Unitate Ciprinicola
CUPRINS
Capitolul 1. Introducere
1.1 Tema proiectului
1.2Cuprinsul
1.3Justificarea proiectului
Capitolul 2. Factori de bază în stabilirea concepției de amenajare și a tehnologiei de exploatare
II .1Factori tehnici
II. 1.1Configurația terenului
II.1.2 Calitatea solului
II.1.2.1 Caracteristicile hidrofizice
II.1.2.2 Caracteristicile pedologice
II.1.2.3 Caracteristicile geotehnice
II.1.3 Sursa de alimentare cu apă
II.1.3.1Regimul nivelurilor
II.1.3.2 Regimul debitelor
II.1.3.3 Caracteristici fizico-chimice ale apei
II.2 Factori climatici
II.2.1 Regimul termic
II.2.2 Regimul precipitațiilor
II.2.3 Regimul eolian
II.2.4 Starea higroscopică a atmosferei
II.2.5 Nebulozitatea
Capitolul 3. Elemente de inginerie tehnologică:
3.1Caracteristicile biologice și etologice ale speciei de cultură
3.2 Tehnologia de reproducere și creștere
3.3 Calculul materialului biologic
3.3.1Calculul volumului producției marfă
3.3.2Calculul necesarului de material de populare
3.4 Schema procesului tehnologic
3.5 Tehnologia hrănirii suplimentare
3.6 Tehnologia utilizării îngrășămintelor și amendamentelor
3.7 Mecanizarea și automatizarea operațiunilor în acvacultură
3.7.2 Distribuirea automată a furajelor
3.7.3 Transportul furajelor și îngrășămintelor
3.7.4 Prelevarea și sortarea mecanizată a peștelui
3.7.5 Îndepărtarea mecanizată a vegetației acvatice
3.7.6 Controlul vegetației acvatice
3.8 Managementul stării sanitare
Capitolul 4. Concepția de amenajare a terenului
4.1 Repartizarea suprafeței amenajate pe categorii de heleșteie
4.2 Elaborarea schemei hidrotehnice de amenajare
4.3 Niveluri și suprafețe caracteristice ale apei în heleșteie
4.4 Elemente de bilanț hidrologic
4.4.1 Regimul nivelurilor sursei de alimentare-evacuare
4.4.2 Calculul elementelor de bilanț hidrologic
Capitolul 5. Proiectarea lucrărilor de bază din cadrul amenajării
5.1 Îndiguirea și compartimentarea terenului
5.1.1 Stabi lirea elementelor geometrice ale secțiunii transversale și ale profilului longitudinal
5.1.2 Verificarea secțiunii digurilor la infiltrații în regim permanent
5.1.3 Întocmirea profilului longitudinal și secțiunii transversale tip
pentru diguri
5.1.4 Antemăsurătoare
5.2 Rețiaua de canale pentru transportul apei
5.2.1 Graficul debitelor canalelor
5.2.2 Dimensionarea hidraulică a canalelor
5.2.3 Canale de alimentare
5.2.4 Canale drenoare
5.2.5 Canale de evacuare
5.3 Instalații de alimentare-evacuare –recirculare a apei
5.3.1 Dimensionarea hidraulică a instalațiilor de evacuare
recirculare
5.3.1.1Dimensionarea corpului orizontal al instalației de evacuare
recirculare tip călugăr
5.3.1.2Dimensionarea constructive a corpului vertical
5.3.1.3Dimensionarea hidraulică a corpului vertical al instalației
de evacuare-recirculare tip călugăr
5.3.2 Dimensionarea hidraulică a instalațiilor de alimentare tip
călugăr
5.4 Stații de pompare
Capitolul 6. Evaluarea costului investiției
Capitolul 7. Indicatorii tehnico-economici:
7.1 Structura cheltuielilor anuale de producție
7.2 Calculul prețurilor de producție
7.3 Indicatori ale eficienței economice
Capitolul 8. Norme generale de tehnica securității muncii:
8.1 Obligațiile angajatorului
8.2 Obligațiile angajaților
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I-
I N T R O D U C E R E
I. Introducere
Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de creșterea peștilor, lucru atestat în lucrări scrise, majoritatea de origine latină, unde erau povestite încercările unor nobili romani de a crește pești în bazine artificiale.
În Evul Mediu călugării din Europa Centrală au dezvoltat o tehnologie primitivă de creștere a crapului pentru a putea satisface cerința de a consuma pește la anumite date impuse de calendarul bisericesc. Cu timpul această îndeletnicire a căpătat amploare în toata Europa, împăratul Carol cel Mare cerând să fie construite heleșteie de creștere a crapului peste tot unde acest lucru era posibil, pentru a surmonta problemele de aprovizionare și nevoia de proteine de origine animala a populației crescânde a Europei.
Primele încercări de creștere a crapului pe baze științifice datează din secolele XV-XVI, după cum reiese dintr-o lucrare a lui Janus Dumbravius, în care se arată încercările de formare a unor rase noi, preocuparea pentru creșterea puietului și hrănirea suplimentară.
În secolul XVIII, piscicultura a suferit un oarecare regres datorită dezvoltării pescuitului marin, moment în care piețele au început să fie pline de pește mult și la prețuri mai mici decât cel crescut în heleșteie.
În prezent datorită presiunilor crescânde exercitate pentru protejarea stocurilor de pești din mări și oceane și datorită cererii tot mai mari pentru alimente sănătoase, produsele din acvacultură a început să ocupe un loc important pe piețele lumii și în meniurile populației.
Carnea de pește are o pondere mare de proteine ce conțin toți aminoacizii esențiali și cantități importante de elemente minerale si vitamine. Gradul de asimilare al proteinelor din carnea de pește este de 97% in stare proaspătă si de 90% in stare sărată. Gradul de asimilare al grăsimilor este de 96-97% fiind cu mult mai mare în comparație cu grăsimile de altă proveniența.
Din aceste motive peștele reprezintă un aliment foarte sănătos și de aceea peștele și alte organisme acvatice participă cu procente de 20-50% din totalul produselor alimentare consumate în anumite țări (Japonia, Spania, Franța, Norvegia).
Din punct de vedere economic creșterea animalelor acvatice este avantajoasă comparată cu creșterea altor specii mai ales din punct de vedere al consumului specific de energie. Ca viețuitoare cu sânge rece nu consumă energie pentru a-și menține căldura interioară. Rata de conversie a furajelor este de patru ori mai mare decât la bovine și în plus rata de reproducere este foarte ridicată. În plus tehnologiile actuale permit crescătorilor să exploateze eficient resursele naturale de hrană din apă și în acest mod producțiile depășesc de multe ori cele obținute în alte ramuri.
Din punct de vedere statistic, pe fondul creșterii cererii de pește și produse din pește, producția internă din acvacultură a scăzut în ultimii cinci ani, făcând loc importurilor.
În acest sens lucrarea de față propune construirea unei amenajări ciprinicole, de dimensiuni medii, amenajare sistematică (caracterul sistematic al unei amenajări rezultă din posibilitatea tehnologului de a interveni în timp real asupra dinamicii circulației apei și asupra elementelor de bilanț hidrologic – bazinele se inundă și se deseacă în perioade de timp impuse tehnologic, iar nivelul apei și intensitatea primenirii acesteia pot fi modificate în funcție de cerința tehnologică), incompletă, cu ciclu de exploatare de trei ani și a cărei producție anuală este de 50 tone.
CAPITOLUL 1
1.1.TEMA PROIECTULUI
Să se întocmească documentația tehnico-economică pentru o unitate ciprinicolă cu următoarele caracteristici:
DATE INIȚIALE:
tehnologia de exploatare:policultură;
specia urmărită:crap(Cyprinus carpio),novac(Aristichthys nobilis),sînger(Hypophthalmichthys molitrix),cosaș(Ctenopharingodon idella),;
ciclul de creștere: trei veri;
suprafața de creștere: ;
producția unitară de: Pu=2500kg/ha
greutatea medie a exemplarelor de C2+=1,2kg/ex
A2+=2,0kg/ex
H2+=2,0kg/ex
Ct2+=1,0kg/ex
Nota de concept a proiectului
Studiul pieții și a producției de pește arată că în ultimul timp s-a înregistrat o scădere în acest sector. Evoluția descendentă a producției de pește înregistrată în ultimii ani s-a datorat următoarelor cauze: încetarea activității Companiei Române de Pescuit Oceanic, reducerea producției de pește indigen realizat de societățile piscicole ca urmare a situației de tranziție în care se află sectorul pescăresc și orientarea producției spre specii de calitate scăzută nesolicitate de piață. În plus consumul de pește pe cap de locuitor este extrem de scăzut în comparație cu alte țări, mai ales cele vestice.
Acest proiect urmărește creșterea crapului și a ciprinidelor asiatice , specii cu valoare economică și alimentară mare, pentru a veni în întâmpinarea cerințelor pieții și a face față concurenței.
1.3 Justificarea proiectului:
In tara noastra, specia de peste cel mai des intalnita in amenajarile piscicole este crapul (sp. Cyprinus Carpio), el facand obiectul creșterii în monocultura sau policultura împreuna cu ciprinide asiatice. Policultura este o metoda folosita universal, indiferent de dezvoltarea piscicola a fiecarei tari diferind doar speciile care se aleg in functie de clima.
Folosind acest mod de exploatare se obtin rezultate bune atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ.
Acest lucru este posibil printr-o furajare corecta, dar si prin valorificarea cat mai mare a resurselor trofice naturale apartinand bazinelor acvatice. Aceasta se realizeaza prin popularea cu specii diferite ca regim trofic care sa acopere toate etajele trofice. Aceste specii sunt ciprinidele asiatice care sunt planctonofage.
In prezent consumul de peste este inferior consumului de carne din Romania. Consumul pe cap de locuitor pe an este mai mic de , in timp ce media modiala este de pe cap de locuitor.
Principalul deziderat tehnologic ce trebuie realizat intr-un sistem intesiv din acvacultura consta in asigurarea unor conditii mediale care sa corespunda particularitatilor ecofiziologice ale speciei de cultura(crapul).
Obtinerea produsului de cultura in conditii de maxima profitabilitate impune realizarea unui ritm de crestere cat mai ridicat al biomasei, respectiv o perioada cat mai scurta de timp pana la atingerea taliei comercializabile. Pentru a asigura aceasta, pestele este hranit cu furaje granulate avand un continut ridicat de proteina.
Este cunoscut faptul ca intr-un helesteu conditiile mediale sunt mentinute la nivelul cerintei tehnologice printr-o judicioasa echilibrare a imputurilor de hrana cu capacitatea asimilativa a helesteului. In acest caz, produtele reprezintă un aliment foarte sănătos și de aceea peștele și alte organisme acvatice participă cu procente de 20-50% din totalul produselor alimentare consumate în anumite țări (Japonia, Spania, Franța, Norvegia).
Din punct de vedere economic creșterea animalelor acvatice este avantajoasă comparată cu creșterea altor specii mai ales din punct de vedere al consumului specific de energie. Ca viețuitoare cu sânge rece nu consumă energie pentru a-și menține căldura interioară. Rata de conversie a furajelor este de patru ori mai mare decât la bovine și în plus rata de reproducere este foarte ridicată. În plus tehnologiile actuale permit crescătorilor să exploateze eficient resursele naturale de hrană din apă și în acest mod producțiile depășesc de multe ori cele obținute în alte ramuri.
Din punct de vedere statistic, pe fondul creșterii cererii de pește și produse din pește, producția internă din acvacultură a scăzut în ultimii cinci ani, făcând loc importurilor.
În acest sens lucrarea de față propune construirea unei amenajări ciprinicole, de dimensiuni medii, amenajare sistematică (caracterul sistematic al unei amenajări rezultă din posibilitatea tehnologului de a interveni în timp real asupra dinamicii circulației apei și asupra elementelor de bilanț hidrologic – bazinele se inundă și se deseacă în perioade de timp impuse tehnologic, iar nivelul apei și intensitatea primenirii acesteia pot fi modificate în funcție de cerința tehnologică), incompletă, cu ciclu de exploatare de trei ani și a cărei producție anuală este de 50 tone.
CAPITOLUL 1
1.1.TEMA PROIECTULUI
Să se întocmească documentația tehnico-economică pentru o unitate ciprinicolă cu următoarele caracteristici:
DATE INIȚIALE:
tehnologia de exploatare:policultură;
specia urmărită:crap(Cyprinus carpio),novac(Aristichthys nobilis),sînger(Hypophthalmichthys molitrix),cosaș(Ctenopharingodon idella),;
ciclul de creștere: trei veri;
suprafața de creștere: ;
producția unitară de: Pu=2500kg/ha
greutatea medie a exemplarelor de C2+=1,2kg/ex
A2+=2,0kg/ex
H2+=2,0kg/ex
Ct2+=1,0kg/ex
Nota de concept a proiectului
Studiul pieții și a producției de pește arată că în ultimul timp s-a înregistrat o scădere în acest sector. Evoluția descendentă a producției de pește înregistrată în ultimii ani s-a datorat următoarelor cauze: încetarea activității Companiei Române de Pescuit Oceanic, reducerea producției de pește indigen realizat de societățile piscicole ca urmare a situației de tranziție în care se află sectorul pescăresc și orientarea producției spre specii de calitate scăzută nesolicitate de piață. În plus consumul de pește pe cap de locuitor este extrem de scăzut în comparație cu alte țări, mai ales cele vestice.
Acest proiect urmărește creșterea crapului și a ciprinidelor asiatice , specii cu valoare economică și alimentară mare, pentru a veni în întâmpinarea cerințelor pieții și a face față concurenței.
1.3 Justificarea proiectului:
In tara noastra, specia de peste cel mai des intalnita in amenajarile piscicole este crapul (sp. Cyprinus Carpio), el facand obiectul creșterii în monocultura sau policultura împreuna cu ciprinide asiatice. Policultura este o metoda folosita universal, indiferent de dezvoltarea piscicola a fiecarei tari diferind doar speciile care se aleg in functie de clima.
Folosind acest mod de exploatare se obtin rezultate bune atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ.
Acest lucru este posibil printr-o furajare corecta, dar si prin valorificarea cat mai mare a resurselor trofice naturale apartinand bazinelor acvatice. Aceasta se realizeaza prin popularea cu specii diferite ca regim trofic care sa acopere toate etajele trofice. Aceste specii sunt ciprinidele asiatice care sunt planctonofage.
In prezent consumul de peste este inferior consumului de carne din Romania. Consumul pe cap de locuitor pe an este mai mic de , in timp ce media modiala este de pe cap de locuitor.
Principalul deziderat tehnologic ce trebuie realizat intr-un sistem intesiv din acvacultura consta in asigurarea unor conditii mediale care sa corespunda particularitatilor ecofiziologice ale speciei de cultura(crapul).
Obtinerea produsului de cultura in conditii de maxima profitabilitate impune realizarea unui ritm de crestere cat mai ridicat al biomasei, respectiv o perioada cat mai scurta de timp pana la atingerea taliei comercializabile. Pentru a asigura aceasta, pestele este hranit cu furaje granulate avand un continut ridicat de proteina.
Este cunoscut faptul ca intr-un helesteu conditiile mediale sunt mentinute la nivelul cerintei tehnologice printr-o judicioasa echilibrare a imputurilor de hrana cu capacitatea asimilativa a helesteului. In acest caz, productivitatea naturala biologica se comporta ca un filtru biologic care proceseaza deseurile.
Crapul reprezinta specia principala a pisciculturii din Romania, indiferent de conjunctura economica deoarece, se tine cont de caracteristice bioproductive ale acestei specii si anume: crestere rapida, valorificare rapida a furajelor, prolificitate mare, nepretentioasa la conditiile de mediu, rezistenta la manipulari.
Tehnologia de crestere in sistem intensiv a crapului de cultura in spatii protejate de diferite marimi, cu sursa de alimentare permanenta, ferite de surse de poluare are posibilitatea de a avea la dispozitie crap de consum, in orice moment al sezonului de crestere.
Proiectul își propune realizarea unei producții de 50 tone de crap și ciprinide în vârstă de trei veri.
Dintre efectele principale distingem creșterea statutului socio-economic al populației locale, prin crearea de noi locuri de muncă,se obțin noi resurse financiare,se aduce aport la bugetul de stat și .B,se valorifică baza trofică naturală a ecosistemului acvatic.
Obiectivele proiectului:
Realizarea producției de 50 tone(crap și ciprinide) în vârstă de 3 veri;
Asigurarea hranei necesare pentru realizarea producției stabilite pe un ciclu de producție de 3 veri;
Stabilirea calităților optime ale apei pentru realizarea unei supraviețuiri ridicate și un ritm înalt de creștere;
Obținerea unui puiet de crap,sînger,novac,cosaș sănătos;
Mecanizarea și semiautomatizarea sistemelor de transport și de distribuire a hranei;
Capitolul II.
Factori de bază în stabilirea concepției de amenajare și a tehnologiei de exploatare .
Concepția de amenajare a unei ferme piscicole este determinată hotărîtor de două principii:
Principiul biologic și principiul hidrotehnic.
Principiul biologic- obligă ca prin caracterizarea lor tehnico-constructivă și funcțională să asigure condiții optime, adecvate etologiei speciei de cultură,respectiv diverselor faze de dezvoltare.Respectarea acestui principiu conduce la o diferențiere dimensională (suprafață și adîncime), morfologică(formă) și de amplasament a diferitelor categorii de heleșteie.
Principiul hidrotehnic- conferă caracterul sistematic al amenajării,anume oportunitatea ca menegmentul tehnologic să poată interveni în timp real asupra hidraulicii fiecăreia din heleșteie, Respectarea acestui princiupiu constă în satisfacerea simultană a unui set de cerințe deziderante.
Pentru fiecare heleșteu se asigură alimentare și evacuare independentă,evitîndu-se pătrunderea agenților patogeni și asigurîndu-se flexibilitatea tehnologică în ceea ce privește exploatarea.
Asigurarea securității,insubmersibilității incintei amenajate pe durata viiturilor.
Inundarea respectiv desecarea heleșteielor se realizează în perioade de timp tehnologic impuse.
Asigurarea primenirii apei se va efectua strict după cerințele tehnologului.
Pentru respectarea acestor principii se identifică trei factori în baza cărora se proiectează, se exploatează și se întreține o amenajare piscicolă.
II.1 Factori tehnici
Factorii tehnici care stau la baza stabilirii concepției de amenajare sunt:configurația terenului, calitatea solului și calitatea sursei de alimentare.
II.1.1 Configurația terenului
Pentru construirea unei amenajări piscicole terenurile perfect plane sunt contraindicate, fiind indicate cele cu o configurație nivelitică variabilă deoarece prin îndiguire și inundare rezultă un ecosistem acvatic ce prezintă o variabilitate mare a adâncimilor apei.
Fie în profil longitudinal (în lungul unui curs de apă), fie transversal, amplasamentul trebuie să prezinte o anumită pantă astfel încât prin modul specific de amplasare al bazinelor și heleșteielor să se asigure un grad mare de circulație gravitațională a apei și în acest fel să se reducă cheltuielile cu energia necesară pompării apei.
În cazul de față viitorul amplasament se află în lunca Prutului, pe un teren de natură aluvială. Terenul ce urmează să fie amenajat prezintă o configurație nivelitică cvasi-plana, cu un grad redus de neuniformitate. Prezintă o pantă generală de 0,7 ‰ pe direcția și în sensul de curgere a emisarului și o serie de zone microdepresionare.
II.1.2 Calitatea solului
Calitatea solului interesează din punct de vedere al caracteristicilor hidrofizice (permeabilitate), pedologice și geotehnice.
II.1.2.1 Caracteristicile hidrofizice
Pentru limitarea pierderilor de apă prin infiltrație (și deci pentru micșorarea debitului de întreținere necesar) sunt preferabile terenurile a căror permeabilitate exprimată prin coeficientul de filtrație K este mai mică de 10-5-10-6cm/s.
Apele infiltrate în special cele care ajung în straturile profunde ale terenurilor antrenează o cantitate importantă de săruri biogene care sunt scoase din circuitul materiei din cadrul ecosistemului cu consecințe asupra biocenozei acvatice din heleșteie.
Principalii indicatori hidrofizici ai solurilor predominante sunt:
conținut de argilă 20-25%
greutate volumică 1,35-1,45g/cm³
porozitate totală R=0,42-0,45
coeficient de filtrație K=10-6 cm/s
II.1.2.2 Caracteristicile pedologice
De regulă terenurile destinate amenajărilor sunt terenuri cu valoare funciară mică (sărături, mlaștini, terenuri aluvionare).Cunoașterea fertilității unui amplasament ce urmează să fie amenajat pentru piscicultură prezintă un interes excepțional la amplasarea judicioasăa diferitelor categorii de heleșteie.Punerea în funcțiune a unei ferme piscicole este precedată de efectuarea unui complex de lucrări pedoameliorative:(destufizare, arare, scarificare amendare, mobilizarea terenului, îngrășare) având drept scop realizarea stratului esențial activ al solului.
Stratul esențial activ este un strat superficial al solului ce conține un complex de acizi argilo-humici ce au capacitatea de a fixa prin absorbție sau adsorbție surplusul de săruri biogene din masa apei, săruri ce urmează să fie redate circuitului materiei din ecosistem.
Aprecierea calității unui sol se face pe baza următorilor parametri:
Conținutul de N, P, K
Reacția solului.
Capacitatea de absorbție
Conținutul de Ca (asigură capacitatea de tamponare a apei). Nu este dorit în antități mari deoarece fixează oligoelemente în combinații insolubile.
II.1.2.3Caracteristici geotehnice
Caracteristicile geotehnice ale terenurilor condiționează concepția de amenajare a unei ferme deoarece caracteristicile fizico-mecanice ale acestora (compresibilitatea, unghiurile de frecare internă, porozitatea, coeziunea, rezistența la tăiere) determină detaliile tehnice de execuție a terasamentelor.
Principalele caracteristici geotehnice ale terenului sunt:
indicele de plasticitate: lp = 11%;
indicele de consistenta: lc = 0,6%;
rezistenta la taiere: l,5daN/cm3;
coeficientul de compresibilitate pe verticala: 0,07;
unghiul de frecare interna a pământului: 50°.
II.1.3 Sursa de alimentare cu apă
Apa reprezintă elementul vital al activității de acvacultură. Întregul proces tehnologic dintr-o fermă piscicolă este legat de apă și de aceea trebuie respectate anumite condiții stricte privind cantitatea și calitatea apei prelevate din sursă.
Sursa de alimentare trebuie să satisfacă anumite cerințe cantitative și calitative.
Din punct de vedere cantitativ debitul maxim prelevat trebuie să fie cel puțin egal cu o treime din debitul minim al sursei pe timpul anotimpului călduros.
Din punct de vedere calitativ hidrograful nivelurilor trebuie să asigure o pondere cât mai mare a circulației gravitaționale a apei și să nu determine îndiguiri supradimensionate. Calitatea fizico-chimică a apelor să satisfacă toate cerințele tehnologice(O2, PH, duritatea,turbiditatea,N2, fosfor,potasiu).
II.1.3.1 Regimul nivelurilor
Se stabileste prin prelucrare statistica a diferitelor siruri ale unor niveluri caracteristice (maxim, minim, mediu).
Sursa de alimentare a viitoarei amenajări piscicole o reprezintă râul Prut.
Studiul regimurilor nivelurilor a fost efectuat prin prisma utilizarii acestora la rezolvarea urmatoarelor probleme:
– dimensionarea digului de incinta in vederea asigurarii insubmersibilitatii si a particularitatilor functionale ale constructiei de captare a apei (priza de apa);
– stabilirea raportului dintre volumele de apa vehiculate pe cale gravitationala, respinse prin pompare.
II.1.3.2 Regimul debitelor
Din studiul tabloului parametrilor ce stabilesc regimul debitelor rezulta ca nu apar probleme restrictive in ceea ce priveste alimentarea cu apa. Însă pe timpul verii pot apărea situații de criză în ceea ce privește alimentarea cu apă a fermei,deaceea se va impune mijloace tehnice prin pompare.
II.1.3.3 Caracteristici fizico-chimice ale apei
Conform „Normativului privind obiectivele de referință pentru clasificarea apelor de suprafață” (NORCAS/2002) aprobat prin Ordinul M.A.P.M. nr. 1149/2002 și conform buletinului lunar de analiză elaborat de Direcția Apelor Prut, parametrii apei râului Prut la stația hidrometrică Oancea se încadrează în clasa generală II astfel:
Tabelul nr. 1
II.2 Factori climatici
În categoria principalilor factori climatici ce condiționează tehnologia de exploatare și stau la baza unor calcule specifice privind bilanțul hidrologic al fermei și dimensionarea unor lucrări de amenajare fac parte : regimul termic, regimul precipitațiilor, regimul eolian, al evaporării de la suprafața apei și starea higroscopică a atmosferei.
II.2.1 Regimul termic
Regimul termic determină alegerea speciei de cultură precum și durata ciclului de exploatare.
Înregistrările privind mediile lunare efectuate la stația hidrometrică Oancea relevă următoarea situație:
Tabelul nr. 1.1
Temperatura medie anuală este de 11oC, media temperaturilor minime înregistrate în lunile de iarnă se situează în intervalul -3oC – 0,5oC, media temperaturilor maxime înregistrate în lunile de vară se situează în intervalul 20,4oC
– 22,5oC
Media maximelor și media minimelor lunare și anuale se prezintă conform tabelului următor:
Tabelul nr. 1.2
Numărul mediu al zilelor cu temperaturi depășind 25oC (zile de vară) atinge valoarea de 97,2 zile. Numărul mediu al zilelor cu temperaturi mai mari de 30oC (zile tropicale) este de 29,4.
În ceea ce privește înghețul, primul îngheț, acesta se înregistrează în medie in jurul datei de 25 noiembrie iar ultimul îngheț în jurul datei de 5 aprilie, durata medie a intervalului fără îngheț având 205 zile. Numărul mediu al zilelor de iarnă (zile cu temperatura maximă mai mică de 0oC) și al zilelor cu îngheț (zile cu temperatura minimă mai mică de 0oC) este de 93,2 zile.
Razele solare cad pe suprafețele orizontale sub un unghi ce variază între 68o la solstițiul de vară și 21o06’ la cel de iarnă. Din această distribuție rezultă o variație de intensitate a radiației solare între 18170 cal./cm2 (pentru luna iulie) și 2990 cal/cm2 (pentru luna decembrie), radiația globală însumând 123500 cal./m2. Mai mult de 60% din acest total se suprapune perioadei mai-septembrie, adică celei mai mari părți a perioadei de vegetație.
Durata de strălucire a soarelui este de 2204,7 ore pe an, raportul mediu dintre durata efectivă și durata posibilă (fracția de insolație) este de 0,49.
Numărul mediu al zilelor fără soare este de 69,5 pe an.
II.2.2 Regimul precipitațiilor
Regimul pluviometric constituie un termen important al ecuației de bilanț hidrologic.
Regimul anual al precipitațiilor se desfășoară între un maxim în luna iunie și un minim în luna martie la care se adaugă maximul secundar din noiembrie- decembrie și minimul secundar din octombrie.
Semestrul cald al anului (aprilie-septembrie) contribuie cu 270 mm/m2 la totalul precipitațiilor, iar cel rece cu 174,7 mm/m2. Repartiția pe anotimpuri se face astfel: 33,8% vara, 25% primăvara, 21,7% toamna și 19,5% iarna.
Mediile lunare și anuale ale precipitațiilor se pot observa în tabelul următor:
Tabelul nr. 1.3
Numărul mediu al zilelor cu precipitații mai mari de 0,1 mm/m2 este de 96,6 pe an, iar al celor cu precipitații mai mari de 1,0 mm/m2 este de 61,9 pe an.
Întâia ninsoare are loc de regulă în jur de 10 decembrie, iar ultima, între 10- 20 martie. Față de prima zi cu ninsoare prima zi cu strat de zăpadă întârzie de obicei cu 10-15 zile. Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 22, cele mai multe căzând în a doua și a treia lună a iernii. Ninsorile se produc foarte rar la începutul și sfârșitul sezonului rece, însă cu o probabilitate de apariție mai mare în luna aprilie decât în luna octombrie.
Numărul mediul lunar al zilelor cu ninsoare (cantități mai mari de 0,1 mm/m2) se poate observa în tabelul următor:
Tabelul nr. 1.4
Nu în orice an cu multe ninsori se formează și un strat de zăpadă consistent și durabil. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă mai mare de 6cm și acoperind 5/10 din suprafața solului este de 39,4:
Tabelul nr. 1.5
II.2.3 Regimul eolian
Regimul eolian împreună cu deficitul de umiditate determină intensitatea evaporației apei, înălțimea valurilor și înălțimea de deferlare a acestora. Determină traseul optim al lucrărilor de compartimentare astfel încât efectul valurilor asupra acestora să fie cât mai mic.
Circulația generală a atmosferei are ca trăsături principale frecvența relativ mare a advecțiilor lente de aer temperat-oceanic din V și NV (mai ales în semestrul cald), frecvența de asemenea mare a advecțiilor de aer temperat-continental din NE și E (mai ales în anotimpul rece), precum și advecțiile mai puțin frecvente de aer arctic din N și aer tropical maritim din SV și S.
În ceea ce privește variația anuală a vitezelor medii lunare ale vântului aceasta atinge valori ce oscilează între 3-4 m/s, atingând în mod excepțional 5m/s în luna aprilie.
II.2.4 Starea higroscopică a atmosferei
Starea higroscopică este definită de umiditatea relativă medie care are valoarea de 70-72%, umiditatea relativă măsurată la deasupra apei are valoare cuprinsă în intervalul 75-80%, deficitul de umiditate fiind Hg.
Valorile scăzute ale umidității relative indică faptul că predomină aerul continental uscat.
Variația lunară a umidității relative : caracteristic este faptul că valoarea maximă peste 80% este frecventă în perioada noiembrie-februarie, iar în martie- octombrie valorile sunt de circa 70%.
II.2.5 Nebulozitatea
Nebulozitatea influențiază adîncimea de pătrundere a luminii în masa apei,care la rîndul ei limitează adîncimea apei în heleșteu.
Nebulozitatea este destul de ridicată(5-5,5 zecimi), dar apropiată valorilor înregistrate, în general, în Republica Moldova. Media numărului zilelor cu cer senin atinge valoarea de 127,4, maximele fiind în lunile iulie (16,6), august (18,5), septembrie (17,2).
Capitolul III. Elemente de inginerie tehnologică
III.1. Caracteristicile biologice și etologice ale speciei de cultură.
Crapul (Cyprinus carpio)
Ordinul: Cypriniformes
Subordinul: Cyprinoidei
Familia: Cyprinidae
Genul: Cyprinus
Specia: Cyprinus carpio
Subspecia: Cyprinus carpio carpio
Morfologie externa
Forma corpului este alungită și puțin comprimată lateral,variind foarte mult la diferite rase și varietăți. Corpul este acoperit integral cu solzi mari,cicloizi,cu excepția unor varietăți obținute prin selectare,cum sunt:crapul oglindă,care nu posedă decât trei rânduri de solzi pe fiecare parte a corpului și crapul golaș care este complet lipsit de solzi.
Capul este de obicei mic,cu operculele mari. La exemplarele adulte,operculele au o suprafața striată. Gura este mică ,subterminală cu buze groase și cornoase.
Maxilarul superior al crapului este puțin mai lung decît cel inferior.
Crapul posedă 4 mustăți: 2 pe maxilă mai scurte si 2 la colțul gurii mai lungi.
Ca organe de locomoție,crapul posedă două înotătoare perechi(ventrale,pe-
ctorale),trei neperechi(dorsala,anala,caudala).
Culoarea crapului este foarte variabilă,ea depinzând de regiune,natura apei,solului,temperatură,vârstă,rasă. În mod obișnuit,crapul are partea dorsală a capului de culoare mai închisă ,cenușie bătând în verde închis,laturile sunt gălbui-cenușii cu partea ventrală mult mai deschisă decât restul corpului.
Ecologie
Crapul este o specie de apă dulce,dar se întîlnește atît în apele curgătoare cît și în cele stătătoare.Preferă zonele de fund ale apelor.
Reproducerea
Reproducerea crapului are loc primăvara și este în dependență de temperatura apei. La temperaturi de 18- are loc primele manifestări de reproducere(“bătaie”).
Formarea icrelor,fenomenul de ovogeneză(dezvoltarea celulelor ovariene) are loc în timpul somnului de iarnă.
Factorul cel mai important care influențează asupra maturării gonadelor și ajungerii icrelor în stadiul de eliminare este temperatura,iar factorul secundar este alimentația adecvată.
Maturitate sexuală este atinsă la 2-3 ani la masculi și la 3-4 ani la femele.
Prolificitatea unei femele poate fi de două milioane icre(prolificitate totală)și 150.000-200.000 icre/kg corp(prolificitate relativă).Dimensiunea icrelor este de 1,8-,de culoare gălbuie,învelite într-o membrană lipicioasă.
În mediu natural crapul depune ponta la o adâncime mică,pe vegetație,în 3-4 porții(maturare asincronă).Incubația și dezvoltarea embrionului durează între 3-8 zile,aceasta fiind în raport cu temperatura apei. Cu cât temperatura apei este mai ridicată cu atât dezvoltarea embrionului se face mai repede.
Nutriție:
În ce privește regimul alimentar al crapului, la început, după resorbția sacului vitelin, puietul se hrănește cu zoo- și fitoplancton, iar de la lungimea de , începe să consume și organisme bentonice. Pe măsură ce înaintează în vârstă, caracterul de bentofag se accentuează și spectrul nutritiv se lărgește.
Iarna nu se hrănește.
Crapul este o specie omnivoră,consumă hrană vegetală și animală. De obicei este bentofag,consumă larve de insecte,moluște,viermi.
În crescătorii se furajează.
Valoare alimentară și economică:
Crapul are o valoare economică și alimentară ridicată. Carnea este semigrasă,cu un conținut de 4-8 %grăsime și oase puține.
Caracteristicile biologice și etologice ale novacului
(Arystichtys nobilis)
ord.Cypriniformes
fam. Cyprinidae
g. Aristchtys
sp. Aristchtys nobilis
Novacul este originar din China și a fost răspândit prin aclimatizare și în Europa, Africa de sud, SUA, Noua Zeelandă. În unele țări a fost introdus și aclimatizat pentru combaterea planctonului din bazinele amenajate în alte scopuri decât piscicultura. În multe țări a fost introdus pentru obținerea de producții mari cu investiții minime.
În România au fost adus în 1960-1962, împreună cu celelalte specii de ciprinide asiatice, sub formă de puiet predezvoltat de 4 săptămâni cu g=0,2g/ex. Aducerea a avut ca scop reducerea consumului specific de furaje. În timp s-a ajuns ca ponderea ciprinidelor asiatice în amenajări să fie de 60-70%.
Ca formă și dimensiuni novacul seamănă foarte mult cu sângerul. Se deosebește morfologic de acesta prin faptul că are capul mai mare, abdomenul are carena fără solzi numai între ventrale și anus iar ochii sunt așezați mai jos.
Dinții faringieni (egali ca număr și dispoziție) au suprafața de masticație netedă.
Pe părțile laterale prezintă niște dungi de culoare maronie, așezate transversal, pe un fond al corpului argintiu ceea ce-i oferă un aspect marmorat.
Biologia sa se aseamănă în mare parte cu aceea a sângerului. Se întâlnește atât în ape lent curgătoare cât și în cele stătătoare, preferând straturile superioare ale apei.
Reproducerea începe la vârsta de 4-5 ani în țara de origine și la 5-6-7 ani în zonele de aclimatizare, ponta fiind depusă în straturile inferioare ale apei, la temperaturi de 24-26oC. Icrele sunt pelagice, având o perioadă scurtă de dezvoltare embrionară (24-30 ore).
Spre deosebire de sânger, hrana novacului este constituită din zooplancton, novacul fiind înzestrat cu un aparat filtrator specializat în acest sens.
În apele cu hrană din abundență, ritmul de creștere este deosebit de accentuat putând ajunge în vara a III-a chiar și la 3kg.
Ca și celelalte specii din complexul asiatic, novacul prezintă importanță mare pentru că valorifică în bune condițiuni zooplanctonul existent în bazinele acvatice și poate fi crescut ușor în policultură cu crapul.
Materialul de populare se obține prin lucrări de reproducere artificială.
Caracteristicile biologice și etologice ale sângerului (Hypophthalmichtys molitrix)
ord.Cypriniformes
fam. Cyprinidae
subfam.Hypophtalmichtydae
g. Hypophtalmichtys
sp. Hypophtalmichtys molitrix
Este un pește fitoplanctonofag, originar din China și Siberia de Est de până la Xijiang (China). A fost introdus în întreaga lume (inclusiv în România și Republica Moldova) pentru acvacultură și controlul proliferării algelor. Se crește în heleșteie și iazuri. În Europa a fost introdus pe scară largă, mai ales în Europa de Est. În România a fost adus în anul 1960, în stadiul de pui, fiind aclimatizat în apele naturale și, în special, în iazuri și heleșteie.
Ajunge la peste lungime și circa greutate.
Este caracterizat prin: corpul alungit, comprimat lateral, mai pronunțat pe linie ventrală, unde formează o carenă fără solzi, începând de la istm pînă la anus. Înotătoarea dorsală are 8 radii, anala 13-15 radii. Linia laterală poate avea între 83 și 125 solzi.
Corpul este acoperit cu solzi cicloizi, mărunți, cu excepția capului, unde aceștia lipsesc.
Filtrul branhial seamănă cu un burete, fiind foarte bine dezvoltat, ceea ce îi permite peștelui să rețină organisme fitoplanconice mărunte care constituie hrana sa de bază. Dinții faringieni sunt dispuși pe câte un rând, egali ca număr și mărime și cu suprafața de masticație zimțată.
Intestinul este foarte lung, de 10 ori mai lung decât corpul.
Coloritul spatelui este cenușiu-verzui sau negru cenușiu; laturile sunt argintii, uneori cu numeroase puncte negre, iar abdomen albicios. Înotătoarele pectorale, ventrale și anală sunt cenușiu întunecate, ușor gălbui. Înotătoarea dorsală și caudală sunt cenușii, cu o tentă gălbuie. Coloritul corpului este mult mai deschis comparativ cu novacul. Irisul ochilor este argintiu.
Este specie de apă dulce, care trăiește în cursul inferior al apelor curgătoare, dar și în cele stătătoare, unde pătrunde după reproducere pentru a se hrăni. Se menține în straturile superiore ale apei, fiind foarte iute în mișcări. La zgomote neașteptate, face salturi în afara apei, până la circa înălțime.
Maturitatea sexuală la sînger este atinsă la noi la vârsta de 6 ani (în alte zone geografice chiar la 3 ani). Icrele sînt pelagice,prolificitatea este de 300.000-1.100.000 icre cu diametrul de 1-.
Depune icrele primăvara prin aprilie-mai în masa apei în plin curent, când migrează în partea superioară a râurilor.
Hrana constă mai ales din fitoplancton (95%), mai rar din zooplancton (5%). Spre deosebire de crap, această specie consumă toată viața plancton și, destul de rar, insecte și moluște mici. Peștii mai mari de 1,5 cm se hrănesc numai cu
fitoplancton (diatomee, alge verzi, alge albastre-verzi etc.), în timp ce larvele și puietul cu zooplancton.
Dat fiind regimul de hrană, este un pește deosebit de important pentru piscicultură, fiind foarte bine crescut în heleștee la un loc cu crapul. În Romania Sîngerul a fost adus în același timp cu cosașul și la fel ca la acesta, materialul de reproducere se obține în urma lucrărilor de reproducere artificială.
Sângerul crește repede, cu mult mai repede decât alți pești din România. Astfel, la vârsta de 1 an ajunge la , la 2 ani la , iar la 3 ani la .
Sângerul are o valoare mare economică, având un ritm de creștere accentuat. Are o carne foarte gustoasă, bogată în grăsimi (până la 13% și chiar 23%). Hrănindu-se cu plancton, această specie nu este concurentă la hrana crapului, care consumă în special, hrană de pe fund. Sângerul consumă plancton vegetal, asigurând o mai bună valorificare a potențialului trofic al bunurilor piscicole, a vegetației dezvoltate în exces.
III.1.4. Caracteristicile biologice și etologice ale cosașului (Ctenopharyngodon idella)
ord.Cypriniformes
fam. Cyprinidae
subfam. Ctenopfaringodonydae
g. Ctenopfaringodon
sp. Ctenopfaringodon idella
Este o specie de origine est-asiatică, aparținând familiei Cyprinidae, specifică cursurilor inferioare ale râurilor din China și bazinului Amurului, introdusă și aclimatizată în România în anii 1959-1960.
Ajunge la o lungime de peste 1m și la o greutate de circa 40kg.
Cosașul are corpul alungit, fusiform, de bun înotător cu solzi cicloizi bine înfipți în tegument. Corpul este lățit dorso-ventral cu gura terminală. Dinții
faringieni sunt puternic dezvoltați cu fața masticatoare zimțată și dispuși pe ultima pereche de arcuri branhiale pe două rânduri.
Culoarea este dependentă de parametrii fizico-chimici ai apei, dar indiferent de aceștia partea dorsală este de un verde-cenușiu închis, mai deschis pe părțile declive și argintiu pe abdomen. Capul este mai închis la culoare comparativ cu restul corpului.
Este o specie reofilă, de apă dulce, semi-migratoare. Primăvara, începând din luna aprilie, în țara de origine, la temperatura de 17-18oC urcă pe fluvii către locurile cu curent mai puternic, pentru reproducere. Depunerea pontei are loc în aprilie-august la temperaturi de 20-22oC. Locurile de depunere a icrelor sunt situate de obicei în apropierea gurilor de vărsare a afluenților mai mari ai fluviilor.
Prolificitatea, în funcție de talia femelelor, oscilează între 200000-800000 icre cu diametrul de 1,2-1,8mm. Icrele sunt pelagice și nelipicioase. În timp sunt purtate pasiv către sectoarele inferioare ale râurilor principale, unde are loc incubația. Incubația durează 1-2 zile. După depunerea pontei, exemplarele adulte intră în bălți pentru hrănire, iar la scăderea temperaturii se retrag în fluvii pentru iernat. În sezonul de iarnă hrănirea încetează.
Maturitatea sexuală se atinge la 5 ani în apele Chinei și la 6-7 ani în bazinul Amurului.
După resorbția sacului vitelin, puietul (11-15mm) se hrănește cu organisme planctonice mărunte (rotifere, crustacee, alge). La lungimi de 17-18mm începe să consume fragmente de plante macrofite, rolul planctonului reducându-se.
Adulții în mediul natural consumă aproape exclusiv vegetație acvatică și întâmplător organisme animale.
Cosașul are o mare importanță economică pentru piscicultură, atât pentru calitatea cărnii, cât mai ales pentru obținerea unor producții sporite, prin valorificarea vegetației acvatice, insuficient utilizată de alte specii. În plus în ultima perioadă au apărut certitudini în ceea ce privește consumul furajelor administrate crapului de aceea se impune evitarea suprapopulării cu cosaș, care poate deveni un concurent important la hrana crapului.
Deoarece în condiții de ape stagnante nu se reproduce, deși se dezvoltă bine, materialul necesar populării bazinelor ciprinicole se obține prin lucrări de reproducere artificială.
III.2 Elemente de inginerie tehnologica
3.1 Tehnologia de reproducere natural-dirijată și predezvoltare crap
Reproducerea crapului. Rentabilitatea exploatatiilor ciprinicole este dependenta de un complex de factori. Dintre acesti factori, un rol important il are asigurarea cantitativa si calitativa a puietului necesar popularii bazinelor acvatice. In functie de specificul fiecarei exploatatii ciprinicole, se pot utiliza urmatoarele metode de reproducere: naturala, natural-dirijata, dirijata si artificiala
În condițiile când se pune problema obținerii unor cantități mari de puiet de crap dar și de calitate,este necesar să se aplice în mod dirijat metoda reproducerii acestei specii.
În reproducerea natural dirijată se întâlnesc următoarele faze:
asigurarea lotului de reproducători și remonți
iernarea reproducătorilor și remonților
lansarea reproducătorilor în bazinele de reproducere-predezvoltare
prematurarea
pregătirea bazinelor de reproducere
reproducerea propriu-zisă
incubarea
eclozarea
predezvoltarea
vidarea bazinelor de repoducere-predezvoltare
recoltarea puietului de crap
sortarea
numărarea
transportul puilor rezultați către unitatea proprie sau către alți beneficiari.
Asigurarea lotului de reproducători de crap :
Reproducerea natural-dirijată impune existența unui lot de reproducători. Pentru a asigura un număr mai mare de produși de bună calitate trebuie să avem
reproducători de bună calitate. În alegerea reproducătorilor se va ține cont de următoarele :
realizarea în cel mai scurt timp a maximului de spor de creștere pe unitatea de suprafață() prin folosirea crapului de rasă care prezintă însușirea de a utiliza la maximum hrana naturală,paralel cu cea suplimentară ;
caracterele morfologice,adică indicatorii de creștere și profil sunt în raport direct cu alimentația.
Toamna,la recoltă se aleg exemplarele cele mai mari dintre crapii care au aceeași vârstă. Crapii aleși se verifică dacă nu sunt răniți și dacă nu le lipsesc solzii.
Din exemplarele alese se face o a doua selecție definitivă,după cum urmează:se rețin pentru reproducere exemplarele cu cele mai mici înotătoare,normal dezvoltați. Se vor prefera exemplarele care au capul cât mai mic,acesta fiind un semn de precocitate și de schelet redus,cu spinarea gheboasă,cât mai mare,adică înălțimea maximă să fie cât mai apropiată de lungimea totală. Se vor opri indivizii care prezintă o linie laterală cât mai dreaptă și cât mai regulată.
La reproducătorii masculi sperma trebuie să fie cât mai densă și să aibă o nuanță gălbuie. Masculii care dau sperma “apoasă”,cu o culoare ce bate în albastru nu vor fi folosiți la reproducere.
Reproducătorii astfel selecționați se vor marca utilizând mărci metalice ștanțate cu numere sau prin arderea cu un fier înroșit(marcaj prin înfierare).Reproducătorii sunt marcați după reproducere ,iar locul unde se aplică marca se șterge bine. Pentru fiecare reproducător se va întocmi o fișă.
Alegerea reproducătorilor se face începând cu crapii de trei veri. Folosirea reproducătorilor tineri nu este recomandată pentru că dau număr redus de icre și spermatozoizi,dar nici a celor prea bătrâni,fiindcă dau produși slabi,debili,adesea degenerați. Vârsta cea mai potrivită pentru reproducători este de 7-8 ani.
Iernarea reproducătorilor:
Reproducătorii achiziționați vor fi introduși, într-un heleșteu separați. Izolarea lor micșorează pericolul de îmbolnăvire a puietului. Bazinele au suprafața mică 1 ha,adâncimea de .
Densitatea de populare este de 1 ex./m2.Pierderile sunt de aproximativ 3%.Debitul de alimentare trebuie să fie astfel reglat încât să preschimbe volumul de apă în 10-12 zile .
Prematurarea reproducătorilor:
Are loc la sfârșitul lunii martie,începutul lui aprilie,când temperatura apei este aproximativ 10-,dar în principal când cele două sexe se diferențiază după dimorfism sexual.
Caracteristicile de dimorfism sexual în perioada de reproducere sunt:
la femele,orificiul genital este mare aproape rotund,umflat,de culoare roz,iar regiunea abdominală este accentuată,mărită;
la masculi,regiunea abdominală este trasă,orificiul genital este lunguieț(tras),colorat foarte slab,iar pe cap și operculele apar “butoane” mici gălbui.
Determinarea sexului,în special la femele, prin eliminarea forțată a elementelor sexuale nu este indicată,având repercursiuni negative asupra prolificității.
Reproducătorii se hrănesc cu o rație ce reprezintă 3-5% din greutatea corporală, bogată în proteină brută de aproximativ 25%.Reproducătorii se țin în bazine până ce temperatura apei se menține câteva zile(3-4 zile) constantă,pînă sunt luați cei activi(buni pentru reproducere) și utilizați la reproducere.
Între timp se pregătesc și bazinele de reproducere naturală-predezvoltare:
se videază digurile,instalațiile de alimentare,evacuare,se pun site cu ochiuri mici la instalațiile respective pentru a împiedica pătrunderea speciilor străine,la necessitate se repară;
se ară platforma,se discuie din timp,lăsând o bandă nearată cu lungimea cât a taluzurilor,lățime de aproximativ pentru apariția vegetației. Dacă nu există vegetație se asigură pat vegetal prin insămânțarea din timp(cu Raigras lolium în amestec cu trifoi alb-Trifolium repens și cu coada vulpii–Alopercus pratensis),punerea de saltele artificiale,brazde de vegetație, fixate pe fund;
se pun îngrășăminte organice în amestec cu cele minerale în grămezi,pe
marginea taluzurilor;
se distribuie var nestins ca amendament sau dezinfectant.
Când temperatura apei în bazinele de prematurare ajunge la 17-,acestea se inundă pentru popularea cu reproducători. Inundarea se face cu 24 de ore înainte de introducerea reproducătorilor pentru a se evita apariția dăunătorilor (Apus, Cyzicus,Streptocephalus-crustacee philopode).
Înainte de a se introduce reproducătorii în heleșteele de reproducere se țin 2-3 zile în bazine,separați pe sexe(2-3 ex/m2) și într-o apă rece pentru a evita depunerea timpurie a icrelor.
Înainte de a fi introduși în heleștee,reproducătorii vor fi trecuți prin băi de sare 5%,timp de 5 minute,ca măsură de combatere a paraziților care eventual s-ar găsi pe corpul lor. În acest caz se utilizează căzi speciale și tărgi cu pânză rară.
Reproducerea propriu-zisă :
Se vor lansa în bazinele de reproducere mai întâi masculii,apoi femelele pentru a se evita depunerea necontrolată de icre în absența masculilor.
O familie de reproducători de crap are următoarea structură :
în condiții de selecție și hibridare : o femelă-1 mascul;
în producții industriale: o femelă-2 masculi.
Din punct de vedere al greutății și vârstei se recomandă femele de 4-9 ani,cu greutatea de 4- și masculi de 3-8 ani cu greutatea de 3-.
Se introduc în bazinele de reproducere-predezvoltare reproducători de aceeași vârstă,formă pentru a se obține o descendență omogenă.
Densitatea familiilor este variabilă și depinde de vârstă,mărimea reproducătorilor. Pentru bazine cu o suprafață de 0,5-,densitatea este de 10-15 familii/ha. Pot fi și 7-8 familii/ha.
Dacă temperatura apei este constantă și nu scade sub ,reproducerea are loc după 1-3 zile. În cazuri când reproducerea este întârziată din cauza temperaturii scăzute, a lipsei de vegetație,după 10-15 zile bazinele de reproducere trebuiesc secate. Se curăță heleșteele de reproducere,după care se umple cu apă din nou și în caz de necesitate se introduc saltele de reproducere și reproducători de rezervă.
De obicei reproducerea are loc dimineața devreme sau seara, mai rar în timpul zilei, atunci când apa atinge temperatura cea mai ridicată. Femelele sunt urmărite de masculi care își depun lapții peste icre, având loc "bătaia"peștelui,formându-se un vârtej de apă.
Ouălele fecundate, prinse pe plante sunt transparente spre gălbui, iar cele nefecundate sunt de culoare albă si opace.
După încetarea reproducerii se ridică nivelul apei cu 15- pe platformă pentru a preveni rămânerea pe uscat a icrelor când se manifestă intens regimul eolian.
După terminarea reproducerii agitația încetează (masculii nu mai urmăresc femelele, ci înoată mai mult la suprafață) și se recomandă îndepărtarea reproducătorilor și trecerea în heleșteele de creștere. Aceștia sunt îndepărtați prin scurgerea parțială a apei din heleșteul de reproducere,ceea ce determină eliminarea materiilor fertilizante minerale, organice precum și a biomasei.
Caracteristicile dezvoltării embrionare:
Durata normală de dezvoltare embrionară este de 3-5 zile la temperatura de 18-. Variațiile de temperatură pot duce la larve neviabile, rezultând un procent de supraviețuire scăzut.
În dezvoltarea embrionară se parcurg mai multe etape:
la 30 de minute după fecundare se observă prima diviziune;
la 24 de ore se conturează embrionul;
la 48 de ore embrionul crescut va înconjura sacul vitelin rezultând o ușoară pigmentație la nivelul globilor oculari;
la 58 de ore se accentuează pigmentarea și se observă o ușoară pulsație a inimii;
după 3 zile ochii sunt puternic pigmentați, contracțiile inimii devin evidente, se observă circulația sângelui pe toată suprafața corpului;
după 3-5 zile pe cap și corp se observă pete pigmentare;
Embrionul la 10-15 secunde face mișcări de rotație în interior, determinând ruperea membranei icrei și eclozarea. Înainte de eclozare, în sprijinul acestui proces prin glanda de ecloziune embrionul secretă o enzimă proteică ce subțiază membrana și reduce rezistența acesteia.
Durata eclozării este de 5-6 ore, dar cu limite largi de temperatură. La durata de eclozare este de 24 ore, iar la durata de eclozare este de 2 ore.
Predezvoltarea larvelor de crap:
În sistemul clasic predezvoltarea se desfășoară în același bazin unde a avut loc și reproducerea. La tendința de scădere a temperaturii se ridică nivelul apei pentru a evita influența răcirii aerului asupra apei, deoarece în această perioadă nopțile sunt reci.
Baza trofică este reprezentată de 2 categorii: una naturală și una artificială. La început larvele au nevoie de elemente trofice naturale, care se dezvoltă ca urmare a potențialului productiv al bazinului. Acesta este determinat de tehnologiile care au ca scop fertilizarea mediului de creștere cu îngrășăminte organice.
Imediat după eclozare larvele consumă substanță din sacul vitelin, ce este piriform. Aceasta este o hrănire endogenă. Larvele sunt fixate de un substrat vegetal, datorită secreției unei glande de fixare.
În dezvoltarea larvelor s-au pus în evidență mai multe etape diferite:
1) Prima etapă durează 2 zile și corespunde cu a 5-a zi de la depunerea icrelor. În această etapă larvele au și se caracterizează prin: sac vitelin piriform mare, cap ușor lipit de sacul vitelin, gură inferioară deschisă și mobilă, ochi pigmentați, apar primele arcuri branhiale, iar hrana este endogenă;
2) Această etapă durează 4 zile, larvele au . Caracteristicile acestei etape sunt: umplerea parțială cu aer a vezicii gazoase în sector posterior, micșorarea accentuată a sacului vitelin, gura devine terminală, ușor mobilă, membrana branhială apare dreaptă și lungă, se accentuează pigmentația din regiunea cefalică în lungul liniei dorsale și pe abdomen. Larvele încep să înoate în zonele de mică adâncime, aproape de mal și încep să consume plancton mărunt trecând astfel la hrănirea mixtă;
3.1) Etapa durează 4 zile. Dimensiunea la care ajunge este de . Caracteristicile sunt: absența totală a sacului vitelin, închiderea orificiului bucal, dezvoltarea vezicii gazoase, dezvoltarea lobului caudal. Larvele se mențin la adâncimi de 30- și se hrănesc cu plancton;
3.2) Etapa durează 3 zile . Dimensiunea larvei este de 9,8mm. Caracteristicile acestei etape sunt: operculul dezvoltat acoperă complet branhiile, vezica gazoasă începe să se completeze și cu lobul anterior. Larvele se mențin aproape de mal ,stau mai mult izolate,hrana dominantă este zooplanctonul și secundar fitoplanctonul;
4.1) Etapa durează 3 zile. Dimensiunea larvei este de 11,5mm. Caracteristicile acestei etape sunt: vezica împărțită în 2 compartimente, gura terminală este ușor protactilă, încep să se diferențieze dorsala și anala și apar elementele vezicii, radiile din caudală se dezvoltă și ajung la extremitatea posterioară a membranei primare ce are aspect trilobat;
4.2) Etapa durează 5 zile. Dimensiunea larvei este de 12,2mm. Caracteristicile acestei etape sunt: dezvoltarea radiilor din dorsală și anală, creșterea ventralelor și apariția radiilor în pectorale. Larvele se mențin izolate la adâncimi de 50cm, dimineața se apropie de mal, dar spre seară se îndepărtează. Hrana este alcătuită din cladocere în principal;
5) Etapa durează 3 zile. Dimensiunea larvei este de . Caracteristicile acestei etape sunt: prezența radiilor tari în toate înotătoarele, foseta olfactivă seamănă cu cifra 8. Larvele se mențin la în zone cu curenți slabi, hrana suferă modificări în sensul că domină organismele bentonice.
Toate aceste etape însumează 24 de zile și formează procesul de predezvoltare.
Rolul hranei este foarte important în această perioadă deoarece conține vitamine, minerale,elemente din grupa microelementelor, proteine, glucide, lipide și alți stimulatori. Însă hrana naturală se diminuează datorită densității mari de material piscicol și astfel trebuie să recurgem la hrană suplimentară, sub formă de granule.
Din punct de vedere calitativ hrana artificială trebuie să aibă un conținut de 40% proteină brută. La început între 5-21 de zile se va distribui ALLER FUTURA.
Recoltarea:
Se videază treptat bazinul,scoțând câte o pereche de vaneți,lăsând în schimb rândul dinspre bazin cu site de plasă pentru a nu se pierde larvele,care treptat se acumulează pe canalele drenoare,marginale,pe groapa de beton din fața evacuării.
Larvele se prind într-o cutie prinzător(obor din plasă,cu ochii de ),instalată în afara canalului de evacuare a apei. Separarea puietului de crap de corpurile străine,insecte dăunătoare,precum și a celui bolnav de cel sănătos se face cu ajutorul selectorului Soloviev care funcționează pe principiul că din instinct crapul înoată contra curentului apei. Selectorul se instalează sub un jgheab de alimentare în așa fel încât ca apa să cadă între peretele posterior și cel mobil.
Numărarea puietului:
Se poate face după mai multe metode:
metoda comparativă,care constă în întrebuințarea mai multor vase smălțuite cu același volum. Într-un vas cu apă se introduc 1.000 bucăți de puiet,se varsă aproximativ aceeași cantitate de puiet ,făcând apoi comparație cu primul vas de control;
metoda ce se bazează pe volumul ocupat de o anumită cantitate de puiet într-un vas cu fundul din plasă sau găurit. În vederea numărării puietului și pentru obținerea unei medii cât mai corecte se măsoară la început de 3-4 ori o anumită cantitate de puiet;
metodă ce permite numărarea puietului după cantitatea de apă pe care o dislocă atunci când este introdus într-un vas. Se folosește un vas gradat,umplut cu apă,în care introducând un număr exact de puiet el dislocă un volum exact de apă,exprimat în cm3 .Volumul acesta corespunde cantității de puiet ce a fost introdusă în vas;
metoda automată cu fotocelulă;nu este avantajoasă pentru că se pot înregistra și alte elemente și pot rezulta erori.
Transportul puietului:
Se va face către heleșteele de creștere vara I. Transportul materialului piscicol se va face în saci dublii,în ½ litrii apă și aproximativ ½ aer sau oxigen. Densitate este variabilă,de aproximativ 20.000-50.000 larve/sac.
Măsuri sanitare ce se impun:
În acest stadiu de viață materialul piscicol trebuie să aibă o atenție deosebită pentru că este expus cu ușurință diferitelor îmbolnăviri. În stadiul embrionar vegetația poate avea o influență pozitivă prin realizarea unui echilibru gazos corespunzător. În stadiul larvar vegetația reprezintă elementul trofic, începând din stadiul de hrănire mixtă.
Ca măsuri sanitare amintim: spălarea și tratarea bazinelor înainte de folosire, se pot face băi antiparazitare cu NaCl 2,5% , se poate folosi și albastrul de metil în furaje în cantitate de 0,5-1 g/ kg furaj.
III.2.1 Tehnologia creșterii crapului și a ciprinidelor asiatice în vara I
Între începutul lunii iunie și luna octombrie are loc etapa a II-a de dezvoltare – creșterea vara I. În această perioadă puietul se hrănește cu hrană suplimentară cu procent ridicat de proteine – rețeta Aller Futura pentru alevini timp de 2-4 săptămâni. După rețeta Aller Futura se începe furajarea cu furaj mărunțit la moara cu ciocănele, amestecat, umectat și lansat la mesele de furajare, sau cu furaj granulat adaptându-se diametrul granulelor la mărimea gurii peștilor. În această rețetă proteina brută este de 54-64 %. Această a doua etapa de creștere durează din iunie pana in octombrie (120 de zile).
Pentru aceasta etapă se folosesc heleșteie de creștere vara I, cu suprafața de 1- , cu adâncimea apei de 1-, debitele de alimentare să permită inundarea heleșteului în maxim 2 zile.Trebuie să fie dotat cu groapă de pescuit exterioară,gard de protecție împotriva vidrelor,acoperite cu plasă împotriva păsarilor ihtiofage.Heleșteul va mai fi dotat cu aeratoare electrice.
Aceste bazine se populează cu alevini C0 obținuți in etapa precedentă.
Înainte de inundarea bazinelor de creștere se face tratamentul suprafeței fundului și a taluzurilor digurilor, prin dezinfecție cu circa 500 kg/ha var nestins. Apoi se administrează îngrășăminte organice ( gunoi de grajd sau gunoi de pasăre ), 5t/ha, din care 3t/ha se împrăștie relativ uniform pe fundul bazinului si 2t/ha se administrează in grămezi pe taluzul digurilor.
Cu 20 – 30 de zile înainte de populare se inundă bazinul de creștere până la cota de exploatare, cat mai rapid posibil, pentru că o inundare lenta favorizează dezvoltarea macrovegetației emerse în exces. Cu 10 zile înainte de populare se verifică dacă în bazinul de creștere au apărut unii dăunători piscicoli, cum sunt: Apus cancriformis, Lepidurus sp., Cyzicus tetracerus si Sreptocephalus sp., a căror prezență în bazin poate compromite viitoarea producție de puiet. In cazul apariției lor, combaterea se face prin tratare cu Clorofos 200 – 300 g/ha sau cu Decis 50 – 80 ml/ha. Efectul remanent al acestor insecticide este de cca. 7 zile, așa că, până la populare, planctonul care poate fi afectat intr-o oarecare măsura se poate reface, iar puii predezvoltați sau larvele cu care se face popularea nu vor avea de suferit de pe urma tratamentului.
Un lucru foarte important este ca apa de alimentare a bazinelor de creștere in vara I să intre în bazine numai după ce în prealabil a trecut prin instalații de filtrare ( site sau cutii filtrante cu țesătura cu ochiul de ), pentru a se evita pătrunderea speciilor sălbatice care exista in sursa de alimentare. Deoarece prezența acestora in bazinele de creștere, mai ales daca sunt specii răpitoare, compromite uneori total producția de puiet,și duce la pierderi masive.
Pentru popularea normala se au in vedere următoarele elemente:
productivitatea piscicola-care se stabilește pe baza aprecierii potențialului trofic al bazinului;
suprafața luciului de apa
sporul individual de creștere ( G – g );
pierderile numerice.
In timpul perioadei vegetative se urmăresc ritmul de creștere si starea sanitara prin efectuarea pescuitului de control bilunar sau lunar. Pentru aceasta din câteva zone ale heleșteului se prind câte 50 – 100 de exemplare, se măsoară greutatea și lungimea fiecăruia, se înregistrează valorile în fișe speciale, se fac mediile pe bazine si se compara cu valorile obținute la controalele precedente precum și cu valorile dintr-un grafic stabilit la început. Funcție de rezultate se stabilesc masurile ce trebuie luate.
Toamna are loc recoltarea, sortarea si numărarea puilor de o vara.
Recoltarea se face prin vidarea bazinului si aglomerarea puietului cu unelte de pescuit (năvodul) în canalele drenoare, spre zonele cu adâncimi mai mari ale canalelor din apropierea călugărilor de evacuare.
Puietul poate fi prelevat mecanizat sau manual, acesta după sortare si numărare se trece in recipiente, hidrobioane, apoi se transportă la heleșteiele de iernat.
Sortarea presupune separarea unui anumit grup de pești: pe specii,sexe,stadiu de dezvoltare sau chiar nivele de infectivitate.
Ea este necesara, pentru că pe lângă specia de baza mai apar si alte specii aduse cu apa de alimentare, specii care trebuie îndepărtate manual. Este indicat ca puietul sa fie separat pe doua sau trei grupe de mărimi, în acest mod primăvara se realizează mai ușor popularea heleșteielor de creștere vara II cu grupele respective. Dacă nu sunt condiții de sortare dimensionala toamna, atunci separarea pe grupe de mărimi se face în primăvara următoare când se videază heleșteiele de iernat si urmează populările heleșteielor pentru al doilea sezon vegetativ.
Numărarea se realizează prin metoda volumetrica, gravimetrica sau direct exemplar cu exemplar.
Pentru ciprinidele asiatice tehnologia creșterii în vara I este asemănătoare cu ce a crapului cu mențiunea că în policultură se folosesc densități de populare de 8000-9000 ex/ha. La sfârșitul perioadei de creștere în vara I exemplarele recoltate cântăresc 25-30g/ex.
Tehnologia creșterii crapului și a ciprinidelor asiatice în vara a II-a
Primăvara, după topirea gheții, calendaristic la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie în funcție de temperatura apei și înainte ca materialul din heleșteiele de iernat să înceapă să-și caute activ hrana acesta trebuie trecut în heleșteiele de creștere.
Dacă se întârzie trecerea materialului din heleșteiele de iernat în cele de creștere atunci se accentuează slăbirea datorită creșterii intensității metabolismului, se micșorează perioada de creștere și se expune materialul la acțiunea agenților patogeni. Materialul scos de la iernat se sortează, îndepărtându-se exemplarele cu semne de boală, se fac băi de deparazitare după care se populează heleșteiele de creștere și îngrășare.
Toamna după pescuit bazinele de creștere in vara a II-a vor fi menținute pe uscat până primăvara și se vor trata cu clorură de var în zonele de băltire a apei.La necesitate se vor face lucrări de reparații ale digurilor si terasamentelor și se vor administra îngrășăminte ca în cazul bazinelor de creștere în vara I.
Heleșteul de creștere vara II are o suprafață cuprinsă între 5-,și adîncime medie de . Instalația de filtrare a apei este obligatorie pentru a împiedica pătrunderea altor specii de pești în heleșteu.
Inundarea bazinelor se face cu două săptămâni înainte de populare pentru dezvoltarea hranei naturale. În timpul creșterii se asigură un debit de întreținere pentru acoperirea pierderilor de apă datorate infiltrației și evaporației. În condițiile insuficienței apei se practică recircularea și folosirea aeratoarelor.
Heleșteul de vara a doua se populează cu C1 cu greutăți de 35–50 g/ex astfel ca după o creștere in vara a doua de zece ori, sa ajungă la greutatea individuala de 350 – 500 g/ex.
Transportul peștelui de la un bazin la altul se face cu ajutorul hidrobioanelor iar lansarea în bazin se face prin intermediul unor instalații simple sub forma de jgheaburi, unul din capete fiind fixat la gura de evacuare a hidrobionului, iar celalalt capăt sa fie scufundat cam un metru. In aceasta poziție, jgheabul are o inclinare corespunzătoare taluzului prin care se scurge apa si pestele din recipientul de transport.
Durata perioadei vegetative se întinde din aprilie până în octombrie, dar creșterea maximă se înregistrează la jumătatea perioadei, când temperatura este de 24- cu calități fizico-chimice optime.
Hrana suplimentara se distribuie după ce se stabilește rețeta corespunzătoare realizării unui conținut în proteina bruta de 35%.
Pentru a se urmări creșterea si dezvoltarea materialului si starea sanitara, se efectuează periodic, bilunar sau lunar pescuitul de control din mai multe locuri ale bazinului, iar exemplarele prinse sunt cântărite și se compara cu valorile dintr-un grafic de creștere,cu controlul precedent pentru a se verifica ritmul de creștere și dezvoltare.
La sfârșitul toamnei urmează recoltarea, sortarea si numărarea.
Recoltarea se face diferențiat, funcție de suprafața bazinului si de posibilitatea de a se vida sau nu apa din acesta. Când pestele s-a aglomerat în canalul drenor, deci nu exista apa, urmează concentrarea peștelui spre zonele mai adânci, urmează transportul pestelui manual sau mecanizat in utilaje de transport.
Sortarea se realizează pe mese de sortare, pe grupe de mărimi, iar numărarea se face prin metoda gravimetrica: greutatea medie pentru eșantioane de 100 exemplare. Prin cântărirea separata a trei loturi se stabilește o medie care apoi se raportează la cantitatea in kg recoltata din bazin. Ne interesează numărul obținut pentru stabilirea pierderilor.
Tehnologia creșterii crapului și a ciprinidelor asiatice în vara a III-a
Pentru unitățile pe trei ani creșterea în vara a doua este urmată de o nouă perioadă de iernat după care exemplarele se trec în heleșteiele de îngrășare. Îngrășarea se referă în special la hrănirea suplimentară cu rețete în care procentul de proteine este mai mic dar este crescut procentul de hidrați de carbon.
Primăvara, după topirea gheții, calendaristic la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie în funcție de temperatura apei și înainte ca materialul din
heleșteiele de iernat să înceapă să-și caute activ hrana acesta trebuie trecut
în heleșteiele de îngrășare.
Heleșteiele de îngrășare au suprafețe optime de 15 – și adâncimi ale apei de 1,20m în medie.
Heleșteiele de îngrășare pot fi populate diferit în funcție de diverși factori. Se caută să se obțină producție maximă în cele mai economice condiții de exploatare. Se urmărește ca fiecare exemplar să ajungă la greutatea dorită la sfârșitul perioadei de creștere și în același timp să se valorifice cât mai bine potențialul productiv al bazinelor.
Pregătirea heleșteielor de îngrășare în vederea inundării și populării: se fac aceleași lucrări ca la vara I și II. Inundarea se face cu două săptămâni înainte de populare pentru dezvoltarea hranei naturale. În timpul creșterii se asigură un debit de întreținere pentru acoperirea pierderilor de apă datorate infiltrației și evaporației. În condițiile insuficienței apei se practică recircularea și folosirea aeratoarelor.
Lansarea peștelui transportat în hidrobioane se face cu ajutorul unor jgheaburi cu un capăt scufundat în apă pentru evitarea rănirii și stresării materialului de populare.
Pe întregul perioadei de creștere se asigură hrănirea suplimentară, folosindu- se rețete de furaje specifice. Consumul de furaje este ușor de ținut sub control atunci când hrana este distribuită în puncte fixe, special amenajate. Aceste punct se amplasează în zonele mai însorite, cu substrat solid, cu curent redus și adâncime de 0,8-1m. În bazinele mici se amenajează 2-3 mese de furajare în timp ce pentru bazinele mari se alocă 1-2 puncte de hrănire fiecărui hectar de luciu de apă.
Pentru a avea un control al modului în care se realizează acumularea de masă corporală și respectiv modul de valorificare a hranei, dar și pentru a se corecta rapid unele neajunsuri, se face pescuitul de control, periodic.
Recoltarea se face toamna, în bazinele nevidabile cu unelte filtrante, în cele vidabile prin aglomerare în canalul drenor de unde se extrage manual sau mecanizat.
Peștele se sortează pe specii și dimensiuni mecanizat sau manual.
Tehnologia iernării crapului și a ciprinidelor asiatice
Odată cu scăderea temperaturii apei la valori sub 10oC au loc o serie de modificări comportamentale, ciprinidele trecând treptat de la stare activă la una de imobilitate parțială, caracteristică sezonului de iarnă.
Înainte de popularea bazinelor de iernat se face o sortare a materialului biologic, eliminând exemplarele bolnave pe grupe de vârstă și greutate, apoi se îmbăiază în soluții speciale de deparazitare, pentru distrugerea eventualilor paraziți.
Bazinele de iernat reprezintă o categorie specială de heleșteie dintr-o formă ciprinicolă. Rolul acestora fiind acela de a asigura condiții mediale optime într-o perioadă de stress maxim, generat de temperature scăzute ale apei.
Principala cerință pedologică avută în vedere la proiectarea unui bazin de iernat,constă în asigurarea unei termici constante a masei de apă.Ecartul optim de temperatură fiind de 3-.
Pentru iernare se folosesc bazine mici cu suprafețe de circa 1ha, cu adâncimi ale apei de 2-2,5m. Bazinele de iernat sunt amplasate în imediata apropiere a sursei de apa, pentru a evita iarna un circuit prea lung al apei ce ar duce la formarea podului de gheața și înghețarea sau oprirea alimentarii cu apa.La fel pentru a evita formarea podului de ghiața se vor folosi aieratoare pentru agitarea apei (umbrelă,fereastră)pentru menținerea unor copci, calculând la fiecare o copca de 1m2.
Durata inundării-desecării unui BI este relativ scăzută,aproximativ 1-2 zile, pentru a evita stresul generat de temperaturile scăzute ale apei.
Heleșteiele de iernat sunt vidate primăvara și in perioada vegetativă, timp în care se efectuează diferite lucrări de îmbunătățire a structurii solului și are loc mineralizarea substanțelor organice acumulate. Pe timpul perioadei vegetative se urmărește împiedicarea dezvoltării vegetației deoarece aceasta prin descompunere devine un consumator de oxigen nedorit. În acest sens se recomandă aierarea vetrei heleșteielor de iernat de cel puțin trei ori în timpul verii.
Pe durata iernării se impune zilnic verificarea temperaturii apei și a conținutului de oxigen atât la nivelul straturilor superioare cât mai ales la fundul bazinelor.
În cazul menținerii unor temperaturi de peste 4oC se impune administrarea hranei (o rație de 1% din greutatea lor) pentru a se evita slăbirea materialului piscicol.
Se vor stabili pierderile tehnologice ca urmare a scăzămintelor fiziologice și a mortalității, rezultând diferențe de greutate medie, vârstă și densitate de populare.
Parametrii optimi în heleșteiele de iernat sunt:
O2 să fie în proporție de 4 – 5 cm3 O2/ l apă;
CO2 < 1,5 ÷ 2 cm3 CO2/ l apă;
duritatea 6 ÷ 10 grade germane;
compuși ai azotului < 1 mg/l;
pH = 7,2 ÷ 8,6.
Pentru a mări conținutul apei in oxigen, se fac instalații speciale în heleșteiele de iernat. Aceste instalații constau dintr-un grătar făcut din lemn egal cu suprafața bazinului de iernat si care se așează la 20 – sub nivelul apei din bazin. După ce se prinde gheata, se scurge o parte din apa din bazin, astfel ca între stratul de gheata susținut de grătar și suprafața apei sa rămână un gol de 20 – care va asigura oxigenul necesar.
În cazul în care amenajarea nu dispune de suficiente bazine, iernarea se poate face și în heleșteiele de creștere. Acest tip de iernat prezintă avantajul că se evită strasul cauzat de pescuit, sortare și transport însă există și dezavantaje majore pricinuite de necunoașterea cantității exacte de material biologic introdus la iernat și posibilitatea păstrării în bazin a exemplarelor bolnave sau gazde a unor agenți patogeni.
TEHNOLOGIE DE CRESTERE A CRAPULUI IN POLICULTURA CU CIPRINIDE ASIATICE
Suprafata helesteielor de creștere vara a III-a: .
Producția unitară: ./ha.
Calculul volumului producției marfă
In funcție de cerințele pieței, dar luând în considerație și caracteristicile ecologice ale speciilor de cultură, valorificarea resurselor trofice naturale existente etc., se alege lungimea ciclului de creștere (în exemplul nostru 3 ani) și formula de populare, care în cazul exemplului de calcul este următoarea:
crap 60 % (C2+- 1,20 kg/ex) – 1500 kg/ha – 1250 ex/ha
novac 25 % (A2+- 2,00 kg/ex) – 625 kg/ha – 313 ex/ha
sânger 10 % (H2+- 2,00 kg/ex) – 250 kg/ha – 125 ex/ha
cosaș 5 % (Ct2+- 1,00 kg/ex) – 125 kg/ha – 125 ex/ha
Total 2500 kg/ha – 1813 ex/ha
Producția totală:
Se calculează în funcție de producția unitară și suprafața de creștere pește consum (vara a III-a), reprezentând exprimarea cantitativă a rezultatului aplicării tehnologiei propuse, deci peștele de consum ce va fi vândut:
crap – 1500 kg/ha x =
novac – 625 kg/ha x =
sânger – 250 kg/ha x =
cosaș – 125 kg/ha x 20ha =
Total:
Calculul necesarului de material de populare
Creștere vara a III-a
2.1.1 Indicatori biotehnologici
supraviețuiri de la 2 la 2+ (C2, H2, A2, Ct2) 80 %
supraviețuiri de la 1 la 1+ (St1, S1) 90 %
Necesar unitar de material de populare a heleșteielor de
creștere vara a III-a (HCV3)
Corespunzător indicatorilor de la punctul 2.1.1. și a producțiilor unitare de la punctul 2.1. se calculează necesarul unitar de material de populare cu formula:
Nr.ex. 2 = Nr.ex.2+ x 1 / Sv.
Se obțin următoarele date:
crap- 1250 ex/ha x 100/80 = 1563 ex/ha (C2-0,300 g/ex) = 468,90 kg/ha
novac – 313 ex/ha x 100/80 = 391 ex/ha (A2-0,550 g/ex) = 215,05 kg/ha
sânger- 125 ex/ha x 100/80 = 156 ex/ha (H2-0,550 g/ex) = 85,8 kg/ha
cosaș- 125 ex/ha x 100/80 = 156 ex/ha (Ct2-0,270 g/ex) = 42,12 kg/ha
Total: 2266ex/ha 811,87 kg/ha
Necesar total de material de populare
Se calculează necesarul de material de populare pentru popularea celor 20ha suprafață creștere vara a III-a, astfel:
crap – 1563 ex/ha x = 31260 ex =
novac – 391 ex/ha x = 7820 ex =
sânger – 156ex/ha x = 3120 ex =
cosaș – 156 ex/ha x = 3120 ex =
Total:
Iernat vara a II-a
Indicatori biotehnologici
Pierderile la iernat se împart în două categorii:
pierderi numerice (mortalități);
pierderi în greutate (scăderea în greutate datorată consumurilor fiziologice).
În exemplul de față pentru simplificare se consideră doar pierderile numerice, dar majorate pentru a acoperi și pe cele în greutate, deci vom aplica indicatorii:
supraviețuiri de la 1+ la 2 (C2, H2, A2, Ct2) 90 %
supraviețuiri de la 0+ la 1 (St1, S1) 90 %
Necesar unitar de material de populare pentru heleșteiele de
iernat (HI2)
Corespunzător indicatorilor tehnologici și a necesarului unitar de la punctul 2.1.2. se calculează necesarul unitar de material de populare cu formula:
Nr.ex. 1+ = Nr.ex.2 x 1 / Sv.
Se obțin următoarele:
crap- 1563 ex/ha x 100/90 = 1737 ex/ha (C2-0,30 g/ex) = 521,1 kg/ha
novac- 391 ex/ha x 100/90 = 434 ex/ha (A2-0,55 g/ex) = 238,7 kg/ha
sânger-156 ex/ha x 100/90 = 173 ex/ha (H2-0,55 g/ex) = 95,15 kg/ha
cosaș- 156 ex/ha x 100/90 = 173 ex/ha (Ct2-0,27 g/ex) = 46,71 kg/ha
Total: 2517 ex/ha 901,66 kg/ha
2.2.3 Necesar material de populare
Se calculează necesarul de material de populare ce trebuie introdus la iernat pentru asigurarea necesarului pentru producția de consum, astfel:
crap – 1737 ex/ha x = 34740 ex =
novac – 434 ex/ha x = 8680 ex =
sânger – 173 ex/ha x = 3460 ex =
cosaș – 173 ex/ha x = 3460 ex =
Total:
Creștere vara a II-a
Indicatori biotehnologici
supraviețuiri de la 1 la 1+ (C1, H1, A1, Ct1) 70 %
Necesar unitar de material de populare pentru heleșteiele de
creștere vara a II-a (HCV2)
Corespunzător indicatorilor de la punctul 2.3.1. și a necesarului unitar de la punctul 2.2.2. se calculează necesarul unitar de material de populare cu formula:
Nr.ex. 1 = Nr.ex.1+ x 1 / Sv.
Se obțin următoarele:
crap- 1737 ex/ha x 100/70 = 2481 ex/ha (C0+-0,05 g/ex) = 124,05 kg/ha
novac- 434 ex/ha x 100/70 = 620ex/ha (A0+-0,04 g/ex) = 24,8 kg/ha
sânger- 173 ex/ha x 100/70 = 247 ex/ha (H0+-45 g/ex) = 11,11 kg/ha
cosaș- 173 ex/ha x 100/70 = 247 ex/ha (Ct0+-35 g/ex) = 6,97 kg/ha
Total: 3595 ex/ha 168,61 kg/ha
2.3.2 Necesar material de populare
Se calculează necesarul de material de populare ce trebuie introdus la creștere în vara a II-a pentru asigurarea producției de consum pe cele , astfel:
crap – 2481 ex/ha x = 49.620 ex =
novac – 620 ex/ha x = 12400 ex =
sânger – 247 ex/ha x = 4940 ex =
cosaș – 247 ex/ha x = 4940 ex =
Total: 71900 ex
Iernat vara I-a
Indicatori biotehnologici
Din nou, pentru simplificare se consideră doar pierderile numerice, dar majorate pentru a acoperi și pe cele în greutate, deci vom aplica indicatorii:
supraviețuiri de la 0+ la 1 (C1, H1, A1, Ct1) 80 %
Necesar unitar de material de populare pentru heleșteiele de iernat (HI1)
Corespunzător indicatorilor de la punctul 2.4.1. și a necesarului unitar de la punctul 2.3.2. se calculează necesarul unitar de material de populare cu formula:
Nr.ex. 0+ = Nr.ex.1 x 1 / Sv.
Se obțin:
Crap – 2481 ex/ha x 100/80 = 3101 ex/ha (C0+-0,05 kg/ex) = 155,05 kg/ha
Novac – 620 ex/ha x 100/80 = 775 ex/ha (A0+-0,04 kg/ex) = 31 kg/ha
Sânger – 247 ex/ha x 100/80 = 309 ex/ha (H0+-0,045 kg/ex) = 13,90 kg/ha
Cosaș – 247 ex/ha x 100/80 = 309 ex/ha (Ct0+-0,035 kg/ex) = 10,82 kg/ha
Total: 4494 ex/ha 210,77kg/ha
Necesar material de populare
Se calculează necesarul de puiet de o vară ce trebuie introdus la iernat pentru asigurarea producției de consum, astfel:
crap – 3101 ex/ha x = 62020 ex =
novac – 775 ex/ha x = 15500 ex =
sânger – 309 ex/ha x = 6180 ex =
cosaș – 309 ex/ha x = 6180 ex = 216,3kg
Total: 89880ex/ha 4215,4kg/ha
Creștere vara I-a (stadiul de pui predezvoltat la puiet de o vară)
Indicatori biotehnologici
supraviețuiri de la 0* la 1+ (C0*, H0*, A0*, Ct0*) 50 %
Necesar unitar de material de populare pentru heleșteiele de creștere vara a I-a (HCV1)
Corespunzător indicatorilor de la punctul 2.5.1. și a necesarului unitar de la punctul 2.4.2. se calculează necesarul unitar de material de populare cu formula:
Nr.ex. 0* = Nr.ex.0+ x 1 / Sv.
Se obțin următoarele:
Crap – 3101 ex/ha x 100/50 = 6202ex/ha
novac – 775 ex/ha x 100/50 = 1550 ex/ha
sânger – 309 ex/ha x 100/50 = 618 ex/ha
cosaș – 309 ex/ha x 100/50 = 618 ex/ha
Total: 8988 ex/ha
Necesar material de populare
Se calculează necesarul de pui ce trebuie introduși la creștere în vara I-a pentru asigurarea necesarului pentru producția de consum pe cele , astfel:
crap – 6202 ex/ha x = 124040 ex
novac – 1550 ex/ha x = 31000 ex
sânger – 618 ex/ha x = 12360 ex
cosaș – 618 ex/ha x = 12360 ex
Total: 179760 ex
Dezvoltare postlarvara fitoplanctonofagi (de la stadiul de larvă 3-5 zile
la pui)
Indicatori biotehnologici
supraviețuiri de la 3-5 zile la 0* (C0*, H0*, A0*, Ct0*) 30 %
Necesar unitar de material de populare pentru heleșteiele de
crestere larve (HCL)
Corespunzător indicatorilor de la punctul 2.6.1. și a necesarului unitar de la punctul 2.5.2. se calculează necesarul unitar de larve 3-5 zile cu formula:
Nr.ex. larve 3-5 zile = Nr.ex.0* x 1 / Sv.
Se obțin următoarele:
novac – 1550 ex/ha x 100/30 = 5167 ex/ha
sânger – 618 ex/ha x 100/30 = 2060 ex/ha
cosaș – 618 ex/ha x 100/30 = 2060 ex/ha
Total: 9287ex/ha
Necesar material de populare
Se calculează necesarul de larve 3-5 zile (în exemplul de față se consideră că acestea vor fi achizitionate de la ferme specializate prevăzute cu stație de reproducere artificială) pentru asigurarea necesarului pentru producția de consum pe cele , astfel:
novac – 5167 ex/ha x = 103340 ex
sânger – 2060 ex/ha x = 41200 ex
cosaș – 2060ex/ha x = 41200 ex
Total: 185740ex
Calculul necesarului de reproducători și remonți
Dimensionarea lotului de reproducători de crap
Indicatori biotehnologici
vârsta la care se atinge maturitatea sexuală: 5 ani
prolificitatea productivă (pui /femelă): 85000 ex./♀
structura familiei introduse în bazinul de reproducere: 2 ♂ – 1 ♀
densitatea de populare a bazinelor de reproducere: 10-15 fam/ha
rata înlocuirii lotului de reproducători 25 % (inclusiv pierderile tehnologice)
procent reproducători de rezervă (introduși la parcare) 50 %
indici de selecție remonți:
C2+ 3+ 60 %
C3+ 4+ 75 %
Calculul necesarului de reproducători și remonți pentru
popularea heleșteielor de reproducere naturala si dezvoltare larvara (BRND)
Numărul de femele (familii) lansate în bazinele de reproducere:
124040 ex. C0* / 85000 ex.C0* /♀ = 2 ex.♀ (familii)
Numărul de masculi lansați în bazinele de reproducere:
2 ex.♀ x 2 = 4 ex. ♂
Numărul total de reproducători activi:
2 ex.♀ + 4 ex. ♂ = 6 ex.
Numărul de reproducători de rezervă (50 % din 3.1.2.3.):
6 ex. x 50 / 100 = 3 ex.
Numărul total de reproducători lansați în heleșteiele de parcare:
6 ex. + 3 ex. = 9 ex.
Numărul de reproducători ce se înlocuiesc anual (25 % din 3.1.2.5.):
9 ex. x 25 / 100 = 3 ex.
Numărul de remonți de 4 ani necesari (C3+)
3 ex. C4+ x 100 / 75 = 4 ex. C3+
Numărul de remonți de 3 ani necesari (C2+)
4 ex. C3+ x 100 / 75 = 6 ex. C2+
Densități de populare pentru diferite categorii de heleșteie:
Heleșteie de iernat vara a doua (HI2)
specii pașnice: 10-15000 kg/ha
specii răpitoare: 5-7000 kg/ha
Heleșteie de creștere vara a doua (HCV2) 2-3000 ex/ha
Heleșteie de iernat vara întâia (HI1) 10000 kg/ha
Heleșteie de creștere vara întâia (HCV1) 80-120000 ex/ha
Heleșteie dezvoltare postlarvara planctonofagi (HPLF0) 60-80000 ex/ha
Heleșteie creștere reproducători crap (HCR) 250 ex/ha
Heleșteie creștere remonți crap (HCr) 250 ex/ha
Heleșteie parcare prematurare reproducători crap (HPPC) 350 ex/ha
Heleșteie de reproducere naturală și predezvoltare crap (BRNPC) 12 fam/ha
Heleșteie de iernat reproducători crap (HIR) 1000 ex/ha
Heleșteie de iernat remonți crap (HIr) 1400 ex/ha
Heleșteie parcare prematurare reproducători știucă (HPPSt) 500 m2/fam
Heleșteie parcare prematurare reproducători somn (HPPS) 300 m2/fam
Necesar suprafață pe categorii de heleșteie:
Heleșteie de creștere vara a treia (HCV3)
Heleșteie de iernat vara a doua (HI2)
crap – / 8000 kg/ha =
planctonofagi – 7611,2 / 8000 kg/ha =
Heleșteie de creștere vara a doua (HCV2)
71900 ex. / 10000 ex/ha =
Heleșteie de iernat vara întâia (HI1)
crap – / 10000 kg/ha =
planctonofagi – / 10000 kg/ha =
Heleșteie de creștere vara întâia (HCV1)
179760 ex. / 80000 ex/ha =
Heleșteie predezvoltare fitoplanctonofagi (HPF0)
185740 ex. / 60000 ex/ha =
Heleșteie creștere reproducători crap (HCR)
9 ex. / 250 ex/ha =
Heleșteie creștere remonți crap (HCr)
4 ex. / 250 ex/ha =
Heleșteie parcare prematurare reproducători crap (HPPC)
9 ex. / 350 ex/ha =
Heleșteie de reproducere naturală și predezvoltare crap (BRNPC)
2 fam / 12 fam/ha =
Heleșteie de iernat reproducători crap (HIR)
9 ex. / 1000 ex/ha =
Heleșteie de iernat remonți crap (HIr)
9 ex. / 1400 ex/ha =
Total
Pondere suprafețe pe categorii de heleșteie:
Heleșteie de creștere vara a treia (HCV3)
/ x 100 = 56,23 %
Heleșteie de iernat vara a doua (HI2)
crap 1,302 ha/ x 100 = 3,661 %
planctonofagi 0.95 ha/ x 100 = 2,671 %
Heleșteie de creștere vara a doua (HCV2)
7,19 ha/ x 100 = 20,215%
Heleșteie de iernat vara întâia (HI1)
crap – 0,42 ha/ x 100 = 1,181 %
planctonofagi – 0,11 ha/ x 100 = 0,309 %
Heleșteie de creștere vara întâia (HCV1)
2,247 ha/ x 100 = 6,317 %
Heleșteie predezvoltare fitoplanctonofagi (HPF0)
3,09 ha/ x 100 = 8,688 %
Heleșteie creștere reproducători crap (HCR)
0,036 ha/ x 100 = 0,101 %
Heleșteie creștere remonți crap (HCr)
0,016 ha/ x 100 = 0,045 %
Heleșteie parcare prematurare reproducători crap (HPPC)
0,026 ha/ x 100 = 0,073 %
Heleșteie de reproducere naturală și predezvoltare crap (BRNPC)
0,166 ha/ x 100 = 0,467 %
Heleșteie de iernat reproducători crap (HIR)
0,009 ha/ x 100 = 0,025%
Heleșteie de iernat remonți crap (HIr)
0,006 ha/ x 100 = 0,017%
Total 100,00 %
SCHEMA PROCESULUI TEHNOLOGIC
Tehnologia hrănirii suplimentare
Hrănirea crapului
Densitățile mari de populare conduc la insuficiența hranei naturale din bazinele de creștere și de aceea este necesară suplimentarea cantităților de hrană, astfel încât peștii să atingă la sfârșitul perioadelor de creștere dimensiunile dorite de către crescător.
Hrănirea peștelui este un factor care poate fi în întregime dirijat de om: întocmirea rețetei furajere, tehnologia de producere a furajului, modul de administrare în timp și spațiu. Una din problemele importante ale nutriției peștilor este alcătuirea rețetelor de furaje, astfel încât furajul combinat să satisfacă în cât mai mare măsură cerințele nutritive implicate în creșterea și dezvoltarea normala a peștilor. Astfel la stabilirea rețetelor trebuie să se țină seama de particularitățile nutriției, digestiei și metabolismului peștilor din componenta formulei de populare.
Eficiența hrănirii constituie unul din principalele mijloace de rentabilizare și perfecționare a producției industriale de pește. Se cunoaște că furajele combinate au eficienta mai mare decât cele simple. Eficiența biologica ridicata a furajului combinat este asigurata printr-un raport corespunzător intre cantitatea și calitatea furajului, care să satisfacă cerințele fiziologice ale organismului hrănit. Eficiența economica a furajării este dată de costul furajului necesar pentru realizarea unității de spor creștere a peștelui, adică de consumul specific. Din studiile făcute privind intensitatea absorbției substanțelor nutritive în tubul digestiv al peștilor s-au lămurit multe aspecte privind metabolismul lipidelor, substanțelor azotoase, hidraților de carbon, macro- și microelementelor. Conform acestor studii, conținutul în lipide al furajului pentru pește trebuie sa fie de minimum 2,5 – 3 %, iar pe măsură ce procentul crește și se apropie de 9,5%, creste digestibilitatea amestecului furajelor. Pentru furajarea peștilor până la vârsta de doi ani este necesar ca furajul combinat să aibă un conținut proteic de minimum 22 – 26% proteină brută (P.B.), iar pentru vârstele mai mari este necesar un conținut mai mare în glucide și ceva mai mic în proteine, care poate fi de minimum 16 – 19% P.B.
Frecvența meselor joacă un rol deosebit în asigurarea sporului în greutate și creșterea eficienței furajului. În tehnologia de furajare se evidențiază normarea rației – consumul zilnic și regimul de furajare (ordinea distribuirii în timp), în functie de greutatea medie și vârsta materialului piscicol de populare, temperatura mediului de creștere, saturația în oxigen a apei și alți factori abiotici. Astfel pentru crap, de exemplu, la temperatura apei de 15 – rația va fi de 2% din greutatea materialului populat, la 18 – de 3%, la 21 – de 4% și peste de 5%. Aceasta normă de furajare variază și după cantitatea de oxigen solvit în apa, care, în mod normal, trebuie sa fie de 4 – 6mg/ℓ.
Importantă este și tehnologia de producere a furajelor combinate. Din experiența pisciculturii intensive, forma de prezentare a furajelor cea mai adecvată este cea granulată.
Cele mai noi cercetări în domeniul nutriției animale recomanda ca, pe cat posibil componentele de origine animala din rețetele furajelor combinate să fie înlocuite cu cele de origine vegetală, dar care să fie bogate în proteine, cum sunt: făina de soia integrală, făina de șrot de soia sau floarea-soarelui.
Hrănirea suplimentară este un capitol important al tehnologiei de creștere a peștilor în sistem intensiv pentru ca, din analiza prețului de cost, rezulta ca cheltuielile cu furajarea au o pondere de 30% din cheltuielile totale necesare realizării producției. De aceea, rețetele furajere trebuie să asigure toți factorii nutritivi cu valoare energetica, plastică, biostimulatoare și imunoprotectoare în așa fel ca eficiența lor să fie maximă.
Indicatorul tehnologic care cuantifica eficienta administrării furajelor se numește consum specific de furaje, care înseamnă cate kg de furaj combinat s-au consumat pentru creșterea în greutate a peștelui populat cu . Un consum specific normal este de 3 – furaj/kg spor creștere în vara I și a II-a și de furaj/kg spor creștere pentru pestele de vârste mai mari. Când calitatea sursei de alimentare cu apa și productivitatea naturala a bazinelor de creștere sunt bune, atunci consumul specific poate fi mai mic.
1. Stabilirea cantității de furaje pentru cresterea crapului in Vara III
Pentru hranirea suplimentara a crapului in vara III se va utiliza furajul ALLER CLASSIC.
Furajul, a carui compozitie biochimica este prezentata in tabelul nr.2 contine: Faina de peste, soia, faina de sange,rapita, grau, ulei de peste, ulei vegetal.
Minerale si vitamine.
Tab nr.2
Pentru calculul cantitățili de furaje necesare se va lua in considerare factorul de conversia a furajului (specificat d eproducator) si sporul de biomasa estimat:
F = FCR x STC
Unde:
F – cantitatea de furaje
FCR – Factor de conversie (in cazul de fata FCR=1,3)
STC – spor total de crestere (STC= Bf-Bi, unde Bf- biomasa finala/recoltare, Bi- biomasa initiala/poopulare)
Ni – Nr. ex. populare HCVI – 9378 ex.
Mi – Masa individuala populare – 2400 g/ex
Nf -Nr. ex. recoltare HCVI – 1563 ex.
Mf -Masa individuala recoltare – 30g/ex
STC = Nf xMf – Ni xMi =
F =FCR*STC=1094,10*1,3=1422,33kg
Repartizarea procentuala a cantității totale de furaj pe luni și zile:
Repartizarea cantităților zilnice de furaje la mesele de furajare:
Calculul cantității de furaj necesar pentru creșterea crapului în vara a II-a
Pentru hranirea suplimentara a crapului in vara II se va utiliza furajul ALLER CLASIC.
Furajul, a carui compozitie biochimica este prezentata in tabelul nr.2.1. contine: făină de pește, gluten de grâu, ulei de pește, minerale și vitamine.
Tab.nr 2.1
Pentru calculul cantitățili de furaje necesare se va lua in considerare factorul de conversia a furajului (specificat d e producator) si sporul de biomasa estimat:
F = FCR x STC
Unde:
F – cantitatea de furaje
FCR – Factor de conversie (in cazul de fata FCR=1,3)
STC – spor total de crestere (STC= Bf-Bi, unde Bf- biomasa finala/recoltare, Bi- biomasa initiala/poopulare)
Ni – Nr. ex. populare HCVII – 10422 ex.
Mi – Masa individuala populare – 30 g/ex
Nf -Nr. ex. recoltare HCVII – 1737ex.
Mf -Masa individuala recoltare – 1200g/ex
STC = Nf xMf – Ni xMi = 468,90-86,85=382,05Kg
F = STC*FCR = 382,05*1,3=496,66kg
Repartizarea procentuala a cantității totale de furaj pe luni și zile:
Repartizarea cantităților zilnice de furaje la mesele de furajare:
Pentru hranirea suplimentara a crapului in vara I se va utiliza furajul ALLER PERFORMA.
Furajul, a carui compozitie biochimica este prezentata in tabelul nr.2.2. contine: făina de pește, proteină din mazăre, făină de sânge, rapiță, grâu, ulei de pește, ulei vegetal, minerale și vitamine.
Tab nr 2.2
Pentru calculul cantitățili de furaje necesare se va lua in considerare factorul de conversia a furajului (specificat d eproducator) si sporul de biomasa estimat:
F = FCR x STC
Unde:
F – cantitatea de furaje
FCR – Factor de conversie (in cazul de fata FCR=1)
STC – spor total de crestere (STC= Bf-Bi, unde Bf- biomasa finala/recoltare, Bi- biomasa initiala/poopulare)
Ni – Nr. ex. populare HCVI – 124040 ex.
Mi – Masa individuala populare – 1,2 g/ex
Nf -Nr. ex. recoltare HCVI – 6202 ex.
Mf -Masa individuala recoltare – 30g/ex
STC = Nf xMf – Ni xMi = 86,85-3,10=83,75kg
F =FCR*STC=83,75*1=83,75 kg
Repartizarea procentuala a cantității totale de furaj pe luni și zile:
Repartizarea cantităților zilnice de furaje la mesele de furajare:
Pentru remonti si reproducatori se calculeaza cantitatea totala de furaj administrata anual considerand o ratie de 2% din greutatea corporala.
Se estimeaza o biomasa totala de reproducatori si remonti de .
Biomasa reproducatori activi si de rezerva = 9 ex. * 6kg/ex =
Biomasa remonti = 10 ex. * 4kg/ex =
Biomasa totala reproducatori = 54+40= .
Cantitatea totala de furaj administrata remontilo si reproductaorilor va fi:
F = 176*2% = 3.52 kg/zi
F = 3.52 kg/zi * 210 zile =740 kg
Cantitatea totala de furaj administrata pe ciclul de productie este :
F= 1422,33 + 496,66 + 50,25 = 1969,24
III.6. Tehnologia administrării îngrășămintelor și amendamentelor
III.6.1. Îngrășămintele
Îngrășămintele se pot clasifica după trei aspecte:
după natura lor:
îngrășăminte minerale: fosfatice, azotoase, calcice
îngrășăminte organice: reziduuri uscate, verzi și sub forma de reziduuri industriale
îngrășăminte bacteriene: care se obțin pe diferite medii de cultura.
după numărul de elemente biogene conținute:
simple: cu un element biogen
complexe: cu cel puțin doua elemente biogene
după starea de agregare în care se afla în momentul distribuirii:
îngrășăminte solide
îngrășăminte lichide
Îngrășămintele minerale se pot introduce fie direct pe fundul bazinelor, înainte de inundare în stare solidă, fie după inundarea bazinelor sub formă de soluții apoase. Distribuirea trebuie sa fie uniformă pe întreaga suprafață a bazinului, putându-se face manual sau mecanizat.
Doza de îngrășământ stabilită se poate introduce primăvara integral sau în reprize, după inundarea bazinului. Frecvent se folosește administrarea în reprize. Prima doza se introduce pe solul uscat, înainte de inundare, următoarele se introduc sub forma de soluție, după inundare.
După mai multe reprize de îngrășare se urmărește menținerea la un înalt grad de dezvoltare a planctonului, care poate fi consumat direct de pești sau care condiționează dezvoltarea altor grupe de organisme ce constituie hrană pentru peste.
Se ține seama că la folosirea unui amestec de două sau mai multe elemente chimice se pot forma compuși chimici greu solubili sau chiar insolubili ce fac ineficientă administrarea îngrășămintelor minerale.
De aceea trebuie ca administrarea calciului să se facă toamna după uscarea solului sau iarna când terenul este înghețat. Când calciul nu se poate administra decât primăvara, atunci celelalte îngrășăminte minerale se vor administra numai după circa doua săptămâni pentru a se evita producerea de combinații chimice între calciu și celelalte elemente biogene.
Îngrășămintele organice indiferent de natura lor conțin elemente biogene ca: P, N, K, Ca etc. Întrebuințarea îngrășămintelor organice trebuie să țină seama ca acestea sunt supuse procesului de mineralizare care conduce la un consum puternic de oxigen solvit din apa. In general acestea se distribuie toamna după vidarea, uscarea fundului bazinului și aplicarea amendamentului de calciu, cu scopul realizării unui timp de mineralizare a bazinului până la inundarea lui, evitându-se astfel posibilitatea apariției deficitului de oxigen.
Îngrășămintele solide se distribuie pe suprafața fundului bazinului în grămezi distanțate una fața de alta. Grămezile se uda din când în când, mai ales în zilele călduroase cu apă din heleșteu. Dejecțiile lichide se distribuie în heleșteie fără apă, împrăștiindu-se uniform pe suprafața lui, sau direct în apă.
III.6.2 Calcularea necesarului de îngrășăminte
Se folosesc ambele tipuri de îngrășăminte: organice și minerale.
Îngrășămintele organice se administrează gunoi de grajd și de pasăre în cantitate de 5000kg/ha.
Notăm cu C – cantitatea de îngrășământ administrată, S – suprafața heleșteelor și cu D – doza de îngrășământ/ha.
C1: SHCVIII 5t/ha=5*20 = 100 tone
C2: SHCVII 5t/ha=5*7,190=35,95 tone
C3: SHCVI 5t/ha=5*2,247=11,23 tone
CT=C1+C2+ C3 =147,18 tone îngrășăminte organice
Îngrășămintele minerale mai des folosite sunt :
– fosfat monocalcic(Ca3PO4) care are 20% P2O5 ca substanță activă ;
– azotat de amoniu(NH4NO3) care are30-35%N ca substanță activă.
Cantitativ se folosesc 30kg P2O5 pe ha și 50kg N pe ha
Pentru heleșteul de creștere vara I(HCVI) ce are o suprafață de este nevoie de următoarele cantități de substanță activă:
P2O5= 30*2,247 =
N=50*2,247 =
100kg fosfat monocalcic _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _20kg P2O5
x _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _67,41 kg P2O5
x=337,05 kg fosfat monocalcic
100kg azotat de amoniu _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 35kg N
y_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _112,35 kg N
y=321 kg azotat de amoniu
Cantitatea totală de îngrășământ mineral din vara I : x + y = 337,05+321 = 658,05kg.
Pentru heleșteele de creștere vara a-II-a (HCVII) ce au o suprafață de este nevoie de următoarele cantități de substanță activă:
-P2O5=30*7,190=
-N=50*7,190 =359,50 kg
100kg fosfat monocalcic _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _20 kg P2O5
x _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _215,70 kg P2O5
x=1078,50 kg fosfat monocalcic
100kg azotat de amoniu _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ N
y_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _359,50 kg N
y=1027,14 kg azotat de amoniu
cantitatea totală de îngrășământ mineral din vara a II-a : x+y = 1078,50 + 1027,14 = 2105,64kg
Calcularea necesarului de amendamente
Amendamentul folosit este CaO. Acesta se folosește pentru îmbunătățirea caracteristicilor fizico-chimice ale solului și pentru a asigura unui aport de Ca.
Se administrează 300kg/ha pentru heleșteele de creștere, iar pentru cele de iernat, 2000kg/ha.
SHCVI=2,247 ha, rezultă o cantitate de CaO de: 2,247 * 300=
SHCVII=7,190 ha, rezultă o cantitate de CaO de: 7,190 * 300=2157 kg
SHCVIII=20 ha, rezultă o cantitate de CaO de: 20 * 300=6000 kg
SBI2=2,252ha, rezultă o cantitate de CaO de : 2,252*2000 =
SBI1=0,53ha, rezultă o cantitate de CaO de : 0.53*2000 =
Cantitatea totală de amendament CaO este de 14395,10kg.
III.7 Mecanizarea și automatizarea operațiunilor în acvacultură
III.7.1 Distribuirea automată a furajelor
Factorul determinant in alegerea tipului de distribuitor automat este cel economic.
Pentru distribuirea automatizată a furajelor se pot folosi distribuitoare acționate cu energie solară sau distribuitoare acționate electric cu acumulatori.
Furajarea in acest sistem de amenajare() se face zilnic si portionat in doua ratii intrucat densitatea este mare.
Furajele folosite in amenajarile sistematice pentru cresterea crapului in sisteme intensive si superintensive au un coeficient de conversie de furaje la peste obtinut.
Fig. 1 Distribuitor acționat cu energie solară
Rezervoarele pot conține de 15, 25, 45, 75 și 100l. Distribuitoarele sunt prevăzute cu acumulatori și echipamente de programare cu ajutorul cărora se pot stabili intervalele dintre mese și cantitatea de furaj administrată la o masă. Cantitatea de furaj distribuită într-o zi poate varia de la 100g la 100kg.
Fig. 2 Schema de montaj a distribuitorului
Distribuitorul se montează la o înălțime de minimum 0,6m deasupra nivelului apei. Raza de distribuție a furajelor este de circa 8m.
III.7.2 Transportul furajelor, îngrășămintelor
Lucrările de încărcare-descărcare și transport a furajelor,îngrășămintelor și amendamentelor,au un caracter strict sezonier. Acest lucru face ca parcul de mașini și utilaje necesare într-o gospodărie piscicolă să aibă un indice de utilizare relativ scăzut. În această situație,este rațional ca minimum de utilaje necesare-mai ales cele specifice-să existe în dotarea gospodăriei,iar mașinile și utilajele cu destinații multiple,cum ar fi cele de transport,încărcat și descărcat furaje,îngrășăminte și amendamente,să fie închiriate pe o perioadă limitată de timp.
Pentru aceasta operațiune se va închiria un tractor cu remorcă.
Furajele folosite în gospodăriile piscicole-în majoritate sub formă de pulberi și boabe-se livrează în vrac ceea ce face ca randamentul instalațiilor de încărcare-descărcare și transport să fie relativ scăzut,avându-se în vedere masa volumică de umplere care este 0,4-0,6 t/m3.
Transportul îngrășămintelor și amendamentelor la depozite precum și distribuirea lor se realizează cu mijloace rutiere sau navale și are loc în perioada de transport intern.
Principalele operațiuni ce se execută în gospodăriile piscicole sunt:
operațiuni de încărcare și descărcarea mijloacelor de transport,la operațiunile de redistribuire pentru diferite faze de prelucrare,în cadrul procesului tehnologic de prelucrare,cu ocazia distribuirii,etc .
Cele mai folosite utilaje sunt:
a)utilaje mecanice:macarale,transportoare pentru ridicat,coborât,elevator cu cupe,auto-încărcătoare,încărcător de furaje,lopeți mecanice,etc;
b)utilaje pneumatice,cum ar fi:stații pneumatice fixe,stații pneumatice mobile,transportoarele liniilor tehnologice de prelucrare pe faze tehnologice;
c)pompe pentru componente lichide sau soluții ale îngrășămintelor și amendamentelor.
2) operațiuni de transport ce se realizează la aprovizionarea cu furaje,îngrășăminte și amendamente,la redistribuirea acestora pe faze și puncte de lucru,în procesul tehnologic de prelucrare și distribuire,etc.
În condițiile actuale când in piscicultura se impune mecanizarea majorității fazelor procesului tehnologic de creștere a peștelui este necesar ca și operațiunea de distribuire să fie mecanizată.
Acest lucru se impune deoarece duce la :
eliminarea ștrangulărilor provocate de lipsa mecanizării într-o fază sau alta a procesului tehnologic
reducerea efortului fizic și a necesarului de mână de lucru ;
reducerea pierderilor de furaje ;
reducerea prețului de cost.
Distribuirea mecanizată a furajelor la pești implică rezolvarea a două probleme:
realizarea utilajului de transport și distribuirea propriu-zisă a furajului la locul de hrănire;
realizarea unei mese pe care să se distribuie furajul și care să corespundă mai multor cerințe.
Forma sub care se administrează furajul de pește , modul și locul de realizare a amestecului furajer , distanța până la locul de furajare și numărul zilnic al meselor sunt numai câteva din cerințele de care trebuie să se țină seama la realizarea utilajelor pentru distribuirea furajelor la pești.
Mesele de furajare ca locuri de distribuire și consum a furajelor să fie astfel construite încât să se reducă pierderile de furaje și să semnaleze consumul zilnic efectiv de furaje.
8.6.3 Transportul și distribuția îngrășămintelor
Îngrășămintele necesare în piscicultură,nu întotdeauna se pot administra în starea în care provin, de aceea sunt necesare operațiuni de pregătire în vederea distribuirii lor.
Una din principalele operațiuni necesare –în funcție de natura și modul lor de păstrare –o constituie mărunțirea. Mărunțirea îngrășămintelor se recomandă a fi făcută cu puțin timp înainte de distribuire și depozitate în condiții corespunzătoare,deoarece în caz contrar operațiunea de mărunțire va fi din nou necesară.
Următoarea operație este dizolvarea –sau realizarea soluțiilor de concentrație dorită în cazul îngrășămintelor lichide și distribuirea lor. Distribuirea îngrășămintelor se poate realiza cu utilaje montate pe tractor. Se pot folosi utilaje care în agricultură servesc la împrăștierea îngrășămintelor sau altor soluții.
8.6.4 Transportul și distribuția amendamentelor
Pentru realizarea unei producții unitare mari preconizate este nevoie de pregătirea în prealabil a mediului,respectiv solul și apa. În funcție de analizele chimice ale acestora se poate interveni prin tamponarea unor substanțe din bazin,astfel încât reacția să fie favorabilă.
Se folosesc amendamente distribuite pe substrat,iarna și primăvara realizând nu numai tamponarea unor substanțe dar și distrugerea germenilor patogeni.
Amendamentul cel mai des folosit este varul distribuit sub formă de pulbere sau soluție. Pentru distribuirea furajelor sub formă de pulbere se folosește un utilaj din inox sau parțial din inox,având un motor de acțiune ,două valțuri elicoidale și o sită.
Prelevarea și sortarea mecanizată a peștelui:
Operația de prelevare a peștelui din gropile de pescuit presupune un volum mare de muncă,un efort fizic susținut în condiții climatice și de muncă dificile și în consecință această fază a procesului tehnologic are un randament scăzut.
Perioada de recoltare a peștelui este plasată de obicei toamna și este de dorit să dureze cât mai puțin pentru a realiza recoltarea peștelui în condiții normale și cu pierderi cât mai mici.
Existența aglomerărilor de pește în zona de pescuit pe o durată mai mare de timp duce inevitabil la scăderea conținutului de oxigen din apă și deci apare pericolul mortalității în masă. Pentru a evita cele de mai sus și având în vedere mecanizarea completă a concentrării și prelevării peștelui este necesar ca utilajele să aibă o productivitate ridicată pentru a se putea înscrie în parametrii tehnologici ai tuturor utilajelor preconizate.
Operațiunea de recoltare a peștelui comportă următoarele faze:
concentrarea peștelui în instalații destinate acestui scop;
sortarea-ce se poate face odată cu concentrarea peștelui sau după pescuit;
pescuitul propriu-zis;
încărcarea și descărcarea mijloacelor de transport.
Concentrarea peștelui în heleștee în vederea pescuitului,se face în instalații hidrotehnice de tipul ecluzelor,canalelor terminale și gropilor de pescuit. Aceste instalații diferă prin modul de amplasare față de bazin,prin dimensiuni și modul de acces și evacuare a apei și peștelui.
Prelevarea și sortarea mecanizată a peștelui
Prelevarea materialului piscicol din heleștee este mai facilă atunci când acestea sunt construite în forme regulate, cu înclinații corespunzătoare ale taluzurilor, adâncime potrivită, acces ușor al vehiculelor, căi de scurgere ce permit o evacuarea rapidă și completă a apei și prevăzute cu un bazin de recoltare în apropierea scurgerii. Din păcate, în cazul multor heleștee, una sau mai multe dintre aceste caracteristici lipsesc. În unele cazuri, este mai convenabil să se proiecteze o serie de heleștee care să fie conforme cu variațiile naturale ale terenului decât să se realizeze modificări foarte mari asupra unei zone, pentru ca heleșteul să capete în final formă pătrată sau dreptunghiulară. Este important ca fundurile heleșteelor să fie netede și curate. Dacă heleșteele nu sunt prevăzute cu sistemul de drenare-evacuare, apa din acestea poate fi scoasă în momentul prelevării materialului piscicol, prin pompare.
Multe specii de pești sunt ținute în heleștee un singur sezon, pentru ca apoi să fie recoltate în masă. Indiferent de tehnica folosită, la un moment dat, devine necesar ca fiecare heleșteu să fie golit. Cu timpul, în heleșteele de creștere se acumulează materii organice, diminuându-se astfel calitatea apei și micșorându-se productivitatea. De exemplu, nivelul de fosfor crește de la an la an în heleșteele care nu sunt golite. Pe lângă asta, este posibil ca peștii mai mici să nu atingă niciodata mărimea dorită. După drenare, fundurile heleșteelor sunt lăsate să se usuce pentru a favoriza oxidarea materiei organice, după care sunt repuse în funcțiune.
Prelevarea peștelui trebuie să fie plănuită în avans și măsuri necesare trebuiesc luate pentru a se evita cât mai mult posibil stresul, în special atunci când peștii trebuiesc transportați vii, spre a fi comercializati. Administrarea hranei trebuie oprită cu cel puțin 24 de ore înainte de recoltare. Hrănitoarele automate precum si alte obstacole trebuiesc înlăturate și calitatea apei trebuie evaluată cu atenție, în special temperatura fiind foarte importantă. Pentru a evita stresul, e bine a să se facă recoltarea în momentele răcoroase ale zilei, foarte de dimineată în cazul lunilor calde. De obicei, recoltarea se face în urma unei goliri parțiale a heleșteelor, în mod normal, la jumatate, apoi se trece cu un năvod prin bazin, pentru recoltarea parțială a peștilor, după care se reia procesul incluzând și o scădere progresivă a nivelului apei.
Marimea ochiurilor plasei trebuie sa fie destul de mica pentru a reține exemplarele cu mărimea dorită, dar nu mai mici, deoarece cu cât sunt mai mici, cu atât plasele întâmpină mai multă rezistență în apă, fiind mai greu de tras.
Sortarea materialului piscicol: este o etapă a managementului fermelor piscicole ce presupune separarea unui anume grup de pești pe specii, sexe, stadii de dezvoltare sau chiar nivele de infectivitate. Această operațiune se face, de regulă, în același timp cu operațiunea de gradare a materialului piscicol și necesită o forță de muncă cu pregătire temeinică în domeniu. .
Sortarea peștelui se poate face prin:
– instalații pasive ce folosesc un flux de apă pentru atragerea peștelui;
– prin instalații active unde peștele este sortat cu ajutorul unor grătare-orizontale sau înclinate,fără curent de apă;
– prin instalații hidromecanice unde deplasarea exemplarelor se efectuează pe cale hidromecanică;
Elementul de bază al sortării îl constituie o zonă cu dimensiuni variabile. Fiecare exemplar trece printr-o anumită zonă și cade într-un separator centrifugal. Se folosesc sortatoare plane,tronconice și cu bandă. În prima variantă se montează rigle cu cilindrii mobili,neantrenați,iar spațiul dintre aceste rigle sau cilindrii variază. Același lucru se realizează tot cu aceste elemente montate pe un trunchi de con. În acest caz sortatorul se rotește și fiecare exemplar cade în zona corespunzătoare ecartului stabilit.
Sortatorul cu benzi presupune existența a două benzi mobile cu distanțe variabile la extremități. Vitezele de deplasare a benzilor sunt diferite,asigurând prin fiecare dispunerea dorso-ventrală a fiecărui exemplar. În aceste condiții fiecare exemplar se deplasează între benzile mobile și coboară în zona ecartului stabilit de noi.
Mai există posibilitatea sortării mecanizate folosind un sortator acționat electromagnetic,având aceleași rapoarte și ecarturi comerciale.
Sortatorul este format din mai multe plăci plane și fiecare placă este acționată în funcție de rapoarte și masa respectivă. Funcție de rapoarte și mase ,fiecare exemplar cade de pe placă corespunzător mesei stabilite de noi.
La fel se sortează peștele deobicei în vederea stocării puietului sau în vederea comercializării materialului piscicol, ca produs finit, peștele este mai întâi sortat în funcție de specie și apoi gradat, dacă este necesar, în funcție de mărime. Peștele poate fi, de asemenea, sortat și în funcție de sex, de exemplu, atunci când stocăm, în vederea reproducerii, un raport specific masculi – femele. . În cazul în care materialul piscicol prelevat nu se comercializează în stare vie, acesta poate fi sortat și gradat fie în timpul recoltării, fie imediat după recoltare. Peștii trebuie să fie manipulați cât mai puțin posibil și transportați rapid spre zone de stocare potrivite, în vederea recuperării lor din urma stresului la care au fost supuși.
Îndepărtarea mecanizată a vegetației acvatice
Lucrarile constau in colectarea si indepartarea propriuzisa a vegetatiei acvatice care, in functie de natura acesteia, implica urmatoarele operatii:
Colectarea vegetatiei acvatice plutitoare se executa cu utilajul amfibiu pe care se monteaza colectorul cu sita. Pentru lacuri cu suprafete mari (sute de hectare) lucrarea se executa cu utilajul plutitor cu conveior si magazie de depozitare, tip Harvester. Vegetatia plutitoare este formata in majoritatea cazurilor din asociatii de lintite, foarte daunatoare pisciculturii deoarece stratul compact de lintițe împiedică pătrunderea razelor calorice în adâncimea apelor; pe lângă faptul că apele de sub stratul de lintițe sunt reci, ele sunt sărace și în oxigen iar prin degajarea de H2S rezultat din descompunerea substanțelor organice provoacă intoxicarea peștilor.
Colectarea vegetatiei acvatice submerse, fixată prin sistemul radicular de substratul alluvial, se executa in doua etape succesive. Prima etapa consta in taierea vegetatiei cu utilajul amfibiu pe care se monteaza o motocositoare. Motocositoarea lucreaza la adancimi de 0 pana la 1,8m sub nivelul apei, functie de necesitati. Frontul de taiere (latimea sculei) este de maxim . A doua etapa consta in colectarea vegetatiei taiate si se face in acelasi mod ca si colectarea vegetatiei plutitoare. Pentru suprafete mari se lucreaza de asemenea cu Harvester-ul.
Colectarea vegetatiei acvatice emerse (stuf, papura, pipirig) se face tot in doua etape succesive dar cu o motocositoare diferita, adaptata tipului de vegetatie. Tulpina de stuf este lemnoasa iar la stuful batran taierea presupune un efort mai mare. Motocositoarea este in principiu aceiasi dar lamele taietoare sunt adaptate tipului de vegetatie. Taierea se face sub nivelul apei aproape de radacina. Colectarea se face in acelasi mod ca si colectarea de plutitori. In unele cazuri se actioneaza cu graiferul cu cupa (scula montata pe utilajul amfibiu) pentru scoaterea radacinilor fixate pe fundul lacului pentru a reduce cresterea ulterioara. Dar daca taierea se face atunci cand planta este verde (primavara-vara) regenerarea se face intr-o mica masura. Repetarea operatiei, atunci cand planta tanara iese din apa, reduce foarte mult regenerarea in anii urmatori.
Lucrari de decolmatare constau in indepartarea stratului de mal ce s-a depus pe fundul lacului(namol) prin absortie cu draga sumersibila sau excavator amfibiu. Amestecul care contine in proportie de 30% namol poate fi transportat pe conducte intr-un batal construit la aproximativ 500- distanta. Deasemeni malul poate fi depozitat in saci de capacitate foarte mare depozitati pe maurile lacului din material filtrat geotextil.
III.7.6 Controlul vegetației acvatice
Pe lângă avantajele pe care le are vegetația acvatică într-un bazin piscicol ,în cazul dezvoltării ei excesive ,produce daune însemnate (sărăcirea solului și apei în săruri biogene,accelerează colmatarea fundului bazinului,împiedică pătrunderea căldurii și luminii solare având ca urmare o slabă dezvoltare a hranei peștilor,reduce eficacitatea îngrășămintelor,împiedică dezvoltarea organismelor bentonice,contribuie la creșterea cantităților de substanțe organice din apă,etc. )
Vegetația acvatică nu trebuie să depășească 20% din suprafața acestora. Combaterea vegetației,pe lângă crearea unor condiții normale de creștere a peștelui mai constituie și o importantă sursă de hrană pentru pești și un îngrășământ organic valoros. Combaterea vegetației se poate face atît cît bazinul este acoperit cu un strat de apă cît și atunci cînd bazinul este gol, prin cosire de 2-4 ori într-o perioadă vegetativă,la 12- sub nivelul apei. Cosirea repetată și sub nivelul apei se face pentru a îngreuna acțiunea frunzelor de a produce hrană si de a determina epuizarea rezervelor din rizom,care în cele din urmă duce la dispariția plantei.
Când apa a fost evacuată din bazin (iarna),vegetația dură se poate cosi sau arde, rezultând un prețios îngrășământ.
Vegetația plutitoare se îndepărtează din bazin prin concentrarea ei într-un loc și scoaterea pe mal,fie pentru prelucrare în pastă ca furaj,fie pentru îngrășământ organic.
Metodele chimice de combatere a vegetației sunt încă puțin aplicate deoarece nu sunt studiate complet fenomenele complexe care se produc și influența lor asupra lanțului trofic din bazin și în final asupra peștelui produs.
De aceea,cosirea și strângerea mecanizată a vegetației acvatice este procedeul cel mai răspândit și pentru că aceste operațiuni cer un volum mare de muncă se acordă o mare importanță mecanizării lor.
Pentru cosirea vegetației se utilizează cositoarea tip ESOX,care are următoarele caracteristici tehnice:
productivitatea: 0,75 t/h
adâncimea de cosire:1,5 m
pescajul:
raza de lucru:
puterea maximă: 4,5 kw
Părți componente:
ambarcațiune metalică propulsată cu roți
motor de acționare cu transmisiile corespunzătoare
agregatul de tăiere care poate fi deplasat pe verticală pentru a putea recolta la nivelul apei sau sub apă, la diferite imersiuni;
rampa împingătoare sau grebla în locul dispozitivului de tăiere atunci când vegetația tăiată urmează a fi dusă la moară.
Pentru cosirea vegetației acvatice submerse se poate folosi cositoarea acvatică produsă de firma germană AGK Kronawitter GmbH (Figura1.1).
Cositoarea este acționată de un motor Diesel de 10CP, care asigură și funcționarea echipamentului de cosire. Brațul cositoarei poate să coboare la o adâncime de circa un metru sub nivelul apei.
Dimensiunile constructive ale bărcii sunt 5000x2000mm.
III.8.Managementul stării sanitare:
Starea de sănătate a materialului piscicol dintr-o fermă influențează în mod decisiv succesul pe piață al acelei amenajări. De aceea este foarte importantă cunoașterea bolilor care pot afecta materialul piscicol, a tratamentelor precum și a măsurilor profilactice necesare.
Există numeroase motive pentru care se declanșează bolile în amenajările piscicole. De obicei aceste cauze sunt condițiile neobișnuite care intervin în viața peștilor, fiind cunoscute sub numele de agenți patogeni sau agenți etiologici. Declanșarea îmbolnăvirii se face pe fondul unei receptivități, starea de receptivitate fiind puternic influențată de condițiile mediului ambiant.
Condițiile de mediu pot favoriza sau inhiba acțiunea unor agenți patogeni. Se poate afirma că stările de boală la pești sunt rezultatul interacțiunii dintre agentul patogen, gazdă (peștele) și mediul ambiant.
După natura agenților patogeni se disting:
Boli nespecifice – provocate de agenții fizico-chimici, sau de modificări în structura morfologică și fiziologică a organismului
Boli specifice – provocate de agenții patogeni animați:
boli infecțioase (infecții) – provocate de virusuri (viroze) sau bacterii (bacterioze)
boli provocate de ciuperci (micoze) sau alge (algoze)
boli parazitare (de invazie) – provocate de paraziții animali.
III.8.1 Viremia de primăvară a crapului (hidropizia infecțioasă)
Afectează mai multe specii de pești în special ciprinidele. Este larg răspândită pe glob, fiind frecventă și gravă în zonele cu climat temperat, unde este favorizată de temperaturile coborâte din timpul iernii.
Etiologie. Există două teorii privind agentul provocator al bolii. Cea mai recentă consideră ca agent primar al bolii virusul Rhabdovirus carpio asociat cu bacteria Aeromonas punctata sau/și cu Pseudomonas fluorescens.
Rhabdovirus carpio este un rhabdovirus cu ARN monocatenar, monosegmentat, echipat cu peplos. Este un virus sensibil la căldură și pH scăzut. Aeromonas punctata este o bacterie Gram negativă, cu formă de bastonaș drept, monociliată, acapsulată și asporulată. Se poate cultiva pe medii nutritive uzuale unde se comportă ca facultativ anaerobă, puțin exigentă la condițiile de mediu. Se dezvoltă în limite largi de temperatură 0-41oC. Este sensibilă la unele antibiotice mai puțin la penicilină.
Epizootologie, patogenie. Sursele de infecție sunt reprezentate de peștii purtători de germeni sau de cei bolnavi, alte animale acvatice, cadavre de pești bolnavi, apa de alimentare, icre, etc. Paraziții sanguinosugi Argulus foliaceus și Piscicola geometra pot transmite virusul de la un pește la altul. Poarta principală a infecției este tractusul digestiv, infecția putându-se produce și prin soluțiile de continuitate ale tegumentului și branhiilor.
Declanșarea bolii are loc primăvara la temperaturi sub 15oC.
Manifestări clinice. Separare de cârd, exoftalmie, balonarea abdomenului, hemoragii pe tegument și branhii. Peștii își reduc ritmul respirator, pierd echilibrul, înoată dezordonat, se aglomerează la gurile de alimentare-evacuare.
Boala prezintă două forme: acută și cronică.
Forma acută se manifestă mai frecvent primăvara, când peștii se izolează de cârd, înoată leneș respiră lent la suprafața apei și sunt lipsiți de reactivitate la apropierea omului. Tegumentul are culoare roz palid sau pare acoperit cu un văl alburiu, apoi apare balonarea corpului, zbârlirea solzilor și desprinderea lor și exoftalmia. Se mai pot observa cilindri gelatinoși atârnând de anus. În fazele incipiente ale bolii pot fi observate pe tegument vezicule pline cu lichid seros.
Forma cronică se manifestă mai târziu – vara –toamna la exemplarele mai rezistente și la speciile mai puțin receptive. Simptomele sunt reprezentate de ulcere ale tegumentului. Ulcerele au în centru musculatura roșie descoperită în jurul căreia se dispune un inel de țesut necrozat apoi o zonă roșie hemoragică și la granița cu țesutul sănătos un inel negru melanic. Secundar ulcerele pot fi invadate de ciuperci.
Evoluție mortalitate. Depind de condițiile de mediu, starea de rezistență a peștelui, gradul de patogenitate al virusului și bacteriilor asociate. În forma acută boala evoluează grav, în forma cronică diagnosticul rămâne rezervat deși evoluția bolii este mai ușoară.
Diagnostic. Asocierea examenului clinic cu cel anatomo- și histopatologic, virusologic, bacteriologic și serologic. Pentru diagnosticarea timpurie a viremiei se urmărește apariția bacteriei Aeromonas punctata în intestinul anterior al peștelui, izolarea ei din peretele intestinal și ficat.
Profilaxie și tratament. Achiziționarea peștelui pentru populare din ferme indemne, selecționarea de populații cu rezistență la boală, menținerea unei stări de întreținere bune în populații, întreținerea și dezinfecția heleșteielor, combaterea bolilor parazitare. Se pot administra și antibiotice în doze mici în scop preventiv.
Nu există tratament. Totuși se pot încerca sulfamide, antibiotice și produse furanice care acționează asupra bacteriilor din infecțiile secundare.
III.8.2 Inflamația vezicii gazoase
Boală infecto-contagioasă ce afectează crapul, dar a fost descrisă și la caras, știucă, cosaș, sânger, novac.
Etiologie. Majoritatea autorilor cred ca IVG este produsă de un rhabdovirus asemănător celui ce provoacă viremia de primăvară. Cercetările recente au descoperit ca ambele boli sunt provocate de aceeași specie de virus, dar de subtipuri diferite cu similaritate biochimică și morfologică.
Epizootologie, patogenie. Boală tipică de vară deși se poate manifesta mai puțin intens și în celelalte anotimpuri. Sursele naturale de infecție sunt peștii bolnavi sau purtători de virus, precum și apa și sedimentele din bazine.
Infecția se produce pe cale digestivă. După pătrunderea în organism virusul se localizează și se replică în celulele stratului vascular al vezicii gazoase după care pe cale sanguină se răspândește în întreg organismul afectând ficatul, rinichiul, inima și chiar sistemul nervos central.
Perioada de incubație și evoluția bolii sunt dependente de temperatura apei, rezistența peștilor, gradul de patogenitate al virusului și bacteriilor asociate (6-10 săptămâni).
Manifestări clinice. Pierderi în greutate, întunecarea tegumentului, balonarea abdomenului, exoftalmie și reducerea reflexelor la tineret.
Evoluează sub formă acută și/sau cronică. În forma acută se observă lipsă de reactivitate la apropierea omului, tulburări de echilibru, balonarea abdomenului către regiunea anală, anusul este tumefiat și hiperemic.
Forma cronică evoluează fără simptome specifice. Peștii apar epuizați cu tegumentul icteric, cu tulburări digestive și cu balonări.
Evoluție, mortalitate. Prognostic grav care la instalarea imunității devine mai ușor. Mortalitățile pot atinge 50%.
Diagnostic. Asocierea examenului clinic cu cel de laborator. Din punct de vedere clinic interesează poziția anormală în apă „statul în cap” și balonarea abdomenului în regiunea anală. Din punct de vedere anatomopatologic și histologic interesează hemoragiile peteșiale din pereții vezicii.
Profilaxie și tratament. Sunt valabile toate măsurile generale de profilaxie. Pentru terapie se recomandă antibiotice – cloramfenicol sau oxitetraciclină, produse furanice, albastru de metilen.
III.8.3 Septicemia hemoragică bacteriană
SHB este o boală a peștilor de apa dulce a cărei etiologie este complexa si insuficient clarificata.
Sunt sensibile toate speciile dulcicole sau de apa sărată, caldă sau rece aparținând familiilor salmonidae, coregonidae, anguilidae, esocidae, ciprinidae, percidae, ictaluridae.
Etiologie. Majoritatea autorilor susțin ca agentul etiologic al SHB sunt specii mobile de Aeromonas,cu multe serotipuri. Alți autori pledează pentru bacteria Pseudomonas fluorescens.
Declanșarea bolii este favorizata de condiții de stres printre care un rol important îl joaca încărcarea apei cu substanțe organice si alți poluanți,deficitul de oxigen, temperatura prea ridicata, oscilațiile de temperatura,pH-ul necorespunzător al apei etc. Pe fondul unei rezistențe scăzute a organismului peștilor si a unor condiții de mediu nefavorabile, bacteriile care, in condiții normale duc o viata saprofita devin parazite.
Epizootologie, Patogenie. Sursele naturale de infecție sunt reprezentate de apa și mâlul bazinelor in care bacteriile își găsesc condiții optime de conservare si înmulțire. Temperatura de declanșare a bolii este la peste 10o C în mod obișnuit primăvara, când pestele devine din nou metabolic activ.
Izbucnirile bolii sunt asociate frecvent cu o apa de calitate necorespunzătoare,cu oxigen scăzut, substanță organică multa și poluanți. Infecția naturala se produce pe calea tubului digestiv. Bacteriile prezente in mod obișnuit pe suprafața peștilor si in tubul lor digestiv invadează organismul acestora în condițiile apariției unei stări de stres, cauzate de diverși factori, îndeosebi de variațiile bruște ale temperaturii.
Manifestări clinice. Simptomele nu sunt tipice, ele sunt aceleași ca in orice septicemie bacteriana. Pestele bolnav se aglomerează la maluri, înoată molatec, prezintă sângerări la baza înotătoarelor, pe suprafața corpului și mucoasa palatina. Branhiile sunt palide, anemice, pe corp apar pete hiperemice rotunde, ovale sau alungite.
Capătă cu timpul nuanța alb-cenușie. La nivelul lor se produce zbârlirea solzilor care în cele din urma se desprind lăsând dermul descoperit. După distrugerea epidermului apar ulcerații ce pot penetra profund in musculatura, zonele lezate fiind invadate rapid de ciuperci.
Se mai pot observa necroze ale înotătoarelor, exoftalmii, balonarea abdomenului, hiperemia, prolabarea anusului.
Evoluție, mortalitate. Prognosticul este grav in formele acute, pierderi de 40-60%. Pronosticul este cu atât mai grav cu cat peștii sunt mai stresați si nu se poate interveni pentru înlăturarea condițiilor nefavorabile de viata. De asemenea este grav primăvara la încălziri bruște ale apei. In forma cronica a bolii prognosticul este ușor, boala fiind vindecabila
Diagnostic. Diagnosticul se stabilește prin asocierea examenului clinic cu cel bacteriologic. Izolarea bacteriilor in rinichiul peștilor permite diferențierea de intoxicații si de acțiunea unui pH necorespunzător care provoacă aceleași simptome si leziuni.
Profilaxie si tratament. Pentru prevenirea apariției bolii se asigura condiții optime de viata. Utilizarea antibioticelor in scop profilactic este ineficienta si poate da naștere la forme de rezistenta a bacteriilor. In cazul apariției bolii simpla înlăturare a factorilor de mediu nefavorabili duce la vindecare. Antibioticele la care aeromonadele s-au dovedit mai sensibile sunt :cloramfenicol, oxitetraciclina, streptomicina. Se mai pot utiliza sulfamidele si produsele furanice. In bazinele nevidabile se recomandă administrarea de clorura de var 1mg/l în apă.
III.8.4 Saprolegnioza
Maladie micotică comună bazinelor piscicole cu apă dulce, tuturor speciilor de pești și icrelor.
Etiologie. Specii de ciuperci din genurile Saprolegnia și Achlya. Au miceliul format din două feluri de hife:
subțiri-20Mm diametru, ramificate dezvoltate în grosimea țesuturilor gazdei (hife intramatricale)
groase mai puțin ramificate dezvoltate la suprafața corpului gazdei (hife extramatricale). Hifele extramatricale alcătuiesc o țesătură cu aspect de vată murdară.
aspectul este de perie. Ciupercile se înmulțesc asexuat prin zoospori și sexuat prin oospori.
Epizootologie, patogenie. Sursele de îmbolnăvire sunt sporii ciupercilor care se găsesc în toate bazinele acvatice dulcicole bogat în substanțe organice în descompunere. Sînt atacate organismele slăbite sau al căror epiteliu de acoperire este lezat.Transmiterea bolii se face orizontal prin apă prin contactul peștilor sănătoși cu cei bolnavi, echipamente,temperatura apei avînd un rol important în invazii. Cele mai sensibile sunt ciprinidele asiatice la care desprinderile de solzi în timpul manipulărilor sunt frecvente. Primăvara primele semne de boală apar la 10-20 zile de la manipulare în timp ce după pescuitul de toamnă semnele apar în februarie-martie.
Manifestări clinice. Existența miceliului cu aspect de vată sau perie fină la nivelul tegumentului. Peștii slăbiți,afectați de saprolegnioză înoată apatici la suprafața apei. Uneori hifele pot ajunge la nivelul meningelor encefalice pe care le distrug. Ciupercile se mai pot fixa și la nivelul globilor oculari. Se poate manifesta și la nivelul icrelor fiind afectate cele nefecundate sau cele care au o rezerva mai mică de vitelus, apoi la cele sănătoase pe care le omoară prin sufocare.
Evoluție, mortalitate. Prognostic ușor în bazine bine întreținute, în bazine prost întreținute prognostic grav cu moartea exemplarelor afectate. Aspectul peștelui afectat îl face necomercializabil.
Diagnostic. Se stabilește pe baza examenului clinic prin observarea miceliului extern. În baza examenului de laborator ,se va realiza frotiu în care se va observa cu ajutorul microscopului materialul raclat de pe tegument.
Profilaxie și tratament. Pentru prevenire măsuri generale de îmbunătățire a condițiilor de viață. Tratament prin băi cu verde malachit, sulfat de cupru, permanganat de potasiu, sare de bucătărie, formalină numai la formele ușoare. Peștii cu forme grave se vor eradica. Uneori în formele ușoare curentul de apă, ridicarea pH-ului și rărirea peștilor sunt suficiente.
III.8.5 Branhiomicoza
Este o boală a sezonului cald (sfîrșitul verii),afectează crapul,carasul,linul,știuca,somn.
Etiologie. Agentul etiologic este reprezentat de specii de ciuperci din genul Branchiomyces, familia Saprolegniaceae.
Branchiomyces sanguinis parazitează în lumenul capilarelor sanguine ale primei lame branhiale la crap și caras. Sporii se formează în interiorul hifelor și au formă sferică.
Branchiomyces demigrans parazitează în capilarele branhiale la știucă, lin, somn,în ape încărcate în substanță organică la temperaturi de 25-. Hifele penetrează țesutul branhiilor și ies la suprafață. Sunt foarte asemănătoare cu cele de B. sanguinis.
Epizootologie. Sursele de îmbolnăvire sunt peștii bolnavi din ale căror țesuturi branhiale necrozate se desprind eliberînd sporii. Transmiterea se face în condiții de igienă necorespunzătoare, prin contactul peștilor bolnavi și a echipamentelor nedezinfectate.
Calea infecției este directă la nivelul branhiilor sau hematogen după ingestia sporilor. Sporii ajunși pe branhie generează hife care străpung epiteliul branhial ajungînd în vasele sanguine,în care obstruează lumenul capilarelor și blochează circulația sîngelui.
Manifestări clinice. Evoluție supraacută – majoritatea peștilor morți au tubul digestiv plin cu alimente proaspăt ingerate. Peștii afectați prezintă semne de hipoxie. La nivelul branhiilor zonele neafectate se prezintă mult mai roșii ca de obicei ca urmare a încercării de suplinire a funcțiilor porțiunilor obstruate. Porțiunile lipsite de aflux de sânge se necrozează și se desprind, branhiile apărând ca tăiate cu foarfecul.
Evoluție, mortalitate. Prognosticul este grav în evoluția supraacută. Dacă necrozele sunt extinse mortalitatea poate depăși 50%. În formele subacute pierderi de 30%, in cazurile cronice pierderile sunt neînsemnate.
Diagnostic. Asocierea examenului clinic cu cel microscopic al raclatului branhial proaspăt.
Profilaxie și tratament. Nu există tratament. Se aplică măsurile profilactice generale.
III.8.6 Ihtioftirioza
Sau boala petelor de griș afectează specii de pești de apă dulce precum păstrăvul curcubeu, crapul, somnul, linul, știuca,anghila.
Etiologie. Ciliatul Ichthyophthirius multifiliis este agentul provocator. Este un protozoar ciliat, ovalar, acoperit cu cili scurți dispuși uniform în șiruri ca niște meridiane. În celulă se găsește un macronucleu cu formă de potcoavă și un număr variabil de vacuole.
Ciclul biologic presupune parcurgerea mai multor stadii de dezvoltare unele pe corpul gazdei altele în apă. Infestarea se face cu stadiul de tomite care sfredelesc epiteliul unde creează galerii și se hrănesc cu materialul săpat. Formează în țesutul parazitat noduli albi cu aspect de boabe de griș în care se găsesc 1-3 paraziți. După un timp de hrănire devin maturi se desprind de pe corpul gazdei și cad în apă unde se închistează pe diferite substraturi. În chisturi se divid repetat apoi sparg pereții și se răspândesc în apă în căutarea altor gazde.
Nu suportă temperaturi sub 3oC și peste 28oC, salinități peste 1%, pH ridicat și condiții de uscăciune.
Epozootologie, patogenie. Surse de paraziți sunt peștii infestați, apa, plantele, melcii sau peștii sălbatici. Se manifestă în toate anotimpurile, intensitatea maximă înregistrându-se vara la peste . Durata de manifestare a bolii cam 7-8 zile după care încetează.
Manifestări clinice. Peștii infestați se recunosc ușor datorită aspectului de stropit cu griș, ca urmare a formării nodulilor parazitari alburii punctiformi, pe tegument, înotătoare, branhii, ochi, cavitate bucală. Paraziții spoliază puternic gazda și au efect toxic. Peștii sunt puternic iritați și se freacă de fund sau obiecte submerse, se aglomerează la colțurile bazinelor, devin hipodinamici, anorexici și slăbesc. Moartea survine prin asfixie în urma distrugerii epiteliului branhial, prin afectarea osmoreglării ca urmare a distrugerii tegumentului sau prin epuizare.
Evoluție, mortalitate. Prognostic grav în infestările masive. Mortalitatea poate atinge 50-90% din populația afectată.
Diagnostic. Examen microscopic pentru observarea nodulilor cu aspect de boabe de griș.
Profilaxie și tratament. Măsurile obișnuite de profilaxie. Tratament cu băi lungi și repetate cu verde de malachit.
III.8.7 Trichodinioza
Parazitoză foarte răspândită prezentă în toate categoriile de ape. Sunt sensibile speciile de pești de cultură: crapul, ciprinidele asiatice, păstrăvul, somnul.
Etiologie. Agenții patogeni sunt speciile genurilor Trichodina, Tripartiella, trichodinella. Toate aceste ciliate au aspect de pălărie sau clopot turtit. Ventral pe marginea clopotului se găsește o coroană de cili cu ajutorul căreia parazitul se deplasează. Paraziții se fixează pe tegument și branhii hrăninduse cu mucus,rezistă liber în apă pînă la 36 ore. Fiecare specie este influențată de temperatura apei,unele parazitează în sezonul rece,iar altele în sezonul cald. Înmulțirea se realizează pe cale asexuată sau uneori pe cale sexuată prin conjugare.
Epizootologie, patogenie. Sursele sunt peștii purtători, apa echipamentele infestate. Transmiterea se face prin contact direct. Parazitarea este favorizată de încărcarea apei cu substanțe organice, densitatea mare de populare, starea de subnutriție și subdezvoltarea peștilor.
Manifestări clinice. Nu există simptomatologie specifică. Apare o hipersecreție de mucus în zonele afectate care în amestec cu paraziții și celule moarte generează pete alburii. Peștii devin agitați se aglomerează în zonele de alimentare, treptat devin molatici, epuizați. Localizarea pe branhii determină afecțiuni mai grave decât la fixarea pe tegument. În acest caz peștii mor prin asfixie.
Evoluție, mortalitate. Prognosticul depinde de gradul de parazitare, dimensiunea peștelui, starea de întreținere, condițiile din bazin. La puietul puternic parazitat prognosticul este grav, mortalitățile ridicate. Pe măsura înaintării în vârstă prognosticul devine mai ușor.
Diagnostic. Examen microscopic al raclatelor proaspete sau colorate de pe tegument și branhii.
Profilaxie și tratament. Parazitoză greu de eradicat. Măsuri obișnuite de profilaxie. Se recomandă băi lungi cu verde malachit, băi scurte cu soluție de formalină, clorură de sodiu.
III.8.8 Dactilogiroza
Dactilorgiroza este o parazitoza branhiala care se manifesta frecvent in fermele ciprinicole si salmonicole, fiind periculoasa in special pentru puiet. Sunt sensibile toate speciile de pești de cultură, în special puietul acestora, cum sunt crapul , sângerul, novacul, cosașul, păstrăvul, anghila, somnul american.
Etiologie. Agenții provocatori ai dactilogirozei sunt numeroase specii de Dactilogirus cu specificitate pentru gazdele lor. Speciile genului Dactylogirus au corp alungit , turtit dorso-ventral, de pana la 1mm lungime si 0,1- înălțime. La partea anterioara prezintă 4 papile contractile și 4 pete pigmentare,posterior are un disc de fixare cu 2 cîrlige mari numite ancore în formă de seceră și 14 cîrlige mici marginale. Paraziții sunt hermafrodiți , ovipari. În jumătatea anterioara a corpului se afla organul copulator. Ouăle sunt ovalare, brune, înzestrate cu un apendice de fixare. Din ou eclozează o larva alungita prevăzuta cu 4 pete pigmentare, un disc rudimentar si cinci smocuri de cili ce servesc inotului.
Speciile de Dactylogyrus ce parazitează frecvent la ciprinide sunt : vastator (crap, caras)parazitează intens la temperaturi de 22-, extensus (crap de peste un an)la temperaturi 13-, hypophthalmychtis (sânger) perioada aprilie-octombrie, aristichtys(novacul)la temperatura de 14-, lamelatus(cosaș)temperatura 20-.
Epizootologie,patogenie. Sursele de paraziți sunt speciile infestate, precum si apa, echipamentele, larvele sau chiar adulții viermilor. Larvele ajung odată cu apa in cavitatea branhiala sau pe corpul gazdelor, de unde migrează si se fixează pe lamelele branhiale, continuându-si evoluția.
Acțiunea speciilor de Dactylogyrus este mecanica, spoliatoare, toxica, provocând in zonele branhiale unde se fixează, inflamații ,hemoragii ,necroze.
Manifestări clinice. Peștii intens parazitați prezintă semne de hipoxie, sunt agitați, se acumulează la suprafața apei, devin hipodinamici, nu se mai hrănesc, slăbesc. Branhiile capătă o colorație marmorata, se albesc, prezintă inflamații, puncte hemoragice. Moartea survine prin asfixie.
Evoluție. Mortalitate. Dactilogiroza este foarte grava mai ales la puietul de crap, la care, la dimensiuni mici ale acestuia se pot fixa pe întreaga lungime a lamelor branhiale. In aceste situații si in condiții de densitatea mari, mortalitățile pot fi de până la 50%.
Diagnostic. Se poate diagnostica pe baza semnelor clinice si prin examinare microscopica a raclatelor branhiale proaspete.
Profilaxie si tratament. Masuri profilactice obișnuite. Masuri terapeutice : bai antiparazitare cu amoniac 30%, 1ml/l apa, 30sec. Aspersare in bazin a insecticidului Trichlorfon 0,5mg/l. La sfârșitul perioadei de creștere bazinele se vor vida si dezinfecta cu var nestins pentru a distruge eventualele oua de paraziți conservate in mâlul umed.
III.8.9 Girodactiloza
Girodactiloza este o parazitoza a tegumentului, înotătoarelor si branhiilor multor specii dulcicole si marine.
Boala se manifesta frecvent la puietul de ciprinide asiatice, crap, salmonide.
Etiologie. Girodactiloza este provocată de specii de viermi monogeni aparținând genului Gyrodatylus.
G. Elegans-la crap,păstrăv
G. Medius și G.sprostonae la crap,caras
G.ctenopharingodon idellus la cosaș
G.solaris la somon.
S-a observat o specificitate la speciile de Gyrodactylus pentru un anumit tip de organ, țesut, unele fixându-se pe branhii si tegument, altele numai pe branhii sau numai pe tegument.
Corpul este alungit, extremitatea anterioara este prevăzuta cu doua papile contractile, fără pete pigmentare, la partea posterioara se afla discul de fixare, prevăzut cu doua cârlige mari centrale, unite printr-o singura plăcuța mediana si 16 cârlige mici dispuse pe margine.
Epizootologie, patogenie. Sursele de paraziți sunt peștii infestați, ca si cei purtători de viermi. De asemenea, apa din bazine, lucrătorii din ferme care manipulează pestele, pot vehicula paraziții de la exemplarele infestate la cele neinfestate.
Paraziții ajunși pe corpul peștelui se fixează pe branhii sau suprafața corpului in special la baza înotătoarelor generând un efect iritativ, spoliator si toxic. Spre deosebire de Dactilogiroza care este o boala exclusiv branhiala, Girodactiloza este mai rar branhiala si mai frecvent tegumentară.
Girodactiloza este favorizata de temperatura în creștere de la sfârșitul iernii – începutul primăverii si de densitățile mari de populare.
Manifestări clinice. Speciile de Gyrodactylus parazitează pești de toate vârstele, tulburări grave produc insa numai puietului in primul an de viata si in caz de infestare masiva.
Peștii parazitați nu prezintă semne caracteristice. La infestări puternice ei au tendința de frecare, înoată dezordonat, se aglomerează la gurile de alimentare sau la suprafața apei. In forma branhiala este evidenta hiperemia si modificarea pana la necrozare a foitelor branhiale. In forma tegumentara,in zonele de aglomerare a paraziților apar pete de culoare gris-albăstrui
Peștii tineri puternic infestați slăbesc din ce in ce mai mult, devin hipodinamici si in cele din urma mor.
Evoluție ,mortalitate
Boala evoluează acut cu mortalități înregistrate la puietul infestat. La peștii vârstnici pronosticul este ușor.
Diagnostic. Examen clinic asociat cu cel microscopic al raclatelor proaspete de pe tegument și branhii.
Profilaxie si tratament. Masurile profilactice si de tratament in girodactiloza sunt identice cu cele din dactilogiroza.
III.8.10 Hepaticoloza
Este o nematodoza ce afectează multe specii de pești dulcicoli aparținând familiilor percide, ciprinide, salmonide, atât din mediul natural cat si din crescătorii
In Europa hepaticoloza este frecventa la crap, caras, novac, cosaș, lin, păstrăv curcubeu.
Etiologie. Este provocata de viermele nematod Hepaticola petruschewskii. Care parazitează in ficatul peștilor ce le servesc drept gazda definitiva. Viermele adult are corp alburiu, filiform,cilindric,de calibru capilar, partea anterioara mai îngusta decât cea posterioara. Extremitatea cefalica este conica si prevăzuta cu doua proeminente dispuse pe doua cercuri concentrice. Capsula bucala este înarmata cu un stilet. Ouăle depuse de femela in ficatul gazdei își continuă dezvoltarea in ele formându-se larvele. În apa ouăle ajung fie după moartea peștelui, fie odată cu excrementele acestuia.
In ciclul de dezvoltare intervin doua gazde : intermediara :viermi oligocheți, definitiva : pești.
Epizootologie ,patogenie Surse : pești infestați, viermi oligocheți, apa si solul in care ajung ouăle nematodului. La puietul de crap și ciprinide asiatice incidenta parazitarii poate fi de 100%.
Acțiunea patogenica a nematodului este mecanica, toxica, iritativă, inflamatorie.
Manifestări clinice
Peștii intens parazitați sunt epuizați, se mențin la suprafața apei aproape de maluri, înoată lent.
Evoluție mortalitate
Prognosticul este ușor in infestări ușoare. In cazul infestărilor masive prognosticul este rezervat datorita de degradării ficatului. Se poate asocia cu alta parazitoza.
Diagnostic
Se stabilește prin observarea macroscopica a ficatului în ansamblu si apoi prin examinarea fragmentelor de țesut in stare nativa la microscop observând astfel paraziții si ouăle acestora.
Profilaxie si tratament
Nu se cunoaște tratamentul. Masuri de profilaxie generala
III.8.11 Arguloza
Este cea mai frecventa crustaceoza, foarte răspândita pe glob, comuna multor specii de pești de apă dulce, marina, salmastra, atât din mediul natural cat si din culturi. Sunt receptive toate categoriile de vârsta.
Etiologie
Crustaceul Argulus foliaceus este de 6-12mm, cenușiu-verzui, format din cefalotorace plat, cu contur ovalar, convex dorsal, ușor concav ventral, acoperit de o carapace larga, cordiforma la partea posterioara si un abdomen foliaceu scurt, divizat in doi lobi si terminat cu o furca.
Pe fata ventrala a corpului se găsesc doua perechi de antene, doua ventuze chitinoase, armatura bucala adaptata pentru înțepat si supt, patru perechi de apendice cu rol înotător. Ambele sexe parazitează. Parazitează pe tegument, aripioare, branhii. Temperatura optima de reproducere este de 25-28o C in ape cu încărcătura organica mare.
Epizootologie, patogenie.
Surse : pești parazitați, in special puiet de crap si ciprinide asiatice ca si purtătorii reprezentați de peștii de cultura vârstnici. Infestarea este mai intensa vara, la temperaturi mai ridicate ale apei.
Prin localizarea lor pe suprafața corpului, înotătoare, arcuri branhiale, paraziții au asupra gazdei o activitate mecanica si toxica inoculând toxine si unii agenți infecțioși, fapt pentru care sunt considerați vectori principali ai VVPC și a bacteriilor ce provoacă eritrodermatita
Manifestari clinice
Fixându-se pe corpul peștilor crustaceii străpung tegumentul acestora cu ajutorul armaturii bucale si sug sânge. Acțiunea mecanica si toxica este resimțita in primul rând de puiet, care ca urmare a înțepăturilor pot fi afectate straturile musculare de sub tegument
Diagnostic
Se stabilește prin examinarea cu ochiul liber a peștelui pentru a observa paraziții fixați pe tegument, înotătoare etc. Se pot examina pentru confirmare raclatele la lupa.
Profilaxie si tratament
Se va evita creșterea puietului la un loc cu peștii vârstnici. Se va împiedica pătrunderea peștilor sălbatici in amenajare.
Bazinele vor fi uscate și dezinfectate periodic și se va efectua controlul parazitologic al puietului.
Tratamentul constă în Trichlorfon aplicat direct in apa bazinelor, îmbaiere cu permanganat de K a reproducătorilor, tratarea cu soluții de Lindan sau Bromex.
III.8.12 Lerneoza
Este o crustaceoză ce afectează crapul, cosașul, carasul, bufalo, știuca din culturi si bazine naturale
Etiologie. Parazitoza este provocata de femelele unor crustacee copepode aparținând genului Lernaea. Corpul femelei este vermiform,cilindric. Preferă temperaturi mai ridicate ale apei 20oC si concentrații de NaCl sub 1,8%.
Epizootologie,patogenie. Sursele bolii sunt peștii infestați și apa care conține stadiile larvare.
Sensibilitate mare o are puietul in primul an. Pe măsura creșterii puietului pericolul scade. Intensitatea maxima a invaziei se produce in sezonul cald.
Paraziții se introduc cu partea anterioara in grosimea tegumentului, provocând leziuni si distrugeri ale acestuia. Ei acționează asupra gazdei mecanic si toxic.
Manifestări clinice. Pe suprafața corpului se pot observa crustacei înfipți cu partea anterioara in tegument si cu cea posterioara libera.
Paraziții produc eroziuni ale solzilor la locul de fixare, hemoragii, ulcerații superficiale sau profunde,distrugeri de țesut.
Peștii parazitați au ritm redus de creștere, pierd greutate, manifesta anorexie si dificultate de respirație.
Evoluție La peștii vârstnici prognostic este ușor dar se înregistrează degradarea aspectul comercial. Pentru puiet prognosticul este grav, parazitoza ducând la scăderea ritmului de creștere, pierderi ponderale, mortalități.
Metodele profilactice și de tratament sunt aceleași ca în cazul argulozei.
Variola:
Variola este o boală virotică a tegumentului cu caracter tumoral,ce prezintă două aspecte:
excrescențe cutanate plate cu aspect gelatinos,de culoare albă-cenușie semitransparente sau opace,pe suprafața corpului,pa cap și înotătoare;
corpul moale,care se poate îndoi cu ușurință pe măsură ce se lățește. Exemplarele bolnave mor mai ales iarna. Variola izbucnește la temperatura de 19-.
Boala în general nu produce mortalitate .Ritmul de creștere al peștilor bolnavi reduce cu 50% și valoarea comercială a acestora scade datorită aspectului respingător al leziunii tegumentului.
În combaterea acestei boli nu s-a ajuns la măsuri eficiente. Se recomandă evitarea consangvinizării și excluderea de la reproducere a reproducătorilor care prezintă simptomele variolei.
Pentru evitarea stărilor de boală ce se pot instala la pești este necesară respectarea câtorva măsuri de prevenire a bolilor:
evitarea amestecului de vârste diferite în zonele periclitate de anumite îmbolnăviri;
selectarea unor populații piscicole cu imunitate naturală față de infecții sau invazii primare;
controlul atent al materialului biologic provenit din alte unități piscicole și aplicarea unor tratamente (băi) înainte de introducerea lor în bazine;
uscarea și dezinfecția periodică a bazinelor;
cei mai importanți factori care influențează starea de sănătate a unei unității piscicole sunt condițiile mediale optime (calitățile fizico-chimice ale apei,asigurarea unui regim permanent de primenire a apei) și calitatea furajelor administrate;se va urmări astfel asigurarea acestor condiții;
fiecare unitate să posede unelte și utilaje proprii ,care periodic vor fi dezinfectate
C A P I T O L U L IV
Concepția de amenajare a terenului
IV.1.Repartizarea suprafeței amenajate pe categorii de heleșteie
A. Suprafața de luciu de apă pe categorii de bazine :
Suprafața de creștere vara III:
SHVIII=20 ha
Suprafața heleșteului iernat II
SHiII=2,252
Suprafața de creștere vara II
SHCVII=7,190
Suprafața heleșteului iernat I
SHiI=0,53
Suprafața de creștere vara I
SHCVI=2,247
Alte categorii de bazine:
HPF0-3,09
HCR-0,036
HCr-0,016
HPPC-0,026
BRNPC-0,166
HIR-0,009
Hir-0,006
B. Suprafața totală de luciu apă :
STOT.=SHCVIII + SHiII +SHCVII+ SHiI +SHCVI+SHPF0 +S HCR+S HCr+ S HPPC +S BRNPC+S HIR+S HIr
STOT.=20 + 2,252+ 7,19+ 0,53+ 2,247+ 3,09+ 0,036+ 0,016+ 0,026+0,166+ 0,009+ 0,006= 35,568ha
C. Suprafața totală a amenajării:
STOT.amenajată=STOT+10% , unde 10% reprezintă:
STOTamenajată=35,568+10% 98,6=
11.2 Elaborarea schemei hidrotehnice de amenajare
La elaborarea concepției de amenajare s-au luat în considerare două principii de bază:
1.Principiul biologic condiționează ca heleșteele prin caracteristicile lor constructive și funcționale să asigure condiții ecotehnologice optime pentru speciile de cultură ,respectiv pentru diversele stadii de dezvoltare ale acestora.
2. Principiul hidrotehnic care obligă ca fiecare din bazinele și heleșteele schemei hidrotehnice de amenajare să fie independente din punct de vedere al alimentării cu apă,al desecării și al asigurării recirculării.
La fundamentarea schemei hidrotehnice de amenajare s-au studiat și particularizat la nivelul amplasamentului respectiv următorii factori:
configurația nivelitică sau morfo-topo-hidrografică;
calitățile pedologice ale diverselor unități de sol ce fac parte din perimetrul amplasamentului;
hidrograful nivelurilor în masa de alimentare-evacuare;
caracteristicile fizico-mecanice ale pământurilor folosite ca material de construcție sau ca teren de fundație;
regimul climatic al zonei în care se află amplasamentul.
În baza celor două principii,la amplasarea diferitelor categorii de bazine și heleștee în perimetrul schemei hidrotehnice de amenajare s-au luat în considerare următoarele criterii:
Asigurarea unei judicioase corelații între configurația nivelitică a terenului și adâncimea optimă tehnologic necesară pentru fiecare categorie de heleștee. În baza acestui criteriu heleșteele cu adâncime mică a apei s-au amplasat în zone depresionare.
În cadrul fiecărei categorii de heleștee au fost comasate sub forma unor baterii ce permit o simplificare a rețelei canalelor de alimentare-evacuare;
La includerea în cadrul schemei hidrotehnice de amenajare s-au urmărit ca fiecărui heleșteu să i se asigure pe cât posibil o formă rectangulară,raportul dintre laturi fiind cel considerat optim din punct de vedere tehnologic.
Heleșteele au fost amplasate în cadrul schemei de amenajare astfel încât să fie limitat efectul deferlant al valurilor. În acest sens s-a urmărit ca latura scurtă a bazinului să coincidă cu direcția vântului predominant,situație în care lungimea fechtului este minimă.
Schema de amenajare concepută presupune compartimentarea zonei de amplasament în heleșteele piscicole cu diverse destinații și suprafețe în funcție de procesele tehnologice și de tehnologia de exploatare propusă.
Schema de amenajare concepută și bazată pe considerente pedologice prevede realizarea unei amenajări complexe de producere a puietului de crap de un an.
Schema hidrotehnică presupune lucrări care să asigure procesul tehnologic preconizat:
diguri de apărare a incintei dimensionate la fenomenele hidrologice corespunzătoare unei asigurări de 1%;
– platforma tehnologică este prevăzută cu stații de pompare a apei ce funcționează toată perioada anului ,funcție de heleșteele care le deservește;
Digurile adiacente canalelor de alimentare,evacuare,precum și cele de compartimentare au fost dimensionate din punct de vedere al cotei coronamentului în funcție de necesitățile tehnologice.
complexul de creștere vara III cuprinde un bazin cu S=20 ha,alimentarea făcându-se cu ajutorul canalului CPA2;
complexul de creștere vara II are o S=7,190,alimentarea făcîndu-se cu ajutorul canalului CPA2;
complexul de creștere vara I cu S=2,247,alimentarea făcîndu-se cu ajutorul canalului CPA2;
există și 1 heleșteu de iernat 1 cu S=0,53,și 2 heleșteie iernat 2cu o S=1,126,alimentarea făcîndu-se cu ajutorul canalului CPA1;
Alte categorii de bazine
un heleșteu de carantină,alimentarea făcindu-se cu ajutorul canalului CSA1
Alimentarea bazinelor se realizează prin călugăre de alimentare.
Caracteristicile tehnico-constructive ale heleșteelor de reproducere natural dirijată :
amplasamentul bazinelor de reproducere trebuie să corespundă terenurilor cele mai evoluate din punct de vedere pedologic din perimetrul schemei hidrotehnice de amenajare .Se asigură astfel dezvoltarea covorului vegetal necesar fixării icrelor fecundate și în același timp se asigură o bază trofică accesibilă din punct de vedere calitativ și cantitativ pentru larvele eclozate;
suprafața este relativ redusă-dacă nu sunt amenajate heleștee speciale de predezvoltare se vor adapta heleșteele de reproducere de suprafață mare(1.00-) în care larvele vor fi menținute pe toată perioada corespunzătoare stadiului de predezvoltare;
Adâncimea apei deasupra platformei heleșteului este variabilă;
Cea mai mare parte din suprafața heleșteului este deținută de zonele cu mică adâncime,dar sunt necesare și zone mai adânci care să reprezinte locuri de refugiu pentru reproducători după depunerea pontei.
IV.3.Niveluri și suprafețe caracteristice ale apei în heleșteie:
Pornind de la caracteristicile tehnico-constructive ale heleșteelor și de la configurația nivelitică a terenului care urmează a fi amenajat , configurație ce rezultă din curbele de nivel ale planului de situație , se determină două caracteristici foarte importante pentru activitatea de proiectare și exploatare a amenajării piscicole :
nivelul normal de exploatare al apei în fiecare heleșteu;
ponderea suprafeței luciului de apă pe categorii de adâncime.
Adâncimea apei în heleșteu, respectiv variabilitatea acesteia depind de nivelul normal de exploatare proiectat și de configurația nivelitică a vetrei heleșteului . Din punct de vedere tehnologic este necesar ca nivelul de apă preconizat a se obține în heleșteu , în corelație cu topografia vetrei heleșteului , să asigure adâncimi ale apei care să se înscrie în ecartul optim .
Având în vedere configurația nivelitică a terenului și luând în considerare adâncimea optimă care trebuie realizată , se stabilește nivelul de apă necesar (cota planului oglinzii apei) folosind următoarea metodologie :
Identificarea pe planul de situație a cotei maxime a terenului , respectiv a cotei minime;
În situația în care în perimetrul vetrei heleșteului există o serie de puncte izolate care se detașează într-un sens sau altul prin valoarea cotei , dar care nu afectează o suprafață apreciabilă din heleșteu , aceste cote nu sunt luate în considerare.
Aceste suprafețe mai mici care fac notă discordantă față de configurația nivelitică generală a bazinului se vor nivela , pentru a nu afecta regimul adâncimilor din bazin.
b) În funcție de uniformitatea sau neuniformitatea altitudinii punctelor se determină cota medie a terenului:
NTmed.(mrMN)
c) Adoptarea adâncimii optime specifică pentru fiecare heleșteu proiectat;
d) Determinarea nivelului de apă in heleșteele schemei hidrotehnice de amenajare cu relația:
NA= NTmed.+Hoptim (mrMN)
e) Determinarea adâncimilor extreme ale apei în scopul verificării încadrării lor în ecartul optim:
Hmax.= NA – NTmin (mrMN).
Hmin. = NA – NTmax. (mrMN).
Hmed. = NA – NTmin. (mrMN).
În scopul fundamentării corecte a structurii formulei de populare și în sensul realizării unui judicios grafic de inundare a heleșteelor,pentru fiecare din heleșteele schemei hidrotehnice de amenajare s-a determinat printr-o metodă specifică ponderea pe care o ocupă fiecare suprafață de luciu de apă cu o anumită adâncime.
NIVELURI, SUPRAFEȚE ȘI VOLUME CARACTERISTICE ÎN HELEȘTEELE AMENAJĂRII PISCICOLE
Elemente de bilanț hidrologic ale schemei hidrotehnice de amenajare
Caracterul sistematic al schemei hidrotehnice de amenajare proiectate impune mărimea și dinamica principalelor parametrii hidrologici,și anume:
debite de inundare,desecare,întreținere,recirculare și debite speciale;
volume de apă recirculate pe perioada vegetativă;
raportul dintre volumele de apă vehiculate prin pompare și vehiculate gravitațional;
La stabilirea parametrilor de bilanț hidrologic s-au luat în calcul și corelat următorii factorii:
capacitatea nivelitică a fiecărui heleșteu,condiționată de configurația nivelitică a vetrei heleșteului;
hidrograful nivelurilor în emisar la asigurările specifice hidroameliorațiilor în cale două secțiuni caracteristice schemei;
se identifică cota medie a terenului în zona amplasamentului stației de pompare-evacuare și alimentare;
1.Debite de umplere(inundare)(Qu):
Calculul debitelor de inundare se realizează în funcție de volumul de apă necesar atingerii nivelului normal de exploatare și respectiv de durata optimă a inundării,specifică fiecărui tip de bazin.
1.1 Determinarea volumelor de apă necesare:
Volumul necesar pentru umplere:
Vtu= ,unde: S=suprafața bazinelor (ha);
Hmed=adâncimea medie a apei;(m).
Volumul pentru umplere asigurat pe cale gravitațională:
Vug=10( Nmediu per.inundare(70%) – NTmediu)S
Volumul pentru umplere asigurat prin pompare:
Vup=10( NA – NTmediu per. inundare(70%))S
1.2 Calculul debitelor de umplere(inundare):
Qu=(10, (m3/s)
unde: ti =durata optimă a inundării (zile);
2.Debite de evacuare(desecare)(Qd):
2.1 Determinarea volumelor de apă evacuate:
Volumul total ce trebuie evacuat:
Vtd=Vtu , (mii m3)
Volumul pentru evacuare asigurat pe cale gravitațională:
Vdp=10(NA- Nmediu per.desecare(70%))
Volumul pentru evacuare asigurat prin pompare:
Vdg=10(Nmediu per.desecare(70%)-NTmediu)S
2.2 Calculul debitelor de desecare:
Qd= , (m3/s)
3.Debite de întreținere-primenire(Qî+p)
Reprezintă debitele de apă necesare pentru menținerea nivelului normal de exploatare a apei)compensarea pierderilor prin evaporație și infiltrație=dar și pentru asigurarea unui debit de apă necesar pentru evacuarea produselor de metabolism în vederea asigurării calității apei corespunzătoare speciei cultivate.
3.1 Compensarea pierderilor de apă prin evaporație
3.1.1 Intensitatea evaporației de la suprafața apei(qe):
qe=0,00479(u2-ua)W , (cm/zi) ;
unde:
u2=umiditatea aerului măsurată la deasupra nivelului apei ,(mm.col Hg);
ua=umiditatea aerului măsurată la cea mai apropiată stație meteo, (mm.col. Hg);
W=viteza medie a vântului pe direcția predominantă, (km/h) ;(W=5 km/h).
3.1.2 Debit evaporat de la suprafața apei(Qe):
Qe=(qeS10-2104)/186.400=0,00116qeS ,(m3/s)
3.2 Compensarea pierderilor de apă prin infiltrație
3.2.1 Intensitatea infiltrațiilor:
Corespunzător tipului de teren pe care se găsește heleșteul studiat se extrage tabele cu coeficientul de infiltrație(K)
K=10-5,(cm/s)
3.2.2 Debitul infiltrat prin cuva (platforma)heleșteului(Qi):
Qi=K10-2104=102m3/s)
3.3 Debite de recirculare(Qr)
3.3.1 Debite unitare de recirculare(qr):
Pentru heleșteele de iernat(HI)debitul unitar de recirculare se determină din condiția ca întregul volum de apă să fie schimbat la 10 zile:
qr=(1 haHmed)/(1086.400)=11,6Hmed (l/sha)
3.3.2 Debitul de recirculare:
Qr=Sqr/1.000 ,(m3/s)
3.3.3 Debite totale de întreținere-primenire(Qî+p):
Qî+p=Qe+Qi+Qr , (m3/s)
4.Debite necesare supraînălțare nivel
Este specific BRNDP-urilor,HPR-urilor și HI-urilor,unde în anumite situații(oscilații termice cu amplitudine foarte mare) este necesar să protejăm materialul piscicol prin supraînălțarea nivelului.
4.1 Gradient(intensitate)supraînălțare nivel(qt):
BRNDP -1,5 cm/h
HPR-2,0 cm/h
HI-1 cm/h
4.2 Debit necesar supraînălțare nivel(Qt):
Qt=(qtS10-2104)/3.600=0,0278 ,(m3/s) ,unde:qt=cm/h
5.Debit total al instalațiilor de recirculare(Qtot.)
Qtot.=Qî+p+Qt , (m3/s)
ELEMENTE DE BILANȚ HIDROLOGIC ALE AMENAJĂRII PISCICOLE
ELEMENTE DE BILANȚ HIDROLOGIC ALE AMENAJĂRII PISCICOLE
Regimul nivelurilor
Pentru stabilirea regimului nivelurilor s-au prelucrat statistic diferite șiruri ale unor niveluri caracteristice (minim,maxim,mediu) înregistrate la postul hidrometric Galați.
Regimul nivelurilor prezintă interes practic în abordarea și rezolvarea următoarelor probleme:
dimensionarea digului de apărare a incintei piscicole și verificarea stabilității;
determinarea raportului dintre volumele de apă vehiculate gravitațional,respectiv prin pompare în vederea inundării și desecării incintei;
stabilirea soluției constructive și a particularităților constructive ale prizei de apă.
Prin prelucrarea statistică a șirului disponibil de date privind regimul nivelurilor și utilizând metoda interpolării s-au determinat pentru cele două secțiuni caracteristice ale cursului de apă(la alimentare și la evacuare) nivelurile de apă la asigurarea de calcul impuse de clasa de importanță a amenajării,după cum urmează:
Niveluri caracteristice la alimentare ale amenajării piscicole:
Post hidrometric – S.P.A fermă- Altitudine plan miră:14.00 mrMN
NAmax.asigurarea de verificare( 1%)=21,50 mr M N.C mrMN
NAmax.asigurarea de calcul(5%)=20,50 mr MN
NAmed.(70%)=18,00 mr MN
NT=17,50mr MN
NAmin(95%)=16,50mr MN
NF 15,00 mr MN Bazin de
aspirație
Etiaj 14,00mr MN dig de contur
DUNĂREA
emisar ampriză
Niveluri caracteristice la evacuare ale amenajării piscicole:
NA NAmax.asigurarea de verificare(1%)=16,,5
NAmax.asigurarea de calcul(5%)= 16,00
Nmediu(70%)=15,20
NT=15,00 mrMN
Canal drenor Canal
evacuare NTminim(95%)=14,20
NF=13,00 Etiaj12,5
V.PROIECTAREA LUCRĂRILOR DE BAZĂ DIN CADRUL AMENAJĂRII
V.1 Îndiguirea și compartimentarea terenului
Diversitatea de heleștee din cadrul schemei hidrotehnice proiectate s-a obținut prin compartimentarea amplasamentului cu diguri de pământ dimensionate în funcție de particularitățile fiecărui heleșteu.
La amenajarea fermei piscicole se folosesc în cazul cel mai general următoarele tipuri de diguri:
diguri de apărare(longitudinale sau transversale);
diguri de capăt;
diguri adiacente canalelor de alimentare și evacuare;
diguri de compartimentare.
Digurile sunt lucrări hidrotehnice folosite pentru apărarea terenului împotriva inundațiilor (diguri de protecție).
Digurile de apărare – pot fi longitudinale sau de capăt.
Digurile de apărare longitudinale încorsetează albia minoră pe unul sau ambele flancuri și au rolul de a proteja amenajarea piscicolă împotriva inundațiilor. Sunt extrem de costisitoare datorită dimensiunilor mari ale secțiunii transversale (lățime coronament 4- pentru a i se asigura carosabilitatea ,înălțime 4-,condiționat de hidrograful nivelului maxim și,înclinare redusă a taluzului exterior (cel dinspre emisar) pentru a disipa cu ușurință energia deferlantă a valurilor.
Digurile de capăt sau transversale – au același rol ca și cele longitudinale și se folosesc numai în cazul în care amenajarea nu face parte dintr-o incintă îndiguită în prealabil. Sunt mult mai solicitate la viituri datorită acțiunii frontale a apei.
Digurile de compartimentare – diguri de dimensiuni mai mici decât celelalte categorii de diguri. Rolul acestora este de a asigura realizarea nivelelor de apă tehnologic necesar în heleștee. Se dimensionează în funcție de nivelul de apă din heleșteu.
Stabilirea traseului digului de compartimentare și a celor de apărare
Pentru amplasarea pe un teren corespunzător care să nu pericliteze stabilitatea digurilor se efectuează în prealabil anumite studii. Alegerea judicioasă a traseelor digurilor constituie o problemă importantă având în vedere o multitudine de implicații de natură economică sau tehnică (viabilitate în exploatare). Din aceste motive traseul unui dig se alege în funcție de următoarele criterii:
Criteriul hidraulic – are în vedere numai cazul digului de apărare și a celor de remuu,condiționează o anumită distanță dig-mal și o anumită cotă a coronamentului,elemente ce asigură insubmersibilitatea incintei cu grade de asigurare corespunzătoare clasei de importanță în care este încadrat obiectivul protejat;
Criteriul economic (topografic) obligă ca traseul unui dig să urmărească punctele de pe teren cele mai elevate (înalte),în acest mod ,în condițiile asigurării unei cote a mediului tehnologic impusă de nivelul apei din heleșteu,respectiv de nivelul apei din emisar,vor rezulta secțiuni de dig cu înălțime redusă,deci economice;
Criteriul geotehnic-impune ca traseele digurilor să evite zonele inadecvate din punct de vedere al caracteristicilor fizico-mecanice ale pământurilor privite ca material de construcție sau ca teren de fundație (se vor evita terenurile cu un conținut ridicat de substanțe organice care prin minimalizare determină tasări foarte mari;terenuri nisipoase care favorizează și intensifică procesele infiltrațiilor ale apelor pe sub diguri ,zonele mlăștinoase,etc.)
Criteriul punctelor obligate (criteriul geometric) care obligă la anumite trasee,condiționarea de amplasare a unor anumite categorii de bazine într-un anumit compartiment al schemei hidrotehnice de amplasare sau de realizarea unor suprafețe tehnologic impuse .Acest criteriu, în anumite condiții, îl exclude pe cel economic și geotehnic devenind prioritar.
V.1.1 Stabilirea elementelor geometrice ale secțiunii transversale și a profilului longitudinal
În profil transversal elementul de bază ce definește un dig este cota coronamentului,care se stabilește diferențiat după cum urmează:
pentru digul de apărare cota coronamentului se stabilește în funcție de nivelul maxim de calcul al emisarului,asigurat 5% ,iar verificarea neinundabilității acestuia se face pentru un nivel maxim de verificare cu asigurarea de 1%;
pentru digurile de compartimentare,cota coronamentului se determină în funcție de adâncimea maximă a apei într-unul din heleșteele adiacente.
În ambele cazuri cota proiectată a coronamentului se majorează cu un spor ce acoperă tasările remanente în corpul digului și cele din fundație rezultând o cotă de execuție.
În profil longitudinal se mai specifică o serie de elemente privind configurația nivelitică a amprizei și elemente de calcul a terasamentelor.
În profil transversal ,secțiunea proiectată a digurilor este definită de următoarele elemente:
cota coronamentului;
lățimea coronamentului ;
panta taluzelor.
Dimensionarea secțiunii barajelor și digurilor piscicole
Stabilirea cotei coronamentului:
Cota coronamentului se calculează astfel:
NC=NAmax.+ hd ,unde: hd=înălțimea de deferlare a valurilor pe taluz,(m);
hs=înălțimea suplimentară de siguranță,(hs=0,3 m);
NAmax=nivelul apei din heleștee;
hd=k3,2(2hv)tgα ,unde:
k=coeficient ce depinde de natura protecției taluzului; (k=0,9-pereu
înierbat);
2hv=înălțimea totală a valului;
tgα=,unde m=coeficient de taluz;(m=3-terenuri luto-nisipoase
tgα=0,33);
hv=0,0186L0,24h0,54 ,unde:
W=viteza medie a vântului la asigurarea de calcul de 5%;(W=100 km/h);
L=lungimea fechtului valului,(km);
h=înălțimea barajului,(m).
Hp= NCP- NT , Hp=înălțimea proiectată;
NT=nivel teren.
Stabilirea cotei de execuție a coronamentului(NCE):
Cota de execuție a coronamentului se calculează cu relația:
NCE= NCP+ht ,unde:
ht=hf+hr , ht= tasarea totală, (m)
hf= tasarea terenului de fundație;
hr= tasarea remanentă în corpul digului;
hf=T(ε1-ε2)/(1+ε1), în care: T= grosimea stratului permeabil;
ε1= 0,7-coeficient de porozitate inițială a
terenului de fundație;
ε2= 0,6 coeficient de porozitate a terenului
de fundație după construirea barajului;
hr=μ1,în care: μ1=0,070-terenuri luto-nisipoase;
Stabilirea coeficienților de taluz:
– pentru pământuri luto-nisipoase: m0=m=3;
Stabilirea lățimii coronamentului:
Lățimea coronamentului se stabilește în funcție de condițiile hidraulice,de stabilitate și exploatare. Se calculează atât cota proiectată cât și cea de execuție.
Relațiile de calcul sunt:
bp =0,61+2 ,(m) Formula Trantwine
bp=lățimea proiectată a coronamentului;
be=bp+∆b=bp+μ2Hp , unde:
be=lățimea de execuție a coronamentului;
μ2=0,085
Înălțimea executată:
He=Hp+ht ,(m)
Lungimea taluzelor:
Ltm=Ltn=Hp ,(m)
Lt=2Hp ,(m)
Lățimea amprizei:
B=bp+Hp ,(m)
ELEMENTE GEOMETRICE ALE SECȚIUNII TRANSVERSALE COMPARTIMENTARE
V.1.2 Verificarea secțiunii lucrărilor de compartimentare la infiltrații în regim permanent
Infiltrația apei prin corpul digurilor prezintă interes practic sub două aspecte:
în ce măsură procesul infiltrațional afectează stabilitatea secțiunii digului pe durata normală de funcționare;
care este mărimea pierderilor de apă prin infiltrație pe perioada vegetativă,pierderi ce trebuie compensate prin pompare;
În funcție de regimul de funcționare(exploatare),se disting două situații de verificare la infiltrații:
infiltrații în regim nepermanent(cazul digurilor de incintă și al digurilor de compartimentare la bazinele și heleșteele cu durată redusă de inundare – BRNDP;
infiltrații în regim permanent.
Se aplică în cazul tuturor digurilor de compartimentare din perimetrul schemei hidrotehnice de amenajare.
Funcție de mărimea secțiunii digului există două metode de verificare:
metoda Pavlovski simplificată care se aplică pentru secțiunile de dig cu înălțime redusă(cazul amenajărilor sistematice);
metoda Pavlovski detaliată care se aplică în cazul barajelor de la iazurile piscicole.
Metoda de calcul folosită va fi Pavlovski simplificată ,care constă în limitarea poziției punctului de emergență al curbei de infiltrație considerată acceptabilă din punct de vedere al stabilității pentru digurile piscicole ale amenajării.
Schița de calcul:
B
b
NC
NA
1: m 1: n
ha
I
1m PLAN DE REFERINȚĂ hi
Relații de calcul:
hi=I+B/n-1,5 m,unde:
I-ha+1 , (m)
B=a+(Ha-ha)(m+n)
ha=adâncimea medie a apei,(m);
m,n =coeficienți de taluz .
Înălțimea de execuție a digului(He):
He=Hp+hr+hf ,(m) He= Hp+ht ,(m).
– zonă saturată cu apă – zonă nesaturată cu apă
VERIFICAREA SECȚIUNII DIGURILOR ÎN REGIM PERMANENT
V.1.3 Întocmirea profilului longitudinal și a secțiunii transversale prin diguri
Profilul longitudinal și secțiunea transversală tip sunt necesare pentru întocmirea documentației de deviz ( antemăsurătoare și deviz pe categorii de lucrări) precum și pentru adoptarea tehnologiei de execuție adecvată volumului de umplutură si particularitățile geotehnice ale amplasamentului.
În profil longitudinal sunt identificate:
configurația nivelitică a terenului;
nivelul apei in heleșteu;
nivelul proiectat al coronamentului;
Cu ajutorul acestor elemente se determina parametri necesari pentru determinarea cantităților de lucru pe articole de deviz necesare la execuția terasamentului respectiv volume de pământ , suprafețe taluze, suprafață ampriză, suprafața coronament, etc.
Secțiune longitudinală tip prin diguri
Tehnologia execuției lucrărilor de terasamente
Tehnologia de execuție a unui rambleu piscicol cuprinde următoarele etape;
Pichetarea traseului digului din 50- cu picheți din lemn (câte 8 picheți la fiecare profil);
Curățirea amprizei digului de vegetația dură și arborescentă ;
Decopertarea amprizei pe o adâncime de 10- atunci când orizontul superficial al terenului este bogat în substanță organică care în timp se poate mineraliza și determină o tasare accentuată a secțiunii digului;
Scarificarea amprizei cu utilaje terasiere specifice (scarificatoare )în scopul realizării unei optime înfrățiri sau conlucrări între umplutura de pământ din dig și terenul de fundații;
executarea de săpături în gropile de împrumut adiacente pentru prelucrarea materialului de construcție necesar secțiunii digului.
În funcție de capacitatea portantă a terenului ,de nivelul pânzei freatice ,de coroziunea pământului și de volumul de terasamente necesar se utilizează utilaje terasiere specifice cum ar fi:
draga(cu cupe sau refulantă);
draglina (cu cupa trasă sau aruncată);
excavatoare (pe șenile sau pe pneuri);
serepere.
Executarea releelor în vederea aducerii pământului în secțiunea proiectată a digului(cu utilaje de tipul buldozerului);
Sistematizarea terasamentului de-a lungul digului (cu buldozerul);
Compactarea pământului din secțiunea digului în vederea realizării indicilor fizico-mecanici optimi pentru umplutura de pământ (se realizează cu rulouri compresoare sau pentru amenajări piscicole cu utilaje tip T.P.O- tăvălug picior de oaie );
Nivelarea coronamentului digului (cu buldozerul) și finisarea sau politura taluzurilor (de regulă manual);
Consolidarea taluzurilor (prin înierbare sau pereu de dale);
Reprofilarea gropilor de împrumut adiacente din care s-a preluat pământ pentru dig și asigurarea unei pante longitudinale orientată dinspre instalația de alimentare spre cea de evacuare (prin reprofilare se realizează canalul drenor din heleșteu);
Recepția lucrărilor de terasamente (verificarea cotei coronamentului și a elementelor geometrice principale ale secțiunii transversale și verificarea gradului de compactare a umpluturii de pământ – exprimat prin cifra porilor).
Întocmirea devizului pe categorii de lucrări (DCL):
DCL se execută pe baza catalogului de prețuri unitare pe articole de deviz care sunt notate cu același indicativ TS,C, IF.
Antemăsurătoare:
Indicator de norme de deviz:
ASO1 – Pichetare traseu dig si canale drenoare (8 picheți la 50 de m )- lungime dig;
TSGO1A1- Curățarea amprizei de vegetație – suprafața ampriză (sute m2);
TSCO1A1- Scarificare mecanizată a amprizei;
TSCO4B3 – Săpătura de excavare pe șenile amplasat pe platelaje ( volum necesar total , sute m3);
TSCO9B11- Releu de buldozer pentru sistematizarea profilului digului (30% articolul 4 – sute m3);
TSDO3A11-Imprastiere pământ în secțiunea digului cu buldozerul în vederea compactării (20% din 5 – sute m3);
TSD10A11- Compactarea terasamentelor cu TPD 151 ( volum necesar total – sute m3 );
TSF03B1- Finisarea sau nivelarea manuală a coronamentului digului (suprafață coronament-sute m2);
TSE03B- Finisare sau politură taluze ,manuala (suprafața taluz cumulat- sute de m2);
IFA05E1- Pereu din dale prefabricate 505020 cm.( suprafața taluz cumulat- sute m2);
IFB09B2 – Strat drenaj balast de . grosime (suprafața taluz cumulat-sute m2).
DEVIZ LUCRĂRI TERASAMENTE
Total deviz=215224,98 (valoare reactualizare deviz) = 430449,96 lei
Stabilirea caracteristicilor tehnico – constructive și dimensionarea hidraulică a canalelor
13.1. Tipuri de canale specifice amenajărilor piscicole:
Aducția,transportul ,distribuția și evacuarea apei în cadrul schemei hidrotehnice a unei amenajări piscicole,este asigurată de o rețea de canale optimizată hidraulic ce cuprinde următoarele categorii de canale:
Canale de aducțiune -C.A
Canale principale de alimentare -C.P.A
Canale secundare de alimentare – C.S.A
Canale principale de evacuare – C.P.E
Canale drenoare -C.D
13.2 Schema sinoptică a canalelor
II. Graficul debitelor canalelor:
Graficul debitelor canalelor prezintă o importanță deosebită în proiectarea amenajării și în optimizarea consumului de apă al acesteia fiind folosit la:
determinarea debitului de calcul pentru dimensionare hidraulică a canalului;
dispecerizarea transportului ,distribuție și evacuare a apei;
optimizarea funcționării rețelei de transport,distribuție și evacuare a apei;
cuantificarea consumului total de apă al amenajării și al celui detaliat pe heleștee.
Determinarea graficului debitelor canalelor se face în funcție de elementele de bilanț hidrologic și de schema hidrotehnică de amenajare.
Întocmirea graficului debitelor comportă următoarele etape:
se înscriu în grafic codurile canalelor care alcătuiesc rețeaua de alimentare-evacuare;primele se înscriu canalele de ordin inferior ,iar în final cele de ordin superior;
pentru fiecare din canalele înscrise în grafic se inventariază așa numitele unități hidrografice beneficiare;
pentru fiecare din unitățile hidrografice beneficiare se delimitează grafic conform tehnologiei de exploatare,perioadele distincte de funcționare;
pentru canalele de alimentare se delimitează perioada de inundare și recirculare;
pentru canalele de evacuare se delimitează perioada de recirculare și evacuare(pe luni și decade);
pentru fiecare perioadă distinctă se înscrie valoarea debitului caracteristic;
se identifică și se localizează suprapunerea perioadelor distincte de funcționare;
se însumează debitele de la nivelul fiecărei suprapuneri ale perioadei respective de funcționare;
se identifică valoarea maximă obținută prin însumarea debitelor perioadelor suprapuse;
debitul se evidențiază constituind debitul cu ajutorul căruia se realizează dimensionarea hidraulică a canalelor.
GRAFICUL DEBITELOR CANALELOR DE ALIMENTARE
GRAFICUL DEBITELOR CANALELOR DE EVACUARE
13.4 Elemente geometrice ale secțiunii canalelor
B
bo
hd NA
1:m 1:m
ha hc
b
1.Înclinația taluzurilor (m): se stabilește în funcție de caracteristicile mecanice ale terenului și de textura solului:
2.Lățimea la fund a canalului (b) se adoptă în funcție de mărimea debitului și de caracteristicile tehnice ale echipamentului de săpare (multiplu întreg al frontului de săpare al utilajului).
3. Adâncimea apei (ha):se determină prin calcul hidraulic:
ha=
4.Înălțimea de siguranță (hs): se adoptă în funcție de Q:
5.Panta fundului canalului (I):se determină prin calcul hidraulic.
Caracteristici hidraulice ale secțiunii canalelor
1. Lățimea suprafeței libere a apei (B0) se determină la nivelul pierderilor de apă
prin evaporație:
B0=b+2,(m)
2.Lățimea totală a canalului (B):condiționează tehnologia de execuție a acestuia.
B=b+2,(m)
3.Adâncimea totală a canalului (hc):care împreună cu celelalte elemente geometrice determină volumul ce urmează să fie excavat.
hc=ha+hs ,(m)
4. Proporția profilului optim al secțiunii (raportul pentru care o anumită secțiune
de canal prezintă capacitate maxime de transport).
b/ha=2- m)
5.Aria secțiunii vii a canalului:
A=(b+mha)ha , (m2)
6.Perimetrul udat al secțiunii:
P=b+2ha, (m)
7. Raza hidraulică a secțiunii:
R=A/P , (m)
8. Coeficientul de rugozitate a secțiunii (n): depinde de modul de protecție
al secțiunii Coeficientul Chezy (de viteză):
C=1/nRy , unde: Y=2,5-0,13-0,75)
9.Viteza de curgere va fi:
vmed. =C
10.Debitul transportat(capacitatea de transport),Q:
Q=AC
11.Viteza de neeroziune:
Vne=K,unde:
K=depinde de textura solului
12.Viteza de neînămolire (necolmatare):
vnî. =AQ0,2 ,(m/s)
A-depinde de mărimea hidraulică a aluviunilor,care reprezintă viteza cu care
acestea cad în masa apei în condiții de apă stătătoare.
13. Se verifică regimul de curgere al apei în canal cu relația:
vnîvmed.vne
13.5 Dimensionarea hidraulică a canalelor
A dimensiona hidraulic un canal de alimentare sau de evacuare dintr-o amenajare piscicolă înseamnă a rezolva doua categorii de probleme:
– determinarea elementelor geometrice și hidraulice ale sectiunii transversale în condiții de optim economic și tehnologic;
– determinarea pantei fundului canalului;
În funcție de rolul pe care îl au în cadrul schemei hidrotehnice de amenajare(alimentare,evacuare, drenoare) și în funcție de soluția constructivă adoptată (în săpătura, între diguri, sau pe coronamentul digurilor), dimensionarea hidraulică a canalelor se face după două criterii:
Criteriul capacitații maxime de curgere – se aplică obligatoriu la canalele situate pe coronamentul digurilor și la canalele de evacuare care nu servesc ca gropi de împrumut;
Criteriul vitezelor admisibile – se aplică pentru majoritatea canalelor de alimentare-evacuare sau drenoare dintr-o amenajare piscicolă.
În cazul proiectului de față calculul hidraulic al canalelor s-a efectuat astfel:
pentru canalele de alimentare pe coronament și pentru canalele de evacuare s-a folosit criteriul capacitații maxime de curgere;
Criteriul capacitații maxime de curgere:
Conform acestui criteriu există o singură corelație și numai una între b, ha, m,pentru care o anumită secțiune de canal are o capacitate maximă de transport.
a) Elemente cunoscute:
Qmax- debit maxim de transport ( m³/s)
m- înclinarea taluzului
n- coeficient de rugozitate
k- coeficientul vitezei de neeroziune
A- coeficientul vitezei de neînămolire.
Etape de calcul:
Adoptarea lățimii de fund a canalului în funcție de mărimea debitului transportat și de tehnologia de execuție a canalului: b=f (Q), (m)
Determinarea raportului corespunzător profilului optim al sectiunii -b/h-
Determinarea adâncimii apei în canal -ha-
Adoptarea înălțimii de siguranța -hs-
Determinarea adâncimii canalului -hc-
Determinarea lățimii canalului – B-
Determinarea secțiunii vii a canalului -A-
Determinarea perimetrului udat -P-
Calculul razei hidraulice- R-
Stabilirea coeficientului de viteză (Chezy)
Determinarea pantei fundului canalului -I-
Calculul vitezei de curgere -v-
Determinarea vitezei de neeroziune -vne-
Determinarea vitezei de neînămolire -vnein-
Verificarea regimului vitezei de curgere : vnein< v> vne
DIMENSIONAREA HIDRAULICĂ A CANALELOR DE ALIMENTARE
(criteriul capacității maxime de transport)
Deoarece condiția ca VVne nu este îndeplinită se vor executa decolmatări periodice.
DIMENSIONAREA HIDRAULICĂ A CANALELOR DE EVACUARE
(criteriul capacității maxime de transport)
Condiția VnîVVne este îndeplinită
Canale de alimentare. Au funcția de a debita apa necesară unității sistematice, distribuind-o în același timp grupurilor de bazine ce apar ca urmare a aplicării schemei de amenajare. În categoria canalelor de alimentare intră următoarele tipuri:
-canale de priză (aducțiuni) dimensionate pentru întreg debitul necesar amenajării în perioada de vârf a exploatării. Nivelul de apă din canal realizat gravitațional sau prin pompare, este nivelul de apă cel mai ridicat. O mare parte din traseul canalului se construiește între diguri, tocmai din necesitatea menținerii în canal a unui nivel de apă ridicat;
-canale de alimentare principale, ce preiau apa din canalul de aducțiune și o distribuie principalelor sectoare ale amenajării. Transportând debite mari, ele se construiesc în mare măsură între diguri;
-canale de alimentare secundare, ce preiau apa din canalele de alimentare principale și o distribuie grupurilor mici de bazine sau bazinelor izolate. Deoarece transportă debite de apă reduse, proporțional cu suprafața pe care o servesc, pentru a se realiza nivelurile de apă necesare alimentării prin cădere în heleșteu, se amplasează pe coronamentul digurilor.
Canale de evacuare. Au scopul de a capta debitul de apă rezultat prin primenirea apei bazinelor sau vidarea acestora, debit pe care îl dirijează în afara amenajării. Ca și canalele de alimentare, pot fi de diferite ordine de mărime.
Se construiesc cu pantă continuă sau în trepte către instalația de evacuare, care trebuie să aibă cota cea mai joasă a corpului orizontal sub fundul canalelor drenoare.
Tipul cel mai economic de canal când se execută din terasamente este cel construit în săpătură, cuneta canalului servind drept groapă de împrumut pentru construirea digurilor limitrofe. De aceea tipul de compartimentare ce trebuie preferat este cel ce prezintă o rețea de canale de evacuare bogat reprezentată și distribuită uniform pe suprafața amenajată.
De regulă, bilanțul hidrologic al amenajărilor sistematice prevede un consum de apă maxim în perioada aprilie-iunie și un consum minim în perioada de iarnă.
Pentru determinarea secțiunii canalelor în funcție de debit, se folosește următoarea relație:
S= Q / V; în care:
S- suprafața secțiunii umede a canalului, în m²;
Q- debitul transportat de canal, în m³/s;
V- viteza apei în canal, în m/s;
Pentru asigurarea continuității debitelor în canale, acestea se prevăd cu o pantă a cărei valoare diferă în funcție de dimensiunile secțiunii:
-canalele de derivație și canale de alimentare principale și evacuare, pantă = 0,000-0,0005;
-canale de alimentare și evacuare secundare, pantă = 0,0006- 0,0008.
Înclinarea taluzului pentru canalele construite în umplutură este de 1/1,5 – 1/3 pentru canalul nepereat; în cazul canalelor construite în săpătură, taluzul crește la 1/1. Înălțimea de siguranță a canalului peste nivelul apei variază în funcție de mărimea debitului între 0,15 și . Când terenul pe care sunt amenajate canalele sau materialul din care sunt construite, în rambleu, prezintă permeabilitate accentuată sau poate fi supus eroziunii prin mișcarea permanentă a apei în cunetă, acestea se protejează cu pereuri.
Canale drenoare
Rolul canalelor drenoare intr-un helesteu consta in :
a) descarcarea completa (vidarea) apei din bazin, in vederea mentinerii
pe uscat a acestora pentru mineralizarea aeroba a depozitelor organice depuse pe parcursul perioadei vegetative
b) mentinerea nivelului freatic pe perioada cind bazinele nu sunt inundate, la o adincime suficient de mare (0,5-) pentru a se evita aparitia fenomenului de saraturare
c) asigura concentrarea unei insemnate parti din efectivul piscicol (50-80%) in vederea prelevarii mecanizate (pescuitul cu navodul in helestee se practica pina cind adincimea apei pe platforma ajunge la 0,4-0,5m, din acest moment, pescuitul cu unelte filtrante inconjuratoare devine ineficient, si de aceea se impune concentrarea volumului de apa ramas in reteaua drenoare, a carui capacitate de stocare trebuie sa fie suficient de mare pentru a asigura supravietuirea materialului piscicol pe perioada pescuitului.
Pentru un canal drenor sunt esentiale 3 caracteristici :
– panta fundului canalului (orientata dinspre I.A. -> I.E.)
– capacitatea nivelitica (volumul canalului)
– variabilitatea adincimii apei pe traseul canalului
V.3 Instalații de alimentare-evacuare-recirculare a apei
Conform principiului hidrotehnic în baza căruia s-a elaborat concepția de amenajare, fiecare dintre heleșteiele incluse în schema hidrotehnică este echipat cu instalații de alimentare cu apă și instalații de evacuare-recirculare a apei.
Alimentarea heleșteielor cu apă se realizează cu ajutorul construcțiilor de alimentare de tip călugăr extern.
Evacuarea și recircularea apei se realizează cu ajutorul instalațiilor tip călugăr intern.
V.3.1 Dimensionarea hidraulică a instalațiilor de evacuare-recirculare
Profil longitudinal prin instalația de evacuare tip călugăr
V.3.1.1 Dimensionarea corpului orizontal al instalației de evacuare-recirculare tip călugăr.
Dimensionarea hidraulică a corpului orizontal constă în stabilirea diametrului interior standardizat care să asigure debitele medii instalate, rezultate din calculele hidrologice anterioare, respectiv desecarea incintei într-un timp tehnologic determinat.
Calculul parcurge următoarele etape;
1. Determinarea debitului mediu necesar pe care trebuie să-l asigure instalația:
Qmed = (S·Hmed·10000)/(T·86400) [m3/s] , unde:
S = suprafața heleșteului [ha];
Hmed = adâncimea medie a apei [m];
T – timpul de golire [zile].
2. Determinarea diferenței de nivel între extremitățile canalului drenor:
ΔH=I x Ld.
3. Determinarea cotei radierului instalației
↓NR=↓NT-Hmin-ΔH.
4. Determinarea sarcinii aproximale a instalației:
H’ = ↓NA – ↓NR
5. Adoptarea coeficientului de debit aproximativ:
m’ = 0,7 – 0,9
6. Calculul diametrului interior (nestandardizat) al corpului orizontal:
D’ = √(6·Qmed/m’·π·√2·g·H’) (m)
7. Standardizarea diametrului interior:
Aproximația se face prin adaos sau scădere.
8. Determinarea sarcinii reale a conductei:
H = H’ – 1/2·D (m)
9. Calculul lungimii corpului orizontal:
L = b + (m0 + m)·(↓NC – ↓NT) (m), unde: b -lățime coronament dig (m), m0, m – coeficienți de taluz, ↓NC -nivel coronament (mrMN), ↓NT -nivel mediu teren (mrMN).
10. Calculul razei hidraulice a conductei:
R = A/P = D/4 (m)
11. Calculul parametrului y din expresia coeficientului de viteză:
y = 2,5·√n – 0,13 – 0,75(√n-0,1)·√R., unde n = coeficient de rugozitate conductă; n = 0,016.
12. Calculul coeficientului Chezy:
C = 1/n · Ry
13. Calculul coeficientului pierderilor longitudinale de sarcină:
λ = 8g/C2 , g = 10 m/s²
14. Calculul pierderilor longitudinale de sarcină:
hf = λ · L/D
15. Evaluarea pierderilor locale de sarcină:
hl = hl i+ hll, unde: hli = pierderi de sarcină la intrarea în conductă; hli = 0,5;
hll = pierderi de sarcină la ieșirea din conductă; hll = 1.
16. Calculul coeficientului real de debit:
m = 1/√hf + hl
17. Calculul debitului real al instalației:
Qinst.= 2/3 · m · π · D2/4 · √2gH (m³/s)
18. Verificarea condițiilor de funcționare:
Qinst. > Qmed
Qinst – Qmed < 0,1 · Qmed
Dimensionarea corpului orizontal al instalației
V.3.1.2 Dimensionarea constructivă a corpului vertical
Dimensiunile în plan ale secțiunii transversale a corpului vertical se adoptă din considerente constructive în funcție de diametrul corpului orizontal și de numărul de pereți de vanete (două rânduri pentru recirculare, trei pentru evacuare).
Dimensiunile constructive ale corpului vertical
Tabel nr. 5.13
V.3.1.3 Dimensionarea hidraulică a corpului vertical al instalației de evacuare-recirculare tip călugăr.
Schița de calcul hidraulic
Calculul hidraulic al corpului vertical constă în verificarea condiției ca debitul deversat peste peretele de vaneți în timpul perioadei vegetative să fie superior debitului de recirculare.
Etape de calcul:
1) Qd = m · b · h · √2gh = m · b · h2/3 · √2g (m³/s), unde: m = m1 · m2, coeficient de debit, m = 0,49-0,56, m1 = coeficient contracție pe orizontală al lamei deversante,m1=0,7, m2 = coeficient contracție pe verticală, m2=0,7-0,8, b = lățimea pragului deversant (deschiderea corpului vertical) (m), h = grosimea lamei deversante, se alege multiplu de lățime al vaneților, h = 5 – .
2) Qr = S · q (m³/s), unde : q = debit unitar de recirculare, S = suprafața bazinului
3) Verificarea condiției de funcționare:
Qd ≥ Qr
Tabelul nr. 5.14
V.3.2 Dimensionarea hidraulică a instalațiilor de alimentare tip călugăr
Schița de calcul hidraulic
Etape de calcul:
1. Determinarea debitului mediu necesar pe care trebuie să-l asigure instalația:
Qmed = (S · Hmed · 10000)/(T · 86400) (m³/s)
2. Determinarea sarcinii instalației:
∆H = ↓NCA – ↓NA (m)
3. Adoptarea coeficientului de debit aproximativ:
m’ = 0,5 – 0,8
4. Calculul diametrului interior (nestandardizat) al corpului orizontal, D’ (m)
5. Standardizarea diametrului interior D (m)
6. Calculul lungimii corpului orizontal L (m)
7. Calculul razei hidraulice a conductei R (m)
8. Calculul parametrului y din expresia coeficientului de viteză (Chezy) al conductei
9. Calculul coeficientului Chezy, C
10. Calculul coeficientului pierderilor longitudinale de sarcină, λ
11. Calculul pierderilor longitudinale de sarcină, hf
12. Evaluarea pierderilor locale de sarcină, hl
hl = hl i+ hll + hlg, unde hlg = pierderi de sarcină în grătar
hlg = β(s/b)4/3 · sinα, unde:
– β = f (forma secțiunii barelor grătarului), β = 0,67 (profil hidrodinamic);
– s = distanța sau lumina dintre barele grătarului;
– b = grosimea barelor;
– α = unghiul pe care îl face planul grătarului față de direcția de acces a apei în corpul orizontal, α = 90°
13. Calculul coeficientului real de debit, m
14. Calculul debitului real al instalației :
Qinst = m · (T · D2/4) · √2g · ∆H (m³/s)
Spre deosebire de călugărul de evacuare lipsește coeficientul subunitar 2/3 întrucât presiunea de lucru a conductei rămâne constantă pe toată perioada de funcționare: Qinst > Qmed .
Dimensionarea corpului orizontal al instalației
Tabel nr. 5.15
V.4 Stația de pompare
Alcătuirea unei stații de pompare
Stația de pompare este un ansamblu de construcții și instalații care servesc la ridicarea pe cale mecanică a apei folosită la irigații , pentru evacuarea apei din sistemele de desecare, pentru alimentarea cu apă.
Elementele componente ale unei stații de pompare sunt :
pompa – echipată cu conductă de aspirație prevăzută cu sorb , conductă de refulare și dispozitiv de amorsare ;
bazin de absorbție – amenajat la locul de unde se ia apa din sursă;
bazin de refulare – amenajat la locul de unde se refulează apa ;
motorul – care acționează pompa ;
clădirea și instalațiile anexe de exploatare și întreținere .
În amenajările piscicole se folosesc pompe centrifugale într-o gamă foarte largă de tipuri, capabile să ridice o varietate mare de debite la diferite înălțimi . Motoarele folosite sunt diesel sau electrice. Dispozitivul de amorsare se folosește pentru umplerea cu apă a pompei și a conductei de aspirație . La stațiile mari de pompare care nu sunt submerse , amorsarea se poate face cu o pompă mai mică sau cu ajutorul pompelor de vid.
Condiții de funcționare :
amorsarea pompei de pornire
învârtirea rotorului pompei la viteza și sensul corespunzător producerii forței centrifuge
conducta de aspirație să fie perfect etanșă
înălțimea de aspirație să nu fie mai mare de
lungimea conductei de aspirație să nu fie mai mare de
V.4.2 Calculul stațiilor de pompare:
Înălțimea totală de pompare se calculează cu relația:
Ht=Hg+Hf+Hrl (m), unde Hg este înălțimea geodezică – diferența dintre cota minimă a apei din bazinul de aspirație și cota cea mai mare a axului conductei de refulare. Înălțimea geodezică se compune din înălțimea de aspirație Ha și înălțimea de refulare:
Hg=Ha+Hr (m), unde Ha este diferența de nivel dintre luciul minim al apei din sursă și axul pompei; Hr este diferența de nivel dintre axul pompei și punctul cel mai ridicat de pe axul conductei de refulare.
Hf este înălțimea necesară învingerii rezistenței generate de forța de frecare:
, unde L este lungimea conductei, v – viteza apei pe conducta de aspirație (1-1,5m/s la aspirație și 1,5-2,5 m/s la refulare), d – diametrul conductei, g – accelerația gravitațională, λ – coeficient ce depinde de diametrul conductei și de coeficientul de rugozitate
unde Q este debitul de apă care trebuie ridicat, v – viteza apei în conductă.
Hrl este înălțimea necesară învingerii rezistențelor locale (la coturi, robinete, reducții)
, in care K este un coeficient de rezistență.
Calculul pierderilor de sarcină se face separat pentru conducta de aspirație și de refulare, având în vedere că la fiecare dintre ele diferă valorile vitezei, diametrului, lungimii și coeficientului de rugozitate.
Cunoscând debitul de apă care trebuie ridicat și înălțimea totală de ridicare se poate alege tipul de pompă, folosind cataloagele existente.
Puterea în axul pompei pentru ridicarea debitului la înălțimea manometrică se determină cu relația:
, în care Pkw este puterea exprimată în kW, y este greutatea specifică a apei (1000 când debitul este exprimat în mc/s și 1 când debitul este exprimat în l/s), ηp este coeficientul de randament al pompei (0,85-0,9)
Puterea efectivă a agregatului se calculează cu formula:
, în care ηm este coeficientul de randament al motorului (0,8-0,9)
În urma studiului documentațiilor tehnice ale diferitelor tipuri de pompe, provenind de la mai mulți producători s-a stabilit ca pompele să fie achiziționate de la producătorul SC Grunfos S.A.
Pentru stația de pompare de alimentare sunt necesare patru pompe cu debitul de 1800mc/h, iar pentru stația de pompare de evacuare este necesară o pompă cu debitul de 22,5 mc/h (deoarece evacuarea se realizează gravitațional pentru marea majoritate a apei necesare).
Caracteristicile pompelor sunt prezentate în tabelul nr. 5.17
Tabelul nr. 5.16
Fișa tehnică NB 40-160/151 A-F-A
Tabelul nr. 5.17
Curbele caracteristice de funcționare
Figura nr. 22
Detalii de gabarit
Figura nr. 23
Fișa tehnică NK 250-360
Tabelul nr. 5.18
Curbele caracteristice de funcționare
Figura nr. 24
Detalii de gabarit
Figura nr. 25
V.4.2.1 Calculul pierderilor de sarcină
Calculul pierderilor de sarcină pe conducta de aspirație
Tabelul nr. 5.19
Calculul pierderilor de sarcină pe conducta de refulare
Tabelul nr. 5.20
Calculul înălțimii totale de ridicare
Tabelul nr. 5.21
Calculul puterii în axul pompei și a puterii efective a agregatului
Tabelul nr. 5.22
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Unitate Ciprinicola (ID: 124699)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.