Un vechi blestem chinezesc [625393]

INTRODUCERE

Un vechi blestem chinezesc
sună astfel: „Fie să trăiești în
vremuri interesante”. Se pare că
omenirea, în general, nu duce lipsă
de vremuri interesante. Vremea în
continuă schimbare, cutremure
devastatoare din ce în ce mai dese,
urmate de tsunami și mai
devastatoare, crize economice care
fac să pălească perioada dinaintea
războiului al doilea mondial, o

cursă a înarmărilor fără precedent,
și, pentru a face totul mai
complicat, creșterea în intensitate la
cote de neimaginat a terorismului.
Ce este terorismul ? Iată o
întrebare deloc simplă, la care vom
încerca să găsim un răspuns cât se
poate de bine documentat pe
parcursul acestei lucrări. Am făcut
un experiment simplu: am întrebat
pe câțiva din cunoscuții noștri exact
acest lucru: „Ce este terorismul ?”
Nu a fost o surpriză că, deși cu toții

știau despre ce este vorba, și chiar
aprofundat în unele cazuri, nu au
reușit să ne ofere o definiție, dacă
nu exhaustivă, măcar clară. Acest
lucru ne-a întărit convingerea că
această lucrare este necesară, atât
pentru informare, cât mai ales
pentru că pentru a lupta împotriva
unui lucru – aici fiind vorba de
terorism – trebuie mai înainte de
toate să îl cunoști.
Faptul că toată lumea a auzit
despre terorism, că știe, în linii

mari măcar, despre ce este vorba,
ar trebui să fie un motiv constant de
îngrijorare, pentru că asta
demonstrează cât de mult a devenit
terorismul o parte a cotidianului,
precum și însemnătatea pe care a
căpătat-o în conștiința colectivă și,
de asemenea, că puterea pe care o
are crește odată cu intrarea sa în
obișnuit.
Privit ca un fenomen social,
probabil că importanța care i se
acordă terorismului în ziua de azi

este un efect al modului de viață
contemporan, în care fiecare
individ vrea să obțină ceea ce îi
trebuie (sau consideră că îi trebuie)
prin orice mijloace, fără a ține cont
de ce vor cei din jurul său și, mai
ales, fără a acorda importanță
faptului că cei din jur pot suferi de
pe urma acțiunilor sale. Să
observăm că acest lucru este
prezent permanent ăn viața de zi cu
zi, și nu legat strict de acțiunile
teroriste. Îngrijorător este (sau ar

trebui să fie) faptul că acest mod de
gândire este prezent la tineri și
chiar la copii, care, fie și numai
pentru a obține atenție – momentul
de faimă – sunt gata oricând să
anunțe false alarme cu bombe, să
tragă asupra altor copii sau să îi
înjunghie cu cuțite, să îi înțepe cu
ace pe care apoi pretind că le-au
infectat cu diferite boli. Prin
extrapolare, acest fenomen prezent
în rândul tinerilor ușurează enorm
sarcina recrutorilor teroriști – ei

pur și simplu le oferă ocazia să
pună în practică ceea ce oricum
aveau de gând să facă, fără a trebui
să îi îndoctrineze sau convingă.
Privind din punctul de vedere
opus, evident că nici cei care sunt
ținta teroriștilor (nu vorbim aici
despre victime, ci despre cei la a
căror adresă trebuie să ajungă
mesajul atentatelor) nu sunt dispuși
să facă concesii, oarecum
justificând, prin lipsă de opțiuni
viabile, gesturile extreme ale

atentatorilor. Ajungem astfel la
aceeași lipsă de înțelegere,
atitudinea „nu e important decât
ceea ce vreau eu” pe care o
menționam anterior, și observăm
că, înainte de orice altceva,
problemele se rezumă la lipsa de
compasiune și de înțelegere, și
rezolvarea lor nu se poate face prin
forță sau măsuri de impunere, care,
în ultimă instanță, nu vor face decât
să crească îndârjirea din ambele
părți.

Un aspect complementar
acestei atitudini este că dacă,
admițând că toate organizațiile
teroriste actuale ar cădea la
înțelegere cu guvernele sau statele
cu care au diferende, asta nu ar
însemna în mod automat încetarea
actelor teroriste și dispariția
acestui fenomen. Există numeroase
cazuri în care atentatele sunt opera
unor indivizi dezaxați, care nu au un
scop precis în afara creerii haosului
și distrugerilor.

Iată, deci, că studierea
fenomenului terorist și găsirea de
soluții pentru contracararea
acțiunilor teroriste trebuie să
continue, indiferent de progresele
care se fac sau vor fi făcute în
găsirea de soluții pentru eliminarea
cauzelor mari, principale, ale
terorismului. Ar merita menționat
că, din păcate de altfel, eforturile în
această direcție sunt minime. Pe de
o parte, cererile teroriștilor sunt de
cele mai multe ori exagerate, pe de

alta, părțile opuse nu sunt dispuse
la concesii, fiind deja de partea
„puternică”, atât din punct de
vedere al forțelor, cât și al legii.
Este greu de apreciat de partea cui
este dreptatea, atâta timp cât
conflictele au de multe ori cauze
istorice, iar sursele disponibile
variază în informații. După cum
bine știm, „istoria este scrisă de
către învingători”, deci izvoarele
istorice vor favoriza pe cei aflați în
tabăra „bună”, cum este considerată

acum.
O analiză din altă perspectivă
va arăta că de fapt marea majoritate
a grupărilor teroriste nu au o idee
clară despre ce vor cu adevărat, și
nici ce vor face dacă cererile lor
sunt satisfăcute. Revendicările
actelor teroriste au ca scop declarat
distrugerea unor sisteme sociale,
însă nici una din grupările care le
revendică nu sunt pregătite să ia
locul la conducere și să întoarcă
situația în direcția dorită de ei, fie

din lipsă de forțe și mijloace, fie
din lipsa unei doctrine și unei
strategii potrivite, fie din toate
aceste motive la un loc. Astfel, între
a obține cu adevărat schimbarea –
declarată ca fiind dorită – și a
perpetua situația actuală pe termen
nedefinit, șansele sunt clar în
favoarea celei de a doua variante.
Lucrarea de față încearcă să
intre în detaliile acestor aspecte
atât de controversate și neclare
totodată, cu scopul declarat de a fi

un ghid pentru înțelegerea
fenomenului terorist, în vederea
combaterii acestuia în cele mai
bune condiții și cu pierderi cât mai
reduse. Nu uităm că trupele
românești duc acum această luptă
pe tărâmuri stăine, și fiecare pas
spre înțelegerea și stăpânirea
fenomenului înseamnă un sacrificiu
mai puțin, o lacrimă în minus pe
obrazul unui copil, unei soții sau
unei mame…