Uniunea Europeana Dispune de Patru Bugete Principale

bugetul general al Uniunii Europene, prin care sunt gestionate trei categorii de operațiuni: cheltuieli administrative CECO și veniturile corespondente, cheltuielile și veniturile Comunității Economice, cheltuielile și veniturile Euratom;

bugetul agenției de aprovizionare CEEA;

bugetul Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM);

bugetul Fondului European de Dezvoltare (FED).

Regulamentul în vigoare definește bugetul general al Uniunii Europene ca ,,actul care prevede și autorizează în prealabil în fiecare an veniturile și cheltuielile previzibile ale Uniunii".

Regulile de finanțare prevăd că toate veniturile și cheltuielile trebuie precizate pentru fiecare exercițiu bugetar și înscrise în buget. Bugetul trebuie să fie echilibrat în sensul că , spre deosebire de Statele Membre, nu se poate apela la tehnica deficitului bugetar finanțat împrumuturi.

I. Izvoarele și principiile generale ale dreptului bugetar al Uniunii Europene

Principiile pe care se fundamentează finanțele publice ale Uniunii (unitatea, universalitatea, anualitatea, specialitatea, echilibrul, buna gestiune) sunt principii generale ale dreptului fiscal care se aplică și în dreptul fiscal român.

Similar Posts