Uniunea European ă [607374]
România
în
Uniunea European ă
Calitatea integr ării
Creștere. Competen ță. Ocupare
Volumul 3
23 noiembrie 2007
București
Cuprins
Impactul modific ărilor cursului de schimb asupra deficitului
de cont curent în România
Cătălina Adriana Hândoreanu / 9
Serviciile în economia de pia ță din perspectiva UE
Alice Magdalena Chi țu (Soare), Adelina Roxana Chi țu / 19
Tendințe și perspective în evolu ția activității bancare europene
(caz special: România)
Magdalena R ădulescu, Nicoleta Dasc ălu / 25
România și dilema: armonizare fiscal ă sau competi ție fiscală
în Uniunea European ă
Daniela Pîrvu, Cristina Voicu Olteanu / 34
Aspecte privind investigarea dimensiunilor comportamentului
consumatorilor
Mirela-Cristina Voicu / 42
Opțiuni investi ționale și schimbarea structural ǎ în sistemele
economice
Liliana Cr ăciun / 51
Influențe ale integr ării asupra rela țiilor comerciale dintre agen ții
economici pe pia ța internă și internațională
Cornelia Amarandei / 53
Îmbunătățirea performan țelor în sectorul turistic – factor
de creștere a competitivit ății economiei române ști
Elena Cerasela Sp ătariu / 58
Resursele umane – factor cheie al unei calit ăți durabile a integr ării
europene a României
Raluca M ănăilă, Ion Ioniță / 62
Soluții posibile pentru dinamiza rea exportului României
și contribu ția acestuia la triada cre ștere-competen ță-ocupare
Octavian Gh. Botez / 70
4 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
Analiza competitivit ății resurselor umane din România în contextul
agendei Lisabona
Gina Cristina Dimian (B ănică), Mihai Dimian / 77
Liberalizarea serviciilor po ștale în Uniunea European ă
Marilena Papuc, Anisia Popescu / 85
Evoluția și perspectivele politicii de oc upare în România în contextul
extinderii europene
Mădălina Militaru, Cezar Militaru / 93
Piața muncii din România, între realit ăți și perspective
George Ciobanu, Ilie Mur ărița / 99
Impactul migr ării forței de munc ă în spațiul european asupra firmei
de afaceri din România
Alina-Daniela Mihalcea / 110
Pensiile private obligatorii – solu ție viabilă pentru noile țări membre
ale Uniunii Europene?
Laura Elly Novac / 115
Impactul investi țiilor străine directe asupra productivit ății muncii
în țările central și est europene
Viorela Iacovoiu / 122
Organiza țiile religioase din România – parteneri sociali în evolu ția
spre economia bazat ă pe cunoștințe
Andreea Strâmbu-Dima / 132
Impactul migra ției asupra evolu țiilor demografice
Mariana Nicolae-B ălan, Brîndu șa Mihaela Radu / 139
Economia creativ ă. Cadru conceptual
Mina Ivanovici / 147
Integrarea României în uniunea european ă: birocrație clasică
sau guvernan ță multinivel?
Marian Negoi ță / 161
Cuprins 5
Cercetări exploratorii privind interna ționalizarea afacerilor
economice prin opera țiunile de franchising
Denisa Fugaru, Camelia Marin / 169
Convergen ță și coeziune economic ă
Mirela Minic ă, Florin Fran ț, Laura Iovu / 174
Competitivitatea mediului de afaceri european – rezultat
al preocup ării permanente pentru protec ția consumatorilor
Cristina Mihaela Grozea / 182
Reforma na țională în domeniul contabilit ății române ști
Marian Socoliuc, Florin Boghean / 186
Impactul Standardelor Internationale de Raportare Financiar ă
asupra evolu ției sistemului contabil din România
Dorel Mate ș, Veronica Grosu / 190
Impactul integr ării asupra sistemulu i contabil românesc
Nicoleta Asalo ș / 194
Natura hibrid ă a codurilor de guvernan ță: bătălia
pentru responsabilizare
Voicu D. Dragomir / 198
Dinamica fluxurilor de investi ții străine directe ale noilor state
membre ale Uniunii Europene
Raluca Andreea Popa / 211
Cultura și creația: surse de dezvoltare economic ă și creștere
a calității vieții în UE
Jianu Mure șan / 215
Dezvoltare economic ă și globalizare din perspectiva integr ării
europene
Mirela Mazilu, Roxana Marinescu / 220
Rolul institu țiilor și schimbării institu ționale în procesul dezvolt ării
economice
Gabriel Staicu, Adriana Staicu / 225
6 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
Instituții, antreprenoriat și performan ță economic ă în UE
Cosmin Marinescu, Marius Pan ă / 231
Instituția absorb ției fondurilor structurale și comportamentul
agenților economici
Irina Zgreab ăn / 239
Dezvoltarea durabil ǎ în concordan ță cu principiile dezvolt ǎrii
durabile în contextul integr ǎrii în uniunea european ǎ
Cristina Popa, Karimov Hamza Tahir Oglu/ 249
Dezvoltarea durabil ă și sustenabil ă – exigența majoră de apreciere
a finalității muncii și acțiunii sociale
Andreea Stan Șerban / 253
Standardul de via ță în România dup ă aderarea la Uniunea
European ă
Anca Gabriela Mol ănescu / 260
Contabilitatea verde: folosirea resurselor planetei într-un mod
sustenabil
Lucian Cernu șca, Cristina Dima / 262
Rolul instrumentelor economice în implementarea directivei-cadru
a apei în România
Carmen Lenu ța Trica, Mariana Vu ță / 268
O nouă dimensiune în managementul întreprinderilor
agroalimentare – responsabilitatea ecologic ă colectivă
Carmen Valentina R ădulescu / 275
Elemente definitorii ale politicii agricole comune în perioada
2007-2013. Consecin țe pentru România
Tiberiu Cristian Avr ămescu / 281
Impactul integr ării României în Uniunea European ă asupra
dezvoltării economice durabile în Mun ții Apuseni
Paula Liliana Socol / 291
Cuprins 7
Calitatea serviciilor de s ănătate – prioritate pentru România
în Uniunea European ă
Dorina Mocu ța / 297
Efectele integr ării europene asupra comer țului
Claudia Dobre / 306
Contribu ții ale serviciilor de consultan ță pentru management
la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii
Daniela Roxana Mihai / 312
Evoluția serviciilor de comunica ții din România în contextul
integrării în Uniunea European ă
Cristina Zdorove țchi, Ramona Puia / 319
Cât este de corect pre țul? Analiza procesului percep ției corectitudinii
prețului în românia și a implica țiilor asupra integr ării în Uniunea
European ă
Diana Maria Vrânceanu / 325
Către o politic ă rațională a subsidiilor
Marina Lumini ța Sârbovan / 332
Perspectiva utiliz ării fondurilor publice cu eficien ță, eficacitate
și economicitate în contextul integr ării europene
Ioana Boboc / 336
Reducerea faliei digitale – abord ări în context românesc și european.
Rolul telecentrelor din zonele ru rale defavorizate în promovarea
coeziunii sociale și reducerea decalajelor digitale
Sorin Kertesz / 342
Predicții și tendințe economice folosind tehnici de analiz ă inteligent ă
a datelor
Radu Ioan Mogo ș / 353
Fondurile structurale – o important ă sursă de investi ții
Florina Vîrl ănuță, Florin Buhociu, Liliana Moga / 360
8 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
Exigențele Uniunii Europene în domeniul protec ției mediului
și incidența acestora asupra costurilor
Elena Liliana Moiceanu (Marin) / 364
România în c ăutarea competen ței pe pia ța unică european ă
Alexandra Adam, Amalia Cristescu / 370
Sistemul Hazard Analysis. Critical Control Points – cerință la nivel
european – piatra de temelie a sigurantei alimentare
Elena Condrea, Veronica Popovici, Anca Cristina Stanciu / 374
Dobânzile simple și scontarea acestora
Constantin Anghelache, M ădălina – Gabriela Deatcu / 381
Elemente de programare linear ă simplă utilizate în modelarea
economic ă
Constantin Anghelache, C ătălin Deatcu / 393
Rentabilitatea exploata țiilor agricole în condi ții de sezonalitate
Cristian-Marian Barbu, Adrian Anica-Popa / 404
Analiza de senzitivitate a costului de produc ție al făinii și implicațiile
asupra performan țelor produc ătorului de pâine
Adrian Anica-Popa, Cristian-Marian Barbu / 419
Rolul inov ării în noua economie. Evaluarea și compararea
performan ței inovatoare a Uniunii Europene
Anca Mândruleanu / 432
Sustenabilitatea politicii fiscale din România
pe baza func țiilor de reac ție
Andreea Stoian, Emilia Câmpeanu / 437
IMPACTUL MODIFIC ĂRILOR CURSULUI
DE SCHIMB ASUPRA DEFICITULUI DE CONT
CURENT ÎN ROMÂNIA
Cătălina Adriana HÂNDOREANU
Asistent universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Contul curent al Romaniei a înregistrat în ultimii șaptesprezece ani
importante dezechilibre, perioadele în care de ficitul a fost foarte mare alternând cu
perioade de deficit mai redus, dar niciodat ă cu un surplus de cont curent. Lucrarea de fa ță
își propune s ă analizeze dac ă evoluția actuală a cursului de schimb și regimul valutar de
flotare liber ă adoptat în prezent pot echilib ra contul curent al balan ței de plăți românești;
mai exact, urm ărește să testeze semnifica ția statistic ă, direcția și viteza de reac ție a
răspunsului balan ței de plăți la modific ările cursului de schimb. De asemenea, sunt
analizate corela țiile existente între cursul de schimb și importuri, exporturi și gradul de
deschidere a economiei. În plus fa ță de testarea efectelor pe termen lung, lucrarea
cerceteaz ă efectele pe termen scurt, încercând s ă determine existen ța curbei J, conform
căreia deprecierea monedei duce ini țial la o cre ștere a deficitului de cont curent, pentru ca
apoi situa ția să se îmbun ătățească, ducând la un surplus. Sensul și dimensiunile influen țelor
sunt determinate prin regresii estimate prin metoda celor mai mici p ătrate.
Cuvinte-cheie: curs de schimb; contul curent al balan ței de plăți; macroeconomia
pieței libere; politica monetar ă; integrarea economic ă.
Coduri REL: 19I
În procesul de tranzi ție la economie de pia ță și de integrare în Uniunea European ă,
pe care îl traverseaz ă Romania în aceast ă perioadă, nivelul cursului de schimb și corelațiile
existente între acesta și balanța de plăți externe sunt foarte importante. Lucrarea de fa ță își
propune s ă analizeze dac ă evoluția actuală a cursului de schimb și regimul valutar de flotare
liberă adoptat în prezent pot echilibra contul curent al balan ței de plăți românești; mai exact,
urmărește să testeze semnifica ția statistic ă, direcția și viteza de reac ție a răspunsului balan ței
de plăți la modific ările cursului de schimb.
Se poate considera c ă balanța contului curent este unul dintre principalii indicatori
macroeconomici ce se refer ă la la starea unei economii na ționale. Pe de o parte, deficitul de
cont curent reprezint ă o reflectare a posibilit ăților de dezvoltare de care dispune o economie,
măsurând resursele care intr ă în țară pentru a contrabalansa diferen ța dintre necesarul de
investiții și economiile na ționale. Pe de alt ă parte, dezechilibrul contului curent poate
reflectă un deficit nesustenabil al balan ței economisiri-investi ții naționale. Este dificil a se
realiza diferen ța dintre un dezechilibru al contului curent care este urmare a cre șterii
economice și unul care este urmarea acumul ării de datorii nesustenabile. Diferen țierea este
cu atât mai complicat ă în cazul economiilor în tranzi ție deoarece în cadrul acestora s-au
produs șocuri ce au dus la modific ări structurale al c ăror rezultat a fost un deficit pe termen
lung al contului curent.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
10
10
1. Stadiul actual al cercet ărilor în domeniu
Existența unei rela ții pe termen lung între cursul de schimb și contul curent este
fundamental ă pentru abordarea bazat ă pe elasticit ăți ale determinan ților contului curent. În
funcție de elasticitatea importurilor la varia ția cursului de schimb, conform condi ției
Marshall-Lerner, poate fi îmbun ătățită sau nu balan ța comercial ă. Evidențele empirice
privind prezen ța acestei rela ții, precum și testarea condi ției Marshall-Lerner r ămân
neconcludente. De și cercetători precum Cooper, Gylfason și Risager, Bahmani-Oskooee și
Himarios demonstreaz ă că deprecierea îmbun ătățește balanța comercial ă, Laffer, Salant,
Miles, Haynes și Stone, Rose și Yellen demonstrez ă că aceasta nu se întâmpl ă decât în
anumite țări și pentru anumite perioade de timp, demonstrând c ă nu exist ă o legătură
semnificativ ă între balan ța comercial ă și cursul de schimb.
Existența curbei J, cu o faz ă inițială de adâncire a deficitului dup ă depreciere, este
descoperit ă de către Krugman și Baldwin (1987: pp. 1-43). Cercetarea lor se bazeaz ă pe o
analiză de tip VAR, folosind date specifice economiilor europene și american ă, construit ă pe
baza cercet ărilor făcute de Eichenbaum și Evans, care arat ă că un șoc monetar negativ
reduce PIB-ul pentru aproximativ jum ătate de an, generând aprecierea monedei pentru o
jumătate de an și generând un surpluds al balan ței comerciale de un an și jumătate, apoi
urmând deficit commercial.
Pe de altă parte, Moffet (1989: pp. 425-444) nu g ăsește nicio eviden ță a existen ței
curbei J pentru economia american ă. Aceasta se întâmpl ă și în cercetarea realizat ă de Rose și
Yellin (1989: pp. 53-58) care fo losesc date pentru SUA pe 25 de ani, descoperind c ă
deprecierea monedei nu duce la deficit commercial pe termen scurt și nu găsesc nici pe
termen lung o leg ătură puternică între cursul de schimb și balanța comerecial ă.
Explicația teoretic ă pentru apari ția curbei J este aceea c ă o depreciere a monedei în
condițiile unei modific ări reduse în nivelul pre țurilor cre ște prețul relativ al bunurilor
importate și reduce pre țul relativ al bunurilor na ționale exportate. Pe termen scurt, cantitatea
de bunuri importate și exportate poate fi în mare m ăsură predeterminat ă de contractele
comerciale deja semnate, a șa că scăderea valorii bunurilor exportate creeaz ă un deficit
comercial. Odat ă ce noile contracte intr ă în vigoare, sc ăderea pre țului relativ al bunurilor
naționale duce la cre șterea cantit ății cerute din acestea, rezultâ nd un surplus comercial. În
consecință, deprecierea monedei na ționale duce la un surplus comercial.
2. Legătura dintre deficitul de cont curent
și cursul de schimb
Aprecierea cursului de schimb în termeni reali poate duce la o înr ăutățire a
competitivit ății externe și asupra balan ței comerciale. De și sursa deficitelor de cont curent se
află în dezechilibrul dintre economii și investiții, acestea pot deveni nesustenabile dac ă sunt
însoțite de aprecierea ratei de schimb. Aceast ă apreciere poate duce la un consum excesiv de
bunuri de consum curent importate, dar poate duce și la creșterea importurilor de bunuri
destinate investi țiilor, ceea ce are un efect viitor benefic asupra economiei.
În cazul economiilor în tranzi ție, aprecierea ratei de schimb nu creeaz ă întotdeauna
probleme legate de sustenabilitatea cont ului curent. În primul rând, aceast ă apreciere se
poate datora deprecierii accentuate a mone dei la începutul perioadei de tranzi ție, depreciere
ce a fost urmat ă de revenirea monedei la echilibrul pe termen lung. În al doilea rând,
aprecierea se poate datora schimb ării condițiilor din economie, ceea ce a dus la o cre ștere
reală a competitivit ății.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
11
11Legătura dintre aprecierea monedei și contul curent poat fi studiat ă prin prisma a
două curente de opinie: opinia nealinierii și cea fundamental ă. Din punctul de vedere al
nealinierii, aprecierea real ă este rezultatul alegerii regimului de curs de schimb și al
influxurilor de capital str ăin în economie, ceea ce duce la o sc ădere de competitivitate. Dac ă
această opinie este real ă, deficitele de cont curent în cre ștere se datoreaz ă aprecierii și nu vor
putea fi acoperite decât prin deprecierea monedei.
O apreciere a ratei de schimb este foarte probabil ă atunci când aceasta este legat ă de
o altă monedă. În timp ce un curs de schimb fix es te modul cel mai rapid de a diminua
inflația, un curs de schimb legat de o ancor ă nominală nu va aduce infla ția la nivelul celei
mondiale. Motivele sunt diferite: PPP nu este verificat ă pe termen scurt deoarece produsele
interne nu sunt perfect substituibil e cu cele externe, iar firmele na ționale vor reduce
prețurile, dar nu la nivelul interna țional; presiunea exercitat ă asupra bunurilor
netranzac ționabile nu va fi la fel de mare ca aceea exercitat ă asupra bunurilor
tranzacționabile; iner ția creșterii salariilor este foarte mare, iar atunci când acestea sunt
indexate pe baza infla ției, ajustarea se va face pornind de la nivelurile trecute ale infla ției
(mai ridicate) și nu de la cele actuale (mai sc ăzute). În cazul în care rata de infla ție nu
converge spre cea interna țională, exporturile devin mai scumpe în compara ție cu
importurile. Acela și fenomen se poate întâlni și în cazul flot ării controlate, ca urmare a
masivelor intr ări de capitaluri str ăine în economie, care pot avea drept cauz ă optimismul
referitor la realizarea tranzi ției sau ratele de dobând ă ridicate.
Punctul de vedere fundamental consider ă că aprecierea cursului nu este un semnal
al pierderii de competitivitate, ci se datoreaz ă răspunsului la schimb ările fundamentale
petrecute în economie. Aprecierea este rezultatul corect ării deprecierii anterioare mult prea
mari sau al evolu ției pozitive a economiei.
3. Caracterizarea condi țiilor economice ale României
România a avut pân ă în anul 1989 un excedent de cont curent (care în anul 1989 se
cifra la 3,3% din PIB). Tranzi ția la economia de pia ță a fost asociat ă cu o puternic ă
deteriorare a contului curent al balan ței de plăți. Astfel, în anul 1990, rapida cre ștere a
importurilor, corelat ă cu o și mai rapid ă scădere a nivelului exporturilor (datorat ă în mare
parte faptului c ă până în acel moment partenerii de schimb ai României erau țările din fostul
bloc comunist) a dus la apari ția unui deficit de cont cu rent de 8,5% din PIB.
-14000,00-12000,00-10000,00-8000,00-6000,00-4000,00-2000,000,00
1994
19951996
199719981999
2000200120022003200420052006
Figura 1. Deficitul de cont curent în peri oada 1990-2006 (milioane dolari SUA)
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
12
12Deprecierea real ă a leului din 1999, acordarea de statul român a unor stimulente
sub formă de bonifica ții de dobând ă pentru creditele utilizate în produc ția de export, dar și
creșterea cererii de importuri a Europei Occidental e au determinat înregistrarea în anul 1999
a celui mai redus deficit de cont curent de dup ă 1989. Începând din anul 2001, România a
înregistrat un trend de cre ștere a deficitului de cont curent.
În perioada ianuarie-august 2007 contul curent al balan ței de plăți a înregistrat un
deficit de 10,23 miliarde de euro, influen ța determinant ă asupra soldului contului curent
având-o deficitul balan ței comerciale, care a însumat 10,86 miliarde euro, fiind mai mare cu
69% față de ianuarie-august 2006. Cre șterea deficitului de cont curent a început astfel s ă se
tempereze dup ă ce în primele șase luni ale acestui an contul curent al balan ței de plăți
înregistrase un deficit de peste 7,8 miliarde de euro, în cre ștere cu peste 108% fa ță de
aceeași perioadă a anului trecut. Dac ă autoritățile vedeau un salt de doar 1,2% în 2007,
Comisia Na țională de Prognoz ă merge acum pe unul de 3,1%, iar FMI chiar 3,7%. Astfel,
potrivit prognozei preliminare de toamn ă pe termen scurt, elaborata de CNP, deficitul de
cont curent al balan ței de plăți va urca la 13,4% din PIB în 2007, de la 10,3% din PIB în
2006, iar în 2008 acesta ar trebui s ă atingă 13,3% din PIB.
Într-o economie de pia ță, politica comercial ă reprezint ă una din pârghiile prin care
autoritățile publice influen țează indirect alocarea resurselor. Ea se refer ă, în mod distinct, la
politica de import și la aceea de export. Pe m ăsura globaliz ării schimburilor și a integr ării
internaționale a economiilor na ționale, politica comercial ă a avut un rol important, politicile
de export și import fiind la început discre ționare. Cu timpul, autorit ățile naționale și-au
restrâns posibilitatea de a împiedica importurile și de a stimula exporturile.
Prin măsurile adoptate de autorit ățile române, politica din domeniul comercial a
condus la agravarea dezechilibrului ex tern, prin stimularea importurilor și limitarea
exporturilor, pe principiul c ă astfel se câ știgă timp pentru o restructurare a economiei și că
prin prețul mai sc ăzut al importurilor se reduc presiunile infla ționiste. Totu și, în momentul
în care deficitul extern a devenit nesuportabil datorit ă finanțării externe slabe, echilibrarea
s-a produs prin pârghia cursului de schimb.
-2,000.004,000.006,000.008,000.0010,000.0012,000.0014,000.00
ian.94
sep.95mai.97 ian.99 sep.00
mai.02
ian.04
sep.05
mai.07Import (mil RON)
Export (mil RON)
Figura 2 . Evoluția importurilor și exporturilor în perioada ianuarie 1994 – august 2007
Structura importurilor pe grupe de m ărfuri, caracterizat ă de o pondere important ă a
componentei nesubstituibile (materii prime, energie), a f ăcut ca cererea la import s ă aibă o
elasticitate redus ă față de preț, mai mult chiar, pe prima parte a perioadei de tranzi ție,
elasticitatea importurilor fa ță de cursul de schimb este pozitiv ă (o creștere a cursului are ca
efect o cre ștere a importurilor), aceast a datorându-se faptului c ă majoritatea importurilor
sunt fie destinate produc ției în lohn sau sunt materii prime destinate industriei energetice.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
13
13Analiza evolu ției exporturilor trebuie pus ă în corela ție cu disponibilul de capacitate
de produc ție pentru export și cu capacitatea de absorb ție a pieței externe. Datorit ă faptului c ă
economia româneasc ă este expus ă fluctuațiilor prețurilor de pe pia ța internațională, impactul
asupra balan ței de plăți externe (prin componenta comercial ă) a fost inconstant.
O caracteristic ă a soldului contului curent al României este aceea c ă, pe întreaga
perioadă de după 1990, s-au înregistrat deficite mai mici decât deficitul balan ței comerciale.
Între sursele „rulate” pe componentele de „bunuri FOB” și „servicii” stabile de finan țare a
deficitelor , remarc ăm tendința crescătoare în ultimii ani a tr ansferurilor românilor pleca ți la
muncă în străinatate către propriile familii. Astfel se consolideaz ă tendința vizibilă în ultimii
ani: românii pleca ți în străinătate – de acum nu numai cei din diaspora, ci tot mai mult cei
plecați la munc ă temporar ă – finanțează deficitul extern al României prin trimiterea c ătre
rude a unei p ărți semnificative a valutei câ știgate de ei acolo. Odat ă cu încheierea
acordurilor dintre țara noastr ă și alte țări europene referitoare la libertatea cet ățenilor români
de a lucra în condi ții de legalitate pe teritoriul altor st ate, transferurile curente au cunoscut
un trend puternic ascendent de la an la an, sumele astfel intrate în țară, care au ajuns la
aproximativ 4500 milioane de euro în 2006 contri buind la echilibrarea deficitului de cont
curent. Pentru România, acest aspect a devenit cu atât mai important, odat ă cu aderarea la
UE, moment în care libera circula ție a dus la o migrare a for ței de munc ă spre aceast ă piață.
În plus, din 2007, nivelul fondur ilor structurale atrase va spori, ceea ce va genera un adaos la
excedentul balan ței transferurilor curente.
01000200030004000500060007000
1991
1992199319941995
19961997199819992000
2001200220032004
2005
2006
Figura 3. Transferurile curente nete în perioada 1990-2006 (milioane dolari SUA)
O a doua surs ă majoră de finan țare a deficitului contului curent se g ăsește în
volatilele investi ții de portofoliu, posibile odat ă cu apari ția pieței române ști de capital.
Finanțarea cea mai important ă pentru România a venit îns ă în toată această perioadă de la
organismele financiare interna ționale și marii creditori bilaterali – categorii de datorie
„ieftină” și cu scaden țe lungi – vezi banii B ăncii Mondiale pe proiecte de infrastructur ă,
sănătate etc., ca și prin câteva ie șiri (timide, e adevarat) pe pia ța internațională privată –
datorie „scump ă” și doar pe scaden ță medie. În ultimii doi ani se remarc ă, însă, un trend
ascendent al datoriei pe termen scurt, al c ărei ritm de cre ștere este cu aproape 10 puncte
procentuale mai ridicat decât al celei pe termen mediu și lung; aceasta în timp ce investi țiile
străine directe au „preluat ștafeta” de la împrumuturile pe termen lung ca principal finan țator
al deficitului de cont curent începând cu anul 1997 și asta nu poate decat s ă ne bucure, având
în vedere c ă în acest fel viitoarele fonduri masive a șteptate de la UE, și Banca Mondial ă
(pentru pregatirea de aderare și investiții în infrastructur ă) vor fi oarecum „libere de
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
14
14presiunea” de a contrabalansa un deficit, dând marj ă mai mare de manevr ă guvernului și
BNR în derularea politicilor economice și monetare specifice.
4. Analiza empiric ă a corelațiilor existente între cursul de schimb
și balanța de plăți
Pentru estimarea rela ției dintre cursul de schimb și contul curent în cazul
României, precum și a relației dintre contul curent și exporturi și importuri am folosit serii
de date lunare pe perioada ia nuarie 1994 – iulie 2006. Au fost centralizate date referitoare la
contul curent al balan ței de plăți (CAD), exporturi (EXPO), importuri (IMPO), produc ția
fizică și cursul de schimb mediu lunar ROL/USD (RERUSDROL). Produc ția fizică este
folosită ca un proxy pentru PIB deoarece pentru aces ta nu sunt disponibile date lunare. Prin
raportarea exporturilor la importuri s-a determin at indicatorul denumit gradul de acoperire a
importurilor prin exporturi (ACOP), iar prin raportarea sumei importurilor și exporturilor s-a
determinat gradul de deschidere (OPEN). Pentru lunile ianuarie și februarie 1997 a fost
introdusă o variabil ă dummy ce ia valoarea 1 pentru aceste dou ă luni și zero în rest.
Variabila dummy a fost introdus ă pentru atenuarea perturba țiilor induse de liberalizarea
pieței valutare în ianuarie 1997.
Corelația dintre gardul de acoperire a exporturilor prin importuri și cursul de schimb
Tabelul 1
Dependent Variable: ACOP
Method: Least Squares
Sample(adjusted): 1994:02 2006:07
Included observations: 150 after adjusting endpoints
Convergence achieved after 8 iterations
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
RERUSDROL 1.463.552 3.945.002 3.709.890 0.0003
C -6.654.572 1.815.549 -3.665.322 0.0003
AR(1) 0.293764 0.078690 3.733.163 0.0003
R-squared 0.410195 Mean dependent var 0.809786
Adjusted R-squared 0.399449 S.D. dependent var 0.087084
S.E. of regression 0.077917 Akaike info criterion -2.246536
Sum squared resid 0.892457 Schwarz criterion -2.186323
Log likelihood 1.714902 F-statistic 1.956093
Durbin-Watson stat 1.916785 Prob(F-statistic) 0.000000
Inverted AR Roots .29
Statistica R-p ătrat măsoară acuratețea cu care variabila dependent ă este estimat ă de
variabilele explicative, respectiv m ăsoară partea din evolu ția variabilelei dependente care este
explicată de către variabilele independente. Pentru date lunare, se consider ă că un R-pătrat mai
mare decât 0,2 este caracteristic unei ecua ții bine specificate, ceea ce denot ă că ecuația este bine
specificată, valoarea lui R-p ătrat fiind 0,410195. F-statistic reprezint ă ipoteza c ă toți coeficien ții
regresiei sunt egali cu zero. Valoarea relativ mare a testului, asociat ă cu probabilitatea zero a
acestuia duc la respingerea ipotezei nule. Termenul AR(1) a fost introdus pentru corectarea corelației din reziduuri, a c ărui existen ță ar fi alterat rezultatele estim ării.
Este de remarcat aici rela ția pozitiv ă existentă între deficitul de cont curent și gradul
de acoperire a importurilor prin exporturi. M ărirea gradului de acoperire este echivalent ă cu
o creștere în volumul exporturilor sau o diminuare a volumului importurilor. Oricare dintre
cele două situații va avea ca efect intr ări de fluxuri de capital în țară. Rezultatul firesc al
acestor capitaluri suplimentare este aprecierea monedei, deci, pe termen lung, deficitul de
cont curent se va adânci. De și poate părea un pic contradictoriu, acest rezultat este datorat
și
corelației pozive care exist ă la nivelul economiei române ști între cursul de schimb și
importuri și exporturi, a șa cum rezult ă și din Tabelele 2 și 3.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
15
15
Elasticitatea exporturilor fa ță de cursul de schimb
Tabelul 2
Dependent Variable: EXPO
Method: Least Squares
Included observations: 150 after adjusting endpoints
Convergence achieved after 10 iterations
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
RERUSDROL 42.04323 33.41273 1.258300 0.0210
C 195.4702 153.5649 1.272884 0.0205
AR(1) 0.979666 0.018377 53.30852 0.0000
R-squared 0.962548 Mean dependent var 1.363268
Adjusted R-squared 0.962038 S.D. dependent var 0.722348
S.E. of regression 0.140740 Akaike info criterion -1.064004
Sum squared resid 2.911751 Schwarz criterion -1.003791
Log likelihood 8.280028 F-statistic 1.889013
Durbin-Watson stat 2.066.740 Prob(F-statistic) 0.000000
Inverted AR Roots .98
Așa cum era de a șteptat, rezultatele ob ținute din realizarea regresiei confirm ă
corelația puternic pozitiv ă existentă între volumul exporturilor și cursul de schimb, corela ție
care este relevat ă de reprezentarea grafic ă a celor dou ă variabile.Valoarea coeficientului de
determinare reflect ă gradul de explicare a evolu ției exporturilor de c ătre cursul de schimb.
Prin studierea rezultatelor ob ținute în urma realiz ării estimărilor, se remarc ă
influența deosebit de puternic ă a cursului de schimb asupra evolu ției exporturilor, mai mult
de 96% din nivelul exporturilor fiind determinat în func ție de nivelul ratei de schimb.
Această situație este datorat ă faptului c ă produsele române ști nu au o suficient ă tradiție pe
piețele de desfacere vest-europene (pie țe către care sunt orientate vânz ările externe de
produse ale țării noastre dup ă desființarea relațiilor de tip CAER), iar principala motiva ție de
consum a acestor produse este avantajul dat de pre ț; odată cu dispari ția acestui avantaj și
cererea pentru produsele române ști este puternic diminuat ă.
Elasticitatea importurilor fa ță de cursul de schimb
Tabelul 3
Dependent Variable: IMPO
Method: Least Squares
Sample(adjusted): 1994:02 2006:07
Included observations: 150 after adjusting endpoints
Convergence achieved after 13 iterations
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
RERUSDROL -138.4258 57.67032 -2.40029 0.0176
C 639.0489 265.2953 2.408821 0.0172
AR(1) 0.948282 0.029711 31.91739 0.0000
R-squared 0.938293 Mean dependent var 1.713508
Adjusted R-squared 0.937453 S.D. dependent var 0.979940
S.E. of regression 0.245076 Akaike info criterion 0.045301
Sum squared resid 8.829155 Schwarz criterion 0.105514
Log likelihood -0.397576 F-statistic 1117.614
Durbin-Watson stat 2.054875 Prob(F-statistic) 0.000000
Inverted AR Roots .95
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
16
16În cazul importurilor, elasticitatea fa ță de cursul de schimb este negativ ă, o creștere
a cursului de schimb ducând la o sc ădere a importurilor, datorit ă scumpirii bunurilor aduse
din exterior. Aceste rezultate sunt consistente cu rezultatele empirice pentru alte economii.
Asemeni cazului exporturilor, și pentru importuri varia ția cursului de schimb reprezint ă cel
mai important factor de influen ță, determinând aproape 94% din evolu ția variabilei.
4.5964.5984.6004.6024.6044.6064.608
01234
94959697989900010203040506
EXR IMPO
Figura 4. Evoluția importurilor și a cursului real de schimb
În prima parte a intervalului analizat, corela ția dintre importuri și cursul de schimb
era pozitiv ă (creșterea cursului ducând la cre șterea importurilor). Aceast ă situație
neobișnuită se datoreaz ă faptului c ă exporturile depindeau în mare m ăsură de importuri, fie
datorită ponderii mari a produc ției în lohn care se realiza în țara noastr ă, fie datorit ă
importurilor de petrol și gaze naturale, importuri cu o elasticitate foarte sc ăzută față de
cursul de schimb. Gradul crescut de rigiditate a importurilor în aceast ă perioadă se reflect ă și
în valoarea mai redus ă a statisticii R-p ătrat. Dacă pentru întregul interval analizat gradul de
influență a cursului de schimb asupra importurilor dep ășește 90%, pentru intervalul cuprins
între anii 1994-2001, influen ța se reduce la doar 66,29% datorit ă dependen ței economiei
românești față de produsele importate.
Elasticitatea importurilor fa ță de cursul de schi mb în perioada 1994-2001
Tabelul 4
Dependent Variable: IMP
Method: Least Squares
Sample(adjusted): 1994:02 2001:09
Included observations: 92 after adjusting endpoints
Convergence achieved after 9 iterations
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
RERUSDROL 15.59030 16.71123 0.932924 0.0353
C -71.31345 76.92971 -0.926995 0.0356
AR(1) 0.802475 0.061741 12.99748 0.0000
R-squared 0.662900 Mean dependent var 0.442705
Adjusted R-squared 0.655325 S.D. dependent var 0.112171
S.E. of regression 0.065854 Akaike info criterion -2.570677
Sum squared resid 0.385975 Schwarz criterion -2.488445
Log likelihood 121.2511 F-statistic 87.50850
Durbin-Watson stat 2.222659 Prob(F-statistic) 0.000000
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
17
17În ceea ce prive ște corelația dintre contul curent și cursul de schimb, aceasta este
evidențiată de Tabelul 5. O sc ădere a cursului de schimb se traduce printr-o apreciere a
monedei al c ărui prim efect este acela de sc ădere a exporturilor, deci de deteriorare a
contului curent, respectiv de m ărire a deficitului. Aceast ă relație este consistent ă cu
modelele de tip Mundell- Fleming referitoare la economiile deschise și, de asemenea, cu
rezultatele par țiale obținute anterior în cazul analizei componentelor contului curent,
respectiv a importurilor și exporturilor.
Corelația dintre cursul de schimb și contul curent
Tabelul 5
Dependent Variable: CAD
Method: Least Squares
Included observations: 149 after adjusting endpoints
Convergence achieved after 3 iterations
Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
RERUSDROL -1.040.380 1.122.567 -9.26786 0.0000
C -4.790.398 5.166.253 -9.27248 0.0000
AR(1) 0.350924 0.077809 4.510044 0.0000
R-squared 0.598439 Mean dependent var -0.234724
Adjusted R-squared 0.592938 S.D. dependent var 0.315505
S.E. of regression 0.201297 Akaike info criterion -0.348144
Sum squared resid 5.915981 Schwarz criterion -0.287661
Log likelihood 2.893669 F-statistic 1.087906
Durbin-Watson stat 1.894897 Prob(F-statistic) 0.000000
Inverted AR Roots .35
Este de remarcat valoarea redus ă a statisticii R-patrat, ceea ce înseamn ă că deficitul
de cont curent mai este influen țat și de alți factori decât cursul de schimb. O explica ție
pentru acest rezultat este dat ă de deosebita importan ță pe care o au în cadrul contului curent
al României transferurile cure nte de bani de la nereziden ți către reziden ți. Aceste transferuri,
pe majoritatea intervalului analizat , au avut rolul de a echilibra balan ța comercial ă,
diminuând deficitul contului curent.
5. Concluzii
Contul curent al Romaniei a înregistrat în ultimii 17 ani importante dezechilibre,
perioadele în care deficitul a fost foarte mare alternând cu perioade de deficit mai redus, dar
niciodată cu un surplus de cont curent. Aceast ă situație este una specific ă economiilor în
tranziție, în care restructurarea economiei na ționale a impus apelarea la importuri în cantit ăți
însemnate, pentru satisfacerea nevoilor de consum ale popula ției și pentru schimbarea
structurii economiei na ționale (importuri de utilaje), astfel încât aceasta s ă devină
competitiv ă. Pentru a contribui efectiv la echilibrarea contului curent, evolu ția cursului de
schimb trebuie încadrat ă într-un program coerent de ajustare macroeconomic ă. Astfel, se
impune eficien ța utilizării cursului ca instrument de politic ă macroeconomic ă, alături de
celelalte instrumente și mecanisme ale politicilor monetare și fiscale.
Principalul obstacol cu care m-am confrunt at în realizarea acestui capitol este
referitor la folosirea datelor lunare în realizarea estim ărilor, datorit ă lipsei unor serii de timp
suficient de lungi, astfel încât s ă se poată realiza o analiz ă econometric ă pertinent ă. Contul
curent nu este un indicator lunar, ci unul anual, care reflect ă situația schimburilor realizate
de o țară pe parcursul întregului an; din acest ă cauză, indicatorul prezint ă fluctuații foarte
mari de la o lun ă la alta.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
18
18Bibliografie
Calderon, C., Chong V, and Loayza N. (1999), “Determinants of Current Account Deficits
in Developing Countries”, Central Bank of Chile Working Paper No. 51/99
Krugman P.R., Baldwin R. E. (1987), “The persistence of the U.S. trade deficit”, Brookings
Papers on Economic Activity
Lane, P. R., Milesi-Ferretti G.M. (2002), „Exter nal Wealth, the Trade Ba lance, and the Real
Exchange Rate” International Macroeconomics ECARE, Spring .
Lee, J. and Chinn M. D. (1998), „The Current Account and the Real Exchange Rate: A
Structural VAR Analysis of Major Currencies”, NBER Working Papers No. 6495
Leonard, G., Stockman A.C. (2001), “Current Accounts and Exchange Rates: A New Look
at the Evidence”, NBER Working Papers No. 8361 .
Moffett, M. (1989) “The J-Curve Revisited: An Empirical Examination for the United
States,” Journal of International Money and Finance, 8(3).
Rose, A. K., Yellen J. L., (1989) “Is There a J-Curve?”, Journal of Monetary Economics, 24 .
Roubini, N., Wachtel P. (1999). Current Account Sustainability in Transition Economies, in
Balance of Payments, Exchanges Rates and Co mpetitiveness in Transition Economies,
Mario Blejer and Marko Skreb (ed.), Kluwer Academic Publishers.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
19
19SERVICIILE ÎN ECONOMIA DE PIA ȚĂ
DIN PERSPECTIVA UE
Alice Magdalena CHI ȚU (SOARE)
Doctorand
FISE Electrica Serv SA-SISE Electrica Transilvania Sud,
Adelina Roxana CHI ȚU
Doctorand
Europharm SA Bra șov
Rezumat. Piața serviciilor este locul în care nevo ile de consum pentru servicii apar
sub forma cererii (cump ărare) iar producerea acestora sub forma ofertei de servicii
(vânzare).
Serviciile au o importan ță crucială pentru pia ța internă comună a UE deoarece
acestea reprezint ă între 60%-70% din activitatea economic ă a UE și aproximativ acela și
procent fa ță de forța de munc ă ocupată a UE.
Principiul care guverneaz ă piața internă a serviciilor în cadrul UE denumit
generic “Principiul libert ății fundamentale”, este reglementat prin Tratatul Comunit ății
Europene, potrivit acestui principiu, organiza țiile cu sediul în un stat membru UE are
libertatea de a se stabili și furniza servicii pe teritoriul altor state membre.
În economia de pia ță, sfera de interven ții a statului e din ce în ce mai redus ă,
aceasta este esen ța unei economii de pia ță care se autoregleaz ă și funcționează prin
propriile reguli indiferent dac ă principalul obiectiv este for ța de munc ă sau serviciile
existente.
Cuvinte-cheie: piața serviciilor, Uniunea European ă, forța de munc ă, PIB.
Coduri REL: 9B, 12I, 13A, 20A.
Mult timp activitatea de serv icii nu a fost recunoscut
ă, serviciile fiind neglijate de
economiști și încadrate în sfera neproductiv ă, astfel c ă teoria economic ă a acordat prea
puțină atenție serviciilor determinanând o r ămânere în urm ă a teoriei și a clasific ărilor
conceptuale comparativ cu amploarea practic ă a serviciilor.
În societatea contemporan ă, a cărei evoluție este marcat ă de tendin țele de globalizare
a economiei și piețelor, performan țele în orice domeniu de activitate sunt determinate din
ce în ce mai mult de abordarea unei viziuni integratoare asupra fenomenelor economice și
sociale.
Astfel analiza pie ței privind serviciile a ar ătat ca numai serviciile pot crea locuri de
muncă în număr suficient pentru a rezolva sau limita problema șomajului. Sectorul ter țiar nu
este „îngr ădit” decât de reglement ări care sunt repuse în discu ție în cadrul procesului de
liberalizare a schimburilor interna ționale iar oferta de servicii diferen țiate și adaptate la
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
20
20cerere reprezint ă un element esen țial la competitivit ății întreprinderii, oricare ar fi domeniul
lor de activitate.
Rolul serviciilor în dez voltarea economico-social ă se referă la contribu ția lor în
cadrul cre șterii economice pe de o parte și la creșterea calit ății vieții pe de alt ă parte,rolul
serviciilor fiind în primul rând ilustrat prin contribu ția la procesul cre șterii economice. Se
poate afirma c ă serviciile sunt o consecin ță a dezvolt ării economice, influen țând la rândul
lor procesul cre șterii economice prin contribu ția pe care o aduc la divesificarea produc ției
materiale și la ridicarea nivelului de pregatire al for ței de munc ă.
Dezvoltarea și diversificare serviciilor depinde de cre șterea economic ă în general și de
producția bunurilor, în special, ele ap ărând ca o consecin ță a progresului economico-social.
Este cunoscut faptul c ă dezvoltarea economic ă și socială a impus apari ția unui mod
de viață specific civiliza ției industriale ce a determinat concentarea popula ției în zonele
urbane, modific ări înregisrtându-se și în structura pe profesii și atragerea femeilor în
activitatea economic ă cât și în modificarea structurii consumului popula ției.
Dat fiind faptul ca transporturile, come rtul si comunicatiile sunt considerate
principalele ramuri ale serviciilor, analiza ba lantei fortei de munca a anilor 2005, 2006 si
2007 a evidentiat faptul ca in in aceste sectoare se inregistreaza cresteri semnificative ale
populatiei active de la an la an, dar si o mentinere a proportiilor populatiei active de sex
feminin comparativ cu cea masculina din acelasi domeniu. Ramurile unde femeile au avut si
continua sa aiba un nivel scazut, in ocuparea cu forta de muca este cel al comunicatiilor si
transportului, la polul opus situandu-se serv iciile medicale, hoteluri si restaurante.
Aceste modificari au determinat la rândul lor apari ția și dezoltarea de servicii care
să satisfacă aceste noi solicit ări, contribiund la cre șterea calit ății vieții.
Calitatea vie ții este un concept complex, care vizeaz ă atât latura material ă a vieții
oamenilor cât și cea spiritual ă, calitatea rela țiilor umane, precum și perceperea subiectiv ă a
tuturor acestor elemente de c ătre individ.
Calitatea vie ții este greu de cuantificat cu ajutor ul unui singur indicator sintetic, de
aceea se utilizeaz ă mai mulți indicatori par țiali cum ar fi indicatori economici sau indicatori
socio-demografici.
Dintre indicatorii economici, PNB/loc este cel mai semnificativ, dar el reflect ă mai
ales latura cantitativ ă a bunăstării naționale.
Consumul de servicii este un element important al calit ății vieții, observandu-se
inca din trecut c ă, aveam situa ția în care cu cât veniturile familiilor au fost mai ridicate, cu
atât partea cheltuielilor pentru m ărfurile alimentare a fost mai mic ă, iar partea serviciilor
(considerate la acea vreme ca și cheltuieli accesorii) în consumul total al familiilor, a
crescut. În țările dezvoltate, puternic i ndustrializate unde se manifest ă economia de pia ță,
analiza coeficienților bugetari , adică a părții relative a cheltuielilor pentru bunuri și servicii
în consumul familiilor, arat ă tendința de creștere a ponderii cheltuielilor pentru servicii.
Putem aprecia c ă dezvoltarea serviciilor este dependent ă de dezvoltarea economico-
socială de ansamblu a unei țări, ea contribuind la aceast ă dezvoltare, dar fiind și un efect al ei.
Cercetarea leg ăturilor, interdependen țelor, ce exist ă între indicatorii care exprim ă
dezvoltarea economico-social ă de ansamblu și cei care exprim ă dezvoltarea serviciilor, se
poate face cu ajutorul coeficien ților de corela ție statistic ă si a coeficien ților de corela ție a
rangurilor Spearman și Kendall.
Daca luăm în considerare datele anilor 2005 si 2006 privind evolu ția PIB(x) și a
ponderii popula ției ocupate în servicii (y), se cerceteaz ă legătura între cei doi indicatori, cu
ajutorul coeficientului de corela ție statistic ă.
Anul x y xy x2 y2
2005 254.388,8 34,06 866.4482,5 64.713.661.565,44 1.160,08
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
21
212006 303.284,0 35,80 10.857.567,2 91.981.184.656,00 1.281,64
∑ 557.672,8 69,86 19.522.049,7 156.694.846.130,44 2.441,72
Înlocuim în formula coeficien ților de corela ție statistic ă r,
⇒ r = 85.077,6 / 85.111,35
⇒ r = 0,99
Deci între cei doi indicatori exist ă o legătură puternică și directă intrucat, daca r se
apropie de + 1, atunci leg ătura dintre cei doi indicatori este puternic ă și directă (în același sens).
Daca r se apropie de – 1 atunci indicatorul independent influen țează puternic și în
sens invers, indicatorul dependent, in timp ce daca r se apropie de 0, atunci leg ătura între cei
doi indicatori este considerata redus ă.
Se pune problema urmaririi intensitatii le gaturii dintre PIB / loc cum influen țează
în același sens ponderea PIB creat în domeniul serviciilor.
Nr.crt. Țara x
( euro) y
% r x r y d2
1 Germania 114,2 22,8 1 2 1
2 Cehia 81,4 17,2 2 3 1
3 Ungaria 65,7 23,4 3 1 4
4 Romania 39,5 13,8 4 5 1
5 Bulgaria 38,7 15,8 5 4 1
∑ 8
Pentru a calcula coeficientul de corela ție a rabgurilor Kendall, se ordoneaz ă datele
conținute în tabel, descresc ător, în func ție de rangul lui x ( 1 este rangul cel mai mare).
r x Țara x y r y Pi Qi
1 Germania 114,2 22,8 2 3 1
2 Cehia 81,4 17,2 3 2 1
3 Ungaria 65,7 23,4 1 2 0
4 Romania 39,5 13,8 5 0 1
5 Bulgaria 38,7 15,8 4 0 0
∑=7 ∑=3
∑−∑=
==n
1iin
1ii Q P S S = 7-3 deci S = 4
()1nnS2K−⋅⋅= K = 8 / 20 deci K = 0,4
Așadar rezultatele: 0,6 și 0,4 indic ă o legătură directă și destul de puternic ă între cei
doi indicatori, respectiv, m odificarea PIB / loc influen țează în același sens ponderea PIB
creat în domeniul serviciilor.
În toate situatiile statul intervine pentru a se putea asigura, cel putin partial, accesul
tuturor cetatenilor la aceste servicii. Modalita tile de interventie sunt foarte diferite.
Expresia serviciu de interes economic gene ral folosita în Uniunea Europeana (U.E),
priveste serviciile de natura economica, s ubordonate obligatiilor serviciilor publice în baza
interesului general.
Serviciile au o importan ță crucială pentru pia ța internă comună a UE, deoarece
acestea reprezint ă între 60% și 70% din activitatea economic ă a UE-25 și aproximativ
același procent din for ța de munc ă ocupată a UE-25.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
22
22Principiul care guverneaz ă piața internă a serviciilor a fost denumit generic
„principiul libert ății fundamentale” și a fost reglementat prin Tratatul Comunit ății Europene.
Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se
stabili și furniza servicii pe teritoriul altor state membre.
Unul din cele mai importante acte ale UE, directiva serviciilor, aprobata de
Parlamentul European in anul 2006 ce are ca obi ectiv facilitarea serviciilor trans-frontaliere,
prin inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii a serviciilor pe piata interna si
facilitarea, prestatorilor de servicii, stabilirea ac tivitatii profesionale in strainatate, intr-un
Stat Membru.
Principiul crucial „ al tarii de origine” a fost abandonat, in locul sau se afla o clauza care
are titlul „ libertatea de a furniza servicii” prin care se asigura servicii pe teritoriul tarii respective.
Printre serviciile acoperite de directiva, figureaza serviciile specifice intreprinderilor
(consiliere de management , servicii de publicitate) si servicii pentru consumatori.
Serviciile de interes economic general cum ar fi aprovizionarea cu gaze, apa, curent
electric, acestea sunt acoperite de dispozitiile referitoare la libertatea de stabilire.
Directiva nu afecteaza domenii deja reglementate si alte dispozitii legale ale uniunii,
unele profesii sunt acoperite de directiva, insa se subordoneaza mai degraba reglementarilor
sectoriale in vigoare.
O piedica in calea dezvoltarii serviciilor, pe ntru populatie in special, a fost legata de
nivelul redus al puterii de cumparare, intrucat la ora actuala multe tarife ale serviciilor sunt
inca mult mai mari decat posibilitatile medii pe care le are o familie care are ca prioritate acordarea celei mai mari parti a venitului pe alimente, imbracaminte, intretinere.
În economia de pia ță sfera interven ției statului este din ce în ce mai redus ă.
Previziunea modific ărilor structurale prin utilizarea lan țurilor lui Markov în analiza
cererii de servicii, permite analiza și previziunea evolu ției și structurii serviciilor pe termen scurt
(pentru anul n+1), în condi țiile în care se cunosc structurile acestora pe n ani anteriori.
Pentru a analiza și previziona modific ările structurale ale unui indicator (structura
populației ocupate pe sectoare ale economiei, structura cheltuielilor de consum, structura
contribuției sectoarelor la crearea PIB), se utilizeaz ă o serie de metode statistice: metoda
indicelui mediu de dinamic ă, metoda ritmului mediu, me toda trendului liniar, exponen țial
sau parabolic, dar și metoda lan țurilor lui Markov.
Structura cheltuielilor de consum ale gospod ăriilor din România a evoluat astfel:
Anul cheltuieli cu produsele
alimentare
(a) cheltuieli cu produsele.
nealimentare
(na) cheltuieli cu servicii
(s)
2004 49.6 27.6 22.8
2005 47.2 28.8 24
2006 46.4 29.7 24.9
Se doreste realizarea unei previziuni în structura cheltuielilor pe anul 2007
Calcularea matricelor de tranzi ție
Se calculeaz ă n-1 matrici de tranzi ție, unde n este num ărul de ani pentru care exist ă date.
Prima matrice de tranzi ție eviden țiază modificările în structura cheltuielilor de
consum în 2004 fa ță de 2005.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
23
23
A NA S 2004
A 49.6 – – 49.6
NA -2.4 28.8 1.2 27.6
S – – 22.8 22.8 2005 47.2 28.8 24 100
Din rezultatele ob ținute se eviden țiază faptul că ponderea cheltuielilor cu produsele
alimentare a sc ăzut în 2005 fa ță de 2004 cu 2,4%, iar ponderea cheltuielilor cu serviciile a
crescut în 2005 fa ță de 2004 cu 1,2% în timp ce cheltuielil cu produsele nealimentare care au
crescut cu 1,2%.
Matricea a doua
:
A NA S 2005
A 47.2 – – 47.2 NA -1.8 29.7 0.9 28.8
S – – 24 24
2006 45.4 29.7 24.9 100
În 2006 fa ță de 2005 ponderea cheltuielilor cu produsele alimentare a sc ăzut cu
1,8%, ponderea cheltuielilor cu serviciile a cr escut cu 0,9%, iar ponderea cheltuielilor cu
produsele nealimentare a crescut cu 0,9%.
Pentru a deveni un stat membru al Uniunii Europene, România a trebuit s ă
îndeplineasc ă criteriile de aderare stabilite la Copenhaga și să se alinieze la legisla ția și
politicile Uniunii Europene (ceea ce cunoast em sub denumirea de Aquis comunitar).
Negocierile de aderare au stabilit condi țiile în care Aquis-ul comunitar este aplicat în
România, înainte și după aderare (în toat ă perioada de tranzi ție stabilită în timpul negocierilor –
ceea ce semnific ă exceptarea temporara de la aplicarea anum itor exigente ale legislatiei europene)
și maniera în care România va participa la institu țiile și la bugetul Uniunii.
Piața unică european ă constă în circula ția liberă a populației, bunurilor, serviciilor și
a capitalului în țările membre ca și când ar circula într-o singur ă țară.
Crearea pie ței unice reprezint ă esența uniunii. Pia ța unica s-a realizat prin adoptarea
de către institu țiile UE si tarile membre a numeroase Directive prin care au fost eliminate
barierele tehnice, legale, birocratice, culturale și protecționiste ale statelor membre
și s-a
instituit comer țul liber și mișcarea liber ă în cadrul uniunii.
Potrivit Comisiei Europene, din 1993, pia ța unică a creat peste 2,5 milioane de
locuri de munc ă și a adus țărilor membre venituri suplimentare de peste 800 miliarde euro.
Eliminarea obstacolelor și deschiderea pie țelor naționale a condus la cre șterea competi ției
între firme în beneficul consumatorilor, care au o ofert ă mai mare de servicii la pre țuri mai
mici, pentru ca nu trebuie uitat ca serviciile sunt considerate ca fiind activitatile cele mai profitabile ale unei economii.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
24
24Bibliografie
Cetina Iuliana, “Marketing competitiv în domeniul serviciilor”, Editura Uranus , București,
2005
Cetina Iuliana, Raluca Brandabur, “Marketingul Serviciilor”, Editura Uranus , București,
2006
Ghibuțiu, “Globalizarea pie ței serviciilor”, în revista Tribuna economic ă nr. 1 -2/1995
Ioncica Maria, “Economia serviciilor – Teorie si practic ă” – Editia a III- a, rev ăzută si
adaugită, Editura Uranus , București, 2003
Ioncica Maria, “Economia serviciilor – Aplica ții”, Editura Uranus , București, 2004
Moșneanu Tatiana, “Pre țuri si concurent ă” , Editura Universitar ă, București, 2005
Olteanu Valerica, “Marketingul Serviciilor – Teorie si practic ă”, Editura Uranus , București,
1999
D. Patriche, “Pia ța rurală”, Editura Academiei Române , București, 1998, p. 164
Popescu Oana Cecilia, “Comunicarea in marketing”, Editura Uranus , București, 2006
Pryor Paul, “Marketingul serviciilor de construc ții”, Editura Codecs , București, 2005
Vranceanu Diana Maria, “Politici de pre ț”, Editura Uranus , București, 2006
Zaharia Marian, “Economia Serviciilor”, Editura Universitar ă, București, 2005
http://www.insse.ro
http://europa.eu.int/sca dplus/leg/en/s70002.htm
http://europa.eu.int/comm/intern al_market/services/index_en.htm
http://www.europa.eu.int/comm/internal _market/publicprocur ement/index_en.htm
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
25
25TENDIN ȚE ȘI PERSPECTIVE ÎN EVOLU ȚIA
ACTIVIT ĂȚII BANCARE EUROPENE
(CAZ SPECIAL: ROMÂNIA)
Magdalena R ĂDULESCU
Lector universitar doctor
Nicoleta DASC ĂLU
Asistent universitar doctor
Universitatea din Pite ști
Rezumat. După o perioad ă de tranziție în care sistemele bancare din țările Europei
Centrale și de Est au fost, în mare parte, restructurate și privatizate, în prezent se g ăsesc într-o
etapă nouă, caracterizat ă printr-o mai mare integrare cu sistemele bancare din țările europene
dezvoltate. Sistem ele financiare din țările Europei Centrale și de Est se bazeaz ă însă pe sectorul
bancar în m ăsură mai mare decât sistemele financiare din țările europene dezvoltate. Statisticile
efectuate înainte de primul val de aderare la Uniunea European ă au scos în eviden ță și o altă
deosebire esen țială, respectiv ponderea pe care capitalul str ăin o deținea în ansamb lul capitalului
bancar în țările Europei Centrale și de Est.
O tendin ță important ă la nivel interna țional o reprezint ă constituirea de
grupuri bancare. In ultimii ani, num ărul conglomeratelor financiare a crescut
semnificativ și în România, acestea îmbr ăcând forma grupurilor bancare, ce
cuprind, în principal, filiale bancare, societ ăți de valori mobiliare și societăți de
leasing. Avantajele concentr ării sunt foarte clare, deoarece este bine cunoscut faptul c ă,
în perioade de tranzi ție, băncile mici sunt foarte vulnerabile. Alături de concentrare, o
altă realitate a sistemului bancar românesc este segmentarea activit ății desfășurate de
societățile bancare, care s-a suprapus peste natura sau provenien ța capitalului social
bancar.
Coduri REL: 10B, 11B, 11C, 20E.
În trecut b ăncile din zona euro au fost principalii furnizori de servicii financiare pe
piețele naționale care erau fragmentate și protejate. Când barierele dintre pie țele naționale și locale
au dispărut băncile europene au realizat c ă regulile jocului se vor schimba, c ă noua realitate
implică noi presiuni. Institu țiile financiare au reac ționat în diverse moduri la aceste evolu ții ale
mediului concuren țial, în general marile institu ții repoziționându-se pe noua pia ță prin crearea de
noi activit ăți și sau prin extinderea lor pe plan geografic. Ele au sim țit astfel de la început nevoia
să-și mărească dimensiunile și stabilitatea pentru a face fa ță din ce în ce mai bine la competi ția
care există în domeniul serviciilor financiare la scar ă globală.
În prezent se observ ă că una dintre cele mai importante caracteristici ale activit ății
bancare este interna ționalizarea. Restructurarea sistemelor bancare din Europa Central ă și de
Est a creat premizele ca b ăncile străine să-și extindă activitatea în aceast ă parte a Europei.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
26
26Printre motivele care au determinat b ăncile străine să investeasc ă în zonă se numără menținerea
clientelei din țara de origine, dar și obținerea unor profituri importante ca urmare a
posibilităților de cre ștere pe care le prezint ă sistemelor bancare men ționate.
Pe lângă avantajele pe care le prezint ă dezvoltarea activit ății bancare europene și
intensificarea leg ăturilor dintre b ăncile situate în țări diferite, se ridic ă o serie de probleme
privind riscurile bancare și creșterea vulnerabilit ății sistemului bancar interna țional.
În acest proces global a fost inclus ă și România unde dup ă 2000 sistemul bancar a fost
supus unor ample restructur ări care au creat premisele ca b ăncile străine să efectueze și
investiții și în țara noastr ă.
Este binecunoscut faptul c ă la începutul tranzi ției către economia de pia ță, sistemele
bancare din țările Europei Centrale și de Est au suferit modific ări fundamentale. Sistemul
monobanc ă a fost desfiin țat și s-a instaurat sistemul bancar pe dou ă niveluri, format din banca
centrală, cu funcții specifice (în domeniul implement ării politicii monetare și de credit, emisiunii
monetare, supravegher ii, sistemului de pl ăți, monitoriz ării cursurilor valutare etc.) și bănci
comerciale. Cea mai mare parte a b ăncilor comerciale care s-au desprins din b ăncile centrale au fost
restructurate, recapitalizate și privatizate, iar multe b ănci private au primit autoriza ția de
funcționare. Însa din cauza faptului c ă, inițial, licența de funcționare a b ăncilor a fost acordat ă,
uneori, cu usurin ță, iar procesul de supraveghere a fost relaxat, au ap ărut o serie de crize bancare.
Ulterior, înt ărirea activit ății de supraveghere a b ăncilor comerciale, precum și procesul de
consolidare și lichidare a institu țiilor insolvabile au permis cresterea stabilit ății financiare.
După o perioad ă de tranziție în care sistemele bancare din țările Europei Centrale și de
Est au fost, în mare parte, restructurate și privatizate, în prezent se g ăsesc într-o etap ă nouă,
caracterizat ă printr-o mai mare integrare cu sistemele bancare din țările europene dezvoltate. Cu toate
acestea, sistemele bancare din aceste țări sunt înc ă puțin dezvoltate fa ță de sistemele bancare
din spațiul Europei Occidentale. În pl us, sistemele financiare din țările Europei Centrale și de Est se
bazează pe sectorul bancar în m ăsura mai mare decât sistemele financiare din țările europene
dezvoltate. Statisticile efectuate înainte de primul val de aderare la Uniunea European ă au scos în
evidență și o altă deosebire esen țială între sistemele bancare din țările Europei Centrale și de
Est aspirante la Uniunea European ă și sistemele bancare din țările Uniunii Europene, respectiv
ponderea pe care capitalul str ăin o deținea în ansamblul capitalului bancar. În țările aspirante la
Uniunea Europeana capitalul str ăin reprezenta, în medie, 65% din totalul capitalului bancar,
procent cu tendin țe de creștere având în vedere finalizare a proceselor de privatizare a b ăncilor
de stat. Mai mult chiar, în unele țări, sistemele bancare erau de ținute aproape în întregime de
capitalul str ăin. Dimpotriv ă, în țările din Uniunea Europeana, capitalul str ăin reprezenta doar
aproximativ 20% din capitalul bancar. Printr e factorii care au determinat ponderea redus ă a capitalului
străin în sistemele bancare din țările Uniunii Europene se num ără gradul redus de integrare a pie ței în
trecut, diferen țele existente în cultura bancar ă, precum și dorința împărtășită atât de autorit ăți, cât
și de bănci de a se p ăstra controlul pe plan na țional. Ca urmare, aderarea primelor țări din Europa
Centrală și de Est la Uniunea European ă a avut drept conseci ță modificarea structurii de ansamblu a
sistemului bancar din Uniunea European ă lărgită, în sensul cre șterii gradului de eterogenitate și
ponderii capitalului str ăin în ansamblul capitalului bancar.
Părerea general ă este că motivele care au determinat extinderea activit ății băncilor străine în
țările din Europa Central ă și de Est au fost acelea și ca în cazul firmelor multina ționale: costuri mai mici
față de produc ătorii locali sau produse și servicii care nu existau pe pia ța respectiv ă. La acestea se
adaugă și faptul că băncile străine și-au urmat clien ții din țara de origine care au învestit în
Europa Central ă și de Est. Având în vedere c ă procesele de restructurare a sistemelor bancare din
aceste țări au început dup ă 1990 (cu excep ția Ungariei, unde au început în 1987), b ăncile străine au
putut oferi produse și servicii care s-au diferen țiat de cele ale b ăncilor locale. Un alt factor care a
contribuit la intensificarea prezentei b ăncilor străine în regiune l-a constituit faptul ca în țările de
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
27
27origine posibilit ățile de cre ștere erau limitate, iar extinderea c ătre est a constituit o modalitate
eficientă de sporire a profiturilor.
Printre cele mai active b ănci străine prezente în regiune se num ără băncile austriece,
italiene și belgiene. Activitatea desf ășurată de băncile străine în Europa Centrala și de Est cuprinde
o gamă largă de produse și servicii bancare, cum ar fi: deservirea firmelor din țara de origine care
au investit în str ăinătate; acordarea de imprumuturi altor firme multina ționale și celor mai buni
clienți locali; activitatea bancar ă de investi ții; activități detailiste; consultan ță bancară.
Chiar dacă atitudinea fa ță de băncile străine a diferit de la o țară la alta sau de la o etap ă la
alta, totuși părerea general ă este ca, prin aportul de capital sau know-how-ul adus, băncile străine au
un rol foarte important în modernizarea sistemelor bancare din Europa Central ă și de Est, în
creșterea concuren ței și eficienței acestora. Pe lâng ă avantajele incontestabile ale implic ării
străine în domeniul bancar, exist ă și unele temeri concretizate în pierderea controlului asupra
sistemului bancar na țional și posibilitatea destabiliz ării acestuia, dependen ța băncilor străine față
de sediile centrale din țară de origine, îngreunarea pro cesului de supraveghere bancar ă,
concurarea b ăncilor locale cu mai pu țină experiență etc.
Dat fiind acest proces de regionalizare, tendin țele care se manifest ă în sistemul
financiar european î și pun amprenta și asupra evolu ției pieței bancare din România. Astfel,
așa cum pe plan european b ăncile mari vor s ă devină și mai mari, și în România este în plin ă
desfășurare un proces de con centrare, prin achizi ții și fuziuni, cea mai recent ă fiind cea
dintre HVB Bank România și Banca "Ion Țiriac". Concomitent, se înregistreaz ă o tendință
de specializare, ilustrat ă foarte bine în domeniul finan țării IMM-urilor de ProCredit Bank, în
domeniul locativ de b ăncile pentru locuin țe create de Raiffeisen Bank și HVB Bank, iar în
domeniul creditului pentru autoturisme de Porsche Bank.
De asemenea, conexiunea cu practicile bancare moderne, asigurat ă de băncile cu
capital str ăin, la care se adaug ă creșterea exigen ței clienților au condus la asimilarea rapid ă
și la dezvoltarea unor servicii care implic ă tehnologie avansat ă.
România a reu șit să depășească relativ rapid etapa cecurilor și a instrumentelor pe
suport hârtie și să se înscrie în etapa instrumentelor pr ocesate electronic, proces care în alte
țări a durat câteva decenii. Astfel, dincolo de cre șterea accelerat ă a numărului de utilizatori
și a volumului de opera țiuni derulate prin mijloace electronice de plat ă, care, în numai câ țiva
ani, au devenit din excep ție, regulă, în România câ știgă din ce în ce mai mult teren serviciile
de internet banking, în linie cu tendin țele de dezvoltare la nivel european și chiar global a
serviciilor de e-banking și e-finance.
O expresie a rolului tot mai important jucat de tehnologia informa țională în
dezvoltarea serviciilor bancare o constituie și modernizarea Sistemului Electronic de Pl ăți
(SEP) – de și cu o oarecare întârziere -, care perm ite, începând cu 2006, reducerea timpilor de
decontare, diminuarea costurilor cu comisioane le, interconectivitatea cu sistemul european
TARGET, precum și creșterea siguran ței sistemului.
Influența procesului de regionalizare se reflect ă și prin tendin ța de inovare a b ăncilor
autohtone, concretizat ă în diversificarea continu ă a gamei de produse oferite clien ților, fie prin
deschiderea de filiale cu un profil distinct (societ ăți de asigurare, de brokeraj, de leasing), fie prin
oferirea de produse noi (credit imobiliar, credit pentru vacan țe etc.).
La sfârșitul anului 2004, intermedierea bancar ă a fost de 17,5 la sut ă (față de 9,3 la
sută în 2000), în 2006, ea se situa la peste 20 la sut ă.
Media gradului de in termediere a celor 10 țări care au aderat la UE în 2004 a fost de
39 la sută și, probabil, c ă vor ajunge în momentul trecerii la euro la un nivel de intermediere
de circa 50 la sut ă. La acest nivel ar putea ajunge și România la momentul adopt ării euro.
Numărul de bănci din România anilor 2012-2014 (când se va adopta euro), acesta
va fi rezultanta unor procese complexe în car e, nu în ultimul rând, un rol important îl vor
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
28
28juca atât concuren ța pe piața bancară, cât și politica marilor actori de pe pia ță privând
dezvoltarea re țelelor lor teritoriale și a profilului de creditare. În viitor, calitatea serviciilor
oferite de sistemul bancar românesc va fi mai important ă decât num ărul de bănci.
În contextul interna ționalizării activității bancare, și implicit, ca urmare a cre șterii
concuren ței, este necesar ă acceptarea unei solu ții pentru consolidarea capitalului
băncilor mici, ale c ăror active nu dep ășesc 1% din activele sistemului bancar românesc.
Se apreciaz ă că, la un nivel total al activelor bancare de aproximativ 10 milioane dolari,
numărul băncilor din sistemul bancar românesc este mult prea mare, optimul fiind între 20
și 30. Totu și, soluția este nu s ă se micșoreze num ărul băncilor, ci s ă crească volumul
activelor acestora.
În viitor, solu ția optimă pe care managerii sistemului bancar românesc trebuie s ă o
adopte, în contextul integr ării economice în Uniunea European ă, o reprezint ă concentrarea
resurselor existente prin procese de fuziuni sau achizi ții, sau majorarea capitalurilor bancare, ca
urmare a atragerii în ac ționariat a unor investitori foarte puternici. Avantajele concentr ării sunt
foarte clare, deoarece este bine cunoscut faptul c ă, în perioade de tranzi ție, băncile mici sunt foarte
vulnerabile. Astfel, o banc ă mică nu dispune de banii necesari pentru a realiza o infrastructur ă care
să-i permită să ofere servicii financiare integrate pentru a- și stimula corespunz ător clientela, dar și
personalul și acționariatul acesteia. De asemenea, un alt element important îl reprezint ă și
portofoliu de clien ți, băncile mici, din cauza faptului c ă nu pot acorda credite de dimensiuni mari,
sunt silite s ă se adreseze întreprinderilor mici și mijlocii, care la rândul lor sunt expuse la șocurile
din economie. în acest context, necesitatea concentr ării bancare este vital ă, indiferent de modul
cum se realizeaz ă, prin majorarea capitalului soci al sau prin fuziunea sau achizi ția de către
investitori strategici.
Considerăm că toate băncile române ști vor trebui s ă aibă în vedere sporirea capitalului.
Din păcate, multe dintre institu țiile de profil de pe pia ța româneasc ă nu au un nume care s ă le facă
atractive în fa ța unor eventuali investitori. În fa ța concuren ței băncilor mari din Europa, ele se vor
stinge în lini ște. Anul acesta este considerat un reper pentru intensificarea competi ției în sistemul
bancar. Pentru început asist ăm la diversificarea produselor oferite clien ților, unde b ăncile străine
vor avea un rol important, iar mai târziu, dup ă integrare, procesul se va încheia, cel mai
probabil, cu reducerea num ărului de b ănci.
Constatăm ca achizi ția sau fuziunea sunt singurele solu ții pentru b ăncile
mici. Apreciem c ă băncile cu rating mai slab arat ă că nu au for ță financiar ă, iar in
viitor aceste ins tituții fie vor fuziona, fie vor fi preluate. La sfâr șitul anului 2005, nicio
bancă nu se califica în cea mai bun ă categorie de rating, dar cele mai multe b ănci,
reprezentând 78,2% din totalul activelor, erau cotate cu rating 2. În clasificarea BNR, o
pondere important ă, de 21,4% din active, se reg ăsește în băncile care au primit rating 3, în
timp ce penultimul calificativ acoper ă doar 0,4% din sistem. Începând cu 2002, nicio
bancă din România nu este încadrat ă în cea mai slab ă categorie – rating 5. Primele
cinci bănci cumulau, la finele lunii martie2006, aproape 58% din activele bancare și
60,5% din totalul creditelor.
Nu numai pia ța româneasc ă este marcat ă de fenomenul poten țialelor fuziuni bancare, cea
mai semnificativ ă fiind evident HVB-Banca Țiriac-Unicredit. La nivel european, chiar și greii se
regrupează pentru a se pozi ționa cât mai bine pe pia ță. Cine poate cump ăra nu stă pe gânduri și
amintim aici cazul Credit Agricole-Emporiki, cine nu, trateaz ă fuziuni. Cel mai recent eveniment
ni-l relevă piața italiană, unde, în încercarea de a deveni num ărul unu, b ăncile de pe locul doi și
trei își unesc eforturile sub un brand comun.
Pe plan na țional, ideea fuziunilor între b ăncile mici este agreat ă de acestea,
existând, la un moment dat, chiar și unele discu ții privind înfiin țarea Uniunii
băncilor mici din România, la baza acestei propuneri stând tendin ța de globalizare
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
29
29la nivel mondial. In concluzie, consolidarea sistemului bancar va continua, pe m ăsură
ce procesul ader ării la Uniunea European ă va avansa, integrarea european ă punând
băncile mari într-o pozi ție mai dificil ă, deoarece acestea vor trebui s ă facă față
competiției cu marile grupuri financiare europene. în ceea ce prive ște băncile mici, va fi
necesar ca acestea s ă fuzioneze sau s ă fie achizi ționate, putând chiar s ă falimenteze în
cazul în care nu se vor orienta spre o ni șă de piață cu o clientel ă foarte bine specializat ă.
Alături de concentrare, o alt ă realitate a sistemului bancar românesc este segmentarea
activității desfășurate de societ ățile bancare, care s-a suprapus peste natura sau provenien ța
capitalului social bancar. Astfel, b ăncile cu capital majoritar de stat au fost implicate, în special, în
finanțarea companiilor de stat și a sectorului public, finan țare care, datorit ă faptului c ă nu de puține
ori rata dobânzi a fost puternic negativ ă, a însemnat, practic, o subven ționare implicit ă a economiei
naționale. în mod similar, b ăncile cu capital privat au finan țat sectorul privat, iar b ăncile străine s-
au implicat, în principal, în finan țarea unor companii str ăine, de preferin ță de aceeași provenien ță
ca și banca mam ă.
De asemenea, în România sunt foarte actua le motivele care au stat la baza apari ției
instituțiilor de credit specializate în numeroase țări dezvoltate, aceste motive fiind legate,
în principal de: insuficienta ofert ă de fonduri din partea sectorului b ăncilor comerciale
pentru anumite opera țiuni; necesitatea de a asigura un canal de distribu ție pentru
creditul subven ționat; nevoia de a oferi o cale alternativ ă pentru a se dep ăși
dificultățile de acces la pia ța de capital pentru numero și agenți economici. Existen ța
acestor institu ții se justific ă prin ideea c ă, sectorul b ăncilor comerciale genereaz ă o
ofertă insuficient ă de fonduri pe termen mediu și lung, deoarece acesta se concentreaz ă
asupra segmentelor celor mai rentabile ale pie ței și care presupun riscuri relativ reduse.
Astfel, apari ția instituțiilor de credit specializate este util ă pentru finan țarea acelor
investiții care, prin natur ă, volum sau scaden ță nu pot fi finan țate într-o m ăsură satisfăcătoare de
restul sectorului bancar. Totodat ă, acestea vor trebui s ă funcționeze pe principiul subsidiarit ății și
complementarit ății cu sistemul bancar, pentru a se evita distorsionarea competi ției și pentru a
sprijini dezvoltarea b ăncilor comerciale cu care vor colabora în distribuirea de resurse financiare.
De asemenea, pentru a- și îndeplini cu succes misiunea de interes public, institu țiile de credit
specializate vor trebui s ă se bucure de autonomie decizional ă și să acționeze independent de stat.
Existența băncilor specializate este de natur ă să îmbunătățească calitativ
sistemul bancar, iar un domeniu important în care b ăncile specializate ar avea un câmp
larg de ac țiune este atragerea de economii. O form ă a băncilor specializate este
reprezentat ă de Casele de Economii pentru Construc ții existente în Germania, aceste
instituții punând la dispozi ția clienților produse specifice. Acest tip de institu ții ar
trebui să apară și în sistemul bancar românesc în condi țiile în care Agen ția Națională de
Locuințe prevede introducerea sistemului de economisire și creditare în sistem colectiv, în
scopul solu ționării problemei locuin țelor. Un alt tip de institu ție specializat ă care nu
există încă în România, b ăncile ipotecare, au create toate condi țiile pentru apari ție,
datorită existenței legii pentru reglementarea creditului ipotecar și ponderii sc ăzute a
unor astfel de opera țiuni în portofoliile b ăncilor actuale.
O tendin ță important ă la nivel interna țional o reprezint ă constituirea de
grupuri bancare. In ultimii ani, num ărul conglomeratelor financiare a crescut
semnificativ și în România, acestea îmbr ăcând forma grupurilor bancare, ce
cuprind, în principal, filiale bancare, societ ăți de valori mobiliare și societăți de
leasing. Structura acestor conglomerate este influen țată de cadrul de reglementare
existent ce nu permite b ăncilor să opereze direct pe pia ța de capital. Totodat ă, legislația
bancară prevede c ă operațiunile de leasing financiar vor fi desf ășurate de b ănci prin
societăți distincte, constituite în acest scop. Prin urmare, marile b ănci comerciale și-au
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
30
30înființat societăți de valori mobiliare pentru a putea opera indirect pe pie țele de valori
mobiliare și sunt acționari principali la o serie de firme de leasing.
Câteva b ănci române ști dețin participa ții și în societ ăți autohtone de
asigurări, legăturile de proprietate între industria bancar ă și cea a asigur ărilor nefiind
însă puternice, întrucât legisla ția româneasc ă nu permite participa ții ale băncilor mai
mari de 20% din capitalul unei societ ăți de asigur ări. Pentru a permite o mai bun ă
monitorizare a activit ății conglomeratelor financiare , colaborarea între autorit ățile
sectoriale de supraveghere a fost înt ărită în ultimul timp. În acest sens, în octombrie
2001, a fost semnat un Memorandum de în țelegere între Banca Na țională a României și
Comisia Na țională a Valorilor Mobiliare. Un document similar a fost încheiat în
cursul lunii februarie 2002 între autoritatea de supraveghere bancar ă (Banca
Națională a României) și Comisia de Supraveghere a Asigur ărilor.
Deși structura sistemului bancar române sc înainte de 1990 a fost în mare
măsură similară cu cea a celorlalte economii din Europa Central ă și de Est, totu și, în
anumite privin țe a fost mai rigid ă și a avut un rol pasiv în economie. Dup ă 1990, de și
afectat de falimentul câtorva b ănci private, sistemul bancar românesc a avut o bun ă
evoluție, presta ția Băncii Naționale influen țând hotărâtor atât b ăncile comerciale cât și
evoluția economiei în ansamblu.
Implicarea capitalului str ăin în sistemul bancar românesc, reprezint ă, în opinia
noastră, una dintre cele cele mai puternice tendin țe care va afecta activitatea b ăncilor
comerciale sub toate formele sale. Caracterul global al activit ății bancare din România
poate fi analizat la modul cel mai simplu, dar și cel mai elocvent în acela și timp, prin
pătrunderea efectiv ă a băncilor str ăine în România. Prin aceast ă pătrundere efectiv ă
înțelegem intrarea și creșterea (fie organic ă sau prin prelu ări, achizi ții sau fuziuni,
fie în forma subsidiarelor sau a sucursalelor) prezen ței și implicării băncilor
multinaționale în România. Acest proces s-a realizat pe fondul liberaliz ării economice și
politice de dup ă 1989 în România și în contextul mai general al expansiunii b ăncilor
străine în Europa Central ă și de Est.
România este deja una dintre țările cu cea mai mare domina ție a băncilor străine în
sistemul bancar (88% din active, dup ă privatizarea BCR, iar dup ă privatizarea CEC
activele bancare controlate de str ăini vor dep ăși 92%). Aceasta nu înseamn ă că
băncile străine trebuie considerat neap ărat mai bune, dat ă fiind și eterogenitatea lor.
Pe piața româneasc ă sunt prezente și bănci multina ționale de prestigiu, dar și foarte multe
bănci regionale. Criteriile de selec ție trebuie s ă fie și vor fi cele strict de performan ță,
indiferent de natura capitalului, autohton sau str ăin. Am putea spune chiar, dac ă
afirmația nu pare hazardat ă, că sistemul bancar românesc ar fi ajuns dominat de b ăncile
străine chiar și prin dezvoltarea organic ă a acestora, în lipsa privatiz ărilor. O simpl ă privire
a evoluției cotelor de pia ță ale principalelor b ănci doar în ultimii 7 ani (1998-2005) arat ă
că, de exemplu, BCR (inclusiv Bancorex) a pierdut în ace ști ani 40% din cota sa de
piață (dacă în 1998 avea, împreun ă cu Bancorex, 41,4% din activele sistemului bancar,
în 2005 ajunsese la 25,7%). Cotele de pia ță pierdute de BCR și de alte b ănci (CEC) au fost
trecute în special în contul b ăncilor multina ționale care s-au dezvoltat de la zero și al
celor privatizate prin investitori strategici (BRD-GSG). Unele b ănci privatizate
(Raiffeisen, Bancpost) nu au ob ținut, totuși, performan țe la fel de notabile ca BRD-GSG.
Putem spune c ă simpla existen ță a unor b ănci străine nu asigur ă d e l a s i n e
performan ța și stabilitatea sistemului, respectiv capacitatea sistemului financiar de a
aloca eficient resursele economice, de a gestiona riscurile financiare și de a face fa ță
șocurilor sistemice pe baz ă durabilă; uneori, chiar dimpotriv ă. Rolul fundamental în
asigurarea stabilit ății sistemului bancar revine B ăncii Naționale.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
31
31Una dintre direc țiile prioritare de ac țiune pentru banca central ă, așa cum
spuneam anterior, prive ște armonizarea cu cadrul legal, institu țional și de supraveghere
al Uniunii Europene, spa țiu caracterizat prin larga liberalizare a circula ției mărfurilor,
serviciilor, capitalului și (mai pu țin) forței de munc ă. Aplicarea cu succes a
reglement ărilor europene depinde de existen ța unor condi ții prealabile stabilite de
Comitetul de la Basel și care au o mare relevan ță și pentru cazul României: politici
macroeconomice s ănătoase și durabile; infrastructura public ă dezvoltat ă; disciplina de
piață eficace; proceduri corespunz ătoare pentru rezolvarea eficient ă a problemelor
băncilor; mecanisme de protec ție sistemic ă.
Armonizarea standardelor și corelarea lor cu cele cuprinse în Acordul Basel
II (Directiva nr. 12 din 2000, revizuit ă și actualizat ă) vor conduce, pe de o parte, la
asigurarea unui cadru mai flexib il pentru stabilirea cerin țelor de adecvare a capitalului,
în funcție de profilul de risc al institu țiilor de credit, iar pe de alt ă parte, la crearea
premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar. Reglement ările cuprinse în cei trei
piloni ai Acordului Basel II privesc tocmai aceste cerin țe legate de capitalurile necesare
pentru acoperirea riscurilor principale (riscul de credit, de pia ță și operațional), de
supravegherea adecv ării capitalului și întărirea disciplinei de pia ță. De asemenea,
îmbunătățirea sistemului de supraveghere mai presupune îmbun ătățirea sistemelor de
control intern ale b ăncilor, reglementarea expunerilor mari și a expunerilor fa ță de
persoanele aflate în rela ție special ă cu băncile, supravegherea pe baze consolidate, în
contextul în care majoritatea b ăncilor sunt membre ale unor conglomerate financiare.
Cu atât mai mult în condi țiile unui sistem bancar dominat de b ănci străine,
implicarea b ăncii centrale în monitorizarea, analiza și evaluarea sistemelor financiare
naționale și a principalelor pie țe interna ționale și eficien ța aceste interven ții sunt
determinante pentru stabilitatea sistemului.
În fine, s ă nu uităm că băncile străine au mai mult ă libertate de mi șcare în
afara grani țelor țării, iar o serie de m ăsuri luate de banca central ă se pot dovedi
ineficiente. Un exemplu foarte recent în acest sens îl furnizeaz ă restricțiile impuse de
Banca Na țională asupra creditelor în valut ă, care reprezint ă în prezent unul dintre
riscurile cele mai mari din sistemul bancar în prezent. într-adev ăr, în urma acestor
restricții, marile b ănci aparținând unor grupuri externe au continuat s ă acorde credite în
valută, externalizând o parte a acestora prin înregistrarea lor în bilan țurile băncilor
mamă sau ale altor b ănci „surori" din grup. De aceste avantaje compe titive celelalte
bănci române ști, puține ca num ăr de altfel, nu s-au putut bucura.
Este unanim recunoscut faptul c ă piața bancară din România are un poten țial
de dezvoltare ridicat generat de gradul de intermediere financiar ă încă scăzut și nivelul
redus de îndatorare a popula ției ceea ce face din pia ța bancară româneasc ă o țintă deosebit
de atractiv ă pentru marile b ănci străine.
In opinia noastr ă, integrarea european ă va reorienta activitatea și
managementul marilor b ănci române ști, deoarece acestea vor trebui s ă facă față
competiției cu marile grupuri financ iare europene. In ceea ce prive ște băncile mici, va fi
necesar ca acestea s ă fuzioneze sau s ă fie achizi ționate, putând chiar s ă falimenteze în
cazul în care nu se vor orienta spre o ni șă de piață cu o clientel ă foarte bine specializat ă.
Urmare a cre șterii concuren ței, este deci necesar ă găsirea unei solu ții
pentru consolidarea capitalului b ăncilor mici, ale c ăror active nu dep ășesc 1% din activele
sistemului bancar românesc. Se apreciaz ă că, la un nivel total al activelor
bancare la nivelul trimestrului IV al anul ui 2006 de aproximativ 51.467,8 milioane euro,
numărul băncilor din sistemul bancar românesc este mult prea mare.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
32
32Situația activelor primelor 10 b ănci comerciale în total sistem bancar
românesc pentru 2006
Tabelul 1
Banca Active (%) Banca Active (%)
l.BCR 25,90 6. Banc post 4,42
2. BRD 16,10 7. ING 4,15
3. Raiffeisen 7,94 8. Alpha Bank 4,10
4. HVB Tiriac 5,07 9. CEC 4,04
5. Banca Transilvania 4,64 10. ABN Amro 3,02
Total primele 5 59,2 Total primele 10 78,93
Sursa: prelucrare dup ă informațiile furnizate de Ziarul Financiar nr. 2060 din 29.01.2007
În acest context, necesitatea concentr ării bancare este vital ă, indiferent de
modul cum se realizeaz ă, prin majorarea capitalului social sau prin fuziunea sau
achiziția de către investitori strategici. Acceptarea acestei idei este demonstrat ă și de
propunerile f ăcute de managerii unor b ănci din România privind majorarea capitalului
social, sintetizate în tabelul urm ător:
Bănci care au anun țat majorarea capitalului social în anul 2007
Tabelul 2
Banca Cota de pia ță
în 2006 Suma cu care se
majorează
capitalul social Acționarul majoritar
Mindbank (ATEbank) 0,19 68,17 mii. Iei Agricultural Bank of Greece (ATE Bank)
Volksbank România 2,67 112 mii. lei Volksbank International AG
Pireus Bank 1,10 50 mii. euro Piracus Bank Group
Banca Carpatica 0,93 23,08 mii. lei –
Bank Leumi 0,33 1,8 mii. lei Bank Leumi Israel
Banca Transilvania 4,64 217,7 mii. lei –
Sursa: prelucrare dup ă informațiile furnizate de Ziarul Financiar în perioada ianuar ie – aprilie 2007
Concuren ța acerbă și intrarea pe pia ță a unor b ănci străine puternice oblig ă
băncile mici și nu numai pe acestea s ă găsească sursele de finan țare pentru sus ținerea unor
planuri de investi ții majore pentru dezvoltatea sistemelor IT, înfin țarea de subsidiare
(asigurări, leasing, microcredit, factoring) dar și pentru extinderea re țelei.
Ca și în cazul multora dintre sistemele bancare europene și în România asist ăm la
un proces de reducere continu ă a marjelor de dobând ă datorată competi ției bancare.
Băncile străine intrate în sistemul bancar românesc în urma proceselor de achizi ții
promoveaz ă strategii agresive de cre ștere a cotelor de pia ță lansând tehnologii moderne
cum ar fi banca la domiciliu cu servicii prin telefon sau internet banking. Celelalte b ănci
sunt obligate s ă intre în aceast ă competi ție făcând eforturi financiare considerabile
încercând s ă-și păstreze cota de pia ță și clienții cei mai profitabili.
Dezvoltarea conceptului b ăncii de la distan ță (internet banking) va fi, în
opinia noastr ă, una dintre tendin țele cu cel mai mare impact asupra evolu ției
sistemului bancar privat, opinie sus ținută și de evolu țiile înregistrate în urm ă cu câțiva
ani în majoritatea țărilor Uniunii Europene și în special în Marea Britanie și Irlanda.
Diversificarea produselor și serviciilor bancare atât pentru clientela corporatist ă cât
și pentru persoane fizice dar și pentru stat și colectivit ăți locale, generalizarea utiliz ării
în tranzac țiile bancare a tehnologiilor IT și a rețelelor informatice complexe, reducerea
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
33
33în continuare a pre țului creditului și dezvoltarea creditului de consum și a creditului
ipotecar reprezint ă, în opinia noastr ă, principalele tendin țe dar și provocări pentru b ăncile
românești aflate în procesul de integrar e în sistemul bancar european.
Când este vorba despre sistemul bancar ro mânesc, restructurarea acestuia trebuie s ă
aibă în vedere previziunile referitoare la evolu ția economiei pe ansamblu, precum și
nivelurile posibil de atins pentru anumite perioade.
Sistemul bancar românesc, mult avansat în opinia noastr ă pe calea reformei, are
rolul de asigurare a circula ției sănătoase a banilor în economie, de implementare în practic ă a
reglement ărilor și măsurilor de politic ă monetar ă și de realizare a condi țiilor necesare
reluării procesului de cre ștere economic ă a țării.
Aflată, datorită conjuncturii actuale și în circumstan țele modific ărilor de substan ță ce
se desfășoară în economia continental ă și mondială, în centrul politicilor de restructurare și de
dezvoltare economic ă, funcționarea eficient ă, pe baze moderne, a sistemului bancar din
România reprezint ă una din condi țiile fundamentale ale st rategiei de aderare a țării noastre la
standardele Uniunii Europene.
Bibliografie
Basno, C. și Dardac, N., „Integrarea monetar-bancar ă european ă”, Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București, 2001.
Dăianu, Dăianu, „Globalizarea; între elogii și respingere” , în: Dăianu, D. și Vrânceanu, R.,
„România și Uniunea European ă", Editura Polirom, Ia și, 2002
Iordan, Marioara, Iordache, Floarea și Chilian, Mihaela, „Sistemul bancar românesc în
perioada 1990-2003: restructurare în contextul integr ării europene” , Institutul de
Prognoză Economic ă, București, 2005
Spiridon, M., Bichi, C. și Drăgulin, I., „Sistemul bancar; dinamica reformei, sl ăbiciuni și
provocări”, CEROPE, 2002, vvww.cerope.ro/workingp.aspx
Spulbăr, C, Nanu, R., Berceanu, O., „Sisteme bancare comparate” , Editura Sitech,
Craiova, 2005.
Spulbăr, Cristi, „Muta ții în strategia bancar ă impuse de globalizare” , Revista Finan țe Bănci
Asigurări, nr. 3/2005.
Spulbăr, Cristi „Muta ții în evolu ția sistemelor bancare aflate în tranzi ție”, Analele
Universității din Craiova, Seria Științe Economice , nr. 34, vol. 3, 2006.
Stoica, Ovidiu (coord.), „Efecte ale integr ării europene asupra sistemului bancar
românesc ”, Editura Universit ății Al. I. Cuza, Ia și, 2005.
*** „Consolidation and diversificati on in the euro area banking sector ”, Banca Central ă
European ă, Buletin lunar, mai 2005 .
*** „EU Banking Structures ”, Banca Central ă European ă, Buletin lunar,
octombrie 2005 .
*** „Report on EU Banking Structures ”, Banca Central ă European ă, octombrie
2005.
http://www.bnro.ro
http://www.bis.org
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
34
34ROMÂNIA ȘI DILEMA: ARMONIZARE FISCAL Ă
SAU COMPETI ȚIE FISCAL Ă
ÎN UNIUNEA EUROPEAN Ă
Daniela PÎRVU
Lector universitar doctor
Cristina VOICU OLTEANU
Doctorand
Universitatea din Pite ști
Rezumat: Interdependen țele dintre state și importan ța legăturilor dintre ele au
crescut și s-au extins într-o modalitate f ără precedent în istorie. În contextul globaliz ării,
mobilitatea factorilor de produc ție poate genera presiuni asupra guvernelor de a reduce
fiscalitatea astfel încât țările lor să ramână atractive.
Reducerea cotelor de impunere în multe țări membre ale Uniunii Europene, în
ultimii ani, pare s ă constituie un suport pentru ipoteza competi ției dintre state. Politica
fiscală rămâne unul dintre instrumentele aflate la dispozi ția guvernelor în efortul lor de a
influența propriile economii. Pentru a- și păstra economiile atractive, multe dintre noile
state membre au recurs la reducerea cotelor de impunere. Statele vestice se tem de faptul c ă
această reducere va atrage companiile care vor lua cu ele locuri de munc ă și investitții.
Aceste țări au propus o armonizare a fiscalit ății, în special o armonizare a sistemelor de
impunere a societ ăților de capital.
Reforma fiscal ă în România (2005) a fost prezentat ă inițial ca relaxarea fiscal ă
necesară susținerii întreprinz ătorilor priva ți, atragerii investi țiilor străine și stimulării
liberei ini țiative, ceea ce ar trebui s ă conducă la consolidarea și dezvoltarea economiei de
piață în România, una dintre principalele cerin țe impuse României în procesul de aderare
la Uniunea European ă.
Cuvinte cheie : globalizare; competi ție fiscală; armonizare fiscal ă
Coduri REL: 3D, 8K, 13A
1. Controverse privind concuren ța fiscală
Globalizarea economiei mondiale, progresul realizat în liberalizarea come țului și
expansiunea fluxurilor de capital au f ăcut mai facil ă mișcarea bunurilor, serviciilor, for ței de
muncă și capitalurilor peste grani țele naturale. Ca o consecin ță, contribuabilii au mai multe
posibilități de a evita impunerea ridicat ă dintr-o țară prin mutarea sursei impunerii în țări cu
niveluri ale fiscalit ății mai reduse, astfel încât oportunit ățile de cre ștere economic ă se mută
dintr-o țară în alta. Concuren ța fiscală apare în momentul în care guvernele sunt încurajate
să diminueze sarcinile fiscale în scopul atragerii investi țiilor străine directe, a investi țiilor
financiare sau pentru realizarea altor obiective ale politicii lor economice.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
35
35Impunerea veniturilor creaz ă mari dificult ăți într-o economie deschis ă, din moment
ce există o competi ție mondial ă în atragerea investi țiilor. Astfel, cele mai multe state au
început reforma politicilor lor fiscale pentru a- și îmbunătății competitivitatea pe plan
internațional. Trebuie men țional, îns ă, că sarcina fiscal ă nu reprezint ă decât o parte din
formula complex ă care descrie competitivitatea na țională, alături de costul for ței de munc ă,
flexibilitatea acesteia, nivelul preg ătirii profesionale, stabilitatea politic ă și legislativ ă etc.
În condițiile elimin ării barierelor în calea mi șcării libere a capitalurilor și forței de
muncă, Uniunea European ă ilustrează cel mai bine rolul competi ției prin taxe. Un exemplu
concret îl reprezint ă Irlanda. Din cea mai s ăracă țară a Comunit ății în momentul ader ării, în
anul 1972, Irlanda a devenit una dintre cele ma i bogate în numai trei decenii. În mod evident
unul din principalii factori care au determinat aceasta evolu ție l-a constituit apartenen ța la
Uniunea European ă și sprijinul însemnat pe care l-a pr imit de-a lungul timpului. Spre
deosebire de state (Grecia, Portugalia, Spania) care pe parcursul aceleia și perioade și în
condiții similare nu au înregistrat acelea și niveluri ale prosperit ății (vezi tabel nr. 1), Irlanda
a optat pentru o politic ă fiscală prietenoas ă, practicând cele mai reduse cote ale impozitelor
pe veniturile companiilor din Uniunea European ă, reușind să atragă un volum important de
investiții străine, în timp ce necesarul de infrastructur ă a fost finan țat din fonduri europene.
După aderarea țărilor din centru și estul Europei la Uniunea European ă scenariul s-a
repetat. Astfel, în condi țiile desfiin țării avantajelor fiscale pentru investitorii str ăini, noile
state membre au fost obligate s ă recurgă la reducerea nivelurilor de impunere atât pentru
investitorii str ăini, cât și pentru cei autohtoni reu șind să-și păstreze economiile atractive.
Contribuabilii ne ți la bugetul Uniunii Europene (Germania, Fran ța, Italia) au luat
poziție în fața acestei situa ții, considerând c ă noile membre trebuie s ă își mărească taxele
pentru a nu face o concuren ță neloială țărilor cu taxe mai mari. De asemenea, țările cu un
regim fiscal generos au devenit ținte ale atacurilor unor organiza ții internaționale precum
Fondul Monetar Interna țional sau Organiza ția pentru Cooperare și Dezvoltare Economic ă. În
concepția acestor organiza ții competi ția fiscală dintre state v-a genera implica ții negative
serioase în distribu ția veniturilor și posibilitatea finan țării cheltuielilor socio-culturale. În
aceste condi ții, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și pe plan interna țional se pune tot mai
frecvent problema încheierii unor acorduri multilaterale pentru evitarea apari ției
fenomenului de dumping fiscal.
În 1996, mini ștri de finan țe ale statelor membre au cerut Organiza ției pentru
Cooperare și Dezvoltare Economic ă să elaboreze un plan de m ăsuri pentru limitarea
distorsiunilor provocate de competi ția fiscală neloială în deciziile de investi ții și de finan țare
ca o consecin ță a nivelurilor fiscale na ționale. Acest Raport a fost aprobat la 19 aprilie 1998
de Consiliul OCDE, care a adoptat o Recomandare pentru guvernele țărilor membre.
Problematica ridicat ă în cadrul OCDE a fost preluat ă și de Grupul țărilor G7 la
Summit-ul de la Lyon din 1996. A cestea au concluzionat faptul c ă mondializarea creeaz ă
noi probleme în domeniul fiscal. Dezvoltarea facilit ăților fiscale destinate atragerii
investițiilor pot produce o concuren ță fiscală neloială între state, antrenând un risc al
schimburilor și investițiilor și ducând dup ă un timp la divergen țe fiscale interna ționale. Mai
mult, acest aspect poate prejudicia echitatea și neutralitatea regimurilor fiscale și poate
afecta atât dezvoltarea economiei mondiale, cât și încrederea contribuabililor. Astfel,
raportul a recunoscut limitele de responsabilitate unilateral ă și bilateral ă provocate de
problema practicilor fiscale neloiale, care sunt – în esen ță – multilaterale, în contextul
mondializ ării, ceea ce presupune liberalizarea progresiv ă a schimburilor economice și al
investițiilor transna ționale, cel mai puternic motor al cre șterii economice și al progresului
nivelului vie ții. Pe de alt ă parte, și Uniunea European ă a întreprins o serie de ac țiuni în
sensul evit ării concuren ței fiscale neloiale. În decembrie 1997, Consiliul Europei a adoptat
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
36
36un set de m ăsuri destinat evit ării acestui fenomen, ceea ce a contribuit la atenuarea
distorsiunilor pe pia ța unică, la evitarea pierderilor provocate de diferitele „re țete" fiscale și
a permis stabilirea unor strategii fiscale mult mai favorabile. La ședința Consiliului pentru
Economie și Finanțe (ECOFIN) din 01.12.1997 Mini ștrii finanțelor ai Statelor Membre au
convenit în unanimitate asupra unui Pachet fiscal pentru combaterea concuren ței fiscale
neloiale , care includea codul de conduit ă privind impozitarea afacerilor, elementele cheie
ale impozit ării dobînzilor și acordul de principiu cu privire la necesitatea elimin ării
impozitelor asupra pl ăților transfrontaliere de dobînzi și redevențe între companii.
Tabelul 1
Dezvoltarea economica a Irlandei, comparat ie intre cele mai sarace patru tari din
Uniunea Europeana (in functie de produsul intern brut – 100% este media U.E.)
1983 1993 1995 1997
Irlanda 64% 80% 90% 100%
Portugalia 55% 69% 70% 70,7%
Spania 71% 78% 76% 77%
Grecia 62% 65% 64% 64%
Sursa datelor: Eurostat
2. Armonizarea fiscal ă în Uniunea European ă
Obiectivul principal al tratatului CEE îl constituie crearea în cadrul unei uniuni
economice a pie ței comune în cadrul c ăreia domin ă concuren ța loială și ale cărei
caracteristici sunt similare cu cele ale unei pie țe naționale. Procesul armoniz ării impozitelor
indirecte în cadrul Comunit ății, potrivit Art. 99 al Tratatul ui, cuprinde mai precis acele
măsuri care sunt necesare pentru garantarea cre ării și funcționării Piețe Interne, prin
prevenirea distorsion ării concuren ței și desființării obstacolelor din calea liberei circula ții a
bunurilor și serviciilor.
Primul pas pentru realizarea acestui obiectiv a a fost ini țiat în anul 1967, prin
înlocuirea impozitelor cumulative în cascad ă aplicate pân ă atunci de Statele Membre cu o
taxă pe valoarea ad ăugată, necumulativ ă, care se aplic ă în toate stadiile produc ției și
comercializ ării. Astfel, a fost introdus ă o taxă generală d e c o n s u m a ție în toate Statele
Membre, care s-a bazat pe principiul c ă taxa pentru bunuri și servicii este direct
proporțională cu prețul, indiferent de num ărul tranzac țiilor care au avut loc în procesul de
producție și de distribuire înainte de faza în care taxa a fost perceput ă. Al doilea pas a fost
abolirea controlului fiscal la frontierele interne ale Comunit ății .
Procesul de armonizare fiscal ă în Uniunea European ă a început din anul 1996 când
Comisia European ă a prezentat un program de ac țiuni în vederea urgent ării trecerii de la
sistemul de tranzi ție a TVA c ătre un sistem comun definitiv. Acest program con ținea cinci
faze referitoare la principiile generale ale TVA (obiectul impozit ării, cota impozitelor,
definiția persoanei impozabile, excep țiile, aproximarea ratelor etc.), locul impozit ării, adică
principiul impozit ării la locul de origine (scopul teritorial al TVA, locul impozit ării și
controlul exercitat asupra persoanelor impozabile), m ăsurile pentru asigurarea tranzi ției la
sistemul definitiv, men ținerea schemelor speciale și procedura repartiz ării veniturilor fiscale
între Statele Membre. Cu toate c ă ideea trecerii la sistemul definitiv a TVA, bazat pe
principiul impozit ării în țara de origine a bunurilor și serviciilor este o prioritate strategic ă a
Comunității, s-a dovedit a fi foarte dificil de a g ăsi consens între Statele Membre în aceast ă
privință. Din aceast ă cauză Comisia a propus la 14.06.2000 o nou ă Strategie pentru
asigurarea unei oper ări mai eficiente a sistemului TVA în pia ța comună (IP/00/615) . Prin
această strategie, recunoscîndu-se imposibilitatea trecerii în scurt timp la sistemul comun
definitiv al TVA, se identific ă principalele activit ăți ce urmeaz ă a fi întreprinse în vederea
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
37
37eficientizării sistemului existent: m ărirea veniturilor fiscale prin îmbun ătățirea controlului și
cooperării administrative dintre autorit ăți, combaterea fraudei, stabilirea ratei minime
standard a TVA; mic șorarea costurilor de administrare pentru subiec ții impozabili și
simplificarea procedurilor de plat ă, evidență și restituire a TVA, stabilirea aranjamentelor
speciale pentru unele categorii de bunuri și servicii etc. Un sistemul comunitar privind
accizele a fost introdus pe data de 1.01. 1993, ca parte a cre ării Pieței Interne. Bunurile
înglobate de sistemul comunitar al accizelor sunt: uleiurile minerale, produsele pe baz ă de
tutun și cele alcoolice. Legisla ția comunitar ă definește acele produse, pentru care pot fi
percepute accizele împreun ă cu un sistem minim de rate pentru fiecare grup de produse.
Statele Membre pot men ține sau introduce accize cu privir e la alte produse, cu condi ția ca
ele să nu presupun ă formalități legate de trecerea frontierelor interne ale Comunit ății și în
condițiile obliga țiilor conforme cu Tratatul. Potrivit legisla ției Comunitare privind accizele,
bunurile sunt impozabile când sunt produse în Co munitate sau importate în Comunitate din
terțe țări, dar taxa trebuie pl ătită numai când bunurile sunt puse în circula ție pentru consum.
Astfel, accizele sunt pl ătite Statului Membru, în care bunurile sunt consumate și la ratele
care se aplic ă în acel Stat Membru.
În ceea ce prive ște accizele, principalele m ăsuri întreprinse dup ă 1995 au privit
apropierea continu ă a structurii și ratelor accizelor în Statele Membre, precum și perfecționarea
controlului fiscal în vederea aplic ării accizelor și asistenței mutuale a autorit ăților fiscale. La
14.03.2001 Comisia European ă a prezentat propunerea pentru Directiva privind modificarea
Directivei 92/79/EEC, Directivei 92/80/EEC și Directivei 95/59/EC în ceea ce prive ște structura și
ratele accizelor aplicate produselor din tutun. Propunerea are drept scop minimizarea diferen ței
dintre ratele accizelor aplicate la acelea și produse în diferite State Membre și creșterea general ă a
ratei accizelor. M ăsuri specifice în domeniul impozit ării au fost adoptate în Uniunea European ă în
sectoarele transport și energie în vederea promov ării combustibililor biologici și protecției
mediului. Comisia European ă a adoptat un program de ac țiuni și propuneri pentru dou ă directive
menite să impulsioneze utilizarea surselor alternative de combustibil în transport, apelând la
promovarea normativ ă și fiscală a combustibililor biologici. Ac țiunile propuse vor coordona
schemele na ționale de impozitare a combustibilului biologic și vor ajuta Statele Membre s ă
implementeze premise economice și legale pentru reducerea emisiilor de bioxizi de carbon și
asigurarea securit ății energetice a Uniunii Europene. La 24.07.2002 Comisia a prezentat
propunerea pentru Directiva Consiliului privind modificarea Directivei 92/81/EEC și Directivei
92/82/EEC în vederea introducerii aranjamentelor fiscale speciale pentru carburan ții disel utiliza ți
în scopuri comerciale și alinierea ratei accizelor la petrol și carburați disel. Aceast ă propunere are
drept scop eliminarea concuren ței neloiale pe pia ța liberalizat ă a transporturilor auto, prin
armonizarea ratelor accizelor la carburan ții comerciali.
În domeniul impozitelor directe pot fi eviden țiate următoarele m ăsuri în direc ția
armonizării fiscale:
– propunerea cu privire la sistemul comun de impozitare a pl ăților de dobînzi și
redevențelor efectuate între companii asociate din diferite State Membre,
prezentată de Comisia European ă în 1998 și care are drept scop abolirea dublei
impozitări a plăților de dobînzi și redeven țe efectuate între companii asociate
(inclusiv filialele) din diferite State Membre. Statele Membre în care sunt situate companiile (filialele) ce efectueaz ă plățile stipulate în directiv ă
companiilor asociate situate permanent pe teritoriul altor State Membre
urmează să se abțină de la aplicarea oric ăror impozite și rețineri acestor pl ăți.
Sumele respective se atribuie la baza impozabil ă a societăților comerciale în
folosul cărora au fost transferate, în vederea determin ării impozitului pe venit.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
38
38– propunerea privind asigurarea impozit ării eficiente a veniturilor persoanelor
fizice în form ă de dobînzi de pe depozite pe teritoriul Comunit ății, prezentat ă
de Comisie în 1998, dar materializat ă sub form ă de proiect în 2001. Directiva
se bazeaz ă pe principiul conform c ăruia toate veniturile rezultate din plata
dobînzilor cuvenite unei persoanei fizice rezident al unui Stat Membru urmeaz ă
se fie impozitate în conformitate cu legisla ția acelui stat. Principalul mecanism,
prevăzut de directiv ă în vederea atingerii scopului enun țat, este schimbul
automat de informa ții între agen ții ce efectueaz ă astfel de pl ăți și autoritățile
fiscale ale statelor lor pe de o parte și schimbul automat de informa ții între
autoritățile fiscale ale diferitor State Membre. Realizarea acordului în privin ța
acestei Directive a fost anevoioas ă, deoarece implementarea ei și protecția
intereselor economice a unor State Membre necesit ă adoptarea unor mecanisme
similare de c ătre statele ce nu fac parte din UE, dar pot s ă influențeze scurgerea
capitalurilor în rezultatul îmbun ătățirii transparen ței în scopuri fiscale în UE.
– prezentarea de c ătre Comisia European ă la data de 28.05. 2001 și 23.10.2001 a
comunicatelor „ Politica fiscal ă în Uniunea European ă. Priorități pentru anii
următori” , respectiv „ Către piața internă fără obstacole fiscale. Strategia
privind asigurarea pentru companii a unei baze consolidate a impozitului corporativ pe activit ățile cu dimensiune comunitar ă
”. Primul comunicat a
cuprins o strategie pentru viitoarea politic ă fiscală a UE în condi țiile celor
stabilite de Consiliul European de la Li sabona privind transformarea UE în cea
mai competitiv ă economie din lume pîn ă în 2010. Al doilea comunicat descrie
necesitatea unei noi abord ări a sistemului de impozitare a companiilor în
Uniunea European ă. Comisia European ă a constatat c ă variația semnificativ ă
(pînă la 30%) a ratelor impozit ării societăților comerciale în diferite State
Membre, constituie o barier ă serioasă în calea activit ății economice
transfrontaliere în cadrul Pe ții Comune, fapt ce îndrept ățește interven ția
Comunității. În acest s-a stabilit drept perspectiv ă pe termen scurt adoptarea
unor măsuri pentru extinderea sferei de ac țiune a directivelor cu privire la
dobînzi și fuziuni și a conven țiilor privind dubla impozitare. În acela și timp,
Comisia consider ă că veniturile companiilor, în perspectiv ă, urmează să fie
impozitate conform unei baze fiscale consolidate pentru activit ățile desfășurate
la nivelul Uniunii Europene pentru a evita ineficien ța și pierderile curente,
generate de existen ța unor seturi de reguli fiscale diferite.
Sistemul propus de Comisia European ă, cunoscut sub denumirea de Baza Unic ă
Consolidat ă a Impozitului pe Profit (Common Cons olidated Corporate Tax Base 'CCCTB')
urmează a fi aplicat în paralel cu metodele de calcul existente în fiecare stat membru,
companiile având posibilitatea de a alege s ă adopte sistemul pan-european sau s ă aplice în
continuare regulile na ționale. Companiile care vor folosi formula unic ă vor calcula totalul
profiturilor ob ținute de pe întreg teritoriul Uniunii Europene și apoi le vor realoca țărilor în
care companiile au activitate economic ă, pentru a fi impozitate cu cota de impozit pe profit
aplicabilă în țările respective. Simplificarea sist emului de impunere a veniturilor
companiilor ar permite investitorilor care opereaz ă în mai multe țări ale Uniunii Europene s ă
aplice acelea și principii pentru calculul impozitului pe profit ca și în alte state, ceea ce ar
însemna ca ar aloca mai pu țin timp administr ării fiscale.
O politic ă a Comisiei Europene de realizare a unui baze comune consolidate
corporatiste este motivat ă doar ca un prim pas spre un nivel fiscal corporatist armonizat.
Astfel, corpora țiile care utilizeaz ă infrastructura european ă, serviciile publice și angajații
calificați nu vor putea evita contribu ția la finan țarea acestora.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
39
39 3. Evoluția nivelului de impunere în cadrul UE
Dacă începând cu prima jum ătate a secolului XIX, majoritatea statelor lumii au
adoptat un sistem progresiv sau grad ual de impozite, în prezent se observ ă, însă, opțiunea
tot mai multor guverne pentru regimul taxei unice. Astfel, taxa unic ă pe venit a fost
introdusă de către Estonia, urmat ă de Letonia (1994), Lituania (1994), Rusia (2001), Serbia
(2003), Ucraina (2003), Slovacia (2003), Georgia (2004) și România (2005).
Cu toate c ă "taxa unic ă" nu este considerat ă un panaceu pentru toate problemele
economice, din ce în ce mai multe țări – printre care și noile state membre – au introdus sau
sunt în procesul de elaborare a unor regimu ri de taxare universale. Majoritatea acestor țări se
confruntă cu deficituri bugetare apreciabile și câteva se confrunt ă cu nevoia de a- și alinia
statutul economic la cerin țele Zonei Euro. Taxa unic ă ar trebui s ă ajute la reducerea
birocrației, să contrabalanseze evitarea taxelor și evaziunea, s ă ofere stimulente pentru a
munci, a economisi și a investi, s ă genereze venituri bugetare mai mari ș.a..
În același timp, îns ă, un regim fix de taxe presupune eliminarea tuturor formelor de
scutiri de taxe și facilități, favorizând pe cei boga ți în detrimentul celor s ăraci
O concluzie esen țială citată de câțiva cercet ători este c ă eficiența și succesul
regimului cotei unice de impunere sunt dependente de nivelul acestei taxe unice: cu cât
acesta este mai sc ăzut, cu atât tinde s ă devină mai eficient. Exper ții mai semnaleaz ă și faptul
că, în afară de sistemul de impozite sau tipul de sprijin acordat noilor întrepriz ători,
competitivitatea unei țări este determinat ă și de alți factori. Dac ă este adev ărat, în general, c ă
nivelul mai redus al impozitelor las ă mai mul ți bani să circule și să fie investi ți într-o
economie și că taxele fixe cresc dorin ța cetățenilor de a le pl ăti, impozitele sc ăzute pot de
asemenea s ă se concretizeze și în venituri bugetare mai sc ăzute, deficite bugetare mari și
neacoperirea cheltuielilor bugetare.
În condițiile unei reforme fiscale întârziate, precum cea din România, cota unic ă și
relaxarea fiscal ă se dovedesc op țiuni care au consecin țe multiple. Este evident c ă efectele
cotei unice nu se limiteaz ă numai la aspectul bugetar. Efectele colaterale ale introducerii
cotei unice vizeaz ă multiple probleme economice și sociale. Analizând situa ția economic ă a
unor țări europene care au adoptat regimul cotei unice se observ ă că beneficiile acestui tip de
impozitare sunt evidente în special în condi țiile unei abord ări coerente a reformei fiscale și a
unui mediu economic stabil. Pentru majoritat ea statelor membre ale Uniunii Europene, o
politică de relaxare fiscal ă, compatibil ă cu necesitatea evit ării dumpingului fiscal î și va
dovedi avantajele incontestabile.
Impozitarea poate contribui la dezvoltarea și bunăstarea unei țări astfel:
– impozitele asigur ă marea parte a veniturilor necesare pentru finan țarea serviciilor
publice și a transferurilor sociale la un nivel ridicat de calitate;
– impozitele pot constitui instrumente de influen țare a gradului de ocupare a for ței
de muncă și de utilizare eficient ă și durabilă a resurselor naturale;
– prin intermediul impozitelor se realizeaz ă redistribuirea veniturilor între cet ățeni,
grupuri sociale, sectoare economice sau zone geografice.
Lipsa de coordonare între sistemele fiscale existente la nivelul Uniunii Europene
poate compromite realizarea acestor obiectiv e. În cazul în care capitalul este mobil și nivelul
de impunere difer ă de la țară la țară, companiile multina ționale pot folosi un set complet de
strategii de optimizare fiscal ă (transferul profiturilor în zone le cu un nivel redus de impunere
sau crearea unor departamente financiare în paradisuri fiscale pentru finan țarea investi țiilor
de către linii de creditare din cadrul grupului ). Astfel de strategii de neplat ă a impozitelor,
generează pierderi de venituri la nivelul țărilor cu un nivel fiscal ridicat și dezavantajeaz ă
întreprinderile mici și mijlocii care particip ă la competi ție pe aceia și piață. Acest proces
poate fi eviden țiat și în cazul impozitelor pe venitul personal de capital sau pe câ știgurile de
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
40
40capital. Competi ția fiscală a influen țat puternic evolu ția nivelului de impunere în cadrul
Uniunii Europene.
Nivelul legal de impunere a veniturilor societ ăților de capital a sc ăzut de la 38,0%
în 1995 la 29,5% în 2006 în statele UE-15, dar aceast ă reducere a fost compensat ă prin
intermediul unor m ăsuri care m ăresc baza de calcul. Diferen țele între cotele de impunere ale
veniturilor societ ăților de capital sunt semnificative: de la 10% în Bulgaria și Cipru la 38,7%
în Germania. Faptul c ă veniturile din impozitarea ve niturilor corporatiste au r ămas în
general la un nivel stabil ca procent din PIB în cadrul UE (vezi tabel nr. 2) este considerat ă o
dovadă împotriva ipotezei conform c ăreia există o concuren ță fiscală care nu este benefic ă.
Tabelul 2
Evoluția impozitelor
pe veniturile sociat ăți 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Belgia 3,2 3,1 3,0 2,9 3,2 3,4
Bulgaria 2,8 3,6 3,4 3,4 3,0 2,9
Cehia 3,5 4,1 4,3 4,6 4,8 4,5
Danemarca 3,3 2,8 2,9 2,9 3,2 3,8
Germania 1,7 0,6 0,6 0,7 0,9 1,1
Estonia 0,9 0,7 1,1 1,6 1,7 1,4
Irlanda 3,7 3,5 3,7 3,7 3,6 3,4
Grecia 4,5 3,7 3,7 3,2 3,3 3,6
Spania 3,1 2,9 3,3 3,1 3,5 3,9
Franța 2,8 3,1 2,5 2,1 2,4 2,4
Italia 2,3 2,9 2,5 2,2 2,2 2,3
Cipru 6,2 6,2 6,0 4,3 3,7 5,4
Letonia 1,6 1,9 1,9 1,5 1,7 2,0
Lituania 0,7 0,5 0,6 1,4 1,9 2,1
Luxemburg 7,0 7,3 8,0 7,4 5,8 6,0
Ungaria 2,2 2,3 2,3 2,2 2,1 2,1
Malta 2,9 3,2 3,9 4,5 4,2 4,0
Olanda 4,3 4,2 3,6 3,0 3,3 3,7
Austria 2,2 3,3 2,4 2,4 2,4 2,4
Polonia 2,4 1,9 2,0 1,8 2,2 2,5
Portugalia 3,9 3,4 3,4 2,9 3,0 –
România – 2,5 2,5 2,6 3,1 2,7
Slovenia 1,2 1,3 1,6 1,8 2,0 2,9
Slovacia 2,8 2,7 2,6 2,8 2,5 2,8
Finlanda 5,9 4,2 4,2 3,4 3,5 3,3
Suedia 3,8 2,7 2,1 2,3 3,0 3,8
Marea Britanie 3,4 3,3 2,8 2,7 2,8 3,3
Sursa: Comisia European ă, Tendințele fiscalit ății în Uniunea European ă, Ediția 2007
Concluzii:
Integrarea fiscal ă la nivelul Uniunii Europene se realizeaz ă prin raportare la cele
patru libert ăți fundamentale reglementate de Tratat ul Uniunii Europene, respectiv libera
circulație a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. Armonizarea cotelor de
impozitare a profiturilor companiilor europene este un subiect disputat și discutat.
Guvernele țărilor care opteaz ă pentru cre șterea competitivit ășii și atractivit ății economiilor
lor naționale prin politici fiscale de tipul cotei unice de impozitare, sunt în polemic ă cu
guvernele țărilor care mizeaz ă pe o rată înaltă a fiscalit ății, pentru a putea asigura resursele
necesare finan țării “statului bunastarii generale”. Pr opunerea Comisiei Europene de a lua
măsuri în vederea impozit ării veniturilor societ ăților de capital conform unei baze fiscale
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
41
41consolidate pentru activit ățile desfășurate la nivelul Uniunii Europene și-a găsit numero și
adepți, atrași de posibilit ățile oferite de un sistem de impozitare mai clar și o mai bun ă
planificare a afacerilor ce ar rezulta în urma aplic ării unei astfel de formule. Aceast ă măsură
va reprezenta un pas importa nt în procesul de îmbun ătățire a mediului de afaceri, prin
consolidarea Pie ței Unice și creșterea concuren ței. Din cele 25 de țări member, Irlanda,
Malta, Marea Britanie, Estonia și Slovacia, s-au opus ideii de armonizare fiscal ă în domeniul
impozitelor pe profit sus ținând ca stabilirea impozitelor trebuie sa r ămâna o decizie a
guvernelor na ționale.
Investitorii str ăini sunt atra și de nivelul redus de 16 la sut ă al cotei impozitului pe
profit din România. Armonizarea cotelor de impozitare a profiturilor în toate țările europene
ar însemna cre șterea semnificativ ă a acestei cote și diminuarea volumului fluxurilor de
investiții străine directe.
Bibliografie :
Alfano, Rosaria, “Tax competition in EU scenario: an empirical application”, German
Working Papers in Law and Economics , 2001
2. Fourçans, André and Warin, Thi erry, “Tax Harmonization versu s Tax Competition
in Europe: A Game Theoretical Approach”, CREFÉ Working Paper No. 132 , April
2001
2. Krogstrup, Signe, “Are Corporate Tax Burdens Racing to the B ottom in the
European Union?”, EPRU Working Paper , February 2004
3.Van der Hoek, M. Peter, “Tax Harmonization and Competition in the European
Union”, ATAX Working Paper , September 2003.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
42
42ASPECTE PRIVIND INVESTIGAREA
DIMENSIUNILOR COMPORTAMENTULUI
CONSUMATORILOR
Mirela-Cristina VOICU
Asistent universitar doctorand
Universitatea Artifex, Bucure ști
Rezumat. Cercetările referitoare la comportamentul consumatorilor privesc
dimensiunile acestuia și relațiile dintre el, finalitatea investiga țiilor urmărind anticiparea și
canalizarea viitoarelor reac ții ale purt ătorilor cererii pentru o cât mai exact ă corelare a
ofertei cu cererea. Astfel, se cer determinate t oate dimensiunile ce duc la manifestarea unui
anumit comportament. Lucrarea prezentat ă abordeaz ă tocmai acest aspect al studierii
comportamentului consumatorilor.
Cuvinte-cheie: comportamentul consumatorilor, dimensiunile comportamentului
consumatorilor, preferin țele consumatorilor, motivele de cump ărare, cercetare de marketing
Coduri REL: 9A, 14G
Ne regăsim într-o epoc ă în care putem spune c ă organizațiile activeaz ă pe principiul
marketingului a c ărui premis ă impune plasarea în centrul preocup ărilor unităților economice
cunoașterea și anticiparea cerin țelor pieței. O astfel de orientare spre cerin țele pieței implică
o bună cunoaștere a acestora în sensul urm ăririi sistematice și chiar a anticip ării lor pe baze
științifice prin intermediul proiect ării și aplicării unui instrumentar de investigare adecvat,
creat și perfecționat de teoria și practica de specialitate context în care un loc aparte îl ocup ă
studierea și modelarea comportamentului consumatorilor.
Înțelegând actul de cump ărare nu ca o simpl ă reacție între venituri și prețuri sau
între venituri și cheltuieli, se cer determinate toate dimensiunile ce duc la manifestarea unui
anumit comportament al consumatorilor. Astfel vom lua în considerare (C ătoiu et al., 2004:
pp. 21): motivele de cump ărare sau necump ărare a bunurilor și serviciilor, preferin țele
cumpărătorilor, inten țiile de cump ărare, deprinderile de cump ărare, obiceiurile de consum,
atitudinile și, nu în ultimul rând, determinarea imaginii.
1.1 Motivele de cump ărare sau necump ărare
Motivele de cump ărare sau necump ărare reprezint ă „ansamblul imboldurilor
constituite într-un sistem de impulsuri și stări tensionale de natur ă să justifice achizi ționarea
sau respingerea unui anumit produs sau se rviciu” (Florescu et al., 1992: pp. 159).
În cercetarea consumatorului una din întreb ările cele mai importante este „de ce
cumpără oamenii produsul X?”. Motivele pot fi diferite pentru c ă au la baz ă trebuințe
diferite. Unii oameni folosesc telefonul m obil îndeosebi pentru activitatea profesional ă, alții
vor să comunice cu prietenii, iar al ții vor să țină legătura permanent cu membrii familiei.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
43
43Psihologii împart motivele în motive care au la origine anumite probleme (de ex.
oamenii caut ă un detergent care scoate pete de gr ăsime sau consum ă carne slab ă ca să evite
colesterolul) și motive care au la baz ă dorința de a îmbun ătăți o stare existent ă (de ex.
mâncăm o ciocolat ă ca să ne procur ăm o plăcere). De asemenea, pe lâng ă motivațiile
generale, ce duc la un anumit comportament, ac ționează și motivații speciale (sentimentul
afirmării de sine, sentimentul mul țumirii de sine, sentimentul de pre țuire și afecțiune,
manifestarea spiritului creator, sentimentul originii, etc.), care ne permit o mai bun ă
înțelegere a comportamentului consumatorilor.
Mobilurile ce stau la baza motiva ției se pot structura în mobiluri ra ționale și
emotive, pe de o parte, și primare (înn ăscute) sau secundare (dobândite), pe de alt ă parte
(Cătoiu et al., 2004: pp. 21).
Cercetarea motiva ției nu este un lucru simplu. Uneori motivele sunt incon știente, iar
consumatorii nu î și dau seama ei in șiși de ce cump ără un anumit produs și nu altul. De pild ă, în
SUA, cu ani în urm ă discurile insecticide Combat erau mai bune decat spray-ul Raid. Dar Raid se
vindea mai bine. Explor ări profunde au g ăsit că Raid-ul furniza utilizatorului o satisfac ție
inconștientă de a „lichida” cu mâna lui gândacii și de a-i vedea murind. Discurile nu procurau
aceasta satisfac ție. Pe de alt ă parte, exist ă și cazuri în care oamenii nu sunt dispu și să comunice
motivele care îi anim ă. Câți vor admite, de exemplu, c ă fac acțiuni caritabile ca s ă-și etaleze
averea. În sfâr șit, motiva țiile se schimb ă în timp ceea ce pune la încercare creativitatea
metodologic ă pentru monitorizarea motivelor de cump ărare și consum.
Obiectivele stabilite în vederea studierii comportamentului consumatorilor
direcționată către acest domeniu vor fi acelea de a identifica o ierarhie dup ă care devin
operante fiecare dintre motivele consumatorilor în decizia de cump ărare, aceast ă ierarhie
nefiind în concordan ță întotdeauna cu ierarhia trebuin țelor, este necesar ă, de asemenea
evaluarea intensit ății fiecărui motiv în parte precum și cercetarea motivelor care împiedic ă
un anumit cump ărător potențial să-și manifeste efectiv cererea.
Multe din studiile privitoare la studierea comportamentului consumatorilor au ca obiect
determinarea unor comportamente motiva ționale, greu de surprins printr-o comunicare verbal ă
directă, datorită ignoranței, incapacit ății sau reținerii subiectului de a r ăspunde.
În vederea realiz ării unui studiu în aceast ă direcție dispunem de un instrumentar de
cercetare bogat. Putem face apel în acest sens, de pild ă pentru determinarea intensit ății
motivelor la scale de m ăsurare cum sunt scala lui Likert, scala lui Thurstone, diferen țiala
semantică, scala lui Fishbein-Rosenberg, scalarea multidimensional ă etc.
Sondajele statistice pe baz ă de chestionar scris, folosite în aceast ă situație, se
particularizeaz ă prin utilizarea al ături de întreb ările închise (precodificate) și a unui num ăr
relativ important de întreb ări deschise ce vor permite intervieva ților să-și formuleze mult
mai liber opinia. De asemenea, mai sunt folosite și testele „oarbe” („blind tests”) apar ținând
categoriei metodelor psihometrice.
1.2 Preferin țele cump ărătorilor
Preferințele cump ărătorilor reprezint ă o motiva ție pozitiv ă, exprimat ă prin
compatibilitatea afectiv ă față de un produs, serviciu sau form ă de comercializare (Florescu
et al., 1992: pp. 160).
Declanșarea preferin țelor poate fi cauzat ă de: caracteristicile ce privesc substan ța
materială a unei m ărfi (formă, mărime, grafic ă, gust, colorit, consisten ță, ambalaj, etc.);
elementele referitoare la marc ă, nume, instruc țiuni de folosin ță ce însoțesc produsul; statutul
pe care-l confer ă celui ce posed ă sau folose ște bunul respectiv. Teoreticienii au înclinat, la
un moment dat s ă limiteze preferin ța la conceptul de alegere, numai c ă alegerea și preferința
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
44
44sunt două entități total diferite, prima reprezint ă o acțiune iar cealalt ă o stare de spirit
(Hansson, 2006).
Preferința consumatorilor a demonstrat c ă poate fi m ăsurată în mod efectiv iar
studierea acestora poate furniza o în țelegere mult mai mare a alegerilor pe care consumatorii
le fac atunci când decid s ă selecteze un anumit furnizor în defavoarea altuia și atunci când
decid să continue în timp rela ția cu acesta. În plus, studiile efectuate au stabilit diferite
concepte legate de preferin ță cum ar fi conceptul de „preferin ță construit ă”, cu alte cuvinte,
ideea că preferințele consumatorilor nu sunt bine definite ci mai degrab ă se contruiesc în
procesul de alegere, idee ce reprezint ă un punct de vedere contructiv, ce sugereaz ă că sarcini
și contexte diferite scot la lumin ă aspecte diferite ale op țiunilor, consumatorul concentrându-
se pe considera ții diferite ce duc la decizii neconsecvente (Novemsky, 2007).
Cunoașterea preferin țelor consumatorilor joac ă un rol deosebit de important în
cadrul diverselor activit ăți desfășurate la nivelul organiza ției, necesare supravie țuirii
acesteia. De pild ă, în cazul în care un întreprinz ător trebuie s ă stabileasc ă ce caracteristici
trebuie să posede produsul pe care acesta dore ște să-l creeze. În acest scop, întreprinz ătorul
intervieveaz ă mai mul ți cumpărători poten țiali cerându-le s ă menționeze nivelul preferat
pentru fiecare caracteristic ă în parte. Preferin țele și comportamentul consumatorilor
constituie baza modelelor de pretestare a noilor produse (ASSESSOR, COMP, DEMON,
NEWS, SPRINTER) care implic ă determinarea rela țiilor func ționale dintre impresia
cumpărătorului despre un produs, testarea lui și intenția de cump ărare. Nivelul preferin țelor
reprezintă una dintre variabilele ce trebuie avute în vedere la identificarea punctelor tari și a
punctelor slabe ale concuren ților. Măsurând preferin țele auditoriului înainte și după
derularea unei campanii publicitare, emi țătorul poate aprecia succesul sau insuccesul
acesteia. Preferin țele față de anumite produse sau m ărci poate constitui tema unei anchete
care să furnizeze informa ții despre nonconsumatorii relativi, atragerea acestora constituind o
cale important ă de lărgire a volumului vânz ărilor până la limitele maxime ale poten țialului
pieței, și multe alte exemple pot fi furn izate pentru a sublinia importan ța cunoașterii acestei
dimensiuni a comportamentului consumatorilor. (Voicu, 2007)
Teoria alegerii ra ționale integreaz ă componentele atitudinii care, în final,
reprezintă piatra de temelie a form ării preferin ței, teorie ce furnizeaz ă un model capabil s ă
ofere o mai bun ă înțelegere a modului de formare a preferin țelor consumatorilor și, în
același timp, mijloacele necesare pentru a previziona evolu ția preferin țelor consumatorilor.
Figura 1 reprezint ă prezentarea general ă a modului de formare a preferin țelor
consumatorilor din punctul de vedere al teoriei alegerii ra ționale.
Pentru a în țelege preferin ța consumatorilor este necesar ă determinarea cerin țelor
acestora în ceea ce prive ște performan ța (funcționalitatea) implicat ă de achizi ție, rezultatele
emoționale așteptate, precum și, normele subiective pe care cons umatorii le folosesc pentru
a identifica dorin ța acestora pentru un produs sau serv iciu în defavoarea altuia. O prim ă
ipoteză a modelului este aceea c ă indivizii realizeaz ă achiziții gândite. În anumite cazuri,
actul de gândire poate fi minimal în condi țiile în care achizi ționarea produsului sau
serviciului a devenit o obi șnuință. În alte cazuri, perioada de gândire poate fi mult extins ă,
fiecare element fiind procesat cu grij ă înainte de realizarea achizi ției.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
45
45
Sursa: Developing Customer Insi ght: The Determination of Customer Preference , International
Communication Research, www.icrsurvey.com/docs/Cu stomer%20Preference%20Formation_1205.doc
Figura 1. Modelul structural al form ării preferin ței clienților
Ne putem da seama c ă modelul prezentat este folosit de consumator în fiecare din
experiențele de cump ărare ale acestuia, într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă, iar pe de alt ă
parte, componentele care intervin în luarea unei decizii de preferin ță reprezint ă, în acela și
timp, componentele ce intervin în pr ocesul de evaluare a performan ței produsului sau
serviciului cump ărat precum și a companiei responsabil ă pentru acestea. Astfel, în m ăsura în
care, componentele preferin ței se modific ă, componentele care influen țează satisfacția se
modifică și ele în consecin ță.
Teoria alegerii ra ționale ia în considerare consecin țele acțiunilor întreprinse. Astfel,
preferăm un produs, persoan ă sau serviciu pentru c ă am stabilit c ă obiectul se aliniaz ă cel
mai bine cerin țelor noastre legate de performan ță ca și cele emo ționale judecate din prisma
normelor noastre de compara ție.
Fiecare etap ă a procesului de achizi ție conține componente emo ționale și de
performan ță preferate de consumatori. Dac ă suprapunem modelul teoriei alegerii ra ționale
peste etapele procesului de cump ărare vom fi în stare s ă interpretăm experien ța de evaluare
prin prisma procesului de cump ărare după cum se poate observa în figura 2: Convingerea c ă alegerea
va duce la anumite
rezultate func ționale
dorite
Convingerea c ă alegerea
va duce la anumite
rezultate emo ționale
dorite
Convingerea c ă alegerea
este considerat ă corectă
de către alții
Motivația de a acționa în
acord cu opinia altora
Evaluarea rezultatelor
Norme de compara ție
subiective Atitudinea fa ță de
comportament
Intenție
Preferință
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
46
46
Etapa
de incuba ție
Etapa de cump ărare
propriu-zis ă Etapa
de declan șare
Indicatorul form ării
preferinței Selectarea
produsului
Etapa așteptărilor
post-cump ărare Formarea preferin ței poate include:
Alegerea unui canal
Alegerea unui detailist
Alegerea unei caracteristici a
produsului
Alegerea unui nivel al serviciului
Sursa: Developing Customer Insight: The Determination of Customer Preference , International Communication
Research, www.icrsurvey.com/docs/Custo mer%20Preference%20Formation_1205.doc);
Notă: Indicatorul form ării preferin ței reprezint ă un scor standardizat care variaz ă în intervalul 1-100.
Figura 2. Evaluarea experien ței de cump ărare/utilizare din cadrul modelului alegerii
raționale în cadrul diferitelor etape ale procesului de cump ărare
În realitate, decizia de cump ărare este luat ă prin anumite compromisuri
(compensa ții) bine cânt ărite între nivelurile de îndeplinire a preferin țelor lui fa ță de
atributele semnificative considerate de el decisive pentru cump ărarea unui produs (exemplul
cel mai frecvent este acceptarea unor nivele intermediare ale unor performan țe în schimbul
unui preț potrivit puterii lui de cump ărare) (Daj, 2002).
În condițiile în care preferin ța apare numai în contextul unei puternice motiva ții,
cercetarea preferin țelor are o arie mult mai restrâns ă dar, în acela și timp, mult mai profund ă
decât studiul motivelor, c ăruia i se poate subsuma, evaluarea intensit ății preferin ței utilizând,
de asemenea, acelea și instrumente ca și în cazul evalu ării motivelor.
Studierea comportamentului consumator ului având în vedere numai aceast ă
dimensiune a comportamentului consumatorilor poate recurge la metoda observ ării (ca și în
cazul susprinderii motivelor de cump ărare dealtfel) constituind cea mai ieftin ă modalitate de
culegere a datelor comportamentale și în același timp cea mai exact ă, asigurând o autentic ă
imagine motiva țională. Ancheta selectiv ă pe bază de chestionar scris este utilizat ă, de
asemenea, în studierea preferin țelor consumatorilor chiar dac ă se determin ă astfel
comportamentul declarat al consumatorului și nu cel efectiv, ca în cazul observ ării.
Măsurarea preferin țelor consumatorilor pentru con cepte alternative de produs se
poate realiza cu ajutorul unei tehnici tot mai cunoscut ă, numită analiza conjugat ă. Aceasta
este o metod ă de deducere a valorii de întrebuin țare pe care consumatorii o acord ă diferitelor
atribute ale unui obiect. Subiec ților li se prezint ă mai multe oferte ipotetice formate prin
combinarea diferitelor atribute, ei trebuind s ă ordoneze aceste oferte în func ție de preferin țe.
Testarea preferin ței consumatorilor se bazeaz ă pe o varietate de tehnici cum ar fi: ordonarea
simplă a rangurilor, compara ții perechi, scalele de apreciere, fiecare având avantaje și
dezavantaje specifice.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
47
47
Metoda aprecierii unitare furnizeaz ă mult mai multe informa ții față de metoda
ordonării simple a rangurilor și metoda compara țiilor perechi. Metoda presupune ca
subiectul s ă-și ordoneze preferin țele pentru fiecare produs pe o scal ă. Cu ajutorul acestei
metode putem afla atât ordinea preferin țelor, cât, mai ales, nivelurile calitative ale
preferințelor pentru fiecare produs în parte și distanța dintre ele. Aceast ă metodă este,
totodată, ușor de folosit, în special, când avem de evaluat mai multe produse. (Voicu 2007)
Cercetarea preferin țelor consumatorului a dus la o mai profund ă înțelegere a unor
probleme importante ivite în cercetarea satisfac ției consumatorilor, în special, cea legat ă de
faptul că satisfacerea consumatorilor în condi ții superioare nu asigur ă manifestarea
preferinței consumatorilor în viitor.
1.3 Inten țiile de cump ărare
Intențiile de cump ărare reprezint ă „estimări probabilistice ale comportamentului
viitor”, constituind o dezvoltare a motiva ției, conturate sub forma unei tendin țe (Cătoiu,
2004: pp 23).
Două probleme metodologice de mare importan ță se ridică în momentul în care
intenționăm să determin ăm intențiile de cump ărare a căror cunoa ștere prezint ă importan ță în
special în situa ția pregătirii lansării pe piață a unor produse noi, și anume:
¾ Asigurarea reprezentativit ății (Anghelache, 2004) informa țiilor referitoare la
intențiile de cump ărare viitoare;
¾ Garantarea statistic ă a rezultatelor investiga ției.
Referitor la cele dou ă probleme metodologice men ționate anterior, studiile realizate
au demonstrat c ă actul form ării și declarării răspunsurilor în cazul întreb ărilor de sondaj
referitoare la inten ții poate altera evaluarea și comportamentul ulterior al respondentului
(Morwitz, 2004 ). Deși știm că oamenii ac ționează altfel decât inten țiile pe care le declar ă,
totuși intențiile declarate continu ă să facă obiectul studiilor academice și comerciale datorit ă
faptului c ă datele despre inten ții reprezint ă date ușor de colectat referitoare la comportament.
Multe studii au fost realizate pentru a îmbun ătății capacitatea de previziune a
comportamentului pe baza inten țiilor. În practic ă, studiile ajusteaz ă scorurile inten ției prin
analizarea comportamentului efectiv de cump ărare al consumatorilor ale c ăror intenții de
cumpărare au fost m ăsurate anterior. Dar cum spuneam, aceste studii de inten ționalitate afecteaz ă
rezultatele ob ținute și atunci când se m ăsoară comportamentul efectiv. Este recomandat ă, în acest
sens, păstrarea unui e șantion de control de la care nu se va m ăsura inten ția, putându-se astfel
determina pe baza acestuia, dac ă comportamentul acestora este diferit de cel al consumatorilor
supuși sondajului pentru determinarea inten țiilor (Chandon, 2005).
Cercetarea de tip longitudinal este cea recomandat ă pentru identificarea acestei
dimensiuni a comportamentului consumatorilor pentru c ă aceasta permite stabilirea
corelației existente între intensitatea inten ției și nivelul de solvabilitate al purt ătorilor cererii,
precum și identificarea gradului în care inten ția s-a transformat în cump ărare efectiv ă, într-
un interval de timp determinat.
Sondajul statistic utilizat pentru determinarea inten țiilor de cump ărare sunt
folositoare în cazurile în care cump ărătorii au op țiuni clare pe care le descriu corect
operatorilor de interviu. Anchetele privind inten țiile de cump ărare sunt folositoare pentru
estimare cererii de produse industriale, bunuri de folosin ță îndelungat ă, achiziții de produse
care necesit ă o planificare avansat ă și pentru produse noi (Kotler, 1999: pp 334-336),
acestea venind s ă completeze studiile axate pe acceptare sau preferin ță a produselor sau
serviciilor, în determinarea pie ței potențiale a acestora.
Exemple de studii de inten ționalitate sunt de pild ă cele efectuate pentru bunuri de
folosință îndelungat ă realizate de organiza ții de cercetare ce efectueaz ă anchete periodice
privind inten țiile de cump ărare ale poten țialilor consumatori. De asemenea, unele sondaje
urmăresc obținerea de informa ții cu privire la situa ția veniturilor prezente și viitoare ale
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
48
48consumatorilor precum și aprecierile acestora privind situa ția economiei cu scopul de a
obține un studiu de inten ționalitate complet.
Studiile de inten ționalitate sunt destul de mult folosite, importan ță ce reiese și din faptul
că marea majoritate a studiilor academice referitoare la satisfac ția consumatorilor folosesc
intențiile de recump ărare ale consumatorilor ca variabil ă dependent ă iar, marea majoritate a
companiilor se sprijin ă pe intențiile de cump ărare ale consumatorilor pentru a previziona adoptarea
în consum a produselor noi sau repetarea cump ărării produselor existente.
1.4 Alte dimensiuni investigate
Deprinderile de cump ărare reprezint ă forme de manifestare a comportamentului
consumatorului de achizi ționare a m ărfurilor și serviciilor care au dobândit caracter de
repetabilitate. Informa țiile referitoare la deprinderi au utilitate în fundamentarea deciziilor
privitoare la diverse aspecte ale activit ății organiza ției precum cele referitoare la politica
sortimental ă, amplasarea și dimensionarea corespunz ătoare a re țelei comerciale cu
amănuntul, stimularea sau frânarea migra ției cererii, organizarea interioar ă a magazinelor,
desfășurarea unei politici promo ționale adecvate etc.
Deprinderile de cump ărare se pot structura în trei direc ții principale:
Deprinderile temporale , cuprinzând e șalonarea cump ărărilor pe sezoane, pe
zile, în cursul s ăptămânii, pe ore în cursul zilei;
Deprinderile spa țiale, respectiv distan ța medie parcurs ă de cump ărători pentru
achiziționarea diferitelor m ărfuri, tipurile de magazine din care sunt deprin și
să-și procure produsele;
Deprinderi modale , cuprinzând formele de vânzare preferate de cump ărători,
asocierea produselor în momentul achizi ționării, fidelitatea fa ță de o anumit ă
marcă ori formă de prezentare a unui produs, cantit ățile cumpărate, caracterul
ferm sau spontan al cererii etc.
Obiectivele unui studiu orientat c ătre aceast ă dimensiune a comportamentului
consumatorilor sunt m ăsurarea intensit ății deprinderilor pe segmente distincte de
cumpărători, intensitate despre care se cunoa ște că nu este corelat ă cu numărul de cump ărători, de
asemenea, un alt obiectiv ar fi identificarea mecanismului form ării deprinderilor.
Cercetările selective de tipul sondajelor și observării sunt destinate a ajuta la
determinarea deprinderilor de cump ărare.
Obiceiurile de consum reprezint ă modalități ce au dobândit constan ță în privin ța
unor mărfuri sau servicii, fiind strâns legate/intercondi ționate de deprinderile de cump ărare
astfel putem afirma c ă acestea își pun ampreta asupra deprinderilor de cump ărare, modelând
în bună măsură comportamentul consumatorilor.
Obiect al studiilor comportamentale constituie în egal ă măsură și interacțiunile
pozitive și negative ce se dezvolt ă între obiceiurile vechi și cele în curs de formare.
Atitudinile – considerat ă de unii speciali ști ca fiind o dimensiune latent ă a
comportamentului consumatorului reprezint ă rezultatul unor procese afective și de
cunoaștere, ce creeaz ă predispozi ția de a ac ționa pe baza unor convingeri reunind influen țele
exercitate de deprinderi, obiceiuri și de motive într-o singur ă component ă comportamental ă
cu o mai pronun țată stabilitate în timp.
Atitudinea poate fi investigat ă atât prin intermediul metodelor clasice dar și apelând
la testele proiective de tipul complet ării de cuvinte menite s ă înlăture reținerile ce ar putea
apărea atunci când li se cere intervatului s ă-și descrie propria conduit ă.
Imaginea reprezint ă o sintez ă a dimensiunilor comportamentului consumatorilor
fiind rezultatul modului cum sunt percepu ți stimulii de c ătre consumatorii poten țiali.
Obiectivele cercet ării acestei dimensiuni comportamentale le constituie stabilirea
conținutului acesteia (gradul de cunoa ștere a produsului, m ărcii, firmei a c ărei imagine se
cercetează și a modului de reprezentare a acesteia în mintea consumatorului), determinarea
modului de formare a imaginii în rândul clientelei, precum și a evolu ției acesteia,
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
49
49intensitatea imaginii, m ăsurată prin claritatea form ării acesteia și prin gradul de preferin ță
manifestat fa ță de stimulul ce face obiectul investiga ției, și nu în ultimul rând, identificarea
specificității imaginii, dat ă de gradul de departajare a acesteia de cele ale unor
produse/m ărci/firme similare sau concurente.
Măsurarea intensit ății imaginii unui produs în raport cu altele similare se poate
realiza folosind scale de tipul diferen țialei semantice sau diagrame i cu profil polar. Tehnicile
de cercetare se folosesc atât de sondaje statistice pe baz ă de chestionar cât și de diferite
variante ale testelor proiective.
Comportamentul efectiv se concretizeaz ă în trei ipostaze distincte (C ătoiu, 2004: pp. 25):
• Programarea detaliat ă a achizi ționării de produse/servicii în acest context
decizia de cump ărare a sortimentului fiind luat ă înainte de manifestarea
comportamentului efectiv;
• Programarea general ă a cumpărării pe fondul c ăreia alegerea sortimentului se
realizează la punctul de vânzare;
• Cumpărarea propriu-zis ă și alegerea sortimentului se realizeaz ă în magazin.
Cercetările referitoare la comportamentul consumatorilor privesc dimensiunile
acestuia și relațiile dintre ele. Finalitatea investiga țiilor o reprezint ă anticiparea și
canalizarea viitoarelor reac ții ale purt ătorilor cererii pentru o cât mai exact ă corelare a
ofertei cu cererea. Se cer determinate toate dimensiunile ce duc la manifestarea unui anumit
comportament. Fiecare dintre dimensiunile comportamentului consumatorilor asupra c ăruia
dorim să ne oprim aten ția în cadrul unei cercet ări de marketing imprim ă o anumit ă
specificitate acesteia, o modalitate deosebit ă de abordare.
Bibliografie:
Anghelache, C-tin, 2004, Statistică teoretică și practică (Teorie și aplicații), Editura
Economic ă, București
Biji, M., Biji, E. M., Lilea, E., Anghelache, C-tin, 2002, Tratat de statistic ă, Editura
Economic ă, București
Cătoiu, I, Teodeorescu, N, 2004, Comportamentul consumatorilor , Ediția a II-a, Editura
Uranus, Bucure ști
Chandon, P., Morwitz, V.G., Reinartz, W.J., „D o Intentions Really Predict Behavior?” din
articolul original: Chandon, Pierre, Vicki G. Morwitz, and Werner J. Reinartz, 2005, “Do
Intentions Really Predict Behavior? Self -Generated Validity Effects in Survey
Research,” Journal of Marketing , 69 (2), 1-14, Association for Consumer Research,
http://www.acrwebsite.org/topic.asp?artid=275)
Daj, I., Stare țu, I., noiembrie 2002, Algoritm simplificat de aplicare a metodei analizei
compensa țiilor în cercetarea preferin țelor consumatorului (Aplica ție – Interac ția design
alte atribute), Simpozionul na țional cu participare interna țională Proiectarea Asistat ă de
Calculator, http://dpr.unitbv.ro/a dept/prasic/work/design/d23.pdf)
Datculescu, P., octombrie 2006, „Cercetarea de marketing, un demers multidisciplinar”,
http://www.markmedia.ro)
Florescu, C., Balaure, V., Boboc, Șt., Cătoiu, I., Olteanu, V ., Pop, N. Al., 1992, Marketing ,
Editura Marketer, Bucure ști
Hansson, S.O., Grüne-Yanoff, T., octombrie 2006, „Preferences”, Stanford Encyclopedia of
Philosophy , http://plato.stanford.edu/entries/preferences/
Kotler, Ph., 1999, Managementul marketingului – analiz ă, planificare, implementare,
control , Editura Teora, Bucure ști
Morwitz, V.G.,Fitzsimons, G.J, 2004, „The Mere-Measurement Effect: Why Does Measuring
Intentions Change Actual Behavior?’’, Journal of Consumer Psychology , 14(1&2), 64– -73,
http://faculty.fuqua.duke.edu/~gavan/GJF_ar ticles/mere_measurement_jcp_inpress.pdf )
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
50
50Novemsky, N., Dhar, R., Schwarz, N., Somonson, I., 2007, „Preference Fluency in Choice”,
Journal of Marketing Research , Vol. XLIV (August 2007), 347–356, http://www.atypon-
link.com/AMA/doi/pdfplus /10.1509/jmkr.44.3.347
Voicu, M.C., septembrie 2007, „Aspecte privind cercetarea preferin țelor consumatorilor”,
Economie Teoretic ă și Aplicată, Nr. 9/2007, Bucure ști
*** – „Developing Customer Insight: The De termination of Customer Preference”, International
CommunicationResearch , ww.icrsurvey.com/docs/Customer %20Preference%20F ormation_1205.doc
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
51
51OPȚIUNI INVESTI ȚIONALE ȘI SCHIMBAREA
STRUCTURAL Ǎ ÎN SISTEMELE ECONOMICE
Liliana CR ĂCIUN
Conferențiar universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Multe modele teoretice arat ǎ cǎ redistribu ția cauzeaz ǎ o creștere scăzutǎ
sau ieșiri de capital, chiar dac ǎ în mod empiric redistribu ția și creșterea sunt considerate a
fi pozitiv asociate în întreaga lume. Guver narea unei economii tehnologice superioare poate
atrage capitaluri proprii și strǎine și poate avea o cre ștere GDP relativ ridicat ǎ și mai
multe resurse pentru redistri buire decât în economia închis ǎ.
Coduri JEL: B41, D23, D61, D63, K00
Multe critici ale globaliz ǎrii spun cǎ aceasta este o cauz ǎ a sǎrǎciei, cǎ permite țǎrilor în
curs de dezvoltare s ǎ fie exploatate de marile corpora ții, ceea ce face ca oamenii din țǎrile
dezvoltate s ǎ-și piardǎ locul de munc ǎ atunci când importurile str ǎine mai ieftine scot companiile
din afacere. De asemenea, critic ǎ strǎinii pentru cump ǎrarea companiilor locale și crearea unei
lumi omogene alergând spre multina ționale necorespunzatoare guvern ǎrii.
Riscul politic este de asemenea un important component al investi ției interna-
ționale. Dac ǎ guvernarea este înfrânt ǎ sau dacǎ noile legi impun restric ționarea fondurilor
strǎine – ambele întâlnite în Asia Crucial ǎ – investitorii str ǎini de cele mai multe ori pierd
totul. Chiar și țǎrile care nu fac parte din problema localizat ǎ sunt afectate.
Oricine investe ște în locurile de desfacere globale o face pentru trei motive:
speculare, coali ție sau arbitraj.
Cei mai mul ți investitori în locurile de desfacere interna ționale sunt speculatori in
faptul cǎ piața ia o anumit ǎ direcție și ei cumpǎrǎ sau vând bazându-se pe acest lucru.
Esențial speculatorii î și asuma un risc. Dac ǎ piața se îndreapt ǎ spre o direc ție bunǎ
ei au profit, dac ǎ nu, pierd. Al ți jucǎtori pe pie țele globale – coali ția și arbitrii, balanseaz ǎ
într-o direc ție a speculatorilor.
Performan ța agregatelor este un produs al stocurilor, ac ționari ai investi ției, care la
randul lor sunt un rezultat al deciziei luate de managerul investi ției.
Totuși ipotezele performan ței pot fi testate la niveluri înalte: performan ța agregatǎ
de nivelul fondurilor, stocurile ac ționarilor și comerțul individual.
Caracteristicile stocurilor: preferin țele ar trebui s ǎ fie un important factor, ceea ce
explicǎ o întoarcere normal ǎ a retragerii comer țului; întoarcerile riscului ajustat este o
funcție a caracteristicilor institu ționale ale comer țului.
Potrivit lui Fuerst, standardul pentru risc ar trebui s ǎ aibǎ o semnifica ție realǎ în
activitatea economic ǎ: finanțarea de baz ǎ învațǎ managerii corpora țiilor sǎ evalueze noile
oportunitǎți investiționale bazate pe ajustarea riscului.
Firmele sunt îndemnate s ǎ investeasc ǎ în mijlocul recesiunii unde standardul pentru
risc este ridicat; de exemplu, trebuie s ǎ ofere o rat ǎ ridicatǎ la noile investi ții. Incluzând
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
52
52schimbǎrile în investi ții, riscul standard ar trebui s ǎ afecteze comenzile durabile, slujba și
celelalte m ǎsuri ale performan ței economiei.
Guvernarea unei tehnologii economice superioare poate atrage capitaluri proprii și
strǎine și poate avea o cre ștere relativ ǎ și mai multe resurse pentru redistribu ție decât în
economia închis ǎ; redistribuirea guvern ǎrii poate avea un interes ridicat în tehnologia
avansatǎ sau în integrarea economiei..
Globalizarea are trei ramuri: valabilitatea unei noi tehnologii, un sistem comercial
internațional liber și o forțǎ de muncǎ bine educat ǎ.
Companiile investi ționale interna ționale reprezint ǎ o afacere dificil ǎ.
Esențial, țǎrile pot fi considerate ca și companiile, cu „grad de investi ție rezervat”
pentru acele țǎri cu o guvernare stabil ǎ și fǎrǎ granițe pentru comer ț și investiție. În final au
fost calculate investi țiile interna ționale putând s ă producă o întoarcere ridicat ǎ ceea ce îi
amintește investitorului de varietatea riscurilor asumate. Legile na ționale cer companiilor s ǎ
adauge regulile locale stricte și unele companii s ǎ nu facǎ efortul s ǎ adopte statutul lor
financiar pentru a se face în țeleși investitorilor str ǎini. Totuși multe companii globale
pregǎtesc diferite seturi de c ǎrți pentru diferite pie țe în jurul lumii.
De ce participarea fiecarei țări la relațiile interna ționale este o condi ție a dezvoltarii
economice si a cresterii standardului de via ță?
Motivele sunt numeroase. Astfel, prin interm ediul comertului international, statele
cumpară factori de produc ție și bunuri de consum pe care nu le-ar fi putut produce în țară
sau de care țara nu dispune (resurse naturale), sau bunuri pentru care în țară cheltuielile de
producție ar fi fost mai mari. Pe de alt ă parte, prin rela ții externe, o țară beneficiaz ă de o
piață de desfacere mai mare decât cea na țională. Producând mai mult, firmele realizeaz ă
economii de scar ă (la cheltuielile de dezvoltare), iar eficien ța economic ă crește.
Accentuarea concuren ței, ca urmare a concuren ței externe, este și ea un factor de
progres pentru c ă obligă firmele la a adopta m ăsuri pentru m ărirea eficien ței economice.
În plus, prin plasamentele de capital externe, o țară poate beneficia de mai multe investi ții
decât i-ar permite economisirea intern ă, deci de o cre ștere economic ă mai accentuat ă. Pentru țările
cu surplus de capital, rela țiile externe oferta plasamente mai avantajoase.
Nu în ultimul rând, participarea la pia ța mondial ă implică și participarea la
schimbul mondial de informat ți și realizări tehnologice remarcabile, ceea ce conduce la
difuzarea progresului tehnic în întreaga economie mondial ă, deci la cre șterea mondial ă.
Bibliografie
Gallagher, D.R., “Trading Behaviour and the Pe rformance of Daily In stitutional Trades”,
Accounting and Finance, 2006
Fuerst, M.E., “Investor Risk Premia a nd Real Macroeconomics Fluctuations”, Journal of
Macroeconomics, 2006
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
53
53INFLUEN ȚE ALE INTEGR ĂRII ASUPRA
RELAȚIILOR COMERCIALE DINTRE AGEN ȚII
ECONOMICI PE PIA ȚA INTERN Ă
ȘI INTERNA ȚIONALĂ
Cornelia AMARANDEI
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Evolutia relatiilor comerciale a generat integrarea, care, la rândul ei, va
determina caracteristicile derivate din scopul principal – cresterea calitatii vietii si din
situatia inevitabila a abandonului de suveranita te la care intr-o anumita masura tara
noastra a recurs atunci cand a aderat la Uniunea Europeana.
Preocuparea exagerata pentru cresterea consumului acopera adesea tendinta de
maximizare cu orice pre ț al profitului, cu efecte negati ve pe termen lung, sub umbrela
imbunatatirii nivelului de trai. Retragerea st atului din rolul de actor economic si
schimbarile structurale in natura proprietatii au general tulburari in relatiile comerciale,
desfiintarea si aparitia de noi agenti economici.
Ca urmare, mentinearea in cerere si/s au oferta a echilibrului intre produsele
destinate consumului si cele pentru dezvoltare a capacitatilor de productie, consideram a fi
nivelul de competenta corespunzator care sa conduca la dinamizarea economiei romanesti,
la cresterea performantelor in spatiul economic unic al Europei si sa genereze o crestere
durabila.
Cuvinte-cheie: integrare; noile rela ții comerciale; dinamizarea economiei.
Coduri REL: 20E
1. Influente ale cadrului general instituit asupra rela țiilor comerciale
Pentru a ini ția și derula rela ții comerciale pe pia ța internă european ă, este necesar
să cunoaștem și să folosim cadrul legal instituit, care in orice apreciere a realit ății are
prioritate atunci când este în contradic ție cu legisla ția internă națională.
Pentru agen ții economici, din punct de vedere managerial, integrarea reprezint ă
procesul de combinare a diferitelor firme în scopul minimiz ării costurilor de produc ție și
poate fi: integrare vertical ă, când unele firme sunt angrenate în stadii diferite de produc ție
(ex. combinatul siderurgic); integrare orizontal ă, când o serie de firme se angajeaz ă într-un
anumit domeniu de produc ție și/sau desfacere(ex. cartelul); integrare lateral ă, când unele
firme sunt angrenate în producer ea unor bunuri diferite pentru aceea și piață și care se
presupun reciproc. (Fundatura s.a., 1992, p. 117).
Valorificarea oportunitatilor oferite de In tegrarea in Uniunea Europeana prin
extinderea si intensificarea schimburilor dint re agentii economici au la baza avantajele
oferite de uniunea vamala care face posibila libera circulatie a marfurilor, persoaneleor,
capitalurilor si serviciilor.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
54
54Impotriva practicilor neloiale s-au instituit regulamente specifice care protejeaza
piata interna europeana si in special existenta si dezvoltarea de noi capacitate de productie.
Obiectivul major al Uniunii Europene este acela de a organiza in mod coerent si
solidar relatiile intre statele member si in tre popoarele lor, obiectiv realizabil prin
promovarea unui progres economic si social ech ilibrat si durabil, prin crearea unui spatiu
fara frontiere interne, prin intarirea coezi unii economice si sociale, prin stabilirea unei
uniuni economice si monetare cu adoptarea monedei unice.
Uniunea dispune de un cadru institutional unic perfectionat, constituit in principal
de Consiliul european, Parlamentu l european, Comisia si Curtea de justitie. Comisiei ii sunt
incredintate atributiuni care au drept finalita te asigurarea si functionarea pietei interne
europene ca domeniu de interes deosebit pe plan comunitar. Ea are competenta decizionala.
Astfel s-au adoptat masuri pentru formarea si consolidarea pietei interne ca un spatiu fara
frontiere care trebuie sa funtioneze in acel easi conditii ca o piata nationala: marfurile,
persoanele, capitalurile si serviciile trebuie sa circule in cadrul ei fara nici un control la
frontierele dintre statele member, dupa exemplul absentei controlului la frontierele dintre
regiunile unui stat. acest spatiu dintre frontierele interioare priveste toate marfurile, serviciile
si capitalurile care circula in cuprinsurile lui.
Cand sunt in cauza obstacole la aceasta circulatie care pot fi atribuite unui stat
membru, daca ele implica o actiune sau inactiune din partea acestuia, care poate constitui o
incalcare la prevederele Tratatului se apli ca Regulamentul stabilit de Consiliu. Se au in
vedere situatii care: 1) duc la o serioasa afectar e a liberei circulatii a marfurilor, impiedicand,
intarziind sau deviind importurile si exporturile sau transportul printr-un stat membru; 2)
cauzeaza importante pierderi persoanelor afectate; 3) necesita actiunea imediata in scopul
impedicarii oricarei continuari, cresteri sau intensificari a afectarii sau pierderii in cauza.
Cand se produce un asemenea obstacol sau cand exista o amenintare in acest sens,
exista o obligatie de informare a comisiei din partea oricarui stat membru(chiar daca nu este
el in discutie), si, in mod reciproc, din partea Comisiei, precum si, dac aun obstacol a survenit, o obligatie a statului membru imp licat de a lua toate masurile necesare si
proportionale astfel incat libera circulatie a ma rfurilor sa fie asigurata pe teritoriul sau
conform tratatului si de a informa Comisia desp re actiunile pe care autoritatile le-au luat sau
intentioneaza sa le ia.
Cand Comisia considera ca survine un obs tacol intr-un stat membru, ea notifica
statul membru in legatura cu motivele care au determinat-o sa ajunga la aceasta concluzie sic
ere statului respective sa ia toate masurile n ecesare si proportionate spre a inlatura obstacolul
intr-un termen pe care ea il decide prin referire la urgenta cazului.
Asa au fost justificate masurile exaggerate luate in tara noastra in cazul gripei
aviare, a pestei porcine sau a culturilor m odificate genetic care au lovit indirect in
capacitatile de productie. Prin astfel de cazuri se integreaza agentii economici exteriori pe
piata noastra si mai putin cei din interior in Uniune. Astfel ne transformam din producatori
in consumatori.
Prin Decizie a Comisiei s-a constituit un Co mitet consultative pentru coordonare in
domeniul pietei interne. El poate fi consulta t potrivit competentei ce i-a fost stabilita, asupra
tuturor problemelor practice care pot sa survina relativ la funtionarea pietei.
2. Influen țe ale uniunii vamale asupra rela țiilor comerciale
Libera circulatie a marfurilor presupune realizarea unei uniuni vamale care sa
priveasca toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a
taxelor vamale asupra importurilor si exportur ilor ori a altor taaxe cu effect echivalent,
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
55
55adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tari terte si eliminarea restrictiilor cantitative
sau a masurilor cu efect echivalent.
Instituirea uniunii vamale intre statele member permite conditii egale de concurenta
intre participantii la circuitul comercial si productive, face posibila stimularea productiei si a
varietatii sortimentale a marfurilor, impunear ea pe piata a celor mai competitive produse,
tinandu-se seama si de costul lor de productie , concentrarea si specializarea productiei si a
intreprinderilor, ca si implantarea acestora in zonele cele mai indicate economic si
productive.
Interzicerea taxelor vamale are o sfera ma i larga. Ea se aplica nu numai marfurilor
care sunt de orgine dintr-un stat membru, ci si celor care provin dintr-o tara terta si care se
vor afla in libera circulatie intre statele membre odata intrate in circuitul commercial
comunitar. Marfurile care au aceasta din urma proveninta vor avea acest regim daca formalitatile de import au fost indeplinite si orice taxe va male sau taxe avand effect
echivalent care sunt platibile, au fost incasate in acel stat membru si nu au beneficiat de o
reducere totala sau partiala a unor astfel de taxe.
Uniunea vamala mai implica, intr-un al doilea sens, adoptarea unui tariff vamal
comun in relatiile cu tarile terte, care este im pus la granitele comunitare. Orice marfa care
urmeaza sa intre pe teritoriul comunitar va fi supusa acestui tariff, indifferent de tara de
provenienta. Statele mebre si-au declarat di sponibilitatea de a contribui la dezvoltarea
comertului international si la reducerea barierel or vamale prin acorduri specifice, pe baza de
reciprocitate si avantaj reciproc, de a reduce taxele vamale sub nivelul general de care ar
putea beneficia ele insele ca rezultat al st abilirii unii uniuni vamale intre ele. Aceste
deziderate au fost infaptuite fie pe calea aco rdurilor cu diverse tari in mod independent, fie
in cadrul G.A.T.T, dealungul rundelor come rciale (Dillon, Kennedy, Tokyo, Uruguay).
Taxele din tariful vamal comun sunt stabi lite de Consiliu la propunearea Comisiei.
Tariful vamal comun nu se aplica de o autoriate comunitara distincta, de sine statatoare , ci de catre
autoritatile nationale ale statelor pe terito rilu carora intra marfurile, actionand in numele
Comunitatii atunci can dele fac incadrarile sau clas ificarile tarifare respective. De aici posibilitatea
de contestare a deciziilor acelor autoritati in scopul aplicarii tarifelor vamale.
S-a aratat ca interzicearea in comertul intre statele membre a taxelor vamale se
refera la taxele cerute cu ocazia sau din cauza importului care , impus in mod distinct asupra
produselor importate si nun asupra produselor indige ne modifica pretul lor de cost si astfel
produce acelasi effect restrictive asupra liberei circulatii a marfurilor, precum o taxa vamala. Deoarece aceasta interdictie nu admite vreo distinctie potrivit scopului avut in
vedere in perceperea taxelor pecuniare abolite , ea include spre exemplu, si taxele cerute
pentru inspectia sanitara realizat a in cazul importului respective.
O taxa pecuniara impuse pentru ratiuni de control veterinar si de sanatate publica
este considerate ca o taxa avand echivalent unei taxe vamale si interzisa prin tratat. Daca
insa, sunt cerute taxe pentru inspectii veteri nare si de sanatate publica in cazul desfacerii
interne precum in cazul exportului, atunci efe form eaza o parte ale sistemului general de taxe
interne si nu constituie taxe cu efect echival ent taxelor vamale asupra exporturilor, dare le
intra in interdictia de discriminare conform Tratatului.
3. Influen țe ale măsurilor de protec ție asupra rela țiilor comerciale
Politica comercial ă comună se întemeiaz ă pe principii unitare care privesc
modificarile tarifare, incheierea de acorduri, uniformizarea masurilor de liberalizare, politica
de export ca si masuri de protectie comercia la de luat in caz de dumping si subventii.
Intre practicile neloiale care se pot inta lni in cadrul relatiilor comerciale sunt
practicile de dupming si subventiile.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
56
56Un produs va fi considerat ca face obiectul practicii de dumping daca pretul sau de
export spre Uniune este mai mic decat un prêt co mparabil pentru produsul similar, in cursul
obisnuit al comertului stabilit in tara exportatoar e. Valoarea pentru comparat este dificil de
stabilit in lipsa unui prêt comparabil platit sau pl atibil in realitate in desfasurarea obisnuita a
comertului intern in tara exportatoare sau de orgine. In aceasta situatie este aplicabila o
metoda de calcul distincta a pretului normal.
Sintagma “produs similar” este interpre tata ca insemnand un produs care este
identic, adica asemanator in toate privintele cu produsul in discutie, ori in absenta unui astfel
de produs, alt produs care, desi nu este asemanator in toate privintele, are caracteristici ce se aseamana strans cu cele ale produsului in cauza.
Dupa ce valoarea normala si pretul de expor t sunt astfel determinate se procedeaza
la compararea lor. In scopul asigurarii unei co mparari corecte, in fiecare caz se va acorda
consideratia cuvenita unor adaptari pentru diferente afectand comparabilitatea preturilor,
adica pentru diferente in: caracteristicile fizice; taxe de import si taxe indirecte; reduceri,
rabaturi, cantitati; transport, asigurare, ma nipulare, incarcare si cheltuieli subsidiare;
ambalare; credit; costuri dupa vanzare; comisioane; conversii monetare.
Rezultatul compararii se concretizeaza intr-o limita(marja) de dumping care este
suma cu care valoarea normala depaseste pret ul de export. Cand limitele de dumping
variaza, pot fi stabilite medii ponderate.
Scopul protectiei de baza antidumping este in ter alia de a proteja Uniunea contra
importurilor supuse practicii de dumping. In ceea ce priveste sipiritul sau, rezulta din
dispozitii ca valoarea normala si preturile de e xport trebuie sa fie in mod obisnuit stabilite
individual pentru fiecare exportator. Institutiile comunitare nu sunt obligate sa procedeze la
fel in fiecare caz sau sa impuna o taxa indivi duala antidumping pentru fiecare exportator.
Spiritual regulamentului lasa instituriilor comunitare o mare liberate de a decide cand
solutia cea mai corespunzatoare este aceea de a acorda tratament individual exportatorilor.
Conditia esentiala pentru aplicarea taxelor de protectie fata de tehnicile de dumping
este cauzarea de prejudicii. Prin prejudiciu se intelege o dauna materiala adusa industriei
comunitare, amenintarea cu aducerea unui prej udiciu material pentru industria comunitara
ori intarzierea crearii unei astfel de industr ii. Nu intra in aceasta categorie prejudiciile
cauzate de alti factori precum: volumul si preturile importurilor care nu sunt supuse
practicilor de dumping, diminuarile privind cer erea, schimbarile in modelele de consum,
practicile comerciale restrictive si concuren ta dintre producatorii straini si comunitari,
dezvoltari in tehnologie si realizarea exportului si in productivitatea industriei comunitare.
Procedura contra practicilor de dumping poate fi declansata printr-o plangere scrisa pe
care o poate face orice persoana fizica sau juridical sau orice asociatie care nu are personalitate juridica. Aceste personae sau asociatii trebuie sa aibe un interes legitim. Plangerea trebuie sa contina dovada suficienta a acelor practice, a prejudiciul ui ce rezulta si a legaturii cauzale intre
importurile pretins supuse practice de dumping si prejudicial reclamat. Ea poate fi prezentata
Comisiei direct sau unui stat membru, care o va inainta acesteia . Comisia va trimite statelor
membre o copie de pe orice reclamatie pe care o primeste, initiaza o investigatie la nivel comunitar actionand in cooperare cu statele membre. Investigarea va acoperi in mod normal o
perioada de cel putin 6 luni an terioara depunerii plangerii.
In functie de rezultatul constatat, Comisia poate lua masuri privind aplicarea de taxe
antidumping; marimea taxei nu va depasi limita de dumping cum a fost stabilita anterior.
Actiunea definitivain materie de dumping apartine Consiliului; ea se impune atunci
cand faptele, dovedesc ca exista dumping si ca s-au produs prejudicii acesteia si interesele
Comunitatii reclama interventia comunitara.
Tot la nivel comunitar se asigura protec tia contra importurilor subventionate din
tarile nemembre ale Comunitatii Europene. Astfel , o taxa cu character protectionist poate fi
impusa in scopul de a se asigura o opozitie cont ra subventiilor acordate direct sau indirect
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
57
57pentru fabricarea, producerea, exportul sau transportul oricarui produs a carui punere in
libera circulatie in Uniune cauzeaza prejudic ii. Un produs este considerat ca fiind
subventionat daca el beneficiaza de subventii cu caracter de protectie. Subventiile pot fi acordate de guvernul tarii de origine a produsului importat sau de
guvernul unei tari intermediare din care produsul este exportat spre Uniune.
Exista subventie daca sunt indeplinite cumulative 2 conditii: 1. O contributie financiara din partea unui gove rn din tara de origine sau de export; cand, o
practica guvernamentala implica un transfer direct de fonduri(donatii, imprumuturi),
tranferuri directe potentiale de fonduri ori ra spunderi(de exemplu garant ari de imprumuturi),
sau venitul guvernamental, care altminteri este datorat, este abandonat sau neincasat ori un
guvern furnizeaza marfuri si servicii ori cu mpara marfuri, un govern face plati unor
mecanisme de investitii ori incredinteaza sau da instructiuni unui or ganism sa realizeze
astfel de actiuni care ar reveni in mod normal guvernului. 2. In acest mod este conferit un beneficiu. Pentru ca subventiile sa fi e supuse masurilor cu caracter protectionist ele trebuie
sa fie specifice unei intreprinderi ori industrii sau unui grup de intreprinderi sau industrii.
Nu sunt supuse masurilor cu caracter protectionist subventiile care nu sunt specifice. In anumite conditii sunt admisibile si deci nesupuse masurilor cu caracter
protectionist, subventiile pentru activitati de cercetare, subventiile pentru regiunile
dezavantajate din teritoriul tarii de origine s i/sau de export si subventiile pentru promovarea
si adaptarea la noile cerinte de mediu impuse de lege care au ca rezultat constrangeri si
sarcini financiare mai mari pentru firme.
Marimea subventiilor ce se iau in considerare vor fi calculate in functie de beneficial
conferit primitorului. In mod normal perioada luata in calcul va fi cel mai recent an
financiar al beneficiarului. Regulile privind determinarea prejudiciului sunt aproape identice cu cele privind
determinarea prejudiciului in caz de dumping. Pr ocedurile sunt initiate in baza unei plangeri
prealabile din partea oricarei personae fizice sa u juridice ori asociatii care prezinta un interes
legitim si suficiente probe in sustinerea ei. Da ca Comisia decide sa initieze o investigare pe
baza de probe suficiente stabileste termenele pentru aducerea la cunostinta si urmeaza
aceeasi procedura ca si in cazul dumpingului.
Concluzii
Cresterea economica ca expresie a raportulu i dintre capitalul utilizat si forta de
munca ocupata, pe de o parte si productia obtinuta, pe de alta parte poate fi realizata prin
abtinerea de a folosi o proportie majora din resurse pentru a crea produse destinate consumului, pentru ca resursele astfel economisi te sa fie folosite pentru a mentine, produce
si dezvolta noi capacitati de productie.
Bibliografie
Basanu, Gh., Pricop, M., Managementul aprovizionarii si defacerii , Editura Economic ă,
Bucuresti (2004);
Fundatura, D., Managementul resurselor materiale , Editura Economic ă (1999)
Fundatura, D., s.a. Dictionar de management , Editura Diacon Coresi, Bucuresti (1992)
Ignat, I., Pohoata, I., Economie politic ă, Editura Economic ă, Bucuresti (1998)
Kotler, P., Managementul marketingului , Editura Teora, Bucuresti (2001)
Popa, I., Tranzactii comerciale internationale , Editura Economic ă, București (2001)
Pricop, M., Tantau, A., “ Globalizarea si strategia firmei ”, Agentia Eficient, Bucuresti (2001)
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
58
58ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMAN ȚELOR
ÎN SECTORUL TURISTIC – FACTOR DE CRE ȘTERE
A COMPETITIVIT ĂȚII ECONOMIEI ROMÂNE ȘTI
Elena Cerasela SP ĂTARIU
Conferențiar universitar doctor
Universitatea Ovidius, Constan ța
Rezumat: Provocările globaliz ării cât și tendințele europene determin ă necesitatea
valorificării avantajelor competitive ale economiei române ști în scopul impulsion ării
creșterii economice. Îns ă România prezint ă serioase decalaje de competitivitate în raport
cu statele din vestul și centrul Europei, care se traduc, în ultim ă instanță, într-o eficien ță
scăzută. Integrarea în Uniunea European ă a țării noastre a deschis drumul uneia dintre
cele mai importante oportunit ăți de dezvoltare economic ă, iar îmbun ătățirea performan țelor
din sectorul turistic poate fi o cale de cre ștere economic ă. Turismul nu poate fi privit ca un
sector izolat, efectele sale fiind resim țite la nivel macroeconomic. De aceea, trebuie
conștientizată importan ța pe care o are în cadrul economiei na ționale și luate măsuri menite
să dezvolte aceast ă ramură, în sinergie cu toate celelalte domenii economice. Lucrarea de
fața își propune s ă contureze câteva direc ții în vederea realiz ării obiectivului de cre ștere a
competitivit ății turismului românesc, ce vizeaz ă intensificarea ac țiunilor de dezvoltare și
promovare interna țională a României ca destina ție turistic ă, îmbunătățirea calit ății
serviciilor turistice al ături de dezvoltarea unei industrii turistice na ționale durabile.
Cuvinte-cheie: turism; competitivitate; oportunit ăți de dezvoltare; avantaje
competitive.
Coduri REL: 14F
În contextul provoc ărilor mondiale (globalizarea economiei, interna ționalizarea
piețelor, modific ările tehnologice rapide), factorul determinant al cre șterii economice
durabile și îmbunătățirea standardului de via ță al popula ției este acela de cre ștere a
competitivit ății economice. Valorificarea avantajelor competitive trebuie s ă fie un obiectiv
permanent, iar provoc ările globaliz ării trebuie s ă fie transformate în oportunit ăți de
economia româneasc ă.
Identificarea problemelor cu care se confrunt ă România, determinarea solu țiilor
necesare pentru rezolvarea acestora și, implicit, analiza factorilor de competitivitate
reprezintă o necesitate pentru evaluarea poten țialului economic al țării. În contextul
integrării în Uniunea European ă, România se afl ă în fața celei mai mari oportunit ăți de
dezvoltare, îns ă ea prezint ă serioase diferen țe de competitivitate, în raport cu celelalte state
membre. Aceste decalaje apar la nive lul tuturor elemen telor ce caracterizeaz ă capacitatea
competitiv ă și determin ă o productivitate sc ăzută care define ște, în ultim ă instanță, problema
competitivit ății în țara noastr ă.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
59
59O analiză atentă a evoluției economiei, a mediului de afaceri, a factorilor de
producție, a procesului investi țional, a consumului de resurse, cât și a procesului de inovare,
ne permite identificarea factorilor care influen țează competitivitatea României.
Alături de alte domenii economice, turism ul poate beneficia de pe urma integr ării
țării noastre în Uniunea European ă. Concret, efectele acestei integr ări ating mai multe
aspecte care vizeaz ă și particularit ățile domeniului turistic, și anume:
• intensificarea concuren ței, care poate avea ca rezultat îmbun ătățirea ofertei
turistice;
• facilități în obținerea resurselor de finan țare interna ționale;
• refacerea infrastructurii;
• creșterea circula ției turistice c ătre și dinspre țara noastr ă.
Cu greu s-ar putea închipui o alt ă activitate economic ă mai potrivit ă cu
globalizarea, principalele consecin țe ale acesteia fiind extinderea turismului interna țional și
dezvoltarea turismului de afaceri. Globalizarea infrastructurii influen țează cel mai mult
turismul prin folosirea internetului, a comunica țiilor prin satelit, cre șterea exploziv ă a
transporturilor aeriene.
Efectele sectorului turistic sunt resim țite la nivelul întregii economii, de aceea,
trebuie luate m ăsuri ca să se dezvolte aceast ă ramură care, la rândul s ău, poate stimula
dezvoltarea altor ramuri economice, cum ar fi: industria, agricultura, construc țiile, comer țul,
transporturile. Prin urmare, dezvoltarea turismului ca un fenomen cu profunde implica ții
economice, sociale și culturale trebuie s ă ducă la dezvoltarea și consolidarea pie ței turistice.
Dacă avem în vedere poten țialul turistic și dacă facem o compara ție cu fenomenul
turistic existent în statele vecine, atât ponderea contribu ției turismului românesc în PIB este
mică, cât și profitul ob ținut de întreprinz ătorii din turism.
Există o serie de bariere care apar în calea cre șterii competitivit ății turismului, care
pot fi sintetizate astfel:
• lipsa produselor turistice complexe;
• existența structurilor de cazare vechi și un indice mediu de utilizare a
capacității de cazare sc ăzut;
• lipsa capacit ății de cazare în zonele turistice ce ofer ă oportunit ăți pentru
practicarea turismului de ni șă și a ecoturismului;
• insuficien ța capacit ăților turistice în zona parcurilor naturale sau a ariilor
protejate;
• existența unei infrastructuri deficitare privind sistemul de transport,
comunica ții și servicii turistice;
• lipsa și/sau insuficien ța activităților de promovare și informare turistic ă;
• instabilitatea cadrului institu țional și legislativ, lipsa de cooperare între
operatorii turistici;
• absența facilităților pentru încurajarea ini țiativei de a deschide afaceri turistice
mici și mijlocii.
Cu toate acestea, turismul poate reprezenta pentru România un sector economic
care, deși insuficient exploatat, poate deveni o surs ă de atracție atât a investitorilor, cât și a
turiștilor străini, deoarece dispune de un valoros și bogat poten țial natural, care reprezint ă
una dintre cele mai pre țioase resurse ale țării.
Prin urmare, pentru dezvoltarea sectorului turistic, România are o serie de avantaje
competitive care rezult ă din:
• varietatea formelor de relief și dispunerea acestora simetric, în trepte, dinspre
centru spre margini (mun ți, dealuri, câmpii, mare și deltă), care permite
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
60
60posibilitatea practic ării unei întregi game de forme de turism, de la cele clasice
până la noutățile de ultim ă cerere;
• existența unei treimi din resursele de ape minerale europene;
• climatul temperat continental, cu influen țe mediteraneene în sud-vestul țării, cu
faună și floră unică;
• prezența a 18 parcuri naturale na ționale, arii protejate, rezerva ția biosfera Delta
Dunării;
• diversitatea patrimoniului cultural și istoric (m ănăstiri, cet ăți, biserici,
monumente);
• zone rurale cu p ăstrarea tradi țiilor în via ța cotidian ă.
Toate aceste avantaje ofer ă României posibilitatea practic ării și dezvoltării unei
game variate de forme de turism, și anume:
• Turismul montan. Între toate tipurile de turism, turismul pentru practicarea
sporturilor de iarn ă dispune de un poten țial natural de dezvoltare pentru toate
categoriile de turi ști, însă creșterea competitivit ății în aceast ă zonă necesită
îmbunătățirea infrastructurii (amenajarea de noi pârtii de schi cu instala ții de
transport pe cablu pentru persoane, instala ții și echipamente pentru producerea
zăpezii artificiale și de între ținere a pârtiilor), modernizarea și diversificarea
structurilor turistice de primire.
• Turismul de litoral. Avantajele competitive pentru aceast ă formă de turism
trebuie să vizeze investi țiile legate de cre șterea calit ății produsului turistic prin
îmbunătățirea capacit ăților de cazare, dezvoltar ea industriei de agrement,
calificarea personalului, crearea de ev enimente pentru reducerea sezonalit ății,
diversificarea ofertei turistice.
• Ecoturismul. Dezvoltarea acestei forme de turism presupune cre șterea
capacităților de cazare și dezvoltarea infrastructurii de acces.
• Turismul balnear. Existența potențialului turistic pentru aceast ă formă de turism
(ape minerale, n ămoluri sapropelice, factori naturali cu valoare terapeutic ă și
calitate fizico-chimic ă de cură superiori) trebuie completat ă cu investi ții în
modernizarea bazelor de tratament, îmbun ătățirea calității serviciilor turistice și
dezvoltarea infrastructurii.
• Turismul rural, agroturismul și silvoturismul. Au ca avantaje competitive
păstrarea tradi țiilor, ospitalitatea, buc ătăria tradițională din fiecare regiune
istorică cu produse alimentare ecologice dar trebuie sus ținute prin dezvoltarea
infrastructurii de acces și prin facilitarea finan țărilor în acest domeniu.
• Turismul de afaceri și de congrese. În acest domeniu trebuie dezvoltate anumite
activități, cum ar fi organizarea de congrese, simpozioane și expoziții, acțiuni cu
caracter diplomatic și cultural- științific, deschiderea de afaceri cu firme
multinaționale, trebuie îmbun ătățite serviciile turistice și capacitățile de primire.
• Turismul cultural și religios. Această formă de turism este avantajat ă de existen ța
a celor peste 700 de valori de patrimoniu cultural, de interes na țional și
internațional, de existen ța tezaurului etnografic și folcloric românesc, de prezen ța
comunităților cu via ță rurală tradițională. Dezvoltarea turismului cultural impune
rezolvarea problemelor legate de infrastructura de acces la obiectivele turistice
(siturile arheologice, monumentele de arhitectur ă etc.) învechit ă și insuficient ă,
realizarea spa țiilor de parcare dotate cu puncte de informare și promovare a
obiectivului turistic cultural, amenaj ări în punctele de belvedere pentru fortifica ții,
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
61
61cetăți medievale, biserici, monumente istorice și mănăstiri, dezvoltarea spa țiilor
speciale de campare pentru turismul de pelerinaj.
• Turismul de ni șă (turism ecvestru, speoturism, turism de aventur ă: parapant ă,
rafting, mountain-bike, out-of-road).
Creșterea competitivit ății turismului românesc presupune intensificarea ac țiunilor
care vizeaz ă:
• dezvoltarea și promovarea interna țională a imaginii României ca destina ție
turistică prin diversificarea materialelor promo ționale, cre șterea ponderii
elementelor de promovare, crearea brandului turistic na țional și brandurilor
regionale pentru anumite zone;
• dezvoltarea și consolidarea turismului inte rn prin dezvoltarea capacit ăților de
primire turistic ă, dezvoltarea industriei de agrement;
• dezvoltarea unei re țele naționale de informare și promovare turistic ă prin
utilizarea mijloacelor IT, utilizarea internetului, crearea unei baze na ționale
computerizate de informa ții turistice, inclusiv a unui sistem na țional integrat de
colectare și distribuire a acestuia;
• dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii turistice presupune înnoirea c ăilor
de acces, precum și dezvoltarea celor existente, îmbun ătățirea infrastructurii
specifice activit ății turistice;
• pregătirea forței de munc ă în meserii specifice domeniului turistic presupune realizarea
de programe de calificare și perfecționare atât la nivel local, cât și național;
• facilitarea accesului la sursele de finan țare.
În ansamblul economiei na ționale cre șterea competitivit ății turismului reprezint ă un
element dinamizator al sistemul ui economic global. El reprezint ă un important generator al
locurilor de munc ă și o sursă principal ă de redresare a economiei. Prin urmare, acesta
contribuie la realizarea valorii ad ăugate, la diversificarea structural ă a economiei unei țări, la
valorificarea superioar ă a tuturor categoriilor de resurse, și în special a celor naturale:
frumusețea peisajelor, calit ăților curative ale apelor minerale sau termale, condi țiile de
climă, la asigurarea prosperit ății unor zone defavorizate, la asigurarea unei circula ții bănești
echilibrate realizate pe seama turismului intern și internațional, echilibrarea balan ței de plăți
externe, antrenarea cererii în sfera produc ției, diversificarea industriei locale, sporirea
veniturilor popula ției, creșterea PIB.
Turismul particip ă la crearea de noi locuri de munc ă, participând astfel la atragerea
surplusului de for ță de muncă din alte sectoare, determinând astfel reducerea șomajului.
În afara efectelor economice, turismul are și o semnifica ție sociouman ă, acționând
atât asupra turi știlor, cât și asupra locuitorilor din zonele viz itate. De asemenea, turismul are
efecte directe asupra mediului, asupra utiliz ării timpului liber, contribuind la l ărgirea
orizontului cultural și a formării intelectuale.
Intensificarea și diversificarea leg ăturilor dintre na țiuni pe plan mondial poate fi și
consecința directă a dezvolt ării turismului interna țional, acesta devenind una din modalit ățile
principale de conexiune dintre diferitele culturi și civilizații.
Bibliografie
Popescu-Bogd ănești, C., (2000) Resursele de competitivitate ale întreprinderii , Editura
Expert, Bucure ști.
Nedelea, Al, (2003) Piața turistică, Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București.
Pearce, D, (1998) Tourism Development , Longman, London.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
62
62RESURSELE UMANE – FACTOR CHEIE
AL UNEI CALIT ĂȚI DURABILE
A INTEGR ĂRII EUROPENE A ROMÂNIEI
Raluca M ĂNĂILĂ
Economist, Psiholog
DACROM Consulting
Ion IONI ȚĂ
Profesor universitar doctor
Academia de Studii Economice Bucure ști
Rezumat. În noul context european al României, problema calit ății procesului
integrării europene este una acut ă. Dar ce condi ționează realmente acest proces de
integrare? Eficien ța integrarii economice este condi ționată și întreținută de oameni, astfel
preocupările managerilor trebuie orientate c ătre mentalitalitatea, cultura și competen țele
resurselor umane care activeaz ă în organiza țiile economice din România.
Din aceast ă perspectiv ă, managementul resurselor umane cap ătă o importan ță cu
totul diferit ă față de contextele anterioare. În acest context, ne propunem ca în aceast ă
lucrare s ă prezentăm atât problemele prezentului Managementului resurselor umane
românesc, cât și în mod deosebit s ă subliniem noile condi ții la care Managementul
resurselor umane trebuie s ă răspundă pentru a se alinia trend-urilor europene.
Pornind de la premisa conform c ăreia calitatea procesului de integrare european ă,
la nivelul mediului economic românesc, depinde în mod direct de calitatea resurselor umane
implicate în acest proces, iar ca litatea resurselor umane este dat ă de modul în care acestea
sunt manageriate, conc luzia se impune de la sine – pentru a asigura o calitate durabil ă a
integrării europene a României, Managementul resurselor umane specific mediului
economic românesc actual trebuie s ă suporte o metamorfoz ă și totodată să urce trepte
semnificative pe scala interesului antreprenorilor.
Cuvinte-cheie: managementul resurselor umane, integrare european ă, calitate
durabilă, tendințe europene, metamorfoz ă
Coduri REL: 14C, 12C, 12I.
1. Prezentul managementului resurselor umane în România
Prin intermediul unui amplu proces de analiz ă a actualului mediu organiza țional din
România, am dorit surprinderea situa ției prezente a managementului resurselor umane în
contextul mediul economic românesc. Din aceast ă perspectiv ă putem men ționa drept
caracteristici semnificative ale prezentului managementului resurselor umane urm ătoarele:
– Departamentele de resurse umane din cadrul organiza țiilor investigate resimt în
permanen ță senzația de membri ai echipei de manage ment doar la un nivel declarativ, nu și
la nivel executiv;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
63
63- Majoritar, la nivelul firmelor investig ate deciziile manageriale importante se
adoptă fără a se cere punctul de vedere al departamen tului de resurse umane sau, în cazul în
care este cerut, este cel mai adesea ignorat;
– Managerii și specialiștii Departamentului de Resurse Umane se g ăsesc frecvent în
situații conflictuale cu al ți manageri din cadrul propriilor organiza ții, pe baza unor subiecte
referitoare la managementul resurselor umane, la care ace știa din urm ă își aduc contribu ția,
deși nu dețin competen țe și expertiză în acest domeniu;
– Managementul organiza țiilor alocă prea puține resurse și interes activit ății Departamen-
tului de Resurse Umane, comparativ cu bugetele și interesul acordate altor departamente;
– La nivelul organiza țiilor cercetate s-a identificat urm ătoarea tendin ță: activitățile
Departamentului de Resurse Umane c ărora le sunt alocate resurse sunt strict acele activit ăți
de natură administrativ-birocratic ă.
În cele mai multe cazuri, Departamentul de Resurse Umane se g ăsește într-o
situație paradoxal ă, mai exact în exteriorul organiza ției îi sunt recunoscute meritele, iar în
interiorul acesteia ocup ă un loc lipsit de importan ță. Este departamentul c ăruia, în general, i
se acordă cel mai mic buget sau de unde se fac primele reduceri de personal atunci când
există această necesitate .
Studiul efectuat de noi, în special asupra IMM-urilor, a eviden țiat următoarele
cauze ale acestei situa ții:
• Departamentul de resurse umane nu poate argumenta beneficiile economice în
termeni de afaceri, și astfel ajunge s ă fie privit și înțeles ca fiind o funcție de
suport a firmei .
• În majoritatea firmelor din România exist ă împământenită concepția conform c ăreia
procesele au întâietate în fa ța resurselor umane. În aceste organiza ții se consider ă că
atenția față de propriii angaja ți, față de preocup ările și nevoile acestora, reprezint ă un
subiect de importan ță cel mult secundar ă. Departamentele de resursele umane de țin
în astfel de organiza ții, o accep țiune similar ă funcțiunii de „personal" . Frecvent se
întâmplă să poarte chiar aceast ă denumire, iar atunci când poart ă o altă denumire,
acesta reprezint ă doar o etichet ă.
• În foarte multe cazuri departam entului de resurse umane îi lipse ște viziunea
strategică, problematica managementului resurselor umane nu este în țeleasă ca
o metodă de conducere, ci drept o colec ție de proceduri și sisteme. Acest fapt
conduce la o ruptur ă între conducerea operativ ă a organiza ției și departamentul
de resurse umane, care este v ăzut ca o func ție de suport al acesteia și nu drept
una operativ ă. Se creeaz ă astfel o imagine extrem de birocratic ă a activit ății
derulate de c ătre departamentul de resurse umane.
• Managerii și specialiștii în resurse umane nu știu să se pună în valoare, nu știu
să-și creeze o imagine pozitiv ă a activității lor, pe care s ă o vândă în interiorul
organizației
Odată cu aderarea României la Uniunea European ă, a devenit imperativ ca
specialiștii în resurse umane s ă-și regândeasc ă propriul rol, precum și al departamentului de
resurse umane în cadrul organiza țiilor din România. Aceast ă regândire trebuie f ăcută cu
scopul de a contribui la sporirea gradului de eficien ță organizațională, precum și pentru a- și
asigura propria func ționalitate. Pentru ca activitatea firmelor din România s ă se integreze în
tendințele europene, este necesar ca de partamentul de resurse umane s ă asigure un echilibru
stabil între diferitele roluri pe care trebuie s ă le îndeplineasc ă. Printre aceste roluri
menționăm: partener de afaceri, cons ultant intern, expert opera țional, expert administrativ,
avocatul angaja ților și avocatul angajatorului. Concep ția potrivit c ăreia departamentul de
resurse umane trebuie s ă-și însușească toate aceste roluri poate fi catalogat ă drept una relativ
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
64
64recentă pentru mediul economic românesc; afirma ție susținută de faptul c ă în foarte multe
cazuri organiza țiile care activeaz ă în România acord ă acestui departament doar o parte
dintre aceste roluri, excluzându-le cu des ăvârșire pe celelalte.
Adevărata provocare în realizarea unui manage ment al resurselor umane eficient și
european const ă în asigurarea unui parteneriat puternic atât cu clien ții interni ai
organizațiilor, cât și cu cei externi. Numai astfel abilitatea de a vedea întregul tablou
organizațional și de a dezvolta resursele pentru a se adresa întregului peisaj organiza țional
devine tot mai important ă.
O situație frecvent întâlnit ă în mediul de afaceri românesc este aceea referitoare la
reputația actual ă a departamentului de resurse umane, reputa ție care demonstreaz ă și în
acest caz importan ța care i se acord ă acestui departament în peisajul firmelor din România .
Astfel, în cadrul studiului efectuat de noi, am adresat urm ătoarea întrebare la nivelul
angajaților mai multor organiza ții din România: „Cu ce anume se ocup ă departamentul de
resurse umane?”, iar marea majoritate a angaja ților nu a știut ce să răspundă. Cea mai mare
parte dintre angaja ți percep departamentul de resurse umane ca fiind „acei oameni care se
ocupă cu salariile și cu interviurile”.
În aceast ă situație devine imperativ ă o regândire a rolului pe care îl de ține
departamentul de resurse umane în cadrul firmelor din România, urmat ă de un proces de
marketing intern, concretizat în cercet ări de marketing și activități de relații publice la
nivelul organiza ției. Cheia const ă în deschiderea unor conversa ții asupra acestei teme la
toate nivelurile ierarhice ale organiza ției. Managerii și specialiștii în resurse umane trebuie
să iasă din biroul departamentului și să pătrundă în lumea angaja ților pe care consider ă că îi
reprezintă. Pentru a pozi ționa corect departamentul, speciali știi în resurse umane trebuie s ă
desfășoare activit ăți de relații publice cu propriii angaja ți. Astfel, activitatea de management
al resurselor umane poate fi gândit ă ca fiind un produs, produs ce necesit ă un marketing
inteligent, orientat în special c ătre mediul organiza țional intern.
3. Departamentul de resurse umane – partener strategic al firmei
În prezent, organiza țiile economice la nivel european se g ăsesc într-o permanent ă
schimbare organiza țională pentru a corespunde cu schimb ările ce apar pe pia ță, iar pentru a
supraviețui unei astfel de condi ții, acestea sunt populate cu oameni motiva ți, cu o clar ă
viziune de viitor, care dau dovad ă de inițiativă și spirit de echip ă și, nu în ultimul rând, de
simțul responsabilit ății. Firmele din România trebuie s ă înțeleagă faptul că resursele umane
reprezintă speranța de viitor a unei firme. Iar o organiza ție cu o astfel de cultur ă se creeaz ă
greu, procesul de creare a unei astfel de culturi este dificil de realizat, de durat ă și costisitor,
dar în acela și timp și esențial pentru reu șita organiza ției, mai ales pe termen lung.
Astfel, pentru a spori competitivitatea firmelor, obiectivele specifice managementului
resurselor umane sunt stabilite pentru a oferi suport acestora și pentru a se alinia cu strategiile și
obiectivele firmelor. Un astfel de parteneriat strategic impacteaz ă departamentul de resurse umane
în majoritatea activit ăților sale, precum: recrutare și selecție, motivarea angaja ților, evaluarea
performan țelor, sistemul de recompensare, managementul carierei și dezvoltarea angaja ților. De
fapt, vorbim de un element strategic esen țial în viitorul firmei, vorbim de Capital Uman .
Cum devine departamentul de resurse umane un partener strategic al firmei?
• Departamentul de resurse umane poate deveni aliatul echipei executive prin
participarea activ ă la adoptarea deciziilor strategice de afaceri. Prin politicile și
procedurile pe care le implementeaz ă, departamentul de resurse umane ar
trebui să susțină strategia de afaceri a firmei.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
65
65• Specialiștii în resurse umane trebuie s ă învețe și să stăpânească comunicarea în
termeni de afaceri, tocmai pentru a îmbun ătăți comunicarea și relaționarea
departamentului de resurse umane cu managementul de top al organiza ției.
• Este necesar ca speciali știi în resurse umane s ă înțeleagă afacerea în ansamblu,
pentru a putea sus ține și argumenta deciziile adoptate de departamentul de
resurse umane.
• Procesele și acțiunile departamentului de resu rse umane vor fi abordate din
perspectiva planului strategic. Orice ac țiune de resurse umane are un obiectiv
care se subsumeaz ă scopurilor organiza ției și care trebuie aliniat planului
strategic.
4. Cum vor reu și managerii de resurse umane s ă îndeplineasc ă așteptări atât
de înalte?
La nivelul mediului economic al Uniunii Europene, nu mai constituie o surpriz ă
faptul că managementul resurselor umane începe s ă dețină centrul scenei mediului
organizațional. Calitatea oamenilor și angajamentul acestora au devenit factori critici în
funcționalitatea și supravie țuirea organiza țiilor. Dar, pentru mediul economic din România,
apare urm ătoarea dilem ă: „Cum vor reu și managerii și speciali știi în resurse umane s ă
îndeplineasc ă așteptări atât de înalte?”
Pentru a manageria un acest proces de metamorfoz ă a departamentului de resurse
umane, speciali știi în resurse umane trebuie s ă aibă în permanen ță în vedere urm ătoarele
aspecte strategice:
Leadership dispersat la nivelul întregii organiza ții. Complexitatea și incertitudinea
inerente mediului actual de afaceri din România cer un grad ridicat de agilitate și
adaptabilitate din partea firmelor, iar aceste cerin țe nu pot fi satisf ăcute decât prin realizarea
unui leadership v ăzut ca un rol, și nu ca o func ție. Leadership-ul unipolar, asociat cu ordine
și control, specific organiza țiilor puternic ierarhizate, trebuie s ă lase locul unui leadership
exercitat la toate nivelurile organiza ționale. Majoritatea organiza țiilor europene de succes
întrețin o cultur ă care încurajeaz ă angajații să exercite leadership. Astfel, o cerin ță
europeană la care managementul resurselor umane românesc trebuie s ă răspundă constă în
crearea de culturi organiza ționale care s ă ceară din partea angaja ților leadership .
Firmele din România trebuie s ă fie capabile s ă capteze o parte cât mai mare din
potențialul propriilor angaja ți. Problema major ă nu const ă atât în angajarea unor persoane
talentate, ci în reten ția acestora și, totodată, în obținerea unui angajament cât mai ridicat din partea
acestora. În multe cazuri, firmele romane ști eșuează în a capta și reține o mare parte din talentul și
potențialul propriilor angaja ți. Literatura de specialitate ne arat ă faptul că, în cel mai bun caz, un
angajat lucreaz ă la 60% din poten țialul său. Frecvent, strategiile firmelor din România de a ob ține
angajamentul angaja ților sunt ineficiente. Spre exemplu, în urma cercet ării realizate de noi, s-a
observat faptul c ă la nivelul firmelor romane ști este utilizat ă cu precădere motivarea financiar ă a
angajaților, dar m ăririle salariale pot fi un motivator foarte eficient doar pentru o perioad ă scurtă de
timp. Pentru a atinge o congruen ță între nevoile angaja ților și cele ale angajatorilor, managerii
trebuie să se focuseze asupra facilit ării procesului de interiorizare a scopurilor organiza ționale la
nivelul tuturor angaja ților.
Măsurile adoptate de c ătre departamentul de resurse umane trebuie s ă fie credibile. În
mod tradi țional, departamentul de resurse umane adopt ă măsuri focusate asupra unor activit ăți
specifice precum: timpul necesar pentru angajare, num ărul de angaja ți ce urmau a participa la
activități de training etc. În prezent, tendin ța la nivel european este urm ătoarea: se a șteaptă de la
managementul resurselor umane în special, și de la managementul firmei în general, s ă elaboreze
și să adopte măsuri privitoare la construirea de capabilit ăți organizaționale.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
66
66Managerii de linie trebuie s ă comunice direct și eficient cu angaja ții. Cercetările
noastre au ar ătat faptul c ă una din sl ăbiciunile majore ale firmelor din România const ă în
procesul de comunicare existent în cad rul acestora. Managerii de linie prezint ă tendința de a
se axa doar asupra rezultatelor și profitului și au nevoie s ă li se reaminteasc ă de importan ța
comunicării și relaționării directe cu angaja ții. Gradul de motivare al angaja ților este
dependent de calitatea comunic ării existente între ace știa și manageri. Comunicarea în
cadrul unei organiza ții poate face diferen ța între un personal motivat și cu o atitudine
pozitivă și un personal nemotivat și lipsit de angajament fa ță de firmă.
Capacitatea de adaptabilitate a firmelor din România trebuie s ă fie superioar ă
ritmului de schimbare a mediului de afaceri. Schimbările care apar în cunoa ștere la nivel
internațional reprezint ă un proces complex, a c ărui viteză cauzează impredictibilitate.
Organizațiile care rezist ă unui astfel de mediu, aflat în permanent ă schimbare, sunt acelea
care prezint ă o preocupare intens ă față de nivelul preg ătirii profesionale a angaja ților săi. În
prezent, la nivelul Uniunii Europene , firmele nu se mai bat în produse și tehnologii, ci
competiția s-a mutat în zona modalit ăților și proceselor de preg ătire și perfecționare a
angajaților. Astfel, datoria managerilor din țara noastr ă este de a crea organiza ții care să
învețe cât mai rapid și eficient.
Procesul de angajare trebuie s ă suporte un proces de branding. Deoarece în ultimii
ani piața muncii din România a devenit una extrem de competitiv ă, singura op țiune pentru a
atrage în organiza ție talentele dorite const ă în gândirea întregului proces de angajare precum
un proces de marketing, în care trebuie creat un brand pentru firm ă. Organiza țiile de top
prezente în mediul economic european au elaborat strategii de atragere și retenție a
angajaților prin procesul de branding. Într-o pia ță a mucii atât de competitiv ă, sarcina
firmelor const ă în a crea o imagine sau un brand cât mai specific firmei, pentru a o diferen ția
cât mai mult de restul firmelor existente pe pia ța muncii.
Figura 1. Managementul resurselor umane – aspcecte strategice
5. Tendin țe europene pentru viitorul managementului resurselor umane în
România
Tendința 1: Resursele umane = capital uman
În general capitalul se creeaz ă printr-un efort de tip investi țional, iar deciziile care
privesc crearea sa sunt de tip strategic. Ma nagementul capitalului uman este orientat c ătre a
genera avantaj competitiv pe termen lung, provenit din capabilit ățile organiza ției, și anume:
adaptabilitatea și flexibilitatea organiza ției, spiritul de echip ă, capacitatea de perfec ționare
continuă, alinierea la scopurile organiza ției etc. În aceste condi ții, departamentul de resurse
umane din România va de ține următoarele roluri: rol consultativ (devenind astfel un
Angajamentul
angajaților
Comunicare
intern ă
Măsuri credibile
MRU
Perfecționare
Brandul
angajării
Leadership
PRIORIT ĂȚI
MANAGEMENT
RESURSE UMANE
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
67
67consultant intern al firmei), expert administrativ, reprezentant al oamenilor și agent de
schimbare.
Tendința 2: Planificarea strategic ă a capitalului uman
Ridicarea problemei capitalului uman la rang de problem ă strategică este datorat ă
tendinței organiza țiilor europene de a se centra pe ob ținerea și menținerea avantajului
competitiv provenit din capabilit ățile organiza ției. Managerii firmelor din România trebuie
să-și dezvolte capacitatea de influen ță și argumentele pentru a sus ține necesitatea de a
gestiona capitalul uman la nivel strategic. Urm ătoarele elemente devin esen țiale în
managementul resurselor umane și trebuie tratate și agreate la nivel strategic, și anume:
cultura organiza țională, setul de competen țe esențiale, procesele-cheie, sistemul de
conducere.
Tendința 3: Responsabilitatea pentru instruirea și perfecționarea angaja ților continu ă să
se mute tot mai mult dinspre institu țiile de înv ățământ către angajatori
În prezent, la nivel interna țional natura muncii devine tot mai tehnic ă, cerând din
partea angaja ților un num ăr ridicat de competen țe tehnice specifice, iar astfel de competen țe
extrem de specifice nu pot fi ob ținute în mediile de înv ățământ tradi ționale. În condi țiile în
care recrutarea de angaja ți instruiți devine tot mai dificil ă, responsabilitatea instruirii și
perfecționării angaja ților în vederea achizi ționării de competen țe tehnice revine
angajatorilor. Firmele din România trebuie s ă elaboreze și să implementeze programe de
instruire a angaja ților în vederea achizi ționării competen țelor tehnice specifice, cerute de
activitatea curent ă a firmei.
Tendința 4: Cultura pie ței de munc ă este în schimbare
Se poate observa frecvent o lips ă bilaterală de loialitate pe pia ța muncii atât la
nivelul țării noastre, cât și la nivelul Uniunii Europene. Mai exact, angaja ții califica ți sunt
într-o continu ă fugă după bani, fiind ajuta ți și de faptul c ă există anumite sectoare în care
oferta de pe pia ța muncii este foarte s ăracă. În timp ce firmele angajatoare urm ăresc exclusiv
obținerea profitului, for ța de munc ă devine tot mai tranzitorie, fapt ce conduce la un num ăr
din ce în ce mai mic de angaja ți care să-și dezvolte întreaga carier ă sau o mare parte a
acesteia în cadrul unei singure firme. Angaja ții tineri și cu mai pu țină experien ță sunt mai
ieftini. Astfel, devine imperativ ă anticiparea nevoilor de for ță de munc ă din cadrul firmei,
iar dificult ățile de recrutare cer din partea firmelor române ști o mai mare flexibilitate în
utilizarea angaja ților. Totodat ă, planurile de recompensare și beneficii trebuie regândite
astfel încât s ă fie atractive pentru o astfel de pia ță a muncii, aflat ă în continu ă mișcare.
Tendința 5: Dinamica organiza țională se va schimba
Se va pune tot mai mult accent asupra dimensiunii strategice și se va cere din partea
firmelor un grad înalt de fl exibilitate. Majoritatea organiza țiilor din România vor utiliza la
scară largă împuternicirea angaja ților, iar ca o consecin ță a acestui fapt nevoia de
supervizare va sc ădea și va crește cea de mentoring și coaching. Schimb ările organiza ționale
trebuie să se realizeze cu o mai mare u șurință, deci trebuie crescut gradul de flexibilitate și
adaptabilitate al organiza țiilor. Devine esen țial ca angaja ții să dețină competen țe de
colaborare și muncă în echipă.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
68
68Tendința 6: Pe pia ța muncii va exista o presiune ridicat ă în vederea congruen ței dintre
recompensare și performan ță
În cele mai multe cazuri, în cadrul organiza țiilor investigate de noi ap ăreau
dificultăți în măsurarea sau evaluarea performan țelor angaja ților. Apare astfel nevoia, din
partea managementului firmelor, de a ela bora strategii inovative de recompensare a
angajaților în func ție de performan țele obținute de c ătre aceștia în activitatea profesional ă.
Tendința 7: Parteneriatele dintre sectorul public și sectorul privat vor deveni tot ma i
frecvente
Parteneriatele dintre organiza ții aparținând sectorului public și cele apar ținând sectorului
privat se realizeaz ă din dorința ambelor de a atinge anumite nevoi ale pie ței, pe care separat nu le
pot satisface. Managerii ambelor categorii de firme vor trebui s ă acorde o foarte mare aten ție
relațiilor de munc ă deoarece vor exista situa ții în care angaja ți din sectorul public sunt împrumuta ți
firmei private sau angaja ți din sectorul privat care vor superviza angaja ți ai organiza ției publice.
Specialiștii în resurse umane vor fi nevoi ți să elaboreze planuri de angajare care s ă țină cont de
specificul situa ției de parteneriat public-privat.
Tendința 8: Importan ța crescută acordată managementului sistemelor informa ționale
Odată cu progresul tehnologic înregistrat la nivelul tuturor țărilor Uniunii Europene,
computerul a devenit o unealt ă folosită în mod curent de o mare parte a angaja ților. Accesul la
bazele date, la internet și la o varietate de programe informatice va deveni o problem ă atât de
securitate, cât și de eficien ță organizațională în cadrul firmelor din România. Astfel, încrederea și
accesul la informa ții vor deveni teme organiza ționale extrem de importante. Devine esen țială
pentru firmele romane ști crearea unor politici privitoare la accesul și utilizarea tehnologiei
informaționale în cadrul firmei și dezvoltarea unor sisteme de monitorizare a complian ței
angajaților față de aceste politici, astfel încât resursele organiza ționale să fie protejate și în același
timp să fie menținut gradul de eficien ță al angaja ților. Dificultatea const ă în evitarea de c ătre
organizație a invad ării spațiului privat al angaja ților.
6. Concluzii
Numeroase organiza ții din țara noastr ă desfășoară acțiuni intense pentru
transformarea departamentului de resurse umane, având ca obiectiv cre ște contribu ției
acestui departament la succesul organiza ției. În cursul acestui proces de metamorfoz ă,
departamentul de resurse umane va fi supus atât unei presiuni externe, cât și unei presiuni
ridicate din interiorul organiza ției, cu privire la urm ătoare aspecte:
• Îmbunătățirea cuno ștințelor, abilit ăților și competen țelor privind managementul
strategic la nivelul speciali știlor și managerilor de resurse umane.
• Dezvoltarea și implementarea de strategii în vederea planific ării strategice a
capitalului uman.
• Utilizarea în cadrul departamentului de resurse umane a unor indicatori specifici
în vederea evalu ării performan țelor acestui departament.
• Evaluarea contribu ției activit ății departamentului de resurse umane în atingerea
obiectivelor organiza ției.
Toate aceste preocup ări arată faptul că resursa uman ă capătă o importan ță din ce în
ce mai mare și pe piața muncii din România, fapt dovedit și de următoarele aspecte: bugetele
din ce în ce mai mari alocate departamentelor de resurse umane, investi țiile în tehnologie
realizate la nivelul departamentului de resurse umane și atractivitatea crescut ă a pachetelor
salariale ale managerilor de resurse umane, care au început chiar s ă le depășească pe cele
ale altor manageri de departamente.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
69
69Schimbările organiza ționale și cerințele în continu ă schimbare ale mediului de
afaceri la nivel european sunt principalele motoare ale procesului de transformare a
abordării managementului resurselor umane în România, având ca principal obiectiv
alinierea activit ății acestui departament la nevoile organiza ției.
Bibliografie:
Chișu, A.,V., (2002) – Manualul specialistului în resurse umane, Casa de Editur ă Irecson,
București
El-Nadi, F., New Trends In HR Development – http://www.evancarmi chael.com/Human-
Resources/840/New-Trends-In-HR-Development.html , 01/04/2007
Forgaciu, M., – Companiile mari nu consider ă departamentul de HR doar o func ție de suport,
http://www.bizcity.ro/management/for gaciu-companiile-mari-nu-considera-
departamentul-de-hr-doar-o-functie-de-suport-32002.html , 31/06/2007
Heathfield, S., The New Roles of the Human Resources Professional,
http://humanresources.about.com/ , 05/07/2007
McLean, D., Brady, P., Bachmann, K., Bala nce at the Top: Encouraging Work–Life
Effectiveness for Executives, The Conference Board of Canada, 2003
Petria, L. – Poziționarea Departamentului de Resurse Umane, http://www.business-edu.ro/,
07/02/2007
Stanciu, A., “Resurse umane sau capital uman?”,
http://www.cariereonline.ro/index.php/ articles/Resurse_umane _sau_capital_uman%3F ,
27/01/2005
Ulrich, D., „Hot HR Issues for the Next Two Years” , The Conference Board of Canada ,
August 2004
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
70
70
SOLUȚII POSIBILE PENTRU DINAMIZAREA
EXPORTULUI ROMÂNIEI ȘI CONTRIBU ȚIA
ACESTUIA LA TRIADA
CREȘTERE-COMPETEN ȚĂ-OCUPARE
Octavian Gh. BOTEZ
Profesor universitar doctor
Universitatea Spiru Haret, Bucure ști
Rezumat. În ultimii 18 ani se remarc ă diferența din ce în ce mai mare dintre
valoarea exportului și importului României. Deficitul cronic al balan ței comerciale în
perioada anilor ´90 de peste – 20 de miliarde de dolar i, de – 35 miliarde euro între
2001-2006 și de – 15 miliarde de euro în primele trei trimestre ale anului 2007 amenin ță
echilibrul economic extern al României.
În acest context, stabilirea de noi obiective mobilizatoare în cadrul Strategiei
Naționale de Export a devenit o necesitate. O aten ție deosebit ă trebuie acordat ă creșterii
constante a încas ărilor valutare, ca rezultat al ob ținerii de pre țuri de export mai mari.
Cuvinte-cheie: export; balan ța comercial ă; Strategia Na țională de Export.
Coduri REL: 10J
I. Decalajul problemelor cu care se confrunt ă exportul României în prezent
1. Pe parcursul a 18 ani a fost evident ă diferența tot mai mare, an de an, dintre
valoarea exportului efectuat de România și a importului.
Astfel, cronicitatea soldului negativ al balan ței comerciale este revelant ă. Deficitul
comercial între anii 1990-2000 a fost de peste 20 de miliarde de dolari, ca apoi între anii
2001-2006 soldul s ă crească la 35 de miliarde de euro, pentru ca numai pe trei trimestre din
anul 2007 soldul negativ s ă se ridice la 15 miliarde de euro. Mai mult chiar, prognoza pentru
anii 2007-2013 prevede un cumul de deficit în aceast ă perioadă de 150 de miliarde de euro,
care în mod evident amenin ță echilibrul economic, îndeosebi extern al României, și
majorarea la cote primejdioase a serviciului datoriei externe.
Cât privește gradul de acoperire a importului cu export, acesta s-a situat în anii ’90
ai secolului trecut între 77,2 – 78,5%, pentru ca în primii ani ai secolului al XXI-lea s ă
atingă ponderea sub 70%, iar pe 9 luni cumulat în anul 2007 situa ția să se înrăutățească și
mai mult, gradul de acoperire al importului cu export coborând sub 60%.
2. Din punct de vedere a structurii fi zice a exportului s-a ajuns la o accentuat ă
contracție pe numai câteva grupe mari de m ărfuri care, din p ăcate, însă, au o valoare ad ăugată
redusă (produse metalurgice, petroliere, textile și articole de îmbr ăcăminte, mobil ă).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
71
71Semnificativ este faptul c ă în anul 2006 ma șinile și echipamentele de transport au
înregistrat o pondere de circa 30% în totalul expo rtului României. Acesta este efectul pozitiv al
exportului autoturismului Logan, exemplu de p ătrundere rapid ă pe piețele externe. Totu și, referitor
la ponderea exporturilor de înalt ă tehnologie în tota lul exportului, dac ă în România aceasta este de
abia 6%, în Irlanda a atins 46%, în Olanda 35%, iar în Ungaria se situeaz ă la 26%.
3. Orientarea geografic ă a exportului de m ărfuri a României constat ăm că este
puternic limitat ă, îndeosebi la 5 țări din Uniunea European ă (Italia, Germania, Fran ța, Marea
Britanie și Ungaria), care în anul 2006 cumulau pest e 50% din totalul exportului. Acest fapt
este dovedit de marea pondere a exportului c ătre țările Uniunii Europene, care anul trecut a
fost de 67,7%. Gradul de concentrare a exporturilor României în spa țiul țărilor din Europa a
atins în anul 2006 impresionanta pondere de 86,8% din totalul exportului, ceea ce dovede ște
o slabă prezență pe megapie țele aflate pe celelalte continente ale globului (Asia, America de
Nord și Sud, țările din Orientul Apropiat și Mijlociu, precum și cele din nordul Africii, cu
îndelungate tradi ții benefice în favoarea produc ătorilor și firmelor exportatoare române ști,
dar și a partenerilor no ștri).
4. Cât prive ște dimensiunea și structura investi țiilor străine directe și a cooper ării
economice și tehnico- științifice interna ționale, acestea nu au reu șit în ultimele aproape dou ă
decenii să susțină sensibil dinamizarea exportului României de produse superior prelucrate. Ca
forme noi avansate ale schimburilor comerciale externe atât investi țiile străine directe, cât și
cooperarea economic ă și tehnico-științifică pe termen lung nu s-au înscris înc ă, în cazul României,
în tendința internațională de deplasare a rela țiilor economice dintre state din sfera circula ției în
sfera produc ției de bunuri și servicii de înalt ă productivitate, tehnologie și calitate.
5. Contribuția Strategiei Na ționale de Export pentru perioada anilor 2005-2009,
prin Programele anuale de sus ținere și promovare a exportului României finan țate de la
bugetul de stat, nu s-a ar ătat suficient ă, în condi țiile creșterii mai mult an de an a
importurilor în România, îndeosebi a celor de consum pentru popula ție. Deși din anul 2007
au fost introduse noi instrumente de promovare a exporturilor române ști. Este vorba de
finanțarea parțială de la bugetul de stat a unor activit ăți, pe care consilierii no ștri economici
ai ambasadelor României în str ăinătate le realizeaz ă în țările de re ședință, cum ar fi
participarea la târguri și expoziții, acolo unde România nu este prezent ă cu firme din țară. În
același context, sunt finan țate și misiunile partenerilor str ăini care vin în România în vederea
prospectării și contract ării de mărfuri și servicii române ști. Ca o noutate, mai sunt finan țate
din fondul bugetar și mărcile sectoriale sau de ramur ă și publicitatea prin Internet. Este
totuși limitată sub 200.000 euro (cumul pe o perioad ă de 3 ani), furnizarea de ajutor pentru
afaceri la nivelul unei singure firme.
Exemple pozitive de experien ță internațională sunt practicile de promovare a
exportului din Germania, lider mondial comercial în ultimii ani, prin devansarea SUA. Astfel, în Germania sunt finan țate avantajos programele de cercetare și dezvoltare în vederea
realizării de produse noi, ob ținerea de informa ții de pia ță și acordarea de servicii de
consultan ță pentru exportatori. Italia, la rândul s ău, de aproape dou ăzeci de ani principalul
partener comercial al României, aloc ă fonduri Consor țiilor de Export ale IMM-urilor pentru
acțiunile promo ționale la export, precum și Camerelor de Comer ț italiene create în
străinătate. De asemenea, Austria a introdus, în vederea dubl ării numărului firmelor
exportatoare, un Program de acordare de consultan ță individual ă și sprijin financiar pentru
IMM-urile exportatoare (o firm ă poate beneficia de dou ă tranșe de câte 2.500 de euro pentru
a-și crea propria strategie și a derula activit ăți de export).
6. Firmele produc ătoare și cele de comercializare a m ărfurilor de export din
România au solicitat foarte pu țin sau deloc elaborarea de studii de pia ță externă fiananțate
parțial în cadrul Programelor anuale de sus ținere
și promovare a exportului. Motivul
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
72
72principal a constat în faptul c ă atât firmele, cât și asociațiile de produc ători și exportatori
consideră deosebit de costisitoare suportarea a 50% din costul unui studiu de pia ță destinat
promovării exportului produselor lor.
Într-o asemenea situa ție alocările anuale de la bugetul de stat pentru acest instrument de
încurajare a exportului au r ămas practic neutilizate. De fapt, cercet ării științifice privind exportul îi
lipsește o susținere la nivelul importan ței acesteia atât la nivelul institutelor de cercetare ale
Academiei Române, a altor institute de cercetare publice, ob ștești și private, cât și la nivelul
facultăților de profil ale universit ăților din Bucure ști și din țară.
7. Managerii firmelor angrenate în opera țiunile de export, cu prioritate cei ai
IMM-urilor, nu au înc ă însușite cunoștințele necesare practic ării unor astfel de activit ăți
deosebit de complexe și cu multe riscuri, dar și câștiguri importante. În prezent sunt
aproximativ un milion de IMM-uri, multe din ele putând fi și potențiale exportatoare.
Față de aceast ă situație, o preg ătire intensiv ă, chiar și de scurt ă durată, la nivelul
managerilor firmelor pentru a ob ține performan țe profesionale de excep ție, în raport cu cele
realizate pân ă în prezent, devine o problem ă de o actualitate stringent ă. Și aceasta, mai ales
pentru firmele exportatoare debutante, în condi țiile aderării României la Uniunea European ă
și ale interna ționalizării economiei țării noastre.
8. Dezvoltarea deosebit ă a învățământului public și privat universitar prin
înființarea de numeroase facult ăți de marketing și de rela ții (afaceri) economice
internaționale are nevoie de o cre ștere a calit ății procesului de preg ătire, care s ă se ridice
rapid pe ansamblul întregii țări la standardele ambi țioase europene. Lipsa unor curricule
adaptate la cele mai recente cerin țe legate de aderarea României la Uniunea European ă și a
adâncirii procesului de globalizare va trebui remediat ă prin acordarea unei mai mari aten ții
majorării orelor de aplica ții practice de sal ă și de teren, prin multiplicarea contactelor și
aranjamentelor reciproc avantajoase cu firmele produc ătoare și de comercializare a
exportului, precum și cu institutele de cercetare, asocia țiile profesionale patronatele,
sindicatele de ramur ă etc.
9. Este încă modestă contribuția mass-media la promovarea exportului României,
în raport cu magnitudinea acestei activit ăți în formarea PIB și cu rolul exportului de motor al
dezvoltării economiei na ționale, al cre șterii constante a competitivit ății produselor și
serviciilor române ști, pentru a putea face fa ță concuren ței atât pe plan extern, dar și pe piața
noastră internă. Observăm că numărul ziariștilor specializa ți pe problematica complex ă, dar
și foarte frumoas ă, a comerțului exterior cu m ărfuri și servicii este extrem de redus.
10. Instituțiile publice, ob ștești și private cu responsabilit ăți directe pe linia
exportului nu reu șesc decât sporatic și într-o masur ă destul de mic ă să organizeze ac țiuni
convergente de natur ă să dinamizeze promovarea exportului României la nivelul
potențialului economic, tehnico- științific și cultural al României. Consiliul de Export,
important organism în parteneriat public -privat, are nevoie inclusiv de o prezen ță activă la
reuniunile sale și în comisiile de lucru a unor personalit ăți cu mare experien ță de comer ț
exterior, c ărora să li se alăture cadre universitare și cercetători de prestigiu.
II. Propuneri de ac țiuni energice privind perspectivele exportului României
1. Stabilirea de noi obiective mobilizatoare în cadrul Strategiei Na ționale de Export:
• dublarea exportului de m ărfuri și servicii comerciale pân ă în anii 2011-2012;
• triplarea num ărului de firme produc ătoare și de comercializare a exportului pân ă
în 2013;
• intensificarea de c ătre firme a utiliz ării informa ției și document ării profesionale,
inclusiv pe Internet, pentru cre șterea constant ă a încasărilor valutare, ca rezultat
al obținerii de pre țuri de export sensibil mai mari;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
73
73• încurajarea în forme multiple a exportului bazat pe comer țul electronic, pentru a
atinge nivelul performan țelor europene și mondiale.
2. Punerea în aplicare pentru cre șterea și eficientizarea exportului de produse și
servicii competitive cu valoare adaugat ă de cunoa ștere, a Cadrului Strategic Na țional de
Referință și a Programelor Opera ționale Sectoriale, în contextul integr ării României în
Uniunea European ă.
3. Intensificarea prospect ării și încheierii de contracte de export cu firmele din
America de Nord și de Sud, din Asia și din alte țări din Europa de Est, Balcanii Occidentali,
Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa de Nord s.a.
Încurajarea în cadrul Strategiei Na ționale de Export a unor proiecte pentru:
• crearea de linii maritime directe, în etape, în Bazinul M ării Negre și Mediterane,
precum și către SUA, America Latin ă, Golful Persic, India, China, Japonia;
• extinderea liniilor aeriene pe toate continen tele pentru intensificarea turismului
și transportului de m ărfuri cu valoare adaugat ă ridicată de cunoa ștere;
• activarea rolului ambasadelor pe baza orient ării politicii externe în viitorii 10 ani.
4. Realizarea de importante investi ții străine directe în România și în alte țări,
îndeosebi prin societ ăți transnaționale și firme din UE, SUA, Japonia, Rusia, China, India,
Brazilia și Mexic, în vederea cre șterii exportului României de produse industriale, agricole
și de servicii cu valoare adaugat ă cât mai ridicat ă, bazate pe tehnologii moderne.
Este nevoie în etapa urm ătoare de încurajarea mult mai sus ținută a acțiunilor de
cooperare economic ă și tehnico- științifică internațională de importan ță regională, european ă
și mondial ă.
5. În Strategia Na țională de Export și programele anuale este necesar s ă fie incluse
noi acțiuni importante, inovatoare:
• realizarea în parteneriat public-privat a unui vas-expozi ție pentru promovarea
exportului în țările riverane arterei fluviale Dun ăre-Main-Rin;
• realizarea în parteneriat public-privat a unui vas-expozi ție „România” care s ă
promoveze exportul în marile porturi de pe toate continentele;
• construirea de mari complexe comerciale tip Carrefour SA în parteneriat public-
privat în capitalele țărilor de deosebit interes pentru promovarea exportului
României de produse industriale, agricole și servicii comerciale.
Pentru dinamizarea exportului României este nevoie de dublarea ponderii în totalul
bugetului anual de sprijinire și promovare a exportului pentru Programele de cre ștere a
competitivit ății produselor industriale și agricole. De asemen ea, propunem completarea
Strategiei Na ționale de Export cu noi Programe pentru cre șterea competitivit ății turismului,
în România, precum și a transportului și a altor servicii comerciale.
Pe viitor, pentru cuantificarea modului în care sunt utilizate sumele alocate de la
buget acțiunilor de sus ținere și promovare a exportului României este nevoie de introducerea
unui sistem riguros de m ăsurare a rezultatelor ob ținute prin acordarea de stimulente și
elaborarea unui raport semestrial în Consiliul de Expor t, propunându-se m ăsuri pertinente.
6. În etapa urm ătoare este nevoie de:
• acordarea de asisten ță tehnică IMM-urilor pentru cre șterea rolului Internetului
în promovarea exportului prin prezentarea pe portal a activit ății de export a
firmelor debutante;
• efectuarea unei analize la nivelul firmelor poten țial beneficiare de stimulente la
export privind cauzele care au f ăcut ca să nu fie cheltuite fondurile alocate în
ultimii ani pentru studiile de pia ță pe produse sau țări;
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
74
74• perfecționarea și diversificarea gamei de instrumente de stimulare a
exporturilor în favoarea firmel or, prin diminuarea, în aceast ă etapă, a cotei de
participare la plat ă a studiilor de pia ță de către acestea de la 50% la 20-25%.
Totodată propunem completarea cu alte categorii de stimulente care s ă vizeze
elaborarea de programe de marketing și acordarea de servicii de consultan ță de către un corp
de speciali ști atestați de Camerele de Comer ț și Industrie.
7. Propunem cooperarea firmelor de export cu facult ățile de profil comercial pentru
realizarea de programe de pregatire intensiv ă la nivel de manageri. De asemenea, acordarea
de stagii de preg ătire practic ă a studen ților în firmele de export ar permite o accelerare a
formării tinerilor în condi țiile reale ale mediului de afaceri. Totodat ă, consider ăm necesar
organizarea unui curs de „Managementul de export” (12-15 ore) pe parcursul a trei
sfârșituri de săptămână pentru conduc ătorii de unit ăți, îndeosebi din IMM-uri.
Acest demers ambi țios, parțial ar putea fi finan țat prin programele anuale de
susținere și promovare a exportului României. În acela și context, ar fi nevoie de organizarea
de cursuri scurte: ,,Comer țul exterior al României la început de secol XXI, în contextul
integrării în UE” pentru al ți angajați ai firmelor de export, inclusiv pentru șomerii care- și
doresc o recalificare în domeniul practicii exportului și au aptitudini comerciale.
8. În domeniul înv ățământului superior de comer ț exterior propunem:
• Organizarea de c ătre Ministerul Educa ției, Cercet ării și Tineretului,
Departamentul de Comer ț Exterior și Camera de Comer ț și Industrie a
României și Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din
România a unui schimb de experien ță între cadrele didactice care predau
discipline din domeniul comer țului exterior la cursuri universitare și
postuniversitare, în vederea convenir ii unor curricule reactualizate pentru
creșterea performan ței procesului de înv ățământ la nivelul standardelor
europene și mondiale.
• Crearea unui colectiv în cadrul AGE R, în colaborare cu reprezentan ți ai
Inspectoratelor școlare, ASE și alte universit ăți din Bucure ști și din teritoriu,
care să studieze în ce mod sunt abordate problemele de comer ț exterior în
manualele de liceu, în vederea elabor ării de propuneri curajoase de
perfecționare, bazate pe condi țiile noi ale interna ționalizării economiei
României și experien ței țărilor membre ale UE. Poate a sosit momentul
înființării de licee comerciale, în care s ă se pregătească viitorii speciali ști pe
linie de comer ț atât intern, cât și internațional.
9. Propunem analizarea de c ătre cotidianele, revistele, posturile de radio și
televiziune a posibilit ății introducerii periodice a unor pagini, rubrici sau emisiuni privind
promovarea exportului României.
Totodată, propunem editarea în viitor a periodicului sapt ămânal/bilunar/lunar: Revista
Exportatorului, cu rezervarea unor pagini în limbi str ăine de circula ție internațională, într-un tiraj
care să aibă în vedere num ărul actual de 15.000 de firme cu activitate de export-import, precum și
interesul partenerilor externi privind oferta româneasc ă.
Acordarea unei aten ții deosebite de c ătre mass-media ,,Zilei Exportatorului”,
găsindu-se perioada cea mai potrivit ă pentru astfel de manifestare na țională.
10. Studierea, de c ătre un colectiv format din practicieni, cercet ători și universitari, a
cadrului institu țional public și privat actual de comer ț exterior, în vederea prezent ării de propuneri
pentru perfec ționarea acestuia în contextul integr ării României în Uniunea European ă.
Considerăm util pentru cre șterea interesului public general declararea anului 2008
,,Anul Exportatorului” . În acest context elaborarea unui calendar de ac țiuni convergente de
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
75
75către Departamentul de Comer ț Exterior, CCIR, ANEIR, Centrul Român de Promovare a
Comerțului, patronate, asocia ții profesionale, universit ăți, institute de cercetare, AGER.
Totodată apreciem deosebit de important ă, analizarea de c ătre un colectiv
interdisciplinar, pornind de la experien ța unor țări dezvoltate, a utilit ății unui act normativ
integrator sub denumirea de CHARTA EXPORTULUI, care s ă prezinte liniile directoare în
domeniu într-o prim ă etapă, respectiv perioada anilor 2008-2013.
III. Introducere în studiul contribu ției exportului României la triada
creștere-competen ță-ocupare
În prima parte a acestui deceniu exportul a partic ipat cu circa o treime la producerea
PIB-ului în România. De aici ar trebui s ă rezulte o corela ție strânsă în evoluția exportului și al
PIB-ului.
Ritmurile de cre ștere anuale la exportul și PIB-ul României între anii 2001-2006
Tabelul.1
– în procente –
Anul Ritmul de cre ștere anual
la export și PIB Diferența de procente
Export – PIB
2001 9,8 45,8 -36,0
2002 21,9 29,8 +6,9
2003 27,6 30,4 -2,8
2004 33,3 24,7 +8,6
2005 18,1 16,9 +1,2
2006 16,6 18,9 -2,3
Sursa: Anuarul statistic al României 2006 și date provizorii 2006, Institutul Na țional de Statistic ă.
Datele din tabel arat ă că în cinci din cei șase ani lua ți în analiz ă a existat o influen ță
constantă a exportului asupra PIB-ului atât în an ii 2002-2004, cât mai ales în anii 2005-2006.
În ceea ce prive ște relația între evolu țiile exportului, gradul ui de ocupare a for ței de
muncă, respectiv ale ratei șomajului în majoritatea anilor nu se observ ă o legătură
sistematic ă între dinamica exportului României și gradul de ocupare a for ței de munc ă,
respectiv evolu ția ratei șomajului.
Ca o excep ție, a fost anul 2003, când ritmul deosebit de înalt al cre șterii anuale a
exportului fa ță de anul 2002 s-a reflectat într-un grad ridicat al ocup ării forței de munc ă
(93%) și o rată mai mică a șomajului(7%), cea mai redus ă din perioada anilor 2001-2006.
Ritmul de cre ștere anual al exportului și gradul de ocupare cu for ță de munc ă
respectiv a ratei șomajului în România între anii 2001-2006
Tabelul 2
Anul Ritmul anual de cre ștere
a exportului Gradul de ocupare a
forței de munc ă Rata șomajului
2001 9,8 93,6 6,4
2002 21,9 91,6 8,4
2003 27,6 93,0 7,0
2004 33,3 92,0 8,0
2005 18,1 92,8 7,2
2006 16,6 92,8 7,2
Sursa: Anuarul Statistic de Comer ț Exterior al României, 2006 și date provizorii 2006, Institutul Na țional
de Statistic ă
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
76
76
Bibliografie
Aldea V., Botez,Gh. O., (2005). Aderarea României la Uniunea European ă și implicațiile
sale asupra comer țului exterior, Editura AGER – Economistul, Bucure ști.
Botez, Gh. O., (2007) Politica comercial ă externă, Editura Funda ției România de Mâine,
București,.
Botez, Octavian, Militaru, M ădălina, (2007). Politica comercial ă a României în perioada de
pre și postaderare la Uniunea European ă, Editura Funda ției România de Mâine,
București.
Moisuc Ctin (coordonator), (2006). Relații economice interna ționale, Editura Funda ției
România de Mâine, Bucure ști.
Zaman, Gheorghe, Vasile Valentina (coordonatori) (2003). Evoluții structurale ale
exportului în România, Editura Expert, Bucure ști.
* * * Site-ul MIMMCTPL, www. minind.ro rubrica comer ț exterior.
* * * Site-ul Centrului Român de Promovarea Comer țului, www.traderom.ro .
* * * Anuarul Statistic al României 2006, Institutul Na țional de Statistic ă.
* * * Anuarul de Comer ț Exterior al României 2006, Institutul Na țional de Statistic ă
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
77
77ANALIZA COMPETITIVIT ĂȚII RESURSELOR
UMANE DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL
AGENDEI LISABONA
Gina Cristina DIMIAN (B ĂNICĂ)
Asistent universitar doctorand
Mihai DIMIAN
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. În condițiile ambițiosului obiectiv, acela de a deveni economia bazat ă pe
cunoștințe, cea mai competitiv ă și dinamică din lume, Uniunea European ă nu poate avea decât o
singură alternativ ă în economia globalizat ă, aceea de a forma resurse umane cu o calificare
ridicată, care să acționeze pe pie țe ale muncii mai flexibile (Mulatero, Riela, 2006).
Din acest punct de vedere, România a dep ășit stadiul competitivit ății bazate pe
exploatarea intensiv ă a factorilor de produc ție (forță de munc ă necalificat ă sau slab
calificată) aflându-se în situa ția în care trebuie s ă se orienteze c ătre întărirea eficien ței
(educație superioar ă și pregătire continu ă, capacitatea de a ob ține beneficii din tehnologiile
existente) și asigurându- și, în acela și timp, premisele trecerii în stadiul superior –
competitivitatea bazat ă pe inovare (IER, 2006).
În acest context, lucrarea de fa ță își propune s ă analizeze situa ția României din
punct de vedere al competitivit ății resurselor umane autohtone comparativ cu situa ția din
UE și la nivel regional, pornind de la literatura existent ă și folosind indicatori și metode
statistice de analiz ă multicriterial ă pentru fundamentarea unor solu ții de ameliorare a
competitivit ății utilizării resurselor umane în plan na țional și regional.
Cuvinte-cheie: competitivitate; resurse umane; capital uman; analiz ă multicriterial ă.
Coduri REL: 10B, 12C, 16F
Strategia Lisabona – instrument de sus ținere a cre șterii competitivit ății prin
valorificarea eficient ă a resurselor umane
În scopul reducerii decalajul de productivitate fa ță de principalii competitori SUA și
Japonia, pentru a face fa ță competiției noilor juc ători pe pia ța mondial ă (China și India),
care prezint ă avantajele unei for țe de munc ă ieftină și bine calificat ă, dar mai ales pentru
asigurarea unor standarde de via ță ridicate propriilor cet ățeni, Uniunea European ă și-a
propus ca pân ă în anul 2010 s ă devină cea mai competitiv ă economie bazat ă pe cunoștințe
și pe ocupare deplin ă, formulând în acest sens un set de politici grupate sub denumirea
Strategia Lisabona.
Revizuită de mai multe ori din anul 2000 al lans ării sale, Strategia Lisabona se
sprijină pe trei piloni(1):
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
78
78a) un pilon economic prin care se dore ște asigurarea premiselor tranzi ției UE
către o economie competitiv ă, dinamic ă și bazată pe cunoștințe, prin adaptarea continu ă la
evoluțiile societ ății informa ționale și susținerea activit ăților de cercetare și dezvoltare;
b) un pilon social de modernizare a modelul so cial european existe nt prin sporirea
investițiilor în resursele umane și combaterea excluziunii sociale, ghidând statele membre
către sporirea investi țiilor în educa ție, formare continu ă, politici active de ocupare, cu scopul
trecerii la economia bazat ă pe cunoștințe;
c) un pilon al protec ției mediului care traseaz ă direcțiile atingerii obiectivului
creșterii economice f ără utilizarea excesiv ă a resurselor naturale.
Chiar dac ă evaluările realizate la mijlocul perioadei au eviden țiat slăbiciunile
aplicării și întârzierea realiz ărilor obiectivelor, Strategia Lisabona r ămâne un instrument de
ghidare al țărilor membre pe calea realiz ării obiectivului cre șterii competitive prin
fundamentarea priorit ăților, justificarea economic ă a acestora, coordonarea și identificarea
oportunităților pentru schimb de experien țe și învățare și pentru crearea condi țiilor unor
acțiuni comune.
Rolul său la nivelul UE, justificat de investi țiile insuficiente în înalta tehnologie,
educație, cercetare, dezvoltare, produse noi cu valoare ad ăugată sporită, locuri de munc ă
mai bune și mai bine pl ătite și o evident ă utilizare mai slab ă a forței de munc ă (IER, 2006,:
p.5) corespunde unei cre șteri economice durabile, bazat ă pe forță de muncă superior educat ă
pe tot parcursul vie ții, flexibil ă și adaptabil ă, pe formarea spiritului antreprenorial și inovativ
– dezvoltarea cercet ării în domenii ce permit ob ținerea produselor și serviciilor high-tech, pe
formarea angaja ților baza ți pe cuno ștințe capabili s ă asigure conceperea, asimilarea și
transmiterea tehnologiilor societ ății informa ționale și de comunica ții.
Astfel, pentru realizarea obiectivel or de competitivitate, Uniunea European ă „ nu
poate avea decât o singur ă alternativ ă în economia globalizat ă, aceea de a forma resurse
umane cu o calificare ridicat ă, care să acționeze pe pie țe ale muncii mai flexibile „ deoarece
„economia bazat ă pe cunoștințe are nevoie de îmbun ătățirea capitalului uman” (Mulatero,
Riela, 2006, pp. 4-8).
Capitalul uman, „cuno ștințele, capacit ățile, competen țele și atributele indivizilor
care faciliteaz ă crearea binelui personal, social și economic” (OCDE, 2001) devine astfel un
factor cheie al competitivit ății, fiind determinant pentru crear ea avantajului competitiv bazat
pe cercetare & dezvoltare, inovare, antreprenoriat.
În acest sens, unul dintre cele mai semnificative obiective ale Noii Strategii
Lisabona este valorificarea cât mai eficient ă a capitalului uman în economie, dat ă fiind
restricționarea acestei resurse de evolu țiile demografice previzionate pentru deceniile
următoare și implicarea în ob ținerea avantajului competitiv prin calit ățile sale
antreprenoriale, creative și inovative.
Modele de analiz ă a impactului capitalului uman asupra competitivit ății
Modelul evalu ării capitalului uman în contextul agendei Lisabona valorifică
indicatorii structurali propu și de Comisia European ă în procesul de standardizare a
rezultatelor ob ținute de statele membre prin metoda de coordonare deschis ă pentru
ordonarea statelor membre în func ție de performan țele de competitivitate ale factorului
capital uman (Mulatero, Riela, 2006: pp. 1-4).
Pornind de la liniile directoare ale Noii Strategii Lisabona conturate pe trei domenii:
macroeconomic, microeconomic și ocupare, autorii modelului realizeaz ă un clasament al
competitivit ății pe baza indicatorilor care fac referire la capitalul uman (Tabelul 1).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
79
79Măsurarea capitalului uman în co ntextul Strategiei Lisabona
Tabelul 1
Linii directoare Indicatori
1. Cheltuielile totale cu C&D
2. Cheltuielile cu C&D pe surse de finan țare
3. Absolven ții facultăților de matematic ă, știință și tehnologie
4. Ocuparea în serviciile high-tech Creșterea și îmbunătățirea investi țiilor în
C&D în special din partea sectorului privat
5. Ocuparea în întreprinderile high-tech și cele de tehnologii
medii
1. Familiile legate la internet Facilitarea distribuirii și utilizării efective a TIC și
crearea unei societ ăți informaționale integrate 2. Servicii de broadband
1. Cheltuielile totale în educa ția studenților
2. Cheltuielile publice destinate educa ției
3. Cheltuielile pe surse de finan țare a educa ției terțiare totale
4. Rata de participare la educa ție
5. Abandonarea precoce a școlii
6. Populația cu educa ție terțiară Sporirea și îmbunătățirea investi țiilor în
capital uman
7. Învățarea pe parcursul întregii vie ți
1. Nivelul de educa ție în rândul tinerilor
2. Rata studen ților care revin unui profesor
3. Aptitudinile de a citi ale copiilor
4. Proporția femeilor cu studii ter țiare
5. Numărul mediu de limbi str ăine studiate Adaptarea sistemelor de educa ție și training
pentru a face fa ță noilor cerin țe
6. Numărul studenților străini din nivelul ter țiar de educa ție
Sursa: Prelucrare dup ă Mulatero, F., Riela, S., Human Capital for the Competitiveness of the EU: the rol
of the National Reform Programmes, Milano, iulie 2006
Metodologia utilizat ă pornește de la calcularea mediei pentru fiecare indicator pe
baza datelor din cele șapte țări membre analizate, atribuirea unui scor de la 0 la 4 pentru
fiecare țară pe baza performan ței sale comparativ cu media ( țara i prime ște 0 puncte la
indicatorul Ii dac ă Ii<μ-1,5σ; 1 punct dac ă μ-1,5σ<Ii< μ-0,5σ; 2 puncte dac ă μ-0,5σ<Ii<
μ+0,5σ; 3 puncte dac ă μ+0,5σ<Ii< μ+1,5σ; 4 puncte dac ă Ii>μ+1,5σ)(2), media scorurilor
indică performan ța unei țări în funcție de fiecare dintre cele 5 linii directoare.
Indicele European al Capitalului Uman (Ederer, 2007, pp. 9-15) m ăsoară
capacitatea țărilor de a- și dezvolta și utiliza propriul capital uman definit ca fiind „costul
educației formale și informale exprimat în EURO și multiplicat cu num ărul popula ției care
trăiește în fiecare țară.
Pentru determinarea competitivit ății economice a țărilor în func ție de performan țele
capitalului uman, autorul men ționat propune calcularea unui scor pe baza a 4 caracteristici :
înzestrarea capitalului uman, utilizarea capitalului uman, pr oductivitatea capitalului uman,
demografie și ocupare, elemente care reprezint ă termenii urm ătoarei formule matematice:
– suma capitalului uman/ locuitor disponibi l * gradul de utilizare în economie *
productivitatea cu care este utilizat * cre șterea/declinul popula ției în vârst ă de muncă a țării
= previziune activit ății economice totale.
Rolul complex al capitalului uman manifestat în sensul asigur ării unei cre șteri
economice competitive, prin efectele multiple asupra productivit ății, modelelor sociale, unor
domenii precum noi tehnologii, inovare, cercet are-dezvoltare, impune implicarea factorilor
decizionali în elaborarea politicilor adecvate.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
80
80Analiza competitivit ății României din perspectiva capitalului uman
Evaluând competitivitatea economiei române ști sub coordonatele fixate la nivel
european prin Strategia Lisabona, studiul IER Competitivitatea economiei române ști:
ajustări necesare pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona arată că România a
depășit stadiul competitivit ății bazate pe exploatarea intensiv ă a factorilor de produc ție (forță
de muncă necalificat ă sau slab calificat ă) aflându-se în situa ția în care trebuie s ă se orienteze
către întărirea eficien ței (educa ție superioar ă și pregătire continu ă, capacitatea de a ob ține
beneficii din tehnologiile existente) și asigurându- și, în acela și timp, premisele trecerii în
stadiul superior – competitivitatea bazat ă pe inovare (IER, 2006: pp.16-18).
Analizând comparativ cu celelalte state membre performan țele României la
indicatori care surprind calitatea resurselor umane din țara noastr ă se poate observa c ă
acestea se pot constitui într-un avantaj competitiv dac ă sunt susținute prin investi ții mai
mari în educa ție (numai Bulgaria aloc ă sume mai mici pentru sus ținerea acestui sector vital
unei creșteri competitive: BG: 2572,3 mil. EURO-P CS RO: 5273,3 mil. EURO-PCS, în timp
ce Germania de aproape 19 ori mai mult, DE:95721,4 mil EURO-PCS).
5273,3 2572,3 7644,6 22834,9 9086,939837,5 23859,595721,4
0100000200000
România Bulgaria Ungaria Polonia Portugalia Spania Olanda GermaniaCheltuielile publice totale destinate educa ției (Milioane EURO – PCS) (2004)
Sursa: EUROSTAT, 2007.
Figura 1: Cheltuieli publice totale destinate educa ției
Nivelul de educa ție în rândul tinerilor(3) este ridicat, comparativ cu țări precum Portugalia
Spania, Olanda sau Germania (RO : 77,2 %; PL : 91,7%; PT : 49,6% ; DE : 71,6%), iar aptitudini
precum înv ățarea unei limbi str ăine(4) în rândul elevilor sunt bine dezvoltate (RO: 1,9 ; PT: 1,9 ; NE:
2 ; DE: 1,2), ceea ce denot ă că resursele umane reprezint ă cu adevărat un factor determinant pentru
creșterea competitivit ății României pe termen lung.
77,20%80,50%82,90%91,70%
49,60%61,60%74,70%71,60%
0,00%10,00%20,00%30,00%40,00%50,00%60,00%70,00%80,00%90,00%100,00%
România Bulgaria Ungaria Polonia Portugalia Spania Olanda GermaniaNivelul de educa ție în rândul tinerilor (%) (2006)
Sursa: EUROSTAT, 2007.
Figura 2. Nivelul de educa ție în rândul tinerilor
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
81
81Din păcate, un aspect deficitar, dar de o însemn ătate covâr șitoare pentru cre șterea
capacității resurselor umane de a se adapta noii economii bazate pe cunoa ștere, în plin
proces de globalizare, îl reprezint ă învățarea pe parcursul întregii vie ți5 (RO : 1,3% ; PL:
4,7% ; NE: 15,6 %; DE: 7,5%).
1,30% 1,30%3,80% 4,70% 3,80%10,40%15,60%
7,50%
0,00%5,00%10,00%15,00%20,00%
România
Bulgaria
Ungaria
Polonia
Portugalia
Spania Olanda
Germania
Învățarea pe parcursul întregii vie ți (formarea continu ă) (%) (2006)
Sursa: EUROSTAT, 2007.
Figura 3: Învățarea pe parcursul întregii vie ți
Disparitățile în ceea ce prive ște capacitatea României de a face fa ță provocărilor
trecerii la economia bazat ă pe cunoștințe, care impune o utilizare mai eficient ă a resurselor
umane prin cre șterea calific ării acestora, dezvoltarea tehnologiilor și a inovării sunt și mai
evidente în interiorul țării, la nivel regional.
Astfel, o ierarhizare a regiunilor folosind media și abaterea standard(6) pe baza
indicatorilor relevan ți pentru nivelul de dezvoltare științifică, tehnologic ă și a inov ării
(numărul studen ților, absolven ți de studii superioare, absolven ți de studii superioare-femei,
raportul studen ți-profesori în înv ățământul superior, ponderea persoanelor cu educa ție
superioară în ocupare, cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, num ărul salaria ților din
cercetare-dezvoltare, num ărul de întreprinderi cu activitate de inovare, cheltuieli totale cu
C&D ale întreprinderilor) a demonstrat faptul c ă, așa cum era de a șteptat, diferen țele dintre
regiunea Bucure ști și celelalte regiuni ale țării sunt foarte ridicate, în toate aceste domenii.
De asemenea, având în vedere indicatorii men ționați, se pot pune în eviden ță și grupuri de
regiuni, cu un nivel apropiat al poten țialului de dezvoltare a economiei bazate pe cuno ștințe:
Nord-Vest, Vest și Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest și Sud.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
82
82Educatie, C&D, inovare (scor total)
1,89
1,331,441,562,00 2,00 2,003,56
0,000,501,001,502,002,503,003,504,00
NE SE S SV V NV C B
Educatie, C&D, inovare (scor total)
Sursa: Calcule proprii pe baza Anuarulu i Statistic al României, 2006 și PND, 2007-2013.
Figura 4. Educație, C&D, Inovare.
Concluzii
Strategia Lisabona, criticat ă pentru rezultatele slabe ob ținute la mijlocul perioadei
de programare și lipsa de eficien ță a metodelor de coordonare utilizate pentru implementare,
rămâne totu și un instrument semnificativ pentru ati ngerea obiectivelor de competitivitate ale
statelor membre prin liniile directoare formulate, precum și prin cadrul de cooperare și
schimb de experien ță creat pentru acestea.
În acest context, un factor cheie propus pentru ob ținerea unei cre șteri competitive
este capitalul uman, cuno ștințele, abilitățile și deprinderile oamenilor poten țate prin educa ție
continuă asigură adaptabilitatea și flexibilitatea necesare ac țiunii într-o economie globalizat ă
și bazată pe folosirea intensiv ă a cunoștințelor.
Astfel, România a dep ășit stadiul cre șterii economice bazate pe utilizarea intensiv ă a
resurselor naturale urmând sa se orienteze c ătre gestionarea factorilor care contribuie la cre șterea
eficienței: investi ții în educa ție, cercetare, dezvoltare și inovare pentru asigurarea condi țiilor
necesare ob ținerii și utilizării tehnologiilor avansate. Realizarea acestor obiective se impune și la
nivel regional, fiind posibil ă și printr-o eficient ă utilizare a fondurilor europene.
De asemenea, evolu țiile demografice negative oblig ă țara noastr ă să acționeze
pentru cre șterea ocup ării prin prelungirea vie ții active, sporirea productivit ății muncii,
susținerea mai activ ă a educa ției, în special a celei care faciliteaz ă adaptabilitatea prin
recalificarea salaria ților și dezvoltarea spiritului antreprenor ial, reformarea sistemelor de
inserție și protecție socială.
Note
(1) http://europa.eu/scadplus/glo ssary/lisbon_strategy_en.htm
(2) unde ( μ) este media, iar ( σ) abaterea standard.
(3) Nivelul de educa ție în rândul tinerilor – procentul popula ției cu vârsta între 20 și 24 de
ani care a finalizat cel pu țin studiile gimnaziale.
(4) Limbile str ăine învățate de elevi – ca medie în înv ățământul gimnazial (raport între
numărul de copii care înva ță limbi străine și numărul total de copii la nivel gimnazial).
(5) Învățarea pe parcursul întregii vie ți – procentul popula ției adulte cu vârsta între 25-64 ani
participant ă la educație și trening.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
83
83(6) Metodologia prezentat ă de Mulatero și Riela, 2006 în lucrarea Human Capital for the
Competitiveness of the EU: the rol of the National Reform Programmes
Bibliografie
Cojanu, V., (coord.), Competitivitatea economiei române ști: ajustări necesare pentru
atingerea obiectivelor Agendei Lisabona , IER, 2006
Ederer, P., Innovation at work: The European Human Capital Index , The Lisbon Council.
Policy Brief, 2007
EUROSTAT: Structural indicators
Gallagher, C., Graves, A., și Miller, P., (TEC Performance and Firm Demographics , Trends
Bussiness Research Ltd, Newcastle upon Tyne 1994)
Gelauff, G., Lejour, A., „The new Lisbon Strate gy. An estimation of the economic impact of
reaching five Lisbon Targets”, Industrial Policy and Economic Reforms Papers, No.1,
Entreprise and Industy Directorate- General EC, ianuarie 2006
Huggins, R., „Creating a UK Competitiveness Index: Regional and Local Benchmarking”,
Regional Studies , Vol. 37.1, pp. 89-96, 2003
Intellectual Capital Report , 2007 (handout for OCDE Conference, decembrie 2006)
INS, Anuarul Statistic al României , 2006
J.H.Ll.Dewhurst, Department of Economic St udies University of Dundee Dundee DD1 4HN
UK, An Empirical Investigation of the Relati onship Between Regional Economic Growth
and Structural Change , Paper presented at the ERSA Congress, Dortmund, August 2002
Maarten de Vet, J., Grasping Regional Competitiveness, Competitiveness Seminar Series,
Brussels, 30 noiembrie 2004, Ecor ys, Research and Consulting
Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF), Planul Na țional de Dezvoltare 2007-2013
Mulatero, F., Riela, S., Human Capital for the Competitivene ss of the EU: the Role of the
National Reform Programmes , Milano, iulie 2006
OCDE Knowledge and Skills for Life: First Re sults from PISA (Executive Summary) , 2001,
OCDE, Paris
ANEXA 1: Indicatori ai educa ției, C&D și inovării la nivel na țional
Indicator / Țări România Bulgaria Ungaria Polonia Portugalia Spania Olanda Germania
Cheltuielile publice totale
destinate educa ției
(Milioane EURO – PCS)
(2004) 5273,3 2572,3 7644,6 22834,9 9086,9 39837,5 23859,5 95721,4
Nivelul de educa ție în
rândul tinerilor (%) (2006) 77,2 80,5 82,9
91,7 49,6 61,6 74,7 71,6
Numărul mediu de limbi
străine studiate (2005) 1,9 1,2 1,0 1,1 1,9 1,4 2,0 1,2
Învățarea pe parcursul
întregii vieți (formarea
continuă) (%) 1,3 1,3 3,8 4,7 3,8 10,4 15,6 7,5
Familiile care au acces la
internet (%) (2006) 14 17 32 36 35 39 80 67
Servicii de broadband (%)
(2006) – – 7,5 3,9 12,9 13,2 15,3
Sursa: EUROSTAT, 2007.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
84
84ANEXA 2: Indicatori ai educa ției, C&D și inovării în profil regional
Indicatori/Regiuni NE SE S SV V NV C B
Numărul studenților la
10000 de locuitori (2005) 211.46 179.53 118.95 195.7 388.51 356.6 299.48 1146.76
Absolvenți de studii
superioare la 10000 locuitori(2005) 34.65 29.73 24.44 33.82 66.01 52.56 43.19 149.77
Absolvenți de studii
superioare (femei) la 10000 locuitori(2005) 21.18 17.86 14.03 19.75 35.60 30.60 24.63 87.18
Raportul studen ți profesori
în învățământul
superior(2005) 19.09 28.72 32.12 28.42 19.52 18.71 28.03 22.93
Ponderea popula ției cu
nivel superior de educa ție
în ocupare (%)(2005) 9.4 10.4 8.9 11.1 13.2 10.7 12.1 30.2
Salariații din CD (la 10000
persoane civile) (2005) 29.3 18.5 32.4 30 22.2 23.5 24 207.6
Cheltuieli totale din activitatea de cercetare (mii
lei prețuri comparabile) 59932 38995 123112 41306 48429
81625 48781 643746
(2005)
Cheltuieli totale cu C&D ale
întreprinderilor (% din cifra
de afaceri a regiunii) (2002) 0.07 0.07 0.37 0.08 0.08 0.04 0.13 0.13
Număr de întreprinderi cu
activități de inovare (2002) 607 395 391 247 291 440 764 848
Sursa: INS, Anuarul Statistic al României, 2006, MEF, PND 2007-2013.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
85
85LIBERALIZAREA SERVICIILOR PO ȘTALE
ÎN UNIUNEA EUROPEAN Ă
Marilena PAPUC
Conferențiar universitar doctor
Anisia POPESCU
Lector universitar doctor
Academia de Studii Economice Bucure ști
Rezumat. Ultimii ani au fost marca ți de continuarea procesului de integrare pe
două coordonate diferite: pe de o parte, este vorba de dou ă valuri succesive de extindere a
integrării UE către est prin acceptarea a 12 noi state membre și, pe de cealalt ă parte, de o
determinare c ătre adâncirea integr ării unui num ăr de sectoare ca telecomunica ții, energie
și servicii po ștale în cele 27 de state membre. Lucrarea de fa ță tratează problema
liberalizării în domeniul po ștei din prisma teoriei economice, a avantajelor, dezavantajelor
și a posibilelor capcane reprezentate de reglementarea unei industrii re țea cu posibile
implicații privind eficien ța și impactul social al acestor reforme. Schimb ările își au originea
nu numai în voin ța politică de a beneficia mai mult de pe urma acestui sector, ci și în
impactul pe care tehnologiile avansate în domeniul proces ării și transmiterii informa țiilor le
au asupra celor trei coordonate de servicii prestate în domeniul po ștal: comunicare,
publicitate și transport. În final, vom eviden ția principalele m ăsuri și efecte ale liberaliz ării
sectorului po ștal pentru România și vom concluziona.
Cuvinte-cheie: integrare european ă; liberalizare; servicii po ștale; OSU; industrii re țea
Coduri REL: 20Z, 17E, 7D
Introducere
Ultimii ani au fost marca ți de continuarea procesului de integrare pe dou ă
coordonate diferite: pe de o parte, este vorba de dou ă valuri succesive de extindere a
integrării UE către est prin acceptarea a 12 noi state membre și, pe de cealalt ă parte, de o
determinare c ătre adâncirea integr ării unui num ăr de sectoare ca telecomunica ții, energie și
servicii po ștale în cele 27 de state membre. În a șteptarea adopt ării unei a trei Directive
privind sectorul serviciilor po ștale, tema liberaliz ării acestor servicii este una deosebit de
actuală. Ne-am propus s ă tratam acest subiect din prisma teoriei economice, a avantajelor,
dezavantajelor și a posibilelor capcane reprezentate de reglementarea unei industrii re țea cu
posibile implica ții privind eficien ța și impactul social al acestor reforme. Schimb ările își au
originea nu numai în voin ța politică de a beneficia mai mult de pe urma acestui sector, ci și
în impactul pe care tehnologiile avansate în domeniul proces ării și transmiterii informa țiilor
le au asupra celor trei coordonate de servicii prestate în domeniul po ștal: comunicare,
publicitate și transport. Am structurat aceast ă lucrare în logica necesar ă înțelegerii dinamicii
acestui sector care este unul strategic, cu specificit ăți ce decurg atât din natura serviciilor
prestate, dar și din sensibilit ățile pe care le implic ă din punctul de vedere al dilemei
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
86
86public-privat și al eficien ței economice în prestarea unui serviciu de interes economic
general. Dup ă prezentarea în ansamblu a sectorului, vom încerca s ă vedem care sunt
principalii piloni ai liberaliz ării și de ce a fost acest pas necesar în adâncirea construc ției
europene din care facem acum parte la rândul nostru. Odat ă această întrebare clarificat ă,
vom arăta pe scurt cum s-a produs din punct de vedere istoric aceast ă liberalizare în Europa
– pe coordonate cronologice, de jurispruden ță și compara ții între țări și actori de pia ță
implicați. Nu în ultimul rând, vom surprinde câteva tendin țe privind dinamica liberaliz ării în
România și vom încerca s ă desprindem concluzii pentru tendin țele perioadei imediat
următoare.
I. Imagine de ansamblu asupra sectorului: sectorul po ștal ca sector strategic
Din rațiuni sociale și teritoriale, serviciile po ștale au reprezentat un element central
pentru asigurarea coeziunii sociale. În plus, infrastructurile pentru comunicare sunt vitale pentru
funcționarea normal ă, bună a economiei în general. Sectorul po ștal este un sector important, cu
economii de scar ă semnificative, de obicei pentru economia na țională în ansamblu. În 2000,
veniturile po ștale în UE totalizau aproximativ 85 miliarde de euro, ceea ce înseamn ă aprox. 1%
din PIB-ul UE, o cifr ă deloc neglijabil ă daca luăm în calcul și numărul de 1,6 (1,7) milioane de
angajați în acest sector. Mai mult, peste de 4 milioane de locuri de munc ă în UE ar putea fi direct
dependente sau conexe activit ăților din sectorul po ștal.
Dispunerea strategic ă a serviciilor po ștale în cadrul pie ței decurge nu numai din
caracterul de re țea și obligația de serviciul universal, ci și din specificit ățile finanțării,
precum și din istoria diferit ă în diferitele state membre ale dinamicii acestui sector.
Serviciile po ștale sunt o industrie re țea atipică, în primul rand pentru c ă, spre
deosebire de telecomunica ții, energie și transport, livrarea de servicii po ștale nu depinde de
o rețea statică fixă. Ne punem, atunci, întrebarea fireasc ă dacă avem de a face, întra-adev ăr,
cu cazul unui monopol natural. Prin defini ție monopolul natural este acela care exist ă
datorită economiilor de scar ă și al avantajului oferit de cost urile reduse la nivelul întregii
piețe. Serviciile po ștale se livreaz ă pe baza unei re țele umane (estimarile la nivel european
arată că în jur de 80% din costuri sunt salariale).
Ca tendin ță a ultimilor trei decenii, se observ ă că odată cu introducerea unor noi
tehnologii și servicii de comunicare, cererea pentru servicii po ștale clasice are tendin ța de
scădere, în timp ce alte servicii, în special cele bazate pe tehnologia informa ției se
diversific ă și, pe de o pa rte, concureaz ă serviciile po ștale clasice, în timp ce, pe de alt ă parte,
le modific ă substanțial din punctul de vedere al calit ății și a modului de servire a clien ților.
Această dispunere strategic ă a serviciilor po ștale în cadrul pie ței și atipicitatea ei
conduce la o serie de consecin țe deloc neglijabile pentru agen țiile de reglementare:
– O capacitate sc ăzută cu probleme de acces la re țea;
– Costurile pentru prestatorii de servic ii sunt reprezentate de costurile uria șe cu
forța de munc ă (aici ne punem problema rolului automatiz ării sortării și al
tehnologiei informa ției);
– Trebuie s ă ne așteptăm la o rezisten ță considerabil ă din partea for ței de munc ă
ocupate în acest sector (exemplul grevelor din Fran ța).
Reprezint ă servicii po ștale un num ăr de 5 opera țiuni distincte: acceptarea/validarea,
sortarea scrisorilor ce vin și ce pleac ă, transportul și livrarea la destina ție a articolelor
poștale. Vorbim aici și de servicii foarte diferite precum: scrisori recomandate, recomandate
cu confirmare de primire, po șta directă, express/curier, colete, distribu ția de ziare și
periodice, distribu ția de materiale promo ționale fără adresă specificat ă. Operatorii de pe
această piață sunt reprezenta ți de dou ă mari categorii de juc ători, și anume: poștele
naționale, toate reprezentând fostele monopoluri de stat, operatori supu și obligației de
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
87
87serviciu universal (OSU) , precum și despre operatorii po ștali priva ți, considera ți adesea
printre integratorii globali cum ar fi DHL, Federal Express, UPS and TNT, dar și de un
număr de IMM-uri.
II. De ce liberalizare?
Înaintea liberaliz ării, în majoritate covâr șitoare, operatorii po ștali erau monopoluri
de stat, adic ă firme în proprietate public ă, puternic protejate datorit ă justificării oferite de
presupusa existen ță a monopolului natural. Datorit ă barierelor la intrare reprezentate de
monopolul statului, pia ța era caracterizat ă la nivelul fiec ărui stat european de cvasi-absen ța
presiunilor concuren țiale, ceea ce avea și marele dezavantaj al prezent ării unor niveluri
ridicate de X-ineficien ță. X-ineficien ța este diferen ța dintre comportamentul eficient al
firmelor pe care il implic ă teoria economic ă și comportamentul acestora observabil în
realitate. Cercet ările empirice sugereaz ă că, totuși, un num ăr de firme nu produc la punctul
corespunz ător minimiz ării costurilor medii pe termen lung. O parte din aceste diferen țe
poate fi explicat ă prin mecanismul concuren ței imperfecte; ceea ce, îns ă, nu poate fi explicat
prin teoria economic ă tradițională este descris ca fiind X-ineficien ță.
Pe scurt, la serviciile po ștale prețurile erau fie prea înalte (necompetitive) sau men ținute
scăzute în mod artificial (prin subven ții sau alte ajutoare de stat), prin urmare, tarifele nu erau
bazate pe costuri , consumatorii erau ve șnic nemul țumiți de slaba calitate a serviciilor. Mai mult,
standardele de calitate pentru servicii variau considerabil între statele membre UE și de foarte
multe ori lipsa interoperabilit ății ce decurgea în principal din diferen țe în standardele tehnice punea
probleme operatorilor în prestarea cu succes a serviciilor.
Liberalizarea î și găsește rațiunea în îns ăși necesitatea realiz ării pieței interne europene. Piața
internă este enun țată și adoptată politic de toate statele membre ca principiu de atins în tratatele
CEE/UE. Vorbim aici de liberalizare nu de dragul liberaliz ării, ci pentru adâncirea integr ării. În
situația în care lipsa de interoperabilitate care duce la fragmentarea pie ței, și unde, de multe ori,
diferențierile în calitatea serviciilor oferit e conduc la distorsionarea concuren ței se face sim țită nevoia
de acțiuni în alte sectoare cheie, în special în infrastructur ă. Această liberalizare pentru adâncirea
integrării ar aduce beneficii la dou ă niveluri, deci î și găsește rațiunea și în avantajele pe care le-ar crea
la nivel micro și macroeconomic. La nivel micro, se sper ă că o presiune concuren țială sporită (Piața
Internă ca program de economie a ofertei) duce la folosirea și alocarea mai bun ă a resurselor, ceea ce
atrage reduceri de tarife și creșterea calității serviciilor oferite. În final, atât produc ătorii datorit ă
reducerii X-ineficien țelor, dar mai ales consumatorii ar avea de câ știgat. Dincolo de considerentele
legate strict de pia ță, liberalizarea ar trebui s ă conducă la obținerea unor beneficii ce țin de nivelul
macroeconomic precum creșterile de productivitate , îmbunătățirea în crearea de noi locuri de munc ă
și ocupare și creșterea competitivit ății pe ansamblu (s ă nu uităm că o parte semnificativ ă a activității
economice este în leg ătura direct ă cu serviciile de comunicare și depinde de volumul și calitatea
distribuției). La cap ătul lanțului acestor efecte se afl ă, desigur, speran ța unei cre șteri economice
sporite, cre ștere economic ă ce constituie o preocupare pentru țările Europei unite datorit ă stagnării
indicatorilor sau cre șterii foarte lente a ultimilor ani.
Art. 16 and Art. 86 Tratatul CEE/UE acord ă o importan ță deosebită pentru sectorul
poștal. Art. 16: subliniaz ă rolul central al serviciilor de interes economic general pentru
competitivitatea economic ă și coeziunea social ă în timp ce Art. 82 (fost 86) statueaz ă că
regulile concuren ței se aplic ă tuturor întreprinderilor. Acest articol a fost și reprezint ă în
continuare baza pentru liberalizarea industriilor re țea din UE.
Obiectivele de politic ă ale Uniunii în sectorul serviciilor po ștale vizează:
Realizarea unui echilibru între cerin țele economice ale pie ței interne și natura
de serviciu general al serviciilor po ștale.
Deschiderea sectorului în mod gradual, controlat.
Abordare foarte „progresiv ă” asupra liberaliz ării sectorului po ștal.
Îmbunătățirea în general și peste tot a calit ății acestor servicii.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
88
88
III. Scurt ă istorie a liberaliz ării în Uniunea European ă
Liberalizarea sectorului serviciilor po ștale începe relativ târziu în UE fa ță de alte
sectoare, la începutul anilor “90 (vs. telecomunica ții). În 1992 ap ărea Cartea Verde privind
realizarea unei pie țe unice a serviciilor po ștale și abia în 1996 Comunicarea Comisiei
privind aplicarea regulilor concuren ței în sectorul serviciilor po ștale vine s ă deschidă
demersurile oficiale pentru adoptarea de acte normative la nivel european pentru
liberalizare. Jurispruden ța în domeniu este și ea relativ recent ă și punctual ă. De referin ță
rămân deciziile Corbeau (1993), unde se stabilea o distinc ție clară între serviciul universal și
produsul cu valoare-ad ăugată, Deutsche Post AG (2000) și Traco SpA (2001) unde s-a
stabilit necesitatea asigur ării viabilit ății financiare pentru PSUs.
Cele două actele normative care au condus la liberalizarea gradual ă a sectorului au fost
adoptate în 1997 și 2002, în prezent fiind în curs de adop ție o a treia directiv ă. Directiva serviciilor
poștale din 1997 (97/67/EC) a determinat deschiderea unui num ăr de servicii po ștale printre care
livrarea de colete și servicii expres, dar s-a limitat la acestea, neimpunând concuren ță pentru
livrările de scrisori sub 50 g. Directiva serviciilor po ștale din 2002 (2002/39/EC) a fost adoptat ă
tocmai pentru c ă operatorii existen ți erau îndrept ățiți să păstreze monopolul asupra a șa-numitelor
„arii rezervate” – ceea ce reprezenta mai mult de 70% din scrisorile trimise prin po ștă ale UE și în
jur de 60% din încas ările totale provenite din servicii po ștale – cu scopul de a- și păstra rolul de
„prestator al serviciului universal“(PSU).
Principalele probleme: o rezistență deosebit de puternic ă din partea sindicatelor
(teama de concedieri masive), dificultatea de finirii serviciului universal în sectorul po ștal,
separația problematic ă dintre serviciile rezervate și cele nonrezervate și mai ales, spinoasa
problemă a asigurării viabilit ății financiare pentru prestator ii de servicii universale (PSU).
Directiva serviciilor po ștale: 97/67/CE, ca prim pas in promovarea liberalizarii:
– definește serviciul po ștal universal la nivel de Comunitate European ă;
– stabilește o limită maximă pentru sfera serviciilor po ștale din ariile rezervate;
– are drept scop deschiderea gradual ă și controlat ă a pieței pentru concuren ți;
– stabilește standarde comune de calitate pentru serviciile po ștale;
– enunță principii de tarifare și cerințe de transparen ță în contabilitate și audit
pentru operatori;
– încurajează armonizarea standardelor tehnice (CEN and Technical Committee 331);
– prevede separarea produc ției și funcției de reglementare prin instituirea de agen ții
de reglementare na ționale independente.
Definirea serviciului universal în domeniul po ștei privește trei aspecte principiale, și
anume:
– facilități minime pentru acceptare, sortare, transport și distribuția de articole
poștale până la 2 kg, colete po ștale până la 10 kg și servicii pentru articole
înregistrate și asigurate;
– o acceptare, o livrare pentru fiecare cas ă a fiecărei persoane fizice și legale în
fiecare zi lucr ătoare nu mai pu țin de 5 zile pe s ăptămână;
– principiile continuit ății și regularit ății.
Arii rezervate ale Serviciilor po ștale: Sfera liberaliz ării nu se aplic ă tuturor
serviciilor po ștale, adică orice sub 350 g r ămâne rezervat pentru PSU dac ă consumatorul nu
plătește de 5 ori mai pu țin decât pre țul reglementat în categoria standard cea mai rapid ă
Prevederile financiare erau o necesitate pentru ocrotirea și garantarea serviciului
universal, fapt pentru care s-a prev ăzut posibilitatea stabilirii unui fond compensator când
obligația de serviciu universal ar periclita viabilitatea financiar ă a prestatorului de servicii
universale. În plus, s-a in stituit obligativitatea respect ării principiul transparen ței
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
89
89contabilit ății, principiu referitor la estimarea corect ă a costurilor (pentru o discu ție a legăturii
dintre estimarea costurilor și eficiența prestării serviciului universal și a eficien ței
monopolului natural vezi pre țurile Ramsey vs. distorsion ările de extimare a costurilor,
Shermann, 2006, pp. 432)
Deși redusă ca sferă de aplicare, directiva a avut un impact pozitiv fiind
implementat ă în general în statele membre . Piețele pentru colete și poșta express sunt
caracterizate de o concuren ță acerbă, ceea ce a condus la creșterea calit ății serviciilor,
eficiență sporită, profitabilitate mai mare și o inovație sporită în aceste sectoare.
O altă tendință care s-a manifestat în sectorul po ștal mai intes a fost corporatizarea
PSUs. Aceast ă corporatizare se refer ă la tendin țele de adoptare de c ătre operatori de noi
strategii axaze pe eficien ța costurilor, profitabilitate, diversificare și expansiune. Dou ă
exemple sunt de referin ță în acest sens: TPG (Olanda) a cump ărat TNT (Australia), Jet
Services (FRA), Technologistica (ITA), ulterior, TPG încheind alian țe cu Swiss Post, China
State Post and Kintetsu World Express, iar un alt exemplu de corporatizare este cel al
Deutsche Post, care a cump ărat curierul de colete expres DHL international, Danzas,
Ducros, Securicor, Air Express International (primul operator de transporturi aeriene SUA).
Directiva po ștală din 1997 a constituit, în momentul adopt ării, un important pas
pentru liberalizare, chiar dac ă în sfera limitat ă – afecta doar între 2%-3% din totalul pie ței
serviciilor po ștale. Decalajul major dintre pia ța de bază a serviciilor de librare a scrisorilor a
rămas aria rezervat ă.
Directiva po ștală din 2002 prevedea, în plus fa ță de cea din 1997, reducerea
greutății /limitelor de pre ț pentru serviciile rezervate (50 g/ 2.5ori), respectarea principiilor de
transparen ță a costurilor și a nondiscrimin ării de către PSUs și interdic ția subven ționării
încrucișate (vezi UPS vs. Deutsche Post AG). Aceste schimb ări au stârnit, dup ă cum era de
așteptat, dou ă tipuri de reac ții. Pe de o parte, cei care sim țeau că directiva nu merge
îndeajuns de departe cu liberalizarea, pe de cealalt ă parte, cei care se temeau c ă aceasta
directivă va conduce la de zmembrarea PSUs, și deci la pierderi masive de locuri de munc ă și
pericolul asupra prest ării serviciului universal.
Dar ne punem, firesc, întrebarea: cine erau actorii și de vedeau ei liberalizarea atât
de diferit? Pe de o parte, cei care pledau pentru o liberalizare cât mai rapid ă și complet ă
erau reprezenta ți de grupuri precum: Ini țiativa proliberalizare Ini țiativa pentru o po șta Liberă
și Corectă (FFPI): liberalizare complet ă până în 2009 cel târziu & concuren ță loială în
sectorul po ștei, țări mai avansate în privin ța liberaliz ării serviciilor po ștale sunt Suedia,
Finlanda, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Austria, Asocia ții de Consumatori
(Platforma European ă pentru Liberalizarea Serviciilor Po ștale).
Pe de cealalt ă parte, o deschidere mai lent ă a pieței, fără liberalizare complet ă
(argumentul serviciulu i universal) era sus ținută de grupările prestatorilor de servicii existen ți
în Europa (+CEECs), de Parlamentul European (vezi Raportul Ferber, 2000), precum și de
anumite țări precum Fran ța (tradiția cunoscutului „service public à la française”), Marea
Britanie, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, Grecia și Luxemburg.
Și în trecut, Opinia Parlamentului Eur opean cerea o liberalizare mult mai gradual ă a
serviciilor po ștale (150 g/4 ori vs. 50 g/2.5 ori în propunerea CE) și amânarea unei
deschideri ulterioare (31/12/04 in loc de 31/12/02 pentru transpunerea directivei și revizuirea
în 2008. Compromisul din Octombrie 2001 stabilea reducerea limitelor pentru pre țuri
rezervate în doi pa și (100 g/3 ori la 01/01/03 și apoi 50 g/2,5 ori la 01/01/06) pentru
deschiderea a aproximativ 25% din pia ță și necesitatea realiz ării unor studii privind
consecințele liberaliz ării complete a serviciului univ ersal pentru confirmarea afirm ării
obiectivului liberaliz ării complete pân ă în anul 2009.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
90
90Probleme nerezolvate au r ămas și atunci în special domeniile intr ărilor interna ționale, al
poștei directe și al tuturor scrisorilor aflate sub titlul de obliga ție de serviciu universal.
În 18 oct 2006, noul comisar pentru pia ță internă, Charlie McGreevy, a confirmat inten ția
Comisiei de a elimina obstacolele r ămase în calea realiz ării unei pie țe unice a serviciilor po ștale și
abolirea ariilor rezervate pân ă în 2009 – dat ă sugerată deja în directivele anterioare. Aceast ă
confirmare a condos c ătre înaintarea proiectului pentru cea de-a treia Directiv ă a Serviciilor
Poștale, după cea din 1997 și cea din 2002. În ciuda faptului c ă procesul de liberalizare a fost
inițiat în urm ă cu 15 ani, statele membre sunt înc ă foarte divizate în leg ătură cu planificarea
acestei, planuri care trebui e aprobate de Consiliu și Parlament. Ca și în cazul directivei Bolke ștein,
adoptată anul trecut, exist ă temeri că, și de aceast ă dată, Parlamentul va reu și să golească de
conținut actul normativ menit s ă ofere beneficii consumatorilor, dar și firmelor dispuse s ă accepte
o luptă bazată pe o concuren ță loială pe piață.
IV. Dinamica liberaliz ării serviciilor po ștale în Romania
Autoritatea Na țională pentru Reglementare în Comunica ții și Tehnologia
Informației, denumit ă în continuare ANRCTI, este institu ția care are rolul de a pune în
aplicare politica na țională în domeniul serviciilor po ștale. În activitatea sa, ANRCTI
urmărește protec ția intereselor utilizatorilor finali, stimularea investi țiilor, precum și
promovarea concuren ței, un obiectiv prioritar în contextul liberaliz ării pieței serviciilor
poștale din România.
Prin activitatea de reglementare a pie ței serviciilor po ștale, Autoritatea Na țională de
Reglementare în Comunica ții și Tehnologia Informa ției (ANRCTI) a încurajat cre șterea
concurenței sectoriale, astfel încât num ărul furnizorilor existen ți pe piață a ajuns la 238 la
sfârșitul anului 2006, în compara ție cu 67 la sfâr șitul anului 2002 (anul înfiin țării
Autorității). În conformitate cu datele oferite în raportul anual publicat de ANRCI în
monitorul oficial observ ăm câteva dinamici importante din punc t de vedere al procesului de
liberalizare al sectorului po ștal după cum urmeaz ă:
– din punct de vedere al num ărului de furnizori autoriza ți, piața serviciilor po ștale a
urmat în anul 2006 tendin ța ascendent ă a anilor anteriori, num ărul de furnizori de servicii
poștale crescând de la 190 la sfâr șitul anului 2005 la 238 la sfâr șitul anului 2006. S-a
înregistrat deci o cre ștere cu 25,26%, mai mic ă decât cre șterea dintre anii 2004 și 2005, care
a fost de 37,68%;
– anul trecut, un procent de aproximativ 60% dintre furnizorii autoriza ți (238) au
reușit să furnizeze efectiv serviciile pentru care au ob ținut autoriza ția, în compara ție cu anul
2005 când ponderea acestora a fost de aproape 70%;
– deși în perioada 2004-2006 pe pia ța serviciilor po ștale au fost autoriza ți 100 de
noi furnizori, num ărul celor care au furnizat efectiv servicii po ștale a înregistrat o cre ștere
substanțială (21%) doar în perioada 2004-2005, în timp ce în intervalul 2005-2006 cre șterea
acestui num ăr este relativ mic ă (5%);
– în ansamblu, pia ța poștală din România a p ăstrat acela și ritm de dezvoltare,
creșterile de trafic fiind relativ constante (17, 49% în perioada 2004 – 2005, respectiv 17,62%
în perioada 2005 – 2006);
– ritmul de cre ștere a traficului intern se men ține relativ constant; astfel, s-a
constatat c ă în perioada 2005 – 2006 rata de cre ștere a fost de 17,42%, comparabil ă cu rata
de creștere de 17,55% înregistrat ă în perioada 2004 – 2005; traficul intern a constat în
proporție de 96,38% din trimiterile aferente po ștei de scrisori;
– după cum era de a șteptat, tendin ța de creștere a traficului interna țional s-a
manifestat de la an la an, iar în anul 2006 ponderea cea mai mare a fost reprezentat ă de
trimiterile expediate din afara teritoriului României c ătre o adres ă aflată pe teritoriul
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
91
91acesteia, num ărul acestora (2.014.513) fiind de apr oximativ 6 ori mai mare decât num ărul
trimiterilor (309.075) expediate de pe teritoriul României c ătre adrese din str ăinătate;
– traficul aferent serviciilor po ștale din sfera serviciului universal, unde a activat un
singur furnizor (CNPR), este comparabil cu tr aficul aferent servic iilor din afara sferei
serviciului universal, unde au activat și alți furnizori;
– traficul aferent serviciilor re zervate de care a beneficiat furnizorul de serviciu
universal a crescut în anul 2006 cu 8 % fa ță de anul 2005, de și de la data de 1 ianuarie 2006
limita de greutate care determin ă întinderea dreptului exclusiv (r ezervat) de a presta servicii
poștale având ca obiect trimiteri de coresponden ță internă și trimiteri de coresponden ță
expediată din afara teritoriului României c ătre o adres ă aflată pe teritoriul acesteia a fost
redusă de la 100 g la 50 g.
În contextul liberaliz ării treptate a pie ței serviciilor po ștale, putem concluziona c ă
în România anului 2006 a crescut num ărul de furnizori activi de servicii po ștale, ceea ce a
condus la intensificarea concuren ței, utilizatorii având posibilitatea de a alege între mai
multe oferte, o gam ă diversificat ă de servicii și o paletă largă de valori ad ăugate serviciilor
poștale de baz ă. Totuși, 60% din pia ță rămâne în domeniul a șa-numitelor arii rezervate și,
mai mult, nu putem face aprecieri substan țiale privind salturile calitative pentru aceast ă
paletă de servicii de baz ă.
V. Concluzii
Cele mai recente evolu ții din prisma liberaliz ării sectorului analizat se refer ă chiar
la anul în curs. La 11 iulie 2007 Parlamentul European a adoptat un acord de compromis in
prima citire din plenar ă, iar la 1 oct. 2007 Consiliul pentru Transport, Telecomunica ții și
Energie a ajuns la un acord politic asupra Direc tivei. De curând, pe 8 noiembrie 2007 a avut
loc adoptarea formal ă a poziției comune a Consiliului iar pe 30 ianuarie 2008 se a șteaptă ca
Parlamentul s ă adopte/amendeze propunerea în timpul celui de-al doilea vot.
În România anului 2006 a crescut num ărul de furnizori activi de servicii po ștale,
ceea ce a condus la intensificarea concuren ței, dar numai pe o cota de pia ță redusă de
aproximativ 40%. Efectele pozitive sunt resim țite cu prec ădere doar pe segmentele acestei
cote de pia ță – utilizatorii având posibilitatea de a alege între mai multe oferte, o gam ă
diversificat ă de servicii și o paletă largă de valori ad ăugate serviciilor po ștale de baz ă. În
contextul în care tendin ța României de a p ăstra ariile rezervate o perioad ă mai lung ă – până
în 2013 (fa ță de 2011 pentru alte state membre) ne punem, firesc, întrebarea dac ă
specificitățile sectorului serviciilor po ștale justific ă o abordare a liberaliz ării atât de înceat ă
și graduală. Este un aspect ce vizeaz ă deopotriv ă voința statelor membere și voturile ale șilor
din Parlamentul European, dar mai ales modul cum fiecare țară înțelege să se raporteze la
rolul și modul în care în țelege să își asume obliga țiile ale cărei semnatar ă este, precum și
scopul final al acestui serviciu: acel a de a oferi consumatorilor dreptul și șansa accesului la
servicii de calitate, difersificate și la prețuri competitive.
Distingem clar dou ă grupuri de țări cu interese diferite în chestiunea liberaliz ăii
sectorului serviciilor po ștale: pe de o parte, țările nordice sau „pionierii” includ Suedia,
Finlanda și Marea Britanie – țări unde serviciile po ștale sunt complet liberalizate – precum
și Germania și Olanda – unde deschiderea complet ă a pieței este programat ă pentru 2008, în
timp ce la polul opus se afl ă, cum era de asteptat, Fran ța, Italia, Spania, Grecia, Belgia,
Ungaria și Polonia (a șa numitul grup al țărilor sudice).
Compromisul din PE reprezint ă însă rezultatul raporturilor de for țe și influențe ale
unor grupurilor de presiune care includ categorii stru cturate pe paliere foarte diferite – de la
consumatori și producători publici sau priva ți până la sindicate și reprezenta ți ai societ ății
civile. În principal, acest compromis se refer ă la:
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
92
92 amânarea liberaliz ării complete pân ă la 1 ianuarie 2011 sau chiar 2013 pentru:
– noile state membre;
– țări cu „topografie deosebit de dificil ă datorită insulelor“: Grecia;
– țări cu „popula ție redusă și limitare a ariei geografice" :Luxemburg;
existența unei „clauze de reciprocitate” prin care se prevede c ă monopolurile
naționale care beneficiaz ă de arii rezervate nu vor intra în concuren ță cu
operatorii de pe pie țele complet liberalizate.
La 1 octombrie Consiliul voteaz ă compromisul dar Estonia, Bulgaria și Slovenia nu
au nevoie de aceasta amânare de doi ani.
În România anului 2006 a crescut num ărul de furnizori activi de servicii po ștale,
ceea ce a condus la intensificarea concuren ței, dar numai pe o cota de pia ță redusă. Efectele
pozitive pe aceast ă cotă de piață constau în faptul c ă utilizatorii au posibilitatea de a alege
între mai multe oferte, o gam ă diversificat ă de servicii și o paletă largă de valori ad ăugate
serviciilor po ștale de baz ă. Nu știm cu certitudine care este tendin ța României în situa ția
acestui compromis propus de PE și nici cum pledeaz ă reprentan ții naționali: pentru p ăstrarea
ariilor rezervate o perioad ă mai lung ă – până în 2013 (fa ță de 2011 pentru alte state membre)
sau pentru o liberalizare mai rapid ă. Ne punem întrebarea, indiferent de forma final ă a
directivei po ștale, dacă într-adevar specificit ățile sectorului serviciilor po ștale justific ă o
abordare a liberaliz ării atât de înceat ă și graduală?
Bibliografie
Agenția Națională Pentru Reglementarea Comunica țiilor și Tehnologiei Informa țiilor
„Raportul anual al ANRCTI privind pia ța serviciilor po ștale din România” pe anii 2004,
2005 și 2006
McCreevy C.: (2006) Completing the last mile of the Si ngle Market for Postal Services, EC
Speech
Ecorys:” Study on the development of competiti on in the European postal sector” (iulie
2004)
Eur-lex“Directive 2002/39/EC amending Directive 97/67/EC with regard to the further
opening to competition of Community postal services” (10 June 2002)
Eur-lex“Directive 97/67/EC on common rules for th e development of the internal market of
Community postal services and the im provement of quality of service”
European Commission: “Proposal for a direc tive concerning the full accomplishment of the
internal market of community postal services” (18 October 2006)
European Parliament: “ Postal services: open to competition by 2011, but subject to safeguards ”
NERA Economic Consulting: “Economics of Postal Services” (iulie 2005) Oxera: “Funding universal service obligations in the postal sector” (January 2007) Pelkmans, J. (2001) “Making EU Network Markets Competitive”,
CEPS Oxford Review of
Economic Policy, Vol. 17, No. 3, Autumn
Pelkmans, J. (2003). European Integration Method and Analysis, Prentice Hall of Pearson
Education
PricewaterhouseCoopers: “The impact on Universal service of the full market
accomplishment of the postal internal market in 2009 ” (mai 2006)
Shermann, R. (2007). Market Regulation, Pearson Addison Wesley, New York
WIK Consult GmbH “Main developments in the postal sector” (mai 2006)
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
93
93EVOLUȚIA ȘI PERSPECTIVELE POLITICII
DE OCUPARE ÎN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL
EXTINDERII EUROPENE
Mădălina MILITARU
Lector universitar doctor
Universitatea Spiru Haret
Cezar MILITARU
Lector universitar doctor
Universitatea Cre ștină Dimitrie Cantemir, Bucure ști
Rezumat. Extinderea european ă a reprezentat și reprezint ă una din cele mai mari
provocări cu care se confrunt ă Uniunea European ă încă de la înfiin țarea sa.
Piața muncii din România a su ferit profunde transform ări în ultimii ani. Aceasta
s-a confruntat cu serioase probleme care au avut și au în continuare ca principale cauze:
structurare ineficient ă a activității economice, nivel de trai sc ăzut, venituri mici, speran ță de
viață scăzută în raport cu țările dezvoltate.
Piața muncii, prin factorul uman, joac ă un rol hot ărâtor în asigurarea cre șterii
economice și productivit ății pe termen lung, fapt care duce la crearea unui proces de
producție performant, care s ă dea naștere la produse competitive menite s ă facă față
cerințelor de pe pia ța Uniunii Europene.
Cuvinte-cheie: piața muncii; ocupare; dezvoltare durabil ă.
Coduri REL: 12G,12I
Ocuparea for ței de munc ă a reprezentat unul din obiectivele importante ale politicii
economice și sociale, c ăruia i s-a acordat în majoritatea țărilor o aten ție deosebit ă atât în
perioade de criz ă, cât și în perioadele de refacere, în perioade de reform ă sau de dezvoltare.
Menținerea unui nivel cât mai ridicat al ocup ării forței de munc ă a ajuns s ă
constituie deopotriv ă un țel și o responsabilitate în activitatea guvernelor. Gândirea
economic ă a furnizat teorii și analize asupra șomajului masiv, cât și metode de combatere a
acestuia. Astfel, Keynes sus ținea că șomajul este un r ău ce ar putea fi prevenit prin
elaborarea unor politici care s ă asigure ocuparea complet ă a forței de munc ă.
În urma introducerii în Tratatul de la Am sterdam a noului titlu privind ocuparea, cu
ocazia întâlnirii la nivel înalt la Luxem burg, din noiembrie 1997, întâlnire dedicat ă exclusiv
ocupării, a fost lansat ă Strategia European ă pentru Ocupare (SEO). O prim ă evaluare a
rezultatelor implement ării SEO a avut loc în anul 2002, în urma c ăreia au fost identificate
noi provoc ări centrale și tematici pentru viitorul SEO. Aceast ă analiză a subliniat necesitatea
revizuirii SEO cu scopul de a o ancora mai strâ ns de obiectivul stabilit la Lisabona pentru
anul 2010 (obiectiv strategic: UE s ă devină cel mai dinamic și competitiv spa țiu economic
bazat pe cunoa ștere din lume – obiective globale: atingerea unei medii a ratei generale de
ocupare de 70 % și a ratei de ocupare în rândul femeilor de 60 %), cuprinzând o cre ștere
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
94
94economic ă durabilă, locuri de munc ă mai multe și mai bune, precum și o mai bun ă coeziune
socială. Astfel, începând cu anul 2003, la nive l european, s-au pus bazele noii Strategii
Europene pentru Ocupare.
Pe parcursul ultimilor ani, performan țele pieței muncii din Uniunea European ă s-au
ameliorat în mod evident prin crearea a peste zece milioane de noi locuri de munc ă după
1997 (șase milioane numai pentru femei), num ărul șomerilor sc ăzând cu patru milioane, în
timp ce popula ția activă a continuat s ă crească. Evaluările confirm ă caracterul structural al
acestor realiz ări, prin reduceri în nivel structural al șomajului, un model de cre ștere
economic ă bazat pe înt ărirea ocup ării; și adaptarea rapid ă a pieței muncii la schimb ările de
ordin economic și social. Este dificil de stabilit îns ă cât anume din cre șterea performan ței în
domeniul ocup ării poate fi atribuit ă aplicării Strategiei Europene de Ocuparea și cât creșterii
economice. Totu și, au avut loc schimb ări importante în politicile na ționale de ocupare,
manifestându-se o convergen ță către obiectivele comune ale UE. S-au produs o serie de
schimbări de politic ă. Astfel, politicile de ocupare și rolul serviciilor publice de ocupare au
fost remodelate în vederea sus ținerii unei abord ări active și preventive:
– în unele state membre sistemul de taxe și ajutoare a fost adaptat în func ție de
aplicarea acestor principii;
– sistemele de educa ție și formare profesional ă se adapteaz ă treptat la cerin țele
pieței muncii;
– s-au obținut progrese în modernizarea organiz ării muncii, în particular prin
acorduri de munc ă flexibile și acorduri cu privire la timpul de lucru;
– direcția principal ă privind egalitatea de gen a fost generalizat ă, prin abordarea
integrată a egalității de șanse între b ărbați și femei;
– noile modele precum înv ățarea de-a lungul vie ți și calitatea locului de munc ă
au fost recunoscute ca priorit ăți politice.
Metoda deschis ă a coordon ării din procesul Luxemburg și-a demonstrat valoarea
adăugată sprijinind parteneriatul și noile metode de lucru la nivel european. În general
strategia a produs o schimbare în formularea politicii na ționale, concentrând aten ția asupra
managementului ocup ării.
În ciuda progreselor înregistrate, au r ămas destule probleme de rezolvat, care
trebuie să ia în considerare:
– tendințele demografice,
– reducerea for ței de munc ă,
– diferențele regionale de performan ță,
– continua restructurare economic ă și socială,
– globalizarea și procesul de l ărgire UE.
Esența reformei pie ței muncii este de a înlocui sistemul dominat de ac țiunea statului
cu unul în care pia ța liberă determin ă nivelul salariilor și al ocupării forței de munc ă. Totuși,
nu este suficient doar s ă se îndep ărteze toate restric țiile ce apas ă asupra salariilor și
mobilității forței de munc ă, fiind necesar și suportul oferit de infrastructura economic ă din
economia de pia ță.
Țările nou intrate în Uniunea European ă trebuie s ă elaboreze o serie de politici
menite să le susțină în atingerea obiectivului men ționat, pe termen scurt, care s ă se
concentreze pe supravie țuirea din punct de vedere politic și fiscal și pe activit ăți care sunt
vitale în ob ținerea succesului reformei și, pe termen mediu, ce trebuie proiectate și începute
cât mai devreme, în vederea ob ținerii unor efecte ce vor fi sim țite în economia de pia ță și
care se refer ă la construirea infrastructurii.
Politicile pasive sunt, în principal, destinate s ă furnizeze venituri for ței de munc ă
aflate în șomaj, cuprinzând ajutoarele de șomaj și asistența acordată șomerilor.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
95
95Politicile active sunt elaborate în scopul de a reduce nivelul șomajului, printr-o
serie de m ăsuri menite s ă îmbunătățească funcția principal ă a pieței muncii, de corelare și
potrivire cât mai eficient ă a cererii cu oferta, s ă conducă la crearea de locuri de munc ă, să
sprijine procesele de formare a for ței de munc ă, de calificare, recalificare, reorientare
profesional ă.
Cele dou ă tipuri de politici se afl ă într-o rela ție directă, strânsă, deseori fiind
considerate c ă se pot substitui într-un oarecare grad.
Reforma sistemelor de acordare a ajutoarelor de șomaj și „activarea” pla ților pasive
reprezintă măsuri importante în cadrul politicii economico-sociale, mai ales în țările care
s-au confruntat, perioade mai îndelungate, cu un nivel ridicat al șomajului. Aceast ă situație
de adoptare a m ăsurilor de politic ă pasivă ce, pe de o parte, are efecte distorsionante la
nivelul pie ței muncii, iar, pe de alt ă parte, afecteaz ă negativ bugetul, poate fi exemplificat ă
prin cazurile Belgiei, Fran ței, Greciei, Irlandei, Olandei, Spaniei, Danemarcei și Marii
Britanii. Toate aceste țări cheltuiesc aproape de dou ă ori mai mult pe aplicarea m ăsurilor de
politică pasivă pe piața muncii, decât pe cele de politic ă activă.
Întrucât cheltuielile cu m ăsurile de politic ă pasivă pot să contribuie și ele la
creșterea șomajului, fa ță de cele active ce tind s ă-l reducă, în cadrul UE pozi ția majorit ății
guvernelor na ționale se situeaz ă în sensul adopt ării unei politici de restrângere a cheltuielilor
bugetare, unul din criteriile de convergen ță la moneda unic ă european ă fiind reducerea
cheltuielilor bugetare legate de șomaj.
Analiza șomajului existent în țările UE a eviden țiat că acestea au la dispozi ție trei
metode prin care s ă realizeze un grad mai mare de ocupare a for ței de munc ă, contribuind, în
acest fel, și la scăderea nivelului înalt actual al șomajului:
a) prima metod ă se referă la încercarea de a crea locuri de munc ă în economia de
piață oficială, ținând cont de faptul c ă trebuie s ă înregistreze o cre ștere la
nivelul produc ției mai mare decât cea a nivelului productivit ății muncii;
b) prin a doua metod ă se poate m ări gradul de ocupare a for ței de munc ă în
economia neoficial ă, care, efectiv, poate absorbi doar o mic ă parte din for ța de
muncă aflată în șomaj;
c) prin a treia metod ă, ținându-se cont de estimarea gradului de ocupare a for ței de
muncă în funcție de num ărul angaja ților, se poate ob ține o realocare a for ței de
muncă ocupate, prin reducerea num ărului mediu de ore lucrate sau a num ărului
de locuri de munc ă multiple de ținute și alocarea orelor și locurilor de munc ă
rezultate for ței de munc ă aflate în șomaj.
Ansamblul m ăsurilor de politic ă activă poate fi clasificat în trei tipuri de programe
care cuprind:
– serviciile publice ce vizeaz ă ocuparea for ței de munc ă;
– schemele de instruire și calificare profesional ă;
– schemele și planurile desemnate s ă contribuie la crearea de locuri de munc ă.
Concentrarea aten ției agențiilor publice de ocupare a for ței de munc ă pentru
șomerii afla ți pe termen lung în șomaj ar trebui s ă fie unul dintre obiectivele principale ale
politicilor active, în mod direct al celor de promovare a ocup ării prin aceast ă metodă. De
fapt, în majoritatea țărilor UE programele de preg ătire profesional ă dețin un procent
semnificativ mai mare în cadrul cheltuielilo r publice decât programele de servicii publice
îndreptate în vederea ocup ării forței de munc ă, în ultimii ani planurile de preg ătire
profesional ă fiind, cu prec ădere, orientate spre for ța de munc ă tânără, dar și cea vârstnic ă
având un acces larg la acestea. Importan ța tot mai mare acordat ă acestui tip de programe de
politică activă rezultă din faptul c ă ele sunt tot mai solicitate s ă se adreseze corel ării unor
eșecuri înregistrate pe pia ța muncii, cum ar fi restric țiile legate de creditare și „braconajul”
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
96
96practicat în recrutarea for ței de munc ă deja format ă de alte întreprinderi sau agen ții, care
conduc la o ofert ă insuficient ă de personal calificat și la o constrângere a cererii pentru un
asemenea tip de preg ătire.
În multe țări au fost introduse ca o m ăsură de politic ă activă, îndeosebi în sectorul
public, programe de creare direct ă de locuri de munc ă. Elaborarea acestui tip de programe a
fost motivat ă tot de preocuparea pe care o ridic ă creșterea accentuat ă a șomajului pe termen
lung. Pe de alt ă parte, participan ții la astfel de programe, cum ar fi „Programul în slujba
comunității” aplicat în Marea Britanie, „Programul de ocupare prin contract de solidaritate”
aplicat în Fran ța, pot avea motiva ții particulare, de genul umplerii timpului liber cu o
activitate, ridic ării moralului, sim țindu-se oarecum utili, la nivelul comunit ății, iar slaba
disciplină a muncii ce se observ ă în aplicarea proiectelor de derulare a programelor face ca
imaginea acestora s ă nu se bucure de apreciere în ochii angajatorilor.
Tendința este ca obiectivele politicilor active și pasive s ă fie amalgamate, cu scopul
de a spori eficien ța aplicării lor. Politicile ce vizeaz ă furnizarea mâinii de lucru și reforma
instituțională nu par să înregistreze succes pe o pia ță a muncii aflat ă în stagnare. Aceasta
sugerează că politicile aplicate pe pia ța muncii, în special cele active, au un impact poten țial
ce depinde de mediul macroeconomic. Acolo unde aceste politici înlesnesc procesul de
dezvoltare a pie ței muncii beneficiile aduse de c ătre acestea vor fi mari. Invers, ele se vor
dovedi ineficiente dac ă apare, în cadrul m ăsurilor ce vizeaz ă cererea de for ță de munc ă, o
restricționare a cre șterii gradului de ocupare a for ței de munc ă. Astfel, în contextul în care în
ultimele dou ă decenii cre șterea economic ă a înregistrat un nivel sc ăzut, nu este
surprinzătoare tendin ța ce se manifest ă pe piețele muncii țărilor dezvoltate, de reducere a
eficienței acestor politici și impactul limitat pe care îl au asupra mic șorării nivelului
șomajului. De aceea, se apreciaz ă că ele nu reprezint ă un tip de politici menite s ă înlocuiasc ă
pe cele macroeconomice și structurale în lupta contra șomajului, ci doar un instrument cu
ajutorul c ăruia se poate stimula crearea de noi locuri de munc ă și creșterea produc ției.
Politicile ce vizeaz ă piața muncii servesc unei importante func ții de redistribuire,
ele îndreptându-se c ătre grupurile cele mai dezavantajate de pe pia ța muncii, ajutându-le s ă
se mențină în contact cu câmpul muncii și într-un anume sens, mai limitat, s ă-și
îmbunătățească perspectivele ocup ării. De aceea aceste politici sunt apreciate mai ales
pentru utilitatea func ției lor economice și sociale.
Creșterea ratelor de ocupare în vederea a tingerii obiectivelor de la Lisabona
reprezintă obiectivul central al strategiei SEO. Aceast ă creștere va fi o condi ție nu numai de
reducere a șomajului, ci și de creștere economic ă și susținere a modelului social. Provocarea
care stă în fața SEO – s ă contribuie la scopul strategic al transform ării Uniunii în cea mai
competitiv ă economie bazat ă pe cunoa ștere până în 2010 – va fi de a promova locuri de
muncă mai multe și mai bune, care sunt totodat ă mai productive. Promovarea calit ății
muncii, reducerea disparit ăților privind accesul pe pia ța muncii devine o problem ă de
eficiență a politicilor privind ocuparea.
Societatea româneasc ă, profund marcat ă de dispari ția piețelor tradi ționale de
materii prime și de produse, de dup ă anul 1990, a fost nevoit ă să treacă la lichidarea
structurilor de produc ție centralizate care nu mai corespund ca performan țe cerințelor
economiei de pia ță. Totodată dinamica fenomenelor sociale ale perioadei de tranzi ție, spre o
piață liberă a forței de munc ă, a generat șomajul și apoi recrudescen ța acestuia, care s-a
manifestat cel mai mult în regiunile puternic industrializate, cu întreprinderi „mamut”.
Privatizarea și restructurarea economiei au influen țat semnificativ pia ța muncii, determinând
masive disponibiliz ări și apariția fenomenului de șomaj. Involu țiile din economie au restrâns
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
97
97posibilitățile de ocupare a for ței de munc ă, numărul popula ției active și ocupate, respectiv
rata de activitate și de ocupare s-au redus, iar șomajul s-a cronicizat.
Ca urmare a reducerii ratei de activitate a popula ției s-a înregistrat o cre ștere a
sarcinii economice ce revine pe o persoan ă ocupată, exprimat ă în raport de dependen ță
economic ă, calculat ca raport dintre num ărul persoanelor neocupate (inactive și în șomaj) ce
revin la 1000 de persoane ocupate.
Măsurile de politic ă macroeconomic ă întreprinse, în conformitate cu strategia
națională de dezvoltare economic ă pe termen mediu, au stopat declinul economic început în
anul 1997 și au asigurat o cre ștere a PIB, în condi țiile revigor ării procesului investi țional și a
exportului. Totu și, procesul de reform ă nu a avut consisten ța dorită, ceea ce a determinat
persistența unor dezechilibre macroeconomice reflectate în evolu ția structural ă a unor
indicatori și mai ales în evolu ția eficienței la nivel macroeconomic.
Deși șomajul este generat de factori cu o influen ță favorabil ă pentru dezvoltarea și
funcționarea economiei de pia ță, existența acestui fenomen are numeroase consecin țe
economice, sociale și politice nefavorabile.
În țara noastră fenomenul este perceput ca fiind catast rofal. Aceasta se poate explica prin
mentalitatea popula ției față de acest fenomen social, care de altfel se alimenteaz ă din sursele
realității: cronicizarea degrad ării pieței muncii, lipsa unei protec ții sociale reale.
Oricât de grav ă ar fi aceast ă boală a societ ății, șomajul trebuie perceput ca o
realitate peste care nu se poate trece în mod superficial cu vederea. El este o problem ă a
societății în tranzi ție în a cărei soluționare statul trebuie s ă ocupe un loc primordial. Statului
îi revine sarcina reechilibr ării balanței dintre cerere și ofertă pe piața muncii, el trebuie s ă
realizeze restructurarea economiei, s ă elaboreze politici eficiente de ocupare a for ței de
muncă, să creeze cadrul institu țional și legislativ adecvat.
În concluzie: tranzi ția la economia de pia ță a influen țat puternic gradul de ocupare a
populației sub aspectul volumului, structurii și a determinat adaptarea politicilor pie ței
muncii, în paralel cu procesul de reform ă instituțională, iar odat ă cu promulgarea Legii
nr. 76/2002 s-a deschis calea reglement ării, într-o manier ă sistematic ă, a măsurilor pentru
realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protec ției persoanelor pentru riscul
de șomaj, asigur ării unui nivel ridicat al ocup ării și adaptării forței de munc ă la cerințele
pieței muncii.
Politicile elaborate au rolul de a încuraja migra ția salariaților din ramurile aflate în
declin către cele în expansiune și către specializ ări pentru care exist ă cerere pe pia ța muncii.
Scopurile principale ale acestor politici sunt: evitarea șomajului pe termen lung, sprijinul
financiar al grupurilor vulnerabile, dar și împiedicarea erod ării încrederii popula ției.
În contextul integr ării în Uniunea European ă, România întâmpin ă o serie de provoc ări și
în ceea ce prive ște piața muncii. Adoptarea valorilor europene impune, de asemenea, și evaluarea
eforturilor sale de perspectiv ă. În acest sens noi am eviden țiat următoarele:
– provocări generale (stoparea declinului demografic, accelerarea cre șterii
populației ocupate și active, adoptarea unui model de cre ștere economic ă bazat
pe creșterea popula ției ocupate);
– provocări specifice în sensul țintelor stabilite la Lisabona (România înregistrând
practic o îndep ărtare a performan țelor pieței muncii fa ță de țintele europene);
– provocări strategice ce revin României în perspectiva dezvolt ării sale durabile
(nevoia unei noi structuri a ocup ării bazată pe creșterea productivit ății și a
costului for ței de munc ă).
Integrarea României în Uniunea European ă a impus în mod concret reevaluarea
performan țelor reale în diferite domenii și, nu în ultimul în rând, în ceea ce prive ște piața
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
98
98muncii. Adoptarea valorilor europene permite totodat ă și delimitarea într-o oarecare m ăsură
a eforturilor ce sunt necesare a fi depuse implicit.
Dezvoltarea unor anumite programe sau politici la nivel local, regional sau na țional
trebuie să fie de comun acord cu sarcinile stabilite în strategia UE și să țină cont de
circumstan țele naționale specifice. Ocuparea este vital ă pentru asigurarea incluziunii sociale.
Politicile de ocupare trebuie s ă faciliteze participarea la ocupare prin: promovarea accesului
la o ocupare de calitate pentru toate persoanele apte de munc ă, combaterea discrimin ării,
prevenirea marginaliz ării. Coeziunea economic ă și socială trebuie promovat ă prin reducerea
disparităților regionale, prin abordarea problemelor ocup ării în zonele defavorizate și prin
susținerea real ă a procesului de restructurare economic ă și socială.
Bibliografie
Barr, N. (1992), Piețele forței de munc ă și politica social ă în Europa Central ă și de Est,
Oxford University Press, Londra
Băcanu, B. (1999) Management strategic, Editura Teora, Bucure ști
Gunn, L. (2000), Introducere în politicile publice, Hogwood, W. Editura Trei, Bucure ști.
Grigore, L. (2000), Piața muncii pe plan mondial, Editura Lumina Lex, Bucure ști.
Grigore, L. (2000), Probleme specifice în domeniul pie ței muncii pe plan mondial, Editura
Lumina Lex, Bucure ști.
Matei, L. (2001), Management public, Editura Economic ă, București
Mungiu-Pippidi, A. (2002), Politici publice, Teorie și practică, Editura Ioni ță, S. Polirom,
București.
Oprescu, Ghe. (2001), Piața muncii, teorii, politici, București, Editura Expert.
Popescu, G.L. (2003), Politici publice, Editura Economic ă, București.
Strategia de ocupare a for ței de munc ă 2004-2010, Proiect, Ministerul Muncii, Solidarit ății
Sociale și Familiei, mmssf.ro, 2005
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
99
99PIAȚA MUNCII DIN ROMÂNIA, ÎNTRE REALIT ĂȚI
ȘI PERSPECTIVE
George CIOBANU
Lector universitar doctor
Ilie MUR ĂRIȚA
Lector universitar doctor
Universitatea din Craiova
Rezumat: Lucrarea î și propune ca, pe baza analizei retrospective, s ă identifice
tendințele principale ale pie ței muncii din România, pentru ca, pornind de la acestea, s ă
poată fi formulate direc țiile de acțiune care vizeaz ă adecvarea ofertei cu cererea pe aceast ă
piață cu evolu ții și caracteristici specifice. În context este analizat ă piața muncii din
România pornind de la raportul popula ție-forță de muncă. Astfel, se precizeaz ă că populația
țării noastre se afl ă într-un proces continuu și lent de sc ădere încă de la începutul anilor
1990, mai ales ca urmare a sc ăderii natalit ății și migrației externe. În perioada 2000-2005
populația activă a țării s-a redus cu1432 mii de persoane, popula ția ocupat ă cu 1361 mii de
persoane și drept urmare rata de activitate a coborât de la 68,8% la 62,4%, iar rata de
ocupare de la 63,6% la 57,6%, comparativ cu media UE-27 de 63,4%. Se men ționează
„cercul vicios” în care se afl ă evoluția numărului de salaria ți și șomajul din România,
accentuându-se asupra faptului c ă deși șomajul a avut o evolu ție descendent ă, acesta se
accentueaz ă mai ales în rândul femeilor și persoanelor cu calificare redus ă. Rata șomajului
în România a înregistrat valori cuprinse între 8,4 și 6,6% în perioada 2000-2006, sub media
UE-27 care a oscilat între 9 și 7,9% în aceea și perioad ă. În final, lucrarea prezint ă
perspectivele pie ței muncii și ocupării în România, stat membru UE, insistând asupra
dezvoltării capacit ăților institu ționale, form ării competen țelor de adaptare în perspectiva
creșterii capacit ăților de competitivitate, ocupare și dezvoltare durabil ă, asigurării formării
continue în perspectiva educa ției permanente, sus ținerii poten țialului biologic al resurselor
de muncă și asigurării unor standarde minimale de formare.
Cuvinte-cheie: populație; ocupare; resurse de munc ă; ofertă de munc ă; cerere de
muncă.
Coduri REL: 12I, 12G, 12E, 8G
Pentru studiul mecanismelor și politicilor de adecvare a cererii și ofertei de for ță de
muncă este necesar ă mai întâi elucidarea unor probleme de ordin conceptual legate de pia ța
muncii, pia ță cu caracteristici specifice, deoarece pe aceasta se tranzac ționează munca,
factorul de produc ție cel mai important în procesul dezvolt ării.
De regulă, analiza pie ței muncii se realizeaz ă atât ca sistem închis care asigur ă
ajustarea cererii și ofertei de for ță de munc ă prin mecanisme specifice, cât și ca sistem
deschis , în interdependen ță cu toate celelalte subsisteme economice și sociale, care exprim ă
totalitatea ac țiunilor și proceselor care interac ționează pentru ocuparea for ței de munc ă.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
100
100Drept urmare, pia ța muncii va implica totdeauna existen ța unor raporturi specifice între
purtătorii ofertei și cei ai cererii de munc ă. Acestea se refer ă la existen ța unui sistem de
valori și norme sociale pe care se bazeaz ă ajustarea ofertei și cererii de munc ă și formarea
prețului muncii.
Piața muncii reflect ă legăturile reciproce dintre realit ățile demografice care
determină oferta de munc ă și cele ale dezvolt ării economico-sociale care genereaz ă cererea
de muncă. De aceea, pia ța muncii presupune o permanent ă negociere între purt ătorii ofertei
și cei ai cererii astfel încât s ă se ajungă, pe cât posibil, la adecvarea cererii cu oferta atât sub
aspect cantitativ, cât mai ales calitativ și structural.
Piața muncii s-a format și funcționează în corela ție cu rolul determinant al muncii în
dezvoltarea economico-social ă, fiind o pia ță cu concuren ță imperfect ă. În epoca contemporan ă, deși
piața muncii și-a păstrat, în mare parte, atributele pie ței libere, trebuie men ționat faptul c ă procesele de
ocupare și utilizare a for ței de munc ă sunt ajustate și prin intermediul altor mecanisme de c ătre firme,
colectivități regionale sau locale și puterea politic ă.
O altă caracteristic ă a pieței muncii o constituie interven ția statului în tripla sa
ipostază: agent economic, element component al mecanismului de func ționare al economiei
și arbitru al reglement ării raporturilor cerere-ofert ă. Interven ția statului pe pia ța muncii se
realizează prin mijloace economice sau extraeconomice astfel încât s ă fie susținută fie oferta
fie cererea de for ță de munc ă și să se asigure protec ția socială a categoriilor temporar
îndepărtate de pe pia ța muncii.
Privită în acest context pia ța muncii combin ă mecanismele de pia ță (libertatea) cu
mecanismele de interven ție și corectare a efectelor negative (restric țiile) și obiceiurile (tradi țiile).
Caracterul contractual al pie ței muncii constituie o alt ă caracteristic ă a acesteia. Drept
urmare rela țiile dintre agen ții economici, care ac ționează pe piața muncii ca purt ători ai ofertei și
cererii, au evoluat de la confruntare și conflict la cooperare, participare și concertare social ă.
În context, institu ția negocierii colective s-a impus pe pia ța muncii ca baz ă și cadru
ale organiz ării, reglement ării și derulării ansamblului rela țiilor de munc ă de la orice nivel,
firmă, sector, ramur ă, regional sau na țional.
Cum pe pia ța muncii se întâlnesc, în dubl ă ipostază, oameni, rezult ă că particula-
ritățile pshiosociale ale acestora, corelate cu particularit ățile celorlalte pie țe vor imprima
pieței muncii sensibilitate, dar și fragilitate. Din aceast ă cauză piața muncii va capta și
amplifica disfunc țiile celorlalte pie țe fiind condi ționată de echilibrul acestora.
Analiza raportului cerere-ofert ă pe piața muncii trebuie, deci, s ă aibă ca punct de
plecare popula ția și caracteristicile demografice ale acesteia.
Populația țării noastre se afl ă într-un proces continuu și lent de sc ădere încă de la începutul
anilor’90. Acest fapt se datoreaz ă, pe de o parte, sporului natural aflat în descre ștere, mai ales pe
seama scăderii natalit ății, iar, pe de alt ă parte, migra ției externe, mai ales c ătre țările UE (tabelul 1).
Populația României pe sexe, medii și grupe de vârste în perioada 2000-2005
Tabelul 1
– număr persoane –
Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2005/ 2000
Populația totală la
1 iulie, din care: 22435205 22408303 21794793 21733556 21673328 21623849 96,38
masculin 10968854 10949490 10642538 10606245 10571606 10543518 96,12
feminin 11466351 11458903 11152255 11127311 11101722 11080331 96,63
urban 12244598 12243748 11608735 11600157 11895598 11879897 97,02
rural 10190607 10164645 10186058 10133399 9777730 9743952 95,62
Vârsta
0-14 ani 4098080 3985623 3779298 3632680 3500149 3372705 82,30
15-64 ani 15351612 15368667 14954484 14993094 15024274 15059698 98,1
65 și peste 2985513 3054103 3061011 3107782 3148905 3191446 106,9
Sursa: Anuarul statistic al României. INS, 2006.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
101
101 Datele tabelului scot în eviden ță următoarele:
• în perioada 2000-2005 popula ția României a sc ăzut cu 3,62% (811.356
persoane) datorit ă mai ales sporului natural negativ (figura 1); în aceea și
perioadă populația UE-27 a crescut cu 1,64% (8.709.883 persoane). Drept
urmare ponderea popula ției României în popula ția UE-27 s-a redus de la
4,453% în 2000 la 4,412% în 2005. C onform previziunilor Eurostat, popula ția
țării noastre va ajunge la 20, 3 milioane persoane în 2020 și 17,1 milioane
persoane în 2050;
• populația feminin ă este preponderent ă, ponderea ei în totalul popula ției
crescând de la 51,1% în 2000 la 51,2% în 2005;
• în anul 2005, 54,9% din popula ția țării trăia în mediul urban, comparativ cu
50,6% la sfâr șitul anilor’80. Aceast ă creștere a popula ției din mediul urban
ascunde schimb ările importante în tendin țele migra ției interne între mediile
rural și urban care a cunoscut tendin țe opuse. Astfel la începutul anilor ’90 am
asistat la o puternic ă migrație dinspre rural spre urban pentru ca apoi pe la
jumătatea anilor’90 s ă asistăm la inversarea fluxului datorit ă deteriorării
situației economice care a determinat un mare num ăr de locuitori de la ora ș să
se mute la sate și să practice agricultura de subzisten ță;
• în același timp asist ăm la un puternic proces de îmb ătrânire demografic ă (figura 2)
ponderea popula ției de peste 65 de ani crescând de la 13,3% în 2000 la 14,8% în
2005, în timp ce ponderea popula ției din grupa de vârst ă 0-14 ani s-a redus de la
18,3% la 15,6% în aceea și perioadă. Același fenomen îl întâlnim și la nivelul UE-27,
unde ponderea popula ției de peste 65 ani a crescut în perioada analizat ă de la 15,6%
la 16,6%, iar popula ția în vârstă de 0-14 ani s-a redus de la 17,2%, în 2000, la 16,2%
din totalul popula ției, în 2005 (figura 2).
Figura 1. Evoluția natalității, mortalit ății și a sporului natural în România, în perioada 2000-2005
10,511,4
-0,9
9,811,6
-1,8
9,712,4
-2,7
9,812,3
-2,5
1011,9
-1,9
10,212,1
-1,9
-4-202468101214
2000 2001 2002 2003 2004 2005
rata natalit ății
rata mortalit ății
spor naturalt l 1000 l it i
Rata la 1000 locuitori
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
102
102
18,3 17,8 17,3 16,7 16,1 15,668,4 68,6 68,6 69 69,3 69,613,3 13,6 14,1 14,3 14,6 14,8
0%20%40%60%80%100%
2000 2001 2002 2003 2004 2005
0-14
15-64
65 ș i pesteRO RO RO RO RO RO
Figura 2. Evoluția structurii popula ției pe grupe de vârst ă în România și UE-27,
în perioada 2000-2005
Din punct de vedere economic, popula ția totală are o contribu ție majoră la determinarea
mărimii și structurii for ței de munc ă; în cadrul popula ției totale în analiza pie ței muncii prezint ă
interes categoriile: popula ție activă, populație ocupată și numărul șomerilor BIM.
Astfel, în România, în perioada 2000-2005, popula ția activă a scăzut cu 1.432 mii
de persoane (12,7%) a șa cum rezult ă din datele tabelului 2.
Participarea popula ției la forța de munc ă în România, în perioada 2000-2005
Tabelul 2
– mii persoane –
Indicatori Anii
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Populația activă Total 11283 11151 10079 9915 9957 9851
Urban 5348 5279 5188 5151 5423 5361
Rural 5935 5872 4891 4764 4534 4490
Masculin 6089 5995 5525 5465 5471 5431
Feminin 5194 5156 4554 4450 4486 4420
Populația ocupată Total 10508 10440 9234 9223 9158 9147
Urban 4756 4732 4607 4662 4906 4889
Rural 5752 5708 4627 4561 4252 4258
Masculin 5633 5581 5031 5057 4980 5011
Feminin 4875 4859 4203 4166 4178 4136
Șomeri BIM Total 775 711 845 692 799 704
Urban 592 547 581 489 517 472
Rural 183 164 264 203 282 232
Masculin 456 414 494 408 491 420
Feminin 319 297 351 284 308 284
– procente –
Rata de activitate Total 68.8 67.7 63.6 62.4 63.2 62.4
Urban 62.8 61.7 60.5 59.7 61.8 60.3
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
103
103 Rural 76.7 75.6 67.8 66.0 65.1 65.3
Masculin 75.7 74.1 70.7 69.6 70.2 69.5
Feminin 62.1 61.3 56.7 55.3 56.2 55.3
Rata de ocupare Total 63.6 62.9 58.0 57.8 57.9 57.7
Urban 55.8 55.2 53.7 54.0 55.9 55.0
Rural 73.8 73.1 63.7 62.9 60.6 61.6
Masculin 69.5 68.5 64.1 64.1 63.6 63.9
Feminin 57.8 57.3 52.0 51.5 52.1 51.5
Rata șomajului BIM Total 6.9 6.4 8.4 7.0 8.0 7.2
Urban 11.1 10.4 11.2 9.5 9.5 8.8
Rural 3.1 2.8 5.4 4.3 6.2 5.2
Masculin 7.5 6.9 8.9 7.5 9.0 7.7
Feminin 6.1 5.8 7.7 6.4 6.9 6.4
Sursa: Anuarul statistic al României. INS, 2006.
Populația ocupată s-a redus cu 1.361 mii persoane, iar num ărul șomerilor cu 71 mii
persoane.
Semnificativ este faptul c ă reducerea popula ției active s-a produs preponderent în
mediul rural (1.445 mii persoane), în timp ce popula ția activă din mediul urban s-a majorat
cu 13 mii de persoane. Reducerea popula ției active s-a produs mai ales în rândul popula ției
de sex feminin (774 mii pers oane) -54,1% din total.
Drept urmare rata de activitate (raportul procentual dintre popula ția activă și
populația totală) s-a redus de la 68,8% în 2000 la 62,4% în 2005.
Rata de ocupare s-a redus de asemenea cu 5, 9% mai ales în mediul rural, unde rata
de ocupare a sc ăzut de la 73,8% în 2000 la 61,6% în 2005.
Rata șomajului a avut o tendin ță oscilantă, reducându-se în perioada 2002-2005 de
la 8,4 la 7,2%, acest fapt datorându-se cre șterii economice accentuate din aceast ă perioadă.
Pe ramuri de activitate evolu ția populației ocupate se prezint ă ca în figura 3.
41,5 40,936,2 34,7 32 31,923,2 23,525,524,824,9 23,54,1 44,44,85,1 5,531,2 31,6 33,9 35,7 38 39,1
0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%100%
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Servicii
Construc ții
Industrie
Agricultur ă
Figura 3. Evoluția populației ocupate pe ramuri de activitate în România, în perioada 2000-2005
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
104
104Urmărind datele din figura 3 constat ăm reducerea constant ă a ponderii popula ției
ocupate în agricultur ă de la 41,5% în 2000 la 31,9% în 2005, de și agricultura a jucat un rol
de amortizare prin absorbirea pierderilor de locuri de munc ă din restul ramurilor.
Îmbucurătoare este cre șterea ponderii popula ției ocupate în servicii de la 31,2% la
39,1% și construc ții de la 4,1% la 5,5% în 2005 fa ță de 2000.
Analiza ratei de ocupare ridic ă însă două mari probleme: prima este legat ă de
ponderea ridicat ă a agriculturii în ansamblul ocup ării forței de munc ă cu un procent de circa
7 ori mai mare decât media UE (4,5%), iar a doua este legat ă de nivelul înc ă scăzut al
populației ocupate în sectorul serviciilor fa ță de nivelul înregistrat în UE – 39,1% în
România, fa ță de circa 66% în U E.
Rata de ocupare a popula ției în vârst ă de 15-64 ani era în 2000 de 62,2% la nivelul
UE-27 și a crescut în 2006 la 64,4%, în timp ce în România aceasta s-a redus de la 63,8% la
58,8%. Rata de ocupare a popula ției masculine la nivelul UE-27 a crescut, în perioada analizat ă,
de la 70,8% la 71,6%, în timp ce în țara noastră s-a redus de la 68,6% la 64,6%. Cât prive ște rata
de ocupare a popula ției feminine, aceasta s-a redus în România de la 57,5% în 2000 la 53% în
2006, în timp ce la nivelul UE-27 aceasta s-a majorat de la 53,7% la 57,2%.
Rata de ocupare a popula ției vârstnice 55-64 ani a crescu t, la nivelul UE-27, în
perioada 2000-2006, de la 36,9% la 43,5%, în timp ce în țara noastr ă s-a redus de la 49,5%
la 41,7%. Reducerea ratei de ocupare a popula ției între 55-64 ani din țara noastr ă s-a
înregistrat mai ales în rândul popula ției feminine (de la 43,8% în 2000 la 34,5% în 2006), în
timp ce la popula ția masculin ă reducerea a fost de 6% (de la 56 la 50%). Aceste fenomene s-
au manifestat în contextul în care rata de ocupare a popula ției masculine în vârst ă de 55-64
ani s-a majorat la nivelul UE-27 cu 5,5% (de la 47,1 la 52,6%), iar a popula ției feminine cu
7,4% (de la 27,4 la 34,8% ) în perioada 2000-2006.
Evoluția resurselor de munc ă în România s-a aflat, în ultimul deceniu, și sub
impactul unor fenomene demografice și sociale cum au fost:
• accelerarea sc ăderii fertilit ăți și menținerea mortalit ăți la un nivel ridicat;
• creșterea migra ției;
• scăderea calit ății serviciilor medicale și de asisten ță sanitară.
Ca urmare a reduceri ratei de activitate a popula ției, cât și ca urmare a pension ărilor
masive din unele ramuri anticipate, s-a înregistrat o cre ștere a sarcinii economice ce revine
pe o persoan ă ocupată, exprimat ă prin raportul de dependen ță economic ă calculat ca raport
între num ărul persoanelor neocupate (inactive și în șomaj) ce revin la 100 persoane ocupate
(tabelul 3).
Evoluția raportului de dependen ță economic ă
Tabelul 3
– persoane neocupate / 1000 persoane ocupate –
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Raportul de dependen ță 1135 1146 1360 1357 1366 1368
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor din Anuarul statistic al României, INS.
Totodată a crescut și raportul dintre popula ția ocupată de sex masculin și cea de sex
feminin de la 116/100 în 2000 la 121/100 în 2005.
Evoluția resurselor de munc ă ale României în perioada 2000-2005 se prezint ă ca în
tabelul 4.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
105
105 Evoluția resurselor de munc ă ale României în perioada 2000-2005
Tabelul 4
– mii persoane –
Anii
Indicatori 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Resurse de munc ă – total din
care: 13358,4 13615,5 13342,6 13544 13701,9 13816,9
• masculin 6771,7 6688,2 6755,9 6857,7 6951,6 7098,8
• feminin 6586,7 6727,3 6586,7 6686,3 6750,3 6718,1
Ponderea resurselor de
muncă în total popula ție (%) 59,5 60,7 61,1 62,2 63,1 63,8
Ponderea resurselor de
muncă în totalul popula ției
masculine (%) 61,7 61,00 63,4 64,5 65,6 67,2
Ponderea resurselor de
muncă în totalul popula ției
feminine (%) 57,4 58,7 59,0 60,0 60,7 60,5
Sursa: Date INS- TEMPO Online și calcule proprii.
Datele tabelului 4 scot în eviden ță creșterea continu ă a resurselor de munc ă în
perioada 2000-2005, pe de o parte, cât și creșterea ponderii acestora în totalul popula ției
ceea ce demonstreaz ă existența unei oferte suficiente de munc ă pentru economia
româneasc ă. În ciuda acestui fapt rata de ocupare a resurselor de munc ă s-a redus continuu
de la 64,6% în 2000 la 60,7% în 2005.
Această tendință s-a manifestat mai pregnant în cazul resurselor de munc ă feminine
(reducerea ratei de la 63,5% la 59%), lucru reie șit cu claritate din figura 4.
60,7
58,75964,6
60,161,362,462,962,3
58,163,8 63,9 6465,7
62,2
60,9 61,763,5
5456586062646668
2000 2001 2002 2003 2004 2005total
masculin
feminin
Figura 4 Evoluția ratei de ocupare a resurselor de munc ă din România, în perioada 2000-2005
În analiza raportului cerere-ofert ă pe piața muncii din România de o mare
importanță este evolu ția numărului de salaria ți, aceasta și ca urmare a cercului vicios în care
s-a aflat dup ă 1990:
• productivitate redus ă → venituri reduse (atât pentru salaria ți, cât și pentru
angajatori) → rată redusă de economisire și acumulare → venituri sc ăzute la
bugetul de stat → investiții reduse atât în tehnologii, cât și în dezvoltarea
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
106
106capitalului uman → reducerea productivit ăți muncii și creșterea muncii
neînregistrate → dezvoltarea sectorului informal al economiei.
Încă există mulți „salariați” nedeclara ți, care astfel se g ăsesc în afara pie ței formale
a muncii, nu sunt proteja ți de contracte de munc ă și în plus pierd în fiecare zi din șansele de
a intra sau reintra pe pia ța formală a muncii pe pozi ții care să le asigure o „munc ă decentă”
sau un venit decent. Aceast ă categorie de persoane este predispus ă la sărăcie atât în prezent
cât și în viitor c ăci nu va putea, la b ătrânețe, să beneficieze de pensie și de alte drepturi.
Numărul mediu al salaria ților din România în perioada 2000-2005 (tabelul 5) a sc ăzut cu 64
de mii de persoane (1,4%), ma i ales pe seama reducerii num ărului de muncitori care s-a
redus cu 239 mii de persoane (8,3%).
Numărul mediu al salaria ților, pe activit ăți ale economiei na ționale
în România, în perioada 2000-2005
Tabelul 5
– mii persoane –
Activități 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2005/2000 (%)
Total salaria ți, din care: 4623 4619 4568 4591 4469 4559 98,6
Muncitori 2874 2894 2810 2734 2668 2635 91,7
Agricultură, vânătoare,
silvicultură și piscicultur ă 199 191 162 155 145 147 73,9
Industrie 1873 1901 1891 1848 1741 1672 89,3
Construcții 316 309 300 325 323 348 110,1
Servicii și celelalte
activități ale economiei
naționale 2235 2218 2215 2263 2260 2392 107,0
Sursa: Date INS- TEMPO Online și calcule proprii.
Paralel cu reducerea num ărului mediu al salaria ților pe total am asistat la cre șterea
numărului mediu al salaria ților din sectorul integral privat +710 mii de pers oane (+34,5%),
așa cum rezult ă din figura 5.
4623 4619 4568 459144694559
205523722543 2554 2765
2261
0500100015002000250030003500400045005000
2000 2001 2002 2003 2004 2005
Numărul mediu al salaria ților –
total
Numărul mediu al salaria ților
din sectorul integral privatmii
Figura 5 Evoluția numărului mediu al salaria ților din România, în perioada 2000-2005
Reducerea num ărului total al salaria ților s-a datorat mai ales reducerii num ărului de
salariați din industrie (-201 mii de persoane – 10,7%) și agricultur ă (-52 mii persoane –
26,1%), compensat ă prea puțin de creșterile înregistrate în construc ții (+32 mii persoane –
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
107
107 10,1%) și servicii (+157 mii pe rsoane – 7,1%).
Ca urmare a dezechilibrelor de pe pia ța muncii (unde oferta de for ță de muncă este
superioară cererii) și de pe pia ța bunurilor și serviciilor (unde produc ția este inferioar ă
cererii) apare fenomenul șomajului.
Măsurarea șomajului în România, ca de altfel și în alte țări europene, se realizeaz ă
cu ajutorul a doi indicatori, și anume șomajul în accep țiunea BIM și șomajul înregistrat.
Evoluția numărului de șomeri BIM și a ratei șomajului BIM a fost prezentat ă în tabelul 3.
Există diferențe în sfera de cuprindere a indicatorului rata șomajului BIM și rata șomajului
înregistrat. Diferen țele dintre cele dou ă serii de date arat ă că există persoane care în acela și timp ce
sunt înscrise ca șomeri la agen țiile de ocupare lucreaz ă în afara cadrului legal.
Numărul șomerilor înregistra ți s-a redus în perioada 2000-2006 cu 546,6 mii de
persoane (tabelul 6) – 54,3%, fapt ce a condus la reducerea ratei șomajului de la 10,5% în
2000 la 5,2% în 2006 (tabelul 6 și figura 6).
Evoluția numărului de șomeri înregistra ți în România, pe categorii și sexe,
în perioada 2000-2006
Tabelul 6
– mii persoane –
Categorii 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Total, din care: 1007,1 826,9 760,6 658,9 557,9 523,0 460,5
masculin 535,5 445,8 421,1 372,6 323,3 303,8 269,0
feminin 471,6 381,1 339,5 286,3 234,6 219,2 191,5
Absolvenți ai învățământului primar,
gimnazial și profesional, din care: 725,9 599,1 584,5 494,9 420,2 418,4 369,8
masculin 417,2 351,5 343,3 296,2 261,2 257,2 228,5
feminin 308,7 247,6 241,2 198,7 159,0 161,2 141,3
Absolvenți ai învățământului liceal
și postliceal, din care: 248,8 199,7 152,1 136,2 109,0 84,8 73,2
masculin 103,3 81,2 67,2 64,0 49,8 38,1 33,2
feminin 145,5 118,5 84,9 72,2 59,2 46,7 40,0
Absolvenți ai învățământului
universitar, din care: 32,4 28,1 24,0 27,8 28,6 19,7 17,5
masculin 15,0 13,0 10,5 12,4 12,2 8,4 7,4
feminin 17,4 15,1 13,5 15,4 16,4 11,3 10,1
Sursa: calculat pe baza datelor INS-TEMPO Online.
5,25,96,37,48,48,810,5
5,76,477,88,99,210,7
4,65,25,66,87,88,410,1
024681012
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006Total
masculin
feminin
Figura 6. Evoluția ratei șomajului pe sexe în România, în perioada 2000-2006
Datele tabelului 6 scot în eviden ță că în perioada analizat ă a crescut ponderea
șomerilor cu preg ătire slabă (absolven ți ai învățământului primar, gimnazial și profesional)
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
108
108de la 72,1% în 2000 la 80,3% în 2006.
Ponderea șomerilor cu preg ătire medie (absolven ți ai învățământului liceal și postliceal) s-a
redus la 24,7% în 2000 la 15,9% în 2006, în timp ce ponderea șomerilor cu preg ătire superioar ă
(absolvenți ai învățământului universitar) a crescut u șor de la 3,2% în 2000 la 3,8% în 2006, aceasta
ca urmare a cre șterii rapide a num ărului de absolven ți de studii superioare.
Conform previziunilor macroec onomice realizate de Comisia Na țională de
Prognoză, PIB al României va înregistra o cre ștere medie de 5,7-6%, în perioada 2007-2013.
Starea de func ționalitate a pie ței muncii se reflect ă prin dinamica popula ției totale,
populației ocupate și a numărului de salaria ți. Sursele demografice ale cre șterii cantitative a
forței de munc ă vor fi limitate și populația totală a țării se va reduce cu aproximativ 0,4%
anual. Importante modific ări se vor produce în structura pe vârste a popula ției, care va fi
caraterizat ă de continuarea procesului de îmb ătrânire demografic ă, creșterea perioadei de
vârstă activă prin prelungirea vârstei de pensionare la 60 de ani la femei și 65 de ani la
bărbați, care conduce la o cre ștere major ă a ratei de activitate.
Evoluția ocupării va fi influen țată, în special, de fluxul de investi ții străine care va genera
noi locuri de munc ă, dar și de expansiunea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii menit s ă
contribuie pozitiv la cre șterea gradului de ocupare, mai ales sub aspectul muncii nesalariale.
În ciuda unei cre șteri economice relativ ridicate, pia ța locurilor de munc ă va rămâne
tensionată mai ales datorit ă structurii pe vârst ă și profesii a șomerilor, structur ă ce nu este
identică cu cererile din economie.
Ca urmare a unor politici de ocupare în țelepte, este de a șteptat reducerea popula ției
inactive în vârst ă de muncă cu circa 500 mii de pers oane în perioada 2006-2013.
Deși gradul de inactivitate se va reduce, totu și proporția celor care, din diferite
motive, nu doresc s ă activeze pe pia ța muncii va r ămâne ridicat ă.
Deoarece o mare parte din popula ția inactiv ă este alcătuită din persoane aflate în
diverse forme de preg ătire profesional ă se estimeaz ă că în perspectiv ă (orizont 2013) circa
400 de locuri de munc ă vor fi ocupate de alte categorii de popula ție activă fie din afara
vârstei de munc ă, fie din exterior.
Oferta for ței de munc ă va fi puternic influen țată și de soldul mi șcării migratorii
externe, inclusiv a celei cu caracter temporar.
Schimbările structurale din economie au afectat în sens pozitiv sau negativ structura
pe ramuri a popula ției ocupate.
Urmare a cre șterilor semnificative a șteptate mai ales în construc ții și servicii se
estimează că populația ocupată în aceste sectoare s ă ajungă la 49% (în servicii) și la 10,8%
(în construc ții) din totalul popula ției ocupate (comparativ cu 39,1% și 5,5% în 2005).
În perspectiv ă se estimeaz ă creșterea ratei de activitate a popula ției în vârst ă de
muncă la 67,5% în 2013 fa ță de 62,4% în 2005. Totodat ă, rata de ocupare a popula ției în
vârstă de muncă se estimeaz ă să ajungă la 63,2% în 2013 comparativ cu 57,7% în 2005.
Datorită trendului cresc ător al VAB din sectorul serviciilor și cel al construc țiilor,
se așteaptă o creștere a num ărului salaria ților din aceste sectoare și drept urmare o cre ștere a
numărului total de salaria ți cu 2,8% în 2013 fa ță de 2005.
Ca urmare a evolu țiilor economice, demografice și a politicilor ce urmeaz ă a fi
implementate, consider ăm necesare urm ătoarele direc ții prioritare de ac țiune pentru
creșterea gradului de ocupare a for ței de munc ă:
continuarea cre șterii economice sus ținute prin dezvoltarea sectorului IMM și
valorificarea poten țialului de dezvoltare a unor domenii cum ar fi turismul,
tehnologia informa ției șa a căror pondere în cadrul economei este înc ă redusă
comparativ cu poten țialul;
combaterea muncii „la negru” f ără forme legale și inițierea unor m ăsuri mai ales
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
109
109 de politic ă fiscală, care să reducă costul locurilor de munc ă și să stimuleze
angajatorii pentru respectarea legisla ției din domeniu;
creșterea mai substan țială a veniturilor ob ținute din munc ă prin corelarea mai
bună a politicilor active de ocupare cu politica de cre ștere a veniturilor (o rat ă
mai mare de cre ștere a venitului minim brut pe țară, diminuarea s ărăciei);
măsuri eficiente pentru combaterea și prevenirea șomajului mai ales în rândul
populației tinere (15-24 ani), în scopul cre șterii ratei de ocupare a acestei
categorii de popula ție;
programe speciale pentru pe rsoanele care se confrunt ă cu dificult ăți de inserție pe
piața muncii (persoane de etnie rrom ă, tinerii din centrele de plasament);
adaptarea sistemului de formare ini țială și continuă la tendințele pe termen mediu
și lung ale lumii ocupa ționale într-o societate bazat ă pe cunoa ștere și utilizarea
noilor tehnologii IT.
Bibliografie
Barry, F., (2002) Labour Market Structures and the Effects of EU Regional Aid
Boeri, T., (2000) Structural change welfare systems and labour reallocation: lessons from
the transition of formerly planned economies, Oxford Univ Press
Ciurlău C. (coord.), Enea-Smarandache I., Mur ărița I., Ciurl ău C.Fl., Ciobanu A.M., (2006)
Previziune Economic ă, Editura Universitaria, Craiova
Vasile V., Efecte ale integr ării și globaliz ării asupra pie ței muncii, în volumul „Integrarea
României în Uniunea European ă. Provocări și soluții”, supliment al Revistei de Economie
teoretică și aplicată
***, „Politica privind pia ța muncii și ocuparea for ței de munc ă”, Institutul European din
România, seria Micromonografii – Politici europene, 2005
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
110
110 IMPACTUL MIGR ĂRII FOR ȚEI DE MUNC Ă
ÎN SPAȚIUL EUROPEAN ASUPRA FIRMEI
DE AFACERI DIN ROMÂNIA
Alina-Daniela MIHALCEA
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Performan ța și competitivitatea unei organiza ții depinde în mare m ăsură
de conținutul și calitatea managemetului resurselor umane. În țările dezvoltate acesta și-a
câștigat statutul de domeniu primordial de preocup ări și de efervescen ță științifică.
Lucrarea de fa ță își propune prezentarea unei p ăreri personale cu privire la
evoluția forței de munc ă în organiza ția din România, în spe ță firma de afaceri, afectat ă cel
mai mult de acest fenomen: migra ția forței de munc ă. A avea un management al resurselor
umane adecvat acestei noi tendin țe în România: emigra ția și imigrația, poate fi o solu ție
alternativ ă la acest fenomen.
România și întreg continentul european se confrunt ă cu migra ția forței de munc ă,
atât cea calificat ă, cât și cea necalificat ă, pe fondul factorului demografic.
Cuvinte-cheie: organizație; emigra ție; imigra ție.
Coduri REL: J10G
Performan ța și competitivitatea unei organiza ții depind în mare m ăsură de
conținutul și calitatea managemetului resurselor umane. În țările dezvoltate acesta și-a
câștigat statutul de domeniu primordial de preocup ări și de efervescen ță științifică.
Lucrarea de fa ță își propune prezentarea unei p ăreri personale cu privire la evolu ția
forței de munc ă în organiza ția din România, în spe ță firma de afaceri, afectat ă cel mai mult
de acest fenomen: migra ția forței de munc ă. A avea un management al resurselor umane
adecvat acestei noi tendin țe în România: emigra ția și imigrația, poate fi o solu ție alternativ ă
la acest fenomen.
România și întreg continentul european se confrunt ă cu migra ția forței de munc ă
atât cea calificat ă, cât și cea necalificat ă pe fondul factor ului demografic.
Publicațiile naționale din ultimii ani au abordat problema demografic ă cu care se
confruntă țara noastr ă și Europa fiind subliniate câteva date statistice:
Numărul bătrânilor peste 80 de ani va cre ște în multe țări cu 180% în urm ătorii 45
de ani” . În 2050, exper ții estimeaz ă că românii vor tr ăi mai mult, în medie cu 10 ani b ărbații
și cu 7 ani femeile. În paralel, în majoritatea țărilor europene, num ărul locuitorilor scade.
Specialiștii preconizeaz ă că una dintre cele mai dramatice sc ăderi se va înregistra în
România: dac ă se menține actualul nivel al nat ălității, se va ajunge în 2050 la mai pu țin de
16 milioane de locuitori. „O treime dintre europe ni au peste 60 de ani.” În ultimii 60 de ani,
numărul europenilor trecu ți de 60 de ani a crescut. Prin contrast, exist ă un declin
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
111
111 semnificativ al num ărului de na șteri în toat ă Europa. În perioada 1950-1955 erau peste 12
milioane de na șteri pe an, în timp ce între 2000-2005 au fost doar 7,3 milioane de na șteri. În
consecință, până în 2050, în jur de o treime din popula ția Europei va avea peste 60 de ani.
Numărul celor care vor trece de 80 de ani se a șteapta să crească cu circa 180%, potrivit
statisticilor Organiza ției Națiunilor Unite. Schimb ările demografice difer ă de la o țară la
alta. În țări precum Germania, Spania și Italia se a șteaptă scăderi dramatice în ceea ce
privește numărul popula ției, în timp ce Fran ța și Marea Britanie vor avea mai mul ți locuitori
până în 2050.
Pentru țara noastr ă, experții în demografie au mai mu lte scenarii posibile pentru
evoluția popula ției în urm ătorii 45 de ani. Toate depind de cum va cre ște natalitatea, dar și
de care va fi nivelul mortalit ății, al migra ției interne și externe. Dup ă 1992 a intervenit și
migrația, scăderea natural ă a popula ției, completate de cre șterea paralel ă a mortălității
generale. Din 2003 a început s ă crească ușor natalitatea conform parerilor specialistlor din
domeniu. Redresarea nat ălității va diminua declinul demografic, îns ă acesta este imposibil
de oprit. Speciali știi estimeaz ă că în România ar trebui crescut ă vârsta de pensionare, în
paralel cu încurajarea tinerilor s ă rămână în țară.
În presa na țională și internațională s-a afirmat c ă și Uniunea European ă se confrunt ă
cu același gen de probleme demografice. În 2003, cre șterea natural ă a popula ției a fost de
numai 0,04% pe an și toate noile state membre, cu excep ția Maltei și Ciprului, s-au
confruntat cu o sc ădere de popula ție. Deși multe aspecte privind schimb ările demografice
sunt exclusiv de competen ța statelor membre uniunii, Comisia European ă a lansat o
consultare la nivel comunitar, prin publicarea unei C ărți Verzi. Aceasta urm ărește găsirea
unor solu ții, inclusiv prin intermediul Strategiei Lisabona, a c ărei țintă este crearea de locuri
de muncă mai multe și de calitate mai bun ă. Totuși, în câteva sectoare precum familia,
sănătatea, educa ția, migrația sau libera circula ție a persoanelor exist ă anumite politici sociale
care, în opinia exper ților, trebuie clarificate și îmbunătățite.
Imigrația, o altă problem ă adusă în discu ție în raportul Comisiei, poate aduce
îmbunătățiri temporare, dar pe lunga durat ă ea poate genera probleme majore pe pia ța
muncii, în sistemul asigur ărilor sociale și al celui de impozitare. De și Uniunea European ă
are în plan men ținerea caracteristicilor na ționale în statele membre, este foarte important ca
fiecare dintre acestea s ă aibă politici flexibile în ceea ce prive ște sistemul de asigur ări
sociale, echivalarea studiilor și a calificărilor pentru imigran ți.
Pe fondul acestor fenomene și România se confrunt ă cu imigra ția ilegală. Se
estimează că în anul 2005 au fost depista ți 1.700 de cet ățeni străini care au încercat s ă treacă
fraudulos grani ța, fie pentru a r ămâne în România , fie pentru a tranzita teritoriul românesc.
Astfel, 1.300 au încercat s ă intre ilegal în România, iar 400 au încercat s ă iasă de pe
teritoriul na țional, potrivit raportului realizat de Ministerul Administra ției și Internelor.
Pe fondul emigr ării popula ției române ști în spațiul european o solu ție alternativ ă
pentru firmele din România este utilizarea for ței de munc ă străină aflată pe teritoriul nostru.
În prezent în str ăinătate în construc ții lucreaz ă aproximativ 100 de mii de muncitori
români. Una din solu ții o poate reprezenta utilizarea for ței de munc ă străine aflate pe
teritoriul țării noastre. Pentru men țierea controlului și regularizarea fluxurilor lucr ătorilor
străni din construc ții care muncesc în România, membrii Casei Sociale a Constructorilor au
propus câteva posibile solu ții. Una dintre acestea ar fi o colaborare strâns ă între organismele
din domeniul construc țiilor și Oficiul pentru Migra ția Forței de Munc ă pentru contingentarea
fluxurilor de muncitori migran ți în Romania. Totodat ă, dezvoltarea parteneriatelor și
încheierea unor acorduri bilaterale între organiza țiile sindicale române ști și cele din țările de
unde provin lucr ătorii străini pe modele existente reprezint ă un punct pozitiv în ceea ce
privește problema amintit ă. Alte puncte ar mai fi cooptarea în sindicate a lucr ătorilor str ăini
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
112
112care își desfașoară activitatea în construc ții în România, dezvoltarea parteneriatelor,
încheierea unor acorduri bilaterale între organiza țiile patronale române ști și cele din țările de
unde provin lucr ătorii străini.
Membrii Casei Sociale a Constructorilor au constatat slaba calificare a muncitorilor
din țara noastr ă. Statisticile arat ă că: dintre muncitorii care lucreaz ă legal în România în
domeniul construc țiilor, circa 7% nu sunt califica ți, iar mulți dintre cei califica ți sunt bătrâni.
Tinerii nu se mai orienteaz ă spre acest domeniu pentru ca este prost pl ătit și condițiile de
muncă de pe șantierele autohtone las ă mult de dorit.
Potrivit unui studiu al Institutului Na țional de Cercetare în domeniul Muncii și
Protecției Sociale, în sectorul construc țiilor, mai mult de 70% din angaja ții chestiona ți nu au
participat niciodat ă la o form ă de instruire pe toat ă perioada activit ății lor.
Având în vedere datele men ționate mai sus, gestionarea acestui proces al migra ției
și imigrației în cadrul firmei de afaceri din România consider c ă este esen țial. Utilizarea
forței de munc ă imigrante în contextul culturii organiza ționale române ști, managementul
performan ței, managementul carierei sunt câteva a lternative propuse în viitoarea teza de
doctorat „Cercetare privind gradul de preg ătire al organiza țiilor din România în vederea
reținerii forței de munc ă calificată și necalificat ă în contextul extinderii Uniunii Europene”,
pe fondul reducerii discrepan țelor salariale dintre România și țările din spa țiul european.
Având în vedere c ă există posibilitatea ca pe viitor s ă se lucreze cu for ță de muncă imigrantă
firmele vor trebui s ă-și adapteze modul de lucru.
Angajatul trebuie încurajat s ă se autoorienteze și să-și conducă singur planul de
carieră. Acest lucru are ca rezultat di rect dezvoltarea responsabilit ății angajaților dintr-o
organizație și îmbunătățirea performan ței lor. Existen ța unor metode adecvate de evaluare a
performaței angaja ților constituie garan ția că angajații organiza ției ajung la „destina ția
dorită”, adică în acel punct dor it al carierei.
Pe fondul puternicelor schimb ări din mediul organiza țional și cultural se vor
înregistra multe organiza ții care vor fi nepreg ătite să facă facă față acestora. Alvin Toffler
sugerează trei elemente de care ar trebui s ă se țină seama pentru a mic șora efectele șocului
viitorului: angaja ții trebuie s ă învețe „cum să învețe”, să învețe „cum să aleagă”, să învețe
„cum să coreleze”. Toate aceste elemente ar trebui corelate într-un program de management
al carierei inclusiv la nivelul a ngajatului de la nivel executiv.
A avea r ăspunsuri la întreb ări de genul: „v ă cunoașteți oamenii din subordine le
cunoașteți dorințele și aspirațiile?” pot face diferen ța între organiza ții. Așa cum sus ținea Aristotel
în citatul „omul nu este nimic în sine decât o șansă infinită dar este responsabil infinit al acestei
șanse”, noi, oamenii, suntem direct responsabili de șansele care ni se ofer ă. A avea implementat
un management al performan ței și al carierei în cadrul organiza ției reprezint ă modalitatea prin care
managementul se asigur ă că are angaja ți pregătiți „să exploateze toate șansele” în cadrul unei
culturi organiza ționale bine conturate. Pentru a avea succes în re ținerea forței de munc ă calificate,
firmele române ști trebuie s ă-și adapteze toate sistemele și politicile de personal, s ă-și adapteze
cultura organiza țională și să-și cunoască angajații.
Platon afirma: „Cunoa ște-te pe tine însu ți și vei cunoa ște zeii și universul întreg”.
Consider c ă cele dou ă procese: managementul performa ței și al carierei reprezint ă o
modalitate prin care o organiza ție își poate cunoa ște angajații în vederea re ținerii acestora în
propria firm ă.
Cu cât organiza ția va în țelege importan ța proceselor și le aplica, cu atât va
conștientiza beneficiile pe care le poate ob ține de pe urma implement ării corecte a lor.
O abordare a leg ăturii între managementul performan ței și carieră este necesar ă în
contextul în care la nivelul angajatului ex ecutant nu se poate discuta despre o carier ă, cu
atât mai pu țin despre un management al performan țelor.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
113
113 Oamenii fac diferen ța între companii. Dar oare câte companii știu ce-i motiveaz ă
pe oamenii lor, care este explica ția pentru comportamentele angaja ților lor, dincolo de partea
materială care sunt motivele pentru care nu ar p ărăsi firma?
Abordarea celor dou ă procese într-o organiza ței în contextul în care se vor reduce
discrepan țele salariale dintre România și Uniunea European ă, consider c ă poate fi un prim
pas în procesul de comunicare între management și organiza ție. Întrebat fiind în ce m ăsură
oamenii comunicativi sunt superiori celor închi și, se spune c ă Aristotel ar fi r ăspuns: „În
aceeași măsură în care cei vii sunt superiori celor mor ți!”.
Privind din perspectiva evolu ției istorice, spa țiul european a pornit s ă se contureze
în secolele al VII-lea și al VIII-lea. Cu timpul, contin entul european a devenit un spa țiu
public, apoi o Uniune European ă, pentru ca ast ăzi să se poată vorbi chiar de un mare Stat
European. De ce stat ?
Deoarece obiectivele, m ăsurile puse în practic ă până acum, precum și proiectele
Uniunii Europene dovedesc c ă aceasta nu mai este, ca la începuturile înfiin țării sale, doar o
comunitate economic ă, ci și o comunitate de valori, drepturi și obligații. Uniunea European ă
a preluat multe din func țiile de protec ție ale statului tradi țional, oferind în aceast ă privință
garanții mult sporite fa ță de cele pe care le putea oferi statul tradi țional. Dac ă în cazul
acestuia din urm ă legitimitatea era asigurat ă de către caracterul s ău național, în cazul
Uniunii Europene legitimitatea o confer ă însuși actul de voin ță politică manifestat de țările
care au aderat la Uniune. Tratatul de la Amst erdam (1997, semnat, intrat în vigoare în 1999),
adaugă la prevederile celui anterior administrarea comun ă a 17 domenii printre care și
domeniul resurselor umane, cel al locurilor de munc ă.
Dintre obiectivele Uniunii Europene constituie parte integrant ă: strângerea rela țiilor
dintre popoarele europene și crearea unui climat de pace și unitate, ob ținerea printr-o ac țiune
comună a progresului economico-social, prin crearea unei pie țe interne comune și coezive.
În acest context organiza țiile trebuie s ă se organizeze de a șa manieră încât să permită
angajaților să se dezvolte într-un mediu competitiv interna țional în care competen ța să fie
factor determinant în dezvoltarea unei cariere.
Managementul resurselor umane va fi cel care va face diferen ța: un management
orietat pe dezvoltarea angajatului execu tant, oferirea unui cadru propice dezvolt ării unor
competen țe, dar și oportunitatea aplic ării lor într-o cultur ă organiza țională axată pe nevoile
tuturor angaja ților indiferent c ă sunt la nivel de supervizare sau execu ție. Dacă angajatul
executant înainte era privit ca un simplu instrument în func ție de care organiza ția își sporea
profitul, ast ăzi, în contextul integr ării în Uniunea European ă, fără un management al
performan ței și al carierei și la acest nivel consider c ă nu mai este posibil. Cadrul pe care îl
oferă organiza ția trebuie s ă fie unul stimulativ, în care și angajatul executant s ă aibă
sentimentul apartenen ței, să perceapă afacerea ca pe afacerea lui. Lucrul acesta este posibil
pe fondul unei identific ări a acestuia cu organiza ția. Speciali știi din organiza ție au misiunea
de a identifica în ce m ăsură angajații simt misiunea și valorile companiei, ce înseamn ă
cariera pentru ei în cadrul organiza ției, care sunt nevoile lor de dezvoltare pe termen scurt și
pe termen lung.
Conceperea unui program de preg ătire stimulativ și adaptat competen țelor identificate de
către speciali știi organiza ției poate influen ța decizia unui angajat de a p ărăsi organiza ția.
Acestea sunt doar câteva elemente care ar putea influen ța decizia celor mai buni
angajați executan ți și nu numai, de a r ămâne în firma româneasc ă în favoarea celor din
spațiul european care ofer ă asemenea perspective angaja ților săi.
Cunoașterea strategiilor aplicate de alte companii din Uniunea European ă cu privire
la managamentul resurselor umane poate ajuta companiile din Romania s ă-și poziționeze
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
114
114strategiile de resurse umane astfel încât s ă realizeze o diferen ța în a-și reține în cadrul
organizației cei mai buni angaja ți.
Fiecare organiza ție are o viat ă proprie, un elan organiza țional, un ritm aparte în care
angajații își găsesc locul (se identific ă cu organiza ția) sau caut ă alte modalit ăți de a se
împlini ca persoane.
Există un complex de factori care pot influen ța elanul organiza țional și în funcție de care
o organiza ție se diferen țiază de alta, ca de exemplu stilul managerial aplicat. Cu cât managerii sunt
mai apropia ți de angaja ți, le fixeaz ă obiective tangibile, le explic ă de ce trebuie realizate, care este
importanța realizării lor, cu atât angaja ții vor alege organiza ția pe termen lung pentru a r ămâne în
cadrul ei, iar performan țele vor fi pe m ăsură. Cum pot fi atinse (prin ce metode, cu ajutorul c ăror
tehnici și procedee), va r ămâne la latitudinea angaja ților.
Cu cât angaja ții vor manifesta acest interes, cu cât elanul organiza țional va fi mai
mare, cu atât nu va mai exista pericol pentru organiza ție să-și piardă cei mai buni angaja ți în
favoarea celorlalte companii din Uniunea European ă.
Bibliografie:
Golinowska S., (2002) Economic Migration. Free Movement of Labour Force and
Regulations, Poland.
Hofstede,G., (1996) Managementul structurilor multiculturale, Editura Economic ă,
București
Luca, A. (2000) Employeescu, o scurt ă caracterizare a angajatului român, Editura România
pur și simplu
Manolescu, A., (2003) Managementul resurselor umane, ediția a patra, Bucure ști, Editura
Economic ă
Michael J. Piore: (1979) Birds of Passage: Migrants Labour and Indutrial Societies, Londra
Moia, M., (2005) Main problems of labour markets in the European extending context –
Romania and Hungary case, IER Collection
Nicolescu, O. Verboncu, V., (1999) Management, ediția a treia revizuit ă, București, Editura
Economic ă
Nicolescu, O., (2004) Managerii și managementul resurselor umane, București, Editura
Economic ă
Sută, N., (1999) Integrarea economic ă european ă, Editura Economic ă, București,
Toffler, A., (2000) Șocul viitorului, Editura Antet și Lucman, Bucure ști
www.onuinfo.ro
www.europa.eu.int/comm/employment_soci al/fundamri/movement/studies:“Migration in
Europe: Lessons from the Past”, 2002 www.eures.europa.eu .
www.mira.gov.ro.
www.eurofound.europa.eu /surveys
www.omfm.ro www.cnp.ro/site/studii și analize
www.incsmps.ro
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
115
115 PENSIILE PRIVATE OBLIGATORII – SOLU ȚIE
VIABILĂ PENTRU NOILE ȚĂRI MEMBRE
ALE UNIUNII EUROPENE?
Laura Elly NOVAC
Asistent universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști,
Rezumat. Introducerea unui sistem de pensii private în fostele țări comuniste,
îndelung agitate de probleme ale tranzi ției de la economia centralizat ă la economia de
piață, pare să fie singura solu ție viabilă pentru moment, atât la nivel macroeconomic
(reformarea pie ței muncii și reducerea presiunii asupra bugetului de stat), dar și la nivel
microeconomic (diversificarea beneficiilor, garantarea unei pensii). Bazat pe un sistem
introdus în Chile în 1980, modelul ales pentru reforma sistemelor centralizate de pensii a
fost introdus în noile țări membre ale UE, cum ar fi Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia și
România. La nivel european nu a fost introdus ă o directiv ă care să uniformizeze sistemul de
pensii, dând astfel posibilitatea țărilor membre s ă implementeze sistemul cel mai apropiat
necesităților existente. În România, pentru o pia ță de 3,5 milioane de persoane pentru care,
în prezent, nu se mai poate garanta o pensie la momentul ie șirii din câmpul de munc ă,
pilonul II de pensii obligatorii completat de p ilonul III de pensii facultative a fost identificat
ca o alternativ ă de finanțare pentru pia ța muncii.
Cuvinte-cheie: migrație internă și externă; migrație permanent ă și temporal ă;
îmbătrânire
Coduri REL: 11C, 12F, 14C
Nu de ieri-de azi, omenirea trece printr-o grav ă criză demografic ă. Rata continuu
descrescătoare a fertilit ății, coroborat ă cu creșterea speran ței de viață la nivel global, gra ție
avansului medicinei, face ca, în sistemul public de pensii, în care actuala genera ție activă
plătește contribu ții pentru plata pensiilor celor retra și din activitate, num ărul de salaria ți să
fie din ce în ce mai mic, iar cel al pensionarilor din ce în ce mai mare. În aceste condi ții,
sistemul inventat de Otto von Bism arck în secolul XIX se îndreapt ă iremediabil spre colaps.
Problema sistemelor na ționale de pensii se agraveaz ă din ce în ce mai mult, în tot
mai multe țări din lume. Sistemele de pensii pay-as-you-go (PAYG), bazate exclusiv pe
solidaritatea dintre genera ții, se confrunt ă cu probleme tot mai dificil de rezolvat. Originea
acestora se afl ă în evolu ția și tendințele demografice privind îmb ătrânirea popula ției
concomitent cu reducerea natalit ății, creșterea duratei medii de via ță, inflație, în costurile tot
mai mari necesitate de perioada postactiv ă, în pensionarea timpurie, în cre șterea calit ății
vieții și, nu în ultimul rând, în reducerea ratei de dependen ță (respectiv sc ăderea num ărului
de contribuabili și creșterea num ărului pensionarilor).
Cu astfel de situa ții se confrunt ă majoritatea țărilor lumii. Dac ă ne referim numai la
Uniunea European ă, schimbările demografice vor remodela întreaga economie și societate.
Tendințele rezultate din reducerea natalit ății, creșterea duratei medii de via ță și a speran ței
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
116
116de viață la naștere, precum și îmbătrânirea genera ției „baby-boom” contribuie la fenomenul
de îmbătrânire a popula ției. În acela și grup de țări se estimeaz ă că, între anii 2005-2050, se
va modifica fundamental structura popula ției pe grupe de vârst ă. Cei cu vârste de peste 65
de ani vor reprezenta în anul 2050 peste 30% din totalul popula ției, față de 17% în prezent,
în timp ce ponderea popula ției de 24 de ani se va reduce în acela și interval de timp, de la
30% la 23%1. Acest proces va fi asem ănător în multe alte țări, Japonia și Coreea de Sud
fiind primele în acest clasament.
Sursele de finan țare a pensiilor difer ă substanțial de la o țară la alta, în func ție de
legislațiile naționale, precum și de situa ția economic ă și socială a fiecareia. În cele mai
multe țări, sursa principal ă o reprezint ă contribuția persoanelor angajate care se constituie
într-un fond central din care se pl ătesc aproape imediat pensiile cuvenite pensionarilor.
Așadar, este vorba de o redistribu ție a veniturilor, principiu pe care se bazeaz ă sistemul
PAYG. Date fiind marile probleme legate de insuficien ța fondurilor astfel colectate pentru a
plăti pensiile, multe țări au luat în considerare reforma sistemelor na ționale de pensii prin
care răspunderea pentru veniturile din perioada postactiv ă nu mai revine numai statului, ci și
angajatorului și angajatului.
Alături de aceste m ăsuri, în paralel se trece la cre șterea vârstei de pensionare,
reducerea beneficiilor acordate de stat și trecerea c ătre administrare privat ă, dar strict
supravegheat ă. Alte solu ții care se întâlnesc deja în special în țările dezvoltate constau în
pensionarea în etape, adic ă trecerea de la perioada activ ă cu un program normal la cea de
pensionare treptat, printr-un program flexibil sau program redus pe o anumit ă perioadă de
timp, pentru a avea o mai mare popula ție ocupat ă. Acest lucru ajut ă cel puțin din dou ă
motive: persoanele respective nu devin din produc ători de venituri – consumatori ai
bugetelor de asigur ări sociale, dimpotriv ă, continuă să producă, contribuind astfel la bugetul
asigurărilor chiar dac ă, evident, cu o cota mai mic ă. Încurajarea cre șterii natalit ății, eforturi
mai mari pentru formarea profesional ă, creșterea flexibilit ății forței de munc ă și reducerea
șomajului reprezint ă alte măsuri care sunt luate în considerare. Cre șterea natalit ății creează
necesități suplimentare la nivelul familiei, care trebuie acoperite printr-o politic ă socială
adecvată, precum: suport pentru îngrijirea copilului, plata total ă sau parțială de către stat sau
angajator a cre șelor, program part-time pentru ambii p ărinți până la o anumit ă vârstă a
copilului, acceptându-se în paralel de c ătre angajatori ideea de a afecta cariera p ărinților.
Alături de toate acestea, încurajarea imigra ției creeaz ă posibilitatea unor contribu ții viitoare,
dar aduce cu sine și alte probleme complexe c ărora țările primitoare trebuie s ă le facă față,
printre care integrarea în noua societate este una dinte cele mai importante.
Un nou sistem de pensii
Scopul principal al unui sistem de pensii este acela de a ajuta popula ția să realizeze o
alocare echilibrat ă a resurselor financiare de-a lungul vie ții cetățenilor. Acest lucru se realizeaz ă
prin transferarea unei p ărți a resurselor din perioada activ ă în perioada postactiv ă.
Reforma pensiilor, ini țiată de statul chilian în 1980, sub îndrumarea profesorului
Jose Pinera, constituie și astăzi modelul exponen țial al privatiz ării în domeniul pensiilor. În
urma acestei reforme s-a restabilit un raport direct și controlabil între contribu țiile plătite de
salariați în cursul perioadei de activitate și pensiile primite la b ătrânețe: pensia depinde de
cât se economise ște, și nu de deciziile guvernului. În acest fel, salaria ții s-au transformat din
indivizi asista ți în proprietari și investitori.
1 The European Commission‘s magazine on employment and social affairs, Social Agenda, A Europe of
all Ages, May 2005
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
117
117 Trecerea la reform ă este în primul rând o decizie politic ă, dar care are la baz ă atât
obiectivele pe termen lung ( și uneori prea mult pe termen scurt!), cât și elemente cu caracter
economic și social. Reformele reprezint ă un proces greu de realizat și de implementat, deoarece
principala problem ă o reprezint ă finanțarea deficitului ce se creeaz ă prin trecerea de la sistemul
PAYG – bazat pe redistribuirea veniturilor; la noul sistem bazat pe investi ții și economii.
Banca Mondial ă, care a dovedit preocup ări constante pentru definirea unui sistem
cât mai eficient, sus ține un model de reform ă bazat pe trei piloni, în care este combinat ă
răspunderea celor trei p ărți menționate: Pilonul I – const ă în pensia oferit ă de guvern și are
menirea de a acoperi un nivel minim al venitur ilor necesare traiului, uneori independent de
nivelul contribu ției pe perioada activ ă; este un sistem obligatoriu; Pilonul II – presupune
administrarea privat ă a unei părți din contribu ția plătită pentru pensie de angajator și angajat
(în unele țări, aceasta este chiar în sistem de pensii ocupa ționale); Pilonul II este obligatoriu;
Pilonul III – reprezint ă o pensie suplimentar ă opțională creată din contribu ția angajatului și
al cărei scop este cre șterea veniturilor la pensie. Pilonii II și III presupun administrarea
pensiilor în sistem privat.
Spre deosebire de reforma radical ă aplicată în Chile, care a însemnat privatizarea
totală a pensiilor și dispariția interven ției statului în domeniul asigur ărilor de b ătrânețe,
modelul elaborat de Banca Mondial ă încearcă să mențină un echilibru între dorin ța de a
păstra controlul statului asupra pensiilor și necesitatea de a elibera bugetele publice de o
parte din povara acestora.
În realitate, fiecare țară își creează și/sau își ajusteaza propriul sistem de pensii, în
funcție de situa ția specific ă, privită sub multiple aspecte: evolu ții și perspective
demografice, situa ția economic ă și financiar ă, sistemul fiscal și altele. Pentru a avea succes,
este necesar ă o abordare sistemic ă, unitară a întregului proces de reform ă.
Pentru fondurile de pensii, stabilitatea macroeconomic ă se putea traduce în primul rând
prin asigurarea de c ătre guvern a unei cre șteri economice constante și sănătoase, numai și pentru
faptul că acest tip de organiza ții financiare este extrem de sensibil la varia țiile privind infla ția, de
exemplu. Pe de alt ă parte, o economie stabil ă asigură administratorilor un grad sporit de predic ție a
randamentelor, de respectare a planurilor de afaceri, de monitorizare a performan țelor. Mai mult
decât atât, cre șterea economic ă înseamnă implicit cre șterea veniturilor celor care contribuie la
sistemele de pensii. Odat ă ce sunt bani mai mul ți în buzunarele contribuabililor, vor fi bani mai
mulți în conturile lor individuale, ceea ce va determina cre șterea num ărului participan ților la
sistemele private de pensii. Nu în ultimul rând, stabilitatea economic ă pe termen lung ar putea avea
ca efect cre șterea încrederii participan ților în aplicarea reformei, element extrem de important
pentru succesul acesteia.
Aderarea la Uniunea European ă creează premisele unei stabilit ăți economice pe
termen lung a României, iar efectele în planul sistemelor de pensii nu pot fi decât favorabile
în acest context. Conform raportului Economi st Intelligence Unit pe 2006, previziunile
privind evolu ția produsului intern brut în valoare nominal ă în România indic ă o creștere a
acestuia de la 113,5 miliarde de dolari SUA, în 2006, la 165,2 miliarde de dolari SUA, în
2010. In acela și timp, conform statisticilor Comisiei Na ționale de Prognoz ă, salariul mediu
brut la nivel na țional este previzionat s ă crească, în intervalul 2006 – 2010, cu circa 40%, de
la 1.130 RON la 1.670 RON. Pentru pensiile private obligatorii, cre șterea veniturilor
populației înseamn ă implicit oportunitatea major ării contribu țiilor la sistem într-un ritm mai
accelerat decât 0,5%/ an, a șa cum prevede în prezent leagea, în timp ce pensiile facultative
ar putea beneficia de o cre ștere a ratei particip ării în cadrul acestui pilon.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
118
118Legislația în domeniul pensiilor
Unele țari au elaborat legisla ția și au trecut la implementarea unui sistem diferit de
PAYG, de exemplu Chile, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria etc. Altele consider ă
necesitatea reform ării sistemului de pensii folosind modelul propus sau apelând la alte
modele, precum Coreea de Sud, Thailanda, Noua Zeelanda, Turcia, Slovacia, România. Din
experiențele țărilor care au trecut deja la acest sistem pot fi desprinse câteva coordonate:
– nivelul pensiilor de stat poate fi p ăstrat la un nivel minim;
– este necesar un cadru legislativ ini țial, de cele mai multe ori el se modific ă
ulterior; de exemplu, în Polonia, legea care reglementeaz ă pensiile pentru
Pilonul II a suferit circa 230 de modific ări față de forma ini țială;
– reformele pot fi f ăcute gradual, a șa încât șocul nevoii de finan țare să fie redus
la minimum, g ăsindu-se metode alternative de finan țare (sume ob ținute din
privatizare, împrumuturi interne sau externe);
– trecerea de la sistemul „defined benefit” (DB) prin care se promit sume bine
definite, clare a fi pl ătite în perioada de pensionare, la „defined contribution”
(DC) prin care se stabile ște nivelul contribu ției, dar nu sunt garantate sumele ce
vor fi plătite sub forma rentelor; modelul olandez actual reprezint ă un exemplu
de succes pentru aplicarea DB, iar modelul polonez, de implementare a DC;
– necesitatea unei legisla ții care să asigure transparen ța, supravegherea, controlul,
siguranța, eficiența: reglement ări clare pentru protec ția consumatorului, responsa-
bilități pentru administratorii de fonduri, protec ția financiar ă a clientului prin accesul
larg la sistemul nou de pensii și un raport de înlocuire adecvat.
Ca succese deosebite privind sistemul de pensii pot fi men ționate țări ca Olanda și
țările scandinave, care au avut ca element de baz ă comun în strategia lor o varietate de
politici bazate pe reducerea la maximum a șomajului, o echilibrare a distribu ției veniturilor
și performan ța economic ă substanțială alături de cre șterea salariilor minime.
De utilitatea celor dou ă acte normative care reglementeaz ă în prezent activitatea în
domeniul pensiilor private – Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative și OUG
nr. 50/2005 privind înfiintarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private, aprobat ă prin Legea nr. 313/2005, nu se mai îndoie ște nimeni.
La fel și de necesitatea apari ției cât mai curând posibil a legii care modific ă vechile
reglement ări privind pensiile obligatorii. Cu toate acestea, exist ă încă o reticen ță a acestora
față de conținutul reglement ărilor.
Experien ța Europei Centrale și de Est
Pensiile private exist ă în toată Uniunea European ă, dar în țările vestice problemele
sunt mult mai mici decât în țările care au urmat modelul B ăncii Mondiale. Asta deoarece, în
Vest, cetățenii nu au „beneficiat” de virarea unei p ărți din contribu țiile la asigur ările sociale
de stat către fondurile de pensii obligatorii, ci au cotizat în plus, din economii. Patronii si
sindicatele sau reprezentantii salaria ților își aleg, în unele cazuri chiar î și constituie,
societăți de administrare a fondurilor de pensii.Acest lucru i-a f ăcut să fie mult mai drastici
în privința condițiilor pe care le-au pus administrato rilor fondurilor înainte de a semna
contractele. În plus, la nivel macroeconomic, contribu țiile la fondurile private de pensii nu
au afectat bugetul de stat al țărilor respective.
În Ungaria și Polonia, primele țări din Europa în care a fost introdus un sistem al
pensiilor private administrate privat, asem ănător cu cel care a fost introdus în România,
experimentul a ie șit prost. În Europa Central ă, contribuabilul nu pl ătește nimic în plus.
Statul transfer ă o parte din banii care ar fi trebuit s ă meargă la fondul public de pensii c ătre
administratori priva ți, ceea ce, evident, creeaz ă un deficit bugetar.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
119
119 Ungaria a fost prima țară din regiune care a introdus Pilonul II, al pensiilor
obligatorii administrate privat, în 1998, dup ă ce, cu patru ani înainte, pusese la punct o
schemă de economisire voluntar ă individual ă de tip Pilon III. În 2006 s-a introdus un al
patrulea pilon de pensii, constituit din conturi individuale de economii al c ăror capital poate
fi investit în instrumente financiare mai sofisticate și mai diversificate. La sfâr șitul anului
2006, cele 18 fonduri de pensii private obligatorii de pe pia ța ungară administrau active
totale de 5,9 miliarde de euro și aveau 2,6 milioane de clien ți.
Guvernan ții au explicat necesitatea „privatiz ării pensiilor” prin faptul c ă populația
îmbătrânește și, în timp, num ărul de lucr ători va fi mai mic decât num ărul pensionarilor.
Cum sistemul public de pensii nu face decât s ă împartă la pensionari sumele adunate într-un
an de la contribuabili, guvernan ții susțin că singurul mijloc de a men ține puterea de
cumpărare a pensionarilor în viitor este „pensia privat ă”. Îmbătrânirea popula ției va afecta și
sistemul privat de pensii. Când num ărul de salaria ți este mai mic decât cel al pensionarilor,
efectele se resimt la nivelul întregii economii. Este adev ărat însă că pensiile private permit
salariaților să aibă un profit din cre șterea economic ă. Dar presupun și multe riscuri, deoarece
instrumentele în care investesc fondurile de pensii în mod curent – ac țiunile – sunt volatile.
Acesta este un r ăspuns privind pensiile private în ge neral. Pensiile private din Europa
Centrală sunt însă un subiect special, deoarece modelul adoptat în privatizarea pensiilor –
modelul B ăncii Mondiale – a ar ătat că are probleme serioase.
Prima problem ă este cea a discrimin ării între femei și bărbați. În sistemul privat din
Polonia, de pild ă, femeile câ știgă la pensie, în medie, cu 25% mai pu țin decât b ărbații.
Diferența este motivat ă de patru factori: la femei speran ța de viață este mai mare, salariul –
mai mic, vârsta de pensionare – mai mic ă, iar concediul legal pentru îngrijirea copilului nu
reprezintă perioadă de contribu ție.
A doua problem ă este profitul ob ținut de contribuabilii fondurilor de pensii
administrate privat. În Ungaria, mul ți dintre cei care se înscriseser ă în sistemul privat vor s ă
se întoarc ă la sistemul public pentru c ă nu sunt mul țumiți de rata de rentabilitate a sumelor
depuse. În țările Europei Centrale plasarea banilor ob ținuți din cotiza ții este dificil ă din
cauza dezvolt ării insuficiente a pie ței de capital. Firmele de dministrare a pensiilor private
investesc mult în titluri de stat, investi ții sigure, dar cu profit mic. În plus, comisioanele mari
încasate de firmele de administrare fac ca valoarea real ă a sumelor depuse s ă scadă,
nicidecum s ă crească, așa cum se spera.
În șase ani de la introducerea sistemului, în Ungaria, rata de rentabilitate a fost
negativă, respectiv –3,4%. În plus, introducerea pensiilor private în Ungaria și Polonia a
generat deficite ale bugetelor de st at mult mai mari decât se prev ăzuse și pe o perioad ă mult
mai îndelungat ă. Există două motive pentru rentabilitatea sc ăzută a investițiilor: economiile
salariaților sunt investite în titluri de stat, nu în ac țiuni, deoarece pia ța financiar ă nu este
suficient de dezvoltat ă. Investiția în titluri de stat este mai pu țin riscantă decât cea în ac țiuni,
dar aduce un profit mic. În al doilea rând, fondurile private de pensii pl ătesc sume
impresionante celor care administreaza depoz itele. În Ungaria, conform datelor B ăncii
Mondiale, costurile de administ rare „înghit” cam 50 la sut ă din economiile salaria ților
pentru un management de 30 de ani. Taxele par mici, dar un procent mic poate eroda
substanțial un depozit în decursul timpului. De pild ă, o taxă de 1% pe an la un depozit poate
reduce acest depozit cu aproap e 20% de-a lungul unei vie ți. Comisioanele de administrare
erodează economiile salaria ților și trebuie limitate strict prin lege.
Reforma pensiilor a fost implementat ă în Polonia în 1999, când au fost introduse
atât pensiile private obligatorii, cât și cele facultative. De asemenea, sistemul public de
pensii a fost reformat, astfel încât s ă fie stabilit un raport direct și strict de echivalen ță între
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
120
120nivelul contribu țiilor plătite și cel al pensiei încasate de pl ătitorii de CAS(1). Interesant este
că aproximativ 90% dintre pers oanele cu vârsta între 35 și 45 de ani, adic ă persoane eligibile
dar care nu erau obligate s ă aleagă o pensie privat ă, au ales aceast ă opțiune. Un al patrulea
pilon a fost înfiin țat în 2004, asem ănător cu economisirea în sistemul asigur ărilor de via ță cu
component ă investițională (unit-linked). La sfâr șitul lui 2006, activele administrate de cele
15 fonduri de pensii private obligatorii poloneze ajunseser ă la 30 miliarde de euro, cu 12,4
milioane de participan ți.
Bulgaria a introdus pensii private facultative (Pilonul III) în 1995. In 2002 a fost
implementat și Pilonul II, al pensiilor private obliga torii. De asemenea, în 2006, autorit ățile
bulgare au decis înfiin țarea unui fond de rezerv ă care să asigure stabilitatea financiar ă a sistemului
public de pensii. Acest fond urmeaz ă să fie finanțat din banii obtinu ți din privatiz ări, precum și din
redirecționarea a 50% din orice excedent înregistrat de bugetul de stat. De la 1 ianuarie 2007 a
intrat în func țiune și al patrulea pilon de pensii, bazat pe acumul ări individuale voluntare. La finele
anului 2006, fondurile de pilon II din Bulgaria, opt la num ăr, dețineau active totale de 523
milioane de euro și aveau 2,4 milioane de participan ți.
În prezent, num ărul de contribuitori la sistemul public de pensii din România este
de aproximativ 4.5 milioane de persoane, di n care aproximativ 3 milioane vor contribui la
sistemul obligatoriu de pensii private. Contribu ția la pensiile private va fi de fapt o parte din
contribuția la sistemul public – transferul va fi realizat centralizat de c ătre CSSPP
(autoritatea în domeniu). Nivelul contribu ției transferat va fi de 2% la început, urmând s ă
crească treptat cu 0.5% în fiecare an, astfel încât în 2016 s ă ajungă la 6%.
Pe piața româneasc ă activeaz ă 17 fonduri de pensii administrate privat care
încearcă să prezinte o ofert ă cât mai atr ăgătoare – un singur fond are un randament ridicat,
dublat de un risc ridicat. Perioada de subscriere este doar de 6 luni, dup ă care cei eligibili (cu
vârsta de pân ă la 35 de ani) vor fi automat atribui ți la un fond de pensii.
Consecin țe
Consecințele unui sistem de pensii echilibrat se vor reg ăsi la nivel macroeconomic
și microeconomic. Iat ă numai câteva dintre ele: eliminarea presiunii asupra bugetului
asigurărilor sociale; stimularea cre șterii economice prin investirea sumelor acumulate în
economie, crearea de noi locuri de munc ă, reducerea șomajului; economiile popula ției ajută
la creșterea piețelor de capital – activele mobilizate cresc și sprijină dezvoltarea unor
proiecte mari și pe termen lung la nivel macr oeconomic; reforma pensiilor ajut ă la o reform ă
a pieței muncii. Indiferent de modelul de reform ă adoptat, este foarte important ă existența
unui tratament fiscal adecvat care va permite sustenabilitate, va crea un echilibru al soldului
pe termen scurt – de altfel cel ma i dificil aspect –, viabilitate fiscal ă pe termen lung și
stimulente pl ătite contribuabililor. Exper ții în domeniu consider ă drept cea mai bun ă
modalitate sistemul în care taxarea se face în perioada de plat ă a pensiilor, în timp ce
contribuțiile sunt deductibile. Evident, abordarea este diferit ă pentru Pilonul II obligatoriu și
Pilonul III optional. În acest din urm ă caz, pot exista deduceri din venitul global plafonate la
un anumit nivel anual pentru a nu favoriza pe cei cu venituri foarte mari. În paralel, este util ă
și încurajarea economiilor priv ate prin extinderea facilit ăților fiscale asupra asigur ărilor de
viață și a oricăror forme de economii.
În același timp, experien țele pesimiste din Ungaria și Polonia pot s ă reprezinte o
bază pentru sistemul de pens ii din România. Într-adev ăr, randamentele ridicate înregistrate
în Chile nu vor putea fi atinse în țara noastr ă. Însă, dincolo de toate h ățișurile legislative și
de lipsurile legilor, sistem ul multi-ilon este singura solu ție pentru România în condi țiile în
(1) CAS = contibu ție la asigur ări sociale
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
121
121 care popula ția activă susține popula ția pensionat ă, iar sistemul public nu mai poate garanta o
pensie pentru persoanele care au acum mai pu țin de 35 de ani.
Angajații și angajatorii vor beneficia de deducerea fiscal ă aplicată contribuțiilor la
fondurile de pensii, ceea ce va duce la o îmbun ătățire a planurilor de beneficii pentru
salariați și a relațiilor de munc ă. Se estimeaz ă o creștere a ponderii pensiei în venit salariat
de până la 80% (în compara ție cu nivelul de 35% din present).
Rămâne de v ăzut dacă sistemul românesc va ști să țină cont de obstacolele întâlnite
de vecinii no ștri și va reuși să se adapteze condi țiilor existe pe pia ța muncii din România,
oferind o solu ție pentru cei care în prezent cotizeaz ă fără a avea certitudinea unui venit dup ă
momentul pension ării.
Bibliografie
Cace, C. (2004). Asigurarile sociale – management, evolu ții și tendințe. București: Editura
Expert, Bucure ști
Ciurel, V. „Pensiile de stat – o criza la nivel mondial” . Primm nr.45/2007
Giurescu, I (2003). „Pensii capitalizat e, administrate privat”. Bucure ști: CSSPP.
Lambru, M., Chiritoiu, B. „Sistemul românesc de asigur ări sociale și aderarea la Uniunea
European ă – analiza op țiunilor și implicațiilor reducerii contribu ției de asigur ări sociale.”
(2002) Bucure ști: Institutul European din România
Institutul Na țional de Statistic ă (2006). Raport 29/2006. București
Negru, T. (2006) . Asigurari- Ghid Practic . București: Editura C.H. Beck, Bucure ști
Williams, C. A, Smith, L. M, Young, C. P (1995). Risk Management and Insurance,7th
Edition. McGraw-Hill, Inc.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
122
122IMPACTUL INVESTI ȚIILOR STR ĂINE DIRECTE
ASUPRA PRODUCTIVIT ĂȚII MUNCII ÎN ȚĂRILE
CENTRAL ȘI EST EUROPENE
Viorela IACOVOIU
Lector universitar doctorand
Universitatea Petrol-Gaze din Ploie ști
Rezumat. Susținând modernizarea activit ății, dezvoltarea capabilit ăților inovative
și de cercetare-dezvoltare și participând la îmbun ătățirea calit ății resursei umane,
investițiile străine directe (ISD) au avut un rol important în cre șterea productivit ății muncii
în unele state central și est-europene. Analizele prezentate în aceast ă lucrare demonstreaz ă
că impactul capitalului str ăin asupra productivit ății muncii în țările din Europa Central ă și
de Est este diferen țiat în func ție de cuantumul și structura influxurilor de investi ții străine
directe și de condi țiile concrete existente în economia gazd ă. În opinia noastr ă, rezultatele
notabile ob ținute în Slovenia, Ungaria și Cehia se datoreaz ă în bună măsură structurii
influxurilor de ISD, determinat ă de politicile de promovare aplicate și de calitatea resursei
umane. Comparativ, România și Bulgaria înregistreaz ă discrepan țe accentuate nu numai în
ceea ce prive ște nivelul productivit ății muncii, dar și sub aspectul capacit ății inovative și
calității capitalului uman. Drept urmare, pentru a maximiza contribu țiile pozitive ale ISD
cantitatea influxurilor de investi ții străine directe trebuie s ă fie completat ă de calitatea
acestora.
Cuvinte-cheie: investiții străine directe; productivitatea muncii; capabilit ăți
inovative; capital uman; calitate.
Coduri REL: 3D, 8D, 18D
Aspecte teoretice
Specialiștii consider ă că unul dintre cele mai importante efecte ale investi țiilor
străine directe (ISD) asupra economiei de implantare se concretizeaz ă în sporul de
productivitate pe care îl pot asigura te hnologiile transferate de firmele str ăine. În acest sens,
majoritatea cercet ărilor efectuate au ajuns la concluzia c ă „productivitatea filialelor firmelor
străine este mai ridicat ă decât cea a concuren ților locali dintr-un anumit segment de
activitate economic ă” (Mazilu, 1999, p.152). În plus, ca urmare a presiunilor exercitate de
firmele str ăine asupra furnizorilor locali pentru pr oducerea unor inputuri de calitate este
foarte posibil ca firmele autohtone s ă-și îmbunătățească performan țele prin modernizarea
producției și îmbunătățirea calific ării personalului cu impact direct asupra cre șterii
productivit ății. În consecin ță, transferul de tehnologie prin intermediul ISD influen țează atât
direct, cât și indirect, prin efecte de antrenare, productivitatea muncii în sectorul de
activitate unde s-a realizat investi ția străină.
Companiile str ăine pot realiza transferul de tehnologie fie prin internalizare
(transfer c ătre filiale), fie prin externalizare (franciză, licențiere, asisten ță tehnică etc.).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
123
123 Comparativ cu externalizarea, internalizar ea tehnologiei, prin ISD, este mai rapid ă și mai
ieftină, asigurând totodat ă și accesul la totalitatea activelor tehnice, organiza ționale și
abilităților societ ăților transna ționale (STN). Transferul de tehnologie include atât bunurile
fizice (bunuri de capital), cât și cunoștințele tacite (care implic ă noi calific ări și capabilit ăți
tehnice și organiza ționale), acestea din urm ă devenind, în ultimii ani, din ce în ce mai
importante.
Din punctul de vedere al țării receptoare, transferul tehnologic prin ISD prezint ă o
multitudine de avantaje, dintre care cele mai importante sunt: utilizarea unor tehnologii noi,
a căror implementare presupune îmbun ătățirea cuno ștințelor și abilităților muncitorilor;
difuzia de tehnologie, cuno ștințe și capabilit ăți se repercuteaz ă pozitiv și asupra agen ților
economici cu care STN intr ă în relații de afaceri (furnizori, subcontractori, firme
concurente), reflectându-se asupra costurilor și calității bunurilor și serviciilor furnizate;
dezvoltarea rela țiilor dintre companiile str ăine și instituțiile locale (institute de cercetare,
universități, institute de standardizare și controlul calit ății, centre de preg ătire profesional ă);
stimularea concuren ței și impulsionarea firmelor autohtone s ă-și direcționeze eforturile pe
linia tehnologiz ării activității; prin atragerea angaja ților STN de c ătre firmele locale apare
un fenomen de dispersie a practicilor tehnologice și manageriale.
În consecin ță, prin intermediul unor efecte de antrenare și externalit ăți, firmele
autohtone pot avea acces la tehnologiile transferate de companiile str ăine. Cu toate acestea,
în măsura în care firmele locale nu- și îmbunătățesc performan țele, prin ajust ări la nivel
tehnologic și operațional, pot ap ărea situații în care datorit ă confrunt ării cu concuren ța
străină să fie scoase de pe pia ță. În plus, firmele locale se mai pot confrunta și cu o pierdere
de personal calificat în situa ția în care acesta este atras de c ătre companiile str ăine. Drept
urmare, pe lâng ă efectele pozitive, prezen ța societăților transna ționale poate genera și efecte
negative, în special datorit ă unor practici restrictive.
De asemenea, practica a demonstrat c ă transferul tehnologic realizat de firmele
străine este mult mai accentuat atunci când STN au ca principal obiectiv cre șterea eficien ței,
caz în care vor dezvolta active productive în re giunea de implantare. În acest sens, cel mai
bun exemplu îl constituie sectorul produc ției de automobile (care a atras peste 6% din
fluxurile totale de ISD receptate de țările din Europa Central ă și de Est), domeniu în care
transferul tehnologic este semnificativ datorit ă faptului c ă firmele str ăine au urm ărit
dezvoltarea unor noi centre de produc ție regionale cu o eficien ță ridicată, bazată pe costurile
de produc ție mai sc ăzute. În acela și timp, în m ăsura în care STN utilizeaz ă rețelele
preexistente de furnizori locali (dup ă achiziționarea întreprinderilor de stat) și impun
acestora standarde ridicate de calitate este posibil ă o mai bun ă diseminare în economia
receptoare a tehnologiei transferate.
Analiză comparativ ă
Pentru a eviden ția corelația existent ă între fluxurile de investi ții străine directe
receptate de statele din Europa Central ă și de Est și evoluția productivit ății muncii vom
analiza, în continuare, stocul de ISD de intrare pe locuitor și nivelul productivit ății muncii
pe salariat ca pondere în media UE-25 (UE-25 = 100).
Stocul de ISD de intrare pe locuitor
Gradul de p ătrundere al capitalului str ăin în economia gazd ă este eviden țiat într-o
manieră sugestivă de nivelul stocului de ISD de intr are pe locuitor. Datele empirice cu
privire la acest indicator relev ă discrepan țele accentuate existente între statele central și
est-europene integrate în Uniunea European ă în anul 2004, respectiv 2007 (figura 1).
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
124
124Potrivit acestor date, în ierarhia țărilor din Europa Central ă și de Est analizate,
România se afl ă pe ultimul loc, cu un nivel al stocului de ISD de intrare pe locuitor de numai
806 dolari SUA/locuitor. Fa ță de celelalte țări din regiune, decalajele sunt semnificative, în
special dac ă comparăm nivelul stocului de ISD pe locuitor înregistrat în România cu cel din
țări ca Estonia (7.059 USD/locu itor), Ungaria (6.015 USD/loc) și Cehia (5.504
USD/locuitor). O situa ție similară, deși nu la fel de accentuat ă, se înregistreaz ă și în Bulgaria
(982 USD/loc.).
Așadar, la nivel regional (CEE) se înregistreaz ă diferențe semnificative în ceea ce
privește implicarea capitalului str ăin în economiile central și est-europene. Astfel, România
și Bulgaria se afl ă cu mult sub media regiunii sub raportul stocului de ISD pe locuitor, ceea
ce demonstreaz ă fără echivoc atractivitatea sc ăzută a acestor țări pentru realizarea de
investiții străine directe. La polul opus se situeaz ă state precum Estonia, Cehia și Ungaria, în
care intrările masive de capital str ăin s-au constituit în stocuri semnificative la nivelul anului
2005, demonstrând puternica implicare a investitorilor str ăini în aceste economii.
7059
60155504
2676 2469
1590982 806
010002000300040005000600070008000
ESTONIA UNGARIA CEHIA SLOVACIA SLOVENIA POLONIA BULGARIA ROMANIA
Sursa: calcule proprii bazate pe datele UNCTAD, World Investment Report 2006 și datele statistice
Eurostat, popula ția totală la nivelul anului 2005.
Figura 1. Stocul de ISD/locuitor la nivelu l anului 2005 (dolari SUA/locuitor)
Așa cum am men ționat anterior, impactul investi țiilor străine directe asupra
dinamicii transferului tehnologic și implicit asupra productivit ății muncii depinde nu numai
de volumul intr ărilor de ISD, dar și de structura (tipologia) acestora. În țările din Europa
Centrală și de Est cea mai mare parte a investi țiilor străine directe este reprezentat ă de
investiții de valorificare a pie țelor (investitori interesa ți de câștigarea accesului la pia ța
regională) și investiții de eficien ță (investitori interesa ți în principal de costul relativ sc ăzut
al forței de munc ă). În plus, fluxurile de capital str ăin au fost atrase preponderent în cadrul
procesului de privatizare (Manea, Pearce, 2004: pp.12-14).
În consecin ță, aceste caracteristici principale ale influxurilor de investi ții străine
directe au influen țat intensitatea transferului și difuziei tehnologiei și cunoștințelor și, prin
aceasta, dinamica productivit ății muncii.
Productivitatea muncii
Datele cu privire la nivelul productivit ății muncii pe salariat ca pondere în media
UE-25 pentru țările din Europa Central ă și de Est care au aderat la Uniunea European ă în
anul 2004 și, respectiv 2007, în perioada 2000-2005, relev ă discrepan țele existente.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
125
125 Din graficul de mai jos (figura 2) se remarc ă evoluția pozitiv ă înregistrat ă de toate
statele central și est-europene supuse analizei. Cu toate acestea, dinamica productivit ății
muncii a fost mai accentuat ă în unele țări, ca de exemplu Estonia (cre ștere cu 14,8% a
ponderii în media UE-25 la nivelul anului 2005 fa ță de 2000), România (o cre ștere cu
13,9%) și Slovacia (10,1%) comparativ cu celelalte state din Europa Central ă și de Est
unde s-a înregistrat o cre ștere a ponderii în media UE-25 în intervalul 2000-2005 cuprins ă
între 3,7% (în Bulgaria) și 9,3% (în Ungaria).
Pe de o parte, ritmurile mai înalte înregistrate în Estonia, România și Slovacia s-au
datorat în principal acceler ării creșterii economice începând cu anul 2000. Potrivit
statisticilor Eurostat, rata medie de cre ștere a PIB real în perioada 2000-2005 a fost de 8,7%
în Estonia, 5,1% în România și 4,3% în Slovacia.
Pe de alt ă parte, cre șterea productivit ății muncii s-a datorat și dimension ării pe
criterii de eficien ță a personalului concretizat ă în diminuarea num ărului mediu de salaria ți ca
urmare a restructur ării întreprinderilor de stat privatizate, în special în România, care a atras
fluxuri mai mari de capital str ăin începând cu anul 2000.
0.010.020.030.040.050.060.070.080.090.0
2 0 0 02 0 0 12 0 0 22 0 0 32 0 0 42 0 0 5Estonia Ungaria Cehia Slov acia
Slovenia Polonia Bulgaria Romania
Sursa: Eurostat.
Figura 2. Evoluția productivit ății muncii pe salariat ca pondere
în media UE-25, 2000 – 2005 (procente)
Comparativ, în statele central și est-europene care au atras fluxuri relativ ridicate de
ISD odat ă cu deschiderea economic ă, ca de exemplu Ungaria și Cehia, restructurarea
companiilor de stat a fost finalizat ă în cea mai mare parte pân ă la nivelul anului 2000, cu
efecte pozitive asupra productivit ății muncii care reprezint ă 58,2% din media UE-25 în
Cehia și 61,9% în Ungaria.
Sugestivă este și evoluția Sloveniei care a asociat de la bun început obiective clare
și precise politicii de atragere a ISD, bene ficiind de fluxuri mai mari de investi ții străine
directe de tip „greenfield” cu impact semnificativ și pozitiv asupra productivit ății muncii. Ca
rezultat, Slovenia de ține prima pozi ție în rândul țărilor supuse analizei, cu un nivel al
productivit ății muncii (ca pondere în media UE-25) de 69,9% în 2000 și 78,3% în 2005.
Analizele de corela ție dintre cele dou ă variabile, respectiv stocul de ISD de intrare pe
locuitor și productivitatea muncii pe salariat (ca pondere în media UE-25) la nivelul anului 2005,
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
126
126evidențiază câteva aspecte pe care le consider ăm esențiale în ceea ce prive ște rolul investi țiilor
străine directe atrase de statele din CEE în cre șterea productivit ății muncii (figura 3).
0,010,020,030,040,050,060,070,080,090,0
0,0 20,0 40,0 60,0 80,0 100,0STOC ISD (% in PIB)PRODUCTIVITATEA MUNCII PE
SALARIAT CA PONDERE IN
MEDIA UE-25 (%)
Figura 3. Corelația dintre ISD și productivitatea muncii (2005)
În primul rând, exist ă o corelație între influxurile de ISD și nivelul productivit ății muncii
pentru cea mai mare parte a statelor supuse analizei. Astfel, Ungaria, Cehia și Slovacia situate pe
locurile doi, trei și, respectiv, patru în ceea ce prive ște intrările de capital str ăin, ocupă aceleași
poziții și sub aspectul productivit ății. De asemenea, Polonia, România și Bulgaria de țin poziții
apropiate (diferen țe de o unitate) în raport cu nivelul celor dou ă variabile. În acest sens, apreciem
ca sugestiv faptul c ă România și Bulgaria care sunt situate pe ultimele locuri în rândul statelor
analizate în ceea ce prive ște influxurile de ISD ocup ă aceleași poziții marginale și sub aspectul
productivit ății muncii, fiind plasate pe locul 7, respectiv 8.
În al doilea rând, exist ă și câteva excep ții de la regula mai sus men ționată. De
exemplu, Estonia, plasat ă pe prima pozi ție în raport cu nivelul intr ărilor de investi ții străine
directe, ocup ă doar locul 6 în ceea ce prive ște productivitatea muncii. În acela și timp,
Slovenia care a atras fluxuri comparativ mai reduse de capital str ăin (locul 5) înregistreaz ă
cel mai înalt nivel al productivit ății muncii, ocupând prima pozi ție.
Așadar, este evident c ă în raport cu productivitatea muncii nivelul influxurilor de
investiții străine directe nu este singurul factor determinant. Impactul ISD asupra
productivit ății muncii depinde atât de motiva țiile investitorilor str ăini, respectiv de structura
fluxurilor de investi ții străine directe receptate, care influen țează intensitatea transferului
tehnologic, cât și de calitatea economiei de implantare care influen țează difuzia
cunoștințelor și tehnologiei.
În ceea ce prive ște caracteristicile economiei de implantare cu impact asupra transferului
de tehnologie și cunoștințe asociat ISD atrase, teoria economic ă subliniaz ă ca importante
capabilitățile inovative ale economiei gazd ă și nivelul de calificare al for ței de munc ă.
Indicele inova ției
Pentru a eviden ția aspectele referitoare la capabilit ățile inovative în țările din
Europa Central ă și de Est vom analiza nivelul și dinamica indicelui inova ției (figura 4).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
127
127 0,7640,730,692
0,5980,68
0,602 0,588
0,522
00,10,20,30,40,50,60,70,80,9
Slovenia Estonia Ungaria Polonia Cehia Bulgaria Slovacia Romania
1995 2001
Sursa: UNCTAD, WIR 2005, pag.290
Figura 4. Indicele inova ției pentru țările din CEE (1995 și 2001)
Indicele inova ției este calculat de UNCTAD (WIR 2005) ca medie aritmetic ă simplă a
trei variabile, și anume: puterea de cercetare-dezvoltare; num ărul de patente înregistrate la USPTO
(United States Patent and Trademark Office); num ărul de articole științifice.
Potrivit datelor de mai sus (figura 4), în rândul țărilor din CEE supuse analizei, Slovenia,
care înregistreaz ă cel mai înalt nivel al productivit ății muncii în anul 2001 (71,3%), de ține prima
poziție și în ceea ce prive ște capabilit ățile inovative. Comparativ cu celelalte state central și
est-europene, nivelul indicelui inova ției este semnificativ mai ridi cat (0,766 în 1995, respectiv
0,764 în 2001) în principal fa ță de cel înregistrat în România și Slovacia.
De asemenea, Ungaria și Cehia care au beneficiat de intr ări masive de capital str ăin
(poziția a doua și a treia) cu impact asupra productivit ății muncii (pozi ția a doua și a treia)
au înregistrat niveluri comparativ mai ridicate ale indicelui inova ției, respectiv 0,692 în
Ungaria (locul 3) și 0,680 în Cehia (locul 4).
Așadar, indiferent de nivelul influxurilor de investi ții străine directe, țările care
dețin primele pozi ții la nivel regional (CEE) în ceea ce prive ște productivitatea muncii sunt
cele care beneficiaz ă de existen ța unui sistem inovativ avansat.
În consecin ță, în opinia noastr ă, aceste date sugereaz ă existența unei rela ții directe
între capabilit ățile inovative ale economiei de implantare și productivitatea muncii (figura
5), relație favorizat ă și stimulat ă în unele cazuri, ca de exemplu Ungaria și Cehia, de
investițiile străine directe receptate.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
128
1280,010,020,030,040,050,060,070,080,0
0,000 0,200 0,400 0,600 0,800 1,000Indicele inovatieiProductivitatea muncii
Figura 5. Corelația dintre indicele inova ției și productivitatea muncii (2001)
Transferul tehnologic și de cunoștințe asociat influxurilor de investi ții străine directe a
fost mai accentuat în acele state central și est-europene caracterizate de existen ța unor capabilit ăți
inovative superioare, influen țând, astfel, pozitiv și semnificativ productivitatea muncii.
Drept urmare, pentru a atrage investi ții străine directe orientate într-o mai mare
măsură către activit ățile de cercetare-dezvoltare (C&D) și pentru a beneficia de efectele
asociate acestora este necesar ă dezvoltarea capabilit ăților inovative proprii atât în sectorul
privat, cât și în cel public (institute de cercetare, universit ăți etc.). Analizele mai sus
prezentate sugereaz ă că probabilitatea manifest ării efectelor pozitive generate de ISD la
nivelul economiei gazd ă crește semnificativ în situa ția în care sistemul na țional de inovare al
țării în cauz ă este mai avansat.
Potrivit aprecierilor UNCTAD, în unele dintre statele noi membre ale Uniunii
Europene companiile str ăine sunt actori importan ți în ceea ce prive ște activitățile de C&D.
În general, activit ățile de C&D ale societ ăților transna ționale care au investit în Cehia,
Ungaria și Polonia sunt preponderent lega te de industria manufacturier ă și, în principal, de
industria auto și cea electronic ă. De asemenea, acela și organism subliniaz ă faptul că, uneori,
activitățile de cercetare-dezvoltare relocate de ST au nu numai caracter adaptativ, mergând
de la susținerea procesului de produc ție până la modific ări ale tehnologiilor importate, ci și
inovativ, urm ărind dezvoltarea unor produse și/sau procese de fabrica ție noi cu scopul
îmbunătățirii competitivit ății firmelor pe pie țele regional ă și globală (WIR 2005, p. 27).
În consecin ță, o parte dintre țările central și est-europene au beneficiat de
internaționalizarea activit ăților de cercetare-dezvoltare ale societ ăților transna ționale,
concretizat ă în crearea, difuzia și exploatarea cuno ștințelor tehnologice cu impact pozitiv
asupra productivit ății.
Indicele capitalului uman
Așa cum am ar ătat mai sus, un alt aspect important în ceea ce prive ște calitatea
economiei de implantare îl reprezint ă nivelul de calificare al for ței de munc ă.
Pentru a eviden ția calitatea resursei umane vom analiza în continuare un indice
reprezentativ, respectiv Indicele Capitalului Uman (ICU) calculat de UNCTAD în func ție de
trei variabile, respectiv num ărul de absolven ți cu studii superioare (nivel 1), studii liceale
(nivel 2) și studii primare (nivel 3) în totalul subiec ților.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
129
129 Datele empirice cu privire la nivelul și evoluția indicelui capitalului uman relev ă
existența unor discrepan țe accentuate între țările din CEE supuse analizei (figura 6).
0.7130.7600.8000.820
0.758
0.7010.6640.8380.867
0.729
0.586
0.0000.1000.2000.3000.4000.5000.6000.7000.8000.9001.000
Estonia Ungaria Cehia Slovacia Slovenia Polonia Bulgaria Romania1995 2001
Sursa: UNCTAD, WIR 2005, p. .291
Figura 6. Indicele capitalului uman pentru țările din CEE (1995 și 2001)
La nivelul anului 2001, primele locuri în cadrul statelor din Europa Central ă și de
Est analizate sub aspectul calit ății capitalului uman îl ocupau, în ordine, Polonia (0,867),
Slovenia (0,838) și Estonia (0,820), urmate la o oarecare distan ță de Ungaria (0,758).
De asemenea, Slovenia, Polonia și Ungaria au înregistrat cre șteri notabile ale
nivelului indicelui capitalului uman, cu 10,26%, 8,37% și, respectiv, 6,31%, ceea ce
demonstreaz ă că în aceste state, în principal în Slovenia și Ungaria, care ocup ă primele
locuri sub aspectul productivit ății muncii, îmbun ătățirea nivelului de calificare al for ței de
muncă s-a reflectat pozitiv și semnificativ asupra productivit ății.
0,010,020,030,040,050,060,070,080,0
0,000 0,200 0,400 0,600 0,800 1,000Indicele capitalului umanProductivitatea muncii
Figura 7. Corelația dintre ICU și productivitatea muncii (2001)
De remarcat faptul c ă din cele trei state men ționate, numai Ungaria a receptat
fluxuri masive de investi ții străine directe (locul 2 dup ă nivelul stocului de ISD pe locuitor),
fluxuri orientate preponderant, potrivit UNCTAD, c ătre activit ăți generatoare de valoare
adăugată mare, ca de exemplu industria auto sau industria electronic ă.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
130
130În opinia noastr ă, aceste evolu ții sugereaz ă existența unei rela ții directe între
calitatea resursei umane și productivitatea muncii în țările din CEE (figura 7), rela ție
susținută în unele cazuri, ca de exemplu Ungaria, și de investi țiile străine directe atrase.
Astfel, în statele central și est-europene, care au beneficiat de un nivel mai ridicat de
calificare al for ței de munc ă, transferul tehnologic și de cunoștințe, prin intermediul investi țiilor
străine directe realizate, a fost mai accentuat. Ca rezultat, aceste țări au înregistrat o îmbun ătățire a
calității capitalului uman cu impact pozitiv asupra productivit ății muncii.
Concluzii
Intensitatea contribu ției investi țiilor străine directe la cre șterea productivit ății
muncii în statele din Europa Central ă și de Est a fost diferen țiată în funcție de nivelul și
structura influxurilor de ISD și de condi țiile concrete existente în economia de implantare
sub raportul capabilit ăților inovative și calității resursei umane.
Un exemplu în acest sens îl reprezint ă Slovenia care, de și a receptat fluxuri mult
mai reduse de ISD comparativ cu Estonia sau Ungaria și Cehia, se situeaz ă pe primul loc sub
aspectul productivit ății muncii. În opinia noastr ă, contribu ția capitalului str ăin la evolu ția
deosebit de favorabil ă a acestei țări s-a datorat în principal calit ății influxurilor de ISD
determinat ă, pe de o parte, de aplicarea unor politici active (direc ționate) de atragere a
investitorilor str ăini, vizând cre șterea competen țelor autohtone și, pe de alt ă parte de
existența unor capabilit ăți inovative și resurse umane superioare. Drept urmare, transferul și
difuzia tehnologiei și cunoștințelor asociate influxurilor de investi ții străine directe au fost
mai accentuate și s-au concretizat în cre șterea semnificativ ă a productivit ății muncii.
O situație similar ă, dar la scar ă mai redus ă se înregistreaz ă și în Ungaria, Cehia și
Polonia, state în care fluxurile masive de IS D au contribuit, prin transferul de tehnologie și
cunoștințe, la îmbun ătățirea capabilit ăților tehnologice și a nivelului de preg ătire a forței de
muncă (în Ungaria și Polonia) cu impact pozitiv asupra productivit ății muncii.
Comparativ, Estonia, de și este principala receptoare de ISD din regiune, beneficiind
și de un nivel relativ ridicat al capacit ății inovative și calității resursei umane, înregistreaz ă o
productivitate mai sc ăzută, ceea ce demonstreaz ă că structura (calitatea) fluxurilor de
investiții străine directe nu a fost de natur ă să genereze un impact semnificativ asupra
capabilităților autohtone (inovative și umane) și, implicit, asupra productivit ății muncii.
Având în vedere cele prezentate, apreciem c ă evoluțiile notabile ale unor state central și
est-europene (Slovenia, Ungaria, Cehia și Polonia) sub aspectul productivit ății se datoreaz ă, în
mare măsură, calității influxurilor de investi ții străine directe, determinat ă de politicile de
promovare aplicate de fiecare stat în parte (pasive și/sau active) și de condi țiile concrete existente
în țara de implantare (ca de exemplu capacitatea inovativ ă și calitatea resursei umane).
În consecin ță, învățând din experien ța acestor țări, România și Bulgaria, care
înregistreaz ă decalaje mari fa ță de celelalte state central și est-europene membre ale Uniunii
Europene, pot ac ționa inteligent în direc ția maximiz ării contribu țiilor pozitive ale ISD urm ărind ca
volumul influxuril or de investi ții străine directe s ă fie completat de calitatea acestora. În acest sens,
apreciem c ă pe lângă aplicarea unor elemente de atragere direc ționată a investițiilor străine directe
se impune cre șterea nivelului de preg ătire a forței de munc ă și dezvoltarea capabilit ăților inovative,
obiective pentru a c ăror realizare este necesar ă exploatarea la maximum a oportunit ăților oferite de
calitatea de stat membru al Uniunii Europene.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
131
131
Bibliografie
Dunning, J.H., “Re-evaluating the benef its of foreign direct investments”, Transnational
Corporations vol. 3, no. 1, February 1994
Globerman, S., Shapiro, D., Tang, Y., “For eign Direct Investment in Emerging and
Transition European Countries”, Transnational Corporations vol.13, no.1, 2004
Howell, J., “Understanding Eastern Europe The Context of Change”, Centre for European
Economic Research , 1995
Kalotay, K., Hunya, G., “Privatization and FDI in Central and Eastern Europe”,
Transnational Corporations vol. 9, no. 1, April 2000
Manea, J., Pearce, R., “Industrial restructur ing in economies in transition and TNCs’
investment motivations”, Transnational Corporations vol.13, no.2, 2004
Marinova, S.T., Marinov, M.A., “Foreign Direct I nvestment in Central and Eastern Europe”,
Ashgate Publishing , 2003
Mazilu, A., (1999) Transnaționale și competitivitatea, o perspectiv ă est-european ă, Editura
Economic ă, București
Nowak, J., Posch, J., (1999), An assessment of Progress in Transition, Economic
Performance and Market Attractiveness of CEFTA Countries, Oxford University press
UNCTAD, “World Investment Report 2005: Transnational Corporations and the
Internationalization of R&D”, United Nations , New York and Geneva
UNCTAD, “World Investment Report 2006, FD I from Developing and Transition
Economies: Implication for Development”, United Nations , New York and Geneva, 2006
Eurostat, www.eurostat.eu.ro
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
132
132ORGANIZA ȚIILE RELIGIOASE DIN ROMÂNIA –
PARTENERI SOCIALI ÎN EVOLU ȚIA SPRE
ECONOMIA BAZAT Ă PE CUNO ȘTINȚE
Andreea STRÂMBU-DIMA
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat: Deși religia și economia par, la prima vedere, a fi domenii neasociabile,
contradictorii chiar, rela ția dintre ele reprezentând un subiect controversat care a fost
abordat de-a lungul timpului atât de autori economi ști, cât și de teologi, lucrarea de fa ță va
evidenția necesitatea abord ării unei rela ții constructive între cele dou ă, în vederea evolu ției
spre economia bazat ă pe cunoștințe. De fapt, organiza țiile religioase ar putea deveni un
important partener social pentru c onstruirea unui mediu favorabil adopt ării economiei
bazate pe cuno ștințe, iar lucrarea face și propuneri concrete cu privire la c ăile prin care
bisericile pot sus ține acest deziderat european .
Cuvinte-cheie: conținutul muncii; cunoa ștere; dezvoltare economic ă durabilă;
diviziunea muncii; informa ție; inovație; mod tehnic de produc ție; munca; nevoi umane; nou
tip de creștere economic ă; poluare; progres tehnic; resurse naturale; societatea cunoa șterii.
Coduri REL: 5 H
De-a lungul timpului, rela ția dintre economie și religie a fost analizat ă și definită de mulți
autori – atât economi ști, cât și teologi – iar rezultatele au fost de multe ori controversate.
Teologul M. Douglas Meeks (1989, pp. 41-44) descria trei metode de corelare a
acestora – (1) metoda revela ției, care arat ă cum influen țează conceptele religioase economia,
(2) metoda critic ă, care arat ă cum sunt produse conceptele religioase de condi țiile
economice dintr-o societate și (3) metoda transform ării, care are menirea de a converti tipul
de proprietate, munca și consumul.
Waterman (1987, pp. 46-47) a eviden țiat diferen ța dintre viziunea tradi țională și cea
modernă asupra rela ției dintre economie și teologia cre ștină – (1) în viziunea tradi țională,
cunoștința obținută de om vine de la Dumnezeu, pe când (2) în viziunea modern ă, cunoștința
economică este separabil ă și independent ă de cunoștința teologică.
Welch și Mueller (2001) prezint ă patru viziuni din literatura de specialitate cu
privire la rela ția religie – economie: (1) lipsa interac țiunii dintre religie și economie, (2)
economia în slujba religiei, (3) religia în slujba economiei și (4) îmbinarea religiei cu
economia, aceasta din urm ă presupunând c ă ambele au arii de suprapunere și arii de
complementaritate.
În articolul „Rela ția dintre religie și economia bazat ă pe cuno ștințe” (Strâmbu-
Dima, 2006, p. 3), am prezentat viziunea mea cu privire la aceast ă problematic ă. Literatura
de specialitate sus ține (Carp, 2005) fie c ă religia și economia trebuie s ă fie considerate
separat, independent una de cealalt ă, (Kotler, 2002) fie c ă se află într-un conflict evident și
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
133
133 ireconciliabil, (Muks, 1989) fie c ă economia poate fi privit ă ca o religie, iar religia ca o
economie. Eu îns ă consider c ă singura modalitate de a ajunge la un concept acceptabil
pentru ambele p ărți, eliminând practic riscul apari ției unui conflict între reprezentan ții lor,
este să privești (M) economia și religia ca aflându-se într-o interdependen ță constructiv ă,
care le face s ă se poten țeze reciproc. Dezideratul european de a deveni economia cea mai
puternică din lume și tot ceea ce presupune implementarea economiei bazate pe cuno ștințe
nu face altceva decât s ă accentueze necesitatea de colaborare dintre cele dou ă pentru a
îndeplini un scop comun – bunăstarea social ă.
Economia și religia – o rela ție de interdependen ță
În cele ce urmeaz ă, vor fi prezentate sintetic influen țele reciproce și totodată
coordonatele rela ției dintre religie și economie, rela ție deja existent ă, care ofer ă premisele
necesare colabor ării în vederea adopt ării economiei bazate pe cuno ștințe.
Figura 1. – Principalele aspecte ale rela ției de interdependen ță
dintre economie și religie
Influențele economiei asupra religiei
Welch și Mueller (2001) sus țin prezența a doi mari agen ți formativi ai caracterului
uman – religia, prin idealurile și valorile pe care le ofer ă, și economia, prin activit ățile
zilnice desf ășurate de individ. Aceasta ne conduce la influen ța economiei asupra religiei,
pentru că este evident c ă activitățile zilnice și valorile împrumutate din cultura economic ă
influențează practicile religioase, la fel cu m valorile religioase influen țează comportamentul
economic. Din p ăcate, s-a constatat îns ă că valorile împrumutate sunt de cele mai multe ori
negative. RELIGIA ECONOMIA
¾ Religia influen țează semnificativ
comportamentul participan ților la
procesele economice – indiferent
dacă se afl ă în ipostaza de
consumatori sau de întreprinz ători,
creând astfel chiar și tendin țe
economice.
¾ Organiza țiile religioase pot contribui
la adoptarea unor valori și obiective
comune tuturor statelor europene, în
vederea cre ării unui mediu social
favorabil dezvolt ării unei economii
puternice, unei economii bazate pe
cunoștințe.
¾ Sistemul de idei, valori și principii
specific unui anumit cult religios
poate contribui la ob ținerea
rezultatelor economice dorite .
¾ Economia, prin activit ățile zilnice și
valorile împrumutate indivizilor din
cultura sa, influen țează practicile
religioase.
¾ Economia împrumut ă unele dintre
activitățile, instrumentele și
conceptele sale mediului religios.
¾ Sistemul politic și starea economic ă a
unei țări influen țează religiozitatea
unui popor.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
134
134Welch și Mueller descriu modul în care economia poate fi pus ă în slujba religiei
astfel: „condi ții sau activit ăți specific economice sunt v ăzute ca fiind necesare sau dezirabile
pentru realizarea obiectivelor religioase” (Welch, Mueller, 2001). A șadar, organiza țiile
religioase utilizeaz ă anumite activit ăți, instrumente și concepte economice (e.g. principiile
de management, sondajele și instrumentele de prelucrare a datelor, marketingul religios etc.)
care le ajut ă în realizarea propriilor obiective.
Și sistemul politic și starea economic ă a unei țări influen țează religiozitatea unui
popor. Românii au experien ța a peste 40 de ani f ără credință, dar și experien ța întoarcerii la
aceasta într-un timp foarte scurt. Studii psihologice au demonstrat c ă ființa umană are nevoie
să creadă în ceva superior ei, iar religia r ăspunde perfect acestei nevoi. De aceea, odat ă cu
reintrarea credin ței în legalitate, într-o perioad ă foarte scurt ă de timp, românii au redevenit
creștini. De asemenea este recunoscut faptul c ă, în perioadele mai critice din punct de vedere
economic, oamenii devin mai religio și.
Influențele religiei asupra economiei.
Peterson și Roy (1985, pp. 49-62) afirmau c ă una dintre func țiile religiei este s ă
ofere sens și scop vie ții oamenilor. Astfel, religia reprezint ă o forță semnificativ ă în viețile
multor indivizi, care define ște cum să faci anumite lucruri, oferind o serie de unelte și
tehnici pentru comportamentul social, și încurajând sau dezaprobând comportamentul de
alegere privat. A șadar, religia influen țează semnificativ comportamentul participan ților la
procesele economice – indiferent dac ă se află în ipostaza de consumatori sau de
întreprinz ători.
Odată cunoscut ă și acceptat ă existența influențelor religioase asupra indivizilor ca
participan ți la procesele economice și importan ța acestor influen țe pentru domeniul
economic, economi știi pot înv ăța să previzioneze tendin țele datorate acestora și să le
tranforme în oportunit ăți. De altfel mul ți mari economi ști, care au analizat tendin țele
economice, au introdus și unele din domeniul religios.
Faith Popcorn, specialist ă celebră în observarea tendin țelor, conduce firma de
consultan ță de marketing BrainReserve care urm ărește tendințele culturale. Împreun ă cu
colegii ei au identificat 16 tendin țe culturale majore (Kotler, 2002, pp.199-201) care
influențează economia Statelor Unite și, implicit, într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă,
orice economie na țională. Prima tendin ță amintită, și singura de natur ă religioas ă, este
ancorarea. Aceasta este „tendin ța de a recurge la practici vechi, ca ancore de sus ținere pentru
stilurile moderne de via ță”. Ancorarea explic ă popularitatea aromoterapiei, a medita ției, a
practicii Yoga și a religiilor orientale, dar, de ce nu, și religiozitatea profund ă a creștinilor
practicanți.
Un alt viitorolog, John Naisbitt, vorbe ște despre megatedin țe prin care în țelege „mari
schimbări sociale, economice, politice și tehnologice”, care „se formeaz ă lent, dar o dat ă instalate
ne influen țează pe o bun ă bucată de timp – între 7 și 10 ani, dac ă nu mai mult” (Kotler, 2002,
pp.198). Naisbitt, împreun ă cu colaboratorii s ăi, a identificat 10 megatendin țe printre care și
„reîntoarcerea la religie în noul mileniu”. Și André Malraux accentueaz ă necesitatea reîntoarcerii
la religie declarând c ă „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”.
Cercetarea convingerilor religioase ale indi vizilor poate contribui la descoperirea
unor tendin țe încă din fază incipient ă, deoarece religia contribuie la conturarea acestora, iar
descoperirea tendin țelor culturale reprezint ă un avantaj concuren țial important.
O altă dovadă a influen ței religiei asupra economiei este observa ția lui
Montesquieu, care remarca faptul c ă orașele protestante din nordul Europei erau mai
prospere decât cele catolice. Și Max Weber (1993) afirma c ă etica protestant ă a fost unul
dintre factorii care au condus la formarea spiritului capitalist. A șadar, credin țele religioase
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
135
135 au un impact specific asupra economiei. Pr of. univ. dr. Constantin Cuciuc explic ă că, în timp
ce catolicii nu sunt preocupa ți de ascensiunea economic ă, etica protestant ă răstoarnă acest
mod de gândire – „banul trebuie s ă aducă bani, să fie rodnic, investit cu profit”.
„Protestantismul n-a reprezentat cauza capita lismului, dar a format un anumit spirit –
comportament, mod de gândire și acțiune – al muncii tenace și rentabile, descoperind în
religie argumentarea acestuia”.
Credința religioas ă poate contribui la ob ținerea rezultatelor economice dorite prin
intermediul cercului de încr edere. De exemplu, credin țele religioase pot contribui la
„succesul politicilor de creditare din mediul rural, din țările în curs de dezvoltare, unde
credibilitatea creditorului se poa te datora atât faptului c ă oamenii din acela și sat se cunosc
unul pe cel ălalt, cât și faptului c ă împărtășesc angajamente relig ioase, ceea ce conduce și la
împărtășirea normelor de comportament” (Weber, 1993). În plus, religia încurajeaz ă
îndeplinirea obliga țiilor față de autorit ățile statului – „Da ți dar Cezarului ce este al
Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Biblia, 1996, p. 950), ceea ce
încurajeaz ă plata taxelor și impozitelor, de exemplu.
Economia bazat ă pe cunoștințe și religia – o colaborare necesar ă
În martie 2000, la Lisabona, Consiliul Eu ropean a stabilit un nou obiectiv strategic
menit să consolideze gradul de ocupare a for ței de munc ă, reforma economic ă și coeziunea
socială (Lisbon European Council 23 and 24 march 2000, Presidency conclusions), ca parte
a evoluției economiei Uniunii Europene c ătre economia bazat ă pe cunoștințe. Acest obiectiv
strategic a oferit premisa unei noi modalit ăți de implicare a religiei în dezvoltarea societ ății
și, în consecin ță, și în dezvoltarea economiei.
Strategia de la Lisabona a considerat pr intre domeniile prioritare în vederea
construirii economiei bazate pe cuno ștințe și dinamica dialogului social. Astfel, se subliniaz ă
importanța rolului partenerilo r sociali în tranzi ția la economia bazat ă pe cunoștințe.
Din păcate, între partenerii sociali, care au un rol important în tranzi ția la economia
bazată pe cunoștințe, nu au fost enumerate și organiza țiile religioase. Și acest lucru, în ciuda
faptului recunoscut c ă religia este un important factor de coeziune social ă și că a influen țat
de-a lungul istoriei cultura, și chiar economia, dup ă cum am ar ătat mai sus.
Ca rezultat, reacțiile organiza țiilor religioase la strategia de la Lisabona (Carp,
2005) au fost destul de generale, în ciuda faptului c ă Uniunea European ă colaboreaz ă de
mult timp cu acestea pentru rezolvarea problemelor sociale. Astfel, Comisia Episcopal ă
Catolică a emis un document intitulat „Strategia familiei pentru Uniunea European ă” care
precizeaz ă că măsurile de protec ție socială ar trebui s ă vizeze în primul rând familia și că nu
există încă o politic ă unitară la nivel european cu privire la aceasta. Conferin ța Bisericilor
Europene și Eurodiaconia au adresat scrisori de schise Consiliului European care sus țineau
că între obiectivele economice și cele sociale nu trebuie s ă existe o dihotomie, dac ă scopul
politicilor este ob ținerea coeziunii sociale. În viziunea organiza țiilor religioase, cre șterea
economic ă nu reprezint ă un scop în sine, ci un mijloc care serve ște unor interese mai largi.
Însă organiza țiile religioase ar putea contribui mult mai mult la dezvoltarea economiei
bazate pe cuno ștințe.
Economia bazat ă pe cunoștințe presupune adeziunea la valori și obiective comune tuturor
statelor europene. Obiectivul comun al statelor europene este combinarea performan țelor economice,
a competitivit ății și a justiției sociale. Sistemele sociale na ționale au r ădăcini și tradiții diferite. Fiecare
dintre aceste sisteme combina pân ă acum „elemente comune ca pensiile publice, îngrijirea medical ă,
protecția socială, educația, piața muncii, reglarea și redistribuirea fondurilor prin impozite și taxe”
(socialplatform.org/…/FileLib/05-10S tatementtoOctoberSummit_FINAL.pdf ). Însă, „pentru a sus ține
implementarea unei viziuni comune, toate cele 25 de țări și-au exprimat adeziunea la acelea și valori și
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
136
136obiective bazate pe drepturile fundamentale, valabile pentru to ți cetățenii”
(europa.eu.int/comm/employment_ social /speeches ).
Valorile sunt principii generale (de exempl u, de judecare a lucrurilor bune sau rele).
Ele formeaz ă principiile de baz ă ale fiecărei culturi. De la acestea apar normele sau regulile
care dicteaz ă ce este bine sau r ău, acceptabil sau inacceptabil. Adeseori, o persoan ă învață
norme împrumutate din reclamele TV, cultura popular ă etc. Însă de cele mai multe ori
valorile sunt înv ățate în biseric ă, în școală și familie. De aceea este important s ă înțelegem
modul în care religia, ca și sistemul de înv ățământ, poate contribui la aderarea indivizilor la
valorile comune statelor europene.
Tratatele angajeaz ă toate statele membre s ă acționeze în vederea ob ținerii
următoarelor obiective: „un nivel înalt de protec ție socială”, „egalitate între femei și
bărbați”, „creșterea standardului de via ță și a calității vieții”, „coeziunea social ă” și
„combaterea marginaliz ării sociale”. Organiza țiile religioase ar putea contribui la atingerea
acestor obiective.
Viitorul modelului social european depinde de voin ța colectiv ă de a implementa
aceste valori și obiective comune în cadrul fiec ărui sistem na țional. În ceea ce urmeaz ă, voi
încerca să prezint câteva modalit ăți prin care organiza țiile religioase ar putea ac ționa pentru
a susține aderarea la valorile comune și atingerea obiectivelor statelor europene, pentru a
asigura construirea unui model social european eficient și, implicit, un cadru favorabil
adoptării economiei bazat ă pe cunoștințe.
Organizațiile religioase pot gr ăbi adoptarea economiei bazate pe cuno ștințe prin
contribuția la crearea unui mediu favorizant. Profesorul Ovidiu Nicolescu prezint ă în cartea
sa „Economia, firma și managementul bazate pe cuno ștințe”, noua piramid ă a
competitivit ății, așa cum a fost întocmit ă de Ministerul Industriilor din Danemarca. Printre
factorii nou introdu și în aceast ă piramidă regăsim și „condițiile favorabile de mediu și
sociale” (Nicolescu și Nicolescu, 2006, p. 68). Organiza țiile religioase se pot implica în
crearea acestor condi ții, și într-o oarecare m ăsură deja o fac.
Mai jos, voi încerca o scurt ă prezentare a modalit ăților prin care mediul religios poate
contribui la crearea unui mediu favorizant adopt ării economiei bazat ă pe cunoștințe:
construirea coeziunii sociale;
educarea popula ției pentru a adopta valorile necesare trecerii la economia bazate
pe cunoștințe:
• respectarea drepturilor oamenilor pentru construc ția unei Europe unde
fiecare persoan ă poate avea acces la drepturile, resursele, bunurile,
serviciile, informa țiile și oportunit ățile de care are nevoie pentru a participa
la toate aspectele vie ții sociale și pentru a avea o contribu ție pozitiv ă în
cadrul societ ății;
• construirea unei culturi a dezvolt ării personale prin înv ățare și, implicit, de
asimilare de cuno ștințe (în acest domeniu se implic ă, în special, cultele
protestante);
• adoptarea unor valori ce se doresc a fi acceptate de întreaga societate și care
sunt necesare construc ției unui mediu favorizant economiei bazate pe
cunoștințe-egalitate, solidaritate, libertate și dreptate;
• încurajarea de a fi persoane active social – de a avea un loc de munc ă, de a
participa la ac țiunile de voluntariat etc.;
• eliminarea prejudec ăților, inegalit ăților și discrimin ării de orice fel –
sexuală, religioas ă etc.
• reducerea marginaliz ării sociale a diferitor categorii defavorizate;
• încurajarea „procreerii” pentru întinerirea popula ției;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
137
137 • susținerea protec ției mediului;
implicarea în crearea condi țiilor minime de via ță pentru persoanele defavorizate:
• susținerea efectiv ă a realizării unei politici sociale, care s ă se bazeze pe
drepturile fundamentale ale indivizilor și colectivelor în ceea ce prive ște
drepturile legale, sociale, și chiar și cele politice și economice;
• ridicarea nivelului social al categoriilor defavorizate și, implicit, combaterea
marginaliz ării sociale, prin:
– susținerea financiar ă a familiilor cu un nivel de trai foarte sc ăzut;
– organizarea unor institu ții de învățământ privat care s ă accepte și persoane
defavorizate din punct de ve dere financiar sau înfiin țarea lor în zone sau
țări mai slab dezvoltate;
– organizarea unor intstitu ții de sănătate, care s ă accepte și persoane
defavorizate din punct de ve dere financiar, sau înfiin țarea lor în zone sau
țări mai slab dezvoltate etc.
Acestea sunt doar câteva modalit ăți prin care organiza țiile religioase se pot implica
în viața societății și, implicit, în crearea condi țiilor de mediu necesare adopt ării economiei
bazate pe cuno ștințe. Majoritatea bisericilor au deja asemenea ini țiative, îns ă nu vizeaz ă
toate aspectele men ționate și nu fac întotdeauna eforturi sus ținute în acest sens.
Tabloul Lisabona al indicatorilor de evaluare pentru România arat ă că nici în
domeniul „coeziune social ă” țara noastr ă nu stă foarte bine, având calificativul „C-”. De
aceea implicarea tuturor categoriilor de part eneri sociali, inclusiv a organiza țiilor religioase,
în crearea unui cadru social specific economiei bazate pe cuno ștințe ne poate aduce mai
aproape de obiectivul ob ținerii unei economii performante.
Este adev ărat că rareori gândim c ă domeniul religios ar putea influen ța în vreun fel
domeniul economic, dar s-a demonstrat c ă influența religioas ă asupra economicului exist ă și
că desconsiderarea acesteia poate aduce neajuns uri importante. Acest lucru este evident și
pentru că, dacă Strategia de la Lisabona nu ar fi omis numirea organiza țiilor religioase în
rândul partenerilor sociali, s-ar fi putut bucura de o sus ținere semnificativ ă din partea
acestora pentru crearea unui mediu favor abil introducerii economiei bazate pe cuno ștințe.
Iată că direcția în care se dezvolt ă economia european ă și, implicit, cea româneasc ă,
presupune accentuarea rela țiilor de interdependen ță între religie și economie. Acest lucru nu
se poate realiza îns ă, decât dac ă liderii religio și și persoanele influent e din mediul economic
și politic percep nu numai grani țele care le separ ă, ci și necesitatea de a colabora pentru
realizarea obiectivelor comune.
Bibliografie
Carp, R. – vorbitor în cadrul simpozionului De la gândirea teologic ă la acțiunea social ă –
realitatea româneasc ă și standardele europene , Durău, 27-30 octombrie 2005
Kotler, P. (2002), „Managementul marketingului”; edi ția a III-a, Editura Teora, Bucure ști
Meeks, M. D. (1989) – God the Economist, Fortress Press, Minneapolis,
Montesquieu (1748), “L’esprit des lo is” (“The spirit of the laws”)
Nicolescu, O.; Nicolescu, Lumini ța, (2005), Economia, firma și managementul bazate pe
cunoștințe, Editura Economic ă, București
Peterson, L.R.; Roy, A. (1985), Religiosity, Anxiety, and Meaning and Purpose: Religion’s
Consequences for Psychological Wellbei ng, Review of Religious Research, 27
Strâmbu-Dima, A. Relația dintre religie și economia bazat ă pe cunoștințe, Economistul,
Anul XVI, Nr. 2051 (3077), Luni, 30 ianuarie 2006
Strâmbu-Dima, Andreea – „Religious Marketing Result and Reason of Marketing
Development in Romania”, Marketing and Development 1971 – 2006: 35 Years of
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
138
138Marketing in Romania , Conference Proceedings, Buch arest, 23-24 November 2006,
Academia de Studii Economice, ISBN 973-594-868-0
Waterman, A. M. C. – “Economists on the Relation Between Political Economy and
Christian Theology: A Preliminary Survey”, International Journal of Social Economics
14(6), 1987, p. 46-47
Weber, M., (1993) – Etica protestant ă și spiritul capitalismului, Editura Humanitas, Bucure ști
Welch, Patrick J.; Mueller, J.J. – “The Relationships of Religion to Economics”, Review of
Social Economy , 06/01/2001
٭٭٭ Biblia, traducerea Cornilescu, United Bible Societies, 1996
٭٭٭ Lisbon European Council 23 and 24 march 2000, Presidency conclusions,
www.europarl.europa.eu/summits/lis1_en.htm
٭٭٭ europa.eu.int/comm/emp loyment_social/speeches
٭٭٭ en.wikipedia.org/wiki/
٭٭٭socialplatform.org/…/FileLib/05-10StatementtoOctoberSummit_FINAL.pdf
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
139
139 IMPACTUL MIGRA ȚIEI ASUPRA EVOLU ȚIILOR
DEMOGRAFICE*
Mariana NICOLAE-B ĂLAN
Doctor
Brîndușa Mihaela RADU
Doctorand
Institutul de Prognoz ă Economic ă-INCE,
Academia Român ă
Rezumat: Unul din cei mai importan ți factori care influen țează evoluția
demografic ă, atât la nivel mondial, cât și național, îl reprezint ă dinamica negativ ă a
sporului natural care a fost amplificat ă prin fluxurile migratorii. Evolu țiile anuale sunt
negative și în scădere pentru sporul migratoriu și oscilante și mult mai însemnate pentru
sporul natural.
Pentru România, un alt fenomen demografic legat de emigra ție cu acelea și efecte
negative pe termen lung și foarte lung îl constituie emigra ția populației feminine de vârst ă fertilă.
Feminizarea popula ției emigrante s-a accentuat în perioada 2002-2005. Dac ă din cele circa 52%
femei emigrante pe întreaga perioad ă doar 2/3 ar na ște copii în str ăinătate, în medie 1,3 pe tot
parcursul vie ții (cât măsoară rata fertilit ății în prezent), atunci pentru toat ă perioada de tranzi ție
se poate aprecia c ă România a mai pierdut înc ă aproape 160 mii de persoane.
De asemenea, pe termen scurt și mediu, marele aflux de tineri lucr ători contribuie
la îmbătrânirea for ței de munc ă, reducând dimensiunea popula ției active și numărul de
contribuabili la bugetele de asisten ță socială și astfel crescând presiunea asupra
cheltuielilor cu asigur ările sociale.
Lucrarea î și propune o analiz ă a impactului structurii și dimensiunii fluxurilor
migratorii române ști asupra evolu ției demografice din România.
Cuvinte-cheie: evoluție demografic ă; spor natural; îmb ătrânirea for ței de munc ă.
Coduri REL: 5Z, 10G
Caracteristici și tendințe ale evolu ției demografice
Până în a doua jum ătate a secolului XX, popula ția și economia erau privite ca
domenii relative independente. Analizele asupra evolu ției, structurii și stării materiale a
populației erau realizate prin prisma situa ției economice existente în timp și spațiu, într-o
perioadă istorică dată și într-o anumit ă țară. Evoluțiile economiilor dup ă a doua jum ătate a
(*) Rezultate par țiale din cadru l acestei lucr ări au fost cuprinse în capitolul „Impactul îmb ătrânirii
demografice asupra economiei României” din cadrul proiectului“ Imbătrânirea demografic ă a României.
Implicații economice și sociale”, Programul CEEX-05-D8-22/5.10.2005, coordonator Institutul de
Economie Na țională-INCE, Academia Român ă, subcontractor: Institutul de Prognoz ă Economic ă. Etapa
2007
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
140
140secolului XX au pus în eviden ță faptul că evoluția demografic ă nu poate fi studiat ă în afara
celei economice.
În condițiile contemporane se poate considera c ă populația este un factor endogen
al dezvolt ării economice și, invers, cre șterea economic ă reprezint ă o component ă internă a
modificărilor în m ărimea și structurile popula ției.
Îmbătrânirea popula ției este deja un fenomen mondial. Statisticile ONU indic ă
faptul că proporția popula ției de vârsta a treia va cre ște, pe termen lung, chiar în regiunile
unde natalitatea este superioar ă ratei de reproducere. Acest fenomenul este prezent în mod
deosebit în Europa și Japonia. La ședința Parlamentului Uniunii Europene din mai 2004 s-a
apreciat c ă Europa a atins deja un stadiu critic: „dup ă un secol de cre ștere demografic ă
naturală, perspectiva pentru secolul XXI este, dimpotriv ă, un declin natural și o îmbătrânire
excesivă a populației” (Les Tendances en matière de popul ation en Europe et leur sensibilité
aux mésures, des pouvoirs publics).
Procesele demografice se vor manifesta diferit în țările europene. Astfel, în
Germania de Vest și de Est fenomenul demographic a înre gistrat un declin la mijlocul anilor
’80, în Irlanda, în schimb, datorit ă fertilității ridicate, popula ția va continua s ă crească și în
prima jum ătate a secolului XXI.
În ciuda diferen țelor de intensitate și de ritm care vor persista între diferitele țări,
toate societ ățile europene au sau vor avea de f ăcut față, în principal, acelora și tendințe, în
materie de declin și de îmbătrânire demografic ă.
Analizele efectuate la nivelul Uniunii Europeane indic ă faptul că, încă în primul
deceniu al acestui mileniu, cea mai mare parte a statelor-membre va fi antrenat ă într-o
tranziție demografic ă rapidă. Îmbătrânirea societ ăților rezult ă, în primul rând, din sc ăderea
ratei fertilit ății și creșterea speran ței de viață.
Tendința de îmb ătrânire a popula ției are un profund impact asupra tuturor
generațiilor și asupra celei mai mari p ărți din domeniile de activitate economic ă și socială:
piața muncii, protec ția socială, educație, cultură, politică.
Schimbările demografice î și pun amprenta asupra institu țiilor și strategiilor politice
care au fost puse în func țiune într-o perioad ă când perspectivele demografice erau sensibil
diferite. Ele au influen țe și asupra vie ții cotidiene a cet ățenilor, a raportului între genera ții, a
modului de via ță.
Principalele tendin țe demografice la nivel european sunt:
♦ creșterea popula ției în vârst ă de 65 ani și peste . Acesta este un fenomen
prezent în toate principalele regiuni eu ropene, atât în cifre absolute, cât și
ca procentaj din popula ția totală. În ultimii 50 de ani, popula ția vârstnic ă
(65+) s-a dublat, iar ponderea sa în popula ția totală a ajuns de la 8%, în
1950 la 14%, în 2000, ceea ce face ca Europa s ă aibă populația cea mai în
vârstă din lume, dar evident cu diferen țe între diversele țări europene.
♦ creșterea tran șei de vârst ă de 80 ani și peste este considerat ă o tendin ță
frapantă, în cadrul îmb ătrânirii popula ției, este și cea mai intens ă și cea
mai rapid ă, dar diferitele regiuni ale Europei nu sunt afectate în aceea și
măsură de acest fenomen. Impactul demografic asimetric reprezint ă el
însuși o provocare, c ăci presupune nevoia de adaptare a politicii la
realitățile regionale. Aceste schimb ări impun luarea unor m ăsuri atât în
planul politicii demografice, cât și în cel al politicii sociale.
♦ declinul popula ției active și îmbătrânirea for ței de munc ă constituie o alt ă
tendință majoră, care caracterizeaz ă evoluțiile demografice ale Europei,
punând probleme economice și sociale deosebite. Reducerea popula ției în
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
141
141 vârstă de munc ă poate avea, drept consecin țe, probleme structurale pe
piața muncii.
♦ declinul segmentului de popula ție de vârst ă de 15–24 ani pune problema
dezvoltării resurselor umane. Datele de care se dispune arat ă că diferitele
regiuni ale UE sunt afectate diferit de evolu țiile demografice. Acest impact
asimetric se adaug ă la alte diferen țe existente de la o regiune la alta.
Efecte și provocări implicate de îmb ătrânirea popula ției
Sfidările pe care le implic ă îmbătrânirea popula ției decurg, în primul rând, din
principalele tendin țe demografice, legate de structura pe vârste a popula ției.
► Creșterea segmentului de vârst ă de 65 ani și peste necesit ă reforma politicilor
sociale. Din analiza studiilor elaborate asupra îmb ătrânirii popula țiței se pune în eviden ță un
process de accelerare a acestui fenomen în cepând cu anul 2010. Acest lucru îns ă este de
importanță majoră pentru politicile sociale și modernizarea protec ției sociale, al c ărui
obiectiv const ă în garantarea prosperit ății, într-o societate a c ărei popula ție îmbătrânește. De
asemenea, se impune ca reformele care vor fi adoptate trebui s ă țină cont de faptul c ă
transferul resurselor c ătre un num ăr crescut de persoane vârstnice s ă nu creeze tensiuni
economice sau sociale majore, dar în acela și timp popula ția vârstnic ă nu trebuie l ăsată să
cadă în sărăcie.
♦ pe termen scurt, un efect important al îmb ătrânirii popula ției (65+) este cel legat de
creșterea num ărului de persoane în vârst ă solicitante de îngrijiri de s ănătate și îngrijiri specifice .
La Consiliul european de la Lisabona (2000) s-a recomandat ca sistemele de
protecție socială să fie astfel reformate încât s ă poată oferi servicii de s ănătate de calitate, iar
la Consiliul de la Götteborg (2001) s-a cerut elaborarea unui raport preliminar asupra
orientărilor de adoptat în domeniul îngrijirilor de s ănătate și îngrijirea persoanelor vârstnice.
În ședințele Comisiei Comunit ății Europene din ianuarie 2003 s-a pus accentual pe faptul
că Sistemele de îngrijire de s ănătate și de îngrijiri de lung ă durată sunt confruntate cu dificultatea
de a garanta, simultan, trei obiective: i) accesul pentru to ți, indiferent de venituri, ii) un nivel înalt
al calității îngrijirilor, iii) viabilitatea financiar ă a sistemelor de îngrijire.
Și pentru România întocmirea de proiec ții demografice a devenit o problem ă de
mare importan ță și complexitate, deoarece cunoașterea evolu ției probabile a popula ției
după anumite caracteristici, în special a evoluției resurselor de munc ă și a popula ției active ,
este necesar ă pentru fundamentarea programelor de dezvoltare social-economic ă, a
strategiilor și politicilor în aceste domenii.
Conform datelor furnizate de Institutul Na țional de Statistic ă al României, numărul
populației la recens ământul din martie 2002 era de 21.6 80.974 persoane, la 1 iulie 2004 de
21.673.328 persoane, iar la 1 iulie 2005 popula ția României era de 21.623.849 persoane.
În Rapoartele din anii 2003 – 2005 al e Departamentul Afacerilor Economice și
Sociale al Secretariatului Organiza ției Națiunilor Unite sunt realizate trei variante de
proiecții ale popula ției României (figura 1), și anume: o variant ă de nivel ridicat, o variant ă
medie și una de nivel sc ăzut, varianate în care se p ăstrează trentul descresc ător al evolu ției
populației României, dar diferit ca intensitate fa ță de scenariile na ționale.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
142
1420500010000150002000025000
maxim mediu minimmii persoane
2025 2050
Sursa datelor: Departamentul Aface rilor Economice și Sociale al Secretariatului Organiza ției Națiunilor
Unite, Raport 2003-2005.
Figura 1. Scenarii ale evolu țiie popula ției României
Populația României a sc ăzut constant începând cu 1992, de la 22.810.035 de
locuitori (la recens ământul din 1992) la 21.623.849 de locuitori la 1 iulie 2005 . Această
scădere a fost datorat ă în cea mai mare parte sporului natural negativ al popula ției, ca
rezultat al diminu ării fertilității și al nivelului sc ăzut al natalit ății la 1.000 de locuitori. Dup ă
1990, rata natalit ății a scăzut de la 11,87‰ în 1991 la 10,2‰ în anul 2005, în timp ce rata
mortalității a crescut de la 10,9‰ (anul 1991) la 12,1‰ (anul 2003).
Comparativ cu 1990, în ianuarie 2007 se remarc ă reducerea ponderii populatiei
tinere (de 0-14 ani) de la 23,7% la 15,4% și creșterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani si
peste), de la 10,3% la 14,9%.
În aceeași perioadă, deși numeric popula ția în vârst ă de muncă (15-64 ani) a sc ăzut
cu 2,0%, ponderea ei a crescut de la 66,0% (1990) la 69,8% (2007) datorit ă scăderii mai
pregnante a num ărului copiilor cu vârste cuprinse între 0-14 ani.
Previziunile Institutului Na țional de Statistic ă anticipeaz ă o scădere a num ărului
populației în intervalul 2000–2020 cu aproximati v 1,8 milioane persoane. În anul 2020,
scăderea cea mai semnificativ ă se va înregistra la grupa de vârst ă 10–24 ani. Ponderea
populației vârstnice (de 65 ani și peste) va cre ște în perioada 2000–202 0 de la 13,3% la
15,7%, în timp ce ponderea tinerilor se va reduce de la 18,3% la 14,2%.
Ca și în alte țări și în România popula ția în vârst ă a crescut constant și în anumite
regiuni rurale fenomenul de îmb ătrânire este foarte accentuat.
În mediul urban locuiesc 11.914,3 mi i persoane (în 2007), reprezentând peste
jumătate din popula ția țării (55,2%).
În mediul rural, în cele 2.854 de co mune, locuiesc 9. 650,8 mii persoane,
reprezentând 44,8% din popula ția țării.
La nivel regional, la 1 ianuarie 2007, Re giunea de dezvoltare Nord-Est (cu jude țele:
Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) de ținea cel mai mare num ăr de locuitori, cu
o pondere de 17,3% în popula ția totală a țării. La polul opus se situeaz ă Regiunea de
dezvoltare vest (format ă din județele Arad, Cara ș-Severin, Hunedoara, Timi ș) cu o pondere
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
143
143 doar de 8,9% în popula ția totală a țării. Regiunea de dezvoltare Bucure ști-Ilfov este cea mai
urbanizată regiune, popula ția urbană reprezentând 92,4% din popula ția totală a regiunii.
România se caracterizeaz ă printr-o situa ția atipică a scăderii popula ției care
constă în dimensiunea acestei reduceri, sc ădere accentuat ă și de fenomenul migra ției.
Evoluția în viitor a migra ției externe este imprevizibil ă astăzi, fiind direct dependent ă de
evoluția economic ă și socială a României, de politicile de imigrare ale țărilor dezvoltate.
Totuși, migrația forței de munc ă în străinătate este unul dintre cel e mai importante fenomene
pentru transform ările sociale ale României.
In ceea ce prive ște migrația extern ă, aceasta a adus o anumit ă contribu ție la
scăderea num ărului popula ției, România fiind în prezent o țară predominant de emigra ție.
Eliminarea vizelor de intrare în țările UE din anul 2002 a determinat cre șterea num ărului de
români care au practicat munca temporar ă în străinătate.
Analiza datelor statistice referitoare la migra ția popula ției în România pune în
evidență o situație îngrijor ătoare.
Dacă la începutul anului 1990 popula ția României a fost de 23 de milioane de
persoane, în ultimii 17 ani num ărul locuitorilor a început s ă se reduc ă puternic. Cele mai
recente date statistice arat ă că la 1 iulie 2005 num ărul românilor a ajuns la 21,62 milioane de
persoane. La recens ământul popula ției din martie 2002, s-au în registrat 21,68 milioane de
persoane și potrivit Institutului Na țional de Statistic ă, populația României s-a diminuat cu
circa 57125 de persoane în perioa da martie 2002- 1 iulie 2005.
Pentru urm ătorii ani se estimeaz ă că migrația externă ar putea cre ște pe fondul unei
nevoi mai ridicate de for ță de muncă în vestul Europei, dar și în contextul liberei circula ții a
persoanelor odat ă cu aderarea României la Uniunea European ă.
După explozia fluxului migra ției externe din 1990, num ărul emigran ților a scăzut
treptat pân ă la cifre nesemnificative (10.936 pers oane în anul 2005 – de 10 ori mai pu țin
decât în anul 1990), dar în u șoară creștere față de anul 2002 când s-a înregistrat un minim al
dimensiunii acestora.
Cea mai mare partea a persoanelor care au emigrat sunt din categoria popula ției în vârst ă
de muncă, îndeosebi tineri și familii tinere, migra ția în aceast ă perioadă având în cea mai mare
parte motiva ție economic ă (figura 2). Totodat ă, este de remarcat num ărul mare al persoanelor
aparținând minorit ăților etnice care au p ărăsit România în aceast ă perioadă (germani – 31% și
maghiari – 11%). Principalele țări de destina ție au fost Germania (c ătre care s-au îndreptat peste
43% din totalul emigran ților), Ungaria, (10,3%), SUA (10,1%) și Canada (7,2%).
0%20%40%60%80%100%
1991 1992 1993 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Sub 1 8 ani 18 – 2 5 26-40 41 -50 51 -60 61 ani si peste
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2006, Institutul Na țional de Statistic ă.
Figura 2. Evoluția structurii fluxurilor migratorii din România
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
144
144În prezent, fenomenul migra ției externe definitive de la înce putul anilor ’90 a fost înlocuit
cu o migra ție externă temporară, fără schimbarea reziden ței, având motiva ție economic ă.
Conform Organiza ției Interna ționale a Muncii, românii au, pe termen scurt, o
înclinație ridicată de a se deplasa în vederea c ăutării unui loc de munc ă. În plus, românii au
cea mai ridicat ă înclinație de a migra pentru perioa de de angajare medii (câ țiva ani) și lungi
în compara ție cu celelalte țări din Europa Central ă și de Est. Astfel de rezultate indic ă
creșterea intensit ății mișcărilor oscilatorii ca strategie de c ăutare a unor venituri mai mari.
Cei implica ți în mișcarea migratorie legală și/sau contigentat ă fac parte, de regul ă,
din trei mari categorii de for ță de muncă (Proiectul PAIS II, 2004, IER):
a) forță de muncă de înaltă calificare , cu competen țe validate în domenii de vârf ale
științei și tehnologiei, ca și în unele servicii, cum sunt cele de înv ățământ, sănătate, și se
încadreaz ă în categoria de vârst ă 25-40 ani, considerat ă cea mai creativ ă și productiv ă;
b) forța de munc ă cu un nivel mediu de calificare , de specializare care acoper ă o
gamă largă de activit ăți și profesii, cum sunt de exemplu
▪ constructorii – categorie de for ță de munc ă cu tradiție de a munci în str ăinătate,
bine cotat ă pe piețele occidentale. Motiva ția migrației este economic ă;
▪ personalul para medical (asistente medical e), pentru care cererea angajatorilor din
diferite țări este în cre ștere;
▪ personal hotelier și de alimenta ție publică, de asemenea solicitat pe anumite pie țe
occidentale.
c) forță de munc ă necalificat ă sau semicalificat ă în activit ăți din agricultur ă (în
perioade de recoltare), în salubritate, construc ții etc.
Există și o destul de puternic ă mișcare migratorie pentru munc ă necontrolat ă atât în
țara de plecare (România) și nici în cea de primire. Evident, o bun ă parte a acestora lucreaz ă
temporar, pe o perioad ă nedefinit ă, cel mai adesea f ără forme legale, pe pia ța subteran ă a
muncii din țările de destina ție. Condi țiile de munc ă și de viață oferite și acceptate nu sunt
dintre cele mai bune, situându-se mult sub standardele oferite for ței de munc ă autohtone.
În anul 2003, spre exemplu, principalele domenii pentru care s-au solicitat lucr ători
au fost: agricultura, construc țiile, alimenta ție publică și turism, asisten ță medicală și socială
(asistente medicale și asistente îngrijire persoane vârstn ice). Sunt preferate în general
persoanele tinere, cu vârsta între 26 și 35 de ani, cu capacitate de munc ă, motivate de venitul
pe care pot s ă-l obțină, mai ușor adaptabile unor noi modele culturale, standarde de
civilizație etc. Așadar, aproape jum ătate din persoanele care au lucrat /lucreaz ă în Germania
în ultimii doi ani sunt cuprinse în grupa de vârst ă 26 – 35 ani, sub o p ătrime față de cele din
grupele de vârst ă de până la 25 ani și între 36 – 45 ani și doar 7% – 8% au peste 45 ani. În
Spania și Elveția, de departe sunt prevalente persoanele mai tinere, în vârst ă de 26 – 35 ani
(Proiectul PAIS II, 2004, IER).
Cel mai important aspect din punct de vedere demografic îl reprezint ă faptul că
reducerea popula ției totale cu aproape 330 mii de persoane datorit ă unei dinamici negative a
sporului natural a fost amplificat ă prin fluxurile migratorii care pe total perioad ă au fost
negative. Evolu țiile anuale sunt negative și în scădere pentru sporul migratoriu și oscilante și
mult mai însemnate pentru sporul natural.
Din punct de vedere calitativ, sporul migrat or negativ este mai „costisitor” pentru
societate decât cel natural deoarece investi ția în capital uman (prin educa ție, etc.) f ăcută
până în momentul emigra ției și potențialul de munc ă aferent se transfer ă gratuit țării de
destinație, ceea ce pe termen lung constituie o frân ă în calea cre șterii economice și
dezvoltării umane durabile prin reducerea popula ției active, exodul creierelor etc.
Un alt fenomen demografic legat de emigra ție cu acelea și efecte negative pe termen
lung și foarte lung îl constituie emigra ția popula ției feminine de vârst ă fertilă. Pierderea de
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
145
145 potențial uman este mai mare în cazul femeilor. Cu cât sunt mai tinere, cu atât acestea pot s ă
aibă mai mulți copii, dar pe care îi nasc și/sau cresc în str ăinătate. În aproape to ți anii din
întreaga perioad ă de tranzi ție numărul femeilor emigrante a dep ășit numărul persoanelor
emigrante de sex masculin (tabelul 1). Feminizarea popula ției emigrante s-a accentuat în
perioada 2002-2005, în anul 2003, spre ex emplu, femeile au fost cu peste 40% mai
numeroase. Dac ă din cele circa 52% femei emigrante pe întreaga perioad ă doar 2/3 ar na ște
copii în str ăinătate, în medie 1,3 pe tot parcursul vie ții (cât m ăsoară rata fertilit ății în
prezent), atunci pentru toat ă perioada de tranzi ție se poate aprecia c ă România a mai pierdut
încă aproape 160 mii de persoane (Proiectul PAIS II, 2004, IER).
De asemenea, pe termen scurt și mediu, marele aflux de tineri lucr ători contribuie la
îmbătrânirea for ței de munc ă, reducând dimensiunea popula ției active și numărul de
contribuabili la bugetele de asisten ță socială și astfel crescând presiunea asupra cheltuielilor
cu asigur ările sociale. Raportul EUROFOND din 2004 intitulat “Migration trends in an
enlarged Europe” estimeaz ă o rată medie a emigra ției persoanelor tinere ( youth drain) de
2-3% pentru cea mai tân ără categorie de vârst ă (15-25 ani), în timp ce pentru România și
Bulgaria fluxul corespunz ător aceleia și categorii este previzionat la 10% pentru urm ătorii 5
ani (Eurofound 2003).
În timp, efectele resim țite ca urmare a sc ăderii popula ției vor consta în probleme
economice determinate, pe de o parte, de sc ăderea for ței de munc ă și, pe de alt ă parte, de
insuficien ța resurselor economice necesare sus ținerii persoanelor vârstnice. Un număr
redus de copii în prezent înseamn ă că în viitor vom avea contribuabili mai pu țini și, implicit,
venituri mai mici sau impozite mai mari. Dac ă la nivelul anului 1990 un pensionar era
susținut de 2,7 salaria ți, în anul 2006 un pensionar este sus ținut de doar 1,30 salaria ți,
urmând ca în anul 2050 un adult s ă plătească pentru pensiile și alocațiile a 9 persoane.
Condițiile sociale din România au determinat reducerea sporului demografic natural
și au accentuat migra ția definitiv ă, acestea ducând la sc ăderea constant ă a popula ției și,
implicit, a popula ției active.
Potrivit ipotezelor care stau la baza prognozelor, pân ă în anul 2013 popula ția totală
va continua s ă scadă cu aproximativ 0,4 puncte procentuale anual.
Perioada urm ătoare va fi caracterizat ă de continuarea procesului de îmb ătrânire
demografic ă, prin reducerea popula ției tinere sub 15 ani și a creșterii celei vârstnice. Astfel,
în mai pu țin de 20 de ani, unul din 5 locuitori va avea peste 65 de ani, iar în 2050 jum ătate
dintre români va intra în categoria vârstnicilor.
Îmbătrânirea demografic ă va influen ța și în următorii ani popula ția activă și cea ocupat ă.
Dacă, în 2005, ponderea persoanelor active și ocupate care au peste 65 de ani era de 4,7 %, pân ă în
2013 aceasta va sc ădea la 3,7 % (cu aproximativ 60.000 de persoane). Reducerea se datoreaz ă și
funcționării sistemului de asigur ări sociale și de pensii în condi ții mai avantajoase. Pe de alt ă parte,
se estimeaz ă că în perioada 2006-2013 popula ția inactivă în vârstă de muncă (15-64 ani) va sc ădea
cu aproximativ 545.000 de persoane. În acela și interval, se estimeaz ă o creștere a popula ției active
în vârstă de muncă cu aproximativ 145.000 de persoane și a populației ocupate în vârst ă de muncă
cu aproximativ 340.000 de persoane.
Populația ocupată din agricultur ă va scădea cu aproximativ 16 procente, iar cea din
servicii va cre ștere cu aproape 17 %. Potrivit Comisiei Na ționale de Prognoz ă, pe termen
mediu (2006 – 2010), rata de activitate va cre ște cu un procent, ca urmare investi țiilor
străine, a cre șterii competitivit ății și a veniturilor salariale. De asemenea, rata de ocupare a
forței de munc ă va crește cu 0,4 % datorit ă politicilor fiscale, a crearii unor locuri de munc ă
durabile și performante și a unui echilibru între flexibilitatea ocupa țională și securitatea
locului de munc ă.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
146
146În 2013, num ărul mediul al salaria ților se estimeaz ă la 6.085.000 de persoane, în
creștere cu 2,8 % fa ță de anul 2005. Cre șteri semnificative ale num ărului de salaria ți se
regăsesc în agricultur ă și construc ții și scădere în industrie.
În ceea ce prive ște rata șomajului, în 2005 aceasta a fost de 7,2 %, cu 0,8 procente
mai mică decât în 2004, iar aceast ă scădere se va manifesta și în viitor. În 2013 se estimeaz ă
să atingă o valoare de aproximativ 6 la sut ă.
În România, rata particip ării popula ției în vârst ă de munc ă (15-64) a fost, în 2005,
de 62,4 %, cu 7,5 % sub media primelor 15 țări ale UE și cu 6,1 % sub media tuturor celor
25 de țări din Uniune.
Bibliografie
Hübner D., 2005, „Regional Policy and the Lisb on Agenda–Challenges and Opportunities”,
London School of Economic s
Urse L., 2001, „Reflecții pe marginea unei sesiuni științifice: „Este nevoie de o politic ă
demografic ă în România?”, Calitatea vie ții, XII, nr. 1-4, 2001 , pp. 27-34
Mirela Ionela Aceleanu, „Niveluri și evoluții atipice ale proceselor demografice în
România”, Economie teoretic ă și aplicată, 2003,
Noë W., „The Lisbon Strategy and EU En largement: An interim balance”, World Employment
Conference 2006 ‘Labour Market Dynamics ’, Bundesverband Zeitarbeit, 2006
*** „Conclusions by the Council, of 21 Februa ry 2005 on Youth in the Framework of the
Mid-Term Review of the Lisbon Strategy” , (2005/C 85/02, Official Journal of the
European Union , 2005
*** „Les tendances en matière de population en Eu rope et leur sensibilité aux mesures, des
pouvoirs publics”, Asambleé Parlamentaire , mai 2004
*** „Overview Of The Lisbon Strategy After Its Mioverview Mid-Term”, Review –
Introductory Note -2005, www. ec.europa.eu
*** „ Population Division of the Department of Economic and Social Affairs of the United
Nations Secretariat”, World Population Prospects: The 2004 Revision and World
Urbanization Prospects: The 2003 Revision , http://esa.un.org/unpp
*** „ Strengthening the social dimension of the Lisbon Strategy Proposals from the
European Anti Poverty Network (EAPN)”, European Anti-Poverty Network Reseau
Europeen Des Associations De Lutte C ontre La Pauvrete Et L’exclusion Sociale , 2007
*** „The Lisbon Strategy And The New Dynamics, For Science, Technology And
Innovation”, www. ec.europa.eu
*** „The World Almanac and Book of Facts, New York, 2005”, www.worldalmanac.com,
www.aneki.com/ world_almanac.html
*** „ The World Health Report 2005”, World Health Organization , www.who.int
*** „Vers une societé pour tous les âgées”, Commission Europeènne , 1999
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
147
147 ECONOMIA CREATIV Ă
CADRU CONCEPTUAL
Mina IVANOVICI
Preparator universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Scopul acestei lucr ări este acela de a prezenta succint cadrul conceptual
necesar pentru a defini și a opera cu termenul de economie creativ ă. Creativitatea
reprezintă procesul prin intermediul c ăruia ideile general acceptate și soluțiile tradiționale
sunt provocate pentru a g ăsi noi solu ții și concepte. Domeniile creative sunt acele domenii
care produc simboluri sub forma bunurilor și serviciilor culturale, pe care OECD le-a
numit copyright industries. Economia creativ ă este parte a economiei bazate pe cunoa ștere,
iar trecerea c ătre economia și societatea bazate pe cunoa ștere implic ă dematerializarea
majoră a activit ăților cu valoare ad ăugată și înlocuirea uniformit ății și omogenit ății
producției, consumului și guvernării de mas ă cu diversitate creativ ă și descentralizarea
responsabilit ății. Dacă înainte domeniile culturale nu erau surse consistente de venituri și
de creștere economic ă, în ultimele decenii acestea au dus la revigorarea multor regiuni din
Europa, acolo unde domeniile tradi ționale disp ăruseră și lăsaseră în urmă un peisaj
dezolant cu o societate aflat ă în colaps.
Cuvinte-cheie: economia creativ ă; domenii creative; economia bazat ă pe
cunoaștere; creativitate; externalit ățile economiei creative.
Coduri REL: 10Z, 20Z, 16D
Creativitatea reprezint ă procesul prin intermediul c ăruia ideile general acceptate și
modurile de a face lucrurile sunt provocate pentru a g ăsi noi solu ții și concepte. A fi creativ
înseamnă a vedea ideile în contexte diferite, fie descoperind c ă potențialul inerent poate fi
utilizat într-un mod diferit, fie reunind idei an terior neconectate pentru a crea ceva complet
nou. Oricine are capacitatea de a fi creativ. A șadar, creativitatea reprezint ă abilitatea unei
persoane de a genera ceva nou, fie c ă acest lucru are sau nu vreo finalitate.
De-a lungul secolelor, persoanele creative au oferit solu ții noi problemelor zilnice.
Capacitatea oamenilor de a g ăsi soluții creative problemelor este esen țială pentru bun ăstarea
rasei umane. La nivel social, creativitatea colectiv ă dă oportunitatea de a îmbun ătăți calitatea
vieții. În cadrul organiza țiilor, creativitatea este esen țială pentru a asigura eficacitate
continuă într-un mediu în continu ă schimbare. La nivel personal, creativitatea ofer ă șansa de
a ieși din tipare și de a sparge rutina (Boulden, 2002, p. 5). Oamenii cu idei – cei care de țin
ideile – au devenit mai puternici decât oamenii care lucreaz ă pe mașini și în multe cazuri
mai puternici și decât oamenii care posed ă mașinile (Howkins, 2001, p. ix).
Creativitatea nu implic ă în mod necesar existen ța unei activit ăți economice,
deoarece exist ă cazuri în care produsul creativit ății nu este utilizat sau valorificat în niciun
fel. Însă, vorbim despre o activitate economic ă în momentul în care ideea sau solu ția
generată are valoare economic ă sau când noul produs poate fi comercializat. În acest caz,
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
148
148rezultatul creativit ății este produsul creativ. Acesta poate fi definit drept un bun sau serviciu
economic care rezult ă din procesul creativ și are valoare economic ă.
Economia creativ ă reprezint ă una dintre principalele contributoare la produsul intern
brut, un ansamblu de sectoare și domenii care se întrep ătrund, adesea considerat un segment
aflat pe trend cresc ător în contextul economiei globale (Wikipedia). Termenul, inventat se pare,
de Chris Smith, secretar de stat pentru cultur ă, media și sport în Marea Britanie(1), apărut și în
Australia la sfâr șitul anilor 1990 (Cunningham, 2006, p. 2) , iar apoi studiat de sociologul
postmodern Anthony Giddens, se refer ă la totalitatea domeniilor creative dintr-o economie
precum: publicitatea (adv ertising), arhitectura (architecture), pie țele de arte și antichități (arts
and antiques markets), me șteșuguri (crafts), designul (design), designul vestimentar (designer
fashion), filmul (film), jocurile video (interactive leisure software), muzica (music), televiziunea și radiodifuziunea (television and radio), artele scenei (performing arts),
publicațiile (publishing), precum și programele pentru calculat or (software). Dintr-o alt ă
perspectiv ă, cea a propriet ății intelectuale, aceste domenii pot fi clasificate în urm ătoarele
categorii: afaceri bazate pe
procese (arhitectur ă, publicitate și PR, servicii de marketing),
afaceri bazate pe produse (film, televiziune, radio, publicarea de c ărți, design vestimentar,
jocuri de calculator) și afaceri în media (ziare, transmisiuni, cinema etc.)(2). Toate aceste
domenii produc „simboluri” sub forma bunurilor și serviciilor culturale.
Afacerile bazate pe proces sunt firme de servicii profesionale care ofer ă la cerere
servicii creative clien ților, precum arhitectura, publicitatea/PR/branding și alte servicii de
marketing, agen țiile de design. Afacerile bazate pe produs creează produse ce pot fi
replicate, protejate de dreptul propriet ății intelectuale, precum filmul, televiziunea și radioul,
teatrul, publicarea de c ărți, designul și designul vestimentar, muzica, jocurile de calculator.
Afacerile în media se bazeaz ă pe distribu ția conținutului, oferind un produs creativ
comunităților sau audien ței cu scopul de a educa, informa și întreține publicul.
O altă clasificare pe trei ramuri este cea apar ținând Frontier Economics Ltd. în Full
Frontier Report din 2006:
– producție (publica ții, televiziune și radio, film și video, software interactiv,
design vestimentar) – materializat ă în produc ția de bunuri tangibile;
– servicii (publicitate, arhitectur ă);
– producție și/sau servicii (întret ăiere între cele dou ă) (software și servicii pentru
calculator, design, muzic ă);
– arte și meșteșuguri (arte și antichități, meșteșuguri, artele scenei) – domenii al
căror scop nu este unul fina nciar în primul rând.
Conform OECD, aceste produse sunt concentrate în special de c ătre microfirme sau
întreprinderi mici și mijlocii. În func ție de tipul domeniului și al activit ății, concentrarea
industrial ă este mai mare în domeniile media și mai mic ă în produse . Totuși, realitatea arat ă
coexisten ța firmelor mari cu cele mici, demonstrând alternan ța între fragmentare și
consolidare datorit ă progresului tehnologic și competi ției crescânde la nivel interna țional.
Fragmentarea apare ca un rezultat al tehnologiei și al competi ției în încercarea sa de a
satisface o varietate infinit ă de nevoi ale consumatorilor; consolidarea este consecin ța
trecerii firmelor mici la economii de scar ă menite s ă obțină o produc ție de mas ă,
standardizat ă. În orice caz, cu cât dimensiunile unei companii sunt mai mari, cu atât este mai
ușoară accesarea surselor financiare.
Conform UK Creative Industries Task Force(3), domeniile creative (sau culturale)
își au originea în creativitatea, aptitudinile și talentul indivizilor care au poten țial de creare
de locuri de munc ă și de bunăstare prin generarea și exploatarea propriet ății intelectuale.
OECD a numit aceste domenii copyright industries.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
149
149 Deși artele și creativitatea au fost mult timp tratate ca fiind unul și același concept,
nu numai operele de art ă sunt rezultatul muncii creative. Creativitatea este prezent ă și în alte
domenii, precum în științe (în special în cercetare-dezvoltare). Atât artele, cât și științele
folosesc acela și mod de gândire și procese creatoare, diferen țele regăsindu-se în motivele
pentru care acestea le utlizeaz ă. De asemenea, modul în care acestea protejeaz ă valoarea lor
economic ă diferă. Așadar, creativitatea este comun ă artelor și științelor; produsele creative
sunt diferite.
Astăzi, termenul de domenii creative este u tilizat într-un sens mult mai larg, fiind
vehiculat în special în contextul Agendei și Strategiei Lisabona; într-o economie a
cunoașterii, importan ța acestor domenii la bun ăstarea și competitivitatea na țională pe termen
mediu și lung este recunoscut ă la scară mai larg ă, iar nevoile speciale ale acestor domenii
sunt reflectate mai bine în dezvoltarea politicilor la nivel na țional, regional și subregional.
Domeniile creative s-au repozi ționat, așezându-se în centru dup ă ce au p ărăsit pozitii
periferice. (Smith, 1997, p. 3)
Așadar, economia creativ ă este parte a economiei bazate pe cunoa ștere. Trecerea c ătre
economia și societatea bazate pe cunoa ștere implic ă dematerializarea major ă a activităților cu
valoare ad ăugată și înlocuirea uniformit ății și omogenit ății producției, consumului și guvernării
de masă cu diversitate creativ ă și descentralizarea responsabilit ății. Creșterea bun ăstării îi
influențează pe oameni în sensul petrecerii unui timp mai îndelungat și alocării eforturilor c ătre
activități nonmateriale, în condi țiile în care accesul la informa ție, materia prim ă principal ă în
această nouă eră, este facil și ieftin datorit ă tehnologiilor informa ționale. Sistemele de transport
și comunicare ce faciliteaz ă specializarea și colaborarea; regulile stabile ale jocului – pentru
piețe sau drepturi – care faciliteaz ă asumarea riscului atât de necesar cre ării de cuno ștințe și
cunoaștere; piețele deschise care încurajeaz ă competitivitatea ducând la inovare și
personalizare; reinventarea modelelor de afaceri – toate acestea sunt elementele-cadru ale
dezvoltării societății și economiei bazate pe cunoa ștere.
Contrar unor p ăreri, conceptul de economie bazat ă pe cunoa ștere nu face neap ărat
referire la tehnologiile de vâ rf sau la tehnologia informa țională. Economia cunoa șterii
utilizează cunoașterea ca pe un motor principal de cre ștere economic ă: cunoașterea este
acumulată, creată, diseminat ă și folosită eficient pentru a spori dezvoltarea economic ă.
Menirea acestei economii este aceea de a încuraja creativitatea nu numai în cadrul
domeniilor creative, ci în cad rul întregii economii, de a încuraja întreaga economie s ă fie
creativă. De exemplu, aplicarea unor noi tehnici în domeniul agriculturii de subzisten ță
poate duce la cre șterea semnificativ ă a rezultatelor, iar utilizarea serviciilor logistice
moderne poate permite sectoarelor tradi ționale ale me șteșugurilor s ă serveasc ă piețe mai
mari decât într-o perioad ă anterioar ă. Așadar, o economie poate face tranzi ția către o
economie bazat ă pe cunoa ștere prin utilizarea consecvent ă și crearea de cunoa ștere într-un
amplu proces de dezvoltare economic ă. Firma de consultan ță McKinsey consider ă că
modalitățile tradiționale de creare de valoare ad ăugată sunt din ce în ce mai pu țin sursă de
avantaj competitiv – este vorba despre activit ățile transforma ționale – extragere de materii
prime și transformarea lor în produse finite și activitățile tranzac ționale – vânzarea cu
amănuntul și transportul(4). În schimb, interactivitatea tacit ă trebuie s ă fie preponderent ă,
luând formele expertizei în rezolvarea problemelor și comunic ării ideilor complexe.
Revenind la explicarea termenului de domenii creative, trebuie s ă adăugăm că
există și termenul de domenii culturale , termen preferat îndeosebi de spa țiul de expresie
francofon pentru a desemna acelea și domenii. Totu și, între cei doi termeni exist ă o relație de
incluziune în sensul c ă termenul de domeniu creativ – care cuprinde în fapt toate domeniile
mai sus men ționate – include semantica termenului de domeniu cultural , care se refer ă mai
precis la cele dintâi domenii enumerate (arhitectura, muzica, filmul, operele radiodifuzate și
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
150
150televizate, literatura, publica țiile etc). Cultura, anterior o sfer ă distinctă a vieții sociale,
devine, a șadar, un element care p ătrunde oriunde în societate, începând de la designul
spațiilor urbane, birourilor, m ijloacelor de transport și comunica ție până la designul
vestimentar, care reflect ă identitatea unei persoane, strategiile corpora țiilor și comerțul
electronic (Flew, 2002, p. 2).
Domeniile creative au început s ă se dezvolte în special datorit ă flexibilității sporite
a producției (precum produc ția de serie mic ă) indusă de tehnologiile informa ționale și
comunica ționale, dar și comportamentului specializat al consumatorilor care doresc s ă
folosească bunuri pentru a- și construi o identitate proprie(5). Aceste dou ă elemente genereaz ă
producție cu înalt ă încărcătură semiotic ă, în contextul digitaliz ării și globaliz ării. În acest
context, trebuie remarcat faptul c ă, dacă marea parte a produc ției industriale tradi ționale
provine din țări precum India și China (6), lumea occidental ă creează majoritatea produselor
ce aparțin domeniilor creative. Singura excep ție o reprezint ă tandemul produselor jocuri
video-Internet, care provine în egal ă măsură de pe cele trei continente: Europa, Asia și
America.
Pe de altă parte, exist ă și noțiunea de turism cultural , care vizeaz ă exploatarea unor
monumente istorice și bunuri culturale muzeale prin diverse mijloace de genul: lucr ărilor,
fotografiilor, filmelor, CD -ROM-urilor, replicilor dup ă bunurile culturale etc. Punctul
comun al acestor domenii creative este acela c ă toate au la baz ă crearea și exploatarea
drepturilor de autor, a produselor de proprietate intelectual ă, de unde statutul de opere , și nu
proprietatea industrial ă așa cum este cazul inven țiilor. Drepturile de proprietate intelectual ă,
împreună cu brevetele, reprezint ă moneda de schimb în era informa țională. De asemenea,
aceste domenii pot oferi servicii creative business-to-business, precum publicitatea. Chris
Smith lua în calcul, de asemenea, leg ăturile economice strânse ale unor domenii precum:
turismul, muzeele și galeriile, patrimoniul și sportul. Economia creativ ă folosește talentul
drept materia sa prim ă – talentul de a avea idei noi și originale și de a transforma aceste idei
în capital economic și în produse (Wikipedia).
Teoria economic ă distinge clar între situa ția propriet ății intelectuale și cea a
proprietății tangibile. Consumul de proprietate tangibil ă creează rivalitate. De exemplu,
odată mâncat de cineva, un m ăr nu mai poate fi mâncat și de altcineva; dac ă o persoan ă
folosește un teren pentru a construi o cas ă în acel loc, acea suprafa ță devine indisponibil ă
pentru ceilal ți (tragedy of commons ). Subiec ții propriet ății intelectuale nu împ ărtășesc
această trăsătură de rivalitate. De exemplu, un num ăr nedefinit de copii poate fi f ăcut după o
carte, fără a interfera cu drepturile de proprietate; nonrivalitatea și nonexcluziunea se
combină pentru a face din acestea bunuri publice susceptible problemei free rider (7). Una
dintre motiva țiile pentru proprietatea intelectual ă rezidă tocmai în efectele stimulatoare
pentru a rezolva sau lupta împotriva problemei free rider. În absența unei dot ări obținute din
drepturile exclusive, nu ar exista un stimulent financia r direct pentru ca noi inven ții sau
lucrări să fie create.
Adesea, fenomenul de free riding duce la sporirea cuno ștințelor și abilităților
celorlalți (beneficiarilor). Din punctul de vedere al produc ătorilor, acest fenomen scurteaz ă
ciclurile tehnologice, precum și viața produselor. A fi primul pe pia ță reprezint ă un avantaj
major, dar persoanele sau firmele i novatoare au un scurt timp la dispozi ție pentru a lansa
noul produs – înainte ca ceilal ți să înceapă deja să îl concureze. P ărerile economi știlor sunt
așadar împățite: unii consider ă că orice constrângere asupra ideilor împiedic ă creativitatea și
încetinește dezvoltarea economic ă; alții consider ă că monopolul este necesar pentru a
răsplăti inovarea și pentru a aloca mai bine resursele.
În această privință, Linus Torvalds, creatorul Linux-ului, nu a pus nicio restric ție
asupra codului care se constituie în principa lele elemente de design ale programului s ău.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
151
151 Nici cei care au creat GNU (sistemul de operare care folose ște Linux) nu au impus astfel de
restricții. Aceștia au cedat acest cod în mod liber din dou ă considerente: întâi de toate, moral
ar fi ca nimeni s ă nu posede codul calculatorului; în al doilea rând, exist ă explicații de ordin
economic și intelectual conform c ărora proprietatea privat ă asupra acestuia frâneaz ă
creșterea. În viziunea lui To rvalds, persoana care vrea s ă posede codul este asemenea celui
care, odat ă ce a inventat presa, vrea s ă aibă proprietate și asupra literelor, astfel încât cei care
vor să le utilizeze pentru a scrie cuvinte sau propozi ții să îi ceară permisiunea.
Cei care pledeaz ă în favoarea open-source-ului au păreri diferite în privin ța a cât
de departe se poate merge cu acesta. Ace știa sunt de acord în privin ța codului, care trebuie
să rămână pentru totdeauna în domeniul public și că acesta poate fi comercializat – multe
companii vând pachete Linux. Richard Stallman, creatorul GNU și liderul Free Software
Foundation, consideră că, în niciun caz, codul nu trebuie pr ivatizat. Acesta a pus bazele unei
Licențe Publice Generale – General Public Licence (GPL) – care func ționează ca o licen ță
de copyright sub Conven ția de la Berna și plaseaz ă programul în domeniul public
întotdeauna. Acesta poart ă denumirea de copyleft , deoarece este opusul lui copyright. În loc
să restrângă modurile în care oamenii pot folosi codul, copyleft facilitează acestă utilizare
(Howkins, 2001, p. 187).
Așa cum spunea Eric von Hippel în cartea sa Democratizing Innovation, această
sintagmă semnific ă abilitatea utilizatorilor de a dezvolta servicii și produse prin inovare
pentru ei în șiși. Utilizatorii inovativi produc, astfel, cee a ce au nevoie ap roximativ când au
nevoie, nemaitrebuind s ă depindă de companii, care joac ă rolul unor agen ți imperfec ți. Mai
mult, utilizatorii individuali nu trebuie s ă dezvolte singuri tot ceea ce necesit ă, pentru c ă pot
beneficia de inov ări dezvoltate de al ții și împărtășite în mod liber.
Însă, așa cum o demonstreaz ă Wikipedia sau free software-ul, exist ă produse
creative lipsite de stimulente financiare dir ecte. Mai mult, multe opere importante au fost
create cu mult înainte ca drepturile de autor s ă fi fost inventate. Se poate spune, îns ă, că
multe inven ții au apărut după ce regimul brevetelor a luat fiin ță. De asemnea, se poate
afirma că multe brevete au fost reglementate pe m ăsură ce influen ța și interesele industriale
au crescut. Statutul propriet ății intelectuale este înc ă disputat de diver și comentatori din
India, China și alte națiuni în dezvoltare. Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt
singurele țări care beneficiaz ă în mod consistent de o balan ță netă de plăți pozitivă din
proprietatea intelectual ă și se numără printre suporterii sistemelor de proprietate intelectual ă.
Oamenii sunt homo creator , dar creativitatea nu conduce întotdeauna la un produs
creativ. Ecua ția creativ ă include numai produsele creative, nu și creativitatea, diferen țiind
între un produs creativ și o tranzac ție. Aceasta sus ține că economia creativ ă (EC) este
echivalent ă cu valoarea produselor creative (PC) multiplicat ă cu numărul tranzac țiilor (T);
așadar, EC=PCxT. Fiecare tranzac ție poate avea dou ă valori complementare: valoarea
intangibilului(8), a propriet ății intelectuale și valoarea platformei fizice. Aceast ă economie
creativă acoperă o gamă largă de ramuri, iar câ știgurile ob ținute ating valori semnificative.
Creativitatea în sine nu poate fi cunatificat ă. Numărul produselor creative poate fi
cuantificat, dar mul țimea acestor produse și confiden țialitatea multor comercian ți pot
îngreuna procesul de analiz ă precisă (Howkins, 2001, pp. xi-xiv).
Termenul de domenii creative a fost ini țial folosit pentru a integra sectoarele în care
inputurile intangibile creative adaug ă valoare economic ă și socială economiei Marii Britanii (9).
Odată adoptat acest cadru de referin ță, reiese clar rolul culturii în dezvoltarea economiei.
Conform Creative Industries Task Force, domeniile creative prezint ă următoarele patru
caracteristici:
– implică activități care își au originea în creativitatea individual ă, abilități și
talent;
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
152
152– au poten țial de creare de bog ăție și joburi, prin generarea și exploatarea
drepturilor de proprietate intelectual ă;
– au inputuri intangibile creative care adaug ă mai mult ă valoare economic ă și
socială decât cea adaugat ă în cadrul unui proces de fabrica ție tradițional;
– cuprind și unesc domeniile culturale tradi ționale (precum artele scenei) cu
domeniile culturale și comunicarea infointensiv ă ale noii economii (10, 11).
În tabelul de mai jos sunt descrise prin cipalele tipuri de valoare pe care le con ține
un produs creativ sau o oper ă de artă în cazul domeniilor creative sau culturale. Trebuie
menționat că formele de oper ă de artă nu mai sunt limitate doar la produsele tradi ționale, ci
se pot reg ăsi și printre produsele software sau jocurile de calculator, de exemplu.
Tabelul 1
Valoarea expresiv ă a domeniilor creative
Valoarea estetic ă – valoarea care reflect ă frumusețea, armonia și forma, precum și alte caracteristici estetice.
Valoarea spiritual ă – poate fi atât secular ă, cât și religioasă – căutarea de sensuri spirituale împ ărtășite de toți
oamenii. Beneficiile ce deriv ă din valoarea spiritual ă includ înțelegerea, intui ția și conștiința.
Valoarea social ă – un aspect important al operelor de art ă este capacitatea acestora de a crea rela ții între
oameni care altfel ar fi separa ți. Ilumineaz ă societatea în care tr ăim și creează contextul în care rela țiile și
identitățile pot prospera.
Valoarea istoric ă – în parte, importan ța produselor artistice este aceea c ă oferă un instantaneu unic al
condițiilor de la momentul cre ării și oferă, în schimb, claritate și sensul continuit ății cu prezentul.
Valoarea simbolic ă – obiectele expresive sunt depozitare de în țelesuri. Valoarea simbolic ă a unei opere va
consta în în țelesul transmis de c ătre operă și valoarea sa pentru consumator.
Valoarea autenticit ății – aceasta subliniaz ă faptul că opera de art ă este reală, originală și unică.
Sursa: The Work Foundation, Staying Ahead: the Economic Performance of the UK’s Creative
Industries , DCMS, iunie 2007; Chapter 4, p. 97 (Prof. David Throsby).
Raportul Work Foundation , prezidat de Departamentul pentru Cultur ă, Media și
Sport (DCMS) , bazat pe cele 13 sectoare de domenii creative, sugereaz ă că există opt
elemente de succes pentru economia creativ ă, pe care orice politic ă viitoare trebuie s ă le ia
în calcul. Acestea includ, conform raportului IPA welcomes report on economic vitality of
Britain’s creative industries din 28 iunie 2007:
– cererea – consumatorii experimenteaz ă produsele creative prin cererea
manifestat ă;
– diversitatea crescând ă. Diversitatea trebuie s ă răspundă unor cerin țe de ordin:
etnic, de gen, de vârst ă și religie, precum și unor cerin țe de ordin cognitiv,
generând competi ție. Scott Page detaliaz ă această dimensiune cognitiv ă în: a.
Cogniția unor perspective diferite – moduri de reprezentare a lumii; b.
Interpretări diferite – moduri de categorizare a perspectivelor; c. Diversitate
euristică – moduri de a genera solu ții problemelor; d. Diversitatea modelelor
predictive – moduri de a infera cauze și efecte (12).
– un câmp de joc relativ uniform. Competi ția este absolut primordial ă pentru
procesul creativ, pentru c ă diferențiază între ideile bune și cele rele, selecteaz ă
noile tehnologii și promoveaz ă productivitatea. Aceasta poate fi creativ ă, dar și
distructiv ă, atunci când ritmul inov ării este atât de accelerat, încât produsele deja
existente devin deja învechite înainte de a se culege toate beneficiile scontate.
Rivalitatea dus ă la extrem poate spori nesiguran ța, descurajând investi țiile pe
termen lung în inovare;
– educație și abilități pentru a asigura echilibrul și oferta pe masur ă;
– network-uri pentru a spori capacitatea. Trebuie men ționat că, din ce în ce mai
mult, profesioni știi din domeniile creative lucreaz ă și în alte domenii. De
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
153
153 exemplu, în Marea Britanie, 100% din profesioni știi domeniului art ă și antichități
lucrează în domeniu, în timp ce numai 40% din profesioni știi în design lucreaz ă
în companii de profil. Acest lucru demonstreaz ă importan ța pe care o cap ătă
aceste domenii și în companii tradi ționale sau apar ținând altui profil.
Caracteristici nonpre ț capătă mai mult ă importan ță pentru firme, precum design-
ul. Pe de alt ă parte, o firm ă nu poate reu și pe piață singură fără a mobiliza resurse
externe, precum: asumarea riscului la comun, accesul la noi pie țe și tehnologii,
diminuarea timpului dintre momentul elabor ării unui produs și momentul în care
acesta ajunge pe pia ță, punerea în comun a competen țelor complementare,
protejarea drepturilor de proprietate intelectual ă și utilizarea cunoa șterii externe.
Nu în ultimul rând, re țelele pot func ționa dacă există comunicare, încredere și
angajament;
– ajutorul sectorului public și investiții – domeniile creative nu trebuie v ăzute în
primul rând ca obiective de finan țare prin subven ții și granturi, ci mai degrab ă ca
destinații de investi ție;
– un regim clar definit și consolidat pentru drepturile de proprietate intelectual ă, în
special în condi țiile în care transferul de docum ente a devenit un proces facil și
free-riding-ul este o amenin țare pentru domeniile creative. De altfel, procesul de
free-riding este un cost al economiei creative;
– construcția unei capacit ăți de business mult mai mare.
Într-un raport din 24 octombrie 2007, DCMS vorbe ște despre posibilitatea definirii
domeniilor creative dintr-o alt ă perspectiv ă. Așadar, acest departament propune urm ătoarea
defalcare a domeniilor creative în raport cu locul activit ăților în supply chain :
• Stratul 1 – reprezint ă în mod poten țial cele mai creative activit ăți care se afl ă în
topul fiec ărui supply chain. Acestea includ activit ăți precum compozi ția în
industria muzical ă, programarea în industria jocurilor pe calculator, scrierea
pentru domeniul publica țiilor. Acest strat a fost considerat punct de plecare în
definirea domeniilor creative în Marea Britanie;
• Stratul 2 – reprezint ă acele activit ăți care sprijin ă în mod direct stratul 1 din
supply chain, incluzând, spre exemplu, activit ăți precum castingul în domeniul
artelor scenei, publicarea în domeniul publica țiilor, activit ăți legate de
calculatoare pentru industria software-ului și a jocurilor pe calculator. Aceste
activități transform ă activitatea creativ ă în produse ce pot fi comercializate;
• Stratul 3 – se îndepărtează cu încă un nivel de stratul 1, incluzând acele activit ăți
care sprijin ă primele dou ă straturi descrise deja. Acesta include activit ăți precum
manufactura de hardware, care sprijin ă în mod direct procesul creativ – de
exemplu, produc ția camerelor de televiziune sau a oric ărui alt element hardware
utilizat în mod direct pentru crearea pr ogramelor de televiziune. De asemenea,
poate include și faza urm ătoare a procesului de produc ție, de exemplu legarea
cărților în domeniul publica țiilor și reproducerea softwareului pentru industria
softwareului și a jocurilor pentru calculator;
• Stratul 4 – sprijin ă activitățile incluse în straturile anterior numite. În general,
acesta include, de exemplu, manufactura și vânzarea angro a materiilor prime –
precum tonerul în industria publica țiilor – și manufactura hardware-ului utilizat
în consum în cadrul produselor domeniilo r creative, precum televizoarele pentru
industria televiziunii;
• Stratul 5 – reprezint ă activitățile cel mai pu țin creative din cadrul domeniilor
creative. În marea majoritate a cazurilor, acesta se refer ă la vânzările retail a
DVD playerelor pentru industria muzical ă și a consolelor pentru industria
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
154
154jocurilor pentru calculator. Figura de mai jos este reprezentarea grafic ă a tuturor
acestor activit ăți.
În acest context, se men ționează că activitățile stratului 1 fac absolut obiectul
definiției domeniilor creative, îns ă nu se pot trasa linii clare pentru a defalca aceste activit ăți
în totalitate. Mai mult, se sugereaz ă că de la stratul 3 în jos este mai pu țin probabil ca
activitățile să fie considerate ca apar ținând domeniilor creative.
Sursa: Frontier Economics, Creative Industry Perfo rmance, A Statistica l Analysis for the
DCMS, 24 octombrie 2007.
Figura 1 Reprezentarea grafic ă a activităților dintr-un supply chain creativ
Conform raportului Staying Ahead: the Economic Performance of the UK’s
Creative Industries , se recunosc din ce în ce mai mult leg ăturile dintre creative core (miezul
creativ), creative industries beyond (domeniile creative de dincolo de miezul creativ) și
creativity in the wider economy (creativitatea în economia în întregimea sa). Miezul creativ
poate fi conceptualizat drept produc ția de valoare expresiv ă creativă pură (pure creative
expressive value). De asemenea, raportul prezint ă o clasificare a acestora ce poate fi descris ă
într-o înlănțuire de rela ții de incluziune, dup ă cum urmeaz ă:
Sursă: The Work Foundation, Staying Ahead: the Economic Performance of the UK’s Creative
Industries , DCMS, iunie 2007.
Figura 2 Structura economiei creative Restul economiei Domenii și
activități creativeDomenii culturale Domenii creative
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
155
155 În cadrul aceastei clasific ări, domeniile creative din centru reprezint ă domeniile
înalt creative, ale c ăror produse creative comerciale sunt eligibile pentru protec ție a
drepturilor de proprietate intelectual ă(13). Apoi urmeaz ă domeniile culturale, ce reunesc
activități de produc ție în mas ă pentru produsele creative. De asemenea, aceste produse
trebuie protejate prin drepturi de proprietate intelectual ă. Al treilea strat reprezint ă utilizarea
acestor produse ce exprim ă creativitatea, utilizare esen țială pentru performan ța acestor
sectoare. Cât despre restul economiei, acesta exploateaz ă și beneficiaz ă de produsele
creative prin sectoarele de manufactur ă și servicii.
În raportul din 24 octombrie 2007, se analizeaz ă domeniile creative din punctul de
vedere al cre ării de spillovers (beneficii neremunerate) – externalit ăți externe firmei, dar
interne pie ței. Autorii DCMS consider ă următoarele trei tipuri de posibile externalit ăți sau
spillovers:
– externalit ăți de cunoa ștere (knowledge spillovers) , care se traduc prin noile idei
de care beneficiaz ă alte firme, f ără ca firma surs ă să fie recompensat ă. De
exemplu, acestea pot fi generate de antreprenorii care activeaz ă în domeniul
designului vestimentar, care arat ă de cele mai multe ori cum se poate face
trecerea de la idee la o afacere de succes și încurajeaz ă alte persoane s ă urmeze
același drum, înfiin țându-și propriile firme;
– externalit ăți de produs (product spillovers) , generate de noile produse folosite în
beneficiul altor firme, f ără ca firma produc ătoare să fie recompensat ă. Pornind de
la exemplul de mai sus, apar ținând domeniului design ve stimentar, acestea sunt
create de firmele ale c ăror idei cu poten țial și ușor de înțeles sunt adaptate și de
alte firme;
– externalit ăți de rețea (network spillovers) , constând în beneficiile generate numai
în situațiile în care firmele se grupeaz ă.
Raportul dezv ăluie că cea mai interesant ă concluzie este aceea c ă numeroase
domenii creative au capacitatea de a gene ra cel de-al treilea tip de externalit ăți, network
spillovers, atrăgând alte firme și alți lucrători. De exemplu, locul unde activeaz ă anumite
firme apar ținând artelor scenei vor înfrumuse ța locul respectiv pentru a face mai atractiv
mediul înconjur ător; mai apoi, acest loc va atrage multe persoane și firme. De asemenea,
spillover-urile sunt elemente care sunt generate fie în cadrul unei pie țe – intra-market
spillovers , fie între pie țe – inter-market spillovers(14). Pentru cel din urm ă tip de externalitate,
înlănțuirea este urm ătoarea:
Ideea nou ă (cunoaștere) Æ Scrierea ideii (cunoa ștere codificat ă)
Æ Înglobarea ideii în produse prototip (cunoa ștere codificat ă)
ÆExistența în min țile persoanelor care au lucrat la proiectul
respectiv (cunoa ștere tacită/sticky knowledge sau tacit knowledge ,
așa cum o numea von Hippel).
Inter-market knowledge spillovers se pot crea de la care angaja ții părăsesc un
domeniu în favoarea altuia (transfer de cunoa ștere tacită) sau de la angaja ții firmelor din alte
sectoare care afl ă despre aceste idei în jurnale sau articole (transferul cunoa șterii codificate).
În acest caz, se poate vorbi despre job mobility spillovers , atunci când profesioni știi aduc
beneficii altor sectoare din economie la schimbarea locului de munc ă. Un alt tip de beneficiu
neremunerat este acela al cererii ( demand spillover ) – firmele ce ac ționează în domeniile
creative genereaz ă astfel de beneficii pentru produse complementare apar ținând altor
domenii. Consecin țele pozitive ale externalit ăților sunt atât pentru firmele beneficiare, care
își pot mări profiturile cât și pentru consumatori.
Conform lui Richard Caves, domeniile creative au anumite elemente comune:
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
156
156– cererea pentru produse creative este nesigur ă, deoarece produsele sunt
experimentale, iar cump ărătorii nu au informa ții disponibile a priori (15); de
asemenea, satisfac ția obținută este subiectiv ă și intangibil ă. Cosumatorii au
devenit mai boga ți și mai bine educa ți, dezvoltându- și gustul pentru produse
individualizate, iar consumul experiment al de produse individualizate poate fi
explicat în mare parte de pre țurile în sc ădere și de cererea inelastic ă pentru
produsele de baz ă dintr-o gospod ărie. Pe măsura creșterii veniturilor, o mai mare
proporție a fost alocat ă achiziționării bunurilor și serviciilor sofisticate și
individualizate. Cererea pentru aceste produse prezint ă mai degrab ă o utilitate
maginală crescătoare, spre deosebire de bunurile tradi ționale, ce prezint ă o
utilitate marginal ă descrescătoare, satura ție exprimat ă prin cea de-a doua lege a
lui Gossen. Pe lâng ă individualizarea produselor, s-a accelerat și ritmul de
îmbunătățire a calității acestora (16).
– devin viabile din punct de vedere economic datorit ă unor domenii precum
contabilitatea și marketingul(17). Totuși, există și proiecte care e șuează, iar
costurile nu mai pot fi recuperate ( sunk costs ). În alte cazuri, accentul pus pe
calitate poate duce la o escaladare a costurilor tocmai pentru ca un anumit produs
să se diferen țieze net de altele ( cost escalation ).
– natura colectiv ă a produc ției creative, nevoia de a dezvolta și menține echipe
creative cu diverse abilit ăți;
– varietatea imens ă a produselor creative. Domeniile creative sunt într-o continu ă
anticipare și formare a pie ței;
– abilități diferențiate vertical (18);
– nevoia de a coordona diverse activit ăți creative într-un orizont de timp scurt sau
finit;
– caracterul durabil al multor produse culturale și capacitatea produc ătorilor de a se
bucura de beneficii o perioad ă îndelungat ă după „producție”.
Riscul și incertitudinea generate în cad rul domeniilor creative duc la organizarea
industrial ă a acestora prin diverse activit ăți și constituirea unor bresle și asociații,
reglement ări legale de protec ție a produc ătorilor creativi, preg ătirea de personal auxiliar
precum intermediarii, galeri știi, agenții și finanțarea de c ătre stat a unor domenii. Se
consideră, însă, că organizarea și centralizarea excesiv ă a proceselor decizionale pot aduce
prejudicii creativit ății (19).
Totuși, firmele activând în domeniile creative sunt și rămân de cele mai multe ori de
mici dimensiuni pentru c ă nu își pot însu și această organizare industrial ă și nu pot dep ăși
faza de start-up. Adesea, întreprinderile mici și mijlocii se confrunt ă cu probleme de genul
educației în management, accesul insuficient la informa ții, rețele slab dezvoltate. Alteori,
natura îns ăși a acestor firme face ca acestea s ă opereze optim la dimensiuni mici, pe
piețe-nișă – de exemplu, în industria designului vestimentar. Pe aceste tipuri de pia ță,
produsele sunt personalizate, iar produc ția în masă, indusă de o companie mare, nu ar putea
satisface cerin țele pieței. Produsele cu costuri mai mici în acest domeniu, de exemplu cu
provenien ța China, vor r ăspunde altor segmente ale pie ței; adesea clientela nu dore ște ca
aceste produse s ă fie disponibile în cantit ăți mari. De aceea, organizarea poate s ă nu fie
precum cea din economia tradi țională, ci mai degrab ă practicile de lucru se pot axa pe
proiecte individuale sau angajare pe te rmen scurt. De unde flexibilitatea sporit ă a acestor
domenii, în ciuda lipsei de satisfac ție resimțită din pricina instabilit ății și a programului
neregulat.
Aceste aspecte se reg ăsesc sub denumirea de organisation knowledge spillovers.
Acestea, împreun ă cu innovation knowledge spillovers și entrepreneurial knowledge
spillovers formează knowledge spillovers.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
157
157 În plus, domeniile creative nu se pot dezvolta f ără existența unui cadru complex
care să îi ofere toate premisele succesului. Acest cad ru poate fi reprezentat de patru elemente
generale, în componen ța cărora pot exista numeroase articole (Brisbane’s Creative
Industries, 2003:, p. 9):
– infrastructur ă (obiecte fizice precum: cl ădiri, studiouri, birouri, dispozitive
tehnice, telecomunica ții, echipament de produc ție etc.);
– legături (canale de distribu ție etc.);
– inputuri (abilit ăți umane precum: proprietate intelectual ă, abilități conceptuale și
de planificare – preproduc ție – și abilități tehnice);
– piețe.
Există două explicații pentru faptul c ă marea parte a firmelor din domeniul creativ
sunt firme mici ( entrepreneurial knowledge spillovers ): fie rata de creare a acestor firme
(antreprenoriatul) este mai mare decât în alte sectoare ale economiei, fie aceste firme mici întâmpină probleme în a se dezvolta mai departe de acest stadiu de start-up (20). În schimb,
domeniile creative pot avea externalit ăți pozitive prin diseminarea inova ției în întreaga
economie (
innovation knowledge spillovers ). De asemnea, în cadrul acestor beneficii
neremunerate se poate vorbi despre experiential knowledge spillovers (experien ța trăită de
client în rela ția cu organiza ția) și interdisciplinary knowledge spillovers (lucru
interdisciplinar cu firme din economie).
Externalit ățile de produs pot fi de dou ă tipuri: complementare și diferențiate
(complementary product spillovers și differentiated product spillovers ). Cele complementare
pot duce la cre șterea cererii pentru produse în alte domenii. Cele diferen țiate se refer ă la
faptul că firme exterioare domeniilor creative pot adapta un produs al domeniilor creative
pentru a-și putea cre ște vânzările în propria industrie.
Împreună, externalit ățile pozitive de cunoa ștere și de rețea pot fi surprinse astfel:
market expanding spillovers – se pot crea sau extinde pie țe pentru produse complementare și
market making spillovers – produsele noi și creative pot crea noi pie țe pentru produse.
În cele din urm ă, în privin ța externalit ăților de re țea, acestea pot fi împ ărțite în
externalit ăți-aglomer ări și externalit ăți cluster ( agglomeration spillovers și cluster
spillovers ). Cele dintâi reprezint ă beneficii pe care alte firme le vor avea atunci când decid
să se amplaseze în apropierea grupului de firm e din domeniul creativ. Cele de-al doilea gen
sunt rezultatul firmelor aflate în apropiere care interac ționează în mod regulat, îns ă informal.
Aceste interac țiuni duc la apari ția unor avantaje pentru toate firmele din cluster. Este foarte
puțin probabil ca firmele din domeniile creative s ă interacționeze cu firme din restul
economiei, deoarece ele interac ționează pe baza unor interese comune, partajate – de
exemplu clientel ă comună sau tehnologie. Clusterele se formeaz ă, așadar, în cadrul unui
același supply chain sau dac ă operează într-o aceea și industrie.
Economia creativ ă îmbină creativitatea cu spiritul comercial și cercetarea.
Dezvoltarea domeniilor creative este legat ă în mod direct de dinamica noii economii, care
devine informa țională, globală și în rețea (Castells, 2000, pp. 5-24). Aceasta se bazeaz ă pe
cunoaștere în sensul propriet ății intelectuale și contribuie la bun ăstarea unei na țiuni. Dac ă
înainte domeniile culturale nu erau surse consistente de venituri și de creștere economic ă, în
ultimele decenii acestea au dus la revigorar ea multor regiuni din Europa, acolo unde
domeniile tradi ționale disp ăruseră și lăsaseră în urmă un peisaj dezolant cu o societate aflat ă
în colaps. Este cazul conglomeratului urban Newcastle-Gateshead din Marea Britanie, fost ă
regiune minier ă, care în momentul de fa ță înflorește datorită dezvoltării domeniilor creative,
iar exemple se pot oferi din mai multe zone geografice în acest sens. S-a demonstrat astfel c ă
aceste domenii creative au un rol major în orice societate, prin incluziunea social ă,
regenerarea urban ă și motivarea personal ă pe care le genereaz ă. Acum dou ă sute de ani, se
considera c ă arta și cultura, de și aveau merite intrinseci, nu constituiau decât activit ăți
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
158
158neproductive. Gateshead și Glasgow au plasat domeniile creative și activitățile culturale în
centrul strategiilor lor de dezvoltare.
Sondajul efectuat în cadrul studiului Americans for the Arts arat ă că orașul
Portsmouth, Virginia, cu o popula ție de sub 50.000 de locuitori, este comparabil din punct
de vedere economic cu ora șele de peste 100.000 de locuitori tocmai datorit ă ponderii pe care
o reprezint ă organizațiile culturale și de artă. În plus, s-a constatat c ă persoanele nerezidente
cheltuiesc în medie aproximativ 31 de dol ari SUA la fiecare eveniment cultural, în
comparație cu 20 USD cheltui ți de persoanele rezidente. Existen ța ofertei de astfel de
manifestări culturale face din acest ora ș o destina ție turistic ă. Este de men ționat faptul ca
66% din cei care iau parte la evenimente cultu rale sunt persoane nerezidente. Concluzia
studiului este c ă, din ce în ce mai mult, comunit ățile recunosc domeniile creative, ceea ce,
istoric vorbind, nu s-a întâmplat la scar ă largă. Renașterea unui ora ș sau a unei regiuni,
întocmai ca și în cazul prezentat în paragraful anterior, poate avea loc datorit ă artelor și
revitalizării culturale. Totu și, conform Pre ședintelui Art-Speak, Ru ss Grazier Jr., exist ă și o
condiționare invers ă: într-o economie puternic ă, în care comunitatea investe ște masiv,
organizațiile culturale înfloresc. La rândul lor, aceste organiza ții culturale creeaz ă bunăstare,
transform ă orașul într-o destina ție și creează și alte oportunit ăți de afaceri.
Autori precum John Howkins au estimat c ă, la nivelul anului 2000, economia
creativă deținea circa 7% din economia mondial ă. Cifre similare au fost ob ținute de c ătre
experți ai Băncii Mondiale, care au f ăcut evalu ări independente pentru aceea și perioadă.
Economia creativ ă se află pe trend cresc ător înregistrând în medie o rat ă de creștere de 5 %
pe plan mondial, cu valori sensibil mai mari pentru SUA (14%) și Regatul Unit al Marii
Britanii (12%).
Raportul DCMS al Marii Britanii din data de 24 octombrie 2007 relev ă faptul că în
anul 2004 domeniile creative reprezentau 7,3% din valoarea ad ăugată brută a regatului,
evoluând cu o rat ă de 5% din 1997 pân ă în anul 2004, spre deosebire de restul domeniilor
economice, a c ăror rată medie de cre ștere a fost de 3%. Îns ă, același raport eviden țiază
faptul că, pentru anumite domenii, cre șterea poate fi mai accentuat ă. Astfel, domeniul cu
evoluția cea mai rapid ă a fost acela al softwareului și al jocurilor de calculator. Rata acestui
domeniu a fost de 9% în medie (în compara ție cu media domeniilor creative, de 5%), iar
contribuția la valoarea ad ăugată brută a fost de 36%.
Note
(1) Termenul a fost vehiculat pentru prima dat ă în 1997, îns ă contextual nu s-a dorit a fi unul
de promovare a domeniilor creative. Mai degrab ă guvernul britanic a dorit s ă realizeze un
rebranding al acestor domenii în Marea Britanie. (2) Acest ă listă aparține UK Creative Industries Task Force. Aceasta este orientativ ă și nu
are caracter obligatoriu pentru toate economiile lumii. De exemplu clasificarea domeniilor
creative în Australia este urm ătoarea: 1. Patrimoniu (Heritage), 2. Arte (Arts), 3. Sport și
recreație fizică (Sport and Physical Recreation), 4. Alte domenii culturale și de recreere
(Other Culture and Leisure). Aceste patru diviziuni sunt apoi detaliate în grupuri, iar apoi în
clase.
(3) UK Creative Industries Task Force,1997 citat în Brisbane’s Creative Industries 2003, QUT Australia. (4) European Labour Force Survey în The Work Foundation,
Staying Ahead: the Economic
Performance of the UK’s Creative Industries , DCMS, iunie 2007, Chapter 3.
(5) Scott Lash și John Urry au numit acest fenomen “semiotisation of consumption”, iar
Mike Featherstone “aestheticisation of everyday life” în Flew, Terry, Beyond ad hocery:
Defining Creative Industries prezentat ă la Cultural Sites, Cultural Theory, Cultural Policy ,
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
159
159 The Second International Conference on Cultural Policy Research, Te Papa, Wellington,
New Zealand, 23-26 ianuarie 2002, p. 2.
(6) În China se vorbe ște tot mai des despre tranzi ția de la „Made in China” la „Created in China”.
“Made in China” se refer ă la produsele realizate în companiile multina ționale localizate în China.
Asupra acestor produse, chinezii nu de țin drepturile de proprietate intelectual ă. „Created in China”
se referă la produsele efectiv inventate în China, precum brandurile na ționale care și-au dezvoltat
propriile produse. Trecerea de la „Made in China” la „Created in China” reprezint ă unul dintre
obiectivele cele mai importante ale celui de-al 11-lea plan cincinal. De și China a facut primii pa și
către inovarea independent ă, tranziția nu s-a încheiat.
(7) Free riding este acea situa ție în care alte persoane beneficiaz ă de ideile unei persoane
fără a plăti pentru acestea.
(8) Economia creativ ă este supus ă legii randamentelor cresc ătoare, spre deosebire de economia
ricardiană, supusă randamentelor descresc ătoare. Economia creativ ă implică necesaruri de capital și
echipamente mult mai reduse; costurile tranzac ționale sunt mai sc ăzute.
(9) În prezent, investi țiile în intangibile dep ășesc investi țiile în active tangibile în Marea
Britanie.
(10) Un aspect interesant care diferen țiază cele două tipuri de domenii culturale este acela c ă
abordarea tradi țională a culturii și a artelor reclam ă sprijin public în condi țiile existen ței unui
eșec al pieței, o alocare ineficient ă a resurselor. La cel ălalt pol se afl ă domeniile culturale
bine dezvoltate precum televiziun ea, care sunt supuse unei legisla ții specifice tot datorit ă
unor considerente de e șec al pieței. Însă, atenția nu trebuie îndreptat ă spre alocarea optim ă a
resurselor, ci spre identificarea surs elor de inovare, spre schimbare.
(11) Noua economie, conform raportului OECD din anul 2000 A NewEconomy? The
Changing Role of Innovation and Information Technology in Growth , este asocierea dintre
creștere sustenabil ă, non-infla ționistă, investiții masive în TIC și restructurarea economiei.
(12) European Labour Force Survey în The Work Foundation, Staying Ahead: the Economic
Performance of the UK’s Creative Industries , DCMS, iunie 2007, Chapter 5
(13) Drepturile de pr oprietate intelectual ă și-au facut loc și în lumea digital ă, prin
intermediul unor sisteme precum DRM (Digital Rights Management); acest sistem permite
producătorilor să instaureze restric ții de utilizare pe materialul cu drepturi de autor.
(14) Distinc ția a fost prima dat ă făcută în 1996, de A.B. Jaffe, în Economic analysis of
research spillovers implications fo r the advanced technology program.
(15) După Michael Darby și Edi Karni, acestea poart ă denumirea de „credence goods”, ale c ăror
caracteristici nu pot fi perfect identificate nici dup ă consum. Louis Levy-Garboua și Claude
Montmarquette sugereaz ă faptul că pe piețele culturale, consumatorii nu sunt con știenți de adevăratele
lor gusturi. Mai mult, acestea se formeaz ă printr-un proces nesistematic continuu de înv ățăre, prin
experiențe repetate, proces ce poate fi infinit tocmai datorit ă diversității ofertei. Oferta domeniilor
creative, pe de alt ă parte, nu se bazeaz ă întotdeauna pe o baz ă științifică sau tehnic ă bine pusă la punct;
dimpotrivă, procesul de creare și învățare devine intuitiv, iterativ și bazat pe încerc ări (trial and error)
și nu analitic și explicit.
(16) Modul de migrare de la satisfacerea nevoilor de baz ă la cele elevate a fost explicat atât
de Abraham Maslow, prin escal adarea piramidei nevoilor pe m ăsură ce nevoile de baz ă sunt
satisfăcute, trecându-se la nevoi estetice și de autoîmplinire, cât și de Ronald Inglehart, care
considera c ă transformarea se datoreaz ă creșterii siguran ței și prosperit ății economiei de
după război, caracterizat ă prin dorin ța de a participa și de autoexprimare. Consumul devine
o formă de expresie de sine, de exercitare a individualit ății, în cadrul careia expresia
artistică, creativă și culturală sunt esen țiale. Sociologul Giddens consider ă că indivizii î și
exprimă identitatea prin alegerile pe care le fac. Cadrul alegerii este guvernat mai nou de
termenul scurt și lipsa unor constrângeri, conform Oxford University-Avner Offer.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
160
160(17) În direct ă legatură și interferen ță cu rețelele sociale se afl ă practicile emergente din
domeniile creative media precum: jurnalism, publicitate, comunicare marketing și relații
publice. Astfel de practici sunt menite s ă permită și să faciliteze adaptarea domeniilor
creative și, implicit, a claselor creative la noul mediu global, caracterizat printr-o cultur ă
media participativ ă în care cultura autentic ă coexistă cu așa-numita subcultur ă internet
(Deuze, Mark, Convergence culture in the creative industries , în International Journal of
Cultural Studies, . 2007, 10, pp. 243-263).
(18) Conform lui Richard Caves, ”A list/B list”.
(19) European Labour Force Survey în The Work Foundation, Staying Ahead: the Economic
Performance of the UK’s Creative Industries , DCMS, iunie 2007, Chapter 5, p. 142.
(20) Churn of firms – rata de intrare și ieșire de pe pia ță a firmelor
Bibliografie
Brisbane’s Creative Industries 2003, QUT Australia
Boulden, G., (2002) Thinking Creatively, Essential Managers, Dorling Kindersley Ltd., Londra
Castells, M., Materials for an Exploratory Theory of the Network Society , British Journal of
Sociology , vol. 51, no. 1, 2000
Caves, R. (2000), Creative Industries , Harvard University Press, Cambridge, Mass.
Creative Industries Task Force, 1998 http://www.culture.gov.uk/creativ e/creative_industries.html
Cunningham, Stuart, Rising Tide of Innovation ,
http://www.cci.edu.au/downloads/Ris ing%20tide%20of%20innovation.pdf
Deuze, Mark, Convergence culture in the creativ e industries, în International Journal of
Cultural Studies; 10, (2007), pp. 243-263
Flew, Terry, Beyond ad hocery: De fining Creative Industries prezentat ă la Cultural Sites,
Cultural Theory, Cultural Policy, The Second International Conference on Cultural Policy
Research, Te Papa, Wellington, New Zealand, 23-26 ianuarie 2002
Frontier Economics Ltd., Comparative analysis of the UK’s creative industries, Report to
DCMS , august 2006
Giddens, A., (1998). The Third Way. Polity Press, Cambridge, 1998 în Neil, Linda,
Britspace? The Cool Britannia Effect and the Emergence of the Creative Quarter ,
http://journal.media-cultu re.org.au/0205/britspace.php
Goot, M., Survey shows arts a vital contributor to Portsmouth's economy , 1 iunie 2007,
www.artspeak.org
Howkins, J., (2001) The Creative Economy. How People Make Money from Ideas , London
Allen Lane, The Penguin Press, Londra
IPA welcomes report on economic vitality of Britain’s creative industries , 28 iunie 2007,
http://www.creativematch.co.uk/
Secretary of State’s Foreword, Chris Smith MP , Secretary of State for Culture, Media and
Sport, United Kingdom Ministerial Creative Industries Strategy Group, http://www.culture.gov.uk/NR/rdonl yres/338EFCBC-F706-4191-A1A4-
CCB7EFF7EDAE/0/foreword.pdf
The Work Foundation,
Staying Ahead: the Economic Performance of the UK’s Creative
Industries , DCMS, iunie 2007
UK Creative Industries Promotion and Export Group,
http://www.tradepartners.gov.uk/crea tive/profile/index/overview.shtml
www.wikipedia.com
http://www.culturenortheast.org/index2.php ?option=com_content&do_pdf=1&id=91
http://journal.media-cultu re.org.au/0205/britspace.php
www.AFTA.org
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
161
161 INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA
EUROPEAN Ă: BIROCRA ȚIE CLASIC Ă
SAU GUVERNAN ȚĂ MULTINIVEL?
Marian NEGOI ȚĂ
Lector universitar doctor
Universitatea din California-Davis
Rezumat . Pe durata procesului de negociere, țările candidate s-au a șteptat ca
Uniunea European ă să propună modele precise de transformare pe care s ă le poată urma.
În cazul multor capitole de negociere – ca de exemplu m ăsuri privind reglementarea
competiției sau a mediului – aceste a șteptări s-au dovedit întemeiate . În alte cazuri, îns ă,
acquis –ul comunitar nu a specificat un m odel clar. Acesta a fost cazul reglement ărilor
privind structurile administrative. În efect, pe durata procesului de accedere la Uniunea
European ă, două modele diferite de schimbare administrativ ă au fost propuse. Pe de o
parte, Uniunea European ă s-a străduit să impună legiferarea unui model al birocra ției
clasice de tip weberian. Pe de alt ă parte, așa cum stidiul de fa ță demonstreaz ă, Uniunea
European ă a contribuit în mod indirect la stabilirea unui alt model care poate fi descris ca
unul al „guvernan ței multinivel”. Acest articol voi descrie și analiza modelul de guvernan ță
multinivel. Scopul principal al articolului este s ă arate că existența a două modele de
transformare administrativ ă nu a fost o pur ă coinciden ță, reflectând procese care au loc în
interiorul Uniunii Europene.
Cuvinte-cheie : modelul european al integr ării; guvernan ță regional ă; analiza
intervenției guvernamentale; administra ția publică; economie și sociologie.
Coduri REL: 20C; 5G; 13C
Introducere
Componenta administrativ ă a procesului de aderare la Uniunea European ă a
beneficiat de relativ mai pu țină atenție în compara ție cu alte capitole de aderare (cele
economice, spre exemplu). Cu toate acestea, integrarea administrativ ă constituie una dintre
cele mai importante procese ale ader ării deoarece succesul celor mai multe politici publice
depinde de felul cum administra ția publică își face datoria. Aproape prin defini ție, orice
politică publică – fie ea de natur ă socială, economic ă sau cultural ă – necesit ă intervenția
statului. Pe lâng ă aceasta, aprtenen ța la UE confer ă accesul statelor membre la a șa-numitele
fonduri structurale. În consecin ță, capacitatea de a ob ține și cheltui în mod eficient aceste
fonduri devine extrem de important ă. Așadar, din mai multe puncte de vedere, felul în care
administra ția de stat este organizat ă este de o importan ță crucială.
Încă de la bun început, organismele europene au realizat c ă reforma sistemului de
stat post-communist avea s ă fie un factor cheie pentru succesul procesului de aderare. Cu
toate acestea, sarcina de a reforma acest sistem nu s-a dovedit a fi u șoară. Politica oficial ă a
UE în aceast ă privință a fost de a transforma statul post-comunist într-o birocra ție
independent ă și apolitică, caracterizat ă prin separarea dintre administra ție și politică, criterii
meritocratice de recrutare și promovare și un grad ridicat de profesionalizare (Evans, 1995,
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
162
162Hood, 1995). Cu toate acestea, pân ă în momentul de fa ță rezultatele acestei politici a UE
sunt nesatisf ăcătoare, în special în privin ța depolitiz ării (Meyer-Sahling, 2004). Majoritatea
birocrațiilor din estul Europei au opus rezisten ță la adresa acestei politici a UE, continuând
tradiții adânc înr ădăcinate caracterizate prin politizare și corupție.
Dificultățile întâmpinate de strategia oficial ă a UE nu au însemnat, totu și, că UE nu
a exercitat influen țe pozitive asupra administra țiilor publice din Europa de Est. Aceste
influențe au fost puternice și semnificative. Cu toate acestea, a șa cum studiul de fa ță va
arăta, schimb ările pe care integrarea în UE le-a exercita t asupra aparatului de stat au fost în
mare măsură indirecte și au depins într-o mare m ăsură de nivelul de implicare al UE. Dac ă
analizăm domeniile în care UE a avut o implicare direct ă asupra administra ției, modelul
implicit de reform ă a administra ției a diferit destul de radical de politica oficial ă a UE. În loc
de un model al birocra ției clasice, ceea ce a rezultat a fost un model caracterizabil ca
„guvernan ță multinivel”. Acest nou tip de structur ă administrativ ă se bazeaz ă pe trei
elemente. Un prim element îl constituie încercar ea de a face serviciile publice mai eficiente
prin încorporarea unor principii importa te din managementul economic. O a doua
component ă a noului sistem este descentralizarea func țiilor administrative la nivelul
județelor și localităților. A treia caracteristic ă a modelului a constituit-o încercarea de a
remedia fragmentarea produs ă de descentralizare prin apari ția unor standarde de
reglementare a calit ății serviciilor.
În urma unei analize atente, acest apar ent paradox poate fi explicat. Uniunea
European ă este aproape prin defini ție caracterizat ă de către modelul administrativ
multinivel. Din cauza capacit ății sale limitate de a exercita control direct asupra statelor
membre, UE nu are posibilitatea de a aplica politici și trebuie s ă recurgă la mecanisme
intermediare de control (Moran, 2002). Cu toate c ă obiectivul UE a fost s ă transforme
aparatele administrative ale țărilor candidate în birocra ții depolitizate și meritocratice,
interacțiunea cu organismele UE este de natur ă să genereze schimb ări care nu corespund
acestui model. Spre exemplu, accesul la fondurile structurale oferite de UE oblig ă țările
candidate s ă inițieze procese de descentralizare și regionalizare. Principiul subsidiarit ății
favorizat de c ătre multe state membre ale UE, conform c ăruia comunit ățile locale trebuie s ă
fie cele mai importante organisme ale administra ției, este de asemenea de natur ă să producă
descentralizare teritorial ă.
Studiul de fa ță va examina un sector al politicilor publice – protec ția copilului – în
cazul căruia influen țele exercitate de UE au fost semnificative și profunde. Examinarea
traiectoriei acestui sector ne ofer ă indicii importante asupra roluli real jucat de UE în
schimbarea administra ției publice române ști.
Studiu de caz: protec ția copilului
Primii ani postrevolu ționari
Ca și alte țări din fostul bloc comunist, sistemul românesc de protec ție a copilului a
manifestat o tendin ță puternică de institu ționalizare. Peste 90% din copiii afla ți în îngrijirea
statului se aflau în institu ții. Autorit ățile au condus o politic ă sistematic ă de promovare a
instituționalizării, încurajând familiile în dificultate s ă-și trimită copiii în institu ții pe durate
nelimitate. Adop țiile și asistenții maternali au fost sistematic descurajate (Zamfir, 1997).
Reforma sistemului de protec ție a copilului a avut dou ă componente principale.
Prima component ă a fost dezinstitu ționalizarea și plasarea copiilor într-un mediu familial,
fie prin integrarea copiilor în propriile lor familii, fie prin metode alternative cum ar fi
asistenții maternali sau case de tip familial. Celalt ă component ă majoră a reformei a fost
restructurarea sistemului administra tiv urmând principiile descentraliz ării și selecției
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
163
163 competitive de servicii, urmate de un proces de reglementare bazat pe standarde de calitate
și licențiere.
La scurt timp dup ă revoluție, mediile interna ționale și române ști au descoperit
situația dezastruoas ă din institu țiile române ști de protec ție a copilului. Imagini cu copii
bolnavi și supuși unor rele tratamente au f ăcut înconjurul lumii și au provocat o reac ție
internațională de propor ții. Multe organiza ții nonguvernamentale și câteva organiza ții
internaționale importante (în special UNICEF) s-au implicat în încercarea de a remedia
această situație (Zamfir, 1997). Pân ă în 1994, nu mai pu țin de 400 ONG-uri erau în eviden ța
guvernului, dar num ărulu lor era probabil mult mai mare dat fiind c ă multe organiza ții nu
contactau autorit ățile (Roth, 1999).
Prima schimbare institu țională majoră în domeniul protec ției copilului s-a produs în
1993 odat ă cu formarea Comitetului Na țional de Protec ție a Copilului (CNPC). Aceast ă
structură de stat a fost ini țiată, cel puțin în parte, la insisten țele Comisiei Europene. La
sugestia Comisiei, CNPC a fost creat ca un organism interministerial cu responsabilit ăți în
coordonarea asisten ței umanitare și reformelor institu ționale, de și accentul a c ăzut din ce în
ce mai mult pe al doilea aspect. CNPC era subordonat direct prim-ministrului și nu avea un
buget separat, dar avea acces la un fond special pentru reform ă.
Majoritatea reprezentan ților societ ății civile și ai institu țiilor interna ționale își
doreau un proces rapid de dezinstitu ționalizare. CNPC nu a putut îns ă îndeplini aceste
dorințe deoarece activitatea sa a fost îngreunat ă de dificult ăți interne și externe. Pe plan
intern, CNPC a întâmpinat dificult ăți în a lua decizii deoarece diversele ministere din
componen ța sa își schimbau foarte des reprezentan ții, afectând astfel continuitatea
ședințelor. În plan extern, rela ția CNPC cu alte ministere era tensionat ă. Cu toate c ă
trimiteau reprezentan ți la ședințele CNPC, ministerele care aveau responsabilit ăți în
domeniul protec ției copilului – ministerele s ănătatății, muncii și educației – se sim țeau
amenințate de c ătre CNPC, temându-se c ă acest organism inten ționează să le preia
responsabilit ățile din domeniu.
Reforma din 1997
La scurt timp dup ă debutul negocierilor de aderare, UE a amplificat presiunile
vizând reforma sistemului de protec ție a copilului. De data aceasta, presiunile s-au dovedit
mult mai eficiente deoarece Comisia European ă putea dispune sanc țiuni severe în cazul
nerespect ării recomand ărilor sale. În ianurie 1997, Departamentul Pentru Protec ția Copilului
(DPC), o nou ă structură centrală, avea să înlocuiasc ă vechiul CNPC.
Noul departament înceta s ă fie o structur ă interministerial ă, așa cum fusese CNPC.
DPC a fost gândit de la bun înce put ca o entitate de sine st ătătoare având propriii angaja ți. În
iunie 1997, noul lider al DPC a propus guvernului dou ă ordonanțe de urgen ță – numărul 25
și 26 – care au fost aprobate (Guvernul, 1997). Aceste dou ă ordonanțe au reconfigurat
fundamental structura sistemului de protec ție socială a copiilor în dificultate. Prin Ordonan ța
26, toate intitu țiile de protec ție a copilului aflate în jurisdic ția ministerelor muncii, s ănătății
și educației au fost trecute în subordinea noilor constituite Departamente Jude țene Pentru
Protecția Copilului (DJPC). Noile departamente jude țene erau gândite ca organe executive
locale direct subordonate consiliilor jude țene. DJPC au fost îns ărcinate cu administrarea
instituțiilor existente la acea dat ă, precum și inițierea reformei constând în dezinstitu-
ționalizare și crearea de servicii alternative.
Unul din aspectele cele mai semnificative ale reformei ini țiate în 1997 a fost
caracterul puternic descentralizat al structurii de stat formate la acea dat ă. În loc de o
structură cu un centru puternic și filiale jude țene subordonate, DJPC-urile s-au format ca
entități independente, controla te direct numai de c ătre Consiliile Jude țene. Rela ția dintre
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
164
164DJPC-uri și DPC – agen ția central ă de la Bucure ști – nu era de direct ă subordonare, ci de
coordonare. În consecin ță, marea noutate a reformei din 1997 era faptul c ă, pentru prima
oară în istoria post-revolu ționară a României, un întreg sector al statului român era
reorganizat dup ă principiile guvernan ței multinivel.
Perioada 1997-2000
În ciuda num ărului mic de angaja ți, Departamentul Pentru Protec ția Copilului avea
aliați puternici și mulți simpatizan ți în rândul reprezentan ților societ ății civile. Mul ți
reprezentan ți ONG și experți în politicile de protec ție a copilului consid erau noua conducere
ca fiind dinamic ă, energică și plină de idei, și au răspuns pozitiv chem ării acesteia de a ajuta
procesul reformei. Vreme de mai bine de doi ani, mul ți reprezentan ți ai ONG-urilor și alți
experți au lucrat la sediul DPC f ără a fi angaja ți ai institu ției. De asemenea, Comisia
European ă a reacționat foarte pozitiv reformele din 1997.(i)
Cu toate acestea, Ordonan ța nr. 26 avea o deficien ță majoră. Descentralizarea
fiscală pe care a ini țiat-o era complet neconcordant ă cu sistemul românesc al finan țelor
publice. La acea dat ă, sistemul bugetar românesc conferea o preponderen ță aproape absolut ă
bugetului central în compara ție cu bugetele locale. Ordonan ța nr. 26 a transferat
responsabilitatea finan țării costisitorului sistem de protec ție a copilului dinspre zona central ă
a executivului – finan țată direct de la buget – c ătre comunit ățile locale, ale c ăror bugete erau
subdimensionate. În scurt timp, autorit ățile județene au început s ă se sufoce sub povara noii
responsabilit ăți. În 1999, chiar și fondurile destinate cheltuie lilor absolut necesare – cum ar
fi alimentele și încălzirea – au început s ă se evapore. Situa ția a devenit atât de problematic ă
încât Mugur Is ărescu, prim-ministrul din acea vreme, a cerut ajutorul Comisiei Europene.
Comisia European ă a acceptat cererea român ă pentru sprijin, dar sprijinul pe care
l-a oferit a însemnat un pas înapoi pentru reform ă. Executivul european a redirec ționat ceea
ar fi trebuit s ă constituie un grant PHARE destinat reformei institu ționale, reetichetând
aceste fonduri ca “ajutor umanitar de urgen ță”. În faza urm ătoare, organismele europene au
lansat o investiga ție pentru a analiza situa ția din institu ții. Aceast ă inspecție a cuprins 120 de
centre și rezultatele ei au fost descurajante: alimenta ția nu corespundea standardelor
guvernamentale, condi țiile din centre au fost considerate nesatisf ăcătoare, iar nivelul de
pregătire al personalului a fost evaluat ca redus (OMAS, 1999)ii. Oficialii UE din România
au reacționat negativ la aflarea cestor ve ști. Șeful Delega ției Comisiei Europene la Bucure ști
declara c ă UE nu privea cu ochi buni acordarea de sprijin financiar f ără rezultate
semnificative (Vlascea nu, 1999). La conferin ța UE de la Helsinki ținută în acela și an,
oficialii UE au anun țat autoritățile române c ă cererea României de a accede la UE nu va fi
considerat ă până când problema copiilor abandona ți nu va fi atacat ă în mod serios (Dickens,
Groza, 2004). De asemenea, raportul anual de evaluare al Comisiei Europene anun ța tăios că
România era în pericol de a nu îndep lini criteriile politice de aderare dac ă criza din protec ția
copilului nu era rezolvat ă (Commission, 1999).
Consolidarea guvernan ței multinivel (2000-2005)
După 1999, ritmul schimb ării sistemului de protec ție a copilului s-a accelerat
simțitor. Ca reac ție la criza fiscal ă din 1999, din ce în ce mai multe fonduri au început s ă fie
alocate pentru reforma sistemului, iar agen ția central ă (redenumit ă între timp Autoritatea
Națională pentru Protec ția Drepturilor Copilului) a c ăpătat o pozi ție mai puternic ă în relația
cu autorit ățile județene. Aceast ă poziție mai puternic ă s-a datorat rolului decisiv pe care
Autoritatea a început s ă-l joace în finan țarea reformei, atât ca furnizor direct de fonduri, cât
și ca intermediar în ob ținerea fondurilor europene.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
165
165 Prin comasarea celor dou ă surse de finan țare, bugetul agen ției a crescut
spectaculos. Dac ă în 1997 bugetul DPC era de aproximativ 7.6 milioane de euro, în 2001
crescuse de 10 ori, atingând suna de 72 milioane de euro. În 2005, acela și buget devenise de
șapte ori mai mare, atingând aproape 400 milioane de euro. În aceste condi ții, ANPDC a
început din 2001 s ă ofere așa-numitele Programe de Interes Na țional (PIN) care ofereau bani
pentru reforma institu țională în urma unor concursuri de proiecte. În esen ță, PIN-urile aveau
la bază același mecanism ca și sistemul de finan țare prin PHARE. Având la dispozi ție aceste
fonduri considerabile, multe jude țe au putut s ă îndeplineasc ă obiective importante.
Perioada de dup ă 2000 a înregistrat o alt ă tendință important ă: crearea și
implementarea standardelor de calitate. Începând din 2000, o suit ă de ordine elaborate de
către ANPDC au început s ă reglementeze întreaga gam ă se servicii oferite în domeniul
protecției copilului. Pân ă în 2005, 22 de ordine fuseser ă aprobate pentru tot atâtea tipuri de
servicii. Sfâr șitului anului 2005 a confirmat cre șterea rolului de reglementare al Autorit ății
prin activitatea de licen țiere. Începând din toamna lui 2005, to ți ofertanții de servicii în
protecția copilului trebuie s ă obțină o licență de funcționare din partea Autorit ății, indiferent
de statutul – public sau privat – al acestor ofertan ți.
Rezultatele reformei din protec ția copilului
Cercurile oficiale consider ă reforma din domeniul protec ției copilului un succes
indiscutabil. În raportul anual din 2005, Comisia European ă a descris situa ția protecției
copilului în termeni laudativi:
„Progresul din domeniul protec ției copilului a fost considerat de c ătre Grupul
Independent de Exper ți în Dreptul Familiei din țările membre UE drept satisf ăcător din
perspectiva celor mai bune practici ale țărilor membre” (Commission, 2005, p. 17).
Din punctul de vedere al dezinstitu ționalizării și a apariției formelor de protec ție
alternative, datele aflate la dispozi ție par să sprijine evaluarea oficial ă a UE. Dac ă în 1989
aproape 90% din copii abandona ți se aflau în centre reziden țiale mari de tip comunist, în
2005 aceast ă proporție era de numai 40%, restul de 60% fiind plasa ți în familii sau servicii
alternative (ANPDC, 2005). La sfâr șitul anului 2003, din 691 centre reziden țiale, numai 259
erau încă instituții de tip vechi (IMAS, 2004, p. 47).
Scăderea num ărului de copii institu ționalizați a fost acompaniat ă de o cre ștere
semnificativ ă a plasamentului familial sau cvas ifamilial. Tabelul de mai jos ofer ă o descriere
amănunțită a acestui proces:
Proporția tipurilor de institu ționalizare
Tabelul 1
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
Numărul de copii afla ți în
centre publice de plasament 79% 77% 69% 53% 61% 52% 44% 38% 33% 33%
Numărul de copii afla ți în
centre private de plasament 0% 0% 0% 6% 4% 5% 6% 7% 7% 7%
Numărul de copii
protejați de familie/rude 21% 23% 30% 36% 29% 33% 37% 39% 41% 41%
Numărul de copii
protejați prin asisten ți
maternali 0% 0% 1% 5% 6% 10% 13% 16% 19% 19%
Sursa: Proporții calculate de c ătre autor din datele oferite în ANPDC,, 2005.
Este important de observat c ă în 1996, în ciuda unor eforturi sus ținute, propor ția
copiilor institu ționalizați era încă aproape 80%, o propor ție nu foarte diferit ă de aceea din
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
166
1661989. Descre șterea marcat ă a acestei propor ții după 1996 înt ărește impresia c ă reforma
inițiată în 1997 a fost un succes. Un alt succes, f ără îndoială, este cre șterea propor ției
copiilor proteja ți prin institu ția asistentului maternal, deoarece asisten ții maternali sunt
considera ți angajați ai Direc țiilor Jude țene, sunt pl ătiți de către aceste direc ții și beneficiaz ă
de programe adecvate de instruire. Cea mai mare parte a asisten ților maternali profesioni ști
au fost angaja ți după 2000, atunci când sprijinul financ iar acordat reformei a devenit
semnificativ.
Cu toate acestea, o privire mai atent ă dezvăluie câteva probleme care nu apar în
documentele oficiale. A șa cum tabelul de mai sus indic ă, aproape 40% din copiii sco și din
instituții au fost „reintegra ți” în propria lor familie sau încredin țați unor rude. Dac ă familiile
cărora li se încredin țează copii din institu ții –majoritatea acestora fiind s ărace – nu primesc
un sprijin adecvat, famiile s ărace vor continua s ă își plaseze copiii în centre reziden țiale. Din
nefericire, datele aflate la dispozi ție arată că nivelul de suport material acordat acestor
familii este destul de sc ăzut. Într-un studiu realizat cu familii ai c ăror copii fuseser ă
reintegrați (IMAS 2004), numai un sfert din aceste familii au declarat c ă au beneficiat de
servicii de consiliere, în timp ce jum ătate din e șantion a declarat c ă nu au primit niciun fel
de suport material. În plus, multe familii au declarat c ă reintegrarea copiilor se produsese
fără ca familiile s ă fie înștiințate în prealabil. În cazul încredin țării către rude, situa ția părea
să fie ceva mai bun ă, 80% din e șantion declarând c ă au primit sprijin material.
Un alt efect negativ al reformei din protec ția copilului a fost tendin ța de a genera
inegalități între jude țe. Modelul competitiv de ob ținere a finan țărilor pentru reform ă impus
de către UE a tins s ă ignore diferen țele dintre regiuni și județe și a creat la rândul lui tensiuni
structurale. A șa cum am men ționat anterior, aloca țiile normale de la bugetul de stat acoper ă
numai cheltuielile zilnice ale centrelor reziden țiale. În consecin ță, reforma institu țională –
dezinstitu ționalizarea și crearea serviciilor alternative – au fost s-a realizat integral din
fonduri suplimentare acordate comp etitiv, prin concurs. În competi ția dintre jude țe, multe
dintre ele au fost dezavantajate. Dou ă au fost sursele principale ale acestui dezavantaj:
capacitatea tehnic ă de a obține granturi și diferențele regionale de dezvoltare economic ă.
Astfel, pentru a câ știga concursuri de proiecte, Direc țiile Județene pentru Protec ția
Copilului trebuiau s ă avanseze schi țe competitive de proiecte. Aceast ă calitate, îns ă, a depins
de numărul și calitatea speciali știlor avuți la dispozi ție. Județele posedând mari concentr ări
de speciali ști, în special jude țele care beneficiaz ă de prezen ța unor centre universitare, au
avut un avantaj considerabil și au câștigat mai multe proiecte. Diferen țele dintre jude țele
care au beneficiat de valuri succesive de finan țare european ă și celelalte jude țe sunt
remarcabile. Pe de alt ă parte, Diec țiile Județene aflate în zone cu grad mai ridicat de
dezvoltare economic ă au beneficiat de mai muilte fonduri deoarece bugetele locale au fost
mai mari, pentru c ă donațiile venind din partea sectorului de afaceri au fost mai bogate, dar
și datorită faptului c ă cele mai multe ONG-uri sunt plasate în aceste zone. Disparit ățile
dintre zonele mai d ezvoltate din vestul țării – spre exemplu Timi șoara – și zonele sudice mai
sărace sunt destul de pronun țate.
Deși arhitecții reformei din protec ția copilului nu au perceput aceste inegalit ăți ca
pe un fenomen îngrijor ător, pe m ăsură ce implementarea reformei a avansat, inegalit ățile
regionale au devenit un domeniu de preocupare pentru Uniunea European ă. În raportul de
țară din 2001, Comisia European ă a pus discrepan țele dintre jude țe pe seama absen ței
standardelor și a ineficien ței inspecțiilor locale conduse de c ătre ANPDC (Commission,
2002, p. 30). În acela și document, Comisia recomanda distribuirea pe plan larg a celor mai
bune practici din protec ția copilului ca solu ție împotriva disparit ăților regionale.
(Commission, 2003, p. 23).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
167
167 Concluzie: integrarea în UE și reforma statului
În urma datelor prezentate în acest studiu, prima concluzie este c ă Uniunea
Europană a fost unul dintre cei mai importan ți factori în reforma sistemului de protec ție a
copilului. UE a exercitat influen țe puternice prin intermediul presiunilor politice și al
finanțărilor. Cu toate acestea, rezultatul reformei în plan adminisrativ a diferit semnificativ
de politica oficial ă a UE. În loc de birocra ție de tip clasic weberian, rezultatul reformei a fost
un aparat administrativ de tip multinivel. Cum se poate explica aceast ă discepan ță?
Motivul principal datorit ă căruia Uniunea European ă tinde să impună în practic ă
acest tip de structur ă administrativ ă devine clar atunci când îi analiz ăm structura intern ă. Din
moment ce statele membre continu ă să își implementeze propriile politici la nivel na țional,
Uniunea European ă a funcționat încă de la început ca o structur ă de reglementare indirect ă.
Mai mult, ideologia predominant ă în rândul cercurilor de c onducere ale UE pune accentul pe
regionalism, descentralizare și guvernan ță multinivel. Nu este deloc surprinz ător deci c ă în
procesul ader ării aceste principii, și nu cele ale birocra ției clasice, devin cele care provoac ă
cu adevar ărat schimbarea structurilor administrative.
Această concluzie este confirmat ă și de alte studii ale ader ării fostelor țări socialiste
la UE. De exemplu, în cazul principiilor regionaliz ării și descentraliz ării, este cunoscut c ă
UE a cerut în mod expres Bulgariei, Cehiei și Slovaciei s ă stabileasc ă structuri
administrative descentralizate și regionalizate pentru a putea avea acces la fondurile
structurale (Brusis, 2002). Deoarece aquis communitaire stipuleaz ă că fondurile structurale
trebuie alocate regional folosind schema de clasificare NUTS (Ferry, 2003), toate țările
candidate au fost supuse presiunii de a crea regiuni administrative la nivel subna țional.
Note:
1 În raportul anual din 1998, Comisia considera c ă în 1997 „S-a înregistrat o schimbare
pozitivă în politica guvernului privitoare la protec ția copilului, precum și o nouă determinare
de a proteja aceast ă secțiune vulnerabil ă a societății” (European Commission, 1998, p. 10)
2 Studiu citat în Dickens și Groza, 2004
Bibliografie:
ANPDC. 2005. "Charts." http://www.copii.ro/grafice_ian.doc
Brusis, Martin. 2002. "Between EU Requirements, Competitive Politics, and National
Traditions: Re–creating Regions in the Ac cession Countries of Central and Eastern
Europe." Governance 15:4, 2002, pp. 531-559
Commission, European. 1998. "Regular Report from the Commission on Romania's
progress towards accession." European Commission http://europa.eu.int/comm/enlarg ement/romania/key_documents.htm
—. 1999. "Regular Report from the Commissi on on Romania's progress towards accession."
European Commission
—. 2002. "Regular Report from the Commissi on on Romania's progress towards accession."
European Commission
—. 2003. "Regular Report from the Commissi on on Romania's progress towards accession."
European Commission
—. 2005. "Regular Report from the Commissi on on Romania's progress towards accession."
European Commission
Dickens, J. and Groza V.. "Empowerment in di fficulty: A critical appraisal of international
intervention in child welfare in Romania., „ International Social Work 47:4, 2004.
469-487.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
168
168Evans, P. (1995). Embedded Autonomy: States and Industrial Transformation , Princeton,:
Princeton University Press
Ferry, M. "The EU and Recent Regional Reform in Poland", Europe-Asia Studies 55:5,
2003. pp. 1097-1116
Guvernul României 1997, "Ordonanta de urgen ță nr. 25.," Monitorul Oficial , 1997: 120
Hood, Ch. "The “New Public Management ” in the 1980s: Variations on a Theme."
Accounting, Organizations and Society 20:2/3, 1995, pp. 93-109
IMAS, 2004. "Child Care System Reform in Ro mania," IMAS – Institute of Marketing and
Polls
Meyer-Sahling, J. H. "Civil service reform in post-communist Europe: The bumpy road to
depoliticisation." West European Politics 27:1, 2004., pp. 71-103
Moran, M., "Understanding the Regulatory State," British Journal of Political Science 32:2,
(2002), pp. 391-413
OMAS, 1999. "Ad Hoc Report on the Situatio n of Child Protection in Romania."
Operational Monitoring and Assessment Services
Roth, Maria. "Intersection of Tradition and Need of Change in Romanian Child Protection
System." Higher Education Support Program, 1999, Open Society Institute
Vlasceanu, Oana. "Romania a fost luata la bani marunti", Evenimentul Zilei , 19 September
1999
Zamfir, Elena, 1997. "Social Services for Child ren at Risk: the Impact on the Quality of
Life," Social Indicators Research 42:1, 1997, pp. 41-76
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
169
169 CERCET ĂRI EXPLORATORII
PRIVIND INTERNA ȚIONALIZAREA
AFACERILOR ECONOMICE
PRIN OPERA ȚIUNILE DE FRANCHISING
Denisa FUGARU
Asistent universitar doctorand
Camelia MARIN
Preparator universitar
Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Pite ști
Rezumat. Astăzi, franciza este modalitatea de a face afaceri cu cea mai rapid ă
creștere din lume. Mai mult de 600.000 de afaceri în franciz ă sunt răspândite pe continentul
american, generând vânz ări mari de un trilion de dolari. Peste 40% din vânz ările din
comerțul cu amănuntul de produse și servicii al SUA sunt realizate de francize. La fiecare
12 minute o nou ă franciză se deschide undeva în SUA.
Cu certitudine, franciza este povestea de succes a acestui deceniu. România este reprezentat ă
de un numar de 171 re țele de franciz ă, originea m ărcilor provenind din 21 de țări, iar cifra
de afaceri la sfâr șitul lui 2005 a fost de 800.000.000 euro, fiind repartizat ă inegal pe
sectoare de activitate, interesant fiind faptul c ă, deși rețelele din industrie de țin doar 3,5%
din totalul re țelelor, acestea contribuie cu 43,6% la cifra de afaceri ob ținută în sistem de
franciză.
Prin urmare, francizarea poate ar trebui s ă fie o aventur ă de succes atât pentru
francizați, cât și pentru francizori, pentru cei care sunt condu și de etică, de pasiune, viziune
și inovație, pentru cei care doresc s ă francizeze sau s ă dezvolte re țeaua de francize.
Cuvinte cheie : franciz ă, cercetări exploratorii, afaceri interna ționale, corela ții,
modelare .
Coduri REL: 14A
„Dacă putem ști unde suntem și ceva despre cum am ajuns aici, am putea vedea
către ce tindem și dacă rezultatele care se afl ă în drumul nostru nu sunt acceptabile, s ă facem
schimbarea oportun ă”- Abraham Lincoln..
Lumea în care tr ăim este o lume a interdependen țelor. Activitatea la nivel
microconomic este condi ționată de fenomene și procese ce au loc la nivel mondoeconomic.
Marile firme nu mai pot fi profitabile dac ă se rezum ă la exportul bunurilor produse în
propria țară, ele trebuie s ă investeasc ă peste grani țe, acolo unde beneficiaz ă de cele mai
bune condi ții. De aceea, cunoa șterea diferitelor medii economice interna ționale, a
principalelor tendin țe ale cererii de pe pia ța mondial ă, a dimensiunilor economiei mondiale
și a fluxurilor de investi ții și natura lor în comer țul interna țional reprezint ă condiția de sine
qua non a succesului în afaceri. (Barry J.- Globalisations and interdependence in the
international political economy, London,1995).
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
170
170Astăzi, franciza este modalitatea de a face afaceri cu cea mai rapid ă creștere din
lume. Mai mult de 600.000 de afaceri în franciz ă sunt raspândite pe continentul american,
generând vânz ări mari de un trilion de dolari. Peste 40% din vânz ările din comer țul cu
amănuntul de produse și servicii a SUA sunt realizate de francize. La fiecare 12 minute o
noua franciz ă se deschide undeva în SUA. Cu certit udine, franciza este povestea de succes a
acestui deceniu. (w.w.w franchise. org-IMO-Franchising Group.com ).
Cifrele actualizate arat ă urmatoarea situa ție :
1. SUA * 800.000 UNIT ĂȚI FRANCIZATE
2. CANADA * 30.000 UNIT ĂȚI FRANCIZATE
3. JAPONIA *290.000 UNIT ĂȚI FRANCIZATE
4. AUSTRALIA *50.OOO UNIT ĂȚI FRANCIZATE
5. NOUA ZEELAND Ă * 14.000 UNIT ĂȚI FRANCIZATE
6. EUROPA *300.000 UNIT ĂȚI FRANCIZATE
Sursa: Franchise World, 2006
Franchise Europe a comasat o list ă obținută de la peste 5.000 francize ce opereaz ă
pe continent având o cifr ă de afaceri estimat ă la 200 miliarde dolari SUA. Aceste cifre arat ă
că potențialul european este mult mai mare având în vedere c ă numai în Japonia sunt
290.000 unit ăți francizate (ANFR, 2006).
Astăzi, un manager de succes nu poate fi acela care se cantoneaz ă într-un anumit
climat microeconomic, nefiind în stare „s ă vadă pădurea din cauza copacilor”. Orice țară,
oricât de bogat ă ar fi ea, nu se poate izola de restul lumii și să-și rezolve singur ă problemele
cu care se confrunt ă, refuzând s ă ia în calcul contextul interna țional (David F. – Les
echanges commerciauw dans la nouvelle economi e mondiale, Press Universitaires, Paris,
1994).
Astfel, globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil care se desfa șoară cu o
viteză amețitoare, cuprinzând în sfera sa cvasitotalita tea statelor lumii, o realitate probabil
ireversibil ă și orice țară care-și pregatește temeinic viitorul se vede nevoit ă să interfereze cu ea.
Dimensiunea economic ă a globaliz ării are, f ără niciun dubiu, o foare mare
importanță, ea fiind una din cauzele și forța motrice pentru procesele de globalizare din toate
domeniile de activitate, a devenit un termen la mod ă, folosit de ceva timp în dezbaterile
politice, publicistice, științifice, în mod infla ționist și care este privit pe de o parte, ca o
“amenințare” și pe de cealalt ă parte, ca o „oportunitate” (Dumitrescu S.- Economie
mondială, Editura Independen ța Economic ă,Pitești,2003).
Exemple în ceea ce prive ște dimensiunile globaliz ării pot fi extrase f ără probleme
din presa de zi cu zi, dimensiunea economic ă aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc.
Creșterea enorm ă a comerțului integrat la nivel transna țional, competi ția la nivel local între
state și regiuni, sfâr șitul economiilor na ționale sunt doar câteva exemple privind
dimensiunea economic ă a globalizarii.
O verigă în cadrul acestei dimensiuni economice a procesului de globalizare o
reprezintă operațiunile de franchis ă.
Cu o vechime de aproape 150 ani, aceast ă modalitate de lansare în afaceri a cuprins
intreaga planet ă. Sistemul combin ă eforturile unui om de afaceri independent, care
contribuie din punct de vedere financiar cu o parte din economiile sale, cu motiva țiile
omului care este st ăpânul propriei sale activit ăți, dar care beneficiaz ă de experien ța unui
partener puternic, a c ărui protec ție o prime ște contra unor procente din profitul realizat.
(Rudnick Levis- Investigheaz ă înainte de a investi, Editura Asocia ția Interna țională de
Franchising, Washinton ,1986).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
171
171 Istoricește sistemul dateaz ă din evul mediu, când Biserica Catolic ă a
instituționalizat categoria colectorilor de taxe și și-a cunoscut dezvoltarea și diversificarea în
SUA, americanii fiind cei care au definit „franchising” noua form ă de distribu ție plecând de
la cuvântul „franc” de origine francez ă: autorizație, licență.
Succesul și mai ales profitabilitatea sistemului din prima jum ătate de secol au f ăcut
ca începand din 1960 s ă apară un numar mare de diletan ți și aventurieri, au ap ărut anumite
sisteme de îmbog ățire rapidă. Încrederea în sistem a fost zdruncinat ă, în special în SUA, dar
după 30 de ani de c ăutari, reglement ări și organiz ări, franciza și-a continuat drumul
spectaculos ca mijloc de distribu ție în domeniul alimenta ției publice, închirierilor de
automobile, a hotelurilor, inte rmedierilor imobiliare, confec țiilor etc. (French Franchise
Federation, Paris,1999).
Asociația Francez ă de Normalizare define ște franciza ca fiind „o metod ă de
colaborare între o întreprindere francizoare, pe de o parte, și una sau mai multe întreprinderi
beneficiare, pe de alt ă parte. Franciza implic ă în prealabil, pentru întreprinderea francizoare,
deținerea în proprietate a uneia sau mai multor semne de atragere a clientelei, precum și
deținerea unui know- how transmisibil c ătre întreprinderile beneficiare ”.
Companiile interna ționale agreeaz ă mai degrab ă franciza datorit ă dificultății
gestionării unui astfel de sistem de business de la distan ță, crearea unei re țele de loca ții cu
costuri reduse. Odat ă oferită o franciz ă, compania respectiv ă scapă de grija contract ării de
spații, de stresul clien ților sau a altor cheltuieli de operare, atragerea în sfera sa de influen ță
capitalurilor franciza ților săi, creșterea investi țiilor și a profitului.
Brandurile interna ționale care ofer ă francize se gândesc și la expansiunea
produselor și a serviciilor lor, cu posibilitatea p ăstrării costului distribu ției. Alte atuuri ar fi
economisirea bugetelor pentru publicita te, suportate în parte de francizat ă sau experien ța
locală a franciza ților la fel de important ă și chiar definitorie.
Indiferent de nuan țările prezentate se pot desprinde unele elemente comune și
anume faptul c ă sistemul de franchising presupune existen ța unei persoane fizice sau
juridice, numit ă franchisor, care a pus la punct un anumit proces de produc ție sau o anumit ă
metodă de realizare a unor afaceri cu bu nuri sau servicii; franchisorul porne ște în căutarea
unor întreprinz ători independen ți, dornici și capabili da a-i promova procesele sau metoda,
sens în care le acord ă dreptul și licența necesar ă producției sau comercializ ării bunurilor și
serviciilor respective; acest tip de afacere se deosebe ște de o simpl ă concesiune prin faptul
că între franchisor și franchiser se realizeaz ă o colaborare permanent ă fără de care nu ar
funcționa sistemul, chiar dac ă aceștia reprezint ă entități juridice diferite dar egale în
drepturi; franchisorul transfer ă experien ța sa franchiserului, îl instruie ște, îi pune la
dispoziție cu bun ă-credință sistemul de know-how, incl usiv modelele de publicitate și
reclamă, rețelele de aprovizionare și de distribuire, îl asist ă oriunde este necesar pentru
asigurarea succesului.
Franciza a devenit în scurt timp un fenome n bine cunoscut în Romania. Viteza de
dezvotare și gradul de p ătrundere în multe sectoare ale economiei impun franciza în topul
subiectelor de cercetare de interes academic și de afaceri. Fenomenul analizat este mult mai
complex deoarece poporul român în general este purt ătorul unor concep ții despre sine total
defavorabile: lipsa de respect individual și colectiv (Heintz, 2005).
În acest context, solu ția cea mai potrivit ă pentru armonizarea unor interese
divergente a reprezentat-o franciza, termen ca re înainte de 1989 era asociat cu orânduirea
capitalistă exploatatoare și inechitabil ă. Din acest motiv însu și conceptual de franciz ă a avut
nevoie de popularizare în rândul consumator ilor. În prezent, franciza a devenit garan ția
calității în cump ărăturile românilor, fenomen cercetat în multe alte țări. (Dant, Wortzel,
2005).
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
172
172Din acest moment, pentru dezvoltarea re țelelor de franciz ă, Romania a intrat în
rândul pie țelor emergente, atât dup ă nivelul de dezvoltare economic ă, cât și după creșterea
economic ă și fenomenele de pia ță. Cea mai utilizat ă metodă de pătrundere pe pia ță este
master franciza. (Welsh Alon, Falbe, 2006).
În dezvoltarea re țelelor de franciz ă, cazul României nu pare a fi unul atipic. Dac ă
W. Metzger este considerat a fi primul francizat în comer țul cu automobile, ob ținând în
1898 dreptul de a vinde automobile cu abur produse de General Motors și în România 73 de
ani mai târziu primul contract comercial con ținând elementele proprii sistemului de franciz ă
a fost încheiat de compania Hertz cu Automobil Clubul Român în 1975. Acest contract a
fost un episod izolat în economia româneasc ă socialistă. Se pot constata îns ă similitudini cu
economia celorlalte țări ex-comuniste. De exemplu, franciza ca form ă de derulare a afacerii
a apărut în Bulgaria în urm ă cu 25 ani. Primele contracte de franciz ă au fost semnate în anii
‘70 cu Novotel, Sheraton, He rtz, Pepsi-Cola, Coca-Cola.
După 1990, în România primele forme de contr acte apropiate de contractul clasic de
franciză au fost cele ale distribu ției sau contractele de afiliere. Primele companii în sistem de
franciză au intrat pe pia ță în perioada 1992-1993 în sectorul produc ției: Coca-Cola și Pepsi-Cola.
Și aici, România a urmat un traseu identificabil cu cel al țărilor recent ie șite de sub
regimul comunist. Astfel, mai mult de jum ătate din lan țurile de franciz ă prezente în Bulgaria au
intrat pe pia ță în ultimii cinci-sa șe ani. Francizorii str ăini au de obicei propriile unit ăți în Bulgaria
și nu cedeaz ă drepturile de franciza franciza ților. Deoarece pia ța bulgară are dimensiuni reduse în
comparație cu alte pie țe, francizorii cedeaz ă master francize pentru intreaga regiune (regiunea
Balcanică sau Europa de Est) companiilor din vestul Europei. Asem ănător, în Ungaria, în prezent
există aproximativ 400 de afaceri în franciz ă, jumătate fiind str ăine. Lanțul de fast food Mc.
Donalds poate fi considerat lideru l franchisorilor în domeniu, nu numai în Ungaria, ci în toat ă
Europa Central ă și de Est, urmând cu succes o strategie de dezvoltare transna țională. Alte francize
de succes sunt: Pizza Hu t, KFC, Burger King.
În Polonia activau la sfâr șitul anului 2005 mai mult de 200 de re țele (o cre ștere de
20% față de anul 2004), incluzând 12.000 de unit ăți francizate și peste 13.000 de angaja ți.
Cele mai multe sisteme de franciz ă provin din Uniunea European ă (61, 9%), iar cele mai
mari rețele din SUA, Fran ța și Germania. Francizele amarican e bine cunoscute în întreaga
lume au fost primele sosite în Polonia, f ăcând popular conceptul. Primul franchisor în
Polonia a fost Mc. Donalds în 1992, acum fiind cel mai frecvent lan ț fast food (207
restaurante, 166 sunt proprietate Mc. Donalds, iar 41 subfrancizate) (Business Poland,2006).
Între 1994 și 1996 în România s-a înregistrat o perioad ă de creștere economic ă și
multe companii interna ționale au p ătruns pe pia ța româneasc ă. Prima franciz ă clasică intrată
pe teritoriul României a fost Mc. Donalds, în 1995. Aceast ă franciză a înregistrat rezultate
comparabile cu cele la nivel mondial. Studiile efectuate în domeniu de-a lungul anilor au arătat că în prezent franciza apare în peste 80 de domenii de activitate diferite, îns ă nu se
poate vorbi despre o form ă universal aplicabil ă ca mod de a face afaceri. Un studiu al
International Francise Association arat ă că 18% din sistemele de franciz ă se află în fast food,
iar 11% în distribu ție nespecializat ă.
Fiind etapa de lansare/cre ștere, domeniul francizei în România se înscrie în tendin ța
mondială. La 31.01.2005, num ărul de mărci prezente în România pe baza unui contract de franciz ă
era de 171 din care 35 autohtone. (Asocia ția Rețelelor de Franciz ă din România).
La fel ca în multe țări din Europa Central ă și de Est, cele mai multe și mai
răspândite francize sunt cele de distribu ție. Urmeaz ă companiile în domeniul serviciilor
(financiare, hoteliere, publicitare). Cele din domeniul produc ției fiind pu ține ca urmare a
costului mare de intrare pe pia ță
.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
173
173 • distribuție – modă, bijuterii, produse electrice, electronice, produse petroliere- 87
rețele;
• servicii- financiare, hoteliere, publicitare, resurse umane- 78 re țele;
• industrie- bl ănuri, răcoritoare, materiale de construc ții- 6 rețele.
(ARFR)
Dezvoltarea acestor re țele de franciz ă nu solicit ă investiții mari și nici contribu ția
lor la valoarea ad ăugată nu este spectaculoas ă. Aceste afaceri servesc intereselor particulare
ale întreprinz ătorilor și mai puțin obiectivelor macroeconomice ale României.
Departamentul de Studii Comerciale a SUA raporteaz ă că mai puțin de 5% din
afacerile în franciz ă și-au înterupt activitatea sau au e șuat în oricare an dupa 1974. Statisti-
cile sunt foarte impresionante atunci când sunt comparate cu estim ările eșecurilor micilor
afaceri care variaz ă de la 30% la 65% depinzând de surs ă.
Cu certitudine, franciza este povestea de succes a acestui deceniu. România este repr ezentată
de un numar de 171 re țele de franciz ă , originea m ărcilor provenind din 21 de țări, iar cifra
de afaceri la sfâr șitul lui 2005 a fost de 800.000.000 euro, fiind repartizat ă inegal pe sectoare
de activitate, interesant fiind faptul c ă, deși rețelele din industrie de țin doar 3,5% din totalul
rețelelor, acestea contribuie cu 43,6% la cifra de afaceri ob ținută în sistem de franciz ă.
Prin urmare, francizarea poate, și ar trebui s ă fie o aventur ă de succes atât pentru
francizați, cât și pentru francizori, pentru c ă cei care sunt condu și de etică, de pasiune,
viziune și inovație, pentru cei care doresc s ă francizeze sau s ă dezvolte re țeaua de francize.
Bibliografie:
Aimes, M. (1993). Guide to franchising and naster licensing, Washington
Bejean, Felicia (2006) Franciza. Cum s ă faci avere prin metode testate de al ții, Editura
Rentrop, Bucure ști
Blanc L., Guide de la creation d’entreprise en franchse, Mise a jour le 13.10.2006
Bontard, M. (2002). Le franchise et le droit europenede cocurence, Editura Gas Pol, Paris
Molico, T., (2002) Sistemul de franciz ă în oglinda economiei de pia ță, Ed. CECCAR
Puiu, A. (2006). Management interna țional. Tehnici de afaceri economice interne și
internaționale, Ed. Independen ța Economic ă, Pitești.
Tudorică, I., Franciza începe cu 20.000 de euro, ziarul Cotidianul, 09.01.2006.
Turcu, G. (2002). Operațiunile de franciz ă, Ed. Lumina Lex, Bucure ști.
*** – w.w.w.franciza.ro
*** – w.w.w.rofrancize2007.ro *** – w.w.w.franciza IKEA.com
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
174
174CONVERGEN ȚĂ ȘI COEZIUNE ECONOMIC Ă
Mirela MINIC Ă
Conferențiar universitar doctor
Florin FRAN Ț
Preparator universitar doctorand
Laura IOVU
Preparator universitar doctorand
Universitatea „Eftimie Murgu”, Re șița
Rezumat: Argumentele economi știlor clasici Adam Smith și David Ricardo pentru
demostrarea avantajelor comer țului între na țiunu pot fi utilizate și în eviden țierea
avantajelor integr ării economice.
Uniunea Economic ă presupune un grad superior de armonizare a politicilor fiscale
și monetare, iar integrarea economic ă implică apariția unor autorit ăți suprana ționale care
vor adopta decizii referitoare la aceste politici.
România, în calitate de nou stat membru al UE, trebuie s ă parcurgă fazele etapei
de postaderare și să îndeplineasc ă prevederile Tratatului privind convergen ța economic ă.
Articolul î și propune s ă realizeze o prezentare succint ă a prevederilor Tratatului și
a modului de aplicare a acestora de c ătre Banca Central European ă cu privire la
cuantificarea evolu ției indicatorilor de îndatorare, a stabilit ății prețurilor, soldurilor
bugetare și a ratelor dobânzilor pe termen lung.
Sunt prezentate rezultatele înregistrate de România în primul semestru al acestui an
și se realizeaz ă o proiecție a evolu ției principalilor indicatori macroeconomici.
Această analiză se realizeaz ă în contextul leg ăturii între criteriile de convergen ță și
politica de coeziune practicat ă de UE.
Autorii își propun s ă realizeze o trecere în revist ă a experien ței țărilor din Europa
Centrală și de Est în domeniul co eziunii economico-sociale și să scoată în eviden ță
progresele și eșecurile înregistrate în România.
Se pune accentul pe caracterul de sustenabilitate a evolu țiilor economice favorabile
care depind atât de realizarea unei pozi ții de start solide, cât și de aplicarea unor m ăsuri de
politică adecvate și durabile.
Concluziile studiului eviden țiază necesitatea și stadiul îndeplinirii criteriilor de
convergen ță în contextul previziunilor vizând evolu ția PIB și a ratei infla ției.
Cuvinte-cheie: creșterea economic ă; convergen ța și coeziunea social ă în modelul
european.
Coduri REL : 20F
1. Introducere. Prezentare general ă
Integrarea economic ă înseamnă înlăturarea discriminatorie a tuturor impedimen-
telor dintre cel pu țin două națiuni participante și cu stabilirea anumitor elemente de
cooperare și coordonare dintre ele. Exist ă diferite forme ale integr ării, iar Uniunea
European ă este una dintre ele.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
175
175 Expresia „integrare economic ă” acoperă o varietate de no țiuni. Se poate referi la
integrarea unei companii într-un concer n mai mare. Poate avea un aspect spa țial, de exemplu
dacă se referă la integrarea unei economii regionale într-una na țională. În cazul Uniunii
Europene, integrarea economic ă este folosit ă întotdeauna cu respect fa ță de relațiile
economice interna ționale pentru a indica combina ția dintre economia mai multor state
suverane într-o singur ă entitate.
România este prima țară din Europa Central ă și de Est care a avut rela ții oficiale cu
Comunitatea European ă: au fost semnate o în țelegere care include România în comunitatea
Sistemului de Preferin țe Generalizat în 1974 și o Întelegere a Produselor Industriale în 1980.
Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea European ă datează din 1990.
În prezent, dup ă 10 luni de la aderare, România continu ă să facă progrese pentru o
economie de pia ța funcțională, pentru care perspectivele s-au îmbun ătățit. Implementarea
totală și susținută a măsurilor planificate împreun ă cu complexitatea agendei de reforme ar
trebui să permită României s ă fie capabil ă să facă față presiunii competitive și forțelor de
piață din Uniune. Anumite câ știguri semnificante asupra stabiliz ării la nivel macroeconomic
au fost realizate de-a lungul ultimilor ani. O strategie potrivit ă este scăderea infla ției, în timp
ce creșterea economic ă este reluat ă și poziția extern ă rămâne sus ținută. Progrese
considerabile au fost f ăcute la înfiin țarea unor institu ții de pia ță necesare. Progresul
revizuirii reglement ărilor în sectorulul bancar, îmbun ătățirile succesive în conducerea
piețelor financiare și avansarea în privatizare au accentuat disciplina financiar ă a
înterprinderilor. Liberalizarea comer țului combinat, de-a lungul a nului trecut, cu o ajustare
semnificativ ă a tarifului pentru energie și cu importante reforme ale sistemului de taxe au
pregătit terenul pentru o alocare de resurse mai eficient ă.
2. Convergen ța economic ă din punctul de vedere al BCE
Pentru examinarea procesului de convergen ță economic ă, BCE utilizeaz ă un cadru
comun de analiz ă care este aplicat succesiv fiec ărei țări.
La baza cadrului comun se afl ă, pe de o parte, prevederile Tratatului și modul de
aplicare a acestora de c ătre BCE cu privire la evolu ția prețurilor, a soldurilor bugetare și a
indicatorilor de îndatorare, precum și la cea a cursurilor de schimb și a ratelor dobânzilor pe
termen lung, al ături de alți factori relevan ți. Pe de alt ă parte, cadrul se bazeaz ă pe o serie de
indicatori economici anticipativi și retrospectivi, considera ți utili pentru analiza aprofundat ă
a caracterului sustenabil al procesului de convergen ță.
Articolul este fundamentat pe principiile expuse în rapoartele precedente ale BCE
(și, anterior, în cele publicate de Institutu l Monetar European), în vederea asigur ării
continuității și a egalit ății tratamentului. Mai precis, BCE folose ște o serie de principii
directoare pentru aplicarea criteriilor de convergen ță. În primul rând, criteriile individuale
sunt interpretate și aplicate cu stricte țe. Conform acestui principiu, obiectivul principal al
criteriilor const ă în garantarea faptului c ă numai statele membre în care condi țiile economice
sunt favorabile men ținerii stabilit ății prețurilor și unității zonei euro sunt autorizate s ă
participe la aceasta. În al doilea rând, având în vedere c ă formează un ansamblu coerent și
integrat, criteriile de convergen ță trebuie respectate în totalitate.
Tratatul nu sugereaz ă stabilirea unei ierarhii a criteriilor, acestea fiind considerate
egale. În al treilea rând, criteriile de convergen ță trebuie îndeplinite pe baza datelor efective.
În al patrulea rând, modalitatea de aplicare a criteriilor de convergen ță trebuie să fie
consecvent ă, transparent ă și simplă. Totodată, este eviden țiată din nou ideea c ă procesul de
convergen ță trebuie realizat într-o manier ă durabilă și nu numai într-un anumit moment.
Din acest motiv, în raportul de țară se acordă o atenție deosebit ă aspectelor legate
de caracterul sustenabil al convergen ței.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
176
176În acest sens, evolu țiile economice din noile țări membre UE sunt analizate
retrospectiv, în principiu fiind luat în c onsiderare ultimul deceniu. Acest tip de analiz ă
permite stabilirea mai eficient ă a gradului în care realiz ările actuale sunt determinate de
ajustările structurale reale, ceea ce ar trebui s ă conducă la o mai bun ă evaluare a caracterului
sustenabil al convergen ței economice.
De asemenea, în m ăsura în care este posibil, se adopt ă o abordare anticipativ ă. În
acest context, o aten ție deosebit ă este acordat ă faptului c ă sustenabilitatea evolu țiilor
economice favorabile depinde îndeosebi de aplicarea unor m ăsuri de politic ă adecvate și
durabile, ca r ăspuns la provoc ările prezente și viitoare. În general, este eviden țiat faptul c ă
asigurarea unei convergen țe economice sustenabile depinde atât de realizarea unei pozi ții de
start solide, cât și de politicile implementate în urma adopt ării euro.
3. Previziunile macroeconomice pentru perioada 2007-2013 in România
Previziunile economice pentru perioa da 2007-2013 în România au la baz ă ipoteza
că mediul de afaceri va r ămâne stabil, iar cre șterea economic ă a principalilor parteneri
comerciali ai României nu va urma un curs descendent. Aderarea la Uniunea European ă va
accelera dezvoltarea economic ă și socială a României. Poten țialul intern de capital și de
forță de muncă sunt necesare pentru a sus ține o creștere continu ă și sustenabil ă, concomitent
cu trendurile manifestate la nivel mondial, și anume: globalizarea, dezvoltarea tehnologiilor
de comunicare și informații, asigurarea protec ției mediului.
Conform previziunilor macroeconomice reali zate de CNP, produsul intern brut al
României va cre ște în medie cu 5,7%, cu posibilitatea de a înregistra rate peste medie la
începutul perioadei. O consecin ță va fi reducerea decalajelor economice și sociale dintre
România și statele membre UE. Din punct de vedere al ofertei interne, se estimeaz ă că ratele
de creștere vor fi mai mari în compara ție cu cele ale PIB în construc ții și servicii.
Suportul pentru înregistrarea unui ritm ridicat de cre ștere economic ă îl va
reprezenta, în principal, cererea intern ă, iar în cadrul acesteia cererea pentru investi ții, bazată
atât pe ipoteza unor flux uri importante de investi ții străine, cât mai ales pe absorb ția
fondurilor comunitare.
O premisă decisivă pentru dezvoltarea economic ă accelerată o reprezint ă valorificarea
potențialului intern de cre ștere (evaluat atât de Comisia Na țională de Prognoz ă cât și de
Comisia European ă la un nivel care s ă asigure o cre ștere economic ă de peste 6%) și
îmbunătățirea în consecin ță a contribu ției produc ției naționale la satisfacerea cererii agregate.
Produsul intern brut
– modificări procentuale –
2006 Rata medie
2007-2013
Cererea intern ă, din care: 9,5 7,2
– consum individual al popula ției 9,4 6,2
– consum colectiv al administra ției publice 4,0 3,3
– formarea brut ă de capital fix 12,6 11,1
Exporturi de bunuri și servicii 13,1 8,2
Importuri de bunuri și servicii 18,0 11,1
Produs Intern Brut 7,0 5,7
Industrie 6,4 5,1
Agricultură 0,5 2,7
Construcții 15,2 10,7
Servicii 6,8 5,9
Sursa: BNR.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
177
177 Totuși, necesarul tot mai mare de echipamente și tehnologii, dar și de materii prime
și materiale, va face ca importurile s ă continue s ă devanseze exporturile. Ca urmare,
exporturile nete î și vor men ține contribu ția negativ ă la creșterea real ă a produsului intern
brut, în jur de 2 procente.
Rata de cre ștere a consumului individual va sc ădea după 2007 la o rat ă medie
anuală de 6,2%, în timp ce consum ul colectiv al administra ției publice este prev ăzut să
crească în medie cu 3,3% pe an.
Investițiile vor cre ște, alimentate de finan țări interne și externe, ca și de
oportunitățile create de finan țarea UE. Formarea brut ă de capital fix va cre ște cu o rat ă
anuală estimată la 11,1%. În aceste condi ții, rata investi țiilor va cre ște de la 23,9% din PIB
în 2006 la 31,5% în 2013 .
Atât ritmurile de cre ștere, cât și rata investi țiilor se încadreaz ă în valorile medii ale
țărilor europene cu expansiune economic ă accelerat ă sau cu grade ridicate de absorb ție a
fondurilor structurale, precum Spania, Irlanda, Estonia, Letonia. Chiar și Comisia
European ă, în prognozele sale, anticipeaz ă o astfel de evolu ție. Astfel, prognoza de toamn ă a
CE pentru România prognozeaz ă o creștere a ratei investi țiilor cu un punct procentual anual
în următorii doi ani, tendin ță care dacă se va men ține până în 2013 va conduce la o rat ă a
investițiilor de cel pu țin 31%. De altfel, în multe din țările amintite s-au înregistrat în anul
2005 ritmuri de cre ștere ale form ării brute de capital fix foarte ridicate, ca de exemplu în
Irlanda 12,7%, Slovacia 17,5%, Bulgaria 19%, Letonia 18,6%.
Conform estim ărilor, comer țul exterior va continua s ă se dezvolte într-un ritm
susținut, care va dep ăși ritmul de cre șt e r e a P I B . S e a șteaptă, de asemenea, ca în noul
context al integrarii României în UE, orientarea geografic ă a fluxurilor comerciale s ă ducă la
consolidarea pozi ției țărilor membre UE ca și parteneri comerciali principali.
Exporturile de bunuri și servicii vor cre ște, în medie, cu 8,2% pe an, în vreme ce
importurile vor cre ște cu 11,1%, fapt care va influen ța în mod negativ balan ța comercial ă.
În general, extinderea UE a condus la cre șterea comer țului în uniunea l ărgită fără a
afecta schimburile comerciale cu țările extra-UE. Aceast ă creștere a comer țul regional s-a
datorat faptului c ă aderarea nu numai c ă a eliminat barierele comerciale r ămase între noile
state membre și UE, dar a îmbun ătățit accesul acestora la pia ța comună.
Același fenomen se va face resim țit și în ceea ce prive ște comerțul exterior al
României în perioada urm ătoare. Privind în perspectiv ă, lărgirea UE va determina o cre ștere
suplimentar ă a comerțului, în special a sectoarelor pentru care liberalizarea comercial ă a fost
limitată de acordurile europene.
Ca urmare a investi țiilor efectuate se estimeaz ă ca accelerarea ritmului de cre ștere
al exporturilor române ști să-l devanseze pe cel al import urilor, întrerupând trendul cre șterii
ponderii deficitului comercial în PIB, care se va stabiliza la 11% în perioada 2007-2010,
scăzând până la 9,6% în 2013.
Ritmul de cre ștere a exporturilor extra -UE va devansa pe cel al exporturilor c ătre
țările UE datorit ă cuceririi de noi pie țe de desfacere, dar și consolid ării exporturilor în țările
în care deja România este prezent ă; urmare a cre șterii competitivit ății ofertei de produse. În
același timp se estimeaz ă creșterea valorii importurilor prove nite din UE peste media pe
țară, importuri formate din bunuri prelucrate cu tehnologii dezvoltate, în schimb importurile
din alte zone se vor majora în ritmuri inferioare, odat ă cu reducerea gradului de energo și
materialo intensivitate a economiei na ționale.
Exporturile și importurile de bunuri intra-UE vor înregistra în perioada 2007-2013
un ritm mediu de cre ștere de 12,7%, respectiv 12,8%. În acela și timp, ritmul mediu anual de
creștere al deficitului comercial se va diminua, comparativ cu perioadele anterioare,
estimându-se la circa 9%.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
178
178În ceea ce prive ște comerțul exterior extra-UE, acesta va avea un ritm mediu de
creștere de 14,5% pentru export și 12,8% pentru import.
Ca rezultat al proceselor pozitive din economia real ă, pe termen mediu și lung, nu se
așteaptă o deteriorare accentuat ă a balanței contului curent. În peri oada 2007- 2010 deficitul
nominal se va majora în ritmuri relativ semnificative, înso țite de reducerea gradual ă a ponderii
acestuia în PIB cu 0,1 puncte procentuale în fiecare an, ajungând la finele anului 2010 la 8,9%. În
termeni valorici, deficitul de cont curent se va majora anual în medie cu circa un miliard euro.
Nivelul nominal al deficitului extern î și va reduce substan țial ritmul de cre ștere, acest fenomen
conducând la diminuarea ponderii acestuia în PIB pân ă la 7,3% în 2013.
Comparativ cu anul 2006, pe pe rioada 2010-2013, ritmul de cre ștere al importurilor
va fi mai moderat, ponderea deficitului balan ței comerciale în PIB diminuându-se cu 1,5
puncte procentuale pân ă la 9,6% în 2013. Totu și deficitul balan ței bunurilor î și va menține
nivelul ridicat al contribu ției la formarea deficitului de cont curent.
O component ă important ă a deficitului de cont curent reprezentat ă de balan ța
veniturilor primare, în care se reflect ă în special fluxul profitului repatriat și reinvestit de
către investitorii str ăini, își va reduce ponderea în PIB cu 0,8 puncte procentuale, odat ă cu
reducerea fluxului de ISD.
În ceea ce prive ște evoluția balanței transferurilor curente se prognozeaz ă o creștere
nominală relativ moderat ă, contribuind astfel la atenuarea deficitului comercial și cel al
veniturilor. În acest context se preconizeaz ă o diminuare a ponderii balan ței transferurilor
curente în PIB de la 4,1% în 2007 la 3,7% în 2013.
Pe perioada 2010-2013, sursele compensatorii de finan țare a deficitului extern,
generatoare de dobânzi, vor reprezenta în me die circa 34% din PIB, iar cele autonome
negeneratoare de dobânzi circa 66% din PIB, în special pe seama investi țiilor directe, dar și
a trasferurilor de capital dinspre UE.
Starea de func ționalitate a pie țelor, respectiv cea a muncii, se poate reflecta și prin
dinamica popula ției totale, popula ției ocupate și a numărului de salaria ți. Actuala situa ție
demografic ă va influen ța în mod decisiv evolu ția populației în perioada 2006-2013.
Potrivit ipotezelor care stau la baza prognozelor pân ă în anul 2013, popula ția totală
va continua s ă scadă cu aproximativ 0,4 puncte procen tuale anual. Importante modific ări vor
avea loc și în structura pe vârste a popula ției, care va fi caracterizat ă de continuarea
procesului de îmb ătrânire demografic ă, prin reducerea popula ției tinere sub 15 ani și a
creșterii ponderii celei vârstnice.
Sursa de formare a ofertei de for ță de munc ă va fi influen țată de soldul mi șcării
migratorii externe, inclusiv a celei cu caracter temporar.
4. Concluzii
Componentele balan ței contului curent exercit ă influențe diferite asupra soldului:
dacă la nivelul balan ței transferurilor curente impactul este favorabil pe termen mediu
(având în vedere influen ța benefic ă crescând ă a transferurilor muncitorilor români din
străinătate), balan ța veniturilor exercit ă un impact relativ neutru. Efectul negativ, indus în
principal de adaptarea metodologiei la standardele interna ționale și includerea profitului
reinvestit, este compensat de efectele pozitive pe care reinvestirea respectivelor profituri le
are asupra economiei na ționale. Impactul negativ provine de la balan ța comercial ă, structura
acesteia având elemente cu influen ță majoritar negativ ă, dar riscul valutar și rata schimbului
(terms of trade ) sunt atenuate de propor ția ridicată a schimburilor comerciale în interiorul
grupelor de produse.
Privit ca diferen ță între economisirile și investițiile agregate brute, contul curent
este influen țat pozitiv de investi țiile private, necesare de altfel în contextul restructur ării
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
179
179 sectorului real și procesului de convergen ță. Această concluzie este valabil ă dacă deciziile ex
ante de efectuare a respectivelor investi ții sunt optime ex post , fapt ce pare a fi sus ținut de
indicatori s ănătoși la nivelul sistemului fi nanciar. Economisirile private aflate în stagnare
sunt factorul asupra c ăruia trebuie îndreptate politicile , reforma sistemului de pensii
reprezentând un pas necesar, de și impactul pe termen scurt asupra deficitului fiscal ar fi
negativ. Dac ă reforma nu are loc, este necesar ca deficitul fiscal s ă își mențină trendul,
având în vedere și rolul de semnal pe care acesta îl are asupra pie țelor, precum și potențialul
efect infla ționist dac ă se înregistreaz ă valori ridicate.
Ținând seama de ultimele revizuiri ale de ficitului bugetar prognozat pentru 2007,
devine extrem de necesar ă, având în vedere și experien ța altor țări cu așa-numitele twin
deficits, menținerea acestuia în limite care din perspectiva deficitului de cont curent s ă nu
creeze presiuni majore asupra sustenabilit ății, cunoscând rolul acestuia asupra expecta țiilor
interne și externe. Totodat ă, necesarul de finan țare în cre ștere cu care autorit ățile se vor
confrunta pe termen scurt și mediu este preferabil a se realiza din surse interne. Sectorului
public îi revine un rol important în stimularea economisirii interne și semnalarea, inclusiv
către diversele componente ale sistemului financiar, a posibilit ății accesării mai frecvente a
pieței interne. Acest aspect este important având în vedere surplusul masiv de finan țare
externă înregistrat dup ă 2004 și care a determinat b ăncile să neglijeze componenta intern ă.
La nivelul evolu ției PIB real și al ratei infla ției, dacă aceste variabile î și vor continua
trendul înregistrat în ultima perioad ă, impactul asupra deficitului va fi unul favorabil.
Competitivitatea extern ă (și implicit deficitul de cont curent) este afectat ă negativ
de aprecierea real ă a monedei na ționale, la aceasta contribuind în principal aprecierea
nominală a cursului de schimb ca urmare a intr ărilor de capital. Sterilizarea acestora pentru a
evita aprecierea nu reprezint ă pe termen lung solu ția optimă având în vedere costurile
ridicate asociate acestei opera țiuni. Trebuie îns ă menționat că exporturile î și mențin rata de
creștere robust ă, efectul aprecierii reale a monedei fiind limitat și ca urmare a gradului mare
de schimburi în interiorul grupelor de produse. Rela ția dintre productivitate și salarii exercit ă
un efect negativ cel pu țin prin prisma cre șterilor ridicate di n ultima perioad ă ale salariilor
din sectorul public.
Analiza a relevat c ă finanțarea deficitului de cont curent reprezint ă o rezultant ă a
sustenabilit ății acestuia. Fluxuri de investi ții străine ridicate, o pozi ție investi țională și
indicatori ai datoriei externe la niveluri relativ sc ăzute sunt factori importan ți care determin ă
această sustenabilitate. Perspectivele sc ăderii veniturilor din privatizare nu par a avea un
impact negativ asupra fluxurilor de investi ții străine, aceasta fiind compensat ă de creșterea
creditelor directe.
Sustenabilitatea deficitului de cont curent trebuie analizat ă și prin prisma
sustenabilit ății datoriei externe – unul dintre indicatorii care reflect ă acest aspect fiind
ponderea datoriei în PIB. Stabilizarea ponderii datoriei pe termen mediu și lung în PIB în
ultimii ani la un nivel relativ sc ăzut comparativ cu țările din regiune reprezint ă un factor cu
influență pozitivă asupra sustenabilit ății deficitului.
Un factor care trebuie avut în vedere este reprezentat de cre șterea datoriei pe termen
scurt. Trebuie îns ă reținut că o parte din cre șterea din 2005 se datoreaz ă și îmbunătățirii
sistemului de colectare a datelor. Serviciul datoriei se men ține scăzut, asigurarea unui nivel
al rezervelor care îl acoper ă în întregime fiind un element menit s ă genereze un grad redus
de risc.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
180
180
Proiecția principalilor indicatori macroeconomici în perioada 2006-2013
Indicator 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Produsul intern
brut – mld. lei 287,2 337,9 384,6 429,4 472,9 516,2 559,3 603,7 650,5
– % 4,1 7,0 6,5 6,3 5,9 5,6 5,4 5,3 5,1
din care:
– Industrie1)
2,5 6,4 4,8 5,2 5,4 5,4 5,3 5,1 4,8
– Agricultur ă,
silviculturǎ,
pisciculturǎ,
exploatare
forestierǎ1)
-13,9 0,5 3,0 3,2 3,5 3,5 2,3 2,0 1,6
– Construc ții1)
9,9 15,2 14,6 11,0 10,5 10,5 9,6 9,5 9,2
– Servicii1)
8,1 6,8 6,7 6,5 6,0 5,4 5,5 5,5 5,5
Consumul final 8,5 8,8 7,1 6,7 6,1 5,7 5,4 5,6 5,0
– Consumul
individual efectiv
al gospodăriilor 9,0 9,4 7,6 6,9 6,4 6,0 5,7 5,8 5,3
– Consumul
colectiv efectiv al administra ției
publice 4,9 4,0 3,5 4,4 3,0 3,0 3,0 3,5 2,5
Formarea brut ă
de capital fix 13,0 12,6 14,0 11,5 11,0 10,5 10,7 10,0 9,8
Export de bunuri
– mil. euro 22255 26100 30550 34750 39300 44400 50100 56200 62700
din care: intra
UE – mil. euro 15043 17540 20320 22830 25500 28760 32450 36400 40610
Import de bunuri
(CIF) – mil. euro 32569 39370 46100 52300 58790 65850 73000 80010 87210
din care: intra
UE – mil. euro 20251 24450 29040 33470 37900 42800 47450 52010 56690
Import de bunuri
(FOB) – mil. euro 30061 36340 42550 48270 54260 60780 67380 73850 80500
– % 23,9 20,9 17,1 13,4 12,4 12,0 10,9 9,6 9,0
Soldul balan ței comerciale – mil. euro
– (FOB-FOB) -7806 –
10240 –
12000 –
13520 –
14960 –
16380 –
17280 –
17650 –
16800
– (FOB-CIF) -10314 –
13270 –
15550 –
17550 –
19490 –
21450 –
22900 –
23810 –
24510
Contul curent –
mil. euro -6891 -8840 –
10000 –
11120 –
12160 –
13180 –
13280 –
13350 –
13500
• Contul curent în PIB – %
-8,7 -9,3 -9,2 -9,1 -9,0 -8,9 -8,3 -7,8 -7,3
Nota: Cifrele din tabel exprima modificarea procentuala fata de anul anterior
1)
Valoarea ad ăugată brută
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
181
181
Creșterea prețurilor de consum
• Dec. față de dec. an
anterior 8,6 5,5 4,5 3,5 3,0 2,5 2,5 2,5 2,5
Populația ocupată (medie) 2)
– mii pers 8152,5 8185 8210 8235 8255 8275 8290 8305 8320
– % 0,8 0,4 0,3 0,3 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2
Număr mediu de salaria ți 2)
– mii pers 4558,9 4660 4745 4825 4900 4960 5010 5060 5100
– % 2,0 2,2 1,8 1,7 1,6 1,2 1,0 1,0 0,8
Câștigul salarial mediu
brut – lei 968 1130 1270 1400 1535 1670 1804 1947 2098
– % 18,3 16,7 12,4 10,2 9,6 8,8 8,0 7,9 7,8
Câștigul salarial real – % 14,3 6,4 6,5 7,9 5,5 5,3 5,4 5,3 5,2
Numărul de șomeri
înregistrați (la sf, anului) –
mii pers 523,0 480 470 460 450 440 430 420 410
– rata șomajului – % 5,9 5,4 5,3 5,1 5,0 4,9 4,8 4,7 4,6
Populația ocupată totală
(conform AMIGO) – mii
pers 9147 9200 9230 9255 9275 9310 9340 9375 9395
– % -0,1 0,6 0,3 0,3 0,2 0,4 0,3 0,4 0,2
Numărul mediu de
salariați (conform AMIGO)
– mii pers 5921 5950 5980 6005 6025 6030 6045 6060 6085
– % -1,9 0,5 0,5 0,4 0,3 0,1 0,2 0,2 0,4
Someri BIM (conform
AMIGO) – mii pers 704 670 660 655 645 640 625 605 600
– rata șomajului BIM – % 7,2 6,8 6,7 6,6 6,5 6,4 6,3 6,1 6,0
Note:
1) Datele pentru perioada 2005 sunt date publicate de Institutul Na țional de Statistic ă.
2) Reprezint ă numărul mediu al popula ției ocupate si al salaria ților din sectorul civil 2005 2006 2007
2008 2009 2010 2011 2012 2013
Sursa: Comisia Na țională de Prognoz ă
Bibliografie
Robert, Costanza, Patten B., (1995) “Defining and Predicting Sustainability,” Ecological
Economics
Stiglitz, J., E., (2005) Economie, Editura Economic ă, București.
Waggoner P., Ausubel Jesse, "A Framework for Sustainability Science: A Renovated IPAT
Identity," Proceedings of the National Academy of Sciences , 2002
*** – World Wildlife Federation Interna tional, “Living Planet Report 2002,” 2002
*** – Global Leaders of Tomorrow Environment Task Force et al., “2002 Environmental
Sustainability Index,” 2002
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
182
182COMPETITIVITATEA MEDIULUI DE AFACERI
EUROPEAN – REZU LTAT AL PREOCUP ĂRII
PERMANENTE PENTRU PROTEC ȚIA
CONSUMATORILOR
Cristina Mihaela GROZEA
Lector universitar doctor
Universitatea Ovidius, Constanta
Rezumat: Integrarea înseamn ă pentru Romania o sporire a competi ției pe
majoritatea segmentelor de pia ță, iar pentru actualii membrii ai Uniunii, deschiderea de noi
piețe. În func ție de capacitatea Romaniei de a suporta presiunea concuren țială a pieței
europene, ea va putea bene ficia de avantajele integr ării.
Mediul de afaceri european se bucur ă de un înalt grad de competitivitate pe care îl
datorează preocuparii continue pentru protec ția consumatorilor. Aceast ă preocupare
privind protec ția intereselor economice ale consumatorilor, precum și siguranța bunurilor
este component ă a acquis-ului comunitar concretizate în tr-o serie de directive. Calitatea de
membru al Uniunii Europene asigur ă un nivel ridicat de protec ție pentru consumatori și
obligă toți participan ții lanțului comercial s ă se conformeze standardelor de calitate și
etichetare.
Cuvinte-cheie: protecția consumatorului; calitate; educare; informare.
Coduri REL: 7I
Creșterea standardului de via ță al popula ției și creșterea economic ă în general sunt
stâns legate de dezvoltarea competitivit ății economiei. Problema competitivit ății este una
actuală, deoarece lipsa de competitivitate a produselor și serviciilor române ști trebuie s ă
ducă la creșterea preocup ărilor agen ților economici în acest sens. Competitivitatea sugereaz ă
siguranță, eficiență, calitate, productivitate ridicat ă, adaptabilitate, reu șită, management
modern, produse superioare, costuri sc ăzute. Competitivitatea prin calitate ar trebui s ă
reprezinte pentru Romania o preocupare primordial ă în procesul de integrare european ă.
Una din problemele etapei actuale ale țării noastre este cre șterea nivelului de
protecție a consumatorilor. În organizarea și eficientizarea procesului de protec ție a
consumatorilor se poate apela la analiza bazei legislative la nivelul Uniunii Europene și la
nivel interna țional. Locul pe care îl ocup ă România în familia european ă a determinat
stabilirea de noi rela ții privind oferirea produselor și serviciilor consumatorilor, care se
resfrâng asupra securita ții vieții și sănătății. Astăzi, mulți dintre agen ții economici
preocupați mai mult de profiturile lor decât de protec ția consumatorilor, lanseaz ă pe piață
produse care, pe lâng ă faptul ca nu satisfac necesit ățile consumatorilor, atenteaz ă la
securitatea, s ănătatea sau chiar via ța consumatorilor. Buna func ționare a pie ței Uniunii
Europene se datoreaz ă unui sistem institu țional și legislativ care s ă poată asigura o protec ție
ridicată a consumatorilor în toate țările membre.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
183
183 Demersurile privind politica de protec ție a consumatorilor s-au constituit într-un
proces graduat și susținut. Primul pas cu privire la aplicarea unei politici comune în
domeniul protec ției consumatorilor s-a facut înc ă din 1975 prin programul de ac țiune
« programul preliminar al CEE pentru protec ția consumatorilor și politica de informare »
care prevedea cele cinci drepturi de baz ă ale consumatorilor: dreptul la protec ția sănătătii;
dreptul la protec ția intereselor ale consumatorilor; dreptul la informare și educare; dreptul la
despăgubiri; dreptul de reprezentare al consumatorilor la nivel comunitar și național.
La ora actual ă, în Politica pentru protec ția consumatorilor elaborat ă la nivelul UE
sunt incluse domenii precum:
• Publicitatea în șelătoare;
• Publicitatea comparativ ă;
• Responsabilitatea produc ătorilor privind produsele cu defecte/ produsele
neconforme cu specifica țiile;
• Imitațiile periculoase;
• Vânzarea la domiciliu;
• Vânzarea la distan ță;
• Creditele de consum;
• Pachetele turistice;
• Termenii necorespunz ători care se reg ăsesc în contractele consumatorilor;
• Contractele privind proprietatea imobiliar ă în regim de indiviziune pe timp
limitat;
• Garanțiile pentru vânzarea bunurilor de consum;
• Acțiunile de încetare a practicilor ilicite în scopul protej ării intereselor
consumatorilor;
• Reprezentarea consumatorilor.
În ceea ce prive ște Politica de protec ție a consumatorilor elaborat ă la nivelul țării
noastre, respectiv alinierea legislativ ă la aquis-ul comunitar din acest domeniu, putem spune
că se înregistreaz ă progrese lente, cu toate c ă, în vederea ader ării la UE, România a deschis
și închis capitolul privind protec ția consumatorilor f ără a avea nevoie s ă ceară perioadă de
tranziție sau derog ări de la acquis-ul comunitar.
Consumatorul, în calitatea sa de purt ător al cererii de m ărfuri, constituie elementul
de referin ță al tuturor ac țiunilor întreprinse de produc ător și de vânzator, el este elementul la
care trebuie s ă se raporteze în toate demersurile lor, pornind de la satisfacerea necesit ăților
explicite și implicite. Problema care se pune este aceea c ă obiceiurile de consum sunt de
multe ori în contradic ție cu interesele consumatorilor, fapt ce duce la neadoptarea celei mai
potrivite decizii de cump ărare. Prin intermediul mijloacelor de comunicare în mas ă,
consumatorilor trebuie s ă li se explice care sunt pericolele la care se expun consumând
produse d ăunătoare sănătății. Protec ția consumatorilor este destinat ă a asigura continuu
respectarea intereselor consumatorilor.
Având în vedere complexitatea rela țiilor dintre agen ții economici ce ac ționează într-o
economie de pia ță se poate aprecia c ă obiectul unor programme de protec ție a consumatorilor sunt
exprem de diverse, ele putându-se referi la multiple fenomene economice și sociale.
Prin intermediul mijloacelor de comunicare în mas ă, consumatorii pot primi
informatii despre pericolul la care se expun prin consumarea produselor ce dauneaz ă
sănătății. De multe ori interesele generale ale societ ății sunt în dezacord cu dorin țele
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
184
184consumatorilor deoarece nu acord ă suficient ă atenție impactului negativ al consumului de
energie, materii prime, combustibil asupra mediului înconjurator. Problema care se pune cu privire la schimbarea acestor obiceiuri este aceea c ă conumatorii români ar trebui s ă fie
educați în aceasta direc ți și nu numai informa ți. Educarea este o ac țiune complex ă de
dezvoltare a facult ăților fizice, intelectuale și morale prin intermediul unor depinderi și
comportamnente, pe c ănd informarea este o simpl ă actiune de transmitere de informa ții
(1).
Comportamentul și atitudinea consumatorilor statelor membre ale Uniunii
Europene este accea a unor consumatori educa ți în ceea ce priveste protec ția lor, deoarece ei
au beneficiat de mai mul ți ani de o politic ă de educare a consumatorului.
La realizarea obiectivelor privind protec ția mediului și a consumatorilor î și poate
aduce contribu ție și organiza ții neguvernamentale ce ac ționeaza în acest domeniu.
Uniunea Europeana a elaborat mai multe directive legate de protec ția
consumatorilor ce au ca scop reducerea diferen țelor înte legisla țiile naționale ale statelor
membre și asigurarea unui înalt grad de siguran ță a consumatorului împotriva daunelor.
Acquis-ul corespunzator capitolului „Protec ția consumatorilor și a sănătății”
cuprinde urmatoarele domenii: publicitate în șelătoare, responsabilitate pentru produsele cu
defecte, vânz ări directe, credite pentru consumator i, produse contrafacute periculoase,
pachete de servicii turistice, siguran ță produse, contracte con ținând vicii de terminologie în
defavoarea consumatorilor, utilizare activelor de c ătre mai mul ți beneficiari prin partajarea
timpului, vânzare la distan ță, publicitate comparativ ă, garanții pentru vânz ările de bunuri de
larg consum și embargouri. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie s ă consolideze
implementarea acquis-ului prin mecanisme de solu ționarea a diferendelor în cadrul și în
afara curții de justi ție a sistemului administrativ, incluz ând sistemul de supraveghere a pie ței
și a rolului asocia țiilor de consum (2).
Politica României predecembrist ă nu a permis preocupari în domeniul protec ției
consumatorilor. Abia în 1992 a fost emis ă Ordonan ța Guvernului nr. 21 (ulterior Legea nr.
11/1994) prin care se crea cadrul legal pentru protec ția consumatorilor. Ridicarea nivelului
protecției consumatorilor la nivelul exigen țelor impuse de uniune revine, în principal,
Autorității Națională pentru Protec ția Consumatorilor, ce are în competen ță coordonarea
strategiei și politicii Guvernului în scopul de a preveni sau elimina practicile comerciale care
pot pune în pericol via ța, sănătatea și interesele economice ale consumatorilor.
Politica de protec ție a consumatorului pentru pe rioada 2005-2008 se fundamenteaz ă
pe urmatoarele obiective genera le pentru promovarea intereselor consumatorilor pe pia ță:
– realizarea unui înalt nivel de protec ție a consumatorilor;
– aplicarea legisla ției în domeniul protec ției consumatorilor;
– întărirea activita ților de informare, consiliere și educare a consumatorilor.
Activitatea Autorit ății Naționale pentru Protec ția Consumatorilor î și desfășoara
activitatea în conformitate cu Ordonan ța Guvernului nr. 21/1992 privind protec ția
consumatorilor, cu modific ările și completările ulterioare.
Prin realizarea obiectivelor strategice ale ANPS se dore ște realizarea unui nivel de
protecție a consumatorilor din țara noastră similar cu cel existent la nivelul Uniunii Europene.
Pe lăngă Autoritatea Na țioanlă pentru Protec ția Consumatorilor, prin H.G.
681/2001 func ționează Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pie ței Produselor și
Serviciilor și Protecția Consumatorilor. Aceste comitet are atribu ții în a realize colaborarea
între autorit ăți și structurile civile.
Atribuții în domeniul protec ției consumatorilor revin și administra țiilor publice în
baza unor proceduri aprobate de guvern.
Legislația națională elaborată are la baza directivele europene cu privire la aspecte de
securitate, aspecte de nesecuritate și aspecte referitoare la informarea corect ă a consumatorului.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
185
185 3) Apărarea și protejarea drepturilor milioan elor de consumatori revine și
organizațiilor neguvernamentale. Asocia ția Națională pentru Protec ția Consumatorilor și
Promovarea programelor și Strategiilor din Romania este o organiza ție neguvernamental ă,
nonprofit ce a elaborat o strategie pentru perioada 2007-2013 și a fixat obiective în raport de
politica privind protec ția consumatorilor la nivelul Uniunii Europene ce contureaz ă câteva
coordonate fundamentale:
– promovarea unei viziuni asupra protec ției consumatorilor, ceea ce presupune
integrarea sistemic ă a intereselor consumatorilor în toate domeniile relevante ale UE
– îmbinarea autoprotec ției individuale cu protec ția realizată de fiecare stat membru;
– aplicarea unitar ă a aquis-ului comunitar
Concluzii
Armonizarea legisla ției tuturor țărilor membre la un sistem legislative unic privind
protecția consumatorilor, va asigura pentru to ți cetățenii Europei extinse acela și nivel înalt de
protecție.
Inființarea unor institute și centre na ționale de cercetare în domeniul studierii
comportamentului consumatorilor în general, și al protec ției consumatorilor în special,
institute care sunt chemate s ă acorde asisten ță de specialitate tuturor categoriilor de
consumatori, concretizate în monografii de produs e, note tehnice, pliante, comunicate etc.,
toate acestea puse la dispozi ția consumatorilor.
Problema major ă a consumatorilor români este lipsa de educa ție cu privire la drepturile
fundamentale ce îi revin, ca unic beneficiar al prduselor și serviciilor tranzac ționate pe pia ță.
Colaborarea între institu țiile cu sarcini în domeniul protec ției consumatorilor va
duce la adoptarea unui atitudini de corectitudine în rândul agen ților economici.
Note
(1) Conform Dragulanescu, N., „Ce facem pentru competitivitatea prin calitate a romaniei pe
piata mondiala?”, Revista Univers Ingineresc, Asociația General ă a Inginerilor din
Romania, nr 17/2007
(2) Raportul periodic asupra progreselor în registrate de Romania în vederea ader ării la UE –
www.infoeuropa.ro`
(3) Conform Meiu, M., Consumatorul român și integrarea european ă, www.atenti.info.ro
Bibliografie
Catedra de Merceologie și Managementul Calit ății, ASE Bucure ști – „Managementul
calității și protecția consumatorilor”, Volumele I, II, III, ASE Bucure ști, 1997
Ilie, S. C. – „Impactul cre șterii protec ției consumatorilor și a mediului asupra restructur ării
sortimentului și îmbunătățirii calității produselor”, Teză de doctorat, ASE Bucure ști, 2005
Meiu M – „Consumatorul roman și integrarea europeana “, www.atenti.info.ro
Nistoreanu P., Nistoreanu V. – “Calitate-Com petitivitate: Competitivitatea prin calitate”,
Revista Amfiteatru Economic , nr. 20, iunie 2006, pp 101-111
xxx – “Rezolu ția ONU 39/248 privind Protec ția consumatorului”, New York, 1985
http://www.anpc.ro/anpc.php
http://www.asq.org – American Society for Quality
http://www.infoeruropa.ro
http://www.mappm.ro/legislatie/ippc.pdf
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
186
186REFORMA NA ȚIONALĂ ÎN DOMENIUL
CONTABILIT ĂȚII ROMÂNE ȘTI
Marian SOCOLIUC
Preparator universitar
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava,
Florin BOGHEAN
Lector universitar doctorand
Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava
Rezumat. În România obiectivul principal al profesiei contabile, odat ă cu dezvoltarea
sistemului de contabilitate, a fost alinierea legisla ției contabile române ști cu directivele europene
în scopul îndeplinirii cerin țelor de aderare la U.E precum și convergen ța cu Standardele
Internaționale de Contabilitate, situa ție impusă de globalizarea economic ă și de dezvoltarea
piețelor de capital.Reformele realizate în domeniul contabilit ății, a determinat consacrarea unor
concepte specifice precum: normalizare, armonizare, convergen ță, conformitate.
În România normalizarea contabilit ății prezint ă încă o puternic ă dominant ă
instituțională deoarece organele statului sunt cele care emit norme și anume:
Parlamentul României – care adopt ă legi organice și ordinare în toate domeniile și
în particular în domeniul financiar c ontabil;Guvernul – care emite ordonan țe și hotărâri de
guvern pentru aplicarea lor;Ministerul Finan țelor Publice – care emite norme metodologice
de aplicare a hot ărârilor de guvern.
Cuvinte-cheie: reformă contabilă, armonizare, normalizare, convergen ță.
Coduri REL 14 I
Până în anul 1990 contabilitatea româneasc ă a fost influen țată de experien ța mai
multor țări europene. Profundele schimb ări din economia româneasc ă, începând cu anul
1990, au favorizat ini țierea procesului de reform ă contabilă din România, evolu ție favorizat ă
și de cererea tot mai crescut ă de informa ții relevante și credibile venite din partea
investitorilor, finan țatorilor în baza nevoilor acestora de a putea s ă-și evalueze riscul inerent
al investițiilor lor.
Perioada 1991-1993 a fost o etap ă caracterizat ă prin controverse la nivelul doctrinei
contabile. Reforma contabil ă a fost doar una de „ suprafa ță” în sensul elimin ării din planul
de conturi vechi a unor conturi și introducerea altora sau de schimbarea unor simboluri. În
anul 1991 a fost emis ă Legea contabilit ății care reglementeaz ă organizarea și conducerea
contabilit ății.
Perioada 1994-1999, s-a implementat un sistem contabil dualist inspirat din experien ța
statelor europene în special al Fran ței care a asigurat și consultan ța de specialitate.
În anul 1999 a început o nou ă etapă în evoluția contabilit ății române ști marcată de
armonizarea contabilit ății na
ționale cu Directivele Europene și cu Sdandardele
Internaționale de Contabilitate.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
187
187 O adevărată consolidare a reformei contabile române ști se produce în anul 1999,
odată cu armonizarea acesteia cu Directivele Europene și Standardele Interna ționale de
Contabilitate prin OM.F.P. nr. 403/1999 pentru entit ățile mari și foarte mari și respectiv
armonizarea acesteia numai cu directivele europene( OMFP nr. 306/2002 ) pentru entit ățile
mici și mijlocii. Ulterior OMFP nr. 403/1999 a fost înlocuit cu OMFP 94/2001.
Primele dou ă etape ale contabilit ății române ști au fost mai mult de ordin cantitativ:
– anul 1990 cu Legea nr . 82/1991-Legea Contabilit ății și regulamentul de
aplicare al acesteia (anul 1993).
– anul 2001 cu eleborarea și publicarea OMFP 94/2001 mai ales cu standardele
contabile interna ționale (IAS)
Ordinul (OMF) 94/2001 care se adresa societ ăților mari și foarte mari includea în
conținutul său mai multe norme contabile franceze, engleze, directiva IV, IAS și se adresa
nu numai întreprinderilor cotate ci tuturor întreprinderilor mari, spre deosebire de țările
Uniunii Europene care aplic ă standardele interna țiuonale de contabilitate doar dac ă erau
cotate la burs ă.
În ceea ce prive ște actele comunitare din domeniul contabilit ății, transpunerea
conținutului directivei a IV a continuat procesul de reform ă contabilă din România.
În anul 2002 s-a emis OMFP nr. 306/ 2002 pentru aprobarea Reglement ărilor
contabile simplificate armonizate cu directivele europene. Aceste reglement ări erau
prevăzute pentru societ ățile mici care nu îndeplineau cu mulativ 2 din cele 3 criterii de
mărime referitoare la cifra de afaceri, totalul activelor și numărul mediu de salaria ți.
O nouă etapă în evoluția reformei contabilit ății române ști s-a produs prin OMFP nr.
907/27.06.2005 prin care s-au adus noi preciz ări privind reglement ările contabile.
Începând cu exerci țiul financiar al anului 2006 persoanele juridice prev ăzute la art.
1 din Legea contabilit ății nr. 82/1991 republicat ă, aplică reglement ările contabile conforme
cu directivele europene. Aceste prevederi se aplic ă și sediilor permanente din România care
aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în str ăinătate.
În ceea ce prive ște insituțiile de credit, tot în baza aces tui ordin, începând cu anul
2006, întocmesc un set de situa ții financiare în conformitate cu reglement ările contabile
conforme cu Directivele Europene, respectiv directivele specifice b ăncilor și un alt set de
situații financiare conforme cu IFRS, care s ă servească necesităților obiective de informa ții
ale altor utilizatori.
Ordinul amintit vizeaz ă și entitățile de interes public care pot întocmi și un set de situa ții
financiare conforme cu IFRS tot în scopul inform ării unor utilizatori interni, al ții decât institu țiile
statului și dacă aceste institu ții publice au capacitatea de implementare corespunz ătoare a IFRS.
Prin ordinul nr. 1827/2003, Ministerul Finan țelor Publice a luat o important ă
măsură în procesul de reform ă contabilă, solicitând companiilor din România s ă aplice
Standardele Interna ționale de Raportare Financiar ă ( IFRS ) începând cu anul 2005.
Printre societ ățile care trebuie s ă adopte IFRS în România în 2005 se num ără nu
doar companiile cotate la Burs ă ci și băncile, societ ățile de asigur ări, și alte societ ăți care
satisfac anumite criterii de m ărime.
Spre deosebire de legisla ția anterioar ă în domeniul contabilit ății, ordinul este foarte
explicit în ceea ce prive ște cerința de adoptare integral ă a IFRS, inclusiv a acelor standarde
aplicabile în cazul situa țiilor financiare consolidate.
Ca urmare a acestui ordin (OMF 90 7/27.06.2005), Ministerul Finan țelor Publice a emis
OMFP 1752/17.11.2005, reglement ătri contabile conforme cu Directivele Europene, aplicabile de
la 1 ianuarie 2006.
Odată cu intrarea în vigoare a acestui ordin se abrog ă OMFP nr. 94/2001 și OMFP
nr. 306/2002.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
188
188Ordinul precizeaz ă categoriile de persoane juridice care trebuie s ă aplice OMFP
1752/2005, entit ăți prevăzute la articolul 1 din Legea contabilit ății 82/1991 precum și
subunitățile fără personalitate juridic ă cu sediul în str ăinătate care apar țin persoanelor
juridice cu sediul sau domiciliul în România , precum și sediile permanente din România
care aparțin unor persoane juridice cu se diul sau domiciliul în str ăinătate.
Ordinul face referire și la criteriile de m ărime de care trebuie s ă se țină seama în
întocmirea situa țiilor financiare anuale.
Ordinul 1752/2005 stabile ște că persoanele juridice care la data bilan țului depășesc
limitele a dou ă dintre urm ătoarele trei criterii:
– total active : 3.650.000 euro
– cifră de afaceri net ă: 7.300.000 euro
– număr mediu de salaria ți în cursul exerci țiului financiar: 50
– întocmesc situa ții financiare anuale care cuprind:
– Bilanț
– Cont de profit și pierdere
– Situația modific ărilor capitalului propriu
– Situația fluxurilor de numerar
– Notele explicative la situa țiile financiare anuale
Persoanele juridice care nu dep ășesc limitele a dou ă dintre criteriile de m ărime
prevăzute de ordinul 1752/2005 (alin. 1) întocmesc situa ții financiare anuale consolidate
simplificate care cuprind:
– bilanț prescurtat
– cont de profit și pierdere
– notele explicative la situa țiile financiare anuale simplificate.
Opțional ele pot întocmi situa ția modific ărilor capitalului propriu și/sau situa ția
fluxurilor de numerar.
Principala provocare cu care se confrunt ă în prezent sistemul contabil din România
nu constă în accelerarea introducerii reformelor ne cesare, ci în stabilirea unor politici clare
în ceea ce prive ște reformele aflate în curs de implementare.
Responsabilitatea pentru stabilirea acestor politici nu revine MFP ci unor
organisme precum Comisia Na țională a Valorilor Mobiliare, Bursa de Valori Bucure ști și
profesia de audit.
Ca urmare a cre șterii continue a num ărului de societ ăți afectate de modificarea
Reglement ărilor Contabile din România, a ap ărut necesitatea analiz ării mai atente a
modalității in care MFP a implementat reforma.
Reglement ările contabile existente înainte de reform ă aveau un puternic caracter
prescriptiv, iar punerea accentulu i pe furnizarea de informa ții doar pentru Autorit ățile
Financiare și organele statului au descurajat exercitarea ra ționalismului profesional la
implementarea practic ă a acestor reglement ări.
Prin urmare, au fost necesare reorient ări financiare astfel încât aceasta s ă răspundă
cerințelor unor utilizatori de informa ții financiare precum ac ționarii, investitorii poten țiali,
clienți, furnizori, etc. .
Aplicarea IFRS în România m ărește responsabilit ățile institu țiilor implicate direct
în acest proces ( investi ții cu rol în elaborarea unor reglement ări contabile cum sunt MFP,
C.N.V.M.). Rolul major al acestor institu ții este acela de a crea un cadru legislativ optim
pentru aplicarea IFRS. Administratorii societ ăților vor trebui s ă se instruiasc ă pe linia
organizării și conducerii contabilit ății, precum și instruirea personalului din departamentele
de contabilitate pentru cunoa șterea noilor programe informatice în scopul de noi situa ții
financiare.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
189
189 Un rol important în acest proces revine și asociațiilor profesionale cu atribu ții pe linia
pregătirii persoanelor care întocmesc situa ții financiare în conformitate cu aceste reglement ări
(CECCAR, AGER, CAFR)
Reforma sistemului contabil românesc este un proces complex, impus de procesul
de globalizare, de integrarea României în U.E , de nevoia asigur ării comparabilit ății în timp
și spațiu a raport ărilor financiare precum și de obținerea unui limbaj contabil comun la nivel
mondial.
Bibliografie
Mateș D. Contabilitatea financiar ă a entităților economice, Editura Mirton Timi șoara, 2006
Mateș D., Normalizarea contabilit ății și fiscalitatea întreprinderii , Editura Mirton 2004.
Pântea I.P Contabilitatea finaciar ă româneasc ă conform ă cu Directivele Europene,Editura
Intelcredo, Deva, 2006.
OMFP 1752/2005 pentru aplicarea reglement ărilor contabile conforme cu Directivele
Europene , MO 1080 bis/2006.
Legea contabilit ății nr. 82/1991, republicat ă în 2005, MO nr.48/2005.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
190
190IMPACTUL STANDARDELOR INTERNA ȚIONALE
DE RAPORTARE FINANCIAR Ă ASUPRA
EVOLUȚIEI SISTEMULUI CONTABIL
DIN ROMÂNIA
Dorel MATE Ș
Profesor universitar doctor
Universitatea de Vest Timi șoara
Veronica GROSU
Asistent universitar doctorand
Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava
Rezumat. În procesul de tranzi ție la economia de pia ță, România și-a căutat un
drum propriu în implementarea și reglementarea contabil ă. Standardele Interna ționale de
Raportare Financiara(IFRS) reprezint ă reguli contabile general valabile, acceptate de toate
țările lumii, capabile s ă armonizeze în cât mai mare m ăsură standardele și procedurile
contabile practicate în diferite țări.
Începând cu 1 ianuarie 2005, țara noastr ă, la fel ca toate celelalte țări ale Uniunii
Europene, a început s ă aplice un sistem bazat pe Standardele Interna ționale de Raportare
Financiar ă(IFRS) pentru societ ățile cotate și mai ales grupuri, care va permite
implementarea celor mai bune practici la nivel mondial. Astfel, la nivel na țional,
normalizatorii sunt pu și în situația să renunțe la tehnicile și practicile contabile dep ășite,
pentru a facilita evolu ția reformei în domeniul contabilit ății. Sistemul contabil românesc
actual este orientat în special asupra asimil ării directivelor europene (Directiva a IV-a și
Directiva a VII-a) și a unor concepte, principii generale și obiective specifice Cadrului
Contabil General și a IFRS, precum și spre elaborarea unor modele contabile și echilibre
economico-financiare la nivel macroeconomic.
Cuvinte-cheie: Standardele Interna ționale de Raportare Financiar ă; sistemul
contabil; armonizare.
Coduri REL: 14 I
Până în anul 1990 România adoptase un sistem de contabilitate monist bazat pe o
normare excesiv ă. Începând cu anul 1994 s-a renun țat la sistemul contabil monist și s-a adoptat
sistemul dualist de origine latino-european ă având la baz ă Planul Contabil General Francez.
Reforma în domeniul contabilit ății început ă în anul 1991 prin adoptarea legii
contabilit ății, continuat ă prin HG nr. 704/1993, este consolidat ă odată cu adoptarea OMFP
nr. 403/1999 înlocuit ă cu OMFP 94/2001 și OMFP nr. 306/2002 prin care se promoveaz ă
armonizarea cu Directivele Europene și Standardele Interna ționale de contabilitate. Entit ățile
de interes public (institu ții de credit, de asigur ări, societățile cotate etc.) reglementate prin
OMFP nr. 907/2005 pot întocmi și un set de situa ții financiare conforme cu standardele
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
191
191 Internaționale de Raportare Financiar ă, pentru necesit ăți proprii de informar e a utilizatorilor,
alții decât institu țiile statului, potrivit op țiunii acestora și dacă au capacitatea de
implementare corespunz ătoare.
În aplicarea acestor reglement ări, Ministerul Finan țelor Publice a emis OMFP nr.
1752/2005 abrogând OMFP nr. 94/2001 și OMFP nr. 306/2002.
Începând cu anul 2006, cea mai mare parte a entit ăților economice din România
aplică reglement ările contabile conforme cu Directiv ele Europene-Directiva a –IV-a privind
conturile anuale și Directiva a –VII-a privind conturile consolidate.
Reformele realizate în domeniul contabilit ății după anul 1990 au determinat
consacrarea unor concepte specifice precu m: normalizare, armonizare, convergen ță,
conformitate etc..
Normalizarea contabil ă definită ca un proces ce prezint ă concepte, principii
generale și norme contabile bazate pe o terminologie precis ă și identică pentru to ți
producătorii și utilizatorii de informa ții contabile aplicabile în totalitate sau par țial la un
ansamblu de țări, de întreprinderi sau operatori ai profesiei contabile.
Scopul normaliz ării contabile const ă în eleborarea de norme contabile ca sistem de
referință pentru produc ția de informa ții contabile și validarea social ă a situațiilor financiare.
Armonizarea contabil ă reprezintă procesul prin care regulile sau normele na ționale
diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfec ționate pentru a fi comparabile și a
se da aceea și interpretare evenimentelor și tranzacțiilor.
În țara noastr ă, procesul de armonizare se realizeaz ă la 2 (dou ă) niveluri:
– la nivel european – prin implementarea Directivelor a IV-a, a VII-a și aVIII-a ale
CEE;
– la nivel interna țional, în cazul entit ăților mari și foarte mari prin implementarea
Standardelor Interna ționale de Raportare Financiar ă ( IAS/IFRS ).
Cele două abordări în domeniul armoniz ării au la baz ă doctrine și practici diferite,
bazate pe dou ă culturi contabile distincte:
– latino-european ă (continental ă);
– anglo-saxon ă.
Cultura latino-european ă creată și promovat ă de țări europene cu economie
dezvoltată ca Franța, Italia, Germania, se caracterizeaz ă prin:
– orientarea prioritar ă spre interesele statului;
– este puternic normat ă controlat ă prin reglement ări care fac parte din a șa-zisul
plan de conturi general;
– aplică o contabilitate dualist ă, respectiv în dou ă circuite (financiar ă și de
gestiune);
– imaginea fidel ă este considerat ă drept obiectiv fundamental al contabilit ății
realizate prin conformitate, regularitate și sinceritate;
– informația contabil ă este puternic influen țată de aspecte juridice.
Cultura contabil ă anglo-saxon ă, dezvoltat ă în special de Marea Britanie și Statele
Unite ale Americii, se caracterizeaz ă prin:
– apărarea intereselor investitorului prin promovarea liberalismului economic
– este mai pu țin rigidă, fundamentându-se pe tradi ții și cutume f ără existența unui
plan contabil general obligatoriu pentru toate entit ățile;
– structurarea cheltuielilor și veniturilor se face dup ă destinație (produs, sec ție,
serviciu) și nu după conținutul economic;
– imaginea fidel ă este considerat ă ca un principiu esen țial;
– informația contabil ă este dominat ă de principiul prevalen ței economicului asupra
juridiciului.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
192
192 Convergen ța contabil ă presupune focalizarea întregii activit ăți contabile în aceea și
direcție, respectiv întocmirea situa țiilor financiare anuale în cadrul unei scheme unitare,
normalizate care s ă reprezinte un interes major pentru to ți utilizatorii informa țiilor contabile.
Finalitatea activit ății contabile este reprezentat ă de întocmirea la sfâr șitul
exercițiului a situa țiilor financiare anuale, acestea reprezentând ținte în func ție de care sunt
adoptate lucr ările din cursul exerci țiului financiar.
Convergen ța contabil ă constă deci în orientarea întregii activit ăți în direc ția
producerii acelor informa ții care să fie utile colabor ării situațiilor financiare și care să
cuprindă parametri, variabile și indicatori unitari pentru toate entit ățile economice.
Conformitatea în contabilitate are în vedere adoptarea (alinierea) reglement ării
naționale în domeniul contabilit ății la altele similare (de exemplu Directivele Europene),
care conțin un grad mai mare de generalitate, reprezentativitate și acceptabilitate.
În țara noastr ă evoluțiile înregistrate în domeniul contabillit ății au fost corelate cu
cele înregistrate pe plan eropean și internațional, unde se manifest ă tot mai evident tendin ța
de a se asigura un cadru comun, de întocmire și prezentare a situa țiilor financiare, prin care
să se ofere informa ții relevante și credibile investitorilor, creditorilor financiari, managerilor
precum și celorlalți utilizatori de informa ție financiar-contabil ă.
Reglement ările române ști în domeniul contabilit ății au în vedere în primul rând
conformitatea cu Directiv ele CEE (IV, VII,VIII) și apoi cu Standardele Interna ționale de
Raportare Financiar ă (IFRS).
Directiva a IV-a, adoptat ă în 1978, se refer ă prin articolele sale la regulile de evaluare,
formatele situa țiilor financiare publicate și cerințele privind comunicarea financiar ă, aspecte care
acoperă problematica societ ăților necuprinse în grupuri, dar analizate individual.
Ulterior adopt ării Directivei a IV-a, ținând cont de fenomenele de globalizare
financiară și de evolu ția standardelor interna ționale, dispozitivul european a înglobat în
secțiunea a VII-a reguli noi, care s ă țină cont de sistemul de evaluare bazat pe valoarea just ă.
Directiva a VII-a, adoptat ă în 1983, vizeaz ă conturile consolidate, adic ă situațiile
financiare întocmite, prezentate și publicate pentru a oferi informa ții despre pozi ția
financiară, performan țele și evoluția poziției financiare a grupurilor de societ ăți care dețin
astăzi o pondere mare în economia mondial ă.
Reglementarea european ă prevede c ă directivele contabile se vor aplica în
continuare societ ăților cotate, care vor publica situa ții financiare în conformitate cu
Standardele Interna ționale de Raportare Financiar ă (IFRS).
În consecin ță, a fost necesar ă o revizuire a Directivelor contabile, în vederea
moderniz ării lor, pentru a deveni compatibile cu Standardele Interna ționale de Raportare
Financiar ă (IFRS) actuale și cele viitoare.
Astfel, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat în 2003
Directiva 2003/51/CE, care se refer ă la modernizarea și actualizarea textelor contabile
europene, completând reglementarea european ă IFRS 2005, ele fiind transpuse în dreptul
național al statelor membre, cu 1 ianuarie 2005.
Trecerea la referen țialul IFRS poate fi considerat ă o adevărată reformă contabilă,
implementarea lui vizând:
– toate intreprinderile, indiferent care este sectorul lor de activitate, auditori și
experți contabili, utilizatorii de informa ții financiare etc.
În concluzie, adoptarea standardelor interna ționale are ca priorit ăți:
– instaurarea condi țiilor pentru o pia ță a capitalurilor integrante și eficace redând
bilanțuri (în mare parte comparabile pe pia ța unică), permițând creșterea
concurenței și favorizând circula ția capitalurilor.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
193
193 – necesitarea adopt ării unui regulament prin care s ă se poată urmări dacă societățile
cotate din UE au aplicat în mod corect IAS-urile pân ă în anul 2005 (credibilitate,
evaluare, concuren ță).
– aplicarea acestor standarde trebuie s ă conducă la o autentic ă și corectă viziune
asupra pozi ției financiare și prestațiilor unei entit ăți economice, s ă contribuie la
interesul public european și să respecte criteriile în ceea ce prive ște calitatea
informațiilor prevăzute.
Bibliografie:
Mateș, D., Mati ș, D., Cotle ț, D., (2006), Contabilitatea financiar ă a entităților economice,
Editura Mirton, Timi șoara
Pîntea I.P., (2006) Contabilitatea financiar ă româneasc ă conformă cu directivele europene,
Editura Intelcredo, Deva
Ristea, M., Dumitru, C.G, (2005) Contabilitatea aprofundat ă, Editura Universitar ă, București
Standardele Interna ționale de Raportare Financiar ă, 2006, Editura CECCAR, 2006
OMFP 1752/2005 pentru aplicarera reglement ărilor contabile conforme cu Directivele
Europene, MO.1080bis/2006
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
194
194
IMPACTUL INTEGR ĂRII ASUPRA SISTEMULUI
CONTABIL ROMÂNESC
Nicoleta ASALO Ș
Lector universitar doctor
Universitatea Ovidius, Constan ța
Rezumat. Internaționalizarea este un obiectiv strategic al oric ărei firme deoarece
aceasta procur ă noi piețe de desfacere, ob ține avantaje fiscale, î și reduce costurile prin
achiziția de factori de produc ție la pre țuri mai reduse, dar și își atrage noi surse de
finanțare. Acest fenomen este sus ținut de armonizarea sistemului contabil românesc cu
elementele referen țialului contabil interna țional sau implementarea direct ă a elementelor
referențialului contabil interna țional. Astfel, adoptarea de c ătre UE a referen țialului IFRS a
reprezentat o op țiune strategic ă ce a decurs din necesitatea întreprinderilor europene de a
prezenta informa ții financiare transparente și ce pot fi comparate, dar și totodată ca
răspuns al obiectivului de convergen ță contabil ă internațională. Referen țialul IFRS, ca
limbaj contabil comun european, bazat pe principii generale și nu pe reguli detaliate ce
induc automat o analiz ă a opera țiilor și fenomenelor ce au loc în cadrul entit ăților, a
constituit o adev ărată reformă contabil ă în Europa și, implicit, va continua s ă inducă
profunde schimb ări prin prisma integr ării și în sistemul contabil românesc .
Cuvinte-cheie: armonizare contabil ă; normalizare; integrare; standarde
internationale de raportare financiar ă
Coduri REL: 14I
Procesul de armonizare contabil ă are drept scop alinierea normelor și practicilor
contabile na ționale pentru a facilita comparabilitatea situa țiilor financiare întocmite și
publicate de întreprinderi din țări diferite, fiind „o form ă atenuată de normalizare și o primă
etapă către aceasta” (Colasse, 2000). Actualul proces de extindere al Uniunii Europene nu
face decât s ă confirme necesitatea asigur ării transparen ței în comunicarea financiar ă, cu atât
mai mult cu cât asist ăm, în ultima vreme, la o continu ă și pronunțată dereglementare a
piețelor financiare.
Pe lângă asigurarea comparabilit ății informa ției financiare la nivel interna țional,
armonizarea contabil ă internațională are și avantajul c ă aduce o economie de timp și resurse
financiare care s-ar cheltui de c ătre societ ățile transna ționale pentru consolidarea unei
informații contabile provenite din contexte contabile na ționale diferite sau chiar foarte
divergente.
Normalizarea contabilit ății firmelor are drept obiect aplicarea de norme contabile
identice în acela și spațiu geopolitic și urmărește crearea de practici contabile uniforme. În
general, standardizarea contabil ă înseamnă impunerea unui set de reguli contabile limitate
sau chiar un singur standard care se aplic ă în toate situa țiile. Dacă armonizarea contabil ă
este un proces flexibil și deschis, prin care se urm ărește atenuarea diferen țelor majore între
reglement ările și practicile contabile din diferite țări, normalizarea contabilit ății nu se
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
195
195 acomodeaz ă diferențelor naționale și, de aceea, se consider ă că este mai dificil de aplicat la
nivel interna țional.
Procesul de normalizare contabil ă internațională poate să se desfășoare la nivel
regional, adic ă vizează normele contabile aplicabile firmelor din cadrul unui grup de țări sau
poate fi unul mondial, care s ă se refere la norme contabile aplicabile firmelor din toate țările.
Armonizarea sistemului contabil ro mânesc cu elementele referen țialului contabil
internațional sau implementarea direct ă a elementelor referen țialului contabil interna țional
reprezintă o component ă implicită a integrării unui stat într-un organism interna țional. Acest
referențial cupride:
– un cadru conceptual în care se stabilesc obiectivele situa țiilor financiare, se
definesc elementele acestora, criteriile de recunoa ștere ale acestor elemente în
cadrul situa țiilor financiare și se prezint ă caracteristicile calitative ale
raportărilor;
– setul de standarde contabile interna ționale (IAS) și cele de raportare financiar ă
(IFRS) împreun ă cu interpret ările referitoare la unele din subiectele acestor
standarde (SIC și IFRIC).
Adoptarea IAS/IFRS, ca limbaj contabil comun european, bazat pe principii
generale și nu pe reguli detaliate ce induc aproape mecanic o analiz ă a operațiilor și
fenomenelor ce au loc în cadrul entit ăților, a constituit o adev ărată reformă contabilă. Aceste
standarde fiind într-un proces amplu și permanent de dezvoltare, vor impune ca persoanele
autorizate care le vor aplica s ă devină « contabili interna ționali », ceea ce va însemna
stăpânirea atât a limbii afacerilor, dar mai cu seam ă a principiilor și termenilor contabilit ății
internaționale. Cu siguran ță, adoptarea normelor IFRS va avea un impact puternic asupra
comunicării financiare și a politicilor opera ționale ale unor categorii de întreprinderi. La
momentul la care Uniunea European ă a adoptat standardele IAS/IFRS, acestea au fost
prezentate ca o replic ă european ă la domina ția reglement ărilor americane (US GAAP). Cu
toate diferen țele majore existente între cele dou ă referențiale contabile (Standardele
americane se bazeaz ă pe un ansamblu de norme și reguli foarte detaliate și conțin informa ții
destinate întreprinderilor care caut ă clienți pe piețele americane în timp ce Standardele
Internationale de Contabilitate se bazeaz ă pe principii fundamentale și conțin informa ții
destinate întreprinderilor care caut ă capital pe pie țele interna ționale) IASB și FASB au
convenit identificarea tuturor punctelo r de dezacord în vederea asigur ării într-un termen
rezonabil a convergen ței necesare. În acest context, trebuie men ționat rolul EFRAG
(European Financial Reporting Advisory Group) care aduce o contribu ție majoră din partea
sectorului privat, înfiin țat pentru a da glas punctului de vedere european în ce priveste
evoluția IFRS. Acest comitet tehnic care trebuie s ă furnizeze UE asisten ța și componentele
necesare evalu ării normelor este constituit din exper ți contabili, exper ți ai organismelor de
normalizare, utilizatorilor, orga nismelor de supraveghere și de reglementare a pie țelor.
Principalele func ții ale EFRAG sunt:
– coordonarea organismelor de norma lizare, a profes iei contabile și a utilizatorilor
pentru a contribui la procesul de elaborare a normelor IFRS prin emiterea de
comentarii asupra normelor și interpret ărilor și aducerea acestora în aten ția
IASB;
– să asiste Comisia European ă în procesul de asigurare a conformit ății directivelor
europene cu referen țialul IFRS prin elaborarea de propuneri în acest sens;
– să emită avize tehnice privind asimilarea sau respingerea în cadrul UE a
normelor și interpret ărilor publicate;
– să identifice insuficien țele referen țialului IFRS, s ă le înscrie în agenda de lucru a
IASB și să elaboreze instruc țiuni specifice.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
196
196La nivel european, aspectele legate de anvergen ță în contabilitate au în vedere
identificarea punctelor de dezacord între directivele europene, cu deosebire Directivele a
IV-a și a VII-a și Standardele Interna ționale de Contabilitate (IAS/IFRS); deja aceste dou ă
directive au fost amendate prin in troducerea în anul 2002 a valorii juste și în anul 2003 a
opțiunilor în ce prive ște evaluarea. Implementarea IFRS în UE s-a sprijinit pe modelul de
abordare bazat pe principii ale st andardelor de raportare financiar ă; acesta a înseamnat c ă
principiile clare destinate a se rvi interesului public consolideaz ă reguli care arat ă modul în
care aceste principii ar trebui aplicate în situa ții concrete. Acest mod de abordare
promoveaz ă fermitatea și transparen ța și ajută companiile s ă răspundă în mod corespunz ător
la situații complexe fa ță de noile evolu ții din practica afacerilor. Acest mod de abordare
previne, de asemenea, aglomerarea cu reglement ări și „scăpările tehnice” care pot ap ărea
acolo unde sunt dezvoltate reguli detaliate în încercarea de a acope ri toate aspectele
particulare care pot ap ărea în practic ă. Având în vedere dezavantajul abord ării pe baz ă de
principii ( și anume posibilitatea unei prea mari „creativit ăți” care poate fi pus ă în slujba unei
cosmetizări a informa ției contabile) dar și dezavantajele abord ării pe baz ă de reguli detaliate
(cum ar fi în ăbușirea inițiativelor; crearea falsei și extrem de d ăunătoarei impresii c ă dacă
respecți regulile totul merge sau crearea tenta ției și chiar a unor mecanisme de ocolire a
regulilor), modul exclusivist de abordare, fie numai pe baz ă de principii, fie numai pe baz ă
de reguli, se poate dovedi a fi insuficient pentru realizarea unor situa ții de calitate și corecte.
În vederea aplic ării IFRS, s-au identificat trei modalit ăți și anume: a) adoptarea ca
atare IFRS; b) elaborarea de standarde na ționale bazate pe principii înscrise în IFRS;
c) adaptarea IFRS la specificul na țional-local. A) În ceea ce prive ște adoptarea ca atare a
IFRS, sunt numeroase dificult ățile legate de culturi și valori tradi ționale diferite între
diversele scoli de gândire contabil ă, sisteme juridice și de drept diferite de originea de drept
a IFRS și, de asemenea, presupune acceptarea primordialit ății principiilor care trebuie s ă se
substituie regulilor detaliate devenite tradi ționale în unele țări printre care și România.
B) A doua modalitate de implementare a IFRS nu este una care s ă poată fi ușor
accesibilă. Această modalitate presupune o foarte bun ă cunoaștere a IFRS și totodată o
activitate legislativ ă prealabil ă de preg ătire a cadrului necesar deschiderii câmpului de
aplicare și de manifestare a acestor principii. Standardele na ționale elaborate trebuie s ă
asigure convergen ța totală cu IFRS. Se asigur ă astfel, o mai bun ă concordan ță între principii
și reguli, poate satisface mai bine raporturile care trebuie s ă existe între contabilitate și
fiscalitate și poate cuprinde reguli referitoare la contabilitatea din timpul exerci țiului de
raportare financiar ă.
C) Adaptarea IFRS la specificul na țional rămâne doar o cale teoretic ă de acces,
deoarece ea nu r ăspunde scopului și obiectivelor care fac necesar ă aplicarea IFRS și există
posibilitatea denatur ării adevăratului sens și spiritului principiilor în scrise în standardele
internaționale.
În România, implementarea standardelor de contabilitate a reprezentat o problem ă
care s-a pus înc ă din 1999 odat ă cu apariția OMFP nr. 403 pentru adoptarea Reglement ărilor
contabile armonizate cu Directiva a IV-a și cu Standardele Interna ționale de Contabilitate,
înlocuit apoi prin OMFP nr. 94/2001. Contabilitatea româneasc ă a făcut saltul spre IFRS
încă din decembrie 2003, când prin adoptarea OM FP 1827/2003 s-a clarificat viitoarea
aplicare a Standardelor Interna ționale de Raportare Financiar ă. România are un avantaj de
necontestat în urma acestei decizii deoarece firmele vor utiliza un cadru contabil recunoscut
la nivel mondial, bazat pe conceptul de imagine just ă și fidelă. Ordinul nr. 1827/2003
stipulează că începând cu situa țiile financiare ale anului 2006, Standardele Interna ționale
de Raportare Financiar ă (IFRS) se vor aplica de c ătre următoarele categorii de persoane
juridice : persoane juridice care aplic ă OMFP nr. 94/2001; institu ții de credit; societ ăți de
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
197
197 asigurarea și reasigurarea; institu ții reglementate și supravegheate de Comisia Na țională a
Valorilor Mobiliare; companii și societăți naționale; regii autonome și alte persoane juridice
de interes public; societ ăți comerciale care urmeaz ă să fie consolidate de c ătre o persoan ă
juridică care aplic ă IFRS; persoane juridice care la sfâr șitul anului precedent îndeplinesc
două din următoarele trei criterii: cifra de afaceri pe ste 7,3 milioane euro, total active peste
3,65 milioane euro, num ăr mediu de salaria ți peste 50, alte persoane juridice pe baza
aprobării Ministerului Finan țelor Publice. Perioada 1.01.200 5-31.12.2005 a fost perioada
retratării situațiilor financiare și în care practic s-au recunoscut activele, datoriile,
capitalurile proprii conform IFRS, a avut loc reclasificarea tuturor activelor și datoriilor în
conformitatea cu IFRS, reevaluarea și reajustarea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii
în conformitate cu IFRS, unde utilitatea valorii juste se personalizeaz ă drept cost estimat.
Toate diferen țele rezultate din recunoa ștere, derecunoa ștere și ajustare la evaluare vor fi
tratate ca elemente de capitaluri proprii. Astfel, se recunoa ște conceptul de ajust ări privind
menținerea capitalului, concept prezentat în cadrul general IFRS. Reglement ările din noul
ordin (OMFP nr. 1752/2005) aplicabil în România începând cu 01.01.2006 s-au dorit a fi în spiritul directivelor contabile europene. A doua etap ă 1.01.2006-31.12.2006 a fost perioada
de aplicare efectiv ă, anul în care s-au întocmit primele situa
ții financiare conform IFRS.
Fiind concepute în spiritul pragmati c anglo-saxon, standardele stipuleaz ă ca informa țiile
necesare, s ă fie generate la costuri mai mici decât beneficiile utilizatorilor; situa țiile
financiare întocmite r ăspund nevoii de informare a utilizatorilor despre pozi ția financiar ă,
performan ța și cash-flow-ul agentului economic. Drept urmare, ele trebuie s ă fie
transparente pentru utilizatori și comparabile în timp și spațiu; politica contabil ă și
manageriatul întreprinderii trebuie sa caute un echilibru între relevan ță și credibilitate; o alt ă
dilemă cu care se vor confrunta profesioni știi contabili o reprezint ă constituirea sau nu a
provizioanelor, care, pe de o parte, diminueaz ă în mod artificial profitul și dividendele, iar
pe de altă parte, constituirea sau nu a provizioanelor este cerut ă în vederea ob ținerii imaginii
fidele; se va impune renun țarea la conceptul de patrimoniu, întrucat vine în contradictie cu
principiul prevalen ței economicului asupra juridi cului. Adoptarea IFRS însemn ă, pe de o
parte, modificarea reglement ărilor contabile dar și implementarea unui sistem de evaluarea a
performan ței care trebuie adoptat la nivelul întregii organiza ții, ceea ce va duce la schimb ări
majore în cadrul managementului strategic și contabil.
Bibliografie
Feleagă, N., Malciu, L. (2002)- Politici și opțiuni contabile, Editura Economic ă, București
Gîrbină, Mm., Bunea, Ș. (2006) Sinteze, studii de caz și teste gril ă privind aplicarea IAS
(revizuite) –IFRS, Editura CECCAR, Bucure ști
IASB (2006) Standardele Internationale de Raportare Financiar ă (IFRSs) , Editura
CECCAR, Bucure ști
Malciu, L., Feleag ă, N. (2004) Reglementare și practici de consolidare a conturilor. Din
orele astrale ale Europei contabile, Editura CECCAR, Bucure ști
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
198
198NATURA HIBRID Ă A CODURILOR
DE GUVERNAN ȚĂ:
BĂTĂLIA PENTRU RESPONSABILIZARE
Voicu D. DRAGOMIR
Asistent universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. De peste cincisprezece ani, codurile de guvernan ță corporativ ă sunt în
atenția actorilor pie țelor de capital și a teoreticienilor. În prezent, ele reprezint ă un
imperativ în domeniul normaliz ării, din momentul în care Directiva 2006/46/EC a impus
declararea conformit ății cu un cod na țional în situa țiilor anuale ale grupurilor cotate. Cu
toate acestea, calitatea sistemului de responsabilizare corporativ ă este pus ă sub semnul
întrebării, cu atât mai mult cu cât noile țări admise î și pun pun problema implement ării
propriului regim de guvernan ță. Lucrarea de fa ță privește către prototipul codurilor de
guvernan ță – cel britanic, începând cu Cadbury (1992) – pentru a- și pune întrebarea: exist ă
vreun pericol în spatele mecanismul ui de impunere specific: „conformeaz ă-te sau explic ă”?
Punctul de pornire îl reprezint ă stabilirea originii filosofiei sociale ce fundamenteaz ă
codurile de guvernan ță. Răspunsul pe care îl oferim implic ă faptul că aceste documente nu
sunt pur utilitariste sau pur individualiste. Primii reformatori, Cadbury și alții, au oferit
soluții de responsabilizare di n zone adverse, care s ă ofere satisfac ție atât avoca ților
codurilor de etic ă, precum și partizanilor doctrinei maximiz ării valorii de pia ță. În
perspectiv ă, însuși mecanismul „conformeaz ă-te sau explic ă” poate deveni c ălcâiul lui
Ahile în lupta pentru responsabilizare, în lu mina unei crize de legitimitate de care sufer ă
comisiile guvernamentale în c ăutarea unor compromisuri reglementare.
Cuvinte-cheie : guvernan ța corporativ ă, teoria stakeholderilor, pie țe financiare,
cadru conceptual, responsabilitate
Coduri REL: 5D, 11A, 14I, 20I
Introducere
Simptomele apari ției codurilor de guvernan ță
La aproape cincisprezece ani de la emiterea primului cod de guvernan ță (Cadbury: 1992),
aceste coduri de bun ă practică, extrem de influente în context european, reprezint ă încă un
subiect de actualitate, atât în mediul academic, cât mai ales în spa țiul pentru care ele au fost
concepute: spa țiul reglementar al pie ței de capital. Atât Whittington (1993, p. 311) imediat
după apariția primului cod de guvernan ță, cât și Keasey, Short, & Wright (2005, p. 21) la un
deceniu dup ă această dată, enumer ă câteva dintre cauzele esen țiale care au condus,
cumulativ, la elaborarea une i serii de coduri de guvernan ță:
(a) contabilitatea creativ ă, ca manifestare a pluralit ății de op țiuni și politici
contabile, la dispozi ția managementului, utilizate nu o dat ă în scopul deturn ării
imaginii fidele;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
199
199 (b) scandalurile financiare și falimente celebre ale firmelor britanice, asociate cu
instanțe de eșec ale institu țiilor guvernan ței corporative și cu critici ale sistemului
de raportare și de audit;
(c) schemele de remunerare a directorilor, reprezentând o cheltuial ă
supradimensionat ă ce afecteaz ă randamentul investitorilor, f ără a putea fi
conectată în mod corect și complet la nivelul de performan ță al firmei;
d) concetrarea eforturilor managerilor pe ob ținerea unei performan țe ridicate, pe
termen scurt, f ără perspective de sustenabilitate – promovând fenomenul
preluărilor oportuniste, eronat considerate ca fiind cel eficient instrument de
disciplinare a managerilor.
Scurt istoric al codurilor de guvernan ță
În mai 1991, Comisia privind Aspectele Financiare ale Guvernan ței Corporative
(Comisia Cadbury) a fost înfiin țată pentru a „revizui acele aspecte ale guvernan ței
corporative legate în mod sp ecial de raportarea financiar ă și de responsabilitate” (Cadbury,
1992, paragraful 1.2). Raportul a fost emis în forma final ă în decembrie 1992. În aprilie
1993, Bursa londonez ă completeaz ă regulile de listare pentru a include o declara ție de
conformitate cu Codul Cadbury. În iu lie 1995, Comisia Greenbury emite raportul și codul de
guvernanță privitor la devoalarea remunera țiilor managerilor. Și acest set de reguli devine
obligatoriu pe Bursa britanic ă. În ianuarie 1998, raportul Comisiei Hampel se focalizeaz ă pe
stadiul implement ării Codului Cadbury, recomandând crearea unui Cod Combinat (iunie
1998), care s ă reuneasc ă prevederile codurilor anterioare într-o form ă mai puțin birocratic ă.
În septembrie 1999 este publicat Raportul Turnbull, ce ofer ă îndrumări în problemele de
control intern. În ianuarie 2003, Raportul Higgs revede „rolul și eficiența administratorilor
nonexecutivi”, în lumina turbulen țelor de pe pie țele interna ționale. Codul Combinat publicat
în 2003 este men ținut într-o form ă cvasiidentic ă până în prezent.
Definiții ale guvernan ței în contextul codurilor de bun ă practică
O definiție deja devenit ă celebră în literatura de specialitate este dat ă de Raportul
Cadbury (1992, paragraful 2.5) pentru care guvernan ța reprezint ă „sistemul prin care
companiile sunt conduse și controlate”. Guvernan ța se fundamenteaz ă pe institu țiile
specifice, între care structura esen țială o reprezint ă consiliul de administra ție, ales prin vot
„democratic” în cadrul Adun ării generale a ac ționarilor. În acest context, nu putem ignora
fraza controversat ă a autorilor Gompers, Ishii, Metrick (2003, p. 107): „corpora țiile sunt
republici”, întrucât votul ac ționarilor desemneaz ă corpul reprezentativ (administratorii) care
deleagă conducerea unor „birocra ți” sau func ționari (managerii). Evident, supra-
simplificarea impus ă de aceast ă înțelegere a lumii corporative na ște câteva pericole ce fac
subiectul acestei lucr ări.
Codul Cadbury (1992: paragraful 2.6-2.8) identific ă perimetrul care delimiteaz ă
procesele de raportare, monitorizare și feed-back : administratori – auditori – ac ționari.
Alături de ace ști actori se g ăsește și audiența mai larg ă (printre care și angajații) care poate
avea acces, dar nu dreptul la informa ție. Raportul Hampel (1998, paragraful 1.16) accept ă
definiția oferită de Cadbury, cu amendamentul calific ării acesteia ca „restrictiv ă”, întrucât
exclude diversele activit ăți care conduc la succesul unei întreprinderi. Raportul Hampel
(Committee on Corporate Governance: Final Report, 1998) define ște singurul obiectiv
corporativ ca fiind men ținerea și augmentarea capitalului, iar rela țiile pe care compania le
dezvoltă cu stakeholderii sunt mijloace spre succesul afacerii. Scopul consiliului de
administra ție este de a contura, implementa și monitoriza politicile corporative care vizeaz ă
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
200
200relațiile firmei. Raportul consider ă că responsabilitate fa ță de alte grupuri de stakeholderi nu
poate fi definit ă, deci nu intr ă sub auspiciile guvernan ței.
Principii, recomand ări și prevederi: confuzii în plan teoretic
Performan ța ca func ție de responsabilitate și structur ă organiza țională
Controversa în jurul conceptului de „bun ă guvernan ță” se naște din controversele
privitoare la factorii ce influen țează sistemul de guvernan ță al unei companii: obiectivul
corporativ, gradul de responsabilitate, transparen ța designului institu țional, nivelul asumat
de moralitate corporativ ă. În plus, îns ăși noțiunea de valoare corporativ ă este supus ă unor
interpretări contradictorii. Problematica maximiz ării funcție produc ătoare de valoare va fi
analizată în continuare.
Disputa filosofic ă clasică a separării dintre trup și suflet își găsește ecou în teoria
guvernanței prin conceptul separ ării dintre structura institu țională corporativ ă (enterprise ) și
responsabilitate ( accountability ). Keasey, Short, Wright (2005: p. 23) traseaz ă o graniță clară
între aceste dou ă concepte, subliniind faptul c ă responsabilitatea nu creaz ă propriu-zis valoare,
dar crearea de valoare nu poate fi iresponsabil ă. Astfel, autorii consider ă că „buna guvernan ță”
este o func ție de performan ță și responsabilit ate, în condi țiile în care activitatea firmei se
măsoară pe două axe: eficien ță și cârmuire ( stewardship ). Din alt unghi, „buna guvernan ță”
este preocupat ă în aceea și măsură de motivarea comportame ntului managerial, cât și de
monitorizarea acestuia. Evaluarea bipartit ă introdus de Keasey, S hort, Wright poate fi
considerat ă a fi o premis ă suficient ă pentru a avea o imagine coerent ă asupra guvernan ței
corporative, cel pu țin în maniera în care ea se desprinde din codurile de guvernan ță.
Raportul Cadbury și „recomand ările” în materie de bun ă guvernan ță
Istoria codurilor britanice cunoa ște o permanent ă pendulare între preeminen ța
acordată responsabilit ății și întâietatea conferit ă designului structurilor corporative. Primul
cod emis în 1992 asum ă faptul că responsabilitatea fa ță de acționari reprezint ă principalul
obiectiv al guvernan ței. Misiunea comisiei a fost aceea de a revizui aspecte ale guvernan ței,
în scopul restabilirii încrederii în sistemul de raportare financiar ă și în activitatea auditorilor
externi. Comisia a considerat c ă starea de conformitate a companiilor fa ță de
prevederilecodului poate fi verificat ă numai prin raportare voluntar ă. Conformarea fa ță de
un cod de guvernan ță oferă, în plus fa ță de o lege na țională, mai mult ă flexibilitate în
implementare și, în acela și timp, spa țiu de îmbun ătățire în condi țiile particulare ale fiec ărei
afaceri.
Codul este construit în jurul a dou ă elemente conceptuale, unice pentru acest cod de
guvernanță:
• Principiile deschiderii ( openness ), integrit ății (integrity ) și responsabilit ății
(accountability ). Se poate sesiza chiar la prima vedere c ă toate cele trei principii
sunt de origine etic ă, fapt deosebit de relevant în privin ța intențiilor Comisiei
Cadbury. Deschiderea este prezentat ă ca bază a încrederii tuturor stakeholderilor
(1992, paragraful 3.2). Comisia consider ă că devoalarea informa ției corporative
(disclosure ) contribuie la eficien ța piețelor, fără a introduce în mod expres
perspectiva utilitarist ă. Integritatea trebuie s ă devină un atribut al raport ării
financiare, în sensul în care aceasta este în țeleasă ca exhaustivitate și fidelitate a
informației. Mai mult, integritatea informa ției este o oglind ă a moralit ății
producătorilor de conturi. Responsabilitatea fa ță de acționari este un subiect
discutat și în capitolele anterioare ale acestei lucr ări. Raportul Cadbury mai
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
201
201 menționează un aspect semnificativ ca parte a procesului de responsabilizare: dorin ța
acționarilor de a- și exercita responsabilit ățile ce le revin ca proprietari ai capitalului
investit. Responsabilitatea este un cuvânt g ăunos, dacă cei față de care se manifest ă
rămân indiferen ți. Sensul delimit ării acestor principii este acela de „a cre ște nivelul
general de încredere în mediul de afaceri” (1992, paragraful 3.5).
• Recomand ările propriu-zise ale codului de guvernan ță, în privin ța câtorva puncte
cheie cum ar fi: eficien ța consiliului de administra ție (board effectiveness ),
președintele acestuia, administratorii nonexecutivi, preg ătirea directorilor,
procedurile consiliului de administra ție, comisiile de nominalizare, remunerare și
audit, auditul intern, rapoartele și politicile contabile etc. Comisia Cadbury
consideră o greșeală de normalizare admiterea multiplelor op țiuni și tratamente
contabile, la îndemâna managerilor. Rapoartele financiare trebuie s ă prezinte
performan ța companiei de o manier ă echilibrat ă și accesibil ă, prin nara țiuni
consistente, nu doar valoric.
Câteva concluzii se pot trage în leg ătură cu prevederile Codului Cadbury, din
punctul de vedere al suportului conceptual pe care îl de ține:
Principiile enun țate au un fundament moral, care nu va mai fi întâlnit în niciun alt
cod de guvernan ță emis în Marea Britanie;
Recomand ările oferite amalgameaz ă aspectele institu ționale cu cele de raportare,
astfel încât fiecare element de design structural s ă fie însoțit de propria imagine
în transparen ță, prin intermediul declara ției de conformitate cu Codul de
guvernanță.
Raportul Hampel: alte recomand ări, alte principii
Prima critic ă adusă raportului Cadbury este aceasta: „Recunoa ștem contribu ția în materie de
responsabilitate adus ă de raportul Cadbury […]. Totu și, accentul pe responsabilitate tinde s ă
camufleze prima datorie a unui consiliu de administra ție – aceea ce a aduce prosperitate
firmei de-a lungul vie ții acesteia” (Hampel, 1998, paragraful 1.1). Comisia Hampel noteaz ă
faptul că responsabilitatea, spre deosebire de dirijarea activit ății unei companii, este o zon ă
supusă intens normaliz ării. Raportul Hampel și-a propus s ă reducă ceea ce nume ște a fi
„povara reglementar ă” asupra gradului de raportare al companiilor, povar ă ce deturneaz ă
preocuparea administratorilor de la conducer ea afacerii la întocmirea de rapoarte. O reac ție
pe care Comisia Hampel o consider ă de așteptat în condi țiile de fa ță, dar care trebuie
eliminată, este „bifarea mecanic ă” a punctelor de conformitate cu prevederile raportului.
Acest tip de reac ție se poate manifesta la to ți cei implica ți în jocul raport ării:
Companiile trateaz ă recomand ările raportului Cadbury ca reguli prescriptive, în
consecință acestea fiind tratate în litera și nu în spiritul lor, prin „bifarea”
respectării fiecărui punct. Aceast ă abordare mecanic ă nu ia în calcul diversitatea
circumstan țelor și experien ței de afaceri a fiec ărei companii. Exemplul dat de
Hampel (paragraful 1.13) prive ște asumarea func ției de pre ședinte al consiliului
de administra ție și director executiv de c ătre aceea și persoan ă, situație
nerecomandat ă de Cadbury; totu și, starea contrar ă poate fi o solu ție onorabil ă și
fără consecin țe în domeniul respect ării drepturilor investito rilor, în plus fiind
mult mai pu țin costisitoare pentru companie.
Acționarii, categoria favorizat ă de utilizatori de informa ție, pot aplica principiul
„bifării” în aceea și măsură, prin sanc ționarea companiilor care nu sunt 100% în
litera codului de guvernan ță, fără a analiza cu discern ământ motivele prezentate
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
202
202pentru neconformitate. Raportul Hampel încearc ă să pună un diagnostic de
„perversiune” unui sistem care permite fraude majore în situa ție de total ă
conformitate – pe hârtie – cu orice cod de guvernan ță.
Comisia Hampel și-a propus s ă găsească o soluție conceptual ă acestei solu ții, prin
combinarea într-un singur document (The Combined Code, 1998) a unor principii generale – în număr de 18 – derivate din codurile de guvernan ță anterioare, cu prevederi mai detaliate –
48 de puncte ata șate principiilor – care s ă urmărească fiecare element care trebuie cuprins în
rapoartele diferitelor structuri responsabile în fa ța acționarilor. În plus, declara ția de
conformitate va avea din acest moment dou ă părți: prima vizeaz ă modalitățile de aplicare a
principiilor enun țate de codul de guvernan ță; a doua urm ărește respectarea impunerilor
fiecărei prevederi în parte, cu specificarea zonelor de neconformitate și explicații pentru
această situație. Efectul nea șteptat (Keasey, Short, Wright, 2005: p. 33) a fost acela c ă masa
de informa ții raportate a crescut, în lumina preveder ilor mai clar circumscrise ale noului cod
combinat.
Raportul Higgs (2003) și The Combined Code (2003): noi presiuni reglementare
Raportul Higgs (Review of the Role and E ffectiveness of Non-Executive Directors,
2003) a fost emis ca un ecou al noului val de presiune reglementar ă venit de peste ocean.
Scandalurile financiare americane au impus spa țiului european o reconsiderare a eficien ței
consiliilor de administra ție – în special o evaluare a rolu lui administratorilor nonexecutivi în
promovarea bunei guvernan țe –, iar Raportul Higgs a fost un r ăspuns așteptat și, în acela și
timp, contestat. O defini ție interesant ă a responsabilit ății corporative este oferit ă în
preambulul raportului (paragraful 1.5), afirmând c ă „guvernan ța corporativ ă oferă o
arhitectur ă a responsabilit ății – acele structuri și procese care dau asigurarea c ă firmele sunt
conduse în interesul proprietarilor”.
Raportul insist ă pe faptul c ă arhitectura responsabilit ății trebuie înt ărită, în vederea
creării sustenabile de valoare (para. 1.13). Acela și mecanism impus de Codul Cadbury este
menținut și în prezent, prin declara ția bipartit ă ce vizeaz ă, pe de o parte, principiile și
implementarea acestora, și pe de alt ă parte, prevederile și informațiile necesare de devoalat
în rapoartele anuale. Scopul unui cod de guvernan ță nu este acela al atingerii unui grad cât
mai mare de conformitate, ci acela al optimiz ării guvernan ței corporative în interesul
acționarilor și economiei în general. „Buna guvernan ță” trebuie s ă fie un suport al proceselor
productive, și nu un impediment. În concluzie, practica „bif ării” cerin țelor este puternic
condamnat ă, iar „sfaturile” de bun ă practică sunt promovate a fi inima unui cod de
guvernanță (paragraful 1.19).
Legitimitatea codurilor și obiectivul guvernan ței
Mecanismul de impunere a codurilor
Așa-numitul mecanism „comply or explain” (conformeaz ă-te sau justific ă) a fost descris
în chiar primul cod de guvernan ță intrat în circuit (Cadbury, 1992, paragraful 1.3). Prevederile
codului reprezentau standardul de calitate în materie de guvernan ță pe care orice companie cotat ă
la London Stock Exchange trebuia s ă îl respecte, prin declararea conformit ății cu acesta. Aceast ă
obligație a intrat în masa de reguli de listare impuse de pia ța financiar ă.
Mecanism comply-or-explain se consider ă a reprezenta o instan ță de auto-
reglementare, întrucât este de a șteptat ca firmele cotate s ă treacă dincolo de prevederile
codului de guvernan ță în vigoare, și să găsească propriul limbaj de comunicare a
informațiilor privind sistemul de guvernan ță adoptat (Cadbury, 1992, paragraful 3.8).
Raportarea și formatul acesteia trebuie s ă vizeze în primul rând zonele de neconformitate
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
203
203 (dacă există). Aceste elemente nu cad sub inciden ța legislației primare, iar justificarea
neconformit ății trebuie s ă fie evaluat ă rațional de c ătre utilizatorii de informa ție, fără a fi
neapărat sancționată din oficiu (Financial Reporting Council, 2006, p. 2).
Whittington (1993, p. 314) men ționează o lacun ă a sistemului de auto-
reglementare: indivizii oportuni ști pot profita ( free-ride ) de încrederea creat ă de calitatea
standardelor impuse și de comportamentul onest al celorlal ți jucători, ceea ce creeaz ă un caz
de selecție advers ă. Soluțiile propuse de el sunt disciplina profesional ă și solidificarea
legală, printr-un monopol reglementar al pie ței pe care ac ționează compania.
Legitimitatea regimului de guvernan ță adoptat de companii
În regimul „comply-or-explain” se pune problema legitimit ății sistemului de
guvernanță adoptat de fiecare companie. Legitimitatea se refer ă la calitatea unui instrument
al puterii de a se conforma aspira țiilor celor guverna ți, atât în privin ța originii, cât și a
formei sale – pentru a putea face posibil ă aderența celor mul ți la sistemul vizat (Bonnafous-
Boucher, 2005, p. 35). Pornind de la ipoteza c ă regimul de guvernan ță impus de legea
societăților comerciale și de codurile de guvernan ță se bucur ă de legitimitate consesual ă,
discuția se poart ă în jurul îndrept ățirii „varia țiilor” de la codul de guvernan ță, adoptate sub
forma unui sistem de guvernan ță operațional în cadrul companiei.
Fisher (2004: p. 495) consider ă că este o gre șeală a considera un sistem legitim prin
prisma rezultatelor (output-ului) aces tuia. Legitimitatea de output – axat ă pe rezultatele
financiare ale unei companii – trebuie înlocuit ă cu legitimitatea de input, axat ă pe relația cu
diversele grupuri de stakeholderi și pe integritatea procesului de luare a deciziilor în cadrul
unui anumit sistem de guvernan ță.
Caracterul continental-european al tezei privind legitimitatea de input a generat
multiple controverse în spa țiul guvernan ței nord-atlantice. Jensen (2001, p. 9) consider ă că
legitimitatea de out put este hegemonic ă, în lumina a „dou ă sute de ani de studiu în domeniul
economiei și finanțelor care indic ă faptul că bunăstarea social ă este maximizat ă atunci când
toate firmele dintr-o economie țintesc la maximizarea valorii totale de pia ță”. Argumentul
este hilar, iar avoca ții anti-maximiz ării devin din ce în ce mai numero și, pe măsură ce
diverse instan țe ale sistemului de pia ță american e șuează în nămolul scandalurilor
corporative.
Obiectivul corporativ și obiectivul guvernan ței: controversa maximiz ării
valorii corporative
Deși un argument particular poate fi refutabil, nu poate fi ignorat ă o întragă școală
de gândire și, mai ales, un sistem economic al c ărui fundament este maximizarea valorii de
piață a companiei. Evident, Jensen (2001, p. 10) nuan țează definiția valorii de pia ță, nu prin
capitalizarea curent ă, ci prin fluxul de beneficii a șteptate pe termen lung, excluzând din
acest context specula ția financiar ă și fluctuațiile zilnice care demonstreaz ă o miopie a pie ței
față de rentabilitatea pe termen lung a proiect elor corporative (Jensen, 2001, p. 16).
Controversa maximiz ării este intim legat ă de designul institu țiilor guvernan ței. Un
cod de guvernan ță poate avea în vedere o structur ă de guvernan ță care să se axeze exclusiv
pe protejarea drepturilor ac ționarilor și pe responsabilitatea administratorilor și directorilor
față de aceștia sau poate lucra cu un design institu țional care s ă promoveze responsabilitatea
față de categorii diverse de stakeholderi. Rapor tul Hampel (1998, paragraful 1.16) afirm ă că
„singurul obiectiv acceptat de toate companiile listate, indiferent de m ărimea acestora sau de
activitatea desf ășurată, este păstrarea și valorificarea la cote maxime a capitalului investit de
acționari”. În acest sens, toate rela țiile cu stakeholderii sunt subsumate obiectivului enun țat
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
204
204mai sus, iar pentru succesul acestor rela ții actorii guvernan ței corporative – administratori,
manageri, auditori – sunt responsabili exclusiv în fa ța acționarilor.
Jensen (2001, p. 10) nuan țează însă aceste delimit ări: funcția obiectiv a valorii
corporative nu trebuie s ă fie strict maximizat ă, ci să fie produc ătoare de valoare ( value-
seeking ). Această nou concept – al c ăutării valorii – are un atribut esen țial: pare, la prima
vedere, suficient de flexibil încât s ă permită implementarea ideilor de etic ă corporatist ă, ca
marcă a teoriei stakeholderilor. Be ssire (2005, p. 432) îl citeaz ă pe Ph. de Woot, care afirm ă
că funcția de creare a valorii nu este static ă și cantitativ ă, ci dinamic ă și calitativ ă. În plus,
doar prin creare de valoare se poate ob ține o integrare a intereselor individuale, publice și
corporatiste. Sentimentul de autoîmplinire la nivel individual este considerat a fi motorul
creării de valoare.
Decriptarea func ționalistă: abordări ortodoxe și heterodoxe
Maria Bonnafous-Boucher (2005, p. 38) consider ă că codurile de guvernan ță sunt
dominate de o abordare func ționalistă, în sensul limit ării la descrierea func țiilor și
disfuncțiilor guvernan ței, într-o abordare analitic ă. Funcțiile identificate în codurile de
guvernanță sunt: func țiile puterii reprezentative în consiliile de administra ție, funcțiile
regulilor și principiilor în dirijare a fluxului de informa ții între institu țiile guvernan ței,
funcțiile actorilor implica ți în procesul de guvernan ță.
Autoarea distinge dou ă teorii func ționaliste:
– Abordarea ortodox ă, limitată la aplicarea reglement ărilor legisla ției curente în
sistemele preocupate de guvernan ța corporativ ă. Sunt examinate instan țele
autorității în cadrul firmei, în scopul de a defini rolul fiec ărui actor și obiectivul
scenariului de putere.
– Abordarea heterodox ă este mai pu țin preocupat ă de descrierea instan țelor
autorității, cât de extinderea num ărului de actori afecta ți de func ționarea
sistemului de guvernan ță. Conceptul de stakeholder se contureaz ă prin
identificarea grupurilor interesate și prin trasarea ariei lor de ac țiune în rela ție cu
firma. Cele mai multe teorii pe tema responsabilit ății sociale a corpora ției
(corporate social responsibility ) sunt conectate teoriei stakeholderilor și pot fi
privite ca teorii func ționaliste heterodoxe.
Lărgirea spectrului guvernan ței: internalizarea bun ăstării stakeholderilor
Preocuparea principal ă a acestui capitor al lucr ării de față este identificarea unor
posibile solu ții ale dilemei obiectivului corporativ. În acest cadru teoretic, problema cea mai
delicată este circumscrierea ariei de acoperire a guvernan ței, în raport cu scopul esen țial al
existenței unei firme. Întreb ările legitime ale utilizatorilor de informa ție și ale cercet ătorilor
se ivesc în fiecare unghi al triadei „drepturile ac ționarilor – performan ța firmei – bun ăstarea
socială”. Semnalele de alert ă ridicate nu numai în plan academic, ci în toate mediile
implicate în guvernan ță, indică faptul că elementele de mai sus tind s ă se exclud ă reciproc,
fapt ce ridic ă semne de întrebare asupra unicit ății și validității obiectivului corporativ,
oricare ar fi acesta.
În viziunea lui Tirole (2001, p. 2), abordarea tradi țională bazată pe maximizarea
averii acționarilor este mult prea limitat ă pentru a putea conduce la o analiz ă economic ă
pertinentă a guvernan ței corporative. În acest sens, el vede guvernan ța ca „designul
instituțiilor care induce sau for țează managementul s ă internalizeze bun ăstarea
stakeholderilor” – identifica ți sub termenul extins de „s ocietatea stakeholderilor”
(stakeholder society ). Similar, Enderle (2004, p. 96) denun ță viziunea strict ierarhic ă a
firmei ( strictly hierarchical concept of the firm ), prin care aceasta se supune obiectivului
determinant, acela de a maximiza performan ța financiar ă în limitele legii și ale unei
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
205
205 moralități precare. Autorul men ționat propune o viziune alternativ ă, „echilibrat ă” a firmei
(balanced concept of the firm ) prin care prive ște compania ca pe organiza ție multi-scop,
construită pe efortul de a împlini multiple obiective economice, sociale și ecologice,
interrelaționate de o manier ă circulară. Această viziune a firmei recunoa ște faptul c ă firma
nu se manifest ă sub cupola de sticl ă a unui univers pur economic, ci c ă prin chiar existen ța
ei își asumă responsabilit ăți variate, nu doar mijloace, ci și scopuri în derularea afacerii
propriu-zise.
Pentru a închide discu ția despre legitimitate, vom aminti defini ția lui Stanton (1997:
p. 691) privind interesul legiti m. Acesta este plasat în rela ție cu contractul social, în
condițiile în care dreptul la asumarea responsabilit ății corporative se fundamenteaz ă pe
interesul legitim, definit mai sus (Bonnafous-Boucher, 2005, p. 35), de a primi și utiliza
rapoartele emise de administratorii societ ății și de auditorii acesteia. Mai mult, delimitarea
se poate face între dreptul legal al ac ționarilor de a fi informa ți asupra performan ței și
efectelor activit ății companiei, și dreptul moral al tuturor nonac ționarilor de a se prevala de
aceste informa ții. Este evident în acest caz c ă responsabilitatea este „palpabil ă” numai în
condițiile în care un drept este înt ărit prin lege, iar fluxul de informa ții dezvăluie cu
acuratețe care este nivelul de reglementare al unui sistem.
Responsabilitate, transparen ță și paradoxul încrederii
Utilitarism sau autonomie individual ă: o oscila ție conceptual ă a codurilor de
guvernan ță
Una dintre întreb ările pe care este firesc a le pune în acest moment poate fi formulat ă
astfel: care este filosofia social ă pe care mizeaz ă codurile de guvernan ță? Stanton (1997: p. 688)
pune în contrast cele dou ă școli dominante: utilitarismul și autonomia individual ă:
• Utilitarismul se prevaleaz ă de legitimitatea de output, prin care juste țea și
valoarea unei ac țiuni se judec ă exlusiv dup ă consecin țele pe care le provoac ă.
Utilitarismul este preocupat de bun ăstarea general ă sau medie care poate cre ște
fără a putea identifica persoanele implicate sau importan ța lor moral ă. În acest
context, maximizarea averii ac ționarilor este piatra de temelie a oric ărei preten ții
de responsabilitate care poate fi adresat ă de acționari administratorilor. În plus,
toate drepturile persoanelor conectate la via ța companiei sunt trecute prin filtrul
obiectivului maximiz ării.
• Autonomia individual ă este aliniat ă individualismului moral și recunoa ște
importanța indivizilor și nevoia de egalitate în drepturi. Interesele persoanelor au
prioritate în fa ța tuturor celorlalte interese, în spe ță a interesului corporativ.
Filosofia autonomiei individuale afirm ă faptul că firmele nu posed ă dreptul la
„viață privată”, întrucât acest drept nu poate fi extrapolat dintre drepturile
indivizilor ce alc ătuiesc organiza ția.
Se poate constata, în lumina celor prezentate în capitolul anterior, c ă filonul
filosofic al codurilor de guvernan ță nu este pur utilitarist sau pur individualist. Ne apare
evident acum c ă primii reformatori, Cadbury și alții au încercat s ă impună un regim de
responsabilitate marcat într-o mai mare m ăsură de autonomie individual ă, prin rapelul
continuu la m ăsuri de responsabilizare și la deschiderea fa ță de stakeholderi. Putem îns ă
observa o accentuare, odat ă cu trecerea timpului, a presiunii utilitariste – și aceasta din cauza
răspunsului tot mai accentuat al marilor corpora ții față de inițiativele reglementare ale
Bursei britanice. Poate c ă sistemul comply-or-explain este chiar c ălcâiul lui Ahile în lupta
pentru impunerea responsabilit ății corporative. Acest fapt a fost îns ă în continuu negat de
fiecare comisie care a elaborat coduri de guvernan ță. În capitolul prezent vom încerca s ă
stabilim câteva c oordonate ale no țiunii de responsabilitate, pentru a putea vedea în ce
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
206
206măsură adevărata responsabilitate se îndep ărtează de cea promovat ă de codurile de
guvernanță.
Definiții ale responsabilit ății
Definiția dată de Fisher este extrem de larg ă și se aplic ă oricărui sistem care
presupune delegarea puterii (Fis her, 2004, p. 510): „Responsabilita tea este o modalitate de
concretizare a rela țiilor dintre institu ții, delimitând responsabilit ăți, controlând exerci țiul
puterii, îmbun ătățind legitimitatea și, în final, promovând democra ția”. Principalul scop al
impunerii unui sistem de responsabilitate es te crearea de încredere în institu țiile angrenate în
acest sistem.
Seal și Vincent-Jones (1997, p. 410) consider ă că nevoia de încredere se manifest ă
în special în șlefuirea rela țiilor pe termen lung. Orice organiza ție care pretinde
sustenabilitate nu poate s ă nu își fixeze ca obiectiv p ăstrarea unui echilibru risc-beneficii.
Stanton (1997, p. 684) îl citeaz ă pe Rosenfield, oferind o alt ă definiție noțiunii de
responsabilitate: „ ținerea just ă a cuiva r ăspunzător pentru ac țiunile sale, justificarea fiind
oferită de o rela ție de autoritate între persoanele im plicate”. În context corporativ, rela ția de
autoritate poate fi definit ă atât din perspectiva teoriei maximiz ării valorii ac ționarilor, cât și
din perspectiva teoriei stakeholderilor (pe care o vom discuta în continuare). Spira (2001, p.
739) consider ă ca indivizii și corpora țiile sunt „desc ărcați” de responsabilitate prin
raportarea cerut ă în relația cu instan țele de autoritate.
Caracterul normativ al responsabilit ății
În formularea unei teorii a guvernan ței, și mai ales în construirea unui cod de
guvernanță, întrebarea primordial ă se leagă de tipul de legitimitate atribuit ă sistemului.
Revenind la Fisher (2004: p. 495), autoarea consider ă că triada: responsabilitate –
legitimitate de input – no rmalizare este indisolubil ă. Cu alte cuvinte, un sistem nu poate fi
responsabilizat decât dac ă legitimitatea pe care și-o pretinde se bazeaz ă pe integritatea
sistemului decizional. Pe de alt ă parte, macheta sistemului decizional este indiscutabil
supusă normaliz ării, fapt ce confer ă legitimitate. Codurile de guvernan ță reprezint ă un
compromis: ele promoveaz ă un sistem ce î și declară legitimitatea de output – corelat ă cu
performan ța – într-un cadru care îndeamn ă la responsabilitate și care pretinde institu ții de
guvernanță strict definite. Cu alte cuvinte, universul guvernan ței desenat de codurile de bun ă
practică este populat de dou ă rase diferite și adverse: shareholders și stakeholders –
delimitând un univers conflictual.
Jensen percepe cu totul altfel aceast ă dispută: singurul obiectiv care conduce la
responsabilizare este maximizarea valorii de pia ță a societății. Acest obiectiv este criteriul
după care managerii se ghideaz ă în realizarea compromisurilor optimale ( tradeoffs ) între
diferiții constituen ți (stakeholderi) ai firmei (Jensen, 2001, p. 10). Fixarea a mai multe
obiective concurente sau o oric ărui alt obiectiv în afara maximiz ării averii ac ționarilor
conduce inevitabil la anularea responsabilit ății managerilor.
Percepții asupra transparen ței
Consecința hibridiz ării teoretice a codurilor de guvernan ță este și volatilitatea
percepției asupra transparen ței. Ciclurile macroeconomice și ciclurile de reglementare-
dereglementare surprind imagini publice foar te diverse asupra conceptului de transparen ță.
Cei ce ast ăzi sunt avoca ții acesteia, mâine pot fi adversarii „reducerii intimit ății
corporative”. O constant ă a vieții economice în general, și a piețelor de capital în spe ță, va fi
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
207
207 un permanent semn de întrebare asupra eficien ței acestora: asimetria informa țională și
abuzul managerial (Bowie, 2004, p. 60).
Bessire (Transparency: a two-way mirror?, 2005) pune în discu ție o problem ă
gravă: relația dintre transparen ță și moralitate. Autoarea consider ă că nu se poate stabili
nicio legătură explicită, însă se poate demonstra contrariul, anume faptul c ă impunerea
transparen ței crează amoralitate. Trimiterile sale la Bentham și Foucault ( A supraveghea și a
pedepsi , 1991) sugereaz ă că transparen ța nu este un termen al vocabularului moralit ății, ci al
unui lexic concentra ționar. Indivizii – managerii și prin extensie corpora țiile – sunt
considera ți a fi sclavi ai oportunismului și propriului interes, iar transparen ța în acest context
nu poate decât reduce costurile oportunismului, f ără a contribui la moralizarea vie ții
corporative. Ca în orice sistem de supraveghere, indivizii vor c ăuta în orice moment bre șe
ale sistemului, pentru a le expl oata în avantajul propriu, pân ă când bre șa este închis ă și
indivizii sanc ționați.
În domeniul raport ării financiare, Enderle (2004, p. 87) enumer ă caracteristicile
calitative ale informa ției financiare care produc încred ere: exactitate, integralitate,
obiectivitate, inteligibilitate și imagine fidel ă a tranzac țiilor entității. Nu întâmpl ător, autorul
a omis cea mai controversat ă caracteristic ă, cuprins ă în toate cadrele conceptuale ale
contabilit ății: relevan ța. Relevan ța este conceptual anexat ă teoriei utilitariste, legitimit ății de
output și, prin extensie, amoralit ății denunțate de Bessire. Defini ția transparen ței oferită de
Enderle surprinde conceptul filosofic al „adev ărului”, în sensul în care raportarea este
transparent ă față de realitatea pe care o mediaz ă, fără a masca p ărți substanțiale ale acesteia
și fără a induce în eroare pe cei care primesc rapoartele.
Enderle înlocuie ște noțiunea de transparen ță cu noțiunea de încredere, afirmând c ă
aceasta este cerin ța fundamental ă pentru buna func ționare a sistemului. Încrederea poate fi
considerat ă un bun public, de care to ți participan ții la sistem beneficiaz ă, dar care poate fi
erodată de către cei care în șeală și sunt descoperi ți. Cazul paradigmatic al e șecului Enron
este cea mai bun ă dovadă în sprijinul acestei teorii. Rebérioux extrage din acest studiu de
caz „argumentul cognitiv” (Rebérioux, 2007: p. 5) , care poate fi rezumat astfel: primatul
acționarial este o roti ță a unui cerc vicios. Implementarea sistemului de responsabilitate și
remunerare a managerilor pe baza criteriului maximiz ării averii ac ționarilor implic ă o
deconectare a acestora de la cunoa șterea proceselor și instituțiilor interne ale corpora ției. Ca
urmare, ac ționarii sunt astfel deposeda ți de control și limitați în acțiunile pe care le pot lua în
cazul devierilor de comportament managerial. Autorul remarc ă faptul c ă insistența pe
primatul ac ționarial este concomitent ă cu o adâncire a asimetriei informa ționale, cu atât mai
mult cu cât sistemele de control sunt externalizate, fiind și ele supuse aceluia și primat
acționarial.
Posibile solu ții conceptuale pentru un cod de bun ă practică
Etică și responsabilitate – dificult ăți în acomodarea acestor no țiuni în codurile
de guvernan ță
Zambon și Del Bello (2005: p. 130) fac o afirma ție pe care mul ți ar privi-o cu
suspiciune: responsabilitatea social ă și ecologic ă, sustenabilitatea și guvernan ța corporativ ă,
toate aceste concepte se fundamenteaz ă pe noțiunea de stakeholder și pe necesitatea
identificării categoriei țintă de stakeholderi c ăreia se adreseaz ă. Este evident, chiar și din
articolele citate în aceast ă lucrare, c ă teoria stakeholderilor are parte atât de avoca ți pătimași,
cât și de adversari ferven ți – ajungându-se pân ă la insulte „ științifice” din categoria
asimilării teoriei stakeholderilor cu promovarea comunismului (Jensen: 2001, p. 35).
Citind printre rânduri multe dintre codurile de guvernan ță prezentate mai sus,
putem constata c ă o poluare ideatic ă de sorginte politic ă se insinueaz ă în discurs. Se pot
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
208
208distinge idei contradictorii și forme ambigue, rezultate din c ăutarea unui compromis între
nenumărații „stakeholderi” care și-au expus de-a lungul ultimilor cincisprezece ani opiniile
asupra acestor coduri. Afirm ăm că doar primul cod de guvernan ță, celebrul Raport Cadbury,
este un document ce exprim ă o viziune unitar ă și judicios demonstrat ă asupra universului
responsabilit ății corporative. Opinia noastr ă este aceea conform c ăreia calitatea codurilor de
guvernanță s-a deteriorat în timp, tocmai prin „consultarea” public ă – adică prin cedarea în
fața presiunilor corpora țiilor care și-au văzut puse în discu ție așa-numitele drepturi și
libertăți derivate dintr-o lege a societ ăților comerciale permisiv ă, dintr-o contabilitate bazat ă
pe standarde vagi și dintr-un sistem de common law .
În cazul codurilor de guvernan ță, consultarea public ă a condus la infiltrarea
amoralității promovate de filosofia utilitarist ă. Eliminarea acelor rudimente de principii
morale din Codul Cadbury indic ă faptul că guvernan ța în viziunea britanic ă și moralitatea
corporativ ă sunt, pân ă în prezent, incompatibile. Keasey, Short și Wright (2005: p. 29)
notează același lucru: codurile de guvernan ță nu au adus nicio îmbun ătățire complexului etic
al institu țiilor guvernan ței și nu ofer ă nicio solu ție acestei probleme. Explica ția este
evidentă: utilitarismul nu acomodeaz ă responsabilitatea moral ă a celor surprin și de
conflictul de agen ție, fie ei manageri, administratori, auditori, contabili sau ac ționari.
Jones (1995, p. 412) argumenteaz ă că singura modalitate de a reduce
comportamentul oportunist al managerilor este adoptarea volutar ă de standarde etice care s ă
limiteze sau s ă elimine devierile în exerci țiul puterii. Numai valorile împ ărtășite de toți
actorii corporativi pot reduce în mod eficient costurile de agen ție. Crearea de încredere mai
are și un alt efect: reduce costurile contract ării și nevoia de poli țe de asigurare, prin
eliminarea hazardului moral. Tranzac țiile eficiente nu se pot încheia decât într-un mediu
caracterizat prin încredere, iar costurile post-contractare – de monitorizare, sanc ționare,
recuperare – sunt poten țial eliminate în totalitate. Reputa ția corporativ ă este principalul
vector al încrederii, iar politicile, deciziile și mecanismele care genereaz ă și susțin o
reputație nu pot fi cunoscute decât printr-o raportare comprehensiv ă și marcată de
sinceritate, nu de oportunism.
Rolul constructiv al raport ării și forma liber ă a acesteia
Am trecut în revist ă câteva dintre defini țiile pe care guvernan ța corporativ ă le-a
primit de la autorii codurilor de bun ă practică. Am survolat și alte defini țiil din literatura de
specialitate. Putem constata c ă acest concept nu se bucur ă de o defini ție unanim ă, fapt prea
puțin îngrijor ător. În discu ția despre codurile de guvernan ță, reprezentarea conceptului de
„bună guvernan ță” va fi dependent ă de con ținutul fiec ărui raport corporativ care
documenteaz ă designul institu țiilor de dirijare, monitorizare și control al activit ăților,
procedurile și setul de activit ăți care permit asumarea responsabilit ății asupra rezultatelor
întreprinderii. În alte cuvinte, defini ția guvernan ței este lăsată la latitudinea administratorilor
ce pregătesc raportul anual, întrucât acestora li s-a conferit libertatea formei și conținutului
raportului, evident, în li mita unui set de informa ții ce trebuie furnizate.
Rolul constructiv al raport ării derivă tocmai din aceast ă libertate a formul ării
obiectivelor guvernan ței. Oportunismul corporativ poate fi identificat pe hârtia de turnesol a
liberului arbitru, în momentul în care este pus în fa ța libertății de raportare a structurilor
corporative care creeaz ă sau, din contr ă, distrug încredere. Evident, în prezent, fa ță de
stadiul Cadbury, libertatea formei de raportare este limitat ă, ceea ce conduce direct la
tentația „bifării” cerin țelor. Codul combinat (2006) a devenit un formular al „bunei
guvernanțe”, care poate fi completat în câteva ore, creând noi valuri de birocra ție și o
încredere-surogat în sistem.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
209
209 De la apari ția Raportului Cadbury se pune insistent întrebarea: cum putem
responsabiliza structurile corporative, f ără a transforma raportarea într-o arm ă a
oportunismului antreprenorial? Putem af irma, în lumina celor prezentate pân ă acum, că –
prin aplicarea criteriului utilitarist – nu exist ă nicio solu ție viabilă pentru aceast ă problemă?
Sistemul comply-or-explain tinde să se transforme într-un sist em reglementar prin legisla ție
primară, iar la nivelul Uniunii Europene se caut ă soluții legislative de responsabilizare a
structurilor corporative pe criterii comune. Pe de alt ă parte, orice „prohibi ție” dă naștere
unui circuit subteran, inclusiv în contextul transparen ței corporative, tot mai viciat ă de
permanenta eludare a fondului în favoarea formei.
Divergen ța de obiective și externalit ățile
Tirole (2001, p. 13) consider ă că incongruen ța obiectivelor dintre manageri și
ceilalți stakeholderi creeaz ă externalit ățile. Este necesar ca directorii și administratorii
companiei s ă își asume responsabilitatea pentru externalit ățile impuse asupra tuturor
stakeholderilor. Jensen (2001, p. 16) este de alt ă părere: numai puterea executiv ă a unui stat
(guvernul și agențiile sale) poate s ă limiteze externalit ățile, prin sanc țiunile pe care le aplic ă
asupra companiilor. Nu este firesc a ne a ștepta din partea firmelor la devoalarea voluntar ă a
externalit ăților produse, și nici la asumarea r ăspunderii asupra efectelor asupra bun ăstării
stakeholderilor, fie c ă este vorba de salaria ți, parteneri comerciali sau comunit ățile locale.
Pesqueux și Damak-Ayadi (2005: p. 12) explic ă de ce teoria stakeholderilor are un
fundament etic, „cu toate ambiguit ățile pe care acest statut îl confer ă”. Răspunsul la
problema externalit ăților este acela c ă teoria stakeholderilor nu are o baz ă contractualist ă, ci
este o teorie a justi ției sociale. Conceptul de stakeholde r descrie unui perimetru social în
care actorii pot intra pe o baz ă nonexclusiv ă. Astfel, un actor poate juca mai multe roluri,
putând fi în acela și timp un angajat, client, ac ționar și un membru al comunit ății în care
compania î și desfășoară activitatea. Analiza fiec ărei posturi în care este surprins trebuie
analizată prin prisma egalit ății în drepturi și a dreptății sociale.
Concluzii
Prosperitate sau responsabilitate? Din m ărturiile prezentate mai sus pare c ă dilema este
insurmontabil ă. Evident, avem în fa ța ochilor doar o fals ă dilemă. Cerințele de responsabilitate ale
societății stakeholderilor se schimb ă de la deceniu la deceniu și nu pot fi ignorate. Cu toate acestea,
funcția obiectiv a corpora ției rămâne aceea și, indiferent dac ă îi spunem „maximizare” sau
„căutare” de valoare. Societatea stakeholderilor oblig ă corporațiile să conștientizeze c ă, așa cum
resursele minerale, petroliere, agricole sau hidrografice sunt limitate, resursa uman ă este limitat ă.
„Limitarea” resursei umane este de fapt con știentizarea tot mai acut ă a valorii acesteia, a unei
valori atât de perisabile și greu de reprodus, încât plecarea unui om capabil dintr-o companie poate
fi echivalent ă cu închiderea unui segment de produc ție sau a unei pie țe de desfacere. Recent, un
caz a zguduit mediul de afaceri românesc: o tân ără profesionist ă, devenită manager de
departament al unei corpora ții multina ționale, a decedat în urma epuiz ării și a presiunii
„termenelor-limit ă”. Cine avea datoria moral ă de a salva o via ță? Acestea sunt întreb ări incomode,
dar care trebuie puse în fiecare moment.
Bibliografie
Bessire, D. (2005). Transparency: a two-way mirror? International Journal of Social
Economics , pp. 424-438
Bonnafous-Boucher, M. (2005). Some philosophical issues in corporate governance: the role
of property in stakeholder theory, Corporate Governance , pp. 34-47.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
210
210Bowie, N. E. (2004). Why Conflicts of Intere sts and Abuse of Information Asymmetry Are
Keys to Lack of Integrity and What Should be Done., In G. G. Brenkert (Ed.), Corporate
Integrity and Accountability , pp. 59-72. California: Sage Publications
Cadbury, A. (1992). Report of the Committee on the Financial Aspects of Corporate
Governance,. London: Gee
Committee on Corporate Governance (1998). The Combined Code, London: London Stock
Exchange ltd.
Enderle, G. (2004). The Ethics of Financial Reporting, the Global Reporting Initiative, and
the Balanced Concept of the Firm. In G. G. Brenkert (Ed.), Corporate Integrity and
Accountability, pp. 87-100. California: Sage Publications.
Financial Reporting Council. (2006). The Combined Code on Corporate Governance.
London: FRC.
Fisher, E. (2004). The European Un ion in the Age of Accountability. Oxford Journal of
Legal Studies , vol. 24, nr. 3 , pp. 495-515.
Gompers, P., Ishii, J., & Metrick, A. ( 2003). Corporate Governance and Equity Prices. The
Quarterly Journal of Economics , pp. 107-155.
Hampel, R. (1998). Committee on Corporate Governance: Final Report. London: Gee.
Higgs, D. (2003). Review of the Role and Effecti veness of Non-Executive Directors. London:
DTIJensen, M. C. (2001). Value Maximizati on, Stakeholder Theory, and the Corporate
Objective Function. Journal of Applied Corporate Finance , V. 14, N. 3 , pp. 8-21.
Jones, T. M. (1995). Instrumental Stake holder Theory: A Synthesis of Ethics and
Economics. Academy of Management Review , pp. 406-430.
Keasey, K., Short, H., & Wright, M. (2005) . The Development of Corporate Governance
Codes in the UK. In K. Keasey, S. Thompson, & M. Wright, Corporate Governance:
Accountability, Enteprise and International Comparisons (pp. 21-45). New York: John
Wiley and Sons.
Pesqueux, Y., Damak-Ayadi, S. (2005). Stakeholder theory in perspective. Corporate
Governance , pp. 5-21.
Rebérioux, A. (2007). Does shareholder prim acy lead to a decline in managerial
accountability? Cambridge Journal of Economics , pp. 1-18.
Seal, W., Vincent-Jones, P. (1997). Accountin g and trust in the enabling of long-term
relations. Accounting, Auditing & Accountability Journal , vol.10, nr.3 , 406-431.
Spira, L. (2001). Enterprise and accountability: striking a balance. Management Decision ,
39/9, 739-748.
Stanton, P. (1997). Users's rights to published accounting information: nature, justification and
implications. Accounting, Auditing & Accountability Journal, vol. 10, nr.5 , pp. 684-701.
Tirole, J. (2001). Corporate Governance. Econometrica , pp. 1-35
Whittington, G. (1993). Corporate Governance a nd the Regulation of Financial Reporting.
Accounting and Business Research , Vol. 23. No. 91 A , pp. 311-319.
Zambon, S., Del Bello, A. (2005). Towards a stakeholder responsible approach: the
constructive role of reporting. Corporate Governance , pp. 130-141
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
211
211 DINAMICA FLUXURILOR DE INVESTI ȚII STRĂINE
DIRECTE ALE NOILOR STATE MEMBRE
ALE UNIUNII EUROPENE
Raluca Andreea POPA
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Această lucrare î și propune s ă analizeze direc ționarea fluxului de
investiții străine directe la nivelul U niunii Europene dup ă anii de aderare, respectiv 2004
și 2007. Nevoia de investi ții reprezint ă un factor de o importan ță deosebită pentru economia
unei țări. În aceast ă lucrare doresc s ă arăt care a fost dinamica investi țiilor străine directe
în țările care au intrat în Uniunea Eur opeana, atât înainte de aderare, cât și după, și cum
economiile acestora au fost influen țate de aceasta. Voi analiza o parte din riscurile care se
întâlnesc la nivel mondial si implica țiile lor asupra fluxului de investi ții străine directe din
și spre țările care au aderat în anii 2004 si 2007 la Uniunea European ă.
Cuvinte-cheie: investiție; creștere economic ă; risc economic.
Coduri REL: 8N, 9A, 10F, 20A
Atragerea de ISD este un scop de mare interes pentru toti înf ăptuitorii de politici
deoarece ISD sunt privite ca un val de cap ital, transfer de tehnologii, concuren ță ridicată
între agen ții economici, strategii de marketing și management mai ales în țările în curs de
dezvoltare. Una dintre cheile mi șcării către economia global ă sunt investi țiile străine directe.
Pentru a de ține un num ăr cât mai mare de investi ții țările trebuie s ă dețină anumite
avantaje comparative cu celelate țări. Există trei tipuri de investitori:
• Investitori al c ăror scop este de a se folosi de pie țele locale și regionale și caută
facilități de produc ție. Foarte important în c ăutarea lor sunt m ărimea și dezvoltarea
pieței („market – seeking”). Acestea sunt a șa-numitele ISD pe orizontal ă.
• Investitori ce urm ăresc volumul de resurse aflat în țara gazdă a investițiilor ce nu le
găsesc în țara lor cum ar fi resurse naturale, materii prime sau for ță de munc ă
ieftină. Când firmele transna ționale produc ca s ă exporte costul este un factor
important de decizie. În contrast cu ISD pe orizontal ă, aceste investi ții pe verical ă
sunt orientate c ătre export. Investi țiile în sectorul petrolier și de gaze se fac în țările
unde exist ă un nivel ridicat de resurse de acest gen („asset – seeking”).
• Investitori ce urm ăresc avantajele geografice și scăderea costurilor de produc ție.
Înființarea de către Uniunea European ă a unei re țele regionale de comunicare a
atras mai mul ți investitori ce caut ă eficiență după aderarea din 2004 a celor 10
țări (efficiency – seeking).
Putem spune c ă toate țările care de țin piețe mari de desfacere, for ță de munc ă
ieftină, resurse naturale abundente și sunt aproape de țările dezvoltate din Vest vor atrage un
nivel ridicat de ISD.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
212
212În economiile aflate în tranzi ție, este cunoscut c ă recuperarea dup ă perioada
comunistă a variat de la țară la alta. Economiile care au recuperat repede tind s ă fie cele din
estul Europei, în ciuda ratelor de infla ție ridicate, a deficitelor fiscale, datoriilor externe.
Aceste țări au fost dechise comer țului chiar și după ce procesul de tranzi ție a început.
Putem afirma c ă unii dintre cei mai importan ți determinan ți ai ISD sunt insitu țiile,
aglomerările economice, liberalizarea și legislația (țările mai deschise la comer ț și cu puține
restricții asupra ISD).
Pentru a explica distribu ția geografic ă a ISD o importan ță deosebit ă o au
aglomerările economice. Când exist ă o aglomerare economic ă, noii investitori î și iau
deciziile pe baza deciziilor de loca ție luate de investitorii existen ți deja. Desf ășurându-și
activitatea al ături de alte firme ace știa profit ă de beneficii pozitive datorit ă celorlalți
investitori prezen ți. Aceștia profită de externalit ățile pozitive cum ar fi for ța de munc ă
specializat ă și inputuri intermediare ieftine.
Pentru analiza fluxurilor de investi ții m-am folosit de evolu ția indicelui de
performan ță a fluxului de investi ții interne și a indicelui de poten țial al fluxului de investi ții
straine directe.
Indicele de performan ță a fluxului de investi ții interne este un indice care ordoneaz ă
țara în func ție de ISD primate comparative cu m ărimea lor economic ă. Acesta reprezint ă un
raport între ponderea pe care o de ține o economie na țională în total fluxuri de investi ții
raportat la ponderea ei în PIB global.
• Dacă valoarea acestuia este mai mare ca 1 înseamn ă că țara prime ște mai multe
ISD decât capacitatea sa economic ă.
• Dacă valoarea sa este mai mic ă decât 1 înseamn ă că țara prime ște mai puține ISD
decât capacitatea sa economic ă.
• Daca ia o valoare negativ ă înseamnă că în țara respectiv ă are loc un proces de
dezinvesti ție în acea perioad ă.
Acest indice surprinde al ți factori decât m ărimea pie ței cum ar fi: climatul de
afaceri, stabilitatea economic ă și politică, prezența resurselor naturale, infrastructura,
tehnologii etc.
Indicele poten țial al fluxului de investi ții interne este un indice care surprinde mai multe
aspecte și are o metodologie complex ă de calcul ce ia în considerare 12 indicatori (cu excep ția
mărimii pieței), printre care, f ăcând media acestiora: PIB pe cap de locuitor, rata de cre ștere a PIB
pe o perioad ă de 10 ani, ponderea exporturilor în PIB pentru a reflecta deschiderea economiei și
competitivitatea, riscul de țară, ponderea exportului de resurse naturale în total pia ță la nivel
mondial, ponderea importurilor automobilelor și electronicelor pentru a atrge corpora țiile
transnaționale, ponderea exporturilor de servicii etc.
Valorile acestor indici au f ăcut ca economiile noilor țări membre ale Uniunii
Europene s ă dețină conform tabelului 1.
Clasamentul noilor țări membre UE dintr-un total de 141 de țări
Tabelul 1
Țara Indicele de performan ță
intern Indicele poten țial intern Indice de performan ță
extern
Ani 2004 2005 2006 2004 2005 2006 2004 2005 2006
Cipru 18 24 22 40 43 14 17 20
Cehia 29 31 32 39 38 51 63 51
Estonia 17 7 9 34 34 24 21 16
Ungaria 45 42 38 37 41 33 31 27
Letonia 56 48 31 44 42 52 46 47
Lituania 9 9 14 68 75 53 51 55
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
213
213 Malta 23 10 6 47 54 16 20 120
Polonia 59 60 57 45 44 69 54 44
Slovacia 11 29 27 46 52 64 65 61
Slovenia 128 105 120 74 73 61 58 38
Bulgaria 8 8 7 62 60 118 75 63
Romania 31 26 21 77 76 86 94 98
Sursa: UNCTAD.
Se observ ă o evoluție pozitiv ă a majorit ății țărilor noi membre UE, acestea urcând
în clasament pe parcursul anilor 2004, 2005, 2006. Malta și Estonia sunt țările cu cea mai
bună performan ță în ceea ce prive ște ISD, Malta ajungând în anul 2006 pe locul 6
comparativ cu locul 23 în anul 2004.
Cei doi indici formeaz ă matricea indicilor de performan ță și potențial al fluxului de
investiții care pentru cele 12 noi state membre UE este de forma:
Matricea indicilor de performan ță și potențial a fluxului de investi ții interne
Tabelul 2
Nivel ridicat de performan ță a
fluxului de ISD Nivel scăzut de performan ță al
fluxului de ISD
Nivel ridicat al poten țialului de ISD Cipru, Cehia, Bulgaria, Estonia,
Ungaria, Letonia, Lituania, Malta,
Polonia, Slovenia Slovenia
Nivel scăzut al poten țialului de ISD România
Sursa: UNCTAD.
De aici se observ ă că România de ține un poten țial scăzut de investi ții și un nivel
ridicat de performan ță, Slovenia prezint ă un nivel sc ăzut de performan ță însă un poten țial
ridicat pentru investi ții străine directe, restul țărilor stau foarte bine la capitolul investi ții
deținând un nivel ridicat de performan ță, cât și un poten țial ridicat.
Evoluția fluxului de ISD
– 2 000 4 000 6 000 8 000 10 000 12 000 14 000 16 000
Cipru
Cehia
Estonia
Ungaria
Letonia
Lituania
MaltaPoloniaSlovacia
Slovenia
Bulgaria
Romania2003
2004
2005
2006
Se observ ă din grafic c ă aproape toate cele 12 țări au înregistrat o cre ștere rapid ă a
ISD. Polonia este liderul în ISD, pe de-o parte daorit ă relațiilor speciale pe care le-a avut cu
Vestul înaintea perioadei de tranzi ție, ceea ce a f ăcut ca aceast ă țară să fie vazut ă de către
investitori ca o țară ce are o infrastructur ă pentru a accepta ISD. ISD au început mai târziu în
Cehia datorit ă privatizării lente. Slovacia are un nivel sc ăzut de ISD datorit ă dimensiunii
mici, însă în ultima perioad ă toate se afl ă pe un trend ascendant.
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
214
214Comparând cu fluxurile de ISD pe care le-au avut țările care au aderat la UE în anul
2004, fluxurile ISD în Romania și Bulgaria au un nivel comparativ sc ăzut înainte de anul 2000
datorită infrastructurii, instabilit ății economice, privatiz ării încete și conflictelor regionale.
După anul 2000 au început s ă primeasc ă ISD considerabile datorate pe de-o parte
privatizării cât și datorită investițiilor de tip Greenfield. În anul 20 06 stocul de ISD înregistrate de
România și Bulgaria a atins un nivel de 62 miliarde $, aproximativ a 18 a parte.
În anul 2007, procesul de preaderare a tran sformat treptat mediul de afaceri în cele dou ă
țări și a avut un impact deosebit în ceea ce prive ște ISD. Indexul de performan ță arată locul 7 al
Bulgariei în anul 2006, de la pozi ția 92 înregistrat ă în anul 1992, iar România a ajuns de pe locul
121 în anul 1992 pe locul 21 în anul 2006. Pre țul scăzut al forței de munc ă rămâne un important
factor pentru investitorii ce urm ăresc sporirea eficien ței (“efficiency – seeking”).
Pentru adoptarea aquisului comunitar aceste dou ă țări, cât și celelate zece care au aderat
la Uniunea European ă în anul 2004, au trebuit s ă rezolve probleme ce țin de lupta împotriva
corupției, accelerarea reformelor structurale pentru cre șterea competitivit ății.
Aderarea la Uniunea European ă ajută aceste țări să-și întărească reformele și
susține convergen ța celor dou ă țări la celelalte țări membre cu economii performante.
Cele 10 țări care au aderat la UE în anul 2004 continu ă să-și mențină trendul ascendant al
ISD, acesta datorându-se într-o mare parte a reinvestirii economiilor. Polonia se afl ă pe primul loc
între cele 10 țări membre înregistrând intr ări de 14 miliarde dolari SUA ca un rezultat al investi țiilor
nu numai din partea investiitorilor europeni ci și din parte companiilor japoneze ca Sharp,
Bridgestone, Toyota și Toshiba. Procesul de liberalizare și privatizare în majoritatea celor 10 țări au
continuat. Aceste economii au continuat s ă se deschid ă și să continue privatizarea. Spre exemplu,
guvernele Letoniei și Malta au vândut câteva active aflate în posesia statului. În ceea ce prive ște
impozitarea Cehia și Estonia au sc ăzut taxele pentru anumite categorii. În acest context, Ungaria a
introdus o nou ă taxă în mediul de afaceri numit ă „taxă de solidaritate”, iar taxa pl ătită pe dividende
firmelor str ăine a fost desfiin țată.
Un domeniu deosebit de important ce a devenit atr ăgător pentru investitori este
producția de mașini. Cehia și Polonia sunt primele produc ătoare de automobile, urmate de
Ungaria și Slovacia. În ultimii 15 ani, firmele transna ționale au investit foarte mult în acest
domeniu în țările din estul Europei, asigurând 70% din locurile de munc ă din aceast ă
industrie. Aceste țări sunt atr ăgătoare pentru investitori datorit ă forței de munc ă ieftine, a
unei promi țătoare creșteri economice, datorit ă forței de munc ă calificate în domeniu.
În concluzie aderarea la Uniunea European ă a avut un efect pozitiv asupra cre șterii fluxului
de ISD, deoarece impunerea anumitor condi ții de aderare are ca rezultat în aceste țări să dețină o
stabilitate economic ă și politică ridicată, reflectată în creșterea eficien ței și competitivit ății.
Bibliografie
B. Merlevede, Koen Schoors, (2005) How to Catch Foreign Fish? FDI and Privatization in
EU Accession Countries ,
UNCTAD , World Investment Report 2004
UNCTAD , World Investment Report 2005
UNCTAD , World Investment Report 2006
UNCTAD , World Investment Report 2007
Yuko Kinoshita and Nauro F. Campos , Why does FDI go where it goes? New evidence from
the transition economies, 2003
www.imf.org
www.oecd.org
www.worldbank.org
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
215
215 CULTURA ȘI CREAȚIA: SURSE
DE DEZVOLTARE ECONOMIC Ă ȘI CREȘTERE
A CALIT ĂȚII VIEȚII ÎN UE
Jianu MURE ȘAN
Asistent universitar doctorand
Universitatea Petrol-Gaze, Ploie ști
Rezumat. Ideea de a dezbate la nivel european rolul valorilor materiale și
spirituale, al institu țiilor necesare pentru comunicarea acestor valori a ap ărut imediat dup ă
1970. Așadar, influen ța culturii asupra cre șterii economiei europene sau locul economiei în
influența asupra prop ășirii culturale a Europei, nu sunt teme noi de dezbatere.
Însă doar în 1991, cultura a dobândit un statut oficial în procesul integr ării
europene prin articolul 128 din Tratatul de la Maastricht, preluat în articolul 151 în
Tratatul de la Amsterdam, care con ține următorul pasaj: “Comunitatea trebuie s ă
contribuie la dezvoltarea culturii statelor membre, respectând totodat ă diversitatea
națională și regional ă și aducând în prim-plan mo ștenirea cultural ă comună”.
Cuvinte-cheie: Economia culturii, “Cultura 2007-2 013”, sectoare creative, dialog
intercultural
Coduri REL: 20F
Extinderea Uniunii Europene în mai 2004 cu zece noi state și în ianuarie 2007 cu
încă două (printre care și România) a pus în eviden ță diferențele economice, sociale și
culturale din cadrul grupului extins de state membre. Unul dintre scopurile primordiale ale
politicii sociale și economice a U.E. este s ă stimuleze coeziunea economic ă și socială pentru
reducerea inegalit ăților vizibile în prezen t în întreaga Europ ă, reducând diferen țele dintre
vechile state membre și cele mai noi, în ceea ce prive ște condițiile de via ță și de munc ă
(Alber, J., Fahey, T., 2004).
În vederea reducerii acestor inegalit ăți în noua Europ ă extinsă, factorii de decizie
politică și actorii sociali au nevoie de informa ții fiabile referitoare la modul în care tr ăiesc
oamenii și la percep ția lor asupra propriilor condi ții de viață. Astfel, în anul 2003, Funda ția
European ă pentru Îmbun ătățirea Condi țiilor de Via ță și de Munc ă (European Fundation for
the Improvement of the Life and Working Conditio ns), cu sediul în Dublin, Irlanda, a lansat
studiul referitor la calitatea vie ții în Europa, numit European Qu ality of Life Survey (EQLS).
În acest fel, domeniul calit ății vieții devine unul de interes oficial major în cadrul U.E..
Studiul examineaz ă aspecte cheie ale calit ății vieții în Europa (actuala U.E. 27 plus Turcia).
Evident, și anterior lans ării acestui program, aspectele calit ății vieții făceau parte din
preocupările funda ției respective, constituite în 1975 ca organism autonom al U.E., îns ă în
prezent este vorba de o tr atare aparte, care se dore ște a fi cât mai complet ă, a calității vieții,
incluzându-se și elemente deja utilizate în cercet ările anterioare legate de condi țiile de via ță,
Din anul 2004, o dat ă cu publicarea rezultatelor primului studiu EQLS, Funda ția a
trecut la o analiz ă și mai aprofundat ă a componentelor cheie ale calit ății vieții, pe baza
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
216
216constatărilor inițiale ale raportului. Exist ă două obiective majore ale acestui demers: în
primul rând se ridic ă problema unui tip de cercetare social ă mai cuprinz ătoare în raport cu
cele asupra condi țiilor de via ță, dar și cu alte cercet ări, cum ar fi cele asupra venitului și
standardului econo mic; pe de alt ă parte, se aduc în prim plan elemente noi, care se constituie
în provoc ări pentru politicile publice, fie c ă este vorba de excluziunea social ă și îmbătrânirea
populației, fie de schimb ările din structurile și rolurile familiei. Toate acestea au o influen ță
majoră asupra vie ții de zi cu zi a comunit ăților și societății în ansamblul ei, ceea ce a
„împins” problema calit ății vieții ca pe o prioritate în dezbaterea de politic ă publică,
amplificat ă prin declan șarea procesului de aderare a noilor membri la U.E..
Pentru a r ăspunde acestor provoc ări, a fost necesar ă formularea unei concep ții și
abordări a cercet ării calității vieții apropiate de nevoile deciden ților în domeniul politicilor
publice, a partenerilor sociali de la nivelul U.E. . În acest sens, s-a avut în vedere, raportarea
cercetării condițiilor de via ță la natura ocup ării, organiz ării și condițiilor de munc ă, iar pe de
altă parte, la modernizarea protec ției și serviciilor sociale. A fost aleas ă concepția cât mai
largă asupra calit ății vieții, original ă în lucrările din deceniul al VII-lea al secolului trecut
(Mărginean, I., 2004).
Prin programul EQSL au fost respinse diferitele abord ări care diminueaz ă
semnifica ția paradigmei calit ății vieții, prin reducerea sa la anumite condi ții de viață sau la
dimensiunea subiectiv ă de cercetare a percep țiilor și satisfacției față de condi țiile de via ță,
eventual prin limitarea analizelor la studiul fericirii.
În programul amintit anterior, calitatea vie ții se refer ă la toate aspectele st ării de
bine a indivizilor, sociogrupurilor și întregii societ ăți, avându-se în vedere atât resursele și
oportunitățile existente în societate, cât și condițiile de via ță necesare pentru a avea acces la
resursele și oportunit ățile respective. Este vorba de resurse individuale și colective (educa ție,
sănătate, servicii sociale etc.), de oportunit ățile deschise popula ției cât și de alegerile f ăcute
și rezultatele ob ținute, măsurate în indicatori obiectivi și subiectivi.
Există desigur, și observa ții critice referitoare la metoda de lucru, mai exact la
utilizarea unei scheme de e șantioane random route, sau rut ă stradală.
Profesorul Ioan M ărginean consider ă că „este o metod ă neprobabilist ă, din moment
ce nu se realizeaz ă, în prealabil, un microrecens ământ în zon ă. Corelat și cu dimensiunea
relativ mic ă a eșantioanelor pe țări, cu toate precau țiile privind ponder ările datelor ob ținute
în teren, poate fi afectat ă, mai mult sau mai pu țin grav, comparabilitatea datelor pe țări”
(Mărginean, I., 2004)
Cu toate acestea, se poate spune c ă prin acest program (EQLS), are loc o sus ținere,
la scară european ă, a abord ării calității vieții cu cea mai bun ă fundamentare științifică
produsă până în prezent.
Iată câteva dintre concluziile majore ale studiilor respective (Marginean, I., 2004):
• Țările componente ale U.E. se aseam ănă într-o mai mare m ăsură în privin ța
priorităților și valorilor împ ărtășite de către popula ție, deci a unor indicatori
subiectivi de calitate a vie ții, decât în privin ța indicatorilor obiectivi, referitori la
resursele materiale.
• Lipsa integr ării sociale și sărăcia reprezint ă aspecte aflate la niveluri superioare
ale îngrijor ării europene. Ca urmare, dezvoltarea politicilor de combatere a
excluziunii sociale reclam ă coordonarea politicilor de ocupare, a celor din
domeniul educa ției, familiei și locuirii.
• Inegalitățile tradiționale (inegalitatea vertical ă) determinate de venit, educa ție și
ocupare r ămân importante. Ele au un efect mai mare asupra bun ăstării decât
asupra inegalit ății orizontale, constituit ă în funcție de vârst ă, sex și mediu
rezidențial.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
217
217 • În ceea ce prive ște calitatea vie ții în țara noastr ă, se constat ă că, în sfera
resurselor materiale ea se situeaz ă în urma celor 28 de țări analizate ( U.E. plus
Turcia), dar la indicatorii subiectivi ai calit ății vieții se plaseaz ă pe poziții mai
bune, de regul ă însă în partea a doua a listelor constituite dup ă modelul
descrescător al favorabilit ății. Cu alte cuvinte, exist ă o nevoie acut ă de politici
eficiente de ocupare și locuri de munc ă de calitate, combatere a s ărăciei etc.
• Există o serie de elemente comune de calitate a vie ții într-o Europ ă lărgită și care
dau sens coabit ării. Cei mai mul ți indivizi sunt preocupa ți cu prec ădere de
asigurarea st ării de sănătate, procurarea celor necesare vie ții și imbunat ățirea
relațiilor familiale. Ei au idei foarte apropiate asupra a ceea ce contribuie la o
viață bună. Solidaritatea interfamilial ă este înalt ă. Multe persoane adulte care au
nevoie de îngrijire o primesc în familie. Cre șterea economic ă și ocuparea deplin ă
au o mare influen ță asupra calit ății vieții populației.
• Indicatorii resurselor materiale ale gospod ăriilor – venit și deținerea de bunuri –
înregistreaz ă diferențieri însemnate, nu numai între vechile țări membre și cele
nou admise, dar și în interiorul fiec ărei grupări. De altfel, aceste grup ări se
voalează ( țări nou admise se distribuie printre cele vechi în privin ța multor
criterii : demografice, economice și sociale etc.)
• Fertilitatea are tendin ța de scădere, iar migra ția este în cre ștere pe totalul statelor
analizate. Totu și, potențialul de migra ție nu are valori înalte în țările admise în
valul de aderare din 2004, dar este mai mare în România și Bulgaria. Între
migranți predomin ă tinerii cu preg ătire școlară mai înalt ă.
Ideea de a dezbate la nivel eur opean rolul valorilor materiale și spirituale, al
instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori a ap ărut imediat dup ă 1970. Așadar,
influența culturii asupra cre șterii economiei europene sau locul economiei în influen ța
asupra prop ășirii culturale a Europei, nu sunt teme noi de dezbatere.
Însă doar în 1991, cultura a dobândit un statut oficial în procesul integr ării europene
prin articolul 128 din Tratatul de la Maastricht , preluat în articolul 151 în Tratatul de la
Amsterdam, care con ține următorul pasaj: “Comunitatea trebuie s ă contribuie la dezvoltarea
culturii statelor membre, respectând totodat ă diversitatea na țională și regional ă și aducând în
prim-plan mo ștenirea cultural ă comună”.
În ultimul deceniu al secolu lui trecut, Comisia European ă a sprijinit cooperarea
culturală prin trei programe experimentale în acest sector, acoperind urm ătoarele domenii
(Gower, J., Redmond, J., 2001):
– Conservarea și dezvoltarea mo ștenirii culturale –programul Raphael;
– Arte dramatice, arte plastice și vizuale – programul Kaleidoscope;
– Cărți și lectură – programul Ariane.
Europa unit ă a sprijinit de asemenea ideea statelor membre de a desemna, începând
cu anul 1985, un ora ș european al culturii. De asem enea, de mare folos au fost
regulamentele referitoare la formalizarea legisla ției comunitare (de exemplu normele cu
privire la libera circula ție a artiștilor și a operelor de art ă, la înfiin țarea si func ționarea
elementelor mass-media, la impozitarea activit ăților culturale) sau deciziile privind
concurența ( ca de exemplu subven ții pentru industria filmului).
Nevoia imperativ ă indusă de urgen ța unor noi m ăsuri concrete o readuce în prim
planul autorit ăților publice în perioada de început a anilor 2000. Cu ajutorul programului
Cultura 2000, Comisia European ă a avansat un nou punct de vedere în privin ța activității
culturale, care se concentreaz ă pe înlesnirea dezvolt ării unui areal cultural comun prin
promovarea comunic ării culturale, a cre ării și propagării culturii, a mobilit ății artiștilor și a
produselor acestora, a mo ștenirii culturale europene, a noi modalit ăți de afirmare cultural ă și
România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
218
218a rolului s ău social și economic. Programul Cultura 2000, continuat cu Cultura 2007-2013,
este singurul mecanism de aplicare a articolului 151 al Tratatului. Ca orice aplica ție a unei
prevederi generale a U.E., programul a fost definit sub forma unei Decizii a Comisiei
Europene. Astfel, cultura a devenit și subiect de aquis comunitar.
Interpretarea culturii în sens larg a favorizat deschiderea majorit ății programelor
tuturor țărilor din Spa țiul Economic European din țările candidate, fiind implicate și alte
state terțe și organiza ții interna ționale. Cu alte cuvinte, im aginea de ansamblu a Europei
Culturale este dat ă de concertul vocilor singulare din compunerea sa care, pentru a fi mai
bine eviden țiate, trebuie s ă comunice una cu cealalt ă, să se manifeste într-un spa țiu comun,
păstrându-și cu grijă, fiecare, propriile va lori inconfundabile și irepetabile. Patrimoniul
imaterial și material, crea ția artistic ă, mentalit ățile, tradi țiile și obiceiurile, limbile
popoarelor și comunit ăților sunt toate elemente ale acestei diversit ăți europene.
Cultura este și un motor al dezvolt ării locale în Europa. Experien ța pozitivă a
orașelor culturale europene Gr az (Austria, 2003), Lille (Fran ța, 2004) sau Sibiu (România,
2007), ofer ă noi motiva ții pentru con știentizarea rolului economico-social al culturii asupra
dezvoltării locale și invită administra țiile publice locale s ă promoveze astfel de ini țiative.
În anul 2006, pentru prima dat ă în istoria Europei, la solicitarea Directoratului
General pentru Educa ție și Cultură, organ al U.E., a fost studiat impactul economic al
sectoarelor creative (arhitectur ă, design, crea ție în marketing) și culturale.
Concluziile studiului „The Economy of Culture in Europe” scot în eviden ță
realitatea a 30 de state europe ne prin evaluarea economic ă și socială a culturii. Iat ă câteva
cifre relevante( Comisia European ă, 2004):
• Sectoarele creative și culturale au generat o cifr ă de afaceri de peste 650 miliarde
euro, în anul 2003, de peste dou ă ori mai mult decât industria de automobile.
Cele mai mari cinci țări europene (Marea Britanie, Fran ța, Germania, Italia și
Spania), cumuleaz ă aproape trei sferturi din produc ția sectoarelor culturale și
creative la nivel european, similar for ței lor economice totale de circa 75% din
PIB-ul U.E.25;
• În anul 2004 în sectoarele culturale er au angajate 5,8 milioane de persoane, adic ă
3,1% din totalul for ței de munc ă active din U.E.25;
• Viteza de dezvoltare a sectoarelor creative și culturale a fost de aproape 20% în
termenii valorii ad ăugate, în perioada 1999-2003, adic ă de peste doisprezece ori
mai mare decât cea a întregii economii europene;
• În anul 2003, contribu ția acestor sectoare la PIB-ul Uniunii Europene a fost de
2,7% în timp ce industria chimic ă a contribuit cu 2,3%, sectorul imobiliar cu
2,1%, industria textil ă cu 0.5%, iar industria alimentar ă cu 1.9%.
Acestea sunt doar câteva dintre efectele directe ale culturii asupra dezvolt ării unei
economii competitive. Dintre efectele indirecte, putem s ă enunțăm interdependen țele cu sectorul
tehnologiei informa țiilor și comunica țiilor, cu atragerea investi țiilor și dezvoltarea turismului.
La programul „Cultura 2007-2013”, cu un bug et estimat de 450 de milioane de euro, pot
participa cele 27 de state membre U.E., dar și operatori din țările candidate și din statele
Balcanilor. Prin compara ție cu programul Cultura 2000, Cultura 2007 aduce valoare ad ăugată la
nivelul acțiunii europene, prin urm ătoarele obiective (Comisia European ă, 2006):
a) Promovarea mobilit ății transna ționale a persoanelor care activeaz ă în sectorul
cultural;
b) Încurajarea circula ției transna ționale a operelor și produselor artistice și
culturale;
c) Încurajarea dialogului intercultural (anul 2008 va fi declarat „ Anul european al dialogului intercultural”).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
219
219 Pentru atingerea acestor obiective vor fi sprijinite urm ătoarele ac țiuni concrete:
• Acțiuni specifice inovative și experimentale care î și propun încurajarea apari ției
și a răspândirii unor noi forme de expresie cultural ă, îmbunătățirea accesului la
cultură și promovarea transmiterii în direct a evenimentelor culturale, prin
utilizarea noilor tehnologii ale societ ății informa ționale;
• Acțiuni integrate prin acorduri de cooperare cultural ă multianual ă care se refer ă
fie la consolidarea domeniului cultural, fie la integrarea diferitelor sectoare
culturale;
• Evenimente culturale special e, cu dimensiune european ă sau interna țională (ca de
exemplu cazul ini țiativei „Capitala European ă a Culturii”).
Cooperarea cultural ă în Europa este promovat ă și prin alte programe europene care
interfereaz ă cu domeniul culturii, în special cele legate de politicile economice, al politicii
de cercetare, educa ție, formare profesional ă și programele de dezvoltare regional ă.
În cazul României, lipsa unui mediu propice educ ării, formării profesionale și
cercetării, dar și a stimulentelor materiale, justific ă „scurgerea de creiere” care ar fi adus o
valoare ad ăugată mult mai mare dezvolt ării societății române ști decât marea parte a restului
populației. Economia contemporan ă a cunoașterii impune, mai mult ca oricând, capitalizarea
acestor talente.
În prezent exist ă decalaje evidente între țara noastr ă și U.E. și în domeniul culturii
și educației datorit ă cărora: angaja ții români în servicii high-tech reprezint ă 1,4% din totalul
forței de munc ă angajate, fa ță de 3,3% în U.E.25; România export ă produse high-tech în
proporție de doar 3% din totalul exporturilor fa ță de 18% în U.E.25; capacitatea noastr ă de
inovare se situeaz ă la o treime din media european ă; și în fine, România se dovede ște a fi
incapabilă de a-și proteja proprietatea intelectual ă ( numărul de brevete, m ărci, modele
industriale noi înregistrate la nivel com unitar în ultimii ani este foarte mic.).
Un sistem educa țional și de formare continu ă competitiv este acela capabil s ă
dezvolte resursa uman ă prin contribu ția sa la promovarea abilit ăților, a creativit ății, a
inteligenței, a discern ământului, a ini țiativei, a originalit ății, a admira ției lucide fa ță de
valoare, precum și la corectarea caren țelor de comportament civic vizibile în spa țiul public
românesc.
Bibliografie
Alber, J., Fahey, T., – “Perception of Li ving Conditions in an Enlarged Europe”,
Luxembourg, Office for the official publca tions of the European Communities, 2003;
Cowles, M., Smith, M., – “Starea Uniunii Europene”, vol. 5, “Risc, reform ă, rezisten ță,
relansare”, Ed. Club Europa, Buc. 2002;
Gower, J., Redmond, J., – “L ărgirea Uniunii Europene. Perspective”, Ed. Club Europa,
2001;
Mărginean, I., – “Calitatea vie ții în România”, Ed. Expert, Buc. 2004;
www.cultura2007.ro
– Site-ul programului Cultura 2007-2013 al U.E.;
www.europa.eu.int – Site-ul oficial al U.E.;
www.infoeuropa.ro – Site-ul Centrului de Informare și Documentare al Comisiei Europene
la Bucure ști;
www.eurofound.eu.int – Site-ul Funda ției Europene pentru Îmbun ătățirea Condi țiilor de
Viață și Muncă.
DEZVOLTARE ECONOMIC Ă ȘI GLOBALIZARE
DIN PERSPECTIVA INTEGR ĂRII EUROPENE
Mirela MAZILU
Conferențiar universitar doctor
Roxana MARINESCU
Asistent universitar doctorand
Universitatea din Craiova
Motto:
„Durabilitatea este doctrina de urgen ță prin care dezvoltarea și progresul economic
trebuie să aibă loc și să se mențină de-a lungul timpului, în limitele stabilite de
ecologie în sensul cel mai larg – prin interdependen ța ființelor umane și slujbelor
lor, biosferei și legilor fizicii și chimiei care o guverneaz ă… Rezultă că protecția
mediului și dezvoltarea economic ă sunt într-adev ăr procese antagonice” –
William D. Ruckelshaus, „Toward a Sustainable World”, Scientific American,
September 1989.
Rezumat. Sistematic abordat ă, analiza modelului european de integrare are o
justificare dubl ă: teoretică si, implicit, practic ă prin continua-i activitate pe care o exercit ă
proiectul Uniunii Europene și care-i define ște acestuia istoria de peste o jum ătate de secol
(1957-2007). Or, dintre toate modelele de integrare ce înc ă se mai „coaguleaz ă” pe glob,
modelul european (de aproximare a globaliz ării) are „tr ăsăturile cele mai conturate pentru
faza sa de maturitate: întemeierea societ ății europene de tip global” (Dinu M., 2005).
România, recent integrat ă în Uniunea European ă (01.01.2007), este obligat ă
(pentru a- și diminua riscurile inerte și nedorite) s ă-și îmbunătățească calitativ politica
internă economico-social ă în scopul unei rapide și fără „șocurile” ader ării la cerin țele
economiei europene.
Însăși șansa reu șitei sus-numitului proiect european ține de modul în care
popoarele statelor membre ale UE î și exprimă consecvent voin ța spre sensul politicilor
europene derulate cu condi ția salvgard ării durabile a identit ății lor istorico-geografice.
Cuvinte-cheie: Globalizare; integrare; risc; model european; transparen ță.
Coduri REL 3B, 10J, 20A
Ieșirea activit ății economice dincolo de cadrul local și de frontierele na ționale a
început prin contactele dintre unit ățile economice apar ținând diferitelor țări. Nivelul
dezvoltării, starea transporturilor și comunica țiilor au făcut ca fenomenul interna ționalizării
să se manifeste, mai întâi, între țări vecine, din aceea și zonă.
Ulterior, aceasta s-a extins pe o arie geografic ă din ce în ce mai mare, astfel încât în
prezent s-a mondializat. Fenomenul interna ționalizării economiei nu a cuprins îns ă toate
țările și zonele lumii în aceea și măsură.
În cadrul interna ționalizării distingem dou ă forme fundamentale:
Ö Integrarea economic ă (ansamblul proceselor prin care dou ă sau mai multe țări
realizează un spațiu economic comun mai eficient sub anumite aspecte sau în
ansamblul s ău);
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
221
221 Ö Globalizarea economiei (procesul prin care actele economice, economia devin
expresia particip ării la un sistem de rela ții care au loc la scara mondial ă sau
globală).
Integrarea poate implica întreaga economie sau numai anumite segmente ale
acesteia și doar sub unele aspecte. În primul caz, se spune c ă integrarea este global ă, iar în
cel de-al doilea, c ă este sectorial ă sau pe anumite produse.
Cu cât num ărul statelor participante la integrare se m ărește, și cu cât intensitatea integr ării
crește, se contureaz ă necesitatea unor structuri organizatorice și juridice permanente.
Uneori, în formele foarte avansate de integrare, structurilor de acest gen li se
conferă caracter suprana țional.
În această formă integrarea este interstatal ă.
Integrarea, în general, și cea interstatal ă, în special, au efect multiplicator asupra
eficienței în spa țiul țărilor membre și asigură, totodată, cele mai bune condi ții pentru
stabilitatea și integritatea lor.
Integrarea economic ă între state poate lua diferite forme. Dup ă gradul de integrare
se disting:
1. Zonele de comer ț liber – în care taxele vamale și restricțiile cantitative ale zonei
sunt suprimate, dar politicile externe ale fiec ărui stat fa ță de celelalte țări rămân libere.
2. Uniunile vamale – sunt zone de comer ț liber și au adoptat un tarif vamal comun
față de țările terțe.
3. Piețele comune – sunt pie țe care asigur ă în interior libera circula ție a mărfurilor,
a forței de munc ă și capitalurilor.
4. Uniunile economice – sunt pie țe comune.
5. Integrarea economic ă totală – este considerat ă a avea cel mai înalt grad,
caracterizat prin unificarea politicilor economice de ansamblu, sectoriale și structurale sub
conducerea unor autorit ăți supranaționale.
6. Integrarea politic ă și socială – completeaz ă integrarea economic ă totală prin
crearea de institu ții sau structuri comune, care preiau di n componentele statelor participante,
având atribu ții tot mai ample în domeniile sociale și politice.
Un exemplu edificator este Uniunea European ă, cunoscută drept cea mai avansat ă
formă de integrare. Î și are originea într-o idee lansat ă, după primul război mondial, în 1924,
potrivit c ăreia o EUROP Ă divizată genereaz ă conflicte, idee care s-a revigorat dup ă al
doilea război mondial și a recăpătat contur real.
Formarea UNIUNII EUROPENE a fost favorizat ă de:
Ö existența unui mod de via ță relativ asem ănător, având la baz ă același tip de
civilizație la majoritatea țărilor europene;
Ö efectele pozitive întrev ăzute de ini țiatori au fost percepute și apreciate bine de
majoritatea popula ției țărilor interesate în realizarea integr ării, iar apoi
confirmate în decursul func ționării;
Ö existența unei voin țe politice foarte puternice dedicate integr ării;
Ö experiența și confirmarea posibilit ății unei integr ări avansate oferite de
existența, crearea unei pie țe comune.
1.1. Globalizarea economiei
Procesul prin care economia ca activitate devine expresia particip ării la un sistem de
relaț
ii a unităților economice s-a globalizat, cuprinzând în prezent toate economiile na ționale.
Acest proces denumit globalizarea economiei s-a accelerat, în mod deosebit, dup ă 1985 odat ă cu
prăbușirea comunismului, și este adesea perceput ca expresia moderniz ării și viitorului bazat pe
tehnologii de vârf, capitaluri și locuri de munc ă bine calificate.
222 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
222Multe guverne sunt acum preocupate s ă adopte strategii prin care economiile lor s ă
se înscrie în procesul moderniz ării prin intermediul globaliz ării. Aceast ă percepere are,
uneori, caracter radical, dar a început s ă fie și puternic contestat ă.
Factorii cei mai importan ți care au ac ționat în favorizarea globaliz ării sunt:
Ö înlăturarea reglement ărilor care obstruc ționau investi țiile transna ționale;
Ö diminuarea evident ă a costului transporturilor și telecomunica țiilor, dezvoltarea
și modernizarea acestora;
Ö liberalizarea mai ampl ă a piețelor de capital local și internațional.
Asemenea deschideri au u șurat investi țiile societ ăților comerciale acolo unde ele
doreau și găseau cele mai mici costuri și riscuri, dar au contribuit în mod esen țial și la
generalizarea concuren ței.
Globalizarea economiei este un termen care relev ă o dublă realitate:
– internaționalizarea pie țelor de bunuri și de factori de produc ție;
– apariția și înmulțirea firmelor, îndeosebi industriale, ce î și desfășoară activitatea
simultan la scar ă mondial ă, etalează strategii globale de produc ție pe baza
diviziunii interna ționale a muncii, comercializeaz ă la standarde și cu mărci
mondiale, î și lansează produsele simultan pe mai multe pie țe prin integrarea
aportului firmelor specializate în marketing, crea ție, publicitate, expertize
contabile și financiare.
Din punct de vedere ec onomic, scopul globaliz ării îl constituie profitul și
menținerea în activitate a firmelor în condi țiile în care cresc foarte mult cheltuielile cu
cercetarea-dezvoltarea, durata de via ță a produselor se diminueaz ă simțitor, a devenit
necesară o rețetă densă de parteneri, exigen țele de calitate sunt foarte mari și viteza de
reacție la semnalele pie ței se accelereaz ă.
Prin globalizare se capteaz ă numeroasele avantaje ce decurg din diferen țele ce
există între economiile țărilor lumii, acestea constituind, de fapt, sursa profitului.
În căutarea și păstrarea acestor avantaje, s-a dezvoltat mobilitatea geografic ă a
întreprinderilor, delocalizarea sau mutarea lor sau a filialelor lor și pregătirea posibilit ății de
a fi prezente în orice punct geografic sau economic al planetei în func ție de avantajele care
apar. Forța de munc ă este și ea asociat ă întreprinderii nomade și, ca urmare, î și pierde în
mare măsură stabilitatea domiciliului și aparența la un mediu social, la un univers de rela ții
delimitat prin apropierea geografic ă.
Se consider ă că globalizarea economiei va fi formal încheiat ă atunci când bunurile
și serviciile, capitalul și munca vor circula pe deplin liber, iar guvernele și autoritățile locale
din orice țară vor trata în mod egal toate firmele, f ără deosebire de na ționalitate sau origine.
Cu alte cuvinte , globalizarea se va încheia când diferen țele dintre economiile țărilor lumii
vor ajunge la o asemenea situa ție încât nu vor mai fi generatoare de avantaje suficiente
pentru a între ține procesul în c ăutarea de profil. O asemenea situa ție este foarte îndep ărtată,
iar globalizarea va continua și, probabil, se va intensifica.
Un rol deosebit în acest sens îl au firmele multina ționale și transnaționale ale c ăror
capital își are originea în mai multe țări și acționează, concomitent, în diferite țări. Cea mai
mare parte a acestor firme provine din țările dezvoltate: SUA, Uniunea European ă și
Japonia. Ele pot contribui la d ezvoltarea economiilor în care ac ționează, în special prin
raport de capital, cre șterea produc ției și distribuirea unor venituri – salarii, impozite și taxe.
Există însă și aspecte negative – investi țiile și obiectul activit ății lor nu corespund neap ărat
nevoilor țărilor în care ac ționează, aportul în tehnologii avansate este foarte limitat pentru c ă
cele mai complexe sunt rezervate țărilor de provenien ță, pot să nu mărească producția, dar
înlocuiesc pe produc ătorii locali, pot constitui obstacole economice și politice pentru țările
în care ac ționează.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
223
223 Asemenea argumente pro și contra sunt re ținute și în sarcina globaliz ării
economice, iar în ultimii ani se observ ă creșterea evident ă a opoziției față de acțiunile
promovate de Organiza ția Mondial ă a Comerțului și Organiza ția de Cooperare Economic ă și
Dezvoltare care prin natura lor pot avea efecte negative.
Activitatea economic ă este marcat ă în timp de schimb ări, de transform ări, care
acum au devenit mai numeroase, mai ample, mai profunde. Dintre acestea s-a impus aten ția,
prin dimensiuni și consecin țe, produc ția și piața, altădată locale sau zonal-na ționale,
depășesc tot mai multe spa ții naționale și devin interna ționale, expresia particip ării unităților
economice din țări diferite.
Această tendință, există totuși de mult ă vreme, s-a accentuat odat ă cu formarea și
dezvoltarea pie ței mondiale.
Ea este ilustrat ă în mod deosebit de:
– creșterea ponderii comer țului exterior în produsul intern brut al țărilor lumii;
– extinderea f ără precedent a investi țiilor externe;
– creșterea vertiginoas ă a tranzac țiilor pe pia ța schimburilor valutare.
O primă accepție a relației dintre globalizare și integrare este aceea de a considera procesul
de integrare european ă ca fiind răspunsul politic la exigen țele globaliz ării (Wallace, 1996).
Există și o a doua accep ție (Dinu, 2005), conform c ăreia procesul de integrare
europeană a permis crearea institu țiilor care s ă susțină încadrarea economiei europene pe
traseul globaliz ării.
În fine, exist ă și Modelul european al Comisiei Europene, ce sus ține o a treia
accepție în manifestarea globaliz ării, de mijloc, între protec ționism și deschiderea
necontrolat ă a economiei (vezi fig. 1), (Dinu, M., 2007, p. 43).
Figura 1. Distinc ția modelului european – premise ale reu șitei și riscuri
Dintre punctele de vedere și de analiz ă ale unui model european de globalizare se pot
contura 4 puncte cheie (Dinu, 2007, p. 42):
n Acceptarea principiilor liberaliz ării – considerate „motori” ale unor dezvolt ări
avansate. Distincția modelului european –
premise ale reu șite
Modelul european are
experiență în a evita
performant devia țiile
pieței (economia
europeană este
structurat ă pe
responsabilit ăți sociale). Modelul european
– un întreg care
vrea să difuzeze
prosperitatea
dinspre nucleul
dur către zonele
emergente. Modelul
european
armonizeaz ă
macrostabi-
lizarea cu
microdi-
namizarea. În modelul european
coexistă o
semnificativ ă
proprietate public ă cu
o proprietate
individual ă dinamică.
Distincția modelului
european – riscuri
Greutatea adopt ării
valorilor specifice
funcționalizării
întregului. UE este prea
„săracă” în
susținători. Euro are
ezitări în
competiția
cu dolarul. Funcționarea adecvat ă a
instituțiilor suprana ționale este
blocată de birocra ția greoaie,
de corupție.
224 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
224o Creșterea transparen ței instituțiilor comunitare.
p Armonizarea globaliz ării (îndeosebi cea comercial ă) în scopul reducerii s ărăciei.
q Protecția anumitor domenii:
Ö agricultura
Ö sănătatea public ă
Ö mediul
Ö diversitatea cultural ă („domenii pentru care primeaz ă logica protec ției
sociale, precum și cea cultural ă și nu acțiunea pieței” (1).
Integrarea economic ă și globalizarea au un rol important în țările europene și o
importanță foarte mare în România.
Notă:
(1) – Dup ă Dinu, M., Socol, C., Marina ș, M. 2005, Modelul european de
integrare”, Editura Economic ă, București, p. 149
Bibliografie
Booker, G., Buchanan J.M., „Towards a fax constitution for Leviathan”, Journal of Public
Economics , nr. 8, 1977
Comisia European ă, „Réalisons Lisbonne. Réformes pour une Union élargie”, rapport de la
Commission au Conseil Européen de printemps, 2004
Dent, Ch., (1997), The european economy: the global context, Editura Rontledge, Londra.
Dinu, M., Socol, C., Marina ș M., (2004), Economie european ă, Editura Economic ă,
București.
Mazilu, M., „Transform ări globale: mediu și securitate economic ă”, Analele Universit ății
din Craiova , Științe Economice, Anul XXXV, nr. 35, vol. 7, 2007, pp. 1470-1486
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
225
225 ROLUL INSTITU ȚIILOR ȘI SCHIMB ĂRII
INSTITU ȚIONALE ÎN PROCESUL DEZVOLT ĂRII
ECONOMICE
Gabriel STAICU
Lector universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Adriana STAICU
Asistent universitar doctorand
Universitatea Politehnic ă, București
Rezumat. Literatura cre șterii și dezvolt ării economice abund ă în argumente
teoretice și empirice ale aportului semnificativ pe care îl au factori precum stocul de
capital, tehnologiile, activitatea de cercetare- dezvoltare sau procesul de economisire în
creșterea productivit ății. Cum institu țiile și aranjamentul institu țional nu joac ă niciun rol în
această ecuație, putem deduce fie faptul c ă stimulentele nu conteaz ă, fie că acestea nu
variază în timp și între țări.
Perspectiva institu țională asupra procesului cre șterii și dezvoltării pornește de la
ipoteza că atât disponibilitatea cât și productivitatea resurselor sunt influen țate semnificativ
de mediul institu țional și politic. Stimulentele ce orienteaz ă comportamentul diferi ților
actori economici eman ă din aranjamentul institu țional în care ace știa acționează. Prin
urmare, analiza institu țională subliniaz ă faptul că diferitele schimb ări tehnologice ce au loc
în lume au o dinamic ă diferită datorită structurii de stimulente și constrângeri ce
funcționează în zonele ( țările) respective. În opinia lui Douglass North, ilustr ări empirice
ale acestui principiu economic fundamental sunt evolu țiile înregistrate în ultimii ani în
Europa Central ă și de Est sau în China, evolu ții ce ar trebui s ă convingă chiar și pe cei mai
consecven ți economi ști neoclasici c ă instituțiile conteaz ă și, în consecin ță, acestea trebuie
integrate între sursele fundamentale ale procesului de cre ștere și dezvoltare economic ă.
Cuvinte-cheie: creștere economic ă; dezvoltare; schimbare institu țională
Coduri REL: 1H, 18B, 19H
1.1. Scurtă introspec ție în teoria cre șterii economice
În literatura economic ă circumscris ă problematicii cre șterii regăsim din abunden ță
argumente teoretice și empirice ale aportului semnificativ pe care îl au factori precum stocul
de capital, tehnologiile, activitatea de cercetare-d ezvoltare sau procesul de economisire în
creșterea productivit ății. Cum institu țiile și aranjamentul institu țional nu joac ă niciun rol în
această ecuație, putem deduce ori faptul c ă stimulentele nu conteaz ă, ori că acestea nu
variază în timp și nici între țări.
Paradigma neoclasic ă analizeaz ă outputul ca o variabil ă dependent ă de capital și
muncă înzestrat ă cu cuno ștințe. În aceste condi ții, produc ția crește ca urmare a sporirii
cantității de inputuri și a îmbun ătățirilor tehnologice. A șadar rețeta dezvolt ării prescris ă de
neoclasici include cre șterea ratei economisirii și stimularea progresului tehnic. Mai mult,
226 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
226progresul tehnologic este privit ca factor exogen, iar randamentele sunt considerate
constante, ceea ce îl face pe Solow s ă considere c ă în timp se va manifesta un proces firesc
de convergen ță economic ă între țările lumii. Astfel, țările slab dezvoltate vor înregistra un
proces de catching-up, din moment ce migra ția capitalurilor și tehnologiei este liber ă.
Nedumerirea (spunem noi legitim ă) ce eman ă din ideile de mai sus este: dacă acestea sunt
elementele necesare și suficiente pentru cre șterea unei economii, de ce unele țări continu ă
să fie bogate, altele înregistreaz ă progrese substan țiale pe calea bun ăstării, în timp ce altele
rămân blocate în capcana s ărăciei?
Paradigma Noii Teorii a Cre șterii are o tematic ă similară. Convins de necesitatea
depășirii cadrului neoclasic, Paul Romer supune test ării ipoteze de lucru ce vor constitui
reale provoc ări pentru teoria tradi țională. Dintre acestea putem remarca deosebirile privind
natura bunurilor economice, construc ția metodologic ă a modelelor folosite de economi ști
pentru a descrie lumea și, nu în ultimul rând, rolul central jucat de noile cuno ștințe și idei în
asigurarea prosperit ății economice. Ideea care se degaj ă este aceea c ă teoria neoclasic ă nu
este greșită, ci doar incomplet ă, întrucât modelele folosite pân ă atunci lăsau în afara analizei
multe probleme care, în opinia sa, au o semnifica ție aparte. Noua teorie pune întreb ări
fundamentale în leg ătură cu factorii ce stau la baza procesului cre șterii. De ce lumea de azi
este considerabil mai bogat ă decât acum un secol? De ce unele țări s-au dezvoltat într-un
ritm mai rapid decât altele? De ce exist ă o slabă convergen ță privind nivelul de bun ăstare
al țărilor lumii?
Trebuie îns ă să recunoaștem că, deși au formulat întreb ări cheie pentru o mai bun ă
înțelegere a progresului economic, sus ținătorii Noii Teorii s-au limitat la explica ții precum
endogenitatea schimb ărilor tehnologice, natura aparte a cuno ștințelor și implicațiile negative
ale randamentelor cresc ătoare asupra procesului de convergen ță economic ă necondiționată.
Însă și acest demers științific rămâne incomplet atât timp cât se ignor ă cadrul institu țional în
care oamenii ac ționează.
Considerăm că un răspuns satisf ăcător la toate întreb ările privind progresul economic
formulate de-a lungul timpului a fost în continuare amânat pân ă în ultimul deceniu al secolului
trecut, odat ă cu recunoa șterea interna țională a scrierilor economi știlor neoinstitu ționaliști.
Analiza modului în care oamenii r ăspund la schimb ările institu ționale externe sau a
modului în care comportamentul lor genereaz ă schimbări de natur ă instituțională reprezint ă
un demers științific sigur pentru explicarea prog resului economic din societate.
Instrumentele metodologice de analiz ă sunt însă cu totul diferite de cele ale economi știlor
neoclasici. Vom abandona tradi ția holistă și ne vom apleca asupra individualismului, adic ă
vom analiza progresul nu ca un rezultat al ac țiunii societ ății, ci al ac țiunilor individuale, din
moment ce (aprioric) suntem deplin de acord c ă acțiunea uman ă este eminamente
individual ă. De asemenea, vom construi ra ționamente care au la baz ă axiome, adev ăruri
sintetice apriori ale științei economice. Prin urmare, analizele empirice nu au rolul de a
confirma abordarea aprioric ă, ci numai de a ilustra implica țiile logice ale ac țiunii umane în
contextul unui anumit aranjament institu țional.
1.2. Perspectiva institu țională asupra cre șterii și dezvoltării economice
Perspectiva institu țională asupra procesului cre șterii și dezvoltării are la baz ă faptul că
atât disponibilitatea cât și productivitatea resurselor sunt influen țate semnificativ de mediul
instituțional și politic. Stimulentele cu care se confrunt ă actorii economici sunt derivate în mare
parte de institu țiile existente, institu ții care în opinia lui D. North pot fi eficiente sau ineficiente.
O structur ă instituțională favorabil ă manifest ării libertății economice și propriet ății
private este capabil ă să asigure premisele fundamentale ale prosperit ății. Iată câteva
argumente fundamentale în sus ținerea acestei idei:
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
227
227 • promoveaz ă orientarea resurselor economice c ătre cele mai bune utiliz ări
• afirmă și remunereaz ă acțiunile de succes și sancționează pe cele ineficiente
• oferă predictibilitate în procesul de lu are a deciziilor antreprenoriale
• promoveaz ă extinderea comer țului interna țional și a migrației capitalurilor
• transform ă rolul organismului statal din cel de „welfare state” în cel de
„nightwatch man”
• orientează stimulentele antreprenoriale spre activit ăți productive, iar nu spre
activități de rent-seeking.
Schimbările tehnologice și sociale ce au loc în lume au o dinamic ă diferită datorită
structurii de stimulente și constrângeri ce func ționează în zonele ( țările) respective. Ilustr ări
empirice ale acestui principiu economic sunt evolu țiile înregistrate în ultimii ani în țările
Europei Centrale și de Est, precum și în țări asiatice (de exemplu China), evolu ții ce ar
trebui să convingă chiar și pe cei mai consecven ți economi ști neoclasici c ă instituțiile
contează și, în consecin ță, acestea trebuie integrate în sursele fundamentale ale procesului de
creștere și dezvoltare economic ă.
În primul rând, mediul institu țional favorabil (atât economic, cât și politic)
facilitează crearea condi țiilor necesare dezvolt ării economice. Spre exemplu, crearea unui
asemenea climat este condi ția esențială pentru intrarea pe traiectoria dezvolt ării pentru multe
țări ex-comuniste sau din lumea a treia.
În al doilea rând, apare o interdependen ță clară între schimbarea tehnologic ă și cea
instituțională dintr-o economie. Firmele (private) urm ăresc permanent minimizarea
costurilor totale (de produc ție și de tranzac ție) pe care le implic ă activitatea economic ă.
Aceasta se poate realiza prin schimb ări tehnologice care conduc la reducerea costurilor de
producție sau prin schimb ări instituționale care genereaz ă reducerea costurilor de tranzac ție.
De asemenea, schimb ări tehnologice precum telecomunica țiile contribuie substan țial la
reducerea costurilor de tranzac ție, la fel cum schimb ări instituționale precum cele în
domeniul fiscal pot influen ța mărimea costurilor de produc ție.
În al treilea rând, sporirea atribu țiilor statului și a creșterii gradului de reglementare
legislativă au un impact puternic negativ asupra productivit ății și progresului. Cazul
economiei socialiste în care statul controla întregul sistem economic vs. economia de pia ță
este elocvent pentru sesizarea rela ției ce exist ă între dimensiunea interven ției statului în
economie și performan ța economic ă. Procesul de catching-up înregistrat de China în
ultimele dou ă decenii ilustreaz ă, încă o dată în plus, cele afirmate mai sus.
În al patrulea rând, o consecin ță inevitabil ă a creșterii interven ției guvernamentale
în economie este cunoscut ă sub numele de rent-seeking. Astfel, organiza țiile economice î și
mută treptat centrul de interes de la satisf acerea nevoilor consumatorilor la satisfacerea
nevoilor birocratice, adic ă folosirea domeniul politic ca instrument de cre ștere a profiturilor.
Fenomenul de rent-seeking, care în prezent cap ătă o tot mai mare aten ție din partea
economiștilor, are un impact negativ asupra productivit ății, generând costuri economice și
sociale imposibil a fi comensurate.
1.3. De la schimbare institu țională la dezvoltare economic ă
Creșterea impresionant ă de productivitate ce a rezultat din descoperirile tehnologice
ale ultimului secol și jumătate este efectul direct al unor schimb ări importante în
aranjamentul institu țional și în structura organiza țională a mediului de afaceri. Aceast ă
perspectiv ă este centrat ă pe latura ofertei ( supply-side ). De asemenea, tensiunile permanente
generate de transform ările sociale au determinat ( și continuă să determine) prin intermediul
politicului nevoia de schimbare a aranjamentului institu țional în vederea atenu ării acestora.
Acest ultim argument de schimbare poate fi atribuit laturii cererii ( demand side ). North
228 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
228(1993, p. 1) subliniaz ă că schimbările institu ționale venite atât pe latura ofertei, cât și pe cea
a cererii au fost și continuă să rămână fatori de influen ță decisivă în ecuația productivit ății și
progresului. Analiza rela ției de cauzalitate dintre schimbarea institu țională și dezvoltare
economic ă trebuie s ă înceapă cu identificarea elem entelor definitorii și naturii schimb ării
aranjamentului institu țional. Altfel spus, vom supune aten ției sursele, agen ții, procesul și
traiectoria schimb ării aranjamentului institu țional.
Sursele schimbării se reflect ă în oportunit ățile de pia ță sesizate de întreprinz ătorul
privat. Acestea deriv ă fie din evolu ții externe (tehnologice sau politice), fie din dobândirea
unor noi abilit ăți și competen țe care permit manifest ări antreprenoriale. Spre exemplu,
modificările intervenite în structura pre țurilor relative sunt considerate surse externe de
schimbare, în timp ce gusturile, ideile novative se constituie în surse in terne. În concluzie,
există o mixtur ă de surse interne și externe care stimuleaz ă acțiunea uman ă în direcția
schimbării instituționale.
D. North (1993, p. 2) apreciaz ă că schimbările institu ționale rezultate din ac țiuni
deliberate sunt rezultatul analizei cost-beneficiu pe care se bazeaz ă comportamentul
întreprinz ătorilor. Ace știa evalueaz ă beneficiile rezultate din schimbarea cadrului
instituțional existent, comparându-le cu costurile ( și beneficiile) aferente noului context
instituțional. Este evident c ă în categoria de costuri includem și costurile de tranzac ție ce
emană din acest proces. În cele din urm ă, sursele schimb ărilor institu ționale ce au loc într-o
societate sunt – în conformitate cu prin cipiul individualismului metodologic – percep țiile
întreprinz ătorilor.
Agentul schimbării este întreprinz ătorul, cel care are percep ții subiective asupra
structurii prezente a pie ței și societății în care tr ăiește, care ac ționează în baza anumitor
anticipări și construc ții mentale referitoare la ordinea viitoare pie ței.
Procesul schimbării este dificil și complex. Motivul este c ă structura social ă,
interdependen țele și complementarit ățile, rețeaua de externalit ăți care reiese din matricea
instituțională existentă (reguli formale, informale etc.) în mod firesc vor înclina balan ța în
favoarea men ținerii actualului aranjament. Acesta este și motivul pentru care suntem de
părere că schimbarea regulilor formale din societate, f ără a strica ordinea social ă existentă,
intervin în urma unor negocieri între p ărțile implicate; spre deosebire de acestea, orizontul
temporal de schimbare a regulilor informale (a constrângerilor informale) este mai mare,
fiind necesar ă slăbirea gradual ă a conven țiilor sociale sau normelor deja acceptate.
Traiectoria schimbării instituționale este influen țată puternic de ceea ce Paul David
numea path-dependence (dependen ța de trecut). Organiza țiile economice și politice care au
luat naștere și s-au dezvoltat într-u n anumit cadru institu țional sunt adesea orientate c ătre
menținerea acestuia. Sl ăbirea și reorientarea mediului institu țional este adesea rezultatul
unor surse externe de schimbare care au condus la sl ăbirea puterii relative de care
beneficiaz ă organizațiile actuale sau la apari ția unor organiza ții cu interese divergente.
Evoluțiile înregistrate în ultimul deceniu al secolului XX în Europa Central ă și de
Est au captat inevitabil interesul oamenilor de știință, al economi știlor în special, de a
analiza schimbarea institu țională. Astfel, c ăderea zidului Berlinului a generat necesitatea
creionării unei teorii a tranzi ției de la plan la pia ță. De altfel, procesul de aderare la Uniunea
European ă a reprezentat, la rândul s ău, o sursă externă de schimbare institu țională care și-a
pus amprenta asupra traiectoriei economiilor post-comuniste.
În ciuda simplit ății principiilor pe care se întemeiaz ă economia de pia ță, în
majoritatea țărilor din Europa Central ă și de Est, au existat puternice divergen țe cu privire la
tehnologia optim ă a programului de transformare institu țională și de reform ă economic ă.
Altfel spus, starea conflictual ă generată de discrepan țele dintre noile reguli și cele
„împământenite” a avut intensit ăți diferite la nivelul sistemel or economice post-comuniste.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
229
229 Așa se explic ă și adoptarea unor c ăi diferite de reform ă instituțională în direcția economiei
de piață: terapie de șoc vs. terapie gradual ă.
„Moștenirea” regimului comunist nu a constat numai într-o structur ă a activit ății
productive incompatibil ă în mare parte cu cea a preferin țelor consumatorilor și pieței libere, ci și
într-o vast ă rețea de comportamente și reguli formale și informale care s-au perpetuat și au
dominant perioada de tranzi ție. Acele țări ale căror institu ții formale și informale erau relativ
coerente și favorabile economiei de pia ță (a se vedea cazul Cehiei, Poloniei sau Ungariei) au
beneficiat de o rezisten ță socială mai slabă în fața procesului de ajustare structural ă a economiei.
Spre deosebire de acestea, țări precum Bulgaria sau România au înregistrat costuri ridicate de
transformare structural ă atât din cauza neîncrederii și a unui grad redus de conformism la nivelul
populației față de acțiunile guvernului, cât mai ales din cauza faptului c ă înșiși cei ajunși la putere
nu erau dornici s ă grăbească crearea ordinii capitaliste.
Însușirea relativ rapid ă a lecției de baz ă a democra ției face ca selectarea unei c ăi
particulare de reform ă să fie, pentru cârmuito rii statului, o problem ă de antreprenoriat politic ,
nu una științifică. De altfel, teoria alegerii publice și experien ța guvernământului democratic
demonstreaz ă că politicile guvernelor sunt virusate de oportunism și de dorin ța de păstrare a
puterii politi ce; ele poart ă, în general, pecetea grupurilor de interese speciale care politizeaz ă
reforma în vederea dobândirii unor pozi ții privilegiate în societate (Marinescu, coord., 2007, p.
355). În condi țiile unei autorit ăți discreționare ce na ște legi în discordan ță cu normele informale
(mai ales cele etice), legitimitatea organismului statal scade, iar nerespectarea acestora de c ătre
membrii societ ății devine treptat un comportament generalizat.
Experiențele tranziției la economia de pia ță permit în țelegerea faptului c ă instituțiile
sunt determinante în func ționarea societ ății, schimbarea institu țională este în mare m ăsură
dependent ă de aranjamentele institu ționale trecute și, mai important, este mult mai pu țin
radicală și rapidă decât apare la prima vedere. O alt ă concluzie important ă este aceea c ă trebuie
să existe o corela ție funcțională între scop și mijloacele de realizare a schimb ării instituționale.
Altfel spus, definirea unor dezi derate precum economie de pia ță, dezvoltare economic ă sunt
direcții (scopuri) necesare dar nu și suficiente pentru a genera prosperitate economic ă.
Trebuie în țeles, că analiza economic ă a schimb ării instituționale trebuie s ă înceapă cu
stabilirea obiectivului s ău central : refacerea dependen ței structurii de produc ție (a
producătorului) de structura preferin țelor de consum (de consumator) . În ultimă instanță, acest
obiectiv înseamn ă depolitizarea deciziilor economice asupra utiliz ării resurselor rare din societate.
Însă retragerea statului din domeniul deciziilor economice nu este rezultatul singular al absen ței
formale a proprietății socializate sau al existen ței titlurilor de proprietate privat ă. Este vorba, de
fapt, de manifestarea unui întreg aranjament institu țional, formal și cultural, în defavoarea
intervenției statului, care s ă facă efective atât drepturile de proprietate recunoscute, cât și pe cele
legitim nou-create (Marinescu, coord., 2007, p. 356). Concluzia general ă ce se poate desprinde
este aceea c ă numai organizarea social ă fundamentat ă pe principiile capitalismului creeaz ă
condițiile favorabile prosperit ății economice, libertatea economic ă fiind, în aceast ă ecuație,
componenta esen țială în desăvârșirea ordinii economiei de pia ță.
Bibliografie
Alchian, A. A. ,Woodward, S., ‘Review of Williamson’s “The Economic Institutions of
Capitalism”’, 26 Journal of Economic Literature , 1988, pp. 65-79
Allen, D. W. (1991), “What are Transaction Costs?”, 14 Research in Law and Economics ,
1991, pp. 1-18
Barzel, Y., „The Entrepreneur's Reward for Self-Policing”, Economic Inquiry , no. 25, 1987
Buchanan, James (1969), Cost and Choice: An Inquiry in Economic Theory , Markham
Publishing Company, Chicago
230 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
230Cheung, S. N.S. (1969). A Theory of Share Tenancy , Chicago, University of Chicago Press
Coase, R. (1988). The Firm, the Market and the Law , Chicago, University of Chicago Press
Eggertsson, Th. (1990). Economic Behavior and Institutions , Cambridge University Press
Hayek, F. A. (1945), „The Use of Knowledge in Society”, American Economic Review , 35
Kasper, W. M. E. Streit (1998). Institutional Economics: Social Order and Public Policy ,
The Locke Institute, Ed. Edward Elgar, Cheltenham, UK
Kirzner, I. (1963). Market Theory and the Price System , Princeton, New York: Van
Nostrand Co.
Lucas, R.E. (1988).“On the Mechanic s of Economic Development” in “Journal of Monetary
Economics ” 22
Marinescu, C., Staicu G. ș.a.(2007). Economia de pia ță. Fundamentele institu ționale ale
prosperității, Editura ASE, Bucure ști
Marinescu, C. (2003). Instituții și prosperitate. De la etic ă la eficien ță, Editura Economic ă,
București
Matthews, C.O. (1986). „The Economics of Institutions and the Sources of Growth”,
Economic Journal 96, p. 904
Mises, L. von (1966). Human Action. A Treatise on Economics , 3rd ed., Henry Regnery
Company, Chicago
North, D. (1993). „ Institutions, Transaction Costs and Productivity in the Long Run ”,
www.econpapers.repec.org
North, D. (1990), Institutions, Institutional Change and Economic Performance , Cambridge
University Press
Pejovich, S. (1995). Economic Analysis of Institutions and Systems , Kluwer Academic
Publishers
Romer, P. (1994). “The Origins of Endogenous Growth”, The Journal of Economic
Perspectives , Vol. 8, No. 1
Romer, P. M. (1998), “Innovation: The New Pump of Growth ”, Blueprint: Ideas for a New
Century
Rothbard, M. N. (1998). The Ethics of Liberty , 2nd ed. New York: New York University
Press
Williamson, O. (1985), The Economic Institutions of Capitalism , The Free Press, A Division
of Macmillan Inc., New York
Williamson, O. E., Wi nter, S., eds. (1991). The Nature of the Firm, Origins, Evolution and
Development , Oxford, Oxford University Press
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
231
231 INSTITU ȚII, ANTREPRENORIAT
ȘI PERFORMAN ȚĂ ECONOMIC Ă ÎN UE∗
Cosmin MARINESCU
Conferențiar universitar doctor
Marius PAN Ă
Asistent universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Soluțiile pentru revigorarea activit ății antreprenoriale trebuie s ă
pornească de la analiza și înțelegerea câtorva cauze institu ționale esen țiale care inhib ă
procesul antreprenorial. Insuficien ța unei culturi a economiei de pia ță în România nu
constituie o cauz ă a activit ății antreprenoriale precare, ci un efect al anilor petrecu ți în
socialism, precum și al politicilor post-comuniste, democratice, de „tranzi ție… de stat” la
economia de pia ță. Nu se poate vorbi despre antrep renoriat într-un sistem în care
mijloacele de produc ție se află în proprietatea statului ori la discre ția legislativ ă a acestuia,
ci numai în condi țiile ordinii propriet ății private. În studiul de fa ță, vom căuta să
descrifrăm, în mod esen țial, gradul în care modelul economic european, prin îns ăși natura
aranjamentului s ău instituțional, este unul favorabil afirm ării activit ății antreprenoriale și,
pe aceast ă cale, a prosperit ății economice. Dincolo de actualitatea restructur ării
instituționale a modelului euro pean, nesocotirea for ței stimulentelor institu ționale în plan
antreprenorial ar putea reprezenta, în continuare, „c ălcâiul lui Ahile” pentru performan ța
economic ă a Uniunii Europene.
Cuvinte-cheie: instituții; antreprenoriat; proprietate privat ă; performan ță
economic ă; modelul social european.
Coduri REL: 1H, 14D, 20B
1. Instituțiile și activitatea antreprenorial ă
Integrarea institu țiilor în teoria economic ă este un proces de dat ă recentă, puțin
prezent în abord ările neoclasice care au dominat gândirea economic ă în cea de-a doua
jumătate a secolului al XX-lea. Un asemenea demers porne ște de la ideea c ă stimulentele
încorporate în aranjamentul institu țional al economiei de pia ță definesc decisiv calitatea și
intensitatea activit ății antreprenoriale. Iar progresul economic este condi ționat inevitabil de
∗ Studiul de fa ță sintetizeaz ă analiza institu țiilor și antreprenoriatului din cartea „Economia de pia ță –
fundamentele institu ționale ale prosperit ății”, autori: Cosmin Marinescu (coordonator), Gabriel Staicu,
Marius Pan ă, Diana Costea, Bogdan Gl ăvan, Cosmin Rogojanu, Marius Spiridon, Cosmin Mosora,
Grigore Piro șcă, Emilia Topolic ă.
232 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
232existența acestui cadru institu țional favorabil activit ății antreprenoriale de succes, în care
instituțiile formale și cele informale converg în sens productiv, iar drepturile de proprietate
sunt clar definite și bine protejate. Stimulentele și regulile institu ționale din societate
orientează eforturile întreprinz ătorilor către activit ăți productive, generatoare de succes sau,
dimpotriv ă, către câștiguri pe canale politice de tip rent-seeking , în detrimentul
contribuabililor și al consumatorilor.
Prin însăși natura vie ții în societate, oamenii sunt receptivi la un sistem de reguli
generale ce structureaz ă și ghideaz ă în diferite moduri comportamentul uman . Instituțiile
oferă oamenilor gradul de încredere și stabilitate necesar schi mburilor interpersonale și
extinderii diviziunii sociale a muncii pe aceast ă bază. În absen ța unui anumit grad de
predictibilitate și încredere, adic ă în absen ța unor reguli generale(1) ale comportamentului
uman, oamenii nu vor fi capabili s ă concentreze și să exploateze pe deplin abilit ățile și
cunoștințele pe care le de țin și nici pe acelea care pot fi astfel ob ținute.
Este unanim recunoscut faptul c ă, în special în Școala austriac ă de economie,
instituțiile dețin rolul esen țial în explicarea procesului de pia ță. Acestea apar drept clas ă
distinctă de fenomene, descri se de Adam Ferguson și devenite definitorii pentru paradigma
hayekiană în formularea: human action, but not human designed(2). O atare abordare a
demonstrat cum cele mai importante institu ții ale vieții în societate (lingvistice, economice,
juridice și morale) au ap ărut și au evoluat spontan, ca rezultat al interac țiunilor sociale ce
sintetizeaz ă principiul „ mâinii invizibile ” – probabil una dintre cele mai importante
descoperiri intelectuale din întreaga istorie a științei (economice).
Douglass North (1990, p. 3) scrie c ă instituțiile sunt regulile jocului în societate ,
adică setul de constrângeri și stimulente ce modeleaz ă interacțiunile umane și care sunt
adoptate în func ție de modul în care oamenii reu șesc să rezolve problema cooper ării sociale.
Instituțiile definesc stimulentele și constrângerile acțiunii umane în societate. A șadar,
succesul ac țiunii umane și prosperitatea economic ă, în ultim ă instanță, vor fi explicate pe o
bază instituțională. În evolu ția umanit ății, institu țiile reprezint ă trăsătura primar ă a
civilizației umane și sursa procesului de cooperare social ă și a societ ății. În absen ța
instituțiilor, societatea nu poate exista; de asemenea, existen ța și dezvoltarea societ ății
atrage inevitabil existen ța și evoluția instituțiilor.
Ceea ce face ca antreprenoriatul s ă se manifeste ca factor esen țial al progresului
economic nu este capacitatea de inovare sau a șa-zisul „spirit antreprenorial”, ci natura
cadrului institu țional în care se manifest ă activitatea antreprenorial ă(3). Altfel, nu am putea
explica cum poate fi acest „spirit” readus la via ță, atunci când nu se manifest ă
corespunz ător, în sensul stimul ării progresului economic (Baumol, 1990, p. 894). Pentru a
favoriza activitatea antreprenorial ă, instituțiile trebuie s ă fie configurate potrivit ordinii
proprietății private, s ă fie stabile și totodată ușor de anticipat de-a lungul timpului.
De asemenea, se cuvine a în țelege că, prin însăși natura sa, conceptul de „activitate
antreprenorial ă” este specific exclusiv ordinii economice a sistemului pie ței. În socialism,
statul nu poate fi as ociat unui „întreprinz ător” similar celui care r ăspunde la întreb ările „ce și
cît să se produc ă?” în economia de pia ță. În economia de pia ță, întreprinz ătorii sunt cei care
stau la baza procesului decizional care determin ă cursul produc ției(4). Dacă aceștia nu
reușesc să producă în modul cel mai corespunz ător și mai ieftin cu putin ță acele bunuri pe
care consumatorii le solicit ă cel mai imperativ, atunci ei vor suferi pierderi, iar pozi ția lor
antreprenorial ă se va deteriora. Cumpărând sau ab ținându-se de la a cump ăra, consumatorii
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
233
233 efectuează o selecție nevăzută a întreprinz ătorilor printr-un fel de plebiscit, repetat zilnic . În
consecință, pe piața liberă, consumatorii sunt cei care stabilesc cine merit ă să posede și cine
nu, și mai ales cât de mult merit ă să posede fiecare din resursele productive disponibile.
Așadar, procesul de schimb voluntar înseamn ă, de fapt, realocarea permanent ă a drepturilor
de proprietate corespunz ător exigen țelor publicului consumator.
Antreprenoriatul este factor esen țial al prosperit ății însă, la fel de bine, se poate ca
aranjamentul institu țional să deturneze eforturile antreprenoriale productive atunci când îi
eliberează pe oamenii de afaceri de exigen țele pieței. Metamorfoza activit ății antreprenoriale
în stimulent sau obstacol al progresului î și are sursa în aranjamentul institu țional ce traseaz ă
regulile jocului. Ignorarea acestui ra ționament ar face dificil ă, dacă nu chiar imposibil ă,
explicarea decalajelor de performan ță economic ă între țări.
Concuren ța genereaz ă inovații în procesul de produc ție. Economia nu se afl ă în
situația de echilibru, a șa cum sus țin neoclasicii, iar firm ele nu produc bunuri omogene.
Dimpotriv ă, anticiparea oportunit ăților de profit și inițiativele întreprinse pentru ob ținerea
acestuia, confruntarea întreprinz ătorilor cu incertitudinea, diferen țierea produselor cu scopul
de a atrage tot mai mul ți consumatori constituie motive suficiente pentru a contrazice
această ipoteză. În caz contrar, ar trebui s ă negăm existen ța progresului pentru c ă, în condi ții
de echilibru, nu ar exista stim ulentele necesare ca întreprinz ătorul să-și riște proprietatea.
Instituțiile „alimenteaz ă” motorul progresului economic. Prin efectele favorabile pe
care le genereaz ă asupra antreprenoriatului, acestea contribuie la cre șterea performan țelor
economice. În primul rând, stimulentele încorporate în diferite aranjamente institu ționale pot
încuraja activitatea antreprenorial ă productiv ă și, prin aceasta, performan ța economic ă. În al
doilea rând, institu țiile descriu gradul de lib ertate de care beneficiaz ă indivizii în exercitarea
inițiativei private. Gradul de protejare a drepturilor de proprietate reprezint ă poate cel mai
important mod prin care institu țiile contribuie la crearea pr ogresului economic prin
intermediul antreprenoriatului.
2. Instituții și performan ță economic ă în UE
Evoluțiile recente din Europa pun tot mai mult sub semnul întreb ării viabilitatea
modelului institu țional actual care define ște proiectul construc ției europene. În ultimii ani,
prima pagin ă a buletinelor de știri a fost ținută de ample mi șcări sindicale și manifesta ții care
aproape au paralizat ora șe simbol ale UE.
Procesul de integrare european ă, așa cum este conceput, se bazeaz ă pe crearea și
consolidarea unei bran șe executive specializate la nivel na țional, ceea ce favorizeaz ă componenta
executivă a guvernământului. Procesul de negociere și de adoptare a normelor europene este, în
realitate, un exercițiu administrativ , care are natura de a înt ări și mai mult fenomenul etatist în
Europa, prin perpetuarea statului bun ăstării (redistributiv) și a modelului economiei social(ist)e de
piață – ale cărei performan țe economice sunt tot mai modeste. Faptul c ă întregul proces de
extindere a UE a evoluat într-un stil pur elitist și tehnocratic explic ă și erodarea puternic ă a
suportului public și a încrederii în procesul de integrare.
Din perspectiv ă economic ă, nu este clar de ce UE trebuie s ă fie un aranjament
instituțional și politic centralizat . Piața liberă și competi ția sunt capabile s ă sporeasc ă
prosperitatea europenilor f ără necesitatea de a reglementa pân ă și mărimea, forma și
grosimea fructelor și legumelor, a șa cum se întâmpl ă în cazul legilor europene. Aproape
toate politicile economice și sociale sunt supuse „armoniz ării”, la un nivel pan-european, iar
234 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
234extinderea bazat ă pe un sistem de strict ă condiționalitate devine un puternic instrument de
reducere a diversit ății.
Este de notorietate confuzia pe care filozofia politic ă a UE o s ăvârșește între
„armonizare” și „armonie”. În realitate, armonizarea este un altfel de cuvânt pentru
„uniformizare”, care înseamn ă alinierea la o singur ă regulă, în definitiv, „standardizarea” pe
care aranjamentul institu țional european o propune în majoritatea domeniilor vie ții sociale.
Când va fi scris ă istoria economic ă a Europei din ultima treime a secolului al XX-lea, atunci
vom înțelege întreaga serie de b ătălii pe care guvernele na ționale le-au declan șat împotriva
realității economice, cu iluzia c ă victoria poate fi garantat ă de întruparea unei simple
majorități electorale.
În ultimele patru decenii, Europa a fost dominat ă de aranjamentul institu țional al statului
bunăstării, ale cărui practici promiteau educa ție, sănătate, securitate, prosperitate, locuri de munc ă,
într-un cuvânt fericire pentru toat ă lumea. Pentru atingerea acestui ideal, guvernele na ționale au
înțeles să crească cheltuielile guvernamentale pân ă la peste 50 % din PIB(5). Dincolo de cre șterea
cheltuielilor publice, ma șinăria statului bun ăstării a fost înt ărită de numeroase legisla ții
protecționiste, de la un sistem extrem de elaborat de „drepturi ale muncii” pân ă la un imens aparat
administrativ în domeniul ajutoarelor și asigurărilor sociale.
Caracteristica fundamental ă a „modelului european”, preluat ă ad-literram din
aranjamentul „statului bun ăstării”, const ă în redistribuirea avu ției în societate. În prezent,
redistribuirea politic ă a propriet ății este considerat ă, chiar și în rândul economi știlor,
prerogativa „natural ă” a statului. Îns ă instituționalizarea practicilor redistributive ale statului
bunăstării produce, în timp, a șa cum s-a demonstrat, urm ătoarele dou ă tipuri de consecin țe,
care inhib ă dezvoltarea economic ă(6):
a) în plan economic , sunt afectate negativ st imulentele pentru munc ă, pentru
inițiativă și activitate antreprenorial ă; au loc sc ăderea ratei form ării capitalului, destimularea
procesului investi țional, cu rezultate depresive asupra activit ății economice.
b) în plan sociocultural , se produc modific ări în structura social ă în ceea ce prive ște
tipurile de personalitate sau de caracter uman. Asisten ța socială este cea care creeaz ă
mentalitatea de „asistat” și favorizeaz ă valorile culturale colectiviste și egalitariste.
Dincolo de realismul precar al politicilor statului bun ăstării european, principalul obiectiv
al „modelului” const ă în dezvoltarea unei vaste scheme de securitate social ă, care începe cu
monopolul deplin al statului în domeniul educa ției, continu ă cu protejarea prin lege a locurilor de
muncă, a concediilor cel mai bine pl ătite, a celei mai mici durate a muncii din câte au existat
vreodată și se încheie cu asigur ările sociale pentru șomaj și cu pensiile de stat.
Care sunt, îns ă, costurile economice ale acestei „generozit ăți” sociale? În primul
rând, trebuie în țeles faptul c ă „generozitatea” statului se înal ță pe impozitele mari care au
definit dintotdeauna aranjamentul institu țional al statului bun ăstării. Mecanismele
redistributive și fiscalitatea împov ărătoare sunt sursele problem elor economice pe care
Europa le traverseaz ă în prezent. În primul rând, es te vorba de o extrem de palid ă creștere
economic ă pe care o experimenteaz ă membrii din hard-core -ul Uniunii. Ratele de cre ștere
economic ă de 1-2% aproape s-au permanentiz at, devenind cifre oficiale ale
(contra)performan ței economice din UE. Din fericire, deficitul de cre ștere economic ă din
UE ridică pentru elita european ă serioase piedici în a continua s ă ruleze, sistematic, pârghiile
sociale (a se citi „politice”) ale „bun ăstării”. În al doilea rând, este vorba de serioasele
fricțiuni în realizarea „armoniei sociale”, a c ăror sursă rezidă, în ultim ă instanță, în
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
235
235 defectarea administrativ ă a mecanismelor pie ței muncii. În cei treizeci de ani de când
„modelul social” a devenit un imperativ politic, șomajul a explodat de la o medie de 4% la
peste 10% în Fran ța și la circa 12% în Germania.
Morala este aceea c ă politicile sociale, tocmai cele menite s ă asigure coeziunea
socială, sfârșesc prin a anula cre șterea economic ă, implicit crearea de locuri de munc ă, ceea
ce explică și gravele tensiuni de pe pia ța muncii din țări precum Fran ța și Germania. Mai
mult decât atât, partizanii „mode lului social european” ilustreaz ă neînțelegerea unei logici
economice simple, atunci când sus țin că șomajul în Europa este înalt tocmai deoarece
modelul nu este suficient de „soc ial”… ori „european”, ceea ce ar na ște o și mai mare nevoie
de „armonizare” european ă. În realitate, șomajul este consecin ța unei pie țe a muncii
anchilozat ă de propriile suprareglement ări, de un protec ționism al locurilor de munc ă
contrar chiar principiului „libert ății contractuale”, de o povar ă fiscală ce ruineaz ă
stimulentele activit ății antreprenoriale, de unde și puținătatea locurilor de munc ă nou create.
Într-o economie dominat ă de sectorul public, cei treizeci de ani de politici economice
socialiste au alterat stimulentele ini țiativei antreprenoriale și au redus „clasa muncitoare” la
o masă amorfă hrănită iluzoriu prin legisla ții preferen țiale.
3. Antreprenoriatul și „păcatele” institu ționale ale UE
Statul modern al bun ăstării introduce un soi de „paternalism” electoral în
funcționarea economiei. Aranjamentul institu țional etatist din Europa Continental ă din
ultimii treizeci de ani, în special din Germania, Fran ța și Italia, prin modelul economic
„paternalist” promovat în aproape toate sferele vie ții sociale, este responsabilul pentru criza
instituțională și pentru slabele performan țe economice ale Europei din ultima perioad ă.
Acest model economic explic ă, de altfel, și precaritatea fenomenului antreprenorial, precum
și amplele fric țiuni care domin ă în prezent func ționarea pie ței muncii în UE.
Atunci când vine vorba de stimularea an treprenoriatului, modul actual de
„rezolvare” a problemelor economice ale UE este exemplul ce eviden țiază perfect ignorarea
rolului institu țiilor.
Rolul antreprenoriatului în dobândirea prosperit ății este recunoscut la toate
nivelurile UE. Cel pu țin declarativ, Comisia European ă acordă o mare aten ție stimulării
antreprenoriatului, obiectiv pe care îl a șează între cele mai urgente preocup ări(7). Analizele
economice oficiale asupra antrep renoriatului în Europa ofer ă imaginea unui fenomen
antreprenorial deficitar, comparativ cu ceea ce se întâmpl ă în SUA, de exemplu. O serie de
alte studii efectuate în acest sens relev ă aceleași concluzii. Astfel, studiul bazat pe
indicatorul TEA ( Total early-stage Entrepreneurial Activity )(8), pentru șaisprezece țări din
UE, relev ă rate ale antreprenoriatului semnificativ mai mici în țările UE decât în țările
anglo-saxone (Bosma, 2005, p. 3). Dintre țările UE, Polonia și Irlanda înregistreaz ă cele mai
ridicate valori ale indicelui TEA pentru anul 2004, ceea ce dovede ște că reformele
instituționale fac diferen ța în planul activit ății antreprenoriale(9).
Concluziile sunt acelea c ă, la nivelul UE, poten țialul antreprenorial nu este
exploatat pe deplin, fiind oferite o serie de explica ții ale acestei situa ții, precum și posibile
soluții menite s ă îndepărteze acest impediment din calea prosperit ății europenilor. Abordarea
este una cantitativ ă, ceea ce face ca, în mod eronat, solu țiile oferite s ă fie legate de cre șterea
numărului de întreprinz ători, în sine, și mai puțin de îmbun ătățirea cadrului institu țional în
care aceștia acționează. De exemplu, în raportul Action Plan: The European Agenda for
236 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
236Entrepreneurship sunt precizate cinci domenii strategice de politic ă în domeniul
antreprenoriatului care vizeaz ă, fiecare, stimularea cantitativ ă a antreprenoriatului
(„încurajarea mai multor oameni pentru a deveni întreprinz ători”, „crearea mai multor
întreprinderi mici și mijlocii”).
În acest context se apreciaz ă că educația joacă un rol esen țial. Nivelul de educa ție
constituie o premis ă adesea necesar ă, dar nu și suficient ă, pentru cultivarea și dezvoltarea
abilităților antreprenoriale. Mai mult decât atât, s-a constatat c ă, în unele cazuri, un anumit
tip de educa ție poate inhiba manifestarea atitudinilor novatoare, necesare la rândul lor – dar
nu suficiente – pentru desf ășurarea unor activit ăți antreprenoriale de succes.
În ciuda acestor eviden țe, există în continuare ideea, larg r ăspândită, potrivit c ăreia
antreprenoriatul poate fi înv ățat și, implicit, predat prin ceea ce se cheam ă educație
antreprenorial ă. Astfel, num ărul colegiilor și universit ăților din SUA care au introdus în
programele lor cursuri de antreprenoriat a crescut de la câteva, în anii 1970, la 1600 în 2003,
arată Kuratko (2004, p. 11). Modelul american este preluat și în UE. În acest sens, Comisia
(2005, p. 8) insist ă pe ideea de promovare etatist ă a educației antreprenoriale, propunând
țărilor membre s ă introducă educația în domeniul antreprenoria tului în programele tuturor
școlilor și să asigure sprijinul cuvenit realiz ării unor astfel de scheme educa ționale.
Înțelegerea eronat ă a sursei definitorii pent ru activitatea antreprenorial ă conduce la
asumarea unor asemenea obiective lipsite de realism, care nu fac altceva decât s ă extindă
centralismul și birocrația în domeniul educa ției. Abilit ățile antreprenoriale nu pot fi înv ățate
din manuale. Ele exist ă, într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă, la nivelul fiec ărui individ și
ies la iveal ă ori de câte ori exist ă stimulentele necesare în acest sens.
În ciuda încerc ărilor oficialilor europeni de a identifica poten țiale soluții ale
revigorării antreprenoriatului, realitatea este cu totul alta. Aranjamentul institu țional
european actual, dominat de caracterul redist ributiv impus de generoasele obiective sociale
ale statului bun ăstării, oferă insuficiente stimulente pentru poten țialii întreprinz ători. Gradul
ridicat de reglementare în mai toate domeniile vie ții economice și fiscalitatea sufocant ă sunt
numai dou ă cauze institu ționale serioase ale „deficitului” antreprenorial din UE. În plus,
reglement ările stufoase de pe pia ța muncii, menite s ă asigure securitatea locurilor de munc ă
deja existente, descurajeaz ă inițiativa antreprenorial ă datorită costurilor mari privind
angajarea și împiedic ă apariția unor noi locuri de munc ă. În aceste condi ții, tot mai mul ți
europeni prefer ă să lucreze în medii de afaceri cât mai pu țin afectate de reglement ări, în
timp ce num ărul șomerilor cre ște în UE odat ă cu presiunile bugetare ale p ăstrării modelului
statului bun ăstării.
În multe din țările membre ale UE se observ ă existența unei rela ții negative între
nivelul protec ției sociale a salaria ților și gradul de exploatare a capacit ății antreprenoriale
(Bosma, 2005, p. 9). Explica ția este urm ătoarea: salaria ții nu sunt interesa ți să devină
întreprinz ători, deoarece gradul de protec ție a locului de munc ă este destul de ridicat, iar
asigurările sociale sunt înc ă generoase. Pe de alt ă parte, poten țialii întreprinz ători sunt
descuraja ți să angajeze for ță de muncă datorită obstacolelor și costurilor mari pe care trebuie
să le suporte în cazul concedierii.
Aceasta este una dintre cauzele reticen ței europenilor de a deveni întreprinz ători.
Comisia European ă susține, în documentul referitor la antreprenoriat (2005), c ă va continua,
împreună cu statele membre, s ă contracareze „ efectele negative ale e șecului în afaceri ” și va
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
237
237 încerca să pună la dispozi ția întreprinz ătorilor op țiuni de asigurare împotriva riscului de a
eșua în afaceri bazate pe scheme de asigurări sociale(10).
În aceste condi ții, concuren ța fiscală poate pune mari probleme unor guverne cum
sunt cele ale Fran ței sau Germaniei. Acestea, în ciuda unei oarecare relax ări a fiscalit ății,
continuă să aibă printre cele mai mari rate ale impozit ării dintre statele membre UE. De și
Comisia recunoa ște că fiscalitatea ridicat ă este o cauz ă serioasă a capacit ății antreprenoriale
reduse și precizeaz ă că trebuie luate m ăsuri pentru înl ăturarea acestui impediment, totu și, la
nivelul oficialilor UE se vorbe ște tot mai mult despre armonizare fiscal ă(11).
Prin urmare, aranjamentul institu țional aflat la baza modelului european al statului
bunăstării este departe de a oferi stimulentele necesare unei activit ăți antreprenoriale cu efecte
benefice în planul prosperit ății. Aceasta demonstreaz ă că există, de fapt, o diferen ță uriașă între
ceea ce se dore ște și ceea ce se realizeaz ă în planul antreprenoriatului la nivelul UE.
Note
(1) Prin evocarea înv ățămintelor pe care David Hume și mai apoi Adam Smith le-au expus
în Inquiry Concerning the Principles of Morals (1752), respectiv Theory of the Moral
Sentiments (1759), Henry Hazlitt chiar pledeaz ă în favoarea unui „omagiu fa ță de regulile
generale”. Virtu țile sociale ale justi ției și ale încrederii nu constituie consecin țe directe ale
fiecărui act individual izolat, ci rezult ă din întregul sistem de rela ții interpersonale ce
formează, de fapt, societatea. Pacea și ordinea social ă însoțesc, în mod natural, domnia legii
(domnia regulilor de Drept) împotriva exploat ării și violenței instituționalizate, care sunt
încorporate, se pare, în îns ăși modul etatist actual de organizare a societ ății.
(2) Langlois (1986, p. 5) afirm ă că „probabil Menger merita cel mai mult s ă fie considerat
patronul spiritual al teoriei economice neoinstitu ționale decât oricare alt institu ționalist
original ”. În studiul „ Problems of Economics and Sociology ”, Carl Menger formuleaz ă
problema fundamental ă a științelor sociale în termenii urm ătoarei întreb ări: „cum se poate ca
instituțiile care servesc bun ăstarea comun ă și sunt extrem de semnificative pentru
dezvoltarea acesteia s ă fi luat fiin ță fără o voință comună îndreptat ă către crearea lor?”.
(3) Volumul, calitatea și intensitatea activit ății antreprenoriale reprezint ă consecin țele
anumitor condi ții instituționale favorabile. A șa cum arat ă Baumol (1990), structura și
evoluția institu țională definesc și modific ă compozi ția activit ății antreprenoriale și
intensitatea acesteia.
(4) „Un observator superficial ar putea crede c ă ei (întreprinz ătorii) dețin suprema ția. Dar
lucrurile nu stau astfel. Ei trebuie s ă asculte necondi ționat de ordinele c ăpitanului. Iar
căpitan este consumatorul. Nici antrep renorii, nici fermierii, nici capitali știi nu determin ă ce
anume trebuie produs. Decizia aceasta o iau consumatorii. Dac ă un om de afaceri nu ascult ă
cu strictețe de ordinele publicului, a șa cum îi sunt ele transmise prin structura pre țurilor de
piață, el suferă pierderi, ajunge la faliment și este astfel îndep ărtat din pozi ția eminent ă de
cârmaci.” (Mises, 1966, p. 269).
(5) De exemplu, în 2005, ponderea cheltuie lilor guvernamentale în PIB a atins 53,6% în
Franța, ceea ce atras promisiuni solemne din partea puterii politice de a controla efectiv
cheltuielile publice în urm ătorii ani, astfel în cât ponderea acestora s ă scadă la… (sic!) 51%
până în anul 2010.
(6)Vezi Cosmin Marinescu , Instituții și prosperitate. De la etic ă la eficien ță, Editura
Economic ă, Bucure ști, 2004, cap.5, „Institu ții politice: puterea non-proprietarilor”,
pp. 181-236.
238 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
238(7) Realitatea tinde s ă infirme aceast ă atitudine „grijulie” a CE fa ță de întreprinz ători.
Decizia pe care Comisia a luat-o, de a amenda firma Microsoft pentru înc ălcarea regulilor
europene ale competi ției, este în flagrant ă contradic ție cu obiectivele declarate ale acesteia:
pe de o parte, oficialii europe ni vorbesc despre insuficien ța antreprenorial ă din Uniune iar,
pe de altă parte, împiedic ă antreprenoriatul s ă se manifeste liber, prin bariere legislative care
lovesc în plin obiectivele întreprinz ătorilor, respectiv dreptul de a ob ține profit din propriile
inovații.
(8) Indicele TEA m ăsoară numărul adulților care au vârsta pentru a putea munci și care au
demarat sau desf ășurat o afacere pe o durat ă mai mică de 42 de luni.
(9) În cazul Irlandei se p ăstrează tendința din ultimele trei decenii, când Irlanda a înregistrat,
alături de țări precum Grecia, Italia, Marea Britanie, cre șteri permanente ale ratelor
antreprenoriale (Wennekers, Thuryk, 2001, pp. 4-5). Acelea și date relev ă, prin compara ție,
faptul că țări precum Fran ța, Danemarca și Norvegia au înregistra t un declin al ratelor
antreprenoriale.
(10) Departe de a fi în țeles adev ăratele cauze ale „deficitului” antreprenorial (reglementare
excesivă, fiscalitate ridicat ă, activism guvernamental), Comisia ofer ă o soluție total eronat ă
unui fenomen generat tocmai de interven ția excesiv ă a statului în economie. Este de
notorietate, de altfel, c ă la problemele cauzate de interven ționismul statal guvernele r ăspund
prin și mai multe interven ții.
(11) Solu ția oferită, care se dore ște a fi una menit ă să elimine diversitatea „formalit ăților”
fiscale de la țară la țară, înseamn ă de fapt înl ăturarea competi ției și împiedicarea realiz ării
unei reforme radicale în planul reducerii presiunii fiscale.
Bibliografie
Baumol, W. J. (1990), „Entrepreneurshi p: Productive, Unproductive, and Distructive”,
Journal of Political Economy , vol. 98, nr. 5.
Bosma, N., (2005), „ Early – stage entrepreneurial activity in the European
Union: some issues and challenges” , Scientific Analysis of Entrepreneurship and
SME’s, no. 200502
Comission of the 2005, „ Action Plan: The European agenda for Entrepreneurship” , European
www.ec.europa.eu ;
Communities Hume, D. (2002). Eseuri politice , Editura Incitatus, Bucure ști
Kuratko, D. F. (2005). „ Entrepreneurship Education: Emerging Trends and Challenges
for the 21st Century” , College of Business, B. State University
Langlois, Richard N. (1986). „ Economics as a Process”, Essay in the New Institutional
Economics , Cambridge University Press
Marinescu, C. (2004). Instituții și prosperitate. De la etic ă la eficien ță, Editura Economic ă,
București
Mises, Ludwig von [1949], 1966, 1996, „ Human Action” , Henry Regnery Company, SUA
North, Douglass C. (1990). Institutions, Institutional Change and Economic Performance ,
Cambridge University Press
Smith, Adam [1776], (1992). Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei ,
Eitura Universitas, Chi șinău
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
239
239 INSTITU ȚIA ABSORB ȚIEI FONDURILOR
STRUCTURALE ȘI COMPORTAMENTUL
AGENȚILOR ECONOMICI
Irina ZGREAB ĂN
Preparator universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Visul european s-a construit pe filosofia economiei sociale de pia ță iar
piatra de temelie a Uniunii a deve nit politica de coeziune, implementat ă cu ajutorul
transferurilor de fonduri structurale.
Instituția absorb ției fondurilor structurale (IAFS) reprezint ă unul din produsele
efectului de integrare în noua complexitate a UE-27.
Instituția absorb ției este propus ă ca un concept nou, sistemic, ce cuprinde filosofia,
principiile, regulile, mecanismele și agenții economici care deruleaz ă procesul de absorb ție
al fondurilor structurale într-o economie na țională.
Privită ca un tot, institu ția absorb ției fondurilor structurale este garantul calit ății
integrării și al convergen ței economice, sociale și teritoriale ulterioare.
Modul în care cele 19,7 miliarde de euro vor fi valorificate depinde de capacitatea
României de a se autoguverna inteligent, in tegrând acest efort comun în spiritualitatea
comportamentelor tuturor purt ătorilor de interese.
Marea valoare a integr ării europene este faptul c ă reprezint ă modul cel mai
coerent de a (re)contura visul românesc.
Cuvinte-cheie: coeziune; convergen ță; integrare; Uniunea European ă; Fonduri
Structurale.
Coduri REL: 20F
1. De la cunoa șterea la în țelegerea necesit ății coeziunii economice, sociale și
teritoriale în Noua Uniune European ă (NUE)
Visul european, precum este denumit proiectul construc ției europene de c ătre
Jeremy Rifkin, fost consilier de na ționalitate american ă al lui Romano Prodi, s-a construit pe
filosofia economiei sociale de pia ță, în baza unei politici de unitate, diversitate, eficien ță și
solidaritate.
Solidaritate în UE are forma subordon ării pieței socialului și particularitatea de a ținti,
simultan cu aceasta, cre șterea economic ă în cadrul unui model macroeconomic keinesenist.
Cultura UE pentru bun ăstarea generalizat ă, solidaritate și stabilitate, coroborat ă cu
voința și necesitatea politic ă de minimizare a disparit ăților dintre regiunile UE, s-a
concretizat în piatra de teme lie a tuturor po liticilor Uniunii, și anume, politica de coeziune și
convergen ță, cu obiectivul principal de participare la îndeplinirea țintelor Agendei revizuite
de la Lisabona.
240 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
240Convergen ța înseamn ă a tinde c ătre ținte similare și compatibile în teritoriul UE, în
baza unor valori sociale și politice comune, fiind în consecin ță un instrument integrator și
stabilizator direct. Coeziune înseamn ă sprijinirea reciproc ă între țări și regiuni cu scopul
convergen ței economice, sociale și teritoriale. Convergen ța și coeziunea sunt în acela și timp
factori esen țiali de legitimare politic ă ai proiectului european, promi țând, în primul rând,
demnitate și prosperitate uman ă.
Politica de coeziune a evoluat de la simpla semnalare a necesit ății reducerii
diferențelor existente între regiuni și favorizarea acelora mai pu țin dezvoltate în 1957, în
preambulul Tratatului de la Roma, pân ă la constituirea sa într-unul din obiectivele
prioritarea ale UE, în 1992.
În prezent, coeziunea trebuie s ă răspundă configura ței Noii Uniuni Europene
(NUE), fiind, în primul rând, mult mai necesar ă susținerii noii arhitecturii europene. Noua
Uniune, trecut ă prin extinderi spectaculoase, are nevoie de stabilitatea convergen ței și de
ajutorul coeziunii pentru a nu se dezechilibra pe podiumul globaliz ării.
Coeziunea î și întinde ast ăzi aripa asupra dimensiunilor expandate ale NUE,
reprezentate în figura urm ătoare:
Figura 1. Noile provoc ări ale convergen ței în NUE
Sursa: elaborare proprie
Conceptul asupra Uniunii în 1957 este complet schimbat fa ță de ceea ce ast ăzi
reprezintă EU-27 sau NUE.
În consecin ță, politica de convergen ță trebuie s ă răspundă unor schimb ări de
paradigm ă ale modelului european. Convergen ța se raporteaz ă la noua economie bazat ă pe
rețea și la rolul NUE ce „const ă în facilitarea și reglementarea unui flux de active și interese
convergente” (Rifkin, 2006, pg. 191).
Simultan, aceasta trebuie s ă contribuie la îndeplinirea noilor angajamente politice și
sociale ale NUE de a respecta diversitatea uman ă, a promova incluziunea social ă și a proteja
pacea global ă. NOILE PROVOC ĂRI ALE CONVERGEN ȚEI ÎN NUE extindere
creșterea
competen țe
comunitarelor
comunitare
integrarea în
globalizare populație: 491.011.000
li t i
conceptual ă: spiritul european
2007,
27 state,
NUE
Nou tip de guvernare Disparități crescute1957,
6 state, CEE spațială: 4.341.000 km.2
Noi angajamente
politice
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
241
241 Politica de convergen ță acționează a s t f e l p e s p a țiul unor modific ări structurale și
conceptuale ale UE, ce se constituie în noi provoc ări pentru natura, rolul și eficacitatea sa.
De exemplu, din punct de vedere al spa țiului fizic și al popula ției, extinderea de la
15 la 25 de membri a însemnat o cre șterea a suprafe ței cu 23% și a popula ției cu 20%, iar
aderarea României și Bulgariei au presupus o cre ștere a popula ției UE cu 6% și o scădere a
PIB-ului mediu per capita de 5%.
Noua guvernare pe baza c ăreia modelul european opereaz ă a trebuit s ă ofere solu ții
pentru politica de coeziune în contextul în car e acordul politic asupra distribuirii resurselor
financiare este o miz ă important ă pentru buna func ționare a NUE. Faptul c ă regiunile cele
mai sărace, cu cele mai stringente nevoi de finan țare, sunt în statele nou aderate (în România
și Bulgaria se afl ă douăsprezece din cele mai s ărace regiuni europene) a însemnat acordul
asupra faptului c ă aproximativ 51,3% din resursele tota le ale politicii de coeziune vor fi
primite de noile state membre.
Diferența de rent ă, majoră între vechii și noii membri ai UE, influen țează direct
percepția și acceptarea Uniunii ca structur ă propice cre șterii și siguranței economice și
sociale, legitimitatea redistribuirii resurselor și comportamentul agen ților economici.
Salariul minim exprimat la paritatea puterii de cump ărare în România era cel mai scazut
comparativ cu restul salariilor minime din statele membre în ianuarie 2007, fiind de șapte
ori mai mic decât cel maxim, din Luxemburg (Re gnard P., 2007, p. 3). În acest sens, este
vizibil noul rol al coeziunii de a stabilizator politic și social într-un context economic variat.
Odată cu recunoa șterea oficial ă a importan ței majore pe care o are în cre șterea
economic ă activitatea de C&D prin Age nda de la Lisabona, convergen ța trebuie s ă se
adreseze și acestei noi priorit ăți, cu atât mai mult cu cât exist ă diferențe importante între
regiuni în acest sens. 46% din cheltuielile totale de C&D sunt efectuate de 35 de regiuni din
cele 222 existente, con centrare care semnific ă faptul că în restul regiunilor aceste activit ăți
sunt aproape inexistente (în 47 de regiuni cheltuielile cu C&D reprezint ă mai puțin de 0,5%
din PIB, fa ță de procentul urm ărit de UE de 3%).
Piața muncii, pentru care, în materie de ocupare, politica de coeziune este un
instrument principal, prezint ă la rândul sau disparit ăți în teritoriul european. Dac ă se
estimează (Raportul IV de Coeziune) c ă la nivel european mediu ar fi necesar ă creștere de
12% a ocup ării pentru atingerea nivelului optim de 70% al ocuparii pana in 2010, la nivelul
României și Bulgariei acest ă rată ar trebui s ă fie de 25%. Coeziunea va r ăspunde indirect,
prin acțiunea sa asupra șomajului, și la problematica reprezentat ă de delocalizarea afacerilor
și producției din state membre dezvolate, efect direct al particip ării UE la economia global ă.
Noile provoc ări ale convergen ței nu se opresc aici. Acesta este acompaniat ă de
probleme bugetare în multe state membre. Po lonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Malta și
Cipru au înc ălcat Pactul de Stabilitate și Creștere, în timp ce alte state mai mari, precum
Franța și Germania, au înregistrat deficite bugetare înc ălcând, la rândul lor, pactul. Toate
acestea se traduc într-o mai mic ă capacitate de participare la bugetul Uniunii și al coeziunii,
fapt care induce necesitatea lu ării în considerare a politicii de coeziune în elaborarea
politicilor na ționale de c ătre state.
Simultan cu încercarea de a aborda provoc ările ce decurg din forma și esența NUE,
convergen ța va trebui s ă opereze într-un context macroec onomic dificil, deoarece se
preconizeaz ă o creștere de 4% a cheltuielilor medii UE, ca procent din PIB, de și se
estimează, simultan, o sc ădere semnificativ ă a ratei medii de cre ștere pentru UE-25, de la
2,2% între 2004-2010 la 1,4% în perioada 2030-2050, conform unui comunicat al
Consiliului de Mini ștri din Economie și Finanțe din 13 februarie 2006.
Ca rezultat în sine, gradul de efectivitate exact al politicii de coeziune la nivelul
fiecărei țări și regiuni este greu de determinat, deoarece efectele acesteia se manifest ă pe
termen lung. Cu toate acestea, este vizibil ă și recunoscut ă creșterea de boga ție și a calității
242 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
242vieții în toate țările Uniunii. De exemplu, cre șterea de 10% a PIB-ului în Grecia, Portugalia
și Irlanda pe baza efectelor cumulative ale absorb ției fondurilor structurale a f ăcut ca PIB-ul
acestor țări să ajungă la 70% din media UE, fa ță de 63,5% în 1989. Din nefericire, pentru cei
10 membrii adera ți în 2004, Comisia previzioneaz ă convergen ța standardelor de via ță abia în
anul 2040, fapt care pune politica de coeziune, înc ă o dată, la o încercare grea de voin ță,
răbdare și inteligen ță.
Convergen ța României este o provocare istoric ă. De calitatea integr ării europene
depinde nu numai o parte semnificativ ă din bunăstarea viitoare, dar și racordarea latinit ății
noastre, revendicate cu insisten ță timp îndelungat, la reperele fundamentale ale caracterului
european modern, ordonat și performant.
Felul în care în România va beneficia de politica de coeziune în perioada de programare
multianual ă 2007-2013 depinde de parteneriatul pentru absorb ție public-privat și al societății civile
și de mediul favorabil absorb ției creat. Valorificarea mecanismelor structurale se va face în func ție
de capacitatea României de a se autoguverna inteligent, integrând acest efort comun în spiritualitatea comportamentelor tuturor purt ătorilor de interese.
2. Mecanisme europene pent ru asigurarea coeziunii
Mecanismele pentru asigurarea coeziun ii, sub forma de tr ansferuri de fluxuri
financiare, au fost create treptat, iar în prezent acestea iau forma urmatoarelor fonduri:
Fondul Social European (FSE), Fondul European de Dezvoltare Regional ă (FEDER),
Fondul de coeziune (FC) – fonduri structurale – și Fondul Agricol European pentru
Dezvoltare Rural ă (FEADR) si Fondul European pentru Pescuit (FEP) – fondurile Politicii
Agricole Comune (PAC) și Politicii Comune de Pescuit (PCP).
În prezent, pentru perioada 2007- 2013, politica de coeziune beneficiz ă de 35,7%
din bugetul total al UE, însumâ nd 347.41 miliarde de euro (pre țuri curente 2007), sum ă care
reprezintă aproximativ 0,37% din Venitul Na țional Brut al UE-27. Aceste fonduri sunt
repartizate țărilor pe obiective diferite: convergen ță, competivitate regional ă și ocupare,
cooperare teritorial ă european ă, în funcție de criteriul principal al PIB per capita ; țarile cu
un venit na țional brut (VNB), masurat la paritatea put erii de cumparare, mai mic de 90% din
media UE beneficiaz ă în paralel de Fondul de Coeziune.
Întrebarea major ă care se pune este urm ătoarea: vor reu și mecanismele europene
pentru asigurarea coeziunii s ă mențină și să dezvolte substan ța coeziunii, și anume echilibrul
Uniunii Europene?
Mecanismele tehnice și politicile NUE trebuie s ă răspundă următoarei configura ții
profunde a coeziunii:
Figura 2. Configura ția convergen ței
Sursa: elaborare proprie.
Se observ ă în acest sens un poten țial decalaj de în țelegere între rolul mecanismelor
funcționale, opera ționale ale coeziunii și esența politicii de coeziune. Problemele care pot
apărea derivă astfel din neîn țelegerea corela ției dintre mecanisme și scopul final al coeziunii
în NUE, existând riscul ca acestea s ă fie asimilate doar la nivel mecanic, f ără a fi însă
integate în scopurile profunde ale coeziunii. Coeziunea spiritual ă, de exemplu, este baza ECHILIBRUL NUE Coeziune social ă
Coeziune spiritual ă Coeziune economic ă
Coeziune teritorial ă
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
243
243 construirii spiritului european și al identit ății cetățenilor în c ăutarea apartenen ței lor la
structura suprana țională a UE.
Odată interiorizat spiritual și cultural sensul coeziunii, aten ția se poate îndreptat ă
către planul concret economico-financiar. Din acest punct de vedere, implementarea
mecanismelor pentru asigurarea coeziunii presupun, injectarea în economie a unor resurse financiare nerambursabile care sporesc capitalul investi țional al sectorului public și privat.
Multiplicatorul acestor investi ții determin ă, într-un orizont de timp mediu spre lung,
generalizarea bun ăstării într-o regiune dat ă, prin antrenarea factorilor productivi, a c ăror
interdependen ță accentuat ă în epoca globaliz ării accelereaz ă creșterea economic ă și socială.
Externalit ățile pozitive ale implement ării cu succes ale acestor mecanisme stimuleaz ă treptat
creșterea endogen ă, aspect care mut ă accentul de pe caracterul fondurilor structurale de
simplu transfer de resurse la func ția de crearea a bog ăției durabile.
Complementar cu acestea, principiul adi ționalității finanțărilor europene oblig ă și
recunoaște importan ța pie
ței private de resurse economice, obligând astfel la îndeplinirea
minimei cerin țe de solvabilitate și legalitate a poten țialilor beneficiari ce sunt nevoi ți să își
cofinanțeze un proiect. Cererea de finan țare privat ă este, la rândul s ău, stimulat ă și
dezvoltată prin crearea de noi produse de finan țare performante, inovative și care sprijin ă
direct cre șterea economic ă.
Convergen ța juridică a țărilor, juxtapus ă celei institu ționale, faciliteaz ă eficiența
parcursului economic al mecanismelor structurale și se întrep ătrunde cu aspectele culturale
definitorii ale societ ăților, precum concep ția asupra justi ției și echității sociale. Acest ă
întrepătrundere demostreaz ă la rîndul s ău faptul c ă mecanismele financiare sunt inutile
atunci când nu se suprapun unei spiritualit ăți și valori europene comune.
Etapele tehnice parcurse de mecanismele de convergen ță, de la aprobarea bugetului
UE și momentul efectiv al reintr ării lor în circuitul economic (efectuarea/rambursarea
plăților către beneficiarii finali), sunt îndelungate și birocratice, dând imaginea, de multe ori,
mai mult a unei poveri decât a unui ajutor efectiv.
De aceea, accesarea mecanismelor de finan țare implic ă în primul rând politici
publice de con știentizare și informare, cerin țe ce presupun costuri pentru guverne și
schimbări de atitudine și cultură publică.
Managementul performant public include de asemenea asigurarea și gestionarea
inteligenta a necesarului de cofinan țare public ă; aceasta, în România, poate ajunge la 15%,
numai pentru obiectivul de convergen ță cofinanțarea din surse publice fiind estimat ă la 4,25
miliarde de euro.
România trebuie s ă arate că este capabil ă să contribuie la consolidarea unei coeziuni
reale, tangibile și intangibile, din care s ă se alimenteze echilibrul construc ției europene.
România și-a propus ca obiectiv general, prin Cadrul Strategic Na țional de
Referință, reducerea disparit ăților față de UE prin generarea unei cre șteri suplimentare de
15-20% a produsului intern brut pân ă în 2015, plecând de la un PIB per capita în 2004 de
31% din media UE-25 și 50% din media noilor state membre.
Mecanismele europene trebuie îns ă să contribuie în România nu numai la
îndeplinirea acestor ținte, ci și la interiorizarea sensului coeziunii în spiritualitatea
româneasc ă, precum și la (re)construirea visului românesc.
3. Institu ția absorb ției fondurilor structurale
Absorbția poate fi definit ă stricto sensu ca internalizarea fluxurilor financiare
transferate de c ătre UE și integrarea lor în circuitul econo mic european, cu obiectivul de a
crea premisele unei cre șteri endogene durabile.
244 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
244Instituția absorb ției este propus ă ca un concept nou, sistemic, asupra filosofiei,
principiilor, regulilor, mecanismelor și agenților economici – priva ți, publici, individuali și
colectivi – care deruleaz ă procesul de absorb ție a fondurilor structurale într-o economie
națională. Ca sistem, func ționează după sinergii nou create, produse între componentele
individuale.
Privită ca un tot, institu ția absorbției fondurilor structurale are rolul de asigurare a
convergen ței economice, sociale, teritoriale și spirituale în NUE, precum se observ ă din
figura urm ătoare:
Figura 3. Rolul IAFS
Sursa: elaborare proprie
Capacitatea de absorb ție se refer ă la măsura în care internali zarea fluxurilor poate fi
realizată și are următoarele coordonate principale:
a) capacitatea de absorb ție macroeconomic ă, exprimând totalul fondurilor
structurale care pot fi absorbite ca procent din PIB. Pentru programarea
multianual ă 2007-2013, s-a stabilit c ă țările care au un VNB mediu per capita
(PPC) între 2001-2003 mai mic de 40% din media UE-25 pot primi transferuri
în valoare de maximum 3,7893% din PIB-ul lor.
b) Capacitatea de absorb ție administrativ ă sau institu țională, definită în termenii
abilităților și cunoștințelor administra ției publice de a programa, gestiona și
evalua folosirea mecanismelor de coeziune, evitând frauda.
c) Capacitatea de absorb ție financiar ă, care se refer ă la capacitatea de a cofinan ța
programele și proiectele finan țate de UE, precum și de a gestiona bugetele
naționale în acest sens.
Componenta capacit ății de absorb ției administrativ ă joacă un rol detereminant în
crearea premiselor unui mediu institu țional propice solicit ării și adjudecării proiectelor ce se
doresc a fi finan țate. Din experien ța statelor membre, este esen țială elaborarea unei politici
active de informare și stimulare a cet ățenilor, coordonarea interministerial ă și funcționarea
parteneriatelor dintre autorit ățile locale, sectorul nonguvernamental, cel privat și societatea
civilă, în cadrul unor mecanisme democratice care s ă țină cont de nevoile și prioritățile
tuturor stake-holder -ilor, contribuind la formarea unui capital social intrinsec.
Parteneriatului public-privat-civil este o rela ție esențială în cadrul IAFS, dar și în
cadrul NUE. Aceasta determin ă pregătirea spiritual ă și cultural ă a popula ției pentru
înțelegerea politicii de coeziune și responsabilizeaz ă părțile implicate astfel: Instrumente structurale
IAFS Convergen ță economic ă, socială,
teritorială, spiritual ă NUE
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
245
245
Figura 4. Parteneriat public-privat-civil
Sursa: elaborare proprie
Responsabilizarea p ărților vine din caracterul sistemic al rela țiilor și componentelor
IASFS. Societatea civila este cea mai pasibil ă de absenteism, principalul factor fiind
necunoașterea și neînțelegerea sensului politicii de coeziune și cum aceasta țintește la
creșterea economic ă și a calității vieții generalizate. În consecin ță, societății civile trebuie s ă
i se acorde șansa și motivația de a se implica în funcționarea IASF.
Experiența ultimelor zece țări membre aderate în 2004 în problema absorb ției nu
este încurajatoare pentru România și Bulgaria, aceste țări inregistrând în cele mai multe
cazuri rate de absorb ție scăzute. Acest rezultat se datoreaz ă în cea mai mare parte unei
deficiențe comune în preg ătirea transferurilor pentru fondurile structurale pentru noile state
membre: subdimensionarea importan ței problemelor tranzi ției. De exemplu, problemele de
dezvoltare asociate cu s ărăcia absolut ă și excluziunea social ă în Slovacia de est, cu o
populație romă important ă, sau minorit ățile de limb ă rusă în Estonia și Latvia, dep ășesc
problemele pe care fondurile structurale ar trebui s ă le abordeze și soluționeze. Acestea
reflectă faptul c ă disparitățile regionale în noile state membre se refer ă mai mult la
dezvoltare și tranziție decât la integrarea european ă, fapt care multiplic ă dificultatea
efortului de integrare.
În România, exist ă de asemenea factori nefavorabili absorb ției, printre care vechi
tare specifice economiilor de tranzi ție, precum aspecte legate de proasta func ționare a
justiției, probleme de corup ție generalizat ă și nerespectarea principiilor concuren ței. Tot
nefavorabil poate rezulta și faptul c ă populația României este în propor ție 40% rural ă,
determinant comportamental al agen ților economici care poate presupune un nivel redus de
informare și implicare. Mentalit ățile nefavorabile schimb ărilor reprezint ă un alt factor în
defavoarea absorb ției, prin aceea c ă pot interpune în fluxul previzionat al mecanismelor
structurale dezinform ări, deform ări ale adev ărului și neprofesionalism. Parteneriatul între
partea privat ă, cea public ă și societate civil ă va fi, la rândul s ău, o adevărată provocare, care
va cere, în primul rând, renun țarea la politizarea rela țiilor dintre par țile ce compun IAFS.
Este greu de spus dac ă din punct de vedere spiritual și cultural cet ățenii români sunt
pregătiți pentru a în țelege valen țele integr ării în familia european ă. Există însă inimi de
creștere, reprezentate prin universit ăți, firme private înscrise pe orbita competivit ății
europene și globale și organiza ții nonguvernamentale, care pot disemina aceste valen țe.
Exercițiul preader ării poate fi de asemenea un factor favorabil integr ării cu succes, precum
și permeabilitatea societ ății la elementele de noutate din Vest.
Instituția absorbției presupune, în România, în prim ul rând, schimb area conceptual ă
asupra rolului administra ției. Aceasta trebuie s ă devină o inimă de creștere, cu un rol pro-Pregatire spiritual-cultural ă
a populației
Responsabilitate societate
civilă Responsabilitate agen ți
economici
Responsabilitate administra ție
centrală și locală
246 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
246activ și dinamic, orientat c ătre cetățeanul-client european, cu e xpectative pozitive în privin ța
beneficiilor ader ării, precum oportunitatea de a accesa finan țări nerambursabile și creșterea
nivelului de trai.
Învățarea modului de lucru în parteneriat și implicarea vor reprezenta de asemenea
exerciții sociale, politice și civice esen țiale, fără de care IAFS nu poate ac ționa.
Miza cea mai mare a IAFS, care conduce la calitatea integr ării noastre, este îns ă
pregătirea societ ății spiritual și cultural pentru a dori și a putea s ă trăiască mai bine.
4. Particularit ăți ale comportamentelor agen ților economici
Dacă în vechile state membre ale UE agen ții economici au experien ța contract ării și
implement ării fondurilor structurale, în fostele țări în tranzi ție exercițiul absorb ției este înc ă
la început. Conform Raportului despre Bugetul Uniunii pentru anul 2006, țările intrate în
Uniune în 2004 au executat o medie de 22% din fondurile de coeziune primite și 57% din
cele structurale, din totalul alocat pentru perioada 2000-2006. La polul opus, Irlanda a
executat 90% din totalul alocat prin f onduri, fiind în fruntea clasamentului țărilor cu cea mai
mare rată de absorb ție.
Comportamentul agen ților economici este condi ționat, în primul rând, de valorile la
care aderă aceștia și de măsura în care se identific ă cultural și spiritual cu spa țiul european.
În al doilea rând, comportamentul lor depinde de cunoa șterea oportuni țăților
concrete reprezentate de mecanismele de coeziune.
Agenții economici fac parte, îns ă, la rândul lor, din IAFS și în consecin ță
responsabilitatea și implicarea lor este influen țată și de modul de ansamblu de func ționare a
IAFS, precum și de sistemul na țional, mai amplu, din care f ac parte. Comportamentul unei
țări ca receptoare de fonduri este direct legat ă de cultura și experien ța pe care țara respectiv ă
o are în managementul de proiect, incluzând capacitatea administrativ ă, cultura elabor ării
proiectelor, transparen ța și soliditatea dialogului și parteneriatelor sociale.
Determinan ții comportamentului agen ților economici pot fi reprezenta ți în felul
următor, observând complexitatea acestora:
Figura 5: Determina ții comportamentului agen ților economici
Sursa: elaborare proprie.
Ceea ce poate modela comportamentele într-un ritm accelerat este ac țiunea
mediului institu țional favorabil sau defavorab il generat de sistemul absorb ției asupra
educației, inform ării și dialogului în sine dintre p ărți.
Agentul economic parcurge mai multe faze vizavi de posiblitatea ob ținerii de
finanțare nerambursabil ă, al căror parcurs mediul institu țional îl poate facilita, dup ă cum se
poate observa din urm ătoarea figur ă: Comportament
economic
Determinan ții
comportamentului
agentilor economiciComportament
religios Comportament
social
Comportament
urban/rural Comportament cultural
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
247
247
Figura 6: Mediul institu țional și agenții economici
Sursa: elaborare proprie.
Instrumentele structurale se adreseaz ă cu precădere sectorului public, de și există
oportunități importante și pentru agen ții economici priva ți, în mod speacial pentru IMM-uri.
De serviciile și sistemele oferite de stat depinde îns ă și creșterea economic ă a părții private.
În plus, fluxurile absorbite se transfer ă în toată economia, în timp, în principal prin
acțiunea furnizorilor și subcontractorilor.
În lumina acestor interac țiuni, acțiunile de educare, informare și profesionalismul mediului
instituțional se vor reflecta în întreaga societate, fapt care îi spore ște considerabil importan ța.
În România, comportamentul agen ților economici va fi probab il destul de similar cu
cel a restului de noi membri ai UE, depinzând în mare m ăsură de mediul institu țional creat și
gradul de preg ătire cultural ă pe care IAFS o va determina.
Ponderea mare a afacerilor cu capital str ăin poate reprezenta un factor de cre ștere al
cantității și calității proiectelor prezentate de agen ții economici având în vedere experien ța firmelor
mamă în elaboarea de proiecte eligibile. Una dintre motiva țiile unor astfel de beneficiari este faptul
că la elaboarea sau executarea proiectelor pot participa și firme str ăine, conform principiului
nediscrimin ării agenților economici europeni, în acest fel pl ățile întorcându-se la contribuabilii
europeni mai vechi. Mecanismele de coeziune î și demonstreaz ă astfel capacitea de antrenare a
întregii economii europene, precum și faptul că sprijinirea regiunilor s ărace nu este neap ărat un
fenomen negativ pentru cele bogate, în contextul pie ței unice.
Agenții economici, ca parte important ă a purtătorilor de interese din România,
dispun de capacitatea necesar ă de înțelegere a fenomenului de integrare în complexitatea sa
și pot absorbi fonduri structurale. Voin ța de a o face este determinat ă atât de valorile
individuale acumulate, cât și de cele pe care IAFS le va transmite.
5. Visul românesc și calitatea integ ării în UE prin IAFS
În România, o parte semnificativ ă din bun ăstarea viitoare, dar și racordarea
latinității noastre la reperele fundamentale ale ca racterului european modern depind de
calitatea integr ării europene.
Apartenen ța la întregul func țional reprezentat de UE presupune îns ă unitate în
diversitate, fapt ce face ca afirmarea identit ății și visului na țional românesc s ă fie pe deplin
compatibile cu identitatea european ă. Cunoaștere
Înțelegere
Elaborarea proiectului
Implementare
Convergen ță Acțiuni mediu
instituțional Educare
Informare
Consultan ță,
profesionalism
Consultan ță,
profesionalism
248 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
248Visul românesc, îns ă, nu se rezum ă la calitatea integr ării.
Visul românesc trebuie (re)construit, pe baza transform ării personale a indivizilor
cu scopul de a atinge un nivel ridicat al calit ății vieții și al comuniunii sociale, care s ă
permită o dezvoltare individual ă și colectivă continuă.
Din acest punct de vedere, integrarea în UE este extrem de valoroas ă, deoarece
facilitează redescoperirea și împlinirea visului românesc, an trenând societatea într-un proiect
comun. Implicarea într-un nou partener iat public-privat-civil pentru absorb ție și crearea unui
mediu favorabil acesteia presupune coeziune a priori .
În același timp, ac țiunile IAFS vor însemna convergen ța ritmului economic c ătre
creștere și stabilitate, ce ulterior vor constitui b azele de pe care visul românesc va putea
decola în libertate și siguranță.
Realizarea acestuia va depinde de capacitatea noastr ă de a ne autoguverna
inteligent și de felul în care vom ști să folosim oportunit ățile de care dispunem.
Nu intereseaz ă integrarea mecanic ă, ci integrarea și abordarea acesteia la nivelul cultural,
spiritual, al schimb ării mentalit ăților, al construc ției de vise, al construc ției de genera ții.
Nu intereseaz ă nici ca IAFS s ă poată garanta absorb ția totală a fondurilor structurale și de
coeziune, ci este prioritar ca agen ții economici priva ți și publici, precum și societatea civil ă, să
beneficieze de efectele pe termen mediu și lung al fluxurilor financiare absorbite.
În consecin ță, integrarea în Uniunea European ă devine modul cel mai coerent și benefic
de realizare a visului românesc, integrat în epoca post-modern ă și în Noua Uniune European ă.
Bibilografie
Banca Central ă European ă, “Raport de Convergen ță, mai 2007”
Comisia European ă, “Al șaptesprezecelea raport anual al Comisiei despre Implementarea
Fondurilor Structurale” 2005
Comisia European ă, “Raport Financiar despre Bugetul UE 2006”
Comisia European ă, “Politica de Coeziune. 2007-2013 Comentarii și texte oficiale”,
Comisia European ă, “Raport IV de Coeziune”
Comisia European ă, “Direcții strategice comunitare asupra coeziunii 2006”,
Eurostat, “Statistici Culturale”, edi ția 2007
Höpner, M., Schäfer, A., „O nou ă faza în integrarea european ă. Capitalismul organizat in
Europa post-ricardian ă”, Institutul Max Planck pentru Studiul Societ ăților, Documente
de lucru, seria MPIfG, nr. 4
Horvat, A., „Probleme de absorb ție a fondurilor structurale ale UE; Aspecte referitoare la
capacitatea de absorb ție administrativ ă în Republica Ceh ă, Estonia, Ungaria, Slovacia și
Slovenia”, Al 44-lea Congres al Asociației pentru Știința European ă Regional ă, 2004
Ibreljic, I., Kulenovic, S., „Cooperarea regional ă și transfrontalier ă în Europa de Sud-Est
pentru o integrare mai rapid ă in Uniunea Europeana”, Al 44-lea Congres al Asociației
pentru Știința European ă Regional ă, 2004
Inotai, A., “Reflec ții asupra viitorului buget al UE cu referiri speciale asupra pozi ției țărilor
beneficiare nete”, Jurnalul Românesc al Afacerilor Europene , Volumul 7, nr. 3,
octombrie 2007, Institutul European
Marinov, V., „Fondurile Structurale și noile state membre: lec ții învățate” („ Structural funds
and the new member states: lessons learned ”), Newsletter de dezvoltare și tranziție,
iunie, 2006, nr. 4
Rifkin, J., Visul European, Editura Polirom, Bucure ști, 2006
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
249
249 DEZVOLTAREA DURABIL Ǎ ÎN CONCORDAN ȚĂ
CU PRINCIPIILE DEZVOLT ǍRII DURABILE
ÎN CONTEXTUL INTEGR ǍRII ÎN UNIUNEA
EUROPEAN Ǎ
Cristina POPA
Doctor
Karimov Hamza Tahir OGLU
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Odatǎ ce România a devenit parte a Uniunii Europene, politica
economic ǎ trebuie s ǎ fie în concordan ță cu cerințele dezvolt ǎrii durabile, care presupune
asigurarea unor standarde de via ța superioare, atât pentru genera ția prezent ǎ, cât și pentru
cea viitoare. F ǎrǎ nicio îndoial ǎ, dezvoltarea durabil ǎ presupune programe coerente,
politici și planuri de ac țiune în domeniul mediului De aceea, în contextul ader ǎrii la
Uniunea Europen ǎ, protecția mediului trebuie integrat ǎ în definirea și implementarea
tuturor politicilor de sector. În acest context, lucrarea de fa ță sublinizǎ faptul cǎ investițiile
în domeniul mediului reprezint ǎ o necesitate cu o deosebit ǎ importan țǎ în creșterea
economic ǎ, în acela și timp, contribuind la îndeplinirea obiectivelor Tratatului Comisiei
Europene, luând în considerare cerin țele impuse de aderare (65% din costurile integr ǎrii
reprezintǎ costuri de mediu), contribuind în final la reducerea decalaje lor existente între
România și tǎrile Uniunii Europene. Mai mult calitatea mediului contribuie la atractivitatea
regionalǎ, ceea ce conduce la sporirea investi țiilor la nivel regional.
Cuvinte-cheie: dezvoltare durabil ǎ; investiții; protecția mediului; Uniunea European ǎ
Coduri REL: 15 D
În trecut, protec ția mediului și creșterea economic ă au fost adesea considerate ca
având obective conflictuale. În prezent, societatea a în țeles că este necesar ă reconcilierea
celor doua în scopul îmbun ătățirii bunăstării genera țiilor prezente și viitoare, prin
promovarea dezvolt ării durabile “dezvoltarea care asigur ă necesitățile prezentului f ără a
compromite posibilit ățile genera ției viitoare de a- și satisface propriile necesit ăți”.
În prezent, este conoscut faptul c ă modelul european de dezvoltare nu poate fi bazat
pe utilizarea nera țională a resurselor și deterioarea mediului înconjur ător. Din ce în ce mai
mult se simte o cre ștere a con știentizării faptului c ă protecția mediului și dezvoltarea
economic ă sunt complementare.
În anul 2005, Consiliulul Europei a solici tat Comisiei relansarea strategiei de la
Lisabona, prin asigurarea cre șterii economice durabile și crearea de noi locuri de munc ă. Una
dintre priorit ățile majore ale Uniunii fiind asigurarea dezvolt ării durabile prin men ținerea unui
nivel înalt al protec ției mediului. Ca urmare, protec ția mediului trebuie integrat ă în definirea și
250 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
250implementarea politicilor comunita re. De asemenea, Uniunea European ă subliniaz ă faptul că
protecția mediului este important ă pentru cre șterea economic ă.
Astfel, Comisia a elaborat m ăsurile politicii de medi u în scopul promov ării creșterii
economice durabile. Cum politica de mediu este o responsabilitate comun ă a statelor
membre, România trebuie s ă se angajeze pe o direc ție similar ă. Mai mult, protec ția mediului
trebuie integrat ă în definirea și implementarea tuturor politicilo r de sector ca de exemplu
agricultur ă, industrie, transport, protec ția consumatorului.
În acest context, România trebuie s ă efectueze investi ții substan țiale în
infrastructura de mediu, luând in considerare cerin țele impuse de aderare (65% din costurile
integrării reprezint ă costuri de mediu), investi țiile totale necesare pentru a se asigura
conformitatea cu acquisul de mediu pân ă în 2018 se ridic ă la aproximativ 29 miliarde,
dintre care 18 mld. reprezint ă necesarul pentru urm ătorii 7 ani.
Un rol decisiv în realizarea programelor/p roiectelor de mediu îl constituie existen ța
surselor de finan țare, atât resursele interne, cât și asistența comunitar ă post aderare PHARE,
ISPA, LIFE, GEF și principalele Instrumente Struct urale (Fondul de Coeziune, Fondul
European de Reconstruc ție și Dezvoltare), care sunt disponibile începând cu acest an,
fonduri pentru care s-au elaborat deja programe opera ționale, în func ție de specificul fiec ărui
sector, pe baza c ărora sunt accesate fondurile, dintre care „Programul Opera țional Sectorial
de Mediu” pentru proiectel e în domeniul mediului.
Scopul principal al acestor fonduri este de a sus ține statele aflate în tranzi ție sa-și
îndeplineasc ă obiectivele asumate în procesul de aderare. Pentru perioada 2007-2013,
instrumentele structurale reprezint ă o treime din bugetul Uniunii Europene, aloca ția pentru
România este de 19.668 miliarde euro, una dintre cele mai mari alocari este acordat ă proiectelor
din domeniul mediului 4.5 miliarde eu ro. Proiectele de mediu sunt finan țate prin intermediul
Fondului European de Dezvoltare Regional ă (26,4%) și Fondul de Coeziune (72,6%).
Fondul European de Dezvoltare Regional ă promoveaz ă investițiile publice si
private în scopul reducerii decalaj elor dintre regiuni, priorit ățile de finan țare includ pe lâng ă
protecția mediului și prevenirea riscului și cercetarea și inovarea. În domeniul mediului
fondul finan țează următoarele m ăsuri:
– dezvoltarea sistemelor de management integrat al de șeurilor și reabilitarea
siturilor contaminate istoric prin cre șterea gradului de acoperire a popula ției
care beneficiaz ă de colectarea de șeurilor municipale, și de serviciile de
management de calitate corespunz ătoare și la tarife acceptabile; reducerea
cantității de deșeuri depozitate; cre șterea cantit ății de deșeuri reciclate și
valorificate, înfiin țarea unor structuri eficiente de management al de șeurilor,
reducerea num ărului de situri contaminate istoric;
– implementarea sistemelor adecvat e de management pentru protec ția naturii, prin
conservarea diversit ății biologice, a habitatelor naturale, a speciilor de flor ă și
faună sălbatică, asigurarea managementului eficient al ariilor protejate, inclusiv
Natura 2000.
Fondul de Coeziune va contribuie la finan țarea programelor de mediu multianuale,
în domeniul mediului finan țează următoarele m ăsuri:
– extinderea și modernizarea sistemelor de ap ă și apă uzată prin asigurarea
serviciilor de ap ă și canalizare, la tarife accesibile; asigurarea calit ății corespun-
zătoare a apei potabile în toate aglomer ările umane; îmbun ătățirea calit ății
cursurilor de ap ă; îmbunătățirea gradului de gospod ărire a n ămolurilor
provenite de la sta țiile de epurare a apelor uzate, crearea de structuri inovatoare
și eficiente de management al apei;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
251
251 – reducerea polu ării și diminuarea efectelor schimb ărilor climatice prin
restructurarea și reabilitarea sistemelor de înc ălzire urban ă pentru atingerea
țintelor de eficien ță energetic ă în localit ățile cele mai afectate de poluare,
reducerea efectelor schimb ărilor climatice și reducerea emisiilor de poluan ți
proveniți de la sistemele de înc ălzire urban ă în localit ățile cele mai afectate de
poluare; ameliorarea nivelului minim de concentra ție a poluan ților în localit ățile
vizate; îmbun ătățirea sănătății populației în localit ățile afectate;
– implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele
cele mai expuse la risc, contribuind la r ealizarea unui management durabil al inunda țiilor în
zonele cele mai expuse la risc și la protejarea și reabilitarea litoralului M ării Negre.
Prin intermediul acestor m ăsuri se va realiza dezvoltar ea infrastructurii în domeniul
mediului care va conduce la îmbun ătățirea standardelor de via ță ale popula ției, precum și la
creșterea posibilit ăților de investi ții. Prin reducerea decalajelor în infrastructura de mediu
investițiile vor furniza servicii mai eficiente, ținând cont de cerin țele dezvolt ării durabile și
de principiul poluatorul pl ătește. Pe de alta parte, calitatea mediului determin ă atractivitatea
regională ceea ce conduce la sporirea investi țiilor la nivel regional.
Investițiile în domeniul mediului conduc, de asemenea, la îmbun ătățirea
guvernanței, care reprezint ă un element important pentru realizarea unui management
eficient și pentru îmbun ătățirea calității procesului de elaborare a politicilor publice în
domeniul mediului. Fapt ce va contribui nu numai la implem entarea politicilor de coeziune
ale Uniunii Europene, dar și la creșterea performan țelor economice globale.
Experiența din țările dezvoltate indic ă faptul că tehnologiile de mediu pot avea o
importanța considerabil ă la creșterea economic ă conducând la crearea de noi locuri de
munca. Utilizarea acestora în Uniunea European ă a dus la crearea a peste 200 de locuri de
muncă. Statele membre au recunoscut aceast ă oportunitate, astfel c ă acțiunile acestora s-au
axat în special pe cercetare, dezvoltare, promovarea eficien ței energetice și utilizarea
achizițiilor publice verzi.
Mai mult, serviciile în domeniul mediului care includ dezvoltarea și întreținerea
infrastructurii necesare (de exemplu managementul de șeurilor, controlul polu ării,
întreținerea ariilor protejate, pr oducerea energiei din resurse regenerabile, prevenirea
riscurilor naturale, chiar activit ăți din afara sectorului de mediu precum protejarea
patrimoniului natural) ofer ă o premisă important ă pentru crearea de noi locuri de munc ă.
Pe lângă crearea de noi locuri de munc ă necesare realiz ării și menținerii
infrastructurii, o aten ție special ă este acordat ă potențialului oferit de activit ățile de producere
a bunurilor și serviciilor în domeniul prevenirii, monitoriz ării, controlului calit ății apei,
aerului, solului, reciclarii de șeurilor și reducerii polu ării fonice. Aceste oportunit ăți
contribuie la reducerea migr ării popula ției, furnizând popula ției locale posibilit ăți pentru
desfășurarea unor afaceri locale sau posibilitatea atragerii de investitori.
Cursurile de training, precum și o politic ă adecvată de resurse umane în strâns ă
corelație cu protec ția mediului reprezint ă două instrumente importante ale dezvolt ării
regionale. Pe de o parte acestea pot contribui la reorientarea regiunilor c ătre dezvoltarea
regională durabilă, iar pe de alt ă parte, este realizat ă o creștere a con știentizării asupra
problemelor de mediu, ob ținându-se astfel suportul popula ției pentru dezvoltarea durabil ă.
Promovarea activit ăților productive care implic ă un grad înalt al calit ății mediului
ca „green tourism”, „organic farms” ofer ă zonelor rurale oportunitatea capitaliz ării
bunurilor naturale în acela și timp cu protejarea acestora.
Pe de alta parte, utilizarea fondurilor com unitare constituie o oportunitate pentru
dezvoltarea parteneriatelor publi ce private (PPP), orice persoan ă juridică poate beneficia de
acestea în conformitate cu criteriile de eligibilitate.
252 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
252În acest context pentru România instrumentele structurale constituie o important ă
motivație pentru dezvoltarea investi țiilor atǎt în infrastructura de mediu c ǎt și în alte
sectoare, contribuind la utilizarea celei mai bune tehnologii disponibile si promovarea
“producției curate”, cre ǎnd un mediu atractiv de afaceri și noi locuri de munc ă.
În concluzie, investi țiile în domeniul mediului au contribu ție semnificativ ă la
creșterea economic ă durabilă. Reducerea decalajelor în infrastructura de mediu dintre
Uniunea European ă și Romǎnia, contribuie în acela și timp la îmbun ătățirea condi țiilor de
viață și la creșterea performan țelor economice. Ca urmare, în contextul actual investi țiile de
mediu reprezint ă o necesitate pentru îndeplinirea obiec tivelor strategiei de la Lisabona,
acestea trebuind s ă dețina un loc important în cadrul programelor, atât la nivel
macroeconomic, cât și microeconomic.
Bibliografie
Bran, Florina, Ioan Ildiko, (2002). Ecosfera si politici ecologice, Editura ASE, Bucuresti
Ministerul Mediului și Dezvolt ǎrii Durabile, Programul Opera țional Sectorial de Mediu
2007-2013
Ministerul Mediului și Dezvoltǎrii Durabile, “ Politica de mediu a Romaniei ”
Guvernul României, “ Cadrul Strategic National de Referin ța 2007-2013 ”
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
253
253 DEZVOLTAREA DURABIL Ă ȘI SUSTENABIL Ă –
EXIGEN ȚĂ MAJOR Ă DE APRECIERE
A FINALIT ĂȚII MUNCII ȘI ACȚIUNII SOCIALE
Andreea STAN ȘERBAN
Doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat: Raportul dintre dezvoltare și grija pentru resurselor naturale trebuie s ă
fie privit în dublu sens etic: solidaritatea cu contemporanii no ștri și cea cu genera țiile
viitoare. În spiritul acestei idei s-a co nturat conceptul de dezvoltare durabil ă, respectiv acel
tip de dezvoltare care asigur ă satisfacerea nevo ilor prezentului f ără să pună sub semnul
incertitudinii posibilitatea satisfacerii nevoilor genera țiilor viitoare.
Cunoașterea actual ă poate duce la împ ăcarea omului cu natura dac ă avantajele
cunoașterii sunt folosite și în direc ția protejării naturii, nu numai în scopuri exclusiv
economice. Știința, tehnologia, cunoa șterea nu trebuie folosite ca arme împotriva naturii,
problema nu este de a exista un înving ător și un învins, ci de a g ăsi o compatibilitate între
cele două. Scopul care conteaz ă și trebuie luat în calcul nu este cel imediat, ci cel final,
respectiv Supravie țuirea.
De cele mai multe ori, marile dezbateri teoretico- științifice și politice privitoare la
problemele globale (energia, resursele naturale, apa, habitatul, hrana, popula ția etc.) au
pus însă accentul pe factorii naturali și tehnico- științifici. Totu și, în aceste dezbateri
transpare convingerea c ă factorul uman continu ă să fie (să rămână) soluția ultimă pentru
depășirea obstacolelor ap ărute în calea progresului general.
Cuvinte-cheie: calificare; protec ția mediului; dezvoltarea durabil ă.
Coduri REL: 12A, 15D
Trecerea omenirii la economia global ă, la un nou tip de dezvoltare economic ă a pus deja
în fața specialiștilor, în fa ța tuturor oamenilor ra ționali problema clarific ării, a înțelegerii noului
mod de întrep ătrundere a muncii, a tuturor ac țiunilor sociale cu mediul natural privit în sens global,
cu Planeta P ământ – unic ă și indivizibil ă. S-a înțeles deja c ă nu doar bun ăstarea oamenilor, ci
însăși existența lor se afl ă în relație directă cu protejarea, cu non „agresarea” resurselor naturale
indivizibile – p ădurile, oceanul planetar, atmosfera. Este deci necesar s ă se acționeze acum la nivel
global în sensul ar ătat, pentru c ă amânarea ac țiunii cu 10-20 de ani, spun speciali știi autoriza ți, ar
putea avea efecte fatale pentru omenire.
În elaborarea lucr ării de față am pornit de la teza conform c ăreia conținutul muncii,
structurile acesteia și finalitatea ac țiunii sociale s-au aflat într-o permanent ă interdependen ță
cu tipul de societate istorice ște determinat și cu modul de producere a bunurilor materiale și
de prestare a serviciilor.
Omul de știință american și omul politic Al Gore f ăcea cu câțiva ani în urm ă o apreciere
demnă de toată atenția tuturor speciali știlor în domeniu, ca și a tuturor politicienilor: „Sarcina
salvării mediului înconjur ător trebuie s ă devină și va deveni principiul central de organizare a
lumii după razboiul rece” (Samuelson, 2000, p. 422).
254 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
254Noul tip de societate (societatea cunoa șterii, societatea bazat ă pe noile cuno ștințe)
conturat deja în țările avansate economic și mediatizat cu mult ă ostentație tinde s ă devină
global, să antreneze în variate forme toate țările lumii. În aceste condi ții, a apărut un alt mod
de raportare și de apreciere a con ținutului muncii, a structurilor sociale ale acesteia, precum
și a finalității acțiunilor sociale agregate. Este vorba de parametrul global, planetar.
Mediul natural planetar, „s ănătatea” acestuia prevaleaz ă acum în raport cu cel
regional, na țional și cu atât mai mult, în raport cu mediul de afaceri al uneia sau alteia dintre
marile corpora ții. Toate aceste organiza ții și structuri institu ționale, to ți oamenii care le
compun și le gestioneaz ă sunt puși în situa ția nouă de „a gândi global pentru a ac ționa
eficient local”.
În aceste condi ții, tipul de cre ștere economic ă predominant în lumea actual ă, apărut
pe baza și în contextul civiliza ției industriale, al capitalismul ui, a intrat într-o profund ă criză.
Acesta nu mai r ăspunde promi țător la sfid ările evidente ale secolu lui al XXI-lea, îndeosebi
nu se adapteaz ă benefic la caracterul unic și indivizibil al mediului natural. Con ținutul
muncii și acțiunile sociale agregate continu ă să fie dominate de interesele înguste și mediate
de avantajul economic, ale profitului. În noua pia ță mondială a capitalurilor (financiare) –
remarcă David Karten – „miliardele de unit ăți monetare pot intra și ieși dintr-o economie în
alta în câteva secunde”. Atât de puternic ă a devenit aceast ă forță a banilor, „încât unii
observatori – anali ști consider ă că cei care de țin capitaluri fierbin ți devin un fel de guvern
fantomă a lumii, unul care erodeaz ă ireversibil conceptul de put eri suverane ale unui stat
național” (Karten, 1995, pp. 217).
Avem aici un exemplu concl udent de manifestare a laturii malefice a mâinii
invizibile a pie ței, piață care se îndep ărtează de producerea eficient ă a bogăției și se
îndreaptă spre extorcarea și concentrarea bog ățiilor.
Sunt unii autori care consider ă că problema degrad ării atmosferei, de pild ă, este
pusă în termeni prea duri aceasta fiind una de viitor foarte îndep ărtat. S-au conturat dou ă
opinii diferite:
– cea care consider ă că pagubele vor fi enorme dac ă vor fi neglijate, în
continuare, problemele de mediu natural presante;
– într-o altă viziune se apreciaz ă că respectivele probleme pot fi solu ționate în
timp cu ajutorul tehnologiei moderne. În plus, mul ți adepți ai acestei linii de
gândire sus țin că în prezent sunt probleme mult mai dure, la care ar trebui s ă se
angajeze umanitatea: r ăzboaiele, epidemiile, drogurile, șomajul, s ănătatea,
terorismul etc.
La mijlocul secolului trecut în centrul teoriei economice a fost pus ă realizarea
creșterii economice, în țeleasă ca sporire absolut ă a indicatorilor macroeconomici de
rezultate. La începutul anilor ’70, s-a în țeles și s-a demonstrat ideea c ă modelul tradi țional
de creștere și dezvoltare economic ă se confrunt ă cu reale probleme energetice, ecologice etc.
La prima Conferin ță ONU asupra dezvolt ării, ținută la Stokholm în 1972 s-a vorbit
despre ecodezvoltare . Tot în acel an, Raportul Clubului de la Roma, intitulat „Limitele
creșterii”, a încins spiritele și a obligat omenirea s ă conștientizeze c ă problemele cre șterii
economice sunt inseparabile de cele ale mediului natural , ale cre șterii explozive a
populației, epuiz ării resurselor etc. Expresia acestei noi atitudini s-a reflectat în ini țiativa
ONU de a înfiin ța Comisia Mondial ă asupra Mediului și Dezvolt ării. Aceasta a avut ca
primă sarcină să realizeze studii și să ofere recomand ări spre a g ăsi conceptul acoperitor
pentru acel gen de dezvoltare ce trebuia s ă asigure continuarea cre șterii (și nu stoparea, ei
așa cum sugera Raportul Clubului de la Roma), dar și îmbunătățirea condi ției de via ță și a
relației om-mediu. Utilizat la începutul anilor '80 la Conferin ța Interna țională asupra
Conservării Mediului, termenul de dezvoltare durabil ă (sustenabil ă) este lansat odat ă cu
publicarea Raportului Brundtland (dup ă numele primului ministru norvegian de atunci) al
Comisiei Mondiale asupra Mediului din 1987 intitu lat sugestiv ‘Viitorul nostru comun’ (Our
Common Future, 1987, p. 4).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
255
255 Pledând pentru o reconciliere între economie și mediul înconjur ător, raportul
țintește spre a g ăsi o cale de dezvoltare care s ă susțină progresul uman nu numai în câteva
locuri și pentru câ țiva ani, ci pentru întreaga planet ă și pentru un viitor îndep ărtat. Tot în
viziunea acestui raport, dezvoltarea durabil ă (viabilă și susținută) este privit ă ca fiind acel tip
de dezvoltare care r ăspunde nevoilor prezentului f ără a compromite capacitatea genera țiilor
viitoare de a și le satisface pe ale lor proprii.
Noul concept rezultat din discu țiile ample provocate de aceste evenimente,
dezvoltarea durabil ă, presupune o noua atitudine fa ță de mediul ambiant, modificarea
relațiilor dintre om și natură în sensul stabilirii unui nou parteneriat între cele dou ă entități, a
echilibrului și armoniei între ele. Dezvoltarea durabil ă nu poate fi limitat ă doar la cre șterea
economic ă. Ea trebuie s ă îmbine armonios realizarea cre șterii economice, protec ția mediului
înconjurător, justiția socială și democra ția, noua atitudine fa ță de muncă.
Antropologii, sociologii și istoricii socotesc c ă a sosit timpul pentru a pune într-o
ecuație nouă instrucția și educația, inovația tehnologic ă și conținutul muncii. Introducerea
oricărei inovații într-o comunitatea este încununat ă de succes numai dac ă acea comunitate se
poate adapta din punct de „vedere cultural la aceast ă inovație. Or, rămânerea în urm ă din
punct de vedere cultural a întregii omeniri sau a unei p ărți importante din omenire –
postuleaz ă economistul Georgescu-Roegen – nu a fost niciodat ă atât de mare ca ast ăzi”
(Georgescu-Roegen, 1979, pp. 578).
Din acest mod de apreciere a rela ției dintre ma șini și muncă, dintre inova ție și
nivelul cultural al celor ce lucreaz ă se desprinde concluzia c ă este necesar ă o amplă acțiune
planetară pentru a schimba con ținutul muncii și structurile acesteia.
Dezvoltarea durabil ă, viabilă, sustenabil ă urmărește compatibilitatea și
compatibilizarea a patru sisteme: economic, tehnologic, uman și ambiental. Pentru realizarea
compatibilit ății celor patru sisteme condi ția necesar ă este asigurarea progresului în toate cele
patru direc ții.
Conceptul dezvolt ării durabile este unul fluid, care va evolua în timp. Principiile
majore prin care se caracterizeaz ă acest sistem complex sunt urm ătoarele:
• preocuparea pentru echitate și corectitudine între țări și între genera ții;
• viziunea de lung ă durată asupra dezvolt ării;
• gândirea sistemic ă – interconexiunea între mediu, economie și societate.
Figura 1: Interacțiuni majore, determin ări și dependen țe
între sectoarele: social, mediu, economic și ambiental
256 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
256Strategiile de dezvoltare durabil ă evidențiază interdependen ța între local și global,
între țările dezvoltate și cele în curs de dezvolta re, accentuând necesitatea cooper ării în
cadrul și între sectoarele economic, social și de mediu. Interac țiunile majore între mediu,
societate și economie sunt prezentate în figura 1 (Preda, 2002, p.96).
1. starea de s ănătate, condi ții de viață și de munc ă
2. presiuni asupra resurselor de mediu, con știința socială a necesita ții de
conservare și îmbunătățire a mediului
3. cantitatea și calitatea for ței de munc ă; consum
4. distribuirea veniturilor; oportunit ăți de ocupare
5. funcția productiv ă a mediului (asigurarea cu resurse și depozitare a
deșeurilor)
6. presiuni asupra resurselor de mediu; investi ții pentru protejarea mediului.
7. constrângerea pentru utilizarea în pro cesele de creare a noilor tehnologii a
resurselor regenerabile, disponibile în cantit ăți mari
8. grija pentru conservarea resurselor greu regenerabile, crearea de tehnologii
care protejeaz ă mediul ambiant
9. dezvoltarea unei structuri ocupa ționale în concordan ță cu solicit ările
impuse de noul mod tehnic de produc ție
10. presiuni pentru dezvoltarea unor tehnici și tehnologii necesare existen ței
socioeconomice a comunit ății
11. investiții pentru asigurarea tehnologiilor necesare progresului general
12. asigurarea cu tehnici si tehnologii în volumul și structura cerute de
condițiile existente.
Interacțiunea dintre cele patru dimensiuni presupune fluxuri convergente de
cooperare și autoîntre ținere dar și fluxuri divergente de neconcordan ță și nepotrivire care nu
se pot rezolva decât prin negociere și prin decizii ra ționale în condi țiile în care rezolvarea
presupune renun țarea la anumite ac țiuni în favoarea altora. Aceasta ra ționalitate este cu atât
mai important ă cu cât anumite componente ale bun ăstării prezint ă o substituibilitate redus ă.
Strategia în domeniul dezvolt ării durabile î și propune s ă găsească criteriile cele mai
adecvate de optimizare a raportului resurse-nevoi , obiective de atins – mijloace necesare, pe
baza compatibilit ății lor reciproce, în timp și spațiu. Aceasta presupune conceperea și
realizarea unui mediu economic care s ă se afle în compatibilitate direct ă, dinamic ă cu
mediul natural, dar și cu nevoile prezente și viitoare ale omenirii.
De-a lungul secolelor, societ ățile și indivizii au urm ărit două obiective vitale, uneori
concordante, alteori nu. În pr imul rând, este vorba de un obiectiv economic : a supravie țui,
iar pentru aceasta, a g ăsi produsele necesare, mai ales pentru hran ă. În al doilea rând exist ă
și un obiectiv etic care, prin reac țiile împotriva abuzurilor for ței și prin grija de a proteja
viața umană și de a o prelungi, s-a afirmat în toate civiliza țiile, dar mai cu seam ă în cea
actuală (Sauvy, 1978, p. 2).
Pentru corelarea eficient ă a celor dou ă obiective generale este necesar ă o acțiune uman ă
concertată, care să aibă efect global prin ac țiunea local ă a indivizilor. Astfel, este nevoie ca eu să
acționez în sensul stabilit, dar noi împreună să avem un scop unic, progresul general.
Viață umană este o secven ță neîntrerupt ă de acțiuni individuale. Dar ac țiunea
individual ă nu este nicidecum izolat ă. Ea reprezint ă o verigă într-un lan ț de acțiuni care,
împreună, alcătuiesc o ac țiune pe un nivel superior, îndreptat ă către un țel mai îndep ărtat.
Fiecare ac țiune uman ă are două aspecte . Pe de o parte, ea este o acțiune parțială, încadrat ă
de o acțiune care țintește mai departe, executarea unei frac țiuni din țelurile stabilite în
perspectiva unei ac țiuni cu bătaie mai lung ă. Pe de alt ă parte, în raport cu ac țiunile urm ărite
prin executarea propriilor sale p ărți, ea reprezintă în sine un întreg .
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
257
257 Calea către realizarea unor lucruri mari trebuie s ă treacă prin realizarea unor
obiective par țiale. O catedral ă este altceva decât o gr ămadă de pietre potrivite laolalt ă. Dar
singurul procedeu pentru construirea unei catedrale este de a a șeza o piatr ă peste alta. Pentru
arhitect obiectivul principal este întregul proiect. Pentru me șterul zidar, el este peretele luat
separat, iar pentru ajutorul acestuia, fiecare piatr ă luată în parte (Mises, 1966, pp. 44-46).
Individul poate recunoa ște existen ța unui conflict între comportamentul s ău ca
factor de decizie particular și acel comportament care, generalizat la to ți indivizii, va da
naștere unor rezultate mai bune pentru el. Dar, datorit ă incapacit ății sale de a-i influen ța pe
ceilalți în aceast ă calitate privat ă în care ac ționează, el va face tot ce-i st ă în putere s ă se
descurce cât mai bine în orice împrejurare. Dac ă aceasta reprezint ă modalitatea de ac țiune
pentru to ți indivizii care interac ționează, rezultatul global este poluarea, degradarea
mediului, rezultat care, în ultim ă instanță, nu este dorit de nimeni.
Desigur, ne putem pune întrebarea dac ă doi (sau mai mul ți) pot oare merge laolalt ă, fără
să se fi înțeles (Buchanan, 1997, pp.41;173). Acest mers umăr la umăr în sens pozitiv din punct de
vedere al scopului analizat ar fi posibil în condi țiile în care fiecare individ con știentizează efectul
acțiunii sale asupra celorlal ți și asupra mediului, respectiv con știentizează efectul polu ării asupra
vieții, privită ca valoare ultim ă obiectivă a acțiunii sale.
Fenomenul social fundamental care determin ă realizarea obiectivului de ac țiune
umană individual ă îndreptat ă în sens global este diviziunea muncii și corolarul s ău,
cooperarea uman ă. Experien ța îl învață pe om că acțiunea în cooperare este mai eficient ă și
mai productiv ă decât acțiunea izolat ă a indivizilor . Condițiile naturale care determin ă viață
și eforturile umane sunt de a șa natură încât diviziunea muncii spore ște outputul pe unitatea
de muncă cheltuită. Aceste condi ții naturale sunt:
inegalitatea înn ăscută a oamenilor în ce prive ște capacitatea lor de a presta
diferite tipuri de munc ă;
distribuția inegală a condițiilor de produc ție nonumane, naturale, pe suprafa ța
pământului;
reușita unor demersuri presupune for țe mai mari decât cele ale unui singur om
și necesită efortul conjugat al mai multor persoane. Uneori este nevoie de
depunerea unui volum de munc ă de care nu este capabil ă o singură persoană,
deoarece capacitatea sa de lucru este prea redus ă. Alte obiective ar putea fi
atinse de un singur individ, da r timpul pe care ar trebui el s ă-l dedice lucrului ar
fi atât de lung, încât rezultatul n-ar putea fi atins decât târziu și n-ar compensa
efortul depus. În ambele cazuri, doar eforturile conjugate fac posibil ă atingerea
scopului urm ărit. Societatea este mult mai mult decât o alian ță trecătoare
încheiată pentru un anumit scop și căreia i se pune cap ăt îndată ce obiectivul
este realizat.
În spiritul acestei idei, Amartya Sen aprecia c ă libertățile fundamentale de a ne
bucura de exercitarea responsabilit ăților noastre depind de circumstan țele personale,
sociale și de mediu (Sen, 2004, p. 347)
Societatea cunoa șterii având ca verig ă puternică Omul, înzestrat cu un bun bagaj
de cunoștințe, abilități și competen țe conforme valorilor n ăscute din cunoa ștere este în
măsura să găsească soluții „durabile” la problemele actuale . În primul rând se va schimba
rolul materiilor prime în ceea ce prive ște contribu ția lor la rezultatele economice iar prin
aceasta se va diminua presiunea asupra mediului și resurselor naturale. În al Doilea rând
noile tehnologii vor permite reduceri semnifi cative ale materiilor prime incorporate în
producerea lor și în acela și timp în procesele de produc ție vor avea influen ța din ce în ce
mai redus ă asupra mediului.
258 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
258În economia cunoa șterii capacit ățile inventive și creatoare ale oamenilor vor
genera o productivitate economic ă din ce în ce mai ridicat ă în condi țiile diminuării
costurilor în special în domenii precum: energia, resursele naturale și protecția mediului.
Cunoașterea actual ă poate duce la împ ăcarea omului cu natura dac ă avantajele cunoa șterii
sunt folosite și în direcția protejării naturii, nu numai în scopuri exclusiv economice . Știința,
tehnologia, cunoa șterea nu trebuie folosite ca arme împotr iva naturii, problema nu este de a
exista un înving ător și un învins, ci de a g ăsi o compatibilitate între cele dou ă. Scopul care
contează și trebuie luat în calcul nu este cel imediat, ci cel final, respectiv supraviețuirea .
Dacă, in general, pân ă în prezent, omul nu a știut sau nu și-a pus problema s ă întrețină
sau să înlocuiasc ă acțiunea de refacere și purificare realizat ă de natură, acțiunea sa trebuie acum
îndreptată în sensul schimb ărilor de comportament și acțiune necesare încadr ării existenței omului
în parametri poten țiali reali ai planetei, nu în cei ideali sau presupu și.
Munca omului trebuie s ă fie în perfect ă armonie cu natura, ea trebuie s ă se
integreze organic în aceasta. Ac ționând asupra naturii prin munc ă în scopul ob ținerii
bunurilor necesare satisfacerii diferitelor trebuin țe, omul nu trebuie s ă supună natura, el
trebuie să se alinieze la exigen țele impuse de aceasta și să se reintegreze în ea .
A devenit o realitate evident ă că toate țările se confrunt ă astăzi cu problema
poluării mediului. Procesul ar ătat s-a generalizat devenind o problem ă majoră a întregii
omeniri. Procesul dintre om și natură trebuie s ă fie unul cu dublu sens, ceea ce se transmite
dinspre om spre natur ă î n u r m a a c țiunii umane nu trebuie s ă fie numai procese cu efect
negativ ci și procese care s ă aibă ca scop conservarea și protejarea mediului. În acest sens
inovarea în toate domeniile determin ă transformarea resurselor umane și a capacit ăților lor
de produc ție în corela ție cu necesit ățile mediului economic, social, ecologic în care acestea
își desfășoară activitatea .
Inovațiile tehnologice sunt un mijloc de asigurare a dezvolt ării umane, datorit ă
impactului pe care îl au asupra cre șterii economice, ca urmare a contribu ției tehnologiilor la
sporirea productivit ății. Progresele tehnologice înregistrate în agricultur ă, medicin ă,
genetică, industria prelucr ătoare și în comunica ții au constituit factori importan ți ai
câștigurilor ob ținute în planul dezvolt ării umane. Studiile comparative sugereaz ă că
mutațiile tehnologice au o contribu ție important ă la dezvoltare, fiind elementele care
justifică diferențele înregistrate între ratele de cre ștere ale diferitelor țări. Pe de alt ă parte,
inovațiile tehnologice sunt expresia poten țialului creativ uman, dezvoltarea uman ă fiind un
mijloc important de sus ținere a dezvolt ării tehnologice (Suciu, 2002, p.142).
Savantul Albert Syent-Gy őrgyi arăta că „Trăim într-o lume nou ă pentru care omul
nu a fost preg ătit. Supravie țuirea sa depinde acum de m ăsura în care se poate adapta
repede și bine la aceast ă lume, remodelându- și toate ideile, toate structurile sale sociale,
economice și politice. Existen ța sa depinde de m ăsura în care se poate adapta mai bine
decât îl pot distruge for țele ostile. În prezent, scorul este net în favoarea lui ”
(Syent-Gy őrgyi, 2006, p. 266).
Așadar, omul prin ac țiunea sa este capabil s ă rezolve toate problemele și nu avem,
încă, motive s ă ne temem c ă aceste probleme nu au cale de rezolvare. Omul este cel care a
creat diversitatea tehnologic ă care a dus la ivirea acestor paradigme și el va fi cel care prin
cunoaștere va fi creatorul unei noi „avu ții a națiunilor” .
Munca și acțiunea uman ă sunt cele care au îndreptat omenirea în sensul dilemei
legate de limitele pân ă la care se poate accepta poluarea. Pân ă la inven ția motorului cu
combustie intern ă nu s-a pus problema restrângerii libert ății individului de a dispersa
diverse materiale în atmosfer ă. În anii ’70 astfel de limit ări erau deja necesare. Dezvoltările
tehnologice create prin ac țiunea uman ă conștientă și folosită de om în activitatea sa divers ă
sunt cele care au creat conflic tul între diferitele domenii în care se impun compromisuri
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
259
259 între libertatea de alegere și legile sau regulile care trebuie respectate . Desigur muta țiile
tehnologice nu reprezint ă singurul factor al procesului ar ătat, însă, prin amploarea sa acesta
se constituie în factorul principal al acceler ării ruperii echilibrului dintre om și natură, al
creșterii diferen ței dintre costul social și cel privat.
Rezolvarea acestei probleme presupune în primul rând coordonarea dimensiunii
tehnice cu cele economice în cadrul sistem ului economic general. Aceasta deoarece
dezvoltarea economico-social ă este propulsat ă de tehnologie care nu creeaz ă numai riscuri,
creează și mijloace de a le controla .
Preocuparea pentru cre șterea eficien ței economice a neglijat costurile suportate de
natură, tendință care se manifest ă în toate țările Uniunii Europene, inclusiv în România. De
aceea trebuie avute în vedere și cheltuielilor pentru refacerea naturii, pentru protejarea și
dezvoltarea mediu în definirea actual ă a conceptului de eficien ță economic ă. Aceasta cap ătă
dimensiuni de eficien ță economic ă, socială și ecologic ă pentru că intereselor economice li se
adaugă cele ale societ ății în ansamblu, iar societatea nu poate s ă se dezvolte decât în perfect ă
armonie cu mediul natural.
Așa cum am ar ătat, dezvoltarea durabil ă integreaz ă exigențele impuse de protec ția
mediului și de creșterea popula ției cu strategiile dezvolt ării (naționale, regionale, globale)
acestea urmând s ă asigure un echilibru relativ și dinamic între cre șterea economic ă,
dezvoltarea cultural ă, progresul științei și al tehnologiei, protec ția mediului natural și, pe
această bază, satisfacerea nevoilor economico-socia le ale omenirii în perspectiva
globalizării.
Bibliografie
Buchanan, J. M. (1997) Constituția libertății. Între anarhie și Leviathan, Institutul European, Ia și
Georgescu-Roegen, N. (1979). Legea entropiei și procesul economic, Editura Politic ă, București
Karten, D., (1995) Corporațiile conduc lumea. Pericolele globaliz ării, Editura Antet, Bucure ști.
L. von Mises, (1966) Human Action: A Treatise on Economics. 3rd revised edition,
Chicago: Henry Regnery,
Preda, Diana (2002). Ocuparea for ței de munc ă și dezvoltarea durabil ă, Editura Economic ă,
București
Popescu, C.; Ciucur, D. ; Popescu, Ion (1996). Tranziția le economia uman ă, Editura
Economic ă, București
Samuelson, P. A.; Nordhaus, W. D. (2000) Economie Politic ă, Editura Teora, Bucure ști
Sauvy, A. (1978) Coût et valeur de la vie humaine, Hermann, Paris.
Sen, A. (2004). Dezvoltarea ca libertate, Editura Economic ă, București
Syent-Gy őrgyi, A.: Pledoarie pentru via ță în Popescu, Constantin în studiul „Tranzi ția spre
societatea responsabilit ății libertății”, publicat în Societatea cunoa șterii, Coord. Ro șca,
Ion Gh, Editura Economic ă, București, 2006
Suciu, Marta Ch. (2002). Economie – Economics, Partea I, Editura ASE, Bucure ști,
Dicționar de economie, Bucure ști 1999
Our Common Future, WCED, Oxford University Press, New York, 1987
STANDARDUL DE VIA ȚĂ ÎN ROMÂNIA
DUPĂ ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEAN Ă
Anca Gabriela MOL ĂNESCU
Lector universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Lucrarea i și propune s ă surprind ă eventualele modific ări în privin ța
dinamicii standardului de via ță în România dup ă aderarea la UE. Astfel se analizeaz ă
evoluția salariului , a pre țurilor de consum ,a șomajului înainte și după aderare.
În contextul actual analiza standardului de via ță constituie una dintre problemele
de o deosebit ă importan ță,fiind considerat ă ,poate,cea mai sensibil ă,care afecteaz ă,în
diferite moduri, pe to ți cetățenii unei țări.
Erodarea standardului de via ță a unui segment destul de larg al colectivit ății,
însotită de creșterea pre țurilor, de șomaj și inflație,au determinat un adev ărat șoc
psihologic pentru o mare parte a popula ției.
Cuvinte-cheie: nivel de trai; P.I.B/cap de lo cuitor la paritatea puterii de cump ărare;
câștigul salarial mediu pe economie.
Coduri REL : 12Z, 19I, 20E.
După aderarea României și a Bulgariei la Uniunea European ă,la 1 ianuarie 2007,
deși a fost considerat
ă asemănătoare cu cea a Spaniei și a Portugaliei din 1985,totu și se
apreciază că România ar putea recupera în 7 ani mai mult decât diferen ța pe care Portugalia
a remontat-o în 22 de ani, comparativ cu nivelul de trai din UE.
Divizia statistic ă a U.E.utilizeaz ă pentru estimarea nivelului de trai indicatorul
PIB/cap de locuitor la paritatea puterii de cump ărare. În analiza acestui indicator se iau în
calcul diferen țele de infla ție și de curs valutar dintre state. Conform acestuia,în anul 2007,
românul mediu poate cump ăra doar 37% din bunurile pe care și le permite un european
mediu, cu valoarea produc ției sale de peste un an.
Se cunoa ște că PIB reprezint ă indicatorul macroecomic ce reflect ă cel mai bine
capacitatea productiv ă a unei țări precum și volumul bunurilor și serviciilor ce pot fi consumate
într-o perioad ă de timp determinat ă,pe teritoriul unei țări.În anul 2006 România avea un
PIB/locuitor de 4500 euro, fa ță de Cehia: 11.000 euro; Ungaria: 8900 euro; Polonia: 7000 euro.
Din aceast ă perspectiv ă nivelul de trai al României precum și al Bulgariei a fost considerat,odat ă
cu aderarea, cel mai redus comparativ cu toate statele membre ale U.E .Deasemenea, se aprecieaz ă
că românii tr ăiesc în medie cu 7 ani mai pu țin decât restul europenilor,speran ța de viață fiind în
România de circa 72 ani fa ță de circa 79 în UE.
Și totuși,chiar și în acest context,dac ă toate statele și-ar păstra ritmul de cre ștere
economic ă din ultimii ani, ar fi posibil ca România s ă poată ajunge, în 2013, la 1/2 din
nivelul de trai din UE.
Pentru a avea o imagine cât mai cuprinz ătoare asupra nivelului de trai din România,
în cele ce urmeaz ă se va face referire la urm ătoarele aspecte: dinami ca salariului,indicii
prețurilor de consum, rata șomajului precum și unele preciz ări legate de fenomenul s ărăcie.
În încercarea de a surprinde cât mai aproape de perioada curent ă tendințele
indicatorilor men ționați mai sus a fost ales ca interval de studiu septembr ie 2006-septembrie
2007.Astfel, indicii pre țurilor de consum au înregistrat urm ătoarea evolu ție:
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
261
261 Indicii pre țurilor de consum septembrie 2007 / septembrie 2006 (%)
Mărfuri
alimentare Mărfuri
nealimentare Servicii
Septembrie 2006 99,34 100,24 101,18
Septembrie 2007 101,94 100,19 101,42
Sursa: INSE
Din datele prezentate rezult ă că cea mai mare cre ștere a pre țurilor s-a înregistrat la
mărfurile alimentare, aceasta datorându-se atât situa ției generate de secet ă și inunda ții,
precum și evoluțiilor prețurilor pe plan mondial.
În strânsă legătură cu prețurile de consum se afl ă și evoluția câștigului salarial brut
și net. Elocvente sunt, în acest sens, datele din tabelul urm ător:
Evoluția câștigului salarial mediu pe economie
2006 2007
Câștigul salarial mediu brut lunar (lei/ salariat ) 1130 1411
Câștigul salarial mediu net lunar (lei/ salariat) 848 1040
Sursa: INSE
Se poate constata c ă în anul 2007 salariul mediu brut a crescut fa ță de 2006 cu 281
lei, respectiv cu 24,86%, iar salariul medi u net cu 192 lei, respectiv cu 22,64%. Raportul
dintre indicele câ știgului mediu nominal net și indicele pre țurilor de consum, pentru
perioada analizat ă a fost de 114%.
Un efect al dinamicii investi țiilor,în contextul ader ării României la structurile
europene, l-a constituit și diminuarea șomajului în 2007 fa ță de 2006.
Evoluția absolut ă și relativă a șomajului
2006 2007
Numărul șomerilor(mii persoane) 440,2 345
Rata șomajului(%) 4,9 3,9
Sursa: INSE
Deși se poate constata o diminuare a șomajului cu 95,2 mii persoane,respectiv cu 1
punct procentual, totu și, din perspectiva configura ției sărăciei pe diferite categorii de
populație, șomerii alături de persoanele f ără ocupație se consider ă că trăiesc cel mai prost.În
mod curent, s ărăcia este asociat ă lipsei mijloacelor financiare în vederea asigur ării unui trai
decent, în raport cu standardele colectivit ății. La polul opus, cel mai bine tr ăiesc patronii iar
la o distan ță destul de mare de ace știa persoanele cu studii superioare.
Și totuși, conform unui sondaj de opinie ef ectuat de Campania de Cercetare
Sociologic ă și Branding din august 2007, s-a constatat c ă 1/2 din români sunt mul țumiți de
nivelul de trai din prezent. Astfel, 45% consider ă că trăiesc bine, 5% foarte bine, 29% prost
iar 18% foarte prost.
Este evident c ă dacă urmărim cu „ochiul liber”, nu neap ărat din perspectiva
analistului economic,ce se întâmpl ă acum în România putem trage concluzia c ă nivelul de
trai este în continu ă creștere. Mărturii elocvente sunt „p ădurile” de vile și cartiere
rezidențiale”, multele ma șini luxoase și nu în ultimul rând nenum ăratele deplas ări în afara
granițelor țării, în scopuri personale sau profesiona le efectuate pe parcursul unui an. Și
atunci, dac ă uitându-ne în jur constat ăm că, în ansamblu, nivelul de trai cre ște, iar datele
statistice nu ne sugereaz ă neapărat același lucru, nu putem s ă nu ne punem întrebarea
următoare „meritul” acestei cre șteri a nivelului de trai revine economiei subterane?
Bibliografie
Sen, Amartya (2004). Dezvoltarea ca libertate, Editura Economic ă, București.
Zamfir, C. (1995) Dimensiuni ale s ărăciei, Editura Expert, Bucure ști
***Buletin lunar-BNR nr 5/2007
www.inse.ro
262 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
262CONTABILITATEA VERDE: FOLOSIREA
RESURSELOR PLANETEI
ÎNTR-UN MOD SUSTENABIL
Lucian CERNU ȘCA
Conferențiar universitar doctor
Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad
Cristina DIMA
Economist
BootsnAll Travel Network, SUA
Rezumat. După aderarea României la Uniunea European ă, nevoia de a folosi
contabilitatea verde a devenit din ce în ce mai evident ă. Problema cu care se confrunt ă
fiecare na țiune este cum s ă foloseasc ă resursele naturale într-un mod sustenabil.
Contabilitatea verde, un concept introdus de Na țiunile Unite, încearc ă să coordoneze, s ă
considere și să evalueze pie țele și planurile pentru a ob ține un sistem de contabilitate
integrat cu mediul. Contabilitatea verde adreseaz ă lipsurile contabilit ății naționale și este
bazată pe conceptul c ă o evaluare corect ă a veniturilor și bogăției unei țări trebuie s ă țină
seama de contribu țiile pe care activit ățile din fiecare sector le fac asupra economiei și
impactul asupra consumului și degradării resurselor.
Autorii explic ă conceptul de contabilitate verde a șa cum este prezentat mai sus și
continuă lucrarea cu un studiu de caz f ăcut la AT&T. Studiul prezint ă modul în care este
folosită contabilitatea verde la AT&T pe baza pozi ției US Environmental Protection Agency.
Vom înțelege de ce AT&T a decis s ă foloseasc ă contabilitatea verde, cum este ea utilizat ă în
companie, și ce a învățat compania dup ă începerea folosirii contabilit ății verzi.
Cuvinte-cheie: contabilitatea verde; resursele planetei; consum; evitarea degrad ării
resurselor.
Coduri REL: 15 A
Contabilitatea verde (Contabilitatea Mediului): defini ție și trecut
Problema cu care se confrunt ă toate națiunile este folosirea resurselor naturale ale
planetei într-un mod sustenab il. Cu alte cuvinte, cum s ă gestionăm resursele astfel încât
acestea să fie folosite într-un mod care asigur ă, pe de o parte, nevoile genera ției prezente,
iar, pe de alt ă parte, resursele pentru genera țiile viitoare.
Metodele contabilit ății mediului au fost subiect de discu ție în ultimii 20 de ani. De și
metodele dezvoltate și aplicate în Uniunea European ă și de către Națiunile Unite au fost
acceptate pân ă la un punct, organiza țiile nu au ajuns la un numitor comun în multe privin țe.
Pentru că metodele UE și NU sunt folosite de multe guverne, ele vor avea cel mai mare
impact asupra metodelor contabilit ății mediului.
Contabilitatea verde adreseaz ă neajunsurile contabilit ății naționale tradi ționale,
cunoscută și sub numele de Sistemul Conturilor Na ționale (SCN). Contabilitatea verde se
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
263
263 bazează pe conceptul conform c ăruia evaluarea real ă a veniturilor și bogăției unei țări
trebuie să țină cont de contribu țiile tuturor sectoarelor economiei și impactul lor asupra
degradării și folosirii resurselor naturale. SCN tradi țional ignor ă valoarea resurselor naturale
(deasupra sau sub p ământ), dar și măsura în care se degradeaz ă mediul. De aceea, acesta
oferă o falsă imagine a veniturilor și bogăției și de multe ori duce la politici care ignor ă sau
distrug mediul economic prin dezvoltarea economic ă viitoare. Încorporarea valorii reale a
resurselor naturale, precum și a consumului și degradării lor ofer ă o mai bun ă alocare a
priorităților, astfel ajutând s ă se elimine cauzele marilor probleme legate de mediu, inclusiv
exploatarea excesiv ă a resurselor naturale cum ar fi p ădurile.
Conturile tradi ționale urmeaz ă politici contabile de afaceri, sc ăzând amortizarea
bunurilor fabricate pentru a calcula venitul. Resursele naturale, cum ar fi p ădurile, trebuie
tratate în acela și fel. Dac ă pomii sunt folosi ți la o rată care le permite s ă crească înapoi,
pădurea ar putea produce venit anual (Hecht, 2005). Dac ă, pe de alt ă parte, pădurea este
tăiată în decurs de doi ani, ea nu va mai pr oduce în continuare. De aceea trebuie tratat ă în
contabilitate ca și o depreciere a imobiliz ărilor naturale.
Contabilitatea verde cere ca imobiliz ările naturale, cât și cele economice, precum și
costurile de mediu legate de degradarea acestor imobiliz ări naturale s ă fie încorporate în
SCN. Conturile de imobiliz ări măsoară valoarea stocurilor și imobiliz ărilor naturale la
începutul anului și la sfârșitul acestuia, precum și schimbările apărute în anul respectiv.
Schimbările sunt aduse de formarea și consumul pentru produc ție al capitalului natural
(imobilizărilor naturale) și a altor influen țe noneconomice cum ar fi descoperirile, dezastrele
naturale sau regenerarea naturii. SCN cere s ă se adune intr ările, ieșirile și impactul asupra
mediului, iar prin combinarea lor s ă se creeze un sistem de indicatori ajusta ți („verzi”).
PIB este utilizat pentru a m ăsura bunăstarea, dar în realitate este folosit pentru a
măsura produc ția economic ă. Astfel, el ar trebui folosit pentru a m ăsura cu adev ărat
bunăstarea prin utilizarea venitulu i sustenabil. PIB-ul tradi țional nu ține cont de impactul
economiei asupra mediului sau de impactul d eciziilor economice asupra mediului. Conturile
verzi ar trebui s ă ofere date sistematice asupra valorii bunurilor și serviciilor legate de mediu
care nu sunt vândute pe pia ță, cum ar fi cazul produc ției pentru autoconsum.
Valoarea net ă adăugată și valoarea sa total ă, produsul intern net, pot fi calculate
prin deducerea consumului intermediar (intr ărilor) și consumului de capital din produc ție.
Prin deducerea costului privind degradarea și consumul mediului se ob ține Valoarea
adăugată netă ajustată la mediu și Produsul intern. „Produsul intern brut verde” tradi țional
contabilizeaz ă doar consumul capitalului natural, ignorând deprecierea capitalului produs.
Prin scăderea atât a consumului natural cât și a capitalului produs din formarea capitalului se
obține Formarea Capitalului Net Ajustat ă cu Mediul. Acest indicator ne spune dac ă
economia noastr ă a fost capabil ă să genereze capital nou dup ă ce a luat în calcul pierderea
(deprecierea/consumul) capitalului. Men ținerea capitalului total reprezint ă un slab concept
de sustenabilitate pentru c ă implică substituirea între diferi ți prodfactori sau non-prodfactori.
Ecologiștii critică folosirea valorilor pie ței pentru a evalua „ceea ce este nepre țuit”
în natură. În viziunea lor, evaluarea în termeni monetari a imobiliz ărilor naturale și
serviciilor legate de acestea transform ă natura într-un bun a c ărui valoare intrinsec ă nu ar
trebui supus ă preferințelor pieței. Ei prefer ă să măsoare impactul asupra mediului prin
indicatori de natur ă fizică și prin agregarea fluxului de ma terii prime în economie. Totu și,
„cântărirea” naturii prin m ăsurarea materialelor și poluanților adaug ă o importan ță dubioasă
diverselor efecte asupra mediului cum ar fi deprecierea cherestelei, emisia de poluan ți toxici
or extincția unor specii pre țuite.
Cea mai dezvoltat ă și complet ă alternativ ă la conturile na ționale este, f ără îndoială,
cea dezvoltat ă de NU sub numele de „Sistemul Integrat al Conturilor Economice și de
264 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
264Mediu”. De la contabilitatea verde din SICEM se a șteaptă ca noi indicatori s ă fie creați
pentru a înlocui tradi ționalii PIB sau PIN. Un asemenea i ndicator este Produsul Eco-Intern
în care unele activit ăți – ca și extragerea și exportul de mineruri –vor fi contabilizate diferit
decât în cazul tradi ționalilor PIB/PIN. A șadar, spre exemplu, în contabilitatea conturilor
naționale tradi țională, când o țară crește exportul de minereuri, acesta se reg ăsește ca o
creștere a PIB. Prin contrast, pe baza SICEM, sc ăderea stocurilor de resurse naturale va
apărea ca o sum ă negativă, reducând câ știgurile din produc ția și exportul de minereuri.
O problem ă a SICEM este faptul c ă duce la o dubl ă contabilizare. Când o companie
cumpără o bucată de pământ care con ține depozite de minereuri, costul acestuia apare ca o
cheltuială în conturile companiei. Pentru a face achizi ția, compania va folosi resurse care ar
fi putut fi utilizate în alt ă parte. Astfel investi ția va afecta profitabilitatea companiei. Dac ă
este o investi ție bună va crește profiturile –astfel va ap ărea o creștere a PIB. Dac ă este o
investiție proastă, va reduce profiturile companiei –astfel va ap ărea o scădere a PIB. Orice ar
fi cazul, costul investi ției deja apare în PIB, deci pentru a include separat consumul
depozitului de minereu care rezult ă din exploatare, aceasta va duce la o dubl ă înregistrare: o
dată ca și cost de capital amortizat o dat ă cu achizi ția, și apoi ca și o reducere a stocului de
resurse naturale.
Pentru că SICEM dubleaz ă costurile capitalului investit, asemenea restric ții ar duce
și la o dubl ă impunere a extragerii de minereuri. Rezultatul ar fi o cre ștere a costului
minereurilor pentru companiile dependente de aceast ă activitate.
În încercarea de a construi un sistem de conturi verzi, oficialii, pân ă acum, au atins
problema resurselor, cum ar fi minereurile, pentru care exist ă piețe bine închegate și prețuri
vizibile. Aceste pre țuri au un rol important: su nt indicatorul disponibilit ății resurselor și a
valorii lor viitoare.
AT&T: Un studiu de caz prin contabilitate verde
AT&T este o companie multina țională în domeniul tehnologiei. A fost creat ă în
1984 ca o divizie a Bell System. AT&T este cea mai mare companie de telecomunica ții din
lume și are peste 300.000 de angaja ți în toată lumea. Veniturile companiei provin din
servicii de telecomunica ții, produse și sisteme, închirieri și alte servicii.
Compania define ște contabilitatea verde ca fiind „identificarea și măsurarea
costurilor pe care AT&T le face cu materialele și activitățile legate de mediu, și folosirea
acestor informa ții pentru a lua decizii manageriale prietenoase fa ță de mediu” (Aronson et.
al., 1997)i. Toți termenii folosi ți în acest studiu de caz reprezint ă definițiile date de companie
și nu neap ărat cele date de US Environmental Pr otection Agency, astfel, la nevoie vom
explica ace ști termeni în notele de subsol.
AT&T a emis o politic ă privind mediul la nivel de corpora ție încă din 1973, care a
fost reînnoit ă în 1984 când s-a reorganizat compania. Politica AT&T merge mai departe
decât legisla ția în vigoare, prin implicarea companiei în dezvoltarea și folosirea de
tehnologii nepoluante, minimizarea de șeurilor, cre șterea recicl ărilor, crearea de produse și
procese cu efecte mici asupra mediului și creșterea interesului angaja ților față de
responsabilit ăți care le au asupra protec ției mediului. Mai târziu compania a înnoit aceste
politici prin ad ăugarea unei abord ări pe baza ciclului de via țăii, și folosirea politicilor de
protecție a mediului în companie.
Adoptarea contabilit ății verzi a fost ajutat ă de relația sa cu câteva programe
importante din companie: Managementul Calit ății Totale, Designul pentru Mediu și
Managementul și Activitatea pe baz ă de costuri.
AT&T crede c ă investind în mediu a ajutat la reducerea costurilor opera ționale și a
viitoarelor datorii. Ca rezultat, AT&T și-a impus cerin țe agresive privind protec ția mediului.
În 1993 AT&T a reu șit să elimine din opera țiunile de produc ție emisiile de CFC
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
265
265 (cloroflourocarbona ți) și a altor emisii care afecteaz ă stratul de ozon. Compania a atins acest
scop cu doi ani și jumătate înainte termenului mondial prin crearea unei noi tehnologii de
producție care au eliminat folosirea materialelor responsabile pentru acele emisii. AT&T a
mai obținut rezultate remarcabile prin reducerea de șeurilor, cre șterea recicl ării și folosirea
hârtiei reciclate.
Contabilitate verde, se știe, trebuie s ă implice mai multe perspective și funcții
tradiționale, astfel încât managementul AT&T a ales s ă creeze o echip ă multifunc țională.
În 1994, la prima întâlnire a echipei s-a luat decizia comun ă că scopul nu este de a
impune contabilitatea costurilor legate de mediu, ci s ă faciliteze folosirea contabilit ății verzi
la AT&T prin comunicare, educa ție și dezvoltarea metodelor care vor fi folosite pentru a
atinge scopurile companiei privind protec ția mediului.
Echipa a tras concluzia c ă este normal pentru AT&T s ă foloseasc ă contabilitatea
verde pentru urm ătoarele motive:
• Să controleze/îmbun ătățească costurile proceselor;
• Să lege costurilor de activit ățile verzi;
• Să analizeze deciziile de investi ții;
• Să analizeze impactul designului, acum și în viitor;
• Să fie în acord cu standardele de mediu;
• Să răspundă acționarilor și clienților;
• Să susțină creșterea profitabilit ății;
• Să fie mai u șor de înțelese impactul companiei asupra viitorului.
Încă de la început echipa a fost una multifunc țională. Prima întâlnire a inclus
membrii din mai multe p ărți ale companiei, reprezentând: politici financiare, produc ție,
sisteme informa ționale, strategii de produc ție, managementul liniei de produc ție, design,
ingineria produc ției, tehnologie și mediu. Mai târziu, echipa a ad ăugat membri care
reprezintă managementul de produs, logistica și finanțele din fabrica respectiv ă.
De-a lungul anilor, echipa s-a extins incl uzând membrii AT&T din sucursale din
țară și străinătate, pentru a dezbate problemele globale.
În cadrul primei ședințe, membrii echipei au legat contabilitatea verde de dou ă
activități contabile:
• Planificare, cum ar fi analiza impactului asupra mediului și
• Culegerea și raportarea de date.
Echipa a concluzionat c ă cea mai bun ă alegere este s ă se axeze pe colectarea și
folosirea informa țiilor pentru managementul intern, deoarece luarea de decizii mai bune va
rezulta în performan țe mai bune pentru raport ările externe.
Glosarul cu termeni explicativi privind mediul a fost un proiect timpuriu al echipei, creat
pentru a identifica și clarifica defini țiile termenilor cheie. A fost bazat pe „Glosarul
Managementului bazat pe Activitate”, care a fost publicat de Computer Aided Manufacturing-
International (CAM-I) în 1991 și editat de Norm Raffish și Peter B.B. Turney.
Echipa a fost de acord c ă un management al costurilor bun este necesar pentru
contabilitatea verde. Astfel ech ipa s-a orientat spre a înv ăța cum practicile și principiile
ABC/ABM pot ajuta AT&T s ă aibă obiceiuri mai bune legate de mediu. Echipa a decis s ă
recomande folosirea acestor principii pentru a stimula îmbun ătățirea rezultatelor privind
mediul. AT&T poate contabiliza mediul eficient prin încorporarea elementelor de mediu în
planificarea costurilor, dup ă cum urmeaz ă:
• Unde costurilor bazate pe activitate (A BC) surprinde costul elementelor din
procese –noi va trebui s ă adăugăm elementele de mediu;
266 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
266• Unde managementul pe baza activit ății (ABM) folose ște datele pentru a lua
decizii –noi va trebui s ă adăugăm acestor modele criteriile legate de mediu.
Echipa a aflat c ă deși la AT&T se pune accent pe unele costuri legate de mediu,
date relevante nu era accesibile pentru a evalua gradul în care costurile de mediu au fost
identificate și alocate pe produse. De asemenea au aflat c ă unele costuri legate de mediu pot
fi alocate produselor la modul general sau pot fi redirec ționate spre cercetare-dezvoltare sau
costuri generale de administra ție. Astfel echipa a decis s ă dezvolte o metod ă de auto-
evaluare pe care fabricile AT&T le-ar putea folosi ca baz ă pentru îmbun ătățirea activit ății.
Metoda cuprinde urm ătoarele componente:
• Chestionar de stare;
• Dicționar al activit ăților de mediu;
• Matricea activit ăților/resurselor;
• Protocolul.
După ce s-a testat metoda la începutul a nului 1995, pe baza feedbackului ini țial,
echipa a decis urm ătorii pași ce trebuiesc lua ți pentru a îmbun ătății evaluarea. Ace știa sunt:
• Asistarea loca țiilor pilot pentru a aduna date priv ind costurile legate de mediu,
selectarea unui produs de test și efectuarea unei analize a costurilor
convenționale versus costurile calculate de contabilitatea verde. Identificarea
diferențelor și deciziilor manageriale care s-au schimbat;
• Dezvoltarea de strategii pentru metodele și activitățile de mediu pentru
împărțirea costurilor;
• Distribuirea pachetului de analiz ă la toate filialele AT&T;
• Contactarea directorului financ iar pentru a stabili procesele și modelele ca și baza
a raportării către managementul firmei.
Pentru viitor, echip a a determinat urm ătoarele probleme ce trebuie considerate:
• Determinarea dac ă viitoarele datorii ar trebui s ă se întind ă pe toată durata de
viață a produsului pentru a construi rezerve pentru costurile de mediu previzibile;
• Dezvoltarea unui proces pentru a pune accentul pe ceea ce este important și
evitarea folosirii prea mu ltor date irelevante;
• Definirea intr ărilor, ieșirilor, și ceea ce determin ă activitățile de mediu; și
• Relaționarea între activit ățile de mediu și categoriile de cost al calit ății.
De asemenea, echipa a identificat multe z one unde contabilitatea verde a fost deja
folosită. Pentru viitor, au fost de finite obiective specifice, dup ă cum urmeaz ă:
• Aducerea în prim-plan a costurilor de me diu pentru orice plan de dezvoltare;
• Folosirea considera țiilor privind mediul în modele standard aplicate la AT&T
pentru planificare și management;
• Mutarea informa țiilor și costului de mediu în mâna designerilor și legarea
acestora de Indexul verde, un program de calculator dezvoltat pentru a ajuta
designerii în identificarea problemelor de mediu ale produselor noi;
• Introducerea modelelor costului pe întreaga durat ă de viață care con țin
considera ții de mediu; și
• Folosirea contabilit ății verzi pentru a crea liste privind mediul care s ă măsoare și
să premieze performan ța.
Concluzie
Cei care sunt de acord cu sust enabilitatea resurselor vor s ă știe că societate o va
duce la fel de bine și în viitor ca și acum. Acest lucru poate însemna c ă vom fi în stare s ă
continuăm să consumăm la nivelurile curente. De aici nevoia de a lua m ăsuri la nivel
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
267
267 național pentru sus ținerea bog ăției, măsuri bazate pe Sistemul Integrat al Conturilor
Economice și de Mediu. Exist ă mult loc pentru discu ții pentru c ă întâi trebuie s ă decidem ce
vrem să susținem. Multe societ ăți sunt bolnave de inechitate și sărăcie. Oare acest lucru
vrem să îl susținem?
Rețeta privind contabilitatea verde și planificarea privind mediul nu vine de la
socialiștii de mod ă veche, ci de la un nucleu de economi ști neoclasici. Este suficient s ă
spunem c ă, după rezultatele dezastruoase ale planific ării socialiste, povara trebuie s ă se
așterne pe umerii celor care planific ă pentru a le demonstra c ă pot face mai multe decât le
cer legile privind mediul.
Note
1 AT&T Environmental Accounting Glossary (1995)
2 AT&T define ște analiza ciclului de via ță ca fiind „ evaluarea impactului asupra mediului a produsului
sau procesului pe întreaga sa durat ă de viață, incluzând extragerea resurselor, produc ția, ambalarea și
transportul, folosin ța și reciclarea/aruncarea” AT&T Environmental Accounting Glossary
Bibliografie
Aronsson, T., Johansson, P.O., Lofgren K.G., (1997). “ Welfare Measurement,
Sustainability and Green National Accounting: A Growth Theoretical Approach (New
Horizons in Environmental Economics) ” , Edward Elgar Publishing
Bartelmus, P. (Editor), E. K. Seifert (Editor), (2003). “ Green Accounting (International
Library of Environmental Economics and Policy) ”, Ashgate Publishing
Bartelmus, P., (2001). Accounting for sustainability: greening the national accounts , in:
M.K. Tolba (Editor), Our Fragile World, Forerunner to the Encyclopedia of Life Support
Systems, vol. II. Eolss Publishers, Oxford, pg. 1721-1735
Barry F. D., Braden R. Allenby, (1995), Implementing Design for Environment at AT&T,
Total Quality Environmental Management, USA.
Gray, R, (1994), Accounting for the Environment: Green Accounting , M. Wiener Pub.
Hecht, J.E., (2005), National Environmental Accounting: Bridging the Gap between
Ecology and Economy , RFF Press
Henderson, H., (1991), Paradigms in Progress: Life beyond Economics , London:
Adamantine Press Limited.
*** Environmental Accounting Case St udies: Green Accounting at AT&T, 1995
*** AT&T Environmental Accounting Glossary, 1995 *** Introduction to Environmental Accounti ng as a Business Management Tool: Key
Concepts and Terms, EPA 742-R-95-001, (May 1995)
*** United Nations et al., in prep. Environmental and Economic Accounting . United
Nations and others, Ne w York and others.
268 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
268ROLUL INSTRUMENTELOR ECONOMICE
ÎN IMPLEMENTAREA DIRECTIVEI-CADRU
A APEI ÎN ROMÂNIA
Carmen Lenu ța TRICA
Lector universitar doctor
Mariana VU ȚĂ
Conferențiar universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Domeniul economic și folosirea instrumentelor economice joac ă un rol
din ce în ce mai important în asigurarea unei utiliz ări durabile a resurselor naturale și a
capitalului natural. Pân ă la aceast ă dată, la nivelul UE, integrarea economiei în legisla ția
de mediu a cunoscut un progres sc ăzut. Excep ție și totodată o premier ă în realizarea unei
politici de mediu europene o reprezint ă Directiva Cadru în domeniul resurselor de ap ă.
Această directivă, rezultat al procesului de colaborare între Parlamentul și Consiliul
European și adoptat în anul 2000, introduce principiile cheie, conceptele și instrumentele
economice opera ționale. Obiectivul acestei lucr ări este prezentarea elementelor economice
ale Directivei Cadru în Domeniul Apelor și identificarea unor probleme ce pot ap ărea în
implementarea acestor elemente. Economia a fost integrat ă în Directiva Cadru prin dou ă
elemente cheie:
● analiza economic ă a utilizării apei pentru evaluarea nivelurilor curente ale
costurilor de recuperare ale serviciilo r în domeniul apei, pentru cunoa șterea tendin țelor
viitoare ale cererii și ofertei de ap ă și pentru identificarea celui mai eficient set de m ăsuri
din punct de vedere al costurilor pentru atin gerea obiectivelor de mediu ale directivei
pentru fiecare bazin hidrografic.
● integrarea problemelor de mediu în politica pre țurilor. Politicile de pre țuri ar
trebui să ofere un impuls pentru o utilizare eficient ă a resurselor de ap ă și să asigure o
recuperare adecvat ă a costurilor serviciilor de ap ă în principalele domenii de utilizare
(agricultur ă, industrie, menaje) luând în considerare impactul social, economic și de mediu
asupra unei asemenea recuper ări.
Cuvinte-cheie: instrumente economice; costul recuper ării; politica pre țurilor.
Coduri REL – 15C
Domeniul economic și folosirea instrumentelor economice joac ă un rol din ce în ce
mai important în asigurarea unei utiliz ări durabile a resurselor naturale și a capitalului
natural. Pân ă la aceast ă dată, la nivelul UE, integrarea economiei în legisla ția de mediu a
cunoscut un progres sc ăzut. Excep ție și totodată o premier ă în realizarea unei politici de
mediu europene o reprezint ă Directiva Cadru în domeniul resurselor de ap ă. Această
directivă, rezultat al procesului de colaborare între Parlamentul și Consiliul European și
adoptat în anul 2000, introduce principiile cheie, conceptele și instrumentele economice
operaționale. Obiectivul acestei lucr ări este prezentarea elementelor economice ale
Directivei Cadru în Domeniul Apelor și identificarea unor probleme ce pot ap ărea în
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
269
269 implementarea acestor elemente. Economia a fost integrat ă în Directiva Cadru prin dou ă
elemente cheie:
analiza economic ă a utilizării apei pentru evaluarea nivelurilor curente ale
costurilor de recuperare ale servicii lor în domeniul apei, pentru cunoa șterea
tendințelor viitoare ale cererii și ofertei de ap ă și pentru identificarea celui mai
eficient set de m ăsuri din punct de vedere al costurilor pentru atingerea
obiectivelor de mediu ale directivei pentru fiecare bazin hidrografic.
integrarea problemelor de mediu în politica pre țurilor. Politicile de pre țuri ar
trebui să ofere un impuls pentru o utilizare eficient ă a resurselor de ap ă și să
asigure o recuperare adecvat ă a costurilor serviciilor de ap ă în principalele
domenii de utilizare (agricultur ă, industrie, menaje) luând în considerare
impactul social, economic și de mediu asupra unei asemenea recuper ări.
Figura 1: Integrarea elementelor economice in plan ificarea si implementarea ciclului
Directivei Cadru a Apei*
*Figura ilustreaz ă într-o manier ă simplă rolul pe care economia îl poate juca în
dezvoltarea și implementarea managementului bazinelo r hidrografice. In practica, diferen ța
dintre sarcini si ordinea cronologic ă în care acestea sunt luate este mai complex ă. De
exemplu: identificarea corpurilor de ap ă puternic modificate se desf ășoară simultan cu
stabilirea obiectivelor, a impactului și a presiunii, a posibilelor m ăsuri pentru îmbun ătățirea
calității mediului. Definirea obiectivelor de mediu
Importanța economic ă a utilizării
apei
Direcții în cerere și ofertă
Evaluarea actualelor miveluri de
recuperare a costurilo r Identificarea corpurilor de ap ă
puternic modificate
Definirea obiectivelo r
Definirea penalitatilor
Analizarea utiliz ării existente a apei
– impactEvaluarea impactului setului de
măsuri
Identificarea costurilor efective
ale setului de m ăsuri
Justificarea derog ării în timp
Justificarea nivelurilor de
recuperare a costurilor propuse Implementarea seturilor de m ăsuri
Evaluarea costurilor
unitare ale m ăsurilor Identificarea potentialelor masuri
Identificarea seturilor de m ăsuri
270 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
270Analiza economic ă a directivei Cadru a Apei trebuie s ă furnizeze informa ții
suficiente pentru a asigura integrarea instru mentelor economice în planurile de management
al bazinelor hidrografice.
Funcțiile analizei economice descrise explicit în Anexa III din Directiva Cadru a
Apei include numai:
– evaluarea nivelurilor actuale de recupera re a costurilor pentru serviciile de ap ă
– analiza tendin țelor cererii și ofertei
– o analiză a eficein ței costurilor pentru a identifica m ăsurile cu costurile efective
cele mai rentabile, pentru atingerea obiectivelor de mediu ale directivei.
Analiza economic ă care trebuie f ăcută trebuie să țină seama și de alte func ții, cum ar fi:
– rolul economic al utiliz ării apei
– efectele politicii de pre ț
– impactul social, economic și de mediu.
Funcții explicite și implicite ale analizei economice
Tabelul 1
Analiza economic ă a Directivei Cadru a Apei
Elemente economice Funcții explicite
după cum sunt
definite în anexa
III Funcții implicite
după ccerințele
directivei Cadru
a Apei
Rolul economic al utilizării apei
Analiza economic ă
a utilizării apei Tendințe în cererea
șui oferta de ap ă
Efecte ale politicii
de preț
Nivelul recuper ării
costurilor Evaluarea (pre ț)
apei
Impact social, econo-
mic și de mediu
Derogări (timp,
obiective)
Cosuturi unitare ale
măsurilor Dezvoltarea
planurilor de
management al
bazinului
hidrografic Analiza eficacit ății
costurilor
În conformitate cu cerin țele formulate în Art. 5 și anexa III din directiv ă este
necesară efectuarea unei analize economice pentru recuperarea costurilor serviciilor de ap ă.
Pentru ca dezvoltarea în domeniul apelor s ă fie durabil ă este necesar ca ea s ă fie
susținută economic conform pr incipiului „apa pl ătește apa". Din acest motiv în Art. 9 al
Directivei Cadru pentru Ap ă analiza economic ă trebuie sa țină seama de principiul
recuperării costurilor, inclusiv costurile de mediu și cu resursele.
Statele membre trebuie s ă promoveze pân ă în anul 2010 o politic ă de recuperare a
costurilor în domeniul apei care s ă stimuleze folosin țele în utilizarea în mod eficient a
resurselor de ap ă. Această politică va stabili, pe baza analizei economice, o contribu ție
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
271
271 adecvată a diferitelor folosin țe majore, în special industria, agricultura și alimentarea cu
apă pentru popula ție, la recuperarea costurilor serviciilor de ap ă. Contribu ția astfel
stabilită va ține seama de efectele de mediu, economice și sociale, precum și de condi țiile
geografice și climatice specifice.
Analiza economic ă va conține informa ții suficiente și detaliate pentru:
• a face calcule relevante necesare lu ării în considerare a principiului recuper ării
cheltuielilor serviciilor de apa, ținând seama de prognoza pe termen lung privind necesarul de ap ă
din cadrul bazinului/districtului hidrografic și dacă este necesar:
– estimarea nivelului tarifelor și cheltuielilor asociate cu serviciile de ap ă;
– estimarea investi țiilor inclusiv prognozele referito are la realizarea unor asemenea
investiții;
• a decide asupra celei mai bune combina ții de masuri din punct de vedere al
eficienței costurilor în domeniul apelor car e trebuie incluse în programele de m ăsuri, pe
baza estim ării costurilor poten țiale de realizare a acestor m ăsuri.
Pentru atingerea obiectivelor de mediu prev ăzute de Directiva Cadru pentru Apa
se vor lua în considerare minim dou ă scenarii (figura 2), și anume:
• Scenariul de baz ă ce presupune luarea de m ăsuri pentru implementarea
directivelor e
• Scenariul optim ce presupune m ăsuri suplimentare fa ța de scenariul, de
bază pentru atingerea în anul 2015 a st ării bune/poten țialului ecologic bun a apelor, în
conformitate cu prevederile Directivei Cadru pentru Ap ă.
EQERx=Stare actual ă/ starea de referin ță
1
Condiții de referin ță uropene din domeniul calit ății
apelor în conformitate cu
prevederile fiec ărei
directive; Condiții naturale
0,95
Stare bun ă
Interval echilibru MEDIU
DEZVOLTARE – capacitate de
autoredresare a ecosistemelor
nu este dep ăsită
0,8
Stare moderat ă
0,6
Stare satisf ăcătoare
STAREA APEI
0,3
Stare nesatisf ăcătoare
Scenariu optim
Scenariu de baza
Stare actual ă
2005 2015
Figura 2 Scenarii pentru atingere a obiectivelor de mediu
În prezent cursurile de ap ă din Europa se afl ă într-o anumit ă stare denumit ă
"stare actual ă". Prin masurile care se vor lua, în special m ăsuri de investi ții pentru reducerea
poluării la surse, starea apelor se va îmbun ătăți și va atinge în anul 2015 starea
bună/potențialul ecologic bun. a
272 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
272Intervalul corespunz ător stării bune și foarte bune a apelor reprezint ă intervalul de
echilibru între DEZVOLTARE și MEDIU, interval în care capacitatea de autoredresare a
ecosistemelor nu este dep ășită.
La realizarea analizei economice se iau în considerare veniturile și costurile
aferente serviciilor de ap ă, și anume:
• servicii de gospod ărire a resurselor de ap ă:
– serviciul privind cunoa șterea cantitativ ă și calitativ ă a resurselor de ap ă;
– și de prognoz ă a evoluției regimului hidrologic;
– serviciul de asigurare a cerin țelor de ap ă brută în sursă;
– serviciul de ap ărare împotriva inunda țiilor;
– serviciul de primire în apele de suprafa ță a substan țelor poluante din apele
uzate evacuate în limita reglement ărilor legale;
– serviciul pentru asigurarea poten țialului hidroenergetic prin barajele
lacurilor de acumulare;
– serviciul pentru mana gementul nisipului și pietrișului din albiile
cursurilor de ap ă;
– serviciul de protec ție a calității apelor.
• servicii publice de alimentare cu ap ă, canalizare și epurare:
– captarea, stocarea, tratarea și distribuția apei;
– colectarea și epurarea apelor uzate.
Analizele efectuate la nivelul UE recomand ă ca tarifele pentru serviciile de
apă potabilă canalizare și epurare s ă nu fie mai mari decât 4-4,5% din venitul mediu pe
familie, pentru a fi acceptate din punct de vedere social.
Categoriile de costuri prezentate de Directiva Cadru pentru Ap ă sunt urm ătoarele
(tabelul 2):
• costuri financiare;
• costuri cu resursele de ap ă;
• costuri de mediu.
Rata de recuperare a costurilor (Rrc) se calculeaz ă pe baza urm ătoarei formule:
CSVRrc−=
unde:
V – reprezint ă veniturile totale încasate pentru serviciile de ap ă;
S – subven țiile în tariful pentru ap ă;
C – costurile economice pentru serviciile de ap ă.
Rata de recuperare a investi țiilor (Rri) se calculeaz ă utilizând ecua ția:
()[]iRd1CiViRri
+=
unde: Vi reprezint ă valoarea total ă a investițiilor;
Ci – costurile de investi ții;
Rd – rata de discount;
I – anul dup ă finalizarea investi ției.
Rentabilitatea unei investi ții se calculeaz ă utilizând valoarea net ă reactualizat ă VNA(S):
()∑=
=n
0tnysa S VNA
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
273
273 unde:
Sn este balan ța fluxurilor de venituri nete la timpul n ce reprezint ă durata de via ță
az – rata de discount, de regul ă 6%;
VNA trebuie s ă fie pozitiv pentru ca investi ția să fie rentabil ă.
Categorii de costuri prev ăzute de Directiva Cadru pentru Ap ă
Tabelul 2
Costuri de operare și întreținere – Toate costurile pentru
menținerea în func țiune a unit ății pe durata de via ță la parametrii
proiectați: materii prime și materiale, energie, personal, între ținere și
reparații, echipamente.
Costuri de capital – Costurile aferente investi țiilor noi precum
și cheltuelile legate de amortizare
Costuri administrative – reprezint ă costurile aferente sectorului
administrativ și costurile de monitorizare, de regul ă ele sunt incluse în
costurile de operare și întreținere
Alte costuri directe – reprezint ă costurile legate de descre șterea
producției datorit ă unor măsuri restrictive. De exemplu, pierderi în
producția agricol ă datorită construc ției unor lacuri de acumulare.
Costuri financiare
Costuri de mediu – costurile produse de apa înc ărcată cu poluan ți – ele
sunt asociate cu costurile de refacere a calit ății apei și a ecosistemului
și cu costurile pentru îns ănătoșirea popula ției afectate de poluarea
apelor. Exemplu: costurile suplimentare pentru epurarea apei în cazul unui
oraș din aval datorit ă apelor neepurate corespunz ător deversate de un
oraș din amonte
Costudi de
mediu
Costuri cu resursele de ap ă – costurile aferente monitoriz ării resurselor de
apă și a exploat ării și întreținerii lucr ărilor de gospod ărire a resurselor
de apă: lacuri, diguri, deriva ții, etc.
Costuri cu resursele
de apă
Costuri economice
Analiza economic ă trebuie efectuat ă atât pentru selectarea m ăsurilor (scenariul
optim) în vederea ob ținerii stării bune a apelor, cât și pentru stabilirea tarifelor în vederea
recuperării corespunz ătoare a costurilor.
Bibliografie
Băraru Gh., Șerban, P. – „Dezvoltarea durabil ă și managementul resurselor de ap ă”, Revista
Hidrotehnica , vol. 45 nr. 3-4
Teodorescu Daniela, „Resursele de ap ă”, Legislație european ă, Editura *H*G*A*
București, 2002
Gălie-Șerban, A., „Impactul schimburilor climatice asupra resurselor de ap ă și a sistemelor
de gospod ărire a apelor”, Editura Tipored , 2006, Bucure ști
Jula, G., Șerban P., „Monitorizarea și caracterizarea calit ății apelor de suprafa ță în
conformitate cu prevederile directivei Cadru 2000/60/EC în domeniul apei”, Revista
Hidrotehnica nr. 46, 9, 2001
274 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
274Șerban, P., G ălie, A., Managementul apelor. Principii și reglemnt ări europene, Editura
Tipored, Bucure ști, 2006
Șerban Petre, Politicia european ă în domeniul apei – Baz ă pentru dezvoltarea durabil ă a
gospodăririi apelor în România. Revista Hidrotehnica , vol. 48, nr.3, Bucure ști 2003
x x x, „Apa factor al Dezvolt ării durabile” . Prima Sesiune de dezbatere a Strategiei de
Dezvoltare Durabil ă a României Orizont 2025, 2004
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
275
275 O NOUĂ DIMENSIUNE ÎN MANAGEMENTUL
ÎNTREPRINDERILOR AGROALIMENTARE –
RESPONSABILITATEA ECOLOGIC Ă COLECTIV Ă
Carmen Valentina R ĂDULESCU
Lector universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Globalizarea, con știentizarea problemelor de mediu și sociale și nevoia
de a eficientiza comunicarea determin ă apariția unor noi cerin țe pentru managementul
întreprinderilor agroalimentare . Aceste întreprinderi opereaz ă în domeniul satisfacerii
unor nevoi primare ale consumatorilor, iar performan țele lor influen țează atât dimensiunea
cantitativ ă, cât și calitativ ă a ofertei. În acest context, urm ărim să clarificăm elementele pe
care trebuie s ă le considere conducerea întrepri nderilor agroalimentare pentru a r ăspunde
noilor cerin țe. Dincolo de preciz ările conceptuale, am apelat la o serie de exemple care
relevă rolul determinant pe care îl are responsabilitatea ecologic ă colectivă în creșterea
performan țelor economice odat ă cu asumarea respectului fa ță de oameni și natură.
Cuvinte-cheie: managementul întreprinderilor alimentare; responsabilitate
ecologică colectivă; performan țe economice.
Coduri REL: 14B
Odată cu con știentizarea degrad ării mediului oamenii și-au dat seama c ă
acumulările crescute din sfera economicului nu înseamn ă automat ameliorarea traiului
pentru toți membrii societ ății.
Conform modelului economic neoclasic, rezultatele vizate ale agen ților economici
sunt exclusiv financiare: profit, dividende, cot ă de piață; principalul grup al c ăror interese
sunt urmărite fiind proprietarii sau ac ționarii.
Teoria grupurilor cointeresate afirm ă că veniturile urm ărite trebuie definite în
funcție de interesele tuturor grupurilor impli cate sau afectate de activitatea companiei.
Dincolo de profitabilitate, se au în vedere siguran ța produselor și serviciilor, respectarea
drepturilor omului și a drepturilor consumatorului, modul de utilizare a resurselor naturale,
poluare și impactul asupra comunit ății locale.
Rezultă că este necesar ca societatea, în general, și agenții economici, în special, s ă
treacă de la o contabilitate exclusiv financiar ă la o contabilitate social ă sau ecologic ă. Acest
lucru va fi posibil atunci când va exista respect fa ță de natură și față de oameni și când toți
agenții economici vor practica responsabilitatea ecologic ă colectivă (parte component ă a
responsabilit ății sociale colective).
Agenda de la Lisabona (2000) a stabilit ca obiectiv strategic principal ca „ Uniunea
European ă să devină cea mai competitiv ă și dinamic ă economie bazat ă pe cunoa ștere din
lume, capabil ă de creștere economic ă sustenabil ă, cu locuri de munc ă mai multe și mai bune
și o mai mare coeziune social ă”. Pentru crearea unei dinamici a dezvolt ării durabile,
276 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
276adaptată la nevoile întreprinderii în contextul globaliz ării, la nivel european, este
recunoscut ă unanim necesitatea urgent ării clasific ării problemelor legate de conceptul de
responsabilitate social ă în întreprinderi.(www.cnmp.ro)
Comisia European ă a adus în discu ție conceptul de responsabilitate social ă a
întreprinderii (IRS/ CSR) pentru prima dat ă în 2001, prin Carta Verde intitulat ă
„Promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea social ă a întreprinderilor”
(COM(2001) 366).
La 2 iulie 2002 Comisia a publicat o continuare a C ărții Verzi în forma unei Comunic ări,
numită „Responsabilitate Social ă Corporatist ă: o contribu ție a companiei la dezvoltarea durabil ă”.
În octombrie 2002 Comisia a lansat „EU Multi Stakeholder Forum on CSR”.
Recent (22 martie 2006) Comisia a publicat o nou ă Comunicare cu privire la
responsabilitatea social ă, intitulat ă „Implementarea parteneriatului pentru cre ștere
economic ă și creare de locuri de munc ă: Europa, pol de excelen ță în materie de
responsabilitate social ă” (COM (2006) 136).
Comisia European ă percepe conceptul de responsabilitate social ă ca fiind parte
integrantă a competitivit ății. Astfel „ini țiativele voluntare ale întreprinderilor, luând forma
unor practici legate de responsabilitate social ă, pot constitui un aport esen țial la dezvoltarea
durabilă, întărind în acela și timp poten țialul de inova ție și competitivitate al Europei”.
Responsabilitatea social ă colectivă a întreprinderii presupune ca aceast ă afacere
(întreprindere) s ă fie condus ă astfel încât s ă aducă o contribu ție pozitiv ă societății și să
diminueze impactul negativ asupra persoanelor și mediului. Aceasta poate reprezenta o
valoare ad ăugată atât pentru întreprindere, cât și pentru societate.
Astfel putem delimita urm ătoarele trăsături ale responsabilit ății sociale colective:
implică și aspecte de protec ție a mediului, de și titlul sugereaz ă doar latura
socială;
nu este distinct ă de strategia și activitatea comercial ă a firmei ci, dimpotriv ă,
face parte integrant ă din acestea;
are caracter pur voluntar;
se reflectă, în fapt, în modul în care firma interac ționează cu diferiții parteneri
interni și externi (salaria ți, clienți, vecini, organiza ții neguvernamentale,
autorități publice etc.);
securitatea și sănătatea în munc ă (SSM) reprezint ă o component ă esențială a
CSR;
investițiile trebuie s ă se facă „la linia tripl ă de rentabilitate”, care deriv ă din
factorii folosi ți în estimarea performan țelor unei companii în cadrul dezvolt ării
durabile: economice, sociale și de mediu.(www.euroactiv.ro)
Responsabilitatea ecologic ă colectivă (REC) este parte component ă a responsabilit ății
sociale colective care implic ă aspecte de protec ție a mediului și de etică ecologică.
Trei mari teme rezult ă în distinc ția viziunii pentru REC:
1) angajamentul de mediu prin care compania îmbr ățișează ideea sus ținerii unui
impact net pozitiv asupra mediului și a societății;
2) managementul materiei și energiei cu care compania lucreaz ă în cadrul limitelor
ecologice ale mediului;
3) angajamentul efectiv fa ță de acționari prin care compania va fi în totalitate
transparent ă și asumarea obliga ției pentru o îmbun ătățire continu ă.
Componentele REC sunt :
1. Obligația și conștiința pentru mediu;
2. Angajamentul ac ționarilor și a tuturor de ținătorilor de interese;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
277
277 3. Măsurare, raportare și audit;
4. Transparen ță;
5. Obligația pentru o îmbun ătățire continu ă.
Publicul din România nu con știentizeaz ă suficient, la ora actual ă, importan ța
conservării mediului și a respect ării măsurilor necesare care se impun, pentru c ă nu asociaz ă
binele personal cu mediul în care tr ăiește. Acesta chiar dac ă are acces la informa țiile de
mediu și poate lua atitudine are un comportament pasiv.
Publicul are dreptul s ă fie informat despre:
– orice este informa ție privind mediul;
– o amenin țare iminent ă asupra mediului din cauze naturale sau provocat ă de
activități umane;
– operatorii economici care desf ășoară activit ăți pe baz ă de
autorizație/autoriza ție integrat ă de mediu, despre consecin țele acestor
activități și/sau produsele lor asupra mediului.
În condițiile în care atitudinea românilor nu se va schimba, vom asista în continuare
la o degradare a condi țiilor de mediu, indiferent de eforturile autorit ăților de a implica
resurse financiare și umane.
În vederea protec ției mediului se încearc ă responsabilizarea agen ților economici,
dar și a publicului, în general, prin practicarea responsabilit ății ecologice, ca parte
component ă a responsabilit ății sociale colective.
Esența responsabilit ății ecologice const ă nu numai în men ținerea naturii, ca mediu
util pentru continuarea activit ății vitale, dar și în protec ția fondului genetic al popula ției
umane, devenind astfel o important ă problemă social-politic ă a umanității.
Practicarea responsabilit ății ecologice colective este o condi ție esențială pentru
asigurarea dezvolt ării durabile. În acest context este vital pentru supravie țuirea civiliza ției
noastre ca oamenii s ă conștientizeze degradarea mediului și implicit degradarea s ănătății
umane, identificarea cauzelor care au determinat aceste lucruri și, nu în ultimul rând, g ăsirea
variantelor posibile pentru un viitor demn de om.
Pentru ca genera țiile viitoare s ă dispună de resursele necesare supravie țuirii trebuie
să implement ăm responsabilitatea ecologic ă colectivă la nivelul întregii popula ții, dar mai
ales la nivelul agen ților economici.
Necesitatea asigur ării dezvolt ării durabile ține de etica întregii omeniri. „Dac ă noi
nu ne gândim la genera țiile viitoare, ele nu ne vor uita niciodat ă” (Henrik Tikkanen).
„Testul major pentru o societate moral ă este tipul de lume pe care îl las ă pentru copii s ăi”
(Dietrich Bonhoeffer).
Relația dezvoltare durabil ă – responsabilitate ecologic ă colectivă (sau de ce nu
etică) nu este suficient ă pentru ca dezideratul durabilit ății că poate fi realizat, dar poate
atinge un nivel corespunz ător atunci când oamenii vor trata cu respect natura.
În continuare, vom încerca s ă dăm câteva exemple concrete de responsabilitate
ecologică colectivă pe care le poate adopta o întreprindere agroalimentar ă:
ar putea s ă susțină o cauză bună și să încurajeze angaja ții să se ofere voluntari
pentru activit ăți comunitare de protec ție a mediului;
sponsorizarea unor organiza ții care promoveaz ă educația ecologic ă în
localitatea unde func ționează agentul economic;
reciclarea local ă a deșeurilor generate de întreprinderea agroalimentar ă;
încurajarea reprezentan ților sindicali s ă exprime preocup ările și problemele
angajaților legate de etica ecologic ă;
implementarea unui program de instruire privitor la s ănătatea și siguranța
alimentar ă pentru to ți angajații;
278 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
278 utilizarea apei de ploaie pentru sp ălarea diverselor echipamente;
asistarea și susținerea fermierilor locali în tehnici de agricultur ă durabilă,
transformându-i în proprietar ii propriilor afaceri pentru îmbun ătățirea
viabilității pe termen lung și reducerea migra ției;
formarea de parteneriate cu grupuri locale și municipalit ăți în vederea
eficientizării obținerii și comercializ ării produselor agroalimentare;
sponsorizarea mai multor programe de inst ruire pentru a forma aptitudini de
agricultur ă durabilă în cadrul popula ției locale;
realizarea unei academii voca ționale care ofer ă instruire agricol ă și care să
includă și un centru de cercetare și dezvoltare axat pe noi metode și produse
ale agriculturii durabile;
de asemenea, fermierul (agr icultorul) va trebui s ă-și asume responsabilitatea
socială în ceea ce prive ște:
• valorificarea p ământului prin cultivarea lui, participând la asigurarea
securității alimentare;
• gestionarea durabil ă a resurselor de ap ă;
• practicarea unor tehnologii care s ă nu ducă la degradarea puternic ă a solului;
• asigurarea lucr ătorilor cu echipament de protec ție pentru administrarea
amendamentelor chimice reducând riscul îmboln ăvirilor;
• anunțarea popula ției dacă folosește organisme modificate genetic.
Continuăm cu un studiu de caz care exemplific ă o acțiune de responsabilitate
ecologică colectivă desfășurată de o întreprindere alimentar ă.(10)
Campanie de comunicare pentru colectarea selectiv ă a deșeurilor în Blaj
Denumire campanie: Protejeaz ă natura Blajului. Particip ă la reciclare!
Inițiator:Bergenbier (Interbrew România)
Implementat de: McCann PR / Weber Shandwick
Premise. În România problema protec ției mediului este foarte accentuat ă,
neexistând un plan în acest sens. Autorit ățile locale nu au dezvoltat o infrastructur ă care să
ofere un sistem de selec ție a resturilor menajere pe categorii de de șeuri reciclabile, de și
Ministerul Mediului și Dezvolt ării Durabile impune acest lucru. Blajul este ora șul natal al
Bergenbier, în fapt motorul principal de cre ștere a companiei Interbrew.
Misiune. De aceea, Bergenbier a ales s ă inițieze un proiect pilot de colectare
selectivă și trimitere spre reciclare a de șeurilor de plastic, sticl ă și hârtie, la Blaj, încheind un
parteneriat cu Prim ăria Municipiului Blaj și SC Transport Weber (compania local ă de
salubritate).
Prin acest program, Blajul este primul ora ș din România care implementeaz ă la
nivelul întregii comunit ăți un program func țional public-privat de colectare selectiv ă a
ambalajelor si de reciclare a acestora spre refolosire.
Obiective
1. Crearea unei infrastructuri și a unei logistici de colectare selectiv ă în Blaj.
2. Informarea și educarea publicului cu privire la mesajele campaniei.
3. Schimbarea comportamental ă profundă a publicului, care va trebui s ă foloseasc ă
zi de zi de acum înainte infrastructura de colectare selectiv ă.
4. Colectarea unui num ăr de peste 3 tone de de șeuri în scopul refolosirii acestora.
Public țintă. Decizia lans ării acestui program prive ște pe fiecare din cet ățenii
Blajului, pentru ca are drept efect îmbun ătățirea modului de via ță a celor aprox. 12.000 de
locuitori ai s ăi.
Mesaj rațional. Cele mai multe lucruri pe care le aruncam pot reprezenta resurse
valoroase. De aceea, termenul de „de șeuri” în multe cazuri este folosit gre șit, acesta putând
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
279
279 fi înlocuit cu „materie prima”. Lucrurile de care nu mai avem nevoie ajung la gropile de gunoi
sau în incineratoare. Aceste dou ă metode de eliminare a de șeurilor reprezint ă o mare surs ă de
poluare a solului, apei și aerului. Pentru fiecare ton ă de produse noi pe care le achizi ționăm, 10
tone de resurse sunt folosite pentru fabricarea acestora, precum și o imensă cantitate de energie.
Această energie, produs ă prin arderea c ărbunelui, petrolului sau gazului, emite în atmosfer ă
dioxid de carbon, responsabil de crearea efectului de ser ă, care înseamn ă de fapt blocarea
căldurii solare în atmosfera planetei și deci cre șterea temperaturii globale. Aceasta este
principala surs ă a schimb ărilor de climat, cea mai mare amenin țare pe care o întâmpin ă planeta
noastră, creșterea temperaturii globale fiind vinovat ă pentru inunda ții, secete, uragane sau
valuri uria șe, fenomene cu care ne-am confruntat în ultimii ani.
Mesaj emo țional. Blajul, un ora ș-simbol al României, va deveni un exemplu pentru
întreaga țară prin modul în care locuitorii s ăi se implic ă în protejarea naturii sale și a
curățeniei, devenind, din aces t punct de vedere, un ora ș cu adevărat european.
Resurse. Împreun ă cu Primăria Blaj, s-a realizat un chestionar preliminar pe un e șantion
de 1 000 de persoane, cu urm ătoarele rezultate, care demonstreaz ă clar oportunitatea proiectului:
Considera ți că Blajul este un ora ș curat?
a) da 329 1.
b) nu, cred c ă Blajul poate fi un mult mai curat 612
Credeți că dumneavoastr ă puteți să schimbați ceva astfel încât Blajul s ă
devină mai curat și mai nepoluat?
a) da, depinde de mine dac ă las curat sau nu în urma mea 724 2.
b) nu, orice a ș face, nu se va observa nicio diferen ță 217
Dacă ar sta în puterea dumneavoastr ă, v-ați implica în p ăstrarea cur ățeniei
Blajului?
a) da, pentru c ă mă consider un locuitor demn al acestui ora ș 861 3.
b) nu, curățenia orașului îmi este total indiferent ă 80
Cunoașteți faptul că în alte țări gunoaiele menajere se arunc ă selectiv,
pentru hârtie, sticl ă și plastic, de exemplu?
a) da, îmi este cunoscut acest fapt 857 4.
b) nu, acum aflu pentru prima dat ă 84
Credeți că un astfel de sistem de colectare selectiv ă a gunoiului ar fi de
ajutor pentru p ăstrarea cur ățeniei și protejarea natur ii Blajului?
a) da, am putea p ăstra orașul mai curat, am sc ădea poluarea și am putea
recicla cantitatea de astfel de de șeuri pe care reu șim să le recuper ăm 869 5.
b) nu cred 72
Cunoașteți faptul că odată cu intrarea în Uniunea European ă standardele de
protejare a naturii vor fi mult mai înalte, iar colectarea selectiv ă a gunoiului
va fi, cel mai probabil obligatoriu?
a) da, îmi este cunoscut acest fapt 838 6.
b) nu, acum aflu pentru prima dat ă 103
Dacă ați avea pubele/containere diferite pentru hârtie, plastic și sticlă, ați fi
interesat s ă strângeți gunoiul pe aceste categorii și să-l aruncați doar în
pubelele/container ele amenajate?
a) da, cred c ă este o inițiativă bună, pe care a ș respecta-o 877 7.
b) nu mă intereseaz ă, aș arunca gunoiul ca pân ă acum 64
Considerați că este important ca elevii s ă învețe despre protejarea naturii?
a) da, este important ca protejarea naturii s ă facă parte din educa ția tinerilor 888 8.
b) nu, nu ar fi nici un avantaj pentru nimeni 53
280 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
280Logistica. 1 mai 2006: Bergenbier doteaz ă Primăria Blaj cu un num ăr de 15
containere de reciclare, amplasate câte trei în loca ții cheie: 5 pentru plastic /PET, 5 pentru
sticlă, 5 pentru hârtie/carton. S ăptămânal, sau de cate ori este nevoie, compania local ă de
salubritate SC Transport Weber, colecteaz ă deșeurile si le trimite spre revalorificare în
centre speciale pentru fiecare tip de de șeu în parte.
Comunicare. Întrucât acest proiect implica modificarea comportamentului social
pentru a- și asigura succesul, campania de comunicarea se desf ășoară în mod integrat,
folosindu-se mai multe mijloace de comunicare pentru a sus ține demersul de rela ții publice.
Toate acestea au drept scop implicarea popula ției Blajului în campanie, astfel încât popula ția
să identifice punctul de colectare selectiv ă cel mai apropiat de cas ă și să arunce periodic
ambalajele din plastic, sticl ă și hârtie în fiecare din cele trei containere special amenajate.
Rezultate
Campania s-a bucurat de succes înc ă din primul moment, locuitorii Blajului
aderând la acest program
Destinația fiecărei pubele a fost respectat ă într-un procent foarte ridicat, ceea
ce demonstreaz ă ca oamenii s-au implicat și au colectat separat de șeurile
pentru ca apoi sa le arunce în containerele speciale
Aproximativ 20 tone de de șeuri colectate și valorificate au fost strânse din luna
iunie până la sfârșitul lui septembrie
Acest lucru a determinat extinderea proi ectului înainte de termenul proiectat,
prin dublarea num ărului de containere de reciclare, fapt realizat printr-un aport
egal al partenerilor: Bergenbier, Prim ăria Blaj, SC Transport Weber.
Societatea modern ă, confruntându-se cu propriile limite ale dezvolt ării, necesit ă găsirea
mecanismelor eficiente de implementare a principiilor dezvolt ării durabile. În acest sens, formarea
responsabilit ății ecologice se prefigureaz ă a fi drept unul din factorii esen țiali.
Bibliografie
www.cnmp.ro
EU- RO Jurnal, Camera de Comer ț și Industrie a Municipiului Bucure ști, www.euractiv.ro
www.protectiamuncii.ro
Agenția European ă pentru Securitate și Sănătate în Munc ă, www.osha.eu.int
Prelucrare dup ă http:// ec.europa.eu
Murillo, D., Lozano, J. M.“ SMEs and CSR: An Approach to CSR in their Own Words”, in
Journal of Business Ethics, septembrie 2006
Defining Corporate Environmental Responsib ility, canadian ENGO Perspectives, october
2005.
www.evado.ro
www.guv.ro
www.csr-romania.ro
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
281
281 ELEMENTE DEFINITORII ALE POLITICII
AGRICOLE COMUNE ÎN PERIOADA 2007 – 2013.
CONSECIN ȚE PENTRU ROMÂNIA
Tiberiu Cristian AVR ĂMESCU
Lector universitar doctor
Universitatea din Pite ști
Rezumat. Lucrarea prezint ă modificările în ceea ce prive ște elementele definitorii
ale Politicii Agricole Comune pentru perioa da 2007 – 2013, axându-se pe prezentarea
fondurilor înfiin țate pentru a atinge obiectivele acestei politici a Uniunii Europene și pe
măsurile care intr ă sub inciden ța sa. Lucrarea încearc ă să prezinte principalele aspecte ale
reformei Politicii Agricole Comune și să identifice consecin țele acesteia asupra agriculturii
României și implica țiile sale la nivelul satului române sc, care va suferi în perioada
următoare, cu siguran ță, un amplu proces de restructurare. De și nu neglijeaz ă pilonul 1 al
Politicii Agricole Comune, lucrarea acord ă o importan ță deosebit ă pilonului 2 –
dezvoltarea rural ă, având în vedere c ă în prezent, la nivelul Uniunii Europene, asist ăm la
întărirea politicii de dezvoltare rural ă, care va primi fonduri mai mari, în scopul dezvolt ării
armonioase a spa țiului rural și pentru a sprijini fermierii s ă îndeplineasc ă standarde noi de
mediu și calitate.
Cuvinte-cheie : dezvoltare rural ă; politică agricolă; integrare.
Coduri REL : 15E, 20I
Politica agricol ă comună vizează dezvoltarea agriculturii fiec ărei țări membre a Uniunii
Europene prin eforturi comune. Aceasta cuprinde obiectivele și căile de acțiune referitoare la
producția și oferta agroalimentar ă, veniturile agricultorilor, pre țurile agricole, formarea
profesional ă și ocuparea for ței de munc ă, dezvoltarea rural ă și protecția mediului natural.
Pentru perioada 2007 – 2013, func ționează două fonduri. Acesta este rezultatul
reformării Politicii Agricole Comune. Obiectivul general al acestei reforme este asigurarea
unui mai bun echilibru în sus ținerea și întărirea mediului rural prin transferarea unor fonduri
din pilonul 1 al PAC – Agricultura în pilonul 2 – Dezvoltare rural ă, prin introducerea unui
sistem de modulare pe ansamblul UE și prin extinderea sferei de ac țiune a instrumentelor
actuale de dezvoltare rural ă. Această reformă va schimba complet modul în care Uniunea
European ă sprijină sectorul agricol. Politica Agricol ă Comună va fi direc ționată spre
interesele consumatorilor și a contribuabililor, astfel încât fermierii vor avea libertatea de a
produce ceea ce se cere pe pia ță.
Pentru a atinge obiectivele politicii agricole comune și pentru a finan ța diversele
măsuri care intr ă sub inciden ța sa, inclusiv dezvoltarea rural ă, s-au instituit urm ătoarele
fonduri:
Fondul European de Garantare Agricol ă (FEGA);
Fondul European Agricol de Dezvoltare Rural ă (FEADR).
282 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
282Fondul European de Garantare Agricol ă (FEGA) finan țează măsuri de organizare comun ă a
piețelor și de susținere a pre țurilor produselor agricole, acoperind urm ătoarele cheltuieli care
vor fi efectuate conform legisla ției comunitare:
– restituiri la export pentru produsele agricole c ătre țările terțe;
– măsurile de interven ție pentru reglarea pie țelor agricole;
– plățile directe c ătre fermieri în conformitate cu politica agricol ă comună;
– contribuția financiar ă a comunit ății la măsurile de informare și promovare a
produselor agricole pe pia ța internă a comunit ății și în țările terțe.
– contribuția financiar ă a comunit ății la măsuri veterinare specifice, m ăsuri de
inspecție veterinar ă, măsuri de inspec ție pentru alimente și hrana animalelor,
eradicarea bolilor la animale, programe de control (m ăsuri veterinare) și măsuri
fitosanitare;
– promovarea produselor agricole, fie direct de c ătre comisie, fie prin intermediul
organizațiilor interna ționale;
– înființarea și susținerea sistemelor informatice de contabilitate pentru
agricultur ă;
– sistemele de supraveghere agricol ă, inclusiv anchetele privind structura
exploatațiilor agricole.
Majoritatea ajutoarelor pentru diferitele sectoare finan țate prin Fondul European de
Garantare Agricol ă au fost alocate c ătre noul sistem de pl ăți directe. Aceste pl ăți directe
reprezintă rezultatul reformei politicii agricole din anul 2003, atunci când a fost eliminat ă
legătura dintre ajutoare și producție. Obiectivul principal al pl ății unice este de a garanta
agricultorilor o mai mare st abilitate a veniturilor. Ace știa pot hot ărî ceea ce doresc s ă
producă, știind că li se garanteaz ă aceeași valoare a ajutorului, indiferent de ceea ce produc,
și astfel își pot adapta oferta în func ție de cerere. Pe lâng ă plata unic ă, agricultorii pot
beneficia de alte sisteme de sprijin speciale, asociate suprafe ței cultivate sau produc ției.
Fondul European pentru Agricultur ă și Dezvoltare Rural ă (FEADR) este acțiunea
complementar ă destinată politicii agricole comune a Uniunii Europene. Este destinat
îmbunătățirii eficien ței structurilor de produc ție, procesare și marketing al produselor
agricole și forestiere și dezvoltării potențialului local în zonele rurale. FEADR contribuie la
promovarea unei dezvolt ări rurale durabile în întreaga Co munitate, venind în completarea
politicilor de pia ță și de sustinere a veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole comune, al
politicii de coeziune și al politicii comune în domeniul pescuitului.
Importanța acordat ă acestui fond pleac ă de la premisa c ă o politic ă de dezvoltare
rurală trebuie s ă însoteasc ă și să completeze politicile de sprijin ale pie ței și al veniturilor
aplicate în cadrul politicii agricole comune și să contribuie, astfel, la realizarea obiectivelor
acestei politici.
Sprijinul în favoarea dezvolt ării rurale contribuie la finan țarea acțiunilor derulate
prin intermediul urm ătoarelor axe prioritare:
Axa prioritar ă 1: Îmbun ătățirea competitivit ății sectoarelor agricol și silvic
(45% din totalul fondurilor alocate)
Ajutorul în favoarea competitivit ății sectoarelor agricol și silvic se refer ă la:
– acțiuni de preg ătire profesional ă și informare , incluzând difuzarea de
cunoștințe științifice și practici inovatoare persoanelor agrenate în sectoarele agricol,
alimentar și silvic ;
– stabilirea fermierilor tineri în mediul rural : se poate acorda un ajutor financiar
persoanelor în vârst ă de cel mult 40 de ani și se instaleaz ă pentru prima dat ă într-o
exploatație agricol ă ca șef de exploata ție, dețin competen țe și calificări profesionale
suficiente și prezintă un plan de dezvoltare pentru activit ăților lor agricole;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
283
283 – pensionarea anticipat ă a fermierilor și lucrătorilor agricoli : se poate acorda un
ajutor financiar agricultorilor în vârst ă de cel pu țin 55 de ani care decide s ă-și înceteze
activitatea agricol ă, în scopul de a ceda exploata ția lor altor agricultori; de asemenea de
sprijin pot beneficia lucr ătorii din agricultur ă în vârstă de cel pu țin 55 de ani care decid s ă
înceteze definitiv orice activitate agricol ă;
– utilizarea serviciilor de consultan ță de către fermieri și silvicultori : se poate
acorda sprijin financiar pent ru a permite agricultorilor și silvicultorilor s ă facă față
cheltuielilor rezultate din utilizarea serviciilor de consiliere pentru ameliorarea nivelului
global de performan ță al exploata țiilor lor;
– înființarea serviciilor de gestionare, de înlocuire și de consiliere : se poate acorda
ajutor financiar pentru a acoperi cheltuielile rezultate din înfiin țarea serviciilor de sprijin
pentru gestionarea agricol ă, de înlocuire în exploata ție și de consiliere agricol ă, precum și a
serviciilor de consiliere în sectorul forestier;
– modernizarea exploata țiilor agricole : se poate acorda ajutor financiar pentru
investițiile care conduc la ameliorarea nivelului global de performan ță al exploata ției și
respectă standardele comunitare aplicabile investi ției în cauz ă;
– creșterea valorii economice a p ădurilor : se poate acorda sprijin financiar pentru
pădurile care apar țin unor proprietari priva ți, asocia țiilor de proprietari sau unor
municipalit ăți;
– creșterea valorii ad ăugate pentru produsele agricole și forestiere : poate fi
acordat sprijin financiar pentru investi țiile care amelioreaz ă nivelul global de performan ță al
întreprinderilor;
– îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii aferente sectorului agricol și silvic :
poate fi acordat pentru a ameliora calitatea produc ției și a produselor agricole prin
îmbunătățirea accesului la suprafe țele agricole și la suprafe țele împădurite, comasarea și
ameliorarea terenurilor, furnizarea de energie și gestionarea apelor;
– respectarea standardelor bazate pe legisla ția comunitar ă: se poate acorda sprijin
financiar pentru a acoperi o parte din cheltuielile efectuate și din pierderile de venituri suportate de
agricultorii care trebuie s ă aplice standarde în domeniul protec ției mediului, al s ănătății publice, al
sănătății plantelor, al bun ăstării animelelor și al securit ății la locul de munc ă;
– participarea agricultorilor la sisteme de calitate alimentar ă: se poate acorda un
stimulent financiar anual pe o perioad ă de maximum 5 ani pentru implementarea sistemelor
comunitare de calitate alimentar ă sau celor care sunt recunoscute de statele membre;
– sprijinirea exploata țiilor agricole de subzisten ță: se poate acorda ajutor financiar
pentru exploata țiile agricole a c ăror produc ție este destinat ă consumului propriu și care
comercializeaz ă o parte din produc ția proprie;
– sprijinirea înfiin țării grupurilor de produc ători: poate fi acordat sprijin financiar
pentru a facilita înfiin țarea și funcționarea administrativ ă a grupurilor de produc ători create
pentru adaptarea produc ției la exigen țele pieței, asigurarea unei comercializ ării comune a
produselor pe pia ță, stabilirea unor norme comune în ceea ce prive ște informarea asupra
producției.
Axa prioritar ă 2: Ameliorarea mediului și a spațiului rural
Ajutorul prev ăzut pentru ameliorarea mediului și spațiului rural se refer ă la:
– măsuri axate pe utilizarea durabil ă a terenurilor agricole , grație plăților
destinate agricultorilor defavoriza ți de condi țiile naturale, pl ătilor pentru agromediu,
bunăstarea animalelor și pentru unele investi ții neproductive;
– măsuri axate pe utilizarea durabil ă a terenurilor forestiere, grație ajutoarelor
pentru prima împ ădurire a terenurilor agricole, prima instal are a sistemelor agroforestiere pe
terenuri agricole, prima împ ădurire a terenurilor neagricole, pentru silvomediu, pentru
284 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
284reconstruirea poten țialului forestier și adoptarea unor m ăsuri de protec ție, pentru unele
investiții neproductive.
Axa prioritar ă 3: Calitatea vie ții în mediul rural și diversificarea economiei
rurale
Ajutorul prev ăzut de aceast ă axă se referă la:
– diversificarea activit ăților neagricole : se poate acorda sprijin financiar unui
membru al unei gospod ării agricole care desf ășoară și alte activit ăți
– sprijin pentru înfiin țarea și dezvoltarea întreprinderilor : ajutorul vizeaz ă
microîntreprinderile și are ca scop promovarea spiritului întreprinz ător ;
– încurajarea activit ăților turistice : poate fi acordat sprijin financiar pentru
înființarea unor centre de informare, semnalizarea siturilor turistice, realizarea unor
infrastructuri de recreere și a unor spa ții de cazare de capacitate mic ă, dezvoltarea și
comercializarea serviciilor turistic e aferente turismului rural;
– servicii de baz ă pentru economia și populația rurală: ajutorul are ca obiect
înființarea de servicii de baz ă, inclusiv activit ăți culturale și de recreere pentru o comun ă sau
o asociație de comune, precum și infrastructura de mici dimensiuni aferente acestora;
– conservarea și punerea în valoare a patrimoniului rural : poate fi acordat
sprijin financiar pentru protec ția unor zone de mare valoare natural ă, acțiunile de
sensibilizare ecologic ă și investițiile aferente între ținerii, restaur ării și punerii în valoare a
patrimoniului natural și dezvoltării zonelor de mare valoare natural ă;
– dobândirea de competen țe și punere în aplicare : sprijinul are ca obiect
realizarea unor studii asupra regiunii în cauz ă, a unor ac țiuni de informare privind regiunea
și strategia de local ă de dezvoltare, formarea persoanelor care particip ă la elaborarea și la
punerea în aplicare a unei strategii locale de dez voltare, punerea în aplicar e, în parteneriate
public-private, a strategiei de dezvoltare.
Axa prioritar ă 4: Programul Leader
Din 1991 pân ă în 2006, Leader I, Leader II și Leader+ au fost concepute pentru
sprijinirea apari ției și testării de noi abord ări pentru dezvoltarea integrat ă și durabilă,
completarea și revigorarea politicii de dezvoltare rural ă în Comunitate. Speciali știi Uniunii
Europene au considerat c ă inițiativa Leader a atins un nivel de maturitate ce permite
autorităților competente și grupurilor de ac țiune local ă din statele membre s ă permită
implementarea abord ării Leader pe plan extins în cadrul programelor na ționale de dezvoltare
rurală. Din acest motiv exist ă o a patra ax ă denumită axa Leader.
Sprijinul acordat prin axa Leader ofer ă posibilitatea, în contextul elabor ării
strategiilor de dezvoltare local ă pe baza nevoilor locale și a punctelor forte, de a combina
toate cele trei obiective – competitivitate, mediu și calitatea vie ții și diversificarea economiei
rurale. Abord ările integrate ce implic ă fermieri, silvicultori și alți actori din spa țiul rural pot
proteja și îmbunătăți patrimoniul local natural și cultural, cre șterea con știentizării asupra
mediului, stimularea investi țiilor și promovarea serviciilor de specialitate, turism și resurse
regenerabile pentru energie.
Pot fi distinse trei obiective principale pe care le poate îndeplini axa Leader,
importanța acordat ă acestor trei aspecte de c ătre fiecare stat membru poate afecta atât
strategia, cât și managementul axei Leader:
– stimularea dezvolt ării locale endogene : prin intermediul axei Leader pot fi
mobilizate mai multe resurse locale pentru d ezvoltare. Acest lucru are loc deoarece actorii
locali au o mai bun ă înțelegere a oportunit ății mobiliz ării resurselor disponibile și au tot
interesul de a se angaja în proiecte;
– creșterea capacit ății organiza ționale a comunit ăților rurale (guvernan ța): prin
intermediul axei Leader grupurile de ac țiune local ă pot juca un rol important în reunirea
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
285
285 tuturor organiza țiilor publice, private și ale societ ății civile care î și desfășoară activitatea
într-un teritoriu dat și care să acționeze pentru realizarea unui obiectiv comun;
– stimularea inov ării în zonele rurale : Leader poate juca un rol important în
stimularea unor abord ări noi și inovative pentru dezvoltar ea zonelor rurale. Axa Leader
oferă o flexibilitate ridicat ă și o mare libertate pentru factorii de decizie de la nivel local în
alegerea ac țiunilor pe care s ă le sprijine.
Pentru produc ătorii agricoli români, inte grarea în Uniunea European ă înseamn ă
deschiderea unei vaste pie țe de produse agroalimentare, caracterizat ă printr-un mare
potențial de absorb ție, putere de cump ărare ridicat ă și stabilitate a pre țurilor. Totodat ă, pe
această piață, concuren ța este extrem de dur ă, astfel că producătorii agricoli români se vor
confrunta cu exponen ții unei agriculturi performante din punct de vedere al dot ării cu factori
de produc ție, al eficacit ății alocării resurselor și al funcționării piețelor specifice.
Problema este c ă performan țele economice actuale ale produc ătorilor agricoli din
România sunt modeste. Ei sunt net dezavantaja ți față de concuren ții lor din țările Uniunii
Europene, chiar fa ță de statele vecine, multe dintre ele aflate într-o faz ă mai avansat ă de
aderare la pia ța unică european ă.
Ce este de f ăcut? Cum pot profita produc ătorii agricoli români de pe urma statutului
de care beneficiaz ă România, de stat membru al Uniunii Europene ?
Odată cu primirea statutului de stat membru al Uniunii Europene, fermierii românii
au acces la sprijinul acordat prin pl ăți directe și la sprijinul acordat pie țelor. Schema de plat ă
unică pe suprafat ă constă în plata unei sume uniforme la hectar pl ătibilă o singură dată pe
an, decuplat ă total de produc ție. Fermierii români pot fi eligibili pentru pl ăți acordate pe
suprafață dacă utilizează o suprafa ță agricolă care este între ținută în bune condi ții agricole și
de mediu, iar suprafa ța fermei este de cel pu țin 1 hectar și compusă din parcele agricole de
cel puțin 0,3 hectare, exceptând viile, livez ile, hameiul, pepinierele pomicole și viticole,
arbuștii fructiferi, care pot avea suprafa ța minimă eligibilă de 0,1 hectare. Nu trebuie s ă
uităm că, potrivit reglement ărilor comunitare, schema de plat ă unică pe suprafa ță se poate
aplica timp de trei ani dup ă aderare, perioad ă în care România trebuie s ă-și perfecționeze
sistemul de administrare și control, necesar administr ării schemei unice de plat ă. La sfârșitul
celor trei ani, Comisia European ă va evalua stadiul implement ării acestei scheme de sprijin
și va decide dac ă această forma va continua (maximum dou ă prelungiri a câte un an fiecare)
sau dacă se va trece la schema unic ă de plată.
Conform prevederilor privind implementarea schemei unice pe ferm ă, exploata țiile
agricole care nu dispun de teren agricol nu vor beneficia de pl ăți directe. Totu și cred că
sectorul zootehnic va avea beneficii indirecte odat ă cu aderarea la Uniunea European ă,
datorită costului redus al nutre țurilor (în special cerealele) și prețurilor mai ridicate ale
produselor lactate.
Conform reglement ărilor Uniunii Europene pentru aplicarea Politicii Agricole
Comune, României, ca și celorlalte state membre, i se va acorda din bugetul comunitar 25%
din valoarea pl ăților directe alocate în Comunitate, în 2008 – 30%, în 2009 – 35%, în 2010 –
40%, și apoi o cre ștere anual ă de 10% pân ă la atingerea valorii de 100% din sprijinul UE-15.
Pe lângă schema de plat ă unică pe suprafat ă, schemele de pl ăți directe mai includ:
– plăți naționale directe complementare , care reprezint ă plăți ce suplimenteaz ă
de la bugetul na țional, pe cele primite prin schema unic ă de plată pe suprafa ță, din fondurile
Uniunii Europene;
– plăți compensatorii pentru fermierii din zonele cu handicap natural , care const ă
în efectuarea de pl ăți compensatorii pentru handicap natural în zonele de munte, m ăsura
contribuind la ocrotirea zonelor rurale, la promovarea și susținerea sistemelor agricole
durabile, la men ținerea unei popula ți active în arealele montane;
286 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
286- schema de plat ă pentru culturi energetice , care presupune acordarea unei sume
unitare pe suprafa ță, pentru culturile energetice (rapit ă, floarea soarelui, soia, porumb), cu
condiția existen ței unui contract încheiat între fermier un și procesator;
– schema de plat ă separată pentru zah ăr, care const ă în acordarea unei sume pe
suprafață pentru cultura de sfecl ă de zahăr destinat ă producției de zah ăr și izoglucoz ă, cu
condiția existen ței unui contract de livrare a produc ției de zah ăr cu o unitate procesatoare.
Sigur că plățile directe vor determina o cre ștere, încă din primul an de dup ă aderare,
a veniturilor fermierilor, dar efectele sus ținerii for fi foarte diferite în raport cu m ărimea
fermei, fiind favorizate în acest sens fermele mici (sub 5 hectare) și fermele mari (peste 100
hectare). Îns ă aceste scheme de sus ținere direct ă nu pot înlocui nevoia de cre ștere a
productivit ății și de îmbun ătățire a competitivit ății agriculturii române ști. Relansarea
agriculturii române ști se poate face numai pe baza cre șterii eficien ței utilizării factorilor de
producție și implicit a competitivit ății. Însă, este posibil ca aplicarea schemelor de pl ăți
directe să încetineasc ă procesul de restructurare și comasare a fermelor , nestimulându-i pe
fermierii b ătrâni să vândă sau să arendeze terenurile agricole unor fermieri mai tineri și mai
interesați de creșterea eficien ței agricole. Este deci posibil ca mica ferm ă de subzisten ță să
aibă viitor în România, cel pu țin pe temen mediu, și aceasta mai pu țin din considerente
economice și mai mult din considerente sociale. Aceste ferme de subzisten ță și semi-
subzistență nu genereaz ă venituri care s ă fie investite, sunt lipsite de mijloace de produc ție și
resurse b ănești, ceea ce le face vulnerabile la presiunile pie ței. Lipsa posibilit ăților de
capitalizare, productivitatea sc ăzută, vârsta înaintat ă a majorit ății proprietarilor explic ă, în
parte, practicarea strategiilor de supravie țuire, fără preocupări majore privind dezvoltarea
exploatației în viitor. Pnetru acest grup de exploata ții este necesar ă implementarea unor
măsuri din pilonul 2 al Politicii Agricole Comune.
Deci, răspunsul la întrebarea cum realiz ăm eficientizarea agriculturii române ști ar
putea veni nu de la pilonul 1 al Politicii Agricole Comune, ci de la pilonul 2, cel al
dezvoltării rurale. Am prezentat mai sus m ăsurile ce pot fi finan țate prin cele patru axe ale
Fondului European pentru Agricultur ă și Dezvoltare Rural ă (FEADR) și care pot contribui,
printre altele, la realizarea ajust ării sectoriale și comasarea fermelor, diverisficarea
ocupațională, investiții în ferme etc. De aceea, una dintre provoc ările cu care se confrunt ă
România este absorb ția fondurilor comunitare destinate dezvolt ării rurale.
Reforma politicii agricole comune din iunie 2003 și aprilie 2004 a introdus
schimbări majore, care ar putea avea consecin țe semnificative asupra economiei rurale
românești, în ceea ce prive ște modelele de produc ție agricol ă, metodele de gestionare a
terenurilor și de ocupare a for ței de munc ă, precum și, într-un sens mai larg, asupra
condițiilor socioeconomice din zonele rurale. Di n acest motiv, politica de dezvoltare rural ă a
devenit din ce în ce mai important ă, Uniunea European ă alocând sume semnificative în acest
scop. Aceast ă reformă poate reprezenta șansa satului românesc de a deveni locuri atractive
pentru investi ții, muncă și viață.
Am prezentat mai sus axele și măsurile finan țate prin intermediul Fondului
European pentru Agricultur ă și Dezvoltare Rural ă (FEADR). M ă voi limita la prezentarea,
în continuare a principalelor m ăsuri destinate dezvolt ării rurale, încercând s ă identific
impactul acestora asupra agriculturii române ști și asupra mediului rural. România a ales
pentru Axa 1, zece m ăsuri, pentru axa 2, patru m ăsuri, și pentru axa 3, cinci m ăsuri. Din
totalul fondurilor FEADR de 8,022 miliarde euro pentru perioada 2007 – 2013, România va
utiliza 20% pentru pl ățile directe, iar restul de 7,5 miliarde vor fi aloca ți dezvoltării rurale,
45% pentru axa 1, 25% pentru axa 2, 30% pentru axa 3.
O primă măsură finanțată prin FEADR este formarea profesional ă, informarea și
difuzarea de cuno ștințe (axa 1). Nivelul de educa ție al popula ției rurale, de și în ușoară
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
287
287 creștere, continu ă să fie extrem de sc ăzut. Necesitatea activit ăților de formare profesional ă
apare în contextul legat de cre șterea competitivit ății și diversific ării produselor și
activităților din agricultur ă și silvicultur ă, a restructur ării și moderniz ării sectorului agricol și
forestier, a sectoarelor de procesare și comercializare pentru produsele agricole și forestiere,
încurajării afacerilor orientate c ătre piață, a cerin țelor privind dezvoltarea durabil ă și
protecția mediului. Prin urmare, este necesar ca activit ățile de formare profesional ă,
informare și difuzare a cuno ștințelor să fie extinse la toate persoanele implicate în domenii
care au leg ătură cu agricultura, industria alimentar ă și silvicultura. Ajutorul public (80%
contribuție comunitar ă și 20% contribu ție națională) acordat în cadrul acestei m ăsuri este de
100% din totalul cheltuielilor eligibile și se ridică la 119.019.347 euro.
O altă măsură cu efecte ce vizeaz ă restructurarea exploata țiilor agricole și adaptarea
structural ă a agriculturii române ști la modelul european o reprezint ă promovarea instalării
fermierilor tineri (axa 1). Este cert c ă actuala structur ă de vârstă a fermierilor din România
necesită o îmbunătățire considerabil ă, aproape jum ătate dintre fermieri având vârsta de peste
65 de ani. Tinerii fermieri reprezint ă un punct forte pentru viitorul agriculturii, pentru
perioada de adaptare la noile condi ții de după integrare, ace știa fiind mai dinamici și dispuși
spre inovare, diversificare și asumarea de riscuri în realizarea unor asemenea ac țiuni. Însă,
tinerii fermieri trebuie sprijini ți pentru a fi determina ți să rămână sau să se stabileasc ă în
mediul rural și a înființa ferme productive competitive. Alocarea financiar ă a acestei m ăsuri
pentru perioada 2007 – 2013 este de 317.384.926 euro, contribu ția națională fiind de 20%,
iar cea comunitar ă, prin FEADR, de 80%.
Este cert c ă nivelul de dotare al agriculturii României este insuficient, nu este
adaptat condi țiilor de produc ție. Mai mult, capitalul fizic înc ă se caracterizeaz ă printr-un
grad ridicat de uzur ă, atât fizic ă, cât și morală. Se impune deci accelerarea și modernizarea
exploatațiilor agricole (axa 1), având în vedere importan ța economic ă, ecologic ă și socială a
acestora, pentru asigurarea dezvolt ării unei agriculturi competitive și durabile. În cadrul
acestei m ăsuri sunt sprijinite investi țiile orientate spre dotarea cu utilaje și echipamente
performante, precum și investițiile privind adaptarea construc țiilor agricole pentru
respectarea standardelor comunitare și creșterea competitivit ății exploata țiilor agricole.
Sprijinul public acordat în cadrul acestei m ăsuri va fi cuprins între 40% și 75% din valoarea
eligibilă a proiectului, diferen țiat în func ție de perioad ă și de tipul investi ției. Alocarea
financiară a măsurii pentru perioada 2007 – 2013 es te de 1.318.156.777 euro, contribu ția
publică fiind de 674.442.968 euro (contribu ția publică națională fiind de 20%, iar contribu ția
comunitar ă, prin FEADR, fiind de 80%).
O altă măsură care beneficiaz ă de sprijin financiar se intituleaz ă creșterea valorii
adăugate a produselor agricole și forestiere (axa 1). Pentru sectorul primar de produc ție,
industria alimentar ă reprezint ă o oportunitate pentru asigurarea unei pie țe de desfacere
sigure, sectorul de procesare agroalimentar joac ă un rol foarte important nu numai pentru
crearea de noi oportunit ăți pentru ocuparea for ței de munc ă, dar și în nutri ție și sănătate
publică. De asemenea, numeroase comunit ăți rurale din zonele cu p ăduri depind de
procesarea produselor forestiere. Sprijinul acordat acestei m ăsuri va contribui la cre șterea
competitivit ății întreprinderilor de procesare agroalimentare și forestiere prin îmbun ătățirea
performan ței generale a întreprinderilor din sectorul de procesare și marketing a produselor
agricole și forestiere, printr-o mai bun ă utilizare a resurselor umane și a factorilor de
producție. Alocarea financiar ă a măsurii pentru perioada 2007 – 2013 se ridic ă la
2.589.772.836 euro, din care contribu ție publică de 1.071.174.126 euro (80% contribu ție
națională, 20% contribu ție comunitar ă).
În România, ca urmare a retroced ării terenurilor, majoritatea fermelor individuale
se caracterizeaz ă printr-o putere economic ă redusă și orientare spre consum prin produc ția
288 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
288proprie, având mai mult un caracter de subzisten ță. Orientarea acestor ferme c ătre piață
necesită schimbarea sistemului de produc ție și implicit cheltuieli financiare suplimentare pe
care fermierii nu și le pot permite. De aceea m ăsura ce vizeaz ă sprijinirea fermelor agricole
de semisubzisten ță (axa 1) este salutar ă. Această măsură urmărește creșterea competitivit ății
exploatațiilor agricole în curs de rest ructurare, având în vedere c ă sectorul agricol și
economia rural ă sunt expuse presiunii concuren țiale a pieței unice, prin utilizarea durabil ă a
factorilor de produc ție, îmbun ătățirea managementului prin diversificarea produc ției agricole
și introducerea de tehnologii performante adaptate condi țiilor locale. Pentru aceast ă măsură
este alocat ă în ciclul de programare 2007 – 2013 suma de 595.096.737 euro (20%
contribuție națională, 80% contribu ție FEADR).
Prin intermediul fondurilor co munitare poate fi sprijinit ă financiar utilizarea
terenurilor agricole situate în zone unde produc ția agricol ă este mai redus ă calitativ și
cantitativ din cauza unor condi ții natuale improprii. De aceea sprijinul financiar acordat
fermelor din zona montan ă defavorizat ă (axa 2) și sprijinul pentru zonele defavorizate –
altele decât zona montan ă (axa 2) compenseaz ă diferențele de venituri și costuri fa ță de
condițiile naturale prezente în alte zone și contribuie la utilizarea continu ă a terenurilor
agricole, men ținându-se astfel viabilitatea spa țiului rural și menținerea activit ăților agricole
durabile. Sprijinul se acord ă sub forma unei pl ăți anuale fixe pe hectar de teren agricol
utilizat, situat în cadrul zonelor defavorizate.
O altă măsură cade sub inciden ța sprijinului comunitar o reprezint ă plățile pentru
agromediu (axa 2). Instrumentele de agromediu sunt necesare pentru a sprijini dezvoltarea
durabilă a zonelor rurale și pentru a r ăspunde cererii din ce în ce mai mare a societ ății pentru
servicii de mediu. Pl ățile acordate prin aceast ă măsură trebuie s ă încurajeze fermierii s ă
introducă metode de produc ție care s ă protejeze și să îmbunătățească mediul, peisajul,
resursele naturale, contribuind astfel la dezvoltarea durabil ă a spațiului rural. Finan țarea se
realizează integral din fonduri publice, astfel: 82% prin FEADR și 18% contribu ția
națională.
România dispune de un poten țial mare de împ ădurire, de aceea m ăsura care vizeaz ă
prima împ ădurire a terenurilor agricole (axa 2) este foarte important ă, având în vedere
contribuția pădurii la protec ția mediului înconjur ător, prevenirea dezastrelor naturale,
atenuarea schimb ărilor climatice, cre șterea biodiversit ății și îmbunătățirea calității aerului.
Alocarea financiar ă propusă pentru aceast ă măsură este de 305.778.450 euro, din care
cheltuială publică 229.341.337 euro. Sprijinul public în cadrul acestei m ăsuri nu va dep ăși
70% din totalul cheltuielilor eligibile, cu precizarea c ă în zonele defavorizate și în siturile
Natura 2000 sprijinul public va fi limitat la 80% din totalul cheltuielilor eligibile.
Promovarea unei dezvolt ări echilibrate în vederea realiz ării unei coeziuni
economice și sociale impune acordarea unei aten ții deosebite dezvolt ării zonelor rurale. În
prezent, în România, func țiile economice ale acestor zone sunt în cea mai mare parte
dependente de cele agricole, înregistrându-se as tfel un grad mare de ocupare în agricultur ă,
fenomen ce impune necesitatea ob ținerii unor venituri suplimentare din activit ăți non-
agricole și reorientarea for ței de munc ă rezultată în urma restructur ării sectorului agricol
către activit ățile nonagricole. Astfel c ă măsura sprijin pentru crearea și dezvoltarea de
microîntreprinderi (axa 3) vizeaz ă dezvoltarea durabil ă a economiei rurale prin încurajarea
activităților nonagricole în scopul cre șterii num ărului de locuri de munc ă și a veniturilor
adiționale. Aceasta va contribui la stabilitatea echilib rului teritorial, atât din punct de vedere
economic, cât și social. Alocarea financiar ă a măsurii pentru perioada 2007 – 2013 este de
547.790.001 euro, din care contribu ție public ă 383.453.001 euro (contribu ția public ă
națională – 80%, contribu ția comunitar ă prin FEADR – 80%).
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
289
289 Tot prin axa 3 este finan țată măsura încurajarea activit ăților turistice. Turismul
reprezintă o activitate alternativ ă pentru mediul rural, dar este necesar ă susținerea
infrastructurii și a serviciilor turistice, care în prezen t nu corespunde pe deplin exigen țelor
turiștilor. Dezvoltarea activit ăților turistice în zonele rurale va contribui la cre șterea
numărului de locuri de munc ă și a veniturilor alternative, precum și la creșterea atractivit ății
spațiului rural. Pachetul financiar pentru aceast ă măsură se ridică la 837.316.726 euro, din
care contribu ție publică 544.255.872 euro (contribu ția publică națională – 80%, contribu ția
comunitar ă – 80%).
Dezvoltarea economic ă și socială a spațiului rural este indispensabil legat ă de
existența unei infrastructuri rurale și a serviciilor de baz ă. Așa se explic ă existența măsurii
renovarea, dezvoltarea satelor, îmbun ătățirea serviciilor de baz ă pentru economia și
populația rurală și punerea în valoare a mo ștenirii culturale (axa 3). Renovarea și
dezvoltarea satelor reprezint ă o cerință esențială pentru cre șterea calit ății vieții și sporirea
atractivității zonelor rurale. Calitatea infrastructurii fizice rurale de baz ă poate avea un
impact major, asigurând dezvoltarea spa țiului rural, în speci al prin facilitatea și încurajarea
activităților economice. De asemenea, satele române ști reprezint ă importante centre ale
moștenirii culturale, aceasta contribuind la cre șterea atractivit ății modului de via ță de la sate
și ajută la păstrarea identit ății locale. Prin intermediul acestei m ăsuri se dore ște realizarea
unei dezvolt ări durabile a spa țiului rural. Pentru aceast ă măsură vor fi aloca ți pentru actualul
ciclu de programare 1.579.313.915 euro, di n care fonduri publice 1.546.181.455 (contribu ția
publică națională – 80%, contribu ția comunitar ă prin FEADR – 80%).
Din cele prezentate, este evident c ă spațiul rural românesc se confrunt ă cu o serie
de carențe, acestea reprezentând și motivul pentru disparit ățile dintre mediul rural și cel
urban. Pentru reducerea acestor disparit ăți, una dintre solu ții o reprezint ă elaborarea și
implementarea unor strategii integrate de dezvoltare de c ătre comunit ățile locale, având ca
punct de plecare nevoile identificate la nivel local și potenialul endogen. În acest scop a fost
inițiată cea de-a patra ax ă – LEADER , care are o importan ță deosebită, întrucât va contribui
prin prisma specificului ei la dezvoltarea echilibrat ă a teritoriilor rurale și la accelerarea
evoluției structurale. Abordarea LEADER va duce la îmbun ătățirea guverna ței locale și la
promovarea poten țialului endogen al teritor iilor, la consolidarea coeren ței teritoriale și
implementarea de ac țiuni integrate, ce pot conduce la diversificarea și dezvoltarea econimiei
rurale, în folosul comunit ăților rurale, dând totodat ă posibilitatea actorilor din spa țiul rural,
reprezentan ți ai diverselor domenii de acticvitate, s ă conlucreze în folosul comunit ăților
locale. Pentru axa LEADER vor fi aloca ți 279.194.082 euro pentru perioada 2007 – 2013,
din care contribu ție privată 235.074.871 euro.
Dezvoltarea rural ă și problemele specifice sectorului agricol au constituit și vor
constitui în continuare probleme dificile și costisitoare pentru România. Trebuie s ă precizez
că țara noastr ă trebuie s ă aibă ca obiectiv dep ășirea unui dublu decalaj: în primul rând este
vorba de decalajul existe nt între mediul urban și cel rural în România, comparativ cu cel
specific celorlalte țări membre și de decalajele între nivelul de dezvoltare a agriculturii
românești, comparative cu cel înre gistrat în Uniunea European ă. Datorită sprijinului
comunitar pentru agricultur ă și dezvoltare rural ă pe care România îl va primi în perioada
următoare, este posibil ca aceste decalaje s ă se reducă.
290 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
290Bibliografie
Csaki, C., Kray, H., (2005), “Sectorul agro alimentar din România într-o perspectiv ă
europeană”, ECSSD, World Bank, 2005
Giurcă, D., Hurduzeu, Gh., Rusu, M., S ălășan., C. “Sectorul agrico l în perspectiva ader ării
României la Uniunea European ă: implicații asupra sistemului de pl ăți”, Studii de impact,
IER, 2006, Bucure ști
Piotet, P., Leonte, J., Giurc ă, D., Câmpeanu, V. “Politica Agricol ă Comună – consecin țe
asupra României”, Studii de impact, (2002), IER, Bucure ști
***, The Council of the European Union (2003). “Council Decision (EC) 2006/144/EC”,
Official Journal of the European Union , Brussels
***, The Council of the European Union (2003). “Council Regulation (EC) No. 1782/2003”,
Official Journal of the European Union , Brussels
***, The Council of the European Union (2005). “Council Regulation (EC) No. 1290/2005”,
Official Journal of the European Union , Brussels
***, The Council of the European Union (2006). “Council Regulation (EC) No. 1974/2006”,
Official Journal of the European Union , Brussels
***, Guvernul României (2007). “Programul Na țional pentru Dezvoltare Rural ă 2007 –
2013”, Bucure ști
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
291
291 IMPACTUL INTEGR ĂRII ROMÂNIEI ÎN UNIUNEA
EUROPEAN Ă ASUPRA DEZVOLT ĂRII ECONOMICE
DURABILE ÎN MUN ȚII APUSENI
Paula Liliana SOCOL
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Dezvoltarea economic ă durabilă reprezint ă o provocare și un deziderat
important pentru întreaga Europ ă și mai ales pentru România, ca stat membru, cu drepturi
depline. Prin ac țiunile noastre, lipsite de perspective de sus ținere a dezvolt ării economiei
durabile, am generat premisele epuiz ării capitalului natural din zona mun ților Apuseni.
Riscul exploat ării neraționale a resurselor naturale ale acestei zone va fi resim țit în deficitul
ecologic care implicit, va constitui o amenin țare reală a viitorului economic al zonei.
Impactul cre șterii economice asupra mediului natural din zona mun ților Apuseni se
materializeaz ă prin luarea din natur ă a unor substan țe utile, respectiv minereuri feroase și
neferoase, prelucrarea acestora și deversarea în mediul natural a de șeurilor și reziduurilor
rezultate din produc ție și consumul final.
Cele trei dimensiuni importante, de mediu, economic ă și socială vor fi prezentate,
în detaliu, pe parcursul studiul ui propus, în vederea identific ării celor mai bune metode de
relansare economic ă și conservarea biodiversit ății.
Cuvinte-cheie: dezvoltarea economic ă durabilă; resurse naturale; cre ștere economic ă.
Coduri REL: 15C
Motto: Când savurezi sub raport istoric, economic întreaga complexitate a
Munților Apuseni, ab ătându-se pe un drum m ărginit de case, de o parte și de alta
suparafața este str ăbătută de râuri și pâraie ca un adev ărat păienjeniș, găsim sate cu
activități foste sau actuale industriale, cu a șezarea în peisaje de neuitat, peisaje cu un
aspect istoric de invidiat, unde cu fiecare fir de iarb ă, cu fiecare piatr ă, casă se vorbește de
un trecut care trebuie s ă fie actualizat, a șa cum spunea regretatul profesor Paul Bran, dând
un imbold sufletului spre ve șnicia neamului românesc.
Munții Apuseni reprezint ă un spațiu montan de o mare diversitate și originalitate a
peisajului, ceea ce ofer ă o mare bog ăție a resurselor naturale și cultural-istorice. Prin
delimitarea sa natural ă între Podi șul Transilvaniei și Câmpia Tisei, și prin caracteristicile
etnografice, demografice și economice, constituie o entitate geografic ă, istorică și
economic ă bine definit ă.
După unele studii, aceast ă regiune cuprinde, pe lâng ă ariile montane propriu-zise,
care reprezint ă circa 76 % din suprafa ța totală și unele teritorii și așezări periferice, pe
considerentul c ă, prin situarea lor la contactul cu muntele, economia lor este puternic
angrenată în zona montan ă (Ailenei, 2002). Astfel considerat ă, suprafața totală a regiunii
Apuseni este de circa 16.200 km2 (circa 7 % din suprafa ța țării, iar popula ția este de circa
292 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
292674.600 locuitori (circa 3 % din popula ția țării), rezultând o densitate medie de 42 locuitori /
km2. Aici se grupeaz ă peste 1266 de localit ăți (dintre care 16 cu caracter urban), însumând o
populație de circa 674.600 locuitori (în 2000, fa ță de 700.000 de lo cuitori la recens ământul
din 1966), cu o densitate medie de 60 loc/km2, ceea ce constituie o valoare demn ă de relevat
(fiind vorba de o zon ă muntoasă). În zona mun ților Apuseni se întâlnesc preponderent sate
mici și foarte mici, densitatea acestora la 100 km2 este superioar ă mediei pe țară (7,9
sate/100 km2 față de 5,5 sate/100 km2), remarcabil ă fiind situa ția din Țara Moților, unde
densitatea este de 22,3 localit ăți/100 km2. (Popescu et al, 2005)
Destul de reduse numeric, ora șele au mai mult o func ție economic ă industrial-agra-
ră, orașul Brad fiind recunoscut prin industria constructoare de ma șini de la Gura Barza,
prelucrarea lemnului și laptelui, ora șul Câmpeni prin prelucrarea lemnului, mobil ă; orașul
Abrud prin industria textil ă, industria lemnului; Zlatna prin metalurgie neferoas ă, industrie
chimică, Nucet prin industrie extractiv ă (Băița) și industrie textil ă.
Totodată, avându-se în vedere gradul ridicat de dispersie în teritoriu a a șezărilor
umane din zona Mun ților Apuseni putem constata deficien țe în asigurarea infrastructurii
tehnico-edilitare și în special probleme cu privire la rata mare de emigra ție și îmbătrânirea
demografic ă, întâlnite în aceast ă zonă, ceea ce eviden țiază existența unor probleme de natur ă
socială și economic ă reale.
Fenomenul polu ării, cel mai pregnant în aceast ă zonă, datorită uzinelor de metale
neferoase existente la Zlatna, reprezint ă o problem ă necesar a fi solu ționată, în vederea
asigurării dezvolt ării durabile în Apuseni. Confruntate cu probleme serioase de poluare sunt
și orașele Zlatna, Abrud, Cîmpeni (jude țul Alba), precum și teritoriile adiacente acestora.
În zona acestor localit ăți, fenomenul polu ării afecteaz ă toți factorii de mediu (aer,
apă, sol), ceea ce genereaz ă frecvente ploi acide, cu repercusiuni grave asupra vegeta ției din
zonă și sănătății oamenilor, ca și grave alunec ări de teren. Al treilea tip de zone cu probleme
este reprezentat de localit ățile monoindustriale, afectate de rate înalte ale șomajului datorit ă
restructur ărilor din industria minier ă (zona minier ă Apuseni – jude țul Alba, Ștei-Nucet-
Drăgănești, Brad, toate declarate „zone defavorizate”) și din industria metalurgic ă, chimică,
și constructoare de ma șini (Aiud, Cugir, Zlatna – jude țul Alba, etc). (Popescu et al., 2005)
Cu toate acestea, zona mun ților Apuseni dispune de principala resurs ă
neregenerabil ă, care suscit ă în mod continuu interesul diferi ților investitori respectiv aurul
care a o fost exploatat înainte de ocupa ția romană de către daci. Centrul exploat ărilor era în
orașul Zlatna. Cea mai important ă regiune pentru exploatarea minereurilor auroargintifere se
află în prezent mun ții Metaliferi, în valea Arie șului și cea a Mure șului. Principalele mine
sunt cele de la Cri șcior-Brad, Ro șia Montan ă, Baia de Arie ș, Bucium, S ăcărâmb, Băița. A
doua regiune aurifer ă este cea de la Baia Mare, la poalele mun ților Gutîi, unde aurul este
asociat cu alte minereuri neferoase. În acelea și regiuni se exploateaz ă argintul. Ob ținerea și
rafinarea metalului se face la Baia Mare și Zlatna.
Sistemul economiei de pia ță este cel mai puternic sistem gestionat vreodat ă de
civilizație. Într-o evaluare realist ă, sistemul economic este par țial „orb”. Aceast ă sintagmă
își propune s ă evidențieze cât de „pu țin” se vede efectul acestui sistem asupra lucrurilor care
sunt mai greu de cumparat și de vândut decât am putea crede, precum și faptul c ă în
calculele economice nu se cunatific ă aceste pierderi.(Bran, 2005) Câteva exemple
concludente din zona mun ților Apuseni sunt apa limepede, aerul curat, frumuse țea munților
și bogata diversitate a vie ții de pădure care tind s ă fie grav afectate de ac țiunile economice.
Având în vedere cele prezentate, studiul î și propune s ă anlizeze impactul integr ării
României în Uniunea European ă asupra zonei mun ților Apuseni, din perspectiva progreselor
realizate în dezvoltarea economic ă și ecologic ă a zonei.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
293
293 Este bine cunoscut faptul c ă natura pune la dispozi ția activităților economice toate
elementele care o compun, constituindu-se astfel într-o for ță motrice, generatoase de
producție economic ă. Integrarea României în Uniunea European ă atribuie țării noastre un rol
foarte important în protec ția mediului, în contextul unei economii globalizate. Economia
bazată pe cunoa ștere aduce o nou ă viziune asupra resurselor, ca factor de dezvoltare
economic ă.
Omul și natura sunt într-o strâns ă interdependen ță, condiționându-se reciproc.
„Omul este crea ția naturii și nu poate tr ăi decât în armonie cu aceasta.” (Soroceanu)
Creșterea economic ă consumă resurse naturale și produce de șeuri. Astfel, una dintre
priortățile Uniunii Europene este reducerea impactului utiliz ării resurselor asupra mediului
și de a produce cât mai pu ține deșeuri, în cadrul aceleia și acțiuni de cre ștere economic ă.
Aceasta presupune utilizarea resurselor regenerabile și neregenerabile ale zonei Mun ților
Apuseni, atât timp cât utilizarea acestora este în conformitate cu principiile dezvolt ării
durabile, reciclarea și gestionarea mai bun ă a pierderilor reziduale.
Din perspectiva con ținutului legisla ției din Uniunea European ă, integrarea
presupune alinierea problemelor de mediu astfel încât s ă fie evitate riscurile majore care pot
afecta zona Mun ților Apuseni. Monitorizarea sistematic ă a transpunerii politicilor europene
în reglement ările naționale poate asigura o armonizare corespunz ătoare, precum și o
implementare deplin ă și corectă a legisla ției existente, f ără a se neglija faptul c ă mediul
înconjurător este un bun public pur, care nu poate fi gestionat în afara principiilor
durabilității și nici externalizat, astfel încât s ă satisfacă bunul plac al unor poten țiali
investitori în zona Apusenilor (cazul – Ro șia Montan ă).
Economia zonei Mun ților Apuseni se g ăsește în procesul schimb ării de sistem datorit ă
moștenirii nefaste de tip monoindustrial, combinat ă cu starea s ărăciei continue a popula ției, cu
amenințarea de epuizare a resurselor subsolului și de agravare a degrad ării mediului. Centre mono-
industriale de exploatari miniere care au posibilitati reduse de reconversie industriala, orasul Zlatna
confruntandu-se cu probleme de restructurare a in dustriei metalurgice (în zona Zlatna, activitatea
industriala afecteaza o s uprafata de 50.000 ha).
De asemenea, este necesar s ă se realizeze o schimbare și în ceea ce prive ște
abordarea problemelor de medi u, ajungându-se de la situa ția unui consumator de fonduri
bănești la cea a unui furnizor de ecoeficien ță (eficiența economic ă și ecologic ă). Acțiunile
de protec ție a mediului, de conservare a resurselor naturale și de reconstruc ție ecologic ă
trebuie să devină oportunit ăți cu efecte economice, care vor crea noi locuri de munc ă și vor
furniza venituri pentru popula ția din zona Mun ților Apuseni.
Zona montan ă din nordul Mun ților Apuseni este considerat ă zona în declin
industrial, cu toate c ă aici exist ă minereuri complexe și auroargintifere, iar restructur ările din
domeniul minier au afectat sectorul extractiv și au determinat disponibilizari masive.
Implicatiile economice ale dezvoltarii durabile pot viza sectorul investi țiilor în
infrastructura, cât și în echipamentele de exploatare a resurselor zonei montane.
Avantajul concurential al zonei montane din Apuseni, îl reprezint ă existența unor
resurse naturale unice, disponibile pe termen lung, acest aspect putand conferi durabilitate
proceselor de dezvoltare economica.
Sub aspect economic, impactul integr ării României vizeaz ă orice efect produs
asupra mediului de activit ățile de protec ție a acestuia, inclusiv asupra s ănătății și securității
umane, asupra florei, faunei, solului, aerului, apei, climei, peisajului și monumentelor
istorice din Mun ții Apuseni, precum și interacțiunea dintre ace ști factori. De asemenea,
termenul desemneaz ă și efectele asupra patrimoniului cultural sau asupra condi țiilor
socioeconomice rezultate din modificar ea acestor factori, care au implica ții asupra zonei
Munților Apuseni.
294 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
294În cazul zonei Rosia Montan ă preocuparea pentru asigurarea dezvolt ării durabile și
a sustenabilit ății zonei este justificat ă, mai ales de faptul c ă exploatarea z ăcămintelor din
această zonă riscă să determine distrugerea întregului ecosistem, ca urmare a modalit ăților
de exploatare propuse de inve stitorii canadieni, reprezenta ți de consortiul Gabriel Resources
Ltd. Cerintele minime ale dezvoltarii durabile nu sunt respectate în aceasta zona a Mun ților
Apuseni, deorece utilizarea resurselor nu se realizeaz ă eficient astfel încât s ă se obțină
produse de calitate cu de șeuri minime și netoxice, ci din contr ș, se dorește utilizarea cianurii,
care are efecte dezastruoase asupra mediului. De asemenea, asigurarea cresterii calitatii
vietii oamenilor din zona muntilor Apuseni nu se va putea realiza deoarece exploatarea
miniera, în condi țiile propuse de investitorii canadieni presupune disponiblizarea a 500 de
persoane aflate în activitate precum și mutarea a 2000 de persoane din comuna Ro șia
Montană și vecinatăți, pentru a face loc exploata ției. De asemenea, 900 de case ar urma s ă
fie demolate pentru c ă în spațiul nou creat sa se poata forma 4 cratere de exploatare, cu
suprafata de 772 de hectare, car e ar urma sa genereze 196,4 milioane de tone de ceanura. În
condițiile unei astfel de initiative nici nu poa te fi vorba de conservarea calit ății mediului și a
resurselor naturale din zona Mun țiilor Apuseni. Astfel ca, în vederea asigur ării măcar a unei
dintre cerin țele minime de realizare a dezvoltar ii durabile a zonei Apusenilor se impune
participarea mai ferma a orga nismelor de guvernare in luare deciziilor privind economia
ecologica regionala a zonei.
Localitatea Ro șia Montan ă este o comun ă cu 16 sate care ocup ă o suprafa ță de 42 km2.
Indicatorii demografici cunosc în Ro șia Montan ă o evoluție descresc ătoare în ultima perioad ă.
Astfel, popula ția totală scade de la 4.137 persoane în 1996 la 3.665 la recens ământul din 2002 (o
diminuare de aproape 10% în 6 ani); num ărul născuților vii se reduce de la 41 în 1996 la 32 în
2001. De asemenea, se constat ă existența unui proces de îmb ătrânire a popula ției, peste 22% din
locuitori încadrându-se în grupa de vârst ă peste 60 de ani.
În vederea dezvolt ării economice în zona mun ților Apuseni, invetitorii poten țiali
trebuie să beneficieze de informa ții noi privind aspecte cheie ale proiectului minei de aur de
la Roșia Montan ă. Zone din Apuseni cum ar fi Masivul Cârnic sunt protejate de acte
normative în vigoare (Legea nr. 5/2000) fiind reglementat ca monument istoric de interes
național. Din punct de vedere economic, Masivul Cârnic con ține cele mai mari rezerve de
aur din zona Ro șia Montan ă, iar exploatarea sa masiv ă este vizat ă de actualul unic investitor,
respectiv Gabriel resources, care î și propune s ă îl exploateze în primii 8 ani de produc ție, în
vederea ob ținerii profitului prin fezabilitatea opera țiunii miniere.
Dacă prin exploatarea minereurilor auroargintifere se pot ob ține profituri maxime,
în logica sistemului economic, bazat pe profit nici nu se mai iau în considerare consecin țele
utilizării cianurii, asupra pânzei de ap ă freatică și a solului din zona respectiv ă. Cu toate c ă
uzura utilajelor folosite intr ă în cost, prin amortizare, dar dispari ția ecosistemelor sau a unor
specii din zona Mun ților Apuseni, a c ăror valoare nu este cunoscut ă, nu apar ca pierderi
economice și implicit, nu influen țează nivelul PNB. Acest lucru are consecin țe grave și mai
ales de neconceput, pe plan intern și internațional, deoarece se constat ă o creștere economic ă
important ă prin exploatarea minereurilor, f ără a se putea cuantifica corespunz ător efectele
asupra mediului natural al Apusenilor.
Creșterea productivit ății, considerat ă cea mai semnificativ ă măsură a progresului
economic, este calculat ă printr-o metod ă care pleac ă de la ipotez ă absurdă: dacă o nouă
tehnică are consecin țe atât bune, cât și rele, este permis, în unele circumstan țe, să le
măsurăm numai pe cele bune și să le ignorăm pe cele rele. Astfel, economia clasic ă definește
productivitatea îngust și ne încurajeaz ă să echivalăm câștigurile în productivitate cu
progresul economic. Îns ă, din pacate, aceast ă măsură are consecin țe negative, pe termen
lung, în zona mun ților Apuseni: cu cât se polueaz ă mai mult râurile, solul cu atât profitul
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
295
295 companiei care exploateaz ă și poluează crește. Eșecul de a m ăsura impactul nostru asupra
mediului este un fel de orbire economic ă și consecin țele ei pot fi cutremur ătoare (Gore,
1994, p. 126).
Analizand evenimentele din zona montana Apuseni, constatam apari ția unui risc
major de exploatare necorespunz ătoare a resurselor, cu implica ții asupra dezvolt ării
sustenabile a Mun ților Apuseni. Exemplul concludent în acest sens este ini țiativa
investițională nesustenabil ă care vizeaz ă exploatația minieră de la Roșia Montan ă.
Modelele de dezvoltare ec onomica din zona muntilor Apus eni nu au tinut cont de
faptul ca unele resurse naturale sunt epuizabile si exploatabile doar in anumite conditii si ca
mediul inconjurator trebuie pastrat sanatos si pentru generatiile viitoare. Ele nu au condus la
asigurarea unei echitati intre oameni si nici conditii materiale, sociale si culturale asemanatoare pentru dezvoltarea umana.
Datorita acestor constatari, criza dezvolta rii a fost definita ca „o ruptura intre
procesul de acumulare si ansamblul mecanisme lor spontane de reglare si a procedurilor de
reglementare a raporturilor sociale, pe de o parte, si a raporturilor dintre om si natura, pe de
alta parte”, din zona Muntilor Apuseni.
Caracterizarea utiliz ării raționale și protecției resurselor naturale din zona mun ților
Apuseni se poate realiza cu ajutorul unui sistem de indici economici. Ace știa servesc ca o
argumentare științifică a amplas ării raționale a obiectivelor economice în dependen ță de
resursele naturale ale zonei pe care le folose sc pentru determinarea celei mai avantajoase
tehnologii de extragere și prelucrare a resurselor din mun ții Apuseni, precum și a
complexului de m ăsuri necesare pentru protec ția mediului.
Conform opiniilor speciali știlor în domeniu (Bran, 2005, p. 35), ace ști indici pot fi
grupați astfel:
– indici economici, care caracterizeaz ă starea fiec ărei resurse naturale;
– mãsurile orientative, spre neutralizarea ac țiunilor negative ale omului asupra
mediului înconjur ător al mun ților Apuseni;
– indici care reflectã cheltuielile legate de realizarea m ăsurilor de redresare a
mediului din Apuseni.
– eficiența economic ă a măsurilor de prevenire a degrad ării mediului înconjur ător
din Apuseni.
Pana in prezent, in vederea realizarii unui proces economic durabil, care sa respecte
principiile acestei dezvoltari s-a considerat important sa fie avuti in vedere urmatorii
indicatori economici:
– Indicatorul de baza al dezvoltarii economice este produsul intern brut (PIB) care
masoara valoarea agregata a outputurilor economiei obtinute într-un an. Produsul intern brut trebuie asociat cu prosperitatea societatii, daca este in crestere, dar acest lucru ne poate duce
in eroare. PIB prezinta anumite probleme in ceea ce priveste masurarea bunastarii, precum si
in inregistrarea daunelor facute mediului inconjurator, care pot reduce bunastarea
economica. Doar pentru ca efectele activitatii economice asupra mediului natural nu au, in
general, o piata speciala, aceasta nu inseamna ca ele nu au valoare economica. Prin
masurarea valorii outputului pe piata, PIB ignora, în primul rând, mediul înconjur ător. Orice
paguba adusa mediului natural trebuie eval uata si dedusa din produsul intern brut.
Potențialul natural al resurselor din zona Mun ților Apuseni va implica un
management, o capacitate de gestionare în contextul cerin țelor noilor orient ări eco-
economice. Relansarea activit ăților economice va implica nu numai autoritatea local ă dar și
alte institu ții de a evalua la o just ă valoare începând de la pre țul resursei care trebuie s ă
reflecte valoarea lor total ă pân
ă la costurile de utilizare care vor urm ări profitul în
concordan ță cu managementul. Evident, integr area României în Uniunea European ă va
296 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
296implica o aliniere la standardele și cerințele UE, respectarea unei economii a zonei pe
principiul “poluatorul pl ătește” urmărindu-se impunerea unor taxe de mediu dar și analize
economico-ecologice care vor urm ări reechilibrarea capitalului natural al mun ților Apuseni
și reorientarea spre o gestiune durabil ă după normativele UE, posibil prin realizarea unor
activități agroturistice, de întreprinderi mici și mijlocii, cuprinderea for ței de munc ă și
redefinirea zonei Mun ților Apuseni de la zona defavorizat ă la o zonă cu o nouă economie.
Bibliografie
Bran, Florina, Componenta ecologica a deciziilor de dezvoltare economica , Editura ASE,
Bucuresti, (2002)
Bran, Florina, Ioan, Ildiko, Ecosfera si politici ecologice , Editura ASE, Bucuresti, (2002)
Rojanschi, V., Bran, Florina, Strategii si politici de mediu , Editura Economic ă, București,
460p., (2003)
Bran, P. (coord), Bran F., Ro șca I., Manea Gh., David O., Costic ă I., Iorgulescu A.,
Componenta ecologic ă a strategiei de dezvoltare economic ă a zonei Mun ților Apuseni
(Studiu de caz Rosia Montanã) , Editura ASE, Bucure ști, (2003);
Bran F., Relația economie-mediu la începutul mileniului al III-lea , Editura ASE, Bucure ști
(2002);
Bran, Florina, Ecologie generalã și protecția mediului , Editura A.S.E., Bucure ști (2000)
Bran, Florina, Rojanschi, V., Diaconu, Gheorghi ța (1997). Politici ecologice , Editura ASE,
București
Bran, Florina, Simon, Tamara Dezvoltarea durabil ă și ecoturismul în zonele protejate,
Tribuna Economic ă nr. 6, 1999
Bălteanu Dan, Mihaela Șerban (2006). O evaluare interdisciplinar ă a incertitudinilor,
Editura Coresi, Bucure ști
Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001). Spațiul geografic românesc. Amenajare, organizare,
dezvoltare durabilã , Editura Economicã, Bucure ști
Jamieson D. Sustainability and Beyond , în „Ecological Economics”, nr. 24/1998; pg.183-192
C. Popescu (director de grant), Negu ț, S., Bran, F., Alexandru, F., Ildiko Ioan, Carmen
Valentina R ădulescu Rolul activit ăților turistice în dezvoltarea regional ă a României.
considera ții geografice Revista de Politica Stiintei si Scientometrie – Numar Special
2005 – ISSN- 1582-1218
Rojanschi V., Bran F., Diaconu Gh ., Iosif Gh.N., Toderoiu, F., Economia și protecția
mediului , Editura Tribuna Economic ă, București, (1997).
Soroceanu, V., Creșterea economic ă și mediul natural, Editura Economic ă, București
Site-uri consultate: www.mappm.ro
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
297
297 CALITATEA SERVICIILOR DE S ĂNĂTATE –
PRIORITATE PENTRU ROMÂNIA
ÎN UNIUNEA EUROPEAN Ă
Dorina MOCU ȚA
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. În ultimii 15 ani s-au derulat numeroase programe de reform ă și s-au
întreprins multe schimb ări în structura sistemului de s ănătate românesc. În toate aceste
programe s-a vorbit frecvent de îmbunatatirea calit ății serviciilor de s ănătate fără rezultate
deosebite îns ă în aceast ă direcție. Programul de Acreditare a Spitalelor, ini țiat de
Ministerul S ănătatii împreuna cu Asocia ția Spitalelor din România, care includea m ăsuri de
îmbunătățire a calit ății cât și sisteme de evaluare, nu a fost aplicat. Absen ța acestora a facut
ca reforma sanitar ă și schimbările din sistemele de finan țare să nu conduc ă la rezultatele
scontate, în primul rând din cauza lipsei unui sistem de evaluare a calit ății, ceea ce a dus la
o asimetrie informa țională între furnizori și plătitori.
Cuvinte-cheie: sănătate uman ă; finanțare; servicii de s ănătate; calitate.
Coduri REL: 8A, 13B
Introducere
Accesul la serviciile de educa ție și de sănătate este considerat un drept fundamental
al individului, în toate țările civilizate. În ciuda acestor drepturi statuate în conformitate cu
principiile umane moderne, toate sistemele de s ănătate și educație europene au unele
dificultăți în acoperirea întregii popula ții cu servicii. În România, s ărăcirea popula ției, ca și
disfuncții ale sistemelor educa țional și medical au generat o serie de forme de excluziune
socială de la aceste servicii specifice țărilor cu probleme de infrastructur ă și populație cu un
standard de via ță scăzut.
Pentru țările incluse în Uniunea European ă, cât și pentru cele pe cale de a adera la
Uniune, accesul la serviciile de s ănătate este statuat la nivel legislativ și garantat în Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, ar ticolul 35: „oricine are dreptul la accesul
la serviciile medicale preventive și dreptul de a beneficia de tratament medical”.
Nu putem vorbi de o defini ție acceptat ă a calitații serviciilor de s ănătate.
Organiza ția Mondial ă a Sănătății distinge 4 aspecte ale calit ății:
1. Performan ța profesional ă.
2. Utilizarea resurselor (eficien ța).
3. Managementul riscului (riscul de boal ă asociat cu furnizarea serviciului).
4. Satisfacția pacientului.
Există trei modele conceptuale de sisteme de s ănătate: profesional, birocratic, si
industrial.
298 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
298Cu toate încerc ările de reform ă făcute în România, sistemul de s ănătate este în
spitale unul profesional arhaic, iar in afara spitalelor sistemul poate fi caracterizat ca mixt-
profesional-birocratic . Pentru fiecare sistem exist ă metode de control și asigurare a calit ății.
În sistemul profesional exist ă trei mecanisme de control al calit ății:
• Primul îl constituie responsabilitatea și integritatea fiec ărui medic, înt ărită de
jurământul lui Hipocrat;
• Al doilea mecanism este constituit de asocia țiile profesionale medicale gen:
Colegiul Medicilor, Ordinul Medicilor etc.;
• Al treilea mecanism de control al calit ății este extern. Guvernele, ca ap ărătoare
ale interesului public, permit prac tica medicala doar celor cu preg ătire dovedit ă. Pentru a
distinge competen ța de incompeten ță, guvernul organizeaz ă procesul de acreditare a
Facultăților de Medicin ă, proces ce este executat de o institu ție încadrat ă cu medici de înalt ă
competen ță.
Asigurarea calit ății serviciilor de s ănătate se îmbun ătățește după 1990, prin
apariția a noi sisteme de evaluare „auditul medical”, care urmărește atât calitatea actului
medical, cât și modul de organizare a spitalelor și clinicilor medicale. Apar, de asemenea,
organizații de evaluare a standardelor profes ionale (profesional standards review
organization”- PSRO).
Preocuparea pentru implementarea tehnologiilor de asigurare și îmbunătățire
continuă a calității a generat un num ăr mare de metode practice a c ăror aplicare s-a
concretizat in „ managementul calit ății.” O etapă important ă în evoluția acestor metode l-a
constituit elaborarea conceptului de „guvernare clinic ă” a spitalelor, prin care controlul
financiar, performan ța serviciului și calitatea clinic ă sunt complet integrate la fiecare nivel al
organizației (acest concept a fost elaborat si aplicat pentru prima dat ă în Marea Britanie).
Alături de alte câteva obiective (libertatea de op țiune pentru furnizori și beneficiari,
utilizarea eficient ă a resurselor existente la un moment dat în sistem), accesul echitabil și cât
mai larg la un pachet definit de servicii se num ără printre obiectivele urm ărite de fiecare
sistem sanitar. Îns ă în prezent, la nivel mondial, niciun sistem sanitar nu poate atinge
simultan toate obi ectivele propuse la un nivel maximal. Maximizarea unui obiectiv duce la
descreșterea atingerii altuia. Deciziile de politic ă sanitară sunt cele care hot ărăsc tipul de
organizare a sistemului spre maximizarea unuia sau altuia dintre obiective, în func ție de
tradiția și ideologia fiec ărui stat.
Analizând sistemele de s ănătate europene, spre deosebire de Statele Unite, spre
exemplu, se poate spune c ă sănătatea este considerat ă la nivel european un drept social, la
care trebuie s ă aibă acces toți cetățenii, față de SUA, unde s ănătatea este mai ales un bun
individual, la care pentru a accede trebuie s ă poți plăti costurile necesare. SUA au un sistem,
care accentueaz ă libertatea op țiunilor și care, în ciuda investirii pronun țate de către stat în
sănătate (cheltuieli de 14% din PIB pentru s ănătate), are 35 de milioane de cet ățeni care nu
au asigurare și nu beneficiaz ă de servicii medicale. Prin urmare, acoperirea într-un astfel de
sistem este redus ă, în ciuda investirii masive a statului în serviciile de s ănătate. Un alt tip de
model este cel britanic, în care accesul la serviciile medicale este crescut, existând și echitate
crescută, ele fiind îns ă însoțite de o limitare a op țiunilor, a libert ății de alegere. Sistemul
britanic este printre sistemele pu țin costisitoare din UE, dar exist ă lungi liste de a șteptate
pentru interven ții (peste un milion de pacien ți sunt pe listele de a șteptare). La nivelul tuturor
sistemelor de s ănătate europene se discutase, îns ă despre direc ții de reformare a acestora,
datorită presiunilor fiscale accentuate pe parcursul anilor. De aceea se pun probleme asupra
unor noi surse financiare, asupra unui manageme nt cât mai eficient al acestora sau asupra
unor modalit ăți alternative de organizare a serviciilor.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
299
299 Dincolo de drepturile statuate legislativ, dificult ăți de acces la serviciile de s ănătate
există și în țările europene vestice, dar ele sunt mai mari în țările foste comuniste, a șa cum
arată datele Eurobarometrului din 2002. În ciuda problemelor, într-o privire de ansamblu
asupra sistemelor europene se poate spune c ă obiectivul accesibilit ății serviciilor de s ănătate
este îndeplinit într-un grad satisf ăcător, atât în vestul, cât și în estul Europei ( Health and
care in an enlarged Europe , 2003).
Problemele de calitate a serviciilor și sustenabilitate financiar ă ale sistemelor din est
sunt mai acute ca dificult ăți decât problema acoperirii popula ției cu servicii. M ăsura
accesului la servicii este un element al echit ății și solidarit ății sociale și o măsură a dreptului
de care beneficiaz ă cetățeanul care î și plătește taxele c ătre furnizor (în cazul României,
cotizația de asigur ări de sănătate); important ă este însă măsura în care serviciile oferite sunt
de calitate, și nu doar dac ă ajung la beneficiar. Din acest punct de vedere al calit ății,
diferența Est-Vest este mai mare decât din punctul de vedere al acoperirii cu servicii, relev ă
același raport Health and care in an enlarged Europe .
Diferențele între vest și est în ceea ce prive ște ratele de morbiditate și ratele
morbidității prin boli evitabile au ap ărut treptat, începând din anii ’70.
1. Accesul în românia la serviciile de s ănătate publice
Accesul la serviciile de s ănătate, în perioada comunist ă
Accesul universal la îngrijirea s ănătății (acoperirea cuprinz ătoare a beneficiarilor)
s-a numărat printre priorit ățile țărilor din centrul și estul Europei, în perioada comunist ă.
România a avut, pân ă în 1997, un sistem medical puternic centralizat, alimentat
financiar doar de c ătre bugetul de stat și coordonat de c ătre Ministerul S ănătății. Oficial,
serviciile erau oferite în mod gratuit, îns ă subfinanțarea sistemului o lung ă perioadă de timp
a dus la sc ăderea calit ății serviciilor și transferul unei p ărți a costului lor c ătre popula ție.
Multe dintre policlinici și spitale func ționau fără dotare tehnic ă corespunz ătoare, în cl ădiri
deteriorate, medicamentele române ști și materialele sanitare nu acopereau cererea din
unitățile sanitare, iar medica mentele din import, noi și eficiente, erau inaccesibile pentru
majoritatea popula ției.
Astfel, o parte a costurilor tratamentelor erau transferate, direct sau indirect, c ătre
beneficiar, inclusiv prin pl ățile informale c ătre personalul medical, limitând astfel accesul
unor segmente din popula ție la serviciile medicale. Salarizarea redus ă a personalului
medical, în prezent, a r ămas una dintre problemele nerezolvate ale sistemului, iar obi șnuința
medicilor și a beneficiarilor pentru plata informal ă limitează accesul persoanelor s ărace la
servicii. Centrele universitare ofereau spitale performante, în contextul românesc al calit ății
serviciilor medicale, iar, pe de alt ă parte, la cel ălalt pol, asisten ța medical ă primară nu avea
acoperire suficient ă în teritoriu, prin lipsa dispensarelor și medicilor din numeroase zone, în
special din rural. Acest fapt a devenit unul di ntre factorii care au favorizat polarizarea
accesului la serviciile medicale și rămâne, în continuare, un factor important de polarizare.
În ciuda declara țiilor de reformare a sistemului și obiectivelor ini țiale de investire a
mai multe resurse în asisten ța primară, sistemul ter țiar, al spitalelor, a continuat s ă fie cel
mai mare consumator de resurse și a primit cele mai multe investi ții. Asisten ța primară a fost
tot timpul neglijat ă, în urma acestui proces, prin lipsa resurselor. România, ca și majoritatea
țărilor din estul Europei, avea în perioada comunist ă un model al serviciilor medicale
publice centrat pe îngrijirile spitalice ști, ce reprezenta o povar ă important ă pentru un buget
sărac, având în vedere c ă, într-o astfel de structur ă, cea mai mare parte a fondurile pentru
sănătate trebuiau alocate spitalelor (pân ă la 70% dintre acestea) (MS, 2004).
300 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
300Calitatea redus ă a serviciilor și lipsurile din sistem datorate bugetului redus
impuneau luarea unor decizii, în sensul îmbun ătățirii asisten ței medicale publice în
România. Trecerea la un model bazat pe asigur ări de sănătate a fost evaluat ă de către
decidenți la momentul respectiv drept solu ția optimă pentru multe dintre problemele
sistemului. Drept urmare, prin cipiile de organizare, finan țare și oferire c ătre popula ție a
serviciilor sistemului sanitar public au fost m odificate începând cu anul 1996, din punct de
vedere legislativ, iar din punc tul de vedere al transform ărilor efective, începând cu anul
1999.
Acoperirea popula ției cu asigur ări de sănătate, ca prim ă formă de acces la
sistemul medical
În ciuda trecerii de la sistemul bazat pe finan țare de la bugetul de stat la finan țare
prin asigur ări sociale, acoperirea s-a p ăstrat la un nivel ridicat și neavând o leg ătură foarte
ridicată cu plata contribu ției la fondul de asigur ări de sănătate.
Prin Legea 145/1997, ob ținerea de servicii medicale este condi ționată de contribu ția
la fondul de asigur ări sau de apartenen ța la una dintre categoriile asigurate prin efectul legii,
dispărând, astfel, no țiunea de acces universal și nelimitat
Totuși sistemul astfel gândit are o puternic ă orientare social ă, având o baz ă de
colectare redus ă, deoarece persoanele care contribuie la sistem sunt pu ține, în raport cu
beneficiarii sistemului. Numai popula ția 0–18 ani, beneficiar ă gratuit de servicii, reprezint ă
circa 23% din popula ție, iar cei care contribuie la sistem sunt sub 50% din popula ție.
Cu toate aceste m ăsuri, exist ă un număr de persoane care nu s unt asigurate, estimat
între 5% din popula ția României, conform datelor Barometrului de opinie public ă și 10%,
conform datelor CNAS.
Cei neasigura ți pot, astfel, proveni din urm ătoarele segmente:
– persoane neîncadrate pe pia ța formală a muncii, liber profesioni ști;
– familii sărace din mediul urban neacoperite de c ătre ajutorul social.
– familii din mediul rural (o mare parte a țăranilor care ob țin venituri din
agricultura de subzisten ța);
– o parte a popula ției de romi.
Pentru to ți aceștia există prevăzut accesul la asisten ță medicală de urgen ță, dar nu
este prevăzută nicio facilitate pentru medicamente compensate.
Accesul la servicii medicale, din punctul de vedere al ofertei de servicii
Pachetul de servicii oferit
Noile principii ale sistemului au suferit modific ări minore, în ceea ce prive ște
pachetul de servicii oferit asigura ților.
Exceptând serviciile medicale de chirurgie estetic ă și/sau solicitarea unor condi ții de
spitalizare cu confort crescut, precum și serviciile medicale efectuate la cererea pacientului,
fără a avea o recomandare medical ă în acest sens, accesul este, teoretic, permis la orice
serviciu medical recomandat. Din acest punct de vedere, popula ția nu a resim țit o modificare
important ă în noua lege.
Resursele financiare fiind, totu și, limitate, au fost g ăsite alte c ăi de limitare a
numărului de servicii și, implicit, a costurilor.
Terminarea fondurilor pentru anumite servicii sau medicamente compensate,
gratuite a dus la situa ția când, de și pacienții aveau dreptul la acel serviciu sau medicament,
nu au putut beneficia, în fapt, de el. Aceasta a fost o modalitate prin care sistemul „ și-a
reglat” func ționarea financiar ă, dar a indus inechitate.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
301
301 Datele colectate în 2002, 2003 arat ă că beneficiarul nu era informat cu privire la
drepturile de care poate beneficia pentru cotiza ția pe care o pl ătește, putând fi, astfel,
câteodată „jonglat”, în lipsa fondurilor. Conform date lor din Barometrul pentru serviciile de
sănătate, mai mult de jum ătate dintre români nu î și cunosc drepturile și obligațiile privind
asigurarea medical ă, iar peste 80% dintre cei asigura ți nu cunosc deloc sau au doar vagi
informații despre serviciile medicale la care sunt îndrept ățiți.
Tabelul 1
Considera ți că aveți suficiente informa ții despre sistemul de îngrijire a s ănătății din
România? (2002)
Nu+mai degrab ă nu – 58%
Da+mai degrab ă da – 39%
Nehotărâți – 3%
Știți aproximativ ce procent din venitul dvs. pl ătiți drept contribu ție la sistemul de
asigurări? (2002)
Nu – 58 % Da – 42%
Dintre cei care au r ăspuns cu da și au fost pu și să numeasc ă procentul, doar 50% au
răspuns corect.
Știți în ce const ă pachetul de servicii medicale de baz ă (asigurat de c ătre contribu ția dvs.
la asigurările de sănătate? (2002)
Nu –65% Da –13%
Partial- 22%
Sursa : Barometrul de opinie privind serviciile s ănătate realizat în rândul popula ției din
România, 2002, Centru pentru politici și servicii de s ănătate.
Și medicii resimt, conform datelor din Barometrul CPSS, nevoia unei inform ări
suplimentare asupra modalit ăților de func ționare a sistemului medical public în care
lucrează: legislație, modalit ăți de organizare și funcționare. Prin urmare, putem concluziona
că există un deficit de informare de ambele p ărți: medici și pacienți, problema fiind neglijat ă
de la centru. Noul sistem a creat o serie de neclarit ăți și confuzie chiar în rândul celor care
sunt actori ai schimb ării: personalul medical.
Repartiția inegală a ofertei serviciilor de s ănătate
Diferențele urban – rural sunt serioase în ceea ce prive ște infrastructura. Exist ă
zone izolate în rural în care popula ția nu are acces la dispensare pentru servicii medicale
primare, sau aceste dispensare exist ă, dar nu au medici permanen ți și prezintă o dotare foarte
rudimentar ă. Ceea ce este mai grav este c ă tocmai zonele cu popula ție săracă sau
îmbătrânită, deci și cu cerin țe crescute de îngrijiri medicale, au aceste probleme. Nu exist ă,
în prezent, politici de atragere a medicilor în aceste zone defavorizate, problema acoperirii cu medici de familie fiind serioas ă în mediul rural
Principiul echit ății și solidarit ății a fost înc ălcat și prin existen ța caselor paralele de
asigurări de sănătate (a Ministerului de Interne, a Ap ărării, a Justi ției, a SRI, a Ministerului
Transportului). Aceste case au venituri peste media na țională pe cap de asigurat, c ăci au o
componen ță a asigura ților cu salarii mari și cu riscuri mai sc ăzute.
Chiar și în cazul Casei na ționale, a șa cum arat ă raportul CNAS pe 2002,
disparitățile financiare între regiuni, pe cap de as igurat, sunt mari: Cheltuielilor pe persoan
ă
302 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
302asigurată diferă foarte mult de la un jude ț la altul, cu varia ții între 34,9% și 202,3%, fa ță de
media pe țară, reflectând disparit ățile între regiunile bogate și sărace ale țării (Raportul
CNAS pe 2002, ap ărut în 2003). În aceste condi ții, diferen țele între jude țele sărace și cele
bogate sunt semnificativ e, în ceea ce prive ște personalul medical și dotarea.
Cei domicilia ți în județe cu infrastructura economic ă dezvoltat ă au un acces mai
facil la tehnologie de calitate și la speciali știi aferen ți, decât cei din jude țe sau zone
defavorizate economic. Un exemplu îl reprezint ă proporția dublă de speciali ști, raportat ă la
populație, în Municipiul Bucure ști, față de județele din estul și sudul țării, respectiv 10
specialiști la 10.000 de locuitori, în Bucure ști, față de 4,7%, cât se înregistreaz ă în restul țării
În mediul rural exist ă numai un num ăr de 58 de medici la 100 000 locuitori, fa ță de
300 la 100. 000 locuitori, cât se înregistreaz ă în mediul urban. Se apreciaz ă că o proporție de
circa 4–5% din locuitorii din mediul rural locuiesc în localit ăți fără medic de familie.
Accesul la servicii de s ănătate corelat cu statutul social
Analiza datelor arat ă că există o formă de lipsă de acces la serviciile medicale, legat ă
de standardul de via ță precar al unui segment al popula ției asigurate, problema incluzând și
existența coplăților către sistemul medical din partea beneficiarilor. Prin urmare, putem
afirma că un număr mare de persoane de și sunt asigurate, au acces limitat la asisten ța
medicală, pe fondul bugetului foarte redus al gospod ăriei. Familiile s ărace nu își pot permite
coplățile implicate de solicitarea serviciilor medicale și achiziționarea medicamentelor
necesare.
Conform datelor, pe ntru 40% din popula ția din rural existen ța mijlocului de transport și
costul acestuia reprezint ă o problem ă de acces la serviciile medicale în afara localit ății. De
asemenea, coplata adresat ă personalului medical și timpul de a șteptare sunt v ăzute ca
obstacole atât de c ătre cei din rural cât și de către cei din urban. Insatisfac ția personalului
medical fa ță de salarizare legitimeaz ă, în opinia acestuia, pretinderea unei extra-pl ăți pentru
prestarea actului medical, fapt ce reduce accesul popula ției sărace la asisten ța medical ă. De
aceea trebuie luat ă în considerare necesitatea cre șterii salariilor personalului sanitar.
Percepția negativ ă a popula ției asupra calit ății serviciilor și a relației medic –
pacient se poate constitui într-un factor demotiv ator al apelului la medic. Cumularea acestui
aspect cu lipsa veniturilor n ecesare pentru procurarea medica mentelor prescrise sau extra-
plățile pretinse de personalul medical pot explica preferin ța unor grupuri s ărace, sau cu nivel
scăzut de educa ție pentru autoaplicarea unor tratamente, f ără consultarea medicului.
2. România în context europe an – accesarea serviciilor
Dincolo de drepturile statuate legislativ, dificult ăți de acces exist ă și în țările
europene vestice, dar ele sunt mai mari în țările foste comuniste, a șa cum arat ă datele
Eurobarometrului din 2002. În ciuda problemelor, într-o privire de ansamblu asupra
sistemelor europene se poate spune c ă obiectivul accesibilit ății serviciilor de s ănătate este
îndeplinit într-un grad satisf ăcător, atât în vestul, cât și în estul Europei ( Health and care in
an enlarged Europe , 2003).
Indicatorii folosi ți în Eurobarometru pentru măsurarea accesului la servicii medicale
au fost:
1. Distan ța până la cel mai apropiat spital (sub 20 de minute, între 20 și 50 de
minute, o or ă sau mai mult?).
2. Accesibilitatea mergând pe jos pân ă la cel mai apropiat spital ( walking ).
În Uniunea European ă, accesul rapid (sub 20 de minute) la spital nu e universal, doar
50% din popula ție are acces atât de rapid la spital, în timp ce în cele 12 state care au aderat
recent, 38% din popula ție. Pentru țările Uniunii Europene, accesul la un spital la o distan ță
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
303
303 mai mică de 20 de minute este mai bun decât pentru noile țări primite în Uniune sau care
aspiră la intrare. Trebuie s ă luăm însă în calcul și faptul c ă țările mici ca dimensiuni sunt
avantajate, distan ța rural – urban fiind, în aceste cazuri, mai redus ă, cum este cazul Olandei,
Estoniei. În acela și timp, țări mari, precum Fran ța sau Polonia înregistreaz ă, totuși, un acces
mai bun decât România. Țări deja intrate în Uniune, precum Ungaria sau Cehia,
înregistreaz ă, conform acestui indicator, valori mai mici decât România. Sursa :
Eurobarometrul , 2002, în, Health and care in an enlarged Europe , European Foundation for
the Improvement of living and Working Conditions, 2003.
Apropierea de spitale în func ție de venit: propor ția din responden ți care are
acces la un spital în mai pu țin de 20 de minute, pe cuartile de venit (venitul echivalent
pe gospod ărie)
Tabelul 2
Țara Total Cei mai
săraci 25% Cei mai
bogați 25% Diferența în
puncte
procentuale
Olanda 72,5% 66,8 77,8 11,0
Italia 60,9% 47,0 75,2 28,2
Suedia 58.0% 56,0 60,0 4,0
Franța 54,4% 43,4 65,3 21,9
Marea
Britanie 45,5% 34,2 57,8 23,6
Portugalia 37,8% 27,2 49,0 21,9
Estonia 28,1% 21,1 35,1 13,9
Polonia 42,8% 30,2 55,1 24,9
România 33,3% 19,4 46,7 27,3
Bulgaria 30,4% 20,5 40,7 20,2
Ungaria 31,4% 16,0 46,8 30,8
Cehia 28,7% 27,1 30,3 3,2
ACC 13 40,4% 27,6 53,1 25,6
EU 15 52,8% 44,9 60,4 15,5
AC 10 37,5% 26,5 48,6 22,2
EU 25 50% 41,5 58,3 16,8
Sursa : Eurobarometrul , 2002, în Health and care in an enlarged Europe , European
Foundation for the Improvement of living and Working Conditions, 2003.
*EU 15: țările membre UE dinainte de 2004 (Bel gia, Danemarca, Germania, Grecia,
Spania, Fran ța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Suedia, Marea
Britanie, Finlanda).
AC 10: Acceding Countries (țările care au intrat deja în valul din 2004): Cehia,
Cipru, Estonia, Ungaria, Le tonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia.
EU 25 con ține EU 15 plus AC 10.
304 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
304ACC 12 con ține AC 10 plus cele doua țări din valul doi de aderare: România,
Bulgaria.
România, Bulgaria și Ungaria stau cel mai prost la capitolul accesul popula ției
sărace la servicii spitalice ști. Media țărilor candidate ACC 13 este de 40% din popula ția
săracă având acces rapid la spital, pe când în România, doar 19,4% dintre cei s ăraci. Din
punct de vedere al accesului claselor de sus, diferen țele Est – Vest nu sunt atât de mari,
60,4% în UE-15 fa ță de 53,2% în ACC12. Inechitatea social ă este mai mare în țări precum
România, Bulgaria, Ungaria, dar și Italia sau Marea Britanie, Portugalia, și mult mai mic ă în
țări nordice, precum Suedia, Danemarca. Dintre țările foste comuniste, foarte bine stau la
acest capitol al echit ății sociale Estonia și Cehia, la mare distan ță față de celelalte țări nou
venite în UE, prin omogenitate între grupurile sociale cu acces, dar cu un acces per total mai
mic decât media ACC 12 (28%, fa ță de 44%).
Accesul la spitale, dup ă rezidența în urban sau rural
Tabelul 3
Mai puțin de 20 de minute O oră sau mai mult
Țări Rural Oraș
mijlociu Oraș
mare Diferența
rural–
oraș
mare Rural Oraș
mijlociu Oraș
mare Diferența
rural–
oraș
mare
Republica
Cehă 7,1 32,8 42,2 -35,0 22,9 12,7 11,3 11,5
Ungaria 4,4 40,1 51,6 -47,2 34,9 14,4 8,7 26,2
Polonia 14,5 55,7 54,5 -40,0 17,5 5,6 3,5 14,0
Lituania 16,4 60,6 33,3 -16,9 19,6 1,9 4,8 14,8
Bulgaria 10,8 36,7 43,7 -32,9 43,1 16,5 11,1 31,0
România 15,9 44,1 55,9 -40,0 33,9 5,4 2,2 31,7
ACC 12 19,0 50,6 52,4 -33,4 23,4 7,1 6,2 17,2
AC 10 12,3 47,9 48,4 -36,1 21,6 8,5 5,6 15,9
Sursa : Eurobarometrul , 2002, în Health and care in an enlarged Europe , European
Foundation for the Improvement of living and Working Conditions, 2003.
Concluzii
Intervenția UE în sistemele de s ănătate s-a amplificat, dorindu-se ca aceast ă
preocupare pentru s ănătatea public ă să asigure cet ățenilor europeni o s ănătate bună care
constituie un element cheie, nu numai în fericirea și bunăstarea individului, dar și în
contextul social mai larg privind coeziunea social ă, productivitatea și dezvoltarea
economic ă.
S-au precizat patru direc ții principale, în care Uniunea European ă poate contribui la
îmbunătățirea sănătății cetățenilor Europei:
1. Centrarea pe cet ățean și pacient: furnizarea de informa ții privind s ănătatea cetățenilor
europeni și promovarea particip ării lor active la procesul decizional privind s ănătatea;
2. Promovarea s ănătății ca un factor de dezvoltare economic ă, dezvoltare durabil ă și a
calității vieții;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
305
305 3. „Procesul de reflec ție la nivel înalt” în ceea ce prive ște mobilitatea pacien ților și
progresele din îngrijirea s ănătății. Sunt necesare identificarea modalit ăților de
îmbunătățire a cooper ării pentru asigurarea c ă resursele sunt utilizate eficient și că
schimbul de bune practici este promovat;
4. UE își va dezvolta rolurile în forurile interna ționale ca r ăspuns la globalizare.
Pentru a realiza aceste obiective Comisia European ă va promova integrarea
sănătății, ca obiectiv important în toate politicile europene.
Bibliografie:
Becker G S, Capitalul Uman, Editura All , București, 1997
Brwn, L, Eco-economie, Crearea unei Economii pentru planeta noastr ă, Editura tehnicii,
Bucuresti, 2001
Minca D, Sanatate Publica si Management Sanitar , Editura Universitara «Carol Davila»,
Bucuresti, 2005
Organization Mondial de la Sante, Rapport sur la sante dans le monde, Geneve, 2003
Olteanu M, Renasterea Sistemului Sanitar , S.C.I.D. International Technoprint SRL,
Bucuresti, 2005
Popescu C, Ciucur D, Gavrili I, Economie, vol. II, Editura ASE, Bucuresti, 2005
Rosca I, Cotigaru B, Peterescu V, Popescu C, Reconstructia institutional- spirituala a
intreprinderilor, cerinta a dezvoltarii durabile in societatea cunoasterii , Editura A.S.E.,
Bucuresti, 2006
Stiglitz J, Walsh C, Economie, Editura Economica, Bucuresti, 2005
Suciu C, Economie, Noua Economie- Societatea Cunoasterii , Editura ASE, Bucuresti, 2004
Vladescu C, Sănătate public ă si management sanitar. Sisteme de s ănătate. Centrul de
Politici și Servicii , București, 2004
306 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
306EFECTELE INTEGR ĂRII EUROPENE
ASUPRA COMER ȚULUI
Claudia DOBRE
Lector universitar doctor
Universitatea „Ovidius”, Constan ța
Rezumat. Ĩn această lucrare am examinat efectele integr ării europene asupra
comerțului, analizând patru faze ale acestui proces de integrare. Prima faz ă (până în 1973)
poate fi v ăzută ca un exemplu de integrare regional ă „tradițională”, în care principalele
efecte provin din reducerea barierelor tarifare oficiale dintre statele membre. Cea de-a
doua fază (1974-1986) presupune consolidarea uniunii vamale împreun ă cu primele etape
ale integr ării monetare. Cea de-a treia faz ă (1987-2000) poate fi caracterizat ă ca fiind un
exemplu de „nou ă” integrare, având ca obiectiv crearea unei pie țe într-adev ăr unice, prin
intermediul elimin ării barierelor netarifare și prin armonizarea standardelor privind
produsele și a altor reguli și reglement ări cu impact asupra comer țului. Cea de-a patra faz ă
a integrării poate fi ilustrat ă de lărgirea Uniunii Europene care a avut loc ca urmare a
accesiunii în 2004 a 10 noi state membre.
În prima faz ă a integrării, efectele asupra comer țului sunt legate de o realocare a
producției între statele membre, iar dup ă 2004, dimpotriv ă, principalele efecte asupra
comerțului eman ă din utilizarea mai eficient ă a economiilor de scar ă, având ca rezultate o
eficiență și competitivitate extern ă mai mare.
O modalitate uzual ă de măsurare a efectelor integr ării asupra comer țului este
volumul comer țului care are loc între țări. În anii `90, partea de ținută de cele 15 state
membre pe pie țele țărilor care urmau s ă adere a r ămas stabil ă, însă, începând cu 2004,
rata de cre ștere a importurilor a explodat. Dup ă accesiunea României și Bulgariei în 2007
a avut loc o expansiune a fluxurilor comerciale între cele 27 de state membre. Cu scopul de
a explica semnifica ția unui astfel de „efect al extinderii”, am c ăutat existen ța modific ărilor
statistice semnificative ale valo rilor fluxurilor comerciale dup ă 2004.
Cuvinte-cheie: i ntegrare regional ă; bariere tarifare și netarifare; fluxuri comerciale.
Coduri REL : 10D, 10E, 20B, 20E, 20H
Impactul acordurilor de integrare regional ă
Caracterul integr ării europene s-a modificat de-a lungul timpului. Prima faz ă a
integrării, perioada 1962-1973, având în centru uniunea vamal ă, poate fi privit ă ca un
exemplu tipic de integrare regional ă „tradițională”, în cadrul c ăreia efectele asupra
comerțului sunt într-o anumit ă măsură legate de realocarea produc ției între țările membre.
Privind aceast ă primă fază a integrării, observ ăm, de asemenea, faptul c ă unele industrii,
care erau caracterizate de cre șterea vomului exportului în orientarea georgrafic ă, au
înregistrat o diminuare la nivelul competitivit ății externe. Multe dintre aceste industrii
aparțin grupului denumit „land intensive”, grup care include produsele agricole și alte
materii prime, aflate sub protec ția barierelor tarifare și netarifare ridicate.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
307
307 Cea de-a doua faz ă a integr ării începe cu anul 1974 și se încheie în 1986 și
presupune consolidarea acordului privind uniunea vamal ă alături de realizarea primilor pa și
ai integrării monetare. Mijlocul anilor `80 este car acterizat de o schimbare a caracterului
procesului de integrare european ă comercial ă. Realizările care au avut loc în aceast ă
perioadă au fost în principal legate de înl ăturarea barierelor tarifare interne (care s-a realizat
începând cu anul 1968) și de reducerea barierelor tarifare externe, ca urmare a activit ății
desfășurate de c ătre GATT și a acordurilor bilaterale semnate cu țările membre EFTA. Îns ă,
exista un sentiment general în acea perioad ă cu privire la faptul c ă procesul de integrare
stagna la mijlocul anilor `80, în timp ce cre șterea economic ă în CE se situa sub cea
înregistrat ă de către SUA și Japonia.
Pentru a revitaliza economica european ă, CE a lansat a șa numitul Program al Pie ței
Unice, care urma s ă fie complet pân ă în anul 1992. Scopul acestui program a fost acela de a
înlătura numeroasele bariere netarifare care au fost create. Raportul realizat de Emerson și
col. (1988), care a punctat impactul ecomnomic și câștigurile unei integr ării mai profunde, a
grupat barierele care au r ămas de înl ăturat în cinci categorii: taxele vamale, restric țiile
cantitative, barierele care determinau cre șteri ale costurilor (de ex. ca urmare a procedurilor
vamale sau a altor reglement ări naționale diferite), restric țiile la intrarea pe pia ță (de ex.
restricții privind achizi ționările guvernamentale, restric ții la intrarea pe anumite pie țe
reglementate) și practicile de distorsionare a pie ței (de ex. în țelegerile dintre firme și abuzul
de poziție dominant ă al firmelor private). În urma înl ăturării acestor bariere urmau s ă fie
obținute multe câ știguri economice, iar aceast ă „nouă” formă de integrare se a ștepta, de
asemenea, s ă conducă la o îmbun ătățire a competitivit ății produc ătorilor europeni, în
comparație cu produc ătorii din alte țări, de ex. SUA și Japonia (a se vedea Gustavsson și
Kokko, 2004).
Cea de-a treia faz ă (1987-2000) include un proces de integrare mai profund ă a
comerțului, care a condus la crearea Pie ței Unice, precum și o integrare mai adânc ă în sfera
monetară, ca urmare a uniunii monetare europene. Acest proces poate fi caracterizat ca fiind o
„nouă” formă de integrare, având ca scop crearea unei pie țe într-adev ăr unice, prin înl ăturarea
barierelor netarifare și prin armonizarea (sau, cel mai adesea, prin recunoa șterea reciproc ă) a
standardelor de produs și a altor reguli și reglement ări cu impact asupra comer țului.
Un impact asupra integr ării europene l-a avut dezvoltarea sistemului comercial
multilateral, al ături de o cre ștere seminificativ ă a acordurilor comerciale preferen țiale între Uniunea
Europeană și diferiții săi parteneri comerciali. Ca rezultat, nivelul protec ției nominale a sc ăzut
dramatic, iar multe țări în curs de dezvoltare au avut acces liber pe o cot ă ridicată din piață
europeană. În sectorul manufacturier, media taxelor vamale a sc ăzut sub trei procente, cu alte
cuvinte acest sector era caracterizat, în cad rul multor grupe de produse, de comer ț liber. Țările în
curs de dezvoltare din Africa, America Latin ă și Asia au fost capabile, aparent, s ă exploateze aceste
oportunități, iar, ca urmare, începând cu anii `80, au crescut substan țial cotele acestor țări deținute în
importurile UE.
Crearea Programului Pie ței Unice a afectat nu numai Comunitatea European ă (care acum
devine cunoscut ă ca Uniunea European ă), dar a avut, de asemenea, efecte în afara Europei. Mul ți
dintre partenerii comerciali ai UE și-au exprimat teama în ceea ce prive ște apariția unei „Fort ărețe
Europene”, în cadrul c ăreia comer țul intracomunitare ar cre ște, având impact negativ asupra
comerțului cu restul lumii. Ca rezultat, la începutul anilor `90, toate țările EFTA, cu excep ția
Islandei, au anun țat intenția lor de a se al ătura în viitor Uniunii Europene. Primul pas al acestei
expansiuni a fost încheierea în 1994 a acordului privind Spa țiul Economic European, care, ini țial, a
extins Piața Unică pentru a include țările EFTA (de și Elveția a optat s ă nu se alăture). În 1995,
Austria, Finlanda și Suedia s-au al ăturat Uniunii Europene, în timp ce Norvegia a hot ărât să stea
deoparte în urma realiz ării unui referendum.
308 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
308Cea de-a patra faz ă a integrării poate fi ilustrat ă prin lărgirea Uniunii Europene care a
avut loc în 2004, ca urmare a acces iunii a zece noi state membre. Aceast ă lărgire nu numai c ă a
implicat un num ăr mai mare de țări decât primele extinderi care au avut loc, dar a fost diferit ă în
ceea ce prive ște caracterul ei, deoarece nivelul veniturilor și structurile economiei noilor state
membre erau substan țial diferite de cele ale țărilor membre. Ca urmare a destr ămării Uniunii
Sovietice, țările foste socialiste din Europa Central ă și de Est și-au îndreptat aten ția către vestul
Europei pentru suport și parteneriat. Uniunea European ă a recunoscut necesitatea de a contribui la
integrarea acestor țări și le-a cerut îndeplinirea a șa numitelor criterii de la Copenhaga, stabilite în
1993. Doisprezece țări din centrul și estul Europei au ader at la Uniunea European ă – Estonia,
Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Republica Ceh ă, Slovacia, Slovenia, Ma lta, Cipru în 2004, iar
România și Bulgaria în 2007.
Lucrarea de fa ță are ca obiect de studiu rela ția dintre integrarea economic ă
europeană și comerțul interna țional. Stabilirea pie ței unice interne determin ă creșterea
concurenței dintre țările membre și schimbarea competitivit ății industriilor na ționale, cerând
ajustări ale proceselor de produ ție și distribuție.
Este evident faptul c ă schimbările substan țiale descrise anterior au o influen ță
puternică asupra volumului fluxurilor comerciale interna ționale care au loc între țările
membre, dar și cele realizate cu țările aflate în exterior, asupra direc ției acestor fluxuri, a
formelor pe care le îmbrac ă comerțul interna țional și asupra pre țurilor relative ale bunurilor
importate și exportate.
Implicațiile integr ării asupra comer țului european
Structura și volumul comer țului european s-au modificat substan țial de-a lungul
ultimelor patru decenii, pe m ăsură ce integrarea european ă a devenit tot mai profund ă și pe
măsură ce tot mai multe țări s-au alăturat pieței unice. În timp ce compozi ția grupării Uniunii
Europene s-a modificat de-a lungul timpului, ca urmare a accesiunii de noi țări, grupul UE 9
a rămas constant, inluzând acele țări care s-au integrat pân ă în 1973 (Belgia, Luxemburg,
Danemarca, Fran ța, Germania, Olanda, Irlanda, Italia și Marea Britanie).
Exporturile Uniunii Europene au crescut foarte rapid în aceast ă perioadă, cu creșteri
importante particulare în ce-a de-a doua jum ătate a anilor `70, în anii `80, precum și câțiva ani în
`90. Ratele de cre ștere pe termen scurt au fost afectate în mod evident de modific ările
macroeconomice globale, ca urmare a unor evenimente cum ar fi cea de-a doua criz ă a petrolului
de la începutul anilor `80, precum și criza de la începutul anilor `90, care au l ăsat semne vizibile
asupra performan ței. Totuși, motoarele principale ale expansiunii exporturilor sunt reprezentate de
creșterea venitului și de liberalizarea comer țului: acesta s-a intensificat pe m ăsură ce țările membre
au devenit mai bogate și barierele tarifare au fost înl ăturate. Îns ă, reducerile tarifare nu au fost
distribuite uniform pe regiuni și pe categorii de produse.
Liberalizarea comer țului s-a realizat mai rapid în cadrul rela țiilor dintre țările
dezvoltate decât pentru fluxurile comerciale No rd-Sus. În particular, Europa a fost capabil ă
să reducă mai rapid barierele comerciale interne fa ță de barierele comerciale cu alte regiuni.
Privind categoriile de produse, liberalizarea comer țului cu produse manufacturate a fost mai
rapidă decât liberalizarea comer țului cu produse agricole.
Comerțul intracomunitar a crescut considerabil ca și importan ță în timpul perioadei
1960-2000, de la aproximativ 40% la 60% din totalul exporturilor. Aici trebuie f ăcute două
observații. În primul rând, perioada între 1962-1973 a cunoscut o cre ște rapidă a cotei
deținute de comer țul intracomunitar, în timp ce cota de ținută de Europa pe anasamblu a
rămas mai mult sau mai pu țin constant ă. Deoarece niciun stat nu a fost admis ca membru în
această perioadă, există un motiv pentru a considera faptul c ă a avut loc o anume deviere a
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
309
309 comerțului de la statele nemembre (în speciale cele care apar țineau EFTA) c ătre statele
membre. În al doilea rând, cre șterea cotei schimburilor intracomunitare, începând cu
mijlocul anilor `80, a coincis cu e xpansiunea Uniunii Europene: comer țul cu Europa privit ă
în ansamblu, incluzând statele membre și cele nemembre, a r ămas relativ constant, în jurul
procentului de 70% din totalul exporturilor.
În ceea ce prive ște structura m ărfurilor care făceau obiectul comer țului comunitar,
ar fi rezonabil ca evolu ția exporturilor și importurilor s ă reflecte avantajele comparative ale
Uniunii Europene și ale partenerilor s ăi de comer ț. Peste tot, produsele care aveau la baz ă un
consum crescut de capital și de tehnologie au dominat în 1962, fiecare din aceast ă grupă
deținând circa 27-28% din totalul exporturilor.
Însă, expansiunea nordic ă a Uniunii Europene în 1995 a atras țări membre (Austria,
Finlanda și Suedia) caracterizate de o capacitate substan țială în sectoare intensiv tehnologice
și în sectoare bazate pe consum ridicat de capital uman. Faptul c ă Uniunea European ă deține
avantaje comparative în special în industriile avansate este în acord cu imaginea stilizat ă a
Uniunii Europene ca regiune de ținând din abunden ță bunuri tehnologice și capital uman.
Privind separat exporturile intracomunitare și cele necomunitare, pot fi f ăcute
câteva observa ții. În primul rând, este evident faptul c ă creșterea în volumul exporturilor
intracomunitare s-a concentrat pe produsele intensiv tehnologice și pe cele bazate pe consum
ridicat al capitalului uman. În al doilea rând, aceste grupe de produse și-au sporit cota atât la
nivelul exporturilor intracomunitare, cât și la nivelul exporturilor Uniunii Europene.
În ceea ce prive ște importul, primul lucru observat este acela c ă procentele
importurilor intracomunitare și a celor necomunitare au r ămas relativ stabile de-a lungul
timpului. În 1962, importurile intraeuropene reprezentau aproximativ 52% din totalul
importurilor Uniunii Europene, iar în 2000 co ta era de 54 %. Produsele bazate pe consum
intensiv de capital și pământ reprezentau cele mai importante grupe de produse în 2000, în
timp ce produsele având la baz ă consumul intensiv de tehnologie au fost mult mai
importante pân ă în anii `70. Predominan ța produselor bazate pe consum intensiv de p ământ
este probabil semnul existen ței încă a barierelor comerciale: nu este niciun motiv care s ă ne
facă să credem c ă Uniunea European ă ar fi avut substan țiale avantaje în aceste grupe de
produse dac ă piața comunitar ă era complet deschis ă concuren ților străini.
Totuși, trebuie notat faptul c ă există mari fluctua ții în procentele de ținute de
diferitele grupe de produse.
În anii `90, cota de ținută de UE-15 pe pie țele noilor state membre a r ămas stabil ă,
dar începând cu anul 2004 rata de cre ștere a importurilor noilor state membre s-a accentuat
substanțial. După aderare, a avut loc o expansiune a fluxurilor comerciale intracomunitare
UE-25, una dintre cauze fiind și creșterea volumului comer țului dintre noile state membre.
Cu scopul de a stabili semnifica ția unui astfel de „efect al extinderii” am c ăutat existen ța
unor modific ări statistice la nivelul fluxurilor comerciale dup ă 2004.
Fluxurile comerciale au crescut rapid între țările membre UE-15 și țările candidate
încă din anii `90. Ĩn 2003, când cele mai multe bariere din calea fluxurilor comerciale au
fost înlăturate, chiar dac ă statutul de țără membră încă nu s-a împlinit din punct de vedere
formal, UE 15 reprezenta destina ția a 67% din exporturile viitoarelor țări membre, și de
asemenea originea a 58% din totalul importurilor acestor țări. Pentru toate țările care urmau
să adere (cu excep ția Lituaniei) cotele de ținute înainte de accesiune la nivelul comer țului
UE-25 erau peste media tuturor membrilor, ch iar mai mari decât a unor vechi state membre.
Partea de ținută de noile state membre în exporturile intracomunitare UE-25 a
crescut substan țial în ultimii ani, lucru adev ărat pentru toate țările implicate. Dup ă
accesiune, cotele noilor state memb re în UE 15, care crescuser ă încă din anii `90, au
înregistrat o accelerare.
310 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
310În timpul anilor `90, cota de ținută de UE 15 pe pia ța țărilor care urmau s ă adere a
rămas stabil ă, însă, începând cu 2004, rata de cre ștere a importurilor noilor state membre s-a
intensificat vizibil.
După aderare, a existat o expansiune a fluxurilor comerciale intracomunitare și
datorită faptului c ă volumul comer țului între noile state membre a crescut. Relevan ța noilor
state membre în comer țul Uniunii Europene este mult mai mare decât cre șterea lor
economic ă.
Cu scopul de a vedea dac ă există diferențe înainte și după ce a avut loc integrarea
membrilor în Uniunea European ă, luăm din nou în considera ție fluxurile comerciale ca și
indicator și compar ăm ceea ce s-a întâmplat înainte și după 2004. Privind fluxurile
comerciale totale, toate statele noi membre (cu excep ția Slovaciei) au înregistrat dup ă
accesiune o cre ștere a importurilor provenind din Uniunea European ă, iar în medie acest ă
creștere a fost rapid ă. Atragerea exporturilor c ătre Uniunea European ă a fost mult mai
moderată, astfel c ă în 2004-2005 rata de cre ștere a exporturilor a fost de 1%, atingând
procentul de 15,5%.
Aceste date agregate ascund o situa ție diversificat ă la nivel sectorial. Au cunoscut o
mărire clară a volumului comer țului după 2004 acele sectoare care înc ă nu au fost pe deplin
exploatate în ceea ce prive ște potențialul lor de export înainte de l ărgire, unul dintre acestea
fiind cu siguran ță agricultura. În 2004, agricultura în noile state membre implica un procent
comparativ ridicat de for ță de munc ă și furniza o parte relevant ă din produc ția națională.
Însă, comerțul în acest sector cu Uniunea European ă a fost strict reglementat înainte de a
deveni membre cu drepturi depline, și, ca urmare, poten țialul de export al noilor state
membre nu a fost exploatat. Dup ă 2004, a existat o cre ștere important ă a fluxurilor
exportului de produse agricole apar ținând noilor state membre. Acesta este sectorul în care
putem observa clar un efect pe care l-a avut l ărgirea asupra comer țului.
Concluzii
Rezonabil este s ă tragem concluzia c ă acordurile regionale de integrare european ă au
avut efecte diferite asupra comer țului. Caracterul integr ării europene s-a modificat de-a
lungul timpului. Prima etap ă a integrării, având în centru crearea uniunii vamale, poate fi
privită ca un exemplu tipic de integrare regional ă „tradițională”, în care efectele asupra
comerțului sunt legate de o anumit ă realocare a produc ției între țările membre. Ultima etap ă,
dimpotriv ă, este un exemplu de integrare regional ă „modern ă”, în care principalele efecte
asupra comer țului eman ă din utilizarea superioar ă a economiilor de scar ă, având ca rezultate
o mai mare cre ștere economic ă, eficiență și competitivitate extern ă.
Din perspectiva european ă, se poate argumenta faptul c ă studierea efectelor asupra
comerțului, ca urmare a l ărgirii în anul 2004, este în mod particular interesant ă, deoarece a
fost cea mai mare expansiune a Uniunii Europene, dar și pentru c ă a fost diferit ă ca și
caracter fa ță de celelalte extinderi care au avut loc. Pentru țările care se afl ă în afara grup ării,
un proces de integrare de tip european are multe implica ții și modifică semnificativ formele
prin care se realizeaz ă comerțul interna țional. Presiunea de a schimba procesul de produc ție,
în direcția unei produc ții și unor servicii de înalt ă calitate, va cre ște pentru toate țările care
plănuiesc să adere la Uniunea European ă.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
311
311 Bibliografie
Angeloni, I., M., Flad și Mongelli, F. P., “Economic and Monetary integration of the New
Member States – Helping to Chart the Route”, Occasional Paper No. 36 , European
Central Bank, 2005
Brada, Josef C., Kutan, A. M. și Yigit, T. M., “The Effects of Transition and Political
Instability on Foreign Direct Investment In flows: Central Europe and the Balkans”,
Working Paper B 33 , Center for European Integration Studies, 2004
Beetsma, R. M., A L. Bovenberg, “The Optima lity of a Monetary Union without a Fiscal
Union”, Journal of Money, Credit, and Banking 33 , 2001
Checchini, P., „The European Challenge 19 92: The Benefits of a Single Market”,
Aldershot, 1992
De Grauwe, P., „The Economics of Monetary Integration”,edi ția 5, Oxford, 2003
Publicația Comisiei Europene, „Enlargement, tw o years after: an economic evaluation”,
European Economy Occasional Paper no. 24 , Bruxell, 2006
Giovannini, A. și C. Mayer, “European Financ ial Integration”, Cambridge, 1990
Gustavsson, P.; K., Ari, „Regional Inte gration and Regional Trade Agreements”, Raporult
SIEPS nr 1 , Stockholm, 2004
Rose, A.K., „The Effect of Common Currencie s on International Trade: A Meta-Analysis”,
apărut în V. Alexander, J. Mélitz și G.M. von Furstenbert, Monetary Unions and Hard
Pegs – Effects on Trade, Financ ial Development, and Stability, Oxford, 2004
Sanguinetti, P., Iulia Traistaru, și Volpe Martincus C., “Economic Integration and Location
of Manufactoring Activities: Evidence from MERCOSUR”, Working Paper B 11,
Center for European Integration Studies, 2004
Siebert, H., „Structural Change and Labor Market Flexibility: Experience in Selected
OECD Countries”, Tübingen, 1997
Yeats, A., , “Does Mercosur’s Trade Perfor mance Raise Concerns about the Effects of
Regional Trade Arrangements?”, The World Bank Economic Review, Vol. 12, No.1 ,
1998
312 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
312CONTRIBU ȚII ALE SERVICIILOR
DE CONSULTAN ȚĂ PENTRU MANAGEMENT
LA DEZVOLTAREA ÎNTREPRINDERILOR
MICI ȘI MIJLOCII
Daniela Roxana MIHAI
Doctorand
Universitatea Transilvania, Bra șov
Rezumat: Întreprinderile mici și mijlocii reprezint ă majoritatea covâr șitoare din
totalul întreprinderilor în țările dezvoltate, iar în România situa ția se prezint ă în mod
similar. IMM-urile constituie fundam entul unei economii solide de pia ță, asigurând cea mai
mare parte din locurile de munc ă, cifra de afaceri și valoarea ad ăugată din ansamblul
firmelor unei țări. Din acest motiv, firmele de consultan ță pentru management nu pot ignora
acest segment de pia ță, cu atât mai mult cu cât IMM-urile reprezint ă viitoarele mari
companii.
Piața serviciilor de consultan ță pentru management din România se afl ă într-o
continuă ascensiune, performan țele înregistrate de c ătre firmele autohtone în acest domeniu
fiind din ce în ce mai vizibile. Lucrarea de fa ță dorește să evidențieze relația care exist ă
între domeniul serviciilor de consultan ță pentru management și sectorul întreprinderilor
mici și mijlocii, precum și contribu ția pe care consultan ții în management o pot aduce în
sensul valorific ării oportunit ăților existente pentru IMM-uri, în contextul recentei integr ări
a României în UE.
Cuvinte-cheie: c onsultanță; servicii; management; IMM; pia ță
Coduri REL: 14G, 14K, 14Z
I. Delimit ări conceptuale privind serviciile de consultan ță pentru management
Consiliul Interna țional al Institu țiilor de Consultan ță în Management (eng.
International Council of Management Consulting Institutes ) definește consultan ța pentru
management ca fiind procesul prin care are loc furnizarea de recomand ări și asistență
independent ă către clienții ce dețin responsabilit ăți manageriale. Aceast ă recomandare poate
îmbrăca multiple forme, în func ție de tipul consultantului, care poate fi extern sau intern
organizației sau poate îndeplini o multitudine de ro luri, inclusiv acela de a deveni o func ție
externă pentru organiza ția clientului.
O definiție complementar ă este oferit ă de Asocia ția Consultan ților în Management
(eng. Association of Management Consultants ) din Statele Unite ale Americii, în opinia
căreia consultan ța în management reprezint ă un serviciu furnizat în schimbul unei taxe de
către persoane obiective din exteriorul organiza ției, care ajut ă managerii s ă își
îmbunătățească activitatea de conducere, procesele și performan țele economice ale
organizației. (McKenna 1995, pp.51)
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
313
313 În ceea ce prive ște domeniile principale ale consultan ței în management, Federa ția
European ă a Asocia țiilor de Consultan ță în Management (FEACO) propune urm ătoarea
clasificare, având în vedere beneficiile pe care aceste servicii le furnizeaz ă grupurilor vizate:
1. Consultan ța pentru afaceri , care include:
Consultan ța în domeniul strategiei : vizează îmbunătățirea pe termen lung a
unei companii: dezvoltare și planificare strategic ă, fuziuni și achiziții, vânzări,
marketing, comunicare organiza țională, consultan ță financiar ă etc.;
Management opera țional : vizează integrarea solu țiilor de afaceri prin
gestionarea rela țiilor cu clien ții/furnizorii (CRM), reducerea costurilor,
managementul achizi țiilor și aprovizion ării;
Managementul de proiect;
Managementul schimb ării: servicii de consultan ță care, mai mult decât oricare
alte servicii de acest gen, au drep t scop asigurarea succesului la nivelul
componentei umane dintr-o organiza ție;
Consultan ță Resurse Umane : servicii care vizeaz ă eficientizarea resursei
umane din cadrul unei organiza ții, prin intermediul managementului și
măsurării performan țelor, reorganiz ării sistemelor de recompensare, asigurare
a beneficiilor și a schemelor de retragere, a strategiilor de resurse umane și
marketing intern sau prin intermediul st rategiilor de valorificare a talentelor.
2. Consultan ță privind Tehnologia Informa ției: ajută organiza țiile să își evalueze
strategiile în domeniul IT, în sensul a linierii tehnologiei la procesele de afaceri.
3. Dezvoltare și integrare , domeniu care vizeaz ă următoarele servicii:
Dezvoltarea aplica țiilor (inclusiv software): crearea de noi funcționalități prin
intermediul proceselor de dezvoltare; in tegrarea de sisteme IT existente;
Implementarea noilor aplica ții în infrastructura existent ă.
4. Servicii de outsourcing (externalizarea serviciilor), vizând urm ătoarele activit ăți:
Servicii de management al tehnologiei și informațiilor;
Servicii de management aplicat , ce presupune externalizarea serviciilor suport
de dezvoltare și implementare a sistemelor hardware, aplica țiilor, CRM
(Customer Relationship Management) și a infrastructurii necesare etc.;
Externalizarea proceselor de afaceri .
5. Alte servicii , care cuprind o mare varietate de servicii complementare celor
menționate mai sus.
II. Stadiul actual al serviciilor de consultan ță pentru management în România
Sectorul serviciilor de consultan ță pentru management din România a înregistrat în
ultimii ani o evolu ție pozitiv ă, în special datorit ă schimbărilor generate de aderarea țării
noastre la Uniunea European ă (schimbări legislative, concuren țiale, introducerea fondurilor
structurale, noi cerin țe de planificare a dezvolt ării la nivelul Administra țiilor Publice etc.).
Rezultatele ob ținute de pia ța româneasc ă a serviciilor de consultan ță pentru
management în perioada 2005 – 2006
Tabelul 1
Cifra de afaceri total ă (milioane Euro) – 2005 200
Rata de cre ștere – 2005 20%
Rata de cre ștere – 2006 (p)* 20%
Principalele linii de servicii (%)
Consultan ță în afaceri 35%
314 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
314Consultan ță IT 15%
Dezvoltare&Integrare 5%
Outsourcing (externalizare) 5%
Alte servicii 40%
Sectoare cheie Administra ția
Publică
Energie&Utilit ăți
Firme de consultan ță pentru management 480
Mărime mare și medie 30
Mărime mică 450
Număr de consultan ți 2500
Sursa: The European Federation of Management Consultancies Associations:
Survey of the European Management Consultancy Market 2005-2006, p. 29.
*Exprimă nivelul previzionat pentru rata de cre ștere a pie ței la momentul la care a fost
realizat studiul.
Studiul realizat de c ătre FEACO în perioada 2005 – 2006 asupra sectorului
românesc al consultan ței pentru management (Tabel 1) eviden țiază o piață puternic
fragmentat ă, dominat ă de firmele de consultan ță de mici dimensiuni (autohtone) și ai căror
factori de dezvoltare se reg ăsesc în: stabilitatea și creșterea economic ă, fluxul de investitori
străini și consecin țele aderării României la Uniunea European ă. Principalele cauze care
determină un nivel sc ăzut al cererii pentru serviciile de consultan ță pentru management sunt
considerate a fi birocra ția și nivelul înalt al corup ției.
Nivelul înc ă scăzut la pieței serviciilor de consultan ță pentru management din România în
raport cu alte țări din Uniunea European ă este determinat și de o serie de dificult ăți cu care acest
sector se confrunt ă în prezent, dintre care amintim: (Ple șoianu 2002,: p. 7).
Lipsa unei culturi a serviciilor profesionale externalizate și deci, cerin țe
nesemnificative din partea clien ților.
Substituirea consultan ților independen ți și profesioni ști de către structuri și
persoane aflate, de regul ă, în func ții oficiale, care promit rezolvarea, dar nu
răspund de valabilitatea rezultatelor.
Liberalismul profesiei este în țeles greșit și nu se cer standarde profesionale
pentru înregistrarea firmelor de consultan ță în management și pentru consultan ții
individuali.
Firmele interna ționale de consultan ță, cu birouri în România, desf ășoară activități
multiple, cu prec ădere în proiecte de asisten ță internațională, la nivel
guvernamental și oficial și se implic ă rareori în solu țiile de restructurare din
economia real ă la nivel de întreprindere.
Confuzia creat ă de licitațiile oficiale prin care se acord ă împrumuturi sau credite
nerambursabile, care au difuzat pachete in formative, de altfel corecte, cu con ținutul-
cadru și cerințele pentru elaborarea cererilor de finan țare, dar care au fost interpretate
de birocra ți ca niște „formulare care pot fi completate de oricine”.
Apariția pe piața de consultan ță în management a unor profesioni ști independen ți
care se implic ă de multe ori în anumite ac țiuni, cum ar fi cazul juri știlor, care se
oferă să facă planuri de restructurare la întreprinderi f ără a avea cuno ștințe și
practică în acest domeniu.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
315
315
Relația între consultan ții români și cei interna ționali, respectiv firmele de
consultan ță internaționale cu „sucursale” în România, este înc ă neclară și
ocazional ă, deoarece majoritatea clien ților acestora din urm ă sunt institu ții
publice și nu proprietari sau manageri priva ți și, de aceea, aceast ă simbioză strict
necesară nu este întotdeauna solicitat ă expres de beneficiar.
Grupurile țintă vizate de firmele care activeaz ă în domeniul serviciilor de
consultan ță pentru management pot fi grupate astfel:
9 microîntreprinderi și firme mici;
9 întreprinderi medii și mari;
9 persoane fizice – antreprenori;
9 investitori str ăini;
9 organizații non-guvernamentale;
9 instituții publice și guvernamentale.
III. Contribu ții potențiale ale serviciilor de consultan ță pentru management la
valorificarea oportunit ăților de către IMM-uri
Sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România cuprinde un num ăr de
526.318 firme, conform datelor statistice ob ținute la finele anului 2005, reprezentând
99,69% din totalul firmelor, ceea ce justific ă atractivitatea acestui sector pentru organiza țiile
din domeniul consultan ței pentru management (Nicolescu 2006: p. 61).
Mediul de afaceri românesc a oferit în ultimii ani o serie de oportunit ăți sub
forma unor m ăsuri menite s ă sprijine dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și să
îmbunătățească o serie de evolu ții nesatisf ăcătoare ale acestui sector. Dintre acestea amintim
(Nicolescu, 2006, p. 34)
Atragerea de fonduri pent ru sprijinirea întreprinz ătorilor priva ți mici și mijlocii;
Îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finan țare, prin acordarea de sprijin
financiar și de asisten ță;
Acces prioritar al IMM-urilor la achizi țiile publice de bunuri materiale, lucr ări și
servicii;
Derularea unor programe de finan țare nerambursabile pentru IMM-uri, prin
intermediul ANIMMC (MI MMCTPL), dintre care amintim: programul de
susținere a investi țiilor realizate de c ătre întreprinderi nou-înfiin țate și
microîntreprinderi, precum și a investi țiilor de modernizare/retehnologizare a
întreprinderilor mici și mijlocii, programul privind cre șterea competitivit ății
IMM-urilor prin implementarea și certificarea sistemelor de calitate, programul
național pentru sus ținerea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la servicii de
instruire și consultan ță, programul de dezvoltare și modernizare a activit ăților de
comercializare a produselor și serviciilor de pia ță etc.
În ciuda acestor oportunit ăți, sectorul IMM se confrunt ă în prezent cu o serie de
probleme acutizate de intrarea României în Uniunea European ă. Studiul realizat în anul
2006 de c ătre Consiliul Na țional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România a eviden țiat
faptul că principalele trei probleme cu care IMM-urile se confrunt ă după aderarea țării
noastre la UE sunt migrarea for ței de munc ă, intensificarea mediului concuren țial și costurile
ridicate ale for ței de munc ă (Figura 1).
316 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
316
0.68%13.33%14.52%16.20%26.49%43.89%44.40%46.01%
0.00% 20.00% 40.00% 60.00%1Migrarea for ței de munc ă
Intensificarea
concuren ței
Costuri ridicate ale for ței
de munc ă
Costuri implicate de
adaptarea la acquis-ul
comunitar
Protecție mai strictã aconsumatorilor
Legislație de mediu strictã
Intensificarea controalelor
reprezentanților
administrației de stat
altele
Sursa: Nicolescu, Ov. (coordonator), Maniu, A.I, Nicolescu, C, Maniu, I.I., Anghel, F:
Carta Alb ă a IMM-urilor. Edi ția a V-a. Editura Olimp, Bucure ști, 2007, p. 252.
Figura 1. Principalele probleme cu care se confrunt ă IMM-urile
după aderarea României la U.E.
Având în vedere problemele expuse anterior, dar și experien ța interna țională,
specialiștii susțin faptul c ă firmele de consultan ță pentru management din România pot
contribui decisiv la dezvoltarea sectorului IMM, prin aceea c ă:
• firmele de consultan ță pot interveni în sensul con știentizării IMM-urilor asupra
importanței asigurării unei educa ții permanente a angaja ților, elabor ării unor
programe eficiente de integrare în organiza ție, de motivare și recompensare a
angajaților, în general, asupra necesit ății elaborării și implement ării unor
strategii de dezvoltare a resurselor umane;
• firmele de consultan ță pot asigura un transfer de capabilit ăți, inovații și
informații între mediul academic și mediul de afaceri, vizând domenii precum
marketing, management, resurse umane, științe financiar-contabile etc.
Instrumentele specifice acestor domenii, absorbite de managementul IMM-urilor, pot contribui la fundamentarea direc țiilor strategice care s ă permită
sustenabilitatea firmelor într-un mediul concuren țial puternic.
•
accesul întreprinderilor mici și mijlocii la servicii profesionale de consultan ță
poate conduce la cre șterea competitivit ății acestora și, implicit, la dezvoltarea
mediului de afaceri – cu impact direct asupra economiei române ști.
Serviciile oferite de firmele de consultan ță pentru management încep s ă își găsească
utilitate și în rândul întreprinderilor mici și mijlocii, dovad ă fiind ritmul de cre ștere al pie ței
serviciilor de consultan ță pentru management, care a înregistrat cea mai spectaculoas ă
evoluție din Europa, fiind de 20% în 2005. Aceast ă tendință își poate fi justificat ă de:
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
317
317 9 Intensificarea concuren ței în rândul agen ților economici, ceea ce genereaz ă o
serie de presiuni la nivelul acestora, în direc ția eficientiz ării, organiz ării și
controlului activit ății clienților.
9 Schimbarea obiceiurilor de consum ale consumatorilor finali (a crescut
experiența consumatorilor și dorința lor de imitare a practicilor de succes ale
altora).
9 Schimbările de pe pia ța muncii (este tot mai evident ă o lipsă acută atât a
oamenilor preg ătiți, cât și a adaptării organiza țiilor la noile raporturi de putere
pe piața muncii, unde angaja ții buni speciali ști / profesioni ști dictează).
9 Creșterea exigen țelor angajatorilor în ceea ce prive ște pregătirea și
competen țele profesionale ale angaja ților (alocarea de resurse pentru instruirea
și perfecționarea continu ă a personalului).
9 Dezvoltarea rapid ă, neprogramat ă și necontrolat ă a firmelor, care a dus la
apariția unor probleme pentru a c ăror rezolvare se solicit ă apelarea la servicii
de consultan ță.
9 Evoluția rapidă a tehnologiilor care duce la nevoia clien ților de asimilare a
acestora și implicit la accesarea serviciilor de consultant ca propulsor al
schimbării.
9 Oportunitatea oferit ă de introducerea din 2007 a fondurilor structurale
comunitare, ca instrumente ale Uniunii Europene destinate promov ării
coeziunii economice și sociale și a solidarit ății.
Având în vedere oportunit ățile de dezvoltare pe care fondurile structurale le poate
oferi întreprinderilor mici și mijlocii în urma acces ării lor, studiul realizat de c ătre Consiliul
Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (men ționat anterior) a eviden țiat un
procent extrem de redus în rândul IMM-urilor care au contactat o firm ă de consultan ță sau
un organism care s ă ofere sprijin de specialitate în ceea ce prive ște accesarea unui fond
structural (2,46%) (Figura 2).
Proporția ridicată a IMM-urilor care nu au inten ția de a accesa fonduri europene
(53,91%) poate fi datorat ă și de prelungirea preg ătirilor pe care țara noastr ă le întreprinde
pentru gestionarea fondurilor structurale și de coeziune.(Nicolescu, 2007, p. 257)
53.91%2.29% 2.46%
9.93%
31.41%Nu existã intenția de a
accesa fondurile
Informare asupra lor
Se așteaptã ca fondurilestructurale sã devinã
operaționale
A fost contactat ă o
firmă de consultan ță,
organiza ție patronal ă
etc. pentru sprijinSunt în faza de elaborarea proiectului
Figura 2. Stadiul în care se reg ăsesc IMM-urile române ști în ceea ce prive ște fondurile
structurale
Sursa: Nicolescu, Ov. (coordonator), Maniu, A.I, Nicolescu, C, Maniu, I.I.,
Anghel, F: Carta Alb ă a IMM-urilor. Edi ția a V-a. Editura Olimp, Bucure ști, 2007, p. 257.
318 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
318
Pașii pe care o firm ă de consultan ță îi poate urma în vederea asigur ării unui sprijin
pentru întreprinderile mici și mijlocii interesate de accesarea unor fonduri nerambursabile
sunt următorii:
1. Identificarea nevoilor existente la nivelu l întreprinderii ce pot fi acoperite în
urma acces ării unui fond nerambursabil.
2. Identificarea oportunit ăților de finan țare care se pot plia pe nevoile specifice
identificate.
3. Stabilirea planului de ac țiune în vederea acces ării fondurilor vizate.
4. Realizarea documenta ției de finan țare.
5. Implementarea proiectelor finan țate prin fondurile structurale.
Pentru a r ăspunde nevoilor existente la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii și a
contribui cu adev ărat la dezvoltarea acestui sector, este necesar ca firmele de consultan ță
pentru management din România s ă își defineasc ă foarte clar performan ța, experien ța și
etica ce definesc activita tea, impunându-se adoptarea și/sau îmbun ătățirea unor standarde
care se refer ă la:
Standarde de calitate impuse de finan țatorul programelor de finan țare
(asigurarea proceselor necesare pentru respectarea acestor standarde);
Standarde de prelucrare a informa ției (standarde de calitate pentru analiz ă și
sinteză);
Standarde de re ținere și transmitere a informa ției (rezultate în proceduri);
Standarde în comportament și referitoare la profesionalism (rigurozitate,
seriozitate, nivel ridicat de expertiz ă, etică, independen ță și obiectivitate);
Standarde de calitate care cresc gradul de inovare;
Standarde de calitate în promovare și imagine.
Bibliografie
Anghel, L. D.; Brandabur, Raluca: „Fundamentarea politicilor economice la nivelul
politicilor economice la nivelul intreprinderilor mici și mijlocii în perspectiva aplic ării
recomand ăriii Comisiei Europene”, Catedra de marketing, Academia de Studii
Economice Bucuresti, [on line], descarcat in luna iulie 2007
McKenna, D. Christopher: „The Origins of Modern Management Consulting” , Business and
Economic History , Volume 24, 1995, No. 1, pg. 51-58.
Nicolescu, Ov. (coordonator), Maniu, A.I, Ni colescu, C, Maniu, I.I., Anghel, F (2007).
„Carta Alb ă a IMM-urilor” . Ediția a V-a. Editura Olimp, Bucure ști, p. 257.
Pleșoianu, G.: „Consultan ța în management, sprijin al reformei economice în România”.
Tribuna CASIM , nr. 2, 2002, pp. 3-7.
International Council of Management C onsulting Institutes: The Common Body of
Knowledge, July 2002.
http://www.icmci.org/AboutUs/200 2%20CBK%20ICMCI %20version.doc
The European Federation of Manage ment Consultancies Associations : Survey of the
European Management Consultancy Market 2005-2006
*** http://www.mimmc.ro/pr ograme/programe2007/
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
319
319 EVOLUȚIA SERVICIILOR DE COMUNICA ȚII
DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTEGR ĂRII
ÎN UNIUNEA EUROPEAN Ă
Cristina ZDOROVE ȚCHI
Doctorand
Societatea Na țională de Radiocomunica ții SA
Ramona PUIA
Preparator universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Domeniul comunica țiilor și tehnologiei informa ției este de o importan ță
strategică pentru economie, înregistrând o rat ă mult mai mare de cre ștere comparativ cu
celelalte sectoare ale economiei române ști.
Acum, dupa ce România a devenit stat membru al Uniunii Europene, exist ă
numeroase facilit ăți pentru afaceri în domeniul comunica țiilor. Acest lucru se datoreaz ă
reducerii tarifelor pentru comunica ții și tehnologia informa ției ca urmare a cre șterii
concurenței pe piață, precum și accesului la fonduri structurale. Resursele umane sunt bine
pregătite, piața este complet liberalizat ă, deci exist ă toate condi țiile pentru ca sectorul
comunica țiilor să fie o destina ție preferat ă pentru investi ții.
Luând în considerare obiectivele României de a se integra pe deplin în Uniunea
European ă, de a se adapta la cerin țele economice comunitare, dar mai ales de a cre ște
competitivitatea economic ă, coeziunea social ă și calitatea vie ții cetățeanului, lucrarea de
față își propune o eviden țiere a acțiunilor pe care România va trebui s ă le întreprind ă în
vederea reducerii decalajelor de dezvoltare, astfel încât s ă se alinieze la cele mai noi
tehnologii descoperite în sectorul comunica țiilor din Europa și din întreaga lume. Acest
lucru se poate realiza prin încurajarea utiliz ării sporite a serviciilor de comunica ții în
bandă largă și creșterea investi țiilor în infrastructur ă și dezvoltarea infrastructurii TIC la
nivel național. Astfel va trebui ac ționat în vederea dezvolt ării și creșterii accesibilit ății
structurii de broadband și creșterea securiz ării rețelelor de comunica ții electronice; de
asemenea va trebui sus ținută dezvoltarea re țelelor digitale.
Cuvinte-cheie: comunica ții; tehnologie digital ă; competitivitate; confortul cet ățenilor.
Coduri REL: 14Z, 16F, 18D
În zilele noastre, informa ția devine o resurs ă esențială în dezvoltarea societ ățiilor
moderne, evoluate în plan politic, economic și social. Dinamismul și complexitatea noului
tip de societate, care antreneaz ă o creștere continu ă a volumului și diversității informa țiilor
prelucrate și care utilizeaz ă pe scară largă tehnologiile informa ției și comunica țiilor (TIC),
au condus la conceptul de Societate informa țională.
Societatea informa țională reprezint ă o nouă etapă a civiliza ției umane, un nou mod
de viață, calitativ superior, care implic ă folosirea intensiv ă a informa ției în toate sferele
320 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
320activității și existenței umane, cu un impact economic și social semnificativ. Societatea
informațională permite accesul larg la informa ție al membrilor s ăi, un nou mod de lucru și
de cunoaștere, amplific ă posibilitatea globaliz ării economice și creșterea coeziunii sociale.
Suportul tehnologic al noii societ ăți informa ționale se bazeaz ă pe trei sectoare:
tehnologia informa ției, tehnologia comunica țiilor, produc ția de con ținut (informa țional)
multimedia, sectoare din ce în ce mai convergente. Aceste tehnologii, bazate pe avansurile
electronicii, au permis apari ția unor noi servicii și aplicații multimedia, care combin ă
sunetul, imaginea și textul și utilizeaz ă toate mijloacele de comunica ție (telefon, fax,
televiziune și calculatoare). Dezvoltarea acestor noi mijloace de comunicare reprezint ă un
factor important de cre ștere a competitivit ății agenților economici, deschizând noi
perspective pentru afaceri, pentru o mai bun ă organizare a muncii și crearea de noi locuri de
muncă. Totodat ă, se deschid noi perspective privind modernizarea serviciilor publice, a
asistenței medicale, a managementului mediului și a căilor de comunicare între institu țiile
administra ției publice și cetățeni. Accesul larg la educa ție si cultur ă – pentru toate categoriile
sociale, indiferent de vârst ă sau de localizarea geografic ă – poate fi de asemenea realizat cu
ajutorul noilor tehnologii.
La data de 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru UE.. Din aceast ă calitate
decurg o serie de drepturi și obligații cum ar fi participarea la Consiliile de Mini ștri (TTE –
Consiliul Transport, Telecomunica ții și Energie) și la Grupurile de Lucru ale Comisiei și ale
Consiliului UE precum și aplicarea diferitelor strategii și programe comunitare. România are
dreptul de a propune ini țiative la nivel european și de a vota în cadrul Consiliului Uniunii
Europene.
Începând cu anii '90 penetrarea rapid ă a calculatoarelor personale (PC), evolu ția
tehnologiilor software, dezvoltarea exploziv ă a rețelelor de transmisii de date și a serviciilor
bazate pe Internet au produs schimb ări profunde la scar ă mondială.
Într-un raport recent privind sectorul european al telecomunica țiilor (290 miliarde
de euro) sunt subliniate o serie de evolu ții pozitive înregistrate în 2006, fa ță de 2005:
prețurile din sectorul telefoniei mobile au sc ăzut cu aproximativ 14%; extinderea accesului
în bandă largă – 20 milioane de noi linii, o cre ștere de 39% fa ță de 2005; p ăstrarea
numerelor atunci când abonatul schimb ă furnizorul de servicii de telefonie mobil ă – se
înregistreaz ă o creștere a num ărului de utilizatori care exercit ă acest drept garantat de
legislația european ă (peste 31,4 milioane de abona ți în 2006). Odat ă cu scăderea prețurilor,
crește și gradul de utilizare a telefonului mobil – media la nivel european este de 103%
(478,4 milioane de utilizatori). Proc entul de peste 100% se datoreaz ă faptului c ă o persoan ă
poate avea mai multe abonamente. Pe primul lo c în clasament este Luxemburg, urmat de
Italia și Lituania. În România, penetrarea telef oniei mobile este de aproximativ 74,4%, a
telefoniei fixe de aproape 21% și a Internetului de mare vitez ă de 3,46%, conform
Autoritâții Naționale pentru Reglementare în Comunica ții și Tehnologia Informa ției. Este de
așteptat ca ofertele triple play deja existente la noi în țară să evolueze, ca în cazul tot mai
multor state europene, spre pachete care integreaz ă servicii de telefonie fix ă și mobilă, de
acces la Internet și acces la programe TV (quadruple plqy).
Viviane Reding, comisarul Europ ean pentru Societatea informa țională și Media,
care a fost și inițiatoarea proiectului soldat cu reducerea tarifelor de roaming, a lansat
inițiativa i2010 (European Information Society 2010) ca o recunoa ștere a importan ței
deosebite pe care o are sectorul IT&C în î ndeplinirea angajamentelor asumate pe agenda
Lisabona. Prin i2010, Viviane Reding inten ționează declanșarea unui val tehnologic și de
dezvoltare economic ă, promovarea unui spa țiu informa țional european în vederea cre ării
unei piețe deschise și stabile pentru comunica țiile electronice și serviciile digitale,
stimularea creativit ății și inovației prin cre șterea investi țiilor în cercetare, încurajarea
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
321
321 dezvoltării aplicației industriale a TIC, crearea unei societ ăți informa ționale europene mult
mai accesibil ă și care să se adreseze tuturor categoriilor sociale și de vârst ă.
Sectorul comunica țiilor electronice din România se dezvolt ă într-un ritm extrem de
rapid, având o contribu ție semnificativ ă la PIB.
Unul dintre beneficiile cele mai importante câ știgate de România, odat ă cu aderarea
la Uniunea European ă, este posibilitatea acces ării fondurilor structurale din care se pot
finanța proiecte care sus țin prioritățile de creștere și dezvoltare economic ă.
Printre aceste priorit ăți se numără reducerea decalajului digital, pentru a oferi acces
la serviciile societ ății informa ționale unui num ăr cât mai mare de cet ățeni, creșterea
competitivit ății economiei române ști, prin încurajarea utiliz ării celor mai noi tehnologii
informaționale, precum și construirea unei rela ții bazate pe încredere și transparen ță cu
cetățenii, prin dezvoltarea și implementarea strategiei de guvernare electronic ă. O altă
prioritate o reprezint ă creșterea productivit ății întreprinderilor române ști pentru reducerea
decalajelor fa ță de productivitatea medie la nivelul Uniun ii. Acest lucru se poate realiza atât
prin investi ția în resursa material ă cât și în cea uman ă. De asemenea trebuie g ăsite noi
tehnici de motivare si stimulare a resursei umane, deoarece aceasta reprezint ă cea mai
important ă resursă a unei organiza ții.
Prestările de servicii din domeniul comunica țiilor trebuie s ă vizeze în primul rând
creșterea confortului cet ățenilor. În acest sens se ac ționează în direcția dezvolt ării și creșterii
accesibilit ății infrastructurii de broadband. Având în vedere faptul c ă răspândirea
beneficiilor societ ății informa ționale depinde tot mai mult de disponibilitatea accesului la
Internet cu vitez ă mare în rândul cet ățenilor și companiilor, utilizarea sporit ă a serviciilor de
comunica ții în band ă largă a fost identificat ă drept un obiectiv major la nivel european. Ca
atare, pân ă în anul 2003 toate țările membre ale Uniunii Eur opene au adoptat strategii
naționale de comunica ții în band ă largă, între timp majoritatea noilor membre ale Uniunii
Europene adoptând planuri similare.
Tot pentru confortul cet ățenilor, televiziunea digital ă va înlocui, treptat,
televiziunea analogic ă. Termenul limit ă pentru trecerea la televiziunea digital ă pe tot
teritoriul Uniunii Europene este anul 2012. De asemenea, în cazul unor evenimente majore
la nivel na țional sau regional, în scopul reducerii timpului de reac ție și a costurilor de
intervenție pentru salvarea persoanelor și a bunurilor acestora, se impune utilizarea
serviciilor de comunica ții electronice pentru situa ții de urgent ă.
Evoluția serviciilor de comunica ții din România a fost puternic influen țată de
transpunerea și implementarea acquis -ului comunitar.
Strategiile de dezvoltare a prest ărilor de servicii în domeniul comunica țiilor au un
impact major asupra mai multor sect oare de activitate cum ar fi:
• Educație
Dezvoltarea unei economii bazate pe cunoa ștințe, obiectiv asumat de c ătre Uniunea
European ă și implicit de c ătre România, este puternic determinat ă de etape, precum
informatizarea sistemului educa țional și alfabetizarea digital ă a populației.
Impactul tehnologiilor de comunica ții și a celor în band ă largă se reflect ă în
creșterea competitivit ății și eficienței sistemului educa țional. Comunica țiile în band ă largă
pot contribui la ridicarea valorii școlii române ști prin implementarea de metode noi de
predare și învățare (e-learning), posibilitatea de a comunica interactiv cu profesori și studenți
din toată lumea, de a dezvolta programele de cer cetare universitare prin unirea eforturilor
între cercet ători din centre diferite din România și intensificarea colabor ărilor la proiecte pe
plan interna țional (e-working), facilitarea și accelerarea accesului la informa ții noi.
322 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
322• Cercetare-dezvoltare
Investițiile în comunica țiile în band ă largă contribuie la dezvoltarea sectorului TIC
și crearea de produse/servicii cu o valoare ad ăugata superioar ă, crescând competitivitatea
economic ă a României și a produc ătorilor români (ponderea produselor cu complexitate și
valoare ad ăugată ridicată în total exporturi a crescut în 2006, fa ță de 2005 cu aproximativ
5% si datorit ă creșterii exporturilor TIC cu peste 20%).
Implementarea cu succes a tehnologiilor de comunicare are efecte tangibile în
mărirea gradului de inova ție prin posibilitatea de a agrega virtual resursele și ideile cele mai
bune din toat ă lumea. Libera circula ție a informa ției și interactivitatea sporit ă conduc la
mărirea num ărului de solu ții și produse noi.
Globalizarea și deschiderea de c ătre marile companii a unor centre de cercetare-
dezvoltare în zone cu poten țial uman major, în care costurile de operare sunt reduse,
presupun un schimb de informa ții specializate cu distribu ție globală, accesul la aplica ții
specifice și mari generatoare de trafic de date. În acela și timp presupun existen ța unor
infrastructuri de comunica ții în band ă largă, precum și existența unor resurse umane cu
experiență în lucrul cu noile tehnologii, inclusiv de comunica ții.
• Economie – dezvoltarea afacerilor
Comunica țiile în band ă largă favorizeaz ă crearea de noi locuri de munc ă și creșterea
PIB/locuitor, estimându-se c ă între 40% si 50% din cre șterile de productivitate din ultimii 10
ani se datoreaz ă , în mod direct sau indirect, industriei TIC, aspect uzual la nivelul secolului
XXI.
În al doilea rând, comunica țiile în band ă largă permit o revolu ționare a proceselor
de afaceri. De exemplu, nu mai e nevoie ca facilit ățile de produc ție să fie aproape de cele de
cercetare întrucât comunicarea se poate face la fel de bine și virtual, în cele mai multe
cazuri. Comunica țiile în band ă largă contribuie, de asemenea, la dezvoltarea e-business, cu
avantaje majore prin reducerea semnificativ ă a costurilor de tranzac ționare și intensificarea
vitezei interac țiunilor dintre firme.
Gradul de interconectare între mediul de afaceri și cel al comunica țiilor digitale este
încă într-un stadiu incipient. În contextul dezvolt ării actuale a României și deschiderii c ătre
economia european ă și cea global ă, mediul de afaceri va deveni un consumator major de
servicii broadband. În acest sens, se urm ărește crearea unui efect de antrenare reciproc ă pe
baza căruia dezvoltarea mediului de afaceri s ă conducă la creșterea cererii și, implicit, la
stimularea competi ției și a apariției serviciilor cu valoare ad ăugată. În plus, dezvoltarea
sectorului broadband va putea contribui la atractivitatea României ca destina ție pentru
investiții străine.
• Activități culturale și de divertisment
Comunica țiile electronice în band ă largă pot avea un impact semnificativ asupra
activităților culturale, precum și a celor de divertisment, prin oferirea unei accesibilit ăți
ridicate, schimbarea comportamentului de consum precum și prin oferirea accesului la un
număr mare de op țiuni. De asemenea, pe m ăsura creșterii performan țelor comunica țiilor în
bandă largă, interactivitatea mediilor on-line cre ște atrăgând utilizatorii. Presa on-line
româneasca cu peste 600 de site-uri active si milioane de vizitatori s ăptămânal se bucur ă de
un real succes, dezvoltând și diversificând permanent con ținutul, incluzând și transmisii live.
Prin facilitarea accesului atât interna țional, cât și național, dar și prin posibilitatea
diseminării rapide de con ținut, comunica țiile în band ă largă pot constitui un vector pentru
promovarea valorilor culturale și diversității în contextul integr ării României în Uniunea
European ă. Din punctul de vedere al pr incipalelor zone de influen ță, beneficiile
comunica țiilor în band ă largă se regăsesc la nivelul administra ției publice, companiilor
private, comunit ăților si al cet ățeanului de rând.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
323
323 – Administra ția publică este furnizoare de informa ții publice și servicii precum
colectarea taxelor, educa ție și sănătate etc., toate de o importan ță majoră pentru cet ățeni.
Tehnologiile și comunica țiile în band ă largă pot îmbun ătăți eficiența și flexibilitatea
administra ției publice, pot contribui la cre șterea disponibilit ății și accesului la servicii
guvernamentale.
– Pentru companii broadband-ul reprezint ă un facilitator al aplica țiilor și practicilor
de tip e-Business, creând noi oportunit ăți de afaceri și ajutând companiile s ă obțină creșteri
de productivitate bazate pe o îmbunat ățire a accesului la informa ții și a tranzac țiilor. Pentru
companiile române ști (91% sunt conectate la Internet, însa doar 59% de țin o conexiune cu o
lațime de band ă mai ridicat ă de 256 kbps) dezvoltarea comer țului electronic poate aduce
avantaje importante în sensul reducer ii semnificative a costurilor de tranzac ționare și
intensificării vitezei de interac ționare cu partenerii de afaceri.
– Pentru comunit ățile mici, rurale sau izolate, dezvoltarea comunica țiilor în band ă
largă poate favoriza integrarea economic ă și socială prin facilitarea accesului la bunuri și
servicii noi, superioare, precum și oportunit ăți de participare la economia digital ă sau
societatea informa țională. În România, popula ția rurală reprezint ă mai mult de 40%, iar
decalajul digital urban/rural este estimat la nivelul unui multiplu între 10-15 (conform
rezultatelor Analizei diagnostic a dezvolt ării sectorului de comunica ții în band ă largă în
România, din noiembrie 2006), indicând astfel un poten țial major de reducere a decalajului
digital.
– Pentru consumatorul obi șnuit, cele mai importante avantaje pe care le poate aduce
o dezvoltare echilibrat ă a rețelelor de comunica ții și creșterea accesibilit ății acestora sunt
reducerea s ărăciei și creșterea calit ății vieții. În România, cre șterea num ărului locurilor de
muncă și a nivelului salariilor poate influen ța cel puțin 12% din popula ția care trăiește încă
în sărăcie, conform unui studiu al B ăncii Mondiale, iar îmbun ătățirea serviciilor de s ănătate
poate afecta peste 90% din popula ție, actuali utilizatori ai serviciilor publice.
Un rol important în dezvoltarea comunica țiilor l-a avut apari ția centrelor de apel
(așa numitele call centers). Un call-center reprezint ă, în sens larg, o entitate func țională din
cadrul unei companii, apt ă să comunice electronic în timp real (voce/date/audio-video) și
menită să deserveasc ă simultan dou ă categorii de solicitan ți: interni (când managementul se
folosește de call-center pentru a- și coordona afacerea de baz ă, iar call-center-ul deserve ște,
cu precădere personalul intern) și externi (când prin call-center clien ții țin legătura cu
reprezentan ții companiei). Totodat ă, un call-center poate sprijini major o organiza ție în a
înțelege și a reacționa optim și oportun la schimb ările continue din mediul de afaceri. Call-
center-ul este, a șadar, un serviciu proactiv, în care factorul uman și tehnologia sunt strâns
corelate, urm ărind deopotriv ă o cât mai bun ă comunicare în interiorul firmei, cât și un grad
de satisfac ție cât mai mare al clien ților. Call-center-urile au aparut în urm ă cu mai bine de 30
de ani, în țările din Europa de Vest și din America de Nord, în industria hotelier ă și în
sistemul bancar. Avantajele aduse de call-cen ter-uri sunt multiple. Printre acestea enumer ăm
câteva: permit realizarea unor studii de pia ță, promovarea și vânzarea unor produse cu
costuri reduse prin intermediul tele marketingului; stau la baza comer țului electronic, fiind o
interfață între clien ți și firma furnizoare de produse sau servicii; permit implementarea și
gestionarea eficient ă a Managementului Rela țiilor cu Clien ții; permit comunicarea și
schimbul rapid de informa ții dintre angaja ții aflați pe teren și baza de date din biroul central;
permit implementarea eficient ă a managementului controlulu i, prin schimbul rapid de
informații cu privire la performan țele înregistrate; serviciile oferite de call-center-uri se pot
furniza la costuri reduse 24 din 24 de ore, 7 zile pe sapt ămână; prin utilizarea tehnologiilor
moderne de comunica ții (tehnologia IP) cheltuielile generate de transmisiile de voce, date și
imagini devin nesemnificative și practic independente de distan țele geografice; permit
324 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
324mobilitate și felexibilitate ridicat ă la costuri reduse – orice angajat al unei societ ăți care are
un dispozitiv (laptop, telefon mobil etc.), prin intermediul c ăruia poate lua leg ătura cu call-
center-ul firmei, dispune de un biro u mobil, având acces la informa țiile societ ății din orice
colț al lumii în care este disponibil ă tehnologia respectiv ă; mai mult, în multe domenii, prin
utilizarea unui software adecvat, pot fi oferite informa ții necesare sau pot fi efectuate
anumite opera ții automat, f ără intervenția omului – este cazul industriei hoteliere unde exist ă
contact center-uri care în baza unor cereri formulate de clien ți prin Internet realizeaz ă
automat rezerv ări, trimit confirm ări, anuleaz ă rezervările, permit transferuri de fonduri
realizându-se plata serviciilor comandate cu ajutorul cardurilor.
În urma materialului prezentat, se poate concluziona c ă evoluția serviciilor de
comunica ții din România în contextul integr ării în Uniunea European ă urmărește
imprimarea unui ritm rapid de modernizare și creștere a sectorului respectiv, creând bazele
apariției și dezvoltării societății informa ționale.
Operationalizarea acestor servicii pres upune alocarea unor resurse financiare,
umane și materiale importante, creând presiuni majore la nivelul bugetelor administra țiilor
locale și centrale, dar și în bugetele persoanelor fizice și juridice. Cu toate acestea, prin
aplicarea rapid ă și corectă a măsurilor impuse de strategia în domeniu, se pot ob ține, atât la
nivelul macroeconomic, cât și la nivel microeconomic, beneficii economice și sociale
superioare eforturilor depuse.
Este necesar ca societ ățile române ști care presteaz ă servicii în domeniul
comunica țiilor să-și îndrepte aten ția spre țările cu o economie dezvoltat ă. De asemenea este
necesară deschiderea de c ătre companiile str ăine a unor filiale în țara noastr ă. Toate acestea
vor contribui la amplificarea gradului de ocupare a for ței de munc ă, la creșterea nivelului de
pregătire a acesteia, la intensificarea concuren ței. Statul român trebuie s ă acorde facilit ăți
fiscale care constau în scutirea de im pozit pe venitul reinvestit în lucr ări de extindere și
modernizare a re țelei de comunica ții. În acest fel beneficiile economice și sociale vor fi
importante, iar avantajele economice generate de dezvoltarea societ ății informa ționale se vor
reflecta în: dezvoltarea infrastructurii de telecomunica ții, creșterea accelerat ă a numărului de
utilizatori de Internet, dotarea școlilor, universit ăților, liceelor cu calculatoare conectate la
Internet, aplica ții în multe alte domenii de activitate printre care se num ără medicina,
cultura, domeniul financiar-bancar, transporturile, comer țul și altele.
Bibliografie:
BARLIGA G., ANTOHI D. ,,Afacerile au intrat în era comunica țiilor”, Biz. Nr. 84, p.
46-52, 2004
DINU, E. ,,Analiza strategic ă a sectorului de telefonie celular ă”, Tribuna Economic ă V.15,
nr. 48, p. 55-56, 2004
HIOKI WARREN ,,Telecommunications”, Editura Prentice Hall 2001
JELASSI TAWFIK, ENDERS, ABRECHT ,,Strategies for e-business: creating value
through electronic and mobile commerce: con cepts and cases” Ed. Prentice Hall 2005
OACA, N. ,,Telecomunica țiile române ști și integrarea european ă” Tribuna Economic ă,
V.15, nr.34, pp. 74-75, 2004
POPA, DANIELA ,,Romania-adaptare la obiectivele Strategiei de la Lisabona” Tribuna
Economic ă, V.16, nr.42, p. 83-85, 2005
VĂDUVA FLORIN, MOLDOVEANU G. ,,Perfecționarea strategiei de dezvoltare a
telecomunica țiilor în România”, Ed. ASE 2006
www.mcti.ro
www.insse.ro
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
325
325 CÂT ESTE DE CORECT PRE ȚUL? ANALIZA
PROCESULUI PERCEP ȚIEI CORECTITUDINII
PREȚULUI ÎN ROMÂNIA ȘI A IMPLICA ȚIILOR
ASUPRA INTEGR ĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEAN Ă
Diana Maria VRÂNCEANU
Lector universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Procesul percep ției corectitudinii pre țului este unul comparativ, un
individ comparând pre țul la care este expus cu un punct de referin ță care poate fi pre țul
plătit de o alt ă persoană, de către el însu și în altă ocazie de cump ărare, de c ătre un grup de
persoane sau o organiza ție.
În literatura asupra corectitudinii sunt definite dou ă concepte majore: corectitudine
distributiv ă și corectitudine procedural ă. Corectitudinea distributiv ă se refer ă la
modalitatea de distribuire a rezultatelor (respectiv pre țul plătit) într-o tranzac ție,
comparația putându-se realiza cu standarde de referin ță bazate pe a șteptări (prețul care se
așteaptă a fi plătit) sau orientate social (pre țul plătit de alți cumpărători). Corectitudinea
procedural ă se refer ă la procesul și regulile folosite pentru a se ajunge la un anumit
rezultat, respectiv la metodele de determinare a pre țului.
În România, cercetarea percep ției asupra corectitudinii pre țului este un nou subiect
de interes pentru speciali știi de marketing, necesar în contextul integr ării în Uniunea
European ă. Într-o cercetare calitativ ă efectuată în luna noiembrie 2006, au fost eviden țiate:
regulile folosite în evaluarea corectitudinii pre țului, reac țiile și sentimentele în situa ția
confruntării cu pre țuri incorecte, pre țurile percepute a fi incorecte pe categorii de produse,
percepția corectitudinii unor tactici de pre ț.
Cuvinte-cheie: procesul perceptual; corectitudinea procedural ă; corectitudinea
distributiv ă; prețuri diferen țiate.
Coduri REL: 14 G;
Coordonate ale procesului percep ției corectitudinii pre țului
La baza conceptului de percep ție a corectitudinii pre țului stau principiile teoriei
echității (Adams 1965), care afirm ă faptul ca schimburile tind s ă fie percepute ca fiind
corecte atunci când raportul cost/beneficii este acela și pentru to ți participan ții (ofertan ți,
cumpărători). În cadrul acestei teorii se pune accentul pe importan ța punctelor de referin ță
de natură socială, afirmându-se faptul c ă indivizii judec ă un rezultat ca fiind corect atunci
când raportul intr ări-ieșiri este în concordan ță cu acela și raport apar ținând unei alte p ărți
considerate ca element de compara ție.
Procesul evalu ării corectitudinii pre țului este unul comparativ, pre țul la care sunt
expuși cumpărătorii fiind evaluat în compara ție cu alte standarde interne sau externe. Xia, L,
Monroe, K., și Cox, J. (2004) definesc corectitudinea pre țului ca fiind gradul în care
326 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
326diferența dintre pre țul de vânzare și un preț al unei alte p ărți luate în considerare este
evaluată de către consumator ca fiind rezonabil ă, acceptabil ă sau justificabil ă, precum și
emoțiile asociate acestei evalu ări.
Punctul de reper cu care se face compara ția se poate constitui dintr-un pre ț anterior
plătit pentru acela și produs, din pre țul plătit de un alt cump ărător, din pre țul practicat de un
alt ofertant, din nivelul estimat al costurilor. O serie de studii relev ă faptul că, dintre toate
tipurile de compara ții, cele sociale afecteaz ă în cea mai mare m ăsură evaluarea
corectitudinii. În cazul în care pre țul plătit este mai mare sau mai mic decât cel de referin ță
se creează percepția unei incorectitudini a pre țului. A doua situa ție este mai pu țin întâlnit ă și
se manifest ă cu o intensitate mult mai slab ă deoarece consumator ii sunt mult mai aten ți în a
evalua corectitudinea pre țurilor atunci când sunt confrunta ți cu un pre ț mai mare în raport cu
cel așteptat decât cu unul mai redus.
În literatura de specialitate se face referire la mai multe tipuri de corectitudine:
distributiv ă, procedural ă, interacțională. Corectitudinea distributiv ă vizează justețea modului
de distribuire a rezultatelor (pre țului plătit) în cadrul unei tranzac ții, fiind necesar ă existența
unui raport corect între investi ția realizat ă și recompensa primit ă (Cox, 2001). În cadrul
acestui tip de corectitudine, pre țul plătit în cadrul tranzac ției curente se compar ă cu un pre ț
plătit anterior, cu un pre ț plătit de o alt ă persoană sau cu pre țul practicat de un alt ofertant.
Corectitudinea procedural ă vizează procedurile și regulile folosite la ob ținerea unui
rezultat. În cazul pre țului, corectitudinea procedural ă se refer ă la metodele folosite în
determinarea nivelului acestuia. Aceasta poate fi de dou ă tipuri, obiectiv ă și subiectiv ă.
Primul tip vizeaz ă capacitatea unei proceduri de a fi în c onformitate cu un standard definit în
mod obiectiv, iar cel de-al doilea se refer ă la corectitudinea aplic ării acesteia de c ătre cei
responsabili. Dac ă un consumator consider ă o anumit ă regulă de stabilire a pre țului ca fiind
corectă într-o tranzac ție va asocia aceea și evaluare în situa ția confrunt ării cu o alt ă tranzacție
în care deduce c ă a fost aplicat ă aceeași regulă. Percepția corectitudinii pre țurilor depinde de
concordan ța cu practicile trecute, cu care oamenii s-au obi șnuit, astfel c ă, cu cât o regul ă
este mai frecvent utilizat ă, cu atât este perceput ă ca fiind mai corect ă. În cadrul
corectitudinii procedurale se încadreaz ă și posibilitatea consumatorilor de a- și exprima
sentimente, de a prezenta decidentului anumite informa ții care ar putea determina acordarea
unor compensa ții sau a-și face sim țită „vocea”.
Corectitudinea interac țională se identific ă mai ales în domeniul serviciilor și
vizează modul în care sunt trata ți indivizii într-o tranzac ție (respect, scuze), unii autori fiind
de părere că acest tip de corectitudine se încadreaz ă tot în cea procedural ă. Scuzele, care
reprezintă un mijloc de restaurare a echit ății psihologice, ce se poate a ștepta să elimine
percepțiile unui comportament inadecvat. Presta torii de servicii sunt adesea încuraja ți să-și
ceară scuze, chiar dac ă nu pot oferi compensa ții tangibile. Totu și acest remediu este mai
eficient când este înso țit de oferirea unor compensa ții, altfel are un efect sc ăzut deoarece se
produce fenomenul frustr ării (Ross, 1992, p. 160).
În privin ța raportului dintre tipurile de corectitudine exist ă opinii divergente.
Astfel, consumatorii de regul ă nu știu ce reguli folosesc ofertan ții în determinarea pre țului,
astfel că ei fac anumite deduc ții subiective cu privire la acestea. Dac ă ei percep faptul c ă
vânzătorul nu a respectat regulile pre țului ca rezultat, atunci vor deduce faptul c ă acesta nu a
respectat, de asemenea, regulile stabilirii pre țului ca proces (Maxwell, 2002, p. 197). Astfel
percepția unei incorectitudini distributive antreneaz ă percepția unei incorectitudini
procedurale.
Rolul corectitudinii distributive este subliniat și de van den Bos și alții (1998) care
afirmă faptul că atunci când indivizii nu au informa ții asupra rezultatelor altora, ei folosesc
justețea procedural ă pentru a ști cum să răspundă propriilor rezultate, dar ei se bazeaz ă mai
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
327
327 puțin pe informa țiile procedurale atunci când sunt informa ți despre rezultatul altei persoane.
Intensitatea influen ței corectitudinii procedurale, respectiv a celei distributive asupra
evaluării generale a corectitudinii este determinat ă de succesiunea informa țiilor cu privire la
acestea. Astfel, juste țea procedural ă poate fi mai important ă când indivizii sunt informa ți
despre procedur ă mai întâi, decât atunci când sunt informa ți despre procedur ă ulterior, iar
justețea distributiv ă poate fi mai important ă atunci când indivizii au informa ții mai întâi
despre rezultat și apoi despre procedur ă (van de Bos et al., 1998).
În conformitate cu principiul dublei îndrept ățiri (double entitlement), cre șterile de
preț nu trebuie f ăcute arbitrar sau doar pentru a spori profitul, ci ele trebuie s ă aibă la bază
creșterea costurilor produsului. Potrivit acestui principiu cump ărătorii și vânzătorii sunt
îndreptățiți la un pre ț și la un profit de referin ță. Dacă una dintre p ărți nu respect ă acest
angajament, tranzac ția poate fi perceput ă ca fiind incorect ă. Astfel, o cre ștere de pre ț este
considerat ă ca fiind necinstit ă atunci când ea conduce la sporirea profitului și ca fiind
îndreptățită atunci când sus ține menținerea profitului la acela și nivel. Principiul dublului
angajament presupune, de asemenea, c ă vânzătorii cunosc șirul prețurilor de acceptabilitate
ale consumatorilor, iar ace știa din urm ă dețin informa ții asupra costurilor vânz ătorilor.
Această cunoaștere de ambele p ărți nu se produce simultan datorit ă informației asimetrice
care exist ă la nivelul actului de schimb cu privire la costurile existente la nivelul ofertan ților
și calității produselor.
Într-o cercetare calitativ ă desfășurată în noiembrie 2006 asupra percep ției
corectitudinii pre țurilor în România, s-a ajuns la concluzia c ă asocierile f ăcute prețului
corect sunt: raport corect calitate-pre ț, preț real, preț care reflect ă valoarea, pre ț just, onest.
Comparația realizat ă cel mai adesea în vederea evalu ării corectitudinii o reprezint ă
compararea cu pre țurile practicate de alte magazine, deoarece este considerat ă o modalitate
de a deveni mai informa ți în domeniul pre țurilor și asigura o mai bun ă evaluare a
diferențelor dintre acestea. Compararea pre țului curent cu cel pl ătit de alți consumatori este
cea mai pu țin utilizat ă, fiind considerat ă subiectiv ă și lipsită de încredere (Van de Bos et al.,
1997). Aceasta contravine cu rezultatele studiilor din SUA unde cea mai utilizat ă este
comparația socială.
În cadrul aceleia și cercetări s-a constatat c ă reacția cea mai frecvent ă a
consumatorilor români, atunci când sunt confrunta ți cu prețuri percepute ca fiind incorecte,
este de a renun ța să recumpere produsul. Alte reac ții întâlnite sunt: de a spune altor persoane
despre experien ța negativă avută, de a refuza s ă cumpere de la acela și ofertant, de a cump ăra
de la concuren ță. Este de remarcat faptul c ă depunerea de plângeri sau returnarea produsului
sunt comportamente pu țin întâlnite în rândul consumatorilo r români, comparativ cu cei din
alte țări. Astfel, ace știa își fac puțin auzită „vocea”.
Factorii care influen țează percepția corectitudinii pre țului
Privitor la factorii care afecteaz ă construirea judec ăților asupra corectitudinii,
Dascalopoulou, I., și Petrou, A., (2006) sunt de p ărere că printre ace știa se num ără, în
principal, variabilele contextuale (tipul magazinului, disponibilitatea spa țiilor de parcare,
diversitatea gamei sortimentale, posibilitatea de a pl ăti cu carte de credit). Ei consider ă că
vârsta este singura variabil ă socio-economic ă ce afecteaz ă pozitiv și semnificativ modul de
percepție a prețului.
În percep ția corectitudinii pre țului un rol important îl de țin motivele care au stat la
baza unei modific ări a prețului. Un motiv de majorare a pre țului prin care se urm ărește
specularea unei cereri în cre ștere este considerat negativ, generând percep ția unui pre ț
incorect, în timp ce un motiv care vizeaz ă acoperirea costurilor în condi țiile menținerii
328 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
328profitului este considerat pozitiv, generând percep ția unui pre ț corect. Cre șterea prețului
însoțită de o precizare a motivelor este perceput ă ca fiind mai corect ă decât în cazul
neindicării niciunui motiv.
Percepției corectitudinii pre țului depinde și de gradul de control asupra procesului
de stabilire a acestuia. Atunci când particip ă la stabilirea pre țurilor (negociere) consumatorii
consideră într-o mai mic ă măsură că acestea sunt incorecte, comparativ cu situa ția contrar ă.
O serie de studii au afirmat faptul c ă o creștere a pre țului determinat ă de creșterea
costurilor este mai corect ă decât în cazul în care aceasta ar fi fost generat ă de creșterea
cererii, consumatorii fiind mai dispu și să accepte o cre ștere de pre ț determinat ă de factori
externi, decât de cei intern i. Cu toate acestea, exist ă anumite nuan țări ale acestor percep ții.
Într-un studiu realizat de R. Vaidyanathan, P. Aggarwal (2003), s-a urm ărit
evaluarea influen ței mai multor factori clasifica ți în func ție de natura cauzei care a
determinat cre șterea prețurilor (intern ă sau extern ă) și de gradul de control asupra acestora.
Metoda folosit ă a fost experimentul de marketing. În primul studiu s-a proiectat un
experiment de tip 2×2 în care au fost manipula ți factorii: natura cauzei (intern ă: creșterea
costurilor datorit ă plății unor taxe prin revizuire contabil ă, respectiv extern ă: penurie pe
piață care a determinat o cre ștere a costurilor) și tipul bunurilor (nedurabile: salat ă, respectiv
durabile: frigidere). Una din concluzii a fost c ă, chiar pentru o cre ștere a pre țului bazat ă pe
creșterea costurilor, consumatorii care percep cauza cre șterii costurilor ca fiind intern ă tind
să considere o astfel de ac țiune ca fiind mai pu țin corectă comparativ cu situa ția în care
această creștere a costurilor s-ar fi datorat unor factori externi.
În alt studiu din acela și articol, folosindu-se experi mentul de marketing, se
manipuleaz ă variabila grad de control asupra pre țului (opera ționalizată printr-o scal ă cu
două variante: firma majoreaz ă prețul ca urmare a schimb ării ratei de schimb, chiar dac ă nu
este afectat ă de aceasta printr-o clauz ă contractual ă de achizi ție a produsului la rata veche,
respectiv firma majoreaz ă prețul datorit ă creșterii costului în urma modific ării ratei de
schimb). Rezultatele arat ă că, chiar dac ă o creștere a pre țului a fost cauzat ă de factori
externi, situa ția în care aceasta s-a datorat unor factori controlabili este mai pu țin corectă
decât situa ția în care s-a datorat unor factori necontrolabili.
O creștere de pre ț justificat ă de o creștere a costului poate fi perceput ă ca nefiind
foarte corect ă dacă prețurile concuren ților nu cresc la rândul lor. De asemenea, cre șterea
prețurilor la nivelul celor ale concuren ței care nu a avut la baz ă o creștere a costurilor este
considerat ă mai puțin corectă. De exemplu, dac ă anumiți producători agricoli au fost afecta ți
de secetă și au crescut pre țurile urmare a sporirii costurilor, un alt produc ător care nu a fost
afectat de secet ă nu poate cre ște prețul la nivelul pie ței.
În percep ția corectitudinii un rol important îl are și reputația firmei care a generat
acțiunea asupra pre țului. Astfel, o cre ștere de pre ț inițiată de o firm ă cu o bună reputație și în
care consumatorii au încredere este acceptat ă cu mai mare u șurință decât una generat ă de o
firmă cu reputa ție proastă.
Gradul de informare al consumatorilor asupra costurilor, profitului firmei, infla ției,
prețurilor concuren ței reprezint ă un alt factor de influen ță asupra percep ției corectitudinii
prețului. De obicei, consumatorii de țin un grad sc ăzut de informare, a șa cum atest ă o serie
de experimente realizate în SUA (Bolton, et al., 2003, p. 488). Potrivit rezultatelor acestora,
consumatorii subestimeaz ă efectele infla ției, au o slab ă capacitate de a evalua costurile,
luând mai mult în considerare costurile de produc ție, ignorând alte cheltuieli și considerând
alte costuri (de exemplu cele promo ționale) ca fiind nejustificate.
În cadrul cercet ării realizate în rândul consumatorilor români s-a ajuns la concluzia
că principalele motive deduse în privin ța majorării prețurilor sunt de natur ă exogenă:
creșterea costurilor de produc ție, inflația, modificarea ratei de schimb și alți factori
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
329
329 macroeconomici. Între factorii interni percepu ți a genera cre șteri ale pre țului se num ără:
speculațiile comercian ților, dorin ța firmelor de a- și spori profitul și de a exploata cererea,
creșterea calit ății produselor, schimbarea imaginii.
Comportamentul de informare al consumatorilor români atunci când sunt expu și
unor creșteri ale pre țului se concretizeaz ă în căutarea unor informa ții privind: pre țurile unor
produse similare, țara de origine a produsului (cre șterile de pre ț pentru produsele din import
fiind mai u șor acceptate), caracteristici ale acestuia (performan țe, notorietatea m ărcii,
perioada de când se g ăsește pe piață), evoluția inflației, situația taxelor vamale.
Percepția corectitudinii unor tactici de pre ț
Tacticile de pre ț au făcut obiectul unor studii privind percep ția corectitudinii. Dintre
acestea, cel mai mult a stat în aten ția speciali știlor corectitudinea pre țurilor diferen țiate.
Astfel de practici presupun atribuir ea de niveluri diferite de pre ț unor categorii distincte de
consumatori, în func ție de caracteristici sociodemografice (vârst ă, venit), comportamentale
(frecvența de cump ărare, fidelitatea, cantitatea cump ărată), zona geografic ă, timp (momentul
din zi, ziua s ăptămânii sau sezon). Ultima categorie ce vizeaz ă modificarea nivelului
prețului odată cu modificarea temporal ă a cererii poart ă denumirea de pre țuri dinamice.
Prețurile diferen țiate au la baz ă existența unor diferen țe de sensibilitate între diferite
segmente de consumatori.
Un caz care a vizat evaluarea corectitudinii pre țurilor diferen țiate a fost în aten ția
specialiștilor în luna septembrie a anului 2000 câ nd distribuitorul pe Internet, Amazon.com a
vândut consumatorilor s ăi aceleași filme pe DVD la pre țuri diferite, în func ție de gradul lor
de fidelitate. Astfel, consumatorii fideli pl ăteau mai mult decât cei care cump ărau ocazional.
După descoperirea acestei ac țiuni, consumatorii au reac ționat imediat, înaintând o serie de
plângeri c ătre reprezentan ții companiei. Ace știa au avansat justificarea potrivit c ăreia s-a
încercat o testare a modului în care consumatorii r ăspund unor pre țuri variate și s-a oferit o
despăgubire echivalent ă cu diferen ța de preț consumatorilor care au pl ătit mai mult (Cocs,
2001, pp 264-272).
Diferențele de pre ț, în conformitate cu principiul dublului angajament, pot fi
justificate doar de diferen țe de cost, iar ele sunt interpretate adesea de c ătre consumatori ca
rezultate ale unor diferen țe de calitate. Când se raporteaz ă la concuren ța de pe o pia ță,
consumatorii tind s ă atribuie diferen țele de pre ț dintre magazine, unor diferen țe la nivelul
profitului ob ținut decât la cel al costurilor. Diferen țierea prețurilor poate reflecta momente
diferite ale manifest ării intenției de cump ărare (bilete la cinema la anumite intervale orare)
sau niveluri diferite ale efortului de c ăutare (apelarea la serviciile unei agen ții imobiliare
pentru achizi ționarea unui apartament sau c ăutarea apartamentului pe cont propriu). Astfel
de acțiuni sunt percepute de consumatori ca fiind corecte, conform principiului corectitudinii
procedurale, deoarece pre țurile practicate sunt accesibile tuturor cump ărătorilor, fiecare
dintre ace știa având posibilitatea s ă aleagă. În conformitate cu pr incipiul corectitudinii
distributive, se justific ă și diferen țele de pre ț pentru cantitatea cump ărată, deoarece
recompensa primit ă (reducerea de pre ț) este în concordan ță cu efortul depus (cump ărarea
unei cantit ăți mai mari).
În unele situa ții diferen țierea prețurilor are la baz ă apartenen ța la un anumit grup
(elevi, studen ți, pensionari), astfel c ă valorificarea unor astfel de diferen țe nu este un act de
voință. În general, sunt considerate ca fiind corecte ac țiunile de stabilire a unor pre țuri mai
mici pentru grupurile considerate dezavantaja te (persoane cu venit mai redus). Cercet ările au
330 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
330demonstrat îns ă că o astfel de regul ă este respectat ă pentru articolele de uz curent, în timp ce
pentru cele de valoare mare o asemenea practic ă este considerat ă injustă.
Când se face o segmentare a consumatorilor în func ție de momentul achizi ției,
consumatorii fac asocieri cu privire la cauza unor astfel de diferen țe și responsabilitatea în
privința lor, încercând s ă afle dac ă aceasta apar ține lor sau companiei. Atunci când se
produce o diferen țiere a pre țului urmare a segment ării de către firmă (consumatori frecven ți
și noi) consumatorii tind s ă atribuie o cauz ă externă diferenței, ei nefăcându-se responsabili
de aceasta. Oferirea de explica ții privind cre șterea costurilor este favorabil ă în cazul
diferențierii consumatorilor în func ție de frecven ța de consum (deoarece ei caut ă să găsească
o cauză ce nu ține de ei).
În România, la nivelul tacticilor de pre ț, reducerile temporare de pre ț sunt
considerate corecte de cei mai mul ți dintre subiec ți, principalul motiv pentru acestea fiind
lichidarea stocurilor. Alte motive: inten ția de a cre ște vânzările, de a atrage noi consumatori,
de a crește fidelitatea, de a promova noi produse. Prețurile magice , terminate în general în
cifra 9, sunt considerate incorecte de majoritatea subiec ților, motivând aceast ă opinie prin
dorința ofertantului de a manipula și înșela. Prețurile diferen țiate pe categorii de
consumatori (studen ți, pensionari) sunt considerate corecte, cele în func ție de timp (pe
sezon, zi a s ăptămânii, moment al zilei) sunt considerate oarecum corecte, în timp ce cele în
funcție de zona geografic ă sunt considerate oarecum incorecte. Garanțiile asupra pre țului
sunt oferte ale detailistului de a practica pre țuri pentru articole identice, la acela și nivel sau
mai reduse decât ale concuren ței, pentru anumite momente sau perioade de timp, în caz
contrar acordând diferen ța de preț. Aceste tactici sunt percepute ca fiind incorecte de
majoritatea subiec ților, înșelătoare, încercând s ă manipuleze consumatorii, deoarece ace știa
nu sunt interesa ți să verifice pre țurile. De asemenea, aceast ă tactică este nouă în România,
fiind considerat ă de mulți subiecți ca fiind ciudat ă. Consumatorii români sunt, de asemenea,
sceptici în privin ța gradului de informare a ofertantului asupra pre țurilor concuren ței
înaintea aplic ării acestei tactici.
La nivelul categoriilor de produse, în România, cele mai pu țin corecte pre țuri au
fost percepute a exista în domeniul imobiliar, pre țurile caselor și ale terenurilor fiind
considerate exagerate, comparativ cu valoarea pe care o ofer ă. Alte categorii de produse ce
au prețuri incorecte sunt: produsele alimen tare, produsele din import, articolele
vestimentare, iar din sectorul serviciilor: utilit ățile publice, serviciile bancare, turistice și de
transport. Principala condi ție perceput ă a permite practicarea unor pre țuri incorecte a fost
considerat ă de majoritatea responden ților gradul redus de informare al consumatorilor
români. Alte condi ții speculate pentru practicarea de pre țuri incorecte au fost: infla ția,
condițiile naturale (secet ă, inundații), evenimente interna ționale (fluctua țiile prețului
petrolului, r ăzboiul din Irak), evenimentele po litice (aderarea la Uniunea European ă).
Cunoașterea modului de percep ție a corectitudinii pre țurilor în România este important ă
în contextul ader ării la Uniunea European ă, deoarece are loc o intensificare a concuren ței,
consumatorii devin mai exigen ți și receptivi la informa țiile privind pre țul, sancționând mai sever
acțiunile pe care le percep ca fiind mai pu țin corecte. Se impune o con știentizare la nivelul
organizațiilor române ști a necesit ății cercetării percepțiilor cu privire la corectitudinea pre țurilor,
astfel de preocup ări existând în Uniunea European ă de câțiva ani.
Bibliografie:
Xia, L., Monroe, K., Cox, J., „The price is unfair! A conceptual framework of price fairness
perceptions” , Journal of Marketing, Vol. 68, 2004, p. 3
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
331
331 Cox, J., “Can differential prices be fair?” , Journal of Product and Brand Management,
Vol. 10, Issue 4/5, 2001
Goodwin, C., Ross, I., “Consumer responses to service failures: influence of proceduraland
interactional fairness perceptions”, Journal of Business Research , 25, 1992
Maxwell, S., “Rule-based price fairness and its effect on willingness to purchase” , Journal
of Economic Psychology , 23, 2002
van den Bos, K., Wilke, H. A. M., Lind, E. A., & Vermunt, R. (1998), “Evaluating outcomes
by means of the fair process effect: Evid ence for different processes in fairness and
satisfaction judgments”, Journal of Personality and Social Psychology , 74, p. 1501
van den Bos, K., Vermunt, R., & Wilke, H. (1997), “Procedural and distributive justice:
What is fair depends more on what comes first than on what comes next”, Journal of
Personality and Social Psychology , 72, 102
Cătoiu, I., Vrânceanu, D., (2007), „Price fairness perceptions in Romania” , Marketing
Management , XVII, vol. 4, nr. 100, pp. 243-247
Dascalopoulou, I., Petrou, A., (2006) “Cons umers’ expenditures and perceived price
fairness”, International Journal of Social Economics , Vol. 33, No. 11, p. 777
Vaidyanathan, R. Aggarwarl, P. (2003), “Who is the fairest of them all? An attributional
approach to price fairness judgments”, Journal of Business Research, Vol. 56, pp. 453-63.
Bolton, L., Warlop, L., Alba, J., “Consumer perception of price (un)fairness” , Journal of
Consumer Research , Vol 29, 2003, p. 488
332 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
332CĂTRE O POLITIC Ă RAȚIONALĂ A SUBSIDIILOR
Marina Lumini ța SÂRBOVAN
Conferențiar universitar doctor
Universitatea Tibiscus, Timișoara
Rezumat: Una din func țiunile principale ale politicii economice ra ționale este
crearea locurilor de munc ă și ca atare aceasta este o surs ă majoră de bunăstare. Economia
româneasc ă actuală posedă caracteristicile unei schimb ări dinamice, sub impactul noilor
tehnologii, a pie țelor integrate europene și evoluției mediului înconjur ător. Țara noastr ă, la
fel ca alte state membre ale UE, adapteaz ă sistemul de subsidii la cerin țele programelor UE
de subsidii. Abordând problema cofinan țării proiectelor, trebuie s ă subliniem c ă obiectivul
general al acestei activit ăți este de a recupera decalajul de competitivitate fa ță de piețele
occidentale, chiar dac ă acum tendin ța este de a crede c ă piața unică european ă a cucerit
întreg teritoriul statelor membre, în structurile ei de baz ă. Dezbaterea despre eficacitatea
politicii de subsidii nu s-a încheiat, și intenționăm să scoatem în eviden ță punctele
disputabile ale politicii subsidiilor de stat, care vine s ă completeze cadrul general al acestei
sfere a economiei. Avem în vedere c ă politica economic ă a UE năzuiește către liberalizarea
și armonizarea pie țelor, controlul competi ției și susținerea investi țiilor în toate activit ățile
care conduc c ătre dezvoltare.
Cuvinte-cheie : subsidii; competi ție; piața internă.
Coduri REL : 8N
Preambul
Subsidiile sunt elementele cheie pentru a ne asigura c ă sectorul public poate efectiv
să-și îndeplineasc ă funcțiile, ceea ce include coordonarea, dezvoltarea participativ ă a
strategiilor sectoriale, fo rmularea politicilor, alocarea și monitorizarea subven țiilor
financiare publice în agricultur ă, industrii și servicii.
Cu toate acestea, subsidiile ca pârghii interven ționiste produc pe lâng ă efectul de
modificare a punctului de echilibru (pre țuri) o stimulare a unor arii economice (produc ția, de
exemplu), simultan cu contrac ția altora (consumul intern); decizia macroeconomic ă
strategică de a adopta m ărimea ei, punând în balan ță efectul de profit cu cel de pierdere, este
imposibil de cuantificat cu precizie, în contextul unor modific ări rapide și permanente ale
piețelor, influen țate de factori tot mai numero și și, de aceea, subsidiile sunt elemente ce
trebuie monitorizate îndeaproape.
Nou stat membru în familia Uniunii Europene, țara noastr ă năzuiește către
integrarea perfect ă în modelul european de dez voltare, Strategia Lisabona, avându- și
obiectivele concentrate pe cre ștere și dezvoltare durabil ă, coeziune social ă, ocupare bazat ă
pe progres în domeniul educa ției, inova ție din ce în ce mai ridicat ă, cheltuieli de cercetare-
dezvoltare, liberalizarea serviciilor pe pie țele Uniunii Europene, diminuarea șomajului
simultan cu cre șterea ratei ocup ării mâinii de lucru.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
333
333 Dezbatere
Subsidiile sunt pl ăți de la guvern pentru încurajarea produc ției sau consumului unui
bun. O abordare doctrinar ă contemporan ă înscrie subsidiile în sfera taxelor negative.
Cele mai multe țări încearc ă să-și promoveze exporturile prin subsidii totale, prin
scutirea de anumite taxe interne sau prin cred ite deosebit de ieftine (ca parte a politicilor lor
comerciale interne). Din acest motiv, subsidiile pentru export sunt extinse și larg dezb ătute
în analiza acestui tip special de transfer valoric.
Binecunoscut este faptul c ă subsidiile pentru export duc la cre șterea exporturilor și
provoacă subconsum și exces de produc ție și, în ciuda acestui lucru, echilibrul
macroeconomic cere o interven ție a statului asupra pre țului mondial în sensul care s ă asigure
creșterea vânz ărilor pe pia ța mondial ă.
Aceasta este o prioritate dat ă ab initio piețelor interna ționale și relațiilor ei de
competiție, în bătălia de a câ știga o pozi ție conduc ătoare printre competitori.
În teorie, subsidiile ating scopul de a cre ște exporturile, dar fac acest lucru contra
unui cost social: firmele intr ă într-o situa ție în care produc bunuri la un cost marginal
superior celui pl ătit de concuren ții externi pentru aceea și marfă.
Guvernul (în realitate contribuabilii) acoper ă diferența, aceasta însemnând c ă, de
fapt, cu cât cre șterea ecartului dintre pre țul mondial și prețul mondial plus subsidiile
acordate va fi mai mare, cu atât mai grea va fi impozitarea care ap ăsă cetățenii.
Pe de alt ă parte, din partea consumatorilor, politica subsidiilor pentru export
înseamnă că bunurile care sunt vândute peste hotar e sunt mai ieftine decât cele vândute
clienților interni. În mod clar, aceasta implic ă un cost în exces, cre ște prețul intern, supra-
taxează cumpărătorii, în timp ce subven ționează producătorii.
Iată de ce, știința economic ă cere cel mai bun argument pentru subsidiile la export
de natură profitabil ă, nu de natur ă administrativ ă.
Funcțiile guvernamentale caut ă să promoveze pie țele concuren țiale în direc ții
social-acceptabile, corespunz ător politicilor rurale, industriale și ale serviciilor, în Uniunea
European ă.
Distingem câteva m ăsuri cheie menite s ă promoveze o economie competitiv ă și
care se aplic ă de maniera uni cadru general în Uniunea European ă:
• macroeconomia asigur ă o politic ă a ratelor de schimb nedenaturat ă, înlăturarea
taxelor implicite și barierelor pie țelor, taxare nediscriminatorie, stabilitate
macroeconomic ă și credibilitate guvernamental ă;
• exporturi comerciale facilitate, participar e la negocierile de schimb, reducerea
protecției asupra bunurilor-substitut impor tate cu tarife relativ sc ăzute și
uniforme, și ștergerea barierelor nontarifare (simultan cu asigurarea protec ției
contra volatilit ății acute a pre țului);
• cerințele ocupării mâinii de lucru în Europa coincid cu esen ța standardelor de
angajare în special în privin ța muncii copiilor, a muncii sezoniere și a șanselor
egale de angajare pentru femei;
• politica de concuren ță, în ultimile sale tendin țe, înseamn ă reevaluarea rolului
departamentelor de marketing, pentru a stabili reguli de numire pentru grade și
standarde;
• folosirea resurselor mediului și a celor naturale stabilesc un management
sustenabil, internalizarea externalit ăților acolo unde este posibil și dezvoltarea
piețelor pentru poluare și credite pentru emisii de carbon;
334 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
334• pământul dezvolt ă piețe ale pământului, securitate a posesiunii, emiterea
titlurilor și înregistrarea tranzac țiilor cu teren și reforma agrar ă pentru
distribuția corectă a propriet ății asupra pamântului;
• tehnologia avansat ă menține activit ățile de cercetare și încurajeaz ă participarea
sectorului privat la cercetare și extinderea activit ăților;
• securitatea alimentar ă stabilește rețele de programe de securitate social ă care să
facă față la perioadele de schimb ări extreme ale pre țurilor sau dezastre naturale.
Unul dintre cele mai importante domenii luate în considerare de politica de subsidii
este agricultura și pentru țara noastr ă acest domeniu are o caracteristic ă dominant ă.
Țara noastr ă are interese diferite de cele ale Uniunii Europene în privin ța subvenției
agricole, pe care executivul comunitar ar dori s-o desfiin țeze. Pentru pl ăți directe la hectar,
România prime ște 440 de milioane de euro, iar Agen ția de Plăți și Interven ție pentru
agricultur ă (APIA) este institu ția care gestioneaz ă aceste fonduri.
În vederea unei reforme a Politicii Agrico le Comune, Comisia a propus un set de
șapte măsuri, prima dintre ele constând în decuplarea subven ției de produc ție. Acest lucru
înseamnă, practic, eliminarea subven țiilor și orientarea fondurilor c ătre investi ții. Poziția
României, pân ă în prezent, este de a nu elimina subven ția la hectar pân ă în 2013; ea este
motivată de faptul c ă valoarea subven ției la hectar va cre ște progresiv, urmând ca în 2013 s ă
ajungă la 200 de euro la hectar. Pentru a alinia condi țiile interne la cele existente în țările
membre cu vechi tradi ții comunitare, România propune o nou ă dezbatere pe aceast ă temă
după 2013.
O măsură prevăzută în planul de reform ă a Politicii Agricole Comune care nu se
bucură de susținerea României este eliminarea mecanismelor de interven ție pe pia ță,
deoarece acestea sunt necesare pentru „sectoarele sensibile“, precum cel al cerealelor.
De asemenea, România nu este de acord cu prevederea privind eliminarea cotei de lapte,
deoarece se consider ă că eliminarea acestui sistem ar putea duce la o supraproduc ție de lapte.
În ceea ce prive ște bugetul Politicii Agricole Comune, România accept ă că trebuie
să existe o structur ă bugetară flexibilă, dar nu este de acord cu cofinan țarea plăților directe,
pentru că aceast lucru ar reprezenta o presiune asupra bugetului na țional.
În schimb, România sus ține simplificarea Politicii Agrico le Comune, astfel încât s ă
se reducă povara administrativ ă, precum și simplificarea anumitor obliga ții privind bunele
condiții de mediu sau bun ăstarea animalelor.
Afacerile agricole aduc profit: poten țialul agriculturii Române ști, folosind
oportunitățile financiare și de investi ții, este estimate s ă crească cu 60-80%, în urm ătorii
trei-patru ani.
Pentru motivele ar ătate, un semnal favorabil din partea Uniunii Europene ar fi ca
reforma Politicii Agricole Comune va ține seama și de priorit ățile ei.
Concluzie
Există domenii în care țara noastr ă mai are un drum lung de parcurs pe calea
subvenționării domeniilor cu impact social major, cum ar fi cel al locuin țelor destinate
cetățenilor săi. În acest domeniu, statul a început s ă acorde subven ții de 20% pentru
locuințele construite prin credit ipotecar. Subven ția se acord ă la finalizarea construc ției
realizate cu credit ipotecar, pe baza facturilor doveditoare. Suma alocata în acest an (2007)
de la bugetul de stat, în cadrul programului na țional privind sprijinirea construirii de locuin țe
proprietate personal ă, este de circa 3 milioane lei.
Conform legisla ției, tinerii c ăsătoriți, sinistra ții și persoanele evacuate din
locuințele restituite proprietarilor sunt pr incipalele categorii care beneficiaz ă de subven ția de
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
335
335 20%, doar dac ă nu au mai de ținut o altă locuință în proprietate și dacă nu au primit sprijin de
la bugetul de stat sub form ă de subven ții pentru o alt ă locuință.
Se admit excep ții pentru tinerii care au mai de ținut o locuin ță de până la 50 metri
pătrați: ei vor putea solicita subven ția pentru construirea unei noi locuin țe, în vederea
extinderii. Pentru aceasta, condi ția este ca acela care solicit ă subvenția să aibă teren în
proprietate și un contract încheiat cu o firm ă de construc ții.
Sperăm că aceste limite legislative vor deveni mai flexibile și problema locuin țelor
va deveni un element de stabilizare a mâinii de lucru pe pie țele interne.
Bibliografie
Bran, Florina, Ioan, Ildiko, Cuantificarea dezvolt ării durabile , Editura Economic ă,
București, 2006
Jacques, I., Mathematics for Economics and Business , Addison-Wesley Publishing
Company , 1995
Muntean, C.,Vâlsan, C., Investițiile interna ționale , Ed. Oscar Print, București, 1995
Sarbovan, Marina, Macroeconomie , Eurostampa Printing House, 2006
336 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
336PERSPECTIVA UTILIZ ĂRII FONDURILOR
PUBLICE CU EFICIEN ȚĂ, EFICACITATE
ȘI ECONOMICITATE ÎN CONTEXTUL
INTEGR ĂRII EUROPENE
Ioana BOBOC
Doctorand
Curtea de Conturi a României, Bucure ști
Rezumat . În ultimii ani, printre condi țiile de aderare a României la Uniunea
European ă, aferente domeniului finan țelor publice, un loc important l-a de ținut elaborarea
și execuția bugetului pe programe.
Bugetele pe programe reflect ă de regulă obiective ale politicilor publice, prev ăzute
în Strategia programului de guvernare, ia r la elaborarea acestor bugete trebuie s ă se aibă
în vedere cu prioritate ob ținerea unor efecte și mai pu țin acoperirea necesit ăților de
funcționare a institu țiilor publice.
Bugetul pe programe presupune alocarea resurselor publice în vederea atingerii
unor obiective concrete și obținerii unor rezultate care se m ăsoară prin indicatori. Alegerea
programelor ce urmeaz ă să fie implementate se face în urma unor studii, urm ărind pentru
atingerea obiectivelor stabilite costurile și rezultatele diferitelor variante de finan țare.
În funcție de sectorul pentru care se elaboreaz ă un program, evaluarea eficien ței
cheltuielilor publice, prin prisma eforturilor și a efectelor acestora, trebuie s ă se realizeze
prin metode de analiz ă pe care institu ția care gestioneaz ă programul le consider ă ca fiind
cele mai adecvate.
Cuvinte-cheie: bugete de programe; eficien ța cheltuielilor publice; management
sănătos.
Coduri REL: F13
Utilizarea fondurilor publice cu eficien ță economicitate și eficacitate este o condi ție
obligatorie pentru realizarea unei gestiuni economico-financiare corespunz ătoare, de c ătre
conducătorii institu țiilor publice.
Principiile eficien ței economicit ății și eficacit ății sunt elemente definitorii ale
performan ței în sectorul public și sunt men ționate cu caracter imperativ în diferite acte
normative cum sunt: Legea nr. 500/2002 privind finan țele publice, Ordonan ța nr. 34/2006
privind achizi țiile publice, acestea prev ăzând obligativitatea ordonatorilor de credite de a
utiliza resursele publice și respectiv obliga ția achizitorilor de a efectua achizi ții publice cu
respectarea celor trei principii. De asem enea, în cadrul cont rolului intern, urm ărirea
respectării acestor trei principii reprezint ă un obiectiv obligatoriu, definit prin lege.
Performan ța realizat ă de entitățile din sectorul public este acea caracteristic ă a
activităților, programelor, proiectelor și, în general, a activit ății de ansamblu care reflect ă
gradul de atingere a optimului în gestiunea economico-financiar ă a acestora.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
337
337 Performan ța reflectă sănătatea managementului, precum și eforturile depuse pentru
utilizarea unor metode și practici destinate ob ținerii rezultatelor dorite în condi ții calitative și
cantitative maxime.
În practic ă există două abordări ale performan ței utilizării resurselor publice, astfel:
– abordarea potrivit c ăreia administrarea cheltuielilor trebuie s ă aibă loc prin
măsuri care garanteaz ă utilizarea optim ă a resurselor . Aceasta presupune
adoptarea de c ătre conducerea institu ției publice a unei strategii și luarea unor
anumite decizii menite s ă conducă la realizarea performan ței.
– abordarea potrivit c ăreia un anumit program sau proiect trebuie s ă atingă un
obiectiv precis în condi ții de performan ță.
În statele în care administrarea fondurilor publice se refer ă în principal la mijloace
și într-o m ăsură mai mic ă la rezultate, se urm ărește cu prec ădere respectarea și aplicarea
corectă a regulilor și reglement ărilor în vigoare, acordându-se mai mic ă atenție modului în
care aceste reglement ări și reguli sunt adecvate scopului pentru care au fost emise.
În statele cu o administrare a fondurilor publice bazat ă pe obiective și rezultate,
atenția se concentreaz ă în principal pe oportunitatatea regulilor și reglement ărilor și într-o
mai mică măsură pe modul în care au fost respectate prevederile legale.
Cele trei principii, eficien ța, eficacitatea și economicitatea utiliz ării resurselor
publice, ca elemente definitorii ale performan ței în sectorul public, necesit ă unele defini ții
explicite, dup ă cum urmeaz ă
– Eficiența – acea caracteristic ă a modului de utilizare a resurselor financiare,
umane, a altor resurse, precum și a procedurilor utilizate pentru înl ăturarea riscurilor, care
demonstreaz ă că resursele utilizate în vederea realiz ării obiectivelor unei activit ăți sau unui
program ofer ă un raport optim între intr ări și ieșiri;
– Economicitatea – principiul care caracterizeaz ă practicile administrative s ănătoase
precum și politicile de management care arat ă dacă resursele au fost disponibile la timp,
adecvate din punct de vedere cantitativ și calitativ și la un pre ț corect ;
– Eficacitatea – acel criteriu al performan ței care indic ă gradul de îndeplinire a obiectivelor
declarate ale entit ății, precum și raportul dintre impactul dorit și impactul efectiv realizat .
Cele trei criterii de realizare a performan ței se pot reprezenta prin intermediul
următorului model logic:
Figura 1
338 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
338În România, utilizarea resurselor publice cu eficien ță, economicitate și eficacitate
au devenit o necesitate imperativ ă pe măsura îndeplinirii cerin țelor de integrare în Uniunea
European ă, una din aceste cerin țe în domeniul finan țelor publice fiind elaborarea și execuția
bugetului pe programe.
În acest context, înc ă din anul 2001, prin preciz ări metodologice, Ministerul
Finanțelor Publice a stabilit coordonatele princi pale privind elabor area propunerilor de
buget de c ătre ministere și celelalte organe de specialitate ale administra ției publice centrale,
consilii locale, jude țene și Consiliul General al municipiului Bucure ști, pentru proiectele
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetul asigur ărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor
speciale pe anul 2002 și a estimărilor pentru anii 2003-2005.
Obiectul principal al acestei modalit ăți de elaborare și execuție a bugetului a fost
stabilirea principiilor și a cadrului general privind formularea propunerilor de buget și de
fundamentare a acestora, de alocare și utilizare a fondurilor în condi ții de bun ă gestiune
financiară care să asigure condi țiile de aderare la Uniunea European ă.
În acest sens, s-a prev ăzut implementarea și extinderea finan țării pe baz ă de
programe, care a avut drept scop:
– luarea deciziilor privind modalitat ea de alocare a fondurilor, în func ție de
priorități;
– folosirea fondurilor publice în condi ții de eficien ță;
– identificarea și evidențierea indicatorilor de rezultate;
– stabilirea direc țiilor de ac țiune și a rezultatelor scontate în perioada de desf ășurare
a programului.
În contextul legisla ției în vigoare care reglementeaz ă elaborarea și execuția
bugetelor pe programe (Legea nr. 500/2002 privind finan țele publice), un program bugetar
„este o ac țiune sau un ansamblu coerent de ac țiuni ce se refer ă la acela și ordonator
principal de credite, proiectate pentru a rea liza un obiectiv sau un set de obiective definite
și pentru care sunt stabili ți indicatori de program care s ă evalueze rezultatele ce vor fi
obținute, în limitele de finan țare aprobate”.
În același timp, ordonatorii de credite r ăspund, potrivit legii, de organizarea
evidenței programelor, inclusiv a indicatorilor aferen ți acestora, iar printre lucr ările care stau
la baza elabor ării proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor de c ătre guvern, prin
Ministerul Finan țelor Publice, se afl ă și programele întocmite de c ătre ordonatorii principali
de credite în scopul finan țării unor ac țiuni sau ansamblu de ac țiuni, cărora le sunt asociate
obiective precise și indicatori de rezultate și de eficien ță.
În acest scop programele sunt înso țite de estimarea anual ă a performan țelor fiecărui
program, care trebuie s ă precizeze: ac țiunile, costurile asociate, obiectivele urm ărite,
rezultatele ob ținute și estimate pentru anii urm ători, măsurate prin indicatori preci și, a căror
alegere trebuie s ă fie bine justificat ă.
Bugetele pe programe reflect ă de regulă obiective ale politicilor publice, prev ăzute
în Strategia programului de guvernare, ia r la elaborarea acestor bugete trebuie s ă se aibă în
vedere cu prioritate ob ținerea unor efecte și mai puțin acoperirea necesit ăților de func ționare
a instituțiilor publice.
Acest obiectiv este îns ă unul strategic, întrucât trecerea real ă de la bugetul
structurat pe clasifica ția bugetar ă la un buget alocat pe activit ăți definite prin obiective
cărora li se asociaz ă indicatori de performan ță este un proces complex, justificat de faptul c ă
transformarea activit ății instituțiilor publice în programe care s ă conțină obiective și
indicatori presupune alocarea clar ă a resurselor func ție de toate cheltuielile pe care le
necesită realizarea programelor, precum și schimbarea strategiei de organizare și funcționare
a instituțiilor care gestioneaz ă programele bugetare.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
339
339 În acest context, o condi ție inevitabil ă a funcționării corespunz ătoare a unui buget
pe programe este existen ța unei contabilit ăți specifice acestora, astfel încât resursele alocate
și cheltuielile efectuate s ă se reflecte cu exactitate și în integralitatea lor, pe fiecare surs ă și
respectiv, destina ție.
Procesul de elaborare și execuție a bugetului pe programe îns ă, odată parcurs, cu
toate dificult ățile de tranzi ție pe care le presupune, conduce la identificarea acelor zone ale
sectorului public care în mod real au un obiect de activitate bine definit, func ționează în
beneficiul publicului și le este aplicabil cel pu țin unul din principiile de eficien ță, eficacitate
și economicitate.
În același timp, existen ța bugetelor pe programe conduce și la excluderea sau dup ă
caz reformarea inevitabil ă a acelor institu ții sau activit ăți inutile care nu- și justifică
existența, sau care utilizeaz ă ineficient sau neeconomicos fondurile publice.
O bună strategie a implement ării bugetelor pe programe trebuie s ă aibă în vedere cu
prioritate atingerea obiectivelor din Strate gia programului de guvernare. În acest scop,
ținând seama de faptul c ă resursele bugetare sunt limitate, se impune stabilirea unor
priorități în alocarea resurselor și implicit în alegerea programelor ce urmeaz ă să fie
implementate. Din acest motiv, aceast ă alegere trebuie s ă aibă loc în urma unor studii,
urmărind pentru atingerea obiectivelor stabilite costurile și rezultatele diferitelor variante de
finanțare.
În funcție de sectorul pentru care se elaboreaz ă un program, evaluarea performan ței
cheltuielilor publice, prin prisma eforturilor și a efectelor acestora, trebuie s ă se realizeze
prin metode de analiz ă pe care institu ția care gestioneaz ă programul le consider ă ca fiind
cele mai adecvate.
Odată ales, pentru ca un program s ă-și atingă obiectivele propuse, acesta trebuie s ă
fie elaborat respectând cerin țele legii referitoare la claritatea și fermitatea obiectivelor,
precum și la coeren ța și exhaustivitatea indicatorilor pe baza c ărora se efectueaz ă evaluarea
gradului de realizare a obiectivelor.
Astfel, un program finan țat din fonduri publice, trebuie s ă precizeze:
– scopul final al activit ății sau activit ăților componente ale programului;
– obiectivele urm ărite, adică rezultatele scontate a se ob ține în urma derul ării
programului și care trebuie s ă marcheze un anumit progres în atingerea
scopului urm ărit;
– definirea programului, cu precizarea priorit ăților și indicarea orizontului de timp la
care se refer ă; estimarea posibilit ăților de cre ștere a eficien ței/eficacității în urma
aplicării programului; efortul financiar reclamat de realizarea programului;
– indicatori de rezultate, calitativi și cantitativi;
– finanțarea programului-total ă și pe surse de provenien ță: buget de stat, bugete
ale fondurilor speciale, venituri proprii, credite externe, fonduri externe
nerambursabile.
În practic ă, la nivelul ordonatorilor de credite, se mai men ține încă tendința de a
elabora în mod formal bugetele pe programe, ex istând suficiente cazuri în care se definesc
destul de vag obiectivele concrete și indicatorii care se propun a se realiza.
De aceea, pentru a fi bine definite, obiectivele, care reprezint ă scopurile ce se doresc a fi
atinse cu ajutorul programului, trebuie aib ă următoarele caracteristici: s ă nu fie foarte numeroase,
să fie coordonate, compatibile, clare, cuantificabile și să aibă termene de realizare.
Indicatorii asocia ți programelor sunt m ărimi fizice sau monetare care permit
măsurarea unor aspecte cum ar fi: atingerea unui grad de calitate (excelen ță) cu un cost
rezonabil (economicitatea), îndeplinirea obiectivelor prev ăzute (eficacitatea) și obținerea
raportului cel mai bun între resurse și rezultate (eficien ța).
340 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
340Pe lângă acestea, func ție de caracteristicile și natura fiec ărui program, indicatorii
mai pot reflecta și impactul social și echitatea, iar acestea se pot ob ține și se pot compara
între ele atunci când se raporteaz ă la activit ăți identice realizate în zone geografice diferite
sau pe perioade de timp diferite.
Indicatorii asocia ți programelor bugetare trebuie s ă aibă următoarele caracteristici
esențiale:
– să fie relevan ți – informa țiile furnizate s ă fie indispensabile
– să fie pertinen ți – indicatorul s ă fie clar și să se mențină în timp
– să fie obiectivi – calculul indicatorului s ă nu fie ambiguu
– să fie neechivoci – s ă nu conduc ă la interpret ări eronate, echivoce, sau neclare
– să fie accesibili – u șor de calculat și interpretat.
Pe lângă aceste caracteristici s-ar mai putea ad ăuga ca necesare și altele cum ar fi:
– fiabilitate – datele utilizate s ă fie demonstrabile
– oportunitate – informa țiile să fie prezentate la timpul potrivit
– comparabilitate – indicatorii s ă poată fi compara ți în timp
– consistență – să se sprijine pe date consistente.
Indicatorii asocia ți programelor pot fi de mai multe tipuri, astfel:
– după obiectul lor:
– indicatori de mijloace – se m ăsoară în costuri și cuantific ă factorii care se
folosesc direct sau indirect pentru activitatea desf ășurată;
– indicatori fizici – se m ăsoară în numere sau unit ăți;
– indicatori de rezultate – m ăsoară rezultatele ob ținute efectiv fa ță de cele care
trebuiau ob ținute;
– indicatori de mediu – colecteaz ă date din afara programului care au influen ță
asupra acestuia;
– indicatori de impact – m ăsoară efectul pe care ac țiunile programului îl au
asupra grupului afectat;
– indicatori de calitate – m ăsoară gradul de atingere a calit ății în cadrul unor
standarde prestabilite.
– după natura lor, indicatorii pot fi:
– indicatori de eficacitate – m ăsoară gradul de îndeplinire a obiectivelor fixate;
– indicatori de economicitate – m ăsoară condițiile în care entitatea care
derulează programul achizi ționează resursele necesare execut ării acestuia;
– indicatori de eficien ță – măsoară randamentul unui serviciu prestat sau al unui
bun achizi ționat, raportat la costul s ău.
Pentru a asigura succesul unui program nu este îns ă suficient ca acesta s ă fie bine
elaborat, ci, mai mult decât atât, execu ția acestuia trebuie s ă fie monitorizat ă de către un
sistem managerial și un sistem de control intern bine organizat și funcțional.
De aceea, în unele țări europene (exemplu Germania) pentru monitorizarea
execuției programelor, la nivelul institu țiilor publice care deruleaz ă programe sunt
constituite a șa-numitele compartimente de „controlling”, care au ca atribu ție principal ă
identificarea și punerea în aplicare a unor instrumente calitative și cantitative de control
destinate coordon ării informa țiilor referitoare la implementarea și execuția programului în
scopul sprijinirii proceselor de decizie ale managementului institu ției.
O component ă important ă a controllingului este evaluarea, care reprezint ă o
activitate orientat ă spre efectele exterioare entit ății care deruleaz ă programul bugetar
(influențe asupra societ ății, asupra mediului natural, asupra altor domenii economice etc.) și
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
341
341 se exercit ă de către acelea și persoane care au atribu ții de controlling. În esen ță, evaluarea
reprezintă un controlling strategic care m ăsoară efectele produse în exteriorul entit ății și care
de regulă își fac simțită prezența mult mai târziu decât cele din interior.
Evaluarea se preg ătește încă din faza de planificare a programului și trebuie s ă
răspundă la întrebarea dac ă prin programul respectiv exist ă premisele ob ținerii unui rezultat
durabil. Aceast ă activitate trebuie bine definit ă, să aibă criterii clare, astfel încât s ă se evite
efectuarea de cheltuieli cu evaluatori extern i. În cazul programelor multisectoriale, când
atribuțiile sunt disipate pe mai multe institu ții, trebuie desemnat un grup de lucru, o comisie,
o structur ă comună, care să fie responsabil ă de derularea și evaluarea integral ă a proiectului.
În țara noastr ă, la nivelul institu țiilor publice nu sunt definite astfel de structuri cu
denumirea „Controlling” și nici func ția de „controller”, îns ă atribuțiile controllingului se
interfereaz ă, se identific ă în cea mai mare parte cu atribu țiile controlului intern și auditului
intern.
Cu toate acestea, luând în considerare practica Germaniei și coroborând cu necesitatea
definirii structurilor organizatorice ale institu țiilor publice func ție de programele pe care acestea
le deruleaz ă, se contureaz ă necesitatea cre ării unui nucleu, unui grup de lucru, o structur ă
special constituit ă pentru derularea și, respectiv, monitorizarea programului.
Această structură, într-o prim ă etapă, poate să exercite și funcția de controlling,
manifestând grij ă ca persoanele cu func ții de execu ție a programului s ă nu fie acelea și cu
cele care au func ții de control și evaluare, urmând ca, într-o etap ă mai avansat ă a execuției
bugetelor pe programe, nucleul constituit pentru execu ția programului s ă fie diferit de
compartimentul de controlling.
Bibliografie
Văcărel, I. – Bugetul pe programe multianual, Editura Expert, 2002
Mitroi, F. Auditul de performan ță (controlul rezultatelor), Concept și Perspective, Societatea
„Adevărul” SA, 1999
XXX- Manual de audit al performan ței – Curtea European ă de Conturi
XXX- Legea nr. 500/2002, privind finan țele publice
XXX- Ordinul MFP. nr. 1.159 din 30 iu lie 2004 pentru aprobarea Instruc țiunilor privind
conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de ordonatorii
principali de credite
342 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
342REDUCEREA FALIEI DIGITALE – ABORD ĂRI
ÎN CONTEXT ROMÂNESC ȘI EUROPEAN.
ROLUL TELECENTRELOR DIN ZONELE RURALE
DEFAVORIZATE ÎN PROMOVAREA COEZIUNII
SOCIALE ȘI REDUCEREA DECALAJELOR
DIGITALE
Sorin KERTESZ
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Strategia de la Lisabona și strategia i2010 impun angajarea statelor
membre, prin programe na ționale care s ă vizeze dezvoltarea axelor principale ale
Economiei Cunoa șterii. România trebuie s ă acționeze urgent pentru eliminarea decalajelor
față de țările europene prin efortul de inovar e, folosirea noilor tehnologii ale informa ției și
comunicării și creșterea nivelului de educare a popula ției privind noua economie. În caz
contrar, intrarea României în Uniunea European ă va antrena costuri majore determinate de
lipsa de competitivitate cronic ă a economiei.
În acest sens, sunt necesare politici ec onomice dedicate, completate de ini țiative
operaționale, cum ar fi crearea de telecentre – centre publice care ofer ă acces la servicii
informaționale în beneficiul unei comunit ăți dezavantajate. Pân ă în 2010, aproximativ 200
de comunit ăți vor beneficia de astfel de telecentre care î și propun (1) extinderea accesului
la tehnologiile ITC și îmbunătățirea cuno ștințelor de utilizare a calculatorului, (2)
dezvoltarea și promovarea serviciilor de e-gu vernare, (3) promovarea comer țului electronic
și (4) acordarea de asisten ță financiar ă și tehnică pentru adoptarea solu țiilor inovative în
cadrul IMM.
Cuvinte-cheie : coeziune social ă; reducerea decalajelor economice; analiza decalajelor
Coduri REL 16F, 18D, 20F
Introducere
„Decalajul digital este unul dintre cele mai mari impedimente în calea dezvolt ării
și el crește exponen țial.” (James D. Wolfensohn, fost pre ședinte al B ăncii
Mondiale)
Strategia de la Lisabona și strategia 2010 impun angajarea statelor membre, prin
programe na ționale care s ă vizeze dezvoltarea axelor principale ale Economiei Cunoa șterii.
România trebuie s ă acționeze urgent pentru eliminarea decalajelor fa ță de țările europene
prin efortul de inovare, folosirea noilor tehnologii ale informa ției și comunic ării și creșterea
nivelului de educare a popula ției privind noua economie. În caz contrar, intrarea României
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
343
343 în Uniunea European ă va antrena costuri majore determinate de lipsa de competitivitate
cronică a economiei.
Decalajul digital este decalajul care exist ă în folosirea TIC în organiza ții, între
straturi diferite ale societ ății sau la nivelul țării față de alte țări (Baltac, 2004). Acest decalaj
este adesea conceptualizat în termeni binari: cineva are sau nu acces, cineva utilizeaz ă sau
nu Internetul. O defini ție mai cuprinz ătoare are dimensiuni multiple, atingând aspecte
precum: calitatea echipamentelor, autonomia utiliz ării, prezen ța rețelelor de suport social.1
O analiză și mai profund ă implică întrepătrunderea dintre decalajul digital și
decalajul cunoa șterii, luând în considerare indicatori precum: experien ța, abilitățile online,
capacitatea de a absorbi și a transforma informa ția (Hargittai, 2003). Exist ă o serie de
definiții ale decalajului digital, în func ție de accentul pe diferitele elemente TIC și utilizarea
lor, incluzând și soluțiile pentru reducerea sa. Astfel, se poate vorbi despre decalajul digital
ca reprezentând absen ța fizică a echipamentelor, conexiunii și a instruirii pentru utilizarea
lor – acestea sunt elementele necesare pentru acoperirea decalajului, iar cei care trebuie s ă le
furnizeze sunt autorit ățile, organiza țiile neguvernamentale și firmele private. Aceea și
definiție, reformulat ă de autori diferi ți (Singleton și Mast), avanseaz ă o altă soluție:
proiectele de dezvoltare atent selectate și mecanismele de pia ță ajung să regleze în mod
automat și disparit ățile digitale, prin reducerea pre țurilor, instruirea sectorului TI și
extinderea infrastructurii. O alt ă definiție pune accentul pe lipsa cuno ștințelor de baz ă,
sărăcie și alte probleme sociale – calculatoarele s unt utile, dar o societate nu poate eradica
decalajul digital pân ă când nu are cuno ștințele de baz ă și până când nu elimin ă sărăcia,
problemele de s ănătate și alte decalaje sociale2.
Analiza decalajelor
"În New York sunt mai multe telefoane decât în toat ă Asia rural ă, iar în Londra
mai multe conturi de Internet decât în toat ă Africa. 80% din popula ția lumii nu a
dat niciodat ă un telefon”3
Revoluția TIC nu este înc ă una de dimensiune global ă: cel puțin jumătate din
populația lumii (trei miliarde de oameni) nu a dat niciodat ă un telefon, iar infrastructura și
utilizarea Internetului sunt apro ape exclusiv concentrate în țările dezvoltate.4
Evoluția conceptelor și perspectivelor privind decalajele
Autorii politicilor publice au fost preocupa ți de inechitatea accesului înc ă de la
introducerea serviciului de telefonie acum mai bine de un secol. În anii 90, aten ția s-a mutat
de la furnizarea accesului la servicii de voce pr in linii fixe la accesul la Internet prin dial-
up.5 În enciclopedia online Wikipedia se vorbe ște despre decalajul digital ca fiind mai mult
decât o diviziune clar ă a societății în două grupuri. Cercet ătorii afirm ă că dezavantajele pot
lua forme diferite, de la computere cu performan țe modeste, conexiuni de calitate slab ă sau
la prețuri ridicate, dificult ăți în obținerea asisten ței tehnice și acces redus la con ținutul plătit.
În primele stadii ale analizei asupra decalajului digital, problema principal ă era
disponibilitatea Internetului la un pre ț accesibil6. În prezent, accentul se pune pe abilit ăți și
cunoștințe și pe instruirea oamenilor pentru a folosi computerele, ceea ce înseamn ă adeseori
că ei trebuie s ă învețe mai întâi s ă citească și să scrie. Se contureaz ă astfel distinc ția dintre
difuzia infrastructurilor ITC și utilizarea acestor infrastr ucturi (OECD, 2000).
Clasificarea decalajelor
Termenul de decalaj digital a devenit rapid atât de popular încât a intrat în vorbirea
curentă ca o explica ție pentru orice disparitate, în cadrul comunit ății informatizate.
344 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
344Literatura de specialitate abordeaz ă tot mai mult termenul ca pe un fenomen
multidimensional care include urm ătoarele dou ă aspecte distincte:
– Decalajul global – se referă la divergen ța accesului la Internet între societ ățile
industrializate și cele în curs de dezvoltare.
– Decalajul social – vizează prăpastia între cei boga ți și săraci în informa ție, într-o
națiune.
– Decalajele regionale – subliniază diferențele dintr-o anume regiune (continent,
subcontinent).
Diverși autori mai propun și alte axe ale decalajelor, dintre care re ținem:
– Decalajul democratic, care indică diferența între cei care utilizeaz ă resursele
digitale pentru participarea și mobilizarea civic ă și cei care nu recurg la aceste
practici.
– Decalaje în producerea și distribuirea de con ținut.
Lucrarea de fa ță abordeaz ă succint primele dou ă categorii de decalaje (global și
social) analizând mai detaliat decalajele regionale specifice Uniunii Europene.
Măsurarea decalajelor și indentificarea cauzelor
Măsurarea distribu ției TIC la nivel global este o sarcin ă extrem de dificil ă. Deși este
relativ simplu s ă estimăm numărul de computere în func țiune, replicarea datelor la nivel de
țară și segmentarea lor pe criterii socioculturale este o problem ă de propor ții. Dincolo de
accesul fizic la tehnologie, definirea și măsurarea utiliz ării efective sunt dificile. În final,
sunt multe „decalaje” tehnologice care pot afecta ecua ția – num ărul de computere, viteza
accesului la Internet, pre țuri, numărul de posturi de radio și TV.
Abordări și probleme metodologice
Raportul „De ambele p ărți ale decalajului digital” al brides.org grupeaz ă la un loc o
serie de aproxim ări ale distribu ției TIC care sunt incomplete, dar schi țează tabloul general.
Criteriile utilizate în m ăsurarea disparit ăților TIC includ: num ărul de utilizatori PC, acces și
infrastructur ă, accesibilitate (în sensul pre țurilor), instruire, con ținut relevant, dimensiunea
sectorului TIC local, s ărăcie, factori demografici (distribu ție regional ă, rasă, vârstă, religie,
sex, dizabilit ăți).
OECD propunea, la rândul s ău, un indice al decalajului digital care putea varia între
0 (inexistent) și 100 (maxim). Variabilele relevante lu ate în calcul erau teledensitate fix ă,
respectiv mobil ă, densitatea calculatoarelor personale, densitatea nodurilor Internet și a
serverelor securizate, iar variabila de baz ă PIB pe cap de lo cuitor (OECD, 2000).
La Summitul Mondial pentru Societatea Informa țională – WSIS din 2003 a fost
propusă metodologia DOI (Indexul de Oportunitate Digital ă) ca un instrument comprehensiv
de măsurare a decalajului digital. Aceast ă metodologie reprezint ă primul set de indicatori
agreat la nivel interna țional pentru m ăsurarea situa ției TIC în fiecare țară. Într-un studiu
recent, ITU a aplicat DOI unui grup de 40 de țări diferite din punct de vedere economic și
geografic. A fost revelat astfel un decalaj digital imens între prima și ultima clasat ă – Coreea
de Sud avea scoruri triple fa ță de ultima clasat ă: India.
De asemenea, în cadrul Planului de Ac țiune eEurope și eEurope+, stabilite la
Lisabona, Uniunea European ă a propus un set de indicatori care stabilesc obiective concrete
pentru accelerarea dezvolt ării Societății Cunoașterii în Europa (cunoscu ți și sub denumirea
„țintele Lisabona”). Ace ști indicatori au o deosebit ă importan ță regională, devenind ulterior
repere pentru toate țările membre, inclusiv cele care au aderat ulterior, cum este cazul
României.7
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
345
345 Decalajul global
Analiza difuziei Internetului la nivel global trebuie s ă țină cont de o serie de aspecte
în încercarea de a defini un model de difuzie: dac ă acesta este similar cu difuzia TIC mai
vechi (telefon, televiziune) și care sunt factorii determinan ți, economici și noneconomici.
Difuzia actual ă a Internetului arat ă contraste severe între regiunile lumii și în
interiorul lor. Țările scandinave și America de Nord au cele mai mari rate de penetrare a
Internetului, cu o treime sau mai mult a popula ției online, urmate de Europa de Vest – unul
din 10 locuitori este online. Europa Central ă și de Est, Orientul Mijlociu și America Latin ă
sunt sub media global ă, toate cu mai pu țin de un locuitor din dou ăzeci online, în timp ce cea
mai joasă rată de penetrare este evident ă în Africa Sub-Saharian ă, cu doar 36 de utilizatori la
mia de locuitori. În 2001, în SUA se reg ăseaz 106 de milioane din cei 300 de milioane de
utilizatori ai Internetului, al ți 56 de milioane în Asia-Pacific și tot atâția în Europa de Vest și
doar 2,5 milioane în Africa Sub-Saharian ă. Aceste date se coreleaz ă și cu distribu ția globală
a nodurilor Internet, conform datelor Network Wizards sau Internet Software Consortium
(Norris, 2001).
Cel mai acut decalaj digital se înregistreaz ă în zonele cu cele mai reduse niveluri de
venit din lume. Adeseori, lipsa infrastructurii de baz ă împiedic ă adoptarea noilor tehnologii,
iar Internetul, care solicit ă o conexiune extern ă costisitoare, este în special dificil de introdus
în economiile s ărace. De exemplu, întreaga popula ție a Liberiei trebuie s ă împartă o
conexiune interna țională de doar 256 k/s, ceea ce reprezint ă echivalentul unei singure
conexiuni terestre reziden țiale într-una din țările OECD. Și alte economii în curs de
dezvoltare se confrunt ă cu probleme similare privind l ărgimea de band ă disponibil ă – un
singur utilizator care are 100 Mb/s din Japonia are capacitatea de conectivitate interna țională
a 45 de țări cu conectivitate redus ă la un loc. Țările afectate trebuie s ă investeasc ă în puncte
de acces locale pentru a reduce costurile legate de conectarea la banda interna țională –
asemenea investi ții în Egipt s-au amortizat în șase luni, iar costurile de mentenan ță s-au
dovedit nesemnificative, în compara ție cu economia realizat ă în costurile transferului de
date online. O alt ă problemă o reprezint ă dezvoltarea de con ținut relevant la nivel local,
disponibil în limba local ă; în multe dintre țările OECD exist ă o relație simbiotic ă între
dezvoltarea de con ținut local și creșterea conectivit ății. În egal ă măsură, sunt importante și
alte facilit ăți de conectare (cabluri subacv atice, conexiunea prin satelit și servicii terestre
fără fir), care încep s ă fie disponibile sau ale c ăror prețuri scad. Decalajul digital nu
înseamnă, totuși, doar lipsa infrastruc turii de telecomunica ții; interfe țele de rețea precum
receptoarele mobile, computerele sau aparatele PDA sunt adeseori prea scumpe pentru
utilizatorii din țările în curs de dezvoltare. Nevoile lor pot fi satisf ăcute de oferta de pe pia ța
second-hand; terminalele considerate dep ășite în economiile dezvoltate pot oferi solu ții
rezonabile ca pre ț pentru conectivitatea mobil ă a utilizatorilor cu venituri mici (OECD,
2005).
Cauze
În cartea sa „Digital Divide? Civic E ngagement, Information Poverty and the
Internet Worldwide”, Pippa Norris identific ă corelații semnificative între decalajul digital și
următoarele cauze (pentru detalii vezi):
– Dezvoltarea canalelor media tradi ționale
– Nivelul PIB
– Investiția în cercetare-dezvoltare
– Nivelul de educa ție.
346 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
346Decalajul social
Bridges.org sus ține că există diviziuni semnificative în utilizarea TIC în interiorul
țărilor, cauzate de factori precum educa ție, venit, ras ă, sex, vârst ă, limbă și dizabilit ăți;
există dovezi îngrijor ătoare ale faptului c ă TIC sunt distribuite mai inegal decât alte
tehnologii. Principala îngrijorare legat ă de decalajul digital este c ă subclasa celor priva ți de
informație va fi și mai marginalizat ă în societ ățile în care deprinderile de baz ă în utilizarea
calculatorului devin esen țiale pentru succesul personal și profesional, accesul la oportunit ăți
educaționale, acces integral la re țelele sociale și oportunit ăți de implicare civic ă.
Conștientizând aceste probleme într-o economie bazat ă pe cunoa ștere, Uniunea European ă a
formulat nevoia de incluziune social ă ca pe unul dintre obiectivele sale, la lansarea planului
de acțiune e-Europe. Strategia UE presupune o combina ție de inițiative publice și private,
inclusiv reducerea costurilor de acces la Internet prin liberalizarea pie ței telecomunica țiilor
și oferirea de terminale și instruire în oficiile pentru ocuparea for ței de munc ă, biblioteci și
școli (Norris, 2001).
Cauze
Diverși autori, precum și o serie de institu ții interna ționale, au analizat cauzele
decalajelor în cadrul societ ății, identificând urm ătorii factori principali:
– Rasa – specific ă țărilor sau regiunilor multirasiale, cum ar fi SUA sau Africa de
Sud;
– Venitul – factor-cheie, conform OECD;
– Așezarea geografic ă – diferen țe semnificative între mediul urban și rural;
– Nivelul de educa ție – existând o corela ție pozitivă;
– Vârsta – majoritatea covâr șitoare a utilizatorilor de internet au sub 45 ani;
– Sexul – b ărbații au o pondere mai mare decât femeile în rândul utilizatorilor TIC;
– Ocupația – la nivel managerial accesul la TIC este mai bun decât la alte nivele.
Decalaje regionale. Abord ări în context european
Obiectivele Summitului de la Lisabona impun o compara ție între avantajele
competitive ale Uniunii Europene, pe de o parte, și ale SUA și altor puteri economice, pe de
altă parte. Aspectele importante remarcate la nivelul UE cu privire la difuzia TIC sunt:
decalajul digital este, în principal, o problem ă de vârstă și de educa ție (disparit ățile pe sexe
sunt mici), penetrarea computerelor și a Internetului r ămâne mai sc ăzută în zonele rurale
puțin populate din UE, rata de penetrare a calculatoarelor personale și a Internetului este cu
50% mai mare în rândul familiilor cu copii, întreprinderile mici se apropie de cele mari în ceea ce prive ște accesul la Internet, în principal datorit ă faptului c ă penetrarea a atins
punctul de satura ție în rândul celor din urm ă
8.
Prezența copiilor ca factor ma jor de acces la TIC
În 2004, 54% de gospod ării din UE aveau un computer personal și 43% aveau
conexiune Internet reziden țială (iar una din trei dintre acestea avea conexiune în band ă
largă). 70% dintre gospod ăriile cu copii aveau un computer personal, în compara ție cu 46%
fără copii. Exist ă diferențe destul de mari și între țări – două din trei gospod ării aveau un
computer personal și mai mult de jum ătate acces la Internet în Danemarca, Germania,
Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Islanda și Norvegia, pe când mai pu țin de una din trei
avea un calculator și mai puțin de una din șase Internet în Letonia, Lituania, Ungaria,
Bulgaria, România și Turcia. În ultimele trei – toate țări candidate – penetrarea
calculatoarelor și a Internetului în gospod ării este sub cea mai joas ă rată din cele înregistrate
în statele membre UE. Datele colectate în 14 state membre indic ă principalele motive pentru
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
347
347 care oamenii nu aveau Internet acas ă în 2004 – costuri prea ridicate ale echipamentelor și /
sau accesului și lipsa de abilit ăți pentru utilizarea acestuia.
Utilizarea TIC pe ca tegorii demografice
În medie, 55% dintre cet ățenii UE cu vârste între 16 și 74 de ani folosesc
computerele, 47% utilizeaz ă Internetul și 17% cump ără bunuri și servicii online. Utilizarea
pe sexe apare ca fiind echilibrat ă – un num ăr aproape egal de b ărbați și femei folosesc
computerul și Internetul. 75% dintre cei pân ă în 24 de ani utilizeaz ă Internetul în compara ție
cu doar 11% dintre cei cu vârsta între 64 și 74 de ani. Pe grupe ocupa ționale, studen ții
folosesc cel mai mult TIC, iar pensionarii cel mai pu țin. Șomerii utilizeaz ă TIC mult mai
puțin decât cei cu un loc de munc ă, dar cu pu țin sub media general ă.
Educație
Utilizarea computerelor și a Internetului este de 2,5, respectiv 3 ori mai mare în
rândul persoanelor cu studii superioare în Uniunea European ă. Scorurile sunt comparabile
pentru femei și bărbați la fiecare nivel educa țional, dar în grupa cu nivelul cel mai sc ăzut de
educație bărbații folosesc mult mai mult decât femeile calculatoarele, Internetul și comerțul
electronic. Utilizarea Internetului scade sub 25 % într-un singur stat membru – Grecia, dar
este în jur de 50% în Slovacia și Estonia. Unul din șase cetățeni UE cump ără online.
Reducerea decalajelor
„Tehnologia digital ă amplifică inechitățile sociale existente, întrucât
minoritățile și cei mai pu țin educați sunt la periferia schimb ărilor produse de
tehnologie.”
(Lost in Cyberspace: Barriers to Bri dging the Digital Divide in e-Politics,
2005, "Mack C. Shelley, II, Lisa E. Thrane, Stuart W. Shulman")
Rol, importan ță
Înainte de a face previziuni exagerat de optimiste despre uria șa prosperitate pe care
tehnologiile o vor aduce economiilor emergente, trebuie ținut cont c ă reducerea decalajelor
nu este un proces automat. TIC vor cre ște cu siguran ță șansele în acest sens, dar ele nu sunt
panaceu care permite guvernelor s ă evite reformele structurale, cum ar fi deschiderea
piețelor pentru investi țiile străine, liberalizarea telecomunica țiilor, protejarea drepturilor de
proprietate intelectual ă, îmbunătățirea sistemului educa țional și asigurarea cadrului legislativ
și financiar adecvat. Este lipsit de sens s ă se cheltuiasc ă milioane de dolari pentru conectarea
satelor la Internet, dac ă locuitorii lor nu știu să scrie și să citească 9.
Politici economice
Existența infrastructurii de telecomunica ții nu garanteaz ă faptul că utilizatorii vor
putea să acceseze serviciile sau s ă profite de ele. Analfabe tismul, lipsa de programe și
instrucțiuni în limbile indigene, costur ile prohibitive ale terminalelor și serviciilor sunt tot
atâtea bariere în calea adopt ării TIC pe scar ă largă. Politicile vizeaz ă adeseori aspecte
limitate ale ansamblului, ceea ce uneori este un lucru bun, dar abord ările de succes sunt cele
multidisciplinare (OECD, 2005).
Obiectivele politicilor TIC
Dezbaterea curent ă din jurul politicilor TIC și a decalajelor digitale implic ă cel
puțin șase obiective de baz ă:
Creșterea sectorului TIC – o perspectiv ă susținută mai ales de corpora țiile
multinaționale, institu țiile de comer ț și finanțe active la nivel interna țional și guvernele
statelor dezvoltate – sectorul de afaceri (în special str ăin) trebuie încurajat s ă își deschidă
348 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
348reprezentan țe și să rămână în țară, totul se rezolv ă prin mecanismele pie ței libere și o
minimă intervenție guvernamental ă
Policitici de încurajare a comer țului electronic – țările în curs de dezvoltare trebuie
să stimuleze participarea la comer țul electronic pentru a r ămâne competitive și pentru a
depăși rapid constrângerile de dezvoltare actuale
Drepturi online – se concentreaz ă asupra protej ării intereselor utilizatorilor, în
special protec ția datelor private, protec ția consumatorului, independen ța autorităților de
reglementare
Drepturile lucr ătorilor – se refer ă în special la drepturile lucr ătorilor în industriile
de telecomunica ții (protejarea locurilor de munc ă, sindicate mai puternice, contract colectiv
de muncă, tarife controlate la import pentru protejarea industriei locale)
Echitatea TIC – promoveaz ă accesul echitabil dincolo de ras ă, sex, așezare
geografic ă, accentueaz ă rolul interven ției guvernamentale în asigurarea accesului universal
pentru cei marginaliza ți, stimularea utiliz ării TIC de c ătre ONG, promovarea politicilor anti-
discriminare
Nevoile de baz ă – solicită mutarea centrului de aten ție al autorit ăților de la TIC la
satisfacerea nevoilor imediate, de baz ă ale cetățenilor, mai ales în țările unde popula ția se
confruntă cu pandemii (malarie, TBC) și cer ștergerea datoriilor țărilor sărace.
Inițiativele locale din țările în curs de dezvoltare
Cum lucreaz ă organiza țiile, indivizii, guvernele și sectorul privat pentru a reduce
decalajele digitale locale și internaționale? Abord ările sunt la fel de variate ca perspectivele
asuprea problemei: exist ă literalmente zeci de mii de „ini țiative de combatere a decalajului
digital” auto-denumite și multe altele care nu se eticheteaz ă astfel, dar au obiective similare.
Această secțiune rezum ă o gamă largă de proiecte „la firul ierbii” – atât planificate, cât și în
curs de implementare – care î și propun s ă utilizeze tehnologia pentru a r ăspunde nevoilor
specifice ale indivizilor, în domenii care variaz ă de la oferirea infrastructurii pân ă la
îmbunătățirea sistemului de s ănătate. Raportul „De ambele p ărți ale decalajului digital” al
proiectului bridges.org descrie în termeni ge nerali (tipuri comune de tehnologie folosite,
actori principali, problemele vizate) categoriile mari de proiecte, ca baz ă de pornire pentru
viitoarele programe în domeniu:
Furnizori de infrastructur ă – Proiectele de infrastructur ă TIC se ocup ă de cablare,
instalarea receptoarelor m obile, cabluri subacvatice și montarea centralelor de
telecomunica ții. Sunt proiecte de amploare care faciliteaz ă comunica țiile interna ționale,
derulate de sectorul privat ca r ăspuns la o cerere de pia ță sau de autorit ăți ca parte a
angajamentului de o oferi acces universal.
Furnizori de acces fizic – Asigură conectarea indivizilor la Internet odat ă ce
infrastructura necesar ă este disponibil ă. Aceste proiecte furnizeaz ă echipamentele și
programele, precum și conectarea. Obiectivul lor este s ă îmbunătățească standardul de via ță
și să faciliteze accesul la economia digital ă.
Programe de instruire – Vizează dezvoltarea abilit ăților TIC și dezvoltarea
capacității instituționale; variaz ă de la predarea de no țiuni de baz ă la cursuri avansate de
certificare în programare și aplicații TIC.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
349
349 Telecentre – Centre publice care ofer ă servicii de baz ă cum ar fi accesul la telefonie
și alte servicii TIC (computer, acces Internet, copiator, imprimant ă, fax) sau servicii
comunitare (cursuri de preg ătire, consultan ță, informare public ă) în beneficiul unei
comunități dezavantajate. Sunt de obicei ini țiative sprijinite de guvern/finan țatori
internaționali sau proiecte comerciale ale operatorilor de telefonie mobil ă.
Programe de înv ățare asistat ă de computer și învățământ la distan ță – Combină
accesul și instruirea pentru profesori și elevi, dezvoltând abilit ăți tehnologice și diseminarea
conținutului educa țional. Reduc decalajul urban-rural pr in asigurarea accesului echitabil la
educație și resurse globale.
Resurse informa ționale online – con ținut relevant – Site-uri web care vizeaz ă o
varietate de procese de dezvoltare și care ofer ă resurse documentare și faciliteaz ă
comunicarea interactiv ă între ONG, finan țatori, alte grupuri.
E-government – Furnizarea online de servicii publice și informa ții pentru cet ățeni,
precum și facilitarea particip ării cetățenești în procesul de guvernare, prin intermediul TIC.
Comerț electronic – Faciliteaz ă creșterea economic ă în țările în curs de dezvoltare,
oferind înc ă un canal pentru exportul de bunuri și servicii. Func țional în special pentru
sectorul privat.
Sănătate – Furnizează soluții de telemedicin ă care ofer ă expertize medicale în zonele
sărace și izolate, produc și disemineaz ă informații despre prevenirea și tratamentul bolilor.
Agricultur ă – Disemineaz ă informa ții despre procesele agricole, drepturi de
proprietate asupra terenurilor. Conecteaz ă comunitățile agricole rurale la Internet, faciliteaz ă
ținerea eviden țelor automate și transmit informa ții despre protec ția mediului.
Alte aplica ții ale TIC – TIC au numeroase aplica ții și în alte domenii, de la
managementul apelor la microîmprumuturi.
Progres tehnologic – Inițiative care ofer ă soluții de comunica ții/acces pentru
comunitățile dezavantajate. Ating și obiective comerciale, prin accesarea unei pie țe noi10.
Tabelul al ăturat prezint ă legăturile și interdependen țele dintre aceste ini țiative, cele
din partea superioar ă fiind dependente de cele de la baza graficului.
Relația dintre ini țiativele locale pentru reducerea decalajului digital
Tabel 1
Servicii – Dezvoltarea Tehnologiei, E-Commerce
Surse de informare online
Agricultur ă S ănătate Școli E-Guvernare
Å Programe pentru tehnologie
aplicată Æ
Pregătire Telecentre
Furnizori de acces
Furnizori de infrastructur ă
Studiu de caz: Proiectul „Economia bazat ă pe cunoa ștere” în România
Conform studiilor realizate de c ătre Centrul de Resurse pentru Economia
Cunoașterii, România se confrunt ă cu decalaje digitale și de cunoa ștere semnificative, aceste
decalaje afectând în mod deosebit comunit ățile mici și izolate fa ță de marile ora șe.
350 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
350Pentru a contracara aceast ă problemă, Guvernul României și Banca Mondial ă au
propus înfiin țarea unor telecentre (sub denumirea de Re țele Electronice ale Comunit ăților
Locale) în localit ățile cele mai dezavantajate, astfel de telecentre având în trecut un efect
antrenant pentru comunitatea în care au fost implementate (diverse ONG, cum ar fi CREST,
CAR sau RITI au creat astfel de tele centre în România începând din anul 2000).
În acest scop a fost lansat proiectul „Economia bazat ă pe cunoa ștere”, coordonat de
Ministerul Comunica țiilor și Tehnologiei Informa ției, cu sprijinul B ăncii Mondiale.
Obiectivul general al proiectului este s ă faciliteze participarea comunit ăților dezavantajate
din punct de vedere al accesului la informa ție, la societatea bazat ă pe cunoa ștere, în acord cu
strategia guvernamental ă de integrare în Uniunea European ă. Până în anul 2010,
aproximativ 200 de comunit ăți vor beneficia de Re țele Electronice ale Comunit ăților Locale
(RECL). Proiectul cuprinde trei componente:
(1) extinderea accesului la tehnologiile ITC și îmbunătățirea cuno ștințelor de
utilizare a calculatorului,
(2) dezvoltarea și promovarea serviciilor de e-government și
(3) promovarea comer țului electronic și acordarea de asisten ță financiar ă și
tehnică pentru adoptarea solu țiilor inovative în cadrul IMM.
Prima și totodată principala component ă a proiectului o reprezint ă dezvoltarea a
aproximativ 200 de telecentre conectate la Internet de band ă largă servind ca „centre de
cunoaștere”, furnizare de informa ții, servicii și comunicare c ătre cetățeni, administra ția
publică locală și mediul de afaceri. De asemenea, sunt sprijinite activit ățile de formare
pentru alfabetizare digital ă și implementarea unor proiecte culturale locale menite s ă susțină
dezvoltarea comunit ăților vizate de proiect. Nu în ultimul rând, proiectul urm ărește
introducerea TIC în procesul educa țional prin dotarea școlilor cu mijloace didactice și
echipamente informatice destinate procesului didactic (calculatoare, soft-uri educa ționale,
echipamente multimedia) ca și conectarea acestor școli la Internet și la RECL.
Componenta de promovare a serviciilor de guvernare electronic ă va facilita crearea unor
sisteme de e-government care s ă asigure furnizarea de servicii online pentru cet ățeni, cum ar fi
sistemul electronic pentru înregistrarea online a persoanelor fizice autorizate și a asocia țiilor
familiale sau sistemul integrat pentru emiterea documentelor de stare civil ă. Conceptul care st ă la
baza acestui sistem este ghi șeul unic de servicii comunitare, aflate în cadrul prim ăriilor de comun ă
și oraș. Sistemul va asigura conexiuni cu baza de date de eviden ță informatizat ă a persoanei
existentă actualmente la nivel central cu ramifica ții județene.
Promovarea comer țului electronic și acordarea de asisten ță financiar ă și tehnică
pentru adoptarea solu țiilor inovative în IMM se va realiza prin crearea unui portal pentru
promovarea comer țului electronic și a rețelelor de business (eStore) pentru agen ții
economici din mediul rural și mic urban și prin acordarea de finan țări nerambursabile
întreprinz ătorilor locali.
Beneficiarii proiectului sunt membrii comunit ăților locale, autorit ățile publice
locale (prim ăria, consiliul local), institu țiile educa ționale, institu țiile de cultur ă (biblioteca,
căminul cultural), firmele și ONG care î și desfășoară activitatea în comunit ățile locale.
Beneficii pentru comunitatea local ă:
– servicii de comunica ții moderne (inclusiv po ștă electronic ă, Internet, telefon,
fax etc.);
– sprijin pentru dez voltarea afacerilor și a comunit ății;
– îmbunătățirea educa ției primite (în școală) de copii și tineri;
– acces garantat la informa ții pentru to ți locuitorii și firmele din comunit ățile
locale;
– familiarizarea cu calculatorul și folosirea noilor tehnologii;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
351
351 – acces la servicii electronice ale administra ției publice, cu costuri reduse.
Proiectul face posibil ă comunicarea la nivel global, cât și accesul rapid la
informația disponibil ă oriunde în lume.
Concluzii
Decalajele digitale sunt resim țite atât la nivel global, între țări și continente, cât și la
nivel național sau regional, între diversele categorii sociale. Aceste decalaje afecteaz ă chiar
și țările sau regiunile dezvoltate , cum ar fi Uniunea European ă, aceasta înregistrând
deficiențe în utilizarea TIC (datorat e în special costurilor și nivelului de preg ătire),
concretizate în diferen țe ample în acest sens între diversele grupe ocupa ționale sau de vârst ă,
respectiv între persoanele cu niveluri de educa ție diferite.
Pentru a contracara aceste decalaje, guvernele, organismele interna ționale și diverse
organizații locale adopt ă o serie de m ăsuri, de la strategii na ționale sau politici pentru
stimularea utiliz ării TIC pân ă la implicarea în proiecte locale axate pe sprijinirea grupurilor
defavorizate. Din aceast ă ultimă categorie se remarc ă telecentrele, puncte de acces local
pentru comunit ăți defavorizate, acestea eliminând principalele bariere ce cauzeaz ă decalaje
(cum ar fi costul ridicat, preg ătirea insuficient ă sau chiar lipsa accesului).
În actualul context european și modial, România trebuie s ă apeleze la întreaga gam ă
de soluții pentru recuperarea decalajelor și creșterea pe aceast ă cale a competitivit ății
economiei. Telecentrele create în cadrul proiectului „Economia bazat ă pe cunoa ștere”
completeaz ă în mod fericit strategiile și politicile în domeniu, cu eforturi directe la nivel
local menite s ă contribuie la reducerea imediat ă a decalajelor digitale și de cunoa ștere.
AT&T Environmental Accounting Glossary (1995)
Note
1 Kofi Anan (fost Secretar General al ONU) afirma c ă privarea de servicii TIC este la fel de acut ă ca
privarea de satisfacerea nevoilor de baz ă și chiar poate reduce șansele de rezolvare a celor din urm ă.
2 “Spanning the Digital Divide – Understanding and Tackling the Issues”, www.bridges.org, 2003
3 DigitalDividends 2001a, "Digital Dividend: Conference Highlights":
http://www.digitaldividend.org/confrnce_highlght/confrnce_highlght.htm
4 Building Digital Bridges, 2005, Accenture
5 Regulatory Reform as a Tool for Bridging the Digital Divide, 2005, OECD
6 Mai puțin relevant în prezent, în condi țiile penetr ării Internetului la toate nivelele și a progreselor
tehnologice.
7 Alte organiza ții internaționale propun o serie de al ți indicatori, dintre care remarc ăm Knowledge
Assesment Methodology al Băncii Mondiale – abordare multidimensional ă menită să ofere un indice
compozit privind nivelul de dezvoltare a Economiei Cunoa șterii la nivel de țară.
8 “The digital divide in Europe”, Statistics in focus, 38/2005, Eurostat – The Statistical Office of The
European Communities, 2005
9 “Falling through the net?”, The Economist, Sep 21st, 2000
10 Un exemplu relevant în acest sens îl constituie recentul „Laptop de 100 dolari”, un laptop oferit la un
preț minim, destinat pie țelor din în dezvoltare (în special celor din Africa) și menit să ofere tinerilor și
copiilor un instrument nou pentru înv ățare. (a se vedea
http://edition.cnn.com/2005/WORLD/africa/12/01/laptop/ pentru detalii suplimentare)
Bibliografie
Baltac, V., „Vulnerabilitate si Riscuri in Contextul Noii Economii”, www.economia-
cunoasterii.ro, 2004
Caragea, A.; Gheorghiu, R.; Țurlea, Geomina, “Economia Bazat ă pe Cunoa ștere în România
– Evaluarea progreselor recente. Blocaje. Recomand ări de politic ă economic ă”,
București, Noiembrie 2003
352 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
352„Europe in figures – Eurostat yearbook 2005”, Eurostat – The Statistical Office of The
European Communities, 2005
„Falling through the net?”, The Economist , Sep 21st, 2000
Hargittai, Eszter, „The Digital Divide and What To Do About It”, „New Economy
Handbook”, Academic Pr ess, San Diego, 2003
„Measuring the gap – Lessons from the new Digital Opportunity Index”, ITU News
magazine 7/2005, International Te lecommunication Union, 2005
Norris, Pippa, “Digital Divide? Civic Engageme nt, Information Poverty and the Internet
Worldwide”, Cambridge University Press, Cambridge, 2001
„Overview of the digital divide – Why the digital divide matters, and what is needed to solve
it?”, www.bridges.org, 2006
Pașcu, Corina, Filip, Florin Gh., „Visions on the Future of Information Society in an
Enlarged Europe”, Publishing House of the Romanian Academy, Bucharest, 2005
“Spanning the Digital Divide – Understanding and Tackling the Issues”, www.bridges.org,
2003
“The digital divide in Europe”, Statistics in focus, 38/2005, Eurostat – The Statistical Office
of The European Communities, 2005
“The digital divide: Issues and measuremen t”, OECD WPIE/TISP Workshop – The Digital
Divide: Enhancing Access To ICTs, Orga nisation For Economic Co-Operation And
Development, Rome, 2000
“Understanding The Digital Divide”, Or ganisation For Economic Co-Operation And
Development, OECD Publications, Paris, 2001
Voicu, Bogdan, Voicu, M ălina, “Knowledge Divide in Romania”, Bucharest, June 2004
ABREVIERI
UE Uniunea European ă
TIC Tehnologia Informa ției și Comunic ării (Information and Communications
Technologies)
ONG Organiza ție NeGuvernamental ă
OECD Organiza ția pentru Dezvoltare și Cooperare Economic ă
R&D Cercetare-Dezvoltare (Research and Development)
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
353
353 PREDIC ȚII ȘI TENDIN ȚE ECONOMICE FOLOSIND
TEHNICI DE ANALIZ Ă INTELIGENT Ă A DATELOR
Radu Ioan MOGO Ș
Doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Scopul lucr ării este acela de a identifica modurile în care tehnicile de
analiza inteligenta a datelor pot influenta și îmbunătăți predicțiile și tendințele economice,
atât la nivel micro, cât și la nivel macro.
În prezent, o consecin ță a dezvolt ării economice este reprezentat ă de acumularea
unui num ăr din ce în ce mai mare de date. La rândul lor, aceste date pot fi folosite pentru
efectuarea de predic ții economice, evolu ții, cât și pentru identificarea tendin țelor viitoare
din cadrul diverselor ramuri al e economiei. Pentru ca acurate țea acestora s ă fie cât mai
bună, este nevoie de folosirea unor tehnici de analiza inteligent ă a datelor.
Tehnicile de analiz ă inteligent ă a datelor ofer ă suportul necesar pentru dezvoltarea
unei economii bazate pe cunoa ștere, oferind de asemenea și posibilitatea de observare a
aspectelor ce trebuie îmbun ătățite, a punctelor critice din economie și a diverselor corela ții
existente între domeniile economiei care pân ă la folosirea acestor tehnici de analiza
inteligent ă a datelor nu au fost suficient exploatate și poate chiar nici descoperite.
Lucrarea î și propune de asemenea explicarea modului de functionare a acestor
tehnici, folosind exemple din domeniul afacerilo r, domeniu reprezentativ pentru economia
unei țări.
Cuvinte-cheie : e-business; analiza inteligenta a datelor; data mining; economie
Coduri REL: 5I
Introducere
În ultimii ani, economia mondial ă a cunoscut o dezvoltare f ără precedent bazat ă pe
dezvoltarea de noi tehnici și tehnologii. Acestea și-au facut sim țită prezența în inova țiile din
aproape toate domeniile. Tendin ța generală actuală este aceea de a realiza o economie bazat ă
pe cunoaștere, în care informa țiile deținute să stea la baza lu ării deciziilor optime.
Pe fondul inspir ării condițiilor concuren țiale, managerii trebuie s ă rezolve probleme
complexe, deseori insuficient de clar definite, cu implica ții în multiple planuri. Reac țiile lor
la cerințele afacerii trebuie s ă fie rapide și, cele mai potrivite „de la prima încercare”, de
multe ori nemaiexistând o a doua șansă. Ei trebuie s ă obțină rezultate pe termen scurt, dar s ă
aibă și o orientare pe termen lung.
Analiza inteligent ă a datelor în economie
Unul dintre instrumentele de baz ă pe care le au la dispozi ție managerii și alte
persoane care au puterea de a lua decizii hot ărâtoare în ceea ce prive ște viitorul
organizațiilor este reprezentat de rezultatele ob ținute în urma analizei inteligente a datelor
folosind tehnicile de data mining.
354 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
354O consecin ță a folosirii pe scar ă largă a tehnicilor de ultim ă oră duce la generarea
unor cantit ăți foarte mari de date. O simpl ă conexiune la internet face posibil ă accesarea în
timp real a unor uria șe baze de date.
În ultima vreme, o serie de evenimente au scos la iveal ă faptul că analizând cu
atenție datele de ținute și colectate de-a lungul timpului într-un anumit domeniu se pot
prezice cu o exactitate destul de bun ă evenimentele ce vor putea avea loc pân ă ca acestea s ă
se întâmple efectiv. Analiza inteligent ă a datelor folosind tehnicile de data mining ofer ă
posibilitatea anali știlor să detecteze patternuri și să facă predicții și estimări căutând să
extragă cunoștințele aflate în bazele și depozitele de date (Plunkett, 2000).
Avantajele oferite de folosirea acestor tehni ci pot fi extrem de avantajoase pentru
organizații. Unele dintre ele au dezvoltat o segmentare sofisticat ă a modelelor de clien ți
pentru a identifica pe acei clien ți care în ciuda materialelor publicitare primite nu vor
cumpăra produsele. Aceea și segmentare ofer ă posibilitatea organiza ției de a se concentra pe
acel segment de clien ți care are probabilitatea cea mai mare de a cump ăra produsele oferite
de ea. În cadrul unor b ănci de asemenea, s-a încercat dezvoltarea unor programe de
management al relatiilor cu clien ții ce au la baza tehnicile de data mining care s ă includă și
încercare de prezicere a valorii unui anumit client (adic ă odată atras un client, se încearc ă a
se răspunde la întreb ări de genul: ce beneficii are banca de pe urma acestuia, care vor fi
operațiunile acestuia cele mai frecvente, ce sume va rula prin banc ă, maniera în care clientul
folosește serviciile b ăncii etc.). Un alt exemplu în care acest tip de tehnici încep s ă fie din ce
în ce mai des folosite sunt companiile de asigur ări care, la analizele statistice pe care le
folosesc, adug ă periodic mai multe instrumente care integreaz ă tehnicile de data mining
pentru a detecta și prezice cererile frauduloase de pl ătire a poli țelor de asigurare.
În cadrul economiei, folosirea an alizei inteligente a început s ă dea rezultate înc ă de
la început. Cum industria de ma șini este o ramura important ă în cadrul unei economii, se
poate men ționa cazul celebrei firme de ma șini Toyota, care a folosit tehnicile de data mining
pe depozitele de date pe care le de ținea. Scopurile urm ărite au fost acelea de: a determina
rutele de transport cele mai eficiente pentru livrarea ma șinilor către clienți – ceea ce a adus o
îmbunătățire medie de 19 zile; de a anticipa mai repede și exact noile direc țiile și trenduri
din cadrul cererilor de pia ță și ale vânz ărilor de ma șini – beneficiile au fost estimate la circa
30 de milioane de dolari pe an doar în America de Nord.
Tehnicile de data mining implic ă analize statistice și/sau din cadrul domeniului de
inteligență artificială, fiind de obicei aplicate unor seturi mari și foarte mari de date. Analiza
statistică tradițională folosește de obicei un tip de analiz ă în cadrul c ăreia există un set de
opțiuni ce pot reprezenta ie șirile analizei. În cadrul acestei abord ări putem spune c ă avem
de-a face cu tehnici și metode supervizate (Chapman et al., 2000). Data mining-ul ofer ă mai
mult decât ni ște instrumente tehnice de analiz ă a datelor. Ofer ă o posibilitate de a descoperi
cunoștintele existente în date, iar atunci se folosesc metode, si tehnici nesupervizate.
Domeniul afacerilor si tehnicile de data mining
Tehnicile de data mining au fost aplicate cu succes în multe domenii ale afacerilor.
Un număr destul de mare de aplica ții în ultima vreme au fost concentrate spre analiza
„coșului de cump ărături” (Shmueli et al., 2007). Domeniile generale de aplicare a acestor
tehnici în cadrul domeniului de afaceri sunt redate în Tabelul 1.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
355
355 Principalele domenii de aplicare a tehnicilor de data mining in afaceri
Tabelul 1
Domeniul aplicatiei Aplicatia Specificatii
Identificarea valorii
clientului/poten țialului client Bancar Managementul rela țiilor cu
clienții
Dezvoltarea de aplicatii pentru
maximizarea profitului
Ridicarea c ărților de credit
de către client Identificarea segmentelor de
piața efective Managementul c ărții
de credit
Solutionarea cazurilor
atipice de comportament Identificare cazurilor atipice și
a condițiilor în care pot ap ărea
acestea
Asigurări Detec ția de tentativ ă de
fraudă Identificarea cererilor de plat ă
a asigurări ce merit ă
investigate
Telecomunicatii Solu ționarea cazurilor
atipice de comportament Identificare cazurilor atipice și
a condițiilor în care pot ap ărea
acestea
Telemarketing Informa ții online Oferirea de suport pentru cei
ce realizeaz ă marketing la
distanța prin oferirea unui
acces ușor la bazele de date
Managementul
resurselor umane Soluționarea cazurilor
atipice de comportament Identificare cazurilor atipice și
a condițiilor în care pot ap ărea
acestea
Preferintele pozitionarii produselor Așezarea efective a produselor
în magazine pentru a veni în întâmpinarea preferin țelor
clienților Vânzarea produselor
„en detail"
Vânzarea încruci șată Crearea unei noi oferte de
produse pentru clien ți pe baza
cumparăturilor făcute până
atunci. Produse
complementare.
Industria bancar ă a fost una dintre primele industrii care a folosit tehnici de data
mining. B ăncile au c ăutat să afle răspunsuri la intreb ări cum ar fi: care sunt elementele care
îi motiveaz ă pe clien ți și cum să îmbunătățească serviciile oferite acestora (customer
relationship management – CRM). CRM pr esupune aplicarea unei noi tehnologii pentru
monitorizarea serviciilor pentru clien ți, tehnologie îmbun ătățită prin intermediul tehnicilor
de data mining
Deloitte Consulting a descoperit în urma unor cercet ări amănunțite că doar 31% din
angajații pe post de „senior bank executive” aveau certitudinea c ă serviciile lor îndeplineau
total nevoile clien ților.
Un alt studiu realizat de catre Kathleen Khirallah, analist la The Tower Group, a
facut o predic ție in care se men ționează faptul că daca băncile din SUA ar investi mai mult
în CRM, și-ar putea m ări cifra de afaceri cu circa 11% pe an.
356 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
356Fleet Financial Group a încercat s ă combine abordarea bazat ă pe client cu cea
bazată pe produs. Informa țiile obținute sunt folosite pentru ca organiza ția să își desfășoare
un management care s ă poată pune în centrul strategiei de dezvoltare clien ții pe baza
organizării bazate pe produse. Prin aceasta politic ă de management, Fleet se diferen țiază de
majoritatea organiza țiilor financiare din domeniu care au un management bazat pe crearea
de grupuri de clien ți. De asemenea ei au angajat aproximativ 60 de anali ști pentru a analiza
bazele și depozitele de date din punct de vedere statistic, cantitativ și calitativ, dar și
specialiști în sisteme de suport decizii. În urma acestor m ăsuri, Fleet se a șteaptă la o creștere
a profitului cu peste 100 de milioane de dolari.
Prin urmare, data mining-ul ofer ă băncilor o posibilitate de a identifica pattern-uri.
Acestea sunt foarte folositoare cu prec ădere și în acordarea de împrumuturi, cât și pentru
identificarea cu precizie a sectorului de pia ță vizat din cadrul marketingului. Credit Union
folosește data mining-ul pentru a înregistra profitabilitatea clien ților, eficien ța programelor
de marketing si pentru marcarea vâz ărilor reprezentative.
Managementul c ărții de credit. Industria c ăților de credit este una dintre cele mai
profitabile industrii. O persoan ă poate deține mai multe c ărți de credit în func ție de condi țiile
ce trebuie îndeplinite pentru acordarea cardului.
Instrumentele de dat ă mining folosite de b ănci pentru oferirea c ărților de credit
includ și scorul ce trebuie atins pentru aco rdarea creditului, scor ce reprezint ă o analiz ă
cantitativă a caracteristicilor celui care aplic ă.
Realizându-se o baza de date cu toate informa țiile de la clien ți se pot determina
profilele de clien ți predominante, iar pe baza lor se pot face predic ții despre gradul de
încredere al fiec ărui client, tipul de rela ție pe care clientul tinde s ă îl dezvolte cu organiza ția
care emite cardul, ceea ce il intereseaz ă mai mult pe client.
Asigurări. In acest domeniu analiza inteligent ă a datelor prin data mining este
folosită cu prec ădere pentru marketing, dar și pentru a semnala fraudele existente și
prevenirea lor. Farmers Insurance Group a dezvoltat un sistem pentru asigur ări care are
generează un profit de milioane de dolari, iar pl ățile pentru desp ăguri fiind mult mai mici în
raport cu ale altor companii de aceea și mărime. Sistemul permite organiza ției să ințeleagă
mai bine și să identifice cu mai mult ă ușurință zonele de ni șă ale pieței, să prezică pierderile
și categoriile acestora pentru fiecare tip de asigurare în parte. Farmers folose ște pentru
analize șapte baze de date și peste 35 de milioane de înregistr ări.
Un nou sistem de depistare a fraudelor în cadrul asigur ărilor este InfoGlide’s Fraud-
Investigator. Acest sistem folose ște un motor de c ăutare pentru asem ănări, analizând
informațiile oferite de companii. Corelând nume, nume re de telefon, adrese, zile de nastere
și alte multe inform ții cu mici variatii, pot fi detectate tentativele de frauda. Motorul de
cautare a similarit ăților a fost capabil s ă identifice de sapte ori mai multe fraude decat
sistemele care cautau potriviri perfecte pentru intre inregistrari.
Un alt sistem bazat pe tehnici de data mining, Alta Analy tics’NetMap pentru
reclamații, caută datele ce par a fi suspecte folosind o baz ă foarte mare de date a National
Insurance Crime Board. Astfel, datele de ținute de companiile de asigur ări se completeaz ă cu
datele din aceast ă uriașă bază de date, putându-se crea a șa-numitele „data mart”-urile
(pentru a nu analiza cantit ăți mari de date, se selecteaz ă doar acele date specifice unui
departament) ce pot fi folosite pentru cercet ări mai am ănunțite. Alte tipuri de patternuri pe
care aceste genuri de software-uri le pot identifica sunt și cele ale unor ac țiuni/activitati ce
sunt la limita legalita ții, iar pentru a preveni degenerarea lor este nevoie a le preveni la timp.
Managementul resurselor umane. Afacerile inteligente sunt un mod prin care pia ța,
competitorii și procesele pot fi cu adevarat în țelese. Tehnologiile software ca depozitele de
date, data marts, OLAP (online analytical processing) și data mining sunt folosite pentru a
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
357
357 face predic ții, pentru a identifica noi tendin țe, noi modele (pattern-uri), iar toate aceste
elemente au ca scop cre șterea profitabilit ății firmei. În domeniul resurselor umane, aceste
analize pot conduce la identificar ea indivizilor care ar avea tendin ța de a părăsi compania
dacă nivelul compensatiilor nu se ridic ă la așteptările lor.
Data mining-ul poate s ă completeze lucruri care sunt deja știute. De exemplu o
companie poate realiza faptul ca 20% din angaja ți folosesc 80% din serviciile oferite, dar nu
poate specifica exact ce indivizi fac parte din acei 20%. Afacerile inteligente ofer ă mostre de
poată fi divizate pentru a sc ădea costul și pentru a cre ște productivitatea. Analiza de mining
poate fi de asemenea folosit ă pentru a examina modul în care compania î și folosește
angajații. Intrebările care se ridic ă sunt dacă cei mai buni și mai talenta ți angajați lucrează la
task-urile cu gradul de priorita te cel mai ridicat sau în ce pozi ție trebuie s ă fie fiecare angajat
pentru a avea un impact maxim asupra profitului companiei.
Tipuri de baze de date suport pentru analiza inteligent ă a datelor
Organizațiile și companiile genereaz ă în urma activit ăților un num ăr enorm de date.
Aceste date necesit ă un sistem de stocare foarte avansat. Un exemplu este Wal-Mart care s-a bazat
pe un management modern al datelor, reusind s ă devina una dintre cele mai profitabile organizatii
din domeniul afacerilor. Wal-Mart a investit sume importante pentru a- și crea unul dintre sistemele
private cele mai mari și mai complexe de depozite de date din lume.
Inainte de a se putea efectua aceste analize este nevoie de accesul la datele
necesare. Aceasta poate in clude folosirea unui num ăr de instrumente analitice ca de exemplu
„optimizarea”. SummersRubber Co mpany a asociat sistemului s ău de stocare a datelor o
serie de algoritmi ce permit companiei s ă programeze produc ția intr-un a șa fel încât
folosirea fiec ărei resursei este optimizat ă la maxim. Manipularea acestor date este un
element cheie în procesele de analiz ă inteligent ă a datelor folosind data mining-ul
OLAP este acronimul pentru (O n Line Analytical it rapid fundamentul solutiilor inteligente
incluzand aici și management performat pentru mediul de afaceri, planificare, alocari de
buget, previziuni, rapoarte financiare, analize, si mulare prin modele, descoperiri de date si
raportare din depozite de date. OLAP permite utilizatorilor sa realizeze analize ad-hoc din
mai multe dimensiuni, asigurând bun ă înțelegere a nevoilor de cuno știinte pentru luarea
celor mai bune decizii.
Sistemele OLAP au ca rol, în cadrul organizatiilor, acela de a oferi un acces
interactiv și ușor la resursele analitice necesare procesului decizional și de conducere. În
cadrul sistemelor suport de decizie (SSD) sunt recunoscute dou ă tipuri de resurse analitice:
datele (informa ții statice) și modele (informa ții dinamice). Deocamdat ă nu există o teorie
proprie pentru OLAP universal acceptat ă însă există o serie de reguli (principii) care pun în
evidenta poten țialul sistemelor OLAP:
La baza tuturor activitatilor dintr-o orga nizatie se afla prelucrarea informa țiilor
(colectarea, stocarea, comunicarea și manipularea datelor).
Figura 1 indic ă relațiile ce se pot stabili intre bazele de date cu produse și data
mining. Dupa cum se poate observa, depozitele de date și sistemele OLAP nu sunt neaparat
necesare pentru aplicarea analizei de mi ning (Witten, Eibe, 2005). Cu toate acestea,
existența acestora îmbun ătățește cu mult rezultatele analizei de data mining.
358 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
358
Figura 1. Relațiile dintre bazele de date cu produse și tehnicile de analiz ă de data mining
Functiile analizei de data mining
Bose și Mahapatra (2001) ofer ă o lista ampl ă a aplicațiilor pe domenii, tehnici și
tipuri de probleme. Tipurile de probleme pe care tehnicile de data mining î și propun s ă le
rezolvese împart în patru categorii:
– clasificări – se folose ște un set de antrenare pentru a identifica clasele sau
clusterele care sunt folosite pentru a claifi ca datele. Aplicatiile tipice includ clasificarea
riscului si intorc caracteristicile investitiilor și riscul prezentat de acordare a unui credit.
– predicții – identific ă atributele cheie din date pentru a dezvolta o formula pentru
predictia cazurilor viitoare, la fel ca in modelele de regresie.
– asocieri – identific ă regulile ce determin ă relațiile existente între entit ăți, cum
ar fi analiza cosului de cumparaturi sa u asocierea simptomelor cu o anumita boal ă.
– detecții – determin ă anomaliile și neregularit ățile, voloroase în detectarea
tentativei de fraud ă.
Domeniu Tehnica Aplica ție Tipul problemei
Finanțe Re țele neuronale Previziunea costului stocurilor Predic ție
Re țele neuronale Falimente bancare Predic ție
Reguli de induc ție Gradul de varia ție a prețurilor Predic ție
Detec ția de fraud ă Detec ție
Retele neuronale Previziunea ratei de interes Predic ție
Re țele neuronale Detectie de imprumut bancar cu grad
mare de risc Detecție
Reguli de inductie Previziuni in materie de credite Predic ție
Acordare de credite Predic ție
Managementul portofoliilor Predic ție
Clasific ări de risc Clasificare
Clasificarea financiar ă a clienților Clasificare
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
359
359 Reguli de induc ție,
vizualizare Aprobare de îmrpumut Predic ție
Telecomunica ții Rețele neuronale Predic ția comportamentului re țelelor Predic ție
Reguli de induc ție Detec ție de fraud ă Detec ție
Reguli de induc ție Schimb ările de management Clasificare
Marketing Reguli de induc ție Segmentarea pie ții din punct de
vedere al marketingului Clasificare
Reguli de induc ție Îmbun ătățirea vânzărilor încruci șate Asociere
Reguli de inductie Analiza comportamentelor
stilurilor de via ță Clasificare
Vizualizare Analiza perfo rmantelor produselor Asociere
Reguli de induc ție Reac ția clienților la promo ții Predic ție
Reguli bazate pe euristica Pagini web ce con țin asemănări Asociere
Altele Re țele neuronale Estimarea pre țului software-ului Detec ție
Reguli de induc ție Detec ția de fraud ă pentru asigur ări Detec ție
Algoritmi genetici Extinderea bugetului Clasificare
Concluzii
Analiza inteligent ă a datelor folosind tehnicile de data mining , cunoscut ă și ca
„descoperirea cuno ștințelor în baze de date mari”, este un instrument modern și puternic al
TI&C (Tehnologia Informatiei și Comunica țiilor), instrument ce poate fi folosit pentru
extragerea unor informatii utile, dar înca necunoscute (Laudon, Traver, 2006). Acest
instrument automatizeaz ă procesul de descoperire a unor rela ții și combina ții în datele brute,
iar rezultatele g ăsite ar putea fi încadrate într-un sistem automat de suport al deciziei.
Data mining – ul a început s ă fie folosit în afaceri de c ătre organizatii comerciale de
succes în scopul de a ob ține avantaje critice în competi ția lor. Se b ănuiește că în viitorul
apropiat acest instrument va fi folosit pentru prelucrarea bazelor de date uria șe, ca de
exemplu dosarele computerizate ale pacien ților, la nivel na țional. De fapt, chiar și în prezent,
prin identificarea procedurilor medicale ce au tendin ța de a se grupa, prin data mining putem
prezice care pacienti vor folosi noile strategii de îngrijire a sanatatii, putem defini modele de
comportare ale pacien ților de risc, putem identifica fraudele.
Aceste tehnici deschid noi direc ții de analiz ă a datelor, putând oferi suport în viitor
unor instrumente mult mai complexe cum ar fi agen ții mobili, agen ții inteligen ți, etc.,
permițând dezvoltarea unor noi tehnici și metode pentru oferirea de solutii optimizate în
multe din domeniile economiei.
Bibilografie
D. Olson, Y. Shi – Introduction to Business Data Mining , McGraw-Hill International Edition,
2007
Bose, R.K., Mahapatra – “Business Data-Mining – A Machine Learning Perspetcive” ,
(Information & Management), volum 39, 2001, pp. 211-225
Plunkett J. W. – “Plunkett’s E-Commerce & Internet Business Almanac” , 2006
Chapman C., Clinton J., Kerber R., – “ CRISP-DM 1.0, Step-by-step data mining guide”, 2000
Witten I. H., Eibe F.: Data mining: practical machine learning tools and techniques , Elsevier,
2005
Shmueli G., Patel, Bruce N. P.– “Data Mining for Business Intelligence: Concepts, Techniques
and Applications in Microsoft Excel with XLMiner” , Editura John Wiley & Sons, 2007
K. Laudon, C. Traver – E-Commerce: Business, Technology, Society (3rd Edition), 2006
www.ecommercetimes.com
http://ecommerce.ncsu.edu/
www.websitesource.com
FONDURILE STRUCTURALE –
O IMPORTANT Ă SURSĂ DE INVESTI ȚII
Florina VÎRL ĂNUȚĂ
Doctor universitar doctorand
Florin BUHOCIU
Profesor universitar doctor
Liliana MOGA
Lector universitar doctorand
Universitatea „Dun ărea de Jos”, Gala ți
Rezumat. Uniunea Europeana a ini țiat o serie de programe vizând sprijinirea
reformelor și înfăptuirea ac țiunilor de aderare pentru țările din centrul și estul Europei în
care se deruleaz ă procese de tranzi ție spre o economie de pia ță reală și viabilă. Încă din
2000, asisten ța economic ă a Uniunii Europene s-a bazat pe trei importante instrumente
financiare PHARE, ISPA și SAPARD ce au devenit Fondul Social European, Fondul
European pentru Dezvoltare Regional ă, Fondul European pentru Agricultur ă și Dezvoltare
Durabilă. Alocația lunară prin intermediul celor trei instrumente financiare, începând cu
anul 2000, a reprezentat mai mult de 25% din totalul investi țiilor la nivelul bugetului
public, ceea ce ne conduce la ideea c ă fondurile structurale pot reprezenta o important ă
sursă investițională, cu condi ția dezvolt ării mecanismului de accesare a acestor fonduri.
Cuvinte-cheie: asistență financiar ă; fonduri structurale; dezvoltare durabil ă.
Coduri REL 19 H
Începând cu anul 2000, Uniunea European ă a sprijinit statele candidate din Europa
Centrala și de Est în eforturile acestora de preg ătire pentru aderare prin trei instrumente
financiare: Phare, Ispa și Sapard. Obiectivul general al programelor de preaderare a fost
acela de a ajuta statele candidate s ă se preg ătească în vederea ader ării la Uniunea
European ă, sprijinul concentrându-se asupra priorit ăților care duc la îndeplinirea criteriilor
de aderare, stabilite la Copenhaga.
Pentru reducerea decalajelor economice și sociale majore existente între țările în
curs de aderare al Uniunea Europeana, și tarile membre Uniunii Europene, înc ă din anul
2000 au fost create instrumente financiare de asisten ță economic ă ce au fost aplicate și în
România, și s-au concretizat în urm ătoarele programe:
PHARE – Programul ce a avut drept obiectiv finan țarea transferului de expertiza,
echipamente, preg ătire profesional ă și lucrări publice în sectoare cum sunt:
privatizarea și restructurarea întreprinderilor, protec ția mediului, asigurarea st ării
de sănătate public ă, siguranța locurilor de munca și reducerea șomajului, lucr ări
de reabilitare a re țelei de drumuri și cai ferate etc.
SAPARD Constituie un program special de preaderare pentru agricultura și
dezvoltare rural ă instituit de c ătre Uniunea Europeana, ținând seama de rolul
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
361
361 sectorului agricol în viata economica și social politica a țărilor candidate la
aderare.
ISPA Programul ISPA vizeaz ă acordarea asisten ței financiare în perioada 2000-
2006 în dou ă domenii:
– mediu – îndeplinirea condi țiilor impuse de legisla ția comunitar ă de mediu
– transport – extinderea re țelelor transeuropene spre Est.
0100200300
1991 1993 1995 1997 1999 2001 2003 2005
PHARE +ESC ISPA SAPARD
Figura 1 Evolu ția fondurilor de preaderare în România
Sursa: Delegation of European Commission – EU As sistance in Romania: Pre and Post Accession
Support, Bruxelles 2007.
Observăm că în anul 2004 finan țările acordate prin programele de asisten ță
financiarăpre-aderare au fost mult mai mari decât în anul 2000, și că programele cu cel mai mare
grad de accesibilitate au fost PHARE și ISPA datorit ă nivelului sc ăzut al cofinan țării cerute.
La nivel european, istoria dezvolt ării s-a constituit în jurul conceptului de coeziune
economic ă și socială. Coeziunea economic ă și socială se referă la reducerea disparit ăților în
ceea ce prive ște nivelul de dezvoltare al regiunilor și ajustarea regiunilor r ămase în urm ă
pentru recuperarea decalajului ce le separ ă de cele mai dezvoltate regiuni din Uniunea
European ă. Principalul instrument u tilizat de Uniunea European ă pentru a promova
politicile de dezvoltare este reprezentat de fondurile structurale, care reprezint ă contribuții
financiare, propor ționale a statelor membre, în concordan ță cu nivelul de dezvoltare
economic ă.
Fondurile nerambursabile postaderare se concretizeaz ă în asistenta financiara acordată
de Uniunea Europeana pentru programe le multianuale de dezvoltare regional ă, realizată cu
ajutorul Instrumentelor Structurale (patru fonduri structurale) și a Fondului de Coeziune. Pachetul
financiar alocat României pentru fondurile posta derare, perioada 2007 – 2009, conform propunerii
Comisiei Europene sunt în valoare de 5973 milio ane Euro, repartizare astfel: 2/3 pentru Fondurile
Structurale și 1/3 pentru Fondul de Coeziune.
Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune fac parte din politica structurala a
Comunității, care are drept scop sa reduc ă, diferențele de dezvoltare dintre diferite regiuni și
state membre ale Uniunii Europene și să promoveze coeziunea economica și sociala.
Diferența fundamental ă dintre aceste dou ă fonduri postaderare (Fondurile
Structurale și Fondul de Coeziune) este c ă Fondurile Structurale finan țează programe pe
când Fondul de Coeziune finan țează proiecte.
În prezent, patru Fonduri structurale perm it Uniunii Europene sa ofere asistenta
financiara nerambursabila pentru a rezolva problemele structurale economice și sociale.
362 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
362Cele patru fonduri structurale nu constituie o sursa unica de finan țare în cadrul bugetul
Uniunii, ci fiecare fond acoper ă zona sa tematic ă specifică:
Fondul Social European (ESF)
Fondul European pentru Dezvoltare Regional ă (FEDR)
Fondul pentru Orientare și Garantare Agricola (EAGGEF)
Instrument financiar pentru or ientarea pescuitului (FIFG).
Fondul Social European (European Social Fund – ESF) a fost înfiin țat în 1958. În
scopul de a înt ări coeziunea economica și socială și de a contribui la implementarea
“Strategiei europene privind ocuparea for ței de munc ă”, ESF are ca sarcina îmbun ătățirea
oportunităților de angajare pentru șomeri și muncitori în Pia ța Unică, prin cre șterea
mobilității lor și prin facilitarea adapt ării la schimb ările industriale, în particular prin
instruire voca țională și reinstruire, precum și prin sistemele de recrutare.
Fondul European pentru Dezvoltare Regional ă (European Regional Development
Fund – ERDF)- a fost înfiin țat în 1975 și a devenit principalul instrument al politicii
regionale a Comunit ății. Obiectivele ERDF sunt, în principal, promovarea dezvolt ării și
ajustării structurale a regiunilor a c ăror dezvoltare este r ămasa în urm ă și susținerea
reconversiei economice, redezvoltarea și dezvoltarea zonelor cu probleme structurale,
inclusiv regiunile industriale în declin, zonele urbane în dificultate, zonele aflate în criz ă,
precum și zonele dependente de pescuit sau de servicii. Poate finan ța proiecte de
infrastructur ă, investiții care creeaz ă locuri de munc ă, investiții ITC, proiecte locale de
dezvoltare, ajutoare pentru IMM-uri, etc.
Fondului European de Garantare și Orientare pentru Agricultur ă (Guidance Section
of the European Agricultura l Guidance and Guarantee f und – EAGGF – Guidance), de
asemenea înfiin țat în 1958, finan țează măsuri de dezvoltare rural ă și ajutoare pentru
fermieri, în special în regiuni cu întârz ieri în dezvoltare. Este destinat îmbun ătățirii eficien ței
structurilor de produc ție, procesare și marketing al produselor agricole și forestiere și
dezvoltării potențialului local în zonele rurale. Sec țiunea de Garantare a acestui fond
(EAGGF – Guarantee) sus ține dezvoltarea rurala în cadrul Politicii Agricole Comune în alte
zone ale Uniunii.
Instrument Financiar pentru Orientarea Pescuitului (Financial Instrument for
Fisheries Guidance FIFG), înfiin țat în 1993, contribuie la adaptarea și modernizarea
industriei pescuitului prin îndep ărtarea capacita ților în surplus și orientarea industriei c ătre
susținerea unei dezvolt ări integrate a regiunilor costiere dependente puternic de pescuit.
Fondul sus ține acțiuni având ca scop atingerea unui echilibru sus ținut între resurse și
exploatare; promovarea dezvolt ării întreprinderilor viabile economic în sectorul pescuit;
îmbunătățirea aprovizion ării pieței și creșterea valorii ad ăugate la produsele din peste și
acvacultura prin procesare; revitali zarea industriilor care depind de pescuit și acvacultura. În
afară de finanțarea înnoirii flotei și investițiilor industriale, fondul finan țează măsurile având
ca scop căutarea de noi pie țe și de sectoare alternative de activitate.
Estimarea aloc ărilor financiare prin instrumentele structurale 2007-2009
Tabelul 1
milioane euro
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Total
1,399 1,972 2,603 2,603 2,603 2,603 2,63 16,389
Sursa: Delegation of European Commission – EU As sistance in Romania: Pre and Post Accession
Support, Bruxelles 2007.
Ca orice finan țare din fonduri publice, accesarea Fondurilor Structurale (FS) nu
înseamnă alocarea unei sume de bani f ără a implica anumite obliga ții și din partea
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
363
363 beneficiarului, ci reprezint ă un angajament contractual, ale c ărui prevederi și termene de
realizare trebuie respectate cu stricte țe, pentru a nu se ajunge la dezangajarea automat ă de
către Comisie a sumelor alocate.
Programele Opera ționale pe care le va derula România în perioada 2007 – 2009 și
fondurile prin care acestea vor fi finan țate sunt prezentate în tabelul de mai jos
Pachetul financiar pentru ROMÂNIA 2007-2009
Tabelul 2
Domenii
Milioane EURO 2007 2008 2009 Total
Agricultura – marketing 249 244 239 732
Agricultura – pla ți directe 0 405 476 881
Agricultura – dezvoltare rurala 577 770 961 2308
Modificări structurale 1399 1972 2603 5973
Politici interne 244 248 252 744
Institution building 26 17 8 52
Sub-total Politici interne 270 265 260 796
Sursă: Delegation of European Commission – EU As sistance în Romania: Pre and Post Accession
Support, Bruxelles 2007.
Putem cu u șurință observa c ă programele financiare ale Uniunii Europene pentru 2007-
2009 pot constitui o important ă sursă investițională pentru agricultura și, implicit, economia
națională, însă și o importanta sus ținere financiar ă pentru promovarea politicile interne.
Concluzii
Absorbția scăzută a fondurilor de pân ă acum este f ără nicio îndoial ă legată de
problemele privind cofinan țarea privat ă sau de ezit ările beneficiarilor de a utiliza serviciile
băncilor din diverse motive, sau de ezit ările băncilor de a acorda împrumuturi beneficiarilor.
Noul Fond de Garantare a Creditului Rural și Fondul Na țional de Garantare a Creditelor
pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii ofer ă garanție băncilor pân ă la 70% din valoarea
împrumutului, și consider ăm acest instrument util în vederea înl ăturării riscurilor pe care și
le-ar asuma banca, riscuri datorit ă cărora băncile în prezent sunt reticente în a se implica în
proiecte agricole și rurale. Fondurile structurale reprezint ă o important ă sursă pentru
realizarea Planului Na țional de Dezvoltare 2007-2013, cu urm ătoarele priorit ăți: creșterea
competitivit ății economice și dezvoltare a economiei bazate pe know-haw, dezvoltarea și
modernizarea infrastructurii, protejarea calit ății mediului, dezvoltarea resursei umane,
dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivit ății în sectorul agricol.
Bibliografie
Delegation of European Commission – EU Assi stance în Romania: Pre and Post Accession
Support, Bruxelles 2007
www.infoeuropa.ro 0 /
364 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
364EXIGEN ȚELE UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL
PROTEC ȚIEI MEDIULUI ȘI INCIDEN ȚA ACESTORA
ASUPRA COSTURILOR
Elena Liliana MOICEANU (MARIN)
Doctorand
Universitatea Valahia, Târgovi ște
Importan ța costurilor de mediu și efectele acestora la nivel macro și
microeconomic
Preocupările privind protec ția mediului au devenit deosebit de insistente, mai ales
începând cu anii 70, odat ă cu multiplicarea efectelor negative ale dezvolt ării de tip industrial
asupra mediului ambient, efecte car e dobândeau o dimensiune planetar ă.
Cu prilejul Conferin ței asupra mediului de la Stockholm, din 1972, se atr ăgea
atenția pentru prima dat ă, asupra necesit ății de a adopta programe coerente, la nivel micro și
macroeconomic și de a asigura o larg ă colaborare pe plan interna țional, în scopul diminu ării
fenomenelor ecologice negative, care deveneau îngrijor ătoare. .
Economia mondial ă, societatea uman ă în ansamblul s ău, se afla în fa ța unei
profunde ecocrize, a c ărei depășire solicit ă schimbarea practicilor clasice în raport cu
cerințele conserv ării mediului, iar contabilitatea mediului poate deveni spa țiul unor decizii
cu impact în acest sens.
Integrarea exigen țelor de mediu în normele contabile na ționale și
internaționale
Orientări și experien țe ale Uniunii Europene
De multă vreme, preocup ările privind cre șterea economic ă î n s i n e a u l ăsat locul
unei obsesii legate de capacitatea de a sus ține aceast ă creștere.
Indicatorii de mediu și contabilitatea „verde” încearc ă să redea interac țiunile dintre
economie și mediu. Se caut ă de fapt o mai bun ă calitate a dezvolt ării, care poate fi vazut ă
chiar ca o condi ție a dezvolt ării. Scopul indicatorilor de mediu și contabilit ății „verzi” este
de a dezv ălui calea spre o dezvoltare sustenabil ă, precum și de a ajuta la întelegerea
impactului politicilor, atitudinilor sau pur și simplu a stilurilor de via ță contemporane.
Integrarea mediului în contabilitatea na țională
Principii aplicate în dezvo ltarea conceptului de contabilitate „verde” Uniunea
Europeana a f ăcut din îmbinarea economie-mediu una dintre misiunile „cvasi-
constituționale” ale ei. Exist ă mai multe p ăreri în legatur ă cu modul în care natura ar trebui
luată în considerare în cadrul contabilit ății naționale. Aceste diferen țe apar din cauza
diferențelor dintre abord ările economice și de mediu:
• contabilitatea na țională înregistreaz ă numai tranzac ții de pia ță, în timp ce
mediul constituie un fenomen nonpia ță;
• contabilitatea na țională ia în considerare numai fluxurile monetare în timp ce
mediul este caracterizat de fluxuri și stocuri fizice;
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
365
365 • contabilitatea na țională se ocupa cu ceea ce se întâmpla azi; mediul cere o
analiză a efectelor pe termen lung.
Tipologia costurilor de mediu
Costurile conven ționale
Aceste costuri sunt cele implicate de utilizarea materiilor prime, utilit ăților,
bunurilor de capital și furnizorilor, se reg ăsesc în contabilitatea costurilor și în bugetul de
investiții, dar nu sunt considerate în mod uzual costuri de mediu. Din punct de vedere
ecologic, reducerea acestor costuri este preferat ă atât din perspectiva degrad ării mediului,
cât și din cea a reducerii consumului de resurse neregenerabile. Este important s ă se
considere aceste costuri în luarea deciziilor de mediu, chiar dac ă ele sunt sau nu v ăzute ca și
costuri de mediu.
Costurile poten țial ascunse
În această categorie se includ costurile anticipat e generate de cheltuielile care sunt
suportate înaintea desf ășurării procesului de produc ție. Acestea pot include costuri
referitoare la loca ție, proiectarea orientat ă către mediu a proceselor și produselor, calificarea
furnizorilor, evaluarea alternativelor la echipamentele de control a polu ării. Dacă aceste
costuri sunt clasificate ca și costuri indirecte acestea pot fi uitate cu u șurința în procesele de
analiză și luarea deciziilor referitoare la exploata re. În al doilea rând, costurile fixate și
angajate voluntar, suportate în procesul de exploatare, tratate de multe întreprinderi ca și
costuri indirecte pot fi omise aten ției managerilor și analiștilor responsabili cu opera țiunile
curente. Amploarea acestora este dificil de determinat atunci când sunt amestecate cu toate
costurile indirecte. Aducerea la lumin ă a acestor costuri ajut ă la distingerea costurilor
referitoare la activitatea de protec ția mediului.
Costurile neprev ăzute
Costurile care pot fi sau nu cerute de activitatea viitoare, numite costuri
neprevăzute, pot fi descrise cel mai bine în termeni probabilistici: valoarea lor a șteptată,
dimensiunea lor sau probabilitatea ca ele s ă depășească un anumit nivel. Astfel de costuri
pot fi cele pentru remedierea sau compensarea unui accident viitor care va polua mediul (de
exemplu, o scurgere de petrol), penalit ăți pentru înc ălcarea reglement ărilor viitoare etc.
Costuri cu imaginea
Astfel de costuri sunt considerate mai pu țin tangibile (sau intangibile) deoarece ele
se efectueaz ă pentru a îmbun ătăți imaginea întreprinderii în fa ța clienților, angaja ților,
comunității sau altor parteneri. Aceste costuri pot fi numite costuri de imagine a
întreprinderii sau pentru rela ții.
Această categorie poate include costurile rapoartelor anuale de mediu și activităților
pentru între ținerea rela țiilor cu comunitatea, costuri asumate voluntar pentru activitatea de mediu.
Identificarea costurilor de mediu
Identificarea și recunoa șterea costurilor de mediu asociate unui produs, proces,
sistem sunt importante pentru luarea unor bune decizii manageriale. Realizarea obiectivelor
de reducere a cheltuielilor de mediu, extinderea proceselor de recuperare și îmbunătățirea
performan țelor de mediu cer îndreptarea aten ției către costurile de mediu curente, viitoare și
potențiale. Delimitarea costurilor de mediu de celelalte costuri generate de activitatea
economic ă a unei întreprinderi depinde de modul cum se utilizeaz ă informațiile. Mai mult,
366 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
366uneori exist ă incertitudine dac ă un cost este sau nu de mediu: astfel de costuri ajung într-o
zonă gri și pot fi clasificate ca fiind par țial de mediu .
Evaluarea costurilor de mediu – o problema deschis ă a contabilit ăii naționale
Conceptele de costuri cauzate și costuri suportate corespund celor dou ă probleme
posibile referitoare la analiza impactului activit ăților economice asupra mediului:
• centrarea analizelor pe impactul imediat al activit ăților economice asupra
mediului, indiferent de perioada de timp și de tara în care activit ățile
economice provoac ă deteriorarea mediului înconjur ător;
• centrarea analizelor asupra st ării mediului și efectelor acesteia în ce prive ște
dinamica bun ăstării, într-o anumit ă țară și perioadă, aceasta îns ă indiferent de
activitățile economice care au condus la deteriorarea mediului.
Luarea în considerare a problemelor refe ritoare la impactul negativ al activit ăților
economice asupra mediului presupune utilizarea c onceptului de costuri cauzate; pentru cea
de-a doua abordare, analiza presupune utilizar ea conceptului de costuri suportate.
Legăturile între activitatea economic ă, în general, și deteriorarea mediului natural,
precum și repercusiunile deterior ării mediului asupra bun ăstării populației au o natura complex ă,
ridicând multiple dificult ăți de analiz ă și măsurare. Efectele activit ăților economice asupra
mediului natural nu respect ă frontierele administrative sau geografice. Apoi, deteriorarea mediului
natural este produs ă adesea în condi țiile existen ței unui decalaj temporal important între apari ția
cauzelor și manifestarea efectelor. Astfel, analiza impactului imediat al activit ății economice
asupra mediului natural nu poate releva întotdeauna toate costurile și riscurile asociate degrad ării
mediului. De asemenea, o importan ță deosebită trebuie atribuit ă efectelor de repercusiune a st ării
de degradare a mediului natural asupra condi țiilor desfășurării activit ăților economice și
performan țelor acestora.
Analizele efectuate la nivel na țional sunt circumscrise atât detect ării apartenen ței
responsabilit ății pentru deteriorarea mediului înconjur ător, cât și incidenței asupra activit ății
economice a efectelor (costurilor) deterior ării mediului, efecte captate de toate activit ățile
economice sau numai de o parte a acestora.
Evaluarea costurilor cauzate se realizeaz ă prin intermediul costurilor de între ținere,
costuri solicitate de prevenirea sau atenuarea deterior ării mediului natural. Conceptul de
cost de între ținere reflect ă asigurarea exigen țelor necesare dezvolt ării economice a unei țări,
în sensul men ținerii mediului natural intact din punctul de vedere cantitativ și calitativ. Prin
contrast, conceptul de costuri suportate implic ă metode de evaluare compatibile cu valorile
pe care agen ții economici le estimeaz ă în legatur ă cu impactul activit ăților economice
asupra mediului. Pentru activit ățile de produc ție, costurile suportate sunt estimate doar cînd
acestea reflect ă valorile de pia ță reale sau unele atribuite efectel or de degradare a mediului.
În estimarea efectelor mediului asupra bun ăstării generale a fost propus ă utilizarea
unor metode de evaluare aleatorie , cum ar fi abordarea înclina ției către plată și metode
similare. Asemenea evalu ări se practic ă în condi țiile absen ței evaluărilor de pia ță pentru
deteriorarea calit ății mediului înconjur ător. Dacă utilizarea resurselor naturale nu se face în
cadrul pie ței, prin tranzac ționarea acestora, direct sau indirect poate fi aplicat ă evaluarea
nonpiață. Acest tip de evaluare se realizeaz ă în principal prin intermediul tehnicilor de
evaluare direct ă și indirectă.
Tehnicile de evaluare direct ă se bazeaz ă pe relevarea preferin țelor, aceste tehnici
aplicându-se în special în cazul utiliz ării intensive/extensive a mediului natural ca bun public.
Metoda evalu ării directe nu este îns ă lipsită de anumite dispute: numero și
economiști se îndoiesc cu privire la posibilitatea real ă de determinare a valorilor monetare
ale preferin țelor indivizilor pent ru mediul înconjur ător în absen ța pieței. De asemenea,
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
367
367 trebuie luat ă în considerare și situația în care suma de bani pe care popula ția este dispus ă s-o
plătească pentru îmbun ătățirea mediului natural nu corespunde, în mod necesar, sumei care
trebuie de fapt pl ătită.
În ce priveste tehnicile de evaluare indirect ă, acestea utilizeaz ă, de regul ă,
conceptul costului de oportunitate.
Realizarea unor estim ări convenabile ale costurilor cauzate și ale costurilor
suportate presupune luarea în considerare a trei versiuni ce reflecta trei metode diferite de
evaluare:
Integrarea mediului în contabilitatea na țională
În versiune a IV-a a SICEM, costurile efective sunt, în continuare, supuse clasific ării.
Aceste costuri sunt reliefate, pe de o parte, în calitate de costuri suportate de anumite unit ăți
economice, adic ă cele ale c ăror activități sunt afectate de deteriorarea mediului. Pe de alt ă parte,
unitățile economice respective nu au cauzat, în mod necesar, deteriorarea mediului, ceea ce
justifică abordarea separat ă a costurilor cauzate. Spre exemplu, menajele suport ă costurile
repercusiunilor de mediu cauzate de activit ățile de produc ție ale sectorului industrial. De
asemenea, guvernul poate fi privit în calitate de agent restaurator al mediului natural degradat de
activitățile economice, îns ă și activitățile guvernamentale exercit ă, la rândul lor, presiuni ce
contribuie la modificarea echilibrelor ecologice.
Costurile de mediu efective și cele imputate pot fi clasificate, în condi țiile
diferitelor tipuri de utilizare a mediului natural, în urmatoarele categorii:
• costuri de epuizare, care se refer ă la epuizarea cantitativ ă a resurselor naturale
(de exemplu, resursele subsolului, apa, resurse biologice etc.) datorit ă
desfășurării diferitelor activit ăți economice;
• costuri de degradare, refer itoare la deteriorarea calitativ ă a mediului natural.
Impactul de natur ă calitativ ă asupra mediului poate include deteriorarea
ecosistemelor datorit ă desfașurării de activit ăți economice sau deversarea
reziduurilor în mediul natural. Astfel, costurile de degradare privesc atât
costurile cauzate de activitatea economic ă, dar și cele derivate din starea
degradată a mediului, efecte repercutate în activitatea sectorului industrial și al
menajelor. În aceste condi ții, costurile reale de restaurare pot contribui la
diminuarea costurilor anterioare sau curente ale degrad ării.
Instrumente de aplicare a politicii de mediu
Evoluția politicii de mediu și schimb ările înregistrate de aceasta de-a lungul
timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele și prioritățile acesteia, ci și de numărul – în
continua cre ștere – al instrumentelor de implementare .Asfel, se poate vorbi de dezvoltarea a
trei tipuri de instrumente:legislative, tehnice și instrumente economico-financiare, la care se
adaugă un set de instrumente ajut ătoare ce r ăspund mai degrab ă noilor tendin țe și strategii
de protecție a mediului.
În Uniunea European ă, politica de mediu s-a cristalizat prin adoptarea unei serii de
măsuri minime de protec ție a mediului, ce au in vedere limitarea polu ării, urmând s ă se
treacă printr-un process de orizontalizare și să se axeze pe identificarea cauzelor acestora,
precum și pe nevoia evidenta de a lua atitudi ne în vederea instituirii responsabilit ății
financiare pentru daunele cauzate mediului. Aceast ă evoluție conduce la delimitarea
următoarelor principii de ac țiune:
• Principiul „Poluatorul pl ătește”: are în vedere suportarea de c ătre poluator a
cheltuielilor legate de m ăsurile de combatere a polu ării stabilite de autorit ățile
368 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
368publice – altfel spus,costul acestor m ăsuri va fi reflectat de costul de produc ție
al bunurilor și serviciilor ce cauzeaz ă poluarea;
• Principiul ac țiunii preventive:se bazeaz ă pe regula general ă că „e mai bine s ă
previi decât s ă combați”;
• Principiul precau ției:prevede luarea de m ăsuri de precau ție atunci ca în o
activitate amenin ță să afecteze mediul sau s ănătatea uman ă, chiar dac ă o relație
cauză-efect nu este deplin dovedit ă științific;
• Principiul protec ției ridicate a mediului:prevede ca politica de mediu a UE s ă
urmărească atingerea unui nivel înalt de protec ție;
• Principiul integr ării:prevede ca cerin țele de protec ție a mediului s ă fie
prezente în definirea și implementarea altor politici comunitare;
• Principiul proximit ății:are drept scop încurajarea comunit ăților locale în
asumarea responsabilit ății pentru de șeurile și poluarea produs ă.
Influențe ale costurilor de mediu asupra costului de produc ție
Evaluarea func țiilor mediului înconjur ător este important ă în luarea deciziilor
economice corecte.
O activitate economic ă poate afecta atât produc ția, costurile și profiturile altor
entități, prin efectele pe care le determina asupra mediului, cât și bunăstarea consumatorilor
prin schimb ările pe care le provoac ă pe piață.
În determinarea impactului asupra r eceptorului , este dificil adesea s ă se delimiteze
efectul datorat unei cauze de cel datorat altora, ceea ce este evident în cazul polu ării aerului,
care provine de obicei dintr-o multime de surse.
Determinarea efectului unei ac țiuni asupra produc ției necesit ă punerea la punct a
unor scenarii.
Conceperea acestor scenarii se sprijin ă în principal pe analiza cost-beneficiu și
analiza riscului.
Analiza cost-beneficiu define ște costurile și beneficiile într-un mod particular,
mergând dincolo de comparar ea la nivel individual, și anume la nivelul societ ății.
Estimările minime ale beneficiilor ca urmare a evit ării sau atenu ării unor pagube
reprezintă așa-numite costuri de r ăspuns care, la rândul lor, au în compunere dou ă tipuri de costuri:
• Costurile de prevenire ;
• Costurile de înlocuire .
Costurile de prevenire sunt cheltuieli care se fac pentru a evita anumite daune de
care oamenii sunt con știenți înainte de a se produce.Aceste cheltuieli sunt utilizate ca
evaluări subiective ale beneficiilor minime ob ținute din evitarea pagubei de mediu și sunt
efectuate înainte de a se produce un impact negativ.
Costurile de înlocuire sunt cheltu ieli pentru a corecta o anumit ă situație nedorit ă,
care apare dup ă ce s-a produs impactul
Standardul Interna țional de Contabilitate 2(IAS2) „Stocuri”, referindu-se la
cheltuielile care pot fi incluse în costul de produc ție face precizarea c ă acestea se includeîin
costul de produc ție doar n masura în care ele au cont ribuit la aducerea stocurilor în form ă
și în locul în care se g ăsesc în prezent. Astfel, în contextual actual, se pune problema, în ce
măsură costurile cu prevenirea și combaterea polu ării și costurile sociale pot face sau nu
parte din costul de produc ție.
În practica economic ă întreprinderile trebuie s ă adopte o serie de cheltuieli legate
de protec ția mediului. Printre acestea cele mai im portante sunt: cheltuieli cu prevenirea
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
369
369 poluării; cheltuieli cu evaluarea și reducerea efectelor polu ării; cheltuieli de remediere a
poluării mediului.
Pentru măsurarea performan țelor se calculeaz ă costuri previzionate (antecalculate,
prestabilite), care se compar ă apoi cu cele efective (reale).
Astfel, în termeni de mediu trebuie men ționat că ridicarea standardelor de protec ție
a mediului în aceste t ări nu poate avea decât efecte benefice pe plan European și global și va
duce la îmbun ătățirea situa ției generale a mediului, cu efect e vizibile pe termen lung. Din
punct de vedere economic, tocmai alinierea industriilor acestor țări la standardele
comunitare de mediu presupune retehnologizarea masiv ă a fabricilor și uzinelor și contribuie
la dezvoltarea pie ței de produc ție comunitare pentru asfel de tehnologii și echipamente-de
aici sprijinirea cre șterii economice la nivel comunitar.
370 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
370ROMÂNIA ÎN C ĂUTAREA COMPETEN ȚEI
PE PIAȚA UNICĂ EUROPEAN Ă
Alexandra ADAM
Preparator universitar doctorand
Amalia CRISTESCU
Preparator universitar doctorand
Academia de Studii Economice Bucure ști
Rezumat. Mulți europeni privesc globalizarea cu frustrare. Încercarea de a fi
competitivi pare atât de grea. Îns ă europenii au un avantaj în actuala competi ție globală,
avantaj pentru care ar trebui s ă le mulțumim lui Jean Monnet și Jacques Delors, care au
creat piața unică înainte ca globalizarea s ă devină un cuvânt la ordinea zilei.
Doar competi ția deschis ă într-o pia ță unică le permite europenilor s ă concureze la
nivel global. Dar asta nu e de ajuns. E nevoie de politici mai îndr ăznețe.
Va reuși România, o țară postcomunist ă, să învingă obstacolele aparent covâr șitoare?
Cuvinte-cheie: competență; piața unică europeană; investiții; oportunit ăți economice
Pentru realizarea competen ței pe pia ța unică european ă, România urm ărește
creșterea competitivit ății economice și dezvoltarea unei economii bazate pe cunoa ștere.
Dezvoltarea României urm ărește odată aderată la UE, convergen ța cu politicile comunitare
atât în termeni reali cât și ca valori absolute.
Procesul reducerii decalajelor înseamn ă pentru România men ținerea unor ritmuri
de creștere susținute în perioada 2007–2013, p ăstrându-se, în acela și timp, echilibrele
macroeconomice la nivele cât mai stabile. Factorul determinant al cre șterii economice, pe o
piață deschisă unei puternice concuren țe, este acela de cre ștere a competitivit ății economice.
În plus, valorificarea avanta jelor competitive trebuie s ă fie un obiectiv permanent, ținând
seama atât de tendin țele europene, cât și de provoc ările globaliz ării.
Deși a progresat substan țial în ultimii ani, România prezint ă serioase decalaje de
competitivitate în raport cu statele din vestul și centrul Europei. Motivele acestei r ămâneri în
urmă se regăsesc la nivelul tuturor elementelor care determin ă capacitatea competitiv ă.
Toate se traduc, în ultim ă instanță, într-o productivitate sc ăzută, ceea ce define ște problema
competitivit ății în România.
Sunt mai mul ți factori care au o influen ță negativă asupra competitivit ății. În ciuda
progreselor înregistrate în privin ța eficientiz ării și reglement ării sectorului financiar, accesul
firmelor la capital r ămâne încă foarte limitat. Utilizarea unor tehnologii și echipamente cu
durată de viață depășită, energointensive reduce drastic productivitatea în majoritatea
sectoarelor economice.
Sectorul IMM este poate cel mai afectat, datorit ă orientării reduse c ătre activit ăți
productive. În ciuda unei dinamici pozitive, înregistrate, în ultimii ani, atât în orientarea mai
mare către domeniul productiv, cât și în resursele spiritului antreprenorial autohton,
contribuția IMM la PIB r ămâne înc ă scăzută, ceea ce demonstreaz ă necesitatea stimul ării
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
371
371 creșterii cantitative și calitative a sectorului IMM. Accesul IMM la capital, tehnologie și
infrastructur ă este mult sub nivelul la care ar perm ite exercitarea rolului determinant al
sectorului IMM la înt ărirea competitivit ății economice, în special în ceea ce prive ște
adaptabilitatea la cerin țele pieței și introducerea proceselor inovative.
În ceea ce prive ște aspectele de strategie de firm ă, abilitățile reduse în domeniul
managementului reprezint ă un handicap. Majoritatea firmelor autohtone î și bazează încă
strategiile pe reducerea costurilor și nu pe cre șterea productivit ății. Infrastructura de afaceri
și serviciile suport oferite intreprinderilo r prin acestea sunt într-o faza incipient ă de
dezvoltare. De și în sectorul IMM se reg ăsește aproape jum ătate din for ța de munc ă ocupată,
acesta are acces extrem de limitat la serviciile de consultan ță specifice.
Cercetarea științifică are de suferit ca urmare a unei lungi perioade de subfinan țare
atât din partea sectorului public, cât și a celui privat, al num ărului insuficient de speciali ști
cu înaltă calificare, și, nu în ultimul rând, ca urmare a ineficien ței proceselor de transfer
tehnologic. Acest ultim factor negativ se refer ă la două aspecte: insuficienta orientare a
cercetarii c ătre cerere și la lipsa infastructurii adecvate, care s ă permită ca rezultatele
cercetării să se transforme în inovare aplicat ă.
Economia României dovede ște o dezvoltare sc ăzută și în ceea ce prive ște industria
și serviciile suport. Multe domenii economice se bazeaz ă fie pe resurse naturale (ca de
exemplu industria lemnului, materialelor de construc ții, turismul), fie sunt rezultatul istoric
al industrializ ării forțate (de exemplu industrie grea, metalurgie, chimie, petrol). Ace ști
factori nu au stimulat coeziunea și cooperarea în cadrul acesto r ramuri, afectând astfel
temeinicia lan țului de produc ție și posibilitatea cre ării valorii ad ăugate.
Totuși, există și oportunit ăți pe care România le poate exploata în vederea cre șterii
competitivit ății. Spre exemplu, liberalizarea anumitor sectoare economice chiar la un nivel
superior celui înregistrat în multe state membre UE, cum ar fi cel energetic sau cel de
telecomunica ții, ar putea permite un nivel de investi ții mai amplu și mai rapid, ce ar conduce
la o dezvoltare accelerat ă la nivel orizontal. Capitalul uman existent în România este o surs ă
important ă de competitivitate, nu neap ărat prin prisma costurilor sc ăzute ale for ței de
muncă, cât mai ales prin nivelul de calificare, care ofer ă o bază solidă pentru formarea de
specialiști de vârf. De asemenea, dinamica investi țiilor străine, precum și potențialul turistic
sugerează existența unei oportunit ăți de creștere competitiv ă.
Noua eră la nivel global și implicit la cel european este cea de revolu ție a
informației. Astfel într-o economie modern ă, Tehnologia Informa ției și Comunica țiile (TIC)
au un puternic impact asupra competitivit ății intreprinderilor. Studiile demonstrez ă că o
adoptare eficient ă a TIC contribuie la aproximativ jum ătate din cre șterea productivit ății
intreprinderilor din UE. Utilizarea TIC stimuleaz ă dezvoltarea sectorului productiv de
bunuri și servicii prin accesarea unor noi pie țe, promovarea și comercializarea produselor și
serviciilor prin mijloace electronice, sc ăderea costurilor (de produc ție, administrative și de
desfacere). În acela și timp, noile tehnologii vor sprijini managementul întreprinderilor în
luarea deciziilor.
Contribuția Tehnologiei Informa ției și Comunica țiilor (TIC) la cre șterea economic ă
depinde atât de dezvoltarea sectorului de comunica ții și tehnologia informa ției, cât și de
gradul de utilizare a TIC în economie. Progresul României în domeniul societ ății
informaționale și oportunit ățile sale viitoare sunt departe de a fi satisf ăcătoare. Se
înregistreaz ă întârzieri în special în ceea ce prive ște accesul la internet, serviciile societ ății
informaționale și integrarea aplica țiilor IT în economie, iar indicatorul privind investi țiile în
IT este esen țial pentru caracterizarea procentului de inova ție într-o societate ă pe cunoa ștere,
în special datorit ă răspândirii echipamentelor IT, serviciilor și aplicațiilor software. Cauzele
372 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
372ar putea fi reprezentate de lipsa finan țarii, investi țiile reduse din domeniul public, precum și
slaba utilizare a tehnologiei informa ționale la nivelul companiilor (agen ților economici).
România înregistreaz ă rămâneri în urm ă nu numai în ceea ce prive ște utilizarea
calculatoarelor și accesul la internet, fa ță de media UE-27. Acea sta are un efect negativ
asupra competitivit ății României, deoarece utilizarea calculatoarelor și accesul la internet
reprezintă factori majori în dezvoltarea economiei.
În privin ța dotărilor cu PC-uri, în ciuda unei rate medii anuale de cre ștere a
volumului vânz ărilor de peste 50%, România se situeaz ă încă la un nivel redus. Multe dintre
regiunile slab dezvoltate nu dispun de infrastructura de baza care s ă le asigure conectarea la
internet, iar în unele cazuri nici de accesul la telefonia fix ă.
Un exemplu pentru România ar putea fi cel al Estoniei. În 1991, Estonia se ridica
dintr-o înapoiere sovietic ă, impusă timp de 50 de ani, iar construirea unei infrastructuri
necesare unui comer ț competitiv,care s ă facă față competiției interna ționale părea tot mai
greu. Din fericire, întreaga lume abia intra într-o nou ă eră de revolu ție a informa ției,astfel în
cât optând pentru noua infrastructur ă de tehnologie a informa ției Estonia a fost capabil ă
într-un timp foarte scurt s ă joace într-un mediu bazat pe egalitate competi țională.
Investiții atât în sectorul privat, cât și-n cel public au permis Estoniei s ă atingă în
domeniul IT un nivel peste media UE, în cât de la mijlocul anilor `90. Pân ă în anul 2000,
dezvoltarea IT a Estoniei în serviciile guvernamentale și sectoare precum cel bancar a ajuns un
nivel atins doar de pu ține alte țări europene. De exemplu, de la sfâr șitul anilor `90, aproximativ
98% din tranzac țiile bancare ale Estoniei au fost bazate pe internet. Se pare c ă și informatizare
ridicată a ajutat Estonia s ă realizeze o cre ștere economic ă rapidă de 11% în 2006.
Va reuși oare România s ă urmeze exemplul Estoniei, prin care s ă-și crească
eficiența activității guvernului, s ă-și reducă birocrației, să elimine tenta țiilor de corup ție prin
computerizare inovatoare și astfel s ă-și creeze un sector public mai mic și mai curat?
Același lucru este valabil și pentru sectorul privat, unde se pare c ă lucrurile au mai evoluat.
Chiar dac ă mulți angajați vor fi concedia ți, accentul pus pe IT va favoriza
dezvoltarea României ca o țară mai competitiv ă, în care productivitatea crescut ă va susține o
creștere economic ă rapidă. Pe de alt ă parte informatizarea va face ca spiritul competitiv al
României s ă nu se mai poat ă baza pe o for ță de muncă ieftină,ci va fi necesar s ă se genereze
noi tehnologii.
O răspândire larg ă a infrastructurii broadband este esen țială pentru dezvoltarea și
distribuția serviciilor și aplicațiilor precum e-s ănătate, e-business, e-guvernare și e-educație,
care sunt esen țiale pentru dezvoltarea României.
Toate aceste deficite majore de infrastructur ă nu se pot remedia decât prin investi ții
majore, atât din partea companiilor private, cât și din partea institu țiilor publice.
Europa a alocat sume considerabile României pentru dezvoltare.Numai c ă politica
europeană nu permite interven ția în politicile na ționale. Și atunci trebuie ca fiecare stat s ă își
stabileasc ă propriile reguli de alocare, conform strate giilor proprii. Dar noi nu avem strategii
și nici nu ne intereseaz ă.Ne-ar incomoda în aloc ările bugetare haotice și preferen țiale. Statul
român este optimist în ceea ce prive ște absorbția de fonduri comunitare. Se spune c ă nu se
pierd, că se returneaz ă la în anii urm ători. Deci putem sta lini știți. Nu conteaz ă că deja am
dat bani la bugetul european. Nu conteaz ă că oricum decalajul dintre noi și restul este și așa
suficient de mare, iar perioadele de tranzi ție pe care le avem pe anumite domenii arat ă că ne
trebuie înc ă zeci de ani ca s ă ne integr ăm cu adev ărat. Nu conteaz ă că fiecare zi ce trece face
ca decalajul de dezvoltare s ă fie din ce în ce mai mare. De ce atâta grab ă pentru dezvoltare?
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
373
373
Bibliografie
Alpopi, Cristiana, Creativitate si inovare, Editura ASE, 2002
Cociuban, A., Racordarea economiei Romaniei la Piata Unica Europeana, Editura
Apimondia
Iancu, A., Cunoastere si inovare: o abordare economica, Editura Academia Român ă, 2006
Sandu, Steliana, Inovare, competen ță tehnologic ă și creștere economic ă, Editura
Expert, 2002
Vass, Andreea, Cercetare, dezvoltare, inovare- realitati romanesti si perspective
europene, Tribuna Economica, v. 17, nr. 48, pp. 89-92, 2006
www.structuralfunds.ro
www.ceftac.ro
www.eurostat.com
374 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
374SISTEMUL HAZARD ANALYSIS. CRITICAL CONTROL
POINTS – CERINȚĂ LA NIVEL EUROPEAN –
PIATRA DE TEMELIE A SIGURAN ȚEI
ALIMENTARE
Elena CONDREA
Conferențiar universitar doctor
Veronica POPOVICI
Conferențiar universitar doctor
Anca Cristina STANCIU
Profesor universitar doctor
Universitatea „Ovidius”, Constan ța
Rezumat: Conceptul HACCP, devenit sinonim cu SIGURAN ȚA ALIMENTELOR,
este recunoscut pe plan mondial ca o abordare SISTEMATIC Ă și PREVENTIV Ă a
pericolelor poten țiale de natur ă microbiologic ă, chimică și fizică abordate într-un proces
coerent de anticipare și prevenire înainte de inspec ția și testarea produsului finit.
HACCP este necesar firmelor produc ătoare de produse alimentare s ă-și analizeze
procesele într-o manier ă rațională, științifică, în scopul identific ării punctelor critice de
control, stabilirii limitelor critice, monitoriz ării procedurilor de lucru.
Acest sistem furnizeaz ă cel mai înalt grad de siguran ță produselor fabricate și
asigură diminuarea dependen ței deciziei finale privind siguran ța acestuia de inspec ția și
testarea final ă.
Aplicarea unui sistem HACCP într-o companie va permite produc ătorului: s ă-și
determine singur conformitatea pro duselor fabricate cu reglement ările legale și să ia
măsurile corective ce se impun înainte ca agen țiile de reglementare s ă intervină, sau ca
imaginea firmei în fa ța consumatorilor s ă fie afectat ă; să acționeze preventiv, ceea ce îl face
mult mai eficace, pentru a se asigura c ă alimentele fabricate sunt sigure.
Sistemul HACCP are un înalt grad de sp ecificitate; un plan HACCP se întocme ște
pentru un anumit produs, în condi țiile de lucru specifice unei anumite întreprinderi.
Cuvinte-cheie : calitate; control; Analiza riscurilor; punctele critice de control –
HACCP, managementul siguran ței alimentului.
Coduri REL – 14E 14Z
Introducere
Este cunoscut faptul c ă un sistem de management al calit ății este folosit pentru a
obține și menține un nivel de calitate declarat de produc ător.
Aspectele referitoare la siguran ța produselor alimentare fabricate sunt întotdeauna o
component ă a acestei calit ăți. Acestea reprezint ă, pe de o parte, baza cerin țelor de calitate
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
375
375 referitoare la produs impuse de cump ărător și, pe de alt ă parte, minimum de cerin țe stabilite
de sistemul legislativ pentru siguran ța alimentelor.
Cerințele pentru siguran ța produsului alimentar sunt, de aceea, obiect al Sistemului
de Management al Calit ății. La baza acestei abord ări stă conceptul integr ării celor dou ă
sisteme, HACCP și Sistemul de Management al Calit ății, care, în cazul produc ției de bunuri
alimentare, nu se justific ă a fi tratate separat.
Sistemul HACCP, care constituie „pia ța de temelie a siguran ței alimentare” prin
fundamentul s ău științific, este o metod ă de lucru recunoscut ă internațional și este evaluat ca
fiind cel mai bun sistem de siguran ța alimentelor realizat la zi.
Principiul pe baza c ăruia func ționează sistemul HACCP este: „Construie ște
calitatea și siguranța într-un produs înainte de inspectarea produsului finit”. Acest principiu
descrie, de fapt, contribu ția acestui sistem în ceea ce prive ște rolul preventiv în realizarea
siguranței alimentelor.
Sistemul HACCP î și demonstreaz ă forța pornind de la un principiu simplu, și anume:
„cel mai bun drum pentru a oferi produse alimentare sigure, de înalt ă calitate, este s ă construiești
siguranța de-a lungul proceselor, prin prevenirea problemelor înc ă de la apari ția lor”.
Particularit ăți ale sistemului (Hazard Analysis. Critic al Control Points)
Implementarea sistemului HACCP este necesar ă și oportună deoarece:
Este necesar pentru asigurarea respect ării reglement ărilor legale specifice;
Asigură credibilitate produselor firmei pe pia ță;
Este comparabil pentru garantarea siguran ței produselor cu aplicarea unui
sistem TQM conform seri ei standardelor ISO;
Este o alternativ ă viabilă în Managementul Siguran ței Alimentului;
Este parte integrant ă a celorlalte sisteme de management din cadrul organiza ției.
Conceptul HACCP este sus ținut și de Comisia Codex Alimentarius, având la baz ă:
Identificarea tuturo r pericolelor poten țiale de natur ă biologică, chimică, fizică;
Analiza pericolelor poten țiale asociate cu fiecare faz ă a procesului tehnologic
în parte;
Definirea mijloacelor necesare ținerii sub control a acestora;
Asigurarea c ă aceste mijloace sunt puse efectiv în practic ă și că sunt eficiente.
Succesul aplic ării conceptului HACCP într-o organiza ție este asigurat prin faptul
că are loc:
Trecerea de la un sistem de control la un sistem de prevenire a pericolelor;
Prevenirea eficace a riscurilor;
Aplicarea unei metode clare, structurate și sistematice;
O mai bun ă ținere sub control a produselor fabricate, în special, și a
organizației, în general.
Avantajele implement ării Sistemului de Management al Siguran ței Alimentului
într-o organiza ție din lanțul alimentar sunt:
Furnizeaz ă cel mai înalt grad de siguran ță produselor alimentare fabricate;
Asigură un răspuns rapid și la timp problemelor referitoare la siguran ța
alimentelor;
Diminueaz ă dependen ța de decizia privind garantarea siguran ței produselor
fabricate, de inspec ția și/sau testarea final ă;
376 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
376 Se poate aplica pe întreg lan țul alimentar, de la materia prim ă la produsul finit;
Se bazeaz ă pe o abordare sistematic ă a informa țiilor științifice și tehnice la zi
în domeniul alimentar;
Asigură o mai eficient ă utilizare a resurselor, rezultând economii substan țiale
în sectoarele de procesare, prin reducerea pierderilor de orice fel;
Asigură creșterea responsabilit ății și a gradului de control la nivelul acestui
sector de activitate;
Asigură o mai mare responsabilitate persoanelor implicate pe întreg lan țul
alimentar în garantarea și înțelegerea problematicii referitoare la siguran ța
alimentelor;
Asigură creșterea încrederii consumatorilor în produsele firmei;
Sistemul HACCP poate fi actuali zat ori de câte ori apar schimb ări datorate
noutăților tehnice în proiectarea echipamentelor și a dezvolt ării tehnologice.
Implementarea sistemului HA.CCP în întreprindere presupune o activitate
complexă, care se realizeaz ă parcurgând mai mul ți pași, printre care:
Luarea deciziei de a utiliza sistemul HA.CCP, de c ătre managementul
întreprinderii;
Elaborarea politicii, respectiv a obiectivelor planului HA.CCP;
Constituirea și instruirea echipei ce se va ocupa cu elaborarea și implementare
sistemului HA.CCP;
Elaborarea planului HA.CCP pentru un singur produs;
Implementarea experimental ă a planului HA.CCP pentru un singur produs;
Evaluarea rezultatelor aplica ției experimentale și corectarea eventualelor
deficiențe;
Aplicarea planului HA.CCP verificat și modificat;
Implementarea de planuri HA.CCP pentru toate produsele ob ținute în
întreprinderea respectiv ă;
Verificarea, revizuirea și actualizarea sistemului HA.CCP pentru fiecare produs
în parte.
Planul HA.CCP este elaborat de c ătre conducerea la vârf a unit ății, împreun ă cu
managerii tuturor departamentelor/serv iciilor implicate în procesul de produc ție.
Pentru a elabora un plan HA.CCP eficient într-o întreprindere din industria
alimentar ă, este necesar ca echipa care este implicat ă în elaborarea și implementarea
acestuia s ă fie multidisciplinar ă, cu reprezentan ți din toate sectoarele/sec țiile întreprinderii
(tehnolog, microbiolog, specia list în probleme de aparate/utilaje, expert în HA.CCP,
reprezentant al compartimentului „Calitate”, specialist din sectorul agrozootehnic/repre-
zentant al furnizorului de materii prime).
Persoanele desemnate s ă facă parte din echipa HA.CCP trebuie s ă îndeplineasc ă
anumite condi ții, printre care:
să cunoască foarte bine întreprinderea;
să fi lucrat în firma respectiv ă la diferite niveluri;
să poată face conexiuni la scar ă mare;
să poată dezvolta, aplica, men ține și revizui planul HA.CCP în func ție de
necesități.
Odată echipa constituit ă, se trece la elaborarea planului HA.CCP. Acesta trebuie s ă
fie simplu, u șor de înțeles și aplicat de c ătre întreg personalul unit ății.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
377
377 În întreprinderile mici, unde nu se poate organiza o echip ă multidisciplinar ă,
compusă din personalul întreprinderii respective, se poate apela la consultan ți externi și/sau
la planuri HA.CCP generice . De reținut că, în acest caz, planurile HA.CCP trebuie neap ărat
adaptate produselor, opera țiunilor, condi țiilor specifice din unitatea respectiv ă.
Conform normelor impuse de c ătre Comisia Codex Alimentarius (1997), pentru
elaborarea planului HA.CCP trebuie parcurse urm ătoarele etape:
definirea termenilor de referin ță;
descrierea produsului și a distribu ției acestuia;
identificarea utiliz ării intenționate a acestuia, respectiv a consumatorilor
acestui produs;
constituirea diagramei de flux a procesului de ob ținere a produsului în cauz ă;
verificarea pe teren a diagramei de flux respective;
conducerea analizei riscurilor;
identificarea punctelor critice de cont rol (CCP) pentru produsul în cauz ă;
stabilirea limitelor critice pentru fiecare punct critic de control;
stabilirea unui sistem de monitorizare pentru fiecare punct critic de control;
elaborarea planului de ac țiuni corective în cadrul procesului de ob ținere a
produsului respectiv;
stabilirea sistemului de p ăstrare a documenta ției;
stabilirea planului și modalității de verificare a sistemului HA.CCP;
validarea planului HA.CCP întocmit.
Monitorizarea CCP const ă în verificarea, prin diverse metode, a faptului c ă
procedurile aplicate în fiecare CCP (prelucr are, manipulare, igienizare etc.) respect ă
criteriile stabilite.
În aplicarea sistemului HA.CCP se folosesc mai multe metode de monitorizare,
printre care:
observarea vizual ă;
aprecierea senzorial ă;
determinările fizico-chimice;
analizele chimice;
analizele microbiologice.
Metoda de monitorizare, frecven ța operației, planul de control etc. se stabilesc în
raport cu inciden ța și severitatea riscului.
Acțiunile corective sunt element cheie în si stemul HA.CCP. Atunci când apare o abatere
într-un punct critic de control, trebuie s ă se întreprind ă, cât mai repede, ac țiuni corective.
Obiectivele ac țiunilor corective sunt:
1. corectarea cauzei care a determinat apari ția abaterii de la specifica ții;
2. protecția consumatorului prin asigurarea securit ății alimentare (nu ajung în
rețeaua de distribu ție produse alterate, cu abateri de la calitate).
Echipa HA.CCP elaboreaz ă proceduri pentru ac țiunile corective prev ăzute în planul
HA.CCP. Pierderea controlului și acțiunile corective întreprinse se înregistreaz ă și constituie
parte a documentelor HA.CCP.
Pentru ca planul HA.CCP s ă fie opera țional și eficient, pentru fiecare activitate
trebuie să existe proceduri opera ționale; procedurile au rolul de a prezenta clar, în detaliu,
modul de realizare a activit ății pe tot parcursul procesului de produc ție.
Într-o unitate unde se aplic ă sistemul HA.CCP, trebuie stabilite proceduri pentru:
378 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
378 validarea și verificarea planului HA.CCP;
validarea și verificarea punctelor critice;
validarea și verificarea întregului sistem HA.CCP;
verificarea programelor preliminare existente și utilizate în unitate;
monitorizarea CCP-urilor;
controlul produsului neconform;
păstrarea înregistr ărilor.
În operarea sistemului HA.CCP trebuie acordat ă atenție gradului de detaliu privind
trasabilitatea, atât în produc ție, cât și după livrare.
Documenta ția unui sistem HA.CCP include documente ce stau la baza elabor ării și
implement ării planului HA.CCP (documenta ția-suport) și înregistr ări rezultate pe parcursul
punerii în practic ă a sistemului HA.CCP. Speciali știi în domeniu recomand ă următoarele
categorii de documente pentru a ob ține rezultate deosebite în implementarea acestui sistem:
– sumarul analizei riscurilor;
– planul HA.CCP pentru fiecare produs fabricat în unitatea respectiv ă;
– documenta ția-suport;
– înregistrările opera ționale zilnice.
În cele mai multe cazuri, sumarul analizei riscurilor se întocme ște sub form ă de
tabel; adesea, aceste tabele con țin și o coloan ă pentru înregistrarea justific ării deciziilor
echipei (informa țiile sunt necesare pentru validarea periodic ă a planului HA.CCP).
Planul HA.CCP poate fi inclus într-un manual HA.CCP sau poate fi un document
de lucru obi șnuit.
Documenta ția-suport are rolul de a garanta c ă planul HA.CCP implementat va
asigura producerea de alimente sigu re pentru consum. Este constituit ă din documente
asociate analizei riscurilor, stabilirii CCP și a limitelor critice, stabilirii metodelor de
monitorizare și acțiunilor corective, proce durilor de verificare etc.
Înregistrările opera ționale zilnice trebuie efectuate pe formulare tip, standardizate.
Pe baza înregistr ărilor opera ționale zilnice se poate determina trasabilitatea
produselor.
Orice revizie a planului HA.CCP trebuie înregistrat ă imediat în manualul HA.CCP.
Unele întreprinderi întocmesc regist re pentru fiecare CCP stabilit de c ătre echipa
HA.CCP. Astfel, într-o întreprindere de prelucrare lapte, pentru ob ținerea iaurtului natural
putem întâlni: registru recep ție lapte crud, registru pasteurizare, registru fermentare, registru
ambalare, registru analize pe faze, registru analize iaurt natural. Pe lâng ă acestea, mai exist ă
registre de monitorizare a activit ăților cu rol important în stabilirea calit ății finale a iaurtului,
cum ar fi: registru sanita ție, registru sp ălări/dezinfect ări utilaje, registru sp ălări/dezinfect ări
cisterne transport lapte, registru defec țiuni utilaje, registru eviden ță reclamații.
Orice sistem HA.CCP presupune și o etapă de verificare a programului HA.CCP,
care const ă în efectuarea unor teste suplimentare, analiza înregistr ărilor, evaluarea opiniei
consumatorilor cu privire la produsul în cauz ă. De regul ă, verificarea se face prin audit
intern și, mai rar, prin audit extern.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
379
379 Concluzii
HACCP este necesar firmelor produc ătoare de produse alimentare s ă-și analizeze
procesele într-o manier ă rațională, științifică, în scopul identific ării punctelor critice de
control, stabilirii limitelor critice, monitoriz ării procedurilor de lucru.
Aplicarea unui sistem HACCP într-o companie va permite produc ătorului: s ă-și
determine singur conformitatea pr oduselor fabricate cu reglement ările legale și să ia
măsurile corective ce se impun înainte ca agen țiile de reglementare s ă intervină sau ca
imaginea firmei în fa ța consumatorilor s ă fie afectat ă; să acționeze preventiv, ceea ce îl face
mult mai eficace, pentru a se asigura c ă alimentele fabricate sunt sigure.
În același timp, aplicarea unui sistem HACCP se poate face numai în organiza țiile care:
lucrează în condi ții tehnice și tehnologice care respect ă bunele practici de
procesare (GMP) și prevederile legale refer itoare la producerea igienic ă a
alimentelor;
au un grad corespunz ător de implementare a acestor prevederi;
este asigurat acordul și implicarea direct ă a conducerii organiza ției și a
personalului operativ în aceste procese;
au o abordare multidisciplinar ă a proceselor din firm ă, care să includă în mod
corespunz ător cuno ștințe de: agronomie veterinar ă, medicin ă veterinar ă,
microbiologie, s ănătate public ă, tehnologie alimentar ă, sănătatea mediului
înconjurător, chimie etc..
Pentru ob ținerea unor rezultate deosebite prin aplicarea sistemului HACCP, în
întreprinderea respectiv ă trebuie s ă existe o angajare deplin ă pentru siguran ța produselor și
pentru conceptul HACCP.
Sistemul HACCP are un înalt grad de sp ecificitate; un plan HACCP se realizeaz ă
pentru un anumit produs, fabricat într-o anumit ă întreprindere, cu o anumit ă dotare și un
anumit personal. Detaliile caracteristice unit ății respective sunt mai importante decât
condițiile generale ale acesteia.
Deoarece este dificil s ă se elaboreze concomitent planuri HACCP pentru toate
produsele care se fabric ă într-o întreprindere la un moment dat, conducerea la vârf va decide
ordinea în care se vor aborda aceste produse.
Se poate spune c ă metoda HACCP are un caracter dinamic.
Revizuirea, actualizarea și menținerea unui sistem HACCP viabil va asigura
permanent calitatea și inocuitatea produselor fabricate.
Utilizând sistemul HACCP, managerul une i întreprinderi poate primi rapoarte
zilnice referitoare la siguran ța produselor pe care le produce. În plus, poate identifica
situațiile în care este necesar s ă intervină în procesul de fabrica ție înainte de apari ția unei
probleme privind siguran ța produselor.
380 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
380
Bibliografie
Crăciunescu, R. – „Sistem de management al siguran ței alimentelor. Conceptul HACCP.
Standardul SR EN ISO 22000:2005” – suport de curs „Formare Auditor HACCP”
Constanța, septembrie 2007
Roman, G. – „No țiuni fundamentale privind Sistem ul de Management al Siguran ței
Alimentelor. HACCP – Recomand ări și cerințe privind implementarea sistemului” –
suport de curs „Ini țiere în implementarea HACCP”, Constan ța, septembrie 2007
xxx – „H.G. nr. 924/11.08.2005 – Aprobarea regu lilor generale pentru igiena produselor
alimentare”, publicat ă în M.O.R. 804/05.09.2005
xxx – „Standardul SR EN ISO 22000 :2005”, ASRO, noiembrie 2005 xxx – www.iso.org
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
381
381 DOBÂNZILE SIMPLE ȘI SCONTAREA ACESTORA
Constantin ANGHELACHE
Profesor universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Mădălina – Gabriela DEATCU
Asistent universitar doctorand
Universitatea „Artifex”, Bucure ști
Rezumat: Una dintre problemele majore cu care se confrunt ă societatea
contemporan ă o constituie gestionarea resurselor financiare. Astfel, pot ap ărea situații în
care o anumit ă lichiditate b ănească este diponibil ă și poate fi depus ă într-un cont purt ător
de dobând ă, dar și situații în care se face sim țită nevoia de bani pentru efectuarea unei
investiții, situație în care se apeleaz ă la împrumuturi purt ătoare – la rândul lor – de
dobânzi. Astfel apare no țiunea de dobând ă, care poate fi considerat ă drept o remunerare a
unui plasament sau drept pre țul plătit de un împrumutat pentru a utiliza un capital pe o
anumită perioadă de timp.
Un alt aspect important ce trebuie prezentat în leg ătură cu gestionarea capitalului
financiar îl constituie fructificarea efectelor de comer ț înainte de data scaden ței prin
mecanimul scontului.
În cadrul acestei lucr ări am dorit s ă prezentăm aspectele teoretice referitoare la
dobânzi și scontare, realizând îns ă și unele modele practice de aplicare a acestor no țiuni în
activitatea economic ă reală.
Cuvinte-cheie : plasament; dobând ă simplă; scont; data scaden ței.
Coduri REL: 11Z
1. Dobânda simpl ă
Uneori este necesar ca, atunci când o anumit ă lichiditate b ănească este disponibil ă,
să se depun ă într-un cont purt ător de dobând ă. De asemenea, exist ă situații când ai nevoie
de bani disponibili pentru a efectua o investi ție, sens în care trebuie s ă contractezi un
împrumut care oblig ă la plata unei dobânzi. Astfel apare no țiunea de dobând ă, care poate fi
considerat ă drept o remunerare a unui plasament sau drept pre țul plătit de un împrumutat
pentru a utiliza un capital pe o anumit ă perioadă de timp. Dobânda poate fi considerat ă drept
o „chirie” pentru banii da ți cu împrumut.
La nivel teoretic, un împrumut acordat și un împrumut angajat sunt no țiuni similare,
dar simetrice: dac ă este vorba despre un împrumut acordat, înseamn ă că există și un
împrumutat. Prin urmare, orice problem ă financiar ă se poate rezuma la o rela ție între o parte
care dă bani cu împrumut și o parte care ia bani cu împrumut.
¾ Valoarea nominal ă – valoarea dobândit ă – valoarea real ă
Valoarea nominal ă a unui capital este acea valoare re ținută oficial și care serve ște
drept bază pentru calcule. Aceast ă valoare trebuie asociat ă unei date care se nume ște dată de
origine (desemnat ă în continuare prin t 0).
382 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
382Valoarea dobândit ă de un capital este valoarea nominal ă majorată cu dobânda ob ținută în
timpul scurs, începând cu data origine. Schema financiar ă corespunz ătoare acestei situa ții
este următoarea:
t 0 t1
X dobânda Y
X: valoare nominal ă Y: valoare dobândit ă Y = X + dobând ă
Prin urmare, valoarea dobândit ă este, ca și valoarea nominal ă, asociată unei date
desemnat ă prin t
1.
Dimpotriv ă, valoarea actual ă a unui capital se determin ă înainte de data de origine
și este egal ă cu valoarea sa nominal ă diminuat ă cu dobânda care, în acest caz, se nume ște
scont. Schema financiar ă devine, deci:
t -1 t0
Y scont X
X: valoare nominal ă Y: valoare dobândit ă Y = X – scont
Prin urmare, valoarea actual ă este, ca și valoarea nominal ă, asociată unei date,
desemnat ă prin t
1-1.
Putem constata c ă valoarea dobândit ă, ca și valoarea actual ă, sunt valori ale unui
capital la o anumit ă dată, denumit ă și data evalu ării. Prin urmare, valoarea unui capital este,
în general, superioar ă valorii nominale dac ă data evalu ării este posterioar ă datei de origine și
inferioară valorii nominale, dac ă data evalu ării este anterioar ă datei de origine.
În toate cazurile, dobânda sau scontul va fi propor țional(ă) cu valoarea nominal ă și
se va majora pe durata care separ ă data de origine de data evalu ării.
¾ Rata dobânzii
În mod curent, pentru a putea face compara ții, dobânda se exprim ă printr-o valoare
de bază denumită rata dobânzii. Acea sta este dobânda adus ă de un capital egal cu o unitate
monetară, plasat pentru o perioad ă egală cu o unitate de timp. În Europa, unitatea monetar ă
este euro (€), iar unitatea de timp este anul. Vom desemna adesea aceast ă rată a dobânzii,
denumită rată anuală, prin litera i.
Calcularea timpului în care un capital produce o dobând ă, sau cost ă un scont,
pentru durata care separ ă data de origine de data evalu ării se face utilizându-se no țiunea de
interval.
De exemplu, un capital plasat pentru peri oada de la 10 aprilie, la 25 aprilie ale
aceluiași an, va fi efectiv plasat ă pentru o perioad ă de 15 zile (adesea se spune c ă prima zi
nu conteaz ă, în timp ce ultima zi conteaz ă):
10/04 25/04
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
De asemenea, mai trebuie ad ăugat faptul c ă, în mod curent, în contabilitate se
consideră că un an este format din 12 luni a cât e 30 de zile (anul comercial). Chiar și în
acest caz, dac ă duratele sunt date de la o dat ă la o altă dată, lunile trebuie s ă fie obligatoriu
calculate pentru duratele lor respective. Este, într-adev ăr, dificil s ă se afirme c ă luna
februarie sau luna iulie au o durat ă de 30 de zile.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
383
383
¾ Calculul dobânzii simple
În partea introductiv ă am văzut că dobânda este propor țională cu valoarea
nominală. În cazul dobânzilor simple, acestea sunt, de asemenea, propor ționale cu durate
plasamentului și cu rata dobânzii.
Dacă notăm prin X valoarea nominal ă, prin n durata plasamentului (în ani), prin i
rata anual ă a dobânzii și prin I dobânzile raportate de acest plasament, ajungem la
următoarea rela ție de bază:
I = X × i × n
Valoarea Y dobândit ă de acest plasament peste n ani de la data începerii sale, va fi:
Y = X + I
Dobânzile fiind propor ționale cu durata, aceasta înseamn ă că rata dobânzii este și ea
proporțională cu durata și că, de exemplu, dac ă rata anual ă a dobânzii este egal ă cu i, rata
dobânzilor simple lunare corespunz ătoare acestei rate anuale este egal ă cu i/12, ținând
seama de faptul c ă într-un an sunt 12 luni. Aceast ă nouă rată a dobânzii este denumit ă rată
lunară proporțională cu rata anual ă i.
În general, dac ă anul este divizat în k perioade de amplitudine egal ă, rata periodic ă
proporțională c u r a t a a n u a l ă i este egal ă cu i/k iar dacă plasamentul acoper ă n perioade,
dobânda raportat ă va fi egal ă cu:
kXinI=
Există o problem ă care se pune în ceea ce prive ște determinarea rate i zilnice a dobânzii.
Într-adevăr, dacă luăm în considera ție faptul c ă anul este divizat în 12 luni de câte 30 de
zile, respectiv în 360 de zile, ajungem la rata zilnic ă comercial ă proporțională cu rata anual ă
i egală cu
360i, în timp ce, dac ă avem în vedere c ă anul este divizat în 365 de zile ( 366 de
zile pentru anii bisec ți), ajungem la rata zilnic ă comercial ă proporțională cu rata anual ă i
egală cu
365i sau
366i.
Notă: Dac ă nu se face nicio precizare, se va considera rata anual ă a dobânzii, iar
procedura va fi cea a dobânzii comerciale.
Nu trebuie s ă uităm că, chiar și în acest caz, dac ă durata este indicat ă de la o dat ă la
altă dată, lunile trebuie s ă fie calculate pentru duratele lor respective.
Ajungem astfel la un rezultat oarecum ciudat: dac ă plasați un capital de X euro , cu
o rată anuală a dobânzii i, timp de un an, acesta v ă va raporta o dobând ă egală cu Xi = I.
Dacă același capital este plasat în acelea și condiții de la 1 ianuarie la 31 decembrie acela și
an nebisect (respectiv pe o durat ă de 364 de zile), dobânda raportat ă, conform procedurii
comerciale, va fi:
360364iXI'××=
Iar cea raportat ă conform procedurii dobânzii civile va fi egal ă cu:
365364iXI"××=
Prin urmare, se constat ă că I” < I < I’. Prin abstractizare, și în acest caz dobânda
raportată va fi egal ă cu I. Această procedur ă a dobânzilor simple re refer ă, în principal, la
operațiunile financiare pe termen scurt.
¾ Calcularea duratei plasamentului
384 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
384Valoarea dobândit ă de un capital de 5.000 € plasat în condi ții de dobânzi simple, cu
3,6%, este egal ă, după un anumit timp, cu 5.075 €. Care este durata plasamentului?
În acest caz exist ă o necunoscut ă: durata. Nedispunând de nicio informa ție cu
privire la aceasta, trebuie s ă i se atribuie o denumire: n, și o unitate: luna (aceste op țiuni sunt
personale și nu influen țează rezultatul final.
Notă: Alegerea unit ății „luna” evit ă problemele generate de raportul dobând ă civilă
– dobândă comercial ă.
Pentru a vizualiza aceast ă problemă, o rezum ăm la o schem ă financiar ă:
În mod conven țional, datele și duratele se vor pune deasupra axei timpului și a
capitalului, dup ă cum dobânda (diferen ța dintre „valoarea de la sfâr șit” și „valoarea de
început”) va fi pus ă sub aceast ă axă.
Prin urmare, trebuie solu ționată următoarea ecua ție:
5n1206,0n 500075 5000 5075 =⇒××==−
În consecin ță, durata plasamentului este de 5 luni.
¾ Noțiunea de rat ă medie
Trei capitaluri sunt plasate cu dobânzi simple la data de 5 mai a anului N, însă în
condiții diferite:
• primul: 2.500 € la 2,50% , pân ă la data de 15 iunie a anului N;
• cel de al doilea: 1.500 euro la 4,40% , pân ă la data de 10 iulie a anului N;
• cel de al treilea: 2.200 euro la 3,60% , pân ă la data de 8 august a anului N;
Să se calculeze rata medie aplicabil ă celor trei plasamente, respectiv acea rat ă
medie care, aplicat ă celor trei capitaluri pentru respectivele lor durate, vor conduce la o
aceeași sumă a dobânzii totale.
Să vizualizăm aceast ă problem ă pe o schem ă financiar ă (pe aceast ă schemă,
necunoscutele selectate sunt definite):
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
385
385 a)
b)
c)
Rata medie c ăutată va fi desemnat ă prin i.
Notă: Dac ă nu se fac preciz ări suplimentare, va fi utilizat ă procedura dobânzii
comerciale.
În acest caz, trebuie solu ționată ecuația:
360in C
360in C
360inC
360in C
360in C
360inC3 3 2 2 1 1 3 3 3 2 2 2 1 1 1 ××+××+××=××+××+××
Această ecuație poate fi simplificat ă devenind:
[ ]i n C n Cn C in Cin Cin C3 3 2 2 1 1 3 3 3 2 2 2 1 1 1 ××+×+×=××+××+××
De unde rezult ă:
inCn CnCinCin CinC
3 3 2 2 1 13 3 3 2 2 2 1 1 1=×+×+×××+××+××
Înlocuind necunoscutele prin valorile lor respective, ob ținem o rat ă medie de 3,5183%.
386 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
386Notă: Faptul de a nu recurge la forma cifric ă a dobânzilor par țiale și de a lucra de o
manieră literală ne indică faptul că denumirea de „rat ă medie” conferit ă lui i este
media ratelor i 1, i2 și i3, ponderat ă prin coeficien ți care sunt da ți de produsul
dintre capitaluri și duratele de plasament respective, în zile (C 1n1, C2n2 și C 3n3).
Acești coeficien ți mai sunt denumi ți și „Numere”.
¾ Calcularea ratelor efective de plasament
O persoan ă cumpără un bon de plasament de 1.500 eu ro cu 5,00% pe o perioad ă de
5 ani. Dobânzile sunt calculate ur mându-se procedura dobânzilor simple.
Dobânzile fiind antecalculate pe o perioad ă de 2 ani, s ă se determine ratele efective
ale plasamentului brut și net, c unoscând faptul c ă impozitul de eliberare se ridic ă la 30%.
Dobânzile brute pe care respectiva persoan ă urmează să le perceap ă sunt astfel
calculate la 5% asupra valorii nominale a bonului de plasament, respectiv 1.500 euro și, pe o
perioadă de 5 ani se ridic ă, deci, la 1.500 × 5 × 0,05 = 375 euro.
Dacă o parte a dobânzilor nu ar fi fost antecalculat ă, schema financiar ă ar fi fost
următoarea:
Antecalcularea dobânzilor pe primii doi ani înseamn ă că respectiva persoan ă
primește în avans, respectiv în momentul în car e face plasamentul, dobânzile aferente celor
doi ani, respectiv 150 euro.
Prin urmare, totul se reduce la a afirma c ă respectivul capital plasat nu mai este
nominalul bonului de plasament ci cap ătă o valoare inferioar ă nominalului (este diminuat cu
150 euro). Desigur, capitalul remis la sfâr șitul plasamentului va fi inferior celui de mai sus
(și acesta va fi diminuat cu 150 euro).
În consecin ță, schema financiar ă corespunz ătoare este urm ătoarea:
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
387
387
Prin urmare, rata efectiv ă brută a plasamentului este rata i b care permite unui capital
de 1.350 euro s ă dobândeasc ă o valoare de 1.725 euro la cap ătul unei perioade de 5 ani.
Această rată este dat ă de solu ția ecuației: 375 = 1.350 × 5 × ib ⇒
ib = 0,055556.
Deci, plasamentul va raporta 5,5556% dobânzi simple pe an, fa ță de 5% anun țat.
Pentru a determina rata net ă efectivă a plasamentului, trebuie s ă se țină seama în
plus și de impozitele de eliberare (dac ă presupunem c ă persoana respectiv ă alege aceast ă
opțiune).
În această situația această persoană va trebui s ă verse la fisc 30% din veniturile sale,
respectiv 30% din 150 euro la începutul plasamentului s ău și 30% din 225 euro la sfâr șitul
acestuia. Într-adev ăr, numai dobânzile sunt considerate drept venituri.
Schema financiar ă corespunz ătoare realit ății plasamentului este, deci, urm ătoarea:
Prin urmare, totul se reduce la faptul c ă persoana respectiv ă a avut 1.395 euro și a
deținut 1.657,50 euro la cap ătul perioadei de cinci ani de plasament.
Prin urmare, rata efectiv ă netă a plasamentului este rata i n care permite unui capital de 1.395
euro să dobândeasc ă o valoare de 1.657,50 euro la cap ătul unei perioade de 5 ani.
388 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
388Această rată este dată de soluția ecuației: 262,5 = 1.395 ×5 x i n ⇒ ib = 0,037634.
Deci, plasamentul va raporta în realitate 3,7634% dobânzi simple reale, nete pe an, fa ță de
5% anunțat nominal.
2. Scontarea cu dobânzi simple
Presupunem c ă la 9 februarie 2005, o persoan ă dorește să cumpere un anumit bun
care costă 46 euro, dar cump ărătorul nu are banii necesari, a șa că negociaz ă respectiva
tranzacție. Ea întreab ă dacă poate lua imediat bunul, dar s ă îl plătească de abia pe 15 iunie
anul curent. Vânz ătorul accept ă, dar îl pune pe cump ărător să semneze un contract de
creditare. Aceast ă recunoaștere a datoriei, sau efect de comer ț, se prezint ă sub următoarea
formă:
Totul s-ar fi petrecut f ără probleme dac ă vânzătorul nu ar fi avut nevoie urgent ă, în
avans, de bani. Prin urmare, la 1 aprilie 2005, vânz ătorul îl caut ă pe cump ărător și-i cere
să-i dea banii pe care i-i datoreaz ă, dar aceasta îi spune c ă nu dispune de banii respectivi și
că, oricum, a semnat un document de credit care stipuleaz ă că respectiva datorie va fi
reglementat ă la data de 15 iunie.
În consecin ță, vânzătorul, presat în continuare de nevoia sa de lichidit ăți, merge la
o bancă, arată documentul de îndatorare semnat de cump ărător și întreabă dacă nu ar putea
să-i avanseze cei 46 de euro în schimbul acestui document de datorie. Banca accept ă, cu
condiția ca respectivul cump ărător să-i plătească cei 46 de euro, a șa cum este convenit, la 15
iunie și să nu-i dea vînz ătorului acum 44,50 de euro, acesta considerându-se pl ătit.
Data de 1 aprilie se nume ște data de negociere a efect ului iar cei 44,50 de euro
reprezintă valoarea actualizat ă la 1 aprilie, a celor 46 de euro pl ătibili la 15 iunie. Diferen ța
între 46 de euro și 44,50 de euro este, în aceste condi ții, denumit ă scont.
Pentru un jurist, scontul poate fi definit a fi acea opera țiune prin care un bancher
pune la dispozi ția clientului s ău suma stipulat ă de un efect de comer ț înainte de data
scadenței acestuia, cu deducerea unei anumite dobânzi. RECUNOA ȘTERE DE DATORIE
Eu, cump ărătorul, recunosc c ă datorez vânz ătorului suma de 46 euro
valoarea unui bun. M ă angajez s ă-i plătesc aceast ă sumă la data de 15
iunie 2005.
Făcut și semnat la Bucure ști, la 9 februarie 2005
Suma nominal ă a datoriei
Data plății
(sau data scaden ței) Data creării datoriei
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
389
389 Un efect de comer ț, al cărui rol const ă în recunoa șterea unei datorii, este
caracterizat prin data emiterii sale, data scaden ței sale (sau data de extinc ție) și valoarea sa
nominală (sau suma de pl ătit la scaden ță).
Acest efect de comer ț poate fi scontat (sau negociat) la orice dat ă cuprinsă între
data creării și data scaden ței sale. Data la care un astfel de efect a fost remis spre scontare
poartă numele de dat ă de negociere.
În ziua negocierii, bancherul îi comunic ă clientului s ău valoarea compensatorie
(valoarea actualizat ă) a efectului s ău și rata de scont de la data remiterii. Dobânda prelevat ă
de bancher poart ă numele de scont.
Valoarea actual ă la data remiterii unui efect este egal ă cu valoarea sa nominal ă
diminuată cu scontul aplicabil.
¾ Scontul ra țional
În mod normal, schema financiar ă corespunz ătoare problemei scontului trebuie s ă
traducă faptul că valoarea nominal ă C a unui efect este egal ă cu valoarea dobândit ă prin
valoarea sa actual ă Ar la data scaden ței, respectiv n zile mai târziu:
Scontul e r reprezint ă, prin urmare, dobânda produs ă de un capital A r plasat pe o durat ă de n
zile.
Dacă notăm prin i rata dobânzii (sa a scontului), avem, prin urmare:
360niAer
r= și 360niAACr
r+= de unde: ni 360C360Ar+= iar ni 360Cnier+=
Astfel, pentru a calcula valoarea Ar, trebuie efectuat un calcul relativ complicat.
¾ Scontul comercial
Pentru a simplifica calculul de mai sus și cum valoarea nominal ă este indicat ă pe
efect, bancherul, p ăstrând aceea și schemă, preferă să considere c ă scontul este o dobând ă
calculată nu asupra valorii actuale, ci asupra valorii nominale.
Desemnând prin e c scontul comercial și prin A c valoarea actual ă comercial ă,
ajungem la urm ătoarea schem ă:
Notând, în continuare, cu i rata dobânzii, ob ținem astfel:
360Cniec= și ()
360ni/360C
360CniC AC =−=
390 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
390Putem remarca faptul c ă, nu avem doar o calcula ție mai ușoară, ci, în plus, scontul
comercial este superior scontului ra țional.
Notă: Dacă, într-un exerci țiu, nu se precizeaz ă nimic, trebuie utilizat scontul
comercial.
¾ Echivalen ța între efecte
Două efecte (sau dou ă capitaluri) sunt echivalente la o anumit ă dată dacă, scontate
la acea dat ă, la o aceea și rată și într-un acela și sistem de scontare, valorile lor actuale sunt
egale la acea dat ă.
Prin extensie, un efect (sau un capital) este echivalent cu suma mai multor alte
efecte la o anumit ă dată dacă, scontate la acea dat ă, la o aceea și rată și într-un acela și sistem
de scontare, valoarea actual ă a efectului unic este egal ă cu suma valorilor actuale la data de
echivalen ță respectiv ă.
De asemenea, am putea s ă afirmăm că două grupuri de efecte sunt echivalente la o
anumită dată dacă, scontate la acea dat ă, la o aceea și rată și într-un acela și sistem de
scontare, suma valorile lor actuale ale primului grup este egal ă cu suma valorilor actuale ale
celui de al doilea grup la data de echivalen ță respectiv ă.
¾ Practica scont ării
Remiterea efectelor spre scontare într-o banc ă antreneaz ă nu numai re ținerea
efectului ci și reținerea unor comisioane diverse și a TVA aferent. Ansamblul acestor
rețineri constituie a șa-numitele agio.
Elementele constitutive ale unui agio sunt urm ătoarele:
• scontul calculat de bancher cu, adesea, una sau mai multe zile de scont
suplimentare (denumite zile de banc ă). Un minimum de durat ă a scontării este
adesea impus ă ca și un minimum de scont;
• comisioane → comisionul de manipulare, comisionul pentru servicii, comisionul
de endosare ( prorata temporis), comisionul de aviz de
hazard, comisionul de nondomiciliu, comisionul de
prezentare spre acceptare etc;
• TVA de care sunt exonerate sconturile și comisioanele de endosare.
Diversele comisioane și TVA-ul au ca efect majorarea ratei suportat ă de cel care sconteaz ă,
în raport cu banca sa.
Rata reală a scontului este rata efectiv suport ă de cel care sconteaz ă.
Prin urmare, în mod natural, rata real ă a scontului este superioar ă ratei nominale a scontului.
¾ Compara ția între scontul comercial și scontul ra țional
Un efect de 1.000 de euro la 30 iunie este scontat la 20 aprilie, acela și an, la 15%.
• Să se calculeze scontul comercial și valoarea actual ă comercial ă ale acestui efect.
Între 20 aprilie și 30 iunie sunt 71 de zile.
Scontul comercial e c se calculeaz ă la valoarea nominal ă a efectului.
Dacă notăm prin V c valoarea actual ă comercial ă, avem:
58,2936015,071 000.1 =××=ce
de unde: V c = 1.000 – 29,58 = 970,42
Prin urmare, acest efect comport ă un scont comercial de 29,58 de euro și are, în consecin ță,
o valoare actual ă comercial ă egală cu 970,42 de euro.
• Să se calculeze scontul ra țional și valoarea actual ă rațională ale acestui efect.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
391
391 Scontul ra țional e r se calculeaz ă la valoarea actual ă a efectului.
Dacă notăm prin V r valoarea actual ă rațională, avem:
r r r V 0295833,036015,071 V e × =××= și 000.1 xV 0295833,1 e 000.1 Vr r r = ⇒−=
Prin urmare, acest efect comport ă un scont comercial de 28,73 de euro și are, în consecin ță,
o valoare actual ă comercial ă egală cu 971,27 de euro.
¾ Echivalen ța între efecte
Trei efecte sunt scontate la 10 mai, cu 15%.
• primul de 1.540 € la 30 iunie acela și an;
• cel de al doilea de 1.230 € la 15 iulie acela și an;
• cel de al treilea de 923 € la 30 august acela și an;
În ziua de negociere, aceste trei efecte sunt înlocuite printr-un efect unic.
• Să se determine data scaden ței pentru acest efect unic dac ă nominalul s ău este
egal cu 3.600 euro.
Întrucât nu este nimic precizat, se va aplica procedura de scontare comercial ă.
Între 10 mai și 30 iunie sunt 51 de zile, între 10 mai și 15 iulie sunt 66 de zile iar
între 10 mai și 30 august sunt 112.
Dacă cele trei efecte ini țiale sunt înlocuite printr-un efect unic la data de 10 mai,
înseamnă că suma valorilor lor actualizate la data respectiv ă este egal ă cu valoarea
actualizat ă la aceeași dată a efectului unic.
Prin urmare, desemnând prin n num ărul de zile de scont referitoare la efectul unic,
putem scrie c ă:
36015,0n 600.3 600.336015,0112 923 92336015,066 230.1 230.136015,051 540.1 540.1 ××−=××−+××−+××−
Deducem astfel c ă n = 11,08.
Vom calcula apoi 12 zile de scont întrucât 11 zile nu sunt suficiente. Data scaden ței efectului unic de înlocuire va fi, prin urmare, 21 mai.
•
Să se determine data scaden ței pentru acest efect unic dac ă nominalul s ău este
egal cu 3.693 €. Care sunt, în acest caz, datele inutile din cadrul enun țului ?
Prin urmare, desemnând tot prin n num ărul de zile de scont referitoare la efectul unic, acum
putem scrie c ă:
36015,0n 693.3 693.336015,0112 923 92336015,066 230.1 230.136015,051 540.1 540.1 ××−=××−+××−+××−
În acest caz, nominalul efectului de în locuire este egal cu suma nominalelor
efectelor înlocuite (1.540 + 1.230 + 923 = 3.693). Prin urmare, ecua ția care trebuie solu ționată, se simplific ă:
1.540 × 51 + 1.230 ×66 + 923 × 112 = 3.693 × n ⇒ n = 71,24 , respectiv
72 de zile.
Data de scaden ță pentru efectul de înlocuir e este, prin urmare, 21 iulie.
Notă: Am putut simplifica prin rata scontului; prin urmare, rata scontului este acea dat ă
care este inutil ă în acest caz.
Putem remarca faptul c ă, chiar dac ă diminuăm de o manier ă arbitrară, numerele aferente
zilelor de scont, prin x zile, ecua ția obținută va avea în continuare aceea și soluție:
1.540 × (51 – x) + 1.230 × (66 – x) + 923 × (112 – x) = 3.693 × (n – x)
⇒ n = 71,24 , respectiv 72 de zile.
Data de înlocuire este, prin urmare, inutil ă: putem alege orice dat ă între 10 mai și 30 iunie
drept dată de echivalen ță.
392 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
392
¾ Optarea pentru condi țiile de scontare
Un comerciant are posibilitatea de a opta pentru scontarea efectelor sale de c ătre
două bănci, A și B, care îi ofer ă următoarele condi ții:
Banca A: Rata scontului: 9,5%; comision: 3%. Banca B: Rata scontului: 12%; comision: 2,5%.
Cunoscând faptul c ă, atât la banca A, cât și la banca B, comisioanele sunt
independente de factorul timp dar și sunt supuse unei cote TVA de 19,60%, s ă se determine
banca ce ofer ă cele mai avantajoase condi ții în funcție de scaden ța efectelor de negociat.
Pentru a compara condi țiile oferite de cele dou ă instituții financiare, vom lua un
efect cu o valoare nominal ă X, scontat pentru o perioad ă de n zile.
În cazul institu ției A, valoarea actualizat ă este desemnat ă prin V
A iar în cazul
instituției B, valoarea actualizat ă este desemnat ă prin V B.
Vom putea scrie (în afara scontului, va trebui dedus și comisionul TTC):
⎪⎪
⎩⎪⎪
⎨⎧
××−××−=××−××−=
196,1X 025,0360120,0nXX V196,1X 030,0360095,0nXX V
BA
Comerciantul va prefera institu ția cu cea mai bun ă ofertă, respectiv aceea care îi va
propune cea mai mare valoare actualizat ă.
Prin urmare, acest comerciant se va duce s ă-și negocieze efectul la banca A dac ă
VA este net superioar ă valorii V B, la banca B dac ă VA este net inferioar ă valorii V B și va opta
pentru indiferent care dintre b ăncile A și B dacă VA este egală cu V B.
Să studiem prima situa ție:
196,1X 025,0360120,0nXX 196,1X 030,0360095,0nXX V VB A ××−××−>××−××−⇒>
De unde, prin simplificare prin X ( ≠ 0), n > 86,112.
Deci, comerciantul va merge s ă-și negocieze efectul la banca A, dac ă numărul de
zile de scontare este superior sau egal cu 87 și la banca B, dac ă numărul de zile de scontare
este inferior lui 86.
Notă: Nominalul efectului nu va influen ța opțiunea comerciantului (am simplificat
prin X)
Bibliografie
Altăr, M. (2002). Teoria portofoliului , Editura ASE, Bucure ști
Anghelache, Ctin (2004) . Modelarea deciziilor financiare, Editura Artifex, Bucure ști
Anghelache, C. (2004). Modelarea și simularea proceselor economice – sinteze și teste
grilă, Editura Artifex, Bucure ști
Anghelache, C. (2006) . Metode cantitative utilizate în analizele financiar-bancare , Editura
Artifex, Bucure ști
Capinski, M., Zastawniak, T. (2003). Mathematics for Finance. An Introduction to
Financial Engineering, Springer Verlag, London Ltd.
Groux, J.F. (1992) – Economie monétaire et financière , Paris, Economica
Stroe, R. Foc șeneanu, G., Bra șoveanu. I. (2003) – Modelarea financiar ă, Editura ASE, Bucure ști
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
393
393 ELEMENTE DE PROGRAMARE LINIAR Ă SIMPLĂ
UTILIZATE ÎN MODELAREA ECONOMIC Ă
Constantin ANGHELACHE
Profesor universitar doctor
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Cătălin DEATCU
Asistentent universitar doctorand
Universitatea „Artifex”, Bucure ști
Rezumat: În cadrul acestei prezent ări am dorit s ă identificăm principalele etape ce
trebuie parcurse pentru a g ăsi soluțiile unui program liniar simplu utilizat în activitatea
economic ă. În acest sens, am pornit de la cazul particular al unui produc ător agricol ce
trebuie să își procure materiile prime necesare producerii unui îngr ășământ ecologic, în
condițiile în care el dore ște să minimizeze costurile aferente acestei activit ăți. Astfel, pentru
situația considerat ă am stabilit condi ția de minim aferent ă costului de produc ție, precum și
un număr de trei constrângeri aferente fiec ărui element ce intr ă în compozi ția produsului
final. În continuarea acestui studiu am dorit s ă determin ăm valorile variabilelor cuprinse în
programul liniar, utilizând în a cest sens atât metoda grafic ă, cât și metodele de calcul
algebric specifice.
De asemenea, în cadrul acestei lucr ări am dorit s ă stabilim și un program liniar
prin care s ă fie reflectat ă situația unei societ ăți comerciale ce poate pune la dispozi ția
producătorului considerat toate cele trei subproduse necesare fabric ării îngrășământului.
În acest sens, am dorit s ă utilizăm metodele specifice de calcul algebric pentru a determina
valoarea maxim ă a încasărilor pe care agentul economic le poate avea din vânzarea
acestor materii prime, îns ă rezultatele oferite de acestea pot fi considerate ca fiind
nesatisfăcătoare. Pentru a remedia acest neajuns am utilizat metoda lui Dantzing pentru
căutarea unui punct de maxim, precum și tabelele simplexului de maximizare.
În încheierea acestui studiu sunt prezentate o serie de aspecte teoretice referitoare
la dualitate, precum și un model teoretic ce poate fi utilizat pentru rezolvarea unui program
linear având n variabile și p constrângeri specifice
Cuvinte-cheie : program liniar simplu; metoda lu i Dantzing; tabelele simplexului
de maximizare; dualitate.
Coduri REL: 10J
1. Modelarea unui program liniar simplu
Producătorul este interesat s ă realizeze produse de calitate și, de aceea, prefer ă să-și
fabrice el însu și îngrășăminte ecologice. În acest scop, el produce un amestec incluzând
potasiu, extras de gunoi de grajd de cai și sânge de vit ă uscat și transformat în pudr ă.
394 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
394Pentru ca acest îngr ășământ să poată fi fabricat în cantitate suficient ă pentru un an,
producătorul trebuie dispun ă de un îngr ășământ con ținând cel pu țin 4 tone de potasiu, cel
puțin o tonă de extras de gunoi de grajd de cai și cel puțin 400 kg sânge de vit ă uscat.
Producătorul nu g ăsește aceste trei produse pe pia ță din zonă însă un angrosist dispune de
două produse vândute în saci de 50 kg, ale c ăror compozi ții sunt urm ătoarele:
• „Produsul A” la pre țul de 100 euro pe sac, care con ține 80% potasiu, 10%
extras de gunoi de grajd de cai și 5% sânge de vit ă uscat;
• „Produsul B”, la pre țul de 150 euro pe sac, care con ține 40% potasiu, 20%
extras de gunoi de grajd de cai și 5% sânge de vit ă uscat.
Celelalte componente ale acestor dou ă produse sunt „inerte” pentru agricultur ă.
În aceste condi ții, produc ătorul se confrunt ă cu următoarea problem ă: cum să
achiziționeze cantit ățile suficiente de potasiu extras de gunoi de grajd de cai și sânge de vit ă
uscat cump ărând aceste dou ă produse, pentru a- și putea realiza îngr ășământul cu un cost cât
mai scăzut?
Pentru a solu ționa o astfel de problem ă, constatăm că este suficient s ă știm numărul
de saci de „Produs A” și numărul de saci de „Produs B”, pentru a calcula costul de achizi ție
al cantităților necesare pentru realizarea îngr ășământului respectiv. Prima întrebare care se
pune este, deci: cum s ă calculăm costul ?
Prin urmare, s ă notăm prin x num ărul sacilor de “Produsul A” și prin y numărul
sacilor de “Produsul B” ce trebuie cump ărați.
Putem scrie deja c ă x ≥ 0 și y ≥ 0, deoarece nu este posibil s ă se cumpere un num ăr
negativ de saci (constrângere evident ă).
De asemenea, not ăm prin C costul de achizi ție al acestor dou ă produse (exprimat în euro).
Ținând seama de pre țurile indicate, avem egalitatea: C = 100x + 150y.
În consecin ță, nu ne rămâne decât s ă transcriem într-un model matematic condi țiile
compoziției îngrășământului (constrângeri specifice). Aceste constrângeri vor fi în num ăr de
trei, deoarece avem trei com ponente de luat în considera ție: potasiu, extras de gunoi de grajd
de cai și sânge de vit ă uscat.
În ceea ce prive ște potasiul, constat ăm că un sac de „Produsul A” con ține 40 kg iar
un sac de „Produsul B” con ține 20 kg. Cum dorim cel pu țin 4 tone, alegând drept unitate de
măsură kilogramul, putem scrie c ă 40,0x + 20,0y ≥ 4.000.
În ceea prive ște extrasul de gunoi de grajd de cai, ob ținem: 5,0x + 10,0y ≥ 1.000
(unitate de m ăsură: kg), iar pentru sângele de vit ă uscat ob ținem: 2,5x + 2,5y ≥ 400
(kilograme).
Putem regrupa toate aceste date ob ținând un program linear simplu:
[] y150x100C Min +=
(a)x ≥ 0 (b)x ≥ 0
400y5,2×5,2)c(1000y10x5)b(4000y20x40)a(
≥+≥+≥+
Ultimele trei constrângeri (a), (b) și (c) (constrângeri specifice) ale acestui program
pot fi simplificate ajungându-se astfel la urm ătorul program linear:
[] y150x100C Min +=
(a)x ≥ 0 (b)x ≥ 0
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
395
395 160yx)c(200y2x)b(200yx2)a(
≥+≥+≥+
Notă: Trebuie acordat ă o atenție deosebit ă unităților de m ăsură din acest tip de
problemă întrucât, chiar dac ă alegerea lor nu are nici o importan ță, aceasta
trebuie făcută de o manier ă definitivă.
2. Rezolvarea grafic ă a unui program linear
Desemnând prin D 1, D 2 și D 3 dreptele ecua țiilor respective, 2x + y = 200, x + 2y =
200 și x + y = 160, determin ăm, în contextul constrângerilor de mai sus, domeniul de
validitate al programului linear.
Domeniul de validitate este ansamblul punctelor planului ale c ărui coordonate x și
y verifică toate constrângerile programului linear, fie c ă sunt evidente, fie c ă sunt specifice
pentru problema studiat ă.
Odată acest domeniu trasat, nu ne r ămâne decât s ă facem s ă varieze, urmând
valorile lui C, dreapta corespunz ătoare obiectivului, respectiv dreapta ecua ției 100x + 150y
= C, pentru a g ăsi optimul c ăutat.
Pe graficul 1 de mai jos, a fost trasat atât domeniul de validitate, cât și dreptele
ecuațiilor: C = 12.000 și C = 30.000.
Putem astfel constata grafic c ă nici unul dintre punctele dreptei C = 12.000 nu
aparține domeniului de validitate și că această dreaptă este paralel ă cu dreapta C = 30.000,
unul dintre segmentele acesteia fiind situat în domeniul de validitate.
Dreapta C m, corespunzând costului minim este acea dreapt ă care este paralel ă cu
cele două drepte C = 12.000 și C = 30.000 și care, în raport cu aceast ă direcție, este cea mai
apropiată de originea reperului, având un punct comun cu domeniul de validitate.
Constatăm că aici dreapta C m nu are decât un punct comun cu domeniul de
validitate: punctul optimal M, punct de intersec ție al dreptelor D 2 și D 3, ale cărui
coordonate reprezint ă soluția sistemului format de ecua țiile celor dou ă drepte în discu ție.
Obținem astfel:
⎩⎨⎧
==⇒
⎩⎨⎧
=+=+
40y120x
160yx200y2x
396 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
396În concluzie, produc ătorul nostru ar trebui s ă cumpere 120 de saci de “Produsul A”
și 40 de saci de “Produsul B” pentru a- și satisface necesit ățile și a-și minimaliza costul de
achiziție, acest cost minimal fiind în aceste condi ții egal cu 18.000 €.
Conform ra ționamentului de mai sus, punctul optimal M are drept coordonate
valorile x și y care verific ă, în limitele lor, constrângerile (b) și (c): aceste dou ă constrângeri
sunt saturate.
Dar ce se întâmpl ă dacă producătorul nostru ar dori un kilogram de extras de gunoi
de grajd de cai în plus ? Ar trebui s ă-și majoreze costurile.
Pentru a calcula aceast ă creștere a costului, este suficient s ă rezolvăm sistemul de
mai jos, în care înlocuim 200 cu 200,2, ca termen secund pentru prima ecua ție, și 160 ca
termen secund pentru a doua ecua ție. Reamintim c ă unitatea utilizat ă în cazul constrângerii
(c) este 5 kg iar 1 kg = 0,2 x 5 kg. Acum trebuie rezolvat sistemul:
⎩⎨⎧
==⇒
⎩⎨⎧
=+=+
2,40y8,119x
0,160yx2,200y2x
În aceste condi ții, noul cost minimal ar deveni teoretic egal cu 18.010 euro.
Kilogramul suplimentar de extr as de gunoi de grajd de cai îl va costa deci, teoretic,
10 € pe produc ător.
Această valoare teoretic ă este denumit ă cost marginal relativ pe kg de extras de
gunoi de grajd de cai.
Putem calcula de aceea și manieră costul marginal relativ pe kilogramul de sânge de
vită uscat, rezolvând sistemul:
⎩⎨⎧
==⇒
⎩⎨⎧
=+=+
2,40y8,120x
4,160yx200y2x
Noul cost minimal ar deveni, teoretic, egal cu 18.020 €. Kilogramul suplimentar de
sânge de vit ă uscat îl va costa, teoretic, 20 euro pe produc ător.
Costul marginal relativ pe kg de sânge de vit ă uscat este, deci, egal cu 20 euro.
Dar, de ce nu am schimbat sist emul de rezolvat pentru a g ăsi aceste dou ă costuri
marginale?
Graficul de mai sus ne indic ă faptul că a mări limita constrângerii (b), (respectiv
(c)) înseamn ă a îndepărta ușor, paralel cu ea îns ăși, dreapta D 2 (respectiv D 3) de origine și,
prin urmare, a amputa domeniul de validitate de o mic ă bandă de plan. Acest nou grafic ne-
ar permite s ă constatăm că punctul noului domeniu de validita te care corespunde noului cost
minimal este în continuare la intersec ția dreptelor D 2 și D 3, Acesta este motivul pentru care
am căutat tot timpul coordonatele punctului de intersec ție a celor dou ă drepte.
Din contr ă, constrângerea (a) nu este verificat ă la limită deoarece produc ătorul are
mai mult potasiu decât îi este necesar: 5.600 kg disponibile fa ță de 4.000 kg suficiente.
Această constrângere (a) nu este saturat ă și a dori să ai un kilogram de potasiu suplimentar
nu costă nimic: costul marginal relativ la kg de potasiu este nul.
Prin urmare, putem afirma c ă valorile marginale relative la constrângerile specifice
nesaturate sunt nule, în timp ce cele relative la co nstrângerile saturate nu sunt, în general, nule.
Precizăm că aceste valori marginale sunt calculate cu valori teoretice. De exemplu,
pentru a g ăsi costul marginal relativ pe kg de gunoi de grajd de cai acesta este calculat cu x
= 119,8 și y = 40,2, ceea ce conduce la un nou cost de 18.010 euro, respectiv la o cre ștere
cu 10 euro a costului.
Aceste valori marginale permit s ă se efectueze un studiu de sensibilitate: dac ă
producătorul ar fi dorit efectiv un kilogram de gunoi de grajd de cai suplimentar și dacă ar fi
putut să cumpere cele dou ă produse, „Produsul A” și „Produsul B” la kilogram, aceast ă
valoare marginal ă i-ar indica faptul c ă, dacă ar găsi kilogramul de gunoi de grajd de cai cu
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
397
397 mai puțin de 10 euro, ar fi interesat s ă cumpere, în timp ce, dac ă acest preț ar fi superior nivelului
de 10 euro, ar fi interesat s ă-și modifice cump ărările de „Produsul A” și „Produsul B”.
3. Rezolvarea algebric ă a unui program liniar simplu
Acum, să ne imagin ăm că o societate posed ă, ca sub-produse ale produc ției sale,
potasiu, extras de gunoi de grajd de cai și sânge de vit ă uscat și că dorește să-l concureze pe
furnizorul produc ătorului nostru.
În acest caz, se confrunt ă cu următoarea problem ă: la ce pre țuri trebuie s ă vândă kg
de potasiu, kg de extras de gunoi de grajd de cai și kg de sânge de vit ă uscat, produc ătorului
pentru a putea, nu numai s ă-l concureze pe furnizorul produc ătorului dar și să obțină o
încasare maximal ă?
Notând cu P p, Pc și Ps prețurile pentru kg de potasiu, kg de extras de gunoi de grajd
de cai și kg de sânge de vit ă uscat respectiv, aceast ă societate, desemnând prin R încas ările
sale în euro, ar trebui s ă rezolve urm ătorul program linear:
[]s c p P400 P 1000 P 4000R Max ++=
(1) P p ≥ 0 (2) P c ≥ 0 (3) P s ≥ 0
()
() 150 P5,2 P10 P205100 P5,2 P5 P40 4
s c ps c p
≤++≤++
Într-adevăr, producătorul, care încearc ă permanent s ă-și minimalizeze costul, nu va
cumpăra decât 4 tone de potasiu, 1 ton ă de extras de gunoi de grajd de cai și 400 kg de sânge
de vită uscat. În plus, întrucât societatea încearc ă să concureze furnizorul celor dou ă
produse, „Produsul A” și „Produsul B”, constrângerile (4) și (5) vor transfera aceast ă
concurență asupra fiec ăruia dintre cele dou ă produse.
Acest program linear de maximizare, dedus direct din programul de minimizare
studiat anterior va fi denumit dual în raport cu acesta.
Programul, care presupune trei variabile, nu va putea fi u șor de solu ționat prin
reprezentare grafic ă, de unde și necesitatea de a se introduce metoda exhaustiv ă de rezolvare.
Mai întâi, vom transforma sistemul de inecua ții format de constrângerile (4) și (5)
ale programului linear de maximizare, în sistem de ecua ții, introducând doua variabile de
ecart, e 1 și e2, nonnegative.
Urmează să se rezolve:
[]s c p P400 P 1000 P 4000R Max ++=
(1) P p ≥ 0 (2) P c ≥ 0 (3) P s ≥ 0 (6) e 1 ≥ 0 (7) e 2 ≥ 0
()
() 150 P5,2 P10 P205100 P5,2 P5 P40 4
s c ps c p
≤++≤++
Prin urmare, sistemul de rezolvat este urm ătorul:
⎪⎩⎪⎨⎧
=+++=+++
150 eP5,2 P10 P20100e P5,2 P5 P40
2 s c p1 s c p
Acest sistem de dou ă ecuații cu cinci necunoscute poate fi solu ționat prin fixarea a
trei necunoscute din cinci.
Raționamentul prezentat mai sus ne indic ă faptul c ă, pentru a ob ține optimul,
trebuie să saturăm constrângeri, ceea ce înseamn ă ca trei necunoscute s ă fie fixate la 0.
Pp Pc Ps e1 e2 R
0 0 0 100 150 0
0 0 40 0 50 16000
0 0 60 -50 0 //////
398 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
398Pp Pc Ps e1 e2 R
0 20 0 0 -50 //////
0 15 0 25 0 15000
0 10 20 0 0 18000
2,5 0 0 0 100 10000
7,5 0 0 -200 0 //////
0,833 13,333 0 0 0 16666,67
-2,5 0 /// 0 0 //////
La citirea acestui tabel, constat ăm că un kg de gunoi de grajd de cai ar trebui s ă fie
vândut cu 10 €, iar un kg de sânge de vit ă uscat cu 20 euro. Dimpotriv ă, potasiul ar trebui
oferit cu titlu gratuit. În aceste condi ții, societatea ar ob ține încasări maxime de 18.000 euro.
Din păcate, constat ăm că această metodă exhaustiv ă ne obligă să calculăm soluția
unor sisteme care conduc la rezultate imposib ile pentru programul linear studiat (având
soluții negative).
4. Utilizarea metodei lui Dantzing pentru c ăutarea unui maxim
Metoda lui Dantzing utilizat ă în căutarea unui maximum este una iterativ ă,
bazată pe o teorie marginalist ă și are ca punct de plecare programul linear ob ținut după
introducerea variabilelor de ecart e1 și e2. Scopul s ău este de a îmbun ătăți o soluție deja
cunoscută.
Cazul absurd pentru o încasare este atunci când aceasta este nul ă. Or, cum încasarea
R este egal ă cu 4.000 P p + 1.000P c + 400P s, cu P p ≥ 0, P c ≥ 0 și P s ≥ 0 , aceasta ne oblig ă
să selectăm P p , P c și P s nule pentru ca R = 0.
Aceste trei variabile, P p , P c și P s, vor fi denumite variabile în afara solu țiilor (VAS).
Astfel putem calcula e 1 și e2 care vor fi, respectiv, egale cu 100 și 150. Aceste dou ă
variabile, e 1 și e2, vor fi denumite variabile solu ții (VS).
Remarcăm faptul c ă este imposibil s ă se majoreze valoarea unei VS far ă ca cel pu țin o
VAS să devină negativă: prin urmare, încas ările marginale relative la VS (e 1 și e2) sunt nule.
Dimpotriv ă, dacă majorăm P p cu o unitate, încasarea R trece de la 0 la 4.000
(încasarea marginal ă relativă la P p este, prin urmare, 4.000). De asemenea, încas ările
marginale relative la P c și Ps sunt egale cu 1.000 și, relativ, 400.
Scopul fiind acela de a maximiza încasarea, avem interesul de a face ca P p să treacă
de la statutul s ău de VAS la un statut de VS. Dar, în acest caz, fie e 1, fie e 2 ar trebui s ă
devină o VAS, deoarece num ărul de VAS trebuie s ă rămână egal cu 3: sistemul de rezolvat
trebuind s ă fie întotdeauna un sistem de 2 ecua ții cu 3 necunoscute.
Dacă alegem e 1 = 0, cu P c = P s = 0, obținem P p = 2,5 și e2 = 100, de unde rezult ă că
încasarea R este egal ă cu 10.000.
Dacă alegem e 2 = 0, cu P c = P s = 0, obținem P p = 7,5 și e1 = -200, de unde rezult ă o
soluție imposibil ă.
În acest stadiu, ajungem la urm ătoarea solu ție:
R = 10.000, P c = P s = e 1 = 0 (VAS), P p = 2,5 și e2 = 100 (VS)
Atunci se pune întrebarea: este aceast ă soluție mai bun ă?
Pentru aceasta, trebuie s ă calculăm încasările marginale relative la fiecare dintre
variabile.
Am remarcat deja faptul c ă încasările marginale relative la VS sunt nule; este, deci,
suficient s ă fie calculate cele relative la VAS.
De asemenea, mai remarc ăm și faptul că, dacă facem ca Pc să crească cu o unitate,
încasarea nu va cre ște la acest nivel de 1.000 deoarece ar trebui ca Pp să se diminueze.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
399
399 Prin urmare, suntem obliga ți să evaluăm încasarea în func ție de VAS și să
transform ăm sistemul de constrângeri pentru a face ca numai valorile VS să apară.
Pentru aceasta, vom modifica mai întâi prima constrângere (prima ecua ție) care ne-
a permis s ă calculăm valoarea P p : P p = 0,125 P c + 0,0625 P s + 0,025 e 1 = 2,5.
De unde rezult ă că: Pp = 2,5 – 0,125 P c – 0,0625 P s – 0,025 e 1
Înlocuind P p cu aceast ă valoare în R și în cea de a doua constrângere (a doua
ecuație), programul linear de rezolvat las ă loc următorului program liniar:
[]1 s c'e100P150P500 10000R R Max −+=−=
Pp ≥ 0 P c ≥ 0 P s ≥ 0 e 1 ≥ 0 e 2 ≥ 0
5,2 e P 0625,0 P 1250,0 P1 s c p =+ + +
2 1 s c e e P 2500,1 P 5000,7 ++ + = 100
Constatăm că, în acest stadiu, încas ările marginale relative la P c, Ps și, respectiv e 1,
sunt 500, 150 și, respectiv, -100 și că, prin urmare, nu am ob ținut soluția optimă: două dintre
cele trei valori marginale nonnule su nt în continuare strict pozitive și, deci, R’ (deci R) poate
fi majorat.
Prin urmare, acum este suficient s ă se reia acela și raționament pornindu-se de la
ultimul program linear ob ținut.
5. Tabelele simplexului de maximizare
Aceste tabele ofer ă o prezentare în form ă tabelară a metodei lui Dantzing.
Toate aceste tabele prezint ă aceeași formă: rectangular ă divizată în șase casete:
A B C
D E F
În caseta A vom g ăsi toate variabilele VAS (care, deci, sunt automat nule),
În caseta B vom g ăsi întotdeauna dou ă linii: prima, pe care vor figura toate
variabilele ini țiale și ecartul programului (întotdeauna în aceea și ordine) iar cea de a doua
unde vor fi indicate valorile marginale corespunz ătoare.
În caseta C vom putea citi valoarea obiectivului (aceast ă casetă are întotdeauna o
valoare global ă egală cu 0).
În caseta D vom g ăsi toate VS-urile iar valorile lor corespunz ătoare vor fi situate pe
aceeași linie în caseta F.
În caseta E avem prezentarea schematic ă a diverselor constrângeri specifice ale
programului linear studiat.
De aici, primul tabel corespunz ător obiectivului nul (R – 0 = 0 în caseta C).
Tabelul 1
Pp P c Ps e1 e 2 R Pp = 0
Pc = 0
Ps = 0
4.000,000
1.000,000
400,000
0,000
0,000 –
0,00
e1 40,000 5,000 2,500 1,000 0,000 100,000 2,5
e2 20,000 10,000 2,500 0,000 1,000 150,000 7,5
Pentru a analiza acest prim tabel al simplexului de maximizare, trebuie s ă
considerăm mai întâi valorile marginale (a doua linia din caseta B) pentru a determina
valoarea care intr ă (variabila VAS care se va transforma în variabil ă VS). În acest tabel,
constatăm că această variabilă care intr ă este P p, deoarece valoarea sa marginal ă este
pozitivă și superioar ă tuturor celorlalte. Co loana sa va fi desemnat ă prin c p.
400 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
400Apoi, trebuie s ă determin ăm variabila VS care va deveni variabil ă VAS, făcând
raportul între valorile g ăsite pe aceea și linie din caseta F și pe coloana variabilei care intr ă
din caseta E. Aceast ă variabilă, denumit ă variabilă care iese, este cea care va corespunde
celui mai mic dintre raporturile nonnegative. În acest exemplu, variabila care iese este e 1.
Linia sa va fi desemnat ă prin I p.
Denumim pivot termenul situat la intersec ția coloanei c p a variabilei care intr ă cu
linia I p a variabilei care iese.
Odată efectuată această primă analiză, vom trece la scrierea celui de-al doilea tabel
al simplexului de maximizare care va corespunde unei solu ții mai bune.
Procedura const ă în parcurgerea urm ătoarelor etape:
Vom permuta variabila care intr ă și variabila care iese (loc cu loc) în casetele A și D;
Vom împ ărți linia pivotului la pivot în casetele E și F;
În locul pivotului exist ă acum cifra 1 și vom plasa cifra 0 pe coloana pivotului în
casetele B și E (păstrând cifra 1 pentru pivot);
Toți ceilalți termeni necalcula ți din casetele B, C. E și F vor fi determina ți urmând
regula dreptunghiului: valoarea situat ă la intersec ția liniei 1 cu coloana c din tabelul N + 1
este egală cu termenul situat în acela și loc în tabelul N, diminuat cu produsul termenilor
situați la intersec ția liniei I cu coloana c p și la intersec ția coloanei c cu linia I p din tabelul N,
acest produs fiind împ ărțit la pivotul din tabelul N.
Termenul de înlocuit în tabelul N ………………………………………….. X
I I
I I
I I
Y ………………………………………….. Pivot
X × Y Noua valoare a termenului în
tabelul N+1 = Termenul de înlocuit în
tabelul N – Pivot
De exemplu, în locul termenului 1.000 din caseta B a tabelului 1, se va pune 500 în tabelul 2:
500405 40001000 =×−
Ajungem astfel la urm ătorul tabel:
Tabelul 2
Pp P c Ps e1 e 2 R e1 = 0
Pc = 0
Ps = 0
0,000
500,000
150,000
-1.000,000
0,000 –
10.000,00
Pp 1,000 0,125 0,0625 0,025 0,000 110,000 20
e2 0,000 7,500 1,2500 – 0,500 1,000 150,000 13,3
Constatăm astfel c ă valorile marginale situate în caseta B din acest nou tabel nu mai
sunt toate nule sau negative, încasarea de 10.000 ar putea atunci fi majorat ă, de unde deriv ă
tabelul 3, și așa mai departe.
Ultimul tabel care trebuie calculat es te, prin urmare, cel în cadrul c ăruia niciuna
dintre valorile marginale din caseta B nu mai este strict pozitiv ă.
De aici rezult ă că tablourile care urmeaz ă se calculeaz ă întotdeauna conform
aceleiași proceduri (se impune aten ție în ceea ce prive ște calcularea termenului din caseta C
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
401
401 deoarece, pentru a se ajunge la o valoare corect ă, trebuie s ă se ia casete C în întregime).
Pentru tabelul 3, vom lua ca termen de înlocuit R – 10.000 și vom găsi R – 16.666,67:
Tabelul 3
Pp P c Ps e1 e 2 R e1 = 0
e2 = 0
Ps = 0
0,000
0,000
66,667
-66,667
-66,667 –
16.666,67
Pp 1,000 0,000 0,0417 0,033 -0,017 0,833 20
Pc 0,000 1,000 1,167 – 0,067 0,133 13,333 80
Tabelul 4
Pp P c Ps e1 e 2 R e1 = 0
e2 = 0
Pp = 0
-1.600,00
0,000
0,000
-120,00
-40,00 –
18.000,00
Ps 24,000 0,000 1,000 0,80 -0,40 20,000
Pc – 4,000 1,000 0,000 – 0,20 0,20 10,000
Începând cu acest ultim tabel, constat ăm că toate încas ările marginale sunt fie nule,
fie negative.
Prin urmare, tragem concluzia c ă societatea va ob ține o încasare maxim ă d e
18.000 euro și îl va concura pe furnizorul uzual al produc ătorului nostru, vânzând
kilogramul de extras de gunoi de grajd de cai cu 10 euro și kilogramul de sânge de vit ă uscat
cu 20 euro, potasiul fiind oferit gratuit.
6. Considera ții teoretice cu privire la dualitate
Comparând cele dou ă programe lineare studiate, constat ăm că:
• unul const ă în căutarea unui minimum, iar cel ălalt const ă în căutarea unui
maximum;
• ambele con țin variabile nonnegative;
• numărul de constrângeri specifice al unui a este egal cu num ărul de variabile al
celuilalt;
• semnele de inegalitate ale constrângerilor specifice sunt inversate;
• matricea coeficien ților variabilelor din sistemul constrângerilor specifice al
unuia este transpunerea matricei coeficien ților variabilelor din sistemul
constrângerilor specifice al celuilalt;
• coeficienții variabilelor din func ția de optimizat a unui sunt limitele
constrângerilor specifice ale celuilalt.
Să remarcăm, totuși, că semnele constrângerilor specifice trebuie s ă fie acelea și în
primul programul pentru a se putea aplica „re țeta” de mai sus.
Dacă toate aceste puncte sunt veri ficate la nivelul celor dou ă programe liniare, vom
afirma că acestea sunt duale unul fa ță de celălalt. Primul program studiat, cel al minimiz ării
în cazul nostru, se va numi program primal, ia r cel de-al doilea, cel de maximizare, se va
numi program dual.
Putem constata c ă obiectivul optimal al unuia este egal cu obiectivul op timal al celuilalt.
Analizând mai îndeaproape solu țiile acestor dou ă programe, putem constata c ă
ansamblul care formeaz ă soluția unuia este, cu excep ția semnului, egal cu ansamblul
valorilor marginale ale celuilalt.
Într-adevăr, costurile marginale ale programului primal erau: 0 pentru kilogramul
de potasiu, 10 pentru kilogramul de extras de gunoi de grajd de cai și 20 pentru kilogramul
de sânge de vit ă uscat. Aceste valori formeaz ă soluția programului dual.
402 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
402Cu privire la ultimul tabel al simplexului programului dual, constat ăm că încasarea
marginală relativă la e1 este egal ă cu -120, iar cea relativ ă la e2 este egal ă cu -40. Or, e1 este
valoarea ecartului pe care l-am plasat pe prima constrângere specific ă din programul dual,
constrângere ai c ărei coeficien ți sunt cei ai variabilei x din programul primal, iar e2 este valoarea
ecart-ului pe care l-am plasat pe a doua constrângere specific ă din programul dual, constrângere ai
cărei coeficien ți sunt cei ai variabilei y din programul primal. Ultima observa ție este astfel
justificată deoarece programul primal avea drept solu ție x = 120 și y = 40.
Atunci când rezolv ăm un program liniar și îl analizăm la nivelul valorilor sale marginale,
avem, în realitate, solu țiile ambelor programe liniare duale unul în raport cu cel ălalt.
Prin urmare, am fi putut g ăsi soluția programului dual f ără a utiliza metoda lui
Dantzing (tabelele simplexului), utilizând va lorile marginale ale programului primal.
Reciproc, am fi putut g ăsi soluția programului primal prin metoda simplexului prin
aplicarea observa țiilor făcute în leg ătură cu dualitatea.
În sfârșit, se impune s ă constatăm faptul c ă valoarea marginal ă relativă la P p din
programul dual (ultimul tabe l al simplexului) este egal ă cu 1,600 și că, în programul primal
și prin cump ărările sale, produc ătorul nostru dispunea de 1.600 de kg. de potasiu în plus
(5.600 kg de potasiu fa ță de minimum 4.000 kg necesare). Celelalte dou ă valori marginale
relative la P c și Ps (tot din ultimul tabel al simplexului) sunt nule și ne indic ă faptul că acele
constrângeri relative la extr asul de gunoi de grajd de cai și la sângele de vit ă uscat din
programul primal, sunt saturate.
Metodologia pentru rezolvarea unui program linear
având n variabile și p constrângeri specifice
Se analizeaz ă programul linear în perspectiva solu ționării lui
Căutarea unui maxim Căutarea unui minim
Metoda exhaustiv ă Simplex Dacă p = 2 Metoda exhaustiv ă
Dualitate
Metoda grafic ă Dualitate
Metoda grafic ă Simplex Dacă p = 2
Metoda grafic ă Daca n = 2 Daca n > 2
Metoda grafic ă Se aleg și se definesc variabilele car e permit scrierea obiectivului și a constrângerilor
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
403
403 Bibliografie
Andreica, M., Luban, Fl., Stoica M. (1998). Metode cantitative în management, Editura
Economic ă, București
Anghelache, Ctin (1996). Măsurarea și compararea dezvolt ării economice, Editura
Economic ă, București
Anghelache, Ctin (2004). Modelarea și simularea proceselor economice, note de curs,
Editura Artifex, Bucure ști
Klein, R.L., Welfe, A., Welfe, W. (2003) – Principiile model ării macroeconomice , Editura
Economic ă, București
Rațiu-Suciu, C. (2003). Modelarea și simularea proceselor economice – Teorie și practică,
Ediția a III-a, Editura Economic ă, București
404 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
404RENTABILITATEA EXPLOATA ȚIILOR AGRICOLE
ÎN CONDI ȚII DE SEZONALITATE
Cristian-Marian BARBU
Lector universitar doctor
Adrian ANICA-POPA
Lector universitar doctorand
Universitatea Artifex, Bucure ști
Rezumat. Scopul prezentei cercet ări este determinarea implica țiilor pe care
caracterul sezonier al cifrei de afaceri le are asupra pragului de rentabilitate al firmelor
agricole. Tipul cercet ării este un studiu de caz care are ca scop construirea unui model
aditiv pentru separarea componentelor sezonier ă, trend și aleatoare, folosind serii de timp
pentru a calcula indicii de sezonalitate și impactul factorilor sezonieri asupra cifrei de
afaceri. Determinarea pragul ui de rentabilitate într-un mediu sezonier este afectat ă de o
serie de factori (de exemplu: pre țul produsului, nivelul costului de produc ție variabil unitar,
nivelul total al costurilor fixe) care prezint ă o evoluție aleatoare și variată, generând
consecințe pe măsură. Rezultatul cercet ării demonstreaz ă că sezonalitatea genereaz ă
variații majore asupra determin ării pragului de rentabilitate și profitului, datorit ă unor
considerente bazate pe politicile de pre ț adoptate de manageri (men ținerea pre țului la un
nivel constant în vederea p ăstrării clientelei și menținerii pozi ției pe pia ță). Toate aceste
elemente conduc la o evolu ție defavorabil ă în extrasezon (pragul de rentabilitate fiind situat
cu mult deasupra cifrei de afaceri calc ulate) generând, de asemenea, o dinamic ă mai bună
a cifrei de afaceri, comparativ cu pragul de rentabilitate, în sezon.
Cuvinte cheie: sezonalitate; cifr ă de afaceri; prag de rentabilitate; profit; agricultur ă
Coduri REL: 10 C, 14 B, 15 B
Introducere
Realizarea dezideratului politic și economic major de integrare a României în
Uniunea European ă depinde, în mare m ăsură, de nivelul de dezvoltare a agriculturii și
industriei alimentare, sub raport dimensional și calitativ.
Participarea agriculturii la îndeplinirea criteriului economic al integr ării României
în Uniunea European ă, respectiv la crearea unei economii de pia ță viabile care s ă aibă
capacitatea de a face fa ță presiunii concuren țiale și forțelor pieței în interiorul UE,
presupune reducerea decalajelor existente între agricultura României și agricultura țărilor
vest-europene, între care cele de eficien ță se situeaz ă pe primul plan.
Atât ca dimensiune și structură, cât și ca funcționalitate, spa țiul rural al României
prezintă o importan ță aparte în ansamblul teritoriului na țional. Agricultura a fost și este
considerat ă în mod tradi țional o ramur ă de primă importan ță a economiei României. Aceast ă
convingere este motivat ă obiectiv, dar mai ales subiectiv, f ăcând practic parte din mitologia
colectivă a poporului român. Situa ția actuală a agriculturii române ști se caracterizeaz ă prin
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
405
405 multiple probleme de ordin ec onomico-social, printr-o f ărâmițare excesiv ă a terenului,
precum și prin existen ța a numeroase gospod ării neviabile din punct de vedere economic.
Diversitatea formelor de proprietate și ponderea covâr șitoare a propriet ății private
asupra pământului, dispari ția treptată a poziției de monopol a întreprinderilor cu capital de
stat au generat numeroase forme de exploatare a elementului esen țial al activit ății agricole –
pământul. În anii perioadei de tranzi ție, în agricultura României s-a format și consolidat o
structură duală de exploatare a resurselor f unciare: pe de o parte, o mas ă mare de mici
gospodării țărănești, iar, pe de alt ă parte, un num ăr relativ redus de exploata ții agricole de
mari dimensiuni organizate pe prin cipiile firmei private. Pe o pozi ție intermediar ă se
situează un strat înc ă relativ sub țire de gospod ării agricole individuale care dispun de un
potențial de produc ție și o orientare a activit ății economice apropiate de cele ale fermelor
familiale din țările Uniunii Europene.
Exploatația agricol ă de tip familial este o unitate de produc ție și consum a c ărei
finalitate este realizarea unor venituri menite s ă asigure, total sau par țial, satisfacerea
nevoilor familiei (Florian, 1994).
Majoritatea gospod ăriilor țărănești actuale, de dimensiuni reduse, produc pentru
autoconsum sau îmbin ă caracterul autarhic al produc ției cu comercializarea unor cantit ăți
variabile de produse, ce difer ă de la an la an, în func ție de condi țiile naturale, de strategia
agricultorului în raport cu pre țurile oferite de pia ța internă și de inflație.
O exploata ție agricol ă comercial ă se organizeaz ă în scop de afacere și de profit.
Mediul extern, în special pia ța de aprovizionare și piața de desfacere, au impact asupra
mediului intern, pe m ăsură ce exploata ția (ferma) î și amplific ă și diversific ă relațiile
comerciale și devine din ce în ce mai mare consumatoare de factori de produc ție
achiziționați de la agen ți economici industriali (tractoare, ma șini, utilaje, îngr ășăminte
chimice, carburan ți etc.) sau de la alte întreprinderi agricole specializate (semin țe, animale
de reproduc ție, material s ăditor și biologic etc.). Interac țiunea dintre mediul intern și cel
extern constituie axul strategic major pentru integrarea exploata ției agricole comerciale în
exigențele economiei de pia ță (Rusovici, 1991).
Gospodăria familial ă de subzisten ță nu întrune ște condițiile necesare pentru a putea
fi considerat ă o întreprindere economic ă, întrucât produce, prioritar, pentru autoconsum.
Gospodăriile țărănești sunt, în acela și timp, spa ții de produc ție agroalimentar ă, spații de
locuit pentru familie și, uneori, spa ții de cazare pentru turi ști. O caracteristic ă a gospod ăriei
țărănești este aceea c ă activitatea for ței de munc ă din cadrul acesteia este secundar ă,
majoritatea veniturilor membrilor familiei care asigur ă munca în gospod ărie provenind din
salarii. Numai pentru pensionari munca în gospod ărie constituie activitatea principal ă.
Restrângerea num ărului acestor gospod ării, pe măsura moderniz ării tehnice și economice, în
condițiile funcționării mecanismelor de pia ță, creează posibilit ăți de organizare a unor
unități agricole viabile, care produc pentru come rcializare. Doar în acest caz se pot utiliza
noțiunile de întreprindere, ferm ă sau exploata ție.
Exploatațiile agricole comerciale viabile au ca tr ăsături caracteristice principale,
următoarele:
obțin cantități mari de produse omogene și de calitate, cu costuri reduse, ceea
ce le asigur ă un potențial competitiv ridicat;
obțin rezultate economice și financiare pozitive, în condi ții specifice de
gestionare a patrimoniului și a afacerii;
asigură condițiile necesare pentru paritatea venitu rilor cu cele ale altor categorii
de salaria ți și protecție socială;
au capacitatea de plat ă și solvabilitate ridicat ă, fac investi ții etc.
406 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
406Exploatația (ferma) este o unitate primar ă în agricultur ă; are familia ca surs ă principală de
forță de muncă; reprezintă o formă de organizare care asigur ă stabilitate politic ă și socială, precum și
justiție economic ă pentru agricultori, dac ă este competitiv ă pe piață (Otiman, 1994). Fermele mici
sau chiar cele mijlocii î și asigură o parte din veniturile necesare familiei din afara fermei, activitatea
agricolă neputându-le oferi venituri acceptabile pe ntru un trai decent. Ca celule de baz ă ale
agriculturii, exploata țiile agricole îndeplinesc o func ție de produc ție care presupune, între altele,
alegerea produselor ce urmeaz ă a se obține, a modului în care se va ac ționa în acest sens, a
factorilor de produc ție ce se vor utiliza, a metodelor de organizare a proceselor de munc ă,
mergându-se pân ă la asumarea anumitor riscuri specifice produc ției agricole. Se apreciaz ă că șefii
unor astfel de exploata ții apar, în aceste condi ții, ca adev ărați întreprinz ători, demarând noi afaceri
(orice modificare în structura produselor constituindu-se într-o asemenea situa ție), ei avansând
mijloace materiale, b ănești și umane pentru ob ținerea unor bune rezultate de produc ție și financiare.
La activitățile menționate mai sus, se recurge într-o mare varietate de contexte generate de:
Factori endogeni: dimensiunile exploata țiilor; poten țialul economic al
exploatațiilor; cuno ștințele tehnologice ale șefilor exploata țiilor; gradul de
informare a celor care gestioneaz ă exploatațiile în ceea ce prive ște fenomenele
de piață; abilitățile manageriale ale șefilor de exploata ții; orientarea
exploatațiilor spre practicarea unei agriculturi comerciale ș.a.
Factori exogeni: politica economic ă generală; politicile agricole, transpuse prin
legislație sau aplicate cu ajutorul diferitelor pârghii economice; pia ța, prin
componentele sale de baz ă: piața bunurilor agricole, pia ța monetar ă, piața de
capital, pia ța forței de munc ă; politica fiscal ă; politica fa ță de ramurile din
amontele și avalul agriculturii; conjunctura economic ă mondială ș.a.
În mod aproape firesc, varietatea modalit ăților și a nivelurilor de manifestare a
acestei multitudini de condi ții vor genera sisteme de produc ție diferite, în ceea ce prive ște
nivelul de intensitate și, în general, gradul lor de dezvoltare, al c ărui impact asupra
economiei exploata țiilor este destul de puternic. „Se apreciaz ă că, în agricultura noastr ă,
starea economic ă precară a majorit ății exploata țiilor face ca procesul de creare a unor
sisteme de produc ție consolidate, specifice unei agriculturi durabile, s ă fie la începuturile
sale.”i (Voicu, 2000a). În m ăsura în care se dore ște practicarea unei agriculturi dezvoltate,
cerință, după părerea speciali știlor, absolut necesar ă pentru România, în care s ă se utilizeze
metode și tehnici de la cele de intensificare (bazate pe alocarea eficient ă de factori) pân ă la
cele ecologice, care presupun ra ționalitate și control asupra a ceea ce se administreaz ă în
producția vegetal ă și creșterea animalelor, atunci va trebui s ă se recurg ă la ameliorarea
treptată a actualelor sisteme de produc ție. Având în vedere starea actual ă a sistemelor de
producție din exploata țiile agricole din țara noastr ă în ceea ce prive ște orientarea structurilor
și tehnologiilor practicate (num ărul și felul lucr ărilor, mijloacele utilizate, s ămânța, calitatea
biologică a animalelor crescute, modul de furajare, con ținutul nutritiv al furajelor etc.),
ameliorarea nu este o problem ă care să se discute în sensul de a fi sau nu înf ăptuită, ci, cel
mult, să se ia în considerare timpul de care va fi nevoie, precum și resursele și modalitățile
de asigurare a acestora, necesare atinge rii unui asemenea scop, care trebuie s ă fie parte a
politicii agrare române ști (Voicu, 2000b).
Abordarea sistemic ă a exploata ției agricole
Conceptul de sistem poate fi definit ca un an samblu distinct de elemente aflate în
relații de interdependen ță specifice, destul de stabile , formând o totalitate organizat ă, care
funcționează în vederea realiz ării unor obiective. Caracteristicile principale ale unui sistem
sunt:
a. obiectivele care reprezint ă rațiunea existen ței lui, respectiv motiva ția și
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
407
407 finalitatea acestuia;
b. statica sistemului sau componenta constructiv ă alcătuită din totalitatea
elementelor sau entit ăților sistemului;
c. componenta func țională sau dinamic ă a sistemului, care cuprinde rela țiile sau
raporturile dintre elementele sistemului.
În vederea realiz ării obiectivelor sale, sistemul se folose ște de resurse interne sau
externe (intr ările în sistem), pe care le aloc ă și le utilizeaz ă în procesele care au loc în cadrul
acestuia, reglându- și singur activitatea (autoreglarea). Sistemul se organizeaz ă sau se
structureaz ă, se conduce pe sine, ob ținând anumite finalit ăți (ieșirile din sistem). Orice
sistem are, deci, pe lâng ă „intrări” și „ieșiri”, un subsistem în care se realizeaz ă procesele de
transformare a intr ărilor în ie șiri, denumit „subsistem condus”, „de execu ție” sau
„operațional”, precum și un „subsistem conduc ător” sau „reglator” (dup ă unii denumit „bloc
de decizie”) care controleaz ă și dirijează funcționarea în condi ții optime a întregului sistem.
Ieșirile sub form ă de informa ții din subsistemul condus sunt preluate de subsistemul
conducător care le prelucreaz ă și le introduce din nou în subsistemul condus sub form ă de
comenzi, în scopul regl ării activit ății. Între cele dou ă subsisteme apare o retroac țiune
denumită conexiune de tip „feedback”. Știința care studiaz ă mecanismul de func ționare și de
conducere a unui astfel de sistem autoreglab il, care are în compunerea sa minimum o bucl ă
de reglaj de tip feedback, este cibernetica, ia r sistemul este considerat un sistem cibernetic.
Abordând exploata ția agricolă în această viziune sistemic ă, se poate considera c ă ea
funcționează ca un sistem cibernetic. Considera ția de sistem este determinat ă de existen ța la
nivelul unit ăților agricole a trei caracteristici:
obiectivele: realizarea de produse de origine vegetal ă și/sau animal ă, de
servicii, de mici cantit ăți de alimente, b ăuturi ș.a. în sistem artizanal etc.;
componenta constructiv ă, tratată sub aspectul elementelor primare, de natur ă
biologică, umană, funciară, material ă, financiar ă, tehnologic ă, organizatoric ă,
care particip ă la procesele de produc ție ce se desf ășoară în vederea realiz ării
obiectivelor;
componenta func țională, formată din ansamblul rela țiilor sau leg ăturilor care
se manifest ă între elementele componente (de exemplu rela ția număr animale –
număr persoane din gospod ărie care se ocup ă cu îngrijirea lor; suprafa ță teren
agricol – num ăr animale).
Sistemul „exploata ția agricolă" prezintă unele particularit ăți, precum:
activitatea de produc ție se desf ășoară sub influen ța specific ă a mediului
natural, adic ă a factorilor de clim ă, relief, precipita ții etc., rela ția sistem –
mediu fiind în permanent ă adaptare;
procesele de produc ție sunt supuse influen ței unor factori perturbatori
incontrolabili sau imprevizibili (calamit ăți, epizootii, etc.);
în acest tip de sistem procesele naturale de reproduc ție se împletesc cu cele
economice, ceea ce determin ă ca activitatea s ă fie neuniform ă în timp și
spațiu (caracterul sezonier al lucr ărilor și al produc țiilor, nivelul diferit al
producțiilor pe unitatea de suprafa ță sau pe animal la acela și produs, în func ție
de potențialul solului sau al animalelor).
Sintetizând caracteristicile comune ale oric ărui sistem și cele specifice produc ției
agricole, se poate aprecia c ă exploata ția agricol ă este un sistem tehnico-economic, social,
complex, dinamic, deschis și probabilistic (Oancea, 1992).
Caracterul tehnico-economic este determinat de natura tehnic ă și tehnologic ă a
elementelor componente ale sistemului, care sunt utilizate de subsistemul opera țional în
408 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
408procesele de produc ție specifice, dar obligatorii în viziunea economic ă, întrucât ele intervin
prin calitatea, cantitatea și costul lor.
Exploatația agricol ă este un sistem social deoarece elementul hot ărâtor în
funcționarea sa ca sistem este cel uman ale c ărui probleme sociale reprezint ă obiective
importante pentru aceasta.
Exploatația agricol ă are un caracter complex, determinat de complexitatea
elementelor sale, primare și structurale, a factorilor care ac ționează asupra ei, a rela țiilor din
interiorul acesteia, dar și cele cu exteriorul.
Caracterul dinamic este dat de necesitatea adapt ării permanente a exploata ției
agricole la modific ările mediului și a unor factori externi, aceasta modificându- și starea
în sensul asigur ării unui echilibru.
Caracterul de sistem deschis al exploata ției agricole este dat de faptul c ă face parte
din alte sisteme mai largi, ea devenind, de fapt, un subsistem al acestora, intrând în multiple
relații cu alte subsisteme-unit ăți economice furnizoare de ceea ce aceasta are nevoie și
unități care preiau sau care îi valorific ă produsele ob ținute. Ea intr ă, de asemenea, în rela ții
cu sistemul general care este economia na țională, din care face parte.
Caracterul probabilistic al sistemului „exploata ție agricol ă” este imprimat de
faptul că aceasta este permanent influen țată de factori naturali, biologici, sau factori externi,
legați de existen ța sau inexisten ța unor resurse, de elementele pie ței resurselor, ale pie ței
produselor și serviciilor.
Funcționarea exploata țiilor agricole se bazeaz ă pe o serie de „intr ări” reprezentate
de elemente materiale (semin țe, îngrășăminte, furaje, animale, etc.), umane, financiare,
informaționale, tehnologice, științifice etc., care în cadrul subsistemului de execu ție sau
operațional, sunt transformate în pr oduse vegetale sau animale, produc ții, servicii, informa ții
etc., ce reflect ă rezultatele ob ținute și reprezint ă „ieșirile” acestora.
Sistemul „exploata ția agricol ă” are și un sistem reglator propriu format din
totalitatea elementelor sale (decizionale – șefii de exploata ție) care asigur ă autoconducerea și
autoreglarea sistemului pe baza informa țiilor ieșite din subsistemul opera țional, intervenind
asupra „intr ărilor” sau asupra mecanismului de func ționare a subsistemului opera țional.
Rezultă de aici c ă exploata ția agricol ă poate fi asimilat ă unui sistem cibernetic și poate fi
studiată, proiectat ă și condusă utilizând metodologia, metodele și procedeele moderne
oferite de cibernetic ăii.
Abordarea cibernetic ă a exploata ției agricole este prezentat ă în figura 1. În linii
mari, func ționarea acesteia este definit ă de ”intrări”, supuse unor procese de transformare
caracteristice, în urma c ărora rezult ă "ieșirile" din sistem, toate coordonate de un sistem de
comandă și control, și influențate de o serie de factori perturbatori. Procesul de produc ție se
desfășoară într-un ciclu a c ărei caracteristic ă este dubla bucl ă de conexiune invers ă.
Conform schemei prezentate, se observ ă că factorul antropic are posibilitatea de a interveni
în reglarea sistemului, ac ționând asupra intr ărilor în func ție de previziunea asupra ac țiunii
factorilor perturbatori.
În cadrul exploata ției agricole ca sistem, una dintre particularit ățile esențiale o
reprezintă faptul că procesele naturale de reproduc ție se împletesc cu cele economice, ceea
ce face ca activitatea s ă fie neuniform ă în timp și spațiu, generând caracterul sezonier al
lucrărilor și al produc țiilor, nivelul diferit al produc țiilor pe unitatea de suprafa ță sau pe
animal, la acela și produs, în func ție de poten țialul solului sau al animalelor.
Creșterea animalelor caracterizeaz ă gradul de dezvoltare a agriculturii și de
asigurare a unei alimenta ții calitativ superioare a popula ției. Asem ănător unor fabrici,
animalele transform ă o mare parte din resursele furajere și din produsele solului în bunuri
pentru consumul uman. Mai mult decât cultura plantelor, cre șterea animalelor permite
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
409
409 concentrarea produc ției, pătrunderea progresului tehnic, organizarea procesului de produc ție
asemănător celui din industrie, folosirea mai uniform ă și mai deplin ă a forței de munc ă. Deși
este de neconceput f ără producția vegetal ă, producția animală este mai pu țin dependent ă de
pământ și de condi țiile naturale, omul st ăpânind mai bine procesul de produc ție și
reproducție. Ca urmare, ea contribuie la diminuarea varia țiilor produc ției agricole de la un
an la altul. În condi ții normale, în cre șterea animalelor se realizeaz ă o valoare ad ăugată, pe
unitatea de resurs ă consumat ă, superioar ă celei din cultura plantelor și, pe aceast ă bază, o
eficiență economic ă înaltă (Popescu, 2001, 00. 113-114).
Din cauza nearmoniz ării activit ăților dintre sectoarele de produc ție vegetal și
animal cu sectorul de procesare și cele comerciale, sectorul zootehnic a devenit o afacere
neatractiv ă, efectivele de animale fiind în continu ă scădere, ceea ce înseamn ă o
dezintensificare a agriculturii române ști.
x = intrări în sistem (input); y = ie șiri din sistem (output)
Sursa: Oancea, M., „Managementul în unit ățile zootehnice”, curs lito., USAMV, Bucure ști,
1992.
Figura 1. Abordarea cibernetic ă a exploata ției agricole
SEZONALITATEA CIFREI DE AFACERI
Utilitatea informa țiilor referitoare la sezonalitatea cifrei de afaceri, identificarea
punctelor de minim și de maxim ale acesteia se reg ăsesc în adoptarea unor decizii
manageriale cu privire la alocarea și utilizarea ra țională a resurselor financiare, materiale și
umane.
Luarea unor decizii economice privind produc ția și comercializarea produselor
realizate în cadrul exploata țiilor agricole este influen țată de o multitudine de factori. În
rândul acestora pot fi inclu și și: controlul polu ării, priorit ățile naționale, factori morali,
politici și chiar condi țiile climaterice. Fiecare dintre ace ști factori poate fi cuantificat sau nu. CAPITAL
MUNCĂ
SUBSTAN ȚE
MATERIALE
ENERGIE
INFORMA ȚII
FACTORI
PERTURBAT
ORI FEED –
BEFORE SISTEMUL DE
COMAND Ă ȘI CONTRO L
= FACTORUL ANTROPI C
PROCESE DE
TRANSFORMARE
FACTORI
FLUXURI
ANIMALE,
PLANTE =
BIOCE NOZ Ă
BIOTOP PRODUSE
VEGETALE
PRODUSE ANIMALE
SERVICII
INFORMA ȚII
SUBSTAN ȚE FEED-
x y
410 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
410Fiecare factor are o anumit ă valoare și rămâne doar la latitudinea analistului identificarea și
măsurarea unui num ăr cât mai mare de factori de influen ță.
Situarea României, și a altor țări din Europa, în zona de clim ă
temperat-continental ă face ca sezonalitatea s ă fie determinat ă, în primul rând, de condi țiile
climaterice. În cazul exploata ției analizate, se poate constata influen ța majoră a sezonalit ății
asupra produc ției realizate și, implicit, asupra costurilor de produc ție unitare, asupra cifrei
de afaceri ob ținută, iar în final asupra rezultatului exploat ării. Reducerea costurilor totale, și
mai cu seam ă a celor fixe, în sezon, ce revin pe unitatea de produs nu reflect ă însă o utilizare
mai rațională a resurselor consumate și implicit o economisire real ă. Sezonalitatea are o
serie de efecte negative asupra utiliz ării resurselor de orice natur ă, acestea fiind suprasolicite
în perioada sezonului sau incomplet folosite în extrasezon.
Această sezonalitate genereaz ă variații majore în stabilirea profitului. Datorit ă
faptului c ă întreprinderea nu poate s ă modifice (în sensul major ării) prețul produselor
realizate, în func ție de costul de produc ție calculat în fiecare lun ă, datorită forțelor pieței, de
cele mai multe ori rezult ă o evoluție nefavorabil ă în extrasezon a raportului dintre cifra de
afaceri și suma cheltuielilor totale (costul a fost determinat în func ție de cheltuieli fixe și
variabile). Invers, în sezon dinamica cifrei de afaceri este superioar ă dinamicii costurilor,
ceea ce conduce la o rentabilitate sporit ă.
Sezonalitatea, ca particularitate a activit ăților desfășurate de unele exploata ții
agricole, se prezint ă sub forma unor oscila ții ce se repet ă ritmic (datorit ă succesiuni
anotimpurilor), cu o pe riodicitate constant ă de un an și a cărei manifestare este sesizabil ă
numai în cazul seriilor cronologice, ai c ăror termeni se refer ă la unități de timp mai scurte
decât anul (ziua, luna, trimestrul, semestrul).
De cele mai multe ori, în cadrul exploata țiilor agricole sezonalitatea este
determinat ă de structura produc ției obținute, vegetal ă și animală, și, mai cu seam ă, de indicii
de calitate ai produselor ob ținute, cu influen ță asupra coeficien ților de transformare a
produselor de baz ă în produse finite.
Structura vânz ărilor pe categorii de produse în perioada 2004-2006, într-o
exploatație agrozootehnic ă, este prezentat ă mai jos:
Tabelul 1
Structura cifrei de afaceri
Mii lei
2004 2005 2006 Produse
Valoare Pondere Valoare Pondere Valoare Pondere
lapte
consum 201,92 7,30% 246,54 8,50% 251,45 8,65%
acidofile 1.413,88 51,12% 1.518,67 52,36% 1.466,83 50,46%
cașcaval 833,62 30,14% 864,33 29,80% 954,63 32,84%
brânzeturi 316,21 11,43% 270,90 9,34% 234,01 8,05%
Total 2.765,64 100,00% 2.900,44 100,00% 2.906,91 100,00%
Evoluția unui fenomen economic este determinat ă de diferi ți factori cauzali – unii
definind componentele sistematice, iar al ții componenta aleatoare – astfel c ă termenii (y i)
unei serii cronologice (în cazul de fa ță, aceștia vor reprezenta cifra de afaceri trimestrial ă),
ca expresie numeric ă a fenomenului analizat, se pot descompune într-o sum ă/produs de
componente, iar una dintre problemele esen țiale ale analizei unei astfel de serii o constituie
tocmai separarea și evaluarea statistic ă a acestora:
− tendința centrală sau trendul ( ) t(f) ;
− oscilațiile periodice sau sezonalitatea ( ) t(s)
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
411
411 − abaterile aleatoare (tu)
așadar,
t t u)t(s)t(f y ++= – corespunz ător modelului aditiv de descompunere, respectiv
t t u)t(s)t(f y ⋅⋅= – corespunz ător modelului multiplicativ de descompunere.
În continuare se va construi un mode l pe baza datelor referitoare la evolu ția cifrei
de afaceri trimestrial ă din perioada 2004-2006, într-o exploata ție agrozootehnic ă, pe baza
căruia se va caracteriza și măsura sezonalitatea indicatorului analizat (tabelul de mai jos).
Tabelul 2
Evoluția trimestrial ă a cifrei de afaceri
mii lei
Trimestre Ani I II III IV Total iy
2004 318,88 2.075,90 190,43 180,43 2.765,64 691,41
2005 364,43 2.105,65 230,18 200,18 2.900,44 725,11
2006 401,60 1.947,84 315,42 242,06 2.906,91 726,73
Total 1.084,91 6.129,39 736,02 622,66 8.572,99 –
jy 361,64 2.043,13 245,34 207,55 – (0y)=714,42
Unde iy media anual ă a cifrei de afaceri;
jy media trimestrial ă a cifrei de afaceri;
0y media general ă a cifrei de afaceri.
Pentru alegerea modelului (aditiv sau mu ltiplicativ) de separare a componentelor
(trend, sezonalitate și aleatoare) se procedeaz ă la reprezentarea grafic ă a datelor prezentate
în tabel. Op țiunea pentru unul sau altul din modelele re ținute are la baz ă dispunerea
oscilațiilor periodice în raport cu tendin ța, după cum urmeaz ă:
• dacă amplitudinea acestor oscila ții este constant ă, se opteaz ă pentru modelul
aditiv;
• dacă amplitudinea acestor oscila ții se amplific ă sau se diminueaz ă în raport cu
tendința amintită, se opteaz ă pentru modelul multiplicativ.
În realitate seriile cronologice nu urmeaz ă fidel niciunul din modelele prezentate,
de aceea se va alege modelul care aproximeaz ă cel mai bine seria real ă. De regul ă la
determinarea trendului se sugereaz ă folosirea a cel pu țin două metode care s ă dea
posibilitatea analistului s ă opteze pentru acea estimare a trendului care aproximeaz ă cel mai
bine valorile reale.
În cazul exploata ției agricole analizate se dovede ște a fi oportun ă utilizarea
modelului aditiv de descompunere a termenilo r seriei cronologice, constatându-se constan ța
oscilațiilor periodice în raport cu tendin ța, respectiv liniaritatea evolu ției vânzărilor
trimestriale. Din cronograma cifrei de afaceri rezult ă o evolu ție oscilant ă, de natur ă
sinusoidal ă, ceea ce conduce la utilizarea unui model care va con ține componentele: trend,
sezonalitate și rezidual ă.
t t u)t(s)t(f y ++=
unde: ty valorile reale ale cifrei de afaceri;
412 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
412)t(f componenta trend (tendin ța cifrei de afaceri pe termen
lung);
) t(s componenta sezonier ă;
tu componenta rezidual ă (factori aleatori).
0,00500,001.000,001.500,002.000,002.500,00
trim I
trim II
trim III
trim IV
trim I
trim II
trim III
trim IV
trim I
trim II
trim III
trim IVmii RON
Cifra de afaceri Tendința cifrei de afaceri 2004 2005 2006
Figura 2 Evolu ția cifrei de afaceri
Folosind metoda analizei varia ției:
2
u/y2
s/y2
t/y2
y Δ+Δ+Δ=Δ ;
unde: 2
yΔ variația totală a cifrei de afaceri;
2
t/yΔ variația cifrei de afaceri explicat ă prin componenta trend;
2
s/yΔ variația cifrei de afaceri explicat ă prin componenta sezonier ă;
2
u/yΔ variația cifrei de afaceri generat ă de acțiunea factorilor aleatori.
Rezultă că variația totală a cifrei de afaceri este influen țată preponderent de
componenta sezonier ă.
Datorit ă puternicului caracter sezonier al cifrei de afaceri, se va trece la calculul
indicilor de sezonalitate în m ărimi relative folosind unul dintre procedeele urm ătoare: al
mediilor aritmetice, al mediilor mobile sau al tendin ței analitice.
Pe baza datelor seriei empirice se determin ă valorile ajustate (ty') pe baza
funcției de ajustare selectate:
t755,1982,842'yt −=
În cazul aplic ării procedeului tendin ței analitice rezult ă următorii coeficien ți de
sezonalitate corecta ți (*
jk ) și valorile de desezonalitate ale cifrei de afaceri (*
ty) .
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
413
413 Tabelul 3
Estimarea parametrilor
mii lei
Ani
(i) Trim.
(j) ty t 2t tyt⋅ t'y ijk *
jk *
ty
I 318,88 1 1 318,88 823,07 0,3874 0,4940 645,53
II 2.075,90 2 4 4.151,80 803,31 2,5842 2,8383 731,40
III 190,43 3 9 571,28 783, 56 0,2430 0,3582 531,63 2004
IV 180,43 4 16 721,71 763,80 0,2362 0,3096 582,86
I 364,43 5 25 1.822,15 744,05 0,4898 0,4940 737,74
II 2.105,65 6 36 12.633,92 724,29 2,9072 2,8383 741,88
III 230,18 7 49 1.611,26 704,54 0,3267 0,3582 642,60 2005
IV 200,18 8 64 1.601,44 684,78 0,2923 0,3096 646,67
I 401,60 9 81 3.614,40 665,03 0,6039 0,4940 812,99
II 1.947,84 10 100 19.478,39 645,27 3,0186 2,8383 686,28
III 315,42 11 121 3.469,59 625,52 0,5043 0,3582 880,56 2006
IV 242,06 12 144 2.904,68 605,76 0,3996 0,3096 781,95
Total 8572,99 52899,53 8572,95 8422,09
Unde: ty' valori ajustate;
ijk coeficien ți provizorii de sezonalitate;
jk coeficien ți de sezonalitate;
*
jk coeficienți de sezonalitate corecta ți;
*
ty valorile de desezonalitate.
Intensitatea valului sezonier se calculeaz ă ca un raport între mediile trimestriale
(pe baza termenilor
ijij
Yy
) și media general ă a acestora. Deoarece nu se respect ă egalitatea
∑=
=m
1jjm k , unde „ m” reprezint ă numărul trimestrelor ( m=4), este necesar ă corectarea
acestora conform tabelului de mai jos.
Tabelul 4
Calculul coeficien ților de sezonalitate
Trimestre (j) jk *
jk
I 0,4937 0,4940
II 2,8367 2,8383
III 0,3580 0,3582
IV 0,3094 0,3096
Total 3,9978 4,0000
În continuare, se pun în eviden ță modificările datorate factorilor sezonieri, care în
cazul modelului aditiv se determin ă pe baza rela ției: ij ij ij 'y y S−= (în cazul modelului
414 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
414multiplicativ se utilizeaz ă relația:
ijij
ij'yy
S= ); în ultima coloan ă a tabelului se prezint ă
valorile ajustate ale seriei de date analizate.
Tabelul 5
Calculul abaterilor sezoniere
mii lei
Ani
Trimestre 2004 2005 2006 Total
abateri Media abaterilor
(jS)
I -372,53 -360,68 -325,13 -1.058,34 -352,78
II 1.384,49 1.380,54 1.221,11 3.986,14 1.328,71
III -500,98 -494,93 -411, 31 -1.407,22 -469,07
IV -510,98 -524,93 -484,67 -1.520,58 -506,86
*Notă: i-anul, j-trimestrul; m,1j,n,1i==
Funcția de ajustare privind tendin ța cifrei de afaceri în pe rioada 2004-2006 se va
face pe baza seriei de timp corectat ă de variațiile sezoniere, denumit ă serie desezonalizat ă.
În urma estim ării parametrilor rezult ă următoarea func ție de ajustare:
t447,1694,594 y*
ta +=
Tabelul 6
Valorile ajustate ale cifrei de afaceri
mii lei
Ani
(i) Trimestre (j) t *
ty 2t *
tyt⋅ *
tay
I 1 645,53 1 645,53 611,39
II 2 731,40 4 1.462,80 627,83
III 3 531,63 9 1.594,88 644,28 2004
IV 4 582,86 16 2.331,45 660,73
I 5 737,74 25 3.688,70 677,18
II 6 741,88 36 4.451,28 693,62
III 7 642,60 49 4.498,23 710,07 2005
IV 8 646,67 64 5.173,37 726,52
I 9 812,99 81 7.316,88 742,96
II 10 686,28 100 6.862,78 759,41
III 11 880,56 121 9.686,20 775,86 2006
IV 12 781,95 144 9.383,41 792,30
Total 8.422,09 650 57.095,51 8.422,15
Utilitatea modelului const ă în estimarea cifrei de afaceri. Datorit ă existenței celor
trei componente (trend, sezonalitate și aleatoare), prognoza se va realiza în trei etape:
prognoza valorilor cifrei de afaceri pentru urm ătoarele patru trimestre; corectarea valorilor
cu influen țele probabile ale variabilei aleatoare și, în final, stabilirea intervalelor de
încredere prin corectarea cu influen ța factorilor sezonieri (coeficien ți de sezonalitate).
Valorile trimestriale prognozate ale cifrei de afaceri vor fi cuprinse în intervalul
] V; V[max min , iar valorile minime și maxime se vor determina astfel:
)st y(k V*ty*
t*
j min ×−×=α )st y(k V*ty*
t*
j max ×+×=α
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
415
415 Unde: *
tys- abaterea standard a nivelului previzionat al cifrei de afaceri;
αt – intervalul de încredere al prognozei cu un prag de semnifica ție de α=0,05
conform distribu ției Student;
*tyst⋅±α – eroarea de prognoz ă.
Tabelul 7
Valorile previzionate ale cifrei de afaceri
mii lei
Trimestre t *
ty *
jk *tys
αt Vmin V max
I 13 808,75 0,4940 88,7329 2,2281 337,31 555,59
II 14 825,20 2,8383 89,8674 2,2281 1.795,36 2.945,79
III 15 841,65 0,3582 91, 2101 2,2281 192,30 314,73
IV 16 858,09 0,3096 92,7521 2,2281 178,51 291,77
După cum se poate constata, în perioada analizat ă, în trimestrul doi indicele de
sezonalitate are valori supraunitare (2,8383), ceea ce înseamn ă că factorii sezonieri au
influențat în sensul cre șterii cifrei de afaceri (în termeni absolu ți creșterea cifrei de afaceri a
fost de +1.328,71 mii lei), în timp ce în celelalte trimestre ace știa au influen țat în sensul
scăderii cifrei de afaceri, cea mai semnificativ ă influență în acest context fiind înregistrat ă în
trimestrul patru (în termeni absolu ți, -506,86 mii lei).
0,00500,001.000,001.500,002.000,002.500,003.000,003.500,00
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
Valorile de desezonalitate Valorile minime ale intervalului de incredere
Valorile maxime ale intervalului de incredere Cifra de afaceri reala
Tendinta fenomenului
Figura 3 Valorile previzionate ale cifrei de afaceri
Utilitatea desezonaliz ării unei serii cronologice în care sunt prezente influen țele
sezoniere este deosebit de util ă în procesul fundament ării unor deciziilor privind estimarea
cifrei de afaceri pentru anul urm ător.
Folosind tehnica desezonaliz ării datelor și angajând comparativ cele dou ă
distribuții (uniform ă și ajustată) managerul firmei poate asuma decizii și măsuri privind
politicile de aprovizionare, produc ție și distribuție convergente cu cifra de afaceri estimat ă.
416 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
416
Pragul de rentabilitate în condi ții de sezonalitate
Influența sezonalit ății asupra evolu ției produc ției și comercializ ării are repercusiuni
și asupra pragului rentabilit ății. În aceste condi ții atingerea pragului rentabilit ății este
condiționată de acoperirea cheltuielilor fixe (CF) cu ajutorul marjei brute asupra
cheltuielilor variabile cumulat ă (cum CV Mb ).
Determinarea pragului de rentabilitate în condi țiile sezonalit ății este influen țată de
următorii factori: evolu ția prețului de vânzare al produselor, evolu ția costurilor variabile pe
unitatea de produs și valoarea total ă a costurilor fixe. În cazul în care nu ar interveni
sezonalitatea, și s-ar men ține atât pre țul de vânzare unitar în decursul întregului an cât și
costurile variabile pe unitatea de produs, ia r costurile fixe ar fi constante (adic ă, nu ar fi
influențate de punerea sau scoaterea din func țiune a unor capacit ăți de produc ție; de
schimbări în nivelul de salarizare a personalulu i de conducere; a furniturilor de birou,
valoarea abonamentelor etc. ), pragul de rentabilitat e s-ar determina în condi ții de liniaritate
a activității.
În realitate, asupra pragului de rentabilitate ac ționează de obicei to ți cei trei factori.
Pentru exploata ția analizat ă, influența celor trei factori este foarte variat ă, cu consecin țe pe
măsură. În aceste condi ții, pragul rentabilit ății se determin ă în condiții de sezonalitate. Spre
exemplificare se va identifica momentul în car e se va atinge punctul critic al rentabilit ății,
precum și valoarea cifrei de afaceri la prag (critic ă) înregistrate în anul 2006.
Pragul de rentabilitate determinat trimestrial
Tabelul 8
mii lei
Mb CV CF Mb CVcum –
CFcum Trim. CA CV
Trim. Cumulat Trim. Cumulat
I 401.600,64 88.741,25 -83.580,61 -83.580,61 88.741,25 88.741,25 -172.321,86
II 1.947.839,04 88.741,25 1.365.621,54 1.282.040,92 88.741,25 177.482,50 1.104.558,42
III 315.416,86 88.741,25 -169.764,39 1.112.276,53 88.741,25 266.223,75 846.052,78
IV 242.056,47 88.741,25 -146.088,53 966.188,00 88.741,25 354.965,00 611.223,00
TOTAL 2.906.913,00 354.965,00 966.188,00 354.965,00
unde: Mb CVcum – marja brut ă cumulată;
C F cum – cheltuieli fixe cumulate.
Din datele prezentate rezult ă că cifra de afaceri critic ă se atinge în trimestrul II al
anului 2006. Pentru o determinare cât mai exact ă a momentului când se atinge cifra de
afaceri critic ă, vom detalia, pentru fiecare lun ă, evoluția indicatorilor care sunt utiliza ți în
cuantificarea acesteia.
Tabelul 9
Pragul de rentabilitat e determinat lunar
mii lei
Mb CV CF Mb CVcum –
CFcum Luni CA CV
Luna Cumulat Luna Cumulat
Ianuarie 61.335,45 126.147,13 -64.811,67 -64.811,67 29.580,42 29.580,42 -94.392,09
Februarie 57.751,88 174.665,25 -116.913,37 -181.725,04 29.580,42 59.160,83 -240.885,87
Martie 282.513,30 184.368,88 98.144,43 -83.580,61 29.580,42 88.741,25 -172.321,86
Aprilie 321.226,19 151.376,55 169.849,64 86.269,03 29.580,42 118.321,67 -32.052,64
Mai 842.712,29 209.598,30 633.113,99 719.383,02 29.580,42 147.902,08 571.480,93
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
417
417 Iunie 783.900,56 221.242,65 562.657,91 1.282.040,92 29.580,42 177.482,50 1.104.558,42
Iulie 137.580,09 126.147,13 11.432,96 1.293.473,88 29.580,42 207.062,92 1.086.410,97
August 93.460,78 174.665,25 -81.204,47 1.212.269,41 29.580,42 236.643,33 975.626,08
Septembrie 84.375,99 184.368,88 -99.992,89 1.112.276,53 29.580,42 266.223,75 846.052,78
Octombrie 81.968,37 100.917,70 -18.949,33 1.093.327,20 29.580,42 295.804,17 797.523,03
Noiembrie 97.649,65 139.732,20 -42.082,55 1.051.244,65 29.580,42 325.384,58 725.860,06
Decembrie 62.438,45 147.495,10 -85.056,65 966.188,00 29.580,42 354.965,00 611.223,00
TOTAL 2.906.913,00 1.940.725,00 966.188,00 354.965,00
În consecin ță, cifra de afaceri critic ă pentru anul 2006 se atinge în luna „mai” (a se
vedea și figura 4 ).
-400.000,00-200.000,000,00200.000,00400.000,00600.000,00800.000,001.000.000,001.200.000,001.400.000,00
IanuarieFebruarie
Martie AprilieMai
IunieIulie
August
Septembrie
Octombrie Noiembrie Decembrielei
Mbcv cumulat CF cumulatPierdere
ProfitCAcr
Figura 4 Evoluția costului variabil cumulat și a marjei brute cumulate a costurilor variabile
Decalajul dintre cele dou ă cifre de afaceri critice (una calculat ă în condi ții de
linearitate a activit ății și una calculat ă în condi ții de sezonalitate) poate avea consecin țe
asupra deciziilor adoptate de c ătre echipa de manage ment a firmei. Atingerea pragului de
rentabilitate în luna mai a fost alimentat de men ținerea în primele dou ă luni ale anului
analizat a unui pre ț de vânzare care nu acoperea costul de produc ție, cu riscul major al
înregistrării de pierderi, din dorin ța de a-și păstra clienții și de a se men ține pe pia ță. În luna
mai se marcheaz ă începutul unei perioade în care se tinde atingerea punctul critic, iar
începând cu luna aprilie pân ă în octombrie, inclusiv, întreprinderea reu șește să intre în zona
câștigurilor și să obțină un profit substan țial care va permite acoperirea pierderilor de la
începutul și sfârșitul anului.
Concluzii
Producția reprezint ă una dintre c ăile prin care se creeaz ă valoare de c ătre o
întreprindere. Acest proces începe cu primirea unei comenzi și se finalizeaz ă cu livrarea
produselor c ătre beneficiari. Reducerea costurilor în procesele de produc ție și livrare rămâne
unul din obiectivele cele mai importante ale managementului.
Sezonalitatea este determinat ă, în primul rând, de condi țiile climaterice (succesiunea
anotimpurilor) care influen țează producția de lapte pe cap de animal și pe total în decursul unui an
calendaristic, inclusiv indicii de calitate ai laptelui și derivatelor din lapte.
Sezonalitatea genereaz ă variații majore în stabilirea pragului de rentabilitate și
implicit a profitului, datorit ă unor considera ții ce țin de politica de pre ț pe care echipa de
418 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
418management a firmei trebuie s ă o adopte (men ținerea constant ă a prețului de vânzare atât
pentru păstrarea clientelei cât și pentru men ținerea pe pia ță). Toate acestea conduc la o
evoluție nefavorabil ă în extrasezon și la o dinamic ă superioar ă a cifrei de afaceri fa ță de
pragul de rentabilitate, în sezon.
Bibliografie:
Barbu, C. M., (2006) „Politici și strategii în sus ținerea agriculturii prin mecanismul pl ăților
directe din bugetul comunitar”, Editura ARTIFEX, Bucure ști
Barbu, C. M., (2005) „Posibile politici de sus ținere a dezvolt ării durabile a agriculturii și a
spațiului rural în România”, Editura Matrix-Rom, Bucure ști
Cohen, E. (1997) „ Analyse financiere ”, Editura Economica, Paris
Florian V., Sârbu, A. și colaboratorii – Gospodaria rural ă în diverse contexte teritoriale – tipologie,
strategie, modele de func ționare în „Spațiul rural: iner ții și noi dinamici”, CIDE, 1994
Gruia R. – Managementul eco-fermelor, Editura Ceres, Bucure ști, 1988
Niculescu, M. (1997) „Diagnostic global strategic ”, Editura Economic ă, București
Popescu M. – Lecții ale tranzi ției, Agricultura 1990-2000, Editura Expert, 2001, p.113-114
Robu V., Anica-Popa A., (2006) “Analysis of the turnover’s seasonal character and the
effects on the breakeven in the construction industry”, Accounting and Management
Information Systems , 1st International Conference, AMIS 2006
Rusovici A., – „Agricoltura, în economia de pia ță”, Editura Ceres, Bucure ști, 1991
Otiman P. I., – Agricultura României la cump ăna dintre mileniile II și III, Editura Helicon, Timi șoara,1994
Oancea M., – Managementul în unit ățile zootehnice, curs lito., USAMV, Bucure ști, 1992
Tanasoiu, O., Iacob, A.I . (1998) „Econometrie”, ASE, Bucure ști
Valceanu, Gh, Robu,V., Georgescu, N. (2005) “Analiz ă economico-financiar ă”, Editura
Economic ă, București
Voicu R., – Alegerea sistemelor de produc ție în exploata țiile agricole familiale, Tribuna Economic ă nr. 4/2000
Voicu R., – Alegerea sistemelor de produc ție în exploata țiile agricole familiale, Tribuna Economic ă nr. 9/2000
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
419
419 ANALIZA DE SENZITIVITATE A COSTULUI
DE PRODUC ȚIE AL FĂINII ȘI IMPLICA ȚIILE
ASUPRA PERFORMAN ȚELOR
PRODUC ĂTORULUI DE PÂINE
Adrian ANICA-POPA
Lector universitar doctorand
Cristian-Marian BARBU
Lector universitar doctor
Universitatea Artifex, Bucure ști
Rezumat. Competitivitatea în domeniul panifica ției, în condi țiile în care mediul
economic devine tot mai complex și mai dinamic, poate fi influen țată atât de cre șterea
productivit ății, cât și de dinamica costurilor de produc ție, cu impact direct asupra
prețurilor de vânzare. În acest sens, previzionarea costurilor de produc ție a făinii și a
implicațiilor acestora asupra performan țelor economice poate constitui un puternic
instrument managerial pentru produc ătorii de pâine. Tipul cercet ării este un studiu de caz
al cărui scop este acela de a identifica variabilele critice care pot influen ța costul de
producție și determinarea probabilit ății de a atinge o anumit ă valoare. În mod similar s-a
efectuat o analiz ă de senzitivitate a evolu ției profitului realizat de organiza ție în condi țiile
modificării variabilelor: cerere, cota de pia ță, prețul etc. Toate aceste elemente sunt
condiționate de un num ăr mare de criterii de ordin economic, politic și social. Rezultatul
cercetării ne arat ă existența unor elemente de incertitudine, care au o puternic ă influență
asupra costului de produc ție și o altă categorie de factori cu o influen ță nesemnificativ ă. În
concluzie, modelarea performan țelor, costurile și simulările stohastice pot oferi un poten țial
ridicat atât pentru previzionarea și optimizarea costurilor, cât și pentru cre șterea
performan țelor firmelor.
Cuvinte-cheie : senzitivitate; cost de produc ție; performan țe; panifica ție; previzionare
Coduri REL: 7 C, 7 J
Introducere
Produsele de panifica ție prezint ă o mare însemn ătate socioeconomic ă în România
zilelor noastre. Astfel, cerealele și implicit produsele de panifica ție au o importan ță
nutrițională și una economic ă.
Importanța nutrițională se referă la valoarea nutritiv ă ridicată a acestora, cerealele
reprezentând cel mai important produs pentru alimenta ția fiecărei persoane, con ținând circa
55% din consumul total de proteine, 15% din consumul total de lipide și 70% din consumul
total de glucide. În total, circa 50-55% din caloriile consumate provin din cereale. Aceste
alimente asigur ă organismului carbohidra ți complec și, care sunt o important ă sursă de
energie, în special pentru dietele reduse în gr ăsimi.
Prin măcinarea boabelor de cereale rezult ă făina, care se folose ște ca materie prim ă
principală la fabricarea pâinii și a altor produse de panifica ție și de patiserie, la fabricarea
420 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
420grișului, pastelor f ăinoase etc. În industrie, boabele cerealelor se folosesc ca materie prim ă
pentru ob ținerea amidonului, dextrinei, glucozei, alcoolului, berii și uleiurilor. De asemenea,
în urma prelucr ării cerealelor, r ămân o serie de reziduuri care se folosesc în furajarea
animalelor: t ărâțele, borhoturile, șroturile etc. Unele cereale cum ar fi porumbul, sorgul,
secara, orzul se folosesc și în hrana animalelor ca furaj. Cerealele prezint ă marele avantaj c ă
se pot depozita și păstra timp îndelungat și se pot transporta cu u șurință pe distan țe mari.
Alimentația fiecărui popor este orientat ă, de regul ă, pe un aliment de baz ă care
asigură necesarul zilnic de carbohidra ți. În timp ce alimenta ția asiatică are ca aliment de
bază orezul, alimenta ția vest-european ă este reprezentat ă de cartof. În schimb, în alimenta ția
est-european ă și, în particular, în alimenta ția românilor, pâinea este alimentul de baz ă.
Efectul benefic al consumului de pâine și produse de panifica ție asupra st ării de sănătate a
populației este de o mare însemn ătate dacă amintim diversitatea acestor produse în
alimentația zilnică, pornind de la consumul de cereale pentru micul dejun pân ă la consumul
de paste f ăinoase, produse de panifica ție și patiserie proaspete, care sunt nelipsite de pe
masa oric ărui consumator.
Întrucât pâinea este un aliment de baz ă, consumat zilnic de popula ție, fabricarea sa
și a întregii game de produse sortimentale a constituit o preocupare principal ă a societății
românești. Apariția pe pia ță a întreprinderilor mici de panifica ție, mult mai flexibile și
modernizate din toate punctele de vedere, a contribuit esen țial la restructurarea produc ției în
sensul diversific ării și îmbunătățirii calității, în vederea alinierii la standardele și cerințele
impuse de Uniunea European ă.
Importanța economic ă a cerealelor este dat ă de locul pe care îl ocup ă acest sector în
economia României, ca suprafe țe cultivate, produc ții obținute, consum, export, import etc.
România este cunoscut ă ca o țară cu o popula ție care consum ă multă pâine. Putem men ționa
faptul că nu există individ/grup/familie care s ă nu aibă în alimenta ția sa măcar un produs din
varietatea sortimental ă a produselor de panifica ție, fie că este vorba doar de o pâine simpl ă
sau un produs sortimental, astfel c ă fabricile de pâine și produse de panifica ție au constituit
dintotdeauna o component ă esențială a economiei na ționale a oric ărei țări.
Situația regăsită în momentul actual în domeniul produselor de panifica ție, cât și
perspectivele sale sunt în strâns ă legătură cu sectorul cerealier. Putem astfel men ționa că obiectivul
prioritar în acest domeniu este crearea unei pie țe competitive. Pe pia ța produselor de panifica ție
acționează multe firme, care uneori înregistreaz ă succese notabile, conduse de întreprinz ători care
nu au specializare în domeniul mark etingului agroalimentar. Din aceast ă cauză apar fenomene
cum sunt: cre șterea prețului la pâine, importante suprafe țe agricole r ămase necultivate sau lucrate
cu mijloace specifice secolului precedent, invazie de produse de mor ărit și panificație din țările
vecine, în special din Ungaria, care produc importante deficite în balan ța comercial ă și pun în
dificultate produc ătorii interni, produsele de panifica ție române ști au prețuri europene în timp ce
puterea de cump ărare a popula ției este de câteva ori mai mic ă decât cea a popula ției țărilor
europene. Probabil c ă multe dintre aceste fenomene negative nu ar exista sau ar fi atenuate și mult
mai mulți întreprinz ători ar cunoa ște succese notabile în condi țiile în care ar avea informa ții în
profunzime despre acest domeniu.
Industria de mor ărit și panifica ție poate prelua, spre deosebire de micii
întreprinz ători, la nivel industrial, mai multe opera țiuni legate de transformarea produsului
agricol în produs alimentar, mic șorând astfel timpul și efortul consumatorului în vederea
preparării hranei. Nu întâmpl ător, în prezent, în statele dezvoltate din punct de vedere
economic, în cadrul structurii economice, industria și comerțul cu produse agroalimentare și
implicit cu produse de mor ărit și panifica ție deține o pondere important ă, atât sub aspectul
procentului privind popula ția ocupată, cât și prin contribu ția sa în cadrul PIB-ului.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
421
421 Piața reprezint ă locul în care activeaz ă o mulțime de agen ți economici produc ători,
vânzători și cumpărători, fiecare cu interese sp ecifice, aici formându-se pre țurile la
confluența cererii cu oferta. Un agent economic se poate afirma aici numai dac ă respectă un
anumit set de reguli foarte stricte. Acestea devin cu atât mai importante în contextul
integrării în Uniunea European ă, unde doar cei mai buni supravie țuiesc. Având în vedere
eforturile care se fac la nivelul Uniunii Eu ropene cu privire la promovarea unei politici
alimentare integrate ce vizeaz ă întregul lan ț al securit ății alimentare, de la produc ător până
la consumator, apreciem ca fiind necesar ă și prioritar ă pentru țara noastr ă preocuparea
tuturor unit ăților de panifica ție pentru respectarea și punerea în aplicare a întregului set de
legislație cu privire la protec ția consumatorului, prin conceperea de re țete și proceduri
pentru fabricarea unor produse de panifica ție care să îndeplineasc ă standardele de igien ă și
siguranță alimentar ă.
În ceea ce prive ște piața internă a produselor de panifica ție, putem spune c ă aici
întâlnim un num ăr foarte mare de agen ți economici, cea mai mare pondere de ținând-o
societățile mici și mijlocii. De aici poate rezulta și relativa instabilitate și puterea sc ăzută a
agenților economici produc ători care activeaz ă în acest domeniu. Dar tot aici putem sesiza
puternica volatilitate fiscal ă a acestei pie țe specifice. Nivelul industriei subterane din
panificație a fost evaluat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la peste 75%, fiind
un procent uria ș. Patronatele din domeniu au afirmat c ă se exagereaz ă și că nu putem vorbi
de mai mult de 50-60%. Statisticile indic ă consumul de pâine pe cap de locuitor în România
la 24 de kilograme/an, dar realitatea pare s ă fie undeva de aproape cinci ori pe atât, deci
peste 115 spre 120 de kilograme de pâine pe an/locuitor.
Prețul reprezint ă expresia armoniz ării cererii cu oferta, trebuind s ă fie foarte
flexibil la modific ările unuia sau altuia dintre factorii acestora. De aici rezult ă diferitele
forme și niveluri ale pre țului, acesta fiind influen țat de condi ții precum num ărul
producătorilor, costul produc ției, momentul, locul, modul de prezentare al unui produs,
evoluția impozitelor și a taxelor, venitul cump ărătorilor, preferin țele acestora etc.
În condițiile economiei de pia ță, orice întreprindere î și concepe o politic ă proprie
de acțiune prin care î și stabilește direcțiile de evolu ție în prezent și viitor, precum și
modalitățile concrete de înf ăptuire a acesteia, care s ă îi asigure men ținerea pe pia ță și
dezvoltarea în ansamblu.
În contextul actual, nicio întreprindere nu î și permite s ă desfășoare o activitate cu
scop lucrativ f ără să aibă o perspectiv ă clară atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și
lung, care s ă îi asigure subzisten ța, dar și eficiența, în condi țiile în care mediul economic
devine tot mai complex și mai dinamic. Competitivitatea în acest mediu poate fi influen țată
atât de cre șterea productivit ății, cât și de dinamica costurilor de produc ție, cu impact direct
asupra pre țurilor de vânzare. În acest sens, previzionarea costurilor de produc ție a făinii și a
implicațiilor acestora asupra performan țelor economice poate constitui un puternic
instrument managerial pentru produc ătorii de pâine.
Analiza de senzitivitate a costurilor de produc ție
Previzionarea costurilor de produc ție este guvernat ă de un num ăr mare de factori de
incertitudine. Estimarea costurilor se bazeaz ă frecvent pe informa ții incomplete, iar rezultatele sunt
mai puțin precise. Studiile referitoare la incertitudini f ăcute pe baza sensitivit ății costurilor de
producție individuale se refer ă la examinarea efectului fiec ăreia în mod separat.
Costurile sunt determinate de un num ăr mare de factori, care reprezint ă în mod
cumulativ totalul costurilor cu mate rialele, cu munca, cu capitalul și cele ale finan țării
atribuite produselor. Estimarea costurilor necesit ă o estimare cât mai precis ă a ambelor
422 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
422componente: costul și cantitățile necesare pentru fiecare dintre factori. De cele mai multe ori
estimarea are la baz ă informații incomplete, iar rezultatele pot fi denaturate.
Folosindu-se modele stohastice dezvoltate pe baza metodei Monte Carlo, se pot
atribui acele incertitudini previziunii costurilor de produc ției, pentru ca apoi apelând la
analiza de sensitivitate s ă se determine care dintre factori are o influen ță mai mare asupra
costurilor produselor. Modelul Monte Carlo poate include informa ții despre corela țiile
statistice cunoscute între intr ări, care pot distorsiona rezultatele finale. Analiza de
sensitivitate a factorilor de intrare poate fi folosit ă cu ușurință în determinarea c ăilor de
reducere a costurilor.
Folosind simularea Monte Carlo se pot urm ări atât performan țele, cât și costurile.
De exemplu, pentru a cuantifica performan țele, datele de intrare trebuie transformate într-o
distribuție a posibilelor avantaje și corelate informa țiile legate de cost.
Estimarea costului se bazeaz ă pe modelarea independent ă a fiecărei etape a
procesului de fabrica ție. Fiecare etap ă consumă o cantitate de materie prim ă, considerat ă o
„intrare” care va produce anumite „ie șiri”, precum și alte resurse necesare finaliz ării etapei.
Evaluarea independent ă oferă o mare flexibilitate în c onfigurarea liniei de produc ție, fiind
utilă în compararea cu alte procese de fabrica ție sau în modificarea proceselor existente.
Scopul analizei sensitivit ății este de a selecta variabilele critice ale parametrilor
modelului, ale c ărui variații pozitive sau negative comparate cu valoarea utilizat ă precum
cea mai bun ă estimare în cazul de baz ă au cel mai mare efect asupra ie șirilor. Pentru a fi
considerate variabile aleatoare, fiecare intrare va fluctua fa ță de valoarea ini țială cu ±10%.
Procedura care trebuie urmat ă pentru realizarea analizei de sensitivitate este
următoarea:
1. Identificarea tuturor variabilelor utilizate pentru calcularea ie șirilor și intrărilor
fenomenului studiat.
2. Identificarea posibilelor variabile depende nte din punct de vedere determinist,
care pot duce la cre șterea distorsiunii rezultatelor și la înregistr ări duble. În
acest caz se elimin ă variabilele redundante, alegând-o pe cea mai
semnificativ ă. Variabilele luate în considerare trebuie s ă fie, pe cât mai mult
posibil, variabile independente.
3. Efectuarea unei analize calitative a impact ului variabilelor pentru alegerea
acelora care au o elasticitate mic ă sau marginal ă. Analiza cantitativ ă poate fi
limitată la variabilele semnificative, ve rificându-le în cazul în care exist ă
incertitudini.
4. Evaluarea elasticit ății variabilelor semnificative prin efectuarea de calcule. De
fiecare dat ă se va atribui o nou ă valoare (mai mare sau mai mic ă) pentru fiecare
variabilă, notându-se diferen țele (în valori absolute sau procentuale) fa ță de
varianta de baz ă. Datorită faptului c ă nu există o certitudine c ă elasticitatea
variabilelor este întotdeauna o func ție liniară, este recomandabil s ă se verifice
aceasta, repetând calculele pentru diferite devia ții arbitrare.
5. Identificarea variabilelor critice, aplicând criteriul ales.
Referitor la analiza de senzitivitate la nivel de produs se vor avea în vedere
elementele constitutive ale costului total și factorii specifici ai acestora, precum:
− prețul de aprovizionare al materiilor prime;
− prețul energiei electrice;
− cheltuielile cu manopera;
− alte cheltuieli necesare desf ășurării procesului de produc ție.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
423
423 Spre exemplificare s-a ales realizarea unei cantit ăți de 800 tone f ăină (cumulat pe
toate cele trei sortimente din gama de fabrica ție: faină 650, 480 și 800).
Pornind de la costul unitar de produc ție pentru cele trei sortimente de produc ție
se poate determina cost ul mediu de fabrica ție pentru un kg de f ăină.
Sintetizând cele de mai sus rezult ă următoarele:
Structura costului de produc ție al făinii
Tabelul 1
– lei –
Elemente de cheltuieli F ăină
650 Făină
480 Făină
800 Cost
mediu Pondere în
cost (%)
Cheltuieli directe, din care : 0.4696 0.5483 0.4496 0.4753 81.65
− Grâu 0.4868 0.5355 0.4868 0.4904 84.25
− Transport 0.0263 0.0263 0.0263 0.0263 4.52
− Energie 0.0154 0.0154 0.0154 0.0154 2.64
− Vitamine 0.0200 0.0500 0.0000 0.0221 3.80
− Salarii produc ție 0.0095 0.0095 0.0095 0.0095 1.63
− Tărâța (se scade) -0.0884 -0.0884 -0.0884 -0.0884 -15.19
Cheltuieli indirecte, din care : 0.1068 0.1068 0.1068 0.1068 18.35
− Salarii TESA 0.0332 0.0332 0.0332 0.0332 5.70
− Cheltuieli generale 0.0109 0.0109 0.0109 0.0109 1.87
− Telecomunica ții 0.0033 0.0033 0.0033 0.0033 0.57
− Cheltuieli financiare 0.0149 0.0149 0.0149 0.0149 2.56
− Alte cheltuieli 0.0058 0.0058 0.0058 0.0058 1.00
− Amortizare 0.0387 0.0387 0.0387 0.0387 6.65
Total cheltuieli (cost) 0.5764 0.6551 0.5564 0.5821 100
În concordan ță cu volumul produc ției obținute, pentru o cantitate de 800 tone vor
rezulta urm ătoarele cheltuieli:
Tabelul 2
Cheltuielile de produc ție totale și unitare
Elemente Valoare
Cheltuieli directe, din care (lei) : 380.240
− Grâu 392.320
− Transport 21.040
− Energie 12.320
− Vitamine 17.680
− Salarii produc ție 7.600
− Tărâța (se scade) -70.720
Cheltuieli indirecte, din care (lei): 85.440
− Salarii TESA 26.560
− Cheltuieli generale 8.720
− Telecomunica ții 2.640
− Cheltuieli financiare 11.920
− Alte cheltuieli 4.640
− Amortizare 30.960
Total cheltuieli (lei) 465.680
Cantitate (tone) 800
Cost unitar (lei) 0,5821
424 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
424Analiza de senzitivitate realizat ă în continuare va pune în eviden ță efectele
modificării variabilelor critice asupra costurilor totale și implicit asupra costului unitar.
Pentru a determina efectele varia ției elementelor de cost, fiecare component ă de
cost se va modifica fa ță de situația de bază prin creșterea sau descre șterea separat ă a acesteia
cu 1%, 2%, 3% … 10%, celelalte elemente r ămânând nemodificate, și recalcularea costului
total și apoi a celui unitar.
Fiecare component ă de cost va lua pe rând valorile din tabelele de mai jos:
Variația elementelor de cost (lei)
Tabelul 3
Elemente -10,00% -9,00% -8,00% -7,00% -6,00% -5,00% -4,00%
Grâu 353.088,00 357.011,20 360.934,40 364.857,60 368.780,80 372.704,00 376.627,20
Transport 11.088,00 11.211,20 11.334,40 11.457,60 11.580,80 11.704,00 11.827,20
Energie 18.936,00 19.146,40 19.356,80 19.567,20 19.777,60 19.988,00 20.198,40
Vitamine 6.840,00 6.916,00 6.992,00 7.068,00 7.144,00 7.220,00 7.296,00
Salarii
producție 15.912,00 16.088,80 16.265,60 16.442,40 16.619,20 16.796,00 16.972,80
Tărâța (se
scade) -63.648,00 -64.355,20 -65.062,40 – 65.769,60 -66.476,80 -67.184,00 -67.891,20
Cheltuieli
indirecte 76.896,00 77.750,40 78.604,80 79.459,20 80.313,60 81.168,00 82.022,40
Elemente -3,00% -2,00% -1,00% 0,00% 1,00% 2,00% 3,00%
Grâu 380.550,40 384.473,60 388.396,80 392.320,00 396.243,20 400.166,40 404.089,60
Transport 11.950,40 12.073,60 12.196,80 12.320,00 12.443,20 12.566,40 12.689,60
Energie 20.408,80 20.619,20 20.829,60 21.040,00 21.250,40 21.460,80 21.671,20
Vitamine 7.372,00 7.448,00 7.524,00 7.600,00 7.676,00 7.752,00 7.828,00
Salarii
producție 17.149,60 17.326,40 17.503,20 17.680,00 17.856,80 18.033,60 18.210,40
Tărâța
(se
scade) -68.598,40 -69.305,60 -70.012,80 -70. 720,00 -71.427,20 -72.134,40 -72.841,60
Cheltuieli
indirecte 82.876,80 83.731,20 84.585,60 85.440,00 86.294,40 87.148,80 88.003,20
Elemente 4,00% 5,00% 6,00% 7,00% 8,00% 9,00% 10,00%
Grâu 408.012,80 411.936,00 415.859,20 419.782,40 423.705,60 427.628,80 431.552,00
Transport 12.812,80 12.936,00 13.059,20 13.182,40 13.305,60 13.428,80 13.552,00
Energie 21.881,60 22.092,00 22.302,40 22.512,80 22.723,20 22.933,60 23.144,00
Vitamine 7.904,00 7.980,00 8.056,00 8.132,00 8.208,00 8.284,00 8.360,00
Salarii producție 18.387,20 18.564,00 18.740,80 18.917,60 19.094,40 19.271,20 19.448,00
Tărâța
(se scade) -73.548,80 -74.256,00 -74.963,20 – 75.670,40 -76.377,60 -77.084,80 -77.792,00
Cheltuieli
indirecte 88.857,60 89.712,00 90.566,40 91.420,80 92.275,20 93.129,60 93.984,00
Notă: Cheltuielile totale nu rezult ă din însumarea pe coloane a elementelor prezentate
în tabelele anterioare.
Tabelul 4
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
425
425 Costul unitar total (lei)
Elemente -10,00% -9,00% -8,00% -7,00% -6, 00% -5,00% -4,00% -3,00% -2,00% -1,00%
Grâu 0,5331 0,5380 0,5429 0,5478 0,5527 0,5576 0,5625 0,5674 0,5723 0,5772
Transport 0,5806 0,5807 0,5809 0,5810 0,5812 0,5813 0,5815 0,5816 0,5818 0,5819
Energie 0,5795 0,5797 0,5800 0,5803 0,5805 0,5808 0,5810 0,5813 0,5816 0,5818
Vitamine 0,5812 0,5812 0,5813 0,5814 0,5815 0,5816 0,5817 0,5818 0,5819 0,5820
Salarii
producție 0,5799 0,5801 0,5803 0,5806 0,5808 0,5810 0,5812 0,5814 0,5817 0,5819
Tărâța (se
scade) 0,5909 0,5901 0,5892 0,5883 0,5874 0,5865 0,5856 0,5848 0,5839 0,5830
Cheltuieli indirecte 0,5714 0,5725 0,5736 0,5746 0,5757 0,5768 0,5778 0,5789 0,5800 0,5810
Elemente 1,00% 2,00% 3,00% 4,00% 5,00% 6, 00% 7,00% 8,00% 9,00% 10,00%
Grâu 0,5870 0,5919 0,5968 0,6017 0,6066 0,6115 0,6164 0,6213 0,6262 0,6311
Transport 0,5823 0,5824 0,5826 0,5827 0,5829 0,5830 0,5832 0,5833 0,5835 0,5836
Energie 0,5824 0,5826 0,5829 0,5832 0,5834 0,5837 0,5839 0,5842 0,5845 0,5847
Vitamine 0,5822 0,5823 0,5824 0,5825 0,5826 0,5827 0,5828 0,5829 0,5830 0,5831
Salarii
producție 0,5823 0,5825 0,5828 0,5830 0,5832 0,5834 0,5836 0,5839 0,5841 0,5843
Tărâța (se
scade) 0,5812 0,5803 0,5794 0,5786 0,5777 0,5768 0,5759 0,5750 0,5741 0,5733
Cheltuieli indirecte 0,5832 0,5842 0,5853 0,5864 0,5874 0,5885 0,5896 0,5906 0,5917 0,5928
Rezultatul indic ă două categorii de elemente de cost: una care are un impact
semnificativ asupra costurilor totale, și alta care are un impact redus asupra costurilor totale.
În prima categorie se încadreaz ă materiile prime (grâu), iar în cea de-a doua categorie se
includ: energia electric ă, salarii, vitaminele etc.
0,52000,54000,56000,58000,60000,62000,6400
-10,00% -8,00% -6,00% -4,00% -2,00% 0,00% 2,00% 4,00% 6,00% 8,00%10,00%Materii prime
Energie electrica
Transport
Ssalarii
Vitam ine
Tarate
Alte cheltuieli
Figura 1. Senzitivitatea elementelor de cost
426 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
426 Elasticitatea elementelor de cost
Tabelul 5
Elemente Elasticitate
Grâu 0,8425
Transport 0,0265
Energie 0,0452
Vitamine 0,0163
Salarii produc ție 0,0380
Tărâța (se scade) -0,1519
Cheltuieli indirecte 0,1835
Prin aplicarea metodei Monte-Carlo la nivelul costului de produc ție al făinii rezult ă
următoarele probabilit ății individuale și cumulate de atingere a fiec ărei valori a costului.
− Probabilitatea relativ ă: ∑=
=N
1ii i f fPi , m,1i= , 0 p0=
− Probabilitatea cumulat ă: ∑=
=k
1ii k p P, m,1k=
Tabelul 6
Probabilitatea relativ ă și cumulat ă
Cost
unitar Probabilitate
relativă Probabilitate
cumulată Cost
unitar Probabilitate
relativă Probabilitate
cumulată Cost
unitar Probabilitate
relativă Probabilitate
cumulată
0,533 0,0068 0,0068 0,576 0,0136 0,1224 0,589 0,0136 0,8980
0,538 0,0068 0,0136 0,577 0,0204 0,1429 0,590 0,0136 0,9116
0,543 0,0068 0,0204 0,578 0,0136 0,1565 0,591 0,0136 0,9252
0,548 0,0068 0,0272 0,579 0,0272 0,1837 0,592 0,0136 0,9388
0,553 0,0068 0,0340 0,580 0,0544 0,2381 0,593 0,0068 0,9456
0,558 0,0068 0,0408 0,581 0,1497 0,3878 0,597 0,0068 0,9524
0,562 0,0068 0,0476 0,582 0,1905 0,5782 0,602 0,0068 0,9592
0,567 0,0068 0,0544 0,583 0,1633 0,7415 0,607 0,0068 0,9660
0,571 0,0068 0,0612 0,584 0,0748 0,8163 0,612 0,0068 0,9728
0,572 0,0136 0,0748 0,585 0,0204 0,8367 0,616 0,0068 0,9796
0,573 0,0068 0,0816 0,586 0,0136 0,8503 0,621 0,0068 0,9864
0,574 0,0136 0,0952 0,587 0,0272 0,8776 0,626 0,0068 0,9932
0,575 0,0136 0,1088 0,588 0,0068 0,8844 0,631 0,0068 1,0000
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
427
427 – 0,2000 0,4000 0,6000 0,8000 1,0000 1,2000
0,533
0,548
0,562
0,572 0,575
0,578 0,581
0,584
0,587
0,590
0,593
0,607
0,621
Figura 2. Probabilitatea cumulat ă
La nivelul produc ției de pâine, conform datelor specificate în re țeta de produc ție și
a celorlalte elemente de cheltuieli, rezult ă următoarea structur ă de cost.
Tabelul 7
Structura costului de produc ție al pâinii de 0,270 kg
Elemente de cheltuieli Cantitate
– kg – Cost de produc ție
– lei – Pondere în total
– % –
Cheltuieli directe 0,308 0,4075 80,34%
Faină albă 0,200 0,1163 22,94%
Apa 0,098 0,0001 0,03%
Drojdie bere 0,006 0,0900 17,74%
Sare 0,004 0,0032 0,63%
Amelioratori 0,001 0,0960 18,93%
Energie – 0,0178 3,51%
Salarii produc ție – 0,0840 16,56%
Cheltuieli indirecte – 0,0997 19,66%
Cheltuieli totale – 0,5072 100,00%
În concluzie, într-un sistem integrat moar ă-brutărie, costul de produc ție al unei pâini de
0,270 kg este de aproximativ 0,5072 lei, la care se adaug ă cheltuielile de distribu ție și desfacere,
iar rentabilitatea comercial ă se situeaz ă în condițiile existen ței unei rețele proprii de magazine la
aproximativ 31%. În condi țiile în care produc ătorul de pâine nu beneficiaz ă de o moar ă proprie,
rentabilitatea comercial ă se situeaz ă la un nivel cuprins între 8 și 10%.
Măsurarea performan țelor în condi țiile unui sistem integrat
Finalitatea oric ărei activit ăți se rezum ă la măsurarea beneficiilor aduse de c ătre
aceasta. Pentru m ăsurarea performan țelor se va avea în vedere, pe de o parte, profitul, iar, pe
de altă parte, ratele de rentabilitate. Profitul reprezint ă componenta principal ă care reflect ă
performan ța întreprinderii, cât și capacitatea de a reinvesti.
Variabilele care pot ac ționa supra profitului și, implicit, asupra ratelor de rentabi-
litate ar putea fi: pre țul de vânzare, cererea, evolu ția salariilor, productivitatea muncii, costul
materiilor prime și al energiei electrice.
Efectele modific ării variabilelor critice asupra profitului sunt eviden țiate în tabelul
de mai jos prin varia ția fiecărei variabile în mod separat cu o cre ștere sau descre ștere de 1%,
2%, 3%, 4% și 5%, celelalte elemente r ămânând nemodificate.
428 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
428Efectele modific ării variabilelor critice asupra profitului
Tabelul 8
Elemente -5% -4% -3% -2% -1% 0% 1% 2% 3% 4% 5%
Preț 199.643 210.641 221.639 232.637 243.635 254.633 265.631 276.629 287.627 298.625 309.623
Cerere 233.593 237.801 242.009 246.217 250.425 254.633 258.841 263.049 267.257 271.465 275.673
Salarii 261.633 260.233 258.833 257.433 256.033 254.633 253.233 251.833 250.433 249.033 247.633
Productivitate 247.633 249.033 250.433 251.833 253.233 254.633 256.033 257.433 258.833 260.233 261.633
Materii prime 281.583 276.193 270.803 265.413 260.023 254.633 249.243 243.853 238.463 233.073 227.683
Modificarea procentual ă a profitului în concordan ță cu modificarea variabilelor
Tabelul 9
Elemente -5% -4% -3% -2% -1% 0% 1% 2% 3% 4% 5%
Preț -21,60% -17,28% -12,96% -8,64% -4,32% 0,00% 4,32% 8,64% 12,96% 17,28% 21,60%
Cerere -8,26% -6,61% -4,96% -3,31% -1,65% 0,00% 1,65% 3,31% 4,96% 6,61% 8,26%
Salarii 2,75% 2,20% 1,65% 1,10% 0,55% 0,00% -0,55% -1,10% -1,65% -2,20% -2,75%
Productivitate -2,75% -2,20% -1,65% -1,10% -0,55% 0,00% 0,55% 1,10% 1,65% 2,20% 2,75%
Materii prime 10,58% 8,47% 6,35% 4,23% 2,12% 0,00% -2,12% -4,23% -6,35% -8,47% -10,58%
La nivelul întregii întreprinderi analizate putem identifica urm ătorii parametri cu
tipul de elasticitate specificat.
Elasticitatea variabilelor critice
Tabelul 10
Elemente Elasticitate
Preț 4,319
Cerere 1,653
Salarii -0,550
Productivitate 0,550
Materii prime -2,117
Din valorile elasticit ății prezentate mai sus rezult ă că modificarea variabilei pre ț
determină o modificare de acela și sens, dar de o amplitudine mai mare a profitului. Evolu ția
prețului într-o anumit ă direcție este determinat ă în primul rând de dinamica pie ței, de
prețurile oferite de firmele concurente. O eventual ă creștere a pre țurilor poate afecta mai
mult decât propor țional cantitatea vândut ă, generând sc ăderea profitului și creșterea riscului
operațional. Invers, diminuarea pre țurilor de vânzare și, implicit, a marjei brute asupra
costurilor variabile poate fi compensat ă prin creșterea volumului fizic al produc ției vândute.
Prețul de vânzare poate avea o evolu ție descresc ătoare în raport cu cifra de afaceri, atunci
când crește volumul vânz ărilor ca urmare a acord ării unor reduceri de pre ț.
În aceeași tendință se încadreaz ă și modificarea variabilei cerere, datorit ă faptului
că există o parte a costurilor de produc ție care nu se modific ă semnificativ. Totu și, trebuie
avută în vedere corela ția dintre cerere, posibilit ățile de satisfacere a acesteia și capacitatea
de produc ție. În cazul în care capacitatea de produc ție a utilajelor și echipamentelor s-ar afla
sub nivelul cotei de pia ță se impune extinderea acesteia. În situa ția de față întreprinderea
analizată nu utilizeaz ă la maximum capacit ățile de produc ție, iar o cre ștere a cererii cu pân ă
la 5% poate fi acoperit ă cu utilajele existente.
Modificarea productivit ății prezint ă o elasticitate pozitiv ă, dar cu o valoarea
subunitară, ceea ce se explic ă prin faptul c ă asupra profitului ac ționează în același moment
factori cu direc ții de acțiune diferite. Pe de o parte, cresc veniturile din valorificarea
produselor finite, iar, pe de alt ă parte, cre ște și suma cheltuielilor totale, pe baza
cheltuielilor variabile, dar într-o propor ție diferită.
O dinamic ă diferită față de profit o au evolu ția variabilei salarii. Amplitudinea
modificării acestei variabile determin ă a amplitudine mai mic ă a modific ării profitului.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
429
429 Acestea se explic ă prin faptul c ă acestea de țin o pondere mai mic ă în costul unitar, și
implicit în cheltuielile totale af erente veniturilor realizate din vânzarea produselor finite.
Având în vedere evolu ția profitului și a cheltuielilor af erente se impune
determinarea și urmărirea modific ării ratei rentabilit ății resurselor consumate în acelea și
condiții ale evolu ției variabilelor critice. În condi ții de relativ ă stabilitate nivelul
rentabilității resurselor consumate este de 30,13 %, dar prin schimbarea valorii variabilelor
critice rezult ă datele prezentate în tabelul de mai jos.
Rata rentabilit ății resurselor consummate
Tabelul 11
Elemente -5% -4% -3% -2% -1% 1% 2% 3% 4% 5%
Preț 23,62% 24,92% 26,22% 27,53% 28,83% 30,13% 31,43% 32,73% 34,03% 35,33%
Cerere 28,80% 29,07% 29,34% 29,61% 29,87% 30,13% 30,38% 30,63% 30,88% 31,12%
Salarii 31,21% 31,00% 30,78% 30,56% 30,34% 30,13% 29,91% 29,70% 29,48% 29,27%
Productivitate 29,06% 29,27% 29,48% 29,70% 29,91% 30,13% 30,34% 30,56% 30,78% 31,00%
Materii prime 34,41% 33,53% 32,67% 31,81% 30,96% 30,13% 29,30% 28,49% 27,69% 26,89%
Din analiza datelor reiese faptul c ă cea mai mare rentabilitate se înregistreaz ă fie în cazul
creșterii prețului de vânzare, fie în cazul reducerii costului materiilor prime, a materialelor și a
energiei electrice, caz în care nivelul indicatorului ajunge pân ă la nivelul de 35,53.
Întreprinderea analizat ă înregistreaz ă în condi ții de stabilitate o rentabilitate
comercial ă de aproximativ 23 %.
Rata rentabilit ății comerciale
Tabelul 12
Elemente -5% -4% -3% -2% -1% 1% 2% 3% 4% 5%
Preț 19,1% 20,0% 20,8% 21,6% 22,4% 23,2% 23,9% 24,7% 25,4% 26,1%
Cerere 22,4% 22,5% 22,7% 22,8% 23,0% 23,2% 23,3% 23,4% 23,6% 23,7%
Salarii 23,8% 23,7% 23,5% 23,4% 23,3% 23,2% 23,0% 22,9% 22,8% 22,6%
Productivitate 22,5% 22,6% 22,8% 22,9% 23,0% 23,2% 23,3% 23,4% 23,5% 23,7%
Materii prime 25,6% 25,1% 24,6% 24,1% 23,6% 23,2% 22,7% 22,2% 21,7% 21,2%
Din datele prezentate rezult ă că rentabilitatea comercial ă are o evolu ție mai lent ă
decât cea a resurselor consumate. Totu și valorile înregistrate de rentabilitatea comercial ă, în
cazul utiliz ării unui sistem integrat moar ă-brutărie, va fi net superioar ă mediei pe ramur ă.
Întreprinderile care înregistreaz ă un nivel ridicat al cheltuielilor fixe sunt mult mai
riscante și mai puțin flexibile la modific ările mediului economic. Senzitivitatea profitului depinde
atât de volumul cheltuielilor fixe, cât și de nivelul cifrei de afaceri dat de evolu ția prețului.
Prin repetarea calculelor pentru fiecar e valoarea a variabilelor critice, rezult ă
următoarea distribu ție a probabilit ății și probabilit ății cumulate pentru rata rentabilit ății
comerciale și a resurselor consumate.
430 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
430Distributia probabilittatii
00,050,10,150,20,250,30,350,40,45
0,24
0,25
0,26
0,27
0,28
0,29
0,30
0,31
0,32
0,33
0,34
0,35
0,36
0,37
Rata rentabilitatii resurselor consumate Rata rentabilitatii comerciale
Probabilitatea cumulata
00,10,20,30,40,50,60,70,80,91
0,24 0,25 0,26
0,27 0,28 0,29 0,30 0,31 0,32
0,33 0,34 0,35 0,36 0,37
Rata rentabilitatii resurselor consumate Rata rentabilitatii comerciale
Figura 3. Probabilitatea relativ ă și cumulată a rentabilit ății comerciale și a resurselor consumate
Curba probabilit ății cumulate ne permite s ă atribuim un grad de risc, dac ă
probabilitatea cumulat ă este mai mare sau mai mica decât valoarea de referin ță, care este
considerat ă ca fiind critic ă. De asemenea, se poate evalua care sunt probabilit ățile ca rata
rentabilității comerciale și a costurilor s ă fie mai mic ă decât o anumit ă valoare care, și în
acest caz, este adoptat ă ca limită.
Concluzii
Asupra costurilor ac ționează două categorii de elemente: una care are un impact
semnificativ asupra costurilor to tale (costul materiilor prime), și alta care are un impact
redus asupra costurilor totale (energia electric ă). Toate acestea pot sta la baza fundament ării
deciziilor de men ținere sau scoatere din portofoliul de produse a acelora care pot înregistra
variații majore ale costului. Dar analiza costului nu este suficient ă fără a se avea în vedere și
beneficiile aduse de valorificarea produc ției.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
431
431 În mod similar s-a urm ărit o analiz ă de senzitivitate asupra evolu ției profitului la
nivel de firm ă, cât și a ratelor de rentabilitate în condi țiile modific ării variabilelor: cerere,
prețul de vânzare etc. Toate aceste elemente sunt condi ționate de o serie de criterii
economice, politice, sociale. S-a observat c ă în cazul ratelor de rentabilitate se înregistreaz ă
valori diferite în ceea ce prive ște elasticitatea, rezultând c ă rentabilitatea comercial ă, dar mai
pregnant rentabilitatea resurselor consumate este mult mai sensibil ă la modificarea
variabilelor decât profitul. Ca și în cazul costurilor exist ă anumite componente care au o
influență semnificativ ă asupra varia ției indicatorilor, ca de exemplu pre țul și cererea, și o
altă categorie care are o influen ță redusă, precum salariile.
Din studiul probabilistic rezult ă că există o probabilitate relativ ridicat ă ca
rentabilitatea comercial ă și rentabilitatea resurselor consumate s ă se mențină în jurul
valorilor înregistrate pân ă în acest moment.
Modelarea performan țelor, costurile de produc ție și simulările stohastice pot oferi
un potențial ridicat atât pentru previzionarea și optimizarea costurilor, cât și pentru cre șterea
performan țelor firmelor.
Bibliografie
Barbu, C. M., (2006). Politici și strategii în sus ținerea agriculturii prin mecanismul pl ăților
directe din bugetul comunitar, Editura ARTIFEX, Bucure ști
Barbu, C. M., (2005). Posibile politici de sus ținere a dezvolt ării durabile a agriculturii și a
spațiului rural în România, Editura Matrix-Rom, Bucure ști
Boardman, A., Greenberg, D., Vining, A., Weimer, D. (2005) Cost-Benefit Analysis:
Concepts and Practice, 3nd edition, Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall
Garvey, P. R. (2000). Probability Methods for Cost Uncertainty Analysis New York: Marcel
Dekker, Inc.,
Ristow, A., Begovic, M., Rohatgi, A., (2004). Numerical approach to uncertainty and
sensitivity analysis in forecasting the m anufacturing cost and performance of PV
modules
Saltelli, A., Chan, K., Scott, E. M., (2000). Sensitivity Analysis West Sussex, UK: John
Wiley & Sons, Ltd.
Săseanu, S., (2005). Strategii manageriale în industria de panifica ție, Editura Matrix- Rom,
București
Robu, V., Anica-Popa, A., (2007) “Sensitivit y analysis for forecasting the cost and
performance of the enterprises in th e construction industry”, Accounting and
Management Information Systems, 2nd International Conference, AMIS 2007
432 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
432ROLUL INOV ĂRII ÎN NOUA ECONOMIE
EVALUAREA ȘI COMPARAREA PERFORMAN ȚEI
INOVATOARE A UNIUNII EUROPENE
Anca MÂNDRULEANU
Preparator universitar doctorand
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Societatea cunoa șterii și noua economie, caracterizate printr-o dinamic ă
accentuată, par să ofere cele mai bune oportunit ăți pentru creativitate, flexibilitate și inovare.
Cei „3 I” ai societ ății cunoașterii simbolizeaz ă procese ce pot fi definitorii pentru
fenomenologia acestei societ ăți, și anume: inovarea, înv ățarea și interactivitatea partenerial ă.
Ele se presupun și se condiționează reciproc, eviden țiind însăși esența noii societ ăți.
În cadrul acestei triade, inovarea, care se consider ă că include atât rezultatele de
tip invenție, cât și pe cele de tip inova ție, se refer ă la procesul de generare și dezvoltare, în
scop aplicativ, a noilor idei. O tendin ță considerat ă definitorie pentru societatea cunoa șterii
și reflectat ă în programele Uniunii Europene se refer ă la accelerarea procesului de
învățare și la extinderea lui pe întreg parcursul vie ții.
Avansul societ ății cunoașterii în Uniunea European ă determin ă atribuirea unei
importanțe deosebite proceselor de inovare, în diversele lor forme de manifestare. În
condițiile societ ății cunoașterii și ale noii economii, inovarea devine o regul ă generală în
comportamentul profesioni știlor și în dinamica organiza ției performante, fiind un demers pe
termen lung, extins și asupra sferelor nontehnice.
Cuvinte-cheie: inovare; creativitate; performan ță; învățare continu ă; cunoștințe.
Coduri REL: 18D
Noua economie se caracterizeaz ă printr-o dinamic ă accentuat ă și pare să ofere cele
mai bune oportunit ăți pentru creativitate, flexibilitate și inovare. Cei „3 I” ai societ ății
cunoașterii simbolizeaz ă procese ce pot fi definitorii pentru fenomenologia acestei societ ăți,
și anume: inovarea, înv ățarea și interactivitatea partenerial ă. Ele se presupun și se
condiționează reciproc, eviden țiind însăși esența noii societ ăți.
În cadrul acestei triade, i novarea, care se consider ă că include atât rezultatele de tip
invenție, cât și pe cele de tip inova ție, se refer ă la procesul de generare și dezvoltare, în scop
aplicativ, a noilor idei. Înv ățarea corespunde procesului de absorb ție a cuno ștințelor
comunicate și de transpunere a lor, prin schimb ări de comportament și de modele mentale.
Ca un factor de articulare între ele, interactivitatea partenerial ă intervine pe coordonata
relațiilor dintre actorii activit ăților bazate pe cunoa ștere din cadrul organiza țiilor și al
societății în ansamblu.
În aceste condi ții, cei „3 I” se articuleaz ă într-o spiral ă a cunoașterii, o dinamic ă a
generării de idei și soluții, continu ă și autoîntre ținută.
Avansul societ ății cunoașterii determin ă atribuirea unei importan țe deosebite
proceselor de inovare, în diversele lor forme de manifestare. În cultura societ ății industriale,
inovarea era perceput ă ca o form ă de creație și de aplicare a rezultatulu i actului creativ, fiind
proprie științelor tehnice și inginere ști. În condi țiile societ ății cunoașterii și ale noii
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
433
433 economii, inovarea devine o regul ă generală în comportamentul profesioni știlor și în
dinamica organiza ției performante, fiind un deme rs pe termen lung, extins și asupra sferelor
nontehnice (Welch, J., Welch, S., 2005: pp. 106-108).
Principalul element pe care îl au în comun organiza țiile din noua economie este
faptul că succesul lor deriv ă în mare m ăsură din inovare; avantajul competitiv cre ște în
favoarea organiza țiilor, care î și mobilizeaz ă competen țele tehnologice, experien ța și
cunoașterea pentru a crea noi produse, procese și servicii.
Inovarea reprezint ă schimbare, iar acest tip de schimbare poate avea doua forme:
inovarea de produs, referindu-se la ceea ce ofer ă o organiza ție, și inovarea de proces, adic ă a
modului în care acestea sunt produse și livrate.
Inovarea poate contribui în mai mu lte moduri; de exemplu, exprim ă o corela ție
puternică între performan ță și noile produse. Inovarea de produse este foarte important ă,
deoarece mediul este într-o permanent ă schimbare. Transform ările din domeniul socio-
economic: a șteptările, expectativele, dorin țele consumatorilor, puterea lor de cump ărare
reprezintă, în aceea și măsură oportunit ăți și limite, astfel încât inovarea reprezint ă principala
modalitate de ob ținere a avantajului competitiv.
Deși inovarea de produs este foarte important ă, inovarea de proces are un rol
deosebit, deoarece a realiza ceva ce nimeni altcineva nu realizeaz ă, sau a face asta într-un
mod în care nimeni alticneva nu o face mai bine, reprezint ă o sursă puternică a avantajului
competitiv.
O altă dimensiune ce trebuie luat ă în considerare este gradul de noutate implicat. Dac ă
acesta se modific ă de la îmbun ătățiri minore pân ă la schimb ări radicale, transform ă modul în care
produsele sunt percepute și utilizate. Uneori, aceste schimb ări caracterizeaz ă o activitate sau un
sector privat, dar atunci când ele su nt radicale, pot modifica baza societ ății.
În ceea ce prive ște inovarea proceselor, aceste diferen țe sunt foarte importante.
Modul în care sunt abordate modific ările zilnice difer ă de cele realizate ocazional, pentru a
modifica procesele.
Formele de asociere moderne, de tip cluster, care cuprind întreprinderi, centre de
cercetare, universit ăți și instituții ale administra ție publice, sunt de natur ă să stimuleze
inovarea asociat ă cu creșteri de productivitate, generatoare de noi locuri de munc ă.
Avansul societ ății cunoașterii confer ă valențe noi și procesului de înv ățare,
îmbogățindu-l sub aspectul formelor de manifestare și al implica țiilor. Dac ă în societatea
industrial ă învățarea era un rezultat derivat al ac țiunii, în societatea cunoa șterii se pune
problema înv ățării programate, permanente, atât la nivelul individului, cât și la nivel
organizațional. În dimensiunea sa organiza țională, învățarea intervine, în virtutea comuni-
cării și a cooper ării, prezent ă în orice comunitate (Schulz, M., 2001, pp.671-672).
O tendin ță considerat ă definitorie pentru societatea cunoa șterii și reflectat ă în
programele Uniunii Europene se refer ă la accelerarea procesului de înv ățare și la extinderea
lui pe întreg parcursul vie ții.
Evaluarea și compararea performan ței inovatoare a Uniunii Europene și a
Statelor Unite ale Americii
În contextul noii economii sunt analizate rela țiile dintre inovarea de produs și cea
de proces, precum și modul în care abordarea lor influen țează poziția fiecarei țări în ierarhia
mondială de performan ță a sistemelor na ționale de inovare; astfel, economia Uniunii
Euopene poate fi caracterizat ă prin concentrarea pe inovarea de proces, în timp ce economia
americană se concentreaz ă pe inovarea de produs.
O evluare și comparare a performan ței inovării între Uniunea European ă și Statele
Unite ale Amercii este dific il de realizat, deoarece cunoa șterea, principalul element al
434 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
434procesului inov ării, este adesea greu de m ăsurat. Studiile unei asemenea compara ții pornesc de la
diferențierea între cunoa șterea tehnologic ă și cunoașterea științifică sau nontehnologic ă.
Cunoașterea tehnologic ă este specific ă organiza țiilor ce desf ășoară activitate
tehnologic ă, fiind specific ă produselor și proceselor, deoarece cheltuielile nu se realizeaz ă în
cercetare, ci în dezvoltarea produc ției, unde cunoa șterea este acumulat ă prin experien ță.
Cunoașterea nontehnologic ă sau științifică se referă la faptul c ă cercetarea este
disponibil ă și utilizată de către potențiali inovatori.
În primul rând, uneori, inova țiile tehnologice preced ă știința, în sensul c ă invențiile
practice apar înainte ca știința să înțeleagă modul în care func ționează acestea. În al doilea
rând, avansul științific este posibil datorit ă celui tehnologic, mai ales în domeniul
instrumentelor (de exemplu microscopul). În al treilea rând, complementaritatea dintre
știință și tehnologie variaz ă considerabil între sectoarele de aplicare, în termeni de direct ă
utilizare a rezultatelor cercet ării și de importan ța relativă atașată acestora.
Criticii modelului liniar ( știință – tehnologie – beneficii economice) sus țin că în
Uniunea European ă există anumite lag-uri în ceea ce prive ște aplicarea tehnologic ă, în
sensul inabilit ății transform ării puterii științei în inovare economic ă profitabil ă. Astfel a
apărut și „Paradoxul European”, care se refer ă la faptul c ă Uniunea European ă are un rol
global frunta ș în termeni de rezultate științifice, de care companiile europene nu beneficiaz ă.
La celălalt capăt, SUA promoveaz ă și susține aplicarea inov ării economice în cadrul
organizațiilor sale (J. Tidd, J. Bessant, K. Pavitt, 2001, pp.11-12).
O altă diferență se referă la faptul c ă Uniunea European ă își susține poziția de lider
în publica ții; în acest domeniu este foarte important impactul științific asupra comunit ăților
de cercetare relevante. Pentru a compara diferen țele dintre Uniunea European ă și Statele
Unite ale Americii, s-au calculat indici ca rapoarte între: publica ții și populație, publica ții și
cercetători, cercet ători și populație. În urma calcul ării acestor indici, s-a constatat c ă
rezultatele Uniunii Europene sunt mai pu țin de jum ătate din cele ob ținute de Statele Unite
ale Americii.
Mergând mai departe cu aceste evalu ări, s-au comparat discipline din Statele Unite
ale Americii cu discipline din Uniunea Euriopean ă. Astfel, s-a constatat superioritatea
Statelor Unite ale Americii în științele medicale, pe când Europa se descurc ă puțin mai bine
doar în științele tehnice și inginere ști.
Pentru a explora în detaliu performan ța european ă în tehnologie și inovare vis-a-vis
de cea a Statelor Unite ale Americii, trebuie realizat ă o distinc ție între investi țiile europene
în știință și tehnologie și rezultate. Cel mai elocvent indicator care arat ă punctele slabe ale
Europei în eforurile de a inova sunt cheltuielile interne brute în cercetare și dezvoltare
scăzute, ca procentaj din PIB. Astfel, aceste cheltuieli ale Uniunii Europene se afl ă sub cele
ale Statelor Unite ale Amercii.
Cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea pot fi categorizate în mai multe
componente. Cifrele arat ă că guvernul Statelor Unite ale Americii, în compara ție cu cel al
Uniunii Europene, cheltuie ște mai mult, atât în C&D realizat ă de companii, cât și în alte
forme de C&D: educa ție superioar ă, guvern etc.
Unul dintre ultimii indicatori lua ți în considerare pentru acest ă evaluare este
măsurarea importan ței interacțiunii universitate – companie. Al ături de investi țiile financiare
în domeniul cercet ării și dezvolt ării, resursele umane care au abilit ăți și sunt educate
reprezintă un input important în procesul inov ării. Oamenii produc și asimileaz ă cunoaștere,
de aceea unii autori consider ă că oamenii de știință și cercetătorii reprezint ă cele mai
importante outputuri în ceea ce prive ște suportul public al cercet ării și al univesit ăților
(Richard F., 2004, pp. 88-89).
Performan ța Uniunii Europene în formarea capitalului uman este reliefat ă prin raportarea
absolvenților la popula ție și prin raportarea cercet ătorilor la for ța de munc ă ocupată.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
435
435 Prin compararea sistemului de educa ție superioar ă, s-a remarcat c ă în Uniunea
European ă, deși se încearc ă atingerea unui nivel comun, diferen țele dintre insititu țiile
academice sunt foarte mari. Institu țiile de educa ție superioar ă din Statele Unite ale Americii
au înrolat un num ăr mai mare de popula ție relevant ă; acest lucru se datoreaz ă, probabil,
distincției pe care Statele Unite ale Americii o fac între: cercet ătorii și absolven ții
universităților, studen ții instituțiilor de înv ățământ și studenții colegiilor tehnice, în timp ce
Europa ofer ă în universit ăți o combina ție a celor trei.
În ceea ce prive ște cheltuielile educa ției pe student, Statele Unite ale Americii
depășesc cu mult țările Uniunii Europene.
După analiza acestor factori, concluzia final ă a fost c ă legătura universitate –
companie este mult mai puternic ă în Statele Unite ale Americii decât în Europa.
Concluzii privind propuneri care ar putea ajuta performan ța inovării
europene
Comparația a arătat că există puncte slabe semnificative ce rezid ă în sistemul de
cercetare stiin țifică și o industrie european ă relativ slab ă. Aceasta este caracterizat ă printr-o
prezență scăzută în sectoarele bazate pe paradigmel e noii tehnologii (biotehnologia), un grad
scăzut de inovare și o participare sc ăzută la ologopolurile interna ționale în multe activit ăți.
Chiar dac ă există omogenitate între statele Uniunii Europene, acela și lucru se aplic ă
și Statele Unite ale Americii. Problematice pentru Uniunea European ă ar putea fi mobilitatea
scăzută a muncii, institu țiile diverse și barierele lingvistice dintre membrii s ăi. Acești factori
fac aceast ă convergen ță problematic ă. Următoarele propuneri îi sunt adresate Uniunii
Europene:
• Creșterea sprijinului pentru știința de înalt ă calitate; în aceast ă direcție,
constituirea Consiliului Științelor Europene reprezint ă un pas binevenit
• Diferențierea vizibil ă în sistemul educa ției superioare, între cercet ători,
absolvenți, studenți și studenți ai colegiilor tehnice
• Creșterea cercet ărilor publice în favoarea rezulatelor deschise ale cercet ărilor
• Construirea ambi țiilor, a unor misiuni tehnologice îndr ăznețe pentru justifica-
rea valorii sociale și politice
• Redescoperirea utiliz ării unor politici industriale cu scopul de a promova o
industrie european ă puternică și inovatoare.
Noua economie pune un mare accent pe capitalul intelectual și pe modelul
inteligenței competitive, care presupune identificarea resurselor inteligente care se pot reg ăsi
într-o anumit ă țară, industrie, organiza ție. Acesta este principalul motiv pentru care a crescut
importanța investiției în oameni și în compenten țe.
În orice țară, industrie sau organiza ție, cunoa șterea apar ține oamenilor. F ără
aceștia, nu ar exista nici idei, nici inovare. Sunt cuno ștințele lor tacite, care transformate și
implementate în procese și sisteme, creeaz ă cunoștințele organiza ționale.
Principalele instrumente de conducere a calit ății legate de angaja ți sunt selectarea și
pregatirea personalului. Într-o organiza ție bazată pe cunoa ștere, talentul devine o resurs ă rară, de
aceea trebuie acordat ă o mare aten ție tipului de lucr ător recrutat. Motivarea personalului este, de
asemnea, foarte important ă, deoarece, în momenul în care pleac ă angajații pleacă cu tot cu cuno ștințe.
Cunoștințele tacite nu pot fi întotdeauna transformate în cuno ștințe explicte, de aceea o politic ă bună
este de a p ăstra personalul cât mai mult posibil.
În procesul de inovare, coope rarea este foarte important ă, deoarece transferul și
împărtășirea cunoa șterii au multiple avantaje: stopeaz ă reinventarea ro ții, având ca rezultat
economisirea timpului și reducerea efortului, gr ăbesc procesele de luare a deciziilor,
furnizează o metodă eficientă a preluarii unor lucruri noi, încurajeaz ă utilizarea cunoa șterii
și promoveaz ă colaborarea, capteaz ă cunoștințele pentru utilizarea lor în cadrul organiza ției,
436 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
436încurajeaz ă utilizarea bunelor practici, promoveaz ă inovarea în procese si produse. (Qureshi,
S., Briggs, R.O., Hlupic, V., 2005; pp. 104-105).
Organizațiile pot s ă mobilizeze cuno ștințele, capacit ățile tehnice și experien ța
pentru a crea noi produse, procese și servicii.
Inovarea contribuie în multe moduri. În primul rând, cercetarea sugereaz ă o strânsă
corelare între performan ța pieței unei țări și noile produse. Aceste noi produse cresc
valoarea ac țiunilor și conduc la cre șterea profitabilit ății pe aceste pie țe.
Managementul cunoa șterii se bazeaz ă pe acest proces deoarece inovarea are un
statut aparte, având un rol strategic. Capacita tea de a crea ceva ce nimeni altcineva nu este
capabil să creeze sau a face în asemenea manier ă, mai bun ă decât orice altceva reprezint ă o
sursă sigură a avantajului competitiv.
Bunurile unei țări, industrii sau organiza ții pot fi tangibile și intangibile. De
exemplu, cele mai multe companii iau în considerare numai performan ța financiar ă,
considerând c ă întreaga ra țiune a unei organiza ții este de a avea profit.
Managementul cunoa șterii se aplic ă în organiza țiile care consider ă că principala
activitate este aceea de a transforma ideile în bunuri tangibile. În acest caz, cea mai bun ă
practică este concentrarea pe bunurile intangibile.
Bunurile intangibile ale unei organiza ții sunt: oamenii și cunoștințele, clien ții,
cultura, brand-urile, procesele, tehnologia, inovarea.
Proprietatea tehnologic ă, constând în patente, drepturi de autor etc., constituie un
bun intangibil, deoarece cuno ștințele sunt încorporate în tehnologie.
Atunci când ele sunt încorporate în procese, produse, documente, se transform ă în
proprietate intelectual ă. Invențiile sau brevetele constituie exemple de proprietate
intelectual ă și sunt protejate prin lege.
Atunci când cuno ștințele sunt create într-o organiza ție, ele devin o resurs ă și utilizarea lor
poate crea noi produse sau noi procese. Cuno ștințele și inovarea reprezint ă un proces dublu –
cunoștințele sunt o surs ă a inovării și inovarea devine o surs ă pentru noi cuno ștințe.
Bibliografie
Bratianu, C., Murakawa, H., “Strategic thinking”. Transactions of JWRI , Osaka University, 2004
Debowski, S., Knowledge management . John Wiley & Sons Australia: Sydney, 2006
Dosi, G., Llerena, P., Labini, M. S., Evaluating and comparing the innovation performance
of the United States and the European Union , 2005
Roșca, I., Societatea cunoa șterii, 2006
Tidd, J., Bessant, J., Pavitt, K., Managing innovation , 2001
Peters, T., Waterman, R.H.Jr., In search of excellence. Lessons from America’s best-run
companies . Harper Collins Business: London, 1982
Qureshi, S., Briggs, R.O., Hlupic, V., “Value creation from intellectual capital: convergence
of knowledge management a nd collaboration in the inte llectual bandwidth model,”
Group Decision and Negociation , 2005
Richard Florida, Competing in the age of talent: quality of place and the new economy, 2004
Schulz, M., “The uncertain relevance of newness: organizational learning and knowledge
flows”. The Academy of Management Journal , 2001
Welch, J., Welch, S. Winning . Harper Business: New York, 2005
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
437
437
SUSTENABILITATEA POLITICII FISCALE
DIN ROMÂNIA PE BAZA FUNC ȚIILOR DE REAC ȚIE
Andreea STOIAN
Lect. univ. dr.
Emilia CÂMPEANU
Lect. univ.dr.
Academia de Studii Economice, Bucure ști
Rezumat. Lucrarea î și propune s ă studieze sustenabilitatea politicii fiscale din
România pe baza func țiilor de reac ție. În acest scop, consider ăm că utilizarea testelor
clasice nu este relevant ă în România, în condi țiile în care s-au înregistrat rate negative de
creștere și ale dobânzii reale. Ca urmare, estimarea func ției de reac ție ne demonstreaz ă că
politica fiscal ă din România reac ționează la datoria public ă prin cre șterea surplusului
primar cu cel pu țin 0.01 puncte procentuale. Reac ția nu este instantanee, existând un
decalaj de 1 sau 2 lag-uri, ce poate fi consid erat acceptabil luând în considerare datele
trimestriale utilizate în test ări.
Cuvinte-cheie: sustenabilitatea politicii fiscale, datorie public ă, constrângere
bugetară intertemporal ă, teste de sta ționaritate, model tax smoothing
Coduri JEL: E62, H62, H63
1. Introducere
Sustenabilitatea finan țelor publice a generat numeroase dezbateri, ce au condus și
la identificarea de diferite metode de testare a acesteia. Importan ța temei rezult ă din
prezentarea acesteia în numeroase lucr ări de referin ță în care se surprind și efectele
sustenabilit ății fiscale asupra dezvolt ării economice. În acest sens, Gupta, Keen, Clements,
Fletcher, de Mello, și Mani (2002) au ar ătat că o dezvoltare sustenabil ă poate fi realizat ă
doar prin cre ștere economic ă și socială și politici de protec ție a mediului. Pornind de la
această idee, autorii au eviden țiat totodat ă și inciden ța politicii fiscale asupra cre șterii
economice și a investi țiilor în capital uman. Corsetti și Roubini (1991) au demonstrat c ă
schimbările în politic ă sau la nivelul variabilelor macroeconomice relevante, precum
creștere, infla ție, rată a dobânzii, sunt necesare în viito r, atunci când cons trângerea bugetar ă
nu este sus ținută și de testările empirice, Totodat ă, Moraga și Vidal (2004) au eviden țiat
impactul sustenabilit ății fiscale asupra cre șterii economice, precum și necesitatea respect ării
constrângerii bugetare intertemporale pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung. De
asemenea, și instituții precum Fondul Monetar Interna țional (FMI) sau Organiza ția de
Cooperare Economic ă și Dezvoltare (OECD) s-au ax at pe problematica sustenabilit ății
pentru că în anii ’80, mai ales, multe țări industrializate au înregistrat datorii publice
semnificative, ce au condus la numeroase episoade de ajust ări fiscale în scopul limit ării
deficitelor bugetare. În plus, țările membre ale Uniunii Economice și Monetare, precum
și noii membri ai Uniunii Europene se confrunt ă cu probleme legate de constrângerea fiscal ă
438 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
438impusă de Tratatul de la Maastricht. Promovarea de politici fiscale prudente, care s ă mențină
deficitul bugetar la 3% din GDP și datoria public ă la 60% din GDP, constituie o prioritate
pentru fiecare program de guvernare european.
Ca urmare a importan ței acestei teme, reg ăsim numeroase articole în care este
analizată sustenabilitatea politicii fiscale. Ma rea majoritate a studiilor se bazeaz ă pe lucrările
lui Hamilton și Flavin (1986), Wilcox (1989), și Trehan și Walsh (1991). Punctul de pornire
în investigarea sustenabilit ății fiscale, îl reprezint ă constrângerea bugetar ă intertemporal ă și,
pornind de aici, test ările empirice se bazeaz ă pe staționaritatea datoriei publice, pe
cointegrarea între veniturile și cheltuielile bugetare.
Studiul este structurat pe 5 p ărți. În secțiunea a doua este prezentat modelul
sustenabilit ății fiscale bazat pe constrângerea bugetar ă utilizând variabile reale și exprimate
ca pondere în PIB. Sec țiunea a treia analizeaz ă stadiul cunoa șterii. Secțiunea a patra prezint ă
metodologia și seria de date utilizate în testarea sustenabilit ății politicii fiscale în România
prin estimarea func ției de reac ție pe baza datelor trimestriale în perioada 1991-2005.
Concluziile studiului se reg ăsesc în ultima sec țiune.
2. Modelul sustenabilit ății fiscale
Definirea sustenabilit ății fiscale este dificil de realizat având în vedere multitudinea
de sensuri. Metaforic vorbind, su stenabilitatea politicii fiscale înseamn ă “un bun
management” al resurselor financiare de la nivelul bugetului public. Blanchard (1990) și
Blanchard, Chouraqui, Hageman și Sartor (1990) considerau c ă politica fiscal ă este
sustenabil ă atunci când: (i) datoria public ă nu “explodeaz ă” sau când guvernele sunt
“forțate” să crească impozitele, s ă reducă cheltuielile, s ă monetizeze deficitul bugetar sau s ă
repudieze datoria public ă; (ii) datoria public ă, ca pondere în PIB, converge c ătre nivelul s ău
inițial. De asemenea, pe baza constr ângerii bugetare, Horne (1991) a ar ătat că politicile
fiscale sunt sustenabile atunci când guvernul va aplica acelea și politici pe o perioad ă
nedeterminat ă de timp.
Modelul sustenabilit ății fiscale din studiile anterioare (de exemplu, Blanchard,
1990; Blanchard, Chouraqui, Hageman, and Sa rtor, 1990; Gramlich, 1990; Horne, 1991;
Buiter, 1995, etc.) prezint ă constrângerea bugetar ă (ecuația 1):
1t t t 1t 1t t t t B)i1( R G Bi B R G B− − − ⋅++−=⋅++−= (1)
unde:
Bt = datoria public ă reală în momentul t;
Gt = cheltuielile primar e în expresie real ă (inclusiv transferurile și cheltuielile de
capital) în momentul t;
Rt = veniturile bugetare reale (inclusiv veniturile nefiscale și veniturile din
privatizare) în momentul t;
i = rata real ă a dobânzii la împrumuturile de stat.
Potrivit ecua ției (1), datoria public ă, la un moment dat, depinde de deficitul
primar din perioada curent ă și de datoria public ă acumulat ă în trecut, inclusiv dobânzile la
datoria public ă.
Luând în considera ție expecta țiile la momentul t, în ecuația (1), constrângerea
bugetară intertemporal ă (CBI) este exprimat ă pe baza rela ției următoare:
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
439
439 ∑ + +− +−=∞
=+++−
∞→ + ++−
0k1kt)k1(
t k kt kt)k1(
t t B )i1(E lim) R G( )i1( E B (2)
Constrângerea bugetar ă intertemporal ă ne arată că stocul de datorie public ă este
egal cu valoarea actualizat ă a deficitului primar și valoarea limit ă a datoriei publice în viitor.
Politica fiscal ă este sustenabil ă dacă valoarea discontat ă a datoriei publice converge c ătre
zero, potrivit ecua ției (3):
1kt)k1(
t k B )i1(E lim+++−
∞→+ =0 (3)
Într-o economie în cre ștere, cu major ări ale cheltuielilor și a bazei de impozitare,
ecuațiile (1) și (2) pot fi exprimate luând în considerare rata real ă de creștere a PIB, iar
variabilele scrise cu liter ă mică, ca pondere în PIB. Ca rezultat, ob ținem constrângerea
bugetară (4), ca pondere în PIB:
1t t t t by1i1r g b−⋅+++−= (4)
Și, considerând expecta țiile în momentul t în ecuația (4), CBI devine:
∑⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛
+++−⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛
++−=∞
=+++−
∞→+++−
0k1kt)k1(
tkkt kt)k1(
t t by1i1Elim)r g(y1i1E b (5)
Ca urmare, politica fiscal ă este sustenabil ă dacă:
1kt)k1(
tkby1i1Elim+++−
∞→⎟⎟
⎠⎞
⎜⎜
⎝⎛
++= 0 (6)
Un punct de pornire în asigurarea sustenabilit ății fiscale îl reprezint ă analiza
solvabilității guvernului pe baza CBI. Mul ți autori consider ă solvabilitatea ca o condi ție
necesară nu și suficient ă pentru sustenabilitatea fiscal ă (de exemplu, Horne, 1991). Ca
urmare, solvabilitatea înseamn ă rambursarea integral ă a datoriei publice în viitor, în timp ce
sustenabilitatea presupune c ă solvabilitatea va fi realizat ă în condițiile neschimb ării politicii
fiscale (Croce și Juan-Ramon, 2003).
Teoretic vorbind, CBI reprezint ă un criteriu pe baza c ăruia guvernele pot s ă aleagă
între diferite politici ale finan țelor publice considerate susten abile în viitor. Dar, marea
problemă este dat ă de prognoza cheltuielilor și veniturilor bugetare sau a ratei reale a
dobânzii la împrumuturile de stat pentru urm ătorii 20-30 de ani și nu de aplicarea CBI
pentru a testa sustenabilitatea sau pentru a id entifica momentele de reajustare a politicii
fiscale curente. Studii, precum Corsetti și Roubini (1996), Alesina (2000), Kotlikoff și
Hagist (2005) demonstreaz ă că politicile curente, în marea majoritate a țărilor OECD, bazate
pe creșterea cheltuielilor bugetare, sunt nesusten abile în viitor. De exemplu, Kotlikoff și
Hagist (2005) au ar ătat că cheltuielile bugetare pentru s ănătate au crescut în perioada 1970-
2002 mai mult decât PIB, datorit ă serviciilor medicale diversificate, ceea ce va conduce, în
440 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
440perioada urm ătoare, la mari deficite bugetare cu care se vor confrunta majoritatea țărilor,
inclusiv Statele Unite, Germania și Japonia. Pe baza acestor studii, guvernele ar trebui s ă
ajusteze politicile fiscale curente pentru a evita distorsiunile în viitor. Dar, în marea
majoritate a cazurilor, a șa cum Blanchard (1990) și Horne (1991) au anticipat, CBI poate fi
respectată ex-post prin aplicarea unor m ăsuri active de ajustare fiscal ă (creșterea impozitelor
sau reducerea cheltuielilor) sau prin monetizar e, repudiere a datoriei. Ca urmare, în
majoritatea studiilor, sustenabilitatea fiscal ă a fost testat ă pe baza datelor istorice.
3. Testări empirice privind sustenabilitatea fiscal ă – stadiul cunoa șterii
Marea majoritate a lucr ărilor de specialitate se bazeaz ă pe studiile lui Hamilton și
Flavin (1986), Wilcox (1989), și Trehan and Walsh (1991). În general, sunt prezentate dou ă
metodologii de testare asustenabilit ății fiscale, respectiv: (i) testul de sta ționaritate pentru
datoria public ă; (ii) testul de cointegrare pentru a vedea dac ă există o relație, pe termen lung,
între veniturile și cheltuielile bugetare.
În acest sens, Corsetti și Roubini (1991) au analizat CBI la nivelul țărilor OECD, în
perioada 1960-1989, pe baza testelor de sta ționaritate și au identificat
nesustenabilitatefiscal ă în Belgia, Olanda, Grecia și Irlanda, care au înregistrat grade de
îndatorare ridicate. Greiner și Semmler (1999) au testat sustenabilitatea în Germania,
utilizând date anuale pe ntru perioada 1955-1994, și au arătat nerespectarea CBI datorit ă
deficitelor bugetare mari de dup ă 1989. Afonso (2000), utilizând te stul de unit root pentru
datoria public ă și de cointegrare între veniturile și cheltuielile bugetare, în perioada 1968-
1997, a ar ătat ca politica fiscal ă nu este sustenabil ă în marea majoritate a țărilor Uniunii
Europene, exceptând Germania, Austria și Olanda. Martin (2000) a studia sustenabilitatea
deficitului fiscal în Statelor Unite pe baza CBI în condi țiile unor modific ări structurale ale
politicii fiscale și a utilizat un model de cointe grare. Rezultatul studiului s ău a fost că SUA a
avut o politic ă fiscală sustenabil ă în perioada 1947-1992, cu trei ajust ări fiscale în primul
trimestru din 1975, 1985 și 1987. Uctum și Wickens (2000) au aplicat testul clasic de
staționaritate pentru datoria public ă și au obținut că politica fiscal ă nu este sustenabil ă în
Olanda și Danemarca. Cunado, Gil Alana și Perez de Gracia (2002) au ar ătat că politica
fiscală este sustenabil ă în SUA, în condi țiile în care veniturile și cheltuielile bugetare au fost
cointegrate cu un ordin cuprins între 0 și 1, ceea ce demonstreaz ă că sustenabilitatea a fost
realizată pe baza unor u șoare ajust ări pe termen lung. Chortareas, Kapetanos și Merih (2003)
au analizat sustenabilitatea politicii fiscale pentru țările din America Latin ă pe baza testelor
de staționaritate a datoriei publice, dar prin accep tarea unui proces neliniar pentru a exprima
corect ajust ările în procesul de echilibru și nu pentru a subestima sustenabilitatea datoriei
publice. Bazat pe aceea și metodologie, Ricciuti (2003) a identificat sustenabilitatea politicii
fiscale în Italia, în perioada 1861-1998, datorit ă faptului c ă veniturile și cheltuielile bugetare
aveau un trend neliniar și a relației de echilibru pe termen lung. Jha și Anurag (2004) au
evidențiat, că acceptând modific ările structurale în testul unit root, politica fiscal ă, în cazul
Indiei, este sustenabil ă în ciuda studiilor anterioare. Ma rinheiro (2005), utilizând testele de
unit root și cointegrare, a identifi cat sustenabilitatea fiscal ă în Portugalia, în perioada 1903-
2003, cu toate c ă pentru 1975-2002 gradele mari de îndatorare nu au condus la respectarea
CBI. Kirchgaessner și Prohl (2006) au aplicat tot test ele clasice luând în considerare
perioada 1900-2002, în care au ținut cont de al doilea r ăzboi mondial, și au obținut că
politica fiscal ă în Elveția este sustenabil ă. Uctum, Thurston și Uctum (2006), testând
sustenabilitatea pentru țările din G7 și unele țări din America Latin ă, în perioada 1970-2002,
au arătat că testele de sta ționaritate sunt sensibile la modific ările structurale și, deci,
rezultatele pot fi în șelătoare.
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
441
441 De asemenea, în numeroase studii s-au exprimat aceste temeri fa ță de relevan ța
simplelor teste clasice (de exemplu Bohn 1998; 2005; 2006). În lucrarea sa din 1998, Bohn
susținea că este foarte dificil s ă respingi ipoteza de unit root pentru datoria public ă reală sau
ca pondere în PIB. Pe baza acestei metodologii, Greiner, Koeller și Semmler (2005) au
reconsiderat afirma țiile din studiul lui Greiner și Semmler (1999) și au arătat că surplusul
primar reac ționează pozitiv la rate mari ale datoriei publice, ceea ce este o dovad ă de
sustenabilitate. În plus, Bohn (2006) a ar ătat că CBI poate fi respectat ă chiar dac ă veniturile
și cheltuielile bugetare nu sunt cointegrate sau dac ă deficitul primar nu este sta ționar. De
asemenea, Cuddington (1997) a eviden țiat că testele de unit root și de cointegrare trebuie s ă
fie aplicate unor serii lungi de date, care, în cazul țărilor în curs de dezvoltare, nu sunt
disponibile sau sunt influen țate de modific ări structurale.
Ca urmare, au fost dezvoltate și modalit ăți alternative de investigare a
sustenabilit ății fiscale, precum “ accounting approach ” (Cuddington, 1997), ce ia în
considerare posibilitatea calcul ării unor indicatori de sustenabilitate. În acest sens,
Blanchard (1990) a propus un set de trei indicatori pentru di ferite orizonturi de timp, pe baza
expectațiilor pe termen mediu și lung. În studiul lor din 1990, Blanchard, Chouraqui,
Hagemann și Sartor au calculat ace ști trei indicatori pentru țările OECD, pe baza datelor din
perioada 1983-1989, și au identificat multe episoade de ajustare fiscal ă la majoritatea țărilor
analizate. De asemen ea, autorii au eviden țiat că politicile fiscale trebuie s ă fie orientate spre
viitor și trebuie s ă ia în considerare diferitele categ orii de cheltuieli care ar putea fi
nesustenabile în viitor (de exemplu cheltuielile sociale). Indicatori sim ilari au fost propu și și
de Blanchard, Chalk și Hemming (2000), care au considerat c ă, în cazul țărilor cu datorii
excesive, indicatorii trebuie analiza ți cu pruden ță. Croce și Juan-Ramon (2003) au investigat
sustenabilitatea pentru 12 țări dezvoltate și în curs de dezvoltare utilizând un indicator
calculat pe baza legii datoriei publice. Autorii au grupat țările în trei categorii în func ție de
gradul de sustenabilita te. Alvarado, Izquierdo și Panizza (2004) au considerat c ă indicatorii
de sustenabilitate propu și în studiile anterioare aveau unele sc ăpări privind rata de cre ștere a
PIB, rata dobânzii și gap-ul soldului primar. De multe ori, autorii au utilizat astfel de
indicatori f ără să țină cont de factorii ce caracterizau marea majoritate a țărilor emergente
sau în curs de dezvoltare. Recent, Polito și Wickens (2005) au propus un index al
sustenabilit ății exprimat ca rat ă a valorii actualizate a datoriei a șa cum rezulta dintr-un
model VAR.
4. Testarea sustenabilit ății politicii fiscale din România prin estimarea unei
funcții de reac ție
Luând în considerare dificult ățile ce pot fi întâmplinate în testarea sustenabilit ății
politicii fiscale din Romanian, pe baza CBI, am investigat aceast ă problematic ă prin
estimarea unei func ții de reac ție. Aceast ă metodologie este des utilizat ă atunci când testele
clasice nu sunt concludente.
Funcția de reac ție poate fi estimat ă prin exprimarea soldului primar în func ție de
datoria public ă și de alte variabile de control (ecua ția 7):
t t t t Z b p ε+⋅δ+⋅β+α= (7)
unde:
pt = soldul primar (surplus/deficit) ca pondere în PIB în momentul t;
bt = datoria public ă ca pondere în PIB în momentul t;
Zt = variabile de control în momentul t.
442 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
442Marea majoritate a studiilor ce analizeaz ă sustenabilitatea fiscal ă pe baza func ției de
reacție se bazeaz ă pe lucrarea lui Barro (1979), ceea ce implic ă faptul că Zt poate fi chiar ciclurile
economice ( YVAR ) și cheltuielile bugetare temporare ( GVAR ), precum și alte variabile. În acest
sens, Bohn (2005) a utilizat p ătratul datoriei și trendul pentru a îmbun ătăți modelul exprimat prin
ecuația de mai sus. De Mello (2005) a estimat ecua ția (7) prin utilizarea lag-urilor pentru sold
primar, datorie și inflație, folosind totodat ă și variabile institu ționale ce exprimau impactul
diferitelor acte ale legilor din domeniul fiscal. Greiner, Koeller și Semmler (2005), au utilizat, în
plus față de YVAR, și rata surplusului social, rata dobânzii pe termen lung, lag-ul pentru gradul de
îndatorare. Kirchgaessner și Prohl (2006) au ad ăugat la modelul principal, infla ția așteptată și
fluctuațiile temporare ale cheltuielilor militare.
În cazul României, am estimat ecua ția (7), pe baza datelor trimestriale pentru
variabile exprimate ca ponderi în PIB, în perioada 1991-2005. Se recomand ă utilizarea
ponderilor în PIB pentru serii mari de date întrucât acestea reflect ă capacitatea economiei de
a suporta povara datoriei. Rezultatele s unt prezentate în tabelul de mai jos:
Funcția de reac ție fiscală
Variabila dependent ă: surplusul primar*
Variabile independente* Modelul
58 obs.
Datorie (-1)
YVAR
Primar (-1)
Constantă -0.37 [-2.50] (0.01)
0.18 [2.18] (0.03)
0.52 [5.78] (0.00)
38.19 [3.20] (0.00)
R-squared
F-stat
Breusch-Godfrey Serial Correlation Test (F-stat) 1 lag
ARCH LM Test (F-stat) 1 lag
Jarque-Bera 0.38
11.06 (0.00)
0.34 (0.20)
0.27 (0.60)
3.20 (0.20)
Sursa : datele sunt de la Institutul Na țional de Statistic ă și de la Comisia
European ă (ponderea datoriei publice în PIB)
YVAR a fost estimat pe baza filtrului Hodrick-Prescot filter pentru PIB trimestrial în prețurile din 1990 și calculat ca raport între PIB poten țial și PIB efectiv.
p-value în ( ) și t-statistic în [ ]
Phillips-Perron unit root test : Datorie -3 .46 YVAR -6.79 Primar -6.06
Valoarea critic ă pentru PP: -3.54 (1%) -2.91 (5%) -2.59 (10%)
*Soldul primar este exprimat ca rat ă între cheltuieli primare și venituri bugetare.
**Am luat în considerare mai multe variabile explicative, precum infla ție, consum
guvernamental, consum final, alegeri, a c ăror influen ță nu a fost statistic
semnificativ ă sau datoria public ă nu ar mai fi reprezentat un fator determinant al
soldului primar.
În conformitate cu rezultatele prezentate în tabelul de mai sus, se poate eviden ția
faptul că politica fiscal ă reacționează la șocurile datoriei publice. Estim ările noastre
corespund celor din lucr ările de specialitate. De ex emplu, de Mello (2005) și Kirchgaessner
și Prohl (2006) au identificat o rela ție pozitiv ă între îndatorare și sold primar. În cazul
României, cre șterea datoriei publice cu 1 punct procentual conduce la descre șterea ratei
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
443
443 soldului curent cu 0.37 puncte procentuale ca rezultat al re ducerii cheltuielilor primare sau
al creșterii veniturilor, ceea ce înseamn ă că o creștere a stocului de datorie public ă genereaz ă
majorarea surplusului primar sau descre șterea deficitului primar. De exemplu, pe baza
datelor, rata soldului primar de 90% este echivalent ă cu un surplus primar de 3.13% din
PIB. Reducerea datoriei publice cu 1 punct procentual determin ă creșterea ratei soldului
primar cu 90.37% corespunz ător unui surplus primar de 3.14%, adic ă un surplus primar de
0.01 puncte procentuale. În consecin ță, mărimea reac ției este relativ mic ă, ceea ce ne arat ă
că un șoc al datoriei publice de 1 punct procentual se reflect ă în creșterea sau reducerea
surplusului sau deficitului primar cu 0.01 puncte procentuale. Luând în considerare faptul c ă
am utilizat date trimestriale, putem afirma c ă reacția poate fi acceptat ă.
În plus, trebuie s ă ne referim și la lag-ul utilizat, ce ne arat ă că politica fiscal ă nu
reacționează imediat la șocul datoriei publice, ci cu o întârz iere de un trimestru. În general,
teoria ne arat ă că răspunsul soldului primar la un stoc mare ale datoriei publice trebuie s ă fie
imediat. Autori, precum Greiner, Koeller și Semmler (2005) sus țin că este posibil s ă se
înregistreze în realitate aceast ă întârziere în reac ția politicii fiscale datorit ă plăților de
dobânzi la datoria public ă. În cazul României, consider ăm că întârzierea de 1 trimestru este
acceptabil ă.
Pe baza estim ărilor prezentate mai sus, politica fiscal ă din România reac ționează la
stocuri mari ale datoriei publice chiar dac ă este o reac ție întârziat ă sau de mic ă amploare. Ca
urmare, putem considera c ă politica fiscal ă are o sustenabilitate redus ă. Această concluzie se
bazează pe faptul c ă atunci când consider ăm și alte variabile în modelul nostru, datoria
publică nu mai este semnificativ ă statistic, ceea ce înseamn ă că soldul primar reac ționează la
alți factori decât datoria.
7. Concluzii
Problematica sustenabilit ății fiscale a generat numeroase dezbateri. Preocuparea
continuă pentru acest subiect este generat ă de faptul c ă politica finan țelor publice consider ă
sustenabilitatea fiscal ă ca obiectiv principal. Numero și autori au studiat aceast ă temă pe
exemplul mai multor țări, utilizând metode diferite de test are (teste de unit root, test de
cointegrare, indicatori de sustenabilitate, func ții de reac ție fiscală). Marea majoritate a
studiilor se bazeaz ă pe constrângerea bugetar ă intertemporal ă, ce nu poate fi valabil ă atunci
când se înregistreaz ă rate negative de cre ștere economic ă și rate negative reale ale dobânzii
la datoria public ă cum este și cazul României. În Romania, politica fiscal ă ar trebui s ă fie
sustenabil ă în condi țiile în care în perioada 1990-2005 s-au înregist rat rate negative ale
dobânzii reale și ale creșterii economice. Analizând dificult ățile cu care ne confrunt ăm când
aplicăm testările pe baza constrângerii bugetare, am ajuns la concluzia c ă politica fiscal ă în
România nu a fost sustenabil ă, iar ipoteza c ă valoarea discontat ă a datoriei trebuie s ă fie
zero s-a dovedit a fi fals ă. De cele mai multe ori, utilizarea testelor clasice, în aceste cazuri,
a condus la rezultate contradictorii. Ca urmare, am testat sustenabilitatea fiscal ă în România
prin estimarea func ției de reac ție pe baza datelor trimestriale, în perioada 1991-2005.
Utilizând rata datoriei din t-1, ca variabil ă explicativ ă, am obținut că politica fiscal ă nu
reacționează instantaneu la șocurile datoriei publice ci cu o întârziere de 1sau 2 trimestre,
fapt ce poate fi justificat prin datele trimes triale folosite în testare. Rezultatele estim ării
noastre ne arat ă ca politica fiscal ă în România este slab sustenabil ă.
444 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
444
Bibliografie
Afonso, A. (2000), „Fiscal Policy Sustaina bility: Some Unpleasant European Evidence”,
ISEG Working Paper No.12/2000/DE/CISEP, August 2000
Alesina, A. (2000), „The Political Economy of the Budget Surplus in the United States”,
The Journal of Economic Perspectives, Vol.14, No. 3 (Summer, 2000), 3-19
Alvarado, C.D., Izquierdo, A., Panizza, U. (2004), „Fiscal Sustainability in Emerging
Market Countries with an Application to Ecuador”, Inter-American Development Bank
Working Paper No.511, August 2004
Barro, R.J. (1979), „On the Determination of the Public Debt”, The Journal of Political
Economy, Vol.87, No.5, Part 1 (Oct., 1979), 940-971
Blanchard, O. (1990), „Suggestions for a New Set of Fiscal Indicators”, OECD Economics
Department Working Papers, No.79
Blanchard, O., Chouraqui, J.C., Hagemann, P.R ., Sartor, N. (1990), „The Sustainability of
Fiscal Policy: New Ansewars to Old Questions”, OECD Economic Studies No.15,
Autumn 1990 Boskin, M.J. (1982), “Federal Government Deficits: Some Myths and
Realities”, The American Economic Review, Vol.72, No.2 (May, 1982), 296-303
Bohn, H. (1998), “The Behavior of US Public Debt and Deficits”, The Quarterly Journal of
Economics, Vol. 113, No.3 (Aug., 1998), pp.949-963
Bohn, H. (2005), “The Sustainability of Fiscal Policy in the United States”, CESifo Working
Paper No.1446, April 2005
Bohn, H. (2006), “Are St ationarity and Cointegration Rest rictions Really Necessary for
Intertemporal Budget Constraint?”, Working Paper, October, 2006,
http://www.econ.ucsb.edu/~boh n/papers/IBCconditions.pdf
Buiter, W.H. (1995), „Measuri ng Fiscal Sustainability”, http://www.nber.org/%7Ewbuiter/sustain.pdf
Câmpeanu, E. (2006), “Fiscal Decentraliza tion and Intergovernmental Relations in
Romania” , lucrare prezentat ă la conferin ța internaționaă organizat ă de Universitatea
Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Cluj Napoca, Romania
Chalk, N., Hemming, R. (2000) , „Assessing Fiscal Sustainability in Theory and Practice”,
IMF Working Paper WP/00/81
Chortareas, G.E., Kapetanos, G., Merih, U. (2003), „A nonlinear Approach to Public
Finance sustianbility in the Latin America”, U of London Queen Mary Economic
Working Paper No.486, January 2003
Corsetti, G., Roubini, N. (1991), „Fiscal Defic its, Public Debt, and Government Solvency:
Evidence from OECD Countries, NBER Working Paper No.3658
Corsetti, G.; Roubini, N. (1996) , „European versus American Perpsectives on Balanced
Budget-Rules”, The American Economic Review , Vol.86, No.2 (May, 1996), 408-413
Croce, E., Juan-Ramon, V. H. (2003), “Assessing Fiscal Su stainability: A Cross-Country
Comparison”, IMF Working Paper WP/03/145 (July 2003)
Cuddington, J.T. (1997), “Analy zing the sustainability of fiscal deficits in developing
countries”, Policy Research Working Paper Series 1784, The World Bank
Cunado, J., Gil-Alana, L.A., Perez de Gracia, F. (2002), “Is the US fiscal deficit
sustainable? A fractionally integrated and coin tegrated approach”, Facultad de Ciencias
Económicas y Empresariales Universidad de Navarra, Working Paper No.03/02, May
2002
de Mello, L. (2005), „Estimating a Fiscal Reaction Function: The Case of Debt
Sustainability in Brazil”, OECD Economics Department Wo rking Paper No.423, Aprilie
2005
Economie teoretic ă și aplicată. Supliment
445
445 Gramlich, E.M. (1990), „Fiscal Indicators”, OECD Department of Economics and Statistics
Working Paper No.80, April 1990
Greiner, A., Semmler, W. (1999), “An Inquiry into the Sustainability of German Fiscal
Policy: Some Time-Series Tests”, Public Finance Review , Vol. 27 No. 2 (March 1999),
p. 220-236.
Greiner, A., Koeller, U., Semmler, W. (2005) , “Testing Sustainability of German Fiscal
Policy: Evidence for the Period 1960 – 2003”, CESIFO Working Paper No. 1386
(January 2005), p. 1-26.
Gueorguiev, N.; Justice, G; Tieman, A. (2004), “Romania: Selected Issues and Statistical
Appendix” , IMF Country Report No.04/220
Gupta, S., Keen, M., Clements, D., Fletcher , K., de Mello, L., Mani, M. (2002), „Fiscal
Dimensions of Sustainable Development”, Pamphlet Series, No.54, Fiscal Affairs
Department, International Monetary Fund
Hamilton, J.D.; Falvin, M.A. (1986), „On the Limitations of Government Borrowing: A
Framework for Empirical Testing”, The American Economic Review, Vol.76, No.4
(Sep., 1986), pp.808-819
Horne, J. (1991), „Indicators of Fiscal Sustinability”, IMF Working Paper, WP/91/5
International Monetary Fund and Internati onal Development Association (2004), “Debt
Sustainability in Low-Income Countries—Pr oposal for an Operational Framework and
Policy Implications”, prepared by the Staffs of the IMF and the World Bank , (February
3), p. 1-83
Jha, R., Anurag, S. (2004), Structural Breaks, Unit Roots and Cointegration: a Further Test
of the Sustainability of th e Indian Fiscal Deficit”, Public Finance Review, Vol.32, No.2,
March 2004, 196-219
Kirchgaessner, G., Prohl, S. (2006), “S ustainability of Swiss Fiscal Policy”, CESIFO
Working Paper No. 1689 (March 2006), p. 1-24
Kotlikoff, L.; Hagist,C. (2005), ‘‘Who’s Goin g Broke? Comparing Growth in Healthcare
Costs in Ten OECD Countries’’, NBER Working Paper Series
Marinheiro, C. F. (2005), “Sustainability of Portuguese Fiscal Policy in Historical
Perspective”, CESIFO Working Paper No. 1399 (February 2005), p. 1-31
Martin, G. M. (2000), “US Deficit Sustai nability: A New Approach Based on Multiple
Endogenous Breaks”, Journal of Applied Econometrics , Vol. 15, No. 1 (January-
February 2000), p. 83-105.
Moraga, J.F.H., Vidal, J.P. (2004), “Fiscal Sustainability and Public Debt in an
Endogeneous Growth Model”, European Central Bank Working Paper Series
No.395/October 2004
Polito, V., Wickens, M. (2005), “M easuring Fiscal Sustainability”, Centre for Dynamic
Macroeconomic Analysis Conference Papers 2005, June 2005
Ricciuti, R. (2003), “Non-linearity in Testing for Fiscal Sustainability”, Università degli
Studi di Siena, DIPARTIMENTO DI ECONOMIA POLITICA No. 385, p. 1-28
Programele de guvernare ale României 1990-2006
Trehan, B, Walsh, C.E. (1991), „Testing Intertemporal Budget Constraints: Theory and
Applications to U.S. Federal Budge t and Current Account Deficits”, Journal of Money,
Credit, and Banking, Vol.23, No.2 (May, 1991), pp.206-223
Uctum, M., Wickens, M. (2000), „Debt and De ficit Ceilings, and Sustainability of Fiscal
Plocy: An Intertemporal Analysis”, Oxford Bulletin of Econ omics and Statistics,
Vol.62(2), pp.197-222, May
Uctum, M., Thurston, T., Uctum, R. (2006), „Public Debt, the Unit Root Hypothesis and
Structural Breaks: A Multi-Country Analysis”, Economica, Vol.73(289), pp.129-156
446 România în UE. Calitatea integr ării. Creștere. Competen ță. Ocupare
446Wilcox, D. W. (1989), „The Sustainability of Government Deficits: Implications of the
Present-Value Borrowing Constraints”, Journal of Money, Credit, and Banking,
Vol.21,No.3 (Aug., 1989), pp.291-305
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Uniunea European ă [607374] (ID: 607374)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.