UNIV ERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA ” SIBIU FACULTA TEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE SPECILIZAREA SECURITATEA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE Sibiu, 2019 LUCRARE DE… [604977]

UNIV ERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA ” SIBIU
FACULTA TEA DE ȘTIINȚE SOCIO -UMANE
SPECILIZAREA SECURITATEA RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE
Sibiu, 2019

LUCRARE DE DISERTA ȚIE
Protecția infrastructurilor critice

2

3 Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 4
Cap.1 Ce înseamnă infrastructurile critice, care sunt. ………………………….. …………………… 5
1.1. Geneză și concept ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 5
1.2. Conceptul de infrastructu ră critică ………………………….. ………………………….. …………………. 5
1.3. Scurt istoric și modalități de abordare a conceptului de infrastructură critică ……… Eroare!
Marcaj în document nedefinit.
1.4. Termeni specifici și definiții în domeniul protecției infrastructurilor critice: ……… Eroare!
Marcaj în document nedefinit.
1.5. Tipol ogia infrastructurilor critice …………………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
1.6. Instituții naționale cu rol în protecția infrastructurilor critice Eroare! Marcaj în document
nedefinit.
Cap.2 Metode de protecție a infrastructurilor critice Eroare! Marcaj în document
nedefinit.
2.1. Infrastructuri critice în spațiul fizic ………………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.2. Sisteme de protecție fizică a obiectivelor ……….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.3. Infrastructuri critice în spațiul virtual și cosmic (sist eme financiar -bancare, sisteme de
rețele informatice și comunicații). …………………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.4. Locul și rolul sistemelor de comunicații și informatice militare și speciale în cadrul
infrastructurilor critice ………………………….. …….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.5. Sisteme și rețele de comunicații și informatice militare și speciale Eroare! Marcaj în
document nedefinit.
2.6. Protecția fizică și informațională a sistemelor și rețelelor militare și speciale în cond ițiile
manifestării unor acțiuni de război informațional, producerii unor dezastre naturale și a
altor fenomene negative. ………………………….. ….. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
2.7. Planul de securitate al operatorului/proprietarului/administratorului ICN/ICE (PSO)
Eroare! Marcaj în document nedefinit.
Cap.3 Studiu de caz: S.N.T.G.N TRANSGAZ S.A. Eroar e! Marcaj în document
nedefinit.
3.1. Protecția infrastructurilor critice în cadrul S.N.T.G.N TRANSGAZ S.A. Eroare! Marcaj
în document nedefinit.

4 3.2. Perspective ale evoluției activității de protecție infrastructurilor critice în cadrul
S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. ………………………. Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.3. Procesul de management al PSO de la nivelul infrastructurilor critice a S.N.T.G.N.
TRANSGAZ S.A. ………………………….. …………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.4. Rolul și responsabilitățile angajaților ……………… Eroare! Marcaj în document nedefinit.
3.5. Stabilirea scenariului pentru un incendiu/explozie Eroare! Marcaj în document
nedefinit.
Bibliografie ………………………….. ………………………….. .. Eroare! Marcaj în document nedefinit.

INTRODUCERE
Prin aceast ă lucrare ne-am propus să analizăm evoluția conceptului de protecție a infrastructurilor critice,
abordări ale conceptului de infrastructură critică în diverse state , o prezentare a legislație relevante,
principalele concepte și noțiuni, a identificări riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților, precum și pentru a
evidenția preocupările majore în asigurarea securității și integrității obiectivelor de infrastructură critică din
România și Europa.
În urma analizei efectuate rezultă că atât la nivel național cât și internațional există preocupare pentru
creșterea nivelului de prosperitate economică, securitate națională și pentru calitatea vieții din fiecare țară.
La nivel mondial, cât și la nivelul României, preocuparea pentru protecția infrastructurilor critice este un
fenomen larg răspândit și susținut atât de societate cât și de organizații.
Complexitatea și diversitatea riscurilor și amenințărilor, tot mai interconectate și caracterizate prin
determinări multiple, reclamă o abordare integratoare, sistemati că și comprehensivă a obiectivelor de
securitate, cu accent pe protejarea acelor componente vitale siguranța și buna desfășurare a vieții socio –
economice.
Activitatea de protecție a infrastructurilor critice nu mai ține cont de granițele naționale și impli că eforturi
comune, în sensul identificării și evaluării oricăror puncte vulnerabile ale acestora. Protecția infrastructurilor
critice reprezintă un element determinant pentru menținerea stării de stabilitate și securitate, impune
amplificarea preocupărilo r principalilor actori internaționali ( state și organizații internaționale) pentru
elaborarea și armonizarea legislației și a unor strategii în domeniu.

5 Acestea trebuie să creeze cadrul legislativ adecvat și să permită identificarea și avertizarea timpur ie a
riscurilor, concomitent cu adoptarea și inițierea oportună a deciziilor și demersurilor de intervenție preventivă
și contracararea efectelor.
Am încercat s ă pun la dispozi ție celor preocupa ți de securitatea infrastructurilor critice, un ansamblu coerent
de exemple, concepte și idei care pot arhitectura, utile dezvolt ări complementare.
Caracteristicile mediului de securitate interna țional actual, coroborate cu op țiunile na ționale politico –
econ omice, ar trebui s ă determine Guvernul României s ă reconsidere problematica gestion ării protec ției
infrastructurilor critice, din perspectiva necesit ăților și intereselor economice și de securitate, na ționale.
În cadrul lucr ării am abordat o altfel perspectiv ă asupra infrastructurilor critice na ționale, și anume cea care
pleac ă de la influen ța acestora asupra dezvolt ării socio -economice. Am considerat oportun ă dezvoltarea unei
noi abord ări care coreleaz ă elementul economic cu cel al globaliz ării și cu cel al protec ției infrastructurilor
critice. Astfel, primul element de noutate al lucrări mele constă tocmai în aceea că în analiza relației dintre
protecția infrastructurilor critice și globalizare este luată în calcul o nouă variabilă, respectiv dezvol tarea
socio -economică . Lucrarea a corelat rezultatele unor cercet ări independente, dar și interdisciplinare pe care le –
am întreprins pe componenta protec ției și securit ății infrastructurilor critice; pe componenta resurselor
economice strategice și, respec tiv, pe componenta gestiunii riscurilor de securitate la adresa infrastructurilor
critice na ționale.
Problematica securit ății infrastructurilor critice, privit ă în contextul geopolitic și geostrategic al procesului de
globalizare, împreun ă cu noua tipologi e de riscuri, suscit ă un interes major și din ce în ce mai acut, atât din
partea teoreticienilor și anali știlor preocupa ți de aceste aspecte, cât și din partea deciden ților politici. În acest
sens, putem afirma c ă literatura de specialitate care trateaz ă problematica men ționat ă ia amploare.
Mai mult, a devenit aproape o constant ă prezen ța acestor teme în forumul dezbaterilor organizate în cadrul
conferin țelor și sesiunilor de comunic ări științifice, a simpozioanelor, întâlnirilor de lucru tematice ,
manifest ări care au prilejuit reconsider ări substan țiale în fondul conceptual, dar și acțional.
Din perspectiva invocat ă, men ționăm teme precum: protec ția infrastructurilor critice în spa țiul euroatlantic1;
amenin țări, vulnerabilit ăți și riscuri la adres a IC; importan ța strategic ă a infrastructurii critice na ționale2;
protec ția infrastructurilor critice – managementul securit ății la nivelul de ținătorilor și al operatorilor3;
infrastructurile critice și analiza de risc a noilor amenin țări asimetrice4; definirea intelligence în condi țiile

1 Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, Mariana Marinic ă, Alexandru Barb ăsură, Lucian Dumitrache, C ătălin Ene,
Protecția infrastructurilor critice în spațiul euroatlantic, Bucure ști 2008.
2 Victor Matei, Importanța strategică a infrastructurii naționale , Bucure ști, Editura de Științe Politica și Rela ții
Interna ționale. Colec ția Studii de Securitate, 2013.
3 Arion Stelian, Protecția infrastructurilor critice – managementul securității la nivelul deținătorilor și al
operatorilor, disponibil la www.revista -alarma.ro.
4 Oana Magdalena Ciobanu, Infrastructurile critice și analiza de risc a noilor amenințări asimetrice. Revista
„Intelligence” nr.15, martie -aprilie 2009.

6 amenin țărilor de tip asimetric; reconsiderarea reperelor metodologice în analiza de securitate; influen țe ale
mediului politico -militar interna țional asupra strategiei de securitate;
Politica European ă de Securitate și Apărare; securitatea na țional ă și realizarea politicii globale și europene de
securitate colectiv ă; promovarea conceptului de infrastructuri critice la nivelul societ ății civile5; importan ța
protej ării infrastructurilor critice6; provoc ări ale mediului de securitate la adresa securit ății naționale; ap ărarea
și securitatea în contextul extinderii Uniunii Europene; securitatea României între NATO și UE; impactul
globaliz ării asupra strategiilor na ționale de ap ărare și securitate; integrare regio nală și securitate na țional ă;
România și Politica European ă de Securitate și Ap ărare; ap ărarea și securitatea din perspectiv ă NATO;
promovarea parteneriatului public privat în vederea protec ției infrastructurilor informatice și de comunica ții
critice; noul terorism și securitatea na țional ă; etc..
Cel de al doilea element de noutate al acestei lucrări constă în necesitatea corelări legislației protecției
infrastructurilor critice naționale cu legislația din domeniul protecției și securității obiectivelor, a situațiilor
de urgență, a protecției mediului înconjurător și nu în ultimul rând a sănătății și securității în muncă,
propunerea înființării unui departament de gestiune a riscurilor la adr esa infrastructurilor critice în subordinea
directă a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Lucrarea dezvolt ă ideea conform căreia nu exist ă un organism central, în subordinea Consiliului Suprem de
Apărare a Țării , care s ă gestioneze unitar și specific, informa țiile și decizia în caz de pericol la adresa
securit ății infrastructurilor critice, iar acesta ar trebui înfiin țat.
Lucrarea coreleaz ă rezultatele unor cercet ări laborioase pe care am întreprins -o pe dou ă direc ții: direc ția
evenimentelor care au dus la dezvoltarea legisla ției și a unor strategii și proceduri de ac țiune pentru securitatea
infrastructurilor critice în SUA și UE; direc ția actelor normative și a m ăsurilor de Protecție a Infrastructurilor
Critice în mai multe țări ale UE și în România.
Lucrarea propune dezvoltarea unui nou concept de infrastructură critică de interes local și zonal strâns legat de
cel de infrastructură critică națională și europeană, fotografierea unor aspecte legate de faptul c ă viața noastr ă
a devenit din ce în ce mai dependent ă de un num ăr de elemente de infrastructur ă, ajungând de la bunuri fizice
– cum ar fi drumuri sau re țele de electricitate – la medii de re țele – cum ar fi ser viciile financiare sau
internetul. Desf ășurăm multe activit ăți și ne satisfacem multe din nevoile de baz ă cu ajutorul acestor tipuri de
infrastructur ă: încrederea în infrastructuri ne permite s ă acționăm într -un mod economic și mai eficient.
Elaborând acea stă ipotez ă, am ar ătat cum perturbarea sau distrugerea unei infrastructuri critice poate dăuna în
mod substanțial economiilor noastre și poate conduce la dezastre naturale și pierderi de vieți omenești.
Garantarea vie ții popula ției, integritatea teritoriul ui și func ționarea institu țiilor țării revin în bun ă parte
protej ării infrastructurilor critice ale statului.

5 Septimiu Caceu, Promovarea conceptului de infrastructuri critice la nivelul societății civile (www.revista –
alarma.ro)
6 Iulian Cojocaru, Importan ța protej ării infrastructurilor critice (expunere în cadrul
Forumului Regional al Energiei – FOREN2008)

7 Sporirea securit ății unui stat conduce la sc ăderea securit ății altor state și alimenteaz ă insecuritatea la nivelul
întregului sistem de rela ții interna ționale.
În plus fa ță de aceste principii, configura ția mediului interna țional de securitate ridic ă încă o problem ă major ă
– aceea că statele percep în moduri diferite sursele de insecuritate . Rela țiile dintre statele unei regiuni nu mai
sunt exclus iv expresia problemelor locale, ci sunt direct influen țate de rela țiile acestor țări cu marii actori.
Securitatea intern ă prive ște, deopotriv ă, siguran ța cet ățeanului și securitatea public ă, securitatea frontierelor, a
energiei, a transporturilor și a sist emelor de aprovizionare cu resurse vitale și protec ția infrastructurii critice.
Metodele de cercetare folosite pentru elaborarea acestei lucr ări au fost: documentarea ; urmat ă de analiza și
sinteza a informa ției culese. Au fost întreprinse studii aplicate f olosind documentarea pe internet și studiul
individual . S-a urm ărit găsirea unor r ăspunsuri la întreb ări ca: Cât de mult trebuie investit în securitatea
infrastructurilor critice? De cât ă securitate este nevoie? Cine este implicat în procesul de asigurare a protec ției
și securit ății IC? Datele ob ținute au constituit baza de concepere a instrumentarului de lucru propriu -zis. S -a
definit mai întâi acest proces pentru a deveni apoi baza de formulare a ideilor dezvoltate în lucrare.
Întocmirea instrum entarului de lucru a fost o precondi ție pentru definirea și dezvoltarea teoriilor și
propunerilor noastre.
Perspectiva tematic ă menționat ă, dar mai cu seam ă fondul documentar cercetat și cuprins, în parte, în
bibliografia men ționat ă, ne determin ă să consid erăm că tema aleasă pentru această lucrare constituie , cel puțin
prin arhitectura și spectrul conceptual propuse, o noutate , neexistând pân ă la ora actual ă o abordare complex ă
și special dedicat ă acestei tematici.

CAPITOLUL I
LEGISLAȚIE RELEVANTĂ, PRINCIPALELE CONCEPTE ȘI NOȚIUNI, ABORDĂRI ALE
CONCEPTULUI DE I NFRASTRUCTURĂ CRITICĂ ÎN DIVERSE STATE
1.1 LEGISLAȚIA RELEVANTĂ PRIVIND PROTECȚIA INFRASTRUCTURILOR
CRITICE
Deși de infrastructuri critice se vorbe ște îndeosebi dup ă atacurile de la 11 septembrie,
asemenea infrastructuri exist ă de când lumea. Din totdeauna sistemele îndeosebi
sistemele dinamice, complexe și procesele asociate acestora – au avut în func ționarea
și evolu ția lor, momente sau perioade dificile, definite printr -o mul țime de perturba ții,
disfunc ționalit ăți, pericole și amenin țări, unele dintre acestea fiind asociate unor
infrastructuri, altele rezultând din inflexibilitatea, incon știența sau fragilitatea
exagerat ă a acestora. 11 septembrie 2001 a demonstrat c ă o țară, oricât de puternic ă

8 ar fi, nu poate s ă-și asigure, prin efort individual, ap ărarea eficient ă a centrilor s ăi
vitali.
1.1.1. LEGISLAȚIA LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

În Europa, dup ă atentatele care au afectat țări ale UE (Spania, Marea Britanie), problema
vulnerabilit ății unor sisteme complexe interdependente, care asigur ă practice siguran ța și securitatea
la nivel european și național, a devenit stringent ă.
Inițiativa European ă de Dependen ță a fost implementat ă între 1998 -1999 și a reprezentat un efort
major de cercetare la nivelul UE în ceea ce prive ște problema protec ției infrastructurilor critice și a
eforturilor de supravie țuire în Statele Unite, incluzând planuri în vederea unei colabor ări comune
UE-SUA în acest domeniu. Aceast ă inițiativă recunoa ște o dependen ță în cre ștere a societ ății
informa ționale moderne de soft -urile bazate pe sistemele de control, aplica ții de comunicare și
servicii. De asemenea, recunoa ște faptul c ă natura, desf ășurată extensiv, a noilor tehnologii a dat
naștere la noi tipuri de probleme și provoc ări în ceea ce prive ște dependen ța de tehnologii.
Astfel, în luna iunie a anului 2004, Consiliul European a solicitat preg ătirea unei strategii globale
pentru protec ția infrastructurilor critice. R ăspunzând acestei solicit ări, Comisia a adoptat, la 20
octombrie 2004, o Comunicare privind protec ția infrastructurilor critice în cadrul luptei împotriva
terorismului51, care prezint ă sugestii privind modalit ățile de îmbun ătățire, la nivel european, a
prevenirii atacurilor teroriste asupra infrastructurilor critice, a preg ătirii împotriva atacurilor
respective și a reac ției la acestea.
La 17 noiembrie 2005, Comisia European ă a adoptat o Carte verde privind un program european de
protec ție a infrastructurilor critice care a expus o serie de op țiuni privind instituirea programului și a
Rețelei de alert ă privind infrastructurile critice.
Reac țiile la aceast ă Carte verde au eviden țiat valoarea ad ăugată a unui cadru comunitar în materie de
protec ție a infrastructurilor critice. A fost recunoscut ă necesitatea de a spori capacitatea de protec ție a
infrastructurilor critice în Europa și de a ajuta la reducerea punctelor vulnerabile ale acestor
infrastructuri.
A fost, de asemenea, eviden țiată importan ța pri ncipiilor fundamentale de subsidiaritate,
propor ționalitate și complementaritate, precum și a dialogului cu p ărțile interesate.
Pornind de la concluzia c ă este imposibil ca Uniunea European ă să poată realiza, de facto, protec ția
tuturor infrastructurilor critice, în luna decembrie a anului 2005, Consiliul Justi ție și Afaceri Interne a
invitat Comisia s ă prezinte o propunere pentru un Program european privind protec ția
infrastructurilor critice (PEPIC) și a decis c ă acesta ar trebui s ă se bazeze pe o abordare care s ă
acopere toate riscurile, acordând prioritate amenin țării teroriste. Conform acestei abord ări,

9 calamit ățile provocate de om, cele naturale, precum și amenin țările tehnologice ar trebui luate în
considerare în procesul de protec ție a infrastructurilor critice, acordându -se totu și prioritate luptei
împotriva terorismului. Programul are în vedere numai infrastructurile critice transna ționale,
protec ția celor na ționale r ămânând în responsabilitatea statelor membre UE, dar evident, într -un
cadru comun.
În aprilie 2007, Consiliul a adoptat concluziile cu privire la PEPIC, în care a reiterat faptul c ă statelor
membre le revine responsabilitatea final ă de a gestiona măsurile de protec ție a infrastructurilor critice
din interior ul frontierelor na ționale, salutând în acela și timp eforturile Comisiei de a elabora o
procedur ă european ă pentru identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene („ICE“) și
evaluarea
nevoii de îmbun ătățire a protec ției acestora.
Directiva 20 08/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea
infrastructurilor critice europene și evaluarea necesit ății de îmbun ătățire a protec ției acestora,
constituie un prim pas în cadrul unei abord ări pas cu pas în direc ția identi ficării și a desemn ării
infrastructurilor critice europene și a evalu ării necesit ății de îmbun ătățire a protec ției acestora. În
consecin ță, aceast ă directiv ă se concentreaz ă asupra sectorului energetic și a sectorului
transporturilor și ar trebui reexaminat ă în vederea evalu ării impactului acesteia și a necesit ății de a
include alte sectoare în domeniul s ău de aplicare, inter alia, sectorul tehnologiei informa ției și
comunica țiilor („TIC“).
Programul Euro pean de Protec ție a Infrastructurilor Critice, lansat în Decembrie 2006, men ționeaz ă
următoarea definire a conceptului:
„Infrastructurile critice se referă la acele obiective, rețele, servicii, active fizice
și mijloace informatice care, daca sunt întrerupte sau distruse, vor avea un impact
serios asupra sănătății, securității sau a bunăstării economice a cetățenilor sau
asupra funcționării efective a actului de guvernare din statele membre “.Acțiunile ce se doresc a fi
planificate trebuie s ă abordez e noi standarde și domeniile de aplicare, precizate în „DIRECTIVA
2008/114/CE a Consiliului Europei, privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice
europene și evaluarea necesit ății de îmbun ătățire a protec ției acestora“, adoptat ă la 8 decem brie 2008
și intrat ă în vigoare prin publicarea documentului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Directiva oblig ă Statele membre s ă-și armonizeze legisla ția intern ă, să stabileasc ă normativele și să
aplice m ăsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive pân ă la data de 12 ianuarie 2011,
fiind obligate s ă informeze și să comunice Comisiei Europene textele cuprinzând m ăsurile
respective, precum și normativele de concordan ță a acestora cu aceast ă directiv ă.

10 Pentru a eviden ția amenin țările provenite din crima cibernetic ă, Comisia European ă a lansat o
inițiativă privind o Politic ă European ă privind Securitatea Cibernetic ă, care s ă îmbun ătățească
coordonarea la nivel european și interna țional în lupta împotriva crimei cibernetice. Obiectivul
acestei politici este consolidarea măsurilor adoptate pentru lupta împotriva crimei cibernetice la nivel
național, european și interna țional. Statele Membre și Comisia au recunoscut ca prioritate,
dezvoltarea unor politici la nivelu l Uniunii Europene specifice. Politica include următoarele
componente: îmbun ătățirea legii opera ționale privind cooperarea; o cooperare și coordonare politic ă
mai bune între Statele Membre; cooperare politic ă legal ă cu o a treia țară; cre șterea gradului de
conștientizare, preg ătire și cercetare; un dialog consolidat cu mediul industrial și posibile ac țiuni
legislative. În mod explicit, la nivelul Uniunii Europene se recomand ă următoarele ac țiuni:
– Comisia European ă trebuie s ă realizeze un plan m inuțios de subsidiaritate care s ă identifice clar
zonele unde este necesar ă interven ția comun ă și zonele care pot rămâne în competen ța național ă în
politica PIC. Testul trebuie s ă se axeze pe op țiunile de politic ă disponibile în fiecare sector, dar și
pentru gestionarea general ă a sistemului, inclusiv crearea unui institut european pentru coordonarea
protec ției infrastructurilor critice și protec ției infrastructurilor critice informatice în Europa sau
crearea unui c entru de alarmare timpurie la nivelul Uniunii Europene.
– Uniunea European ă trebuie s ă promoveze o abordare a tuturor hazardelor prin împuternicirea – în
ton cu tendin ța din multe țări – unei singure agen ții care s ă se ocupe cu problemele legate de
protec ția infrastructurilor critice și protec ția infrastructurilor critice europene, și să lanseze un num ăr
de urgen ță la nivelul Uniunii Europene pentru managementul urgen țelor și alarmarea timpurie, care
să fie gestionat de aceea și agen ție.
– Uniunea Europ eană trebuie s ă adopte o abordare flexibil ă a politicii de protec ție a
infrastructurilor critice, prin stabilirea în legisla ția de baz ă a principiilor
generale și a principalelor rezultate desprinse din politica referitoare la protec ția infrastructurilor
critice a Uniunii Europene, și lăsând industria s ă stabileasc ă cele mai bune m ăsuri tehnice care
îndeplinesc nivelurile de rezilien ță.
– Uniunea European ă trebuie s ă promoveze dezvoltarea și adoptarea unor matrice comune
privind riscurile și standardele pentru identificarea, evaluarea și managementul riscurilor în domeniul
protec ției infrastructurilor critice. Acest lucru va permite o imagine mai vast ă asupra aspectelor
financiare implicate în domeniul
prote cției infrastructurilor critice și va contribui la un mai mare grad de disponibilitate a datelor și
posibil la o pia ță a asigur ărilor mai solid ă.
– Metodologiile de testare a politicilor existente privitor la scopurile PIC trebuie realizate prin
alocarea de fonduri publice pentru proiectele de cercetare ad-hoc. În particular, aceste proiecte

11 trebuie s ă eviden țieze modalitatea de modelare a interdependen țelor între infrastructurile critice și
poten țialele efecte în cascad ă provocate de perturb ările unor infrastructuri date, bazându -se pe
modele sau jocuri de
simulare.
– Modele de interdependen țe între infrastructuri și poten țiale efecte în cascad ă provocate de
perturb ările unor infrastructuri date au fost deja studiate pân ă la un anumit nivel. Cu toate ac estea, ar
trebui realizat ă o analiz ă mai detaliat ă care s ă includ ă o evaluare a tehnologiilor noi și viitoare.
– Sunt necesare scopuri bine definite și indicatori de succes pentru a evalua rezultatul ini țiativelor
naționale de împ ărtășire a informa țiilor la nivel Uniunii Europene, în scopul de a permite progresul
spre politici de protec ție a infrastructurilor critice comune și coordonate.
Comisia European ă este deja foarte activ ă în multe domenii de protec ție a infrastructurilor critice, cu
perspecti ve încurajatoare. Principalele recomand ări în materie de politici referitoare la protec ția
infrastructurilor critice la nivelul Uniunii Europene, sunt:
– Efectuarea unui test aprofundat de subsidiaritate anticipat ă Subsidiaritatea este un principiu
bine stab ilit în procesul decizional al Uniunii Europene și postuleaz ă ca ac țiunea politic ă să fie luat ă
la nivelul cel mai eficient în cadrul unui context de guvernare multi -nivel. În cazul politicii privind
protec ția infrastructurilor critice, multe ac țiuni sunt luate, în prezent, la nivel na țional, dar nevoia de
a ajunge la sinergii și economii de scar ă în schimbul de informa ții, cre șterea interdependen ței între
infrastructurii și între țări, precum și inter -legăturile dintre infrastructurile fizice și infra structurile
informa ționale a constituie un argument puternic în coordonarea politicii privind protec ția
infrastructurilor critice la nivel interna țional. Acesta este motivul pentru care Comisia European ă ar
trebui s ă realizeze un test de subsidiaritate apr ofundat ă pentru a identifica în mod clar zonele în care
acționarea în comun (între UE -27) este mai benefic ă, precum și domeniile care pot r ămâne în
competen ța na țional ă de protec ție a infrastructurilor critice, protec ția infrastructurilor critice
informatice și pentru fiecare din sectoarele implicate.
În evaluarea impactului privind Comunicarea referitoare la protec ția ICI menționat ă mai sus,
Comisia European ă arată: a urmare a interac țiunii ridicate dintre infrastructuril e critice informatice și
sistemele societale care se bazeaz ă pe infrastructurile critice informa ționale, este imposibil, ineficient
și contraproductiv, și ar fi împotriva principiilor de baz ă care stau la baza Uniunii Europene, ca
fiecare stat membru s ă protejeze numai „curtea proprie“.
Anumite e șecuri într -unul din statele membre vor produce, inevitabil, efecte într -un alt stat membru.
Acesta este motivul pentru care este necesar ca toate statele membre s ă își coordoneze eforturile într –
o singur ă direc ție și să încerce s ă îndeplineasc ă un nivel satisf ăcător de preg ătire. Pentru motivele
expuse mai sus, ac țiuni politice propuse respect ă pe deplin principiul subsidiarit ății, în dimensiunea

12 sa dual ă privind testul de valoare ad ăugată (ar fi dificil pentru orice stat membru s ă-și ating ă
obiectivul de unul singur) și testul privind grani țele (ac țiunile la nivel european vor fi limitate la ceea
ce statele membre nu pot realiza în mod satisf ăcător de c ătre ele însele, oferind un cadru pentru
coordonare și, dup ă caz, complementând activit ățile lor).
Un test de subsidiaritate trebuie s ă traseze limita între ceea ce este de f ăcut la nivelul Uniunii
Europene și ceea ce va r ămâne sub controlul guvernelor na ționale. În aceast ă privin ță, trebuie amintit
faptul c ă Comisia European ă a identificat deja ca infrastructuri critice europene care afecteaz ă două
sau mai multe state membre. Cu toate acestea, în efectuarea testului de subsidiaritate, Comisia
trebuie s ă acorde aten ție efectelor de domino existente și interdependen țelor dintre infrastructuri, un
domeniu despre care se pare c ă nu exist ă suficiente informa ții ast ăzi. De exemplu, o re țea de
transport pur na țional ă poate fi atacat ă pentru a crea o întrerupere a unei re țele energetice
transfrontaliere: în a cest caz, func ționarea infrastructurilor critice na ționale care sunt interconectate
cu infrastructura critic ă european ă sau global ă respectiv ă, ar trebui s ă facă obiectul obliga țiilor
procedurale și standardelor minime de rezisten ță.
Internetul, care este în curs de introducere ca urm ătorul sector de infrastructur ă critic ă, este o
exemplu de o infrastructur ă care nu pot fi reglementate în mod eficient la nivel na țional.
– Centralizarea guvern ării Uniunii Europene privind protec ția infrastructurilor criti ce Comisia
European ă și organismele Uniunii Europene responsabile de politica referitoare la protec ția
infrastructurilor critice sunt con știente de importan ța unei abord ări a tuturor riscurilor, care ia în
considerare toate tipurile de riscuri și amenin țări, indiferent dac ă acestea provin de la evenimente
naturale sau sunt pur artificiale/provocate de om. În conformitate cu tendin ța consolidat ă din multe
guverne naționale, un tratament eficient al fluxurilor de informa ții și răspunsuri de urgen ță presupu ne
ca guvernarea politicii în domeniul protec ției infrastructurilor critice s ă fie atribuit ă unei singure
institu ții. Uniunea European ă trebuie astfel, s ă împuterniceasc ă o singur ă agen ție care s ă se ocupe cu
protec ția infrastructurilor critice și cu probl emele legate de protec ția infrastructurilor critice
informatice, având în vedere creșterea leg ăturile interne din ce în ce mai vizibile dintre cele dou ă
domenii (o alt ă tendin ță consolidat ă în multe țări).
În scopul de a fi pe deplin eficient ă în misiunea sa, institu ția Uniunii Europene responsabil ă pentru
protec ție infrastructurilor critice trebuie s ă aibă mandat complet pentru: gestionarea procesului de
identificare a infrastructurilor critice europene; dirijarea evalu ărilor de risc sectoriale pe ntru
infrastructurile critice identificate la nivelul Uniunii Europene; colectarea datelor de la actorii din
sectorul privat pentru a permite identificarea durabil ă a riscurilor, evaluarea și gestionarea, în ceea ce
prive ște IC europene; gestionarea proces ului de prioritizare a lipsurilor și investi țiilor; distribuirea de
fonduri și stimulente financiare pentru a maximiza beneficiile la nivelul Uniunii Europene; evaluarea

13 continu ă a nivelul de preg ătire european ă; coordonarea r ăspunsului la evenimentele car e afecteaz ă
infrastructurile critice europene.
În plus, institu ția va trebui s ă se stabileasc ă relații parteneriale de încredere cu organiza țiile statelor
membre responsabile pentru protec ția infrastructurilor critice la nivel na țional, precum și operatorii
naționali și interna ționali din sectorul privat de infrastructuri critice.
Pentru realizarea acestui deziderat, sunt necesare noi reglement ări prin care s ă se asigure:
– Posibilitatea de „a cere asisten ță din partea Uniunii Europe ne"
Multe dintre statele membre au subliniat faptul c ă, în caz de avertismente sau de criz ă reală, este
imposibil de „a cere asisten ță din partea Uniunii Europene“.
Aceast ă problem ă ar trebui s ă fie abordat ă de către Comisie în lunile viitoare, având în vedere
necesitatea unei politici în domeniul protec ției infrastructurilor critice mai coordonat ă și centralizat ă,
la nivelul Uniunii Europene. Mai în detaliu, Uniunea European ă trebuie s ă lanseze o linie telefonic ă
direct ă pentru gestionarea situa țiilor de urgen ță și avertizare timpurie, localizat ă în agen ția care se
ocup ă de protec ția infrastructurilor critice și protec ția infrastructurilor critice informatice, pentru a se
asigura c ă protocoalele prestabilite între institu țiile publice na ționale sunt coord onate de la nivelul
Uniunii Europene. Aceast ă capacitate ar trebui s ă fie o caracteristic ă a metodei pentru schimbul de
informa ții legate de amenin țări și vulnerabilit ăți în timp util.
Un astfel de canal pentru a transmite informa ții într -un timp util și într -un mod coordonat pe teritoriul
Uniunii Europene ar fi o mare îmbun ătățire. În plus, răspunderea juridic ă trebuie s ă fie atribuit ă
liniilor Uniunii Europene centrale pentru perturb ări, și să reacționeze și / sau s ă urmeze proced urile
prestabilite pentru a asigura prevenirea în timp util și eficient / r ăspunsul de urgen ță.
– Menținerea Parteneriatului Public – Privat de dimensiuni reduse și specifice unui anumit
sector Statele membre UE au subliniat problema dimensiunii în ceea ce prive ște crearea unui
parteneriat public -privat de succes. Parteneriatul public -privat trebuie s ă fie structurat într -un mod
care s ă nu implice un grup excesiv de mare și să fie structurat pe o baz ă sectorial ă, cu interac țiuni
între sectoare care vizeaz ă localizarea interdependen țelor. Având în vedere importan ța crescut ă a
infrastructurilor informa ționale pentru aproape toate infrastructuri le fizice, ar fi important s ă se
asigure prezen ța și să se acorde ajutor în organizarea furnizorilor de IT ( inclusiv furnizorii și
integratorii de la nivel mondial), care îmbun ătățește calitatea și calendarul acțiunilor de suport și
faciliteaz ă negocierea între p ărțile interesate. Discu țiile privind natura rela ției „sector public – sector
privat“ nu mai poate s ă evite și problematica protec ției infrastructurii critice.
Inițial, din punct de vedere practic, statul a de ținut monopolul infrastructurii societ ății.

14 Prin aceast ă poziționare central ă, guvernul a ales politicile de dezvoltare și metodele de
implementare a strategiilor în domeniu, considerând c ă este atributul s ău să planifice, organizeze și
coordoneze activit ățile la toate nivelurile (strategic, regional și local).
Îndeplinirea acestor sarcini impunea existen ța unei structuri administrative ierarhic centralizate,
având un scop clar și bine definit, o repartizare judicioas ă și echitabil ă a rolurilor și
responsabilit ăților, un set de proceduri de lucru și de evaluare a activit ăților a șa cum numai statul
avea mijloace s ă o fac ă.
De aceea, faptu l că inițial activit ățile privind infrastructura critic ă s-au axat, cu preponderen ță, pe
responsabilit ățile și acțiunile guvernului și mai pu țin pe cele ale sectorului privat, a constituit un
lucru firesc.
Punctul de cotitur ă în modul de abordare a protec ției infrastructurii critice l-a constituit cre șterea
ponderii sectorului privat în economie.
Actualmente, nu de pu ține ori, elemente ale aceluia și sector de infrastructur ă au proprietari diferi ți,
din sectorul public sau privat.
În cele mai avansate state ponderea sectorului privat, ca proprietari și utilizatori ai unor elemente
cheie apar ținând sectoarelor infrastructurii critice, a crescut în mod semnificativ.
Mai mult decât atât, bazându -ne pe ra ționamentul nostru, gestionarea parteneriatului public -privat
poate sfâr și prin a fi imposibil ă dacă costurile de tranzac ție și sarcinilor administrative legate de
funcționarea sa cresc foarte mult.
Aceasta, în schimb, ar crea o problem ă de încredere din cauza intereselor conflictuale, diferitelor
nivele de cuno ștințe și liberul comportament. În consecin ță, se recomand ă să se acorde o aten ție clar ă
și obiectiv ă parteneriatului public -privat, și apoi s ă se organizeze activitatea într -o dimensiune
rezonabil ă a grupului de baz ă.
– Dezvoltarea unor standarde și matrice de risc comune Comisia European ă are o șansă unică
de a conduce dezvoltarea de standarde comune care ar facilita fluxul de informa ții și realizarea de
economii la scar ă în politica în domeniul protec ției infrastructuri lor critice, atât în afara cât și pe
teritoriul Uniunii. Dup ă cum s -a discutat, în cadrul politicii privind protec ția infrastructurilor critice –
având în vedere diferen ța structural ă între atac și apărare în ceea ce prive ște colectarea de informa ții
și sfera de ac țiune – este nevoie urgent ă de un anumit grad de standardizare în procesul de
identificare, clasificare și tratare a riscurilor și amenin țărilor.
Prin urmare, Uniunea European ă va promova dezvoltarea și adoptarea de standarde și valori comune
ale riscului pentru identificare, evaluare și management în domeniul protec ției infrastructurilor critice
și protec ției infrastructurilor critice informatice.

15 Acest lucru faciliteaz ă la rândul s ău, dezvoltarea unei pie țe de asigur ări mature, care va ajuta la
difuzarea și actualizarea pie ței de informa ții referitoare la riscurile existente și măsurile de adoptat
într-un mod rapid și eficient.
– Adoptarea unei abord ări flexibile a politicii Amenin țările, riscurile și tehnologiile care
graviteaz ă în jurul protec ției infrastructurilor critice au evoluat constant, f ăcând dificil ă adoptarea
unei „abord ări a controlului și comenzii“ tradi ționale în procesul de elaborare a politicii. Dup ă cum s –
a menționat deja, necesitatea de a avea o prevenire eficient ă și faze de reabilitare, implic ă atât o
actualizare constant ă a setului de informa ții, precum și participarea proprietarilor / operatorilor de
infrastructuri critice și a lan țului de parteneri -cheie în ceea ce prive ște aprovizionarea. Prin urmare,
este esen țială o abordare flexibil ă a politicii. Mai precis, abordarea politicii protec ției infrastructurilor
critice la nivelul Uniunii Europene ar putea atrage în mod util „noua abordare a standardiz ării“
existente, o abordare politic ă care apare ca una dintre cel e mai de succes reforme adoptate în istoria
Uniunii Europene. Aceast ă abordare presupune stabilirea, prin legisla ția primar ă, doar a principiilor
generale și a principalelor rezultate, c ăutând prin politica de protec ție a infrastructurilor critice a
Uniuni i Europene și lăsând industria s ă elaboreze cele mai bune m ăsuri tehnice (la un moment dat în
timp) care îndeplinesc nivelurile dorite de rezilien ță.
– Abordarea „lipsurilor în materie de abilit ăți"
După cum s -a observat, atât R&D (research&development), cât și politicile de educa ție sunt pilonii
esențiali ai unei politici cuprinz ătoare în domeniul protec ției infrastructurilor critice. La nivelul
Uniunii Europene, în prezent, se acord ă o aten ție prea mic ă necesit ății de dezvoltare a programelor
de educare și formare pentru a se asigura c ă cererea tot mai mare pentru un profil interdisciplinar
capabil s ă se ocupe cu probleme complexe de protec ție a infrastructurilor critice, este îndeplinit ă.
Uniunea Europea nă, prin intermediul programelor sale cadru de cercetare și educare politic ă, trebuie
să ofere stimulente și finan țare universit ăților care doresc s ă ofere înv ățământ superior și formare
continu ă în aceste domenii.
– Dezvoltarea unor capacit ăți comune de simulare și modelare Recent lansata Agend ă digital ă
pentru Europa, deja scoate în eviden ță necesitatea de a efectua o simulare de atacuri de mare
amploare și de a testa strategiile de diminuare începând cu 2010. În cest sens, necesitatea de a
exploata sinergiile și de a ajunge la aspecte economice favorabile în procesul de în țelegere și
detectare a amenin țărilor și riscurilor, precum și în strategiile de diminuare și remediere, conduce la
nevoia de a construi un centru de simulare și modelare în domeniul protec ției infrastructurilor critice
pentru Uniunea European ă. Acesta este un pas esen țial pentru a permite realizarea de simul ări
transfrontaliere și multilaterale la adresa infrastructurilor, înțelegerea complexit ății, a dependen țelor
și a efectelor în cascad ă.

16 În scopul identific ării tuturor domeniilor de interven ție viitoare, Uniunea European ă susține derularea
unor proiecte pe ale c ăror rezultate s ă se fundamenteze deciziile viitoare.
În sensul celor men ționate, apreciem c ă un bun exemplu de proiect de cercetare care se refer ă la
capabilit ățile de simulare existente, este proiectul DIESIS (Design of an Interoperable European
Simulati on for critical Infrastructures /Proiectarea unei Re țele Europene de Simulare Interoperabil ă
pentru Infrastructurile Critice). Raportul final al proiectului recunoa ște faptul c ă „în contrast cu
importan ța deosebit ă a infrastructurilor critice, cum ar fi energia electric ă și telecomunica țiile, pentru
toți cetățenii europeni, economia european ă și societat ea european ă în general, în țelegerea sistemului
complex al infrastructurilor critice cu toate dependen țele și interdependen țele lor, este înc ă imatur ă“.
Pentru a face fa ță acestor provoc ări, proiectul DIESIS î și propune s ă stabileasc ă baza unei model ări
și simul ări europene a infrastructurilor, pe standarde deschise pentru a încuraja și sprijini cercetarea
în toate aspectele infrastructurii critice, cu un accent deosebit pe protec ția acesteia. Dezvoltarea de
instrumente de modelare și simulare care permit o mai bun ă înțelegere a interdependen ței
infrastructurilor critice europene, este o condi ție prealabil ă pentru o solu ție adecvat ă privind
strategiile de protec ție a infrastructurilor critice.
Proiectul DIESIS a fost finan țat de c ătre Uniunea European ă prin Programul -cadru pentru cercetare
și a avut rezultate tehnice și non -tehnice importante, inclusiv: o arhitectur ă TIC și un flux al
activit ăților pentru statele membre și pentru administra țiile din domeniul protec ției infrastructurilor
critice; o interoperabilitate pentru simulatoarele de infrastructuri critice; o comunicare pentru o
simulare distribuit ă prin intermediul internetului; o ontologie pentru infrastructurile critice din
subsectorul transport feroviar, transportul de energie electric ă și telecomunica ții; un cuplaj distribuit
de simulare cu patru simulatoare (SINCAL ™, NS2, Open Track ™, Aqua).
În plus, proiectul a inclus și un studiu asupra aspectelor juridice și economice legate de efectuarea
simul ărilor și de modelul poten țial de afacer i pentru Centrul de Analiz ă și Simulare la adresa
Infrastructurilor europene (EISAC).
– Integrarea obiectivelor de protec ție a infrastructurilor critice în procesul decizional al Uniunii
Europene Protec ția infrastructurilor critice necesit ă o aten ție constant ă asupra consecin țelor acțiunilor
politice în mai multe domenii. Exist ă trei modalit ăți principale pentru a ob ține acest rezultat în
următorii ani: în primul rând, impactul asupra infrastructurilor critice ar putea fi introdus ca o etap ă
obligatori e în cadrul sistemului de Evaluare a Impactului al Comisiei ori de câte ori problema legat ă
de politic ă afecteaz ă poten țial, chiar dac ă indirect, capacitatea de rezisten ță sau vulnerabilitatea
infrastructurilor critice. În acest fel, direc țiile generale al e Comisiei, responsabile cu propunerea de
noi ini țiative politice ar trebui s ă ia în considerare impactul asupra infrastructurilor critice într -un
stadiu foarte timpuriu al politicii, acest lucru putând garanta o abordare mai echilibrat ă a politicii

17 Uniunii Europene de luare a deciziilor.; în al doilea rând, ar trebui dezvoltate noi metodologii pentru
politicile de testare existente (de exemplu, „Stocul“, mai
degrab ă, decât „fluxul“ de norme), prin finan țarea public ă a proiectelor de cerceta re ad-hoc. În
special, aceste proiecte ar trebui s ă urmăreasc ă proiecte deja finan țate de consolidare a cuno ștințelor
privind modelul de interdependen țe între IC și poten țialele efecte în cascad ă declan șate de perturb ări
ale infrastructurii.; în al treilea rând, sunt necesari indicatori pentru succesul ini țiativelor privind
schimbul de informa ții de la nivel na țional și de la nivelul UE. Dup ă cum s -a observat de c ătre unul
dintre participan ții în cadrul grupului, criteriile de succes ar putea include nivelul de angajament la
nivel înalt în cadrul procesului, stabilirea unei forme a parteneriatului public -privat, coordonarea unei
abord ări la nivel de multi – agen ție, o în țelegere a tuturor riscurilor, stabilirea obiectivelor clar
definite ale management ului riscului, și demonstrarea unei valori a tuturor p ărților interesate.
Dar, de asemenea, vor fi necesari parametrii de preg ătire estimat ă și capacitatea de reac ție a statelor
membre în anii care vin. Așa cum este prev ăzut în Cartea Verde din 2006, Uniun ea European ă este
dependent ă de accesul continuu la sursele sigure, competitive și sustenabile. Orice perturbare în
aprovizionarea cu energie poate avea impact considerabil asupra s ănătății, siguran ței, securit ății și
bunei func ționări economice a cet ățenilor europeni.
Este evident faptul c ă dintre toate sistemele, perturbarea sistemului de alimentare cu energie, are cel
mai rapid impact. De exemplu, f ără electricitate toate formele de transport sunt rapid afectate, cum ar
fi sistemele de control (ilumin atul public, semnalele pe c ăile ferate) și sistemele de comunica ții
înceteaz ă să opereze. Sistemele de canalizare și alimentare cu ap ă se opresc atunci când pompele și
sistemele de control nu sunt opera ționale, iar sistemele financiare înceteaz ă să mai fun cționeze f ără
niște echipamente moderne de comunica ții (este cazul bursei din Columbia care și-a încetat
activitatea în aprilie 2007, pe timpul unei crize na ționale). Acest lucru este ilustrat și prin
evenimentele din Germania în anul 2006, unde o pană electric ă a afectat sistemul de c ăi ferate, nu
numai trenurile electrice ci și sistemele de semnalizare și comunicare dependente de altfel de energie,
pentru a func ționa.
Evenimentul demonstreaz ă natura interdependent ă a sistemului de energie al UE, unde o pană de
curent dintr -o singur ă țară a afectat 15 milioane de gospod ării din întreaga Europ ă, incluzând Italia,
Spania și Austria.
Numeroase amenin țări majore afecteaz ă, în prezent, sistemul de aprovizionare cu energie electric ă al
Europei. Acestea includ: creșterea cererii. În prezent, exist ă aproximativ un sfert de miliard de
consumatori de energie la nivelul Europei, concentra ți mai ales în Germania, Marea Britanie și Italia.
Analizele realizate de EU PROMES (Processes, Materials and Solar Energy laboratory) preconizeaz ă
că până la sfârșitul anului 2010, consumul va cre ște în medie cu 1,9%, în deosebi în sudul Europei și

18 Europa central -estică; dezvoltarea unor pie țe interne în electricitate și gaz, la nivelul Uniunii
Europene. Multe sisteme de ener gie na ționale r ămân greu de protejat și sunt dominate de
monopoluri, ceea ce presupune pre țuri ridicate la energie și lipsa de investi ții în infrastructur ă;
managementul unui sistem energetic interconectat, complex la nivelul UE; deteriorarea
infrastructur ilor energetice, ceea ce presupune investi ții substan țiale. O implica ție a acestui lucru este
că echipamentele vechi utilizeaz ă un stil electromecanic rudimentar, vechi, ceea ce le face mai
predispuse la atacurile cibernetice. Este necesar ă înlocuirea cu echipamente de control moderne
conectate la SDC (Sistem Digital de Control) și la sistemele SCADA. Exist ă o nevoie urgent ă de
investi ții.; extinderea pie ței energetice a UE în vecin ătăți prin intermediul Comunit ății Energetice;
preocup ări cu privire la med iu (schimb ări climatice, expuneri radioactive și
alte polu ări); risc geopolitic sau terorism; dependen ța de import. Rezervele sunt concentrate în câteva
țări. În prezent, cea mai mare parte a aprovizion ării cu gaz a UE vine din 3 țări (Rusia, Norvegia,
Algeria). Toate cele 27 de State Membre, cu excep ția Danemarcei, depind, într -o anumit ă măsură, de
importurile din vecin ătăți și din statele non-UE, pentru a satisface cererea de energie; pre țul
petrolului și gazului a crescut, iar în ultimii doi ani aproape că s-a dublat în UE, fiind urmat de pre țul
electricit ății. Acest lucru este dificil pentru consumatori. Cre șterea pre țurilor este generat ă creșterea
global ă a cererii de combustibil.
Inițiativele UE în materie de politic ă s-au axat pân ă în prezent pe următoarele faze ale ciclului de
politic ă în domeniul protec ției infrastructurilor critice: preg ătire și prevenire. EP3R (European Public
– Private Partnership for Resilience/Parteneriatul European Public – Privat pentru Rezilien ță) și
Forumul Pan – European pentru Statele Membre împreun ă cu ini țiativele privind capabilit ățile CERT
(Computer Emergency Response Team ) s-au axat pe aceast ă prim ă fază a ciclului PIC; detectare și
răspuns.
Sistemul European de Alert ă și Împ ărtășirea Informa ției (EISAS) fur nizeaz ă un prim pas în aceast ă
direc ție; diminuare și refacere. Exerci țiile pan -europene la scar ă largă, incidentele la re țelele de
securitate, Planurile Na ționale de Urgen țe și cooperarea strâns ă între CERT
naționale/guvernamentale, toate acestea contribuie la aceast ă fază.
Uniunea European ă poate juca un rol pozitiv pe viitor, pentru coordonarea și armonizarea eforturilor
de a aduce m ăsurile de protec ție a infrastructurilor critice europene, de a asigura desemnarea și
protec ția, ceea ce este sufic ient și consistent între Statele Membre, respectând îns ă principiul
subsidiarit ății.

1.1.2. ACTELE NORMATIVE NA ȚIONALE PRIVIND
PROTEC ȚIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE

19 Legisla ția na țional ă define ște infrastructura critic ă național ă ca fiind un element, un sistem sau o
component ă a acestuia, aflat pe teritoriul na țional, care este esen țial pentru men ținerea func țiilor
vitale ale societ ății, a s ănătății, siguran ței, securit ății, bunăstării sociale sau economice a persoanelor,
și a c ărui perturbar e sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel na țional ca urmare a
incapacit ății de a men ține respectivele func ții. Op țiunile strategice ale României prev ăzute în
Strategia de Securitate Național ă a României (SSNR)57, au în vedere dezvoltarea ra pidă a unor re țele
de infrastructur ă specializate, eficiente și rezistente, capabile s ă poten țeze atât dezvoltarea sus ținută
și modernizarea accelerat ă a economiei, cât și securitatea național ă. Acestea trebuie s ă fie
compatibile cu re țelele europene și euroatlantice, în special cele de transport, cele energetice sau cele
de comunica ții. De asemenea, modernizarea infrastructurii militare specifice, preg ătirea și
modernizarea capacit ăților oferite în cadrul NATO, Uniunii Europene și al pa rteneriatelor strategice
reprezint ă o direc ție de ac țiune prioritar ă. În concordan ță cu cerin țele europene, SSNR specific ă că
un rol important revine elabor ării unei strategii unitare de fiabilizare, protec ție, paz ă și apărare a
infrastructurii critice, capabil ă să asigure continuitate, coeren ță, unitate metodologic ă și procedural ă,
precum și o real ă eficien ță antiterorist ă.
Strategia de securitate na țional ă a României define ște securitatea intern ă ca ansamblul activit ăților de
protecție, paz ă și apărare a locuitorilor, comunit ăților umane, infrastructurii și propriet ății împotriva
amenin țărilor asimetrice de factur ă militar ă sau non -militar ă, precum și a celor generate de factori
geofizici, meteo -climatici, ori al ți factori naturali sau umani, care pun în pericol via ța, libert ățile,
bunurile și activit ățile oamenilor și ale colectivit ăților, infrastructura și activit ățile economico –
sociale, precum și alte valori, la un nivel de intensitate și amploare mult diferit de o stare obișnuită.
Strategia subliniaz ă că „sarcina asigur ării securit ății interne este complex ă și interdependent ă“ între
institu țiile cu responsabilit ăți în aceast ă direc ție fiind menționate „structurile de informa ții,
contrainforma ții și securitate“, a c ăror activitate se materializeaz ă, potrivit competen țelor specifice,
prin produsele de intelligence menite a contribui la procesul de decizie strategic ă.
În prezent, la nivelul țării noastre, procesul de identificare și desemnare a infrastructurilor critice
naționale și a infrastructurilor critice europene de pe teritoriul țării noastre este finalizat.
În acest sens, situa ția actual ă este descris ă prin urm ătoarele:
Adoptarea Ordonan ței de urgen ță a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și
protecția infrastructurilor critice, aprobat ă prin Legea nr. 18/2011 a creat baza legal ă necesar ă
reglement ării domeniului protec ției infrastructurii critice în România în concordan ță cu abord ările și
tendin țele europene consacrate prin Directiva Consiliului 2008/114/CE din 8 decembrie 2008 privind
identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesit ății de
îmbun ătățire a protec ției acestora, publicat ă în Jurnalul Oficial nr. L 345/75 din 23.12.2008.

20 Potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 98/2010 infrastructurile
critice na ționale se aprob ă prin Hot ărâre a Guvernului la propunerea autorit ăților publice
responsabile.
Prin Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 98/2010, aprobat ă prin L egea nr. 18/2011, s -a stabilit, ca
termen de desemnare a infrastructurilor critice na ționale, data de 30 iunie 2011, îns ă având în vedere
faptul c ă aceste infrastructuri sunt identificate și desemnate pe baza unei Metodologii pentru
aplicarea pragurilor cr itice aferente criteriilor intersectoriale și stabilirea nivelului de criticitate,
aprobat ă, ulterior datei menționate, prin Hot ărârea Guvernului nr. 1154/2011 pentru aprobarea
pragurilor critice aferente criteriilor intersectoriale ce stau la baza identific ării poten țialelor
infrastructuri critice na ționale și privind aprobarea Metodologiei pentru aplicarea pragurilor critice
aferente criteriilor intersectoriale și stabilirea nivelului de criticitate, autorit ățile publice responsabile,
împreun ă cu o peratorii/proprietarii/ administratorii, au desf ășurat activit ăți de evaluare asupra
elementelor și/sau sistemelor esen țiale pentru men ținerea func țiilor vitale ale societ ății, în vederea
propunerii acestora spre desemnare ca infrastructuri critice na ționale, dup ă data de 30 noiembrie
2011, data intrării în vigoare a Metodologiei în cauz ă.
Și Strategia Na țional ă de Ap ărare (SNAp) 6112, din 2010, identific ă printre principalele
vulnerabilit ăți ale țării noastre, deficien țele în protec ția și func ționarea infrastructurii critice.
Infrastructurile critice trebuie protejate de dou ă mari categorii de amenin țări – cea terorist ă și cea
implicat ă de „riscurile naturale“ –, dar și de ac țiunile de sabotaj sau riscurile cibernetice.
Autorit ățile na ționale au avut în vedere urm ătoarele obiective: adoptarea unei strategii na ționale de
protec ție a infrastructurilor critice; implementarea unui mecanism de identificare și desemnare a
infrastructurilor critice na ționale și europene; asigurarea unui sistem na țional optim de avertizare
timpurie prin opera ționalizarea fluxului informa țional; instituirea m ăsurilor adecvate de realizare a
protec ției infrastructurilor critice identificate și a m ăsurilor de interven ție preventiv ă; dezvoltarea
relațiilor de cooperare la nivel na țional, regional și interna țional.
Și alte reglement ări stipuleaz ă importan ța infrastructurilor critice. Astfel, Legea privind prevenirea și
combaterea terorismului 62, din 2004, consider ă facilit ățile de infrastructur ă sau locurile de utilitate
public ă ca făcând parte din obiectivele de importan ță strategic ă. O alt ă reglementare care face
referire în mod expres la infrastructurile critice, exclusiv cele din domeniul economiei și comer țului,
este Ordinul privind aprobarea ghidului de identificare a elementelor de infrastructur ă
critic ă din economie63, din 2005.
Conform documentului, criteriile de selec ție a elementel or de infrastructur ă critic ă din economie
definesc acele entit ăți economice func ționale care ofer ă produse/bunuri și servicii de utilitate public ă,
vitale pentru societate, a c ăror distrugere, degradare ori aducere în stare de nefunc ționalitate produce

21 efecte negative majore asupra popula ției, mediului și securit ății economice la nivel na țional sau
zonal.
Acestea se refer ă la: elemente care prin nefunc ționalitate produc impact major asupra popula ției și
economiei; structuri vitale care, prin imposibilitatea agentului economic de a-și exercita func țiunile,
provoac ă discontinuit ăți; puncte critice în cadrul agen ților economici; și la cauze de apari ție a unor
situa ții de urgen ță asupra elementelor de infrastructur ă economic ă. Pe baza acestor crit erii de
selec ție, fiecare agent economic este obligat s ă stabileasc ă elementele de infrastructur ă critic ă și să ia
măsurile de protec ție prev ăzute de lege.
În conformitate cu Ordonan ța de Urgen ță nr. 2164 din 2004, Sistemul Na țional de Management al
Situa țiilor de Urgen ță (SNMSU) este organizat de autorit ățile administra ției publice și se compune
dintr -o rețea de organisme, organe și structur i abilitate în managementul situa țiilor de urgen ță,
constituite pe niveluri sau domenii de competen ță.
Inspecto ratul pentru Situa ții de Urgen ță (ISU), ca parte a SNSMU, este integratorul tuturor ac țiunilor
concertate ale sistemului na țional de prevenire și gestionare a situa țiilor de urgen ță, inclusiv a celor
ce privesc infrastructurile critice.
Încă din luna marti e a anului 2007, IGSU a fost desemnat ca Punct Na țional de Contact privind
infrastructura critic ă în rela ția cu Comisia European ă și statele membre ale UE, precum și pentru
proiectul sistemului european de alert ă rapid ă în domeniul protec ției infrastructurii critice (CIWIN).
În conformitate cu prevederile Directivei Consiliului 2008/114/CE66, la nivelul Ministerului
Administra ției și Internelor a fost elaborat un act normativ, care reglementeaz ă procedura de
identificare, desemnare și protec ție a infrastructurilor critice na ționale (ICN) și infrastructurilor
critice europene (ICE), în scopul cre șterii capacit ății de asigurare a stabilit ății, securit ății și siguran ței
sistemelor economico -sociale și protec ției persoanelor.
Conform documentului, c oordonarea, la nivel na țional, a activit ăților privind identificarea,
desemnarea și protec ția infrastructurilor critice revine Primului -ministru, printr -un consilier de stat,
iar responsabilitatea pentru organizarea și desf ășurarea activit ăților necesare implement ării prezentei
hotărâri, respectiv realizarea cooper ării între autorit ățile publice responsabile și structurile
neguvernamentale revine Ministerului Administra ției și Internelor, prin Centrul de coordonare a
protec ției infrastructurilor critice. Prin Hot ărârea Guvernului nr.1198/ 201268 privind desemnarea
infrastructurilor critice na ționale se desemneaz ă infrastructurile critice naționale es ențiale pentru
menținerea func țiilor vitale ale societ ății, a s ănătății, siguran ței, securit ății, bun ăstării sociale ori
economice a persoanelor, ceea ce permite trecerea la etapa urm ătoare în care vor fi analizate atât
vulnerabilit ățile acestora cât și riscurile și amenin țările la adresa lor și vor fi evaluate m ăsurile de
protec ție existente concomitent cu stabilirea unora noi pentru îmbun ătățirea protec ției acestora.

22 În procesul de elaborare a proiectului de act normativ au avut loc consult ări cu reprezentan ți ai
autorit ăților publice na ționale responsabile, respectiv ai proprietarilor/operatorilor/administratorilor
poten țialelor infrastructuri critice na ționale. Institu țiile responsabile cu implementarea m ăsurilor
cuprinse în proiectul de act norm ativ sunt autorit ățile publice responsabile desemnate și proprietarii /
administratorii / operatorii de infrastructuri critice.
Autorit ățile publice responsabile și fiecare proprietar/administrator/operator de ICN/ICE au obliga ția
să desemneze, din cadrul structurii proprii, un compartiment specializat în domeniul ICN/ICE.
Autorit ățile publice responsabile trebuie s ă identifice și desemneze poten țialele ICN/ICE care
corespund criteriilor sectoriale și intersectoriale, proces ce s -a încheiat la 30 noiembrie 2010 pentru
ICN și 12 ianuarie 2011 pentru ICE. De asemenea, autorit ățile respective trebuie s ă efectueze anual
evaluarea riscurilor, amenin țărilor și necesit ății de a îmbun ătăți protec ția ICN/ICE desemnate. În
termen de 90 de zile de la desemnarea unei infrastructuri drept ICN/ICE,
proprietarul/administratorul/operatorul de ICN/ICE trebuia s ă elaboreze „Planul de securitate pentru
operator“, ce identific ă elementele de infrastructur ă critic ă ale ICN/ICE și solu țiile de securitate
existente sau care urmeaz ă să fie puse în aplicare pentru protec ția acestora. Procesul de identificare –
desemnare – protec ție al ICN/ICE se revizuie ște periodic.
Aceste ac țiuni vizeaz ă atât definirea și identificarea acestora, cât și stabilirea unei structuri na ționale
specializate care, având suportul legal adecvat s ă gestioneze, conceptual și acțional, toate aspectele
privind protec ția infrastructurilor critice și, totodat ă, să reprezinte interesele României în rela ția cu
structurile specializate al e Alian ței Nord -Atlantice și ale Uniunii Europene.
Cadrul na țional de reglementare a fost completat prin promovarea Strategiei de protec ție a
infrastructurilor critice, document -cadru pentru definirea m ăsurilor și acțiunilor specifice având ca
scop diminua rea, pe termen mediu și lung, a impactului produs de manifestarea factorilor de risc
specifici asupra infrastructurilor critice, la nivel na țional și regional.
Documentul de planificare strategic ă menționat a fost elaborat în baza Strategiei naționale de ap ărare
a României, a Cartei albe a securit ății și apărării na ționale și a delimit ărilor conceptuale institu ționale
în domeniu atât de la nivel na țional cât și interna țional, stabilind astfel politicile și direc țiile de
acțiune din domeniu necesa re dezvolt ării și complet ării cadrului normativ na țional.
Infrastructurile vitale române ști sunt, aproape în totalitate, infrastructuri critice din cel pu țin câteva
motive esen țiale:
– provin din infrastructurile unei economii -gigant, inflexibile și greu adaptabile economiei de
piață, ale c ărei urme nu au fost înc ă nici lichidate, nici ameliorate;

23 – economia și societatea românească, în ansamblul ei, se afl ă într-o stare de haos, specifică
perioadelor îndelungi și repetate de tranzi ție, în care totul sau apr oape totul este vital, critic i
vulnerabil;
– acțiunile f ără discern ământ asupra mediului, t ăierea masiv ă a pădurilor, cultivarea haotic ă a
terenurilor, dezastrul din agricultur ă, lipsa unei politici agrare, ecologice și de protec ție a mediului
coerente și eficiente creeaz ă și prolifereaz ă pericole extrem de grave la adresa tuturor
infrastructurilor și îndeosebi asupra celor critice; gama pericolelor, amenin țărilor și riscurilor s -a
diversificat ca urmare a particip ării României la coali ția antiterorist ă și la alte misiuni de gestionare a
crizelor și conflictelor și de menținere a p ăcii dar și ca urmare a generaliz ării globaliz ării.
Protec ția infrastructurilor critice na ționale române ști se înscrie, într -o form ă sau alta, în Programul
European de Protec ție a Infrastructurilor Critice și detaliile precizate prin Directiva 2008/114/EC,
prin cel pu țin trei modalit ăți: adaptarea sistemului de legisla ție, de ac țiune și de reac ție în situa ții de
urgen ță la cerin țele europene, în procesul pregătirii integr ării și integr ării propriu -zise; dependen țele
și interdependen țele infrastructurilor vitale române ști de cele europene; participarea la elaborarea și
punerea în aplicare a politicilor și strategiilor de combatere a te rorismului, traficului ilegal, crimei
organizate și amenin țărilor asimetrice.
Se așteapt ă ca participarea României la coali ția antiterorist ă și la alte misiuni de gestionare a crizelor
și conflictelor și de men ținere a p ăcii să genereze un nou tip de ameni nțări asupra cet ățenilor și
infrastructurilor vitale ale economiei, societ ății, informa ției și condi țiilor de trai.
Desigur, pericolele și amenin țările sunt mult mai numeroase. Ele fac obiectul unor ini țiative
legislative, sunt cuprinse în strategia na țional ă de securitate și în alte documente importante, dar sunt
departe de a fi în acest moment pe deplin monitorizate, gestionate, controlate și înlăturate. Totodat ă,
este de apreciat efortul și contribu ția altor ministere, al unor structuri guvernamentale, al factorilor
de răspundere la nivel sectorial și departamental din unele ministerele care gestioneaz ă infrastructuri
critice, precum și cel al societ ății civile prin diverse Organiza ții Nonguvernamentale și mediul
academic, ca problematica protec ției infrastructurilor s ă fie în țeleas ă și abordat ă cu mai mult ă
seriozitatea, iar Directivele, recomand ările, normativele existente dar și propunerile Comisiei
Europene sau a speciali știlor, s ă fie preluate și armonizate de legisla ția noastr ă, promovând în
Parlamentul României ini țiative legislative și normative specifice în acest domeniu.
În cadrul „Strategiei de Securitate Na țional ă“, elaborat ă în anul 2006, la capitolul XI, cu titlul
„Dezvoltarea și sporirea gradului de protec ție a infrastruc turii“ sunt prezentate abord ările de maxima
generalitate a domeniului Protec ției Infrastructurilor Critice, din perspectiva securit ății na țiunii. În
acest sens documentul considera ca o direc ție prioritar ă de ac țiune pentru realizarea obiectivelor
prezentei strategii o reprezint ă necesitatea declan șării unui amplu proces de dezvoltare, modernizare

24 și asigurare a protec ției infrastructurii critice, a elementelor vitale ce vizeaz ă pregătirea teritoriului,
economiei și a societ ății pentru a face fa ță riscurilor și amenin țărilor la adresa securit ății naționale.
În acest scop, se ac ționeaz ă pentru modernizarea și adaptarea legisla ției și institu țiilor, în raport cu
dinamica reala a procesului, cu exigentele impuse de noile riscuri și amenin țări și cerin țele
determinate de nevoile de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene și parteneriatelor strategice.
Sectorul energetic în totalitate – energie electrica, gaz, petrol, c ărbune cât și cel al transporturilor –
terestre, aeriene sau navale, este de importanta vital ă pentru statul roman cât și pentru Comunitatea
Europeana, fiind necesar cu prioritate a fi identificare infrastructurile critice na ționale și cele care
sunt sau vor fi desemnate de către Uniunea European ă ca Infrastructuri Critice de interes European.
Cel mai relevant document programatic în plan intern care abordeaz ă problematica infrastructurilor
critice în domeniul energetic, este Strategia Energetica a României în Perioada 2007 -2020, elaborat
de către Ministerul Economie i și Finan țelor și promovat, în luna Mai 2007, de c ătre Parlamentul
României.
Deși documentul în sine are alte scopuri și obiective strategice în raport cu interesele României,
respectiv armonizarea cu politica și diploma ția energetic ă în plan European, este bine definit și
abordat conceptul de infrastructuri critice, totodat ă fiind stabilite direc țiile de ac țiune, în contextul
strategiei energetice na ționale, cu men țiunea că acest document constituie sursa pentru elaborare la
nivelul Ministrulu i Economiei și Finan țelor a normativelor proprii pentru protec ția infrastructurilor
critice din sectorul energetic (electricitate – gaz – petrol – cărbune – surse regenerabile etc.)
Infrastructura critic ă energetic ă este reprezentat ă de sisteme distribuite , dinamice, de mari
dimensiuni, cu comportament poten țial neliniar și care sunt interconectate, susceptibile la multiple
amenin țări și generatoare de riscuri: produc ția de gaze și petrol, rafinare, prelucrare și
înmagazinare/stocare, incluzând și conductel e;
produc ția de electricitate; sistemele de transport ale energiei electrice, gazelor șipetrolului; sistemele
de distribu ție a energiei electrice, gazelor și petrolului producerea, procesarea și stocarea materialelor
nucleare.
Infrastructura critic ă energetic ă cuprinde: resursele fizice, servicii, obiective în care se desf ășoară
activit ăți informatice, re țele și elemente de infrastructura care, în cazul indisponibilit ății sau
distrugerii, ar avea un impact covâr șitor asupra siguran ței în func ționare și securit ății obiectivelor
energetice.
Evolu țiile din ultimele dou ă decenii au ar ătat cre șterea vulnerabilit ăților societ ății cauzate de
defectarea, distrugerea și/sau întreruperea infrastructurilor tehnologice (transporturi, energie,
informatica etc.) pro vocate de acte de terorism, dezastre naturale, neglijen țe, accidente, activit ăți
criminale și nu în ultimul rând, de comportament premeditat.

25 Luând în considerare complexitatea infrastructurii energetice care înglobeaz ă mai multe subsisteme
și elemente critice, care fac parte din domeniul produc ției de petrol, gaze, c ărbune, energie electrica,
instala ții nucleare, capacit ăți de stocare a resurselor energetice, capacit ăți de produc ție, sisteme de
transport și distribu ție, Guvernul ac ționeaz ă pentru: identificarea și inventarierea infrastructurilor
critice energetice; definirea domeniilor de risc și stabilirea masurilor specifice de protec ție,
interven ție și recuperare; stabilirea interdependentelor intra -sectoriale și inter-sectoriale și reducerea
vulnerabilit ăților rezultate din acestea; stabilirea prin normative interne a procedurilor de constituire
a bazei de date din sectorul energetic, metodologia și procedurile de cooperare intre operatorii priva ți
și de stat cu structurile centrale de coordonare; diseminarea informa țiilor și cooperare ac țional ă, în
vederea reducerii riscului unor incidente susceptibile de a produce perturba ții extinse și de durata la
oricare dintre infrastructurile energetice; construirea și apro fundarea conștiinței organiza ționale
privind securitatea infrastructurii critice; abordarea comun ă a problemei securit ății infrastructurilor
critice energetice prin instituirea unui cadru organizatoric reglementat pentru colaborarea directa și
efectiva a t uturor actorilor publici și priva ți, inclusiv prin proiecte de parteneriat public -privat.
Urmare la Ordinul Ministrului Economiei, nr. 660 din 22 noiembrie 2005, privind aprobarea
Ghidului de identificare a elementelor de infrastructura critic ă din economi e și prin crearea
„Grupului de Lucru pentru Protec ția Infrastructurii Critice din domeniul Energiei Electrice“ la
nivelul Ministerului Economiei (O.M. 671/2006), se desf ășoară o activitate permanent ă, mult
avansat ă în compara ție cu alte structuri din subordinea Guvernului, având ca integrator de concept
Compania Na țional ă TRANSELECTRICA S.A, pentru definirea conceptului și stabilirea unor
metodologii de abordare a managementului riscului și Protec ția Infrastructurilor Critice din domeniul
Energetic.
Strategia Energetic ă și legisla ția na țional ă în domeniul securit ății, asigur ă cadrul legal ca în etapa
următoare s ă fie elaborate analize, concluzii și propuneri pentru m ăsuri care s ă fie adoptate, în plan
sectorial, la nivelul Ministerului Economiei,pentru managementul protec ției infrastructurilor critice
din sectorul energetic, a șa cum au fost men ționate prin ordinul ministerial men ționat anterior.
Până la elaborarea unor noi concepte, strategii, legisla ție și normative de aplicare specific e, structuri
specializate, logistic ă dedicat ă și alocarea resurselor financiare și umane pentru func ționare, dotare,
pregătire de specialitate, simul ări, exerci ții, informare și cultura de securitate la nivelul popula ției,
gestionarea diverselor tipuri de situa ții de urgen ță generate de evenimente la obiective din cadrul
infrastructurilor critice men ționate anterior, este reglementata prin legi speciale (siguran ța naționala,
situa ții de urgen ță, protecție civilă etc.), hot ărâri de guvern, ordine ministeriale, normative sectoriale
iar managementul protec ției și siguran ței în exploatare al acestora este asigurat prin structuri

26 permanente sau temporare organizate ministerial, departamental, sectorial sau pe domenii de servicii
asigurate, a șa cum sunt precizate de c ătre normativele în vigoare la aceast ă dată.
Exist ă planuri de cooperare pentru interven ție și gestionarea în comun a situa țiilor de urgen ță de către
structurile cu sarcini de ap ărare, cele de protec ție civilă și de interven ții în situa ții de urgen ță.
Majoritatea ac țiunilor de interven ție care dep ășesc posibilit ățile și competen țele structurilor
sectoriale, sunt asigurate prin Inspectoratul General pentru Situa ții de Urgen ță din subordinea
Ministerului de Interne.
În 2004, Guvernul României a adoptat cadrul legislativ (O.U.G. 21/2004) pentru înfiin țarea
Sistemului Na țional de Management al Situa țiilor de Urgen ță, pentru asigurarea resurselor și
coordonarea ac țiunilor în situa ții de urgen ță în condi țiile în care România prezint ă mari
vulnerabilit ăți la calamit ăți naturale și antropice precum: cutremure – Bucure știul este capitala
european ă cu cel mai mare risc seismic și unul dintre cele mai expuse 10 mari ora șe ale lumii;
inunda ții – evenimente anuale cu mari pagube materiale și umane; alunec ări de teren – circa 20%
din teritoriu prezint ă condi ții favorizante; accidente ecologice la exploat ările miniere și nu numai.
Este reglementat ă înfiin țarea, la nivel central și teritorial, a struc turilor cu atribu ții în domeniul
gestion ării situa țiilor de urgen ță, respectiv de coordonare, planificare și suport al deciziei, cu
activitate temporar ă sau permanent ă, plasate într-un sistem ierarhizat dup ă criteriile administrativ –
teritorial și al domeni ului de responsabilitate. Aceste structuri asigur ă gestionarea unitar ă și
permanent ă a tuturor activit ăților de planificare și realizare a m ăsurilor de prevenire, limitare și
înlăturare a efectelor distructive ale situa țiilor de urgen ță.
Sistemul Na țional de Management al Situa țiilor de Urgen ță, este organizat de autorit ățile
administra ției publice și se compune dintr -o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în
managementul situa țiilor de urgen ță, constituite pe niveluri sau domenii de comp etent ă și dispune de
infrastructura și de resursele necesare pentru îndeplinirea atribu țiilor.
Inspectoratul General pentru Situa ții de Urgen ță (IGSU) reprezint ă un organism cu activitate
permanent ă, în subordinea Ministrului de Interne. Institu ția asigur ă planificarea și aplicarea unitar ă
pe întreg teritoriul țării a m ăsurilor de prevenire și gestionare a situa țiilor de urgen ță, monitorizarea și
evaluarea factorilor de risc, constituirea și exploatarea bazei de date privind situa țiile de urgen ță,
respectarea conven țiilor și acordurilor la care România este parte.
Prin Hot ărâre de Guvern, ISU func ționeaz ă în prezent ca punct na țional de contact în rela țiile cu
structurile interna ționale similare implicate în managementul situa țiilor de urgen ță, inclusiv privind
solicitarea (acordarea) de asistent ă interna țional ă, în concordan ță cu reglement ările interna ționale.
Situa țiile de urgen ță gestionate de ISU sunt urm ătoarele: incendii; accidente nucleare și/sau urgente
radiologice; inunda ți; accidente ch imice cu implica ții în afara amplasamentului; avarierea grav ă a

27 sistemelor de gospod ărie comunal ă; explozii necontrolate ale muni ției ramase din timpul conflictelor
militare; polu ări marine în zona costier ă; căderi de obiecte din atmosfer ă și din cosmos.
Luând în considerare preciz ările Programului European de Protec ție a Infrastructurilor Critice,
conceptul definit de acest Program, detaliile specificate prin Directiva CE 114/2008, normativele
stabilite în plan sectorial de c ătre organisme de reglementare și coordonare europene sau
interna ționale, la care România este afiliat ă, este evident c ă Inspectoratul General pentru Situa ții de
Urgen ță (IGSU) nu este în măsură sau are competențe limitate în rezolvarea protecției, asigurarea
rezilienței infras tructurilor critice , definite de c ătre documentele europene sau de interven ție cu
suficiente for țe și mijloace specializate fiec ărui domeniu definit de documentele europene.
Dacă, în anumite momente, apar situa ții deosebite în cascad ă, ca urmare a interdependen ței
infrastructurilor critice gestionate de proprietari/operatori, publici sau priva ți, na ționali sau
multina ționali, este evident c ă acțiunile de interven ție trebuie să fie coordonate de c ătre o structur ă cu
putere de decizie și coordonare ma i mare decât sunt competentele actuale ale Inspectoratului pentru
Situa ții de Urgen ță.
În ultima decad ă, au fost adoptate o serie de acte normative ministeriale și sectoriale, care prin
domeniul de competen ța includ elemente de management al situa țiilor e urgen ță generate de
evenimente la obiective critice, accidente tehnologice, calamita ți sau dezastre natural care pot
influenta negative func ționarea normal a unor obiective incluse în infrastructura critice. Volumul
mare de acte normative denota preocuparea institu țiilor cu atribu ții în domeniul urgen țelor civile și al
dezastrelor de a asigura o baz ă legislativ ă adecvat ă desfășurării în condi ții normale a activit ății de
prevenire, înl ăturare a urm ărilor și de intrare în normalitate.
Pentru elabora rea strategiilor, cerin țelor de baz ă, a normativelor sectoriale, coordonare ac țiuni de
protec ție, interven ție și refacere a capacit ăților de func ționare a infrastructurilor critice
interdependente, a fost necesar ă înfiin țarea și func ționarea, la fiecare minister care gestioneaz ă
infrastructuri considerate critice, a unei structuri interne, condus ă de Ofi țerul de Securitate men ționat
de c ătre Directiv ă, încadrat ă corespunz ător scopului și obiectivelor urm ărite, cu atribu țiuni și
responsabilit ăți în acest sens.
Scopul și obiectivele acestor structuri, în prima instan ță, trebuie s ă fie acela de a pune la dispozi ția
factorilor de decizie, la care sunt subordona ți, urm ătoarele date, concluzii și propuneri: inventarul,
permanent actualizat, al infrastructurilor critice gestionate și justific ările care se impun; solu țiile
tehnice, la nivel de sistem, adaptate la activitatea de protec ție a fiec ărei infrastructuri critice,
gestionate; metodologia schimbul de informa ții tehnologice și siguran ță în exploatare, precum și alte
informa ții considerate clasificate, tehnologia informatic ă optim ă și securitatea transferului de date,

28 cu accent deosebit pe protejarea accesului în sistem prin utilizarea internetului; datele și informa țiile
care pot s ă fie trans ferate la cerere altor utilizatori și cele care sunt necesare să intre în sistem pentru
coordonarea activit ăților cu al ți operatori de infrastructuri critice; solu ții optime pentru protejarea
fizică a infrastructurilor critice gestionate, funcționarea neîn trerupt ă, din punct de vedere tehnic și
economic, la parametrii planifica ți, interven ție și refacere în timpul cel mai scurt a capacit ăților
afectate direct sau indirect de ac țiuni ostile, erori umane și tehnice, calamita ți, fenomene meteo
extreme sau catastrofe; propuneri de ini țiative legislative, armonizarea bazei legale în vigoare,
normative tehnice specifice, necesare pe plan na țional sau la nivel departamental, sectorial și
ministerial pentru managementul protec ției infrastructurilor critice gesti onate; planificarea resurselor
financiare, umane și materiale necesare pentru măsurile de protec ție, interven ție și coordonare
organizate cu structurile specializate proprii, cu structurile care fac parte din sistemul na țional de
securitate, serviciile de urgen ță, atât cele militarizate cât și cele din sectorul privat; propuneri și
soluții privind lista problemelor de solu ționat, fluxul informa țional, proceduri standard de operare și
interven ție la obiectivele din cadrul infrastructurilor critice gestionate, cerin țe și standarde minime
pentru echipamentele și aplica țiile informatice specializate necesare activit ăților de rutina pentru
comunica ții, achizi ție date în timp real, schimb de informa ții, vizualizarea datelor geo -spațiale
necesare elabor ării deciziei de ac țiune, colaborarea și coordonarea activit ăților de interven ție cu alte
elemente specializate la nivel na țional și interna țional; în calitate de Punct de Contact sectorial
desemnat, prezint ă spre aprobare factorilor de decizie, procedurile de operare și criteriile de
colaborare cu structurile similare subordonate altor proprietari/operatori sau cele abilitate de c ătre UE
și agreate prin Hot ărâri ale Guvernului României sau alte acte normative în vigoare.
Principalele atribu ții ale acestei st ructuri pot fi stabilite, extinse sau adaptate în raport de sarcinile
care rezult ă din legisla ția na țional ă, normative specifice fiec ărui minister, departament sau operator
public / privat, na țional sau multina țional.
Toate aceste m ăsuri și acțiuni vor avea ca scop principal, protejarea și siguran ța popula ției din cadrul
comunit ăților locale sau regionale, o aten ție deosebit ă fiind acordat ă evenimentelor produse în
apropierea frontierei României, existând riscul de a fi afectat ă popula ția și/sau utilit ăți considerate
critice în țările vecine.
Prioritatea actuală a Uniunii Europene și NATO este siguranța energetică , a rutelor de transport, cu
propuneri și măsuri active în aceste domenii.
România este o țară de tranzit, cu posibilit ăți dar și responsabilit ăți deosebite pentru asigurarea
securit ății traseelor de transport a energiei, libera circula ție a persoanei și transportul de m ărfuri
generale, pe toate coridoarele de transport c ătre vestul, nordul, estul sau sudul Europei.

29 În acest sens, Ro mânia trebuie s ă se implice mai activ la nivelul Uniunii Europene și NATO pentru
dezvoltarea, unei strategii energetice comune și stabilirea unor reguli acceptate de c ătre to ți partenerii
în rela ția produc ător, transportator, consumator și țară de tranzit. Dacă luăm în considerare domeniul
energetic de interes comun, România este interesat ă de o bun ă guvernare a energiei cu toate
componentele ei, un schimb de informa ții real și oportun în acest domeniu, atragerea și implicarea
parteneriatului privat cât și a comunit ăților locale și a societ ății civile în rezolvarea responsabilit ăților
care revin fiec ărui partener de dialog în acest domeniu.
Majoritatea țărilor de tranzit sunt de regul ă și consumatori. În aceste condi ții interesele fiec ărui stat,
la nivel politic, poate s ă difere, îns ă cele trei categorii implicate (produc ător, consumator și țara de
tranzit) au un interes comun în: asigurarea unei funcționări uniforme a pie ței de energie sau cea de
mărfuri generale, cu o balan ță rațional ă între securitatea aprovizion ării, securitatea sistemelor de
tranzit și securitatea consumului planificat; stabilirea standardelor privind mentenan ța și securitatea
sistemelor de tranzit; acceptarea regulilor pie ței libere, dar și necesitatea interven ției unui me canism
regulator pentru tranzitul de energie și comer ț.
Noile cerin țe interna ționale în domeniul protec ției infrastructurilor critice, existente atât la nivelul
Uniunii Europene cât și al NATO, reprezint ă un imperativ pentru autorit ățile na ționale de a dez volta
și implementa o politic ă unitar ă în acest domeniu sensibil al lumii actuale.
Standardele interna ționale și legisla ția elaborat ă la nivelul Uniunii Europene, precum și expertiza
venit ă din partea speciali știlor din cadrul diverselor structuri UE de cercetare – dezvoltare,
reglementare, mediu academic, societatea civil ă și operatori de infrastructuri critice diverse, precum
și din partea NATO, reprezint ă elementele de baz ă pentru elaborarea la nivel na țional și sectorial, a
unei viziuni strategice, pe termen lung, de identificare, analiz ă de risc, evaluare vulnerabilit ăți și
proceduri de protec ție a infrastructurilor critice na ționale și europene, pe teritoriul na țional, dar și a
unui bun management al riscului și o îmbun ătățire a capacit ății de r ăspuns la amenin țări.
Luând în considerare cerin țele Directivelor Europene în domeniu, la nivel guvernamental a fost
necesar ă abordarea la nivel na țional, a conceptului de protec ție a infrastructurilor critice ca o
prioritate, pentru asigurarea pachetului l egislativ, care s ă asigure func ționarea în plan social și
economic, a unui sistem de sisteme, absolut necesar dezvolt ării societ ății în concordan ță cu
programul de guvernare prezentat societ ății.
La nivelul proprietarilor și operatorilor de infrastructuri și servicii critice, este necesar s ă existe
preocup ări mai sus ținute privind managementul integrat al protec ției infrastructurilor critice,
definirea acestora, desemnarea Ofi țerului de securitate care, având suportul legal adecvat s ă
gestioneze, cu structura intern ă desemnat ă, toate aspectele de interdependen ță privind protec ția
infrastructurilor critice, din punct de vedere conceptual și acționar și totodat ă să reprezinte interesele

30 operatorului în rela ția cu structurile abilitate na ționale, structu rile similare din statele membre ale
Uniunii Europene și cele desemnate de c ătre Comisia European ă.
La nivelul autorit ăților statului, sunt necesare de luat în considerare aceste cerin țe deoarece,
responsabilitatea principal ă pentru protec ția infrastructur ii critice revine în mod normal statelor
membre și proprietarilor/operatorilor de stat sau priva ți, naționali sau multina ționali de infrastructuri
și servicii critice, urmând ca structurile abilitate ale Comunit ății Europene s ă intervin ă, atunci când
este cazul, pentru coordonarea la nivel comunitar a m ăsurilor pentru asigurarea protec ției
infrastructurii critice europene.
În acest sens, documente europene cu referire la Protec ția Infrastructurilor Critice subliniaz ă aspectul
că siguran ța infrastructur ilor critice europene, care se vor identifica pe baza unor criterii stabilite
agreate de c ătre fiecare stat în parte, este dat ă de cât de sigur ă este cea mai slab ă component ă a sa,
indiferent de loca ția acesteia, pe teritoriul oric ărui stat membru și de ac eea se impune o cooperare la
nivel comunitar.
Interdependen ța infrastructurilor critice și complexitatea efectelor care sunt generate de mul ți factori,
uneori greu de anticipat, în situa ții critice, în plan sectorial, în marea lor majoritate cu efecte directe
și indirecte asupra cet ățeanului, al beneficiarului și consumatorului de servicii. De multe ori efectele
depășesc competen ța, posibilit ățile de ac țiune, coordonare și control al unui singur sector, minister
sau struct ură administrativ -teritorial ă.
Luând în considerare faptul c ă marea majoritate a elementelor care constituie structuri și
infrastructuri critice sunt în proprietatea unor operatori de stat, priva ți, naționali sau multina ționali, a
fost necesar a fi elabora tă o strategie na țional ă în acest sens, o nou ă legisla ție armonizat ă cu cea
European ă în domeniu, strategii și normative de ac țiune sectoriale și, în mod expres, o structur ă
abilitat ă la nivel na țional, cu putere de decizie, privind utilizarea resurselor financiare și materiale
puse la dispozi ție, planificarea, preg ătirea for țelor și mijloacelor specifice, preg ătirea popula ției
civile, execu ția, controlul și coordonarea ac țiunilor intersectoriale de prevenire, de i nterven ție în caz
de urgen ță și de refacere a structurilor afectate, la capacitatea de func ționare normal ă.
Pentru o anumit ă perioad ă de timp în cadrul Guvernului României a func ționat pe lâng ă cabinetul
Primului Ministru, Consiliul Consultativ pentru prob lematic ă energetic ă. Consiliul a fost format din
speciali ști recunoscu ți din domeniu având misiunea de a face propuneri cu privire la asigurarea
securit ății energetice și fundamentarea unor strategii pe termen mediu și lung în domeniul energetic.
De asemenea, Consiliul prezenta propuneri cu privire la racordarea mai rapid ă a politicilor energetice
ale României la politicile Uniunii Europene privind securitatea energetic ă. În prezent, Inspectoratul
pentru Situa ții de Urgen ță – ISU, este desemnat punct na țional de contact privind infrastructura
critic ă în rela ția cu statele membre ale Uniunii Europene și Comisia European ă precum și pentru

31 proiectul sistemului european de alert ă – CIWIN. Similar, pentru securitatea și protec ția
infrastructurilor energetice în rela ția cu NATO, punct de contact na țional a fost desemnat Ministerul
Economiei, care prin speciali știi săi particip ă la activit ățile grupului de exper ți NATO dedicat
problematicii infrastructurii critice energetice.
Având în vedere dependen ța mare fa ță de serviciile oferite de infrastructurile critice, societatea a
devenit foarte vulnerabil ă. Aceast ă vulnerabilitate a crescut nu doar ca urmare a riscurilor și
amenin țărilor externe, ci și din cauza interdependen țelor dintre diferitele infrastructuri din interiorul
sistemelor relevante, iar perturb ările/întreruperile pot determina pagube imense pentru economia
național ă. În materia protec ției infrastructurilor cri tice, efortul statului și al societ ății trebuie
direc ționat, în principal, pe două mari categorii de amenin țări: cea terorist ă și cea generat ă de
riscurile naturale , ce au un impact tot mai mare asupra infrastructurii considerat ă critic ă.

1.2. EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE INFRASTRUCTURĂ CRITICĂ
Înmulțirea, fără precedent, în ultimele decenii, a riscurilor, pericolelor și amenințărilor la adresa
obiectivelor vitale ale statelor și ale organismelor internaționale, concomitent cu creșterea numărului
și vulnerabilității acestora, a condus la sedimentarea și statuarea unui nou concept, denumit generic:
infrastructură critică .
1.2.1. APARIȚIA CONCEPTULUI DE INFRASTRUCTURĂ CRITICĂ
Termenul de infrastructur ă are o vechime considerabil ă, dac ă avem în vedere faptul c ă încă din cele
mai îndep ărtate timpuri, omul a fost nevoit s ă-și amenajeze grote s ă le fortifice și să le apere.
Permanent, securitatea individual ă sau în grup a omului a fost indisolubil legat ă de infrastructura pe
care a creat -o, a utilizat -o și a diversificat -o.
Astfel, Imperiul roman acorda o aten ție deosebit ă infrastructurii, de și conceptul ca atare nu era înc ă
definit. La nivel mondial, sunt îns ă recunoscute preocup ările Romei antice pentru dezvoltarea
infrastructurii, cu ajutorul c ăreia aceasta a condus lumea peste 500 de ani. Este incontestabil faptul c ă
structuri ale apeductelor și viaductelor din perioada men ționat ă sunt înc ă viabile, constituindu -se într –
un testament peste veacuri al ing ineriei romane. Acestea au fost vitale pentru civiliza ția Romei antice
și evolu ția sa c ătre statutul de putere mondial ă. Apeductele romane, construite în jurul anului 313
î.C.8 și finalizarea primului drum – Via Apia, au fost primele infrastructuri de impo rtanță vitală
pentru romani. Ulterior, dezvoltarea domeniului construc țiilor, a constituit una din preocup ările de
bază ale societ ății Romei antice. Cet ățenii Romei nu ar fi putut construi ora șe, indiferent de m ărimea
acestora, f ără susținerea apeductelor.
Romanii au demonstrat c ă au în țeles cu adev ărat importan ța vital ă a apeductelor și, în prima parte a
secolului, Sextus Julius Frontinus10 a fost nominalizat curator aquarum pentru realizarea și

32 supravegherea acestora. Frontinus scria c ă „o astfel de rețea/formație de structuri indispensabile ce
transportă atât de multă apă nu se compară, dacă dorești, nici cu inutilele piramide nici cu
nefolositoarele, deși faimoase, lucrări ale grecilor “11. Se crede c ă cel mai lung apeduct este Eifel
(care aproviziona regiunea cunoscut ă în prezent drept Köln) ce m ăsura peste 320.000 picioare
romane în lungime, fiind necesar, pentru a -l termina, de peste 2500 de muncitori și peste 16 luni.
Nevoia de a asigura protec ție acestor elemente vitale pentru societate a roman ă a făcut ca împ ăratul
Traianus Hadrianus Augustus s ă ia o serie de m ăsuri dure, „nimănui nefiindu -i permis să are, să
semene sau să cultive în interiorul spațiului precizat pentru protecția apeductului “13. Astfel, ei
asigurau și protec ția activ ă a apeductelor, iar logica acestei gândiri a determinat și construirea
primului apeduct subteran.
Subliniem faptul c ă, sintagma structuri indispensabile14 din lucrarea lui Frontinus și referirea la
protec ția spațiului precizat are un con ținut aproape identic cu reglement ările actuale referitoare la
infrastructurile critice și protec ția acestora.
Modul de abordare al romanilor în ceea ce prive ște evolu ția riscurilor și amenin țărilor la adresa
securit ății intern e este eviden țiat de maniera de realizare a apeductelor care, de și în marea lor
majoritate erau subterane, dispuneau de numeroase anexe și construc ții supraterane, care au devenit,
în timp, chiar simboluri „vizibile“ ale măreției Romei.
Din cele prezentate , o prim ă concluzie este aceea c ă existen ța îndelungat ă a Imperiului Roman a fost
susținută de con știentizarea importan ței construirii unui sistem de drumuri, fortifica ții, apeducte etc.
Cea de -a doua concluzie sus ținută de experien ța roman ă eviden țiază câteva caracteristici ale
infrastructurilor critice și anume: o serie de bunuri comune (infrastructuri) sunt critice pentru
securitatea unui stat; infrastructurile critice sunt foarte rar înlocuite; și, noile tehnologii pot induce
vulnerabilit ăți infrastru cturilor critice, iar în țelegerea riscului de securitate limiteaz ă de regul ă
tendin ța de modernizare a acestora.
Următoarea etap ă pe care o consider ăm semnificativ ă în efortul de a eviden ția permanenta
diversificare a infrastructurilor critice este repreze ntată de începutul secolului al XVIII -lea. Revolu ția
industrial ă a adus în aten ție necesitatea continuei dezvolt ări a re țelelor de drumuri, poduri și canale
navigabile, pentru facilitarea extinderii rela țiilor economice și sociale.
Cu toate acestea, prima men ționare oficial ă care a dus la consacrarea no țiunii de „infrastructur ă“, ca
definind o clas ă de obiecte din realitatea înconjur ătoare ce îndeplinesc o func ție distinct ă, s-a făcut în
Franța secolului al XIX -lea.
În secolul XX, termenul de infrastructur ă, cu sensul de infrastructur ă critic ă a fost utilizat în special
cu referire la domeniul militar, fiind luate în discu ție numai acele elemente de construc ții care

33 asigurau suportul logistic necesar desf ășurării acțiunilor de lupt ă (fortifica ții, drumuri, poduri,
porturi, canale de naviga ție etc.).
Pe fondul interna ționaliz ării globaliz ării, în conceptul de infrastructur ă sunt incluse și alte elemente
decât cele de natur ă economic ă și militar ă, în concordan ță cu dinamica accelerat ă specific ă
proceselor de ordin social.
Societatea modern ă a devenit dependent ă, în mod esen țial, de o serie de elemente ale infrastructurii
care asigur ă desfășurarea unor activit ăți de baz ă cum ar fi transportul, gospod ărirea resurselor de ap ă,
alimentarea cu energie, s ănătatea sau alimenta ția.
Acesta este motivul principal pentru care, comparativ cu dou ă decenii în urm ă, conținutul
conceptului de infrastructur ă a cunoscut muta ții semnificative, fapt ce a determinat abordarea
acestuia din perspectiva realiz ării unei dezvolt ări durabile a societ ății umane, ca parte organic ă a
relației om – mediu – dezvoltare.
Fiecare comunitate î și propune s ă promoveze o concep ție integrat ă privind infrastructura serviciilor
de mediu (spre exemplu, alimentar ea cu ap ă și gestionarea deșeurilor), realizarea sistemelor durabile
energetice și de transport în a șezările umane, inclusiv asigurarea planific ării și gestion ării
corespunz ătoare a a șezărilor umane în zone cu risc ridicat de declan șare a dezastrelor sau d e
manifestare a hazardurilor.
Acest deziderat constituie premisa esen țială pentru realizarea adapt ării elementelor func ționale ale
statului na țional la realit ățile vie ții contemporane și pentru a realiza o reflectare adecvat ă a acestora
în plan ac țional, pân ă la nivelul comunit ăților.
În contextul analizat, men ținerea unui nivel rezonabil al securit ății atât la nivel global, cât și la nivel
național este influen țată de transform ările generate de integrarea economic ă a statelor ca urmare a
generaliz ării globaliz ării și dezvolt ării economiilor naționale.
Extinderea și diversificarea, f ără precedent în ultimele decenii, a riscurilor, pericolelor și
amenin țărilor la adresa obiectivelor vitale ale statelor și ale organismelor interna ționale, concomitent
cu cre șterea num ărului și vulnerabilit ății acestora, a condus la sedimentarea și statuarea unui nou
concept, denumit generic: infrastructur ă critic ă.
Infrastructurile critice au reprezentat întotdeauna domeniul cel mai sensibil, cel mai vulne rabil, al
oricărui sistem și al oric ărui proces, sensibilitatea decurgând din rolul lor deosebit în structura și
funcționarea sistemului sau procesului.
Infrastructurile sunt critice prin locul pe care îl au în cadrul unui sistem, prin rolul pe care îl joa că în
cadrul stabilit ății și func ționării sistemului, prin gradul de expunere la uzur ă și factori destabilizatori,
dar și prin mul țimea variabil ă a vulnerabilit ăților lor la amenin țările care le vizeaz ă nemijlocit, sau

34 care vizeaz ă, desigur, în mod direct, sistemele sau procesele din care fac parte respectivele
infrastructuri.
Dezvoltarea economico -social ă determinat ă, la nivel mondial, de progresul tehnologic accelerat și
manifestarea tot mai pregnant ă a globaliz ării și integr ării au relevat interdependen ța puternic ă și
interac țiunea sistemelor ce asigur ă securitatea și bunăstarea societ ății umane.
Necesitatea interconex ării sistemelor, în strâns ă corela ție cu tendin ța macroeconomic ă de eliminare a
barierelor administrative și de acces pe noile pie țe emergente, concomitent cu integrarea re țelelor de
infrastructuri, determin ă evolu ții în planul securit ății și stabilit ății în plan global.
Infrastructurile critice, resurse vitale pentru b una func ționare a societ ății (asigurarea siguran ței vie ții
cetățenilor, a bunurilor materiale de baz ă, a serviciilor publice cele mai importante), sunt de câ țiva
ani buni în aten ția responsabililor politici, economici și militari din mai multe țări ale lum ii și fac
obiectul studiilor, planurilor și acțiunilor unor organiza ții interna ționale (ONU, NATO, UE).
Conceptul „ infrastructura critică “ a fost folosit, în mod oficial, în iulie 1996, în Statele Unite, în
preambulul unui act normativ elaborat de Casa Albă, intitulat: Ordinul Executiv pentru Protec ția
Infrastructurilor Critice (Executive Order Critical Infrastructure Protection).
Apreciindu -se că securitatea, economia și chiar supravie țuirea lumii industrializate ar fi esen țial
dependente de trei elemen te strâns inter -relaționate:
energia, comunica țiile și computerele – actul normativ explica și definea atunci infrastructura
critic ă16 ca fiind „ parte din infrastructura națională care este atât de vitală încât distrugerea sau
punerea ei în incapacitate de funcționare poate să diminueze grav apărarea sau economia SUA “.
Ulterior, sfera de cuprindere a acestui concept se va extinde, iar tema se va dezvolta. Îndeosebi dup ă
„momentul 9/11“ – prima dovad ă că nici o țară, oricât de puternic ă ar fi ea, chiar și Statele Unite, nu –
și va mai putea ap ăra eficient și de una singur ă centrii ei vitali (telecomunica țiile, sistemele de
aprovizionare cu electricitate și apă, depozitele de gaze și de petrol, finan țele și băncile, centrele de
comand ă și infrastructurile militare, serviciile de urgen ță etc.).
În Strategia Na țional ă de Securitate a Spa țiului Cibernetic (The National Startegy to Secure
Cyberspace) sunt nominalizate la infrastructuri critice: „ instituții publice și private din sectoarele
agriculturii, alimentației, aprovizionării cu apă, sănătății publice, serviciilor de urgență, guvernării,
industriei de apărare, informațiilor și telecomunicațiilor, energiei, transporturilor, sistemelor
bancare și financiare, chimice și a mater ialelor periculoase, precum și cele poștale și de navigație “.
Atât la nivelul NATO cât și al Uniunii Europene sunt preocup ări concrete pentru a defini
infrastructurile critice și pentru a propune solu ții concrete de protec ție a acestora în fa ța unor atacur i
ostile sau a unor calamit ăți naturale de amploare. Problematica infrastructurilor critice a fost și este
dezb ătută în continuare de numero și speciali ști civili și militari din multe țări ale lumii

35 industrializate, r ămânând o problem ă deschis ă, atât pentru analiz ă și fundamentare teoretic ă, cât și
pentru acțiune practic ă, în actele de bun ă guvernare.
Trebuie s ă remarc ăm că numero și speciali ști români s -au aplecat cu convingere, cu bune rezultate în
plan științific și acțional pentru a defini concepte, pentru a inventaria cu acurate țe infrastructurile
critice ale României și pentru a propune deciden ților politici și a celor din administra ție elaborarea
unui cadru normativ. Cadrul normativ trebuie urmat de punerea, cât mai urgent ă în practic ă a
măsurilor principale, în mod deosebit pentru re țelele vitale – energie, ap ă, sisteme informa ționale,
sisteme de transport, sisteme financiar -bancare.
Atât speciali știi str ăini, cât și cei români, civili și militari, care au analizat domeniul infrastructurilo r
critice au acordat o mare aten ție rolului și locului sistemelor informa ționale complexe (globale,
zonale, na ționale, militare, speciale, comerciale, private etc.) pentru asigurarea vie ții normale a
popula ției, pentru func ționarea economiilor, a sistemelo r financiar -bancare, a securit ății și apărării
naționale și a conducerii politice și administrative.
Trebuie ar ătat, de exemplu, c ă sistemele și rețele de comunica ții și informatice sunt tratate de mul ți
autori ca subiect al r ăzboiului informa țional, care are loc cu efecte grave asupra func ționării lor în
siguran ță; fapt care induce în mod direct dereglarea sau compromiterea total ă a altor sisteme
(subsisteme) servite, cum ar fi conducerea politic ă și administrativ ă, apărarea na țional ă, siguran ța
țării și a popula ției, sistemele economice, financiar -bancare și cele care privesc utilit ățile vitale. În
prezent, protec ția infrastructurilor critice este asigurat ă de proprietarii/ administratorii/operatorii
infrastructurii critice și de c ătre autorit ățile na ționale.
Inexisten ța unui cadru strategic de dezvoltare a mecanismelor necesare protec ției infrastructurilor
critice poate genera paralelisme, ineficien ță sau chiar situa ții conflictuale cu implica ții asupra
intereselor na ționale și a obiectivelor fixate în cadrul Directivei 2008/114/CE privind identificarea și
desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesit ății de îmbun ătățire a protec ției
acestora.
La nivel na țional, conform prevederilor OUG nr. 89/2010 privind iden tificarea, desemnarea și
protec ția infrastructurilor critice, infrastructura critic ă național ă reprezint ă un element, un sistem sau
o component ă a acestuia, aflat pe teritoriul național, care este esen țial pentru men ținerea func țiilor
vitale ale societ ății, a s ănătății, siguran ței, securit ății, bun ăstării sociale sau economice a persoanelor,
și a c ărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel na țional ca urmare a
incapacit ății de a men ține respectivele func ții.
În acest co ntext, în România a ap ărut necesitatea elabor ării Strategiei de protec ție a infrastructurilor
critice , care este un document -cadru pentru preg ătirea și adoptarea unor m ăsuri și acțiuni specifice

36 având ca scop reducerea, pe termen mediu și lung, a impactulu i produs de manifestarea factorilor de
risc specifici asupra infrastructurilor critice, la nivel na țional și regional.
Strategia de protec ție a infrastructurilor critice a fost elaborat ă în baza Strategiei na ționale de ap ărare
a României, a Cartei albe a securit ății și apărării naționale și a delimit ărilor conceptuale institu ționale
în domeniu atât de la nivel național cât și interna țional, stabilind astfel politicile și direc țiile de
acțiune din domeniu, necesare dezvolt ării și complet ării cadrului normat iv na țional.
Multiplele aspecte, teoretice și practic aplicative ale conceptului protec ția infrastructurilor critice,
pleac ă de la în țelegerea termenilor care denumesc acest concept, respectiv: infrastructur ă, critic ă(-ce
) și protec ție. Dic ționarul Explicativ al Limbii Române, prin gruparea detaliilor explicative la fiecare
termen în parte, ofer ă o înțelegere clar ă, exact ă și suficient de cuprinz ătoare a noțiunilor de baz ă, care
să constituie elementele de plecare în explicarea și acceptarea unui nou concept promovat pe plan
mondial, la nivelul Uniunii Europene și a NATO cât și național, cu o defini ție care nu este înc ă de
comun acord finalizat ă și acceptat ă, dar care este supus ă dezbaterii speciali știlor și oamenilor
politici, pentru complet are și adaptare la cerin țele realit ăților sociale, economice și politice actuale.
Pentru a l ămuri acest concept în ansamblul s ău, propunem luarea în considerare a urm ătoarelor
defini ții:
Infrastructura reprezint ă un termen de exprimare pentru ansamblul elementelor care constituie baza
tehnico -material ă a unei societ ăți (sistemul de comunica ții și telecomunica ții, căi ferate, șosele,
transport și distribu ție ap ă, energie electric ă, energie termic ă, gaz, produse petroliere, porturi,
aeroporturi, procesare și distribu ție alimente de baz ă, sănătate public ă, apărare și siguran ță național ă,
servicii de urgen ță și utilitate public ă, complexe industriale, rezerve de materii prime), respectiv
ansamblul de elemente, instala ții tehnice, construc ții și relațiile care condi ționeaz ă sau determin ă
desfășurarea activit ăților specifice unui obiectiv economic, administrativ, social sau de alt ă natur ă,
considerate structural ca un sistem independent sau, în raport de complexitate, un domeniu de
sisteme.
Critic ă este un termen care apreciaz ă starea permanent ă a unor obiective, structuri, infrastructuri,
sisteme tehnice, economice, administrative și de alt ă natur ă, care ca urmare a unor factori interni sau
externi, au un poten țial ridicat de schimbare brusc ă, difi cilă, periculoas ă și decisiv ă, în r ău, a st ării de
normalitate, în momente de urgen ță sau criz ă.
Protec ția se refer ă la ansamblul m ăsurilor tehnico -organizatorice planificate, aplicate și activit ățile
specifice desf ășurate, în scopul de a proteja, de a ocroti, de a apăra obiectivele, persoanele,
institu țiile, dispozitivele și sistemele tehnice etc., pentru asigurarea desf ășurării activit ăților specifice
în condi țiile cele mai sigure și la parametrii optimi de exploatare proiecta ți pentru fiecare structu ră și
infrastructur ă în parte.

37 1.3. EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE I NFRASTRUCTURĂ CRITICĂ ÎN DIFERITE STATE
În SUA, conceptul de infrastructuri critice a fost subiectul unor dezbateri politice, anterior
acțiunilor curente concentrate pe proliferarea terorismului mondial și lupta antiterorist ă, acțiuni care
însă au impus aprofundarea conceptului și stabilirea unor m ăsuri de protec ție a structurilor
considerate vitale, într -o societate modern ă.
În anii 1980, au avut loc discu ții serioase privind securitatea infrastructurilor, deși în acea perioad ă
nu a fost înc ă elaborat ă și promovat ă o defini ție comun acceptat ă a conceptului de infrastructur ă
critic ă.
Definirea conceptului și propuneri de protec ție a in frastructurilor critice s -au realizat în anul 1997,
când un grup de exper ți americani au elaborat, la cererea președintelui Bill Clinton, un studiu care s -a
referit la vulnerabilit ăți și cele mai importante sfid ări, posibile în urm ătoarele decenii la adresa
guvernului Statelor Unite, semnalându -se posibilitatea de a se înregistra un nou „Pearl Harbour“ la
nivelul infrastructurilor na ționale și necesitatea elabor ării unor m ăsuri în leg ătură cu protejarea
efectiv ă a infrastructurilor critice analizate în acel moment.
Ulterior, conceptul a fost dezvoltat și actualizat permanent prin Directive Preziden țiale, strategii,
rapoarte, analize și normative specifice, de c ătre Agen țiile Federale abilitate și de c ătre Agen țiile care
coordoneaz ă activitatea sectoarel or ce au în compunere infrastructuri și obiective considerate critice
prin legisla ția american ă în vigoare. Dup ă evenimentele din 11 Septembrie 2001, c ăderile re țelei
electrice pe zone întinse și acțiunile teroriste din Europa, respectiv Madrid (2004) și Londra (2005), o
atenție deosebit ă a fost acordat ă cadrul legislativ și responsabilit ățile pentru sectorul public și privat
la nivel federal și local.
S-au înfiin țat structuri la nivel federal și local cu atribu țiuni specifice domeniului, a fost promovat un
sistem dezvoltat de cercetare teoretic ă și de elaborare a unor normative, proceduri de ac țiune,
responsabilit ăți pentru agen țiile federale sau locale, angajarea și transferul de responsabilitate c ătre
operatorii priva ți de servicii, s -au repartizat de la bugetul federal și local importante resurse
financiare pentru angajarea unor for țe și mijloace de interven ție suficiente raportate la misiunile
planificate, pentru instruirea personalului specializat (inclusiv înv ățământ superior dedicat), pentru
antrenament și exerci ții de amploare, cu angajarea reprezentan ților autorit ăților federale și locale,
forțe de interven ție specializate pe sectoare de in frastructuri critice, unit ăți militare, forma țiuni de
voluntari și popula ția civilă, ca direct beneficiar al m ăsurilor de protec ție planificate.
Apari ția și ulterior dezvoltarea acestui nou concept a avut la baz ă considerentul că, într -o societate
modern ă, puternic industrializat ă, existen ța și buna func ționare a relațiilor presupune asigurarea
constant ă, în condi ții de siguran ță și de calitate a unor numeroase bunuri și servicii.

38 În condi țiile men ționate anterior, nu este nici o exagerare s ă apreciem c ă înțelegerea fenomenelor
privind func ționarea infrastructurilor critice, atât separat cât și interdependent, dar mai ales
proiectarea și managementul acestor sisteme, pentru a funcționa la parametrii optimi în situa ții
neprev ăzute sau greu de pr ognozat sunt absolut vitale.
Protec ția vie ții individului și a fiec ărei societ ăți, vizeaz ă în special asigurarea funcționării continue a
serviciilor și facilit ăților men ționate anterior, la un nivel de standarde impuse de societatea modern ă,
în permanent ă dezvoltare social ă, tehnic ă și economic ă. În situa ția unor deregl ări semnificative a
unor servicii și facilita ți indispensabile în activitatea zilnic ă a individului sau societ ății din care face
parte, este ușor să înțelegem, f ără detalii suplime ntare c ă infrastructurile critice se reg ăsesc, sau
sunt chiar ele însele sunt în ansamblul lor, acele capacit ăți industriale, servicii și facilit ăți care, prin
întreruperea func ționării lor normale pot afecta modul de via ță social ă și mai ales pot genera
vătămarea sau chiar pierderea de vie ții omene ști.
Infrastructurile care opereaz ă la nivel continental și global sunt din ce în ce mai dependente de
sisteme de înalt nivel tehnologic și distribu ție a informa ției, f ără însă a avea în prezent un contro l
administrativ central și fără o politic ă comun ă de securitate, pe fondul sporirii noilor tipuri de
amenin țări.
În prezent, infrastructurile moderne se bazeaz ă pe abilitatea operatorilor proprii, în marea lor
majoritate priva ți, de a interconecta sistemel e gestionate și rețelele de distribu ție și de a furniza
acoperire global ă pentru transmiterea de informa ții. Protec ția infrastructurilor vitale societ ății
necesit ă noi concepte și instrumente de analiz ă a comportamentului lor și a impactului acestora
asupra infrastructurilor pe care le deservesc. Infrastructurile critice au reprezentat întotdeauna
domeniul cel mai sensibil, cel mai vulnerabil al oric ărui sistem și al oric ărui proces. Sensibilitatea
decurge din rolul lor deosebit în structura, stabilitatea și func ționarea unui sistem sau proces,
independent, interdependent sau interconectat.
Identificarea, optimizarea și securizarea infrastructurilor critice reprezint ă o prioritate indiscutabil ă,
atât pentru gestionarii de sisteme și procese, pr ivați sau publici, dar și pentru adversarii acestora,
adică pentru cei care în mod deliberat urm ăresc s ă atace, s ă destabilizeze și să distrug ă sistemele și
procesele vitale necesare func ționării normale a unei societ ăți moderne. Infrastructurile care opereaz ă
la nivel continental și global sunt din ce în ce mai dependente de sisteme de înalt nivel tehnologic și
distribu ție a informa ției, fără însă a avea în prezent un control centralizat și fără o politic ă comun ă de
securitate, pe fondul sporirii noilor tipuri de amenin țări.
Astfel, s -a ajuns la o concluzie cvasiunanim ă: societ ățile erei informa ționale sunt mult mai
vulnerabile, în compara ție cu cele anterioare. Infrastructurile (na ționale, regionale sau globale) cap ătă
din ce în ce mai mult ă importan ță. Sistemele și bunurile, fizice sau virtuale, devin vitale pentru

39 oricare stat sau alian ță, astfel încât incapacitatea (alterarea parametrilor) sau distrugerea lor pot avea
un puternic impact asupra securit ății, economiei, siguran ței și sănătății popula ției. Securitatea
cetățenilor, comunit ăților sociale, na țiunilor și statelor este influen țată, în mod organic, de
funcționarea continu ă a unor sisteme integrate complexe de infrastructuri, care asigur ă serviciile
esențiale tuturor domen iilor vie ții sociale.
Până, în prezent, la nivel mondial, s -au conturat dou ă mari perspective de abordare a acestui subiect:
american ă și european ă.
1.3.1. ABORDAREA AMERICAN Ă
În toamna anului 1996, a fost înfiin țată Comisia Preziden țială pentru Protec ția Infrastructurilor
Critice (Presidential Commission On Critical Infrastructure Protection), care a stabilit c ă securitatea,
economia, modul de via ță și chiar supravie țuirea lumii industrializate depind de trei elemente
interrela ționate: energia electric ă, comunica țiile și computerele.
Comisia a fost format ă din reprezentan ți ai sectorului public și privat, ai agen țiilor guvernamentale,
exper ți în securitate și personalit ăți din mediul academic, sub conducerea generalului Robert Marsh
și a fost îns ărcinat ă să elaboreze Strategia național ă de protejare a infrastructurilor critice în fa ța
amenin țărilor cibernetice.
Pentru evaluarea vulnerabilit ăților și elaborarea strategiilor de protec ție a infrastructurilor critice
Comisia a ținut cont de faptul c ă majoritatea serviciilor importante este furnizat ă de companii
particulare și a situat pe acela și plan sectoarele
particular și public. În „The US Patriot Act“, infrastructura critic ă const ă în „si steme și valori fizice
sau virtuale, de importan ță deosebit ă pentru Statele Unite, astfel încât expunerea sau distrugerea
acestor sisteme sau valori ar putea avea un impact negativ asupra securit ății economice, st ării de
sănătate public ă și siguran ță“.
Sunt definite drept infrastructuri critice: b ăncile, spitalele, sursele de alimentare cu ap ă, rețelele de
comunica ții, sistemele energetice și de transport și serviciul po ștal (existând, totodat ă, inițiative
pentru introducerea în rândul infrastructurilor critice și a centralelor industriei chimice).
În februarie 1997, în cadrul FBI, a fost creat Centrul de Protec ție a Infrastructurii Naționale (NIPC),
cu misiunea de a depista, descuraja, preveni, evalu a, avertiza, răspunde și investiga actele ilegale în
care sunt folosite tehnologii informatice și calculatoare și actele ilegale, fizice și electronice, ce
amenin ță sau vizeaz ă infrastructurile critice.
În luna mai 1998, pre ședintele Bill Clinton a emis Di rectiva preziden țială numărul 63 (PDD 63 –
Presidential Decision Directive 63) intitulat ă Politica privind infrastructura critic ă (Policy on Critical
Infrastructure Protection), care definea șapte sectoare –energetic, telecomunica ții, servicii de urgen ță,
financiar -bancar, transporturi, petrolier și servicii guvernamentale –, componentele infrastructurii

40 critice americane, cu trăsături unice și vulnerabilit ăți specifice, având în comun dependen ța de
informa țiile electronice și de re țelele de calcul atoare.
Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au reprezentat momentul crucial al intensific ării
preocup ărilor întregii clase politice și societ ății americane pentru stabilirea unei strategii în domeniu,
astfel c ă SUA au devenit primul stat care – pe lângă definirea conceptului – au realizat și primii pa și
în construc ția institu țional ă aferent ă, prin crearea unei suprastructuri Homeland Security (securitate
intern ă), ce grupeaz ă zeci de agen ții naționale de securitate specializate pe toate profilurile de
activitate social -politic ă și economic ă.
La 16 octombrie 2001, pre ședintele George W. Bush a emis Ordinul executiv privind protec ția
infrastructurii critice nr. 13.231 (Executive Order on Critical Infrastructure Protection). Acesta a fost
conceput pentru a asigura protec ția sistemelor informatice pentru infrastructura critic ă, incluzând
comunica țiile de urgen ță și mijloacele fizice care asigur ă funcționarea acestora. Ordinul a împ ărțit
amenin țările în două categorii: „amenin țări fizice“ la ad resa unor obiective tangibile și „amenin țări
virtuale“ –atacuri radio -electronice, informatice etc. – asupra sistemelor de comunica ții ori re țelelor
de calculatoare care sunt folosite pentru func ționarea infrastructurii critice.
Principalele prevederi legislative în SUA referitoare la infrastructurile critice sunt cuprinse în
Directiva Preziden țială pentru Securitate Intern ă (Homeland Security Presidential Directive) din 17
decembrie 2003, referitoare la Identificarea infrastructurii critice, priorit ăți și obiective.
În cadrul Strategiei Na ționale de Securizare a Spa țiului Cibernetic (SUA, 2003), s-a definit o
alcătuire a infrastructurii critice mult mai ampl ă și mai precis ă. Conform acestui document,
infrastructurile critice reprezint ă: „instituții publice și private din sectoarele agriculturii,
alimentației, aprovizionării cu apă, sănătății publice, serviciilor de urgență, guvernării, industriei de
apărare, informațiilor și telecomunicațiilor,energiei, transporturilor, bancare și financiare, c himice
și a materialelor periculoase,precum și cele poștale și de navigație “.
În prezent, în SUA, infrastructurile critice sunt sectorizate, potrivit Strategiei Naționale de Securitate
Intern ă. Institu țiile abilitate cu protec ția infrastructurilor critice sunt: diverse comisii din cadrul
Congresului și Departamentul pentru Securitate Intern ă (DSI) – Office of Homeland Security, în
cadrul c ăruia func ționeaz ă Direc ția de Analiz ă a Informa țiilor și Protec ția Infrastructurii și în
subo rdinea c ăreia se afl ă Biroul pentru Asigurarea Infrastructurii Strategice, Centrul Federal de
Ripost ă la Atacuri Informatice, Sistemul Na țional de Comunica ții, Centrul de Protec ție a
Infrastructurii Na ționale și Centrul de Simulare și Analiz ă pentru Infras tructura Na țional ă.

1.3.2. ABORDAREA EUROPEAN Ă

41 Statele Uniunii Europene au întreprins ac țiuni intense în direc ția stabilirii unui limbaj și a unui mod
de ac țiune comun în vederea protej ării obiectivelor de valoare strategic ă. Preocup ările privind
definirea și asigurarea securit ății infrastructurilor critice au survenit dup ă atentatele teroriste de la
Madrid, din 11 martie 2004, tocmai din necesitatea combaterii acestui fenomen, de amploare
deosebit ă la nivel mondial.
În acest sens, în luna iunie 2004, Consiliul Europei a solicitat Comisiei Europene elaborarea unei
strategii globale referitoare la protec ția infrastructurilor critice, context în care Executivul UE a
adoptat, la 20 noiembrie 2004 documentul privind „ Protecția infr astructurilor critice în lupta
împotriva terorismului “. Totodat ă, Comisia European ă a propus, în toamna anului respectiv, crearea
unui Centru pentru gestionarea crizelor, cu atribu ții pe linia prevenirii și contracar ării atentatelor
teroriste pe teritoriul UE.
O alt ă inițiativă lansat ă la nivel european se refer ă la instituirea unui sistem rapid de avertizare,
denumit „ Argus “, care s ă facă legătura între toate sistemele specializate de urgen ță, existente în
statele membre ale UE, precum și alocarea unor fonduri adecvate, anual, pentru cercet ări în domeniul
securit ății comunitare. În accep țiunea comunitar ă, printre infrastructurile critice cu risc crescut de a fi
ținta unor atacuri teroriste catastrofale se num ără: telecomunica țiile, sursele de ap ă și de energie,
rețelele de produc ție și distribu ție a hranei, institu țiile de s ănătate, sistemele de transport, serviciile
financiar -bancare, institu țiile de ap ărare și ordine public ă, armata, jandarmeria și poli ția.
În cadrul cooper ării în domeniul infrastructu rilor critice, la sfâr șitul anului 2004, UE a adoptat un
Acord de cooperare în domeniul energetic cu țările din Balcani, Turcia și Republica Moldova, în
scopul garant ării aprovizion ării energetice a continentului european, acord finalizat prin semnarea, la
25 octombrie 2005, la Atena, a Tratatului de înfiin țare a unei Comunit ăți Energetice, care s ă cuprind ă
atât state membre ale Uniunii la acel moment, cât și Albania, Bosnia -Herțegovina, Bulgaria, Croa ția,
Macedonia, Moldova, Uniunea Serbia -Munt enegru, România, Kosovo și Turcia (Ankara a refuzat
însă, în ultimul moment, parafarea documentului, invocând incapacitatea de a îndeplini criteriile de
protec ție a mediului).
Este men ționat c ă responsabilii de la Bruxelles inten ționeaz ă extinderea cooper ării și în alte domenii,
precum transporturile și telecomunica țiile. La nivelul UE este în curs de preg ătire și/sau derulare un
inventar al infrastructurilor critice din domeniul transporturilor și al punctelor de risc în infrastructura
energetic ă.
Intensif icarea preocup ărilor în spa țiul comunitar în direc ția stabilirii unei strategii comune a UE în
domeniu, subsumat ă pilonului Justi ție și Afaceri Interne al Uniunii, a survenit ca urmare a atentatelor
teroriste de la Londra, din 7 și 21 iulie 2005, astfel c ă, la 17 noiembrie 2005, Comisia European ă a

42 adoptat „Cartea Verde privind Programul European pentru Protec ția Infrastructurilor Critice –
(EPCIP)“.
În cadr ul EPCIP a fost realizat ă o rețea de alert ă timpurie în ceea ce prive ște infrastructurile critice
(Critical Infrastructure Warning Information Network), pus ă în funcțiune în 2005, având drept scop
încurajarea schimbului de informa ții privind amenin țările și vulnerabilit ățile comune, precum și
dezvoltarea de strategii și măsuri, adecvate, care s ă permit ă limitarea riscurilor și protejarea
infrastructurilor critice.
După evenimentele men ționate, în Marea Britanie se constat ă un interes deosebit pentru introducerea
unor legi prin care operatorii din sectorul privat, care se ocup ă cu infrastructuri critice, s ă adere la
anumite standarde de securitate.
În Germania – unde peste dou ă treimi din infrastructurile critice federale se afl ă în proprietate privat ă
– se promoveaz ă inițiativa elabor ării în comun, de c ătre Guvernul federal și administratorii
sistemelor private, a unui Plan de protec ție a infrastructurilor critice, condus de Biroul Federal pentru
Informa ții în Domeniul Securit ății.
Austria, Fran ța, Mar ea Britanie, Spania au înfiin țat organisme specifice, au dezvoltat metodologii și
au alocat fonduri substan țiale pentru protec ția infrastructurilor desemnate drept critice.
În cadrul Uniunii Europene au avut loc mai multe dezbateri în leg ătură cu inițierea și adoptarea unor
programe privind conceptul de infrastructur ă critic ă:
– Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Preparedness
and Consequence Management în the Fight Against Terrorism, COM (2004) 701 final, Brus sels,
20.10.200426;
– Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Critical
Infrastructure Protection în the Fight Against Terrorism, COM (2004) 702 final, Brussels27;
– Green Paper on a European Programme for Critical Infr astructure Protection, COM (2005) 576
final – 17.11.200528.
Aceste programe definesc trei categorii de elemente de infrastructur ă critic ă:
1. elemente de infrastructur ă publice, private sau guvernamentale, împreun ă cu rețelele cibernetice
sau fizice interd ependente;
2. proceduri și – acolo unde este cazul – personalul care exercit ă controlul funcțiilor îndeplinite de
infrastructura critic ă;
3. obiective având semnifica ții culturale sau politice. La solicitarea Comitetului parlamentar pentru
drepturile cet ățenilor, justi ție și afaceri interne (LIBE) (formulat ă în decembrie 2005), Comisia
European ă a înaintat, la data de 12 decembrie 2006, propunerea de Directiv ă privind „ Identificarea și

43 desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluar ea necesităților de îmbunătățire a protecției
acestora “.
Conform proiectului de reglementare comunitar ă, infrastructurile critice sunt instala țiile fizice și
tehnologice, re țelele, serviciile și activit ățile, care, în caz de oprire sau deteriorare, pot pro duce
incidente grave asupra s ănătății, securit ății sau bun ăstării economice a cet ățenilor sau activit ății
guvernelor statelor membre.
Sectoarele prioritare ce de țin infrastructuri critice de interes european sunt cele din energie,
transporturi, industrie chimic ă, financiar, tehnologie de comunica ții și de informa ții, securitate
alimentar ă, sănătate, aprovizionare cu ap ă potabil ă și cercetare.
În concluzie, în prezent, Uniunea European ă și Statele Unite au viziuni fundamental diferit e în
legătură cu „infrastructurile critice“. Dac ă, în cazul Statelor Unite, „Securitatea Intern ă“ („Homeland
Security“) propune o înt ărire și apărare a grani ței na ționale, Uniunea European ă promoveaz ă
deschiderea grani țelor externe spre noi „zone de protec ție“ între regiunea principal ă de risc și
grani țele comunitare, definite prin filosofia „zonelor apropiate“.
Din aceste considerente, apreciez c ă procesul de redefinire a conceptului de infrastructur ă este
departe de a se încheia datorit ă, în princip al, interac țiunii mai multor factori care determin ă o
diversitate de abord ări de natur ă militar ă, economic ă, academic ă, informatic ă sau social ă.

CAPITOLUL II
IDENTIFICAREA RISCURILOR, AMEN INȚĂRILOR ȘI VULNERABILITĂȚILOR LA
ADRESA INFRASTRUCTURILOR CRITICE
Protec ția infrastructurilor critice în propriul spa țiu socio -economic constituie un element important al
conceptelor de securitate na țional ă. Societatea modern ă este ast ăzi mult mai vulnerabil ă și spectrul
surselor posibile de tulbur ări și de crize este mai vast și mai difuz. De aceea, protec ția
infrastructurilor critice a devenit un punct de cristalizare a dezbaterii actuale asupra securit ății.
În România, în perioada ultimilor trei ani, a fost înregistrat un progre s notabil în ceea ce prive ște
problematica infrastructurilor critice și a protec ției acestora, în general, și a infrastructurilor critice
care țin de domeniul energetic și de cel cibernetic, în special.
Acest demers a fost asumat nu numai de c ătre autorit ățile centrale, dar și de către reprezentan ți ai
companiilor private cu activit ăți și competen țe în domeniul securiz ării și protej ării obiectivelor ce pot
fi caracterizate drept infrastructuri critice naționale sau europene, și de c ătre reprezentan ți ai
societ ății civile și al institutelor de cercetare în domeniul securit ății.

44 În prezent, managementul infrastructurilor critice la nivel na țional ar premisele pentru a fi gestionat
unitar, exist ă suficiente elemente de referin ță în diverse a cte normative care fac referiri mai mult sau
mai pu țin concrete asupra problematicii infrastructurilor critice.
Pentru România o prioritate stringent ă rămâne modernizarea și protec ția infrastructurilor critice
existente și dezvoltarea altor re țele de infrastructur i specializate și eficiente, compatibile cu cele
europene și euroatlantice, ce împreun ă să amplifice atât consolidarea durabil ă a economiei, cât și
întărirea securit ății naționale. Analiza domeniului protec ției infrastructurilor critice relev ă două
axiome unanim acceptate, și anume: imposibilitatea practic ă de a asigura protec ția 100% a unei
infrastructuri critice și inexisten ța unei solu ții unice, general valabile pentru rezolvarea acestei
probleme.
În condi țiile în care sectoarele componente ale infrastructurii critice asigur ă o serie de produse și
servicii vitale pentru func ționarea normal ă a statului și societ ății, protec ția acestora trebuie privit ă
ca reprezentând unul din pilonii pe care se sprijin ă nu numai securitat ea na țional ă, capacitatea de a
guverna sau asigurarea stabilit ății economice, dar îns ăși modul nostru de a tr ăi.
Accentuarea și multiplicarea vulnerabilit ăților infrastructurilor critice au impus tot mai acut
dezvoltarea unei abord ări na ționale sistemice, profunde și cuprinz ătoare a protec ției lor ca factor al
securit ății naționale. Mai mult, credem c ă este necesar ă implicarea mult mai activ ă a autorit ăților
publice responsabile și a proprietarilor/administratorilor/operatorilor de elemente de infrastructuri
critice în ansamblul eforturilor de ordin legislativ, dar și aplicativ. Fiecare dintre ace știa trebuie
responsabilizat s ă pună la punct și să opera ționalizeze programe, planuri și proceduri de protec ție a
elementelor de infrastructuri critice pe care le gestioneaz ă, în conformitate cu legile, reglement ările și
normele specifice.
Protec ția unei infrastructuri critice este constituit ă din totalitatea m ăsurilor stabilite pentru reducerea
riscurilor de blocare a func ționării sau de distrugere a unei infrastructuri critice și include programe,
activit ăți și acțiuni realizate de guverne, proprietari, operatori și acționari pentru a securiza aceste
infrastructuri.
Modalit ățile de abo rdare a protec ției infrastructurilor critice difer ă de la o țară la alta, de la o
organiza ție la alta, îns ă se pot identifica elemente structurale comune, m ăsuri întreprinse pân ă în
prezent, func ții și responsabilit ăți compatibile.
Speciali știi ofer ă următoarele moduri de abordare a protec ției infrastructurilor critice:
▸ Protec ția infrastructurilor critice din plan economico -social, în cadrul căruia este necesar ă o
abordare sistemic ă/integrat ă a tuturor punctelor/nodurilor vulnerabile, pe suportul unor h ărți de risc,
și conexiunilor acestora;

45 ▸ Protec ția infrastructurilor critice informa ționale, care ia în considerare numai securitatea
conexiunilor IT și solu țiile de protejare a acestora, competen țele protec ției fizice a celorlalte
infrastructuri fiind dis ipate între diverse organisme de stat sau private;
▸ Asigurarea func ționării neîntrerupte a re țelelor IT și a elementelor fizice ale infrastructurilor
critice. În acest caz, protec ția fizic ă reprezint ă o component ă a sistemului na țional de protec ție civilă.
În prezent, se încearc ă o cooperare cât mai strâns ă între sectorul public și cel privat pentru atingerea
unui grad cât mai înalt de protec ție a infrastructurilor critice. La nivel de planificare strategic ă însă,
cooperarea este aproape inexistent ă. Acest tip de abordare a fost denumit ă generic „all hazards
approach“(abordarea tuturor riscurilor);
▸ Realizarea unui sistem minim obligatoriu de protec ție a sistemului de guvernare și a anumitor
organisme statale, vitale. Acest mod de tratare este mult mai pu țin răspândit, ia în considerare numai
protec ția sistemului de guvernare și protec ția anumitor organisme statale.
În opinia speciali știlor, protec ția infrastructurilor critice este un atribut atât al structurilor militare, al
institu țiilor civile și, nu în ultimul rând, al sectorului privat, în calitate de principal beneficiar al
serviciilor deservite de infrastructuri critice. Cadrul legal actual din România nu prevede competen țe
pentru structurile militare în domeniul protec ției infr astructurilor critice. În noul pachet de legi ale
securit ății sunt încerc ări de a oferi competen țe în domeniu Serviciului Român de Informa ții.
Abordarea studiului protec ției infrastructurilor critice este foarte complex ă, din cauza rela țiilor de
interdepen dență și dinamicii acestora. O variant ă de tratare a problematicii ar putea cuprinde șapte
etape: analiza de sector, analiza interdependen țelor, analiza de risc, analiza amenin țărilor, analiza
vulnerabilit ăților, analiza consecin țelor și analiza sistemului .
Generic, un sector reprezint ă un grup de industrii sau infrastructuri ce îndeplinesc o func ție similar ă.
Definirea sectoarelor critice trebuie realizat ă de grupuri mixte de exper ți din partea guvernului,
sectorului privat, managerilor și a unor agen ții specializate în protec ția fizic ă și informa țional ă. Este
evident c ă în aceast ă situa ție se impune un parteneriat public -privat foarte eficient.
Din experien ța altor state membre ale Uniunii Europene și NATO, sectoarele considerate critice ar
putea fi: sistemul financiar bancar, sistemul de guvernare, tehnologia de comunica ții și de
informa ții), transporturile, sistemul energetic (electricitatea și combustibilul), asigurarea s ănătății,
securitatea alimentar ă, serviciile de urgen ță și salvare, alimentarea cu ap ă, spa țiul cosmic și
cercetarea.
Interdependen ța poate fi în țeleas ă ca o rela ție bidirec țional ă între dou ă infrastructuri, prin care starea
uneia o influen țează pe a celeilalte, în timp ce dependen ța este o rela ție unidirec țional ă.

46 Determinarea interdependen țelor este condi ționat ă atât de identificarea proceselor vitale și a
componentelor esen țiale din cadrul unui sector, cât și de stabilirea nodurilor și a leg ăturilor dintre
sectoare.
Eviden țierea acestor rela ții se poate face prin metode matriceale sau grafice, prin cuantificarea
interdependen țelor identificate.
Aceasta are în vedere procesele utilizate pentru evaluarea probabilit ății de producere a unor
evenimente și a consecin țelor, precum și studierea modului de implementare a estim ărilor în procesul
de luare a deciziilor. Practic, aceast ă etapă cuprinde identificarea, cuantificarea și măsurarea riscului,
în principiu, trebuind s ă răspund ă la trei întreb ări:
1. Car e sunt evenimentele negative ce se pot produce?
2.Care este probabilitatea de producere a acestora?
3. Care ar fi consecin țele?
Răspunzând la aceste întreb ări se pot realiza evaluarea, acceptarea și evitarea riscului, precum și
managementul acestuia.
Un model de analiz ă de risc, în cinci faze a fost prezentat în cadrul proiectului CORAS165, elaborat
sub patronajul Uniunii Europene – Programul European pentru Tehnologiile unei Societ ăți
Informatice – pe baza standardului AS/NZS comun Australie i și Noii Zeelande).
Identificarea contextului const ă în detectarea zonei de interes, evaluarea bunurilor și distingerea
necesit ăților de securitate. Identificarea riscurilor se refer ă la perceperea amenin țărilor la adresa
bunurilor și stabilirea vulnerabi lităților acestora. Procesul se realizeaz ă pe baza unor scenarii de
amenin țări sau de evenimente nedorite.
Analiza riscurilor presupune o evaluare a consecin țelor, impactului și o evaluare a posibilit ăților de
manifestare a riscului.
Evaluarea se poate face prin diagrame sau tabele, în care fiecare element este cuantificat.
Evaluarea riscului înseamn ă, practic, determinarea nivelului riscului, clasificarea, stabilirea ordinii de
prioritate a riscurilor și determinarea interdependen țelor dintre dive rse tipuri de risc. Nivelul riscului
reprezint ă combina ția dintre impactul amenin țării și posibilitatea producerii acesteia.
Combaterea riscului const ă în identificarea op țiunilor de contracarare și evaluare a unor abord ări
alternative. Op țiunile de contra carare se pot materializa în politici de securitate, cerin țe de securitate
sau arhitecturi de securitate.
O amenin țare poate fi reprezentat ă de o individualitate, o organiza ție sau o națiune. Analiza
amenin țării include determinarea: naturii interne sau ex terne, a sursei și a probabilit ății producerii.
Vulnerabilitatea poate fi definit ă ca o caracteristic ă a arhitecturii, implement ării sau oper ării unui
sistem care include infrastructuri critice, prin care acesta este expus distrugerii sau deregl ării. Se

47 identific ă domeniile vulnerabile și sunt evaluate consecin țele producerii acestora prin cuantificare (de
exemplu: nesemnificativ, minor, major, înalt, catastrofic).
Scopul demersului este de a determina impactul rezultat în urma exercit ării cu succes a une i
amenin țări asupra vulnerabilit ății. Gradul de afectare trebuie îns ă determinat de exper ți familiariza ți
cu activele respective, persoane de execu ție, proprietari sau manageri.
Analiza poate fi de tip calitativ sau cantitativ, fiecare variant ă prezentând avantaje și dezavantaje.
În Canada, spre exemplu, Oficiul de Protec ție a Infrastructurilor Critice și Pregătire pentru Situa ții de
Urgen ță (OCIPEP) a stabilit șase categorii de consecin țe, pe urm ătoarele domenii: furnizare de
servicii, societate, politic ă, economie, mediu și interdependen țe.
Impactul distrugerii sau scoaterii din func țiune a unei infrastructuri este analizat prin prisma a trei
factori: Propor ția: pierderea unei infrastructuri este cuantificat ă prin extinderea ariei geografice
afect ate – locale, regionale, na ționale;
Magnitudinea – cuantificat ă prin zero, minim ă, moderat ă și major ă; și Efectele în timp.
În Marea Britanie, Centrul de Coordonare pentru Securitatea Infrastructurilor Na ționale (NISCC)
utilizeaz ă un model grafic de analiz ă, în trei coordonate: X: zona de impact, care se refer ă la pierderi
de vie ți, consecin țe economice, consecin țe sociale și consecin țe politice; Y: severitatea impactului –
cu o scar ă logaritmic ă de la 1 la 10; Z: timp – cu o scar ă logaritmic ă.
În contextul acestui demers, sistemul reprezint ă un complex de infrastructuri, una simpl ă, alta
dependent ă de o întreprindere, sau un anumit sistem în cadrul unei infrastructuri, corespunz ător a
patru niveluri de ierarhie: sistem de sisteme; infrastructuri in dividuale; sistem individual sau
întreprindere; componente tehnice.
În aceast ă ultim ă etapă se face apel la modele matematice și instrumente de simulare pe computer
pentru a eviden ția activit ățile interdependente. Exist ă o serie de modele și tipuri de si mulări pentru
infrastructuri izolate; acestea nu au reu șit însă să moduleze efectele în cascad ă ce apar în realitate în
rețelele complexe.
Uniunea European ă a finan țat mai multe proiecte pe aceast ă temă, dintre care amintim:
ACIP – Analysis and Assessment of Critical Infrastructure Protection – care are ca scop modelarea și
simularea protec ției infrastructurilor critice. Programul a produs un algoritm pentru crearea și
punerea în aplicare a model ării și simul ării, cu următoarele obiective: Identi ficarea și evaluarea st ării
protec ției infrastructurilor critice; Analiza dependen țelor mutuale ale infrastructurilor și a efectelor în
cascad ă în caz de disfunc ționalit ăți; Investigarea diverselor scenarii în scopul determin ării golurilor,
deficien țelor și a punctelor -forte.

48 COSIN – Co-evolution and Self -organization in Dynamical Networks – care are ca scop realizarea
unei serii de instrumente teoretice, grafice, analitice și computerizate, care s ă descrie
comportamentul complex al re țelelor .
Safeguard, care are ca scop îmbun ătățirea dependen ței și fiabilit ății infrastructurilor critice complexe
(Large Complex Critical Infrastructures – LCCIs166), cum ar fi re țelele de distribu ție energetic ă și
de telecomunica ții.
Măsurile de protec ție fizic ă, juridic ă și procedural ă vizeaz ă:
▸ Protec ția informa țiilor opera ționale, care se refer ă la protec ția tuturor suporturilor de informa ții:
documente, înregistr ări audio -video, h ărți, planuri, fotografii, echipamente etc.;
▸ Protec ția eviden țelor și a bazelor de date;
▸ Protec ția comunica țiilor și a transmisiilor de date și informa ții, incluzând comunica țiile prin
sistemele informatice, telefon, telegraf, radio, televiziune, teleimprimatoare, documente, po ștă,
curierat, po ștă electronic ă și alte mijloace;
▸ Protec ția circuitelor și a fluxurilor informa ționale organizate de c ătre structurile specializate cu
atribu ții în domeniul securit ății infrastructurilor critice, la nivel institu țional și inter -institu țional;
▸ Protec ția tehnicilor și a procedurilor informa ționale instituite pentru gestionarea resurselor
informa ționale, elaborarea și transmiterea deciziei;
▸ Protec ția resurselor umane, prin verific ări și măsuri destinate asigur ării bazei legale de desf ășurare
a activit ății de informa ții și prevenirii sau înl ăturării riscurilor de securitate în cadrul procesului
informa țional -managerial. Protec ția se reglementeaz ă prin acte normative speciale, pe baza c ărora
componentele securit ății naționale și ale sistemului na țional de siguran ță elaboreaz ă propriile norme
interne, în concordan ță cu reglement ările interna ționale în materie.
În sens larg, literatura de specialitate define ște sursele de insecuritate ca fiind acele pericole, riscuri,
amenin țări, st ări, procese, disfunc ții, vulnerabilit ăți, evenimente sau ac țiuni (ori inac țiuni) care
afecteaz ă sau care pot afecta negativ securitatea unei entități (individ, comunitate social ă, sistem
organiza țional, stat, na țiune, grup de state etc.).
La nivelul sistemului interna țional, unde statele r ămân cei mai importan ți actori, natura
amenin țărilor, crizelor și conflictelor implic ă existen ța unui proces de relaționare între modul de
gândire al adversarilor (sau al poten țialilor adversari) și incidentele neprev ăzute sau poten țiale. Din
aceast ă cauză va exista întotdeauna un anumit grad de incertitudine în definirea și evaluarea riscurilor
la adresa securit ății naționale, fapt care se va reflecta în elaborarea oric ărei strategii na ționale de
securitate.
Dificultatea definirii și gestion ării surselor de insecuritate la adresa bun ăstării unui anumit stat
provine din faptul c ă toate celelalte state î și construiesc strategiile proprii de securitate în mod foarte

49 pragmatic, în func ție de anumite interese – pe termen scurt, conjuncturale, sau pe termen mediu și
lung – și nu pe principii morale, fapt pentru care încrederea între parteneri în rela țiile interna ționale
rămâne într -o dinamic ă permanent ă și extrem de fluctuant ă, lax ă și relativ ă. Dac ă securitatea
națională presupune, prin defini ție, lipsa pericolului și sentimentul de încredere în institu țiile statului,
în parteneri și alia ți, este lesne de în țeles c ă absen ța moralit ății și individualismul, care transcend
principiile oric ărei alian țe și oric ărui parteneriat între state, reprezint ă în sine un factor perturbator
generator de insecuritate. Insecuritatea este, prin urmare și în bun ă măsură, rezultatul dinamicii
sistemului interna țional și, în consecin ță, imposibil de descris și de gestionat altfel dec ât într -un mod
foarte relativ.
Totdeauna cooperarea între dou ă state, oricât de bun ă ar fi, va avea limite și nu va reuși să iasă din
logica competi ției. Prin urmare, o pace și o stabilitate pe termen lung, care s ă imprime predictibilitate
în rela țiile interna ționale (v ăzând în predictibilitate una dintre caracteristicile de fond ale securit ății)
sau o lume în care statele s ă nu intre în competi ția pentru putere este improbabil s ă se înf ăptuiasc ă.
Pe de alt ă parte îns ă, complexitatea procesului de gestio nare a riscurilor indic ă necesitatea stabilirii
unei clasific ări a surselor de insecuritate, cu toate limit ările pe care le presupune o clasificare, dat
fiind imperativul introducerii unui principiu ordonator în studierea sistematic ă a problematicii
securi tății. O interesant ă taxonomie a surselor de insecuritate actuale a fost realizat ă în 2009 de
Bastian Giegerich, cercet ător la Institutul Interna țional de Studii Strategice din Londra. În sintez ă,
aceasta se prezint ă astfel:
a) la nivel societal: cre șterea popula ției la nivel global (urbanizarea, îmbătrânirea popula ției în statele
dezvoltate, „fuga creierelor“); pandemii; fragmentare social ă (extremism violent, revolte împotriva
valorilor dominante); regimuri politice slabe; migra ție; accidente majore; diminuarea puterii statului.
b) la nivel geopolitic: terorism interna țional (atac asupra sistemului de transport, atac asupra
elementelor de infrastructur ă critic ă, atac asupra locurilor intens populate, atac cu arme de distrugere
în mas ă, terorism cibern etic); proliferarea armelor de distrugere în mas ă; conflict interstatal; crima
transfrontalier ă; conflict regional; state fragile; state e șuate; dezechilibre în guvernarea global ă;
schimbarea raporturilor de putere la nivel global; competi ția global ă pentr u resurse (ap ă, petrol,
hrană).
c) la nivel economic: volatilitatea pre țului alimentelor; dependen ța energetic ă; prelungirea recesiunii
economice; criza fiscal ă; inegalitatea veniturilor la nivel global; reducerea investi țiilor în
infrastructur ă; rezisten ța la globalizare.
d) la nivelul mediului înconjur ător: schimb ările climatice; vreme extrem ă; dezastre naturale;
distrugerea ecosistemelor. e)la nivel tehnologic: afectarea infrastructurii critice (infrastructura

50 informa țional ă, uti lități); riscuri generate de noile tehnologii (nanotehnologii; biotehnologii;
genetic ă); fraudarea datelor; atacuri cibernetice.
Aceast ă taxonomie are calitatea de a cuprinde, în linii mari, toate palierele vie ții sociale. Pornind de
la aceasta, sec țiunea următoare î și propune s ă analizeze conceptul de risc de securitate.
Multiplicarea interdependen țelor combinat ă cu complexitatea opera țional ă din ce în ce mai mare fac
ca infrastructurile critice s ă fie din ce în ce mai vulnerabile în fața hazardurilor natu rale, erorilor
umane, problemelor generate de tehnologiile din ce în ce mai complexe, crimei organizate,
terorismului sau altor tipuri de amenin țări. Fiecare dintre aceste evenimente pot determina deterior ări
severe ale infrastructurilor critice. Dezvoltarea tehnologiilor pe de o parte și completa automatizare a
proceselor diminueaz ă drastic posibilit ățile de a implementa m ăsuri suficiente de protec ție a
infrastructurilor critice. Vulnerabilit ățile afecteaz ă în egal ă măsură și bazele de date ce con țin
informa ții sensibile sau confiden țiale.
Cele mai multe dintre infrastructurile critice sunt extrem de vulnerabile în fa ța dezastrelor naturale
cum ar fi cutremurele sau fenomenele meteorologice periculoase.
Concomitent, inf rastructurile critice sunt în mod special vulnerabile în fa ța atacurilor informatice
care pot modifica, distruge bazele de date sau pot bloca func ționarea întregului sistem sau accesul la
serviciile furnizate de acesta.
Unul din aspectele esen țiale în deme rsul analitic de identificare a surselor de insecuritate îl reprezint ă
definirea riscului. În ciuda existen ței unei multitudini de perspective asupra riscurilor de securitate,
trebuie pornit de la faptul c ă nu exist ă o defini ție general acceptat ă referitoare la conceptul de risc.
Pe de o parte, riscurile în domeniul securit ății naționale reprezint ă procese, fenomene sau situa ții cu
grade diferite de probabilitate, a c ăror manifestare poate conduce la apari ția unei amenin țări sau
evolu ții nefavorabi le în raport cu interesele na ționale. Pe de alt ă parte, riscul poate fi interpretat ca
rezultat al „ discrepanțelor dintre scopuri – identificate pe baza intereselor și obiectivelor naționale –
, și mijloacele și resursele disponibile “. Conform acestei viziuni, mijloacele de asigurare a securit ății
naționale constau în totalitatea resurselor (personal, buget, echipamente, voin ță politic ă, timp etc.),
iar riscul apare și se manifest ă atunci când scopurile și mijloacele nu sunt în consonan ță. Aceas tă
viziune se fundamenteaz ă pe concep ția lui Clausewitz, potrivit c ăreia „ succesul oricărei strategii
depinde în primul rând și cel mai mult de armonizarea și coordonarea scopurilor și mijloacelor (…),
iar orice exces poate duce la dizarmonie și ineficie nță“. În al treilea rând, studiul riscurilor trebuie s ă
țină seama și de percep ția individual ă asupra acestor riscuri.
Imaginile pe care le au indivizii, grupurile sau institu țiile statale asupra amenin țărilor, sunt
esențialmente influen țate de percep ția asupra realit ății, totdeauna diferit ă de la individ la individ, de
la stat la stat.

51 Astfel, evaluarea riscurilor din perspectiva obiectivelor securit ății na ționale ar putea lua în calcul
următorii factori (prin prisma raportului care se stabile ște între „valoarea“ intereselor care trebuie
protejate și costurile pe care le presupune ap ărarea acestor interese): proximitatea pericolului fa ță de
grani țele statului, dar și proximitatea în timp, fa ță de momentul prezent, certitudinea sau iminen ța
manife stării (în func ție de miza strategic ă urmărită și de efectul produs în balan ța puterii), natura
amenin țării, pagubele estimate / costurile umane, economice sau de alt ă natur ă ale efectelor pe care
le implic ă materializarea riscului, durata persisten ței poten țialelor efecte ale manifest ării riscului și
poten țialul de extindere a grani țelor spa țiale ale manifest ării riscului.
Metodologia evalu ării riscurilor trebuie s ă cuprind ă o scal ă cu cel pu țin trei trepte (risc înalt, mediu
sau sc ăzut), m ai multe paliere valorice (din punct de vedere al posibilit ății de manifestare – incert /
puțin probabil / probabil / foarte probabil / iminent –, din punct de vedere al pagubelor produse etc.),
mai multe planuri de manifestare (riscuri de nivel tactic / o perațional / strategic78), asociind valori
numerice factorilor de risc, întrucât, prin natura lor și prin implica țiile pe care le produc, ace știa au
importan ță diferit ă, necesitând s ă li se acorde importan ța și aten ția cuvenit ă. De altfel, metodologia
de evaluare stimuleaz ă analiza sistematic ă a problemelor de politic ă intern ă și extern ă, conducând
mai departe la o mai bun ă conștientizare a riscului și a implica țiilor sale în rândul factorilor de
decizie din aparatul de stat. Astfel, metodol ogia evalu ării riscurilor se transform ă într-un instrument
de asisten ță a procesului decizional.
Pe de alt ă parte îns ă, indiferent de complexitatea analizei și evalu ării riscului, nu trebuie ignorat
faptul c ă acest proces analitic men ține în permanen ță un oarecare grad de incertitudine și
ambiguitate. Provoc ările la adresa intereselor na ționale vor avea totdeauna un oarecare grad de
imprevizibilitate, care va caracteriza oricând evolu ția situa ției la nivelul sistemului rela țiilor
interna ționale, atât pe timp de pace, cât și, mai cu seam ă în situa ții de criz ă și conflict.
De aceea, principalul obiectiv al procesului de evaluare a riscurilor cu privire la securitatea
infrastructurilor critice, const ă în identificarea și analiza unor posibile tendin țe de evo luție, precum și
în estimarea relevan ței acestora pentru interesele și obiectivele na ționale.
Acești termeni pot fi defini ți, din perspectiva infrastructurilor critice, conform Doctrinei na ționale a
informa țiilor pentru securitate (adoptat ă de C.S.A.T., în ședința din 23 iunie 2004).
Vulnerabilit ățile „infrastructurilor critice“ sunt definite ca st ări de fapt, procese sau fenomene ce
diminueaz ă capacitatea de reac ție la riscurile existente ori poten țiale sau care favorizeaz ă apari ția și
dezvoltarea acestora, cu consecin țe în planul funcționalit ății și utilit ății.
Vulnerabilit ățile sunt consecin ța unor disfunc ții de sistem, ce genereaz ă deregl ări ale proceselor
informa țional -decizionale, ale conexiunilor, raporturilor și rela țiilor între c omponentele sistemului
sau ale rela țiilor inter sistemice, cu consecin țe asupra echilibrului și stabilit ății economice, sociale și

52 politice. Necunoa șterea sau gestionarea defectuoas ă a disfunc țiilor poate degenera în factori de risc,
amenin țări, stări de pericol sau agresiuni la adresa obiectivelor, valorilor, intereselor și necesit ăților
naționale.
Vulnerabilit ățile „infrastructurilor critice“ pot fi consecin ța unor elemente subiective, ce desemneaz ă
incapacitatea adopt ării unei conduite rezistente la riscuri, presiuni sau tenta ții sau a incapacit ății de
protejare împotriva penetr ării umane sau tehnice. Se apreciaz ă că exist ă, în general, trei grade de
vulnerabilitate a unei „infrastructuri critice“, în func ție de propriet ățile sale și de posibilitatea
penetr ării: vulnerabilitate acceptabil ă, critic ă și inacceptabil ă.
Evaluarea vulnerabilit ăților în rela ție cu infrastructurile critice devine tot mai important ă, deoarece
exist ă o nevoie stringent ă de protejare a acestora fa ță de dezastrele naturale, deficien țele de
exploatare tehnologic ă, precum și de catastrofele generate de ac țiunea factorului uman, voit sau f ără
inten ție. Cu toate c ă s-a încercat o definire a cadrului vulnerabilit ăților, încerc ările f ăcute nu reflect ă
în totali tate nevoia de cuantificare a acestora.
Vulnerabilitatea unui sistem reprezint ă capacitatea de penetrare a acestuia, fie că acțiunea de
penetrare implic ă oameni (resurse umane, colective), partea de hard (resurse materiale, instala ții,
echipamente, aparatu ră etc.) sau de soft (programe informatice, baze de date, elemente procedurale,
modalit ăți de accesare etc.). Astfel, gradul de vulnerabilitate a unui sistem este stabilit în func ție de
capacitatea sa de a -și îndeplini func țiunile pentru care a fost proiectat.
Evaluarea vulnerabilit ăților sistemelor se face în func ție de complexitatea acestora. Complexitatea se
poate reprezenta în mai multe moduri, preferabil fiind cel sub form ă de grafice.
Conceptul de vulnerabilit ăți induse de complexitate necesit ă un modus operandi care s ă se aplice mai
multor utilizatori. Din acest motiv s -a ales un model matematic bazat pe grafice și formule, ca
expresie a existen ței unui sistem/unor sisteme format/e din componente multiple, interconectate, din
care deriv ă caracte rul complex al acestor sisteme.
Reprezentarea opera țional ă a unui sistem multifunc țional este una grafic ă, schematic ă (graphs), care
cuprinde: membrii/constituen ții sau p ărțile sistemului, reprezentate prin noduri ale graphs -ului.
Aceste elemente pot fi co nsiderate drept „atomi“ ai sistemului, ce pot fi evalua ți. Astfel, putem
considera, ca noduri: angaja ții, departamentele, contractorii și subcontractorii (n.n.: institu ții cu care
se colaboreaz ă / coopereaz ă), părțile unui agregat/instala ții/echipament, membrii unei alian țe sau
corpora ții (state /organiza ții / firme) etc.; interac țiunile stabilite între noduri, constituind leg ături.
Pentru a exista o leg ătură, este necesar ca între dou ă noduri s ă existe un schimb / achizi ție / vânzare
de en ergie, informa ție, substan ță etc.. Fiecare reprezentare grafic ă își are propria schem ă/rețea de
legături, ce pot fi direc ționate ierarhic (schimbate, reorientate); leg ăturile sunt de importan ță critic ă
pentru evaluarea securit ății, eficien ței, durabilit ății/sustenabilit ății unui sistem.

53 Fiecare reprezentare grafic ă se particularizeaz ă atribuind nodurilor anumite trăsături, ce pot fi
cuantificate în chip adecvat și transpuse pe o scal ă relevant ă de evaluare a vulnerabilit ăților;
trăsăturile se at ribuie func ție de ceea ce constituie nodurile, adic ă oameni, instala ții, structuri etc.
funcție de obiectivele evalu ării –gradul de securitate, de opera ționalitate, eficien ță etc.; în acest sens,
trăsăturile pot fi cuantificate în func ție de valoare sau de greutate/importan ță. Astfel, unui nod i se
pot atribui, în func ție de vulnerabilitatea relevant ă, valori numerice de la 0 la 10 (exemplu: într -un
centru de dirijare a traficului aerian, caracteristica „pozi ția în clădire“ poate avea valoarea 3 pentru
un func ționar obi șnuit, sau 9 pentru operatorul de trafic).
Conectivitatea (posibilitatea realiz ării unor leg ături cu exteriorul sau de ordin intern), între
elementele constituente ale unui sistem poate fi interpretat ă ca fiind una benign ă (lipsit ă de pericole,
riscuri, amenin țări) sau care necesit ă precau ții și măsuri de prevedere.
Conectivitatea benign ă se refer ă mai ales la leg ăturile de ordin intern, care fac un sistem s ă fie
funcțional, activ, dinamic, constituind premisele eficien ței, eficacit ății, înaltei productivit ăți,
răspunsului rapid la imput -uri și obținerii unor profituri/rezultate optime.
Din perspectiva conectivit ății care necesit ă precau ții, se poate analiza posibilitatea ca o defec țiune
intern ă (incident de securitate) care afecteaz ă un element (nod) al sistemului – (de exemplu: un scurt –
circuit în camera de control a unei centrale nucleare), o instruc țiune / comand ă transmis ă accidental
(de exemplu: o supraînc ărcare a circuitelor unui computer care de ține date importante) or i un
accident / incident major (de exemplu: un virus p ătruns într -o baz ă de date) s ă poată induce riscuri,
vulnerabilit ăți sau pericole în întregul sistem sau în alte noduri / p ărți ale acestuia.
Concluzia de baz ă, reprezentat ă și prin modele matematice de către speciali ști, este aceea c ă un grad
ridicat de conectivitate al unui sistem induce o mai mare vulnerabilitate. A șadar, cu cât posibilitatea
penetr ării este mai mare, respectiv nodurile (elementele) sistemului au valori mai mari, apropiate de
9, deci o vulnerabilitate relevant ă mai mare, iar num ărul de leg ături interne și orientate spre exterior
este mai mare și mai u șor de penetrat (are valori de vulnerabilitate relevant ă apropiate de 1), cu atât
precau țiile și măsurile de securitate pentru dimin uarea/înl ăturarea vulnerabilit ăților și riscurilor
generate de acestea trebuie s ă fie mai ample și mai atent elaborate, aplicate, evaluate periodic și
redefinite.
Dr. Barry Charles Ezell, specialist în infrastructuri, consider ă că modelele de cuantificare a
vulnerabilit ăților infrastructurilor critice sunt inadecvat prezentate în literatura de specialitate, iar
aceste neajunsuri sunt generate de caracterul neperformant al modelelor la care se face apel.
Vulnerabilitatea poate fi definit ă ca o caracteristic ă a sistemului, susceptibil la scenariile de
amenin țare, sau ca o proprietate a sistemului ce poate fi cuantificat apelând la „Modelul de evaluare
a vulnerabilit ăților infrastructurilor – MEV -I“.

54 Acest model este preferat de c ătre deciden ții care opteaz ă pentru modelele de cuantificare în locul
celor care ofer ă evalu ări calitative.
Protejarea eficient ă a infrastructurilor critice (IC) incumb ă focalizarea acțiunilor pe capabilitatea
institu țiilor abilitate s ă evalueze vulnerabilit ățile. Actua lele abord ări în acest domeniu sunt centrate
pe identificare punctelor slabe ale sistemului, nesus ținute îns ă de rigorile cuantific ării.
În domeniul militar, spre exemplu, lipsa de cuantificare constituie una din frustr ările majore, c ăci nu
permite elabora rea unor decizii adecvate privind alocarea forțelor și resurselor pentru protec ție.
Vulnerabilitatea are diferite interpret ări, pentru diferi ți oameni și nu de pu ține ori este asimilat ă
riscului, iar unii percep vulnerabilitatea ca o sum ă de riscuri.
Metodologiile de evaluare a riscului ne pot ajuta s ă înțelegem ce poate evolua nefavorabil, estimarea
consecin țelor și a posibilelor evolu ții menite a permite elaborarea strategiilor de gestionare optime. O
component ă important ă a metodei de evalu are a riscului o constituie determinarea vulnerabilit ăților
sistemului.
Vulnerabilitatea este mai legat ă de no țiunea de probabilitate de materializare a unor scenarii. Riscul
se centreaz ă pe severitatea consecin țelor acestor scenarii probabile.
Modelul MEV -I, bazat pe teoria matematic ă a valorilor multi – atribu ții este structurat ca un „model
al valorii“, având la baz ă teoria sistemelor, iar identificarea componentelor func ționale permite
realizarea structurii modelului valoric.
Sunt dezvoltate patru funcții ale valorii pentru determinarea gradului de protec ție al fiec ărui
component al „modelului valoric“.
Protec ția poate fi realizat ă prin: descurajare – acele m ăsuri percepute de adversari ca fiind prea dificil
de agresat; detectare (sau identificare) , definit ă ca probabilitatea de determinare a unei ac țiuni
neautorizate ap ărute, sau în curs de apari ție, incluzând sesizarea, comunicarea alarmei la centrul de
control și evaluarea alarm ări; întârziere, definit ă ca intervalul de timp, m ăsurat în minute, î n care o
component ă a sistemului de protec ție fizic ă, desemnat ă să împiedice penetrarea în interior sau
ieșirea, devine activ ă în zona protejat ă, și răspunsul la amenin țare, deci se define ște ca intervalul de
timp (în minute) în care se r ăspunde la amenin țare.
Acurate țea modelului este evaluat în dou ă modalit ăți: prin tipul de simulare și prin determinarea
parametrilor cu impact major asupra „ie șirilor“ sistemului.
Parametrii determin ă și ofer ă posibilitatea utilizatorului s ă realizeze amelior ări cu efecte benefice
asupra vulnerabilit ăților sistemului. Datorit ă acestor percep ții diferite și a variet ății formelor de
manifestare, modul de definire a vulnerabilit ății infrastructurii critice variaz ă în func ție de nivelul

55 perspectivei abordate Prin modul d e formulare a defini țiilor, opinez c ă acestea pun accentul pe
problemele pe care le -ar putea avea o entitate (instala ție, sistem, mijloc, aplica ție software etc.) în
cazul apari ției unui incident advers, într -un cadru integrat, sistemic.
Din acest motiv, m etodele cantitative de identificare și evaluare a vulnerabilit ății elementelor
infrastructurii critice trebuie s ă constituie premisa unor reacții manageriale echilibrate, care s ă nu
amplifice efectele negative, aducând în atenție, la nivel teoretic și practic, importan ța
opera ționaliz ării gestion ării riscurilor în domeniul studiat.
În cadrul delimitat de aceast ă viziune, pentru a putea naviga cu succes în spectrul ales de configura ții
sau tipare, consider necesar ă, ca prim pas, clasificarea acestor vulnerabilit ăți.
Evident, folosirea unui singur criteriu de clasificare nu ofer ă o solu ție holistic ă, în m ăsură să
fundamenteze m ăsurile de diminuare, eventual eliminare, a vulnerabilit ăților.
În România, cele mai pregnante vulner abilități se manifestă în : sistemele energetice (producere,
transmitere și distribu ție a energiei electrice); re țeaua de transport (în special sistemul de transport
aerian și portuar, lucr ările de art ă aferente căilor de comunica ții rutiere și feroviare, dar și transportul
urban – cu accent deosebit pe componenta de servicii deservite de metrou); telecomunica ții
(serviciile vocale de telefonie, prin re țeaua telefonic ă și pe cale informatic ă); structurile informatice
(obținere, prelucrare, proc esare, stocare și transmitere a informa țiilor și produselor informa ționale).
Acestea reprezint ă „infrastructuri critice“ de baz ă/esen țiale/vitale pentru orice comunitate, na țiune
sau stat, întrucât cuprind re țele complexe, extinse pe spa ții largi și interconectate, func ționeaz ă într-
un context public complex, au caracter vital pentru desfășurarea vie ții sociale și constituie ținte
pentru adversari. De aceea, ele sunt considerate valori și bunuri na ționale și sunt ap ărate / protejate
prin ac țiuni fizic e, juridice, procedurale și informa ționale.
Factorii de risc la adresa infrastructurilor critice se refer ă la situa ții, împrejur ări, elemente, condi ții
sau conjuncturi interne și externe, uneori dublate și de acțiune, ce determin ă sau favorizeaz ă
materializarea unei amenin țări la adresa acestora, în func ție de o vulnerabilitate determinat ă,
generând efecte de insecuritate.
Factorii de risc specifici acestora sunt men ționați în strategiile de securitate național ă (Strategia
național ă de protec ție a infrastructurilor critice, Strategia na țional ă de management al riscului la
inunda ții, Strategia na țional ă de securitate energetic ă, Strategia energetic ă național ă, etc.) și în
estim ările informative de interes na țional.
Riscurile în domeniul infrastructur ilor critice se pot clasifica în func ție de:
– structura, extinderea, omniprezen ța și finalitatea (urm ări ireversibile, urm ări imediate, urm ări de
lungă durat ă etc.) unor defec țiuni/avarii, gradele asociate de probabilitate a producerii acestora,
precum și poten țialul de ac țiune uman ă (aversiune/mobilizare);

56 – factorul declan șator (eveniment greu previzibil cu impact major, eveniment minor cu urm ări având
grade diferite de periculozitate) și vulnerabilit ățile un ui sistem/unor sisteme;
– natura, gradul de ambiguitate și incertitudine implicat.
AMENINȚĂRILE LA ADRESA INFRASTRUCTURILOR CRITICE sunt reprezentate de
capacit ăți, strategii, inten ții, planuri ce poten țează un pericol la adresa acestora, materializate prin
atitudini, gesturi, acte, fapte ce creeaz ă stări de dezechilibru ori instabilitate și genereaz ă stări de
pericol, cu impact asupra securit ății naționale. Ca indicator de apreciere al unui pericol sau prejudiciu
iminent, amenin țările pot fi identificate în funcție de urm ătoarele caracteristici cumulate: tipul
acțiunilor preconizate (f ățișe,
mascate, mixte, violente, nonviolente), forma (atitudini, gesturi, acte, fapte, evenimente, fenomene,
acțiuni umane), stadiul (latente, posibile, proba -bile, iminente) și natura lor (politic ă, economic ă,
militar ă, social ă, de mediu).
Amenin țările specifice pot fi împ ărțite în dou ă categorii:
– amenin țări fizice la adresa caracteristicilor acestora (fond, form ă, con ținut); – amenin țări
electronice, constând în atacuri bazate pe tehnici electronice, pe comunica ții radio, pe folosirea
calculatoarelor, a re țelelor de calculatoare și comunica ții asupra componentei de comunica ții care
gestioneaz ă și controleaz ă aceste infrastructuri critice.
Stările de pericol la adresa infrastructurilor critice eviden țiază, de regul ă, rezultatul materializ ării
amenin țării ori iminen ța producerii unei agresiuni.
Agresiunea la adresa infrastructurilor critice se materializeaz ă îndeob ște în acțiuni violente sau
nonviolente, desf ășurate prin mijloace armate, electronice, psihologice sau informa ționale, pe baza
unor strategii sau planuri de c ătre o entitate (state, grupuri de presiune, actori non -statali, centre de
putere). În actualul context de secur itate, cea mai frecvent ă form ă de agresiune este cea
informa țional ă – materializat ă prin ac țiuni informa ționale (atacuri, opera țiuni, campanii), întreprinse
împotriva câmpului informa țional, în scopul afect ării informa țiilor, sistemelor informa ționale și a
proceselor de decizie.
Conform Ordinului nr. 660 din 22 noiembrie 2005 al ministrului Economiei și Comer țului (privind
aprobarea Ghidului de identificarea elementelor de infrastructur ă critic ă din economie), precum și a
speciali știlor români, riscurile și vulnerabilit ățile la adresa func ționalit ății infrastructurilor critice din
domeniile social -economice pot fi clasificate, func ție de factorii determinan ți/favorizan ți și mediul de
unde provin, astfel: cele tehnologice sunt de ord in fizic (stare tehnic ă a echipamentelor, instala țiilor,
sistemelor, etc.): la nivel de component ă a sistemului (avarii, declan șări intempestive, ie șiri din
funcțiune, etc.) și la nivel de sistem (de topologie și structur ă – supraînc ărcări, congestii,
dezechilibre, etc.); cibernetice (comunica ții și tehnologia informa ției): sisteme informatice izolate și

57 sisteme informatice deschise (cu posibilitate de acces din exterior); procedurale(legislative,
institu ționale, administrative); conexe func ționării de piață: macroeconomice (ca urmare a
multiplelor interconect ări, deficien țele grave înregistrate într -un anumit sistem se pot repercuta și
asupra altora) și microeconomice (dorin ța de profit a operatorilor priva ți în detrimentul imperativelor
de siguran ță în exploatare, etc.); opera ționale: la nivel de component ă, la nivel de proces și la nivel
de sistem; de management: strategic, tactic și opera țional; de asigurare a pazei și protec ției
diverselor obiective asimilate / asimilabile infrastructurilor critice (în special, din industria de
apărare, din chimie și petrochimie, transporturi feroviare, aeriene și navale la nivelul lucr ărilor de
artă și al depozitelor de materiale explozive); de natur ă uman ă: din interior – cu inten ție (sabotaj) sau
fără inten ție (er ori, furt); din exterior – cu inten ție (terorism, ciber – terorism) sau f ără inten ție
terorist ă (furt, vandalism); de mediu: cauze naturale (cutremure, furtuni, inunda ții, temperaturi
extreme), indisponibilitatea anumitor resurse (ap ă, combustibili în cazul unor temperaturi foarte
scăzute).
VULNERABILIT ĂȚI ȘI FACTORI DE RISC
Infrastructura critic ă se confrunt ă cu o mare varietate de riscuri, acoperind fiecare aspect financiar și
tehnic – factorii de ținători sau purt ători de risc, precum și modul de suportare a riscului – prin
prețuri, amortizarea investi țiilor, obliga ții contractuale sau garan ții, etc.
Definirea riscului este „hazard, pericol, primejdie, expunere la pierderi, prejudicii, dezavantaj sau
distrugere“ (conform Webster’s New International Dictionary, edi ția a II -a). Riscul se distinge de
hazard prin aceea c ă este mai ales rezultatul unei ac țiuni voluntare, în timp ce hazardul este produsul
șansei. Un cutremur este un hazard, conducerea unui proces este un risc. D efinirea riscului combin ă
două elemente importante – ideea de pierdere și conceptul de șansă sau probabilitate.
Fiecare dintre structurile vitale asimilate infrastructurilor critice sau asimilabile acestei categorii,
potrivit speciali știlor în domeniu, poa te fi afectat ă de apari ția și perpetuarea unor vulnerabilit ăți și
factori de risc specifici. Astfel, cele din domeniul energetic, includ sistemele energetice de
producere, transport, distribu ție electricitate, precum și obiectivele și instala țiile nucleare .
Direc țiile constante ale politicilor de securitate a infrastructurilor energetice au vizat, în principal, în
ultimii ani, controlul riscurilor generate de uzura fizic ă și moral ă a majorit ății echipamentelor și
instala țiilor din domeniu, precum și de func ționarea Sistemului Energetic Na țional (SEN) în condi ții
de pia ță liberă.
Liberalizarea pie ței de energie, tendin ță clară din țările dezvoltate, exprimat ă și prin reglement ări
cum ar fi noile directive europene, eliberea ză forțele pie ței, proces ce oblig ă la o regândire a
organiz ării sectorului energetic.

58 În acest context, întregit de angajarea țării noastre în procesul de integrare a piețelor energetice din
cadrul UE – prin aderarea la Uniunea de Coordonare a Transportatorilor de Electricitate (UCTE) și
semnarea Tratatului pentru Constituirea Comunit ății Energetice în Europa de Sud – Est – cristalizarea
unor solu ții adecvate de protec ție a infrastructurilor energetice într -o pia ță energetic ă liberalizat ă
(actua l, parțial liberalizat ă) a României este absolut necesar ă. În acest sens, avariile de sisteme
energetice din întreaga lume (blackouts) au reconfirmat faptul c ă eficien ța economic ă nu poate s ă nu
țină seama de alte elemente care sunt siguran ța în func ționar e și calitatea serviciilor (generatoare,
însă, de costuri suplimentare), astfel încât imperativele de siguran ță în exploatare și de prezervare a
mediului înconjur ător să nu fie afectate de interesele comerciale și dorin ța de profit ale operatorilor
de pe pia ță.
Cele mai recente exemple de perturbare a func ționării unei astfel de infrastructuri critice sunt cele din
7 mai 2007, când o puternic ă explozie a distrus una din principalele conducte prin care gazul rusesc
tranziteaz ă Ucraina, sp re Europa și cea din data de 22 ianuarie 2006 din Ose ția de Nord, când în
numai o jum ătate de or ă
au avut loc explozii la dou ă gazoducte ce asigurau furnizarea cu gaze naturale din Federa ția Rus ă,
către Georgia și Armenia. Anterior, la nivel european și mondial au fost înregistrate mai multe avarii
(28 septembrie 2003 – Italia, 28 august 2003 – Londra, 23 septembrie 2003 – Danemarca și Suedia,
14 august 2003 – Statele Unite și Canada, 12 iulie 2004 – Grecia), impo rtante prin dimensiunea lor,
atât din punct de vedere al puterii întrerupte, cât și al num ărului de consumatori afecta ți. Datorit ă
acestor evenimente produse în re țelele electrice, s -au înregistrat consecin țele semnificative asupra
altor infrastructuri materializate prin: opriri de trenuri, zboruri ale companiilor aeriene întârziate sau
anulate, întreruperi semnificative ale aliment ării cu ap ă (până la 12 ore), întreruperi ale sistemelor de
semnalizare, sc ăderea serviciilor de Internet pân ă la 5% din volumul normal.
Totodat ă, se remarc ă intensificarea interesului comunit ății interna ționale pentru sporirea m ăsurilor de
securitate electronic ă a sistemelor de date, re țelelor și infrastructurii din domeniul energetic
împotriva riscurilor asocia te cyber – terorismului și/sau spionajului corporativ.
Deși, pân ă în prezent, România nu s -a confruntat cu manifest ări de natur ă terorist ă, angajarea deplin ă
a țării noastre, al ături de comunitatea statelor democratice, în războiul împotriva terorismului,
implic ă luarea în considera ție a unei astfel de eventualit ăți.
Concret, securitatea, protec ția și siguran ța func ționării/exploat ării infrastructurilor critice din
Sistemul Energetic Na țional pot fi asigurate prin: coeren ța măsurilor la nivel de sistem luate de
diferi ții proprietari sau administratori ai infrastructurilor critice din domeniul energetic, asigurarea
resurselor de finan țare pentru materializarea măsurilor impuse prin reglement ări și respectiv,
evaluarea permanent ă a criticit ății componentelor sistemului și a eficien ței măsurilor implementate.

59 Pe de alt ă parte, riscuri și vulnerabilit ăți cu posibil impact la adresa exploat ării în condi ții de
siguran ță a entit ăților produc ătoare de energie electric ă, privite ca elemente ale infrastr ucturii critice,
în România, pot fi determinate și de managementul deficitar al proiectelor de reabilitare/modernizare
a obiectivelor energetice sau de modul defectuos de achizi ție a echipamentelor destinate distribu ției
și furniz ării energiei electrice, c e poate conduce la instituirea unor st ări accentuate de risc în
funcționarea S.E.N..
În domeniul energeticii nucleare, principalele vulnerabilit ăți la adresa infrastructurilor critice pot fi
determinate de lipsa de proceduri sau existen ța unor proceduri i neficiente în domeniu; de ineficien ța
sistemelor de protec ție fizic ă (echipamente necorespunz ătoare, for țe nespecializate de reac ție etc.);
de lipsa unei culturi de securitate a angaja ților din domeniu; sau, de unele deficien țe de comunicare
între autorit ățile cu atribu ții în domeniul nuclear.
Totodat ă, un factor important de risc la adresa infrastructurilor critice din domeniul nuclear deriv ă
din probabilitatea de apari ție a unor incidente / accidente în exploatarea obiectivelor nucleare
autohtone, pe fondul neaplic ării corespunz ătoare a prevederilor Legii nr. 111/1996 republicat ă
(privind desf ășurarea în siguran ță a activit ăților nucleare) referitoare la eliberarea avizelor pentru
persoanele care desfășoară activit ăți profesionale cu caracter perma nent sau temporar în punctele de
lucru vitale din instala țiile nucleare.
În domeniul resurselor minerale – sisteme de extrac ție, prelucrare, depozitare și transport al
petrolului, gazelor naturale și altor resurse naturale – principala vulnerabilitate este dat ă de starea
tehnic ă precar ă a infrastructurii, învechit ă în propor ție de 50%, ce necesit ă repara ții capitale și
reabilit ări.
Pe componenta de transport gaze naturale, în România opereaz ă conducte magistrale de tranzit și
conducte de transport ce au durata de via ță depășită – unele au chiar peste 30 de ani – a căror
funcționare, la parametri normali, se încadreaz ă în 25-30 de ani, astfel c ă, din totalul conductelor de
transport intern (ce însumeaz ă circa 13.500 de km), aproximativ 4.5 00 de km necesit ă interven ții
tehnice, respectiv, activit ăți de reabilitare. În plus, subsistemele de transport și echipamentele
tehnice nu îndeplinesc standardele în domeniu, pentru a fi operate în condi ții de siguran ță.
Activitatea societ ăților de distribu ție a gazelor naturale este afectat ă de depășirea duratei de via ță a
conductelor de o țel, precum și de folosirea unor echipamente/sta ții de reglare m ăsurare uzate moral.
Vulnerabilit ăți/factori de risc la adresa elementelor informatice și informa ționale: accesarea
neautorizat ă a rețelelor informatice în scopul deterior ării acestora (virusare); afectarea/deteriorarea
sistemelor de telecomunica ții; alterarea/distrugerea datelor și informa țiilor stocate în unit ățile de
memorie ale echipamentelor electr onice.

60 Vulnerabilit ăți/factori de risc induse de factorul uman, prin: exercitarea deficitar ă a atribu țiilor
specifice de reglementare, supraveghere și control de c ătre factorii decizionali și personalul abilitat al
autorit ăților din domeniu.
Riscul înglobeaz ă toți factorii ce influen țează pe ansamblu probabilitatea ca viitoarele presupuse
beneficii s ă nu fie realizate. Riscul infrastructurii critice este acel risc ce provine din faptul c ă diver și
factori afecteaz ă funcționarea și/sau existen ța infras tructurii critice. Ace ști factori nu sunt lega ți de
modul de ac ționare sau de eficien ța unei infrastructuri critice, de furnizorii, ac ționarii și beneficiarii
săi.
Riscurile economice le includ pe cele asociate tehnologiei utilizate sau riscul îmbătrânirii tehnologiei
(risc de tehnologie), pe cele de reglementare (risc de reglementare) și pe cele ale interven ției
guvernamentale (risc politic).
Riscul economic poate fi evaluat prin examinarea ritmului de cre ștere a pie ței, a diversit ății, a
consumatorilor de baz ă, a disponibilit ății și relativit ății pre țurilor, formelor de infrastructur ă
complementar ă și a gradului de concuren ță în cadrul sferei serviciilor.
Factorii interni sau controlabili includ reac țiile sistemului fa ță de contextul de desfășurare a
procesului respectiv. Diversificarea și flexibilitatea, eficien ța în exploatare și strategiile de dezvoltare
sunt exemple de factori de risc interni pentru operatorii/administratorii de infrastructura critic ă.
Investi țiile în infrastructuri cri tice sunt „pline de asperit ăți“, pline de neprev ăzut, ele se desf ășoară pe
termen lung, necesit ă prognoze exacte și se confrunt ă cu incertitudini politice și de reglementare.
O component ă important ă a riscului este riscul atribuit puterii de reglementare a autorit ăților, de a
emite decizii ce pot avea un efect semnificativ asupra performan țelor financiare ale infrastructurii
critice și pozi ției sale competitive.
Un exemplu tipic, din domeniul energiei, este r ăspunsul de reglementare la creșterea costurilor de
capital sau de exploatare din cauza unei infla ții de valori mari, neanticipate; dac ă organizarea
infrastructurii critice nu este capabil ă să-și recupereze costurile mai ridicate din cauza lipsei
reglement ărilor sau a unui sistem neadecvat de reglement ări, riscul m ărit legat de incertitudinea
reglement ării poate fi transpus în solicit ări de venituri sporite din partea investitorilor.
Reglementarea poate de asemenea s ă micșoreze riscul. Adaptarea test ării în avans (reglement ări în
perspectiv ă), mecanismele de ajustare automat ă – cum ar fi clauzele de ajustare, o analiz ă prudent ă a
programelor importante de investi ții – sunt exemple de încerc ări de reglementare în vederea
micșorării riscului.
Riscul politic se define ște prin interven ția guvernamental ă într-un mod ce afecteaz ă performan ța sau
modul de exploatare a unei infrastructuri critice.

61 Exemplele de influen ță politic ă sau interferen ță care pot afecta negativ operatorii de infrastructur ă
critic ă și pot cre ște riscul includ cerin țele privind utilizarea anumitor tehnologii de folosire a
utilit ăților și a unei anumite politici de pre țuri, ceea ce poate s ă nu permit ă utilit ății să-și recupereze
în totalitate costurile de investi ție sau de exploatare.
Riscul tehnologic este asociat și el infrastructurii critice. Problemele legate de tehnologie sunt de
două tipuri: fiabilitatea și performan ța tehnologiei infrastructurii critice, respectiv îmb ătrânirea
acesteia în timp.
Alegerea unei anumite tehnologii es te făcută pe baza op țiunilor disponibile momentului în care este
luată decizia. Schimb ările rapide ale tehnologiei pot face totuși ca tehnologia s ă se învecheasc ă rapid.
Infrastructurile critice sunt supuse riscurilor fizice ca urmare a avarierii lor în urma unor evenimente
neprev ăzute sau a hazardului natural (alunec ări de teren, erupții vulcanice, inunda ții, cutremure etc.).
Unitățile din sectorul energiei î și proiecteaz ă sistemele la un nivel de redundan ță ce le permite s ă facă
față în multe situa ții de urgen ță (v. Avaria din 10 mai 1977 din România sau ruperea barajului din
Rusia, 2009).
Cei ce sunt preg ătiți să-și asume riscurile între ținerii, protec ției și moderniz ării infrastructurii critice,
o fac anticipând o r ăsplat ă sau o compensa ție. În general, cu cât riscul este mai mare, cu atât se
așteapt ă venituri mai mari. Aceast ă răsplat ă este diferen țiată. Investitorii a șteapt ă un câ știg al
investi ției pe care au f ăcut-o. Beneficiarii așteapt ă calitate în prest ările de servicii și fiabilitate în
furnizare.
Guvernele și reglementatorii sunt participan ți importan ți; prezen ța, gradul de interven ție și puterea
lor afecteaz ă nivelul de risc asumat de investitori, consumatori și furnizori.
Utilizatorii infrastructurii critice î și asum ă riscuri legate de securitatea furniz ării, calitatea serviciilor
și preț. Investitorii se împart de asemenea în dou ă categorii: creditorii și deținătorii de ac țiuni. Primii
își asum ă riscul de neplat ă a sumei împrumutate sau a dobânzilor.
Riscurile tradi ționale sunt inerente infrastructurii critice și, într -o mare m ăsură, independente de
structura, forma de proprietate și cadrul institu țional al proprietarului /administratorului infrastructurii
critice. Ele pot fi clasificate în riscuri pe termen lung și riscuri pe termen scurt. Riscurile pe termen
scurt sunt legate de evenimente imprevizibile.
Doi factori principali influen țează riscul tipului monopol integrat: proprietate de stat, parteneriatul
guvernului și abilitatea unit ăților de a transfera costurile c lienților lor. Parteneriatul și controlul
guvernului asupra infrastructurii critice poate avea un aspect pozitiv sau negativ asupra riscului.
Interven ția guvernamental ă asupra infrastructurii critice nu trebuie s ă conduc ă la cre șterea riscului.
Faptul c ă, în multe cazuri, parteneriatul guvernamental permite unit ății să-și recupereze toate
costurile și să transfere riscul de pre ț la consumatori, poate s ă nu eficientizeze func ționarea, dar

62 reduce riscul. În plus, structura de capital al unit ății de infrastructur ă critic ă este greu echilibrat ă,
raportul datorie / ac țiune este mai mare și marea majoritate a cererii de capital este satisf ăcută prin
instrumente de creditare, frecvent garantate de guvern. Aceasta reduce riscul financiar.
Când un guvern n u permite unui administrator de infrastructur ă critic ă să-și recupereze în totalitate
costurile, din motive politice cum ar fi anti -inflația sau protec ția social ă, lichidit ățile acestuia pot fi
afectate negativ și se pot produce pierderi de exploatare.
Pierderile pot fi finan țate din câ știgurile ambilor parteneri sau în mod direct și/sau indirect prin
mărirea bugetului – de exemplu, prin subven ționare. În ultimul caz, riscul este transferat la pl ătitorii
de impozite și taxe.
Monopolurile inte grate private sunt, în general, supuse unei forme de reglementare. Din perspectiva
riscului, exist ă două elemente noi; atunci când IC este proprietate privat ă, acționarii și autoritatea de
reglementare. Dac ă proprietarul IC este privat, ac ționarii companie i deținătoare au dou ă obiective:
să-și maximizeze profitul, să transfere maximul posibil de risc în sus, c ătre furnizori, sau în jos, c ătre
consumatori. Autorit ățile de reglementare mediaz ă între interesele acestora și cele ale plătitorilor de
taxe. Cerin ța de pre ț „just“ și rezonabil este menit ă să distribuie riscul între proprietar și consumator:
impozitele sunt astfel stabilite ca s ă permit ă companiei deținătoare de infrastructur ă critic ă să
genereze suficiente venituri care s ă le acopere costurile de exploatare și obliga țiile financiare și să
permit ă acționarilor s ă câștige un profit din investi ția corespunz ătoare riscului la care este expus ă
compania de infrastructur ă critic ă.
Dezvolt ările recente ale cadrului structural institu țional și de reglementare a infrastructurii critice
ridică un num ăr de probleme legate de risc, cum ar fi:
Sunt unele funcții ale infrastructurii critice mai riscante decât altele?
Care este impactul asupra riscului în cazul necorel ării unit ăților integrate?
O concu rență mai mare în infrastructura critic ă crește sau reduce riscul prin utilit ăți, pentru ac ționarii
lor și pentru concuren ții lor?
Care sunt implica țiile de risc asupra concuren ței de ținătoare de infrastructur ă critic ă?
Necorelarea unit ăților de proprietate de stat f ără schimbarea tipului de proprietate și a nivelului
concuren ței poate avea mai degrab ă un impact redus asupra nivelului riscului financiar cu care se
confrunt ă unitatea.
Dacă restructurarea unit ăților private const ă în separarea conta bilă și toate părțile rămân sub aceea și
proprietate sub tutela unei companii tip holding exist ă numai o mic ă schimbare în riscul companiei
de tip holding, deoarece riscul cumulat al unităților componente nu se schimb ă substan țial.

63 Creșterea concuren ței înt re operatorii/proprietarii de infrastructura critic ă, competi ția pe pie țele de
vânzare de mari cantit ăți, pentru asigurarea furniz ării utilit ăților în sistem și competi ția pentru
furnizarea serviciilor sunt efectele for țelor competitive.
Contractele au devenit instrumente principale de redistribuire sau împ ărțire a riscurilor. Obiectivul
alocării riscurilor este de a controla consecin țele sale. În acest sens, cel mai bun mijloc de atribuire a
riscurilor este de a le aloca celor cu capabili tate și experien ță în manevrarea și atenuarea lor. Un
contract este principalul mecanism pentru atribuirea unei propor ții corecte de risc celor care îl pot
manevra cel mai bine.
Pentru a le atribui corect riscul ( și compensa țiile) prin intermediul unui contract, este important
pentru p ărți să negocieze pe baze egale și să aibă și alte opțiuni.
Reglementarea, acolo unde exist ă, joac ă un rol important în determinarea performan țelor. Nu numai
forma de reglementare (cea structurat ă față de cea lejer ă), ci poate mai important, evolu ția func ției de
reglementare poate avea efect asupra riscurilor cu care se confrunt ă operatorii de IC.
Un risc cu care se confrunt ă unitățile lejer reglementate este acela al reglement ării progresive –
interven ția prin reglementar e devine progresiv mai dur ă.
Drepturi de monopol / obliga ții de furnizare fac ca rolurile guvernului de proprietar, investitor,
elaborator de politic ă și de reglement ări să se modifice. Principalul obiectiv al politicii României este
dezvoltarea socio -econ omic ă.
Guvernul trebuie să influențeze și să reglementeze: întreținerea și exploatarea IC; procedurile de
prevenire, protecție, securitate(inclusiv economică) a IC; și eficiența utilizării IC.
Operatorii infrastructurilor critice trebuie s ă asigure urm ătoarele elemente principale: capacitatea
disponibil ă trebuie s ă se pun ă la dispozi ția sistemului pe o baz ă nediscriminatorie; beneficiarii
trebuie informa ți asupra costurilor / tarifelor asupra bazei lor de calcul; iar, ac țiunile separate trebuie
contabili zate individual.
TIPOLOGIA PERICOLELOR ȘI AMENIN ȚARILOR LA ADRESA
INFRASTRUCTURILOR CRITICE
Unele dintre pericole și amenin țări fac parte din natura lucrurilor, sunt pericole și amenin țări de
sistem sau de proces, fiind un efect al disfunc țiilor sau un produs al evolu ției sistemelor și proceselor.
Altele sunt provocate în mod inten ționat, ca urmare a anumitor interese, a b ătăliei permanente și
necru țătoare pentru putere și influen ță, adică pentru resurse, pie țe și bani. În acest sens, pericolele și
amenin țările la adresa infrastructurilor critice ar putea fi grupate astfel80: pericole și amenin țări
cosmice, climatice și geofizice; pericole și amenin țări rezultate din activitatea oamenilor;
pericole și amenin țări asupra infrastructurilor critice din spa țiul virtual; pericole și amenin țări
cosmice, climatice și geofizice.

64 Aceste pericole și amenin țări rezult ă, de regul ă, din dinamica fizic ă a pământului, a fenomenelor
meteorologice și chiar cosmice, dar și din posib ila capacitate a omului de a produce astfel de pericole
și amenin țări și a le folosi ca arme cosmice, climatice sau geofizice.
Toate pericolele și amenin țările vizeaz ă în mod direct, în primul rând, oamenii și infrastructurile.
Cele care suport ă direct și aproape f ără posibilitate de reac ție eficient ă aceste amenin țări sunt
denumite infrastructuri critice, între mul țimea deschis ă a infrastructurilor critice și mul țimea
pericolelor și amenin țărilor la adresa acestora se creeaz ă totdeauna rela ții de intercondi ționare
direct ă, intempestiv ă, bine cunoscut ă sau aleatoare, ceea ce face extrem de dificile politicile,
strategiile și practicile de protec ție.
Exceptând nivelul academic, identificarea semnifica ției semantice a acestor con ținuturi este corelat ă
la tipicul situa țiilor la care se raporteaz ă acestea.
Din analiza defini țiilor anterioare, și în raport cu specificit ățile naționale, opinez c ă termenul de
amenin țare reprezint ă, prin inten ționalitate și direc ționare, un pericol poten țial care pe ricliteaz ă
funcționarea sectorului sau elementului de infrastructur ă critic ă ce se dore ște a fi protejat.
Exist ă un spa țiu tipologic diversificat al pericolelor și amenin țărilor referitoare la infrastructura
critic ă, datorat multitudinii de criterii ce pot fi luate în calcul, ca rezultant ă a unui areal diversificat al
dezvolt ărilor politice, sociale, economice și informa ționale actuale și de viitor. Pe m ăsură ce
activit ățile economico -sociale se dezvolt ă, infrastructurile critice ale statului și societ ății devin tot
mai vulnerabile la diversele riscuri și amenin țări. Cu cât știința și tehnologia progreseaz ă, cu atât
vulnerabilit ățile se accentueaz ă și crește posibilitatea de producere a unui atac sau accident ce poate
afecta popula ția, bunurile materiale și mediul înconjur ător.
Panoplia pericolelor și amenin țărilor la adresa infrastructurii critice este destul de diversificat ă,
inciden ța celor asimetrice fiind în cre ștere. O clasificare a pericolelor și amenin țărilor82, ce poate fi
oricâ nd completat ă sau modificat ă, ar putea fi următoarea: pericole/amenin țări naturale (simetrice, ca
de exemplu: cutremure, inunda ții datorate viiturilor, alunec ări de teren, secet ă, etc.; asimetrice, ca de
exemplu: fenomene meteorologice periculoase, c ădere de meteori ți și obiecte cosmice, încălzirea
global ă, etc.); pericole/amenin țări umane (simetrice – fizice, ca de exemplu: accident chimic, r ăzboi
conven țional, accidente de transport, etc. sau cibernetice, ca de exemplu: erori de programare, etc.)
și asimetrice (fizice, ca de exemplu: terorism și crimă organizat ă, accident nuclear și biologic, erori
de proiectare, operare și între ținere a sistemelor, privatizare a elementelor de infrastructur ă, etc.; și
ciberne tice, ca de exemplu: r ăzboi informa țional, r ăzboi bazat pe re țea).
Insuficien ța protec ției fizice și cibernetice a infrastructurilor critice permite amplificarea actelor de
sustragere sau distrugere a m ărfurilor transportate și sporirea riscului producerii unor interven ții

65 agresive voite, de natur ă a perturba sim țitor sistemul de distribu ție a acestor produse/servicii de
utilitate public ă.
În ultimii ani, infrastructura critic ă de transport și distribu ție a energiei a devenit extrem de
vulnerabil ă la atacurile teroriste și alte tipuri de pericole și amenin țări. Economia SUA și cele
occidentale sunt în mare m ăsură dependente de hidrocarburile din Est, în special petrol, orice
întrerupere a aprovizion ării cu resurse energetice putând provoca mari daun e economiilor respective.
De aceea, terori știi vizeaz ă punctele cele mai vulnerabile ale infrastructurii energetice care pot crea
un impact maxim. Dac ă un avion de linie ar distruge facilit ățile energetice de la Ras Tamura din
Arabia Saudit ă, atunci circa 10% din importurile mondiale de petrol ar fi compromise.
De regul ă, atacurile teroriste și piratere ști asupra infrastructurii energetice – instala ții fixe (conducte,
rafin ării, rezervoare), lan țul de aprovizionare (tancuri petroliere, terminale, porturi) s au chiar
elemente de infrastructur ă electronic ă și informa țional ă (procesul de control al re țelelor) – vizeaz ă
producerea unui impact economic cât mai sever, fie prin întreruperea sau încetarea produc ției, fie
prin creșterea pre țurilor interna ționale ale hidrocarburilor sau a costurilor de transport și asigurare.
De altfel, începând din 1991 au avut loc numeroase atentate asupra facilit ăților energetice din Golful
Persic, mai ales cele irakiene. Adesea, și tancurile petroliere au c ăzut prad ă atacurilor terori știlor,
care caut ă să loveasc ă prin orice mijloace interesele occidentale. De asemenea, navele comerciale
constituie o poten țială țintă ale diferitelor grup ări teroriste și piratere ști, având în vedere c ă cea mai
mare parte a transportului co mercial se desf ășoară pe m ările și oceanele lumii.
Având în vedere c ă hidrocarburile și mărfurile comerciale tranziteaz ă mari distan țe de la locul de
produc ție la punctele de distribu ție și consum, orice act perturbator în nodurile energetice și
comerciale sau de -a lungul rutei de transport poate afecta infrastructura energetic ă și comercial ă,
activitatea economic ă și cauza efecte negative altor tipuri de infrastructuri critice. În concluzie,
existen ța societ ății noastre dep inde de capacitatea sa de a asigura aprovizionarea cu produse,
îndeplinirea de func ții și servicii dintre cele mai diverse.
Garantarea vie ții popula ției, integritatea teritoriului și func ționarea institu țiilor țării revin în bun ă
parte protej ării infrastructurilor critice ale statului. Cum o protec ție de 100% nu este nici abordabil ă,
nici realizabil ă, un proces de gestionare a riscurilor ce conduce la selec ția infrastructurilor de protejat
este baza acestui concept.

CAPITOLUL III CONCLUZII
Exemp lul american și experien țele altor țări ne-au condus la selec ționarea a patru provoc ări pentru a
asigura o politic ă eficace de protec ție a infrastructurilor critice.

66 3.1. Actualizarea legislației specifice
În primul rând este necesar s ă se procedeze la o evaluare solid ă a tipului și amplorii principalelor
riscuri și amenin țări la adresa infrastructurilor critice na ționale și adaptarea permanentă a legislației
la noile condiții geo – politice .
Conceptul de Infrastructură Critică ar trebui extins și asupra Infrastructurilor Critice Zonele și
Locale și implicit elaborarea unor prevederi legislative corespunzătoare. O abordare piramidală
începând de la obiective de interes local, zonal, național și finalizând cu cel european ar fi mai
corectă și mult mai eficientă, o astfel de abordare a acestui concept ar duce la o mai mare implicare
a autoritățile teritoriale și locale și nu în ultimul rând prin aceasta ar crește responsabilitatea tuturor
factorilor implicați în administrarea infrastructurilor critice. În loc de a se concentra exclusiv asupra
terorismului sau catastrofelor naturale, protec ția infrastructurilor critice ar trebui s ă urmăreasc ă
panoplia mult mai vast ă a amenin țărilor și să se aplece de o manier ă general ă asupra vulnerabilit ății
sistemelor foarte complexe. O asemenea analiz ă este cu atât mai important ă cu cât, potrivit
pericolului, responsabilit ățile variaz ă și protec țiile trebuie s ă fie diferite. Apare necesitatea obligării
prin lege a managerilor / administratorilor de obiective de Infrastructură Critică pentru realizarea
integrală sau în procent mare ( peste 90 %) a programelor de investiții și mentenanță, a programelor
de pregătire profesională și nu în ultimul rând a pregă tiri continue a personalului prin realizarea de
simulări și exerciții de intervenție pe diverse scenarii.
A doua necesitate este o bun ă înțelegere a vulnerabilit ăților, inclusiv o analiz ă a interdependen țelor
între infrastructuri. Se dovede ște că datorit ă complexit ății din ce în ce mai mari a sistemelor,
metodica actual ă nu este suficient ă pentru a sesiza toat ă întinderea problemei. În plan strategic,
contrar abord ării tehnice dominante, este vorba adesea mai pu țin de cuantificarea și măsurarea
obiectiv ă a riscurilor, decât de a le în țelege în contextul lor social, politico -institu țional, cultural sau
economic.
A treia provocare vizeaz ă faptul de a ști exact rolul fiecă rei infrastructur i critic e.
În al patrulea rând, protec ția infrastructurilor critice pretinde o vast ă cooperare.
Un parteneriat eficace între stat și mediile economice este indispensabil ă.
La nivelul proprietarilor și operatorilor de infrastructuri și servicii critice, este necesar s ă existe
preocup ări mai sus ținute privind managementul integrat al protec ției infrastructurilor critice,
definirea acestora, desemnarea Ofi țerului de securitate care, având suportul legal adecvat s ă
gestioneze, cu structura intern ă desemnat ă, toate aspectele de interdependen ță privind p rotec ția
infrastructurilor critice, din punct de vedere conceptual și acționar și totodat ă să reprezinte interesele
operatorului în rela ția cu structurile abilitate na ționale, structurile similare din statele membre ale
Uniunii Europene și cele desemnate d e către Comisia European ă.

67 La nivelul autorit ăților statului, sunt necesare de luat în considerare aceste cerin țe deoarece,
responsabilitatea principal ă pentru protec ția infrastructurii critice revine în mod normal statelor
membre și proprietarilor/operatorilor de stat sau priva ți, naționali sau multina ționali de infrastructuri
și servicii critice, urmând ca structurile abilitate ale Comunit ății Europene s ă intervin ă, atunci când
este cazul, pentru coordonarea la nivel comunitar a m ăsurilor pentru asigurarea protec ției
infrastructurii critice europene.
O economie puternică , performant ă și competitiv ă, macrostabil ă, dinamic ă sub raportul ritmului de
creștere și adaptabil ă la cerin țele integr ării și ale globaliz ării reprezintă un pilon important al
securității naționale , asigurând condi ții pentru securitatea economic ă și social ă și, respectiv a
infrastructurilor critice ce o sus țin, în interesul majorit ății popula ției, pentru sus ținerea institu țiilor
democratice și fiind o baz ă necesar ă pentru promovarea ini țiativelor vizând eficien ța pe toate
palierele sociale.
Atingerea unui anumit nivel de securitate depinde de capacitatea statului de a gestiona în mod
coerent resurse le la nivel intern și de a câ știga sau men ține accesul la resurse economice externe.
Fenomenul globaliz ării, precum și unele dintre evenimentele politice sau geopolitice punctuale
(războiul textilelor, a șa-numitul r ăzboi al gazelor ruso -ucrainean, sau chia r actuala criz ă economico –
financiar ă pe care o travers ăm în prezent), dar cu impact direct asupra securit ății infrastructurilor
critice și economiei, cu care s -au confruntat societ ățile europene cu prec ădere în ultimul deceniu, au
reprezentat un semnal put ernic asupra faptului c ă securitatea unui stat, a unei societ ăți, a individului
în ultim ă instan ță, dep ășește cu mult domeniul politico -militar, într -un mod deloc de neglijat. Riscul
la adresa infrastructurilor critice este , în acest context, acel risc ce provine din faptul că diverși
factori economici afectează funcționarea și securitatea infrastructurilor critice. Acești factori nu
sunt lega ți de modul de ac ționare sau de eficien ța managementului unei infrastructuri critic e, de
proprietarii sau operatorii s ăi.
Ei sunt mai degrab ă legați de mediul economic, adic ă de nivelul general al economiei și de riscul
general.
Forța economico -financiară a unui stat a devenit în prezent una dintre cele mai importante resurse
de securita te, reprezentând un puternic factor de influență politică în relațiile internaționale .
Corelativ, o economie slabă , care creeaz ă dependen ța economic ă a unui stat fa ță de alte state,
reprezint ă o mare vulnerabilitate și un factor de instabilitate și insecuritate , conducând, în ultim ă
instan ță, la dependen ța politic ă a statului în cauz ă față de statele care îi asigur ă resursele economico –
financiare.
O altă caracteristică foarte importantă pentru tema acestei lucrări a fost aceea că vu lnerabilitățile
infrastructurilor critice cresc și se transformă odată cu creșterea interdependenței și a gradului lor

68 de integralitate . Interdependen ța și integralitatea structurilor creeaz ă un nou tip de vulnerabilit ăți pe
care le -am numit, generic, vulnerabilit ăți de integralitate sau vulnerabilit ăți de interdependen țe.
Lucrarea atrage aten ția asupra felului cum competiția geopolitică devine, pe de o parte, în mod tot
mai pregnant, o competi ție pentru resursele vitale, cele dintâi necesare pentru a asigura dezvoltarea
economic ă, iar pe de alt ă parte folosește mijloace de natură strict economică pentru atingerea unor
obiective geopolitice .
Securitatea infrastructurilor critice are o dimensiune economică și este direct propor țional ă cu
investi țiile fin anciare în sistemul de securitate per ansamblu, la fel cum insecuritatea este direct
propor țional ă cu sărăcia sunt deja lucruri evidente. F ără o economie performant ă și sustenabil ă pe
termen lung, nu pot exista cu adev ărat siguran ță, prosperitate și stabilitate, întrucât economia și
finan țele au un impact direct asupra poten țialului militar, de ordine și siguran ță public ă, deci de
securitate, a șa cum și acesta asigur ă buna func ționare a economiei. La nivel na țional, statului, în
calitate de protector al popula ției, îi revine responsabilitatea de a gestiona cât mai eficient factorii
economici ce favorizeaz ă sau afecteaz ă securitatea, prin maximizarea celor pozitivi și atenuarea sau,
în măsura posibilit ăților, chiar eradicarea celor ne gativi.
Abordarea noastr ă porne ște de la ideea c ă securitatea economiei circumscrie un sistem de
interdependențe între toate palierele unei societăți , care genereaz ă poten țial, siguran ță și stabilitate,
care se intercondi ționeaz ă în spa țiul securit ății și, împreun ă, configureaz ă un sistem dinamic și
complex, sub toate aspectele de securitate.
Aspectele securității energetice care, împreun ă cu problematicile securit ății infrastructurii critice
constituie, în opinia noastr ă, cele mai sensibile elemente ale securității economiei.
Miza geopolitic ă și impactul acesteia asupra arhitecturii rela țiilor de putere în Europa, și nu numai,
au fost și vor r ămâne direct determinate de reac țiile marilor actori consumatori de energie.
Dincolo de rezultatele analitice ob ținute, apreciem c ă lucrarea prezintă valoare prin clarificările
conceptuale, inventarierea teoriilor și curentele de gândire aduse în discuție, precum și cercetarea
influențelor și corelațiilor dintre diverse componente ale securității infrast ructurilor critice.
Responsabilitatea identific ării, evalu ării, protec ției și securiz ării infrastructurilor critice, în condi țiile
creșterii interdependen țelor, accentu ării vulnerabilit ăților și prolifer ării amenin țărilor la adresa
acestora, cap ătă valen țe și valori interna ționale, devenind o problem ă vitală pentru buna func ționare a
societ ății române ști.
Principalele dificult ăți întâmpinate pe durata document ării și elabor ării lucr ării au fost legate în
special de colectarea datelor și coroborarea a cestora în condi țiile în care acestea nu sunt constituite
într-un corpus disponibil permanent publicului larg, ci sunt interpretate și prezentate independent și
pe secven țe.

69 Diversitatea condi țiilor și situa țiilor concrete precum și multitudinea factorilor care interfereaz ă în
procesul de luare a deciziilor, fac deosebit de dificil un efort de evaluare a efectelor acestora în planul
produc ției de securitate a infrastructurilor critice, iar imposibilitatea de a accesa suficiente date c are
să constituie exemple relevante în sensul teoriilor statistice și stocastice ne -a determinat s ă ne
orient ăm preponderent către evalu ări calitative, pe care îns ă le consider ăm în egal ă măsură aplicabile.
Menționând astfel unele neajunsuri, lucrarea prez intă o trecere in revistă a demersurilor făcute de
statele europene în direcția identificării, desemnării și protecției infrastructurilor critice , în paralel,
cu exemplele pe care ni le ofer ă statele de pe continentul american. Astfel, a rezultat un studiu
comparativ realizat la nivelul Uniunii Europene cu privire la identificare și desemnarea de
infrastructuri critice naționale și măsuri de protec ție a acestora, bazat pe studii și acte normative ce
pot fi accesate din open sources .
De-a lungul întregului demers analitic, am c ăutat p ăstrarea obiectivit ății, prin reținerea de la
formularea explicit ă a unor diagrame cu atribu ții și algoritmi procedurali, care s ă pretind ă succesul
deplin al sistemului deciz ional în domeniul securit ății infrastructurilor critice. Apreciem c ă alega țiile
cu privire la existen ța unui astfel de sistem ar suferi de pe urma nivelului mult prea ridicat de
incertitudine care guverneaz ă aceste procese cât și ca urmare a num ărului mare de factori perturbatori
care interfereaz ă în mediul real și care nu pot fi reprodu și într -o simulare fidel ă a proceselor.
Dincolo de toate aceste dificult ăți, aducem în aten ție dimensiunea practică a lucrării , și anume faptul
că atât analiza dezvoltat ă cât și proiectul de construire a unui Departament de gestiune a riscurilor și
protecție la adresa PIC , pe care le propune, ofer ă mai multe sugestii de ordin arhitectural și
procedural în organizarea sistemului de decizie în domeniul securit ății infrastr ucturilor critice,
prezentate atât sub forma lec țiilor înv ățate cât și ca analize de scenarii posibile. Înfiin țarea
departamentului de gestiune a riscurilor la adresa protec ția infrastructurilor critice în subordinea
CSAT este, dup ă părerea noastr ă, deosebit de important ă, tocmai datorit ă necesit ății centraliz ării
informa țiilor (nu doar cu privire la identificarea, desemnarea și securitatea infrastructurilor critice) cu
privi re la riscurile poten țiale, evenimentele produse și măsurile luate și implementate pentru
stabilirea securit ății infrastructurilor critice. La nivelul proprietarilor/ administratorilor/ operatorilor
de infrastructură critică considerăm foarte importantă c rearea unor structuri (entități) care să
cumuleze sub conducere unitară activitățile de protecție a infrastructurilor critice, gestionarea
situațiilor de urgență, pază, protecția mediului precum și securitatea și sănătatea în muncă, ceea ce
ar duce la c reșterea nivelului de pregătire și a capacități de intervenție.
Astfel suntem convin și că lucrarea va fi de interes atât pentru mediul academic, preocupat de
înțelegerea în profunzime a mecanismelor care fundamenteaz ă deciziile din domeniul securit ății

70 infrastructurilor critice și a implica țiilor acestora asupra securit ății na ționale în ansamblu, dar și
pentru factorii de decizie care activeaz ă în acest domeniu.

PROPUNERI – PROIECT PRIVIND ORGANIZAREA UNUI DEPAR TAMENT DE
GESTIUNE A RISCURILOR ȘI PROTECȚIE LA ADRESA INFRASTRUCTURILOR
CRITICE ÎN SUBORDINEA CONSILIULUI SUPREM DE APĂRARE A ȚĂRII (CSAT).

Evolu țiile recente în mediul interna țional de securitate indic ă o perioad ă cu grad relativ ridicat de
instabilitate urmat ă probabil de o perioada de stabilizare a instabilit ății. În acest context, apreciem c ă
infrastructurile critice, protec ția și rezilien ța acestora pot fi o contribu ție la securitate și stabilitate.
Asigurarea protec ției infrastructurilor critice necesit ă o aten ție constant ă asupra consecin țelor
acțiunilor politice în mai multe domenii. Exist ă trei modalit ăți principale pentru a ob ține acest
rezultat în urm ătorii ani: impactul asupra infrastructurilor critice ar putea fi introdus ca o etapă
obligatorie în cadrul sistemului de evaluare a impactului; în al doilea rând, ar trebui dezvoltate noi
metodologii pentru politicile de testare existente ; în al treilea rând, sunt necesari indicatori pentru
succesul inițiativelor privind schimbul de informa ții de la nivel național și de la nivelul UE.
Spuneam la începutul acestei lucr ări că trăim într -o lume interdependent ă, aflată într-o evolu ție
rapid ă, adesea impredictibil ă. Problema este c ă aceste evolu ții nu sunt totdeauna prietenoase pentru
civiliza ția uman ă. Evenimente cu semnificative consecin țe negative în plan social se pot produce
oricând, iar gestionarea lor poate fi o sarcin ă dificil ă dacă nu imposibil de dus la bun cap ăt chiar și
pentru cele mai eficiente institu ții.
Accidentul nuclear de la Cernobâl, atentatul cu gaz sarin din metroul din Tokyo, 11 septembrie,
luările de ostatici de la teatrul moscovit Dubrovka și școala din Beslan, atentatul din gara Atocha,
atentatul de la Londra, cutremurele din Turcia, Pakistan și Indonezia, tsunami -ul care a devastat
Indonezia (nu am respectat neap ărat o ordine cronologic ă a acestor evenimente), Japonia, uraganul
Katrina sau Sandy în SUA – toate acestea au fost situa ții de c riză de securitate la adresa
infrastructurilor critice.
Fără a dori s ă susținem limit ările unor defini ții pe care nu le consideram suficient de acoperitoare
pentru acest concept, consider ăm totu și necesar s ă eviden țiem câteva elemente caracteristice ale unei
crize de securitate a infrastructurilor critice: un eveniment amenin țător și complex, care se produce
brusc; are un impact social semnificativ; pagube materiale însemnate și un mare num ăr de victime;
efectele se manifest ă rapid asup ra unui num ăr foarte mare de persoane; provoac ă o reac ție
emoțional ă intens ă a unor largi categorii sociale; efectele sunt dificil de gestionat și reclam ă
interven ția unui num ăr mare de autorit ăți și costuri materiale însemnate; reclam ă o interven ție rapid ă;

71 poten țial ridicat de destructurare a ordinii sociale existente; pagubele sunt greu de limitat; datorit ă
implic ării sociale importante, se produc efecte politice relevante, fiind în acela și timp necesare și
decizii politice cu privire la gestionarea criz ei. Amprenta unei astfel de crize se p ăstreaz ă pe termen
lung în memoria colectiv ă a comunit ății pe care a afectat -o. Pentru gestionarea unei astfel de crize de
securitate a infrastructurilor critice nu este suficient ă interven ția unui singur organism al statului, ci
este nevoie de o ac țiune concertat ă, ale c ărei obiective s ă fie: un num ăr cât mai mic de victime
omene ști; limitarea pagubelor materiale și limitarea efectelor sociale și economice ale dezastrului.
În România, gestiunea informativ ă a riscurilor la adresa infrastructurilor critice se realizeaz ă, în
prezent, de c ătre SRI iar, la nivelul segmentar, pe spa țiul de activitate, în cadrul fiec ărui proprietar /
operator / administrator de ICN/ICE, sub coordonarea și controlul SRI, de c ătre ofițerul de leg ătură,
care r ăspunde de compartimentul specializat în domeniul ICN/ICE respective, din cadrul fiec ărui
proprietar / operator / administrator de ICN/ICE.
Coordonarea, la nivel na țional, a activit ăților privind identificarea, desemnarea, și protec ția
infrastructurilor critice se realizeaz ă de către Primul Ministru, prin Consilierul de stat desemnat.
Consilierul de Stat coordoneaz ă pentru Primul Ministru și GLIPIC.
OUG 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protec ția infra structurilor critice. Art. 8., lit. (a) și
(b), OUG 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protec ția infrastructurilor critice.
Art.4., lit.1. Idem. Decizia 53/2011privind componen ța, atribu țiile și modul de organizare ale
Grupului de lucru interinst ituțional pentru protec ția infrastructurilor critice.
Punctul na țional de contact în rela ția cu alte state membre, CE, NATO și alte structuri interna ționale
este Ministerul Afacerilor Interne, care are și responsabilitatea managementului re țelei CIWIN la
nivel na țional, dar și a organiz ării și desf ășurării activit ăților necesare implement ării OUG
nr.98/2010 și, respectiv a Secretariatului GLIPIC.
Protec ția și interven ția în situa ții de criz ă, se realizeaz ă de către MAI, respectiv ISU, cu ajutorul
SMURD.
Sugerăm, astfel, înfiin țarea unui departament de management al riscurilor asupra securit ății
infrastructurilor critice, pe lâng ă Primul Ministru, care în situa ția unor evolu ții defavorabile, s ă se
poată activa ca și comandament de criz ă pentru protec ția infrastructurilor critice. S -ar economisi
astfel timp pre țios, iar reac ția autorit ăților ar fi mai adecvat ă, evitându -se paralelismele ori
concuren ța inutil ă.
Concep ția unei asemenea structuri trebuie s ă aibă în vedere misiunea pentru care ea ar fi creat ă,
respectiv:
▸ luarea deciziilor în privin ța protec ției infrastructurilor critice;

72 ▸ medierea schimbului de informa ții între entit ățile responsabile cu infrastructurile critice și cele
responsabile cu func țiile critice pentru societate;
▸ stabilirea și folosirea standardelor și metodologiilor pentru clarificarea cadrului general al
infrastructurilor critice;
▸ clasificarea și coordonarea informa țiilor legate de riscuri, amenin țări și vulnerabilit ăți ale
infrastructurilor critice;
▸ dezvolta rea de obiective și strategii pentru protec ția infrastructurilor critice;
▸ stabilirea unei scheme de finan țare, guvernamentale pentru protec ția
infrastructurilor critice;
▸ întărirea cooper ării și a schimbului de informa ții;
▸ dezvoltarea de studii privind vulnerabilit ățile infrastructurilor critice naționale și europene cu
impact asupra dezvolt ării societ ății și economiei române ști;
▸ identificarea și gestionarea riscurilor la adresa IC;
▸ sinteza informa țiilor cu privire la PIC;
▸ identificarea condi țiilor și formelor în care acestea s -ar putea materializa, ca și a celor mai
eficiente proceduri de r ăspuns;
▸ construirea de scenarii de producere a dezastrelor – naturale sau cu cauze induse (cutremur,
atentate cyberteroriste, accidente la facilit ăți industriale, etc.);
▸ conceperea variantelor de r ăspuns la astfel de evenimente, cu identificarea institu țiilor implicate, a
necesarului logistic, a procedurilor de interven ție;
▸ evaluarea pagubelor și a num ărului p otențial de victime în diversele scenarii;
▸ evaluarea unor precedente în materie, din perspectivele: cauzelor, a reacțiilor de r ăspuns ale
autorit ății care a gestionat evenimentul, a posibilit ăților de a eficientiza r ăspunsul, a identific ării
elementelor care ar trebui evitate și a gre șelilor f ăcute.
Departamentul trebuie astfel s ă aibă o imagine cât mai complet ă a riscurilor și amenin țărilor la adresa
infrastructurilor critice, cu care se poate confrunt ă România la un moment dat, obiectivul s ău final
fiind un cât mai ridicat nivel de securitate a infrastructurilor critice, pe teritoriul României.
Desigur, ca de fiecare dat ă când lucrurile sun ă bine în teorie, ele se dovedesc dificil de pus în
practic ă. Se pune firesc întrebarea cine ar trebui s ă facă parte dintr -o astfel de structur ă care s ă se
ocupe cu managementul riscurilor la adresa securit ății infrastructurilor critice?
Rezolvarea unei probleme de securitate și PIC necesit ă o sum ă de decizii politice și de m ăsuri
administrative. De aceea, acest dep artament poate fi dezvoltat pe scheletul Centrului pentru Situa ții
de Urgen ță existent în cadrul Secretariatului General al Guvernului, urmând s ă aibă competen țe: de

73 centralizare a inform ărilor cu privire la infrastructurile critice (de la centrele sectoriale și centrele din
Ministerul de Interne), de analiz ă a evenimentelor care au avut loc, de dezvoltare de scenarii ce pot
îmbun ătății procedurile de paz ă și protec ție a infrastructurilor critice, d e a dezvolta proceduri de
prevenire a evenimentelor la adresa PIC, etc..
Pentru ca decizia s ă fie oportun ă este nevoie ca informa ția pe care se bazeaz ă să fie de bun ă calitate.
Pentru aceasta este nevoie s ă existe o bun ă funcționare a comunic ării cu ofi țerii de leg ătură și cu
celelalte structuri ale statului, ca și cu principalele institu ții. Datorit ă compartiment ării informa ției
despre PIC, aceast ă structur ă ar trebui s ă coordoneze:
▸ ofițerii de leg ătură cu principalele servicii de informa ții: SRI, SIE, DGIA, DGIPI.
▸ ofițeri de leg ătură cu Statul Major General, care s ă se poat ă implica în coordonarea un eventual
sprijin acordat de armat ă.
▸ ofițeri de leg ătură cu structurile de ordine și siguran ța public ă – Poliție, Jandarmerie, Pompieri.
▸ comunicatorii și comunicarea pentru IC – aceștia nu pot lipsi în condi țiile în care opinia public ă
are preten ția – justificat ă de altfel – de a fi informat ă, dac ă se poate în timp real, cu privire la evolu ții.
În situa ții de dezastre o atitudine orientat ă către comunicarea eficient ă are efecte benefice, crescând
nivelul de încredere și interdependen ță, favorizând astfel interven ția concertat ă.
Gestionarea oric ărei crize creeaz ă nevoia de informa ții exacte, procurate în cel mai scurt timp.
Aceasta este o afirma ție teoretic ă. Practica arat ă însă că gestionarea unei crize reclam ă informa ții
dintre cele mai variate . Pentru a acoperi aceast ă necesitate, din departament ar trebui fac ă parte
speciali ști în managementul informa țiilor, care s ă organizeze bazele de date și mai ales trebuie s ă știe
cum s ă obțină rapid date noi dac ă este nevoie de ele.
Departamentul ar urma s ă fie structurat pe cinci birouri:
(1) baze de date – aici vor fi colectate inclusiv informa ții despre crize din alte state, procedurile și
structurile de interven ție, avantajele și dezavantajele acestora;
(2) dispecerat avertiz ări – structura ar trebui s ă lucreze practic în foc continuu și, care s ă includ ă și
ofițerii de leg ătură;
(3) comunicare;
(4)logistic ă și administrativ – o aten ție deosebit ă trebuie acordat ă comunica țiilor și rețelelor prin care
face transfer al datelor;
(5)comand ă și control – aceasta din urm ă ar urma s ă asigure leg ătura cu decidentul politic și să
coordoneze activitatea de colectare a datelor și interven ția.
În mod evident, departamentul trebuie s ă construiasc ă procedurile de baz ă pentru interven ția în cazul
riscurilor care sunt cele mai probabil de a se materializa.

74 Procedurile nu trebuie s ă fie fo arte am ănunțite, altminteri exist ă posibilitatea ca o anumit ă acțiune
necesar ă să nu se poat ă întreprinde din cauz ă că nu exist ă procedura pentru ea. Totu și, aceste
proceduri trebuie s ă dea reperele de baz ă, ale interven ției și, având în vedere c ă articularea ac țiunilor
de contracarare a riscului, trebuie f ăcută în cel mai scurt timp, constituind responsabilitatea
principal ă a departamentului.
Dacă la început aceast ă structur ă va putea func ționa cu personal deta șat de la alte structuri sau
institu ții ale statului și cu buget alocat din bugetul SGG și al organismelor mai sus men ționate;
ulterior, acest departament va trebui s ă-și regăseasc ă locul în subordinea CSAT , având atât aparat de
lucru stabil, cât și personal deta șat sau delegat de la alte structuri, respectiv, cu buget propriu (prins
în bugetul SGG sau Președinției pentru anul urm ător).
Ceea ce dorim s ă subliniem în acest subcapitol este c ă: pe componenta de situa ții de urgen ță,
calamitate, etc., Executivul se bazeaz ă pe Comitetul Na țional pentru Situa ții de Urgen ță, din
subordinea ministrului de interne și, respectiv, coordonarea Primului Ministru; ISU este cel care
intervine în situa ții de urgen ță, având partea de pompieri și SMURD, dar Inspectoratul pentru Situa ții
de Urgen ță (ISU) nu est e în măsură sau are competențe limitate în rezolvarea protecției, asigurarea
rezilienței infrastructurilor critice ; Centrul pentru situa ții de urgen ță din cadrul Secretariatului
General al Guvernului adun ă inform ările cu privire la aceste evenimente; etc..
Cu toate acestea, nu există un organism , în subordinea CSAT , care să gestioneze centralizat și
specific, informațiile și decizia în caz de pericol la adresa securității infrastructurilor critice, iar
acesta ar trebui înființat.
BIBLIOGRAFIE
I. Legisla ție na țional ă, european ă și interna țional ă
Legisla ția na țional ă
1. Legea 51/1991 privind siguran ța național ă a României.
2. Strategia de securitate na țional ă din 1991 – „Concep ția privind securitatea
național ă a României“ – și cea din 1994 intitulat ă „Concep ția integrat ă privind
securitatea na țional ă a României“.
3. Carta Alb ă a Guvernului. Armata României 2010: reform ă și integrare
euro-atlantic ă. Bucure ști:Editura Militar ă. 2000.
4. H.G. nr. 1088 din 09.11.2000 – Regulamentului de ap ărare împotriva incendiilor
în mas ă.
5. Recens ământul Popula ției și Locuin țelor, Guvernul României, Bucure ști,
martie 2002.
6. Legea nr. 415 / 27 iunie 2002 privind organizarea și func ționarea Consiliului
Suprem de Ap ărare a Țării.
7. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protec ția informa țiilor clasificate.
8. H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor na ționale de
protective a informa țiilor clasificate în România.

75 9. Constitu ția României, 1991, modificat ă și compl etată prin Legea de revizuire a
Constitu ției României nr. 429 / 2003, în Monitorul Oficial al României, 29
octombrie 2003, disponibil lahttp://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339.
10. Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie, H.G. nr. 1535/
2003.
11. Legea nr. 333 din 22 iulie 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor valorilor și
protec ția persoanelor.
12. Legea 484 din 18 noiembrie 2003 privind aprobarea OUG 80/2003 și a Codului
interna țional pentru securitatea navelor și facilita ților portuare (Codul ISPS).
13.Legea 535/25 noiembrie 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului
14.Ordinul Ministrului Economiei nr. 660/2004 – Ghidului de identificarea
elementelor de infrastructura cr itică din economie.
15.Ordonan ța de urgen ță a Guvernului nr. 21 din 15.04.2004 privind Sistemul
Național de Management al Situa țiilor de Urgen ță.
16.H.G. nr. 1491 din 09.09.2004 – Regulamentului cadru privind structura
organizatoric ă, atribu țiile, func ționarea și dotarea comitetelor și centrelor
operative pentru situa ții de urgen ță.
17.Ordinul Ministrului Economiei nr. 660/2004: privind aprobarea Ghidului de
identificare a elementelor de infrastructura critica din economie.
18.H.G. nr. 2288 din 09.12.2004 – Aprobarea repartiz ării principalelor func ții de
sprijin pe care le asigur ă ministerele, celelalte autorit ăți publice centrale și
organiza țiile neguvernamentale privind p revenirea și gestionarea situa țiilor de
urgen ță.
19.Legea nr. 481 din 08.11.2004 privind protec ția civil ă.
20.H.G. nr. 1854/2005 pentru aprobarea Strategiei na ționale de management al
riscului la inunda ții.
21.Codul Aerian al României, consolidat cu Legea nr. 399/2005.
22.H.G. nr. 547 din 09.06.2005 – Strategiei na ționale de protec ție civil ă.
23.H.G. nr. 642 din 29.06.2005 – Criteriile de clasificare a unit ăților
administrativ -teritoriale, institu țiilor publice și operatorilor economici din punct
de vedere al protec ției civile, în func ție de tipurile de riscuri specifice.
24.H.G. nr. 1222 din 13.10.2005 – Principiile evacu ării în situa ții de conflict armat.
25.H.G. nr. 1854 din 22.12.2005 – Strategia na ționala de management al riscului la
inunda ții.
26.Ordin ul nr. 660 din noiembrie 2005 al ministrului economiei și comer țului
privind aprobarea Ghidului de identificare a elementelor de infrastructur ă
critic ă în economie.
27.Planul Na țional de Dezvoltare 2007 -2013, Guvernul României, decembrie
2005.
28.Strategia post -aderare 2007 -2013, Guvernul României, Bucure ști, 2006.
29.Legea 319/2006 a securit ății și sănătății în munc ă.
30.Legea nr. 307 din 12.07.2006 privind ap ărarea împotriva incendiilor.
31.Legea nr. 212/24 mai 2006 privind modificarea și completarea Legii nr.
481/2004 privind protec ția civil ă.

76 32.H.G. nr. 1489 din 09.09.2004 – Organizarea și func ționarea Comitetului
Național pentru Situa ții de Urgen ță, modificat ă și completat ă prin H.G. n r. 386
din 22.03.2006
33.H.G. nr. 1040 din 09.08.2006 – Planului na țional de asigurare cu resurse umane,
materiale și financiare pentru gestionarea situa țiilor de urgen ță.
34.Ordinul Ministrului Economiei nr. 671/2006: privind înfiin țarea „Grupului de
Lucr u pentru Protec ția Infrastructurii Critice din domeniul Energiei Electrice“.
35.Ordin MAI nr. 1474/12 octombrie 2006 privind Regulamentul de planificare,
organizare, preg ătire și desf ășurare a activit ății de prevenire a situa țiilor de
urgen ță.
36.Cadrul St rategic Na țional de Referin ță 2007 -2013, www.gov.ro.
37.Strategia de Securitate Na țional ă a României, Bucure ști, 2007.
38.Strategia energetic ă a României pentru perioada 2007 -2020, Monitorul Oficial
al României, partea I, nr. 781/19.XI.2007.
39.Ordinului n r. 290/31.05.2007 al Ministrului Transporturilor, pentru introducerea
masurilor de consolidarea securit ății portuare în fa ța amenin țării atentatelor la
adresa securit ății.
40.H.G. nr. 537 din 06.06.2007 – Contraven țiilor la normele de ap ărare împotriva
incendiilor.
41.H.G. nr. 969 din 22 august 2007 – Organizarea, desf ășurarea și conducerea
pregătirii pentru ap ărare a persoanelor cu atribu ții de conducere în domeniul
administra ției publice, la nivel central și local.
42.Ordin MAI nr. 483 din 19 mai 2008 privind organizarea și desf ășurarea
programelor de preg ătire a speciali știlor compartimentelor pentru prevenire din
serviciile voluntare pentru situa ții de urgen ță.
43.H.G. nr. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei na ționale de prevenire a situa țiilor
de urgen ță.
44.Strategia na țional ă de comunicare și informare public ă pentru situa ții de urgen ță
– H.G. nr. 548 din 06.06.2008.
45.Anuarul statistic al României, Bucure ști, 2010.
46.H.G. nr. 718/13.07.2011, pentru aprobarea Strategiei na ționale privind protec ția
infrastructurilor critice, Monitorul Oficial, partea I, nr.555/4 din 04. 08.2011.
47.OUG 98/2011, aprobat ă prin L18/2011.
48.H.G. 1110/2011 Hot ărâre privind componen ța, atribu țiile și modul de
organizare ale Grupului de lucru interinstitu țional pentru protec ția
infrastructurilor critice.
49.H.G. 1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice na ționale.
Legisla ția european ă
1. Decizia Cadru [COM 2001] nr. 521 final din 15.09.2001 a Consiliului Europei
privind definirea terorismului, Bruxel, Belgia, 2001.
2. Hot ărârea comun ă a Consiliului Europei nr. 2001/792/EC EURATOM privind
„Sistemul comun de comunica ții și informare de urgen ță“, Bruxel, Belgia,
2001.
3. Hot ărârea Co nsiliului Europei 2001/722/EEC din 23 octombrie 2001 privind

77 stabilirea unui Mecanism Comunitar care s ă faciliteze înt ărirea cooper ării în
cadrul interven țiilor de asisten ță de protec ție civil ă, Bruxel, Belgia, 2001.
4. *** Infosurance, Zürich, 2001.
5. Hotărârea Consiliului Europei 2001/792/EEC din 28 februarie 2002 privind
reîntărirea cooper ării în domeniul antren ării în protec ția civil ă, Bruxel, Belgia,
2002.
6. ESPON 1.3.1: The Spatial Effects and Management of Natural and
Technological Hazards in Eur ope, Geological Survey of Finland.
7. „Analysis of Critical Infrastructures – The ACIS methodology“ (Analysis of
Critical Infrastructural Sectors), Germany, 2004.
8. Informare a Comisiei Europene c ătre Consiliul Europei și Parlamentul
European COM (2004)70 2 final privind protec ția infrastructurii critice în lupta
împotriva terorismului, Bruxel, Belgia, 2004.
9. Înțelegerile Uniunii Europene din 01.12.2005 privind coordonarea crizelor și
urgen țelor, Bruxel, Belgia, 2005.
10.Green Paper on a European Programm e for Critical Infrastructure Protection,
COM (2005) 576 final.
11.Programul european COM (2006)786 final privind protec ția infrastructurii
critice a Comunit ății Europene, Bruxel, Belgia, 2006.
12.The European Program for Critical Infrastructure Protection , COM (2006)786
final.
13.„Protecting Critical Infrastructures – Risk and Crisis Management“ – A guide
for companies and government authorities, Federal Ministry of Interior,
Germany, 2007.
14.EU Energy Policy Data, Brussels, 10.01.2007.
15.Ghidul pentru P rogramul european privind protec ția infrastructurii critice al
Comunit ății Europene, Bruxel, Belgia, 2007.
16.Rezolu ție legislativ ă a Parlamentului European P6_TA(2007)0325 privind
Identificarea, Clasarea și Protectia Infrastructurilor Critice Europene, Bruxel,
Belgia, 10.07.2007.
17.European Commission: Principles of multi risk assessment – Interaction
amongst natural and man induced risks, FP6 SSA project, Contract 511264.
18.European Critical Infrastructure, EU Council, Luxembourg, 5 iunie 2008.
19.Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind
identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea
necesit ății de îmbun ătățire a protec ției acestora.
20.European Commission: Critical Analysis if the current practices and
methodologies in Risk Assessment including Hazard Identification and Risk
Mapping used in a representative sample of Member States,
ENV.A.3/ETU/2009/007r.
21.„Protecting Critical Infrastructure in the EU“/CEPS Task Force Report, Centr e
for European Policy Studies, Brussels, 2010.
22.IRASMOS: Integral Risk management of rapid of extremely rapid mass
movements, D52, Technical report, FP 7 project.

78 23.ISO 31010: Risk management – Risk assessment techniques.
24.ISO Guide 73: Risk managemen t – Vocabulary.
25.JRC IPSC: Risk Mapping in the New Member States – A summary of general
practices for mapping hazards, Vulnerability and Risk.
26.Non -Paper by France, Germany, Netherlands, Portugal, Slovenia, Spain and
the United Kingdom: National Risk A ssessment.
27.SCENARIO: Inside Risk: A Strategy For Sustainable Risk Mitigation, Editors:
Claudio Margottini and Scira Menoni, September 2010, FP 6 project.
Legisla ția interna țional ă
1. Critical Foundations. Protecting America’s Infrastructures. The Report of the
President’s Commission on Critical Infrastrucutre Protection, Washington DC,
October 1997.
2. DoD (department of Defense, USA) – „Critical • infrastructure Protection“
NDIA, Information Briefing, 2002
3. Raportul Departamentului Securit ății Interne al Statelor Unite ale Americii
privind planificarea scenariilor na ționale de lupt ă antiterorist ă, Washington DC,
SUA, 2002.
4. Strategia de Securitate Na țional ă a Statelor Unite din 16 iulie 2002, „Protejând
infrastructura critic ă și mijloacele cheie“, Washington DC, SUA, 2002
5. Critical Infrastructure Protection Concept Document, EAPC(CPC)WP(2003)3,
http://www.nato -pa.int/default.asp?SHORTCUT=1165.
6. Directiva Preziden țială a Securit ății Na ționale nr.7: Identificarea infrastructur ilor
critice, priorit ăți și protec ție, Washington DC, SUA, 17 Decembrie 2003.
7. Document de concep ție al NATO EAPC(CPC)WP(2003)3 privind protec ția
infrastructurii critice, Washington DC, SUA, 2003.
8. National Strategy for Physical Protection of Critical Infrastructure and Key
Assets, Homeland Security Agency, february 2003.
9. A More Secure World: Our Shared Responsibility, ONU, 2004.
10. National Security Strategy of the United States, 2006.
11. Planul de Protec ție al Infrastructurii na ționale – 2007/2008, Washington DC,
SUA, 2007.
12.Australian Emergency Management Committee, 2009: National Emergency Risk
Assessment Guidelines, Tasmanian State Emergency Service, Hobart.
II. Lucr ări din literatura român ă
1. Alexandrescu, Grigore. (2004). Amenin țări la adresa securit ății, Bucure ști:
Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate, Editura Universit ății
Naționale de Ap ărare.
2. Alexandrescu, Grigore.; Popa, Vasile. (2004). Posibile arhitecturi institu ționale
europene . Bucure ști: Editura Univers ității Na ționale de Ap ărare.
3. Alexandrescu, Grigore.; V ăduva, Gheorghe. (2006). Infrastructuri critice.
Pericole, amenin țări la adresa acestora. Sisteme de protec ție. Bucure ști:
Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare „Carol I“.
4. Andriciuc, R. ;Steiner, N. (2004). Elemente fundamentale ale managementului
crizelor și urgen țelor civile din perspectiva protec ției civile . Bucure ști: Editura

79 MPM Edit Consult.
5. Bari, Ioan. (2003). Probleme globale contemporane , Bucure ști:Editura
Economic ă.
6. Băcanu, Bogdan. (2007). Tehnici de analiz ă în managementul strategic .
Bucure ști:Editura Polirom.
7. Bădescu, Ilie. (2009). Despre criz ă în lumina teoriei succesiunii coexistent.
Bucure ști:Academia Român ă, Centrul Român de Economie Comparat ă și
Consens.
8. Bădescu, Ilie. (2006) Enciclopedia sociologiei universale , vol. 1 și 2,
Bucure ști:Editura Mica Valahie.
9. Bădescu, Ilie. (2005). Tratat de geopolitic ă. Bucure ști:Editura Mica Valahie.
10.B ădileanu, Marina (coord.). (2007). Piața utilit ăților energetice între
reinventare și sustenabilitate . Bucure ști: Editura Expert.
11.B ărbulescu, Iordan Gheorghe. (2007). Sistemul institutional . Bucure ști:
Editura Tritonic.
12.Boia, Lucian. (2002). România – țară de frontier ă a Europei . Bucure ști:
Editura Humanitas.
13.Brânda ș, Claudiu. (2007). Sisteme suport de decizie pentru managementul
performant. Concepere, proiectare și implementare . Timi șoara: Editura
BrumaR.
14.Buzan, Barry. (2000). Popoarele, statele și teama . Chi șinău:Editura Cartier.
15.Chelcea, S.; M ărginean, I.; Cauc, I. (1998). Cercetarea sociologic ă. Metode și
tehnici . Bucure ști: Editura Destin.
16.Ciumara, Mircea. (1996). Economie, politic ă și interesul na țional. Bucure ști:
Editura Expert.
17.Claval, Paul. (2001). Geopolitic ă și geostrategie. Gândirea politic ă, spa țiul și
teritoriul în secolul al XX -lea. Bucure ști:Editura Corint.
18.David, Aurel V. (2008). Doctrine, politici și strategii de securitate . Bucure ști:
Editura Funda ției România de Mâine
19.David, Aurel V. (2005). Sociologia na țiunilor . Bucure ști: Editura Tempus
Dacoromânia Comterra.
20.Diamescu, Andrei -Marius. (2009). Economia securit ății vs. Securitatea
economiei . Bucure ști:Centrul de Informare și Documentare Economic ă,
Institutul Na țional de Cercet ări Economice „Costin C. Kiri țescu“.
21.Diamescu, Andrei -Marius. (2009). Fundamente economice ale sistemului de
securitate na țional ă. Bucure ști:Editura Centrului de Informare și Documentare
Economic ă a Institutului Na țional de Cercet ări Economice „Costin C.
Kirițescu“.
22.Diamescu, Andrei -Marius. (2012). Fundamente economice ale deciziei în
domeniul securit ății naționale . Bucure ști:Editura Expert.
23.Dinu, Marin. Socol, Cristian. Merinas, Marius. (2005) . Mecanisme de
convergen ță și coeziune. Bucure ști: Editura Economic ă.
24.Dinu, Mihai -Ștefan, Alexandrescu, Grigore. (2004). Surse de instabilitate ,
Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate, Bucure ști:Editura

80 Universit ății Na ționale de Ap ărare.
25.Filip, Florin. (2001). Societatea informa țional ă – Societatea cunoa șterii;
concepte, solutii și strategii pentru România . Bucure ști:Editura Expert.
26.Ghica, Alexandra; Zulean, Marian. (2007). Politica de securitate na țional ă.
Concepte, institu ții proc ese. Bucure ști: Editura Polirom.
27.Ioan -Franc, Valeriu (coord.). (2000). Din lucr ările Comisiei de la Snagov –
martie -iunie 1995 . Bucure ști: CIDE.
28.Liiceanu, Gabriel. (1997). Despre limit ă. Bucure ști:Editura Humanitas.
29.Mali ța, Mircea. (2007). Între r ăzboi și pace . Bucure ști: Editura CH Beck.
30.Mali ța, Mircea. (2007). Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diploma ție.
Bucure ști: Editura CH Beck.
31.Mali ța, Mircea. (1998). Zece mii de culturi, o singur ă civiliza ție.
Bucure ști:Editura Nemira.
32.Mali ța, Mircea (coord.). (1982). Mecanisme de reglementare pa șnică a
diferendelor dintre state. Bucure ști: Editura Politic ă.
33.Me șniță, Gabriela; Oprea, Dumitru. (2002). Sisteme informa ționale pentru
manageri , Iași, Editura Polirom.
34.Moraru, Ion. (1997). Psihologia creativit ății, Universitatea Hyperion,
Facultatea de psihologie -sociologie. Bucure ști: Editura Victor.
35.Moro șan, Iosefina. (2006). Analiza economico -financiar ă. Tehnici și metode.
Bucure ști: Editura Funda ției România de Mâine.
36.Moscovici Serge. (1995). Psihologie social ă sau ma șina de fabricat zei . Iași:
Editura Universit ății „Al. I. Cuza“.
37.Mo ștoflei, Constantin; Du țu, Petre. (2004). Apărarea colectiv ă și apărarea
național ă. Bucure ști: Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare.
38.Mo ștoflei, Constantin; Sarcinschi, Alexandra. (2004). Militar – non-militar în
securitatea na țional ă. Dilema Armatei. Bucure ști:Editura Universit ății
Naționale de Ap ărare.
39.Mure șan, Mircea; V ăduva, Gheorghe. (2006). Războiul viitorului – viitoru l
războiului . Bucure ști: Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare „Carol I“.
40.Mure șan, Mircea; V ăduva, Gheorghe. (2006). Strategia de parteneriat,
parteneriatul strategic. Bucure ști: Editura Universit ății naționale de ap ărare
„Carol I“.
41.Nicolescu, Ovidiu; Verboncu, Ion. (1999). Management . Bucure ști: Editura
Economic ă.
42.Ni țu, Ionel (coord.). (2011). Ghidul analistului de intelligence: Compediu
pentru anali știi debutan ți. Bucure ști: Editura Academiei Na ționale de
Informa ții „Mihai Vit eazul“.
43.Oancea, Mirela. (2005). Sisteme informatice pentru asistarea deciziei
financiare . Bucure ști: Editura ASE.
44.Obreja, Cristian; Rusu, Costache. (2009). Protejarea și promovarea
intereselor firmei prin intelligence . Bucure ști: Editura Expert.
45.Oni șor, Constantin. (1999). Teoria strategiei militare. Bucure ști:Editura
Academiei de Înalte Studii Militare.

81 46.Oprea, Dumitru. (1999). Analiza și proiectarea sistemelor economice . Iași:
Editura Polirom.
47.Patriciu V.V.; Petro șanu M.; Bica I.; Cristea C. (1998). Securitatea
informatic ă în Unix și Internet. Bucure ști: Editura Tehnic ă.
48.Petrescu, Stan. (2005). Apărarea și securitatea european ă. Bucure ști: Editura
Militar ă.
49.Petrescu, Stan. (2005). Mediul de securitate global și euroatlantic . Bucure ști:
Editura Militar ă.
50.Petrescu, Stan. (2001). Riscuri, amenin țări și pericole la adresa României.
Rolul comunit ății informative . Bucure ști: Editura Statului Major General.
51.Pop, Napoleon. (2006). Riscurile economice – o provocar e la adresa securit ății
naționale .Bucure ști: Centrul de Cercet ări Financiare și Monetare „Victor
Slăvescu“.
52.Pop, Napoleon; Fugaru, Amalia; Ioan -Franc, Valeriu. (2010). Despre criz ă,
fără mânie și cu discern ământ . Bucure ști: Editura Expert.
53.Pop, Napoleon; Ioan -Franc, Valeriu. (2009). Credin ță și economie. Bucure ști
Editura Expert.
54.Postolache, Tudorel. (1996). Discours sur l’intégration européenne .
Bucure ști:Editura Expert.
55.Postolache, Tudorel. (2007). Vers une idée praticable. Bucure ști:Editura
Academiei Române.
56.R ădulescu -Motru, Constantin. (1998). Cultura român ă și politicianismul.
Craiova:Editura Scrisul Românesc.
57.Repciuc, Teodor. (2008). Conceptele securit ății. Bucure ști: Editura Axioma
Print.
58.Ristea, Ana -Lucia; Ioan -Franc, Valeriu. (2009). Metodic ă în cercetarea
științifică. Bucure ști: Editura Expert.
59.Ro șca, I. Ioan; Macovei, Emilian. (1993). Proiectarea sistemelor
financiar -contabile . Bucure ști: Editura Didactic ă și Pedagogic ă
60.Sava, Ionel Nicu. (2007). Teoria și practica securit ății, curs universitar,
Bucure ști: Facultatea de Sociologie și Asisten ță Social ă.
61.Stancu, S.; Mihail, N. (2006). Metode și tehnici de conducere. Teorie și
aplica ții. Bucure ști: Editura Economic ă.
62.Steiner, N.; Andriciuc, Radu. (2003). Echipa de c ăutare -salvare , vol. II,
Bucure ști: Editura MPMEdit Consult
63.Stere, Constantin. (1996). Social -democratism sau poporanism . Gala ți: Editura
Porto Franco.
64.Șerban, Adela. (2008). Securitatea societal ă. Fundamente teoretice .
Bucure ști:Editura Valahia.
65.Ștefan, Dinu; B ăhnăreanu, Cristian. ( 2006). Actualit ăți și perspective în
politica european ă de securitate și apărare. Bucure ști:Editura Universit ății
Naționale de Ap ărare „Carol I“.
66.Traiean, Ș. (2002). Managementul riscului – Elemente de teorie și calcul .
Bucure ști:Editura Ministerului de Interne.

82 67.Troncot ă, Cristian. (1994). Asul serviciilor secrete române ști. Bucure ști:
Editura Roza Vânturilor
68.Troncot ă, Cristian. (2004). Neliniștile insecurit ății. Bucure ști:Editura
Tritonic.
69.V ăcărel, Iulian (coord.). (1999). Finan țe publice . Bucure ști: Editura Didactic ă
și Pedagogic ă.
70.V ăcărel, Iulian. (2002). Bugetul pe programe multianual – concep ții,
reglement ări, rezultate, perspective . Bucure ști:Editura Expert.
71.Vevera, Florina. (2013). Influen ța infrastructurilor critice asupra
dezvolt ării social -economice armonioase . Bucure ști:Editura Sfântul Ierarh
Nicolae.
72.Vevera, Florina. (2013). Sisteme strategice și opera ționale de protec ție a
infrastructurilor critice . Bucure ști: Editura Sfântul Ierarh Nicolae.
73.Vevera, Florina. (2013). Studiul fizionomiei infrastructurilor critice ,
Bucure ști: Editura Sfântul Ierarh Nicolae.
74.Vevera, Florina. (2013). Protec ția infrastructuril or critice – imperative ale
societ ăților europene moderne . Bucure ști: Editura Sfântul Ierarh Nicolae.
75.Vevera, Florina. (2013). Structuri de Intelligence române ști. Bucure ști:
Editura Sfântul Ierarh Nicolae.
76.Vevera, Florina. (2013). Sistemul românesc de securitate . Bucure ști: Editura
Sfântul Ierarh Nicolae.
77.Vevera, Adrian -Victor. (2013). Intelligence -ul și documentarea deciziei
politice. Motiva ția pentru comunicare și comunicarea motiva țional ă.
Bucure ști: Editura Sfântul Ierarh Nicolae.
III.Lucr ări din literatura str ăină
1. Attali, Jacques.(2006). Une Brève histoire de l’avenir . Paris:Arcade
Publishing.
2. Bailes, Alyson J. K.; Gunilla, Herolf și Sundelius, Bengt. (2006). The Nordic
Countries and the European Security and Defence Policy , Oxford:Oxford
University Press.
3. Boniface, Pascal. (2006). L’Année stratégiue 2007. Analyse des enjeux
internationaux . Paris: Éd. de l’Institut de Relations Internationales et
Stratégiques.
4. Bradley, Klein. (1994). Strategic Studies and World Order . Cambridge:
Cambridge University Press.
5. Brewer, D. (2000). Security Risk Management – the only Reliable Way to
tame the information Monster.
6. Brown, Lester. (2009). Plan B 4.0: Mobilizing to Save Civilization. London:
Earth Policy Institute, W. W. Norton & Company.
7. Brzezinski, Zbigniew. (1971). La révolution technétronique . Paris:Editura
Calmann -Lévy.
8. Buchanan, James M.; Tullock, Gordon. (1996). Calculul consens ului.
Fundamente ale democra ției constitu ționale. Bucure ști:Editura Expert.
9. Carpenter, Ted Galen. (2008). Smart Power: Toward a Prudent Foreign

83 Policy for America . Washington D.C. CATO Institute.
10.Chafiq, Chahla. (2002). Le nouvel homme islamiste. Editions du Félin.
11.Cooper, Jeffrey R. (2005). Curing Analytic Pathologies . Washington DC:
CSI.
12.Guzzini, Stefano; Jung Dietrich. (2004). Contemporary Security Analysis and
Copenhagen Peace Research . New York:Routledge.
13.Habegger, B. (2009). Horizon Sca nning in Government – Concept, Country
Experiences, and Models for Switzerland , Center for Security Studies, Zurich:
ETH.
14.Hagmann, Jonas; Stocker, James. (nov. 2005). National Security Policy.
Backgrounder Security Sector Governance and Reform , Geneva: Centre for
the Democratic Control of Armed Forces.
15.Hartley, Keith; Sandler, Todd. (2001). The Economics of Defense ,
Cheltenham: International Library of Critical Writings in Economics Elgar.
16.Heur, Richards J.; Pherson, Randolph. (2011). Structured An alytic Techniques
for Intelligence Analysis . Washington DC: CQPress.
17.Holcombe, James F. (2004). Managing Strategic Risk, Guide to National
Security and Policy. Carlisle:U.S. Army War College.
18.Hope, Hermann Hans. (2003). The Myth of National Defense. Essays on the
Theory and History of Security Production . Auburn, Alabama: Ludwig von
Mises Institute.
19.Huntington, Samuel P. (2007). Ciocnirea civiliza țiilor și refacerea ordinii
mondiale . trad. rom. Bucure ști: Editura Antet.
20.Johnston, Rob. (2005). Analytic Culture in the U.S. Intelligence Community ,
Washington DC: The Center for the Study of Intelligence (CSI).
21.Lewis, Ted G. (2006). Critical Infrastructure Protection in Homeland
Security. Defending a Networked Nation . New Jersey: Editura Wiley, John &
Sons.
22.Lowenthal, M. Mark. (2000). Intelligence: From Secrets to Policy ,
Washington DC:CQ Press.
23.Markusen, Ann; Yudken, Joël. (1992). Dismantling the Cold War Economy ,
New York: Basic Books.
24.Maslow, Abraham. (1954). Motivation and Personality. New York: Harper.
25.Mayall, James. (2000). Politica Mondial ă – evolu ția și limitele ei . Bucure ști:
Editura ANTET.
26.Mcsweeney, Bill. (1999). Security, Identity and Interests. A Sociology of
International Relations . Cambridge : Cambridge University Press.
27.Montbrial, Thierry de. (2003). Acțiunea și sistemul lumii . Bucure ști: Editura
Expert.
28.Montbrial, Thierry de. (2005). Cincisprezece ani care au zguduit lumea ,
Bucure ști: Editura Expert.
29.Morgenthau, Hans; Joachim Thompson , Kenneth. (1985). Politics among
Nations. In Defense of the National Interest, 6th edition. New York: Editura
McGraw -Hill.

84 30.Moteff, John; Copeland, Crist; Fischer, John. (2004). CRS Report for
Congress: Critical Infrastructure and Key Assets. Definition and
Identification.
31.Naisbitt, John. (1989). Magatendin țe. Bucure ști: Editura Politic ă.
32.Neuchterlein, Donald E. (1985). America Overcommited: U.S. Natioanal
Interests in the 1980s . Kentucky: University Press.
33.Nye, Joseph. (2004). Soft Power: The Means to Success in World Politics.
New York: Public Affairs.
34.Oborne, Michael W. (coord.); Barrie, Stevens; Didier, Bernard. (2004).
L’Économie de la sécurité . Organisation de Coopération et de Développement
Écono mique.
35.Parsons, Talcott. (1966). Societies: Evolutionary and Comparative
Perspectives . New Jersey: N. J. Prentice Hall.
36.Personick, S.; Patterson, Cynthia. (2003). Critical Information Infrastructure
Protection And The Law: An overview of Key Issues. National Research
Council of the National Academies, Washington D.C.:Personick and
Patterson Editors.
37.Pye, Lucian W. (1965). Political Culture and Political Development.
Princeton.
38.Russel, Bertrand. (2004). Economie și securitate . Iași:Editura Instit utul
European.
39.Sachs, Jeffrey D.; Warner, Andrew. (2007). Economic Reform and the
Process of Global Integration.
40.Samuelson, Paul; Nordhaus William D. (2000). Economie Politic ă. Bucure ști:
Editura Teora.
41.Sandler, Todd; Hartley, Kate. (1995). The Ec onomics of Defense . Cambridge:
Cambridge University Press.
42.Sandler, Todd; Hartley, Kate. (1999). The Political Economy of NATO –
Past, Present and into the 21st Century . Cambridge:Cambridge University
Press.
43.Schreier, Fred. (2010). Transforming Intel ligence Services . National Defence
Academy & Austrian Ministry of Defence and Sports, in co -operation with
Geneva Centre for the Democratic Control and Armed Forces.
44.Scott, J. (2007). În numele statului. Modele e șuate de îmbun ătățire a
condi ției umane . Bucure ști: Editura Polirom.
45.Smith, Adam. (1962). Avuția na țiunilor. Bucure ști:Editura Academiei
Române.
46.Smith, Anthony D. (1991). National Identity . Nevada: University of Nevada
Press.
47.Snow, Donald. (2007). National Security for a New Era . New York: Editura
Pearson Longman.
48.Stiglitz, Joseph; Bilmes, Linda. (2009). Războiul de trei trilioane de dolari.
Adev ăratul cost al conflictului din Irak . Bucure ști: Editura Tehnic ă.
49.Taleb Nassim, Nicholas. (2010). Lebăda neagr ă – Impactul foarte pu țin

85 probabilului . Bucure ști: Editura Curtea Veche.
50.Thomas, Caroline. (2000). Global Governance, Development and Human
Security . Sterling VA: Pluto Press.
51.Wæver, Ole; Buzan Barry, de Wilde Japp. (1998). Security . A New
Framework for Analysis. Londra: R ienner.
52.Weber, Max. (1992). Politica, o voca ție și o profesie . trad. rom. Bucure ști:
Editura Anima.
III. Articole, comunic ări științifice
1. Balaban, Constantin. ( 2006). „Resursele energetice – obiect al unor ample
dezbateri interna ționale“, în Impact strategic , nr. 1 (18), Bucure ști: Editura
Universit ății Na ționale de Ap ărare.
2. Băhnăreanu, Cristian. (2005). „Factorii de natur ă economic ă: factori generatori de
securitate sau insecuritate?“, în Colocviu strategic , nr. 14 /.
3. Bran, Florin. (Apr ilie 2003). „Arhitectura sistemelor informatice bancare“, în
Finan țe, bănci, asigur ări: publica ție pentru agen ții economici , v. 6, nr. 4,
4. Carpignano, A. et. al: A methodological approach for the definition of multi -risk
maps at regional level: first application, Dipartimento di Energetica, Politecnico di
Torino , 10129, Torino, Italy, European Commission DG JRC, Institute for the
Protection and Security of the Citizen, FP 6 NARAS project.
5. Cia șcai, Gheorghe, Antonian Iul ia, (2002) „Procesul de extindere a NATO –
context și perspective 2002“, în revista Gândirea Militar ă Româneasca nr.1/2002.
6. Clairvaux Daniel. (2010) „Iran: la loi islamique (charia) ne reconnait pas la
conception occidentale des droits de l’homme“, în Le Nouvel Observateur , 16
august 2010.
7. Davis, Jack, „Tensions in Analyst -Policymaker Relations: Opinions, Facts, and
Evidence“, în The Sherman Kent Center for Intelligence Analysis Occasional
Papers , Vol. 2, No. 2.
8. Diamescu, Andrei -Marius. (2009) „Asp ecte teoretice privind conceptul de interes
național“, în revista de studii de securitate Infosfera , nr. 4/2009, Bucure ști.
9. Diamescu, Andrei -Marius. (2010) „Considera ții privind fundamentarea deciziei
de planificare în domeniul securit ății“, în revista de studii de securitate Infosfera ,
nr. 2/2010, Bucure ști.
10. Diamescu, Andrei -Marius. (2009) „Dimensiunea economic ă a securit ății
naționale din perspectiva conceptului de smart power“, în Aderarea la NATO și
UE – șansa moderniz ării României , vol. 1, Bucur ești: Editura Universit ății
Naționale de Ap ărare „Carol I“.
11. Diamescu, Andrei -Marius. (2010) „Efecte adverse ale globaliz ării economice
asupra securit ății“, în revista de studii de securitate Infosfera , nr. 1/2010,
Bucure ști.
12. Diamescu, Andrei -Marius. (2008) „Necesitatea scientiz ării conceptelor de
securitate na țional ă și interes na țional“, în Politici și strategii în gestionarea
conflicualit ății, Bucure ști: Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare „Carol I“.
13. Diamescu, Andrei -Marius , Nițu, Ion -Cătălin (2008). „Riscuri de securitate
generate de fenomenul înc ălzirii globale“, în Securitate și apărare în Uniunea

86 European ă, Bucure ști: Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare „Carol I“.
14. Dinu, Marin. (2006). „Societatea cunoa șterii. O perspectiv ă postreferen țială
asupra resurselor“, în volumul Societatea cunoa șterii, coord. Ion Gh. Ro șca,
Bucure ști: Editura Economic ă.
15. Drucker, Peter. (2005) „Trading Places “, în The National Interest .
16. Fota, Iulian, „Legile securit ății naționale și modernizarea României“, în Revista
22, 20 aprilie 2007.
17. Frisch Kittil, Ragnar Anton.( 2001). „De la teorie utopic ă la aplica ții practice:
cazul econometriei“, în Laurea ții Nobel în economie – Discursuri de recep ție,
Bucure ști:Editura Expert .
18. Gates, William, Terasawa, Katsuaki. (2003) „Reconsidering Publicness in
Alliance Defense Expenditures: NATO Expansion and Burden Sharing“, în
Journal of Defence and Peace Economics , Routledge, nr. 5/octombrie 2003.
19. Gates, William, Terasawa, Katsu aki. (1998). „Relationship Between Economic
Size and Economic Growt“, în International Public Management Journal , Vol.
1(2), JAI Press Inc.
20. Ghita ș, Gavril I.( 1999) „Costurile Reformei în For țele Armate ale României“, în
Romania and Euro -Atlantic Integ ration , Center For Romanian Studies.
21. Giegerich, Bastian. (2009) „FORESEC. Europe Evolving Security: Taxonomy on
Trends, Drivers Threats“, în Crisis Management Initiative , aprilie.
22. Hartley, Keith, Sandler Todd. (2009) „NATO Burden Sharing – past and future“,
în Journal of Peace Research , vol. 36.
23. Hlihor, Constantin. (2005) „Geopolitica resurselor energetice și noua panoplie a
zeului Marte“, în Observatorul militar , nr. 1/2005.
24. Intrilligator, Michael D. (2001) „On the Nature and Scope of Defense
Economics“, în The Economics of Defence , editat de Keith Hartley, Todd
Sandler, Edward Elgar Publications.
25. Ioan, Alexandru, (2009) Securitatea și insecuritatea în mediul interna țional
contemporan, în lucr ările Sesiunii anuale de comunic ări științifice cu participare
interna țional ă – 9-10 aprilie 2009 , Bucure ști: Editura Universit ății Na ționale de
Apărare „Carol I“.
26. Ioan -Franc, Valeriu, Diamescu, Andrei -Marius . (2010) „Some Opinions on the
Relations Between Security Economy and Economic S ecurity“, în Romanian
Journal of Economics , nr. 2(40)/2010, Romanian Academy, Institute of National
Economy.
27. Kravis, Irvin B., Davenport, Michael.W.S, (1963) „The Political Arithmetic of
International Burden -Sharing“, în The Journal of Political Econom y 71, nr. 4,
1963 și de Strihou, Jacques van Ypersele, (1967) „Sharing the Defense Burden
Among Western Allies“, în Review of Economics and Statistics , 49/ 1967.
28. Nossel, Suzanne, (2004) „Smart Power“, în Foreign Affairs , martie -aprilie, 2004.
29. Orzea ță Mihai, (2003) „Cerin țe și măsuri în domeniul militar pentru a realiza
corela ția ap ărare na țional ă – apărare colectiv ă“, în revista Gândirea militar ă
româneasc ă, nr. 6/2003.
30. Owens, Mackubin Thomas, (2007) „Strategy and the strategic way of thinking“,

87 în TheNaval War College Review , vol. 60, nr. 4.
31. Pigui, Traian, (2004) „Securitatea economic ă și securitatea uman ă global ă“, în
Colocviu strategic , Nr. 10 (XXII), august 20 04.
32. Renni, E., Basco A., Busini, V., Cozzani, V., Krausmann, E., Rota, R. and
Salzano, E. (2010). Awareness and mitigation of Natech accidents: Toward a
methodology for risk assessment, Chemical Engineering Transactions , Vol. 19.
33. Samuelson, Paul A. (2001) „Analiza pe baza principiului multiplicatorului și
acceleratorului“, în Laurea ții Nobel în economie – discursuri de recep ție.
Bucure ști: Editura Expert.
34. Sanjoséroca, Monica, (2004) „L’identité européenne de sécurité et de défense“, în
Bulletin d’information de l’Observatoire Européen de Sécurité , nr. 6/2003 și nr.
8/ 2004.
35. Simon, Jeffrey (2000) „Transforming the Armed Forces of Central and Eastern
Europe“, în Strategic Forum nr. 172/2000, Institute for National Strategic
Studies.
36. Steinberg, J.L., Sengul, H. and Cruz, A.M. (2008) „Natech risk and management:
an assessment of the state of the art“, Natural Hazards , Vol. 46.
37. Stoicescu Ruxandra, (2007) „Conceptul de securitate“, în Politica de securitate
național ă. Concepte, institu ții, procese . Iași:Editura Polirom.
38. Stoinea, Neculai, (1999) Considera ții metodologice privind investigarea
securit ății națiunilor, în „Situa ția na țiunilor – surse de insecuritate“, Editura
Licorna, Bucure ști.
39. Yergin, Daniel, (2006 ) „Ensuring Energy Security“, în Foreign Affairs .
40. Zulean, Marian, (2007) „Politica de securitate na țional ă ca domeniu al politicilor
publice“, în Politica de securitate na țional ă. Concepte, institu ții, procese . Iași:
Editura Polirom.
41. Wenger A.; Met zger J.; Dunn M. The International CIIP Handbook: An
Inventory of Protection Policies in Eight Countries – Issue 2002.
42. Wenger A.; Metzger J.; Dunn M. The International CIIP Handbook: Evolution
of the Critical Information Infrastructure Protection (CIIP ) – Issue 2004.
IV. Surse internet
1. „Energy Information Administration from the US Government“, disponibil la
http://www.eia.doe.gov/emeu/cabs/ Canada/Oil.html
2. Buletin statistic lunar, mai 2010, Cap. – „Indicatori sociali. Mi șcarea natural ă a
popula ției“, disponibil la
http://www.insse.ro/cms/files/arhiva_buletine2010/bsl_5.pdf.
3. Convention de Paris pour la protection de la propriété industrielle, 1979,
disponibil la http://www.wipo.int/treaties/fr/ip/paris/trtdocs_wo020.html.
4. Declaration on Peace and Cooperation, NATO, noiembrie 1991, disponibil la
www.nato.int.
5. Dezvoltarea economic ă și securitatea regional ă în zon ă lărgită a Mării Negre,
2006, disponibil la http://www.roembus.org/embassynews.
6. European Economic Forecast – Spring 2010, disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_

88 finance/publications/european_economy/2010/pdf/ee -2010 -2_en.pdf.
7. Gulf Monetary Council ‘on track’, disponibil la http://news.bbc.co.uk.
8. Our Common Future, cap. 2: „Towards Sustainable Developmen t“, raport al
World Commission on Environment and Development, disponibil la
http://www.un -documents.net/ocf -02.htm
9. Oxford International Security Report, 2008, disponibil la
http://www.oxfordresearchgroup. org.uk /sites/default/files/thetippingpoint.pdf .
10. Raportul pe anul 2006, Camera de Industrie și Comer ț a României, disponibil la
www.cicr.ro.
11. Strategia European ă de Securitate, Consiliul European, Bruxelles, dec. 2008,
disponibil la
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/031208ESSIIRO.p df.
12. The Global LNG Gas Market: Status and Outlook, Energy Information
Administration 2003, disponibil la
www.eia.doe.gov/oiaf/analysispaper/global/exporters.html.
13. Good practices manual for CIP policies, disponibil la
http://ccpic.mai.gov.ro/docs/Go od%20practices%20
manual%20for%20CIP%20policies.pdf.
14. About Critical Infrastructure, Public Safety Canada accessed January
2008,disponibil la www.ps -sp.gc.ca.
15. Aicher, Peter, Watering Ancient Rome, Nova Online, disponibil la
http://www.pbs.org/wgbn / nova /lostempires /roman/watering.html.
16. Babiuc, Victor, Dezvoltarea economic ă și securitatea regional ă în zon ă lărgită a
Mării Negre, 2006, disponibil la http://www.roembus.org/embassynews.
17. Bagayoko, Niagale, L’Union Européenne et la prévention des conflits, disponibil
la http://www.grip.org/.
18. Bruun, Christer, Imperial Power, Legislation, and Water Management in the
Roman Empire, în Insights Volume 3 Number 10, 2010, online, disponibil la
http://www.dur.ac.uk/resources/ias/insights / Bruun7Apr.pdf.
19. Bundesamt für Bevölkerungsschutz und Katastrophenhilfe BBK, 2010: Methode
für eine Risikoanalyse im Bevölkerungsschutz, disponibil la
http://www.bbk.bund.de/cln_027/nn_398010/SharedDocs/Publikationen/Broschu
eren__Flyer/ Methode __Risi koanalyse BS, templated=raw,
property=publicationFile.pdf/ Methode_Risikoanalyse -BS.pdf.
20. Center for Security Studies (CSS), ETH Zürich: Gefährdungsszenarien auf Stufe
Bund, Eine Umfragestudie über laufende Arbeiten im Bereich Risikoanalyse,
2008, dispo nibil la
http://www.bevoelkerungsschutz.admin.ch/internet/bs/en/home/dokumente
/Unterlagen_Risiken.parsys.0001170.downloadList.65038.DownloadFile.tmp/gef
aehrdungsszenairenstufebundd.pdf.
21. Chifu, Iulian, Coeziunea societal ă, scena construc ției na ționale și drumul c ătre
integrarea european ă, disponibil la
www.cpc -ew.ro/publications/studies/coeziunea_societala. pdf.
22. Clinton, Hillary, Senate Confirmation Hearing, disponibil la

89 http://foreign.senate.gov/ testimony/ 2009/ClintonTestimony090113a.pdf.
23. C rippen, Dan, NATO Burdensharing After Enlargement – Congressional Budget
Office Pape,r disponibil la www.cbo.gov.
24. Crisis and Risk Network (CRN): Focal report 2: Risk analysis – Integrated risk
management and societal security, Center for Security Studi es (CSS), ETH
Zürich,disponibil la
http://www.bevoelkerungsschutz.admin.ch/internet/bs/en/home/
dokumente/Unterlagen_Risiken.parsys.0001110.downloadList.77378.DownloadF
ile.tmp/crnreportfocalre port2riskanalysis.pdf.
25. Critical Infrastructure Protection in Germany. Federal Office for Information
Security disponibil la
www.bsi.de/english/topics/ kritis/KRITIS_in_Germany.pdf.
26. Crocker, Chester A., Fen Osler Hampson, Pamela R. Aall, Diplomacy – a
Historical Perspective, disponibi l la www.diplom.org.
27. Deutsche Gesellschaft für Technische Zusammenarbeit (GTZ), 2004: Risk
analysis: a basis for disaster risk management, Eschborn, disponibil la
http://www.proventionconsortium.org/themes/default/pdfs/CRA/GTZ2004_meth.
pdf.
28. ENSURE : Enhancing Resilience of Communities and Territories facing natural
and Na -tech hazards, disponibil la www.ensureproject.eu (ongoing project,
coordinator: Bureau de Recherches Geologiques et Minieres, France), FP 7
project.
29. EXCIMAP (European Exchange Circle on Flood Mapping): Handbook on good
practices for Flood Mapping in Europe, disponibil la
http://ec.europa.eu/environment/water/flood_risk/flood_atlas/pdf/handbook
_goodpractice.pdf.
30. Executive Order Critical Infrastructure Protection, 15 iulie 19 96, Washington,
D.C., p.1, disponibil la http://www.fas.org/irp/offdocs/eo1301htm.
31. FEMA: Risk mapping, assessment and planning,
disponibil la http://www.fema.gov/plan/prevent/ fhm/ rm_main.shtm.
32. Gheorghe A., Analiza de risc și de vulnerabilit ăți pentru structurile critice ale
societ ății informatice – societate a cunoa șterii, disponibil la
www.racai.ro/INFOSOC -Project/AdrianGheorghe_st_b02_new.pdf.
33. How to Write a Comparative Analysis, online disponibil la www.fas.harvard.edu
/wricntr/documents/ComparativeAnalyisis.html.
34. http://ccpic.mai.gov.ro/docs/Critical%20Infrastructure%20Protection%20Final%
20A4.pdf?tx_eurover_pi3[meeting]=234
35. http://www.bevoelkerungsschutz.admin.ch/internet/bs/en/home/dokumente/Unter
lagen_Risiken.parsys.0001150.downloadList.69578.DownloadFile.tmp/horizonsc
anningingovernment.pdf.
36. KING & SPALDING, LNG in Europe. An Overview of European Import
Terminals, 200 6, www.kslaw.com/library/pdf/LNG_in_Europe.pdf.
37. Kober, Stanley, The Fallacy of Economic Security, 1995, disponibil la
http://www.cato.org.

90 38. MiSRaR (Mitigating Spatial Relevant Risks in European Regions and Towns)
2009: Working with scenarios, risk a ssessment and capabilities in the National
Safety and Security Strategy of the Netherlands, disponibil la
http://www.misrar.nl/UserFiles/File/
BP_1_ZHZ_annex%202%20National_ Riskassesment__English (1).pdf.
39. OECD report: Emerging risks in the 21st centur y, disponibil la
http://www.oecd.org/dataoecd/ 23/56/ 19134071.pdf.
40. OECD reviews of risk management policies: Review of the Italian national civil
protection system, disponibil la
http://oberon.sourceoecd.org/vl=1225609/cl=13/nw=1/rpsv/ij/oecdthemes/99 9800
61/v2010n5/s1/p1l.
41. OECD risk management case studies: Norway: Information Security, Sweden:
the safety of older people, Japan, large scale floods and earthquakes, disponibil la
http://www.oecd.org/document/23/0,3343,
en_2649_33707_36171832_1_1_1_1 ,00.html.
42. OECD study: Etude de l’OCDE sur la gestion des risques d’inondation, bassin de
la Loire, France:disponibil la www.sourceoecd.org/governance/9789264017740.
43. PLANAT (Nationale Platform Naturgefahren): Protection against natural hazards
in Sw itzerland: Vision and strategy, 2005, disponibil la
http://www.planat.ch/ressources/planat_ product_en_501.pdf.
44. President’s Commission on Critical Infrastructure Protection, Critical
Foundations: Protecting America’s Infrastructures (1997), disponibil la
http://www.ciao.gov
45. Scheffer, Jaap de Hoop, Towards fairer burden -sharing in NATO, 2008,
disponibil la www.nato.org.
46. Surducan, Aneta, Simpozionul de matematic ă minimath, Particularit ăți ale
evalu ării muncii în grup, disponibil la www. pagini -scolare.ro.
47. UK Cabinet Office: National Risk Register, 2008, disponibil la
http://www.cabinetoffice.gov.uk/media/
cabinetoffice/corp/assets/publications/reports/national_risk_
register/national_risk_register.pdf.
48. UNISDR: GRIP (Global Risk Id entification Programme), disponibil la
http://www.gripweb.org/grip. php?ido=1000.
49. UNISDR: Living with Risk – A global review of disaster reduction initiatives,
2004 version, disponibil la
http://www.unisdr.org/eng/library/lib -terminologyeng% 20home.htm l.
50. UNISDR: UN International Strategy for Disaster Reduction Sec, 15 January
2009, disponibil la http://www.unisdr.org/eng/library/lib -terminology -eng.htm.
51. US National research Council: Review of the department of Homeland Security’s
Approach to Ris k Analysis, 2010, disponibil la
http://www.nap.edu/catalog/12972.html.
52. Voinov -Kohler, Julliette, La Sécurité globale: Une approche exhaustive de
manaces envers la sécurité de l’individu, disponibil la www.deza.admin.ch/
ressourses/deza.produit -f 332.pd f.

91 Diverse
1. Carta Alb ă a Guvernului. Armata României 2010: reform ă și integrare
euro-atlantic ă, Editura Militar ă, Bucure ști, 2000.
2. Ghidul analistului de intelligence, Compediu pentru anali știi debutan ți, Editura
Academiei Na ționale de Informa ții – „Mihai Viteazul“, Bucure ști, 2011.
3. Glosar de termeni și expresii privind angajarea opera țional ă a forțelor,
Bucure ști, Editura AISM, 2002.
4. Mondialisation, développement et pauvreté. Bâtir une économie intégrée, trad.
fr., Editura ESKA, Paris, 20 02.
5. România în cifre – breviar statistic, Editura Institutului Na țional de Statistic ă
Bucure ști, 2009.
6. Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securit ății și apărării
naționale în condi țiile statutului României de membru NATO, Editura
Unive rsității Na ționale de Ap ărare „Carol I“, Bucure ști, 2004.
7. British Petroleum Statistical Review of World Energy, Londra, iunie 2008.
8. Buletin statistic de industrie, nr. 12, Editura Institutului Na țional de Statistic ă,
2009.
9. Communication from the Commission on an European Programme for Critical
Infrastructure Protection, Commission of the European Communities, COM
(2006) 786 final, Bruxelles, 2006.
10.Doctrina na țional ă a informa țiilor pentru securitate, adoptat ă în ședința CSAT
din 23 iunie 2004.
11.National Security Strategy: What about the Environment?, promovat de U.S.
Army War College, Pennsylvania, 2006;
12.NATO Handbook 2006, NATO Office of Information and Press, 1110
Brussels, Belgium.
13.NATO Strategic Concept – Active engagement, Modern defence, Lisbon, 19
november 2010.
14.Natural Gas Market Review 2008, International Energy Agency, 2008.
15.Raportul anual al sectorului IMM din România, Agen ția Na țional ă pentru
Întreprinderi Mici și Mijlocii, 2005.
16.ARMONIA: Applied multi risk mapping of natural hazards for impact
assessment, FP6 -2003 -Global -2-511208.
17.Barnett, Thomas P.M., „A Future Worth Creating: Defense Transformation in
the New Strategic Environment“, prezentare în cadrul cursului NSDM,
Cole giul Naval de R ăzboi al SUA, Newport.
18.Below, R., Wirtz, A., Guha -Sapir, D., Disaster category classification and peril
terminology for operational purposes: Common accord CRED and Munich Re,
October 2009.
19.D ăianu, Daniel, Some Thoughts on the Nexus Ec onomy -Security, expunere la
seminarul Securitatea României în secolul al XXI -lea, Institutul de Studii
Interna ționale și Strategice, Bucure ști, 25 februarie 2000.
20.Ek, Carl, NATO Common Funds Burdensharing:Background and Current
Issues, Congressional Res earch Services, april 2010.

92 21.Ni țu, Ionel, R ădoi, Felicia, Despre necesitatea unui brand al analistului de
intelligence, Adaptarea serviciilor de informa ții la schimb ările mediului
strategic – o privire în viitor, Sesiunea de comunic ări științifice cu par ticipare
național ă, Bucure ști, 22 noiembrie 2011.
22.Nuland, Victoria, Alocu țiune sus ținută la Cercul Manfred Wörner, Bruxelles, la
23 octombrie 2006.
23.ORCHESTRA: An open service architecture for risk management, FP6 project,
2008.
24.R ădoi, Florin, Secu ritatea energetic ă – concept și realit ăți, Forumul Regional al
Energiei – FOREN 2008, Neptun, iunie 2008.
25.Stein, W., Hammerli, B., Atelier de lucru „Protec ția Infrastructurii Critice și
Planificarea Urgen țelor Civile: Structuri dependente, Cibersecuritate și
Standarde Comune“, Elve ția, 09 -11 septembrie 2004.
26.Tob ă, Francisc, Protec ția infrastructurilor critice din perspectiva securit ății
naționale, Bucure ști, 03 noiembrie 2006.
27.Unal, C., Werley, K.; Giguere, P., „Energy interdependence modeling and
simulation“, Tech. Rep. LAUR -01-1879, Los Alamos National Laboratory,
apr. 2001.