Unitatea de studiu 1 [616637]

Unitatea de studiu 1

COMUNICAREA INTERPERSONAL Ă

Cuprins

1. Comunicarea uman ă – concepte de baz ă
1.1. Defini ții
1.2. Componentele de baz ă ale comunic ării
1.3. Tipologia formelor de comunicare
2. Caracteristicile comunic ării interpersonale
2.1. Defini ții
2.2. Procesul comunic ării interpersonale
2.3. Stilul și comunicarea
3. Comunicare și limbaj verbal
3.1. Func țiile limbajului
3.2. Controlul comunic ării verbale. Feedback-ul verbal
4. Comunicare și limbaj nonverbal
4.1. Func țiile comunic ării nonverbale
4.2. Limbajele non-verbale
5. Paralimbajul

1.1. INTRODUCERE
Comunicarea este una din disciplinele cu cele mai l argi aplica ții. De la știin țele sociale, la
cele ale naturii și pân ă la știin țele cele mai abstracte, cum sunt matematica și informatica,
toate fac apel la concepte, no țiuni și aplica ții ale ceea ce creaz ă cumulul de știin țe ale
comunic ării. De și aspectele teoretice tind s ă fie deseori ignorate, în favoarea aplica țiilor
atât de necesare dezvolt ării abilit ăților de comunicare, pentru o în țelegere mai profund ă și
mai temeinic ă a tehnicilor de comunicare, este util ă aprofundarea lor.

Cuno știn țe preliminare
Nu e cazul

Resurse necesare și recomand ări de studiu

Pentru facilitarea însu șirii no țiunilor și pentru identificarea deschiderilor și aplica țiilor
practice, recomand ăm parcurgerea con ținuturilor prezentate în acest material, urmat ă de
parcurgerea urm ătoarelor surse bibliografice:

Mizele comunic ării
Bu țiu, C.A. (2003), Comunicare interpersonal ă. Formarea pentru practici
conversa ționale , Alba Iulia: Aeternitas, pp. 9-19.
Mucchielli, A. (2005), Arta de a comunica, Ia și: Polirom, pp.79-85.
Controlul comunic ării prin retroac țiune (feedback)
Bu țiu, C.A. (2003), Comunicare interpersonal ă. Formarea pentru practici
conversa ționale , Alba Iulia: Aeternitas, pp. 61-67.

Prutianu, Șt. (2004), Antrenamentul abilit ăților de comunicare, vol 1: Ia și:
Polirom, pp. 226-230.
Identificarea limbajelor non-verbale în situa ții de interac țiune complet ă
Prutianu, Șt. (2004), Antrenamentul abilit ăților de comunicare, vol 1: Ia și:
Polirom, pp. 1-30.
Prutianu, Șt. (2004), Antrenamentul abilit ăților de comunicare, vol 2: Ia și:
Polirom, pp. 247-282.

Durata medie de parcurgere a unit ății de studiu este de 8 ore

1.2 OBIECTIVELE UNIT ĂȚ II DE STUDIU
1. Însu șirea no țiunilor și conceptelor de baz ă privind comunicarea interpersonal ă
2. Dezvoltarea capacit ății de a ilustra no țiunile teoretice prin exemple
3. Identificarea de aplica ții practice în conversa ția cotidian ă și profesional ă

1.3. CON ȚINUTURI
1. Comunicarea uman ă – concepte de baz ă

1.1. Defini ții

Din punct de vedere etimologic, „comunicare” vine d e la „communis” (latin ă) = a pune în comun,
a împ ărt ăș i. În limba român ă, verbul a comunica provine prin filier ă francez ă. Din diversitatea
defini țiilor date comunic ării re ținem c ă defini țiile au evoluat de la modele mecaniciste la modele
organiciste (sistemice) și abord ările s-au diversificat progresiv.

În general, defini țiile comunic ării pot fi grupate în:
– defini ții de natur ă instrumental ă (care descriu comunicarea prin componentele sale, a șa cum
se produce aceasta) și
– defini ții de natur ă analitic-investigativ ă (care încearc ă s ă observe comunicarea dincolo de
activitatea strict ă de transmitere-receptare a unui mesaj) [Pâinisoar ă, 2004, p.39].

Privit ă ca un act de punere în rela ție a emi ță torului cu receptorul, comunicarea poate fi definit ă
ca ansamblul proceselor fizice și psihologice prin care se efectueaza operatia pune rii în rela ție cu
una sau mai multe persoane în vederea atingerii uno r anumite obiective.

Privit ă ca schimb , comunicarea este ,,un proces tranzac țional, unul de predare – primire, în care se
schimb ă semnifica ții, idei, dar și energii, emo ții, sentimente sau chiar bunuri, fie de la un indiv id
la altul, fie c ătre un grup restrâns, fie c ătre publicul larg” [Prutianu, 1996 , p.28].

Dupa Alex Mucchielli, specialist reputat în știin țele comunic ării, ,,comunicarea înseamn ă
influen ță ” [Mucchielli, 2005, p.191].

Toate defini țiile date comunic ării, indiferent de școlile de gândire c ărora le apar țin sau de
orientarile în care se înscriu, au cel pu țin urm ătoarele elemente comune:
– comunicarea este un atribut al speciei umane Comunicarea reprezint ă o caracteristic ă fundamental ă a existen ței

– comunicarea este procesul de transmitere de informa ții, idei și opinii
– nici o activitate, de la activit ățile cotidiene pe care le tr ăim fiecare dintre noi zilnic și pân ă
la activit ățile complexe desf ăș urate la nivelul organiza țiilor, nu pot fi concepute în afara
procesului de comunicare.

1.2. Componentele de baz ă ale comunic ării

Pot fi reprezentate ca r ăspunsuri la o serie de întreb ări:
– Cine? (emi ță torul): cine este cu precizie emi ță torul mesajului ( o persoan ă, un grup, o
structur ă organiza țional ă);
– Ce ? (mesajul): ce dore ște emi ță torul s ă comunice, con ținutul mesajului, ce informa ții trebuie
introduse pentru ca mesajul s ă fie clar, concis, amabil, constructiv, corect și complet;
– Cum? (codul și canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau în s cris, în cuvinte sau imagini,
prin întrevedere sau convorbire telefonic ă – proxemic sau telematic;
– Cui? (receptorul);
– Unde și când? va fi transmis mesajul, astfel încât s ă fie receptat și utilizat;
– De ce? Care este scopul urm ărit în comunicare și ce efect dore ște emi ță torul s ă ob țin ă!
(informare, influen țare și convigere).

1.3. Tipologia formelor de comunicare

Pentru structurarea variet ății formelor de comunicare, se utilizeaz ă mai multe criterii. Prezent ă
mai departe câteva dintre aceste criterii, cu tipol ogia aferent ă:

În func ție de natura și num ărul celor c ărora le este destinat mesajul, comunicarea poate fi:
1. Comunicare intrapersonal ă, când receptor al unui mesaj este chiar emi ță torul acestuia;
individul comunic ă cu sine însu și, procesul derulându-se, de regul ă, în mintea sa.
2. Comunicarea interpersonal ă, care are loc între dou ă persoane, fiecare dintre acestea
asumându-și, pe rând, rolul de emi ță tor și de receptor de mesaje.
3. Comunicarea de grup
a. Intragrup – când comunicarea se desf ăș oar ă între persoane care fac parte din acela și grup
– familie, grup ă de studen ți, colectiv de munc ă – când un membru al grupului, în calitate de
emi ță tor, se adreseaz ă celorlal ți, considera ți destinatarii mesajului emis. În acest caz, în poz i ția
receptorului nu se mai afl ă un individ, ci mai multe persoane, apar ținând aceluia și grup.
b. Intergrup, ce se realizeaz ă între dou ă sisteme diferite, care func ționeaz ă, fiecare, dup ă
propriile reguli. În procesul de comunicare, cele d ou ă sisteme au, alternativ, rolul de emi ță tor și
rolul de receptor
4. Comunicare în mas ă, ce presupune emiterea de mesaje c ătre un public larg, prin institu ții
specializate, cu adresabilitate general ă

În func ție de tipul de limbaj utilizat:
1. Comunicare verbal ă
2. Comunicare nonverbal ă
3. Comunicare paraverbal ă

În func ție de contextul spa țio-temporal
1. Comunicare direct ă (fa ță în fa ță )
2. Comunicare indirect ă (mediat ă)

În func ție de obiectivele vizate
1. Comunicare incidental ă (f ără un scop bine stabilit)

2. Comunicare consumatorie (consecin ță a st ărilor emo ționale)
3. Comunicare instrumental ă (când este urmarit un scop precis)

În func ție de statutul interlocutorilor
1. Comunicare vertical ă (între parteneri cu status-uri inegale)
2. Comunicare orizontal ă (între parteneri cu status-uri egale).

În func ție de capacitatea de autoreglare
1. Comunicare unidirec țional ă (f ără feedback);
2. Comunicare multidirec țional ă (cu feedback determinat de prezen ța interac țiunii
Emi ță tor(i) – Receptor(i)).

Comunicarea interpersonal ă este condi ționat ă, din punct de vedere al eficien ței, de o serie
de factori:
– concep țiile despre sine ale emi ță torului și receptorului;
– cuno știn țele, credin țele, atitudinile, valorile, propunerile și experien țele emi ță torului și
receptorului;
– rolurile de ținute de emi ță tor și receptor;
– motiva țiile emi ță torului și ale receptorului;
– contextul situa țiilor de comunicare.

Particularit ățile procesului de comunicare

SCOP: de a-i pune pe oameni în leg ătur ă unii cu ceilal ți într-un context daterminat și într-un
mediu evolutiv. Urm ărește realizarea anumitor scopuri și transmiterea anumitor semnifica ții.
CARACTERISTICI:
– se desf ăș oar ă într-un context
– are caracter dinamic
– are caracter ireversibil
– semnifica ția dat ă unui mesaj poate fi diferit ă între partenerii actului de comunicare, cât și
între receptorii aceluia și mesaj;
– orice mesaj are un con ținut manifest și unul latent, adeseori acesta din urm ă fiind adeseori
mai semnificativ

2. Caracteristicile comunic ării interpersonale

2.1. Defini ții

Comunicarea interpersonal ă presupune cel pu țin dou ă persoane, în care fiecare poate juca,
alternativ, atât rolul de transmi ță tor (emi ță tor), cât și de receptor.

Defini ții au evoluat odat ă cu generarea teoriilor comunic ării:
– Transfer al informa ției și în țelesului (semnifica ției) de la o persoan ă alta (Dawis și
Newstrom, dup ă Lupu, Zanc, 1999, p. 102).
– Procesul împ ărt ăș irii cu alt ă persoan ă sau persoane cuno știn țe, interese, atitudini, opinii și
idei (Samvar și Mills, dup ă Nem țeanu, 2000, p. 29).
– Proces prin care un emi ță tor transmite informa ții receptorului, prin intermediul unui
canal, cu scopul de a produce asupra receptorului a numite efecte ( Cuilenburg et al. 1998)

Din lectura mai multor defini ții, re ținem câteva din caracteristicile care disting comun icarea

interpersonal ă de alte forme de comunicare:
– are loc între dou ă persoane 1 care interac ționeaz ă, aflate în proximitate, nu neap ărat spa țial ă
– rolurile de emi ță tor și receptor sunt jucate simultan sau succesiv
– mesajele de r ăspuns ( feedback ) sunt imediate de aceea în țelesurile se pot “negocia”

2.2. Procesul comunic ării interpersonale
Ca proces, comunicarea interpersonal ă este schimbul de informa ții (mesaje) între persoane. O
schem ă complet ă este prezentat ă în Fig. 1.

Fig. 1. Schema procesului de comunicare (dup ă Ludlow și Panton, 1992)

Explica ție:
/square4 Emi ță torul are o idee cu privire la referent (obiect, lucru, teorie etc.) pe care vrea s ă o
comunice altei persoane (receptorului). El î și formuleaz ă gândurile și sentimentele în simboluri
(cuvinte, gesturi, imagini etc), dându-le o semnifi ca ție inten ționat ă pe care le emite sub forma unui
mesaj folosind anumite mijloace sau canale de transmiter e existente între el și receptor.
/square4 Canalul de comunicare (vizual, auditiv) ales de emi ță tor declan șeaz ă func ționarea
organelor de sim ț ale receptorului. Pentru ca actul comunica țional s ă se desf ăș oare, receptorul
trebuie s ă decodifice mesajul, trecând de la simboluri la id ee, și, eventual, s ă reac ționeze la mesaj.
/square4 Mesajul poate fi înmagazinat, re ținut sau ignorat. Receptorul poate, la rândul lui, emite un
mesaj sau poate exercita pur și simplu o ac țiune ca r ăspuns la mesajul ini țial ( feedback). El devine
emi ță tor și procesul continu ă pân ă când se opre ște comunicarea.
/square4 Receptorul emite semnale de confirmare a recep ției, care sunt, la rândul lor, afectate de
zgomotul de canal și de subiectivitatea emi ță torului și decodificate de acesta în termeni proprii. În
func ție de con ținutul lor, emi ță torul î și “ajusteaz ă” mesajele ulterioare pentru a se face în țeles și a-
și atinge scopul propus.
/square4 Primirea feedback-ului este o cale pentru emi ță tor ca s ă verifice dac ă mesajul a fost
perceput conform inten ției lui. Cerin ța oric ărei comunic ări este concordan ța dintre mesajul
transmis și cel perceput de receptor.
/square4 În func ție de contextul în care are loc comunicarea, pot ap ărea distorsiuni în procesul
transmiterii și recept ării, fiind necesare mesaje suplimentare pentru a cl arifica semnifica ția
mesajului, respectiv, inten ția originar ă a emi ță torului.
/square4 Unit ățile de informa ție codificate de emi ță tor (mesajul) pot fi interferate de alte informa ții
existente simultan la nivelul canalului – zgomotul de canal – și astfel mesajul ajunge la destina ție

1 Privitor la num ărul de persoane, sunt și opinii care claseaz ă comunicarea în grupurile mici ca fiind de tip
interpersonal. Emi ță tor

Semnifica ție
inten ționat ă
Codificare
în simboluri Emitere de
simboluri
Recep ționare de
feedback Primirea de
simboluri
Emitere de
feedback Receptor

Semifica ție
perceput ă
Decodificare
de
simboluri Zgomot
Canal
de
comunicare

într-o form ă distorsionat ă.
/square4 Receptorul preia mesajul și îl decodific ă, folosindu-se de acela și sistem de coduri, în
semnifica ție perceput ă, care difer ă de cea inten ționat ă nu numai din cauza “bruiajului” de pe
canal, ci și datorit ă faptului c ă decodificarea presupune folosirea unor semnifica ții par țial diferite
de la o persoan ă la alta. Modul în care în țelegem mesajele recep ționate depinde de repertoriu de
semnifica ții (totalitatea cuno știn țelor de care ne folosim în procesul în țelegerii), care depinde de
totalitatea experien țelor de via ță și care este, din acest motiv unic pentru fiecare in divid. Atunci
când repertoriile de semnifica ții ale celor dou ă entit ăți comunicante sunt foarte diferite, este
posibil ca distorsiunea s ă fie atât de mare, încât practic ele s ă se în țeleag ă foarte pu țin una pe
cealalt ă.

"Diluarea" mesajului:
• Ce am de spus – 100%
• Ce m ă gândesc s ă spun – 90%
• Ce știu s ă spun – 80%
• Ce spun efectiv – 70%
• Ce a șteapt ă receptorul – 60%
• Ce ascult ă receptorul – 50%
• Ce în țelege efectiv receptorul – 40%
• Ce admite receptorul – 30%
• Ce re ține receptorul – 20%
• Ce va spune sau va repeta receptorul – 10%

Deducem procesul de comunicare interpersonal ă depinde de variabile subiective, apar ținând celor
doi participan ți (abilit ăți, cuno știn țe, inten ții, emo ții) și de variabile obiective, legate de situa ția de
comunicare (condi ții fizice și sociale ale comunic ării).

Niveluri de profunzime a comunic ării

Nivelul 1 de comunicare: clisee (“Ce mai faci?”, “M ul țumesc, bine!”)
Nivelul 2 de comunicare: raportare a unor date, fap te (“Ieri am fost cu prietenii la meci”)
Nivelul 3 de comunicare: raportare a unor idei, opi nii (Cred c ă pasta de din ți Colgate este
excep țional ă”
Nivelul 4 de comunicare: raportare a unor emo ții și sentimente (“Mi-e fric ă de întuneric”)

2.3. Stilul și comunicarea

Comunicarea eficient ă și eficace depinde în mare m ăsur ă de felul în care comunic ăm, adic ă
de stilul comunic ării. Potrivit unei celebre formul ări " stilul este omul însu și", este evident c ă
fiec ărui individ îi este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poart ă
pecetea propriei personalit ăți, a culturii, a temperamentului și a mediului social în care acesta
tr ăie ște. Stilul nu este o proprietate exclusiv ă a textelor literare, el este specific oric ărui act de
comunicare.
Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie s ă îndeplineasc ă, în principal,
urm ătoarele calit ăți:
– claritatea – expunerea sistematizat ă, concis ă și u șor de în țeles; absen ța clarit ății impieteaz ă
asupra calit ății comunic ării, conducînd la obscuritate, nonsens și la echivoc;
– corectitudinea – o calitate care pretinde respectarea regulilor gr amaticale în ceea ce prive ște
sintaxa, topica; abaterile de la normele gramatical e sintactice se numesc solecisme și constau, cu

prec ădere, în dezacordul dintre subiect și predicat;
– proprietatea – se refer ă la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potr ivite pentru a
exprima mai exact inten țiile autorului;
– puritatea – are în vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare;
potrivit cu evolu ția limbii putem identifica arhaisme , care reprezint ă cuvinte vechi, ie șite din uzul
curent al limbii, neologisme , cuvinte recent intrate în limb ă, al c ăror uz nu a fost înc ă pe deplin
validat și regionalisme , cuvinte a c ăror întrebuin țare este local ă, specific ă unei zone. Potrivit cu
valoarea de întrebuin țare a cuvintelor, cu sensurile în care acestea sînt folosite de anumite grupuri
de vorbitori, putem identifica dou ă categorii de termeni: argoul , un limbaj folosit doar de anumite
grupuri de vorbitori care confer ă cuvintelor alte sensuri decît cele de baz ă pentru a-I deruta pe cei
care nu cunosc codul și jargonul , care este un limbaj de termeni specifici unor anu mite comunit ăți
profesionale, folosi ți pentru a realiza o comunicare mai rapid ă;
– precizia – are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte și expresii necesare pentru
în țelegerea comunic ării;
– concizia – urm ăre ște exprimarea concentrat ă pe subiectul de comunicat, f ără divaga ții
suplimentare și neavenite;

O tipologie a stilurilor de comunicare
– Stilul familiar – se caracterizeaz ă printr-o mare libertate în alegerea mijloacelor de expresie,
ca urmare a unor intense tr ăiri afective; presupune o exprimare mai pu țin preten țioas ă, mai
apropiat ă, folosit ă în rela țiile cu membrii familiei, prietenii, colegii;
– Stilul solemn – sau protocolar, are ca tr ăsătur ă specific ă c ăutarea minu țioas ă a acelor
formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a c onferi enun ță rii o not ă evident ă de ceremonie,
solicitat ă de împrejur ări deosebite, în vederea exprim ării unor gînduri și sentimente grave, m ăre țe,
profunde;
– Stilul beletristic – specificitatea acestui stil const ă în marea bog ăție de sensuri la care
apeleaz ă și pe care le folose ște; este stilul caracterizat de o mare bog ăție lexical ă, cu apel la emo ții
și sentimente, utilizând o gam ă variat ă de procedee literare.
– Stilul publicistic – abordeaz ă o mare varietate tematic ă, fapt ce îl apropie de stilul beletristic,
dar îl deosebe ște de acesta faptul c ă pune accentul pe informa ție mai mult decît pe forma de
prezentare, urm ărind informarea auditoriului;
– Stilul administrativ – un stil func țional, care are ca element definitoriu prezen ța unor
formule sintactice cli șeu, cu ajutorul c ărora se efectueaz ă o comunicare specific ă institu țiilor;
– Stilul știin țific – se caracterizeaz ă prin aceea c ă în procesul comunic ării se apeleaz ă la
formele de deduc ție și de induc ție ale ra ționamentelor, bazat pe fapte și surse credibile și
verificabile, evitând opiniile personale nefondate pe fapte, evinmente și teorii sau apelul la emo ții
și sentimente.

3. Comunicare și limbaj verbal

Un mesaj transmis prin cuvinte reprezint ă o comunicare verbal ă.
Conform defini ției date de Ferdinand Saussure (1922 ), limba este un sistem existent în mod
virtual în con știin ța unei comunit ăți lingvistice determinate, sub forma unor conven ții adoptate de
corpul social, care le permite indivizilor exercit area facult ății limbajului.

Semnifica țiile (în țelesurile) sunt de natur ă ideal ă și nu pot exista independent de un purt ător
material. Purt ătorul material al semnifica țiilor este limbajul .. Gândirea și limbajul se afl ă într-o
strâns ă leg ătur ă, altfel spus, omul nu poate gândi f ără s ă fac ă uz de limbaj. Limbajul este limba
interiorizat ă, ceea ce presupune c ă limba ca fenomen social preexistent individului, e ste preluat ă
de acesta cu toate componentele ei (lexic, gramatic ă, semantică) devenind fenomenul psihic ce se

manifest ă în mod unic. Limbajul are caracter subiectiv deoarece:
– individul nu-și poate însu și toate semnifica țiile tuturor cuvintelor existente în lexicul unei
limbi;
– fiecare individ adaug ă semnifica ției principale a unui cuvânt alte sensuri secundare , strâns
legate de experien ța sa personal ă.

Eficientizarea comunic ării prin limbaj verbal
1. Cunoa șterea cât mai multor termeni (coduri) din limba re spectiv ă
2. Alegerea celor mai adecva ți termeni
3. Exprimarea gramatical ă corectă
4. Folosirea adecvat ă a jargonului (eficient ă între speciali ști)
5. Pruden ță în utilizarea eufemismelor (de și încurajeaz ă comunicarea pozitiv ă,
acestea o pot goli de con ținut dac ă sunt folosite în exces, Ex. În loc s ă spui c ă
cineva a murit, po ți spune c ă s-a stins)
6. Utilizarea corect ă a sensurilor denotative și conotative (conota ția reflect ă
valorile și percep țiile individuale de aceea poate ofensa sau contrazi ce
aștept ările receptorului. Ex. "Doar n-o s ă port ochelari de pe acum?" spus
cuiva care are aceea și vârst ă cu emi ță torul și care poart ă ochelari, poate
ofensa")
7. Utilizarea exprim ărilor pozitive (Ex. În loc de "nu pot veni s ăptamâna
aceasta"… "voi veni s ăptamâna viitoare").
8. Adecvarea mesajului la scopul comunic ării (informare, influen țare etc.)
9. Con știentizarea nevoilor receptorului
10. Aten ție la timpul alocat comunic ării

Exemplu : Jargonul marcheaz ă apartenen ța social ă, la un grup sau la o anumit ă comunitate,
trasând limite de acces celor care nu apar țin acelui grup. Limbajul chat-ului este exemplar,
diferen țiindu-se u șor chaterii , care cunosc jargonul și pot comunica cu u șurin ță între ei, de non-
chateri , care descifreaz ă cu dificultate mesajele acestora. Suprimarea majus culelor, înlocuirea
diacriticelor cu grupe de litere („tz” în loc de „ ț”, „sh” în loc de „ ș”), abrevierile în exces și f ără
leg ătur ă cu ortografia și gramatica („k” în loc de „ca”, „vb” în loc de „v orbim”), punctua ția
insuficient ă sau în exces, utilizarea emoticonurilor etc., toate economisesc timpul de redactare, au
mai multe elemente grafice pentru comunicare nonver bal ă sau paraverbal ă, îns ă sunt neconforme
regulilor ortografice și gramaticale.

Limbajul indic ă și apartenen ța la o anumit ă cultur ă și încorporeaz ă simbolurile, tradi ția și valorile
acesteia. În anumite culturi, formulele de adresare sunt mai elaborate, reflect ă stratific ările sociale,
permit un grad mai mare de interpretare (în sensul c ă mesajul verbal este mai vag), sunt structurate
dup ă anumite forme de respect, acord ă o importan ță mai mic ă sau mai mare detaliului.

3.1. Fuc țiile limbajului
Pornind de la elementele de baz ă ale comunic ării: emi ță tor, referent (realitatea la care se refer ă
mesajul), codul, canalul și destinatarul, R. Jakobson deosebe ște șase func ții ale limbajului
verbal , dup ă cum accentul cade pe unul sau altul din cele șase elemente ale comunic ării: func ția
emotiv ă, conativ ă, referen țial ă, fatic ă, meta-lingvistic ă și poetic ă (Jakobson, 1964; dup ă Lupu,
Zanc, 1999):

/square4 Func ția emotiv ă este centrat ă pe emi ță tor, având drept scop exprimarea direct ă a atitudinii
subiectului (vorbitorului) fa ță de cele spuse de el. Utilizând interjec ții sau alte mijloace stilistice,
vorbitorul încearc ă s ă exprime st ările sale emo ționale, adev ărate sau simulate.
/square4 Func ția persuasiv ă este concentrat ă asupra destinatarului, urm ărindu-se ca acesta s ă adopte

un anumit r ăspuns (comportament). Este pregnant ă în limbajul puterii și în modalitatea imperativ ă
a comunic ării.
/square4 Func ția referen țial ă, denotativ ă sau cognitiv ă este îndreptat ă asupra referentului (despre
cine / despre ce se vorbe ște?), disp ărând contextul situa țional ce prive ște împrejur ările (culturale,
psihologice, antropologice, fizice) în care are loc comunicarea. Se întâlne ște cu deosebire
comunicarea știin țific ă, aici interesând în primul rând con ținutul exprimat.
/square4 Func ția fatică se refer ă la încercarea emi ță torului de a stabili și men ține contactul cu
destinatarul și, deci, de a controla func ționarea canalului de comunicare dintre ei. Repetare a unor
por țiuni ale mesajului, diferitele forme de apel sau de salut ( Alo? ; Ce mai faci?) sau comunicarea
cu sugarii c ărora mamele le vorbesc înainte ca ei s ă fie capabili s ă trimit ă sau s ă primeasc ă o
informa ție sunt câteva exemple ilustrative. Daniel Bougnoux remarca, dealtfel, succesul telefoniei
mobile care demonstreaz ă împortan ța acestei func ții a comunic ării (Bougnoux, 2000);
/square4 Func ția poetic ă se concentreaz ă asupra mesajului, modul de exprimare, forma (în po ezie,
de exemplu), re ține aten ția tot atât de mult ca și con ținutul cognitiv exprimat prin mesaj.
/square4 Func ția metalingvistic ă face trimitere la codul utilizat întrucât emi ță torul folose ște codul
pentru a vorbi despre cod. Ea se manifest ă atunci când în comunicare sunt necesare aten țion ări:
tonul (de exemplu, ironic, zeflemitor), gesturi (a face cu ochiul etc.), preciz ări privind accep țiunile
unor termeni utiliza ți, care indic ă receptorului codul pentru „lectura” corect ă a mesajului.

Jakobson mai precizeaz ă c ă cele șase func ții ale limbajului verbal coexist ă, c ă nu exist ă func ții
exclusive sau unice dar exist ă func ții dominante.

3.2. Controlul comunic ării verbale. Feedback-ul verbal

Interac țiunea verbal ă nu este o simpl ă juxtapunere a unor activit ăți de ascultare și vorbire.
Procesul receptiv și cel productiv se întrep ătrund. În timp ce trateaz ă mental enun țul înc ă
neterminat al locutorului, interlocutorul î și planific ă r ăspunsul pe baza unor ipoteze privind natura
enun țului ascultat, sensul acestuia și interpretarea pe care trebuie s ă o dea. Discursul este
cumulativ: în timp ce are loc o interac țiune verbal ă, participan ții converg în „lectura” situa ției, î și
creeaz ă a ștept ări și se concentreaz ă asupra punctelor pertinente. Aceste opera ții se reflect ă în
forma enun țurilor produse.

Schematic, controlul comunic ării este prezentat în Tabelul 1: Metalimbajul const ă într-un mesaj implicit, ascuns în cuvinte și fraze, care par a spune
altceva, un mesaj care trebuie descifrat, citit pri ntre rânduri. Interlocutorul las ă impresia c ă î ți
comunic ă ceva anume, dar î ți dai seama c ă, de fapt, el ascunde o realitate, ni ște idei sau
atitudini pe care, din interes sau delicate țe, nu ți le dezv ăluie în mod direct. Deseori este o
exprimare politicoas ă care atenueaz ă șocul , reduce frustrarea la primarea informa ției
nepl ăcute și menajeaz ă stima de sine a receptorului (persoanei c ăreia îi este adresat mesajul).
Exemplu :
În loc de brutalul r ăspuns: “Romanul pe care ni l-ai trimis la editur ă este o maculatur ă
de doi bani, f ără subiect, f ără idee și scris cu picioarele. Eu a ș arunca manuscrisul
direct în foc, pentru c ă nu are nimic bun în el și nici nu cred c ă g ăse ști vreun prost care
să ți-l publice”, un redactor poate r ăspunde elegant prin metalimbajul “de catifea”:
“V ă mul țumim pentru faptul c ă v-ați gândit la editura noastr ă pentru a v ă publica
lucrarea. Din p ăcate, trebuie s ă v ă anunță m cu regret c ă romanul dvs. nu a primit
acceptul pentru publicare, el neîntrunind standarde le noastrede exigen ță și orientare”.
Sau: “Editura noastr ă este axat ă pe un alt gen de literatur ă. [Eventual aici pot urma
ni ște aprecieri pozitiv punctuale la adresa c ărții.] Sper ăm c ă o alt ă editur ă s ă fructifice
opera dvs. V ă ur ăm succes și a ștept ăm și alte lucr ări. În speran ța unei frumoase
colabor ări, cu stim ă…”.

Tabelul 1: Elementele de control al comunic ării
Dimensiuni Elemente
Sensul mesajului Folosim acela și cod verbal?
Avem acela și nivel de limb ă?
Dăm acela și în țeles cuvintelor?
Inten țiile
(nivelul afectiv) Inten țiile mele sunt în țelese?
În ce m ăsur ă m ă ascult ă interlocutorul?
Este el dispus s ă-mi r ăspund ă?
Obiectivele
(nivelul intelectual) Care sunt obiectivele fixate de emi ță tor în direc ția
receptorului?
Conflictele sau limitele Receptorul poate interpreta pozitiv mesajul?
Am în țeles pozi ția lui? Reticen țele lui? Argumentele
lui?
Îmi pot exprima percep ția situa ției în termeni de
facilitare a comunic ării?

Actul de comunicare nu este deplin, nu se realizeaz ă dac ă nu se produce feedback-ul. Aceast ă
component ă presupune „r ăspunsul”, reac ția la mesajul transmis/ receptat.

Feedback-ul a fost definit ca fiind toate mesajele verbale și nonverbale pe care o persoan ă le
transmite în mod con știent sau incon știent ă ca r ăspuns la comunicarea altei persoane .

Tipuri de feedback:
– Feedback-ul evaluativ –Se acord ă la cerere sau la nevoie (în func ție de scopul comunic ării)
și presupune formularea unei opinii despre o problem ă- poate fi pozitiv, negativ sau formativ.
– Feedback-ul nonevaluativ este
a) de sondare – solicitarea de informa ții suplimentare, de detalii care fac mai u șor de
receptat mesajul ini țial sau s ă duc ă la în țelegerea unei manifest ări, atitudini
b) Feedback-ul de în țelegere ajut ă s ă asigur ăm prin parafraz ă c ă în țelegem ce spune
interlocutorul, ce simte, c ă suntem al ături de el.
c) Feedback-ul „mesajul-eu ”- transfer ă accentul comunic ării de pe „tu” (interlocutorul)
pe cel care comunic ă.
Feedback-ul eficace este cel care
– Vizează comportamente, nu atitudini percepute
– Vizeaz ă comportamente care pot fi schimbate
– Se bazeaz ă pe observa ție
– Este obiectiv
– Este furnizat la timp

Feedback-ul ineficace

1. Feedback-ul ca sfat
ÎNTREBARE: Ce p ărere ai despre aceast ă carte?
Feedback ineficace: Cred c ă ar trebui s ă o citeasc ă toat ă lumea!

ÎNTREBARE: Cum ți se pare aceast ă ma șin ă?
Feedback ineficace: Cred c ă nu ar trebui s ă o cumperi!

ÎNTREBARE: Cum ți se pare ce i-am zis șefului?
Feedback ineficace : Eu în locul t ău nu a ș fi spus a șa ceva!

2. Feedback-ul ca sondare psihologic ă.
ÎNTREBARE: Ce p ărere ai despre acest tablou?
Feedback ineficace: Cred c ă cine l-a pictat era într-o stare euforic ă!

3.3. Axiomele comunic ării

Axat ă pe aspectele pragmatice ale comunic ării interpersonale, Școala de la Palo Alto afirm ă c ă
totul este comunicare. Când te dai cu un parfum, co munici ceva celor din apropiere. Când
semnalizezi din ma șin ă comunici ceva participan ților la trafic. Chiar când e ști prins lec ția
neînv ățat ă tot comunici ceva profesorului și colegilor. Cele șapte axiome ale comunic ării elaborate
de Școala de la Palo Alto, demonstreaz ă acest lucru.

Axioma 1: „Comunicarea este inevitabil ă” sau, altfel spus: este imposibil s ă nu comunici, atâta
timp cât între doi interlocutori comunicarea nu se limiteaz ă la componenta verbal ă, ci include și
componentele nonverbale. Comunicarea nu are loc num ai atunci când este planificat ă sau
con știent ă. Comunic ăm numeroase mesaje chiar și atunci când nu avem inten ția de a comunica și
nu suntem mereu con știen ți de ceea ce comunic ăm. Comunic ăm în mod constant și în mai multe
moduri.

Exemplu: Varia țiile de ton, de ritm, accentuarea unor cuvinte, exp resia fe ței, gesturile etc.
sunt componente ale comportamentului de comunicare, având anumit ă semnifica ție. Ele
accentueaz ă și precizeaz ă mesajul comunicat sau, dimpotriv ă, pot avea un efect
perturbator (atunci când semnele verbale și ce neverbale vehiculeaz ă mesaje
contradictorii).

Axioma 2: „Comunicarea se desf ăș oar ă la dou ă niveluri: informa țional și rela țional” .În func ție
de natura rela ției dintre interlocutori, aceea și informa ție poate fi transmis ă pe tonuri diferite, în
forme diferite, rezultând, evident, efecte diferite . Dac ă neîn țelegerile de ordin informa țional pot fi
rezolvate prin recursul la verificare (confruntarea cu sursele competente), cele de ordin rela țional
pot cu u șurin ță degenera iremediabil. Tonul iritat sau batjocorito r, o privire sfid ătoare etc., pot
duce la întreruperea comunic ării.

Exemplu : Rela ția poate fi exprimat ă verbal (ca atunci când spunem „Acesta este un
ordin"), dar mai ales nonverbal si paraverbal (prin mimic ă, gestic ă, postur ă, vestimenta ție,
ton, accent, ritm). Când o rela ție este deteriorat ă, participan ții urm ăresc cu mare aten ție
simptomele rela ției și î și vâneaz ă reciproc indiciile nonverbale, care ar justifica, în opinia
lor, afectarea rela ției: so ția î și acuz ă so țul c ă i-a vorbit pe un ton ar ță gos, c ă i-a r ăspuns
plictisit etc.

Axioma 3: „Comunicarea e un proces continuu, care n u poate fi tratat în termeni de cauz ă-
efect sau stimul-r ăspuns”. Când comunic ăm particip ăm cu întreaga noastr ă experien ță anterioar ă
și nu avem o cauz ă unic ă pentru fiecare replic ă pe care o d ăm celorlal ți: efectul unei comunic ări
depinde de con ținutul comunic ărilor anterioare. Partenerii introduc întotdeauna î n comunicare
ceea ce se nume ște punctarea secven ței faptelor. Dezacordul privind modul de punctare a
secven ței faptelor se afl ă la originea a nenum ărate conflicte care vizeaz ă o rela ție.

Exemplu :Sensul axiomei e l ămurit prin câteva exemple. Un so ț se închide în sine pe motiv

că îl cic ăle ște so ția; aceasta afirm ă c ă procedeaz ă astfel pentru a-l scoate din pasivitate. Un
patron î și supravegheaz ă excesiv salaria ții, motivând c ă altfel gre șesc; ace știa afirm ă c ă
gre șesc pe motiv c ă sunt prea strict supraveghea ți. Aici comunicarea pare segmentat ă în
acte punctuale, interpretate drept cauze și efecte. Dar ceea ce apare pentru unii drept cauze
constituie pentru al ții efect și invers

Axioma 4: „Comunicarea îmbrac ă forme digitale și analogice”. În comunicarea uman ă,
obiectele, în sensul cel mai larg al termenului, po t fi desemnate în dou ă moduri complet diferite.
Le putem reprezenta prin ceva asem ănător (un desen, de exemplu) sau le putem desemna pri ntr-o
denumire convenit ă, un nume. În primul caz, vom vorbi de comunicare a nalogic ă, iar în al doilea,
de comunicare digital ă. Componenta informa țional ă a comunic ării e transmis ă cu prec ădere pe
cale digital ă, pe când cea rela țional ă e transmis ă cu mijloace analogice. În cele mai multe situa ții,
comunicarea digital ă implic ă transferul de informa ții având la baz ă limbajul verbal, în timp ce
comunicarea analogic ă presupune transferul informa țiilor pe baza limbajului nonverbal. Cele dou ă
tipuri de comunicare pot s ă existe simultan și s ă se completeze în cadrul aceluia și mesaj.Numai în
comunicarea interuman ă sunt posibile ambele tipuri. Altfel spus, omul est e singurul organism
capabil s ă utilizeze cele dou ă moduri de comunicare, digital și analogic.

Exemplu :Urcarea pe munte poate fi descris ă printr-o imagine fotografic ă
(digital), printr-un desen (analogic), printr-o des criere verbal ă (analogic),
sau pantomim ă (analogic). Dar poate fi si mai complet ă dac ă fotografia este
înso țit ă de descriere verbal ă. Pantomima substituie descrierea verbal ă iar
desenul, schita, substituie fotografia.

Interac țiune digital ă, interac țiune analogic ă
În comunicarea uman ă, putem desemna obiectele, în sensul cel mai larg a l termenului, în
dou ă moduri complet diferite. Le putem reprezenta prin ceva asem ănător (un desen, de
exemplu); le putem desemna, de asemenea, printr-o d enumire convenit ă, scris ă sau
pronun țat ă. În primul caz, vom vorbi despre comunicare analog ic ă; în cel de-al doilea, de
comunicare digital ă. Se cuvine s ă subliniem c ă este vorba, cu prec ădere, de comunicare
analogic ă sau digital ă, și nu de semn analogic sau digital. (…)Dac ă transmite ceva,
comunicarea poate crea și o rela ție. În cadrul mesajului exist ă con ținut (care are ca
obiect tot ceea ce este comunicabil) și rela ție (maniera în care trebuie s ă auzim mesajul;
în sfâr șit, rela ția dintre parteneri). Distinc ției con ținut/rela ție îi corespunde distinc ția
digital/analogic. Ne putem a ștepta s ă constat ăm nu doar faptul c ă în orice mesaj coexist ă
cele dou ă moduri de comunicare, dar c ă ele se și completeaz ă. Potrivit oric ărei
probabilit ăți, con ținutul va fi transmis în mod digital, în timp ce re la ția va fi esen țial de
natur ă axiologic ă.

Con ținut Ceea ce se spune digital
Rela ție maniera de a spune analogic ă

Comunicarea digital ă este „dur ă” (sintax ă logic ă, abstract ă, f ără echivoc: un
cuvânt/un sens – da/nu – dac ă/atunci). Comunicarea analogic ă este „moale”, ambigu ă în
esen ță : lacrimile exprim ă sup ărarea sau veselia; surâsul, simpatia sau dispre țul. Omul se
vede obligat s ă combine cele dou ă limbaje fie ca emi ță tor, fie ca receptor: el trebuie s ă-l
transpun ă mereu pe unul în cel ălalt. Fapt dificil, care poate contribui la apari ția
simptomelor de isterie. Este ceea ce îi face pe cer cet ătorii de la Palo Alto s ă se ocupe de
problemele comunic ării patologice.
(Lohisse, 2002, p. 140)

Axioma 5: „Comunicarea este ireversibil ă” Odat ă emis, mesajul produce întotdeauna efecte:
direct sau indirect, mai rapid sau mai târziu, pe t ermen scurt sau de durat ă. De și în unele situa ții
încerc ăm s ă ne retragem cuvintele, s ă prezent ăm scuze, efectele nu pot fi anihilate niciodat ă
complet. De aceea este necesar un autocontrol cât m ai strict asupra propriului comportament
comunica țional. Acest principiu are implica ții importante în actul comunic ării. În rela țiile
interpersonale, trebuie s ă avem grij ă s ă nu spunem niciodat ă lucruri pe care risc ăm s ă le regret ăm
mai târziu. Și asta mai ales în situa țiile de conflict, când spunem lucruri pe care apoi am vrea s ă le
retract ăm.

Axioma 6: „Comunicarea presupune raporturi de for ță și ea implic ă tranzac ții simetrice sau
complementare”, În comportamentul comunica țional pot fi adoptate dou ă sisteme: unul simetric
și unul complementar. Cel simetric se bazeaz ă pe rela ția de egalitate între participan ții la procesul
comunic ării, iar cel complementar presupune diferen ța existent ă între participan ți.
Exemplu : Sunt simetrice actele comunicative de acela și tip: când la iritare se r ăspunde cu
iritare, la zeflemea cu zeflemea etc. Când, de exem plu, irit ării i se r ăspunde cu r ăbdare și
calm, asist ăm la complementaritatea raporturilor de comunicare.

Axioma 7: „Comunicarea presupune procese de ajustar e și acordare” . Polisemia termenilor
utiliza ți, conota țiile pe care le pot avea, diferen țele dintre experien ța lingvistic ă și de via ță a
interlocutorilor, fac necesar ă armonizarea câmpurilor semantice și racordarea experien țelor la
mesaj. Acest acordaj presupune acomodarea cu coduri le de exprimare ale celorlal ți și este cu atât
mai dificil, cu cât interlocutorii se cunosc mai pu țin între ei, cu cât experien țele lor (de via ță ,
profesionale, culturale, lingvistice) sunt mai dife rite.

Exemplu : Copilului mic i se vorbe ște utilizând cuvinte pe care el le cunoa ște și cu o
intona ție aparte, asem ănătoare celei pe care el o folose ște.

4. Comunicare și limbaj nonverbal
În interac țiunile cotidiene, comunicarea se realizeaz ă atât prin limbaj verbal cât și nonverbal. Dac ă
din interac țiunea social ă am exclude elementele nonverbale, în foarte multe cazuri am fi incapabili
să în țelegem coeren ța unui dialog. În comunicarea cotidian ă, interpersonal ă, se estimeaz ă c ă mai
pu țin de 10% din efecte se ob țin datorit ă con ținutului verbal al mesajului, în timp ce cca 90 % s-ar
datora caracteristicilor vocii (inflexiuni, ton, ca litate, viteza de vorbire), expresiei faciale și limbajului
trupului.

Limbajul nonverbal poten țeaz ă expresia lingvistic ă.

Exemplu: când oamenii se întâlnesc și se salut ă, ei realizeaz ă un ritual în care gesturile se
asociaz ă cuvintelor.

Discordan ța între unit ățile verbale și gesturi produce perturba ții în comunicare. De asemenea, sunt
și discordan țe imposibil de realizat între unit ățile mimice și cele prozodice: po ți spune ceva trist cu
o mimic ă vesel ă, dar nu se poate avea o min ă vesel ă și un ton trist.

Limbajul nonverbal anticipeaz ă u șor expresia verbal ă, de exemplu, te „preg ăte ști” corporal pentru
a vorbi prin orientarea c ătre interlocutor și prin producerea altor gesturi specifice (privirea caut ă
privirea interlocutorului, expresia fe ței devine zâmbitoare sau furioas ă în func ție de inten ția de
comunicare etc.).

Limbajul nonverbal ofer ă informa ții esen țiale în leg ătur ă cu actorii sociali. Postura, gesturile,
ritmul și amploarea vorbirii vehiculeaz ă indicii în leg ătur ă cu:
– identitatea protagoni știlor: personalitatea, statusul social, starea de s ănătate (Ex. își duce
mâna la cap când îl doare!);
– dispozi ția lor emo țional ă (zâmbe ște și este vioi sau plânge și î și ține capul în mâini);
– rela țiile pe care le are cu ceilal ți: de distan ță , ierarhice, de intimitate etc.

Activitatea motrice a gesticul ării faciliteaz ă activitatea verbal ă și realiz ăm gesturi și mi șcări chiar
când vorbim la telefon și când gesturile nu sunt receptate.
Parametrii gestuali, posturile gestuale și mimica func ționeaz ă în re țea cu ceilal ți parametrii
reprezenta ți de cuvinte, sintax ă, ambian ță , loc, moment etc. Și împreun ă determin ă „c ăldura” sau
„r ăceala” rela țiilor interpersonale.

Comparativ cu limbajul verbal, cel nonverbal este m ai spontan, prin urmare, mai dificil de
controlat și mai interpretabil. Grila de interpretare a limbaj ului nonverbal propus ă de Tran și
St ănciugelu (2007) este urm ătoarea:
– interpretarea unui element de limbaj nonverbal în c ontextul tuturor celorlalte elemente
verbale și nonverbale;
– importan ța caracteristicilor de personalitate individuale, d e educa ție, de experien ță , de
via ță etc.;
– varia ția modului de folosire și interpretare a limbajelor nonverbale, în func ție de individ,
profesie, colectivitate, cultur ă.

4.1. Func țiile comunic ării nonverbale

Comunicarea nonverbal ă îndepline ște o serie de func ții complementare comunic ării verbale:
• Repeti ție – a spune și a ar ăta în acela și timp cum anume se face un lucru (gesturi
ilustratoare) men țin treaz ă aten ția interlocutorului și îl ajut ă s ă în țeleag ă și s ă memoreze mai bine
con ținutul mesajului verbal.
• Substituire – a utiliza un simbol nonverbal în locu l unuia verbal (gesturi emblem ă) poate
avea aceea și semnifica ție: a ar ăta cuiva simbolul OK în loc s ă-i spui c ă a f ăcut o treab ă bun ă sau
a-l bate u șor pe spate pentru a-l consola, în loc s ă-i spui „las ă c ă trece și asta”.
• Accentuare – tonul vocii sau zâmbetul care înso țesc o fraz ă pot accentua semnifica ția ei.
• Contrazicere – utilizarea unei expresii faciale con trar ă spuselor poate crea efecte comice,
poate semnifica o glum ă etc.
• Reglare – utilizarea unei gesturilor adaptoare regl eaz ă derularea interac țiunii dintre dou ă
persoane: interlocutorii se pot invita unul pe altu l s ă ia cuvântul dintr-o privire, un gest f ăcut cu
mâna sau cu capul.
• Completare – utilizarea limbajului nonverbal poate ad ăuga noi semnifica ții spuselor:
zâmbetul sigur pe sine poate da mai mult ă greutate cuvintelor, interlocutorul considerând c ă e ști
sigur pe ceea ce spui; încruntarea și tonul r ăstit completeaz ă gravitatea unei amenin ță ri.

4.2. Limbajele non-verbale

În cazul comunic ării nonverbale se discut ă de limbaje , dup ă formele pe care aceasta le îmbrac ă:

Mimica sau expresia facial ă este cea mai evident ă form ă de comunicare nonverbal ă și cel mai u șor
de observat. Fa ța reprezint ă cel mai puternic mijloc nonverbal de comunicare a ideilor și
emo țiilor. Mu șchii fe ței, mai numero și la om decât la orice animal, confer ă fe ței o mobilitate
deosebit ă. Mimica este adesea involuntar ă și numai în cazurile în care se dore ște sublinierea
mesajului verbal este con știent controlat ă. Se men ționeaz ă cel pu țin opt pozi ții diferite ale
sprâncenelor și frun ții, fiecare cu propria sa semnifica ție și mai mult de opt pozi ții ale ochilor și
pleoapelor și cel pu țin zece pozi ții pentru partea inferioar ă a fe ței. În combina ții diferite, acestea
dau un num ăr foarte mare de expresii posibile care permit tran smiterea unor mesaje diferite.

Exemple: Dup ă pozi ția sprâncenelor se poate identifica starea emo țional ă:
pe jum ătate ridicate — surpriz ă;
complet ridicate — neîncredere;
normal — lipsa comentariului sau a reac ției;
pe jum ătate coborâte — nedumerire;
complet coborâte — furie.

Contactul vizual ocup ă o pozi ție privilegiat ă în emiterea și receptarea semnelor interpersonale,
fiind apreciat de mul ți autori ca cel mai puternic indiciu nonverbal (vez i Stanton, 1995; Dinu,
1997; Ilu ț, 2001). În rela țiile interpersonale contactul vizual nu se face la întâmplare, ci urmeaz ă
ni ște reguli sociale nescrise care stabilesc, în func ție de circumstan țe, cât timp putem privi o
persoan ă f ără a-i cauza iritare sau reac ții ostile.
Exemplu: durata medie a privirii aruncate unei persoane nec unoscute trebuie s ă fie sub 1,5
secunde, pentru a nu fi interpretat ă ca un act de agresiune. Privirile insistente pot r idica aceast ă
medie pân ă la 3 secunde, dar pot, totodat ă, irit ă persoana privit ă, declan șând chiar riposte violente
(vezi Dinu, 1997).

Func țiile contactului vizual în comunicare sunt:

1. Reglarea fluxului conversa ției : începem de cele mai multe ori o conversa ție cu cineva,
„prinzându-i” în prealabil privirea. Când vrem s ă încheiem o remarc ă, semnal ăm acest lucru
uitându-ne la interlocutor și semnalându-i prin privire c ă poate continua el.
2. Furnizarea de feedback: în timp ce vorbesc, oamenii î și privesc interlocutorii pentru a
vedea dac ă sunt în țele și, accepta ți sau aproba ți. În contactul vizual se reflect ă nevoia de aprobare,
persoanele care au o puternic ă nevoie de aprobare stabilind un contact vizual mai prelungit.
3. Semnalarea naturii rela ției: privirea poate semnala, dincolo de sentimentele po zitive sau
negative transmise prin ea, existen ța unei rela ții speciale.
4. Exprimarea emo țiilor : principala modalitate de exprimare a emo țiilor este dilatarea pupilei
și este complet incon știent ă. Alte semne, cum ar fi frecven ța clipitului, pozi ția sprâncenelor etc.
Întregesc registrul exprim ării emo țiilor.

Gestica este a doua form ă de comunicare nonverbal ă ca importan ță și aceasta datorit ă gradului s ău

relativ de receptare. Studiile lui Hewes et al. Argumenteaz ă c ă gesturile au stat, foarte probabil, la
baza comunic ării primilor hominizi Majoritatea persoanelor, atun ci când doresc s ă sublinieze
ceva, au o gestic ă adecvat ă.

Exemple: strângerea pumnilor – denot ă ostilitate și mânie, sau depinzând de context,
determinare, solidaritate, stres; bra țe deschise – sinceritate, acceptare; mân ă la gur ă –
surpriz ă și acoperirea gurii cu mâna – ascunderea a ceva, ner vozitate. Capul sprijinit în
palm ă semnific ă plictiseal ă, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denot ă interes
extrem. Mâinile ținute la spate pot s ă exprime superioritate sau încercare de autocontrol .
Exist ă îns ă și la diferen țierile culturale . De exemplu, prin mi șcarea capului de sus în jos
spunem "da", în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acela și lucru prin mi șcarea capului
de la dreapta la stânga. Utilizarea gesticula ției excesive este considerat ă ca nepoliticoas ă
în multe ță ri, dar gesturile mâinilor au creat faima italienil or de popor pasional. Modul în
care americanii î și încruci șeaz ă picioarele (relaxat, mi șcări largi, f ără nici o re ținere)
difer ă de cel al europenilor (controlat, atent la pozi ția final ă); cel al b ărba ților difer ă de cel
al femeilor. Un american va pune chiar picioarele p e mas ă dac ă aceasta înseamn ă o
pozi ție comod ă sau dac ă vrea s ă demonstreze control total asupra situa ției. La noi oamenii
tind s ă fie destul de con știen ți de modul în care fac acest gest și îl asociaz ă în moduri
diferite cu formalitatea, competi ția, tensiunea. Bâ țâitul picioarelor denot ă plictiseal ă,
ner ăbdare sau stres.

N. Stanton (1995) noteaz ă c ă gesturile servesc, în comunicare, la realizarea a cinci scopuri
principale:

1. Comunicarea informa ției — fie completând în țelesul cuvintelor (de exemplu, ridic ăm un
deget sau dou ă atunci când enumer ăm ceva), fie pentru a înlocui discursul — cum e caz ul
gesturilor din limbajul utilizat de surdo-mu ți.
2. Comunicarea emo ției — prin gesturi specifice cum ar fi: palmele puse p este gur ă (ca semn
al surprizei), tremur ăturile mâinilor (pentru emo ții puternice), apropierea mâinilor (exprimând
apreciere), pumnul strâns (agresiunea), atingerea f e ței (anxietate) etc.
3. Sus ținerea discursului — prin gesturi ce se coreleaz ă cu discursul: folosirea mâinilor pentru
a ilustra forme, m ărimi, mi șcări etc.
4. Exprimarea imaginii de sine . Exist ă diferen țe evidente în folosirea gesturilor: persoanele
extravertite folosesc gesturi mai energice și mai numeroase. Persoanele introvertite vor utiliz a
gesturi mai discrete. În anumite boli psihice gestu rile sunt fie stereotipe, fie inhibate, fie excesiv e.
5. Exprimarea prieteniei — se realizeaz ă în principal prin „ecoul pozi țional” pe care îl prezint ă
unele persoane, imitând pozi ția celui care comunic ă și care, al ături de alte gesturi de încuviin țare,
alc ătuie ște un semn de aten ție și empatie fa ță de persoana care vorbe ște.

Postura se refer ă la pozi ția corpului. Stilul de a merge, de a se a șeza, de a sta, poate reflecta
imaginea propriei persoane, încrederea în sine, sta rea emo țional ă sau atitudinea fa ță de alte
persoane. Poate indica, uneori involuntar, starea s ocial ă, dorin ța de domina ție, supunerea etc.
Postura relev ă rela ția de congruen ță / incongruen ță cu interlocutorul. Participarea intens ă la
conversa ție conduce la postura congruent ă (similar ă cu a interlocutorului); schimbarea posturii
interlocutorului declan șeaz ă schimbarea posturii celui implicat în actul de com unicare.

Exemplu: Pozi ția dreapt ă, cu capul l ăsat u șor pe spate și cu mâinile în șolduri poate indica
superioritate și automul țumire. Dac ă avem o pozi ție relaxat ă, deschis ă, dac ă nu st ăm ghemuit, cu
mâinile strânse la piept și cu picioarele încruci șate, producem impresia c ă avem încredere în

propria persoan ă, suntem con știen ți de propriile calit ăți și de propriul statut, dornici s ă stabilim o
comunicare eficient ă.

Vestimenta ția este o form ă mai subtil ă de comunicare nonverbal ă. În forma sa cea mai simpl ă,
transpare din felul cum ne îmbr ăcăm în anumite ocazii, atunci când comunic ăm într-un anumit
context. Vestimenta ția poate indica starea de spirit și personalitatea fiec ăruia. Culorile, accesoriile,
modelul hainelor, lungimea sunt indicatori ai siste melor personale de valori Astfel, o anumit ă
vestimenta ție este specific ă întâlnirilor profesionale și o alta celor din via ța personal ă.
Semnifica ția culorilor poate fi diferit ă în diverse culturi. De exemplu, ro șu este
asociat în China cu bucurie și festivitate, în Japonia cu lupt ă și mânie; în cultura indienilor
americani semnific ă masculinitate; în Europa dragoste, iar în SUA comu nism. În ță rile cu
popula ție african ă, negru sugereaz ă binele, iar albul r ăul. Pentru europeni, negru este
culoarea triste ții, în timp ce aceste st ări sunt exprimate la japonezi și chinezi prin alb.
Verdele semnific ă la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în a numite ță ri speran ță în
timp ce galbenul comunic ă la europeni la șitate, gelozie, la americani este culoarea
intelectualit ății, iar la asiatici semnific ă puritate.

Exemplu: Spunem despre unele persoane c ă se îmbrac ă extravagant, clasic sau sport, iar prin
aceasta facem deduc ții despre modul de via ță și personalitatea lor. De asemenea, în ceea ce
prive ște vestimenta ția, sunt importante rutina, frecven ța cu care ne schimb ăm hainele și felul cum
le purt ăm. Prin aceasta ne declar ăm, de fapt, st ările de spirit și coordonatele spa țiului nostru de
via ță .

Culoarea afecteaz ă comunicarea sub urm ătorul aspect: culorile calde stimuleaz ă
comunicarea, în timp ce culorile reci inhib ă comunicarea; monotonia, precum și varietatea
excesiv ă de culoare, inhib ă și-i distrag pe comunicatori.

Distan ța ca obiect de studiu al proxemicii ( știin ță fondat ă d e Edward Hall, care se ocup ă cu modul
în care comunic ăm cu și în spa țiu) este o alt ă form ă de comunicare nonverbal ă. În The Hidden
Dimension, E. Hall (1966) lanseaz ă conceptul de spa țiu personal , distingând patru dimensiuni ale
acestuia . Astfel s-a ajuns la zonificarea spa țiului care are în centru persoana, în patru dimensi uni,
diferen țiindu-se patru zone de comunicare (Tabelul 2).

Tabelul 2: Zone de comunicare
Zona Subzona
apropiat ă Subzona
dep ărtat ă Caracteristici
Intim ă 0 – 15 cm 15 cm –
0,5m Semnific ă rela ții de intimitate (excep ții: apropierea
involuntar ă, din lifturi, mijloace de transport în
comun aglomerate etc.). Privilegiaz ă comunicarea
tactil ă și olfactiv ă. Rolul vorbirii este diminuat,
contactul vizual este slab, fiind stânjenit de
apropierea excesiv ă. Mesajele au aici o puternic ă
coloratur ă afectiv ă.
Personal ă 0,5m –
1,0m 1,0m –
1,5m Distan ță pe care o p ăstr ăm în rela țiile cu prietenii și
la reuniuni sau ceremonii (subzona îndep ărtat ă).
Ne protejeaz ă de atingere și asigur ă comunicarea
verbal ă optim ă. Mesajul olfactiv r ămâne
perceptibil, contactul vizual devine mai bun.
Interlocutorii î și pot strânge mâna, act care se face

de regul ă pe un „teren neutru”, încheietura mâinii
aflându-se la limita zonei intime a interlocutorilo r.
Social ă 1,5m –
2,5m 2,5m –
3,5m Este men ținut ă în rela ții impersonale, in care
elemental de intimidate este înl ăturat (rela ții de
serviciu, rela ții fa ță de necunoscu ți cum ar fi, fa ță
de vânz ător, fa ță de factorul po ștal etc.) Subzona
apropiat ă faciliteaz ă comunicare verbal ă. Distan ța
prin care evit ăm contactul corporal este men ținut ă
prin amplasarea unor bariere (biroul, catedra,
ghi șeul, scaunul plasat la câ țiva metri distan ță etc.)
Subzona îndep ărtat ă subliniaz ă distan ța ierarhic ă.
Public ă 3,5m –
10m peste 10
m Este distan ța corespunz ătoare atunci când ne
adres ăm unui grup mare de oameni, în care
comunicarea și-a pierdut aproape în totalitate
caracterul interpersonal. În subzona apropiat ă se
pot percepe bine reac țiile publicului. Peste aceast ă
distan ță , feedback-u1 se diminueaz ă progresiv.

– Comunic ăm confortabil atunci când distan ța fa ță de interlocutor este de 1-2 m.
Într-un spa țiu mai mic este greu s ă te concentrezi asupra comunic ării. Adeseori
suntem pu și în situa ția ca, în timp ce vorbim cu cineva, s ă facem un pas înainte
sau unul înapoi pentru a ne regla acest spa țiu la m ărimea adecvat ă pentru spa țiul
nostru personal.
– Apropierea exagerat ă poate fi interpretat ă ca și amenin țare sau semnaleaz ă
rela ții de natur ă strict personal ă; dep ărtarea excesiv ă poate comunica arogan ță ,
importan ță , statut social superior. Cu cât o persoan ă este mai important ă, cu atât
va tinde s ă aleag ă o mas ă de birou mai mare, care impune o distan ță mai mare
fa ță de interlocutor.
– Dac ă urm ărim modul în care oamenii tind s ă-și aleag ă locul într-o înc ăpere
(atunci când exist ă posibilitatea de a alege) și cum î și marcheaz ă spa țiul
personal prin împr ăș tierea foilor, întinderea picioarelor etc., devine evident ce
vor acestea s ă ne comunice.
– Modul în care managerul folose ște spa țiul în timpul ședin țelor poate comunica
ceva despre personalitatea sa, despre stilul de con ducere și luare a deciziilor.
Managerul ce st ă în spatele biroului indic ă lipsa dorin ței de ac țiune. Probabil c ă
acest tip de manager va lua deciziile singur și stilul s ău de conducere este mai
degrab ă autocratic decât democratic.

S-au dezvoltat studii și cercet ări din care unele au confirmat concluziile lui E. H all iar altele le-au
corijat sau infirmat. Dimensiunea universal ă a celor patru zone nu poate fi absolutizat ă, nici m ăcar
în func ție de cultur ă.

5. Paralimbajul

Paralimbajul (vocalica) reprezint ă modul prin care mesajul oral este transmis, fiind
inclus fie în aria comunic ării verbale, fie în câmpul comunic ării nonverbale. Studiul pronun ției
intr ă în domeniul de studiu al fonologiei (parte a lingv isticii), cuprinzând analiza vocalelor,
consoanelor sau fonemelor care constituie silabe, c uvinte sau propozi ții purt ătoare de mesaje.
Peste sau deasupra acestor propriet ăți centrale ale vorbirii se înscriu efectele vocale care
sunt, calitativ, foarte diferite de foneme sau voca bular dar care au un rol important în comunicarea

în țelesului. Aceste efecte sunt uzual numite tonul voc ii, expresie care însumeaz ă o serie de func ții
ale aparatului vocal (în ălțimea, puterea, viteza etc.) iar dup ă unii autori, cuprind și forme
nonverbale, cum ar fi expresia facial ă sau grafologia (modul de a șezare a textului în pagin ă,
direc ția rândurilor, rotunjirea literelor etc.).
Prefixul “para” sugereaz ă, în contextul analizei comunic ării, c ă efectele vocale sunt
secundare ca importan ță , fiind un fel de “extra” sau un aspect op țional, întrucât nu afecteaz ă
în țelesul emis de vorbitor. Cercet ările dar și observa țiile curente demonstreaz ă îns ă c ă
paralimbajul, departe de a ocupa un loc marginal în comunicare, este deseori determinantul
principal al comportamentului într-o interac țiune. Expresii destul de des întâlnite ( Nu ce a spus ci
modul / felul în care a spus m-a f ăcut s ă… sau Mi-a spus-o pe un ton care… ) vin în sprijinul
acestei afirma ții.
Perspectiva tradi țional ă a psihologiei afirm ă c ă prin limbajul verbal are loc comunicarea
“cognitiv ă” în vreme ce codurile nonverbale au rol în comunic area “afectiv ă” (îngrijorare,
surpriz ă, entuziasm, panic ă etc.). Păstrând dihotomia: verbal – nonverbal, paralimbajul se înscrie
în categoria limbajului nonverbal. Conchidem, astfe l, c ă cea mai important ă func ție a
paralimbajului este cea afectiv ă, respectiv de exprimare emo țional ă, îns ă nu este de neglijat
func ția cognitiv ă care se datoreaz ă întregirii sau chiar modific ării semnifica ției prin intona ție,
accent, vitez ă etc. (Crystal, 1975, p. 165).

Exemplu:
Vei veni ast ăzi Vei veni ast ăzi Vei veni ast ăzi Vei veni ast ăzi
. . . .
. . . . . . . . . . . . . . . .

(a) (b) (c) (d )

Dac ă încerc ăm s ă “citim” aceea și afirma ție – prezentat ă în exemplul de mai sus, unde este
figurat ă grafic silaba accentuat ă (prin punctul îngro șat) și în ălțimea vocii (prin pozi ția punctului
între cele dou ă linii), vom contata c ă mesajul este diferit în cele patru situa ții cu toate c ă nu s-au
modificat nici cuvintele și nici topica lor. În cazul (a), mesajul este ince rt (“m ă întrebi sau îmi
spui?”, pe când în celelelate cazuri, accentuarea u nuia din termenii propozi ției exprim ă mai clar
inten ția vorbitorului: e necesar s ă vii! (b); ast ăzi trebuie s ă vii și nu altcândva (c); tu trebuie s ă vii
și nu altcineva (d).

Paralimbajul și exprimarea inten țiilor

Modul cum rostim cuvintele, împreun ă cu expresia facial ă, transmit interlocutorului
inten țiile, completând mesajul verbal. Inten ția de a convinge, de a irita, de a glumi, de a emo ționa,
de a argumenta etc. sunt exprimate de tonul vocii și, în general de factorii vocali care, conform
majorit ății autorilor, definesc paralimbajul. Calit ățile vocale sunt caracteristici ale personalit ății
ce pot fi controlate și îmbun ătățite, prin exerci ții și concentrare.

Paralimbajul ca indicator al statusului psihosocial

Atribute ale tonului vocii cum ar fi energic, auto ritar, moale, cât și interpret ări stereotipe
ale unor aspecte ce țin de paralimbaj cum ar fi dominan ța sau supunerea reflectate în modul de
rostire a frazelor, denot ă o anumit ă pozi ție social ă a vorbitorului. Mai concret, dac ă pozi ția social ă
este asociat ă unei anume profesii, exist ă indiscutabil stiluri paralingvistice mai mult sau mai pu țin
distinctive. Preo ții, avoca ții, crainicii TV sunt dintre exemplele tipice dar p ot fi recunoscu ți prin
stilul paralingvistic specific și antrenorii, vânz ătorii ambulan ți, profesorii etc.

Studiul paralimbajului

Studiul știin țific al paralimbajului se love ște de serioase obstacole cu toate c ă odat ă cu
evolu ția mijloacelor tehnice de înregistrare pare s ă se fi rezolvat problema colect ării și stoc ării
datelor. Sunt îns ă, chiar din aceast ă etap ă, îndoieli privind încrederea în înregistr ările f ăcute cu
scop știin țific, când vorbitorul se comport ă mai pu țin natural în prezen ța unui aparat de înregistrat.
Apoi, presupunând c ă totu și datele colectate sunt de încredere, urmeaz ă partea cea mai dificil ă:
cum pot fi opera ționalizate efectele paralingvistice?
Tehnicile tradi ționale utilizate pentru descrierea limbajului sunt aproape în întregime
orientate spre studiul unit ăților verbale de articulare și construc ție: consoane, vocale, silabe,
cuvinte etc. Limbajul este astfel privit ca o secve n ță de entitit ăți ce nu se suprapun (sunete, cuvinte
etc.), inaplicabil ă fenomenelor cum ar fi viteza vorbirii sau intona ția. Desigur c ă aceasta se
datoreaz ă faptului c ă nu este deloc u șor s ă specifici care sunt unit ățile minimale care formeaz ă o
secven ță sau s ă stabile ști setul de secven țe care constituie cadrul de pronun ție permisibil ă a
limbajului (Crystal, 1975, p. 169).
Dealtfel, lingvi știi nici nu au preten ția s ă elucideze aceste aspecte de aceea și prefixul
“para” trebuie luat în sens literal. Îns ă numai pentru c ă acest comportament este dificil de
cuantificat și descris nu înseamn ă c ă nu exist ă. Poate c ă unul din motivele dificult ății const ă în
lipsa tehnicilor adecvate de evaluare a în țelesurilor afective con ținute în modul de rostire, de aceea
sunt înc ă sus țin ători ai tezei importan ței secundare a paralimbajului în comunicare.
Studii asupra unor subiec ți c ărora li s-a cerut s ă asculte înregistr ări f ăcute pe band ă de
magnetofon și s ă estimeze, pe baza indicilor de paralimbaj, emo ția resim țit ă de vorbitori, au
constatat un înalt grad de corectitudine (70%) în d istingerea unor emo ții cum sunt afec țiunea,
admira ția, dezgustul sau teama. Întrucât fiecare emo ție se asociaz ă în mod specific cu anumi ți
indici ai vorbirii (în ălțimea, frecven ța, inflexiunile vocii), subiec ții au putut aprecia corect
emo țiile, chiar atunci când ascultau persoane necunoscu te.
Persoanele bolnave de anumite boli psihice prezint ă structuri de vorbire aplatizate, diferite
de cele prezentate de majoritatea oamenilor s ănăto și, care utilizeaz ă toat ă gama de inflexiuni.
Tonul vocii — ca element de paralimbaj — tr ădeaz ă emo țiile și atitudinea vorbitorului,
influen țând totodat ă ascult ătorul în receptarea mesajului. Intensitatea vorbiri i este eficient ă atunci
când ea nu este nici țip ăt strident, nici șoapt ă abia perceptibil ă. Tonul vocii nu trebuie s ă depind ă
de con ținutul mesajului. Un ton conving ător trebuie s ă fie destul de puternic și ferm pentru a putea
fi perceput cu maxim ă claritate de interlocutor. El nu trebuie s ă fie atât de intens încât s ă devin ă
violent pentru urechea interlocutorului.
De asemenea, timbrul vocii este variabil in func ție de starea emo țional ă a vorbitorului. El va
fi cald sau rezonant dac ă emo ția este pozitiv ă (afectuoas ă), sau va fi strident în cazul furiei,
spaimei sau altor emo ții negative. S-a constatat, ca o tr ăsătur ă fundamental ă a indicilor vocali, c ă
emo țiile negative sunt mai repede receptate prin voce d ecât cele pozitive.
Ritmul sau fluen ța vorbirii — alt element de paralimbaj, poate fi o cale prin care vorbitorul
comunic ă, uneori incon știent, informa ții în leg ătur ă cu starea sa.
Un ritm lent al vorbirii poate indica nesiguran ța, in timp ce un ritm prea rapid poate indica
ori faptul c ă omul este anxios sau nelini știt, ori c ă mesajul se refer ă la o stare de urgen ță . St ările
emo ționale puternice (furie, spaim ă etc.) determin ă, în general, multe gre șeli de exprimare,
bâlbâieli sau repeti ții.
Persoanele care abuzeaz ă de pauze sau cuvinte de umplutur ă cum ar fi: of, uh, ăă … ști ți…
deci… etc. sunt percepute ca persoane ezitante, n esigure, în timp ce persoanele care vorbesc prea
repede sunt considerate ca nest ăpânite, necontrolate. Pauza care intervine într-o c onversa ție
indic ă, la rândui ei, lucruri diferite. Putem controla co mportamentul oamenilor într-o conversa ție
utilizând unele elemente. De exemplu, dac ă vrem s ă re ținem o persoan ă care vrea s ă plece și s-o
determin ăm s ă ne asculte în continuare, m ărim volumul și frecven ța vorbirii și reducem num ărul
pauzelor (Lupu, Zanc, 1999)

Paralimbajul și diferen țele culturale

O afirma ție cu valoare axiomatic ă ce a stat la baza studiilor din domeniul comunic ării este
aceea c ă efectele paralingvistice sunt universale, ca produ se ale tensiunii nervoase. Studiile
aprofundate care urm ăreau compara ții între culturi din perspectiva comunic ării au demonstrat îns ă
că, a șa cum limbajul nonverbal are particularit ăți și note distinctive în func ție de cultur ă, tot a șa se
remarc ă diferen țe în privin ța paralimbajului. Adic ă, nu este întotdeauna u șor s ă sesizezi dac ă un
individ ce apar ține altei culturi este sup ărat sau sarcastic, nelini știt sau stânjenit. Dimpotriv ă, este
destul de întâlnit ă, în aceste situa ții, interpretarea eronat ă a comportamentului paralingvistic: se
presupune o grosol ănie, un sarcasm sau o agresiune într-un anume mes aj, numai pe baza tonului
vocii, cu toate c ă în realitate se fac inferen țe neinten ționate plecând de la limba matern ă a celui
care interpreteaz ă astfel mesajele celuilalt.
O clasificare sistematic ă a caracteristicilor paralimbajului diferitelor cul turi poate fi unul
din scopurile cercet ărilor știin țifice, cu ținta final ă de a întocmi un “alfabet” al efectelor vocale și
mai ales al acelora care pot altera în țelesul enun țului.

1.4. EXEMPLIFIC ĂRI
Stiluri de comunicare
• Stil familiar: Să nu-ți vin ă s ă crezi ce copac am în fa ța casei, mare, verde și frumos!
• Stil solemn: Să celebr ăm frumuse țea acestui copac, mare, verde și frumos!
• Stil beletristic : Copacul de pe strada cu flori de ghea ță are o culoare de un verde
splendid, ca iarba de prim ăvar ă .
• Stil publicistic: Iat ă acest copac, de și este verde, mare și frumos, nu va fi util pentru
fabricarea mobilei.
• Stil administrativ: Din cauza impedimentelor produse ce copacul secular amplasat în fa ța
institu ției, este imperios necesar s ă fie transformat în lemn de foc.
• Stil știintific : Acest arbore este din familia Ulmaceae, cu scoar ța neted ă, cu coroana
stufoasă, cu frunze alterne, asimetrice și din țate, albicioase, și cu peri moi pe partea
inferioar ă, cu fructul o monosamar ă aripat ă, cu lemnul tare, folosit în rot ărie.
Feedback
Studile efectuate de Agen ția Canadian ă de Dezvoltare Interna țional ă (Agence Canadienne de
Developpment International) identific ă trei forme de feedback, din perspectiva emiterii l ui:
1. Feedback evaluativ : emi ță torul emite o judecat ă, f ără a mai lăsa loc dialogului sau explor ării
op țiunilor. El las ă în seama receptorului asumarea întregii responsabi lit ăți. Exemplu: „Vorbe ști
fără încetare și îi întrerupi pe ceilal ți.”
2. Feedback descriptiv: emi ță torul enun ță faptele f ără a le interpreta. El pune în eviden ță aspecte
precise din comportamentul receptorului. Exemplu: „ În ultima jum ătate de or ă, ai intervenit în
discu ții timp de dou ăsprezece minute.”
3. Feedbackul experien ței : emi ță torul descrie impactul comportamentului pe care îl are cealalt ă
persoană. În acest tip de feedback, autorul î și asum ă responsabilitatea reac țiilor sale și vorbe ște la
persoana I. Exemplu: „Când cineva vorbe ște mult, eu am tendin ța s ă nu-l ascult și s ă m ă retrag”.
1.5. TEME
Așeza ți-vă în fa ța unei oglinzi și încerca ți s ă exprima ți nonverbal urm ătoarele st ări: surpriz ă,

ru șine, agita ție, furie, triste țe, mirare, nehot ărâre, bucurie, jen ă.

2. Alege ți un fragment dintr-o carte, un ziar sau o povestir e (de preferin ță cu dialog). Citi ți
fragmentul de text pe tonuri diferite: neutru, afec tat, trist, voios, dramatic, comic, rug ător, cu
accent local. Înregistra ți-vă. Asculta ți apoi înregistrarea și sesiza ți diferen țele ap ărute între mesaje.

3.În timpul unei conversa ții pe care o ave ți cu un prieten, asculta ți, în mod deliberat, mai atent
decât de obicei, men ținând contactul vizual și adoptând o postur ă de întâmpinare (nici foarte
relaxat ă, nici rigid ă). Remarca ți reac țiile celuilalt.
4. Exerci țiu de autoevaluare a competen ței de comunicare oral ă: Marca ți cu X varianta care vi se
potrive ște cel mai mult

Întotdeauna Rareori Niciodat ă
1. Ave ți trac dac ă trebuie s ă lua ți cuvântul în
public
2. Vorbi ți f ără probleme, chiar despre subiecte
pe care nu le st ăpâni ți bine
3. Dac ă vi se cere s ă rec ționa ți pe nepreg ătite
la ceva ce s-a spus în acel moment, nu v ă
găsi ți argumentele
4. Ave ți sim țul umorului, folosi ți vorbe de duh
5. V ă place s ă v ă expune ți punctul de vedere
6. Merge ți întotdeauna pân ă la cap ăt în ceea ce
ave ți de spus, deoarece ave ți clar în minte
argumentele
7. Vi se întâmpl ă s ă v ă pierde ți șirul
gândurilor când vorbi ți
8. V ă l ăsa ți întrerupt când vorbi ți
9. V ă întrerupe ți interlocutorul
10. Prefera ți s ă t ăce ți decât s ă v ă exprima ți
punctul de vedere
Not ă: Itemi 2,4,5,6,8„întotdeauna” = nivel ridicat de c ompeten ță , Itemi 1,3,7,9,10,„niciodat ă=
nivel sc ăzut

4. Observa ți cu aten ție un interviu televizat. Urm ări ți reac țiile nonverbale ale
interlocutorilor, notând :
– Cât de des și în ce momente se întrerupe contactul vizual ;
– Schim ări în expresia fe ței (zâmbet, încruntare, clipit etc.) ;
– Schimb ări în tonul sau volumul vocii;
– Cum este înso țit mesajul verbal de gestic ă.
Transpune ți observa țiile f ăcute pe o fi șă structurat ă pe trei sec țiuni: (1) Context (Exemplu:
interviu luat unei femei care are succes în afaceri . Locul: la sediul firmei); (2): Ceea ce a ți
observat ; (3): Concluzii (Impresia general ă).
5. Identifica ți exemple de activitate pentru care dori ți s ă primi ți feedback .
(Lucru individual, 10 min)

Teme de control

1. Elaborarea textelor în stiluri diferite

Elabora ți sau prelua ți un text de minimum 300 cuvinte pe care s ă îl transpunen ți în trei stiluri:
știin țific, beletristic și familial. Elabora ți o prezentare în Power Point a textului în acord c u
con ținutul.

2. Emiterea de feedback
A. Enun țați zece mesaje urmate de feedback-uri formulate în d ou ă moduri: incorect și corect. B.
Alege ți un partener cu care s ă exersa ți mesajele urmate de cele dou ă tipuri de feedback. Discuta ți
diferen țele.
C. Realiza ți apoi un scurt material (1/2 pagini) în care v ă prezenta ți impresiile l ăsate de exersarea
celor dou ă tipuri de feedback

1.6. REZUMATUL UNIT ĂȚ II DE STUDIU
Unitatea de studiu 1 prezint ă principalele no țiuni cu care se opereaz ă în domeniul vast al știin țelor
comunic ării: defini ții ale comunic ării, componentele de baz ă ale comunic ării, tipologia formelor
de comunicare, caracteristicile comunic ării interpersonale, comunicare și limbaj verbal,
comunicare și limbaj nonverbal.

Termeni cheie
Comunicare, comunicare interpersonal ă, limbaj verbal, limbaj nonverbal, paralimbaj, feed back
1.7. TEST DE AUTOEVALUARE
1. Caracteriza ți comunicarea interpersonal ă
2. Care sunt tr ăsăturile comune defini țiilor date comunic ării interpersonale?
3. Care este tipologia comunic ării? Da ți câte un exemplu.
4. Analiza ți o scrisoare pe care a ți trimis-o / primit-o recent, din perspectiva proce sului
comunic ării interpersonale. Apoi evalua ți documentul pe baza factorilor care determin ă eficien ța
comunic ării interpersonale.
5. Analiza ți, din perspectiva competen țelor de comunicare, urm ătoarea aser țiune : “Ceva
exprimat (spus) nu înseamn ă neaparat deja ceva auzit. Auzit nu înseamna neapar at deja ceva
înteles. Înteles nu înseamn ă neaparat deja ceva cu care s ă fi de acord. A fi de acord nu înseamn ă
deja ceva ce se va aplica. Aplicat nu înseamn ă nici pe departe men ținut.” Considera ți apoi c ă
acesta este rezumatul unui eseu. Elabora ți un con ținut de 2 – 3 pagini.
6. Comenta ți, prin prisma no țiunilor prezentate aici, urm ătoarea înl ănțuire de afirma ții:
„Informa ția pe care o ai nu este cea pe care o vrei “; „Informa ția pe care o vrei nu este cea de
care ai nevoie “; „Informa ția de care ai nevoie nu este cea pe care o po ți ob ține “; „Informa ția pe
care o po ți ob ține cost ă mai mult decât po ți s ă pl ăte ști “.
7. Imagina ți-vă o situa ție de comunicare complex ă și identifica ți elementele unui proces de
comunicare.
8. Înlocui ți termenii generici din schema procesului comunic ării interpersonale cu termenii
concre ți din urm ătorul fragment de dialog:
Mama: „Maria, unde ai pus linguri ța de cafea?”
Maria: „ Ce ai spus? Nu te aud! Telefonul acesta e bun de aruncat!”
9. Face ți distinc ția dintre limb ă și limbaj. Da ți exemple
10. Care sunt func țiile limbajului verbal? Ilustra ți.
11. Care sunt func țiile comunic ării nonverbale?
12. Prezenta ți limbajele nonverbale și exemplifica ți facând referire la o situa ție de
comunicare verbal ă la alegere.
13. Defini ți paralimbajul și ar ăta ți cum poate afecta comunicarea paraverbal ă în țelesul
mesajului.
1.8. CONCLUZII
Cunoa șterea principalelor no țiuni din domeniul comunic ării sprijin ă dezvoltarea
competen țelor de comunicare