Uniunea Consensuala…pericol Pentru Stabilitatea Familiei

CUPRINS

I. INTRODUCERE :

Capitolul 1. Argumentarea temei ………………………4

Obiectivele studiului………………………………………5

1.2. Formularea ipotezei si explicarea acesteia ………..5

1,3 Noutatea studiului………………………………………….6

1.4. Avantajele și dezavantajele studiului……………….6

II. PARTEA TEORETICĂ :

Capitolul 2 Conceptul de familie………………………………..7

Particularitățile familiei europene în ultimele 5 decenii…..

Trecerea de la familia tradițională la familia nucleară și la noi modele de conviețuire……………………………………………………………

Abandonarea modelului familiei nucleare……………………

Capitolul 3 Conceptul de uniune consensuală……………

3.1 Evoluția în timp și spațiu a uniunii consensuale…………..

3.2 Grupurile de vârstă și de gen și uniunea consensuală în România….

3.3 Natura și specificul uniunii consensuale………………………..

3.4 Motivația partenerilor uniunuii consensuale…………………..

3.5 Popularitatea uniunii consensuale în ultimele 3 decenii……

3.6 Uniunea consensuală în SUA …………………………………………….

3.6.1 Începuturi …Evoluții…Studii………………………………..

3.6.2 Specificul uniunii consensuale în SUA………………

3.6.2.1 Mariaj/ concubinaj – asemănări și diferente……….

3.6.2.2 Dimensiunea legală a coabitării în SUA………………..

3.6.2.3 Avantajele și dezvajantajele uniunii consensuale în SUA……………………………………………………………..

3.7 Uniunea consensuala in America Latina: Columbia, Costa Rica, Mexic si Peru

3.8 Uniunea consensuala in Romania

3.8.1 Societatea comunistă și de tranziție…………………..

3.8.2 Specificul și dimensiune legală a concubinajului în România…………….

Uniunea consensuală în societatea contemporană… Pericol pentru stabilitatea familiei?

I. INTRODUCERE :

Capitolul 1 Argumentarea temei :

1.1 Obiectivele studiului

Obiectivele studiului de față urmăresc descrierea și explicarea corectă a principalelor concepte și anume schimbare, uniune consensuală, familie, stabilitatea familiei în societatea contemporană, dar și a dimensiunilor și indicatorilor lor.

Una dintre cele mai importante dezbateri și analize în literatura de specialitate o reprezintă discuția despre centrul activităților, cerințelor, așteptărilor, normelor și valorilor proprii ale indivizilor, dar și a celor impuse de orice societate, adică familia –“ comunitatea morală de bază sau elementară…Fără familie nu există societate. Societatea este compusă, așadar, din familii, nu din indivizi. “ (Ilie Bădescu, Istoria sociologiei românești. Perioada marilor sisteme, Volumul I, Bucuresti, Editura Economică, 2002, p. 77)

Importanța acestei analize izvorăște din evoluția familiei de-a lungul istoriei, din formele proprii de manifestare și din procesele și fenomele care au contribuit la stabilitatea sau instabilitatea acesteia în anumite perioade de timp și în anumite societăți.

Uniunea consensuală, coabitarea sau concubinajul (așa cum s-a întipărit în limbajul specialiștilor, dar și în limbajul informal al românilor ) constituie un important punct de plecare în evidențierea unor schimbări majore în domeniul familiei, reflectând dinamica acesteia. De asemenea, reprezintă o modalitate de conviețuire care este generată de anumiți factori, care se confruntă cu oportunități sau nu, avantaje sau dezavantaje, aprobare publică sau dimpotrivă respingere din partea unor indivizi, grupuri sau chiar comunități.

Această temă este relevantă ca cercetare teoretică și empirică deoarece uniunea consensuală poate reprezenta expresia modernității și cea a manifestării libertății de acțiune și simțire pentru anumiți indivizi ai unor societăți contemporane. Mai mult decât atât, creșterea numărului de persoane din țările europene, din statele americane,etc.

care aleg această alternativă la căsătorie, contribuie la întărirea argumentării temei de cercetat.

Argumentarea temei pornește de la întrebările – Este familia modernă stabilă în societatea contemporană ? În ce constă instabilitatea acesteia ?

Plecând de la caracteristicile societăților și urmărind adevărate spectacole ale vieții sociale se poate oferii o prognoză a ceea ce însemnă conceptul de familie. Aici ne referim la familia tradițională din România și nu numai, la dimensiunile, structura și funcțiile de bază ale acestui tip de familie, la schimbările generate de principalele procese precum industrializarea, modernizarea, migrația și urbanismul care au dus la trecerea de la familia extinsă la cea nucleară, la ceea de origine și la alternativele de conviețuire, adică la “menaj format de o singură persoană, concubinaj, uniuni heterosexuale și homosexuale și familii monoparentale materne / paterne.” (Voinea,1996, p. 79 )

Schimbările care se petrec într-un anumit cadru social, economic, politice, cultural și spiritual trebuiesc atribuite particularității unui anumit timp și spațiu. Astfel, un alt concept important este cel de schimbare, întrucât acesta corelează cu noțiunea de familie și cu cel al stabilității ei. Acest lucru nu se referă la faptul că familia și-a pierdut din importanță sau mai rău că a dispărut cu desăvarșire. Răspunsul este altul. Realitatea cotidiană și cercetările realizate au evidențiat producerea unor schimbări în stilul de viață al indivizilor și implicit în cel al vieții de familie. Noutatea cercetării nu constă în simpla enumerare a cauzelor și consecințelor acestor schimbări, ci mai degarbă în surprinderea acelor explicații care se abat de a regulă, care infirmă ipotezele clasice ale cercetătorilor și care oferă o notă specială fenomenului studiat pentru cadrele cuprinse în cercetare. În acest sens nu îmi rămâne decât să țin cont de crezul profesorului de sociologie Ioan Mihăilescu care și-a aplecat condeiul asupra conceotului de familie și a implicațiilor sale : „schimbările intervenite sunt atât de importante încât și termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, tinzând astăzi să acopere realități diferite decât cele caracteristice generațiilor precedente.” (Maria Voinea, 1993, p. 96)

1.2.Formularea ipotezei si explicarea acesteia

Plecând de la premisa că uniunea consensuală a fost și este din ce în ce mai evidentă în societățile europene contemporane și nu numai am elaborat ipoteza cercetării. Aceasta este următoarea : << Dacă uniunea consensuală devine un model predominant de conviețuire în rândul tinerilor și adulților atunci acesta afectează stabilitatea familiei și reduce numărul de căsătorii. >> Această ipoteză scoate în evidență motivele pentru care unii indivizi aleg coabitarea ca o formă de a trăi sub acelaș acoperiș (spre exemplu – testarea compatibilității partenerilor, satisfacerea unor nevoi în special cea sexuală, manifestarea independenței partenerilor,etc. ), avantajele și dezavantajele coabitării , schimbările care intervin în domeniul familiei și căsătoriei.

De asemenea ipoteza urmărește modul în care sunt atribuite caracteristicile coabitării unei anumite grupe de vârstă (studenți, tineri, adulți) și dintr-un anumit mediu de proveniență (familia de origine, divorțul acestei, carcteristicile părinților, mediu rural sau urban).

Prin ipoteza formulată mai sus doresc să trag un semnal de alarmă în privința numărului și duratei uniunii consensuale, dar și a viitorului familiei. Dacă numărul celor care nu își oficlizează relația crește , atunci mă întreb ce explicații pot fi date în acest sens. Ce ii determină pe oamenii să aleagă aceste tipuri de angajamente? Au anumite avantaje ? Devine un model de conviețuire predominant pentru societățile contemporane ? Este acceptat, promovat și protejat de indivizi și societăți? Sunt stigmatizați indivizii care aleg coabitarea ?

Plecând de la aceste întrebări și folosind metode, tehnici și instrumente adecvate – analize secundare, studii realizate de specialiști, interviuri, studiu de caz-, dar și dimensiuni și indicatori pe măsură, nu ne rămâne decăt să confirmăm sau infirmăm ipoteza, să punem în valoare avantajele sau limitele acesteia, să constat dacă este cazul dacă ea însăși este o modalitate de a elabora noi ipoteze, dar și o etapă premergătoare unei viitoare cercetări științifice.

1.3. Nouatatea studiului

Lucrarea de față propune dezbaterea unui aspect important al realității societăților contemporane din Europa, SUA și a țărilor din America de Sud etc.

Cercetarea teoretică vine în completarea cercetării emprice, de teren, iar combinarea celor două tipuri de cercetări vor contribui la noutatea lucrării. Ponderea covârșitoare în stabilirea noutății studiului o are ultimul tip de cercetare menționat.

Adoptarea de către indivizii acestor societăți a unui stil de viață diferit / in cazul nostru coabitarea pe care îl percep ca fiind mai eficient și mai satisfăcător decât întemeierea unei familii prin căsătorie și rudenie nu reprezintă o noutate în sine. Mai

degrabă reprezintă o factitate obiectivă care se împletește cu înțelesurile subiective ale vieții indivizilor, înțelesuri care nu pot fi deslușite decât cu ajutorul metodelor, tehnicilor

și instrumentelor de cercetare aplicate pe un eșantion de populație bine stabilit din România.

1.4 Avantajele și dezavantajele studiului

Avantajele lucrării fac referiri la axa macrosocial/ microsocial. Aceasta cuprind analiza teoretică de la nivelul macrosocial care descrie fenomenul coabitării în societăți diferite, dar și analiza empirică realizată la nivelul microsocial, individual prin care se va accentua specificitatea fenomenului pentru anumiți indivizi, anumite grupuri sau colectivități.

Fdhjklllijfdsdfjkl

II. PARTEA TEORETICĂ :

Capitolul 2 Conceptul de familie

In opinia mea analiza uniunii consensuale din Europa si America nu se poate desavarsi daca nu tine cont de analiza conceptului de familie si a evolutie sale in timp si spatiu.

Astfel ca in paginile care urmeaza voi incerca sa evidentiez caracteristicile familiei in Europa, dar si specificitatea acesteia in spatiul romanesc.

2.1. Particularitățile familiei europene în ultimele 5 decenii : premise ale instabilitaii familiei si caracteristici :

Propun ca analiza familie europene din ultimii aproape 5 decenii- 1960-2006 – să înceapă cu principalele schimbări ale familiei, a cauzelor și consecințelor acestora și care să se refere la indicatorii – rata căsătoriilor, divorțurilor, primei vârstei la căsătorie, apariția altor alternative de conviețuire/ concubinaj.

Pornesc analiza corelând indicatorul ratei nupțialității cu vârsta la prima căsătorie pentru a evidenția faptul că : vârsta influențează calitatea vieții de familie mai precis-stabilirea numărul de membrii, a condițiilor de locuit, creșterea nivelului de educație și a posibilităților de a avea o profesie mai bine remunerată și implicit la creșterea satisfacției individului cu viața în general.

Schimbările evidente care au afectat familia s-au petrecut în anii 1970 în zona scandinavă – Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Olanda. Parcursul ratei nupțialității pleacă din anul 1960 când majoritatea țărilor din Europa aveau o rată asemănătoare și era cuprinsă între 7.2 – 9.5 %. Excepția o reprezintă țările din blocul comunist unde rata era semnificativ ridicată- Rusia-12.6 %, Letonia-11%, România și Ucraina- 10.7%. Proporția valorilor maxime și minime în anii 1980-Suedia și Danemarca – s-au păstrat în aceleaș tări. Anul 2000 anunță că 7.2% estre rată constantă a nupțialității în Europa. Tot aici câteva țări -Danemarca, Olanda, Iugoicrosocial, individual prin care se va accentua specificitatea fenomenului pentru anumiți indivizi, anumite grupuri sau colectivități.

Fdhjklllijfdsdfjkl

II. PARTEA TEORETICĂ :

Capitolul 2 Conceptul de familie

In opinia mea analiza uniunii consensuale din Europa si America nu se poate desavarsi daca nu tine cont de analiza conceptului de familie si a evolutie sale in timp si spatiu.

Astfel ca in paginile care urmeaza voi incerca sa evidentiez caracteristicile familiei in Europa, dar si specificitatea acesteia in spatiul romanesc.

2.1. Particularitățile familiei europene în ultimele 5 decenii : premise ale instabilitaii familiei si caracteristici :

Propun ca analiza familie europene din ultimii aproape 5 decenii- 1960-2006 – să înceapă cu principalele schimbări ale familiei, a cauzelor și consecințelor acestora și care să se refere la indicatorii – rata căsătoriilor, divorțurilor, primei vârstei la căsătorie, apariția altor alternative de conviețuire/ concubinaj.

Pornesc analiza corelând indicatorul ratei nupțialității cu vârsta la prima căsătorie pentru a evidenția faptul că : vârsta influențează calitatea vieții de familie mai precis-stabilirea numărul de membrii, a condițiilor de locuit, creșterea nivelului de educație și a posibilităților de a avea o profesie mai bine remunerată și implicit la creșterea satisfacției individului cu viața în general.

Schimbările evidente care au afectat familia s-au petrecut în anii 1970 în zona scandinavă – Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Olanda. Parcursul ratei nupțialității pleacă din anul 1960 când majoritatea țărilor din Europa aveau o rată asemănătoare și era cuprinsă între 7.2 – 9.5 %. Excepția o reprezintă țările din blocul comunist unde rata era semnificativ ridicată- Rusia-12.6 %, Letonia-11%, România și Ucraina- 10.7%. Proporția valorilor maxime și minime în anii 1980-Suedia și Danemarca – s-au păstrat în aceleaș tări. Anul 2000 anunță că 7.2% estre rată constantă a nupțialității în Europa. Tot aici câteva țări -Danemarca, Olanda, Iugoslavia și Ucraina- care aveau o valoare minimă ajung să se încadreze în categoria celor cu o valoare maximă. În mod surprinzător sau nu situația țărilor- Suedia, Belgia, Grecia,Bulgaria, Estonia și Slovenia – care înregistrează în anul 2000 valori minime urmează logica inversă. Au trecut de la 5.2 %-7.2 % în anii 1980 la 3.6%-4.5% în anul 2000. Uniunea consensuală este întâlnită la început în rândul tinerilor din Europa de nord și mai puțin răspândită odată cu creșterea vârstei. Ca o explicație pot afirma că numărul persoanelor de peste 45 de ani care nu s-au căsătorit niciodată este destul de mic. (Simion, 2002, pp.2-3)

După cum am văzut mai sus scad numărul căsătoriilor și se înregistrează o creșterea a vârstei la prima căsătorie în țările dezvoltate. În anii 1980 vârstei la prima căsătorie a crescut în special în Irlnada, Elveția, Danemarca, Finlanda și Suedia. Excepție au făcut Grecia, Italia, Portugalia și Rusia. În anul 2000 modelul vârstei ridicate la prima căsătorie este reprezentat de Suedia- 30.2 ani. În opoziție valorile minime se întâlnesc la indivizii din societățile aflate în tranziție- Bulgaria, Litunia, Polonia, Slovacia, România, Slovenia, Albania și Macedonia, dar și în Rusia și Turcia. Creșterea valorilor în țările de mai sus mentionate apare în anii 1990, modelul fiind reprezentat de Slovenia. (Simion, 2002, pp.3-4)

Care sunt factorii care au dus la disocierea familiei ? Maria Simion (2002,pp.4-6) în articolul din Revista “Calitatea vieții” prezintă câteva cauze și consecințe ale instabilității familiei.

Factorii sunt diverși : creșterea numărului femeilor care locuiesc singure/ celibatare – 45 %, a celor care nu s-au căsătorit niciodată cu vârsta de peste 45 de ani sau care coabitează sau care formează menaje cu un singur părinte. În țările dezvolatate procentul femeilor cu vârsta cuprinsă între 20-24 de ani care coabitează este de 20 % (Danemarca, Finlanda, Anglia, Franța). Mai mult decăt atât indivizii nu se mai căsătoresc atât de repede dacă au trecut printr-un divorț, alegând coabitarea. De asemenea crește rata divorțurilor – cea mai mică valoare înregistrându-se în Turcia- 0.06%, iar cele mai mari în țările nordice, Anglia, fost comuniste în special în rândul tinerilor, după doar patru ani de conviețuire legală. De asemenea sunt cunoscute cazurile din ce în ce mai numeroase a adolescentelor din Occident care dădeau naștere unui copil în afara căsătoriilor.

Scăderea fertilității și a speranței de viață duc la accentuarea populației vârstnice- numărul bărbațiilor de peste 60 de ani este dublu față de cel al femeilor, sunt în schimb mai multe femei văduve pentru că bărbații se căsătoresc mult mai târziu, mai mult și au speranța cu viața mai scăzută decât femeile.

Cum mai putem explica instablitatea familiei și alegerea altor uniuni? Un punct de pornire este accentuarea schimbărilor mentalității femeii. Ea nu mai se consideră doar un suport emoțional pentru copii și soț, societatea determinand-o prin dinamica ei sa nu se mai considere singurul factor socializator pentru proprii ei copii, devind astfel capabilă să se întrețină prin propriile forțe. Dacă în trecut familia era întrținută de către cele mai în vârstă persoane, în prezent suportul în special cel financiar, emoțional și practic este oferit de către tineri și adulți.

Astfel că formele familiei pot fii analizate pe continuum-ul familia nucleară- uniuni consensuale- uniuni unde partenerii nu locuiesc împreună – familii formate din persoane de acelaș sex, etc

Numeroasele rapoarte de cercetare a calității vieții precum – First European Quality of Life Survey. Family, work, social networks (2003,Cap.4 Importance of suport for social integration, p67-97.)- analizează familia din perspectiva suportului: emoțional, practic și financiar oferit membrilor ei . Cum poat fi definit suportul informal? Moen (1997) afirma că acesta „foloseste factori recidivisti sau protectivi <<dublura a vulnerabilității și riscului, cunoscător al adaptării succesului la provocări și adversiatate>>, conținând ambele resurse personale și sociale.”(First European Quality of Life Survey. Family, work, social networks,2003,Cap.4, p.68 )

Așa cum am afirmat mai sus familia reprezintă un suport emoțional pentru membrii acesteia. Folosind indicatorul femei/barbati stresați cercetările au ajuns la concluzia că femeile sunt mai stresate decât bărbații, acestia din urmă găsind în familie un mai mare suport emotional decât femeile. Acest tip de suport este evident în cazul persoanelor în vârstă de peste 50 de ani (NMS si CC3) și de peste 65 de ani in EU15. Cazul noilor țări intrate și a celor care doresc să adere poate fii explicat din prisma contextului politic al societăților comuniste care susținea familia ca pe singura forma de siguranță. (First European Quality of Life Survey. Family, work, social networks,2003,Cap.4, pp.78-80 )

În legatură cu suportul financiar femeile sunt cele care primesc mai mult suport din partea familiei, bărbații apelând mai degrabă la colegi sau prieteni. Acest suport scade odată cu creșterea vârstei- aprox. 20% din indivizii de peste 65 de ani nu sunt capabili să primească nici un fel de suport datorită legăturilor sociale scăzute.(First European Quality of Life Survey. Family, work, social networks,2003,Cap.4, pp.80-84 )

Pentru a întării ideile afirmate mai sus tabelul de mai jos subliniază importanța pentru indivizi a suportului oferit de familie. (First European Quality of Life Survey :Quality of life in Bulgaria and Romania, 2003, p. 39)

Tabel 1 Un membru al familiei este persoana la care caut sprijin atunci când….

Obiectivele studiului : După conturarea situației societăților europene din ultimele cinci decenii voi prezenta întrebările ce vor duce la exprimarea satisfacției indivizilor cu viața în familie sau în uniunea consensuală. În primul rând voi extrage diferențele dintre familie și coabitare, în al doilea rând voi scoate în evidență valorile sociale, atitudinile indivizilor despre coabitare și familie și nu în ultimul rând voi sublinia gradul de satisfacție ai indivizilor în cele două modele de asociere.

2.2. Trecerea de la familia tradițională la familia nucleară in spatiul romanesc :

Într-ucât o parte importantă a cercetării empirice se aplică pe țara noastră este necesar ca începutul studiului de față să cuprindă evoluția familiei românești de la origini până în prezentul zilelor noastre.

Nevoia bărbaților și femeilor de a locui împreună a existat de-a lungul istoriei, aceștia fiind influențați de societatea în care trăiau, de gradul de dezvoltare a acesteia, dar și de gradul de implicare ale indivizilor în realizarea funcționalității cuplului.

În societățile preindustriale predominau familiile largi, cu multe generații, familia confunzându-se de multe ori cu o unitate de producție economică. Definiția profesorului Henri Stahl surprinde esența familiei extinse : “se aduna într-o singură gospodărie un grup destul de mare de familii înrudite între ele, cuprinzând uneori peste 50 de membrii.” (Maria Voinea, 1993, p. 92 ). Familiile extinse cuprindeau mai multe familii nucleare și purtau numele de <<comunioane>>, întâlnite în partea de sud-vest a României.

O altă caracteristică a acestui tip de familie era aceea că tinerii care se căsătoreau urmau să locuiască împreună cu părinții . Trăsăturile familiei tradiționale în România sunt prezentate tot de Stahl și se referau la : situația tânărului proaspăt căsătorit, averea acestuia formată din loturi de pământ, situația celui mai mic dintre descendenți care era obligat să locuiască împreună cu părinții, să îi sprijine la bătrânețe, să îndeplinească anumite sarcini după moartea lor, iar cu privire la zestrea fetelor, aceasta se concretiza mai degrabă în lucruri mareriale : „ pe măsură ce feciorii cresc și le vine vremea căsătoriei, ei pleacă din casa părintească. Tatăl îi înzestrează cu o parte din loturile de pământ ale familiei și-i ajută să-și construiască o casă nouă. Tatăl ține pe lângă el decât pe cel mai mic dintre feciori, care sigur va moșteni casa părintească, cu obligația de a întreține pe bătrâni până la moarte și de a le face apoi slujbele bisericești și pomenile ” (Maria Voinea, 1993, pp. 92-93).

Familia tradițională îndeplinea anumite funcții specifice. Din punct de vedere economic familia era autonomă pentru că agricultura presupunea exploatarea tuturor membrilor familiei, putând să se asigure existența membrilor familiei. Tot ceea ce se producea se consuma în familie, activitatea productivă devenind „un mod de viață “.

Funcția socializatoare a familiei tradiționale presupunea pe de o parte formarea profesională, iar de de altă parte educația. Dacă pentru prima dimendiune ne referim la transmiterea obiceiurilor vechi privind cultivarea pământului, pentru cea din urmă menționată trebuie să se țină cont de transmiterea normelor, regulilor și principiilor morale și religioase, toate necesare pentru integrarea tinerilor în viața familială și socială.

O altă funție importantă îndeplinită de acest tip de familie era funcția de solidaritate a membrilor familiei care se referea la îngrijirea copiilor, bolnavilor, împărțirea resurselor între membrii familiei și asigurarea securității.

În ceea ce privește relațiile cu alte instituții, putem spune că relațiile sunt de cooperare și întrajutorare, relații ce se concretizau odată cu anumite sărbători religioase sau familiale. (Maria Voinea , 1993, pp. 93-94)

Nu putem vorbii despre familia tradițională dacă nu discutăm despre structura acesteia. Aceasta din urmă avea ca obiective obtinerea productiei, buna gestionare a patrimoniului familiei și educația descendenților. Șeful familiei era de regula bărbatul cel mai vârstnic, care se bucura și de o experiență lungă de viață. Situația femeii era una de subordonare, fiind obligată să asigure creșterea și îngrijirea copiilor, continuitatea grupului și satisfacerea trebuințelor menajere. Descendenții familiei reprezentau un semn al menținerii grupului și erau importanți pentru că participau la diversele sarcini ale cuplului și gospodăriei.( Maria Voinea , 1993, pp. 94)

Afirmarea societăților moderne presupunenea modificări economice și sociale, transformări ce afectau structura și fucțiile familiei. Procesele precum industrializarea, urbanizarea, migrația și modernizarea îi determină pe indivizi să își desfășoare propria viață după alte principii. Apariția unei noi clase sociale- cea a nuncitorilor- determină schimbarea locului de muncă al indivizilor și anume de pe câmpul agricol în întreprinderi și fabrici, dar totodată și migratia mai accentuată spre oraș.

Așa cum afirma Alvin Toffler în lucrarea „Al doilea val”, familia nucleară a preluat locul familiei lărgite, devenind tipul modern, acceptat și răspândit în toate societățile moderne : „familia nucleară a devenit o trăsătură specifică a tuturor societăților aparținând celui de-al doilea val”.(op.cit, p. 95)

Aceste modificări s-au reflectat și la nivelul funcțiilor familiei, care mai târziu, unele dintre acestea au fost preluate și realizate de alte instituții: creșe, grădinițe, școli, azile pentru bătrâni.Acest lucru demonstrează faptul că începând de acum indivizii sunt angrenați și implicați în mod diferit în viața cotidiană, mai mult decât atât aceștia sunt dirijați de alte aspirații, idealuri, scopuri.

Specialiștii încep să conștientizeze schimbările din planul familiei și anume faptul că vechile modele familiale se restructurează, afirmându-se alte forme de viață familială precum : „extinderea celibatului, a concubinajului, a căsătoriilor de probă, creșterea divorțialității „(Maria Voinea , 1993, p. 95)

Profesorul Ioan Mihăilescu sintetizează principalele schimbări cu privire la diversele comportamente sociale, sexuale premaritale, la acceptarea și toleranța acestor comportamente și la rata nupțialității, nașterilor care se petrec în cadrul familiei în societatea românească contemporană: “extinderea expunerii sexuale premaritale, a permisivității sociale și a toleranței părinților față de aceste comportamente, scăderea ratei nupțialității, controlul fecundițății.” (op.cit. p. 95)

O altă schimbare care se petrece în cadrul familiei face trimitere la statusul bărbatului și al femeii, la creșterea satisfacției membrilor cuplului în noile forme de conviețuire ajungându-se în mod inevitabil la instabilitatea familiei nucleare.

Autorul P. Sorokin anticipa încă din anii 1940 apariția noilor forme de conviețuire, susținând că familia este : „o uniune sacră a soțului și soției, părinților și copiilor” care va rezista dacă vor fii respinse căsătoriile sancționate social, dar și relațiile

ilicite dintre membrii unui cuplu. Copii vor deveni din ce în ce mai independenți față de părinții lor, iar funcțiile îndeplinite de o familie se vor reduce subtanțial. Astfel că familia

devine echivalentă cu o : “ coabiare accidentală a femeii și bărbatului, căminul devenind un adăpost al relațiilor sexuale.” (op. cit.p. 96) Ceea ce am afirmat mai sus este denumită de autor “teza crizei familiale”, teză îndelung dezbătută de specialiști. Prin acest studiu se urmărește următorul obiectiv confirmarea sau infirmarea tezei mai sus menționate, obiectiv care se va realiza prin numeroși pași. Însă ceea ce putem afirma fără rezerve este faptul ca s-au produs numeroase schimbări în mentalitatea indivizilor și implicit în perceperea vieții de familie și de cuplu : ”ceea ce este evident este faptul că în viața de cuplu s-au produs anumite modificări în valorile ei fundamentale .” (op.cit. p.96 )

Pentru a observa diferențele dintre cele două tipuri de famile trebuie să ținem cont de următorul tabel-vezi Tabelul 1 (Maria Voinea și Carmen Bulzan, Sociologie. Manual pentru clasa a 11-a, Bucureși. Editura LiceAll, 2000, p. 27)

Tabel 1

2.3 Abandonarea modelului nuclear și afirmarrea modelelor alternative

În lucrarea “Cuplul modern între emanciapre și disoluție” autorul Cristian Ciupercă (2000,p. ) sugerează faptul că pentru a înțelege cum s-a ajuns la renunțarea la modelul familiei nucleare specific societăților moderne și postmoderne trebuie să se țină cont de anumiți factori identificați de diverși autori. Printre cei mai importanți factori îi enumerăm pe următorii modificarea continuă și bruscă a valorilor specifice unei familii, apariția, acceptatrea și accentuarea individualismului în diverse forme, adaptarae la cerințele societății contemporane, emanciparea femeii etc.

Interesant de observat este faptul că așa cum susțin și specialiștii, familia nucleară a reprezentat renunțarea la tradiție, la opinie publică, mai simplu spus indivizii unui cuplu își desfășurau viața după propria știință, propriile reguli și standarde. Renunțarea la opinie publică se datoreauă proceselor de urbanizare, industrializare și modernizare, apărând ceea ce numea Emile Durkheim (1983), unul dintre cei mai importanți reperezentanți ai sociologiei universale, fenomenul <<slăbirii supraveghierii colective>> care se explică astfel: creșterea numărului populației va conduce la scăderea rolului și forței opiniei publice locale, dar și generale. (Cristian, Ciupercă, Cuplul modern între emanciapre și disoluție, Alexandria, Editura Tipoalex, 2000, p. 157)

Acelaș autor era convins de capacitatea societății de a determina individul de a alege alte forme de conviețuire, ca alternative la căsătorie. Mai mult decât atât, aceste posibilități vor genera într-un moment sau altul anumite stări de anomie în cadrul relațiilor de cuplu. (Emil Durkheim, 1893)

O altă analiză a acestei transformări este expliactă de profesorul Ilie Bădescu (1994) care susținea faptul că renunțarea la modelul de familie nucleară a presupus „trecerea de la tradiționalism la modernitate, progresul diviziunii muncii și scăderea rolului conștiinței comune. „ (Ciupercă, 2000, p. 157)

Alți analiști precum A. De Tocqueville (1835), E. Fromm (1984), R. Belleh și alții (1985) au ajuns la concluzia că însăși individualismul reprezintă o cauză a abandonării modelului nuclear al familiei. Explicația pe care o oferă aceștia este uramătoarea. Indivizii doresc să trăiască după propriile reguli, considerându-i pe cei de lângă ei o modalitate prin care pot să renunțe la singurătate, dar și una de afirmare a propriei individualități și personalități. Această explicație este motivul pentru care au apărut și s-au manifestat uniunile libere, cuplurile fără descendenți etc. (Ciupercă, 2000, p. 158)

Societatea contemporană devine tot mai complexă. Aceasta se caracterizează prin economie de piață, viață cotidiană destul de agitată și stresantă, relații interpersonale multiple, competențe profesionale ridicate. Cel din urmă indicator specific societății contemporane presupune perioade mai mari acordate studiului, pregătirii profesionale. Astfel că accentul nu mai cade pe întemeierea unei familii. (Ciupercă, 2000p.159)

Un alt factor important pus în evidență de autori este reperzentat de emanciparea femeii. Femeia a început să fie preocupată și de alte lucruri decât cele legate de formarea și menținerea unei gospodării, de îngrijirea copiilor, a soțului și al altor rude. Aceasta devine interesată de crearea unei cariere, de obținerea unei independențe, mai els cea financiară. Acest lucru nu înseamnă neapărat abandonarea modelului de familie extinsă s-a datorat bărbatului odată cu declanșarea industrialismului, prin migrația spre orașe,iar renunțarea la modelul nuclear emancipării femeii. (Ciupercă, 2000, p. 160)

Dacă mai sus au fost prezentate cauzele abandonării modelului nuclear în continuare voi descrie consecințele acesteia . Autorii I. Mitrofan și C. Ciupercă în 1998 menționeză ca și consecințe schimbări la nivelul nașterilor-scade numărul lor cu aproximativ jumătate de procente la nivelul țărilor membre ale UE în perioade diferite (vezi Figura 1 ) și implicit renunțarea la modelul nuclear și apariția familiei restructurate și anume: cuplul fără descendenți, familia monoparentală, celibatul și coabitarea, familia reconstituită și reorganizată și căsătoriile deschise.

Rata natalității în tările UE între 1960-1990 – Figura 1

Figura 1 :Sursa : Eurostat 1993, “Sociology Review”, nov. 1995 (Philip Allan Publishers) (Anthony, Giddens, Sociologie, București, Editura Bic All, 2001, p.174)

Înainte de a prezenta principalele alternative la căsătorie trebuie să menționăm care este contextul- după opinia autorilor I Mitrofan și C. Ciupercă (1998) – în care se manifestă acestea : “Viitor din ce în ce mai incert, o perspectivă din ce în ce mai haotică.„ (Ciupercă, 2000, p.161)

Cuplul fără descendenți este întâlnit la populația tânără. Statistic este demonstrat că din totalul adulților căsătoriți, procentul de 10-20 % din aceștia reprezintă familii fără copii. Din acest procent- arată Ioan Mihăilescu (1993) – majoritatea cuplurilor sunt întâlnite în mediul urban și în cazul în care femeile urmează o carieră profesională. Motivația acestei alegeri – mai menționează autorul- nu reprezintă obiectul compătimirii, că nu popt avea copii și nici cel al dezaprobării, că nu vor să aibă copii. (Cristian, 2000, p. 162 )

Familiile monoparentale se referă la un singur părinte și la copii acestuia. Cauzele posibile care generează acest tip de familie sunt multiple : divorț, abandon, decesul unui părinte, adopție realizată de o singură persoană, creșterea copiilor în afara căsătoriei. Putem menționa aici și anumiți << factori biologici, naturali, economic ( sociali- venituri, satisfacerea nevoilor, creșetrea copiilor) și facori culturali (tradiții, obiceiuri, prejudecăți).>> (Maria Voinea și Carmen Bulzan, 2000, p. 26)

Putem vedea partea pozitivă a constituirii unui astfel de familii. Ea pune accent- așa cum afirma și Petru Iluț (1995)- pe eliminarea traumelor și suferințelor pe care le pot resimți în mod constant copii din aceste familii : „Este mai bine pentru copii dacă părinții se despart, în loc să-i supună unui permanent conflict în familie.” (Cristian, , 2000, p. 163)

Celibatul reprezintă și el o alternativă la căsătorie. Noțiunea de celibat are semnificații diferite în perioade diferite. Cauzele sunt diverse – faptul că oamenii se căsătoresc mai târziu, spre exemplu de anii 1960, rata ridicată a divorțurilor, moartea unuia dintre parteneri. În prezent – descrie Anthony Giddens – există un procent mai mare de tineri între 20-30 de ani care nu sunt căsătoriți, în schimb între 30-40 de ani s-a înregistrat un număr mai mic de persoane singure. Spre deosebire de această constatare numărul cel mai mare de persoane celibatare se înregistrează în rândul persoanelor văduve cu vârsta de peste 50 de ani. Alte cauze ale alegerii celibatului ,conform studiului realizat de Peter Stein in 1980, intervievând 60 de indivizi singuri, ar fii : concentrarea pe cariera profesională, diversitatea experiențelor sexuale, libertate totală, autonomie. Surprinzător este faptul ca respondenții recunoșteau ca efecte negative ale celibatului izolarea și singurătatea, acordând mai multă credibilitate căsătoriei. (Anthony, Giddens,2001, pp.182-183)

În figura de mai jos este explicată evoluția cuplurilor în timp. Plecând de la studiul prezentat de A. Giddens (1995) realizat la Universitatea din Exxes majoritatea cuplurilor vor locui împreună după zece ani, două treimi se vor căsătorii- partea verde-3, doar 8 % aleg coabitarea ca pe o formă de <<căsătorie de probă>>- partea roșie-2, iar pentru o treime dintre cazuri relației se încheie- partea galbenă- 1(vezi Figura 2)

Figura 2- Sursa :”Living in Britain”, pe baza răspunsurilor cercetării de la Universitatea Essex,

Ceea ce am arătat mai sus se aplică în principiu mediului urban. În mediul rural, în unele țări europene situația se schimbă. Astfel că în țările nordice rata coabitării este ridicată- în Suedia de la 1 % in anii 1960 la aporape 40 % în prezent- pentru că aceasta se bucură de recunoaștere legitimă, pentru ca atunci când ea se încheie, legea să permită împărțirea între indivizi a bunurilor și a pensiei alimentare. Membrii aceleași societăți ajung să se căsătorească după o perioadă de timp sau dacă aceștia au copii. (Giddens, 2001, pp.181-182).

În tabelul de mai jos (vezi Tabel 1) vor fii prezentate principalele funcții realizate de aceste tipuri de conviețuire, cât și importanța lor în cadrul acestor alternative. (Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă,199 , capitolul II p. 49)

Tabel 2

De căutat despre ele

Analiza alternativelor de conviețuire nu se reduc doar la cele patru tipuri descrise mai sus. De aceea trebuie să tinem cont și de celelelte tipuri și anume de căsătoriile deschise, de familiile reconstituite și cele reorganizate.

Atfel ca prognoza in legatura cu familia din Romania poate fii sintetizata in urmatoarele doua fragmente.

Pe fundalul contextului politic, social, economic și cultural special pot vorbi despre ratele nupțialității, a vârstei la prima căsătorie și nașterile extraconjugale. Astfel se formează specificul familiei în spațiul românesc de atunci și de acum. În anii 1980 România era printre fruntașe în ceea ce privește frecvența căsătoriilor și nu excela la capitolul vârsta ridicată la prima căsătorie sau la promovarea nașterilor extragonjugale. În anii 2000 crește numărul divorțurilor, indivizii se căsătoresc mai ales atunci când apare un copil, iar uniunile consensuale devin pentru tineri o alternativă de conviețuire și de testare a compatibilității partenerului. (Simion, 2002, pp.6-7)

Așa cum am amintit mai sus, România după tranziție suportă importante schimbări de mentalitate și de comportamente familiale datorate în mare măsură integrării în UNIUNEA EUROPEANĂ. Drept urmare specificitatea modelului familiei românești se poate reduce la următoarele constatări și anume la : scăderea cu trei ani a vârstei la prima căsătorie și a fertilității față de restul indivizilor din EU25, predomină familiile extinse, rolurile gospodărești sunt tradiționale, îmbătrânirea populației cu 38 % față de doar 17% în EU. (Suport curs, p.13)

Capitolul 3 Conceptul de uniune consensuală

Cadrul teoretic al lucrării de față va evidenția o analiză complexă și principalelor concepte care sunt legate de fenomenul care constituie obiectul cercetării. Toate aceste precizări trebuie să vină în sprijinul explicațiilor științifice, să ofere prognoze apropiate de realitatea societăților contemporane studiate, să răspundă la acele întrebări care atrag interesul oricărui cercetător, având ca scop conturarea unei imagini noi și originale a fenomenului cercetat. Mai mult decât atât, cercetarea în sine, urmărește ca aspectele menționate mai sus să se regăsească și să se îmbine armonios cu experimentele, studiile realizate de specialiști și nu în cele din urmă cu cercetarea cuprinsă în lucrarea de față.

Conceptul de uniunue consensuală este un concept de bază al sociologiei familiei, care este legat de o serie de indicatori socio-demografici, economici, culturali, educaționali etc. Complexitatea și diversitatea acestuia constă, pe de o parte în anunțarea și descrierea factorilor generatori și al implicațiilor pe care aceștia le presupune, iar pe altă parte în explicarea corectă și obiectivă a fenomenului în diverse grupuri de vârstă, gen, colectivițăți sau societăți.

Întrebările referitoare la ce anume îi determină pe indivizi să trăiască într-o uniune consensuală, la natura acestei relații reprezintă un punct de pornire în discutarea importanței fenomenului, a principalelor dimensiunilor, oferind fără doar și poate posibilitatea realizării unui demers teoretic complet și interesant Aceasta poate fi definit ca o “relație existentă între un bărbat și o femeie, asemănătoare în anumite aspecte cu relația conjugală, matrimonială, fără ocrotire legală, într-ucât nu s-a încheiat cu respecatrea dispozițiilor leagle privitoare la încheierea căsătoriei .” (Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan,1991, p.83 )

Începutul analizei se referă la faptul că uniunea consensuală are la bază numeroase explicații teoretice. Este fals să oprești argumentarea conceptului doar la câteva cauze și consecințe. Lucrarea de față încearcă o trecere în revistă a tuturor cauzelor și efectelor – atât cât este posibil-. Nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de multitudinea acestora ci trebuie să ne întrebăm obiectiv asupra veridicității și generalității lor.

„Care este istoria acestei relații în timp și spațiu ?”, „Cum poate fi înțeles conceptul de <<uniune consensuală>> ?”, „Care sunt principalele definiții regăsite în literatura de specialitate ?”, „Care sunt principalele caracteristici prin care se explică fenomenul ?” și “În ce constă noutatea analizei teoretice ? “ sunt principalele intrebări la care încerc să răspund pe parcursul acestui studiu.

3.1 Evoluția în timp și spațiu a uniunii consensuale

Jack Goody în lucrarea din anul 1990 “Familia europeană. O încercare de antropologie istorică” și mai exact în capitolul 9 << Proto-industrializarea și industrializarea >> oferă o descriere cronologică a fenomenului și implicit a principalelor aspecte definitorii ale coabitării în societățile de mult apuse și nu numai.

Autorul afirmă că aceste uniuni consensuale au existat odată cu multiplicarea interacțiunilor umane, când s-au practicat acele legături neoficializate din care puteau rezulta copii. Uniunea consensuală atrage atenția prin intensitatea manifestărilor ei în special în Europa și Asia, în “rândul muncitorilor, la începutul

secolului al XIX- lea care presupunea : evitarea cheltuielilor excesive și obligațiile durabile .” Metoda prin care coabitarea putea fii desfăcută este rudimentară : “<<vânzarea nevestei>> sau trecerea peste o coadă de mătură peste care trecuse anterior cuplul. ” (Jack Goody , 1990, cap 9, p. 165)

Motivul pentru care Biserica interzicea această relație nu era unul de natură morală. Se stie foarte bine că, în trecut, relația dintre tineri trebuiau să primească bunăvoință părinților, uneori al altor rude și implicit al Bisericii. Autorul menționează o altă motivație a autorițăților. Mai degrabă, motivația Bisericii, a autorității incontestabile a acelor vremuri, face referire la o dimensiune economică și anume la avantajele de care putea să beneficieze unul dintre parteneri.(Goody, 1990, pp. 47-49)

În alte societăți, precum cele din Orientul Apropiat, partenerii erau considerați soț și soție, iar virginitatea partenerei reperezenta însăși cauza constituirii legăturii :”adesea atunci când prima soție e sterilă.”( Goody, 1990, pp. 49)

În concluzie, formele familiei (simplă sau modernă)- crede autorul- sunt aspecte economice ale perioadelor pre-industriale, iar monogamia nu este altceva decât un factor care influențează coabitarea : „ <<Familiile elementare >> de cele mai diverse tipuri sunt : elemente economice dominante în societățile pre-industriale, iar monogamia (India, Euroasia) poate fi considerată mai degrabă un stimul decât o limitare a concubinajului și a ilegitimității. ”( Goody, 1990, pp.71)

„Cercetarea monografică a familiei” realizată de Xenia Costaforu aduce la cunoștiință opiniile sincere despre coabitarea ale sătenilor români. În subcapitolul „Relația dintre soți”se vorbește despre modul în care resimt sătenii coabitarea :” tot atât de puternică, de stabilă ba chiar și de morală ca și o căsătorie legală” , “abatere de la o lege scrisă care are o valoare minimă pentru o populație dintr-un sat patriarhal

„(Costaforu, 2004, cap. D, p.128- 129 ).

În acest caz este important de precizat cauzele și efectele uniunii consensuale percepute de opinia publică din satele românești. Informațiile oferite de respondenți sunt extrem de valoroase ,pe de o parte datorită diversității răspunsurilor, iar pe de cealaltă parte datorită tipului respondentilor educați, analfabeți sau care trăiesc în concubinaj. Unul dintre respondenți în vârstă de 35 de ani susține că principala motivația a legăturii o reprezintă sentimentele dintre parteneri, identifică problemele femeilor care au copii, susținând că doar autoritatea satului condamnă acest tip de conviețuire.

Un alt respondent vorbește despre un caz real care aduce în prim plan o explicație știițifică: rata violenței împotriva femeilor este mai mare în cazul celor care coabitează. O altă cauză a coabitării- mărturisește un alt respondent- este aceea că doi indivizi deși sunt frați coabitează, ba mai mult au și doi copii. Alte cauze descrise sunt : refuzul partenerului de a împărții bunurile materiale, motivul etnic -ungurii nu au voie să se căsătorească dacă nu presteau serviciul militar-, urmărirea lanțului cauzal nasterea unui descendent ->botez ->cununie. (Costaforu, 2004, cap. D, p.1 )

În prezent, la unele nivele ale societății din România, coabitarea nu este încă acceptată, decât acolo unde se manifestă căsătoria de probă :”opinia publică, gura satului (cu excepția locurilor unde se practică <<căsătoria de probă>>), societatea nu permite acest tip de uniune.” (Iluț, 2005, p.201)

În prezent ,atât în România cât și în alte țări , situația s-a schimbat. Cauzele sunt diferite, iar manifestarea relației de asemenea. Pentru a înțelege conceptul de <<uniune consensuală>> trebuie să ținem cont de anumite criterii. Acestea se referă la : calitatea persoanelor implicate în această legătură, natura și specificul relației, motivația partenerilor, popularitatea coabitării și cadrul în care se consumă relația (diverse societăți din EUROPA, SUA și America de sud).

3.2. Grupurile de vârstă și de gen și uniunea consensuală în România

Uniunea consensuală presupune o relație dintre două persoane necăsătorite sau căsătorite care nu sunt obligate să respecte reglementările Codului familiei, cele care se referă la raporturile personale și matrimoniale care decurg din Dreptul civil. (Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 1991, p.83) În urma anchetelor

realizate în România, din anul 2002 s-a ajuns la concluzia că uniunea consensuală (414.061 numărul indivilor care coabitează) este întâlnită la tineri și la persoanele între două vârste și deasemenea nu poate înlocui căsătoria în rândul celor două grupe de vârstă. (Iluț, 2005, p.201)

În sprijinul afirmațiilor de mai sus mai trebuie prezentat și studiul realizat la Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj, mai exact pe un grup de 200 de studenți din anul I, III și IV de la Facultatea de Sociologie și Asitență Socială. În urma studiului au rezultat următoarele concluzii și anume (vezi Tabelul 3) – odată cu creșterea anilor de

învățământ superior numărul băieților care au coabitat crește și este cel mai mare 70% în primul an , cu o frecvență mai mare de 98 % în anii terminali. (Iluț, 2005, pp.54-55 ). Situația fetelor este diferită. Procentul de 73 % arată că ele nu văd în coabitarea în primul an de studiu o modalitate care facilitează condițiile de trai. În schimb în anii terminali situația devine favorabilă coabitării- 50 % coabitează și 50 % nu coabitează-, fetele reorintându-si prioritățile ajung la vârsta la care se pot căsătorii, iar acest angajament poate fii un test din toate punctele de vedere- al emotiilor, comunicării, compatibilităților, luării deciziilor etc.

Experiența unei coabitări Tabelul 3

BĂIEȚI FETE

3.3 Natura și specificul uniunii consensuale

Adesea uniunea consensuală este văzută ca o primă experiență de trai în comun pentru tineri și tinere, care are ca la bază beneficierea de avantajele căsătoriei, dar reprezintă și o modalitate de a evita riscul divorțului. Este importantă distincția dintre a locui împreună și coabitare. De cele mai multe ori uniunea consensuală nu pregătește indivizii pentru căsătorie, nu reprezintă o cale de a eviat divorțul, iar femeile și copiii sunt principalele victime ale acestei relații neoficializate, dar recunoscute de stat. ( Băran- Pescaru, 2004, p.85)

De aceea se spune că există diferențe între o relația conjugală și cea dintre concubini în ceea ce privește stabilitatea și durabilitatea relației. Cea din urmă relație presupune numeroase aspecte negative de natură psihologică, morală și educativă, asupra cărora voi revenii.

Care sunt diferențele dintre cei care coabitează și cei care sunt căsătoriți? Dar dintre cei care coabitează (femei și bărbați) ? Răspunsul este simplu. Da, există. Autorul Lloyd Saxton în cea de-a șasea ediție a lucrării „The individual, mariage, and the family” se întreabă dacă există asemenea diferențe.(Saxton, 19 , partea a doua, cap. 6) Cercetările din anii 1970 au arătat ca există difernțe între femei și bărbațicare coabitează, în ceea ce privește caracteristicile de personalitate ale partenerilor. Astfel că femeile sunt „ mai competitive, agresive, independente, cu spirit întreprinzător”, iar bărbații au „un spirit mai puțin întreprinzător și competitiv”, sunt „afectuoși , oferă suport emoțional. „ (Guitar și Lewis, 1974, Arafat și Yorburg, 1973). Alți autori menționează înclinația femeilor spre artă, științe sociale, cu mai multe abilități liberale, iar cei care coabitează se percep ca fiind mai androgini și nu se simt constrânși de rolurile traditionale de gen, nu au un grad educațional mai scăzut, își doresc în aceeași măsură să se căsătorească, iar familiile din care provin nu sunt mai nefericite sau nu se înregistrează rate mai mari ale divorțului. (McCauley, 1977, Mackline, 1976, Hense și Hudson, 1974)

Alte aspecte se referă la nivelul de încredere scăzut dintre parteneri, dorința crescută a indivizilor care coabitează de a renunța la viitoarele legături neoficializate, la scăderea toleranței acestora la nefericire și a tendințelor de a-și salva viitoarele căsătorii. (Băran- Pescaru, 2004, p. 88)

Astfel că relația dintre doi indivizi care coabitează este orientată spre satisfacerea nevoilor personale, de natura sexuală, se destramă mai repede ceea ce arată gradul de atașament față de partener și implicațiile acestuia- spre exemplu împărțirea bunurilor achiziționate în perioada coabitării. (Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, 1991, pp.83-84 )

Acest angajament pe termen scurt, care nu este unul public, implică rate mai ridicate de separare și divorț, determină scăderea șanselor unui individ de a se căsătorii cu partenerul actual și generează modele ale unor căsătorii neferici

În urma unui studiu realizat de Consiliul Național al Relațiilor Familiale din America pe un eșantion de 309 indivizi proaspeți căsătoriți s-au ajuns la următoarele concluzii : există diferențe de comunicare între parteneri, cei care au coabitat

înainte de căsătorie se declarau mult mai nefericiți, iar cei coabitau erau mai predispuși spre violență fizică și verbală, responsabilitățile fiind atribuite într-un mod necorespunzător.(Băran- Pescaru, 2004, p. 94 )

Un alt studiu important care relevă natura și specificitatea uniunii consensuale este acela realizat în 1997 de către doctorul Kahn de la Universitatea Maryland și de doctorul London de la Centrul Național de Statistică. Aplicat pe un eșantion de 2746 de femei , datele culese fac referiri la următoarele aspecte : rate ridicate ale divorțului în rândul celor care coabitează. Legat de acest indicator este interesant de observat că șansele de divorț la miresele nevirgine crește cu 60 %. De asemenea cresc tendințele de a avea relații extraconjugale, iar infidelitatea din timpul coabitării determină infidelitatea din timpul mariajului, în special în cazul femeilor- 60 % femei și 40 % bărbați-. (Băran- Pescaru, 2004, p. 94-96)

Mai sus am amintit de implicațiile psihologice, morale și educaționale negative. În rândurile care vor urma vor fii detaliate aceste elemente care fac parte și ele din natura și specificul relației dintre concubini. Specialiștii afirmă că cei din urmă menționați nu ajung la un stadiu suficient de maturizare, uniunea consensuală fiind văzută ca modalitate de a renunța la o relație nu tocmai bună, ci nu una de o rezolva, de a mai salva ceva din ea așa cum fac indivizii căsătoriți. Relațiile sexuale extraconjugale- mai spun specialiștii- pot induce în eroare un individ, acesta considerând persoana de lângă el una potrivită pentru căsătorie, însă realitatea arată contrariul, înlocuind dragostea și respectul cu sexul. Așa se explică ratele mari ale divorțului și violenței împotriva femeilor și copiilor acolo unde este cazul –în SUA există 2.2 milioane de copii care trăiesc cu un părinte și concubinul acestuia-. (Băran- Pescaru, 2004, p 96-98)

Divergențele și problemele pot deriva și din faptul că partenerii nu se întreabă asupra responsabilităților de rol. Cei mai mulți dintre cei care coabitează văd o echivalență perfectă între a locui împreună și un mariaj normal. Modelul oferit de

Johnson (1996) se referă la rolurile dintre parteneri și poate fii explicat din prisma unor factori culturali, de socializare și educaționali specifici anumitor grupuri sau societăți. Pe scurt bărbații aflați într-o uniune consensuală au tendința des întâlnită de a merge la

școală sau serviciu și de a revenii în cămin cu pretenția de a găsii totul pregătit de către partenera acestuia. (Băran- Pescaru, 2004, p 99)

Un alt punct important al analizei îl constituie clasificarea uniunilor consensuale. Literatura de specialitate se oprește asupra 5 tipuri – a. Întelegere temporară, indivizi împart acelaș spațiu, b. Relație afectivă, c. Testarea realației care are ca finalitatea mariajul, d. Alternativă temporară la căsătorie și e. Alternativă permanentă la căsătorie. (Saxton, 19 ,p. 226)

3.4 Motivația partenerilor uniunuii consensuale

Există diferențe de gen și vârstă în ceea ce privește motivațiile partenerilor angajați în acest tip de relație. Femeile văd în coabitare o garanție a căsătoriei cu persoana cu care coabitează, iar bărbații o transformă de cele mai multe ori într-o posibilitate de a avea relații extraconjugale, ignorând de cele mai multe ori posibilitatea unui angajament stabil și durabil. (Băran- Pescaru, 2004, p 85)

Motivațiile sunt diverse. Nu ne putem axa doar pe unele și să le ignorăm pe celelalte. Deci nu ne rămâne decât să le trecem în revistă, scopul acestei etape este de a evidenția complexitatea naturii relațiilor sociale și a indivizilor. Tabelul de mai jos vine în completarea particularității fenomenului cercetat. (Băran- Pescaru, 2004, pp. 93-94)

Tabelul 4

Alte motive sunt precizate de Jorgensen (1986, p. 276) în lucrarea „Marriage and family. Developement and change”( vezi tabelul 4 )

3.5 Popularitatea uniunii consensuale în ultimele 3 decenii

Succesul de care se bucură uniunea consensuală se datorează câtorva indicatori pe care îi voi descrie în paginile următoare. Aceștia pot fi reduși la specificitatea cauzelor și consecințelor, la durata și tipul angajamentului, la gradul de toleranță și permisivitate al indizilor și societăților față de acest fenomen și la cadrul legal al uniunii consensuale.

Este posibil ca acele întâlniri clasice – invitația în oraș, la un film sau la un restaurant să fie înlocuite de coabitare în rândul tinerilor și nu numai? Putem vorbi de coabitare în cazul în care două persoane care au reședințe diferite, dar din când în când locuiesc împreună ?

Analiza care urmează vizează descrierea uniunii consensuale in ultimii 30 de ani în diferite cadre sociale- SUA, EUROPA și AMERICA LATINĂ, precum și evoluția acestei în timp și spațiu.

Toate aceste demersuri vor fii aplicate pentru fiecare cadru social cuprins în cercetarea mea teoretică. Nu îmi rămâne decât să le exemplific plecând de la cazuri concrete, de la <<începuturi>> până la cele din realitatea socială contemporană.

3.6 Uniunea consensuală în SUA

3.6.1 Începuturi …Evoluții…Studii

Istoricul coabitării suscită interesul, dar mai ales modalitățile de manifestare. Putem să luăm ca model unic al uniunii consensuale exemplul Statelor Unite ale Americii . Prezent încă din anul 1968 el a atras atenția opiniei publice, în special a mijloacelor de informare scrisă- ziarul Times- care au mediatizat și publicat povestea Lydiei LeClaire, o tânără studentă în anul al II- lea la Universitatea Barnard care locuia într-o cameră a campusului împreună cu un student – bărbat- de la Universitatea Columbia. Treptat numărul indivizilor care coabitau s-a mărit astfel că dacă în anul 1972 între 10- 30 % dintre femenile, studentele americane necăsătorite trăiau în concubinaj , în anul 1984 aprope 2 milioane de cupluri de americani coabitau și aveau o vârstă sub 34 de ani . ( Saxton, 19 ,p. 223)

Prezentarea pe larg a modelului uniunii consensuale din Statele Unite ale Americii este importantă pentru că presupune diferențe semnificative cu privire la perceperea acesteia, la definirea și caracteristicile ei. Macklin afirma în 1974 că uniunea consensuală nu este decât „a împărți un pat pentru patru sau mai multe nopți pe săptămână, pentru trei sau mai multe luni consecutive, cu cineva de sex opus cu care nu suntem căsătoriți.” (Saxton, 19 , p.223)

Revin asupra întrebării de la începutul analizei. Majoritatea studiilor realizate în SUA susțin că cei care coabitează sunt tineri studenți, că numărul celor care nu au coabitat își doresc acest lucru și al persoanelor în vârstă care coabitează a crescut. (Gloria Bird și Keith Melviile, 1994, p.125-126 )

În privința evouluției altenativelor la căsătorie autorul Spanier (1983) amintește de predicțiile realizate de Serviciul Național al Familiei din America conform cărora vor crește numărul concubinajelor, a celibatarilor, a menajelor cu un singur părinte, dar și a homosexualilor. Tot acesta arată că 28 % din cuplurile care coabitează au unul sau mai mulți copii, iar partenerii cuplului aparțin de cele mai multe ori aceluiaș grup etnic. (Saxton, 19 , p.224 )

Tabelul 5 de mai jos arată într-un mod foarte clar care era rata coabitării în SUA în anul 1981 la bărbați și femei la diferite grupe de vârstă. (Zanden, 1985, ) Cel mai mare procent al coabitării în rândul femeilor este de 38% , cu vârsta sub 25 de ani și cea mai mică de 8%, cu vârsta cuprinsă între 35-44 de ani. La bărbați situația se schimbă. Procentul cel mai mare este de 43.1% și au vârsta cuprinsâ între 25 și 34 de ani. Ce putem deduce de aici ? Vârstă la căsătorie crește atât pentru bărbații, cât și pentru femei. Acest lucru este generat de mai multi factori precum creșterea perioadei pregătirii educaționale și profesionale, dorința unei mai mari independențe și autonomii, lipsa unei locuințe etc.

Cupluri care coabitează , SUA, 1981 Tabelul 5

Față de anii 1970 numărul celor care coabitează în SUA s-a modificat semnificativ. Astfel că în prezent numărul lor a crescut de trei ori, în special în rândul negrilor – afirmă Riche (1991) –, iar persoanele cu vârsta de peste 65 de ani – ne confirmă U.S Bureau of the Census (1988) – reprezintă o cincime din toatalul celor care coabitează.

Bumpass si Sweet (1991) susțin că un procent hotărâtor al persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani așteaptă să se căsătorescă cu partenerul actual, cu importante neajunsuri ale relației și că peste jumătate din cupluri au coabitat înainte de începerea mariajului. Macklin (1987) susține faptul că „nu există diferențe regionale în coabitare”, aceasta din

urmă fiind „mai comună și mai acceptată în țările europene” (Gloria Bird și Keith Melviile, 1994, p.

Plecând de la premisa că numărul acestui de angajament va crește simțitor în anii 1990 (Abbott, 1992, 185), un procent de 43 % dintre concubini nu mai sunt tineri și aparțin clasei mijlocii, de muncitori. Cum se explică acest lucru ? Răspunsul este complex. Fie coabitarea este văzută ca o modalitate de a înjumătății cheltuielile, un mijloc de a obține o mai bună distribuire a necesităților personale materiale și afective, fie indivizii se tem se angajament și refuză oficializarea relației.

Interesant de cercetat este dacă în prezent Se păstrează aceleași proporții sau se înregistrează modificări evidente ? David Olson și John DeFrain (2006,p.292) consideră coabitarea ca pe o relație emoțională și sexuală dintre doi adulți de sex opus care locuiesc în acelaș cămin. În legătură cu evoluția uniunii consensuale autorii confirmă întrebarea de mai sus. Astfel că între 1970 și 2000 în SUA numărul celor care coabitează a crescut de la 500.000 la 5.5 milioane de cupluri (U.S Bureau of the Census, 2003), iar din numărul lor doar 46 % s-au căsătorit, 37 % au divorțat, iar 17 % erau văduvi.

Cercetările menționate de Popenoe și Whitehead ( 2004) au arătat că în rândul tinerilor coabitarea este un lucru firesc ( 66 % băieți și 59 % fete), presupune aceleaș riscuri pentru concubini – nu e o garanție a începerii unui mariaj și nu stopează rata divorțului. Alte studii precum cele ale lui Paul Amato și Alan Booth ( 1997) și cel realizat de profesorul de sociologie James Duke de la Universitatea Brigham Young (1999) – vezi tabelul 6 și tabelul 7 – prezintă corelații interesante între coabitare, vârstă, tipul de familie și orientare religioasă. – aceasta este mai fercventă în rândul adulților și scade în rândul persoanelor care provin din familii stabile și din familii divorțate. (David Olson și John DeFrain ,2006, p.292 -293) Tabul 6 explică factorii ratelor coabitării în SUA. O rată ridicată – de 30 % și respectiv 48 % la tinerii de 20 și 26 de ani- se datorează divorțului părinților din familia de origine a tânărului care coabitează, iar cea mai mică – de 13 % și respectiv 30 % la acelaș grup de vârstă –stabilității familiei de origine . tabelul 7 explică

Tabelul 6 Corelația dintre rata locuirii împreună și indicatorii familie stabilă, divorțul părinților

Tabelul 7

În urma unui studiu realizat la Universitatea din Arizona pe un eșantion de 1134 de studenți se constată un procent mare mare de – 52 %- al convingerii că este bine să coabitezi înainte de căsătorie decât inițiativa și realizarea unui asemenea angajament- 38 % , iar cei care nu au coabitat – 43 %.

3.6.2 Specificul uniunii consensuale în SUA:

3.6.2.1 Mariaj/ concubinaj – asemănări și diferente

Afirmația lui Newcomb (1979) despre includerea uniunii consensuale din acel „progres al intimițății personale specifice vieții premaritale ale tinerilor din ziua de azi”este parțial adevărată (Yorgensen, 1986, p.276) . Nu trebuie să uităm că ea se regăsește la mai multe grupuri de vârstă și etnie.

Stafford et al. (1977, p.55) concluzionează :”Cu toate acestea, cu cât se cercetează mai mult , cu atât cei ce coabitează seamănă cu studenți și relațiile lor …cu o căsătorie normală.” (Yorgensen, 1986, p.277)

Care sunt diferențele dintre un cuplu căsătorit și unul care coabitează ? Dar există și asemănări ? Răspunsul este simplu. Asemănările sunt ușor de identificat, iar diferențele sunt subtile. Primele se referă la interacțiuni directe între parteneri, succesul marital, procese de luare a deciziilor, de rezolvare a problemelor, de distribuire a responsabilităților, preluarea rolurilor tradiționale, aceeași rată a despărțirilor etc. Diferențele se referă uneori la reședințele diferite pe care le au partenerii, așteptările partenerilor, la comunicarea și satisfacerea partenerilor, la ratele mai ridicate de vioelnță

și divorțialitate, la gradul scăzut al securității și nu în ultimul rând la dimensiunea legală a uniunii consensuale asupra căreia voi revenii mai târziu. (Yorgensen, 1986, p.278, Zanden, 1985, p.443-444)

Și Zimmerman (2001, partea I, p.16) vorbește despre normalitatea uniunii consensuale în Sua. În urma cercetării realizate în anul 1993, 15 % dintre respondenți considerau drept familii cuplurile hetrosexuale care coabitau. În schimb nu considerau ca doi homosexuali fără copii alcătuiau o familie.

Este clar că apogeul uniunilor consensuale în SUA a fost reprezentat de anii 1990 când procentul a crescut cu 80 de unități față de deceniul trecut. În anii 1980 doar 3 % din totalul femeilor care trăiesc în concubinaj nu s-au căsătorit niciodată, dintre care 50 % sunt femei negrese, 30 % femei albe și 34 % femei hispanice. În schimb procentul femeilor care au coabitat și apoi s-au căsătorit este foarte mic, doar 1 % predominând numărul femeilor albe- 54 %, urmate de cele hispanice- 49 % și 42 % femei negrese. (Zimmerman ,2001, partea I, p.24)

Specialiștii afirmă că nu există diferențe în ceea ce privește succesul marital. Însă studiul realizat de Kline et al. (2004) și cel al lui Skiner et al. (2002) pun accent pe diferențele dintre un cuplu căsătorit care înainte a coabitat și unul care au coabitat. Concluziile se referă în principiu la dezavantejele dintr-un cuplu care a coabitat înainte de căsătorie. Acestea sunt interacțiunea, angajamentul, satisfacția și încrederea

scăzută a membrilor cuplului și autonomia ridicată. (David Olson și John DeFrain , 2006, p 298 )

3.6.2.2 Dimensiunea legală a coabitării în SUA

Caracterul aparte al unei uniuni consensuale constă și în dimensiunea legală și în contractul care stă la baza acesteia. Coabitarea văzută ca un „preludiul acceptat al căsătoriei” capătă legalitate atunci când cuplul are copii, devine din ce în ce mai evidentă în prezent, dar apune în prezent luând forma mariajului. (Hardyment, 2000, p.45-46) Implicațiile legale sunt variate de la un stat la altul, de la o societate la alta. În anul 1976 uniunea consensuală era percepută ilegală și imorală în 20 de state americane. Aceasta era descoperită și sancționată de societate prin sancțiuni negative precum amenzi în valoare de 500 de dolari sau 6 luni de închisoare, pierderea locului de muncă sau a șanselor de promovare. Un amendament mai grav se referea la nerecunoașterea unui copil născut în acest cuplu, care nu avea- după cum se stabilea la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii încă din anul 1977- aceleaș drepturi asupra proprietăților tatălui. (Saxton, 19 , p.228) De ce se întâmpla acest lucru? Mai este valabil în societățile contemporane? Răspunsul nu este ușor de oferit. Cauzele ar pu

Cât despre contractul coabitării, aceasta din urmă are ca scop protejarea proprietăților membrilor cuplului, menționează drepturile și obligațiile acestora și se aplică indivizilor cu venituri medii. (David Olson și John DeFrain , 2006, pp. 298-299.) În cazul în care relația se încheia cei doi parteneri se pot da în judecată pentru a împărți corect proprietățile pe care le aveau atunci când locuiau împreună. (Saxton, 19 , p.228)

3.6.2.3 Avantajele și dezvajantajele uniunii consensuale în SUA

Avantajele și dezavantajele uniunii consensuale pot fii identificate prin comparație cu un mariaj propriu-zis.

Principalele avantaje identificate de J. Coleman și M Rotrin sunt satisfacția sexuală ridicată, posibilitatea realizării compatibilității, dezvoltarea încrederii și unor abilități înterpersonale care devin premisele construirii unor relații strânse, dar nu în ultimul rând un trai economic relativ ridicat prin acumularea resurselor partenerilor. (Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă,199 , partea I, capitolul III p. 58)

În urma unui studiu Linda Waite de la Universitatea din Chicago a identificat următoarele dezavantaje. Adică concubinii fac mai puține investițiile emoționale, nu își iau măsuri de precauție față de o posibilă situație nedorită, mai ales când relația se încheie, iar comunicarea cu restul comunității este deficitară. Alte dezavantaje ar fi depresia mai mare în rândul concubinilor, expunerea femeilor și copiilor la violență verbală și sexuală, venituri cu aproxiamtiv două treimi mai mici decât in cazul unei familii normale. Acest ultim lucru se explică prin faptul că venitul bărbatului este jumătate față de cel al unui bărbat căsătorit, iar în rândul familiilor extinse se înregistrează o rată mai mare a transferului de avere deât în cazul concubinilor.(Băran- Pescaru, 2004, pp.89-90)

Partenerii unei uniuni întâmpină numeroase probleme atunci când au loc împărțirea bunurilor la despărțire sau din partea unor instituții care nu recunosc anumite drepturi cum ar fii cele din domeniul asigurărilor medicale. De aemenea bărbatul este mai înclinat să aibă rețineri în menținerea menajului și în îngrijirea propriilor copiii și nu manifestă aceleași responsabilități fată de copii care nu sunt ai lui. ( Saxton, 1999 ?, p.300)

Coleman (1988) menționează alte dificulțăți- accentuarea rolului tradițional al femeii atunci când vorbim de treburile casnice, modificarea vieții sociale prin reducerea întâlnirilor, dar și al numărului de prieteni și investiție emțională inegală. (Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă,199 , partea I, capitolul III pp. 58-59)

3.7 Uniunea consensuala in America Latina

Interesul pentru analiza uniunii consensuale in tarile din America Latina s-a concretizat inca din anii 1975-1977 cand in Brazilia s-au folosit informatiile culese de Centrul Brazilian pentru Analiza si Planning.(Berquo si Loyola, an, http) Ceea ce s-a putut observa este faptul ca pe langa uniunile religioase si legale a crescut numarul uniunilor consensuale. Cercetarile arata ca 71% din uniunile analizate sunt legale, in timp ce numarul celor religioase a scazut de la 18.40% inainte de anii 1960 la 7.3% dupa anii 1970. Aceasta scadere este semnificativa de la 14% la 2.6% in special in mediul urban.

Astfel ca se pun intrebari legate de despre aceste tipuri de relatii, de avantajele care le presupun, de implicatiile si efectele acestora. Pentru respondentii din Brazilia mariajul reprezintun suport economic, emotional, al securitatii familiei, copiilor, partenerilor, dar si legitimitate si protectie legala. Mai concret pentru femei sunt fundamentale aspectele financiare, iar pentru barbati insasi legalitatea relatiei reprezinta avantajul principal al relatiei.

Legat de avantajele uniunilor consensuale descoperite de subiectii brazilieni putem anumera urmatoarele aspecte : securitatea materiala si usurinta cu care un barbat isi poate alege partenera. Ca si dezavantaj al coabitarii neoficiliazate se afla caracterul fragil si superficial al relatiei.

Jumatate din respondenti latini sunt de parere ca daca intr-un cuplu casatorit apar probleme singura solutie care le-ar putea rezolva este divortul. Nimic nou in aceasta judecata. Insa interesant de vazut este faptul ca s-au observta tendinte mai pronuntate- legate de luarea deciziei de divort- in societatile traditionale.

In ce medii sunt raspandite aceste uniuni consensuale? Specialistii le-au identificat in toate mediile, dar ele sunt mai evidente in mediile sociale si economice cu o influenta scazuta mai scazuta..

Un alt aspect important legat de cuplurile casatorite sau nu este reprezentat de exista numarului de copii. Astfel ca la acest nivel se afirma urmatoarea tendinta identificata de specialistii. Numarul copiilor creste la femeile casatorite si scade la femeile necasatorite.

Ce putem spune despre valorile sociale, atitudinile despre casatorie si concubinaj ale brazilienilor? Acestia vad in casatorie o cale prin care indivizii pot obtine maturitatea, femeile fiind mai pregatite in luarea deciziei unui angajamnet oficilaizat decat barbatii.

Ca mici concluzii pot adauga faptul ca varsta la prima casatorie creste, uniunile sunt amantae , iar fertilitatea poate avea tendinte de scadere.

Legalizarea uniunilor consensuale

N. Goldman si A.R Pebley (199?) sunt autorii articolului despre legalizarea uniunilor consensuale in America Latina. Se pleaca de la premisa ca in Brazilia uniunile conjugale sunt sanctionate social si iau doua forme concrete: casatoria legala si uniunile consensuale.

Astfel ca – afirma autorii amintiti mai sus- CENTRUL LATINOAMERICA AL DEMOGRAFIEI (CELADE) a fost interesat inca din anii 1960 de analiza legalizarii uniunii consensuale din zonele rurale din Columbia, Peru, Costa Rica si Mexic. Rezultatele s-au obtinut pe baza unui esantion de 2000-3000 de femei cu varsta cuprinsa intre 15-49 de ani care proveneau din zone cu populatie mai mica de 20.000 de locuitori. Relatiile analizate faceau referire la tipul lor, la durata angajamentului, la data inceperii si incheierii acestora, la varsta respondentilor. Din totalul uniunilor consensuale intre 32-41% dintre uniuni se regasesc in zonele rurale, exceptia facand-o Peru acestea din urma fiind mai evidente in zonele urbane. Ele sunt mai raspandite in randul femeilor tinere, la cele cu un nivel de educatie mai scazut si care nu sunt catolice. In legatura ca legalizarea uniunilor consensuale aproximativ 30% dintre acestea au fost recunoscute social si legal in trei din cele patru tari cuprinse in cercetare: Columbia, Costa Rica si Mexic.

In ceea ce priveste durata acesti tip de angajament cercetarile arata ca in Columbia si Peru ele pot atinge intr-o proportie mai mica de 20 % la varsta de 25 de ani, iar in proportie de 25% ele se incheiei chiar dupa primii doi ani. Eliminad posibilitaile separarii unui cuplu sau al decesului unuia dintre parteneri aproximativ 50% din uniuni ar putea fii legalizate in Columbia, Costa Rica si Mexic si aproximativ 65% in Peru.

Apare la acest nivel o constatare interesanta care se refera la procentul mai ridicat de peste 50% al legalizarii concubinajului in Peru. De ce Peru poate fii un exemplu al manifestarii uniunii consensuale? Factorii sunt diferiti in fiecare tara. In Costa Rica legalizarea concubinajului este favorizata de varsta, eduatia in Mexic si religia in Columbia, Costa Ria si Peru.

O explicatie corecta a corelatie dintre legalizarea concubinajului si indicatorii varsta, educatie si religie ascunde o alta dimensiune importanta. Copii nascuti in aceste uniuni nu sunt considerati ilegitimi, deci societatea latinoamerica tolereaza aceste comportamente familiale, fara ca acestea sa fie dezaprobate, dar nu putem pune semnul egalitatii intre legalizarea concubinajului si legalizarea nasterilor.

Ojeda in articolul Casatoria la femei : importanta uniunilor consensuale (an, ?, adresa ?) afirma ca in Mexic pentru anii 1980 aproximativ 24.6 % dintre femei au coabitat. De aici rezulta ca un numar de peste 505 aleg uniunile civile si religiaose. De aici rezulta cateva intrebari: De ce femeile aleg un anumit tip de relatie recunoscuta social? Exista prejudecati in aceasta privinta? Sunt femeile stigmatizate ca aleg uniunile consensuale? Autoarea sustina faptul ca femeile care traiesc in concubinaj provin in proportie de 16.1% din noua burghezie: administratori, tehnicieni, muncitori de inalta calificare, 30% sunt someri desi se ocupa cu agrigultura si au varsta cea mai mica la casatorie. Din clasa de mijloc intre 2.8- 3.7% dintre femei raman singure la varsta de 45 de ani, acest procent fiind cel mai mare printre tarani si agricultori. Intre 42.5-51.3 % dintre cele casatorite au trait in concubinaj la varsta de 20 de ani.

3.8 Uniunea consensuală în Romania

3.8.1 Cauze : societatea comunistă și de tranziție

Cunoașterea uniunii consensuale și a specificitatii acesteie în spațiul românesc rezultă din îmbinarea informațiilor știintifice, precum și a acelora care vor deriva din cercetarea de teren bazată pe interviuri și pe constituirea unor studii de caz.

Putem vorbi despre uniunea consensuală la români cu o condiție. Consider ca analiza trebuie să plece de la premisa ca atât societatea comunistă, cât și cea de tranzitie furnizeză informații importante despre evolutia comportamentelor individuale și familiale ale românilor.

Societatea românească s-a impus la început ca o societate conservatoare- în special în mediul rural- urmând apoi drumul firesc al modernizării- fiind influențată așa cum am afirmat în randurile de mai sus de procese precum industrilaizarea, urbanizarea și migratia. Astfel că schimbarile din planul activităților indivizilor au determinat modificări și în viața de familie.

Înțelegerea conceptului de familie și a gradului de acceptare, răspândire și manifestare ale altor forme de conviețurire decât cea legală – în cazul nostru al uniunii consensuale -trebuie să pornească de la descrierea societății comuniste, o societate care impunea în mod voit anumite exigențe, credințe, stereotipii și prejudecăți în legatură cu familia și viața în general. În aceea perioadă exista credința conform căreia dezvoltarea societății se realiza odata cu cea a familiei . De aici rezulta faptul ca intre anii 1950-1989 familia romanească avea anumite caracteristic. Se cunoaște popularitatea noțiunii de <<celula de bază a societății>> atribuite conceptului de familie. Specialiștii au arătat că aceasta era de fapt intervenția statului în spațiul privat. Georgeta Ghebrea în lucrarea „Regimul social-politic și viața privată (familia și politica familială în România)” vorbește despre crizele de la nivelul familiei, de specificul emancipării femeii care participa acum prin veniturile aduse la îmbunătățirea nivelului de trai al familiei, de măsurile luate pentru încurajarea acesteia de a fii salariată, despre beneficiile maternității și despre liberalizarea avorturilor, ”În prima etapa a regimului comunist în România (1950-1965), s-au manifestat o serie de fenomene de criza la nivelul familial: scăderea brutală a fertilității, conflicte, sporirea divortialității (de exemplu, dacă în 1940 se înregistrau 0,5 divorțuri la 1.000 de locuitori, în 1960 această rată ajunge la 2,01/1.000). Caracterul extensiv al economiei, în conditiile unei industrializari fortate, facea necesara o forta de munca numeroasa. Alaturi de exploatarea rezervorului rural, a fost nevoie de utilizarea fortei de munca feminine. Prin urmare, emanciparea femeii nu a fost numai o lozinca a ideologiei oficiale, ci si o cerinta a modelului specific de dezvoltare a economiei (la care se adauga importanta veniturilor femeii în asigurarea unui minim relativ decent de trai al familiei – salariile fiind, în general, reduse). Pentru a putea munci, femeia trebuia "eliberata" de povara responsabilitatilor familiale.Î n aceste conditii, s-a adoptat, în 1957, liberalizarea avorturilor. Femeia era stimulata sa devina salariata prin beneficii legate de maternitate (concedii de maternitate, concedii medicale, concedii fara plata, garantarea locului de munca pe perioada înteruperii activitatii, extinderea retelei de crese si gradinite). “De asemenea autoarea observa rata scăzută a divorțurilor cât și interzicerea manifestării altor alternnative decât cele oficile : „În 1967 nu s-a înregistrat nici un divort, pentru ca între 1968 și 1972 rata divorțurilor să evolueze între 0,2 și 0,5 la 1.000 de locuitori. Celibatarii și cei fără copii erau penalizati printr-o taxa specială și accesul lor la locuințe era mai dificil. Divortul era stigmatizat, blocând promovarea administrativă și politică”(Ghebrea ,2003,http://ebooks.unibuc.ro/StiintePOL/ralu/3-2-3.htm)

Familia reprezenta locul de formare a unor indivizi responsabili, obedienți, care pune accent pe relațiile de rudenie. O altă credință împărtășită de români făcea referiri la ideea conform căreia daca un individ comitea un act care era sancționat de lege, consecințele se puteau răsfrânge asupra întregii familii. Mai mult decât atât personalitățile indivizilor erau formate și controlate prin mecanismele statului comunist . La acest nivel menționez cantitatea și calitate redusă a informațiilor și produselor în comparație cu indivizii din Occident. Una dintre cele mai importante măsuri luate de acest regim și care au afectat familia a fost decretul din anul 1966 prin care se controlau nașterile, se interziceau avorturile. Acest decret avea ca scop creșterea intr-un mod simtitor a natalității și populației României într-ucât se dorea creșterea economică și al prestigiului social al țării.

O alta măsură prin care se dorea menținerea familiei românești se referea la avantajele încheierii unei căsătorii. Câte dintre familiile tinere nu au primit îmn aceea perioadă case și slujbe și câți nu deplâng aceste avanteje? Aproape toate familiile beneficiau de aceste avantaje în măsura în care respectau exigențele de mai sus menționate.

Reversul medaliei se referea la interzicerea divorțurilor și la aspectele care permiteau acest lucru. O femeie nu avea voie sa divorțeze, iar daca dorea acest lucru trebuia să dețină dovezi foarte clare ale abuzului venit din partea soțului ei. Oricare ar fii fost cazul femeie era putenic stigmatizată, consecintele pe care trebuia să le suporte fiind grave ajungandu-se chiar la izolarea acesteia.

Căderea regimului comunist a produs numeroase schimbări în contextul politic, economic, social, cultural și spiritual al țării.

3.8.2 Specificul și dimensiunea legală a concubinajului în România

Pentru a demonstra existența și manifestarea acestui tip de comportament am ținut cont de următoarea premisă : căderea regimului comunist a generat scăderea numărului de căsătorii și în acelaș timp la creșterea numărului de uniuni consensuale.

Ce caracteristici pot fii atribuite relației de concubinaj ? Specialiștii amintesc ceea ce reprezintă o uninune consensuală în prezent, care sunt avantejele și dezavantagele sale. De asemenea fac referire la legalizarea acesteia și la prevederile Codului Familiei și Constituției României privind situația concubinilor.

Atunci când este vorba despre concubini specialiști sunt de părere că femeia este mai protejată , petrece mai mult timp cu partenerul ei și nu mai este întreținută de bărbat pentru că aceasta partcipă în mod egal la cheltuieilile casei. Iată cum definește prof. univ. doctor Maria Voinea relația dintre concubini : “Femeia care trăiește în concubinaj nu fuge de răspundere sau după o viață ușoară. E o formulă de supraviețuire, pe care a ales-o pentru o scurtă perioadă, ca pe o solutie de compromis". Tot aceasta este de părere ca uniunea consensuală este mai mult decât o căsătorie de probă așa cum s-a manifestat în anii 1970 în Statele Unite ale Americii. Ea este mai degrabă o modalitate de testare a compatibilității partenerilor dar și una de a contrui „împreună spațiul unde va apărea copilul.”

Situația României privind legalizarea uniunii consensuale este specială. De ce afirm acest lucru ? Pentru că în alte țări -precum Spania – uniunea consensuală văzută ca o modaliatate de a trăi al familiilor autohtone, dar și al celor străine poate fii legalizată la dorința partenerilor. Tot cea ce trebuie să facă aceștia este să se inscrie în registrul municipal în care locuiesc și să prezinte documente prin care să demonstreze că locuiesc în aceași gospodărie. Dacă la mijloc sunt și copii acesta nu este decăt un motiv de a legaliza relația. Putem spune ca în cazul Spaniei situația este simplă.

Ce face ca România să fie aparte ? Se cunoaște faptul că în țări precum Irlanda, Danemarca, Suedia și Marea Britanie aceste uniuni au fost legalizate intr-ucât numărul copiilor care provin din familii este mai mic decât numărul celor care provin din relații de concubinaj. În comparație cu alte țări europene în România concubinajul nu este legalizat. Tot prof. univ. doctor Maria Voinea susține ca acest lucru nu reprezintă o cale de a depășii și rezolva problemele concubinilor. Legalizarea ar putea avea consecințe grave precum afectarea stabilității și dinamicii familiei. Mai mult decăt atât românii nu sunt pregătiți să vadă în concubinaj un model moral, legitim, iar dacă apar și copii deja situația devine confuza. (Revista Avantaje, „s.a”, preluat de pe http://www.avantaje.ro/index.php?a=1498&p=3, la data 23.05. 2008 )

Florica Zdru în articolul Până când va fi concubinajul…o iubire ilegală? din ziarul Cuget liber (miercuri, 29 martie, 2006 ) susține faptul că în România uniunea consensuală este văzută ca : „ o relație durabilã și stabilã dintre un bãrbat și o femeie care conviețuiesc împreunã, prin liber consimțãmânt, fãrã îndeplinirea formelor legale de cãsãtorie”, iar numărul acestora crește in fiecare an.

Unul din cele mai mari dezavantaje ale acestui tip de relație apare atunci când partenerii se despart, apărând problema împărțirii bunurilor, dar și a recuperării banilor investite în diverse bunuri sau chiar case. Se pare că aceste probleme ar putea fii evitate dacă partenerii lasă deoparte încredere și sinceritatea în celălalt și sunt mai atenți când este vorba despre actele bunurilor și martorii pe care trebuie să îi aibă atunci când achiziționează ceva. Cu privire la acest lucru Codul Familie susține următorul lucru : „bunurile dobândite în timpul cãsãtoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri commune ale soților“, în schimb „în cazul concubinilor, bunurile dobândite în timpul concubinajului fiind proprietatea fiecãruia dintre concubini, potrivit contribuției aduse la achiziționarea lor. Mai mult, bunurile acumulate de cãtre aceștia devin proprietate comunã pe cotepãrți pentru fiecare, în funcție de gradul contribuției la achiziționarea lor, indiferent pe numele cãruia dintre ei s-a fãcut actul de cumpãrare.”

Un alt aspect important al concubinajului din România îl constituie situația copiilor. Constituția României și Codul Familiei prevede și impune copiilor născuți în afar căsătoriei aceeași situație legală și aceleași drepturi cu cele copiilor născuți într-o căsătorie : „Copilul din afara cãsãtoriei, a cãrui filiație a fost stabilitã prin recunoaștere

sau prin hotãrâre judecãtoreascã, are aceeași situație legalã ca și copilul din cãsãtorie, bucurându-se de aceleași drepturi legale ca un copil din cãsãtorie…„Este un lucru foarte bun cã mãcar copiii nãscuți din afara cãsãtoriei și recunoscuț ide pãrinþi sunt egali în drepturi cu cei nãscuþi într-o cãsãtorie” (Florica Zdru, Până când va fi concubinajul…o iubire ilegală?, 2006, preluat de pe http://www.cugetliber.ro/Arhiva/aprilie2006/03/pag%2014.pdf la data de 23.05.2008)

Tot aici trebuie să menționez că au aceleași drepturi asupra moștenirii diverselor bunuri provenite din partea părinților. Cât despre stabilirea numelui de familie al copiilor legea prevede faptul că acesta va putea moștenii fie ambele nume ale partenerilor, doar dacă acest lucru a fost stabilit de comun acord. Dacă nu se ține cont de această alternativă autoritatea tutelară de la domiciliul copilului va stabili ce nume de familie va avea acesta din urmă. În România se pune problema existenței unui contract al uniuni consensuale între concubini, stabilit de Comisia de Sănătate și Familie, Nr. 28/369/ 15 mai 2002. Acest contract este înregistrat în registrul pentru persoanele aflate în concubinaj . Prevede anumite drepturi și obligații ale concubinilor. Prin această propunere legislativă se dorește să se evidențieze rezolvarea principalelor probleme cu care se pot confrunta concubinii. Mai bine spus se urmărește crearea unei protecții sociale ale concubinilor .

Astfel că recunoașterea uniunii consensuale în România înseamnă ,atunci când vorbim despre cuplurile de concubini, obținerea unor drepturi financiare și materiale în cazul despărțirii acestuia. O întrebare propusă se referă la "data începerii uniunii consensuale a femeilor – prima uniune consensuală și uniunea consensuală curentă". http://www.avoconsult.ro/concubinajul-convietuire-trai-casatorie-bunuri-comune-cote-parti-copii-rudenie-drepturi.html