Unele aspecte privind resorturile naționale ale [627522]

1
Universitatea Ovidius din Constan ța
Facultatea de Istorie ș i Științe Politice

Unele aspecte privind resorturile naționale ale
PNL ȋntre anii 1914 – 1938

-Lucrare de Diserta ție-

Coordonator Științific,
Prof. Univ. Dr. Marian Cojoc

Absolvent: [anonimizat]
2017

2
Cuprins

Introducere …………………………………………………………………… …………………………………………….. 1
I. Activitatea Partidului Na țional Liberal ȋn perioada Primului R ăzboi Mondial (1914 –
m1918) ………..………………………………………………………………………………… . 10
II. Politica Partidului Na țional Liberal ȋn perioada interbelic ă (1918 -1938) …………….. . 25
III. Personalit ăți reprezentative ale Partidului Na țional Liberal. Presedin ții Partidului
mmNațional Liberal de la ȋnființa re până la dizolvare
1. Ion C. Brătianu ………………………………………………………………………… 5 8
2. Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu ……………………………………………….. 6 1
3. Dimitrie Alexandru Sturdza …………………………………………………….. 6 3
4. Ion I. C. Brătianu ……. ………………………………………………………………. 65
5. Vintilă I.C. Brătianu ………………………………………………… 66
6. Ion Gheorghe Duca …………………………………. ……………………………….. 67
7. Constantin (Dinu) I.C. Brătianu ……………………………………. 69
Concluzie ……………………………………………………………………………………………………. …………….. 71
Bibliografie ……………………………………………………………………………… …………………. ……………. 75

3
Introducere

La dat a de 18 noiembrie/1 decembrie 1868 și -a făcut apariț ia pe scena politică
românească un G uvern de centru, acesta fiind compus din liberali moderaț i și conservatori
moderați. Personalităț i importante er au: Dimitrie Ghica – ocupa funcția de preș edinte al
Consiliului, iar ȋn același timp deținea Ministerul de Externe ș i Lucră rilor Pu blice; Mihail
Kogă lniceanu – deținea portofoliul la Ministerul de Interne; A.G. Golescu – deținea finanț ele; V.
Boeresc u – era numit m inistru al Justiț iei; Alex andru Creț escu – ocupa fotoliul de ministru al
Cultelor și Instrucț iunii Publice; colonelul Alexandru Duca – deținea Ministerul de Război.
Disputele dintre majorit ățile din Cameră și Guv ern duc la dizolvarea acesteia și la nevoia
organizării alegerilor, acestea având loc în luna martie a anului 1869, fiind conduse de ministru l
de Interne, Mihail Kogă lniceanu.
Mihail Kogă lniceanu și -a propus să constituie un alt G uvern, care să fie capab il să arunce
de pe bă ncile lui ,, noroiul” din Bucureș ti1, aici fiind vorba de radicali. Mih ail Kogă lniceanu a
considerat că acesta este un moment prielnic pentru a co nstitui un partid politic care „ar fi
democratic, fără a fi demagogic, un partid care a r fi pentru ordine , fără a fi pentru reacț iune”2.
Dorinț a acestuia era aceea de a forma un partid politic care să ralieze toate elementele moderate
din țară.
Bazându -se pe ajutorul administrației, Ministrul de Interne și -a format o Cameră
favorabilă , compu să din 84 de adepți ai săi, 19 adepți ai lui D. Ghica ș i 11 ai lui V. Boerescu,
acestea alcă tuind astfel majoritatea. De partea cealaltă, a opoziț iei, era u 20 de conservatori
independenți, 9 radicali și doar 8 fracționiș ti, astfel Camera era predominată de libera lii conduși
de că tre Mihail Kogă lniceanu.
Dominând Camera, prin numărul mare de deputaț i liberali, Mihail Kogă lniceanu
considera că este cel mai î ndrept ățit de a o bține președinția Consiliului, însă senatorii ș i deputații

1 V. Russu, D. Vitcu , Date noi referitoare la activitatea politică a lui M. Kogălniceanu (1869) , în ,, Anuarul
Institutului de Istorie și arheologie A. D. Xenopol", Iași, tom. XVII, 1980, p. 620.
2 Virgil Ionescu, Mihail Kog ălniceanu. Contribu ții la cunoasterea vie ții, activit ății și concep țiilor sale, Editura
Științifică, Bucure ști, 1963, p. 356.

4
vremii erau mai interesați de răst urnarea Cabinetului decât de votarea legilor aduse î n dezbatere3,
acest fapt fiind categoric în defavoarea lui Mihail Kogă lniceanu. Radicalii, prin comportamentul
lor critic față de domnitor ș i de G uvern susț ineau idei contrare ale sistemului politic recent
instituit.
În luna i anuarie a anului 1870 , Mihail Kogălniceanu, alături de miniș trii săi liberali:
Calimachi -Catargi ș i Gheorghe Mârzescu ajung la discuț ii contradictorii majore cu colegii lor
conservatorii D. Ghi ca si V. Boerescu. Limita maximă a a cestora a fost atinsă în momentul în
care o iniț iativă parlamentară susț inută de V. Boerescu, care ocupa funcția de ministru al Justiț iei
în acel moment, de a acorda p rințesei Elisabeta , soția lui Carol I, o sumă de 300.000 de lei anual.
Această situație a scandalizat și mai mult opinia publică, care deja era agitată din cauza
insatisfacț iei politice, aceș tia au apreciat acest gest ca fiind un fu rt din averea publică , astfel că l –
au silit pe D. Ghica, ș eful G uvernului, să o respingă. Într -o astfel de situaț ie tensionată, Mihail
Kogălniceanu alături de minișt rii să i liberali au al es să demisioneze obligâ ndu-l, la data de 27
ianuarie/9 ianuarie 1870 , și pe președintele Consiliului la acelaș i gest.
La data de 20 apri lie/3 mai 1870, regele Carol I îl numește î n fruntea Consiliului pe
moderatul Mandache Costache Epureanu, ală turi de u n grup de tineri cunoscuți sub numele de
"Juna dreaptă ". Guvernu l impus de regele Carol I i -a făcut pe radicali și pe fracționiști să recurgă
la o puternică agitație și contestație politică. Din nevoia de conducere a țării pe bază de ordine si
stabilitate, dar și din cauza agitaț iei, regele Carol I este obligat să convoace, î n perioada mai –
iunie 1870, colegii electorale pentru alegeri generale.
Rezultatele alegerilor au fost următoar ele: Senatul a ră mas î n majoritate ocupat de
conservatori, iar Adunarea Dep utaților era dominată de liberali. Începâ nd cu vara anului 1870,
radicalii devin o gr upare tot mai puternic î ncercată de idei republicane ș i antidinastice, radicali i
antidinastici a jung ca la data de 8/21 aug ust 1870, la Ploiești, să proclame republica. Î n acelaș i
timp liberali i erau conștienți de faptul că, prin majoritatea lor în Cameră pot trata î n interesul lor
lupta pentru putere.
La începutul anului 1871, regel e Carol I datorit ă luptelor public e sterile din ultimul timp,
hotărăște să abdice. Î n zilele de 25 -27 aprilie/8 -10 mai 1871 au fost organizate alegeri, iar din
acest moment și până î n anul 187 6 România a fost condusă de un G uvern conservator.

3 Paraschiva Câncea, Mircea Iosa, Apostol Stan, Istoria Parlamentului și a vie ții parlamentare din Rom ânia p ână ȋn
1918, Editura Academiei, Bucure ști, 1983, p. 189 -190.

5
Liberalii s -au pregă tit din ti mp pentru alegerile parlamentare d in luna ianuarie 1875,
astfel că la data de 4/17 ianuarie 1875 au constituit Comitetul Central Electoral , avâ nd drept scop
coordonarea activităț ii politice de pe tot teritoriul Româ niei.
La data de 23 ianua rie/5 februarie 1875 se editează periodicul "Alegă torul liber", acesta a
fost editat de Ion C. Brătianu, Dumitru Bră tianu, Ion Ghica, D.A. Sturdza, Mihail Kogălniceanu
și alți asociați, dar și tineri avocaț i precum Nicolae Fleva și Eugeniu Stătescu. Toate aceste
personali tăți erau considerate de către adversarii politici drept „sateliți” ai roș ilor4. Campania
politică î nsă nu le -a adus libe ralilor rezultatul scontat, aceștia rămânând în opoziț ie.
La data de 24 mai/6 iunie 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogă lniceanu, Gheorgh e
Vernescu, A.G. Golescu, C. Fusea, Al. Carpadiano -Popescu, Tache Atanasiu, Anastase Stolojan,
Gh. Chitu, C.G. Pesacov, N.C. Furculescu ș i M.C. Epureanu , printr-un program confirmat de
semnă turi, puneau bazele Partidului Naț ional Liberal . Programul Partidului Național Liberal ,
publicat î n periodicul "Alegă torul liber" la data de 4/17 iunie 1875 , reprezenta obiectivele
concrete după pă rerea unei succesiuni guver namentale. Prin acestea se doreș te amplificarea,
dezvoltarea traiul ui claselor muncitoare, prin apărarea muncii ș i avutului acestora, combaterea
legii tocmelilor agricole spoliato are pentru țărănime, împroprietărierea însurățeilor de la sate și a
"mahalagiilor" din orașe, dezvoltarea învățămâ ntului public, autonomie comunală5.
Comitetul director era forma t din 25 de membri, printre aceștia se numărau: Ion C.
Brătianu, Dumtru Bră tianu , V. Arv ănezu, D. Beriudei, Pană Buescu, d r. Nae Cal inderu, Dim itrie
Cariagdi, Ion Câ mpineanu, M.C. Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekide, Ion Ghi ca,
Dimitrie Gia nni, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, C. Grădiș teanu, Al. Lupescu, C. Nacu,
Remus Opran, Pache Protopo pescu, C.A. Rosetti, Eugeniu Stă tescu, Dimtrie A. Sturdza, Gh.
Vernescu.
La alegerile pentru Senat din martie 1876 liberalii au obț inut majori tatea. M.C . Epureanu
și Gh. Vernescu au fost numiți vice președinți, iar Ion C. Brătianu avea funcția de purtător de
cuvânt. Acesta a reprezentat î nceputul celei mai durabile guvernări liberale care s -a sfârșit în
anul 1889.
Partidul Național Liberal a reven it la guv ernare la î nceputul secolului XX (14/21
februari e 1901). Doctrina Partidului Național Liberal rămăsese aceeași cu excepția unor

4 Apostol Stan, Ion C. Br ătianu și liberalismul rom ân, Editura Globus, Bucure ști, 1993,p. 286.
5 Ibidem ., p. 289.

6
modificări î n ceea ce privea cadrele de co nducere și programul, chiar dacă î n fruntea noului
cabinet rămă sese tot Dimitrie A. St urdza. În această perioadă au intrat î n Partidul Național
Liberal noi generații de liberali printre care ș i Ion (Ionel) I.C. Bră tianu.
Guvernul format de Dimtrie A . Sturdza ȋn anul 1901 era „u n Guvern tare”6, deoarece
reprezenta expresia forțelor liberale reunificate dar și prin slăbiciunea opoziției, practic
„inexistente”7.
Guvernul liberal preluase țara cu o datorie publică care atingea suma de 1450 milioane lei
aur, din aceș tia 1380 de milioane reprezentau împrumuturile făcute pe piața externă. Partidul
Național Liberal avân d o op oziție slabă în Parlament și deplină încredere în regele Carol I a putut
să pună în practică progr amul de redresare financiar ă a țării, pe care îl făcusera cunoscut de când
se aflau în opoziț ie.
Măsurile luate de G uvernul liberal pentru a diminua deficitul bugetar și pentru a scădea
datoria extern ă a României au fost concretizate printr -o politică de reducere a cheltuielilor de la
Bugetul de Stat, astfel că s -a decis luarea următoarelor mă suri:
• Scăderea de l a 1% la un procent de 0,5% a reț inerii din totalu l veniturilor brute ale
Căilor Ferate pentru fondul de rezervă al acestora, diferența fiind trecută la venitul
net;
• Supri marea Consiliului de Administrație a Că ilor Ferate;
• Scăderea fondului de asigură ri a vaselor maritime din co merț cu suma de 300 de
milioane de lei;
• Scăderea indemnizaț iei zilnice a parlamentarilor din timpul sesiunilor cu un
procent de 20%;
• Extinderea reținerii a 10% asupra funcț ionarilor civili si militari la diurnele și alte
indemnizații plă tite acestora;
• Mări rea treptată a impozitului funciar, în special î n cazul moș iilor arendate;
• Marirea taxei de timbru cu un procent de 1 -2%, p rin modificarea articolelor 45 și
46 din legea ce fă cea referire la acest aspect;

6 I. Bulei, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, Bucure ști, 1984, p. 293.
7 Ibidem, p. 294.

7
• Mutarea beneficiului net a l Casei de Depuneri și Consemnațiuni după scăderea
cheltuielilor de adminstraț ie a tezaurului, la capitolul venituri ale Bugetului de
Stat;
• Creșterea cu un procent de 5% a impozitului pensiilor c ivile ș i cu un procent
cuprins între 5% ș i 8% î n cazul pensiilor militare, diferența respectivă
reprezentâ nd veni tul celor două Case de Pensii, această măsură a reprezentat
practic o reducere a tuturor pensiilor;
• Mutarea Serviciului de Navigație sub administrația Ministerului Lucră rilor
Publice ș i a Fabricii de timbre la R egia Monopoluril or Statului, avâ nd ca scop
reducerea numărului de funcț ionari.
Măsurile prezentate mai sus au constituit obiectul mai mult or legi, care au fost
adoptate în mai puțin de 2 zile de către Adunarea Deputaților. Î n urma acestora la data de
26 martie, George Pal lade, ministrul Finanțelor î mpreună cu Emil Costinescu, raportor al
„comisiunei bugetare” au prezentat Bugetul pe exerciț iul financiar din perioada 1 aprilie
1901 – 31 martie 1902.
Istoricul Ion Bulei preciza: „calea liberală s-a dovedit mai direct ă și, î n orice caz,
mai efi cace” , iar bugetul realizat de G uvernul liberal în anul 1901 era „ cel mai real buget
din c âte avusese România până atunci”8.
Succesele guvernării Partidului Național L iberal din perioada 1901 -1904 nu s -au
încheiat odată cu redresarea financiară a țării și cu mă suriile luate, ci și -au pus amprenta
și asupra sectorului petrolier ș i de asemenea au contribuit la modernizarea unor structuri
importante ale vremii, prin reformele impuse. Reformele au vizat în special administrația
publică; re organizarea poliț iei comun ale; organizarea poliț iei gener ale a Statului, a
jandarmeriei ș i a comunelor rurale. Aceste reforme s -au produs î n perioada de 2 ani, cât
Vasile Lască r se afla in fruntea Ministerului de Interne.
Pentru a -și susț ine proiectele de lege, Vasile Lască r a prez entat în fața Adunării
Deputaților o seri e de realit ăți a societății româ nești, care vizau modul de organizare și
funcționare a adminstrației publice locale dar în special a poliț iei printre acestea:

8 Ibidem , p. 298 -299; 303.

8
• O poliție comunală care, conf orm legilor î n vigoare, era abilitată de a veghea doar
la respectarea de către cetățeni a dispozițiilor pe plan local ale primă riilor ș i la
ordinul expres al acestora, încât nu avea dreptul de a se autosesiza și a lua măsuri
contra celor care încălcau legi le țării. În plus, poliț ia comunală era alcatuită
adesea din angajați incompetenți și corupți fie, în cel mai bun caz, indiferenți față
de realităț ile exis tente pe plan local, trebuind să se supună doar dispoziț iilor,
uneori arbitrare, ale primă riilor. La Craiova „poliția nu ne dă nici-un concurs
pentru combaterea epidemiilor, locuințelor insalubre ș i latrinelor”, la Iași „darea
în judecată a contravenienților este aproape iluzorie”, la Râmnicu -Vâlcea „pentru
combaterea și prevenirea prostituției clandestin e, poliția comunală a refuzat orice
concurs”, la București, î n hala centrală de carne „mesele nu sunt spălate cu
săptămânile”, iar hala de pește „este completamente murdară” ;
• Proliferarea evaziunii fiscale, ca at are, a contrabandei. „Accize plă tesc doar
naivi i”, iar „ a fi contrabandist e a avea o profesiune” ;
• O poliție de frontieră inexistentă (din 75 de punc te de trecere, doar la 14 există un
control polițienesc) și o lipsă totală de evidență a numărului și a activității
strainilor în țară. „E de un mare interes să știm cine vine ș i ce fac cei care vi n în
țară la noi” ;
• O poliție de stat cu agenți ș i comisari, adesea fără pregatire profesională
corespunzatoare, principalul criteriu de angajare fiind cel politic9.
O atenție sporită a fost acordată de către Spiru Haret și de că tre colabor atorul său
C. Dumitrescu -Iași, învățămâ ntului primar. Cauza fiind aceea că la pest e 30 de ani de la
introducerea învățământului obligatoriu în ș colile primare, legea din 1864, exista un
procent naț ional de 78% reprezentat de cei care nu știau să scrie ș i să citească . Într -o
astfel de situație critică s -a hotărât adoptarea unei noi legi a învățămâ ntului , care cuprinde
printre altele ș i:
• Înființarea în fiecare cătun î n care exi stau minim 40 de copii, a unei școli rurale,
iar în localitățile aflate la o distanță mai mare de 3 kilometri să se înfiin țeze câte o
școală de cătun, cu un învăță tor suplinitor;

9 Vasile Lascăr, Discursuri politice , ediție de Marius Theodorian -Carada, vol. II, București, 1912, p. 609.

9
• La oraș e ciclul primar era de 4 ani, iar î n mediul rural acest ciclu primar era de 5
ani;
• Amenzi plătite de către părinți pentru absentarea nemotivată a copiilor sau
neprezentarea acestora la examene;
• Cursuri speciale pentru adulți ;
• Școlile rurale primesc 0,5 hectare de teren pe care învățătorul împreună cu elevii
săi trebuiau să facă „practica lucrăriilor agricole” .
Spiru Haret a dus o campanie pentru sprijinirea învățăto rilor de a înființa
biblioteci sătești, cercuri culturale și cantine școlare. De asemeni, li s -a cerut învățătorilor
să se implice prin conferințe ținute în școli ș i cercuri culturale pentru a combate
alcoolismul. În anul 1904, î n acest scop, Spir u Haret a publicat în revista „Convorbiri
didactice” un apel adresat învățătorilor. De asemeni, î n cal itatea de ministru pe care o
deținea, Spiru Haret a fost inițiatorul legii privind învățăm ântul profesional. Astfel au luat
naștere ș coli elementare de ag ricultură , școli elementare și superioare de meserii și
comerț, toate acestea î mpreuna cu cele existente au intrat sub tutela M inisterului Cultelor
si Instrucț iunii Publice.
Spiru Haret s -a mai implicat direct și în aplicarea „legii asupra bă ncilor popul are
sătești și a casei lor centrale”. În vremea guvernării liberale, până în septembrie 1902
luasera naștere 612 bănci populare săteș ti.
Partidul Naț ional Liberal s -a retras de la guvernare l a data de 21 decembrie
1904 /3 ianuare 1905, prin înaintarea de că tre Dimtrie A. S turdza a demisiei cabinetului
său regelui , Carol I.
Printr -un discurs rostit î n Senat, președintele Partidului Naț ional Liberal a motiv at
astfel demisia cabinetul ui său: „M -am retras pentru că î n Partid ul Național Liberal se
ivise neî nțelegeri și pentru că țara stă înaintea a noi alegeri, î mplini ndu-se cei 4 ani legali
ai Adunării Deputaților și ai reî nnoirii Senatului. Datoria mea îmi impunea să pricep că
nu mă puteam prezent a în alegeri decât cu partidul î ntreg unit iar cu un partid rupt în
două…”10.

10 Vlad Georgescu , Istoria rom ânilor. De la origini p ână ȋn zilele noastre, Editura Humanitas, București 1992, p.
145.

10
Până la data de 12/25 martie 1907 România a fost condusă de conservatori, prin
Guvernul prezidat de Gh eorghe Grigore Cantacuzino. Aceștia au luat hotărâ rea de a s e
retrage de l a putere din cauză că nu au putut să restabilească ordinea î n țară, datorită
răscoalei începute în judetul Botoșani pe moș iile ex ploatate de trusturile arendășeș ti a le
lui Mochi Fischer , Berman si Henri Juster, Leon și Federic Costiner, care s -a răspândit
într-un timp des tul de scurt pe tot parcursul ță rii. Acesta este momentul î n care revin la
guvernare liberali i, preluând puterea î n plin haos.
Noul guvern liberal era con dus de Dimitrie A. Sturdza iar în funcțiile cheie au fost
numiți: Ionel Bră tianu la Ministerul de Interne; Toma Stelian la Justiț ie; generalul
Alexand ru Averescu era în fruntea Ministerului de Război, iar funcț ia de ministru al
Cultelor si Instrucțiunii Publice era ocupată de Spiru Haret.
Liberali i propun un program de reforme , printre a cestea se aflau următoarele
măsuri:
• Adoptarea unei legi î mpotriva trusturilor arendășeș ti;
• Modificarea legii referitoare î nvoielilor agricole;
• Arendarea proprietațiilor statului sau de mâna moartă ță ranilor;
• Perceperea nediferenț iată a impozitului funciar
• Sporirea rolului bă ncilor popu lare, cu scopul de a sprijini ță ranii prin acordarea de
credite11.
Pentru a pune capăt acțiunilor violente ale țăranilor se hotărăște intervenția
armatei, dota tă cu muniție de război. Această acțiune a fost condusă de genera lul
Averescu, acesta a ordonat încredinț area sarcinii de restabilire a ordinii în teritoriu celor 8
comandanți de divizii, ș i anume: Lambrino (Turnu -Sever in); Gigurtu (Craiova); Cica
(Târgoviște); Crăiniceanu (București); Iarca (Buzău); Zossima (Focș ani); Beller (Roman)
si Tell (Botoș ani)12. Guvernul s -a asigurat ca această acțiune să fie legală. Asemenea
procedee s -au pus în practică ș i la: B ăilești și Gelicea Mare î n județul Dolj ș i de asemeni
și în alte localitați din județele Olt, Mehedinți ș i Teleorman.

11 A. Stan, M. Iosa, Liberalismul politic în România de la origini până la 1918, Editura Enciclopedică, București,
1996, p. 346.
12 Ibidem , p. 346.

11
Intervenț ia armatei a avut sucesul scontat, astfel că revolta a fos t înăbușită în două
săptămâni de la începerea acțiunilor armate. Bilanțul răscoalei a fost următorul: 7807 de
participanți au fost trimiși în judecată , printre care 7643 pentru devastări ș i restul de 164
pentru omoruri; 419 persoane decedate13.
După restabili rea liniștii în țară , liberali i și-au pus în practică programul de
guvernare, anunț at la data de 12/25 martie 1907, în momentul p reluării puterii,
modificările ș i adă ugirile legislative au avut loc î n toamna anului 1907.
Guvernul liberal a adoptat legi imp ortante precum: „legea învolielilor agricole”;
legea privind formarea „Casei rurale” . Anul 1 908 este unul foarte important în istoria
Partidului Național Liberal, î n acest an Dimitri e A. Sturdza s -a retras din viața politică,
succesorul său fiind Ionel Brătianu, acesta preluând mai întă i conducerea Guvernului la
27 decembrie 1908 iar mai apoi peste aproximativ două săptămâ ni, la data de 11/24
ianuarie 1909 a fost ales în funcția de președinte al Partidului Naț ional Liberal. Dimitrie
A. Sturdza a demisionat din frunte a Guvernului din cauze medicale, urmâ nd un tratament
la München , din decembrie 1908.
Ionel Brătianu era susținut de noua generație de liberali, însă promovarea sa î n
fruntea partidului s -a datorat î ndeosebi meritelor sale de om politic, de bun organizator și
mai ales datorită inovațiilor aduse de el în doctrina liberală .
Guvernul liberal în fruntea că ruia se afla Ionel Brătianu a ră mas la conducerea
țării până la data de 27 decembrie 191014. În perioada în care Ionel Brătianu se afla la
cârma țării, î n prim plan erau problemele externe ale Rom âniei, datorită izbucnirii „crizei
bosniace” .

13 Ibide m, p. 346.
14 Ibidem, p. 348.

12

Capitolul I
Activitatea Partidului Naț ional Liberal
în perioada Primului Ră zboi Mondial (1914 -1918)

La data de 4/17 ianuarie 1914 Partidul Naț ional Liberal a revenit la guvernare.
Partidul re vine cu un program diferit, față de c el precedent, dar și cu o echipă mai tânără,
printre care se numărau: Ionel Bră tianu – prim ministru si titular al Ministerului de
Război; Em. Porumbaru – ocupa Ministerul de Externe; V.G. M orutun – a fost numit
ministru de Interne; Al. Constantine scu – ministru al Agriculturii ș i Domeniilor; Al.
Radovici – ministru al Industriei și al Comerț ului; Dr. C. Angh elescu – ministru al
Lucră rilor Publice; Victo r Antonescu – ministru al Justiț iei, I.G. Duca – ministru al
Cultelor și Instrucț iunii Publice. Din „vechea generație” a fost pă strat doar Emil
Costinescu, repartizându -i-se Ministerul Finanț elor.
Noul program al Partidului Național Liberal fusese întocmit din timpul î n care
liberali i se aflau în opoziție ș i primise aco rdul Congresului Partidului Nați onal Liberal
din 20 octombrie 1913 care avusese loc la București. Programul a fost votat în
unanimitate de către reprezentanții liberali din toată țara, prezenț i la Congresul Par tidului
Național Liberal.
În noul program al Partidului Național Liberal se sublinia: „Congresul declară că
se impune în continuarea reformelor începute ȋn 1907 ș i com pletarea lor prin drep tul de a
întrebuinț a exproprierea , în anume condițiuni, cu o dreaptă despagubire, î nlesnindu -se
astfel o repartiție a proprietații funciare mai conformă cu interesu l general. Congresul mai
declara că se impune neapă rat schimbarea sistemului electoral de a zi; trebuie modificată
organizaț ia corpurilor legiuitoare și î ntocmit pent ru Adunarea Deputaț ilor colegiul unic al
tuturor ș tiutorilor de c arte cu reprezentarea minorită ților, neștiutori i de carte votând
indirect în același colegiu”15.

15 ***Istoricul Partidului Național Liberal, p. 205.

13
După formarea noului Guvern liberal condus de Ionel Brătianu și după alegerea
organismelor din frunte a Parlamentului, liberalii cer în ședința Adunării Deputaț ilor din
data de 24 februarie/9 ma rtie 1914, modificarea Constituț iei, deorece se dorea ca
exproprierea marilor latif undii, împroprietarirea țăranilor ș i dez binarea colegiilor
electorale să fie posibile.
Această inițiativă nu a venit din parte a Guvernului, ci a fost ideea unui grup de
deputați liberali î n frunte cu M. Orleanu. Acesta a c erut revizui rea articolelor număr ul 19,
20 și 132 din Const ituție pentru ca statul să fie îndreptă țit ca în anumite condiții să poată
expropria marii proprietari și de a putea împrorietării țăranii. De asemeni, M. Orleanu
contesta și condiția votului. În urma discursului său ș i argumen telor care corespundeau
realitaț ii vremii, M. Orleanu a cerut revizuirea articolelor din Secțiunea I și Secțiunea II,
astfel încâ t votul universal să poată fi introdus în legea electorală .
P.P. Carp critica liberali i pentru aceste modificări ale Constituț iei existente. Take
Ionescu, preș edintele Partidului Conservator -Democrat era d e acord cu modificarea
Constituției, însa spre deosebire d e liberali, el pleda pentru micșorarea numă rului de
colegii elect orale, de la 3 la 2, cu toate că nu er a de acord cu ex proprierea d e către Stat a
marilor proprietă ți agricole16.
Imediat, î n ziua urma toare, Constantin Stere a adus în faț a comisiei rapor tul
pentru modificarea Constituț iei. Ace st raport mai aducea argumente ș i pentru necesitatea
revizuirii Constituți ei în sen sul în care Guvernul să poată fi îndrept ățit pentru o parțială
expropriere a latifundiilor, această acțiune având drept motiv lărgirea împroprietăririi
țăranilor. Conform regulilor parlame ntare din acea vreme s -au desfășurat două citiri ale
proiectului de modificare a legii fundamentale a Statului, iar la cea de a doua citire au
avut loc mai multe luări de cuvânt, atât din partea liberalilor cât și din partea opoziției, iar
dacă la prima citire conservatori i criticau veheme nt propunerile liberalilor, iată c ă la cea
de a doua citire aceștia au fost mai temperaț i.
Constienți că nu au cum să se impună ideilor libe ralilor, conservatorii s -au
mulțumit cu cererea unor precizări și garanț ii pen tru respectarea marii proprietaț i17.
În final, la cea de a treia citire a luat cuvantul deputatul D. Greceanu care a

16 Paraschiva Câncea, Mircea Iosa, Apostol Stan , op. cit., p. 447.
17 Anastasie Iordache, Viața politică ȋn România 1910 -1914 , Editura Științifică, București, 1972, p. 285.

14
declarat î n numele Parti dului Conservator că această dezbatere pentru modificarea
Constituț iei nu mai are nici -un sens din moment ce Guvernul nu oferă mai multe
informaț ii despr e caracterul corpului electoral18. Cu alte cuvinte, liberalii ș i-au atins
scopul, Parlamentul a fost diz olvat datorită unui ,,mesaj regal", pr ogramâ ndu-se data
alegeri lor pentru , Adunarea Constituantă , la 18 ș i 26 mai 1914.
Alegerile pentru A dunarea Consti tuantă au fost c âștigate de către liberali, însă la
un scor apropiat față de opoziție, care a obț inut la Colegiul I un procent de 46,28% pentru
Senat și 40,03% pentru Adunarea Deputaț ilor.
În ,,Mesajul Tronului" de deschidere al nou lui Parlament se vorbea despre
încreder ea în sprijinirea pa rlamentarilor cu scopul modificării Constituției. În acest sens
s-a înfăptuit o comisie care să se ocupe de pregă tirea lucrărilor pentru sesiunea de
toamnă, altfel spu s noile texte ale Constituției î n legatură cu schimba rea legii electorale și
împroprietarirea ță ranilor.
La sfâ rșitul lunii iunie a izbucnit Ră zboiul Monidal, iar viitoare politică externă a
României a ajuns mai importantă decât politica internă, acesta fiind momentul în care
Guvernul în frunte cu Ionel Bră tianu a crezut ca a venit momentul pri elnic pen tru
reorientarea alianțelor Româ niei, avâ nd ca scop realiz area idealului național al românilor,
și anume eliberar ea provinciilor românești aflate sub dominare străină .
Izbucnirea răzb oiului a surprins țara noastră î ntr-o perioadă în care relațiile
politice cu Viena se răciseră. Procesul de deznaț ionalizare a ro mânilor de peste Carpați,
de către administrația maghiară a înverșunat opinia publică a României față de Austro –
Ungraria .
Viena era ingrijorată dator ită faptului că noul Guvern liberal î n fru nte cu primul
ministru Ionel Brătianu amelioraseră relațiile Rom âniei cu Rusia.
Datorită presiunilor venite din partea Berlinului19, de a antrena România în ră zboi
de partea Puterilor Centrale, regele Caro l I a con vocat la castelul Peleș, Consiliul de
Coroană , din 21 iulie/3 august 19 14, regele nu putea antrena Româ nia în război fără
acordul principalilor oameni politici.

18 Ibidem.
19 N. Iorga, Comment la Roumanie s'est detachee de la Triplice, în ,,Revue historique du sud -est europeen", IX,
1939, nr. 7 -9, p. 306: ,, Une vrai sommation arrive le 2 aout de la part du chancelier allemand".

15
Toți cei care au pa rticipat la Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914,
reunit la Peleș20, cu excepț ia lui P.P. Carp au fost de acord cu rămânerea României în
expectativă . Acest fapt reprezenta pentru membri i Partidului Național Liberal din Guvern
câștigarea de timp, pentru a cădea de acord cu alăturarea Româ niei de partea Antantei.
Timp de 2 ani, Ionel Brătianu a negociat în secret intrarea României în război de
partea Antantei, bineînț eles sub condiț iile impuse de el.
Ionel Brătianu impunea urmă toarele cond iții:
• Implementarea unei condiții politice, recunoscută în scris, cu referire la
următoarele granițe ale Româ niei, care să aibă în componență nu doar
Transilvania ci ș i Bucovina revendi cată de Rusia, dar ș i Ban atul – inclusiv partea
care după sfâ rșitul ră zboiului a fost primită de Serbia;
• Intrarea Româ niei în război în mome ntul în care se pornește o ofensivă a viitorilor
Aliaț i, altfel spus, al trupelor franco -britanice pe frontul vestic; a trupelor ruse pe
frontul oriental ; dar îndeosebi a corpului expediț ionar franco -englez aflat sub
conducerea generalului Sarril;
• Garantar ea aprovizionării cu armament de către viitori i aliați.
Ionel Brătianu n u era dispus să renunțe la nici o condiț ie din motiv că poziția
Româ niei din punct de vedere al strate giei devenise foarte periculoasă. Negocierile
acest uia cu Antanta au durat atât de mult timp mai ales datorită faptului că s -a lovit de
refuzul Rusiei în a accepta încorporarea Bucovinei î ntre viito arele granițe ale Româ niei.
Rusia nu vr oia sa cedeze Bucovi na, deoarece interesul guvernanților din Petr esburg era
de a-și anexa această provincie ță rii lor.
Dupa ce re gele Carol I s -a stins din viață , la data de 27 septembrie/10 octombrie
1914, conducere a politicii externe a revenit în totalitate lui Ionel Bră tianu , iar ministrul
Afacerilor Externe Em. Porumbaru, avea drept sarcină principal ă rezolvarea problemelor
Ministerului care măcinau viaț a contemporanilor.
La miezul nopț ii din 15/28 august 1916 tr upele române au inițiat operațiunile de
forțare din Carpați, în fruntea Ministerului de Război fusese numit Vintilă Brătianu. Din
prima clip ă aliații nu și -au dus la î ndeplinire condițiile semnate de pe convenția militară .

20 Ibidem.

16
Datorită aliaț iilor, care nu au respectat angajamentele militare s -a ajuns la tragedia prin
care a trecut armata română, cât ș i poporul româ n.
Trupe le româ ne au depus un ef ort susținut în apărarea trecătorilor din Carpaț i, dar
trupele aflate sub c onducerea lui Falkenhayu au reușit să învingă la Tâ rgu Jiu (la data de
29 octom brie/11 noiembrie), iar peste câ teva zile la data de 10 noiembrie/ 23 noiembrie
1916 armata condusă de Mackensen a forțat Dunărea la Zimnicea. Trupele române au
fost nevoite să renunțe și să se retragă de pe frontul d in Carpați, pentru a nu fi î nvăluite
de inamic.
După o ultimă încercare de apărare a Bucureș tiului (16 -20 noiembrie/29
noiembrie -3 decembrie 1916) î mpotriva armatei lui Fa lkenhayu si Mackensen, trupele în
fruntea că rora se afla generalul C. Prezan au fost nevoite să se retragă î n Moldova.
Odată ce și -au dat seama de rezultatul „bătăliei pentru București", Ionel Brătianu
alături de colegii săi din Guvern au luat hotărârea de a se retrage la Iași, trenul
guvernamental fiind precedat de cel regal. Pentru a nu dezamăgii și a nu îngrijora
populația țăr ii, aceștia au fost nevoiți să î și lase rudele la București. Frații Brătianu au
lăsat în București pe mama lor, dar ș i pe s urorile lor Sabina Cantacuzino și Pia
Alimănișteanu. Vintilă Brătianu și -a lăsat in București soția împreună cu fiul lor,
Vintilică .
Conștienți că Bucureștiul urmează să intre sub stăpânire germană , nici prim arul
Capitalei, Emil Pe trescu, și nici membri i liberali care ocupau funcții în administra ția
locală nu au vrut să părăsea scă Bucureș tiul. Emil Petre scu, primarul liberal al
Bucureș tiului a fost imediat demis , de către administrația germană de ocupație , din
funcția pe c are o ocup a pe motiv că a fost î mpotriva confiscării de către administrația
germană de ocupație a rezervelor alimentare ș i de combustibil destinate cetățenilor.
Reacț ia lui Emil Petrescu la propunerea colonelulu i german Stolzenberg a fost
urmă toare a: „Puteți să -mi trageți un glonț, dar nu mă supuneți la astfel de lucru”21.
În zilele care au urmat au fost arestați, î n urma un ui denunț al colonelului Verza
pe care germani i îl puseseră să ocupe fotoliul de primar al Capitalei, atâ t fostul primar
liberal Emil Petrescu câ t și alț i liberali. Fostul primar, Emil Petrescu, a fost arestat și

21 Sabina Cantacuzino, Din via ța familiei I.C. Brătianu. Războiul 1914 -1918, Editura Universul, București, 1937, p.
40.

17
trimis î n lagărul de la Săveni ș i mai apoi î n Bulgaria22.
De acela și „tratament” au mai avut parte și un apropiat al familiei Brătianu dar și
economistul liberal C.I. Bă icoianu.
Sora fraților Brătianu, Sabina Cantacuzino, împreună cu soția lui Vintilă , Lia, au
fost ridicate de acasă și duse la Mănă stirea Pasărea , acolo li s -a fixat domiciliul
obligatoriu. După anularea domiciliului obligatoriu23 la Mănăstirea Pasărea, sora fraților
Brătianu, Sabina Cantacuzino împreuna cu cealaltă sora a lor, Pia Alimăniș teanu, au
intrat intr -o organizaț ie care avea ca scop răspâ ndirea de manifeste, printate la Iaș i.
Aceste manifes te aveau principalul scop de a încuraja populația si de a avea încr edere î n
victoria armatei române și a aliaț ilor.
Regele Ferdinand împreuna cu Ionel Brătianu și ceilalți miniș tri liberali ca re se
refugiaseră la Iași doreau continuarea ră zboiului.
Din cauză că România trecea printr -o perioadă nu tocmai bună, liberalul Ionel
Brătianu a cerut ajutorul preș edintelui Partidului Conservator -Democrat, Take Ionescu,
pentru a participa la guvernare. Continuarea războiului era clară, așa că nu mai existau
dispute și puncte de vedere contrare între liberali și takiști, astel că la data de 11/24
decembrie s -a con stituit Guvernul de „uniune națională” î n frun tea sa fiind liberalul Ionel
Brătianu, acesta preluând de asemeni și Ministerul de Interne, iar Take Ionescu a fost
numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniș tri.
Majo ritatea m inisterelor importante au fost împă rțite între liberali, precum:
Ministerul de Interne – Alexandru Constantinescu; Ministerul de Finanț e – Victor
Antonescu; Ministerul de Război – Vintilă Bră tianu; Ministerul Cultelor ș i Instrucț iunii
Publice – I.G. Duca ; Ministerul Ag riculturii si Domeniilor – G. Mâ rzescu.
Takiș ti au ocupat ministere precum: Ministerul Industriei ș i Comerț ului – C.I.
Istrati, iar din 10/23 iulie 1917 funcția i -a fost ocupată de Bar bu Delavrancea; Ministerul
Lucră rilor Publice – D.A. Greceanu; Ministerul Justiț iei – Mihai G. Cantacuzino.
Pe parcursul guvernă rii s-au mai efectuat unele modificări î n componența
Guvernului. Pe langă funcția înființ ata pentru Take Ionescu s -a mai înființat și funcția de

22 Șerban Rădulescu -Zoner, Beatrice Marinescu, Bucureștii ȋn anii primului război mondial, Editura Albatros,
București, 1993, p. 157.
23 Ibidem , p. 140 și 157 -158.

18
ministru de stat, în aceasta f uncție au fost numiți 3 membri i remarcanți ai Partidului
Național Liberal, î n persoana lui: Emil Costinescu, Mihai Pherekyde, Vintilă Brătianu dar
și Take Ionescu.
Condiț iile meteorologice din iarna anului 1916 au impus oprirea pentru un timp
limitat a op erațiunilor militare. Liberali i au putut să legifereze reforma agrară ș i
introduc erea votului universal, datorită faptului că situația se mai detensionase, în sensul
că frontul se stabilizase în partea de sud, ultimul oraș de sub c ontrolul adversarilor fii nd
Focșani, iar pe linia Carpaților trupele române reușeau să țină neatinse trecă torile.
De asemeni, în această perioadă arma ta română a fost reorganizată și echipată cu
tehnică de luptă, aceste schimbări fiind posibile datorită lui Vintilă Brătianu dar ș i
datorită experienței acumulate în misiunea franceză condusă de Henri Berthelot.
Pentru o viitoare victorie, armata română avea nevoie de ajutorul Rusiei, cu acest
scop Ionel Brătianu a efectuat două vizite la Petrograd. Prima vizită a avut loc la data de
19 ianuarie/1 februarie 191 7, iar cea de a doua a avut loc î n perioad a 22-29 aprilie 1917,
de această dată Ionel Bră tianu a m ers însoțit de fratele său Dinu ș i de generalul
Constantin Prezan.
In paralel liberali i își urmă reau intere sul de a legifera exproprie rea marilor
proprietari pentru împroprietărirea țăranilor, dar ș i introducerea votului universal. Aceste
reforme nu erau u șor de îndeplinit datorită faptului că existau print re conservatori,
membri de marcă care se opuneau , iar I onel Brătianu nu dorea în plin ră zboi creearea
unei crize politice.
Ionel Bră tianu a ales calea negocierilor cu membrii conservatori democraț i24, la
început s -au înteles la o „împarțire a sarcinilor" î n campania de convingere a celor din
opoziție și a susțină torilor reforme lor, cu scopul de a se adopta câ t mai repede.
I.G. Duca spunea că : „Mârzescu și cu mine trebuiam să vorbim cu deputaț ii și
senatorii [… ], Alecu Constantinescu a fost însărcinat să sondeze pe Take Ionescu, eu pe
Iorga. Cu acesta din urmă a fost ușor, am înțeles îndată că principial nu avea obiecții de
formulat dar că, vanitos cum era, aștepta a se rosti să fie solicitat de Bră tianu personal. În
consecință, dânsul i -a făcut imediat o vizită , a fost foarte amabil cu el, l -a lăudat ș i, din

24 Ibidem.

19
acest moment, Iorga ne -a dat un concurs î ntreg, leal și desigur prețios în această
problemă . Cu Take Ionescu a mers mai greu, el personal – conservator prin accident, nu
prin convingere – înțelege a nevoia reformelor și nu simțea în sufletul să u imboldu l pentru
acțiune de rezisten ță. Dar nu era singur, era înconjurat de elemente care împingeau
conservatorismul până la reacțiune”25.
Mihai G. Cantacuzino, Dimitrie Greceanu, Constantin Arge ntoianu, Nistor Cincu,
Pavel Brătăș eanu sunt doar câteva personalită ți politice care erau î mpotriva reformelor,
iar din acest motiv Take Ionescu a fost speriat de propunerea liberalilor.
Lui Ionel Brătianu îi stă tea dese ori în fire să -i ia pe cei din opoziție prin
surprindere, la ace eași tactică a apelat și de această dat ă, regelui Ferdinand fiindu -i scris
un discurs, pe care l -a rostit la Răcă ciuni la data de 22 martie/4 aprilie 1917 , iar prin
acesta garanta soldaților î mproprietărirea cu pămâ nt, acesta spunea : „Eu, Regele vostru ,
voi fi întâ iul care va da pilda. Vi se va da și o largă participare la treburile p ublice ”26.
Deranjați de afirmaț iile regelui Ferdinand, Take Ionescu împreună cu alț i oameni
politici l -au acuzat pe liberalul Ionel Brătianu că l -a silit pe rege să î și asume prerogative
pentru care nu era în măsură, însă Ionel Brătianu a invocat că în acel moment nu se afla
în țară și nu are cunoștință despre acest discurs.
Ionel Brătianu ș i regele Ferdinand aveau o colaborare extraordinară , iar regele era
tot timpul deschis în faț a propunerilor primului ministru liberal, iar pe de altă parte acest a
nu lua decizii importante fără acordul și sfatul regelui. Se pare că discursul regelui fusese
redactat de cumnatul lu i Ionel Brătianu, și anume prințul Barbu Știrbey, acesta ocupa
funcț ia de Administrator al Domeni ilor Regale. Liberali i gândiseră de mult str ategia
aceasta, cu scopul de a încurca opoziț ia.
Liber alii au argumentat acest fapt, în fața opoziț iei politice, spunând că regel e a
afirmat ceea ce afirmase și î n mesajul de deschidere al Parlamentului. Acesta declarase,
la data de 9/22 decembrie 1916 cu ocazia deschiderii noii sesiun i parlamentare, ideea
conform că reia curaj ul soldatului obligă Guvernul „mai mult ca oricâ nd la da torie ca la

25 I. G. Duca, Amintiri politice, München, 1981, vol. 2, p. 164.
26 Ibidem.

20
sfârșitul războiului să înfăptuiască reformele agrare și electorale pe temeiul cărora această
Adunare constituantă a fost aleasă ”27.
Repetâ nd ceea ce spusese în Parlament în urmă cu cateva luni, și în discursul de la
Răcă ciuni, regele Ferdinand l -a sprijinit indirect pe Ionel Brătianu și pe membrii
Partidului Național Liberal , care în continuare urmă reau adoptarea celor două reforme,
imediat. Strategia lui Ionel Brătianu a ieșit așa cum ș i-a imaginat.
La rugă mintea lui Ionel Brătianu, prinț ul Bar bu Știrbey a fost ce l care, oficial din
propria inițiativă , a oferit o formulă de compromis în ceea ce privește suprafaț a de te ren
care urma sa fie expropriată, astfel că 2 milioane de hectare se obțineau î n conformit ate
cu unele calcule potrivit că rora 10 0 de hectare din moșie „vor rămâ ne intangibile, iar din
întinderea ce va trece peste aceasta una sută de hectare, jumă tate se va expropria iar
jumatatea cealaltă va rămâne proprietarului”28.
După mai multe păreri si discuț ii in Parlament, urmate de negoc ieri în afara
Parlamentului dezbaterea finală referitoare la cele două importan te reforme dorite de
liberali, care presupunea modificarea Constituț iei, a avut loc în perioada 20 mai/2iunie ș i
14/27 iunie 1917.
La ședința Adunării Deputaților desfășurată î n data de 20 mai/2 iunie 1917 la
Teatrul Național din Iaș i, membrul liberal G .G. Danielopol, care ocupa funcț ia de
deputat, a adus în fața Adună rii un text cu priv irea la exproprierea marilor mo șii, care
cuprindea soluția dată de prințul Barbu Ș tirbey, la care într-un sfârșit a subscris ș i Take
Ionescu, dar nu la fel au procedat ș i parlamentarii din propriul partid, î n frunte cu Mihai
Cantacuzino, Matei Cant acuzino și Pavel Toncescu, urmaț i de alț i colegi din Parlament.
Împotriviri nu au fost doar din parte a opoziției de dreapta, dar și din partea opoziției de
stânga reprezentată de a șa numitul „Partidul Muncii”, compus dintr -un amestec de câ țiva
dizidenți liberali, dintre aceștia făceau parte G. Diamandy și Dr. N. Lupu, ori naționaliști
antisemiț i, cum ar fi A.C. Cuza, pe aceș tia unindu -i oportunismul, crezând că sub
influenț a evenime ntelor din Rusia vor putea ajunge la guvernare. Membrii ai acestui
numit „Partidul Muncii” considerau în luările de cuvâ nt ex proprierea ca fiind
insuficientă , cerând de altfel lichidarea totală a marii proprietăț i. Din partea membrilor

27 Paraschiva Câncea, Mircea Iosa, Apostol Stan, op. cit., p. 452.
28 I. G. Duca, op. cit., vol. 2, p. 168 -169.

21
Partidului Național Liberal, susținâ nd nec esitatea unei exproprieri ș i de asemeni cerâ nd
legife rarea legii propuse au luat cuvântul în fața Adunării Deputaților, printre alții,
deputaț ii liberali în frunte cu: Const ant Georgescu, I.T. Ghica, H. Bă nescu, Tony Iliescu,
C. Popov ici, G.G. Bur ghele, Gh. Becescu -Silvan, urmați de alț i colegi , iar la fina l a
conchis dezbaterea Ionel Bră tianu.
Toți cei prezenți la ședința Adunării Deputaț ilor din data de 20 mai/2 iunie se
așteptau ca președintele Partidului Naț ional Liberal și prim -ministrul României, Ionel
Brătianu să aiba un discurs deosebit de important ș i bine pus la punct, di n acest motiv
sala Teatrului Național din Iași era neîncăpătoare, î nsă libera lul Ionel Brătianu i -a
surprins, rezumându -se la o scurtă declarație în care afi rma pr intre altele că reformele
puse î n discuția Adunării Deputaților „nu sunt improvizaț ia unui moment, nu sunt nici
opera unui om; ele sunt izvorâte din necesitatea dezvoltă rii na ționale, sociale ș i politice a
unui popor care trăiește și vrea să trăiască și în care toate epocile determina nte ale istoriei
sale, cu o conștiință admirabilă, a știut să așeze temeliile necesare fiecărei perioade a
dezvoltării lui”, acesta finalizându -și declarația cerând Adunării Deputaților „să voteze
reformele care î n orice vremuri ar fi constituit o operă necesară de întărire națională dar
care, în momentul de față , constituie o manifestare a conștiinț ei naționale, a voinței de a
trăi a unui popor”29.
Adoptarea votului universal nu a întâmpinat atâ t de multe impedimente prec um
reforma referitoare la expropr ierea latifundiilor. În sfârșit , viitoarea reformă agrară, care a
produs nenumarate dispute între politicienii româ ni, pentru a putea intra î n vigoare
neces ita modificarea articolului numărul 19 din Constituția Româ niei, cu privire la
regimul proprietații ș i cazurile de expropriere, aceasta cuprinzâ nd raportul elaborat de
G.G. Danielopol.
Potrivit a cestui document se modificau deasemeni ș i articolele cu numărul 57 ș i
67 referitoare la componența și modul de alegere a Adunăr ii Deputaț ilor.
La data de 14/27 iuni e 1917 a avut loc votul, deputații ș i-au exercitat votul, prin
apel nominal, cu privire l a modificarea ceruta de Guvern și susținută de majorit atea
membrilor Partidului Naț ional Liberal. Rezultatul votului a fost u rmătorul: din cei 145 de

29 Ion I.C Brătianu ., Discursurile lui Ion I.C. Brătianu, publicate de George Fotino, vol. V, București, 1940, p. 455
și 460.

22
deputați prezenț i, 130 dintre ei au votat „pentru” , 14 dintre cei prezenț i au votat
„împotrivă ”, iar un vot a fost al unui membru care s -a abț inut.
În Senat, proiectu l cu privire la modificarea Constituț iei a fo st prezentat de C.
Costescu-Comă nescu, d ezbater ile au durat mult mai puțin decâ t în Adunarea Deputaților,
existâ nd însă ș i aici membri care s -au opu s acestor reforme î n fruntea lor fiind C.
Argentoianu și N. Coadă . Înaintea votului, Ionel Brătianu, în numele Guvernului în
frunte a căruia se afla, își exprima satisfacț ia cu p rivire la conservatorii -democrați care
până la urmă ajunseseră să fie de acord cu reformele propuse de membri i Partidului
Național Liberal.
Rezultatul votului a fost urmă torul: din t otatul de 84 de senatori pr ezenți, 79
dintre ei au votat „pentru” iar restul de 5 „împotrivă”30.
La scurt timp, dupa câteva săptămâ ni de la votul Const ituției, Parlamentul refugiat
la Iaș i se confrunta din nou cu prob leme m ilitare, acestea fiind din nou î n prim planul
Guvernului.
Marele Cartier Genera l Rus, conform celor stabilite ș i promis e a decis retragerea
unor unități din Moldova, cu toate că majo ritatea trupelor rusești rămăseseră pe loc.
În bătălia de la Mărășeș ti din perioada 24 iulie/6 august și 6/19 august 1917, cu
toate că operaț iunile militare au avut loc pe un front mai lung, Mackensen cun oscător al
stării de spirit al armatei, a î ncercat să rupă frontul în zonele apărate de ruși, însă reacția
rapidă a generalului C. Christescu ș i apoi a lui Ere mia Grigorescu cu privir e la mișcarea
unităților românești și in zonele în care frontul avea șanse să fie rupt, a î mpiedicat
planurile inamicului Ma ckensen. Datorită curajul ui ofițerilor și soldaților româ ni, armata
română a ieșit învingatoare în bătălia de la Mărășeș ti.
Ofensiv a germano -austro -ungară de pe Valea Trotușului, cunoscută sub numele
de „bătălia de la Oituz” a luat sfârș it la data de 9/22 august de asem eni tot cu victoria
armatei româ ne, deoarece planul inamicilor de a prinde în clește armata română a eșuat.
La data de 21 august /3 septembrie 1917 a f ost oprită orice fel de operațiune
defensivă a trupelor ge rmano -austro -ungare. Armata română a obț inut vic toria și a reușit
să salveze Moldova de la invazia inamicilor.

30 Paraschiva Câncea, Mircea Iosa, Apostol Stan, op. cit., p. 465.

23
A urmat o perioadă de câ teva luni de liniște teribil ă urmată de o perioadă grea
pentru România, liniștea României a fost răsturnată de puciul bolș evic de la Petrograd din
data de 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917. Urmâ nd apoi oferta lui Trotski pentru Put erile
Centrale – cu scopul semnării unui armistițiu, urmâ nd ca mai apoi Rusia Sovietică să se
retragă din război prin semnarea unei păci separate. Armistițiu l sovieto -german a fost
încheiat la data de 22 noiembrie/5 decembrie 1917 la Brest -Litovsk.
Comandantul trupelor ruse din Româ nia, g eneralul D.G. Scerbacev , datorită
ordinului primit de la Petrograd a comunicat feldmareșalului Von Mackensen ș i
arhivicelu i Josef, disponibilitatea de a î ncheia ope rațiunile militare și de asemeni de a
încheia și o convenție de armistițiu la Focșani. Datorită acestei de cizii maj oritatea
frontului românesc rămâ nea descoper it, astfel că Moldova ajunsese în faț a unei iminente
invazii a inamicului și cu urmarea capitulă rii armate i româ ne.
Drept urmare al acestui fapt, în urma unei întruniri a miniș trilor, la care au
participat ș i conducă torii armatei, s -a decis la Focșani î n noaptea zilei de 26 noiembrie/ 9
decembrie 1917 la ora 23:30, încheierea și de către armata română a unei convenții de
armistiți u. Confor m acestei convenții de armistițiu semnate atunci, armata română a luat
parte la armistițiu l semnat de reprezentanții puterilor ruse de pe suprafața României, de
asemeni în aceeași convenție se specifica și faptul că părțile erau obligate să nu retragă
unitățile pentru a întări alte fronturi, obligându -se de asemeni să anunțe o viitoare reluare
a ostilit ății cu cel puțin 72 de ore î nainte.
Puterile Centrale au profit at de ultima prevedere a convenției, comunicâ nd la I ași
mai multe ultimatumuri, avâ nd drept scop ca România să semneze un tratat separat de
pace31.
Înainte de a fi luată decizia Guvernului la Iași, expediând delegații la Focșani,
liberalul Ionel Brătianu a trimis un memoriu G uvernelor de la Paris, Londra, R oma și
Washington. În acest memoriu , președintele Partidului Național Liberal, Ionel Brătianu , a
justificat că i eșirea Rusiei din război a confruntat armata română cu situaț ia de
indisponibilitate a acoperirii tuturor sectoarelor frontului, altfel spus nesem narea unei
convenții de armistiț iu ar fi avut drept urmare ocuparea Moldovei, de asemeni Ionel

31 Ibidem.

24
Brătianu a mai specificat și motivul acela că noul regim de la Petrograd nu a mai furnizat
armament ș i muniție de război ță rii noastre.
Ionel Bră tianu a mai declarat la finalul memoriului și faptul că semnarea
armistiț iului nu va avea drept efect nici o modificare a intențiilor României și a relațiilor
cu aliații, la fel cum se afima și în convenț iile din 4/16 august 1916 cu privire la
paragraful unde se s pecifica clar că statul român își rezerva dreptul de a putea reîncepe
lupta armată imediat ce condițiile îi vor fi prielnice32.
Conducă torii misiunilor diplomatice de la Iași ale puterilor Antantei au înțeles
problemele României și au transmis că tre guvern ele țărilor lor această situație, însă
atitudinea l ui Bert Helot a fost total opusă, acesta dorea rezistența armatei române pentru
a întârzia un următor transfer de tr upe germane pe frontul de vest.
Ceea ce avea de gând Guvernul român l -a mâ niat pe George s Clemenceau, care
ocupa funcția de premier al Franț ei.
Datorită ultimatumurilor date de Mackensen, se mnarea unui tratat de pace de
către România cu Puterile Centrale și cu aliații acestora, Imperiul Otoman ș i Bul garia, era
inevitabil, astfel că Guvernul în fruntea căruia era liberalul Ionel Brătianu a ales să
demisioneze la data de 29 ian uarie/11 februarie 1918 , această responsabilitate a fost dată
generalului Alexandru Averescu, care primise mand at de la regele Ferdinand de a -și
alcătui un nou cabinet.
Fiind sigur că într -un sfârș it marile puteri i namice ale Germaniei si Austro –
Ungariei vor ieși victorioase di n război, conducătorul Partidului Național Liberal, Ionel
Brătianu, ș i-a adunat princi palii colaboratori din Guvern, înainte de înmă na regelui
Ferdina nd demisia Guvernului pe care îl conducea, cu scopul obținerii sprijinului în
strategia si tactica politic ă urmă toare , pe care el o gâ ndise.
Conform relată rii lu i I.G. Duca prezent la aceasta întrunire Ionel Brătianu declara
că: „Noi, G uvernul care a m hotă rât și condus războiul alături de Aliați, urma să ne
retragem iar Regele să cheme un alt G uvern pentru a negocia cu Puterile Centrale ș i prin
prelu ngirea acestor negocieri, prin întârzierea, dacă nu prin eventuala neratificare a unei
păci, să câștigăm timp. În acest interval, salvându -ne dinastia, ființa de stat ș i armata vom

32 Șerban Rădulescu -Zoner, Beatrice Marinescu, op. cit. , p. 236 -237.

25
putea aștepta desfășurarea evenim entelor și, întrucât această desfăș urare nu se poate face
la momentul opo rtun, vom putea relua ar mele păstrându -ne locul alături de ei”33.
Miniștrii liberali au fos t total de acord c u decizia susținută de președin tele lor, Ionel
Brătianu.
În timpul dintre semnarea convenției de armistițiu ș i deciderea demisiei
Guvernului în fruntea căruia se afla președintele Partidului Național Liberal, Ionel
Brătianu, liberali i au blocat încercarea puciului bolșevic în Iaș i, din primele zile ale lui
decembrie 1917, acesta poate fi considerat meritul exclusiv al liberalilor.
Evenimentele care au avut loc la 8/21 decembrie – 9/22 decembrie 1918 au
reprezentat doar începutul luptei liberalilor cu totalitarismul comunist.
Membrii Partidului Naț ional Liberal au boico tat alege rile care au avut loc în luna
mai 1918. Aceste alegeri fuseseră organizate de G uvernul condus de Marghiloman, în
Moldova și pe suprafața Româ niei stăpânită de inamic. Boicotul liberalilor s-a produs din
principala cauză că noul Parlament dorea, printre alt ele să ratific e tratatul de pace de la
Bucureș ti cu Puterile Centrale semnat la dat a de 24 aprilie/7 mai 1918 de către
Marghiloman. Aceș tia au reușit sa ratific e tratatul de pace de la București î n perioada
15/28 iunie si 19 iunie/4 iulie 1918.
Președinte le Partidului Național Liberal, Ionel Brătianu, este tot cel care l -a sfătuit
pe regele Ferdinand ca după demiterea lui Marghiloman din data de 24 octombrie/6
noiemb rie 1918, sa -i dea sarcina formă rii unui nou Guv ern generalului Constantin Coadă .
Rezoluț ia Congresului Partidului Naț ional Liberal din anul 1913, programul de
guvernar e al liberalilor din anul 1914 ș i dezbaterile parlamentare tot d in același an și cele
din anul 1917 ș i de asemeni vo tul pentru modificarea Constituț iei din data de 4/27 iunie
și 20 iunie/3 iulie 1917, reprezintă dovezile că împroprietărirea țăranilor după terminarea
războiului ș i introducerea votului universal, reprezi ntă exclusiv meritul Partidului
Național Liberal.
După cum declarase Ionel Brătianu în Senat: „Reformele de astăz i […] nu sunt
decât încheierea unui capitol din viața ș i programul nostru politic"34.

33 I. G. Duca, op. cit., vol. 3, p. 36.
34 Ion I.C Brătianu, op. cit ., p. 465.

26

Capitolul II
Politica P artidului Național Liberal în perioada interbelică
(1918 -1938)

La data de 29 noiembrie/12 decembrie 1918, regele Ferdinand a acordat sarcina
constituir ii unui nou Guvern lui Ionel Brătianu. Acest cabinet alcătuit din membrii
Partidului Naț ional Liberal a format primul cabine t liberal postbelic. Acest cabinet avea
în componenț a sa, avâ nd titulatura de Ministru de Stat, fără portofoliu și pe cei care
reprezentau româ nii din provinciile care se uniseră cu România din propria dorință, și
anume: Ion Inculeț ș i Daniel Ciugureanu din Basarabia; Alexan dru Vaida -Voievod,
Vasile Goldiș ș i Ștefan Cicio -Pop din Transi lvania; Iancu baron de Flondor și Ion Nistor
din Bucovina. În componența cabinetului a intrat ș i libera lul Mihail Pherekyde, care era
însărcinat cu conducer ea Guvernului pe perioada în care Ionel Brătianu, care ocupa și
funcția de ministru al Afacerilor Străine, se afla la Conferinț a de la Par is.
În momentul î n care au revenit la putere liberali, interesele naționale ale României
erau ameninț ate destul de gr av, atât din exterior cât și din interior, î n pofid a deciziilor
istorice de la Chișinău, Alba Iulia și Cernăuț i. Atât pe teritoriul țării cât și mai ales la
București instituț iile statului de drept erau amenințate de acț iunile destabilizatoare ale
unor nu clee bolș evice formate pe structurile Par tidului Social Democrat din România,
reconstituit în anul 1910 ș i care avea o orientare de extremă stânga, foarte pronunțată .
La câ teva zile de la ordinul de zi al regelui Ferdinand și totodată de la iniț ierea
operațiunilor armatei româ ne pen tru eliberarea Transilvaniei apărea cotidianul „Trăiască
Socialismul!”, primul său numă r a aparut la data de 1/ 14 noiembrie 1918.
În trenurile oprite la Chitila, ca re aduceau grupurile ce urmau să ia parte la
evenimentele de la 1 de cembrie 1918, au fost descoperiți agitatori civili care îndemnau
soldații: „să -și împuște ofițerii și să facă r evoluție că trebuie să se ispră vească cu regii și
burjuii”35.

35 I.G. Duca, Amintiri politice, Vol. 3, M ünchen, 1981, p.156.

27
Pe străzile din București iși făcusera apariția trupe de demonstranț i cu st eaguri
roșii. Agitatorii bolșevici din România, îndrumaț i de Cristian Rakovski, fidel executant al
ordinelor primite de la Lenin și Trotsky, au încercat să aplice și la Bucureș ti acelaș i plan
pe care l -au pus în aplicare și care le -a reușit î n anul 1917 la Petrograd. În acest context a
avut loc și „demonstrația tipografilor” din 13 /26 decembrie 1918 de la Bucur ești, soldată
cu morți, răniți ș i arestați datorită intervenț iei armatei.
I.G. Duca menționa de asemeni și faptul că după „demonstraț ia tipografil or” din
13/26 decembrie 1918 de la București, agitația bolșevica s -a sfârș it36.
Pe plan extern Guver nul liberal , în fruntea căruia se afla Ionel Bră tianu , s-a
confruntat cu o serie de probleme deosebit de grele și delicate. Cu toate că, actul „Marii
Uniri” fusese realizat de români, cu toate că Guvernul legiferase decretele -lege pentru
unirea Transilvani ei și a celorlalte teritor ii din Ungaria, populate de români i din România,
viitoarele granițe ale Româ niei ur mau să fie trasate la Conferinț a de Pace de la Par is.
Această decizie urma însă să fie luata în mod arbitrar de „Consiliul celor zece” alcă tuit
din mariile puteri victorioase, și anume din preș edintele Statelor Unite ale Americii,
primii miniștrii ai Franței, Marii Britanii, Italiei și Japoniei ș i de min iștrii de Externe ai
acelorași state. Însă deciziile cu o importanță deosebită urmau să fie luate de „Consiliul
celor patru” sau „Consiliul Suprem”, acesta fiind compus din președintele Thomas
Woodrow Wilson ș i premierii Georges Clemenceau, Lloyd George și Vittorio Orlando.
Înaintea „Conferinței de Pace de la Paris” care urma să aibă loc la data de 18
ianuarie 1919, ajunseseră la București o serie de zvonuri conform că rora Georges
Celm enceau, primul ministru al Franței, dar și cabinetul î n frunte a căruia se afla Lloyd
George, nu doreau să acorde Româ niei statutul de cobeligerant, susținând drept motiv că
România nu își respectase angajamentele față de Aliați prin încheierea pă cii separate cu
Puterile Centrale din data de 7 mai 1918.
Conducă torul Guvernulu i, Ionel Brătianu, a hotărâ t în ciuda zvonuri lor apărute să
meargă la Conferința de Pace de la Pari s, sperând că va putea convinge Aliații să -și
respecte angajamentele luate î n anul 1916, referitor la noile granițe ale Româ niei.

36 Ibidem ., p.156 -160.

28
Conform afirmaț iilor istoricului ame rican Keith Hitschins, Ionel Brătianu a fost
surprins de felul î n car e se luau deciziile la Conferinț a de P ace de la Paris și de
comportamentul față de Româ nia37.
Ionel Brătianu a conș tientizat faptul că marile puterii ale Antantei se hotărâ seră să
nu ia în considerare frontierele României pe care le promiseseră în Convenț ia din anul
1916.
Liberalii în frunte cu Ionel Brătianu au fost cei care și -au asumat ră spunderea din
punct de vedere politic pentru înfăptuirea idealului naț ional.
După o perio adă de 5 ani de conducere a țării, liberali i au hotărât că trebuie să se
retragă de la guvernare. Înainte de a lua aceasta decizie, membrii Partidului Naț ional
Liberal au emis decrete -legi „ privind a legerile pentru Adunarea Deputaților și Senatului
în Tran silvania, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș și Bucovina”, de asemeni ș i decrete –
legi referitoare l a exproprierea „pentru cauza de utilitate națională” și „reforma agrară”
din Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, Bucovina ș i din Basarabia.
Ionel Bră tianu a prezentat demisia Guvernului să u liberal la data de 27 septembrie
1919.
După retrage rea de la guvernare a liberalilor , în frunte cu Ionel Bră tianu,
Guvernul a fost condus de un nou cabinet în frunte cu Arthur Vă itoianu. Acest nou
cabinet era compus î n mare parte din militari .
Principala sarcină a cabinetului condus de Arthur Vă itoianu a fost aceea de a
organiza aleger i parlamentare pe toată suprafața României reî ntregite, aces tea au fost
primele alegeri după modificarea Constituției ș i a leg ii electorale, adoptate de că tre
liberali, cu privire la introducerea votului universal.
Partidul Național Liberal „a adus” în faț a aleg ătorilor un program generos.
Aceștia erau siguri că vor câștiga alegerile și că vor obține majoritatea î n Guvern dator ită
meritelor și promisiunilor lor. Atât timp cât fuseseră la guvernare liberalii aduseseră
modifică ri în ceea ce priveș te sistemul de vot, de asemeni tot ei au fost cei care puseseră
bazele constituț ionale ale unei viitoare reforme agrare, nu trebuie uitat nici meritul pe

37 M. Barbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P. Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică,
București, 1998, p. 419.

29
care l -au avut în reîntregirea ță rii. Cu t oate acestea liberali nu au reușit să câ știge alegerile
parlamentare de la î nceputul lunii noiembrie 191938.
Pierderea alegerilor de către Partidul Național Liberal s -a produs în mare parte
datorită alegătorilor din Transilvania și Banat care ș i-au acordat voturile Partidului
Național Român, car e la constituire, în urmă cu jumă tate de secol, se împotrivise
procesului de maghiarizare forța tă, de asemeni tot acest partid fusese cel care luptase
pentru autonomia Transilvaniei ș i reprezentase un impo rtant organizator al M arii Adună ri
de la Alba Iulia din data de 1 decembrie 1918.
O alta cauză a pie rderii alegerilor de către Partidul Naț ional Liberal a reprezentat
faptul că majoritatea țără nimii fusese sensibilizata de di scursul electoral al unor
formațiuni politice de stânga sau de centru stânga, pre cum Partidul Țărănesc sau Partidul
Țărănesc din Basarabia . Nu trebuie omisă nici influența avută de către țărani a „Ligii
Poporului” condusă de generalul Alexandru Averescu. Cu toate că acest par tid a boicotat
alegerile de la î nceputul luni i noiembrie 1919 , voturile adepț ilor lui ,,Tata Averescu" nu
au mers spre liberali.
După alegeri, partidele p olitice adversare Partidului Naț ional Liberal s -au unit, la
data de 24 noiembrie 1919, în „Blocul Parlamentar” .
Din comitetul de conducere al „Blocului Parlamentar” făceau parte printre alții ș i
Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Alexandru Vaida -Voievod si Vasile Goldiș .
La data de 1 decembrie 1919 s -a format un nou cabinet în fruntea că ruia se afla
Alexa ndru Vaida -Voievod, din motiv că din moment ce la Conferi nța de Pace de la Paris
s-a vorbit despre Transilvania, un lider ardelean era cel mai în măsură să fie conducătorul
Guvernului Româ niei39. Acest Guvern condus de Alexandru Vaid a-Voievod a fost pe
placul Aliaților, reușind să îi convingă pe aceștia să elimin e din tratatul de pace cu
Austria chestiunile referitoa re la „minorități”40.
După această modifica re a tratatului de pace, delegația româna de la Paris a
semnat, la rândul să u tratatul de pace cu Austria de la Saint -Germai n en Laye (10
decembrie 1919) , încheiat însă încă de la data de 10 septembrie, dar din or dinul lui Ion

38 Anastasie Iordache, Ion I.C. Brătianu , Editura Albatros, București, 1994, p. 462 -466.
39 Ibidem, p. 468
40 Eliza Campus, Din politica externă a României 1913 – 1947, Editura Politică, București, 1980, p.217.

30
I.C. Brătianu, Nicolae Mișu, cel de -al doilea delegat român la Conferința Păcii, refuzase
să-l semneze.
Cu toate că ar fi dorit, Alexan dru Vaida -Voievod nu a apucat să -și pună
semna tura pe Tratatul de Pace de la Trianon di n data de 4 iunie 1920, datorită faptului că
la data de 13 martie 1920 a fost nevoit să renunțe și să se retragă de la guvernare.
I.G. Duca afirma, referitor la eșecul electoral al Partidului Naț ional Liberal, din
noiembrie 1919, că se crease la început o confuzie în rândul liberalilor, iar „Brătianu nu
și-a pierdut o clipa sângele rece, ne -a arătat că înfrangerea se explică prin faptul că ,
guvernând atâta vreme, lumea necăjită de durerile războiului și de greutăț ile vremurilor
postbelice a vrut cu orice chip ceva nou și că , printr -un explicabil proces psihologic ,
necazurile zilnice au precumpănit, în conștiința publică , realiză rile epocale. A șa fiind, ne –
a îndemnat să ne punem pe muncă pentru a reorganiza temeinic p artidul, pentru a-l
adapta mai bine votului obștesc și pentru a combate, totodată, psihoza averescană si
primejdioasa demagogie țărănistă”41.
Președintele Partidului Naț ional Libera l avea dreptate întru totul în ceea ce
spunea, în sensul că programul și discursul său politic era adaptat în conformitate cu noile
condiții social -politice, însă apăruseră formațiuni politice de centru -stânga, cea mai
importantă fiind reprezentată de Part idul Țără nesc.
În timp ce s -au aflat în opoziț ie, timp d e aproximativ 2 ani, liberalii și -au
reorganizat și s -au conformat condiț iilor socio -politice și economice, reușind să redevină
reprezentanț ii celui mai important par tid politic de pe scena politică românească .
În viitorul apropiat , Partidul Național Liberal urma să se manifeste ca un factor
dinamic în viața politică a României și să devină cea mai importantă formațiune politică a
perioadei interbelice. Puterea acestui partid a fost remarcată atâ t de către însăși liberali,
dar ș i de adversarii politici.
Istoricul româ n, D. Dr ăghicescu nota, î n anul 1922, că Partidul Naț ional Liberal
era temeinic organizat ș i puternic, nu atât prin ceea ce reprezenta în epoca postbelică, câ t
mai ales prin ceea ce fuses e și realizase până atunci42.

41 I.G. Duca, op. cit. , vol. 3, München, 1982, p .193.
42 D. Drăghicescu, Partide politice și clase sociale, București, 1922, p. 70 -71.

31
Cu privire la Partidul Naț ional Li beral, i storicul Nicolae Iorga îl aprecia pe
președintele partidului Ion I.C. Brătianu ca fiind „temutul domn neî ncoronat al țării care
obișnuia să -și aducă la putere formaț ia ce o conducea or icând dorea și să o determine să
plece numai atunci când î i convenea"43.
Chiar și comuniștii, ajunsesera la concluzia că Partidul Național Liberal era „cel
mai puternic și mai conș tient din punct de vedere de clasă”, reprezentâ nd singurul partid
care prezenta caract eristica de a reprezenta o clasă puternică și conștientă de interesele
ei44.
În repetate rânduri s -a afirmat că extinderea puterii Partidului Național Liberal a
fost favorizată de faptul că foștilor adversari politici, ș i anume conservatorii, n u au mai
reprezentat o formațiune politică importantă după exproprie re. Omul de știință american
Henry L. Robert aprecia ca cel mai probabil is toricii au supraevaluat dispariția Partidului
Conservator ca și urmare a adoptă rii reformei agrare și a legiferă rii votului univers al.
Liberalii erau cu totul opuș i conservatorilor, libera lii faceau promisiuni concrete ținând
cont de nevoile cetăț enilor.
Partidul Naț ional L iberal nu a avut parte niciodată de adversari politici cu
adevărat puternici, până î n noiembri e 1928 cand Partidul Național -Țărănesc i -a luat locul
la guvernare, asta până la 13 noiembrie 1933, moment în care țărăniștii au fost înlocuiț i la
guver nare de un cabinet liberal, urmând ca după această substituție Partidul Național –
Țărănesc să părăsească puterea fiind com promis și cu rândurile slă bite.
Ion I.C. Brătianu ajunsese încă din perioada Primului Război Mondial să dețină o
importantă influență față de rege, această influență păstrând -o până la moarte.
Contemporanii afirmau că Ion I.C. Bră tianu er a de fapt regele Româ niei, iar Ferdinand
era doar membru al Partidul ui Naț ional Liberal.
Constantin Argentoianu afirma, în cunoscutul său stil polemic că Partidul
Național Liberal era „partidul regelui și continua să ademenească prin siguranț a puterii pe
toți lacomii și pe toț i trepădușii vieții noastre politice”45.

43 N. Iorga, O viată de om așa cum a fost , vol. III, Editura N. Stroilă, București, 1934, p. 104.
44 Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, Viața politică ȋn România, 1922 -1928 , Editura Politică, București, 1979, p. 48.
45 Constantin Argentoianu, Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor de ieri , Partea VI, Caiet 4, f. 1558 -1559.

32
După înfaptuirea unității naționale, liberalii au dorit să introducă elementul
național în viața economică , printr -o modificare a structurii capitalului, controlat de noua
și importanta lui or ganizație bancară. În același timp liberalii au căutat să realizeze
investiții noi în România. Această politică gândită de liberali era proiectată să asigure
beneficii din ramurile importante ale industriei celor ce investeau î n ele.
După 3 zile de la for marea cabinetului liberal în fruntea căruia se afla Ion I.C.
Brătianu , mai exac t la data de 22 ianuarie 1922, în ziarul „ Vossische Zeitung ” aparea un
articol referitor la liberalii care înfințau noi întreprinderi și bănci și dorinț a lor de a face
parte di n viața economică a noiilor teritorii unite cu România, după înfăptuirea unității
naționale.
De asemeni, a utorul articolului din ziarul „ Vossische Zeitung” mai preciza ș i
faptul că motto -ul conducătorului Partidului Național Liberal era de a î nfrunta cap italul
străin, în ac elași timp liberalii făceau tot ce le stătea î n puter e pentru ca industria
petrolieră să fie controlată exclusiv de că tre stat.
Liberalii urmăreau de asemeni ca o politică asemănătoare să fie aplicată și î n
domeniul transporturilor fer oviare, a instalații lor tehnice de comunicații ș i a depo zqtelor
hidraulice. Ion I.C. Bră tianu completa ref eritor la problema petrolului că în cazul î n care
participa capital străin , României să î i fie asigurate 51 de procente din capital, astfel
controlul s ă rămână în seama c etățeniilor46.
Primul act al guvernării liberale, î ncepute la data de 19 ianuarie 19 22, a fost
modificarea Constituț iei. Nevoia modificării Constituției fusese anunțată de Partidul
Național Liberal în programul lansat înaintea î nceperii campaniei electoral e47.
La această dată era în vigoare Constituț ia de la 1866, care p rintre altele, la
articolul numărul 28 prevedea ca în situația î n care Parlamentul va dori modi ficarea sau
revizuirea Constituției, trebuie să se stabileasca articolele ș i paragrafele ce u rmeaza a fi
modificate, iar după aceea să se autodizolve, pentru ca mai apoi, pe baze electorale, să fie
alese camerele de revizuir e. Cabinetul liberal nu a luat în seamă acest articol din
Constituția existentă, astfel că la data de 26 ianu arie 1923 a depus în Parlament proiect ul
pentru moidificarea Constituției, urmând a fi dezbă tut într-o sesiune extraordinară a

46 Anastasie Iordache, op. cit ., p. 493 -494.
47 „Democrația”, an. XI, 1923, nr. 1 -2, p. 55.

33
corpurilor legiuitoare. Aceste a au numit un grup de senatori și deputaț i pentru studierea
proiectului acest grup numindu -se Comis ia Constituț ional a a Anteproiectului de
Constituț ie.
Dinainte de a fi proi ectul de modificare al Constituției supus dezbaterilor în
Parlament, conducătorii Partidului Național și cei ai Partidului Țărănesc au adus la
cunoștinț a Guvernului ca ei nu vor rec unoaș te lega litate a corpurilor legiuitoare și noua
Constituție propusă de libera li, pe motiv că ele se formaseră ca urmare a unor alegeri
bazate pe fraudă și violență , fapt pentru care nu ar fi avut autoritatea morală de a
legifera48.
La data de 2 martie 19 23 Partidul Naț ional a trimis un a pel că tre Partidul
Țărănesc, solicitându -i concursul în vederea înlăturării Guvernului, crezând că astfel s -ar
fi blocat dezbaterile asupra proiectului49 de modificare a Constituț iei. La data de 5 martie
1923 proiectul a fo st depus î n birou rile cor purilor legiuitoare, pentru iniț ierea dezbaterilor
asupra lui.
Membrii Partidului Național și ai Partidului Țărănesc au impiedicat încă din
prima zi desf ășurarea lucrărilor „Constituant ei”, prin intonarea cântecului „Deșteaptă -te,
române”, după ac est gest ședința a fost suspendată, luâ ndu-se și decizia înlăturării
deputaților turbulenț i50.
Membrii excluși de la lucrările Camerei au organizat întruniri în București și în
unele oraș e din provincie cu scopul mobilizării populaț iei de a înlă tura Guvern ul, aceste
întalniri vor culmina cu demonstrațiile din Capitală din perioada 18 -19 martie 192351.
Piedicile puse de opoziție nu au putut î mpiedica Guvernul de la decizia de
legiferare a noii Constituții. Strategia aplicată de Partidul Na țional și Partidul Țărănesc a
fost m ai mult decâ t favorabilă Guvernului libera l. La data de 19 martie 1923, când a
început discutarea proie ctului de modificare a Constituției pe articole, deputații ș i
senatorii Par tidului Național și ai Partidului Țără nesc au ales să se retr agă din Parlament
la cererea lui Iuliu Maniu.

48 I. Ciu percă, Opozi ție și putere ȋn Rom ânia anilor 1922 -1928 , Editura Universit ății ,,Al. I. Cuza”, Ia și, 1994, p. 96 –
102.
49 Mihail Rusenescu, Ioan Saizu , op. cit ., p. 152 -153.
50 Anastasie Iordache, op. cit., p. 504
51 Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, op. cit., p. 15 3-154.

34
Membrii Partidului Național și ai Partidului Țără nesc s -au hotărâ t, la data de 25
martie, să organizeze î ntâlniri cu scopul de a protesta, însă în urmă toarea zi proiectul a
fost supus votului Parlamentului , iar datorită retragerii senatorilor și deputaților din
opoziție au reușit să obțină majoritatea necesară, urmâ nd ca la data de 29 martie 1923
proiectul de modificare a Constituției să fie promulgat și să devină astfel noua Constituție
a Româ niei.
Constituți a Româ niei din 1923 avea la baza Constituția din 1866, păstrâ nd din
cele 128 de articole, 70 neschimbate, ia r celelalte au fost modificate și de asemeni au mai
fost adă ugate inca 10 articole noi.
Constituț ia din 29 martie 1923:
• Statua princi piile socio -politice existente în Româ nia, inclusi v formele de
organizare ale Româ niei;
• Declara asigurarea libertaților și drepturilor cetățeneș ti indiferent de originea
etnică, de religie sau de limbă ;
• Asigura egalitatea în societate și în faț a legilor, indiferent d e clasa socială ,
originea etnică, limbă sau religie;
• Garanta proprietatea de orice fel și creanț ele asupra statului;
• Stabilea principiul suveranității naț ionale;
• Statua naț ionalizarea resurselor miniere;
• Stabilea principiul separaț iei puterilor in stat;
• Stabilea principiul legalităț ii;
• Stabilea principiul descentraliză rii administrative52.
Cu toate că, Partidul Național și Partidul Țărănesc considerau fără valoare, nulă,
Constituț ia adoptata la 29 mar tie 1923 de majoritatea liberală , realitate a era că această
Constituț ie se adapta nevoilo r acelor timpuri, fiind totodată una dintre cele mai moderne
și democratice Constituț ii din Europa.

52 Dionisie Ionescu, Gheorghe Țuțui, Gheorghe Matei, Dezvoltarea constituțională a statului român, Editura
Științifică, București, 1957, p. 250.

35
O serie de legi adoptate de Parlament, mai apoi, nu se încadrau, mai mult sau mai
puțin prevederilor Constit uției adop tate, un exemplu î n acest sens este legea electorală
adoptată la data de 27 martie 1926.
După adoptarea noii Constituții, Guvernul urmărea să legifereze măsurile de
politica economică cu scopul explicării principiilor doctrinei „prin noi înșine”. Iniț iatorul
acestei formu le a fost fratele premierului, și anume Vintilă Brătianu, care ocupa funcția
de ministru al Finanț elor. Constant Georgescu afirma că ideea lui Vintilă Brătianu avea la
bază „naționalismul integral”, potrivit acestuia statul român era neces ar să fie un stat cu
totul suver an, ferit de orice imixiune străină53.
Vintilă Brătianu își focaliza atenț ia spre:
• Păstrarea terenurilor cu rezerve de țiț ei;
• Refuzul concesionării străinilor a bunurilor si bogăț iilor statului;
• Formarea elementel or național e pentru conducerea întreprinderilor româneș ti;
• Garantarea de debușeuri muncitorilor româ ni;
• Crearea unei industrii naț ionale54.
Trimiterea î n Parlament a proiectelor legilor gâ ndite pentru explicarea doctrinei
„prin noi înșine” a fost amânată , datorită neînțelegerilor apărute, în primăvara anului
1923, între susțină torii politicii economice susținută de Vintilă Brătianu și adepț ilor lui
Al. C onstantinescu, care ocupa funcția de ministru al Agriculturii și Domeniilor. Cei din
urmă doreau atrager ea capitalului străin, susținând că doar cu ajutorul finanțării
internaț ionale, economia se va put ea reface. Din cauza acestei neî nțelegeri Guvernul a
amânat î n mod deliber at legiferarea proiectelor pregă tite55. I.G. Duca, în aceasta dispută a
fost de parte a agriculturii, păstrându -și această opinie pe tot parcursul vieț ii.
După decesul lui Vintilă Brătianu, î n anu l 1930, I.G. Duca a ocupat funcț ia
acestuia, iar toate docum entele elaborate de Partidul Naț ional Liberal purtau pecetea
ideiilor lui.

53 Constant Georgescu, Privire generală asupra activității lui Vintilă Brătianu ca om de stat , în Vieața ș i opera lui
Vintilă I.C. Brătianu, București, 1936, p. 605.
54 Ibidem , p. 640.
55 Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, op. cit ., p. 155.

36
În Manife stul-Program adoptat de Con gresul General al Partidului Naț ional
Liberal din 1 -4 mai 1930 se menționa necesitatea industrializă rii, dar tot odata se sublinia
că acest proces nu putea determina o modifi care a structurii economice a ță rii.
În Memoriul î naintat regelui Carol al II-lea de că tre I.G. Duca la data de 3 martie
1933 se sublinia funcția predominantă a agriculturii în comparație cu industria,
susținându -se de asemeni că 85% din populația țării are drept ocupație agricultura î nsă cu
toate acestea agr icultura nu s -a bucurat de atenția meritată .
Liberalii, cu t oate că stăpâneau mari proprietă ții funciare rurale, controlau și
organizația de credit a României, printr -o grupare de bănci mari și mijlocii precum:
Banca Națională a României, Casa Rurală , Ban ca Viticolă și Banca Românească .
Liberalii posedau majoritatea acțiunilor marilor î ntreprinder i industriale, cei mai
interesaț i de se ctoarele economiei erau: Ion Brătianu, Vintilă Brătianu, Constantin
Brătianu, Barbu Ș tirbey, C. Anghelescu, Gheorghe Tătă rescu, Victor Slă vescu, M.
Omorol u, I.G. Duca, N.D. Chirculescu ș i Tancred Constantinescu56.
Politic a de industrializ are preconizată de liberali după Primul Război Mondial era
proiectată să crească producția națională, iar pe cealaltă parte să absoarbă surplusul de
populație agricolă57.
În 1932, englezu l George Clenton Logio afirma că politica protecționistă de după
Primul Ră zboi Mondial nu av usese drept scop protejarea Româ niei de distrugerile
capitalismului străin, ci în realitate liberali doreau să pă streze pentru ei profiturile ce
urmau a fi realizate din exploatarea zăcă mintelor naturale58.
Bazele doctrinei de politică economică a liberalilor, de dezvoltare a indust riei
naționale cu propriile forțe, care se numea „prin noi înșine” au fost puse î n prima parte a
secolului al XX -lea, însă preved erile ei a u fost legiferate după Primul Ră zboi Mondial, în
timpul guvernă rii liberale din perioada 1922 -1926.

56 Al. Gh. Savu, Dictatura regală (1938 -1940 ), Editura Politică, București, 1970, p. 12 -13.
57 Șt. Zeletin, Iarăși criza rurală, în „Pagini agrare și sociale”, an. 1, 1921, nr. 4, p. 69 -70.
58 George Clenton Logio, Rumania. Its History, Politics and Economics , Manchester, 1932, p. 126.

37
De dinainte ca România să intre în Primul Ră zboi Mondial, iunie 1916, Vintilă
Brătianu a redactat un memo riu, numi t ,,Petrolul și politica de stat", în care se sublinia
importanța petrolului și necesitatea protejării lui de că tre stat59.
Doi ani mai tarziu, în octombrie 1918 , când Primul Răz boi Mondial era pe cale să
fie încheiat, Vintilă Brătianu afirma: „ Petrolul, fiin d izvorul de energie necesar apărării
naționale, dâ nd lumina necesară maselor populare ș i materiei industriei chimice, el nu
poate fi considerat ca un produs oarecare al solului ș i lăsat la regimul unei libere
exploatări. Ca și că ile ferate, el este unul din instrumentele ce le mai puternice ale
independenței politice ș i econ omice ale unui stat modern, de îndrumare ș i sporire a
activității lui”60.
Elaborat după o asemena opinie, proiectul legii minelor, re dactat de membrii
Partidului Naț ional Liberal, a r eușit să obțină votul Parlamentului , iar la data de 4 iulie
1924 a fost promulgat61.
O altă lege care urmărea asigurarea monopolului liberalilor a fos t legea pentru
comercializarea și controlul asupra î ntreprinderilor economice ale statului, aceasta a fost
adoptată la data de 7 iunie 1924. Conform acestei legi serviciile publice ca: Regia
Monopolurilor Statului, Căile Ferate Române, Telegraful, Telefonul și altele urmau să fie
scoase de sub administrația statului urmând a intra sub administraț ia capitalului privat.
Această lege a fost criticată de adver sarii politici ai Partidului Național liberal, pe motiv
că era conceput ă pentru favoriții Guvernului, î nsă de actele de comercializare au
beneficiat și o p arte din membrii importanți ai Partidului Naț ional62.
Alte măsuri de intervenț ionism economic din perioada guvernă rii liberale, 1922 –
1926, au fost legea regimului apelor, adoptată la data de 27 iunie 1924 și ulterior
modificată la data de 28 aprilie 1926 ș i legea energiei adoptată la data de 4 iulie 1924.
Legile adoptate î n anul 1924, dar mai ales l egea minelor, au adus Guvernul , în
fruntea căruia se afla Ion I.C. Brătianu , și implicit România î n conflict cu capitalul străin
din economia Româ niei, iar din acest motiv a u urmat protestele firmelor occidentale care

59 Vintilă I.C. Brătianu, Petrolul și politica de stat , Imprimeriile Independența, București, 1919, p. 7-33.
60 Ibidem , p. 6.
61 Gheorghe Buzatu, România și trusturile petroliere internaționale până la 1929, Editura Junimea, Iași, 1981, p.
162-164.
62 Ioan Saizu, Politica economică a României între 1922 și 1928 , Editura Politică, București, 1981, p. 100.

38
investisera în industria autohtonă. De aici ș i până la blamarea cabinetului Brătianu, de
către istoricii stră ini, nu a mai trecut mult timp.
Cel mai important obstacol din calea industrializării rapide a Româ niei l -a
reprezentat lipsa de capital. Liberalii erau siguri că , capitalul va fi asigurat din suma
alocată României pentru datoriile de ră zboi ce trebu iau sa fie achitate de statele învinse și
direcționarea unei importante pă rți din renta de î mproprietarire către sectoarele bancar ș i
industrial. Niciuna dintre surse nu a îndeplinit așteptă rile liberalilor.
La Conferinț a de Pace de la Paris, Guvernul Româ niei a cerut 31 de miliarde lei –
aur pe ntru pagubele de război, această sumă reprezentând doar un procent de 6,3% din
totalul de 494 miliarde franci -aur, su mă pe care o revendicaseră în contul pagubelor
țărilor învingatoare, dar la Conferința de la Spa, Româ nia a primit un procent de doar
10% din pagubele suferite, mai exact un procent de 1, 10% d in totalul sumei impuse
țărilor înfrante. Guvernul româ n nu a fo st de acord ș i a protestat împotriva tratamentului
la care fusese supusă România, toate acestea neavând niciun rezultat, nu s -a obț inut nicio
majorare a sumei63.
În ceea ce privește renta de î mproprietărire, mai mult de jumă tate din parte a
acoperit datoriile vechi ale moșierilor către bănci, iar cealaltă parte a fost direcționată în
scopul intensificării culturilor agricole. Româ nia se confrunta cu de osebite probleme
financiare, avâ nd datorii mari către finanța internațională și către o serie de state
occidentale, c ărora le ceruse sprijinul începând din a doua jumă tate a secolului trecut, dar
mai ales în perioada participării la Primul Ră zboi Mondial.
Între 1931 -1932 Româ nia a chelt uit aproxim ativ 28% din sumele încasate î n
contul produselor exportate pentru plata datoriei externe64.
După terminarea Primului Război Mondial , Guvernul a forțat exportul asigurâ nd
astfel b ugete excedentare, din 1921 până în 1927, care au permis plătirea anuităț ilor la
creditele contractate65. Rezervele de capital ră mase au fost foarte mici , astfel că nu au
permis investițiile, propuse de liberali, î n industria sta tului, ceea ce explică faptul că

63 Emilian Bold, De la Versailles la Lausanne (1919 -1932), Editura Junimea, Iași, 1976, p. 25 -29.
64 Joseph S. Roucek, Central Eastern Europe. Crucible of World Wars, New York, 1946, p. 651.
65 Vasile Feraru, Politica Financiară , în ,,Aspecte ale economiei r omânești”, Consiliul Superior Economic, 1939, p.
418-419.

39
măsurile legislative implementate de liberali, precum legea minelor, nu au avut efectele
scontate.
Liberalii au înființ at prin legea din 19 iunie 1923, Societatea Naț ională de Credit
Industrial, cu scopul de a sprijinii sectorul industrial. Aceasta avea un capital social de
500 de milio ane de lei subscris de Banca Națională a Români ei și de stat, însă nici
această i nstituție nu a fost capabilă să asigure capitalurile de investiț ie propuse de liberali.
Legislația economică a fost modificată în sensul că s-a atenuat caracterul autarhic
al dispozițiilor ei, însă capitalul străin a manifestat o prudență deosebită pentru investițiile
în Româ nia.
Guvernu l, condus de Ion I.C. Brâ tianu, cu scopul de a aduna fonduri, a impus taxe
vamale exagerate pentru produsele ag ricole care se exportau, această politică a înrăutaț it
stare a de trai a familiilor care se întrețineau din agricultură , iar mai apoi a contribuit la
înlăturarea liberarilor de la guvernare și înlocuirea lor cu Partidul Național Țără nesc.
După o guvernare de aproximativ 14 luni a generalului Alexandru Averescu și o
altă guve rnare de doar 17 zile a lui Barbu Ș tirbey, l iberali i au preluat puterea, alcă tuind
un nou cabinet sub conducerea lui Ion I.C. Bră tianu.
Alegerile Parlame ntare au asigurat Partidului Național Liberal majoritatea în
corpurile legiuitoare, cu un procent de 67,10%. Odată ajunș i din nou la guvernare,
liberalii au î nceput prin a modifi ca legislația existentă, concentrându -se asupra obținerii
unui împrumut extern, avân d dre pt scop stabilizarea monedei naționale ș i stabilizarea
economiei66.
Programul Partidul ui Național Liberal era cuprinză tor, dar condiț iile nu erau
tocmai prielnice pentru aplicarea lui.
La data de 24 noiembrie 1927, Ion I.C. Brătianu a decedat datorită unei infecț ii
virulente, pe care do ctorul Constantin Angelescu a făcut tot ce i -a stat în pu tința să o
trateze, încercâ nd să o el imine prin operație. Înainte de a muri, Ion I.C. Brătianu a propus
ca funcția sa de președinte al Partidului Național Liberal să fie ocupată de către I.G.
Duca, refuzând ca în această funcție să fie numit fratele său, d eoarece î l cons idera prea
intransigent, cel puțin în relaț iile externe.

66 Anastasie Iordache , op. cit., p. 534.

40
Conducerea Guver nului a fost acor dată î nsă lui Vintilă Brătianu, din cauză că
acesta era foarte aproape de a intra în tratative cu o serie de bănci din Occident pentru a
obține un î mprumut pentru stabilizarea monetară a Româ niei.
Pe perioada mandatului , dintre anii 1922 -1926 , Guvernul liberal s -a lovit atât de
puternica opoziț ie a celorlalte partide democratice, dar mai ales s -a confruntat cu
numeroase act e teroriste conduse de organi zațiile politice extremiste. Pentru a le
combate, liberalii au trebuit să implementeze mă suri speciale și să introducă î n legea din
19 decembrie 1924, referi toare la reprimarea unor infracțiunii contra liniștii publice ș i
alte prevederi.
Ion I.C. Brătianu acorda o atenție deosebită strategiilor ș i planuri lor politice ale
Cominternului ș i felul ui în care comuniștii autohtoni le susț ineau.
La data de 1 septembrie 1924, șeful Guvernului, Ion I.C. Brătianu îi scria fratelui
său, Vintilă, aflat în străinatate : „Sovietele amenință, dacă nu vor putea chiar cu revoluție,
cel puțin cu terorism ș i sabotagiu intens la începutul lui septembrie. De război, cu cât
trece vara, cu atât scade primejdia. Totuși, în Basarabia am menținut măsurile luate și am
luat cât am put ut mai bine ca să amelioram administraț iile"67.
Acțiunile Cominternului împotriva Româ niei au fost susținute de către comuniștii
autohtoni și în perioada urmă toare.
Tot î n luna septembrie a anului 1924, în rezoluția adoptată de Congresul al IV -lea
al Part idului Comunist din România, care s -a desfăș urat la Viena, referitor la problema
național ă, aceștia acuzau Guvernul liberal că ar fi oprimat populația Basarabiei, deoarece
aceștia ar fi vrut să se unească cu Uniunea Sovietică, de asemeni că și minorităț ile din
Transilvania, Banat, Bucovina ș i Dobrogea au fost supuse unui regim asemănă tor. Din
acest motiv, Cominternul cerea sprijinul comuniștilor din Româ nia pe ntru a desprinde din
statul româ n teritoriile alipite.
Acțiuniile ostile ale Româ niei s -au suprapu s cu revolta de la Tatar -Buna r, din
septembrie 1924, regizată de Moscova68.

67 Ibidem., p. 514.
68 Gheorghe Tătărescu, Mărturii pentru istorie , Editura Enciclopedică, București, 1996, p. 99 -109.

41
În octombrie 1924 oficialitatea Sovietică a format Republica Autonoma Sovietică
Socialistă Moldovenească, aparținâ nd Republicii Sov ietice Socialiste Ucraina, plasându –
se pe malul s tâng al Nistrului, teritoriu locuit în mare parte de populație română69.
În timpul î n care s -au petrecut aceste m anifeste, Guvernul de la București avea la
dispoziț ie do ar legea din 6 februarie 1924, ș i anume legea pe rsoanelor juridice. Prin
această lege, Guvernul avea dreptul de control a supra persoanelor juridice, putând chiar
să le ș i desfi ințeze.
Datorită faptului că legea din 6 februarie 1924 era ineficientă , Guvernul , condus
de Ion I.C. Brătianu , a adus în faț a Corpurilor Legiuitoare proiectul de leg e pentru
reprimarea unor infracțiuni asupra liniș tii publice. Această lege, cunoscută ca legea
Mârzescu, dupa numele iniț iatorului, ministrul Justiț iei, a fost promulgata la data de 19
decembire 1924.
Legea Mârzescu avea î n princpial sco pul de a proteja s ocietatea românească de
amenințarea mișcarii comuniste interne. Î n primul capitol al legi i se afirma că: „Simplul
fapt al asocierii î n scopul de a prepara sau a executa crime î n contra persoanelor sau
proprietăț ilor, oricare ar fi durata asociației sau numărul membrilor ei, precum și orice
întelegere stabilită în acelaș i scop constituie un de lict în contra liniștii publice și se
pedepseș te cu î nchisoare de la 5 -10 ani, cu a menda de la 10.000 -100.000 lei și cu
interdicție corecțională” .
În articolul numă rul 12 se considerau delicte care se pe depseau conform
articolului numărul 1, urmă toarele fapte:
• a) Intrarea în legătură cu o persoană sau asociație din afara ță rii, cu scopul de a
primi instrucț iuni sau sprijinire de ori ce fel pentru pregătirea revoluț iei comuniste;
• b) De a lucra prin mijloace teroriste la modificarea ordinii sociale ș i politi ce din
Româ nia;
• c) Sprijinirea cu bună știința în orice fel a asociațiilor din stră inatate, care aveau
ca scop lupte p rin mijloacele de la litera b) împotriva inst ituțiilor și ordinii de stat
din Româ nia;

69 Mihail Bruhis, Rusia, România și Basarabia, 1812, 1918, 1924, 1940, Editura Universitas, Chișinău, 1992, p.
164-166 și 216.

42
• d) De a deveni cu bună științ a membru al vreuneia d in asociațiile prevă zute la
alineatele de mai sus.
Această lege cuprindea și alte dispoziții, cu scopul de a apara linistea publică
existentă .
Legea Mârzescu era îndreptată asupra comuniștilor , însă aceasta a fost criticată
atât de organizaț iile de extrem ă stânga, cât și de unii membri i fruntași ai Partidului
Național și Partidului Țără nesc. Aceștia susțineau că prevederile legii Mârzescu
desfi ințau dreptul de aso ciere, întrunire ș i de man ifestare a partidelor politice și de
asemeni că libertatea presei deve nise limitată .
Partidul Poporului a fost singura formațiune politică din opoziț ie care a declarat
necesitatea adoptării acestei legi. Criticile și acuzațiile opoziț iei s-au dovedit a fi
nefondat e, deoarece prevederile legii Mârzescu s -au aplicat doar î n cazul Partidului
Comunist din România, facilitând de altfel și scoaterea sa î n afara legii. Nu poate fi omis
nici faptul că mișcarea comunistă devenise î ncepâ nd din anul 1924 ce a mai periculoasă
organizație internă, care amenința integritatea statului român ș i care avea drept scop
schimbarea ordinii social -politice din Româ nia.
După Conferinț a de Pace de la Versailles, teritoriului Româ niei i s -au ad ăugat
diferite minoritați, astfel ca la recensământul populației Româ niei din data de 29
decembrie 1930 , totalul acestora rep rezenta 5.075.704 de persoane s au un procent de
28% din total, socotite dupa naționalitate ș i la o cifră 4.876.092 de persoane s au un
procent de 27% socotite după limba maternă70.
O parte dintre minoritațile care deveniseră, după actul Unir ii de la 1 Decembrie
1918, cetățeni român i, și-au arătat loialitatea față de noua lor patrie pe câ nd alții, mai
puțini cei d rept, au agita t continuu pop ulația consanguină împotriva Româ niei.
Pe parcursul guvernă rii dintre 1922 -1926, liberalii s -au confr untat și cu o miscare
de extremă dreapta, aparută la fel ca ș i în celelalte state europene la sfârșitul Primului
Război Mondia l, curentele extremist e din România au prezentat mai î ntâi un pronunț at
caracter antisemit.

70 Dr. Sabin Manuilă, Structure et evolution de la population rurale , ȋn La vie rurale en Roumanie, Bucharest, 1940,
p. 266.

43
Primul partid din Româ nia cu o orient are antisemită s -a numit Liga Apărării
Național Creștine, iar fondatorul său a fost profesorul ieș ean A.C . Cuza. Grupul
„insurgențiilor” sau aripa tânără a Ligii Apărării Național Creștine l -a avut drept
conducă tor pe Corneliu Zelea -Codreanu. Acesta din u rmă, propaga terorismul, iar unul
dintre motivele de separare a sa de fondatorul A.C. Cuza a fos t reprezentat de metodele
de acț iune, Corneli u Zelea -Codrea nu folosea violența ca princpială formă de luptă, pe
când A.C. Cuza o dezavua.
La data de 25 februarie 1924, Corneliu Zelea -Codreanu l -a asasinat cu focuri de
revolver pe Co nstantin Manciu, prefectul Poliției de Iași, care luase anumite măsuri
împotriv a elementelor de extremă dreapta , care de altfel nelinișteau populaț ia71.
Gestul lui Corneliu Zelea -Codr eanu a stâ rnit furia opiniei publice, care în mod
deschis ș i-a exprimat indignar ea. Primul ministru , Ion I.C. Brătianu , nu a rămas indiferent
acestei situație, astfel că în ședința Camerei Deputaț ilor din data de 28 octom brie 1924, a
avertizat că va cere Parlamentului să aprobe o serie de măsuri legislative î mpotriva
actelor c u caracter terorist. Cu toate că la aproximativ două luni de la asasinarea lui
Constantin Manciu, legea Mâ rzescu oferea posibi litatea pedepsirii asasinului, î n luna mai
1925 , Corneliu Zel ea-Codreanu a fost achitat de către instanță72, printr -un proces ce urma
să-l facă ș i mai popular.
Nicolae Iorga afi rma că premierul nu s -ar fi împotrivit organizaț iilor antisemite,
chiar considerâ nd fa ptele lor ca fiind „unele neplă cute, altele utili zabile, dacă nu
preferabile”73.
După ce Corneliu Zelea -Codreanu a pus bazele Legiunii Arhanghelului Mihail și
chiar și du pă ce a transformat -o în Garda de Fier, această organizație național -extremistă,
a fost apreciată și chiar sprijinită de unele personal ități importante ale vremii74.
Garda de Fier ș i-a manifestat dorința reî ncoronarii regelui Carol, astfel că la data
de 6 iunie 1930, în momentul în care Carol a venit în țară , Corneliu Zelea -Codreanu le -a
cerut legionarilor să organizeze o demon strație de admirație și să îl declare rege, î nainte

71 Mihail Rusenescu, Ioan Saizu, op. cit., p. 110.
72 Ioan Scurtu, Ion I.C. Brătianu, Editura Museion, București, 1992, p. 74.
73 N. Iorga, Supt trei regi: istorie a unei lupte pentru un ideal moral și național , București, 1932, p. 379.
74 Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, România, după Marea Unire , vol. II, Partea I, 1918 -1933, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1986, p. 709 -710.

44
ca Parlamentul să ia o decizie, urmând ca mai apoi o bună perioadă de timp să su sțină
acțiunile antidemocratice ale monarhului.
Dupa ce Hitler a ve nit la conducerea Germaniei, acț iunile teroriste ale mem brilor
Gărzii de Fier s -au intesificat. I.G. Duca, observâ nd pericolele pe care Garda de Fier le
provoca statului român ș i cetăț enilor acestuia, imediat ce a ajuns premier a dizolvat Garda
de Fier, la data de 10 decembrie 1933, printr -un jurnal al Consiliu lui de Miniș trii. De
asemeni, G arzii de Fier i -a fost interzisă ș i participa rea la alegerile parlamentare. În
același timp sedii le organizațiilor au fost controlate și au avut loc un șir de arest ări în
rândul fruntașilor organizaț iei75.
Repercursiunea acest ei acțiuni a fost suferită de către I.G. Duca, premierul
Româ niei. La data de 29 decembrie 193 3, primul ministru a fost ucis în gara Sinaia de
către legionari, pe motiv că le desfi ințase organizaț ia.
În același timp în care se desfăș urau funeraliile fostului premier, Guvernul a
adoptat o serie de măsuri cu caracter excepțional, declarând starea de asediu în centrele
universitare, aplicând cenzura, ș i de asemen i a suspendat publicațiile Gă rzii de Fier. O
serie de membrii și susținători ai Gă rzii de Fier au fo st arestați, printre aceștia Nichifor
Crainic, Dragoș Protopopescu ș i Nae Ionescu, iar la domiciliile lui Gheorghe Brătianu ș i
Viorel Tilea, simpatizanți ai Gă rzii de Fier, s -au facut percheziț ii.
Faptul că regele a cerut ca trupul neînsufleț it a lui I.G. Duca să fie dus imediat la
București și mai ales faptul că nu a prezentat condoleanțe familiei acestuia și nici nu a
partici pat la înmormâ ntare au repreze ntat motive pentru a se crede că monarhul nu era
străin de uciderea fostului premier76. În orice caz decesul lui I.G. Duca i -a creat regelui
Carol posibilit ăți de manevră pentru destrămarea rândurilor Partidului Naț ional Libera l77.
Partidul Naț ional Liberal nu a fost un partid politic care să promoveze o politică
antipopulară, aș a cum afirmau membrii opozi ției. Promisiunile din programul de
guver nare din ianuarie 1922 s -au infăptuit printr -o serie de mă suri legislative adoptate.
La data de 29 aprilie 1925, liberalii au promulgat l egea pentru reglementarea
migrațiilor, proiectată să asigure protecț ia muncit orilor români și pe cealaltă parte

75 Al. Gh. Savu, op. cit ., p. 70.
76 Ioan Scurtu, Criza dinastică din România , Editura Enciclopedică, București, 1996, p. 266.
77 Al. Gh. Savu , op. cit., p. 72.

45
stoparea angajării muncitorilor stră ini. Acea stă lege favoriza angajarea românilor
calific ați în domeniul industriei și comerțului, această idee aparea și ca o expresie a
doctrinei politico -economice „prin noi înșine” .
La o scurtă perioadă , mai exact la data de 18 iunie 1925 a fost adoptată legea
pentru reglementarea repausului sărbătorilor legale ș i cel duminical78.
În perioada guvernă rii liberale din intervalul 21 iunie 1927 – 9 octombrie 1928 au
fost adoptate o serie de alte legi, cu un caracter asemănă tor. La 1 7 noiembrie 1927 a fost
adoptată legea privind forma rea Comisei Superioare de I gienă, Salubritate și Igienă
Industrială, urmâ nd ca mai apoi, la 13 aprilie 1928 să intre în vigoare ș i legea pentru
ocrotirea munci i, copiilor și femeilor ș i de asemeni pentru stabili rea duratei muncii. Cea
din urmă , print re altele intrezicea angajarea în întreprinderi a copiilor cu o vârstă sub 14
ani și a femeilor, de asemeni interzicea minorilor cu vârsta sub 18 ani să lucreze pe
perioada nopții, în locuri de muncă insalubre sau cu condiții periculoase. Prin această
lege se mai stabilea ș i durata muncii la 8 ore pe zi, asigu rarea concediilor pentru angajați
și plata unor a locații bănești pentru femeile î nsărcinate.
În concluzie, Part idul Național Liberal î n perioada mandatelor sale a pus bazele
unei legislații moderne, stabilind dispoziț ii clare, demne de standardele europene.
În primă vara anului 1928, premierul Vintilă Brătianu, se lupta cu amenințările
Partidului Național Țără nesc, deoarece aceștia făceau tot posibilul să î i înlăture pe liberali
din fruntea ță rii.
Datorită presiunilor tot mai puternice ve nite din partea membrilor opoziției , șeful
Guvernului a anunțat ca își dă acordul de a renunța la putere, asta doar după încheierea
tratat ivelor pe care le avea cu finanța internațională pentru a reuși contractarea
împrumut ului de stabilizare națională, însă Vintilă Brătianu spera ca prin obținerea
împrumutului să poată redresa poziția și puterea Guvernului, însă această strategie nu i -a
reușit.
La data de 13 noiem brie 193 3, cel de -al optulea cabinet național -țărănesc, condus
de Alexandru Vaid a-Voievod , finaliza seria guvernărilor Partidului Național -Țărănesc.

78 Mihail Rusenescu, Ioan Saizu , op. cit., p. 171.

46
În urmă toarea zi, la data de 14 noiembrie 1933 , puterea a revenit Partidului
Național Liberal , iar în fruntea Guvernu lui a fost numit I.G. Duca. După asasinarea
acestuia î n fruntea partidului a fost numit Constantin I.C. Bră tianu79, dar după î nlocuirea
unui cabinet de tranziț ie condus de dr. C onstantin Angelescu, mandatul să u fiind de doar
4 zile, Gheorghe Tătă rescu , reprezentantul aripii tinere și totodată secretarul general al
Partidului Naț ional Liberal, a constituit la data de 3 ianuari e 1934 un guvern liberal,
pastrâ nd majoritatea vechiului cabi net condus de I.G. Duca, mai puț in pe Dinu Brătianu
pe care l -a înlocuit cu Victor Slăvescu la Departamentul Finanț elor.
Guvernul condus de Gheorghe Tătărescu a rămas la guvernare o perioadă de 4
ani, pe to t parcursul mandatului constituțional. Acest Guvern avea în alcă tuirea sa
reprezentan ți ai celor două curente, care se conturaseră în urmă cu cațiva ani în Partidul
Național Liberal.
Primul curent era reprezentat de pe rsonalitățile cu o legatură față de finanța
liberală și de familia Brătianu, aceștia erau numiți „bătrânii liberali” . Ei controlau Banca
Națională a României și Banca Românească ș i de asemeni și numeroase întreprinderi
industriale și comerciale, ocupând și cele mai importante funcții de conducere din partid.
„Bătrânii liberali” erau preocupați atât de păstrarea funcț iilor lor dominante din economia
națională, cât și de î mpiedicare a regelui Carol al II -lea de a-și pune în practică planurile
dictatoriale.
Cel de -al doi lea cur ent era reprezentat de așa numiț ii „tineri liberali”, în fruntea
lor fiind Gheorghe Tătărescu, aceș tia erau mai puțin legați de finanța „bătrânilor liberali”
și nu erau preocupați în ace eași măsură de blocarea planurilor dictatoriale ale regelui. Mai
mult, ei sperau să coopereze cu regele, fiind de pă rere ca ajutorul monarhului le -ar fi adus
destule avantaje din punct de vedere economic.
Între „bătrânii liberali” și „tinerii liberali” s-au manifestat puternice disensiuni,
regele Carol a exploatat aceste disensiuni dintre liberali, cu scopul de a diminua puterea
Partidului Național Liberal și de a scă dea influența „bătrânilor liberali” în viața politică a
Româ niei.

79 Armand Călinescu, Însemnări politice, 1916 -1939 , Editura Humanitas, București, 1990, p .200.

47
Odată cu trecerea timpu lui, disensiunile dintre „bătrânii liberali” și „tinerii
liberali” s -au agravat, mai ales în momentul în care Guvernul a inițiat adoptarea unei serii
de mă suri legislative care spijineau cercurile capitaliste din jurul regelui ș i distrugeau
vechile interes e ale Partidului Naț ional Liberal80.
Guvernul , în fruntea căruia se afla Gheorghe Tătărescu, în momentul în care a
preluat conducerea ță rii majoritatea ramurilor econom ice intraseră î ntr-o stare de
normalitate, ne mai confruntâ ndu-se cu probleme.
În anul 1934, i ndustria se stabilizase datorită crizei și datorită unor mă suri
legislati ve econ omice. Politica economică a Româ niei a fost dictată atât de experiența ș i
de repercursiuni le crizei din anii 1929 -1933, cât și de mă surile adoptate de majoritatea
parten erilor de schimburi comerciale ai Româ niei81.
Industria naț ional ă s-a stabilizat rapid, dezvoltându -se continuu după 1933, se
poate spune că î n anul 1938 valoarea produ cției aproape că se dublase. Creșteri
semnificative s -au înregistrat î n metalurgie, prin sporirea producției de oțel, dar și in
industria minieră . De asem eni a fost înregistrată și o creștere a producției de cărbune
destinată Cailor Ferate ș i industriei grel e. Pragul maxim de extracție al țițeiului a fost
atins î n anul 1936, cu 8 ,7 milioane de tone, aceasta a început să scadă în anii ce urmează
din cauz a golirii rezervelor cunoscute și mai ales al scă derii consumului intern82. Creșteri
importante s -au înregist rat și î n domeniul transporturilor.
In 1936, observatorul străin, Hassell H. Tiltman scria că în România, dupa 1918 la
fel ca și înainte de ră zboi principalul mi jloc de transport al recoltei țăranilor î l reprezenta
carul cu boi, care atingea o viteză de aproximativ 3 km/h, el nota: „Imaginați -vă un
fermier din Wiltshare care posedă mult l apte, brânză, unt, păsări, ouă și grâ ne, dar nici un
mijloc de a duce aceste bunuri la Londra și să le transforme în bani în afara de carul cu
boi și să î i ia peste 3 zil e călătoria și alte 3 zile întoarcerea și una din rațiunile sărăciei
țăranului devine evidentă”83.

80 Al. Gh. Savu, op. cit ., p. 73 -74.
81 Victor Scărlătescu, Libertate economică și intervenționism de stat , în ,,Aspecte ale economiei românești. Material
documentar pentru cunoașterea unor probleme în cadrul planului economic ”, Consiliul Superior Economic, 1939, p.
632.
82 Keyth Hitchins, Rumania, 1866 -1947 , Oxford University Press, Oxford, 1994, p. 418.
83 Hassell H. Tiltman, Peasant Europe , London, 1936, p. 115.

48
Guvernul condus de Gheorghe Tătă rescu a avut un rol important în consolidarea
poziției burgheziei autohtone. Î n anul 1938 un procent de aproximativ 60% din capitalul
întreprinderilor industriale era deținut de că tre burghezii au tohtoni, însă ș i capitalul străin
continuă să ocupe poziții importante în domenii precum: extracția și rafinarea țițeiului,
minerit, industria zahărului, industria chimică și în ramura forestieră84.
În perioada în care Gheorghe Tătărescu s -a aflat î n fruntea Guvernului, industria
națională a î nregistrat progrese semn ificative, dovedindu -se capabilă să satisfacă nevoile
consumului intern din numeroase domenii.
În domeniul producției de mașini ș i de utilaje industria rămâne deficitară , aceasta
realizand u-se doar la câteva întreprinde ri moderne, precum cea de la Reșiț a sau cea de la
Malaxa. Celel alte fabrici produc ătoare de mașini ș i utilaje erau dotate mult sub nivelul
celor din Vestul Europei.
Efectele pozitive ale industrializării s -au răsfrâ nt mai ales asupra transporturilor
feroviare, care s -au bucurat de o continuă dezvoltare ș i modernizare85.
În prima perioadă a guvernă rii, cabinetul condus de Gheorghe Tătă rescu a avut de
rezolvat o serie de probleme cauzate de marea criză din perioada 1929 -1933 și ale căror
efecte economice și sociale au fost resimțite de toată populația ță rii.
Principala măsura de politică economică a cabinetului a cautat să rezolve
chestiunea datoriilor agricole ș i urbane. Niciuna dintre cele trei legi de conversiune
promulgate în anii cr izei economice de cabinetul Iorga -Argentoianu (19 aprilie 1932) și
de primele două Guverne conduse de Alexandru Va ida-Voievod (26 octombrie 1934 ș i
14 aprilie 1933) nu s -au dovedit a fi de folos.
Liberalii au abandonat aceste trei legi de conve rsiune ș i au adoptat la data de 7
aprilie 1934 o nouă lege ale cărei dispoziții veneau atât în sprijinul debitorilor, cât ș i al
creditorilor.
Ușurarea sarcinilor de plată ale datornicilor a avut un r ezultat negativ asupra
organizației de credit din Româ nia, producân d falimentul a numeroase instituț ii bancare

84 Keyth Hitchins, op. cit., p. 361.
85 Ibidem , p. 361 -362.

49
și coo perative de credit popular, punând populația în imposibilitatea contractă rii de
credite .
Din totalul de 1122 bă nci comerciale cu un capital so cial de 16.980 milioane de
lei și cu 35111,50 milioane de lei depu neri pentru fructificare, din câte erau prezente în
Româ nia la data de 31 decembrie 1930, î n anul 1936 mai existau doar 199 de instituții
bancare care deț ineau 7 922,60 milioane de lei capital și rezerve, restul bă ncilor fiind
lichidate sau declarate ne viabile86.
Lipsa împrumuturilor și -a făcut simțit efectul negativ în special în domeniul
agricultu rii. În 1934 în agricultură încă se resimțeau gravele consecinț e ale crizei
economice mondiale.
Prin legea din 7 aprilie 1934, liberali rezolvasera pro blemel e cu care se
confruntau, și anume datoriile agricole și urbane, printr -o formulă care ajuta debi torii la
plata datoriilor, salvâ ndu-i astfel de la ruină .
Din pricina conversiunii care a complic at problema creditului, prin scă derea
mijloacelor financiare ale băncilor, prin dispariția instituțiilor financiare și prin punerea
cetățenilor în imposibilitatea contractării de credite, Guvernul Tătărescu a fost nevoit să
adopte o serie de mă suri legislati ve cu scopul refacerii organizației bancare, înființând
câteva mari institute de credit specializat. Ac estea au ca scop substituirea bă ncilor
lichidate sau declarate neviabile ca efect al marii depresiuni economice87. În acelaș i timp,
Guvernul Tătărescu a pus la dispoziția producătorilor rurali, din sursele Băncii Naționale
a Româ niei, o serie de credite spe ciale cu taxa contului preferențială .
Agricultura nu a fost favorizată, însă a beneficiat de o atenție sporită față de
deceniul anterior. În situația de față, Guvernul în fruntea căruia se afla Gheorghe
Tătărescu a încercat, prin adoptarea unui șir de măsuri, să îi asigure ieșirea din impasul î n
care se afla.
După situația economică de după criza din anii 1928 -1933, cabinetul Tătă rescu a
adoptat o serie de mă suri cu scopul de a rentabiliza exploatările rurale și de a spori
varietatea producției agricole. Dintre măsurile adoptate de cabinetul Tătă rescu cea mai
importantă a fost înființ area, cu sprijinul firmei germane I.G. Farbenindustrie, a societății

86 Mitiță Constantinescu, Politică economică aplicată, vol. 3, Editura Tiparul, București, 1943, p. 238 -239.
87 D. Șandru, Creditul agricol în România, 1918 -1944 , Editura Academiei Române, București, 1985, p. 111 și urm.

50
Soya, care avea autorizaț ia de a i mporta soia, a distribui semințe ș i inventar agricol
cultivatorilor și de a cumpăra toată producția. Suprafața cultivată cu soia a sporit rapid,
mai ales în sudul Basarabiei și în Banat, î n localitatile cu popula ție cu origine
preponderent germană, de la suprafața de 1.465 hectare în anul 1934 la suprafața de
102.000 hectare î n anul 1937. Mai mult , Reich -ul a absorbit, în condiț ii asemănătoare, și
o importantă producție de plante alimentare ș i industriale, cum ar fi seminț ele de floarea –
soarelui ș i cele de ricin .
În același timp, Guvernul Tătă rescu printr -o serie de subsidii și prin preț uri
garantate , a favorizat cultivarea u nor serii de plante alimentare ș i indus triale, cum ar fi
sfecla de zahăr, tutunul, orezul ș i plantel e textile indigene. Prin această strategie nu numai
ca s-a majorat substanț ial export ul de produse agricole, care a înregistrat î n anul 1937 un
procent de peste 50% din totalul sumelor î ncasate din schimburile comerciale cu
Occidentul88, însă s-au asigurat și cantitați din ce î n ce mai semnificative de materii prim e
unor domenii ale economiei naț ionale.
O problemă deosebit de importantă , cu care s -a confruntat Guvernul Tătă rescu pe
tot parcursu l mandatului a fost aceea a preț urilor produselor agric ole, cu precăderea a
cerealelor, care se micșoraseră pe piața intern ă sub plafonul celor de producție ș i sub cele
înregistrate la bursele i nternaț ionale de cereale. Datorită faptului că această că dere lipsea
de rentabilitate majoriatea exploată rilor agricole și de asemni avâ nd scopul de a asigura
agricultorilor prețuri mul țumitoare, cabinetul Tătărescu a urmat î n continuare aplicarea
practicii politice adoptate de guvernele din p erioada crizei economice de susț inere a lor,
prin plata unor subvenții de că tre stat. Aceste mă suri adoptate s -au referit aproape în
totalitate la grâu, care ocupa un loc însemnat în balanța exp ortului românesc, însă nu
acelaș i lucru se poate afirma și despre porumb, care pe o scară largă se cultiva în
gospodăriile ță ranilor.
Datorită faptului că economia agrară a României avea și alte probleme că rora
Guvernele de dina inte nu le găsiseră rezolvarea ș i deoarece în unele cercuri politice și
economice se iniț iaser ă discuț ii despre necesitatea re împărțirii pământului, cabinetul î n
fruntea căruia se afla Gheorghe Tătă rescu a supus dezbaterilor corpurilor legiuitoare,

88 Gheorghe Tătărescu, op. cit., p. 176 -177.

51
proiectul de lege cu privire la încurajarea ș i organizarea agriculturii, promulgat la data de
22 martie 1937, fiind numit de că tre contemporani „Codul agricol ”.
În „Codul agricol ” au fost introduse mă suri complexe de politică agrară și
agricolă, măsurile de politică agricolă urmarea u printre altele: sporirea, ameliorarea ș i
valorificarea producț iei; orientarea agricul turii spre cultivar ea unor plante mai profitabile
și dotarea adecvat ă a gospodă riilor agricole cu unelte moderne. În ceea ce privește
politica agrară , legea din 22 martie 1937 cuprindea mă suri referitoare la circulația
pămâ ntului, la succesiuni, la divizibilitatea lotu rilor, la comasare, la regimul î nvoirilor
agricole, la plata muncitorilor din agricultură și de altă natură .
„Codul agricol ” din 22 martie 1937, cu toate că nu oferea soluții pentru
rezolvararea majorităț ii problemelor din agricultura românească, reprezenta totuși
încercarea ce rcurilor guvernamentale din Româ nia de a stabiliza agricultura.
Privită î n ansamblu, perioada 3 ianuarie 1934 – 27 decembrie 1937, din punct de
vedere economic a fost una de progres total. Activitatea cabinetului liberal din anii 1934 –
1937 a avut ca rezultat un număr însemnat de satisfacț ii din punct de vedere economic,
însă concomitent ea a fost însoțită și de unele eșecuri, cât și de un ș ir de afaceri ilegale
conduse de unii dintre dem nitari, prin acestea statul român fiind păgubit de sume
importante. În ceea ce privește viața politică , Guvernul liberal din perioada 1934 -1937 a
avut un ro l destul de important în deteriorarea bazelor democraț iei.
Din momentul î n care l -a atras de partea sa pe Gheorghe Tătă rescu, regele Carol
al II-lea a inițiat o serie de măsuri cu scopul de a -și subordona Garda de Fier. Regele
Carol al II -lea credea că prin int ermediul acesteia v -a putea sa -și pună în practică
proiectul de ins taurare a dictaturii persona le și în același timp să doboare opoziția
„bătrânilor liberali” și a național -țărăniș tilor.
După ce a ajuns î n fruntea Guvernului, Gheorghe Tătărescu a comunicat
ziariștilor dorința de ră zbunar e a asasinatului lui I.G. Duca ș i de asemeni faptul că va
curma actele ilegale ale Gărzii de Fier, însă în loc să suprime miș carea legionară,
Gheorghe Tătă rescu ajuns ese chi ar să o încurajeze89.

89 Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic , Editura Fundația Academia Civică București, 1996, p. 134 -135.

52
Gheorghe Tă tărescu, în timpul guvernă rii sale, prin intermediul min istrului de
Interne, Ion Inculeț, ș i al secretarului de stat al ministerului de Interne, Euge n Titeanu, a
favorizat manifestările Gă rzii de Fier, sprijinind cont actele conducătoriilor ei cu regele și
acțiunile iniț iate de legionari contra celor două mari partide90.
Regele Carol al II-lea spera ca va ajunge la o î ntelegere cu Corneliu Zel ea-
Codreanu, pentru a -l folosi împotriva grupră rilor politice democratice91, acest fa pt a fost
recuno scut de că tre mini strul Afacerilor Interne al Româ niei printr -o conversaț ie cu
amba sadorul Marii Britanii la București, în anul 1936, spunându -i acestuia că în situația
în care monarhul sprijinea forțele de dreapta o făcea pe motiv că dorea să exercite
presiuni indirecte asupra conducă torilor partidelor politice advers e, cu scopul de a -i
determina să devină mai concilianț i92.
Guvernul abținându -se de la luarea unor măsuri pentru preîntâmpinarea acțiunilor
începute de forț ele extremiste de dr eapta din cauza ati tudinii binevoitoare manifestată de
rege față de ele, î n martie 1935, Garda de Fier s -a reorganizat ca fiind o formațiune
politică legală, sub denumirea de „Totul pentru țară”93.
Ministrul plenipotenț iar al Marii Britanii la Bucure ști, Reginald Hoare, declara, la
data de 11 septemb rie 1936, Foreign Office -ului că el nu credea că Guve rnul va impune o
atitudine fermă față de liberali, acesta afirm a: „Dacă nu se iau măsuri, eu mă aștept la o
deteriorare gradată a situaț iei, la o stare de te nsiune, la asasinate o cazionale, la agresiuni
comise împotriva evreilor ș i la ivirea altor probleme care i -ar permite regelui Carol de a –
și instaura un fel de dictatură”94.
În interv iul acordat de regel e Carol al II -lea redactorului șef al publicaț iei ,,Ne w
Chronicle", Arthur J. Cummings, î n data de 17 aprilie 1937, i -a explicat „originea
mișcării ș i bun ului ei fundament moral", afirmând că Garda de Fier la fel ca și celelalte
mișcă ri de dreapta erau rezultatul alianței naț ionaliste de pretutindeni, acesta îi declara lui

90 Al. Gh. Savu, op. cit., p. 74-75.
91 Joseph S. Roucek, Balkan Politics. International Relations in No Man's Land, Westport, 1971, p. 232.
92 Bela Vago, The Shadow of the Swastika. The Rise of Fascism and Anti -Semitism in the Danube Basin, 1919 -1939,
Institute for Jewish Affairs Publis h, Saxon House, London, 1975, p. 28.
93 Al. Gh. Savu, op. cit. , p. 76.
94 Bela Vago, op. cit ., p. 27.

53
Arthur J. Cummings: „La noi aceste mișcări au întotdeauna o notă antisemită , din cau za
ovreiului specific de la noi”95.
În perioada de la finalul guvernării lui Gheorghe Tătărescu, relaț iile dintre regele
Carol al II -lea și conducere a mișcăr ii legionare se deterioraseră, nascâ ndu-se chiar o stare
conflictuală .
La finalul legislaturii liberale, când se discuta aducerea opoziț iei la guvernare,
suveranul nota în „Însemnările zilnice” că aceasta era reprezentată prin partidul condus
de Iuliu Man iu și prin Garda de Fier, acesta nota: „Cu Maniu va fi greu, și experiențele
din trecut nu mă încurajează să fac apel la el, iar cu Codreanu este imposibil, vrea să facă
o complectă răsturnare a ordinei existente ș i a politicei noastre externe tr adiționale ”96.
În momentul de față , suver anul respingea orice colaborare cu mișcarea legionară,
chiar mai mult a inițiat și o serie de măsuri represive împotriva multor lideri ai Gă rzii de
Fier.
După „restaurație”, regele Carol al II -lea a iniț iat coope rarea tot ma i intensă cu o
serie de preferaț i ai Palatului, care purtau numele de „camarilă”. Aceasta era alcătuită cu
precădere din importanți industriaș i precum Nicoale Malaxa sau Max Auschnit, dispuși
să îi ofere suveranului ajutorul în înfă ptuirea planului de inst aurare a dictaturii personale,
de care el s-a folosit cu scopul de a -și mării investiț iile p roprii din industria grea, dar ș i
pentru a submina partidele existente, în special Partidul Naț ional -Țărănesc ș i Partidul
Național Liberal.
Membrii „camarilei” nu făceau parte din n icio formațiune politică, însă
întrețineau rela ții strânse cu diferiț i politicieni.
La fel ca și membrii „camarilei”, Gheorghe Tătă rescu a fost un executant fidel al
proiectelor regelui Carol al II -lea. Contemporanii afir mau că în moment ul în care
suveranul î i solicita ceva ce se putea realiza, Gheorghe Tătărescu declara: „S -a făcut,
Majestate!”, iar când regele î i cerea un lucru im posibil de realizat, Gheorghe Tătărescu îi
răspunde a: „Se face, Majestate!” ș i se realiza97.

95 Regele Carol al II -lea al României , Însemnări zilnice, 1937 -1951 , vol. I (11 martie 1937 – 4 septembrie 1938),
Editura Scripta, București, 1995, p. 75 -76.
96 Ibidem ., p.132.
97 Ioan Scurtu, op. cit., p. 269.

54
În toamna anulu i 1937, cu puțină vreme de sfârș itul mandatu lui de 4 ani al
liberalilor, avâ nd încredere totală în conducă torul Guvernului, suveranul i -a încredințat
din nou ș efia Guvernului tot lui Gheorghe Tătărescu, însă cu condiția aducerii î n cabinet
a altor persoane din alte formațiuni politice, această condiție însă nu a putut fi îndeplinită
de Gheorghe Tătă rescu.
Alegerile parlamentare din data de 20 decembrie 1937, organizate într -o
atmosferă destul de tensionată , au avut un rezultat surprinzator pentru opinia pu blică,
arătând o creștere importantă în rândul electoratului influenței forțelor de extremă
dreapta, î n defavoarea part idelor democratice, Partidul Național Liberal și Partidul
Național -Țărănesc, nici unul dintre cele două partide nu au obț inut un procent minim de
40% din mandat ele necesare pentru a putea alcă tui singur Guvernul, ca urmare cabinetul
în fruntea căruia se afla Gheorghe Tătărescu ș i care organizase alegerile, a fost demis98.
La data de 28 decembrie 1937 a fost format un Guvern în fruntea că ruia se afla
Octavian Goga, al cărui partid, și anume Partidul Național Creștin, obț inuse la alegerile
parlamentare din 20 decembrie 1937 locul al patrulea cu un procent d e doar 9,15% din
voturi. Această situaț ie a generat din partea membrilo r Partidului Nați onal Liberal și ai
Partidului Naț ional -Țărănesc o stare de ostilitate, dar în același timp ș i decizia de
reorientare a conducătorilor celor 2 formaț iuni politice.
Constantin I.C. Brătianu a luat decizia alcăturii unui „G uvern de uniune
național ă” cu excludere extremiș tilor.
La începutul lu nii februarie 1938, Partidul Național Liberal a î ncercat cooperarea
cu Partidul Național -Țărănesc, î ncepâ nd negocieri cu Iuliu Maniu, prin intemediul lui
Gheorghe Brătianu, întors alături de grupul să u în partidul d in care se desprinsese î n iunie
1930.
Concomitent, conducătorii Partidului Național Liberal și ai Partidului Național –
Țărănesc, cu toate că erau ostili suveranului, au intuit ra porturile dificile dintre rege și
mișcarea legionară, cerâ ndu-i acestuia să ia măsuri aspre asupra Gă rzii de Fier.
Regele Carol al II -lea a știut să obț ină avantaje de pe urma aversiunii celor două
partide politice fa ță de mișcarea legionară. Astfel că , la data de 10 februarie 1938,

98 Al. Gh. Savu, op. cit ., p. 115 și 122.

55
suveranul a numit un Guvern condus de p atriarhul Miron Cristea, cerându -le în acelaș i
timp liberalilor și național -țărăniș tilor concurs ul pentru a elimina primejdia Gă rzii de
Fier. Constantin I.C. Bră tianu a acceptat c a 3 dintre liderii partidului, în fruntea căruia se
afla, să fie cooptaț i în Guvern, și anume Gheorghe Tătă rescu, dr. Constantin Angelescu și
generalul Arthur Văitoianu, însă î n cel de -al doilea Guvern condus de patriarhul Miron
Cristea au mai intrat câțiva liberali, ș i anume: dr. Ion C ostinescu (cumnatul lui Dinu
Brătianu), Victor Iamandi ș i Mircea Cancicov99. Prin numi rea patriarhului Miron Cristea
în fruntea Guvernului începea practic tranziț ia de la un regim dem ocratic la un regim de
dictatură .
O nouă Constituție a fost redactată , 10 zile mai tarziu, aceasta fiind promulgată la
data de 27 februarie 1938. Conform s puselor unuia dintre prietenii și apolegenții stră ini ai
regelui Carol al II -lea, î n ianuarie 1938, pe perioada guvernă rii Goga -Cuza, major itatea
articolelor din Constituție fuseseră deja redactate într -o formă final ă100, de asemeni ac esta
o caracteriza ca fiind o „Magna Charta”, în care drepturile cetățeneș ti ar fi fost punctul ei
forte101.
Constituția din 27 martie 1938, î n realitate, acorda regelui puteri nelimitate, acesta
fiind sing urul capabil de a amenda, de a -și alege și demite miniștrii. Chiar dacă noua
Constituție recunoștea drepturile și libertă țile cetățeneș ti, acestea erau limitate de alte
măsuri legisl ative. Sufragiul universal era î nlocuit de votul pe baza profesiunii , acest
model a fost copiat după sistemu l corporativ italian. Suveranul, cu scopul lăsării
impresiei ca această Constituție adoptată la data de 27 febr uarie 1938 avea acceptul
populaț iei, a organizat un plebiscit a supra ei, rezultatul a fost următorul: 4.289.381 voturi
„pentru” și 5.483 de votur i „împotrivă”102.
Instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II -lea s-a realizat î ntr-o perioadă
scurtă de timp, deoarece după o perioadă de mai puț in de 2 luni, la 30 martie 1938, toate
formaț iunile politice erau dizolvate.

99 Dan Berindei, Opoziția burgheză în România (1938 -1940), în ,,În obiectiv România”, München, 1998, p. 63 -65.
100 Hector Bolitho, Rumania under King Carol, London, 1939, p. 148.
101 Ibidem, p. 153.
102 Barbara Jelavich, History of the Balkans. Twentieth Century , vol. 2, Cambridge University Press, Cambridge,
1983, p. 207.

56
Conducă torii Partidulu i Național Liberal și ai Partidului Național -Țărănesc au
redactat ș i trimi s suveranului o scrisoare comună de protest, cerându -i de asemeni să
revină la stă rile de lucru de dinainte.
La Consfătuirea delegației permanente a Partidului Naț ional Liberal din data de 5
aprilie 1938, Constantin I.C. Bră tianu a afirmat, printre altele, că ideea conform căreia
formațiunile politice din România ș i-ar fi pierdut rostul era total eronată acesta spunea:
„Mai curând sau mai târziu tot la noțiunea de partid trebuie să se revie pentru a se da
vieții naționale un ritm normal”103.
După o perioadă s-a dorit redact area unui memoriu comun al grupă rilor poli tice
potrivnice dictaturii de către președinții Partidului Național Liberal și Partidului Național –
Țărănesc, însă datorită punctelor de vedere d iferite ale membrilor celor două partide ș i
atitudine a oportunistă a câ torva lideri politici, acest memoriu nu a fost realizat.
Cu toate că, inițiativele lui Iuliu Maniu și ale lui Constantin I.C. Bră tianu nu s -au
materi alizat suvera nul a fost nevoit să țină cont de av ertismentele acestora, astfel că
partidele conduse de ei, cu toate că erau legal înființate, au putut să își desfășoare
activitatea o scurtă perioadă de timp, cu acordul tac it al regelui Carol al II -lea, î n timp ce
micil e formațiunii politice nu au mai existat.
În luna mai 1939, sedi ile tuturor partidelor au fost închise ș i sigilate.
Constantin I.C. Brătianu, ală turi de Iuliu Maniu au protestat în scris î mpotriva
majoritații actelor antidemocrati ce începute de suveran c are înlă turau formaț iunile
politice conduse de ei din aria vieț ii politice. Suveranul nu a luat în seamă protestele lui
Iuliu Maniu și ale lui Constantin I.C. Brătianu, chiar mai mult, a început să submineze
cele două formațiuni politice, introducând , în Guverne le din perioada 1938 -1940 , niște
fruntași ai liberalilor, și anume: Victor Slăvescu, Io n Nistor, Mitiță Constantinescu și
național -țărăniști: Petre Andrei ș i Grigore Gafencu104.
Gheorghe Tătărescu și o parte dintre simpatizanții lui politici au susț inut nou l
regim, pe când fruntaș ii liberali din preajma lui Constantin I.C. Bră tianu au refuzat orice
colaborare cu noul regim.

103 Al. Gh. Savu, op. cit., p. 176 -177.
104 Dan Berindei, op. cit ., p. 66 -68.

57
Gheorghe Tătărescu a ocupat funcția de consilier regal, păstrând -o pe toată
perioada dictaturii regelui Carol al II -lea, a fost m embru al comisiei însă rcinate cu
redac tarea proiectului noii Constituții, a ocupat funcț ia de ministru secretar de stat ș i ad-
interim la departamentul Afacerilor Străine î n primul cabinet Miron Cristea (10 fe bruarie
– 30 martie 1938), a deținut funcț ia de ambasa dor al României în Franț a (9 decembrie
1938 – august 1939).
După asasinarea lui Armand Călinescu, Gheorghe Tătărescu a preluat funcț ia de
premier la data de 24 noiembrie 1939, ocupând această funcție până la data de 4 iulie
1940. La 20 ianuarie 1940, Gheo rghe Tătărescu a fost numit vicepreședinte al Frontului
Renașterii Naț ionale.
În momentul î n care regele Carol al II -lea a fost silit să renunțe la tron, Dinu
Brătianu ș i Iuliu Maniu au fost de acord să -l ajute pe general ul Ion Antonescu, care
negocia ș i cu alț i lide ri politici ai vremii, cu condiția ca acesta să reinstaleze regimul
democratic105. Din cauza acestei fap te, dup ă 23 august 1944 , Dinu Brătianu și Iuliu
Maniu au fost considerați de o mulț ime de i storici drept principalii vinovaț i pentru
instaurarea noii dictaturi106.
Liderul liberal i-a recomand at lui Mihai Antonescu, vicepreședintele Guvernului,
cațiva specialiști liberali capabili de a intra în cabinet, dar după ce România a fost
declarată stat n ațional-legionar, Constantin I.C. Brătianu, preș edintele Partidului Național
Liberal a întrerupt în totalitate relațiile cu Ion Antonescu și cu vicepreș edintele
Guvernului, Mihai Antonescu107.
Ion Antonescu, la fel ca și regele Carol al II -lea a lăsat o oar ecare libertate de
acțiune liderilor partidelor desfiin țate, astfel că aceștia ș i-au putut exprima opinia despre
măsurile noului Guvern, prin memorii ș i scrisori108.
În primăvara anului 1944, în momentul în care, în urma ofensivei inițiate de
armata sovieti că, aceasta a intrat pe o parte a teritoriului statului român, liderii Partidului
Național Liberal, fiind conștienți de pericolul ce pândea România, au iniț iat negocieri cu

105 Ibidem , p. 71.
106 Al. Gh. Savu, Sistemul partidelor politice din România, 1919 -1940, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1976, p. 235 -236.
107 ***Procesul marii trădări naționale , Editura „Eminescu”, 1946, p. 194 -196.
108 Constantin Sănătescu, Jurnalul generalului Sănătescu, Editura Humanitas, București, 1993, p. 152.

58
alte forțe politice, cu scopul de a găsi o modalitate prin care să scoată România din
războiul purtat ală turi de puterile Axei.
Concomitent, fostul colaborator al rege lui Carol al II -lea, Gheorghe Tătărescu,
care î n primii an i ai dictaturii militare a mareș alului Ion Ant onescu, nu mai desfășurase
nicio activitate politică, a ȋnceput și el tratative cu partidele și organizaț iile autohtone d e
extremă stâ nga.
La data de 26 mai 1944, acesta a î nființat Coaliția Național Democrată , aceas ta va
propune sovieticiilor inițierea negocierilor pentru ieșirea României din ră zboi.
Refuzul conducăto rilor Partidului Național Liberal și Partidului Naț ional-
Țărănesc de a participa la înfă ptuirea proiectului lui Ghoerghe Tătărescu, a dus la eșuarea
proiectului inițiat de Coaliția Național Democrată .
Sarcina scoat erii României din războiul dus î mpotriva Națiunilor Unite, a revenit
Blocului Naț ional Democrat. Acest organism era alcătuit din Partidul Național Liberal,
Partidul Național -Țărănesc, Partidul Comunist din România și Partidul Social -Democrat
și care va participa la înfă ptuirea actului de la 23 au gust 1944109.

109 Arthur Gould Lee, Coroana contra secera și ciocanul. Povestea regelui Mihai al României , Editura Humanitas,
București, 1998, p. 94 -95.

59

Capitolul III
Personalităț i reprezentative ale Partidului Naț ional Liberal .
Președinț ii Partidului Naț ional Liberal de la înființare până la dizolvare

1. Ion C. Bră tianu
Ion C. Bră tianu s-a născut la Pitești, la d ata de 2 iunie 1821, părinții să i fiind
Constantin (Dincă) Brătianu și Anastasia Ț igveanu, acesta a fost al cincilea fiu al celor
doi.
Ion C. Brătianu a învățat la școala primară din Pitești condusă de D. Simonide, iar
mai apoi, câ nd a î mplinit vârsta de 14 ani, Ion C. Brătianu a intrat în oștirea Țării
Românești în calitate de iuncăr. Acesta a avansat la gradul de ofiț er în artilerie, iar o
perioadă a fost sub or dinele lui Teodor, unul din frații să i mai mari.
În 1831, Ion C. Brătianu, m erge la Paris, unde se instruieș te, iar concomitent a
urmat cursurile unei școli de stat major și de asemeni a urmărit ș i cursurile de la College
de France, la aceasta a avut prilejul de a urmări prelegerile câtorva oameni importanți ai
vremii, precum Jules Michelet, Edgar Quinet, poetul Lamartine, Paul Battaillard, Louis
Ulbach și Adam Mickiewicz.
În Franța, Ion C. Brătianu a parti cipat la activitatea organizată de Societatea
Studenților Români, care a luat naș tere în luna dec embrie 1845 și s -a remarcat printr -o
importa ntă contribuție în ceea ce priveș te formarea acestei so cietăți și construirea de
unități de î nvățământ în cele două principate, purtând numele de „Însocierea Lăzăriană”,
alcătuită în luna noiembrie 1847.
Ion C. Brătianu a facu t parte din masoneria franceză „Athenee des Etrangérs” și
„La Rose du parfait sil ence”, ajungâ nd la gradul de mae stru.
În februarie 1848, a participat la evenimen tele revoluției pariziene, iar în luna
aprilie a aceluiaș i an, Ion C. Brătianu a rev enit în Țara Românească, un de a fost ales, la
data de 10 mai 1848, membru al Comitetului revoluționar din Principatul muntean, iar
apoi acesta a ocupat pe rând, funcț ia de sec retar al Guvernului provizoriu și în perioada

60
premergătoare declanșăr ii revol uției din Țara Românească, func ția de șef al Poliției
orașului București.
Ion C. Brătianu a reprezentat un important revoluționar al perioadei în care s -au
desfăș urat even imentele de la 1848. La fel ca și alți participanț i de seama la revoluție,
după finalizarea acesteia, din c auză că era considerat indezirabil de regimul
postrevoluționar, Ion C. Brătianu a ales calea exilului, refugiindu -se în Franța.
În Franț a a luat parte la acțiuni conspirative împotriva împăratu lui Franței,
Napoleon al III -lea. În perioada 1853 – 1854, I on C. Brătianu a fost parte în mai multe
proces e, apoi acesta a fost internat î ntr-o casă de sănătate condusă de doctorul Blanche
din Paris, aici rămânând pânâ in iulie 1856.
În Franț a, a publicat lucrări, precum: „ Memoire sur l’Empire d’Aut riche da ns la
question d’Orient” în 1855 și în 1857 „ Memoire sur la situation de la Moldo –Valachie
depuis la Traite de Paris”.
În iulie 1857, Ion C. Brătianu a revenit în Țara Românească, după o perioada de
nouă ani, cât a stat in exil. În același an, ace sta a fost ales deputat în Divanul ad -hoc, iar
mai apoi, în ianuarie 1859, a fost ales î n Adunar ea electivă a Țării Românești. Î n timpul
domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Ion C. Brătianu a îndeplinit în mai multe râ nduri
funcția de ministru, iar î n perioada 28 mai – 3 iulie 1860 a ocupat func ția de ministru al
Finanțelor în guver nul Țării Românești.
Ion C. Brătianu a fost printre membrii coaliției politice care au contribuit la
detronarea lui Alexandru Ioan Cuza – silit să abdice la 11 februarie 1866.
Ion C. Brătianu a avut un important rol în chemarea la tronul României a
principelui Carol I de Hohenzollern, care la 10 mai 1866 a devenit domnitor.
În 1866, Ion C. Brătianu a fost ales ca membru al Adunării Constituante a țării,
iar mai apoi a ocupat funcț iile de: ministru de Finanțe în perioada 11 mai – 13 iulie 18 66;
ministru de Interne î n perioada 1 martie – 5 august 1867; din nou ministru de Interne din
13 noiembrie 1867 până la 2 aprilie 1868; ministru ad -interim la același departament î n
perioada 13 noiembrie 1867 – 29 aprilie 1 868; ministru de Finanțe î n perio ada 1 mai – 12
august 1868; ministru ad -interim la Război î n perioada 12 august – 16 noiembrie 1868.
Acesta a fost de asemeni și conducă torul mișcării ant idinastice din 1870, din ace astă
cauză a avut loc arestarea și trimiterea lui în fața instanței.

61
Ion C. Brătianu a fost ac uzat de Curtea din Târgoviște că ar fi fost complice al
acțiunii lui A lexandru Candiano –Popescu, inițiată cu scopul de a -l detrona pe domnitorul
Carol I print r-o revoltă care s -a desfăș urat în august 1870 la Ploiești. Ion C. Brătianu a
fost achitat, sentinț a aceasta s -a pronunțat pentru a sprijinii dinastia străina în România și
de asemeni pentru aducerea pe tron a lui Carol I de Hohenzollern .
La data de 24 mai / 6 iunie 1875, Ion C. Brătianu a pus bazele Partidul Național
Liberal. Programul Partidului Național Liber al publicat în periodicul "Alegă torul liber" la
data de 4/17 iunie 1875 reprezenta obiectivele concrete , după părerea unei succesiuni
guvernamentale. Prin acestea se dorește amplificarea, dezvoltarea traiului claselor
muncitoare, prin apărarea muncii și avutului acestora, combaterea legii tocmelilor
agricole spoliatoare pentru țărănime, împroprietărierea îns urățeilor de la sate și a
"mahalagiilor" din orașe, dezvoltarea învățământului public, autonomie comunală110.
Ion C. Brătianu a ocupat importante funcții în stat după î ntemeierea Partidul
Național Liberal, și anume a ocupat funcția de ministru de Finanțe î n perioada 27 aprilie –
23 iulie 1876 și funcț ia de p rim-ministru, vreme de 12 ani, î n acest timp, Ro mânia și -a
recăpătat Independența de Stat și în anul 1881 a fost declarată Regat.
Ion C. Brătianu a ocupat pe rând funcțiile de : ministru al Finanțelor în perioada
24 iulie 1876 – 27 ianuarie 1877, asigurând ș i interimatul acestui minister și î n perioada
21 februarie – 19 au gust 1877; ministru de Interne î n perioada 24 ianuarie 1877 – 23 mai
1879; ad -interim î n cadrul Ministerului de Război în perioada 20 august 1877 – 16 martie
1878; ministru ad -interim al Lucrărilor Publice în perioada 26 martie – 24 noiemb rie
1878; ministru ad –interim î n cadrul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice în
perioada 3 1 octombrie –24 noiembrie 1878; p reședinte al Consi liului de M iniștri i până la
20 martie 1888 ș i titular al Ministerului de Interne; ministru al Lucrărilor Publice în
perioada 11 iulie 1879 – la 23 octombrie 1880; ministru ad –interim la Finanțe în perioada
16-24 februarie 1880; ministru ad -interim la Inter ne în perioada 17 aprilie –14 iulie 1880;
ministru ad –interim î n cadrul Ministerului de Finanțe în pe rioada 15 – 26 iulie 1880;
ministru al Finanțelor în perioada 29 iulie 1880 – 9 aprilie 1881; ministru de Finanțe în
perioada 9 iunie 1881 – 30 noiembrie 1 881 și ad -interim î n cadrul Ministeru lui de Război;

110Apostol Stan, Ion C. Brătianu și liberalismul român , Editura Gl obus, București, 1993, p. 289.

62
ministru de Război în perioada 1 decembrie 1881 – 24 ianuarie 1882; m inistru de Interne
în perioada 24 ianuarie 1882 – 1 august 1882; ministru de R ăzboi în perioada 1 august
1882 – 22 iunie 1884; ministru ad-interim la Razboi în perioada 13 ianuarie – 20 februarie
1886 și în perioada 5 noiembrie 1887 – 20 martie 1888; ministru de Interne în perioada
25 ianuarie – 31 iulie 1882 și în perioada 23 iunie 1884 – 28 aprilie 1887; ad –interim î n
cadrul Ministerulu i Afacerile Străine în perioada 28 octombrie 1885 – 15 decembrie
1885; ministru ad –interim la Agricultură, Industria Comer țului și Domeniilor în perioada
17 octombrie 1886 – 26 aprilie 1886.
Ion C. Brătianu a fost și victima unor atentate la data de 2 decembrie 1880 și la 3
septembrie 1886, de asemeni ace sta a fost un membru important î n cadrul Parlamentului
României în calitate de deputat și senator.
Ion C. Brătianu a decedat , la data de 16 mai 1891 , în satul Florica , județul Argeș

2. Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu
Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu , era fratele mai mare al lui Ion C. Brătianu, acesta
s-a născ ut la Pitești, în a nul 1817. A învăț at la șco ala primară din localitatea natală, iar
din anul 183 1 a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” din Bucureș ti. Din anul 1835,
acesta merge la Paris, aici ș i-a susți nut examenul de bacalaureat și a urmat cursurile
Facultății de Medicină, o pe rioada de un an, mai apoi a deve nit student al Facultății de
Drept, pe care a absolvit -o în anul 1841 .
Dumitru C. Brătianu , alături de Ion Ghica și Al. G. Golescu au întemeiat
„Societ atea pentru învățătura poporului român ”, în august 183 9. De asemeni la Paris,
Dumitru C. Brătianu a desfășurat o importantă activitate în cadrul „Societății studenților
români ”, organizată în decembrie 1845.
La fel ca și fratele său Ion C. Bră tianu , Dumitru C. Brătianu a fost unul din
membri i Lojilor M asonice franceze, ș i anume: „L’Athenee des Etrangers” și „ La Rose
du parfait silence”, ajungâ nd la rangul de maestru. Acesta a participat la evenimentele
revoluționare din anul 1848 , din Franț a.
Dumitru C. Brătianu a revenit în Țara Românească , in aprilie 1848, și a fost
primit în Comitetul Revoluționar al principelui muntean. Acesta a fost delegat, la Pesta ,

63
într-o misiune diplomatică, iar î n momentul izbucnirii revoluției ungare și române a fost
numit de Guvernul revoluționar din Țara Românească , în funcț ia de agent diplomatic pe
lângă guvernele din Austria și Ungaria. După încheierea revoluției române de la 1848,
Dumitru C. Brătianu, la fel ca și numeroș i revoluționari româ ni au ales calea exilului.
Dumitru C. Brătianu a fost: semnatar al numero aselor articole pentru înfă ptuirea
dezideratelor națiunii române; reprezentant al exilaților români în cadrul Comitetul
Central democratic; autorul numeroaselor memorii în care argumentează natura și
direcțiile revoluției române. După izbucnirea Războiului Crimeei , în anul 1856, Dumitru
C. Brătianu a fost unul dintre oamenii politic i care considera u favorabil ă formarea unei
legiuni compusă din români al căr ui țel era să lupte alături de coaliția statelor europene
împotriva armatelor rusești, care ocupasera Principatele Române.
Dumitru C. Brătianu a revenit în țară , din exil , in iulie 1857, după o perioada de
nouă ani. In 1857 , acesta a fost ales in funcț ia de deputat și secretar în Divanul ad -hoc și
în Adunarea electivă din București. După Unirea Principatelor Române, î n anul 1859, a
ocupat funcț ia de ministru al Afacerilor Străine în perioada 26 ianuarie – 27 martie 1859 ;
în perioada 28 mai – 5 iulie 1860 a ocupat funcț ia de ministru de Interne.
Dumitru C. Brătianu , liberal radical în gândire și în acțiunile î ntreprinse , s-a
evidenț iat prin implicarea sa la succesul coaliției politice care a reușit să-l îndeparteze pe
Alexandru Ioan Cuza din fruntea statului român.
Dumitru C. Brătianu , a ocupat pe rând funcț iile de: primar al orașului Bucu rești,
din martie 1866 până î n februarie 1867 ; ministru al Culte lor și Instrucțiun ii Publice și ad –
interim î n cadrul Ministerului Lucrări Publice în perioada 1 martie – 5 august 1867 ;
ministru al Lucrărilor Publice în perioada 18 august – 13 noiembrie 1867 .
La data de 23 ianuarie/5 februarie 1875 se editează periodicul "Aleg ătorul liber",
acesta a fost editat de Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Ion Ghica, D.A. Sturdza, Mihail
Kogălniceanu și alți asociați, dar și tineri avocați precum Nicolae Fleva și Eugeniu
Stătescu. Toate aceste personalități erau considerate de către adversarii politici drept
„sateliți” ai roșilor .111
Dupa înființ area Partidului Naț ional Liberal, în anul 1875, Dumitru C. Brătianu a
devenit membru al Comitetul executiv al Partidului National Liberal . De asemeni, acesta

111 Ibidem, p.286.

64
a mai ocupat ș i funcțiile de deputat și senator în Parlamentul României. În perioada,
octombrie 1878 – aprilie 1881 a ocupat funcți a de trimis extraordinar al României la
Constantinopol , iar î n perioada 10 aprilie – 8 iunie 1881 a ocupat funcț ia de președinte al
Consiliului de Miniștri i și ministru al Afaceri lor Străine.
Dumitru C. Brătianu , spre finalul vieții, a avut importante dispute cu fratele său,
Ion C. Bră tianu , în ceea ce priveș te doctrină liber ală, iar în acest context a pus bazele
unui nou partid, care mai apoi s-a unit cu Partidul Conservator , în noiembrie 1885.
Dizidența alcătuită de Dumitru C. Brătianu este cunoscută prin expresia „liberalii puri” ,
fiind sprijinită de ziarul ,, Națiunea”. Coa liția celor două formaț iuni politice a purtat
numele de „Opoziția Unită”. În anul 1888, faptele întreprinse de „Opoziția Unită” au
avut un rol semnificativ î n îndepartarea Guvernului condus de de Ion C. Brătianu, la
finalul lunii martie 1881.
La 26 martie 1890, Dumitru C. Brătianu a revenit î n cadrul Partidului Național
Liberal, unde a fost ales în fun cția de președinte al partidului, după decesul fratelui său,
Ion C. Bră tianu , la data de 4 mai 1891.
La data de 6 iunie 1892, la București , Dumitru C. Brătianu s -a stins din viață,
lăsând amintirea unui însemnat om politic și de stat al României moderne.

3. Dimitrie Alexandru Sturdza
Dimitrie Alexandru Sturdza s-a născ ut la data de 10 martie 1833 în localitatea
Miclăușeni din județul Iași . Acesta a urmat studii universitare în domeniul economie i,
finanțe lor și istorie i la Berlin, Jena, München, Freiburg, Göttingen și Bonn.
În 1857 , Dimitrie Alexandru Sturdza a fost numit î n funcț ia de secretar al
Divanului ad -hoc din Moldova și al Căimăcămiei d e Trei. În decembrie 1860 , a publicat
în Ziarul „Steaua Dunării ” un șir de articole împotriva lui Alexandru Ioan Cuza, din
această cauză a fost judecat, condamnat ș i exilat într-o mănăstire.
După venirea în țară , a rege lui Carol I , Dimitrie Alexandru Sturdza este membru
al Reprezentanței Naționale și de asemeni a ocupat funcț ia de ministru al Agriculturii ,
Comerț ului ș i Lucrări lor Publice în mai multe guverne liberale , acesta a fost și delegat î n
perioada 3 decembrie 1868 – 18 decembrie 1870 ca agent diplomati c al României la

65
Constantinopol. Dimitrie Alexandru Sturdza a fost unul dintre membrii fond atori ai
Partidului Național Liberal . După decesul lui Dimitrie C. Bră tianu , Dimitrie Alexandru
Sturdza a devenit președinte al Partidului Național Liberal.
Guvernu l format de Dimtrie A. Sturdza î n anul 1901 era „un Guvern tare”112,
deoarece reprezenta expresia forțelor liberale reunificate dar și prin slăbiciunea opoziției,
practic „inexistente”113.
În ca litate de președinte al Partidului Național Liberal, acesta a fost desemnat de
patru ori să alcătuiască un Consiliu de miniștri . Spre finalul activității politice, din cadrul
Partidului Național Liberal , s-a alcă tuit o grupare numită „Oculta”, aceasta acți ona pentru
îndepartarea lui D. A. Sturdza din fruntea partidului.
Dimitrie Alexandru Sturdza a ocupat funcț iile de: Președintele Partidului Național
Liberal în perioada 20 noiembrie 1892 – 11 ianuarie 1909 ; deputat în perioada 1866 –
1876 ; senator în perioada 1876 – 1909 ; președinte al Senatului în perioada 20 februarie
1897 – 31 martie 1897 ; ministrul al Lucrărilor Publice în perioada 11 februarie 1867 – 21
februarie 1867 , 24 iulie 1876 – 5 ianuarie 1877 , 1 august 1884 – 2 februarie 1885 , 22
noiembrie 1902 – 14 noiembrie 1903 (ad -interim) ; ministrul Finanțelor în perioada 18
decembrie 1870 – 11 martie 1871 , 27 ianuarie 1877 – 21 februarie 1877 , 25 noiembrie
1878 – 16 februarie 1880 , 28 aprilie 1881 – 8 iunie 1881 , 1 martie 1888 – 20 martie 188 8,
9 ianuarie 1902 – 18 iulie 1902 ; ministru de Externe în perioada 1 august 1882 – 2
februarie 1885 , 4 octombrie 1895 – 19 noiembrie 1896 , 31 martie 1897 – 30 martie 1899 ,
14 februarie 1901 – 9 ianuarie 1902 , 12 decembrie 1904 – 20 decembrie 1904 (ad –
interim), 12 martie 1907 – 27 decembrie 1908 ; ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice
în perioada 2 februarie 1885 – 1 martie 1888 ; președintele Consiliului de Miniștri în
perioada 4 octombrie 1895 – 19 noiembrie 1896 , 31 martie 1897 – 30 martie 1899 , 14
februarie 1901 – 20 decembrie 1904 , 12 martie 1907 – 27 decembrie 1908 ; ministru de
Interne în perioada 15 ianuarie 1896 – 3 februarie 1896 (ad -interim) ; ministru al
Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în perioada 29 ianuarie 1899 – 30
martie 1899 (ad -interim) , 14 noiembrie 1902 – 22 noiembrie 1902 ; ministru de Război în
perioada 14 februarie 1901 – 20 decembrie 1904 .

112 I. Bulei, op.cit., p. 293.
113 Ibidem , p. 29 4.

66
La data de 27 decembrie 1908 , D. A. Sturdza a declarat că nu mai este capabil
pentru a -și îndeplini funcția, și l-a propus drept succesor pe Ion I. C. Brătianu , urmâ nd ca
mai apoi, pe data de 11 ianuarie 1909 la Congresul P artidului National Liberal , sa fie
desemnat în funcția de președinte al partidului .
Dimit rie Alexa ndru Sturdza s -a stins din viață la data de 8 octombrie 1914 , la
Bucureș ti, la vârsta de 81 de ani.

4. Ion I. C. Brătianu
Ion I. C. Brătianu s-a născut la data de 20 august 1864 la Florica , județul Argeș , a
fost primul fiu al lui Ion C. Brătianu și al soției sale Pia. A învățat la Colegiul „ Sfântul
Sava” din Bucureș ti, pe care l -a absolvi t în anul 1882. Dupa finalizarea studiilor liceale,
acesta merge la Paris, pentru a-și continua studiile. În Franța , o perioadă de un an, a
urmat se cția de matematică a Liceului „ Sainte B arbe” , iar apoi doi ani cursurile Școlii
Politehnice, urmând să continue o altă pregătire de specialitate la Școala de Poduri și
Șosele pe care o absolvă în anul 1889.
După finalizarea studiilor, Ion I. C. Brătianu, a revenit în țara pentru a -și exercita
profesia de inginer în sistemul feroviar, lucrând în perioada 1889 – 1895 la construcția de
căi ferate în zona Moldovei.
Ion I.C. Br ătianu a intrat în politică, în rândurile Partidului Națio nal Liberal, în
anul 1895 . În același an a fost ales deputat, iar în 1897 a fost numit în funcț ia de ministr u
al Lucrărilor Publice. De aseme ni, acesta a mai ocupat și funcț iile de: ministru al
Lucrărilor Publice în perioada 14 februarie 1901 – 18 iulie 1902 ; ministru al Afacerilor
Străine, ad -interim în perioada 9 ianuarie – 18 iulie 1902 ; min istru titular al Afacerilor
Străine î n perioada 18 iulie 1902 – 12 decembrie 1904 ; ministru de Interne în perioada 12
martie 1907 – 27 decembrie 1908 ; președinte al Consiliului de Miniștri i și ministru titular
la Interne și interimar la Afacerile Străine în perioada 27 decembrie 1908 – 4 martie 1909 ;
președinte al Consiliului de Miniștri i în per ioada 4 martie – 15 decembrie 1909 ; ministru
de Interne în perioada 4 martie – 15 decembrie 1909 și în perioada 6 februarie – 28
decembrie 1910114; ministru ad -interim la Afacerile Străine în perioada 4 martie – 1

114 A. Stan, M. Iosa, op. cit ., p. 348.

67
noiembrie 1909.
Ion I.C. Brătianu a fost ales în funcț ia de președinte al Partidului Național Liberal ,
la data de 11 ianuarie 1909 , aceasta funcție a ocupat -o până î n anul 1927. La data de 8
decembrie 1909, acesta a fost ț inta unui atentat, din fericire acesta a fost doar rănit.
În timpul neutralității României, în perioada 4 ianuarie 1914 – 11 decembrie 1916,
Ion I.C. Brătianu a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Miniștri și concomitent
și funcț ia de ministru de Război, în perioada 4 ianuarie 1914 – 15 august 1916 și cea de
ministru ad –interim la Afacerile Străine în perioada 8 și 11 februarie 1916.
Ion I.C. Brătianu a continuat să ocupe funcția de președinte al Consiliului de
Miniștri și de ministru al Afacerilor Străine în perioada 11 decembrie 1916 – 26 ianuarie
1918 și în perioada 29 noiembrie 1916 – 27 septembrie 1919.
Ion I.C. Brătianu a fost timp de șase luni , ianuarie – iulie 1919, șeful delegației
Româ niei la Conferinț a de Pace de la Paris. Conform afirmațiilor istoricului american
Keith Hitschins, Ionel Bră tianu a fost surprins de felul în care se luau deciziile la
Conferința de Pace de la Paris și de comportamentul față de România115.
În perioada postbelică , Ion I.C. Brătianu a ocupat funcț ia de: președinte al
Cons iliului de Miniștri a României în perioada 19 ianuarie 1922 -27 martie 1926 ;
ministru la Război în perioada 19 ianuarie – 15 martie 1922 ; ministru de Interne în
perioada 30 octombrie 1923 -27 martie 1926; p reședi nte al Consiliului de Miniștri î n
perioada 21 iulie – 24 noiembrie și ad –interim la Ministerul Afacerile Străine în perioada
21 iunie – 6 iulie 1927.
Ion I.C. Brătianu s-a stins din viață , la data de 24 noiembrie 1927 , la vârsta de 63
de ani în București .

5. Vintilă I.C. Brătianu
Vintilă I.C. Brătianu s-a născut la data de 16 septembrie 1867 la București, fiind
cel de -al patrulea fiu al lui Ion C. Brătianu și a soției sale Pia. Cursurile primare le -a
urmat în localitatea natală , Florica , județul Argeș , iar după finalizarea acestora a mers la

115 M. Barbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P. Teodor, op. cit., p.419

68
București unde a studiat la Liceul „ Sfântul Sava”. După finalizarea acestora, a mers la
Paris, unde a urmat cursurile Școlii Centrale, specializându -se ca și inginer.
După finalizarea studiilor din Franț a, Vintilă I.C. Brătianu , revine în țară, și
începâ nd din toamna anului 1890 , începe să lucreze sub privirele inginerului Anghel
Saligny pe șantierul podului de peste Dunăre, dintre Cernavodă și Fetești.
Vintilă I.C. Brătianu a ocupat pe rand funcț iile de: director al Regiei Autonome a
Monopolului Statului, Primar General al Capitalei, ministru de Război, ministru de
Finanțe, prim -ministru, deputat și senator.
După decesul fratelui său Ion I.C. Brătianu, la 24 noiembrie 1927, Vintilă I.C.
Brătianu a ocupat funcț ia acestuia din fruntea Partidului Național Liberal, păstrând -o
până în momentul în care s -a stins din viață , la data de 22 decembrie 1930 , fiind
susținătorul doctrinei „ Prin noi înșine”.
Vintilă I.C. Brătianu în perioada guvernări i liberale, dintre anii 1922 -1926 a reușit
să reabiliteze Finanțele românești și să permită aplicarea reforme lor structurale, agrare și
electorale.
Constant Georgescu afirma că ideea lui Vintilă Brătianu avea la bază
„naționalismul integral”, potrivi t acestuia statul român era necesar să fie un stat cu totul
suveran, ferit de orice imixiune străină116.
În vara anului 1930, Vintilă I.C. Brătianu s -a manifestat hotărâ t împotriva venirii
în Români a a Principelui Carol.
Vintilă I.C. Brătianu , s-a stins din viață la data de 22 decembrie 1930, la vâ rsta de
63 de ani, în locuința sa de la Mihăiești, judetul Vâlcea , acesta a fost înmormântat alături
de ceilalți membri i ai familiei sale, la Florica, județul Argeș în incinta Bisericii mausoleu
„Sfântul Ioan Botezătorul”.

6. Ion Gheorghe Duca
Ion Gheorghe Duca s-a născut la data de 20 decembrie 1879 la București , acesta
era fiul inginerului Gheorghe Duca, fost director al CFR și al Școlii de poduri și șosele.

116 Constant Georgescu, op. cit., p. 605.

69
În anul 1897 , acesta a absolvit L iceul „Sfântul Sava” din Bucureș ti, iar apoi a plecat la
Paris , unde în anul 1902 , a obț inut doct oratul în drept, cu lucrarea „Les so cietés
cooperativés en Roumanie” . După finalizarea studiilor din Franț a, acesta s -a reintors în
țară, unde a intrat în domeniul magistraturii, ca ajutor de judecător la Tribunalul Râmnicu
Vâlcea, dar după doar trei luni a fost numit, de către Vintilă Brătianu , în funcț ia de
director al Casei Centrale a Băncilor Populare.
I. Gh . Duca a intrat î n randurile Partidului Național Liberal, iar în anul 1907 a fost
ales in funcț ia de deputat de Vâlcea. La data de 4 ianuarie 1914 , acesta a fost numit î n
fruntea Minister ului Cultelor și Instrucțiunii P ublice. După decesul regelui Ferdinand I.
Gh. Duca se pronunță împotriva revenirii în țară a lui Car ol, afirmând că „preferă să i se
taie o mână de cât s-o întindă aventurierului”117.
Printr -un ordin al Direcției Generale a Siguranței Statului, au fost detașate forțe
polițienești „destoinice și pătrunse de simțul datoriei” la graniț e, cu scopul preveni rii
încercă rii întoarcerii în țară a lui Carol118.
I. Gh. Duca, teore tician al liberalismului, afirmă că „liberalismul reprezintă
singura idee de progres, care nu înseamnă salturi și nici violențe, ci o mișcare organizată
în cadrul proprietă ții individuale, realizată prin ordine, democrație, naționalism și
armonie socială”119 .
În momentul revenirii în țară a principelui Carol al II -lea, Partidul Național
Liberal a fost singura formațiune politică care s -a împotrivit restaurației.
După decesul lui Vintilă Brătianu , 22 decembrie 1930 , Congresul Partidului
Național Liberal din data de 28 decembrie 1930 , l-a ales pe Ion G. Duca în fruntea
partidului.
La data de 1 octombrie 1933 , Partidului Naț ional Liberal a adoptat un pro gram de
guvernare care urmarea î n principal: întărirea regim ului parlamentar -constituțional;
simplificarea apar atului admin istrativ; reducerea impozitelor; combaterea șomajului;
luarea de măsuri împotri va mișcărilor anarhice.
Forțat de î mpreju rări, suveranul a fost nevoit să cheme la guvernare liberalii, î n

117 Nicolae Iorga, Supt trei regi: I storie a unei lupte pentru un ideal moral și național , București, 1932, p. 437.
118 I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paideia, Bucure ști, 1999 , p. 180.

70
frunte cu Ion G. Duca, care a fost desemnat la data de 14 noiembrie 1933 , în funcț ia de
prim -ministru.
I. Gh. Duca a ocupat funcț iile de: deputat în anul 1907; ministru al Cultelor și
Instrucțiunii publice în perioada 4 ianuarie 1914 – 26 ianuarie 1918 ș i 29 noie mbrie 1918
– 12 decembrie1918; ministru al Agriculturii și Domeniilor în perioada 12 decembrie
1918 – 12 septembrie 1919; ministru al Aface rilor Străine în perioada 19 ianuarie 1922 –
27 martie 1926; ministru de Interne în perioada 22 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928;
președinte al Partidului Național Liberal în perioada 28 decembrie 1930 – 29 decembrie
1933; președinte Consiliului de miniștri în perioada 14 noiembrie 1933 – 29 decembrie
1933.
Lovirea dintre forțele de ordine și l egionari au avut drept consecință suprimarea
presei l egionare și arestarea a numeroș i membrii ai Gărzii de Fier. Î n data de 9 decembrie
1933, Legiunea Arhanghelul ui Mihail a fost scoasă în afara legii. În campania electorală,
ciocnirile dintre legionari și forțele de ordine s -au intensificat, în urma schimburilor de
focuri rezultând decesul unui numă r mare de legionari120.
Alegerile au fost câștigate de că tre Partidului Naț ional Liberal , iar dupa două zile,
I. Gh. Duca a fost chemat la Sinaia pentru o întalnire cu regele Carol al II -lea, pe motivul
scoaterii din func ție a guvernatorului Băncii Naționale.
La data de 30 decembrie 1933, I . Gh. Duca a fost asasinat de că tre legiona ri, pe
peronul gă rii din Sinaia, la vâ rsta de 54 de ani.

7. Constantin (Dinu) I.C. Brătianu
Constantin (Dinu) I.C. Brătianu s-a născ ut la data de 13 ianuarie 1866 în
localitatea Florica, județul Argeș , fiind al patrule a copil al lui Ion C. Brătianu ș i a soției
sale Pia. După finalizarea studiil or primare î n localitatea natală , aces ta a urmat cursurile
Liceului „ Sfântul Sava” din București. După finaliz area cursurilor liceale, urme ază
Școala de Poduri ș i Șosele din București, continuându -și pregatirea la Paris, unde absolvă
Școala Superioară de Mine.

120 Ibidem , p. 278.

71
Revenit în țară, dupa finalizarea studiilor, lucrează la coordonarea lucrărilor de
exploatare a petrolului de la Solonț, județ ul Bacău, ia parte la instalarea primelor sonde
de la Moinești și la construirea căii ferate care se m onta pe Valea Tarcăului.
Vreme de 13 ani, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a ocupat funcția de director
general al fabri cii de hârtie de la Letea, județ ul Bacău. De asemeni acesta a avut un rol
important și î n domeniul financiar –bancar al României, unde vreme de 30 de ani a
organizat, coordonat și asigurat funcționarea numeroaselor bănci din structura Creditului
Rural.
Constantin (Din u) I.C. Brătianu a ocupat funcț ia de președinte al Băncii
Românești.
În anul 1896, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a intrat în râ ndurile Partidului
Naționa l Liberal. Acesta a ocupat funcț iile de: președinte al Societății anonime miniere
“Lignitul” și a activat în consiliile de administrație ale întrep rinderilor, precum ,,Lignitul”
și ,,Schitul Golești”; deputat și senator în perioada 1921 – 1938; președinte al Partidului
Național Liberal în perioada ianuarie 1934 – iulie 1947.
În calitate d e președinte al Partidului Naț ional Liberal, Constantin (Dinu)
I.C.Brătianu a avut un rol important în privința unificării Partidului Naț ional Li beral
Georgist cu Partidului Naț ional Liberal al cărui lider era, și -a manifestat nemulțumirea
alături de Iuliu Maniu în privinț a războiul împotriva Uniunii Sovietice dincolo de Nistru,
a făcut parte din Blocul Național Democrat în vederea retragerii României din acest
război și din alianța cu Germania nazistă și alăturarea României la coaliția Națiunilor
Unite. După 23 august 1944, Constantin ( Dinu ) Brătianu și Iuliu Maniu au fost
considerați de o mulțime de istorici drept principalii vinovați pentru instaurarea noii
dictaturi121.
Constantin (Dinu) I.C. Brătianu a hotărâ t în vara anului 1947, autosuspendarea
activității Partidului Național Liberal.
În luna i anuarie 1950, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu , a fost ridicat de la

121 Al. Gh. Savu, Sistemul partidelor politice din România, 1919 -1940 , Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1976, p. 235 -236.

72
domiciliul său din București și întemniț at la închisoarea de la S ighetul Marmației, aici se
s-a și stins din viață în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, avâ nd vârsta de 84 de ani și 4 luni.

73

Concluzie

Finalul primului și î nceputul celui de -al doilea deceniu interbel ic au marcat
importante modificări în ceea ce privește ordinea politică și guvernamentală din
Româ nia.
După decesul regelui Ferdinand și a lui Ion I.C. Brătianu, î n a doua parte a anului
1927, de asemeni ș i instituirea unei Regenț e cu o funcționare problematică, eforturile de
reîntoarcere ale prințului Carol s -au măr it, în condițiile în care încrederea în binefacerile
Guvernului Național -Țărănist, care promisese „un nou î nceput democratic”, eșuau rapid
și vizibil.
Partidul Naț ional Liberal, cu un trecut pli n de realiză ri și merite, cu o guvernare
importantă după Mare a Unire din 1918, în care preș edintel e liberal se impusese și
obținuse o seamă de rea lizări, decesul lui Ion I.C. Bră tianu a avut un impact negativ
asupra partidulu i pe care il condusese. Locul său a fost ocupat de că tre fr atele acestuia,
Vintilă I.C. Brăt ianu, care neavând experiența ș i cali tățile fratelui său a angrenat Partidul
Național Liberal într -o perioadă lungă de declin politic.
Liberalii au renunțat la putere, în noiembrie 1928, gândindu -se că prin opoziț ie ar
putea de termina un proces de revizuire ș i reorientare a opiniei publice r omânești.
Aceasta, punând în balanță eșecul cabinetului național -țărănist cu meritele din perioada
guvernă rii liberale, va fi nevoită sa opteze pentru Partidul Național Liberal, pentru
politica ș i ideile sale.
Partidul Național Liberal, în perioada î n car e s-a aflat î n opoziție s -a confruntat cu
divergenț e aprige, care au dus la sciziuni. Frământarile liderile Partidului Naț ional
Liberal s -au intensificat odata cu revenirea în România a prințului Carol ș i proclam area
sa ca rege , la data de 8 iunie 1930. Lideri i Partidului Național Liberal au declarat că sunt
hotărâți să respecte actul de la 4 ianuarie 1926, fiind sprijiniț i de marea majoritate a
liberalilor.

74
Regele Carol al II -lea și -a propus un pr ogram de scăder e a influenței Partidului
Național Liberal, d atorită vechii rivalităț i dintre el și familia Brătianu, care conducea
Partidul Național Liberal, ș i de asemeni poziției de ostilitate manifestată de Partidul
Național Liberal la întoarcerea sa în țară și față d e actul proclamă rii sale ca rege, din 8
iunie 1930.
Liderii Partidului Național Liberal, puși în fața afirmării disidenței lui Gheorghe
Brătianu și dorința „tinerilor liberali” de a beneficia de priv ilegiile puterii, au fost nevoiți
să ia mă suri pentru îm păcarea cu Palatul. Reînceperea disc uțiilor d intre suveran și liderii
liberali, Vintilă Brătianu ș i I.G. Du ca a cre at premisele identificării unei soluț ii pentru
scoaterea partidului din izolare.
După moartea lui Vintilă Brătianu, locul său din fruntea Pa rtidului Naț ional
Liberal a fost ocupat de c ătre I.G. Duca. Acesta, după cum nota î n memoriile sale, a
pornit un amplu proces de reorganizare a partidului, de mărire a șanselor preluării puterii
său de participare la putere î n viitorul apropiat.
Partidul Național Liberal, după o perioadă de 5 ani, în care s -a aflat î n opoziție, a
revenit la guvernare, î n fruntea cabinetului fiind numi t I.G. Duca. Guvernarea liberală
reprezenta un prilej deosebit pentru a tempera impl icarea regelui C arol al II -lea în viața
politică, dorindu -se ca România să fie o mona rhie constituțională .
După asasinarea lui I.G. Duca, î n frunt ea Guvernului a fost numit de către
suveran, Gheorghe Tătărescu, care ocupa funcția de secretar al Partidului Naț ional
Liberal.
Suveranul a urmărit o împărțire a Partidului Național Liberal î n două grupări, o
grupare care să meargă cu premierul Gheorghe Tătărescu și o grupare care să meargă cu
Dinu Brătianu, însă acest plan i -a eșuat. Conștienț i de planul suveran ului, liderii liberali
s-au străduit să găseasca o personalitate capabilă să mențină unitatatea partidului și în
același timp, legatura dintre partid și Guvern, aceștia au gasit -o în persoana lui Constantin
I.C. Bră tianu.
Gheorghe Tătă rescu evolua de la un politician al Partidului Național Lib eral la un
om de î ncredere al suveranului, ac est fapt îl determina pe Constantin I.C. Brătianu să
declare că se consideră doar un „consilier lateral, care nu -și angajează raspunderea
personală la actele Guvernului” .

75
În timpul guvernării Partidului Naț ional Liberal s -au intensificat ș i mai mult
divergenț ele din interioru l partidului, dintre Gheorghe Tătărescu reprezentant al „tinerilor
liberali” și Constantin I.C. Brătianu reprezentat al „bătrânilor liberali” .
„Tinerii liberali” și „bătrânii liberali” m anifestau păreri diferite în ceea ce privește
politica de guvernare și activităț iile legislative.
„Bătrânii liberali” din preajma lui Constantin I.C. Bră tianu respingeau ideea unui
suveran act iv din punct de vedere politic ș i de asemeni orice influență po litică
reprezentată de alte forț e politice, în timp ce „tinerii liberali” priveau inter vențiile politic e
ca pe un mijloc prin care să -și atinga țelul. Diferențele de opinie dintre „tinerii liberali” și
„bătrânii liberali ” au avut ca efect slăbirea Partidul ui Național Liberal și al Guvernului,
ducând la consolidarea poziț iei suveranului, care se apropia ș i mai mult de centrul
procesului decizional politic.
Lăsând la o parte neînț elegeri le din interiorul Partidului Naț ional Liberal, s -au
făcut eforturi în nu meroase râ nduri de a se unifica din nou cele două formaț iuni politice
liberale, ca re își desfăș urau activitate a politică independent unul față de celălalt, din
1930, ș i anum e Partidul Național Liberal ș i Partidul National Liberal – Gheorghe
Brătianu.
După ce acțiunea întreprinsă de I.G. Duca și Gheorghe Brătianu eș uase, î n 1934,
Consta nin I.C. Bră tianu dorea ca partidul nepotului său, Gheorghe Brătianu să fie mai
aproape sau chiar să se unifice cu partidul din care se rupsese.
Partidul Național Liberal – Gheorghe Brătianu privea î nlocuirea cabinetului
Gheorghe Tătă rescu cu un cabinet C onstantin I.C. Bră tianu, ca ceva dezirabil, care ar fi
putut aduce o c olaborare excelentă a celor două formaț iuni politice liberale.
Regele Carol al II -lea, a făcut tot ce i-a stat în putință să îl impiedice pe Gheorghe
Bratiănu să intre într -o posibilă coaliție alcătuită din Constantin I.C. Brătianu ș i Iuliu
Maniu, fiind conștient ca ț inta acesteia era chiar el.
Unirea Partidului Național Liberal cu Partidul Național – Gheorghe Brătianu, s -a
produs într -o altă conjunctură, la î nceputul anului 1938, cu to ate că încă existau diferențe
de opinie între Gheorghe Tătărescu și Gheorghe Brătianu. În același an, datorită
schimbă rilor politice care au afectat viața politică a Româ niei, prin instaurarea regimului
autoritar a l regelui Carol al II -lea, s -a ajuns la fin alul divergenț elor dintre cei doi oameni

76
politici, astfel că Gheorghe Tătărescu și Constantin I.C. Brătianu au întrerupt orice
relați e.
Printr -o scrisoare trimisă lui Gheo rghe Tătă rescu, redevenit colaborator apropiat
al suveranului, liderul Partidului Na țional Liberal, dizolvat ca și celelalte formaț iuni
politice, prin decretul din d ata de 30 martie 1938, afirma că „este un fapt unic în istoria
politică a ță rii ca u n organ ism politic pentru care țara ș i tronul nu pot avea decâ t
recunoștință sa fie supus loviturilor distru gatoare ale acelora pe care el însuși i -a ridicat
acolo unde se află astazi".
Prin numeroasele efortu ri depuse de Constantin I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, după
10 februarie 1938 s -a ajuns la o înțelegere între Partidul Național Liberal și Partidul
Național -Țărănesc, manifestată prin elaborarea unor memorii de protest trimise regelui
Carol al II -lea, pri n care criticau politica internă și externă a suveranul ui, cerându -i
acestuia reî ntoarcerea la regimul democratic parlamentar -constituț ional. Cu toate acestea,
regele Carol al II -lea a evitat să ia măsuri de reprimare a activității neoficiale ale acestor
formațiuni politice ș i a liderilo r lor. Prin urmare, Par tidul Național Liberal a putut , într-un
mod neoficial , să-și mențină existenț a, iar liderii liberali să poată ed ita unele organe de
presă proprii.
Regele Carol al II -lea a fost nevoit să încerce o împă care cu cercur ile politice
adversare, datorită problem elor externe apărute. Suveranul avea încredere în fostul să u
colaborator, Gheorghe T ătărescu, că va putea realiza el această reconciliere, folosi ndu-se
de structura pa rtidului unic al Frontului Renașterii Naționale, însă acest plan i -a eșuat
suveranului.
Unica metodă de legatură a liberalilor din opoziție, aflaț i sub conducerea lui
Consta ntin I.C. Bră tianu, c u suveranul, a fost reprezentată de scrisori adresate, audiențe și
consultări politice cu șeful statului. În acestea se exprima poziția protestatară a supra
situației dificile a țării, afirmându -se că fără implicarea într -o acțiune î mpotriva regimului
existent, prabușirea lui este inevitabilă .

77

BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare
1. Documente Publicate
• Brătianu Ion I.C., Discursurile lui Ion I.C. Brătianu , publicate de George
Fotino, vol. IV și vol. V, București, 1940.
• Lascăr Vasile, Discursuri politice , Ediție de Marius Theodorian -Carada,
vol. II, București, 1912.
2. Presă/ Periodice
• Berindei Dan, Opoziția Burgheză în Rom ânia (1938 -1940) în „În obiectiv
Rom ânia, M ünchen, 1998.
• Dr. Manuilă Sabin, Structure et evolution de la population rurale în „La
vie rurale en Roumanie”, Bucharest, 1940.
• Feraru Vasile, Politica financiară în „Aspecte ale economiei rom ânești”,
Consiliul Superior Economic , 1939.
• Georgescu Constant, Privire generală asupra activității lui Vintilă
Brătianu ca om de stat , în „Vieața si opera lui Vintilă I.C. Brătianu,
București, 1936.
• Iorga N., Comment la Roumanie s’est detachee de la Triplice în „Revuie
historique du sud -est europeen”, IX, 1939, nr. 7 -9.
• Russu V., Vitcu D., Date noi referitoare la activitatea politică a lui M.
Kogălniceanu (1869) , în „Anuarul Institutului de istorie și arheologie A.D.
Xenopol”, Iași, tom. XVII, 1980.
• Scărlătescu Victor, Libertate economică și intervenționism de stat în
„Aspecte ale economiei romănești. Material documentar pentru
cunoașterea unor probleme în cadrul planului economic”, Consiliul
Superior Economic, 1939.
• Zeletin Șt., Iarăș criza rurală în „Pagini agrare și sociale”, an 1, 1921, nr. 4.

78
• „Democrația” , an XI, 1923, nr.1 -2.

3. Memorii
• Argentoianu Constantin, Pentru cei de mâine, amintiri din vremea celor
de ieri , Partea VI, Caiet 4, f. 1558 -1559.
• Călinescu Armand, Însemnări politice, 1916 -1939 , Editura Humanitas,
București, 1990.
• Cantacuzino Sabina, Din viața familiei I.C. Brătianu. Războiul 1914 -1918 ,
Editura Universul, București, 1937.
• Duca I. G., Amintiri politice , vol. 2, vol. 3, M ünchen, 1981.
• Iorga N., O viață de om așa cum a fost , vol. III, Editura N. Stroilă,
București, 1934.
• Regele Carol al II -lea al R omâniei, Însemnări Zilnice, 1937 -1951 , vol. I
(11 martie 1937 – 4 septembrie 1938), Editura Scripta, București, 1995.
• Sănătescu Constantin, Jurnalul generalului Sănătescu , Editura Humanitas,
București, 1993.
• Tătărescu Gheorghe, Mărturii pentru istorie , Edi tura Enciclopedică,
București, 1996.

II. Dicționare/ Monografii/ Enciclopedii
• Ionescu Virgil, Mihail Kogălniceanu. Contribuții la cunoașterea vieții,
activității și concepțiilor sale , Editura Științifică, București, 1963.
• Iordache Anastasie, Ion I.C. Brătian u, Editura Albatros, București, 1994.
• Scurtu Ioan, Ion I.C. Brătianu , Editura Museion, București, 1994.

III. Lucrări generale

• ***Procesul marii trădări naționale , Editura Eminescu, 1946.

79
• Bărbulescu M., Deletant D., Hitchins K., Papacostea Ș., Teodor P., Istoria
Romăniei , Editura Enciclopedică, București, 1998.
• Bold Emilian, De la Versailles la Laussane (1919 -1932) , Editura Junimea,
Iași, 1976.
• Bolitho Hector, Rumania under King Carol , London, 1939.
• Bruhis Mihail, Rusia, România și Basarabia, 1812, 1918, 1 924, 1940 ,
Editura Universitas, Chișinău, 1992.
• Bulei Ion, Lumea românească la 1900 , Editura Eminescu, București,
1934.
• Buzatu Gheorghe, România și trusturile petroliere internaționale până la
1929 , Editura Junimea, Iași, 1981.
• Campus Eliza, Din politica e xternă a României 1913 -1947 , Editura
Politică, București, 1980.
• Câncea Paraschiva, Iosa Mircea, Stan Apostol, Istoria Parlamentului și a
vieții parlamentare din România până în 1918 , Editura Academiei,
București, 1983.
• Constantinescu Mitiță, Politică econ omică aplicată , vol. 3, Editura
Tiparul, București, 1943.
• Georgescu Vlad, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre ,
Editura Humanitas, București, 1992.
• Hitchins Keith, Rumania, 1866 -1947 , Oxford University Press, Oxford
1994.
• Ionescu Dionisie, Țuțui Gheorghe, Matei Gheorghe, Dezvoltarea
constituțională a statului român , Editura Științifică, București, 1957.
• Iordache Anastasie, Viața politică în România 1910 -1914 , Editura
Științifică, București, 1972.
• Iorga N., Supt trei regi: I storia unei lupte pentru un ideal moral și
național , București, 1932.
• Jelavich Barbara, History of the Balkans. Twentieth Century , vol. 2,
Cambridge University Press, Cambridge, 1983.

80
• Joseph S. Roucek, Balkan Poli tics. International Relations in No Man’s
Land, Westport, 1971.
• Kirițescu C., Războiul pentru întregirea României , vol. 2.
• Lee Arthur Gould, Coroana contra secera și ciocanul. Povestea regelui
Mihai al României , Editura Humanitas, București, 1998.
• Logio Clanton George, Romania. Its Hisotry, Politic s and Economics ,
Manchester, 1932.
• Markham Reuben H., România sub jugul sovietic , Editura Fundația
Academia Civică, București, 1996.
• Mușat Mircea, Ardeleanu Ion, România, după Marea Unire , vol. II, Partea
I, 1918 -1933, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.
• Rădulescu Zoner -Șerban și Marinescu Beatrice, Bucureștii în anii
primului război mondial , Editura Albatros, București, 1993.
• Roucek Joseph S., Central Eastern Europe. Crucible of World Wars , New
York, 1946.
• Șandru D., Creditul agricol în România 1918 -1944 , Editura Academiei
Române, București, 1985.
• Savu Al. Gh., Dictatura Regală (1938 -1940) , Editura Politică, București,
1970.
• Scurtu I., Buzatu Gh., Istoria românilor în secolul XX , Editura Paideia,
București, 1999.
• Scurtu Ioan, Criza dinast ică din România , Editura Enciclopedică,
București, 1996.
• Tiltman Hassel H., Peasant Europe , London, 1936.
• Vago Bela, The Shadow of the Swastika. The Rise of Fascism in the
Danube Basin, 1919 -1939 , Institute for Jewish Affairs Publish, Saxon
House, London, 1975.

IV. Lucrări speciale
• ***„Istoricul Partidului Național Liberal ”.

81
• Brătianu Vintilă I.C., Petrolul și politica de stat , Imprimeriile
Independența, București, 1919.
• Ciupercă I., Opoziție și putere în România anilor 1922 -1928 , Editura
Universității „Al. I. Cuza ”, Iași, 1994.
• Drăghicescu D., Partide politice și clase sociale , București, 1922.
• Rusenescu Mihail, Saizu Ioan, Viața politică în România, 1922 -1928 ,
Editura Politică, București, 1979.
• Saizu Ioan, Politica economică a României între 1922 și 1928 , Editura
Politică, București, 1981.
• Savu Al. Gh., Sistemul partidelor politice din România, 1919 -1940 ,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976.
• Stan A., Iosa M., Liberalismul politic în România de la origini până la
1918 , Editura Enciclopedică , București, 1996.
• Stan Apostol, Ion C. Brătianu și liberalismul român , Editura Globus,
București, 1993.