. Unele Aspecte ALE Devolutiunii Succesorale Testamentare In Dreptul Tarii Noastre
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA MOȘTENIRE
SECȚIUNEA I – NOȚIUNEA DE MOȘTENIRE
Definiția moștenirii
Noțiuni specifice dreptului de moștenire
Sediul materiei
SECȚIUNEA a-II-a – FELURILE MOȘTENIRII
Precizări prealabile
Moștenirea legală
Moștenirea testamentară
Coexistența celor două feluri de moștenire
CAPITOLUL II – SUCCESIUNEA TESTAMENTARÃ ÎN DREPTUL
ROMAN
1. Precizări prealabile
2. Apariția și evoluția dreptului succesoral roman
3. Felurile moștenirii în dreptul roman
Succesiunea testamentară . Testamentul și condițiile de validitate ale testamentului roman
Formele testamentului
Istituirea de moștenitori
Substituirea de moștenitori
CAPITOLUL III – CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA
DEVOLUȚIUNEA SUCCESORALĂ TESTAMENTARĂ
SECȚIUNEA I – NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE
JURIDICE ALE TESTAMENTULUI
Precizări prealabile
Noțiunea de testament
Critica definiției legale a testamentului
Caracterele juridice ale testamentului
Conținutul testamentului
Interpretarea conținutului testamentului
SECȚIUNEA A II-A – CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE
TESTAMENTULUI
Precizări prealabile
Condiții de fond pentru validitatea testamentului
Capacitatea
Regula
Incapacități de a dispune prin testament
Secțiunea incapacității legale sau naturale de a dispune prin testament
Incapacități de a primi prin testament
Consimțământul
Reguli aplicabile
Consimțământul viciat parțial
Dolul
Sancțiunea în cazul viciilor de consimțământ
Obiectul
Cauza
Condițiile de formă pentru validitatea testamentului
Precizări prealabile
Forma scrisă
Oprirea testamentului conjunctiv
Sancțiunea nerespectării condițiilor de formă
Limite ale efectelor nulității absolute și derogări
CAPITOLUL IV – FELURILE TESTAMENTULUI
SECȚIUNEA I – TESTAMENTELE ORDINARE
Precizări prealabile
Testamentul olograf
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Condiții specifice de validitate
Formalitatea instituită de art. 892 Cod civil
Forța probantă
Testamentul autentic
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Procedura de autentificare
Forța probantă
Testamentul mistic sau secret
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Formalități cerute de lege
Forța probantă
SECȚIUNEA a- II-a – TESTAMENTELE PRIVILEGIATE
Precizări prealabile
Testamentul militarilor
Testamentul făcut în timp de boală contagioasă
Testament maritim
Reguli comune testamentelor privilegiate
SECȚIUNEA a-III-a – ALTE FORME TESTAMENTARE
Testamentul privind depunerile la CEC
Reglementare
Natura juridică și reguli de fond și de formă
Problema clauzei testamentare având ca obiect depunerile de sume de bani la alte unități bancare .
Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate .
CONCLUZII
98 pagini
=== NR2 ===
PLANUL LUCRĂRII
UNELE ASPECTE ALE DEVOLUȚIUNII SUCCESORALE TESTAMENTARE ÎN DREPTUL ȚĂRII NOASTRE
INTRODUCERE
CAPITOLUL I – NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA MOȘTENIRE
SECȚIUNEA I – NOȚIUNEA DE MOȘTENIRE
Definiția moștenirii
Noțiuni specifice dreptului de moștenire
Sediul materiei
SECȚIUNEA a-II-a – FELURILE MOȘTENIRII
Precizări prealabile
Moștenirea legală
Moștenirea testamentară
Coexistența celor două feluri de moștenire
CAPITOLUL II – SUCCESIUNEA TESTAMENTARÃ ÎN DREPTUL
ROMAN
1. Precizări prealabile
2. Apariția și evoluția dreptului succesoral roman
3. Felurile moștenirii în dreptul roman
Succesiunea testamentară . Testamentul și condițiile de validitate ale testamentului roman
Formele testamentului
Istituirea de moștenitori
Substituirea de moștenitori
CAPITOLUL III – CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA
DEVOLUȚIUNEA SUCCESORALĂ TESTAMENTARĂ
SECȚIUNEA I – NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE
JURIDICE ALE TESTAMENTULUI
Precizări prealabile
Noțiunea de testament
Critica definiției legale a testamentului
Caracterele juridice ale testamentului
Conținutul testamentului
Interpretarea conținutului testamentului
SECȚIUNEA A II-A – CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE
TESTAMENTULUI
Precizări prealabile
Condiții de fond pentru validitatea testamentului
Capacitatea
Regula
Incapacități de a dispune prin testament
Secțiunea incapacității legale sau naturale de a dispune prin testament
Incapacități de a primi prin testament
Consimțământul
Reguli aplicabile
Consimțământul viciat parțial
Dolul
Sancțiunea în cazul viciilor de consimțământ
Obiectul
Cauza
Condițiile de formă pentru validitatea testamentului
Precizări prealabile
Forma scrisă
Oprirea testamentului conjunctiv
Sancțiunea nerespectării condițiilor de formă
Limite ale efectelor nulității absolute și derogări
CAPITOLUL IV – FELURILE TESTAMENTULUI
SECȚIUNEA I – TESTAMENTELE ORDINARE
Precizări prealabile
Testamentul olograf
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Condiții specifice de validitate
Formalitatea instituită de art. 892 Cod civil
Forța probantă
Testamentul autentic
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Procedura de autentificare
Forța probantă
Testamentul mistic sau secret
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Formalități cerute de lege
Forța probantă
SECȚIUNEA a- II-a – TESTAMENTELE PRIVILEGIATE
Precizări prealabile
Testamentul militarilor
Testamentul făcut în timp de boală contagioasă
Testament maritim
Reguli comune testamentelor privilegiate
SECȚIUNEA a-III-a – ALTE FORME TESTAMENTARE
Testamentul privind depunerile la CEC
Reglementare
Natura juridică și reguli de fond și de formă
Problema clauzei testamentare având ca obiect depunerile de sume de bani la alte unități bancare .
Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate .
CONCLUZII
INTRODUCERE
„ Devoluțiunea succesorală testamentară” face parte din tema mai vastă „Devoluțiunea moștenirii” alături de „ Devoluțiunea succesorală legală” .
Studiul acestui subiect prezintă o deosebită importanță teoretică și practică deoarece cunoașterea noțiunii va permite organelor competente soluționarea completă a cauzelor deduse judecății .
La acest subiect , în principal , ne propunem a aborda următoarele puncte :
noțiuni generale cu privire la moștenire ;
succesiunea testamentară în dreptul roman ;
succesiunea testamentară în dreptul românesc ;
testamentul , noțiune , condiții de valabilitate și feluri .
Într-un prim capitol , intitulat „ Noțiuni generale cu privire la moștenire” , ne propunem a arăta noțiuni specifice dreptului de moștenire , precum și felurile moștenirii în dreptul românesc .
Al doilea capitol , intitulat „ Succesiunea testamentară în dreptul roman” , va analiza apariția și evoluția dreptului succesoral roman , felurile moștenirii , felurile testamentului , instituirea și substituirea de moștenitori în dreptul roman.
Vom analiza într-un al treilea capitol , intitulat „ Considerații generale cu privire la devoluțiunea succesorală testamentară” , noțiunea de testament , caracterele juridice ale testamentului și condițiile validitate ale testamentului și condițiile de fond ( capacitatea , consimțământul , obiectul și cauza ) și condițiile de formă ( forma scrisă și forma testamentului separat ) .
Cel de-al patrulea capitol și ultimul intitulat „ Felurile testamentului” , va cuprinde noțiuni despre testamentele ordinare : testamentul olograf , testamentul autentic și testamentul mistic sau secret ; despre testamentele privilegiate sau extraordinare : testamentul militarilor , testamentul făcut în timp de boală contagioasă și testamentul maritim ; precum și despre alte forme testamentare speciale : testamentul privind depunerile la CEC și testamentul făcut de un cetățean român în străinătate .
CAPITOLUL I
NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE
LA MOȘTENIRE
Secțiunea I – NOȚIUNEA DE MOȘTENIRE
Definiția moștenirii
Noțiuni specifice dreptului de moștenire
Sediul materiei .
Secțiunea II – FELURILE MOȘTENIRII
Precizări prealabile
Moștenirea legală
Moștenirea testamentară
Coexistența celor două feluri de moștenire
SECȚIUNEA I
NOȚIUNEA DE MOȘTENIRE
1.Definiția moștenirii
Dreptul civil cuprinde în rețeaua normelor sale întreaga viață a omului , de la naștere , ba chiar de la zămislire până la moarte și la urmarea ei patrimonială , moștenirea care mai este numită și succesiune sau ereditate .
Codul civil nu definește succesiunea însă în art.644 , enumeră succesiunea printre modurile de dobândire a proprietății , și anume :
„Proprietatea bunurilor se transmite prin succesiune , prin legate , prin convenție și prin tradițiune”. Cu toate că nu este definit , termenul de succesiune este folosit în mod curent de Codul civil .
Dreptul la moștenire a fost consacrat și prin Constituție , în art.42 din Cap.II intitulat „ Drepturile și libertățile fundamentale”
În dreptul civil noțiunea de succesiune are mai multe semnificații , și anume :
a) lato sensu , orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta , prin acte între vii sau pentru o cauză de moarte ( mortis cauza ) ; „ moștenirea scrie jurisconsultul Iulian, nu este altceva decât dobândirea întregului drept pe care l-a avut defunctul” ;
b) stricto sensu , numai transmisiunea pentru cauză de moarte a unui întreg patrimoniu , înțeles care ne interesează îndeosebi în dreptul succesoral ;
c) obiectul însuși al moștenirii , adică totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter patrimonial aparținând defunctului care trec la moștenitorii săi ; în acest sens se folosește noțiunea pentru a desemna succesiunea vacantă , moștenirea rămasă , împărțirea moștenirii .
Prin succesiune , moștenire sau ereditate – în sensul avut în vedere în materia succesiunilor – se înțelege o transmisiune a patrimoniului , a unor fracțiuni ale acestuia , ori a unor bunuri sau valori determinate de la o persoană fizică decedată către una sau mai multe persoane fizice în viață , către una sau mai multe persoane juridice sau către stat , în baza unor norme de drept prestabilite . „ Moștenirea , scrie jurisconsultul Iulian , nu este altceva decât dobândirea întregului drept pe care l-a avut defunctul”.
Normele juridice aplicabile moștenirii sunt valabile numai în cazul încetării din viață a unei persoane fizice și nu se pune în discuție în cazul încetării existenței în cazul unei persoane juridice .
Din analiza definiției date moștenirii rezultă că acesta , trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) moștenirea este o transmisiune de patrimoniu ;
b) obiectul transmisiunii este un patrimoniu ( drepturi și obligații luate împreună și nu bunuri singulare );
c) transmisiunea se face întotdeauna de la o singură persoană decedată către una sau mai multe persoane în ființă
d) persoana al cărui patrimoniu se transmite trebuie să fie decedată ( transmisiunea mortis cauza );
e) persoana a cărei moștenire se transmite este numai o persoană fizică regulile care guvernează moștenirea neputându-se aplica în cazul încetării existenței unei persoane juridice ( pentru care operează reguli specifice ) ;
f) persoanele care pot primi moștenirea trebuie să fie în ființă ( să existe ) neavând relevanță dacă sunt persoane fizice , persoane juridice sau statul .
2.Noțiuni specifice dreptului
de moștenire
În cazul moștenirii , persoanele care interesează , în principal , sunt : persoana decedată a cărui patrimoniu se transmite și persoana sau persoanele care dobândesc patrimoniu lăsat de defunct .
Persoana decedată a cărui patrimoniu se transmite , defunctul , se mai numește și de cujus , abreviere de la formula dreptului roman „ is de cujus succesionis ( rebus ) agitur” ( cel despre a cărui moștenire este vorba ) . Folosirea acestui termen , de cujus , s-a impus mai ales din punct de vedere gramatical , folosindu-se de exemplul formula „ moartea lui de cujus” fiind impropriu să se vorbească de moartea defunctului. Astfel de formulări sunt folosite și de Codul civil din anul 1864 în art.653 referitor la „ momentul morții defunctului” sau în art.655 „ … a omorât sau a încercat să omoare pe defunct etc” .
Cu privire la defunct se mai folosește și termenul de autor în cazul moștenirii legale ; de exemplu autorul comun al comoștenitorilor , precum și termenul de testator în cazul moștenirii testamentare .
Persoana care dobândește patrimoniul lui de cujus se numește , de regulă moștenitor sau succesor . În cazul moștenirii testamentare dobânditorul se mai numește și legatar , care poate fi universal , cu titlu universal sau cu titlu particular , după cum este vorba de dobândirea prin moștenire a unei întregi universalități ( patrimoniu ) , a unei fracțiuni dintr-un patrimoniu sau un bun ori bunuri determinate .
Atunci când pentru desemnarea moștenirii este folosit termenul de ereditate , cel care dobândește ereditatea se numește erede.
3.Sediul materiei
„ Dreptul la moștenire este garantat” , se precizează în articolul 42 din Constituție , ceea ce înseamnă că statul nu s-a limitat doar la recunoașterea formală a acestui drept fundamental , dar asigură prin instituțiile sale specializate protecția juridică a acestui drept .
Constituția doar precizează acest drept în cadrul drepturilor fundamentale și îl garantează , însă reglementarea amănunțită a acestui drept o găsim în Codul civil .
Codul civil reglementează succesiunea în Cartea a-III-a privind diferitele moduri prin care se dobândește proprietatea , în Titlul I „ Despre succesiuni” ( art.650 – 799 ) și Titllul II „ Despre donațiuni între vii și despre testament” ( art.800 – 941 ) . De asemenea , tot în Codul civil există o multitudine de dispoziții referitoare la moștenire și moștenitori .
Pe lângă Codul civil mai există o multitudine de legi speciale în care sunt reglementate unele probleme referitoare la succesiune și anume :
Legea numărul 319 / 1944 pentru dreptul la moștenire al soțului supraviețuitor ;
Codul familiei ;
Legea numărul 603 / 1943 privind simplificarea procedurii împărțelii judiciare ;
Decretul numărul 40 / 1953 privitor la procedura succesorală notarială ;
Decretul numărul 32 / 1954 pentru punerea în aplicare a Decretului numărul 31 / 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice ;
Legea pentru persoanele juridice din 6 februarie 1924 ;
Decretul numărul 377/ 1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de Stat ;
Decretul numărul 167 / 1958 privitor la prescripția extinctivă
Legea numărul 18 / 1991 privind fondul funciar ;
Legea numărul 105 / 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat .
Succesiunile prezintă o importanță economică și politică , iar dacă despre existența în sine a dreptului de moștenire nu sunt probleme , soluțiile legislative vor diferi în funcție de diversitatea concepțiilor politice și sociale .
Din punctul nostru de vedere , mai ales în condițiile de astăzi ale României , instituția moștenirii a devenit una din instituțiile fundamentale ale dreptului civil .
SECȚIUNE A a-II-a
FELURILE MOȘTENIRII
1.Precizări prealabile
Art.650 din Codul civil prevede următoarele :
„Succesiunea se deferă sau prin lege , sau după voința omului , prin testament” . Din acest text de lege rezultă că succesiunea este de două feluri și anume : succesiune legală și succesiune testamentară .
În literatura de specialitate este cunoscută și cea de-a treia formă de moștenire , moștenirea convențională . Această formă a moștenirii , deși reglementată de Codul civil în art.821,art. 933 și art.934, nu a prezentat importanță practică niciodată în dreptul nostru. Este cazul donației de bunuri viitoare , adică acele donații care au ca obiect o moștenire , o fracțiune din aceasta și bunuri individuale . Conform art.821 „ Donațiunea între viii pentru bunurile viitoare este revocabilă”. Cum donația de bunuri viitoare poate avea loc numai prin contractul de căsătorie , iar dispozițiile din Codul civil care reglementează acest contract au fost abrogate , prin intrarea în vigoare a Codului familiei face ca succesiunea convențională să fie practic inaplicabilă .
În doctrina juridică s-a arătat că ar mai exista și moșteniri speciale prevăzute de art.316 și art.684 din Codul civil .
Aceste moșteniri prevăzute de art.316 și art.684 din Codul civil ,sunt în prezent , inexistente în dreptul nostru , deoarece art.316 a fost abrogat prin art.49 din Decretul numărul 32 / 1954 pentru punere și aplicare a Codului familiei și a Decretului nr.31 / 1994 privitor la persoanele fizice și la persoanele juridice , iar art.684 a fost abrogat prin Legea numărul 319 / 1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor .
În dreptul nostru civil , regula generală o constituie moștenirea legală iar excepția moștenirea testamentară .
2.Moștenirea legală
Moștenirea legală presupune transmisiunea pentru cauza de moarte a patrimoniului succesoral care are loc în temeiul legii . Ea intervine doar în cazul în care persoana care a decedat nu a dispus , prin testament ori prin instituțiuni contractuale de bunurile sale în favoarea uneia sau a mai multor persoane .
Moștenirea legală mai este cunoscută și sub denumirea de moștenire ab intestat adică fără testament .
Moștenirea este legală și atunci când cel care a decedat a lăsat testament , dar acesta nu cuprinde dispoziții referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral sau , deși conține astfel de clauze , ele sunt nule și ca urmare , nu vor produce efecte . În cazul în care prin testament , testatorul înlătură de la moștenire una sau mai multe persoane , iar cel înlăturat este moștenitor rezervatar , el va culege rezerva ca moștenitor legal , împotriva voinței testatorului , tot așa cum ceilalți moștenitori – care beneficiază de exheredare vor culege moștenirea în temeiul legii ,deci ca moștenitori legali .
Moștenirea este legală deoarece patrimoniul succesoral se transmite persoanelor stabilite de lege , în ordinea și cotele strict determinate .
Persoanele care dobândesc patrimoniul lui de cujus în temeiul legii sunt moștenitori universali , cu vocație la întreg patrimoniul succesoral , chiar dacă , atunci când există o pluralitate de moștenitori , ei beneficiază numai de o fracțiune din patrimoniu . Moștenitorii legali se mai numesc și succesori , erezi (coerezi ) sau moștenitori . În ceea ce privește rezerva succesorală , aceasta se culege , întotdeauna , cu titlu universal . Deci , moștenitorii legali nu pot avea vocație numai la bunuri singulare , privite izolat , neputând exista moștenitori legali cu titlu particular .
În cazul moștenirii legale legea stabilește patrimoniul succesoral , persoanele chemate a dobândi moștenirea , ordinea în care vin la moștenire , cotele – părți etc . Chiar și în cazul partajului de ascendent moștenitorii între care are loc ieșirea din indiviziune , tot în baza legii vor veni la succesiune . În doctrina juridică veche au fost numiți moștenitori legitimi , legiuiți sau regulați datorită înrudirii lor cu defunctul .
Moștenitorii neregulați sau iregulari sunt cei care vin la moștenire tot în temeiul legii , dar fără a avea vre-o legătură de rudenie cu defunctul , în această categorie fiind inclus soțul supraviețuitor și statul . Conform art.678 Cod civil printre moștenitorii neregulați este inclus și copilul natural , în realitate acești copii sunt moștenitori legitimi .
3.Moștenirea testamentară
Moștenirea este testamentară în cazul în care transmisiunea patrimoniului succesoral are loc în temeiul voinței celui care lasă moștenirea , voință manifestată prin testament .
Cel care dispune de patrimoniul său prin testament poartă numele de testator . Persoanele care au fost desemnate să moștenească în baza unui testament se numesc legatari , iar în funcție de vocația acestora la patrimoniul succesoral legatarii pot fi : universali – când moștenesc întregul patrimoniu ; cu titlu universal – când moștenesc o fracțiune din patrimoniu ; sau cu titlu particular – când moștenesc un bun sau mai multe bunuri determinate .
Principiul roman „ nemo partim testatus partim intestatus decedere potest” ( nimeni nu poate să moară fără testament ) nu și-a mai găsit aplicabilitatea în dreptul succesoral modern .
Coexistența celor
două feluri de moștenire
În dreptul nostru moștenirea legală poate fi aplicată în același timp cu moștenirea testamentară , deci cele două feluri de moștenire coexistă , atât în principiu cât și în manifestările concrete ale acestui principiu . Patrimoniul succesoral poate fi transmis în întregime persoanelor , în ordinea și în cotele determinate de lege , după cum poate fi transmis , în întregime prin testament . Însă nimic nu-l împiedică pe de cujus să facă prin testament numai legate cu titlu particular , lăsând ca patrimoniul succesoral să fie împărțit moștenitorilor în temeiul legii , după cum este posibil ca legatele cu titlu universal din cadrul testamentului să nu epuizeze întregul patrimoniu , situație în care transmisiunea succesiunii va fi atât legală cât și testamentară , în limitele care vor rezulta din combinarea celor două devoluțiuni .
În situația în care testatorul a instituit prin testament legate care epuizează întreg patrimoniu succesoral și lasă în același timp în urma sa și moștenitori rezervatari pe care fie că nu i-a inclus în testament , fie că i-a inclus ca legatari dar cu o cotă mai mică , atunci aceștia ( moștenitorii rezervatari ) vor primi partea din moștenirea cuvenită rezervei succesorale în temeiul legii .
În consecință moștenirea testamentară înlătură moștenirea legală în următoarele condiții :
a)testatorul a instituit unul sau mai mulți legatari universali , care împreună au vocație la întreaga moștenire ;
b)nu există moștenitori rezervatari .
În literatura de specialitate s-a pus întrebarea : „ O persoană poate să culeagă o moștenire în calitate de legatar și o altă parte în calitate de moștenitor legal , deci să se cumuleze cele două calități în aceeași persoană ?” , problema cu care s-a confruntat și instanțele judiciare . Având în vedere cele afirmate despre coexistența dintre cele două forme de moștenire se admite și această posibilitate . De asemenea instanța supremă a stabilit următoarele : „Calitatea de moștenitor legal subzistă și în cazul în care aceasta este unită cu aceea de moștenitor testamentar , fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri să fie pus în situația de a lua mai puțin și de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege numai pe baza unuia dintre temeiurile juridice componente” . Jurisprudența a recunoscut dreptul moștenitorilor legali de a primi terenuri pe cale testamentară , nefăcându-se deosebiri între legatarii care au în același timp și calitatea de moștenitori legali și legatarii care nu au această calitate.
Este posibil ca persoana chemată la moștenire de lege și totodată gratificată prin testament să opteze diferit cu privire la moștenirea legală și la legat , adică să accepte pe prima și să renunțe la legat sau invers . Dacă însă legatul este mai mic decât cota legală , moștenitorul legal nu poate renunța la legat pentru a putea moșteni mai mult , pentru că un asemenea legat poate avea și o semnificație a unei exheredări parțiale , caz în care moștenitorul legal poate reclama numai rezerva ( dacă este mai mare decât legatul ) prevăzută de lege în favoarea sa ( rezervă care se dobândește întotdeauna în calitate de moștenitor legal ).
În concluzie apreciem că așa cum moștenirea legală se poate aplica în același timp , într-o situație dată cu moștenirea testamentară la fel o persoană poate avea în același timp , într-o situație dată , atât calitatea de moștenitor legal cât și de moștenitor testamentar .
=== NR3 ===
CAPITOLUL II
SUCCESIUNEA TESTAMENTARĂ ÎN DREPTUL ROMAN
Precizări prealabile
Apariția și evoluția dreptului succesoral roman
Felurile moștenirii în dreptul roman
Succesiunea testamentară . Testamentul și condițiile de validitate ale testamentului roman
Formele testamentului
Instituirea de moștenitori
Substituirea de moștenitori .
1.Precizări prealabile
În dreptul roman , bunurile se puteau dobândi prin mai multe modalități : adrogațiune , ventitio bonorum , conventio cum manu , însă cel mai important mod de dobândire a bunurilor era moștenirea sau succesiunea .
Universalitatea de bunuri din timpul vieții unei persoane – patrimoniul , continua să existe ca atare și după decesul acestuia sub numele de heredium ; la moartea unei persoane , patrimoniul acesteia – al lui de cujus – heredium , se transmitea altor persoane , urmașilor săi . Bunurile , drepturile și obligațiile defunctului rămâneau fără titular , pentru că moștenitorii îi luau locul , în toate raporturile juridice care existau în momentul decesului ceea ce înseamnă că ei deveneau , după caz , proprietari creditori ,debitori . Acești urmași erau moștenitori , succesori sau herezi.
Prin moștenire , succesiune sau hereditas se înțelege transmiterea patrimoniului unei persoane decedate la una sau mai multe persoane în viață .”Moștenirea , scrie jurisconsultul Iulian , nu aste altceva decât dobândirea întregului drept pe care l-a avut defunctul” .
Persoana decedată,al cărei patrimoniu se transmite prin moștenire , se numește , cu o expresie încetățenită în tratatele moderne , de cujus , deoarece defunctul era desemnat în textele juridice romane prin perifraza „ de cujus successione agitur” ( acela despre a cărui moștenire este vorba ), perifrază care prescurtată a fost redusă la cele două cuvinte inițiale . De aici de cujus cu sensul de defunct , decedat .
Instituția succesiunilor este intim legată de cea a proprietății private căci a apărut și s-a dezvoltat , consolidat în procesul acaparării mijloacelor de producție și a produselor de către minoritatea dominantă , constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea sistemului exploatării sclavagiste .
Moștenirea ne apare , privită în lumina semnificației sale istorice , ca un sistem juridic prin care se înlocuiește o persoană printr-o altă persoană , aparținând aceleiași clase , și chiar aceleiași familii .
Materia succesiunilor cuprinde totalitatea normelor care reglementează transmiterea patrimoniului defunctului către moștenitorii săi . Romanii au ajuns la această concepție abia mai târziu , în procesul evoluției generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului . La început romanii considerau , pornind de la principiu că nu există patrimoniu fără titular , că patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa și că moștenitorii dobândesc un drept nou , un drept de proprietate – putere . Astfel se explică faptul că cel mai vechi termen care desemnează pe succesor este heres , termen care provine de la herus = stăpân . Termenii de succesiune și succesor apar mai târziu când romanii au admis principiul continuității persoanei defunctului .
Transmiterea patrimoniului succesoral are un carcater universal pentru că moștenitorul dobândește toate drepturile și obligațiile defunctului , într-o unitate deplină și chiar dacă obligațiile defunctului sunt mai mari decât activul succesoral . Caracterul universal era explicat prin ideea că moștenitorul continuă persoana defunctului . Jurisconsultul Cassius afirma că eredele acceptant devenea proprietar al moștenirii în momentul morții lui de cujus și astfel , îl continuă în mod direct , iar Iulian afirma că între momentul morții lui de cujus și acceptare , moștenirea însăși continuă personalitatea defunctului , încât între defunct și moștenitor se stabilea o deplină continuitate juridică .
2.Apariția
și evoluția dreptului succesoral roman
La origine hereditatea romană avea un pronunțat caracter religios . Moștenitorul nu era un simplu succesor la bunuri, căci uneori putea să nu rămână cu nimic sau chiar să diminueze propriul său patrimoniu pentru acoperirea datoriilor defunctului , ci menirea lui era să continue cultul privat al celui dispărut , el asigura un urmaș la scara privată , devenea stăpân al lui domus în locul defunctului .
În Roma străveche, moștenirea legală a apărut înaintea celei testamentare , ținând cont de datele dreptului comparat și mai ales de dezvoltarea structurilor sociale primitive .
În epoca gentilică primele norme în materia devoluțiunii succesorale atribuiau moștenirea congentililor, adică membrilor ginții . Aceste norme se refereau numai la bunurile mobile , cele imobile fiind proprietatea colectivă a ginții .
„Potrivit matriarhatului – scria Engels deci atâta timp cât descendența era luată în considerație numai în linie feminină , și potrivit datinii primitive gentilice a succesiunii , la început moștenirea rămasă de la cei decedați revenea rudelor de gintă . Averea trebuia să rămână în gintă … Copiii bărbatului decedat nu aparțineau gintei sale , ci aceleia a mamei lor ; la început ei moșteneau pe mama lor împreună cu celelalte rude ale ei , mai târziu , poate , o moșteneau cu precădere ; dar de la tatăl lor , ei nu puteau să moștenească fiindcă nu făceau parte din ginta lui , iar averea lui trebuia să rămână acesteia…”
După apariția și dezvoltarea patriarhatului rudenia după mamă și dreptul de moștenire matern este înlocuit cu „ descendența în linie masculină și dreptul de moștenire după tată”
În orânduirea gentilică existau , astfel , obiceiuri ereditare sub aspectul moștenirii care atribuiau bunurile după principiile rudeniei materne la început, mai târziu după cele ale rudeniei paterne . Odată cu apariția statului , aceste obiceiuri ereditare devin reguli judiciare .
Aceeași evoluție în sistemele de devoluțiune succesorală se poate constata și în cazul altor popoare cum ar fi : babilonian , egiptean , indian .
Succesiunea testamentară are o origine mai nouă , în practică este cea mai frecvent folosită pentru motivul ca pater familias voia să decidă el însuși asupra persoanei moștenitorilor săi . Apărut la început sub forma unui act între vii , cu efecte în timpul vieții celui care dispune , testamentul , cu timpul, ia forma unui act pentru cauză de moarte , cu efecte după decesul dispunătorului . Astfel testamentul devenise o instituție caracteristică dreptului roman , reprezentând o consecință a faptului că dreptul proprietarului era un drept absolut , un drept desăvârșit sub formă de succesiune testamentară și constituia instrumentul care dădea expresie acestor caractere .
Deși mai veche , succesiunea legală avea un caracter subsidiar , deoarece se deschidea numai în lipsa testamentului , însă romanii preferau , testamentul pentru că prin intermediul acestuia se puteau realiza și alte dorințe ale testatorului : se numea un tutore , se excludeau de la moștenire anumite persoane , se dezrobea un sclav , se crea o sarcină , se stabilea modul cum defunctul urma să fie înmormântat religios etc.
Urmele proprietății familiale s-au reflectat în existența acelor „ heredes sui” ; mai târziu , s-a disociat calitatea de heres , de obligația de a continua cultul domestic ; la sfârșitul Republicii , elementul religios a trecut pe un plan secundar ; în perioada clasică , noțiunea de ereditate este definitiv înțeleasă în sensul ideii de universalitate , astfel că Iulian a putut spune că este o „ successio in universum ius” .
În Legea celor XII Table, apărută după formarea statului sclavagist roman , erau precizate ambele forme de moștenire , atât legală cât și cea testamentară” .
În epoca clasică și post clasică , a avut loc o evoluție în direcția diminuării formalismului și asigurarea dreptului la succesiune pentru rudele de sânge . Scăderea formalismului în dreptul succesoral se explică necesitatea de a găsi forme de exprimare a ultimei voințe mai ușor de realizat în condițiile socio-economice noi din această perioadă a dreptului roman .
3.Felurile moștenirii în
dreptul roman
De-a lungul timpului romanii au cunoscut trei forme , trei sisteme de transmitere a bunurilor pentru cauză de moarte , și anume :
a)-moștenirea legală sau „ab intestat”;
b)-moștenirea testamentară ;
c)-moștenirea deferită contra testamentului , aceasta fiind strâns legată de moștenirea testamentară .
a)Moștenirea ab intestat a apărut odată cu stăpânirea individuală asupra unor bunuri , încă înainte de constituirea familiei patriarhale . Succesiunea legală se cuvenea rudelor civile , agnatice . Rudenia cognatică , de sânge , nu a constituit criteriu de împărțire a moștenirii decât după descompunerea familiei agnatice și ca o consecință a slăbirii puterii părintești , fenomene generate de transformările suferite de societatea romană spre sfârșitul Republicii și la începutul Imperiului. În dreptul civil , fundamentul devoluției succesorale l-a constituit întotdeauna rudenia civilă , însă odată cu substituirea instituțiilor de drept civil cu cele ale dreptului pretorian și imperial , se impune , în aceste noi ramuri de drept roman , un nou criteriu de devoluție succesorală : rudenia de sânge . Moștenirea ab intestat este cea mai veche forma de transmitere a bunurilor pentru cauza de moarte .
b)Moștenirea testamentară a cunoscut o evoluție proprie . La început , în perioada în care formele proprietății private coexistau cu cele ale proprietății de grup , dreptul de a dispune al testatorului era îngrădit . Testamentul era supus unui control obștesc . Odată cu victoria deplină a proprietății private , libertatea testatorului de a dispune de patrimoniul său devine totală . În Legea celor XII Table este inserată următoarea prevedere : „ Dispozițiile luate prin testament de șeful de familie asupra bunurilor sale să capete putere de lege .”
Cele două forme de moștenire se exclud în sensul că nimeni nu putea dispune de o parte din patrimoniul său prin testament , restul urmând a fi distribuit conform legii . Aceeași persoană , prevăd Instituțiile lui Iustinian , nu poate dispune de patrimoniul său în parte prin testament , în parte conform cu legea . Această idee este susținută de două argumente :
-în primul rând moștenirea legală avea individualitatea ei proprie , în momentul apariției celei testamentare , astfel că regulile celor două nu se puteau nici completa , nici combina ;
-în al doilea rând testamentul putea corespunde mai bine intereselor proprietarilor privați , decât regulile moștenirii legale .
c)Moștenirea deferită contra testamentului , este cea de-a treia formă de moștenire și reprezintă o transmitere a patrimoniului care , în condițiile existenței unui testament se face în alt mod decât cel prevăzut în testament .
Această formă de moștenire este strâns legată de cea testamentară. Moștenirea deferită contra testamentului avea loc în două cazuri :
1-în cazul dezmoștenirii neregulate sau al omisiunii ;
2-în cazul dezmoștenirii regulate sau al testamentului inoficios
1.Testatorul avea dreptul de a institui sau de a dezmoșteni după cum considera el , însă cu respectarea formelor solemne . Astfel fiii trebuiau instituiți s-au dezmoșteniți nominal . Dacă unul din fii era omis atunci testamentul era nul. În cazul fiicelor și al nepoților , care puteau fi dezmoșteniți în bloc , testamentul era rectificat în așa fel încât aceștia să dobândească o parte din moștenire .
2.O expresie a tendinței de limitare a dreptului testamentului de a dezmoșteni rudele o constituie testamentul inoficios . Astfel s-a pus la dispoziția celor dezmoșteniți pe nedrept o acțiune , querela inofficiosi testamenti, prin care aceștia puteau ataca testamentul pornindu-se de la pretextul că testatorul nu a fost în deplinătatea facultăților mintale în momentul întocmirii testamentului .
4.Succesiunea testamentară
Testamentul și condițiile de validitate ale testamentului roman
Testamentul roman avea drept scop numirea unui moștenitor , deci transmiterea bunurilor defunctului . Vechiul testament roman este un act solemn prin care capul familiei desemnează un conducător al grupului . Instituirea de herede este elementul fundamental și nu putea lipsi din nici un testament . Mai târziu , testamentul a putut conține dispoziții de ultimă voință care se numeau legate și puteau fi legate de dotă , legate de libertate , legate de uzufruct , legate de iertare de datorie.
Testamentul – scrie Ulpian – este manifestarea , în cadrul legii , a voinței noastre făcută în mod solemn , ca să aibă tărie după moarte .
Testamentul – scrie Modestin este hotărârea legală a voinței noastre cu privire la ceea ce cineva vrea să se întâmple după moartea sa.
Din definițiile date testamentului se desprinde caracterul de act solemn și de ultimă voință a testamentului , dar nu evidențiază trăsătura juridică de bază a acestuia , și anume instituirea de moștenitori pe care alți juriști romani o numesc „ caput et fundamentum totius testamenti” ( „ fruntea și temelia întregului testament)”
În cazul în care pater familias era lipsit de succesori , pentru a se asigura că bunurile domus-ului nu se vor întoarce sub controlul ginții , putea să își instituie un succesor pe calea adopției . Testamentul este un act unilateral , revocabil și producător de efecte în viitor ; însă adopția nu prezintă nici una din aceste caractere ;ea este aprobată de adunarea șefilor de familie , își produce efectele instantaneu și irevocabil . Cu timpul însă , membrilor adunării populare li se solicită doar simpla atestare a voinței adoptatorului făcută „ calatis comitiis”
În evoluția testamentului , următorul pas , îl constituie trecerea de la instituirea de succesori , ca fundament al testamentului , la accentuarea „ transmisiunii patrimoniale – ca scop al actului.
Astfel prin „ moncipatio familiae” testamentul îstrăinează încă din timpul vieții , întreaga sa avere , cu sarcina cumpărătorului de a-i asigura hrana până la moartea alienatorului întrucât „ emptor familiae” , cel numit moștenitor se poate folosi deplin de avere numai la moartea alienatorului , apare , aici , pentru prima dată un element viitor . Și în această etapă a evoluției testamentul rămâne un act între vii bilateral și revocabil .
Cu timpul calitatea lui „ emptol familie” de a fi instituit succesor este redusă doar la aceea de om de încredere . În această calitate el primește averea cu misiunea ca , la decesul testatorului să o încredințeze moștenitorului indicat în contract .
Transformările au continuat și prin Legea celor XII Table s-a prevăzut că atunci „ Când o învoială se face după formele solemne ale nexum-ului și mancipium – ului , cuvintele care s-au rostit să fie privite ca lege (VI).Complexitatea indicațiilor a impus consemnarea lor în scris , pentru a fi citite cumpărătorului și unor martori , iar mai târziu vor fi doar sigilate în fața martorulor .
În final forma scrisă a testamentului a înlocuit-o pe cea verbală , mancipațiunea a fost lăsată deoparte , iar pretorul a promis „ bonorum possessio” celui înscris în tăblițele regulat sigilate . Astfel în ultimul secol înainte de Hristos ne găsim în fața unui act unilateral , revocabil și care își produce efectele în viitor: testamentul.
Pentru ca un testament să fie valabil, era necesară îndeplinirea unor condiții de formă și de fond . Pe lângă aceste condiții prevăzute pentru fiecare fel de testament se mai cere și o capacitate specială numită „ testamenti factio” ce poate fi activă și pasivă . Această capacitate trebuie avută de către testator , moștenitor sau legatar , precum și de martori .
Persoana care întocmea testamentul trebuia să aibă capacitatea de a-l întocmi , adică „ dreptul de a testa” ( „ testamenti factio activa”) .
În principiu puteau întocmi testament , adică beneficiau de „ testamenti factio activa” cetățenii romani independenți ( sui iuris ) , și nu puteau întocmi un testament , fiind lipsiți de „ testamenti factio activa” , cei cărora , datorită anumitor deficiențe mintale sau inexperienței vârstei , le lipsea puterea de discernământ , și anume : nebunii , care puteau întocmi testamentul în momentele lucide ; prodigii adică risipitorii care erau asimilați nebunilor ; impuberii , copiii „ independenți” ( sui iuris ) până la vârsta de 14 ani . Acest drept era interzis și peregrinilor, considerați potrivit legilor romane incapabili ; sclavilor, priviți ca simple lucruri și deci fără capacitate juridică ; fiilor de familie , deoarece nu aveau un patrimoniu ; femeilordeoarece legiuitorul se temea să nu testeze în favoarea altor persoane decât rudele agnatice cărora li se cuvenea după lege moștenirea ; diverselor persoane privite cu ostilitate de religia creștină , după ce devenise religie de stat ( „ ereticii” și „ renegații” ) .
Pentru ca cineva să poată fi instituit moștenitor trebuie să aibă aptitudinea legală corespunzătoare , adică „ testamenti factio passiva” , să se bucure de așa-zisul „ commercium” – dreptul de a dobândi o proprietate și de a deveni debitor și creditor după legea romană . Nu aveau „testamenti factio passiva” peregrinii și cei care pierduseră cetățenia romană în urma unei condamnări penale . Prin legea Voconia din anul 169 î.e.n. li se interziceau și femeilor a fi instituite moștenitoare , deoarece se considera că dobândirea cu titlu gratuit a unei averi ar fi putut contribui și mai mult la răspândirea luxului care începuse să devină obișnuință în urma cuceririlor romane de la sfârșitul Republicii .
Această interdicție avea în vedere doar instituirea ca moștenitor a femeilor de către cetățenii care aveau o avere de cel puțin 100000 ași .
Nu puteau fi instituite ca moștenitor persoanele incerte , adică acelea despre care testatorul nu putea să-și facă o idee precisă în momentul întocmirii testamentului . Ulterior incapacitățile privind persoanele incerte au fost atenuate sau înlăturate .
Persoana instituită moștenitor trebuie să fie capabilă atât în momentul întocmirii testamentului , cât și în momentul morții testatorului .
În cazul unei moșteniri insolvabile când pasivul succesoral era mai mare decât activul moștenitorului instituit nu avea nici un interes să accepte moștenirea . Pentru asemenea situații s-a permis instituirea ca moștenitor a sclavuluipropriu , sau chiar al unei terțe persoane . Odată cu instituirea ca moștenitor , stăpânul oferea sclavului și libertatea pentru că numai un om liber putea obține succesiunea , pe care astfel nu o refuza . În cazul în care era instituit ca moștenitor sclavul unei terțe persoane se urmărea să se asigure unele foloase stăpânului respectivului sclav , deoarece succesiunea o dobândea stăpânul și nu sclavul , foloase pe care , după dreptul comun , cel dintâi nu le-ar fi avut. Stăpânul putea să-și vândă dreptul asupra moștenirii viitoare dacă-și vindea sclavul ceea ce nu s-ar fi putut dacă ar fi fost instituit personal .
Condițiile de fond necesare pentru valabilitatea testamentului aveau în vedere:
a)la baza testamentului , stătea instituirea de moștenitori , instituirea neputând lipsi și trebuia așezată la începutul testamentului ;
b)un moștenitor trebuia instituit definitiv și nu pe un termen , vocațiunea succesorală având un caracter de perpetuitate . Înscrierea unei modalități era interzisă cu excepția condiției suspensive ;
c)instituirea trebuia să fie universală adică nu se putea institui pentru o parte , o succesiune testamentară , iar pentru rest , o succesiune legală ;
d)instituirea trebuia făcută în mod imperativ , în termeni solemni și în fruntea testamentului . În vechiul drept , instituirea trebuia făcută în limba latină și în termeni sacramentali . Apoi , în epoca post-clasică , s-a putut face instituirea fără a se folosi termeni solemni și chiar altă limbă decât cea latină .
Condițiile de formă cerute pentru validitatea testamentului diferă de la un tip la altul de testament , de la o perioadă la alta .
5.Formele testamentului
În dreptul roman , testamentul a cunoscut mai multe forme , în perioade diferite , ale evoluției succesiunii testamentare .
I.În dreptul civil se cunoșteau trei forme de testament :
testamentul „ calatis comitiis” ;
testamentul „ in procinctu”;
testamentul „ per aes et libram” care la rândul său cunoștea trei forme:
„mancipatio familiae”;
testamentul „ per aes et libram” public;
testamentul „ per aes et libram” secret .
a)Testamentul „ calatis comitiis” constă în declarația solemnă a testatorului făcută în fața comițiilor curiate ( adunărilor populare ) , prezidate de un „ pontifex maximus” sau de „ rex sacrorum”; deci îmbrăca forma unei legi curiate votate de „ comitiis calata”
Acesta este cel ami vechi testament și nu se putea întocmi decât în două perioade ale anului , când aveau loc întrunirea acestor comiții și anume: 24 martie și 24 mai .
La început poporul avea un rol activ în realizarea acestui testament , deoarece îl vota ca pe o adevărată lege , trebuia să încuviințeze întocmirea testamentului , ulterior poporul servea doar ca martor colectiv , dorința testatorului fiind aprobată în mod obligatoriu , deoarece nu mai putea fi respins testamentul , poporul pierzând acest drept . Acestea fiind dispuse prin Legea celor XII Table .
Anterior Legii celor XII Table , testamentul „ calatis comitiis” fiind votat ca o lege , el putea conține și dispoziții care nu erau conforme legii , deoarece se dădea o nouă lege . Prin Legea celor XII Table poporul fiind doar un martor , i s-a dat lui „ emptor familiae” cea mai întinsă libertate de a numi moștenitori , fapt exprimat prin formularea : „ uti legassit suae rei” sau „ de re sua , ita ius esto” adică „ după cum a dispus cu privire la lucrurile sale așa să fie dreptul”
Testamentul „ calatis comitiis” prezenta și dezavantaje și anume : nu putea fi revocat decât tot printr-o lege posterioară, fapt care îl făcea impracticabil , pentru că nu era accesibil tuturor oamenilor liberi ; nu putea fi făcut decât de două ori pe an când avea loc adunarea poporului .
b)Testamentul „ in procinctu” este mai recent decât testamentul „ calatis
comitiis” fiind cunoscut în Legea celor XII Table . Acest testament se realiza prin prezentarea de către testator , a unei declarații de ultimă voință , în fața camarazilor săi, care îndeplineau rolul martorilor , fiind gata de luptă .
Spre deosebire de testamentul „ calatis comitiis”, testamentul „in procinctu ” era accesibil și plebeilor care participau la lupte , având loc fie înainte de a începe lupta , fie chiar după ce lua contactul cu inamicul .
Și acest testament prezenta un dezavantaj , deși putea fi făcut și de plebei , și anume că nu putea fi făcut decât pe timp de război , fiind inaccesibil bătrânilor și bolnavilor , adică tocmai acelor persoane care aveau nevoie de el .
c)Testamentul „ per aes et libram” , adică „ prin aramă și balanță” a cunoscut trei forme :
„mancipatio familiae”
„per aes et libram” public”
„ per aes et libram secret”
„Mancipatio familiae” reprezenta o vânzare fictivă a patrimoniului deoarece testatorul transmitea patrimoniul său prin intermediul mancipațiunii unei persoane de încredere , în fața unui „ libripens” și a cinci martori , puberi și cetățeni romani , persoană care era numită „emptor familiae” ( cumpărătorul averii ) în schimbul unui preț fictiv . „Emptor familiae” devenea proprietarul patrimoniului , însă el era numai un executor testamentar , întrucât după ce avea loc mancipațiunea printr-un act de fiducia, ( un contract ce constă în înstrăinarea unui lucru prin mancipatio și o convenție de restituire a proprietății ) promitea ca după moartea testatorului să transmită bunurile persoanelor indicate .
Cum pactele fiduciare nu erau sancționate , testatorul se baza pe buna – credință a lui „ emptor familiae”, care de regulă era un prieten .
Testamentul „ per aes et libram” cu dele două forme : public și secret , a reprezentat o pefecționare a formei „ mancipatio familiae” deoarece „ emptor familiae” nu mai devine proprietarul bunurilor mancipate , rolul său limitându-se la sarcina de a transmite patrimoniul adevăraților moștenitori în conformitate cu voința exprimată de testator.
II După dreptul pretorian testamentul cunoștea , de asemenea , trei forme :
a)-testamentul nuncupativ ;
b)-testamentul pretorian ;
c)-testamentul militarilor .
a)Testamentul nuncupativ se făcea sub forma unei declarații , pronunțate cu voce tare în fața a șapte martori . Prin această declarație , testatorul aduce la cunoștință numele moștenitorilor și celelalte dispoziții de ultimă voință .
Această formă de testament era folosită de către persoanele surprinse de apropierea morții , sau de persoanele care nu știau carte.
b)Testamentul pretorian răspundea unor tendințe noi care se manifestau în societate , care mergeau împotriva unui formalism rigid.
Se lua în considerare un testament în care lipsea „ mancipatio familiae” și declarația solemnă numită „ mancipatio”. Era suficient pentru pretor să existe tablele cerate , scrise și legate cu un fir și sigilate cu pecețile a șapte martori , persoane care luau parte la testamentul „ per aes et libram” , adică cele două părți , un libripens și cinci martori .
Pretorul acordă herezilor instituiți astfel posesiunea averii hereditare ( bonorum possessio” ) . Această „ bonorum possessio” era cunoscută pe timpul lui Cicero . Însă , pretorul acordă o asemenea trimitere în posesie numai dacă nu există sau nu apar moștenitori legitimi cum ar fi de exemplu , fratele defunctului din același tată .
Testamentul pretorian a răspuns unei mai largi mase de posibili testatori , căci nu toți cetățeni cunoșteau sau neglijau să se conformeze regulilor dreptului civil în materie de formă a testamentelor .
c)Testamentul militarilor putea fi făcut oricum , fără a presupune o anumită condiție de formă , cu condiția ca voința testatorului să fie clar exprimată . Simplificarea formelor testamentului soldaților s-a justificat prin ignoranța lor în problemele de drept .
Dreptul de a dobândi dintr-un testament militar este acordat oricărei persoane , chiar celor oprite de legile caducare ( Legea Iulia de maritandis ordinibus și Legea Papia Poppaea )
III În epoca postclasică, materia formelor testamentare a cunoscut noi forme și anume :
a)testamentul prin declarația făcută înaintea autorităților judiciare sau municipale și depus în cancelaria orașului ( „ apud acta conditum „);
b)testamentul dat în păstrarea cancelariei imperiale( „ principi oblatum”);
c)testamentul tripartit ( „ tripartitum”) , care împrumuta reguli din dreptul civil , dreptul pretorian și din legislația imperială ;
d)testamentul olograf, scris în întregime de mâna testatorului .
6.Instituirea de moștenitori
Instituirea de moștenitori reprezintă indicarea , de către cel care întocmește un testament , a persoanelor care să vină la moștenire , deci a moștenitorilor .
Instituirea de moștenitori trebuia să îndeplinească anumite condiții de formă și de fond pentru ca atât ea , cât și testamentul să fie valabile .
Condițiile de formă pentru validitatea instituirii de moștenitori pun în discuție două aspecte și anume :
1.- instituirea de moștenitori , trebuie făcută la începutul testamentului , fiind numită de Gaius „ Caput et fundamentum toius testamenti” , de unde rezultă că în lipsa ei testamentul nu este valabil ;
2.- instituirea de moștenitori trebuie făcută în termeni imperativi și solemni. Dacă în dreptul clasic formele solemne ale instituirii erau încă respectate , începând cu epoca împăratului Constantin , ele au încetat să mai fie obligatorii .
Condițiile de fond pentru validitatea instituirii și deci și a testamentului aveau la bază două principii și anume :
1-„nemo pro parte testatus pro parte intestatus decederi potesi” potrivit căruia nu era permisă instituirea de moștenitori doar pentru o parte din succesiune . Dacă totuși testatorul făcea o asemenea instituire ( „ ex certa re” ) , heredele dobândea și partea pentru care nu a fost instituit , de unde rezultă că nu se putea deschide succesiunea „ al intestat” alături de cea testamentară ;
2-„semel heres, semper heres”, în virtutea căruia nu era admisă instituirea sub un termen : nici suspensiv și nici extinctiv. Nu se putea institui sub termen suspensiv deoarece se producea o discontinuitate în administrarea averii succesorale între momentul morții testatorului și data la care urma să devină moștenitor cel instituit . Nu se admitea instituirea sub un termen extinctiv deoarece se considera că succesiunea este perpetuă în sensul că cel numit succesor rămâne pentru totdeauna succesor .
Dacă totuși testatorul își instituia moștenitorul sub un termen , atunci sancțiunea era nulitatea respectivului testament . Însă juriștii romani priveau aceste termene ca fiind nescrise și atunci instituirile rămâneau valabile .
Succesorul putea fi însă instituit în mod excepțional sub o condiție suspensivă („ Titus să fie moștenitor , dacă va absolvi cu succes o scoală de retorică” ) , deoarece testatorul putea avea serioase motive să procedeze astfel .
Testatorul putea institui mai multe persoane ca moștenitor care să fie chemate la moștenire fie în concurs , fie unele în locul celorlalte . În caz de concurs , testatorul fixa fiecăruia partea sa din succesiune iar în cazul când unul dintre moștenitori refuza partea sa , aceasta putea să revină celorlalți comoștenitori . În cazul în care veneau unele în locul celorlalte , testatorul instituia un alt moștenitor , pentru situația în care primul nu ar moșteni .
7.Substituirea de moștenitori.
Substituirea de moștenitori reprezintă instituirea mai multor moștenitori care să vină la moștenire unul în locul celuilalt , atunci când primul nu vrea sau nu poate să vină la moștenire . Romanii au cunoscut trei forme de substituire :
a)substituirea vulgară ;
b)substituirea pupilară ;
c)substituirea quasi – pupilară
Substituirea vulgară este cea obișnuită și constă în substituirea unuia sau mai multor moștenitori în locul celui instituit , dacă acesta nu putea sau nu dorea să moștenească . Pentru o mai mare siguranță testatorul instituia mai mulți succesori , substituindu-i unul celuilalt .
Substituirea pupilară era acea substituție prin care șeful familiei ( „ pater familias”) numește în testamentul său un moștenitor pentru situația în care fiul său ar muri înainte de a ajunge la pubertate și deci înainte de a-și putea întocmi un testament .
Substituirea quasi – pupulară este acea substituție prin care îi era îngăduit ascendentului să alcătuiască un testament în locul și pentru descendentul său nebun , fără minte aflat în imposibilitatea de a întocmi un testament .
În concluzie putem spune că la baza succesiunii testamentare din zilele noastre stă succesiunea testamentară romană deși formele testamentare au evoluat și s-au mai modificat .
Și în prezent se fac legate și sunt înscrise dispoziții de ultimă voință în testament ; atât testatorul cât și moștenitorii trebuie să aibă capacitatea de a întocmi și respectiv de a primi prin testament; testatorul poate institui mai mulți moștenitori .
=== NR4 ===
CAPITOLUL III
CONSIDETAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA DEVOLUȚIUNEA SUCCESORALĂ TESTAMENTARĂ
SECȚIUNEA I – NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE
JURIDICE ALE TESTAMENTULUI
Precizări prealabile
Noțiunea de testament
Critica definiției legale a testamentului
Caracterele juridice ale testamentului
Conținutul testamentului
Interpretarea conținutului testamentului
SECȚIUNEA a-II-a – CONDIȚIILE DE VALIDITATE A TESTAMENTULUI
Precizări prealabile
Condițiile de fond pentru validitatea testamentului
Capacitatea
Regula
Incapacități de a dispune prin testament
Sancțiunea legală a incapacității legale sau naturale de a dispune prin testament
Incapacități de a primi prin testament
Consimțământul
Reguli aplicabile
Consimțământul viciat parțial
Dolul
Sancțiuni în cazul viciilor de consimțământ
Obiectul
Cauza
Condițiile de formă pentru validitatea testamentului
Precizări prealabile
Forma scrisă
Oprirea testamentului conjunctiv
Sancțiunea nerespectării condițiilor de formă
Limite ale efectelor nulității absolute și derogări
SECȚIUNEA I
NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE JURIDICE ALE TESTAMENTULUI
1.Precizări prealabile
Pentru ca o persoană să poată moșteni patrimoniul succesoral lăsat de o persoană care a decedat trebuia să îndeplinească anumite condiții și anume :
să aibă capacitate succesorală ;
să nu fie nedemnă de a moșteni ;
să fie chemată la moștenire , adică să aibă vocație succesorală , fie în temeiul legii , fie al testamentului , sau a unei instituțiuni contractuale .
Determinarea persoanelor chemate să moștenească patrimoniul unei persoane fizice decedată poartă denumirea de devoluțiunea moștenirii . Aceasta poate fi , în funcție de izvorul său , legală , testamentară și contractuală.
Scopul principal al devoluțiunii moștenirii îl constituie determinarea sferei persoanelor chemate să moștenească o persoană fizică decedată .
Orice persoană poate dispune de patrimoniul său prin acte cu titlu oneros și prin acte cu titlu gratuit. De regulă contractul este un act cu titlu oneros, deoarece prin încheierea acestuia ambele părți urmăresc realizarea propriului lor scop , interes.
În ceea ce privește actul cu titlu gratuit , prin încheierea unui astfel de act o parte procură celeilalte părți un beneficiu fără a primi un echivalent în schimb, iar în prezent , legislația noastră cunoaște numai două moduri de dispoziție cu titlu gratuit , și anume : donația și testamentul . Dintre acestea donația este una încheiată între vii , iar testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte , și asupra acestuia ne vom opri în continuare .
Testamentul este temeiul juridic care stă la baza devoluțiunii succesorale testamentare.
Astfel devoluțiunea testamentară a necesitat o reglementare corespunzătoare fiecărei etape de dezvoltare socială , menită să asigure atât protecția celor mai apropiate persoane ale testatorului ( ascendenții , descendenții și soțul supraviețuitor ) cât și îndeplinirea dispozițiilor de ultimă voință ale testatorului .
Legea consacră principiul libertății testamentare, libertate la care nu se poate renunța, adică orice persoană capabilă este liberă să lase ( sau nu ) un testament și să dispună , astfel , de patrimoniul său pentru timpul când nu va mai fi în viață .
Această libertate testamentară nu este însă , absolută , legea prevăzând anumite îngrădiri dintre care cea mai importantă este cea referitoare la instituția rezervei succesorale prevăzută în beneficiul unor moștenitori legaliși care este sustrasă actelor liberale ale celui care decedează , fie că este vorba de liberalitățile făcute în timpul vieții ( donații ) , fie că este vorba de cele făcute pentru cauză de moarte ( testamentul ) .
Deși criticată de unii autori care doreau o limitare a dreptului de a testa , moștenirea testamentară are încă aplicabilitate , înlăturând în întregime sau parțial moștenirea legală .
2.Noțiunea de testament
Prin dispozițiile sale legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a dispune după bunul plac la averea sa pentru timpul când se va stinge din viață , putând înlătura astfel devoluțiunea succesorală legală .
Astfel , în art.800 , Codul civil prevede că „ nimeni nu va putea dispune de avutul său , cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donațiuni între vii sau prin testament” , testamentul fiind forma prin care o persoană poate dispune pentru cauză de moarte .
Tot Codul civil definește și testamentul în art.802 : „ Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune , pentru timpul încetării sale din viață , de tot sau parte din avutul său” .
Având în vedere cele două texte de lege , art.800 și art.802 Cod civil , putem spune că testamentul este un act juridic unilateral , gratuit, personal , solemn , pentru cauză de moarte și esențialmente revocabil , prin care o persoană , numită testator , dispune , pentru timpul încetării sale din viață , de tot sau de o parte din avutul său și își poate exprima ultima voință în legătură cu persoana sa ori alte persoane .
Persoana care dispune prin testament poartă numele de testator , iar persoana desemnată prin testament să culeagă o moștenire poartă numele de legatar . Legatarul poate fi universal , când are vocație la întreg patrimoniul succesoral ; cu titlu universal , când are vocație la o fracțiune din patrimoniul succesoral ; și cu titlu particular , când are vocație la un bun sau la mai multe bunuri individuale , determinate .
3.Critica definiției legale
a testamentului
Definiția dată testamentului de Codul civil prin art.802 a fost aspru criticată, deoarece din cuprinsul său rezultă că testamentul trebuie să conțină numai legate , însă el poate cuprinde și alte dispoziții cum ar fi :
sarcini impuse legatarilor ;
dezmoștenirea unor moștenitori;
revocarea unor testamente anterioare ;
recunoașterea copilului din afara căsătoriei ;
dispoziții privitoare la funeralii , îngropare , pomeniri;
desemnarea unui executor testamentar .etc.
Astfel în cazul în care testamentul cuprinde în același timp legate și dispoziții de natură diferită , ne aflăm „ în fața a două sau mai multe acte juridice deosebite , întrunite sub forma unui testament” , acte ce pot fi independente între ele. Avându-se în vedere faptul că un testament poate cuprinde pe lângă legate și alte dispoziții s-a ajuns la concluzia , împărtășită de mulți autori , că „ testamentul nu este decât un tipar juridic , o formă în care trebuie să fie îmbrăcate unele acte de ultimă voință , cum sunt legatul sau execuțiunea testamentară … ,” că „ în unitatea materială a înscrisului testamentar , sunt cuprinse , din punct de vedere intelectual, o pluralitate de acte juridice deosebite , , supuse fiecare cât privește fondul , regimului său juridic propriu”.
Din caracterul independent pe care îl au legatele și dispozițiile testamentare între ele , rezultă că validitatea dispozițiilor testamentare trebuie să fie analizată separat , pentru fiecare în parte , deoarece este posibil ca unul dintre acte să fie nul , dar fără să atragă nulitatea celorlalte . De asemenea , caducitatea unui legat nu afectează eficacitatea altor legate . Apoi , revocarea unor dispoziții testamentare printr-un testament ulterior , poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziții ale testamentului revocator sunt ineficace , dacă dispoziția revocatorie este valabilă și testamentul care o conține nu este nul în întregime .
În schimb viciile de formă se răsfrâng asupra tuturor dispozițiilor a căror validitate este condiționată de validitatea testamentului .
Recunoașterea unui copil din afara căsătoriei prin intermediul testamentului este o dispoziție deosebită de celelalte întrucât este un act irevocabil și produce efecte imediat , chiar dacă este cuprinsă într-un testament autentic nul pentru că s-a făcut , de exemplu , cu încălcarea articolului 857 Cod civil , deoarece s-a făcut printr-un act autentic .
Din cele analizate rezultă că testamentul nu este un act juridic omogen , ci o formă în care sunt îmbrăcate actele juridice de ultimă voință ale testatorului .
4.Caracterele juridice ale
testamentului
Din definiția dată testamentului , rezultă că acesta are următoarele caractere juridice :
a)Testamentul este un act juridic , ceea ce înseamnă că el va fi valabil numai dacă exprimă voința testatorului . Fiind un act juridic testamentul trebuie să îndeplinească și condițiile generale de validitate prevăzute de lege pentru orice act juridic precum și pe cele speciale prevăzute pentru actele juridice cu titlu gratuit .
b)Testamentul este un act juridic unilateral , deoarece exprimă voința unei singure persoane și anume a testatorului , care produce efecte indiferent de manifestarea de voință a celui gratificat . Trebuie să fie opera unei singure voințe pentru a nu i se putea opune nici o piedică de orice natură care ar îngreuna libera facultate de a o retracta până la sfârșit . Deci caracterul unilateral al testamentului are în vedere asigurarea revocabilității dispozițiilor testamentare.
c)Testamentul este un act juridic personal , ceea ce înseamnă că nu poate fi încheiat prin reprezentare sau cu încuviințarea ocrotitorului legal . Dacă o persoană are capacitate a testa , o poate face exclusiv personal , iar în cazul în care nu are această capacitate nu o poate face prin reprezentare sau încuviințarea altor persoane . Chiar dacă primește consultați de specialitate în vederea întocmirii testamentului de la o altă persoană , el trebuie să exprime voința sa personală .
d)Testamentul este un act juridic cu titlu gratuit , așa cum prevede art.800 Cod civ. , ceea ce înseamnă că o persoană , în cazul de față , testatorul , procură celeilalte părți , gratificatului , un beneficiu fără a primi un echivalent în schimb.
e)Testamentul este un act juridic solemn ,el nu este susceptibil de a produce efecte decât dacă este făcut într-una din formele determinate de lege .Solemnitatea testamentului , care se confundă cu probațiunea , se justifică în materie de testament prin necesitatea de a asigura o dovadă formală unei voințe postume care , în momentul când ea se cercetează nu mai poate fi supusă singurului control sigur a mărturisirii autorului ; trebuie deci , ca voința să fie astfel exprimată încât să nu i se poată substitui nici sugestiile celor interesați , nici interpretarea arbitrară a judecătorului.
f)Testamentul este un act juridic pentru cauză de moarte , deoarece , deși este valabil din momentul întocmirii sale ( dacă au fost îndeplinite condițiile cerute de lege ) , el produce efecte numai după încetarea din viață a testatorului. Astfel fiind , legatarul nu dobândește nici un drept cât timp testatorul este în viață; testatorul păstrează dreptul de dispoziție asupra bunurilor de care dispune prin testament .
g)Testamentul este un act juridic translativ de drepturi , în sensul că are ca efect nașterea de drepturi și chiar obligații în sarcina persoanei gratificate .
h)Testamentul este un act juridic esențialmente revocabil ,după cum precizează și art.802 Cod civil . Astfel , atâta timp cât testatorul este în viață , el poate reveni oricând asupra testamentului , completându-l , modificându-l și revocându-l parțial sau în întregime . Regula revocabilității testamentului face ca testatorul să nu poată renunța la dreptul de a revoca testamentul , pentru că o astfel de renunțare ar fi calificată un pact asupra unei succesiuni fiitoare care este nul . Revocarea testamentului poate fi expresă , atunci când voința declarată de revocare este cuprinsă într-un act autentic sau într-un testament posterior ; și tacită , atunci când voința de revocare rezultă fie din incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozițiile a două testamente succesive , fie din înstrăinarea bunului ce formează obiectul legatului .
După încetarea din viață a testatorului , testamentul poate fi revocat , prin intermediul instanțelor judecătorești , la cererea moștenitorilor , în condițiile și pentru cazurile prevăzute de lege .
Ținându-se seama de aceste caractere juridice , în literatura de specialitate , testamentul este considerat un act juridic excepțional , complex în sensul că se derogă de la regulile dreptului comun și realizează într-o unitate de formă o diversitate de dispoziții având regimuri juridice diferențiate .
5.Conținutul testamentului
Testamentul poate cuprinde una sau , de regulă , mai multe dispoziții de ultimă voință , care , fiecare în parte , constituie un act juridic independent de celelalte .
Așa cum rezultă din definiția legală a testamentului , obiectul principal al acestuia , îl constituie legatele adică actele juridice care se referă la patrimoniul succesoral ( legate universale sau legate cu titlu universal ) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu ( legate cu titlu particular ).
Alături de legate , testamentul poate să cuprindă și alte dispoziții de ultimă voință ale testatorului și anume :
-exheredări ( dezmoșteniri ) – adică dispoziții privind înlăturarea de la moștenire a tuturor sau a unora dintre moștenitorii legali nerezervatari sau a celor rezervatari de cotitatea disponibilă ( art.841 Cod civil ) ;
-sarcini impuse legatarilor sau moștenitorilor legali , adică obligații pe care trebuie să le execute cel gratificat , dacă acceptă legatul ;
-desemnarea unui executor testamentar , adică a unei persoane fizice care să îndeplinească actele de ultimă voință ale testatorului ( art.910 Cod civil );
-revocarea – totală sau parțială – a unui testament anterior sau retractarea revocării anterioare ;
-partajul de ascendent , adică împărțeala făcută de testator între descendenții săi a bunurilor succesorale sau a unei părți din aceste bunuri ( art.795 Cod civil ) ;
-recunoașterea unui copil din afara căsătoriei ;
-dispoziții referitoare la înmormântarea sa , etc .
6.Interpretarea conținutului
testamentului
Uneori , voința testatorului este exprimată insuficient de clar , și atunci este chemată să intervină instanța de judecată .
Cu excepția art.908 Cod civil care se referă la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ și care trebuie să fie prestat de calitate mijlocie , legea nu stabilește reguli de interpretare a clauzelor testamentare , însă sunt aplicate reguli referitoare la interpretarea contractelor , prevăzute de Codul civil în articolele : 977- 985.
Pentru interpretarea clauzelor testamentare trebuie avute în vedere următoarele aspecte :
-interpretarea trebuie să aibă în vedere intenția , voința reală a testatorului și nu după sensul literal al termenilor ( art.977 Cod civil ). Intenția testatorului trebuie căutată în însăși conținutul testamentului ;
-în caz de îndoială clauza se interpretează în favoarea moștenitorilor legali și nu a legatarilor ( art.983 Cod civil ). Însă conform articolului 978 Cod civil „ când o clauză este primitoare de două înțelesuri , ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect , iar nu în acela ce n-ar produce nici unul”;
-clauzele testamentare , se interpretează unele prin altele , dându-se fiecăreia înțelesul care rezultă din întregul act ( art.982 Cod civil ); actul juridic nu poate fi interpretat decât examinându-l în întregime .
SECȚIUNEA a-II-a
CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI
1.Precizări prealabile
Pentru ca testamentul să fie valabil și să poată produce efecte trebuie să îndeplinească următoarele condiții de fond și de formă prevăzute de lege .
Condițiile de fond pentru validitatea testamentului se referă la :
consimțământul testatorului să fie liber exprimat ;
capacitatea testatorului de a dispune de bunurile sale ;
obiectul testamentului , care trebuie să fie licit și posibil ;
cauza testamentului , care trebuie să fie licită și morală .
Condițiile de formă pentru validitatea testamentului se referă la forma scrisă a testamentului și la faptul că testamentul trebuie să reprezinte declarația de voință a unei singure persoane , exprimată printr-un text scris separat .
2.Condițiile de fond pentru
validitatea testamentului
Ca acte juridice , dispozițiile testamentare trebuie să îndeplinească condițiile generale de validitate a actului juridic , condiții care au în vedere capacitatea testatorului de a dispune prin testament , capacitatea de a primi prin testament ; consimțământul să nu fie viciat ; un obiect determinat sau determinabil și licit ; o cauză reală , licită și morală .
A.Capacitatea
a.Regula
Pentru ca testamentul să fie valabil și să producă efecte trebuie ca testatorul să aibă capacitatea de a dispune prin testament cu privire la bunurile sale , iar persoana în favoarea căreia se testează să aibă capacitatea de a primi prin testament .
În materia actelor juridice , regula o constituie capacitatea , iar incapacitatea este excepția . În acest sens articolul 856 Cod civil precizează că „ orice persoană este capabilă de a face testament dacă nu este proprită prin lege” , iar art.808 alin.2 Cod civil prevede că „ este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului .”
Din aceste texte rezultă că incapacitățile ca excepții de la regula capacității , sunt prevăzute în mod expres de lege , astfel că nimeni nu ar putea renunța , în tot sau în parte , la capacitatea de a dispune sau de a primi prin testament ( art. 6 alin.1 din Decretul nr.31/1954 ).
b) Incapacități de a dispune
prin testament
Legea civilă română stabilește următoarele incapacități de a dispune prin testament :
a) Conform art.806 Cod civil „ minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune în nici un fel” , incapacitatea lui fiind totală . Deoarece dispoziția testamentară , are un caracter personal , minorul nu poate dispune prin reprezentant sau cu încuviințarea ocrotitorilor legali chiar dacă a împlinit vârsta de 14 ani , când minorul are capacitate de exercițiu restrânsă
b)Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani , deși are capacitate redusă de exercițiu , el nu poate testa în favoarea tutorelui său
c)Minorul ajuns la majorat , deși are capacitatea deplină de exercițiu ,el nu va putea dispune prin testament în favoarea fostului său tutore atâta timp cât socotelile tutelei nu au fost în prealabil date și primite ( art. 809 alin. 2 Cod civil).
d)Persoana pusă sub interdicție judecătorească fiind lipsită de capacitatea de exercițiu este supusă acelorași reguli ca minorul sub 14 ani , deci ea nu va putea dispune de bunurile sale prin testament . Incapacitatea interzisului este totală și permanentă . Atâta timp cât nu a fost ridicată interdicția, interzisul nu va putea testa nici în momentele lucide , adică în caz de întrerupere vremelnică a bolii sale .
e)Nu pot dispune prin testament nici persoanele aflate în incapacitate naturală , adică acele persoane deplin capabile sau cu capacitate parțială , „ deși nu sunt puse sub interdicție totuși , ele nu au o voință conștientă în momentul întocmirii testamentului” , deci să fie lipsite temporar de discernământul necesar pentru a dispune prin testament . Astfel , lipsa discernământului , neprevăzut de lege , atrage incapacitatea celui în cauză de a face dispoziții testamentare , deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voință .
După cum s-a arătat , „ pentru validitatea testamentului este necesar , între altele , ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmește, în sensul de a nu exista incapacități legale și nici cele naturale , adică aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente .
Înseamnă că persoana care lasă un legat „ trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin testament și , ca urmare , este necesar a se stabili dacă testatorul a avut discernământ în momentul în care a întocmit actul juridic de ultimă voință”.
Lipsa discernământului din cauza alienației sau debilității mintale ori datorită unor cauze vremelnice ca starea de boală , hipnoza , somnambulism , beție alcoolică , folosirea de stupefiante etc. trebuie dovedită în mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determină o incapacitate naturală , care nu rezultă din lege spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdicție , a cărui incapacitate este legală și permanentă , chiar dacă ar avea momente de luciditate .
Nu este vorba de vicierea consimțământului testatorului , ci de existența unor cauze naturale vremelnice sau permanente , care împiedică voința să fie conștientă în momentul întocmirii testamentului .
f)Nu este capabil de a testa nici comerciantul persoană fizică aflat în stare de faliment reorganizare și lichidare judiciară . Însă , în caz de moarte a comerciantului , legatele se vor putea executa numai după ce creditorii vor fi plătiți . În acest caz , art.108 din Legea nr. 64/ 1995 precizează că vor fi îndreptățiți să participe la distribuirea fondurilor obținute din vânzarea bunurilor averii debitorului și titularii creanțelor izvorând din acte cu titlu gratuit , dar numai după ce toate creanțele chirografare vor fi fost plătite . Amintim și art.40 alin.1 lit.a din lege , potrivit căruia judecătorul sindic poate cere „ anularea și recuperarea de la terți a transferurilor cu titlu gratuit din partea debitorului , făcute în cei trei ani anteriori înregistrării cererii introductive . Potrivit acestei dispoziții , care nu distinge între actele cu titlu gratuit între vii și pentru cauza de moarte , nu excludem posibilitatea acumulării certificatelor de moștenitori obținute ca urmare a decesului comerciantului în perioada prevăzută de lege .
În literatura de specialitate aceste incapacități au fost considerate incapacități absolute . Din analiza prevederilor legale se pot distinge și incapacități relative de a dispune prin testament . Din această categorie face parte următoarea situație:
-minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin testament „ numai pentru jumătate din bunurile pe care , după lege poate dispune majorele” ( art.807 Cod civil ). Un astfel de ,minor poate lăsa testament , legea precizând că ar avea discernământ , însă nu cu privire la întreg patrimoniul său , ci numai la o jumătate din el . Cota de ½ se va calcula din cotitatea disponibilă , în prezența moștenitorilor rezervatari , și din întreaga avere succesorală ,în prezența nerezervatarilor .
Un testament întocmit cu depășirea limitei de ½ este supus reducțiunii și nu va fi anulat în întregime , deoarece „ ar fi fost excesiv ca testamentul să fie în întregime nul pentru depășirea unei limite pe care testatorul nu o putea cunoaște la data întocmirii testamentului ”.
Cu toate că testamentul produce efecte la deschiderea moștenirii și până în acest moment testatorul îl poate revoca total sau parțial , se admite în unanimitate de autori și în practica judecătorească că el trebuie să aibă capacitatea de a testa când își manifestă voința , deci la data întocmirii actului , modificările ulterioare ale statutului său juridic sau a sănătății mintale fiind fără relevanță . În consecință , testamentul incapabilului nu poate fi recunoscut valabil , chiar dacă ulterior a devenit o persoană capabilă . Capacitatea de a încheia un act juridic trebuie să fie apreciată la momentul când se săvârșește , chiar dacă efectele sau executarea actului este amânată până la o dată ulterioară , fie și incertă , cum este moartea testatorului . Dacă capacitatea testatorului s-ar aprecia în raport de datele dinaintea morții , în majoritatea cazurilor testamentele nu ar putea fi recunoscute valabile , datorită incapacității naturale.
c)Sancțiunea incapacității legale sau
naturale de a dispune prin testament.
Incapacitățile de a dispune prin testament au drept scop protecția voinței incapabilului și a intereselor familiei sale , nefiind dictate de interese de ordine publică , iar atunci când sunt încălcate sunt sancționate cu nulitatea relativă indiferent dacă sunt incapacități absolute sau relative , potrivit dreptului comun.
Incapacitatea parțială a minorilor cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani se sancționează cu nulitatea parțială a efectelor actelor de dispoziție până la limita prevăzută de lege . Este vorba de o reducere specială , ea nefiind confundată cu reducțiunea libertăților care încalcă rezerva succesorală , guvernată de alte reguli. Partea din patrimoniu pe care minorul cu vârsta între 16 și 18 ani nu poate dispune , nu constituie rezervă succesorală , ea fiind atribuită moștenitorilor legali conform regulilor generale . Atunci când minorul de peste 16 ani a dispus în favoarea tutorelui , sau fostului tutore , dacă nu au fost predate și primite socotelile definitive ale tutelei , dispoziția respectivă va fi anulabilă , restul dispozițiilor fiind valabile , dacă nu au fost încălcate și alte prevederi legale .
d)Incapacități de a primi
prin testament
Alături de incapacitățile de a dispune prin testament , legea civilă prevede și incapacități de a primi prin testament . Acestea din urmă au fost-clasificate în literatura de specialitate-în :
– incapacități de folosință absolute:
1)-persoanele neconcepute la data deschiderii succesiunii ;
2)-persoanele incerte sau nedeterminate ;
3)-persoanele juridice de drept privat .
-incapacități de folosință relative :
1)-tutorii;
2)-medicii și farmaciștii;
3)-preoții;
4)-ofițerii de marină;
– incapacități de exercițiu absolute :
1)-minorii;
2)-interzișii judecătorești ;
3)-persoanele juridice .
Incapacități de folosință absolute:
1. Persoanele neconcepute la data deschiderii succesiunii . Conform art. 808 alin..2 Cod civil „ este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului” . Din acest text rezultă că persoanele neconcepute la data deschiderii succesiunii , persoanele viitoare , nu pot fi gratificate prin testament .
În completarea art. 808 Cod civil , vine art.7 din Decretul 31 /1954 care dispune că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepție , însă numai dacă se naște viu .
Consacrând incapacitatea de a dobândi cu titlu gratuit a neconcepuților , legiuitorul a avut în vedere persoanele fizice , voind , pe această cale , să interzică liberalitățile făcute copiilor ce se vor naște .
O primă condiție pentru ca cineva să poată primi prin testament este ca el să existe . Astfel art.654 alin.1 Cod civil dispune că „ pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii”, iar conform alin.2 al aceluiași articol „ copilul conceput este considerat că există” , iar alin 3 același articol prevede : „ copilul născut mort este considerat că nu există”.
Incapacitatea persoanelor neconcepute este țărmuită la liberalități care le sunt făcute direct , însă ele pot fi indirect gratificate , prin liberalități cu sarcini făcute unor terțe persoane .
În dreptul nostru singura excepție de la incapacitatea neconcepuților de a dobândi liberalități există în cazul asigurării pe viață , unde asiguratul va putea încheia o asigurare pe viață în folosul copiilor care se vor naște .
Și în cazul colectivităților de persoane , există condiția să aibă ființă juridică la moartea testatorului , pentru a dobândi liberalități .
În cazul în care asociațiile și fundațiile ce urmează a primi un patrimoniu succesoral dobândesc personalitate juridică ulterior morții testatorului , conform legii persoanelor juridice ele pot beneficia de gratificarea respectivă , numai dacă la data recunoașterii lor de către justiție , patrimoniul social sau de fondare este în măsură să realizeze , cel puțin în parte , scopul pentru care acestea au fost constituite , iar bunurile ce alcătuiesc acest patrimoniu inițial nu poate fi dobândit decât prin acte cu titlu gratuit .
În concluzie putem spune că un testament făcut în favoarea unei persoane neconcepute la momentul deschiderii succesiunii nu este valabil .
2.Persoanele incerte sau nedeterminate .
Regula este că legatarul trebuie să fie cât mai bine individualizat în testament , deoarece o persoană incertă și nedeterminată nu poate primi o moștenire , neputând fi identificată cu precizie .
O asemenea incapacitate de a primi nu este reglementată de legea civilă , însă ea se impune deoarece un legat nu poate exista dacă legatarul nu este precizat cu certitudine .
În cazul unui legatar incert și nedeterminat , executarea legatului este dificil de făcut .
În literatura de specialitate s-a considerat că prin persoane nedeterminate „se înțeleg acele persoane care nu sunt determinate prin actul de dispoziție și pentru determinarea cărora mai târziu , actul și dispozițiile nu indică nici un mijloc și nici un eveniment la îndeplinirea căruia să se poate determina .”
Legatarul poate fi indicat numai prin numele de familie sau numai prin numele de botez , însă atunci când numele respectiv este comun mai multor persoane , legatarul devine nedeterminat , iar legatul nu se poate executa .
Legatarul mai poate fi determinat prin profesie sau gradul de rudenie cu testatorul . De asemenea , este valabil și legatul făcut unei persoane necunoscute dacă persoana respectivă va putea fi cunoscută printr-un act viitor .
Instanța Supremă a hotărât următoarele :
„ Nu este necesar ca beneficiarul să fie determinat pe de-a-ntregul în cuprinsul actului , ci este suficient ca testamentul să cuprindă în parte elementele cu ajutorul cărora legatarul să poate fi determinat ulterior . Legatul este nevalabil dacă persona beneficiarului este incertă și nedeterminabilă” .
3.Persoanele juridice de drept privat . Prin Decretul 31 / 1954 li se interzice persoanelor juridice de a primi legate . În această privință trebuie să deosebim trei categorii de persoane juridice:
persoanele juridice fără scop patrimonial ;
sindicatele profesionale ;
persoanele juridice cu scop lucrativ
În ceea ce privește persoanele juridice fără scop patrimonial ( asociațiile și fundațiile ), legea persoanelor juridice a îngrădit dreptul acestor persoane de a dobândi bunuri , deoarece ele sunt destinate să trăiască vreme mai îndelungată decât timpul scurt al pieritoarei vieți omenești. Aceste persoane putând veșnic primi însă interzicâdu-i a înstrăina , ar putea astfel , să agonisească averi considerabile , alcătuind o primejdie pentru ordinea publică .
Pentru a înlătura această posibilitate de acumulare de bunuri, legiuitorul a îngrădit dreptul persoanelor juridice fără scop patrimonial de a dobândi legate peste nevoia de a-și realiza scopul și destinația pentru care au fost constituite .
Persoanele juridice fără scop patrimonial sunt lovite cu o incapacitate de folosință parțială . Ele sunt oprite să dobândească chiar cu titlu oneros , dacă bunurile dobândite nu sunt necesare pentru înfăptuirea acestui scop care alcătuiește atât ținta , cât și hotarul activității lor .
Sindicatele profesionale , fiind privite cu deosebită favoare de legiuitor , sunt deplin capabile de a dobândi , nu numai cu titlu oneros dar și prin legate ( Legea 62 / 21 ianuarie 1941 art.26 ) .
În ceea ce privește persoanele juridice cu scop lucrativ , opinia că ele nu ar putea dobândi prin legate , ele fiind recunoscute numai pentru a produce și face să circule bunurile , a fost părăsită . Prin urmare societățile civile sau comerciale se bucură de o deplină capacitate de a dobândi prin legate , deoarece în caz de lichidarea societății , bunurile trec în patrimoniul societarilor și astfel rămân în circuitul economic .
Incapacități de folosință relative :
1)Tutorii de la minorii aflați sub tutela lor . Conform art. 809 Cod civil nu pot primi prin testament tutorii de la minorii aflați sub tutela lor și nici de la minorii ajunși la majorat , atâta timp cât socotelile definitive ale tutelei nu au fost date și primite . Această incapacitate de a primi a fost instituită de legiuitor în scopul evitării silirii minorilor aflați sub tutelă a face liberalități tutorilor lor .
Dispozițiile art.809 Cod civil se aplică și în cazul tutorelui de fapt , adică aceluia care administrează tutela fără să fi fost instituit tutore în mod legal .
Dispozițiile art. 809 Cod civil nu se aplică tutorelui instituit pentru interzisul judecătoresc .
De la art. 809 alin.1și 2 Cod civil există o singură excepție și anume: minorul aflat sub tutelă sau ajuns la majorat , poate testa în favoarea tutorelui său dacă acesta este un ascendent al minorului .
2.Medicii și farmaciștii
Potrivit art.810 Cod civil „ Doctorii în medicină sau în chirurgie , ofițerii de sănătate și spițerii care au tratat pe o persoană în boala din care moare , nu pot profita de dispozițiile între vii sau testamentare , ce dânsa a făcut în favoare-le în cursul acestei boli” . Prin aceasta , legiuitorul a dorit să protejeze pe bolnavi de influența pe care o pot avea medicii și farmaciștii asupra lor , fiind capabili de orice jertfă pentru a-și redobândi sănătatea .
Instanța supremă a hotărât că , art.810 Cod civil se întemeiază pe o prezumție absolută de captație și sugestie așa încât , doctorii în medicină sau chirurgie „nu vor putea face dovada că liberalitățile sunt opera unei voințe libere și că gratificarea s-ar datora unor sentimente de prietenie sau rudenie” .
Pentru a opera această interdicție legală , trebuie îndeplinite următoarele condiții :
legatul să fi fost făcut în cursul bolii de care dispunătorul a murit ;
moartea să fi fost cauzată de boala de care a fost îngrijit ;
legatarul să fi tratat pe bolnav , iar tratamentul să fi fost continuu .
Testamentul care încalcă dispoziția din art. 810 Cod civil va fi sancționată cu nulitatea relativă , care va putea fi invocată numai de către moștenitorii testatorului .
De la această regulă există și excepții prevăzute de art.810 alin 2 Cod civil. Astfel „sunt exceptate :
1. Dispozițiile remuneratorii făcute cu titlu particular ;
2.Dispozițiile universale în caz de rudenie până la al patrulea grad inclusiv, afară numai dacă mortul va avea erezi în linie dreaptă și dacă acela , în profilul căruia s-a făcut dispoziția nu este el chiar erede în linie dreaptă .”
În literatura de specialitate s-a apreciat că de la dispoziția art. 810 alin.1 Cod civil sunt exceptate și dispozițiile testamentare făcute în favoarea soțului , dacă acesta are calitatea de medic care acordă asistență medicală soției sale , în cursul ultimei sale boli . Însă dacă se face dovada că soțul medic a abuzat de calitatea sa , legatul va fi anulabil .
3.Preoții Art.810 alin.3 Cod civil dispune că „ aceleași reguli sunt aplicabile în privința preoților”
De aici rezultă că legiuitorul a urmărit și prin această interdicție să protejeze anumite persoane , care, aflându-se în diferite stări sufletești , ar fi capabili de orice jertfă pentru a-și redobândi liniștea sufletească sau chiar sănătatea , la influența pe care o pot avea preoții asupra lor .
Termenul de preot folosit de legiuitor are un sens generic , referindu-se la preoții tuturor cultelor , nu la una anumită , deoarece și această incapacitate se întemeiază pe o prezumție de captație și sugestie .
Pentru ca această interdicție legală să opereze trebuie îndeplinite următoarele condiții :
-preotul să-l fi asistat efectiv pe bolnav ;
-„ tratamentul spiritual” să fi fost de natură a influența spiritul bolnavului .
Și cu privire la această interdicție legală , în literatura de specialitate s-a apreciat că sunt exceptate de la regulă și dispozițiile testamentare făcute în favoarea soțului , dacă acesta are calitatea de preot care acordă asistență spirituală soției sale , în cursul ultimei sale boli . Dacă se constată că soțul preot a abuzat de calitatea sa , legatul va fi anulabil .
4.Ofițerii de marină . Potrivit art.883 Cod civil „ Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziție în favoarea ofițerilor bastimentului , dacă dânșii nu sunt rude cu testatorul” . Din acest text rezultă că nu pot primi prin testament nici ofițerii de marină de la persoanele aflate la bordul navei în timpul unei călătorii maritime . Rațiunea interdicției își găsește aplicabilitatea într-o prezumție de captație sau sugestie , încercându-se a se evita abuzul de influență .
Și de la această regulă există excepția dacă ofițerii de marină respectivi sunt rude cu dispunătorul , ei pot primi legate , însă dacă se dovedește că au abuzat de calitatea pe care o au , atunci testamentul este anulabil .
Incapacități de exercițiu absolute :
1.Minorii. În ceea ce îi privește pe minori trebuie deosebit după cum aceștia sunt emancipați sau nu . Astfel minorul neemancipat acceptă liberalitatea după caz prin părintele administrator legal , sau prin tutore , potrivit art.817 alin.1 Cod civil , acesta din urmă neputând accepta legatul decât cu prealabila încuviințare a consiliului de familie ( art.405 și 407 Cod civil ) , dacă nu este un ascendent al minorului .
Minorul emancipat va accepta liberalitatea cu asistența curatorului său ( art.811 alin.2 Cod civil ).
Fără a distinge între minorii , după cum sunt sau nu emancipați , legiuitorul derogă de la dreptul comun al incapacității din două puncte de vedere :
a)minorii pot accepta legatele universale sau cu titlu universal , fie în persoană , decât sub beneficiu de inventar , pentru a nu răspunde cu bunurile sale proprii de pasivul succesiunii ;
b)conform art.815 alin3 Cod civil legatele pot fi acceptate în numele minorului , chiar emancipat , de oricare dintre ascendenții săi , indiferent de apropierea gradului de rudenie sau de sex , chiar dacă ascendentul nu este administratorul legal , tutore sau curator .
Această derogare de la dreptul comun se justifică prin voința legiuitorului de a evita minorului pierderea unor liberalități , din pricina unei acceptări tardive.
Trebuie observat că ascendenții , spre deosebire de tutore , pot accepta liberalitatea , fără încuviințarea consiliului de familie . Această considerație ne îndeamnă să urmăm doctrina care socotește că ascendentul , în această calitate nu va putea accepta liberalitățile făcute minorului decât dacă sunt fără sarcini . Într-adevăr numai reprezentantul legal , cu încuviințarea consiliului de familie , poate obliga pe minor .
Art.407 alin.2 Cod civil dispune că liberalitatea pierdută de un minor va avea „ aceleași efecte ca și în privința majorului” , însă numai dacă acceptarea s-a făcut în condițiile alin.1 din acel articol , adică de tutore , cu autorizația consiliului de familie .
Facultatea acordată ascendenților de a accepta pentru minori implică și pe aceea de a renunța la liberalitate . În acest din urmă caz , tutorele cu autorizația consiliului de familie , va putea să accepte legatul , refuzat de ascendent .
2.Interzișii judecătorești
Persoana pusă sub interdicție judecătorească , având statutul juridic al minorului sub 14 ani , ( art.147 Cod familiei ) , nu poate primi prin testament , în mod direct ca și acesta din urmă . Liberalitățile făcute interzisului se vor accepta de tutore , cu autorizația consiliului de familie ( art. 405 și 407 Cod civil ).
Trebuie observat că spre deosebire de dreptul francez , Codul nostru civil , acordă ascendenților celui interzis aceeași facultate de a primi , în numele incapabilului , liberalitățile ce i-au fost făcute , ca și în cazul minorului (art.815 alin.3 ) .
3.Persoanele juridice
Codul civil prin art.811 și 817, fără nici o interdicție dispune că atât persoanele juridice de drept public , cât și cele de drept privat fără scop lucrativ , nu puteau accepta legate decât dacă erau autorizate prin Decret , dat în temeiul unui Jurnal al Consiliului de Miniștri .
Liberalitățile făcute statului sau persoanelor de drept public au ca efect să pună la îndemâna colectivității bunurile care aparțin proprietății private . Statul și persoanele juridice de drept public sunt , în principiu , deplin capabile de a accepta legate , fără nici o formalitate . La acest principiu , operează două excepții:
a) dacă liberalitatea este cu sarcini sau condiții ;
b) dacă s-au făcut reclamații de către familia dispunătorului .
În ambele situații liberalitatea nu se poate accepta decât cu autorizația prealabilă a organului tutelar . În această măsură statul și persoanele juridice de drept public sunt lovite cu o incapacitate de exercițiu .
Prima excepție se justifică prin caracterul oneros pe care , prin efectul sarcinii , îl înfățișează legatul , sau prin nevoia de a cerceta caracterul moral și licit al condițiilor sau sarcinilor și în toate cazurile de a prețui compatibilitatea acestora cu scopul și atribuțiile persoanei juridice gratificate .
Cea de-a doua excepție se întemeiază pe voința legiuitorului de a permite organului tutelar să țină seama de reclamațiile familiei , în măsura în care , în echitate le-ar socoti justificate .
Statul și persoanele juridice de drept public sunt incapabile de a accepta pur și simplu legatul universal sau cu titlu universal. Acceptarea trebuie să fie făcută sub beneficiu de inventar .
Persoanele juridice de drept privat care au fost recunoscute de utilitate publică , nu pot niciodată , să accepte singure legatele . Ele sunt incapabile din punct de vedere al exercițiului dreptului , de a primi liberalități . Scopul lor fiind însă recunoscut de utilitate publică , legiuitorul nu le impune decât formalități abilitante ușurate și anume autorizația prealabilă a Ministerului care exercită controlul .
Simplele persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial și care nu au fost recunoscute de utilitate publică , sunt privite cu o defavoare mai accentuată și drept urmare au fost în prealabil autorizate , prin decret administrativ , dat în temeiul unui Jurnal al Consiliului de Miniștri .
Persoanele juridice de drept privat , fără scop patrimonial, indiferent dacă au fost sau nu recunoscute de utilitate publică erau lovite de o incapacitate de exercițiu specială , cât privește renunțarea la legate . Conform Legii 11 /1944 art.3 alin. final ele nu puteau face acest act decât cu autorizația prealabilă a comisiei superioare a persoanelor juridice , actualmente desființată .
Sindicatele profesionale și persoanele juridice cu scop lucrativ , adică societățile , sunt deplin capabile și pot accepta legate , fără nici o autorizație .
Un caz aparte îl constituie situația legatarilor străini sau apatrizi . Nici un text de lege nu interzice dreptul străinilor sau apatrizilor de a fi numiți legatari .
Cu toate acestea străinii sau apatrizii nu pot primi prin testament dreptul de proprietate asupra terenurilor , deoarece art.41 alin . 2 din Constituție interzice orice dobândire ( cu titlu gratuit sau cu titlu oneros ) , deci și cea prin legat . În sprijinul acestor dispoziții vin și art.3 alin. 1 din Legea 54 / 1998 privind circulația juridică a terenurilor , conform cărora : „ cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”.
De asemenea Legea nr. 18 / 1991 privind fondul funciar a interzis persoanelor fizice care nu au cetățenia română și domiciliul în România , precum și persoanelor juridice care nu au naționalitatea română și sediul în România , să dobândească în proprietate terenuri de orice fel prin acte între vii ( art.47 alin.1 ) . Dacă persoanele menționate moșteneau terenuri ele aveau obligația să le înstrăineze în termen de un an de la data dobândirii sub sancțiunea trecerii în mod gratuit în proprietatea statului și administrarea Agenției pentru Dezvoltare și Amenajare Rurală ( art.47 alin 2 ) . Persoanele străine care au dobândit terenuri înainte de intrarea în vigoarea a acestei legi au fost obligate să le înstrăineze în termen de un an de zile .
B.Consimțământul
a.Reguli aplicabile
Consimțământul testatorului liber exprimat constituie o a doua condiție de fond necesară pentru validitatea testamentului și reprezintă hotărârea de a încheia un act juridic , în cazul de față , o hotărâre unilaterală , manifestată în exterior . Pentru validitatea consimțământului se cer însă , a fi îndeplinite următoarele condiții:
1.consimțământul să provină de la o persoană cu discernământ . Legea consideră că toate persoanele ce au capacitate de exercițiu dispun și de discernământ . De aici rezultă că nu vor avea consimțământ minorii sub 14 ani și persoanele puse sub interdicție judecătorească . Minorii cu vârsta între 14 – 18 ani sunt prezumați a nu avea consimțământ deplin deoarece discernământul lor juridic se presupune a fi în formare . Consimțământul poate lipsi pe moment și datorită unor cauze naturale cum ar fi : beția , hipnoza , somnambulismul , mânie puternică ; astfel că un testament întocmit în una din aceste stări este lovit de nulitate absolută .
2)consimțământul să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice. Această condiție se consideră a nu fi îndeplinită atunci când manifestarea de voință a fost făcută în glumă sau din pură complezență ; când este vagă ; când a fost făcută sub condiția potestativă „ mă oblig dacă vreau” .
3)consimțământul să fie exteriorizat , trebuie să fie expres și nu dedus din alte manifestări a tăcerea sau gestica . În cazul testamentului care nu este valabil decât dacă îmbracă formele cerute de lege , exteriorizarea consimțământului nu ridică probleme .
4)să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ . Viciile de voință sunt: leziunea , eroarea , violența , dolul .
Problema leziunii nu se poate pune în materia dispozițiilor testamentare , chiar dacă testatorul este un minor cu vârsta cuprinsă între 16 – 18 ani , deoarece testamentul nu este un act juridic bilateral cu titlu oneros și comutativ .
Eroarea, conform art.954 Cod civil , pentru a produce nulitatea dispoziției testamentare , trebuie să cadă asupra substanței obiectului legatului .
Cu toate acestea , în materia testamentului eroarea fără a fi substanțială poate determina nulitatea legatului , când ea poartă asupra motivului care a împins pe testator să facă liberalitatea .
Dacă se constată că voința testatorului a ținut seama de elemente care nu corespundeau cu realitatea și că fără această eroare n-ar fi gratificat pe legatar , atunci executarea ultimelor sale voințe , așa cum sunt trecute în testament , nu corespunde cu adevărata sa intenție deci testamentul va fi nul . Eroarea poate să cadă și asupra persoanei contractantului și astfel se preface în eroare asupra calității legatarului ,însă pentru a duce la nulitatea liberalității trebuie ca respectiva calitate să fi fost cauza determinantă a liberalității .
Violența reprezintă amenințarea testatorului cu un rău ce are capacitatea de a-l determina să testeze într-un anumit fel . Violența :
-se poate referi la integritatea fizică sau la bunurile testatorului ;
-poate fi și o amenințare îndreptată împotriva soțului sau soției testatorului, a descendenților sau ascendenților acestuia ;
-se poate referi la onoarea cinstea și sentimentele testatorului ;
-trebuie făcută cu intenție și să fie determinantă pentru încheierea testamentului ;
-trebuie dovedită , legea admițând orice mijloc de probă .
Cazurile de violență sunt greu de conceput , căci imediat ce constrângerea a încetat , testatorul poate anula testamentul făcut sub influența ei .
Eroarea și violența ca vicii de consimțământ , sunt întâlnite rar în practică; în schimb dolul , în materie de testament sub forma sugestiei și captației se întâlnește cel mai des.
Viciile de consimțământ în materie de dispoziții testamentare sunt supuse regulilor de drept comun, însă prezintă și unele aspecte particulare , în special în cazul dolului .
b.Consimțământul viciat
parțial
Având în vedere că testamentul poate avea un conținut complex se poate întâmpla ca viciul de voință să afecteze numai una sau mai multe dispoziții testamentare și nu întregul testament , altele rămânând valabile .
După cum s-a arătat în literatura de specialitate , spre deosebire de lipsa de discernământ , ( sau , de regulă a capacității legale de a testa) care duce la nulitatea testamentului în întregul său conținut , neputând fi de conceput ca discernământul să existe pentru unele dispoziții iar altele să lipsească , viciul de consimțământ ar putea afecta – de regulă – numai unele dispoziții testamentare , celelalte rămânând valabile.
În concluzie , putem spune că instanța trebuie să analizeze nu numai existența viciului de consimțământ , dar și influența lui asupra conținutului testamentului , operațiunea fiind mult mai complicată decât în cazul actelor încheiate între vii .
c. Dolul
O persoană , care este în preajma morții , este mult mai influențabilă și manoperele care se exercită asupra sa de persoanele care o înconjoară , pot cu ușurință să o convingă să testeze în favoarea lor .
Dolul , în materie de testamente , se manifestă sub forma sugestiei și a captației.
Sugestia se exercită prin folosirea unor mijloace ascunse și tendențioase , care au ca scop să sădească în mintea dispunătorului ideea de a face un legat pe care nu l-ar fi făcut din proprie inițiativă .
Captația constă în folosirea de manopere dolosive și mijloace frauduloase în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului pentru a-l determina să-l gratifice printr-o dispoziție testamentară .
Dolul , pentru a atrage nulitatea liberalității presupune următoarele :
-utilizarea de manopere , de mijloace viclene , frauduloase , mai directe și mai brutale în cazul captației și indirecte , mai subtile , mai ascunse în cazul sugestiei . Practica judiciară a considerat că nu reprezintă acte de sugestie sau captație simularea unor sentimente de afecțiune sau prestarea unor îngrijiri , chiar exagerate , chiar dacă ar fi fost făcute în scopul unei gratificări , deoarece , în aceste situații , determinant nu este scopul urmărit ci mijloacele folosite de cel interesat în realizarea acestui scop . Dacă nu au fost folosite mijloace frauduloase nu suntem în prezența dolului , iar actul de liberalitate poate fi determinat de un sentiment de recunoștință , nefiind rezultatul unei activități insidioase ;
-intenția de ai induce în eroare cu rea-credință pe testator să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă ;
-manoperele frauduloase folosite să fi avut un rol determinant având drept rezultat alterarea voinței testatorului .
-prin derogare de la regulile aplicabile în materia actelor bilaterale ( art.960 alin.1 Cod civil ) se admite unanim că manoperele frauduloase pot proveni nu numai de la „ cealaltă parte” – legatarul – dar și de la un terț care nu beneficiază de testament și chiar dacă între beneficiar și terț nu există nici o legătură și nici o înțelegere .
Instanțele vor trebui să examineze , în concret, ținând seama de elementele determinate ale captației sau sugestiei dacă actul de liberalitate este o urmare directă sau imediată a dolului specific .
Dovada vicierii voinței juridice prin captație și sugestie este complexă și greu de realizat . Trebuie dovedite manoperele viclene îndreptate împotriva dispunătorului pentru a-l determina să facă acte de liberalitate pe care nu le-ar fi făcut dacă nu ar fi fost supus acestor acțiuni . Trebuie stabilită starea psihică de receptivitate a dispunătorului la manevrele care au fost exercitate asupra sa , precum și capacitatea de exprimare a propriei voințe .
Jurisprudența admite că în materie de liberalități , dolul exercitat de oricine duce la nulitatea actului . Nulitatea rezultată din viciul de voință este pur relativă , ea nu poate să fie invocată decât de însuși dispunătorul sau de acei ce reprezintă drepturile sale ; ea este susceptibilă de a fi acoperită prin confirmare după încetarea viciului , ea se stinge prin 10 ani de tăcere socotiți de la această încetare ( art.1900 Cod civil ) necontestat când este vorba de donații și pentru identitate de motive și în materie de testament .
d.Sancțiuni în cazul viciilor
de consimțământ
În cazul în care consimțământul testatorului este viciat prin unul dintre viciile de voință : eroare , violență sau dol , atunci , potrivit dreptului comun , dispozițiile testamentare făcute astfel sunt sancționate cu nulitatea relativă .
Anularea testamentului poate fi cerută și viciul de consimțământ dovedit prin orice mijloc de probă , inclusiv în cazul testamentului autentic .
Anularea dispozițiilor testamentare pentru viciile de consimțământ este incompatibilă cu anularea lor pentru lipsa de discernământ; dacă testatorul nu a avut discernământ , nu se poate pune problema viciilor de voință . În secundar se poate formula o cerere de anulare pentru viciul voinței .
Termenul de prescripție a acțiunii în anulare începe să curgă – ca și în cazul incapacității de a dispune prin testament – de la data deschiderii moștenirii.
Anularea testamentului pentru vicii de consimțământ poate fi cerută atât de testator , cât și de succesorii săi , în termen de trei ani .
C.Obiectul
Cea de-a treia condiție de fond necesară pentru validitatea testamentului o constituie obiectul testamentului , care trebuie să fie determinat , licit și posibil .
Deoarece testamentul nu este un act juridic cu obiect unic , ci este alcătuit din mai multe acte juridice , condițiile legalității obiectului , trebuie analizate în raport cu fiecare act juridic pe care îl conține , iar nevalabilitatea obiectului unuia sau altuia dintre actele juridice cuprinse în testament atrage nulitatea absolută a acelui act juridic și nu a testamentului în întregul său .
Având în vedere că testamentul produce efecte de la data deschiderii succesiunii , rezultă că valabilitatea obiectului testamentului se apreciază în raport cu acest moment și nu cu acela al întocmirii testamentului .
Obiectul trebuie să se afle în circuitul civil potrivit art.963 Cod civil . Prin Legea nr. 58 / 1974 și Legea 59 / 1974 terenurile au fost scoase din circuitul civil și nu puteau fi dobândite decât prin moștenire legală . După abrogarea acestor restricții legatele referitoare la terenuri au devenit legale , chiar dacă testamentul a fost întocmit sub imperiul legilor respective , deoarece valabilitatea obiectului se raportează la data deschiderii succesiunii.
Obiectul legatului poate fi și un lucru viitor , care nu există în momentul testării , dar nici chiar în momentul deschiderii moștenirii. Dintre bunurile viitoare numai moștenirea nedeschisă nu poate constitui obiectul unui legat potrivit art. 702 și 965 Cod civil .
Este valabil și legatul cu titlu particular al bunului altuia , dacă testatorul a dispus în cunoștință de cauză știind că bunul nu este al său . În caz contrar , legatul este nul ( art.906-907) Cod civil .
D.Cauza
O ultimă condiție de fond necesară pentru validitatea testamentului , alături de capacitate , consimțământ și obiect , este cauza testamentului , care trebuie să fie reală , legală și morală .
Cu toate că art.948 și 966 – 968 Cod civil referitoare la cauză au în vedere materia contractelor , se admite unanim că teoria cauzei are aplicabilitate și în materia actelor unilaterale , cum sunt dispozițiile testamentare .
Cauza cuprinde în primul rând voința de a dărui și apoi motivul care a hotărât pe dispunător să facă liberalitatea , fără însă ca aceste elemente să poată fi separate și privite în mod separat ; ele formează un tot ,iar jurisprudența a socotit că voința de a dărui nu poate ea singură să justifice o liberalitate întemeiată pe un motiv sau o cauză ilicită sau imorală ; la același rezultat se ajunge și dacă voința este viciată de vreo eroare în care ipoteză , liberalitatea este lipsită de cauză și deci nu-și poate produce efectele .
În literatura de specialitate și în practica judecătorească , cu unele mici deosebiri de formulare , s-a apreciat faptul potrivit căruia concubinajul nu este o cauză de nulitate a liberalității, decât numai dacă liberalitatea ar fi fost făcută pentru a determina pe beneficiar , a stabili raporturi de concubinaj cu dispunătorul , sau a le continua având astfel o cauză imorală .
Liberalitățile întemeiate pe o cauză ilicită sunt de asemenea anulabile . În general , cauza unei liberalități este ilicită , atunci când dispunătorul o face pentru a determina pe beneficiar la comiterea unui act ilicit , sau pentru a ocoli o dispoziție legală .
Drept cauză falsă ( nereală ) se reține nașterea unui copil postum al testatorului , cu consecința caducității legatului . Nulitatea legatului pentru nașterea unui copil după deschiderea moștenirii poate interveni numai dacă testatorul nu a cunoscut sarcina femeii și se dovedește că în cunoștință de cauză nu ar fi lăsat legatul .
Nevaliditatea cauzei trebuie să fie dovedită de cel ce o invocă și în acest scop poate administra orice fel de probe , inclusiv cele extrinseci testamentului .
În concluzie putem spune că în cazul în care una dintre condițiile de fond necesare pentru validitatea testamentului : capacitatea , consimțământul , obiectul sau cauza este încălcată , testamentul respectiv sau doar dispoziția , dispozițiile testamentare încheiate astfel nu-și mai pot produce efectele fiind lovite fie de nulitatea absolută , fie de nulitatea relativă .
3.Condițiile de formă pentru
validitatea testamentului
A. Precizări prealabile
Pentru ca dispozițiile de ultimă voință ale testatorului să fie protejate împotriva unor influențe și presiuni , precum și pentru a nu lăsa îndoială asupra exigenței și sensului manifestării de voință , legea prevede ad solemnitatem anumite forme testamentare pe care trebuie să le îmbrace voința testatorului pentru a putea produce efecte juridice ( art.800 și art.858 și urm. Cod civil ) .
Legea prevede fie forme ordinare cum ar fi testamentul autentic , testamentul olograf și testamentul mistic sau secret , între care testatorul poate alege liber , fie forme extraordinare , numite și testamente privilegiate , deoarece se pot întocmi numai în împrejurări excepționale , când testatorul nu poate alege între formele testamentare ordinare , cum ar fi testamentul militarilor , testamentul făcut în timp de boală contagioasă și testamentul maritim , fie alte forme testamentare , prevăzute special de lege precum testamentul privind depunerile la C.E.C. și testamentul făcut de un cetățean român în străinătate .
Reglementând o varietate de forme testamentare , pentru ca testamentul să poată constitui temeiul transmisiunii pentru cauză de moarte , legea cere ca , pe lângă îndeplinirea condițiilor de fond , acestea să îndeplinească și două condiții de formă și anume :
testamentul să fie scris ;
testamentul să reprezinte declarația de voință a unei singure persoane , exprimată printr-un text scris separat .
B.Forma scrisă
Pentru ca dispozițiile de ultimă voință ale lui de cujus , indiferent sub ce formă ar fi făcute ( ordinare , privilegiate sau alte forme prevăzute expres de lege ) , să producă efecte trebuie în mod obligatoriu să îmbrace forma scrisă . Testamentul verbal sau cu „ limbă de moarte” cum mai era denumit , este lovit de nulitate și nu produce absolut nici un efect .
Cerința formei scrise a testamentului constituie o condiție ad validitatem și nu o simplă condiție ad probationem ; de aici nu trebuie desprinsă ideea că voința testatorului va trebui exprimată doar în formă autentică . În principiu fără formă scrisă nu există testament. De asemenea se cere ca întregul conținut al testamentului trebuie să fie îmbrăcat în formă testamentară valabil întocmită .
În lipsa testamentului întocmit conform legii , intenția testatorului de a dispune mortis cauza , nu se poate dovedi , chiar dacă el ar fi fost împiedicat să testeze de o forță majoră sau de o terță persoană și chiar dacă și-ar fi exprimat voința prin viu grai sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat.
Poate exista și situația în care , deși testamentul a fost întocmit în forma și condițiile cerute de lege , el să nu poată fi prezentat de partea interesată ( legatar , moștenitor legal care pretinde că un comoștenitor a fost exheredat etc.), pentru că a fost distrus , pierdut sau ascuns . În această situație , întâlnită în practică , doar în cazul testamentului olograf , se aplică prin asemănare art.1198 Cod civil , persoana interesată putând dovedi prin orice mijloc de probă că testamentul a existat cu conținutul pretins dar nu poate fi prezentat din cauze fortuite și care sunt independente de voința și știrea testatorului. Astfel , dacă se ajunge într-o asemenea situație , reclamantul trebuie să dovedească :
1)-faptul că testamentul a existat , fiind întocmit conform legii . Dacă imposibilitatea prezentării testamentului este produsă de pârât , validitatea testamentului , se prezumă până la proba contrară ;
2)-dispariția sau distrugerea testamentului a avut loc după dispariția din viață a testatorului sau chiar în timpul vieții acestuia dar fără ca acesta să știe aceasta;
3)-conținutul pretins al testamentului . Aceasta fiind anevoioasă , se prezumă existența conținutului dacă distrugerea testamentului este opera moștenitorului pârât .
Cu toate acestea , testamentul scris , dar nul pentru viciu de formă și chiar simplul testament oral , pot da naștere unei obligații morale în sarcina moștenitorilor , care îl pot executa voluntar și în cunoștință de cauză , după deschiderea succesiunii .
C.Oprirea testamentului
conjunctiv
Conform art.857 Cod civil : „ Două sau mai multe persoane nu pot testa prin același act , una în favoarea celeilalte , sau în favoarea unei a treia persoane”. Asemenea testamente , numite conjunctive , sunt interzise deoarece pluralitatea de părți ar conferi testamentului caracter contractual și deci irevocabil prin voință unilaterală , ceea ce ar îngrădi libertatea de voință a testatorului de a încheia și de a revoca dispozițiile testamentare .
În practică problema opririi testamentului conjunctiv , se pune mai ales în cazul soților , rezultând din preocuparea lor de a asigura menținerea dispozițiilor testamentare mutuale și corelative sau în favoare uneia sau unor terțe persoane , astfel încât nici unul dintre ei să nu le poată revoca fără consimțământul celuilalt. În materie de testamente însă , nu se pot lua asemenea măsuri de siguranță , pentru că acestea ar contraveni caracterului unilateral , personal și revocabil al testamentului .
În literatura și practica judecătorească s-a apreciat că testamentul nu este conjunctiv dacă două sau mai multe persoane testează pe aceeași coală de hârtie, dacă „ actele” ( art.857 Cod civil ) de dispoziție sunt distincte , valabile de sine stătătoare și semnate separat , exprimând fiecare voința unei singure persoane . Putem spune că testamentul este conjunctiv doar dacă este , ca act juridic , o operă comună a două sau mai multe persoane , dispozițiile fiind contopite în același text . În situația în care actele de dispoziție testamentară sunt separate dar conțin dispoziții reciproce și interdependente , chiar și clauza potrivit căreia revocarea unuia dintre ele atrage și revocarea celeilalte , acestea rămân valabile și nu se consideră un testament conjunctiv . Reciprocitatea dispozițiilor nu împiedică revocarea lor unilaterală , testamentele fiind separate . Este considerat valabil și testamentul întocmit de unul dintre soți , chiar dacă este semnat de ambii soți .
În concluzie putem spune că nu se poate testa prin același act de către două sau mai multe persoane , aceasta fiind sancționată prin anularea actului deoarece încalcă caracterul unilateral , personal și revocabil de care se bucură testamentul .
D.Sancțiunea nerespectării
condițiilor de formă
Conform art.886 Cod civil „ Formalitățile la care sunt supuse deosebitele testamente prin dispozițiile prezentei sencțiuni și acelea ale secțiunii precedente se vor observa sub pedeapsă de nulitate” , ceea ce înseamnă că testamentul încheiat cu încălcarea condițiilor generale de formă ( forma scrisă și forma actului separat ) ca și a condițiilor speciale de formă prevăzute pentru diferitele feluri de testamente , va fi nul absolut și ca atare , potrivit dreptului comun constatarea nulității poate fi revocată de orice persoană interesată și oricând , fie pe cale de excepție , fie pe cale de acțiune , dreptul de a invoca fiind imprescriptibil .
Practica judecătorească anterioară Decretului nr.167 / 1958 privind prescripția extinctivă , admitea prescrierea acțiunii în nulitate prin termenul cel mai lung al prescripției de drept comun.
E.Limite ale efectelor nulității
absolute și derogări
Prin derogare de la principiul nulității absolute , potrivit căruia ceea ce este nul nu poate produce nici un efect , se admit următoarele :
1.-testamentul autentic sau cel mistic nul pentru vicii de formă , are valoare de testament olograf valabil , dacă este scris în întregime , datat și semnat de testator.
2.-testamentul nul pentru vicii de formă dă naștere unei obligații imperfecte în sarcina moștenitorilor . De aici rezultă :
a)această obligație morală poate servi drept cauză valabilă unei obligații civile;
b)dacă moștenitorii execută voluntar un astfel de legat nul , făcând astfel o plată căci prin prestația săvârșită el voiește să stingă o obligație morală ;
c)moștenitorul care în cunoștință de cauză execută legatul , nu poate pretinde înapoierea prestației făcute , căci nu ne aflăm în fața unei plăți a nedatoratului , de vreme ce obligația morală constituie o cauză valabilă a prestației săvârșite .
3.-moștenitorul care voluntar și în cunoștință de cauză , execută legatul făcut printr-un testament nul pentru vicii de formă , nu se mai poate prevala de nulitatea acelui legat .
4.-se admite aplicarea în materie de testamente , a art.1167 alin.3 Cod civil care permite acoperirea nulității pentru vicii de formă , deși este absolută , prin confirmarea , ratificarea sau executarea voluntară a actului de către moștenitorii legali sau alți reprezentanți ai testatorului , dacă aceasta este benevolă și în cunoștință de cauză .
5.-sancțiunea nulității nu vizează acele dispoziții testamentare care , potrivit legii , pot fi făcute și în altă formă decât acea testamentară .
În concluzie , pentru ca un testament să fie valabil încheiat și să-și producă pe deplin efectele , testatorul trebuie să țină cont atât de condițiile de fond ( capacitatea de a dispune și de a primi prin testament , consimțământul liber exprimat , obiectul licit moral și posibil și o cauză licită , morală și reală ), de condițiile generale de formă ( obligativitatea formei scrise și oprirea testamentului conjunctiv ) ,aplicabile tuturor felurilor de testamente cât și de condițiile speciale de formă cerute de lege pentru fiecare fel de testament în parte ; în sens contrar dispozițiile testamentare vor fi sancționate , după caz , fie cu nulitatea relativă , fie cu nulitatea absolută .
=== NR5 ===
CAPITOLUL IV
FELURILE TESTAMENTULUI
SECȚIUNEA I – TESTAMENTELE ORDINARE
Precizări prealabile
Testamentul olograf
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Condiții specifice de validitate
Formalitatea instituită de art.892 Cod civil
Forța probantă
3.Testamentul autentic
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Procedura de autentificare
Forța probantă
4. Testamentul mistic sau secret
Noțiunea
Avantaje și inconveniente
Formalitățile cerute de lege
Forța probantă
SECȚIUNEA a-II-a – TESTAMENTELE PRIVILEGIATE
1. Precizări prealabile
Testamentul militarilor
Testamentul făcut în timp de boală contagioasă
Testamentul maritim
Reguli comune testamentelor privilegiate .
SECȚIUNEA a-III-a – ALTE FORME TESTAMENTARE SPECIALE
Precizări prealabile
Testamentul privind depunerile la C.E.C.
Reglementare
Natura juridică și reguli de fond și de formă
Problema clauzei testamentare având ca obiect depunerile de sume de bani la alte unități bancare
Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate
SECȚIUNEA I
TESTAMENTELE ORDINARE
1.Precizări prealabile
În conformitate cu legislația civilă în vigoare în țara noastră , pentru ca o persoană să poată testa valabil trebuie să-și manifeste dorința în scris , având posibilitatea de a alege , în funcție de împrejurări , între mai multe feluri de testamente , pentru fiecare în parte prevăzându-se anumite reguli speciale de formă , a căror nerespectare atrage după sine , în condițiile și limitele arătate , nulitatea absolută a dispozițiilor testamentare .
Felurile de testamente prevăzute de lege se pot clasifica în trei mari categorii :
1.-testamente ordinare sau obișnuite , încheiate în condiții normale și anume :
testamentul olograf ;
testamentul autentic ;
testamentul mistic sau secret ;
2.-testamente privilegiate sau extraordinare , care pot fi încheiate numai în anumite împrejurări excepționale și care sunt :
a) testamentul militarilor ;
b) testamentul făcut în timp de boală contagioasă;
c) testamentul maritim ;
3.-alte forme de testament, special permise de lege , și anume :
a) testamentul privind depunerile la CEC;
b) testamentul făcut de un cetățean român în străinătate .
2.Testamentul olograf
a) Noțiunea
Conform articolului 859 Cod civil , „ Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris în tot , datat și subsemnat de mâna testatorului” .
Testamentul olograf este opera exclusivă și personală a testatorului , fiind inadmisibilă întocmirea acestuia prin mandatar convențional . Deși nu necesită îndeplinirea unor formalități speciale fiind întocmit ca un act sub semnătură privată , este un act solemn , scrierea integrală , datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute deci ad solemnitatem , iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate .
Toate cerințele de solemnitate ( scrierea, datarea și semnarea ) trebuie să fie îndeplinite „ de mâna testatorului” și „ întrunite cumulativ , în lipsa oricăruia dintre ele testamentul fiind nul”
În dreptul nostru este lipsit de efecte , deci nevalabil , testamentul scris de altul , sau chiar de testator , dar cu mijloace mecanice și semnat de el în fața martorilor . Dacă testamentul nu este scris , datat și semnat de autorul său , poate produce efectele unei alte forme testamentare dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru acestea .
b. Avantaje și inconveniente
Deși cel mai simplu testament și mai la îndemâna tuturor , pe lângă avantaje , testamentul olograf prezintă și inconveniente .
Dintre avantajele prezentate de testamentul olograf menționăm :
-este foarte practic , el putând fi întocmit de orice persoană care știe să scrie ;
-poate fi făcut oriunde și oricând , fără a fi nevoie de ajutorul altcuiva ;
-se face fără nici o cheltuială ;
-fiind supus celor mai simple formalități , prilejuiește cele mai puține nulități de formă ;
-poate fi revocat oricând ;
-poate asigura secretul asupra dispozițiilor de ultimă voință a testatorului
Datorită simplității , testamentul olograf prezintă și unele inconveniente , unele neajunsuri și anume :
-testatorul poate fi supus influențelor abuzive din partea persoanelor interesate ;
-înlesnește falsul ;
-fiind întocmit de către un necunoscător al dreptului , poate cuprinde exprimări confuze , susceptibile de interpretări contradictorii ;
-poate fi ușor dosit sau distrus , dacă testatorul nu l-a depus într-un loc sigur sau dacă nu l-a întocmit în mai multe exemplare ;
-poate fi contestat mai ușor decât celelalte feluri de testamente
Cu toate acestea , testamentul olograf rămâne forma testamentară cu frecvența cea mai mare .
c. Condiții specifice de validitate
Pe lângă condițiile de fond ( capacitatea , consimțământul , obiectul și cauza ) și cele generale de formă ( forma scrisă , oprirea testamentului conjunctiv ) cerute pe validitatea tuturor formelor testamentare , legea prevede și unele condiții specifice testamentului olograf , iar neîndeplinirea lor duce la nulitatea testamentului .
Aceste condiții rezultă din textul art.859 Cod civil și anume :
-să fie scris în întregime de testator ;
-să fie datat de testator ;
-să fie semnat de testator ;
1.Scrierea testamentului olograf . Prima condiție cerută pentru valabilitatea testamentului olograf este ca scrierea să aparțină în întregime testatorului , pentru că „ exprimă voința liberă și conștientă a testatorului” . De aici rezultă că testamentul trebuie să fie scris de testator în întregime cu mâna sa , fără ca acesta să fie condusă de o terță persoană .
Nu este valabil nici testamentul care este datat și semnat de mâna testatorului și chiar dacă cuprinde mențiunea că reprezintă ultima sa voință ,dacă este dactilografiat sau utilizându-se alte procedee mecanice sau electrotehnice , de scriere cu caracterele impersonale ale unei mașini deoarece astfel nu există posibilitatea ca , în caz de litigiu , să poată fi verificat prin scripte , expertiză grafoscopică .
În privința scrierii de mână legea nu prevede nici o limitare , astfel că testamentul olograf poate fi scris pe orice fel de material ( hârtie , pânză, , material plastic , scândură , piatră , sticlă etc.) , cu orice mijloace ( creion , cerneală , cărbune , vopsea , tuș , diamant etc.) și cu orice scriere ( litere de mână ori de tipar , stenografiat , sau în alfabetul Braille pentru nevăzători , în limba română sau în orice altă limbă , cunoscută de către testator ) , pe un singur suport material sau pe mai multe , în acest din urmă caz , cu condiția să existe o legătură materială sau cel puțin intelectuală , între ele pentru a constitui un singur act , chiar dacă nu a fost scris dintr-o dată ci pe etape . Nici titulatura de testament sau folosirea formulelor sacramentale nu este necesară , dacă din conținutul actului rezultă că reprezintă ultima voință a testatorului .
Testamentul scris de o altă persoană este nul .
Testamentul scris de testator dar după un model întocmit de o altă persoană ( de exemplu un avocat ) , dacă testatorul a fost pe deplin conștient de semnificația actului este valabil .
Testatorul poate fi asistat la întocmirea testamentului de o terță persoană însă fără a confunda simpla asistență materială cu așa zisa colaborare precumpănitoare , care alterează voința testatorului , fiind astfel nul .
Testamentul olograf poate cuprinde și modificări ștersături , adăugiri sau intercalări făcute de mâna testatorului cu ocazia sau posterior redactării testamentului . În general astfel de intervenții nu afectează validitatea testamentului și ele urmează a fi luate în considerare chiar dacă nu sunt datate și semnate separat , dacă reprezintă simple corecturi , sau interpretări ale testamentului inițial . Ștersăturile , modificările sau completările aparținând testatorului , trebuie însă , pentru a fi luate în seamă , datate și semnate de testator , dacă ele cuprind dispoziții testamentare noi , față de redactarea inițială și trebuie privite ca un nou testament .
Dacă testamentul este scris de testator dar cuprinde și o intervenție străină, acesta va fi nul , dacă intervenția s-a făcut cu știrea testatorului , deoarece nu mai este opera personală și exclusivă a testatorului și dimpotrivă , va fi valabil , așa cum a fost conceput de testator , dacă acesta nu a avut cunoștință de intervenții .
Testatorul nu este obligat să scrie testamentul în întregime fără întrerupere, în aceeași zi sub aceeași dată , mai ales când este vorba de un testament amplu .
Testamentul poate avea și post scriptum –uri numite codiciluri care , dacă conțin dispoziții noi față de cele din cuprinsul testamentului , vor trebui , de asemenea , scrise doar de testator , datate și semnate de către acesta . Prin urmare , codicilurile sunt cârmuite de aceleași principii ca și testamentele .
2.Data testamentului olograf . O altă condiție de valabilitate a testamentului olograf cerută de lege este datarea lui exactă de mâna testatorului , prin indicarea zilei , a lunii și a anului în care a fost întocmit .
Data redactării testamentului prezintă o deosebită importanță practică pentru că :
-permite verificarea împrejurării dacă testatorul se afla în stare de capacitate la momentul întocmirii testamentului ;
-în cazul pluralității de testamente succesive , cuprinzând dispoziții contradictorii , permite stabilirea testamentului valabil și a celui sau celor care se revocă , știut fiind că testamentul cu dată mai recentă revocă dispozițiile contrare sau incompatibile cuprinse într-un testament anterior ;
-facilitează deosebirea unui testament de un simplu proiect deoarece dă primului un caracter definitiv ;
-determină împrejurările în care testamentul a fost întocmit și care pot determina nulitatea ; de exemplu , a existat pericolul vicierii consimțământului prin captație .
Datarea testamentului trebuie să se facă în litere sau în cifre ori prin referire la un eveniment care se poate stabili cu certitudine ( de exemplu , a doua zi de Crăciun 2001 ) . În toate situațiile indicarea anului este obligatorie . Deoarece legea nu prevede un loc anume al testamentului unde să fie trecută data , ea poate figura la început sau la sfârșit , înainte sau după semnătură important este să rezulte că ea se referă la întregul conținut al testamentului .
În cazul în care testamentul olograf nu este datat conform cerințelor sau este eronată sau falsă , potrivit legii , testamentul ar urma să fie considerat nul absolut . Însă , având în vedere că data prezintă o importanță mai redusă decât scrierea pentru a salva eficacitatea testamentului ce cuprinde voința testatorului , în practica judecătorească și în literatura de specialitate s-a admis ca în anumite condiții data testamentului să fie stabilită , întregită sau rectificată cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci testamentului . În acest sens trebuie să distingem două situații :
1) data este incompletă sau eronată ;
2) data este falsă .
1)În cazul în care data este incompletă sau eronată partea interesată poate să salveze valabilitatea testamentului prin intermediul instanței judecătorești , dacă reușește să facă proba datei întocmirii lui cu ajutorul elementelor sau a indicațiilor rezultând din conținutul testamentului sau chiar cu ajutorul elementelor exterioare testamentului care își găsesc baza în cele intrinseci cu care se colaborează.
2)Dacă data trecută în testament este falsă , adică testatorul intenționat a trecut o altă dată decât cea reală , testamentul este nul . Dovada falsificării testamentului se poate face prin orice mijloace , dacă prin aceasta s-a urmărit fraudarea legii și prin elemente intrinseci testamentului dacă nu s-a urmărit o astfel de fraudă .
În toate cazurile , dacă testamentul este datat , până la proba contrarie , se prezumă că data este cea reală , în caz de rectificarea sau completarea unui singur element care lipsește sau este inexact ,aceasta se face fără a afecta în vreun fel celelalte elemente .
3.Semnătura . O ultimă condiție , pentru ca testamentul olograf să fie valabil , este ca acesta să fie semnat de testator . Prin semnătură testorul atestă că dispozițiile testamentare respective , reprezintă voința sa definitivă pentru caz de moarte .
Deoarece legea nu prevede locul unde trebuie așezată semnătura și nici modul cum trebuie să semneze , ea poate fi pusă oriunde și oricum , important fiind să rezulte că este a testatorului și se referă la întreg conținutul . De regulă însă , semnătura se pune la sfârșitul testamentului .
Semnătura pe un plic nu satisface cerința legii , deoarece se apreciază că o parte interesată ar putea introduce în plic un simplu proiect de testament , la care testatorul a renunțat . Se poate accepta și o astfel de semnătură dacă este însoțită de mențiunea :
„ Acesta este testamentul meu .”
În ceea ce privește modul cum trebuie făcută semnătura , aceasta nu trebuie să cuprindă obligatoriu numele și prenumele , ea putând fi făcută prin trecerea pseudonimului , inițialelor numelui și prenumelui , etc. numai să poată fi identificat cel ce a întocmit testamentul , deci să fie semnătura folosită de obicei de testator . Testamentul care a fost semnat prin punere de deget este nul .
Testamentul și semnătura trebuie să alcătuiască un tot unitar , iar dacă semnătura lipsește sau nu îndeplinește condițiile arătate testamentul este nul iremediabil .
d)Formalitatea instituită
de art.892 Cod civil
Art.892 Cod civil prevede : „ Testamentul olograf sau mistic , înainte de a fi executat , se va prezenta tribunalului județean în a cărui rază teritorială s-a deschis succesiunea .
Președintele va constata prin proces verbal deschiderea testamentului și starea în care l-a găsit și va ordona depunerea lui la grefa tribunalului”.
Întrucât pentru nerespectarea acestei formalități nu este prevăzută nici o sancțiune , testamentul își produce efectele și poate fi valorificat chiar dacă nu a fost înfățișat biroului notarial .
În doctrină , s-a emis opinia conform căreia , după intrarea în vigoare a Legii nr.36 / 1995 , art.892 Cod civil „ nu mai prezintă interes practic”
e) Forța probantă
Deși testamentul olograf este un act juridic solemn , este întocmit sub forma unui înscris sub semnătură privată și va avea puterea doveditoare a unui asemenea înscris . În ceea ce privește sarcina probei și mijloacele de probă admise trebuie să deosebim între scriere și semnătură , pe de o parte , și data testamentului olograf , pe de altă parte .
În ceea ce privește scrisul și semnătura ele au puterea doveditoare numai dacă cei cărora li se opune testamentul recunosc că aparțin testatorului . Recunoașterea poate fi expresă , dar și tacită , de exemplu , prin executarea de către moștenitor a testamentului . În caz contrar , potrivit art. 1177 Cod civil, legatarii care își întemeiază drepturile pe testamentul contestat sunt ținuți să dovedească , inclusiv prin verificarea de scripte , sinceritatea scrierii și semnăturii de mâna testatorului . Sarcina probei aparține celui care pretinde un drept .
În ceea ce privește data , dacă scrierea și semnătura au fost recunoscute sau au fost verificate prin scripte , se admite că și data testamentului olograf are putere doveditoare așa cum a fost prevăzută , până la proba contrarie . Proba contrarie se poate face prin folosirea elementelor intrinseci testamentului , iar în caz de fraudă sau incapacitate , se poate face prin orice mijloc de probă .
3. Testamentul autentic
a)Noțiunea
Art. 860 Cod civil prevede că „ Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecătoria competentă” . Altfel spus testamentul făcut pe teritoriul țării sau în străinătate în fața unui agent diplomatic sau consular român , este autentic dacă , prin încheiere , a fost investit , în condițiile prevăzute de lege pentru autentificarea înscrisurilor , cu formă autentică de către notarul public ( Legea nr. 36 / 1995 privind notarii publici și activitatea notarială și Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36 / 1995 aprobat prin Ordinul nr. 710 /C/ 1995 al ministrului justiției ) .
b) Avantaje și inconveniente
Testamentul autentic fiind o formă mai pretențioasă prezintă atât avantaje cât și inconveniente deosebite de testamentul olograf .
Testamentul autentic prezintă următoarele avantaje :
– poate fi folosit și de persoane care nu pot să scrie ;
– face mai dificilă folosirea mijloacelor dolosive ;
-asigură păstrarea sa și garantează îndeplinirea dispozițiilor de ultimă voință , deoarece un exemplar rămâne la notarul public .
Păstrarea testamentului la notarul public face ca ruperea exemplarului rămas la testator , de către acesta , să nu aibă nici o relevanță asupra valabilității dispozițiilor de ultimă voință , ca în cazul testamentului olograf .
În ceea ce privește inconvenientele , acestea sunt :
-nu asigură păstrarea secretului ultimei voințe a celui care îl folosește ;
-necesită cheltuieli ( materiale și de timp ) pentru întocmirea lui.
c) Procedura de autentificare
Pe teritoriul țării noastre , autentificarea actelor , inclusiv a testamentelor, revine notarilor publici ; nici primăriile și nici alte organe de stat sau particulare nu au în competența lor autentificarea testamentelor . Autentificarea testamentelor se poate face la orice birou din țară , competența teritorială a notarilor publici este generală . Excepția prevede doar procedura succesorală notarială și eliberarea duplicatelor și reconstituirea actelor notariale , de exemplu, a testamentului autentic .
Testamentul ce urmează a fi autentificat poate fi scris de testator sau de o terță persoană care poate fi și un avocat sau chiar notarul public . Testamentul , fiind un act personal , trebuie să fie prezentat la autentificare de către cel ce l-a întocmit , nefiind permisă reprezentarea nici chiar cu împuternicire . În cazul în care din motive temeinice , testatorul nu se poate deplasa la biroul notarial , autentificarea se poate realiza și la domiciliul testatorului , însă în acest caz , notarul public este competent numai în limitele circumscripției sale teritoriale .
De regulă , testamentul se întocmește în limba română , însă , la cererea justificată a testatorului notarul public poate autentifica testamentul întocmit într-o altă limbă pe care o cunoaște sau după ce a luat cunoștință de cuprinsul lui prin interpret ( art. 47 din Legea nr. 36 / 1995 ) .
În vederea autentificării , testatorul va depune la notariat o cerere pentru autentificare însoțită de proiectul testamentului precum și de actele de identitate , spre a se putea identifica . Notarul public verifică identitatea testatorului și , după caz , și a celui ce a redactat proiectul testamentului ( art.58 din Legea 36 / 1995 ).
Se dă apoi citire testamentului , cuvânt cu cuvânt , de către notarul public , în auzul testatorului care va trebui să-și dea consimțământul că reprezintă ultima sa voință . Apoi se semnează în fața notarului public de către testator , și , după caz , de persoana care l-a redactat . În cazul în care unul dintre aceștia se află în imposibilitatea de a semna , notarul va face mențiune despre acest lucru în încheierea de autentificare . ( art. 60 și 62 din Legea nr. 36 / 1995 ) .
Dacă notarul public constată că testamentul este întocmit în conformitate cu prevederile legale , atunci va încuviința autentificarea acestuia .
Autentificarea se constată printr-o încheiere de autentificare a notarului public și se face de regulă , la sediul biroului notarului public .
Dacă condițiile de autentificare nu sunt îndeplinite și testatorul stăruie în cerere , notarul dă , în termen de 5 zile de la data înregistrării cererii , o încheiere de respingere motivată , pe care testatorul o poate ataca prin plângere la judecătorie care , dacă va fi admisă , notarul va autentifica actul , conform hotărârii judecătorești definitive și irevocabile .
În situația în care nu s-au îndeplinit toate formalitățile esențiale , testamentul va fi nul absolut ca testament autentic , dar poate fi valabil ca testament olograf dacă a fost scris în întregime , datat și semnat de testator .
d)Forța probantă
Testamentul autentificat în condițiile legii face deplină dovadă , până la înscrierea în fals , în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute prin propriile sale simțuri în limita atribuțiilor conferite de lege și menționate în încheierea de autentificare .
Mențiunile care cuprind declarațiile testatorului precum și constatările personale ale notarului public , făcute în afara atribuțiilor conferite de lege , fac dovada până la proba contrarie .
4.Tesatmentul mistic sau secret
a)Noțiunea
Testamentul mistic sau secret este acel testament semnat de testator , strâns și sigilat , și apoi prezentat judecătoriei în vederea îndeplinirii unor formalități ( art.864 Cod civil )
b)Avantaje și inconveniente
Și această a treia formă ordinară de testament prezintă atât avantaje cât și inconveniente . Dintre avantaje menționăm :
-asigură secretul dispozițiilor testamentare ;
-are forța probatorie a unui înscris autentic numai în ceea ce privește actul de suprascriere ;
-poate fi redactat și de o terță persoană .
Drept inconveniente menționăm :
-nu poate fi întocmit decât numai de persoanele care știu să scrie și să citească (art.865 Cod civil );
-necesită anumite cheltuieli și pierdere de timp pentru îndeplinirea formalităților .
c)Formalitățile cerute de lege
Pentru ca testamentul mistic să fie valid și să producă efecte , se cer a fi îndeplinite anumite formalități .
Testamentul poate fi scris atât de testator , fie de mână , fie cu mijloace mecanice , cât și de orice altă persoană , în limba română , sau orice altă limbă cunoscută de testator , cu condiția să exprime voința testatorului . În toate cazurile , însă , testamentul trebuie să fie semnat manuscris de testator .
Art.864 alin .2 Cod civil impune cerința ca hârtia pe care a fost întocmit testamentul sau plicul în care s-a închis această hârtie să se strângă și să se sigileze , pentru a evita sustragerea sau înlocuirea frauduloasă a înscrisului testamentar .Insuficiența sigilării atrage nulitatea lui .
În fața judecătorului , testatorul va declara că dispozițiile din înscrisul prezentat reprezintă voința sa , scrise de altul sau de el , dar semnat de el .
Pe hârtie sau pe plicul sigilat judecătorul este obligat să întocmească „ actul de suprascriere” potrivit art.864 Cod civil , cu valoare de proces verbal care constată prezentarea testatorului , data , declarația acestuia că testamentul este al său , precum și starea testamentului .
Legea cere ca formalitățile menționate să se facă fără întrerupere , iar nerespectarea uneia din formalități atrage nulitatea ca testament mistic , dar poate fi valabil ca testament olograf , dacă îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru acesta .
d)Forța probantă
Testamentul mistic sau secret este alcătuit din două acte : un înscris sub semnătura privată , testamentul propriu-zis , și un înscris autentic , actul de suprascriere . Data testamentului este considerată aceea a înfățișării înaintea judecătorului , constatată în procesul verbal de suprascriere .
Mențiunile din testamentul propriu-zis fac dovada deplină , până la proba contrară , iar cele din actul de suprascriere , care au la bază propriile constatări ale judecătorului , până la înscrierea în fals .
Dacă formalitățile prevăzute de lege nu au fost respectate , testamentul mistic este nul absolut .
SECȚIUNEA a-II-a
TESTAMENTELE PRIVILEGIATE
1.Precizări prealabile
Sunt și situații când o persoană se află în împrejurări neobișnuite , excepționale și dorește să facă un testament autentic , dar nu poate recurge la formalitățile autentificării potrivit dreptului comun . Pentru aceste situații legiuitorul a instituit testamentele privilegiate sau excepționale .
Testamentele privilegiate sunt testamente autentice în formă simplificată , întocmite de persoane care , temporar , se află în situații excepționale , prevăzute de lege , ca de exemplu , starea de război pe teritoriu străin sau prizonier la inamic , într-un loc asediat , fără comunicație cu exteriorul .etc
Se numesc privilegiate deoarece , pentru întocmirea lor , legea permite formalități mai reduse , care avantajează pe acei care le folosesc .
Legislația civilă în vigoare reglementează trei forme de testamente privilegiate , și anume:
-testamentul militarilor ;
-testamentul făcut în timp de boală contagioasă ;
-testamentul maritim .
2.Testamentul militarilor
Potrivit art. 868 Cod civil : „ Testamentele militarilor și ale indivizilor întrebuințați în armată , sunt în orice țară valabil făcute în prezența unui cap de batalion sau de escadron , sau în prezența oricărui alt ofițer superior , asistat de doi martori , sau în prezența a doi comisari de război , sau în prezența unuia dintre comisari asistat de doi martori” , însă corelat cu art. 870 aceste dispoziții „ nu sunt admisibile decât în privința celor ce sunt în expediție militară , sau în cuartier , sau în garnizoană afară din teritoriul român , sau prizonieri la inamici , fără ca cei ce sunt în cuartier sau în garnizoană înăuntrul țării să poată profita de această latitudine , de nu se găsesc în o cetate asediată , sau în alte locuri ale căror porți să fie închise și comunicațiile întrerupte din cauza războiului”.
Tot Codul civil prevede în art.869 : „ dacă testatorul este bolnav sau rănit , valabil făcute în prezența ofițerilor de sănătate asistat de comandantul militar , însărcinat cu poliția ospiciului”.
3.Testamentul făcut în timp de
boală contagioasă
Potrivit art. 872 Cod civil „ Testamentul făcut într-un loc care este scos din comunicație din cauza ciumei sau altei boli contagioase , se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal , asistat de doi martori”.
Se apreciază deși legea nu prevede , că acest testament privilegiat , ca și cel al militarilor , nu poate fi folosit dacă în localitate există birou notarial . Testamentul făcut în timp de boală contagioasă trebuie să fie datat și semnat de către testator , agentul instrumentar și cei doi martori .
4.Testamentul maritim
Testamentul maritim este reglementat de Codul civil în art. 874-883 și potrivit acestora reprezintă acel testament privilegiat , întocmit în timpul unei călătorii pe mare , de către membrii echipajului navei sau de către călători , în fața comandantului sau a unui înlocuitor al său , asistat de ofițerul intendent de bord sau înlocuitorul său și de doi martori . Dacă testatorul ar fi chiar ofițerul competent a instrumenta , testamentul se va face în fața înlocuitorului său .
Persoanele aflate într-o asemenea situație pot testa în această formă privilegiată , numai dacă vasul se află pe mare ; dacă vasul este ancorat într-un port românesc sau într-unul străin în care există un agent diplomatic sau consular român , se poate testa numai în formele ordinare .
Testamentul maritim se întocmește în două exemplare originale și nu poate cuprinde nici o dispoziție în favoarea ofițerilor instrumentatori cu excepția dacă sunt rude ( în grad succesibil sau soț ) cu testatorul . Unul dintre aceste exemplare se va preda agentului diplomatic sau consular român din primul port în care va ancora vasul , pentru a fi trimis în țară la notarul public al locului de domiciliu al testatorului . În schimb , dacă vasul este ancorat într-un port românesc , ambele exemplare ale testamentului vor fi înaintate prin organele portuare , la notarul public de la domiciliul testatorului .
Neobservarea acestor reguli de predare și expediere a testamentului nu se sancționează cu nulitatea .
5.Reguli comune testamentelor privilegiate
Fiecare formă de testament privilegiat are propriile sale reguli și cerințe pentru a fi valabil , cu toate acestea sunt o serie de reguli care se aplică tuturor testamentelor privilegiate .
Și în cazul testamentelor privilegiate există obligativitatea generală , întâlnite și la alte testamente ordinare , de a fi întocmite în formă scrisă și în forma înscrisului separat . De exemplu , soții care călătoresc pe mare nu ar putea face un testament conjunctiv .
Legea cere ca toate testamentele privilegiate , sub sancțiunea nulității absolute să fie semnate de următoarele persoane :
-de testator ( dacă nu știe sau nu poate să semneze , se va face mențiunea despre aceasta și de cauza împiedicării );
-de agentul instrumentator ;
de cei doi martori sau cel puțin unul dintre cei doi martori ( făcându-se mențiune despre cauza care a împiedicat semnarea testamentului de către celălalt) .
Datarea testamentului este necesară pentru a proba întocmirea acestuia în împrejurări excepționale , însă nu toți autorii consideră data o formalitate esențială .
Testamentele privilegiate produc efecte de la data deschiderii succesiunii , dar numai dacă testatorul a decedat în împrejurările excepționale care l-au împiedicat să testeze în forme ordinare . În caz contrar , testamentele își pierd eficacitatea după 6 luni și respectiv după 3 luni ( în cazul testamentului maritim) de la data când a încetat cauza care l-a împiedicat pe testator să testeze în formele ordinare .
Testamentele privilegiate , fiind considerate testamente autentice simplificate , vor avea și forța probantă corespunzătoare . Simplitatea testamentelor privilegiate se justifică prin aceea că , pe de o parte sunt întocmite în condiții excepționale , iar pe de altă parte sunt instrumentate de persoane fără pregătire specială .
SECȚIUNEA a-III-a
ALTE FORME TESTAMENTARE
SPECIALE PREVĂZUTE DE LEGE
1.Precizări prealabile
Legislația noastră civilă în vigoare prevede , alături de formele ordinare și privilegiate de întocmire a testamentelor , și două forme de testamente speciale , și anume :
– testamentul privind depunerile la CEC ;
– testamentul făcut de cetățeanul român în străinătate .
2.Testamentul privind
depunerile la CEC
a)Reglementare
Art. 22 din Statutul CEC , aprobat pin H.G. nr. 888 / 1996 în baza art.8 din Legea nr. 66 / 1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni , prevede : „ Titularul depunerii are dreptul să indice CEC persoanele cărora urmează să li se elibereze sumele depuse , în caz de deces. Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziții testamentare se eliberează de CEC moștenitorilor legali și testamentari”.
Aceste dispoziții se pot realiza , nu numai sub forma unui testament ordinar sau privilegiat ci și sub o formă specială de testament denumită dispoziție testamentară sau clauză testamentară .
Clauza testamentară poate fi făcută în favoarea unei singure persoane , deși textul este formulat la plural , sau a mai multora . În ultimul caz , dacă testatorul nu a prevăzut expres astfel , ele vor beneficia în mod egal .
În cazul în care o persoană are mai multe depuneri pe instrumente de economisire separate și dorește să dispună de ele prin clauză testamentară , trebuie să o facă separat pentru fiecare depunere .
Dispoziția testamentară făcută în acest fel poate avea ca obiect numai „sumele depuse” ( art.22 din Statut ) , indiferent că este vorba de sume în lei sau în valută ( art.5 din Statut ) .
b)Natura juridică și reguli
de fond și de formă
În legătură cu dispozițiile testamentare ale titularului de depuneri la C.E.C. , în literatura de specialitate , au existat discuții privitoare la natura lor juridică , punându-se întrebarea dacă declarația de voință a titularului unui libret de economii , cu privire la soarta depozitului său în caz de deces , este o stipulație pentru altul sau o liberalitate pentru cauză de moarte . În acest sens părerile sunt unanime și anume că dispozițiile respective reprezintă liberalități pentru cauza de moarte , adică legate cu titlu particular făcute prin testament .
Fiind legate , sunt aplicabile normele de drept comun privind condițiile de fond pentru validitatea legatului , și anume capacitate, viciile voinței , reducțiunea , etc. , prevăzute de lege .
Clauza testamentară a titularului de depunere la CEC , fiind o liberalitate pentru cauză de moarte , produce efecte numai la moartea titularului de libret, legatarul dobândind sumele de bani depuse numai din momentul morții titularului de libret și în cuantumul existent la acea dată și nu la data stipulării clauzei,titularul libretului putând să modifice suma, micșorând-o sau mărind-o, ori să o revoce chiar printr-un testament ordinar sau privilegiat . Față de C.E.C. revocarea va produce efecte numai din momentul înștiințării .
Clauza testamentară prezintă următoarele caracteristici :
-clauza testamentară nu trebuie confundată cu clauza de împuternicire ; cea din urmă fiind un mandat care produce efecte în timpul vieții titularului , iar în momentul morții acestuia încetează a produce efecte , pe când clauza testamentară produce efecte numai din momentul morții titularului ;
-clauza testamentară este o formă simplificată de a testa , un testament olograf simplificat , deoarece se cere doar să fie semnat de testator , fiind completat de personalul C.E.C. – ului , ca urmare a indicațiilor titularului .
-clauza testamentară este un legat cu titlu particular ;
-clauza testamentară este un testament și , în consecință , se aplică regulile specifice testamentului .
Existența clauzei testamentare nu înlătură dreptul titularului de a dispune de sumele depuse printr-un testament ordinar sau privilegiat .
Calitatea de moștenitor legal cât și cea de legatar se dovedește prin certificatul de moștenitor emis de notarul public sau prin hotărâre judecătorească definitivă , iar dacă moștenirea este vacantă , suma va fi moștenită de stat , cu certificatul de vacanță a moștenirii .
În ceea ce privește prescripția extinctivă în materia clauzelor testamentare speciale , beneficiarul acestora poate cere oricând predarea sumei de la C.E.C. cu condiția să fi acceptat moștenirea potrivit art.700 Cod civil .
c)Problema clauzei testamentare
având ca obiect depunerile de sume
de bani la alte unități bancare
S-a susținut că reglementările privind depunerile la C.E.C. ar fi „aplicabile și în ceea ce privește depunerile bancare”
Potrivit unei alte opinii , forma specială de testament , prevăzută de art.22 din Statutul C.E.C. , purtând numai semnătura testatorului nu poate fi aplicată prin asemănare în cazul acelor unități bancare , cât timp nu este prevăzută prin Legea bancară nr.58 / 1998 .
Clauza testamentară practicată la alte unități bancare ar putea fi recunoscută valabilă , ca testament olograf , cu condiția să fie scrisă în întregime , datată și semnată de testator . Dacă nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege pentru testament , va putea produce numai efectele limitate ale testamentului inform ( obligație civilă imperfectă ).
3.Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate
Potrivit art.885 Cod civil „ Românul ce s-ar afla în țară străină va putea face testamentul său , sau în forma olografă , sau în forma autentică întrebuințată în locul unde se face testamentul .”
Potrivit acestei prevederi cetățeanul român aflat în străinătate poate testa astfel :
-în formă olografă , prevăzută de legea română ;
-în formă autentică , în fața unui agent diplomatic sau consular român , potrivit legii române ;
-în formă autentică prevăzută de legea unde se află .
Legea 105/1992 prevede în art.66 : „ Moștenirea este supusă:
a)în ce privește bunurile mobile oriunde acestea s-ar afla , legii naționale pe care persoana decedată o avea la data morții ;
b)în ce privește bunurile imobile și fondul de comerț , legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat”; iar prin articolul 68 dispune următoarele : „ Testamentul poate supune transmiterea prin moștenire a bunurilor sale altei legi decât cea arătată în art.66 , fără a avea dreptul să înlăture dispozițiile ei imperative .
Întocmirea , modificarea sau revocarea testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condițiile de formă aplicabile , fie la data când a fost întocmit , modificat sau revocat , fie la data decesului testatorului , conform oricăreia dintre legile următoare :
a)legea națională a testatorului ;
b)legea domiciliului acestuia ;
c)legea locului unde a fost întocmit , modificat sau revocat ;
d)legea situației imobilului ce formează obiectul testamentului ;
e)legea instanței sau a organului care îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite .”
Indiferent ce lege alege testatorul să-i guverneze dispozițiile testamentare, pentru ca acestea să fie valabil întocmite și să-și producă efectele , trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă cerute pentru validitatea testamentului de legea respectivă .
CONCLUZII
Dreptul civil constituie un domeniu , o materie complexă ce cuprinde în interiorul reglementărilor sale întreaga viață a omului , din momentul concepției și până după moarte , urmarea patrimonială , care continuă să existe , moștenirea.
La început , romanii au considerat , pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular , că patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa și că moștenitorii dobândesc un drept nou, un drept de proprietate – putere . Mai târziu au acceptat principiul continuității persoanei defunctului , și astfel moștenirea avea un caracter religios , deoarece moștenitorul avea menirea să continue cultul privat al celui dispărut , de a asigura un urmaș la scară privată , devenind stăpân în locul defunctului .
În vechiul drept roman patrimoniul putea fi transmis prin mai multe modalități ( adrogațiune , vendițio bonorum , conventio cum manu ) însă cel mai important mod de dobândire a bunurilor era moștenirea , care cunoștea trei forme : moștenirea legală sau ab intestat , moștenirea testamentară și moștenirea deferită contra testamentului .
În ceea ce privește moștenirea testamentară , temeiul juridic al acesteia era testamentul , care cunoștea și el mai multe forme :
I-în dreptul civil roman :
-testamentul „ calatis comitiis”;
-testamentul „ in procinctu” ;
-testamentul „ per aes et libram” :
-„mancipatio familiae” ;
-testamentul „ per aes et libram” public ;
-testamentul „per aes et libram” secret ;
II-în dreptul pretorian :
-testamentul nuncupativ ;
-testamentul pretorian ;
-testamentul militarilor;
III-în epoca postclasică :
-testamentul prin declarația făcută înaintea autorităților judiciare sau municipale și depus în cancelaria orașului ;
-testamentul dat în păstrarea cancelariei imperiale;
-testamentul tripartit ;
-testamentul olograf .
În dreptul civil român regăsim o serie de forme și principii privind moștenirea și moștenirea testamentară , în special , din dreptul roman .
Astfel și în dreptul român principalul mod de dobândire a bunurilor pentru cauză de moarte îl constituie moștenirea , care este și ea de trei feluri : moștenirea testamentară ; moștenirea legală și moștenirea convențională , ultima deși reglementată de Codul civil nu este întâlnită în practica judecătorească .
Spre deosebire de dreptul roman unde moștenirea legală și cea testamentară se excludeau una pe alta , în sensul că atunci când exista testament , moștenirea legală nu mai putea opera , în dreptul nostru cele două feluri de moștenire coexistă putându-se completa în cazul în care testamentul nu a acoperit întreaga avere .
Din cele analizate în capitolele trei și patru din respectiva lucrare , cu privire la testament , putem spune că prin formele prin care poate fi întocmit are asemănări cu cel din dreptul roman chiar dacă denumirile sunt diferite .
Și în dreptul românesc , testamentul cunoaște mai multe forme , în funcție de persoanele și împrejurările în care se întocmește , și anume :
I-testamente ordinare :
-testamentul olograf ;
-testamentul autentic ;
-testamentul mistic sau secret ;
II- testamente privilegiate sau excepționale :
-testamentul militarilor ;
-testamentul făcut în timp de boală contagioasă ;
-testamentul maritim ;
III-alte forme speciale :
-testamentul privind depunerile la CEC ;
-testamentul făcut de un român aflat în străinătate .
Din cele analizate rezultă că o persoană poate alege orice formă testamentară pe care o consideră potrivită și sigură pentru dispozițiile sale de ultimă voință , însă pentru ca acestea să și producă efectele dorite trebuie să fie întocmită cu respectarea tuturor condițiilor de fond ( capacitatea deplină , consimțământul liber exprimat , neviciat ; obiect licit , moral și posibil ; cauza licită morală și reală ) și de formă ( obligativitatea formei scrise și oprirea testamentului conjunctiv ) prevăzute de lege .
Deși moștenirea legală are o apariție mult mai veche decât cea testamentară , ultima este cea mai frecvent folosită în practică , încă din dreptul roman , căci , este normal ca , dispunătorul să decidă el însuși cu privire la persoana care să-l moștenească .
Criticată de unii autori care doreau o limitare a dreptului de a testa , moștenirea testamentară are încă aplicabilitate , înlăturând în unele situații , în întregime sau parțial , moștenirea legală .
Din timpurile vechi , moștenirea , sub toate formele sale , a prezentat o preocupare deosebită pentru autorii domeniului juridic , fiindu-i atribuite numeroase lucrări care analizează în întregime dar și pe secțiuni această instituție complexă și importantă care este moștenirea .
Ca o propunere de lege ferenda , consider că ar trebui modificată definiția testamentului prevăzută , de Codul civil în art. 802 . Conform acestei prevederi „ Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune , pentru timpul încetării sale din viață , de tot sau parte din avutul său” . Consider că din acest text de lege nu rezultă complexitatea care caracterizează testamentul , nu rezultă că ar conține o pluralitate de acte juridice deosebite , supuse fiecare , cât privește fondul , regimul său juridic propriu . De aceea ar trebui subliniat faptul că testamentul este suportul , tiparul juridic prin care dispozițiile de ultimă voință ale testatorului își găsesc exprimarea , știut fiind faptul că testamentul nu cuprinde numai legate ci și alte dispoziții testamentare care nu au o legătură directă cu patrimoniul succesoral și chiar nu este necesar să cuprindă numai legate ci și alte dispoziții testamentare care nu au o legătură directă cu patrimoniul succesoral și chiar nu este necesar să cuprindă și legate .
De asemenea consider tot ca o soluție de lege ferenda că ar trebui prevăzut în mod expres că regimul juridic aplicabil depunerilor CEC se aplică în mod asemănător și depunerilor bancare , pentru cauză de moarte .
BIBLIOGRAFIE
1.Albu. I – Considerații de „lege lata” și de „ lege ferenda”
privind calificarea testamentului , în R.R.D. nr.9/1975 , p.13-15 .
2.Alexandresco ,Dimitrie – Explicațiunea teoretică și practică a dreptului
civil român , tom.III partea a-II-a și tom.IV,
partea I și a-II-a , Atelierele Grafice Socec –Co.
București , 1912.
3.Anghel, Ion M. -Dreptul roman , Editura Lumina Lex ,
București , 2000
4.Bacaci , Alexandru -Nulitatea testamentului pentru lipsa voinței ori
pentru viciile ei , în R.R.D., nr.7 /1985 ,p.17-20
5.Bâcu , Vasile -Note de curs . Drept roman , Editura „ Jus –
R.B.A.” , București 1996 .
6.Beleiu , Gheorghe -Drept civil român . Introducere în dreptul civil .
Subiectele dreptului civil , Casa de editură și
presă „Șansa” – S.R.L. , București , 1998 .
7.Bocșan , Mircea Don -Testamentul. Evoluția succesiunii testamentare
în dreptul roman , Editura Lumina Lex ,
București , 2000
8. Boroi, Gabriel -Drept civil . Partea generală , București , 1998
9. Boroi, Gabriel -Drept procesual civil , vol. I , București 1993
10.Brenciu , Gh ;
Panțurescu ,V -Reductibilitatea legatelor al căror obiect este
constituit de depunerile pe librete C.E.C.
asupra cărora defunctul titular a prevăzut o
clauză testamentară , în R.R.D. nr. 1/1984 , p.
16-17
11.Buga , Constantin ;
Marica , Petre -Note la dec.civ.nr. 205 / 1977 , în R.R.D. , nr.
6/1978 , p. 51-54
12.Cantacuzino , Matei B. –Elementele dreptului civil , Editura All ,
București , 1998
13.Cărpenaru , Stanciu D. -Drept civil . Drepturile de creație intelectuală .
Succesiunile , Editura Didactică și Pedagogică ,
București , 1971
14.Cătuneanu , I.C. -Curs elementar de drept privat roman , Editura
Cartea Românească , București , 1922
15.Chirică , Don -Drept civil . Succesiuni , Editura Lumina Lex ,
București , 1996
16.Ciobanu , Viorel Mihai -Tratat teoretic și practic de procedură civilă ,
vol. II , Editura Național , București , 1997
17.Ciutacu , Florin -Codul civil român adnotat , Editura Teora ,2000
18.Corodeanu , Nicolae -Testamentul în dreptul roman , București , 1935
19.Coroi , Al. -Despre forma testamentelor în dreptul roman și
român , București , 1954
20.Cristian ,L. -Notă la dec.civ.nr.489/ 1966 în R.R.D. ,
nr.6/1968
21.Deak , Francisc -Tratat de drept succesoral , Editura Actani ,
București , 1999
22.Deak, Francisc -Teoria generală a obligațiilor , București, 1960
23.Deak, Francisc ; Toader,
Camelia ; Popescu , Romeo;
Stănciulescu , Liviu ; Stoica,
Veronica -Moștenirea testamentară , transmisiunea și
împărțeala moștenirii , Editura Actani ,
București ,1996
24.Demetrescu, Paul -Drept civil . Teoria generală a obligațiilor ,
Editura Didactică și Pedagogică , București
,1966
25.Dimitrescu , D. -Notă critică la dec.civ.nr.284/1974 , în R.R.D.,
nr.11/1975 , p.49
26.Donasa , N. -Notă la dec.civ.nr.837 / 1972 , în R.R.D. ,
nr.6/1974 , p.50
27.Eliescu ,Mihail -Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul
Republicii Socialiste România , Editura
Academiei Republicii Socialiste România,
București , 1966
28.Eliescu , Mihail -Transmisiunea și împărțeala moștenirii în
Republica Socialistă România , Editura
Academiei Republicii Socialiste România,
București , 1966
29.Eliescu , Mihail -Curs de succesiuni , Editura Humanitas ,
București , 1997
30.Engels , Fr. -Originea familiei , a proprietății private și a
statului , Editura politică , București , 1961
31.Frățilă , Adrian -Expertiza testamentară , Editura Colosseum,
București ,1995
32.Gheorghiu , O. -Notă aprobativă la dec.civ.nr. 284/1974 , în
R.R.D. , nr.11/1975 , p.49
33.Hamangiu, C.;
Georgean , N. -Codul civil adnotat cu textul articolului
corespunzător francez , italian și belgian și
jurisprudența de la 1868 – 1927 , Editura
Librăriei Universala Alcalay și co. , București ,
1925
34.Hamangiu , C.;
Bălănescu , I.Rosetti ;
Băicoianu , Al. -Tratat de drept civil român vol.III , București ,
1998
35.Hanga , Vladimir -Drept privat roman . Tratat , Editura Didactică
și Pedagogică , București ,1977
36. Hanga , Vladimir – Drept privat roman . Editura Argonant ,
Cluj-Napoca , 1999
37.Hanga , Vladimir;
Jacotă , Mihai – Drept privat roman . Editura Didactică
și Pedagogică , București ,1964
38.Ionașcu ,A. -Curs de drept civil . Succesiuni , Cluj , 1948-
1949
39.Jakotă , Mihai Vasile -Drept privat roman , vol. II , Editura Fundației
Chemarea , Iași , 1993
40.Longinescu , Șt. -Elemente de drept roman , vol II, București ,
1929
41.Macovei , Dumitru ;
Striblea , Marius Sebastian -Drept civil . Contracte . Succesiuni , Editura
Junimea , Iași , 2000
42.Manoliu , Julieta -Drept civil . Succesiuni , Editura Fundației
Chemarea , Iași , 1995
43.Manoliu , Julieta ;
Răuschi , Ștefan – Drept civil . Succesiuni , Iași , 1983
44.Mihuță , Ioan G. -Repertoriu de practică judecătorească în materie
civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe
judecătorești pe anii 1969-1975, Editura
Științifică și Enciclopedică , București, 1976
45.Mihuță , Ioan G. -Repertoriu… pe anii 1975-1980 , Editura
Științifică și Enciclopedică , București, 1982
46. Mihuță , Ioan G. -Repertoriu… pe anii 1980-1985 , Editura
Științifică și Enciclopedică , București, 1986
47.Molcuț Emil -Drept roman ,Casa de editură și presă „Șansa”
S.R.L. ,București 1998
48.Molcuț ,Emil ;
Oancea Dan -Drept roman , Casa de editură și presă „Șansa”
S.R.L. ,București 1995
49.Petrescu , Raul -Drept succesoral . Moștenirea , Devoluția și
împărțeala , București , 1997
50. Petrescu , Raul -Notă la dec.civ.nr. 2395/1980 , în R.R.D.
nr.7/1981
51.Perju , Pavel -Sinteză teoretică a jurisprudenței instanțelor
judecătorești din circumscripția Curții de Apel
Suceava în domeniul dreptului civil și dreptului
procesual civil ( Semestrul I 1996 ) , în Dreptul
, nr.2/1997 , p.107, 108
52.Popa , Marin -Drept civil . Succesiuni , Editura Oscar Print ,
1995 .
53.Safta-Romano , Eugeniu -Dreptul la moștenire . Doctrină și jurisprudență
, vol I , Editura Graphix , 1995
54.Sâmbrian , Teodor -Drept roman . Principii , instituții și texte
celebre , Casa de editură și presă „Șansa”
S.R.L., București 1994
55.Stănciulescu , Liviu -Drept civil . Dreptul la moștenire , Editura Atlas
Lex , București , 1996
56.Stătescu , Constantin -Drept civil . Contractul de transport . Drepturile
de creație intelectuală . Succesiunile , Editura
Didactică și Pedagogică , București , 1967
57.Stoicescu , C. -Curs elementar de drept roman , București ,
1931
58.Stoienescu , Ilie ;
Zilberstein , Savelly -Drept procesual civil . Teoria generală , Editura
Didactică și Pedagogică , București , 1977
59.Tomulescu , C. St. -Drept privat roman , București , 1973
60.Ursa , Victor ; Costin,
Mircea ; Mureșan , Mircea -Dicționar de drept civil , Editura Științifică și
Enciclopedică , București , 1980
61.Zinveliu , Ioan -Dreptul la moștenire în Republica Socialistă
România , Editura Dacia , Cluj-Napoca , 1975
=== NR6 ===
ANEXA 1
MODEL DE TESTAMENT ( 1 )
TESTAMENT
Subsemnatul (a)……………………….,domiciliat(ă) în …………………
fiind în deplinătatea facultăților mintale și simțindu-mă aproape de sfârșitul vieții , am cugetat în deplină libertate asupra modului cum averea ( pe care am agonisit-o în timpul vieții mele cu trudă , cinste , hărnicie și cu ajutorul lui Dumnezeu ) va trebui împărțită după încetarea mea din viață . După o matură și îndelungată chibzuință , am hotărât cele ce urmează :
1.Prea iubita mea soție …………………………., cu care am trăit în armonie și dragoste , va stăpâni …………………………., la care se adaugă întreaga cotitate disponibilă .
2.Fiica mea …………………………., va stăpâni …………………………
3.Fiul meu ……………………………, va stăpâni ………………………..
Îndatorez pe legatarii mei , ca prin bună înțelegere , în raport cu întinderea valorii bunurilor primite , în caz de nevoie să contribuie la întreținerea mea , iar după decesul meu , să-mi facă cuviincioasa înmormântare , cu preoți și pomană pentru cei săraci , a-mi face pomenirile , parastasele și altele , după rânduiala bisericii noastre creștine și după obiceiul locului .
Numesc ca executor al acestui testament pe …………………… domiciliat în ……………………, pe care îl rog să primească această însărcinare și drept recunoștință îi las ……………………..…………, ca suvenir al prieteniei noastre .
Acest testament l-am scris , semnat și datat cu propria mea scriere , astăzi…………………….în ………………………..
Data în litere Semnătura testatorului
……………………… …………………………….
ANEXA 2
MODEL DE TESTAMENT ( 2 )
TESTAMENT
Subsemnatul (a)……………………….,domiciliat(ă) în ………………… fiind în deplinătatea minții și memoriei mele , deci conștient și nesilit de nimeni, în scopul preîntâmpinării unor neînțelegeri ce s-ar ivi după încetarea mea din viață , între moștenitorii mei legali : copii și ce-a de-a doua soție , după o atentă și îndelungată gândire , am hotărât ca averea agonisită de mine să fie astfel moștenită :
1.Soția mea …………………………, va moșteni următoarele bunuri ……………………..
2.Fiica mea …………………………., va stăpâni …………………………
3.Fiul meu ……………………………, va stăpâni ………………………..
Cotitatea disponibilă va fi împărțită între cei trei în mod egal ( sau va reveni numai lui ……………………..).
Cei trei moștenitori vor achita toate datoriile succesiunii , în raport cu întinderea drepturilor pe care le moștenesc.
Îndatorez pe ………………….., ( se indică ce anume trebuie să facă ).
Data în litere Semnătura testatorului
……………………… …………………………….
ANEXA 3
MODEL DE TESTAMENT UNIVERSAL
TESTAMENT UNIVERSAL
Subsemnatul (a)……………………….,domiciliat(ă) în ………………… fiind în deplinătatea facultăților mintale și simțindu-mă aproape de sfârșitul vieții , conștient fiind de însemnătatea acestui act și nesilit de nimeni , înțeleg ca după încetarea mea din viață , întreaga mea avere ( mobilă și imobilă ) ce se va găsi în patrimoniul meu , să rămână lui ………………………………………, domiciliat în ……………..pe care îl institui legatar universal .
Nu am moștenitori rezervatari .
Legatarului îi revine obligația să plătească toate datoriile succesiunii și pe tot restul vieții să mă îngrijească cu cele necesare traiului , iar după decesul meu , să-mi facă cuviincioasa înmormântare , cu preoți și pomană pentru cei nevoiași , să-mi facă pomenirile , parastasele și altele , după rânduiala bisericii noastre creștine și după obiceiul locului .
Făcut astăzi …………….în ………..exemplare .
Semnătura testatorului .
……………………………….
ANEXA 4
MODEL DE TESTAMENT CU TITLU UNIVERSAL
TESTAMENT
Subsemnatul (a)……………………….,domiciliat(ă) în ………………… fiind în deplinătatea minții și memoriei mele , conștient deci și nesilit de nimeni, după o atentă și îndelungată gândire , am hotărât ca după încetarea mea din viață , averea pe care am agonisit-o în timpul vieții mele cu trudă , cinste , hărnicie , să fie astfel moștenită :
1.Institui legatar (ă) cu titlu universal pe ………………………………… domiciliat (ă) în ……………….., care va prelua toate bunurile imobile și anume: ………………………………………….
2. Institui legatar (ă) cu titlu universal pe ………………………………… domiciliat (ă) în ……………….., care va prelua toate bunurile mobile și anume: …………………………………………. cât și cele ce se vor găsi în plus la decesul meu .
Institui ca legatar particular pe ………………………… ., domiciliat (ă) în ………………, care va prelua autoturismul marca ………………………..
Menționez că am moștenitori rezervatari pe …………………………….. și cunosc dispozițiile privitoare la respectarea acestora .
Legatarii , în raport cu valoarea bunurilor dăruite , vor contribui la achitarea eventualelor sarcini și datorii ale succesiunii .
Totodată oblig pe legatari ca să contribuie la întreținerea mea , pe tot restul vieții și să mă înmormânteze potrivit obiceiului , suportând toate cheltuielile , proporțional cu valoarea bunurilor primite , respectiv :
-legatarii cu titlu universal vor suporta ……% din cheltuieli ;
-legatarul particular va contribui cu …….% .
Dacă unul dintre legatari refuză acest legat , partea sa va reveni , în părți egale celor care îl acceptă .
Făcut astăzi ……………în ……….exemplare , scris și semnat de mine .
Testator
……………………..
ANEXA 5
MODEL DE TESTAMENT CU TITLU
PARTICULAR
TESTAMENT
Subsemnatul (a)……………………….,domiciliat(ă) în …………………
cugetând în deplină libertate în legătură cu bunurile ce vor alcătui masa succesorală ca urmare a decesului meu , am hotărât să institui la legatar particular pe ………………………., domiciliat (ă) în ………………………… care va prelua din succesiune mașina marca ……………………………………
Făcut astăzi ……………în ……….exemplare , scris și semnat de mine .
Testator
……………………..
ANEXA 6
MODEL DE TESTAMENT PRIN CARE SE RECUNOAȘTE PATERNITATEA UNUI COPIL DIN AFARA CĂSĂTORIEI
TESTAMENT
Subsemnatul (a)………………………., fiul lui …………și al ………….. născut la data de ………..în ………………..domiciliat în ……………………… B.I. seria …………. nr……………..eliberat de …………la data de ……………..
Recunosc că sunt tatăl minorului (ei) ……………., născut (ă) la data de …………………… de către ……………, domiciliată în ……………., minor(ă) rezultat (ă) din raporturile intime pe care le-am avut cu mama sa .
Fac această declarație în deplină cunoștință de cauză , fiind în deplinătatea facultăților mintale și fără a fi silit de cineva .
Făcut astăzi ……………în ……….exemplare , scris și semnat de mine .
Testator
……………………..
ANEXA 7
MODEL DE CERERE PENRTU AUTENTIFICAREA ORICĂRUI ÎNSCRIS
DOMNULE NOTAR PUBLIC ,
Subsemnatul (a)……………………….,domiciliat(ă) în ………………. depun alăturat înscrisul intitulat : „ ………………………” în …… exemplare , a cărui redactare a fost făcută de mine ( sau de avocatul , reprezentantul meu , ……………………) și vă rog să-l autentificați .
Exemplarele ce se depun sunt nesemnate , urmând să le semnez în fața dumneavoastră .
Data Cu considerație ,
………………. Semnătura
…………………….
ANEXA 8
MODEL DE ÎNCHEIERE
DE AUTENTIFICARE
BIROUL NOATRIAL …………
LOCALITATEA ………………..
ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE NR…………
Astăzi , anul …….., luna …………,ziua ……….., s-a prezentat la acest birou notarial cu sediul în …………………..numitul (a) ……………., fiul ( fiica ) lui ………………..și al (a) lui …………., născut (ă) la data de…………………… în ………………, cu domiciliul în …………….., care se legitimează cu B.I. seria ……. nr…………eliberat de ……………, la data de ………………….. care a cerut să se autentifice acest înscris pe care l-a prezentat redactat și a semnat toate exemplarele .
Cu chitanța nr…………… din …………eliberată de………………….. a consemnat taxa de autentificare în sumă de ………….. lei .
Notar public .
………………………
Semnătura și parafa
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Unele Aspecte ALE Devolutiunii Succesorale Testamentare In Dreptul Tarii Noastre (ID: 125826)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.