UNIVERSITAREA CREȘTINĂ”DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATINE PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ – DREPT -… [627831]

1
UNIVERSITAREA CREȘTINĂ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATINE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Prof univ.dr. CRISTIAN JORA

Absolvent: [anonimizat] 2018

2
UNIVERSITAREA CREȘTINĂ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATINE
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ
– DREPT –

Tema:

NOȚIUNEA DE ÎNTREPRINDERE ÎN DREPTUL
CONCURENȚEI

Coordonator științific,
Prof univ.dr. CRISTIAN JORA

Absolvent: [anonimizat] 2018

3
CUPRINS
Introducere

Capitolul I Evoluția noțiunii de întreprindere în legislația românească
1. Considerații generale
2. Dreptul protecției consumatorilor
3. Dreptul comercial
4. Dreptul fiscal
5. Dreptul civil
6. Dreptul concurenței

Capitolul II Trăsăturile specifice noțiunii de întreprindere în
dreptul concurenței

Capitolul III Tipuri de întreprinderi
Sectiunea 1 Indivizii ca intreprinderi
Sectiunea 2 Societatile comerciale
Sectiunea 3 Regiile autonome
Sectiunea 4 Statul ca intreprindere
Sectiunea 5 Organismele profesionale
Sectiunea 6 Grupurile de intreprinderi
Sectiunea 8 Angajatii si sindicatele
Sectiunea 9 Succesorii intreprinderii

Capitolul IV Asocierile de intreprinderi
Sectiunea 1 Consideratii generale
Sectiunea 2 Forme ale deciziilor asocierilor
Sectiunea 3 Raspunderea asocierii

Capitolul V Concluzii

Capitolul VI Bibliografie

4
Introducere

Raporturile juridice de concurenta, ca parte din ansamblul raporturilor juridice, sunt
relațiile sociale reglementate de normele dreptului concurentei. Acestea se manifesta intre doua
sau mai multe subiecte de drept al concurentei, presupun un conținut constând in drepturi si
obligații specifice si au ca obiect conduite (acțiuni sau inacțiuni) pe care subiectele sunt ținute sa
le respecte.
Scopul normelor dreptului concurentei, astfel cum este sintetizat si de către Legea
concurentei, este de a proteja, menține si stimula concurenta si un mediu concurențial normal, in
vederea promovării intereselor consumatorilor1.
In sensul larg al noțiunii de subiect al raportului juridic de concurenta, putem aprecia ca
normele dreptului concurentei se aplica oricăror participanți la relațiile sociale, alături de
subiectele propriu-zise, respectiv statul, instituțiile si autoritățile publice, Consiliul Concurentei
ca instituție specializata in Romania, Comisia Europeana la nivelul Uniunii Europene,
consumatorii.
In sensul restrâns al noțiunii de subiect al raportului juridic de concurenta, acesta vizează
numai subiectele de drept care pot fi titulare de drepturi subiective si de obligații corelative
acestora in materia concurentei. Aceste subiecte sunt identificate de art. 2 alin. 1 din Legea
concurentei:
a)întreprinderi sau asociații de întreprinderi – persoane fizice sau juridice – de cetățenie,
respectiv de naționalitate română sau străină, denumite în continuare întreprinderi;
b)autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale, în măsura în care
acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață,
influențând direct sau indirect concurența, cu excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt
luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Fiecare dintre subiectele raportului juridic de concurenta enumerate de art. 2 alin. 1 din
Legea concurentei reprezintă rezultatul unei evoluții si transformări, atât la nivel terminologic cat
si la nivel de substanța, de la momentul intrării in vigoare, in 1996, a Legii concurentei si pana la
data prezentei lucrări. Evoluția a fost determinata, pe de o parte, de încercarea legislației din
domeniul concurentei de a tine pasul cu schimbările intervenite la nivelul legislației din alte

1 Legea concurentei nr. 21/1996, art. 1

5
domenii de drept (dreptul protecției consumatorului, dreptul comercial, dreptul civil, dreptul
fiscal), legislația de la nivelul Uniunii Europene, de experiența acumulata de Consiliul
Concurentei, ca autoritate naționala in domeniul concurentei, iar, pe de alta parte, de cazuistica
bogata a Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumita in aceasta lucrare „CJUE”).
In concluzie, noțiunea de întreprindere este un concept fundamental in dreptul
concurentei deoarece legislația din acest domeniu se aplica actelor si faptelor care restrâng,
împiedica sau denaturează concurenta , săvârșite, in principal, de întreprinderi sau asociații de
întreprinderi2. Întreprinderile sunt titulare de drepturi subiective si de obligații corelative
acestora in materia concurentei. Înțelegerea acestui concept este de natura a facilita aplicarea
corecta a normelor din dreptul concurentei si de a preîntâmpina consecințele unor eventuale
sancțiuni pentru nerespectarea acestora.

Capitolul I. Evoluția noțiunii de întreprindere in legislația
românească

Secțiunea 1. Considerații generale

Legislația romana din materia concurentei a utilizat noțiunea de agent economic de la
adoptarea Legii concurentei in 2006 si pana la modificarea din 20103, când aceasta a fost
înlocuita cu cea de întreprindere.
Definirea noțiunii de agent economic in sensul legislației din materia concurentei se poate
face prin stabilirea sensului si conținutului termenilor de agent economic, operator economic,
profesionist sau comerciant, utilizați in legislația românească in divese materii, fara insa a se
suprapune cu acestia.
Pentru prima data in legislația post-decembrista termenul de agent economic apare in
Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si
societăți comerciale. Potrivit acesteia, agenții economici sunt regiile autonome, infiintate prin
hotarare a guvernului, pentru cele de interes national, sau prin hotarare a organelor judetene si

2 Legea concurentei nr. 21/1996, art. 2 alin. (1), lit. a)
3 Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei nr.
21/1996, aprobata prin Legea nr. 149/2011

6
municipale ale administratiei de stat, pentru cele de interes local4 si societatile comerciale,
infiintate in conditiile prevazute de lege. Regiile autonome sunt persoane juridice care desfasoara
activitati economice in ramurile strategice ale economiei nationale – industria de armament,
energetica, exploatarea minelor si a gazelor naturale, posta si transporturi feroviare – precum si
unele domenii apartinand altor ramuri stabilite de guvern5. Societatile comerciale reprezinta
forme de asociere intre persoane fizice si juridice, constituite in conditiile legii, in vederea
desfasurarii de activitati cu scop lucrativ6.
Noțiunea de operator economic se intalneste in legislatia privind protectia
consumatorilor, legislatie care se remarca, asa cum vom detalia mai jos, prin diversitatea
termenilor folositi (agent economic, operator economic si comerciant).
Noțiunea de profesionist a aparut in legislatia romana odata cu intrarea in vigoare a
noului Cod civil. Noțiunea are un conținut cuprinzător, incluzând atât persoanele fizice cat si
persoanele juridice care exercita sistematic o activitate organizata, cu sau fără scop lucrativ.
Noțiunea de comerciant a avut relevanta si aplicabilitate pana la data de 01 octombrie
2011 când Codul civil a abrogat Codul comercial. Potrivit Codului comercial, comercianții sunt
aceia care fac fapte de comert, având comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile
comerciale.

Sectiunea 2. Dreptul protectiei consumatorilor

In dreptul consumatorului, notiunile utilizate sunt de agent economic, operator economic
sau de comerciant. Astfel, in forma initiala a actului normativ care reprezinta reglementarea –
cadru in materia drepturilor consumatorilor, O.G. nr. 21/1992, si pana la republicarea din 2007,
notiunea utilizata era cea de agent economic si era definita ca orice persoana fizica sau juridica
care produce, importa, transporta, depoziteaza sau comercializeaza produse ori parti din
acestea, ori presteaza servicii7. In urma republicarii din 2007, O.G. nr. 21/1992 utilizeaza
notiunea de operator economic care este definita ca persoana fizica sau juridica, autorizata, care
in cadrul activitatii sale profesionale fabrica, importa, transporta sau comercializeaza produse

4 Legea nr. 15/1990, art. 3, art. 16 si 36
5 Legea nr. 15/1990, art. 2
6 Legea nr. 31/1990, art. 1
7 O.G. nr. 21/1992, privind protectia consumatorilor, art. 2, publicata in M.O. nr. 212/1992

7
ori parti din acestea sau presteaza servicii8. Insa specific legislatiei privind protectia
consumatorilor este faptul ca aceasta vizeaza agentii economici (persoane fizice sau juridice) ale
caror produse sau servicii sunt destinate consumului de catre persoanele fizice sau grupurile de
persoane fizice constituite in asociatii care cumpara, dobandesc, utilizeaza ori consuma produse
sau servicii, in afara activitatii lor profesionale, nu si utilizarii de catre alti agenti economici
pentru folosinta proprie sau pentru incorporarea lor in alte produse sau servicii. Elementul de
noutate adus de O.G. nr. 21/1992 in urma republicarii din 2007 este faptul ca operatorul este
persoana autorizata, avand relevanta mai ales in cazul persoanelor fizice liber-profesioniste. Desi
necomercianti in doctrina traditionala a dreptului comercial, persoanele fizice autorizate,
incluzand si liber-profesionistii, au fost incluse in sfera notiunii de operatori economici, in scopul
legislatiei privind protectia consumatorilor.
Si Codul consumului, aprobat prin Legea nr. 296/2004, utilizeaza notiunea de operator
economic, care efectueaza activitati de productie, comert sau prestari servicii, in conditiile
legii9.
Alte acte normative din materia protectiei consumatorilor utilizeaza notiunea de
comerciant, definita ca orice persoana fizica sau juridica autorizata care, in temeiul unui
contract care intra sub incidenta prezentei legi [privind clauzele abuzive din contractele
incheiate intre comercianti si consumatori] , actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale,
industriale sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in
acelasi scop in numele sau pe seama acesteia10 sau ca orice persoana fizica sau juridica care, in
practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi [privind combaterea practicilor incorecte ale
comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana
privind protectia consumatorilor] , actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale
sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi
scop in numele sau pe seama acesteia11.

8 O.G. nr. 21/1992, art. 2, republicata in M.O. nr. 208/2007
9 Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, art. 6
10 Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori,
art. 2 alin. (2)
11 Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu
consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, art.
2 lit. b)

8
In prezent, legislatia din aceasta materie utilizeaza in aceeasi masura atat termeniul de
operator economic cat si cea de comerciant.

Sectiunea 3. Dreptul comercial

Potrivit Codului comercial12, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atat comerciantii
cat si necomerciantii. Avand la baza sistemul obiectiv, Codul comercial se aplica oricarei
persoane care savarseste anumite fapte de comert obiective prevazute la art. 3, indiferent daca
persoana care le savarseste are sau nu calitatea de comerciant13. Potrivit art. 7, s unt comercianti
aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile
comerciale. Rezulta ca au calitatea de comerciant persoanele fizice care savarsesc fapte de
comert ca profesiune obisnuita si societatile comerciale, care desfasoara activitati cu scop
lucrativ. Deci, comerciantul poate fi definit ca orice persoana – fizica sau juridica – care
savarseste fapte de comert cu caracter profesional, defasurand astfel activitate comerciala14.
Activitatea comerciala cuprinde atat activitatea de producere si comercializare a marfurilor cat si
de prestare a serviciilor. Necomerciantul, ca subiect al raportului comercial, este persoana care
intr-un chip accidental face o operatiune de comert (art. 9 Codul comercial).
Potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului comerciantii sunt persoanele fizice
care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si
organizatiile cooperatiste .
In concluzie, in dreptul comercial, intreprinderea comerciala reprezinta obiectul
exploatarii exercitate de comerciant, adica un organism economic si social care desfasoara fapte
obiective de comert si care reprezinta organizarea autonoma, de catre un intreprinzator, a
activitatii sale comerciale cu ajutorul resurselor naturale, a muncii si a capitalului, in scopul
obtinerii de profit prin participarea la schimbul comercial15.

12 Codul comercial Carol al II-lea republicat in 1940, abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea in
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
13 Stanciu Carpenaru, Drept Comercial Roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008, p. 65
14 Stanciu Carpenaru, op. cit., pag. 66
15 Sorin David, Consideratii generale privind dreptul concurentei, Note de curs, 2012, p. 18

9
In prezent, desi Codul comercial a fost abrogat prin intrarea in vigoare a noului Cod civil
la 01 octombrie 2011, notiunea de comerciant continua sa fie utilizata intens in alte materii,
importanta termenului pastrandu-si valabilitatea.

Sectiunea 4. Dreptul fiscal

Legislatia fiscala a evoluat in ceea ce priveste termenii utilizati, de la agenti economici
sau persoane juridice, la cel de contribuabili. Astfel, Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe
profit, abrogata prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Cod Fiscal adoptat din nou la data
de 01 ianuarie 2016 de Legea 227/2015), defineste notiunea de agenti economici printr-o
enumerare exemplificativa a categoriilor de agenti economici, respectiv regiile autonome,
societatile comerciale, organizatiile cooperatiste, institutiile financiare si de credit, alti agenti
economici organizati ca persoane juridice16. Se poate observa faptul ca notiunea de agent
economic, definita indirect in cadrul Legii nr. 12/1991, se suprapune cu notiunea de comerciant
din doctrina traditionala a dreptului comercial, respectiv de persoana care savarseste in nume
propriu fapte obiective de comert, cu titlu de profesiune. Insa, prin referirea la agenti economici
organizati ca persoane juridice , legislatia fiscala lasa in afara notiunii de agent economic
comerciantii persoane fizice. Includerea doar a persoanelor juridice in sfera notiunii de agent
economic satisface scopul vizat de Legea nr. 12/1991, respectiv reglementarea obligatiei de plata
a impozitului pe profit, acesta fiind datorat, cu o singura exceptie (conform Codului fiscal in
vigoare la data prezentei lucrari), numai de persoanele juridice. Actul este din nou abrogat prin
Codul Fiscal din 8 septembrie 2015 (Legea 227/2015)
O alta referinta in legislatia fiscala la notiunea de agenti economici este facuta de Legea
nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale. Astfel,
agentii economici sunt definiti ca unitati care desfasoara activitati economice si care
imobilizeaza capital in active corporale si necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau in
timp17. Din interpretarea sistematica a Legii nr. 15/1994 intelegem ca unitatile vizate de acest act
normativ si definite ca agenti economici sunt organizate ca persoane juridice. Ca si in cazul Legii
nr. 12/1991, includerea doar a persoanelor juridice in sfera notiunii de agent economic (cu

16 Legea nr. 12/1991, art. 1
17 Legea nr. 15/1994, art. 1

10
excluderea persoanelor fizice) satisface scopul vizat de Legea nr. 15/1994, respectiv
reglementarea obligatiei de inregistrare in contabilitate a uzurii fizice si morale a activelor
corporale si necorporale supuse deprecierii.
In 2003, prin intrarea in vigoare a Legii nr. 571 privind Codul fiscal, legislatia fiscala a
evoluat prin utilizarea notiunii de contribuabil, care defineste mai bine calitatea de platitor de
taxe, impozite si contributii18. Aceasta include, printre altele, atat comerciantii persoane juridice,
cat si persoanele fizice care obtin venituri din activitati independente. Potrivit art. 46 alin. (1) din
Codul fiscal (initial art. 47 alin. (1)), veniturile din activitati independente cuprind veniturile
comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala,
realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente.
Potrivit alin. (2), sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comert ale
contribuabililor […], iar potrivit alin. (3) veniturile din profesii libere sunt veniturile obtinute din
exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert
contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor
profesii reglementate, desfasurate in mod independent, in conditiile legii. Conform Codului
Fiscal in vigoare, forma art. 46 alin (1) sufera o mica modificare “ Art. 67 alin. (1) veniturile din
activitati independente cuprind veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii
și veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere,
inclusiv din activități adiacente. ” Potrivit alin (2), constituie venituri din profesii liberale
veniturile obținute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative
speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective .Se poate observa ca
Codul fiscal facea distinctie intre comerciantii persoane fizice, care obtin venituri din fapte de
comert, cu titlu de profesiune, si liber-profesionistii, care obtin venituri din exercitarea
profesiilor reglementate, defasurare in mod independent. Din punctul de vedere al Codului fiscal,
liber-profesionistii nu obtineau venituri comerciale, deoarece nu prestau fapte de comert, dar
presteaza servicii cu titlu de profesiune.
Fie ca ne raportam la vechiul sau nou Cod Fiscal, concluzionand, notiunea de
contribuabil din dreptul fiscal exprima cel mai bine calitatea de platitor de taxe, impozite si
contributii, utilizarea ei neputand fi extinsa la alte materii.

18 Codul fiscal, art. 1 alin. (1)

11
Sectiunea 5. Dreptul civil

O noua notiune a fost introdusa in limbajul juridic de noul Cod civil intrat in vigoare la
data de 01.10.2011, respectiv cea de profesionist. Sunt considerati profesionisti toti cei care
exploateaza o intreprindere19, iar exploatarea unei intreprinderi constituie exploatarea unei
întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de
servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ20. Observam ca daca exercitarea sistematica
a activitatii se face in scop lucrativ, de venit sau profit, notiunea de profesionist se suprapune cu
cea de comerciant, din doctrina traditionala a dreptului comercial, care savarseste fapte obiective
de comert, cu titlu de profesiune. Insa noul concept, de profesionist, este mai larg decat cel de
comerciant, inluzand si exploatarea unei intreprinderi care nu are un scop lucrativ. In consecinta,
sunt profesionisti atat titularii intreprinderilor de tip comercial clasic, adica societatile
comerciale, regiile, organizatiile cooperatiste, comerciantii-persoane fizice, cat si persoanele care
exercita profesii liberale sau reglementate (medici, ziaristi, avocati, notari), precum si institutiile
publice (spitale, universitati, teatre) si organizatii non-guvernamentale (fundatii, asociatii, cluburi
sportive, culte religioase)21.

Sectiunea 6. Dreptul concurentei

In sensul restrans al notiunii de subiect al raportului juridic de concurenta, aceasta vizeaza
numai subiectele de drept care pot fi titulare de drepturi subiective si de obligatii corelative
acestora in materia concurentei.
Intreprinderea, ca subiect al raportului juridic de concurenta, este mentionat la art. 2 alin.
1 din Legea concurentei, prin referire la domeniul de aplicare a legii, respectiv la actele si faptele
care restrang, impiedica sau denatureaza concurenta savarsite de intreprinderi sau asociatii de
intreprinderi – persoane fizice sau juridice – de cetatenie, respectiv de nationalitate romana sau
straina, denumite in continuare intreprinderi.

19 Codul civil, art. 3 alin. (2)
20 Codul civil, art. 3 alin. (3)
21 Ghe. Piperea, Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul judiciar nr. 1/2012

12
Potrivit art. 2 alin. (3), intreprinderea se defineste ca orice entiate angajata intr-o
activitate constand in oferirea de bunuri sau de servicii pe o piata data, independent de statutul
sau juridic si de modul de finantare, astfel cum este definita in jurisprudenta Uniunii Europene.
Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este folosita incepand din anul 2010,
cand, in urma modificarii Legii concurentei, aceasta a inlocuit notiunea de agent economic,
utilizata intens si in legislatia secundara adoptata de Consiliul Concurentei.
Schimbarea s-a produs din nevoia ca termenul utilizat sa reflecte cat mai bine sfera
larga a titularilor de drepturi subiective si de obligatii corelative acestora in materia
concurentei.

Subsectiunea 1. Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este mai
larga decat cea de agent economic, operator economic sau
comerciant din dreptul protectiei consumatorului

Am aratat mai sus ca dreptul protectiei consumatorului a utilizat de-a lungul timpului
notiunile de agent economic, operator economic sau comerciant, insa numai din perspectiva
consumatorului persoana fizica (priviti in mod individual sau grupati in asociatii) lasand in
afara notiunii acele entitati care furnizeaza produse sau servicii destinate utilizarii de catre alti
agenti economici pentru folosinta proprie sau pentru incorporarea lor in alte produse sau
servicii.
Or, dreptul concurentei este in general definit ca fiind ansamblul de reglementari menite
sa asigure, in raporturile de piata interna si internationala, existenta si exercitiul normal al
competitiei dintre agentii economici, in lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea
clientelei22. Rezulta ca nu prezinta importanta destinatarii produselor si serviciilor furnizate de
agentii economici, ci, interesul superior, de ordine publica, al pastrarii jocului liber al
concurentei.
Astfel, notiunea de intreprindere in dreptul concurentei include si agentii economici
care furnizeaza produse sau servicii destinate utilizarii de catre alti agenti economici.

22 Sorin David, Op. cit., pag. 2

13
Subsectiunea 2. Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este mai
larga decat cea de comerciant din dreptul comercial

In dreptul comercial, intreprinderea comerciala reprezinta obiectul exploatarii exercitate
de comerciant, adica un organism economic si social care desfasoara fapte obiective de comert si
care reprezinta organizarea autonoma, de catre un intreprinzator, a activitatii sale comerciale cu
ajutorul resurselor naturale, a muncii si a capitalului, in scopul obtinerii de profit prin
participarea la schimbul comercial23.
In dreptul concurentei s-a decis ca si persoane care sunt necomercianti (cu alte cuvinte,
nu savarsesc fapte obiective de comert ca o profesiune) pot fi considerate ca reprezentand
intreprinderi ca subiecte ale raporturilor juridice de concurenta (de ex., traducatorii autorizati,
cantaretii de opera, evaluatori autorizati, etc.)24.
In plus, entitati colective fara personalitate juridica25 (cum ar fi asociatiile in
participatiune si fondurile deschise de investitii26) care au in principal o natura contractuala.
Astfel, notiunea de intreprindere in dreptul concurentei include si necomerciantii si
entitatile colective fara personalitate juridica.

Subsectiunea 3. Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este diferita
de notiunea de contribuabil din dreptul fiscal

In dreptul fiscal, notiunea de contribuabil reflecta cel mai bine calitatea de platitor de
taxe, impozite si contribuții. Insa, de cele mai multe ori, calitatea de contribuabil este legata de
statutul sau juridic, declarat/inregistrat la autoritatile fiscale competente, respectiv de forma sa
de organizare (societate comerciala, asociatie/fundatie, persoana fizica ce desfasoara activitati
economice sau care exercita profesii libere, in mod indepenendet etc).

23 Sorin David, Op. cit., p. 18
24 Sorin David, Op. cit., p. 19
25 G. Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs] , Institutul de drept si relatii internationale “Nicolae
Titulescu”, 1996, p. 18.
26 Reglementate initial prin Ordonanta Guvernului nr. 24/ 1993, publicata in M.O., Partea I, nr. 210/
30.08.1993 abrogata prin Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piata de capital (M.O. nr. 571 din 29
iunie 2004).

14
Or, in dreptul concurentei, intreprinderea este orice entitate angajata intr-o activitate
economica constand in oferirea de bunuri sau de servicii pe o piata data, independent de statutul
sau juridic si de modul de finantare […].
Astfel, in dreptul concurentei, statutul juridic al operatorului nu prezinta importanta, ci
angajarea acestuia in activitati economice de oferire de bunuri sau servicii pe o piata data.

Subsectiunea 4. Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este diferita
de notiunea de profesionist din dreptul civil

Am aratat mai sus ca exploatarea de catre profesionist a unei intreprinderi constituie
exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce
consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii,
indiferent daca are sau nu un scop lucrativ27.
Aratam mai jos deosebirile intre notiunea de intreprindere din dreptul concurentei si
notiunea de intreprindere din dreptul civil:
– In dreptul civil, notiunea include si activitatile care nu au un scop lucrativ,
institutiile publice (spitale, universitati, teatre) si organizatiile non-guvernamentale (fundatii,
asociatii, cluburi sportive, culte religioase)28; in dreptul concurentei, operatorul economic
trebuie sa fie angajat intr-o activitate economica, de oferire a bunurilor si serviciilor.
Activitatea economica presupune existenta unei atitudini active pe piata (simpla
achizitie de bunuri si produse, daca nu sunt destinate revanzarii, nu intra in aceasta categorie).
Pentru a intra in sfera activitatilor economice, esentiala este circulatia bunurilor, interactiunea
cu alte persoane, intrarea bunurilor sau serviciilor in circuitul civil29.
– In dreptul concurentei, activitatea economica nu trebuie exercitata in mod sistematic
sau in mod organizat. In cazuri de concurenta specifice, entitati care nu au statut de
operatori economici (autoritate publica sau asociatie profesionala) pot fi definite ca
intreprinderi, fara ca statutul lor juridic sa se modifice cu caracter permanent30.

27 Codul civil, art. 3 alin. (3)
28 Ghe. Piperea, Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul judiciar nr. 1/2012
29 Valentin Mircea, Legislatia concurentei, Comentarii si explicatii, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2012,
art. 2
30 Valentin Mircea, Op. cit., art. 2

15

Putem concluziona ca notiunea de intreprindere din dreptul concurentei este inclusa in
cea definita de Codul civil, fara a se suprapune cu aceasta, in sensul ca este reprezentata de
profesionistul care desfasoara o activitate orientata spre obtinerea de castig31.

Subsectiunea 5. Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este diferita
de notiunea de persoana juridica din dreptul civil

Potrivit art. 187 din Codul civil, orice persoana juridica trebuie sa aiba o organizare
de sine statatoare si un patrimoniu propriu, afectat realizarii unui anumit scop licit si moral, in
acord cu interesul general. De asemenea, sunt persoane juridice entitatile prevazute de lege
precum si alte organizatii legal infiintate care, desi nu sunt declarate de lege persoane
juridice, indeplinesc toate conditiile prevazute la art. 18732.
Or, in dreptul concurentei, potrivit jurisprudentei CJUE, in notiunea de intreprindere nu
sunt incluse doar persoanele juridice, ci si persoanele fizice.

Capitolul II. Trasaturile specifice notiunii de intreprindere in
dreptul concurentei

Stabilirea continutului notiunii de intreprindere in dreptul concurentei serveste mai
multor scopuri: fie de a stabili domeniul de aplicare a unei reguli de drept, fie de a califica un
anumit comportament pe piata, fie de a stabili persoana/entitatea responsabila pentru acesta.
Am aratat mai sus ca definirea notiunii de intreprindere in Legea concurentei se face
prin trimitere la jurisprudenta Uniunii Europene.
Notiunea de intreprindere nu este definita de Tratatul de Functionare a Uniunii
Europene („TFUE”), desi este mentionata la art. 101, art. 102 si art. 106, in contextul stabilirii
regulilor aplicabile concurentei in cadrul Uniunii Europene. Astfel, autorii faptelor monopoliste
interzise de art. 101, art. 102 si art. 106 TFUE sunt intreprinderile (eng. undertakings ), fiind

31 Sorin David, Op. cit., p. 25
32 Codul civil, art. 188

16
deopotriva posibila sanctionarea lor atat in legatura cu intelegerile monopoliste cat si cu abuzul
de pozitie dominanta.
In timp, jurisprudenta CJUE a oferit numeroase interpretari ale notiunii de intreprindere
si a facut posibila stabilirea trasaturilor definitorii ale acesteia. Plecand de la interpretarile
CJUE doctrina a elaborat, de asemenea, categoriile de persoane/entitati care pot constitui
subiecte ale raportului de concurenta, in sens restrans. Unele dintre cazurile CJUE reprezinta
puncte de referinta in dezvoltarea progresiva a conceptului.
Doar in acest context poate fi explicata definitia data notiunii de intreprindere de Legea
concurentei, in care, potrivit art. 2 alin. (3), intreprinderea este orice entitate angajata intr-o
activitate economica constand in oferirea de bunuri sau de servicii pe o piata data,
independent de statutul sau juridic si de modul de finantare, astfel cum este definita in
jurisprudenta Uniunii Europene.
Este neobisnuita in legislatia romana definirea unei notiuni prin trimitere la
jurisprudenta Uniunii Europene, insa ea reflecta dificultatea de a teoretiza conceptul fara a
risca sa piarda din continut. Trimiterea la jurisprudenta CJUE exprima diversitatea situatiilor
de fapt analizate de instantele europene si susceptibile de a fi calificate drept fapte
anticoncurentiale, in incercarea jucatorilor de a castiga clientela, spre satisfacerea propriilor
interese.
In cauza Hofner and Elser v. Macrontron33, CJUE a stabilit ca notiunea de intreprindere
include orice entitate angajata intr-o activitate economica, independent de statutul sau juridic si
de forma sa de finantare. Aceasta interpretare a fost repetata constant de CJUE, de exemplu in
cauzele Poucet and Pistre v. Assurances Generales de France si Fluggesellschaft v.
Eurocontrol34, si preluata de Legea concurentei
Astfel, devine esential de stabilit ce reprezinta activitate economica, si acest aspect a
fost tratat de CJUE intr-o serie de cauze. Diferentele fine intre interpretarile date se reduc la
trasaturile caracteristice ale unei activitati economice, care sunt (1) oferirea de bunuri sau
servicii pe piata, si (2) posibilitatea ca activitatea respectiva, cel putin in principiu, sa fie
desfasurata de o intreprindere cu scopul de a realiza profit.

33 Case C-41/90, Hofner and Elser v. Macronton Gmbh [1991] ECR I-1979
34 Cases C159-160/91, Poucet and Pistre v. Assurances Generales de France, ]1993] ECR I-637, para. 17
si Poucet and Pistre v. Assurances Generales de France [1994] ECR I-43, para 18

17
Daca aceste conditii sunt indeplinite, atunci este irelevant daca intreprinderea
respectiva a realizat, in concret, profit, sau daca nu a fost infiintata pentru un scop economic35.
In toate cazurile, o trasatura esentiala a agentului economic subiect al dreptului
concurentei, este independenta sa economica (recte, autonomia decizionala in ce priveste
politica sa economica si comerciala)36.
Termenul de intreprindere include, de exemplu, societati cu raspundere limitata,
asocieri, cooperative agricole, antreprenori persoane fizice si liber-profesionisti. O asociere
poate fi atat o asociere de intreprindere, cat si o intreprindere de sine-statatoare, in virtutea
activitatii economice desfasurate. Pentru a dobandi calitatea de intreprindere, nu e necesar ca
entitatea sa aiba personalitate juridica conform statului membru al Uniunii Europene unde
opereaza. De asemenea, schimbarea formei juridice sau a numelui unei intreprinderi nu are ca
efect, in mod necesar, crearea unei noi intreprinderi, libere de orice raspundere in legatura cu
comportamentul anti-concurential al predecesorilor sai, cand, din punct de vedere economic,
cele doua entitati sunt identice37.
Doctrina a stabilit caracterul relativ al notiunii de intreprindere, punand accent
pe activitatea desfasurata de entitatea in cauza (abordarea functionala). Caracterul relativ deriva
din faptul ca o anumita entitate poate fi privita ca intreprindere pentru o parte a activitatilor sale
in timp ce pentru restul se situeaza in afara regulilor concurentei, spre exemplu, atunci cand
pentru exercitarea unora dintre activitati, o entitate este investita cu putere de autoritate publica.
O atare situatie nu impiedica entitatea respectiva de a fi calificata drept intreprindere in sensul
regulilor de concurenta pentru activitatile de natura economica. In fiecare caz este astfel
necesar sa fie identificata acea activitate desfasurata de entitatea in cauza, deoarece, in functie
de asta, entitatea poate fi calificata drept intreprindere cand desfasoara anumite activitati
economice iar pentru altele nu38.
In concluzie, de esenta notiunii de intreprindere este activitatea economica desfasurata de
aceasta, unde prin activitate economica se intelege oferirea de bunuri si servicii cu scopul de a
realiza profit.

35 A. Jones and B. Sufrin, EU Competition Law – Text, Cases and Materials, Oxford University Press,
Fourth Edition, p. 124
36 Sorin David, Op. cit., pag. 23
37 P. Roth and V. Rose, European Community Law of Competition, Oxford University Press, Sixth
Edition, p. 93
38 A. Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag. 125

18
Capitolul III. Tipuri de intreprinderi

Punand accent pe activitatile si functiile entitatii, devine irelevant daca aceasta are
personalitate juridica, astfel ca persoanele juridice sau persoanele fizice, statul sau autoritatile
publice (chiar daca furnizeaza servicii publice sau daca entitatea trebuie sa indeplineasca o
obligatie de serviciu public) sunt acoperite, potential, de notiune. La fel si companiile si
asocierile, indivizii, organizatiile sportive sau organizatiile care desfasoara activitati care au
legatura cu sportul, asociatiile de comert, cooperativele agricole, societatile de gestiune colectiva
sau organismele profesionale au fost interpretate ca intreprinderi pentru scopul regulilor de
concurenta. Faptul ca o activitate a unui organism este vazuta ca o profesie liberala nu se
contrazice cu situatia de a fi o intreprindere sau o asociere de intreprinderi angajata in activitati
economice39.
O intreprindere situata in afara pietei comune a Uniunii Europene este calificata
intreprindere in sensul dreptului comunitar al concurentei atunci cand o intelegere la care aceasta
este parte are efecte pe teritoriul Uniunii Europene40. Spre exemplu, atunci cand producatori
stabiliti in afara pietei comune vand direct catre cumparatori stabiliti in Uniunea Europeana si
sunt angajati in competitie pentru castigarea clientelei, atunci aceasta reprezinta concurenta in
cadrul pietei comune. In consecinta atunci cand producatorii actioneaza concertat cu privire la
preturile practicate catre cumparatorii din piata comuna si practica concertata produce efecte prin
vanzarea catre astfel de cumparatori la preturi coordonate, atunci acestia sunt parti la o practica
concertata care are ca obiect sau ca efect restrictionarea competitiei in sensul art. 101 TFUE.
Aplicabilitatea jurisdictiei Uniunii Europene in aplicarea regulilor de concurenta este acoperita
de principiul extrateritorialitatii TFUE recunoscut universal in dreptul public international. Ceea
ce conteaza este unde se produc efectele practicii concertate, mai mult decat unde se formeaza
aceasta41. Legea concurentei a recunoscut si implementat acest principiu (extrateritorialitatea
Legii concurentei), art. 2 alin. 4 prevazand ca dispozitiile legii se aplica actelor si faptelor
prevazute la alin. 1 cand sunt savarsite pe teritoriul Romaniei, precum si celor savarsite in afara
teritoriului tarii, atunci cand produc efecte pe teritoriul Romaniei.

39 A. Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag.126
40 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 95
41 A. Ahlström Osakeyhtiö v Commission, Joined cases C-89/85, C-104/85, C-114/85, C-116/85, C-
117/85 and C-125/85 to C-129/85.

19

Sectiunea 1. Indivizii ca intreprinderi

Un individ va constitui o intreprindere pentru scopul art. 5 din Legea concurentei si art.
101 TFUE daca si in masura in care este angajat intr-o activitate economica sau comerciala in
nume propriu.

Subsectiunea 1. Comerciantul persoana fizica

Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 44/2008, orice persoana fizica, cetatean roman sau cetatean
al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European, poate desfasura
activitati economice pe teritoriul Romaniei, in temeiul dreptului la libera initiativa, al dreptului la
libera asociere si al dreptului de stabilire. Activitatile economice pot fi desfasurate in toate
domeniile, meseriile, ocupatiile sau profesiile pe care legea nu le interzice in mod expres pentru
libera initiativa.
Persoanele fizice pot desfasura activitati economice in mod individual si independent, ca
persoane fizice autorizate, ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale sau ca
membri ai unei intreprinderi familiale. In toate cazurile de autorizare in temeiul O.U.G. nr.
44/2008, persoanele fizice savarsesc fapte de comert cu caracter profesional, defasurand astfel
activitate comerciala42.
Persoana fizica autorizata isi desfasoara activitatea folosind in principal forta de munca si
aptitudinile sale profesionale. Raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune si,
in completare, cu intreg patrimoniul sau, iar in caz de insolventa, va fi supusa procedurii
simplificate prevazute de Legea insolventei nr. 85/2014.
Persoana fizica titular al intreprinderii individuale este comerciant persoana fizica de la
data inregistrarii in registrul comertului. Raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de
afectatiune si, in completare, cu intreg patrimoniul sau, iar in caz de insolventa, va fi supusa
procedurii simplificate prevazute de Legea insolventei nr. 85/2014.
Intreprinderea familiala este constituita din doi sau mai multi membri ai unei familii,
printr-un acord de constituire. Nu are patrimoniu propriu si nu dobandeste personalitate juridica

42 Stanciu Carpenaru, op. cit., pag. 66

20
prin inregistrare in registrul comertului. Membrii intreprinderii familiale sunt comercianti
persoane fizice de la data inregistrarii acesteia in registrul comertului si raspund solidar si
indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii in exploatarea
intreprinderii cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, in completare, cu
intreg patrimoniul, corespunzator cotelor de participare la patrimoniul de afectatiune.

Subsectiunea 2. Liber-profesionistii

Traditional, doctrina si practica dreptului comercial roman nu au inclus aceste persoane
in sfera comerciantilor43, pornind de la premisa ca relatia dintre asemenea profesionisti si clientii
lor (o relatie in considerarea persoanei liber-profesionistului, in care liber profesionistul
urmareste scopuri “nobile” sau de interes public, prestand un serviciu public prin sprijinul pe
care il acorda autoritatilor statului si numai adiacent obtinerea de castiguri din exercitarea
profesiei) este de alta natura decat relatia dintre un comerciant persoana fizica si clientul sau
(care este o relatie in considerarea fondului de comert si nu a persoanei intreprinzatorului-
organizator al fondului de comert)44. Cu toate acestea, se poate aprecia ca un liber-profesionist
este, din punct de vedere economic, un comerciant, pentru urmatoarele motive:
(i) ca si comerciantul, liber-profesionistul modern combina resurse financiare, forta de
munca si alte resurse pentru a desfasura activitatile cerute de clientii sai. Desigur, calitatile
sale personale joaca un rol foarte important, dar acesta nu mai trebui sa fie un criteriu
determinant pentru a distinge liber-profesionistul de comerciant, daca avem in vedere ca in
multe domenii ale activitatii comerciale din sfera serviciilor, calitatile individuale ale
comerciantului prestator de servicii sunt determinante in alegerea sa de catre un anume client;
(ii) ca si in cazul comerciantilor, clientela este esentiala pentru activitatea liber-
profesionistului, acesta luptand cu alti concurenti pentru a atrage, mentine si dezvolta aceasta
clientela. Scopurile nobile de care acestia ar trebui sa fie animati sau interesul pe care ar
trebui sa-l promoveze nu se pot realiza in absenta clientelei;

43 In acest sens, a se vedea St. Carpenaru, op.cit., p. 72-73. Pentru o pozitie mai nuantata, care se
bazeaza pe distinctia intre clientela civila si cea comerciala (ceea ce implicit ar scoate liber-
profesionistii din sfera subiectelor dreptului concurentei), a se vedea O. Capatina, Dreptul
concurentei comerciale. Concurenta onesta , Ed. LUMINA LEX, Bucuresti 1992, pp.164-165.
44 Sorin David, Op. cit., pag. 23

21
(iii) ca si in cazul comerciantilor, veniturile liber-profesionistului (denumite in mod generic
“onorarii”) sunt folosite de catre acesta nu numai pentru consum personal, dar si pentru a
investitii in vederea extinderii activitatii sale.45
Din practica Curtii se poate retine ca avocatii sunt intreprinderi pentru scopul regulilor de
concurenta iar natura complexa si tehnica a muncii lor sau faptul ca activitatea este
reglementata, nu afecteaza aceasta concluzie. La fel si notarii, contabilii, arhitectii, inginerii,
farmacistii46, artistii, consultantii, titularii drepturilor de autor au fost calificati ca
intreprinderi47.

Cauza Wouters versus Alegemene Raad van de Nederlanse Orde van
Advocaten48

In speta s-a pus problema daca membrii Baroului olandez erau intreprinderi
pentru scopul art. 81 Tratatul CE (respectiv art. 101 TFUE). Curtea a retinut ca avocatii
ofera servicii sub forma de asistenta juridica constand in redactare de opinii, contracte
si alte documente, precum si reprezentare in procedurile legale, pentru care primesc un
onorariu. De asemenea, avocatii suporta riscul financiar aferent performantei pentru
serviciile respective, iar daca ar fi un dezechilibru intre venituri si cheltuieli, ar suporta
singuri deficitul. Pentru aceste motive acestia trebuie considerati intreprinderi pentru
scopul regulilor de concurenta iar natura complexa si tehnica a muncii lor si faptul ca
activitatea este reglementata nu afecteaza aceasta concluzie49.
Cand adopta reglementari privind parteneriatele dintre membrii Baroului si
membrii altor profesii, Baroul nu indeplineste o functie sociala bazata pe principiul
solidaritatii, spre deosebire de alte organisme, nici nu exercita puteri care sunt specifice
autoritatii publice. Baroul actioneaza ca un organism de reglementare a profesiei,
desfasurarea careia constituie activitate economica. Faptul ca organele de conducere ale

45 Sorin David, Op. cit., pag. 24
46 Communication from the Commission, Report on competition in professional services, COM (2004) 83
final
47 P. Roth and V. Rose, Op. Cit., p. 94
48 Case Wouters versus Alegemene Raad van de Nederlanse Orde van Advocaten C-309/99
49 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 93-94

22
Baroului sunt formate in mod exclusiv dintre membrii Baroului, alesi de catre membrii
profesiei, si ca adoptarea de astfel de reglementari nu este facuta conform unui criteriu
de interes public, duce la concluzia ca un organism profesional cu puteri de
reglementare nu poate ramane in afara aplicarii art. 81 Tratatul CE (respectiv art. 101
TFUE).
Observand influenta pe care o are asupra comportamentului membrilor Baroului
pe piata serviciilor juridice, ca rezultat al interzicerii anumitor parteneriate multi-
disciplinare, reglementarea respectiva nu poate ramane in afara sferei activitatii
economice.
Este irelevant ca infiintarea Baroului este reglementata de o lege publica. Art. 81
Tratatul CE se aplica acordurilor intre intreprinderi si deciziilor luate de asociatiie de
intreprinderi. Forma juridica in care sunt incheiate asemenea acorduri sau decizii, si
calificarea data acestei forme juridice de diversele sisteme juridice nationale, sunt
lipsite de relevanta, atata timp cat regulile comunitare in materie de concurenta, in
special art. 81 Tratatul CE, sunt vizate.
Interzicerea parteneriatelor multi-disciplinare intre membrii Baroului si contabili,
astfel cum este stabilit printr-o reglementare adoptata de Baroul unui stat membru, este
de natura sa limiteze productia si dezvoltarea tehnica in sensul art. 81 Tratatul CE.
In orice caz, nu toate intelegerile intre intreprinderi sau orice decizie a unei
asociatii de intreprinderi care restrictioneaza libertatea de actiune a partilor sau a uneia
din ele intra in sfera interdictiei prevazute la art. 81 Tratatul CE. Pentru scopul aplicarii
regulilor de concurenta la un caz particular, trebuie acordata atentie in primul rand
contextului general in care sunt adoptate deciziile de catre asociatiile de intreprinderi
sau in care acestea isi produc efectele, si in mod special la obiectivele deciziilor, care
sunt in acest caz legate de nevoia de a adopta reguli cu privire la organizarea,
calificarea, etica profesionala, supervizarea si raspunderea, pentru a asigura ca serviciile
juridice si administrarea justitiei sunt realizate cu garantiile necesare in legatura cu
integritatea si experienta. Apoi trebuie luata in considerare daca efectele restrictive
asupra concurentei sunt inerente in realizarea acestor obiective.
Curtea a decis ca:
– Decizia Baroului olandez (din 1993, in legatura cu exercitarea in comun a

23
activitatii profesionale) va fi tratata ca o decizie adoptata de o asociatie de intreprinderi,
in intelesul art. 81 Tratatul CE,
– Decizia Baroului nu incalca art. 81 Tratatul CE deoarece in mod rezonabil
acest organism a consuderat ca reglementarea, in ciuda efectelor de restrictionare a
concurentei, care sunt inerente, este necesara pentru exercitarea in bune conditii a
profesiei juridice, asa cum este organizata in statul membru respectiv,
– Un organism cum este Baroul olandez nu poate fi considerat intreprindere in
intelesul art. 82 Tratatul CE (respectiv art. 102 TFUE).

Cauza Radiotelevisione Italiana RAI versusUNITEL Film50

In speta, Radioteleviziunea Italiana („RAI”) intentiona ca pe data de 7 decembrie
1977, sa difuzeze spectacolul de gala cu opera Don Carlos de Giuseppe Verdi, cu ocazia
sarbatoririi a 200 de ani de la inaugurarea Scala din Milano, in direct prin Mondovision
in toata lumea.
Difuzarea nu a mai avut loc datorita obiectiilor ridicate de Unitel Film, Munhen
(„Unitel”), pe motivul ca patru dintre cantareti fusesera membri in distributia din
spectacolul Don Carlos din Salzburg si aveau contract de exclusivitate cu Unitel prin
care artistii si-au asumat obligatia de a nu mai lua parte la filme sau spectacole de
televiziune cu aceasta opera decat daca sunt autorizati de Unitel.
Constatarile initiale ale Comisiei s-au bazat pe informatiile din presa, astfel cum
au fost difuzate de RAI. Pentru a investiga subiectul, Comisia a solicitat informatii si
documente de la Unitel: contractele cu artistii, structura juridica a Unitel, numele
actionarilor si structura actionariatului.
Unitel a refuzat sa raspunda, argumentand ca:
– Nu a existat nici un caz in care Curtea sa fi retinut ca artistii sunt calificati
intreprinderi in intelesul art. 85 Tratatul EEC (respectiv art. 101 TFUE),
– Conform Regulamentului 67/67 (2), intelegerile exclusive dintre Unitel si
cantareti sunt exceptata de la aplicarea art. 85 Tratatul EEC,

50 Case Radiotelevisione Italiana RAI versusUNITEL Film50 78/516/EEC

24
– Intelegerile exclusive in discutie nu afecteza comertul intre statele membre,
– informatiile referitoare la participatiile detinute la Unitel sunt irelevante.
Comisia a apreciat ca artistii sunt intreprinderi in intelesul art. 85 Tratatul EEC,
atunci cand exploateaza prestatiile artistice lor din punct de vedere comercial. Se pune
problema daca un asemenea contract de exclusivitate poate afecta semnificativ
concurenta. In situatiile in care artistii sunt putin cunoscuti, raspunsul este nu in cele mai
multe cazuri. Insa daca artistii sunt foarte cunoscuti, un asemenea contracte are efecte
considerabile asupra concurentei. In cazul de fata, contractele au impiedicat difuzarea in
toata lumea, de catre RAI, a unui eveniment organizat la Scala.
Comisia a stabilit, in mod clar, ca Unitel este intreprindere in intelesul art. 85
Tratatul EEC. Se pune intrebarea daca artistii constituie intreprinderi, insa subiectul
poate fi rezolvat de Comisie numai dupa analiza implicatiilor economice ale contractelor
privind exploatarea comerciala a prestatiilor artistice. Prin incheierea unui contract de
exclusivitate cu Unitel, artistii sunt impiedicati sa comecializeze prestatiile artistice in
viitor in orice stat membru. Astfel, contractul afecteaza comertul intre statele membre.

Sectiunea II. Societatile comerciale

Societatile comerciale reprezinta categoria de comercianti cea mai des intalnita in viata
economica, si, implicit, ca intreprindere in sensul regulilor de concurenta. Societatile comerciale
se infiinteaza in conformitate cu Legea nr. 31/1990 in vederea desfasurarii de activitati cu scop
lucrativ. Societatile comerciale, indiferent de forma de constituire (in nume colectiv, in
comandita simpla, pe actiuni, in comandita pe actiuni si cu raspundere limitata) satisfac
conditiile pentru a fi incadrate in notiunea de intreprindere: sunt angajate in activitati economice
constand in oferirea de bunuri sau servicii (conform codului CAEN) pe o piata data si activitatile
au posibilitatea de a realiza profit.
In principiu, orice activitati comerciale licite sunt permise si pot fi incluse in obiectul de
activitate al societatilor comerciale, cu unele exceptii stabilite de lege. Pentru unele activitati,
legea impune obtinerea unor aprobari, autorizatii, licente, inregistrari sau acorduri administrative,
exmplu aprobarea BNR pentru institutiile de credit si institutiile financiare nebancare, sau

25
aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarillor pentru activitatea de asigurare si reasigurare.
Pentru alte activitati economice, Legea nr. 31/1996 constituie monopol de stat, accesul la aceste
activitati fiind posibil pe baza de licente emise de Ministerul Finantelor Publice, cu avizul
ministerului de resort51.
Societatile comerciale cu capital de stat se infiinteaza prin hotarare a guvernului, iar cele
de interes local, prin decizia organului administratiei publice locale52. Capitalul social este
detinut de statul roman sub forma de actiuni sau parti sociale. Societatile comerciale detinute de
stat sunt intreprinderi in sensul aplicarii regulilor concurentei, fiind entitati infiintate pentru a
oferi bunuri sau servicii pe piata cu scopul de a realiza profit.

Cauza Bristish Telecommuncations versus Comisie53

In speta, British Telecommunications (BT) este o companie publica, imputernicita
cu furnizarea de servicii de telecomunicatii, avand pozitie de monopol in gestionarea
sistemului de telecomunicatii pe teritoriul Regatului Unit si Isle of Man. BT era
succesorul United Kingdom Post Office, si a fost constituit de guvernul Regatului Unit in
cadrul masurilor de incurajare a concurentei in domeniul telecomunicatiilor. BT si United
Kingdom Post Office desfasurau activitati de natura economica, incadrandu-se astfel in
notiunea de intreprindere prevazuta de art. 86 din Tratatul EEC. Actele normative care
reglementau, pe rand, activitatea United Kingdom Post Office (Post Office Act 1969) si
respectiv BT (Telecommunications Act 1981), fie limitau tarifele practicate de agentiile
pentru retransmiterea mesajelor telex care proveneau din Regatul Unit sau care erau
retransmise in afara Regatului Unit (in sensul ca nu puteau fi mai mici decat daca ar fi
fost transmise direct), fie interziceau retransmiterea de catre agentii catre destinatii in
afara Regatului Unit a mesajelor care puteau fi receptionate in forma vizuala (telef, fax,
unitate cu display) sau sub forma de date prin sistem de telefonie provenind de la
computere situate in afara tarii. Comisia a concluzionat ca prevederile mentionate
incalcau art. 86 din Tratatul EEC atata vreme cat erau aplicate mesajelor telefonice si

51 G. Coman, Op. cit, p. 42
52 Legea nr. 15/1990, art. 17
53 Commission Decision 82/861/EEC

26
telex ce aveau originea intr-un stat membru EEC si erau destinate catre orice tara din
afara Regatului Unit sau proveneau din orice tara din afara Regatului Unit si erau
destinate catre un alt stat membru EEC. De asemenea, Comisia a considerat ca
prevederile mentionate incalcau art. 90 alin. 2 din Tratatul EEC in sensul ca restrictiile
vizate de actele normative in discutie nu erau necesare pentru ca BT sa-si indeplineasca
atributiile in legatura cu operarea serviciilor de interes economic general, constand in
furnizarea sistemului de telecomunicatii pe teritoriul Regatului Unit. In consecinta, BT a
fost calificata drept intreprindere si se supune regulilor de concurenta, deoarece
desfasoara o activitate de natura economica, chiar daca este o societate detinuta de stat.

Sectiunea 3. Regiile autonome

Potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat
ca regii autonome si societati comerciale, regiile autonome se organizeaza si functioneaza in
ramurile strategice ale economiei nationale: industrie de armament, energetica, exploatarea
minelor si a gazelor naturale, posta si transporturi feroviare54. Ele sunt persoane juridice si
functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara55. Regiile autonome
dobandesc personalitate juridica in momentul infiintarii lor, prin hotarare a guvernului sau
decizia organului administratiei publice locale56. Se poate considera ca regiile autonome au
beneficiat de un tratament provilegiat, o parte din domeniile in care activeaza fiind sustrase
concurentei. Totusi, lor li se aplica regulile concurentei atunci cand intra in competitie cu alte
intreprinderi57.

Sectiunea 4. Statul ca intreprindere

Statele membre nu sunt intreprinderi atunci cand actioneaza in exercitarea functiilor
suverane si administrative. Se pune totusi intrebarea atunci cand statul sau organisme ale statului

54 Legea nr. 15/1990, art. 2
55 Legea nr. 15/1990, art. 3
56Legea nr. 15/1990, art.
57 G. Coman, Concurenta in dreptul intern si european, Ed. Hamangiu 2011, p. 43

27
se angajeaza in activitati comerciale care le fac sa intre in sfera dreptului concurentei, intrebare
care a generat o jurisprundenta considerabila la nivelul instantelor Uniunii Europene. Unele
activitati au fost clasificate ca facand parte din exercitiul puterilor suverane ale statelor, caz in
care statul nu este subiecte de dreptul concurentei, in timp ce alte activitati au fost considerate
activitati de natura economica, determinand ca statul sau autoritatile statului sa fie calificate
intreprinderi pentru aceste activitati. O autoritate care achizitioneaza bunuri cu scopul de a le
folosi pentru o activitate care, in sine, nu constituie o activitate economica, nu poate fi calificata
drept intreprindere. Chiar daca detine o putere economica considerabila, daca activitatea pentru
care sunt achizitionate bunurile nu este de natura economica, atunci autoritatea nu actioneaza ca
o intreprindere58. In toate aceste cazuri, Curtea trebuie sa gaseasca un echilibru intre nevoia de a
proteja concurenta pe piata comuna si respectul pentru puterile statelor membre. Nu exista nici o
justificare ca, atunci cand statul actioneaza ca un operator eonomic, actiunile sale sa fie eliberate
de orice forma de control.
Sunt trei situatii in care a fost necesar ca linia de demarcatie intre functiile statului si
derularea unor activitati de natura economica sa fie analizata: (i) cand statul acorda acces unei
intreprinderi la proprietatea publica pentru a permite acelei intreprinderi desfasurarea unei
activitati, adesea combinata cu acordarea unei licente sau concesiuni in schimbul unei redevente,
(ii) cand statul organizeaza furnizarea serviciilor de asigurari sociale si de sanatate, (iii) cand
statul deleaga atributiile legate de supervizarea unei profesii sau a unei alte activitati catre un
organism de reglementare59.

Cauza Hofner and Elser versus Macrontron60

In speta, in baza Legii pentru promovarea ocuparii fortei de munca („AFG”), in
Germania a fost infiintata o agentie publica de recrutare („Bundestalt”), pentru
dobandirea si mentinerea unui nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, pentru
imbunatatirea distribuirii locurilor de munca si astfel sa promoveze cresterea
economica. Activitatea agentiei conta in prezentarea potentialilor angajati catre

58 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 102
59 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 106
60 Case C-41/90, Hofner and Elser v. Macronton Gmbh [1991] ECR I-1979

28
angajatori si administrarea ajutoarelor de somaj.
Prin AFG, agentiei Bundestalt i-a fost incredintat dreptul exclusiv de a furniza
servicii de plasare a fortei de munca, in mod impartial si fara a percepe taxe. Cu toate
acestea, serviciile de plasare a fortei de munca pentru pozitii de conducere prestate si
de alte entitati decat Bundestalt, erau tolerate de autoritati. Curtea a retinut ca
activitatea Bundestalt constituie un monopol, incalcand art. 90 (1) din Tratatul EEC
(respectiv art. 106 (1) TFUE) in coroborare cu art. 86 din Tratatul EEC (respectiv art.
102 (1) TFUE), in conditiile in care acordarea dreptului la monopol nu era de natura sa
satisfaca in intregime cererea existenta pe piata, si atata vreme cat asemenea
comportament era de natura sa afecteze comertul intre statele membre. De asemenea,
Curtea a retinut ca serviciile de plasare a fortei de munca chiar daca erau incredintate
unei autoritati publice, nu era de natura a afecta natura economica a acestei activitati.
Plasarea fortei de munca nu fusese intotdeauna, si nu era necesar sa fie desfasurata de
entitati publice. Curtea a concluzionat ca entitatea publica (Bundestalt) angajata in
desfasurarea activitatii economice de plasare a fortei de munca poate fi calificata drept
intreprindere, in intelesul regulilor de concurenta.

Cauza SELEX Sistemi Spa versus Comisie61

In speta, prin Conventia privind cooperarea pentru siguranta navigatiei
aeriene, Eurocontrol62 a fost incredinata cu activitatea de management al spatiului
aerian si dezvoltarea sigurantei aeriene. De asemenea, Eurocontrol joaca un rol direct
in atingerea obiectivului privind armonizarea tehnica si integrarea in domeniul
traficului aerian, cu scopul de a mentine si imbunatati siguranta traficului aerian.
Selex, care activeaza in domeniul sistemelor de siguranta a traficului aerian, a
reclamat Comisiei faptul ca Eurocontrol face abuz de pozitie dominanta si
distorsioneaza concurenta in legatura cu activitatea acestui organism de a dezvolta si
achizitiona prototipuri pentru noi sisteme si echipamente in domeniul traficului
aerian. Selex a sustinut ca, urmare a activitatii de asistenta acordate de Eurocontrol

61 Case C-113/07 P SELEX Sistemi Spa versus Commission
62 Organizatia Europeana pentru Siguranta Navigatiei Aeriene

29
administratiilor nationale (ca parte a activitatii de management al spatiului aerian),
entitatile care furnizasera prototipuri catre Eurocontrol se aflau intr-o pozitie
avantajoasa fata de competitorii lor, care participau la licitatiile organizate de
administratiile nationale pentru achizitia de asemenea echipamente. Comisia a respins
plangerea, sustinand ca Eurocontrol nu era o intreprindere, interpretand ca, luate in
ansamblu, activitatile desfasurate de Eurocontrol, prin natura lor, scopul si regulile
carora le sunt supuse, au legatura cu exercitarea puterilor legate de controlul si
supervizarea spatiului aerian, care sunt tipice unei autoritati publice (administrarea
spatiului aerian si dezvoltarea sigurantei aeriene). Selex a formulat actiune in fata
Tribunalului de Prima Instanta, pentru anularea deciziei Comisiei. Tribunalul de
Prima Instanta a respins cererea, hotararea putand fi atacata cu apel. In esenta,
hotararea Tribunalului de Prima Instanta s-a bazat pe interpretarea ca Eurocontrol nu
se califica drept intreprindere in sensul regulilor de concurenta si comportamentul
Eurocontrol nu contravine art. 82 TCE (respectiv art. 102 TFUE), respectiv nu
constituie abuz de pozitie dominanta. Tribunalul a apreciat ca, chiar daca anumite
activitati desfasurate de Eurocontrol pot fi separate de activitatea de natura puterii
publice, acestea nu pot fi calificate ca avand natura economica, deoarece nu a putut fi
dovedita activitatea de oferire a bunurilor si serviciilor pe o piata data.
In apel, CJUE a considerat ca Tribunalul de Prima Instanta a facut o analiza in
drept gresita atunci cand a considerat ca unele activitati pot fi separate de cea de
natura puterii publice. Cu toate acestea, CJUE a apreciat ca, pe fond, hotararea
Tribunalului de Prima Instanta era corecta, si a respins apelul. CJUE a concluzionat ca
Eurocontrol nu era angajata in desfasurarea de activitati economice si nu putea fi
calificata drept intreprindere, in intelesul regulilor de concurenta.

Cauza Motosykletistiki Omospondia Ellados NPID (MOTOE) versus Ellinkio
Dimossio63

63 Case C-49/07, Motosykletistiki Omospondia Ellados NPID (MOTOE) versus Ellinkio Dimossio

30

In speta, potrivit art. 49 din Codul rutier elen, competitiile de motociclete si
motorete pe caile si in spatiile publice sau private nu sunt permise decat dupa obtinerea
autorizatiei din partea ministrului de interne sau autoritatilor abilitate de acesta, dupa
avizul conform al persoanei juridice care reprezinta in mod oficial in Grecia Federatia
Internationala de Motociclism („FIM”). FIM este reprezentata in Grecia de Clubul Elen
de Automobilism si de Turism („ELPA”), persoana juridica, asociatie fara scop lucrativ.
ELPA a creat Comitetul National al Competitiilor de Motociclete („ETHEAM”),
insarcinat cu organizarea, precum si cu controlul curselor de motociclete. Federatia
Elena de Motociclism„MOTOE” este o asociatie de drept privat cu scop nelucrativ care
are ca obiect organizarea de competitii de motociclete in Grecia. Printre membrii sai se
numara diferite cluburi regionale de motociclism. In anul 2000, MOTOE a inaintat o
cerere catre ministrul de resort in vederea obtinerii autorizatiei de a organiza competitii
in cadrul cupei panelenice a MOTOE, potrivit unui program care era anexat la aceasta
cerere. Potrivit articolului 49 alineatul 2 din Codul rutier elen, acest program a fost
transmis catre ELPA, pentru ca aceasta sa dea un aviz conform in scopul acordarii
autorizatiei solicitate. Indeplinind conditiile impuse de ELPA si ETHEAM, MOTOE nu
a primit avizul conform de la ELPA cu privire la organizarea a sase competitii, la date
cuprinse intre 9 iulie si 26 noiembrie 2000. MOTOE a introdus o actiune la Tribunalul
Administrativ de Prima Instanta din Atena, avand ca obiect obtinerea unei despagubiri
financiare in valoare de 5 000 000 GRD in temeiul prejudiciului moral pe care aceasta
pretinde ca l-a suferit deoarece s-a aflat in imposibilitatea de a organiza competitiile
respective. MOTOE a aratat ca art. 49 din Codul rutier elen incalca art. 82 CE (respectiv
art. 102 TFUE) si 86 alineatul (1) CE (respectiv art. 106 TFUE), pentru motivul ca
dispozitia nationala in litigiu permite ELPA, care organizeaza ea insasi competitii de
motociclete, sa instituie un monopol in acest domeniu si sa abuzeze de acesta. Potrivit
Regulamentului national sportiv de motociclism („EAKM”), evenimentele sportive
organizate de ELPA si ETHEAM puteau fi combinate cu activitati de promovare
comerciala a sponsorilor. Tribunalul Administrativ de Prima Instanta din Atena a respins
actiunea, in special pentru motivul ca, pe de o parte, articolul 49 din Codul rutier elen
permite sa se asigure respectarea normelor internationale referitoare la organizarea, in

31
deplina siguranta, a competitiilor de motociclete si, pe de alta parte, ca MOTOE nu a
invocat faptul ca respectiva dispozitie conducea la obtinerea unei pozitii dominante pe
piata interna, nici ca aceasta dispozitie putea exercita o influenta asupra comertului
dintre statele membre si nici ca ELPA exploatase in mod abuziv o astfel de pozitie.
MOTOE a declarat apel impotriva acestei hotarari la Curtea Administrativa de Apel din
Atena, apel care subliniaza in primul rand ca activitatile ELPA nu se limiteaza la
domeniul strict sportiv, si anume la competenta conferita acesteia din urma prin articolul
49 din Codul rutier elen, dat fiind ca aceasta exercita de asemenea activitati calificate de
instanta de trimitere drept „economice”, care constau in incheierea de contracte de
sponsorizare, de publicitate si de asigurare. Curtea Administrativa de Apel din Atena s-a
intreabat, in consecinta, daca ELPA poate fi calificata drept intreprindere in sensul
dreptului comunitar al concurentei, in special in sensul articolelor 82 CE si 86 CE
(respectiv art. 102 si 106 din TFUE), astfel incat sa fie supusa interdictiei de abuz de
pozitie dominanta. Instanta de trimitere interpreteaza articolul 49 din Codul rutier elen
in sensul ca ELPA ar fi unica persoana juridica abilitata sa emita un aviz conform cu
privire la orice cerere prezentata in vederea organizarii unei competitii de motociclete,
dar, in acelasi timp, poate organiza competitii si stabili preturi, precum si cu activitati
economice mentionate mai sus. Curtea Administrativa de Apel din Atena a hotarat sa
suspende judecarea cauzei si sa adreseze CJUE intrebari preliminare cu privire la
aplicarea 82 CE si 86 CE (respectiv art. 102 si 106 din TFUE) la activitatea ELPA care
include activitati de promovare comerciala a sponsorilor. CJUE a retinut ca ELPA
organizeaza, in cooperare cu ETHEAM, competitii de motociclete in Grecia si incheie in
acest context contracte de sponsorizare, de publicitate si de asigurare, destinate sa
exploateze din punct de vedere comercial aceste competitii. Aceste activitati constituie
pentru ELPA o sursa de venituri. De asemenea, potrivit jurisprudentei Curtii, nu prezinta
un caracter economic, care sa justifice aplicarea normelor privind concurenta din tratat,
activitatile legate de exercitarea prerogativelor de autoritate publica. Insa faptul ca
ELPA exercita prerogative de autoritate publica nu impiedica incadrarea ELPA drept
intreprindere in sensul dreptului comunicat al concurentei pentru restul activitatilor sale
economice. In consecinta, o persoana juridica precum ELPA trebuie sa fie considerata o
intreprindere in sensul dreptului comunitar al concurentei.

32

Sectiunea 5. Organismele profesionale

Atunci cand reglementeaza comportamentul economic al membrilor profesiei,
organismele profesionale actioneaza ca asociatii de intreprinderi in sensul art. 5 din Legea
concurentei si art. 101 din TFUE. Situatia este aceeasi si in cazul in care liber-profesionistii au
statut de angajati in cadrul profesiei, deoarece organismul profesional reprezinta cu
prepondenrenta membrii profesiei. Nu prezinta importanta daca unele organisme profesionale au
statut de organism public sau au anumite indatoriri publice, dupa cum nu prezinta importanta
daca pretind ca actioneaza in numele unui interes public64.
Insa, un organism profesional care este compus in mod preponderent din reprezentanti ai
autoritatilor publice si care a fost imputernicit cu ocrotirea unui interes public prestabilit, atunci
acesta nu poate fi privit ca o asociatie de intreprinderi65.
Cu toate ca existenta unor organisme profesionale este absolut necesara pentru asigurarea
unor standarde de calitate, prin impunerea unor coduri de etica profesionala, menite sa conserve
prestigiul acestor profesii, totusi, unele atributii de reglementare si control transferate acestora
pot conduce la formarea unor entitati inchise, adevarate caste, care impun conditiile in care poate
fi exercitata o anumita profesie66. In Raportul Consiliului Concurentei din 2009 privind politica
de concurenta in sectoare cheie, cu referire la sectorul profesiilor liberale, autoritatea nationala
de concurenta a afirmat ca este dificil ca in aceste domenii extrem de specializate sa se faca
diferenta intre reglementarile strict necesare (cu rol esential in asigurarea calitatii serviciilor,
perfectionarea profesionala continua, mentinerea prestigiului etc), si cele care nu sunt strict
necesare sau chiar daunatoare consumatorilor si dezvoltarii profesiei. De asemenea, se admite ca
organizatiile profesionale extrem de puternice si bine organizate din aceste sectoare au actionat
ca niste grupuri de presiune asupra decidentilor politici cu scopul vadit de a conserva privilegiile
membrilor lor.

Sectiunea 6. Grupurile de intreprinderi

64 COM (2004) 83 final, p. 18
65 COM (2004) 83 final, p. 18
66 N. Crisan, Legea concurentei si profesiile liberale, Revista Profil Concurenta nr. 3/2005

33

Dreptul european al concurentei este orientat indeosebi asupra scopului economic decat
scopului juridic al entitatii participante. Aceasta inseamna ca un grup format din mai multe
entitati juridice separate pot fi tratate ca o singura intreprindere pentru scopul regulilor de
concurenta. Separarea formala intre doua parti nu este suficienta. Hotarator este testul privind
unitatea comportamentului pe piata.
Grupul de intreprinderi ca subiect activ al practicilor monopoliste reprezinta un ansamblu
de intreprinderi, plasate sub o conducere unitara ce asigura unitatea de directie economica a
grupului. In cazul grupului de intreprinderi independenta economica este limitata sau exista
posibilitatea ca oricand aceasta sa fie limitata, situatie diferita de cea a intreprinderii individuale
care are autonomie de decizie, de comportament pe piata. Liantul in cadrul grupului este dat de
legaturile financiare dintre intreprinderile componente, legaturi care duc la existenta unui control
economic comun (existenta unui control comun este elementul cheie pentru a determina existenta
grupului). “Controlul” in dreptul concurentei poate fi definit drept capacitatea unei persoane de
a influenta substantial deciziile privind comportamentul pe piata a persoanei controlate. Astfel,
grupul este subiectul raportului juridic monopolist si nu agentii economici membri.
Persoana fizica aflata in pozitia de a controla un grup de intreprinderi este si ea
considerata ca facand parte din grupul respectiv, fara a fi ea insasi o intreprindere. Aceasta
pentru ca persoana fizica respectiva nu desfasoara ea insasi o activitate organizata de natura
economica indreptata spre obtinerea de profit. In general, activitatea grupului de intreprinderi
face obiect de studiu in cazul in care este analizata o concentrare economica. Insa grupul de
intreprinderi se poate intalni si in cazul celorlalte doua forme de practici monopoliste
(intelegerile si abuzul de pozitie dominanta)67.

 Subsidiarele

Intreprinderile apartinand aceluiasi grup si avand statutul de companie-mama si respectiv
subsidiara (filiala sau sucursala) pot avea personalitati juridice diferite. Daca subsidiara nu are
independenta economica sau libertate de decizie cu privire la actiunile sale pe piata, subsidiara si
compania-mama sunt tratate, pentru scopul regulilor de concurenta, ca o singura unitate

67 Sorin David, Op. cit., pag. 26

34
economica. Comportamentul unitar pe piata intre cele doua companii are prioritate fata de
separarea formala ca rezultat al personalitatilor juridice separate68. Deoarece intreprinderile din
acelasi grup nu concureaza intre ele, atunci relatiile dintre ele nu pot da nastere unui acord, unei
intelegeri sau unei practici concertate care restrictioneaza concurenta. Compania-mama si
subsidiarele vor reprezenta o singura intreprindere.
Exista prezumtia, cel putin in cazul subsidiarelor detinute 100%, ca politica lor comerciala este
influentata in mod decisiv de compania-mama astfel incat sa fie considerate o singura entitate69.
Cu toate acestea, posibilitatea ca o subsidiara sa isi determine in mod independent si liber
comportamentul pe piata nu poate fi exclusa in totalitate. Nu pot fi excluse, in principiu, din
categoria intreprinderilor, formele exogene ale societatilor comerciale ce nu sunt independente
din punct de vedere economic de societatea care le-a constituit: reprezentante, sucursale etc.70,
deoarece o trasatura esentiala a agentului economic subiect al dreptului concurentei, este
independenta sa economica (recte, autonomia decizionala in ce priveste politica sa economica si
comerciala). Excluderea formelor exogene (mai ales a celor lipsite de personalitate juridica) din
sfera subiectelor dreptului concurentei are la baza prezumtia lipsei de autonomie decizionala
comerciala a acestora. Aceasta prezumtie nu trebuie absolutizata. In mod exceptional, se poate
concepe o situatie in care majoritatea si in orice caz, cele mai importante decizii economice se
iau in cadrul unei sucursale de catre directorii acesteia – care sunt si asociati ai societatii mame -,
organele de conducere ale societatii- mama avand doar rolul de a valida formal asemenea decizii
(fara a se opune efectiv la luarea lor) si delegand o sfera cat mai larga de atributii conducerii
sucursalei.
Cauza Viho Europe BV vs. Commission71

In speta, Parker Pen este o societate incorporata in conformitate cu legea din Anglia, care
produce instrumente de scris. Viho este o societate din Olanda care promova echipamente de
birou, ca angrosist. Viho nu a putut obtine produsele Parker in conditii echivalente acelora
acordate de Parker subsidiarelor sale si distribuitorilor independenti. Viho a formulat plangere in
fata Comisiei, acuzand ca sistemul de distributie utilizat de Parker (care interzicea exportul intre

68 A. Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag. 123
69 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 104
70 Sorin David, Op. cit., pag. 23
71 Case C-73/95 P, [1996] ECR I-5457 4 CMLR 419

35
statele membre si dividea piata comuna in piete nationale, mentinand artificial preturi ridicate)
incalca art. 81 (1) TCE (respectiv art. 101 (1) TFUE). Parker isi vindea produsele in Europa prin
subsidiarele sale, in Germania, Belgia, Spania si Olanda, pe care le detinea in proportie de 100%.
Vanzarea si promovarea produselor prin intermediul subsidiarelor era controlata de o echipa de
trei directori de regiune .
Dupa investigatie, Comisia a informat Viho ca plangerea sa a fost respinsa. Subsidiarele
Parker erau detinute in totalitate dependente de Parker, nu aveau nici un fel de autonomie, si
sistemul de distributie nu depasea repartizarea normala a sarcinilor intre intreprinderile din
acelasi grup. Viho a atacat hotararea Comisiei la Tribunalul de Prima Instanta, care a pastrat
decizia Comisiei. Art. 81 (1) TCE (respectiv art. 101 (1) TFUE) se refera doar la relatii intre
intreprinderi capabile sa concureze intre ele si nu se refera la acorduri sau practici concertate
intre entitati apartinand aceluiasi grup daca formau o unitate economica. Viho a atacat decizia
Tribunalului de Prima Instanta iar CJUE a confirmat hotararea Comisiei si a Tribunalului care au
calificat grupul Parker drept o singura unitate economica in care subsidiarele nu aveau
autonomie in determinarea comportamentului lor pe piata.

Cea mai importanta consecinta a teoriei unitatii economice este faptul ca intelegerile intre
entitati avand unitate economica nu pot reprezenta intelegeri sau practici concertate intre
intreprinderi. Partile sunt considerate o singura parte la un acord. De asemenea, companiile pot fi
tinute responsabile pentru actele altor entitati, in cadrul unitatii economice, cum ar fi subsidiarele
care incalca prevederile Tratatului72.
O alta consecinta este posibilitatea de atragere a raspunderii companiilor-mama care
opereaza in afara Uniunii Europene dar care controleaza subsidiare stabilite in Uniunea
Europeana. Daca Comisia constata incalcarea de catre subsidiara stabilita in Uniunea Europeana
a regulilor concurentei, aplicand teoria unitatii economice datorita dependentei financiare si de
decizie, compania-mama va fi sanctionata alaturi de subsidiara73.
O alta consecinta importanta a teoriei unitatii economice este cea privind calculul cifrei
de afaceri a grupului. In cazul in care un agent economic care este implicat, in baza art. 5 alin.

72 A. Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag. 126
73 Case 48/69 ICI vc. Commission (Dyestuffs)

36
(1) din lege, in recurgerea la comportamentele susceptibile a fi calificate drept practici
anticoncurentiale, sau care, in baza art. 16 din lege, este implicat intr-o concentrare economica,
face parte dintr-un grup de agenti economici, in conformitate cu art. 66 din lege, pentru cifra sa
de afaceri se va lua in considerare cifra de afaceri cumulata a agentilor economici participanti la
acel grup, deci a intregului grup, in vederea stabilirii daca pragurile valorice prevazute de lege
sunt sau nu atinse74.
Pentru definirea grupului, se va stabili daca agentul economic, ca parte a grupului, are
dreptul sa conduca afacerile agentilor economici din cadrul grupului si care dintre agentii
economici care au anumite legaturi directe sau indirecte cu agentul economic implicat au dreptul
sau pot sa conduca afacerile agentului economic direct implicat, deci care pot fi considerati ca
parte a grupului din care face parte agentul economic direct implicat75.
Situatia participatiei minoritare a unei intreprinderi la o alta intreprindere comporta o
discutie aparte. Astfel, Comisia a apreciat ca daca o entitate are o participare de 50% la capitalul
social, dreptul de a numi 50% din membrii boardului si o activitate economica separata, aceasta
situatie nu duce la existenta unei pozitii de control asupra entitatii la care detine participatia si
deci, cele doua entitati nu formeaza o entitate economica unitara76.

 Agentii

Intelegerea de agent reprezinta cazul in care o persoana fizica sau juridica
(agent/reprezentant) este investita cu puterea de a negocia si/sau de a incheia contracte pe contul
altei persoane (comitent/reprezentat), in numele agentului sau in numele comitentului, in scopul:
– cumpararii de produse sau servicii de catre comitent sau
– vanzarii de produse sau servicii furnizate de comitent77.
Un agent independent poate fi o intreprindere in sensul regulilor de concurenta, dar o
intelegere de agent propriu-zisa intre comitent si agent iese de sub incindenta art. 5 alin. 1 din
Legea concurentei si art. 101 TFUE.

74 Ordinul Consiliului Concurentei nr. 101/2004 pentru punerea in aplicare a Instructiunilor cu privire la
calculul cifrei de afaceri in cazurile de comportament anticoncurential, pct. 3.4. alin. 1
75 Ordinul Consiliului Concurentei nr. 101/2004, pct. 3.4. alin. 2
76 Gosme/Martell-DMP, OJ 1991 L185/823 [1992] 5 CMLR 586
77 Ordinul Consiliului Concurentei nr. 77/2004 pentru punerea in aplicare a Instructiunilor privind
aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996, in cazul intelegerilor verticale, pct. 9

37
In cazul intelegerilor de agent propriu-zise, obligatiile agentului cu privire la negocierea
contractelor si/sau incheierea lor pe contul comitentului nu cad sub incidenta prevederilor art. 5
alin. (1) din lege. Factorul determinant in stabilirea incidentei art. 5 alin. (1) din lege, il
reprezinta riscul financiar sau comercial al agentului legat de activitatile pentru care acesta a fost
imputernicit ca agent de catre comitent78. Astfel, este important de determinat daca riscul
economic este neglijabil sau daca agentul isi determina in mod independent comportamentul pe
piata. Aceasta determinare se face de la caz la caz, printr-o analiza a clauzelor contractuale,
exprese sau implicite, luand mai mult in considerare situatia economica reala decat clasificarea
legala a relatiei contractuale79.
Intelegerile de agent sunt considerate intelegeri propriu-zise si nu cad sub incidenta art. 5
alin. (1) din lege, daca agentul nu suporta riscuri sau suporta riscuri nesemnificative in legatura
cu contractele negociate si/sau incheiate pe contul comitentului si in legatura cu investitiile
specifice pietei pentru acel domeniu de activitate. In aceasta situatie, functia de vanzare sau
cumparare se incadreaza in activitatea comitentului, in pofida faptului ca agentul este o
intreprindere distincta. Astfel, comitentul suporta riscurile financiare si comerciale
corespunzatoare, iar agentul nu desfasoara o activitate economica independenta in ceea ce
priveste activitatile pentru care a fost desemnat ca agent80.
Celelalte intelegeri de agent cad sub incidenta art. 5 alin. (1) din lege. In acest caz,
agentul suporta astfel de riscuri si va fi tratat ca un intermediar independent care are dreptul de a-
si stabili strategia de piata necesara recuperarii investitiilor legate de contract sau a investitiilor
specifice pietei. In evaluarea incidentei art. 5 alin. (1) din lege nu sunt esentiale riscurile asociate
prestarii serviciilor de agent in general, cum ar fi asigurarea veniturilor agentului, dependente de
prestanta profesionala sau investitiile generale in facilitati de productie si forta de munca81.
In cazul intelegerilor de agent propriu-zise, agentul va constiui o unitate economica
impreuna cu comitentul.

Sectiunea 8. Angajatii si sindicatele

78 Ordinul Consiliului Concurentei nr. 77/2004, pct. 10
79 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 106
80 Ordinul Consiliului Concurentei nr. 77/2004, pct. 12, alin. 1
81 Ordinul Consiliului Concurentei nr. 77/2004, pct. 12, alin. 2

38
Salariatii nu pot fi considerati intreprinderi in intelesul regulilor de concurenta. Acestia sunt
integrati in structura angajatorilor si nu actioneaza, de sine statator, ca subiecte de dreptul
concurentei. Ei nu suporta riscul comercial al activitatii desfasurate, respecta instructiunile
angajatorului, nu presteaza servicii catre clienti diferiti. Relatia de munca este una de
dependenta, or, esential pentru calificarea drept intreprindere a unei entitati este autonomia
economica si decizionala. Regulile de concurenta nu sunt concepute pentru a fi aplicabile
salariatilor82.
In aceeasi situatie se afla si sindicatele, atunci cand actioneaza in numele membrilor sai,
de exemplu la negocierea contractelor colective de munca. In schimb, sindicatele pot fi
considerate intreprinderi atunci cand desfasoara activitati economice in nume propriu,
independent de vointa membrilor sai, de exemplu pentru operatiuni bancare de economisire sau
ca agentie de turism83.

Sectiunea 9. Succesorii intreprinderii

Atunci cand intreprinderea responsabila de incalcarea regulilor de concurenta nu mai
exista sau nu mai exista intr-o forma identica, pot aparea dificultati la momentul sanctionarii
faptelor.
Lucrurile sunt clare in cazul in care o societate achizitioneaza actiunile intr-o alta
societate. Cumparatorul preia raspunderea, pentru ca entitatea legala ramane aceeasi. Exista
dificultati in cazul in care se transfera afacerea unei entitati care a incalcat regulile de concurenta,
prin transferul activelor. In practica Curtii, daca o societate a preluat activele, drepturile si
obligatiile unei societati care s-a dizolvat si care incalcase regulile de concurenta, atunci
societatea care a preluat afacera a fost gasita responsabila si de incalcarile regulilor de
concurenta aterior savarsite deoarece aceasta preluase functiile, locatiile si personalul societatii
dizolvate84. De asemenea, Curtea a retinut ca daca din punct de vedere economic, entitatea gasita
vinovata de incalcarea regulilor de concurenta si succesorul sau sunt identici, noua intreprindere
este responsabila de faptele comise anterior. Acest principiu este cunoscut sub numele de „teoria
continuitatii economice”. In toate cazurile, aceasta teorie se aplica numai daca autorul faptelor a

82 and V. Rose, Op. cit., p. 119
83 P. Roth and V. Rose, Op. cit., p. 107
84 Case Suiker Unie UA versus Commission, [1975] ECR 1663

39
incetat sa existe. Nu prezinta importanta daca succesorul s-a angajat direct in fapte de natura sa
incalce regulile de concurenta, factorul determinant fiind existenta continuitatii functionale si
economice intre intreprinderea autor al faptelor anti-concurentiale si intreprinderea in care a fost
integrata85.

Capitolul IV. Asocierile de intreprinderi

Sectiunea 1. Consideratii generale

Intelegerea anticoncurentaiala poate fi realizata in cadrul unei asocieri de intreprinderi,
caz in care raspunderea juridica revine fie asocierii, daca este vorba de decizii ale organelor sale
de conducere, fie individual, fiecarui membru. Insa raspunderea va fi proportionala cu
participarea sa la practica anticoncurentiala86.
Adesea, intreprinderile care opereaza pe o anumita piata apartin unor asocieri de comert.
Astfel de asocieri furnizeaza un cadru pentru membrii sai, competitori, pentru a discuta probleme
de interes comun si poate constitui vehiculul perfect prin care intreprinderile sa-si coordoneze
comportamentul. Notiunea de asociere nu se limiteaza numai la asocierile de comert, ci include
si alte organisme, cum ar fi organizatiile profesionale. Functiile unei asemenea asocieri sunt de a
reprezenta interesele membrilor si pot fi clasificate in urmatoarele categorii:
– Reprezentarea in relatia cu guvernul sau orice autoritati publice cu privire la
legislatie, impozitare sau alte aspecte de natura sa afecteze activitatea membrilor,
– Promovarea si protejarea intereselor membrilor in media,
– Colectarea si diseminarea datelor statistice si de piata,
– Promovarea standardelor, codurilor de practica sau a conditiilor si termenilor
standard de vanzare,
– Furnizarea de servicii de consultanta pe probleme de mediu, juridice, financiare etc87.

85 A. Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag. 121
86 Legea concurentei nr. 21/1996, art. 2 alin. (3)
87 Office of fair trading, Competition law 2004

40
Sectiunea 2. Formele deciziilor asocierilor

Potrivit art. 2 alin. 3 Legea concurentei, cand intreprinderile […] participa la o grupare
realizata pe cale conventionala prin acord, intelegere, pact, protocol, contract si altele
asemenea, fie ea explicita, publica sau ascunsa, dar fara personalitate juridica si indiferent de
forma – alianta, coalitie, grup, bloc, federatie si altele asemenea – pentru actele si faptele
prevazute la alin. (1), savarsite in cadrul participarii la o asemenea grupare, dispozitiile
prezentei legi se aplica fiecarei intreprinderi […].
Deciziile asocierilor pot imbraca orice forma (acord, intelegere, pact, protocol, contract si
altele), pot fi explicite, publice sau ascunse . Este necesar ca comportamentul membrilor asocierii
sa fie urmarea unei decizii, a unui acord sau practici concertate. Asemenea intelegeri
anticoncurentiale sunt interzise chiar daca, din punct de vedere tehnic, nu s-a incheiat nici un
acord si nici o practica concertata. Conceptul a fost interpretat larg, in sensul ca include
comportamentul coordonat al membrilor, cu incalcarea art. 81 (1) Tratatul CE (respectiv art. 101
TFUE)88.

 Cartelul

Membrii unei asocieri pot folosi asociatia drept un mediu convenabil pentru intalniri si
administrarea unei intelegeri sau cartel, pentru coordonarea comportamentului lor pe piata89.

 Recomandarile

O asociere care face simple recomandari catre membrii poate totusi intra sub incidenta
art. 81 (1) TCE (respectiv art. 101 TFUE). Chiar daca membrii nu sunt tinuti sa respecte
recomandarile, aceasta practica este interzisa daca, in realitate, recomandarile sunt destinate sa
determine, sau sunt de natura sa determine, comportamentul membrilor90,91.

88 . Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag. 148
89 Case 246/86 Belgian Roofing Felt Cartel versus Commission
90 Jones and B. Sufrin, Op. cit., pag. 149
91 IAZ International Belgium NV versus Commission, [1983] ECR 3369, [1984] 3 CMLR 276

41
 Schimbul de informatii

Asocierile pot colecta si disemina informatii sensibile si pot facilita schimbul intre
concurenti. Atunci cand asocierea este folosita pentru schimbul de informatii cu privire la
preturi, se poate considera ca membrii realizeaza o practica concertata92.

 Constituirea asocierii

Constituirea asocierii insesi si regulile de functionare pot reprezenta decizii interzise, in sensul
art. 2 alin. 3 din Legea concurentei si art. 101 TFUE93.

Sectiunea 3. Raspunderea asocierii

Orice organism constituit pentru a reprezenta interesele membrilor sai in subiecte de
natura economica poate fi o asociere de intreprinderi in sensul art. 101 TFUE. O asociere de
intreprinderi este prezumata ca reprezinta interesele acelor intreprinderi care au ales sa devina
membri, si este irelevant cum este organizata asocierea. Nu este necesar sa fie constituita in mod
formal. Conteaza daca o asociere, prin deciziile, recomandarile sau alte activitati conduc la
restrangerea concurentei, indiferent de forma asocierii.
Daca asocierea de intreprinderi savarseste fapte anti-concurentiale, prin decizii ale
organelor sale de conducere, poate suporta, in mod direct, sanctiunile hotarate de Comisie sau de
instantele europene.

Cauza Order National des Pharmacies versus Commission94

In speta, Ordinul National al Farmacistilor din Franta („ONP”) este un organism
profesional caruia guvernul francez i-a delegat responsabilitatea de asigura respectarea
de catre farmacisti a indatoririlor profesionale. In acest scop, legea franceza a acordat

92 Case C-392/10 Suiker Unie GmbH – Zuckerfabrik Anklam v Hauptzollamt Hamburg-Jonas
93 National Sulphuric Acid [1980] OJ L260/24, [1980] 3 CMLR 429
94 Comunicatul de presa al Comisiei din 8 decembrie 2010

42
ONP puteri de control asupra farmacistilor, in special puterea de a tine lista farmacistilor
autorizati sa practice profesia. Desi deciziile in speta au legatura numai cu interesele
economice ale membrilor angajati in servicii de teste clinice de laborator, si desi astfel
de decizii nu au legatura cu misiunea de sanatate publica incredintata de guvernul
francez, ONP a utilizat si amenintat, in mod sistematic, cu folosirea actinilor disciplinare
daca instructiunile sale nu erau respectate. Comisia a apreciat ca ONP este o asociere de
intreprinderi, deoarece membrii sai sunt angajati in activitati economice, iar ONP se
bucura de autonomie si puteri de reglementare.
In discutie se afla decizia ONP de a impune preturile minime practicate pe piata
franceza pentru testele clinice de laborator si astfel impiedicarea dezvoltarii grupurilor
de laboratoare, cu incalcarea regulilor europene de concurenta (art. 101 TFUE). Acest
comportament a creat prejudicii pacientilor din statele membre, care au platit mai mult
pentru testele clinice decat daca s-ar fi permis concurentei sa actioneze.
Comisia a constatat ca, incepand din 2003, ONP, in mod sistematic, a actionat
impotriva laboratoarelor apartinand unor grupuri, cu scopul de a le impiedica
dezvoltarea pe piata franceza si incetinind sau impiedicand achizitiile sau schimbarile de
capital ale acestor intreprinderi. Intre 2004 si 2007, ONP a adoptat decizii de fixare a
preturilor minime, in special in detrimentul spitalelor de stat si a sistemului public de
asigurari de sanatate, incercand sa interzica discounturile de peste 10% acordate de
intreprinderile private in contractele cu statul. S-a constatat ca in perioada investigata,
preturile pentru testele clinice de laborator erau de doua pana la trei ori mai mari in
Franta decat in alte state membre.
Comisia a aplicat ONP si organelor sale statutare o amenda de 5 mil. Euro, in
conditiile in care piata la nivelul Uniunii Europene a fost apreciata la 25 mld. Euro, din
care piata franceza era de 4,4 mld. Euro.
Aceasta a fost prima decizie a Comisiei de sanctionare a unei asocieri de
intreprinderi, data pe 8 decembrie 2010.

43

Capitolul V. Concluzii

Notiunea de intreprindere in dreptul concurentei este un concept fundamental, avand un
continut specific, diferit de cel utilizat in alte materii de drept. Continutul specific s-a construit
intr-o perioada lunga de timp, in special prin interpretarile oferite de instantele europene, in
incercarea acestora de a aplica spiritul regulilor de concurenta, mai mult decat litera acestora, la
diversitatea situatiilor de fapt analizate.
Definirea notiunii de intreprindere continuta in Legea concurentei, prin trimitere la
jurisprudenta Uniunii Europene , reflecta dificultatea de a teoretiza conceptul fara a risca sa
piarda din continut.
Consiliul Concurentei, in calitate de autoritate nationala de concurenta, are propria sa
practica in interpretarea extinsa a notiunii de intreprindere, reflectata in aplicarea regulilor de
concurenta in cele mai variate domenii, de la cluburi de fotbal95 pana la executori judecatoresti96.

95 Decizia Consiliului Concurentei nr. 13/2011
96 Comunicatul de presa al Consiliului Concurentei din 30.09.2012

44

Capitolul VI. Bibliografie

1. Tratatul privind functionarea Uniunii Europene
2. Tratatul de instituire a Comunitatii Europene
3. Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene
4. Legea concurentei nr. 21/1990
5. Codul civil
6. Codul comercial
7. Codul fiscal
8. Legea nr. 12/1991
9. Legea nr. 15/1994
10. Legea nr. 296/2004
11. O.G. nr. 21/1992
12. Legea nr. 193/2000
13. O.G. nr. 130/2000
14. O.G. nr. 99/2000
15. Legea nr. 363/2007
16. Legea nr. 31/1996
17. Legea nr. 15/1990
18. Legea nr. 31/1990
19. Stanciu Carpenaru, Drept Comercial Roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008
20. Sorin David, Consideratii generale privind dreptul concurentei, Note de curs, 2012
21. Ghe. Piperea, Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul judiciar nr. 1/2012
22. G. Boroi, Dreptul concurentei [Note de curs], Institutul de drept si relatii internationale
“Nicolae Titulescu”

45
23. Valentin Mircea, Legislatia concurentei, Comentarii si explicatii, Editura C.H. Beck,
Bucuresti, 2012
24. Jones and B. Sufrin, EU Competition Law – Text, Cases and Materials, Oxford
University Press, Fourth Edition
25. P. Roth and V. Rose, European Community Law of Competition, Oxford University
Press, Sixth Edition
26. O. Capatina, Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti 1992
27. Communication from the Commission, Report on competition in professional services
28. N. Crisan, Legea concurentei si profesiile liberale, Revista Profil Concurenta nr. 3/2005
29. Ordinul Consiliului Concurentei nr. 77/2004 pentru punerea in aplicare a Instructiunilor
privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996, in cazul intelegerilor verticale
30. Office of fair trading, Competition law 2004
31. Raportul Consiliului Concurentei din 2009 privind politica de concurenta in sectoare
cheie