Unitate In Diversitate Europeana

1.1 Unitate în diversitate europeană

În cei peste cincizeci de ani, Europa s-a construit în fiecare zi, reprezentând astăzi un mare desen al sfârșitului secolului XX, un mare succes istoric în pace, unitate și o mare speranță pentru secolul care a început.

Edificarea unei Europe mai umane și mai drepte a stat permanent în atenția statelor naționale

europene, conducătorilor acestora, politologilor, sociologilor, psihologilor, profesorilor

universitari, economiștilor, juriștilor și cercetătorilor din toate domeniile vieții social-economice

de pe continent. Încercările de unificare s-au materializat, de-a lungul istoriei continentale, la început în mod degradant, prin forță și sabie, pe cale religioasă și prin războaie de cucerire.

O scurtă descriere istorică a unității europene a făcut-o profesorul universitar Dimitrie Gusti

în anul 1930, afirmând cu optimism: „în lungul drum în decursul veacurilor, ideea de unificare

europeană s-a transformat și a luat deosebite aspecte și anume: Europa a fost creată de mai multe ori și în mai multe feluri. A fost creată întâi de vechea Grecie și Alexandru cel Mare, Roma a creat a doua Europă prin Julius Caesar și pax romana. A treia Europă a fost creată de germanul Carol cel Mare-împăratul francilor. A patra Europă s-a constituit datorită domniei papale, cel avea în frunte pe Inocențiu al III-lea. Crearea celei de-a cincea Europă a fost visul lui Napoleon. Și lista continuă … .”

Ideea unității Europei are rădăcini adânci în istoria umanității. Ideea unificării Europei i-a

preocupat de altfel pe ideologii tuturor timpurilor, de la Sully și Henric IV, Abatele de Saint Pierre, Jeremie Bentham, G. Leibniz la Jan Amos Comenius, Ch. de Montesquieu și Pierre Dubois. Saint-Simon a publicat, în ajunul Congresului de la Viena (octombrie 1814), studiul profetic: „Reorganisation de la societe europeenne, ou de la necessite et des moyens de rassembler les peuples de 1,Europe en un seul corps politique, en conservant a chacun son independence nationale” (Reorganizarea societății europene sau despre necesitatea și mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur organism politic, păstrând independența națională a fiecăruia).

Studiul lui Saint-Simon îl putem sintetiza printr-un raționament: Europa este un continent uman, o creație spirituală, o splendidă manifestare de voință și gândire. Europa nu înseamnă deci un

teritoriu, ci o idee social-spirituală, este societatea popoarelor europene, care, pe baze antice și

creștine, a creat acea civilizație, gloria Umanității. Ulterior, ideea unificării Europei nu era decât un vis al filozofilor, scriitorilor și vizionarilor, cum ar fi Victor Hugo, care a avansat prima idee de unitate europeană, „Statelor Unite ale Europei”, inspirându-se de idealurile umaniste. Contribuții importante și-au adus-o și Dante, Voltaire, J. J. Rousseau, Imm. Kant. Visul acestora a fost însă spulberat de cele două războaie mondiale care au devastat continentul în prima jumătate a secolului XX.

O nouă formă de speranță a luat însă naștere din ruinele celui de-al doilea război mondial

când, între 1945 și 1950, câțiva oameni de stat, precum Jean Monet, Robert Schuman, Konrad

Adenauer, Alcide de Gasperi și Winston Churchill, s-au hotărât să convingă cetățenii de

necesitatea intrării într-o eră nouă, cea a unei organizări structurate a Europei Occidentale, bazată

pe interese comune și fondate pe tratate, care ar garanta statul de drept și egalitatea între toate

țările membre.

După al doilea război mondial, construcția unității popoarelor europene s-a realizat prin

conciliere materializată prin înființarea unor instituții și organizații europene: Consiliul Europei,

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Comunitatea Europeană și ulterior,

UNIUNEA EUROPEANĂ. Activitatea acestor organisme europene a constat în acțiuni și măsuri

pentru realizarea stabilității democratice în interiorul unor granițe recunoscute internațional,

stimularea cooperării economice transfrontaliere pentru operabilitatea economiilor de piață

sănătoase, singurele care garantează un nivel de viață decent.

Constatăm astăzi că Uniunea Europeană este unică. Ea nu este un stat federal, ca Statele

Unite ale Americii, pentru că țările membre Uniunii Europene rămân națiuni suverane

independente. Uniunea Europeană nu este organizație interguvernamentală, cum este Organizația

Națiunile Unite, deoarece țările membre își reunesc o parte a suveranității lor, obținând, în acest

mod, o putere colectivă și o influență mondială pe care niciuna dintre ele nu ar putea să o atingă

dacă ar acționa pe cont propriu.

1.2. Aspecte generale

Uniunea Europeană este un parteneriat economic și politic unic în lume, care reunește 28 de țări europene și care acoperă aproape tot continentul. Uniunea Europeană a fost creată după cel de-al Doilea Război Mondial, punându-se accent în prima etapă pe consolidarea cooperării economice: țările implicate în schimburi comerciale devin interdependente din punct de vedere economic și astfel se evită riscul izbucnirii unui nou conflict. În anul 1958 este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), care, inițial, contribuie la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Urmează crearea unei piețe unice de mari dimensiuni, care continuă dezvoltarea, pentru a valorifica întregul său potențial. Ceea ce a început ca o uniune strict economică a devenit treptat o entitate cu activități în nenumărate domenii, de la ajutor pentru dezvoltare, până la politica de mediu. Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în 1993, a numelui Comunității Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE), prin semnarea Tratatului de la Maastricht.

Uniunea funcționează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale care iau decizii prin negociere între statele membre. Cele mai importante instituții ale UE sunt Comisia Europeană, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Curtea Europeană de Justiție și Banca Centrală Europeană. Parlamentul European este ales la fiecare 5 ani de cetățenii europeni.

Uniunea Europeană a dezvoltat o piață unică în cadrul unui sistem standardizat și unificat de legi care se aplică tuturor statelor membre. În cadrul Spațiului Schengen, care include state membre UE și state non-UE, controalele vamale au fost desființate. Politicile UE sprijină și garantează libera mișcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor și a capitalului, au fost emise legi în domeniul justiției și afacerilor interne și se păstrează politici comune în domeniul comerțului, agriculturii, în domeniul pescuitului și dezvoltarea regională. A fost înființată de asemenea și o uniune monetară, Zona Euro care este compusă în prezent din 17 state.

Cu o populație de peste 500 de milioane de locuitori, care reprezintă 7.3% din populația lumii, Uniunea Europeană generează un PIB de 17,6 trilioane de dolari americani în 2011 (mai mare decât orice altă țară din lume), care reprezintă 20% din PIB-ul estimat în termeni de paritatea puterii de cumpărare la nivel mondial. Uniunea Europeană este considerată a fi o construcție sui generis, fiind considerată ca fiind de factor o confederație. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate juridică internațională și poate încheia tratate.

1.3. România – stat membru UE

În anul 1993, în cadrul Consiliului European de la Copenhaga, statele membre au făcut un important pas către extinderea Uniunii Europene, stabilind că “statele asociate la UE din Europa Centrala și de Est care doresc pot deveni membri UE”. La Copenhaga s-a afirmat că aderarea unui stat la Uniunea Europeană va avea loc de îndată ce acesta are capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, satisfăcând criteriile economice și politice cerute de Uniune, cunoscute sub numele de criteriile de aderare de la Copenhaga. Astfel, calitatea de membru implică: criteriul politic: instituții stabile, care garantează democrația, respectarea legii, a drepturilor omului și respectul față de minorități; criteriul economic: o economie de piață funcțională, capabilă să facă față concurenței și forțelor de piață din UE; criteriul legislativ: adoptarea aquis-ului comunitar astfel încât legislația comunitară să fie eficient implementată în legislația națională.

Procesul de aderare la Uniunea Europeana a început pentru Romania în 1993, odată cu semnarea Acordului de Asociere, care a avut ca obiectiv fundamental pregătirea integrării Romaniei în Uniunea Europeană. În 1995 Romania a depus cererea oficială de aderare la UE, iar în decembrie 1999 Consiliul European de la Helsinki a decis deschiderea negocierilor de aderare cu șase state candidate, între care și România. Au fost negociate toate cele 31 de capitole ale acquis-ului comunitar, întreg procesul încheindu-se în decembrie 2004, iar pe data de 25 aprilie 2005 a fost semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană a României și a Bulgariei. De la 1 ianuarie 2007, Romania a devenit Stat Membru al Uniunii Europene, calitate care implică atât drepturi cât și obligații. Toate aceste drepturi și obligații derivă din tratatele și legislația adoptate de Uniunea Europeana de la înființarea ei și până în prezent, tot acquis-ul comunitar pe care România trebuie să îl respecte ca orice alt stat membru al Uniunii Europene.

Aderarea la UE înseamnă apartenența României la un spațiu de stabilitate politică, securitate internă și externă, dezvoltare economică, protecție socială și solidaritate. În plan politic, stătutul de membru al UE aduce cu sine forța pe care o are un ansamblu de 27 țări ce vorbesc cu o singură voce, aceasta fiind un principiu de bază al politicii externe și de securitate comună.

În plan economic, aderarea la Uniunea Europeană va aduce României un flux de investiții străine vizibil superior, dat fiind avantajul apartenenței la un spațiu fără frontiere interne, cel al pieței unice comunitare. În același timp, aplicarea celor "patru libertăți" (libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor) vă dă dreptul oricărui cetățean român care dorește, fie el turist, om de afaceri sau muncitor în căutare de lucru, să circule nestingherit pe întreg teritoriu Uniunii Europene, să se stabilească său să facă afaceri în condițiile liberei concurențe. Adaptarea la rigorile economiei de piață ne este necesară, fie că devenim, fie că nu devenim membri ai UE, doarece trăim într-o lume cu o economie globalizată în care izolarea înseamnă faliment. Aderarea la UE nu exclude însă nici măsurile de protecție economică, dacă ele sunt justificate. Tratatul de la Amsterdam stabilește reguli privind interzicerea abuzului de poziție dominantă, concurență neloială, practicile de dumping și ajutoarele de stat, ceea ce poate fi și în avantajul firmelor românești competitive, protejându-le în fața giganților occidentali. Tot în plan economic, aderarea la UE presupune acces la fondurile structurale ale Uniunii : Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul de Coeziune destinat dezvoltării rețelelor de transport și protecției mediului, precum și o componentă a Fondului destinat agriculturii.

Capitolul II.Spațiul Schengen

2.1. Spațiul Schengen. Acquis-ul Schengen

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relațiile dintre Statele Membre și între

popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea acestora într-un spațiu de libertate, siguranță și justiție.

Libertatea, siguranța și justiția sunt valori cheie care constituie componente majore ale

modelului societății europene. Ele se numără printre pietrele de temelie ale modelului de integrare europeană. Uniunea Europeană a instituit deja pentru cetățenii săi o piață unică, o uniune economică și monetară și capacitatea de a face față provocărilor politice și economice globale. Ea a realizat, de asemenea, progrese importante în stabilirea unui spațiu al libertății, al securității și al justiției; prioritatea momentului este de a plasa cetățeanul în centrul acestui proiect.

Toate activitățile, acțiunile și politicile din spațiul Uniunii Europene sunt cuprinse într-un

cadru juridic, așa numitul Acquis-ul comunitar. Termenului acquis provine din limba franceză, se scrie și pronunță ca în limba de origine,însemnând ceea ce s-a dobândit.

Acquis-ul comunitar este ansamblul de drepturi și obligații asumate de Statele Membre ale

Uniunii Europene, de norme juridice ce reglementează activitatea Comunităților Europene și a

instituțiilor Uniunii Europene, legislația comunitară adresându-se atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice, acoperind o varietate de domenii, de la agricultură, pescuit până la telecomunicații, energie, concurență sau justiție și afaceri interne, unde fiecare formează un acquis cu o terminologie specifică.

Spațiul de cooperare Schengen a fost stabilit Acordul Schengen semnat în 1985. Scopul acordului a fost eliminarea treptată a controalelor la frontierele interne ale statelor semnatare, pentru a asigura libertatea de mișcare a bunurilor, serviciilor și persoanelor, în așteptarea unor dispoziții adoptate de toate statele membre ale Uniunii Europene.Ca urmare a indeciziei unor state membre cu privire la cine anume ar trebui să beneficieze de libertate deplijnă de mișcare, precum și cu privire la mijloacele de obținere a acestei libertăți, Franța, Germania, Beligia, Luxemburg și Olanda au semnat acest Acord, creând un spațiu cunoscut drept "spațiul Schengen", după numele orașului din Luxemburg în care a avut loc ceremonia de semnare.

Acordul semnat la 14 iunie 1985 a fost urmat de convenția de punere în aplicare (Convenția Schengen), semnată la data de 19 iunie 1990. Cooperarea Schengen a intrat în vigoare îm 1995 prin eliminarea controalelor la granițele interne ale statelor semnatr și crearea unei singure frontier externe, unde controalele imigrației în spațiul Schengen se desfășoară conform unui set comun de proceduri. Astfel, în interiorul spațiului Schengen, mișcarea se realizează cu mai multă ușurință, dar pătrunderea din exterior devine mai dificilă. Au fost adoptate reguli și proceduri comune privind vizele, dreptul la azil și controalele la granițele externe pentru a permite libertatea de mișcare între statele semnatare fără a perturba legea și ordinea.

Pentru a se asigura siguranța persoanelor în spațiul Schengen, au fost adoptate o serie de măsuri compensatorii (art. 17 Acordul Schengen), cum ar fi: cooperarea polițienească (sprijinul reciproc al polițiilor îm domeniul asistenței judiciare, schimbul de ofițeri de legătură între poliții, cooperarea transfrontalieră la granițele interne, în special prin înființarea serviciilor comune ale poliției, vămii și poliției de frontier pentru toate statele semnatare, misiuni de supraveghere și urmărire tramsfrontalieră a poliției; cooperarea judiciară a statelor membre Schengen; Sistemul Informatic Schengen (SIS)- un sistem comun de urmăriere polițienească transfrontalieră; protecția datelor cu caracter personal.

Toate aceste măsuri menționate anterior, împreună cu acordul Schengen, Convenția de Implementare a Acordului Schengen, deciziile și declarațiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen. Dacă inițial acquis-ul Schengen nu a făcut parte din cadrul legislative comunitar, acest lucru s-a schimbat prin semnarea Trataului de la Amsterdam, la 2 octombrie 1997, care a intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. Cauzalitatea introducerii acestei legislații s-a făcut prin raportare la obiectivele comune ale Acquis-ul Schengen și ale Uniunii Europene, de a crea un spațiu al liberei circulații și pentru a garanta totodată securizarea frontierei externe prin măsuri adecvate. În acest sens, s-a ținut cont de ideea definitorie a cooperării Schengen, care a fost concepută drept precursoare a integrării europene și în special a liberei circulații a persoanelor în Uniunea Europeană.

Pe baza acestui protocol Acquis-ul Schengen a fost mai întâi definit ca un grup de lucru

comun, iar apoi a fost integrat în cadrul legal al Uniunii Europene. Prin aceasta, Acquis-ul

Schengen este sub autoritatea Uniunii Europene. Introducerea Acquis-ului Schengen în Uniunea Europeană a determinat obligativitatea preluării complete a acestuia de către statele candidate care au solicitat aderarea la Uniunea Europeană.

Tratatul de la Amsterdam a introdus progresiv crearea sintagmei spațiu de libertate, siguranță și justiție. Noțiunea a înlocuit conceptul de justiție și afaceri interne introdus prin Tratatul de la Maastricht, având ca scop armonizarea dreptului la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene cu un nivel ridicat de protecție și garanții legislative pentru toți cetățenii. Tratatul a adus îmbunătățiri substanțiale asupra: obiectivelor propuse; politicii externe și de securitate; cooperării judiciare și polițienești în materie penală; cooperării intensificate între Statele Membre; liberei circulații a persoanelor referitor la problematici de control la frontierele externe, vize, azil, refugiați și imigrație; strategii pentru ocuparea forței de muncă competente, calificate, capabile de adaptare și a unei piețe a muncii apte să reacționeze rapid la evoluția economiei; cooperarea vamală.

Actualmente Acquis-ul Schengen în cuprinde următoarele domenii de analiză care se pot petrece la frontierele externe ale spațiului comun de libertate, securitate și justiție: domeniul liberei circulații a persoanelor; domeniul vizelor; domeniul migrației; domeniul azilului; domeniul cooperării polițienești; domeniul cooperării vamale; domeniul luptei împotriva fraudei și corupției; domeniul combaterii drogurilor.

După adoptarea și transpunerea la nivel național de către statele candidate a reglementărilor Schengen este necesar ca acestea să demonstreze capacitatea de a securiza în mod efficient viitoarea graniță externă a Uniunii Europene împotriva migrației ilegale, de a preveni și de a combate în mod eficient criminalitatea gravă de dimensiune transfrontalieră și de a dezvolta, înaintea aderării, o poliție și o justiție eficiente conforme statului de drept, având o bună pregătire și dotare, precum și o administrație eficientă pe probleme de azil, refugiați și străini. Eliminarea controalelor la frontiera internă până la desființarea lor completă poate fi luată în considerație atunci când în statele candidate este garantat un standard de securitate suficient, iar acesta a fost examinat de Grupul de lucru Evaluare Schengen în practica frontalieră.

În această ordine de idei, Uniunea Europeană trebuie să întreprindă eforturi serioase pe termen scurt și mediu pentru a garanta o integrare a statelor candidate. Prin urmare, țările candidate trebuie să preia într-un timp relativ scurt întreg Acquis-ul comunitar în domeniul politicii interne a Uniunii Europene și să-l transforme în dreptul național. Un rol important revine în acest context adaptării țărilor candidate la Acquis-ul Schengen.

2.2. Programul Stockholm în domeniul libertății, siguranței și justiției

Progresele importante în stabilirea unui spațiu al libertății, al siguranței și al justiției sunt

cuantificate de programele multianuale europene, prioritizând astăzi plasarea cetățeanului în

centrul acestui proiect, ele apărând într-un context european de creare a unor sisteme integrate pentru soluționarea unor probleme reale ale spațiului de securitate european.

Programul de la Stockholm a fost adoptat în cadrul Consiliului European din 10 și 11 decembrie 2009. Programul de la Stockholm impune un cadru juridic nou pentru politica în domeniul azilului, imigrației, al vizelor, al cooperării în domeniul poliției și justiției pentru perioada 2010-2014. Este al treilea program european referitor la domeniul libertate, securitate și justiție.

Principalul obiectiv al noului program multianual este construirea unei Europe a cetățeanului, promovând drepturile cetățenilor, securitatea și solidaritatea europeană. Programul de la Stockholm stabilește arhitectura standardizată a siguranței în Uniunea Europeană și o zonă a libertății, a securității și a justiției în slujba cetățenilor, având ca scop definirea unui model european de securitate astfel încât cetățenii europeni să trăiască în siguranță și să se bucure de libertățile lor, a permis lansarea Strategiei de securitatea internă a Uniunii Europene.

Programul de la Stockholm pentru afaceri interne și justiție, sprijinit de Parlamentul European în noiembrie 2009 și adoptat în luna următoare la summit-ului din decembrie, definește priorități în materie de libertate, siguranță și justiție pentru următorii cinci ani, 2010-2014, cu privire la drepturile cetățenilor și la protejarea și promovarea unei societăți mai integrate.

Programul de la Stockholm, denumit și O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora, reafirmă prioritatea pe care o acordă dezvoltării unui spațiu de libertate, siguranță și justiție, ca răspuns la o preocupare centrală a popoarelor din statele reunite în Uniunea Europeană. Controalele la frontierele interne au fost eliminate în spațiul Schengen, iar frontierele externe ale Uniunii Europene sunt acum gestionate într-o manieră mai coerentă. Prin dezvoltarea abordării globale a migrației, dimensiunea externă a politicii Uniunii Europene privind migrația se concentrează asupra dialogului și parteneriatelor cu țările terțe, pe baza intereselor reciproce. Au fost luate măsuri semnificative în direcția creării unui sistem european de azil. Agențiile europene precum Europol, Eurojust, Agenția pentru Drepturi Fundamentale și Frontex au atins maturitatea operațională în domeniile lor de activitate. Cooperarea în materie de drept civil facilitează viața de zi cu zi a cetățenilor, iar cooperarea în domeniul aplicării legii asigură o securitate sporită. În ciuda acestor realizări și a altor realizări importante în domeniul libertății, siguranței și justiției, Europa se confruntă în continuare cu provocări.

Programului Stockholm prevede acordarea serviciilor secrete dreptul de acces la bazele de date europene, care până acum erau folosite doar de poliție. Aceste sisteme informaționale vor fi centralizate în cadrul unei agenții al cărei scop va fi „dezvoltarea tehnică și utilizarea la scară largă a unor sisteme IT în domeniile libertății, securității și al justiției”. Pentru a putea gestiona fluxul de date privind trecerea frontierelor, Programul Stockholm prevede și crearea unui Departament administrativ sub comanda Europol și FRONTEX, astfel încât „interoperabilitatea sistemelor IT” să se poată realiza „în acord deplin cu standardele de protejare a datelor”. Poliția și forțele care asigură securitatea tuturor statelor membre vor avea acces la Sistemul Informațional Schengen (SIS), la Sistemul de Informații privind Vizele și la baza de date cu amprente ale solicitanților de azil din Uniunea Europeană (Eurodac). Aceste măsuri sunt absolut necesare pentru prevenirea și gestionarea pericolelor iminente interne și internaționale asupra Uniunii în integritatea sa populațională dar și teritorială, fiind puse exclusiv în slujba cetățenilor.

În lupta împotriva terorismului Programul Stockholm are în vedere fuziunea bazelor de date care până acum au fost separate. În termeni concreți, descoperirile privind informațiile secrete ale SitCen-ului, organismul Uniunii Europene responsabil de colectarea și analizarea informațiilor oferite de serviciile secrete naționale, vor fi puse la dispoziția Consiliului European, al Comisiei Europene, Europolului și Eurojust-ului. Constituirea centrelor comune de luptă împotriva terorismului este planificată în toate statele membre UE, pe baza modelului german creat în 2004, „Gemeinsames Terrorismusabwehrzentrum” sau GATZ (activitatea GATZ implică Agenția Federală de Servicii Secrete, agențiile secrete regionale și departamentele de justiție criminală, Poliția Federală, Biroul de Investigații al Granițelor și Agenția Militară de Contraspionaj). Programul Stockholm a preluat cererea înaintată de președinția germană a UE pentru extinderea supravegherii internetului, precum și colaborarea cu departamentele de securitate ale statelor membre, cu scopul de a permite un control mai bun al internetului în ceea ce privește „activitățile teroriste” din cadrul Uniunii Europene.

Programul Stockholm prevede transferul Jandarmeriei în cadrul legal al Uniunii Europene. Asta ar însemna că Jandarmeria va putea opera pe tot teritoriul Europei. EGF-ul are 3000 de angajați cu sarcini civile, care pot și care ar trebui să fie desfășurați în zonele de criză în interiorul și exteriorul Europei. Gruparea paramilitară lucrează îndeaproape cu FRONTEX, de exemplu la folosirea bărcilor de pază a coastei, elicopterelor și aeroplanelor pentru prevenirea apropierii de țărm a bărcilor de imigranți din Marea Mediterană și trimiterea lor în larg. Deși forțele polițienești germane nu fac parte din acest organism, acestea cooperează deja cu poliția și unitățile militare ale altor state – de exemplu în Kosovo și Afganistan.

Subsumat logicii preventive europene, pe lângă politicile privind terorismul și emigrația,

planul de acțiune al programului Stockholm vizează și urmărirea penală. Pentru a îmbunătăți

cooperarea în ceea ce privește combaterea crimei organizate la trecerea frontierelor, s-a decis

extinderea Sistemului de Informații privind Dosarele Criminale din Europa (ECRIS), crearea unui Index European al Condamnaților din țările terțe, unui Sistem de indexare a dosarelor poliției europene (EPRIS) și o Rețea de prevenire a crimei în Europa (EUCPN). EUCPN este un Centru de observare pentru prevenirea crimei, în care sunt compilate și procesate în statistici toate informațiile în materie penală din Uniunea Europeană. Centrul dispune și de un secretariat care va fi atașat Europolului. Estimările în ceea ce privește rata criminalității vor fi făcute în colaborare cu departamentele de poliție din Europa, folosind programe de extragere a informațiilor din bănci de date colosale legale ale Uniunii Europene, precum și principiul unanimității la nivel ministerial în cadrul UE.

În scopul consolidării Europolului, Programul Stockholm are în vedere crearea de grupuri de investigații, formate din angajați civili ai multiplelor state membre, precum și punerea la dispoziția Europol și Eurojust a bazelor de date naționale. În plus, va fi creată o rețea ad-hoc pentru a facilita alăturarea diferitor forțe polițienești. Datele ar putea fi conectate prin dispozitive portabile ca telefoanele mobile sau laptopurile, fără a fi nevoie de o infrastructură de ansamblu. Datele obținute folosind camerele de supraveghere și senzorii ar putea fi transmise constant prin aceasta rețea. Programul Stockholm are ca scop central finalizarea procesului de integrare europeană: libertatea de a călători a cetățenilor Uniunii Europene. Libertate consacrată prin Acordul Schengen care presupune „mai multă libertate și în același timp mai multă securitate”.

Acordul Schengen a facilitat într-adevăr trecerea granițelor cetățenilor Uniunii Europene, mai ales prin eliminarea timpului mort de la controlul pașapoartelor. Totuși, Sistemul Informațional Schengen (SIS) a încetat să mai fie o simplă bază de date, iar acum se concentrează asupra „prevenirii și identificării amenințărilor la adresa ordinii publice și a securității”.

Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un echilibru între libertate și securitate. Statele

Uniunii Europene trebuie să consolideze cooperarea, fără să compromită tradițiile naționale și

drepturile fundamentale. Dimensiunea externă reliefată prin Programul de la Stockholm este extrem de importantă, pentru că libertatea, siguranța și justiția nu sunt doar concepte programatice interne, ci se constituie în instrumente viabile de export a unor valori care au stat la baza construcției europene.

2.3. Importanța intrevenției operative la frontiera externă Schengen

Uniunea Europeană se autodefinește ca spațiu de libertate, securitate și justiție. Libertatea de circulație de care beneficiază cetățenii europeni este dublată de o cooperare polițienească și

judiciară adecvată pentru protejarea acestora în raport cu criminalitatea gravă de dimensiune

transfrontalieră.

Cooperarea polițienească transfrontalieră între statele comunitare s-a manifestat în spațiul

european încă de la începutul secolului al XX-lea datorită diversificării mecanismelor societăților

moderne, dezvoltării schimburilor comerciale și turistice, formând condiții propice pentru

existența criminalității internaționalizate, care la ora actuală a luat proporții considerabile, în

special în domeniul crimei organizate și a acțiunilor teroriste.

Libertatea circulației în interiorul Uniunii Europene este un avantaj de care se bucură

cetățenii care respectă legea, însă de care profită criminalii și teroriștii internaționali. Abordarea

criminalității transfrontaliere necesită cooperare transfrontalieră la nivelul instanțelor naționale,

forțelor polițienești, funcționarilor vamali și serviciilor de imigrare din toate statele membre. Libera circulație a persoanelor ține în mare măsură de eliminarea controalelor la frontierele interne Schengen. Deoarece spațiul Schengen s-a întins până la teritoriul a 26 de state (iar în 2012- România, Bulgaria și Cipru = totalizând 29 de state), libera circulație a persoanelor și bunurilor este manipulată în unele cazuri de către infractori de nivel mediu și mijlociu, dar și de către criminalitatea gravă de dimensiune transfrontalieră. În toate cazurile de infracțiuni transfrontaliere este tot mai greu de identificat și reținuți autorii faptelor penale. Numai cooperarea și coordonarea în comun, schimbul permanent de informații între autoritățile polițienești din țările cointeresate contribuie la aducerea autorilor în fața justiției.

Cooperarea polițienească transfrontalieră este impusă obiectiv de însăși scopul acestei activități. Necesitățile practice au evidențiat că activitățile polițienești, prin însăși natura lor, sunt niște operațiuni care deși pot fi desfășurate de un singur stat, în multe situații presupune și cooperarea cu alte state europene.

Cooperarea polițienească transfrontalieră reprezintă un proces operațional prin care mai multe state comunitare își organizează activitatea în vederea realizării unui obiectiv comun printr-o întrepătrundere a eforturilor, a capabilității instituțiilor chemate să prevină și să combată

fenomenul infracțional.

Interesul mărit pentru ordinea publică comunitară și siguranța cetățenilor europeni s-a materializat printr-o serie de idei reformatoare acceptate de către Consiliul de Justiție și Afaceri

Interne al Uniunii Europene, cu o largă majoritate. Aici se înscrie propunerea lansată de președinția germană privind transpunerea în cadrul juridic al UE a Tratatului de la Prüm. Este un

tratat de drept internațional încheiat în orașul german cu același nume, la data de 27 mai 2005 de

către șapte state membre ale Uniunii Europene, cunoscut și sub numele de „Schengen III”.

Tratatul de la Prüm, care acum este extins la ansamblul Uniunii Europene, este important

prin faptul că a determinat o aprofundare substanțială a cooperării polițienești între statele semnatare (Germania, Belgia, Spania, Franța, Luxemburg, Olanda și Austria), stabilind noi

standarde ale cooperării transfrontaliere, mai ales prin intermediul schimbului de informații, în

special în combaterea terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale. Tratatul de la Prüm va eficientiza procedura schimbului de informații, permițând statelor contractante să aibă acces online la bazele de date ADN și de amprente digitale în vederea cercetării infracțiunilor, dar și la fișierele naționale de date privind înmatricularea autovehiculelor.

Din conținutul tratatului se mai desprind și alte prevederi, cum ar fi: măsuri pentru prevenirea atacurilor teroriste (schimbul de date cu caracter personal, introducerea ofițerilor înarmați la bordul aeronavelor); măsuri pentru combaterea migrației ilegale (măsuri comune de repatriere); în cazuri de urgență, acțiuni în teritoriul altei părți contractante fără consimțământul anterior al acesteia; asistența în cazul unor evenimente majore, dezastre și accidente grave. Pe lângă acestea, Tratatul de la Prüm prevede îmbunătățirea practică a cooperării polițienești transfrontaliere prin intermediul patrulelor comune sau prin posibilitatea de a transfera competențe de putere publică agenților de poliție din celelalte state membre.

În data de 22 ianuarie 2007, România a transmis Germaniei – depozitar al Tratatului, o

scrisoare prin care își declară intenția de a se alătura statelor care au semnat Tratatul de la Prüm.

Prin această scrisoare se solicită sprijinul pentru informarea țărilor semnatare ale Tratatului de la

Prüm în această chestiune, precum și pentru participarea la grupurile de lucru care coordonează

implementarea Tratatului. Tratatul a intrat în vigoare pentru România la 3 martie 2009, după ce, în prealabil, instrumentele de aderare au fost depuse la statul depozitar (Germania) la data de 3 decembrie 2008.

România a operaționalizat schimbul de date în următoarele domenii: schimbul automat de

date ADN, schimbul de date conform art. 14 (transmiterea datelor cu caracter personal, cu

ocazia unor evenimente majore, cu impact transfrontalier) și schimbul de date conform art. 16

(transmiterea de informații pentru prevenirea infracțiunilor de terorism) din Tratatul Prüm. În

ceea ce privește schimbul automat de date referitor la înmatricularea vehiculelor și asigurarea

schimbului automat de date dactiloscopice, operaționalizarea se va face în termenul prevăzut în

Deciziile Consiliului 615/2008/JAI și 616/2008/JAI după ce, în prealabil, România va fi supusă

procedurii de evaluare. România, în conformitate cu prevederile stipulate de cele 2 decizii, în vederea monitorizării măsurilor ce revin fiecărei instituții cu responsabilități în domeniul Prüm și pentru o abordare unitară la toate nivelurile (legislativ, instituțional, financiar și pregătire) a întocmit Planul de Acțiune Prüm.

Capitolul III. Criminalitatea transfrontalieră

Considerații generale

Amplificarea și diversificarea fenomenului infracțional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat și internaționalizat a forțat instituțiile naționale cu atribuții în domeniu și comunitatea internațională în ansamblul său să conștientizeze implicațiile nefaste ale acestui flagel chiar și la nivelul securității statelor, combaterea lui trebuind să fie realizată la nivel global. 

Grupurile infracționale organizate sunt capabile să se extindă, să comunice unul cu celălalt la nivel global, folosind tehnologii moderne actuale.

Deoarece crima transfrontalieră devine mai ușor de comis, volumul infracțiunilor crește și se diversifică în conținut, forțând statele la dezvoltarea de acorduri care să se extindă asupra tuturor genurilor de încălcări ale legii și să se subscrie unui instrument legal. Astfel a apărut Convenția ONU împotriva criminalității transfrontaliere organizate, de la Palermo, (2000) în scopul armonizării legislațiilor naționale în materie de drept penal și procedural. Anterior acestuia, la nivelul Uniunii Europene, s-a semnat Acordul de cooperare între guvernele statelor participante la cooperarea economică a Mării Negre (OCEMN) în domeniul combaterii criminalității, în special a formelor ei organizate.

Criminalitatea transfrontalieră : termini și accepțiuni

În sens generic, prin criminalitate transfrontalieră am putea înțelege fapta săvârșită de o persoană sau mai multe, pe teritoriul a cel puțin două state, prin care se aduce un prejudiciu valorilor sociale apărate de normele juridice.

Trebuie făcută distincția între crima organizată și criminalitatea transfrontalieră. Astfel potrivit Legii 39/2003, art.2, lit.a, grup infracțional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Potrivit aceleași legi, art 2, lit.c – infracțiune cu caracter transnațional – orice infracțiune care, după caz:
– este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara teritoriului acestuia;
– este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;
– este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state;
– este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat;
Cu toate că noțiunea de „crimă organizată" nu a fost folosită în discuții înainte de evenimentele din 1989, nu se poate nega, că cel puțin structuri incipiente și chiar nuclee ale crimei organizate au existat în România și în perioada totalitară.

În acest sens, amintim de marile cauze penale denumite „GOSPODINA", „FIERUL VECHI" și mai ales „BACHUS" din anii 1970-1980, care au făcut vâlvă și au șocat opinia publică, atât prin amploarea lor, cât și prin implicațiile de natură patrimonială, penală și socială.
Concluzia specialiștilor a fost că sursa principală a acestora a constat în accentuarea crizei economico-sociale, a disfuncționalităților și a disproporțiilor generate de politica totalitară a partidului unic și conducerea strict centralizată și planificată a economiei naționale.

3.3. Cauze generatoare și condiții favorizatoare

Factorii interni care contribuie la apariția fenomenului. Culpabilizarea nejustificată și excesivă a poliției, în special, o perioadă destul de lungă, care a impus și o expectativă prelungită din partea acestei în instituții, alături de un anumit vid legislativ, precum și măsurile populiste luate la sfârșitul anului 1989 și începutul lui 1990 au permis amplificarea, dar și diversificarea fenomenului infracțional. Noile reglementări politice, economice, juridice, morale și sociale promovate în societatea românească au fost, așadar, percepute în mod diferit. Pentru anumite categorii de oameni ele au însemnat începutul unui proces de autentică libertate, însă pentru altele ele au reprezentat posibilitatea de declanșare a unor acte de răzbunare, de înavuțire rapidă, de săvârșire a unor infracțiuni cu violență, de trafic și speculă, de introducere în țara de armament, muniție, droguri și altele, toate acestea constituind începutul sau mai bine-zis escaladarea crimei organizate autentice în România.

Escaladarea, de asemenea, a fenomenului violenței este o consecință și a recesiunii, a crizei pe care o traversează societatea românească în ansamblul ei, a situației economice instabile, șomajului și mai ales a inflației galopante, care au generat o sărăcie accentuată, inegalități sociale frapante, sentimente de nesiguranță și frustrare.

Promovarea liberei concurențe, a spiritului competitiv a avut desigur, pe lângă efectele sale pozitive și un revers nedorit: numeroși indivizi, chiar cu un statut bine definit în trecut, deci respectabili, au ales calea infracțiunii, a furtului, escrocheriei, delapidării, abuzului, corupției și traficului, având ca scop îmbogățirea peste noapte, cu orice preț.

Diminuarea responsabilității individuale, prin interpretarea eronată a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale cetățenești, a contribuit și ea la dezvoltarea criminalității. România, ca si celelalte tari aflate sub regim totalitar, cunoaste doua perioade în evolutia fenomenului infractional în sfera crimei organizate:

a) Anterior instaurarii regimului democratic exista un control aproape absolut în toate sferele economico-sociale, control exercitat îndeosebi pentru mentinerea sistemului dictatorial, dar si pentru controlul permanent în interiorul tarii, în tranzit, sau în exterior, al cetatenilor români. Astfel, prin sistemele informative si de supraveghere, se puteau identifica germenii crearii unor structuri infractionale de anvergura si legislatia deosebit de represiva putea stopa orice evolutie în acest sens. Totodata, principalele conditii favorabile dezvoltarii crimei organizate lipseau: aproape imposibilitatea circulatiei transfrontaliere a cetatenilor, cu atât mai putin a infractorilor si deci dificultatea importului de tehnici si tipologii criminale ori perfectionarea sau extinderea celor existente. Astfel, unele forme clasice ale crimei organizate, nu puteau patrunde ori dezvolta (traficul si consumul de droguri, traficul de arme, carne vie, de autoturisme furate etc.)

Acest lucru însa nu a facut ca România sa fie o zona curata, fara infractiuni si infractori. Dimpotriva, infractiuni deosebit de grave atingeau cote alarmante. De exemplu, rata criminalitatii privind infractiunile de coruptie în 1986, este superioara tuturor celorlalte infractiuni.

În al doilea rând, din cauza controlului extrem de scrupulos în sistemul financiar-bancar cât si limitarea la minimum a proprietatii private, facea imposibila spalarea banilor murdari. Ori, lipsind acest mecanism, profiturile mari nu puteau fi un scop al infractiunilor, iar cotele de evolutie a crimei organizate erau minime.

În al treilea rând, lipsa pluralismului politic nu facilita existenta unor structuri ale criminalitatii gulerelor albe în sfera puterii politice aducatoare de fonduri ilicite uriase, prin deturnari ori coruptie, necesara accesului ori mentinerii în structurile puterii. Cu ce pret nu au putut evolua structurile crimei organizate? Cu pretul îngradirii de catre statul totalitar a unor drepturi fundamentale, cum au fost dreptul la libera circulatie, dreptul prezumat de proprietate particulara, dreptul de asociere, dreptul la intimitate s.a.

b) Instaurarea regimului democratic în 1989 a facut ca, pe lânga dobândirea tuturor drepturilor democratice de catre cetatenii români, cât si cei straini, veniti în România, sa se sfarâme si barierele existente ce împiedicau dezvoltarea crimei organizate. Astfel, o societate fragil democratica, cu institutii în formare sau reconstructie din temelii, cu legislatie în contratimp cu fenomenul social si infractional, cu framântari electorale exasperant de lungi, nu a putut face fata ritmului extrem de rapid al evolutiei crimei organizate.

Totodată au survenit schimbarile în comportamentul oamenilor. Asa se face ca pentru multi indivizi si chiar categorii de persoane, autentica libertate câstigata a însemnat, în fapt, conturarea unor posibilitati facile de savârsire a unor infractiuni, cu înalt grad de violenta si cu moduri de operare deosebit de grave, si de îmbogatire rapida prin comiterea de infractiuni. Apar si se consolideaza astfel caracteristicile crimei organizate: organizarea ierarhica a grupurilor, caracterul transfrontalier si racordarea la gruparile criminale transnationale, folosirea violentei, îndeosebi pentru reglarea unor conturi, practicarea coruptiei si a intimidarii s.a. Ca urmare, în România exista în prezent crima organizata, opinie formulata si acceptata atât în mediile politice si juridice, precum si în cele stiintifice si de specialitate.

3.4. Tipuri de criminalitate

3.4.1. Contrabanda si evaziunea fiscală

Contrabanda si evaziunea fiscala sunt tipologii ale crimei organizate, cel mai bine dezvoltata în România. S-au identificat bande cu activitati programate în timp, bine documentate si pregatite logistic, în care autorii îsi au roluri prestabilite, urmarind profituri uriase si putere prin violenta, frauda si coruptie. Prin contrabanda si evaziune fiscala se întretin si se dezvolta economia subterana, fiind atrase în asemenea activitati ilicite personalitati politice, guvernanti, functionari publici cu putere de decizie.

Din practica organelor vamale si ale politiei rezulta ca infractiunile de contrabanda se savârsesc în forma clasica, respectiv prin trecerea unor bunuri peste frontiera, prin alte locuri decât cele stabilite prin lege. Cazuistica în acest domeniu scoate în evidenta faptul ca zonele cele mai afectate ale tarii au fost Portul Constanta, Dunarea inferioara, Portul Giurgiu, frontiera de vest cu Iugoslavia si Ungaria. În aceste zone, grupurile de contrabandisti autohtoni si straini au stabilit legaturi infractionale cu filiere internationale bine organizate ce sunt în complicitate cu lucratorii vamali si capitaniile porturilor, dispun de mijloace financiare si materiale deosebite, de relatii în rândul autoritatilor, astfel încât descoperirea si documentarea activitatii lor infractionale este deosebit de dificila.

Modalitatile de comitere cel mai des întâlnite sunt:

– prezentarea de documente de provenienta a marfii din Republica Moldova, desi au alta origine, pentru a beneficia de scutirea de taxe import, ca urmare a acordului economic existent între cele doua tari;

– ambalaje false, pentru marfuri de valoare scazuta (servetele, produse alimentare etc.) ce ascund marfuri cu taxa de import ridicata (cafea, alcool etc.);

– prezentarea de documente ce atesta ca marfurile au fost în tranzit si au iesit din tara, desi au fost comercializate în interior;

– practicarea introducerii sau scoaterii din tara de marfuri, pe cale maritima sau fluviala, prin andosarea în fals a canosamentelor nominative si mai recent pe cale aeriana.

3.4.2. Traficul si consumul de droguri

Traficul de droguri reprezinta o prima si importanta articulare a crimei organizate în spatiul românesc. Aceasta concluzie rezulta din datele statistice ale autoritatilor românesti, care, în ultimii 8 ani, au confiscate peste 96 tone de asemenea substante iar numai în anul 2003 au fost identificate si anihilate 236 grupuri si retele.

Din analiza acestor cazuri se desprinde concluzia ca România prezinta un interes din ce în ce mai mare pentru retelele de traficare a hasisului din Africa si a cocainei din America de sud spre statele membre ale Uniunii Europene, mai ales Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia si Spania, cât si faptul ca numai o mica parte din drogurile care intra în România ramân în tara pentru consum. Țara noastra, datorita pozitiei geografice si a conflictelor militare din fosta Iugoslavie, a devenit o veritabila placa turnanta a rutei balcanice de traficare a drogurilor.

Ruta balcanica este orientata pe doua trasee principale, si anume:

Prima ruta: Turcia-Bulgaria-Rusia-Ungaria (varianta Turcia-Albania-Rusia) ocoleste România, dar oricând poate folosi spatiul românesc.

A doua ruta: Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania (variante Turcia-Constanta-Bucuresti, pe cale maritima – Ungaria si România-Ucraina-Polonia-Germania). Observam ca pe traseul celei de a doua rute, cu cele doua variante, România ocupa un tronson foarte important. Drogurile patrund în România, de regula, prin frontiera din sud (Portul Constanta si cele dunarene, punctele vamale Giurgiu si Vama Veche), sunt stocate pentru anumite perioade de timp, apoi redistribuite pe rutele amintite.

Mijloacele de transport sau locurile de disimulare folosite sunt containerele, TIR-urile, autoturisme, bagaje de mâna. Un rol important în transportul drogurilor spre România îl au firmele turcesti de transport persoane, cât si cursele Ro-Ro din Portul Constanta. Acelasi procedeu este folosit la redistribuirea drogurilor spre alte state europene. Grupurile de traficanti sunt formate din organizatori, curieri (de multe ori acestia nu cunosc ce transporta), si destinatari.

Organizatorul si destinatarul, fiind din afara României, în multe cazuri nu s-a reusit identificarea si retinerea acestora si nici confiscarea sumelor rezultate din vânzari. Sub aspectul consumului de droguri în România, în prezent se încearca formarea unei piete, îndeosebi în mediul tineretului aflat în licee, centre universitare etc., din rândul acestora evidentiându-se, mai ales, rockerii. Daca initial se consumau droguri usoare (ex: tigari cu marijuana), actualmente a crescut consumul drogurilor sintetice (pastile de amfetamina si MDMA) si a heroinei.

3.4.3. Migratia ilegală

În cursul anilor 1990-2000, teritoriul României a fost tranzitat de peste 100 de milioane de cetateni straini, perioada în care unui numar de 145.248 nu li s-a permis intrarea în România pentru diverse motive, 6.664 au fost returnati în tarile de origine, iar pentru 15.000 de cetateni de diferite nationalitati s-a dispus masura interdictiei de intrare în România.

Retelele de traficanti descoperite s-au ocupat cu trecerea ilegala prin România a unor imigranti, de regula din Sri Lanka, Pachistan, Iran si Bangladesch, racolati din tarile lor de origine, iar apoi transportati pe ruta Singapore-Moscova-Chisinau-România. Participantii la filierele de trafic ale cetatenilor straini pe relatia Est-Vest, încaseaza sume importante de bani care, nu în putine cazuri, sunt spalate prin intermediul unor firme si agentii particulare din tara noastra.

Pentru a preîntâmpina expulzarea din tara, de catre autoritatile române, a imigrantilor ilegali în România, acestia sunt sfatuiti de catre sefii de retele si calauze sa-si distruga documentele de identitate, precum si celelalte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate. Imigrarea de persoane în Vest este o forma concreta de materializare a crimei organizate de inspiratie rusa, cu ample tendinte de amplificare si facilitata de vulnerabilitatea frontierei de stat cu Republica Moldova, în special în Lunca Prutului.

3.4.4. Traficul cu armament, munitii, explozivi, substante radioactive si nucleare

Traficul cu asemenea materiale se desfasoara pe axa Est-Vest si a luat amploare în urma desfiintarii fostei Uniuni Sovietice, pe fondul slabirii excesive a mecanismelor de control într-o serie de domenii de activitate, inclusiv cel nuclear. În cautarea de cumparatori a unor astfel de produse, organizatiile criminale ruse au sprijinit constituirea, pe teritoriul României, a unor retele de initiere a afacerilor pentru cumparatori pe relatia Germania, S.U.A., tarile islamice, îndeosebi Iran si Libia. În acelasi timp, unii cetateni români, realizând ce câstiguri pot obtine din tranzactiile ilegale în acest domeniu, s-au integrat foarte repede în mediul comerciantilor de materiale strategice si substante radioactive, desfasurând activitati infractionale în acest sens.

În perioada 1990-1999 au fost depistate 53 grupuri organizate cu 120 de membrii care au traficat: 11 focoase pentru rachete sol-aer si 10 proiectile tip OFZ, 175 diferite arme de foc, 2.806 cartuse, precum si alte 14 grupari infractionale din care faceau parte 34 membrii ce au traficat peste 340 kg de mercur si peste 300 kg de combustibil nuclear.

3.4.5. Traficul ilegal cu autoturisme furate

Traficul ilegal cu autovehicule furate cu extensie internationala a luat o amploare deosebita si vizeaza furtul autovehiculelor de lux din Occident ce sunt valorificate apoi pe diferite filiere.

Acest fenomen a cuprins si România, unde grupuri organizate de infractori autohtoni s-au racordat retelelor italiene, germane, poloneze, bulgare, ucrainiene si din Republica Moldova. Se constata existenta unei colaborari infractionale între diferite filiere de traficanti, materializata îndeosebi în valorificarea de masini furate, acoperirea faptelor prin documente contrafacute ori falsificate, transportul autovehiculelor furate pe diverse rute pentru beneficiari prestabiliti si chiar schimburi de asemenea autovehicule.

Înlesnirile vamale privind introducerea si scoaterea din tara a diverselor bunuri au fost exploatate cu promptitudine de organizatiile criminale interesate, care au plasat România în ruta balcanica de tranzitare a autovehiculelor furate din Occident catre Orient, folosind-o, totodata si ca o piata rentabila de desfacere. În anul 2003 au fost descoperite peste 69 de retele transnationale, compuse din 276 traficanti (italieni, germani, polonezi, bulgari, ucrainieni, unguri, sârbi, arabi si români), fiind identificate si indisponibilizate 178 auto de lux furate. Fenomenul este în scadere, urmare a masurilor preventive intreprinse dar si a interzicerii introducerii în tara a autoturismelor ce nu corespund normelor "Euro 3".

3.4.6. Traficul cu ființe umane

Pe fondul dezorganizarii sociale, a somajului si a lipsei de perspectiva profesionala a multor tinere, îndeosebi minore, prostitutia a renascut nu numai în tara, dar s-a internationalizat prin intermediul retelelor de proxeneti, îndeosebi din Turcia, Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Italia, Germania s.a. Retelele îsi au, de regula, sediul în aceste tari, iar prin membrii lor racoleaza tinerele sub diverse forme (excursii, fotomodele, concursuri, angajari artistice etc.), le scot legal sau ilegal din România, fortându-le, pe cele care nu vor, sa practice prostitutia. Numai în 2003 au fost descoperite 266 grupuri si retele constituite din 917 inculpati cu 77% mai mult fata de 2002.

Cel mai îngrijorator fenomen dupa 1990 a fost traficul cu copii si abuzul sexual efectuat asupra acestora. Astfel, s-au identificat 128 de cazuri de trafic ilegal cu copii, în care sunt cuprinsi 152 de cetateni ce fac parte din mai multe retele transnationale din Grecia, Italia, Anglia, Germania si Israel, prin care s-au traficat peste 1.600 de copii. Din cercetarile efectuate rezulta ca, în majoritatea situatiilor, retelele de traficanti s-au folosit de intermediari din rândul avocatilor români, directori de camine de copii, asistente medicale, etc. Este greu de crezut ca parintii pot adopta copii adusi prin retele de traficanti, existând date si informatii ca unii sunt folositi pe post de cobai si donatori de organe pentru transplant, iar altii cad victime pedofiliei si altor abuzuri sexuale.