Unde Se Duc Hipsterii Cand Se Duc

=== 1e827bbdad633dfed900a85eb8ded689a2e60c60_400284_1 ===

Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Specializare: Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Unde se duc hipsterii când se duc?

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I Dimensiunea teoretică

Cultura

Subcultura

Contracultura

Identitate

Stil

CAP. II Subcultura Hipsterilor

2.1 Origini

2.2 Istoric

2.3 Trăsături

2.3.1 Stil vestimentar

2.3.2 Stil muzical

2.3.3 Comportament și concepții

CAP. III Studiu de caz – apariția subculturi americane "yuccie". Reprezintă această nouă subcultură o amenințare pentru hipsteri?

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În Statele Unite ale Americii, acestui curent al hipsterilor li s-au adus cele mai multe critici, tineretul fiind, în principiu, cel care a avut de suferit de pe urma acestora. Criticii americani s-au focusat, în acest context, pe „dezorientarea socială” fără a lua în calcul faptul că aceștia erau singurii responsabili de îndrumare.

În condițiile în care criticii mereu au avut o sferă perceptivă ce a evoluat în paralel cu percepția majoritară, în rândurile poporului, termenul „hipster” este utilizat sub identitatea unei insulte aduse unui individ ce pare că aparține unei grupări, motiv pentru care împărtășește paradigma lor de gândire. Se întâmplă deseori ca omul de rând să îl acuze pe omul de rând hipster de „hipsterism”, întrucât este puțin mai în trend decât el. În societatea românească, moda hipsterista a pătruns peste tot și aproape nimeni cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani nu mai este îndreptățit a se considera diferit de o catalogare de această natură.

Cu privire la paradigmă, majoritatea dintre indivizi nu sunt conștienți de ce înseamnă „hipsterismul.” În condițiile în care ar ști, ar vedea că acest curent și-a avut startul în discreditarea categorizării și a paradigmelor colective – mainstream. Măcar la nivel teoretic, hipsterii promovează autenticitatea individului, la nivelul oricărui domeniu.

E firesc ca orice persoană care se desprinde de grupul său, în condițiile în care rezistă destul de mult, să își formeze propriul grup. Același lucru s-a întâmplat și cu hipsterii, iar în această conjunctură ar putea fi acuzați de lipsa absolută de autenticitate întrucât toți seamănă între ei atât în aspect cât și în gândire. Astfel, pentru un spirit critic al subculturilor, judecarea unui lucru ca fiind rău numai pentru că își formează categoria proprie, semnifică judecarea procesului evolutiv.

Judecata trebuie întreprinsă prin prisma nivelului etic cu care individul și-a judecat acțiunile. În acest context, Aristotel susținea că este imperios necesar ca acțiunile morale să fie acelea ce sunt etalate unor virtuți ideale, acestea asigurând evoluția complexă și completă a umanității sub identitatea caracterului uman. Această viziune asupra eticii are drept fundament întrebarea „În ce gen de individ mă voi transforma dacă fac acest lucru?”, iar astfel poate fi tradusă și întrebarea „Să mă simt ofensat în condițiile în care cineva mă numește hipster?”.

Față de fundamentele acestei subculturi, proprii membri sunt repulsivi. Ultimul înțeles oferit termenului "hip", în anul 1902, a fost "conștienți" sau "în cunoștință de cauză”.

Antonimul termenului este "unhip" și îi denumește pe cei ce sunt inconștienți de ceea ce este în împrejurimi.

În anul 1940 Kerouac și Charters descriu hipsterii sub forma "caracterelor cu o spiritualitate specială".

În condițiile în care americanii se identifică într-o populație numeroasă, hipsterii reprezintă o minoritate, iar cultura muzicală este direcționată către gusturile minoritarilor.

Toate modificările au venit de la cei ce voiau să fie mai buni decât majoritatea.

Criticii au descris grupul hipsterilor ca fiind plin de contradicții și, în cele din urmă, identificat în sfârșitul civilizației occidentale. Aici intervine dezorientarea menționată anterior.

Modificarea perspectivei generale raportată la locul de muncă și în culturile organizaționale relevă că oamenii ce au înțeles ce presupune existența noilor generații o duc cel mai bine, în același timp în care ceilalți se luptă spre păstrarea propriei rigidități.

Trendul cultural reprezintă un indicator al unei structuri sociale cu o anxietate economică sporită și cu o mobilitate de clasă redusă.

Astfel se poate răspunde întrebărilor de mai devreme. Dacă un individ îl numește „hipster” pe un altul, cel din urmă trebuie să fie mulțumit întrucât complimentele cele mai sincere sunt cele făcute involuntar. În condițiile în care un individ este hipster, acesta se definește prin a fi o persoană nemulțumită de categorizări, dar care, din pricina faptului că acestea se formează oricum, încearcă în permanență să își păstreze autenticitatea.

„Hipsterismul” este o subcultură a schimbării, iar opozanții se regăsesc în cultura fricii în raport cu schimbarea.

CAP. II Subcultura Hipsterilor

2.1 Origini

Originea hipsterilor se identifică în America sfârșitului anilor 1990, aceștia nefiind atunci decât niște tineri albi ce copiau stilul orășenesc al negrilor. Fiind pasionați de jazz-ul modern, aceștia au preluat stilul de viață al muzicienilor de jazz, copiindu-le (www.m.ziarulevenimentul.ro, 2014):

umorul sarcastic;

hainele;

obiceiul consumului de cannabis;

limbajul argotic.

În scrierea sa, „Jazz”, Frank Tirro definește conceptul „hipster”, ca fiind „underground man “. În alt context, în cartea satirică a lui Robert Lanham, „The Hipster Handbook", se subliniază că adepții hipster sunt niște indivizi cu „frizuri ciufulite, cu cărți de buzunar atârnate de pantaloni, vorbind la telefonul mobil, fumând țigări europene, cocoțați pe încălțăminte cu platformă și cu o întreagă biografie a lui Che Guevara în ghiozdane. Sunt apatici, pretențioși și egoiști, de cele mai multe ori marginalizați în mediul lor de viață, atât de generațiile boeme, de tradiționaliști sau de oamenii de culoare din cartiere sărace”. (www.informatia-zilei.ro, 2013).

Este imperios necesar ca hipsterii să nu fie confundați cu adolescenții emo ce trec printr-o perioadă de criză (a vârstei) încercând atragerea atenția prin gesturi disperate.

Hipsterul contemporan reprezintă acel tânăr activ ce preferă profesiile creative, cum ar fi jurnalismul sau publicitatea și este pasionat de artă. Hipsterul este fan al media inovative și este dedicat campaniilor umanitare. Potrivit Dicționarului „Urban Dictionary" hipsterii însumează o subcultură a unor indivizi cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani ce cred în:

muzica indie;

gândirea independentă;

arta;

anticonformism;

creativitate.

Astăzi, unii dintre tineri devin adepții acestui stil fără însă a cunoaște prea multe detalii legate de originile acestei culturi, termenul transformându-se intr- unul cu o uzanță mai mult peiorativă.

Potrivit lexicografului Jesse Sheidlower, conceptele de „hippie” și de „hipster” provin de la cuvântul „hip”, a cărui origine este necunoscută (Zimmer, 2012).

În altă ordine de idei, noțiunea de „hipster” își are originea în subculturile „beatnik” și „hipster” din America anilor ’40-’50.

Termenul a fost utilizat în multe dintre comunitățile africane din Diasporă, încă din timpul în care și-au părăsit originile locale.

În anii 1940, conceptul de "hipster" a substituit termenul "hepcat", în același timp în care adepții hipster și-au focusat atenția asupra "bebop"- ului și asupra "hot jazz"- ului mai mult decât asupra muzicii swing autentice, care, târziu în anii `40, s-a transformat într-una de modă veche, surclasată, ulterior, de Guy Lombardo ori de Lawrence Welk.

Cu toate că originile termenului „hipster” nu sunt foarte clar delimitate, unica certitudine este aceea că e strâns conectat de lumea muzicii jazz, inițial, făcându-se referire la cei ce erau apropiați acelei societăți, trecând, în acest context, peste diferențele rasiale impuse de vremea respectivă.

2.2 Istoric

Termenul "hipster" a fost utilizat, în primă instanță, de pe la sfârșitul anilor ’40, în condițiile în care se făcea referire la un membru al comunității afro – americane. Zece ani mai târziu, hipsterul era tot alb, însă încă uimit de tot ce se încadra în "de culoare": de la alteritatea și exoticul culturii negrilor – violență, sexualitate – la jazzul întreprins de aceștia. Și într-un caz și în celălalt, cunoștințele reprezentau punctul de rezistență. Prin informația obținută, hipsterul se distanța de cei mai mulți dintre indivizi și era apt în poziționarea opusă față de cultură cu multe dificultăți rasiale.

Astfel, s-a ajuns la hipsterul modern ori la cel apărut în anul 1999, în locuri precum Lower East Side și Williamsburg din New York. Și pentru acesta, informația obținută înaintea celorlalți reprezintă un avantaj și o manieră de poziționare deasupra celor mai mulți dintre indivizi. Existența hipsterului modern este distribuit în două faze: hipsterul alb și hipsterul primitiv.

Cel dintâi dintre cei doi a fost hipsterul alb. În acele locuri unde cultura afro – americană era ridicată în slăvi în trecut, astăzi cultura suburbiilor americane (o cultură „foarte albă”) se identifică într-un obiect al nostalgiei. Similar numelui, acel tip de hipster era alb, mândrindu-se cu acest aspect. Acesta se identifică în simboluri precum:

imaginile soft – core;

șepcile de șoferi de tir;

Pabst Blue Ribbon.

În 2003, a apărut și hipsterul primitiv. Astfel, accentul s-a mutat de pe suburbie pe sălbăticie și pe orice aspect avea iz de:

tradițional;

autentic;

vechi.

Trupele de referință ale acelei perioade erau Grizzly Bear și Animal Collective iar elementele de referință vizau:

produsele organice – din apropierea zonei de consum;

cizmele de cowboy;

vinilul;

cămășile cadrilate;

bărbile;

jeanșii skinny – dintr-o perspectivă, ca reacție la mainstream, din altă perspectivă ca o manieră de sfidare a hipsterului alb.

În niciunul dintre cele două cazuri, hipsterul nu făcea nici un efort în a se integra în societate, indiferent că se identifică în:

faux – gothul ce ascultă witch house;

skate – punkul plin de tatuaje;

veganul ce nu cumpără nimic pe care să nu fi scris "organic".

Unul dintre fondatorii revistei Vice – Gavin McInnes, considerat simbol al hipsterului alb – declară că ura față de hipsteri vine dintr-o ranchiună a unora raportată la faptul că tinerii la modă, tinerii hip se distrează mai bine decât ei.

Hipsterul este acuzat că este lipsit de ideologie, însă realitatea stă în faptul că hipsterul se identifică într-un amalgam de:

atitudine post – rasială;

anarhism;

ecologism;

punk;

anti – capitalism.

În acest context, conceptul conform căruia atitudinea „hipstereasca” s-ar identifica într-o lipsă de implicare socială duce spre absurditate.

Despre hipsteri se spune că au distrus conceptul de contracultura din motivul faptului că pentru ei a „consuma” reprezintă ceva vital.

2.3 Trăsături

2.3.1 Stil vestimentar

Un hipster poate fi recunoscut, pe lângă aspectele menționate și după accesoriile pe care le poartă.

Cu toate că "hipsterismul" este considerat realmente o stare de spirit, acesta este în multe din cazuri interconectat cu sensibilități distincte în ceea ce privește moda. Hipsterii resping atitudinile cultural – ignorante ale consumatorilor obișnuiți, fiind, de cele mai multe ori văzuți purtând moda vintage identificată prin blugi strâmți, adidași vechi și ochelari cu ramă groasă. Deopotrivă bărbații și femeile hipsteri poartă stiluri asemănătoare de păr (androgine), ce includ combinații de tăieturi și breton tăiat lateral asimetric.

Cu toate că hipsterii sunt conformiști în cadrul propriei subculturi, în comparație cu masa, mult mai numeroasă din perspective tehnice, aceștia sunt lideri ale celor mai recente idealuri și tendințe culturale. De pildă, apariția numeroasă a blugilor făcuți să arate vechi și uzați care s-au transformat în marfă principală a magazinelor de profil precum:

Hollister;

The Gap;

Fitch;

American Eagle;

Abercrombie au fost luate în calcul, în primă instanță de către nonconformiștii ce au achiziționat astfel de articole de îmbrăcăminte cu ani înainte de a fi produse în masă și de a fi vândute spre consumatorul de masă.

Moda are o relevanță similară muzicii. În timp ce cumpărăturile la magazine de epocă rămân un element fundamental pentru mulți nonconformiști, această activitate nu face parte din crearea garderobei unui hipster.

Aceștia poartă vestimentație de tipul:

flanelelor;

tricourilor Pink Floyd;

cămășilor de cowboy;

tricourilor Metallica;

tricourilor în carouri;

tricourilor Van Halen, în detrimentul vestimentației de dame, vestimentației de epocă sau florale.

Dintre tricourile trecute în revistă anterior, cei mai mulți hipsteri (Perry, 2014) le poartă pe cele pe care sunt aplicate imagini cu:

zicători ironice;

animale;

personaje din televiziune pentru copii;

păduri.

Încălțămintea adecvată a hipsterilor (Pfeiffer, 2015) se identifică în:

pantofi vintage;

cizme de cowboy;

cizme de luptă.

Converșii nu mai sunt considerați de tip hipster întrucât din ce în ce mai mulți indivizi au început să îi poarte.

Purtarea lucrurilor care nu se potrivesc împreună este foarte „hipster” (Ungureanu, 2014) iar această acțiune ajunge să se transforme în obicei. În acest context, o vestimentație de hipster nu are nevoie de ajustare.

Pe de altă parte, hipsterii (Booth, 2015) sunt mai puțin interesați de cheltuieli pentru:

make-up;

coafuri;

manichiuri;

sesiuni de spa;

pedichiuri întrucât acestea sunt conforme idealurilor culturale ale frumuseții, pe care aceștia le evită.

Hipsterii nu sunt atât de interesați de valorificarea la maxim a propriilor bani întrucât pun mai mult preț pe ei, ca indivizi.

Părul unsuros este văzut bine de unii ce aparțin culturii hipsterismului. Acel „scârțâit” al părului nepieptănat reprezintă încă un element de identificare al acestei subculturi, alături de vopsirea stridentă a părului.

Lupta cu tendința spre produsele strălucitoare și spre hainele noi ce aparțin brandurilor cunoscute este, totodată, o parte a unui adevărat „hipster”.

2.3.2 Stil muzical

Hipsterii citesc mult și ascultă rock (motiv pentru care sunt văzuți drept o combinație între rock și punk), în principiu rock alternativ, dub sau dubstep însă nu exclud și celelalte genuri de muzică pentru că, în definitiv este tot un individ ce trăiește într-o societate multivalentă.

Ironia stă, aici, în faptul că mulți dintre detractorii culturii hipster urmează, fără a ști, o cale pe care nonconformiștii au conturat-o cu mulți ani înaintea lor. Acest fenomen este aplicabil și în muzică, în condițiile în care multe trupe au devenit de succes și notorii publicului de masă numai pentru că hipsterii le-au descoperit, în primă instanța și le-au ascultat transformându-se, în acest context, în „adoptatori” a noii culturi. Odată ce anumite concepte ale muzicii și ale modei au ajuns la publicul de masă, nonconformiștii au trecut la altceva nou.

2.3.3 Comportament și concepții

Hipsterii se identifică într-o subcultură ce include atât bărbați cât și femei, de obicei, cu vârstele cuprinse între 20 și 30 de ani care pun valoare pe un tip de gândire independentă, contra tradițiilor și contra politicilor progresive.

În ceea ce privește hipsterii (Toplean, 2016), există un model concret care să îi delimiteze.

„Hipsterismul” este o subcultură alcătuită din tineri (Murphy, 2009), care:

încearcă să iasă din tipare;

ascultă muzică indie;

sunt atei;

se îmbracă atipic;

sunt agnostici.

Faptul că hipsterii sunt diferiți față de ceilalți este, în genere, o concepție de masă însă, în funcție de conjuncturi se poate transforma și doar în propria considerație.

În altă ordine de idei, hipsterismul presupune libertate, întrucât faptul de a ieși din propriul context și de a încerca să fie cât mai liber, reprezintă pentru individ o nevoie a zilei de astăzi.

Hipsterul vrea să pară mai interesant decât ceilalți oameni, motiv pentru care, se întâmpla adesea să utilizeze „romengleza” ca manieră de purtare a unei conversații.

Hipsterii (Bibiță, 2015) apreciază arta și stilul indie – rock, creativitatea și inteligența. Cele mai multe dintre grupurile de astfel de „nonconformiști” se regăsesc în:

Wicker Park;

Williamsburg și în cartiere de centru cosmopolitane precum:

San Francisco;

Chicago;

New York;

Mission District.

Stilurile de această natură sunt de cele mai multe ori asociate cu activitatea creativă a stiliștilor din saloanele urbane creative și, în genere, prea tăioase pentru consumatorul de masă tradițional. În pofida concepției eronate fundamentate pe gusturile lor estetice, nonconformiștii sunt bine educați iar, în cele mai multe dintre cazuri, sunt predispuși spre arte liberale, spre matematică și științe, ce necesită o serie de abilități analitice spre evoluția gândirii creative. Așadar, mulți hipsteri au tendința de a opta pentru locuri de muncă în industria muzicală, în industria artei și a modei.

Unul din miturile legate de hipsteri stă în faptul că cei mai mulți dintre nonconformiști sunt șomeri și trăiesc pe baza fondurilor financiare ale propriilor părinți.

Hipsterii evită convențiile sociale clasice care se aplică preferințelor matrimoniale și „normelor” tradiționale de atracție fizică. Una din dogmele principale ale hipsterilor este să nu fie influențați de publicitate și de mass – media care tind să promoveze numai idealurile etnocentrice de frumusețe. Atât conceptul feminismului cât și cel al androginității au influențat cultura hipster.

Idealul masculin american de individ atletic cu o musculatură bine dezvoltată nu este văzut identic de femeile ce fac parte din „hipsterism”, interpretându-l mai degrabă ca o dovadă de misoginism. În același context, bărbații „hipster” tind să fie la fel de slabi ca femeile, timp în care fetele insipide, cu peruci blonde și piele prea bronzată, nu sunt interpretate drept atractive de bărbații hipsteri care le văd drept simboluri ale insecurității sexului feminin, simboluri ale unei stime de sine scăzută, ale lipsei inteligenței culturale și ale gândirii independente. În genere, hipsterii sunt foarte deschiși la minte, iar cel mai mare număr de cupluri interrasiale, în orice mediu urban, se găsesc de obicei în cadrul subculturii „hipsterismului”.

Din pricina creșterii notorietății de tip on-line – prin foto – blog și site-uri de social networking – perspectivele în cultura urbană ‚hipster” sunt de a ajunge la o rată exponențială.

Normele culturale au fost destructurate de cultura „hipster”, în ansamblul său.

„Hipsterismul” este, de cele mai multe ori, respins de către unii sub identitatea de imagine personală, însă cultura, în ansamblul său, conduce la modificări în societate, care generează, la rândul său sentimente de incertitudine și resentimente în oameni ce nu fac parte din clasa culturală conducătoare. De pildă, multitudinea sentimentelor „anti – hipster” vine din partea indivizilor care văd în prototipul sensibil, inteligent și conștient, din punct de vedere cultural, o amenințare a sentimentului lor incert al masculinității. Sentimentul „anti-hipster” provine, de multe ori, de la oameni ce pur și simplu nu pot să țină pasul cu schimbările sociale fiind invidioși pe cei care pot.

Indivizii se grăbesc să tragă concluzii, cu toate că nu cunosc o definiție propriu-zisă a conceptului de „hipsterism” iar totul poate fi transformat într-un telefon fără fir la capetele căruia oricine poate fi considerat hipster.

Hipsterii sunt indivizi ce se bucură de îmbrăcăminte, de muzică, de produse alimentare și de activități considerate a fi în afara mainstream sociale.

Unii indivizi asociază hipsterii cu noțiunea de „hippy” și presupun că igiena acestora nu este una corespunzătoare, concepție, de altfel, eronată.

Consumul de carne nu este întotdeauna în concordanță cu cultura „hipster”, mulți nonconformiști tinzând să devină vegani sau vegetarieni.

Asociate cu nonconformiștii, sunt și țigările Parliament alături de o atitudine nepăsătoare cu privire la legile de fumat, berea Pabst, îmbrăcămintea bunicilor și bicicletele cu roți dințate fixe.

=== 1e827bbdad633dfed900a85eb8ded689a2e60c60_400284_2 ===

Bibliografie a capitolului al doilea

Alice Pfeiffer, art. „The hipster is dead. Long live the hipster”, The Guardian, 2015

Laurențiu Ungureanu, art. „Care-i treaba cu hipsterii? Vintilă Mihăilescu: „Nonconformiști de duminică “. Aurora Liiceanu: „Tineri și rătăciți de regiment “, Ziarul Adevărul, 2014

Surse online:

Ben Zimmer, „Of hipsters, hippies, and hepcats”, www.visualthesaurus.com, 2012

Flo Perry, „The 35 most hipster things that happened in 2014”, www.buzzfeed.com, 2014

Ioana Bibiță, art. „Cu și despre hipsteri”, www.zdt.ro, 2015

Maddy Booth, art. „The evolution of The Hipster 2010 – 2015”, www.pastemagazine.com, 2015

Viorica Shibata, art. „Cine sunt hipsterii?”, www.informatia-zilei.ro, 2013

www.ziarulevenimentul.ro, „Cum e să fii hipster in Moldova”, 2014