UNIVERSITAREA NA ȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI [613385]

1

UNIVERSITAREA NA ȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI
SPORT
BUCUREȘTI

LUCRARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚ INEREA
GRADULUI DIDACTIC I

Coordonator stiințific ,
Prof.univ.dr.
STOICA MARIUS

Candida t,
Prof. DOBRE GEORGE V ALENTIN
Școala Gimnazială Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”
Pucioasa, Jud. Dâmboviț a

SERIA 2017 -2020

2

Nr. de înregistrare:

UNIVERSITAREA NA ȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
BUCUREȘTI

CONSIDERATII PRIVIND ÎNBUNATĂȚIREA CONDIȚIEI FIZICE A
COPIILOR DIN ECHIPA REPREZENTATIVĂ – CLASELE III – IV –
DISCIPLINA RUGBY -TAG, FOLOSIND MIJLOACE ATLETICE

Coordonator stiințific ,
Prof.univ.dr.
STOICA MARIUS

Candidat: [anonimizat]. DOBRE GEORGE V ALENTIN
Școala Gimnazială Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”
Pucioasa, Jud.Dâmboviț a

SERIA 2017 -2020

3

ACORD

Subsemnatul , STOICA MARIUS , prof .univ.dr. la FACULTATEA DE
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, specializarea educație fizică și sport, sunt de
acord cu depunerea lucrării metodico -stiințifice pentru obținerea gradului didactic I,
elaborata de DOBRE GEORGE VALENTIN , profesor la Școala Gimnaziala Nr. 4
„Elena Donici Cantacuzino” , Pucioasa, județul D âmbovița, cu titlul – CONSIDERA ȚII
PRIVIND ÎNBUNATĂȚIREA CONDIȚIEI FIZICE A COPIILOR DIN ECHIP A REPREZENTATIVĂ
– CLASELE III – IV – DISCIPLINA RUGBY -TAG, FOLOSIND MIJLOACE ATLETICE .

Profesor coordonator Data
STOICA MARIUS ,

Semnă tura,

4
Declarație de autenticitate

Subsemnatul, DOBRE GEORGE VALENTIN , având funcția de profesor la
Școala Gimnazială Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, declar pe proprie
răspundere că lucrarea cu titlul – CONSIDERATII PRIVIND ÎNBUNATĂȚIREA CONDIȚIEI
FIZICE A COPIILOR DIN ECHIP A REPREZENTATIVĂ – CLASELE III – IV – DISCIPLINA
RUGBY -TAG, FOLOSIND MIJLOACE ATLETICE , având coordonator științific pe domnul
prof. univ. dr STOICA MARIUS , a fost elaborată personal în urma studierii
bibliografiei de specialitate, a experienței personale și îmi aparține în întregime. De
asem enea, nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie, nu au fost
preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări, fără a fi citate și fără a fi
precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucră ri ale
candidat: [anonimizat].

Data Semnătura candidat: [anonimizat] ,

5
PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE
1.1. Repere metodologice privind condiția fizică la nivelul copiilor de
vârstă școlara mică;
1.2. Motivația alegerii temei.
CAPITOLUL II CONSIDERAȚII PRIVIND CAPACITĂȚILE MOTRICE ÎN RUGBY –
TAG
2.1. Part icularită ți ale capacității motrice viteză;
2.2. Particularități ale capacității motrice forță;
2.3.P articularități ale capacități motrice rezistență;
2.4. Particularități ale capacități motrice coordo native.

CAPITOLUL III ASPECTE TEORETICE PRIVIND TEMA ABORDATĂ
3.1. Selecția si formarea echipei reprezentative;
3.2.Par ticularități bio – psiho – motrice la nivelul copiilor din ciclul primar;
3.3.Metode strateg ice de predare,învățare și instruire;
3.4.Tipologia efortului în rugby -tag;
3.5.Procesul de instruire și dezvoltare a rugby -tagului la nivelul copiilor și juniori mici;
3.6.Particularități ale aplicării structurilor și exercițiilor din atletism.

CAPITOLUL IV ORGANIZAREA ȘI METODOLOGIA CERCETARII
4.1. Scopul , ipotezele și sarcinile cercetă rii,
4.2.Metode de cercetare;
4.3. Subiecții și locul cercetării;
4.4. Organizarea experimentului formativ;
4.5. Probe de control, planificare și programare;
4.6. Interpretarea datelor;
4.7. Concluzii parțiale

CAPITOLUL V CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

6
Capitolul I: Aspecte introductive

1.1. Repere metodologice privind condiț ia fizică la nivelul copiilor de vârsta școlară mică

În contextul schimbărilor prin care trece omul din ziua de azi, a stresului la care este supus
zilnic, a vitezei cu care se desfășoară activitățile de zi cu zi, se impune acordarea unei atenții sporite
dezvoltării fizice armonioase. Una dintre preocupările omului modern este mișcarea. Ea ne menține
organismul sănătos și tânăr, mintea activă și dorința de viață. Prin urmare, copiii ar trebui încurajați
să facă mișcare încă de la primii pași.
Educația fizic ă în ciclul primar are un rol însemnat atât în ceea ce privește influența ei
favorabilă asupra procesului de dezvoltare și fortificare fizică a organismului, cât și ca instrument
didactic menit să favorizeze cunoașterea copiilor, adaptarea lor mai rapidă l a noile cerințe școlare,
închegarea colectivelor claselor și formarea unui climat activ de muncă, de bună înțelegere, de
cooperare.
Interesul copiilor pentru mișcare și exercițiu fizic este foarte mare în această perioadă.
Dorința lor de exersare și efor t fizic are la bază determinisme de ordin fiziologic, motiv pentru care
orice diminuare sau limitare a activităților motrice are repercusiuni asupra funcțiilor vitale ale
organismului. Asistați și îndrumați de către profesor, orele de educație fizică și sp ort “influen țează
eficient capacitatea generală de efort a organismului elevilor, asigurându -le o pregătire motrică
polivalentă. ”1
În acest prim subcapitol ne vom concentra pe schimbările produse în curriculum național în
vederea realizării educației de sănătate introdus prin reformă curriculară școlar ă. Programa școlară
presupune o serie de elemente esențiale în raport cu educația pentru sănătate prin alegerea educației
fizice ca disciplină ce contribuie la edu carea școlarului mic de clasa a IV- a.
Prin urmare, un profesor de educație fizică devine o persoană responsabilă pentru efectuarea
educației pentru sănătate la școală (un coordonator al activității școlarului mic ). Acest subcapitol
evidențiază rolul profesorului de educație fizi că, c are necesită o pregătire adecv ată pentru formarea
corespunzătoare a personalității școlarului mic.2
Sistemul educațional românesc este bine familiarizat cu procesul de reformă; a fost regândit,
astfel încâ t să devină compatibil cu standardele europene în domeniul educației. Acest proce s își
propune să schimbe structura și obiectivele sistemului de învățământ precum și să opereze
modificări ale duratei anului școlar . 3

1 Neagu Nicolae, Didactica Specialității. Disciplina educație fizică și sport. Clasele I -VIII (curs), Editura Universitară,
Târgu -Mureș, 2014, pg. 7;
2 Epuran, M., (1990), Modelarea conduitei sportive , pag. 38
3 Hanţiu I., (2011 ), Palestrica mileniului II I – civilizație și sport, pag 31

7
Educație fizică, de asemenea, a trebuit să treacă prin acest e transformări. Din punct de
vedere al curricu lumului, educaț ia fizică reprezintă angajarea sistematică la efectuarea de exerciții
fizice, dependentă prin obiectivele sale și de conținut ul și obiectivele instruirii.
Educația fizică este procesul educațional interactiv, care se ocupă cu "creația", "creștere a"și
"evoluție" a abilităților fizice ale copilului. Acesta este un proces bine planificat, proiectat și
efectuat pentru a ajuta la dezvoltarea și perfecționarea abilităților fizice, în conformit ate cu
specificul vârstei și cu genul acestuia .4
Acesta este motivul pentru care nu ar trebui să privim educația fizic ă ca pe un fenomen
izolat în for marea fizică a elevilor. Educația fizică are și scopul de a spori rezistența fizică, dar are
și rolul de a forma caracterul elevilor.
Profesorul de educație fizică con tribuie la dezvoltarea cognitivă a elevilor, prin implicarea
lor în activități fizice. Cu alte cuvinte, el va stimula dezvoltarea proceselor cognitive psihic e,
afective și native precum dezvoltarea personalității. Jocuri le de echipă îi ajută pe elevii cu vârste
cuprinse între 9 și 10 ani să aibă o mai bună atenție la detalii .
Atunci câ nd sunt implicați în exerciții fizice, elevii vor trebui să acorde o atenți a deplină
activităților în care sunt implicați. Aceste activități fizice se întrepătrund cu cele intelectuale și
contribuie la o dezvoltare armonioasă, printr -o varietate de mijloace didactice. De asemenea,
educația fizică contribuie la dezvoltarea abilită ților psihosociale .5
Timiditatea, discreție, negativismul nu au loc în sala de gimnastică. Copiii de 9-10 ani, care
prezintă aceste tipuri de comportamente își modifică acest comportament pe măsură ce sunt
implicați în jocuri de echipă.
Sportul are un potențial enorm și un mare impact asupra abilităților fizice și spirituale ale
oamenilor, relațiilor lor, conferind persoanei posibilitatea de a -și evalua atitudinea față de mediu și
prin aceste relații să înțeleagă locul ei în societate. Elevii care f ac sport sunt incluși în comunitatea
sportivă, unde aceștia învață abilități de comunicare, să dezvolte un sentiment de apartenență la o
cauză comună, și responsabilitatea, pentru performanțe atletice. În sport, chiar și un tânăr elev poate
îndeplini rolur i sociale în grupuri de colegi. Prin urmare, școlile sportive pentru tineret reprezintă o
contrabalansare eficace la tendințele negative existente în grupurile individuale ale societății
moderne.
Elevii, în cadrul orelor de educație fizică nu ar trebui s ă fie doar instruiți și educați să
trăiască o vi ață plină, bogată emoțional, în care își pot satisface nevoile lor naturale, sociale și
spirituale, ci ar trebui să fie instruiți și să se pregătească pentru viața adultă independentă ca morală,
care respectă legea, ca membru al societății, care și -a găsit locul în societate.
Un rol important în procesul de socializare este apartenența unui individ la echipă și nivelul

4 Siclovan I., (1979 ), Teoria educației fizice și sporului, pag 58
5 Hanţiu I., (2011 ), Palestrica mileniului III – civilizație și sport, pag 29

8
de percepție a echipei. Pentru dezvoltarea calităților personale este nece sară disciplina, care este
susținută de motivație, iar cunoașterea normelor, standarde lor și cerințelor sociale este importantă.
Normele universale de moralitate dobândesc trăsături specifice în comunicarea socială și activitățile
profesionale.
Problema stării actuale a e ducației fizice este că sportul este cel mai des folosit doar pentru
a îmbunătăți starea fizică și foarte puțin utilizat pentru formarea culturii morale și estetice a
persoanei, a capacității sale creatoare și intelectuale, pentru a satisface nevoile sale în comunicarea
cu alte persoane și cu natura. Atenția principală este , de obicei atrasă de formarea unor abilități și
competențe pentru a participa la activități sportive pentru rezultate foarte bune, cu focus pe partea
comercială a activității sportive.
Dezvoltarea fizică unilaterală înaintea dezvoltării spirituale și intelectuale este o încălc are a
principiilor olimpismului. Atunci când s -au organizat pentru prima data jocurile olimpice, scopul
acestora era și ca sportivul să ajungă la o stare de armonie între dezvoltarea fizică, spirituală și
intelectuală.
Ideea de personalitate reflectă natura socială a ființelor umane, ce aparțin societății umane.
Personalitatea – ajută individul la socializare, ca subiect și obiect al relațiilor sociale și al procesu lui
istoric. Formarea omului depinde, pe de o parte, de deplinătatea condițiilor biologice și fizice care
conduc la relația activă cu societatea, la explorarea lumii exterioare și pe de altă parte, de mediul în
care se va dezvolta.
Componenta creatoare a persona lității, prin intermediul orelo r de educație fizică , datorită
faptului că elevul este conștient de sine, abordează un alt „eu” în mediul înconjurător. Formarea
personalității tânărului atlet este reprezentată ca un proces de finalitate, organizat cu ajutorul unor
metode speciale, diferite mijloace și forme de interacțiune (învățare activă) între elevi și profesori.
Cultura sportului personal se poate forma utilizând metode de educație a caracterului, a
înaltei culturi, de formare, de recuperare, de auto-control, de formare a auto -disciplinei și
persistenței în atingerea obiectivelor, a capacității de antrenament sistematic pentru îmbunătățire, a
capacității de a câștiga și a pierde cu demnitat e și credință în succesul viitor.
În ciuda faptului că ro lul componentei cognitive în educația sportivă este de mare
importanță, este adesea subestimat, ca o consecință a lipsei de cunoștințe în domeniul activităților
sportive. Educația sportivă creează în mare măsură condițiile de alfabetizare sportivă, adică d e
conștientizare a importanței domeniului sportiv.
Extinderea educației sportive și aprofundarea cunoștințelor despre cultura sănătății se
bazează pe instruirea centrată pe elev din perspectiva activității profesionale. Scopul educației
fizice este formare a unei culturi a sănătății, a unei responsabilități, a persoanei față de sănătatea

9
personală și a mediului ca stare ș i condiție de formare și dezvoltare .6
Rezultatul educației fizice este determinat de nivelul de cunoștințe teoretice cu privire la
eleme ntele de bază despre sănătate și stil de viață sănătos și este deosebit de importantă prezența
culturii fizice, care permite individului să adopte o poziție activă în păstrarea și întărirea propriei
stări de sănătate, să utilizeze metodele și mijloacele de control și de corecție pentru dezvoltarea
potențialului lui .7
Scopul educației fizice este includerea copiilor și tinerilor în idealurile și valorile
olimpismului, ale cărui valori sunt: caracteristicile sociale ale idealului de dezvoltare a
personalității în mod armonios, patriotism în sport, lipsa discriminării rasiale, politice,
autodeterminare, autodezvoltare de dragul societății în ansamblu și a fiecărei persoane în parte, prin
intermediul sportului.
Educația anti -doping are ca scop prom ovarea sănătății, corectitudinii și egalității tuturor
sportivilor. Dopingul este în mod fundamental contrar spiritului sportiv. Normele anti -doping, cum
ar fi regulile concurențiale, sunt reguli sportive care ar trebui să fie respectate. Prevenirea dopaju lui
în sport presupune o atenție sporită la probleme, la difuzarea de informații relevante și precise, dar,
de asemenea, are un impact pozitiv asupra credințelor, atitudinilor și comportamentului sportivilor.
Desigur, elevii trebuie să fie informați cu pr ivire la activitatea sportivă teoretică, în sportul
pe care l -au ales, iar informațiile trebuie prezentate în conformitate cu vârsta elevului.
Ar trebui să existe următoarele secțiuni:
– conceptul de aptitudini fizice;
– conceptul de mijloace și metode de dezvoltare a aptitudinilor fizice;
– cunoștințe de bază despre regulile de concurență în sportul ales.8
Educația copilului în timpul activităților sportive implică formarea unor baze morale.
Personalitatea unui tânăr atlet este reprezentată ca un proces de finalitate, organizat cu ajutorul unor
metode speciale și diferite mijloace de interacțiune pentru învă țare activă, între elevi și profesorul
de educație fizică.
Sportul de valoare presupune realizarea unei integrități a cunoștințelor persoanei,
conștientizarea importanței valorilor umane în lumea modernă, conștientizarea locului lor în cultură,
dezvoltar ea identității și abilităților culturale pentru a impulsiona activitățile culturale.
El se manifestă prin armonizarea puterii spirituale și fizice a personalității, formarea unor
astfel de valori universale precum sănătatea, cultura fizică, perfecțiunea f izică. Prin urmare,
conștientizarea valorii poate exista atât la nivelul conștiinței publice, cât și individuale.
Conștientizarea valorii societății este reprezentată sub forma unor sisteme sociale de valori: idei,

6 Siclovan I., (1979 ), Teoria educației fizice și sporului, pag 61
7 Butu, O.; Macovei, S.,( 2007), Metodica predării gimnasticii ritmice în școală , pag. 35
8 Predescu, T.; Moan ţă, A., (2001 ), Baschetul în școală – instruire – învățare, pag. 33

10
idealuri, norme, tradiții ale unei societ ăți date.
Conștientizarea valorii personalității este dată de totalitatea reperelor individuale ale
anumitor valori sociale: idealuri, norme și obiceiuri. Valorile sociale internalizate în conștiința
personală, sunt specifice, sistemului și orientărilor valorice și devin personale.
Atunci când se dorește formarea unei personalități armonios dezvoltate trebuie să fie
respectate condițiile pedagogice (este necesar să se clarifice conceptul de „condiții pedagogice”.
Filosofia determină „condiția” ca o expre sie a relației subiectului cu fenomenele din jur, fără de
care el nu poate exista. Astfel, condiț ia este un anumit mediu optim în care fenomenele sunt
dinamice) :9
1. relația subiect -subiect între profesorul de educație fizică și elev , bazată pe interacțiune;
2. sprijinul pedagogic, atunci când profesorul de educație fizică direcționează activitățile
elevu lui, dar o face ușor, creând situații pedagogice adecvate. Punerea în aplicare a educației
sportive va avea un anumit efect, în cazul sprijinul ui pedagogic obligatoriu de la profesorul de
educație fizică , care ar trebui să ofere consiliere, fără a uita de anumit ă cantitate de independență
pentru elevii care nu sunt familiarizați cu educația fizică.
Acesta trebuie să le respecte dorințele și asp irațiile . Acest lucru este destul de dificil în
cadrul orelor de educație fizică , deoarece este necesar să se construiască o relație de specială între
profesorul de educație fizică și elev (pentru a nu ajunge la dictatură din partea profesorului de
educați e fizică , precum și la efecte nedorite dacă elevii iau singuri decizii), precum și relații între
elevi s înșiși;convorbiri cu părinții, care ajută să ajungă la unificarea cerințelor în ceea ce privește
educația elevilor ;suport informațional pentru elevi , necesar pentru formarea unei personalități
armonios dezvoltate. Elevul ar trebui să fie pregătit, teoretic, pentru a realiza că poate reuși.
Crearea situațiilor de căutare a problemelor în sesiuni de formare, acestea fiind o activitate
de creație productiv ă naturală și care determină activitatea mentală, care are loc în procesul de
formulare și de rezolvare a problemelor. Situațiile problematice sunt o condiție necesară în
dezvolt area abilităților creative ale elevilor în cadrul orelor de educație fizică , acceptabile la un
nivel suficient de ridicat de cunoștințe dobândite, abilități și competențe în activitățile sportive.
Este posibil să se tragă următoarea concluzie: pentru dezvoltarea personală armonioasă a
elevilor trebuie să se acorde atenție componen tei motivaționale , a sesiunilor de formare, precum și
unității teoretice și educaționale, care unește blocul axiologic. Dacă exceptăm cel puțin una dintre
ele, vom avea de a face cu abordarea unilaterală în procesul educațional, ceea ce este inacceptabil
în formarea identității.10
Grație practicării sporturilor de echipă, elevii devin curajoși, prietenoși și competitivi . În
egală măsură , ei își dezvoltă spiritul de echipă. În mediu școlar, fiecare elev căută să se mențină și

9 Butu, O.; Macovei, S.,( 2007), Metodica predării gimnasticii ritmice în școală , pag. 36
10 Predescu, T.; Moan ţă, A., (2001 ), Baschetul în școală – instruire – învățare, pag. 34

11
să învețe permanent. Pentru a -l ajuta pe elev să se dezvolte, profesorul de educație f izică trebuie să
îl observe în procesul instructiv -educativ, astfel încât să faciliteze participa rea sa la activitățile
școlare.
Este foa rte important ca profesorul de educație fizică să co nștientizeze faptul că p rocesele
de creștere și dezvoltare au loc în mod dinamic din momentul concepției până la vâ rsta adultă.
Astfel, fiecare elev este diferit și trebuie tratat ca fiind unic .11

11 Butu, O.; Macovei, S.,( 2007), Metodica predării gimnasticii ritmice în școală , pag. 37

12

1.2. Motivaț ia alegerii temei

Pe parcursul lărgirii ariei de informare, ca rezultat al influențelor disciplinelor, interesul
pentru abordarea unei astfel de cercetări a fost amplificată datorită unor abordări metodologice
moderne privind antrenamentul la nivelul copiilor d e vârstă școlară.
Alegerea acestei teme vine în întâmpinarea satisfacerii dorinței de informare și cercetare prin
organizarea unei experiment formativ la nivelul echipei reprezentative de rugby -tag al Școlii
Gimnaziale Nr.4 „Elena Donici Cantacu zino” Pucioasa.
Jocul de rugby -tag este un mijloc de dezvoltare a calităților fizice : viteza, forța, rezistența,
dar și a calităților morale și de voință, care dezvoltă curajul, spiritul de colectivitate, perseverența
atât de necesare în proce sul de antrenament și joc, cât și în viața de zi cu zi.
Lucrul cu colectivele de copiii și interacțiunea cu aceștia m -au determinat să găsesc
atractivă munc a depusă în folosul grupului cu care am lucrat, cât și în domeniul educației fizice.
Educația fizică în ciclul primar are un rol însemnat atât în ceea ce privește influența ei favorabilă
asupra procesului de dezvoltare și fortificare fizică a organismului, cât și ca instrument didactic
menit să favorizeze cunoașterea copiilor, adaptarea lo r mai rapidă la noile cerințe școlare,
închegarea colectivelor claselor și formarea unui climat activ de muncă, de bună înțelegere, de
cooperare.
Am ales această temă deoarece Rugby -Tag nu este un sport foarte cunoscut, dar este un
sport foarte util pentr u dezvoltarea fizică armonioasă a tinerei generații, mai ales că este un sport
nonviolent, este unul dintre acele sporturi care se desfășoară după o anumită idee , aceea idee
pentru care a luptat să o impună Thomas Arnold, FAIR -PLAY.
La această vârstă, elevii, datorită sedentarismului, a tehnologiei, nu au o condiție fizică
optim ă pentru practicarea sportului. Așadar, această cercetare are rolul de a influența pozitiv copiii
în vederea dezvoltării condiției fizice, de a le dezvolta pasiunea pent ru practicarea rugby -tagului,
precum și a altor sporturi. Prin practicarea exercițiilor atletice, elevii se pot dezvolta armonios și
vor dobândi un stil de viață sănătos.
Ca o echipa de rugby -tag să aibă rezultate, pe lângă factorul tehnic și tactic, o mare
importanță o are factorul fizic. Calitățile motrice ale copiilor, la această vârstă, încep să se dezvolte.
Așadar, exersarea acestora este benefic ă pentru elevi .
Un alt motiv pentru care am ales această temă de cercetare este acela că, pe viitor, mă va
ajuta să am rezultate mai bune din punct de vedere profesional.

13
Capitolul I I: Considerații privind capacită țile motrice în rugby -tag
2.1. P articularități ale capacității motrice – viteza

Dezvoltarea fiecă rui copil este unică. Deși copiii se dezvolta printr -o secvență în general
previzibilă a etapelor, nu putem spune exact când un copil va ajunge la fiecare etapă. Fiecare copil
are propriul său calendar. Caracteristicile de mai jos sunt oferite doar ca o referință pentru o mai
bună înțeleg ere a copiilor de această vârstă .
Definiție:
Noțiunea de viteză este înțeleasă din două puncte de vedere:
– prima este cea de calitate a actelor și acțiunilor motrice de a fi executate cu rapiditate ;
– a doua se referă la acea capacitate a organismului uman de a executa act e și acțiuni
motrice, cu respec tarea anumitor cerințe de rapiditate, impuse în anumite condiții.

Forme de manifestare ale vitezei:
Datorită formelor sale de manifestare, viteza poate fi analizată astfel:
1. Viteza de reacție – se referă la timp ul scurs între recepționarea unui sistem și apariția
răspunsului motor. Conform anumitor puncte de vedere, este vorba de latența reacției
motrice rezultată din însumarea timpilor necesari pentru:
– Recepționarea informației – stimul din mediu și transformarea ei în semnal nervos ( 3 –
5 ms);
– Transmiterea aferentă spre centrii nervoși ( timpul diferă în funcție de impulsuri –
pentru impulsurile vizuale, acustice – 5 – 10 ms; pentru cele cutanate sau propriopective
– 20 – 25 ms);
– Analiza – sinteza și elaborarea răspunsului la nivelul ariilor motorii – 70 – 90 ms;
– Transmiterea eferentă , pe căi piramidale ( pentru mișcări voluntare) sau extrapiramidale
(mișcări semivoluntare sau automate) 8 – 10 ms;
– Apariția răspunsului motor, consecința depolarizării plăcii motorii și contracției
muscular 25 – 30 ms.
În cadrul manifestării vitezei de reacție , acțiunile fiziolo gice au fost considerate de
către Zațiorski (1968) drept componente ale acestuia.
Viteza de reacție se măsoară în milisecunde, iar valoarea ei diferă în funcție de tipul
stimul la care se manifestă. Astfel,viteza de reacție variază de la 140 ms , la stimuli cutanați,
la 150 ms, la stimuli sonori și 180 ms, la stimuli vizuali.
În cadrul metodologiei dezvoltării acestei forme de manifestare a vitezei este

14
important faptul că reacțiile la diferiți stimuli pot fi simple și complexe. Reac țiile simple sunt, de
fapt, răspunsuri motrice care se oferă unor stimuli cunoscuți, care apar inopinant. Reacțiile mot rice
complexe se referă la elaborarea unor răspunsuri motorii adecvate, în condițiile în care nu se
cunoaște stimulul și nici mom entul apariției acestuia.
2. Viteza de execuție – este capacitatea de a efectua cât mai rapid un act sau o
acțiune motrică. De asemenea, aceasta mai este numită și viteza mișcărilor separate sau
viteza propriu -zisă a mișcărilor. Aceasta se măsoară pri n timpul scur s între începerea și
încheierea unei mișcări. Viteza de execuție se exprimă în milisecunde.
3. Viteza de repetiție – este numită și frecvența mișcărilor. Aceasta se referă la
capacitatea individului de a efectua un număr cât mai mare de mișcări într -un timp
prestabilit. Viteza de repetiție se exprimă prin numărul de repetări efectuat pe unitate de
timp.
4. Viteza de deplasare – se referă la capacitatea individului de a parcurge o
distanță cât mai mare , în timp cât mai scurt. Aceasta se exprimă în secunde. Gh. C ârstea
consider că este o variantă a vitezei de repetiție.
5. Viteza de accelerare – presupune capacitatea de a atinge nivelul maxim de
manifestare a vitezei, în timp cât mai scurt. Analizată în contextual manifestării vitezei în
cadrul anumitor acte și acțiu ni motrice, se poate vorbi de combinarea acesteia cu alte calități
motrice. Astfel, avem viteza în regim de forță (detentă) , de îndemânare sau de rezistență.

Factorii care condiționează viteza
În cadrul pr ocesului de dezvoltare a vitezei trebuie să se țină cont de faptul că este
determinată de următoarele categorii de factori, și anume: nervos, muscular, osos, psihic și
motric. Ponderea lor este diferită în manifestarea formelor vitezei.
În cadrul factorului nerv os sunt incluse:
– Rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarța cerebrală:
excitația și inhibiția;
– Coordonarea intramusculară care se referă la activitatea unităților motorii cu o frec vență
care să permită accelera rea contracției și relaxării mușchilor implicați în mișcare;
– Coordonarea intermusculară este realizată de centrii motori și reflectată în relația dintre
mușchii agoniști și antagoniști implicați în realizarea unei mișcări.
Factorului muscular este reprez entat de :
– Tipul de fibre din structura mușchiului ( cele albe favorizează producerea de acte și
acțiuni motrice rapide);
– Sursele de energie – substanțele fosfagene existente la nivelul muscular (A TP, CP);

15
– Forța musculară;
– Elasticitatea musculară.
Modul de manifestare al vitezei depinde și de un factor osos, respectiv de lungimea
segmentelor și de înălțime.
Factorul psihic cuprinde capacitatea de concentrare a atenției și nivelul de motivație.
Viteza depinde de nivelul de manifestare a celorlalte calități motrice, cum ar fi forța
și rezistența. Aceste calități sunt reprezentate de factorul motric.
De asemenea, alți factori condiționali pentru manifestarea vitezei su nt genul și vârsta
subiecților.

Metodica dezvoltării vitezei în cadrul educației fizice
Datorită faptului că educația fizică reprezintă o activitate ce poate angrena diferite
categorii de populație, este deosebit de im portantă cunoașterea particulari tăților vitezei la diferite
vârste, astfel încât orientarea procesului de instruire să se realizeze în concordanță cu
particularitățile subiecților. Este constatat faptul la copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani,
procesele de creștere și dezvoltare favorizează manifestarea unei viteze de reacție și execuție
crescute.
În cadrul dezvoltării vitezei, trebuie să se aibă în vedere o serie de cerințe care trebuie
respectate în procesul de instruire:
– Durata exercițiilo r de viteză trebuie să fie de circa 5 – 6 s până la maximum 40 – 43 s;
– Pauzele dintre repetări trebuie să fie suficient de lungi pentru a permite revenirea
funcțiilor vegetative, dar nu și reducerea stării de excitabilitate optimă obținută la
nivelul scoar ței cerebrale ca urmare a lucrului cu viteză maximă;
– Subiecții trebuie să aibă structura exercițiilor bine asimilată;
– Exercițiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lecțiilor, în condițiile
unui sistem nervos odihnit și ale unui organism cu nivel optim de încălzire.

Aspecte generale privind îmbunătățirea vitezei la copii cu vârsta de 9 -10 ani
La vârsta școlară, viteza de execuție a mișcării, precum și viteza de reacție se
îmbunătățește în mod constant datorită procesului de creștere, dezvoltării fizice, gradului de
mobilitate articulară și dezvoltării musculare. Perioada înainte de pubertate este favorabilă
dezvoltării vitezei și a cuplului forță -viteză. Instruirea la această vârstă a copiilor are nevoie de mai
multă atenție din partea profesorului mentor, mijloacele și metodele trebuind să se adapteze la
posibilitățile fizice și psihologice ale copiilor, având un caracter ludic; programele de formare nu
trebuie să se bazeze pe exerciții care vizează îmbunătățirea vitezei de reacție și a accelerației, ci

16
trebuie să solicite copii mai mult din punct de vedere nervos si neuro -muscula r . 12

Caracteristici somatice
Copiii cu vârste cuprinse între 9 -10 ani nu mai sunt nici copii mici, dar nici adolescenți nu
sunt. La acest moment, chiar dacă fetițelor încă le place să se joace cu păpușile, își descoperă
diferențele specific e sexului. Es te vârsta apariției pubertății la fete.
Majoritatea copiilor de obicei cresc î ntr-un ritm constant, eventual cu anumit e perioade de
creștere mai lente și mai rapid e – până când ajung la adolescență. Pentru că fetele tind să intre la
pubertate m ai devreme decât băieț ii, fetele cu vârsta de 10 ani, sunt de obicei mai înalte și cântăresc
mai mult decât băieții de aceeași vârstă . 13
În domeniul dezvoltării fizice, copii de 9 -10 ani:14
– Se dezvoltă din punct de vedere fizic;
– Suferă modifică ri corporale care pot p rovoca mișcări incomode, necoordonate;
– Au diferite rate de maturizare, fetele tind să se maturizeze, cu doi ani și jumătate mai
devreme decât bă ieții;
– Îi pun în dificultate pe adulți, deoarece schimbările de mentalitate necesită un grad de
înțelegere din p artea adulților;
– Experimentează neliniște și oboseală din cauza schimbărilor hormonale;
– Sunt nevoiți să depună un efort fizic mai mare datorită creșterii energiei;
– Dezvoltă conștiința sexuală care crește imediat ce caracteristicile sexuale secundare
încep să apară;
– Sunt preocupați de schimbările corporale care însoțesc maturizarea sexuală și
schimbările care rezultă înt r-o creștere a dimensiunii nasur i, urechilor și a brațelor;
– Au preferință pentru alimente junk, dar au nevoie de o buna alimentație;
– Prezintă o lipsă de aptitudini fizice, cu niveluri slabe de rezistență și flexibilitate;
– Sunt fizic vulnerabili, iar din aceasta cauză pot adopta obiceiuri proaste de sănătate sau
să se angajeze în experimente riscante cu droguri și sex;
Copilul î n vârstă de 10 ani, este în procesul de reglaj fin . De exemplu, acesta ar trebui să fie
în măsură să efectueze exerciții în domenii cum ar fi, cum ar fi agilitate a, coordonare a, viteza,
timpul de reacție și de echilibru.
Ar trebui să fie, de asemenea, capabil să e xecute o varietate de combinații de mișcare și să
știe cum să -și adapteze viteza , forța și direcția în funcție cum o cere situația . De asemenea, este

12 Cojocaru, V .,( 2008 ) , Fotbal de la 6 la 18 ani – Metodica pregătirii, pag. 27
13 Boţiu, V ., Mihailiuc, H., (1993 ), Copilul și lumea sa, pag. 23
14 Idem, pag. 23

17
vârsta la care nivelul rezistenței crește, as tfel încât copilul să poa tă face jogging sau să se plimbe cu
bicicleta mai mult timp.15
Abilitățile motorii ale copiilor de această vârstă continuă să se dezvolte, ceea ce poate duce
la un scris mai frumos, precum și capacitatea de a tăia în modele din ce în ce mai complexe și de a
crea opere de arta mai detaliate. E l poate, de asemenea, să se bucure de abilități le de învățare pe
calculator, să asiste la treburile casnice ( cum ar fi gătit ), să cânte la un instrument muzical și să se
joace pe jocuri video sau pe calculator.
Copiii se adapte ază mai bine la tem peraturi ridicate atunci c ând fac sport decât la
temperaturi scăzute , în special la temperaturi peste temperatura pielii. Mai mulți factori sunt
responsabili pentru această discrepanță:16
1. La orice fel de exerciții , copiii vor produce mai multă căldură metabolică per kg de
greutate corporală (adică, sunt mai puțin eficienți ).
2. raportul lor greutate corp / suprafață permite o mai mare absorbție a căldurii din mediul
înconjurător atunci câ nd temperatura aerului depă șește temperatura pielii (aproximativ 32o -33o C).
Cu cât este mai mic copilul, cu atât este mai mare potențialul de absorbție a căldurii.
3. Copiii produc mai puț ină transpirați e, sudoare. Acest lucru este probabil din cauza
limitărilor în producerea de en ergie anaerobă de către glandele sudoripare. Astfel, capacitatea de
răcire prin evaporare este mai mică. Acest lucru es te critic, deoarece evaporarea transpirației este
cel mai important mijloc de disipare a căldurii în timpul antrenamentului, mai ales în condiții de
temperatură ridicată.
4. Copiii au nevoie de mai mult timp pentru aclimatiza rea la un climat cald. La câ teva zile
sunt necesare ajustări ale modificărilor enzimatice și hormonale care afectează mecanismele de
transpirație. Paisprezece zile pot fi necesare pentru aclimatizare completă.
5. Hypo hidratarea (conținut de apă mai mic corp) are efecte mai profunde asupra copiilor. În
timpul antrenament ului, temperatura miezului creș te mai rapid, afectând performanța motorului și
abilitățile cognitive. C opiii trebuie instruiți să bea frecvent (la fiecare 15 -20 de minute), chiar și
atunci când nu le este sete.

Caracteristici motorice
Percepția se referă la procesul de luare , la organizarea și interpretarea informațiilor
senzoriale. Percepția este multimodal ă, cu multiple intrări senzoriale care contribuie la răspuns urile
motorii. De pildă, sugarul își întoarce capul , ca răspuns la indiciile vizuale și auditive la vederea
unui ch ip și la sunetul unei voci. F aptul că simțurile furnizează informații de suprapunere. . . este o
piatra de tem elie a dezvoltării perceptive .

15 Butu, O.; Macovei, S.,( 2007), Metodica predării gimnasticii ritmice în școală , pag. 35
16 Idem, pag. 36

18
Dezvoltarea motorie la copiii mici se referă la schimbări ale capacității lor de a -și controla
mișcările corpului, de la prima ondulare a gâtului , mișcări spontane, la lovituri cu piciorul și până la
controlul adaptiv de a ajunge undeva și la abilități sportive complexe.

Comportamentul moto ric
Sintagma descrie toate mișcările corpului, i nclusiv mișcări ale ochilor (ca privirea) și
mișcările de control ale copilului în ce i se dezvoltă capul. Acțiuni motorii brute includ mișcarea
membrelor mari sau a întregul corp, la fel ca î n mersul pe jos. C omportamente le motorii fine includ
utilizarea degetelor pentru a î nțelege și a manipula obiecte. C omportament e motorii, cum ar fi
atingerea și apuc area unor obiecte sunt forme de activitate de explorare.17
Pentru copii cu vârste cuprinse între 9 -10 ani, s portul și mai precis rugby -tagul este un atu
important în viața tinerilor. Este considerat pe scară largă că fiind une alta potrivită care duce la
maturitatea biologică și influențează performanța fizică. Relații între dimensiunea corpului și
performanțele sunt parțial afectate de vârstă . 18
De fapt, vâ rsta este asociat ă în mod pozitiv cu putere și performanța motor ică, chiar și
atunci când înălțimea și greutatea sunt controlate. S tudii asupra tinerilor rugby -tagiști au început să
ia în considerare impactul potențial al variației asupra creșterii și a st atutului de maturitate biologică
asupra abilităților specifice de a juca rugby -tag. Unii autori sugerează că formarea fizică are o
prioritate scăzută până la pubertate a târzie și atunci timpul ar putea fi dedicat altor tipuri de formare,
cum ar fi aspectel e tehnice. 19
Cu toate acestea, rămâne î ntrebarea dacă aceasta se datorează exercițiilor insuficiente sau
faptului că programele de formare sunt inadecvate. O scurtă trecere în revistă a literaturii de
specialitate a fost realizat ă cu trei criterii specifice de excludere, inclusiv vâ rsta rugby -tagiștilor,
relația cu vârsta de performanță, precum și studii cu privire la rugby -tag. Sunt perioade critice în
viața unei persoane tinere, în care poate fi maximizat e efectele de formare.
Astfel, o atenție deosebită trebuie acordată dezvoltării abilităților de rugby -tag atunci când
vine vorba de performanța și respectarea deplină a dezvoltării tinerilor. Multe lucrări au dezbătut
tema aceasta a dezvoltării fizice prin intermediul sportului î n timpul pre -adolescenței ș i
adolescenței funcț ionale, dar mai puține informații sunt disponibile în ceea ce privește vârsta
cuprinsă î ntre 9 și 10.
Prin urmare, acest subcapitol și această lucrare își propune să scoată în evidență câteva
aspecte ale aces tei perioade de vârstă și de a oferi o înțelegere a aspectelor importante de creș tere,

17 Stoica, M., (2000 ), Capacitățile motrice în atletism , pag. 34
18 Cernăianu, C., (2001), Fotbal – manualul antrenorului profesionist, pag. 49
19 Cojocaru, V . , (2008 ) , Fotbal de la 6 la 18 ani – Metodica pregătirii, pag. 31

19
dezvoltare și maturizare. Este important să se știe că performanța sportivă în rugby -tag depinde de
sex, vârsta biologică și de exercițiile de practică . 20
Practica la rugby -tag începe foarte devreme, în jurul vârstei de cinci ani, cu toate
incluziunile în campionate reglementate , apar doar în vârste cuprinse între 9 și 10 ani. Este un fapt
că specializare a timpurie compromite dezvoltarea de -a lung ul anilor .
Este conside rat pe scară largă că maturitatea biologică influențează performanța fizică.
Copiii pot fi avantajați / dezavantajați dacă sunt puțin mai maturi decât omologii de aceeași vâ rstă
cronologică . Nu există dovezi cum că rugby -tagul practicat la anumite vârste c ontribuie la
dezvoltarea fizică a copiilor. După cum s -a raportat î ntr-un alt studiu , există o controversă care
presupune că antrenamentele nu par să afecteze creșterea și dezvol tarea acestor sportivi tineri. Î n
plus, succesul în sport ține de trăsături mo ștenite.
Diferențele inter -individuale la momentul și calendarul principalelor evenimente ale
proceselor de pubertate și de creștere contribuie la o enormă variabilitate în morfologia și
capacitățile funcți onale ale copiilor și tinerilor. Prin urmare, profesorii și antrenori au tendința a-i
implica pe sportivi pe pentru a -i maturiza mai devreme, mai ales atunci când este vorba de aspecte,
cum ar fi mărimea și î nălțimea copiilor de 9 și 10 ani . 21

Dezvoltare a în copilă rie
Studierea caracteristicilor funcționale și structurale ale sportivilor are o istorie lungă î n
disciplinele educație fizică și sport . Copilăria este o perioadă sensibilă în viața umană și dacă nu
interferează cu procesul de creștere în primii ani de viață poate avea consecințe pe term en lung
pentru sănătate la maturitate .22
Copilăria este de obicei împărțită în două faze, inclusiv faza timpurie și faza de mijloc :23
– Prima constă din ceea c e se numește de obicei anii de școala elementară . Se pornește de
la vârsta de 5 -6 ani și continuă până la vârsta de 10 -11 ani.
– Copilă ria de mijloc este o perioada arbitrar ă, deoarece acesta este urmat ă de adolescență ,
care ar putea fi foarte diferit ă de copilărie.
– Finalul adolescenței este , de asemene a, foarte dependent de ambii (factorii sociali)
externi și in terni (calendarul de creștere) și de aceea este dificil de a determina
momentul în care î ncepe vârsta adultă .
Este important să se înțeleagă că creșterea, maturizarea și dezvoltarea au loc simult an și că
este important ca copiii să interacționeze uni i cu alții. Cu toate acestea ei nu pot urma aceeași

20 Dragnea, A. – Bota, A., (1999 ), Teoria activităților motrice , pag. 40
21 Idem, pag. 41
22 Idem, pag. 42
23 Motroc, I., Motroc, F., (1996), Fotbalul la copii și juniori , pag. 89

20
cronologie. Variația asociată cu mărimea fizică, maturitate a, musculozitate a și competența fizică
începe să se manifeste în anii adolescenței precede nte, aproximativ la 9 -10 ani la fete și la vârsta de
11-12 ani la băieți . 24
Prin urmare, un sistem unic de evaluare a maturi tății poate să nu fie suficient pentru o
descriere completă a creșterii și a performanței în rândul adolescenților, deoarece copiii de aceeași
vârstă pot să fie diferiți în mod considerabil atunci când vine vorba de nivelul maturității biologice.
Starea de maturitate a unui copil va inf luența măsurile de creștere și de performanță, iar diferența
dintre copii se datorează în primul râ nd diferențelor de mărime .

Creștere și calendarul de dezvoltare
Natura biologică a copilului versus modul în care se hrănește, sunt extrem de importante în
sport, ca și în alte aspecte extrem de variate ale dezvoltării umane. Creșterea se referă la schimbări
măsurabile în dimensiune fizică, compoziția corpului și diverse sisteme ale corpului. Factorii
biologici, cum ar fi dimensiunea corpului și maturitate ap ar la 9 -10 ani, în timp ce înălțimea crește
în mod sistematic .25
Studiile nu sugerează că formarea modifică maturitatea biologică a sportivului în creștere.
Studiile indică faptul că tinerii sportivi, î n medie, cre sc și se maturize ază într-un mod similar,
comparativ cu non -sportivi. Un alt studiu a menționat că jucătorii de tenis și înotătorii sunt prea
înalți pentru vârsta lor.
Prin urmare, aceste diferențe se datorează maturității biologice și pot fi de o importanță
decisivă. Aceste caracteristici pot ave a un efect profund asupra performanței, într -un nivel mai înalt
competitiv. Cu toate acestea, există studii care prezintă date în variații d e dimensiune a corpului,
funcțiilor fizice și abilităților sportive specifice asociate cu statutul de maturitate la rugby -tagiștii
tineri de sex masculine .26
Pe d e altă parte, un alt studiu , subliniază faptul că fizicul este un factor important care
contribuie la succesul în multe sporturi și po ate fi de o importanță deosebită în domeniul sportului.
S-a demonstrat că a ctivitatea fizică optimizează creșterea la copii, deoarece aceasta contribuie la
creșterea în greutate și înălțime.
Există o variație la nivel individual, din punct de vedere a numărul de centimetrii, atunci
când vine vorba de înălțimea unui copil. Această variație este în medie , de aproximativ 5 -8 cm pe
an și aproximativ 2 -3 kg pe an, la vârstele cuprinse între 6 și 10 ani . Cu toate că înălțimea și
creștere a în greutate, în timpul copilăriei, apare la 9-10 ani la fete și 11 -12 ani la băieți . Studiile
reale care pot evalua starea de matu ritate sunt cele longitudinale .

24 Motroc, I., Motroc, F., (1996), Fotbalul la copii și juniori , pag. 34
25 Cojocaru, V . , (2008 ) , Fotbal de la 6 la 18 ani – Metodica pregătirii, pag. 23
26 Idem, pag. 43

21
Un alt studiu a examinat relația dintre starea biologică de maturitate, indicele de ma sa
corporală, vâ rsta și autonomi a tineri lor rugby -tagiști, cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani. Ei au
descoperit că nivelul de maturitate nu are legătură cu autonomia , iar starea de maturitate poate avea
o semnificație socială mică sau nesemnificativă la aceste intervale de vârstă. Revendicările fizice și
funcționale asociate cu diferite sporturi și standa rde diferite de viață ar putea influența, de asemenea,
natura acestor relații .27
Atunci când se observă diferite modele de creștere individuală, este recunoscut că toți copiii
prezintă modele de creștere mai mult sau mai puțin paralel e cu un anumit nivel de creștere.
Aparenta accelerare a înălțimii, uneori observată este probabil să reflecte maturizarea biologică mai
degrabă decât un efect al intensit ății programului de formare .
Accentul multilateral de dezvoltare ar trebui pus înainte în procesul de elabor are a
programe lor pentru tineret, deoarece muș chii mai mari sunt mai dezvoltați decâ t cei mai mici. O
altă cercetare subliniază faptul că antrenorii ar trebui să fie atenți î n utilizarea dimensiunii corpului
ca puncte în domeniul sportului și ar trebui să fie conștienți de diferențele individuale. Aceștia ar
trebui să fie, de asemenea, conștienți de schimbările de dezvoltare preconizate și modul în care
acestea influențează performanța .

27 Motroc, I., Motroc, F., (1996), Fotbalul la copii și juniori , pag. 35

22
2.2. Particularități ale capacității motrice – forța

Definiție:
Forța reprezintă „capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere,
menținere sau cedare în raport cu o rezistență externă sau internă, prin contracția uneia sau mai
multor grupe musculare”. 28

Formele de manifestare ale forței:
1. În funcție de masa musculară implicată:
– Forță general – dezvoltată prin contracția întregii musculaturi scheletice;
– Forță locală – expresia forței unui singur mușchi sau grupe de mușchi.
2. În funcție de activitatea prestată:
– Forță generală – solicitată în general de activitatea cotidiană a individului;
– Forță specifică – dezvoltată de actele motrice implicate într -un anumit tip de activitate.
3. În funcție de lucrul mecanic realizat:
– Forța dinamică – apare atunci când prin contracție muscular se e fectuează lucrul
mecanic. Aceasta este expresia forței în cursul execuției unei mișcări. Forța dinamică se
subîmparte în :
a) forță maximă, adică cea mai mare forță care poate fi dezvoltată de sistemul
neuromuscular în cadrul unei contracții muscular;
b) forța – viteză este acea capacitate a sistemului neuromuscular de a învinge o rezistență
cu cea mai mare viteză de contracție posibilă;
c) rezistența – forța dinamică se referă la capacitatea musculară de a rezista la oboseală în
cadrul efortului de lungă durată.
– Forță statică – se manifestă în condițiile contracției izometrice,fără efectuare de lucru
mecanic, ci doar cu dezvoltare de tensiune internă;
– Forță mixtă ( combinată, auxoto nică) – pentru învingerea rezistenței alternează
contracțiile muscular statice cu c ele dinamice.
4. În funcție de modificările care apar la nivelul fibrelor muscular în timpul contracției, se
poate vorbi despre:
– Forță izometrică sau statică – mușchiul nu își modifică lungimea;
– Forță pliometrică sau în regim de cedare – cu creșterea lungimii fibrelor;
– Forță miometrică sau în regim de învingere – cu scurtarea lungimii totale a fibrelor.
5. Raportată la greutatea corporală, se poate vorbi despre:

28 Dragnea, A., (1996), Antrenamentul sportiv, pag. 46

23
– Forța absolută – în mome ntul în care forța dezvoltată nu ia în considerare greutatea
corporală;
– Forța relativă – când forța dezvoltată este raportată la greutatea corporal ( kgf/ kgde
greutate corporală)
6. În funcție de combinarea cu alte calități motrice:
– Forța în regim de viteză sau forța explozivă;
– Forța în regim de rezistență;
– Forța în regimul capacităților coordinative.

Factorii care condiționează forța
Această calitate motrică, și anume, forța,este condiționată de mai mulți factori, care pot fi
grupați în diverse categorii:
– Factori i centrali reprezintă capacitatea de concentrare a proceselor nervoase
fundamentale; capacitatea de coordonare a mușchilor ( coordonarea intramusculară,
coordonarea intermusculară); nivelul tonusului muscular;
– Factori i periferici se referă la diame trul mușchiului im plicat în contracție (grosimea,
adică secțiunea transversală a fibrei muscular este direct proporțională cu valoarea
forței) ; lungimea mușchiului și unghiul dintre segmente; volumul mușchiului ( produsul
dintre diametrul și lungimea mușchiului); structura mușchiului ( prezența fibrelor rapide
– fazice) favorizează dezvoltarea forței; rezervele energetic ( cantitatea de A TP și CF);
– Factorii psihici: stările emoționale, motivația, concentrarea atenției, în unele situații
voința cu componentele sale dârzenia și perseverența;
– Factorii metodici: intensitatea contracției musculare; frecvența lecțiilor în care sunt
prevăzute obiective pentru dezvoltarea forței; durata sau amplitudinea contracției
musculare;
– Factorii de mediu: radiațiile ultraviolet favorizează acț iunea glandelor suprarenale, care
mobilizează hormonii sexuali masculini;
– Alți factori: vârsta și genul indivizilor. La copii se dezvoltă cu unele restricții determinate de
particularitățile morfo – funcționale; la adolescenți, capătă o pondere mai mare în sistemul
dezvoltării celorlalte calități; la fete atinge valori de aproximativ 75 % din posibilitățile
băieților; ritmurile diurne – în concordanță cu celelalte funcții ale corpului.

Caracteristici morfo – funcționale și psihologice ale elevilor din școala primară
Din punct de vedere biologic, dezvoltarea elevilor de vârstă tânără nu este omogenă,
marcând perioade de dezvoltare mai rapide sau mai lente. Înălțimea elevilor prezintă o perioadă mai

24
activă, nu o evoluție omog enă, marcând un boom în clasa a treia. Această modificare apare mai
devreme la fete, din clasa a doua, datorită dezvoltării membrelor inferioare. Greutatea de asemenea,
nu are o evoluție omogenă, observându -se o creștere mai importantă în clasa a treia.29
Oasele se dezvoltă mai rapid decât sistemul muscular, având în structura lor o cantitate mare
de țesut cartilaginos, fapt ce determină rezistența lor slabă la solicitări mari, chiar și la distorsiuni
dacă apar factori favorabili.
Dezvoltarea lor poate su feri o influență negativă, iar acest lucru impune respectarea unor
cereri privind efortul fizic, mai ales la fete. Din cauza unor deficiențe în depunerea de săruri de
calciu, poziției din timpul orelor de școală, transportului greșit de greutăți diferite î n mâini, la
această vârstă, cifoza și lordoza pot afecta dezvolt area corectă a coloanei vertebr ale. 30
Acest fapt este favorizat de insuficienta dezvoltare a masei musculare, de textura musculară
bogată în apă, mușchii extensori sunt mai puțin dezvoltați d ecât cei flexori, iar acest lucru este o
posibilă explicație a tendinței copiilor de a sta într -o poziție de ușoară cifoză. Sistemul articular
devine mai puternic mai ales la vârsta de 8 -9 ani, dar insuficient, prezentând încă aspecte de
instabilitate.
Sistemul muscular se dezvoltă, ajungând la 27,2% din greutatea corporală, musculatura
membrelor fiind mai slab dezvoltată decât cea a trunchiului. Se poate observa că o mare
performanță se dezvoltă în același timp cu aspectele somatice, organismul dovedind o mai bună
adaptare și chiar o rezistență mai bună la efort.
Circulația sângelui la copii este de trei ori mai mare decât cea a adulților. Frecvența cardiacă
este de aproximativ 90 de bătăi ale inimii pe minut. Din cauza nivelului scăzut de dezvoltare a
centrelor nervoase care reglează activitatea inimii, acest lucru prezintă o instabili tate accentuată.
Funcția respiratorie este slab dezvoltată, de asemenea, plămânii fiind înghesuiți într -o cutie
toracică mică, turtită, toți acești factori determinând o creștere a amplitudinii mișcărilor respiratorii
în timpul perioadelor de eforturi, ce ea ce duce la deplasarea diafragmei. Frecvența respiratorie este
de 30 de respirații pe minut, apropiindu -se de 25 de respirații, abia la vârsta de 12 ani. Perimetrul
toracic marchează o creștere continuă de la un an la altul, atât la băieți, cât și la fet e, elasticitatea
toracică prezentând valori mai mari la fete. 31
Fiecare an de creștere, aduce modificări atât calitative, cât și cantitative. Totuși, procesul de
dezvoltare nu este liniar, omogen, sau regulat, în creștere, dar are un ritm mai lent sau mai rapid de
dezvoltare, copilul neavând o vârstă cronologică, ci o vârstă de dezvoltare biologică și mentală, ce
de multe ori nu corespunde vârstei copilului.
Dezvoltarea fizică a copilului de 9 -10 ani se realizează sub influența puternică a mediului

29 Tudor, V ., (1999), Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității motrice, pag. 65
30 Mitra Gh., Mogo ş A., (1977 ), Dezvoltarea calităților motrice, pag. 40
31 Tudor, V ., (1999), Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității motrice, pag. 62

25
comple x, creat prin participarea la activitățile școlare. M emoria logică a unui elev de 6-10 ani , ia
loc memoriei intuitive. Această capacitate de procesare, reproducere, fixare, stocare activă se
îmbunătățește, prin repetare în mod sistematic, de pe la vârsta d e 9 luni. 32
Luând în considerare faptul că, la această vârstă, jocul are un rol important în viața copilului,
profesorul ar trebui să se ocupe cu utilizarea acestuia ca mijloc principal de educație fizică.
Conținutul ar trebui să fie îndreptat spre dezvo ltarea și extinderea relațiilor de grup, educația
calităților, formarea aptitudinilor și a obiceiurilor de comportament moral, lărgirea sferei
motivaționale și a necesităților copiilor.
Stăruințele, răbdarea, curajul, inițiativa, subordonarea intereselor individuale, modestia,
ascultarea regulilor stabilite în cadrul grupului trebuie să fie obiective principale, în legătură cu
acest fapt, jocurile de conducere vor fi selectate, iar cererile de îndeplinire a acestora vor fi stabilite.
Exercițiile selectate ar trebui să contribuie la dezvoltarea caracterului analitic al percepției, pe
direcția observației și atenției, la dezvoltarea memoriei pentru conducere, pe lângă rolul lor în
dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic.
Corect concepute și realiza te, exercițiile, însoțite de elemente de întrecere pot contribui la
dezvoltarea imaginației, la aplicarea unei gândiri flexibile, la îmbogățirea reprezentărilor și a
noțiunilor, la încurajarea independenței și a inițiativei.
Stăpânirea de sine, disciplina și capacitatea de efort sunt slab dezvoltate la această vârstă,
iar prin jocuri cu reguli mai stricte, ce formează exigențe, exercițiile fizice ca alergarea de durată,
pot favoriza dezvoltarea acestor caracteristici.33
Așa că, o mulțime de factori obiectivi și subiectivi trebuiesc luați în considerare, legat de
procesul de creștere și de fenomenele morfo – funcționale și psihice ale elevilor. În acest fel, ar
trebui să se acorde o atenție deosebită ratei dintre ritmul de creștere și volumul muscular ,
tulburărilor dintre echilibrul funcțional, starea psihică instabilă, preocupările diferite cu interese ,
mobilitatea intelectuală și puterea de concentrare psihică a elevilor.34

Aspecte generale privind îmbunătățirea forței la copii în vârstă de 9 -10 ani
Importanța îmbunătățirii forței tinerilor elevi a apărut din mai multe motive, cum ar fi,
țesutul osos și aparat ul muscular de sprijin este slab dezvoltat și, ca urmare, în al doilea an de
școală, deficiențele de poziție (lordoză, cifozz, curbur coloanei) cresc cu aproximativ 70%, dar tot
atunci, procentul de copii obezi crește, odată cu creșterea țesutului adipos, scăderea capacității de
mișcare generale a copiilor, forța generală, viteza și rezistența generală. Odată cu îmbunătățirea

32 Ardelean, T., (1981 ), Fundamentarea teoretică și metodică generală a dezvoltării calităților motrice în atletism ,pag.
61
33 Tudor, V ., (1999), Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității motrice, pag. 53
34 Mitra Gh., Mogo ş A., (1977 ), Dezvolt area calităților motrice, pag. 41

26
forței copiilor, mișc ările sunt mai dinamice, mai armonioase și mai precise.
Metoda de formare pentru dezvoltarea forței la această vârstă trebuie să se bazeze pe
exerciții dinamice, cu accent pe dezvoltarea în cuplu: forță -viteză.35
Numeroase studii în domeniu au arătat că per ioada a copilăriei este mai favorabilă pentru
dezvoltarea forței în regim de viteză. De exemplu, un studiu arată că un antrenament pe săptămână,
folosind metoda în circuit, timp de 8 săptămâni, a condus la îmbunătățirea considerabilă a forței sub
toate asp ectele sale.
În metoda de circuit, se impune următoarea dozare e efortului: 20 de secunde de lucru,
pauză , 40 de secunde de lucru. Pauză etc. Instruirea în circuit, toate tipurile de tracț iuni, sprinturile
organizate în cadrul jocului, aduc o contribuție considerabilă pentru dezvoltarea forței.
Pentru dezvoltarea forței la copii, există o serie de exerciții care pot fi luate în co nsiderare.
Cu toate acestea, rugby -tagul este un sport care necesită un grad ridicat atât de calificare și forță din
punct de vedere al alergării.
În timpul perioadei de creștere, mușchii se întind mai întâi, apoi se dezvoltă. Astfel, indicel e
de masă corporală crește odată cu vârsta din copi lărie și până la adolescență și la maturitate.
Mărimea globală este importanță în testele de rezistență, pentru că puterea este legată de
dimensiunea corpului și în special, de masa corporală fără grăsimi . 36
Copiii vâ rste cuprinse între 8 și 12 ani, un co pil este suficient de matur pentru a -și dezvolta
abilitățile (și cunoștințele) sportive. În egală măsură, copilul trebuie să învețe cum să facă exerciții
pentru a deveni un adult talentat punct de vedere fizic. În cazul în care acestea sunt predate în mod
greșit, copilul nu va avea o performan ță optimă, deoarece nu va reuși să -și dezvolte forța fizică.
Timp de mulți ani, exercițiile care au avut drept scop creșterea forței fizice la fetele și băieții
de 9 și 10 ani a fost un subiect extrem de controversa t. Un studiu cuprinzător privind mecanismele
responsabile pentru creșterea rezistenței la băieți a condus la concluzia că determinanții rezistenței
sunt :37
– O coordonare îmbunătățită corpului;
– Creșterea numărului de exerciții care să contribuie la dezvoltar ea rezistenței corpului.
Există anumite momente când un adolescent va răspunde mai rapid și în mod mai optim la
un anumit tip de formare mai mult decât la altul. De exemplu, perioada optimă de formare a forței
fizice este cuprinsă între 8 și 11 ani la băie ți și între 9 și 12 ani la fete. La vârstă de 8 ani,
coordonarea atletică și controlul muscular continuă să devină mai fin reglat; tinerii atleți vor pune
în evidență abilitățile lor în domeniul sportiv.
Performanță forței fizice și a vitezei se îmbunătățe ște mai mult sau mai puțin proporțional

35 Dragnea, A., (1996 ), Antrenamentul sportiv, pag. 23
36 Motroc, I., Motroc, F., (1996), Fotbalul la copii și juniori , pag. 93
37 Cojocaru, V . , (2008 ) , Fotbal de la 6 la 18 ani – Metodica pregătirii, pag. 40

27
cu câștigul dimensiunea corpului, ca și cu îmbunătățirea echilibrului și a coordonării. În faza de
tranziție la adolescență (de la 8 până la 12 ani), performanța în domeniul abilităților motorii (multe
sunt anaerobe) , forța și rezistența (aerobică), se îmbunătățesc odată cu vârsta. Practicarea regulată a
rugby -tagului are un efect pozitiv asupra performanței forței fizice, vitezei și agilității la băieți cu
vârste cuprinse între 10 și 11 ani. Cea mai bună performanță a practicanților de rugby -tag a fost,
probabil,
cauzată de practicarea regulată a rugby -tagului, care pare, de asemenea, să asigure accelerarea
creșterii fizice.
În egală măsură, sunt importante următoarele:
– Creșterea treptată a numărului de exerciții și a volumului de antrenamente;
– Practicarea și dezvoltarea abilităților;
– Practicarea diferitelor tehnicii care să pună în acțiune diferite părți ale corpului;
– Realizarea de exerciții de menținere simple.
În acest sens, profesorul de educație fizică trebuie să permită elevilor să se instruiască
progresiv, să îi monitorizeze atent și să nu permită stresul în timpul exercițiilor. În această ordine de
idei, există studii care prevăd ca programele sportive de tineret să se concentreze pe controlul și
reglarea mec anismelor de viteză de formare în timpul copilăriei, mai degrabă decâ t pe schim bările
metabolice și mecanismele musculare, care ar trebui subliniate după pubertate, în ciuda întăririi
musculaturii responsabile pentru postura de joc .38

38 Tatu, T. , Alexandrescu, D., Ardeleanu, T., 1983, pp. 26 -29

28

2.3. Particularități ale capacităț ii motrice – rezistența

Definiție:
„Rezistența reprezintă capacitat ea organismului uman de a depun e o activitate, un timp cât
mai îndelungat, fără scăderea randamentului, în condițiile funcționării economice a organismului,
învingerii oboselii ș i a unei restabiliri rapide.” 39

Formele de manifestare ale rezistenței
În funcție de c riteriul invocate, pot fi descrise următoarele tipuri de rezistență:
1. În fu ncție de masa muscular implicată:
a) Rezistență generală care angrenează aproximativ 70 % din masa musculară;
b) Rezistența regională , care angrenează între 30 și 70% din masa musculară;
c) Rezistența locală, în efort, care angrenează sub 30% din masa musculară.
2. În funcție de activitatea în care se manifestă:
a) Rezistență generală , solicitată de activitatea cotidiană a individului;
b) Rezistență specifică, solicitată de o anumită ramură și probă sportivă.
3. După procesele metabolice care furnizează energie:
a) Rezistență aerobă – solicitată de efort cu du rata de peste 2 minute;
b) Rezistență anaerobă – alactacidă ( până la 10 secunde) , lactacidă ( între 10 secunde și 2
minute);
4. În funcție de durata efortului, în regim aerob:
a) Rezistență de scurtă durată, aceasta fiind manifestată în eforturi cu durata de 2 – 10 minute;
b) Rezistență de durată medie, manifestată în eforturi cu durată cuprinsă între 10 și 30 de
minute;
c) Rezistență de durată lungă , solicitată de eforturi cu durate mai mari de 30 de minute.
5. În funcție de modalitatea de combinare cu celelalte calităț i motrice: rezistență în regim de
viteză, rezistență în regim de forță.

Factorii care condiționează rezistența
Este importantă cu noașterea factorilor care condiționează manifestarea rezistenței pentru
procesul instruirii, deo arece se pot constata, din prezentarea anterioară, că există mai multe tipuri de
rezistență.
Rezistența este de două feluri și anume: aerobă și anaerobă, acestea două fiind considerate

39 Dragnea, A., și colaboratorii ( 2006 ), Educație fizică și sport – teorie și didactica , pag . 127

29
după criteriul surselor energetic care stau la baza mani festării.
Rezistența aerobă este condiționată de următorii factori:
– Fiziologici : capilarizarea și reglarea periferică, capacitatea cardiovasculară și
pulmonară, coordonarea intra – și inter – musculară;
– Morfologici: cantitatea de mioglobină; tipul de fibre muscular – fibrele lente ( roșii)
prezintă un potențial metabolic oxidative crescut; numărul de mitocodrii;
– Psihici: motivația, voința;
– Metabolici: rezervele energetic pentru metabolismul aerob, rezervele de bază sunt
reprezentate de glicog en și lipide.
Rezistența anaerobă este determinată de:
– Rezistența la acidoză, respective la acidul lactic acumulat intrace lular și în sânge;
– Tipul fibrelor muscular – fibre albe;
– Rezervele energetic – A TP, CP, glicogenul muscular.
În cazul amb elor tipuri de rezistență, sunt adăugați și alți factori precum: stabilitatea
proceselor nervoase fundamentale ( excitația și inhibiția), și în sensul menținerii unui raport
constant, în favoarea excitației, un timp cât mai îndelungat.

Meto dica dezvoltării rezistenței
Deoarece sunt cunoscuți factorii limitative care condiționează dezvoltarea acestei calități
motrice, specialistul trebuie să dispună de anumite premise ale conducerii unu i proces de instruire
cât mai e ficient, care să fie în corelație cu particularitățile subiecților implicați. De asemenea, este
cunoscut faptul că adolescenții și copiii au o capacitate de efort anaerob redusă. În acest caz, se vor
utiliza metode de instruire care să solicite capacitatea de efort aer ob. În perioada de vârstă cuprinsă
între 7 și 10 / 11 ani, este vizată dezvoltarea rezistenței generale, prin eforturi de lungă durată, în
tempouri u niforme. Capacitatea aerobă crește progresiv până la 10 -12 ani.
Cele mai adecvate metode de antrenament în timpul copilăriei și adolescenței sunt acelea
pentru eforturile continue. Trebuie evitată metoda eforturilor repetate care să includă distanțe care
solicit glicoliza anaerobă.

Aspecte ge nerale ale îmbunătățirii rezistenței la copii între 9 -10 ani
Orele de educație fizică săptămânale și în special orele extracurriculare duc la îmbunătățirea
rezistenței elevilor, precum și la îmbunătățirea performanțelor psiho -motrice. Capacitatea de
rezistență la oboseală reprezintă o condiție esențială pentru eficiența tuturor formelor și metodelor
de instruire a copiilor .40

40 Tudor, V ., (1999), Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității motrice, pag. 4 5

30
Organismul copiilor și adolescenților prezintă o mare capacitate de adaptare la efortul
aerobic, idee susținută de Robinson, cercet ările arătând faptul că în ceea ce privește copiii de 5 -12
ani ajung la valorile maxime de oxigen în primele secunde ale unui efort maxim, în timp ce adulții
obțin valoarea de 29 -35% din acest volum pentru același tip de efort.
Ca o concluzie, din punct c ardio -respirator și de vedere metabolic, copiii mici sunt capabili
de formare aerobă, și dimpotrivă, capacitatea anaerobă este redusă. I nstruirea aerobă, la această
vârstă, nu se referă numai la dezvoltarea capacității aerobe, dar are și un efect benefic a supra
capacității anaerobe, de asemenea.
Formarea de rezistență, la această vârstă, trebuie să vizeze sarcinile aerobe de intensitate
mai lentă, în ritm de jogging sau a sarcinilor anaerobe, dar scurte, de 3 -5 minute / 20 -30 metri.
Sarcinile de rezistență anaerobă nu ar trebui excluse, ci trebuie să fie respectate anumite reguli.
Capacitatea anaerobă a unui băiat de 8 ani este de aproximativ 40 -50% iar a unui băiat de 14
ani, de aproximativ 60 -70%. Evoluția pulsului unui copil este diferită de cea a unui adult, valorile
maxime ale unui adult de 20 -30 de ani, ajungând la 200 de bătăi pe minut, dimpotrivă, pulsul
copiilor mici depășind această valoare, fără a fi considerată o reacție patologică. Alergările de
durată într -un ritm constant îi favorizează pe ce i ale care pot avea modificări maxime de ritm și
intensitate, sprinturi intermediare și finale, deoarece copilul are nevoie de o perioadă mai lungă de
reînnoire.41
Van Aaken, citat de Weineck a declarat că „nu distanța dăunează, ci ritmul”. În timpul
antre namentelor, se menționează că alergările ce măresc distanțele de la 600 la 1200 de metri sunt
interzise, pentru că este nevoie de un efort aerob, în schimb, mărirea duratei de alergare, într -un
ritm moderat, este permisă, ca de exemplu mărirea timpului de la 5 la 20 de minute într -un ritm
moderat .42
Unii cercetători propun o creștere de 10% a distanțelor după două sesiuni de formare și o
creștere progresivă a duratei de 5 -20 minute (după Zwinger, Gurtler et Kibittel 1973). Selectarea
mijloacelor și metodelor de formare ar trebui să corespundă cerințelor psiho -fizice ale copiilor și
activitatea pe parcursul claselor ar trebui să fie amuzantă.
Unele studii, atunci când vorbim despre viteză, indică faptul că ratele mai mari în
dezvoltarea vitezei (vitez a de forță sau de anduranță pe durată scurtă), pe baza ac tivităților de
coordonare, apar la vârste cuprinse între 6 -9 ani .43
În mod evident, forța musculară crește treptat în timpul copilăriei timpurii și continuă să se
îmbunătățească odată cu vârsta î n timpul copilăriei de mijloc. Performanța motorică se datore ază
parțial forței musculare . Pe de altă parte, puterea absolută este, probabil, mai puțin educabil ă în pre –

41 Hare, D., și colab, (1973 ), Teoria antrenamentului sportiv , pag. 33
42 Dragnea, A., (1996 ), Antrenamentul sportiv , pag. 25
43 Idem, pag. 31

31
pubertate decât î n pubertate și perioada post -pubertate , în ciuda import anței globale a f ormării
puterii în adolescență.
Cu toate că la vâ rstele de 8 -10 ani, băieți i și fetele trebuie să își dezvolte rezistența
musculară și să pună accentual pe dezvoltarea generală armonioasă a tuturor grupelor musculare . O
altă discuție în literatura de spec ialitate se referă la diferențele de gen atunci când vine vorba de
creșterea masei musculare . Aceste studii sugerează băieții mai mici realizează câștiguri relative ale
forței musculare, în timp ce băieții mai mari realizează câștiguri mai mari în rezisten ța musculară .44
Sistemul cardio -respirator este în curs de dezvoltare și capacitatea de aerobică este adecvată
pentru majoritatea activităților. În ciuda acestui fapt, copiii au o capacitate limitată de a efectua
activități anaerobe, indicând o capacitate mai mică din punct de vedere glicolitic. Este cunoscut, de
asemenea faptul că, până la vârsta de 12 ani, diferențele în ceea ce privește greutatea corporală sunt
minime. Schimbări majore sunt identificate în perioada de tranziție de la copilărie la adolesc ență.
Într-un studiu pe 35 de băieți și fete cu vârsta cuprinsă între 10,9 și 12,8 ani, care au
participat la un program de formare de aerobic de 12 săptămâni, variația medie a greutății corporale
a fost de 6,5% . Aceste descoperiri sugerează că corelația d intre indicii fiziologic de adaptare la
exercitarea unor exerciții, este î n general scăzută între 8 și 11 ani . 45
Unii autori sugerează că formarea fizică ar trebui să aibă o prioritate scăzută, până la
sfârșitul pubertății, iar apoi exercițiile sportive a r trebuie să se axeze pe deprinderea de aptitudin i
tehnice sportive .46
Este important ca fiecare școală să aibă un plan pentru punerea în aplicare a unui program
convenit de educație fizică pentru toți elevii din școală. În acest sens, va fi necesar să se evalueze
punctele forte și nevoile membrilor personalului în ceea ce privește educația fizică și să se evalueză
facilitățile școlii în ceea ce privește programul, în scopul de a face planul pe termen scurt, precum și
planurile pe termen lung pentru viitor . În cadrul acestui plan, poate fi posibil să se împărtășească și
să se dezvolte cunoștințele și talentele în cadrul personalului școlii și comunității locale. Planul
școlii ar trebui să cuprindă dispoziții pentru un program de educație fizică, care evolue ază și poate
fi evaluat în mod continuu și dezvoltat pentru a satisface nevoile elevilor.

Conținut educație fizică pentru elevii de 9 -10 ani
,,Deprinderi motorice de bază” pentru elevii de 9 -10 ani I II III IV
Mers – normal
– Alte variante de mers X
X X
X X
X X
X

44 Tudor, V ., (1999), Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității motrice, pag. 40
45 Cernăianu, C., (2001 ), Fotbal – manualul antrenorului profesionist, pag. 67
46 Idem, pag. 68

32
Alergare –normală
– Alte variante de alergare
– Alergat cu ritm accelerat și ușor la care se adaugă diferite
obstacole X
X
– X
X
– X
X
– X
X
X
Săritură – aceasta poate fi realizată de pe loc și prin deplasare
– în lungime, fără deplasare
– de la înălțime
– săritură la adâncime
– în pas accelerat
– săritul coardei X
–
–
–
–
– X
X
–
–
–
X X
X
X
–
–
X X
X
X
X
X
X
Aruncare+prindere
– lansată
– azvârlită
– autoaruncare+prindere
– la țintă
– la coleg și prindere
– în grup și 2 câte 2
X
X
–
xX
X
X
X
X
X
X
–
X
X
X
X
X
–
X
X
X
X
X
,,Deprinderi aplicativ utilitare” pentru elevii între 9 -10 ani I II III IV
– Echilibru
– Cățărare
– Coborâ re
– Escaladare
– Tracțiune
– Împingere
– Târâre X
X
X
X
X
X
– X
X
X
X
X
X
X X
X
X
X
X
X
X X
X
X
X
X
X
X
„Deprinderi sportive elementare” pentru elevii între 9 -10 ani I II III IV
Acestea cuprind mare parte din elementele atletismului
– ,,Alergare de durată cu tempo moderat”
– ,,săritul de sus”
– „Alergarea de viteză ”
– „Săritura în lungime cu elan”
– „Săritura în înălțime cu pășire”
– Aruncarea mingii de oină de pe loc”
X
X
X
–
–
X
X
X
X
X
–
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
Exerciții pentru elevii cu vârste între 9 -10 ani, care cuprind elemente de
gimnastică

33
– ,,cumpăna pe un genunchi”
– ,,semisfoară”
– ,,podul de jos”
– ,,rulare”
– ,,rostogoliri”
– ,,cumpăna pe un genunchi”
– ,,sfoară”
– ,,podul de sus”

,,Exerciții ritmice sportive ”pentru elevi de 9 -10 ani
– ,,balansări de brațe”
– ,,variații de pași”
– ,,întoarceri artistice”
– ,,exerciții de echilibru”
– ,,pași aerobici de bază” X
X
X
–
X
X
–
–
–

X
X
X
–
X X
X
X
X
X
X
–
–
–

X
X
X
X
X –
–
–
X
X
X
X
X
X

X
X
X
X
X –
–
–
X
X
X
X
X
X

X
X
X
X
X
Exerciții ,,spe cifice jocurilor sportive” pentru elevii de 9 -10 ani
– ,,prinderea și pasarea pe loc”
– ,,prinderea și pasarea mingii din deplasare”
– ,pasarea ming ii cu pi ciorul”
– ,,dribling”
– ,,conducerea mingii cu piciorul”
– ,,aruncarea la poartă de pe loc”
– ,,aruncarea la coș de pe loc”
– ,,trasul la poartă de pe loc”
– ,,jocuri, ștafete cu elemente specifice”
– ,,joc bilateral”
X
–
X
X
–
–
–
–
X
–
X
–
X
X
–
–
–
–
X
–
X
X
X
X
X
X
X
–
X
-„
X
X
X
X
X
X
X
X
X
X
Tabel 2.1 Sursa

,,Calități motorice de bază” I II III IV
,,Viteza – de reacție”
– ,,de execuție”
– „de deplasare pe direcție curbilinie”
X
X
X
X
,,Îndemânarea -coordonarea acțiunilor motorice realizate individual”
,,Îndemânarea în acțiunile segmentelor corpului și manevrare de obiecte”
X
X

34
,,Manevrare de obiecte în relații cu un partener și în echipă” X X
,,Rezistența musculară la eforturi aerobe”
,,Rezistența musculară la eforturi aerobe și rezistența musculară locală”
,,Rezistența musculară la eforturi variate și rezistența musculară locală” X X
X

X
,,Forța dinamică segmentară” X X X X
,,Mobilitate și stabilitate articulară” X X X X

Tabel 2.2.
În planificarea pentru elevii cu dizabilități de învățare ușoare, poate fi util să se ia în
considerare următoarele obiective, în plus față de cele prezentate în programa școlară primară:
– îmbunătățirea formei fizice generale printr -un program cât mai activ posibil;
– adaptarea la nevoile elevilor printr -o planificare pentru evoluția adecvată a abilităților;
adecvate și realizabile, cu accent pe capacitatea fizică, mai degrabă decât pe handicap;
– să se asigure participarea maximă a elevilor prin modificarea activităților pentru a satisface
nevoile specifice ale acestora;
– promovarea activității fizice ca exercitare sociabilă și plăcută printr -un program echilibrat
de activități de cooperare și competitive;
– să se încurajeze interesul individual pentr u sport, precum și un interes în sportul promovat
în ma ss-media și / sau comunitatea locală.
Educația fizică poate ajuta elevii să dezvolte o gamă largă de competențe, care pot fi
aplicate în diferite domenii ale curriculum -ului și în diferite contexte. În planificarea unui program
de educație fizică pentru e levii cu dizabilități uș oare de învățare, este necesar să se abordeze
potențialele zone de dificultate pe care le pot experimenta. Acestea includ:
– coordonarea fizică;
– finețea și abilitățile motorii;
– comportamentul și integrarea socială;
– echilib ru;
– conștientizare spațială;
– orientarea spre stânga și dreapta;
– limba și comunicarea;
– abilități de concentrare și urmărire;
– încrederea și stima de sine.
Permiterea accesului la curriculum -ul de masă
Curriculum -ul de masă este larg și diver s și oferă multe oportunități diferite de a aborda și
de a îmbunătăți nevoile de învățare ale elevilor cu dizabilități ușoare de învățare. Prin oferirea

35
elevilor unui curriculum larg, care include toate aspectele programului de educație fizică, este
foarte probabil că studenții nu vor dezvolta doar multe abilități, dar vor dezvolta, de asemenea o
preferință de activitate și / sau apti tudini care ar putea deveni un i nteres în viață.
Pentru a face acest curriculum accesibil, următoarele idei pot fi luate în considerare atunci
când acesta este planificat pentru includerea studenților cu dizabilități ușoare de învățare:
– abilitățile, conceptele și activitățile vor trebui să fie redefinite și defalcate în etape
progresive pentru a satisface abilitățile diferit e ale acestor elevi;
– așteptările de învățare ar trebui să fie rezonabile în atingerea echilibrului între competențe
și activități familiare și nefamiliare;
– ar trebui să stabilească obiective realiste, activități și echipamente adecvate ar trebui să f ie
alese, și ar trebui să li se acorde timp suficient pentru a acoperi diferența dintre aplicarea abilităților
familiare și învățarea și aplicarea de noi competențe și noi concepte;
– îndrumarea pozitivă trebuie să fie acordată în mod frecvent, ar trebui subliniată capacitatea
elevilor, și activități corespunzătoare ar trebui furnizate în scopul de a îmbunătăți stima de sine și
încrederea acestor elevi.
Metode planificate de predare
Elevii cu dizabilități de învățare ușoare beneficiază de o varietate de metode de predare și de
forme de organizare. În dezvoltarea unei politici școlare în acest domeniu, ar trebui să fie luate în
considerare următoarele:
– siguranța studenților – pentru anumite zone ale programului, metoda de predare directă
poate fi cea mai potrivită, pentru a învăța să sară în condiții de siguranță teren, de exemplu.
– cele mai eficiente stiluri de învățare ale elevilor (în căutare, ascultare, analiza, execuție).
Poate fi o abordare particulară, sau o combinație de abordări, care asistă procesul de învățare al
elevilor.
– posibilitățile de organizare a lecției să fie adaptate nevoilor individuale și de grup. O
combinație de perechi, de grupuri mici și individual sau grupuri întregi de clasă ar trebui să fie
utilizate.
– competența perso nalului didactic al școlii în diferitele componențe. Trebuie să fie luată în
considerare posibilitatea de sprij in din partea altor membri ai personalului de specialitate și / sau
expertiză externă.
Planificarea pentru continuitate, progresia conținutului subiectului și a progresului elevilor
Pe măsură ce fiecare elev promovează de la an la an, o înregistrare a evoluției abilităților
atinse și a activităților din fiecare an poate fi păstrată astfel încât următorul profesor poate fi
conștient de dezvoltarea elevului. El / ea poate continua apoi cu o progresie de abilități și activități
potriv ite vârstei lui / ei și nivelu lui capacității. Un profil al progresului elevului poate fi apoi

36
menținut pe parcursul întregului program de educație fizică.

Integrarea resurselor
Este important ca școala să aibă cea mai bună utilizare a resurselor fizice și umane, atât în
cadrul școlii, cât și în comunitatea imediată. În acest fel oportunitatea de învățare a elevilor este
maximă, dată de suportul posibil. Ar trebui să s e acorde cea mai bună utilizare a spațiului interior și
exterior, precum și utilizarea de echipamente adecvate în școală. Utilizarea optimă ar trebui să fie
realizată din orice expertiză sau interes deosebit în rândul cadrelor didactice în orice aspecte al e
programului de educație fizică.
Poate exista posibilitatea de a utiliza expertiza și facilitățile din comunitate, de exemplu,
antrenori locali, un bazin de înot, o pistă de alergare, săli de sport sau terenuri de atletism. Acest
lucru poate fi util pe ntru listarea acestor contacte și resurse din comunitate în planul școlar.
Tehnologia informației, cărțile, și înregistrările video pot oferi exemple vizuale bune de îndemânare
în practică. Ele pot oferi, de asemenea, informații cu privire la toate aspecte le legate de personalități
sportive.
Implicarea părintelui / tutorelui
Este important ca părinții / tutorii să fie informați asupra progresului copilului lor și cu
privire la orice dificultăți și puncte forte semnificative pe care el / ea le poate avea î n programul de
educație fizică. Profesorul poate fi în măsură să observe și să aducă la cunoștința părinților /
tutorilor orice nevoi fizice speciale care pot necesita un tratament medical sau de specialitate.
Acest lucru poate fi, de asemenea, de dorit ș i oportun în solicitarea sprijinului părinților /
tutorilor în derularea eficientă a zilei de sport a școlii, excursii educaționale în aer liber, sau orarul
de educație fizică al unei școli. Fiecare școală va trebui să -și planifice modul în care această
colaborare poate fi menținută în mod activ pe tot parcursul anului.
Planificarea organizațională
Probleme de siguranță
Planificarea pentru siguranța elevilor în timp ce participă la programul de educație fizică
este crucială. Atunci când se planifică si guranța pentru elevi cu dizabilități ușoare de învățare
trebuie avute în vedere următoarele:
– norme. Elevii trebuie să fie conștienți și să adere la regulile de siguranță oferite de către
profesor în timpul educației fizice. Afișări și întăriri verbale a le acestor reguli pot fi, de asemenea,
utilizate.
– transportul de echipamente. Elevii trebuie să fie învățați cum să ridice, cum să transporte și
să depoziteze în condiții de siguranță echipamentele și să coopereze în grupuri atunci când fac acest
lucru.

37
– modificarea echipamentului. Echipament mai mare, ținte mai luminoase și bile mai ușoare
pot fi folosite în secțiunea de jocuri pentru a adapta exercițiile la orice dificultăți de coordonare, pe
care elevii le pot avea.
– probleme -comportamentale. Un ii elevi vor necesita mult sprijin și supraveghere în timpul
activităților din clasă. Un asistent în clasă poate fi o resursă de neprețuit atunci când sprijinul este
de dorit.
– sprijin fizic. Unii elevi ar putea avea nevoie de suport fizic atunci când ex ecută deprinderi,
sau sărituri, de exemplu în gimnastică.
– mai mult spațiu. Unii elevi au nevoie de mai mult spațiu decât alții sau trebuie să fie
alocați într -o anumită zonă în care să poată practica exercițiile. Ar putea fi, de asemenea, necesar să
se limiteze numărul de elevi implicați într -o activitate la un moment dat.
– concentrare. Activitățile trebuie să fie schimbate în mod regulat pentru a angaja elevii pe
deplin în procesul de învățare activă și, astfel, se vor reduce la minimum posibilitățile de accidente
din cauza lipsei de concentrare.
– Gruparea. Elevii pot să difere în mod semnificativ în temperament, dimensiune, putere și
capacitate. Este important să se ia în considerare aceste aspecte atunci când se formează grupe de
activități, în special a celor competitive.

Utilizarea echipamentelor
Strategiile pentru depozitarea, întreținerea, alocarea și achiziționarea de echipamente noi
vor trebui să fie discutate și formulate în planul școlar. Achizițiile este necesar, să fie făcute pentru
elevii cu nevoi speciale în cadrul programului de educație fizică prin modificarea echipa mentelor,
de exemplu, folosind ț inte mai mari si bile mai moi și mai mari, în componenta de jocuri. O listă de
furnizori de echipamente, atât naționali cât și internaț ionali, poate fi păstrată în planul școlar. Un
calendar care prevede componentele utilizate diferit și un calendar pentru utilizarea în comun a
echipa mentului de educație fizică poa te fi, de asemenea, prevăzut e în planul școlar.
Folosirea personalului cu expertiză / sprijin în cadrul școlii
Utilizarea maximă a abilităților membrilor personalului ar trebui să fie făcută. Poate fi, de
asemenea, posibil, schimbul de clase cu alți membri ai personalului pentru planificarea și predarea
unora sau a tuturor tipu rilor de educație fizică. Planificarea pentru acest lucru ar putea necesita o
anumită flexibilitate, deoarece poate implica adesea preferințele și nevoile personale din rândul
cadrelor didactice.
Asistenții pentru nevoi speciale sunt o resursă valoroasă î n furnizarea curriculumului de
educație fizică. Ei sunt atribuiți unui elev a cărui condiție impune asistență unu -la-unu. Asistentul
de nevoi speciale va trebui să fie informat cu privire la implicațiile condiției elevului pentru ora de

38
educație fizică. El / ea va trebui, de asemenea, să fie informat cu privire la strategiile relevante în
punerea în aplicare a programei, în scopul de a ajuta progresul elevului.

Utilizarea serviciilor de sprijin
Pentru a pune în aplicare pe deplin programul de educație fizică, va fi necesar, în cele mai
multe școli, să se planifice utilizarea serviciil or de suport . Pot exista facilități locale, centre de sport,
o pistă de alergare, sau terenuri de sport locale, care ar putea facilita programa de educație fizică a
școlii. Pot exista antrenori locali care pot veni în școli și care să ajute profesorul cu o parte a
programei. Cunoașterea punctelor forte și nevoilor școlii în ceea ce privește expertiza și facilitățile,
precum și cunoașterea sprijinului local disponibi l, vor ajuta în planificarea unui program amplu și
echilibrat de educație fizică.

Furnizare de materiale de suport pentru activități inter -curriculare
Educația fizică poate fi integrată cu alte discipline din curriculum, inclusiv matematică,
limbi străine, istorie, geografie, știință, arte vizuale și muzică. O aprovizionare cu materiale de
suport poate fi făcută pentru a facilita această integrare. Acest lucru poate fi făcut în mod periodic și
pus la dispoziție ca resursă pentru tot personalul didactic. Planificarea pentru integrarea educației
fizice cu alte discipline va ajuta la consolidarea învățării, și va permite elevilor să aprecieze modul
în care activitatea fizică este o parte integrantă a tuturor vieților noastre.

Accesarea curriculum -ului
În accesarea curriculum -ului și dezvoltarea abilităților în educație fizică, profesorul trebuie
să se refere în mod regulat la programa școlară primară și planul școlar, în scopul de a asigura o
abordare echilibrată și amplă a subiectului. În scopul de a pune în aplicare programul în mod
satisfăcător, profesorul va avea nevoie de cunoaștere și înțelegere a:
– abilităților și conceptelor asociate acestora;
– stadiului de dezvoltare a elevilor din fiecare clasă;
– dificultăților de învățar e ale elevilor;
– strategiilor de ajutare a elevilor în procesul de învățare.
Identificarea nevoilor elevilor și obiectivele planificării
În abordarea fiecărei ramuri, este necesar să se identifice abilitățile și nevoile de învățare ale
elevilor, cu sco pul de a planifica și stabili obiective de învățare pentru seria de lecții. Acest lucru se
poate face prin observarea nivelului de competențe ale elevilor în activitățile ce țin de componenț a
fizică. Abilitățile de coordonare, abilitățile motorii fine si a mple, echilibrul, conștientizarea spațială ,
limba, integrarea socială și concentrarea pot fi evaluate foarte repede. Obiectivele rezonabile în

39
ceea ce privește abilitățile ce urmează a fi dobândite și rata progresului care urmează să fie realizat
pot fi an ticipate și planificate.

Diferențiere
Este sarcina profesorului de a evalua și planifica nevoile de învățare diferite ale elevilor din
cadrul clasei. În acest sens, cunoașterea progresiei abilităților și caracterul adecvat al activităților
sunt importante. Aptitudinile organizatorice și managementul clasei sunt necesare atunci când se
planifică activitățile fizice. Ar putea fi necesar, chiar de dorit , uneori, să se caute idei și opini i ale
colegi lor și ale altor profesioniști în planificarea și efectuarea acestora. O astfel de consiliere și
expertiză este de neprețuit, iar aceste idei ar putea fi înregi strate și utilizate ca resursă didactică în
cadrul întregii școli.

Evaluarea progresului elevilor
Evaluarea progresului elevilor este de o importanță crucială în planificarea, progresia și
continuitatea dezvoltării abilităților. Secțiunea de evaluare în educație fizică în programa școlară
primară prezintă în mod adecvat strategii pentru eval uarea dezvoltării abilităților la elevii cu
dizabilități ușoare de învățare.

Rapoarte de progres
Rapoartele privind progresele înregistrate, realizate de către profesor sau de cadrele
didactice precedente și păstrate în registrele școlare, vor f i de mare folos. Ele pot înregistra
nivelurile de conținut și de competențe, care au fost acoperite. Discuția cu profesorul anterior poate
ajuta la stabilirea zonelor de dificultate ale elevului. Aceste informații, împreună cu observația
proprie a profesor ului, vor contribui la evaluarea punctelor forte și nevoilor fiecărui elev, în scopul
de a planifica în mod eficient conținutul și strategiile de predare la clasă.

Asistenții de clasă / personalul auxiliar
Trebuie avută în vedere utilizarea opti mă a asistenților la clase și / sau orice alt personal
auxiliar în clasă. Acest lucru poate ajuta la:
– sprijinirea unui individ sau grup mic în activități;
– deplasarea echipamentelor:
– organizarea clasei;
– asistarea unui individ sau grup mic, în co nsolidarea abilităților;
– încurajarea necesară unui individ sau a unui grup mic.

40
2.4. Particularități ale capacității coordinative

Definiție:
Această componentă a capacității motrice, prezentată și sub numele de îndemânare este
definită ca o „formă complexă de exprimare a mișcărilor noi și adaptarea rapidă la situații variate,
conform specificului fiecărei ramuri de sport sau al altor deprinderi motrice de bază și
aplicative.”47
Acest termen este def init și de Gh. Cârstea ca fiind „capacitatea organismului uman de a
efectua acte și acțiuni motrice în condiții variate și neobișnuite, cu eficiență maximă și cu un
consum minim de energie din partea executantului.”
Dragnea A. și Bota A. definesc capacitățile coordinative astfel: „un complex de calități
preponderent psiho -motric care presupun capacitatea de a învăța rapid mișcări noi, adaptarea rapidă
și eficientă la condiții variate, specifice diferitelor tipuri de activități, prin restru cturarea fondului
motric existent.”

Formele de manifestare ale capacităților coordinative
Capacitățile coordinative sunt prezentate sub următoarele forme:
1. Capacitățile coordinative generale necesare în vederea însușirii și efectuării tuturor actelor și
acțiunilor motrice;
2. Capacitățile coordinative specifice, evidențiate în practicarea diferitelor ramuri și probe
sportive;
3. Capacitățile coordinative în regimul altor calități motrice: în regim de viteză , rezistență,
forță.

Factorii care condiționează capacitățile coordinative
La nivelul superior, manifestarea acestei capacități este condiționată de anumiți factori de
natură:
a) Biologică :
– Mobilitatea proceselor nervoase fundamentale: excitația și inhibiția;
– Viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
– Calitatea analizatorilor implicați în recepționarea informațiilor;
– Calitatea inervației musculare;
– Valoarea surselor energetice existente în organism.
b) Motrică:

47 Dragnea, A., (1996), Antrenamentul sportiv, pag. 53

41
– Nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice ( viteza, forța, rezistența, mobilitatea și
combinațiile dintre acestea);
– Numărul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect.
c) Psihologică:
– Anticiparea evoluției viitoare a condițiilor în care se execută mișcarea ( sub formă de
reflex sau de răspuns învățat – stereotip sau mișcări automatizate) ;
– Memoria de scurtă și lungă durată;
– Calitatea proceselor cognitive ( percepții, reprezentări);
– Capacitatea de anticipare a desfășurării mișcării;
– Gândirea convergentă și d ivergentă, gândirea creativă.

Metodica dezvoltării capacităților coordinative în cadrul educației fizice
În cadrul dezvoltării capacităților coordinative, sunt luate în vedere anumite aspecte legate
de corelarea ei cu stadiile crește rii și dezvoltării organismului. Așadar, între 6 și 10 ani, accentul se
va pune pe ameliorarea capacității de coordonare segmentară, favorizată de plasticitatea scoarț ei
cerebrale. Precizia și orien tarea spațio – temporală se vor aborda în perioadele de vâ rstă următoare.
În procesul de dezvoltare a acestor capacități motrice, trebuie să se țină seama de
următoarele cerințe:
– Abordarea capacităților coordinative se realizează la începutul lecției de educație fizică,
ca și în cazul vitezei, pe fon d de odihnă și încălzire corespunzătoare a organismului;
– Nu se recomandă abordarea capacităților coordinative și vitezei în cadrul aceleiași lecții;
– Între exerciții trebuie programate intervale de odihnă optime ca durată, care să permită
revenirea marilor funcții ale organismului la valori adecvate reluării efortului.

Aspecte privind îmbunătățirea calităților de coordonare la copii cu vârsta de 9 -10 ani
În practicarea sportului, pe pot observa calitățile de coordonare generale, dezvoltate de
un antrenament utilitar care adună diferite situații de viață, de sănătate și calități de coordonare
specifice unei anumite discipline sau ramuri spo rtive. La vârsta tânără până în 8 -9 ani, pregătirea
trebuie să se concentreze pe procesul de studiu aprofundat a învățării conducerii, pentru a realiza o
gamă de gesturi precise și stabile. Între 8 -10 ani se poate asigura o dezvoltare inte nsivă a
coordonăr ii, care s ă permită o îmbunătățire a capacității de reacție.48
Profesorul de educație fizică Ar trebui să ia în considerare caracteristicile morfo -funcționale
și psihice ale elevilor, în vederea îmbunătățirii capacităților de conducere. Astfel, în scopul de a
îmbunătăți rezistența, copiii înainte de pubertate trebuie să aibă posibilitatea de formare aerobă; în

48 Mitra Gh., Mogo ş A., (1977 ), Dezvoltarea calităților motrice, pag. 43

42
scopul de a îmbunătăți forța, se recomandă antrename ntele în circuit, în scopul de a dezvolta viteza
și cuplul de viteză -forță, mijloacele și metodele vor avea un caracter ludic, care necesită din partea
copiilor un efort mai cu caracter nervos și neuro -muscular, în scopul de a îmbunătăți mobilitatea,
exercițiile de streching se recomandă pentru îmbunătățirea articulațiilor.49
Propuneri: procesul educați onal nu trebuie să se realizeze în mod aleatoriu, ci pe baza
cunoștințelor și verificării studiilor și recomandărilor specialiștilor în domeniu, pentru a obține cele
mai bune rezultate de la elevi.
Dacă analizăm anumite componente ale capacității de coord onare, putem spune că în
pregătirea jucătorilor de rugby -tag trebuie dezvoltată capacitatea de adaptare la efort, capacitatea de
reacție, capacitatea de orientare, flexibilitatea musculară și elasticitatea.
Educația la momentul potrivit a componentei coor dinative este decisivă pentru nivelul de
capacitate al dezvoltării viitorului jucător de rugby -tag, având în vedere influența aptitudinilor
coordinative asupra factorilor de performanță. Factorii fizici ai performanței influențează nivelul
capacității de coordonare, de exemplu, este necesar un minim de putere pentru a avea o mișcare
greoaie.
La nivelul pregătirii copiilor și juniorilor în rugby -tag, problemele privind coordonarea au
fost insuficient abordate din perspectiva evenimentelor particulare și a instruirii. Capacitatea de
coordonare, precum și capacitatea fizică (de exemplu, tehnicile sportive) se bazează pe capacitatea
funcțională a sistemului neuromotor (de exemplu, organe de senzație, sisteme nervoase și
musculare).
Este important să ne aminti m că organismul uman, supus stimulilor fizici din exterior, tinde
să absoarbă stimulul și să creeze premise specifice pentru adaptabilitate. Aceasta înseamnă că
procesul de învățare psihologică și motrică, chiar dacă se bazează pe potențialul biologic al
individului de a -și dobândi abilitățile, depinde și de voința individului, de calitatea contribuției
educaționale și de sprijinul mediului social al copilului oferi.
Copilul, din primele luni ale vieții sale, posedă propriul itinerar biologic, caracteriza t în mod
substanțial de factori determinați de apartenența la specia uman ă, precum și de factorii eredita ri ai
părinților lor. Sprijinul și orientarea oferită de mediul lor social permit copilului să se confrunte cu
realitatea și să dobândească o autonomie psihologică și fizică în creștere treptată. Prin urmare, cu
cât experiența fizică pe care copilul o are în acest mediu, cu atât mai mult va fi capabil să se
adapteze și să crească. Procesul de predare / învățare didactică depinde de relația dintre antreno r și
elev și va crește de la corespondența dintre stimul și răspuns.
Cu toate acestea, este clar că cu cât copilul este mai predispus la o anumită clasă de sport sau un
anumit sport (factor genetic), el va fi mai predispus să facă adaptările necesare. De a semenea, este

49 Motroc, I., Motroc, F., (1996), Fotbalul la copii și juniori, pag. 21

43
adevărat că anumite premise (potențiale) ar rămâne ascunse în cazul în care copilul nu ar avea
ocazia de a le experimenta.
În ultimii ani, interesul privind studiul educației atletice fizice și juvenile sa axat tot mai
mult pe cu noașterea specifică a diferitelor faze ale învățării fizice, iar unele studii pe această temă
au sugerat existența unor perioade biologice mai favorabile pentru dezvoltarea abilităților specifice.
În literatura relevantă, diferiți autori sunt de acord cu d efiniția acestor perioade ca faze cheie sau
momente magice.
Perioada cea mai favorabilă, în care se poate observa o "creștere rapidă" a abilităților de
coordonare, este de la vârsta de 7 până la 12 ani. Creșterea încetinește după această fază, astfel
încât stimulii de adaptare să nu incite răspunsul adecvat. Această presupunere, susținută de teze
experimentale, trebuie să ne aducă să reflectăm atent asupra planului didactic care trebuie aplicat în
această perioadă evolutivă.
Prin urmare, trebuie să folo sim metode de lucru care favorizează dezvoltarea generală a
abilităților motorii, extinderea bazei de oportunitate, propunând experiențe în diverse sporturi cu
valoare multifuncțională. Cantitatea și calitatea acestor activități sunt decisive. "Mulți copii care
sunt considerați stânjeni și nu sunt suficient de coordonați nu se naște, ci devin astfel pentru că
abilitățile lor motorii au fost reprimate de mediul lor". De asemenea, se pare că viteza se dezvoltă
rapid în aceeași perioadă, precum și reactivitate a și frecvența mișcărilor în special, în timp ce viteza
ciclică și viteza de acțiune ating o dezvoltare maximă câțiva ani mai târziu. În acest moment al
cunoștințelor noastre științifice, se poate vorbi despre o fază cheie pentru rezistența la viteză și
rezistență la rezistență în jurul valorii de 9 ani.
Pentru dezvoltarea lor, este important ca rezistența externă să fie atât de mică încât să poată
obține o viteză de contracție ridicată (este recomandabil să se utilizeze greutăți naturale).
Trainabilitate a forței maxime începe cu prima fază pubescentă. Rezistența la aerobi este o abilitate
relativ neutră, în termeni de dezvoltare. Poate începe să se dezvolte la o vârstă pre -școlară și să
continue pen tru toate etapele următoare. Spo rtul principal este totuș i vizibil în faza pubiană.
Pe de altă parte, este relativ mai dificil în faza pre -pubertată, de a forma o rezistență
anaerobă specifică datorită limitărilor biologice (producția insuficientă de testosteron care este
corelată cu anumite enzime de glicoliz ă anaerobă), precum și rezistența psihologică necesară în
anumite forme de muncă. În ceea ce privește mobilitatea articulară, trebuie să distingem mobilitatea
pasivă de mobilitatea activă. Mobilitatea pasivă poate fi plasată printre abilitățile precoce: în cepe să
se dezvolte din primii ani de viață, continuă pentru întreaga perioadă de vârstă școlară și continuă
până la faza pubescentă. Cea mai eficientă perioadă de dezvoltare pentru mobilitatea activă, pe de
altă parte, începe apoi și se bazează pe un grad de rezistență obținut anterior.
O mai mare "fertilitate" în tehnicile atletice de învățare poate fi observată în corespondență

44
cu dezvoltarea abilităților de coordonare, dar începe ușor mai târziu în comparație. Această fază
poate fi plasată între 8 -10 ani pentru fete și 11 -12 ani pentru băieți .
Toate jocurile sportive, inclusiv rugby -tagul, fac parte din așa -numitele sporturi
"situaționale". "Execuția tehnicilor depinde de condițiile concurențiale, în special de cele tehnice și
tactice, precum și de condițiile adversarului și ale echipei adversarulu i.
Rugby -tagul la fiecare nivel de calificare, de la copii la adulți, pe l ângă faptul că este definit
ca un mediu de joc situațional, este, de asemenea, caracterizat prin modelul său invaziv de acțiuni
tehnice și tactice, ceea ce înseamnă că ambele echipe sunt complet libere să se miște în orice parte a
terenului poate, evident, să intre în contact fizic. Rugby -tagul este, de asemenea, considerat un sport
cu un nivel ridicat de competențe tehnice și de coor donare, în care piciorul este rezervat mult mai
multor activități dec ât de obicei. Picioarele sunt în general utilizate pentru sprijin și mișcare, av ând
o evoluție biologică diferită față de m âini, funcțiile interactive primare cu mediul. În termeni
genera li, performanța jucătorului de rugby -tag este compusă din următ oarele componente:
• Genetică și morfologică / funcțională;
• Perceptiv și senzorial;
• Tehnic și coordonator;
• Condiționată;
• Tactice (procese cognitive);
• Psihologice și sociale.
Prin urmare, conținutul și metodele utilizate în programele de instruire și dezvoltare pentru jucători
vor trebui selectate țin ând cont de:
• rechizite primare (factori ereditari, structuri biologice);
• cereri perceptive, derivate din informațiile disponibile într – un
mediu de joc extrem de variabil,
• construirea de mișcări tehnice care sunt direct legate de
dezvoltarea abilităților de coordonare,
• construirea unei metabolice adecvate organice și musc ulare
a sus ține,
• dezvoltarea "gândirii tactice", creând necesarul
premisele decizionale pentru jucător,
• un climat psihologic adecvat care stimulează motivația
și angajamentul față de performanță, at ât în timpul antrenamentului, c ât și în timpul competițiilor,
ceea ce favorizează o oportunitate mai largă de interacțiune socială.
Expresiile "funcționalitate" și "situație" înseamnă că execuția tehnică simplă nu are sens, d acă nu

45
este legată de contextul (situația) justifică utilizarea acestuia. Pri n urmare, este foarte important ca
antrenorul să învețe tehnicile pun ând tânărul în condițiile necesare pentru a percepe și evalua în
mod conșt ient efectele comportamentului, creând astfel o motivație mai înaltă pentru a învăța .

46
Capitolul III: Aspecte teoretice privind tema abordat ă

3.1. Selec ția și formarea echipei reprezentative

Fiecare echipă este întotdeauna legată de conceptul jocului și de filozofia antrenorului său.
Cu at ât mai mult cu c ât, în rugby -tagul juvenil, primul obiectiv, fundamental pentru toți antrenorii
pentru minori, este de a construi o mentalitate și un spirit pozitiv față de joc, care, la r ândul său, va
trebui să le transmită jucătorilor. Antrenorul trebuie să poată: să evalueze, să aleagă, să decidă și să
acționeze. Este, în orice caz, necesar ca autoritatea sa să se bazeze pe aptitudinile sale, pe care
copiii le pot recunoaște în vreun fel.
De asemenea, este adevărat că relația dintre antrenor și copii nu ar trebui să se bazeze
întotdeauna pe "aut oritate" în sensul "strict" al termenului. Dimpotrivă, este o îndrumare deschisă
dialogului cu elevii, chiar dacă este dirijată și transmisă prin planuri și căi didactice prestabilite, să -i
permită să obțină tot ce este mai bun din potențialul individual a l fiecărui copil.
Acțiunile lui nu pot merge fără a -și transmite copiii încredere. Aceasta reprezintă cerința esențială
pentru ca copiii să -și exprime în mod corespunzător toată voința de a învăța.
Antrenorii în rugby -tag și sporturile de echipă în genera l, în comparație cu tenisul sau
antrenorii de înot (sportive individuale), trebuie să poată face față unei serii complexe de probleme,
deoarece interacționează cu un grup de indivizi, spre deosebire de o singură persoană, fiecare cu
caracteristici proprii, cum ar fi:
• Caracteristicile tehnice, văz ând ca performanță, implică integrarea comportamentului tehnic al
fiecărui membru al echipei: este necesar, prin urmare, să îi învățăm pe mai mulți indivizi să execute
diverse mișcări bine, împreună și în același timp;
• Probleme psihologice dictate de diferitele personalități ale copiilor din grup și care trebuie să
interacționeze pozitiv. Antrenorul trebuie să poată oferi jocuri și obiective tehnice satisfăcătoare
pentru întregul grup.
Rolul antrenorului este de a direcționa activitățile grupului spre realizarea unui obiectiv comun și
pentru a scoate la iveală cel mai bun potenția l al fiecărui băiat. La baza acț iunilor sale antrenorul
trebuie sa fie în mă sura sa:
• rezolvați problemele și găsiți soluții didactice pentru aceștia;
• Motivați toate componentele grupului în numeroasele faze ale activității;
• Asigurarea unui sprijin psihologic într-o criză at ât persoanelor, c ât și întregului grup.
Prin urmare, este esen țial ca, încă de la început, să se stabilească o relație excelentă cu echipa și cu
indivizii, să se creeze o relație bazată pe încredere și respect reciproc, care trebuie apoi menținută și
consolidată pe tot parcursul sezonului.

47
Cu cele mai mici trebuie s ă le puneți imediat pe copii, organiz ând activități distractive și
interesante din prima sesiune. Cu copiii mai în vârstă, din moment ce dialogul este mai ușor, trebuie
să li se acorde toată atenția și să -și cucerească voința, găsind motivații adecvate pen tru ca
obiectivele și obiectivele să funcționeze împreună.
Antrenorul trebuie să se asigure că elevii săi înțeleg și adoptă următoarele tipuri de
comportament:
• V orbind despre activita tea lor exprimându -se în plural formă ca componente ale unei echipe și ale
unui grup;
• Afișarea entuziasmului (pentru apartenența la echipă), prietenilor, familiei și profesori;
• V orbind despre problemele care ar putea apărea, de orice natură, cuprofesor și colegi de echipă;
• Căutarea activă, împreună, dacă este posibil, a soluției la o problemă;
•înțelegerea și "prețul" filosofiei pe care "o c âștigi și o pierzi împreună";
• Conștientizarea faptului că cineva învață din greșelile omului.
Pentru a atinge aceste obiective, antrenorul școlii de rugby -tag trebuie să încerce, prin
stabilirea unui bun exemplu, să influențeze atenția copiilor cu următoarele strategii de comunicare
și comportament:
• V orbești mereu în forma plurală: "Am pierdut", "Vrem să obținem", "Trebuie să îmbunătățim …",
• Oferiți etapelor de grup pentru a ajunge, în timpul unei sesiuni de antrenament, la o competiție
sau într-o anumită perioadă de timp,
• Stabilirea regulilor de lucru împreună: aceste reguli trebuie să fie adaptate corespunzător în
funcție de diferitele grupe de v ârstă, caracteristicile fac ilității sportive și să fie integrate cu celelalte
componente educaționale (școală și familie) care alcătuiesc, împreună cu rugby -tagul, procesul
educațional și de dezvoltare al personalităților copiilor.
•În loc să subliniez greșelile, lă udați comportamen tul pozitiv cu aprobarea: "Bine, soluție bună",
"mare antet", "Foarte bine, ați făcut exact așa cum am vrut". Folosirea armăturii pozitive ajută la
menținerea unui nivel ridicat de stimuli și produce efectul pe care băieții îl determină să -și
stabilească obiective superioare și superioare în comparație cu abilitățile lor. Prin sublinierea
erorilor se creează o mentalitate limitată prin care se joacă pentru a evita greșelile.
•Încurajați comportamentul altruist: asistența, o tr ecere bună, o recuperare defensivă, o mișcare
care creează spațiu, acoperă etc.
Încurajați comportamentul altruist: asistența, o trecere bună, o recuperare defensivă, o mișcare care
creează spațiu, acoperă etc … Cine sa sacrificat se recompensează public , astfel încât ceilalți
membri ai echipei primesc un mesaj semnificativ din part ea antrenorului clarificat.
• descurajați comportamentul egoist: într-un joc ca cel al nostru, unde există un balon pentru 14

48
jucători, este important să se garanteze că toată lumea obține satisfacția de a gestiona balonul .
• Stimularea implicării: în deciziile privind întreaga echipă în general, asigurați -vă că toată lumea
are cuv ântul.
• Crearea de oportunități de petrecere a timpului împreună: este extrem de util să le acordă m un
timp de așteptare copiilor pentru a se vedea reciproc în alte contexte, în special cu cei mai mici cu
familiile. Se poate părea chiar dacă pentru doar 2 sau 3 zile, copiii au șansa de a se integra și de a se
cunoaște mai bine pentru a îmbunătăți munca în echipă.
În timpul lecțiilor, antrenorul trebuie să aibă grijă să ofere tuturor șanse egale de învățare și
să nu acționeze în funcție de preferințele personale. De asemenea, trebuie să le permită copiilor să
se exprime liber în timpul jocului și să evite penalizarea unor posibile interpretări personale.

3.2. Particularit ăți bio – psiho – motirce la nivelul copiilor din ciclul primar

Cele mai multe abilități utilizate în activități sportive și în mișcare sunt versiuni avansate ale
abilităților motorii fundamentale. De exemplu, aruncarea mingii la jocul de baseball, aruncarea
suliței, tenisul, rugby -tagul. Relații similare pot fi detectate în alte abilități motorii fundamentale și
abilități sportive și mișcările specifice.
În mod normal, copiii își dezvoltă abilitățile motorii într -un mod secvențial. Abilitățile
fundamentale motorii se dezvoltă în mod continu u. Copiii se mișcă în timpul jocurilor sportive în
conformitate cu nivelul de calificare. Aceștia se bazează pe mișcările învățate anterior și pregătirea
pentru dobândirea de competențe mai avansate.
Dezvoltarea abilităților motorii și aptitudinilor fizice, precum și a cunoștințelor trebuie să
înceapă în primii ani de școală primară. Pe parcursul acestor ani, studenții sunt fizic și intelectua l
capabili să beneficieze de instruire în educație fizică și sunt foarte motivați și entuziasmați de
învățare. Cu toate acestea, pe tot parcursul vieții școlare, instruirea elevilor trebuie să se facă
conform vârstei.
Pe parcursul primilor ani de școală primară, elevii trebuie să aibă posibilitatea de a învăța
abilitățile motorii esențiale pe care, ulterior, vor fi implicate în învățare dependentă. Aceste abilități
fundamentale motorii sunt adesea utilizate de către copii la joacă. Printre acestea se nu mără
aruncarea captura, utilizarea brațelor, prinderea mingii , alergatul, saltul, săritul pe verticală. Aceste
abilități ar trebui să fie introduse și stăpânite de copii.
Stăpânirea acestor abilități de către copii este necesară pentru dezvoltarea optimă a
abilităților de nivel superior. Copiii care nu stăpânesc aceste abilități sunt mai puțin capabili și
adesea mai puțin dispuși participe la sarcini dific ile, pentru a învăța abilități motorii mai complexe

49
motorii. Mai mult, aceștia vor evita activități care îi vor expune la un "eșec public". În cele din
urmă, acești copii vor respinge participarea la activitatea fizică, ca parte a stilului lor de viață.
Pe parcursul clasei a treia, elevii ar trebui să fie învățați o gamă largă de exerciții de care vor
contrib ui la abilități de tranziție. Ca exemple de aptitudini și activități din acest grup menționăm:
driblatul, pasele din baschet, servitul din tenis. Abilitățile și activitățile la acest nivel pot fi
combinate sau modificate în diverse moduri, practicate cu sa u fără echipamente și predate prin
practica individuală sau prin încorporarea acestora în structurile de joc.
Pe parcursul anilor secundari, elevii ar trebui să beneficieze de educație fizică care să
permită și să le încurajeze să dezvolte în continuare ab ilitățile motorii, cum ar fi aruncarea,
prinderea în activități mai complexe și specifice sporturilor de echipă.
Zeci de ani de cercetare au arătat că jocul este un mediator important în dezvoltarea fizică,
socială, cognitivă și în limbajul copiilor mici . În ciuda acestui fapt, jocul se confruntă cu amenințări
din mai multe direcții în viața modernă. Accentul tot mai mare pe standarde, evaluare și
responsabilitate în școli a condus la o reducere a activității fizice în aer liber și activă. În multe școli
și centre, jocul a fost eliminat de tot, pentru a face loc învățării academice.
Grădinițele din cadrul școlilor publice au devenit deosebit de direcționate către alte activități,
cu profesori obligați să crească sentimentul de alfabetizare și instruire î n detrimentul timpului de
joacă. Privitul pasiv la televizor și utilizarea altor mijloace media înlocuiesc, de asemenea, joaca
activă și chiar au fost găsite vinovate pentru întreruperea jocului copiilor de vârstă mică.
Acest subcapitol se va concentra pe examinarea literaturii de s pecialitate cu privire la joc și
dezvoltarea cognitivă a tinerilor și copii lor. Studiile citate în această secțiune sunt importante,
deoarece acestea arată că reducerea timpului de joc în școală pentru a promova educarea academ ică
este greșită.
De fapt, acest studiu demonstrează că jocul are un impact pozitiv asupra gândirii și învățării.
O secțiune finală prezintă studii privind importanța jocului în dezvoltarea emoțională și socială a
copiilor mici. Aceste investigații demon strează că jocul este un context ideal pentru copil ca să
învețe cum să formeze relații calde, de încredere cu alte persoane.

50

3.3. Modele strategice de predare, înv ățare și instruire

În cadrul orelor de sport planificarea este importantă. Planificarea este deosebit de
importantă atunci când se predă grupuri mari, grupuri cu abilități variate, vârste și studenții cu care
nu sunt familiarizați cu anumite tactici de joc. De asemenea, este vitală în cazul în care accesul la
resurse, echipamente și spațiul sunt limitate. Timp investit în planificarea minuțioasă este timpul
petrecut bine. Aceasta îi ajută pe profesorii de sport să profite la maximum timpul de predare și
împiedică ca acest timp să fie irosit pe activități irelevante.
Planificarea se face cel mai bine pe hârtie. În cadrul orelor de sport, profesorii trebuie să
utilizeze planificarea, deoarece elevii vor observa dacă sesiunile sunt prost planificate și vor deveni
plictisiți și demotivați. În plus, prin intermediul planif icării, profesorii de sport pot să include
varietatea. Pot fi incluse sesiuni de exerciții de încălzire de câte cinci minute, iar conținutul
principal al unei ore de sport trebuie să aibă 20 de minute, iar răcirea trebuie să dureze cinci minute.
O astfel de organizare îl va ajuta pe profesorul de sport să planifice în mod eficient aspecte
importante ale sesiunii fiind pierdute din cauza lipsei de timp. Este mult mai bine să fie organizate
mai multe activități decât prea puține. Activitățile care nu sunt u tilizate într -o sesiune pot fi
utilizate în altele. Este bine ca în cadrul procesului de planificare, profesorul de sport să țină cont
de următoarele Mitra:50
– Cine va lua parte la sesiune?
– Care sunt obiectivele sesiunii?
– Cum se vor începe sesiunile?
– Ce act ivități ar trebui incluse?
– Cum pot fi păstrate în siguranță sesiunile?
– Cum se vor termina sesiunile?
Obiectivele sesi unii sunt acelea ca elevii să poată arunca și captura: ținte, bile etc.
Atunci când le este predate educația fizică elevilor este bine să se înceapă cu unele
competențe de bază. Acestea sunt vitale indiferent de vâ rstă. Multe sporturi sunt o combinație de
competențe de bază. Combinând aceste abilități se poate ajunge la abilități complexe. Aceasta este
o metodă didactică utilă, deoarece în c az contrar, dacă elevii sunt forțați să încerce jocuri care sunt
prea dificile pentru ei, ei își vor pierde încrederea și entuziasmul.
Prin urmare, înainte de învățarea unui joc sportiv, profesorul de sport ar trebui să -i

50 Mitra Gh., Mogo ş A., (1977 ), Dezvoltarea calităților motrice, pag. 29

51
încurajeze pe elevi să învețe abi litățile de bază înainte de a încerca să joace diverse sporturi. Este
foarte important ca elevii să fie ajutați să experimenteze succesul în primele câteva sesiuni, în
special, astfel încât imaginea lor asupra sportului să fie una pozitivă. Abilitățile de bază oferă
elevilor baza pentru învățare mai multor jocuri tradiționale. Ei vor găsi activitățile din acest capitol
provocator, dar la un nivel în care se pot bucura. Abilitățile de bază pot fi grupate în următoarele
categorii :51
• flexibilitate și săr ituri, care includ feritul, urmă ritul, țopăitul și săritul peste ceva;
• aruncarea și prinderea, care includ jocul cu minge;
• lovirea (unei mingi).
În fiecare grup de competențe, există un număr de etape. Etapa finală indică punctul în care
elevii ar trebui să fie pentru a trece la abilități mai avansate, care îi va pregăti pentru sporturile
specifice
Alergarea și săriturile
Alergatul și abilitățile pot oferi pregătirea esențiale pentru atletism sau pentru sprinturi,
obstacole, săritura în lungime și săritura în înălțime. Cu toate acestea, mai multe sporturi necesita
aceste tipuri de abilități atletice, săritul în sus pentru o captură, marcare, găsir ea de spațiu liber etc..
Aceste abilități sunt, de asemenea, foarte eficiente în dezvoltarea unei baze pentru practicarea
fitnessului. Ele pot îmbunătăți rezistența, forța și viteza, coordonarea generală și mișcarea corpului.
În prima etapă
Etapa 1
Obiect ivul primei etape este acela de a -i face pe elevi să învețe să schimbe direcția. Pentru
această etapă este necesar ca elevii să își exerseze abilitățile de bază ale sportului. În egală măsură,
siguranța elevilor trebuie să fie asigurată. În cazul jocurilor de grup, elevii sunt împărțiți pe echipe
concurente. Fiecare echipă trebuie să își apere propriul teren și să marcheze. Atacul teritoriului
adversarilor implică înscrierea de goluri sau încercare. Dat fiind faptul că jocurile invazive au
obiective similar e – marcarea de goluri f iind obiectivul jocului – multe dintre abilitățile exersate în
cazul unui joc invaziv sunt utile și pentru alte jocuri.
Prin urmare, profesorul de sport trebuie să predea și să îi învețe pe elevi aceste jocuri
împreună. Aptitudinil e și tacticile necesare, de exemplu, pentru a marca sau pentru a apăra, pot fi
transferate mai multor jocuri diferite. Abilitățile necesare pentru a juca jocuri de invazive includ
aruncarea, prinderea, rotitul, atacul, marcatul.

51 Bota, A., (2004), Activități motrice de timp liber – note de curs , pag. 42

52
În jocurile invazive, jucă torii au responsabilități diferite în echipe, iar în unele jocuri au
restricții cu privire la cazul în care li se permite să joace. Jocurile invazive necesită abilități
individuale pentru marcarea de goluri și un accent puternic pe spiritual de echipă pent ru realizarea
diferitelor tactici.
Profesorii de sport nu trebuie să fie tentați să îi implice de la început pe elevi în jocuri
complete, ci în mini jocuri. Acest lucru se datorează faptului că elevii au mai multe șanse în mini –
jocuri pentru a -și exersa a bilitățile, deoarece sunt în general mai puține persoane implicate într -o
zonă în cazul jocurilor mici. În această situ ație, elevii se pot bucura mai mult de joc și își pot exersa
mai bine abilitățile pentru practicarea acestor sporturi.
În cadrul predări i jocurilor invaz ive, profesorii de sport trebuie să acorde atenție
următoarelor aspecte:
– aruncarea mingii – aceste jocuri includ baschet, handbal, volei;
– lovirea mingii – unde țelul este marcarea de goluri, prin lovirea mingii, fără a utiliza
brațele; ace ste jocuri includ rugby -tag și hochei.
– Trecerea de o linie cu mingea, deoarece în cazul jocurilor precum rugby, trecerea de o
anumită linie se cuantifică ca marcarea unui gol.
În cadrul fiecărei secțiuni, activitățile generale, dezvoltă în primul rând abi litățile de care
elevii au nevoie în jocurile invazive. În egală măsură, elevii învață prin intermediul acestor jocuri și
să se supună regulilor, dar și să lucreze în echipă. Rolul profesorului de sport es te foarte important
și atunci câ nd vine vorba de va lorificarea resurselor disponibile.
Jocurile în cadrul cărora obiectivul este aruncarea
Există două tipuri de jocuri în cazul cărora obiectivul jocului este aruncarea. În primul caz,
când un elev aruncă balonul este limitat de lipsa deplasării. Elevul nu a re voie să se deplaseze mai
mult de un picior. Al doilea tip permite deplasarea cu mingea. De exemplu, în baschet și handbal,
elevilor li se permite să se miște cu mingea.

53

3.4. Tipologia efortului în rugby -tag
O gamă largă de jocuri active și programe de educație fizică pentru copii de vârstă
preșcolară au fost dezvoltate pe parcursul ultimului deceniu. Cel mai bine dezvoltat dintre aceste
programe dezvăluie marele potențial al strategiilor din clasă și de acasă pentru a promova
dezvoltarea motorie și sănătatea copiilor (Goodway & Ruficollis, 2003). Studii recente
demonstrează nu numai efectele pozitive ale unor astfel de programe, dar identifică elemente
specifice de planificare și de predare care contribuie la aceste rezultate. De exemplu, cercetările au
arătat că programele care să integreze experiențele de mișcare în cadrul activităților plăcute,
orientate spre joacă,, sunt mai eficiente pentru îmbunătățirea abilităților motorii decât instruirea
tradițională directă (Apache, 2005).
Când spunem “rugby” n e gândim automat la William Web Ellis și la actul său de revoltă.
După unele cercetări strămoșul de drept al rugby -ului este „le soule”, sport practicat pe scara largă
în Franța, începând cu perioada Evului Mediu. Varianta originală a sa a fost inventată p e terenul
principal al colegiului din orașul Rugby, situat în Anglia. Potrivit legendei, în cursul unui meci de
fotbal (care nu trebuie însă confundat cu varianta actuală a sportului desemnat cu acest nume), jucat
în anul 1823, William Webb Ellis, elev al acestui colegiu și viitor pastor, a luat în brațe balonul și l –
a purtat în spatele liniei porții adverse, deși tradiția cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. În
realitate, originile rugby -ului sunt ceva mai complexe. În acea perioadă, fiecare dint re colegiile
britanice practicau un joc cu balonul, derivat din "la soule". Fiecare colegiu avea propriile sale
reguli, iar jocul cu piciorul și cu mâna erau destul de răspândite. Gestul lui William Webb Ellis, de
a ține balonul în mâini, într -o fază a joc ului în care așa ceva nu era permis, a făcut ca regulile
colegiului din Rugby să evolueze progresiv.
În mod similar, un program care încorporează joaca în activitățile de dans ale copiilor mici
s-a dovedit a fi superior în îmbunătățirea învățării și păstr area abilităților specifice de dans, în
comparație cu lecțiile tradiționale de dans (Sacha, & Russ, 2006). Planificarea activităților de
mișcare în jurul distracțiilor și intereselor diverselor grupuri c ulturale și de familii a fost gă sită
responsabilă pen tru sporirea dezvoltării motorie.
De exemplu, un program de redare cu mișcare creat pentru preșcolarii din Croația a reflectat
jocurile și sporturile specifice culturii locale gimnastica, dansul, luptele și badmintonul (Živčić,
Trajkovski -Višić, & Sentde rd, 2008).
Copiii care au participat la acest program au prezentat câștiguri semnificative în abilitățile
motorii specifice. Includerea activităților fizice în curriculumul școlar a unui program, a fost, de
asemenea, responsabil pentru creșterea nivelulu i de activități fizice la copii preșcolari (Trost, Fees&
Dzewaltowski, 2008). Luate împreună, aceste studii sugerează că abordările dezvoltării motorii pot

54
fi mai puternice atunci când mișcare este integrată în toate aspectele legate de joc și de învățare a
copiilor.
Alte abordări descrise în literatura de specialitate se bazează pe cercetările anterioare
privind joaca activă și învățarea, cu toate că efectele lor asupra dezvoltării copiilor, nu au fost încă
în mod direct, testate empiric. Un model, de exe mplu, se concentrează pe ghidarea copiilor să
reflecteze asupra propriilor lor mișcări, iar sentimentele provocate de acestea, pe baza unor
cercetări psihologice mai largi asupra gradului de conștientizare a corpului și auto -reflecție (Carson,
2001).
Un alt model, bazat pe cercetări anterioare, oferă tehnici pe care părințiile pot utiliza pentru
a crește nivelurile de activitate ale copiilor lor și pentru a efectua comportamente motorii specifice
la domiciliu (Robert, 2001). Mai multe tipuri de programe a ccentuează selectarea anumitor tipuri de
echipamente de joacă activă, pe baza studiilor de observație anterioare ale jocului în aer liber pentru
copii (Martin, 2000; McCall & Craft, 2004).
Acești autori susțin că echipa mentul trebuie să fie ales pentru a desfășura activități specifice
care îndeplinesc obiectivele învățării motorii. De prea multe ori, sugerează ele,activitățile de
mișcare sunt planificate în jurul pieselor scumpe de echipament de joc care pun prea puține
provocări, nu reușesc să capteze in teresul copiilor, și nu promovează dobândirea de competențe
importante.
Cercetările au identificat, de asemenea, practicile de predare specifice care promovează
jocul activ și dezvoltarea copiilor mici. Prin modelarea comportamentelor motorii cu ajutorul
îngrijirii, încurajării, adulții par a fi una dintre cele mai eficiente metode de a inspira practica și
învățarea comportamentelor motorii de bază (Labiadh & Golomer, 2010). Mai multe mișcări
complexe, cu toate acestea, pot necesita îndrumare și instruire directă, în special pentru copiii cu
dizabilități (Martin, 2006). La fel ca în orice formă de învățare, un amestec de instruire, îndrumare
indirectă, modelare, și joacă centrată pe copil par să fie optime.
Una dintre cele mai importante practici de predar e în promovarea dezvoltării motorii este
adaptarea activităților de joacă pentru a satisface nevoile copiilor cu dizabilități. Numeroase
strategii au fost studiate sau recomandate; acestea pot fi împărțite în trei categorii: interacțiuni de
susținere a cad relor didactice, modificarea materialelor de joc și echipamentelor, precum și
reproiectarea mediilor de joc (Doctoroff, 2001).
Interacțiunile pentru suport, inclusiv îndrumarea, încurajarea, provocarea, și oferirea doar a
asistenței în completarea sarcin ilor dificile, au fost găsite responsabile pentru promovarea
controlului obiectului, locomoției, competenței sociale, precum și a abilităților cognitive la copiii cu
diverse handicapuri.
Modificarea materialelor și echipamentelor pentru a satisface nevoil e individuale de joc

55
activ, a fost asociată cu o gamă largă de beneficii asupra dezvoltării. Adăugarea echipamentelor de
joacă care pot fi folosite de mai mult de un copil – un balansoar, un leagăn, sau un tub prin care mai
mulți copii se pot da – poate sp ori dezvoltarea socială a copiilor cu dizabilități intelectuale,
deficiențe de vedere, autism, deficit de atenție și hiperactivitate.
Amestecând recuzita în mod realist (de exemplu, o replică a unei pompe de benzină pentru a
umple o „mașină”) și material e de bază non -realiste (de exemplu, blocuri mari, rampe, perne), se va
crește diversitatea și complexitatea comportamentelor de joacă ale copiilor cu întărzieri în
dezvoltare. Dispozitivele speciale care susțin postura și mișcarea copiilor cu tulburări neu rologice
pot crește participarea lor la joc. Tehnici, cum ar fi ajustarea dimensiunii obiectelor de joc (de
exemplu, bile mai mari sau pungi cu diverse lucruri) și oferirea de materiale cu o gamă largă de
texturi, de asemenea, îmbunătățesc activitățile fiz ice ale copiilor cu dizabilități.
O modalitate finală de a sprijini jocul copiilor cu dizabilități este prin aranjament atent al
mediului de joacă. Cadrele didactice și personalul medical trebuie să modifice spațiile de joc pentru
a se asigura că toți cop iii au acces la activități motorii. Aceasta include lărgirea locului și crearea de
zone interioare și exterioare mai mari, pentru a permite deplasarea completă a copiilor cu diferite
dizabilități. Astfel de adaptări ale spațiului au avantaje clare pentru c opiii cu dizabilități fizice;
aceste schimbări sporesc, de asemenea, posibilitatea copiilor cu deficiente neurologice de a se juca.
De exemplu, copiii cu autism participă mai ușor la jocuri în locuri de joacă mai mari, mai deschise,
cu echipament de cățărat accesibil (Menear, Smith, & Lanier, 2006).
Aranjamentele mai inventive ale mediului de joacă au fost, de asemenea, explorate. Într -un
studiu, jocul unui copil cu deficiențe de vedere a fost mult îmbunătățit prin utilizarea de muzică
pentru a -l ajuta să identifice locația lui și a colegilor de pe terenul de joacă (Kern & Wolery, 2002).
Prin încurajarea copiilor să cânte când se joacă sau plasarea de CD -playere cu diferite tipuri de
muzică în diferite părți ale terenul de joacă, profesorii îi pot aju ta pe copiii care au deficiențe de
vedere să participe pe deplin la activitățile cu colegii.
Studiile privind promovarea dezvoltării motorii a copiilor cu nevoi speciale au mai multe
implicații importante pentru profesori și părinți. În primul rând, adulț ii trebuie să recunoască faptul
că toți copiii, indiferent de dizabilitate, pot dobândi abilități motorii și să -și folosească corpurile în
joc. Acest lucru este valabil și pentru un copil cu handicap fizic mai sever sau cel care are autism și
evită contact ul cu colegii. În al doilea rând, copiii cu nevoi speciale necesită profesori, îngrijitori și
părinți care sunt energici și creativi în susținerea jocului. Cercetările sugerează că intervențiile
motorii cele mai eficiente sunt cele care sunt planificate în funcție de nevoile fiecărui copil în parte.
Luate împreună, studiile citate aici sugerează că jocul activ este vital pentru sănătatea fizică
a tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 -9 ani. Rezultatele indică faptul că copiii cu și fără
dizabilități a u nevoie de sprijin din partea adulților, în scopul de a se angaja în activități adecvate și

56
de a dobândi importante abilități motorii.

3.5. Procesul de inițiere și dezvoltare a rugby -tagului la nivelul copiilor și juniorilor mici

Trebuie remarcat faptul că conceptele de funcționalitate, situație și evaluare provin din
teoria sistemelor, elaborată de rusă neurofiziologică P.K. Anochin (1957), care afirmă: "Orice
sistem funcțional, mecanic sau biologic care a fost creat sau care a evoluat, pentru a m enține un
anumit grad de utilitate, trebuie în orice caz să aibă un aspect ciclic. Nu poate exista dacă nu se face
nici o întoarcere privind gradul de utilizare a efectului produs ".
Funcționalitatea situației:
– factori de coordonare
– precizie economie concisitate viteză
– adaptare
– domeniu
– câmp dimensiuni condițiile meteorologice tipul de minge
– tehnică
– factori cognitivi
– creativitate
– factori tactici
Ca și în alte contexte ale vieții, învățarea abilităților tehnice este un proces gradual,
caracterizat prin faze de formare și bazat pe principiul repetării. Procesul de învățare -predare în
rugby -tag, destinat sportului "situație", nu poate fi exclusiv caracterizat ca un proces didactic care
se bazează strict pe repetarea standard (chiar dacă acest lucru este inevitabil în unele cazuri), dar
trebuie să ofere în mod necesar și alți factori influențează performanța în timpul pregătirii și în
timpul competițiilor.
Mișcarea tehnică trebuie să fie funcțională și să se adapteze situațiilor și acțiunilor în
schimbare și, prin urmare, este definită ca o abilitate "deschisă", ceea ce înseamnă că abilitățile
tehnice sunt construite într-un mediu în continuă schimbare. Diferitele tehnici fundamentale, cum
ar fi controlul mingii, driblingul, recepția și trecerea, împușcăturile, anteturile, aruncările și
evoluțiile respective ale acestor mișcări, vor deveni în ace st caz unități funcționale reale (a se vedea
Ottavio 1996) și nu, se întâmplă uneori structuri pre -programate care sunt excluse din context și
care sunt lipsite de semnificație. Mai mult dec ât atât, o tehnică care se referă excesiv la un model
tehnic teore tic (chiar dacă este corectă) riscă să nu se adapteze dinamicii evolutive a elevului, din
perspectivă morfologică și antropometrică, precum și din punct de vedere biologic și locomotor.
Acesta este motivul pentru care, din acest motiv, ar trebui să răspu ndă la un principiu de

57
"competență flexibilă" în perioada activității de bază. În acest sens, Schmidt R., 2002, subliniază în
declarațiile sale importanța recunoașterii caracteristicilor invariabile în centrul fiecărei mișcări,
precum și a caracteristicilo r variabile care se regăsesc în structura superficială a mișcărilor. Primele
nu sunt, de obicei, supuse schimbării, în timp ce acestea din urmă pot fi influențate de factori de
mediu.
Abilitățile tehnice în rugby -tag reprezintă toate formele de comunicare specifică motrice
prevăzute în regulile jocului. Ele reprezintă fundamentul planului de joc și capacitatea de a obține
intenții tactice, cu o mare posibilitate de succes. Tehnica în rugby -tag trebuie considerată ca u n
element de transmitere a deciziilor jucătorilor în mișcare, prin urmare reprezintă mijloacele și nu
sfârșitul jocului. Pentru ca procesul de învățare să aibă succes, trebuie să ia în considerare
elementul economiei, care este o componentă esențială a ori cărui plan de joc, deoarece rezerva de
energie fizică și mentală este egală cu o mai bună eficiență a procesului de luare a deciziilor și de
execuție. Mișcarea tehnică va fi, prin urmare, exprimată prin variații ale execuției sale în funcție de
parametrii variabili, cum ar fi:
• Putere
• Variația vitezei, frecvenței și ritmului
• Condiții de echilibrare
• Prezența adversarului (lor)
• Prezența colegilor de echipă
• Spațiu disponibil pentru acțiune
• Orientare vizuală (dificultăți perceptive)
• Combinație de mișcări contemporane sau secvențiale
• Energia mentală
• Oboseală fizică
• Al doilea ghicit înainte și după execuție
• Feedback -ul regulat (informația de control în timpul executării) Mișcarea tehnică, prin urmare, în
rugby -tag, este întotdeauna exprimată în condiții mai mult sau mai puțin complexe, de cele mai
multe ori cauzate de prezența unuia sau mai multor adversari, a spațiului disponibil, de situația și de
precizia tehnică necesară pentru succesul într-un anumit plan de joc. Acea stă condiție generală, care
apare constant pe tot parcursul jocului, are o influență puternică asupra planului programelor
tehnice și metodelor de predare. Prin urmare, în timpul exercițiilor este necesară utilizarea frecventă
a adversarilor (activi sau cu activitate parțial redusă) sau reguli didactice care implică limitări ale
exercițiului (reducerea timpului, a spațiului ) .

58

3.6.Particularit ăți ale aplic ării structurilor și exerci țiilor selec ționate din atletism

În Rugby -tag, se pune un accent deosebit pe alergarea cu mingea, evaziunea, alergarea în
sprijinul purtătorului de minge, trecerea și alergarea pentru a eticheta purtătorul de minge.
Abordarea factorilor antrenamentului se face în mod diferit, în funcție de vârstă:
a. La grupa de 10 – 12 ani – instruirea are un caracter general și multilateral, pe toți factorii,
urmărindu -se în principal formarea unui bagaj motric variat și un nivel funcțional necesar
specializării de mai târziu. În cadrul factorului fizic, ponderea va fi următoarea: – 70 % pregătire
fizică generală (viteză, forță, rezistență, îndemânare) – 30% pregătire fizică specific .
Din punct de vedere tehnico -tactic se urmărește dezvoltarea analitică a pasării balonului și
înlănțuirea a trei elemente tehnice fundamentale (prindere + purtarea + pasarea balonului). Atenția
va fi îndreptată în special în corectitudinea în execuție, apelându -se în mod frecvent la metoda
demonstrației.
b. La grupa de 13 – 15 ani – conținutul principal al pregătirii fizice îl constituie, în
continuare, pregătirea fizică generală și dezvoltarea treptată, pe acestă bază, a calităților fizice, în
strânsă legătură și cu pregătirea fizică specifică (50% pregătir e fizică generală și 50% pregătirea
fizică specifică).
Combinația dintre diferitele calități fizice necesare practicării jocului, determină ca fiecare
calitate să se dezvolte și să se manifeste în regimul celorlalte respectând însă legile transferului
pozitiv al interacțiunii lor. Predomină dezvoltarea îndemânării în regim de viteză și dezvoltarea
progresivă a vitezei și a forței.
Ca mijloace se folosesc: exercițiile cu partener, exerciții și jocuri pregătitoare din atletism,
jocuri complementare, exerci ții cu haltere și greutăți, exerciții în circuit și jocuri dinamice.
Dezvoltarea tehnico -tactică se va asigura prin exerciții desfășurate în condiții apropiate de joc și
prin jocul propriuzis, privit ca mijloc de pregătire. Se va ține seamă de gradarea dif icultăților în
însușirea exercițiilor și sarcinilor tactice și de modalitatea de lucru cu adversarul. Apare tot mai
pregnant, la această vârstă preocuparea pentru însușirea tacticii colective.
c. La grupa de juniori – instruirea capătă o pondere tot mai mare fizico -tactică, pentru
apropierea de cerințele mari de efort și de complexitatea acționării în teren, cerute de perioada
senioratului. În acest se va lucra și pentru realizarea unei anumite rezistențe în regim de viteză și de
forță. Pregătirea tactică va fi orientată spre însușirea modului de rezolvare rapidă a unor sisteme de
joc în condiții de dificultate.
Dinamica efortului – va căpăta pe parcursul instruirii o curbă ascendentă, în favoarea
intensității în raportul său cu volumul. Fiind vorba de un pr oces de adaptare a organismului la efort,

59
formarea și perfecționarea de deprinderi specifice reprezentate de o nouă stare calitativă, stimulii
vor fi aplicați în mod gradat, pe cele trei trepte de instruire, în funcție de sarcina ce o avem de
îndeplinit, p ornindu -se de la de la stimuli uniformi, fără intensitate, prelungiți și ajungându -se la cei
intenși, cu durată de aplicare variată. Importantă apare pauza pentru recuperare pe care trebuie să o
acordăm, mai ales în cazul stimulilor intenși.52

52 Mitrea , D., (2003 ), Pregatirea copiilor și juniorilor în Rugby, pag.6

60

Capitolul IV: Or ganizarea și metodologia cercetă rii
4.1. Scopul, ipotezele și sarcinile cercetă rii

Scopul cercetării
Scopul cercetării este orientat spre perfecționarea condiției fizice, prin abordarea unei
metodologii proprii pentru dezvoltarea capacităților motrice la nivelul elevilor de 9 -11 ani, a
componenței echipei reprezentative de rugby -tag al Școlii Gimnaziale N r.4 „Elena Donici
Cantacuzino”, Pucioasa, în vederea creșterii potențialului fizic al copiilor.

Ipotezele de lucru
Pentru realizarea cercetării specifice unei astfel de etape de perfecționare din viața copiilor ,
am pornit de la u rmătoarele ipoteze de lucru:
– Copiii de 9 -10 ani supuși unui proces sistematic și continuu de pregătire, folosind
mijloace specifice atletismului pot obține o îmbunătățire a nivelului de manifestare a
capacităților motrice, cu efecte în planul pregătirii fizice;
– Folosind mijloace și metode din atletism special selecționate, respectându -se
particularitățile de vârstă și nivelul de pregătire se poate obține o î mbunătățire a
capacității de per formanță respectiv a capacităților motrice.

Sarcinile cercetării
Sarcinile cercetării propuse în vederea realizării și verificării ipotezelor de lucru formulate,
au luat în considerare următoarele aspect e:
– informații selecționate din literatura de specialitate;
– studierea și aprecierea nivelului de dezvoltare psiho -motrică a grupului (copii din clasele
a III-a și a IV -a );
– alegerea și ordonarea mijloacelor și metodelor din atletism în vederea utilizării în
cercetarea experimentală;
– probarea eficienței sistemului de pregătir e pentru dezvoltarea capacități lor motrice, la
nivelul echipei reprezentative supuși cercetării, prin prisma rezultatelor obținute la
probele de control și mai ales în competiția sportivă .

61

4.2. Metode de cercetare

Cercetarea constatativă va consta în documentarea bibliografică, studiind și selecționând
materiale de specialitate, care pot oferi informații deosebit de im portante pentru elaborarea lucră rii.
Pentru cercetarea experimentală voi folosi următoarele metode de cercetare:
1. Metoda observației ;
2. Metoda experimentului ;
3. Metoda statistico -matematică, pentru argumentarea științifică .
Metoda observației constă în urmărirea intenționată și înregistrarea e xactă, sistematică a
diferitelor manifestări comportamentale ale e levului așa cum se prezintă ele în mod natural.
Observația conține următoarele aspecte:
– felul cum subiectul abordează situația;
– cum stabilește contactul uman cu ceilalți;
– cum reacționează la sarcinile propuse;
– felul cum își organizează acțiunile;
– felul cum se exprimă.
Condițiile observației:
– caracterul fundamental teoretic și metodologic;
– scopuri precis formulate;
– sarcini precis delimitate.
Înregistrarea observației:
– prin organ e de simt, auz;
– prin intermediul aparaturii adecvate.
Metoda experimentului este apreciată ca ,,cea mai importantă metodă de cercetare,
deoarece furnizează date precise și obiective” .53Astfel, spre deosebire de observație, unde
cercetătorul aș teaptă apariția și manifestarea fenomenului studiat, principala caracteristică a
experimentului constă în provocarea intenționată a manifestării fenomenului, pe de o parte și în
varierea condițiilor de manifestare a acestora, pe de altă parte.
În științele socio -umane, experimentul constă în analiza efectelor unor variabile
independente asupra variabilelor dependente într -o situație controlată, în scopul verificării
ipotezelor cauzale. Factorul cu care operează și pe care -l variază experimentatorul constituie
variabila independentă, iar modificările ce s -au produs și care urmează să fie măsurate și explicate
constituie variabila dependentă .

53 Cosmovici, A., (1996 ), Psihologie generală, pag. 63

62
Experimentul ca metoda fundamentală de cercetare ne -a oferit posibilitatea verificării
mijloacelor de instruire care au fost incluse în planurile de pregătire.

Metoda statistică
Pentru depășirea fazelor descriptive pline de termeni de comparație subiectivi, în activitatea
sportivă s -au introdus calculele matematice.
Această metodă conferă o descriere mai precisă a fenomenelor, permite extragerea unor
concluzii generale în funcție de anumite reguli bine conturate precum și însumarea rezultatelor
cerceterii într -o formă semnificativă.
Datele statistice permit cercetătorului să determine gradului de omogenitate al fenomenului
sau populațiilor cercetate, tendința centrală și deviațiile de la aceasta, gradul de corelație, gradul de
corelație dintre fenomene, ca și gradul de încredere, semnificație pe care -l reprezintă rezultatele
cercetării.
În urma experimentului și a datelor înregistrate am calculat următorii indici statistici,
considerați ca fiind repre zentativi pentru scopul cercetării:
Media aritmetică
S-a calculat cu scopul de a servi ca indicator comparativ si cu scopul de a fi introdusa i n
formula de calcul a semnificaț iei dintre medii. S -a calculat după formula :
𝒙̅ = ∑ 𝑥𝑖𝑛
𝑖=1
𝑛
unde:
𝑥𝑖 – valorile variabilei;
𝑛 – numărul total de cazuri;
Abaterea standard
Reprezintă rădăcina pătrată a dispersiei. Est e un număr fictiv care aproxime ază măsura în
care rezultatele se împrăștie în jurul valorii centrale. Se notează cu ”S” și se calculează cu formula :
𝐒=±√∑(𝒙𝒊− 𝒙̅)𝟐
𝒏−𝟏
unde:
(𝑥𝑖− 𝑥̅)2 – abaterea valorilor variabilei de la media aritmetică;
n – numărul total de cazuri.
Pentru număr de cazuri mai mic de 30, la numitorul fracției apare (n-1) și nu (n).
Coeficientul de variabilitate
Este parametrul ce oferă măsura gradului de omogenitate a unuia sau mai multor colective și
reprezintă raportul dintre abaterea standard și media aritmetica. Se calculează după formula :
𝑪𝒗=𝑆
𝑋̅ 100 %
Pentru interpre tarea coeficientului de v ariabilitate sunt stabilite urmă toarele trepte de

63
apreciere:
 0 – 10 % indica o dispersie mica, deci omogenitate mare;
 10 – 20% indica o dispe rsie medie, deci colectivitatea este mai puț in omogena.
 peste 20 % indica lipsa de omogenitate, datorita unei dispersii foarte mari a
colectivului sau a unui mic numă r de cazuri observate.
Progresul:
Formula de calcul pentru progres a fost:
𝑃=𝑇𝑓−𝑇𝑖
𝑇𝑖∗100
P = progresul
Tf = Timp Testare initială
Ti = Timp Testare finală
Metoda reprezentă rii grafice
Vizualizarea datelor prin folos irea metodei grafice permite o înțelegere mai uș oara a
dinamicii fenomenelor urmă rite precum si raportului dintre ele .
Toate aces te metode au avut scopul de a uș ura, eficientiza si sistematiza munca depusa conferind
lucrării un numă r sporit de informații si un mod facil de înț elegere.

4.3. Subiecții și locul cercetări i

Experimentul formativ va cuprinde un lot de 12 subiecți, cu vârste între 9 și 10 ani, pe
parcursul anului școlar 2018 -2019 la echipa reprezentativă de rugby -tag al Școlii Gimnaziale Nr.4
„Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa.
Am optat pentru această categorie de vârstă, deoarece apreciez faptul că în pregătirea
sportivă, la vârsta începătorilor, componenta condiției fizice, trebuie apreciată într -un registru, la fel
de important ca și componenta de pregătire tehnică.
Probele de control vor fi stabilite pentru toate capacitățile motrice (viteză, forță, rezistență),
respectând particularitățile de vârstă, dar mai ales de motricitatea copiilor.

4.4. Organizarea experimentului formativ

Experi mentul formativ s -a desfășurat începând cu data de marți, 9 octombrie 2018 , și
închein d pe data de 25 mai 2019 . Antrenamentul a avut loc de două ori pe săptămână, în fiecare

64
marți la ora 14:00, și în fiecare vineri la ora 13:00.

4.5. Probe de control, planificare și programare

Probe de control
1. Pentru viteză – alergare de viteză 30m;
-naveta 5×5 m;
2. Rezistență – alergare de rezistență 600 m ;
3. Forta – membre superioare – tracțiune pe banca de gimnastică;
-menbre inferioare – săritura în lungime de pe loc;
-forță spate – extensi i de trunchi din culcat facial;
– forță abdomen – ridicări de trunchi din culcat dorsal .
Pentru evaluarea/investigarea gradului de dezvoltare al calităților psihomotrice am folosit
următoarele instrumente/probe:
– alergare de viteză pe 30 m. plat, cu start din picioare – elevii aleargă în serii de câte doi, pe
culoare, înregistrându -se timpul realizat de fiecare concurent, din momentul semnalului sonor până
la depășirea cu pieptul a liniei de sosire.
-naveta 5x5m -executantul este dispus înapoia liniei de start,iar la semnal pornește in alergare până
la linia opusă, o depășește cu ambele p icioare si revine la linia de plecare, parcu rgându -se de 5 ori
distanța de 6m. Se execută individual și se î nregistrează timpul de parcurgere a navetei .
– alergare de rezistență pe 600 m – se aleargă pe un teren marcat, pe grupe; se înregistrează
timpul .
-tracțiune în brațe pe banca de gimnastică -din poziția culcat facial pe banca de gim nastică
(picioarele in afara aceștia) cu brațele în prelungir ea corpului apucând cu mâin ile de marginile
băncii,deplasarea corp ului prin tracțiuni simultane cu brațele. Distanța de tracțiune este de 3 bănci,
se înregistrează timpul în care sunt parcurse cele 3 bănci.
– săritura în lungime de pe loc – din poziția stând, înapoia unei linii trasate pe sol, săritura în
lungime cu desprindere de pe ambele picioare, pe marca jul trasat pe sol. Se acordă două încercări
consecutive și se înregistrează săritura cea mai lungă; lungimea săriturii se măsoară de la linia
marcată pe sol, la călcâiul cel mai apropiat de acest marcaj.
– ridicarea trunchiului din culcat dorsal – din poziția culcat dorsal cu genunchii îndoiți, tălpile pe
sol cu vârfurile ținute de un coleg și palmele la ceafă se ridică trunchiul la verticală, atingând
genunchii cu coatele; se înregistrează numărul corect de execuții.
– extensia trunchiului din culcat facial – din poziția culcat facial, cu palmele la ceafă și priză la
glezne – extensii ale trunchiului, bărbia depășind înălțimea unei bănci de gimnastică situată, ca

65
reper, în fața executantului și revenirea în poziția inițială.
Planificare

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei

Nr.crt Calitate Conținut Parametrii efort
1 Viteză de
reacț ie si
deplasare – start din picioare,la semnalul vizual(coborârea brațului)
alergare pe direcția de deplasare.
-stând ghemuit cu fața la direcția de deplasare la
semnalul sonor (fluierat)alergare pe direcția de deplasare
-stând cu latura stânga pe direcția de deplasare la
semn alul sonor (bătaie din palme)alergare pe direcț ia de
deplasare.
-la semnalul sonor î ntoarcerea si ocolirea parteneru lui
aflat in spate (la o distanta de aproximativ 1 metru ) si
alergare pe direcț ia de deplasare
-”Crabii și creveț ii” Clasa împărțită în două echipe (una
crabii iar alta creveții) se află față în față la o distanță de
10m. Conducătorul jocului va striga n umele uneia din
echipe. Aceasta va trebui să prindă câți mai mulți dintre
adversari înainte ca aceștia să ajungă în „casă”. Fiecare
adversar prins reprezintă un punct. Câștigă echipa care
are mai multe puncte.
Distanță:20 m
Număr de repetări
3-4 pentru fi ecare
poziție

2 Viteză de
reactie si
deplasare -Elevii sunt di spuși pe 2 șiruri în spatele li niei de start,
iar în fața fiecă rui șir la distanță de 15 metri se află câte
un jalon. La semnal sonor primii elevi din fiecare șir
pleacă în alergare, ocolesc jalonul din față șirului propriu,
aleargă înapoi, predau ștafeta urmă torului elev și se duc
la coada șirului;
-Elevii sunt dispuși pe 2 șiruri in spatele liniei de
start,primii din fiecare șir țin câte o mingie de rugby -tag
în mână, la semnal sonor al ergare de viteză pe distanta de
15 metri cu balonul în mână,ocolirea unui jalon și revenire
în viteză, înmânarea mingii colegului care așteaptă ;
– Jocul „Cursa pe numere” Clasa este împărțită pe două
șiruri paralele la intervale de două lungimi de braț unul
de celălalt. Componenții echipelor vor fi numerotați de la
1 în continuare și se vor așeza în stând ghemuit. La
semnalul conducătorului de joc, numărul strigat din
fiecare echipă iese prin dreapta șirului, ocolindu -l apoi pe
ultimul și se întorc la locul l or, așezându -se în poziția de
plecare. Jucătorul care ajunge primul va acumula un
punct pentru echipa lui. Câștigă echipa care a strâns cele
mai multe puncte -tempou 4/4,
pauză pasivă 50
sec.

tempou 4/4,
pauză pasivă 50
sec.

jocul se repetă de
3 ori

3 Viteza de
accelerare -joc de gleznă cu ac celerare până la tempoul maxim;
-alergare cu genunchi sus,cu accelerare până la tempoul
maxim;
-lansări de la start, de sus, cu accelerare până la tempoul
maxim. Distanță:10,15 m
Număr de repetări
3-4 pentru fiecare
poziție

66
4 Viteză de
reactie si
deplasare -alergare de viteză pe distanț a de 30m cu plecare din start
din picioare la semnal auditiv sub forma de concurs;
-ștafete

Exerciții pentru dezvoltarea forței

Nr.crt Calitate Conținut Parametrii efort
1 Forță
segmentară
membre
superioare -efectuarea tracțiunii în brațe pe banca de gimnastică
cu brațele în prelungirea corpului apucând cu mâinile
de marginile băncii;deplasarea corpului prin tracțiune
simultană cu brațele.
-cățărare în brațe pe scara fixă;
-ștafetă,parcurgerea distanței până la un jalon așezat la
7 m față de linia de start, cu schimbarea celui care
execută ”roaba” la întoarcere. -2 lungimi de
bancă x3,pauză
20 secunde între
repetări

-2×3,pauză 30
secunde între
repetări

2 Forță
segmentară
membre
inferioare -sărituri din ghemuit în ghemuit
-sărituri ca mingia
-sărituri pe un picior
-sărituri în adâncime de pe banca de gimnastică
-genuflexiuni 4×10 m pauză
30 sec.
10×5 pauză 20
sec.
8×3 pe ntru
fieca re picior
pauza 25 sec.
5×5 sărituri
10×3
3 Forță spate
și abdomen -culcat facial palmele la ceafă -extensia trunchiului cu
revenire
-culcat facial palmele la ceafă -bărcuța
-culcat dorsal -ridicarea și îndoirea trunchiului înainte
cu revenire , palmele la ceafă
-culcat dorsal -ridicarea picioarelor întinse la verticală
și revenire;
-atârnat la scara fixă -ridicarea picioarelor îndoite la
piept și revenire 3seri a 10
repetări
3seri a 10
repetări
3seri a 10
repetări

3seri a 10
repetări
3seri a 10
repetări
4 Forță
generală Traseu aplicativ
Plecare de la linia de start alergare 5m ,transportarea
mingii medicinale(2 Kg.) 10 m până la banca de
gimnastică, tracțiune pe banca de gimnastică, sărituri
din ghemuit în ghemuit(8m), cățărare le scara
fixă,coborâre,ale rgare în linie dreaptă pana la linia de
start cu predarea ș tafetei
-elevii sunt
împărțiți în
două grupe
-executarea
circuitului de 3
ori

67
Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței

Nr.crt Calitate Conținut Parametrii efort
1 Eforturi de
tip aerob -sărituri la coardă cu desprindere de pe ambele
picioare în tempo moderat ;
-alergare accelerată le loc;
-joc dinamic ”Huștuluc” -3-4 minute,în 2 -3
reprize,cu pauză 30
secunde;
-25 secunde,in 2 -3
reprize,pauză activă
30 secunde;

2 Eforturi de
tip aer ob -navetă 5x5m ;
-alergare accelerată pe distanță de 40m;
-ștafete cu plecare in torent repetată de 3 ori
consecutiv,cu pauză 40secunde -repetat de 4 ori cu
pauză de 60 secunde;
repetată de 3 ori cu
pauză de 40 secunde
între repetă ri

3 Rezistență
generala Alergare pe distante progresive 200,400,600m La început distanțele
se vor parcurge fără
barem de timp

4.6. Interpretarea datelor

V oi prezenta, în continuare, rezultatele inițiale și finale ale elevilor la toate probele de
control, în scopul de a constata dacă cercetarea și -a atins obiectivul propus.

Înregistrarea datelor
PROBA DE CONTROL
Naveta 5 x 5m;
Tabel nr. 1. Rezultatele Probei de Control – Naveta 5x5m , la testarea inițială și la testarea finală
NR.CRT NUMELE ȘI PRENUMELE
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ
1. A.T 9,5 9,2
2. B.A. 9,6 9,1
3. C.S. 9,0 8,7
4. C.V. 9,2 8,8
5. D.V. 8,7 8,2
6. E.R. 9,6 9.0
7. M.S. 9,5 9,1
8. R.T. 9.0 8.9
9. S.K. 9,4 9,4
10. T.A. 9.4 9,3
11. T.M. 9.0 8,9
12. V.S. 8,9 8,7

68

Tabelul nr. 2 . – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba
Naveta ( 5 x 5 m)
Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 9,20 8,87
Abaterea standard σ 0,57 11,50
Coeficientul de variabilitate 0,06 % 1,30 %
D21 2,25
D21(%) 37,92 % Autenticit te tc 3,970
tt 2,681
p 0,01

 Naveta (5x5m) înregistrează la testarea inițială o medie de 9, 20 secunde și un coeficientul
de variabi litate, prin valoarea sa (Cv = 0,06 %) indică un grad de împrăștiere foarte mic al
rezultatelor față de medie, evidențiind o bună omogenitate a subiecților testați , deci
variabilitatea este redusă .
 La testarea finală, acest par ametru înregistrează o medie de 8,87 secunde, iar coeficientul de
variabilitate, cu valoarea = 1,30 %, indică un grad de împrăștiere mic al rezultatelor față d e
medie, deci o omogenitate mare a subiecților testați, dar mai mică față de testarea inițială ,
deși progres ul a fost semnificativ de 37,92 %.
 rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fos t 3,970 fiind mai mare decât t
tabel (2,681), ceea ce demonstrează faptul că există diferențe semnificati ve între me diile
celor două testări, la p = 0,01(tabelul 2).

Grafic nr. 1 . – Media aritmetică a testărilor ini țială și finală la proba – Naveta ( 5 x 5m)

9.2
8.87
8.78.88.999.19.29.3
Naveta 5x5m T i T f

69

PROBA DE CONTROL
ALERGARE DE VITEZĂ 30 m;
Tabel nr. 3. Rezultatele Probei de Control – Alergare de Viteză pe 30m , la testarea inițială și
la testarea finală

NR.CRT NUMELE ȘI PRENUMELE
TESTARE INIȚI ALĂ TESTARE FINALĂ
1. A.T 6,8 6,7
2. B.A. 6,5 6,3
3. C.S. 5.9 5,8
4. C.V. 6,2 6,0
5. D.V. 5,4 5,2
6. E.R. 6,5 6,3
7. M.S. 6,2 6,0
8. R.T. 6,4 6,2
9. S.K. 6,4 6,3
10. T.A. 6.7 6,5
11. T.M. 6.5 6,0
12. V.S. 6,1 5,9

Tabelul nr. 4. – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba – Alergare de Viteză
pe 30m

Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 6,30 6,10
Abaterea standard σ 0,01
Coeficientul de variabilitate 0,15 % 0,16 %
D21 0,20
D21(%) 3,18% Autenticitte tc 20,976
tt 2,681
p 0,01

 Proba de Alergare de Viteză pe 30 m înregistrează la testarea inițială o medie de 6,30
secunde și un coeficientul de variabilitate, prin valoarea sa (Cv = 0,15 %) indică o dispersie
mică, deci o omogenitate mare a subiecților testați.

70
 La testarea finală, acest parametru înregistrează o medie de 6,10 secunde, iar coeficientul de
variabilitate, cu valoarea = 1,73 %, indică o dispersie mică, deci o omogenitate mare a
subiecților testați, doar puțin mai mică față de testare a inițială, iar progresul a fost de 6,49 %.
 Rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fost 3,546 fiind mai mare decât t
tabel (2,681), ce ea ce demonstrează faptul că diferența dintre cele două medii este
semnificativă la pragul de 0,01; întâmplarea acționează numai în procent de 1%; (tabelul 4).

Grafic nr. 2. – Media aritmetică a testărilor inițială și finală la proba – Alergare de Viteză pe
30m

PROBA DE CONTROL
SĂRITURA ÎN LUNGIME DE LE LOC
Tabel nr. 5. Rezultatele Probei de Control – Săritura în lungime de pe loc , la testarea inițială
și la testarea finală

NR.CRT NUMELE Ș I PRENUMELE
TESTARE INITIALA TESTARE FINALA
1. A.T 1,31 cm 1,40
2. B.A. 1.30 cm 1,42
3. C.S. 1,35cm 1,45
4. C.V. 1,40 cm 1,50
5. D.V. 1,60cm 1,67
6. E.R. 1,27 cm 1,35
7. M.S. 1.53 cm 1,60
8. R.T. 1,33cm 1,40
9. S.K. 1,29 cm 1,45
10. T.A. 1,30 cm 1,39
11. T.M. 1,45 cm 1,50
12. V.S. 1.50 cm 1,56

66.056.16.156.26.256.3
Alergarea de
viteza pe 30mT i T f6.3
6.1

71

Tabelul nr. 6 . – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba – Săritura în lungime
de pe loc

Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 1,39 1,47
Abaterea standard σ 0,03
Coeficientul de variabilitate 1,84 % 1,73 %
D21 0,09
D21(%) 6,49% Autenticitte tc 3,464
tt 2,681
p 0,01

 Săritura în lungime de pe loc înregistrează la testarea inițială o medie de 1 ,39 m și un
coeficientul de variabilitate, prin valoarea sa (Cv = 1, 84 %) indică un grad de împrăștiere
mic al rezultatelor față de medie, evidențiind o bună omogenitate a subiecților testați, deci
variabilitatea este redusă.
 La testarea finală, acest parametru înregistrează o medie de 1,47 m, iar coeficientul de
variabilita te, cu valoarea = 1, 73 %, indică un grad de împrăștiere mic al rezultatelor față de
medie, deci o omogenitate mare a subiecților testați față de testarea inițială, progresul fiind
de 6,49 %.
 Rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fost 3 ,464 fiind mai mare decât t
tabel (2,681), ceea ce demonstrează faptul că există diferențe semnificative între mediile
celor două testări, la p = 0,01(tabelul 6).

72

Grafic nr. 3 . – Media aritmetică a testărilor inițială și finală la proba – Săritura în lungime de
pe loc

PROBA DE CONTROL
Alergare de rezistență 600 m;

Tabel nr. 7. Rezultatele Probei de Control – Alergarea de rezistență 600m , la testarea inițială
și la testarea finală

NR.CRT NUMELE Ș I PRENUMELE
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ
1. A.T 3,01 3,00
2. B.A. 3,10 3,06
3. C.S. 2,54 2,47
4. C.V. 3,10 3,05
5. D.V. 2,40 2,35
6. E.R. 3,12 3,09
7. M.S. 3,01 2,56
8. R.T. 2,57 2,50
9. S.K. 3,15 3,10
10. T.A. 3,15 3,09
11. T.M. 3,03 2,57
12. V.S. 2,50 2,40

Tabelul nr. 8 . – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba – Alergarea de
rezistență 600m

Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 2,89 2,77
Abaterea standard σ 0,05
1.341.361.381.41.421.441.461.48
Saritura in
lungime de pe
locT i T f1.391.47

73
Coeficientul de variabilitate 1,58 % 1,65 %
D21 0,12
D21(%) 4,12% Autenticitte tc 2,630
tt 2,303
p 0,02

 Proba de Alergare de Rezistență 600 m înregistrează la testarea inițială o medie de 2,89
secunde și un coeficientul de variabilitate, prin valoarea sa (Cv = 1,58 %) indică o dispersie
mică, deci o omogenitate mare a subiecților testați.
 La testarea finală, acest parametru înregistrează o medie de 2,77 secunde, iar coeficientul de
variabilitate, cu valoarea = 1, 65 %, indică o dispersie mică, deci o omogenitate mare a
subiecților testați față de testare a inițială, iar progresul a fost de 4,12 %.
 Rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fos t 2,630 fiind mai mare decât t
tabel (2, 303), ceea ce demonstrează faptul că diferența dintre cele două medii e ste
semnificativă la pragul de 0,02, întâmplarea acționează numai în procent de 2 %; (tabelul 8).

Grafic nr. 4 . – Media aritmetică a testărilor inițială și finală la proba – Alergarea de rezistență
600m

2.72.752.82.852.9
Alergare de
rezistenta 600
mT i T f2.89
2.77

74
PROBA DE CONTROL
TRACȚIUNE ÎN BRAȚE PE BANCA DE GIMNASTICĂ
Tabel nr. 9. Rezultatele Probei de Control – Tracțiune în brațe pe banca de gimnastică , la
testarea inițială și la testarea finală

NR.CRT NUMELE Ș I PRENUMELE
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ
1. A.T 20,10 18,06
2. B.A. 19,21 17,10
3. C.S. 19,00 18,03
4. C.V. 20,32 19,00
5. D.V. 18,08 16,12
6. E.R. 21,00 19,05
7. M.S. 19,30 17,15
8. R.T. 19,30 17,10
9. S.K. 20,05 19,00
10. T.A. 19,22 17,34
11. T.M. 21,20 20,10
12. V.S. 20,02 18,25

Tabelul nr. 10 . – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba – Tracțiune în brațe
pe banca de gimnastică

Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 19,73 18,03
Abaterea standard σ 0,04
Coeficientul de variabilitate 0,02 % 0,23 %
D21 1,71
D21(%) 8,70% Autenticitte tc 40,380
tt 2,681
p 0,01

 Tracțiune în brațe pe banca de gimnastică înregistrează la testarea inițială o medie de
1,39 secunde și un coeficientul de variabilitate, prin valoarea sa (Cv = 0,02 %) indică un
grad de împrăștiere foarte mic al rezultatelor față de medie, evidențiind o omogenitate mare
a subiecților testați, deci variabilitatea este redusă.

75
 La testarea finală, acest parametru înregistrează o medie de 18,03 secunde, iar coeficientul
de variabilitate, cu valoarea = 0,23 %, indică un grad de împrăștiere foarte mic al
rezultatelor față de medie, deci o omogenitate mare a subiecților testați față de testarea
inițială, iar progresul fiind de 8 ,70 %.
 Rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fos t 40,380 fiind mai mare decât t
tabel (2,681), ceea ce demonstrează faptul că există diferențe semnificative între mediile
celor două testări, la p = 0,01 (tabelul 10).

Grafic nr. 5 . – Media aritmetică a testărilor inițială și finală la proba – Tracțiune în brațe pe
banca de gimnastică

PROBA DE CONTROL
RIDICARE A TRUNCHIULUI DIN CULCAT DORSAL
Tabel nr. 11. Rezultatele Probei de Control – Ridicarea trunchiului din culcat dorsal , la
testarea inițială și la testarea finală
NR.CRT NUMELE Ș I PRENUMELE
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINAL Ă
1. A.T 15 17
2. B.A. 16 18
3. C.S. 21 22
4. C.V. 23 25
5. D.V. 27 30
6. E.R. 16 20
7. M.S. 19 21
8. R.T. 18 23
9. S.K. 18 22
10. T.A. 15 18
11. T.M. 17 21
12. V.S. 21 24

Tabelul nr. 12 . – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba
Ridicarea trunchiului din culcat dorsal
1717.51818.51919.520
Tractiuni in
brate pe banca
de gimnasticaT i T f19.73
18.03

76

Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 18,83 21,75
Abaterea standard σ 0,84
Coeficientul de variabilitate 4,47 % 3,87 %
D21 2,92
D21(%) 16,15% Autenticitte tc 3,464
tt 2,681
p 0,01

 Proba de Ridicare a trunchiului din culcat dorsal înregistrează la testarea inițială o medie
de 18,83 și un coeficientul de variabilitate, prin valoarea sa (Cv = 4,47 %) indică o dispersie
mică, deci o omogenitate mare a subiecților testați.
 La testarea finală, acest parametru înregistrează o medie de 21,75, iar coeficientul de
variabilitate, cu valoarea = 3,87 %, indică o dispersie mică, deci o omogenitate mare a
subiecților testați față de testarea inițială, iar progresul a fost de 16,15 %.
 rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fos t 3,464 fiind mai mare decât t
tabel (2, 681), ceea ce demonstrează faptul că diferența dintre cele două medii este
semnificativă la pragul de 0,01, întâmplarea acționează numai în procent de 1 %; (tabelul 12).

Grafic nr. 6 . – Media aritmetică a testărilor inițială și finală la proba – Ridicarea trunchiului
din culcat dorsal

1717.51818.51919.52020.52121.522
Ridicarea
Trunchiului din
culcat dorsalT i T f18.8321.75

77

PROBA DE CONTROL
EXTENSIA TRUNCHIULU I DIN CULCAT FACIAL

Tabel nr. 13. Rezultatele Probei de Control – Extensia trunchiului din culcat facial , la testarea
inițială și la testarea finală

NR.CRT NUMELE Ș I PRENUMELE
TESTARE INIȚIALĂ TESTARE FINALĂ
1. A.T 16 18
2. B.A. 17 20
3. C.S. 22 24
4. C.V. 22 25
5. D.V. 25 27
6. E.R. 17 20
7. M.S. 18 21
8. R.T. 17 22
9. S.K. 16 20
10. T.A. 13 15
11. T.M. 19 21
12. V.S. 18 21
I
Tabelul nr. 14 . – Rezultatele indicatorilor statistici calculați pentru proba
Extensia trunchiului din culcat facial
Indicatorii statistici Ti Tf
Media aritmetică X 18,33 21,17
Abaterea standard σ 0,82
Coeficientul de variabilitate 4,46 % 3,86 %
D21 2,83
D21(%) 16,01% Autenticitte tc 3,464
tt 2,681
p 0,01

 Extensia trunchiului din culcat facial înregistrează la tes tarea inițială o medie de 18,33 și
un coefi cientul de variabilitate de 4,46 %, indică un grad de împrăștiere mic al rezultatelor
față de medie, evidențiind o omogenitate mare a subiecților testați .
 La testarea finală, acest parametru în registrează o medie de 21,17, iar coeficientul d e
variabilitate, cu valoarea = 3,86 %, indică un grad de împrăștiere foarte mic al rezultatelor

78
față de medie, deci o omogenitate mare a subiecților testați față de testarea in ițială, iar
progresul fiind de 1 6,01 %.
 rezultatul aplicării Testului Student, pentru t calculat a fos t 3,464 fiind mai mare decât t
tabel (2,681), ceea ce demonstrează faptul că există diferențe semnificative între mediile
celor două testări, la p = 0,01(tabelul 14).

Grafic nr. 7 . – Media aritmetică a testărilor inițială și finală la proba – Extensia trunchiului
din culcat facial

4.7. Concluzii parțiale

Tabelul nr. 15 . Progresul de la T i la T f la toate probele de control

Nr. crt Testul / Proba Ti Tf PROGRESUL (%)
1 Naveta 5x5m 9,20 8,87 3,62%
2 Alergarea de viteză pe 30m 6,30 6,10 3,18 %
3 Săritura î n lungime de pe loc 1,39 1,47 6,49 %
4 Alergare de rezistenta 600 m 2,89 2,77 4,12 %
5 Tractiuni în braț e pe banca de gimnastic ă 19,73 18,03 8,70 %
6 Ridicarea Trunchiului din culcat dorsal 18,83 21,75 16,15 %
7 Extensia Trunchiului din culcat facial 18,33 21,17 16,01 %

În urma calculării progresului, pentru toate probele, de la testarea inițială la testarea finală,
se observă că acesta a crescut la toate probele de control (tabel nr. 15), mai puțin semnificativ la
testul de Alergarea de viteză pe 30m (3,18 %) și semnific ativ la Ridicarea trunchiului din culcat
16171819202122
Extensia
Trunchiului din
culcat facialT i T f18.3321.17

79
dorsal (16,15%) .
Faptul că la toate probele a crescut omogenitatea colectivului, între cele două testări, ne
conferă dreptul să apreciem, că aceasta se datorează mijloacelor aplicate în experiment.

Tabel nr. 16. Rezultate Testului Student la toate probele de control

Nr. crt Testul / Proba AUTENTICITATE
Tc Tt Pragul de
semnificație
(f = 11 )
1 Naveta 5x5m 3,546 2,861 p = 0,01
2 Alergarea de viteză pe 30m 20,976 2,861 p = 0,01
3 Săritura în lungime de pe loc 3,464 2,861 p = 0,01
4 Alergare de rezistenta 600 m 2,630 2,303 p = 0,02
5 Tractiuni în brațe pe banca de gimnastic ă 40,380 2,861 p = 0,01
6 Ridicarea Trunchiului din culcat dorsal 3,464 2,861 p = 0,01
7 Extensia Trunchiului din culcat facial 3,464 2,861 p = 0,01

Progres s -a realizat și la toate probele de control de la testarea inițială la cea finală,
justificator fiind rezultatul Testului Student, unde t calculat a fost mai mare decât t tabel, ceea ce
demonstrează faptul că diferențele au fost s emnificative cu o precizie de 99% / 98% la pragul de
semnificație 0,01 / 0,02 unde f=n -1=12 -1=191 (tabel nr. 16).
V. CONCLUZII FINALE

Progresul realizat între cele două testări (inițială și finală), la toate probele denotă eficiența
mijloacelor specifice atletismului îmbunăt ățindu -se nivelul de manifestare a capacităților motrice
cu efecte în planul pregătirii fizice
Diferențele semnificative cu o precizie de 98% / 99% , la pragul de semnificație 0,01 / 0,02
ce au reieșit în urma aplicării Testului Student ne certifică confirmarea ipotezei formulate prin care
componentele capacității de per formanță respectiv a capacităților motrice asupra cărora s -a acționat
sunt propice a fi supus e dezvoltării la vârsta pubertar ă.
REZISTEN ȚA
Cordul este mic, dar relativ puternic și cu irigare coronariană bogată, iar frecvența cardiacă
în repaus scade de la 100 bătăi/minut la 6 ani, la 84 bătăi/minut la 8 ani ajungând la 80 bătăi/minut
la 12 ani, ceea ce favorizează eforturile de rezistență spre 9 -11 ani, fapt confirmat și de progresul

80
obținut (6,49 %).
Rezistența – sub forma celei în regim de durată crește ușor pe baza îmbunătățirii capacității
aparatului cardio -respirator, însă efortur ile de rezistență trebuie foarte atent gradate, aplicându -se o
dozare corectă și progresivă, pentru acest nivel de vârstă (9 -11 ani).
VITEZA
Viteza – sub diferitele ei forme de manifestare, este considerată a fi ușor de îmbunătățit la
această e tapă de vârstă, ceea ce s -a demonstrat și în experimentul pedagogic din lucrare, Naveta
5x5m înregistrând un progres de 3,62% iar Alergarea de viteză pe 30m un progres de 3,18%.
Viteza de deplasare, sub forma alergării pe distanțe scurte, se îm bunătățește spre 10 ani, pe
baza creșteri treptate și lente a vitezei – forță.
FORȚA
Masa musculară este în creștere, de la circa 22% din masa corporală la 6 ani la 27% la 9 ani,
față de 45% la adult iar sistemul articular se întărește, mai ales către 8 -9 ani, deși prezintă încă
aspecte de instabilitate.
Întreg complexul de modificări structurale și funcționale care însoțesc creșterea
musculaturii, evoluează treptat, producând o creștere a forței după vârsta de 8 ani.
Eforturile crescute de forță sunt total contraindicate la această vârstă, ele putând încetini
creșterea. Se va pune accent pe exerciții dinamice atent selecționate pentru dezvoltarea forței
musculaturii de postură, a forței dinamice a membrelor și a forței musculaturii abdominale.
Putem concluziona, deci, după interpretarea rezultatelor, că mijloacele specifice atletismului
pe care le -am selecționat și ap licat, au avut eficiență, influ ențând favorabil capacitățile motrice.

81

BIBLIOGRAFIE

1. Ardelean, T., 1981, Fundamentarea teoretică și metodică generală a dezvoltării calităților
motrice în atletism (I), Rev. Educație Fizică și Sport, nr. 11, București;
2. Badea, D. – 2001, RUGBY – Fundamente teoretice și metodice , Ed. FEST – București;
3. Badea , D. – 2003, RUGBY – Strategia formativă a jucătorului , Ed. FEST – București,
4. Barbu, C., Stoica, M., 2000, Atletism – Metodica predării exercițiilor de atletism în lecția de
educație fizică , Editura Printech, București;
5. Bica, M.D., 2002, Educație fizică – aspecte teoretice și metodice, Editura Studii Europene,
Târgu -Jiu;
6. Bota, A., 2004, Activități motrice de timp liber – note de curs, ANEFS, București;
7. Boțiu, V., Mihailiuc, H., 1993, Copilul și lumea sa, Editura de Vest, Timișoara;
8. Butu, O., Macovei, S., 2007, Metodica predării gimnasticii ritmice în școală, Editura Bren,
București;
9. Cătăneanu, M., S., Ungureanu, A., 2011, Educație fizică și sportive școlară , Teoria și
metodica predă rii, Editura Universitaria, Craiova ;
10. Cerghit, I., 1999, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București;
11. Cârstea, G., 2000, Didactica educației fizice, ANEFS, București;
12. Cârstea, Gh., 1999, Educație fizică – fundamente teoretice și metodice, Casa de editură
Petru Maior, Bucu rești;
13. Vasile , C., 2002, RUGBY – Specializarea posturilor , Ed. FEST – București;
14. Vasile, C. , 2004, RUGBY – Tehnică și tactic ă, Ed. FEST – București;
15. Cosmovici , A., 1996, Psihologie generală , Editura Polirom , Iași ;
16. Dragnea, A.; Bota, A.; Stănescu, M.; Teodorescu, S.; Șerbănoiu, S.; Tudor, V.; 2006,
Educație fizică și sport – teorie și didactică , Editura Fest, București;
17. Dragnea, A. și colaboratorii, 2002, Teoria educației fizice și sportului, Editura Fest,
București;
18. Dragnea, A., Bota, A. 1999, Teoria activităților motrice , Editura Didactică și Pedagogică,
București;
19. Dragnea, A., 1996, Antrenamentul sportiv , Editura Didactică și Pedagogică, București;
20. Dragomir, P., 2001 , Ghid metodologic de aplicare a programei de educaț ie fizică și sport în
învățămâ ntul primar, gimnazial ș i liceal , Editura Aramis Print, Bucureș ti;
21. Epuran, M., 1990, Modelarea conduitei sportive, Editura Sport – Turism, București;
22. Grigore, V., 2003, Gimnastică – Manual pentru cursul de bază, Editura Bren, București;

82
23. Hanțiu, I., 2011, Palestrica mileniului III – civilizație și sport, Cluj – Napoca;
24. Hare, D., și colab, 1973, Teoria antrenamentului sportiv , Edit ura Stadion, București;
25. Mitra, G., Mogoș, A., 1977, Dezvoltarea calităților motrice, Editura Sport – Turism,
București;
26. Mitrea, D., 2003, Pregatirea copiilor și juniorilor în Rugby , FRR
27. Neacș u, I. , 1999, Instruire și învățare , Editura Didactică și Pedagogică, București ;
28. Niculescu, M., 2001 , Metodologia cercetării științifice î n educație fizică ș i sport .,
A.N.E.F.S., Bucureș ti;
29. Predescu, T., Moanță A. , 2001, Baschetul în școală. Instruire -Învățare , Editura Semne,
București ;
30. Siclovan, I., 1979 , Teoria educației fizice și sportului , Editura Sport – Turism, București ;
31. Stănescu, M., 2009, Didactica Educației Fizice – Curs Universitar , U.N.E.F.S. , Bucureș ti;
32. Stănescu, M., 2002, Strategii de învățare motrică prin imitație, Editura Semne, București;
33. Stoica, M., 2010, MDS Atletice – Curs pentru studenții anului I , Editura Bren, Bucureș ti;
34. Stoica , M., 2000, Capacitățile motrice în atletism , Editura Printech , București ;
35. Stoica, M., 1999, Atletism. Curs pentru studenții anilor III și IV , Editura ANEFS, București;
36. Șerbănoiu, S., 2004, Metodica educației fizice, Editura Cartea Universală, București;
37. Tatu, T. și colaboratorii, 1994, Atletism : tehnica probelor , Editura ANEFS, București;
38. Tudor, V., 1999, Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității
motrice, Editur a Rai Coresi, București;
39. Ungureanu, A., 2013, M etodica educației fizice în învățământul preșcolar și primar , Ediția a
II – a, Editura PRO Universitaria, București;
40. Ungureanu, A., 2009, Metodica educației fizice și sportului, Editura Universitaria, Craiova;
41. Zațiorski, V.M., 1968, Calitățile fizice ale sportivului (traducere), Editura C.N.E.F.S.,
Sectorul de documentare și informare științifică, București .