UNIVERSI TATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDII DREPT DISCIPLINA: DREPTUL INSOLVENȚEI TEMA : “PROCEDURA INSOLVENȚEI –… [617094]
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. SCHIAU IOAN
Autor:
GROSUL DIANA
BRAȘOV
2017
1
UNIVERSI TATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT
DISCIPLINA: DREPTUL INSOLVENȚEI
TEMA : “PROCEDURA INSOLVENȚEI –
MANIFESTAREA PRINCIPIULUI MAXIMIZĂRII
VALORII AVERII DEBITORULUI .”
Subsemnata GROSUL DIANA, decl ar pe proprie răspundere, sub incidența legii
penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență prezentată este elaborată
de mine și am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.
Data predării lucrării, Semnătură ,
BRAȘOV
– 2017
2
CUPRINS
Abrevieri
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 4
Capitolul I. Procedura și principiile insolvenței ………………………….. ……….. 5
1. Considerații generale privind procedura insolvenței …………………………. 6
2. Principiile. Scopul și obiectul procedurii de insolvență ……………………… 8
3. Maximizarea gradului de valorificare a activelor și recuperarea
crențelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 15
4. Manifestări ale principiului ………………………….. ………………………….. ………….. 18
Capitolul II. Acțiunea în anularea actelor frauduloase ……………………… 21
1. Domeniul de aplicare a acțiun ii în anulare. ………………………….. ………….. 21
2. Analiza situațiilor expuse în art.117 alin (2) din Legea nr. 85/2014 … 25
3. Efectele admiterii acțiunii în anularea actelor frauduloase …………….. 49
Capitolul III. Situația contractelor aflate în curs de executare. ………. 53
1. Analiza contractelor în derulare, ca obiect al opțiunii ……………………… 55
2. Categoriile de contracte aflate în curs de derulare ………………………….. 58
3. Atingeri aduse principiilor de drept comun ale contractelor de
procedura insolvenței ………………………….. ………………………….. ………………….. 70
Capitolul IV. Răspunderea persoanelor care au cauzat starea de
insovență ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 75
1. Argumente de antrenarea răspunderii pentru intrarea debitorului în
insolvență ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 76
2. Condițiile răspunderii pentru insolvență ………………………….. ………………… 80
3. Efectele angajării răspunderii pentru insolvență. ………………………….. … 85
Capitolul V. Valorificarea activelor și recuperarea creanțelor. ……… 88
1. Necesitatea valorificării activelor și
importanța recuperării creanțelor. ………………………….. ………………………….. 88
2. Valorificarea bunurilor debitorului ………………………….. ………………………….. 90
3. Recuperarea creanțelor de către creditori ………………………….. ……………. 94
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 99
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 101
3
Abrevieri
alin.- Alineat(ul)
art. – Articol(ul)
C. civ. – Codul civil.
C. pr. civ. – Codul de procedură civilă
C.A.- Curtea de Apel
C.J. – revista „Curierul judiciar”
Codul insolven ței – Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenței și de insolvență (M.Of nr. 466 din 25 iunie 2014)
dec.-decizia
lit.- Litera
LPI- Legea procedurii insolvenței
M.Of. – Monitorul Oficial
nr.- numărul
op. cit. – opera citată
p.- pagina
pct.- punct
s. com – secția comercială.
s. –secția
vol.- volumul
4
INTRODUCERE
Lucrarea de licență cu titlul ”Procedura insolvenței – manifestarea
principiului maximizării valorii averii debitorului” studiază o temă foarte
esențială în domeniul insolvenței, o sferă ce prezintă un mare interes în
domeniul economic atât intern, cât și internațional în care mulți subiecți ai
vieții econom ice activează cu teama de eventualitatea falimentului.
Procedura insolvenței se bucură de o abordare complicată care să
evidențieze acest studiu din punctul de vedere al creditorilor. Spre finalul
lucrării pot susține că am realizat un pas important, pe p arcursul celor
cinci capitole, prin scoaterea în evidență, a operațiunilor caracteristice
procedurii insolvenței, posibilitățile puse la dispoziția creditorilor pentru
recuperarea, într -o cantitate cât mai sporită, a creanțelor, creșterea
nivelului valorii averii debitorului prin antrenarea răspunderii persoanelor
care au cauzat starea de insolvență a debitorului , valorificare a la nivelul
maxim a activelor și invocarea acțiunii în anularea actelor frauduloase.
Analizând la nivelul global actul normativ refe ritor la această
materie, se poate afirma că de natura acestuia este stabilirea unei stări
de armonie dintre interesele debitorului ș i cele ale creditorilor, căutând un
echilibru constructiv a acestora, potolind accesul prea ușor la
confirmarea planului de reorganizare al debitorului și totodată moderând
orientarea de manipulare a acestor operațiuni în paguba creditorilor.
Se are în vedere și faptul că statele membre ale Uniunii Europene
tind tot mai mult să încurajeze șansele de redresare economică, cea d e a
doua șansă pentru debitor acordată în situația restructurării debitorului,
de la perioada cea mai incipientă, precum și favorizarea debitorului
sincer referitor la adoptarea planului de reorganizare.
5
CAPITOLUL I. PROCEDURA ȘI PRINCIPIILE INSOLVENȚEI .
Activitatea profesională se bazează pe promovarea creditelor,
celeritatea și securitatea operațiunilor economice, acestea sunt funcții
esențiale ale sferei comerciale care sunt grav influențate de declanșarea
procedurii insolvenței. 1
Mai multi autori 2 au comparat insolvența cu ”boală socială” care tot
mai rapid se integrează în mediul economic. Astfel, insolvența
comercială reprezintă situația unui debitor de a nu -și putea satisface
creanțele sale cu lichiditățile disponibile, crează în mediul afaceril or
aceleași rezultate pe care o maladie periculoasă le provoacă unei ființe
umane. 3
Stabilirea unei idei de afaceri pe baze sigure, statornice din punct de
vedere economic, este nevoie de așezarea și dezvoltarea continuă a
procedurilor și a mecanismelor p use la îndemâna celor antrenați în
activitatea de comerț.4
Orice idee care prin esența sa este o afacere presupune un risc,
șansa de a pierde sau de a câștiga sunt însușiri importante ale
economiei cu libera circulație e bunurilor și libera concurență. 5
Eșecul în operațiunile comerciale încheiate de debitor poate
produce un șir de rezultate nefavorabile asupra funcționalității normale
ale acestuia, care ar putea duce la imposibilitatea de a -și onora
obligațiile față de creditorii săi, fiind constrâns de a -și recunoaște starea
de insolvență, deoarece patrimoniul său se descrie prin insuficiența
fondurilor financiare necesare pentru plata creanțelor exigibile, certe ș i
lichide.6
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, Tratat practic de insolvență , Editura H amangiu,
București, 2014, p. 1;
2 Schiau Ioan, Regimul juridic al insolvenței comerciale , Editura All Beck, București, 2001, p. 6;
3 Ibidem;
4 Nasz C saba Bela, Scopul și obiectul procedurii de insolvență , în Phoenix octombrie -decembrie 2008 ;
5 Adam Anca Roxana, Procedura insolvenței , Editura C.H.Beck, București, 2016, p. 3.
6 Ibidem;
6
1. Considerații generale privind procedura insolvenței.
Insolvența este acea sit uație a patrimoniului debitorului caracterizată
prin neputința acestuia de a -și satisface obligațiile de plată, lipsa
disponibilităților bănești pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile ,1
este caracterizată prin situația de incapacitate de plată produsă de lipsa
lichidităților .2
Profesorul Gh. Piperea3 compară insolvența cu un ”eșec,
casastrofă” a profesionistului, o situație care, de cele mai dese ori nu se
remediază, situație pe care profesionistul ar fi trebuit să o evite, dar nu a
putut; acti vitatea comercială insolvabilă este o afacere care a suferit
eșec, adică o afacere în care riscul de pierdere s -a produs; dacă
activitatea comercială este o aventură, insolvența este rezultatul ave nturii
care s -a încheiat prost.4
Urmarea imediată a apariți ei insolvenței o reprezintă încetarea
plăților și constatarea acestei împrejurări, fapt ce îi justifică pe creditori
să deschidă procedura insolvenței împotriva debitorului, chiar dacă
patrimoniul debitorului este solvabil, pe creditori îi interesează mai puțin
solvabilitatea sau insolvabilitatea patrimoniului atâta timp cât la scadență
el își achită obligațiile asumate.5
Potrivit art. 3 din Legea 85/2014, stabilește domeniul de aplicare a
procedurii exclusiv profesioniștilor persoane fizice sau juridice, i dentificați
în conținutul art. 3 alin. (2) al C.civ, excluzând liber profesioniștii și cei
cărora li se aplică dispoziții speciale p rivind regimul insolvenței lor.6
1 Popa Sorana, Drept comercial, Editura Uni versul Juridic, București, 2014, p. 237;
2Savu Codruț Nicolae, Procedura insolvenței. Concept. Organe și participanți. Deschidere. Efecte
principale, Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 10;
3 Piperea Gheorghe, Drept comercial. Întreprinderea , Editura C.H .Beck, București, 2012, p.15;
4 Mihalache Iurie, Dreptul afacerilor: note de curs , Editura ”Prin t- Caro”, Chișinău, 2015, p.280;
5 Nasz Csaba Bela , Declanșarea procedurii insolvenței, Editura Hamangiu , București, 201 4, p. 11.
6 Nemeș Vasile, Drept comercia l, ediția a 2 -a revizuită și adaugită, Editura Ham angiu, București,
2015, p. 474;
7
Sunt exceptate de la aplicarea Legii 85/2014 atât liber profesioniștii,
cât și unitățile și instituțiile de învățământ universitare, preuniversitare și
entitățile c onform art. 7 din O.G. 57/2002.1
Așadar, prezenta lege nu își găsește aplicare asupra unităților și
instituțiilor de învățământ preuniversitare, universitare și entităților din
domen iul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice.2
Legea insolvenței nu poate și nu trebuie să îng rădească legile
economiei de pia ță, în deosebi libertatea concurenței. Principalul scop a
legii insolvenței este de a stabili norme corecte de operare, funcționare și
tratame nt față de debitorul insolvent.3
Din contextul definițiilor date de LPI, se distinge dintre noțiunile de
insolvență și insolvabilitate, care se diferențiază după situațiile
patrimoniale ale debitorului4, astfel că insolvabilitatea se referă la un
întreg(dezechilibrul dintre activ și pasiv), însă insolvența se referă doar la
o parte din patrimoniu(insuficiență de fonduri financiare).5
Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență a abrogat Legea 85/2006, ca consecință fiind necesitatea
resimțită în jurisprudență și în doctrină, de armonizare a pozițiilor
deținute de subiecții importanți în procedura insolvenței, a nevoii de
adaptare a legislației, pentru așezarea spre direcția actuală ale legislației
europ ene și pentru optimizarea mecanismelor procedurii. 6
În concluzie, din literatur a de specialitate7, se poate evidenția o
exprimare, conform căreia: “pentru existența insolvenței nu se cere ca
debitorul să fie lipsit de fonduri bănești disponibile, ci doa r ca aceste
fonduri să fie insuficiente pentru a acoperi datoriile exigibile.”
1 M.OF. nr. 643 din 30 august 2002, privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehologică ;
2 Popa Sorana, op. cit., 2014, p. 236;
3 Turcu I on, Legea procedurii insolvenței . Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2012, p. 2;
4 Schiau Ioan, Drept comercial , Editura Ham angiu, 2009, p. 317;
5 Mihalache Iurie, op. cit , 2015, p. 281;
6 Bufan Radu , Deli – Diaconescu Andreea , Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 59.
7 Savu Codruț N icolae, op. cit. , 2017, p. 21; Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae , Legea procedurii
insolvenței, comentarii și explicații , Editura C.H.Beck, București, 2006, p. 40;
8
2. Principiile. Scopul și obiectul procedurii insolvenței.
În materia insolvenței, ca în orice alte materii, există idei care
guvernează întregul sistem de ”operare” a proc edurii și care scoate în
evidență trăsăturile esențiale pentru o mai bună administrare și
înțelegere a acestui mecanism.1
Conform reglemetărilor art. 2 din Legea insolvenței, scopul
legiuitorului a fost să instituie o procedură colectivă pentru a acoperi
pasivul debitorului cu posibilitatea acordării unei șanse de redresare a
activității debitorului, atunci când este cazul.2
Principiile procedurii insolvenței au ca scop orientarea în această
disciplină atât subiecții procedurii, cat și întregul mediul afa cerilor, care
trebuie să identifice remediile pentru debitor aflat în procedura
insolvenței sau în etapa de prevenirea a insolvenței. 3
Identificarea și analiza principiilor se realizează cu scopul de a
distinge și a percepe dispozițiile legale în conte xtul Codului insolvenței
care dau utilitate acestora.
Astfel, din cuprinsul art. 4 din Legea nr. 85/20144 se desprind din
urmatoarele principii fundamentale ale procedurilor de prevenire a
insolvenței și de insolvență:5
1. Maximizarea gradului de valorificar e a activelor și de recuperare a
creanțelor. Acest principiu este unul dintre cele mai importante principii
pentru realizarea scopului procedurii de insolvență și anume pentru
recuperarea creanțelor, acoperirea pasivului debitorului. Se înțelege prin
1 Nasz C saba Bela, Scopul și obiectul procedurii de insolvență , în revista de insolvență Phoen ix, nr. 26
octombrie -decembrie 2008 , p. 26, disponibil la https://www.unpir.ro/phoenix/pdf/revista26.pdf , ultima
accesare 15.05.2017, ora 16:56;
2 Savu Codruț Nicolae, op. cit. , 2017, p. 43;
3 Adam Anca Roxana, op. cit., 2016, p. 5;
4 M.OF . nr. 466 din 25 iunie 2014;
5 Savu Codruț Nicolae, op. cit. , 2017 , p. 43.
9
ideea că cu cât mai mult se maximizează valoarea averii debitorului, cu
atât mai mult se va acoperi nivelul pasivului debitorului. 1
2. Acordarea unei șanse debitorului de redresare eficientă și efectivă
a afacerii, fie prin procedura de prevenire sau de reorgani zare judiciară.
Trebuie de subliniat ideea că încurajarea debitorului prin procedura de
prevenire a insolvenței este o obligație stabilită statelor membre de către
Comisia Eurponeană, în cadrul Comunicării emise în martie 2014. Printre
obligații se mai enu meră și: facilitarea restructurării afacerii, într -un timp
cât mai util; acordarea permisiunii de restructurare în afara
instanței(procedura de prevenire a insolvenței); acordarea posiblit ății de
suspendare a tuturor acț iunilor creditorilor, în cadrul proc edurii de
prevenire a insolvenței. 2
3. Asigurarea unei proceduri eficiente. Conform acestui principiu,
procedura de prevenire și de insolvență trebuie să decurgă într -un timp
cel mai util și rezonabil, cu folosirea de mecanisme adecvate de derulare
și comuni care și într -un mod imparțial ș i obiectiv, cu costuri minime.3
4. Asigurarea unui tratament egal creditorilor de același rang. Se
acordă tratament echitabil și totodată corect, același tratament pentru
fiecare categorie de creanță, exceptând rangurile diferit e al celor
beneficiare ale cauzelor de preferință, conform art. 139 alin (2) lit d).4
5. Asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în
procedură. Acest principiu are în vedere prevalența sediului social al
debitorului, cererea creditorul ui față de cererea debitorului în ceea ce
privește desemnarea practicianului în insolvență, aspecte privind
convocarea adunării creditorilor, etc. 5
Respectarea acestui principiu depinde de organele care sunt
responsabili de aplicarea procedurii insolvențe i, vor înțelege să -și
1 Adam Anca Roxana , op. cit, 2016, p. 18 -19;
2 Bufan R adu, Deli – Diaconescu A ndreea , Moțiu F lorin, op. cit ., 2014, p. 66;
3 Savu Codr uț Nicolae, op. cit. , 2017, p. 50 -51;
4 Nasz Csaba Bela , op. cit. , București, 2014, p. 90.
5 Adam Anca Roxana , op. cit, 2016, p. 58 -60;
10
respecte sarcinile și obligațiile conform legii, mai exact să -și
îndeplinească mesiunea corespunzător.1
6. Recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea
ordinii de prioritate a crențelor, având la bază un șir de reg uli bine
determinate și uniform aplicabile. Acest principiu constă în participarea
activă a creditorilor care au o creanță certă, lichidă și exigibilă față de
debitorul insolvent, li se recunoaște dreptul acestora de a înscrie și de a
contesta creanțe le din tabelul de creanțe , totodată cu respectarea ordinii
de prioritate a creanței deținute .2
Totodată, analizând reglementările art. 159 din Codul insolvenței,
rezultă că trebuie respectată ordinea de plată a creanțelor creditorilor,
astfel după cum bunurile care au fost lichidate sunt sau nu grevate cu
gajuri, ipoteci sau alte garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție de
orice fel (adică cauze de preferință).3
7. Limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor
cu instrumente fin anciare derivate4. Acestă rațiune s -a enunțat prin art.
89 din Codul insolvenței care presupune că prin recunoaștere a
compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenței sau al unei
proceduri de prevenire a insolvenței unui cocontractant, având ca e fect
reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar
la zero atunci când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate
garanții financiare.5
8. Accesul la sursele de finanțare în procedurile de prevenire a
insolvenței, în perioada de observație și de reorganizare, cu crearea unui
regim adecvat pentru protejarea acestor creanțe. Pentru facilitarea
acestui principiu este importantă finanțarea. Codul insolvenței
reglementează un șir de dispoziții care sprijină procesul de fina nțare a
1 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2014, p. 91;
2 Savu Codruț Nicolae, op. cit. , 2017, p. 55 -56;
3 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2014, p. 92;
4 A se vedea definiția „instrumentul financiar derivat” în Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2014, p. 92;
5 Bufan R adu, Deli – Diaconescu A ndreea , Moțiu F lorin, op. cit ., 2014, p. 76 -77.
11
debitorului aflat fie în etapa de reorganizare, fie în perioada de
observație sau în procedura de prevenire a insolvenței. 1
9. Fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare
pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament egal între creditorii de
același rang, a recunoașterii priorității comparative și a acceptării unei
decizii a majorității, urmând să se ofere celorlalți creditori plăți egale sau
mai mari decât ar primi în faliment.2 Conform art. 4 alin (1) pct. 9 din
Legea nr. 85/20 14, reorganizarea este etapa ce se raportează la debitor
cu scopul de a îndestula creanțele sale conform planului de reorganizare
propus, adoptat și respectat.
10. Favorizarea, în procedurile de prevenire a insolvenței, a
negocierii/renegocierii amiabile a cr eanțelor și a închieierii unui
concordat preventiv. Procedura de prevenire a insolvenței este însăși o
procedură ce presupune negocierea, încercarea soluționării pe cale
amiabilă și posibil ajungerea la un ”numitor comun” pe cât de posibil între
debitor și creditor.
11. Valorificarea în timp util și într -o manieră cât mai eficientă a
activelor. Valorificarea activelor are loc în perioada reorganizării, pe baza
planului de reorganizare adoptat, astfel că lichidarea unor sau a tuturor
bunurilor din averea debito rului este un mijloc în cadrul mecanismului de
valorificare a bunurilor, respectând întocmai planul de reorganizare.3
Valorificarea poate avea loc și în procedura falimentului de către
lichidatorul desemnat de instanță. 4
12. În cazul grupului de societăți, c oordonarea procedurilor de
insolvență, în scopul abordării integrate a acestora. Această idee
presupune obligația cooperării practicienilor în insolvență desemnați în
procedura insolvenței pentru fiecare membru al grupului, posibilitatea de
1 Adam Anca Roxana , op. cit. , 2016, p. 107;
2 Bufan R adu, Deli – Diaconescu A ndreea , Moțiu F lorin, op. cit ., 2014, p. 79;
3 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2014, p. 108.
4 Adam Anca Roxana , op. cit. , 2016, p. 114 -115;
12
adoptare unor î nțelegeri cu scopul desfășurării echitabile a procedurii
fiecărui membru al grupului.
13. Administrarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de
insolvență de către practicieni în insolvență și desfășurarea acestora sub
controlul instanței de judecată. S -a prevăzut adoptarea acestui principiu
prin scopul de a evita situațiile neplăcute din cauza pasivității creditorilor
sau din cauza nerealizării a atribuțiilor practicienilor în insolvență.
Deaceea, procedura insolvenței se desfășoară sub controlul
judecă torului sindic, de către practicienii în insolvență. 1
Aceste principii sunt importante în soluționarea cauzelor privind
insolvența potrivit art. 5 alin. (3) C. pr. civ, potrivit căruia dacă o cauză nu
poate fi soluționată nici în baza legii, nici în baza uzanțelor, nici în baza
dispozițiilor legale ce prevăd situații asemănătoare, pricina va trebui
soluționată în baza principiilor generale ale dreptului, astfel se
raportează și în materia insolvenței, dacă o pricină nu iși va găsi soluția
în cadrul reglem entărilor din Codul insolvenței, ea va fi soluționată
conform principiilor enunțate în art. 4 din Legea nr. 85/2014. 2
Situația care nu este prevăzută de lege, instanța nu poate refuza
soluționarea acesteia, din cauza ca legea nu prevede, sau că legea este
neclară sau nu este completă, altfel va fi acuzat de fapta de denegrare
de dreptate, fapta care nu este permisă de Codul de procedură civilă3, ci
va trebui să recurgă la analogia dreptului, care a fost determinată ca fiind
soluționarea unei cauze concrete , nereglementate de legislație, pe baza
principiilor generale ale dreptului, spiritul general al legii și ordinea de
drept. 4
1 Idem, p. 117;
2 Nasz Csaba Bela , Dreptul insolvenței: curs universitar , Editura Universul juridic, Bucureș ti, 2017,
p.32.
3 Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost republicată ultima dată în M.O F. nr. 247
din 10 aprilie 2015;
4 Nasz Csaba Bela , op. cit. ,2017, p.32 ;
13
Conform art. 2 din legislația insolvenței 1, scopul legii este
întemeierea unei proceduri colective pentru acoperirea masei pasiv e a
debitorului, cu posibilitatea oferirii unei șanse de redresare a afacerii. Se
desprinde ideea că intenția legiuitorului a fost să pună accent mai întâi
pe acoperirea pasivului și mai apoi să ofere șansă debitorului, în măsura
în care există o asemenea potențialitate.
Același scop au și principiile enumerate la art. 4, care fac trimitere
mai întâi la maximizarea valorii averii debitorului și de recuperare a
creanțelor și în subsidiar la oferirea șansei debitorului la redresarea
efectivă și eficientă a activității sale. 2
Scopul Legii nr. 85/2014 a fost definit expres de către redactorii
prezentului act normativ, dar scopul procedurii judiciare diferențiază după
poziția pe care o dețin cei interesați în administrarea unui dosar de
insolvență. Astfel, e ste apreciabil faptul că scopul creditorilor este de a -și
recupera creanțele față de debitorul insolvent, într -o măsură cât mai
ridicată și într -un termen cât mai scurt, însă scopul debitorului este de a
se menține pe piață prin redresarea activității sale , simultan cu achitarea
datoriilor față de creditorii săi. 3
Din cele analizate, rezultă că scopul procedurii de insolvență se
realizează prin plata tuturor creanțelor ale debitorului care se află în
dificultate financiară, subliind ideea că plata pasivulu i și salvarea
debitorului nu se înlătură reciproc. 4
Căile realizare a scopului procedurii sunt: pocedura simplificată și
procedura generală, dar după modalitățile de realizare există două
proceduri: reorganizarea judiciară și falimentul. 5
1 Legea nr. 85/2014 publicată în M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014 ;
2 Nemeș V asile, op. cit. , 2015, p. 477;
3 Turcu Ion, Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, 2007, p. 43.
4 Nemeș Vasile , op. cit. ,2015, p. 477;
5Cărpenaru St anciu D., Tratat de drept comercial român, ed. a 4 -a, actualizată , Editura Universul
Juridic, București, 2014, p. 705 -706;
14
În concepți a legii insolvenței, procedura reorganizării și procedura
falimentului sunt două proceduri alternative de realizarea scopului
procedurii insolvenței – de acoperire a pasivului. Modalitatea care va fi
aplicată se identifică în perioada de observare, după sit uația economică
a debitorului găsit în insolvență și de existența posibilităților sau
inexistența acestora de redresare a activității debitorului.1
Legea insolvenței prin art. 5 alin. (1) pct. 5, folosește noțiunea ca
”avere a debitorului” ca reprezentând ”totalitatea bunurilor și drepturilor
sale patrimoniale”, obținute și în timpul procedurii, care sunt susceptibile
de a face obiectul executării silite conform C.pr.civ., se poate spune că
averea debitorului constituie obiectul procedurii insolvenței.
Totodată, legiuitorul a reușit să facă și o altă limitare privind averea
debitorului, pentru că ține seama doar de anumite categorii de bunuri, și
anume pe acelea care sunt susceptibile de a fi executate silit, potrivit
C.pr.civ., și numai anumite categorii de drepturi, anume cele de creanță,
fiindcă drepturile reale sunt incluse în categoria bunurilor. 2
Averea nu se confundă cu patrimoniul debitorului. Astfel, analizând
definițiile date patrimoniului de C.civ, se ajunge la ideea că patrimoniul
este alcătuit din două lature: una activă și una pasivă. Latura activă
include toate drepturile patrimoniale, cele ca fiind drepturile reale: dreptul
de proprietate, dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de
abitație; fie drepturi de creanță: dreptul de a se folosi de locuința
închiriată, dreptul de a folosi bunul primit în comodat, etc. Latura pasivă
include toate datoriile care pot fi evaluate în bani, pe care le are o
persoană. Datoria poate consta în obligație de a face, de a nu face sau
de a da. 3
1 A se vedea Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae , op. cit. , 2006, p. 79, în sensul că procedura
reorganizării este prioritară procedurii falimentului, atunci când este posibil;
2 Bufan R adu, Reorganizarea judiciar ă și falimentul , Editura Lumina Lex, București, 2001, p. 249 ;
Motivul invocat de autor a fost reglementarea distinctă a vânzării bunurilor (art. 154), ce exclud
drepturile de creanță.
3 Boroi G abriel , Anghelescu C arla Alexandra , Nazat B ogdan , Curs de drep t civil. Drepturile reale
principale, ed iția a 2-a, revizuită și adaugită , Editura Hama ngiu, București, 2013, p. 2 -3;
15
3. Maximizarea gradului de valorificare a activelor și recuperarea
creanțelor.
Maximizarea gradului de valorificare a activelor și recuperarea
creanțelor debitorului este principiul reglementat în art. 4 alin. (1) pct. 1
din Codul insolvenței, cunoscut și ca p rincipiul maximizării averii
debitorului1, care sprijină realizarea scopului procedurii insolvenței,
anume prin plata datoriilor asumate de debitor, la nivelul de maximă
eficiență. Căci cu cât mai mult se pune accent pe maximizarea averii și
realizarea ace stea la nivelul cel mai ridicat,cu atât și nivelul pasivului va
scădea prin satisfacerea acestuia.2
Codul insolvenței a instituit acest principiu subliind scopul procedurii
și ideea fundamentală pe care se bazează întreaga procedură. Nevoia
adoptării acest ui principiu a rezultat din împrejurarea că legiuitorul a
contribuit la realizarea obiectivului principal.
Maximizarea gradului de valorificare a averii debitorului este inclusă
în categoria principiilor enumerate în LPI, care se referă atât la
valorifica rea activelor, cât și la recuperarea creanțelor. 3
Cu toate că are influență însemnată în tot parcursul procedurii, atât
în procedura reorganizării judiciare, cât și în cea a falimentului, atât în
procedura generală, cât și cea în simplificată, el poate f i vazut ca o
procedeu de realizare a principiului maximizării gradului de valorificare a
averii debitorului, prin diverse mijloace care stau la îndemâna
practicienilor în insolvență și creditorilor.4
1 Adam Anca Roxana , Principiul maximizării averii debitorului în procedura insolvenței, Conferința
internaționlă ”Dreptul între modernizar e și tradiție. Implicații asupra organizării judiciare, politice,
administrative și de ordine publică”, Universitatea Titu Maiorescu, 21 -23 aprilie 2014, București , Ed.
Hamangiu, București, 2015;
2 Adam Anca Roxana , op. cit. , 2016, p. 19;
3 Bufan Radu, Del i- Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p.554 -555.
4 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2014, p. 85;
16
Toate acțiunile care sunt întreprinse de cei îndreptățiț i să dispună
referitor la drepturile debitorului trebuie să țină cont de acest principiu iar
creanțele acestuia sa fie valorificate cu maximum eficiență economică în
așa mod, încât să se creeze posibilitatea economică și juridică pentru
acoperirea tuturor obligațiilor.1
Analizând prevederile art. 4 pct. 1 și pct. 11, se desprinde ideea că
legiuitorul a tins să ”reunească” aceste principii, făcând mai eficientă
aplicarea procedurii asupra debitorului, urmărind îndestularea pasivului
debitorului. Toodată, are loc aplicarea principiului asigurării unei
proceduri eficiente.
Valorificarea în timp util și într -o manieră cât mai eficientă a activelor
este defapt o activitate de realizare a maximizării valorii averii debitorului,
expusă concret ce ține de participa rea administratorul judiciar și de
lichidatorul judiciar.
Pentru a maximiza valoarea averii debitorului, legiuitorul obligă pe
practician să întreprindă demersurile pentru expunerea pe piață, într –
modalitate cât mai adecvată, a bunurilor care vor fi supu se vânzării.
Cheltuielile de publicitate se vor suporta din averea debitoarei.2
În contextul legii, se identifică un șir de reglementări care dau
eficiență maximizării averii: conducerea integrală a activității debitorului;
suprave gherea activității debito rului; dreptul administratorului/
lichidatorului de a introduce acțiune în anularea actelor frauduloase;
dreptul de a denunța contractele aflate în curs de derulare; dreptul de
invoca acțiune pentru atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat
starea d e insolvență; evaluarea, valorificarea și vânzarea bunurilor
debitorului aflat în faza reorganizării sau falimentului, etc.
1 Turcu Ion, op. cit. , 2007, p.54;
2 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 787.
17
Conform art 154 alin. (2), bunurile supuse lichidării pot fi vândute
individual sau în bloc.1 Metodele de valorificare a bunurilor pot fi
negocierea directă, licitația publică sau îmbinarea celor două modalități.
Lichidatorul poate începe procedura vânzării numai după aprobarea
regulamentului de vânzare de către adunarea creditorilor.
Valorificarea bunurilor poate avea loc și în cadr ul procedurii de
reorganizare, de către administratorul judiciar, pe baza planului de
reorganizare aprobat. Vânzarea bunurilor din averea debitorului aflat în
această fază reprezintă una dintre măsurile adecvate pentru executarea
planului de reorganizare.
În concluzie, analizând prevederile art. 4 pct. 1 și pct. 11, se poate
afirma că valorificarea activelor într -un timp util și într -o manieră eficientă
este defapt, un instrument de realizare, o măsură de îndeplinirea a
scopului de maximizarea averii debit orului, întrucât atât maximizarea
averii, cât și valorificarea activelor asigură aplicarea principiului existenței
unei proceduri eficiente și urmărirea scopului de acoperire a pasivului
debitorului ridicând nivelul masei active prin metode și măsuri adecv ate
de către organele care aplică această procedură.2
Probabil că intenția legiuitorului a fost să consolideze aceste
principii, având ca bază maximizarea valorii averii debitorului, căci
valorificarea activelor este însăși maximizarea activelor prin expun erea
bunurilor la vânzarea acestora cu prețul cel mai favorabil. Totodată, s -a
urmăsit găsirea unui punct de echilibru și armonizarea reușită a
intereselor dintre creditori și debitori. 3
Astfel, LPI a găsit de cuviință să enunțe și să le considere de două
principii care, reunite, pot fi privite ca un singur principiu solid, stabil, bine
1 Ibidem;
2 Pricope Paul, Procedura insolvenței. Acțiunea în anular ea actelor frauduloase. Comentarii practice,
Editura Hamangiu, București, 2014 , p. 150 -151.
3 Miloș Simona Maria, Deli Andreea, Elemente de nou tate în legislația insolvenței -de la principii la
implimentarea lor , publicat în revista de insolvență Phoen ix, nr. 49 iulie – septembrie, 2014, p. 4, la
https://www.unpir.ro/phoenix/pdf/revista49.pdf , ultima accesare 13.03.2017, ora 15:23;
18
determinat și unul reușit care, prin esența lui urmărește același scop de
maximizare, dar la nivel de analiză mai profundă să conducă la idei ce ar
favoriza situația debito rului puțin diferită.
4. Manifestări ale principiului.
Unul dintre cele mai importante principii în cadrul procedurii
insolvenței îl constituie principiul maximizării averii debitorului, care
imbină și armonizează domeniul economic cu domeniul juridic, u rmărind
respectarea intereselor creditorilor și totodată îl ajută pe debitor de
liberarea obligațiilor asumate.
Pentru a găsi punctele de tangență și echilibrul pe care dorește să îl
realizeze legiuitorul se constată în ce măsură se aplică principiul
maxi mizării averii, manifestările concrete ale acestuia și instrumentele
juridice pe care le au practicienii în insolvență.
Conform art. 86, contractele încheiate de debitor, anterior
deschiderii procedurii și care nu au fost executate integral sau
substanția l, vor putea fi denunțate sau menținute de administratorului
judiciar, prin aplicarea principiului maximizării averii debitorului, după
felul dacă acestea sunt favorabile sau nu pentru averea și activitățile
debitorului.1
Acest principiu se manifestă într -o formă mai accentuată în
momentul întroducerii acțiunii în anularea actelor frauduloase, conform
art.117 -122 din Legea 85/2014, de către administrator judiciar, lichidator
judiciar sau creditorii fraudați, cu anumite cerințe.
Principiul se manifestă nu n umai la invocarea asemenei acțiuni,
căci s -ar considera că titularul acțiunii are o intenție directă de a
maximiza gradul de valorificare a averii, dar rezultatul și consecințele
1 Schiau Ioan, op. cit. , 2009, p. 331.
19
soluționării pozitive a acțiunii pot mări considerabil posibilitățile unei bu ne
redresări a situației debitorului, sau acoperirea pasivului, după caz.1
Aceleși rațiuni se urmăresc și în cazul posibilității denunțării unor
contracte care se află în curs de execuție. Conform art.123 pct. 10 din
Legea nr. 85/2014, se admite ca pentru maximizarea averii debitorului2,
administratorul judiciar va putea cesiona contractele aflate în
derulare, într-un termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, în
cazul în care contractul nu mai poate fi susceptibil de a fi executat și cu
condiția c a contractul să nu fost încheiat intuitu personae.3
În acest sens, Codul insolve nței, conform art. 123 alin. (1 0), pevede
posibilitatea cesionării contractelor aflateîn curs de executare terților, cu
exepția celor încheiate în considerația intuitu personae . Evident,
cesiunea acestor contracte se va realiza cu obiectivul principal de a
maximiza averea debitorului sau în cazul în care contractul nu mai poate
fi executat, schimbându -se condițiile de către administratorul judiciar sau
lichidator în sensul excer icării opțiunii.4
În cazul atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență,
legiuitorul, conform art. 169 din Legea 85/2014, a instituit o serie de
reguli după care operează răspunderea pentru starea de insolvență a
debitorului, persoanele îndreptățite de a invoca acțiunea în răspundere și
condițiile de operare a răspunderii.5
Dacă ne raportăm la măsura în care se manifestă principiul analizat
în prezenta secțiune, se poate afirma că, potrivit art. 171, sau art. 269
privind societățile de asigurare/rea sigurare, din Codul insolvenței, sumele
dobândite ca urmare a soluționării pozitive a acțiunii de răspundere vor fi
repartizate îndestulării creanțelor, în cadrul procedurii de reorganizare,
1 Pricope Paul, Op. cit. , 2014, p. 151;
2 Idem, p. 159 -160;
3 M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014 ;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 582 ;
5 Pricope Paul, Op. cit. , 2014 , p. 152 -153.
20
urmărind programul de plăți, iar în cadrul procedurii de faliment , vor
acoperi pasivul debitorului.
Altă manifestăre a principiului care ar duce indirect la maximizarea
valorificării averii debitorului este valorificarea activelor de către lichidator
sau administrator judiciar care identifică bunurile valorificabile și va trece
la vânzarea acestora, cu respectarea anumitor condiții, după caz. 1
Conform art. 154 alin (1) din LPI, privitor la efectuarea lichidării și
anume la evaluarea bunurilor, lichidatorul judiciar va expune cât mai
adecvat pe piață bunurile debitorulu i intrat în faliment, în vederea
vânzării acestora prin negociere directă, licitație sau combinarea celor
două.
Referitor la regulile și tipurile de vânzare, sunt enunțate în art. 156
din LPI, după care se poate decide în favoarea regulamentului de
vânza re conform LPI sau conform Codului de procedură civilă.
În materia insolvenței, expunerea pe piață cât mai adecvată a
bunurilor, presupune o atribuție de valorificare a lichidatorului, luând în
considerare măsurile corespunzătoare și instrumentând strategi ile de
maximă valorificare a bunurilor debitorului aflat în etapa falimentului.
În acest sens, practicienii în insolvență trebuie aleși cu prudență,
analizând succesul, instrumentele adesea folosite și practicile din
cauzele anterioare, concretizate în ni velul de acoperire a pasivului. 2
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 82;
2 Adam Anca Roxana , op. cit , 2016, p. 34.
21
CAPITOLUL II. ACȚIUNEA ÎN ANULAREA ACTELOR
FRAUDULOASE.
Acțiunea în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor
înaintea deschiderii procedurii, în materia insolvenței, a fost calificată în
dreptul continental c a fiind de varietatea acțiunii pauliene (revocatorii).1
În acest context, se protejează creditorii ale căror interese au fost
fraudate de debitor prin înstrăinarea bunurilor sale cu intenții de a îi
împiedica pe creditori să își realizeze drepturile de cre anță.2
Acțiunea își are originea în clasica acțiune pauliană, a cărei formă
era aceea prin care creditorul fraudat aplica maxima Ӕmpotriva
dușmanului, revendicarea este eternă”. 3
Există asemănări între acțiunea în anulare întemeiată pe art. 79 din
Legea nr. 85/2006 și acțiunea pauliană (revocatorie) consacrată de art.
975 C. civ., totuși aceste acțiuni nu se confundă, efectele acțiunii
revocatorii privindu -l numai pe creditorul care o exercită, titularul acțiunii
în anulare este cel prevăzut în art. 79 din Legea nr. 85/20064 sau
conform legii actule – art. 117 din Legea nr. 85/2014.
1. Domeniul de aplicare a acțiunii în anulare.
Legea nr. 85/2014 reunește în contextul art. 117, toate elementele
de exercitare a acțiunii pentru anularea actelor frauduloa se, stabilind în
cuprinsul art. 117 -122 toate aspectele procedurale care condiționează
această cerere. 5
1Moțu F lavius -Iancu , Țăndăreanu N icoleta , Moțiu F lorin, Acțiunea în anularea actelor frauduloase ,
Editura Universul Juri dic, București, 2015, p. 7 – 10;
2 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 274;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 493;
4 Schiau Ioan, op. cit., 2009, p. 335;
5 Moțu Flavius -Iancu, Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , 2015, p.25.
22
Debitorul intrat în insolvență, este supus analizei a întregii activități
desfășurate înaintea deschiderii procedurii. Dacă se depisteză că
anumite act e încheiate de debitor sunt contrare intereselor creditorilor
sau contravin operațiunilor comerciale, acestea pot fi anulate. 1
Măsurile reglementate de lege în art. 116 din Legea nr. 85/2014,
referitoare la aceste acte ale debitorului își găsește aplicare atât în etapa
de reorganizare, cât și în etapa falimentului, ca consecință a deschiderii
sale în procedura simplificată sau generală.2
Acțiunea prevăzută în art. 117 din LPI, are un domeniu restrâns la
constituirile sau tra nsferurile patrimoniale realizat e de debitor, în
perioada așa -numita ”suspectă”, prin operațiuni sau acte frauduloase
sau care întrece limita normală a activității sale. 3
Ideea că acțiunea analizată are efect și caracteristici ale unei acțiuni
revocatorii speciale rezultă și din faptul raportării obiectului probei care
trebuie făcută(fie și prin intermediul prezumțiilor) la elementele acțiunii
revocatorii “clasice”, elemente care își găsesc aplicare și după intrarea în
vigoare a Noului Cod Civil:4
1. Actul care este atacat să fi produs un p rejudiciu (mărirea sau
crearea stării de insolvabilitate);
2. Frauda debitorului (faptul că debitorul avea cunoștință de
consecințele păgubitoare al actului față de creditor);
3. Existența creanței certe, lichide și exigibile a creditorului
(anterioară, de princ ipiu, dar pot exista și excepții);
4. Complicitatea terțului la fraudă (terțul fiind parte contractantă cu
debitorul, necesară numai dacă actul a fost încheiat cu titlu oneros).
Aceste aspect se probează având în vedere și specificitățile situației
economice ale insolvenței și specificul acțiunilor debitorului din perioada
1 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 508;
2 Cărpenaru Stanciu D., op. ci t., 2014 , p. 757;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 494 ;
4 Pricope Paul, op. cit. , 2014, p. 13.
23
suspectă, dar acestea nu sunt altceva decât “adaptări ale obiectului
probațiunii acțiunii revocatorii”.1
Totodată, analizând părțile componente ce atrag caracterul
fraudulos al actului sau o perațiunii, este necesar să îmbinarea celor
două elemente: 2
➔ elementul material, ce se caracterizează prin faptul că actul
fraudulos împiedică realizarea dreptului creditorului. Este posibil atunci
când actul opune rezistență realizării dreptului de creanț ă al creditorului
sau când se reduce eficacitatea realizării dreptului de creanță.
➔ elementul subiectiv, se caracterizează prin faptul că debitorul avea
conștiința că aduce atingere dre ptului creditorului prin înch eierea actului
respectiv. Referitor la terț ul cocontractant, caracterul fraudulos al actului
poate fi definit în funcție de condițiile de opozabilitate față de dreptul de
creanță. Dacă actul fraudulos este defapt un act cu titlu gratuit, nu
trebuie stabilită intenția cocontractantului debitorului, deoarece
îmbogățirea este lipsită de temei, dar actul poate fi sancționat datorită
unicei fraude debitorului.
Legea nr. 85/2014 instituie și subiecții care au legitimitatea
procesuală activă de a invoca acțiunea analizată.3 Astfel art. 118 alin. (1)
recun oaște legitimitate activă administratorului judiciar și lichidatorului
judiciar, alin. (2) al aceluiași articol instituie dreptul comitetul creditorilor
de a introduce acțiunea, dacă lichidatorul judiciar sau administratorul
judiciar nu a invocat acțiunea și alin (3) recunoaște dreptul creditorului
care deține 50% din masa credală înscrisă de a invoca acțiunea dată.4
Conform Legii pot fi anulate transferurile patrimoniale sau obligațiile
asumate de debitor înaintea deschiderii procedurii, nu mai puțin de 2 ani,
1 Idem, p. 14;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 494;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. c it., 2014, p. 757 -758;
4 Moțu Flavius -Iancu, Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , 2015, p. 32.
24
cu ideea de a ascunde sau întârzia starea de insolvență ori de a frauda o
un creditor.1
Termenul maxim de 18 luni, este termenul în care p ot fi anulate
transferurile patrimoniale, înaintea deschiderii procedurii, care au
prejudiciat interesele credito rilor, termen ce începe să curgă de la data
deschiderii procedurii. (art. 79 și art. 80);2
De asemenea, e ste posibil anularea unor acte încheiate în 6 luni
înaintea deschiderii procedurii: transferurile patrimoniale, care aveau ca
scop de a sustrage bunuri urmăririi creditorilor sau de a favoriza un
creditor; constituirea unor garanții reale pentru o creanță care era
chirografară; e ra evident că s -a urmărit intenția de a crea o poziție
privilegiată unui creditor; plățile anticipate, dacă scadența inițială a r fi fost
ulterioară deschiderii procedurii.3
Raportând la Legea nr. 85/2014, a cțiunea pentru anularea unui
transfer patrimonial este supus unui termen de prescripție extinctivă de
cel mult un an de la data expirării termenului stabilit și unui termen de
decădere de cel mult 16 luni de la deschiderea procedurii4, de la data
expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului administratorului
referitoare la cauzele și împrejurările care au cauzat starea de
insolvență a debitorului.5
Nerespectarea ac estor termene îl lipsește pe administrator de
dreptul de a mai invoca acțiunea în anulare.6
Este important de menționat că nu se va putea cere anularea unui
act constituitiv sau patrimonial dacă acest act sau operațiune este
rezultatul unei desfășurări nor male a activității debitorului curente. (art.
199).7
1 Schiau Ioan, op.cit., 2009, p. 334;
2 Idem, p. 331;
3 Ibidem;
4 Adam Anca Roxana , op. cit. , 2016, p. 255 ;
5 Nemeș Vasile, op. cit. , 2015, p. 508;
6 Schiau Ioan, op.cit., 2009, p. 334;
7 Nemeș Vasile , op.cit. , 2015, p. 509.
25
Referitor la analiza art. 199, este important de identificat momentul
la care s -a referit legiuitorul: dinaintea sau după deschiderea procedurii?
Răspunsul este evident odată ce face atribuire acestui ar ticol la anularea
unor acte juridice frauduloase încheiate anterior deschiderii procedurii, ar
trebui să însemne că s -a avut în vedere faptul că actul sau operațiunea
sunt rezultatul unei desfășurări normale anterioare deschiderii procedurii
ale debitorulu i.1
2. Analiza situațiilor expuse în art. 117 alin (2) din Legea nr.
85/2014.
Scopul acțiunii analizate este de a restabili patrimoniul debitorului în
starea sa inițială înaintea intervenției fraudei, pentru a îndestula
drepturile colective și concursale ale creditorilor până la concurența
prejudiciului limitat de creanțele înscrise în tabel. 2
Dorința debitorului de a sustrage de la urmărirea creditorilor bunuri,
de a obține lichidități pentru activitatea economică, de a salva
întreprinderea care travers ează probleme financiare, totodată de a
rămânea pe piață cu o reputație excelentă în aceste cazuri, în perioada
de prevenire a deschiderii procedurii insolvenței, debitorul (aflat în
dificultate financiară) poate efectua acte sau operațiuni care ar putea
afecta, prejudicia interesele creditorilor, iar aceștia sunt puși în situația
de a nu recupera creanța.3
Sancțiunea în cazul actelor sau operațiunilor care au adus atingere
intereselor creditorilor este nulitatea. Astfel, se referă la caracterul
fraudulos î n dauna creditorilor care menționează rolul instanței de a
1 Avram A urica , Procedura insolvenței. Partea generală , Editura Hamangiu, București, 2008, p.204;
2 Nasz Csaba Bela ,op. cit. , 2017, p.37;
3Cărpenaru St anciu D., Hotca M ihai Adrian , Ne meș V asile, Codul insolvenței comentat , Ed itura
Hamangiu, București, 2014 , p. 316.
26
stabili în anume situații buna sau rea -credință a debitorului și trăsătura
frauduloasă a actului încheiat.1
Astel, cu titlu exemplificativ, conform art. 117 alin. (2) din Legea nr.
85/2014, se iden tifică următoarele categorii de acțiuni care pot fi invocate
în cadrul general al anulării actelor fraudu loase în procedura insolvenței.2
1. Actele juridice cu titlu gratuit. Legea nr. 85/2014 nu definește actul
juridic cu titlu gratuit. Însă, definiția li beralităților este dată de C.civ în art.
984, conform căruia actele cu titlu gratuit de care dispune o persoană
are intenția de a gratifica o altă persoană.3
Acte de tranfer cu titlu gratuit sunt actele juridice prin intermediul
cărora debitorul transmit e o valoare patrimonială fără de a primi în
schimb o contraprestație sau o contravaloare.4
Aici sunt incluse actele: donațiile(și cele deghizate), remiterile de
datorii, renunțări la drepturi, sponsorizările cu scop neumanitar, contracte
de comodat, contra cte de voluntariat5,etc.
Actele cu titlu gratuit sunt de două tipuri: liberalitățile și actele
dezinteresate. În categoria actelor dezinteresate: mandatul gratuit,
comodatul, depozitul neremunerat, etc.6 Liberalitățile sunt actele prin
care persoana care d ispune de patrimoniul său, îl micșorează cu folosul
patrimonial procurat gratificatului.7
1 Idem, p. 317;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 499;
3 Precure T itus, Curs de contracte civile, Editura Ham angiu, București, 2012, p . 197;
4 Motica R adu I., Lupan E rnest , Teoria generală a obligațiilor civile , Editura Lumina Lex, 2005, p. 36;
Actul juridic cu titlu gratuit este acel act prin care se procură un folos material fără a se urmări
obținenea unui folos material în schimb;
5 Contractul de voluntariat era prevăzut în art. 2 lit. d) din Legea nr. 195/2001, conform căruia
”contractul de voluntariat este o convenție cu titlu gratuit,încheiată între o persoană fizică, denumită
voluntar, și o persoană juridică, denumită beneficiarul voluntariatului, în temeiul căruia prima se obligă
față de a doua să presteze o activitate de interes public fără a obține o contraprestație materială”.
Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, care prevede definiția
contractului de volun tariat în cadrul art. 3 lit. d);
6 Boroi G abriel , Stănciulescu L iviu, Drept civil. Curs selectiv pentru licență. Teste grilă., Ed. H amangiu,
București, 2006, p.42;
7 Idem. p. 43.
27
Așadar, prin intermediul unei liberalități, debitorul transferă un drept
patrimonial către o altă persoană, diminuându -și intenționat patrimoniul,
fără a primi o con traprestație sau echivalent.1
Referitor la actele încheiate între vii, trebuie de menționat că
nulitatea nu privește doar donațiile directe, ci și pe acele indirecte,
deghizate, fără relevanță dacă sunt încheiate în formă autentică sau sub
semnătură pri vată sau prin tradițiune, domeniul sancțiunii este unul
foarte larg și se aplică tuturor acteor prin care debitorul își micșoarează
patrimoniul în cursul perioadei suspecte, fără vreo contraprestație sau
echivalent.2
Astfel, conform art. 117 alin. (2) lit. a), orice act de tranfer cu titlu
gratuit, încheiat în ultimii 2 ani înaintea deschiderii procedurii este
considerat fraudulos, excepție facând sponsorizările cu scop umanitar.3
Ideea care trebuie pusă în discuție este faptul că în cazul
transferurilor de drepturi patrimoniale cu titlu gratuit efectuate în perioada
de doi ani, se demonstrează că s -a încheiat în cursul desfășusării
normale a debitorului, în care nu se punea problema stării de insolvență,
trebuie accentuat faptul că actul având ca scop grati ficarea s -a efectuat
în cursul derulării activității curente a debitorului, ceea ce demonstrează
că nu va interveni sancțiunea anulării prezentului act.4
Excepția analizată își are sediul în art. 119 din lege. În orice caz,
actul nu trebuie sa fi fost înc heiat mai devreme decât perioada suspectă
instituită de legiuitor.5
Merită discutată natura juridică a primelor și bonusurilor acordate
angajaților de către angajatorul aflat în starea de încetare de plăți. Ideaa
este că astfel de sume sunt rezultatul exe cutării contractului de muncă,
decurgând într -o intenție liberală de a renumera angajații. Este dificil de
1 Moțu Flavius -Iancu, Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , 2015, p. 90;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit., 2014, p. 501;
3 M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014;
4 Avram Aurica , op. cit. , 2008, p.183;
5 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 283.
28
a privi aceste plăți complementare salariului ca lovite de nulități aferente
perioadei suspecte.1
Dispoziția legală prezentată nu privește și actele dezinteresate,
deoarece aceste nu prevăd micșorarea patrimoniului debitorului, prin
intermediul acestora nu se realizează un stranfer patrimonial.2
Anularea unui act cu titlu gratuit încheiat de debitor în perioada
suspectă, privește și actul subsecvent, neavând importanță buna –
credință a dobânditorului. Art. 117 alin. (2) este o proiecție a principiului
conform căruia terțul urmărește mărirea patrimoniului său, dar creditorii
urmăresc să ocolească prejudiciul. 3
Referitor la liberalitățile făcute pentru cauză de moarte
(testamentul)4, se consideră că legiuitorul nu a avut intenția de a încadra
și aceste acte, dat fiind fapt că testamentul produce efecte numai d in
momentul decesul ui debitorului testator. (evident că este vorba despre
debitorul persoană juri dică) 5
Sancțiunea aplicabilă acestor acte nu este nulitatea, ci mai degrabă
o formă specială de revocare.6
Este dificil de a privi sancțiunea unor asemenea acte prin intervenția
nulității, deoarece de esența ei, este existența unei încălcări de lege în
timpul încheierii actului.7
Deaceea, s -a optat pentru această idee, ca actele încheiate cu
respectarea legii, cu titlu gratuit să fie revocate (anulate), deoarece
lipsește contravaloarea din partea terțului, astfel este preferabilă soluția
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 201 4, p. 502;
2 Adam I oan, Savu C odruț , Legea procedurii insolvenței, comentarii și explicații , Editura C.H.Beck,
București, 2006, p. 499;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit., 2014, p. 502;
4 A se vedea Deak Francisc, Popescu Romeo, Tratat de drept succesoral , ediția a 3 -a, actualizată și
completată, vol. II, Moștenirea testamentară, Editura Universul Juridic, București, 2 014, p 23 , în
privința noțiunii de testament;
5 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit., 2014, p. 502;
6Turcu I on, Legea procedurii insolvenței. Comentarii pe articole, ed. a 3 -a, Editura C.H.Beck,
București, 2009, p. 395;
7 Boroi G abriel , Drept civ il. Partea generală. Persoanele , Editura All Beck, București, 2001, 221 -222.
29
desființării ac tului în dezavantajul terțului, dar în avantajul creditorilor
debitorului.1
Acțiunea în anulare nu poate afecta sponsorizările cu scop
umanitar. Art. 1 alin. (1) și (2) din Legea 32/1994, prevede ce presupune
sponsorizarea, forma și obiectul ei.2
Nu profit ă de prevederile prezentei dispoziții sponsorizările:
reciproce, cele făcute pentru rude sau afini până în gradul patru inclusiv,
cele făcute în favoarea unei persoane juridice aflate sub controlul altei
persoane juridice -donator. 3
Operațiunea de califica re a actului juridic dedus instanței, este în
atribuția judecătorului -sindic, care poate determina dacă un act aparent
cu titlu oneros este defapt, un act cu titlu gratuit, fără relevanță cum l -au
denumit părțile.4
În privința formei pe care trebui s -o îmb race actul, legea nu prevede
nici o dispoziție în acest sens. Dar, pentru opozabilitatea actului, este
nevoie ca el să fie încheiat în formă scrisă. Însă, atunci când există
dispoziții speciale care implică valabilitatea actului, ele trebuie
respectate.
Data actului este foarte importantă în interiorul căruia trebuie făcută
dovada încheierii actului. Deci, este considerat actul anulabil chiar și
situația în care oferta a fost emisă anterior cel doi ani, dar notificarea
acceptării a fost lansată în această perioadă.
Situația în care, prin înscrisuri sau din cuprinsul actului depus la
dosar, se constată că, prețul a fost achitat integral, nu se va putea
admite anularea prezentului act. Sau, practicianul în insolvență invocă o
acțiune în care beneficiază de o prezumție relativă, (art. 117 alin. (2)), el
1 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit., 2014, p. 283;
2 A se vedea definiția și forma sponsorizării din art. 1 alin. ( 1) și (2) din Legea nr. 32/1994;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit., 2014, p. 505;
4 Ibidem.
30
trebuie să sprijine prezumția cu alte mijoace de probă, dar pe de altă
parte, terțul trebuie să facă dovada lipsei fraudei intereselor creditorilor.
C.Civ. în cuprinsul art. 775, sancționează cu nulitatea abso lută
contractul de fiducie1(el fiind un o liberalitate indirectă), dacă se
realizează o liberalitate în beneficiul beneficiarului. În cazul în care este
determinată o sancțiune legală, va fi mai simplu de dovedit care sunt
consecințele nerespectării acesto r dispoziții.2 Trebuie de menționat că
sancțiunea impusă de legea insolvenței va avea prioritate față de norma
generală.3
2. Actele dezechilibrate. Actele reglementate de art. 117 alin. (2) lit.
b) din LPI, sunt actele comerciale efectuate în ultimele 6 luni anterioare
deschiderii procedurii, în care prestația debitorului insolvent o depășește
pe acea primită.4
Dacă actul dezechilibrat este încheiat între debitor și un tert, atunci
această situație îi influențează pe toți creditorii, însă dacă actul este
încheiat cu un creditor, atunci o parte dintre creditori sunt afectați de
dezechilibrul dintre prestații, acesta realizându -și creanța cu prioritate
față de ceilalți.5
Art. 117 alin. (2) lit. b) din lege nu determină condițiile și motivele
care i -au determ inat pe debitor și terțul cocontractant să -și ”lege”
1 A se vedea art. 773 din Codul Civil care definește fiducia ca fiind operațiunea juridică prin care unul
sau mai multi constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte d repturi
patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente sau viitoare, către unul sau mai multi
fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste
drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonom ă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din
patrimoniile fiduciarilor;
2 Efectele separației patrimoniului: dacă se deschide procedura insolvenței față de fiduciar, nu se vor
afecta masa patrimonială fiduciară, următoarele cazuri – bunurile din masa fiduciară vor putea fi
urmărite doar în cazul în care creanțele s -au născut în legătură cu masa fiduciară, sau de creditorii
constituitorilor care ale căror creanțe sunt garantate gaj sau ipotecă asupra bunurilor respective, dar în
celelalte cazuri, credi torii vor putea urmări bunurile când contractul de fiducie s -a deființat în prealabil,
sau a devenit inopozabil cu efect retroactiv, față de acei creditori. Creditorii față de care s -a constituit
creanța asupra bunurilor din masa fiduciară, vor putea urmăr i doar aceste bunuri, cu excepția cazului
în care s -a prevăzut că constituitorul sau fiduciarul, sau ambii răspund pentru pasivul sa u o parte din
pasivul fiduciei;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit., 2014, p. 508;
4 Ibidem;
5 Moțu Flavius -Iancu, Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , 2015, p. 7, 99.
31
acordurile de voință dezechilibrate, astfel încât, se pune problema
dovedirii doar a disproporțiilor vădite de valoare dintre prestații. 1
Există două rațiuni care ar justifica anularea actelor dezechili brate,
care ar îndeplini toate cerințele legale și ar fi valabil încheiate, anume:
principiul ordonării rangului creditorilor și dezechilibrul vădit, care indică
situația că acel cocontractant și -a creat o stare privileagiată.2
În această categorie sunt i ncluse operațiunile patrimoniale
comerciale comutative și oneroase, încheiate cu 6 luni înaintea
deschiderii procedurii, în care debitorul efectueză o prestație
dezechilibrată față de prestația primită. În această categorie nu intră
contractele aleatorii ( încheiate în desfășurarea normală a activității
debitorului). Contractele aleatorii sunt contractele cu titlu oneros, din
cauza unor evenimente viitoare și nesigure, părțile au în vedere
posibilitatea unei pierderi sau a unui câștig, de care depinde existe nța
obligațiilor(ex. contractul de asigurare)3
Contractele aleatorii se mențin a fi valabile, deoarece dezechilibrul
creeat are caracterul normal, fiind rezultatul unei împrejurări incerte și nu
un rezultat al operațiunilor creditorului.4
O precizare foar te importantă ce trebuie de făcut în legătură cu
textul de lege analizat, este faptul că sfera actelor este strict acea
comercială, operațiuni ce privesc atât bunuri mobile, cât și bunuri
imobile, cu precizarea că acestea să aparțină fondului de comerț ce
aparține debitorului.5
Acest text de lege vizează actele comutative6 și lezionare
(disproporționare vădită de valori între contraprestații), iar nu orice fel de
acte prin care se disproporționalizează valoarea între contraprestații este
1 Ibidem;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 508;
3 Boroi G abriel , Stănciulescu L iviu, op. cit. , 2006, p.42;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 509;
5 Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae , op. cit , 2006, p. 502;
6 Turcu I on, Situația unor acte juridice ale debitorului aflat în procedura insolvenței comerciale, În
Revista de Drept Comercial nr. 7 -8/2000, p.18.
32
lipsită de echivale nță.1 Se are în vedere ideea că doar actele juridice
lezionare sunt anulabile efectuate de persoane care au capacitatea
juridică deplină.2 Soluția aceasta se fundamentează pe ideea existenței
leziunii, nu ca un viciu de consmințământ, dar ca o disproporțio nare între
valoarea prestațiilor.3 Numai o leziune considerabilă ar semnifica
posibilitatea unei acțiuni în nulitatea actului respectiv, care induce la
crearea unui caracter suveran al judecătorului și un caracter notabil
apreciat în ziua concluzionării co ntractului.4
Prezentul text de lege are în vedere manifestarea unei disproporții
vădite din punct de vedere valoric, dar nu a disproporției discutabile,
între prestațiile reciproce, în beneficiul unui terț. Este de reținut faptul că
nu se are în vedere val oarea neserioasă sau diferența mică de valoare.
Dacă valoarea este una neserioasă, sau este vorba despre un act cu titlu
gratuit, lipsește contraprestația sau lipsește cauza, dar dacă diferența
între contraprestații este mică sau nu există probe, actul nu poate fi
anulat.5
Un exemplu de act dezechilibrat de valoare este aportul debitorului
la capitalul social al unei persoane juridice pentru schimbul căruia
primește acțiuni din punct de vedere valoric vădit mai mică.6
Contractul disproporționalizat valoric este nul numai în paguba
debitorului aflat în insolvență. În caz contrar, creditoruii nu ar avea nici un
interes de a invoca nulitatea unei tranzacții avatajoasă pentru ei.
Dezechilibrul există la momentul încheierii convenției, astfel nu ar
interveni nulitatea în cazul în care disproporționalizarea s -ar
1 Bufan R adu, Deli – Diaconescu A ndreea , Moțiu F lorin, op. cit., 2014, p. 509;
2 Leziunea este definită ca vicul de consimțământ care presupune disproporționarea vâdită între două
prestații. A se vedea Beleiu Gh eorghe , Drept civil român. Introducere în drep t civil. Subiectele
dreptului civil. ed. a 11 -a revizuită și adaugită, Ed. Universul juridic, București, 2007, p. 150 ;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit., 2014, p. 509;
4 Idem, p. 510;
5 Idem, p. 511; din C.A. Constanța, s. c om., dec. nr. 936 din 24 mai 2007, nepublicată ;
6 Schiau I oan,op. cit. , 2001, p. 147.
33
instituționaliza brusc sau treptat, în momentul executării contractului, și
anume în cazul modificării situațiilor economice.1
Condiția ca prestațiile debitorului să depășească vădit pe cele ale
terțul ui, este o necesitate, lăsată la aprecierea suverană a judecătorului.
Subliniind condiția unui dezechilibru semnificativ, nefixând vreun procent,
legiuitorul optează pentru o decizie rezonabilă și are încredere în
înțelepciunea judecătorului. De regulă, in stanța dispune realizarea
expertizei înainte de lua decizia cu privire la dezechilibrul semnificativ al
actului.2
Analizând prezentul act, se poate afirma că este vorba despre o
acțiune în justiție, unde reclamantul trebuie să probeze faptul prețului
neînsemnat, aceasta fiind o condiție fundamentală a acțiunii. Expertizele
la care apelează instanța în astfel de litigii, scoate în evidență diferențele
dintre prestații, raportate la valori de piață sau standard, în timpul
încheierii actului.3
Însă, este posi bil ca, partea adversă, în vederea susținerii
valabilității actului dat, să motiveze prețul agreat, prin împrejurările
economice ce ar fi influențat debitorul la prestația inferioară, valo area
mult mai mică valorii de pe piață, reale.4
Totuși, actul închei at în perioada de 6 luni anterioară deschiderii
procedurii, aceasta nu ar însemna că ”debitorul se află în cursul
desfășurării normale a activității sale”, situația economico -financiară a
debitorului urmând să se evalueze pe bază de acte pentru a stabili d acă
se cunoaștea în momentul încheierii contractului viitorului insolvenței
debitorului, dacă era previzibilă perspectiva deschiderii procedurii.5
3. Actele încheiate în conivență frauduloasă cu terții. Actele
reglementate de art. 117 alin. (2) lit. c) din Codul insolvenței, sunt actele
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit., 2014, p. 511;
2 Idem, p. 512;
3 Idem, p. 514;
4 Ibidem;
5 Ibidem.
34
care îndeplinesc următoarele condiții: să fie încheiate în ultimii doi ani
până la deschiderea procedurii și părțile să fie determinate de intenția de
a eschiva bunuri de la urmărirea creditorilor sau de a le afecta drepturi le,
în orice alte moduri.1
Pentru ca acțiunea în anulare în cazul acestor acte, să fie exercitată,
este nevoie ca lichidatorul judiciar sau administratorul judiciar să probeze
colaborarea la fraudă a celorlalte părți, deoarece frauda se prezumă în
cazul de bitorului. Frauda are loc atunci când cocontractantul cunoaște
starea de insolvență a debitorului la momentul încheierii actului dat.
Dacă nu se probeză intenția tuturor părților de a eschiva bunuri din
urmărirea creditorilor, actul nu va putea fi anulat. Analizând prevederile
prezenei legi, și anume lit. a), b) și c), atunci se poate afirma că primele
două sunt doar formele speciale ale actelor de la lit. c)2, astfel că, dacă
actul se încadrează în reglementările altui caz, nu se vor aplica
prevederile lit . c).3
Astfel, în situația în care părțile sunt de rea -credință au încheiat un
contract în detrimentul creditorilor, cu scopul de a micșora patrimoniul
debitorului și a obține un beneficiu nedrept de către acestea. În special,
când toate părțile contractan te se aflau la momentul încheierii actului în
relații de rudenie, cunoscând starea de insolvență a debitoarei, au avut
intenția comună ca bunul să le revină lor în paguba creditorilor
debitorului, reaua -credință a părților fiind probată și de circumstanțel e că
coproprietarul bunului, pârâtul, este și asociatul debitorului, ca
consecință, ambele părți au avut interesul de a eschiva bunul de la
urmărirea silită a creditorilor. 4
1 Idem, p. 515;
2 Schiau Ioan, op. cit. , 2001, p. 148;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 515;
4 Idem, p. 517, de aceea nu este vorba despre o rezoluțiune a contractului de vânzare atât ta timp cât
plata prețului nu era scadentă la momentul încheierii actulu i a cărui anulare se cere, ca urmare, nu se
poate vorbi despre o neexecutare a obligațiilor izvorâte din contract care să justifice rezoluțiunea, a se
vedea C.A. Timișoara, s. com., dec. nr. 537/2007, nepublicată.
35
Actul juridic încheiat între treț și debitor trebuie dovedită, ea nu se
prezumă.1 Dacă la momentul încheierii actului, vânzătorul – directorul
general al debitorului era totodată și asociat fondator al persoanei
juridice -cumpărător, și ambele societăți au același cenzor, această
situație demonstrează faptul că cumpărătorul cunoștea sit uația
economico -financiară a vânzătorului și cu încetarea plăților de către
debitor. Aceste împrejurări sunt destule pentru a demonstra intenția
părților de a frauda creditorii, vânzarea fiind anulabilă.2
Când este imposibilă dovedirea intenției de a frau da drepturile
creditorilor, cererea de anularea actului nu este primită. Elementul bunei –
credințe joacă un rol foarte important în executarea și asumarea
obligațiilor, dar reaua -credință nu este prezumată, ea trebuie dovedită.3
4. Transferurile preferenția le. Prevederile art. 117 alin. (2) lit. d)
reglementează actele de transfer de proprietate către un creditor, în
vederea stingerii unei datorii, efectuate cu 6 luni înaintea deschiderii
procedurii, dacă valoarea pe care ar putea primi creditorul în cazul de
faliment este inferioară decât suma din actul de transfer.4
În acest sens, trebuie de menționat că cu precizarea acestui text
legal, în doctrină,5 prin astfel de transferuri se are în vedere operațiunea
de dare în plată6, urmărind ideea că prin execu tarea unei alte prestații,
alta decât cea prin care s -a obligat inițial, debitorul stinge datoria prin
transmiterea unui bun mobil sau imobil în proprietatea creditorului, în
contul datoriei.7
1 Ibidem, a se vedea C.A. Cluj, s. com., dec. nr. 1042/2007, nepublicată;
2 Idem, p. 518, a se vedea C.A. Craiova, s.com, dec. nr. 174/2007, nepublicată;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 518 -519;
4 Idem, p. 519;
5 Schiau Ioan, op. cit. , București, 2001, p. 138; Țândăreanu N icoleta , Procedura reorganizării judiciare,
Editura All Beck, București, 2000, p. 123;
6 Darea în plată este definită ca o operațiune prin care debitorul execută o altă prestație decât aceea
prin care s -a obligat inițial la momentul înche ierii raportului juridic. – Stătescu C onstantin , Bîrsan
Corneliu , Drept civil. teo ria generală sa obligațiilor, ediția a 9-a, revăzuită și adaugită, Editura
Hamangiu, București, 2008, p. 363;
7 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 519.
36
Unii autori consideră că este important momentul încheierii
transferului de proprietate,1dacă această convenție a fost încheiată în
momentul plății, atunci se are în vedere darea în plată, dar dacă a fost
încheiată înaintea efectuării plății, se are în vedere novația prin
schimbare de obiect.2
Astfel, se distinge într e darea în plată, care este un mijloc de
stingere a obligației și novația reprezintă un mijloc de transformare a
obligației.3
Este inadmisibilă în asemenea cazuri ideea de novație propriu -zisă
prin schimbare de obiect, fiindcă novația este mijlocul de tran sformare a
obligației, sau textul de lege stipulează că scopul trasferului este ”pentru
stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia”.4
Este evident faptul că nu orice dare în plată, prin natura sa, este o
novație, din perspectiva obiectivă, s ubliniind că este necesar acordul
creditorului în toate cazurile.5
Din reglementările C.civ., se fundamentează ideea că debitorul
oferind în schimbul prestației sale, o altă prestație, chiar dacă valoarea
acesteia din urmă este mai mare sau egală cu presta ția inițială, nu este
permisă, numai dacă creditorul este deacord cu aceasta. În această
situație, obligația se consideră stinsă atunci când debitorul execută noua
obligație asumată.6
Pentru ca acțiunea să fie admisă, este necesară existența probei în
vedere că creditorul în cauză ar fi primit mai puțin din masa credală,
dacă nu ar fi fost încheiat actul de dare în plată. Dar, înainte de a
1 Darea în plată este considerată a fi o novație obiectivă, care nu poate fi realizată decât cu acordul
prealabil al creditorului. Adam Ioan, Drept civil. Obligațiil, Editura All Beck, București, 2004, p. 656;
2 Adam Ioan, Savu C odruț Nicolae , op. cit. , 2006, p. 520;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 520;
4 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 287;
5 Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae , op. cit. , 2006, p. 505;
6 Art. 1492 alin. (2) C.civ. menționează că: ”Dacă prestația oferită în schimb constă în transferul
proprietății sau al unui alt drept, debitorul este ținut de garanția contra evicțiunii și de garanția contra
viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepția cazului în care creditorul
preferă să ceară prestația inițială și repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanțiile oferite de terți
nu renasc.”
37
promova acțiunea, se face compararea dintre valoarea ipotetică ca
urmare a distribuirii din masa credală cu valoarea transferului. În
consecință, această acțiune este dificil de realizat, cu excepția situațiilor
în care masa credală este vădit insuficientă sau inexistentă.1
Definirea obiectului din contract îi revine aprecierii judecătorului,
sunt recunoscute dări în pla tă2: andosarea unei recipise warrant3;
transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil sau mobil;
livrarea unui alt lucru, decât cel asumat; restituirea unor mărfuri defectate
în schimbul unui activ, etc.4
În consecință, dacă darea în plată es te admisă reciproc dintre părți,
în raporturile de afaceri, aceasta nu fa vi lovită de nulitate.5
Se impun îndeplinirea următoarelor condiții pentru anularea actului:6
1. Actul să fi fost încheiat înainte cu 6 luni deschiderii procedurii;
2. Să fi fost încheiat un act de transmiterea proprietății asupra unui
bun mobil sau imobil, în patrimoniul creditorului din patrimoniul
debitorului;
3. Transmiterea proprietății să fi fost făcută cu intenția stingerii unei
datorii, în tot sau în parte, exgigibile sau neexigibile, față de un creditor;
4. Actul de transmitere a proprietății să producă efect de crearea unei
stări privilegiate în favoarea unui creditor, în raport cu ceilalți creditori,
astfel încât, în caz de faliment, el să fi fost primit mai puțin decât ceilalți
înscriș i în masa credală.
5. Transformarea creanțelor chirografare în garantate. Prin
reglementările art. 117 alin. (2) lit. e) se admite astfel, evaluarea activității
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 520;
2 Idem , p. 522;
3 Warrantele sunt o varietate a biletelor la ordin dar, în măsura în care constituie mărfuri depozitate
într-un antrepozit ( Clădire amenajată pentru depozitarea stocurilor de mărfuri sau de materiale din
https://dexonline.ro/definitie/antrepozit ) aceste titluri îi oferă beneficiarului dreptul de proprietate
asupra mărfurilor. Plata efectuată prin andosarea unui warrant reprezintă o livr are de mărfuri, o dare în
plată;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 52 2;
5 Idem, p. 523;
6 Idem, p. 524.
38
unei perioade mai îndelungate a debitorului în vederea formulării acțiunii
analizate, cu scopu l de a mări șansele de realizare a esențialului scop al
procedurii și constituirea drepturilor de preferință, în înțelesul C.civ.1,
sfera actelor verificate este mai vastă.2
De asemenea, ca în cazul anterior analizat, este vorba despre
existența unui act în momentul apariției stării de insolvență sau în pre –
momentele apariției acestei stări. Însă, ceea ce motivează invocarea
nulității relative ca sancțiune a acestui act, este faptul că își văd
micșorate procentele din care se va acoperi creanța creditorii chirografari
ai debitoarei, cunoscând situația în care sunt oferite anumite preferințe
beneficiarilor.3
Prin instituirea unei cauze de preferință se înțelege încheierea unui
act, conținând această cauză, cu respectarea condițiilor ce impun
valabilitatea a ctului, dar nu acelea de opozabilitate. În această sferă nu
intră garanțiile personale, fiidcă se menționează numai categoria de
garanții reale.4
Principalul scop al acestei prevederi legale este posibilitatea de a
lipsi de efecte juridice a unei manevre a creditorului chirografar care are
intenția de a -și imbunătăți situația juridică, în paguba celorlalți creditori.
Prevederea legală analizată se aplică în toate cazurile în care lipsește
concomitența constituirii garanției cu nașterea creanței. Creanța car e
este născută, ulterior înzestrată cu garanție reală.5
Prevederile art. 161 menționează ideea că creanța care nu este
favorizată prin cauze de prefrință se situează pe un rang mai inferior
după ordinea de prioritate a plăților. Dacă se schimbă categoria, care
beneficiază de o garanție reală, textul de lege al acestei creanțe este
fundamentată de art. 159. Bunul instituit în garanția reală, se va putea
1 Art. 2327 C.civ., care arată: ”Cauzele de preferință sunt pr ivilegiile, ipotecile și gajul”;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014 , p. 524 -525;
3 Ibidem;
4 Ibidem;
5 Turcu I on, op. cit. , 2009, p. 416.
39
vinde și îndată ce se vor opri cheltuielile de valorificare și plățile
persoanelor îndreptățite, valoarea rămasă va fi acordată creditorului.1
Averea debitoarei, de cele mai multe cazuri se află într -o situație
nesigură,dificilă la momentul deschiderii procedurii și rareori când averea
debitoarei realizează plata tuturor creanțelor. De multe ori creanțele
chirografare se plătesc într -o cotă falimentară, nesasfăcătoare sau
insuficiente sau rămân neplătite.2 Deaceea motivul de a transforma o
creanță din chirografară în una garantată este justificativă dar
inadmisibilă.
Cauzele de preferință sunt ipotecile, gajul și privilegiile. Face parte
din această categorie și dreptul de retenție, ea constituind o garanție
reală aptică care nu a fost expres reglementată în prezenta
enumeraredin art. 23273 C.civ. Referitor la textul legal precizat, cauzele
se disting după natur a bunurilor mobile sau imobile.4
În situațiile în care garanțiile nu sunt înregistrate în registrele de
evidență respective, cu scopul de a fi opozabile tuturor, nici nu implică
necesitatea unei acțiuni în anulare. Nici masa creditorilor nu sunt
succesorii în obligații și în drepturi ai debitoarei și nici practicianul în
insolvență nu sunt obligați de a respecta garanția dependentă de acest
mod de publicitate.5
Conform art. 88 din legislația insolvenței , actele sau faptele care nu
au respectat opozabilitate a anterior deschiderii procedurii sunt
recunoscute ca inopozabile față de masa credală.6
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 526;
2 Ibidem;
3 Baias Flavius – Antoniu, Chelaru Eugen, Rodica Constantinovici, Macovei Ioan, Noul Cod Civil –
Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2012, co mentariul la art. 2327, p. 1765;
4 Pentru detalii a se vedea Poenaru Emil , Garanțiile reale mobiliare, Editura All Beck, București, 2004.
5 Este consacrat caracterul constituitiv al înscrierii în cartea funciară, pentru detalii a se vedea Stoica
Valeriu , Drept civil, Drepturile reale principale, Editura C.H.Beck, București, 2009, p. 442, și Nicolae
Marian , Tratat de publicitate imobiliară, vol. I, Introducere în publicitate imobiliară, Ed itura Universul
juridic, 2006, p. 243;
6 M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014.
40
În temeiul art. 2409 C.civ, se consideră ipoteca perfectă dacă au
fost îndeplinite formalitățile de opozabilitate față de terți.
Din interpretarea textului de la lit. e), se poate afirma că pentru
anularea actului analizat, legiuitorul s -a referit la existența condiției de
constituirea garanțiilor reale ulterioare pentru garanțiile
chirografare(anterioare), dar nu constituirea anterior sau concomitent cu
nașterea dreptu rilor de creanță. Motivul pentru care se impune această
diferență este faptul că constituirea concomitentă sau anterioară1 nu
instituie neegalitate sau atingere intereseor creditorilor, chiar generează
o securitate celor care creditează comercianții cu împ rumuturi. Se are în
vedere nașterea crenței să fie fără garanții, dar în perioada suspectă să
fi fost înzestrată cu asemenea privilegii. 2
Dacă se are în vedere constituirea garanțiilor asupra datoriilor
anterioare, ce avantajează un creditor în paguba ce lorlalți, are loc cu
încălcarea regulilelor față creditori, ceea ce instituie prezumarea fraudării
acestora. Se are în vedere încheierea valabilă a actului de garanție nu și
de înscrierea pentru opozabilitate, după caz.3
Astfel, prezenta normă are în veder e numai garanțiile reale, nu și
personale (fideiusiunea), acestea se execută paralel cu procedura
insolvenței.4
Apropierea situației de deschidere a procedurii constituie o relevanță
în acest sens. Constituirea în perioada suspectă de către debitor a unei
garanții reale (ipotecă, gaj) pentru unul dintre creditorii chirografari,
aceasta va păgubi posibilitățile de realizare a creanțelor celorlalți
creditori, deoarece se îndestulează mai întâi și integral din bunul supus
1 Art. 2371 C.civ prevede că este permisă co nstituirea garanțiilor în avans;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 528 ;
3 Conform prevederilor art. 56 ali n. (1) din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind C.civ, cuprinsul prezentelor dispoziții privind dobîndirea drepturilor reale prin
înscrierea în cartea funciară se aplică numai după terminarea lucrărilor de cadastru pen tru fiecare
UAT, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilul respectiv,în conformitate cu Legea nr.
7/1996, legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modifică rile și completările
ulterioare;
4 Avram A urelia , op. cit. , 2008, p.189.
41
garanției. Este evident faptul că cred itorii chirografari, aflând despre
starea de insolvență de debitorului său, tind să -și mărească șansele
pentru recuperarea cât mai eficientă a creanțelor sale.1
Practic, acest act este asemănător cu plățile anormale, fiindcă prin
aceste acte, debitorul își scade din avere, însă creditorului nu îi crește
patrimoniul în paguba acestuia. Acest act pentru debitor nu este oneros
și nici gratuit pentru persoana care beneficiază.2
6. Plata datoriilor nescadente. Actele reglementate de art. 117 alin.
(2) lit. f) d in LPI, sunt actele care se referă la efectuarea plăților
anticipate ale debitorului în ultimele 6 luni înaintea deschiderii procedurii,
dacă data scadenței era ulterioară datei deschiderii procedurii.3
În acest sens, debitorul face plata în apropierea sit uației de
deschiderea procedurii, atunci când sigur cunoștea de insolvență, făcând
un avataj ușor vizibil creditorului plătit în paguba celorlalți, creanțele care
erau scadente în acea perioadă sau după deschiderea procedurii.
Această plată se contrazice c u principiul tratamentului egal aplicabil
tuturor creditorilor.4
Sancțiunea care intervine în caz de plată anticipată a cărei scadență
era după deschiderea procedurii insolvenței este nulitatea actului. În
concluzie, plata efectuată înaintea deschiderii pr ocedurii a cărei
scadență era stabilită anterior sau chiar în ziua deschiderii procedurii
insolvenței, este considerată valabilă, astfel nu poate fi anulată.5
Debitorul insolvent, adică neavând resurse suficiente financiare de
a-și achita datoriile, este i ncorect dacă le achită pe cele nescadente,
facând un avataj creditorilor plătiți, în paguba celorlalți. Prezentul text
vizează doar plățile efectuate, nu și pe cele primite.6
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 529;
2 Avram A urelia , op. cit. , 2008, p.188;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 530;
4 Avram A urelia , op. cit. , 2008, p.188;
5 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 289;
6 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 530.
42
Se va avea în vedere retroactiv că nu a fost eliberat prin plata făcută
de către debitor, garantul fideiusor, dacă se va anula actul respectiv.1
Dacă creanța dată este garantată prin fideiusiune sau are și un
codebitor și dacă se va dispune anularea actului prin care s -a dispus
plata, atunci va fi liberat și codebitorul sau garantul f ideiusor pentru
datoria asumată.2
Ca consecință a anulării actuluui prin care s -a dispus plata,
creditorul beneficiar, este obligat la restituirea plății primite și are
posibilitatea să -și înscrie creanța în tabel.3
Ca urmare a celor analizate, se poate af irma idee că orice plată,
indiferent sub ce formă e (plată în numerar sau darea în plată: cesiunea
de creanță, delegația sau novația), în situațiile creanțelor nescadente în
ziua plății, pot fi recunoscute nule de drept.4
În dreptul nostru, modalitatea pri n care se face plata nu reprezintă
importanță. Ceea ce este relevant în acest context nu este faptul prin ce
modalitate s -a făcut plata, ci perioada ”suspectă” în care s -a efectuat,
prin achitarea unei datorii care nu era scadentă.5
Nulitatea ar putea afec ta orice modalitate de plată altfel decât prin
numerar, prin virament, efecte de comerț, sau orice modalitate acceptată
reciproc de părți. Motivul pentru care se protejează plata prin numerar
este faptul de securitatea operațiunilor tranzacționale, fapt ce obligă
datoria scadentă să fie valabilă, eliminând situația aplicării nulității atunci
când creditorul cunoștea stare de incetare de plată a debitorului.6
7. Acte juridice încheiate cu un scop special. Actele reglementate de
art. 117 alin (2) lit. g) din LPI, sunt acele acte prin intermediul cărora
1 Turcu I on, op. cit. , 2009, p. 418;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit ., 2014, p. 531;
3 Turcu I on, op. cit. , 2009, p. 4 19;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 531;
5 S-a stabilit că nulitatea nu intervine în situațiile de: remitere de fonduri ori de efecte de comerț în
condul curent, în temeiul indivizibilitățții contului, nici în cazurile plăților de cambii, bilete de orin sau
cecuri emise pe o datorie nescadentă, cu posibilitatea invocării acțiunii împotriva beneficiarului care a
știut situația de incetare a plăților și care a pus în ci rculație titlul dat;
6 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 533.
43
debitorul are scopul de a frauda un creditor, de a ascunde sau de a
întârzia starea de insolvență. Aceste acte sunt efectuate în ultimii doi ani
anteriori deschiderii procedurii prin care este asumată o obligaț ie sau se
operează un transfer.1
Textul de lege impune îndeplinirea cumulativă sau nu a
următoarelor condiții, depinde de natura actului fraudulos:2
– Se referă la operațiunile de transfer patrimonial sau de asumare a
unor obligații;
– Acestea trebuie efectuat e în perioada suspectă (2 ani anteriori
deschiderii procedurii);
– Existența scopului : de a frauda un creditor, ascunde sau întârzi a
insolvenț a;
– La momentul asumării obligațiilor sau a efectuării operațiunii,
societatea dată trebuie să fi avut deja calitatea de debitor sau să o
dobândească mai tarziu;
– Data la care debitorul a avut intenția de realizare a finalității
propuse prin: fraudare, ascundere, întârziere, să coicidă cu data la care
și-a asumat obligația sau a efectuat operațiunea.
Exprimarea textului d at de lege vizează nu limita naturii transferurilor
sau a operațiunilor efectuate, ci implică doar dovedirea scopului
debitorului. Actul analizat aduce prejudicii creditorului prin fraudarea
acestuia. Pentru a implica frauda, este necesar să se probeze:3
1. Formei, faptul că au fost îndeplinite condițiile sus -menționate și/sau
debitorul a reușit să întârzie deschiderea procedurii pentru expirarea
perioadei suspecte;
1 Idem, p. 534;
2 Ibidem;
3 Ibidem.
44
2. Debitorul era conștient că prin acest mod îl prejudiciază pe
creditor. Dovada dolului nu este n ecesară.1
Aceste condiții nu sunt cumulative, ci alternative. În prima
manifestare se are în vedere ascunderea, întârzierea insolvenței, în al
doilea caz, scopul de a frauda ceilalți creditori(nu cocontractantul).
Condițiile la care se referă lit. g) are în vedere faptul că ele trebuie
îndeplinite cumulativ: efectuarea actului în perioada suspectă și intenția
debitorului analizată recent.
8. Acte juridice încheiate cu persoane avînd calitate specială cu
debitorul. Conform art. 117 alin. (4) lit. a) -g), se presupune că
operațiunile care aduc pagube creditorilor sunt posibile grație abuzului
din partea unei persoane interesate, care a avut legăturile respective cu
debitorul, cunoștea despre starea de insolvență, a beneficiat de
informațiile deținute și de po ziția pe care o avea, cu scopul de a obține
un beneficiul injust, în paguba creditorilor.2
Acest text de lege enunță operațiunile anumite încheiate cu 2 ani
înaintea deschiderii procedurii cu persoanele având relații speciale cu
debitorul.
a) actele reglemen tate de art. 117 alin. (4) lit. a).
Sunt actele încheiate între un asociat care are cel puțin 20% din
drepturile de vot din adunarea generală sau din capitalul societății, sau
între un asociat comanditat, în situația în care debitorul este acea
societate î n comandită, societate agricolă, cu răspundere limitată sau în
nume colectiv. În acest sens, legiuitorul a instituit o prezumție relativă
privind faptul că actele sunt încheiate din cauza influenței din partea
asociaților care au cel puțin 20% din capitalu l societății.3
1 Manual de bune practici în insolvență, Suport pentru îmbunătățirea și implementarea legislației și
jurisprudenței în m aterie de faliment , editat prin programul Phare 2002 de către Ministerul Justiției, în
martie 2006, p. 97 ;
2 Idem, p. 100;
3Cărpenaru St anciu D., Predoiu C ătălin , David S orin, Piperea Gh eorghe , Legea societăților
comerciale, comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2006, p. 290;
45
Textul de lege a reglementat o posibila influență asupra debitorului
de către cei cu care a încheiat tranzacția.1
De exemplu: debitorul fiind vânzător a tranferat un bun către un
cumpărător care are și calitatea de asociat unic al acestei societăți –
debitoare, pe când avea datorii la furnizori și la creditori.
b) actele reglementate de art. 117 alin. (4) lit. b).
Actele sau operațiunile prevăzute de această dispoziție are în
vedere operațiunile și actele care sunt efectuate între un administra tor
sau un membru și un debitor fiind un grup de interes economic.2
Grupul (GIE) poate reuni societăți comerciale, alte forme de
societăți, diferite forme de organizare a înreprinderilor și liber
profesioniștii.3
Membrii răspund pentru datoriile grupului n elimitat și solidar, în
situațiile de insolvență, răspunderea este similară celei pentru societățile
de persoane care răspund solidar și nelimitat.4
GIE după obiectul său de activitate, poate avea calitatea de
profesionist și neprofesionist, dar în toate c azurile este investită cu
personalitate juridică, având scop patrimonial, înregistrată în registrul
comerțului(momentul dobândirii personalității juridice). Data la care este
înregistrată în registrul comerțului nu spune despre calitatea sa de
profesionist , indiferent că este profesionist sau nu, GIE va fi supusă
procedurii de insolvență. Riscul pe care îl suportă un grup, nu poate fi
împărțit între membrii decăt dacă se referă la pierderi, nu și la profit. Un
1 Avram A urelia , op. cit., p. 191;
2 A se vedea art. 118 -238, Titlul V din Legea nr. 161/2003. Se definește ca o asociere dintre mai multe
persoane(fizice sau juridice) care au ca scop dezvoltarea economică a membrilor și obținerea de
rezultate activităților respective, pe o durată determinată, nu este permisă distribuirea di videndelor
membrilor grupului;
3 GIE poate fi constituit cu capital social sau fără. În cazul în care se constituie cu capital social,
acesta poate avea orice cuantum și sub orice formă: drepturi de proprietate intelectuală, acțiuni,
clientelă, prestații profesionale,etc. Funcționarea și organizarea unei GIE este supusă dispozițiilor
specifice unei societăți în nume colectiv. GIE are organe ca fiind: adminstrat orul, membrii, și uneori
cenzor;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 537.
46
GIE este constituit cu scopul de îmbunătăți per formanțele economice ale
membrilor și nu pentru obținerea de profit.1
Pentru ca acțiunea în anulare să fie admisă , pe lângă faptul
existenței fraudării, este necesar ca actul să fie încheiat între persoanele
menționate mai devreme(administrator sau membru , plus debitor -GIE).
Și în aceast context, legiuitorul s -a referit la o posibilă influențare a
debitorului de către persoanele menționate.2 Astfel, se are în vedere
faptul că persoanele date cunoșteau de situația în care se afla
debitorul(starea de insolve nță) și de eventuala influențare a debitorului.3
c) actele reglementate de art. 117 alin. (4) lit. c).
Actele reglementate de acestă normă are în vedere efectuarea
actelor între un debitor – persoană juridică societate pe acțiuni și un
acționar care are cel pu țin 20% din acțiunile societății sau din drepturile
de vot în adunarea generală a acționarilor.4
Textul de lege se referă la persoanele enunțate mai sus și ține cont
de probarea fraudării creditorilor care este obligatorie și în acest caz.5
Condițiile prez entei dispoziții se consideră îndeplinite în cazul în
care debitorul înstrăinează cu titlu gratuit un bun unui acționar majoritar
al debitorului6, sau operațiunea dintre debitor și o persoană care poate
influența votul, prin care s -ar determina poziția deb itorului.7
d) actele reglementate de art. 117 alin. (4) lit. d).
Actele menționate în lit. d) a prezentei legi are în vedere efectuarea
de acte între debitor – societate pe acțiuni, societate cu răspundere
limitată, societate cooperativă, societate agricolă, c u un director,
administrator sau membrii organelor de supraveghere ai debitorului.8
1 Idem, p. 538;
2 Cărpenaru Stanciu D., Predoiu Cătălin, David Sorin, Piperea Gheorghe , op. cit. , 2006, p. 290;
3 Avram A urelia , op. c it., p. 191;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 538;
5 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 291 ;
6 C.A. București, s.a VI -a com., dec. 548R/2005, Lupașcu Dan, Culegere de practică judiciară în
materie comercială 2005, Editura Universul j uridic, București, 2006, p. 250;
7 Cărpenaru Stanciu D., Predoiu Cătălin, David Sorin, Piperea Gheorghe , op. cit. , 2006, p. 291;
8 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014 , p. 539.
47
Se are în vedere efectuarea de acte juridice între o societate –
debitoare și membrii organelor de conducere sau supravegherea
debitoarei.(ex -între administrator, cenzor, dir ector executiv și debitorul)
Pentru a admite această acțiune este nevoie dovedirea existenței
prejudiciului creditorilor.1
În aceste situații este ușor vizibilă intenția pentru care s -a încheiat
actul respectiv între persoanele menționate, în măsura în ca re ele ar
putea decide poziția adoptată de debitor.2
Un exemplu elocvent ar fi situația în care debitorul, reprezentat de
administrator a înstrăinat un bun la un preț inferior altei societăți la care
această persoană avea 95% din capitalul social la societ ăți-
cumpărătoare.3
e) actele reglementate de art. 117 alin. (4) lit. e).
Sunt actele care sunt încheiate între debitor și o persoană care
deține o poziție de control asupra debitorului sau a activității sale.4
În acest sens, legiuitorul instituie o prezumție că există o oarecare
influență în încheierea actului respectiv. (ex – debitorul fiind o filială a
cocontractantului(societate mamă))
Privitor la definiția poziției de control, aceasta este regementată în
art.5 pct. 95 și în aceste cazuri nu trebuie dovedit ă înțelegerea
frauduloasă și nici dezechilibrul prețului, este doar necesar ca actul
analizat să fi produs prejudicii creditorilor, să existe o poziție de control și
tranzacția să fi fost încheiată în perioada suspectă.6
f) actele reglementate de art. 117 ali n. (4) lit. f).
Sunt actele care sunt încheiate cu coproprietarul sau proprietarul
aflat în devălmășie asupra bunului comun. Prezenta prevedere se referă
1 Cărpenaru St anciu D., op. cit., p. 291;
2 Cărpenaru Stanciu D., Predoiu Cătălin, David Sorin, Piperea Gheorghe , op. cit. , 2006, p. 291;
3Trib. Arad, s. com., s ent. nr. 3241/2009, nepublicată;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Flori n, op. cit. , 2014, p. 540;
5 A se vedea art. 5 pct. 9 din Legea nr. 85/2014, publicată în M .OF. nr. 466 din 25 iunie 2014;
6 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 541.
48
la actul care ar prejudicia creditorii și este efectuat între debitor și o
persoană cu care deține un bun în comun.1
Se presupune că debitorul beneficiază de relațiile pe care le are cu
coproprietarul sau devălmașul pentru a transfera cota pe care o deține
acestuia, cu intenția de a o înlătura de la urmărirea creditorilor, de acest
scop coproprietarul/devă lmașul putea să nu cunoscă. 2
g) actele reglementate de art. 117 alin. (4) lit. g).
Această prevedere este întemeiată pe relațiile de rudenie, familie.
Astfel că, sunt acele acte efectuate cu soțul, rudele, afinii până în gradul
VI inclusiv, ai persoanelor en unțate în alin. (4) lit. a) -f). De asemenea în
prezenta dispoziție trebuie îndeplinite condițiile cumulativ, inclusiv și cele
privind încheierea actului cu 2 ani anterior deschiderii procedurii și
probele prejudiciului produs creditorilor.3
Dacă s -a făcut plata datoriilor care nu erau exigibile unui creditor,
care se află că are calitatea unui membru de familie a debitorului, se
prezumă că actul respectiv este unul fraudulos. Dar dacă, creditorul dat
nu avea nici o legătură de rudenie cu debitorul, trebuie probată situația în
care creditorul avea cunoștință de starea dificilă în care se afla debitorul.
La fel s -ar fi procedat și în cazul constituirii unei garanții. Actele care sunt
încheiate cu persoane care nu au legături de rudenie cu debitorul,
trebuie do vedită participarea lor la frauda creditorilor.4
În acest sens, nu trebuie de instituit o prezumție indiscutabilă de
fraudare din cauza elementului calității terțului în legătură apropiată cu
debitorul, dar aceasta este destul de suficientă de a prezuma fr auda și
de a tranfera sarcina probei contrare. 5
1 Ibidem;
2 Avram A urelia , op. cit., p. 192;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 542;
4 Ibidem;
5 Ibidem.
49
3. Efectele admiterii acțiunii în anularea actelor frauduloase.
Acțiunea în anularea actelor analizate anterior, este o acțiune civilă
care, este supusă principiului disponbilității, adică lăsată la aprecier ea
persoanelor care o invocă, analizând oportunitatea formulării acțiunii
date.1
Dacă instanța admite acțiunea de anulare a actelor debitorului în
frauda creditorilor, părțile actului vor fi repuse în situația anterioară
încheierii actului .2 Și ca urmare, sarcinile existente vor fi reînscrise.3
Ca consecință a anulării actului, conform jurisprudenței ,doctrinei și
principiilor generale de drept, obiectul material al actului care a fost
anulat, va fi întors în patrimonial debitorului, iar cocontractantul da că nu
a fost recunoscut ca complice la fraudă, va avea posibilitatea de
restituirea contraprestației ca orice creditor în cadrul procedurii de
insolvență dechisă.4
Dar înainte de a depune o cerere în anularea unui act, trebuie de
analizat elementele:5
– Starea patrimonială a debitoarei la momentul încheierii actului
care, trebuia să fi avut nu cea mai bună reputație, cu pasivul care
întrecea vădit activul, sau să fi fost semnalată de o încetare de pl ăți
neîndolenice. Analiza situa ției de fapt, demons trează id eea că
deschiderea procedurii era previzibilă cu mijloace comune, și nu putea fi
evitabilă prin alte mijloace economico -financiare uzuale.
– Comportamentul creditorului aflat în legătura cu debitorul privind:
când creditorul a încălcat prevederi legale prin luarea unor decizii ce ar
motiva abuzul său în luarea de decizii; datoriile reale față de creditor;
sumele bănești recuperate prin dobânzi, dividende, etc.
1 Moțu F lavius – Iancu ., Țăndăreanu N icoleta , Moțiu F lorin, op. cit. , 2015, p. 150;
2 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 760;
3 Nasz C saba Bela, op. cit. , 2017, p.212;
4 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 274;
5 Moțu Flavius – Iancu., Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , 2015, p. 150.
50
Dacă ne referim la efectele ce le poate crea admiterea cererii în
anularea actelor prezentate, este nevoie de făcut precizare între efectele
relațiilor debitorul falit – dobânditor și debitorul falit – dobânditor –
subdobânditor.1
Efectele anulării actelor frauduloase sunt consacrate în art. 120 din
Legea nr. 85/2014. Conform textului de lege, ca efectul nu lității, terțul
trebuie să întoarcă în patrimoniul debitorului bunul referitor la care s -a
încheiat actul, dar dacă bunul nu mai există ori sunt impedimente de
restituirea acestuia, va fi opera restituirea valorii bunului stabilit prin
expertiză. 2
Acțiune a fundamentată pe dispozițiile art. 117 -122 din LPI, dă
naștere unor efecte juridice, ca urmare a admiterii cererii în anulare de
către judecătorul -sindic. Actele de constituire a unor drepturi și actele de
transfer încheiate dintre debitor și cocontractan t vor fi anulate.
Sancțiunea aplicabilă este anularea, specifică nulității relative, fiindcă are
loc protejarea intereselor private.3
Conform art. 120 alin. (1), legiuitorul dă un caracter flixibil metodei
de reîntregire a averii debitorului ca efect al a dmiterii acțiunii în anulare,
prin intermediul restituirii în natură sau prin echivalent.4
Terțul dobânditor, care a returnat bunul sau valoarea bunului în
patrimoniul debitorului, va avea o creanță egală cu prețul pe care l -a
plătit, împotriva debitorulu i, la care s -ar putea adauga cel mult ”sporul de
valoare a bunului”, care poate fi determinat prin investițiile efectuate de
acesta, însă principala condiție fiind existența bunei -credințe a terțului
dobânditor, fără scopul de a întârzia, împiedica sau fr auda creditorii
debitorului.5
1 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.212;
2 Nemeș V asile, op. cit , 2015, p. 511;
3 Savu Codruț Nicolae, op. cit. , 2017, p. 17;
4 Moțu Flavius – Iancu., Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , 2015 , p. 153;
5 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.212.
51
În urma restituirii valorii bunului sau a bunului, terțul dobânditor care
a fost de bună credință, la cerere, va putea înscrie creanța născută ca
urmare a restituirii bunului, astfel va putea participa la distribuiri . 1
Terțul dobânditor care a fost de rea -credință, va putea primi doar
prețul de pe bun, la fel și la distribuiri,2 conform art. 161 pct. 10 lit. a) din
LPI, care enunță categoria de crean țe subordonate, în concurs cu
creanțele care sunt împrumuturile oferite debito rului de asociații ori
acionarii care dețin cel puțin 10% din capitalul social sau din drepturile
de vot în adunarea generală a asociaților sau de un membru de grup de
interes economic. Trebuie dovedită reaua -credință a terțului dobânditor.3
Referitor la a rt. 120 alin. (3) din lege, dacă terțul refuză să restituie
bunul sau valoarea acestuia, conform alin. (2), creanța va putea fi
pretinsă doar prin intermediul unei cereri reconvenționale în cadrul
acțiunii aflate împotriva sa, potrivit art. 117.4
Terțul do bânditor cu buna -credință și cu titlul gratuit, va returna
bunul în stare a în care se găsește, dar în imposibilitate, va returna
diferența care l -a îmbogățit.5 Dar dacă terțul a fost de rea -credință, el va
trebui să restituie, în toate situațiile, toată va loarea bunului, inclusiv și
fructele culese.6
Noua lege implică a sancțiune destul de drastică terțului de rea –
credință, dar totodată și aplică un tratament mult mai favorabil spre
deosebire de vechea Lege nr. 85/2006 (art. 83 alin. (2) teza a II -a), car e
sancționa terțul de rea -credință prin pierderea acestuia a drepturilor sale
în favoarea averii debitorului.7
Pentru cazul în care terțul dobânditor a înstrăinat bunul, legiuitorul
recunoaște dreptul de a depune acțiune în anularea acestui act
1 Savu Codruț Nicolae, op. cit. , 2017, p. 18;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 511;
3 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.213;
4 Moțu Flavius – Iancu., Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , p. 154;
5 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 511;
6 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.213 ;
7 Moțu Flavius – Iancu., Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , op. cit. , p. 156.
52
administrat orului judiciar sau lichidatorului judiciar sau comitetului
creditorilor ori a unui creditor care deține cel puțin 50% din valoarea
creanțelor înscrise, doar în cazul în care subdobânditorul nu a achitat
suma pentru bunul înstrăinat și știa sau trebuia să știe despre faptul că
tranzacția inițială ar fi putut anulată.1
În situațiile în care debitorul este rudă, soț sau afin până la gradul al
patrulea inclusiv cu subdobânditorul, se instituie o prezumție relativă că
acesta din urmă a știut despre această cir cumstanță.2
Subdobânditorul poate pretinde numai la contravaloarea sporului
determinat din investițiile efectuate (prețul nu a fost plătit) și va putea
beneficia de drepturile procedurale de care profită un terț dobânditor de
rea-credință.3 El fiind de rea -credință, va putea solicita creanța care
constituie contravaloarea investițiilor efectuate prin intermediul cererii
reconvenționale formulate în cadrul procedurii.4
Acțiunea analizată produce efecte împotriva subdobânditorului
numai dacă el este de rea -credință, ce trebuie probată de către titularul
acțiunii, în afară de cazul când este vorba de realțiile de rudenie sau
familie menționate mai sus, unde legea instituie o prezumție relativă de
rea-credință.5
În cazul subdobânditorului, este necesar să se în deplinească doua
condiții cumulativ: să nu fi plătit prețul bunului subdobânditorul și să fi
știut sau să știut despre caracterul anulabil ce îl aducea primul transfer.6
Deci, dacă prima condiție referitoare la legăturile în care se afla
debitorul cu subd obânditorul, este clară, atunci referitor la a doua
condiție, dacă nu este îndeplinită (plata valorii corespunzătoare a
bunului), atunci transferul nu este susceptibil de a fi anulat.7
1 Nasz Csaba Bela , op. cit., 2017, p.213;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 511;
3 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.213 ;
4 Țândăreanu N icoleta , Codul insolvenței adnotat, Editura Universul J uridic, București, 2014, p. 207;
5 Moțu Flavius – Iancu., Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Fl orin, op. cit. , p. 157;
6 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 543;
7 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 276.
53
CAPITOLUL III. SITUAȚIA CONTRACTELOR AFLATE ÎN CURS DE
EXECUTARE.
Declanșarea procedurii asupra debitorului produce schimbări
esențiale referitoare la modalitatea de desfășurare a raporturilor
comerciale ulterior acestui moment. Regimul juridic al acestor contracte
ulterior deschiderii procedurii are ca finaliate inventa rea unor pârghii care
au ca scop să întrerupă contractele în curs pentru că sunt prea
oneroase, sau să accepte continuarea lor ca o metodă de redresarea
debitorului.1
Contractele aflate în derulare, încheiate de debitor se socot a fi
menținute la momentul deschiderii procedurii. Pentru îndeplinirea
obiectivului procedurii insolvenței, s -a apreciat că clauzele contractuale
de desființare a contractelor aflate în curs de executare, de decădere din
beneficiul termenului ori de declarare a exigibilității antici pate pentru
cauza de deschiderea procedurii sunt nule.2
Anume p entru a ocroti partimoniul debitorului, legiuitorul prevede că
orice clauză de desființare a contractelor aflate în derulare ori de
declarare a exigibilității anticipate pentru motiv de declanș area procedurii
sunt nule.3
Contractul care a fost recunoscut ca fiind menținut, va continua
conform voinței părților exprimate în convenție, conform reglementărilor
dreptului comun și regimului legal atribuit fiecărui tip de contract.4
În vederea maximiz ării averii debitorului, termenul de prescpripție
este de 3 luni , în interiorul căruia administratorului juridiar/ lichidatorul ui
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 553;
2 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p. 213-214;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 761;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 553.
54
judiciar îi este recunoscut dreptul de denunțare1 la orice contract în curs,
închirierile neexpirate, contracte pe termen lung, cât timp aceste
contracte nu au fost executate substanțial sau în totalitate de către părți.2
Cu scopul maximizării averii debitorului și stingerii, prin acesată
modalitate a pasivului în condițiile cât mai benefice, administratorul
judiciar sau lichidato rul judiciar poate să denunțe sau să mențină unele
acte juridice încheiate de către debitor.3
Practicianul poate denunța și contractele prin care debitorul și -a
asumat executarea unor servicii specializate sau care au caracter strict
personal, totodată, îi este recunoscut dreptul de a cesiona aceste
contracte către terți, sunt exceptate contractele intuitu personae.4
Cocontractantul din cauza că a fost denunțat, poate înainta o
acțiune în despăgubire împotriva debitorului, competența de a soluționa
această cerere îi revine judecătorului -sindic. Pe baza hotărârii instanței
definitive, drepturile recunoscute terțului contractant, se vor plăti
despăgubirile conform art. 161 pct. 4 (creanță născută în timpul
procedurii).5
Practicianul în insolvență este obligat ca în termen de 30 de zile, în
urma notificării cocontractantului formulate în acele 3 luni de la
declanșarea procedurii, prin in termediul căreia se cere denunțarea
contractului. Acest termen este calificat ca fiind un termen de decădere.6
Dacă practician ul nu răspunde acestei notificări, se va considera ca
deunțat, el nefiind în drept de a cere executarea contractului în
continuare. În timpul perioadei de observație, administratorul judiciar va
1 A se vedea Schiau I oan, op. cit. , 2001, p. 166. Pentru definirea denunțării, fiind folosită în sensul
deființări i sau d esfacerii a contractului;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 512;
3 Schiau I oan, Drept comercial , Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 335 ;
4 Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017, p.214;
5 Pricope Paul, op. cit. , 2014 , p. 161;
6 Savu Codruț Nicolae, op. cit., 2017 , p. 386 .
55
putea modifica clauzele contractelor, inclusiv și contractel e de credit,
care vor asigura echivalența viitoarelor prestații.1
1. Analiza contractelor în derulare, ca obiect al dreptului de
opțiune.
Obiectul dreptului de opțiune în prezentul capitol reprezintă
contractul în derulare2, cu executare dintr -o dată3 sau cu executare
succesivă.
Contractul în derulare trebuie să fie existent la data deschiderii
procedurii, adică să fie încheiat înaintea deschiderii procedurii și să fie în
”curs de executare”.
Este important ca contractul analizat să fie în derulare, în c azurile în
care se urmărește un scop fraudulos privind încheierea acestora după
deschiderea procedurii, se supune sancțiunii specifice art. 84 alin. (1) din
LPI.(prevăzute ca nule de drept, în afară actele prevăzute de art. 87
autorizate de instanță)4
Luarea deciziilor corecte și utile referitor la destinul contractelor
aflate în derulare reprezintă o misiune foarte dificilă și responsabilă, la
realizarea căreia este nevoie să participe toți ”actorii” procedurii
insolvenței. Măsurile dispuse de practician p ot fi cenzurate de comitetul
creditorilor sau de adunarea creditorilor, sau poate fi supusă desființării
de către instanță la cererea debitorului prin administrator special sau la
cerearea creditorilor ori la cererea oricărei persoane.5
1 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 512;
2 Contractul aflat în derulare este contractul care nu a fost executat în întregime sau substanțial și nu
și-a epuizat efectele până la momentul deschiderii procedurii;
3 Care nu a fost executat în întregim e sau substanțial de către toate părți le contractului;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 557;
5 Idem, p. 555.
56
Art. 58 lit. j) și art. 64 lit. e) din LPI, este consacrată expres atribuția
administratorului judiciar și lichidatorului de a denunța unele contracte
încheiate de debitor.1
Dreptul de a evalua realizarea condițiilor expuse la art. 123 din lege,
dreptul de a decide dacă situ ația contractelor în derulare sunt executate
substanțial sau în întregime, sau dacă aceste contracte profită la
maximizarea averii debitorului sau nu, sunt revenite lichidatorului sau
administratorului judiciar.2 Aceasta implică un grad de responsabilitate și
vigilență foarte înalt și decizia acestora este foarte importantă atât pentru
debitor, cât și pentru contractanții care ajung a fi legați de convenție.
Pentru a evita crearea prejudiciilor debitorului prin derularea
contractelor, anume prin mărirea neî ntemeiată a pasivului ca urmare a
creșterii sumelor care deja au fost declarate în masa credală, în baza
unor contracte continuate de drept, dar fiind neutile debitorului și
contractantului, legiuitorul a instituit art. 123 alin. (1), conform căruia
termen ul de 3 luni curge de la momentul declanșării procedurii, în care
soarta acestor contracte trebuie lămurită.3
Acest termen este acordat de către legiuitor cu scopul ca lichidatorul
sau administratorul judiciar să aprecieze în ce măsură contractele aflate
în executare sunt benefice debitorului, anume la maximizarea averii,4
totodată acest termen este instituit și în favoarea contractantului care are
posibilitatea formulării unei notificări adresate administratorului judiciar
sau lichidatorului în vederea den unțării contractului.5
Dacă în etapa de reorganizare, situația cu menținerea acestor
contracte este clară6, atunci în etapa falimentului aceasta trebuie privită
altfel. În general, debitorul intrat în faliment, relațiile contractuale dintre el
1 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 762 ;
2 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 278;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 560;
4 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 277;
5 Savu Codruț Nicolae, op. cit., 2017, p. 389;
6 Se are în vedere utilitatea contractului în derulare pentru redresarea debitorului aflat în procedura
reorgan izării.
57
și orice con tractant sunt întrerupte. Participanții procedurii nu mai tind
spre salvarea debitorului, ci spre valorificarea cât mai eficientă a activelor
cu scopul satisfacerii cât mai multor creanțe. Astfel, menținerea
contractelor aflate în executare pot favoriza pr ocedura de lichidare și
continuând cu sporirea activelor debitorului.1
Ideile în baza cărora se fac deciziile de denunțare sau menținere
sunt de esență economică, practicianul este chemat să evolueze dacă
capacitățile financiare ale debitorului nu sunt dep ășite de cazul menținerii
contractului, dacă prestațiile furnizate către debitor sunt absolut
necesare pentru continuarea activității sau dacă căile de executare
prezentului contract sunt benefice pentru debitor, etc.
Referitor la încetarea contractului în derulare până la deschiderea
procedurii, acesta are în vedere implnirea termenului pentru care a fost
încheiat, sau rezilierea ori rezoluțiunea contractului, instituie ideea că
aceste cazuri exclud încadrarea contractelor expirate sau desființate,
anula te, în prevederile art. 123 din lege. O modalitate de salvare
contractului rezoluționat/reziliat este renunțarea la beneficiul clauzei de
rezoluțiune sau reziliere de către creditor. Acesta este soluția în cazul
cînd neexecutarea debitorului este nesemnifi cativă anterioară declanșării
procedurii și prejudiciul produs creditorului poate fi micșorat prin
continuarea cooperării comerciale cu debitoarea.2
Referitor la acțiunea începută anterior deschiderii procedurii privind
rezilierea/rezoluțiunea contractului , trebuie menționată idee a că până nu
a intervenit horărârea executorie a instanței, contractul se consideră a fi
în derulare și practicianului îi este recunoscut dreptul de opțiune al
acestui contract intervenind în dosarul cauzei.3
Referitor la cazul contractului încheiat anterior declanșării procedurii
și suspendat la data deschiderii procedurii, se face distincție dintre
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 561;
2 Idem, p. 558;
3 Ibidem.
58
cauzele care au impus suspendarea acestora. În situația forței majore,
atribuirea contractului în cele ”în derulare” este amenințată d eoarece
este imposibilă executarea contractului. Toodată, acest eveniment poate
avea un caracter temporar, dar dacă se caracterizează prin impunerea
unei imposibilități definitive, atunci are loc încetarea imediată a
contractului. Practicianul are dreptul de a cere continuarea contractului,
prin anticiparea dispariției ulterioare a berierelor forței majore, sau să
aștepte momentul cînd va fi posibilă executarea contractului pentru a
cere continuarea acestuia.1
Referitor la suspendarea forțată a executării c ontractului în derulare,
intervine în cazul nerespectării obligațiilor patrimoniale izvorâte din
contract de către debitor, ceea ce formează obiectul înscrierii în masa
credală, dar odată ce s -a deschis procedura insolvenței, terțul
contractant nu se poate opune dreptului de opțiune de care dispune
practicianul pentru a se prevala de viciile de executare. Soluția dată îi
oferă privilegiul debitorului de a menține raporturile contractuale în
perioada de observație și totodată, își conservă șansele de reorgan izare.
Din cauza acestor interpretări, se consideră că cauzele de suspendare
nu trebuie să excludă aceste contracte din prevederile art. 123 al legii,
practicianul în insolvență are dreptul de opțiune asupra facilității
denunțării sau menținerii acestuia. 2
2. Categoriile de contracte aflate în curs de derulare.
Contractele cu executare succesivă.(art. 123 alin. (9) din LPI)
Lichidatorul sau administratorul judiciar poate opta pentru
menținerea contractului cu executare succesivă aflat în curs de
1 Idem. p. 559 ;
2 Ibidem.
59
executare . Opțiunea pentru menținerea acestui contract nu îl impune pe
practician să achite datoriile anterioare declanșării procedurii.1
Pentru primirea acestor plăți, creditor ii pot înscrie creanța în tabelul
de creanțe.2
Însă, pentru prestațiile executate mai târziu de declanșarea
procedurii, practicianul trebuie să achite plățile conform contractului.3
În urma analizei indicatorului de rentabilitate4 practicianul găsește
benefic menținerea contractului, cocontractanul are dreptul la achitarea
sumei aferente l ivrării bunurilor sau prestării serviciilor, conform
convenției încheiate, fără să formuleze declarație de înscriere în masa
credală a creanței, dar numai asupra creanțelor născute după
deschiderea procedurii; pentru cele anterioare, se formulează declaraț ie
de înscriere în tabelul de creanțe.5
Contractele de vânzare – cumpărare.(art. 123 alin. (6) din LPI)
Un caz special este contractul de vânzare -cumpărare cu rezerva
proprietății prin care legiuitorul oferă posibilitatea reținerii titlului de
proprietate p ână la achitarea integrală a prețului supus vânzării.6
Vânzarea va fi recunoscută ca fiind executată de către vânzător,
dacă el a reținut titlul de proprietate până la achitarea integrală a prețului,
astfel, practicianul nu va putea denunța contractul.7
Rezerva este considerată opozabilă dacă au fost respectate
formalitățile de publicitate reglementate de lege.8
În acest sens, sunt inopozabile drepturile referitor la care nu este
respectată formalitatea de publicitate, potrivit regulilor stabilite ipotecilo r
1 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 279;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 512 ;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 763;
4 A se vedea indicatorii economico -financiari specifici activității comerciale la http://tbs.ubbcluj.ro/wp –
content/uploads/2013/08/finante -antre prenoriale -licenta -aa.pdf ;
5 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p. 216;
6 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 568;
7 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 513;
8 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.216.
60
și astfel, rezerva este asimilată ipotecilor ca și: cesiunile de creanță,
pactele de răscumpărare.1
Bunul care a fost reținut de către vânzător ca urmare a folosirii
dreptului de rezervă, intră în averea debitorului, însă vânzătorul este
avantajat prin i nstituirea unei cauze de preferință, conform art. 2347
C.civ.2
Contractele de vânzare – cumpărare a bunurilor aflate în tranzit.(art.
124 din LPI) Conform acestei reglementări, dacă un bun mobil aflat în
tranzit la momentul declanșării procedurii era vândut debitorului,
neachitat de acesta prețul și bunul nu se afla la dispoziția debitorului, dar
altcineva nu a dobândit alte drepturi asupra bunului dat, atunci
vânzătorul își poate lua bunul înapoi.3
Toodată, vânzătorul suportând toate cheltuielile și cu rest ituirea
acestuia a avansului primit.4
Dacă vânzătorul consimte la livrarea bunului, știind despre
declanșarea procedurii împotriva debitorului cumpărător, el va putea
recâștiga prețul prin formularea declarației de înscriere a creanței în
tabel.5
Dacă lich idatorul sau administratorul judiciar solicită ca să se facă
livrarea bunului, atunci el trebuie să asigure prin luarea măsurilor de
plată din averea debitorului întreaga sumă datorată din contractul de
vânzare -cumpărare.6
Hotărârea referitoare la soarta a cestui contract depinde de
manifestarea de voință expeditorului -vânzător, dar decizia poate fi
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 568;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 513;
3 Savu Codruț Nicolae, op. cit., 2017, p. 395 -396;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 571;
5 Cărpenaru St anciu D., Tratat de drept comercial român, Ed. Universul J uridic, București, 2009, p.
756;
6 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.217.
61
răsturnată de participarea practicianului care ar putea solicita livrarea
bunului, cu condiția analizată anterior.1
Contractele de vânzare – cumpărare a bunurilor tranzacționate pe o
piață reglementată.(art. 125 din LPI) Dacă la momentul declanșării
procedurii de insolvență, debitorul este parte contractantă într -un
contract cuprins într -un acord de master de netting, care prevede
transferul unor mărfuri, active fi nanciare cotate pe piață și scadența
intervine după momentul deschiderii procedurii, se va proceda la
operațiunea de compensare bilaterală2 a tuturor contractelor ce sunt
cuprinse în acordul master de netting.3
Diferența acestei compensări va trebui să fie plătită debitorului, dacă
rezultă o diferență creditoare, sau va trebui înscrisă în tabel, dacă este o
obligație de debit.4
În acestă categorie intră și tranzacțiile la termen5, care prevăd
exprimarea acordului de către părți la vânzarea sau cumpărarea un ei
anumite cantități de titluri de valoare sau marfă la prețul stabilit la data
semnării contractului, cu lichidarea acestuia la o anumită dată ulterioară.
Termenul de lichidare se împlinește după momentul deschiderii
procedurii iar diferența dintre prețul cumpărat și prețul cotat la lichidare
se înscrie ca credit sau debit la averea debitorului.
Contractele de închiriere.(art. 128 din LPI) În acord cu prezenta
reglementare a contractului de închiriere, unde debitorul este proprietarul
bunului imobil supus închirierii, acesta nu va fi desființat, cu excepția
cazului când prețul chiriei este inferior chiriei practicate pe piață.6
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 571;
2 A se vedea definiția compensării bila terale – Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.214 ;
3 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 513;
4 Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017, p.218 ;
5 Țândăreanu N icoleta , op. cit. , 2000, p. 147 ;
6 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 513.
62
Totuși, practicianul în insolvență poate refuza asigurarea serviciilor
la care este obligat proprietarul -debitor, caz în care chiri așul poate opta
între:1
– poate evacua imobilul și poate solicita înregistrarea creanei sale în
tabelul de creanțe; sau
– poate folosi în continuare bunul, făcând diferență dintre chiria
datorată și serviciile de care nu beneficiază, dar îi sunt datorate de că tre
proprietar.
Dacă chiriașul rămâne la varianta de a folosi în continuare bunul, el
nu va avea dreptul de a -și înscrie creanța în tabelul de creanțe, va
beneficia doar de dreptul de a face diferența dintre chirie și serviciile
neprestate de către proprie tar.2
Contractele de închiriere. (art. 123 alin. (7) din LPI) Prezentul text de
lege enunță situațiile de denunțare a contractului de închiriere în care
debitorul este chiriașul.3
Este posibil cazul denunțării prezentului contract numai dacă se
respectă t ermenele legale de preaviz.4
Contractele de comision5. (art. 126 din LPI) Prezentul text de lege
se referă la situația în care comisionarul are calitatea de debitor.6 Dacă
comisionarul, devine subiect al cererii introductive, deține titluri pentru
bunuri s au marfă, comitentul are dreptul de a -și întoarce marfa sau
titlurile sau valoarea acestora plătită de comisionar.7
1 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.218;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 573;
3 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 278;
4 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 514 ;
5 A se vedea definiția contractului de comision (art. 2.043 C.Civ) este contractul care are scop
achiziționarea, vânzare a de bunuri sau prestarea serviciilor pe seama comitentului, dar în numele
comisionarului, acesta din urmă acționează cu titlu profesional în schimbul unei remunerații numite
comision. În acest sens Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.218;
6 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 513;
7 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 573.
63
Contractele de consignație.1 (art. 127 din LPI) Potrivit prezentului
text de lege, în cadrul contractului de consignație, debitorul are cali tatea
de consignatar, care deține marfă ce aparține altei persoane (și anume
consignantului), proprietarul va putea recupera bunul conform art 2.057
alin. (4) C.civ. 2
Această prevedere nu operează în cazul în care debitorul are o
clauza de preferință asu pra bunului.3
Dacă la momentul deschiderii procedurii, bunurile se află la o altă
persoană, alta decăt debitorul, proprietarului îi este recunoascut dreptul
de a înscrise creanța în tabel și de a solicita întreaga valoare a bunului
ce o avea la acea dată.4
Aceste reguli sunt incidente în toate situațiile în care bunurile
aparțin altor persoane și îi este recunoscut dreptul proprietarului de a
invoca acțiunea în revendicare pentru a -și redobândi bunul.5
Contractele privind prestările de servicii specializat e. (art. 129 din
LPI) Această situație se referă la cazul când d ebitorul care este anjagat
în orice prestări de servicii ce au caracter personal, intuitu personae, în
considerarea persoanei prestatorului -debitor (contractul de mandat) sau
sunt specializate anumite servicii.6
În situația în care, debitorul și -a asumat niște obligații dintr -un
contract pentru prestarea anumitor servicii cu caracter personal,
specializate, practicianul în insolvență are opțiunea de a denunța7 acest
contract, conform cu art. 12 3 alin. (1).8
1 A se vedea definiția contractului de consignație ca fiind un contract care are ca obiect vânzarea de
bunuri mobile predate consignatarului în acest sens (art. 2.054 C.civ.) și Nasz Csaba Bela , op. cit. ,
2017, p. 218;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 514;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 573;
4 Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017, p.218;
5 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 573;
6 Turcu I on, op. cit. , 2009, p. 547;
7 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 280;
8 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 514.
64
În art. 92 din Legea nr. 85/2006, în situația în care contractul era
benefic debitorului și creditorul acceptă executarea seviciilor de către o
altă persoană desemnată de administrator judiciar/ lichidator, atunci
contractul putea fi menținut .1
Contractele de muncă. Aceste contracte sunt însușite de contractele
în derulare, practicianul având dreptul de opțiune trebuie să urmeze
cerința maximizării averii debitorului prin analizarea numărului de
salariați, cheltuielilor de menținere a acestora , perioadei de timp pentru
care trebuie păstrați, raportat la activitățile debitorului aflate în derulare,
profitul ce poate fi obținut de la terții contractuali, sau prejudiciile de care
este îndreptățit debitorul pentru neexecutarea obligațiilor de către terți.
De aceea, pentru a realiza obiectivele propuse de practician, el este
în drept să înlocuiască unii salariați ai debitorului sau să angajeze alții în
condițiile mai favorabile pentru societate (costuri mai mici, personal
calificat, etc).2
În cazul concedierii individuale, administratorul judiciar/ lichidatorul
trebuie să respecte termenele legale de preaviz acordat salariaților
concediați.3 Acest termen trebuie să corespundă atât prevederilor art. 75
din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cât și stipu lațiilor convenționale din
contractele individuale de muncă. (ex- în cadrul funcțiilor de conducere
termenul de preaviz este de minim 20 de zile lucrătoare)4
În cazul concedierilor colective, termenele prevăzute la art.
71(protecția dreptului la informare) și 72(protecția dreptului la consultare)
din Codul muncii(presupune acordarea de circa 60 de zile, dar conform
art. 123 alin. (8) din LPI trebuie reduse la jumătate.5
Faptul de a respecta aceste termene de previz, este de esență să
acorde protecția salaria ților debitorului, și anume prin acordarea unui
1 Schiau I oan, op. cit. , 2009, p. 337;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 577;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 765;
4 Savu Codruț Nicolae, op. cit., 2017, p. 392 ;
5 Cărpenaru Stanciu D., op. cit ., 2014, p. 765 .
65
timp menit de a -și găsi un loc de muncă, având beneficiul de a primi
remunerația activității prestate.
În acest sens, odată cu intrarea debitorului în faliment și/sau cu
ridicarea dreptului de administrare a acestuia, sumele corespunzătoare
salariilor, inclusiv cele privind preavizele acordate, se vor achita conform
Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare
pentru plata creanțelor salariale.1
Contractele de societate. (art. 1 30 din LPI) Dacă față de un asociat
s-a de schis procedura de executare colectivă, dar asociatul unei
societăți în nume colectiv, agricole, cu răspundere limitată sau în
comandită sau acționarul unei societăți pe acțiuni, și dacă debitorul se va
implica în procedura aceasta nu va atrage dizolvarea societății,
lichidatorul/administratorul judiciar poate cere lichidarea drepturilor
debitorului din acea societate, sau poate propune ca debitorul să iși
păstreze calitatea de asociat numai cu acordul celorlalți a sociați,
deoarece una dintre cazuri prin care se pierde calitatea de asociat este
falimentul acestuia.2
Aceste reglementări sunt aplicabile și în cazul membrilor societăților
cooperative și a grupurilor de interes economic.3
Lichidarea drepturilor debitor ului este o operațiune juridică care va fi
precedată de excluderea sau retragerea debitorului din societate,
această soluție constă în repartizarea sumei de bani care reprezintă
valoarea părții din patrimoniul societății, deținute de debitorul supus
proced urii.4
Deseori, vânzarea participațiilor nu aduce o valoarea însemnată
averii debitorului din cauza condițiilor impuse la vânzare. Administratorul
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 578;
2 A se vede a art. 1.925 C.civ potrivit căruia calitatea de asociat se pierde la cesionarea părții acestuia,
moartea, executarea silită, falimentul, încetarea personalității juridice, retragerea, punerea sub
interdicție, excluderea din societate, etc. ;
3 Nasz Csaba Be la, op. cit. , 2017, p.219;
4 Schiau I oan, op.cit. , 2009, p. 337.
66
judiciar sau lichidatorul trebuie să identifice persoanele care vor să își
creeaze o majoritare în societate, persoane interesate de a achiziționa
aceste titluri de valoare, pentru a controla, a impune anumite decizii.1
Referitor la condițiile supuse lichidării participațiilor, trebuie
respectată clauza de preferință dintre asociați, prin expunerea ofertei de
vânzare asociaților actuali la valoarea de piață actuală de către lichidator
sau administrator judiciar.
Deschiderea pocedurii (mai ales în etapa falimentului) asupra unui
asociat trebuie să pună în discuție oportunitatea de păstrare a calității de
asociat a l debitorului, interesul poate aparține și celorlalți asociați la
achiziționarea participării debitorului -ascociat.2
În ceea ce privește etapa reorganizării debitorului -asociat, lichidarea
drepturilor va fi benefică dacă va avea drept urmare refinanțarea
continuării activității. Însă, lipsa acordului celorlalți asociați putând fi
suplinit prin intermediul planului propus de creditori și anume includerea
modificării de acționariat în planul de reorganizare, aplicând art. 133 alin
(5) lit. I din legislația insolvenței.3
Contractele de leasing financiar. (art. 123 alin. (11) și (12) di n LPI)
Legea de insolvență reglementează contractile de leasing în cazul când
locatarul/utilizatorul este supus procedurii insolvenței. Excepție de la
operațiunea de menținere a contractului în derulare este, în cadul acestui
tip de contract, dacă finanțat orul nu exprimă acordul expres pentru
menținerea contractului în 3 luni de la data deschiderii procedurii,
contractul se consideră denunțat de la data expirării acestui termen.4
Sau dacă finanțatorul notifică administratorul judiciar intenția de a
denunța , în termenul mai sus menționat, contractul se consideră
1 Programul Phare 2002, Suport pentru îmbunătățirea și implimentarea legislației și jurisprudenței în
materie de faliment – Noțiuni de economie aplicabile p rocedurii de insolvență, p. 356;
2 Bufan R adu, op. cit. , 2001, p. 249;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 580;
4 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 765.
67
denunțat la expirarea termenului de la primirii notificării de către
practician.1
Elementul de noutate adus de către reglementarea Legii nr. 85/2014
este aplicarea unui tramatament contactelor de lea sing. Trebuie de făcut
diferența dintre modurile prin care un contract de leasing aflat în derulare
poate înceta: prin reziliere2 sau prin denunțare.3
Tratamentul contractelor de leasing, avut în vedere de LPI, a
încercat armonizarea și echilibrarea a două principii: împiedicarea
dezmembrării activului debitorului, prin pierderea prejudiciabilă a unui
activ important și protecția corespunzătoare a finanțatorului -creditor , care
este favorizat prin rezerva de proprietate asupra bunului finanțat.4
În situația rezilierii contractului de către finanțator, acesta va putea
alege una dintre următoarele posibilități:5
– trasmiterea proprietății asupra bunului din contractul de leasing, în
situația în care finanțatorul obține o ipotecă legală asupra bunurilor
menționate , poziționându -se la un rang egal cu cel al operaiunțiunii de
leasing, rezultând înregistrarea la masa pasivă, conform ordinii de
prioritate expuse la art. 159 alin. (1) pct. 3 din lege, cu echivalentul
ratelor și accesoriilor datorate și neachitate la dat a deschiderii procedurii,
la acestea se adaugă restul sumelor restante conform contractului de
leasing, dar a nu se depăși valoarea de piață a bunurilor, realizată de un
expert independent în acest sens;
– recuperarea bunurilor care constituie obiectul mater ial al acestui
contract, caz în care finanatorul va fi înscris în masa pasivă conform art.
161 pct. 8 din lege, dacă nu sunt alte bunuri care să îl califice ca creditor
care beneficiază de o clauza de preferință, cu echivalentul ratelor și
1 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.216 -217;
2 Cazul care implică culpa contractuală, diferit ă de cea a neplăților ratelor anterioare, care se înscriu în
masa credală după prevederile art. 105 alin. (4);
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 575;
4 Ibidem;
5 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.217.
68
accesoriilor da torate și neachitate la data deschiderii procedurii, la
acestea se adaugă restul sumelor restante conform contractului de
leasing, dar se scade valoarea de piață a bunurilor recuperate, realizată
de un expert independent în acest sens.
În acest context, cu scopul maximizării averii debitorului, practicianul
are opțiunea de a denunța acest contract, fiind considerat denunțat de la
primirea notificării de denunțare.1
În cazurile denunțării contractului, nu se vor aplica regulile de
înscriere în masa pasivă a creanței, de îndestulare, așa cum prevede
situația rezilierii contractului dat, deoarece premisele de intervenire a
celor două cauze de încetare sunt diferite. În concluzie, dacă finanțatorul
se va considera prejudiciat, el va avea la îndemână acțiunea ju diciară
conform art. 123 alin. (4), de competența judecătorului -sindic, prejudiciul
este unul predeterminat.2
Contractele de credit. (art. 123 alin. (5) din LPI) Cu acordul
cocontractanților, în cursul etapei de observație, administratorul judiciar
poate m odifica sau menține clauzele dintr -un contract de credit încheiate
de debitor3, așa încât să se asigure un echilibru, echivalența prestațiilor
viitoare.4
Cererile referitoare la impreviziune, în temeiul art. 1.271 C.civ, vor fi
soluționate de către judecă torul-sindic.5
Promisiunile de vânzare (art. 131 din LPI) În dreptul comun, dacă o
parte refuză nejustificat să încheie contractul pe care l -a promis printr -o
promisiune bilaterală, cealaltă parte este îndreptățită să se adreseze cu
o acțiune (termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data la care trebuia
încheiat contractul) instanței de judecată pentru o hotărâre care va ține
1 Cărpenaru Sta nciu D., op. cit. , 2014 , p. 765;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 576;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 762;
4 Savu Codruț Nicolae, op. cit., 2017, p. 390;
5 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.215.
69
loc de contract, dacă toate condițiile de validitate sunt
îndeplinite.(conform art. 1.669 alin. (1) și (2) C.civ.)1
Condițiile fixate de către legiuitor privind aplicarea prevederilor art.
131 din lege, pot fi împărțite în :
condiții prealabile2: necesară existența datei certe anterioară
deschiderii procedurii a promisiunii și că promitentul vânzător să fi intrat
în procedura insol venței ;
condiții necesare3: (pentru executarea promisiunii) prețul să fie
achitat integral sau să poată fi achitat integral, iar bunul să fie în posesia
promitenului -cumpărător, prețul să corespundă valoarii de piață(să nu fie
inferior), bunul să nu fie im portant pentru succesul planului de
reorganizare, în situațiile promisiunilor (ca obiect având un imobil) să fie
notate în cartea funciară.
Pentru ca promitentul -cumpărător să dobândească bunul promis
liber de orice sarcini: ipotecă, gaj, drepturi de reten ție,
sechestre(excepție – măsurile asigurătorii în cadrul procesului penal ca
confiscări extinse, confiscări speciale), practicianul în insolvență va
asigura respectarea drepturilor creditorilor care dețin creanțe ce
beneficiază de cauze de preferință asupr a bunurilor ce se vor înstrăina:4
– dreptul la prioritatea oricăror sume încasate din averea debitorului,
în baza contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de debitor,
conform regulelor de distribuire a sumelor obținute.
– dreptul de a beneficia de măsuri d e asigurarea protecției
corespunzătoare:5
1. primirea sumei ce reprezintă maximum din valoarea de piață a
bunului din care se deduc cheltuielile de procedură (taxele, timbrele,
etc.)
1 Idem, p. 219;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 569 -570;
3 Popa Sorana, op. cit. , 2014, p. 280;
4 Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017, p.220 ;
5 Ibidem.
70
2. primirea garanției reale cu valoarea reală cu valoarea de piață a
bunului s tabilit de expertul independent;
3. primirea scrisorii de garanției bancare pentru suma egală cu
valoarea de piață de maximum valorii creanței acestora înscrisă în
tabelul de creanțe.
3. Atingeri aduse principiilor de drept comun ale contractelor de
procedura insolvenței.
Principiile fundamentale ale dreptului contractelor sunt încălcate de
către practicianul în insolvență cu unicul scop – de a asigura mijloace
adecvate pentru redresarea debitorului insolvent, viabil.1
Legiuitorul insolvenței a procedat la în călcarea principiului libertății
contractuale printr -o derogare expresă de la reglementarea art. 1.417
C.civ.2, prin inaplicarea procedurilor colective.
Clauzele care prevăd desființarea: rezoluțiunea, rezilierea,
denunțarea, își pierd utilitatea și nu ma i produc efecte odată cu
deschiderea procedurii insolvenței. Profitând de protecția legii,
menținerea contractului în derulare este stabilizată, întreruperea
legăturilor contractuale nu poate interveni prin utilizarea simplă a clauzei
de încetare a contrac tului din motivul deschiderii procedurii asupra unui
terț-contractant.
Soluția analizată, beneficiind continuarea în favoarea debitorului a
capacității contractuale existente la data deschiderii procedurii, este
corespunzătoare caracterului de ordine publ ică caracterului general al
dreptului de opțiune al practicianului în insolvență.
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 56 4;
2 A se vedea art. 1.417 din C.civ.: ”Debitorul decade din beneficiul termenului dacă se află în stare de
insolvabilitate sau, de insolvență declarată în condițiile legii” .
71
Faptul că aceste cauze nu sunt eficiente în cazul analizat mai sus,
acestea influențează însemnat principiul libertății contractuale, care
aduce atingere și caracterului pre vizional al contractului.1
În acest sens, în cadrul protejării intereselor de ordine publică,
nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin intermediul unei clauze
derogatorii prevăzute în contract sau prin acord intervenit după
deschiderea procedurii, cu scopul de a legaliza asemenea clauză.
Materia insolvenței atinge aplicarea principiului libertății
contractuale, fiind redusă forța voinței părților. Se constată, astfel că, se
asigură o protecție unilaterală intereselor debitorului -contractant,
instituin d un dezechilibru dintre relațiile contractuale în defavoarea
terțului -contractant.
Conservarea legăturilor contractuale, de cele mai dese ori, se
lovește de o atitudine negativă a terților contractanți, încercând odată cu
declanșarea procedurii, încetarea oricăror relații contractuale încheiate
cu debitorul aflat în insolvență.
Așadar, legiuitorul a instituit reguli în materia procedurilor colective
și care vor permite continuarea legăturilor contractuale, totodată obligând
la respectarea angajamentelor a sumate de către contractant. Sau,
principiul forței obligatorii a contractului se transformă într -un obstacol în
conservarea acestuia.2
Referitor la principiul irevocabilității contractului, anume în procedura
de insolvență, trebuie de menționat faptul că în interiorul exercitării
dreptului de opțiune al practicianului în insolvență, el poate acționa în
numele propriu sau în numele debitoarei.
În considerarea ultimei ipoteze, se implică recunoșterea ideii că
voința unilaterală exprimată indirect cu ajutoru l practicianului, îi este
permis acestuia să se sustragă de la angajamentele asumate
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 564;
2 Pricope Paul, op. cit., 2014 , p. 161 -162.
72
contractuale. Această analiză se contrazice cu principiul irevocabilității
actului juridic, în concluzie, ne regăsim în prezența unei excepții de la
principiul enunțat, pr evăzute de legea specială.
În acord cu unii autori1, debitorului intrat în procedura insolvenței îi
este aplicat regimul special debitorului -contractant care îndreptățește
lichidatorul sau administratorul judiciar prin conferirea legală a unor
puteri pent ru ca să aprecieze beneficiul continuării contractelor și dreptul
de opțiune dintre denunțare sau menținerea unui astfel de contract,
provocat de soluția aprecierii.
Rolul complex al practicianului se caracterizează prin faptul că
acționează ca un repreze ntant al debitorului -contractant și cărui legea îi
conferă pârghii mai largi decât unui reprezentant statutar în vederea
salvării debitorului viabil. Având calitatea unui reprezentant, el angajează
patrimonial debitorul, ceea ce motivează invocarea acțiuni lor în
despăgubire împotriva debitorului -contractant, dar fără a exclude
posibilitatea de tregere la răspundere a practicianului în insolvență
pentru grava neglijență sau rea -credința în exercitarea atribuțiilor,
conform art. 182 alin. (1) din lege.
Legiui torul Codului insolvenței pune la dispoziție o excepție de la
principiul irevocabilității contractelor, permițând ca acestea să fie
revocate sau menținute prin voința unilaterală a unei părți.
Astfel, o dată cu deschiderea procedurii asupra debitorului,
partenerul său contractual nu poate invoca excepția de neexecutare a
contractului sau rezoluțiunea contractului, evitând astfel executarea
propriilor obligații, indiferent cât de gravă nu ar fi neexecutarea anterioră
imputabile debitorului -contractant. Art. 123 alin. (9) din lege are în
vedere doar plățile datorate anterioare deschiderii procedurii, în
concluzie, paralizarea excepției de neexecutare sau acțiunii de reziliere
se va putea realiza numai în cazul în care neexecutarea debitorului are
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 56 5.
73
în vedere pl ata sumei de bani, ceea ce îi conferă creditorului -contractant
o alternativă legală de înregistrarea creanței la masa pasivă.
Împiedimentele referitoare la invocarea excepției de rezoluțiune și
de neexecutare a tețului -contractant al debitorului se comple tează cu
paralizarea de efecte juridice indivizibilitatea contractuală.
Indivizibilitatea trebuie examinată din perspectiva ”ansamblul
contractual indivizibil”1, elementele căruia se unesc prin legăturile de
interdependență, desființarea unui contract se r eflectă asupra desființării
altor contracte integrate în obiectul indivizibil.
Acestă operațiune se dovedește a fi foarte periculoasă în derularea
procedurii, în măsura în care terțul -contractant invocă neexecutarea, ar
putea hotărâ și asupra desființării unor contracte, punând în pericol
șansele de redresare a debitorului. Astfel, se consideră că legiuitorul în
ipoteza inaplicabilității excepției de rezoluțiune și neexecutare s -a referit
la toate contractele debitorului, inclusiv celor care compun ansambl ul
indivizibil2.
Obiectivul maximizării valorii averii debitorului și acordarea șansei
de redresare a debitorului este acel care determină o separare a
contractului, chiar contra voinței părților care au voit, prin includerea
clauzei de integralitate, oc rotirea statusu -lui contractului în condiții și
forma convenite la momentul încheierii contractului; ”indivizibilitatea
dintre prestațiile debitorului” ulterioare și anterioare declanșării
procedurii. În acest sens, indivizibilitatea ”transcrie” voința păr ților de a
încheia un contract prin executarea succesivă, repartizat în timp și să fie
privit ca o operațiune inseparabilă, globală.3
Dacă facem o revenire la principiul libertății contractuale, atunci
trebuie de menționată reglementarea art. 123 alin. (3) din lege, conform
1 Idem, p. 566;
2 ”Indivizibilitatea clauzelor contractuale” are ca scop evitarea, în situația unui lititgiu, eliminarea uno r
clauze și m enținerea acestora;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 566.
74
căruia: ”Ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate cere
rezilierea pentru culpa debitorului, soluționarea cererii se va face de
către judecătorul -sindic”.
Regim de ”reîntoarcere” la principiul egalității părților, se ia în vedere
sfera de aplicabilitate a termenului de prescripție de 3 luni, care este un
termen de opțiune de denunțare sau de menținere a contractului în curs
la momentul declanșării procedurii. Acest termen nu este aplicabil
cazurilor intervenite după menține re, și care trebuie examinate din
perspectiva manifestării sau nu a culpei societății debitoare.1
În procesul de derularea a procedurii insolvenței nu se admite ca
simpla voință a părților contrctante să influențeze existența contractului,
ceea ce ar aduce la un conflict de opțiune, ce este de ordine publică.
Dacă paralizarea indivizibilităii contractuale ar veni în contradicție cu
redresarea debitorului (are caracter imperativ), atunci aceasta ar aduce
atingere principiului forței obligatorii a contractul ui.2
1 Idem,p.568 ;
2 Idem, p.566.
75
CAPITOLUL IV. RĂSPUNDEREA PERSOANELOR CARE AU CAUZAT
STAREA DE INSOLVENȚĂ.
Conform celor analizate mai devreme, s -a despreins ideea că
creanțele creditorilor sunt satisfăcute din averea debitorului aflat în
starea de insolvență, ca urma re a aplicării principiului de operarea
răspunderii pentru obligațiile proprii. Exact spus, creanțele debitorului
sunt suportate din averea debitorului persoană juridică în insolvență și nu
din patrimoniul membrilor sau asociaților societății date.1
Legea nr. 85/2014, pune la dispoziție o excepție de la acest
principiu, care consistă din antrenarea răspunderii altor persoane pentru
satisfacerea creanțelor, altor persoane, decât debitorul. La concret
vorbind, legea prevede răspunderea membrilor organelor de conducere
și supraveghere a debitorului, și a oricăror persoane care au constribuit
la insolvența debitorului.2
Această reglementare a fost necesară prin faptul că în cazul
societăților de persoane, în situația de insuficiență a activelor, este bine –
venită o acțiune împotriva asociaților care răspund nelimitat pentru
datoriile sociale3, în situația societăților de capitaluri, răspunderea
asociaților pentru obligațiile sociale fiind limitată la valoarea aportului
adus.4
În situațiile în care insolvența debit orului este determinată de
realizarea unor operațiuni care au generat pierderea unor elemente de
activ, la crearea elementelor fictive de pasiv ori la deturnarea activităților
sale de la modul normal al său, pasivul care nu este acoperit și care
1 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 531;
2 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.261 ;
3 Art. 164 din LPI. (are în vedere societățile în nume colectiv și în comndită sau un grup de interes
economic – instanța va autoriza executarea silită asupra asociaților cu răspundere nelimitată, în caz ca
nu sunt suficiente bunuri din avea debitorului) ;
4 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p. 261.
76
egalează c u prejudiciul cauzat creditorilor în cadrul procedurii, poate fi
refăcut prin antrenarea răspunderii persoanelor care au constribuit, într -o
oarecare măsură la starea de insolvență sa debitorului prin activitățile
deșfășurate.1
Răspunderea patrimonială a p ersoanelor vinovate de acestă stare a
debitorului, pe lângă anularea actelor frauduloase încheiate în perioada
suspectă, reprezintă un mecanism specific acestei proceduri cu caracter
judiciar, prin intermediul căruia creditorii își pot recupera sumele dato rate
de debitor, în cazul insuficienței de bunuri din averea debitorului.2
1. Argumente de antrenarea răspunderii pentru intrarea
debitorului în insolvență.
Persoanele a căror atribuții țin de controlul și administrarea afecerii,
care au calitatea de mem brii organelor colegiale sau unipersonale de
conducere și supraveghere a activității societății debitoare, sunt obligate
să-și asume obligațiile față de societate cu lioalitate, prudență și
diligență. Administratorul trebuie să urmărească scopul social și să își
îndeplinească puterile conferite de administrare în interesul societății, să
acționeze cu buna -credință, judecând cu onestitate și informare.3
Administratorul, referitor la răspunderea față de debitorul -societate
pentru activitățile desfășurate, se bucură de ”regula judecății de afaceri”4,
conform căreia acțiunile în răspundere a administratorului să fie
cenzurate conform circumstanțelor mediului de afaceri: administratorul
este exonerat de răspundere dacă a acționat cu convingerea unui bun
proprieta r și cu diligență, fiind informat la acel moment că acționează
corect. Această regulă a judecății nu se aplică în cazul deciziilor
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p.807;
2 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.261;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 807;
4 Regula judecății de afaceri este determinată în contextul art . 144 din Legea nr. 31/1990, privind
societățile comerciale.
77
intenționat eronate în afacere, cu nerespectarea obligației de loialitate, și
în cazurile culpei grave, care nu îi sunt carac teristice unei persoane
prudente și diligente.
În toate celelalte situații de culpă referitoare la administrare,
societatea suportă prejudiciile produse, ca pierderi cauzate de erori de
management care nu sunt atribuite administratorului. Defapt, pierderi le
rămân a fi suportate de către acționarii/asociații care l -au împuternicit pe
administrator, în acest fel, și -au asumat riscurile pe care le -ar fi adus
alegerea în cauză.1
Sunt cazuri când granițele patrimoniilor debitorului -societății și ale
acționarilo r/asociaților sunt depășite prin efectele prejudiciabile prin
deciziile în afaceri, acestea se extind asupra creditorilor sociali. Creditorii
sociali, se găsesc în imposibilitate de a -și satisface creanțele datorită
dezechilibrului structural în patrimoniu l social (insolvabilitate).2
Aceste cazuri sunt soluționate de către procedura insolvenței prin
intermediul acțiunilor în răspundere pentru insolvență, care admite
obligarea persoanelor vinovate de insolvență să achite partea din pasivul
neacoperit după li chidarea activelor societății.3
Conform art.169 alin. (1) din Codul insolvenței, judecătorul -sindic
poate dispune, la cererea lichidatorului judiciar sau administratorului
judiciar ca întregul pasiv sau doar o parte, dar a nu se depăși prejudiciul
care se află în legătură cu fapta săvârșită, să fie suportat de orice
persoană vinovată de insolvență debitorului sau de membrii organelor de
supraveghere sau conducere din cadrul societății -debitor.4
Analizând cele expuse, cererea de răspundere poate fi admisă at âta
timp, cât procedura se află în derulare, fiind bine -venită atât în procedura
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 808;
2 Ibidem ;
3Al Hajjar S imona , Răspunderea civilă a administratorilor debitorului aflat în insolvență, Editura
Universu l Juridic, București, 2012, p. 57;
4 M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014.
78
de reorganizare, cât și în procedura falimentului, și în procedura
generală și în cea simplificată.1
În opinia mai multor autori2, răspunderea persoanelor vinovate de
insolven ța debitorului este o răspundere delictuală specială pentru fapta
proprie, care nu se identifică cu răspunderea civilă prevăzută de C.civ,
pentru că intervine numai în situația în care persoanele au săvârșit una
dintre faptele enunțate de art. 169 din lege , preia unele caracteristici ale
răspunderii civile: existența prejudiciului, săvârșirea de faptă ilicită,
existența vinovăției, existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și
faptă.3
În practică s -a dovedit faptul că este necesar răspunderea
perso anelor pentru insolvență pentru una din faptele expres enumerate
de legiuitorul insolvenței, și existența celor patru elemente de operarea
răspunderii civile delictuale, deoarece răspunderea prevăzută de LPI
este o răspundere civilă delictuală.4
În conclu zie, răspunderea în materia insolvenței are în vedere
răspunderea față de subiectul pasiv al procedurii, sumele care au fost
recuperate sunt intrate în averea debitorului și sunt destinate în cadrul
procedurii de reorganizare – achitarea creanțelor conform programul de
plăți sau completarea fondurilor pentru continuarea activității debitorului,
în cadrul procedurii de faliment – achitarea creanțelor înscrise în masa
credală. Antrenarea acestei forme de răspundere nu înlăt ură de la
aplicare legea penală pentru faptele ce constituie infracțiuni.5
Dacă ne referim la titularul cererii de angajarea răspunderii, atunci
trebuie menționat că principalul titular este administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar.6
1 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 532;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 811 -812;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 797;
4 Nasz Csaba Bel a, op. cit. , 2017, p. 263;
5 Al Hajjar Simona , op. cit. , 2012, p. 52 -53;
6 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 798.
79
Dar i se recunoaște și dreptul de a introduce ace astă acțiune
președintelui comitetului creditorilor, după hotărârea adunării creditorilor,
sau dacă nu este constiuit comitetul – de către un creditor numit de
adunarea creditorilor sau poate invoca acțiunea un creditor care deține
cel puțin 50% din valoare a creanțelor înregistrate în masa credală.1
Aceste situații sunt bine -venite în situațiile în care administratorul
judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoana vinovată de insolvență sau
a decis că nu e cazul să introducă o asemenea cerere.2
Referitor la persoanele în detrimentul cărora se aplică răspunderea,
este clară reglementarea dată de LPI prin art. 169 alin. (1). Categoria
”alte persoane” din legea insolvenței, se referă la administratorii aparenți
(mandatul lor a încetat prin expirarea termenulu i sau revocare, dar ei
continuă să activeze, cu condiția îndeplinirii formalităților de publicitate
de încetare sau neîndeplinire a noilor numiți -administratori)
administratorii de facto (persoanele care nu sunt formal investiți în
această calitate dar acț ionează și se prezintă ca fiind ca atare, inclusiv
asociații și acționarii care sunt implicați în conducerea activității)
administratorii din umbră (persoanele care nu sunt desemnate oficial și
nu se prezintă ca fiind în calitate, dar la instrucțiunile ace stora acionează
efectiv debitorul sau conducerea lui.3
Pot răspunde pentru starea de insolvență și directorii unor
departamente caz: comercial, achiziții, financiar; care nu primesc și
exercită funcții de de administrare, dar care prin activitatea lor au
contribuit la situația de insolvență a societății.4
Așadar, pentru ajungerea debitorului în starea de insolvență,
răspund și administratorii sociali, fie că este vorba despre administrator
unic, sau despre o pluritatea de administratori, care în cadrul soci etăților
1 Nemeș Vasile ., op. cit. , 2015, p. 533;
2 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.264 ;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Flori n, op. cit. , 2014, p. 811;
4 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 428.
80
pe acțiuni1, formează consiliul de administrație – dacă este administrată
de sistemul unitar sau de directorat și consiliu de supravghere – dacă este
administrată de sistemul dualist, atât și directorii și cenzorii și auditorii.2
Răspunderea nu oper ează în cazul persoanelor care ar influența
indirect administrarea afacerii, cum ar fi: avocații, consilierii, finanțatorii
(instituțiile de credit, instituțiile financiare); în ipoteza în care s -au situat
pe poziția de a influența deciziile managementului societății -debitoare,
dar nu s -au substiuit acestuia.3
2. Condițiile răspunderii pentru insolvență.
Conform prevederilor dreptului comun (art. 1.357 C.civ), persoana
care produce un prejudiciu printr -o faptă ilicită, comisă cu vinovăție, el
este obligat la repararea prejudiciului, răspunzând pentru cea mai ușoară
culpă.4
În materia insolvenței, este prezentă răspunderea specială civilă
pentru fapta proprie, care este condiționată de îndeplinirea a patru
condiții:5
1. Fapta ilicită . Antrenarea răspunderii per soanelor menționate la art.
169 alin. (1) din lege – membrii organelor de conducere/supraveghere sau
alte persoane; operează numai în situațiile expres și limitativ prevăzute
de lege la alin. (1).6
Trebuie de precizat că nu are relevanță faptul că o persoa nă sa
comis una sau mai multe fapte din contextul legii (art. 169 alin. (1)),
1 A se vedea pentru lămurirea sistemului unitar – art. 137 și pentru sistemul dualist – art. 153 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 31/1990, republi cată cu modificările ulterioare;
2 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.264;
3 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 811;
4 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.266;
5 Manual de bune practici în insolvență, Suport pentru îmbunătățir ea și implementarea legislației și
jurisprudenței în materie de faliment , editat prin programul Phare 2002 de către Ministerul Ju stiției, în
martie 2006, p. 159;
6 A se vedea faptele expres și limitativ enumerate de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 .
81
deoarece limitele răspunderii rămân aceleași – adică prejudiciul aflat în
legătura de cauzalitate cu faptele sau fapta respectivă.1
Acțiunea în răspundere2 are un termen de prescr ipție de 3 ani.
Trebuie invocată nu mai târziu de 2 ani de la momentul declanșării
procedurii și începe să curgă de la momentul în care s -a cunoscut sau
trebuia să se cunoască persoana vinovată de starea de insolvență3.(art.
170)
2. Prejudiciul . Pentru a se repara prejudiciul produs de persoanele în
condițiile faptelor ilicite enumerate, se pune problema ca insolvența
debitorului să fie dublată și de starea de insolvabilitate a acestuia. Dacă
debitorul insolvent nu este insolvabil, când activul depășește p asivul,
creditorii nu au interes de a invoca acțiunea în răspundere, deoarece
valorificarea activului acoperă pasivul.4
În toate situațiile, prejudiciul trebuie să se afle în legătură de
cauzalitate cu fapta ilicită săvârșită, deoarece numai așa va putea f i
antrenată răspunderea reglementată de art. 169 din lege.5
Totodată, obligarea persoanelor respective pentru acoperirea
pasivului nu este fundamentată dacă nu este produs un prejudiciu,
pentru că nu s -ar fi îndeplinit o condiție în antrenarea răspunderii.6
În situația de pluritate, răspunderea intervine cu caracter solidar, co
condiția că să intervină apariția stării de insolvență anterior sau actual cu
exercitarea mandatului sau a deținerii poziției în societatea debitoare.
Hotărârea instenței trebuie să prevadă nu numai cuantumul pagubei, ci
și partea din prejudiciu fiecărui autor, dacă obligația este una conjunctă.7
Angajarea răspunderii persoanelor vinovate de insolvența
debitorului, în realitate ar trebui să se supună regulii de limitarea
1 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 458;
2 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 534;
3 Al Hajjar Simona , op. cit. , 2012, p. 56 ;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 818;
5 Nasz Csab a Bela , op. cit. , 2017, p. 270;
6 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 818;
7 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.271.
82
răspunderii f iecărei persoane la prejudiciul produs prin fapta proprie, cu
vinovăție.1
Acțiunea în răspundere are caracter colectiv, deoarece în cazul în
care va fi admisă de către instanță, indiferent de cine a invocat -o, ea va
profita tuturor creditorilor înregistraț i în tabelul de creanțe. Sumele astfel
recuperate vor intra în averea debitorului, având ca destinație în cazul
reorganizării – la plata creanțelor conform planului de plăți adoptat,
completarea fondurilor de care are nevoie continuarea activității
debitoru l, în cazul falimentului – acoperirea pasivului.2
Indiferent de stabilirea cuantumului de prejudiciu produs, persoanele
respective nu pot fi obligate să achite mai mult decât pasivul neacoperit.3
Astfel, se pune problema dacă acțiunea în răspundere este ad misă
înaintea lichidării activului și definitivarea tabelului de creanțe, momentul
în care este cunoscut cu siguranță pasivul neacoperit. Trebuie de
menționat faptul că specificul procedurii de insolvență presupune
desfășurarea în paralel a etapelor pentru stabilirea pasivului și activului,
pentru reîntregirea masei active și valorificarea elementelor care o
alcătuiesc, în interesul creditorilor.
Ca urmare, nesoluționarea acțiunilor privind valorificarea creanțelor
sau lichidarea activului care nu s -a fina lizat încă, nu se pot opune
formulării și soluționării acțiunii în răspundere pentru insolvența cauzată.4
Astfel, pe rolul instanței se află acțiuni în anularea actelor
frauduloase, care se referă la aceleași fapte ale administratprilor pentru
antrenarea r ăpunderii acestora, iar aceste acțiuni nu sunt soluționate
definitiv, acțiunea privind antrenarea răspunderii va putea fi suspendată,
conform art. 413 alin. (1) NCPC, dezlegarea cauzei depinde în tot sau în
parte, de inexistența sau existența dreptului car e constituie obiectul unei
1 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 819;
2 Cărpenaru Stanciu D., Ho tca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 465 ;
3 Pașca V iorel, Falimentul fraudulos. Răspundere și sancțiuni, Editura Lumi na Lex, București, 2005, p.
104;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 820.
83
alte judecăți. Argumentul pentru suspendarea acțiunii în cauză este
faptul că prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta s -ar putea
repara prin admiterea acțiunii anulării actului fraudulos efectuat de către
administra tor, în acest caz nu se va dispune repararea aceluiași
prejudiciu printr -o altă acțiune, deoarece s -ar cauza o îmbogățire fără
just temei.1
Se va pune în discuție cazul în care, din urma executării acțiunii în
anulare a actelor frauduloase, nu se va putea recupera bunurile sau
sumele bănești sau recuperarea fiind parțială, din urma insolvabilității
terțului -dobânditor.
Nici suspundarea soluționării acțiunii în răspundere nu este exclusă
în cazul lichidărilor nefinalizate, sau a nejudecării acțiunilor de
valorificarea creanțelor, în măsura în care instanța va aprecia că sunt
șanse convingătoare că după finalizarea acestor proceduri, pasivul va fi
acoperit în totalitate sau într -o parte care să influențeze judecarea
acțiunii în răspundere.2
3. Cauzalitatea dintre fapta ilicită și prejudiciul . LPI prevede condiția
că persoana ce a cauzat insolvența debitorului, va răspunde în tot sau în
parte din pasivul debitorului, dar numai că prejudiciul să fie în legătură de
cauzalitate cu fapta produsă.3
Astfel, trebui e să se stabilească pe baza probelor certe, că debitorul
a ajuns în starea de insolvență din cauza producerii unei fapte
reglementate de art. 169 din Lege, și prin aceasta creditorii înregistrați în
tabelul de creanțe au ajuns a fi prejudiciați prin neputi nța de a -și
recupera sumele datorate de către debitor.4
Răspunderea va putea fi antrenată pentru partea din pasiv(sau
pentru tot pasivul) aflată în legătură de cauzalitate cu fapta săvârșită. Art.
1 Ibidem;
2 Ibidem ;
3 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 801;
4 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p. 273.
84
169 alin. (1) prin sintagma ”fără să depășească prejudiciul aflat în
legătură de cauzalitate cu fapta respectivă”1 nu are numai scopul de a
determina nivelul maxim al despăgubirilor, ci și de a determina existența
unei legături de cauzalitate între fapta produsă ilicită și prejudiciul produs
societății -debitoare, care se va adauga legăturii cauzale dintre fapta
produsă și apariția situației de insolvență.
Antrenarea răspunderii este condiționată de determinarea
cumulativă a două relații de cauzalitate expuse mai sus.2
Prima legătură care trebuie analizată este rel ația de cauzalitate între
fapta produsă ilicită și starea de insolvență. Faptul că disponibilitățile
financiare lipsesc pentru achitarea datoriilor exigibile trebuie să fie
determinată de fapta pentru care se antrenează răspunderea.3
În al doilea rând, răs punderea pentru insolvență presupune
existența legăturii de cauzalitate dintre fapta produsă ilicită și prejudiciu.
Acest tip de răspundere este d efapt o răspundere patrimonială pentru
repararea prejudiciului produs printr -o faptă ilicită reglementată,
finalitatea antrenării răspunderii este una reparatorie. Acesta este
argumentul pentru sintagma ”fără de a depăși prejudiciul aflat în relații de
cauzalitate cu fapta ilicită respectivă”, care ar limita despăgubirile la
valoarea daunelor aflate în legătură ca uzală cu fapta produsă ilicită.4
Determinarea legăturii de cauzalitate între starea de insolvență și
fapta ilicită prezintă dificultate în anumite ipoteze. De exemplu fapta de a
ține o contabilitate fictivă, de a sustrage unele acte contabile, cazuri în
care ”legătura de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu se
prezumă.”(art. 169 alin. (1) lit. d))
Astfel, legea prezumă cauzalitatea între faptă și prejudiciu, dar nu și
pe cea între faptă și stare de insolvență. Răspunderea nu va putea fi
1 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 803;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 820;
3 Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mih ai Adrian, Nemeș Vasile , op. cit. , 2014, p. 440;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 821.
85
antrenată în caz în care nu există cauzalitate între faptă(fapta ilicită de a
nu preda unele acte) și starea de insolvabilitate. Sau în cazul în care
fapta ilicită este produsă după apariția insolvenței, efectul nu poate fi
anterior cauzei, lipsa dublei prezumții d e cauzalitate face ineficient textul.
Dar dacă, în baza prezumției judiciare, omisiunea de predarea
unelor acte contabile este egalată cu încălcarea ținerii obligatorii a
contabilității în conformitate cu legea, fapta s -ar putea deplasa temporar
anterior stării de insolvență, astfel va putea fi calificată factor cauzal al
acestui efect.1
4. Vinovăția . Acesta este ultimul element al răspunderii pentru starea
de insolvență și chiar dacă legea insolvenței nu îl reglementează direct,
cu incertitudine acest ele ment trebuie să existe, deoarece în absența
vinovăției nu putem discuta despre responsabilitate și despre obligația
de acoperire a prejudiciului produs.2
Vinovăția persoanelor enumerate la art. 169 alin. (1) din LPI, trebuie
să îmbrace o formă calificată, respectiv forma intenției. Altfel spus, în
materie de răspundere civilă delictuală, graviditatea faptei nu prezintă
importanță, autorul faptei trebuie să acopere integral prejudiciul produs și
atunci când a acționat cu culpa cea mai ușoară.3
Vinovăția nu s e prezumă4, ea putând fi dovedită prin orice mijloc de
probă admisă de lege.
3. Efectele angajării răspunderii pentru insolvență.
Ca consecință a admiterii acțiunii în răspundere, persoanele care
trebuie să răspundă sunt obligate la suportarea pasivului d eterminat de
instanță. Astfel, ea va determina cu exacitate sumele bănești ce vor fi
1 Ibidem;
2 Nasz Csaba Bela , op. cit. , 2017, p.275;
3 Idem, p. 275 -276;
4 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 801.
86
achitate de persoanele vinovate. În situația în care persoanele
răspunză toare de acoperirea pasivului nu varsă sumele de bani de bună –
voie, acestea vor fi supuse executări i silite.1
Procedura executării silite se va derula conform regulile C.pr.civ.2
Determinarea cu exacitate a pasivului și întinderea persoanelor
vinovate de insolvență se va stabili de către judecătorul -sindic în baza
probelor administrate. La modul concre t, partea pasivului care trebuie
acoperită de persoana răspunzătoare trebuie să fie partea care
constituie efectul faptelor ilicite produse.3 În acest sens întinderea
răspunderii persoanelor se va determina în raport cu legătura de
cauzalitate între fapta produsă și pasivul săvârșit.4
Este necesar de a face precizare art. 179 din lege, care prevede
termenul de pres cripție. Astfel, se impune precizarea că acțiunea în
răspundere se prescrie în termenul de 3 ani de la momentul cunoașterii
persoanei care a cauz at insolvența și oricât de târziu nu ar fi cunoscută
persoana resp ectivă, momentul începerii cursului nu se poate depăși
termenul de 2 ani de la momentul declanșării procedurii.5
Referitor la sumele recuperate din urma antrenării răspunderii a
persoanelor ce au produs insolvența debitorului, vor intra în averea
debitorului și destinația lor fiind, în cazul reorganizării – plata creanțelor
conform programului de plăți, completarea fondurilor necesare pentru
continuarea activității societății debitoare, în caz ul falimentului – la
acoperirea pasivului6.(art. 171 din lege)
Conform alin. (2) art. 173 din lege, după închiderea pocedurii
falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de
către executorul judecătoresc, conform ordinii de distri buire reglementată
1 Nemeș Vasile, op. cit. , 2015, p. 534 ;
2 Nasz Csaba Bela , p. cit. , 2017, p.278 ;
3 Cărpenaru St anciu D., op. cit. , 2014, p. 803 ;
4 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 534;
5 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , op. cit. , 2014, p. 831;
6 Nasz Csaba Bela , p. cit. , 2017, p.281.
87
de legea specilă, după tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la
dispoziția executorului de către lichidatorul judiciar.1
Așadar, repartizarea sumelor după închiderea procedurii falimentului
nu îi revine lichidatorului, deoarece dup ă momentul acesta procesual, el
fiind descărcat de orice responsabilități și îndatoriri referitoare la
procedură, debitor și averea lui, creditorii și titularii dreptului de
preferință, asociații și acționarii, astfel reglementată de art. 180 din lege.2
În temeiul art. 139 alin. (8), răspunderea angajată pentru pasivul
produs nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie
infracțiuni, reglementate de Codul penal: bancruta frauduloasă (art. 241),
bancruta simplă (art. 240), gestiunea fraud uoasă (art. 242), delapidarea
(art. 295).3
Persoana care a fost determinată ca răspunzătoare pentru
acoperirea pasivului printr -o hotărâre definitivă de angajarea răspunderii,
nu va mai putea fi desemnată ca administrator ori, dacă deține funcția de
admini strator în alte societăți, va fi decăzută din acest drept pe un timp
de 10 ani de la data când hotărârea a rămas definitivă.4 (conform art.
169 alin. (10) )
Publicitatea acestei măsuri trebuie asigurată prin comunicarea
sentinței de către tribunal către Ofi ciul Național Al Registrului Comerțului,
din oficiu.5
1 Al Hajjar Simona , op. cit. , 2012, p. 58;
2 Nasz Csaba Bela , p. cit. , 2017, p. 278;
3 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 534 -535;
4 Nasz Csaba Bela , p. cit. , 2017, p. 278;
5 Nemeș Vasile , op. cit. , 2015, p. 535.
88
CAPITOLUL V. VALORIFICAREA ACTIVELOR ȘI RECUPERAREA
CREANȚELOR.
Prezentul capitol este focalizat pe metodele de valorificare a
bunurilor debitorului și modalitățile de recuperare a creanțelor, atât a
celor uzuale, cât și mai neobișnuite care pot fi aplicate în procedura de
insolvență. Se va identifica necesitatea valorificării activelor, recuperării
creanțelor, corelarea acestora, unele dificultăți și particularități ale
modalităților.
1. Necesit atea valorificării activelor și importanța recuperării
creanțelor.
Realizarea scopului legii are în vedere acoperirea pasivului
debitorului găsit în procedura insolvenței.1 Aceasta se poate realiza prin
aplicarea principiului maximizării averii debitoru lui și de recuperarea
creanțelor și cel a valorificării în timp util și într -o manieră cât mai
eficientă a activelor, prin uzarea instrumentelor avute la îndemână
practicienii. De asemenea, în contextul legii se găsesc un șir de
prevederi care dau eficienț ă aplicării acestor principii, făcând mecanismul
insolvenței structurat pe etape și ușor de aplicat.
Legea nr. 85/2006 se referea la principiul maximizării recuperării
creanțelor debitorului sau la principiul maximizării valorii activelor
debitorului. Se găseau prevederi legale care făceau referire la
maximizarea averii, la toate bunurile și drepturile patrimoniale
susceptibile de a fi executate silit. Alin. (1) din art. 86 din Legea nr.
85/2006, reglementa că orice contracte care nu au fost executate în
1 Adam Anca Roxana, op. cit. , 2016, p. 19.
89
totalitate sau saubstanțial de toate părțile, cu scopul maximizării averii,
practicianul în insolvență poate denunța aceste contracte.1
În prezenta lege, valorificarea bunurilor debitorului își poate găsi
eficiența în procedura reorganizării, de către admin istratorul judiciar,
conform regulilor determinate în planul de reorganizare, încât lichidarea
unor bunuri sau a tuturor bunurilor debitorului reprezintă o măsură
adecvată pentru executarea planului.2
În ceea ce privește procedura falimentului, valoarea ac tivelor
determinată prin raportul de evaluare redactat în etapa lichidării
constituie elementul cu esențiale implicații asupra nivelului de recuperare
a crențelor în etapa de lichidare. Astfel, în cadrul etapei de lichidare,
legea prevede modalitatea de an gajarea unui evaluator cu acordul
comitetului creditorilor.3
În situația în care evaluarea bunurilor s -a făcut de un ev aluator
intern, înaintea deschiderii procedurii, rezultatele fiind considerate ca
valabile, practicianul și comitetul creditorilor pot de cide asupra utilizării
acestor date și în cadrul procedurii deschise cu scopul maximizării averii
debitorului și derulării cu celeritate a procedurii. Dar dacă există dubii
referitoare la rezultatele evaluatorului intern, sau acestea nu sunt actuale
sau li psesc, atunci se poate decide asupra chemării unui evaluator
independent sau extern, care nu s -a aflat în relații cu activitatea derulaă
de debitor.4
Scopul principal avut în vedere prin urmărirea maximizării gradului
de valorificarea a activului și de rec uperare a creanțelor pentru
procedura falimentului și lichidării este acela de a valorifica activele
1 Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae , op. cit. , 2006, p. 8;
2 Adam Anca Roxana, op. cit. , 2016, p. 115;
3 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, Falimentul și lichidarea, Editura
Universul Juridic, București, 2 015, p. 45;
4 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 436.
90
debitorului aflat în faliment la un preț cât mai înalt, astfel încât gradul de
acoperire să fie cât mai mare a creanțelor.1
Valorificarea activelor și recu perarea creanțelor este importantă și în
operațiunea de întocmire a listei bunurilor ale debitorului, dar însă, ea
trebuie să reprezinte o operațiune care are caracter pur formal și
birocratic, finalitatea legii se consideră îndeplinită atunci când fiecare bun
cuprins în listă va banaficia de valorificarea corespunzătoare a valorii
sale și de luarea hotărârei referitoare la modalitatea de valorificare sau
exploatare în cadrul procedurii insolvenței.
Aspectele acestea vor fi cuprinse în raportul
administrat orului/lichidatorului judiciar de examinarea situației economice
a societății debitoare și a actelor depuse2, efectuat conform lit. a) alin. (1)
art. 58 și lit. a) art. 64.
2. Valorificarea bunurilor debitorului.
Cu scopul satisfacerii creanțelor creditoril or, lichidatorul în procedura
falimentului valorifică toate bunurile urmăribile ale societății debitoare. În
cazurile în care debitorul este deținătorul a unor bunuri în devălmășie
sau în coproprietate, practicianul formulează cerere de partaj,
judecătorul -sindic competent pentru procedura de insolvență, prin
lichidare de active, cu derogare de la regulile de competență referitoare
la acțiunile de partaj, urmând să judece și această cerere.3
Pentru a maximiza valoarea averii debitorului, legiuitorul obligă pe
practician să întreprindă demersurile pentru expunerea pe piață, într –
modalitate cât mai adecvată, a bunurilor care vor fi supuse vânzării.
Cheltuielile de publicitate se vor suporta din averea debitoarei.4
1 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, op. cit. , 2015, p. 51;
2 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 4 36;
3 Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017, p. 91;
4 Cărpenaru Stanciu D., op. cit. , 2014, p. 787.
91
Evaluarea și valorificarea bunurilor debitoru lui se pot realiza
individual sau în bloc1, conform modalităților reglementate de către
Legea nr. 85/2014.
De îndată ce a fost finalizată inventarierea bunurilor și s -a întocmit
tabelul de creanțe definitiv, începe lichidarea bunurilor urmăribile.2
Bunuril e debitorului supuse lichidării se vor vinde conform Codului
de procedură civilă și se vor dobândi libere de orice sarcini.
Operațiunea de valorificare a bunurilor se concretizeză prin
încheierea contractelor de vânzare. Cumpărătorii bunurilor putând fi și
acționarii/asociații debitorului sau creditorii acestuia.3
Prețul încasat în urma valorificării sunt depuse în contul de lichidare,
și acestea sunt supuse distribuirii către creditori, conform planului de
distribuire. Dacă vânzarea bunurilor se face prin licitație publică,
procesul -verbal de adjudecare semnat de practician reprezintă titlu de
propeietate. Dacă legea impune forma autentică pentru transferul
dreptului de proprietate a acestor bunuri, contractele vor fi autentificate
de către notarul public p e baza procesului -verbal de licitație.4
Combinarea celor două tipuri de vânzare (licitația și vânzarea
directă) sau alegerea unui tip de vânzare se raportează la principiul
maximizării averii debitorului și la celeritatea procedurii insolvenței, dar
fără ca unul vreunul din ele să fie absolutizat. Deci, decizia în favoarea
modalității de vânzare se ia de la caz la caz, cu obiectivul principal de a
maximiza prețul realizat prin vânzare și nivelul de acoperire a pasivului.5
Conceptul maximizării prețului re alizat are referire la optimizarea
legăturii dintre chetuielile conservării și administrării bunului, incluzând,
din perspectiva creditorilor, costul așteptării dintre momentul declanșării
procedurii și momentul de distribuiri a sumelor obinute. O vânzare care a
1 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, op. cit. , 2015, p. 47;
2 Idem, p. 45;
3 Adam Anca Roxana, op. cit. , 2016, p. 452;
4 Nasz Csab a Bela, op. cit. , 2017, p. 91;
5 Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin, op. cit. , 2014, p. 719.
92
fost amânată, chiar pentru un preț mai bun în viitor, poate duce la
cheltuieli proporțional mai mari, în absența dobânzii aferente folosirii
banilor de către creditori, deci la rezultatul inferior.1
În situația în care, lichidatorul a urmat toate d emersurile
reglementate de lege, nu a reușit să valorifice un bun urmăribil în timp de
2 ani de la dara începerii lichidării, acesta percede la notificarea
creditorilor referitor la exercitarea opțiunii de a dobândi proprietatea
bunului în contul creanței.2
În situația în care, niciun creditor nu a exercitat dreptul de opțiune,
bunul va fi exclus din valorificare, cu menținerea cauzelor de preferință,
dacă e cazul, și până la momentul rămânerii definitive a deciziei de
eliberare de datorii reziduale, bunul acesta va putea fi valorificat pe calea
executării silite individuale, conform regulelor dreptului comun. Dacă
până la acest moment bunul nu a fost valorificat, se sting toate cauzele
de preferință asupra bunului respectiv.3
În vederea conservării bunului, în situația în care în averea
debitorului nu sunt suficiente lichidități, lichidatorul va putea valorifica
bunul de urgență, prioritate având bunurile asupra cărora nu există
cauze de preferință, pentru realizarea acestor lichidități, fără aprobarea
preal abilă a creditorilor. Valorificarea dată va avea loc prin licitație
publică, după evaluare, pornind de la valoarea de lichidare indicată de
evaluator.4
Pentru aprecierea modalității alese de vânzare, lichidatorul trebuie
să aibă în vedere circumstanțele v ânzării, starea pieței bunui dat,
interesul manifestat pentru bunurile similare, segmentul de piață a
1 Idem, p. 720;
2 A se vedea dacă un ul singur și -a exercitat dreptul de opțiune, sau când mai multi, în acest sens
Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017 , p. 91;
3 Nasz Csaba Bela, op. cit. , 2017, p. 91;
4 Nemeș Vasile, op. cit. , 2015, p. 525 -526.
93
posibililor interesați, potențialul pieței, studierea pieței într -un cuvânt,
mărimea cheltuielilor de pază, conservare, etc.1
Din reglementarea art. 154 alin. (2), rezultă că modalitatea de
vânzare aleasă și regulamentul de vânzare a bunurilor corespunzător
modalității vânzare pentru care se alege sunt propuse de lichidatorul
judiciar, și trebuie aprobate de către adunarea creditorilor.2
În cazul în care, adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de
vânzare, sau a aprobat dar bunurile nu au fost valorificate într -un timp
rezonabil, vânzarea bunurilor se va face prin licitație publică, după
regulile Condului de procedură civilă, la propunerea lichidator ului, cu
consimțământul instanței.3
În situațiile vânzării prin licitație publică, aceasta se va derula
conform regulelor ale Codului de procedura civilă. În cazul vânzării prin
negociere directă, regulamentul de vânzare va trebuie supus aprobării
de către adunarea creditorilor, de către lichidator.
Efectuarea lichidării are în vedere și efectuarea publicității cu scopul
de a valorifica activele debitorului. În cazul valorificării prin licitație
publică, trebuie de menționat că lichidatorul este obligat la efectuarea
publicării pe site -ul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din
România.4
De asemenea art. 156 alin. (4) menționează că vânzarea activului
se va realiza după publicarea într -un ziar de largă circulație, astfel,
ulterior publicării an unțului de vânzare, persoanele interesate pot
inspecta bunurile supuse vânzării.5
1 Bufan R., Deli – Diaconescu A., Moțiu F., op. cit. , 2014, p. 720;
2Dimitriu Alexandru Paul, Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței, Editura C.H.Beck,
București, 2015, p. 207;
3 Nemeș Vasile, op. cit. , 2015, p. 526;
4 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, op. cit. , 2015, p. 50;
5 Nemeș Vasile, op. cit. , 2015, p. 526.
94
3. Recuperarea creanțelor de către creditori.
Prezenta subsecțiune vizează modalitatea de recuperare a
creanțelor prin intermediul mecanismelor reglementate de Legea nr.
85/2014, abordând de o manieră completă drepturile și mecanismele
puse la îndemâna creditorilor de procedura insolvenței, cu scopul
recuperării creanțelor cât mai eficiente.
Așa cum am menționat mai devreme, obiectivul legii se referă la
acoperirea pasivului cât mai eficiente a debitorului găsit în procedura
insolvenței.1
Mai întâi de toate trebuie de menționat câteva dintre modalitățile de
recuperare a creanțeor prin procedura insolvenței, cum ar fi: recuperarea
prin conversia acestora în capital, prin planu l de reorganizare, conform
art. 133 alin. (5), prin transferurul de proprietate asupra unor active (prin
plan, vânzare, compensare, dare în plată), alte medote neuzuale(de ex
acțiunea în răspundere contractuală), etc.2
În cadrul recuperării creanțelor, putem identifica principii care ar
ajuta în procedura insolvenței, recuperarea cât mai eficientă a creanțelor
de către creditori, prin aplicarea acestora s -ar favoriza recuperarea
creanțelor de către creditori. Astfe l, legea insolvenței prin interm ediul
princ ipiului maximizării averii și recuperării creanțelor, s -a referit la scopul
principal pe care îl are un creditor în cadrul procedurii de i nsolvență, este
acela de a valor ifica activele debitorului pentru o acoperire cât mai mare
a creanțelor.
De asemenea este în interesul creditorilor de aplicarea principiului
de valorificarea într -o manieră cât mai eficientă a activelor debitorului,
1 Adam Anca Roxana, op. cit. , 2016, p. 19;
2 Bufan Radu, B ercea Lucian, Dreptul insolvenței și instabilitatea economică, Editura Universul juridic,
București, 2 013, p. 63 -68.
95
deoarece anume prin valorificarea într -un timp rezonabil și util vor fi
îndestulate creanțele deținute.1
Garantarea obligați ilor au un rol foarte important în ceea ce privește
recuperarea creanțelor de către creditori. Necesitatea de garantare a
obligațiilor apare ca o modalitate de ocrotire, ca un colac de salvare pus
la îndemâna creditorilor pentru a se ocroti de insolvabilit ate.2
Această necesitate s -a simțit din nesiguranța în care se aflau
creditorii, ca urmare a riscului general de neachitare și de concursul
dintre creditorii chirografari ai debitorului. Desigur că, această protecție
nu garantează succesul sigur al execută rii obligațiilor dar, la sigur
mărește șansele de recuperare a creanțelor.3
La modul general vorbind, garanțiile obligațiilor sunt mecanisme
care pot avea un efect de diferențiere a creditorilor în recuperarea
creanțelor din patrimoniul aceluiași debitor .4 La concret analizând ,
garanțiile sunt numai instrumente juridice care reprezintă excepții de la
regula egalității între creditorii chirografari.5
Conform art. 5 pct. 15 din Codul insolvenței și potrivit art. 2347
C.civ., se desprinde concluzia că, sing urele garanții care sunt capabile
de a produce efecte în cadrul procedurii insolvenței sunt cauzele de
preferință. Garanțiile personale reglementate de contexul art. 2279 – 2322
C.civ., fideiusiunea, scrisoarea de garanție și scrisoarea d e confort nu se
vor considera garanții în cadrul procedurii insolvenței.6 Aceasta este și
ideea pentru care în vechea reglementare era folosit termenul de
“garanție”, fiind abandonat de actuala reglementare legală, numită astăzi
“cauze de preferință”.
1 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, op. cit. , 2015, p. 51 -52;
2 Dimitriu Alexandru Paul, Garanțiile credi torilor în procedura insolvenței în obscuritatea noului Cod
civil, în C.J. nr. 6/2013, p. 355;
3 Dimitriu Alexandru Paul, op. cit. , 2015, p. 80;
4 Ibidem;
5 Vasilescu Paul, Drept civil. Obligații, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 116;
6 Adam Ioan, Sav u Codruț Nicolae , op. cit. , 2006 , p. 97;
96
În procedura insolvențe i pentru ca o creanță să fie considerată
garantată, ea trebuie să îndeplinească condițiile: garanția să fie cauză de
preferință – ipotecă, gaj, privilegiu, drept de retenție; și garanția să fie
instituită asupra bunurilor din averea debitorului.1
Un studiu foarte important sunt garanțiile reale și privilegiile. În
categoria clauzelor de preferință conform art. 2327 C.civ.2 vom include și
dreptul de retenție3.
Ele au menirea de a asigura pr ioritatea recuperării creanței în caz
de neexecutare și de a facilit a obținerea bunului în vederea executării
silite. Numai creditorii care beneficiază de o garanție reală sau în general
de o cauză de preferință, când vin în concurs cu creditorii chirografari,
vor fi preferați la plată.4
În concluzie, esența și punctul com un al garanțiilor reale se
regăsesc în afirmația că există un bun afectat la plată, nu numai o
asigurare incertă, general ă și comună, pe care o confer ă gajul general.5
În sistemul nostru de drept, există garanții reale sau cauze de
preferință: ipoteca, gaj ul, privilegiile și dreptul de retenție, conform art.
2327 C.civ. Referitor la cauzele de pre ferință, acestea se clasifică după
cum bunul dat în garanție rămâne sau nu în posesia constituitorului
garanției și după nașterea garanției: garanții cu deposedare – gajul și
dreptul de retenție; și garanții fără deposedare – ipoteca și privilegiile.6
Analizând prevederile art. 80 alin. (1) din Lege7, este evident faptul
că dobânzile, penalitățile, majorările nu pot fi adăugate creanțelor
anterioare, cu excepția cazul ui reglementat de art. 103. Această soluție
1 Dimitriu Alexandru Paul, op. cit. , 2015, p. 83;
2 Sunt asimilate pivilegiile, ipoteca și gajul;
3 Retenția este definită ca fiind o garanție reală. Acest drept îi conferă titularului o putere de „inerție”
specific ă detentorului, de a refuza restituirea bunului și de a se sustrage de la concursul cu ceilalți
creditori;
4 Dimitriu Alexandru Paul, op. cit. , 2015, p. 81;
5 Ibidem;
6 Idem, p. 82;
7 M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014.
97
este justificată deoarece curgerea în continuare a penalităților și
dobânzilor ar agrava situația financiară a debitorului.
Prin această procedură de “înghețare” a creanțelor anteriore la
valoarea momentului de naștere a acestora, se încearcă consolidarea
intereselor debitorului, ce ar putea spera la un plan de reorganizare de
succes, cu interesele creditorilor și anume de a -și mări șansele de
recuperare a creanțelor, în forma în care se găsesc creanțele la
momen tul deschiderii procedurii.1
Totodată, se urmărește și menținerea echității între creditori, în ceea
ce privește șansele de recuperare a creanțelor înscrise, oferând șansa
unei cooperări corecte și sincere a acestora. Astfel, dacă nu s -ar lua
măsura de “î nghețare” a creanțelor, creditorii care beneficiază de
prevederi contractuale mai favorabile, vor încerca artificial să
prelungească procedura de insolvență pentru debitor, pentru a -și mări
cuantumul creanței sale, cee ace nu ar fi correct și echitabil. 2
Rezultă că, stoparea accesoriilor reprezintă măsura de protecție a
activului debitorului, care vizează înfăptuirea rațiunilor legii privind
procedura insolvenței, și anume acordarea unei șanse de reintegrare
economică a debitorului, colaborată cu maximiza rea acoperirii creanțelor
din masa credală.
Astfel, prin manifestarea principiului de asigurare unui proceduri
eficiente, are în vedere comunicarea prin mijloace adecvate creditorilor a
procedurii, prin care creditorii să poată controla procedura înt r-o ma nieră
optimă și eficientă, e i pot avea acces la informațiile de procedură prin
intermediul aplicării principiului de asigurării gradului ridicat de
transparență și previzibilitate în procedură. 3
Aplicarea și manifestarea acestor principii este esențială, deoarece
sunt de natura de a institui o armonie referitor la drepturile creditorilor.
1 Pricope Paul, op. cit. , 2014 , p. 165;
2 Idem, p. 165 -166;
3 Adam Anca Roxana, op. cit. , 2016, p. 58 -72.
98
Un exemplu relevant îl constituie situația în care de furnizor, căruia îi
este asigurată o protecție sub imperiul încasării creanței curente, deci,
dacă societatea debi toare se află în procedura de observație, sau se
derulează un plan de reorganizare, în cazul neplății creanței curente în
condițiile și termenele expuse la art. 75 alin. (4) și art. 143 alin. (3) din
lege, creditorul curent care a fost îndreptățit, ar la î ndemână instrumentul
prin care poate cere deschiderea procedurii falimentului.1
Un alt instrument aflat la îndemâna creditorilor, pentru a evita
prelungirea nejustificată a procedurii de lichidare, conform art. 156 alin.
(2) din lege posibilitatea de a apl ica regulile C .proc.civ. în vederea
executării silite în cazul când nu este aprobat un regulament de vânzare
sau când regulamentul aprobat nu admite valorificarea activelor într -un
timp util. 2
Vorbind la modul general, se observă că, din punctul de vedere al
reglementărilor referitoare la faliment și lichidare, legiuitorul a extins
principalele obiective, privind protecția prioritară a creditorilor cu creanțe
curente (fiind acei care finanțează direct cu fonduri sau indirect prin
credite comerciale activit atea societății debitoare) și simplificarea
procedurii de valorific are a activelor cu urmarea micșorării duratei a
procedurii de lichidare.3
Prin excepție de la aplicarea principiului de recuperarea creanțelor
în etapa reorganizării, în contractul de leasi ng, recuperarea unei mari
părți din creanțe se face și prin perioada de observație, ca urmare a
restituirii bunurilor ce fac obiectul leasingului financiar.4
1 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, op. cit. , 2015, p. 53;
2 Nasz C.B., op. cit. , 2017, p.91;
3 Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George Dorin, op. cit. , 2015, p. 53;
4 Bufan Radu, Bercea Lucian, op. cit. , 2013, p. 64.
99
CONCLUZII
Pe parcursul întregii lucrări am urmărit scopul de a studia și de a
înțelege mecani smul insolvenței materializat prin principii, mijoace, prin
dispozițiile legii, prin acte normative. Acestea m -au făcut să înțeleg că
domeniul afacerii este unul foarte variabil, azi afacerea este plină de
succes, maine s -ar putea să ajungă la eșec, totul este spontan, uneori
infuența economiei țării ar putea caracteriza insuccesul, altădată o
simplă greșeală în previziunea financiară, o omisiune, există mai multe
cauze din urma cărora ”decedează” o idee de afacere, deaceea a fost
necesară dezvoltarea conti nuă a materiei insolvenței, care ar putea
echilibra situațiile de debit și de credit ale afacerii, care ar putea redresa
o societate, ar putea să o reinstituie pe piață, sau ar lichida -o ”reușit”.
Deaceea, este esențială ideea că orice debitor aflat în dif icultate
financiară, trebuie mai întâi să accepte faptul că parcurge o etapă grea,
din punct de vedere economic, iar apoi să ceară ajutorul și implicarea
creditorilor pentru a trece peste dificultățile financiare. Dacă nu se înțeleg
între ei, atunci ar fi cazul să solicite (condițiile trebuie îndeplinite)
deschiderea procedurii de insolvență.
Prin prezenta lucrare am analizat metodele de a maximiza averea
debitorului aflat în procedura insolvenței, de a recupera creanțele, de a
valorifica activele cât mai e ficient și în concluzie, toate acestea reprezintă
principii reglementate de Legea nr. 85/2014, care realizează o armonie
dintre debitor și interesele creditorilor.
Acțiunea în anularea actelor fraduloase, merită atenția în analiza
sistemului de drept națio nal. Deoarece importanța acestei acțiuni ține, pe
de o parte de repararea pagubelor produse creditorilor prin invocarea
acțiunii, și totodată pune accentul pe protecția intereselor creditorilor,
care au fost fraudați prin acțiunile debitorului, anume prin înstrăinarea
100
averii sale cu scopul de a se opune realizării drepturilor de creanță de
către creditori. Ea reprezintă un instrument flexibil și actual, care asigură
tratamentul juridic al drepturilor debitorului și creditorilor, echilibrândule,
în cadrul a cțiunii în anulare a actelor frauduloase efectuate de debitor
anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Procedura insolvenței instituie reguli derogatorii privind contractul în
curs, cu scopul de a -i oferi protecție sau de a -l desființa, dacă nu ar
profita debitorului. În concluzie, pentru acest contract aflat în astfel de
împrejurări, legea instituie un privilegiu pentru debitor, căruia îi oferă o
șansă de redresare, prin protecția interesului acestuia, care prevalează
față de interesul terților cu car e contractează debitorul. Ca argument
legea are în vedere salvarea activității debitorului, prin scopurile urmărite
de procedura insolvenței (salvarea activității, acoperirea pasivului,
salvarea debitorului, etc).
Procedura insolvenței stabilește două ins trumente foarte esențiale
pentru corectarea dezechilibrului patrimonial al debitorului: anularea
actelor frauduloase menționată mai devreme și acțiunea în răspundere,
o răspundere specială care are ca scop, în caz de admitere, readucerea
unor sume de bani, active în averea debitorului. Această acțiune este
benefică pentru acoperirea pasivului în situația în care insolvența a fost
produsă de anumite persoane.
În concluzie, toate metodele de valorificare a activelor debitorului,
încercarea de recuperarea crea nțelor de către creditori, invocarea
acțiunii de anulare sau în răspundere, aplicarea principiilor, toate
acestea alcătuiesc un mecanism al insolvenței, care prin armonizare, nu
presupun eforturi mari pentru stabilirea unui echilibru și un tratament
unifor m, optim și rezonabil creditorilor și debitorului.
101
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, lucrări de specialitate.
Adam Anca Roxana, Procedura insolvenței , Editura C.H.Beck,
București, 2016;
Adam Ioan, Drept civil. Obligațiil, Editura All Beck, București, 2 004;
Adam Ioan, Savu Codruț Nicolae , Legea procedurii insolvenței,
comentarii și explicații , Editura C.H.Beck, București, 2006;
Al Hajjar Simona , Răspunderea civilă a administratorilor debitorului
aflat în insolvență, Editura Universul Juridic, București, 2012;
Avram Aurelia, Procedura insolvenței. Partea generală , Editura
Hamangiu, București, 2008;
Baias Flavius – Antoniu, Chelaru Eugen, Rodica Constantinovici,
Macovei Ioan, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck,
București, 2012;
Beleiu Gheorghe, Drept civil român.Introducere în drept civil.
Subiectele dreptului civil. ediția. a 11 -a revizuită și adaugită, Editura
Universul juridic, București, 2007;
Boroi Gabriel, Anghelescu Carla Alexandra, Nazat Bogdan , Curs
de drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 2 -a, revizuită și
adaugită , Editura Hamangiu, București, 2013;
Boroi Gabriel, Drept civil. Partea generală. Persoanele., Editura All
Beck, București, 2001;
Boroi Gabriel, Stănciulescu Liviu, Drept civil. Curs selectiv pentru
licență. Teste grilă., Editura Hamangiu, București, 2006;
Bufan Radu, Bercea Lucian, Dreptul insolvenței și instabilitatea
economică, Editura Universul juridic, București, 2013;
Bufan Radu, Deli – Diaconescu Andreea, Moțiu Florin , Tratat practic
de insolvenț ă, Editura Hamangiu, București, 2014;
102
Bufan Radu, Reorganizarea judiciară și falimentul , Editura Lumina
Lex, București, 2001;
Cărpenaru Stanciu D., Hotca Mihai Adrian, Nemeș Vasile , Codul
insolvenței comentat , Editura Hamangiu, București, 2014;
Cărpenaru Stanciu D., Predoiu Cătălin, David Sorin, Piperea
Gheorghe , Legea societăților comerciale, comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, București, 2006;
Cărpenaru Stanciu D., Tratat de drept comercial român, ediția a 4 –
a, actualizată , Editura Universul Juri dic, București, 2014;
Cărpenaru Stanciu D., Tratat de drept comercial român, Editura
Universul Juridic, București, 2009;
Deak Francisc, Popescu Romeo, Tratat de drept succesoral , ediția
a 3-a, actualizată și completată, vol. II, Moștenirea testamentară, Ed itura
Universul Juridic, București, 2014;
Dimitriu Alexandru Paul, Recuperarea creanțelor prin procedura
insolvenței, Editura C.H.Beck, București, 2015;
Lupașcu Dan, Culegere de practică judiciară în materie comercială
2005, Editura Univ ersul juridic, Buc urești, 2006 ;
Mihalache Iurie, Dreptul afacerilor: note de curs , Editura ”Print –
Caro”, Chișinău, 2015;
Motica Radu I., Lupan Ernest, Teoria generală a obligațiilor civile ,
Editura Lumina Lex, 2005;
Moțu Flavius – Iancu, Țăndăreanu Nicoleta, Moțiu Florin , Acțiunea
în anularea actelor frauduloase , Editura Universul Juridic, București,
2015;
Nasz Csaba Bela , Dreptul insolvenței: curs universitar , Editura
Universul juridic, București, 2017;
Nasz Csaba Bela , Declanșarea procedurii insolvenței, Editura
Hamangiu, București, 2014;
103
Nemeș Vasile, Drept comercia l, ediția a 2 -a revizuită și adaugită,
Editura Hamangiu, București, 2015;
Nicolae Marian ., Tratat de publicitate imobiliară, vol. I, Introducere
în publicitate imobiliară, Editura Universul juridic, 2006;
Pașca Viorel , Falimentul fraudulos. Răspundere și sancțiuni,
Editura Lumina Lex, București, 2005;
Piperea Gheoerghe, Drept comercial. Întreprinderea , Editura
C.H.Beck, București, 2012;
Poenaru Emil, Garanțiile reale mobiliare, Editura All Beck,
București, 2004;
Popa Sorana, Drept comercial, Editura Universul Juridic, București,
2014;
Prescure Titus, Curs de contracte civile, Editura Hamangiu,
București, 2012;
Pricope Paul, Procedura insolvenței. Acțiunea în anularea actelor
frauduloase.Comentarii practice, Editu ra Hamangiu, București, 2014;
Roșu Robert Mihăiță, Mihăilescu Cătălin Maria, Petcu George
Dorin, Falimentul și lichidarea, Editura Universul Juridic, București, 2015;
Savu Codruț Nicolae, Procedura insolvenței. Concept. Organe și
participanți. Deschidere. Efecte principale, Editura C.H.Beck, București,
2017;
Schiau Ioan, Regimul juridic al insolvenței comerciale , Editura All
Beck, București, 2001;
Schiau Ioan, Drept comercial , Editura Hamangiu, București, 2009;
Stătescu Constantin, Bîrsan Corneliu , Drept ci vil. teoria generală a
obligațiilor, ediția a 9 -a, revăzuită și adaugită, Editura Hamangiu,
București, 2008;
Stoica Valeriu ., Drept civil, Drepturile reale principale, Editura
C.H.Beck, București, 2009;
104
Țândăreanu Nicoleta, Codul insolvenței adnotat, Editu ra Universul
Juridic, București, 2014;
Țândăreanu Nicoleta, Procedura reorganizării judiciare, Editura All
Beck, București, 2000;
Turcu Ion, Legea procedurii insolvenței. Comentarii pe articole,
ediția a 3 -a, Editura C.H.Beck, București, 2009;
Turcu Ion, Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole,
Editura C.H.Beck, 2012;
Turcu Ion, Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole,
Editura C.H.Beck, 2007;
Vasilescu Paul, Drept civil. Obligații, Editura Hamangiu, București,
2012;
*** Programul Phare 2002, Suport pentru îmbunătățirea și
implimentarea legislației și jurisprudenței în materie de faliment – Noțiuni
de economie aplicabile procedurii de insolvență;
*** Manual de bune practici în insolvență, Suport pentru
îmbunătățirea și implementarea legislației și jurisprudenței în materie de
faliment , editat prin programul Phare 2002 de către Ministerul Justiției, în
martie 2006.
II. Articole și studii.
Adam Anca Roxana, Principiul maximizării averii debitorului în
procedura insolvenței, Conferința int ernațion ală ”Dreptul între
modernizare și tradiție. Implicații asupra organizării judiciare, politice,
administrative și de ordine publică”, Universitatea Titu Maiorescu, 21 -23
aprilie 2014, București, Editura Hamangiu, București, 2015;
Dimitriu Alexandru Paul, Garanțiile creditorilor în procedura
insolvenței în obscuritatea noului Cod civil, în C.J. nr. 6/2013;
105
Miloș Simona Maria, Deli Andreea, Elemente de noutate în
legislația insolvenței – de la principii la implementarea lor -, publicat în
revista de ins olvență Phoenix, nr. 49 iulie – septembrie, 2014 ;
Nasz Csaba Bela , Scopul și obiectul procedurii de insolvență ,
publicat în revista de insolvență Phoenix nr. 26 octombrie – decembrie
2008 ;
Turcu Ion, Situația unor acte juridice ale debitorului aflat în
procedura insolvenței comerciale, În Revista de Drept Comercial nr. 7 –
8/2000.
III. Acte normative.
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
Legea nr. 85/2014 publicată în M.OF. nr. 466 din 25 iunie 2014
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență;
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost
republicată în M.OF . nr. 247 din 10 aprilie 2015;
Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și î n
mediul de afaceri, prevenirea și sancț ionarea corupț iei;
Legea nr. 195/2001 privind voluntariatul, publicată în Monitorul
Oficial nr. 206 din 24 aprilie 2001; în prezent Legea nr. 78/2014 privind
reglementarea activității de voluntariat în România;
Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale;
Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea;
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul Civil (actualizată până la data de 1 octombrie 2011);
Legii nr. 200/2006 privind constit uirea și utilizarea Fondului de
garantare pe ntru plata creanțelor salariale;
106
O.G. 57/2002, publicată în M.OF. nr. 643 din 30 august 2002,
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehologică.
IV. Alte surse.
https://www.unpir.ro/pages/phoenix.php?lang=1
http://www.avocatnet.ro/
https://dexonline.ro/
https://www.juridice.ro /
http://www.legi -interne t.ro/legislatie -itc/criminalitate –
informatica/prevederi -legislative -privind -prevenirea -si-combaterea –
criminalitatii -informatice/legea -1612003 -pentru -prevenirea -si-
sanctionarea -coruptiei.html
http://legislatie.resurse -pentru -democratie.org/legea/195 -2001.php
https://codfiscal.net/40542/legea -321994 -privind -sponsorizarea –
actualizata
http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege -nr-71-din-3-iunie -2011 –
actualizata -pentru -punerea -in-aplicare -a-legii-nr-287-2009 -privind -codul –
civil-actualizata -pana -la-data-de-1-octombrie -2011 -132429.html
http://tbs.ubbcluj.ro/wp -content/uploads/2013/08/finante –
antreprenoriale -licenta -aa.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: UNIVERSI TATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV FACULTATEA DE DREPT PROGRAMUL DE STUDII DREPT DISCIPLINA: DREPTUL INSOLVENȚEI TEMA : “PROCEDURA INSOLVENȚEI –… [617094] (ID: 617094)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.