Uniunea Bancara Europeana

Contextul apariției Uniunii Bancare Europene

Încă de la începuturile sale, odată cu înființarea Organizației pentru Cooperarea Economică Europeană (OCEE) din 1948 și a Uniunii Europene de Plăți (UEP) din 1950, construcția economică europeană a devenit centrul dezbaterilor de ordin științific și politic. Dacă ne uităm de-a lungul istoriei Comunității Europene, țările membre se confruntă de mai bine de o jumătate de secol cu numeroase probleme ale integrării în scopul realizării Uniunii Economice și creării unei Zone Monetare Optime (ZMO). Au fost încheiate mai multe tratate (Tratatul de la Bruxelles – 1948, Tratatul de la Roma – 1957, Tratatul de la Maastricht – 1992, Tratatul de la Amsterdam – 1997 etc.) și acorduri financiare în acest sens, care la rândul lor au dat naștere la noi legi, reforme, sisteme, mecanisme și alte instrumente de reglementare politico-economice.

Odată cu instaurarea crizei din 2008 și ca rezultat al adoptării de până atunci a legii de creștere a nivelului salariilor minime, țările europene încep să se confrunte cu o creștere drastică a șomajului, rata căruia ajunge până la sfârșitul anului 2012 la valoarea de 10,7%, altfel spus aproximativ 26 de milioane de oameni la nivelul Uniunii Europene, iar din cadrul celor 17 state din zona euro aproape 19 milioane (11,8%) de șomeri la data respectivă, un record în istoria Uniunii Europene.

Conform declarațiilor lui Michel Barnier, membru al Comisiei Europene, însărcinat cu problematica pieței interne și a serviciilor, criza care a început în sectorul financiar-bancar s-a extins și asupra finanțelor publice, ceea ce a făcut necesară introducerea unor programe de austeritate, care au avut un impact dur asupra finanțelor publice (European Commission [EC], 2012). Michel Barnier a mai subliniat că această situație critică a impus concentrarea eforturilor UE spre o stabilizare a sistemului financiar-bancar, pentru înlăturarea neregulilor și abuzurilor care au existat, pentru a preveni apariția unor alte crize și nu în ultimul rând pentru a favoriza o creștere economică sustenabilă. șomeri, un record negativ în istoria uniunii Europene.

Efectele ce au urmat s-au petrecut în lanț în perioada 2008-2012, milioane de companii și mari instituții bancare europene ajung în prag de faliment, iar statele membre nu mai știau ce alte soluții anticriză ar putea fi aplicate, cum ar fi cele de reducerea taxelor și impozitelor în vederea stimulării creșterii economice de către unele și mărirea lor de către alte guverne naționale cu scopul de a acoperi deficitul bugetar. Panica instaurată și efectul de turmă au condus la multe decizii nepotrivite și total diferite de la o țară la alta, care au avut drept urmare generarea lipsei de capital fără precedent, ceea ce a determinat îndatorarea excesivă a acestor state. Pentru a putea face față crizei și pentru a-și salva economiile, țările acumulează cantități uriașe de datorii publice:

592 mld.€ între oct 2008 – dec 2012 (4.6% din PIB UE 2012) – măsuri de susținere a capitalizării băncilor cu probleme

nivel maxim în 2009 – 906 mld.€ (7.8% din PIB UE 2012) – măsuri de garantare și alte forme de sprijinire pentru asigurarea lichidității

Pe lângă numeroasele reforme și legi puse în aplicație la nivel național de fiecare stat membru, Consiliul European (CE) a venit cu o altă serie de reglementări, dar cu un impact mai mare asupra situației financiare a bătrânului continent. În scopul de a menține stabilitatea economică și de a salva situația bancară, ajutorul de stat acordat băncilor s-a ridicat în cadrul UE la sfarșitul anului 2011 la spectaculoasa cifră de 1.600 de miliarde de euro care reprezintă 13% din PIB-ul UE. Cu toate acestea, imensele sume pompate către statele aflate în impas financiar nu s-au văzut a fi îndeajuns, iar CE a continuat să intervină prin noi ”elemente de solidaritate” pe termen scurt, stabilite în cadrul numeroaselor ședințe desfășurate în acest sens.

Printre cele mai recente decizii importante, luate în scopul combaterii crizei și menținerii echilibrului economic, se află elaborarea unui Mecanism European de Stabilitate (MES), care nu este altceva decât un nou fond de salvare al zonei euro și înființarea Uniunii Bancare, un alt mecanism, ce presupune în prim plan monitorizarea centralizată a băncilor UE. Astfel, Banca Centrală Europeană (BCE) își asumă pe lângă multiplele roluri, cum ar fi cel de sprijin financiar al țărilor supraîndatorate sau cel de finanțator al băncilor lovite de criză și rolul de supraveghetor al acestora.

Apariția Uniunii Bancare

Ideea de ”uniune bancară” a fost susținută de către Parlamentul European încă din 2010, însă tratativele în acest sens au început abia în anul 2012, la sfârșitul căruia cei 27 de reprezentanți ai statelor membre au căzut de acord cu privire la supervizarea unică a băncilor, un prim pas în vederea realizării uniunii bancare, dorite de către aceștia pentru a încerca să împiedice noi crize. Participarea în cadrul proiectului este obligatorie pentru toate cele 17 țări din zona euro, iar în ce privește statele care nu folosesc moneda unică, participarea a fost anunțată ca fiind una opțională. Câteva țări, printre care Marea Britanie și Suedia, care sunt în afara zonei euro, dar cu sectoare bancare foarte mari ar fi ezitat să susțină propunerea. Dacă una dintre țările membre refuza sprijinul, proiectul nu ar mai fi putut aprobat.

Obiectivul principal al reformelor preconizate este întărirea reglementării și supravegherii sectorului financiar european în scopul oferirii unui răspuns eficace la criza financiară, pentru creșterea rezistenței instituțiilor financiare la factorii de risc și asigurarea fluxului de fonduri pentru economie

În discursul din 17 mai 2013, Mugur Isărescu, guvernatorul României a subliniat care sunt principalele motive pentru care a fost nevoie de o uniune bancară:

Regulile fiscale s‐au dovedit slabe

 Deficite ridicate în perioade de prosperitate economică 

 Persistența unor niveluri înalte ale datoriei publice în unele

state

 Integrarea financiară crescândă s‐a produs în contextul

acumulării unor importante dezechilibre în sectorul privat

 Lipsa unei perspective transfrontaliere a autorităților de

reglementare și supraveghere a îngreunat identificarea

vulnerabilităților

 Lipsa unor instrumente de intervenție la nivel european

a împiedicat acțiuni corective eficiente

Situația actuală reflectă lipsa unor ingrediente instituționale

esențiale

 Influență negativă reciprocă între bănci și state – cerc vicios al

costurilor de finanțare

 situația sectorului public se răsfrânge asupra sectorului bancar (Grecia)

 situația sistemului bancar se răsfrânge asupra finanțelor publice

(Irlanda, Cipru)

 Fragmentarea pieței financiare unice de‐a lungul granițelor naționale

 diferențe semnificative de facto între condițiile monetare pentru companii

și populație la nivelul statelor membre

 restricționarea fluxurilor de capital de la centru către periferie ca rezultat

al perspectivei naționale a activității de supraveghere

Liderii europeni speră ca prin înființarea autorității de supraveghere vor reuși să elimine o parte dintre problemele sistematice, ce au contribuit la declanșarea crizei și să reducă datoriile naționale către sistemul bancar. Scopul realizării uniunii este cel de a elimina în final legătura dintre bănci și bugetele naționale prin implicarea BCE în activitățile acestora, respectiv prin identificarea și corectarea practicilor bancare potențial periculoase și prin recapitalizarea sistemului financiar. Prin urmare, dacă băncile vor fi plasate sub o supraveghere comună, se vor supune acelorași reguli, iar fondurile de sprijin vor fi constituite la nivel european, statele vor putea ieși de sub presiunea existentă a pieței și vor putea obține împrumuturi mai mari cu costuri relativ mai mici, fapt care ar contribui la reducerea datoriilor și creșterea încrederii în instituțiile bancare, potrivit viziunii Comisiei Europene.

Inițial propunerea CE viza plasarea tuturor băncilor din zona euro, în număr de 6.000, sub supravegherea BCE, aceasta urmând să fie responsabilă inclusiv cu autorizarea instituțiilor de credit, cu respectarea cerințelor bancare precum și cu retragerea autorizării de funcționare a băncilor aflate în insolvabilitate. Comisia și alte state, printre care și Franța, au exercitat anumite presiuni ca prima fază a proiectului să fie pusă în aplicare încă de la începutul anului 2013. Acest lucru a stârnit anumite controverse din partea Germaniei, care a insistat asupra unei aplicări treptate a mecanismului, dar și asupra faptului că supravegherea BCE ar trebui să se limiteze la un număr mai mic de bănci și să vizeze în special doar instituțiile cu active mari. Poziția ministrului german de finanțe se afla în contradicție cu cea a reprezentantului francez, însă aceștia au reușit să ajungă la un compromis, după mai multe ore de negocieri. Marea Britanie, Suedia și Cehia au refuzat să se alăture statelor care au semnat acordul, asumându-și astfel ”riscul” de a fi excluse din viitoarea uniune bancară.

În cele din urmă, s-a hotărât că sub puterea BCE vor intra doar băncile cu active de cel puțin 30 de miliarde de euro sau echivalente cu 20% din PIB-ul național și cele care au primit fonduri de urgență europene. Astfel, numărul instituțiilor bancare vizate pentru început a căzut de la 6.000 la aproximativ 200, ceea ce a exclus de sub controlul direct al BCE majoritatea băncilor de economii care au avut legătură cu autoritatea germană de reglementare. Germania reușește totodată să obțină o amânare a aplicării sistemului de monitorizare, potrivit căreia acesta va funcționa doar de la 1 martie 2014, la câteva luni după alegerile naționale din Germania, în cadrul cărora Angela Merkel își va depune mandatul (ținând cont de opinia publică, care se opune ideii de a ajuta țările aflate în dificultate).

Instituția de supraveghere ce va funcționa la începutul anului 2014, în cadrul BCE, va fi condusă de un consiliu format din: un președinte și un vicepreședinte, patru oficiali ai BCE și câte un reprezentant al fiecărei țări din cele 17 aflate în zona euro. Dar pe lângă aceștia, BCE va trebui să angajeze încă aproximativ 2000 de persoane, dacă dorește să reușească în îndeplinirea rolului de supervizor.

Principiile Uniunii bancare

Potrivit conducerii BCE, pentru a atinge obiectivele stabilite și a obține succes garantat în constituirea uniunii bancare, ar trebui să se urmărească o serie de principii, care stau la baza reglementărilor ce vor fi efectuate în acest sens:

este esențial să se asigure că nu există aspecte omise ale responsabilităților de supraveghere, astfel încât monitorizarea zonei euro să fie efectuată prin intermediul unui set complet de sarcini transparente și lipsite de ambiguitate;

supravegherea ar trebui să fie desfășurată în conformitate cu principiul subsidiarității și proporționalității, iar singurul mecanism de supraveghere să fie format dintr-o rețea care va cuprinde doar BCE și autoritățile naționale, îndrumate și monitorizate de către aceasta;

în ce privește perspectiva stabilității financiare, un alt aspect esențial este includerea tuturor băncilor din zona euro în cadrul proiectului, fără a face distincție de originea sau țara gazdă a acestora, fapt care va asigura existența în continuare a unor condiții echitabile de concurență între bănci;

separarea clară a celor două funcții ale BCE – politica monetară în zona euro și supervizarea, acest lucru ar trebui relizat la nivelul fiecărui strat organizatoric, de la cel analitic la cel de luare al deciziilor;

monitorizarea bancară se cuvine să se desfășoare în condiții de independență și responsabilitate din punct de vedere democratic, pentru a asigura încredere în rândul statelor membre;

mecanismul unic de supraveghere trebuie să contribuie totodată și la consolidarea pieței financiare unice.

Toate aspectele enumerate mai sus vor fi susținute de evoluția altor două sisteme, dezvoltate pentru a sprijini crearea uniunii bancare.

Primul dintre acestea presupune adoptarea unei rezoluții de constituire a unui cadru juridic unificat, care să specifice în mod transparent, ori de câte ori este nevoie, normele și procedurile în caz de închidere sau restructurare a unei entități bancare. Această schemă de soluționare va trebui să asigure, inclusiv, continuitatea funcțiilor financiare de importanță sitematică și să aloce pierderile acționarilor și creditorilor, fără a se baza pe sprijinul publicului de solvabilitate.

Al doilea sistem este cel de asigurare a depozitelor bancare, care ar putea avea o serie de beneficii precum favorizarea integrării financiare și asigurarea că deciziile luate la nivel supranațional vor afecta în mod egal deponenții din toate țările. În momentul de față, potrivit BCE, sistemele de garantare a depozitelor din zona euro sunt fragmentate de-a lungul frontierelor naționale. Chiar dacă au existat încercări de armonizare (în 2009, de exmplu, a fost introdusă o acoperire minimă uniformă în valoare de 100.000 de euro), acestea prezintă în continuare diferențe regionale semnificative. Pentru a pune în aplicare un plan la nivel european de asigurare a depozitelor, va fi nevoie de atragerea unor resurse mult mai mari, ceea ce va amâna acest lucru pentru mai mult timp.

Cei trei piloni ai Uniunii Bancare

 Transferul de la nivel național la nivel european al principalelor

responsabilități privind supravegherea bancară

 Un mecanism unic de supraveghere – MUS

 Introducerea unor prevederi comune în vederea asigurării

suportului legal necesar gestionării falimentelor băncilor

cu probleme

 Un mecanism unic de rezoluție – MUR

 Armonizarea schemelor de garantare a depozitelor

 Schemă unică de garantare a depozitelor bancare

Rezoluția” presupune restructurarea unei bănci de către o autoritate de rezoluție, prin utilizarea instrumentelor specifice acestei proceduri. Scopurile urmărite sunt: (i) asigurarea continuității funcțiilor critice ale entității; (ii) menținerea stabilității financiare; (iii) revitalizarea entității, în întregime sau în parte – restul entității urmează procedurile legale de insolvență; (iv) evitarea hazardului moral.

În funcție de situația concretă a instituției în dificultate, dacă aceasta înregistrează un declin al indicatorilor prudențiali, poate primi o solicitare de la autoritatea competentă pentru implementarea planului de redresare sau există posibilitatea numirii de către autoritate a unui administrator temporar la conducerea instituției. Dacă situația este mai gravă, instituția confruntându-se cu dificultăți majore, există posibilitatea numirii unui administrator special la conducerea instituției, precum și de aplicare a instrumentelor de rezoluție (precum vânzarea activității, banca-punte, separarea activelor, recapitalizarea internă (bail-in) – constând în suportarea pierderilor de către acționari/creditori, cu mențiunea că depozitele garantate sunt exceptate.

Sistemul de garantare a depozitelor urmărește crearea unui cadru unic de reglementare în domeniu, având ca obiective: (i) armonizarea la nivel UE a categoriilor și nivelului depozitelor garantate; (ii) reducerea termenului de plată a compensațiilor; (iii) armonizarea informațiilor furnizate deponenților; (iv) instituirea de cerințe de supraveghere a schemelor de garantare a depozitelor.

Pentru că actuala criză a demonstrat anumite limite ale metodelor utilizate până acum pentru gestiunea riscului (pachetul Basel II), a fost propus un nou pachet legislativ vizând cerințele de capital (CRD IV – Capital Requirements Directive) care include: (i) introducerea unui indicator simplificat de solvabilitate (leverage ratio), care asigură limitarea creșterii nesustenabile a bilanțului unei instituții de credit în raport cu capitalul acesteia; (ii) recurgerea la provizionarea dinamică (dynamic provisioning), prin care provizioanele constituite în perioada de avânt economic sunt destinate acoperirii pierderilor înregistrate în perioada de recesiune economică; (iii) impunerea unor standarde de lichiditate sub forma unui indicator de lichiditate imediată (liquidity coverage ratio), ce reflectă măsura în care activele foarte lichide ale unei instituții de credit acoperă ieșirile de numerar în condiții de stres pe parcursul unei luni și respectiv a unui indicator de finanțare stabilă (net stable funding ratio), care semnalizează situația în care creșterea bilanțului se realizează într-o măsură disproporționată pe seama unor pasive insuficient de stabile. Acest acord (denumit și “Basel III”) urmărește reconfigurarea întregului cadru de reglementare și supraveghere a activității bancare, cu accentuarea componentei de avertizare timpurie când riscurile sunt în creștere accelerată.

Pachetul legislativ aferent mecanismului unic de supraveghere cuprinde două regulamente: (i) regulamentul privind conferirea unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile privind supravegherea prudențială a instituțiilor de credit; și (ii) regulament pentru modificarea statutului de înființare a Autorității Europene de Supraveghere (ABE) în ceea ce privește interacțiunea instituției cu BCE.

riza financiară internațională ne-a reamintit că proiectul european este incomplet și că este necesară consolidarea cadrului instituțional, precum și continuarea reformei guvernanței economice a UE pentru realizarea sustenabilă a obiectivelor fundamentale ale Uniunii. Revenirea UE pe drumul unei creșteri economice inteligente, durabile și incluzive, generatoare de locuri de muncă și competitivitate întărită, trebuie susținută de o reformă profundă a reglementării și supravegherii sistemului financiar european, în linie cu agenda internațională de profil.

Uniunea Bancară este unul dintre pilonii fundamentali ai noului cadru de guvernanță economică la nivelul UE. Această construcție reprezintă un pilon în sine și nu alternativa suboptimală la crearea Uniunii Fiscale, iar soluția mecanismelor unice de supraveghere și, respectiv, de rezoluție nu va facilita doar soluționarea cercului vicios dintre bănci și datoria publică națională, ci mai ales, va contribui la dezvoltarea unui sector bancar european sigur, responsabil și generator de progres economic.

Cpitolul 4. Romania și Uniunea Bancară Europeană

ntâi de toate, un argument puternic pentru aderarea unei țări non-euro la Uniunea Bancară îl reprezintă, în opinia mea, prevalența în structura sectorului bancar a capitalului din zona euro. În cazul României, apartenența la Mecanismul unic de supraveghere și la Uniunea Bancară apare drept alegerea naturală, dat fiind că băncile din zona euro dețin peste 70 la sută din activele nete și din capitalul sistemului bancar din România. În contextul unei integrări atât de ridicate în piața financiară europeană, menținerea prerogativelor de supraveghere bancară la nivel național nu ar avea decât rezultate suboptimale, ca urmare a accesului limitat la informații privind băncile-mamă și a absenței perspectivei de ansamblu. În consecință, realitatea unei prezențe masive a capitalului din zona euro în sistemul bancar din România reclamă efectuarea reglementării și supravegherii la nivel transfrontalier. Un alt argument în favoarea unei aderări rapide la Uniunea Bancară ține de sfera economiei politice. Întrucât este vorba de un proiect ale cărui detalii încă nu au fost finalizate, unele voci se pronunță în favoarea așteptării definitivării sale înainte de a adera la acesta. Este preferabil însă, în opinia mea, să participi din interior la construcția unui mecanism căruia va trebui oricum să i te alături cel mai târziu odată cu intrarea în zona euro. În plus, existența Uniunii Bancare va produce efecte asupra sistemului financiar din România indiferent de statutul de membru sau nemembru al acesteia. Este mai bine, deci, să ai un cuvânt de spus la adoptarea unor decizii care generează acele efecte, în condițiile în care acestea vor fi oricum resimțite. Și, aș adăuga, să ai acces direct la informații (first-hand knowledge) privind deciziile în acest domeniu, evitând astfel situația în care deții informații parțiale sau distorsionate, comunicate de băncile-mamă în concordanță cu agendele la nivel de grup financiar. Intrarea în Uniunea Bancară asigură și înlăturarea unui stimulent pentru dezintermediere din partea băncilor străine. După cum a arătat și experiența ulterioară declanșării crizei economice internaționale, pentru a proteja sistemele bancare naționale, unele autorități de supraveghere pot impune măsuri prudențiale privind controlul capitalurilor, transferurile și creditarea intragrup, limitarea activității sucursalelor sau interzicerea repatrierii profiturilor, determinând unele bănci să reducă activitatea filialelor lor în țările-gazdă. Chiar și când reflectă în bună măsură efortul de reparare a bilanțurilor în țările-gazdă și cererea restrânsă de noi credite, procesul de dezintermediere trebuie atent monitorizat. Pentru a avea o imagine asupra dimensiunii acestui proces, menționez că finanțarea externă de la băncile-mamă a scăzut în România cu aproximativ 35 la sută față de momentul de început al crizei, circa jumătate din această reducere având loc în anul 2013. Desigur că este de dorit, din perspectiva asigurării stabilității financiare, să se ajungă în timp la un echilibru în structura finanțării bancare prin creșterea componentei sale interne. Dar acest proces nu trebuie accelerat excesiv, întrucât o astfel de evoluție ar afecta creșterea economică. 17 Participarea la Mecanismul unic de supraveghere ar elimina, de asemenea, posibilitatea arbitrajului jurisdicțional (de exemplu, prin prevenirea potențialei transformări a filialelor băncilor străine în sucursale), ar îmbunătăți fluxul informațional în domeniul supravegherii bancare și ar permite evitarea eventualelor distorsiuni în planul competiției (dacă supravegherea de către BCE este privită ca o garanție a solidității financiare a bilanțului unei bănci, atunci instituțiile de credit supravegheate de aceasta ar putea beneficia de costuri mai reduse de finanțare comparativ cu cele din afara Mecanismului unic de supraveghere). În plus, a rămâne în afara Uniunii Bancare poate genera costuri considerabile pentru țările nemembre ale zonei euro, acestea fiind vulnerabile la efectele de contagiune, dacă băncile străine au o prezență masivă în sistemul lor bancar. În caz de contagiune, capacitatea de reacție a acestor țări ar fi sever limitată, mecanismele și resursele proprii putându-se dovedi insuficiente sau inadecvate. În plus, prin neparticiparea la Uniunea Bancară, soluția pentru o bancă-mamă aflată în dificultate ar putea fi adoptată luând în calcul doar interesele țării de origine a acesteia, ceea ce ar prejudicia interesul țării-gazdă. În schimb, aderarea la Mecanismul unic de rezoluție este de natură a asigura coordonarea transfrontalieră – eficace și imparțială – a procesului de soluționare a unor crize bancare.   Dincolo de aceste argumente, cred că Uniunea Bancară este acel gen de proiect care are capacitatea de a exercita o amplă „forță gravitațională”, mai ales în condițiile în care majoritatea statelor membre UE vor fi parte a acestuia. Într-un astfel de context, opțiunea de a rămâne în afara sa – chiar și când ar putea exista unele rațiuni pentru aceasta – este riscantă, putând plasa țara respectivă într-o postură dezavantajoasă, ca entitate izolată situată în proximitatea unui bloc puternic. De altfel, și în procesul de elaborare a cadrului Uniunii Bancare au apărut, desigur, diverse probleme de natură să genereze preocupări în rândul țărilor neparticipante la zona euro, care au vizat mecanismele decizionale și cerințele privind valoarea contribuției – în eventualitatea în care acestea ar opta pentru aderarea la Uniunea Bancară –, probleme care au fost soluționate pe parcursul negocierilor, astfel încât în prezent unele dintre motivele de neaderare și-au pierdut relevanța. De exemplu, preocuparea statelor nemembre în zona euro referitoare la statutele inegale în cadrul organismelor decizionale ale Mecanismului unic de supraveghere, ca urmare a lipsei de reprezentativitate în Consiliul guvernatorilor al BCE, deși au reprezentanți în Comitetul de supraveghere, a fost soluționată prin înființarea unui organism de mediere care ar urma să intervină în cazul în care o decizie a Comitetului de supraveghere este respinsă de Consiliul guvernatorilor. De asemenea, actuala configurare a procesului decizional la nivelul Mecanismului unic de supraveghere asigură tratament egal țărilor care fac parte din Uniunea Bancară, indiferent dacă sunt membre ale zonei euro sau dacă au stabilit relații de „strânsă cooperare”. În cele din urmă, preocupările țărilor neparticipante la zona euro referitoare la situația în care s-ar utiliza grila de repartiție pentru subscrierea la capitalul BCE drept etalon pentru majorarea contribuțiilor Fondului unic de rezoluție au fost soluționate prin decizia de stabilire a valorii acestor contribuții în raport cu pasivele sistemului bancar, excluzând fondurile proprii și depozitele garantate, ceea ce conduce la reducerea semnificativă a cheltuielilor de participare ale unor state cu un grad relativ scăzut de intermediere financiară, cum este cazul României sau chiar al Poloniei. 18 Toate acestea fiind spuse, este ușor de înțeles în opinia mea de ce România și-a manifestat deja susținerea pentru crearea Uniunii Bancare și aspiră să devină parte a acesteia prin participarea la toți cei trei piloni (Mecanismul unic de supraveghere, Mecanismul unic de rezoluție și Rețeaua schemelor armonizate de garantare a depozitelor bancare), pe măsura implementării acestora.

Avantaje:

 Supraveghere mai eficientă prin îmbunătățirea accesului la

informații și eliminarea posibilității arbitrajului jurisdicțional

 Evitarea eventualelor distorsiuni în planul competiției

 Este preferabilă participarea la construcția unui mecanism căruia

România i se va alătura în mod necesar odată cu adoptarea euro

 Înlăturarea unui stimulent pentru dezintermediere, inclusiv din

motive conjuncturale care țin de grupurile bancare din țara de

origine

 Dezavantaje:

 Aportul la un eventual fond de asistență în caz de criză bancară,

mai ales în eventualitatea aplicării unei chei de contribuție care nu

ține seama de gradul de intermediere financiară.

România intenționează să se alăture Uniunii Bancare

 România și‐a manifestat deja susținerea pentru crearea Uniunii

Bancare și aspiră să devină parte a acesteia prin participarea la toți

cei trei piloni:

 Mecanismul unic de supraveghere

 Mecanismul unic de rezoluție

 Rețeaua schemelor armonizate de garantare a depozitelor bancare

 Este de așteptat ca apartenența la Uniunea Bancară să aibă drept

efecte:

 Întărirea stabilității financiare

 Sporirea încrederii în sistemul bancar național

 Sprijinirea unei creșteri sustenabile a creditării și activității

economice

Concluzii și posibile soluții

Este dezamăgitor că după patru ani de la începuturile crizei, nu s-a putut veni cu o soluție transparentă, care ar putea fi pusă în aplicare cu ușurință în rândul statelor membre ale UE. Sutele de miniștri vin anual cu numeroase legislații și reglementări, care nu fac altceva decât să stagneze ieșirea Europei din criză. Acordul de creare al Uniunii Bancare pare să fie important, însă în realitate nu este suficient pentru combaterea crizei și a efectelor imediate ale acesteia, deoarece propune un plan care nu va putea fi realizat în întregime, datorită piedicilor și costurilor existente în acest sens.

Dacă supervizarea tuturor celor 6.000 de bănci ar fi fost posibilă, acest lucru ar fi constituit un pas înainte, însă datorită diferențelor existente în cadrul structurii sistemelor bancare, a reglementărilor locale și europene și a sistemelor legale și judiciare putem vorbi, mai curând despre un deziderat de natură utopică.

Atunci când se vorbește despre mecanismul european unic de supraveghere, nu este vorba doar de o singură persoană ce va monitoriza marile bănci, ci acest lucru presupune înființarea unei întregi agenții în acest scop, ceea ce va conduce la reducerea altor programe europene și generarea de noi taxe, menite să acopere cheltuielile creării unei astfel de instituții, când europenii sunt și așa suprataxați.

Există totuși și alte metode mai simple și mai eficiente care ar putea contribui la înlăturarea crizei, dar și a corupției existente. Printre acestea ar fi: reducerea dimensiunii guvernului european, reducerea cheltuielilor și scăparea de impozitul pe venit, ca instituțiile să-și poată controla viețile desinistătător, deoarece guvernul s-a dovedit a fi ineficient în alocarea și utilizarea resurselor noastre. Marele mecanism de uniune europeană nu funcționează de fapt, pierzându-se prea multe resurse pentru rezultatele slabe pe care le generează.

Â

Bibliografie

Artus Patrick, Macroéconomie, Document de Travail, Caisse des Dépôts et Consignations, 1997

Baldwin Richard, Wyplosz Charles, Economia Integrării Europene, Ed. Economică, București, 2006

Barnes Ian, Barnes Pamela, The Enlarged European Union, Longman Group UK, 1995

Barthe Marie-Annick, Économie de l’Union européenne, Ed. Economica, 2000

Bomberg Elizabeth, Stubb Alexander, The European Union: How Does It Work?, Oxford University Press, 2003

Booker Cristopher, North Richard, Uniunea Europeană – Marea Amăgire, Ed. ANTET, 2004

Brezeanu Petre, Finanțe Europene, Ed. C.H. Beck, București, 2007

Commelin Bertrand, Europa Economică, Institutul European, 1998

De Grauwe, Paul, Economics of Monetary Union, Oxford University Press, 2003

Ișan Vasile, Tranziție și Integrare Europeană, Ed. SEDCOM LIBRIS, Iași, 1996

Patat Jean-Pierre, L’Europe Monétaire, Éditions La Découverte, 1992

Tsoukalis Loukas, Ce fel de Europă?, Ed. BIC ALL, București, 2005

http://adevarul.ro/international/in-lume/romania-adera-mecanismul-supraveghere-bancilor-zona-euro-1_50b9efd97c42d5a663ad04ab/index.html

http://adevarul.ro/international/europa/ue-acord-istoric-uniunea-bancara-1_50ca0fe0596d720091f8d102/index.html

http://adevarul.ro/economie/business-international/cum-ajuns-liderii-europeni-cada-de-acord-uniunii-bancare-1_50d19913596d72009116e4f4/index.html#

Uniunea bancara,un compromis in „trepte”: 6.000 de banci vor fi supravegheate

http://www.business24.ro/bce/uniunea-bancara/uniunea-bancara-o-provocare-pentru-bce-banca-are-nevoie-de-angajati-noi-1524693

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-13241078-exclusiv-inseamna-aderarea-romaniei-uniunea-bancara-comisia-europeana-bce-organismul-supraveghere-consolidat-grupului-erste-bank-lua-considerare-situatia-bcr.htm

http://www.economist.com/blogs/schumpeter/2012/12/europes-banking-union

http://www.europuls.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=624:uniunea-bancar-o-noua-etap-spre-convergena-economic-in-zona-euro&catid=107:politica-economica&Itemid=1242

file:///F:/Materiale/Anul%20II/Semestrul%20I/Economie%20monetara/21566643-euro-zone-needs-banking-union-isnt-it-made-brussels.htm

http://www.ziare.com/bani/banci/uniunea-bancara-doar-o-iluzie-1208190