UNIUNEA EUROPEAN Ă: ISTORIC, INSTITU ȚII, [616894]

UNIUNEA EUROPEAN Ă: ISTORIC, INSTITU ȚII,
PROCESE DECIZIONALE

Lucrarea de fa ță a fost elaborat ă în cadrul proiectului Phare RO 0006. 18.02 – Formarea
funcționarilor publici din administra ția locală în afaceri europene și managementul
ciclului de proiect, implementat de Institutul European din România în colaborare cu human dynamics în anul 2003.
Lucrarea face parte din Seria Micromonografii – Politici Europene, versiune
actualizat ă.

2LISTA DE ACRONIME:

BEI Banca European ă de Investi ții
BCE Banca Central ă European ă
CEA Comunitatea European ă de Apărare
CEC Curtea European ă de Conturi
CECO Comunitatea European ă a Cărbunelui și Oțelului
CEE Comunitatea Economic ă European ă
CEJ Curtea European ă de Justiție
CES Comitetul Economic și Social
CR Comitetul Regiunilor CIG Conferin ța Interguvernamental ă
EURATOM Comunitatea European ă pentru Energie Atomic ă
JAI Justi ție și Afaceri Interne
NATO Organiza ția Tratatului Atlanticului de Nord
OCEE Organiza ția pentru Cooperare Economic ă European ă
PE Parlamentul European PESC Politica Extern ă și de Securitate Comun ă
SM State Membre
UE Uniunea European ă
UEO Uniunea Europei Occidentale

3CUPRINS:

I. Procesul de integrare european ă……………………………………………………………………………..4
I.1. Extinderea integr ării europene ………………………………………………………………………….6
I.2. Adâncirea integr ării europene…………………………………………………………………………..7
II. Cadrul institu țional și procesul de decizie……………………………………………………………… 18
II.1. Parlamentul European …………………………………………………………………………………. 18
II.2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Mini ștri) …………………………………………..2 1
II.3. Comisia European ă……………………………………………………………………………………..23
II.4. Curtea European ă de Justiție …………………………………………………………………………24
II.5. Curtea European ă de Conturi…………………………………………………………………………25
II.6. Consiliul European………………………………………………………………………………………26 II.7. Ombudsmanul European ………………………………………………………………………………27 II.8. Comitetul Economic și Social ……………………………………………………………………….27
II.9. Comitetul Regiunilor……………………………………………………………………………………28
II.10. Banca European ă de Investi ții ……………………………………………………………………..29
II.11. Banca Central ă European ă…………………………………………………………………………..30
III. Viitorul UE și procesul de decizie……………………………………………………………………….3 1

4
I. Procesul de integrare european ă

Ideea unei Europe unite a fost sus ținută de-a lungul secolelor de împ ărați și intelectuali
deopotriv ă, dar numai dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial statele europene au
instituționalizat forme de cooperare interna țională, cu competen țe în domenii specifice, cum
ar fi: Organiza ția pentru Cooperare Economic ă European ă (OCEE)
1, Organiza ția Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO)2, Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organiza ții au
pus bazele unei solidarit ăți mai strânse între statele europene, dar înc ă manifestau tr ăsăturile
clasice ale unei uniuni a statelor și ale cooper ării interguvernamentale.
Începutul procesului de integrare european ă – caracterizat prin tr ăsături originale și specifice,
care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene – poate fi considerat anul 1950,
când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva
state europene într-un proiect de cooperare mai strâns ă, comparativ cu formele tradi ționale
existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate
către o organiza ție cu puteri de constrângere asupra membrilor s ăi. Inițiativa a constat în
integrarea produc ției de cărbune și oțel a Fran ței și Germaniei, în cadrul unei organiza ții
deschise particip ării și altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta
a fost primul pas c ătre o cooperare largit ă: o integrare sectorial ă ce ar fi putut influen ța și alte
sectoare economice. Aceasta era ideea declarat ă, însă obiectivul politic imediat îl constituia
alipirea Germaniei la Europa și eliminarea rivalit ăților existente între Fran ța și Germania
privind zonele strategice ale Ruhr-ului și Saar-ului.

În 1951, negocierile desf ășuarate între șase țări – Belgia, Fran ța, Germania, Italia,
Luxemburg și Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris , prin care se înfiin ța
Comunitatea European ă a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Comparativ cu alte organiza ții
internaționale existente la acel moment, principalul element de noutate îl constituia caracterul
supranațional al acestei Comunit ăți, reprezentat de transferul de competen țe către o institu ție

1 Organisation for European Economic Co-operation -OEEC
2 North Atlantic Treaty Organisation – NATO

5(Înaltă Autoritate3) responsabil ă cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor
Membre (SM). O altă inițiativă sectorială este reprezentat ă de crearea unei Comunit ăți Europene de Ap ărare
(CEA)
4, inițiativă care a eșuat însă, datorită faptului c ă Tratatul aferent – semnat în 1952 – nu
a fost niciodat ă ratificat de c ătre Parlamentul Fran ței.

O relansare în for ță a „inițativei europene” a avut loc în anul 1955, în cadrul conferin ței de la
Messina, la care mini ștrii afacerilor externe ai CECO au c ăzut de acord asupra înfiin țării unei
uniuni economice bazat ă pe o piață comună și asupra cre ării unei organiza ții pentru energia
atomică. O comisie de exper ți condusă de Paul–Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor
externe, a elaborat dou ă proiecte ce au condus la semnarea, în 1957, a celor dou ă Tratate de
la Roma – cel prin care se înfiin ța Comunitatea Economic ă European ă (CEE) și tratatul
Comunității Europene pentru Energie Atomic ă (EURATOM) .

După prima experien ță sectorial ă a CECO, CEE constituie un exemplu unic de organiza ție
supranațională – adică o oraniza ție creată prin transferul de suveranitate de la SM la
„Comunitate”. În acest context, transferul de suveranitate înseamn ă o delegare – de la
membrii fondatori ai Comunit ății către anumite institu ții comune – a puterii de decizie
asupra unor aspecte comune, conform principiilor democra ției și statului de drept. În acest
scop au fost create mecanisme de decizie și un cadru institu țional complex, capabile s ă
asigure reprezentarea intereselor guvernelor SM, a interesului general al Comunit ății, precum
și a intereselor cet ățenilor europeni.

Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma , semnat la 25 martie 1957 și intrat în vigoare la
1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei „pie țe comune” și de abordarea progresiv ă a
politicilor economice ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue și echilibrate,
a unei cre șteri accelerate a standardelor de via ță și a unor rela ții mai strânse între SM.
Crearea unei pie țe comune nu înseamn ă numai eliminarea tuturor barierelor existente în calea
liberei circula ții a bunurilor și stabilirea unei taxe vamale unice
5 (uniunea vamal ă); piața

3 „High Authority”
4 European Defence Community – EDC
5 În englez ă, “common custom tariff”.

6comună înseamn ă și liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circula ție a persoanelor,
serviciilor și capitalului) și stabilirea unor politici comune în domenii strategice (agricultur ă,
comerț, transport și concuren ță) pentru crearea unor condi ții omogene în vederea cre șterii
performan ței activităților economice.

Astfel, în 1968, CEE avea deja încheiat ă uniunea vamal ă și avea o pia ță agricolă comună.

Începând cu 1950, gradul de integrare european ă a crescut progresiv, atât din punct de vedere
geografic – prin ader ări succesive – cât și din punctul de vedere al dezvolt ării de politici și
structuri institu ționale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economic ă cu șase
membri, în momentul de fa ță s-a ajuns la o uniune politic ă a 25 de țări6 (cu negocieri în plin ă
desfășurare pentru admiterea de noi membri) și care va avea în curând o nou ă Constituție7.

I.1. Extinderea integr ării europene

Extinderea integr ării europene înseamn ă extinderea geografic ă (sau integrarea pe orizontal ă)
și constă în aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a
desfășurat în cinci valuri succesive de aderare, etapele intregr ării geografice fiind indicate
mai jos:
/Gd8/targetMembri fondatori : 1957 – Belgia, Fran ța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda;
/Gd8/targetPrima extindere : 1973 – Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
/Gd8/targetA doua extindere : 1981 – Grecia;
/Gd8/targetA treia extindere : 1986 – Portugalia, Spania;
/Gd8/targetA patra extindere : 1996 – Austria, Finlanda, Suedia;
/Gd8/targetA cincea extindere : 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Slovacia, Slovenia, Ungaria.

6 Este vorba de cele zece țări care au semnat deja Tratatul de Aderare și care vor deveni membere în 2004:
Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (din Europa Central ă și de Est), Cipru și
Malta (din zona mediteraneean ă). La momentul actual se afl ă în proces de negociere Turcia, Bulgaria și
România, ultimele dou ă având ca dat ă estimată de aderare anul 2007.
7 Adoptarea unei noi Constitu ții este cauzat ă, în mare parte, de dimensiunea acestui proces de extindere (zece
țări) și de transform ările pe care le impune – atât la nivel institu țional, cât și decizional.

7I.2. Adâncirea integr ării europene

Procesul de adâncire a intregr ării europene (sau integrarea pe vertical ă) a demarat în anii ’50
și are în vedere urm ătoarele aspecte:
a) creșterea progresiv ă a obiectivelor comune, pe care SM decid s ă le realizeze
împreună, prin extinderea ariilor politicilor comune;

b) întărirea caracterului suprana țional al Comunit ății, prin utilizarea extensiv ă a
sistemului de vot majoritar (în locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul
Consiliului), prin care sunt reprezentate interesele na ționale ale fiec ărui SM,
precum și prin înt ărirea rolului Parlamentului European (unde sunt direct
reprezenta ți cetățenii europeni).
Tratatul CEE a fost amendat de câteva ori și suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene,
până la consolidarea sa final ă într-o Constitu ție (aflată încă în stadiul de proiect, finalizat în
iulie 2003 și urmând a fi rediscutat în octombrie 2003)
8. În tabelul de mai jos sunt prezentate
tratatele prin care a fost amendat Tratatul UE:

Tabelul 1: Tratatele Uniunii Europene
Anul Documentul
1986 (ratificat în 1987 Actul Unic European
1992 (ratificat în 1993) Tratatul de la Maastricht
1997 (ratificat în 1999) Tratatul de la Amsterdam
2001 (ratificat în 2003) Tratatul de la Nisa

Această abordare are în vedere dezvoltarea gradual ă a procesului de integrare, centrat ă pe
tratarea acelor aspecte asupra c ărora se poate ajunge la un acord și pe amânarea acelor
chestiuni care nu sunt înc ă în stadiul la care pot constitui obiectul unei decizii.
După Tratatul de la Roma, procesul de adâncire a integr ării a fost cuprins în Actul Unic
European , semnat la 17 februarie 1986 și ratificat la 1 iulie 1987.

8 La momentul scrierii acestei lucr ări, proiectul de constitu ție era acceptat în propor ție de 95%.

8În urma unui preambul ce exprima inten ția SM de a transforma Comunitatea Economic ă într-
o Uniune Politic ă (intenție care se va concretiza câ țiva ani mai târziu, prin Tratatul de la
Maastricht), au fost introduse urm ătoarele inova ții:

/Gd8/targetinstituționalizarea formal ă a Consiliului European (format din șefii de stat sau de
guvern și de președintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil
pentru stabilirea direc țiilor de dezvoltare ale Comunit ății;

/Gd8/targetintroducerea sistemului de vot al majorit ății calificate în cadrul Consiliului, pentru
adoptarea acelor deciziilor care au în vedere finalizarea pie ței interne, politica social ă,
coeziunea economic ă și socială și politicii cercet ării;

/Gd8/targetîntărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor
legislative de cooperare și a necesit ății acordului PE pentru deciziile privind aderarea
de noi SM și acordurile de asociere;
/Gd8/targetînființarea Tribunalului Primei Instan țe
9 , alături de Curtea European ă de Justi ție
(CEJ);

/Gd8/targetcreșterea num ărului politicilor comune, prin ad ăugarea politicilor de mediu, cercetare
științifică, coeziune economic ă și socială;

/Gd8/targetstabilirea unei date (3 1/12/1992) pentru definitivarea pie ței interne (no țiunea de „pia ță
internă” fiind mai puternic ă decât cea de „pia ță comună”, implicând nu numai
realizarea celor patru libert ăți – libera circula ție a bunurilor, libera circula ție a
serviciilor, libera circula ție a persoanelor și libera circula ție a capitalului – ci și
implementarea a noi politici și a coeziunii economice și sociale).
Schimbarea peisajului politic european dup ă căderea regimurilor comuniste din Europa
Centrală și de Est a condus la un proces de regândire a structurii Comunit ății Europene, în
direcția creării unei uniuni politice și a uniunii economice și monetare. Baza legal ă a noii

9 The Court of First Instance.

9Uniuni Europene este reprezentat ă de Tratatul de la Maastricht , semnat la 7 februarie 1992
și ratificat la 1 noiembrie 1993.
Uniunea European ă (UE) înseamn ă, pe de o parte men ținerea și extinderea acquis -ului
Comunității Europene
10 și, pe de alt ă parte noi forme de cooperare în domeniul Politicii
Externe și de Securitate Comun ă (PESC) și al Justiției și Afacerilor Interne (JAI). Astfel,
conform imaginii comune despre UE, prin Tratatul de la Maastricht aceasta devine o
construcție cu trei piloni, care va fi men ținută și dezvoltat ă continuu.

TRATATUL DE LA MAASTRICHT

PRIMUL PILON
Dimensiunea comunitar ă
/Gd8/targetCetățenia european ă
/Gd8/targetLibera circula ție a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului
/Gd8/targetPolitici comunitare
/Gd8/targetUniunea economic ă și monetar ă

AL DOILEA PILON
/Gd8/targetPolitica Extern ă și de Securitate Comun ă (PESC)

AL TREILEA PILON
/Gd8/targetCooperarea în domeniul Justi ției și Afacerilor Interne11 (JAI)

Primul pilon

Primul pilon acoper ă sectoarele, regulile și procedurile de decizie referitoare la CEE, CECO
și Euratom.

10 Vezi Glosar.
11 Prin Tratatul de la Amsterdam, multe din domeniile aflate sub jurisdic ția JAI au fost transferate dimensiunii
comunitare (primul pilon) .

10Tratatul de la Maastricht modific ă Tratatul de la Roma al CEE și creează Comunitatea
European ă, subliniind astfel caracterul s ău extins, ce dep ășește marginile integr ării
economice. Aceste modific ări sunt reprezentate de:
/Gd8/targetcontinuarea extinderii rolului PE, în special cu referire la aprobarea nominaliz ărilor
Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitor
subiecte, PE î și împarte prerogativele cu Consiliul);
/Gd8/targetcontinuarea extinderii gamei politicilor comune (educa ția și formarea profesional ă,
rețelele trans-europene, politica industrial ă, dezvoltarea cooper ării, protec ția
consumatorului) și întărirea altor politici comune deja existente (politica social ă,
coeziunea economic ă și socială, cercetarea și dezvoltarea tehnologic ă, politica de
mediu);
/Gd8/targetcrearea cet ățeniei europene: to ți cetățenii SM pot circula și se pot stabili în alte SM;
dreptul de a alege și de a participa în alegerile municipale și pentru PE în SM de
rezidență, indiferent de na ționalitate; protec ție diplomatic ă și consular ă din partea
ambasadei unui alt SM pe teritoriul unui stat ter ț și în care SM na țional nu este
reprezentat; dreptul de a trimite peti ții PE și de a se adresa Mediatorului European
(Ombudsmanului european);
/Gd8/targetinstituirea uniunii economice și monetare: convergen ța politicilor economic ă și
monetară a SM, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) și la
înființarea Băncii Centrale Europene (BCE).

Al doilea pilon
Odată cu instituirea celui de–al doilea pilon, cooperarea politic ă dintre SM este ridicat ă la
statutul de politic ă comună, ceea ce înseamn ă includerea ei într-un cadru institu țional
specific. Astfel, prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politic ă comună extinsă la toate
sectoarele politicii externe și de securitate și se pun bazele unei cooper ări sistematice între
SM. Aceast ă cooperare este caracterizat ă de derularea unor ac țiuni comune, desf ășurate pe
de consens12 și care limiteaz ă SM în politica lor extern ă.
PESC este gestionat ă de acelea și instituții care opereaz ă sub primul pilon, dar care au puteri
și proceduri de decizie diferite: astfel, deoarece acest doemniu este de importan ță strategică

12 Este vorba de metoda interguvernamental ă.

11pentru SM și este dificil de renun țat la suveranitatea na țională, procedura de decizie aplicat ă
este metoda interguvernamental ă (pentru adoptarea deciziilor fiind valabil ă regula
consensului).
Al treilea pilon

Tratatul de la Maastricht stabile ște și o formă sistematic ă de cooperare între SM, în domeniul
justiției și afacerilor interne – cooperare care, pân ă la acest moment, se desf ășura pe baz ă de
acorduri interna ționale ocazionale ( un astfel de exemplu îl constituie Acordul Schengen,
semnat în 1995 de numai 5 SM). Procesul de decizie este similar celui din domeniul PCSE
(bazat pe regula unanimit ății). Aspectele acoperite de aceast ă politică și reglementate prin
Tratatul de la Maastricht sunt: oferirea de azil politic, emigra ția, lupta împotriva fraudei și
dependen ței de droguri, cooperarea judiciar ă în chestiuni civile și penale, cooperarea vamal ă
și a poliției pentru prevenirea terorismului, alte tipuri de delicte interna ționale.

Următorul moment cheie în direc ția adâncirii integr ării europene este constituit de Tratatul
de la Amsterdam , semnat la 2 octombrie 1997 și ratificat la 1 mai 1999. Tratatul a
reprezentat punctul final al lucr ărilor Conferin ței Inter-guvernamemtale (CIG) ini țiate la
Torino în 1997 și prevăzută deja prin Tratatul de la Maastricht.

Tratatul de la Amsterdam amendeaz ă atât Tratatul CE, cât și Tratatul UE, iar elementele de
noutate aduse sunt:

/Gd8/targetinstituționalizarea cooper ării sporite, prin care este combinat ă nevoia unei continue
integrări (existent ă în unele SM) cu nevoia respect ării dorinței altor SM de a nu fi
implicate în anumite politici comune (în domeniul c ărora vor s ă își păstreze
suveranitatea na țională); acest sistem poate fi aplicat în domeniile de activitate ale
celor trei piloni, cu urm ătoarele condi ții:
•℘să aibă în vedere promovare obiectivelor UE și să fie aplicat ca o ultim ă
variantă;
•℘să nu pună în pericol “acquis-ul comunitar” sau drepturile, obliga țiile și
interesele SM neparticipante;
•℘să se refere la majoritatea SM și să fie deschis tuturor celorlate SM, în orice
moment.

12
Acest principiu al unei Europe „cu dou ă viteze” a fost aplicat înc ă dinaintea
dobândirii unui caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semn ării: 1)
Acordului Schengen (în 1985, numai de c ătre Belgia, Fran ța, Germania, Luxemburg
și Olanda), 2) Cartei Sociale (Marea Britanie refuzând semnarea, în 1993, a
angajamentului de armonizare a politicilofr sociale, îns ă fiind incluse reguli cu
caracter relativ și obligatorii pentru celelate SM), 3) uniunii economice și monetare
(la care nu au aderat Danemarca, Suedia și Marea Britanie).

/Gd8/targetPrimul pilon – dimensiunea comunitar ă a UE a fost înt ărită sub următoarele aspecte:
•℘crearea de politici comune de ocupare a for ței de munc ă: SM vor considera
promovarea ocup ării forței de munc ă drept o chestiune de interes comun și își
vor coordona ac țiunile în cadrul Consiliului –acesta din urm ă elaborând anual
un set „Direc ții de ocupare a for ței de munc ă”13, ce vor fi urm ărite de
guvernele SM în adoptarea politicilor na ționale de ocupare a for ței de munc ă;
mai mult, Consiliul poate emite recomand ări guvernelor na ționale prin
majoritate calificat ă și poate adopta – în co-decizie cu Parlamentul – m ăsuri de
promovare a ac țiunilor inovatoare în doemniul ocup ării;
•℘integrarea con ținutului Cartei Sociale în Tratat, odat ă cu semnarea acesteia de
către Marea Britanie;
•℘extinderea procedurii de co-decizie la noi sectoare de activitate (excluziunea
socială, sănătatea public ă, lupta împotriva fraudei);
•℘extinderea listei drepturilor civice ale cet ățenilor europeni;
•℘întărirea politicii de mediu, a politicii de s ănătate și a politicii de protec ție a
consumatorului.

/Gd8/targetAl doilea pilon : sistemul PESC a fost înt ărit cu privire la:
•℘posibilitatea dezvolt ării de strategii comune pentru ac țiunile de politic ă
externă ale SM;
•℘introducerea principiului „ab ținerii constructive”, prin care se permite unui
SM să se abțină de la votul în Consiliu, f ără a bloca o decizie unanim ă; astfel,
respectivul SM nu este obligat s ă aplice decizia, dar trebuie s ă accepte

13 “Employment Guidelines”

13obligativitatea acesteia pentru Uniune și trebuie s ă se abțină de la orice ac țiune
ce poate veni în conflict cu ac țiunile UE bazate pe decizia în cauz ă;
•℘înființarea unei Unități de Planificare și Avertizare14 responsabil ă cu
monitorizarea evolu țiilor externe și cu avertizarea referitoare la evenimente și
situații ce pot afecta securitatea UE;
•℘oferirea pozi ției de „Înalt Reprezentant pentru probleme de PESC”
Secretarului General al Consiliului, responsabil pentru asistarea Pre ședenției
Uniunii în probleme referitoare la PESC și pentru sprijin în formularea,
pregătirea și implementarea deciziilor politice de c ătre Consiliu; „Înaltul
Reprezentant” poate purta discu ții politice cu p ărți terțe, în numele Consiliului
și la cererea Pre ședenței;
•℘includerea „misiunilor Petersberg”15 în Tratatul UE, cu scopul de a sublinia c ă
la baza priorit ăților de ac țiune ale UE st ă dorința comun ă de a ap ăra
securitatea european ă prin acțiuni de ajutor umanitar și de restaurare a p ăcii.

/Gd8/targetAl treilea pilon : majoritatea sectoarelor de activitate acoperite de acest pilon (oferirea
de viză și de azil, emigrarea, cooperarea vamal ă, cooperarea judiciar ă civilă privind
libera circula ție a persoanelor) au fost transferate primului pilon, transformând astfel
procedurile de decizie – de la metoda inter-guvernamental ă la metoda comunitar ă
(comunitizare); ca rezultat, al treilea pilon nu mai este „Justi ție și Afaceri Interne”, ci
devine „Cooperarea judiciar ă și polițienească în domeniul criminalit ății”.
Tratatul de la Amsterdam, ca și Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr-o a
doua Conferin ță Inter-guvernamental ă, cu scopul de a realiza reformele institu ționale
necesare procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un
număr de reforme f ără legătură cu procesul de extindere. Lucr ările CIG au dus la preg ătirea
textului Tratatului de la Nisa
, care a fost semnat la 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la
1 februarie 2003.

14“ Planning and Early Warning Unit”
15 Declarația de la Petersberg, din 19 iunie 1992, este un element central în hot ărârea de a dezvolta Uniunea
Europei Occidentale (UEO) drept componenta de ap ărare a UE și ca mijloc de înt ărire a pilonului european al
Alianței Atlantice (NATO). Prin aceast ă declarație au fost definite diferitele tipuri de misiuni militare pe care
UEO le-ar putea întreprinde: în plus fa ță de contribuirea la apararea comunitar ă în conformitate cu Articolul 5
din Tratatul de la Washington și Articolul V din Tratatul de la Bruxelles amendat, unit ățile militare ale Statelor
Membre UEO pot fi utilizate și pentru: -misiuni umanitare și de salvare; -misiuni de men ținere a păcii; -misiuni
ale forțelor de lupt ă în administrarea crizelor, inclusiv restabilirea p ăcii. (www.infoeuropa.ro)

14
Principalele aspecte cuprinse în Tratatul de la Nisa sunt:
/Gd8/targetschimbările institu ționale din cadrul procesului de extindere: de și, pentru noile SM,
numărul de locuri în PE, num ărul voturilor alocate în cadrul Consiliului și pragurile
aplicabile în cadrul procedurii majorit ății calificate vor fi determinate prin tratatele de
aderare, Tratatul de la Nisa stabile ște noi reguli, ce au în vedere o Uniune cu 27 de
membri;
/Gd8/targetdouă inovații majore privind procesul de decizie:
•℘extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie prin vot cu majoritate
calificată în cadrul Consiliului, pentru probleme în care anterior deciziile erau
luate prin consens (de exemplu, facilitarea libert ății de circula ție a persoanelor,
cooperarea judiciar ă pe probleme civile, încheierea de acorduri interna ționale
în domeniile comer țului, serviciilor și aspectelor comerciale ale propriet ății
individuale – cu unele excep ții, etc.);
•℘extinderea procedurii co-deciziei la noi chestiuni, ce privesc: crearea de
stimulente pentru combaterea discrimin ării, cooperarea judiciar ă pe probleme
civile, măsuri specifice de sprijin industrial, ac țiuni de coeziune desf ășurate în
afara Fondurilor Structurale, statutul partidelor politice europene și aspecte
legate de imigra ție, de acordarea de vize și de azil;

/Gd8/targetrevizuirea sistemului de cooperare, prin realizarea urm ătoarelor modific ări:
•℘numărul minim de SM necesare pentru propunerea unei clauze înt ărite de
cooperare este 8, ceea ce înseamn ă că după a cincea extindere nu va reprezenta
majoritatea SM;
•℘ înlăturarea posibilit ății utilizării dreptului de veto cu privire la cooperarea
strânsă în domeniile aflate sub inciden ța primului și celui de-al treilea pilon și
înlocuirea acesteia cu dreptul SM de a supune problema Consiliului European,
care poate decide prin majoritate calificat ă (mai mult, dac ă problema apar ține
unuia din domeniile în care se aplic ă procedura co-deciziei, este necesar
acordul PE);

15•℘introducerea posibilit ății de stabilire a unei „cooper ări strânse” în domeniul
PESC, în scopul implement ării de acțiuni sau pozi ții comune (dar exceptând
chestiunile cu implica ții militare sau care țin de problema securit ății);

/Gd8/targetintroducerea unui instrument de prevenire în cadrul procedurii – procedur ă ce deja
permite Consiliului European s ă facă publică orice înc ălcare serioas ă și persistent ă a
drepturilor fundamentale de c ătre un SM – instrument ce d ă posibilitatea suspend ării
unor drepturi ale statului în cauz ă;
/Gd8/targetdezvoltarea capacit ății militare a UE, prin crearea unor structuri politice și militare
permanente și prin încorporarea, în cadrul Uniunii, a atribu țiilor de management al
crizei corespunz ătoare Uniunii Europei Occidentale
16. Comitetul Politic și de
Apărare17 este organismul ce poate primi autorizare din partea Consiliului pentru a lua
deciziile potrivite în cadrul pilonului al doilea, în vederea asigur ării controlului politic
și conducerii strategice a opera țiunilor de management al crizei.

/Gd8/targetînființarea „Eurojust” în domeniul cooper ării judiciare pe probleme de criminalitate;
Eurojust reprezint ă o unitate format ă din magistra ți, a căror sarcin ă este de a contribui
la coordonarea autorit ăților naționale responsabile cu procedurile din domeniu;

/Gd8/targetextinderea sprijinului comunitar în noi sectoare de activitate, pentru ac țiunile SM din
domeniile politicii sociale, a educa ției și formării profesionale; este vorba despre lupta
împotriva excluziunii sociale și reforma sistemelor de protec ție socială. Pe lâng ă

16 Uniunea Europei Occidentale (UEO) a fost înfiin țată în 1948 prin Tratatul de la Bruxelles și este o organiza ție
creată î n s c o p u l c o o p e r ării pe probleme de ap ărare și securitate. UEO este format ă din 28 de țări, cu patru
statute diferite: de membru, de membru asociat, de observator sau de partener asociat. Toate țările UE au statut
de membru, cu excep ția Austriei, Danemarcei, Finlandei, Irlandei și Suediei – care au statut de observator;
România este membru asociat. Tratatul de la Amsterdam a transformat UEO în „ parte integrant ă a dezvolt ării
Uniunii”, delegându-i capabilitatea opera țională în domeniul ap ărării. UEO a avut un rol major în misiunile
Petersberg, prin organizarea deta șamentului de poli ție din Mostar sau prin cooperarea cu poli ția din Albania. La
momentul actual, se pare îns ă că UEO a abandonat acest rol, în favoarea dezvolt ării structurilor și capacităților
proprii ale UE în domeniul politicii comune de securitate și apărare (PCSA). Organismele aflate sub
coordonarea UEO – Institutul pentru Studii de Ap ărare (Security Studies Institute ) și Centrul Satelit (Satellite
Centre) au fost transferate Uniunii Europene la 1 ianuarie 2002. De asemenea, Tratatul de la Nisa a eliminat un
număr de prevederi ale Tratatului UE cu privire la rela țiile dintre UEO și Uniune. Principalul doemniu în care
responsibilitatea a r ămas UEO este ap ărarea colectiv ă (Articolul 5), al c ărui transfer c ătre Uniune pare a fi fost
amânată. (www.infoeuropa.ro)
17 “Political and Security Committee”

16acestea, a fost infiin țat un Comitet de Protec ție Socială18 – organ consultativ, cu
sarcina de a promova cooperarea între SM și Comisia European ă.
Odată cu Tratatul de la Nisa a fost elaborat ă o „Declara ție asupra viitorului Uniunii
Europene”, prin care se lansa o dezbatere general ă asupra dezvolt ării viitoare a Uniunii și
care implica atât SM, cât și statele candidate. Aspectele avute în vedere de aceast ă declarație
sunt: delimitarea responsabilit ăților între UE și SM, statutul Cartei drepturilor fundamentale
a UE, simplificarea tratatelor și rolul parlamentelor na ționale în cadrul institu țional al UE.
În urma aprob ării Declarației de la Laeken , la 15 decembrie 2001, Consiliul European a
hotărât înființarea unei Convenții Europene , care să pregătească procesul de reform ă a UE.

A avut astfel loc o dezbatere ce a durat 16 luni și la care au participat reprezentan ți ai
guvernelor și parlamentelor na ționale ale SM și ale țărilor candidate, Parlamentul european,
Comisia European ă, Comitetul Economic și Social, Comitetul Regiunilor, al ături de
organizațiile interesate ( și participante prin intermediul unui forum deschis). Rezultatul
dezbaterii este reprezentat de elaborarea proiectului Constituției europene .
Principalele reforme ale Uniunii Europene pot fi grupate în trei categorii:
1. Structură

/Gd8/targetConsolidarea diverselor tratate existente într-un singur document: Constituția
European ă;
/Gd8/targetUE dobânde ște personalitate juridic ă;
/Gd8/targetCarta drepturilor fundamentale este încorporat ă în Constituție.

2. Cadru institu țional
/Gd8/targetStabilirea unui Pre ședinte al Consiliului European, în scopul de a asigura
continuitatea, vizibilitatea și coerența reprezent ării UE atât pe plan intern, cât și pe
plan extern;
/Gd8/targetReducerea num ărului comisionarilor europeni, în scopul de a permite
operaționalitatea Comisiei într-o Uniune cu 25 de SM (sau chiar mai multe);
/Gd8/targetIntroducerea func ției de Ministru de Externe al UE;

18 “Social Protection Committee”

17/Gd8/targetAcordul asupra unei clauze de solidaritate pentru sprijin reciproc în caz de dezastre
sau atacuri teroriste;
/Gd8/target Recunoa șterea „Eurogrup” ca un organism independent, cu dreptul de a î și alege
președintele („Dl. Euro”) pe o perioad ă de doi ani.

3. Procesul de decizie
/Gd8/targetUtilizarea sistemului de vot cu majoritate calificat ă ca procedur ă standard de decizie
în cadrul Consiliului și simplificarea sa;
/Gd8/target Adoptarea procedurii co-decizie ca procedur ă legislativ ă standard.
Se urmărește intrarea în vigoare a Constitu ției în martie 2005, îns ă unele prevederi ale sale se
vor aplica numai începând cu 2009.

18II. Cadrul institu țional și procesul de decizie

Principalele institu ții ale Uniunii Europene, cunoscute ca institu ții centrale și implicate în
procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European , Consiliul Uniunii Europene și
Comisia European ă. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic și Social ,
Comitetul Regiunilor . Consiliul European are rol de stimulator al discu țiilor și ințiativelor
comunitare. Alte institu ții cu rol important în func ționarea UE sunt: Curtea European ă de
Justiție (împreun ă cu Tribunalul Primei Instan țe), Curtea de Conturi și Ombudsmanul
European . Nu în ultimul rând, avem institu ția financiar ă reprezentat ă de Banca European ă de
Investiții – care sprijin ă implementarea politicilor UE (al ături de Fondurile Structurale și de
programele comunitare) – și Banca Central European ă – creată în scopul sprijinirii uniunii
economice și monetare.

Aceste institu ții, create pe parcursul a mai mult de 40 de ani, reflect ă evoluția în timp a structurii
unionale europene și trec acum printr-un proces de reform ă generat de extinderea Uniunii cu
zece state în 200419 (cea mai mare extindere din istoria sa) și cu alte dou ă în 200720 (deocamdat ă,
procesul neoprindu-se aici).

II.1. Parlamentul European

Parlamentul European a fost înfiin țat prin Tratatul de la Roma ( 1957) pentru a reprezenta
“popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene"21, fiind singura institu ție a cărei
componen ță este stabilit ă prin alegeri libere, la nivel european și ale cărei ședințe și deliberări
sunt publice. Ini țial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu func ție consultativ ă și
constituit din membri ai parlamentelor na ționale. Tratatele de la Maastricht și de la Amsterdam
au adus schimb ări majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu func ții politice și cu puteri
legislative și bugetare.

19 Este vorba de Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania , Cipru și Malta.
20 România și Bulgaria. .
21 Articolul 189.

19
Primele alegeri parlamentare au avut loc în 1979, din acel moment desf ășurându-se sistematic o
dată la fiecare 5 ani. Membrii PE sunt ale și prin vot universal direct și prin sistemul reprezent ării
proporționale, fiind grupa ți în func ție de partidele politice pe care le reprezint ă și nu de
naționalitățile lor (exist ă însă și membri independen ți). Alegerile parlamentare se desf ășoară la
nivel de SM, pe baz ă de sisteme diferite, astfel:
•µla nivel regional : Marea Britanie, Italia și Belgia;
•µla nivel na țional: Fran ța, Spania, Danemarca;
•µsistem mixt: Germania.
În Belgia, Grecia și Luxemburg, votul este obligatoriu. Num ărul de locuri ce îi revine fiec ărui
SM în PE este stabilit în func ție de popula ția SM respectiv, pe baza unui sistem de
proporționalitate ce permite reprezentarea convenabil ă a statelor cu o popula ție mai mic ă22. Ca
evoluție a componen ței PE trebuie men ționată creșterea num ărului euro-parlamentarilor
reprezenta ți de femei – de la 16, 5% la 29,7%. Ultimele alegeri au avut loc în 1999, următoarele
fiind prev ăzute pentru anul 2004 – când num ărul locurilor parlamentare va cre ște de la 626 în
prezent, la 732 (datorit ă noului val al extinderii UE) – vezi Anexa 1.

Din punct de vedere al organiz ării, PE are urm ătoarele structuri:
/Gd8♊Președinte – reprezint ă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial și în relațiile
internaționale, prezideaz ă sesiunile plenare ale Parlamentului și sedințele interne;
/Gd8♊Birou parlamentar – organul de reglementare responsabil cu bugetul Parlamentului, cu
problemele administrative, organizatorice și de personal;
/Gd8♊Conferința președinților – organ politic al Parlamentului, constituit din Pre ședintele
Parlamentului și președinții grupărilor politice, responsabil cu stabilirea ordinii de zi a
ședințelor plenare, fixarea calendarului activit ăților desf ășurate de organismele
parlamentare și stabilirea competen ței comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum și a
numărul membrilor acestora;

22 Astfel, un parlamentar luxemburghez reprezint ă 72 000 de persoane, în timp ce unul german reprezint ă 829 000
de persoane, unul italian – 662 000 persoane și unul suedez – 402 000 persoane.

20/Gd8♊Comitete – organizeaz ă activitatea PE pe domenii de activitate și sunt împ ărțite în
comitete permanente ( 17), comitete temporare (6) – vezi Anexa 2 – și comitete
parlamentare mixte – ce men țin relațiile cu parlamentele țărilor candidate;
/Gd8♊Secretariat – 3 500 de func ționari ce lucreaz ă în serviciul PE.

Rolul Parlamentului în cadrul Uniunii Europene are în vedere:
/Gd8♊examinarea și adoptarea legisla ției comunitare, al ături de Consiliul UE (Consiliul de
Miniștri), prin procedura de co-decizie;
/Gd8♊aprobarea ( și monitorizarea) bugetului UE;
/Gd8♊exercitarea func ției de control asupra altor institu ții UE, cu posibilitatea de a înfiin ța
comisii de anchet ă;
/Gd8♊aprobarea acordurilor interna ționale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi
SM și acordurile comerciale sau de asociere între UE și alte țări.

De asemenea, PE nume ște Ombusdmanul European pe o perioad ă de cinci ani (echivalent ă
mandatului parlamentar), men ținând astfel leg ătura cu cet ățenii UE.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se țin ședințe în fiecare lun ă, timp de o
săptămână. Unele ședințe se țin la Bruxelles, iar Secretariatul General se afl ă la Luxemburg.

Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:
•µprocedura de co-decizie – Parlamentul împarte puterea legislativ ă cu Consiliul;
•µprocedura de aviz conform23 – acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea
unor anumite acte legislative;
•µprocedura de cooperare – Parlamentul poate influen ța deciziile Consiliului prin dreptul
de a aduce amendamente propunerilor acestuia – aceast ă procedur ă a fost limitat ă, în
urma Tratatului de la Amsterdam, la câteva situa ții ce privesc uniunea economic ă și
monetară;
•µprocedura de consultare – Parlamentului îi este cerut ă o opinie, ce este fundamentat ă de
unu din comitetele sale;

23 În englez ă, „procedure of assent”.

21
Tratatul de la Nisa a adus urm ătoarele modific ări privind func ționarea Parlamentului European:
/Gd8♊fixarea num ărului de locuri la 732;
/Gd8♊extinderea procedurii de co-decizie;
/Gd8♊extinderea rolului de co-legislator, prin acordarea dreptului de a înainta ac țiuni Curții de
Justiție (cu acelea și condiții ca și celelalte institu ții)

Reforma institu țională propusă de Constituția european ă are în vedere:
/Gd8♊stabilirea unui prag de minim 4 euro-parlamentari pentru fiecare SM;
/Gd8♊creșterea (pân ă aproape de dublare) rolului PE în procesul de decizie.
II.2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Mini ștri)
Conform Tratatului UE, Consiliul Uniunii Europene reprezint ă interesele Statelor Membre (spre
deosebire de Parlament, care reprezint ă interesele popula ției SM) și este compus din
reprezentan ți ai guvernelor SM (motiv pentru care i se spune și “Consiliul de Mini ștri”), având
atât putere legislativ ă cât și executiv ă. Numărul membrilor Consiliului este egal cu num ărul SM,
fiecare guvern având un singur reprezentant. Consiliul este principala institu ție de decizie a UE.
Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are în componen ța sa mai multe consilii specifice,
grupate pe sectoare de activitate. De asemenea, Consiliul mai are un secretariat permanent
(„Secretariatul General al Consiliului UE”), care preg ătește și asigură buna desf ășurare a
lucrărilor acestuia la toate nivelurile ( și al cărui Secretar General are un mandat de cinci ani),
precum și un „Comitet al Reprezentan ților Permanen ți” – COREPER24. În urma Tratatului de la
Amsterdam, Secretarul General are și rolul de “Înalt Reprezentant al Politicii Comune de
Securitate și Apărare”.
Președinția Consiliului este de ținută, prin rota ție, de fiecare SM (schimbarea acesteia având loc
o dată la șase luni). Ordinea rota ției președinției a fost stabilit ă până în anul 2006, dup ă cum
urmează:
/Gd8♊2003 : Grecia și Italia

24 De fapt, aceste este reprezentat de dou ă comitete: COREPER I, constituit din adjunc ți ai amabasadorilor SM, și
COREPER II – constituit din amabasadori ai SM.

22/Gd8♊2004: Irlanda și Olanda
/Gd8♊2005: Luxemburg și Marea Britanie
/Gd8♊2006: Austria și Finlanda.
Dacă principalul avantaj ( și motiv) al unei pre ședinției prin rota ție este înt ărirea imaginii și
accentuarea importan ței rolului Uniunii în SM, dezavantajul creat de acest sistem este
reprezentat de discontinuitatea programelor și inițiativelor Consiliului – cu atât mai evident ă
după aderarea celor zece noi SM în 2004, când fiec ărei țări îi va veni rândul la Pre ședinție o dată
la 12 ani.

Rolul Consiliul European const ă în faptul c ă are principala responsabilitate pentru pilonii 2 și 3
ai UE, adic ă pentru cooperarea interguvernamental ă în domeniile politicii externe și de securitate
comune și al justiției și afacerilor interne. Al ături de acestea, Consiliul împarte responsabilitatea
cu Parlamentul în cadrul primului pilon (dimensiunea comunitar ă), acoperind astfel domeniile
pieței unice și majoritatea politicilor comune, și asigurând libera circula ție a bunurilor,
persoanelor, serviciilor și capitalului. Procedura de vot în cadrul Consiliului este cea a
unanimității, alături de procedura majorit ății calificate.

Sursa: www.infoeuropa.ro

Majoritatea calificat ă corespunde num ărului de voturi necesar pentru adoptarea unei decizii în
Consiliu când sunt în dezbatere subiecte ce cad sub incidenta Articolului 205(2) al Tratatului de
instituire a Comunit ății Europene (fostul Articol 148(2)). Pragul pentru majoritate calificat ă este
stabilit la 62 voturi din 87 (7 1%). Voturile Statelor Membre sunt ponderate în baza popula ției lo r
și corectate în favoarea țărilor mai pu țin populate. Un Protocol asupra institu țiilor a fost anexa t
Tratatului Uniunii Europene, prin Tratatul de la Amsterdam. El prevede ca, înainte cu un an ca
Uniunea Europeana s ă depășească numărul de 20 de membri, o nou ă conferin ță
interguvernamental ă să fie organizat ă pentru a rezolva problemele institu ționale create de
extindere, în special ponderarea voturilor în Consiliu și componen ța Comisiei. Extinderea votului
cu majoritate calificat ă a fost propus ă ca o masur ă esențială ce ar permite func ționarea mai
eficientă a instituțiilor într-o Europ ă lărgită. O majoritate calificat ă reprezint ă 58% din popula ția
Statelor Membre. Deciziile ar deveni mai pu țin reprezentative, în ce priveste popula ția, dacă
sistemul actual de ponderare ar fi men ținut într-o Uniune Europeana l ărgită. Pentru a se asigur a
păstrarea legitimit ății deciziillor Consiliului, Conferin ța interguvernamental ă lansată în februarie
2000 a avut drept sarcina schimbarea sistemului. Tratatul de la Nisa introduce schimb ări în
ponderarea voturilor în Consiliu, începând cu 1 ianuarie 2005: Tratatul modifica num ărul voturilo r
atribuite fiecarui Stat Membru și precizeaz ă numărul de voturi pentru țările candidate, dup ă
aderare.

23Consiliul este implicat în procedura de co-decizie, al ături de PE, avizeaz ă anumite decizii ale
Comisiei Europene și poate amenda altele.

Tratatul de la Nisa a modificat modul de func ționare a Consiliului prin extinderea procedurii de
vot a majorit ății calificate la alte domenii de decizie (cum ar fi cel al politicii comerciale
comune).

Reforma institu țională propusă de Constituția european ă are în vedere:
/Gd8♊înlocuirea pre ședinției prin rota ție cu alegerea unui pre ședinte pe o perioad ă de cinci ani
(eventual prin dou ă mandate de 2,5 ani);
/Gd8♊președenția consiliilor specifice (cu excep ția celui pentru afaceri externe) va fi acordat ă
SM, prin rota ție, pe o perioad ă de un an.
/Gd8♊numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.

II.3. Comisia European ă

Comisia European ă reprezint ă interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament și de
Consiliu) și este organul executiv al UE. Principalele competen țe ale Comisiei sunt:
•µde control : supravegheaz ă respectarea Tratatului UE și implementarea legisla ției
comunitare;
•µde inițiativă: are monopolul ini țiativei în chestiuni de competen ță comunitar ă (politici
comunitare);
•µde execu ție: joacă rolul unui guvern la nivel comunitar, având responsabilitatea
implement ării și coordon ării politicilor, precum și a gestion ării Fondurilor Structurale și
a bugetului anual al Uniunii;
•µde reprezentare : primește scrisorile de acreditare ale ambasadorilor țărilor din afara
spațiului comunitar în UE și are Delega ții – cu rang de ambasade – în statele candidate
sau în alte state din afara Uniunii, precum și birouri de reprezentare în SM.

24Comisia European ă este constituit ă 20 de comisari25 (2 comisari pentru fiecare din cele 5 SM
mari și câte unul pentru cele 10 SM mici), cu un mandat de 5 ani, reprezentând interesele UE și
nu al SM din care provin și aleși după cum urmeaz ă:
/Gd8♊Consiliul nominalizeaz ă un candidat la pre ședinția Comisiei;
/Gd8♊Parlamentul European aprob ă nominalizarea;
/Gd8♊Consiliul alc ătuiește o listă cu candida ți pentru func ția de comisari, de comun acord cu
președintele desemnat;
/Gd8♊lista este supus ă aprobării PE;
/Gd8♊odată lista aprobat ă, comisarii sunt numi ți de către Consiliu.
De asemenea, ace știa includ un pre ședinte și doi vice-pre ședinți.

Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar activitatea comisarilor se desf ășoară la Bruxelles și la
Luxemburg, fiind sus ținută de un aparat birocratic format din 24 000 de func ționari și organizat
în direcții generale, direc ții, servicii specializate și unități.

Reforma institu țională propusă de Constituția european ă are în vedere:
/Gd8♊schimbarea componen ței Comisiei începând cu anul 2009, dup ă cum urmeaz ă:
președinte, ministru de afaceri externe/vice-pre ședinte și 13 comisari ale și pe baza unui
sistem de rota ție între SM (pân ă în 2009, fiecare SM va fi reprezentat de un comisar);
/Gd8♊crearea, în cadrul Comisiei, a func ției de ministru al afacerilor externe.

II.4. Curtea European ă de Justiție

Înființată în 1952, Curtea European ă de Justi ție (CEJ) are rolul de a asigura uniformitatea
interpretării și aplicării dreptului comunitar și are competen ța de a solu ționa litigii care implic ă
SM, institu ții comunitare, companii sau persoane fizice din spa țiul UE.

La momentul actual, Curtea de Justi ție are sediul la Luxemburg și este compus ă din 15 judecători
(corespunz ător numărului SM) și 8 avoca ți generali, cu un mandat de șase ani. Conform

25 Inițial au fost doar 9 comisari.

25prevederilor Tratatului de la Nisa (intrat în vigoare în februarie 2003) și odată cu adăugarea de
noi SM, num ărul judecătorilor se va ridica la 25. Judec ătorii aleg Pre ședintele Cur ții, cu un
mandat de trei ani, care poate fi reînnoit.

Începând cu 1989, Curtea de Justi ție este asistat ă în activitatea sa de c ătre Tribunalul Primei
Instanțe, la rândul s ău compus din 15 judecători și având rolul de a solu ționa disputele dintre
Comisia European ă și persoanele fizice sau juridice, precum și pe cele dintre institu țiile
comunitare sau dintre acestea și funcționarii lor.

Tratatul de la Nisa a adus o reform ă majoră în cadrul CEJ, cele mai importante aspecte ale
acesteia fiind:
/Gd8♊flexibilitate crescut ă în privin ța adoptării statutului CEJ, care poate fi acum amendat de
Consiliu – pe baz ă de unanimitate și la cererea Cur ții însăși sau a Comisiei;
/Gd8♊aprobarea regulilor de procedur ă ale Curții de către Consiliu se face acum prin majoritate
calificată;
/Gd8♊prin decizia unanim ă a Consiliului și în urma ratific ării parlamentelor na ționale,
soluționarea disputelor referitoare la drepturile de proprietate industrial ă intră sub
jurisdicțiea CEJ;
/Gd8♊o mai bun ă împărțire a atribu țiilor între CEJ și Tribunalul Primei Instan țe, rezultând
degrevarea CEJ.
a European ă și persoanele fizice sau juridice, ca și pe cele administrative între institu țiile
II.5. Curtea European ă de Conturi

Înființată în 1977, Curtea European ă de Conturi (CEC) a dobândit statutul de institi ție a UE
numai în 1993 (prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam) și reprezinta “con știința
financiară” a Uniunii. Rolul s ău este de a controla aspectele financiare ale UE, mai exact
legalitatea opera țiunilor bugetului comunitar și coresponden ța acestuia cu programul anual de
gestionare a sa. Curtea desf ășoară acest tip de control anual și elaboreaz ă un raport pe care îl
înaintează Parlamentului European ( și care serve ște la descărcarea bugetar ă a Comisiei).

26Curtea de Conturi este independent ă în raport cu celelalte institu ții comunitare și are deplin ă
libertate în privin ța organizării și planificării activității sale de audit și de raportare.

Curtea este constituit ă din 15 membri (independen ți și cu experien ță în auditul finan țelor
publice), provenind din cele 15 SM, cu un mandat de șase ani; la rândul lor, membrii Cur ții își
aleg un Pre ședinte, cu un mandat de trei ani. Membrii Cur ții sunt asista ți în activitatea lor de 550
de profesioni ști în domeniu, dintre care 250 sunt auditori.

Curtea de Conturi nu poate acorda sanc țiuni în cazul descoperirii de nereguli, ci doar informeaz ă
organismele comunitare competente.

Tratatul de la Nisa specifică în detaliu componen ța CEC, care trebuie s ă aibă un reprezentant al
fiecărui SM. De asemenea, CEC se poate organiza în “camere”, în vederea adopt ării anumitor
categorii de rapoarte și opinii.

II.6. Consiliul European
Consiliul European nu are, propriu-zis, statut de institu ție a UE, îns ă are un rol esen țial în
trasarea priorit ăților și definirea orient ărilor politice generale ale UE
26.

Consiliul European este constituit din șefii de stat sau de guvern ai SM, iar lucr ările sale sunt
găzduite de SM care de ține Președenția Consiliului Uniunii Europene. De și rolul său în trasarea
direcțiilor de dezvoltare ale Uniunii a fost pân ă acum unul important, marcat de ini țiative precum
cea a uniunii monetare, într-o Uniune l ărgită pare a dobândi rolul unui forum de discu ții în care
Președențiile succesive ale Consiliului încearc ă să coordoneze obiectivele și prioritățile fiecărui
mandat.

26 Așa cum reiese din Articolul 4 al Tratatului UE.

27II.7. Ombudsmanul European

Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al Poporului
la nivel comunitar, și este numit de Parlament pe o durat ă de cinci ani. Institu ția Ombudsmanului
există din 1992 iar rolul s ău este de a primi reclama ții referitoare la acte de administrare
deficientă27 în activitatea institu țiilor sau organismelor comunitare, din partea cet ățenilor
europeni sau a oric ărei persoane fizice sau juridice cu sediul în unul din SM.

Ombudsmanul solu ționează o astfel de reclama ție prin efectuarea de investiga ții, informarea
instituției în cauz ă, căutarea unei solu ții amiabile și emiterea de recomand ări către institu ția
respectivă – la care aceasta trebuie s ă răspundă printr-un raport detaliat, în termen de trei luni.
Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, la sfâr șitul fiecărui an.

II.8. Comitetul Economic și Social

Comitetul Economic și Social (CES) este un organ consultativ, înfiin țat prin Tratatul de la Roma
(1957), care reflect ă implicarea societ ății civile în via ța politică și care reprezint ă cele mai
importante grupuri de interese din domeniile economic și social. CES este constituit din 222 de
membri – de la reprezentan ți ai sindicatelor, la consumatori și ecologiști.

Rolul CES este:
•µde a oferi consultan ță Parlamentului, Consiliului și Comisiei în procesul de luare a
deciziei;
•µde a asigura o mai mare implicare a societ ății civile în ini țiativa european ă și de a
promova dialogul social;
•µde a întări rolul organiza țiilor și asociațiilor societ ății civile în țările ne- membre ale UE.

27 În englez ă, „maladministration”.

28Prin componen ța și domeniile sale de activitate, CES ac ționează ca un forum european de
reflecție pentru organiza țiile și asociațiile societ ății civile, constituind, în acela și timp, o punte de
legătură între acestea și UE.

Domeniile în care este consultat CES sunt reprezentate de: pia ța internă, educație, protec ția
consumatorului, mediu, dezvoltare regional ă și afaceri sociale – ultima pe probleme specifice,
precum politica de ocupare a for ței de munc ă, sănătatea public ă, egalitatea de șanse, etc. De
asemenea, CES poate emite opinii și din proprie ini țiativă.

Tratatul de la Nisa nu a schimbat num ărul și distribu ția locurilor SM în cadrul CES, dar a
clarificat criteriile de eligibilitate pentru calitatea de membru.

II.9. Comitetul Regiunilor
Comitetul Regiunilor (CR) este cea mai nou ă instituție comunitar ă și a fost înfiin țat prin Tratatul
de la Maastricht ( 1992), ca r ăspuns la cererea organiza țiilor locale și regionale de a fi
reprezentate în cadrul UE. CR este constituit din 222 de reprezentan ți ai autorit ăților locale și
regionale, numi ți de către Consiliul Uniunii Europene (la recomandarea SM) pentru o perioad ă
de patru ani și care își desfășoară activitatea în exclusivitate pe baza propunerilor venite din
partea SM.
CR este un organ consultativ, ale c ărui opinii sunt cerute și luate în considerare de c ătre Consiliul
UE, Parlament și Comisie
28, în domenii ce interfereaz ă cu interesele locale și regionale – cum ar
fi: educația, problemele de tineret, cultura, s ănătatea, coeziunea economic ă și socială. Rolul său a
fost extins odat ă cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, printre ariile sale de
expertiză numărându-se acum și problemele de mediu, Fondul Social, formarea profesional ă,
cooperarea transfrontalier ă și transportul. De asemenea, CR poate emite opinii și din proprie
inițiativă.
Activitatea CR reflect ă trei principii de baz ă ale activit ății UE:

28 Consultarea sa este obligatorie atunci când sunt vizate m ăsuri ce afecteaz ă domeniile sale de activitate.

291. principiul subsidiarit ății: UE nu trebuie s ă își asume sarcini ce se potrivesc mai bine
administra țiilor naționale, locale sau regionale;
2. principiul proximit ății: toate nivelurile de guvernare trebuie s ă aibă drept scop apropierea
de cetățeni, printr-o organizare corespunz ătoare a activit ății lor;
3. principiul parteneriatului : colaborarea și implicarea în procesul de decizie a autorit ăților
de la nivel european, na țional, regional și local, în vederea realiz ării unei guvern ări
europene solide.

Tratatul de la Nisa nu a schimbat num ărul sau distribu ția locurilor SM în cadrul CR, ci stipuleaz ă
că, în viitor, num ărul membrilor nu poate fi mai mare de 350. În ceea ce prive ște eligibilitatea
acestora, au fost clar stipulate condi țiile ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea calit ății de
membru.

II.10. Banca European ă de Investi ții

Instituție financiar ă a UE, înfiin țată în baza Tratatului de la Roma, Banca European ă de Investi ții
(BEI) finan țează proiecte ce duc la realizarea obiectivelor Uniunii în Europa și în toată lumea.
BEI este un organism cu personalitate juridic ă și independen ță financiar ă și are sediul la
Luxemburg.

Acționarii BEI sunt SM ale Uniunii, banca fiind administrat ă de un Consiliu al Guvernatorilor,
alcătuit din 15 miniștri de finan țe (număr echivalent celui al SM). Responsabilit ățile Consiliului
constau în: stabilirea politicilor de creditare, aprobarea bilan țului și raportului anual, autorizarea
operațiunilor de finan țare din afara Uniunii și luarea de decizii cu privire la major ările de capital.
De asemenea, Consiliul Guvernatorilor nume ște membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului
de Management și ai Comitetului de Audit.

Activitatea BEI se desf ășoară pe baza unui document strategic, numit “Planul Opera țional
Corporativ”29 și aprobat de Consiliul Directorilor, document care define ște politica b ăncii pe

29 The Corporate Operational Plan.

30termen mediu și stabilește prioritățile operaționale prin prisma obiectivelor stabilite de Consiliul
Guvernatorilor, fiind în acela și timp un instrument de evaluare ulterioar ă (ex-post) a activit ăților
băncii. Documentul acoper ă o perioad ă de trei ani, ultimul fiind adoptat în decembrie 200 1 și
acoperind perioada 2002-2004, ale c ărei priorit ăți operaționale sunt:
•µsprijinirea dezvolt ării regionale și a coeziunii economice și sociale pe teritoriul Uniunii;
•µimplementarea ini țiativei “Inovarea 2000”30;
•µprotecția mediului și îmbunătățirea calității vieții;
•µpregătirea țărilor în curs de aderare pentru integrarea în UE;
•µîntărirea ajutorului comunitar de dezvoltare și a politicii de cooperare în țările partenere31.

II.11. Banca Central ă European ă
Banca Central European ă (BCE) – cu sediul la Frankfurt – a fost înfiin țată în 1998 și este
responsabil ă pentru politica monetar ă a UE. Principalul obiectiv al BCE este asigurarea
stabilității prețurilor, astfel încît s ă se păstreze valoarea monedei unice (Euro) și economia
europeană să nu fie afectat ă de procesele infla ționiste. În plus, politica monetar ă are și rolul de a
sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar.
BCE este administrat ă de un pre ședinte și un consiliu executiv, care men țin o cooperare strâns ă
cu băncile centrale na ționale ale SM ce au aderat la zona Euro – alc ătuind astfel Sistemul
European de B ănci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul .

Obiectivele acestui sistem sunt:
•µdefinirea și implementarea politicii monetare a zonei euro;
•µderularea opera țiunilor externe;
•µpăstrarea și administrarea rezervelor Statelor Membre;
•µpromovarea unui sistem eficient de pl ăți.

30 “Inițiativa 2000” are drept scop promovarea moderniz ării tehnologice și pregătirea capitalului uman pentru a face
față unei economii în schimbare.
31 E vorba de țările zonei mediteraneene, cele balcanice, țările Americii Latine și ale Asiei.

31Banca Central European ă a înlocuit Institutul Monetar European32.

Tratatul de la Nisa n u s c h i m b ă componen ța Consiliului Guvernator al BCE, îns ă aduce
schimbări în ceea ce prive ște regulile de decizie (decizii adoptate, în general, prin majoritate
simplă – un membru, un vot).

III. Viitorul UE și procesul de decizie

După cum am ar ătat anterior, rela ția care exist ă între institu țiile Uniunii Europene și procesul de
decizie este direct afectat ă de procesul de extindere și de creșterea num ărului SM. Reforma
instituțională care are loc în momentul de fa ță nu este îns ă numai rezultatul acestei extinderi, ci și
a deficitului democratic cu care Uniunea s-a confruntat în anii trecu ți, a particip ării și interesului
insuficiente din partea societ ății civile și a sectorului privat.

Revenind la procesul de decizie, s-a spus adesea c ă acesta nu este destul de apropiat de cet ățeni,
că nu reflect ă suficient interesele locale și sectoriale. Tocmai de aceea, consider ăm utilă o scurtă
trecere în revist ă a ceea ce înseamn ă procesul de decizie la nivel comunitar și ce va aduce nou
reforma în acest sens.

Astfel, am v ăzut că UE este structurat ă pe trei piloni: dimensiunea comunitar ă (primul pilon)
politici externe și de securitate comune (al doilea pilon) și cooperarea judiciar ă și a poliției în
domeniul criminalit ății (al treilea pilon). În domeniul ultimilor doi piloni, metoda de decizie este
cea inter-guvernamental ă, caracterizat ă prin:
 drept de ini țiativă împărțit de către Comisie și S/M;
 consensul ca regul ă generală de vot în Consiliu (unanimitate);
 rol consultativ pentru Parlamentul European;
 rol minor pentru Curtea de Justi ție.

32 European Monetary Institute (EMI)

32Spre deosebire de acestea, dimensiunea comunitar ă – care reprezint ă însăși esența Uniunii – este
caracterizat ă, la nivelul deciziei, prin:
 dreptul de ini țiativă ca monopol al Comisiei;
 largă utilizare a votului majoritar în Consiliu (majoritate calificat ă);
 rol activ pentru Parlamentul European;
 interpretare uniform ă a legislației comunitare de c ătre Curtea de Justi ție.

În ceea ce prive ște procesul de decizie, metodele utilizate în acest scop sunt: co-decizia, avizul
conform, cooperarea și consultarea (ultimele trei fiind prezentate în cadrul descrierii atribu țiilor
Parlamentului European).

Dintre acestea, reforma institu țională acordă un rol crescut procedurii co-deciziei, care devine
astfel principala metod ă de decizie la nivel comunitar și limitează rolul celorlate proceduri.
Datorită acestui fapt am considerat necesar ă o prezentare detaliat ă a co-deciziei și a modului în
care aceasta func ționează la nivelul celor trei institu ții cu atribu ții în domenii: Parlamentul
European, Comisia European ă și Consiliul Uniunii Europene.
Procedura co –deciziei
Procedura co-deciziei implic ă una, două sau trei etape, dup ă cum urmeaz ă:
/Gd8♊Comisia propune un act legislativ;

/Gd8♊Parlamentul European adopt ă o poziție cu referire la actul respectiv, pe baza unui raport
întocmit de comisia parlamentar ă relevant ă; de obicei, sunt f ăcute amendamente la
propunerea Comisiei /Ge0 aceasta reprezint ă prima etap ă;

/Gd8♊Consiliul UE are dou ă alternative:
1) acceptă amendamentele Parlamentului /Ge0 propunerea legislativ ă este adoptat ă;
2) modific ă amendamentele, prin adoptarea unei pozi ții comune ;

33/Gd8♊Pe baza unei recomand ări a comitetului corespunz ător, în a doua etap ă, Parlamentul
emite o opinie prin care: aprob ă, respinge sau amendeaz ă poziția Consiliului, printr-o
majoritate absolut ă a membrilor s ăi (314 voturi);

/Gd8♊Comisia ia în considerare amendamentele Parlamentului și trimite Consiliului o
propunere amendat ă; Consiliul poate adopta, prin majoritate calificat ă, amendamentele
Parlamentului care au fost acceptate de c ătre Comisie, sau poate modifica amendamentele
Parlamentului prin unanimitate;

/Gd8♊În eventualitatea unui dezacord între Parlament și Consiliu, un comitet de conciliere –
format din membri ai Consiliului și o delega ție a Parlamentului – se întâne ște timp de
maxim șase săptămâni. Delega ția Parlamentului, care reflect ă componen ța PE, este
formată din 15 membri și este prezidat ă de unul din vice-pre ședinții PE; delega ția include
întotdeauna raportorul Parlamentului.

/Gd8♊În majoritatea cazurilor, cele dou ă părți ajung la un acord, ce are forma unui text comun .

/Gd8♊Parlamentul este invitat s ă confirme acest acord în cea de- a treia etap ă; dacă nu se ajunge
la nici un acord, respectiva propunere de legislativ ă nu va fi adoptat ă.

În Figura 2, este reprezentat ă grafic procedura co-deciziei, exemplificat ă prin inițierea unei
propuneri pentru o directiv ă și implicând și organismele cu rol consultative, respectiv Comitetul
Economic și Social și Comitetul Regiunilor.

34Figura 2: Procedura co-deciziei

COMMISI A
Propunerea
legislativăCR
CES
CONSILIUL
Examinarea propuneriiPARLAMENTUL
Amendamente Fără amendamente
CONSILIUL
Poate adopta actul
prin
majoritate absolut ă:
jumătate + 1Nu aprob ă amendamenteleCONSILIUL
Acceptă amendamentele
Poate adopta actul prin
majoritate absolut ă:
jumătate + 1CONSILIUL
CONSILIUL
Poziție comună prin majoritate calificat ă
PARLAMENTUL – în decurs de 3 luni
Aprobă poziția comună a
ConsiliuluiNu reacționează Respinge pozi ția comună a
ConsiliuluiAmendeaz ă poziția
comună a Consiliului
CONSILIUL
Adoptă actul Opinie
pozitivă negativăCOMISIA
Adoptă actul
prin
majoritate
calificatăAdoptă actul
prin consensCONSILIUL CONSILIULCONSILIUL
Convoacă comitetul de conciliere
sau
COMITETUL DE CONCILIERE
Ajunge la un acord pe un Text
comun, în decurs de 6 sapt.Nu text comun
PARLAMENTUL & CONSILIUL
Adoptă Textul comun Nu adopt ăOpinie
Opinie

35Un alt element de noutate adus de Constitu ția European ă la nivelul deciziei este reprezentant de
utilizarea sistemului de vot al majorit ății calificate ca procedur ă standard de decizie în cadrul
Consiliului și simplificarea sa. Astfel, va cre ște rolul Parlamentului în procesul de decizie, iar
dreptul na țional de veto va fi p ăstrat numai în câteva sectoare, cum ar fi impozitarea și poltica
externă. Mai mult, începând cu anul 2002, deciziile vor fi adoptate prin majoritate dubl ă, ceea
ce înseamn ă reprezentarea a cel pu țin jumătate din SM și a 60% din totalul polula ției Uniunii.

Menționăm aici că acestea sunt deocamdat ă numai propuneri, rezultate în urma procesului de
consultare reprezentat de Convenția european ă și că, chiar dac ă sondajele arat ă la ora actual ă o
acceptare de 95% a schimb ărilor propuse de Constituția European ă, adoptarea acesteia va face
obiectul Conferin ței Interguvernamentale din octombrie 2003.

36Bibliografie:

“The functioning of the Institutions ” – Reflection paper prepared by the Convention Secretariat
and approved by the Praesidium, Bruxelles: 2003 (CONV 477/03)

“Draft Treaty Establishing a Constitution for Europe” , European Covention: July 2003 (CONV
850/03)

Adrese web:

http://www.cor.eu.int/
http://www.clube.ro
http://www.ecb.int/
http://www.eib.org/
http://www.esc.eu.int/
http://www.euractiv.com/
http://www.euobserver.com
http://www.europa.eu.int
http://www.europarl.eu.int
http://www.mie.ro
http://www.infoeuropa.ro

37Anexa 1: Distribu ția locurilor în Parlamentul European și echilibrarea voturilor în Consiliul
Uniunii Europene, conform Tratatului de la Nisa

State Membre Locuri în Parlamentul
European Echilibrarea voturilor în
Consiliul UE
Germania 99 29
Marea Britanie 72 29
Franța 72 29
Italia 72 29
Spania 50 27
Polonia 50 27
România 33 14
Olanda 25 13
Grecia 22 12
Cehia 20 12
Belgia 22 12
Ungaria 20 12
Portugalia 22 12
Suedia 18 10
Bulgaria 17 10
Austria 17 10
Slovacia 13 7
Danemarca 13 7
Finlanda 13 7
Irlanda 12 7
Lituania 12 7
Letonia 8 4
Slovenia 7 4
Estonia 6 4
Cipru 6 4
Luxemburg 6 4
Malta 5 3
TOTAL 732 345

38Anexa 2 : Comitete parlamentare

Comitete permanente:

Nr. crt. Acronim Domeniu de activitate
1 AFET Afaceri externe, drepturile omului, politica de securitate și de
apărare comun ă
2 BUDG Buget
3 CONT Control bugetar
4 LIBE Drepturile și libertățile cetățenilor, justi ție și afaceri interne
5 ECON Probleme economice și monetare
6 JURI Probleme legale și piață internă
7 ITRE Industrie, comer ț exterior, cercetare și energie
8 EMPL Ocuparea for ței de munc ă și afaceri sociale
9 ENVI Mediu, sănătate public ă și protecția consumatorului
10 AGRI Agricultur ă și dezvoltare rural ă
11 PECH Pescuit
12 RETT Politică regională, transporturi și turism
13 CULT Cultură, tineret, educa ție, mass-media și sport
14 DEVE Dezvoltare și cooperare
15 AFCO Afaceri constitu ționale
16 FEMM Drepturile femeii și egalitatea de șanse
17 PETI Petiții
Sursa: http://www.europarl.eu.int/committees/empl_home.htm

Comitete temporare

Nr.crt. Acronim Domeniu de activitate
1 FIAP Febra aftoas ă
2 GENE Genetică umană și alte tehnologii noi ale medicinii moderne
3 ECHE Sistemul de intercep ție ECHELON
4 ESB2 Monitorizarea ac țiunilor întreprinse la recomandarea BSE
5 ESB1 Cercetare a BSE (encefalopatia spongiform ă la bovine)
6 TRAN Cercetare a regimului de tranzit comunitar
Sursa: http://www.europarl.eu.int/committees/empl_home.htm

39Anexa 3

Schema : Puterea de decizie în UE

COMISIA
EUROPEAN Ă
PARLAMENTUL
EUROPEAN CONSILIUL UNIUNII
EUROPENE
CURTEA
DE
JUSTIȚIE supervizeaz ă numește Propune legisla ția și bugetul
codecizie
arbitreaz ă supervizeaz ă

CURTEA DE
CONTURI Legislația
UE Bugetul
UE cetățeni guverne na ționale

40G L O S A R

Abținerea constructiv ă: procedura care permite unui stat membru s ă se abțină de la vot în
Consiliul de Mini ștri, în materie de politic ă externă și de securitate comun ă, fără a bloca o
decizie a c ărei adoptare necesita unanimitate. Aceast ă posibilitate a fost introdus ă prin Tratatul
de la Amsterdam, în noul Articol 23 al Tratatului Uniunii Europene. Dac ă abținerea constructiv ă
este însoțită de o declara ție oficială, SM în cauz ă nu este obligat s ă aplice decizia, dar trebuie s ă
accepte faptul c ă aceasta reprezint ă un angajament al Uniunii. În consecin ță, SM trebuie s ă se
abțină de la orice demers care ar putea s ă contravin ă acțiunii întreprinse de Uniune în baza
deciziei respective.
Acquis-ul comunitar: numit și patrimoniul comunit ății, este un corp de drepturi și obligații care
unește Statele Membre ale UE. Se compune din principiile și obiectivele politice ale tratatelor,
legislația care pune în aplicare tratatele și jurispruden ța Curții de Justi ție, declara țiile și
rezoluțiile UE, m ăsurile privind politica extern ă și de securitate comun ă și cele privind justi ția și
afacerile interne, precum și tratatele interna ționale ale UE și cele bilaterale ale Statelor Membre.

Asistența de pre-aderare: suportul financiar oferit de UE țărilor în curs de aderare pentru
adaptarea acestora la standardele UE în vederea armoniz ării legisla ției lor cu cea comunitar ă. Se
compune din trei instrumente financiare principale: Phare (pentru infrastructura administrativ ă și
sistemul juridic), Sapard (pentru agricultur ă) și ISPA (pentru transport și mediu).
Cooperare (procedura de): procedură de decizie ce a fost introdus ă prin Actul Unic European.
Ea confer ă Parlamentului European o influen ță mai mare asupra procesului legislativ, prin
intermediul unei a doua lecturi a propunerilor Comisiei. De la intrarea în vigoare a Tratatului
UE, aceast ă procedur ă a fost aplicat ă în special în urm ătoarele domenii: transporturi, combaterea
discrimin ării, implementarea Articolului 101 (fondurile B ăncii Centrale Europene sau ale
băncilor centrale ale statelor membre), Fondul Social, înv ățămant profesional, re țele trans-
europene, coeziune economic ă și socială, cercetare, mediu înconjurator, cooperare pentru
dezvoltare, s ănătate și protecția muncii (Articolul 138), Acordul de Politic ă Socială et c. De la
intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, aplicabilitatea procedurii cooper ării a fost

41considerabil redus ă în favoarea procedurii de co-decizie. În prezent, procedura de cooperare se
mai aplică numai în câteva domenii ale uniunii economice și monetare.
Co-decizia : procedur ă de decizie (Articolul 25 1 al Tratatului CE, fostul Articol 189b) ce a fost
introdusă prin Tratatul de la Maastricht. Ea permite Parlamentului European s ă adopte
instrumente legislative împreun ă cu Consiliul de Mini ștri. În practic ă, aceasta a dus la sporirea
puterilor legislative ale Parlamentului în urm ătoarele domenii: libera circula ție a forței de munc ă,
dreptul de stabilire a re ședinței, serviciile, pia ța internă, educația (măsuri stimulative), s ănătatea
(măsuri stimulative), protec ția consumatorului, re țelele trans-europene (linii directoare), mediul
înconjurător (program general de ac țiune), cultura (m ăsuri stimulative) și cercetarea (program
cadru). Tratatul de la Amsterdam a simplificat procedura de co-decizie, care astfel a devenit mai
rapidă, mai eficient ă și mai transparent ă. În plus, ea a fost extins ă la noi domenii cum ar fi
excluderea social ă, sănătatea public ă și combaterea fraudei.

Consiliul Europei : organiza ție interna țională înființată în 1949 cu scopul de a proteja și
promova valorile comune precum și dezvoltarea economic ă și socială a țărilor din Europa.
Consiliul Uniunii Europene : una dintre institu țiile Uniunii Europene. Se compune din mini ștrii
Statelor Membre responsabili cu chestiunile aflate pe agenda de lucru: afaceri externe,
agricultur ă, industrie, transport, etc.
EURATOM : înființată în acela și timp cu Comunitatea Economic ă European ă (CEE) prin
Tratatul de la Roma, având menirea de a elabora o politic ă comună de utilizare a energiei
atomice în scopuri pa șnice.
Comunitatea European ă a Cărbunelui și Oțelului (CECO) : înființată în 1951 prin Tratatul de
la Paris cu scopul de a crea o pia ță comună în sectorul c ărbunelui și oțelului.

Consiliul European : termen folosit pentru a descrie întâlnirile regulate ale șefilor de stat sau de
guvern ai Statelor Membre. Statutul s ău oficial a fost conferit prin Tratatul de la Maastricht. Se
întrunește de cel pu țin două ori pe an, iar pre ședintele Comisiei Europene particip ă ca membru

42cu drepturi depline. Menirea sa este de a da Uniunii impulsul necesar pentru dezvoltare și pentru
definirea liniilor directoare ale politicii generale. Este una dintre institu țiile UE.
Comunitatea European ă (CE) : noul nume al Comunit ății Economice Europene (CEE) atribuit
odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht ( 1993).

Comunitatea Economic ă European ă (CEE) : Comunitate înfiin țată în 1957 prin Tratatul de la
Roma, având ca obiectiv principal crearea unei Pie țe Comune pentru Statele Membre. De-a
lungul anilor, activit ățile s-au extins c ătre alte domenii, astfel c ă CEE și-a pierdut caracterul
sectorial. Tratatul de la Maastricht a luat act de aceast ă nouă dimensiune, subliniind c ă este nu
numai o organiza ție economic ă, ci și una cu dimensiune politic ă.

Pilonii Uniunii Europene : cei trei piloni ai Tratatului UE sunt:
– primul pilon – dimensiunea comunitar ă, compusă din aranjamentele stabilite prin Tratatele
celor trei comunit ăți (CE, CECO, EURATOM), ex. cet ățenia european ă, politicile comune,
UEM, etc
– al doilea pilon – politica extern ă și de securitate comun ă
– al treilea pilon – cooperarea poli ției și a justiției în combaterea criminalit ății
Schengen (Acord și Conven ție): Acordul semnat în 1985 de către cinci state (Belgia, Fran ța,
Germania, Luxemburg și Olanda), prin care hot ărăsc să introduc ă treptat libera circula ție a
persoanelor prin eliminarea controlului la frontiere. Conven ția de la Schengen, semnat ă în 1990
de către acelea și cinci state, prevede mecanisme și garanții pentru punerea în practic ă a liberei
circulații a persoanelor. Din 1999, Acordul, Conven ția și instituțiile care le pun în aplicare au
devenit parte a acquis-ului comunitar.

Uniunea Economic ă și Monetar ă (UEM): procesul prin care politicile economice și monetare
ale Statelor Membre se armonizeaz ă în scopul introducerii monedei unice.

43Uniunea European ă (UE): organizație înființată prin Tratatul de la Maastricht, care se compune
din cele trei comunit ăți (CE, CECO, EURATOM), integrate cu o Politic ă Externă și de
Securitate Comun ă și o Politic ă de Cooperare în Justi ție și Afaceri Interne.

Statele Membre (SM) ale UE : Italia, Fran ța, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea
Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Suedia, Finlanda.