Uniunea Europeana și Managementul Crizei Iugoslave. Implicatii Pentru Politicile Si Actiunea Externa a U.e. In Balcanii de Vest (1991 Prezent)
Uniunea Europeană și managementul crizei iugoslave implicații pentru politicile și acțiunea externă a UE în Balcanii de Vest (1991-prezent)
Cuprins:
Introducere
Capitolul 1. Uniunea Europeană: dezvoltarea capabilităților de prevenire a conflictului și management a crizei
1.Instrumentele de politică externă ale Uniunii Europene
2.Tratatul de la Lisabona: prevederi cu privire la PESC-PSAC
3.Capabilitățile europene de prevenire a conflictului și management crizei
4. Parteneriatul UE-NATO în prevenirea conflictului și managementul crizei
Capitolul 2. Uniunea Europeană și criza iugoslavă (1991-2001)
2.1. Războiul din Slovenia (1991)
2.2. Războiul de independență al Croației (1991-1995)
2.3. Războiul bosniac (1992-1995)
2.4. Războiul din Kosovo (1998-1999)
2.5. Războiul din Macedonia (2001)
Capitolul 3. Stabilizarea și reconstrucția postconflictuală a Balcanilor de Vest: rolul UE
3.1. UE și reconstrucția postconflictuală a Balcanilor de Vest
3.2. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est
3.3. Agenda de la Tesalonic: Procesul de stabilizare și asociere a Balcanilor de Vest
3.4. Misiunile civile și militare ale UE în Balcanii de Vest: analiză retrospectivă
3.5. Consolidarea păcii în Balcanii de Vest: impactul perspectivei lărgirii UE
Concluzii
Bibliografie
Lista abrevieri
COREPER Comitetul de Reprezentanți Permanenți ai Guvernelor Statelor Membre
CSDP Common Security and Defence Policy(PESC)
CCM Civilian Crisis Management
BiH Bosnia și Herțegovina
EULEX Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo
ISAF Forța Internațională de Asistență pentru Securitate
KFOR Forțele militare din Kosovo(NATO)
EUPM Misunea de poliție a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina
EUPOL Misiunea de poliție în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
FYROM Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
MoI Ministerul de Interne (Macedonia)
NATO Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OHR Biroul Înaltului Reprezentant
ONU Organizația Națiunilor Unite
OSCE Organizația pentru securitate și apărare în Europa
ICG International Crisis Group(Grupul Internațional de Criză)
PESC Politica Externă și de Securitate Comună (numele dinainte de Tratatul de la Lisabona)
PEV Politica Europeană de Vecinătate
PESA Politica Europeană de Securitate și Apărare (numele dinainte de Tratatul de la Lisabona)
QMV Votul cu majoritate calificată
SAP Procesul de Stabilitate și Asociere
SFOR Forta de Stabilizare în Bosnia (NATO)
SUA Statele Unite ale Americii
UE Uniunea Europeană
UEO Uniunea Europei Occidentale
UCK Armata de Eliberare(Kosovo)
UNMIK Misiune Administrativă Interimară a Națiunilor Unite în Kosovo
Introducere
Cele două războaie modiale au consacrat o perioadă în care întreaga lume s-a angajat într-un proces de auto-distrugere, imperiile coloniale începând să se destrame, iar popoarele europene aflându-se în căutarea unui nou destin. După anul 1945, Europa intră într-o perioadă a declinului și devine teatul unor noi experiențe instituționale, care ancorate în imediat prin datele politice legate mai ales de divizarea Est-Vest din 1945 până în 1989, dobândesc totuși un dinamism specific.Statele europene, luate individual, nu mai sunt actori puternici capabili să influențeze jocul internațional. Pentru ameliorarea acestei situații, Europa a inițiat crerea unui proiect european ,pentru a-și pune căpăta imaginea pierdută la nivel global și pentru a crea o Europă unificată .Proiectul avut în vedere este unul de natură extrem de dificilă, deaorece nu a mai existat unu ca și acesta până acum ,iar înființarea sa este greu de imaginat .Statele sunt imaginate în ipostaza de a lua decizii cu implicații majore.
Uniunea Europeană reprezintă un proiect de integrare europeană cu scopul de a întări legăturile economice ,sociale și politice dintre statele participante și de a realiza o comunicare din ce în ce mai stransă cu popoarele europene.Uniunea Europeană reprezintă un proces politic prin scopurile sale și se bazează pe interdependențele economice și se caracterizează mai întâi ca o piață organizată aflată într-o permanentă evoluție.
Balcanii de Vest a reprezentat un teritoriu necunoscut la marginea Europei,ce cuprinde o multitudine de popoare aflate într-o permanentă competiție pentru putere și teritoriu ,iar din această cauză reieșind istorii diferite și resentimente de neuitat.
Scopul și obiectivele lucrării sunt determinate de cercetarea legăturilor între teritorii și de distribuția inegală a puterii și conflictelor.Totodată,realizarea unei Europe a toleranței ,a respectului reciproc ,a valorilor împărtașite ,un spațiu al cunoașterii și tehnologiei prin demersul în viitor al Uniunii Europene se află în atenția mea.Informațiile privind ceea ce reprezintă Uniunea Europeană,securitatea internațională în cadrul Uniunii Europene ,strategia de securitate aplicată unor zone cu probleme,cea mai vizată fiind zona Balcanilor de Vest ,sunt prezentate pentru a crea o viziunea asupra a ceea ce reprezintă de fapt Uniunea Europeană în interiorul unei zone conflictuale ,atât în prezent ,trecut și viitor.
Noutatea științifică a lucrarii este dată de originalitatea abordării conflictelor intra și inter-statale din Balcanii de Vest ,în ceea ce privește contextul geopolitic actual regional și global,în care Uniune Europeană si-a făcut prezența prin extinderea sa în această zonă.Când am abordat zona Balcanilor de Vest ,m-am gandit la o serie de evenimente ce au afectat securitatea în regiune-conflicte ce au dus la destramarea Iugoslaviei,la tensiuni între comunitățile etnice , blocaje economice,sociale și politice.Transformările de mare amploare au marcat ultimul deceniu al secolului XX ,precum și cele la care asistăm la acest început de secol XXI,dar totodată modifică radical realitatea geopolitică și geostrategică a continentului european ,în general ,deci și a Balcanilor de Vest .În această zonă apariția unor crize statale ,etnice și politice ,precum și soluționarea acestora reprezintă o adevărată provocare pentru statele din zonă ,implicit și pentru cadrul Uniunii Europene. Zona Balcanilor în care persistența crizelor și conflictelor este permanentă ,aceasta fiind o constantă a realității ,dar grija și dezinteresul suprem al Europei în interiorul problemei din zonă, extinde riscurile,pericolele și amenințările la adresa păcii ,securității și prosperității continentului.Balcanii de Vest traversează o criză ce este înrădăcinată în evenimentele din 1991-1995.De pildă,în ciuda prezenței și acțiunii din Comunitatea internațională ,realizată printr-o serie de organizații,cu referire la NATO și UE,am ales pentru a limita analiza lucării mele la acțiunile UE în zona Balcanilor de Vest.Mai mult decât atât ,modul în care acesta a acționat și a gestionat crizele în Balcani ,a reprezentat o oportunitate de a dezvolta capacitățile sale necontestabile de aplicabilitate referitoare la acțiuni.Zona aceasta a reprezentat aplicarea unui concept,ce a fost mai mult sau mai puțin dezvoltat în documentele oficiale care stau la baza funcționării acestora. Odată cu integrarea zonei Balcanilor în NATO și Uniunea Europeană ,securitatea și stabilitatea regională în această zonă va duce la o cooperare ,comunicare ,înțelegere și o aplanare a disputelor din regiune.Obiectivul pe care Uniunea Europeană îl are în vedere pentru această zonă , este reprezentat de un spațiu caracterizat de pace,stabilitate,prosperitate și libertate.
Întrucât tema abordată are valențe în domeniul relațiilor internaționale ,am pus accentul pe studiul din sfera istoriei și al științelor politice ,studii culturale,dar și studii de securitate ,militare și strategice.Lipsesc cu precădere studiile din domeniul economic,întrucât subiectul abordat de mine nu face parte din domeniul ecomonic.În demersul cercetării ,m-am bazat în cea mai mare parte pe cunoștințe din domeniul istoriei și cel al studiilor de securitate.Datele de actualitate ,în principiul ,primează de asemenea în cercetare,deaorece,am dorit să arăt atât situația din trecut a evenimentelor ,cât și a celor din prezent și viitor.Pentru acest lucru am avut nevoie de surse bibliografice pe care le exemplific, ca fiind de două feluri:cele primare definite de tratate,strategii,declarații;iar cele secundare sunt reprezentate de cărți ,studii și analize ,reviste ,articole de presă etc.Documentele oficiale ale Uniunii Europene mi-au fost ,de asemenea,cu folos,de pildă(Tratatul de la Lisabona sau Strategia Europeană de Securitate). Mai mult, această lucrare utilizează foarte mult material bibliografic provenind de la institutele de studii europene și de securitate din Europa.
Capitolul 1………..
Capitolul 2…………
Capitolul 3…………..
Capitolul 1. Uniunea Europeană: dezvoltarea capabilităților de prevenire a conflictului și management a crizei
1.1.Instrumentele de politică externă ale Uniunii Europene
Uniunea Europeană reprezintă un proiect de integrare europeană cu scopul de a întări legăturile economice ,sociale și politice dintre statele participante și de a realiza o comunicare din ce în ce mai stransă cu popoarele europene.Uniunea Europeană reprezintă un proces politic prin scopurile sale și se bazează pe interdependențele economice și se caracterizează mai întâi ca o piață organizată aflată într-o permanentă evoluție.
Integrarea Europeană vine în concordanță cu stabilitatea în lume ,ce are în viziune sa cooperarea,dezvoltarea ,respectul față de cetățean și solidaritatea .
Începutul secolului XX pune accentul pe noi provocări ,amenințări și oportunități ce sunt definite prin interacțiunea marilor națiuni la nivel global în ceea ce privește comerțul ,migrația ,mijloacele de comunicare ,problemele de securitate și apărare sau ideile culturale.Prin urmare,necesitatea unor politici și strategii de securitate va fi vizată în prim plan .Totodată, schimbările climatice și cele demografice ce și-au făcut simțită prezența odată cu dezvoltatea capabilităților în era globalizării sunt într-un proces de modificare a lumii internaționale și a îndepărtării de valorile vechi lumii ,după care societatea funcționa.Toate aceste domenii va determina întregul mapamond să fie apt pentru orice modificare ce va avea loc .
Înregistrarile arată că UE este în lume un sprijin extern și apărător în dezvoltarea durabilă.În aceste eforturi,ea are o relație eficientă cu ONU ,care a operaționalizat parteneriate viabile și care ajută la consolidarea păcii.Dezvoltarea PESC (Politica Externă și de Securitate Comună) și PESA (Politica Europeană de Securitate și Apărare ) ,ca parte a PESC au fost statuate de TUE ,care stipulează la articolul J.4 al Titlului V următoarele:„Politica externă și de securitate comună înglobează toate problemele referitoare la secupe noi provocări ,amenințări și oportunități ce sunt definite prin interacțiunea marilor națiuni la nivel global în ceea ce privește comerțul ,migrația ,mijloacele de comunicare ,problemele de securitate și apărare sau ideile culturale.Prin urmare,necesitatea unor politici și strategii de securitate va fi vizată în prim plan .Totodată, schimbările climatice și cele demografice ce și-au făcut simțită prezența odată cu dezvoltatea capabilităților în era globalizării sunt într-un proces de modificare a lumii internaționale și a îndepărtării de valorile vechi lumii ,după care societatea funcționa.Toate aceste domenii va determina întregul mapamond să fie apt pentru orice modificare ce va avea loc .
Înregistrarile arată că UE este în lume un sprijin extern și apărător în dezvoltarea durabilă.În aceste eforturi,ea are o relație eficientă cu ONU ,care a operaționalizat parteneriate viabile și care ajută la consolidarea păcii.Dezvoltarea PESC (Politica Externă și de Securitate Comună) și PESA (Politica Europeană de Securitate și Apărare ) ,ca parte a PESC au fost statuate de TUE ,care stipulează la articolul J.4 al Titlului V următoarele:„Politica externă și de securitate comună înglobează toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene ,inclusiv stabilirea,în perspectivă ,a unei politici de apărare comune”.Politica Externă și de Securitate Comună a UE a a avut ca punct de plecare un cadru dominat de crize ,atât interne cât mai ales externe,provenind mai ales din Est.Pentru prevenirea acestora ,în centrul politicii externe ,instrumentele de politică ale Uniunii sunt reprezentate de acordurile de cooperare ,politica de ajutor pentru dezvoltare ,ajutor umanitar,capacitatea civilă ,socială și de mediu ,instrumente de gestionare a crizelor ,de cooperare în domeniul justiției și afaceri interne și instrumente de diplomație.Locul important ocupat de ultimul element enumerat accentuează latura UE privind politica de instumente externe ,mai degrabă în motive politice și economice ,precum și umanitare și morale ,de prevenire și prin urmare diplomația preventivă de gestionare a conflictelor.Structurală și funcțională ,extinderea continua a Uniunii a avut ca sprijin un instrument diplomatic în partea de negociere și de dialog pentru existența acestor procese.Uniunea a recunoscut că paleta de instrumente folosită ,asigură o acțiune mai eficientă a organizației în prevenirea conflictelor.
Politicile organizației internaționale au fost completate și stabilite de Tratatul privind Uniunea Europeană.Această referință ia în considerare anumite sectoare de cooperare interguvernamentală,de pildă:
Politica externă și de securitate comună a UE și statele sale membre;
Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne ,între statele membre.
Aceste două politici duc la identificarea obiectivelor sale în domenii ce utilizează instumente de „Integrare”, „Cooperare”.Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională ,dar mai există,însă,unele probleme legate de identificarea și de natura conceptuală.Apare ca entitate politică cu vocație federală ,reprezentând totalitatea Comunităților și formelor de cooperare interguvernamentale (PESC și JAI) din Europa.La rândul lor ,ei au fost „piloni” sau „părți” menținute în întregul proces numit „Uniunea Europeană”.
Identitatea europeană este un concept ce se află în curs de dezvoltare ,un proces care este încă activ și în zilele noastre.Aceasta se regăsește în postura de a-și căuta justificări pertinente pentru 27 de națiuni ,unele mai bune,mai frumoase,mai importante,mai istorice față de altele.Interesul este și fenomenul ,care se dezvoltă în paralel cu eforturile de comunicare ale forurilor europene. Ideea europeană ,construcția sau integrarea europeană reprezintă în zilele noastre termenii cei mai aprofundați de mass-media ,în spațiul academic sau în diferite articole. Unii critici analiști au ajuns la concluzia cu privire la faptul că Uniunea Europeană a reușit să ofere continentului o pace durabilă,bazată pe integrarea economică ,stat de drept,politici comune,drept comunitar și acceptarea de valori universal recunoscute ,privind mai ales condiția umană.Ideea europeană este expesia unui imaginar intelectual și politic ,care s-a exprimat atat prin texte literare și filozofice cât și prin proiecte de unitate politică ,de confederare sau federalizare.Unul dintre obiectivele cele mai râvnite a fost definirea unei „identități a Uniunii în area internațională” prin crearea unei politici externe și de securitate comună ,ce ar putea duce la un viitor cu valențe comune de apărare ,datorită evenimentelor politice și militare din Europa de Est.
Politica Externă și de Securitate Comună este al doilea și cel mai consistent „pilon” al Uniunii Europene și alături de JAI ,reprezintă piloni interguvernamentali,cei care definesc integritatea politică europeană.Inițial acesta își face simțită prezența odată cu nevoie de cooperare între statele membre ale Uniunii Europene ,în materie de politică externă și de securitate .Așadar ,în cadrul Uniunii,PESC si-a propus realizarea unor obiective de mare ambloare precum protejarea intereselor fundamentale și a valorilor în cadrul Uniunii ,a securității și independenței ,promovarea cooperării internaționale,mențierea păcii și întărirea securiății ,în acord cu principiile Cartei ONU,Actului Final de la Helsinki și Cartei de la Paris.Statele membre au în vedere spijinirea politicii externe și participarea activă ,precum și punerea la dispoziție a loialității și solidarității reciproce,Consiliul de Securitate fiind unicul vor ce va veghea la respectarea acestora.Ele se vor abține de la orice acțiune care va dăuna intereselor Uniunii.Totodată,Tratatul de la Maastrcht subliniează că Politica de Securitate și Apărare Comună va avea în vedere totalitatea aspectelor legale de securitatea organizației.
Activitățile de apărare fac parte din PESC și din finalitatea politică a Uniunii.Dispune de un instrument militar și anume de Uniunea Europei Occidentale.Aceasta din urmă,în cursul dezvoltării laturii sale de apărare va pune în aplicare deciziile și acordurile Uniunii Europene ,accentul fiind pus în domeniul apărarii .UEO este înțeleasă ca „parte de dezvoltare a UE”,dar cu toate acestea este privită într-o dublă perspectivă:Componenta de apărare a Uniunii Europene și Mijloace de cosolidare a pilonului european al NATO.
PESC nu a fost o „politică”în adevăratul sens al cuvântului ,ci mai degrabă un „catalog” de intenții ,legal și instituțional fragil .Se poate spune că PESC a fost (și este) încă o definiție în curs de desfășurare și de exercițiu.Politica externă și de Securitate Comună este ,așa cum se arată ,succesor al Cooperării Politice Europene (EPC).Cele mai multe inovații relevante au fost :
Încorporarea completă a conceptului de securitate;
Punerea în aplicare a unui nou cadru instituțional în conformitate cu principiile de unitate și coeziune;
Decizie mecanică;
Impunerea de mai mari „subiecte naționale ” ,PESC va avea un caracter mai obligatoriu pentru statele participante în cadrul cooperării politice europene
Elaborarea unor mecanisme comune de acțiune.Fiind un instrument progresiv ,PESC a fost capabil de a extinde abilitățile.
În ceea ce privește politica de apărare,Uniunea Europeană are în vedere cooperarea sa cu UEO și relațiile dintre acestea ,recunoscând că organizația a fost parte a planurilor sale de dezvoltare în capacitățile militare,care să nu afecteze politica de securitate europeană și apărare operațională a anumitor state membre .În politica de securitate și apărare ,UE a recurs la structuri occidentale .UEO a fost considerată ca un element integral de dezvoltare a organizației internaționale ce a trebuit să pregătească și să pună în aplicare deciziile și acțiunile de politică de apărare.
Instrumentele la dispoziția PESC sunt pozițiile și acțiunile comune, armonizarea pozițiilor statelor membre în cadrul organizațiilor internaționale, demersuri și misiuni exploratorii, asocierea unor instrumente diplomatice cu altele economice și schimbul permanent de informații între statele membre în chestiuni de politică internațională.Ideea creării unei Uniuni a fost dezvoltată odată cu inițierea proiectului de Comunitate Economică de Apărare din anul 1954,la insistențele celor șase membrii .Între timp a fost constituită Comunitatea Economică Europeană.Totodată,anul 1970 este reprezentativ pentru procesul de Cooperare politică europeană ,pus în legătură strânsă cu politica externă și de securitate ce a avut în vedere coordonarea pozițiilor țărilor europene cu privire la aspecte importante de politică externă .Odată cu extinderea Uniunii Europene și implementarea de noi domenii ,aceasta s-a lansat pe aria internațională pentru a juca un rol important,diplomatic de securitate ,pe măsura puterii sale economice.
Odată cu izbucnirea crizelor din anii '90 în Sud-Estul Europei ,liderii UE liderii au hotărât inițierea și necesitatea unei acțiuni comune eficiente.
1.2.Tratatul de la Lisabona: prevederi cu privire la PESC-PSAC
După cum bine știm ,procesul politic al Uniunii Europene a fost inițiat în anii '90 ,prin inițierea unei Conferințe Interguvernamentale adoptată în anul 1991 și încorporată Uniunii Politice.Din punct de vedere al politicii externe și de securitate comună,organizația nu a avut nici o dovată în a arăta obiectivele clare pentru o cooperare înțeleaptă în ceea ce privesc problemele de politică mondială.Odată cu semnarea Tratatului de la Maastricht ,în 1992,acest proces capătă amploare prin cadrul legal al politicii de securitate comună,sub ideea de „politică de apărare comună”,asemănătoare cu cea a NATO,în mare parte.De la constituirea sa,Uniunea Europeană și-a propus alipirea tărilor din Europa Centrală și de Est ,în momentul în care doreau și erau pregătite ,cu scopul cooperării în diferite domenii :social,politic,muncitoresc,juridic,în ceea ce privește politica externă.Prin ideea extinderii UE în țările din Europa Centrală și de Est ,se face referire imediată la „nașterea” unei „singure Europe”.În spațiul politic internațional ,organizația interguvernamentală internațională ,încearcă să joace un rol activ și responsabil ,ca mai apoi ,în anii '90 să aibă o dezvoltare considerabilă în ceea ce privește domeniul economic ,cu o dezvoltare puternică a relațiilor comerciale .Sub acest aspect ,Uniunea Europeană reușește să aibe rezultate considerabile,întrucât dispune de o economie prosperă ce a ajutat la crearea unor noi locuri de muncă,la un pbun parteneriat cu vecinii săi și nu în ultimul rând,la acordarea de fonduri pentru asistență umanitară,procentul fiind de 50 % ,ceea ce a reprezentat o veritabilă realizare.
Pe parcursul politica externă ,de securitate și apărare ,a fost posibilă instituirea a trei tratate ratificate (Tratatul de la Maastricht ,ce a ridicat mari dificultăți ,privind PESC;după care urmează Tratatul de la Amsterdam,intrat în vigoare la 1 mai 1999,cu prevederi privind mecanismele instituționale a Politica Externă și de Securitate Comună ,prin introducerea unor noi organisme;și ,în cele din urmă,cel de la Nisa,semnat la 26 februarie 2001 ,întărește și modifică auspiciile Tratatului de la Amsterdam,dar fără nici un rezultat în ceea ce privește demararea procesului PESC .
Un lucru important este de menționat după traspunerea acestor informații,și anume faptul că Tratul de la Amsterdam pune la dispoziția Uniunii o Politică de Securitate și Apărare (PESA) ,ce înrolează toate domeniile privind securitatea sa,întrucât PESA este o parte a PESC.Punerea în aplicare a PESA a propus înființarea unor organisme noi ,de pildă:un Comitet Militar ,un Comitet Politic și de Securitate și un Personal Militar.Documentul important ce face parte posibilă constituirea directivelor strategiei de securitate internațională a Uniunii Europene este intitulat sub numele de „Strategia Europeană de Securitate”,intitulat„O Europă mai sigură,într-o lume mai bună”,document conceput sub tutela Înaltului Reprezentant pentru PESC(CFSP),Javier Solana.Acesta identifică câteva provocări globale la adresa securității Europei,conflictele regionale aflându-se în prim plan,după care aceste sunt urmate de terorism internațional,crima organizată,proliferarea armelor de distrugere în masă ,trafic de droguri ș.a.Politica de Securitate și Apărare își propune realizarea capacităților sale civile și militare de gestionare a crizelor și conflictelor ca fiind realizte cu secces,pentru a menține un cadrul de pace convenabil pentru statele membre ale Uniunii.
Cu toate acestea ,de cele mai multe ori ,tratatele amintite mai sus,revizuiau reforme insuficiente,fără ambiție.În salvarea unui viitor al reformelor ,a unor politici de inovare ,a unui sistem democratic,Tratatul de la Lisabona vine în completarea și transpunerea unui proces ,inițiat spre transformare a Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona constituie ,de fapt, tratatul de reformă a Uniunii Europene și a fost semnat în decembrie 2007,intrând apoi în vigoare la 1 decembrie 2009. Din perspectiva politico-instituțională ,noul tratat are în vedere transformarea Consiliului European într-o instituție de sine stătătoare din cadrul Uniunii Europene .Instituția va fi condusă de un președinte permanent ,cu un mandat de 2 ani și jumătate ,ce va asigura prezidiul și pregătirea lucrărilor Consiliului European ,pe plan extern ,în problemele de politică externă și securitate comună .Înaltul Reprezentat al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate este pus în valuare în locul celui de „Ministru de externe și politică de securitate”.De asemenea,tratatul nu detaliază atribuțiile pe care le va îndeplini Consiliul European ,în raport cu atribuțiile executive ale președintelui Comisiei sau activitatea Consiliului UE pentru afaceri generale.Tratatul de la Lisabona a preluat intenția exprimată de Convenția Europeană(2002),privind crearea unui serviciu diplomatic european și dezvoltarea unei cooperări noi strânse între politicile externe ale Uniunii Europene.Delegațiile externe deținute anterior de Comisia Europeană,vor fi integrate într-o rețea de delegații ale Uniunii Europene ,al căror personal va fi format din „funcționarii serviciilor competente ale Secretariatului General și ale Comisiei ,precum și din personalul detașat al serviciilor diplomaice naționale”.
În istoria creării unei Politici Externe și de Securitate Comună ,trebuie să amintim momentul deciziei politice de a reînarma Germania în anii '50 când ,pentru a permite acest lucru ,Franța,Germania ,Italia,Belgia,Luxemburg și Olanda au inventat proiectul Comunității de Apărare Europene .Dorința de a reîncepe construția politică a a apărut sub auspiciile lui De Gaulle .Francezul Christian Fouchet a pregătit trei propuneri în anii 1961-1962,cunoscute sub numele de „Planul Fouchet ”.Cooperarea interstatală trebuia să ducă la o politică externă unică ,statele membre trebuiau să-și întărească securitatea în comun și să-și coordoneze politicile de apărare .Ultima dintre acestea prevedea consultări bilaterale periodice și comitete comune de lucru ,care pregăteau reuniunile la nivel înalt-inclusiv un comitet în domeniul apărării .Din fericire însă ,a fost rândul celorlalți să respingă acest „Tratat asupra Uniunii Statelor” motivându-se că nu se dorește o colaborare excesivă între state și nici ruperea legăturii cu S.U.A. și N.A.T.O.
În 1970 s-a adoptat Raportul Davignon ,marcând Cooperarea Politică Europeană ,deși aceasta se referea exclusiv la politica externă.Treisprezece ani mai târziu ,la Stuttgart,s-a mai făcut un pas:aspectele politice și economice ale securității au fost incluse între obiectivele C.P.E. până la momentul Maastricht ,diplomația occidentală și-a armonizat pozițiile față de statele terțe ,pe baza acordurilor informale ,dar în lipsa unor structuri comune ale Comunității Economice Europene.
Tratatul de la Maastricht (TUE) ,semnat în 1992 , a consolidat Politica Externă și de Securitate Comună care a rămas în sfera interguvernamentala ,întărind voința UE de a păstra pacea și securitatea internațională și pe cea a Uniunii,militând pentru sporirea democrației și domniei legii în Europa și în lume.Pe de altă parte,Tratatul de la Amsterdam,adoptat în anul 1997 „definește principiile și orientările generale ale Politicii Externe și de Securitate Comună,inclusiv pentru problemele care au implicațiile în domeniul apărării”.Uniunea Europeană a inițiat misiuni de tip „Petersburg”(60.000 de oameni cu capabilități necesare ,dislocate în 60 de zile și menținerea în teatru de operații cel puțin 1 an)..De asemenea a adus schimbări pragmatice cu privire la următoarele chestiuni:s-a creat o celulă de planificare politică și analiză ,s-a înființat poziția de Înalt Reprezentant al PESC ,s-a adoptat votarea de către Majoritatea Calificată (Q.M.V.) pentru implementarea măsurilor și extinderea cooperării în domeniul managementului de criză între UE și UEO.Din acest moment ,unele analize ale cancelariilor occidentale au considerat că responsabilitatea PESC se restrânge doar la reacții față de crizele ce pot apărea ,iar alții au preferat să disocieze politica diplomatică și de securitate de aspecte legate de apărare .
Din procesul decizional al PESC fac parte următoarele instituții și anume Consiliul European,Consiliul Uniunii Europene ,Comisia Europeană(cu precădere Comisarul pentru Relații Externe ),Parlamentul European ,Președinția ,statele membre,Secretariatul General al Consiliului condus de Înaltul Reprezentat pentru PESC ,reprezentanții speciali ,Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER),Comitetul Politic și nu în ultimul rând Unitatea de planificare politică și avertizare timpurie (aflată în subordinea Secretarului General al Consiliului).Înaltul Reprezentant pentru PESC ,care este Secretar General al Consiliului Uniunii Europene asistă Consiliul UE în ceea ce privesc problemele PESC ,contribuind totodată, la formulara ,elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor politice.De asemenea,la cererea președintelui ,conduce și dialogul politic cu statele nemembre .După care,Președintele reprezintă Uniunea în domenii relevante pentru PESC ,având responsabilitatea punerii în aplicare a acțiunilor comune și exprimă poziția Uniunii în cadrul organizațiilor și conferințelor internaționale.Comisia Europeană este asociată complet funcțiilor președinției.Președinția trebuie sa consulte Parlamentul European asupra principalelor aspecte și ale alegerilor fundamentale ale PESC și să vegheze asupra modului de punere în aplicare a deciziilor .
Odată cu semnarea Tratatului de la Roma în data de 29 octombrie 2004 ,de către șefii de state și guverne ale țărilor membre și candidate ,Proiectul Tratatului instituind o Construcție pentru Europa face referiri importante atât la Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) ,cât și la Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC),ca parte integrantă a PESC.În proiectul Constituției Europene ,noul concept PSAC (Common Security and Defence Policy, CSDP) înlocuiește, așadar, deopotrivă vechiul concept PESA.Politica de Securitate și Apărare Comună oferă cadrul de politici pentru o serie de structuri politice și militare permanente,precum și pentru operațiunile din străinătate.Ca una dintre cele mai vizibile și rapide evoluții din Uniunea Europeană ,PSAC a dobândit o orientare strategică majoră și o capacitate operațională în mai puțin de un deceniu.PSAC se va dezvolta în continuare ,în conformitate cu Tratatul de la Lisabona .
Făcând referire la Politica de Securitate și Apărare Comună,proiectul Constituției Europene subliniază faptul că va avea loc punerea în mișcare a unei politici comune de apărare a Uniunii ,atunci când Consiliul European va decide acest lucru în unanimitate.PSAC are obligația de respectare a principiilor impuse statelor membre de apartenență la NATO și trebuie să asigure compatibilitatea sa cu politica de securitate a Alianței Nord-Atlantice. În aria de influiență a Politicii de Securitate și Apărare Comună apar ca noutate structurală 5 elemente importante ,de pildă extinderea misiunilor Petersburg ,aplicarea cooperării structurale la misiunile internaționale ,decizia înființării unei Agenții Europene ,cooperarea mai stransă între statele Uniunii,și în cele din urmă introducerea unei clauze de solidaritate pentru atacurile teroriste sau dezastre naturale.
Ca parte a politicii externe Uniunii Europene, Politica de Securitate( PESC ) și Politica de Apărare Comună ( PSAC ) includ operațiunile militare și misiuni civile ale Uniunii . PSAC oferă cadrul de politici pentru o serie de structuri politice și militare permanente și operațiunile din străinătate. Începând cu anul 2003 ,Strategia europeană de Securitate a stabilit strategiile care stau la baza Politicii de Securitate și Apărare Comună, iar Tratatul de la Lisabona conferă claritate juridică pe plan instituțional ,politic și bugetar și consolidează rolul Parlamentului European . Ca una dintre cele mai vizibile și mai rapide evoluții din UE ,PSAC a dobândit o orientare strategică majoră și o capacitate operațională în mai puțin de un deceniu.
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) oferă cadrul pentru politica de securitate și apărare . Articolul 41 prezintă finanțarea și politica PSAC- PESC ,care sunt descrise în continuare la articolele 42-46 (capitolul 2 ,secțiunea 2 ,Titlul V),"Dispoziții privind politica de securitate și apărare ", și declarațiile 13 și 14 privind rolul deosebit al Parlamentului European asupra PSAC și PESC, descrise la articolul 36 din TUE .Deciziile cu privire la PSAC sunt luate de către Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene (articolul 42 din TUE), Agenția Europeană de Apărare ( EDA- articolul 45 TUE ) și Cooperarea Structurată Permanentă ( PESCO ,articolul 46 TUE ) , în cazul în majoritatea și deciziile de vot sunt în mod normal efectuate de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii pentru politica de securitate. Din 2012 ,Parlamentul European și parlamentele naționale ale statelor membre au o conferință bianual organizată pentru a discuta aspecte legate de politica externă și de securitate comună .Cooperările interparlamentare în aceste zone sunt prevăzute în Protocolul 1 de la Tratatul de la Lisabona , care descrie rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană.Inovațiile introduse de Tratatul de la Lisabona a oferit ocazia de a îmbunătăți coerența politicii PSAC .Cadrul politic de consultare și dialog evoluează pentru a permite Parlamentului să joace un rol complet în dezvoltarea PSAC în conformitate cu Tratatul de la Lisabona ,Parlamentul este un partener în modelarea relațiilor externe ale UE.
Tratatul de la Lisabona a introdus conceptul de capacitate de politici europene și posesia armelor ( articolul 42 alineatul ( 3 ) din TUE ) , deși acesta nu a fost încă stabilit elaborat.Acesta ,de asemenea, este o legătură între PSAC și alte politici ale Uniunii care necesită a lucra în cooperare cu Comisia ( articolul 45 alineatul ( 2 ) din TUE ). Principalele realizări PSAC până în prezent sunt de consolidare a Consiliului UE, legate de definirea statutul , în conformitate cu articolul 45 alineatul ( 2 ) din TUE. PSAC ar putea fi promovat , în cadrul instituțional și în structurile consolidate prin dezvoltarea unei abordări strategice care vizează exploatarea întregului potențial al politicii , în conformitate cu Tratatul de la Lisabona.
În cele din urmă, Politica de Securitate și Apărare Comună ar putea fi promovată într-un cadrul instituțional,precum și structurile consolidate prin dezvoltarea unei abordări strategice care vizează exploatarea întregului potențial al politicii, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona
1.3.Capabilitățile europene de prevenire a conflictului și management al crizei
Schimbări profunde produse în anii '90 a adus mutatii internaționale de securitate în diferitele atacuri în comunitatea globală, cu care omenirea a început să se confrunte odată cu dispariția bipolarității, dizolvarea Uniunii Sovietice , dezintegrarea Iugoslaviei , intrarea Țărilor ex – comuniste în Europa, fenomene complexe care au fost însoțite de crize puternice extinse și foarte diverse atât pe continentul european, cât și în lume . Atrage atenția conflictele etnice și religioase în fosta Iugoslavie și fosta URSS . În timpul acestor conflicte , au existat încălcări grave ale drepturile fundamentale ale omului, iar comunitatea internatională a decis să ia măsuri de a se implica ,de cele multe ori direct, cu scopul de stabilizare, de menținere a păcii ,reconstrucție post-conflict și revenirea la normalitate, prin organizații , cum ar fi ONU , NATO, UE cu decizia de a interveni pentru a preveni și rezolva crizele.
Managementul crizei și prevenirea conflictului implică un proces de organizare ,planuri și măsuri menite să aducă sub control situația ,să oprească evoluția negativă a diferendelor ,de asemnea ,are în vedere o soluție acceptabilă ,căci principalul sens al managementului și al prevenirii îl reprezintă gasirea căilor de menținere a unei societăți într-o stare de normalitate.Precesul de integrare europeană poate fi considerat unul dintre cele mai reușite operațiuni de gestionare a conflictelor din istoria Europei . UE este adesea prezentat ca actor în dezvoltarea și implementarea de abordări cuprinzătoare dedicate în prevenirea de crize .Implicarea Uniunii Europene în prevenirea conflictelor este strâns legată de evoluția PESC .Crizele apărute cu precădere în vecinătatea estică a Uniunii Europene au permis testarea validității PESC.
Articolu 17 din TUE face referire chiar la cadrul legal și instituțional în care Uniunea Europeană își face „o obligație ” în ceea ce priveste crizele internaționale.Pe de altă parte ,Tratatul de la Amsterdam (1997) ce implementa sarcinine de ls Petersburg(sarcini umanitare și de salvare,de menținere a păcii,sarcini ale forțelor combatante în managementul crizei)ca baze pentru inițierea prevenirii și dezvoltării capabilității europene.Prevederile privind Politica Externă și de Securitate Comună specifice Tratatului de la Maastricht,semnat în 1992 ,au fost revizuite de Tratatul de la Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999),în scopul întăririi caracterului Uniunii în plan global și în ceea ce privește realizarea unui plan specific în situațiile de criză,ce apar frecvent în Europa.În cele din urmă aceste prevederi au fost întărite prin semnarea Tratatului de la Nisa ,în data de 26 februarie 2001,deși Consiliul European de la Nisa nu a abordat ideea continuării procesului PESC,acesta totuși continuă..Astfel,Consiliul European (Summit-ul European) are în subordinea sa realizarea principiilor PESC,ce au fost autorizate de către Tratatul de la Amsterdam,strategia de securitate comună urmând a fi pusă în practică de către Uniunea Europeană.Trebuie menționat și faptul că ultimul Tratat la care facem referire pune la dispoziția Uniunii și o Politică Comună de Securitate și Apărare (PESA) ce cuprinde toate domeniile privind securitatea,subliniind că PESA este o parte a PESC.Politica de Securitate și Apărare cuprinde trei elemente,în ceeace privește cadrul politic,insituțional:militar,civil și de prevenire a conflictului.
Tratatul de la Nisa are un rol important în ceea ce privește Politica Externă și de Securitate Comună ,punând accentul pe rolul Comitetului European și de Securitate în domeniul gestionării crizelor.Vor fi adoptate noi principii și reforme pentru a construi o Constituție pentru Europa .
Articolele 17 și 25 din Tratatul Uniunii Europene, fac referiri la „managementul crizelor” din perspectiva tipului de operații care pot fi derulate de către UE și definește rolul Consiliului UE și al Comitetului Politic și de Securitate în acest context.Uniunea Europeană poate lansa o operațiune de managementul crizelor, fie cu recurs la capabilitățile și resursele NATO, fie autonom. Concordia și Althea sunt exemple de misiuni derulate cu recurs la capabilitățile și resursele NATO, în timp ce Artemis în R.D. Congo este un exemplu de misiune militară autonomă a UE. În cazul declanșării unei operațiuni cu recurs la resursele și capacitățile NATO, cadrul de cooperare este fundamentat de Acordurile „Berlin Plus”. Încheierea formala a Acordurilor „Berlin Plus”, în martie 2003, a stabilit bazele cooperării între UE și NATO în domeniul managementului crizelor. Denumirea acordurilor își are originea în precedentele acorduri dintre NATO și Uniunea Europei Occidentale, prin care se permitea UEO să folosească resurse și capabilitățile militare „separabile, dar nu separate” ale Alianței în derularea unor operații militare. Acordurile Berlin Plus au la bază patru caracteristici majore:
UE are acces asigurat la capacitățile de planificare ale NATO ;
cu prezumția că resursele și capabilitățile pre-identificate sunt disponibile ;
UE are acces la opțiunile de comandă europene din cadrul NATO, inclusiv din perspectiva rolului adjunctului comandantului suprem al forțelor aliate în Europa (DSACEUR);
existența de acorduri privind securitatea informațiilor între cele două organizații.În această situație, procesul de planificare operațională este condus de la nivelul SHAPE, comanda operațională este asigurată de către DSACEUR, care raportează Comitetului Militar al UE. Sub responsabilitatea Consiliului, Comitetul Politic și de Securitate al UE exercită controlul politic și orientarea strategică.Mecanismul de consultare pentru asigurarea accesului UE la mijloacele și capacitățile NATO, în cazul unei operațiuni conduse de UE în baza acordurilor „Berlin+”,parcurge etapele din figura următoare: Operațiunea Politcii de Securitate și Apărare își dezvoltă abilitățile în anul 2003,unde Uniunea Europeană a urmărit o abordare graduală a implicării sale în operații.Prima operație PESA a fost o misiune de poliție într-un mediu stabil (EUPM).A urmat o misiune de gestionare a conflictelor ,cu recurs la mijloacele NATO(tip Berlin Plus),desfășurate în imediata vecinătate (CONCORDIA-Macedonia) și într-un mediu mai puțin permis și,în cele din urmă,o operațiune autonomă de gestionare a conflictelor într-un mediu ostil,dar de mică amploare (ARTEMIS-R.D.Congo).Aceste operațiuni ,menționate mai sus,au reprezentat ,de fapt,o verificare a modului de analiză și de luare a deciziilor în cadrul lor-CONCORDIA a reprezentat un succes al implementării Acordului Berlin Plus ,iar succesoarea sa, PROXIMA, a demonstrat abilitatea UE de verificare la aplicarea tranziției asupra altor actor.În cazul EUPM și CONCORDIA ,Uniunea Europeană își ia asupra sa responsabilitatea altor organisme internaționale(NATO și ONU),în timp ce ARTEMIS a fost inițiată de către ONU ,care a preluat responsabilitățile de la UE, acest lucru reprezentând „cireașa de pe tort ” în dezvoltarea PESA ,în primul rând ,domeniul capabilităților militare (eliminarea deficienților constatate),iar în al doilea rând ,desfășurarea viitoarelor misiuni (planificare,finanțare etc.).
Un element care dă unicitate viziunii UE privind gestionarea crizelor este componenta non- militară a acesteia respectiv , gestionarea situațiilor de criză prin mijloace civile .UE a fost creată la început ,cu dimensiune de securitate integrată și de apărare,pentru comunitățile europene care vizează integrarea economică. Există patru domenii prioritare de acțiune U E, care au fost considerate ca fiind „temelia” în dezvoltarea capacităților civile ale UE de gestionare a crizelor .Acestea sunt :
a) de poliție civilă ,un rol important în îmbunătățirea capacității UE de a răspunde la crizele internaționale;
b) stabilirea și consolidarea de zonă de țintă în care statul de drept , a fost inclus în acțiunile prioritare civile de gestionare a crizelor în urma experiențelor din Balcanii de Vest , mai ales din Kosovo ,care au demonstrat necesitatea unor măsuri de sprijin pentru a înlocui structurile de stat din colaps , concentrându-se pe lege ,ordine și sisteme penale . Aceste măsuri constau în înlocuireacu personal internațional ,cum ar fi avocați ,ofițeri de poliție ,personalul de administrație al închisorii care asigură punerea în aplicare a statului de drept .
c) Administrația civilă este angajamentul voluntar de experți capabili să ofere o gamă largă de activități ,cum ar fi înregistrări ale proprietăților alegerilor , impozitarea ,serviciile ,sociale ,sănătate și infrastructură . Și această linie de acțiune e cu prioritare determinată de experiențele din Kosovo .
d ) Protecția civilă se referă la măsurile care trebuie luate în scopul de a oferi sprijin in timpul si dupa criză și pentru a asigura nevoile de supravietuire imediate și de protecție a populației afectate
UE a introdus două instrumente pentru a consolida cooperarea între statele membre în caz de criză și de urgență.Mecanismul comunitar de protecție civilă ( MCPC ) și Acorduri de coordonare a situațiilorde criză ( CCA ) . Viziunea UE de gestionare a crizelor este deosebit de complexă, deoarece include conceptul specific CCM a UE.Această complexitate poate fi văzută atât ca un avantaj de gestionare a situațiilor de criză ,deoarece permite a avea o abordare cuprinzătoare la criza ,dar poate fi ,de asemenea,o măsură în funcționarea acestora . De asemenea, la fel de important este rolul evenimentelor din Balcanii de Vest în dezvoltarea de cadre conceptuale, juridice ,politice ,instituțional și în managementul consecințelor în cele două organizații .Influența lor a fost atât de mare încât se poate vorbi despre o relație în ambele sensuri . Pe de o parte ,cele două organizații au avut un impact incontestabil asupra stabilizării și modernizării statelor membre din Balcanii de Vest . Deci , dincolo de tragedia evenimentelor din Iugoslavia ,a avut loc și un impact pozitiv asupra abordării și gestionării conflictelor și crizelor de către NATO și UE.Arnold Wolfers subliniază „Dacă securitatea ,cel puțin în sensul obiectiv al termenului ,crește și scade odată cu prezența sau absența unor intenții agresive din partea altora ,atunci atitudinea și comportamentul celor care produc amenințarea ,sunt de primă importanță”
Regiunea Balcanilor de Vest, este cea care reliefează în mod substanțial activitatea de prevenire și management a crizelor de către Uniunea Europeană,ce au avut loc în perioada 1991-2001.
Prima operațiune de management a crizelor,lansată de UE , a avut loc în data de 2 decembrie 2004 ,sub numele de „EUFOR ALTHEA” ,în Bosnia-Herțegovina și reprezintă una din cele mai importante misiuni ale organizației.Este desfășurată cu recurs la capabilitățile NATO,în baza Acordurilor Berlin Plus și are în vederea menținerea unui mediu propice de securitate în vederea implementării Acordurilor de la Dayton.Comandantul operațiunii este generalul Chiarini(Italia).În ceea ce privește armata,s-a avut în cedere 6300 de militari (nivel inițial 7000),din partea a 22 de state membre și 11 state terțe.EUFOR poate acționa împotriva crimei organizate ,în sprijinul Reprezentantului Special al UE în Bosnia.
EUPM (Misiune de poliție a Uniunii în Bosnia și Herțegovina) reprezintă o misiune de management a crizelor civile,având ca obiectiv sprijinirea procesului de reformă și modernizare a forțelor de poliție din Bosnia.Are în vedere acordarea de asistență în domeniul luptei și instruirii împotriva crimei organizate și corupției.În data de 1 ianuarie 2003 a avut loc promovarea sa cu 500 de ofițeri de poliție din 33 de state și a avut un mandat pe 3 ani.
„Concordia” a fost prima misiunea militară promovată de Uniunea Europeană în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ,cu apelul la capabilitățile militare a Aliantei Nord-Atlantice,unde au participat 350 de militari din 26 de state membre și terțe..În principiu,a avut drept obiectiv și anume implementarea Acordurilor de la Ohrid.
EUROPOL Proxima,Misiunea de Poliție a Uniunii Europene în Fosta Iugoslavie a Macedoniei ,definește o continuare a misiunii menționate anterior „Concordia”,lansată în decembrie 2003,cu un personal de 200 ofițeri de poliție și încheiată,mai apoi în decembrie 2005.Principalele obiective au fost lupta impotriva corupției și promovarea standardelor europene în domeniu.
Mai jos avem o hartă a acestor reprezentativă a acestor misiuni:
http://www.eeas.europa.eu/csdp/missions-and-operations/completed/index_en.htm(accesat la data de 20.05.2014)
1.4. Parteneriatul U.E-NATO în prevenirea conflictului și managementul crizei
În ultimii ani ,s-a remarcat preocuparea atât a Alianței Nord-Atlantice cât și a Uniunii Europene în ceea ce privește menținerea unui climat de pace și armonios ,privind zona de securitate și apărare ,bazată pe o cooperarea convenbilă ambelor organizații internaționale.Având în vedere principiul subsidiarității se subliniază luarea în calcul a unui sistem multietajat:UE,OSCE,NATO și ONU.Privind relația dintre cele doua,determinarea lor în cadrul unui mediu de colaborare s-a făcut posibilă prin Identitatea Europeană de Securitate și Apărare și prin Acordurile „Berlin +”.Conceptul Identității de Securitate și Apărare este dezvoltat în cadrul Alianței și pus în strânsă legătură cu alte două concepte:PESC-PESA.Acesta va constitui elementul central ,ce va lega cei doi„parteneri” . Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică s-au angajat în cooperarea dintre ele pentru o pace durabilă ,prin asigurarea dezoltării relațiilor poltice,economice și sociale.
În conformitate cu noul concept strategic al NATO, Uniunea Europeană contribuie în mod eficient la securitatea globală a zonei euro-atlantice. Prin urmare, a declarat o sursă citată , că UE este un partener unic și esențial pentru NATO. Organizațiile sunt compuse în mare parte din aceleași țări ( 21 de țări membre ale UE și membre NATO ) , iar toți membrii împărtășesc valori identice . Mai mult decât atât , NATO recunoaște importanța de apărare europeană mai puternică și mai performantă . În opinia noastră , acest lucru subliniază necesitatea și utilitatea de Politică de Apărare ( PSAC ), de securitate comună promovată de Tratatul de la Lisabona.
Consider că în ceea ce privește statele membre UE care nu fac parte din NATO , contribuția la securitate și apărare , este un efect pozitiv la efortul de Alianță de apărare și de securitate a Uniunii .În același timp ,parteneriatul strategic între NATO și U.E ,cu implicarea deplină a acestor țări este esențială .În plus ,Alianța și Uniunea Europeană au roluri complementare și se consolidează reciproc în sprijinul păcii și securității internaționale .Totodată ,Uniunea Europeană e activă, constant semnificativ și responsabil în managementul de prevenire a conflictelor de criză pe teritoriul său .
În scopul de a valorifica avantajele parteneriatului dintre NATO și UE , Noul Concept Strategic al NATO , oferă următoarele măsuri :
Consolidarea parteneriatului strategic cu U.E pe deplin transparent , complementar și respectând autonomia și integritatea instituțională a celor două organizații . Tratatul European de la Lisabona este implementat prin respectarea de autonomie și integritatea instituțională a celor două organizații ;
Îmbunătățirea cooperării practice în operațiunile cu toată gama de crize , de la planificare coordonată la sprijin reciproc. Această măsură subliniază posibilitatea celor două organizații de a acționa în comun și a preveni crizele dintr-o zonă sau alta a lumii ,care a cooperat în activitățile desfășurate într-un teatru de operațiuni sau altul .
Extinderea de consultări politice între cele două organizații care include toate problemele de interes comun. Această măsură dovedește , în opinia noastră , faptul că relațiile dintre NATO și U.E sunt stabilite între parteneri egali dispuși să coopereze și să colaboreze responsabil atât înainte , cât și după un conflict .
cooperare mai strânsă , în scopul de a reduce la minimum duplicarea activităților întreprinse.
Analiza comparativă a Noului concept strategic al NATO include prevederile Tratatului de la Lisabona privind securitatea europeană, politica de securitate și apărare comună ,cu următoarele precizări :
Există o legătură strânsă între cele două, atât din punct de vedere al conținului ( de gestionare a crizelor și conflictelor ),de prevenire a crizei și de angajament în reconstrucția de post-conflict ;
Prevederile celor două documente sunt complementare , autonome din punct de vedere instituțional, independen cu privire la prevenirea crizelor și conflictelor ;
Ambele documente recunosc rolul major al celor două organizații ,în responsabilitățile de prevenire și gestionare a crizelor și conflictelor , atât în spațiul euro-atlantic ,cât și în afară;
Recunoașterea nevoii de cooperare între cele două organizații în domeniul prevenirii crizelor și conflictelor în diferite zone ale lumii ;
Similitudinea anumitor dispoziții ale celor două documente . În acest sens , se include: clauza de apărare reciprocă,clauza de solidaritate, cooperare structurată permanentă .
Summitul NATO de la Washington (decembrie 2002),contribuie la acordurile Uniunii Europene (Berlin Plus) și apoi incluse într-un acord cadru.Relațiile dintre aceste doua organizații(UE-NATO) se află adesea în poziții concurente ,chiar dacă interesele lor par a coincide privind realizarea unei identități europene .Cele două,dețin în sfera securității și punctul forte de menținere a complementarității,din cauza faptului că una dintre ele deține puterea „hard”(NATO),iar cealaltă (UE)deține puterea „soft” și a mijloacelor non-militare.Aceasta va putea fi posibilă odată cu gradul de capacitate a PESA ,de a se descurca în conformitate cu situația de prevenire și gestionare a crizelor și diferendelor din vecinătatea apropiată a Uniunii Europene.PESA dovedește în principiu dezvoltarea unei capacități de decizie autonome ,neincluzând angajamentul Alianței și,de asemenea ,coordonarea și rezolvarea situațiilor de criză ,angajarea resurselor de către statele membre la astfel de misiuni,bazându-se pe decizii suverane.
Anul 2000 a fost unu semnificativ pentru țările din Balcanii de Vest ,dată fiind afirmația că Uniunea Europeană a înființat un proces sub numele de PSA(Procesul de Stabilizare și Asociere),ce are în cedere trei obiective majore:stabilizarea economică,promovarea cooperării regionale și perspectiva de aderare la NATO.Uniunea Europeană și NATO s-au implicat lent în Balcani,chiar și atunci când problemele acestei regiuni au devenit factori dominanți în afacerile europene ,începând cu anii 1990.Astfel,ajută și la menținerea țărilor din regiune,pentru construirea capacității de adaptare și implementare la standardele regiunii.Punând accentul pe Balcanii de Vest ,PSA oferă concesii comerciale ,asistență financiară ,precum și prezența relațiilor economice contractuale.
Războaiele balcanice din anii '90 a fost punctul forte pentru a testa funcționalitatea acestora,în ceea ce privește cooperarea dintre cele doua analizate în contextul subcapitolului..Împlicarea ambelor organizații în zona Balcanilor de Vest a fost parte a eforturilor sale pentru asigurarea securității și stabilității în regiune.Totodată,amândouă și-au asumat roluri complexe în managementul crizelor din Balcani și au avut o cooperare eficientă în gestionarea conflictelor.Uniunea Europeană și NATO s-au implicat lent în Balcanii de Vest chiar și atunci când problemele acestei regiuni au devenit factorii dominanți în afacerile europene începând cu anul 1990.Adoptarea unor măsuri minimaliste,pentru limitarea problemelor ,dar mai ales pentru prevenirea unui flux masiv de refugiați de către Uniunea Europeană,a reprezentat un instinct cu rădăcini adânci.
În concluzie ,putem spune că noul concept strategic al NATO are un impact semnificativ asupra politicii de securitate și apărare ,argumentând implementarea în practică .Astăzi , lumea se confruntă cu o gamă largă de pericole , riscuri și amenințări atât din spațiul real ,concret,fizic cât și în spațiul cibernetic .Aceste provocări – pericole , riscuri și amenințări de securitate – cer unire și eforturi concertate în cadrul organizațiilor politicomilitare ,precum și alte măsuri de prevenire a crizelor și de gestionare a conflictelor , atât pe teritoriul lor, precum și în zona de interes a acestora. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunea Europeană sunt două organizații separate ,complexe, implicate în mod activ ,constant și responsabil ,pentru a preveni crizele și managementul conflictelor ,atât în spațiul euro-atlantic ,cât și în afara acestuia .Munca lor ,atât în apărare și securitate colectivă ,precum și în securitatea internațională este reglementată periodic de către diferite documente de programare ,cum ar fi ,de exemplu ,noul concept strategic al NATO și Tratatul de la Lisabona .Ambele documente arată modul independent a cele două organizații care acționează pentru prevenire a crizelor și gestionare a conflictelor .NATO și-a asumat responsabilitatea odată cu instabilitatea creată la începutul secolului XX în Europa.Pentru țările din centrul și sud-estul Europei ,Alianța a devenit o sursă de stabilitate și un exponent credibil al principiilor și valorilor democratice.
Prin conținutul lor ,documentele se completează și se susțin reciproc în stabilirea unor măsuri de colaborare și cooperare între cele două organizații -NATO și UE –care se va îmbunatati în mod continuu în beneficiul țărilor membre ale acestora și a cetățenilor acestora.
Capitolul 2. Uniunea Europeană și criza iugoslavă (1991-2001)
Cu un sfert de veac în urmă ,spațiul iugoslav se bucura de un prestigiu aparte în ceea ce privește popularitatea ,întrucât statul deținea o comunitată plurietnică și multiculturală vastă.Josip Broz Tito era cel care a făcut ca Republica Federală Iugoslavă să aibă un prestigiu internațional ,cu un puternic regim politic ,accentuat mai ales de rezistența dovedită în fața ocupației Germaniei hitleriste.După moartea acestuia ,Iugoslavia Federală încetase să mai existe ,în interiorul acesteia făcându-și apariția noi regimuri politice ,iar independența și suveranitatea fostelor republici federale nu au întârziat să apară.Apariția entităților statale pe teritoriul iugoslav ,a condus la o stare de război în continuă expansiune și intensificare ,mai clar spus ,la destrămarea Iugoslaviei ,cuprinzând treptat Croația ,Bosnia-Herțegovina,Slovenia,Kosovo și Macedonia.Actele de violență și scenele dramatice ale acestui tragic război etnic ,a adus în vedere diferite comentarii cu privire la cauza ce a dus la declanșarea crizei ,marii comentatori și observatori trăgând linii directoare asupra faptului că naționalismul reprezintă principalul motiv ce a condus la aceste întâmplări dramatice ,dar în privința acestui lucru mai sunt multe de analizat și identificat.Iugoslavia reprezintă rezultatul unei istorii tot atât de complexe ,iar confuziile și conflictele dintre oameni ,limbi ,religii și culturi au căpătat formă de-a lungul secolelor tumultoase de după prăbușirea Imperiului Roman.
Caracterizarea succintă a crizei iugoslave a reprezentat cel mai tragic eveniment care a avut loc în Europa la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial . Război de secesiune iugoslav a fost ,de fapt ,o combinație unică de factori și cauze care au condus la această manieră de evenimente .De asemenea, în acest caz nu putem vorbi despre o singură criză ,ci o acumulare de crize ,o succesiune care a condus ,în cele din urmă ,la dispariția Iugoslaviei de pe harta lumii și înlocuirea lor cu cele șase state independente.Criza a dus la separarea Iugoslaviei.Comunitățile etnice din Iugoslavia au identificat alternativele la o situație care nu mai era acceptabilă ,cu soluții care au condus la reorganizarea completă a regiunii. Balcanii de Vest sunt percepuți într-o viziune ca un loc de haos și instabilitate , o zonă de influența otomană și cu schimbări constante pe hartă a cărei politică a permis apariția unei distribuții spațiale complexe a populației .
În prezent, majoritatea țărilor din Balcani se află într-o perioadă în care depun efort serios în încercarea de a se ramifica și de a se integra rapid în structurile euro- atlantice ,cu pericolul unui focar de conflict pentru întreaga regiune a Peninsulei Balcanice. Acest lucru se datorează , pe de o parte ,faptului că în prezent Balcanii continuă să fie arena de interese geopolitice și de confruntare a Federației Ruse ,Turcia și Statele Unite ale Americii.
2.1. Războiul din Slovenia (1991)
Slovenia reprezintă una din țările ce face parte din emisfera vest-europeană ,din cele mai vechi timpuri.Odată cu apariția războaielor și crizelor statul a început să contureze diferite modificări ,dar a reușit să păstreze în cele din urmă limba și cultura,ce au un rol important în dezvoltarea națiunii.La mijlocul secolului al XIX-lea ,națiunea slovenă și-a stabilit propriul său program politic ,în scopul unirii tuturor provinciilor ocupate de sloveni într-o singură unitate ,care avea să se bucure de autonomie națională și politică în interiorul monarhiei habsburgice.În noua paradigmă civilizațională ,a ultimei decade a secolului XX ,națiunea slovenă a decis să părăsească Iugoslavia,care devenise un obstacol în fața dezvoltării sale viitoare.La începuturile existenței sale ,ca națiune independentă ,în 1990 ,Republica Slovenia devine o parte prosperă a fostei Iugoslavii,învecinându-se cu Austria,Ungaria și având legături strânse cu acestea,dar și cu Germania și alte țări occidentale.După ce și-a căpătat independența ,Slovenia nu a fost pusă în fața unui război civil ,însă au apărut principalele schimbări politice precum adoptarea unei noi Constituții,ce avea la bază promovarea democrației prin respectarea drepturilor omului și a legii,implementarea pluripartidismului politic și economic,și nu în ultimul rând, promovarea sa ca stat independent.
Slovenia era cea mai omogenă din punct de vedere etnic,dintre republicile fostei Iugoslavii,ceea ce explică relativa ușurință cu care s-a desprins din federație.După căderea comunismului ,statul pus în atenție,a ajuns la o creștere economică rapidă,fără ajutor din partea altor state,integrându-se ușor în lumea occidetală ,Slovenia fiind mai degrabă o parte a Europei ,decât a Balcanilor de Vest.
Zona balcanică desemnează regiunea cu frontierele care în ultimele secole nu au mai fost stabile,iar din cauza acestui fapt putem deduce că aceasta este caracterizată de instabilitate europeană ,cu accentul pus asupra insuficienței garanțiilor ,cu privire la frontierele naționale.Conflictul din Slovenia are drept cauză declararea independenței de către aceasta,la data de 25 iunie 1991 și este cunoscut sub numele de „Războiul de zece zile”.Legătura dintre Slovenia și Iugoslavia federală a fost deteriorată odată cu retragerea membrilor Ligii Comunișilor din Slovenia de la Congresul Ligii Comuniștilor din Iugoslavia.Au loc alegeri pentru președinția Republici Slovene,dar și alegeri democratice pentru parlamentul sloven ,încheindu-se cu o victorie a Coaliției Demos.
Obținerea independenței de către Slovenia depindea de trei principii și anume:ajungerea la o înțelegere a partidelor politice,care se aflau în dispută;comunitatea internațională oferind un ajutor în acest sens;obținerea independenței prin intermediul unei decizii unilateral;și ,ultimul principiu,obțiunea de a începe un conflict armat de secesiune.A doua variantă a rămas cea posibilă și cea mai veritabilă de rezolvat.Independența este în mod oficial făcută publică la data de 26 iunie 1991,de doua documente importante intitulate :Documentul Constituțional Fundamental (cu privire la suveranitatea și independența Republicii Slovenia) și Declarația de independență .
Un rol important în susținerea politicii iugoslave a avut Statele Unite ale Americii,dar și guvernele europene ,ce au acordat un sprijin necondiționat unității Iugoslaviei.
„Războiul de zece zile” a fost un conflict militar ce s-a desfășurat între forțele militare iugoslave și cele slovene ,trupele armate iugoslave inițiind acțiuni în ceea ce privește obținerea independenței .Dintr-un anumit punct de vedere ,acest război a surprins grupul de conducători sloveni,care considera că au ajuns la un acord cu sârbii,dar fiindcă totuși se pregătise și pentru această eventualitate,au acționat cu o rapiditate și cu o eficacitate la care militarii federali nu se așteptau .Forțele slovene au reuși învingerea celor iugoslave ,diplomația internațională începând să funcționeze ,războiul de independență având un real succes.Din urmările războiului a rezultat 39 de soldați morți și 139 de răniți ,de partea armatei iugoslave ,în timp ce forțele militare slovene au înregistrat un număr de 8 morți și 89 de soldați răniți,însă pe lângă aceștia s-au mai soldat și pierderi civile ,13 oameni fiind uciși ,printre care și câțiva șoferi străini,ce au decedat ca urmare a atacurilor aeriene purtate de iugoslavi.Sub „aripa„ Comunității Europene ,în data de 7 iunie ,reprezentanții Republicii Slovene au semnat un acord cu privire la sfârșitul războiului.Istoric modern,de origine slavonă,Janko Prunk subliniază ideea că Slovenia era din punct de vedere istoric pierdută ,iar din punct de vedere militar și strategic nu prezenta nici un interes.Argumentează în analiza sa ,că lupta pentru independență a fost puternic susținută de către diplomația Vaticanului .În decembrie 1991,Comunitatea Europeană a decis să recunoască Slovenia(și Croația) ,SUA ,la data de 7 aprilie 1992,iar ONU la 22 mai 1992.
În ansamblul său ,războiul din Iugoslavia a fost o mostră europeană a conflictelor ,de după 1945 ,un război local limitat ,un amestec de război dintre state și război civil,un amestec în ceea ce privește natura conflictului și forțele participante ,calitatea acestora și a conducerii,diversitatea parametrilor cantitativi,la care se adaugă aspecte ale luptei de gherilă ,ale terorismului și ale masacrelor.
2.2. Războiul de independență al Croației (1991-1995)
Al doilea conflict ce a avut loc odată cu dezmembrarea Iugoslaviei,a avut drept cauza declararea independenței Croației,opunând într-o primă fază armatei noului stat croat,armata populară iugoslavă,iar mai apoi majoritatea sârbă din Croația(circa 12 %)-separată sub forma unei autoproclamate republici pe teritoriul croat(Republica Serbia Kraina).La o lună după declararea independenței Croației ,la 25 iunie 1991,odată cu terminarea războiului din Slovenia ,trupele iugoslave au pornit războiul contra Croației.Spre deosebire de Slovenia,în Croația trăia o foarte numeroasă populație rurală sârbească,iar nu toți etnicii croați trăiau în acest stat ,o importantă minoritate aparținând acestei grupări etnice ce era stabilită în Bosnia-Herțegovina.Tensiunile s-au accentuat și mai tare odată ce sârbii au pus amprenta pe structura constituțională.Astfel,în lucrarea sa, „Balcanii”,Georgios Prevelakis (pag.149) citează despre sârbii care au făcut o declarație asupra regiunii autonome din jurul orașului Knin(1990),creându-se chiar și propriie instituții guvernamentale,iar în octombrie 1990,liderii rebeli sârbi au declarat crearea Regiunii Autonome Sârbe Krajina(Srpska Autonomna Oblast).
Consiliul Prezidențial al Federației a elaborat un program de stingere a conflictelor armate ,armata populară urmând să blocheze deplasarea tuturor grupurilor de civili înarmați în zonele de criză din Croația ,să le dezarmeze ,să dizlove toate unitățile de rezerviști ale poliției croate ,iar în zonele cu majoritatea sârbă urmau să staționeze doar unități ale armatei federale și polițiști croați.Războiul civil ce s-a desfășurat între armatele croate și sârbe ,au avut ca urmări un număr de 300 de refugiați.Intervenția trupelor ONU a determinat ,în ianuarie 1992 încetarea focului și retragerea trupelor sârbe în Bosnia-Herțegovina .De asemenea,independența Croației a fost recunoscută de țările membre ale Comunității Europene la 15 ianuarie 1992 ,iar la 22 mai ,Croația a devenit stat membru al ONU.Sfârșitul războiul a devenit consecința unui acord asupra realizării unui plan de pace între forțele armate iugoslave și cele croate ,acesta fiind costituit în 1991-1992.Conducera Iugoslaviei a făcut menționt lucru cu privire la șederea în permanență a trupelor ONU ,până în momentul sfârșitului conflictual dintre cele două tabere.Operațiunea de menținere a păcii (UNPROFOR-United nations Protection Force/Forța de Protecție a Națiunilor Unite) ,urma a fi amplasată în zona unde sârbii câștigaseră control ,cu rol în protejarea minorităților non-sârbe,protejarea sârbilor de atentate croate și acordarea de ajutor refugiaților pentru reîntoarcerea lor la casele distruse de război.Misiunea „UNPROFOR ” a fost inițial autorizată pe o perioadă de 12 luni ,dar mandatul a fost extins și reînnoit de șapte ori,aceasta din urmă prelungire fiind realizată în data de 30 septembrie 1994,atunci când numirea UNPROFOR urma să-și continue activitățile pentru încă alte șase luni.
În 1995 este anunțată o decizie a guvernului Croației asupra faptului că numai este deacord cu o nouă extindere a mandatului „UNPROFOR ”.La 4 februarie 1995 ,Consiliul de Securitate a făcut valabilă o înfățișare diferită a misiunii ONU în Croația ,sub numele de „Operațiunea de Restaurare a Încrederii(UNCRO).
2.3. Războiul bosniac (1992-1995)
După ce Slovenia și Croația și-au proclamat independența ,a venit rândul statului bosniac de a face acest lucru în data de 5 aprilie 1992.Intenția sârbilor bosniaci de a ocupa o parte cât mai mare din teritoriul Bosniei ,în prelungirea teritoriului ocupat de sârbii din Croația,a generat conflictul.Odată ce operațiunile militare au luat inițiativă,în primă instanță acestea au fost marcate de intenția forțelor sârbilor bosniaci de a ocupa un teritoriu ,cât mai mare ,contiguu cu teritorii ocupate de sârbii din Croația.De asemenea,Republica Srpska își proclamă independența la data de 7 aprilie 1992,dar s-a rezutat a fi nerecunoscută în cele din urmă.Astfel, la sfârșitul anului 1992, ca urmare a unui proces violent de purificare etnică și expulzare a populației musulmane și croate, realizat pe fondul unor lupte armate între bosniaci și croați, pe deoparte, și sârbi, pe de altă parte, Republica Srpska ocupa peste 70 % din teritoriul Bosniei. Puternica și șocanta mediatizare internațională a acestui proces a compromis orice susținere a revendicărilor politice ale sârbilor bosniaci.Un moment important în istoria războiului bosniac este atunci când în anul 1993 are loc destrămarea inițială dintre bosniaci și croați și apariția unor conflicte violente ,ce s-au extins și în Herțegovina Occidentală.Au fost inițiate crime de război contra populației civile sârbe și croate ,având ca rezultat influiența asupra unității armate bosniace.Prin urmare,au fost propuse Planurile de Pace Vance-Owen și Stoltenberg-Owen ,ce prevedeau divizarea Bosniei-Herțegovina în unități teritoriale ,dar planurile,deși accepate de guvernul de la Sarajevo,sunt resprinse de către Republica Srpska.
Încheierea Acordului de Pace de la Washington ,dintre croați și musulmani are loc în 1994,ce avea în atenție crearea Federației Bosnia-Herțegovina.În 1995 are loc învingerea în cadrul Operațiunilor Furtuna de către forțele armate croate ce au învins armata Republicii Srpska Kraina,formațiune statală secesionistă din Croația ,ocupând totodată și teritoriul acesteia .
NATO intervine asupra ofensivei teritoriilor ocupate de sârbi în Croația și Bosnia ,de către forțele armate bosniace, croate și ale croaților din Bosnia ,prin transmiterea de informații și prin lovituri aeriene.Acordul de la Dayton a pus capăt operațiunilor militare și se bazează pe principiul creării unei structuri statale descentralizate formată din două entități.Misiunile cele mai importante organizate de NATO au fost :IFOR(Implementation Force/Forța de Implementare),ulterior înlocuită cu SFOR(Stabilisation Force /Forța de Stabilizare )și care,la rândul său a fost înlocuită de o forță formată în principal din trupe europene ,EUFOR(European Union Force/Forța Uniunii Europene).Au fost făcute încercări de reconstrucție în primii ani postbelici ,comunitatea internațională donând sume importante de bani în privința acestui fapt.Amenințările în această regiune nu vor lua sfârșit ,iar NATO va menține pe termen lung o activitate de constuire a stabilității.Implementarea misiunii EUFOR în Bosnia-Herțegovina ,nu va opri acțiunea NATO și va continua să controleze un stat major militar propriu în această țară.Făcând o precizare asupra Acordului de la Dayton ,Uniunea Europeană își asumă rolul de stabilizator al păcii ,iar NATO va fi cea care va constitui suportul de bază pentru aderarea la Parteneriatul de Pace ,și în cele din urmă la Alianță.
Cooperarea dintre Uniunea Europeană și NATO în regiunea Bosniei are loc prin acordurile„Berlin+”,ce presupuneau crearea unei identități europene de securiate și apărare .Procesul de securitate încheiat în anul 1995 în Bosnia-Herțegovina ,nu permite realizarea stabilității pe termen lung .Astfel,NATO și alte organizații internaționale au acționat în cadrul Comisiei pentru Reforma Apărării ,în vederea constituirii structurilor naționale de apărare.În interiorul Comisiei ,NATO își execută funcția de conducător și stabilește ,de asemenea,relațiile cu autoritățile bosniace în vederea menținerii ritmului Reformei în viitorul apropiat. La 1 noiembrie 1995 au loc încetarea focului și demararea convorbirilor de pace la baza militară de la Dayton, Ohio, Statele Unite ale Americii. Acordul de pace este semnat la Paris, la data de 14 decembrie 1995, între președinții Croației, Serbiei și Bosniei-Herțegovina.
Principala cauză s stării proaste a lucrurilor în Bosnia este pacea schioapă,care a permis aproape tuturor arhitecților epurării etnice să-și mențină pârghiile de putere și chiar să-și extindă influiența,după cum afirmă reputatul analist britanic,Tom Gallagher.
2.4. Războiul din Kosovo (1998-1999)
Kosovo reprezintă una din regiunile sărace a zonei balcanice ,care a cauzat neașteptat destrămarea statului iugoslav .Dispariția regimurilor comuniste și a axei Est-Vest a dus la „ referențialului” geopolitic ce a condus criza de identitate a statelor. Cu un sfert de veac înainte,Pierre Hassner scria și era convins că „o stafie bântuia ptin Europa :stafia naționalismului ,și spunea că renașterea naționalismului în Europa de Est nu este atât cauza situației actuale ,cât consecința acesteia ,iar ceea ce a povocat prăbușirea dominației sovietice și,prin aceasta anularea împărțirii Europei și Germaniei ,nu este reafirmarea identității naționale profetizate de către De Gaulle”.
În provincia kosovară are loc un conflict interetnic ,unde 10 procente reprezenta populația sârbă ,iar restul poulației era albaneză.Debutul coflictului are loc odată ce Slobodan Miloșevici ,în anul 1989 a schimbat statutul regiunii,retrăgându-și autonomia și trecând-o sub controlul direct al Belgradului ,capitala sârbă. Din acest moment populația albaneză s-a opus acestei decizii,manifestarea conducând la criza iugoslavă din anii '90.Ceea ce a dus la inflamarea conflictului ,au fost acele dispute create între forțele militare și de poliție sărbești și cele ale albanezilor kosovari ce au provocat moartea a peste 1500 de albanezi și alungarea a 400.000 de persoane de la casele lor.În cele din urmă,evenimentele ce au avut loc ,au adus o mare îngrijorare în fața comunităților internaționale .
Pe de o parte ,NATO încearcă o reformare sau o reformulare a acțiunii de menținere a unei păci reci(Cold peacekeeping) spre pacificare „peacekeeping” ,iar ONU nu a reușit să depășească impasul său instituțional-decizional .Uniunea Europeană începe o operaționalizare a „sarcinilor de la Petersburg” în ceea ce privește managementul conflictelor .Organizațiile internaționale au fost puse în fața prevenirii conflictelor din zona Balcanilor de Vest ,dar fără succes ,deaorece modeul de acțiune al acestora a fost unul reactiv și nu proactiv.
Faza de prevenire a conflictului din Kosovo a fost dominată de tentativele Uniunii Europene și ale OSCE, adesea asociate de a preveni escaladarea violenței în provincia sârbă. Vom accentua mai mult acțiunile UE, având în vedere rolul asumat de Uniune după încheierea conflictului.Privit atributele unei puteri civile,Uniunea Europeană încearcă rezolvarea și stoparea conflictului într-o manieră pașnică . Uniunea Europeană a avut la dispoziție 10 ani ca să prevină izbucnirea violenței în Kosovo. După momentul martie 1989, în preajma dezmembrării Iugoslaviei în 1991 și chiar la semnarea Acordurilor de Pace de la Dayton în 1995, UE nu a jucat un rol important, puținele inițiative de prevenire a conflictului din Kosovo aparținând Washingtonului și Națiunilor Unite .Tentativele de prevenire a conflictului nu au avut succes în problema Kosovo,această caracteristică punând în atenție incapacitatea organizației internaționale de putere civilă.
Eșecul operațiunii Forța Aliată (Operation Allied Force) de a produce o capitulare rapidă a sârbilor a contribuit la exacerbarea responsabilitații morale a UE pentru crimele comise pe bătrânul continent și la redeschiderea dezbaterii asupra a ceea ce ar trebui să facă Uniunea pentru a-și restaura credibilitatea sa în calitate de actor internațional.Prin Pactul de Stabilitate ,având în vedere reconstrucția Europei de Sud-Est,Uniunea Europeană își asumă acum rolul de finanțator al procesului.
Relația dintre NATO și UE a fost una de colaborare în ceea ce privește conflitul interetnic,ambele organizații completându-se una pe cealaltă și anume una cu putere civilă și una cu putere militară.NATO este singura organizație care dispune de mijloace tehnice de a impune pacea utilizând forța armelor.Instrumentele diplomatice civile le Uniunii Europene în Kosovo au fost redate prin acțiuni precum lansare de declarații ,trimiterea de reprezentanții în diferite regiuni;acordarea de sprijin etc. Statele occidentale au devenit din ce în ce mai îngrijorate de criza kosovară. Situația din Kosovo o repeta aproape cu consecvență pe cea din Bosnia, criza având un clar impact transfrontalier: numărul de refugiați albanezi crescuse la 140000 numai în Germania, câte 500 până la 2000 sosind în fiecare lună din zonă.
În ciuda eforturilor UE ,NATO și ONU, conflictul din Kosovo a reizbucnit la începutul anului 1999. Eforturile de mediere internațională din februarie și martie de Rambouillet au eșuat. La 20 martie, a devenit evidentă necesitatea retragerii KVM din Kosovo, în Macedonia. După eforturi diplomatice de ultim moment, Secretarul General al NATO a dat ordin de executare a loviturilor aeriene. După 11 săptămâni de bombardamente aeriene în Serbia și Kosovo, operația aeriană a fost suspendată, iar NATO a desfășurat în teatru Forța Kosovo (KFOR) cu scopul restabilirii păcii. La sfârșitul anului 2003, ONU a anunțat că acordarea statutului final al provinciei Kosovo va fi făcută nu mai târziu de mijlocul anului 2005, după îndeplinirea condițiilor necesare. Cu toate acestea, violențele între sârbi și albanezi sunt reluate în martie 2004, iar KFOR intră în stare de alertă, deși calmul pare a fi restabilit în prezent. Aceste evenimente recente au determinat guvernul de la Belgrad să afirme că este necesar ca Uniunea Statală Serbia-Muntenegru să adere de urgență laParteneriatul pentru Pace, cu scopul facilitării reglementării eficiente a crizei din Kosovo.
Câteva bombardamente NATO l-au determinat pe Milosevic să vină la masa negocierilor în cazul Bosniei în 1995, dar această abordare nu a fost valabilă și pentru Kosovo.Capitularea sârbă a venit după câteva luni de bombardamente devastatoare ce au inclus nu numai Kosovo, ci și Serbia. În Bosnia, politica NATO a fost în armonie cu scopul statului bosniac: securitate și independență pentru o democrație multietnică. În Kosovo, politica NATO nu a corespuns nici cu cea a moderaților și nici cu cea a militanților albanezi care cereau nu restabilirea autonomiei, ci independența. Ca rezultat, aliații europeni și NATO au fost întrucâtva ezitanți în intervenția militarăfără o rezoluție ONU permisivă.
Pentru Kosovo, Rezoluția 1244 a furnizat mandatul politic ce includea un rol important pentru forța de securitate internațională. Aceasta detaliază relația strânsă de care era nevoie între autoritățile civile (Misiunea Administrativă Interimară ONU în Kosovo -UNMIK) și autoritățile militare (KFOR). Rezoluția stabilea că Reprezentantul Special al Secretarului General trebuie să lucreze cu KFOR pentru a asigura ca ambele entități să opereze pentru îndeplinirea acelorași scopuri într-o manieră mutuală. Comandantul KFOR a arătat clar că succesul misiunii sale depinde de succesul UNMIK.
Spre deosebire de Bosnia, unde Franța și Marea Britanie erau deja la fața locului ca parte a ONU, în Kosovo nu au existat forțe aliate și nici o infrastructură care să sprijine desfășurarea. Națiunile NATO au construit nivelurile de forță KFORîn Macedonia în anticiparea unei posibile desfășurări.
În ceea ce privește activitatea Uniunii Europene în Europa de Sud-Est, scopul fundamental al acesteia este extinderea zonei de pace, stabilitate și securitate realizatede membrii Uniunii. În ultimii zece ani, UE a furnizat în zonă un important ajutor denatură financiară, prin intermediul programelor specifice (peste 850 milioane euro),dar și de natură militară. De exempl în Kosovo, aproximativ 80% din totalul forței este reprezentat de militarii și poliția civilă a statelor membre UE.Cadrul în care UE abordează relațiile cu Europa de Sud-Est este reprezentat de Procesul de Stabilizare și Asociere, destinat încurajării și sprijinului procesului de reforme interne din statele regiunii și a cărui finalitate este oferirea posibilității integrării depline în Uniune. Mai mult, țărilor care au realizat un progres evident în termeni de reformă politică, economică și administrativă li se oferă o relație contractuală formală cu UE, ce ia forma Acordului de Stabilizare și Asociere (până la sfârșitul anului 2003, acesta a fost semnat de Croația și Macedonia).Totuși, soluția cea mai eficientă este ca atât UE, cât și NATO să rămână angajate în Balcani deoarece, în ciuda progreselor recente, situația este instabilă. Întradevăr, multe dintre misiunile Alianței din Bosnia pot fi realizate mai bine de către forțele polițienești aflate sub mandat UE, iar NATO își poate reduce prezența militară în zonă. Totuși potențialul crescut de instabilitate necesită o astfel de prezențăconsistentă (cazul Kosovo).
Conflictul din Kosovo a oferit o „fereastră de oportunitate” pentru UE în privința creării unei Politici Europene de Securitate și Apărare semnificative și operative . Eforturile UE în privința managementului conflictelor din Balcanii de Vest și reușita relativă a programului de reconstrucție regională gestionat de Uniune au fost rezumate excelent de către Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru PESC, în raportul său adresat Consiliului European de la Tesalonic din iunie 2003:“După eșecurile din anii 90, Uniunea Europeană, în ultimii ani, și-a întărit considerabil angajamentul în încă fragilii Balcani de Vest. (UE) a ajutat la stabilizarea situației din Serbia sudică și FYROM și a facilitat aranjamente constituționale între Serbia și Muntenegru. Uniunea Europeană a preluat misiunea de poliție în Bosnia și Herțegovina de la Națiunile Unite și operațiunea militara din FYROM de la NATO. Odată cu procesul de Stabilizare și Asociere, Uniunea Europeană a creat un cadru eficient pentru reforme și pentru progresul (acestei regiuni) spre Europa”.
În prezent, șituația în Kosovo este relativ stabilă, fără a se fi gășit însă o soluție viabilă de rezolvare a tensiunilor interetnice existente și de clarificare a statutului provinciei.Astfel,conflictul desfășurat a provocat o sumedenie de pierderi de vieți omenesști, răniți, persoane dispărute și strămutate, nemaivorbind de numeroasele pierderi materiale suportate de civili. Se consideră că doar în perioada 1991-1995 s-au înregistrat conform surselor sârbe 6,760 uciși sau dispăruți, dintre care 4,324 combatanți și 2,344 civili, 447,316 de persoane strămutate, iar conform surselor internaționale, doar 300,000. Ce ține de Croația, acestea atestează 10,668 de persoane ucise, 2,915 dispăruți și 37,810 de răniți, sau, 12,000 uciși sau dispăruți, dintre care 6,788 combatanți, și 4,508 civili, oar conform surselor internaționale, au fost circa 20,000 uciși sau dispăruți și 196,000-221,000 de persoane strămutate.
.
2.5. Războiul din Macedonia (2001)
Republica Macedonia a rămas în condiții de pace ,de-a lungul războaielor iugoslave până când starea de liniște și armonie a fost destabilizată de conflictul din Kosovo,din anul 1991,când aprozimativ 360.000 de etnici albanezi s-au refugiat pe teritoriul său și,deși aceștia au plecat după război,la scurt timp ,radicalii albanezi ,de ambele părți ale frontierelor au început să lupte pentru autonomia și independența zonelor populate de albanezi.
În ceea ce privește numele „fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”,Organizația Națiunilor Unite a luat inițiative în acest sens.Deși Grecia a avut cu privire la acest fapt,constat faptul că cele două țări s-au înțeles în cele din urmă,organizând ,de asemenea și misiuni de menținere a securității și apărarii .În anul 2005 ,relația dintre cele două a ajuns la o considerabilă îmbunătățire,Grecia ajungând la o contribuției de 57 % din investițiile străine,privind constituirea lucrurilor ce se realizau în comun,detaliu remarcat chiar și de Comisia Europeană.
ONU a implementat diferite operațiuni în Republica Macedonia ,cea mai importantă fiind (UNPREDEP)-1992-1999 Forța de Desfășurare Preventivă a Națiunilor Unite- ce are drept scop menținerea păcii și prevenirea violențelor din partea țărilor învecinate.
Identitatea națională macedoneană este ultima care a rezultat din procesul închegării identităților naționale moderne în Balcani.Vorbind mai pe larg,populația macedoneană este constituită din etnici albanezi (populație majoritară),etnici turci ,rromi și sârbi.Comunitățile macedonene și albaneze au dus vieți pașnice ,dar intens divizate sub conducerea iugoslavă cu etnicii macedoneni devenind din ce în ce mai urbanizați și dominând sectorul politic al forței de muncă ,în timp ce etnicii albanezi suferea de nevoile scăzute de educație ,de o rată crescută a șomajului ,având tendința de a rămâne în zonele sărace ale țării.
Tensiunile au căpătat amploare în regiunile unde predominau etnicii albanezi ,regiuni învecinate la Vest cu Albania ,iar la Nord cu Kosovo .Anul 2001 a fost acela când între forțele de securitate macedonene și Armata Națională de Eliberare s-au conturat noi dispute.În ceea ce privește prezentul conflict afirm că a avut loc implicarea a trei părți,precum gherilele albaneze care au luat inițiative la 20 ianuarie 2000,guvernul Republicii Macedonia și Comunitatea Internațională.Armata de Eliberare (UCK) a purtat lupte începând cu 15 ianuarie 2001,acțiune consemnată ca o prelungire a conflictului inter-etnic ce a avut loc în Kosovo.În constituirea unei atmosfere de pace și armonie ,un rol important la avut și Comunitatea Internațională ,iar în luna mai 2001 s-a construit guvernul de unitate națională.Încheierea conflictului s-a datorat eliberării unui acord semnat de Uniunea Europenă,OSCE și SUA ,iar forțele NATO a participat la o cedare a armelor din partea Armatei Naționale de Eliberare(UCK).
Cooperarea dintre organizațiile UE-NATO a fost aplicată și în acest caz al fostei Republici Iugoslave a Macedoniei,aici unde NATO a „donat” atribuțiile sale Uniunii Europene (2003),dar care a avut un cadran de 180 de militari ,sprijinind autoritățile de la Skopje în realizarea Reformei de Apărare și pregătirea de aderare la Alianță.O misiunea importantă desfășurată pe teritoriul macedonean se numește „Concordia” și a fost prima misiunea a Uniunii Europene în această regiune,cu recurs la capabilitățile militare a NATO,testând practic funcționarea acordurilor „Berlin Plus”,cu precizarea că s-a lansat după anul 2001(martie 2003,încheiată în decembrie 2003).Misiunea în cauză a fost apoi urmată de o misiune de poliție ,sub numele de misiunea „Proxima” pentru monitorizare și consiliere,ce se desfășoară și în prezent.
Doresc să menționez în lucrare mea,documentul care are valențe constitutive pentru pace ,ce poartă numele de „Acordul de la Ohrid”,și sub egida căruia coaliția de guvernământ moderată din Skopje a continuat în mod consecvent șă îl implementeze.
În criza armată internă din 2001, nu este vorba de faptul că a izbucnit ,ci ,faptul că a fost nevoie de atat timp pentru ca dezacordurile dintre etnicii macedoneni și cei albanezi să se transforme în violențe prelungite.
Concluzionând ,fac precizare cu privire la cauzalitatea conflictului și menționez că apariția sa nu se datorează exclusiv din cauza manipulărilor unor politicieni lipsiți de scrupule sau a grupărilor criminale care căutau să destabilizeze scena politică ,pentru a le servi scopurilor sale economice ,iar dacă a existat întradevăr o conspirație în 2001,este foarte probabil ca acesta să nu fi fost principalul element care a alimentat violențele ce aveau să urmeze.
Consider că anul 1990 a marcat debutul unui război civil,care într-un timp foarte scurt,a încurajat întreg spațiu iugoslav ,ducând repede la dispariția statului federal.Criza din Iugoslavia apus probleme grave Europei la sfârșitul mileniului II ,ce s-a dovedit incapabil să salveze situația.Războiul din Iugoslavia ,departe de a fi încheiat ,descoperă partea internă a Europei și pare să arate că aceasta nu s-a decis încă să opteze fie pentru principiul unității,fie pentru principiul constituirii de sfere internaționale de influiență.Eventuala extindere a crizei în restul Balcanilor poate da o lovitură gravă operei de construcție europeană.„Soarta Balcanilor depinde de soarta integrării europene”(Georgios Prevelakis).
Capitolul 3. Stabilizarea și reconstrucția postconflictuală a Balcanilor de Vest: rolul UE
3.1. UE și reconstrucția post-conflictuală a Balcanilor de Vest
Privind retrospectiv misiunile asumate de Uniunea Europeană în decursul a mai bine de un deceniu de funcționare a PESC, în Balcani și nu numai, reconstrucția post-conflictuală sau construirea păcii în Europa de Sud-Est pare a fi cel mai mare succes al Uniunii, dacă nu singurul. UE a dovedit că nu era pregatită să participe la pacificarea zonelor conflictuale din proximitatea frontierelor sale. Ca urmare, a convenit tacit cu celelalte organizații implicate în managementul crizei balcanice (în special NATO și OSCE) asupra unei “diviziuni a muncii”: NATO urma să abordeze aspectele militare – impunerea păcii (și a făcut-o în Bosnia și Kosovo), UE urma să trateze problemele politico-economice, în timp ce OSCE .
Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est a înlocuit interveționismul reactiv cu o strategie comprehensivă pe termen lung de prevenire a conflictului . Această strategie mai este susținută și printr-un instrument extrem de important al UE: Procesul de Stabilizare și Asociere – Stabilisation and Association Process (SAP). SAP este parte a contribuției UE la Pactul de Stabilitate și este legat de strategia comuna a UE privitoare la Balcanii de Vest. SAP acoperă o problematică vastă cuprinzand :
Dezvoltarea relațiilor economice și comerciale existente cu și în interiorul regiunii;
Dezvoltarea și redirecționarea parțială a asistenței economice și financiare existente;
Asistența crescută pentru democratizare, societatea civilă, educație și construcție instituțională;
Cooperare în Justiție și Afaceri Interne;
Dezvoltarea dialogului politic, inclusiv la nivel regional;
Dezvoltarea Acordurilor de Stabilizare și Asociere.
În perspectiva lunii iunie 2005 când Consiliul de Securitate al ONU va decide asupra oportunității deschiderii discuțiilor privind statutul final al Kosovo, ultimele luni au consemnat convergența a două tendințe importante. În primul rând, ideea schimbării abordării problemei Kosovo, în “standarde și statut” a dobândit o consistență tot mai mare. În acest sens, raportul International Crisis Group (ICG) din ianuarie 2005, propunând un calendar finalizat cu independența provinciei la jumătatea anului viitor, reprezintă un posibil punct de pornire, fiind amintit chiar în discuțiile din cadrul CS al ONU. În al doilea rând, oficiali ai UE au manifestat un interes crescând pentru o implicare mai activă în Kosovo, până la chiar preluarea mandatului UNMIK, sens în care Erhard Busek, care conduce Pactul de Stabilitate în Europa de Sud- Est, explica: “Kosovo este o problemă europeană și noi europenii trebuie să acționăm împreună”, întrucât “ Dacă lucrurile merg prost în Kosovo, noi în Europa vom fi primii care ne vom confrunta cu consecințele migrației și crimei organizate”(Vezi Simon Tisdall, “Time Running out to Stop Kosovo’s Descent in Violence).
În data de 18 februarie 2008 apărea în Curierul Național(conform AFP):” Premierul Hasim Thaci a anunțat independența provinciei Kosovo. Thaci a declarat într-o conferință de presă, că a convocat o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a vota independența provinciei sârbe”.
La 5 februarie 2009, “Deputații europeni salută desfășurarea cu succes a misiunii EULEX și îmbunătățirea situației de securitate în Kosovo. Dezvoltarea economică și politică din Kosovo este prin sprijinită prin oferirea unei perspective clare europene”. "Parlamentul European încurajează statele membre ale UE care nu au recunoscut încă independența provinciei Kosovo, să facă acest lucru", se arată într-un amendament la rezoluția AFET, adoptat în plenul Parlamentului cu 281 voturi pentru, 229 împotrivă și 55 de abțineri. Potrivit rezoluției elaborate de Joost Lagendijk (grupul Verzilor/EFA, Olanda) în numele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) se salută acordul guvernului sârb cu privire la misiunea EULEX pe teritoriul Kosovo-ului .
Pe parcursul anului 2007, Consiliul a continuat să aprofundeze rolul jucat de UE în Kosovo. (Parlamentul European a adoptat, la 25 octombrie 2007, o rezoluție referitoare la relațiile UE-Serbia pe baza unui raport elaborat de Comisia pentru afaceri externe).
În februarie, Consiliul a repetat faptul că acordă sprijin deplin Trimisului Special al ONU, dl Martti Ahtisaari, și eforturilor sale. A considerat că propunerile prezentate de către acesta celor două părți au prevăzut măsuri globale, destinate promovării unui societăți multietnice și democratice în Kosovo, bazate pe supremația legii .
3.2. Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est
Odată cu apariția pe scena lumii internaționale și până în prezent ,Uniunea Europeană ,și-a propus să promoveze pacea și securitatea europeană ,pentru menținerea unei atmosfere pașnice,în întreaga Europă.Cu privire la zona Balcanilor de Vest ,organizația europeană are în vedere ,în primul rând o dezvoltare economică măcinată de război,iar în al doilea rând efortul Uniunii ca statele membre să adere la aceasta.
Începutul anilor '90 ,au făcut ca majoritatea organizațiilor internaționale,inclusiv Uniunea Europeană să pună accentul tot mai pronunțat asupra prevenirii și gestionării crizelor și conflictelor .În ceea ce privește relațiile cu Balcanii de Vest și situația acestora ,s-a ajuns la concluzia că este necesară elaborarea unei strategii de stabilizare pe termen lung ,după evenimentele care au avut loc în fosta Iugoslavie.Astfel,în 1999,Uniunea Europeană a lansat procesul de stabilizare și asociere (PSA) ,acesta reprezentând un cadrul de cooperare prezent între statele din regiune și Uniune.Prin urmare,are loc contituirea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est .Obiectivul de bază a acestui pact,la urmărit realizarea unei stabilități în Balcanii de Vest și tranziția rapidă la o economie de piață deschisă.Din toate acestea,subliniez ideea că procesul de stabilizare și asociere ajută statele din regiune la a consolida capacitatea lor de a adopta și de a aplica practicile europene ,incluzând respectarea „aquisului comunitar”,precum și standardele internaționale care intenționează să creeze condiții adecvate pentru admiterea țărilor balcanice în Uniunea Europeană.
Acordurile de Stabilizare și asociere sunt definite ca fiind relațiile contractuale ,ce i-au amploare în baza acestui proces de stabilitate.Pactul de Stabilizare a Europei Centrale și de Est reflectă cadrul de bază pentru sprijinirea coooperării statelor membre din regiune.Politicile sub egida cărora sunt reprezentate legăturile statale ,au ca scop relațiile contractuale bilaterale (după cum am mai precizat și anterior ,precum și dialogul politic ,asistența financiară ,relații comerciale și cooperare regională.Obiectivele acestei inițiative europene au fost sintetizate foarte bine de către Carl Bilt: “Pactul de Stabilitate sponsorizat de UE având ca scop ajutorarea economiilor din regiune, deschide o nouă perspectivă. Trebuie să facem orice este posibil ca să stopăm continuarea balcanizării Balcanilor și trebuie să încercăm să aprofundăm europenizarea Europei de Sud-Est. nu trebuie să urmărim găsirea unor strategii de ieșire a noastră din regiune, ci strategii de intrare a regiunii în grupările europene. UE trebuie să înlocuiască cercul vicios al dezintegrării în regiunea ca întreg cu puterile tămăduitoare ale integrării pe termen lung”Unalt obiectiv major al Pactului de Stabilitate este reprezentat de „îndeplinirea obiectivelor”,de pildă respectul pentru dreptul internațional ,a statutului de drept ,a principiilor democratice ,respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nu în ultimul rând,respectarea minorităților.Personalul ce reprezintă acest proces ,privind stabilitatea în Europa Centrală și de Vest ,este format dintr-un Consiliu de Stabilizare și Asociere,care se ocupă de punerea în aplicare a acordului ,având întruniri la nivel ministerial în fiecare an.
Când un stat îndeplinește toate cerințele necesare ,pentru a încheia un acord de stabilitate și asociere ,nu rămâne decât acceptul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene ,pentru a intra în vigoare ,în conformitate cu cerințele naționale ale acestora .O cerință importantă subliniază ideea cu privire la îndeplinirea ,în mod deosebit,a criteriilor de la Copenhaga,odată ajunse în „incinta” ASA (Acordul de Stabilitate și Asociere),statele membre ale Uniunii Europene ,au obligația de a pune în aplicare legislația UE„acquis-ul comunitar”.Croația a început deja negocierile de aderare și la dat de 29 octombrie 2001 ,la Luxemburg ,semnează ASA ,intrând în vigoare la 1 februarie 2004.În prezent,există Acorduri de Stabilitate și Asociere cu Bosnia-Herțegovina ,din data de 4 decembrie 2007,Albania a semnat acordul cu Uniunea Europeană ,la 11 aprilie 2006,la Luxemburg ;între Uniunea Europeană și Serbia a fost inițiat l 7 noiembrie 27 ,la Bruxelle,dar acesta nu a fost semnat încă (datorită legăturii guvernului sârbcu problema din Kosovo) și în cele din urmă Muntenegru este ultimul stat care a semnat acest acord de stabilitate în data de 15 octombrie 2007 ,după aproximativ un an de negociere.Articolul 49,(fostul articol 0) al TUE de la Amsterdam stabilea că orice stat european care respectă principiile enunțate în primul paragraf al articolului 6 (fost articol F.) poate solicita aderarea la UE.
În 2008 ,PSA este înlocuit cu Consiliul de Cooperare Regională (CCR),cu sediul la Sarajevo,desfășurându-și activitate sub îndrumarea procesului de cooperare în Europa de Sud-Est .Vizează în special,sprijinirea activităților europene și euro-atlantice ale membrilor săi ,care nu fac parte din UE ,precum și consolidarea cooperării în domenii de securitate ,dar și cooperarea economică și socială ,energie și infrastructură,justiție și afaceri interne ,cooperare în materie de securitate ,dezvoltarea capitalului uman și relații parlamentare.
Consiliul European la decis la 27-28 iunie 2013 ,să deschidă negocierile privind încheierea unui Acord de Stabilizare și Asociere cu Kosovo,cu toate că declarația de independență a acestui stat nu a fost recunoscută de cinci state membre.
Pactul de Stabilitate a fost bazat pe experiențe și lecții ,începând cu prevenirea și gestionarea crizelor la nivel mondial.Prevenire crizelor și consolidarea păcii poate fi de succes ,numai daca sunt începute în paralel ,la baza a trei sectoare:crearea unui mediu sigur,promovarea sistemelor democratice durabile și promovarea democrației și a bunastarii sociale .Pentru atingerea scopului cu privire la un mediu internațional de pace și securitate,aceste principii sunt destul de necesare.
Concluzionând acest subcapitol,sunt de părere că Balcanii de Vest Pactul de Stabilitate de Asociere reprezintă unul dintre cei mai importanți indici care ne duc către ideea că Balcanii de Vest sunt un subcomplex de securitate al Europei ,justificând implicarea acesteia pe multiplele dimensiuni ale securității.
3.3. Agenda de la Tesalonic: Procesul de stabilizare și asociere a Balcanilor de Vest
Balcanii de Vest au fost și vor rămâne un interes prioritar pentru Uniunea Europeană ,în primul rând,dar si pentru celelalte organizații internaționale precum NATO,OSCE,ONU,în cele din urmă.Huntington afirmă„în această lume ,cele mai pătrunzătoare ,importante și periculoase conflicte ,nu vor fi între clase sociale ,bogați și săraci,ci între popoare aparținând diferitelor entități cultural”.Analizând situația politică actuală din zona balcanică putem induce ideea cum că toate angajamentele în teren,problemele și provocările sunt prezente în continuare ,cu toate intervențiile făcute atât de comunitățile europene ,cât și de unele state,cum ar fi Rusia,China și SUA.Statele balcanice trebuie să depășească stadiul de „problemă ”,pentru ca ,mai apoi să adere cu drepturi depline la Uniunea Europeană.
Un pas important în dezvoltarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Balcanii de Vest au fost accentuate odată cu adoptarea Summit-ului de la Tesalonic,din iunie 2013,unde a fost discutată direcția regiunii de aderare la Uniunea Europeană .Liderii de state și guverne ale statelor membre ,inclusiv cele ce au așteptat la aderarea Uniunii din data de 1 mai 2004 ,și de statele ce au fost deja implicate în SAP ,au confirmat din nou perspectiva Uniunii Europene asupra țărilor din Balcanii de Vest ,cu precizarea că „țările din Balcanii de Vest vor fi parte integrată a Uniunii,după ce îndeplinesc criteriile de la Copenhaga”(Declarația de la Tesalonic, Summit-ul UE-Balcanii de Vest ,21 iunie 2003 ,10229/03).Actorii politici europeni au trimis un mesaj clar pentru țările membre actuale ale Uniunii Europene ,ce sunt decise să investească pacea de lungă durată ,securitatea regională ,stabilitate,democrație și dezvoltarea economică a Balcanilor de Vest.Noi instrumente au fost inițiate în direcția adecvată de parteneriate europene ,sprijin suplimentar pentru consolidarea instituțiilor democratice ,promovarea și dezvoltarea economică ,inaugurarea programelor comunitare și agenții.Ca instituție europeană formată,Declarația de la Tesalonic subliniază afirmația :„viitorul Balcanilor de Vest este în cadrul Uniunii Europene”(Declarația de la Salzburg),impactul pozitiv de întările al relațiilor dintre Uniunea Europeană și Balcanii de Vest ,cu privire la punerea în aplicare a reformelor sociale și economice este în mod clar înțeles.Perspectiva aderării la Uniunea Europeană rămâne ,râmâne un factor esențial de stabilizare în regiune ,ce încurajează, de asemenea ,reformele de fond în fiecare țară.În plus,privind dinamica intergrării europene,sprijinul Uniunii pentru reformele din regiune reprezintă un test de capacitate de a influiența țările ,confirmând astfel importanța și puterea în arena internațională.
În ciuda faptului că toate țările din Balcanii de Vest au atins progresele în drumul lor sper aderare la Uniunea Europeană ,dinamica și condițiile diferite de însușire a procesului ,sunt motive pentru care unele dintre aceste țări s-au mutat mai apropae de aderarea UE ,în timp ce altele au rămas în urmă.Croația a fost țara cea mai de succes din regiune ,în ceea ce privește procesul de intergrare .Începutul ei a avut lor în stadiul de negociator de tratative,cu potențialul de a deveni stat membru al Uniunii într-un timp scurt.Aderarea țărilor din Balcanii de Vest va depide de depășirea obstacolelor majore asociate cu amenințare constantă de instabilitate politică internă.Acest lucru este cauzat de conflictele etnice ,religioase sau politice interne,unele dintre ele „escaladând” un asemenea grad,încât acesta a paralizat punerea în aplicare a reformelor guvernamentale.În plus,țările din regiune suferă de anumite transformări cum ar fi structura slab internă,crima organizată ,corupția și care au produs eficiențe și eficacitate limitată din partea administrației publice și alte instituții de stat.Fără îndoială ,o problemă cheie cu care se confruntă zona balcanică este să elimine diferențele provocate de război și conflicte ,în ultimele două decenii.La fel de important este procesul de reconciliere ,închiat cu succes,ce este necesar pentru a asigura stabilitatea politică în regiune.Referitor la punerea în aplicare a standardelor Uniunii Europene de către țările din Balcanii de Vest ,va avea un adevărat impact asupra disponibilității de expansiune.Efectele„oboselii”extinderii ,generate de aderarea țărilor din Balcanii de Vest și consecințele întârzierii procesului de reformă internă în cadrul instituțiilor UE ,trebuie să fie luate în considerare.Acest fapt,demonstrează că dilema statelor membre cu care se confruntă,reprezentată de creșterea economică internă și dezvoltare,ce reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europană,precum și continuarea extinderii.
Politica Uniunii Europene și influiența sa în Balcanii de Vest are meritele și neajunsurile sale.În primul rând ,transparență și obiectivitate-utilizează și aplicarea principiului condiționării ,prezintă calitatea de cooperare între Bruxelles și membrii statelor.Fiecare stat membru,fie direct,fie prin intermediu Consiliului ,ar putea sublinia sustenabilitatea acestui instrument important al UE.Lipsa de cooperare între Comisie și SAP(Pactul de Stabilitate și Asociere ) și activitățile lui Solana și ale Consiliului, s-au redus în mod substanțial sub influiența Europei și a coerenței UE ,de lider în regiune.În al doilea rând,standardele duble ,aplicarea unor condiții separate între statele membre pentru fiecare țară,inclusiv interpretarea diferită a acestor condiții,sunt de natură să pună la îndoială rolul cheie al Uniunii Europene în Balcanii de Vest ,inclusiv capacitatea sa de a menține pacea,ordinea și contribuția la dezvoltarea regiunii cât mai rapid posibil.Și,ultimul punct ,capacitatea UE de a crea stabilitate și prevenire de conflicte în Balcanii de Vest ,este de asemenea un mesaj general.
Summit-ul de la Tesalonic a marcat oarecum ,în ceea ce privește abordarea Uniunii Europene față de regiune,mutarea sa de la stabilizarea post-conflict (de securitate),la integrarea europeană(extindere).Se subliniază în Declarație:„viitorul Balcanilor de Vest este în cadrul Uniunii Europene”,această ideea subliniind o gamă largă de măsuri concrete și inițiative ,ce vizează integrarea Balcanilor de Vest (Albania,Bosnia și Herțegovina,Croația,Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei-FYROM1,Muntenegru,Serbia și Kosovo) în interiorul Uniunii.Pentru a înțelege mai bine acest proces,desfășurat la Tesalonic ,este important să ne întoarcem la cele întâmplate în trecut i să analizăm factorii și dinamica care au stat la baza momentului„Tesalonic”.Ruinată de politica conflictelor politice și inter-etnice,rezultate din destrămarea Iugoslaviei,Balcanii de Vest a prezentat o provocare existențială a politicii externe și de securitate comună (PESC),în anii 1990.Cu toate acestea ,Balcanii de Vest au fost și rămân un bun exemplu de abordare cupinzătoare a Uniunii Europene prin posibilitatea de a investi în stabilizarea post-conflict ,pace și securitatea pe termen lung,prin procesul de stabilizare și asociere (SAP),ce a fost creat imediat dup criza din Kosovo,din 1999,iar pe termen lung ,prin intermediul misiunilor și operațiunilor de politică de apărare și de securitate comună(PSAC).Înainte de reuniunea Tesalonic , la nivel înalt ,a avut loc lansarea misiunii de poliție(EUPM) a UE în Bosnia-Herțegovina și lansarea primei operațiuni militare în Concordia(martie 2003)-Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ,unde a fost ilustrat tangibil angajamentul Uniunii Europene în regiune.Înaintea Summit-ului UE-Balcanii de Vest ,liderii statelor au jucat un rol activ,prin convocarea unei reuniuni în data de 21 iunie 2003,la Ohrid. La Ohrid în Macedonia are loc o reuniune la nivel înalt a țărilor balcanice. Lideri din Albania, Macedonia, Croația, Serbia/Muntenegru și Bosnia vor face o analiză a demersurilor necesare cooptării țărilor lor în NATO și UE. Potrivit agenției France Presse, la Ohrid urmează a fi dată publictății o declarație comună în care se solicită începerea negocierilor de aderare a statelor aminitite la forul comunitar european.Acordurile de Stabilizare și Asociere ,inclusiv „Procesul de Stabilizare” ,va constitui cadrul global al procesului european al țărilor din Balcanii de Vest „tot drumul pana la aderarea viitoare a acestora”,așa cum subliniază Agenda de la Tesalonic,2003.
3.4. Misiunile civile și militare ale UE în Balcanii de Vest: analiză retrospectivă
UE se implică în managementul instituțional al crizelor, în prevenirea conflictelor, reconstrucție și stabilizare. Perspectiva sa pozitivă contează pe capacitatea de a crește numărul și importanța misiunilor de securitate, de a realiza o integrare europeană pe niveluri diferențiate, a lansa o nouă politică de vecinătate cu vecinii răsăriteni, a-și asigura securitatea energetică și a adopta Constituția europeană.
Cele mai importante misiuni ale Uniunii Europene au fost : EUFOR Althea este cea mai importantă misiune militară condusă de Uniune în Bosnia și Herțegovina, EUPM (Misiunea de Poliție a UE în Bosnia și Herțegovina) a fost prima misiune de management al crizelor civile, Concordia a fost prima misiune militară lansată de UE în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) și ultima,EUPOL Proxima (Misiunea de Poliție a UE în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) a reprezentat continuarea în plan civil a misiunii Concordia.
EUFOR Althea.Preluarea de către Uniunea Europeană de la NATO a sarcinilor de stabilizare din Bosnia și Herțegovina ,a semnificat oarecum o demostrație cu privire la capabilitățile Uniunii și capacitatea sa de a-și asuma responsabilitatea cu privire la o astfel de misiune și în special pentru a arată „valuarea adăugată” a unei abordări la nivelul Uniunii care ar putea combina misiunile civile și militare.Înlocuirea misiunilor s-a desfășurat la data de 28-29 iunie 2004 ,în timpul Summit-ului NATO de la Istanbul și s-a decis ca EUFOR să înlocuiască SFOR(Forța de Stabilizare) ,până la sfârșitul anului .Consiliul de Securitate a Organizației Natiunilor Unite a adoptat această hotărâre prin Rezoluția 1575,ce autoriza această decizie.Cu toate acestea ,negocierile cu NATO asupra condițiilor exacte de predare SFOR și procesul de planificare propriu al Uniunii Europene a durat doi ani pentru fi finalizat.Operațiunea militară „Althea” a fost lansată la data de 2 decembrie 2004,în Bosnia și Herțegovina și a contribuit cu succes la menținerea unui climat de siguranță și securitate.În cadrul operațiunii ,UE a participat cu 7000 de trupe (în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite ).Operațiunea „Althea ” s-a realiza recurgând la mijloacele și capabilitățile NATO ,în conformitate cu Acordurile„Berlin+”.Predarea responsabilităților SFOR către Althea ,a permis economisirea de resurse naționale. Cu toate că statele membre ale UE au recunoscut că mediul de securitate a țării s-a îmbunătățit, au înțeles necesitatea de a menține o prezență militară acolo ca un factor de descurajare împotriva mișcărilor naționaliste și a crimei organizate. În al doilea rând, Althea a produs beneficii contributoare specifice, permițând cele mai multe dintre țările participante la reducea prezenței militare existentă în Bosnia. Această operație condusă de UE, adaugă într-un mod semnificativ angajamentul politic al UE cu privire la programele sale de asistență și de poliție în derulare și misiuni de monitorizare cu scopul de a ajuta BiH în a face progrese pe calea integrării europene, în cadrul procesului de stabilizare și asociere. La 18 mai 2009, Consiliul a analizat operațiunea ALTHEA și a aprobat, în raportul semestrial al Secretarului General al Înaltului Reprezentant privind această operație.Consiliul a constatat că, în ciuda unui mediu politic dificil, situația securității în Bosnia și Herțegovina (BiH) a rămas stabilă. Consiliul a salutat contribuția pozitivă a forței de mediul de siguranță și securitate în BiH și a adăugat că forțele conduse de UE (EUFOR) au continuat să garanteze acest climat și au rămas pregătite să răspundă eventualelor provocări de securitate.
EUPM (Misiunea de Poliție a UE în Bosnia și Herțegovina) reprezintă prima misiunea de management al crizelor civile ,ce a avut drept scop sprijinirea procesului de reformă și modernizarea forțelor de poliție din Bosnia.A fost prima operațiune PESA ,lansată de Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2003.
În conformitate cu obiectivele generale ale Acordului de Pace de la Dayton / Paris 1995, EUPM am încearcă să stabilească dispozitive de poliție durabile în conformitate cu dreptul de proprietate BiH, și cu cele mai bune practici europene și internaționale. Ea face acest lucru, în special prin activități de monitorizare, îndrumare și control. Circa 500 de ofițeri de poliție de la mai mult de treizeci de țări, au format misiunea în faza inițială (2003-2005). EUPM își propune prin îndrumare, monitorizare șiinspecție să stabilească un serviciu profesionist, durabil și multietnic poliției din Bosnia și Herțegovina. Oferă asistență în lupta împotriva crimei organizate și corupției.Misiune a avut un mandat de trei ani,cuprinzând un efectiv din 33 de țări (inclusiv nouă state-terțe). Înaltul Reprezentant Catherine Ashton a declarat: "EUPM BiH a contribuit ,în mai multe privințe, la definirea politicii noastre de securitate și apărare comune și la rolul UE în calitate de furnizor de securitate .Începând cu anul 2003, ne-am dezvoltat capacitatea de a implementa eficient atât operațiuni civile și militare pe diferite continente,iar vecinătatea noastră a fost întotdeauna o prioritate. Finalizarea EUPM reflectă progresele realizate de Bosnia și Herțegovina în consolidarea statului de drept. Realizările misiunii va fi susținută prin intermediul Reprezentantului Special al UE ,Peter Sorensen prin îmbunătățiri suplimentare și va încerca să însoțească BiH calea către aderarea la UE”. EUPM a lucrat ca o parte a normei de abordare a legii din Bosnia și Herțegovina și în regiunea UE, sprijinirea agențiilor de aplicare a legii și a sistemului de justiție penală, în lupta împotriva crimei organizate și corupției, în îmbunătățirea interacțiunii între poliție și procurori și în promovarea cooperării regionale și internaționale. Sprijinul acordat de UE pentru statutul de drept în Bosnia și Herțegovina va continua, în special prin intermediul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA) și Biroul Reprezentantului Special al UE.
La 25 iunie, Consiliul Afaceri Externe a reluat sprijinul său fără echivoc pentru Bosnia și Herțegovina din perspectiva UE, și ca rezultat,ca o țară suverană și unită se bucură de integritatea teritorială completă. De asemenea, Consiliul a reafirmat intenția de a „consolida” și mai mult rolul UE în țară, din iulie 2012, inclusiv prin creșterea în continuare a prezenței UE în domeniu și pe aplicarea legii, statul de drept și problemele economice, de asemenea, ca urmare a închiderii de EUPM.
În aproape un deceniu de implicarea sa, EUPM a lucrat cu sârguință pentru a crea, în regiunea BiH, o forță modernă, durabilă, profesional multi-etnică de poliție, instruite, echipate și gata să-și asume întreaga responsabilitate pentru susținerea de aplicare a legii la standardele internaționale. EUPM a furnizat, de asemenea, consiliere operațională Reprezentantului Special al Uniunii Europene (RSUE) și a contribuit la a se asigura că Uniunea a fost informată pe deplin de evoluțiile din Bosnia și Herțegovina.
Pe parcursul ultimului deceniu, mai mult de 2.300 de bărbați și de femei au participat la EUPM BiH: 1786 ofițeri de poliție și 154 de experți internaționali din diverse medii profesionale din toate cele 27 de state membre ale UE, Canada, Islanda, Norvegia, Elveția, Turcia și Ucraina, precum și 487 Personalul din Bosnia și Herțegovina.
Concordia a fost prima misiune militară lansată de UE în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) și prima derulată cu recurs la mijloacele și capabilitățile NATO. Operația UE, cu numele de cod „Concordia„ , a fost autorizată prin Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite 1371.Operațiunia a fost practic un test de verificare a funcționării Acordurilor „Berlin +”. Concordia a cuprins 350 de soldați și a fost inițial mandatată timp de șase luni, dar la cererea președintelui macedonean, a fost prelungit până în decembrie 2003 (Consiliul European 2003, Consiliul UE,2009). Mandatul Națiunilor Unite (ONU), care a moștenit operațiunea de la NATO, a aprobat trei obiective principale: de a sprijini punerea în aplicare a acordului-cadru, contribuția la securitatea observatorilor săi și asigurarea unui mediul pentru punerea în aplicare a implementării.Bugetul inițial s-au ridicat la 6,2 milioane €. 13 state membre ale UE (toate cu excepția Irlandei și a Danemarcei) și 14 state non-membre au contribuit cu trupe la misiune.A înlocuit misiunea Alianței „Allied Harmony” și a avut drept scop asigurarea unui mediu sigur pentru implementarea Acordurilor de la Ohrid. Comandamentul operațional a fost la SHAPE.Sfârșitul operațiunii CONCORDIA are loc la 15 decembrie 2003,după care,mai apoi fiind înlocuită cu misiunea Uniunii ,cu numele de EUPOL Proxima.
EUPOL Proxima (Misiunea de Poliție a UE în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) a reprezentat continuarea în plan civil a misiunii Concordia.EUPOL Proxima a fost prima misiune a poliție a UE care a început de la zero și a doua sub îndrumarea Politicii Externe și de Securitate Comună. Misiunea a avut drept scop promovarea stabilizării graduale a țării.Proxima a localizat ofițeri de poliție și experți civili pe plan operațional în Ministerul de Interne(MoI) macedonian și stații de poliție la nivel central în Skopje și la nivel regional, sub-regional și local în fostele zone de criză, unde locuiesc majoritatea albanezilor(obiectivul lor a fost să monitorizeze și să sfătuiască ofițerii de poliție aflați la conducere, asistând totodată la implementarea Poliței Strategice Nationale și a Strategiei Managementului Granitelor Integrate, ambele fiind adoptate de guvernul din Macedonia.Mandatul Proxima a avut ca scop primar oferirea de sprijin autorităților din Macedonia pentru a consolida legea și ordinea, inclusiv lupta împotriva crimei organizate; a mări increderea populatiei locale; a prelua implementarea practică a reformei a (celor de la) MoI și a poliției de frontieră,precum și a consolida cooperarea cu țările vecine.Mandatul a fost tradus în 28 de activitați, acoperind toate funcțiile următoarelor 5 programe: poliția în uniformă, poliția penala/criminala ,departamentul securitații de stat, control intern și poliția de frontiera. Un grup de ofițeri de poliție de frontieră a UE a fost poziționat la punctele de trecere a graniței și în aeroporturile internaționale din Skopje și Ohrid pentru a sprijini întărirea cooperației regionale, a asista la crearea unei polițe de frontiera cu structuri descentralizate și facilitarea transferului a controlului granitelor de la brigade de frontiera (armata) la supraveghere civila.
EUPOL Proxima a fost extinsa pentru un al doilea an pana pe 14 decembrie 2005. A fost prima misiune de pâna atunci care a fost extinsă cu un nou mandat, prin urmare a executat o revizuire majora a activitatilor si procedurilor sale în timp ce era pe teren/ în misiune. Misiunea a continuat să acorde atenție speciala organelor din conducere (cele din politi), dar s-a redus numarul personalului și s-a concentrat asupra unor provocari specifice din procesul reformei poliției.Cele 5 programe din Proxima 1 au fost reduse la 3 in Proxima 2, concentrandu-se pe crimă organizată, pace și ordine publică și poliție de frontieră. În mod simultan, Proxima și-a extins acoperirea geografica pe tot cuprinsul țării, deși a menținut o prezență ridicată în fostele zone de conflict.
În cel de-al doilea mandat, Proxima s-a concentrate pe anumite probleme, care datorită complexitații lor ,nu au putut fi rezolvate în mandatul inițial.Concret, misiunea a avut scop îmbunătațirea conducerii și managementul departamentului de crimă organizată, a poliței frontierelor și a capacității departamentului de securitate națională să planifice și să ducă la capăt operațiuni împotriva terorismului și lupta împotriva crimei organizate. De exemplu, misiunea a organizat “formare la locul de muncă” privind manipularea informanțiilor,cadrul legal al departamentului de securitate de stat, planificarea de operațiuni și proceduri de evaluare a personalului.De asemenea ,a stabilit un grup de muncă multidisciplinar pe informații și un grup multi-etnic în cadrul MoI pentru a dezvolta declarațiile/raporturile din misiune asupra crimei organizate. La un anumit nivel operațional, a monitorizat si consultat unitațile speciale de poliție trimise să se ocupe de conflictul din iunie 2005, creat de un grup de albanezi puternic înarmati care au intrat în satul Kondovo de lângă Skopje și care a refuzat accesul poliției în zona respectivă. În scopul de a îndeplini obiectivele programului, activitățile bazate pe rezultat, legate de un anumit interval de timp, au fost dezvoltate și monitorizate săptămânal. Spre deosebire de situația din timpul primului mandat ,când activitațile în birourile de teren erau organizate în mod ad-hoc ,în acord cu șefii de poliție, noul system al Proxima (din cel de-al doilea mandat), denumit benchmarking system, permite misiunii să abordeze proiecte foarte specifice conform unui document pe care MoI l-a susținut înainte la un nivel strategic. Acest “benchmarking system” este diferit față de cel dezvoltat de EU Police Mission(EUPM) în Bosnia-Herțegovina, care a fost considerat complicat și incapabil să identifice obiectivele activităților. Acest instrument politic a asigurat implementarea reformelor, prin urmare și abordarea rezistenței poliției locale de a se schimba și contribuind la sfârșitul evaluării misiunii. Cu toate acestea, avantajele acestui ,sistem- benchmarking, au fost limitate la evaluarea finalității unei activități/ daca o activitate a fost dusă la capat sau nu; nu s-a putut verifica daca obiectivele ei au fost atinse sau nu.
3.5. Consolidarea păcii în Balcanii de Vest: impactul perspectivei lărgirii UE
Procesul de extindere face parte din procesul de construcție europeană ,întrucât reprezintă un proces ce este sprijinit de pilonii asocierii.În conținutul său ,proiectul și-a propus atragerea spre aderare a țărilor ,ce își doresc ca relațiile internaționale și de vecinătate să se desfășoare într-un cadru democratic și armonios,excluzând totalitatea posibilităților de conflict.Privind acest cadru,am încercat să dau o definiție a securității,dar cel mai bine și reliefat , acest lucru este făcut ,de nimeni altul decât din punctul de vedere a lui de Barry Buzan care afirmă că securitate este o formă specială de politică ,o specie a genului mai general al politicii.Arnold Wolfers subliniază „Dacă securitatea ,cel puțin în sensul obiectiv al termenului crește și scade odată cu prezența sau absența unor intenții agresive din partea altora ,atunci atitudinea și comportamentul celor care produc amenințarea ,sunt de primă importanță.Vrea să explice că securitatea are în compoziția sa atât puterea coercitivă de a opri un potențial agresor ,cât și modalități de convingere ,în ceea ce privește transformarea ostilităților în cooperare.Pe măsură ce UE se extinde ,este necesar o politică de vecinătate care să propage prosperitatea și buna guvernare,în țările vecine ,pentru a crea un cerc de stabilitate și de securitate în jurul oamenilor
Rolul NATO-UE în managementul securității și a crizelor din Balcani ,a determinat stabilitatea din punct de vedere al securității și menținerii păcii ,cu toate că nu s-a reușit aplanarea totală a crizelor ,ce au început să aibă o influiență asupra securității regionale.Prezența comunităților în această zonă ,privind diminuarea conflictelor inter-etnice și inter-regionale,rămâne o necesiate.Cele două împărtășesc intere strategice comune și cooperează în spirit de complementaritate și de parteneriat . NATO atribuie o mare importanță relației sale cu Uniunea Europeană. O Politică Europeană de Securitate și Apărare Europeană (PESA) poate doar să aducă beneficii pentru NATO și poate favoriza un parteneriat de securitate trans-atlantic mai echitabil.Cooperarea strânsă între NATO și Uniunea Europeană este un element important în dezvoltarea unei "abordări comprehensive" pentru gestionarea crizelor și operațiunilor care necesită aplicarea efectivă a mijloacelor militare și civile.
În Balcanii de Vest,Uniunea Europeană,odată cu angajamentul luat în această regiunea,ea joacă două roluri importante ,astfel,își propune să constituie regiunea marcată de războaie și crize ,precum și menținerea securității și dezvoltarea relațiilor dintre statele regiunii și apropierea lor de standardele europene.Problemele majore ale regiunii sunt legate de conflictele etnice și religioase,corupție,consolidarea instituțiilor ,buna guvernare,acestea putând fi considerate obstacole evidente în calea gestionării optime a efectelor crizei economice și financiare actuale.Conflictele etnice și religioase sunt cel mai bine reliefate în Bosnia-Herțegovina ,aici desfășurânduse o gravă criză politică și în Kosovo,unde conflictul a avut loc între etnicii albanezi și sârbi ,desfășurat în nordul provinciei ,cu defilări și lupte de stradă.În Bosnia-Herțegovina,motivul major ce a inițiat criza a fost disensiunile liderilor politici naționali și a celor două entități,ce alcătuiesc statutul federal.Luptele au început între aceea ce susțin menținerea status-quo-ului(Federația Bosnia-Herțegovina,unde majoritatea este croată-bosniacă) și între cei ce reclamă autonomia și secesiunea(Republica Srpska,locuită de sârbii bosniaci).De asemenea,în regiunea bosniacă putem identifica o dispută la nivelul instituțiilor internaționale ,cu nevoi în ceea ce privește reformarea și menținerea unui mediu de securitate stabil,dat fiind faptul că în acest caz nu putem vorbi încă de un stat capabil să se auto-guverneze.Pe de altă parte în Kosovo,a avut loc derularea unui conflict inter-etnic,desfășurat între albanezi și sârbi ,în lupta pentru crearea unei entități statale diferite .Kosovo ți-a proclamat independența la 1 februarie 2008 ,dar acest lucru nu este recunoscut de Serbia ,deoarece proclamă statutul regiunii Kosovo sub egida organizației ONU,dar făcând parte din teritoriul său național sub numele de Provincia Autonomă a Kosovo și Metohiei.Acest lucru a împărțit comunitățile internaționale în două tabere:una fiind de partea independenței Kosovo ,iar cealaltă de partea Serbiei.Până la 1 decembrie 2011,85 din cele 192 de state membre ONU ,au recunoscut independența Kosovo,inclusiv 22 din cele 27 de state membre ale UE.NATO a început să acționeze în zona de conflict Kosovo,odată cu extinderea conflictelor în lupte de stradă ,având ca scop menținerea și stabilirea ordinii din interiorul disputelor.Partea de nord a regiunii Kosovo ,reprezintă zona țintă pentru care etnicii sârbi și albanezi au creat divergențe între ei.Aproape 800 de ani ,sârbii au fost populația principală a teritoriului,iar după ce sârbii au fost învinși de turci ,statul a devenit pilonul principal al turcilor și albanezilor de religie musulmană (1389).Pentru sârbi ,Kosovo reprezintă un ideal cu valuare culturală ,istorică și etnică și reprezintă unul din pilonii esențiali ai identității sale.Bisericile ortodoxe sârbești de pe teritoriul Kosovo au fost obiectul unor atacuri extrem de violente în 2004 ,fiind astăzi singurele monumente culturale din Europa ,ce au nevoie de protecție militară civilă.
În prezent ,Balcanii de Vest reprezintă regiunea care deși crizele nu au afectat prea mult situația securității Uniunii Europene ,influiențează în mod negativ mediu de securitate regional.Forțele NATO sunt încă prezente în regiunea balcanică ,în vederea menținerii unui climat de securitate stabil și a libertății de mișcare a cetățenilor ,indiferent de originea lor etnică.Prin misiunea EULEX ,desemnată ca fiind cea mai mare misiunea civilă a UE ,afla sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene este cea care deține situația actuală sub control în regiunea Kosovo. Aceasta operează sub umbrela Misiunii Națiunilor Unite de Administrare Interimară în Kosovo ( UNMIK – United Nations Interim Administration Mission in Kosovo), stabilită prin Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.EULEX face parte dintr-un efort mai larg întreprins de UE pentru promovarea păcii și stabilității în Balcanii de Vest și pentru a sprijini autoritățile din Kosovo, desfășurând anumite reforme necesare în conformitate cu perspectiva europeană generală a întregii regiuni a Balcanilor de Vest.
Misiunea EULEX își dorește să sprijine Kosovo pentru o mai mare integrare europeană în domeniul statului de drept. EULEX continuă să se concentreze pe lupta împotriva corupției și lucrează în strânsă colaborare cu partenerii locali pentru a obține durabilitate și cele mai bune practici ale UE în Kosovo. După părerea mea,EULEX are prioritate în stabilirea statului de drept în nord.Asadar, obiectivul central al misiunii este acela de a asista și de a sprijini autoritățile din Kosovo în domeniul statului de drept, cu un accent specific asupra sistemului judiciar.Cum susțineam anterior, EULEX a fost concepută printr-un efort comun împreună cu autoritățile locale, în conformitate cu principiul responsabilității / conducerii locale. Putem spune ca acest lucru este implementat prin monitorizarea, îndrumarea și consilierea autoritatiilor locale, trupele UE păstrând în același timp anumite responsabilități executive în domeniile specifice de competență, cum ar fi crimele de război, crima organizată, corupția, terorismul și infracțiuniile financiare grave.
De la data de 1 februarie 2013 Misiunea EULEX este condusă de ambasadorul Bernd Borchardt, acesta fiind succesorul lui Xavier Bout de Marnhac ( Franta ).Bernd Borchardt are sub comanda sa o echipa formata din 1250. Aceste persoane reprezinta personalul internațional, iar alte 1000 de persoane reprezinta personalul local. Astfel, misiunea are peste 2000 de oameni care lucreaza pentru binele oamenilor din Kosovo. Cea mai mare parte a personalului internațional este format din ofițeri de poliție, judecători, procurori și funcționari vamali. Bugetul anual pentru 2012/2013 este de 111 milioane EUR, misiunea, fiind cea mai scumpa misiunea a Uniunii Europene.Misiunea a fost lansată pe baza unei decizii luate de către toate cele 27 de state membre ale UE în februarie 2008. Faza operațională a început în decembrie 2008 și a ajuns la capacitatea operațională deplină în aprilie 2009.În aprilie 2009, EULEX a devenit complet operațională. Acțiunea comună a UE din februarie 2008 și Decizia Consiliului din iunie 2010 și iunie 2012 oferă baza legală pentru misiunea. EULEX lucrează în cadrul Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU și este susținută în momentul de fața de toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și de înca cinci state care contribuie la bunul demers al lucrurilor (Canada, Norvegia, Elveția, Turcia și Statele Unite ale Americii).
Prin urmare,analizând acest subcapitol ,am ajuns la concluzia că Balcanii de Vest reprezintă și astăzi o zonă în care securitatea si pacea sunt profund amenințate ,cu toate că cooperarea dintre NATO-UE a reușit să aplaneze oarecum situația critică din acest spațiu.Pentru Balcani – aprecia un analist politic – a sosit, de acum, vremea să se întrebe dacă nu cumva influența UE în regiune nu va fi la fel de scurtă ca stăpânirea austriacă în Oltenia la începutul secolului al XVIII-lea. O comparație amintită în Balcanii de Vest cu umor, dar nu numai. Oricum, dezastruosul management de criză al liderilor UE lasă spațiu tuturor posibilităților(Vasile Leca).Procesul de extindere nu a făcut decât să favorizeze atât Uniunea Europeană ,cât și statele membre în ceea ce privește relațiile internaționale.Renunțarea la principiul suveranității ,permite accederea statului doritor a se alătura Uniunii ,o responsabilitate colectivă.Fiecare aderare nu este altceva decât un stat câștigat de partea democrației ,a statutului de drept, a interdependenței în autonomie și prin urmare ,un stat câștigat la extinderea acelei arii de pace și securitate .Fiecare extindere a însemnat un pas în „lărgirea ”Uniunii și a făcut mai complexă funcționarea comunității și acea „voință ” europeană de a trăi împreună .
CONCLUZII
ANEXE
Chronology of EU-Western Balkans relations
(1999-2013)
1999
26 May 1999 The Commission Communication [COM (1999) 235 final] sets out the main principles of the Stabilisation and Association Process (SAP) for the countries of South-Eastern Europe (Bosnia and Herzegovina, Croatia, the Federal Republic of Yugoslavia, the former Yugoslav Republic of Macedonia and Albania). The SAP develops further the Regional Approach, which was established in 1996 to support the implementation of the Dayton/Paris and Erdut peace agreements and the promotion of political stability and economic prosperity in the region.
10 June 1999 The adoption of the resolution 1244 by the UN Security Council marks the end of NATO intervention and establishes also the United Nations Interim Administration Mission in Kosovo (UNMIK). Initiated by the EU, the Stability Pact for South-Eastern Europe is adopted in Cologne in cooperation with the international community.The Stability Pact aims at ensuring long-term conflict prevention and peace-building through the promotion of democracy, human rights, economic and social development, regional security and cooperation in South Eastern Europe. It also supports the integration of the SEE countries into European and Euro-Atlantic structures.
2000
19-20 June 2000 The Feira European Council affirms that the countries participating in the SAP have a European perspective and are ‘potential candidates’for EU membership.
24 November 2000 This message is further reinforced at the Zagreb Summit, which brings together the EU member states and the Western Balkan countries for the first time. The Summit confirms also that the Stabilisation and Association Process (SAP), which includes both 130 The European future of the Western Balkans: Thessaloniki@10 (2003-2013) regional and country-specific aspects, is at the heart of the Union’s policy towards the five countries of South-Eastern Europe.5 December 2000 The new CARDS (Community Assistance for Reconstruction, Development and Stabilisation) programme provides assistance to the countries of South-Eastern Europe participating in the SAP for the period 2000-2006.
2001
9 April 2001 FYROM signs the SAA.13 August 2001 The Ohrid Framework Agreement is signed between FYROM and ethnic Albanian representatives. This peace agreement marks the end of the conflict between the National Liberation Army and the Macedonian security forces.29 October 2001 Croatia signs the SAA.
2002
28 February 2002 First meeting of the Convention on the Future of Europe under the presidency of Valéry Giscard d’Estaing.12-13 The Copenhagen European Council reaffirms the EuropeanDecember 2002 perspective of the countries of the Western Balkans.
2003
1 January 2003 Greece takes over the Presidency of the Council of the EU.
The EU launches the first CSDP mission: the European Union Police Mission (EUPM) in Bosnia and Herzegovina.
1 February 2003 The Nice Treaty enters into force.
21 February 2003 Croatia submits its application for EU membership.
31 March 2003 The first-ever military operation undertaken by the EU, EUFOR Concordia, is launched in the former Yugoslav Republic of Macedonia under the ‘Berlin Plus’ agreement.
16 April 2003 Signature of the Treaty of Accession of the Czech Republic, Cyprus,Estonia, Hungary, Latvia, Lithuania, Malta, Poland, Slovakia and Slovenia in Athens.
2 June 2003 The Western Balkans countries convene a meeting in Ohrid in order to prepare the Thessaloniki Summit.
19 -20 June 2003 The Thessaloniki European Council endorses the ‘The Thessaloniki agenda for the Western Balkans: Moving towards European integration’, which was included in the annex of the Council conclusions of 16 June 2003. The Stabilisation and Association Process is confirmed as the EU’s framework for the Western Balkans and is enriched by elements drawing from the experience of the eastern enlargement.
21 June 2003 EU-Western Balkans Summit in Thessaloniki. The Heads of State and Government of the EU member states and the leaders of the Western Balkans adopt the Thessaloniki Declaration and Agenda.
18 July 2003 Valéry Giscard d’Estaing, chairman of the Convention on the Future of Europe, officially hands over the Draft Treaty establishing a Constitution for Europe.
12 December 2003 The Brussels European Council adopts the European Security Strategy.
15 December 2003 Completion of Operation Concordia and launch of the EU police mission, EUPOL Proxima, in FYROM. 2004
22 March 2004 FYROM submits its application for EU membership.
20 April 2004 The Commission submits its positive Opinion on Croatia’s application for EU membership.
17-18 June 2004 Croatia is granted the status of ‘candidate country’ for EU membership.2 December 2004 The EU launches the military operation EUFOR Althea in Bosnia and Herzegovina under the ‘Berlin-Plus’ agreement.
2005
25 April 2005 Signature of the Treaty of Accession of Bulgaria and Romania in Luxembourg.
3 October 2005 After having demonstrated its full cooperation with the ICTY,Croatia officially starts the accession negotiations.Accession negotiations are also opened with Turkey.
9 November 2005 The Commission submits its Opinion on FYROM’s applicationfor EU membership.
14 December 2005 Completion of the police mission EUPOL Proxima in FYROM.
15 December 2005 The EU launches an EU Police Advisory Team (EUPAT) in FYROM.15-16 FYROM is granted the status of ‘candidate country’ for EU December 2005 membership.
2006
3 June 2006 As a result of the referendum held in May 2006, Montenegro declares its independence.
12 June 2006 Albania signs the SAA.
14 June 2006 Completion of the mandate of the EU Police Advisory Team (EUPAT) in FYROM.
2007
1 January 2007 Bulgaria and Romania join the EU.Entry into force of the new Instrument for Pre-Accession Assistance
(IPA) for the period 2007-2013.
15 October 2007 Montenegro signs the SAA.
2008
16 February 2008 The Council decides to launch the European Union Rule of Law Mission (EULEX) in Kosovo.
17 February 2008 Kosovo declares unilaterally its independence from Serbia.
27 February 2008 The Regional Cooperation Council (RCC) replaces the Stability Pact for South-Eastern Europe and offers a regionally owned framework for cooperation.
29 April 2008 Serbia signs the SAA.
16 June 2008 Bosnia and Herzegovina signs the SAA.
21 July 2008 Serbian authorities announce that Radovan Karadžić has been arrested in Belgrade and transferred to the ICTY.
15 December 2008 Montenegro submits its application for EU membership.
2009
28 April 2009 Albania submits its application for EU membership.
.
19 December 2009 Visa free-regime applies to citizens of FYROM, Montenegro an Serbia. The holders of a biometric passport issued by each of these countries are allowed to travel to and throughout the Schengen area without visas.
22 December 2009 Serbia submits its application for EU membership. 2010
2 June 2010 Organised by the Spanish Presidency of the EU, the EU-Western Balkans ministerial meeting in Sarajevo marks the 10th anniversary of the Zagreb Summit. The European Council clearly re-affirms its unequivocal commitment to the European perspective of the Western Balkan countries and confirms their future lies in the European Union.
22 July 2010 The International Court of Justice issues an advisory opinion on the declaration of independence of Kosovo.
9 November 2010 The Commission submits its Opinion on the applications of Albania and Montenegro for EU membership.
15 December 2010 Visa-free regime applies to citizens of Albania and Bosnia and Herzegovina. The holders of biometric passports issued by these two countries are exempt of visa requirements when travelling to and throughout the Schengen area.
16-17 Montenegro is granted the status of ‘candidate country’ for EU December 2010 membership.
2011
26 May 2011 Ratko Mladić, one of the fugitives indicted by the ICTY, is arrested in Serbia.
30 June 2011 Accession negotiations with Croatia are closed.
20 July 2011 Goran Hadžić, the last remaining fugitive indicted by the ICTY, is arrested by Serbian authorities.
12 October 2011 The Commission submits its Opinion on Serbia’s application for EU membership.
9 December 2011 Croatia signs the Accession Treaty with the EU.
2012
1-2 March 2012 Serbia is granted the status of ‘candidate country’ for membership.
9 March 2012 The Croatian Parliament ratifies the Accession Treaty following the referendum held on 22 January 2012 in which 66.27% of the Croatian participants voted in favour of Croatia’s accession.
29 March 2012 The European Commission launches a High Level Accession Dialogue with the former Yugoslav Republic of Macedonia in order to accelerate reforms in a number of key policy areas.
14 June 2012 The European Commission delivers the visa liberalisation roadmap to the Kosovo government.
27 June 2012 The EU and Bosnia and Herzegovina hold the first meeting of the High Level Dialogue on the Accession Process, which aims at facilitating the preparations for submitting its EU application.
29 June 2012 Opening of the accession negotiations with Montenegro. The Commission applies for the first time its new approach which consists in opening the negotiating chapters 23 (Judiciary and Fundamental Rights) and 24 (Justice, Freedom and Security) early on in the accession process and closing them at the end.
30 June 2012 Completion of the European Union Police Mission (EUPM) in Bosnia and Herzegovina
10 October 2012 The Commission recommends that Albania be granted the status of ‘candidate country’, subject to completion of measures in key areas.
19 October 2012 Beginning of the High-level dialogue between Kosovo and Serbia facilitated by the HR/VP Ashton.
2013
19 April 2013 The ‘First agreement of principles governing the normalisation of relations’ is initialled by the Prime Ministers of Serbia and Kosovo.
1 July 2013 Foreseen date for Croatia’s accession.
31 December 2013 Expiry date of the IPA I.
Etapele lărgirii Uniunii Europene
Etapele lărgirii Uniunii Europene (1957-2007)
Sursa: http://www.ladocumentationfrancaise.fr
BIBLIOGRAFIE
Adrian Ivan, Sub zodia "Statelor Unite ale Europei" : de la ideea europeană la Comunitățile Economice Europene,Cluj-Napoca,Editura CA Publishing,2009.
Adrian Liviu Ivan, Perspective teoretice ale construcției europene, Eikon, Cluj-Napoca, 2003.
Arvatu Vohn, Cristina,Uniunea Europeană după Tratatul de la Lisabona : evoluții și tendințe , Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale București ,2012.
Association Internationale d'Etudes du Sud-Est Européen,Pour une Grande Historie des Balkans dès origines aux Guerres Balkaniques:Unité culturelle et particularismes, identités culturelles et dialogues interculturels,Editura A.I.E.S.E.E.,Paris 2004.
Barbara Jelavich ,istoria Balcanilor ,secolul al XX-lea ,volumul II ,Editura Institutul European 2000.
Barry Buzan ,Richard Little ,Sisteme internaționale în istoria lumii(reconfigurarea studiului relațiilor internaționale ,Polirom,Iași,2009.
Barry Buzan,Popoare,state și teama,Chișinău ,Editura Cartier ,2000.
Charles Zorgbibe, (Editori Marius Chivu ,Silviu Dragomir,Vasile Dem.Zamfirescu), Construcția Europeana -Trecut,prezent și viitor, Editura Trei, Bucuresti ,2009.
Charles Zorgbibe, Constructia Europeana ,trecut,prezent si viitor,Editura Trei (Editori Marius Chivu ,Silviu Dragomir,Vasile Dem.Zamfirescu),București;
Dacian Duna ,Integrare contra fragmentare ,Studii de Securitate Europeana(2000-2005) ,Editura Eikon, 2006 .
Dorina Mureșan ,Dorel Bușe,Securitate și insecuritate în Balcanii de Vest ,Criza interetnică din noua Federație Iugoslavă(1995-2005).
Doru Bușe,Managementul crizelor și conflictelor regionale ,Editura Fundației România de Mâine ,București ,2006.
Edward A.Kolodziej ,Securitatea și relațiile internașionale ,Polirom,Iași, 2007.
Emil Ion ,Asigurarea securității europene prin intermediul organizațiilor internaționaleEditura Universității Naționale de Apărare„Carol I”, București ,2007.
Francisco Aldecoa Luzarraga,Mercedes Guinea Liorente,Europa Viitorului ,Tratatul de la Lisabona ,Polirom, Iași ,2011.
Georgios Prevelakis,Balcanii.Cultură și Geopolitică ,Editura Corint ,București 2001.
H. Hveem, “The Regional Project in Global Governance” in F. Söderbaum – T. M. Shaw (eds), Theories of New Regionalis. A Palgrave Reader,Houndmills: Palgrave,2003.
Iordan Gheorghe Barbulescu,Politica Externă și de Securitate Comună si Politica Europeană de Securitate și Apărare,2005
Iordan Gheorghe Bărbulescu,Uniunea Europeană :Politicile Extinderii,Editura Tritonic,București 2006.
Karen E.Smith ,Politica Externă a Uniunii Europene,București, (traducere Radu Eugeniu Stan)Editura Trei,București ,2004.
Popescu, Nicu ,Politica externă a Uniunii Europene și conflictele post-sovietice, Editura Cartier Chișinău,2013.
Stan Petrescu ,Mediul de securitate global și euroatlantic ,București ,Editura Militară ,2005.
Stefano Bianchini ,Problema Iugoslavă,Editura Bic ALL ,București ,2003.
Studii și analize privind UE ,Colecția Politică și Apărare Națională ,nr. 8.Coordonatori :Eugen Bădălan ,Monalisa Stanimis, Paul Dănuț Duțu.Editura Techno Media , Sibiu,2007.
Sylvain Kahn –Geopolitica Uniunii Europene,Editura Cartier ,București 2007
TEZA DE DOCTORAT .Uniunea Europeana și managementul crizelor internaționale :conflictele înghețate din spațiul post-sovietic,candidat ,Ioana Strat ,Cluj-Napoca, 2011.
TEZĂ DE DOCTORAT.Uniunea Europeană –statului juridic în relațiile internaționale.,doctorand [anonimizat] ,Cluj-Napoca,2013.
Tom Gallagher,Balcanii în Noul Mileniu.În umbra războiului și a păcii.Editura Humanitas,București 2006.
Ungureanu Radu Sebastian,Securitate, suveranitate și instituții internaționale.Crizele din Europa de Sud-Est în anii '90,Polirom ,Iași ,2010.
Voicu, Marin Uniunea Europeană înainte și după Tratatul de la Lisabona : procesul politic și democratic din UE, Editura Universul Juridic ,Bucureșt,2009 .
Voicu, Marin, Politicile comunitare în Constituția Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, București,2005.
Documente oficiale:
Concluziile președintelui Consiliului European Documente transmise Consiliului European http://www.european-council.europa.eu/council-meetings/documents-submitted-to-the-european-council.aspx?lang=ro
Decizia Consiliului UE 197/2004.
Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind aspectele principale și opțiunile de bază ale PESC/2007
Tratatul de la Lisabona – http://www.presidency.ro/static/Versiunea_consolidata.pdf
Surse:
http://ec.europa.eu/enlargement/enlargement_process/accession_process/how_does_a_country_join_the_eu/sap/thessaloniki_agenda_en.htm
http://europa.eu/legislation_summaries/enlargement/western_balkans/e50028_ro.htm
http://european-convention.eu.int/docs/wd7/4781.pdf
http://martenscentre.eu/sites/default/files/publicationfiles/european_integration_of_western_balkans.pdf
http://www.analyticalmk.com/files/2012/01/04.pdf
http://www.balcanii.ro/2012/04/1988/
http://www.berghof-conflictresearch.org/documents/publications/boc17e.pdf
http://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs4/gasp_esvp.htm
http://www.esiweb.org/pdf/esi_document_id_15.pdf /
http://www.eulex-kosovo.eu/en/front/
http://www.eulex-kosovo.eu/training/?id=5&material=20
http://www.europa.eu.int
http://www.humsec.eu/cms/fileadmin/user_upload/humsec/Journal/Mounier_European_Police_Mssions.pdf
http://www.ies.be/files/repo/conference2008/EUinIA_IV_2_Tsardanidis.pdf
http://www.iss.europa.eu/uploads/media/cp126The_Western_Balkans_and_the_EU.pdf
http://www.kppcenter.org/WBPReview2011-1-2-Sela-Shabani.pdf
http://www.librelloph.com/politicsandgovernance/article/view/
http://www.mae.ro/en/node/22262
http://www.stabilitypact.org/about/
http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari3/istorie/113_Donila%20Pi%20WESTERN%20BALKAN1-1.pdf
www.europa.eu/Summaries of Eu legislation „Treaty of Maastricht on European Union”
BIBLIOGRAFIE
Adrian Ivan, Sub zodia "Statelor Unite ale Europei" : de la ideea europeană la Comunitățile Economice Europene,Cluj-Napoca,Editura CA Publishing,2009.
Adrian Liviu Ivan, Perspective teoretice ale construcției europene, Eikon, Cluj-Napoca, 2003.
Arvatu Vohn, Cristina,Uniunea Europeană după Tratatul de la Lisabona : evoluții și tendințe , Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale București ,2012.
Association Internationale d'Etudes du Sud-Est Européen,Pour une Grande Historie des Balkans dès origines aux Guerres Balkaniques:Unité culturelle et particularismes, identités culturelles et dialogues interculturels,Editura A.I.E.S.E.E.,Paris 2004.
Barbara Jelavich ,istoria Balcanilor ,secolul al XX-lea ,volumul II ,Editura Institutul European 2000.
Barry Buzan ,Richard Little ,Sisteme internaționale în istoria lumii(reconfigurarea studiului relațiilor internaționale ,Polirom,Iași,2009.
Barry Buzan,Popoare,state și teama,Chișinău ,Editura Cartier ,2000.
Charles Zorgbibe, (Editori Marius Chivu ,Silviu Dragomir,Vasile Dem.Zamfirescu), Construcția Europeana -Trecut,prezent și viitor, Editura Trei, Bucuresti ,2009.
Charles Zorgbibe, Constructia Europeana ,trecut,prezent si viitor,Editura Trei (Editori Marius Chivu ,Silviu Dragomir,Vasile Dem.Zamfirescu),București;
Dacian Duna ,Integrare contra fragmentare ,Studii de Securitate Europeana(2000-2005) ,Editura Eikon, 2006 .
Dorina Mureșan ,Dorel Bușe,Securitate și insecuritate în Balcanii de Vest ,Criza interetnică din noua Federație Iugoslavă(1995-2005).
Doru Bușe,Managementul crizelor și conflictelor regionale ,Editura Fundației România de Mâine ,București ,2006.
Edward A.Kolodziej ,Securitatea și relațiile internașionale ,Polirom,Iași, 2007.
Emil Ion ,Asigurarea securității europene prin intermediul organizațiilor internaționaleEditura Universității Naționale de Apărare„Carol I”, București ,2007.
Francisco Aldecoa Luzarraga,Mercedes Guinea Liorente,Europa Viitorului ,Tratatul de la Lisabona ,Polirom, Iași ,2011.
Georgios Prevelakis,Balcanii.Cultură și Geopolitică ,Editura Corint ,București 2001.
H. Hveem, “The Regional Project in Global Governance” in F. Söderbaum – T. M. Shaw (eds), Theories of New Regionalis. A Palgrave Reader,Houndmills: Palgrave,2003.
Iordan Gheorghe Barbulescu,Politica Externă și de Securitate Comună si Politica Europeană de Securitate și Apărare,2005
Iordan Gheorghe Bărbulescu,Uniunea Europeană :Politicile Extinderii,Editura Tritonic,București 2006.
Karen E.Smith ,Politica Externă a Uniunii Europene,București, (traducere Radu Eugeniu Stan)Editura Trei,București ,2004.
Popescu, Nicu ,Politica externă a Uniunii Europene și conflictele post-sovietice, Editura Cartier Chișinău,2013.
Stan Petrescu ,Mediul de securitate global și euroatlantic ,București ,Editura Militară ,2005.
Stefano Bianchini ,Problema Iugoslavă,Editura Bic ALL ,București ,2003.
Studii și analize privind UE ,Colecția Politică și Apărare Națională ,nr. 8.Coordonatori :Eugen Bădălan ,Monalisa Stanimis, Paul Dănuț Duțu.Editura Techno Media , Sibiu,2007.
Sylvain Kahn –Geopolitica Uniunii Europene,Editura Cartier ,București 2007
TEZA DE DOCTORAT .Uniunea Europeana și managementul crizelor internaționale :conflictele înghețate din spațiul post-sovietic,candidat ,Ioana Strat ,Cluj-Napoca, 2011.
TEZĂ DE DOCTORAT.Uniunea Europeană –statului juridic în relațiile internaționale.,doctorand [anonimizat] ,Cluj-Napoca,2013.
Tom Gallagher,Balcanii în Noul Mileniu.În umbra războiului și a păcii.Editura Humanitas,București 2006.
Ungureanu Radu Sebastian,Securitate, suveranitate și instituții internaționale.Crizele din Europa de Sud-Est în anii '90,Polirom ,Iași ,2010.
Voicu, Marin Uniunea Europeană înainte și după Tratatul de la Lisabona : procesul politic și democratic din UE, Editura Universul Juridic ,Bucureșt,2009 .
Voicu, Marin, Politicile comunitare în Constituția Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, București,2005.
Documente oficiale:
Concluziile președintelui Consiliului European Documente transmise Consiliului European http://www.european-council.europa.eu/council-meetings/documents-submitted-to-the-european-council.aspx?lang=ro
Decizia Consiliului UE 197/2004.
Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind aspectele principale și opțiunile de bază ale PESC/2007
Tratatul de la Lisabona – http://www.presidency.ro/static/Versiunea_consolidata.pdf
Surse:
http://ec.europa.eu/enlargement/enlargement_process/accession_process/how_does_a_country_join_the_eu/sap/thessaloniki_agenda_en.htm
http://europa.eu/legislation_summaries/enlargement/western_balkans/e50028_ro.htm
http://european-convention.eu.int/docs/wd7/4781.pdf
http://martenscentre.eu/sites/default/files/publicationfiles/european_integration_of_western_balkans.pdf
http://www.analyticalmk.com/files/2012/01/04.pdf
http://www.balcanii.ro/2012/04/1988/
http://www.berghof-conflictresearch.org/documents/publications/boc17e.pdf
http://www.dadalos-europe.org/rom/grundkurs4/gasp_esvp.htm
http://www.esiweb.org/pdf/esi_document_id_15.pdf /
http://www.eulex-kosovo.eu/en/front/
http://www.eulex-kosovo.eu/training/?id=5&material=20
http://www.europa.eu.int
http://www.humsec.eu/cms/fileadmin/user_upload/humsec/Journal/Mounier_European_Police_Mssions.pdf
http://www.ies.be/files/repo/conference2008/EUinIA_IV_2_Tsardanidis.pdf
http://www.iss.europa.eu/uploads/media/cp126The_Western_Balkans_and_the_EU.pdf
http://www.kppcenter.org/WBPReview2011-1-2-Sela-Shabani.pdf
http://www.librelloph.com/politicsandgovernance/article/view/
http://www.mae.ro/en/node/22262
http://www.stabilitypact.org/about/
http://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari3/istorie/113_Donila%20Pi%20WESTERN%20BALKAN1-1.pdf
www.europa.eu/Summaries of Eu legislation „Treaty of Maastricht on European Union”
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Uniunea Europeana și Managementul Crizei Iugoslave. Implicatii Pentru Politicile Si Actiunea Externa a U.e. In Balcanii de Vest (1991 Prezent) (ID: 151506)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.