Universi tatea Alexandru Ioan Cuza [625830]

Universi tatea „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea d e Teologie Ortodox ă „Dumitru St ăniloae”
Familia preotului -model pentru p ăstoriți
Lucrare de Seminar
Îndrumător, Student: [anonimizat]. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa Afloarea Mihail
Iași
2019

2Cuprins
I. Introducere………………………………………………………………………………………………………………….. 3
II. Familia și familia preo țească………………………………………………………………………………………… 5
III. Trei provoc ări în familia preotului și posibile solu ții ……………………………………………………… 7
III.1. Misiunea preotului este misiunea întregii sale familii ………………………………………………. 7
III.2. Bunurile materiale și lipirea inimii de ele ……………………………………………………………… 10
III.3. Neglijarea so ției…………………………………………………………………………………………………. 12
IV. Concluzii………………………………………………………………………………………………………………… 16
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………… 17

3I. Introducere
Subiectul pe care dorim s ă îl dezbatem în aceast ă lucrare ne aduce în vedere faptul c ă
preotul, împreun ă cu familia sa, face un tot unitar în lucrarea misionar ă pe care o desf ășoară în
parohie, iar pentru a deveni model sau exemplu bun de urmat, ace știa au de parcurs acela și drum
pe care însu și Mântuitorul L-a parcurs: propov ăduirea, crucea și învierea.
Marea problem ă a omenirii este, dup ă părerea mea, identificarea cu cele lume ști,
renunțarea la lupta cu cele ce încearc ă să ne cuprind ă și afirmarea faptului c ă totul este aici ,
Dumnezeu nu exist ă.
Preotul și familia sa sunt pu și în fața acestui t ăvălug ca punct de întoarcere spre un
indicator cu textul se poate și altfel . Aceasta este chemarea familiei preo țești și a oricărei familii
creștine, aceea de a fi împlinitori în toate ai Evangheliei, tr ăind în acelea și condiții cu cei ce
mărturisesc c ă nu se mai poate tr ăi după cuvântul lui Dumnezeu.
Cuvântul Evangheliei ne pune înainte urm ătoarele: „Și zicea către ei: Seceri șul este mult,
dar lucrătorii sunt pu țini; rugați deci pe Domnul seceri șului, ca s ă scoată lucrători la seceri șul
Său”(Luca 10, 2). Mântuitorul Iisus Hrisos a spus aceste cuvinte pentru a-i face con știenți pe
oameni de necesitatea absolut ă a lucrării preoțești în lume, în tot ansamblul acesteia, pentru c ă
omul func ționeazădupă urmarea unui model de sfin țenie, un model ce îl duce cu siguran ță la
izbândă.
Amalgamul de provocari venite din partea lumii izbesc în toat ă ființa persoanei umane ce
se stâmbă, se urâțește, prin aceste loviri. Cel ce tr ăiește în lumea de azi trece indubitabil prin
tortura ei, prin aceste mijloace de a schimba sensul tuturor lucrurilor nobile, morale și spirituale,
în vederea realiz ării omului nou – cel lipsit de umanitatea sa, de poten țialul său de a ajunge la
desâvârșirea unirii cu Dumnezeu.
Fericitul Ieronim d ă un răspuns clar la ce înseamn ă să fii în Dumnezeu: „Cel ce are pe
Domnul și care poate zice, împreun ă cu Proorocul: Domnul este partea mea (Ps. 15, 5), nu mai
poate avea nimic afar ă de Domnul. Iar dac ă cineva mai are și altceva , pe lângă Domnul, atunci
Domnul nu poate fi partea lui”1. Este un cuvânt greu de împlinit pentru cei ce se lipesc de lumea
aceasta, dar este un cuvânt d ătător de speran ță, pentru cei ce se lupt ă împotriva vâltorii din

1Fericitul Ieronim, Despre datoriile preo ților și ale monahilor, redactor Pr.Sever Negrescu, Editura Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2007, pp.24-25;

4societatea contemporan ă, pentru c ă reiese clar c ă Domnul este de partea celor ce lupt ă și că El nu
îi va lăsa să fie învinși.
Partea lupt ătoare a omenirii, cei ce se împotrivesc valului, sunt în Biserica lui Hristos,
Biserica lupt ătoare despre care Mântuitorul a spus c ă nici porțile iadului nu o vor birui (Matei
16, 18). O încurajare mai mare decât aceasta nu exist ă pentru că ea depășește logica lumeasc ă și
relevă biruința veșnică.
Mai întâi vom încerca s ă dăm o defini ție familiei, în general, și apoi a familiei preotului.
După aceea vom încerca s ă identificăm trei probleme principale ce apar în familia preo țească și
să încercăm să dăm posibile solu ții, iar apoi vom concluziona.

5II. Familia și familia preo țească
Găsim în DEX urm ătoarea defini ție a familiei: „FAMILIE, familii, s.f. Form ă socială de
bază, întemeiat ă prin căsătorie, și care const ă din soț, soție și din descenden ții acestora.”2
Această explicație ne aduce în vedere faptul c ă familia este o form ă socială ce aduce folos
societății prin crearea de urma și și astfel, se p ăstreazăbuna rânduial ă a lumii. Tot de aici
întelegem c ă punctul de pornire a unei familii este c ăsătoria.
O altă definiție, de ast ă dată, o defini ție teologic ă sună în felul urm ător: „Familia este
instituită de Dumnezeu ca s ă asigure perpetuarea speciei umane pe p ământ pân ă ce planurile de
îndurare se vor împlini în cer, ea e locul de origine prin excelen ță, suportul natural și punctul de
alipire a oric ărei existen țe individuale și, în acela și timp, mediul cel mai prielnic dezvolt ării
normale. Dar ea e, de asemenea, celula ini țială a oricărei societ ăți adevărate.”3Din aceast ă
definiție înțelegem că familia este rânduit ă de Dumnezeu și că este locul cel mai prielnic de
formare a fiin ței umane, dar nu numai atât, ci și locul de dezvoltare a caracterului, dar mai ales
locul de constituire a principiilor s ănătoase, temelia vie ții duhovnice ști. Pr. Mihail Pomazanski
ne spune c ă ,,familia reprezint ăcelula fundamental ă a organismului societ ății fiind nucleul și
celula societ ății”4și continuă, vorbind despre importan ța familiei pentru Biseric ă, astfel: ,, Și în
Biserica lupt ătoare a lui Hristos, familia este o unitate de baz ă a trupului Bisericii.”5Această
unitate de baz ă a trupului Bisericii se constituie în familie, iar perpetuarea speciei din punct de
vedere biologic, în cre știnism vine pe un plan secund, în prim-plan vine perpetuarea
creștinismului sau mai bine spus încredin țarea moștenirii de fii ai lui Dumnezeu prin Iisus
Hristos.
Familia preotului are un loc aparte în cadrul familiilor cre știne, deoarece ea este familia
ce ar trebui s ă arate cel mai mult faptul c ă Hristos este via ța lor, așa cum ne spune Sf. Ap. Pavel:
„M-am răstignit împreun ă cu Hristos; și nu eu mai tr ăiesc, ci Hristos tr ăiește în mine. Și viața de
acum, în trup, o tr ăiesc în credin ța în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însu și

2Dicționarul Explicativ al Limbii Române , Editura Univers Enciclopedic, Bucure ști, 2016, p. 413;
3R.P. Coulet, Le probleme de la famille, Vol. 1, La crise du foyer, Ed. Spes, Paris, Bordeaux, 1924, p.13; apud
Pavel, Constantin G. , Problemele morale cu privire la c ăsătorie și familie , în BOR , An LXXXV(1967), nr. 1-2
(ian.-feb.), p.127;
4Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatic ă Ortodoxă, Editura Sophia/Editura Cartea Ortodox ă, București, 2005,
p.246;
5Ibidem ;

6pentru mine” (Galateni 2, 20). Dac ă ne ghidăm după acest cuvânt al Sf. Pavel nu înseamn ă că
nesocotim cele lume ști sau trăim o viață în totalitate rupt ă de necesit ățile familiale sau materiale,
ci prin urmarea acestui cuvânt noi ar ătăm că suntem pe cale, c ă încercăm să fim lumina lumii
(Matei 5, 14). Familia preotului nu este o familie format ă din oameni cu superputeri, ci este
formată din oameni ce au chemarea de a fi în toat ă clipa cu Dumnezeu, pentru a putea fi un
exemplu demn de urmat.
Prof. Teodor M. Popescu face o analiz ă a familiei preo țești și ne spune urm ătoarele:
„Căsătoria și întemeierea unei familii este nu numai un drept natural și divin, ci și o sarcin ă,
unită pentru preot cu datorii mai mari decât pentru ceilal ți oameni. Pl ăcerii de a avea bucuriile
vieții familiale îi corespund, pentru preot, obliga ții morale m ărite. El trebuie s ă justifice c ăsătoria
și viața sa de familie, ca so ț și părinte, nu numai prin dreptul firesc, comun tuturor oamenilor, ci
și moral, printr-o via ță familiară exemplar ă și edificatoare. Iat ă un lucru asupra c ăruia grija
preoților noștri trebuie atras ă în chip deosebit. Pentru a fi scuti ți de greut ățile și de pericolele
celibatului obligatoriu, ei nu sunt scuti ți de riscul unei c ăsnicii nereu șite și moral dureroase.
Familia este, pentru preot, o problem ă de importan ță nu doar social ă, ci și religios-moral ă.
Căsătoria preotului este c ăsătoria slujitorului lui Dumnezeu.
Preotul este angajat în misiunea sa sacerdotal ă nu numai cu persoana sa harismatic ă, ci și
cu familia sa. El tr ăiește și lucrează în ea și cu ea, reu șește sau nu ca preot odat ă cu ea și până la
un punct prin ea. Familia este nu numai cadrul vie ții lui omene ști obișnuite; ea este o comunitate
de credin ță și de viață creștină, prima comunitate, în care se desf ășoară activitatea preotului, în
care el trateaz ă suflete, formeaz ă credincio și, mântuie ște sau nu mântuie ște oameni”6. Din acest
fragment, vedem c ă legătura dintre preot, familia sa și slujirea pastoral ă este strâns legat ă și
cerința este să devină omogenă. Poate fi o povar ă prea mare de purtat ori preo ția, ori familia, ori
parohia; dar dac ă ne gândim c ă preotul și familia sa sunt adopta ți de comunitatea pe care preotul
o păstorește și că ei înșiși fac parte din parohie, sunt m ădularele ei, atunci aceast ă conștientizare
va aduce o contopire, desigur în limitele normale și astfel va fi eliminat ă o problem ă
asemănătoare.
„Dacă Biserica este locul în care se s ăvârșește cea mai mare minune, aceea a schimbului
de vieți dintre via ța noastră pământească și viața dumnezeiasc ă, iar omul devine templul lui
Dumnezeu, cine poate s ă înțeleagă cum se cuvine însemn ătatea slujirii dumnezeie ști, care este

6Prof.Teodor M. Popescu, Familia preotului, în Mitropolia Olteniei , anul VII (1955), nr.7-9, p.429;

7expresia vie ții lăuntrice a Trupului Bisericii?”7. Această afirmație a Părintelui Zaharia de la
Essex ne introduce în marea Tain ă a Preoției, ce i se relev ă tânărului ca un mare mister, dar care,
totodată, aduce dup ă sine și o imensă dorință de a o sluji. Doar c ă această lucrare mare a preo ției
nu este lipsit ă de ispite și neajunsuri, iar despre acestea vom discuta în capitolul urm ător.
III. Trei provoc ări în familia preotului și posibile solu ții
III.1. Misiunea preotului este misiunea întregii sale familii
Una din provoc ările în via ța de familie a preotului este angrenarea tuturor membrilor
familiei sale în misiunea încredin țată preotului de c ătre episcop la hirotonie. Despre aceast ă
problematic ă ne vorbe ște profesorul Teodor M. Popescu care face o analiz ă extrem de util ă a
modului în care cei din casa trebuie s ă fie ajutor preotului și a responsabilita ții pe care fiecare
dintre ei o au în raport cu parohia și slujirea preo țească: ,,Clericul, Sfântul Apostol Pavel îi cere,
între alte calit ăți, pe aceea de a- și conduce bine casa, având copii ascult ători cu toat ă
bunăcuviința. Iar de nu știe cineva casa sa s ă și-o chiverniseasc ă, cum va purta grij ă de Biserica
lui Dumnezeu – care este casa lui Dumnezeu (I Tim. 3, 4-5, 12, 15)? Asem ănarea dintre casa
creștină și Biserică este fireasc ă și plină de tâlc moral”8. Deci este bineîntemeiat termenul de
microecclesie, dat familiei cre știne, de către Sfântul Ioan Gur ă de Aur. „Apostolul vrea de aceea
ca toți creștinii să-și conducă bine casa din punct de vedere moral: Iar dacă cineva nu poart ă
grijă de ai săi, și mai ales de cei ai casei, s-a lep ădat de credin ță și este mai r ău decât un
necredincios (I Tim. 5, 8). Cuvântul aceasta l ămurit și tare, care prive ște pe credincio și, în
general, prive ște cu atât mai mult pe preot, ca p ărinte al casei sale și al comunit ății creștine, care
trebuie să fie pildă și îndemn tuturor celorlal ți.
O soție credincioas ă, demnă, înțeleaptă, conștientă de sfințenia și de răspunderea preo ției,
de sublimitatea și de sarcinile ei, mari și sacre de vrednicia slujirii preo țești, va fi sprijin, va fi
îndemn, va fi mângâiere, va fi p ărtașă la grijile, necazurile și bucuriile preo ției, va gândi și simți
ca preotul, va sluji suflete ște cu el înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, va binemerita pentru

7Arhimandrit Zaharia Zaharou, Cunoscute mi-ai f ăcut mie c ăile vieții (Ps.15, 11) , Editura Episcopiei Devei și
Hunedoarei, Deva, 2015, p.18;
8Prof. Teodor M. Popescu, op.cit ., p.431.

8partea ei de gând și de faptă la succesul misiunii preo țești. Copii buni, cumin ți, cuviincio și,
îndatoritori în raporturile lor cu oamenii, cercetând biserica, deosebindu-se prin purtarea lor
frumoasă, vor zidi, al ături de tat ăl lor, preotul, și de mama lor, comunitatea sufleteasc ă-morală a
credincioșilor, vor contribui la misiunea preo țească a părintelui lor, purt ător de har și de
răspundere, cu ei și pentru ei întâi. So ție rea, vanitoas ă, frivolă, neserioas ă, nepăsătoare,
nepotrivit ă cu chemarea preotului; copii r ăi, neascult ători, arogan ți, imorali, scandalizeaz ă, strică,
răstoarnă, zădărnicesc ceea ce zice și face preotul, îl dezmint și-l expun criticii credincio șilor, îl
contrazic, îl acuz ă și îl pălmuiesc în fa ța lor”9. Și aici, Profesorul Teodor M. Popescu
accentueaz ă întreaga implicare a familiei în slujirea preotului și totodată observarea și
atenționarea eventualelor gre șeli sau neajunsuri: Casnicii preotului trebuie s ă fie cei dintâi
ascultători și următori ai cuvântului lui și primii pe care se verific ă efectul acestui cuvânt. În
familia sa, preotul observ ă și studiază pe om de aproape și direct: pe femeie, pe copil, pe p ărinți,
pe frați, pe surori, dup ă vârstă, temperament și stare sufleteasc ă. În familia sa constat ă el, întâi,
dacă și cum se în țelege predica lui și exemplul lui, cum reac ționează ascultătorii suflete ște la
cuvântul lui.
Familia este locul sfatului și autocriticii preotului, locul preg ătirii acțiunii lui în parohie.
Soția preotului, ascultându-l obiectiv, nu cu dorin ța de a-l m ăgului, ci cu interesul de a înv ăța ca
orice credincios și a-i spune sincer impresia ce face cuvântul și lucru lui, poate s ă-i ajute ca s ă-și
corecteze vorbirea, ținuta, gesturile, atitudinea. Ea vede și aude pentru preot. În sinceritatea
căminului, acolo unde dispar conven țiile și formalismul, unde preocuparea de a încânta î și pierde
locul, preotul poate s ă afle dacă ceea ce spune sau face în fa ța credincio șilor este bine, potrivit,
de ajuns; poate s ă aibă cea dintâi și cea mai sigur ă apreciere asupra lucrului s ău, dacă el știe și
dorește aceasta”10.
Cu alte cuvinte, o împreun ă lucrare este solicitat ă întregii familii preo țești, în vederea
mântuirii, care nu mai ține strict de faptele proprii, ci din momentul primirii hirotoniei, mântuirea
are ca criteriu de reu șită, arătarea enoria șilor pe Hristos cel Viu, prin pilda vie a vie ții familiei
preotului. Odat ă ce mărturia aceasta este prezent ă, inimile celor din parohie vor fi puse în fa ța
alegerii păcii Lui (cf. Ioan 14, 27) sau ei pot r ămâne la fel, trăind în desfrân ări (Luca 15, 13).

9Ibidem ;
10Ibidem ;

9Părintele Filotheos Faros face o compara ție între căsătoriile neclericale cu cele clericale și
ne arată dificulta țile ce pot aparea în familia preotului: „Dup ă cum se întâmpl ă în toate
căsătoriile, la fel și în cea a preotului exist ă momente bune și rele, perioade de armonie și altele
de tensiune. O presiune deosebit ă asupra so ției preotului o constituie faptul c ă soțul nu este un
simplu păstor al celorlal ți, ci și propirul ei p ăstor. Soția preotului trebuie desigur s ă meargă la
biserica unde sluje ște soțul ei, fiind nevoit ă uneori s ă asculte cuvântul lui Dumnezeu și să
primească sfintele Taine din mâna celui cu care poate este sup ărată în acel moment.
Asemănătoare este și presiunea asupra preotului, care ajunge s ă-și piardă respectul de
sine, văzând că propria sa so ție nu-l respect ă, fiind nefericit și nesincer în rela ția cu ea. Dac ă
pentru preoteas ă este dificil în astfel de condi ții să-i asculte cuvântul, nici pentru el nu este u șor
să predice când știe că ea îl ascult ă. Presiunile acestea interioare din familia clericului sunt
amplificate de presiunile exterioare, pe care, asemenea celor dintâi, le creeaz ă slujirea lui. La
presiunea la care este supus clericul, de a fi des ăvârșit, se adaug ă și aceea de a avea o via ță
familială perfectă. Desigur c ă el este obligat s ă aibă o viață familială desăvârșită, întrucât dup ă
cuvintele apostolului <<de nu știe cineva a- și chivernisi casa sa, cum de Biserica lui Dumnezeu
va purta grij ă?>> ( I Tim. 3, 5) ”11.
Această abordare a problematicii vie ții de familie a preotului ne poate duce cu gândul
doar la urm ătoarea solu ție relatată de doamna preoteas ă Julieta Schmemann – asumarea chem ării
date de Dumnezeu, și pentru preot, dar și pentru preoteas ă: În lumina situ ării vieții maicii
preotese în legătură cu slujirea lui Dumnezeu, doamna preoteas ă Julieta Schmemann ne
împărtășește următoarele: „ Urmează-Mi! Aceste cuvinte r ămân întip ărite în mintea noastr ă și,
fie printr-un proces lent sau poate într-o clip ă, toate visele, planurile, a șteptările și speranțele
noastre se umplu de lumin ă și de energie, devin clare și capătă sens. Puternica chemare a acestor
cuvinte nu ne schimb ă neapărat viața și nici nu ne define ște planurile. Dar via ța noastră devine o
viață trăită în Împărăție – acum, aici, azi.
Putem avea atunci viziunea unei vie ți în care Domnul este mereu prezent. Poate devin o
hotărâre concret ă de a sluji Domnului. Și oricine poate sluji – femeie, b ărbat, atât cei angrena ți în
lumea secularizat ă, cât și cei care au ales s ă slujească Domnului în cadrul Bisericii, participând
direct la lucrarea Lui sfânt ă. Există tot atâtea posibilit ăți de slujire cu credin ță, câți oameni sunt
pe Pământ. Unele femei au știut chiar dinainte de a se c ăsători că viitorul so ț va fi preot și va

11Părintele Filotheos Faros, Clerul azi – o privire din interior , Editura Egumeni ța, Galați, 2013, pp. 229-230;

10sluji într-o parohie. Altele au ajuns s ă-și afle voca ția mai târziu, dându- și seama c ă doresc să-I
ofere Domnului o via ță de slujire în Biseric ă. Pentru fiecare, chemarea vine în moduri diferite, în
perioade diferite ale vie ții. Nu conteaz ă, de fapt, când și cum se întâmpl ă. Iată-vă, așadar, dragi
surori, trăind o viață pe care în teorie o în țelegeți, dar care este o aventur ă în necunoscut, plin ă de
temeri, luminat ă de o dorin ță puternică: aceea de a v ă folosi talan ții primiți de la Dumnezeu și de
a-i înmulți, ca niște slujitori credincio și. Încerca ți să vă spuneți: Pot să fac asta! Vreau s ă fac
asta”12.
III.2. Bunurile materiale și lipirea inimii de ele
„Când Hristos, dup ă Înviere, i-a trimis pe ucenicii Lui la neamuri, a spus: <<înv ățați toate
neamurile, înv ățându-i pe dân șii să păzească toate câte am poruncit vou ă>>(Mat. 28, 20). Cine
ține poruncile? <<Cel care îl imit ă pe Domnul și merge pe urmele Lui>>, r ăspund Părinții. Nu
cei care s-au înrobit materiei, ci aceia care pot spune <<Iat ănoi am lăsat toate, și am urmat ție;
oare ce va fi nou ă?>> (Mat. 19, 27). Poruncile lui Hristos se rezum ă la una singur ă: <<Să iubești
pe Dumnul Dumnezeul t ău din toat ă inima ta, din tot sufletul t ău, din toat ă vârtutea ta și din tot
cugetul tău; și pe aproapele t ău ca pe tine însu ți.>>(Lc. 10, 27). Iubirea este o tr ăsătură a
ucenicilor lui Hristos, care a spus clar celor din vremea Sa: <<Întru aceasta vor cunoa ște toți, că
ai mei ucenici sunte ți, de veți avea dragoste între voi.>> (I Ioan 3, 14). Pentru aceast ă iubire de
Dumnezeu și de aproapele, trebuie s ă ne eliberăm de toate lucrurile materiale. Cel ce nu se sile ște
să nu se ata șeze de lucruri materiale nu poate nici pe Dumnezeu și nici pe aproapele s ă-l
iubească. Este imposibil s ă-l iubim pe Dumnezeu și în acela și timp să fim alipi ți de materie.
Lucrurile materiale, hrana, propriet ățile, sunt create de Dumnezeu, fiind bune foarte atât timp cât
sunt folosite conform scopului pentru care omul î și poate exprima dragostea fa ță de aproapele
său. Noi, bolnavi fiind și materiali ști, le folosim îns ă pentru satisfacerea egoismului nostru.”13
Și această patimă, a iubirii de argin ți, care este totalmente incompatibil ă cu viața
creștinului – cu atât mai mult a preotului, poate fi o piatr ă de poticnire nu doar în mântuirea
individual ă a preotului, dar poate afecta via ța de familie a sa și mai mult decât atât poate produce
sminteală în parohia încredin țată.

12Juliana Schmemann, Bucuria de a sluji – Gânduri pentru preoteasa și femeia ortodox ă, Traducere din limba
engleză de Mirela Sc ăunașu, Teofilia, F ăgăraș, 2013, pp.13-14;
1313Părintele Filotheos Faros, op.cit. , pp 140-141;

11Iubirea de argin ți este din ce în ce mai prezent ă în viața preotului și a familiei sale, iar
acest fapt vine din presiunea social ă. Sunt dou ă situații pe care a ș vrea să le discut: prima se
referă la familia preo țească, unde so ția este casnic ă și a doua – so ția lucreaz ă. Veniturile
preotului sunt variabile, iar pentru prima situa ție poate fi o povar ă gândul că într-o lun ă aș putea
avea un venit mai mic sau mai bine zis insuficient pentru nevoile familiei mele și atunci cel în
cauză ar căuta metode – și aici poate interveni patima – împov ărând pe cei p ăstoriți cu diverse
taxe și diverse cerin țe de bani.
A doua situa ție este paroadoxal ă, chiar dac ă veniturile sunt mai mari în acea familie,
totuși este o competi ție între cei doi so ți și tot timpul preotul va fi nevoit s ă aducă mai mulți bani
în familie. Repet c ă aceste comportamente sunt influen țate de patimi, de diavol; pentru c ă cei
care ar avea o gândire cre știnească –Căutați mai întâi împ ărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui
și toate acestea se vor ad ăuga vouă. (Matei 6, 33), atunci Duhul lui Dumnezeu ar l ămuri și
partea aceasta strict lumeasc ă a problemei argin ților. „Strămoșii noștri din vechime nici m ăcar nu
știau ce-i banul, nu umblau dup ă aur și argint. A șadar, cum de a ap ărut așa de stăruitor iubirea de
arginți la oamenii care au venit dup ă ei? Din pricina slavei de șarte și a plăcerilor trupe ști, dar și
din cauza trând ăviei și a necredin ței în pronia lui Dumnezeu”14. Bine a spus Pavel c ă «rădăcina
tuturor relelor este iubirea de argint.» (I Timotei, 6,10)”.
Deci cel ce reu șește să se depărteze de iubirea de argin ți va avea o minte mai limpede și
pot să zic, va avea libertate fa ță de multe din patimi. „S ărăcia ne înva ță și să fim înțelepți, și să
fim răbdători și să avem mare filosofie… Doar și Lazăr a trăit în sărăcie, și totuși a fost
încununat; și Iacov poftea s ă aibă doar pâine, și Iosif s-a aflat în s ărăcia cea mai de pe urm ă și a
fost nu numai rob, ci și întemnițat și totuși, încă îl admirăm. Nu-l l ăudăm atât de mult pentru
împărțirea de grâu, cât pentru felul cum s-a purtat când z ăcea în temni ță; nu atât pentru ce a f ăcut
când avea pe cap cununa de împ ărat, cât pentru ceea ce a f ăcut când era în lan țuri; nu pentru
șederea pe tron, ci pentru felul cum a fost viclenit și vândut… a șadar, închipuindu-ne toate
lucrurile acestea și gândindu-ne la cununile împletite acestor nevoitori, s ă admirăm nu bog ăția și
onorurile, nu satisfac țiile și puterea, ci s ărăcia, lanțurile și răbdarea pentru virtute. (Sfântul Vasile
cel Mare)”15

14Sfântul Ioan Gur ă de Aur, Problemele vie ții, Traducere de Cristian Sp ătărelu și Daniela Filioreanu, Editura
Egumenița, f.a., p. 45;
15***Cum să biruim iubirea de argin ți, Editura Sophia, Bucure ști, 2013, p. 24;

12III.3. Neglijarea so ției
Părintele Filotheos ne aduce în vedere de unde și cum degenereaz ă această problemă:
„Soția s-a căsătorit poate pe vremea când so țul ei era înc ă student, r ăbdând a fi neglijat ă din
pricina studiilor și trăgând nădejde că va veni și ziua absolvirii, adic ă începutul unei vie ți
normale. Aceast ăașteptare îns ă nu se va împlini niciodat ă. Studentul ocupat de odinioar ă a ajuns
acum preot, de data aceasta peste m ăsură de ocupat, neglijându- și soția din rațiuni și mai solide
decât înainte, fiind permanent asaltat de situa ții urgente ce se succed una dup ă alta și care
constituie argumente absolute în fa ța oricărui reproș sau preten ții familiale. Nemai având acum
nicio nădejde de eliberare, a șa cum avea în vremea studen ției, soția dezamăgită va resim ți totul
ca pe o curs ă nebună fără ieșire. Reacțiile ei se vor concretiza poate în bodog ăneli și cârtiri,
împingându- și soțul în final și mai mult în afara familiei, întrucât acesta, pentru a sc ăpa de
atmosfera potrivnic ă de acasă, se va afunda și mai mult în munc ă, absentând de acas ă.”16
Neglijarea so ției, făcută în mod voit sau nevoit, aduce dup ă sine o răceală teribilă între
cei doi, dar nu numai atât, ci aceast ă răceală o vor resim ți și membrii parohiei. Cu alte cuvinte,
atunci când preotul prime ște hirotonia – a doua nunt ă – atunci el nu o las ă pe soția sa ci amandoi
primesc a se c ăsători cu parohia, f ăcând în mod tainic parte dintr-o nou ă mare și complex ă
familie – parohia încredin țată. Una dintre solu țiile propuse de p ărintele Filotheos este implicarea
în parohie a so ției și asumarea rolului de preoteas ă: „Unul din avantajele so ției de preot,
comparativ cu ce se întâmpl ă în celelalte profesii este, dup ă cum am spus, faptul c ă poate
participa la lucarare so țului ei. Are și ea sentimentul unui anumite r ăspunderi, aproape ca a
soțului ei, pentru via ța comunit ății biserice ști. Săvârșirea în comun a lucr ării biserice ști sporește
comuniunea din c ăsătoria lor, îns ă în același timp poate crea și dificultăți.”17
Soția preotului poate sim ți cel mai tare lipsa acestuia de acas ă și mai ales în familiile
preoțești apare contrastul cu alte familii nepreo țești ce dispun de anumite zile dedicate familiei :
sâmbăta și duminica; iar în familiile preo țești, aceste zile sunt dedicate slujirii preotului la altar.
Totodată, asta nu înseamn ă că familiile nepreo țești nu au chemarea de a sluji altarului în sensul
de pace, cur ăție, deidcarea acestui timp împreun ă-participării la slujbele bisericii, la Sfintele
Taine. Dar dac ă e să facem o analiz ă strict lumeasc ă și să studiem cazul în care so ția preotului

16Părintele Filotheos Faros, op.cit., pp.255 – 256;
17Ibidem, p.261;

13lucrează de luni pân ă vineri, iar preotul (în cele mai multe cazuri) „lucreaz ă” de sâmb ătă până
duminică – vedem c ă timpul lor liber nu se intersecteaz ă și de aici poate interveni o r ăceală
născută din nemul țumire.
„Cea dintâi îndatorire esen țială a soților este asigurarea tr ăiniciei, asigurarea durabilit ății
familiei. Mântuitorul Iisus Hristos a subliniat importan ța indisolubilit ății familiei și obligația
soților de-a privi la aceasta indisolubilitate ca la un lucru sfânt prin cuvintele: Ceea ce a
împreunat Dumnezeu, omul s ă nu despart ă(Matei 19, 6). Deci este o porunc ă divină ca trăinicia
familiei s ă fie pusă mai presus de orice alte considera ții lumești. Datorit ă acestui fapt, fiecare
bărbat și fiecare femeie sunt datori ca, chiar mai înainte de a p ăși la actul sfânt al c ăsătoriei, să
gândescă serios, s ă cugete profund și îndelungat asupra tuturor binefacerilor și asupra tuturor
greutăților vieții familiale”18.
Episcopul Vasile Coman al Oradiei, vorbind din experien ța personal ă (înainte de a fi
hirotonit episcop a fost preot de parohie c ăsătorit) și din experien ța arhipăstoririi sale, ne arat ă
câteva idei pentru o c ăsătorie reușită a preotului cu so ția sa, zicând:„ Unitatea vie ții familiale este
condiția principal ă –sine-qua-non – a unei pastora ții rodnice. În aceasta, credincio șii nu trebuie
să aibă vreo îndoial ă sau bănuială. Dacă soțului îi revine rolul de ap ărător al familiei în fa ța
săgeților ce se îndreapt ă asupra ei din afar ă, soția are misiunea de a fi vestala c ăminului. Ea
păstrează focul sacru al iubirii și devotamentul pentru c ămin. Ea este inima familiei . Este gre șit
îndrumat un tân ăr, atunci când i se spune c ă el este stăpânul familiei, c ă el are dreptul s ă
porunceasc ă și să conducă după propria lui voie. Aceasta este o concep ție perimat ă și învechit ă.
Ea nu poate d ăinui. Nimeni nu i-a dat dreptul de autocrat. Iubirea so țului trebuie s ă îmbrace o
ținută de cavaler , să fie mereu atent și grijuliu cu membrii familiei, chiar dup ă 25 ani de
căsătorie. Deosebirile dintre b ărbat și femeie nu sunt factori de respingere, ci centre de atrac ție.
Soțul, orice func ție ar avea și, cu atât mai vârtos preotul, care cunoa ște și propovăduiește
egalitatea și respectul demnit ății omenești, se va feri s ă se laude cu cultura , cu inteligențasau cu
titlurile academice pe care le are ca s ă o pună în inferioritate pe so ție, chiar în fa ța propriilor lor
copii.
În zilele noastre, o asemenea atitudine este anacronic ă, după cum de la ivirea cre știnismului a
fost anticre ștină. Este timpul ca preotul s ă înlăture, el mai întâi, vechile mentalit ăți matrimoniale,
socotind c ă femeia este bun ă numai să nască prunci. Cu atât mai ru șinoasă și nedemn ă este

18Spiridon Cândea, Familia și viața modern ă, în „Mitropolia Ardealului” an XII(1967), nr. 10-12, p.851;

14atitudinea so țului care- și dojenește sau insult ă soția în public. Din p ăcate, asemenea atitudini se
întâlnesc chiar în familiile de la care nu te a ștepți.”19Acest fragment aduce în discu ție probleme
grave ce se întâlnesc în familii în general, dar ceea ce este dureros este c ă se întâlnesc și în
familiile care au o chemare nobli ă, familiile c ărora li se cere s ă fie modele pentru societate.
Schimbarea mentalit ății de care pomeneste p ărintele episcop este una din cee mai grele misiuni
pe care o poate primi cineva.
Părintele Episcop Vasile aduce în discu ție temelia pe care se zide ște viața de familie și,
totodată, prin a doua parte a citatului ce va urma, ne prezint ăadevăratele roade ale iubirii care se
văd în necazuri ce la prima vedere nu pot fi dep ășite fără…iubire: „Acolo unde candela iubirii
reciproce st ă mereu aprins ă, ea constituie cel mai pre țios apărător al unit ății familiei. Acolo
ispitele din afar ă, bucuriile ame țitoare sau durerile de care nu e lipsit ă familia, nu pot nici întina,
nici dărâma altarul familiei. Acolo fidelitatea fa ță de cămin este ca o ramur ă cu roade bogate,
hrănite din dragostea curat ă a soților. Aici trebuie s ă facem o remarc ă. Sunt pu ține cuvinte în
vocabular care au avut o interpretare mai felurit ă, mai diferit ă și mai ambigu ă decât cuvântul
iubire. El a cunoscut o întrebuin țare pentru a exprima de la cea mai jos manifestare a instinctului
până la cea mai înalt ă expresie a iubirii ca virtute care une ște pe Dumnezeu cu oamenii.
Dumnezeu Însu și e iubire, din p ăcate acest m ăreț sentiment al iubirii a fost mereu t ăvălit,
desconsiderat și batjocorit. (…) Fidelitatea și iubirea dintre so ții creștini sunt ca o busol ă care le
arată drumul, cel mai sigur pe valurile vie ții și le ajută să ajungă la țelul pe care l-au dorit atunci
când au plecat unul cu altul pe drumul vie ții. Nimicurile copil ărești și micile gre șeli, care uneori
au distrus c ăsnicii, trebuie acceptate a șa cum sunt în realitate și înlăturate cu mult ă înțelepciune
și putere de iertare. Via ța de familie, ca dealtfel întreaga via ță nu este ceva geometric, f ără
greșeli, fără abateri, dar acestea trebuiesc în țelese și rezolvate la lumina unei iubiri care toate le
rabdăși care nu se las ă biruită de rău, ci biruie ște răul cu binele.
O adevărată iubire poate trece cu vederea, poate dizolva chiar și greșeli mai mari, abateri de
la legea fidelit ății, mai ales când acestea au fost s ăvârșite fără voință și în cazuri excep ționale,
căci a ierta este mai pl ăcut lui Dumnezeu decât a distruge. S-au v ăzut familii peste care s-au
abătut furtuni mari, care amenin țau corabia vie ții lor comune, dar care au putut fi salvate dac ă
unul sau cel ălalt a avut puterea moral ă a iertării și a ridicării reciproce din pr ăpastie. Un preot

19Vasile Coman, Episcopul Oradiei, Îndrumări cu privire la c ăsătoria tinerilor teologi , în ,,Mitropolia Banatului”,
an XI(1983), nr.1-2, p.79;

15care propov ăduiește mereu iertarea, care are menirea s ă împace pe oameni, în atât de diferite
situații, trebuie s ă dea el mai întâi pild ă de iertare în propria lui familie.
Cu ce sunt eu de vin ă că am ajuns în situa ția aceasta? Mi s-a plâns un preot, ajuns într-un
asemenea caz. Stând mai mult de vorb ă cu el, s-a convins în cele din urm ă că și el este de vin ă de
situația familiei, dac ă nu altceva cel pu țin cu aceea c ă nu a încercat în nici un fel s ă îndrepte
îndepărtarea partenerei de via ță. A lăsat-o singur ă în valurile vie ții, s-a îndep ărtat el de ea și
astfel s-a destr ămat familia, spre nenorocirea amândoura.”20Cu alte cuvinte, cei doi so ți sunt
responsabili unul de cel ălat și depinde de fiecare în parte cât de mult ține la rela ția lor, la c ăsnicia
lor, la biserica lor de acas ă și cât de mult timp investesc în ea și cât de mult ă atenție îi acord ă.
Drama familiilor din ziua de azi este nu atât de mult infidelitatea sexual ă, ci indiferen ța unul
față de celălalt, iar acest fapt poate fi chiar mai dureros decât un adulter. Se cere ca cei doi so ți în
vederea făuririi unei familii model, unei familii des ăvârșite – pentru c ă asta ni se cere s ă facem în
viață: să desăvârșim, să plinim, s ă sfințim. Iar, p ărintele episcop mai sus citat mai adaug ă
următoarea constatare și totodată relevând cheia gesinor ării familiei și mai ales a familiei
preotului: „Dup ă cum în ordinea natural ă a lucrurilor exist ă principiul vaselor comunicante, dup ă
care conținutul de substan ță dintr-un vas se comunic ă în egală măsură celuilalt, tot a șa în viața
spirituală a familiei con ținutul ei, bucuriile, durerile și năzuințele unuia se comunic ă și celuilalt și
astfel viața lor devine un suflet și un trup , mai plenar ă, mai vrednic ă și mai ușor de trăit.”21

20Ibidem , pp.80-81;
21Ibidem, p.82.

16IV. Concluzii
Lucrarea de fa ță abordeaz ă problematica asum ării vieții de familie „din tot sufletul și din
tot cugetul nostru”22, iar în special familia preo țească are nevoie s ă dovedeasc ă societății că prin
viața de familie lui Dumnezeu I se sluje ște, iar slujirea aceasta nu se poate face decât dac ă fiecare
pune umărul la zidirea familiei – trupe ște și sufletește. „Însă, precum scrie Sfântul Isaac Sirul,
<<Nimeni nu a urcat la Ceruri cu r ăsfățul>>. Și înțeleptul Sirah sus ține: <<Fiule! Când vrei s ă te
apropii să slujești Domnului Dumnezeu, g ătește-ți sufletul t ău spre ispit ă.>>”23. Aceste cuvinte
patristice ne introduc în necesitatea luptei pentru microecclesie ce nu numai c ă duce la a fi model
desăvârșit de urmat, ci aduce cu sine mântuirea, pentru c ă atunci când împlinim poruncile,
dovedim c ă îl iubim pe Hristos, Mântuitorul nostru.
Familia preotului r ămâne model prin îns ăși chemarea ei, cea de m ărturisitoare a lui
Hristos, Cel ce este Lumină a lumii ( Ioan 9, 5). Totu și, în zilele noastre, lupta cu patimile s-a
întețit, și pilda Sfântului Porfirie mi se pare cea mai potrivit ă pentru o dreapt ă cugetare, în
vederea mântuirii în zilele noastre: „P ărintele ne înf ățișa lupta duhovniceasc ă într-un fel simplu,
sugestiv și ușor de înțeles:
Ce este lupta cre ștină? Iată, sufletul e o gr ădină împărțită în două părți: într-o parte, cresc
spinii, iar în cealalt ă, florile. Noi avem un rezervor cu ap ă – puterile sufletului –, cu dou ă
robinete și două șanțuri. Unul duce apa spre spini, iar cel ălalt, spre flori. De fiecare dat ă nu pot
deschide decât un singur robinet. Las spinii neuda ți, să se ofileasc ă, și ud florile, ca s ă
înfloreasc ă. Bătrânul nu privea sufletul ca fiind exclusiv angelic sau exclusiv demonic, ci îl
vedea așa cum era în realitate, adic ă influențat și de îngeri, și de diavoli. Nu voia ca lupta
creștinului să se poarte la modul negativ, axat ă fiind pe dezr ădăcinarea patimilor, ci voia s ă se
poarte la modul pozitiv, presupunând numai stropirea „florilor”, având drept rezultat înflorirea
lor, adică a virtuților îngere ști și, în acela și timp, ofilirea spinilor, adic ă a patimilor dr ăcești”24.
Este aplicabil ă această luptă și în viața de familie.

22***Liturghier , tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului P ărinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodox ă, București, 2012, p.45;
23Arhimandrit Atanasie Anastasiou, Spovedania – Îndrumar ,Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica,Editura
Sofia, Bucure ști 2004, p. 56;
24Părintele Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi și îndrumări, traducere din limba greac ă de Drd. Sorina
Munteanu, Editura Bunavestire, Bac ău, f.a.,p. 199.

17BIBLIOGRAFIE
Izvoare
1. *** BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTUR Ă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucure ști, 2008;
2. *** Liturghier , tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de
misiune ortodox ă, București, 2012;
Dicționare
3. *** Dicționarul Explicativ al Limbii Române , Editura Univers Enciclopedic, Bucure ști,
2016;
Cărți
4. *** Cum să biruim iubirea de argin ți, Editura Sophia, Bucure ști, 2013;
5. Anastasiou,Arhimandrit Atanasie, Spovedania – Îndrumar, Traducere din limba greaca de
Pr. Serban Tica, Editura Sofia, Bucure ști 2004;
6. Faros, P ărintele Filotheos, Clerul azi – o privire din interior , Editura Egumeni ța, Galați,
2013;
7. Fericitul Ieronim, Despre datoriile preo ților și ale monahilor , redactor Pr. Sever
Negrescu, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007;
8. Ioan Gur ă de Aur, Sfântul, Problemele vie ții, Traducere de Cristian Sp ătărelu și Daniela
Filioreanu, Editura Egumeni ța, f.a.;
9. Juliana Schmemann, Bucuria de a sluji – Gânduri pentru preoteasa și femeia ortodox ă,
Traducere din limba englez ăde Mirela Sc ăunașu, Teofilia, F ăgăraș, 2013;
10. Pomazanski, Pr. Mihail, Teologia Dogmatic ă Ortodoxă, Editura Sophia/Editura Cartea
Ortodoxă, București, 2005;
11. Porfirie Kafsokalivitul, P ărintele, Antologie de sfaturi și îndrumări, traducere din limba
greacă de Drd. Sorina Munteanu, Editura Bunavestire, Bac ău, f.a.;
12. Zaharou, Arhimandrit Zaharia, Cunoscute mi-ai f ăcut mie căile vieții (Ps.15, 11) , Editura
Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva, 2015;

18Reviste
13. Cândea, Spiridon, Familia și viața modern ă, în „Mitropolia Ardealului” an XII(1967), nr.
10-12;
14. Coman, Vasile, Episcopul Oradiei, Îndrumări cu privire la c ăsătoria tinerilor teologi , în
,,Mitropolia Banatului”, an XI(1983), nr.1-2;
15. Pavel, Constantin G. , Problemele morale cu privire la c ăsătorie și familie , în BOR, An
LXXXV(1967), nr. 1-2 (ian.-feb.);
16. Popescu, Prof.Teodor M., Familia preotului, în „Mitropolia Olteniei”, anul VII (1955),
nr.7-9.