Univers itatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București [628107]

Univers itatea de Medicină și Farmacie „ Carol Davila”, București
Facultatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

„Prescripția medicamentoasă în P edodonție ”

Coordonator științific
Asist. Univ. Dr. Ion Victor Feraru Absolvent: [anonimizat]

2013

2
Cuprins
INTRODUCERE ……………………………………………………………………….. 4
CAPITOLUL I: PARTICULARITĂȚI FARMACOLOGICE LA PACIENTUL
COPIL
I.1 Farmacodin amie……………………………………………………………… 6
1.1 Posologie…… …………………………………………………………….. 6
1.2 Factori care influențează farmaco dinamia medicamentelor………………. 8
1.3 Tipurile de acțiuni și efecte le medicamentelor……………………………. 9
I.2 Farmacocine tică………………………………………………………………. 11
2.1 Transferul medicamentului pr in membranele biologice…………………… 11
2.2 Absorbția medicamente lor în organism…………………………………… 14
2.3 Căile de administrare al e medicamentelor………………………………… 15
2.4 Distribuția med icamentelor………………………………………………. . 18
2.5 Eliminarea med icamentelor………………………………………………. 19
I.3 Reacții ad verse……………………………………………………………….. 20
I.4 Interacțiuni medic amentoase…………………………………………………. 20
CAPITOLUL II: PRESCRIPȚIA MEDICAMENTOASĂ ÎN PEDODONȚI E
II.1 Reguli generale de prescrier e a medicamentelor…………………………….. 23
1.1 Informații generale cu privire la admin istrarea medicamentelor………….. 23
1.2 Considerații cu privire la factorii fiziologici ca vârsta, g reutatea și
întinderea suprafeței corporal e…… …………………………………………… 24
1.3 Formule utilizate în calc ularea dozelor…………………………………… . 25
1.4 Ruta de a dministrare a medicamentului ș i timpul de administrare……… … 26
II.2 Ti puri de medicamente utilizate în s tomatologia pediatrică…………………. 30
2.1 Antialgi ce…………………………………………………………………. 30
2.2 Fluo rul…………………………………………………………………….. 33
2.3 Antimicro biene…………………………………………………………… . 34

3
2.4 Agenții anti biotici………………………………………………………….. 35
2.5 Anestezicele………… ……………………………………………………… 38
II.3 Indicațiile prescrierii de medica mente în Pedodonție………………………….. 39
3.1 Cauzele infecțiilo r odontogen e…………………………………………….. 40
3.2 Managementul dure rilor orale……………………………………………… 40
3.3 Managementul i nfecțiilor………………………………………………….. 43
3.4 Managementul afecțiun ilor parodontale…………………………………… 45
CAPITOLUL III: STUDIU STATISTIC PERSONAL CU PRIVIRE LA
PRESCRIPȚIA MEDICAMENTOASĂ ÎN PEDODONȚIE
3.1 Tipul, durata și locați a studiului………………………………………………… 47
3.2 Obiectivele stu diului……………………………………………………………. 47
3.3 Materia l………………………………………………… ………………………. 47
3.4 Metoda……….. ………………………………………………………………… 48
3.5 Rezultatele stu diului……………………………………………………………. 49
3.6 Concluziile studiului personal………………………………………………….. 87
CONCLUZII GENERALE ALE LUCRĂRII
BIBLIOGRAFIE

4
Introducere

Din punct de vedere farmacologic, pacientul pediatric face parte dintr -o categorie
specială, având în vedere gradul de dezvoltare al organismului cât și interacțiunile
farmacocinetice si farmacodinamice ce au loc la diferite niveluri al e acestuia.
Medicii dentiști prescriu diferite categorii de medicamente pentru a controla varietatea
afecțiunilor și condițiilor asociate cavității orale. Administrarea acestora în cazul pacienților
pediatrici este mult mai complicată și este necesară aju starea dozelor în concordanță cu
greutatea scăzută și mărimea corporală.
De asemenea, cel care recomandă utilizarea medicamentelor trebuie să prezinte
cunoștințe clare despre efectele secundare, reacțiile alergice posibile, nivelul de toxicitate și
nivelu l de dezvoltare al rezistenței la microbul respectiv.
Din păcate mulți dintre cei care prescriu medicamente nu sunt conștienți de aceste
lucruri, iar părinții nu sunt informați și instruiți în acest sens, sau sunt informați prost prin
intermediul internet ului, mass media și familiei. Din această cauză, rezistența microbiană este
într-o continuă creștere, precum și efectele secundare și cele alergice determinate de
administrarea incorectă a medicamentului respectiv.
Tema „Prescripția medicamentoasă în Pedod onție” a fost aleasă pentru a evalua
nivelul de cunoștință atât al medicilor cât și a părinților în momentul administrării
medicamentelor curative, cât și corelarea diagnosticului cu tratamentul instaurat.
Deși subiectul lucrării de față a fost tratat în d iferite studii, tema rămâne de actualitate
deoarece s -au semnalat numeroase situații în care copiilor li s -au administrat medicamente în
mod inadecvat, neținându -se cont de faptul că se aplică reguli diferite pentru prescrierea
medicamentelor în cazul paci enților pediatrici, în comparație cu cele prescrise pacienților
adulți.
În acest sens, obiectivele lucrării de față sunt: conștientizarea medicilor, studenților
mediciniști, cât și a părinților asupra vulnerabilității copiilor, datorită dezvoltării imatur e a
organismului acestora, informarea asupra unor reguli de bază ce trebuie aplicate în momentul
administrării unui medicament, precum și informarea asupra modului de acțiune și efectele
secundare posibile determinate de acesta.
Astfel, lucrarea de față e ste structurată în trei capitole:

5
Capitolul I are la bază date de specialitate, din literatura pediatrică, cu privire la
particularitățile proceselor farmacodinamice și farmacocinetice ce se desfășoară la nivelul
organismului insuficient dezvoltat, în mome ntul administrării unui medicament.
Capitolul II oferă informații despre regulile generale de prescriere a medicamentelor
și de factorii ce influențează administrarea acestora.
Capitolul III prezintă studiul personal privind motivele prezentării în urgență ale
pacientului pediatric, tratamentul medicamentos insta urat înainte de prezentarea în ” Clinica
de Pedodonție”, precum și cine a recomandat medicamentele administrate, dacă există o
corelație între tratament și diagnosticul pus.

6
Capitolu l I

Particularități farmacologice la pacientul copil

I. 1. Farmacodinamie

Farmacologia (pharmacon = medicament, logos = știință) este știința care studiază
interacțiunile dintre medicamente și sistemele biologice, precum și consecințele acestor
interacțiun i.
Farmacodinamia este partea farmacologiei generale care studiază locul și
mecanismul de acțiune al medicamentelor, prin mecanismele celulare și subcelulare ale
interacțiunii substanței medicamentoase cu țesutul viu. Acestea sunt de două feluri: specifice
și nespecifice.
Acțiunea nespecifică se datorează î nsușirii fizico -chimice ale substanței
medicamentoase, care potențează efectele acesteia pe orice tip de țesut sau celulă.
Acțiunea specifică apare în urma interacțiunii medicamentului cu un receptor
farm acologic – structură macromoleculară specifică cu localizare celulară, capabilă să
recunoască și să fixeze un semnal chimic, apărând complexul medicament -receptor10.
Când administrăm medicamente copiilor este vital să înțelegem desfășurarea
farmacologiei l a neonatali și copii. Multe aspecte ale farmacodinamiei și farmacocineticii
diferă între populația adultă și cea pediatrică, iar eșecul în a aprecia aceste diferențe poate
duce la morbiditate și chiar mortalitate35.

I. 1. 1. Posologie
Doza reprezintă cantit atea de medicament exprimată în unități metrice (gram,
decigram, centigram, miligram, microgram etc.), în unități de volum (mililitri, picături) sau în
unități convenționale biologice de acțiune (UA), care va fi administrată cu un scop anume sau
care pătr unde ocazional în organism.
Doza se va stabili în funcție de particularitățile farmacocinetice ale preparatului, de
greutatea corporală, vârsta și sexul pacientului, starea de toleranță, dependență, ritmul
biologic, natura maladiei etc9.

7
Structurile recept oare capabile să recunoască și să lege un semnal chimic, pot fi
localizați fie la nivel intracelular: în nucleu (receptorii pentru substanțele toxice ale fusului),
în citoplasmă (hormonii pentru steroizi) sau în alte organite subcelulare, fie la nivelul
membranei celulare (categoria cea mai frecventă) reprezentați de receptori colinergici,
adrenergici, endorfinici.
Din punct de vedere structural, se deosebesc patru tipuri de receptori:
 Receptori localizați intracelular (de ex. receptorii pentru vitamina D, pentru
cortizoni, pentru hormonii tiroidieni).
 Receptori formați dintr -o proteină transmembranară, care determină modificări
metabolice și funcționale prin porțiunea extracelulară care fixează agonistul și
prin porțiunea intracelulară cu activitate enzimat ică.
 Receptori formați dintr -o proteină care include un canal membranar ionic
 Receptori în serpentină, formați din trei elemente: proteine receptoare, structură
efectoare reprezentată de enzimă sau canal ionic, structură reglatoare reprezentată
în general de proteina G, cu rol de cuplare a structurilor anterioare.
În funcție de modul interacțiunii medicamentului cu receptorii, se disting substanțe
agoniste – se fixează pe receptori (au afinitate) și îi acționează, producând efect
farmacodinamic (au activita te intrinsecă) și substanțe antagoniste – se fixează pe receptori (au
afinitate) dar nu îi acționează, împiedicând fixarea și efectul agoniștilor, prin blocarea
structurilor receptoare (nu au activitate intrinsecă)12.
Pe parcursul creșterii și maturizării, au loc schimbări inevitabile care influențează
cinetica medicamentelor și farmacologia acestora. Cunoașterea schimbărilor anatomice și
fiziologice ce apar o dată cu trecerea anilor, ne permite înțelegerea principiilor anesteziei și
farmacologiei pediatric e.
Singura constantă pe parcursul copilăriei este schimbarea. Cu anii, apar modificări
importante în apa corporală și în distribuția apei în organism, de exemplu copiii au o mai
mare proporție de apă în greutatea corporală decât adulții (Fig. 1).29

8

Fig. 1. Proporția corporală la copii și la adulți, după Johnson (2000) ;

I. 1.2. Factorii care influențează farmacodinamia
medicamentelor

Acțiunea substanțelor medicamentoase este influențată de o serie de factori:
A. Factori dependenți de medicament:
 Structura chimică: prezența grupărilor funcționale active, forma și
diametrul moleculelor, solubilitatea .Substa nțele cu structură chimică
asemănă toare prezintă de obicei proprietăți farmacologice comune. Are
importanță practică cunoașterea dependenței dint re acțiunea
medicamentelor și structura lor chimică, deoarece permite sinteza
dirijată a substanțelor medicamentoase noi.
 Forma farmaceutică: excipienții (substanțele auxiliare), folosiți pentru
obținerea unor anumitor forme farmaceutice, influențează interacțiunea
dintre medicament și organism, modificând procesele de absorbție,
distribuție și epurare a acestuia.
 Doza: valoarea ei pentru a obține un anumit efect este caracteristică
pentru fiecare medicament, determinând potența, caracterul, durata și
viteza acțiunii medicamentului .

Fluid intracelular
Fluid extracelular
Compoziția
corporală
(procente)
70
60
50
40
30
20
10
0

Grăsimi
Mușchi
Apă

70
60
50
40
30
20
10
0
Preterm Term Adult
Preterm Term Adult

9
B. Factori dependenți de organism
 Specia: particularitățile individuale ale organismului date de statutul
biochimic, activitatea sistemului cardiovascular, nervos, gastrointestinal,
excretor influențează sensibilitatea naturală a organismului față de
diverse substanțe medicamentoase.
 Masa corporală: doza administrată este direct proporțională cu greutatea
corporală a bolnavului calculată în miligrame la 1 kg corp.
 Vârsta: este importantă pentru a preveni efectele secundare și pe ntru a
stabili doza ce va fi administrată, deoarece este în strânsă legătură cu
dezvoltarea fizică și psihică, cu echipamentul enzimatic și cu afecțiunile
asociate (specifice pentru fiecare vârstă).
 Factori genetici: pot să apară reacții neobișnuite, sub f ormă de acutizare
a maladiei ereditare sau de sporire marcată a toxicității substanțelor
medicamentoase.
 Calea de administrare: influențează eficacitatea, intensitatea și
toxicitatea medicamentului. Perioada de latență a medicamentului
depinde de modul de administrare, de exemplu administrat pe cale
parenterală este mai scurtă decât administrat pe cale orală. De asemenea,
eficacitatea substanței medicamentoase administrată pe cale orală este
de obicei, mai redusă decât la administrarea parenterală.
 Stări p atologice: procesele patologice care afectează diversele sisteme
de organe, au consecințe asupra efectelor farmacodinamice prin
generarea unor modificări de ordin farmacocinetic (ex: bolile hepatice
influențează metabolizarea medicamentelor, cele renale in fluențează
excreția lor)9.

I. 1.3. Tipurile de acțiuni și efecte ale medicamentelor
Totalitatea reacțiilor organismului apărute în urma contactului cu un medicament,
reprezintă acțiunea medicamentoasă, iar modificările fiziologice și biochimice care survin
sunt denumite efecte farmacologice. Modificarea inițială produsă de interacțiunea
medicament -celulă reprezintă acțiunea medicamentului , iar efectul medicamentos reprezintă
rezultatul acțiunii preparatului ca răspuns la alte niveluri și corespunde modificări lor produse
ulterior datorită acțiunii medicamentului.20

10
Mai întâi se formează complexul medicament -receptor ca urmare a fixării
medicamentului pe structurile receptoare specifice. Efectul farmacodinamic poate să apară fie
într-un singur timp fie în doi ti mpi, prin intervenția unor sisteme mesagere secundare ex.
Dopamina (pentru efectele D1), histamina (pentru efectele H2). În urma fixării substanțelor
pe situsurile receptorilor specifici, acestea induc stimularea de adenilat ciclazei de către AMP
ciclic in tracelular, care activează la rândul ei proteinkinaza A, determinând activarea a
numeroase proteine enzimatice, declanșând modificarea stării unor canale ionice membranare
precum și diverse reacții metabolice.
Acțiunea medicamentelor la nivel celular, iniț iate prin formarea complexului
medicament -receptor, are consecințe celulare, tisulare și consecutive la nivelul diferitelor
aparate și sisteme ale organismului12.
După efectele realizate, acțiunile medicamentelor sunt grupate în mai multe categorii:
locală (topică), resorbtivă (generală – directă/ indirectă, principală/ secundară, reversibilă/
ireversibilă, selectivă/ neselectivă) și reflectorie.
A) Acțiunea locală – se manifestă și se limitează la nivelul locului de administrare a
medicamentului, ca rezult at al contactului direct al substanței medicamentoase cu țesuturile.
Această acțiune este specifică pentru unguente, paste, linimente, pudre etc., iar unele
medicamente pot fi absorbite în patul sanguin la administrarea locală.
B)Acțiunea generală (resorbt ivă) – se instalează în urma declanșării unor reacții cu
caracter general, după reabsorbția și transportul medicamentului la nivelul unor organe sau
țesuturi.
1. Acțiunea directă se datorează acțiunii nemijlocite a medicamentului asupra
substratului reactiv.
2. Acțiunea indirectă se declanșează ca urmare a modificării funcției organelor cu
care preparatul nu a luat contact direct.
3. Acțiunea principală se manifestă prin instalarea efectului curativ pr incipal al
medicamentului (ex. d iclofenacul inhibă procesele infl amatorii).
4. Acțiunea secundară se manifestă de obicei simultan cu cea principală, însă ea nu
este necesară în cadrul tra tamentului bolii în cauză (ex. m orfina – acțiune
principală: analgezică, acțiunea secundară: constipația).
5. Acțiunea reversibilă reprezent ată prin restabilirea completă a funcției
organismului după eliminarea preparatului din organism (ex. a nestezicele).
6. Acțiunea ireversibilă se manifestă prin tulburarea funcției, structurii organului sau
substratului endogen după eliminarea preparatului din organism.

11
7. Acțiunea specifică se manifestă prin imprimarea caracterelor specifice ale unui
medicament sau a unei clase de medicamente asupra unui organ, sistem sau
agenți patogeni.
8. Acțiunea nespecifică este caracteristică pentru mai multe medicamente,
nede osebindu -se după aspectul mecanismului intern de acțiune.
C)Acțiunea reflectorie – se manifestă prin declanșarea reflexelor care modifică funcția
unor organe localizate la distanță de locul receptorilor excitați, unele medicamente fiind
capabile sa excite terminațiile nervoase libere ale pielii, mucoaselor, peretelui vascular9.

I. 2. Farmcocinetică

Farmacocinetica studiază etapele succesive pe care le parcurge substanța
medicamentoasă în organism din momentul administrării acesteia până la eliminarea din
organism (ca atare sau sub formă de metaboliți).
În organism, medicamentul parcurge mai multe etape ce se desfășoară de la locul
administrării până la locul acțiunii, astfel:
1. Etapa biofarmaceutică se desfășoară la locul administrării și presupune eliberarea
substanței active și dizolvarea acesteia în lichidele biologice. Această etapă
depinde de disponibilitatea biologică ce reprezintă cantitatea și viteza cedării
substanței active din forma farmaceutică, precum și proporția în care această
substanță este abs orbită în organism.
2. Etapa farmacocinetică presupune ca medicamentul sa parcurgă diferite procese:
absorbție, distribuție, biotransformare și eliminare din organism, ceea ce
presupune atât fenomene de natură fizico -chimică (trecerea substanței
medicamentoa se prin membrane și legarea de proteine plasmatice sau tisulare) cât
și fenomene de natură biochimică (biotransformarea medicamentelor)12.

I. 2.1. Transferul medicamentelor prin membranele biologice

Membrana celular ă este o membrană biologică comună în cale a tuturor
medicamentelor, reprezintă un sistem complex, semipermeabil, polienzimatic în mozaic,
alcătuit dintr -un strat biomolecular de fosfolipide cu proprietăți fluide, ce înglobează proteine
globulare și/sau glicoproteine. În stratul fosfolipidic sunt î nglobate proteine care pot îndeplini

12
rolul de transportatori, iar lanțurile de carbon sunt orientate spre interior și sunt cu capătul
polar orientat c ătre cele două suprafețe (Fig. 2).
Stratul fosfolipidic împreună cu proteinele globulare și cu glicoprotei nele mărginesc
canalele apoase prin care trec medicamentele hidrosolubile precum și apa.

Fig. 1. Membrana celular ă, după Iorga ( 2002)

Traversarea membranelor depinde de anumiți factori:
a) Factori ce țin de medicament:
 Liposolubilitatea – substanțele med icamentoase liposolubile trec mai ușor
prin membranele biologice
 Constanta de disociere și gradul de ionizare – substanțele neutre nedisociate
trec mai ușor, pe când cele disociate (reprezentând de altfel majoritatea
medicamentelor) trec mai greu deoarece ionii se acoperă cu dipoli de apă,
ceea ce îngreunează traversarea membranelor .
 Valoarea pH -ului mediului – alcalinizarea mediului în cazul substanțelor
acide sau acidificarea lor pentru cele alcaline duce la creșterea conținutului
formelor ionizate, care străbat cu mult ma i greu membranele fosfolipidice.
 Dimensiunea moleculelor – cu cât moleculele sunt mai mici, cu atât
traversează mai ușor și mai repede membranele biologice9.
b) Factori ce țin de membrană:
 Tipul membranei.

13
 Starea fiziologică sau patologică a membranelor .
 Sistemele membranare de transport activ .
c) Factori ce țin de mediul de pe cele două suprafețe ale membranei:
 Debitul circulator local și vascularizația .
 pH-ul mediului – la un pH normal, puțin peste 7, substanțele medicamentoase
bazice și sla b acide se găsesc mai mult sub formă neionizată, fiind capabile să
traverseze cu ușurință membranele biologice.
Principalele modalități de transfer prin membranele biologice sunt:
1) Difuziunea simplă
2) Pasaj prin intermediul unui sistem transportator
3) Endocito ză (pinocitoz ă) și ex ocitoz ă

Difuziunea pasivă (simplă)
Difuziunea pasivă se realizează în două moduri: filtrare și transfer simplu. Transferul
simplu se realizează la nivelul structurilor lipoproteice ale membranei pentru agenții
farmacologici liposolubil i nedisociați și are loc în sensul gradientului de concentrație.
Filtrarea se efectuează la nivelul porilor membranei pentru preparatele hidrosolubile în sensul
diferenței de presiune hidrostatică și osmotică și a gradientului de concentrație, până la
lichidarea diferenței.

Pasaj prin intermediul unui sistem transportator
Se realizează prin transport activ și prin difuziune facilitată. Transportul activ se
realizează prin participarea unui sistem transportator, prin intermediul căruia substanțele
medicamen toase sunt transportate împotriva gradientului de concentrație sau a potențialului
electric4.Transportorul membranar este în general o structură proteică, specializată, care
fixează specific o anumită cantitate maximă de substanță medicamentoasă pe o supra față a
membranei și o transportă prin grosimea membranei. Acesta poate lega una sau mai multe
medicamente care sunt administrate concomitent, dar poate să apară o competiție pentru
situsurile de fixare, deci se produce o limitare a trecerii membranare a fi ecărui medicament.
În cadrul unui proces ciclic, transportorul circulă prin membrană sub formă legată într -o
direcție și sub formă liberă în direcția opusă. Difuziunea facilitată presupune tot un transport
membranar efectuat de transportatori specializați, dar fără consum de energie și în sensul
gradientului de concentrație12.

14
Endocitoza (pinocitoza) și exocitoza
Reprezintă o altă modalitate de realizare a pasajului membranar. Particulele mari, care
nu au altă posibilitate de a străbate membrana celulară, s unt introduse în celulă prin
endocitoză . Acest fenomen presupune cantonarea lor într -o invaginație membranară,
transformată ulterior în veziculă, organit care eliberează conținutul în citosol.
Exocitoza este procesul invers și este modalitatea de secreție a unor structuri sintetizate în
celulă și depozitate în vezicule. În anumite condiții, veziculele fuzionează cu membranele
celulare și evacuează conținutul( de ex. hormoni, biomediatori, secreții ale glandelor
exocrine) în spațiul extracelular9.

I. 2.2. Abso rbția medicamentelor în organism
Absorb ția reprezintă prima etapă farmacocinetică și constă în totalitatea proceselor
prin care substanțele medicamentoase traversează unele membrane biologice de la
administrarea lor în sânge12.
Absorbția depinde de următor ii factori:
a. proprietățile fizico -chimice ale preparatului (mărimea particulelor, valența,
solubilitatea, gradul de disociere) .
b. caracteristicile formei farmaceutice .
c. circumstanțe dependente de organism (variațiile de pH, vascularizația locală,
permeabilitat ea membranară) .
d. starea funcțională a organismului fiziologică/patologică .
e. asocierea cu alte medicamente (interacțiuni directe și indirecte)9.
Absorbția medicamentelor la copii este influențată de o serie de factori fiziologici :
Astfel a bsorbția medicamente lor din tractul gastrointestinal este influențată de
aciditatea gastrică, motilita tea și aciditatea intestinală, activitatea intestinală, permeabilitatea
și maturarea membranei mucozale, funcția biliară, flora bacteriană și de componentele din
dietă. Totuș i, acești factori se supun schimbărilor de maturizare în timpul primilor doi ani de
viață, știindu -se mai puțin despre schimbările dintre 2 luni și 18 luni. În general, copiii mai
mici pot avea atât un pH gastric mai mare, cât și o moti litate gastrică și i ntestinală crescută.
Un pH gastric crescut, scade absorbția acizilor slabi la acești pacienți, iar asociat cu o
motilitate crescută va crește absorbția bazelor slabe. Pe baza acestor considerații teoretice, s -a
demonstrat o absorbție crescută a fenobarbita lului la copiii mai mari și că o absorbție a
digoxinului este mai puțin predictibilă și consistentă la pacienții pediatrici decât la pacienții
adulți.15

15
I 2.3. Căile de administrare ale medicamentelor
Absorbția medicamentelor și timpul de acțiune se reali zează diferit în funcție de calea
de admini strare ale acestora: orală sau internă (medicamentul este introdus în organism prin
cavitatea bucală și înghițit), calea externă (medicamentul este aplicat pe mucoase sau
tegumente) și calea parenterală (injectabi l)12.

A. Calea orală
Este cea mai frecventă cale utilizată la copii, datorită comodității și ușurinței
autoadministrării. Preparatele orale sunt mai ieftin de produs și sunt mult mai acceptate de
către copii, decât preparatele injectabile intramuscular care sunt dureroase.
Absorbția medicamentelor după administrarea orală poate avea loc în stomac, intestin
subțire și intestin gros.
La nivelul stomacului absorbția este modestă și se realizează prin difuziune simplă (și
posibil transport activ) pentru medicamen tele slab acide (ex. aspirina). Structura chimică a
unor medicamente poate fi alterată de aciditatea gastrică, acestea fiind ineficiente după
administrarea orală (unele medicamente cu structură polipeptidică).
La nivelul intestinului, absorbția este cea ma i eficientă datorită suprafeței foarte mari
de contact, a pH -ului apropiat de neutralitate, prezenței unor sisteme neutralizante, a
vascularizației bogate. Intestinul subțire este locul principal de absorbție, datorită prezenței
vililor, microvililor și vi lozităților submucoasei, suprafața intestinală atingând aproximativ
200m2. Pe măsură ce substanța medicamentoasă înaintează de la flexura d uodeno -jejunală
spre valva ileo cecală suprafața mucoasei descrește progresiv. Medicamentele care se absorb
la acest n ivel sunt cele cu structură bazică, deoarece la pH -ul alcalin al mediului ele se mențin
în formă nedisociată.
Mucoasa intestinului gros (sigmoid și rect) oferă o suprafață pentru absorbție mult mai
redusă, reprezentând o zonă de rezervă pentru captarea med icamentelor. Aici se absorb
substanțele hidro – sau liposolubile, apa și alte substanțe neabsorbite la nivelul intestinului
subțire.
Avantajele căii orale de administrare a medicamentelor :
 Poate fi utilă pentru tratamente de întreținere și administrări repe tate, precum și pentru
medicamentele cu efect retard.
 Reprezintă o cale naturală, fiziologică de aport cu o autoadministrare corectă a
medicamentelor.

16
 Poate fi locul activării unor substanțe, de exemplu uleiul de ricin inactiv care sub
acțiunea lipazei pan creatice este transformat în acid ricinoleic, activ pe
chemoreceptorii intestinali.
 Substanțele iritante pentru mucoasa gastrică se pot administra după masă, asociate cu
forme farmaceutice enterosolubile.
 Substanțele medicamentoase neplăcute la gust sau la miros pot fi încorporate în forme
farmaceutice orale sau pot fi transformate în esteri.
Dezavantajele căii orale de administrare a medicamentelor:
 Debitul acțiunii este relativ mare, nereprezentând o cale pentru urgențele medicale.
 Pentru că absorbția dep inde de mai mulți factori și uneori poate fi incompletă și
variabilă, biodisponibilitatea este mai mică decât la administrarea parenterală.
 Efectele primului pasaj intestinal ( biotransformarea de către enzimele peretelui
intestinal și bacteriile intestina le) și hepatic (biotransformarea de către sistemele
enzimatice hepatice) influențează în mod particular – negativ biodisponibilitatea.
 Timpul de golire al stomacului influențează și limitează viteza de absorbție.
 Absorbția este dependentă de funcționalitat ea tractului gastrointestinal.
 Este inutilizabilă la sugari, bolnavi în comă, cu stare de vomă
 Calea orală nu este utilizabilă pentru substanțele medicamentoase:
 Inactive în mediu acid (ex. penicilina G) .
 Care nu se absorb digestiv (ex. streptomicina) .
 Prin efectul primului pasaj hepatic sunt inactivate în ficat în proporție de
50-70%.
 Inactivate de enzimele proteolitice (medicamente cu structură
polipeptidică – heparina, insulina, h. Adrenocorticostop) .

B. Calea sublinguală
Reprezintă modalitatea optimă de a dministrare a medicamentelor cu liposolubilitate
mare și active în doze mici. Mucoasa sublinguală prezintă o vascularizație foarte bună,
drenează sângele în sistemul venos cefalic, iar apoi în vena cavă superioară, ocolind filtrul
hepatic și efectul primul ui pasaj hepatic.8
Este calea frecvent abordată în crizele de angină pectorală, astm bronș ic,
hipertensiune arterială paroxistică, putând fi administrate: nitroglicerina, izoprenalina, metil –
testosteronul, progesteronul, pregnina, aldosteronul, oxitocina, nifedipina.

17
Avantajele căii sublinguale:
 Se evită degradarea substanțelor medicamentoase de către sucurile gastrice
 Latența scurtă și absorbția rapidă – cale de urgență de administrare a medicamentelor
 Ocolește bariera hepatică, precum și consecințele prim ului pasaj hepatic.

C. Calea mucozală
Pentru a sări peste primul pasaj hepatic, unele medicamente pot fi administrate prin
absorbție la nivelul mucoasei orale sau nazale. Un exemplu ar fi midazolamul, unde acțiunea
acestuia este de 57% când este ad ministrat nazal, comparativ cu acțiunea acestuia de 30%
când este administrat oral, determinând modificarea dozei. 34

D. Calea rectală
Această cale de administrare poate avea drept scop obținerea unor efecte sistemice sau
locale. La bolnavii inconștienți sau cu vărsăt uri, cu leziuni buco -faringo -esofagiene, la cei cu
intoleranță gastrică față de unele medicamente (antipiretice, analgezice, antispas tice,
antiinflamatoare, antivomitive etc .) și la copii se va folosi pentru acțiune generală.

E. Administrarea prin plasturi t egumentari
Unele medicamente sunt administrate prin intermediul plasturilor tegumentari, de
exemplu Fentanyl, acest lucru realizându -se cu o extremă precauție la copii, deoarece
absorbția este dependentă de vascularizația pielii și de grosimea acesteia. Fe bra, de exemplu,
poate crește circulația sângelui în piele, ducând la creșterea ratei de absorbție. Cum pielea se
comportă ca un rezervor de substanțe medicamentoase, absorbția va continua pentru multe
ore după îndepărtarea plasture.

F. Calea intramusculară
Este foarte ușor să piardă încrederea copilului dacă i provoacă durere. Din această
cauză, chiar dacă medicamentul are o mare bioactivitate pe această rută, metoda este evitată
de cele mai multe ori în cazul copiilor.
La pacienții copii, absorbția medicame ntelor pe această cale este influențată de masa
musculară scăzută și de fluxul sanguin neregulat. Această metodă de administrare este
rezervată pentru situațiile sau cazurile de urgență când este dorită sau este indicată o absorbție
scăzută (de ex. vitamin a K la naștere) .27

18
I. 2.4. Distribuția medicamentelor
Determinanții distribuției substanței medicamentoase, pot fi clasificați în termenii:
factori ce țin de medicament și factori ce țin de pacient.
Factori ce țin de medicament
Mulți dintre factorii care d etermină dacă un medicament trece prin membrane sunt
similari cu cei discutați la secțiunea despre absorbție; frecvent, moleculele mici lipidice,
solubile și neionizate vor trece cu ușurință de membrane, precum bariera sânge -creier. Un
factor foarte import ant este proteina de legare a substanței active, care cu cât este mai mare
cu atât va trece mai puțin din partea activă liberă a medicamentului printre celulele
membranare pentru a avea un efect farmacologic. În consecință, medicamentele cu proteina
de leg are mare, vor avea un volum de distribuție mai mic.30
Factori ce țin de pacient
Există diferențe între adulți și copii în ceea ce privește termenii de distribuție a
substanțelor medicamentoase, compoziția corpului și proteina de legare sunt responsabile de
multe din aceste diferențe. Prematurii și neonatalii născuți la termen, au o mai mare proporție
de apă în greutatea corporală comparați cu copiii mai mari ( Tabelul I ).

Tabelul I . Schimbările în compoziția apei organismului în dezvoltarea corp orală, după
Skinner (2001)
Vârsta Prematuri
neonatali Neonatali 1 an Adult
(bărbat)
Cantitatea de
apă din
organism(%)
85
80
60
60
Apa
intracelulară(%)
25
35
35
40
Apa
extracelulară(%)
60
45
25
20

Doi factori majori determină diferența în distribuția medicamentelor între copii și
adulți. Primul factor este reprezentat de proporția relativă al volumului total de apă al
organismului, volumul total de apă extracelular și cantitatea totală de grăsimi prezente la
copii. Al doilea factor este reprezentat de diferențele dintre proteinele de legare, ce pot rezulta
din concentrațiile scăzute de albumine ce pot sa apară în anumite grupe pediatrice de vârstă.
Volumul total de apă al organismului scade de la aproximativ 75%, la copiii născ uți la
termen, pană la 55% la vâ rsta adultă de 12 ani. Cantitatea de grăsimi crește la copii, între 5 și

19
10 ani, fiind urmată de o scădere în rândul băieților la vârsta de 17 ani. În rândul fetelor se
observă o creștere rapidă a grăsimilor, la pubertate și începând cu vârsta de 13 ani, fetele
având un procentaj de grăsimi de aproximativ de două ori mai mare comparat cu al băieților.
Medicamentele liposolubile, ca diazepamul, au un volum de distribuție mai mare la copiii cu
un procent crescut de grăsimi în organism.
Concentrația de p roteine plasmatice nu se modifică între 2 și 18 ani la copiii sănătoși,
dar sunt anumiți factori (boli, malnutriție, pierdere de proteine plasmatice, etc.) ce determină
scăderea concentrației albuminelor și creșterea fracției libere a proteinelor de legare ale
medicamentelor, ducând la creșterea concentrației de substanță activă nelegată.15
Implicația acestui fapt este că medicamentele solubile in apă vor avea un volum mai
mare de distribuție la neonatali. Uneori, neonatalii necesită o doză în cantitate ma i mare pe
kilogram, comparând cu copii mai mari, pentru a avea un efect similar. Trebuie totuși amintit
faptul că neonatalii sunt adesea sensibili la medicamente ce le afectează sistemul respirator,
cardiovascular și pe cel nervos.

1. 2.5. Eliminarea medicam entelor
Ultima rută în eliminarea majorității medicamentelor este la nivelul rinichilor.
Schimbările în dezvoltare afectează procesul de filtrare glomerulară și excreția tubului
secretor, acestea fiind deci importante. Eficiența renală la neonatali este c onsiderabil redusă
comparativ cu cea a adultului. Acest fapt este influențat de o combinație de factori:
 Dezvoltarea incompletă cu imaturitatea filtrării glomerulare și a funcției tubulare
 Presiune scăzută a perfuziei renale
 Încărcătură osmotică neadecvată pentru a produce un efect invers celui curent
Dependența medicamentelor în filtrarea glomerulară sau funcția tubulară este
influențată în mod particular de aceste diferențe, rezultând efectul prelungit al substanței
active; un exemplu fiind aminoglicozide le sau cefalosporinele. Neonatalii prematuri sunt în
mod particular susceptibili.9,35 (Tabelul II ).

20
Tabelul II .- Rata filtrării glomerulare (GFR) dezvoltate, la maturitate deplină a copiilor
de până la 2 ani, după Cote ( 2001 )
GFR (% din valoarea
adult ă corectată la
dimensiune)
15%
25%
50%
60%
80%
100%

Vârsta
1 zi
1 săpt
3 luni
6 luni
12 luni
2 ani

Funcția renală crește după primul an de viață, dar este esențială la vârsta adultă
(corectată la mărimea corporală) de 1 an și rămâne constan tă în timpul vârstei pediatrice și
cea a adolescenței. Totuși există o variabilitate substanțială în cadrul populației generale, iar
rinichii sunt foarte sensibili la efectele toxice ale unor medicamente. Acest fapt poate rezulta
dintr -o funcție renală scă zută, cât și dintr -un clearence renal scăzut la un anumit număr de
componente potențiale toxice excretate prin urină. Spre deosebire de funcția metabolică, au
fost dezvoltate mai multe metode ce estimează cu acuratețe și siguranță rata filtrării
glomerular e (GFR), astfel încât se pot individualiza dozele medicamentelor administrate
copiilor, iar prin urmare se crește eficacitatea lor și se scade toxicitatea la nivel individual.15

I. 3. Reacții adverse
Incidența totală a reacțiilor adverse la medicamente, î n cazul copiilor, variază în datele
publicate de la 6% la 17% și sunt similare cu cele raportate la adulți. O rată mai mare a fost
raportată la noii născuți, ceea ce poate reflecta rata scăzută de eliminare a medicamentelor și
o magnitudine mai mare a expu nerii medicamentoase în perioada neonatală.
La adulți, multe dintre reacții se desfășoară la nivelul tractului gastrointestinal, urmate
de cele hematologice, cutanate, neurologice, metabolice, cardiovasculare și la nivelul
sistemului respirator. La nou nă scut, cele mai frecvente reacții adverse moderate sau majore
se reflectă prin hipertensiune, aritmii cardiace, prăbușire renală, reacții gastrointestinale și
hipoglicemie.30

I. 4. Interacțiuni medicamentoase
Interacțiunile pot să apară între două substanțe m edicamentoase (interacțiune
medicament -medicament) sau între o substanță medicamentoasă și un nutrient (interacțiune
medicament -nutrient). Interacțiunea medicament -medicament poate fi de natură

21
farmacocinetică sau farmacodinamică. Interacțiunile medicament -medicament rezultă din
alterări în absorbție, distribuție, metabolism sau în eliminare. Absorbția poate fi modificată
daca medicamentul schimbă pH -ul gastric, motilitatea gastro -intestinală, flora sau mucoasa
gastro intestinală, dacă modifică efectul prim ului pasaj sau complexele cu alt medicament din
tractul gastro -intestinal. Distribuția poate fi influențată de către substanțele medicamentoase
prin modificarea proteinelor de legătură. Metabolismul poate fi modificat când
medicamentele inhibă sau induc en zimele hepatice, sau dacă două medicamente diferite sunt
în competiție prin metabolizarea de către aceleași enzime. Excreția este influențată prin
modificarea eliminării renale prin tractul biliar.29
Interacțiunile medicamentoase de natură farmacodinamică apar când unul din
medicamente modifică efectul farmacologic al celuilalt. Acest fel de interacțiune poate avea
loc la nivelul receptorilor celulari, implicând alte mecanisme celulare de acțiune, ducând la
modificări în mediul celular, sau poate să apară n eutralizarea unei substanțe medicamentoase
de către o altă substanță din organism. La nivelul receptorilor, medicamentele trebuie sa
acționeze ca agoniști (pentru a stimula receptorii), sau ca antagoniști (blocând receptorul),
unele substanțe pot să se com porte parțial ca agoniști prin stimularea simultană sau blocarea
simultană a receptorului. Un exemplu pentru interacțiunea farmacodinamică ce poate să apară
la nivelul receptorilor, poate fi reprezentată de albuterol și propranolol. Albuterolul este un
agonist β -adrenergic iar propranololul este un antagonist β -adrenergic (β blocant). Dacă
aceste medicamente sunt administrate simultan la același pacient, efectele bronhodilatatoare
ale albuterolului sunt blocate de către propranolol. Clinic, se poate observa bronhoconstricția.
Două medicamente pot interacționa datorită mecanismelor celulare de acțiune
diferite, ce pot fie să crească fie să inhibe răspunsul farmacologic. De exemplu, diureticele
pot crește efectele antihipertensive ale captoprilului iar endome tacina poate inhiba efectele
antihipertensive ale propanololului. Fiecare dintre aceste medicamente au mecansime de
acțiune diferite. Unele substanțe medicamentoase pot interacționa prin modificarea mediului
celular. De exemplu, diureticele ca furosemidul pot determina hipokalemie, ce poate crește
riscul de toxicitate al digoxinelor.36
În mod clar, pacienții din pacienții din unitățile pediatrice (PICU) au nevoie de
considerații farmacologice mai speciale, prezentând un risc pentru interacțiunile de tipul
medicament -medicament și medicament -nutrient datorită multitudinii de substanțe
medicamentoase care li se administrează. Clinicianul ar trebui să fie conștient de aceste
probleme și să evalueze toate medicamentele și nutrienții pentru eventualele interacțiu ni
adverse. În plus, doctorul trebuie să știe incompatibilitățile fizice și chimice ale administrării

22
medicamentelor de clasa a IV -a, deoarece anumite medicamente vor precipita cu sau vor
inactiva alte medicamente. De exemplu, când furosemidul va fi admini strat injectat,
conținând amrinonă sau milrinonă, se va forma un precipitat. Aminoglicozidele pot fi
inactivate de peniciline, bicarbonatul de calciu este incompatibil cu sărurile de calciu, cu
catecolaminele și cu atropina și nu are trebui mixat sau admin istrat cu alte medicamente.
În concluzie, datorită vârstei și a statusului bolii, diferă farmacologia și
farmacodinamica la acești pacienți, iar împreună cu deficiența în formele de dozaj și
utilizarea mai multor medicamente, poate să apară o provocare fa rmacoterapeutică pentru
clinician.13

23
Capitolul II
Prescripția medicamentoasă în Pedodonție
II. 1. Reguli generale de prescriere a medicamentelor

Prescrierea medicamentelor în pedodonție prezintă numeroase caracteristici care sunt
inerente, pe de o parte date de particularitățile fiziologice și patologice ale copiilor și pe de
altă parte de particularitățile de reglementare în terapia pediatrică.
Din aceste două puncte de vedere, este important de reținut faptul că prescrierea
medicamentelor pe ntru copii trebuie să respecte, în mod imperativ, greutatea acestora,
precum și adaptarea dozelor la vârsta și la dezvoltarea lor cognitivă. De exemplu, formele
uscate (capsule, comprimate) sunt contraindicate la copii sub vârsta de 6 ani.13
Medicii dentiș ti prescriu mai multe categorii de medicamente pentru a controla o
varietate de boli și condiții asociate cavității bucale. Printre aceste condiții se întâlnesc
infecțiile bacteriene, fungice și virale, durerile și prevenirea cariilor. Prescrierea
medicame ntelor a devenit mai complicată cu timpul, clinicienii confruntâ ndu-se cu diverse
probleme cum ar fi rezistența microbiană în prescrierea antibioticelor și interacțiunea
medicamentelor utilizate în mod egal de adulți si copii. Administrarea medicamentelor în
Pedodonție este din ce în ce mai complicată prin necesitatea de a ajusta dozele
medicamentelor în funcți e de greutatea mai mică și de mă rimea corpului.

II. 1.1. Informații generale cu privire la administrarea medicamentelor

Abordarea dozării medic amentelor pediatrice trebuie să se b azeze pe caracteristicile
fiziologice ale copilului și pe par ametrii farmacocinetici ai medicamentului. Medicul trebuie
să prezinte cunoștințe despre schimbările de dezvoltare în legătură cu absorbția, distribuția,
metabolis mul și excreția din metabolismul copiilor, combinându -le cu cunoștințele despre
datele farmacocinetice in vivo și in vitro ale medicamentelor. 23
Modificarea dozei bazată pe absorbție, depinde de ruta absorbției, de proprietățile
fizico – chimice ale medic amentului și de vâ rsta copilului. Pentru absorbția medicamentel or
orale, ar trebui făcută o di ferențiere între copiii nou născuți și cei de câteva săptămâni. La cei
din urmă, este mai probabil să prezinte o mai mare relevanță în absorbția medicamentelor
orale acele considerații practice, cum ar fi formulele adecvate.

24
Volumul de distribuție (V d) ar putea fi schimbat la copii. Medicamentele hidrofilice
cu un volum de distribuție crescut la adulți ar trebui modificate, raportându -se la greutatea
corporală a co piilor mici (cu vârsta sub 2 ani), în timp ce medicamentele cu un volum de
distribuție scăzut la adulți ar trebui ajustate la întinderea suprafeței corpului la acești copii. În
cazul medicamentelor cu metabolizare la nivelul ficatului, efectul volumului de distribuție
devine evident la copiii sub două luni de viață. Studii farmacocinetice cu privire la funcția
renală și hepatică, evidențiază faptul că ar trebui făcută o distincție între maturarea și
creșterea organelor. După ce s -a terminat procesul de matu rare, principala influență asupra
clearence -ului medicamentelor o dețin creșterea și schimbările fluxului sanguin din ficat și
rinichi. Medicamentele ce sunt prima dată metabolizate de ficat, trebuie administrate cu o
grijă extremă înainte de vârsta de dou ă luni. Modificarea dozei ar trebui să se bazeze pe
monitorizarea ră spunsului la medicamentele terapeutice. Între vârsta de 2 – 6 luni, ar trebui
folosit un ghid general de administrare, bazat pe greutatea corporală, iar după vârsta de 6 luni,
se va ține c ont de întinderea suprafeței corporale. Totuși, chiar și la această vârstă,
medicamentele ce sunt metabolizate primar de enzimele citocrom P450 2D6 (enzimă utilizată
în oxidarea xenobioticelor în organism) și de uridin difosfat glucuronil transferază (enzi mă
responsabilă cu procesul de glucuronidază, o parte majoră din faza a II a de metab olizare) ar
trebui normalizate la greutatea corporală.
După vârsta de 2 ani, rata excreției renale ar trebui determinată de către markerii
funcției renale, cum ar fi clear ence-ul creatininei și al acidului p -aminohipuric. Un ghid de
dozare pentru medicamentele ce sunt excretate semnificativ de către rinichi, ar trebui să se
bazeze pe determinarea funcției renale în primii doi ani. După maturare, dozarea ar trebui
normalizat ă la întinderea suprafeței corporale.10

II. 1.2. Considerații cu privire la factorii fiziologici ca vârsta, greutatea și
întinderea suprafeței corporale

Când se consideră utilizarea medicamentelor în cazul copiilor, ar trebui utilizate
următoarele grupe de vârstă: neonatali (de la naștere până la 1 lună), infanți (de la 1 lună până
la 2 ani), copii (de la 2 ani la 12 ani) și adolescenți (de la 12 la 18 ani).
În primul rând se va controla greutatea pacientului pediatric și se va confirma dacă
aceasta este în corelație cu vârsta acestuia sau nu. Se verifică diferențele dintre greutatea
relativă și vârstă, apoi se verifică dacă există afecțiuni generale determinate de aceste

25
diferențe (de exemplu paralizie cerebrală – greutate sub normal a copilului). Greutatea
bebelușului trebuie reverificată la fiecare tratament, înainte de a prescrie medicamentul.
Se va verifica dacă există afecțiuni generale ce ar putea influența farmacocinetică
medicamentului ce urmează a fi prescris. Copiii nu sunt mini – adulți, dozele p ediatrice ar
trebui obținute din referințe de dozare pediatrice, cum ar fi formulare naționale pentru copii și
nu ar trebui extrapolate din doza adultului.
Rețetele prescrise ar trebui adaptate după rutina zilnică a copiilor. Unde este posibil,
etapele tra tamentului ar trebui setate în colaborare cu copilul. Doza selectată ar trebui sa fie
adecvată pacienților pediatrici, urmând sa prezint câ teva formule ajutătoare.
Când se menționează doza în rețetă, întotdeauna se va pune 0 în fața numerelor
decimale ( de exemplu 0.5 g în loc de 500 mg) și se va încerca să nu se uite acest lucru. Nu se
vor prescrie lichide în mililitri (ml) decât dacă se indică în formularul național pentru copii
(anumite vitamine pot fi prescrise după volum). Dacă se vor prescrie în milil itri, se va
specifica concentrația.

II. 1.3. Formule utilizate în calcularea dozelor
În general, copiilor nu li se dau medicamente în aceleași doze ca la adulți, principalul
motiv fiind diferența de dezvoltare corporală. Există o multitudine de reguli pe ntru calcularea
dozelor de medicamente pentru copii, cea mai cunoscută fiind regula lui Clark. Această
regulă determină doza optimă pentru un copil, bazându -se pe greutatea medie a adultului, de
70 de kilograme.

Regula Clark: Greutatea copilului (în kg) / 70 kg x Doza normală a adultului = doza copilului

De exemplu, dacă doza de Penicilină a adultului este de 500 mg la 6 ore, atunci doza
unui copil de 18 kilograme se va calcula astfel:36

18kg / 70kg x 500mg = 133mg la 6 ore

26
Se mai pot utiliza și următoarele formule:

Formula lui Fried: Vârsta în luni / 50 x Doza normală a adultului

Formula lui Young: Vârsta în ani / (Vârsta + 12) x Doza normală a adultului

Calcularea dozei după greutatea corporală la copiii supraponderali, ar putea da va lori
mai mari, decât ar fi necesar, ale dozelor administrate; în aceste cazuri, doza ar trebui
calculată bazându -se pe greutatea ideală, corelându -se cu înălțimea și vârsta.
Estimarea întinderii suprafeței corporale este mult mai exactă pentru calcularea
dozelor pediatrice decât folosirea greutății corporale, percepându -se fenomene fiziologice
mai bune. Întinderea suprafeței corporale poate fi calculată din înălțimea și greutatea
copilului, utilizând o monogramă sau un program special de calculare.
Formula calculării dozei pediatrice, bazată pe greutate:

Înălțimea în centimetri x Greutatea în kilograme / 3600

Formula calculării dozei pediatrice, bazată pe întinderea suprafeței corpor ale (BSA):

Doza pediatrică = BSA a copilului x Doza adultului / 1.73

II. 1.4. Ruta de administrare a medicamentului și timpul de administrare

Trebuie aleasă o rută adecvată de administrare înainte de a prescrie un medicament
pentru un pacient pediatric. De câte ori este posibil se vor evita injecțiile intramusculare care
sunt dureroase pentru copii. De asemenea se va evita utilizarea produselor ce necesită
administrarea în timpul orelor școlare, fiind preferate preparatele cu timpul de înjumătățire
serică, al substanței active, mai prelungit. Când nu se poate evita administ rarea în timpul
orelor școlare, ar trebui luată în considerare să se prescrie și să se suplimenteze doza într -un
container cu etichetă separată.
Se vor prescrie medicamente luând în considerare disponibilitatea unei forme
adecvate și ușurința administrări i, aceasta fiind o condiție esențială în cazul pacienților
pediatrici. În același timp, medicul va lua în considerare aspectele particulare pentru
utilizarea excipienților în deplină siguranță, înainte de a prescrie un anumit tip de

27
medicament. Manipularea se poate realiza prin anumite preparații, în ordine, pentru a se
adapta administrării printr -o rută particulară.
Se vor monitoriza aspectele farmacocinetice particulare, se vor verifica orice alterații
posibile în farmacocinetica medicamentului administra t și de asemenea se va monitoriza
concentrația plasmatică, dacă s -a relatat observarea efectelor adverse legate de medicament
sau de vârstă.
Înainte de a prescrie un medicament, medicul trebuie să țină cont de următoarele
aspecte:
 Dacă paci entului i s -au dat alte medicament,. sugerate de medicul anterior.
 Dacă pacientului i s -a administrat orice medicament de către părinte, înainte
de a se prezenta la medic.
Aceste aspecte sunt importante pentru a evita interacțiunile medicament –
medicament. De asemenea se vor revizui interacțiunile medicamentoase ale preparatului
administrat. Deoarece infanții sunt hrăniți în majoritatea timpului cu lapte de la mamă, se vor
evita medicamentele ce interacționează cu laptele matern.18
O serie de caracteristici diferențiale a r trebui explicate în legătură cu tratamentul cu
antibiotice în cadrul copiilor:
 Copiii mici au un deficit în antecedentele medicale care ar putea să sugereze
posibilitatea la alergiile medicamentoase sau reacțiile adverse.
 Proporția mare de apă în țesutur ile copiilor și cantitatea mare de os spongios,
facilitează difuziunea rapidă a infecției. Pe de altă part e, acești pacienți
necesită o a justare adecvată a dozei medicamentului prescris.
 Deficitul în igiena orală întâlnit la majoritatea copiilor și consumu l alimentelor
bogate în zaharuri, contribuie la creșterea germenilor prezenți în cavitatea
bucală și prin urmare contribuie la creșterea bacteriemiei în urma tratamentelor
orale.
 Este cunoscut faptul că micii pacienți, încă de la o vârstă foarte mică, au
tendința să dezvolte infecții ce afectează inelul limfatic Waldeyer. Consecutiv
tratamentelor prelungite cu antibiotice, este un factor eti ologic ce apare în
multiplele situații de rezistență microbiană la antibiotice, fiind bine diferențiate
de cele întâln ite la adulți. Acest lucru trebuie luat în considerare înainte de a
prescrie antibiotice copiilor. În caz de suspiciune, medicul dentist trebuie să
consulte medicul pediatru sau specialistul care are grijă de acel copil.23

28
Următoarele aspecte ar trebui lua te în cons iderare înainte de a decide dacă se vor
administra antibiotice în odontologia pediatrică:
1. Severitatea infecției, când copilul vizitează medicul dentist.
2. Statusul de apă rare imunitară a pacientului.
3. În cazul unei infecții acute, dacă inflamația es te moderată și procesul a
progresat rapid, în cazul unei celulite difuze cu durere moderată până la
severă, sau în cazul când copilul are febră, este evident că se recomandă
prescrierea antibioticelor și tratamentul dintelui afectat.
4. Infecția în cazul unui copil compromis din punct de vedere medical.
5. Infecția care a progresat către spațiile faciale extraorale. În aceste situații,
infecția este suficient de agresivă ca să se extindă dincolo de buz e – ceea ce
indică faptul că apă rarea gazdei nu este capabilă să controleze infecția. Se va
indica internarea în spital.
6. Antibioticele sunt rareori indicate în tratamentul traumatismelor ușoare.
Totuși, în cazurile în care sunt implicate suprafețe importante de țesuturi moi
sau leziuni dento -alveolare, este recomand ată profilaxia cu antibiotice pentru a
evita o posibilă infecție. O bună protecție cu antibiotice este necesară în cazul
copiilor cu avulsii dentare și în care se urmărește replantarea dintelui respectiv.
În acest sens, de când s -au utilizat antibioticele, s-a obs ervat o scădere a
incidenței res orbției externe radiculare.
7. Tratamentul cu antibiotice ar trebui l uat în considerare la pacienții cu
parodontită juvenilă localizată sau în cazurile altor forme de parodontită
precoce.
8. Prezența unui abces minor, croni c sau bine loca lizat. În cazul copiilor sănătoș i,
este indicat să se extragă dintele temporar cu abces, sau tratamentul dinților
permanenți, fiind necesar uneori să se facă sub protecție cu ant ibiotice. În mod
contrar, copiilor imunocompromiș i sau cu prob leme cardiace, le este indicată
antibioprofilaxia chiar în cazurile unei infecții foarte reduse. 23
În administrarea antibioticelor pe baza profilaxiei, nivelul medicamentului în plasmă
trebuie să fie cu mult mai ridicat decât cel folosit în scop terapeuti c. În acest sens, doza
profilactică recomandată înainte de procedurile chirurgicale, este dublă față de doza
terapeutică.
Antibioprofilaxia la pacienții sănătoși este indicată în cazul unei operații chirurgicale
cu o contaminare foarte mare locală (de exem plu chirurgia parodontală). Auto –

29
transplantarea dentară este de asemenea realizată sub protecția cu antibiotice. La pacienții
imunocompromiș i, o asemenea profilaxie este î ntotdeauna recomandată.1
Profilaxia cu antibiotice este recomandată în următoarele situații:
A. Pacienți cu probleme cardiace asociate cu endocardită: mulți pacienți prezintă
riscul de a suferi de endoc ardită în urma tratamentului dentar, pe fondul
existenței problemelor cardiace. Academia Americană a Dentiștilor Pe diatrici
(AAPD) a accepta t ca ghid pentru prevenția endocarditelor bacteriene cel
dezvoltat de Asociația Americană Cardiacă. Acest ghid afirmă că acei copii cu
istoric în administrarea intravenoasă a medicamentelor și acei copii cu anumite
sindroame (de exemplu sindromul Down sau Marfan), ar putea prezenta un
risc în dezvoltarea endocarditei bacteriene, în conformitate cu anomaliile
cardiace asociate.
B. Pacienții imunocompromiș i: acești pacienți nu tolerează bacteriemia
tranzitorie, în urma unui man agement dentar invaziv. Drept urmar e, pacienții
supuși chimioterapiei, iradiațiilor sau transplantului de măduvă osoasă, ar
trebui tratați cu precizie și precauție. Acest criteriu se aplică și pacienți lor cu
următoarele afecțiun i: infectați cu HIV, neutropenie, imunosupresie, anemie,
splene ctomie, utilizarea steroizilor uzuali, lupus eritematos, diabetici și cei
care au suferit transplant de organ.
C. Pacienții cu șunturi, catetere vasculare sau proteze valvulare: bacteriemia ca
urmare a tratamentului dentar invaziv poate determina creșterea co loniilor
bacteriene de la nivelul șuntului sau cateterului vascular. Pacienții supuși
chimioterapiei sau dializei, sau cei care necesită frecvent transfuzii de sânge,
sunt foarte susceptibili acestei probleme.4 (Tabel III )

Tabel III . Procedurile dentare î n care este indicată antibioprofilaxia la pacienții
pediatrici, după Veerkamp (2006)
Procedura Profilaxia pacienților cu
risc (DA/NU) Profilaxia pacienților
sănătoși (DA/NU)
Aplicarea clemelor de digă
pentru o izolare absolută DA NU
Anestezie intraligame ntară DA DA
Anestezie tronculară
periferică DA NU

30
Procedura Profilaxia pacienților cu
risc (DA/NU) Profilaxia pacienților
sănătoși (DA/NU)
Extracții DA DA
Aparițiile hemoragice
dentare: aplicarea matricelor
și a penelor DA NU
Aplicarea benzii ortodontice DA NU
Tratamentul pulpar la dinții
deciduali și la dinții
permanenți tineri DA DA

II.2. Tipuri de medicamente utilizate în stomatologia pediatrică

II. 2.1 Antialgice
Se va trata aici specificitatea medicamentelor pentru durerea nociceptivă ș i / sau
inflamație fiind cunoscut faptul că durerea este o experiență senzorială ce se apropie d e cea
emoțională. Totuși, prevenția sau tratamentul durerii necesită un echipament farmacologic
adecvat. Utilizarea rațională a medicamentelor antialgice impun abordarea unui diagnostic
riguros al fiziopatologiei durerii, asigurâ ndu-se o evaluare a acestei a. Fiind o etapă esențială,
alegerea antialgicelor se va baza pe statusul de să nătate al pacientului (contra indicați i,
interacțiuni medicamentoase ) și pe intensitatea durerii. În funcție de aceșt i parametri,
antialgicele non morfinice (paracetamol, AINS) s unt prescrise pentru a preveni sau trata
durerea de intensitate scăzută sau moderată, iar pentru durerea de intensitate crescută sau
pentru rezistența la antialgicele non opioide, sunt utilizate antialgicele morfinice.13
A. Antialgicele non morfinice
Paraceta molul reprezintă tratamentul antialgic de alegere și de primă intenție pentru
a preveni sau pentru a trata durerea de intensitate scăzută sau moderată. Sub raportul
beneficiu / risc e ste excelent. Efectele sale indezi rabile sunt excepționale pe termen scur t și
nu prezintă interacțiuni medicamentoase. Singurul pericol în legătură cu paracetamolul este
reprezentat de riscul de intoxicație acută ( 150 mg / kg într -o singură priză) sau cronică. Este
foarte important să se respecte doza de 15 mg / kg corp într -o priză, o dată la 6 ore, fără să se
depășească doza de 80 – 90 mg / kg corp într -o zi. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită
diferențelor de doze, ce se vor adapta în funcție de greutatea copilului. Supozitoarele și
formele orale sunt disponibile copi ilor cu greutate de peste 5 kilograme. Începând cu o
greutate de peste 3 kilograme, există o suspensie orală prevăzută într -o seringă gradată în
funcție de greutatea corporală (Doliprane 2,4%).

31
Eferalganul 3% soluție orală prezintă un conținut în zahăr de 0,17 g / doză – kg,
Dolifran 2,4 % soluție orală fără zahăr poate conține 71,5 mg de sorbitol gradat pe kilogram
corp.
Anti – inflamatoarele non steroidiene (AINS) reprezintă o clasă farmacologică care
cuprinde numeroase molecule. În Tabelul IV se vor prezenta principiile active în funcție de
vârsta pediatrică, împreună cu posologia lor pe prize, într -un interval de 24 de ore. Dintre
toate aceste produse, ibuprofenul este cel mai studiat și mai bine cunoscut (Tabel V) .
Riscurile întâlnite în legătură cu AIN S, în mai puțin de 5 zile, și dozele recomandate sunt
foarte asemănătoare cu cele ale paracetamolului, ce se încadrează în termenii toxicității renale
sau gastro – intestinale. Singura incertitudine ce îngrijorează este riscul de infecție, esențial în
cadrul varicelei. Din acest motiv, în Franța este recomandat să nu se administreze AINS
copilului care nu a făcut varicelă până în acel moment.
Formele de administrare mai potrivite pentru copii, rămân suspensiile buvabile în
doze de 20 mg / ml pentru ibuprofe n și de 1 mg / ml pentru ketoprofen.17

Tabel IV – AINS indicate copiilor cu indicație antialgi că, după Descoix (2010)
Substanța
activă Vârsta Forme de
administrare Posologie pe
priză Posologie pe zi
Ibuprofen 3 luni Susp. Orală,
cp.,supozitoare 7.5 mg/kg c 30 mg/kgc
Ketoprofen 6 luni Sirop 0.5 mg/kgc 2 mg/kgc
Acid Tiaprofenic 4 ani Comprimate 3 mg/kgc 10 mg/kgc
Acid niflumic 6 luni Supozitoare – 40 mg/kgc

Tabel V – Conținutul în zahăr în diferitele suspensii orale pediatrice, preze ntate
de ibuprofen, după Desc roix (2010)13
Substanță activă Conținut în zahăr
Advil 20 mg/ml suspensie orală 0.5 g/ml
Antaren 20 mg/ml suspensie orală 1.5 mg/ml
Ibuprofen Mylan 20mg/ml suspensie orală Fără zahăr
Nurofen Pro 20 mg/ml suspensie orală Fără zahăr
B. Antialgice morfinice

32
În pediatria odontologică recurgerea la opioidele antialgice, cum ar fi morfina, este
excepțională. Dacă durerea nu cedează la paracetamol sau acelor copii le sunt contraindicate
unele AINS, este recomandat să se prescrie opioide în concentrație scăzută, iar ca primă
intenție ar fi codeina.
Codeina reprezintă liderul opioidelor de concentrație scăzută. Cu toate acestea, există
puține studii satisfăcătoare cu privire la administrarea pediatrică. În toate cazurile, codeina
este asociată cu un antial gic non morfinic (paracetamol sau AINS). În cazul copiilor,
posologia codeinei este de 0,5 mg / kgc pe priză, fără să depăș ească 6 mg / kgc pe zi (Tabel
VI). În mod pragmatic, doza de atac în miligrame corespunde greutății copilului divizată la 2.
Produsel e din codeină sunt recomandate numai pentru doze acute (3 zile sau mai puțin),
deoarece pot induce amețeală, greață, constipație, reacții cutanate de tip prurit, precum și
dependență într -o utilizare prelungită. Codeina este contraindicată la pacienții as tmatici sau
cu insuficiență respiratorie și se folosește cu precauție la pacienții cu hipotensiune,
insuficiență adrenocorticală, afecțiuni tiroidiene, traume craniene sau presiune intracraniană
crescută.
Doza toxică de codeină într -o priză este de 2 mg / kgc. Siguranța și eficiența la
pacienții pediatrici nu a fost încă stabilită.
Tramadolul este un opioid antialgic de concentrație scăzută ce posedă proprietăți de
inhibare și de recaptare a serotoninei și a noradrenalinei. Este indicat în cazul copiilor ma i
mari de trei ani și poate fi utilizat singur, fără a fi asociat cu antialgice non morfinice.
Posologia uzuală este de 1 -2 mg / kg în prize o dată la 6 ore, fără să se depășească 8 mg / kg
într-o zi. Modul de administrare adecvat va fi sub formă de soluți e buvabilă, sub formă de
picături ( Contramal sau Topalgic) în doze de 100 mg / ml.
Efectele indezi rabile și frecvente sunt tulburările gastro – intestinale ( greață,
vomismente) și este contraindicat pacienților cu crize comițiale.
Tabel VI – Specialități le ped iatrice de codeină, după Descroix (2010)13
Codeina singură Codeina asociată cu paracetamol
Produs Codefan Eferalgan Codein Codolipran Dafalgan
Codein
Vârstă 1 an 3 ani (15kg) 6 ani 15 ani
Doză 1 mg/ml 30 mg/500 mg 20 mg/400
mg 30 mg/500
mg
Formă de
administrare Sirop cu conținut de
zaharoză 0.6 g/ml Comprimate
efervescente Comprimate Comprimate

33
II. 2.2. Fluorul
Suplimentele de fluor administrate sistematic ar trebui luate în considerare în cazul
tuturor copiilor mai mari de 6 luni, ce locuiesc î n zonele cu deficit de fluor în apa potabilă ( <
0,6 ppm F) . Având în vedere că s -a semnalat asocierea fluorozei dinților cu ingestia cronică a
unei cantități mai mari de fluo r decât cea recomandată, medicul va ține cont de toate sursele
posibile, pe care p acientul le ingerează, atunci când va prescrie suplimente de fluor. În mod
controversat, în zonele cu fluorizare optimă, unele familii refuză folosirea apei comunitare
pentru băut și gătit, datorită fricii pentru contaminarea bacteriană și chimică. Sticlel e cu apă
folosite de aceste familii, pot să nu c onțină nivele optime de fluor , în acest caz se ia în
considerare suplimentarea cu fluor.
După investigarea dietei pacienților și riscul ui acestora de a dezvolta carii dentare,
clinicianul se poate ghida după programul de suplimentare cu fluor a dietei, recomandat de
Academia Americană a Dentiștilor Pediatrici și de Academia Americană a Pediatrilor.
Ca și contraindicații putem relata hipersensibilitatea la fluor, la tartizin sau la oricare
component din formulă și atunci când concentrația fluorului din apă depășește 0,7 ppm F.
Fluorul trebuie administrat cu precauție datorită faptului că ingestia unei cantități mari poate
duce la fluoroză dentară și la modificări osoase.
Suplimentele sistemice de fluor sunt disp onibile sub formă de soluții sau de tablete
mestecabile. În majoritatea s uplimentelor alimentare ce conțin fluor, acesta din urmă este
încorporat sub formă de fluorură de sodiu (NaF). Un miligram de fluor este echivalent cu
aproximativ 2,2 mg de fluorură d e sodiu. Tabletele sau dropsurile de fluor sunt disponibile
sub formă de fluorură de sodiu de 0,5 mg (0,25 fluor), de 1,1 mg (0,5 mg f luor) și 2,2 mg (1
mg fluor) (Tabel VII ).
În cazul în care se prescriu tablete mestecabile, i se recomandă copilului să su gă
tableta înainte de a o mesteca și apoi să înghită, pentru a maximiza timpul de contact a
fluorului cu smalțul dentar.17
Pentru pacienții cu rată crescută de carii sau estimarea unui risc crescut la carie ( de
exemplu cei sub tratament ortodontic), pot f i prescrise acasă concentrate topice de fluor.

Tabel VII – Schema suplimentării cu flu or a dietei, Răducanu A. (2011)
Vârsta < 0.3 ppm F 0.3 – 0.6 ppm F > 0.6 ppm F
0 – 6 luni 0 0 0
6 luni – 3 ani 0.25 mg 0 0

34
Vârsta < 0.3 ppm F 0.3 – 0.6 ppm F > 0.6 ppm F
3 – 6 ani 0.50 mg 0.25 mg 0
6 – 16 ani 1.00 mg 0.50 mg 0

Concentratele topice administrate acasă de către părinți includ 0,5% fluor fosfat
acidulat, 1,1% fluorură de sodiu sub formă de gel și 0,4% fluorură de staniu sub formă de gel.
Produsele sub formă de gel sunt disponibile și fără rețetă medicală. Pacientul este instruit să –
și perieze dinții cu o cantitate mică de gel în fiecare seară, înainte de culca re, dar pacientul nu
va mânca și nu va bea timp de 30 de minute după periaj. În funcție de formula și de
concentrația produsului, aplicațiil e vor fi zilnice sau săptămânale.
Când este utilizat în mod corespunzător, fluorul poate îm bunătăți sănătatea orală a
copiilor. Atunci când este utilizat neadecvat, poate produce probleme acute și toxice.
Ingestiile accidentale a unor cantități excesive de fluor pot duce la toxicitate, ce se manifestă
prin greață și vomismente, dar nu au fost raportate cazuri de deces. Cantitatea de fluor
necesară pentru a produce toxicitate acută este în proporție cu greutatea copilului, de exemplu
pentru un copil de 25 de kilograme, cu vârsta de 3 ani, sunt necesare 500 mg fluor.5

II. 2.3. Antimicrobiene

Infecțiile dinților și ale cavitații orale se pot tran sforma într -o amenințare la viață dacă
nu sunt controlate în mod corect. Managementul infecțiilor poate fi constitu it dintr -o
combinație de proceduri chirurgicale dentare și prin folosirea medicamentelor
antimicrobiene. Manag ementul infecțiilor poate să se constituie din proceduri dentare sau
chirurgicale și utilizarea medicamentelor antimicrobiene. Antimicrobienele su nt med icamente
care suprimă sau elimină dezvoltarea microbiană – bacterii, virusuri, fungi sau paraziți.
Activitatea antimicrobiană este crescută când un microb specific ce cauzează infecția este
identificat prin culturi sau teste serologice, iar apoi este administrată doza specifică de
medicament antimicrobian, cel mai adecvat împotriva microbului.36
Infecțiile orale fungice apar în urma alterărilor din flora orală, ca rezultat al utilizării
prelungite a antibioticelor cu spectru larg de activitate, a ster oizilor, al imunosupresoarelor
chimioterapeutice, al igienei orale deficitare și al nutriției.
Nistatina este un antibiotic polienic activ mai ales față de levurile aparținând genului
Candida. Are acțiune atât fungistatică cât și fungicidă, în funcție de concentrație, prin
creșterea permeabilității membranei celulare a ciupercilor. Deoarece se absoarbe foarte puțin

35
la nivelul pielii, mucoaselor sau tractului gastro – intestinal, este eficace numai local. În
tratamentele stomatologice se folosește sub formă de Nistatin, Stamicin, Nystalocal.
Nistatin : se utilizează sub formă de pulbere suspendabilă, conținând nistatină 400.000
U.I. / g, flacon de pulbere (pentru suspensie orală) care conține 0,480 g nistatină pură
(2.400.000 U.I.).
Clotrimazolul (ca și Keto conazolul ) este un agent antifungic de tip imidazol, care
acționează pe liza componentelor fosfolipidice ale membranei celulare a speciilor de Candida
(produs Canesten).19
II. 2.4. Agenții antibiotici
Antibioticele sunt medicamente care sunt produse de mic robi sau prin proceduri
chimice, pentru a realiza activitatea antimicrobiană. Antibioticele fac parte din a doua
categorie de medicamente, ca și frecvență a prescrierii în medicina dentară, după anestezicele
locale. Folosirea răspândită a acestor medicamen te a dus la dezvoltarea rezistenței din partea
bacteriilor, care au avut la un moment dat un anumit grad de sensibilitate. Pentru a reduce
rata rezistenței bacteriene, medicul trebuie să prescrie antibiotice cu o mai mare precauție.
Antibioticele ar trebui prescrise cat mai precoce posibil, într -o doză potrivită, pentru o
vindecare optimă. Dacă infecția nu răspunde la medicamentul prescris inițial, este indicată
efectuarea unei culturi microbiene din porțiunea infectată. Durata administrării
medicamentului ar trebui extinsă la cel puțin 5 zile de la punctul în care se observă o
îmbunătățire substanțială sau o rezoluție a simptomelor. Importanța efectuării u nui curs
complet de terapie cu antibiotice trebuie implementată pacientului. Dacă antibioticul este
întrerupt prematur, bacteriile supraviețuitoare pot să repornească o infecție ce ar putea fi
rezistentă la antibioticul original.
Antibioticele pot fi clasificate după tipul de bacterie pe care au efect. Ele au fie un
spectru de acțiune redus fie unul extins. Antibioticele cu spectrul redus sunt eficiente
împotriva unei palete largi de bacterii. Eficiența unui antibiotic împotriva un ei bacterii în mod
particular, este determinat ă prin cultiva rea patogenul ui respectiv și prin testarea sensibilității
acestuia la un anumit antibiotic . Din nefericire, cultivarea și testarea susceptibilității ar putea
dura de la 24 de ore la câteva zile, rezultând o întâ rziere în începerea trat amentului cu
antibiotice. De aceea , pană ce rezultatele sunt gata, cea mai bună alegere este de a utiliza cel
mai eficient antibiotic pentru situația clinică specifică.36
Utilizarea antibioticelor în medicina buco – dentară se încadrează în recomandările
naționale emise de Agenția Națională de Securitate Sanitară a Produselor Sanitare.

36
Două modalități terapeutice sunt posibile în cazul prescrierii antibioticelor pacienților
pediatrici: priza antibioticelor pentru pre venirea apariției fenomenelor infecțioase, apelând la
antibioprofilaxie și administrarea antibioticelor pentru tratarea infecțiilor.
Antibioprofilaxia este esențială în prevenirea riscului de endocardită bacteriană în
cazul pacienților cu risc crescut. Se recomandă prescrierea unei prize unice cu o oră înaintea
realizării manoperei cu acest risc. (Tabel VIII )

Tabel VIII – Modalități de an tibioprofilaxie, Afssaps (2001)
Antibiotic Posologie
Absența alergiei la β lactamine Amoxicilină 50 mg/kg
Alergie la β lactamine Clindamicină 15 mg/ kg
Pristinamicină 25 mg/ kg

Antibioterapia se ut ilizează în i nfecțiile bacteriene identificate , prima intenție de
tratament fiind cea chiru rgicală (endodontică). Oricare ar fi medicamentele utilizate, este
imperativ ca trat amentul să fie luat un timp suficient (acesta fiind de multe ori de 7 zile) și să
se respecte prizele zilnice. În cazul pacienților școlari, este important să se ia în considerare
că aceștia nu pot amâna tratamentul în timpul orelor școlare.
În absența ori cărei alergii, amoxicilina este antibioticul de primă intenție în
tratamentul infecțiilor buco – dentare . Altă clasă de antibiotice ce interesează disciplina
noastră este reprezentată de macrolide și aparent, nu interesează nici un caz de alergie la
betal actamine.

Betalactaminele
Amoxicilina reprezintă cel mai prescris antibiotic. Spectrul său lar g de acțiune,
proprietățile sale bactericide și stabilitatea sa crescută, o recomandă drept un medicament de
multe ori eficace și sigur. La pacienții pediatrici , posologia uzuală este între 25 mg/kg/zi și
50 mg/kg/zi, în două sau trei prize (fără a se depăși doza de 3g/zi) la copii mai mici de 30 luni
și între 50 mg/kg/zi și 100 mg/kg/zi în trei priz e la 8 ore la pacienții mai mari de 30 de luni
(Tabel IX).
Singurele două contra indicații ale amoxicilinei sunt alergiile do cumentate la
betalactamine și mononucle oza infecțioasă. Efectele indezi rabile cele mei fr ecvente sunt de
natură gastro – intestinală.

37
Asocierea amoxicilină – acid clavulanic : Amoxiclav / A ugment in. Toate asocierile
de antibiotic de tip A moxiclav se vor prescrie ca o a doua intenție după eșecul unei
monoterapii corecte, după ce au trecut 48 de ore. Posologia este de 80 mg/kg/zi, în câte trei
prize, fără să se depășească 3g pe zi (Tabel X ). Contra indicațiile sunt aceleași ca la
amoxicilină, iar tulburările digestive sunt cele mai frecvente reacții .13

Tabel IX – Produsele pe bază de amoxicilină indicate copiilor, Vianney (2010)

Antibiotic Agram, Amodex, Clamoxyl,
Amoxicilină 125 mg/ 5 ml Agram, Am odex, Clamoxyl,
Amoxicilină 250 mg/ 5 ml

Doza 125 mg/ 5 ml
125 mg pe linguriță 250 mg/ 5 ml
250 mg pe linguriță

Forma adecvată Pudră pentru suspensie
buvabilă Pudră pentru suspensie
buvabilă

Tabel X – Asocierea amoxicilină / acid clavul anic: Amoxicla v, Vianney (2010)
Antibiotic Amoxiclav 100 /
12.5 Amoxiclav 100 /
12.5 Amoxiclav 250 /
31.25 Amoxiclav 500 /
62.5
Vârsta Naștere >30 luni Naștere >30 luni
Seringă Gradații / kg 112
doze Gradații / kg 224
doze – –
Nr. prize / zi 3 3 3 3
Forma Pudră pen tru
suspensie orală.
Soluție Pudră pentru
suspensie orală.
Soluție Pudră pentru
suspensie orală.
Soluție Pudră pentru
suspensie orală.
Soluție

Macrolidele
Aceste antibiotice formează o clasă relativ i mportantă în termeni moleculari,
proprietățile lor fii nd relativ asemănătoare cu cele ale Penicilinel or G. Macrolidele sunt
antibiotice bacteriostatice , dar și bactericide, preze ntând un spectru antimicrobian mai larg în
ceea ce privește bacteriile anaerobe (Bacteroides, Clostridium perfingens, Fusobacterium) .36
Eritromicina este cel mai popular macrolid , dar în cele trei forme de bază sub care se
prezintă este instabilă la pH –ul gastric, de a ceea este administrată sub formă de sare (stearat
sau estolat) sau cu înveliș enteric.

38
Clindamicina este un antibiotic ce face parte din familia lincosamidelor, fiind un
derivat structural al eritromicinei, împreună cu azitromicina. Prezintă un spectru antibacterian
relativ bine adaptat la flora patogenă din infecțiile orale. Din păcate nu există sub formele
adecvate speci fice copiilor. Toate dozele (75, 150 și 300 mg) sunt sub formă de capsule, care
sunt contra indicate copiilor sub vârsta de 6 ani.
Posologia clindamicinei este de 8 – 25 mg/kg în 24 de ore, în 3 -4 prize, iar singura
contra indicație este alergia.
Cefalospo rinele
Prima generație de cefalosporine reprezintă o alternativă de tratament al infecțiilor
odontogene, în cazul alergiilor la penicilină. Produsele administrate sub formă orală sunt
reprezentate de cefadroxil (Duracef), cefalexin (Keflex) și cefradin (Ve losef). Sunt indicate în
fazele iniț iale de infecție, deoarece au spectrul de acțiune asupra bacteriilor aerobe și nu
asupra celor anaerobe. Sunt active asupra stafilococilor și strept ococilor, dar ineficiente
asupra enterococilor. Sunt contraindicate în c azurile hipers ensibilității la cefalexin, sau la
oricare component din formulă, și se vor folosi cu precauție la pacienții cu risc de r eacții
anafilactoide. Posologia în cazul copiilor sub 12 ani va fi de 25 – 50 mg / kg / zi în prize la 6
ore, în cazul co piilor de peste 12 ani v a fi de 250 – 1000 mg până la ma xim 4 g pe zi, în prize
la 6 ore. 10
Metronidazolul
Reprezintă un tip de antibiotic foarte particular, deoarece este activ în mod unic doar
pe bacteriile strict anaerobe. El poate fi prescris în monot erapie (în mod particular în
parodontologie) sau se poate asocia cu alte antibiotice (amoxicilină, clindamicină), asociere
interesa ntă în cazul infecțiilor severe și în cazul eșecului după monoterapie.
În cazul copiilor, posologia este de 20 -30 mg/kg pe 2 4 de ore, repartizate în două sau
trei prize. În pediatria odo ntologică forma de administrare cea mai adecvată este suspensia
buvabilă de 4% (Flagryl 4%), prevăzut ă cu o linguriță de măsură de 5ml la 200 mg
metronidazol.18

II. 2.5 Anestezicele

Anestezice le topice se prezintă sub două forme: spray și gel. Acestea sunt folosite
pentru a preveni durerea la nivelul stratului superficial al mucoasei orale, indicându -se de
asemenea pentru reducerea durerii de la nivelul rănilor superficiale sau pentru a desensi biliza

39
suprafața mucoasei înainte de a injecta un anestezic. Cele mai comune anestezice topice
folosite sunt Anbesol și Lidocain Spray .
Anestezicele locale sunt injectate în țesuturile orale mai profunde, acționând prin
inhibarea impulsurilor induse de ne rvii senzitivi dureroși și de aceea sunt folosite în special în
procedurile ce implică forajul și secționarea țesuturilor. Anestezicele locale folosite în mod
uzual sunt anestezicele de tip lidocaină hidroclorică 2% și mepivacaină 2% (Carbocaină).
Anestezi cele generale sunt de cele mai multe ori inhalate sau injectate intravenos. Ele
pot avea efect anxiolitic , precum protoxidul de azot, pentru a asigura relaxarea copiilor în
timpul vizitelor la medicul dentist și pot fi frecvent folosite împreună cu aneste zicele locale.5

II. 3. Indicațiile prescrierii de medicamente în Pedodonție

Sunt variate motive pentru care pacienții se prez intă la medicul stomatolog, ace stea
fiind vizitele pentru tratamentul planificat, pentru a cere păreri în legătură cu o problemă și
pentru că de cele mai multe ori pacienții experimentează senzația dureroasă, sau pentru alte
probleme pe care îi îngrijorează. Sunt mai multe motive pentru care pacienții ap elează mai
degrabă la asistența medicală decât la medicul dentist, printre ace ste motive întâlnindu -se:
 Accesul limitat la medicul dentist – în special în zonele rurale și cele de părtate,
izolate ;
 Medicii dentiști nu sunt întotdeauna disponibili, mai ales pentru urgențele din
afara programului normal de lucru ;
 Costul tratamentului ;
 Frica asociată cu tratamentul odontal ;
 Trauma fetei, gurii și a dinților ;
 Ignoranța sau cunoștințele limitate cu privire la rolul medicului dentist și
scopul practicii dentare – în mod special cu privire la managementul
problemelor și a infecțiilor legate de țesuturile moi ;
 Nu realizează faptul că problemele lor au origine orală sau dentară ;
 Pacienții dependenți de droguri sunt de regulă în căutarea opioidelor.33

40
II. 3.1. Cauzele infecțiilor odontogene

Majoritatea infecțiilor oro -faciale sunt de origi ne odontogenă. Infecțiile pulpei
dentare, ca rezultat al cariilor, sunt cauza principală a infecțiilor odontogene. Patogenii majori
identificați în producerea cariilor dentare sunt membri a i familiei de streptococi virida ns (alfa
hemolitici), incluzând Str eptococul Mutans, Streptococul Sobrinis și Streptococul Milleri. O
dată ce bacteria invadează pulpa dentară, rezultă o reacție inflamatorie constând în necroză și
potențial scăzut de oxidare -reducție. În acest stadiu, flora bacteriană se s chimbă de la
predominant aerobă la o floră predominant anaerobă. Cocii anaerobi gram pozitivi
(Peptostreptococcus) și spirochetele anaerobe gram negative (Bacteroides, Prevotella,
Porphiromonas și Fusobacterium) predomină. Infecția se răspândește, formând abcese la
nivelul apex ului radicular , rezultând distrugerea osoasă. Depinzând de rezistența gazdei și de
virulența bacteriană, infecția ar putea să se răspândească în osul medular, să perforeze
corticala osoasă și să difuzeze în țesutul înconjurător.
Adițional, bacteriil e anaerobe habituale în țesuturi ar putea furniza o sursă
suplimentară de infecție odontogenă. Cei mai întâlniți anaerobi sunt Actinobacillus
actinomycetemcomitans, Prevotella intermedia, Porphyromonas gingivalis, Fusobacteriun
Nucleatum și Eikenella corro dens.
Cele mai multe infecții odontogene (70%) conțin bacterii aerobe și anaerobe mixate.
Infecțiile aerobice pure au o incidență mai mică de 5%. Infecțiile pure cu bacterii anaerobe au
o incidență de 25%. Consensul la care au ajuns cercetătorii este că l a început, în infecțiile
odontogene, bacteriile sunt aerobe și gram pozitive – predominând strept ococi alfa -hemolitici
(S. Virida ns). Cu cât infecția se maturizează și crește severitatea, flora microbiană devine
mixtă, conținând aerobi și anaerobi. Anaerobi i găsiți sunt determinați de situsul de origine:
pulpa sau parodonț iul. Pe măsură ce mecanismele de apărare ale gazdei încep să controleze
procesul infecțios, flora devine predominant anaerobă.36

II. 3.2. Managementul durerilor orale

Prezența durerii reprezintă probabil cel mai întâ lnit motiv pentru o vizită
neprogramată la medicul dentist. Primul pas, cel mai important de altfel, în managementul
durerii este diagnosticul afecțiunii sau a l condiției ce cauzează durerea și identificarea
factorului cauzal p entru afecțiune. Diagnosticul oricărei afecțiuni sau condiții este incomplet
dacă nu a fost identificat factorul cauzal. Cauza poate fi simplă ( cum ar fi o carie sau o

41
afecțiune pulpară) și poate necesita doar un tratament dentar de rutină sau un tratamen t
complex.
Odată ce diagnosticul și cauza au fost stabilite, cel mai adecvat tratament dentar ar
putea fi instituit. El va duce în mod obișnuit la rezoluția rapidă a simptomelor. Utilizarea
medicamentelor pentru a controla durerea ar trebui restricționată pentru acele situații în care
chiar este necesar ă, în mod imperativ utilizarea lor, iar atunci ar trebui utilizate doar ca un
adjuvant al tratamentului.
Majoritatea problemelor dureroase dentare ce necesită analgezice, se vor datora
inflamației unei afecți uni asociate: orale, dentare sau a țesuturilor moi. Inflamația poate
rezulta din diverși factori cum ar fi infecția, trauma sau ca urmare a unei proceduri
chirurgicale. Dacă durerea a fost cauzată de infecție, este necesar tratamentul dentar cu sau
fără an tibiotice, iar dacă durerea este pur inflamatorie la origine, va fi indicat un medicament
anti inflamator. În unele cazuri, analgezicele pot fi mai potrivite ca și mijloc de tratament,
fiind administrate singure, fie asociate cu alte medicamente. Este impo rtant de știut că
analgezicele nu au un efect terapeutic asupra afecțiunii de bază și că ele acționează în mod
esențial pe blocarea senzației dureroase experimentate de pacient.
Medicamentele disponibile pentru managementul durerii aparțin a două grupuri
majore: anal gezicele non – narcotice (antiinflamatoarele non – steroidiene și paracetamolul) și
opioidele (sau narcoticele). Cele mai utilizate analgezice non – narcotice în practica dentară
sunt aspirina, ibuprofenul și paracetamolul, toate fiind disponibi le ca medicamente fără rețetă
medicală. Produsele anti inflamatorii non – steroidiene sunt foarte utile și asigură diminuarea
durerii, fiind o combinație între acțiunea anti inflamatoare și analgezică.
Atunci când cavitatea orală este contaminată cu unele b acterii extrinseci, tratamentul
cu antibiotice ar trebui administrat cât mai curând posibil pentru a se asigura rezultate optime,
luându -se în considerare cea mai adecvată rută de administrare în fiecare caz (intravenos,
intramuscular sau oral). O dată ce tratamentul a fost început, trebuie să se monitorizeze
testarea susceptibilității, care este indicată în cazul în care pacientul nu răspunde la
medicamentul prescris anterior.14
Leziunile orale sunt asociate cu un risc crescut de contaminare bacteriană. Ex emple de
leziuni orale ar putea fi lacerarea țesuturilor moi, fracturi dentare complicate (cu expunerea
pulpei), deplasări dentare severe (incluzând avulsia), gingivectomia și ulcerațiile severe. Dacă
leziunile orale par a fi contaminate cu bacterii extrao rale, ar trebui luată în considerare terapia
cu antibiotice.36

42
În cazul cariei dentare, în stadiul inițial, se va institui un tratament profilactic primar,
secundar și terțiar.
În cadrul tratamentului profilactic primar se va realiza:
1. Corectarea și control ul dietei
2. Corectarea și controlul igienei
3. Întărirea structurii dentare (Fluor local și sistemic) (Tabel XI ).

Tabel XI – Administrare a sistemică a fluorului, după Răducanu (2011)
Vârstă < 0,3 ppm în apă 0,3 – 0,6 ppm > 0,6 ppm
Naștere – 6 luni – – –
6 luni – 3 ani 0,25 – –
3 ani – 6 ani 0,5 0,25 –
6 ani – 16 ani 1 mg 0,5 –

 Fluorizări top ice (la copii mici se folosesc î n special lacurile cu NaF
5%).
 Clătiri cu gluconat de clorhexidină: soluție 0,12% de 2 ori / zi, timp de
14 zile, se aplică cel puțin la 30 de minute după periaj și se folosește
doar la copiii cu risc mare de carie și care știu să scuipe.
4. Deretentivizarea suprafețelor .
În cadrul profilaxiei secundare (după ce au apărut primele semne de carie), se
recomandă fluorizarea topică acasă sau l a cabinet pentru remineralizarea cariilor incipiente.
 Acasă
– Paste de dinți cu 500 ppm F de două ori pe zi pentru copiii de 3 -6 ani și de
1000 ppm pentru cei mai mari de 6 ani.
– Geluri cu NaF 1,1 %, prin periaj, doar la copiii cu mare risc.
– Soluție NaF 0,05 % (zilnic) sau de 0,2 % F (săptămânal), înainte de culcare și
după periaj dentar, prin clătirea gurii timp de 1 minut, la copiii de peste 6 ani.
 Cabinet
– Soluții de NaF 2%, SnF 8% și acid fluorofosfat 1,23%.
– Geluri cu Fluor fosfat acidulat 1,23% s au cu fluorură de sodiu 2%,timp de 4
minute, aplicat în linguri (cel puțin 2,5 ml de gel).
– Lacuri cu fluor NaF 5%, aplicat de 3 ori în 10 zile și se reaplică la fiecare 3 –
6 luni, câte o aplicație timp de 1 an. După aplicare se recomandă sa nu se bea

43
nimic timp de 30 de minute și să nu se efectueze periajul dentar timp de 24 de
ore ( preparate Durafluor și Duraphat).28

II. 3.3. Managementul infecțiilor
Infecțiile dentare

Bacteriile pot avea acces către țesutul pulpar prin procesele carioase, prin tubul ii
dentinari expuși și prin restaurările dentare defectuoase, rezultând infecții dentare acute.
Tratamentul infecțiilor dentare acute este obținut prin tratamentul pulpar imediat (pulpotomii,
pulpectomii sau extracții). Terapia cu antibiotice nu este indic ată în mod normal dacă infecția
este cantonată la nivelul țesutului pulpar sau în imediata vecinătate, iar pacientul nu manifestă
semne sistemice de infecție (febră și edem facial).
Pacienții care se prezintă cu edem facial ca efect secundar al infecției d entare, vor
beneficia de tratament dentar asociat cu terapie cu antibiotice. Dacă clinicianul este capabil să
obțină o anestezie locală adecvată, poate începe imediat tratamentul, urmat de un regim cu
antibiot ice. Dacă infecția este atâ t de severă încât ob ținerea unei anestezii locale adecvate este
chestionabilă, atunci prescrierea antibioticelor pentru o perioadă de 5 -10 zile ar trebui luată în
considerare înaintea începerii tratamentului. Chiar dacă antibioticele orale reprezintă ruta cea
mai simplă de ad ministrare, în cazul infecțiilor severe ar putea fi necesară spitalizarea și
administrarea intravenoasă.
În anumite cazuri, tratamentul va fi instituit urgent pentru a preveni condițiile
amenințătoare la viața umană cum ar fi angina Ludwig sau alte infecți i profunde care
diseminează la nivelul craniului și a gâtului. Infecțiile cauzate de afecțiunile dentare sau orale
sunt rapid identificate ca infecții și sunt diferențiate de condițiile inflamatorii asociate cu
edem, durere severă, stare generală afectată, afectarea limfonodulilor cervicali și febră. Dacă
semnele și simptomele au evoluat rapid, tratamentul de urgență este necesar pentru a preveni
o potențială diseminare a procesului infecțios. Pacienții pediatrici ar trebui aduși cât mai rapid
posibil la me dicii dentiști sau la chirurgii oro – maxilo – faciali, iar dacă acest lucru nu este
posibil se vor administra urgent antibiotice. Aceste cazuri severe ar putea necesita antibiotice
administrate intramuscular sau intravenos, în defavoarea celor administra te pe cale orală sub
formă de tablete sau capsule. Majori tatea infecțiilor odontogene vor răspunde rapid la
tratamentul cu penicilină, deși în cazurile severe s -ar putea să fie necesar să se combine
penicilina cu metronidazolul pentru a lărgi spectrul acți unii antimicrobiene.

44
În absența semnelor și a simptomelor i nfecțioase, medicii ar trebui să evite prescrierea
antibiotice lor în vederea diminuării dure rii pacientului. Uneori, antibioticele vor determina o
reducere simptomatică a durerii care poate dura o anumită perioadă de timp (câteva luni, un
an sau chiar mai mult), dar este inevitabil și chiar predictibil ca problema să revină în viitor,
deoarece nu s -a înlă turat ca uza principală a acesteia.
În cazul pulpitelor, parodontitelor apicale și a inflamației orale localizate, bacteriile
pot ajunge la nivelul pulpei prin expunerea acestei în urma unui traumatism sau în urma unor
mecanisme iatrogene.
Dacă copilul prezintă semne evidente de pulpită acută, va trebui instituit tratamentul
adecvat prin pulpo tomie sa u pulpectomie . Tratamentul cu antibiotice nu este indicat în mod
uzual dacă infecția a ajuns doar la nivel pulpar sau doar la țesuturile adiacente, în absența
semnelor de infecție sistemică (febră sau edem facial).
Dacă pacientul se prezintă cu edem inflam ator secundar infecției dentare, se va face
un examen clinic prin care se va decide trata mentul sau extracția dintelui, sub protecție de
antibiotice. Alternativ, antibioticele pot fi prescrise cu câteva zile înainte pentru a se evita
diseminarea infecției, ulterior instituindu -se tratamentul dintelui în cauză. În absența reacțiilor
alergice la penicilina VK, aceasta va rep rezenta medicamentul de primă intenție în tratarea
infecțiilor dentare, deoarece se potrivește tuturor criteriilor.17
Rezistența bacteria nă la penic iline este un rezultat al producției bacteriene de β
lactamine, iar în aceste cazuri se recomandă prescrierea antibiot icelor stabile la β lactamine
(clinda micina sau amoxicilina fără sau cu a cid clavulanic = Augmentin). O altă alternativă
este d e a adăuga un al doilea antibioti c în tratament, pe lângă penicilină (m etronidazol).
În cazul traumatismului dentar, aplicațiile locale de antibiotic la nivelul suprafeței
radiculare a unui dinte avulsionat (doxiciclină 1 mg/20 ml) va reduce rezorbția răd ăcinii și va
crește vascularizația periapicală . Administrarea antibioticelor pe cale sistemică reprezintă o
măsură coadjuvantă (penicilina și derivații acesteia în doze m ari sau doze normale de
doxiciclină).36

Infecțiile fungice
Cea mai frecventă infe cție fungică întâlnită în cazul copiilor este cea cu Candida.
Formele cele mai întâlnite de candida au fost: candidoza pseudomembranoasă, cheilita
angulară, candidoza eritematoasă și candidoza mucocutanată.17
Tratamentul candidozei va fi instituit prin aplica ții topice de Nistatin, Clortrimazol și
Amfotericin și prin administrare sistemică de Ketoconazol, Fluconazol, Itraconazol, când

45
tratamentul local este ineficient. Când se administrează antifungice, clinicianul trebuie să
monitorizeze și să re – evalueze r ăspunsul pacientului la tratament, la fiecare două săptămâni.
Dacă răspunsul la tratament nu este favorabil, vor trebui re – evaluate diagnosticul, alegerea
medicamentului și dozajul acestuia.
Tratamentul local se va face prin clătiri bucale, timp de 2 mi nute cu suspensie orală de
100 000 U.I de Nistatin, de 4 – 5 ori pe zi, apoi se expectorează; sau prin aplicații locale de
Ketoconazol 2% sub formă cremă, de 4 – 5 ori pe zi. Tratamentul sistemic cu antifungice se
va institui după punerea unui diagnostic p e baza rezultatelor fungigramei și se va administra
Ketoconazol sub formă de tablete, de 200 mg, administrându -se câte una pe zi. În ambele
cazuri de tratament, administrarea antifungicului se va continua timp de 48 de ore după
dispariția simptomelor.36
Nistatinul se recomandă în stomatita micotică a nou – născuților, în stomatita micotică
și candidoza esofagiană la sugari și copii, precum și în profilaxia candidozei bucale la nou –
născuți.19

Bolile virale
Antibioticele ar trebui prescrise în cazul bolilo r virale (gingivostomatita herpetică
acută primară), doar dacă există probe evidente ce sugerează existența unei infecții secundare.
Agenții antivirali nu sunt foarte eficienți și este indicat să se administreze cât mai rapid din
momentul apariției simptom elor. Terapia sistemică ar trebui asociată cu antivirale, ce includ
administrarea unor cantități mari de lichide și suplimente cu o concentrație crescută în
proteine, vitamine și minerale. Cele mai comune infecții orale sunt cauzate de virusul herpes
simpl ex tip 1. Virusul herpes ce cauzează varicela sau varicela – zoster, poate determina
apariția unei erupții virale similare, ce implică si zona mucoase i orale. Gingivostomatita
herpe tică se caracterizează prin apariția inițială a unei erupții acute vezicula re la nivelul
mucoasei bucale, urmată de spargerea veziculelor și de apariția ulcerațiilor înconjurate de un
halou eritematos și acoperite de pseudomembrane. Medicamentul de elecție utilizat va fi
Acyclovirul cu o posologie de 20 mg / kg, de 4 ori pe zi, t imp de 5 zile, în cazul copiilor de
peste 2 ani și cu o greutate sub 40 kg. În cazul copiilor de peste 40 kg se vor administra doze
de 800 mg, de 4 ori pe zi, timp de 5 zile.17

II. 3.4 Managementul afecțiunilor parodontale
În situațiile afecțiunii parodon tale asociate cu neutropenia, sindrom ul Papillon –
Lefevre și deficiența de adeziune leucocitară, sistemul imun al copilului nu este capabil să

46
controleze creșterea patogenilor parodontali, de aceea este necesar să se instituie tratament cu
antibiotice. Te starea culturilor și a susceptibilității bacteriene sunt utile pentru a alege
medicamentul cel mai potrivit situației respective și este indicată antibioterapia prelungită
pentru managementul bolilor parodontale cronice.
Durata ideală a tratamentului cu a ntibiotice este reprezentat ă de cel mai scurt timp de
administrare a acestora, în care sunt capabile să prevină recidivele clin ice și microbiologice.
Majoritatea afecțiunilor acute sunt rezolvate în 3 – 7 zile, iar când sunt utilizate antibioticele
orale a r trebui luată în considerare o doză mai mare pentru a asigura un nivel terapeutic local
mai rapid.30
În parodontita juvenilă (periodontita cu debut precoce) se întâlnește o floră
microbiană mixtă, alcătuită din bacterii gram negative (bacili, spirochete, coci), bacteriile
patogene cele mai importante fiind Actinobacillus actinomycetemcomitans (AAC),
Selenomonas și Capnocytophaga. Pentru a anihila flora microbiană și pentru a elimina
conținutul patologic al pungilor parodontale este necesar să se instituie un tratament complex
și instituit cât mai precoce bazat pe antibiotice și chimioterapice, ambele administrate pe cale
generală. Acțiunea antimicrobiană se va institui prin administrarea antibioticelor din grupa
tetraciclinei, care sunt foarte active pe AAC (rezistent la penicilină) și p e Capnocytophaga :
tetraciclina, doxiciclina, m inociclina.
Tetraciclina h idroclorică se va administra în doză zilnică de 1 g timp de 2 – 4
săptămâni (4 tablete de 250 mg / zi), obținându -se la nivelul șanțului gingival o con centrație
de două ori mai mare decât în ser. De asemene a se recomandă și sub formă de m inociclină de
200 mg / zi, timp de 8 zile, având avantajul unei perioade mai mari de înjumătățire serică și o
liposolubilitate mai mare.
Ca și chimioterapic, se recoman dă Metronidazolul, având o acțiune bactericidă pe
anaerobi gram negativi, dar fiind mai puțin eficient pe anaerobi facultativi (uneori se asociază
cu Amoxicilina, având o absorbție mai bună). Dacă este administrat o perioadă lungă
determină creșterea rezis tenței microbiene, de aceea doza recomandată este de 200 mg de 3
ori / zi, timp de 7 zile.
Dacă în conținutul bacterian al pungii se detectează AAC dar nu și Bacteroides, se
recomandă pe lângă detartraj și netezire radiculară, administrarea de Doxiciclină de 2 ori / zi,
timp de 3 săptămâni. În acest timp pacientul clătește gura cu clorhexidină de 2 ori / zi timp de
6 săptămâni, iar după 4 – 6 săptămâni se face un examen microbiologic. Dacă nu se cunoaște
conținutul pungii parodontale, se va institui încă d e la început tratament chirurgical asociat cu
antibiotice pe cale generală.24

47
III. Stud iu statistic personal cu privire la prescripția medicamentoasă în
Pedodonție

3.1 Tipul, durata și locația studiului
Studi ul de față este unul transversal retrospecti v, desfășurat pe o perioadă de un an
(2012 -2013) în cadrul Disciplinei de Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară „ Caro l
Davila” , București.
3.2 Obiectivele studiului
1. Evalua rea cunoștințelor părinților cu privire la administrarea corectă a
medicamentelor .
2. Evaluarea unei corelați ei dintre gradul de informare a părinților și nivelul de
educație al acestora.
3. Evaluarea cauzei administrării medicamentelor la pacientul copil și adolescent.
4. Evaluarea sursei prescripției medicamentoase de care pacienții
copii/ado lescenți au beneficiat înaintea prezentării pentru consultație și
tratament în cadrul Clinicii de Pedodonție.
5. Evaluarea corelației dintre diagnosticul stabilit în urma consultației și
tratamentul medicamentos de care au beneficiat pacienții copii/adolescen ți.

3.3 Material
Pentru realizarea prezentei lucrări au fost alcătuite două loturi de studiu:
1) Lotul de studiu de pacienți (LSP) a fost alcătuit din 200 de subiecți, cu vârste
cuprinse între 8 luni și 17 ani și 9 luni, cu o vârstă medie de 8 ani și 4 luni .

Criteriile de includere în studiu au fost:
– Pacienți aflați la prima prezentare pentru consultație și tratament în
cadrul Clinicii de Pedodonție a Facultății de M edicină Dentară din
cadrul UMF „ Carol Davila” București.
– Pacienți însoțiți de un părinte/ap arținător adult, capabil să furnizeze
informații corecte.

48
– Pacienții ai căror părinți/aparținători și -au dat consimțământul pentru
participarea la studiu.
– Pacienții ai căror părinți/aparținători au completat corect chestionarul
utilizat pentru culegerea dat elor necesare studiului.
2) Lotul de studiu de dinți (LSD) a fost alcătuit dintr -un număr de 300 de dinți
permanenți și temporari aparținând copiilor din LSP.

3.4 Metodă
Cercetarea de față se bazează pe informațiile colectate pe baza unui chestionar alcătuit
din 8 întrebări , care se adresează părinților .
Datele colectate cu ajutorul chestionar ului au fost:
– Datele personale ale pacientului :
 nume
 data nașterii
 sex
– Data prezentării pacientului la Clinica de Pedodonție;
– Date referitoare la părinți :
 vârsta
 ultim a formă de învățământ absolvită
– Motivul prezen tării pacientul ui la Clinica de Pedodonție;
– Medicația de care pacientul a beneficiat anterior prezentării la Clinica de
Pedodonție;
– Sursa prescripției medicamentoase.
Totodată chestionarul a cuprins o rubrică rezervată medicului pedodont în care a fost
menționat diagnosticul stabilit în urma consultației pacienților aflați la prima prezentare la
Clinica de Pedodonție. Diagnosticele stabilite au fost grupate în următoarele variabile:
– carie simplă.
– hipoplazie de smalț.
– afecțiuni ale mucoasei.
– pulpită seroasă.
– pulpită purulentă.
– pulpită cronică.
– pulpită cronică acutizată.

49
– gangrenă simplă.
– parodontită apicală acută endoosoasă.
– parodontită apicală acută exteriorizată.
– parodontită apicală cronică.
– malpoziții.
– rizaliz ă.
– traumatisme.
– fără leziuni dentare.
Pentru evaluarea vârstei pacienților, aceștia au fost împărțiți în următoarele grupe de
vârstă, corespunzătoare dentiției temporare, mixte și permanente:
– grupa 1 = 0 -6 ani;
– grupa 2 = 6 -12 ani;
– grupa 3 = 12 -18 ani.
Datele obținute au fost prelucrate s tatistic cu ajutorul programului PSPP v.08.0,
ilustrarea grafică a rezultatelor fiind realizată cu ajutorul programului Microsoft Excel 2010.

3.5 Rezultate

a) Distribuția pe sexe a LSP (Fig. 3.1 ):
Distribuția pe sexe a lotului de studiu de pacienți a fost următoarea:
– Fete 43,5% (n=87) ;
– Băieți 56,5% (n=113) .

50

Fig. 3.1. Distribuția pe sexe a LSP

b) Distribuția LSP pe grupe de vârstă (Fig. 3.2) :
– Grupa 1 – pacienți cu vârsta de 0 – 6 ani 31,5% (n=63) ;
– Grupa 2 – pacienți cu vârsta de 6 – 12 ani 46% (n=92) ;
– Grupa 3 – pacienți cu vârsta de 12 – 18 ani 22.5% (n=45) .

Fig. 3.2 Distribuția pe grupe de vârstă a LSP

c) Distribuția LSD în funcție d e tipul de dentiție (Fig. 3.3 ):
– Dinți permanenți: 36% (n=108);
56.5% 43.5%
Băieți
Fete
31.5%
46.0% 22.5%
Grupa 1:0-6 ani
Grupa 2:6-12 ani
Grupa 3:12-18 ani

51
– Dinți temporari: 64% (n=192).

Fig. 3. 3 Distribuția LSD pe tipul de dentiție

d) Frecvența motivelor care au determinat prezentarea la medicul stomatolog în cadrul
LSP:

La prima prezentare la Clinica de Pedodonție au fost invo cate un număr de 358 de
motive , frecvența acestora fiind urm ătoarea ( Fig. 3. 4):
 durerea 62,5% (n=125);
 carii 59,5% (n=119);
 tumefacție 30% (n=60);
 tulburări de natură ortodontică 16% (n=32);
 alte motive 7,5% (n=15);
 consultație/control de rutină 3,5% (n=7).

36%
64% Dinți permanenți
Dinți temporari

52

Fig. 3. 4 Frecvența motivelor prezentării

Distribuția p e sexe a LSP, în funcție de motivul prezent ării a fost următoarea (Fig.
3.5):
 Din cei 119 de pacienți care au acuzat caria, 39,5% (n=47) au fost fete și
60,5% (n=72) au fost băieți;
 Din cei 125 de pacienți care au menționat durerea, 37,6% (n=47) au fost fe te și
62,4% (n=78) au fost băieți;
 Din cei 60 de pacienți care au menționat tumefacția, 30% (n=18) au fost fete și
70% (n=42) au fost băieți;
 Din cei 32 de paci enți are au menționat tulburările de natură ortodontică ,
56,3% (n=18) au fost fete și 43,8% (n=1 4) au fost băieți;
 Din cei 7 pacienți care s -au prezentat pentru o consultație , 71,4% (n=5) au fost
fete și 28,6% (n=2) au fost băieți;
 Din cei 15 pacienți care au menționat alte motive, 46,7% (n=7) au fost fete și
53,3% (n=8) au fost băieți.

0.0%10.0%20.0%30.0%40.0%50.0%60.0%70.0%59.5% 62.5%
30.0%
16.0%
3.5% 7.5%

53
Fig. 3. 5 Distribuția pe sexe a LSP în funcție de motivele prezentării

e) Distribuția motivelor prezentării în cadrul LSD în funcție pe tipul de dentiție
La nivelul LSD (300 de dinți permanenți și temporari), frecvența motivelor prezentării
a fost următoarea (Fig. 3. 6):
– Carii – 34% (n=167): dinți permanenți – 26% (n=44), dinți temporari – 74% (n=123);
– Durere – 32% (n=155): permanenți – 27% (n=42), dinți temporari – 73% (n=113) ;
– Tumefacție – 14% (n=68): permanenți – 24% (n =16), dinți temporari – 76% (n=52) ;
– Tulburări de natură ortodontică – 9% (n=42): dinți permanenți – 48% (n=20), dinți
temporari – 52% (n=22) ;
– La un lot de 2 dinți temporari s -a precizat sângerarea ca motiv al prezentării – 100%
(n=2);
– Consultația – 5% (n=23): dinți permanenți – 83% (n=19), dinți temporari -17% (n= 4);
– Alte motive – 6% (n=30): dinți permanenți – 30% (n=9), dinți temporari – 70%
(n=21) .

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%CariiDurereTumefacție Aspect OrtodonticConsultație Altele
60.5% 62.4% 70% 43.8% 28.6% 53.3%
39.5% 37.6% 30% 56.3% 71.4% 46.7%
Fete
Băieți

54
Fig. 3.6 Distribuția LSD în funcție de motivele prezentării pe tipul de dentiție

f) Distribuția LSD în funcție de motivele prezentării pentru fiecare dinte
1. În dent iția temporară :
 5.1 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.7) :
o carii 3 2.4% (n=11),
o durere 38 .2% (n=13),
o tumefacție 11.8% (n=4),
o aspect ortodon tic 8.8% (n=3),
o sângerare 2.9% (n=1) ,
o consultație 2.9% (n=1),
o alte motive 2.9% (n=1) ;
CariiDurereTumefacție Aspect ortodonticSângerareConsultație Alte motive
74% 73% 76% 52% 100% 17% 70%
26% 27% 24% 48% 83% 30% Dinți permanenți Dinți temporari

55
Fig. 3.7 Distribuția 5.1 în funcție de motivele prezentării

 5.2 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.8) :
o carii 50 .0% (n=7),
o durere 2 1.4% (n=3),
o aspect ortodontic 14 .3% (n=2),
o tumefacție și consultație în proporții egale de 7 .1% (n=1);

Fig. 3.8 Distribuția 5.2 în funcți e de motivele prezentării

 5.3 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.9) :
o carii 50% (n= 2)
o durere 50% (n=2);
32.4%
38.2% 11.8% 8.8% 2.9% 2.9% 2.9%
Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic
Sângerare
Consultație
Altele
50.0%
21.4% 7.1% 14.3% 7.1%
Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic
Consultație

56

Fig. 3.9 Distribuția 5.3 în funcție de motivele prezentării

 5.4 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.10) :
o carii 35.5% (n=11),
o durere 3 8.7% (n=12),
o tumefacție 2 2.6% (n=7),
o alte motive 3 .2% (n=1);

Fig. 3.10 Distribuția 5.4 în funcție de motivele prezentării

 5.5 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.11) :
o carii 36 .4% (n=4),
50% 50%
Carii
Durere
35.5%
38.7% 22.6% 3.2%
Carii
Durere
Tumefacție
Alte motive

57
o durere 45.5% (n=5) ,
o tumefacție 9.1% (n=1),
o alte motive 9 .1% (n=1) ;

Fig. 3.11 Distribuția 5.5 în funcție de motivele prezentării
 6.1- motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.12) :
o carii 37.9% (n=11),
o durere 31 .0% (n=9),
o tumefacție și aspectul ortodontic în pro porții egale 10.3%
(n=3),
o sângerare, consultație și alte motive în proporții egale 3.4%
(n=1);

Fig. 3.12 Distribuția 6.1 în funcție de motivele prezentării
37.9%
31.0% 10.3% 10.3% 3.4% 3.4%
3.4%
Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic
Sângerare
Consultație
Alte motive

58
 6.2 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.13) :
o carii 47.1% (n=8),
o durere 29.1% (n=5),
o tumefacție 5.9% (n=1),
o aspectul ortodontic 5.9% (n=1),
o consultația și alte mot ive în proporț ii egale 5.9% (n=1);

47.1%
29.4%5.9%5.9%5.9%5.9%Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic
Consultație
Alte motive

Fig. 3.13 Distribuția 6.2 în funcție de motivele prezentării

 6.3 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig.3.14) :
o aspectul ortodontic 66.7% (n=2) ,
o alte motive 33.3% (n=1);

66.7%33.3%
Aspect ortodontic
Alte motive

Fig. 3.14 Distribuț ia 6.3 în funcție de motivele prezentării

59
 6.4 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.15) :
o carii 40.0% (n=20),
o durere 30.0% (n=15),
o tumefacți e 22.0% (n=11),
o aspectul ortodontic 6.0% (n=3),
o alte motive 2 .0% (n=1) ;

40.0%
30.0%22.0%6.0% 2.0%
Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic
Alte motive

Fig. 3.15 Distribuția 6.4 în funcție de motivele prezentării

 6.5 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.16) :
o carii 44.4% (n=8),
o durere 3 8.9% (n=7) ,
o tumefacție 16.7% (n=3),

60

44.4%
38.9%16.7%
Carii
Durere
Tumefacție
Fig. 3.16 Distribuția 6.5 în funcție de motivele prezentării

 7.1 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.17) :
o durere 20% (n=1),
o aspectul ortodontic 60% (n=3),
o alte motive 20% (n=1);

Fig. 3.17. Distribuția 7.1 în funcție de motivele prezentării

 7.2 – 100% (n=3) alte motive ;
 7.3 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.18) :
o durere 50% (n=1),
o aspectul ortodontic 50% (n=1);
20.0%
60.0% 20.0%
Durere
Aspect ortodontic
Alte motive

61

Fig. 3.18 Distribuția 7.3 în funcție de motivele prezentării

 7.4 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.19) :
o carii 35% (n=7),
o durere 35% (n=7),
o tumefacție 25% (n=5),
o alte motive 5% (n=1);

Fig.3.19 Distribuția 7.4 în funcție de motivele prezentării

 7.5 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.20) :
o carii 40.9% (n=9),
o durere 36.4% (n=8),
50.0% 50.0%
Durere
Aspect ortodontic
35.0%
35.0% 25.0% 5.0%
Carii
Durere
Tumefacție
Alte motive

62
o tumefacție 9.1% (n=2),
o aspectul ortodontic 4.5% (n=1),
o alte motive 9.1% (n=2) ;

Fig. 3.20 Distribuția 7.5 în funcție de motivele prezentării

 8.1 – motivele prezentăr ii au fost următoarele (Fig. 3. 21):
– durere 25% (n=1),
– aspectul ortodontic 25% (n=1),
– alte motive 50% (n=2);

Fig. 3.21 Distribuția 8.1 în funcție de motivele prezentării

40.9%
36.4% 9.1% 4.5%
9.1%
Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic
Alte motive
25.0%
25.0% 50.0% Durere
Aspect ortodontic
Alte motive

63
 8.2 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.22) :
o aspectul ortodontic 50% (n=1),
o alte motive 50% (n=1) ;

Fig. 3.22 Distribuția 8.2 în funcție de motivele prezentării

 8.4 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.23 ):
o carii 39.5% (n=15),
o durere 36.8% (n=14),
o tumefacție 21.1% (n=8),
o alte motive 2.6% (n=1);

Fig. 3.23 Distribuția 8.4 în funcție de motivele prezentării
50.0% 50.0% Aspecte ortodontice
Alte motive
39.5%
36.8% 21.1% 2.6%
Carii
Durere
Tumefație
Alte motive

64
 8.5 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.24 ):
o carii 37% (n=10),
o durere 37% (n=10),
o tumefacție 22.2% (n=6),
o aspectul ortodontic 3.7% (n=1) ;

Fig. 3.24 Distribuția 8.5 în funcție de mo tivele prezentării

2) În dentiția permanentă
 1.1 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.25 ):
o cariile și durerea în proporții egale 11.8% (n=3),
o tumefacția și aspectul ortodontic în proporții egale 23.5%
(n=4),
o consultație 11.8% (n=2),
o alte motive 5.9% (n=1) ;
 1.2 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.25 ):
o cariile și aspectul ortodon tic în proporții egale 11.1%
(n=1),
o durere, tumefacție și consultaț ie în proporții egale 22.2%
(n=2)
o alte motive 11.1% (n=1);
37.0%
37.0% 22.2% 3.7%
Carii
Durere
Tumefacție
Aspect ortodontic

65

Fig. 3.25 Distribuția 1.1 și 1 .2 în funcție de motivele prezentării

 1.3 – motiv ul prezentării a fost aspectul ortodontic 100% (n=4);
 1.6 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.26 ):
o carii 55.6% (n=5),
o durere 33.3% (n=3),
o consultație 11.1% (n=1);
 1.7 – motivul pr ezentării a fos t durerea 100% (n=1) (Fig. 3.26 );

Fig. 3.26 Distribuția 1.6 și 1.7 în funcție de motivele prezentării
CarieDurereTumefacțieAspect ortodonticConsultațieAlte motive
17.6% 17.6% 23.5% 23.5% 11.8% 5.9%
11.1% 22.2% 22.2% 11.1% 22.2% 11.1%
1.2 1.1

66

 2.1 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.27 ):
o carii și consultație în proporții egale 10.5% (n=2),
o durere și tumefacție în proporții egale 15.8% (n=3),
o aspect ortodontic 42.1% (n=8),
o alte motive 5.3% (n=1);
 2.2 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.27 ):
o carii, durere și co nsultație în pro porții egale 22.2% (n=2),
o tumefacție, aspect ortodontic și alte motive în proporții
egale 11.1% (n=1);

Fig. 3.27 Distribuția 2.1 și 2.2 în funcție de motivele prezentării

 2.4 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.28 ):
o carii, durere și tumefacție în proporții egale 33.3% (n=1);
 2.5 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.28 ):
o carii 40% (n=3),
o durere 60% (n=2);
CarieDurereTumefacțieAspect ortodonticConsultațieAlte motive
10.5% 15.8% 15.8% 42.1% 10.5% 5.3%
22.2% 22.2% 11.1% 11.1% 22.2% 11.1%
2.2 2.1

67

Fig. 3.28 Distribuția 2.4 și 2.5 în funcție de motivele prezentării

 2.6 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.29 ):
o carii 50% (n=7),
o durere 35,7% (n=5),
o tumefacție 14,3% (n=2);

Fig. 3.29 Distribuți a 2.6 în funcție de motivele prezentării

 3.1 – motivele prezentăr ii au fost consultația și alte motive în
proporții egale de 50% (n=1) (Fig. 3.30 );
Carii Durere Tumefacție33.3% 33.3% 33.3% 40% 60%
2.4 2.5
50%
35,7%
14,3%
Carii Durere Tumefacție
2.6

68
 3.2 – motivele prezentăr ii au fost consultația și alte motive în
proporții egale de 50% (n=1) (Fig. 3.30 );

Fig. 3.30 Distribuția 3.1 și 3.2 în funcție de motivele prezentării

 3.3 – motiv ul prezentării a fost aspectul ortodontic 100% (n=1);
 3.6 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.31 ):
o carii 39.1% (n=9),
o durere 43.5% (n=10),
o tumefacție 8.7% (n=2),
o consultație 8.7% (n=2);
 3.7 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.31 ):
o carii și durere în proporții egale de 40% (n=2),
o tumefacție 20% (n=2);

Fig. 3.31 Distribuția 3.6 și 3.7 în funcție de motivele prezentării 50% 50% 50% 50%
Consultație Alte motive
3.1 3.2
CariiDurereTumefacțieConsultație
39.1% 43.5% 8.7% 8.7%
40% 40% 20%
3.7 3.6

69

 4.1 – motivele prezentării au fost următoarele: consultație și alte
motive în proporții egale 50% (n=1) (Fig. 3.32 );
 4.2 – motivele prezentării au fost următoarele: consultație și alte
motive în proporții egale 50% (n=1) (Fig. 3.32 );

Fig. 3.32 Distribuția 4.1 și 4.2 în funcție de motivele prezentării

 4.6 – motivele prezentării au fost următoarele (Fig. 3.33 ):
o carii 44,4% (n=8),
o durere 33,3% (n=6),
o consultație 22,2% (n=4);
 4.7 – motivele prezentării au fost următoarele: carii și durere în
proporții egale 50% (n=1) (Fig. 3.33 );

Fig. 3.33 Distribuția 4.6 și 4.7 în funcție de motivele prezentării
Consultație Alte motive50% 50% 50% 50%
4.1 4.2
Carii Durere Consultație44.4%
33.3%
22.2% 50% 50%
4.6 4.7

70
 4.8 – motivele prezentării au fost următoarele: durere și alte motive
în proporții egale 50% (n=1) (Fig. 3.34 )

Fig. 3.34 Distribuția 4.8 în funcție de motivele prezentării

g) Distribuția dia gnosticelor stabilite la nivelul LSD în urma primei
consultații în funcție de tipul de dentiție (Fig. 3.35 ):

 Fără leziuni carioase: 2% (n=5), dintre care 80% (n=4) au fost dinți
permanenți și 20% (n=1) au fost dinți temporari ;
 Carie simplă: 25% (n= 74), dintre care 45% (n=33) au fost dinți permanenți și
55% (n=41) au fost dinți temporar i;
 Gangrenă simplă: 9% (n= 27), dintre care 30% (n=8) au fost dinți permanenți și
70% (n=19) au fost d inți temporari ;
 Hipoplaz ie de smalț: 100 % (n=8) dinți temporari ;
 Malpoziț ii: 10% (n= 31), dintre care 39% (n=12) au fost dinți permanenți și
61% (n=19) au fost dinți tempor ari;
 Afecțiuni ale parodonțiului marginal: 2% (n=6), dintre care 67% (n=4) au fost
dinți permanenți și 33% (n=2) au fost dinți temporari ;
 Parodontită apicală cronică: 100 % (n=7) dinți temporari ;
 Parodontită apicală acută endoosoasă: 9% (n=27) , dintre care 11% (n=3) au
fost dinți permanenți și 89% (n=24) au fost dinți temporari ; 50% 50%
Durere Alte motive
4.8

71
 Pulpită seroasă: 4% (n=12) ,dintre care 42% (n=5) au fost dinți permanenți și
58% (n=7) au fost dinți temporari ;
 Pulpită purulentă: 1 00% (n=2) dinți temporari;
 Parodontită apicală exteriorizată: 20% (n=60) , dintre care 17% (n=10) au fost
dinți permanenți și 83% (n=50) au fost di nți temporari;
 Pulpită cronică: 3% (n=11) , dintre care 36% (n= 4) au fost dinți permanenți și
64% (n=7) au fost dinți temporari;
 Pulpită cronică acutizată: 1 00% (n=2) dinți permanenți ;
 Rizaliză: 100 % (n=8) dinți temporari ;
 Traumatisme: 7% (n=20), dintre care 65% (n=13) au fost dinți permanenți și
35% (n=7) au fost dinți tempora ri.

Fig. 3. 35 Distribuția diagnosticelor pe tipul de dentiție
20% 55% 70% 61% 33% 100% 89% 58% 83% 64% 100% 35%
80% 45% 30% 100% 39% 67% 11% 100% 42% 17% 36% 100% 65%
Fără leziuniCarie simplăGangrenă simplăHipoplazie de smalț Malpoziții Afecțiuni ale parodonțiului marginal Parodontita apicală cronicăParodontita apicală acut endoosoasăPulpită purulentăPulpită seroasăParodontita apicală acută exteriorizatăPulpita cronicăPulpită cronică acutizatăRizalizăTraumatisme
Dinți permanenți Dinți temporari

72
h) Distribuția medicamentelor utilizate înaintea prezentării la Clinica de
Pedodonție (Fig. 3.36 ):
– antialgice 61 .0% (n=114);
– antibiotice 25 .1% (n=47);
– antiinflamatoare 12 .3% (n=23);
– fluor sistemic 0 .5% (n=1);
– glicerină 0 .5% (n=1);
– naturist 0 .5% (n=1).

Fig. 3.36 Distribuția medicamentelor utilizate înainte prezentării la Clinica de
Pedodonție

i) Distribuția medicamentelor prescrise anterior prezentării la Clinica
de Pedodonție în funcție de diagnosticul stabilit în urma consultației:

 În caria simplă (n=74) (Fig. 3.37 ):
o antialgic 16.2% (n=12) ;
o fluor sistemic 1.4% (n=1) ;
o nu s-au pr escris medicamente 82 .4% (n=61) ;
61.0% 25.1% 12.3% 0.5% 0.5%
0.5%
Antialgic
Antibiotic
Antiinflamator
Fluor sitemic
Glicerină
Naturist

73

Fig. 3.37 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul cariei simple

 În af ecțiunile parodonțiului marginal (n=6) (Fig. 3.38 ):
o antibiotic 33.3% (n=2);
o antialgic 16.7% (n=1);
o glicerină 16.7% (n=1) ;
o nu s-au prescris medicamente 33 .3% (n=2) ;

Fig. 3.38 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul afecțiunilor parodonțiului
margi nal

 În pulpita acută seroasă (n=12) (Fig. 3.39 ):
o antialgic – 91.6% (n=11);
16.2% 1.4%
82.4%
Antialgic Fluor sistemic Nu s-au prescris medicamente
16.7%
33.3%
16.7% 33.3% Antialgic
Antibiotic
Glicerină
Nu s-au prescris
medicamente

74
o antiinflamator 16.6% (n=2) ;
o antibiotic 8 .3% (n=7);

Fig. 3.39 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul pulpitei acute seroase
 În pulpita ac ută purulentă (n=2) (Fig. 3.40 ):
o antialgic 100% (n=2);
o antiinflamator 50 % (n=1 );

Fig. 3.40 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul pulpitei acute purulente

 În pulpita cronică, gangrena simplă și în parodontita apicală cronică
s-a prescris antialg ic;
 În parodontita apicală endoosoasă (n=27) (Fig. 3.41 ):
o antialgic 59.2% (n=16),
100% 50%
Antialgic Antiinflamator

75
o antibiotic 22.2% (n=6),
o antiinflamator 22.2% (n=6),
o produse naturiste 3.7% (n=1) .

Fig. 3.41 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul parodontitei apicale endoosoase
 În pa rodontita apica lă exteriorizată (n=60) (Fig. 3.42 ):
o antialgic 73 .3% (n=44),
o antibiotic 61 .6% (n=37),
o antiinflamator 15% (n=9) ;

Fig. 3.42 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul parodontitei apicale
exteriorizate

 În parodontita apicală cronică (n=7) (Fig. 3.43 ):
o antialgic 28 .5% (n=2),
o antibiotic 14 .2% (n=1),
59,2% 22,2% 22,2% 3,7%
Antialgic Antibiotic Antiinflamator Naturist
73.3%
61.6% 15%
Antialgic Antibiotic Antiinflamator

76
o antiinflamator 14.2% (n=1) ,
o nu s-au prescris medicamente 42 .8% (n=3).

Fig. 3.43 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul parodontitei apicale cronice
 În traumatisme (n=20) (Fig. 3.44 ):
o antialgic 65% (n=13),
o antiinflamator 20% (n=4) ,
o nu s-au prescris medicamente 15% (n=3).

Fig. 3.44 Distribuția medicamentelor prescrise în cazul traumatismelor

j) Distribuția medic amentelor utilizate înaintea prezentării la Clinica de
Pedodonție în funcție de sursa presc rierii lor :
 Medicul stomatolog (Fig. 3.45 ):
o antialgice 49% (n=24),
o antibiotice 3 8.8% (n=19),
o antiinflamatoare 12.2% (n=6) ;
28.5
14.2%
14.2% 42.8%
Antialgic Antibiotic
Antiinflamator Nu s-au prescris medicamente
65% 20% 15%
Antialgic Antiinflamator Nu s-au prescris medicamente

77

Fig. 3.45 Distribuția medicamentelor recomandate de medicul stomatolog

 Medicul de familie (Fig. 3.46 ) :
o antialgice 6 0.9% (n=39),
o antibiotice 1 8.8% (n=12),
o antiinflamatoare 1 8.8% (n=12),
o produselo r naturiste 1 .6% (n=1) ;

Fig. 3.46 Distribuția medicamentelor recomandate de medicul de familie

 Medicul pediatru (Fig. 3.47 ):
o antibiotice 50% (n=2),
o antialgice 25% (n=1),
49%
38.8% 12.2%
Antialgic Antibiotic Antiinflamator
60.9% 18.8% 18.8% 1.6%
Antialgic
Antibiotic
Antiinflamator
Naturist

78
o fluorul sistemic 25% ( n=1) ;

Fig. 3.47 Distribuția medicamentelor recomandate de medicul pediatru
 Medicii de alte specialități (Fig. 3.48 ):
o antialgice 6 3.6% (n=7),
o antibioticelor 36 .4% (n=4) ;

Fig. 3.48 Distribuția medicamentelor recomandate de medicii de alte specialități

 Farmaciștii (Fig. 3.49 ):
o antialgice 6 3.3% (n=19),
o antibiotice 20% (n=6),
o antiinflamatoare 13 .3% (n=4),
o glicerină 3.3% (n=1) ;
50%
25% 25%
Antibiotic
Antialgic
Fluor sistemic
64% 36%
Antialgic
Antibiotic

79

Fig. 3.49 Distribuția medicamentelor recomandate de farmaciști

 Familia (Fig. 3.50 ):
o antialgice 82 .2% (n=18),
o antibiotice 18.2% (n=4) ;

Fig. 3.50 Distribuția medicamentelor recomandate de familie

 Prietenii/cunoștințele (Fig. 3.51 ):
o antialgice 60% (n=3),
o antibiotice 20% (n=1),
o antiinflamator 20% (n=1) ;

63.3% 20% 13.3% 3.3%
Antialgic
Antibiotic
Antiinflamator
Glicerină
82.2% 18.2%
Antialgic
Antibiotic

80

Fig. 3.51 Distribuția medicamentelor recomandate de prieteni/cunoștințe
k) Distribuția med icamentelor utilizate înaintea prezentării la Clinica de
Pedodonție în funcție de diagnostic și sursa prescripției medicamentoase
 În caria simplă s-au prescris (Fig. 3.52 ):
o antialgice de către :
– medicul de familie 38,5% (n=5),
– farmaciști 23,1% (n=3),
– familie 23,1% (n=3),
– mass media 7,7% (n=1);
o fluor sistemic de către:
– medicul pediatru 7,7% (n=1).

60% 20% 20%
Antialgic
Antibiotic
Antiinflamator

81
Fig. 3.52 Distribuția medicamentelor utilizate în caria simplă în funcție sursa
prescripției medicamentoase

 În pulpita acută seroasă s-au prescris (Fig.3.5 3):
o antialgice , de către :
– medicul de familie 35,7% (n=5),
– medicul pediatru 14,2% (n=2),
– farmaciști 7,1% (n=1),
– familie 21,4% (n=3),
o antibiotice de către:
– medicul de familie 7,1% (n=1),
o antiinflamatoare de către :
– medicul de familie 14,2% (n=2);
AntialgicFluor sistemic
38,5% 23,1% 23,1% 7,7% 7,7%
Medicul pediatru
Mass media
Familie
Farmaciști
Medicul de familie

82

AntialgicAntibioticAntiinflamator
35,7%7,1%14,2%
14,2%7,1%21,4%Familie
Farmaciști
Medicul pediatru
Medicul de familie
Fig. 3.53 Distribuția medicamentelor utilizate în pulpita acută seroasă în funcție de
sursa prescripției medicamentoase

 În pulpita acută purulentă s-au prescris (Fig. 3.54 ):
o antialgice de către :
– medicul stomatolog 33,3% (n=1),
– medicul de familie 33,3% (n=1),
o antiinflamatoare de către :
– medicul de familie 33,3% (n=1);

Fig. 3.54 Distribuția medicamentelor utilizate în pulpita acută purulentă în funcție de
sursa prescripției medicamentoase
 În pulpita cronică s-au prescris (Fig. 3.55 ):
o antialgice de către :
AntialgicAntiinflamator
33,3% 33,3% 33,3%
Medicul de familie
Medicul stomatolog

83
– medicul de familie 37,5% (n=3),
– farmaciști 37,5% (n=3),
– familie 12,5% (n=1),
– prieteni/cunoștințe 12,5% (n=1);

Fig. 3.55 Distribuția medicamentelor utilizate în pulpita cronică în funcție de sursa
prescripției medicamentoase

 În gang rena simplă s-au prescris (Fig. 3.56 ):
o antialgice de către :
o medicul stomatolog 25% (n=1),
o medicul de familie 25% (n=1),
o antibiotice de către :
o medicul de familie 25% (n=1),
o prieteni/ cunoștințe 25% (n=1);
Fig. 3.56 Distribuția medicamentelor utilizate în gangrena simplă în funcție
de sursa prescripției medicamentoase
 În parodontita apicală endoosoasă s-au prescris (Fig. 3.57 ):
o Antialgice de către :
Antialgic
37,5% 37,5% 12,5% 12,5% Prieteni/cunoștințe
Familie
Farmaciști
Medicul de familie
AntialgicAntibiotic
25% 25% 25% 25%
Prieteni/cunoștințe
Medic de familie
Medicul stomatolog

84
– medicul stomatolog 10,3% (n=3),
– medicul de familie 20,6% (n=6),
– medici de alte specialități 6,8% (n=2),
– farmaciști 6,8% (n=2),
– familie 10,3% (n=3).
o Antibiotice de către :
– medicul stomatolog 10,3% (n=3),
– medicul de familie 3,4% (n=1),
– medici de alte specialități 3,4% (n=1),
– familie 3,4% (n=1).
o Antiinflamator de către :
– medicul stomatolog 3,4% (n=1),
– medicul d e familie 17,2% (n=5).
o Medicamente naturiste de către :
– medicul de familie 3,4% (n=1).

Fig. 3.57 Distribuția medicamentelor utilizate în parodontita apicală endoosoasă în
funcție de sursa prescripției medicamentoase
 În parodontita apicală exteriorizată s-au prescris (Fig. 3. 58):
o Antialgice de către :
AntialgicAntibioticAntiinflamatorNaturist
10,3% 10,3% 3,4%
20,6% 3,4% 17,2% 3,4%
6,8% 3,4%
6,8% 10,3% 3,4% Familie
Farmaciști
Medici de alte specialități
Medicul de familie
Medicul stomatolog

85
– medicul stomatolog 20% (n=18),
– medicul de familie 14,4% (n=13),
– medici de alte specialități (1),
– farmaciști 5,5% (n=5),
– familie 5,5% (n=5),
– prieteni/cunoști nțe și mass media 1,1% (n=1);
o Antibiotice de cătr e:
– medicul stomatolog 17,7% (n=16),
– medicul de familie 10% (n=9),
– medicul pediatru 1,1% (n=1),
– medici de alte specialități 3,3% (n=3),
– familia 3,3% (n=3),
– farmaciști 5,5% (n=5);
o Antiinflamatoare de către :
– medicul stomatolog 4,4% (n=4),
– medicul de fami lie 4,4% (n=4),
– farmaciști 1,1% (n=1);
AntialgicAntibioticAntiinflamator
20%17,7%4,4%
14,4%10%4,4%
1,1%
1,1%3,3%
5,5%5,5%1,1%
5,5%3,3%
1,1%1,1%Mass media
Prieteni/cunoștințe
Familie
Farmaciști
Medici de alte specialități
Medicul pediatru
Medicul de familie
Medicul stomatolog

Fig. 3.58 Distribuția medicamentelor utilizate în parodontita apicală exteriorizată în
funcție de sursa prescripției medicamentoase

 În parodontita apicală cronică s-au prescris (Fig. 3.5 9):
o antialgice de către :

86
– farmaciști 25% (n=1),
– prieteni/cunoștințe 25% (n=1),
o antibiotice de către :
– farmaciști 25% (n=1),
o antiinflamatoare de către :
– prieteni/cunoștințe 25% (n=1) ;

Fig. 3.59 Distribuția medicamentelor utilizate în parodontita apicală cronică în funcție
de sursa prescripției medicamentoase

 În traumatisme s-au prescris (Fig. 3.60 ):
o antialgice de către :
– medicul stomatolog 5,8% (n=1),
– medicul de familie 11,7% (n=2),
– medici de alte specialități 23,5% (n=4),
– farmaciști 23,5% (n=4),
– familie 11,7% (n=2) ;
o antiinflamatoare de către :
– medicul stomatolog 5,8% (n=1),
– farmaciști 17,6% (n=3) ;
AntialgicAntibioticAntiinflamator
25% 25%
25% 25%
Prieteni/cunoștințe
Farmaciști

87

Fig. 3.60 Distribuția medicamentelor utilizate în traumatisme în funcție de sursa
prescripției medicamentoase

3.6 Concluziile studiului personal

Distrib uția pe sexe a LSP a indicat o ușoară preponderanță a băieților (56,5%) cu
vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani (46%).
Din totalul de 358 de motive, cei mai mulți dintre pacienți au invocat durerea (62,5%),
caria (59,5%) și apoi tumefacția (30%). Acest rezul tat este în concordanță cu studiile din
literatura de specialitate care afirmă că principalele motive ale prezentării în urgență au fost :
durerea și procesele carioase complicate cu parodontită apicală acută exteriorizată, care ar
putea fi prevenite prin programe preventive de îngrijire a cavității orale și prin tratament
instaurat cat mai precoce. 3,7
Din cei 125 de pacienți care au menționat durerea ca motiv al prezentării, majoritatea
au fost băieți (62,4%).
Din cei 119 pacienți care au menționat caria ca motiv al prezentării, majoritatea au
fost băieți (60,5%).
Discuții privind LSD
LSD (300 de dinți) este alcătuit majoritar din dinți temporari 64%.

AntialgicAntiinflamator
5,8% 5,8%
11,7% 23,5% 23,5% 17,6%
11,7% Familie
Farmaciști
Medici de alte specialități
Medicul de familie
Medicul stomatolog

88
Frecvența diagnosticelor
Din punct de vedere al diagnosticelor, dinții temporari se situează pe primul l oc ca și
frecvență, fiind cei mai întâlniți în cazul parodontitei apicale acute endoosoase (89%). Un
studiu efectuat în Nigeria, realizat pe un lot de 42 de pacienți, a evidențiat o incidență
crescută a parodontitei apicale acute exteriorizate (6,4%) ca ș i diagnostic în momentul
prezentării în urgență.6
Frecvența motivelor prezentării
Din punct de vedere al motivelor prezentării, dinții temporari se situează pe primul loc
ca și frecvență, fiind cei mai întâlniți în cazul tumefacției.
În cazul dentiției tem porare, în primul cadran durerea a fost principalul motiv al
prezentării, cu un maxim atins la nivelul dintelui 5.1 ( n=13).
În cazul dentiției temporare, în cadranul II, III și IV caria a fost principalul motiv al
prezentării, cu un maxim atins la nivelu l dintelui 6.4 (n=20), 7.5 (n=9) și 8.4 (n=15), acest
aspect fiind subliniat și în două studii de specialitate unde s -a observat faptul că molarii
deciduali primari sunt cei mai afectați de procesele carioase.6,3
În cazul dentiției permanente, în primul ca dran motivele prezentării au fost variate, iar
majoritatea au fost reprezentate de carii (n=5) la nivelul dintelui 1.6.
În cazul dentiției permanente, în cadranul II motivele prezentării au fost variate, pe
primul loc situându -se ortodonția (n=8) la nivelu l dintelui 2.1, apoi pe al doilea loc situându –
se cariile la nivelul dintelui 2.6 (n=7).
În cazul dentiției permanente, în cadranele III și IV motivele prezentării au fost
reprezentate în mod majoritar de către durere și carii la nivelul dintelui 3.6 (d=10 ; c=9) și la
nivelul dintelui 4.6 (d=6 ; c=8).
Frecvența tratamentelor
În cazul tratamentului luat anterior prezentării în clinică s -a observat că s -au prescris
mai frecvent:
 În cazul cariei simple s -au prescris antialgice (92%);
 În cazul afecțiunilor muc oasei s -au prescris antibiotice (50%);
 În cazul pulpitei acute seroase s -au prescris antialgice (79%);
 În cazul pulpitei acute purulente s -au prescris antialgice (67%) și antiinflamatoare
(33%);
 În parodontita apicală endoosoasă s -au prescris antialgice ( 55%), fiind urmate de
antibiotice și antiinflamatoare în același procent (21%);

89
 În parodontita apicală exteriorizată s -au prescris antialgice (49%) și antibiotice
(41%);
 În parodontita apicală cronică s -au prescris antialgice (50%), fiind urmate de
antibio tice și antiinflamatoare (25%);
 În traumatisme s -au prescris antialgice (76%) și antiinflamatoare (24%).
Sursa prescrierii medicamentelor
 Medicul stomatolog a recomandat mai frecvent administrarea antialgicelor (49%)
și a antibioticelor (49%);
 Medicul de familie a recomandat mai frecvent administrarea antialgicelor (61%);
 Medicul pediatru a recomandat mai frecvent administrarea antibioticelor (50%);
 Medicii de alte specialități (64%), farmaciștii (64%) au recomandat în mod
frecvent administrarea antialgic elor;
 Familia a recomandat în mod frecvent administrarea antialgicelor (82%) și a
antibioticelor (18%);
 Prietenii/cunoștințele au recomandat în mod principal utilizarea antialgicelor
(60%) și a antibioticelor (20%);
Conform studiilor de specialitate în pri vire la medicamentele administrate
copiilor, efectuate pe un lot de 200 de pacienți, din 357 de medicamente prescrise,
pe primul loc au fost antialgicele (n=212, 59,4%), urmate apoi de agenții
antimicrobieni (n= 133, 37,3%).11,2. De asemenea s -au relatat s tudii în care
medicamentele cele mai eficiente în reducerea durerii dentare și a inflamației sunt
reprezentate de antiinflamatoarele nesteroidiene (ibuprofen, aspirina, ketoprofen),
acestea fiind recomandate ca analgezice de primă alegere în cazul pacienți lor ce
pot tolera aceasta clasă de medicamente. 21,26
Medicamente în funcție de diagnostic și sursa prescrierii acestora
 În caria simplă s -au prescris în mod frecvent antialgice de către medicul de familie
(5);
 În pulpita acută seroasă s -au prescris în mod frecvent antialgice (5) și antibiotice
(3) de către medicul de familie ;
 În pulpita acută purulentă s -au prescris în mod frecvent antialgice (1) și
antiinflamatoare (1) de către medicul de familie;
 În pulpita cronică s -au prescris în mod frecvent antialgi ce (3) de către medicul de
familie;

90
 În gangrena simplă s -au prescris în mod frecvent antialgice de către medicul
stomatolog și medicul de familie și antibiotice de către medicul de familie și
prieteni/cunoștințe;
 În parodontita apicală endoosoasă s -au pre scris în mod frecvent antialgice de către
medicul de familie (6), antibiotice de către medicul stomatolog (3) și
antiinflamatoare de către medicul de familie (5);
 În parodontita apicală exteriorizată s -au prescris în mod frecvent antialgice (18) și
antibi otice (16) de către medicul stomatolog, antiinflamatoare de către medicul
stomatolog (4) și medicul de familie (4);
 În parodontita apicală cronică s -au prescris în mod frecvent antialgice de către
farmaciști și prieteni/cunoștințe (1) și antibiotice de căt re farmaciști (1);
 În traumatisme s -au prescris în mod frecvent antialgice de către medicii de alte
specialități și farmaciști (4), antiinflama toare de către farmaciști (3).

91
Concluzii generale

Acest studiu a avut drept scop principal desc operirea unei corelații între informațiile
pe care le au atât părinții cât și medicii de alte specialități despre dozele și modul de
administrare a medicamentelor în cazul diverselor afecțiuni dentare ale copiilor. A fost
utilizat un eșantion de 200 de cop ii cu vârste între 8 luni și 17 ani și 9 luni, care s -au prezentat
pentru prima dată la Clinica de Pedodonție.
S-a realizat un chestionar alcătuit din 8 întrebări adresate părinților și o rubrică
rezervată medicului pedodont, în care a fost menționat diag nosticul stabilit în urma
consultației pacienților. Pe baza chestionarului s -au strâns informații cu privire la datele
personale ale copilului, cu privire la motivul prezentării pacientului la Clinica de Pedodonție,
precum și informații legate de medicația de care a beneficiat acesta anterior prezentării și
sursa prescripției medicamentoase.
Informațiile colectate din chestionar au arătat faptul că cei mai mulți părinți au
absolvit 10 clase sau liceul, copiii provin adesea din familii numeroase, iar venitul lunar
familial este mediu sau scăzut.
Din punct de vedere al distribuției pe sexe a lotului de studiu, majoritatea
respondenților la chestionar au fost de sex masculin.
În ceea ce privește afectarea dentară, s -a remarcat o frecvență mai crescută la nivelu l
dentiției temporare, aproximativ două treimi din totalitatea dinților afectați fiind temporari.
Despre motivele prezentării la Clinica de Pedodonție rezultatele au arătat că pe primul
loc ca frecvență se situează durerea, cu un procent de 62,5%, urmată d e caria dentară cu un
procent de 59,5% și apoi de t umefacție cu un procent de 30%.
Rezultatele studiului au relevat faptul că anterior prezentării la Clinica de Pedodonție,
majoritatea copiilor au fost consultați de către medicul de familie sau medicul sto matolog,
aceștia reprezentând și sur sa prescripției medicamentoase.
Analizând rezultatele cu privire la diagnosticele stabilite în urma consultației realizate
de către medicul pedodont, am ajuns la concluzia că patologia cea mai frecvent întâlnită este
cea carioasă, atât sub formă simplă cât și cea complicată. Dintre cele două forme, în
majoritatea cazurilor s -a stabilit diagnosticul de carie simplă (n=74, 25%), fiind urmată apoi
de caria complicată sub forma de parodontită apicală exteriorizată (n=60, 20%) . Din acest
motiv se poate realiza o corelație dintre motivele prezentării cel mai frecvent menționate

92
(durerea, caria și tumefacția) și diagnosticele ce cel mai frecvent stabilite (caria simplă și
parodontita apicală exteriorizată).
Din punct de vedere al medicamentelor administrate înaintea prezentării la Clinica de
Pedodonție, s -a observat că cele mai utilizate au fost antialgicele 61%, fiind urmate de
antibiotice 25,1% și antiinflamatoare 12,3%. Prescrierea acestora a fost realizată mai frecvent
de cătr e medicul stomatolog, care a prescris în 49% din cazuri antialgice și în 39% din cazuri
antibiotice, de către medicul de familie care a prescris în 61% din cazuri antialgice și în 19%
din cazuri, în mod egal antibiotice și antiinflamatoare și de către farm aciști care au prescris în
64% din cazuri antialgice și în 20% din cazuri antibiotice. Eliberarea antibioticelor fără
prescripție medicală, de către farmaciști, presupune riscul unei administrări medicamentoase
incorecte, cu posibilitatea dezvoltării rezi stenței microbiene și a eșecului unui tratament
instaurat ulterior, de către medicul pedodont.
În urma analizei rezultatelor cu privire la afecțiunile în care s -au administrat
medicamentele, s -a observat că antialgicele au fost administrate mai frecvent î n 39% cazuri
de parodontita apicală exteriorizată, apoi în 14% cazuri de parodontita apicală endoosoasă,
antibioticele au fost administrate mai frecvent în 79% cazuri de parodontită apicală
exteriorizată și în 13% cazuri de parodontită apicală endoosoasă, iar antiinflamatoarele au
fost administrate mai frecvent în 39% cazuri de parodontită apicală exteriorizată, în 26%
cazuri de parodontită apicală endoosoasă și în 18% cazuri de traumatisme dentare. Aceste
observații indică faptul că la majoritatea pacienți lor consultați, a existat o corelație dintre
diagnosticul stabilit de medicul pedodont și medicamentul administrat anterior prezentării la
Clinica de Pedodonție. În majoritatea cazurilor, părinții au apelat pentru administrarea
medicamentoasă la un cadru m edical sau la farmacist. Faptul ca au optat ca au apelat în
alegerea tratamentului medicamentos la o persoană din sfera medicală și nu s -au bazat pe
cunoștințele proprii, ale anturajului sau pe informațiile vehiculate de mass media, este un
lucru pozitiv. Cu toate acestea, singura persoană adecvată în a prescrie tratamentul
medicamentos , în acest caz este medicul pedodont curant , astfel este necesară o mai bună
informare a părinților și o mai bună conștientizare a acestora asupra consecințelor generale
impo rtante a administrării unui medicament pe cale sistemică în cazul unui organism aflat în
plină creștere și dezvoltare.
Multe dintre studiile de specialitate subliniază faptul că primii medici care au contact
cu copilul și au posibilitatea de a a -i prescrie acestuia un tratament adecvat sunt medicii
pediatri, urmați de către medicii de familie. Aceștia au însă cunoștințe reduse cu privire la

93
practica stomatologică, de aceea este foarte importantă comunicarea dintre medicul
stomatolog pedodont și medicul pedi atru sau de familie.25,32

94
Bibliografie
1. ***American Academy of Pediatric Dentistry – Clinical guideline on antibiotic
prophylaxis for patients at risk, Reference Manual, 2002, http:// www.aapd.org/
media/ Policies_Guidelines/ G_Antibiotic Prophylaxis.pdf , accesat în 23.01.2013.
2. ***U.S. Environmental Protection Agency – Child -Specific Exposure Factors
Handbook, National Center for Environmental Assessmen, Washington,
2000, 10:583 –587.
3. Abbott PV – Medical management of dental and oral pain, Australian Prescriber,
2007, 30:77 -79.
4. Abbott PV, Hargreaves K, – Drugs for pain management in dentistry, Australian
Dental Journal, 2005, 50(s2):12 -22.
5. Agostini FG, Flaitz CM, Hicks MJ – Dental emergencies in a university -based
pediatric denti stry postgraduate outpatient clinic: a retrospective study, ASDC Journal
of Dentistry for Children, 2001, 68(5 -6):316 -21, 300 -1.
6. Alaluusua S, Declerck D, Veerkamp J – Guidelines on the use of antibiotics in
Paediatric Dentistry: an EAPD policy document, 20 02, http://www.eapd.gr/
dat/20A87CB2/file.pdf, accesat în 20.02.2013.
7. Annette (Gbemudu) Ogbru, PharmD, MBA, Jay W. Marks, MD – Dental medications,
2011, http:// www.rxlist.com/ script/ main/ art.asp? articlekey = 90999 , accesat în
23.01.2013 .
8. Azodo CC, Chu kwumah NM, Ezeja EB – Dentoalveolar abscess among children
attending a dental clinic in Nigeria, Odonto -stomatologie tropicale, 2012, 35(139):41 –
46.
9. Barra Soto MJ, Planells del Pozo P, Santa Eulalia Troisfontaines E – Antibiotic
prophylaxis in pediatric od ontology. An update, Medicina oral, patología oral y
cirugía bucal, 2006, 11(4):352 -357.
10. Bartelink IH, Rademaker CMA, Schobben AF, van den Anker JN – Guidelines on
pediatric dosing on the basis of developmental physiology and pharmacokinetic
consideration , Clinical Pharmacokinetics, 2006,46(11):1077 – 1097.
11. Cârlig V, Cekman I, Sava N, Scutar C – Farmacologie, Centrul Editorial -Poligrafic
„Medicina”, Chișinău, 2004: 9 -19,
12. Challa SD – Prescribing guidelines for treatment of Pediatrics, 2010, http://
www.autho rstream.com/ Presentation/ Sivareddypharma – 1442869 – prescribing –
guidelines – for-pediatrics/ , accesat în 14.01.2013.

95
13. Cociorvei Constantinescu I. –Farmacologie pentru studenții facultății de stomatologie,
Editura Infomedica, 2005, 1 -37.
14. Crom WR – Pharmac okinetics in the Child, Environmental Health Perspectives, 1994,
102(s11):111 -117.
15. Crossley, HL, Meiller TF, Wynn RL – Drug Information Handbook for Dentistry,
Ediția a 22 -a, Lexi -Comp, Ed. Hudson, 2012, 27 -28.
16. Davis PJ – Pharmacology for infants and child ren, IARS Review Course Lectures,
2005, http:// www.iars.org/ 2005%20RCL%20pdf%20files/ Davis2005.pdf , accesat în
23.12.2012.
17. dela Cruz GG, Rozier RG, Slade G – Dental screening and referral of young children
by pediatric primary care providers, Pediatrics , 2004, 114(5):e642 -652.
18. Descroix V – La prescription médicamenteuse chez l’enfant. Les particularités
pédiatriques de la prescription, L’Information Dentaire, 2010, http://
www.adpmarseille. org/ upload/ descroix -v. – prescription -chez-l-enfant. – inf – dent.-
2010.pdf, accesat în 14.02.2013.
19. Desjardins PJ, Desjardins PJ , Hersh EV, Trummel CL, Cooper SA – Nonopioid
Analgesics, Nonsteroidal Anti -inflammatory Drugs, and Antirheumatic and Antigout
Drugs, în Yagiela JA, Dowd FJ, Neidle EA, Pharmacology and Ther apeutics for
Dentistry, ediția a 6 -a, Mosby, 2011, 324 -358.
20. Dumitriu HT – Parodontologie, Editura Via ța Medical ă Românească, 2009, 355-357.
21. Dunn WJ – Dental emergency rates at an expeditionary medical support facility
supporting Operation Enduring Freedom, Military Medicine, 2004, 169(5):349 -353.
22. Ginsberg G, Hattis D, Miller R, Sonawane B, – Pediatric Pharmacokinetic Data:
Implications for Environmental Risk Assessment for Children, Pediatrics, 2004,
113(s3):973 -983.
23. Hargreaves KM, Keiser K – Endodontic pha rmacology în Cohen S, Hargreaves KM,
Pathways of the pulp, Mosby, 2005, 665 -670
24. Jaiswal AK Paudel KR, Sah NK – Prevalence of pharmacotherapy in the department
of paediatric dentistry, Kathmandu University Medical Journal, 2010, 8(30):190 -194.
25. Katsaris N, L ygidakis NA, Marinou D – Analysis of dental emergencies presenting to
a community paediatric dentistry centre, International Journal of Paediatric Dentistry,
1998, 8(3):181 -190.
26. Kraus DM – Clinical pharmacology, în Curley MAQ, Moloney -Harmon PA, Critical
Care Nursing of Infants and Children, ediția a II -a, W.B. Saunders, 2001, 425 -442.

96
27. Luca R, Pedodonție, note de curs, 2012.
28. Marcia BL – Pharmacokinetic Differences in Children, PPAG 16th Annual Meeting,
2007, http:// www.ppag.org/ attachments/ courses/ core/ Pharmacokinetic % 20
Differences%20in%20Children.pdf, accesat în 21.01.2013.
29. McKinney R – Pediatric Pharmacokinetics: Why Children Are Not Little Adults,
Duke Children’s Hospital & Health Center, http:// staff.pediatrics.duke.edu/ wysiwyg/
downloads/Pedia tric_Pharmacokinetics.pdf , accesat în 22.03.2013.
30. Nammalwar RB, Rangeeth P – Knowledge and attitude of pediatricians and Family
Physicians in Chennai on Pediatric Dentistry: A survey, Dental Research Journal,
2012, 9(5):561 –566.
31. Pacifici GM – Clinical Phar macokinetics of Penicillins, Cephalosporins and
Aminoglycosides in the Neonate: A Review, Pharmac euticals, 2010, 3(8):2568 -2591.
32. Pacifici GM – Clinical Pharmacokinetics of Penicillins, Cephalosporins and
Aminoglycosides in the Neonate: A Review, Pharmaceut icals, 2010, 3(8):2568 -2591.
33. Răducanu AM – Notițe de curs Pedodonție, 20 11.
34. Rylance G – Clinical pharmacology. Drugs in children, British Medical Journal, 1981,
282(6257):50 -51.
35. Schwartz S – Commonly prescribed medications in pediatric dentistry, Dentalcar e.
com, 2012, http:// www.dentalcare.com/ media/ en -US/ education/ ce336/ ce336.pdf,
accesat în 14.01.2013.
36. Skinner A – Pediatric Pharmacology, http://www.aagbi.org/ sites/default/files/48 –
Paediatric -pharmacology1.pdf , accesat în 14.02.2013.