Un orășel………………… 11 Un primar ………………..15 Bunul săracilor …………….18 Un tată și un fiu ……………24 O tocmeal… [600977]

www.tubefun4.com
CUPRINS
I
Un orășel………………… 11
Un primar ………………..15
Bunul săracilor …………….18
Un tată și un fiu ……………24
O tocmeal ă……………….28
Plictiseala ………………..36
Potriviri suflete ști …………..45
Mici întîmpl ări …………….56
O seară la țară …………….65
O inimă mare și o avere mic ă … .73
O seară ………………….77
O călătorie ……………….82
Ciorapii ajurau …………….89
Foarfecele englezesc …………94
Cîntecul coco șului ………….98
A doua zi … ……………..102
Primul adjunct al primarului …. 107
Un rege la Verrieres ………..112
A gîndi înseamn ă a suferi ……126
Scrisorile anonime …………135
Dialog cu un st ăpîn ………..140

Capitolul XXII Capitolul XXIII Capito lul XXIV Capitolul XXV Capitolul
XXVI
Capitolul XXVII Capitolul XXV III Capitolul XXIX Capitolul XXX
Fel de a se purta în 1830 …….155
Necazurile unui slujba ș ……..170
O capital ă……………….186
Seminarul ……………….193
Lumea sau ceea ce îi lipse ște
bogatului ………………..202
Prima experien ță a vieții …….213
O procesiune ……………. .217
Prima avansare ……………225
Un ambițios………………241
II
< ipitolul 1
• ipitolu] II
< ipitolul HI . ipholul iv
• ipitolul v
< ipitolul VI

www.tubefun4.com
< ipitolul VII
( ipitolul viu
< ipltolul IX
i .i|niiiiiii \ • lapitolul \i Capitolul XII Capitolul XIII
Plăcerile vieții la țară……….261
Intrare în lume ……………273
Primiipași……………….281
Palatul La Mole …………..285
Sensibilitatea și o nobilă
doamnă evlavioas ă ………..290
Fel de a rosti cuvintele ………302
O criză depodagr ă…………310
Care decora ție e mai de pre ț … .319
Balul …………………..330
Regina Marguerite …………341
Puterea unei fete …………..351
Să fie oare un Danton ? ……..356
Un complot ………………362
Capitolul XIV Gîndurile unei fete …………372
Capitolul XV Să fie un complot ? …………379
Capitolul XVI Ora unu dup ă miezul nop ții…..385
Capitolul XVII O veche spad ă…………….392
Capitolul XVIII Clipe cumplite …………….397
Capitolul XIX Opera buf ă ………………403
Capitolul XX Vaza japonez ă…………….414
Capitolul XXI Nota secret ă ……………..421
Capitolul XXII Discuția………………. >. .426
Capitolul XXIII Clerul, pădurile, libertatea ……435
Capitolul XXIV Strasbourg ……………….445
Capitolul XXV Slujitoarea virtu ții………….452
Capitolul XXVI Iubirea moral ă ……………459
Capitolul XXVII Cele mai înalte demnit ăți
bisericești………………..463
Capitolul XXVIII Manon Lescaut ……………467
Capitolul XXIX Plictiseala ……………….472
Capitolul XXX O lojă la Bouffes ………….476
Capitolul XXXI S-ofac să se teamă…………481
Capitolul XXXII Tigrul …………………..486
Capitolul XXXIII Infernul sl ăbiciunii …………492
Capitolul XXXIV Un om cu minte aleas ă ……..498
Capitolul XXXV O furtună……..,…………505
Capitolul XXXVI Amănunte triste …………..511
Capitolul XXXVII Un turn ………ș…………518

www.tubefun4.com
Capitolul XXXVIII Un om atotputernic ………..523
Capitolul XXXIX Intriga ………………….529
Capitolul XL Liniștea …………………534
Capitolul XLI Judecata …………………539
Capitolul XLII……… ……………… 546
Capitolul XLIII Capitolul XLIV Capitolul XLV Sfîr șit
.551 .556 .564 .571
Adevărul, asprul adev ăr. DANTON
CAPITOLUL I Un or ășel
Put thousands together
Less bad. But the cage less gay.
, HOBBES
Verrieres poate fi socotit drept unul dintre cele mai frumoase or ășele din
Franche-Comt6. Casele lui albe cu acoperi șurile țuguiate, din olane ro șii, se
întind pe povîrni șul unei coline c ăreia pilcurile de castani viguro și îi scot la
iveală cele mai mici ridic ături. Rîul Doubs curge la cîteva sute de pa și mai jos de
fortificațiile înălțate odinioar ă de spanioli, și acum ruinate.
Spre nord, Verrieres e ad ăpostit de o creast ă înaltă, una din ramurile mun ților
Jura. Culmile retezate ale piscului Verra se acoper ă de zăpadă din primele zile
reci ale lui octombrie. Un torent care se pr ăvălește din munte str ăbate orășelul
înainte de a se arunca în Doubs și pune în mi șcare numeroase joag ăre;
îndeletnicirea aceas ta foarte simpl ă aduce o oarecare via ță tihnită majorității lo-
calnicilor, care sînt mai mult țărani decît or ășeni. Și, totuși, nu joag ărele
îmbogățesc orășelul. Fabricii de st ămburi colorate, zise de Mulhouse, i se
datorează bunăstarea general ă care, de la c ăderea lui Napoleon, a f ăcut să fie
reclădite fațadele mai tuturor caselor din Verrieres.
i închide la un loc o mie dintre cei mai pu țin ticăloși, și pușcăria va fi mai pu țin
veselă (engl.)
12
STENDHAL
De cum intri în ora ș, te asurze ște larma unei ma șini zgomotoase și îngrozitoare
în aparență. Zeci de ciocane grele, c ă/.înd cu un vuiet care face s ă tremure
pavajul, sînt ridicate de-o roată pusă în mișcare de puhoiul torentului. Fiecare
dintre ciocanele acestea fabric ă, zilnic, nu știu cîte mii de cuie. Ni ște fete vioaie
și drăguțe întind în fa ța ciocanelor uria șe bucăți de fier care sînt preschimbate,
cît ai clipi, în cuie. Munca aceasta, atît de grea în aparen ță, îl uimește îndeosebi
pe călătorul care p ătrunde pentru prima oar ă în munții de la grani ța dintre Fran ța
și Elveția. Dacă, intrînd în Verrieres, c ălătorul întreab ă cine e proprietarul
frumoasei fabrici de cuie care-i asurze ște pe cei ce trec pe strada mare, i se
răspunde cu o,voce t ărăgănată : „De î E a domnului primar".
Oricît de pu țin ar zăbovi călătorul pe strada asta mare din Verrieres, care urc ă de
la Doubs pîn ă către vîrful colinei, pun r ămășag o sută contra unu c ă va vedea
ivindu-se un b ărbat înalt, cu o înf ățișare de om ocupat și plin de sine.

www.tubefun4.com
< înd se ive ște el, toate p ălăriile se ridic ă cu grabă. Primarul are p ărul sur și
poartă haine cenu șii. E cavaler al mai multor ordine, are o frunte înalt ă, un nas
ca un cioc de vultur și, luată în întregul ei, fa ța nu-i e lipsit ă de o oarecare
regularitate; ba chiar, la prima vedere, g ăsești că ea adaug ă, la demnitatea de
primar, aspectul acela pl ăcut < .ii> ș mu ponte înlîlni la patruzeci și opt,
cincizeci de .un I >. M. .îmi.lata, c ălătorul parizian e izbit de-un oarecare aer de
mulțumire de sine și de înfumurare ameste- ș .ii i cu un nu știu ce mărginit și nu
prea isteț. Și atunci înțelege i •* prii eperea omului acestuia se m ărginește la a
l.ii <• s.i i se pl ătească fără pic de zăbavă ceea ce i se cuvine și ifl plitMKfl ci
însuși, cît mai tîrziu cu putin ță, -ceea ce
(IcIlOMM. .1
I
Așa-i primarul din Verrieres , domnul de Renal. Dup ă i. a Străbătut strada cu un
aer grav, intr ă la primărie și dispare din ochii c ălătorului. Dar dup ă o sută de
pași, dacă acesta își continuă plimbarea, d ă cu ochii de-o cas ă destul de ar ătoasă
și, prin grilajul de fier care o împrej-
ROȘU ȘI NEGRU
13
muiește, zărește grădini minunate. Mai sus, linia z ării, alcătuită din colinele
Burgundiei, e f ăcută parcă să desfete ochii. Priveli ștea asta îl îndeamn ă pe
călător să uite atmosfera îmbîcsit ă de interesele b ănești care începuse s ă-1
înăbușe.
Și află că proprietarul casei e to t domnul de Rânal. Locuin ța asta frumoas ă,
clădită din piatră și aproape gata acum, și-a făcut-o din cî știgul realizat de pe
urma marii fabrici de cuie. Fa milia lui, se spune, e de vj ță spaniolă străveche, și,
după cîte vorbe ște lumea, s-a statornicit în pa rtea locului cu mult înainte de
cucerirea lui Ludovic al XlV-lea1.
De la 1815 , domnului de Rânal îi e ru șine că e industria ș : 1815 1-a f ăcut primar
în Verrieres. Zidurile în teras ă, susținînd diversele p ărți ale grădinii acesteia
mărețe care, din treapt ă în treaptă, coboară pînă la Doubs, sînt și ele răsplata
priceperii domnului de Rânal în nego țul cu fier.
Să nu vă așteptați să găsiți în Franța grădinile pitore ști care împrejmuiesc ora șele
manufacturiere ale Germaniei: Leipzig, Fr ankfurt, Niirnberg etc. în Franche-
Comt6, cu cît ridici ma i multe ziduri, cu cît î ți ticsești proprietatea cu pietre
rînduite unele peste altele, cu atît dobmde ști dreptul la stima vecinilor. Gr ădinile
domnului de R6nal, împ ănate de ziduri, mai sînt admirate și pentru c ă el a
cumpărat, cu bani grei, anumite parcele di n terenul pe care se întind acum. De
pildă, joagărul acela a c ărui ciudat ă așezare pe malul rîului Doubs v-a izbit cînd
ați intrat în Verrieres și unde ați observat numele SOREL, scris cu litere uria șe
pe tăblia care domin ă acoperișul, ocupa, acum zece ani, locul unde se ridic ă în
momentul de fa ță zidul celei de-a patra terase a gr ădinii domnului de Rânal.
1 Provincia Franche-Comte a fost alipit ă Franței în vremea lui Ludovic al
XlV-lea, în 1678.

www.tubefun4.com
2 Adică după restaurația Bourbonilor.
14
STENDHAL
Cu toată mîndria lui, domnul primar a fost nevoit s ă stăruie multă vreme pe
lîngă bătrînul Sorel, un țăran aspru și încăpățînat, a trebuit s ă-i numere mult aur
ca să-1 hotărască să-și mute ma șina în altă parte. Cît prive ște rîulețul public care
punea joag ărul în mișcare, domnul de Rfinal, datorit ă trecerii de care se bucur ă
la Paris, a primit încuviin țarea să-i schimbe albia. Favoarea asta i s-a f ăcut după
alegerile din YSihlt
Lui Sorel i-a dat patru pogoane pentru unu, la cinci sute de me tri mai încolo, pe
malurile rîului Doubs. Și, cu toate c ă poziția asta era mult mai prielnic ă pentru
negoțul lui cu cherestea de brad, mo ș Sorel, cum i se spune de cînd s-a
îmbogățit, s-a priceput s ă stoarcă din nerăbdarea și din mania de-a fi proprietar,
care îl rodea pe vecinul s ău, o sumă de șase mii de franci.
Nici vorb ă că oamenii cu scaun la cap de prin partea locului au criticat învoiala
asta. Odat ă, într-o zi de duminic ă, cu vreo patru ani în urm ă, pe cînd se întorcea
de la biseric ă îmbrăcat în hainele lui de primar, domnul de Renal îl v ăzu de
departe pe b ătrînul Sorel, înconjurat de cei trei fii ai lui, privindu-1 și zîmbind.
Zîmbetul acela a înfipt un cui în inima domnului, primar; de-atunci îl bate gîndul
că ar fi putut s ă facă învoiala cu mai pu ține parale.
Ca să te bucuri de stima tuturor la Verrier es, principalul e ca, oricîte ziduri ai
ridica, nu cumva s ă adopți vreunul din planurile aduse di n Italia de zidarii" care,
primăvara, străbat trecătorile mun ților Jura ca s ă ajungă la Paris. O astfel de idee
năstrușnică i-ar aduce neprev ăzătorului constructor ve șnica faim ă de cap sucit și
l-ar pierde pentru totdeauna în ochii oamenilor în țelepți și cumpătați care împart
dreptul la stim ă în Franche-Comt6.
De fapt, oamenii cu cap din partea locului exercit ă cel mai plicticos despotism ;
din pricina cuvîntului acestuia urît, șederea în or ășel este greu de îndurat pentru
cineva
ROȘU ȘI NEGRU
15
care a trăit în marea republic ă numită Paris. Tirania opiniei, și încă ce opinie! e
la fel de neghioabă în orășelele Fran ței ca și în Statele Unite ale Americii.
CAPITOLUL II
k Un primar
\ H^1 ^aza ș Nu e ea nimic, domnule ? Respectul neghiobilor, uluirea copiilor,
invidia boga ților, dispre țul înțelepților.
BARNAVE1
Din fericire pentru reputa ția de cîrmuitor a domnul ui de Rânal, un imens zid de
susținere era necesar promenadei publice care se întinde de-a lungul colinei, la
vreo sută de metri deasupra cursului rîului Doubs. Promenada î și datoreaz ă
poziției acesteia admirabile una dintre cele mai pitore ști priveliști din Fran ța. în
fiecare prim ăvară, însă, apele ploilor o br ăzdau, umplînd-o de hîrtoape și făcînd-

www.tubefun4.com
o de nefolosit. Neajunsul acesta, resim țit de toți, îi dădu domnului de Rânal
fericitul prilej de a- și imortaliza ocîrmuirea printr-un zid înalt de dou ăzeci de
pași și lung de vreo treizeci sau patruzeci de stînjeni.
Parapetul zidului, pentru care dom nul de Rfenal fusese nevoit s ă bată de trei ori
drumul pîn ă la Paris — c ăci penultimul ministru de interne se declarase du șman
de moarte al promenadei din Verri eres — parapetul zidului siThrar ță" acum la
patru picioare deasupra solului. Și, ca pentru a-i înfrunta pe to ți; miniștrii
prezenți și viitori, în momentul de fa ță e împodorJîrculespezi de piatr ă cioplită.
De cîte ori, cu gîndul la ba lurile de la Paris, abia p ărăsite, și cu pieptul rezemat
de lespezile acelea mari, croite dintr-o preafrumoas ă piatră cenușie bătînd în al-
i Joseph Bamave (1761-1793), orator în Adunarea Constituant ă în (im pul
revoluției de la 1789
16
STENDHAL
bastru, nu mi-am adîncit privirile în valea rîului Doubs ! Dincolo, pe malul stîng,
șerpuiesc vreo cinci sau șase vîlcele, în fundul c ărora ochiul z ărește limpede
niște pîraie. Dup ă ce au săltat din cascad ă în cascad ă, le vezi c ăzînd în Doubs. în
munții aceștia, soarele e foarte cald, iar cînd dogore ște, la nămiezi, visarea
călătorului e adumbrit ă, de-a lungul teraselor, de m ăreții castani. Cre șterea lor
rapidă și frumosul frunzi ș verde cu sclipiri albast re, castanii le datoreaz ă
pămîntului c ărat și pus din porunca domnului primar dinapoia uria șului său zid
de susținere, căci, cu toat ă împotrivirea consiliului municipal, el a l ărgit
promenada cu mai mult de șase pași (pentru asta, de și el e ultFa , iar eu sînt
liberal, îl laud) și iată de ce, dup ă părerea lui și a domnului Valenod, fericitul
director al A șezămîntului pentru s ăraci din Varrieres, te rasa poate suferi o
comparație cu aceea din Sain t-Germain-en-Laye.
Cît despre mine, unul, eu nu-i g ăsesc decît un singur cusur DRUMULUI
CREDINȚEI (numele acesta oficial poate fi citit în vreo cincisprezece sau
douăzeci de locuri, pe pl ăci de marmur ă, care i-au adus o decora ție în plus
domnului de RSnal); cusurul Drumului credin ței, după a mea părere, e felul
barbar în care ocîrmuirea pune s ă fie tăiați și tunși, pînă în țesuturile vii,
puternicii castani. în loc s ă se asemene, prin frunzi șurile lor scunde, rotunde și
turtite, cu cele mai vu lgare zarzavaturi, cast anii n-ar dori decît s ă aibă formele
acelea mărețe pe care le au în Anglia. Dar voin ța domnului primar e despotic ă,
si, de dou ă ori pe an, to ți arborii apar ținînd comunei sînt ciunti ți fără milă.
Liberalii din partea locului pr etind, dar ei exagereaz ă, că mîna grădinarului
oficial a devenit și mai necru țătoare de cînd p ărintele Maslon a deprins obiceiul
să ia el crengile t ăiate.
Preotul acesta tîn ăr a fost trimis din Besancon, acum vreo cî țiva ani, ca s ă-1
supravegheze pe abatele Ch61an și
i Adică ultraregalist,
l Așezămînt public unde erau ad ăpostiți oamenii f ără mijloace de trai,
cu obligația de a presta munc ă în schimbul locuin ței și al hranei primite

www.tubefun4.com
ROȘU ȘI NEGRU
17
pe încă vreo cîteva fe țe biserice ști de prin împrejurimi. Un b ătrîn chirurg-major
din armata Italiei , retras la Verrieres, și care cît tr ăise fusese, dup ă spusele
domnului primar, și iacobin, și bonapartist, a îndr ăznit într-o bun ă zi să i se
plîngă de ciuntirea periodic ă a frumoșilor copaci.
— îmi place umbra, i-a r ăspuns domnul de Rânal, ridicîndu- și glasul atît cît se
cuvine atunci cînd îi vorbe ști unui chirurg, membru al Legiunii de Onoare; îmi
place umbra și pun să fie tăiați copacii mei ca să facă umbră. Căci nu înțeleg ca
un copac s ă aibă altă menire, mai ales atunci, cînd nu aduce venit, ca folositorul
nuc.
Tată cuvîntul-cheie care hot ărăște totul în Verrieres: să aducă venit. El singur
reprezintă modul obi șnuit de a gîndi a peste trei sferturi dintre localnici.
Să aducă venit e ideea care hot ărăște totul în or ășelul acesta care vi se va p ărea
atît de drăgup Străinul nou sosit, încîntat de farmecul r ăcoroaselor și adîncilor
vîlcele care îl împrejmuiesc, î și închipuie mai întîi c ă localnicii sînt sensibili la
frumos și chiar că vorbesc cam prea des despre frumuse țea ținutului lor ; nu po ți
tăgădui că nu fac mare caz de ea, dar asta fiindc ă frumusețea locului atrage
cîțiva străini, ai căror bani îi îmbog ățesc pe hangii, ceea ce, prin mijlocirea
accizului, aduce venit ora șului.
într-o încînt ătoare diminea ță de toamn ă, domnul de R6nal se plimba pe Drumul
credinței, la braț cu soția lui. Pe cînd î și asculta so țul care vorbea cu un aer grav,
ochii doamnei de R6nal urm ăreau cu nelini ște mișcările a trei b ăiețași. Cel mai
mare dintre ei, care s ă tot fi avut unsprezece ani, se apropia mereu de parapet, ca
și cum ar fi vrut sâ se ca țere deasupra. Un glas blînd îi rostea atunci numele :
Adolphe, și copilul renun ța la planurile lui ambi țioase. Doamna de Rânal p ărea o
femeie de treizeci de ani, înc ă deștul de frumoas ă.
— S-ar putea s ă se căiască frumosul domn de la Paris, spunea domnul de Rfinal
cu un aer ofensat și cu obrazul
1 Armatele franceze care, sub comanda lui Napoleon, au luptat în 1796 în
Italia.
18
STENDHAL
mai palid dccît de obicei. Mai am și eu cîțiva prieteni la castel…1
Dar, deși vreau să vă vorbesc despre pr ovincia asta pe dou ă sute de pagini, n-a ș
avea cruzimea s ă vă fac să îndurați lungimea și întorsăturile savante ale unui
dialog de provincie.
Frumosul domn de la Paris, atît de odios primarului din Verrieres, era chiar
domnul Appert, care, cu dou ă zile mai înainte, g ăsise mijlocul s ă pătrundă nu
numai în pu șcăria și-n Așezămîntul pentru s ăraci din Verrieres, dar și în spitalul
administrat gratuit de primarul și de proprietarii mai de seam ă din partea locului.
—— Dar ce necazuri poate s ă-ți facă domnul acela din Paris, de vreme ce
administrezi bunurile s ăracilor cu cea mai des ăvîrșită cinste ? întreb ă sfioasă

www.tubefun4.com
doamna de RSnal.
— El n-a venit aici decît ca s ă reverse defăimarea, și apoi o să publice articole
în ziarele liberalismului.
— Dumneata nu le cite ști niciodat ă, dragul meu.
— Dar ni se vorbe ște despre articolele astea i acobine; asemenea lucruri ne
distrag și ne împiedic ă să facem binele. Eu, unul, n-am s ă i-o iert niciodat ă
preotului.
CAPITOLUL III Bunul s ăracilor
Un preot virtuos și neintrigant e o binefacere cereasc ă pentru un sat. FLEURY2
S
Trebuie știut că preotul din Verrieres, b ătrîn de optzeci de ani, dar care datora
aerului tare al mun ților o sănătate și un caracter de nezdruncinat, avea dreptul s ă
viziteze oricînd închisoarea, spitalul și chiar Așezămîntul pentru s ăraci. Iar
domnul Appert, care de la Paris îi fusese
l E vorba de castelul de la Neuilly sau de la Saint-Cloud, cu alte cuvinte
curtea regal ă.
1 Claude Fleury (1640-1723), prelat francez, autor al unei Istorii ecleziastice.
ROȘU ȘI NEGRU
19
recomandat preotului, avusese în țelepciunea s ă sosească într-un or ășel curios
exact la ora șase diminea ța. Și deîndată se dusese la parohie.
Citind scrisoarea pe care i-o trimit ea domnul marchiz de la Mole, pair al Franței
și cel mai bogat proprietar din ținut, părintele Ch61an c ăzu pe gînduri.
„Sînt bătrîn și iubit aici, î și spuse el, în sfîr șit, cu jum ătate de glas. N-au s ă
îndrăznească !"
Și se întoarse îndat ă spre domnul venit de la Paris cu o privire în care, în ciuda
vîrstei înaintate, lucea focul acela sacru care v ădește plăcerea de-a face o fapt ă
bună și cam periculoas ă.
— Veniți cu mine, domnule. V-a ș ruga însă ca, în fața temnicerului, și mai cu
seamă a supraveghetorilor de la A șezămîntul pentru s ăraci, să nu vă arătați
părerea despre cele ce vom vedea acolo.
Domnul Appert în țelese că avea de-a face cu un om de inim ă. îl urmă pe
venerabilul preot, vizit ă închisoarea, spitalul, A șezămîntul pentru s ăraci, puse o
sumedenie de întreb ări și, în ciuda r ăspunsurilor neobi șnuite, nu- și îngădui nici
cel mai mic semn de dezaprobare.
Vizita dur ă mai multe ore. Preotul îl pofti apoi la mas ă pe domnul Appert, care
pretinse c ă are de terminat ni ște scrisori; de fapt, nu voia s ă-1 compromit ă și mai
mult pe generosul s ău însoțitor. Pe la orele trei, se duser ă să sfîrșească
inspectarea A șezămîntului pentru s ăraci și se întoarser ă, după aceea, la
închisoare. Acolo îl g ăsiră în pragul u șii pe temnicer, un soi de zdrahon de vreo
doi metri în ălțime și cu picioarele cr ăcănate; fața lui dezgust ătoare devenise
hidoasă de teamă.
— Ah, părinte, îi spuse el preotului de cum îl z ări, domnul ăsta, pe care îl v ăd

www.tubefun4.com
cu dumneavoastr ă, nu e cumva domnul Appert ? \
— Ce-are a face ? îi r ăspunse preotul.
— Păi am primit de ieri ordinul cel mai stra șnic; domnul prefect mi 1-a trimis
printr-un jandarm, care a trebuit s ă vină în galop toat ă noaptea, ca s ă nu-i
îngădui
20
STENDHAL
nici în ruptul capului domnului Appert s ă pătrundă în închisoare.
— îți fac cunoscut, domnule Noiroud, spuse preotul, c ă domnul care m ă
însoțește se nume ște Appert. Recuno ști că am dreptul s ă intru în închisoare la
orice oră din zi și din noapte și în tovărășia cui vreau ?
— Da, părinte, spuse temnicerul cu glas încet și plecîndu- și capul ca un buldog
care se supune cu p ărere de rău de teama ciomagului. Numai c ă, părinte, am ne-
vastă și copii, iar dac ă mă pîrăște careva, îmi pierd postul; numai cu leafa îmi țin
zilele…
— Și eu aș fi la fel de mîhnit dac ă mi l-aș pierde pe-al meu, vorbi preotul cu o
voce din ce în ce mai mi șcată.
— Păi nu-i totuna! f ăcu temnicerul cu însufle țire; despre dumneata, p ărinte, știe
toată lumea că ai opt sute de livre venit, din averile pe care le ai…
Acestea sînt faptele care, comentate, ex agerate în zeci de feluri diferite, fr ămîntă
de două zile toate patimile du șmănoase ale or ășelului Verrieres. în clipa de fa ță
ele fac obiectul m ăruntei discu ții dintre domnul de Rânal și soția lui. De
dimineață, urmat de domnul Valenod, directorul A șezămîntului pentru s ăraci,
primarul se dusese la preot ca s ă-i mărturiseasc ă marea lui nemul țumire. Pe
părintele Chelan nu-1 ocrotea nimeni, și el simți toată greutatea cuvintelor lor.
— Bine, domnilor ! Voi fi al treilea preot, în vîrst ă de optzeci de ani, destituit
din parohie în ținutul nostru. Sînt cincizeci și șase de ani de cînd m ă aflu aici;
am botezat aproape toat ă lumea din ofa ș, care nu era decît un tîrgu șor la venirea
mea. îi cunun zi de zi pe tinerii c ărora, odinioar ă, tot eu le-am cununat bunicii.
Verrieres e familia mea; v ăzîndu-1 îns ă pe străin, mi-am zis : „Omul ăsta, venit
de la Paris, s-ar putea s ă fie liberal, câ doar sînt destui; dar ce r ău le poate face el
săracilor și deținuților noștri ?"
Cum repro șurile domnului de Renal și mai cu seam ă ale domnului Valenod,
directorul A șezămîntului pentru s ăraci, se făceau din ce în ce mai amare, preotul
strigase cu glas tremur ător:
ROȘU ȘI NEGRU
21
— Bine, domnilor ! Da ți-mă afară din slujbă. Dar eu tot în ora șul nostru am s ă
locuiesc. Se știe că, acum patruzeci și opt de ani, am mo ștenit o mo șioară care-
mi aduce opt sute de livre. Am s ă trăiesc din venitul ăsta. Nu strîng bani din
slujba mea, domnilor, și poate că de asta nu prea m ă sperii cînd e vorba s-o
pierd.
Domnul de R6nal se în țelegea foarte bine cu so ția lui; dar, ne știind ce să-i

www.tubefun4.com
răspundă la ideea pe care ea o repeta întruna, sfioas ă: „Ce rău poate să le facă
deținuților domnul acela de la Paris ?", era cît pe ce s ă se supere de-a binelea,
cînd ea dădu un țipăt. Al doilea dintre b ăieți se urcase pe parapetul zidului
terasei și alerga, de și zidul se în ălța cu vreo șase metri deasupra viei aflate de
cealaltă parte. De team ă să nu-și sperie copilul și să-1 facă să cadă, doamna de
R6nal se st ăpînea să-i spună vreo vorb ă. în sfîrșit, copilul, care f ăcea haz de
isprava lui, uitîndu-se la maic ă-sa, o văzu cît e de palid ă și, sărind pe
promenad ă, dădu fuga la ca. Fire ște că fu aspru dojenit.
Această mică întîmplare schimb ă firul conversa ției.
— Vreau neap ărat să-1 iau în cas ă la mine pe Sorel, fiul cherestegiului, spuse
domnul de R6nal; o s ă supravegheze copiii, care încep s ă devină prea
zburdalnici pentru noi. E un tîn ăr teolog, sau a șa ceva, bun latinist, și copiii au
să facă progrese cu el; are o fire energic ă, așa spune preotul. O s ă-i dau trei sute
de franci și mîncare. Aveam unele îndoieli în privin ța moralității lui, căci era
favoritul chirurgului ăluia bătrîn, membru al Legiunii de Onoare, care, pe motiv
că le e rudă, locuia și mînca la familia Sorel. în fond, omul ăsta s-ar putea prea
bine să nu fi fost decît un agent secr et de-al liberalilor; zicea c ă suferă de astmă
și că aerul mun ților noștri îi e prielnic, da r dovada nu exist ă. A făcut toate
campaniile cu Buonaparte în Italia și chiar, dup ă cît se spune, ar fi votat pe
vremuri împotriva Imperiului. Liberalul ăsta 1-a înv ățat latinește pe Sorel-fiul și
i-a lăsat toată grămada de c ărți adusă cu el. Așa că nici nu mi-ar fi trecut prin
gînd să-1 iau pe fiul cherestegiului pe ling ă copiii no ștri ; dar preotul, chiar în
ajunul întîmpl ării care ne-a învr ăjbit pentru totdeauna, mi-a
22
STENDHAL
spus că Sorel studiaz ă teologia de trei ani, cu gînd s ă intre la seminar; deci nu e
liberal, și e latinist.
Treaba asta îmi convine din mai multe motive, continu ă domnul de Rfinal,
privindu-și soția cu un aer diplomatic. Valenod se mîndre ște grozav cu cei doi
frumoși cai normanzi pe care și i-a cump ărat pentru tr ăsură. Dar preceptor la
copii n-are.
— Ar putea prea bine s ă ni-1 ia pe acesta.
— Așadar îmi aprobi planul ? spuse domnul de R6nal, mul țumindu-i so ției
printr-un zîmbet pentru minunata ei idee. Atunci r ămîne hotărît. ,
— Ah, Doamne! Ce repede iei o hot ărîre, dragul meu.
— Fiindc ă sînt om dintr-o bucat ă, și preotul a putut s ă-și dea seama de asta. S ă
nu ne înșelăm: trăim aici înconjura ți de liberali. To ți negustorii ăștia de stamb ă
mă invidiază, sînt sigur; doi sau trei dintre ei se înavu țesc. Ei bine, mi-ar face
plăcere să-i vadă pe copiii domnului de R6na l ducîndu-se la plimbare sub
supravegherea preceptorului lor! Asta le va impune. Buni cul ne povestea adesea
că, în tinere țea lui, avusese preceptor. S-ar putea s ă mă coste o sut ă de ludovici,
dar cheltuiala trebuie socotit ă necesară pentru a ne ține rangul.
Hotărîrea, luat ă pe neașteptate, o puse pe doamna de R6nal pe gînduri. Era o

www.tubefun4.com
femeie înalt ă și bine făcută; fusese una din frumuse țile ținutului, cum se spune în
munții aceștia. Avea un oarecare aer de simplitate și tinerețe în mișcări; grația ei
naivă, plină de nevinov ăție și de vioiciune, i-ar fi fost de ajuns unui parizian ca
să-i trezeasc ă anumite idei de dulce voluptate. Dac ă ar fi aflat despre soiul acesta
de succes, doamna de Renal s-ar fi sim țit foarte ru șinată. Nici cochet ăria și nici
dragostea nu-i atinseser ă, niciodată, inima. Se vorbea c ă domnul Valenod,
bogatul director al A șezămîntului pentru s ăraci, i-ar fi f ăcut curte, dar f ără nici
un rezultat, ceea ce-i punea virtutea într-o lumin ă deosebită; căci domnul
Valenod, un 'tîn ăr voinic, bine cl ădit, cu obrajii rumeni și cu favori ți mari, negri,
era una dintre fiin țele acelea grosolane, ne-
ROȘU ȘI NEGRU
23
rușinate și gălăgioase care, în pr ovincie se numesc „b ărbați bine".
Pe doamna de R6nal, fiin ță foarte sfioas ă și cu o fire în aparen ță foarte
capricioas ă, o supărau îndeosebi ve șnicul neastîmp ăr și izbucnirile zgomotoase
ale domnului Valenod. Pentru c ă se ținea departe de tot ce la Verrieres însemna
distracție, îi ieșise vorba c ă ar fi foarte mîndr ă de obîrșia ei. Ei nu-i trecuser ă
niciodată asemenea lucruri prin gînd, dar se sim țise foarte mul țumită văzînd că
localnicii î și răresc vizitele. N-o s ă ascundem faptul c ă trecea drept proast ă în
ochii soțiilor acestora, pentru c ă, fără pic de șiretenie fa ță de soțul ei, pierdea
cele mai bune prilejuri ca s ă-și cumpere p ălării frumoase de la Paris sau de la
Besanțon. Dacă era lăsată să rătăcească singură prin minunata ei gr ădină, ea nu
se plîngea niciodat ă.
Era o fire naiv ă, care nu ajunsese nici m ăcar pînă acolo încît s ă-și judece so țul și
să-și mărturiseasc ă faptul că o plictisea. î și închipuia, f ără să și-o spună, că între
soț și soție nici nu pot exista leg ături mai duioase. Domnului de, R6nal îi pl ăcea
mai ales atunci cînd vorbea de spre planurile lui în leg ătură cu copiii, dintre care
pe unul voia s ă-1 facă ofițer, pe-al doilea magistrat, și pe-al treilea preot. în
general, ea socotea c ă domnul de Rânal e cu mult mai pu țin plicticos decît
ceilalți bărbați pe care îi cuno ștea.
Era o părere conjugal ă cuminte. Primarul din Verrieres î și datora faima de om
spiritual și mai cu seam ă de om cu purt ări alese cîtorva glume mo ștenite de la un
unchi. Bătrînul căpitan de Rânal servise, înaintea revolu ției, în regimentul de
infanterie al domnului duce de Orleans și, cînd venea la Paris, era primit în
saloanele prin țului. Acolo cunoscuse pe doamn a de Montesson, pe vestita
doamnă de Genlis și pe domnul de Ducrest1, omul
i Doamna de Montesson, soția secretă a lui Philippe-Egalite, tat ăl lui Louis-
Philippe, rege al Fran ței între 1830-1848 ; doamna de Genlis, ruda doamnei de
Montesson, s-a ocupat de educa ția ducelui de Orle'ans, viitorul rege; marchizul
Ducrest, nepotul acesteia .
24
STENDHAL
noutăților la Palais-Royal1. Personajele acestea erau deseori pomenite în

www.tubefun4.com
anecdotele domnului de R6nal. Dar, înce tul cu încetul, amintirea unor lucruri atît
de greu de povestit devenise o povar ă pentru el și, de cîtăva vreme, nu- și mai
repeta decît în cine știe ce ocazii deosebite anecdotele în leg ătură cu casa de
Orle"ans. Altminteri, cum er a foarte politicos, în afar ă de clipele cînd vorbea
despre bani, trecea, și nu fără temei, drept cel mai ar istocratic personaj din
Verridres.
CAPITOLUL IV Un tat ă și un fiu
E sară mia colpa Se cosi ăf1
MACHIAVELLI
„Nevasta mea e într-adev ăr deșteaptă! își zicea, a doua zi, la șase diminea ța,
primarul din Verrieres, pe cînd cobora c ătre joagârul lui mo ș Sorel. De și eu i-am
vorbit mai întîi, ca s ă-mi păstrez superioritatea cuvenit ă, nu mi-ar fi trecut prin
cap că, dacă nu-1 iau pe preo țelul ăsta de Sorel, care, dup ă cîte se spune, știe
perfect latine ște, directorul A șezămîntului pentru s ăraci, fără astîmpăr cum e, ar
putea să aibă aceeași idee ca și mine și să mi-1 ia. Și ce s-ar mai îngîmfa cînd
mi-ar vorbi despre preceptorul copiilor lui!… Dar, dup ă ce-1 voi angaja, o s ă mai
poarte preceptorul sutan ă ?"
Domnul de R6nal era preocupat de întrebarea aceasta cînd z ări de departe un
țăran, înalt de aproape doi me tri, care, de cu zori, p ărea foarte grijuliu s ă
măsoare buștenii așezați de-a lungul rîului Doubs , pe drumul de edec. Țăranul
nu prea păru încîntat v ăzînd că se apropie domnul primar,
1 Reședința din Paris a familiei de Orleans.
2 Și dacă e așa, să fie vina mea ? (it).
căci lemnele lui împiedicau trecerea și erau puse acolo împotriva dispozi țiilor
legale.
Moș Sorel, căci el era, se mir ă peste măsură și mai cu seam ă se simți foarte
mulțumit auzind neobi șnuita propunere a domnul ui de Rdnal în leg ătură cu fiul
său, Julien. îl ascult ă, totuși, cu aerul acela de trist ă nemulțumire și de nepăsare
în care știe să se învăluie atît de bine iste țimea oamenilor din partea locului.
Robi în vremurile st ăpînirii spaniole, ei mai p ăstrează încă, în înfățișarea lor,
trăsătura aceasta de felah egip țian.
Răspunsul lui Sorel nu fu, la început, decît o lung ă înșiruire a tuturor formulelor
de respect știute pe de rost. în timp ce rostea cuvintele acestea de șarte cu un
zîmbet stîngaci care-i sporea expresia de pref ăcătorie și șmecherie fireasc ă
înfățișării lui, mintea vioaie a b ătrînului țăran căuta să descopere ce motiv putea
să-1 îndemne pe un om atît de respectabil s ă ia în casă pe haimanaua de fiu-s ău.
Era foarte nemul țumit de Julien, și iată că, tocmai pentru el, domnul de Rânal îi
oferea suma nevisat ă de trei sute de franci pe an, ba șca hrana și îmbrăcămintea.
Pretenția aceasta din urm ă, pe care mo ș Sorel avusese iscusin ța să i-o pună în
față pe neașteptate, fusese și ea primit ă de domnul de R6nal. '
Cererea lui îi d ădu de gîndit primarului. „Dac ă Sorel nu e încîntat și măgulit de
propunerea mea, cum ar trebui s ă fie în mod firesc, e limpede — î și spuse el —
că i s-au mai f ăcut propuneri și din altă parte; și de unde ar putea veni ele, dac ă

www.tubefun4.com
nu de la Valenod ?" Degeaba îl zo ri domnul de Rânal pe Sorel s ă cadă imediat la
învoială: viclenia b ătrînului țăran se împotrivea cu înd ărătnicie. „Voia — spunea
el — să se sfătuiască mai întîi cu fiu-s ău", ca și cum, în provincie, un tat ă înstărit
s-ar sfătui altfel decît de ochii lumii cu un fiu care n-are un ban.
Un joagăr acționat de ap ă e alcătuit dintr-un șopron ridicat pe marginea unei
gîrle. Acoperi șul șopronului e sprijinit de cîteva grinzi a șezate pe patru bulumaci
groși. La vreo opt sau zece picioare în ălțime, în mijlocul șopronului, se vede un
fierăstrău care urc ă și coboară, în timp
26
STENDHAL
ce un mecanism foarte simplu împinge înaintea lui un bu ștean. O roat ă, pusă în
mișcare de rîu, ac ționează acest dublu mecanism, cel al fier ăstrăului care urc ă și
coboară și cel care împinge bini șor bușteanul spre fier ăstrău, ca să-1 prefacă în
scînduri.
Apropiindu-se de șopron, mo ș Sorel, cu glasul lui puternic, îl strig ă pe Julien;
dar nu răspunse nimeni. B ătrînul nu-i z ări decît pe fiii lui mai mari, ni ște
găligani care, înarma ți cu securi grele, descojeau trunchiurile de brad ca s ă le
ducă înapoi la joag ăr. Urmărind cu mare grij ă să nu se abat ă de la dunga neagr ă
însemnată pe lemn, f ăceau să se desprind ă, cu fiecare lovitur ă de secure, a șchii
enorme. Nu auzir ă glasul tat ălui lor. Bătrînul se îndrept ă spre șopron; intrînd
înăuntru, îl c ăută degeaba pe Julien la locul unde ar fi trebuit s ă fie, lîngă
fierăstrău. îl zări la vreo cinci sau șase pași mai sus, c ălare pe una din grinzile
acoperișului. în loc s ă supravegheze cu grij ă mersul întregului mecanism, Julien
citea. Nimic nu-i put ea fi mai nesuferit b ătrînului Sorel; i-ar fi iertat poate lui
Julien statura firav ă, nepotrivit ă pentru munci grele, și atît de osebit ă de-a
fraților săi mai mari; dar de mania as ta a cititului îi era scîrb ă, el însuși neștiind
să citească.
Degeaba îl strig ă de vreo dou ă sau trei ori pe Julien. Aten ția cu care tîn ărul
urmărea cele scrise în carte îl împi edica mai mult decît zgomotul joag ărului să
audă vocea răsunătoare a tat ălui său. Pînă la urmă, cu toată vîrsta lui înaintat ă,
acesta sări sprinten peste bu șteanul pus la t ăiat și, de-acolo, pe grinda piezi șă
care sprijinea acoperi șul. O lovitur ă puternică făcu să zboare în ap ă cartea lui
Julien; o a doua lovitur ă, la fel de puternic ă, dată în cap, cu palma, îl f ăcu să-și
piardă echilibrul. Julien era cît pe ce s ă cadă, de la aproape patru metri, printre
măruntaiele ma șinii în plin mers, care l-ar fi f ăcut bucăți, dar taic ă-său îl înșfacă
cu mîna stîng ă pe cînd c ădea.
— Păi bine, trîntorule, o s ă-ți citești întruna blestematele tale de c ărți cînd
trebuie să stai de paz ă la joagăr ? N-ai decît s ă ți le buchise ști seara, cînd te duci
să-ți prăpădești vremea la pop ă.
ROȘU ȘI NEGRU
27
Julien, de și buimăcit de puterea loviturii și plin de sînge, se apropie de postul
sortit lui, lîng ă fierăstrău. Avea lacrimi în ochi, nu atît din pricina durerii fizice,

www.tubefun4.com
cît pentru pierderea c ărții atît de dragi.
— Fă-te-ncoa, vit ă, să stăm de vorb ă !
Zgomotul joag ărului îl împiedic ă și de data asta pe Julien s ă audă porunca.
Taică-său, care coborîse, nevrînd s ă-și dea osteneala s ă se cațăre iar pe ma șină,
căută o prăjină de scuturat nucile și-1 pocni cu ea peste um ăr. Abia se d ădu jos
Julien, că bătrînul Sorel și începu s ă-1 goneasc ă fără pic de mil ă înaintea lui,
mînîndu-1 spre cas ă. „Dumnezeu știe ce-o să mai pățesc!" își spunea tîn ărul. în
treacăt, privi cu triste țe rîul, unde îi c ăzuse tocmai cartea la care ținea cel mai
mult -.Memorialul de la Sfînta Elena1.
Avea obrajii împurpura ți și ochii pleca ți. Era un tinerel de vreo optsprezece-
nouăsprezece ani, firav în aparen ță, cu trăsături neregulate, dar fine și cu nas
acvilin. Ochii mari, negri, care în clipele de lini ște arătau chibzuin ță și
înflăcărare, erau însufle țiți acum de ura cea mai feroce. P ărul castaniu-închis
crescut foarte jos îi f ăcea fruntea mic ă și, în clipele de mînie, îi d ădea un aer
răutăcios. Printre nenum ăratele variet ăți de chipuri omene ști, poate c ă nu exista
vreunul care s ă ți se întipărească mai bine în minte decît cel al lui Julien. Statura
lui mlădioasă si bine croit ă arăta mai mult sprinteneal ă decît vigoare. înc ă din
fragedă copilărie, aerul lui nespus de gînditor și paloarea lui neobi șnuită îl
făcuseră pe taică-său să creadă că nu va trăi deloc, sau c ă va trăi ca să fie o po-
vară pentru familie. Mereu dispre țuit de-ai casei, î și ura frații și tatăl; de la
jocurile de duminic ă, din piață, ieșea totdeauna b ătut.
Cam de vreun an încoace, frumuse țea feței lui începuse s ă-i atragă simpatii
printre fete. Dispre țuit de toți ca o fiin ță slabă, Julien îl adorase pe b ătrînul
chirurg-major
i Memorialul de la Sfinta Elena, lucrare de Emmanuel de Las Cases (1766-
1842), în care acesta a notat co nvorbirile avute cu Napoleon.
28
STENDHAL
care, într-o bun ă zi, îndrăznise să-i vorbeasc ă primarului despre ciuntirea
castanilor.
Chirurgul îi pl ătea uneori lui mo ș Sorel ziua de lucru a fiului s ău și-1 învăța pe
acesta latina și istoria, adic ă ce știa el din istorie : campania din 1796 în Italia.
Murind, el îi l ăsase moștenire crucea Legiunii de Onoa re, drepturile lui la pensie
neîncasate și vreo treizeci sau patruzeci de volume, dintre care cel mai pre țios
făcuse mai adineauri saltul în gîrla public ă, abătută din matca ei prin influen ța
domnului primar.
De cum intr ă în casă, Julien își simți umărul țintuit de mîna puternic ă a tatălui
său; tremurînd, a șteptă loviturile.
— Răspunde-mi f ără să minți! îi strigă în urechi vocea aspr ă a bătrînului țăran,
pe cînd mîna lui îl r ăsucea așa cum mîna unui copil r ăsucește un soldat de
plumb. Ochii mari, negri și înlăcrimați ai lui Julien se pomenir ă față.în față cu
ochii mici, cenu șii și răutăcioși ai bătrînului cherestegiu, care p ărea că vrea să-i
citească pînă în fundul sufletului.

www.tubefun4.com
CAPITOLUL V O tocmeal ă
Cunctando restituit rem.
ENNIUS2
— Răspunde-mi f ără să minți, dacă poți, cîine buchi-sitor, de unde-o cuno ști pe
doamna de RSnal și cînd ai vorbit cu ea ?
— N-am vorbit niciodat ă cu ea, răspunse Julien. N-am v ăzut-o decît la biseric ă.
— Te-i fi zgîit la ea, lep ădătură nerușinată !
1 Tărăgănînd, situa ția poate fi salvat ă (lai.). Cuvinte atribuite comandantului
roman Fabius Cunctator (secolul al III-lea î.Cr.), cunoscut prin încetineala lui în
operațiile militare.
2 Quintus Ennius (240-169 î.Cr.), unul dintre cei mai vechi poe ți latini.
ROȘU ȘI NEGRU
29
— Niciodat ă ! Știi doar că la biseric ă nu-1 văd decît pe Dumnezeu, ad ăugă
Julien cu o u șoară fățărnicie, numai bun ă după părerea lui s ă înlăture palmele
date în cap.
— Totuși, aici se ascunde ceva, urm ă țăranul șiret, și tăcu o clipă; dar de la tine
n-o să aflu nimic, f ățarnic blestemat ! La urma urmei, o s ă scap de tine, și
joagărul o să meargă mai bine. Te-ai vîrît pe sub pielea p ărintelui Ch6-lan, sau a
cine știe cui, care ți-a făcut rost de-o slujb ă bună. Hai de-ți strînge catrafusele, ca
să te duc la domnul de Rânal, unde ai s ă fii dascăl la copii.
— Ce-o s ă mi se dea pentru asta ?
— Mîncare, îmbr ăcăminte și trei sute de franci leaf ă.
— Nu vreau s ă fiu slugă.
— Vită, cine-ți spune să fii slugă ? Crezi c ă eu aș primi ca fiu-meu s ă fie slugă ?
— Și cu cine o s ă mănînc la mas ă ?
întrebarea asta îl încurc ă pe bătrînul Sorel, care sim ți că, dacă ar mai fi scos o
vorbă, ar fi putut s ă spună ceva nelalocul lui; de aceea se mînie iar pe Julien, îl
ocărî în Ici și chip, îl învinov ăți de lăcomie la mîncare, apoi îl l ăsă și se duse s ă
se sfătuiască cu ceilalți fii ai lui.
Curînd Julien îi v ăzu, sprijinit fiecare în cîte o secure, ținînd sfat. Dup ă ce-i privi
îndelung, dîndu- și seama că nu poate s ă ghicească nimic, se duse de se a șeză în
cealaltă parte a șopronului, ca s ă nu-1 dibuie ceilal ți. Voia să cugete la vestea
neașteptată care îi schimba soarta, dar sim țea că-i e cu neputin ță să se
stăpînească : își închipuia, cu toat ă puterea imagina ției, ce-avea s ă vadă în
frumoasa locuin ță a domnului de Rânal.
„Mai bine renun ț la toate, î și spunea el, decît s ă mă las pus la mas ă cu slugile.
Tata o să mă silească, dar mai bine mor. Am cincisprezece franci și patruzeci de
bani puși deoparte. Am s ă fug la noapte : în dou ă zile, pe drumuri l ăturalnice,
unde nu mi-e team ă de jandarmi, ajung la Besancon ; acolo, m ă înrolez în
armată, și, la nevoie, trec în Elve ția. Atunci, îns ă, adio avans ări, adio speran țe
pentru mine, adio preo ția care duce la toate !"
30

www.tubefun4.com
STENDHAL
/Groaza aceasta de-a mînca laolalt ă cu slugile nu-i era fireasc ă lui Julien ; ca s ă
se îmbogățească, ar fi făcut și alte lucruri, mult mai nepl ăcute. Sila de slugi i-o
insuflaser ă Confesiunile lui Rousseau, singura carte cu ajutorul c ăreia imagina ția
lui își închipuia lumea. Colec ția buletinelor Marii Armate și Memorialul de la
Sfinta Elena îi completau coranul. Pentru aceste trei c ărți s-ar fi lăsat ucis: în alta
decît în ele n-a crezut niciodat ă. Luîndu-se dup ă o vorbă de-a bătrînului chirurg-
major, toate celelalte c ărți cîte erau pe lume le socotea mincinoase și scrise de
niște ticăloși dornici s ă ajungă.
Julien avea o inim ă înflăcărată și una din memoriile acelea uimitoare care
deseori fac cas ă bună cu prostia. Ca s ă-1 cîștige pe bătrînul preot Ch61an, de
care își dădea prea bine seama c ă depinde soarta lui viitoare, înv ățase pe
dinafară tot Noul Testament în latinește; știa, de asemenea, cartea Despre pap ă
de domnul de Maistre1 și credea la fel de pu țin în amîndou ă.
Ca și cum ar fi fost în țeleși, Sorel și fiii lui se ferir ă să-și vorbeasc ă în ziua
aceea. Către seară, Julien, ducîndu- se la paroh s ă-și ia lecția de teologie, nu
socoti nimerit s ă-i pomeneasc ă despre ciudata propunere f ăcută tatălui său.
„Poate că e o cursă, își spunea el, și trebuie s ă mă prefac că am uitat-o."
A doua zi, de cu zori, domnul de Rfinal trimise dup ă bătrînul Sorel, care, dup ă
ce se lăsă așteptat un ceas* sau dou ă, sosi, în sfîr șit, cerîndu- și de la ușă o mie de
iertăciuni, amestecate cu tot atîtea temeneli. N ăscocind fel de fel de chi țibușuri,
Sorel înțelese că fiu-său va lua masa cu stâpînul și cu stăpîna casei, iar în zilele
cînd vor avea musafiri, într-o odaie separat ă, cu copiii. Pus pe nazuri, pe m ăsură
ce-și dădea seama cît e de gr ăbit domnul primar, și altminteri plin de neîncredere
și de mirare, Sorel ceru s ă vadă odaia unde va dormi fiu-s ău. Era o înc ăpere
mare,
i Joseph M ărie de Maistre (1753-1821), filozof și scriitor francez, ideolog al
catolicismului.
Toarte bine mobilat ă, dar în care se și începuse c ăratul paturilor celor trei copii.
Faptul acesta lumin ă mintea bătrînului țăran ; ceru dc-îndat ă, cu îndrăzneală, să
vadă veșmintele h ărăzite fiului s ău. Domnul de R6nal î și deschise biroul și
scoase o sut ă de franci.
— Cu banii ăștia, fiul dumitale se va du ce la domnul Durând, post ăvarul, și-și
va lua un costum negru, complet.
— Dar dac ă s-o întîmpla s ă-1 iau acas ă, întrebă țăranul, care uitase deodat ă
ploconelile, hainele negre au s ă-i rămînă lui ?
— Firește.
— Bine, f ăcu Sorel cu o voce t ărăgănată; atunci nu mai r ămîne să ne învoim
decît asupra unui singur lucru: banii pe care o s ă-i dați.
— Cum ! strig ă domnul de R6nal indignat, dar ne-am Învoit înc ă de ieri: dau
trei sute de franci. Cred c ă e mult, dac ă nu chiar prea mult.
— Atît a ți oferit dumneavoastr ă, nu zic ba, r ăspunse bătrînul Sorel, vorbind și
mai tărăgănat încă; apoi, printr-o sclipire a min ții care nu-i va mira deloc pe cei

www.tubefun4.com
ce-i cunosc pe țăranii din Franche-Comt6, ad ăugă, uitîndu-se țintă la domnul de
R6nal -.Alții ar da mai mult.
La auzul cuvintelor acestora, primarul f ăcu fețe-fețe. Dar își veni, totu și, în fire,
și, după o discuție savantă de două ceasuri încheiate, iste țimea țăranului întrecu
istețimea bogătașului, care nu mai are nevoie de ea ca s ă (răiască. Și căzură la
învoială asupra tuturor numeroaselor puncte legate de rînduirea noii vie ți a lui
Julien; iar leafa nu numai c ă fu ridicat ă la patru sute de fra nci pe an, dar urma s ă
fie și plătită dinainte, la începutul fiec ărei luni.
— Atunci o s ă-i dau treizeci și cinci de franci, spuse domnul de R6nal.
— Un om bogat și cu inima larg ă ca domnul primar ;il nostru ar putea merge
pînă la treizeci și șase de franci, ca s ă rotunjim suma, zise țăranul cu o voce
mieroasă.
— Fie, spuse domnul de R6nal, dar s ă isprăvim odată.
32
STENDHAL
De data asta, mînia îl f ăcea să pară hotărît. Țăranul își dădu seama c ă nu trebuia
să meargă mai departe. Și atunci domnul de R6nal, la rîndul lui, i-o lu ă înainte.
Nu voi nici în ruptul capului s ă-i plătească bătrînului Sorel, foarte zorit s ă
primească bani pentru fiu-s ău, cei treizeci și șase de franci cuveni ți pentru prima
lună. Domnul de R6nal se gîndea c ă va trebui s ă-i povesteasc ă neveste-sii rolul
pe care îl jucase în toat ă această tocmeală.
— Dâ-mi înapoi suta de franci, spuse el posomorit. Durând îmi datoreaz ă niște
bani. O să mă duc cu fiul du-mitale s ă comand stofa neagr ă.
După atacul acesta energic, Sorel reveni, prev ăzător, la ploconelile lui, care
ținură un sfert de ceas. Pînâ la urm ă, văzînd că, hotărît lucru, nu mai poate fi
vorba de nimic în plus, plec ă. Ultima lui plec ăciune sfîr și cu aceste cuvinte:
— Mă duc să vă trimit băiatul la castel.
Așa numeau localnicii locuin ța domnului primar atunci cînd voiau s ă-i facă
plăcere stăpînului ei.
Cînd ajunse la joag ăr, Sorel îl c ăută zadarnic pe fiu-s ău. Temîndu-se de ce-ar
putea să i se întîmple, Julien pornise de la miezul nop ții. Voia să-și pună la loc
sigur cărțile și crucea Legiunii de Onoare. Și le dusese pe toate la un tîn ăr
negustor de lemne, prietenul lui, numit Fou-qu6, care locuia în mun ți, deasupra
orășelului Verrieres.
Cînd se ivi iar, taic ă-său îi spuse:
— Dumnezeu știe, trîntor blestemat, dac ă ai să te învrednice ști vreodat ă să-mi
plătești prețul hranei pe care ți-o dau de atîta amar de ani! Ia- ți boarfele și cară-
te la domnul primar!
Julien, mirat c ă nu-1 bate, se gr ăbi să plece. Dar, de cum disp ăru din ochii
cumplitului s ău tată, își încetini pasul. Socotise c ă, pentru fățărnicia lui, ar fi
folositor s ă facă un popas la biseric ă.
Vorba asta v ă miră ? înainte de-a ajunge la ea, sufletul tîn ărului țăran avusese de
bătut cale lung ă.

www.tubefun4.com
ROȘU ȘI NEGRU
33
Din cea mai fraged ă copilărie, de cînd v ăzuse niște dragoni din Regimentul 6 ,
înveșmîntați în mantale lungi, iilbe, cu capete le acoperite de coifuri împodobite
cu fire lungi și negre din coad ă de cal, dragoni întor și din Italia și cit re își legau
caii la fereastra z ăbrelită a casei părintești a lui Julien, b ăiatul înnebunise dup ă
viața de ostaș. Mai apoi, ascultase cu nespus ă plăcere povestirile despre b ălăriile
de la podul Lodi, de la Arcole și de la Rivoli , is-lorisite de b ătrînul chirurg-
major. Și observase privirile înfl ăcărate pe care mo șneagul le arunca spre
decorația lui. Dar pe cînd Julien împlin ea paisprezece ani, începuse sil se
clădească în Verrieres o biseric ă, pe drept cuvînt m ăreață pentru un ora ș atît de
mic. Mai cu seam ă cele patru coloane de marmur ă îl uluiră pe Julien; li se
dusese i.uiiia în tot ținutul, din pricina du șmăniei de moarte pe tare o iscaser ă
între judec ătorul de pace și tînărul paroh Irimis din Besancon și socotit drept
spionul congrega ției3. Judecătorul de pace fuse se cît pe ce s ă-și piardă slujba, cel
puțin așa credea lumea. Nu cu tezase el oare s ă se ia la har ță cu un preot care,
aproape la fiecare dou ă săptămîni, se ducea la Besancon, unde, dup ă cît se
spunea, avea ful revederi cu preasfin țitul episcop ?
în aceste condi ții, judecătorul de pace, tat ăl unei familii numeroase, d ădu mai
multe sentin țe care părură nedrepte ; ele fur ă îndreptate, mai toate, împotriva
celor ce i i țeau ziarul Le Constitutionnef. Catolicii triumfar ă. E drept, amenzile
abia dacă se ridicau la trei sau cinci fra nci; ilar una dintre ele trebuia s ă fie
plătită de-un negustor de cuie, rud ă cu Julien. în mînia lui, omul strigase: „Ce
schimbare ! Și cînd te gînde ști că de peste dou ăzeci de ani
i în Regimentul 6 de dragoni, Stendha l a fost sublocotenent, între anii IK00-
1802.
1 Localități din Italia unde Napoleon a cî știgat victorii r ăsunătoare în >
.nnpania din 17%.
ș Pe vremea restaura ției (1815-1830), congrega ția (asocia ție religioas ă
ullrareacționară), condusă de iezuiți, avea un important ro l politic. i Organ de
presă al opoziției liberale.

34
STBNDHAL
judecătorul de pace trecea drept un om atît de cinstit l" Chirurgul-major,
prietenul lui Julien, murise.
Dintr-o dat ă, Julien încetase s ă mai vorbeasc ă despre Napoleon; spunea c ă are
de gînd să se facă preot și fu văzut mereu, la joag ărul tatălui său, învățînd pe de
rost o Biblie latinească pe care i-o împrumutase parohul. B ătrînul acesta
cumsecade, încîntat de progresele b ăiatului, pierdea seri întregi ca s ă-1 învețe
teologia. Fa ță de dînsul, Julien nu ar ăta decît sim țăminte pioase. Cine ar fi putut
bănui că obrazul acesta de fecioar ă, atît de palid și blînd, ascundea hot ărîrea
nestrămutată de a înfrunta mai degrab ă de o mie de ori moartea decît s ă nu

www.tubefun4.com
izbutească în viață?
Pentru Julien, a izbuti în via ță însemna, înainte de orice, a pleca din Verrieres;
își ura din toat ă inima locul natal. To t ce vedea acolo îi înghe ța imagina ția.
.De mic copil avusese clipe de exa ltare. Pe atunci gîndea, cu nespus ă plăcere, că
într-o bun ă zi avea să fie prezentat femeilor frumoase din Paris și că va ști să le
atragă atenția prin cine știe ce fapt ă neobișnuită. De ce nu l-ar fi iubit vreuna
dintre ele, a șa cum pe Bonaparte, s ărac încă, îl iubise str ălucitoarea doamn ă de
Beauharnais ? De ani de zile, Julien nu- și petrecea aproape nici un ceas din via ță
fără să-și spună că Bonaparte, locote nentul necunoscut și fără avere, se f ăcuse
stăpînul lumii prin spad ă. Ideea aceasta îi alina propri ile lui nenorociri, pe care
le credea mari, și-i sporea bucuria, atunci cînd o avea.
Clădirea bisericii și sentințele judecătorului de pace îl luminar ă deodată; o idee
care-i trecu prin minte îl înnebuni timp de cîteva s ăptămîni și, în sfîrșit, puse
stăpînire deplin ă pe el, cu atotputernicia primei idei pe care un suflet înfl ăcărat
crede că a născocit-o.
„Cînd Bonaparte a f ăcut să se vorbeasc ă despre el, Fran ța se temea s ă nu fie
cotropită ; deci, meritele militare erau pe atunci necesare și la modă. Astăzi poți
vedea preo ți în vîrstă de patruzeci de ani avînd lefuri de o sut ă de mii de franci,
adică de trei ori mai mari decît faimo șii generali de divizie ai lui Napoleon. Ei
au nevoie de oameni
KOȘU ȘI NEGRU
35
care să le fie de ajutor. Iat ă, judecătorul ăsta de pace, atît de chibzuit, atît de
cinstit pîn ă acum și atît de b ătrîn, s-a înjosit de team ă să nu-1 supere pe un tîn ăr
vicar de treizeci de ani. Trebuie s ă mă fac preot."
Odată, cam pe la mijlocul proaspetei sale evlavii — trecuser ă doi ani de cînd
Julien studia teologia — îl tr ăda
0 izbucnire nea șteptată a focului ce-i mistuia inima, întîmplarea avusese loc la
părintele Chelan, pe cînd lua masa cu mai mul ți preoți, cărora bunul paroh îl
prezen-iii.se drept o minune la înv ățătură. Julien se pomenise ii unei l ăudîndu-1
cu furie pe Napoleon. Dup ă aceea își le-case bra țul drept la piept și, pretinzînd
că și 1-a scrîntit pe
1 ind mișca din loc în loc un trunchi de brad, îl purt ă timp tic dou ă luni în pozi ția
aceasta chinuitoare. Apoi, soco-lind c ă și-a pedepsit îndeajuns trupul, se iert ă.
Iată-1 așadar pe tîn ărul de nou ăsprezece ani, dar firav la înf ățișare, și căruia nu i-
ai fi dat mai mult de șaptesprezece, intrînd, < u o leg ăturică sub braț, în măreața
biserică din Verrieres.
O găsi întunecat ă și pustie. Cu prilejul unei s ărbători, loate ferestrele fuseser ă
acoperite cu draperii de culoare c ărămizie. Din pricina asta, cînd b ăteau razele
soarelui, l ăcașul era înv ăluit într-o lumin ă strălucitoare, cît se poate de
impunătoare și de cucernic ă. Julien se înfiora. Singur în biseric ă, se așeză în
strana cea mai ar ătoasă. Era cea cu armoariile domnului de Rânal.
ț

www.tubefun4.com
Pe pupitrul ei Julien z ări o bucățică de hîrtie tip ărită A! tare fusese desf ăcută
pentru a fi citit ă. își îndreptă privi iile spre ea și citi:
Ț
„Amănunte asupra execu ției și a ultimelor clipe ale lui houis Jenrel, executat la
Besancon în ziua de…"
Hîrtia era rupt ă. Pe dosul ei se puteau citi primele cuvinte ale unui rînd :
„Primulpas".
„Cine o fi pus hîrtia aici ? se întreb ă Julien. Sărmanul nefericit — ad ăugă el —
numele lui are aceea și terminație ia al meu…"
Și mototoli hîrtia.
Cînd ieși, lui Julien i se n ăzări că vede sînge lîng ă agheasmatar. Era agheasm ă
risipită pe jos : lic ăririle dra-
STENDHAL
periilor cărămizii, care acopereau ferestrele, o f ăceau să parăsînge.
în cele din urm ă, Julien se ru șina de spaima lui tainic ă.
„Nu cumva sînt la ș ? se întreb ă el. La arme!"
Cuvintele acestea, atît de de s repetate în povestirile r ăzboinice ale b ătrînului
chirurg, lui Julien i se p ăreau eroice. Ridicîndu-se, porni gr ăbit spre locuin ța
domnului de Rânal.
în ciuda lăudabilelor hot ărîri luate, de cum z ări casa, la dou ăzeci de pa și în fața
lui, se sim ți cuprins de-o sfial ă de neînfrînt. Poarta de fier era deschis ă. I se păru
măreață. Aici trebuia s ă intre.
Nu numai pe Julien îl tulbura sosi rea lui în casa aceasta. Datorit ă sfiiciunii ei
nemărginite, și doamna de Renal se sim țea descump ănită gîndindu-se la str ăinul
care, prin slujba lui, avea sâ se afle neîncetat între ea și copii. Era obi șnuită să-și
culce copiii în odaia ei. Diminea ța plînsese cu lacrimi amare v ăzînd cum sînt
cărate pătuțurile în înc ăperea destinat ă preceptorului. Și zadarnic îi ceruse
domnului de Rânal ca patul lui Stanisla s-Xavier, cel mai mi c dintre copii, s ă fie
readus în camera ei.
Delicatețea feminin ă era exagerat ă la doamna de Rânal, în mintea c ăreia se
înfiripase cea mai nesuferit ă imagine a unei fiin țe grosolane și nețesălate, adus ă
anume ca s ă-i certe odraslele, numai fiindc ă știa latina, o limb ă barbară, din
pricina căreia aveau s ă-i fie biciui ți copiii.
CAPITOLUL VI Plictiseala
Non sopiu cosa son, Cosa fado.
MOZART (Figaro)
Cu vioiciunea șa firească în clipele cînd se afla departe de privirile oamenilor,
doamna de Rânal tocmai ie șea
l Nu mai știu nici ce sfnt, nici ce fac (ii.).
prin ușa-fereastrâ a salonului dinspre gr ădină, cînd zări Itngă poartă chipul unui
țărănuș, aproape copil înc ă, grozav de palid și cu ochii plîn și. Tînărul, care purta
o cămașă nespus de alb ă, ținea sub bra ț o haină violetă și loarte curat ă, din lînă
creață.

www.tubefun4.com
Obrajii țărănușului erau atît de albi, ochii atît de blînzi, încît în mintea cam
romanțioasă a doamnei de Rânal se n ăscu mai întîi ideea c ă ar putea s ă fie o
fetiță deghizată în băiat și venită să-i ceară cine știe ce favoare domnului primar.
I se făcu milă de sărmana fiin ță oprită fn pragul por ții, și care, vădit, nu cuteza
să-și ridice mîna spre clopo țel. Uitîndu- și pentru o clip ă mîhnirea amar ă
pricinuită de sosirea preceptorului, doamna de Rânal se apropie. Julien, cu fa ța
la poartă, n-o văzu venind. De aceea tres ări cînd o voce blînd ă rosti lîng ă
urechea lui:
— Ce cau ți, copilul meu ?
Julien se întoarse brusc și, uimit de privirea fermec ătoare a doamnei de Rânal,
își pierdu o parte din sfial ă. îndată, minunat de frumuse țea ei, uită totul, chiar și
ce căuta acolo. Doamna de Rânal î și repetase întrebarea.
— Am venit ca s ă fiu preceptor, doamn ă, spuse el în slîr șit, rușinîndu-se de
lacrimile pe care și le ștergea de /or.
Doamna de Rânal r ămase ca împietrit ă. Erau foarte aproape unul de altul și se
priveau. Julien nu mai v ăzuse niciodat ă o ființă atît de frumos îmbr ăcată și, mai
ales, o femeie cu tenul atît de str ălucitor, vorbindu-i atît de Mînd. Doamna de
Rânal privea lacr imile mari prelinse pe obrajii țărănușului, atît de palizi mai
adineauri, și atît de îmbujora ți acum. Și începu s ă rîdă, deodată, cu veselia ne-
bună a unei feti șcane; rîdea de ea îns ăși, nevenindu-i s ă creadă în fericirea ei.
Cum, acesta este pr eceptorul pe tare și-1, închipuise ca pe un pop ă murdar și
prost inibr ăcat,|venit s ă-i dojeneasc ă și să-i bată copiii ?!
— Cum, domnule, spuse ea în sfîr șit, știi latinește ? Cuvîi/tul „domnule" îl mir ă
atît de mult pe Julien,
incit îl făcu să cadă pe gînduri o clip ă.
38
STENDHAL
— Da, doamn ă, răspunse el sfios.
Doamna de RSnal era atît de fericit ă, încît îndr ăzni | să-i spună lui Julien :
— N-o să-mi cerți prea mult bie ții copilași, nu-i așa ?
— Eu, să-i cert ? întreb ă Julien mirat. De ce ?
— Nu-i a șa, domnule, ad ăugă ea după o scurtă tăcere și cu o voce c ăreia fiecare
clipă îi sporea tulburarea, nu-i a șa că ai să fii bun cu ei ? îmi f ăgăduiești ?
Să audă din nou spunîndu-i-se „domnule" cu toat ă seriozitatea, și asta s-o fac ă o
doamnă atît de bine îmbr ăcată, întrecea tot ce- și putuse închipui Julien: în I toate
visurile de m ărire ale copil ăriei lui își zisese că nici o adev ărată doamnă nu va
binevoi să-i vorbeasc ă decît atunci cînd va purta o uniform ă strălucitoare. La
rîndul ei, doamna de Rdnal era în șelată de frumuse țea tenului, de ochii mari,
negri ai lui Julien, și de părul lui minunat, care se încîrlion țase mai mult ca de
obicei, fiindc ă, voind să se răcorească, tînărul își vîrîse capul în bazinul unei
fîntîni publice. Spre marea ei bucurie, g ăsea o sfiiciune de feti ță la preceptorul
acesta funest, de a c ărui asprime și înfățișare resping ătoare se temuse atîta
pentru copiii ei. Contrastul dintre temerile avute și ceea ce vedea cu ochii era

www.tubefun4.com
ceva cu totul neobi șnuit pentru sufletul atît de lini știt al doamnei de RSnal. în
sfiTșit, își veni în fire. Și se miră că stă așa, la poart ă, cu tînărul acesta f ără haină
și așa de aproape de el.
— Să intrăm, domnule, spuse ea stânjenit ă. Niciodat ă un simțămînt atît de
plăcut nu tulburase
mai profund sufletul doamn ei de Renal, niciodat ă o apariție atît de fermec ătoare
nu se ivise dup ă temeri mai nelini știtoare. A șadar, drăguții ei de copii, pe care îi
îngrijea ca pe ochii din cap, n-aveau s ă cadă pe mîinile unui pop ă murdar și
cicălitor. De cum intr ă în vestibul, se întoarse sp re Julien, care o urma sfios.
Mirarea lui la vederea unei locuin țe atît de frumoase era un farmec în plus
pentru doamna de Renal. Ea nu putea s ă-și creadă ochilor, i se p ărea, mai ales,
că preceptorul trebuie neap ărat să poarte ve șminte negre.
— E adev ărat, domnule, îl întreb ă ea oprindu-se din unu și temîndu-se cumplit
să nu se înșele, într-atît de feri- dtfl o făcea credin ța, e adevărat că știi latinește ?
Cuvintele acestea r ăscoliră orgoliul lui Julien și risipiri vraja care-1 cuprinsese
de-un sfert de or ă încoace.
— Da, doamn ă, îi răspunse el încercînd s ă pară nepăsător; știu latinește la fel de
bine ca și părintele, și Chiar, uneori, sfin ția-sa a avut bun ătatea să-mi spună că
ți iu mai bine decît el.
Doamna de Rdnal g ăsi că Julien, care se oprise la doi pași mai încolo, avea un
aer foarte r ăutăcios. Ea se apropie și-i spuse cu glas sc ăzut:
— Nu-i a șa că în primele zile n-o s ă-mi bați copilașii, Chiar dacă n-au să-și știe
lecțiile ?
Glasul atît de blînd și aproape rug ător al unei doamne HM de frumoase îl f ăcu
dintr-o dat ă pe Julien s ă uite ce datora faimei lui de latinist. Obrazul doamnei de
R6nal se tfla lîngă al lui; sim ți parfumul ve șmintelor de var ă ale unei femei,
lucru atît de uimitor pentru un biet țăran. Se i (î și foc și spuse cu un oftat și cu un
glas sftrșit:
— Nu vă temeți, doamnă, am să vă ascult întru totul. Ab ia în clipa aceea, cînd
îngrijorarea pentru copii i se nsipi cu des ăvîrșire, doamna de Rgnal fu izbit ă de
neobișnuita frumuse țe a lui Julien. Linia aproape feminin ă a irflsăturilor și aerul
lui stînjenit nu i se p ărură deloc ridicole unei fe mei care era ea îns ăși sfioasă.
înfățișarea virilă, de obicei considerat ă necesară pentru frumuse țea u n ui b ărbat,
ar fi speriat-o.
— Cîți ani ai, domnule ? îl întreb ă ea pe Julien.
— împlinesc curînd nou ăsprezece.
— Băiatul meu mai mare are unsprezece ani, urm ă doamna de R£nal pe deplin
liniștită. îți va fi aproape un oimarad, și-ai să-i poți vorbi în a șa fel, îneît s ă vă
înțelegeți. Odată, taică-său a vrut să-1 bată, și copilul a /.acut o s ăptămînă
întreagă, deși de-abia îl atinsese.
„Cîtă deosebire ! gîndi Julien. Pe mine chiar ieri m-a kitut tata. Ce ferici ți sînt
oamenii boga ți!"
40 STENDHAL

www.tubefun4.com
______________________________ _________________________;
Doamna de Rfinal începuse s ă urmărească cele mai mici schimb ări petrecute în
sufletul preceptorului; îi lua triste țea drept timiditate și voi să-1 îmbărbăteze.
— Cum te cheam ă, domnule ? îl întreb ă cu un accent și o grație cărora Julien le
simți tot farmecul, f ără să-și dea seama.
— Mă numesc Julien Sorel, doamn ă. Și tremur intrînd pentru prima oar ă în
viața mea într-o cas ă străină; am nevoie de ocrotirea dumneavoastr ă, am nevoie
să-mi iertați o mie de lucruri în primel e zile. N-am fost niciodat ă la liceu; eram
prea sărac. N-am vorbit niciodat ă cu alți oameni, în afar ă de ruda mea,
chirurgul-major, membru al Legiunii de Onoare, și de părintele Ch61an. El v ă
poate da referin țe bune despre mine. Fra ții mei m-au b ătut totdeauna, s ă nu-i
credeți dacă au să mă vorbeasc ă de rău cumva. Ierta ți-mi greșelile, doamn ă; n-o
să le fac niciodat ă cu intenții rele.
în timpul acestui lung discurs Julien se lini ștea treptat și o cerceta pe doamna de
Rânal. Atît de mare este efectul gra ției desăvîrșite, atunci cînd e fireasc ă unei
femei și mai ajes cînd fiin ța pe care o împodobe ște nu se gînde ște cu dinadinsul
să fie grațioasă, îneît Julien, care se pricep ea destul de bine la frumuse țea
femeiască, ar fi putut jura în clipa aceea c ă doamna de Renal n-avea mai mult de
douăzeci de ani. Și i se năzări pe neașteptate ideea îndr ăzneață să-i sărute mîna.
Dar, curînd i se f ăcu teamă de ideea lui. Peste o clip ă, însă, își spuse : „Ar fi o
lașitate din partea mea s ă nu săvîrșesc o fapt ă care ar putea s ă-mi fie de folos și
să nu micșorez dispre țul pe care probabil c ă doamna acesta îl are pentru un biet
muncitor, abia sc ăpat de la joag ăr". Poate c ă lui Julien îi d ădură curaj și cuvin-
tele „băiat drăguț" repetate de vreo șase săptămîni încoace, în fiecare duminic ă,
de cîteva fete. în r ăstimpul fr ămîntării acesteia suflete ști, doamna de. R6nal îl
sfătui în dou ă-trei vorbe cum s ă-i ia pe copii. Cons trîngerea pe care Julien și-o
impunea îl f ăcu din nou s ă pălească. Stingherit, spuse:
KOȘIJ ȘI NEGRU
41
— N-am s ă vă bat copiii niciodat ă, doamnă. V-o jur ni lata lui Dumnezeu.
Și, rostind cuvintele acestea, îndr ăzni să-i ia mîna și s-o ducă la buze. Ea se mir ă
de gestul lui și gîndi că s-ar cuveni nfl se supere. Vremea fiind foarte c ălduroasă,
doamna de KCnal avea bra țul gol sub șal, iar mișcarea lui Julien, pen-ti o a-i
duce mîna la buze, i-1 d ezgoli în întregime. Dup ă dleva clipe ea se mustr ă
singură; i se păruse că nu se indignase destul de repede.
Domnul de R6nal, care auzise glasuri, ie și din cabinetul lui. Cu acela și aer măreț
și patern pe care îl lua la prim ărie cînd oficia o c ăsătorie, îi spuse lui Julien:
— Trebuie neap ărat să-ți vorbesc înainte de-a da ochii i n copiii.
Apoi îl pofti pe Julien într-o înc ăpere și o reținu și pe Hoția sa, care voia s ă-i
lase singuri. Dup ă ce ușa fu închis ă, domnul de R6nal se a șeză, grav.
— Părintele mi-a spus c ă ești un băiat cumsecade. Aici, toat ă lumea îți va da
cinstirea cuvenit ă, iar eu, dac ă voi fi mul țumit, te voi ajuta pîn ă la urmă să-ți faci
o si-i nație. Vreau ca de-acum înainte s ă nu-ți mai vezi nici rudele, nici prietenii.

www.tubefun4.com
Purtările lor nu pot folosi copiilor mei. Iată treizeci și șase de franci pentru
prima lun ă; dar Iți cer cuvîntul c ă nu-i vei da nici un ban din suma asta tatălui
dumitale.
Domnul de R6nal îi purta pic ă bătrînului fiindc ă fusese mai șiret decît el.
— Acum, domnule, căci la porunca mea toat ă lumea din casă îți va spune
domnule, și vei simți ce înseamn ă să miri în casa unor oameni ale și, acum,
domnule, socot c ă n ar fi nimerit ca fiii mei s ă te vadă în haină. Slugile l-au
va/.ut ? o întreb ă domnul de Rânal pe so ția sa.
— Nu, dragul meu, îi r ăspunse ea pierdut ă în gînduri.
— Cu atît mai bine. îmbrac ă asta, îi spuse domnul de Rânal tînărului mirat,
dîndu-i o redingot ă de-a lui. Și-acum, haide la domnul Durând, post ăvarul.
Peste un ceas și ceva, cînd domnul de Renal se întoarse cu noul preceptor
îmbrăcat în negru din cap
42
STENDHAL
pînă-n picioare, î și găsi soția șezînd în acela și loc. Ea se sim ți liniștită de
prezența lui Julien și, privindu-1, uit ă să-i mai fie fric ă de el. Julien nu se mai
gîndea deloc la ea; în ci uda neîncrederii în soart ă și în oameni, sufletul lui, în
clipa aceea, era ca al unui copil; i se p ărea că trăise ani întregi din clipa cînd, cu
trei ore mai înainte, tremurase în biseric ă. Văzu însă înfățișarea rece a doamnei
de Rânal și pricepu c ă era mînioas ă fiindcă îndrăznise să-i sărute mîna. Dar
simțămîntul de orgoliu pe care i-1 d ădea atingerea ve șmintelor, atît de diferite de
cele purtate pîn ă atunci, îl scotea din min ți și dorea atît de mult s ă-și ascundă bu-
curia, încît toate mi șcările lui aveau ceva brusc și nebunesc în ele. Doamna de
R6nal îl privea mirat ă.
— Trebuie s ă fii serios, domnule, dac ă vrei să fii respectat de copiii și de slugile
mele, îi spuse domnul de Rânal.
— Domnule, îi r ăspunse Julien, m ă stinghere ște îmbrăcămintea asta nou ă. Sînt
un biet țăran și n-am purtat niciodat ă decît hain ă. Dacă îmi dați voie, m-a ș duce
să mă încui în odaia mea.
— Cum ți se pare noua noastr ă achiziție ? își întrebă domnul de Rânal so ția.
Dintr-o pornire aproape instinctiv ă, și de care cu siguran ță că nu-și dădu seama,
doamna de R6nal îi ascunse so țului ei adev ărul.
— Nu sînt la fel de încîntat ă pe cît ești dumneata de țărănușul ăsta. Te por ți cu
el în așa fel, încît o s ă devină un obraznic pe care, în mai pu țin de-o lun ă, vei fi
nevoit să-1 dai afar ă.
— Ei, și dacă-1 dăm afară, mă va costa cel mult o sut ă; de franci, iar or ășelul
Verridres se va obi șnui să vadă un preceptor la copiii domnului de Renal. Nu
mi-aș fi atins scopul dac ă l-aș fi lăsat pe Julien în boarfele lui de lucr ător. Dacă
l-aș da afară, i-aș opri, bineîn țeles, costu-

mul negru pe care i l-am comandat la post ăvar. Și nu i-ar ii u II ne decît hainele
de gata, g ăsite la croitor, cu care I am îmbr ăcat.

www.tubefun4.com
Ora petrecut ă de Julien în odaia lui i se p ăru doamnei 'ic Kfinal o clip ă. Copiii,
cărora le fusese anun țată sosirea noului preceptor, o omorau cu întreb ările. în
sfîrșit, lulicn se ivi. Era alt om. Ar fi gre șit dacă s-ar spune c ă piua grav: era
gravitatea în carne și oase. Fu prezentat copiilor și le vorbi cu un aer care-1 mir ă
pînă și pe domnul de RCnal.
— Mă aflu aici, domnilor, le spuse el sfîr șindu-și luvîntarea, ca s ă vă învăț
limba latin ă. Știți ce înseamn ă să »pui pe dinafar ă o lecție. Iată sfînta Biblie,
urmă el,
ii.Hindu-le un volum in-32, legat în piele neagr ă. Aici e partea care cuprinde
povestirea vie ții domnului nostru llsus Cristos, partea numit ă Noul Testament.
Am să vă pun deseori s ă spuneți lecțiile pe de rost. Acum, îns ă, puneți-mi mie
întrebări.
Adolphe, cel mai mare dint re copii, luase cartea.
— Deschide-o la întîmplare, urm ă Julien, și citește-mi (iiimul cuvînt dintr-un
alineat. Voi spune pe de rost cartea fillnl ă, legea purt ării noastre, a tuturora, pîn ă
cînd mă veți opri.
Adolphe deschise car tea, citi un cuvînt, și Julien spuse pe de rost întreaga
pagină, cu aceea și ușurință cu care ar li vorbit fran țuzește. Domnul de Rânal î și
privea inumf ător soția. Copiii, v ăzînd uimirea p ărinților, deschiseser ă ochii mari.
Un servitor veni în u șa salonului. Julien 'cntinu ă să vorbeasc ă latinește.
Servitorul r ămase mai iniii nemi șcat, apoi disp ăru. Curînd, se ivir ă la ușă came-
nsia doamnei și bucătăreasa; Adolphe deschisese car tea iii opt locuri diferite și
Julien recitase mereu, cu aceea și ușurință.
44
STENDHAL1
— Ah, doamne! ce preot tîn ăr și drăguț, spuse cui glas tare buc ătăreasa, o fat ă
de treabă și evlavioas ă.
Amorul propriu al domnului de Rânal fusese îns ăl zgîndărit; departe de-a se
gîndi să-1 examineze pe precep-l tor, el se c ăznea să-și aminteasc ă vreun citat
latinesc. în] sfîr șit, izbuti s ă spună un vers din Hora țiu. Julien nu știa o] boab ă
latinește, în afar ă de Biblie. Și răspunse, încruntîndu- și sprîncenele:
— Sfînta menire c ăreia mi-am închinat via ța nu mi-a îng ăduit să citesc un poet
atît de lumesc.
Domnul de R6nal cit ă o sumedenie de pretinse versuri! din Hora țiu. El le explic ă
copiilor cine a fost Hora țiu, dar ] copiii, mu ți de admira ție, nu-i ascultau deloc
spusele. Ei îl j priveau pe Julie n. Servitorii se aflau tot la u șă. Julien | socoti c ă ar
fi nimerit s ă-și prelungeasc ă examenul.
— Trebuie ca și domnul Stanislas-Xavier s ă-mi aratei un pasaj din cartea sfînt ă,
îi spuse el celui mai mic dintre j copii.
Micul Stanislas, grozav de mîndru, citi cu chiu cu vai] primul cuvînt dintr-un
alineat, iar Julien spuse pe dinafar ă întreaga pagin ă. Și, ca triumful domnului de
Renal să fie desăvîrșit, pe cînd Julien recita, intrar ă în salon domnul Valenod,
stăpînul celor mai frumo și cai normanzi, și domnul Charcot de Maugiron,

www.tubefun4.com
subprefectul jude țului.) Scena aceasta îl f ăcu pe Julien s ă cîștige titlul de domn; j
nici măcar servitorii nu cutezar ă să i-1 refuze.
Seara, întregul Verrieres n ăvăli la domnul de R6nal ca < s ă vadă minunea. Julien
le răspundea tuturor cu un aer \ posomorit, care îi ținea la distan ță. Faima lui se
răspîndi' atît de repede în ora ș, încît, peste cîteva zile, domnul de] Renal,
temîndu-se s ă nu-i fie r ăpit, îi propuse s ă semneze] un angaja ment pe doi ani.
— Nu, domnule, r ăspunse Julien rece. Dac ă veți dori să mă concedia ți, am să
fiu silit să plec. Un angajament i
HOȘIJ ȘI NEGRU
45
Oare mă leagă numai pe mine, f ără să vă oblige cu nimic pe dumneavoastr ă, nu
e drept, și îl refuz.
Julien știu să se poarte în a șa fel, încît, în mai pu țin dl o lun ă de la sosirea lui în
casă, pînă și domnul de Kt nai îl respecta. Fiindc ă preotul era certat cu domnii
de Kenal și Valenod, nimeni nu putu s ă trădeze vechea pa-Klunc a lui Julien
pentru Napoleon, despre care el nu po-im nea decît cu groaz ă.

CAPITOLUL VII Potriviri suflete ști
Ei nu se pricep s ă atingă inimile decît jignindu-le.
UN MODERN
Copiii îl adorau. El nu-i iubea de loc. Gîndurile îi erau tn alt ă parte. Orice ar fi
făcut țîncii ăștia nu-1 scoteau din mbd ări niciodat ă. Rece, drept, nep ăsător și
totuși iubit, fiindc ă sosirea lui alungase oa recum plictiseala din cas ă, liihcn fu un
bun preceptor. în ceea ce îl privea, nu sim țea decît ură și scîrbă pentru înalta
societate în care era înr/iduit, de fapt, la coada mesei, ceea ce explica poate ura
^i scîrba.îLa cîteva prînzuri de gal ă abia își putu stăpîni in .1 fa ță de tot ce-1
înconjura. într-o zi de Sfîntul Ludov ic, mai ales, pe cînd domnul Valenod d ădea
tonul conver- Mției în salonul domnului de Rena l, Julien fu cît pe ce s ă II nădeze
și fugi în gr ădină, pretextînd c ă vrea să vadă copiii. „Cîte laude i se mai aduc
cinstei! gîndi el. Ai zice efl ea e singura virtute. Și totuși, cîtă stimă, ce josnic
respect pentru un om care f ără îndoială că și-a dublat și și-a întreit averea de
cînd administreaz ă bunurile s ăracilor! A ș pune rămășag că scoate cîștiguri pînă
și din fondurile h ărăzite copiilor g ăsiți, ale acestor s ărmani a căror neno-mcire e
și mai sfînt ă decît a altora! Ah! Mon ștrii! Monștrii! Și eu, de asemenea, sînt un
copil găsit, urît de lata, de fra ții mei, de toat ă familia."
46
STENDHALl
Cu cîteva zile înainte de Sfîntul L udovic, JulienJ plimbîndu-se singur prin
dumbrava numit ă BelvedereJ aflat ă deasupra Drumului Credin ței, și
spunîndu- și| rugăciunile zilnice, încercase zadarnic s ă-și ocoleasc fra ții, pe care-i
văzuse venind de departe, pe-o potec ă singuratic ă. Văzînd veșmintele negre,
înfățișarea nespus de curat ă a fratelui lor și disprețul lui sincer pentru ei, invi- j
dia muncitorilor acestora grosolani fusese a țîțată în ase-i menea m ăsură, încît îl

www.tubefun4.com
bătuseră pînă îl lăsaseră leșinat și] plin de sînge. Doamna de R6nal, care se
plimba cu dom-| nul Valenod și cu subprefectul, ajunse din întîmplare în
dumbravă; cînd îl v ăzu pe Julien întins la p ămînt, îl crezu mort și se sperie atît
de tare, încît îl f ăcu gelos pe domnul j Valenod.
Domnul Valenod se alarmase îns ă prea devreme.] Julien, ce-i drept, g ăsea că
doamna de R6nal e foarte fru-j moa șă, dar o ura tocmai din pricina frumuse ții ei,
primai stavil ă care fusese cît pe ce s ă-i opreasc ă în loc calea no-1 rocului. Și îi
vorbea cît mai rar cu putin ță, ca s-o fac ă să ] uite avîntul care, în prima zi, îl
îmboldise s ă-i sărute mîna.
Elisa, camerista doamnei de Rdnal, se îndr ăgosti] curînd de tîn ărul preceptor și îi
vorbea deseori st ăpînei despre el. Din pricin ă că domnișoara Elisa îl iubea,
Julien se alesese cu ura unuia dintre vale ți. într-o bun ă zi îl auzii spunîndu-i
Elisei:
— De cînd a intrat în cas ă preceptorul ăsta jegos, nu] mai vrei s ă stai de vorb ă
cu mine.
Julien nu merita o asemenea ocar ă; dar instinctul lui] de b ăiat frumos îl f ăcu să-
și îngrijeasc ă și mai mult 1 înf ățișarea. Ura domnului Valenod spori și ea.
Spunea pe fa ță că atîta cochet ărie nu i se potrivea deloc unui tîn ăr preot. C ăci
veșmîntul pe care îl purta Julien aducea a su-tanâ.
Doamna de Renal observ ă că Julien îi vorbea mai des | decît de obicei
domnișoarei Elisa și află că discuțiile acestea erau pricinu ite de starea mai mult
decît sărăcăcioasă a; rufelor tîn ărului. Avea atît de pu ține rufe de schimb, încît ]
deseori era nevoit s ă le dea la sp ălat în afar ă și, pentru
MO,}!! ȘI NEGRU
47
mesle mici treburi, Elisa îi era folosito are. Nespusa lui nm.1i.ie, pe care n-o
bănuise, mișcă inima doamnei de UOnal; sim ți dorința să-i facă daruri, dar nu
îndrăzni, împotrivirea aceasta l ăuntrică fu primul sim țămînt penibil pe care i-1
pricinui Julien. Pîn ă atunci, cuvîntul Julien fusese pentru ea asem ănător cu un
sentiment de bucurie cural ă și pe de-a-ntregul intelectual ă. Frămîntată de gindul
sărăciei lui Julien, doamna de Rânal îi spuse so țu-I iui ei s ă-i dăruiască niște
rufe.
— Qt te în șeli! îi răspunse el. Cum! s ă-i facem daruri nrI. II om de care sîntem cu
desăvîrșire mulțumiți și care ne llujc ște foarte bine ? Doar dac ă s-ar lăsa pe
tînjală ar fi nevoie s ă-i stimulăm zelul…
Doamna de Rânal se sim ți umilită de felul acesta de-a ni ivi lucrurile, de care
nu-și dăduse seama pîn ă la sosirea lui Julien. Și de cîte ori vedea cur ățenia
desăvîrșită a ținu-U'i, de altfel foarte simpl ă, a tînărului preceptor, î și spunea :
„Bietul băiat, cum s-o fi descureînd ?"
încetul cu încetul, în loc s ă fie necăjită, i se făcu milă i n lui Julien îi lipseau
atîtea.
Doamna de Rânal era una dintre provinc ialele acelea pe care, în primele dou ă
săptămîni după ce le-ai cunoscut, ic po ți crede cu mare u șurință niște prostuțe.

www.tubefun4.com
N-avea deloc experien ța vieții și nu era preocupat ă să vorbeasc ă, înzestrat ă cu o
fire ginga șă și disprețuitoare, instinctul fe-i larii, firesc tuturor fiin țelor, o făcea
să nu dea mai nicio-ilni ă atenție faptelor oamenilor grosolani în mijlocul cArora
o aruncase soarta. Dac ă ar fi primit m ăcar un dram de cultur ă, naturalețea și
vioiciunea gîndirii i-ar fi ie șit la iveală. Dar, în calitatea ei de mo ștenitoare,
fusese cres-CUtâ la preacuvioasele c ălugărițe de la Sacr6-Coeur , însufle țite de-
o ură pătimașă împotriva francezilor du șmani ai uvuitismului .
i (alugărițele și adoratoarele laice ale acestu i ordin religios erau sub iln ceta
influență a iezuiților.
Iezuiți, membri ai unui ordin militant de c ălugări catolici, întemeiat în mul 1534
de către Ignațiu de Loyola pentru a lupta împotriva Reformei.
48
STENDHAI
Doamna de R6nal avusese destul bun-sim ț să uitel curînd, ca pe ceva absurd, tot
ce învățase la»mănăstire J dar, cum nu pusese nimic în loc, ajunsese s ă nu mai
știej nimic. Lingu șirile care i se adresaser ă de timpuriu, în caii-l tatea ei de
moștenitoare a unei mari averi, și o înclinare] statornic ă spre evlavia p ătimașă îi
făuriseră un fel de a tr ăi cu totul l ăuntric. Sub aparen ța unei des ăvârșite
îngăduințe și a unei depline renun țări de-a-și exercita voin ța, pe care so ții din
Verrieres o d ădeau drept pild ă! soțiilor lor, și care constituia mîndria domnului
de Renali purtarea ei obi șnuită era, de fapt, rezultatul celei man trufa șe firi.
Cutare principes ă, dată drept pild ă dei îngîmfare, lua cu mult mai mult în
seamă faptele nobililor! de la curtea ei decît lua în seam ă femeia aceasta, atît dej
blinda și de modest ă în aparen ță, cuvintele și faptele so țulufl ei. Pîn ă la sosirea
lui Julien nu o interesaser ă cu adevărat! decît copiii. Bolile lor u șoare,
necazurile, bucuriile lori m ărunte absorbeau întreaga sensibilitate a fiin ței
acesteia! care, în toat ă viața ei, nu-1 adorase decît pe Dumnezeu cînd fusese la
călugărițele din Besan șon.
Fără să binevoiasc ă a se destăinui cuiva, dac ă vreunul! din b ăieți avea o simpl ă
febră, ea suferea de parc ă i-ar fi] murit copilu l. în primii ani ai c ăsniciei, un
hohot de rîs, ol mi șcare din umeri înso țită de vreo maxim ă trivială îil
întîmpinase întotdeauna dest ăinuirile unor asemenea necazuri, atunci cînd
nevoia de-a le împ ărtăși cuiva o împin-1 șese spre so țul ei. Asemenea glume,
mai ales cînd erai vorba de bolile copiilor, str ăpungeau inima doamnei de]
R6nal. Iat ă ce găsise în locul lingu șirilor stăruitoare și| mieroase din m ănăstirea
iezuită în care își petrecuse ti-| nere țea. Educa ția i-o făcuse durerea. Prea mîndr ă
ca să-și] împărtășească aceste mîhniri chiar și prietenei sale,| doamna Derville,
își închipuia c ă toți bărbații sînt ca so țul ei, ca domnul Valenod și ca
subprefectul Charcot de Mau-i giron. Grosol ănia și nesimțirea brutal ă față de tot
ce nul aducea bani, ranguri sau decora ții, ura oarb ă împotriva oric ărui fel de
judecată care îi contraria i se p ăreau la fel j
M<i«j|l ȘI NEGRU
49

www.tubefun4.com
ilr hrcști pentru b ărbați ca și faptul că purtau cizme și pnlAi II de pîslă.
După ani îndelunga ți, doamna de Rânal nu se putuse l ftit'A obi șnui cu oamenii
aceștia ai banului, în mijlo cul iWiora era nevoit ă să trăiască.
[atâ cheia succesului dobîndit de un țărănuș ca Julien. bun m na de Rânal g ăsi
plăceri tainice și strălucitoare de Blrniccul nout ății în simpatia pentru fiin ța
aceasta nobil ă șI mtndră. îi iertă curînd stîng ăcia fără margini care-i spo-Ifin
larmecul și asprimea purt ărilor, pe care izbuti s ă i le fcdix'pte. Și găsi că merita
osteneala s ă-1 asculți, chiar B|iA ar fi vorbit despre lucrurile cele mai obi șnuite,
chiar șicfl ar fi vorbit despre un biet cîine strivit, pe cînd fcrflb ătea strada, de
căruța vreunui țăran ce trecuse în ștmn.1. Priveli ștea unei asemenea întîmpl ări
dureroase îi Ktllcjuia domnului de Râna l un rîs grosolan, în timp ce ea șHulea
cum frumoasele sprîncene negre și bine arcuite ale mi Julien se încrunt ă.
Mărinimia, noble țea sufleteasc ă, fcnicnia i se p ărură încetul cu încetul c ă nu
există decît la șpreotul acesta tîn ăr. Și simți pentru el toat ă simpatia și Chim
admirația pe care asemenea virtu ți le zămislesc în •iiil< iele alese.
I ,a Paris, situa ția lui Julien fa ță de doamna de R6na l ti li fost repede
simplificat ă; dar, la Paris, dragostea se nn șic din romane. Tîn ărul preceptor și
sfioasa lui st ăpînă ți iir ti găsit în trei sau patru romane, ba chiar și în cuple-Iclc
de pe scena teatrului Gymnase , limpezirea situa ției li H Romanele le-ar fi ar ătat
ce rol să joace, le-ar fi ar ătat ic model s ă imite, iar vanitatea l-ar fi împins pe
Julien, MI ii devreme sau mai tîrziu, s ă urmeze modelul; de și fără nu i o plăcere
și poate chiar cu dezgust.
într-un or ășel din Aveyron sau din Pirinei, datorit ă tlimatului fierbinte, cel mai
mic prilej ar fi devenit hnl.Uîtor. Da r sub cerurile noastre mai posace, un tîn ăr
I i:;iiru parizian, inaugurat în anul 1820, al c ărui repertoriu era îndeosebi Huit
din comedii u șoare și vodeviluri
50
STENDHAl
sărac, și care nu-i ambi țios decît pentru c ă delicatețea ini] mii îl împinge c ătre
unele din pl ăcerile aduse de bar vede zilnic o fe meie de treizeci de ani, cinstit ă
cu adevărat, ocupîndu-se numai de copiii ei și neluînd niciol dat ă ca pildă de
purtare ce-i scris în romane. Totul me rgel încet, totul se face cu pic ătura în
orășelele de provinciei unde exist ă mai mult ă naturalețe.
Adesea, gîndindu-se la s ărăcia tînărului preceptori doamna de Rânal se înduio șa
pînă la lacrimi. Julien o sur| prinse, într-o bun ă zi, plîngînd de-a binelea.
— Vai, doamn ă, vi s-a întîmplat vreo nenorocire ?
— Nu, dragul meu, îi r ăspunse ea. Cheam ă copiii șij hai să ne plimb ăm.
îl luă de braț și se sprijini într-un fel care lui Julien i se p ăru ciudat. Era pentru
prima oar ă cînd îi spunea „dragu meu".
Spre sfîrșitul plimb ării, Julien b ăgă de seamă că doamna! de Rdnal se ro șea
mereu. încetinise pasul.
— Ți s-o fi povestit, poate, c ă sînt unica mo ștenitoarei a unei m ătuși foarte
bogate, care locuie ște la BesanconJ spuse ea f ără să-1 priveasc ă. Mătușa mea mă

www.tubefun4.com
copleșește ci| daruri… Copiii mei fac progr ese… atît de uimitoare… încîi a ș vrea
să te rog să primești un mic dar, ca semn al recu-j no știnței mele. E vorba doar
de cîțiva ludovici, ca s ă-d faci ruf ărie. Dar… ad ăugă ea roșindu-se toat ă, și nu
ma| scoase o vorb ă…
— Ce, doamn ă ? întrebă Julien.
— Ar fi inutil s ă-i pomene ști soțului meu despre ast urm ă ea, plecînd capul.
— Sînt un om de rînd, doamn ă, dar nu sînt josnic spuse Julien și se opri cu ochii
scăpărînd de mînie și îndreptîndu- și spinarea. La asta nu v-a ți gîndit îndeajuns]
Aș fi mai josnic decît o slug ă dacă m-aș apuca să-i ascund! domnului de Renal
orice în leg ătură cu banii mei.
Doamna de R6nal înm ărmurise.
— Domnul primar, continu ă Julien, mi-a dat de ci nci ori cîte treizeci și șase de
franci de cînd locuiesc în casa i domniei-sale. Sînt gata s ă-i arăt carnetul meu de
cheltuielii
MOȘII ȘI NEGRU
51
Ut nunului de Rfinal sau oric ui, chiar domnului Valenod, șIt mă urăște.
După izbucnirea aceasta, doamna de Rânal r ămăsese
pitiid.1 și tremurînd ă, iar plimbarea se sfîr și fără ca nici
Uliul, nici cel ălalt să mai poată găsi vreun alt subiect de
Voi ha. S-o iubeasc ă pe doamna de Rena l deveni un lucru
din ce în ce mai cu neputin ță pentru inima orgolioas ă a
lui lulien; cît despre ea, îl re specta, îl admira : fusese cer-
șIfl Sub cuvînt c ă repară înjosirea pe care i-o pricinuise
șrn voie, doamna de R6nal î și îngădui să-i arate grija cea
ștui duioas ă. Noutatea purt ării acesteia fu, timp de o
șIpiamînă, un prilej de fericire pentru ea. Ca urmare,
pitula lui Julien se mai potoli; era îns ă departe de a vedea
In toate astea vreun semn de simpatie.
„lată cum sînt oamenii boga ți, își spunea el. Te umi-I TM >ji apoi cred c ă pot să
îndrepte totul prin cîteva mai-Riu țflreli!"
Inima doamnei de Rânal era prea plin ă și prea nevi-|Hnvat ă pentru ca, în ciuda
hotărîrii luate, s ă nu-i poves-[Irtist ă soțului ei propunerea f ăcută lui Julien și
felul în inie fusese respins ă.
Cum, rosti domnul de R6nal foarte sup ărat, ai pu-i II i tolera un refuz din partea
unui servitor ?
Și pentru c ă doamna de R6nal protesta împotriva Ni I sini cuvînt:
Vorbesc, doamn ă, ca răposatul principe de Cond6 i liul i-a prezentat noii sale
soții pe șambelani: Toți oamenii ăștia, a spus el, sînt servitorii no ștri. Ți-am citit
pasajul mesia din Memoriile lui Besenval1, neapărat trebuitor pentru p ăstrarea
rangului. Orice om care, nefiind gentili un, tr ăiește în casa ta și primește o leafă
îți este slug ă. M.i duc s ă-i spun cîteva cuvinte acestui domn Julien și să-i șLui o
sută de franci.

www.tubefun4.com
Ah ! dragul meu, spuse doamn a de Renal treimii ind, m ăcar n-o face de fa ță cu
slugile !
Haremul de Besenval (1722-1791), ofi țer elvețian în serviciul Fran ței, IKÎI ;il
unor Memorii foarte gustate de Stendhal.
52
STENDHA1
— Da, s-ar putea ca ele s ă fie geloase, și pe bu dreptate, aprob ă soțul
depărtîndu-se și gîndindu-se m ărimea sumei.
Doamna de Rânal se pr ăbuși pe un scaun, aproap le șinată de durere. „O s ă-1
umilească pe Julien, din vin mea !" I se f ăcu silă de soțul ei și-și ascunse fa ța în
pal își făgădui să nu-i mai dest ăinuiască niciodată nimic.
Cînd dădu ochii cu Julien tremura toat ă, inima i sej f ăcuse atît de mic ă, încît nu
izbuti să rostească măcar un cuvin țel. în zăpăceala ei, îi lu ă mîinile și i le strînse.
— Dragul meu, întreb ă ea în sfîr șit, ești mulțumit dq so țul meu ?
— Cum s ă nu fiu ? îi r ăspunse Julien cu un zîmbe^ amar. Mi-a d ăruit o sută de
franci.
Doamna de Rânal îl privi nesigur ă.
— Dă-mi brațul, spuse ea în cele din urm ă cu un ac-j cent de dîrzenie, pe care
Julien nu i-1 cunoscuse pîn| atunci.
Cuteză să meargă pînă la librarul din Verrieres, c toat ă îngrozitoarea faim ă de
liberalism a acestuia. Acolo] alese, de zece ludovici, c ărți pentru copiii ei. Dar
cărții alese* erau cele pe care știa că le dorește Julien. Și ceru acolo, în dugheana
librarului, fiecare dintre copii s ă-ș; scrie numele pe c ărțile primite. în timp ce
doamna d Rânal se sim țea fericită de felul cum îndr ăznise să-ș îndrepte gre șeala
față de Julien, acesta era uimit de mul ți mea cărților văzute la librar. Nu avusese
niciodată curaju să pună piciorul într-un loc atît de lumesc; îi b ătea inima]
Departe de a- și da osteneala s ă bănuie ce anume fr ămînta sufletul doamnei de
Rânal, se adîncise în gînduri asupra posibilit ăților pe care le-ar avea un tîn ăr
student în teologid s ă-și procure cîteva din c ărțile acelea. în sfîr șit, chibzui d| s-
ar putea, cu oarecare dib ăcie, să-1 conving ă pe domnul de Renal despre
necesitatea de-a da, ca subiecte de tema pentru fiii lui, istoria gentilomilor
celebri născuți în pron vincie. Dup ă o lună de osteneli, Julien v ăzu înfăptuindu-i-
sfl ideea, și asta în asemenea m ăsură, încît, peste cît ăva vreme îndr ăzni,
vorbindu-i domnului de Renal, s ă-i pro-
IIii.1111 ȘI NEGRU
53
piinn un lucru cu mult mai nepl ăcut nobilului primar: era Vin ha s ă contribuie la
îmbogățirea unui liberal, luînd un Ubonament la librar. Domnul de Rânal
recunoștea că ar fi Ifclnr s ă i se dea fiului s ău mai mare ideea de visu în wit.ii
ură cu mai multe lucr ări despre care auzea pomenin-tlt> .c in discu ții, însă atunci
cînd va ajunge la Școala mili- șftin Julien vedea c ă domnul primar se înc ăpățîna
să nu nu .uj'a mai departe. B ănuia un motiv ascuns, dar nu pu-[li'ii y\\\ci care
anume.

www.tubefun4.com
Mă gîndeam, domnule, îi spuse el într-o zi, c ă ar fi II in.iio necuviin ță ca numele
unui nobil adev ărat, al unui |Hf ii.il, de pild ă, să apară în registrele murdare ale
librarului
l i untea domnului de Rânal se însenin ă.
De asemenea, ar fi o not ă destul de rea pentru un tih i siudent în teologie dac ă s-
ar descoperi într-o bun ă zi Bl numele lui a figurat în registrul unui librar care
împru-K|tii.i c ărți, continu ă Julien pe un ton și mai umil. Libera-11|| iu ar putea
acuza că am cerut c ărțile cele mai nelegiuite; f t lin NI ic dacă n-ar merge pîn ă
acolo încît s ă înșire în urma șHiiiiiolui meu titlurile c ărților celor mai p ăcătoase.
I >ar preceptorul se dep ărta de ceea ce urm ărea. Vedea șininîndu-se iar pe
chipul primarului o expresie de stin-[|n< nal ă și de supărare. Julien t ăcu. ..I ,-am
prins", își spuse el.
Peste cîteva zile, cel mai mare dintre copii îl întreb ă, [ttl Iuta domnului de
R6nal, despre o carte anun țată în La [hiniitlienne .
Ca să nu prilejuim nici o urm ă de triumf iacobinilor și ca să mi se dea, totu și,
putința de a-i răspunde domnului Adolphe, spuse tîn ărul preceptor, am putea
face un Bliiuiament la librar pe numele celui mai neînsemnat din-11 ș « i
vitorii dumneavoastr ă.
– Iată o idee care nu-i rea deloc, aprob ă domnul de i n.il c ît se poate de vesel.
Verificat ă cu ochii lui (lat).
/jar monarhist fondat în 1792, organul oficial al aristocra ției și al clerului.
54
STENDIU
— Totuși, urmă Julien cu aerul acela grav și neferi care li se potrive ște atît de
bine unora cînd v ăd că sînt cale s ă dobîndeasc ă anumite lucruri mult ă vreme
rîvnit ar trebui specificat c ă servitorul nu are dreptul s ă ia nici un roman. O dat ă
intrate în cas ă, cărțile acestea primej dioa se ar putea strica min țile fetelor care o
slujesc doamna, și chiar a servitorului însu și.
— Nu uita c ă mai sînt și pamfletele politice, ad ăugi domnul de Rânal cu un aer
de superioritate, voind s ă-; ascundă admirația pentru savanta cale de mijloc
născocit de preceptorul copiilor s ăi.
Viața lui Julien era alc ătuită, așadar,dintr-o serie dl mici tocmeli, iar reu șita lor îl
absorbea cu mult ma i mula decît v ăditul sentiment de simpa tie pe care n-ar fi
depins decît de el ca s ă-1 citeasc ă în inima doamnei de Rânal.
Și în casa primarului din Verrieres î și păstrase pozi ți morală a întregii lui vie ți de
pînă atunci. Acolo, ca și 1 joagărul tatălui său, îi dispre țuia profund pe cei al ături
d care trăia, și era urît de ei. Zilnic, din povestir ile subprej fectului, ale domnului
Valenod sau ale altor prie teni de-casei, în leg ătură cu lucrurile petrecute sub
ochii lor, dea cît de pu țin seamănă realitatea cu p ărerile acestor; Dac ă o faptă
oarecare i se p ărea minunat ă, tocmai ea er: def ăimată de cei din preajma lui. Și
își spunea întruna, îi gînd : „Ce mon ștri, sau ce pro ști!" Nostim era faptul de cele
mai multe ori, cu toat ă mîndria lui, nu în țelegea boab ă din cîte se discutau.
De cînd se știa pe lume, nu vorbise cinstit decît cd b ătrînul chirurg-major. în

www.tubefun4.com
afara cîtorva lucruri privitoara la campa niile lui Bonaparte în Italia sau la
chirurgiei habar n-avea de nimic. Curaju l lui tineresc îl îndemna sa asculte cu
plăcere povestiri am ănunțite despre opera țiili cele mai dureroase. Și își spunea :
„Eu nici n-a ș fi clipit".
Prima dat ă cînd doamna de Renal încerc ă să discut cu el alte lucruri decît despre
educația copiilor, Julien s porni s ă-i vorbeasc ă despre opera țiile chirurgicale. I
păli si-1 rug ă să înceteze.
MOȘII ȘI NEGRU
55
Despre altceva Julien nu știa nimic. Astfel, tr ăind
UlAluri de doamna de R6nal, t ăcerea cea mai ciudat ă se
jltnlnrnicea între ei de cum r ămîneau singuri. în salon,
[(tiu ii de umil ă i-ar fi fost ținuta, ea îi g ăsea o mare supe-
flniiiate intelectual ă fată de toți cei ce veneau în cas ă.
K)m n rămîneau îns ă o clipă singuri, îl sim țea stingherit. Și
șfu neliniștită din pricina aceasta, c ăci instinctul de fe-
li» ic îi spunea c ă stinghereala lui n-avea nimic dr ăgăstos.
După nu știu ce idee luat ă din vreo povestire despre
In.iii.i societate, a șa cum o v ăzuse bătrînul chirurg-major,
• I• uniată ce se așternea tăcerea în vreun loc unde se afla
șI o lemeie, Julien se sim țea umilit, ca și cum totul s-ar fi
ji< in i ut din vina lui. Iar sim țămîntul acesta îi era de-o
hui "i de ori mai greu de î ndurat atunci cînd se afla între
șunu ochi cu cineva. Imagina ția, plină de noțiunile cele
șHm exagerate, cele mai ridicol înfl ăcărate despre ceea ce
șfrluiie să spună un bărbat atunci cînd se afl ă singur cu o
wim-ic, nu-i d ăruia, în tulburarea ei, decît idei cu nepu-
hliii.i de admis. Sufletul îi plutea în nori și totuși nu putea
un ( smulg ă din tăcerea cea mai umilitoar e. Astfel, în
|lni|uil lungilor plimb ări cu doamna de Renal și cu copiii,
IjMipiimea înf ățișării lui era sporit ă de chinurile cele mai
jcuniplite. Julien se dispre țuia profund. Dac ă, din nenoro-
tli<. incerca s ă deschidă gura, ajungea s ă spună lucrurile
nl< mai ridicole. Și, ca o culme a nenorocirii, î și vedea
|l șl exagera absurditatea; dar ceea ce nu vedea era expre-
I Mu ochilor lui atît de frumo și și arătînd un suflet atît de
Inllncărat, îneît, a șa cum li se întîmpl ă actorilor de mare
IMICIU, ei dădeau uneori un tîlc plin de farmec unor lucruri
iMIC nu-1 aveau. Doamna de Rânal observ ă că, atunci cînd
ifliiiînea singur cu ea, Julien nu izbutea s ă spună nimic ca
lumea decît dac ă vreo întîmplare neprev ăzută îl distra și-1
fiica să nu se mai gîndeasc ă la rostirea frazelor alese.
( um prietenii casei nu prea o r ăsfățau cu idei noi și

www.tubefun4.com
MMlucitoare, sclipirile min ții lui Julien îi f ăceau nespus ă
phlcere.
De la căderea lui Napoleon, orice urm ă de curtenie t'Me alungat ă cu asprime din
moravurile provinciale. Oa-
56
STENDH^
menii se tem s ă nu fie destitui ți. Lichelele caut ă un sprijii în congrega ție, iar
ipocrizia a progresat grozav, pîn ă și îa păturile liberale. Plictiseala spore ște
enorm. Alte pl ăcei] decît cititul și agricultura nu mai exist ă.
"" Doamna de R£nal, mo ștenitoare bogat ă a unei mătu habotnice, m ăritată la
șaisprezece ani cu un nobil de vi ță nu văzuse și nu simțise în viața ei nimic care
să semene ci de cît cu dr agostea. Despre dragoste nu-i vorbise nimeri în afar ă de
duhovnicul ei, preacumsecadele p ărinte Chd lan, în leg ătură cu insisten țele
domnului Valenod, și i-c zugrăvise în culori atît de dezgust ătoare, încît nu și-o
puj tea înfățișa altfel decît ca pe desfrînar ea cea mai josnic Dragostea aflat ă din
puținele romane pe care în tîmplare i le pusese sub ochi, o socotea cu totul
excepțională chiar cu totul în af ara naturii. Datorit ă ignoranței ac teia, doamna
de Rdnal, pe deplin fericit ă și cu gîndul ni mai la Julien, era departe de a- și face
cea mai mic mustrare.

CAPITOLUL VIII Mici întâmpl ări
Then there were sighs, the deeper for suppression, And stolen glances,
sweeterfor the theft, A nd burning blushes, thoughfor
no transgression. DON JUAN, c. 1. st. 74|
Blîndețea îngereasc ă pe care doamna de Rânal o dator firii ei și stării de fericire
actuală era tulburat ă într-o oarei care m ăsură cînd se gîndea la Elisa, camerista
ei. Fata
i A fost apoi oftatul, ascuns, deci mai amar, Au fosl priviri furi șe, mai dulci,
fiind furate, Obrajii, f ără vină, arzînd parc ă de jar.
Stanțe din poemul Don Juan de Byron (n.t.).J
ȘI NEGRU
57
șpitase o moștenire și se spovedise p ărintelui Chdlan, BiArlurisindu-i gîndul
de-a se m ărita cu Julien. Preotul se jfeurura din toat ă inima de norocul
prietenului s ău, dar
…… ii fu fnirarea cînd Julien îi r ăspunse, cu o hot ărîre de
șClintit, că oferta domni șoarei Elisa nu-i putea conveni.
Ia seama, fiul meu, la ce se petrece în inima ta, îi ș!'«ș< preotul încruntînd
sprîncenele; eu te felicit pentru »li 11 ii chemare pe care o sim ți, dacă numai din
pricina ei lltipre țuiești o avere mai mult decît îndestul ătoare. S-au șplinit
cincizeci și șase de ani de cînd p ăstoresc în Ver- Și totuși, după cît se pare, voi fi
dat afară din șjbfl. Asta mă mîhnește, deși am un venit de opt sute de mtc. Și îți
spun asemenea lucruri, ca s ă nu-ți faci iluzii Ityiprc starea de preot. Dac ă te

www.tubefun4.com
gîndești să te dai bine pe i cei mari, pieirea ve șnică te așteaptă fără greș. Ai i ș
.1 s.l faci avere, dar va trebui s ă-i vatămi pe cei s ărmani neferici ți, să-1
lingușești pe subprefect, pe primar, pe ui cu vaz ă și să-i slujești patimile.
Purtarea asta, care în inc se cheam ă a ști să trăiești, poate, pentru un mirean, nu
însemne numaidecît pierde rea mîntuirii suflete ști, r preoții n-au încotro : ei
trebuie să strîngă avuție sau în mea asta, sau în lumea cealalt ă, cale de mijloc nu
există, i, dragul meu, chibzuie ște bine și întoarce-te peste Ifrl zile s ă-mi dai un
răspuns hot ărît. Deslușesc cu Rilhnire în str ăfundul firii tale o tainic ă înflăcărare
care nu mi veste ște cumpătarea și renunțarea desăvîrșită la bunurile p ămîntești,
trebuincioase unui preot. Mintea ta Bjirifl m ă face să nădăjduiesc în bine: dar
îngăduie-mi HA ți spun, ad ăugă bunul preot cu ochii în lacrimi, dac ă ai ii preot,
aș tremura pentru mântuirea ta.
Julien se ru șina de emo ția care îl cuprinsese; pentru
I…..ia dat ă în viață vedea că e iubit; plînse cu o duio șie
i II i seamăn și se duse s ă-și ascundă lacrimile în p ădurea Pi I mare de deasupra
orășelului.
„De ce m ă aflu în starea asta ? se întreb ă el în sfîrșit.
mii că aș putea să-mi dau de-o sut ă de ori via ța pentru
hunul părinte Ch61an, și totuși, el mi-a dovedit mai adi-
n< uiri că nu sînt decît un neghiob. Pe el, mai ales, trebuie
58
STENDHALI
să-1 înșel, și tocmai el m-a dibuit. înfl ăcărarea tainica desp re care îmi vorbe ște e
dorința mea de-a ajunge. El ml cr ede nevrednic pentru preo ție, și asta tocmai
cînd îmfl închipuiam c ă jertfirea unui venit de cincizeci de ludovici o s ă-i facă
cea mai înalt ă părere despre cucernicia și] chemarea mea.
în viitor, urm ă Julien, n-o s ă mă bizui decît pe acelei tr ăsături ale caracterului
meu pe care le-am pus la încer-j care. Cine ar fi crezut c ă o să-mi placă să
lăcrimez! C ă-i voi iubi pe cel ce îmi va dovedi c ă nu sînt decît un prost!" f
Trei zile mai tîrziu Julien g ăsise motivul pe care ar fii trebuit s ă-1 foloseasc ă din
prima zi; motivul acesta era o] calomnie, dar ce-are a face ? îi m ărturisi
preotului, cu mult ă șovăială în glas, c ă, din pricini pe care nu le putea spune, ca
să nu dăuneze altcuiva, respinse se de la început] c ăsătoria plănuită. Așa, firește,
nu dădea vina pe purtarea) Elisei. P ărintele Cheîan g ăsi în gesturile lui o
înflăcărare] prea lumeasc ă, întru totul deosebit ă de aceea care ar fi trebuit s ă-1
însuflețească pe un tîn ăr preot.
— Dragul meu, îi spuse el, mai degrab ă fă-te un gos podar de treab ă, cinstit de
oameni și cu știință de caru decît un preot f ără chemare.
La aceste noi dojeni Julien r ăspunse cu mult ă iscu-l sin ță în ce prive ște
potriveala vorbelor : g ăsi cuvintele pei care le-ar fi rostit un tîn ăr seminarist plin
de rîvnă; darl tonul cu care le rostea și focul rău ascuns care îi lic ărea în'l priviri
îl neliniștiră pe părintele Chelan.
Totuși nu trebuie s ă-i prevedem un viitor prea negru I lui Julien; el n ăscocea

www.tubefun4.com
corect cuvintele unei f ățărnicii vi-J elene și prudente. Și asta nu e r ău pentru
vîrsta lui. Cîtj despre ton și gesturi, s ă nu uităm că trăise printre țărani ;j pîn ă
atunci nu avusese înc ă prilejul s ă vadă marile mo-| dele. Mai apoi, de cum i-a
fost dat să se apropie de dum-| nealor, și gesturile, și cuvintele i-au devenit
admirabile.
Doamna de Rânal se mir ă că averea de curînd| dobîndit ă n-o făcea mai
fericită pe camerista ei; o vedea dueîndu-se mereu la preot și întoreîndu-se cu
ochii plîn și; l pînă la urmă, Elisa îi vorbi despre m ăritișul ei.
NEGRU
59
I >( >amna de R6nal se crezu bolnav ă; un soi de friguri
0 împiedicau s ă-și găsească somnul; nu mai tr ăia decît munci cînd îi avea sub
ochi pe camerist ă sau pe Julien. i^u si putea lua gîndul de la ei și de la fericirea
pe care o
vi M i-Asi în c ăsnicie. Sărăcia căsuței, unde venitul de cinci-[H'i i de ludovici
avea să-i silească să-și ducă traiul, o vedea
lujjiavită în culori îneînt ătoare. Julien s-ar fi putut prea pic s ă ajungă avocat în
Bray, la subprefectur ă, două i|c<ț.'lu' mai departe de Verrieres, și atunci ar putea
să-1 mai MdA din cînd în cînd.
Crezu cu toat ă sinceritatea c ă are să-și piardă mințile; HI spuse chiar so țului ei și,
în cele din urm ă, căzu la pat.
IIMIU, pe cînd camerista o servea, b ăgă de seamă că fata șlingea. în clipa aceea,
o ura din tot sufletul și tocmai o
n pe/isc. Dar îi ceru iertare. Lacrimile Elisei curser ă și hui îmbel șugate; fata
spuse că, dacă stăpîna i-ar îng ădui,
1 M povesti toat ă nenorocirea ei.
Vorbește, îi răspunse doamna de R6nal.
– Ei bine, doamn ă, el nu mă vrea. Pesemne c ă rău-Voiiorii i-au spus cine știe ce
despre mine, și îi crede.
– Cine nu te vrea ? întreb ă doamna de Renal abia N i'irînd.
– Cine altul, doamn ă, dacă nu domnul Julien ? iftspunse camerista suspinînd.
Părintele n-a putut s ă-i bliuie împotrivirea; c ăci părintele găsește că nu trebuie
*fl icspingi o fat ă cinstită doar fiindc ă a fost camerist ă. La Urma urmei, tat ăl
domnului Julien nu-i altceva decît un ș herestegiu; și, chiar el… cum î și cîștiga
pîinea înainte ilc a intra la dumneavoastr ă ?
Doamna de R6nal n-o mai asculta . Preamulta fericire Mpioape c ă îi răpise
mințile. Ceru s ă-i repete de mai multe mi c ă Julien refuzase de-a binelea și că
refuzul lui nu inj șiduia să revină la o hotărîre mai în țeleaptă.
— Vreau s ă fac eu o ultim ă încercare, îi spuse ea ca- IIK'I istei. îi voi vorbi
domnului Julien.
A doua zi, dup ă-prînz, doamna de Renal î și dărui des-InuUoarea voluptate de a
pleda cauza rivalei sale și de a
STENDHAI

www.tubefun4.com
vedea mîna și averea Elisei refuzate întruna, timp de o or
întreagă.
încetul cu încetul, Julien l ăsă deoparte cuvintel m ăsurate și răspunse pîn ă la
urmă cu mai mult ă judecată mustrărilor cumin ți ale doamnei de Renal. Ea nu se
putea împotrivi valului de fericire care îi n ăpădise sufletul dup ă atîtea zile de
deznădejde. Și i se făcu rău. Cînd fu dus ă și așezată în camera ei, ceru s ă rămînă
singură. Era profund
uimită.
„Nu cumva sînt îndr ăgostită de Julien ?" se întreb ă
în sfîrșit.
Descoperirea aceasta, care în orice alt ă clipă i-ar adus remu șcări și zbucium
adînc, nu i se p ăru decît un spectacol neobi șnuit, dar aproape indiferent. în inima
eij istovit ă de cîte îndurase, nu- și mai găsea loc sensibilitatea! necesar ă pasiunii.
Doamna de R6nal încerc ă să lucreze, dar c ăzu într-un somn adînc: cînd se trezi,
nu se sperie pe cît ar fi trebuit. Era prea fericit ă ca să mai poată lua ceva în nume
de rău. Naivă și nevinovat ă, provinciala aceasta cumsecade nu- și chinuise
niciodată inima încercînd s ă-i smulgă puțina, simțire față de vreo nou ă nuanță de
sentiment sau de nenorocire. Absorbit ă cu totul, pîn ă la venirea lui Julien, de!
roboteala nesfîr șită care, departe de Paris, es te o lege pentru orice bun ă mamă de
familie, doamna de Rfenal s gîndea la pasiuni a șa cum ne gîndim noi la loterie:
înșelătorie sigur ă și fericire c ăutată de cei fără minte.
Clopotul vesti ora cinci. Doamna de R6nal se ro ș toată cînd auzi glasul lui Julien
care-i aducea pe copii Mai îndemînatic ă de cînd iubea, ca s ă poată explica de c<
roșise, se plînse c ă o doare îngrozitor capul.
— Uite, a șa sînt toate femeile, îi r ăspunse domnul d^ R6nal rîzînd în hohote.
Todeauna e cîte ceva de dres la ma șinile astea.
Deși obișnuită cu asemene glume, tonul lui o jigni pe doamna de Rânal. Ca s ă
uite, îl privi pe Julien. Și, dacă ar fi fost cel mai urît om din lume, în clipa aceea
tot i-ar fi pl ăcut. m
ȘI NEGRU
61
Imitator grijuliu al obiceiurilor aristocra ților, domnul
||i Renal se mut ă, o dată cu venirea primelor zile fru-
șloHNc ale prim ăverii, la Vergy, satu l devenit celebru prin
șVrntura tragic ă a Gabriellei . La cîteva sute de pa și
șjpflrtare de ruinele atît de pitore ști ale străvechii biserici
HM icc, domnul de Renal avea un vechi castel cu patru tur-
Hlit i și o grădină întocmită după modelul celei de la Tuile-
șk», cu numeroase tufe de meri șor și cu alei de castani
HWși de două ori pe an. O livad ă vecină, plantată cu meri,
și locul de plimbare. La cap ătul livezii se aflau vreo opt
Bu /cec nuci m ăreți; frunzișurile lor uria șe se ridicau la
H)*k' dou ăzeci de metri în ălțime.

www.tubefun4.com
Fiecare din blestema ții ăștia de nuci, spunea dom-Bul de Renal de cîte ori so ția
lui îi admira, m ă costă recolta He | H; O jumătate de pogon. Griul nu poate cre ște
la um-H|t lor.
Priveliștea de la țară i se păru cu totul nou ă doamnei șr KCnal. Admira ția ei nu
mai cunoștea margini. Bitti țamîntul care o însufle țea îi trezea iscusin ță și
ButArîre. Chiar a doua zi dup ă sosirea la Vergy, domnul șc Renal fiind plecat la
oraș pentru treburile prim ăriei, șlumina de R6nal tocmi ni ște lucrători pe
cheltuiala ei. I Juhrn îi d ăduse ideea s ă croiască o mică alee așternută cu șIMp,
care ar fi str ăbătut livada, ar fi trecut pe sub nucii fyilu și și le-ar fi îng ăduit
copiilor s ă se plimbe diminea ța, ram ca rou ă să le ude pantofii. Ideea aceasta fu
dusă la I îndeplinire în mai pu țin de douăzeci și patru de ore dup ă te fusese
concepută. Doamna de R6nal petrecu o zi vesel ă împreună cu Julien, dîndu-le
îndrumări lucrătorilor.
(înd primarul din Verrieres se întoarse de la ora ș, liMic îi fu mirarea g ăsind
aleea gata croit ă. Dar și pe doamna de R6nal o mir ă sosirea lui: uitase c ă există.
Timp de dou ă luni el vorbi sup ărat despre îndr ăzneala tir a face, f ără să fie
întrebat, o reparație atît de impor-

I roina legendei medievale Castelana din Vergi și a operei Gabriella di l ,i de
Carafa, jucat ă în Italia prin 1816.

62
STENDH^

tantă, dar doamna de Rânal o pl ătise din banii ei, și asta ) mai consola pu țin.
I
Ea își petrecea zilele alergînd cu copiii prin livad ă i prinzînd fluturi. î și făcuseră
niște glugi mari, din voq sub țire, și prindeau cu ele bietele lepidoptere. Numel
acesta barbar doamna de R6nal îl înv ățase de la Julier C ăci ea poruncise s ă fie
adusă de la Besan șon frumoasl lucrare a domnului Godard , și Julien îi
povestea obl ceiurile ciudate ale bietelor gîng ănii.
Le înțepau fără milă, prinzîndu-le cu ace într-o rai de carton f ăcută tot de Julien.
Doamna de R6nal și Julien aveau, în sfîr șit, despre s ă vorbeasc ă, și el scăpă de
îngrozitorul chin pe care ii pricinuiau clipele de t ăcere.
își vorbeau întruna și cu nemărginit interes, de nu- și spuneau decît lucruri cît se
poate de nevinovate Via ța aceasta activ ă, plină și veselă le plăcea tuturor, î afară
de domni șoara Elisa, care avea de lucru pîn ă pes
cap.
„Niciodat ă, chiar în timpul carnavalului, cînd erau ba luri la Verrieres, spunea
ea, doamna nu se îngrijea atît ăi toaletele ei; acum schimb ă rochiile de dou ă sau
de trei
ori pe zi."
Cum n-avem de gînd s ă măgulim pe nimeni, n-o si neg ăm că doamna de Rânal,

www.tubefun4.com
care avea o piele superb ă, îs! potrivea rochiile a șa fel încît s ă-i lase bra țele și
sînii cîl mai dezgoli ți. Era foarte bine f ăcută și felul acesta de-a sq îmbr ăca o
prindea de minune.
— Niciodat ă n-ați fost atît de tin ără, doamnă, îi spu neau prietenii din Verrieres,
veniți să ia masa la Vergy (A șa vorbesc cei de prin partea locului.)
Un lucru ciudat, c ăruia nu i-am dat prea mult ă ere zare, e faptul c ă doamna de
R6nal se g ătea atîta fără in , tenție precisă. îi făcea plăcere să se gătească și,
fără să sq gîndeasc ă la altceva, tot timpul pe care nu-1 petrecea la
i Jean-Baptiste Godard (1775-1823 ), naturalist francez, autor a mima
roasejucrări despre fluturi. ș
NEGRU
63
șflnftloarea de fluturi cu copiii și cu Julien lucra ia croitul
Iku'ltiilor, împreun ă cu Elisa. Singurul ei drum la Ver-
n-1. ș. ;i Cost pricinuit de dorin ța de a-și cumpăra rochii
vară, primite atunci din Mulhouse . tyi aduse la Vergy o tîn ără doamnă, rudă de-a
ei. De ștltl se măritase, doamna de Reiial se împrie tenise încetul few încetul cu
doamna Derville, care, pe vremuri, îi fusese C..I la Sacre-Coeur.
»(umna Derville f ăcea mult haz de ceea ce ea numea Ic nebune ști ale veri șoarei
sale.
Dacă aș fi singură, nici nu mi-ar tr ăsni prin minte Inicnca lucruri, spunea ea.
De ideile acestea nea șteptate, care la Paris ar fi fo st Imite „porniri capricioase",
doamna de Rânal se ru șina i u niște prostii atunci cînd era cu so țul ei. Dar
prezența nunei Derville îi d ădea curaj. Ea îi dest ăinuia mai întîi, voce sfioas ă,
gîndurile; cînd cele dou ă prietene Htneau mult ă vreme singure, gîndurile
doamnei de in.il se însufle țeau; o diminea ță lungă și singuratic ă tre-' – ii unei ca
o clipă, lăsîndu-le nespus de vesele . De data luiisla, îns ă, cumpătata doamn ă
Derville î și găsi verișoara «ii pu țin veselă, dar mult mai fericit ă.
( îl despre Julien, de cînd se afla la țară se comporta H| un adev ărat copil, la fel
de bucuros s ă alerge dup ă Huni ca și elevii lui. Dup ă atîta constrîngere și
diplomație Btusită, singur, departe de privirile oamenilor, nefiindu-i șelin
teamă, din instinct, de doa mna de R6nal, se l ăsa în pila pl ăcerii de a tr ăi, atît de
puternică la vîrsta lui și în ||BI|l<>cul celor mai frumo și munți din lume.
( hiar de la sosirea doamnei Derville, lui Julien i se [ șAtu că îi e prieten ă și se
grăbi să-i arate priveli ștea din ui aleii celei noi, de sub nucii uria și, priveliște, de
[tttpi, deopotriv ă de frumoas ă, dacă nu întrecîndu-le chiar
Ilc cu care Elve ția sau lacurile Italiei pot desf ăta ochiul. >. K A urci povîrni șul
care începe la cî țiva pași de-acolo, H|imj;i îndat ă la niște prăpăstii adînci,
mărginite cu p ăduri |(Jr sicjar, ce se întind pîn ă aproape de rîu. Pe crestele

STENDHi!

64

www.tubefun4.com
stîncilor acestora abrupte, Julien, fericit, liber și chia ceva mai mult, rege al
casei, își conducea cele dou ă pri« tene și se bucura de admira ția lor pentru
priveliștile ne semuit de frumoase.
— Pentru mine e ca și cum aș asculta muzica lui Mol zart, spunea doamna
Derville.
Invidia fra ților săi, prezența de tiran ursuz a tat ălv său întunecaser ă în ochii lui
Julien frumuse țea priveli șt lor din preajma or ășelului Verrieres. La Vergy nu ma
găsea nici urm ă din amintirile acelea amare; pentru ma dat ă în viață nu mai
vedea nici un du șman. Cînd doml nul de Renal pleca, la ora ș, ceea ce se întîmpla
adesea, ș îndrăznea să citească; și curînd, noaptea, în loc s ă cfl tească, avînd și
grija să-și dosească lampa în fundul unj vaze de flori r ăsturnate, putu s ă-și vadă
de somn; ziua, r ăgazul dintre lec țiile copiilor, venea pe stîncile acestea cartea
care era singura lege a purt ării lui și singurul obiec care-i f ăcea plăcere. în ea
găsea totodat ă și fericire, șj extaz, și mîngîiere în clipele de dezn ădejde.
Unele lucruri pe care Napoleon le-a spus cu privire Iii femei, mai multe discu ții
despre meritele romanelor \M modă sub domnia lui îi d ădură atunci, pentru
prima oarl în via ță, cîteva idei pe care orice alt tîn ăr de vîrsta lui le-ai fi avut de
multă vreme.
Veniră căldurile cele mari ale verii. Ai casei î și făcură^ obiceiul s ă-și petreacă
serile sub un tei uria ș, la cîțiva pașf de castel. întunericul era adînc. într-o sear ă,
Julien voa bea cu înfl ăcărare, bucurîndu-se din toat ă inima că se prij cepea s ă
vorbească frumos și că îl ascultau ni ște femej tinere ; și, tot gesticulînd, atinse
mîna doamnei de Rânai sprijinit ă pe spătarul unuia dintre scaunele de lemn
vopsii care se pun prin gr ădini.
Mîna aceasta se retrase nu maidecît; dar Julien gînc c ă ar fi de datoria tui să facă
așa fel, încît mîna ei s ă nu mai retrag ă atunci cînd o atingea. Ideea datoriei de
înde-j plinit și gîndul ridicolului sau mai degrab ă al sentimentul
H«i">H ȘI NEGRU
65
lui tic inferioritate c ăruia se expunea în caz de nereu șită îi i din inim ă, cît ai
clipi, toat ă plăcerea.
CAPITOLUL IX O sear ă la țară
Didona domnului Guerin , încînt ătoare schi ță!
STROMBECK2
\ doua zi cînd o rev ăzu pe doamna de Rânal, privirile ti ș i.ni ciudate; se uita la
ea ca la un du șman cu care tre-H țiti să se războiască. Privirile acestea, atît de
diferite de șpli din ajun, o z ăpăciră pe doamna de RSnal: fu sese BinA cu Julien,
și el parca sup ărat. Dar nu-si puica dezlipi H(hii de-ai lui.
Prezența doamnei Derville îi îng ăduia lui Julien s ă |V< 'i i «casc ă mai puțin și să
se ocupe mai mu lt de ceea ce î și I"' ș * în gînd. Și toată ziua nu f ăcea altceva
decît să șIțească din cartea inspirat ă care îi oțelea inima.
scurtă cît putu mai mult lec țiile copiilor, apoi, cînd I" i > nia doamnei de R6nal
îl făcu din nou s ă se gîndeasc ă huni.ii ia glorie, hot ărî că trebuie neap ărat să-i

www.tubefun4.com
îngăduie în ștuia aceea ca mîna ei s ă rămînă în mîna lui.
\ murgul și apropierea clipei hot ărîtoare făcură să
htoi.i mima lui Julien într-un mod neobi șnuit. Se însera. Și
Muluri observ ă, cu o bucurie care îi lu ă parcă o piatră
fyn.ișa de pe piept, c ă noaptea va fi întunecoas ă. Cerul,
«fitoperit de nori gro și, purtați de-un vînt fierbinte, p ărea
t A \ istește apropierea unei furtuni. Cele dou ă prietene se
plimbară pînă tîrziu. Toate mi șcările lor din seara aceea i
l« |»;ireau ciudate lui Julien. Ele se bucurau de vremea
finit lumat ă care, pentru unele suflete ginga șe, pare că
in.11 < ste pl ăcerea de a iubi.
I I'tare-Narcisse Gu ăin (1774-1833), pictor francez.
i Baronul de Strombeck, prieten al lui Stendhal și autor al unor amintiri
ș i ni vorbe ște despre acesta.
66
STENDH^
Se așezară, în sfîrșit; doamna de Renal lu ă loc lîng Julien, iar doamna Derville
lîngă prietena ei. Preocur. numai de ceea ce avea de gînd s ă încerce, Julien nu
izbuț să scoată o vorbă. Discuția lîncezea.
„Oare am s ă fiu tot așa de speriat și de nefericit la prij mul duel pe care îl voi
avea ?" se întreba Julien, c ăci ave prea mult ă neîncredere în el și în alții ca să nu-
și dea i de starea lui sufleteasc ă.
în neliniștea lui ucig ătoare, ar fi preferat orice alt primejdie. De cîte ori n-a dorit
ca nu știu ce trebui nea șteptate s-o sileasc ă pe doamna de Rânal s ă intre îr cas ă,
să plece din gr ădină ! Constrîngerea la care Ju lien i supunea singur era prea
mare ca s ă nu-i gîtuie glasull curînd, vocea doamnei de R6nal deveni și ea
tremurătoarJ dar Julien nu b ăgă de seamă. Era prea cumplit ă lupta care datoria o
dădea împotriva timidit ății, pentru ca el I mai fie în stare s ă observe ceva în
afara lui. Orologiul < telului b ătu cele trei sferturi dup ă ora nouă, fără ca el să ]
cutezat ceva. Julien, scos din fire de propria lui la șitate, îs spuse: „Cînd va bate
ora zece, sau voi face lucrul pe cart toat ă ziua mi l-am f ăgăduit să-1 fac astă-
seară, sau mă ur în odaia mea și-mi zbor creierii".
După o ultimă cjipă de așteptare și de zbucium, timpul c ăreia Julien î și pierduse
mințile din pricir emo ției covîrșitoare, orologiul, aflat deasupra lui, vesi orele
zece. Fiecare b ătaie a orologiului fatal îi r ăsuna îr piept și o simțea ca pe o
zvîcnire.
în sfîrșit, pe cînd ultima b ătaie mai r ăsuna încăj întinse mîna și o prinse pe a
doamnei de Rânal, care și-a| retrase deîndat ă. Julien, fără să-și dea prea bine
seama face, o prinse din nou. De și era el însu și emoționat, răceaM de ghea ță a
mîinii pe care o ținea îl izbi; o strînse, < ș într-un spasm ; sim ți cum doamna de
Renal făcea o ultimi încercare ca s ă se smulg ă, dar, pînă la urmă, mîna el r ămase
într-a lui.
Sufletul îi fu n ăpădit de fericire, nu pentru c ă o iut pe doamna de Renal, ci

www.tubefun4.com
fiindcă scăpase de un chin îngrol zitor. Pentru ca nu cumva doamna Derville s ă
observe,:
no,.! ȘI NEGRU
67
tuv.u obligat s ă vorbeasc ă; glasul i se auzi atunci puternic
unător. Glasul doamnei de R6nal, dimpotriv ă, trăda
Litiu emo ție, îneît prietena ei o crezu bolnav ă și-i propuse
șA meargă în casă. Julien sim ți primejdia: „Dac ă doamna
șc KCnal intr ă în salon, am s ă cad iar în starea îngrozi-
Ittiiu- care m-a chinuit toat ă ziua. I-am ținut prea pu țin
uimi ca să pot socoti c ă am dobîndit ceva."
în clipa cînd doamna Derville î și reînnoi propunerea șr a intra în salon, Julien
strînse cu putere mîna l ăsată în feia lui.
I >oamna de Rfinal, care tocmai se ridica, se a șază iar, ftunind cu o voce abia
auzită:
într-adevăr, sînt puțin bolnav ă, dar aerul curat îmi Hpe bine.
< uvintele ei pecetluir ă fericirea lui Julien, fericire șr mărginită în clipa aceea; și
vorbi, uită să se prefac ă, șAtu fermec ător celor dou ă prietene, care îl ascultau. Și
IM iu i, mai exista înc ă puțină lipsă de curaj în elocin ța II. . i .ta, pe care o
dovedea pe nea șteptate. Julien se temea |tn/ .iv ca nu cumva doamna Derville,
obosită de vîntul i ,11, se stîrnise înaintea furtunii, s ă vrea să se întoarc ă șîndură
în salon. Atunci, ar fi r ămas singur cu doamna de INfiia l. Avusese, aproape din
întîmplare, îndr ăzneala șcrea oarbă care te împinge la fapte; dar sim țea că ar fi
ii. ic puterile lui s ă-i spună cea mai neînsemnat ă vorbă [doamnei de R6nal.
Oricît de blînde ar fi fost dojenile ei, |(vcii s ă fie învins, iar ceea ce dobîndise
avea să fie nimicit. Din fericire pentru el, în seara aceea cuvintele lui Dihi ătoare
și pline de emfaz ă plăcură doamnei Derville, IM re de foarte multe ori îl g ăsea
stîngaci ca un copil și destul de plicticos. Cît desp re doamna de Rânal, cu mîna
în mina lui Julien, ea nu se mai gîndea la nimic; tr ăia, și atît. Oi o le petrecute
sub teiul cel mare, desp re care legendele illn partea locului spun c ă a fost sădit
de Carol Temerarul, rum pentru ea pline de fericire. Asculta fermecat ă suspinele
vîntului din frunzi șul des al teiului și ropotul rarelor imaturi care începuser ă să
cadă pe frunzele cele mai |i tuse. Julien nu b ăgă de seamă un lucru care l-ar fi
liniștit
STENDHW
pe deplin : doamna de Renal, silit ă la un moment dat s ă-i ia mîna dintr-a lui,
cînd se ridicase de pe scaun ca s ă-i ajute veri șoara să îndrepte o vaz ă de flori
răsturnată de vînt la picioa rele lor, de îndat ă ce se așeză la loc îi d ădi mîna
aproape f ără nici o greutate, ca și cum ar fi existat I în țelegere între ei doi.
Miezul nop ții bătuse de mult; trebuiau, în sfîr șit, plece din gr ădină: se despărțiră.
Doamna de RfinaJ furat ă de fericirea de-a iubi, era atît de ne știutoare, înc nu- și
făcu aproape nici o must rare. Fericirea îi r ăpi sor nul. Pe Julien, istovit de luptele
pe care întreaga zi timidii tatea și orgoliul le d ăduseră în inima lui, îl n ăpădi îf

www.tubefun4.com
schimb un somn ca de plumb.
A doua zi, se trezi la cinci; și, lucru care ar fi durutn cumplit pe doamna de
R6nal dac ă ar fi știut, abia se gînd la ea în treac ăt. își făcuse datoria, ba chiar o
datorie eroic Cu inima plin ă de simțămîntul acesta, se încuie în odaie ș începu,
cu o plăcere proasp ătă, să citească isprăvile erouhj preferat.
Cînd sună clopotul pentru mas ă, Julien uitase, citin^ bule tinele Marii Armate,
tot ce dobîndise în ajur Coborînd în salon, se gîndi într-o doar ă: „Trebuie s ă-|
spun femeii acesteia c ă o iubesc".
în locul privirilor pline de voluptate pe care se a ștept* să le întîlneasc ă, dădu
peste chipul sever al domnului dfl R6nal, care, sosit de dou ă ore din Verrieres,
nu-și ascunT dea nemul țumirea că Julien petrecuse o diminea ță întreagă fără
să se ocupe de copii. Ni mic nu putea fi mal dezgust ător decît omul acesta plin de
sine, îmbufnat șl convins c ă are dreptul s ă-și arate sup ărarea.
Fiecare cuvînt acru al so țului ei îi str ăpungea inimd doamnei de R6nal. Cît
despre Julien, el era atît de adînci în extaz, atît de preocupat înc ă de marile fapte
care, timj de ore întregi, i se perindaser ă pe dinaintea ochilor, încîi la început,
abia dacă putu să-și concentreze aten ția și să asculte cuvintele aspre pe care i le
spunea domnul de Renal în cele din urm ă, îi răspunse destul de repezit:
— Am fost bolnav.
MOȘII ȘI NEGRU
69
Ionul acestor vorbe ar fi scos din s ărite un om cu mult lii.ii pu țin supărăcios
decît primarul din Verrieres. Se III iul i o clip ă să-i răspundă lui Julien dîndu-1
afară ime-Hlin. Și nu se stăpîni decît datorit ă devizei pe care și-o Ului isc singur
: în privin ța afacerilor s ă nu te grăbești ni-șodată.
„Tinerelul ăsta neghiob, î și spuse el îndat ă, și-a făcut Mii Ici de faim ă în casa
mea. Te pomene ști că îl ia yalenod
ș ci ori, și mai și, te pomene ști că se însoar ă cu Elisa. în Milndou ă cazurile, ar
putea să-și rîdă de mine în sinea
lui
( u toată cumințenia vădită a unor asemenea gînduri, le mnul de Rânal nu întîrzie
să izbucneasc ă într-un potop
ș cuvinte grosolane, care, încetul cu încetul, îl înfuriar ă I lulien. Doamna de
Rfinal abia î și stăpînea lacrimile.
c îndată ce sfîrșiră prînzul, ea îi ceru lui Julien s ă-i dea nul pentru plimbare și se
sprijini prietenoas ă de el. La It cc-i spunea doa mna de Rfinal, Julien nu putea
decît să ipundă cu jumătate glas :
– Așa sînt oamenii boga ți l
Domnul de Rânal mergea al ături de ei. Apropierea lui h ini.iiîta mînia lui Julien.
Cînd observ ă că doamna de pinul se rezema prea cu dinadinsul de bra țul lui,
gestul ei
ș Kcîrbi și, împingînd-o furios, î și desfăcu brațul din Mt însoare.
I >m fericire, dom nul de R6nal nu v ăzu această nouă șInrt/nicie, care nu-i sc ăpă

www.tubefun4.com
doamnei Derville; prietena ei șVIII lacrimi în ochi. în clipa aceea, domnul de
R6nal hi opu s ă gonească cu pietre o țărăncuță care străbătea un șil| al livezii,
trecînd printr-o potec ă oprită străinilor.
Domnule Julien, te rog, st ăpînește-te; gînde ște-te m liecare dintre noi avem clipe
de mînie, șopti repede Ut'.nuna Derville.
lulien o privi nep ăsător, cu niște ochi în care se ,pu| .'i Avea cel mai suveran
dispreț.
t< '.imatura aceasta o mir ă pe doamna Derville, și poate II li mirat-o și mai mult
dacă ar fi bănuit ce exprim ă 11 adevăr; ea deslu și un fel de vag ă nădejde într-o
70
STENDHAi
răzbunare din cele mai crunte. F ără îndoială că asemeni clipe de umilire l-au
zămislit pe Robespierre.
— Julien al dumitale e foarte violent, m ă sperie, șopti ea doamnei de Rânal.
— Are dreptate s ă fie mînios, îi r ăspunse aceasfc Dup ă progresele uimitoare pe
care copiii le-au f ăcut date rit ă lui, ce însemn ătate are că își petrece o diminea ță
făl să le vorbeasc ă ? Trebuie s ă recunoști că bărbații sînt prq aspri.
Pentru prima oar ă în viață, doamna de R6nal sim ța un fel de dorin ță de
răzbunare împotriva so țului ei. Ui nem ărginită pe care Julien o nutrea fa ță de cei
bogați e^ cît pe ce s ă izbucneasc ă. Nococ îns ă că domnul de R6ni î și chemă
grădinarul și rămase împreun ă cu el să pun crengi spinoase și să închidă astfel
poteca oprit ă c străbătea livada. Julien nu r ăspunse deloc la toa ț atențiile care i
se arătară în timpul plimb ării. Abia s dep ărtase domnul de Rânal, cînd amîndou ă
prietenei* pretinzînd c ă sînt ostenite, îi ceruser ă fiecare cîte un bra ț
între cele dou ă femei, cărora tulburarea adînc ă și sfii ciunea le îmbujoraser ă
obrajii, paloarea mîndr ă, priviră întunecat ă și hotărîtă a lui Julien contrastau
ciudat. El j dispre țuia pe amîndou ă, și toate sentimentele lor duioasl
„Ah! își spunea el, dac ă aș avea măcar un venit de cin< sute de franci ca s ă-mi
pot termina studiile ! Cum le-a ș mj trimite la plimbare!"
Stăpînit de gîndurile acestea necru țătoare, puținul p care binevoia s ă-1 înțeleagă
din cuvintele îndatoritoare al celor dou ă prietene îi displ ăcea și i se părea fără
seni prostesc, u șuratic, într-un cuvînt,/<?meie.yc.
Vorbind doar ca s ă vorbeasc ă și căutînd să întrețină conversa ție cît de cît
însuflețită, doamna de Rânal spus într-o doar ă că soțul ei se întorsese din
Verrieres ca s ă S tocmeasc ă pentru ni ște pănuși de porumb cu unul dintr
fermierii lui. (Prin partea locului saltelele sînt umplute c p ănuși de porumb.)
— Acum n-o s ă mai vină după noi, adăugă doamna d Renal. A r ămas să se
ocupe de împrosp ătarea saltelelo
ȘI NEGRU
71
.lin
casă, împreun ă cu valetul lui și cu grădinarul. Azi-di-
ață a umplut saltelele din toate paturile de la primul si acum a trecut la al doilea.

www.tubefun4.com
Julien păli; se uită cu o privire ciudat ă la doamna de nai și căută să rămînă
singur cu ea, gr ăbind pasul, iiimna Derville îi l ăsă să se depărteze.
Salvați-mi viața, îi spuse Julien. Numai dumnea-nsir ă puteți s-o faceți. Știți că
valetul m ă urăște de tarte. Trebuie s ă vă mărturisesc, doamn ă, că am un por-i; l-
am ascuns în salteau a de la patul meu.
1 .a aceste cuvinte, doamna de Rdnal p ăli și ea.
Numai dumneavoastr ă, doamnă, puteți intra acum odaia mea; c ăutați, fără să se
bage de seam ă, în colțul h< Ici cel mai apropiat de fereastr ă și veți găsi acolo o
11IIi A de carton negru, lustruit.
— Și înăuntru e un portret, f ăcu doamna de Rânal II puțind să se mai țină pe
picioare.
J ulien îi observ ă deznădejdea și profită îndată de ea.
Mai am să vă rog ceva, doamn ă : să nu priviți por-rml acela. E taina mea…
– Eo taină, repetă doamna de Rânal cu glas stins.
Dar deși fusese crescut ă printre oameni mîndri de ave- III lor și simțitori numai la
bani, iubirea s ădise mărinimie
I mima ei. R ănită pînă în adîncul sufletului, doamna de • n.ii îi ceru lui Julien,
cu aerul celui mai firesc devota-Iriit, l ămuririle necesare ca s ă ducă la bun afir șit
ceea ce ifcu de f ăcut.
Așadar, își spuse ea dep ărtîndu-se, o cutiu ță romul, i de carton negru, lustruit.
Da, doamn ă, răspunse Julien cu asprimea pe care
I1 nit jdia o d ă bărbaților.
Ea se urcă la catul al doilea al castelului, palid ă, ca și tun s-ar fi dus la moarte. Și
ca o culme a nenorocirii, ș MU i că-i vine rău, dar nevoia de a-i fi de folos lui
Julien îi |(tu puteri.
I icbuie să pun mîna pe cutiu ța aceasta", î și spuse
pasul.
72
STENDHAII
își auzi soțul vorbind cu valetul chiar în oda ia Iu Julien. Din fericire, îns ă, ei
trecură în camera copiilor, ridic ă salteaua și își înfundă mîna cu atîta putere,
încît I zdreli degetele. Dar de și era foarte sensibil ă la micile duj reri de acest fel,
acum nu- și dădu seama de nimic, c ăci aproape în acela și timp sim ți netezimea
cutiuței de ton. O lu ă și dispăru.
Abia scăpată însă de teama de-a nu fi surprins ă de soțul ei, chinul pricinuit de
cutiuța neagră fu cît pe ce si doboare.
„Julien e, a șadar, îndr ăgostit, și eu am în mîn ă portre tul femeii pe care o
iubește."
Stînd pe-un scaun în anticamera apartamentul* doamna de Rânal se l ăsă pradă
tuturor chinurilor gelc ziei. Nem ărginita ei naivitate îi folosi și acum. Uimirea fl
domoli durerea. Julien se ivi, lu ă cutiuța fără să-i mulțuT measc ă, fără să spună
o vorbă și dădu fuga în odaia lui unde aprinse focul și o arse cît ai clipi. Era înc ă
palid pierdut, exagerînd pr imejdia prin care trecuse.

www.tubefun4.com
„Portretul lui Napoleon ascuns la un tîn ăr care fac parad ă de-atîta ur ă împotriva
uzurpatorului! î și spunea < cl ătinînd din cap. Portretul lui Napoleon, g ăsit de
domni de Rfinal, care-i a tît de pornit împotriva împ ăratului atît de furios acum !
Iar ca o culme a impruden ței, pe car tonul alb de pe spatele portretului se afl ă
cîteva rîndur scrise de mîna mea și neputînd l ăsa urmă de îndoial ă asu-l pra
admirației mele nem ărginite! Și fiecare din dovez acestea de dragoste înfl ăcărată
e datată! Ultima am scris-abia alalt ăieri. Toată reputația de care m ă bucur s-ar
dus pe copc ă, într-o clip ă ! își spunea Julien privind CUE arde cutiu ța ; și
reputația e singura mea avere; nu tr ăiescj decît prin ea… și cum trăiesc,
Dumnezeule, Doamne!"
Peste un ceas, oboseala și mila față de sine însu și umplură inima de duio șie. De
aceea, întîlnind-o pe doamni de Rânal, Julien îi lu ă mîna și i-o sărută cu mai
multă sin| ceritate decît oricînd. Ea ro și, fericită, dar aproape în aceea și clipă îl
respinse mîniat ă din pricina geloziei] Mîndria lui Julien, r ănită abia cu cîteva
ceasuri maij
in .mic, îl prosti în clipa aceea. Nev ăzînd în doamna de ! ș nai decît o femeie
bogată, îi lăsă disprețuitor mîna și șIcca. în gr ădină, mai apoi, pe cînd se plimba
gînditor, un ștnbct amar i se ivi pe buze.
„Mă plimb aici, lini știt, ca un om care n-are de dat so- șnictlă nimănui pentru
timpul lui! Nu v ăd de copii! M ă șkpun cuvintelor umilitoare ale domnului de
RSnal, și el Bl Hvca dreptate s ă mi le spun ă."
I ).1du fuga în odaia copiilor.
Alintările celui mai mic, care -1 iubea mult, îi potolir ă ~ ecum suferin ța care-1
mistuia.
„El nu mă disprețuiește încă", gîndi Julien. Dar se ItMtr ă curînd că-și potolise
mîhnirea, de parc ă ar fi dat II «Invada de sl ăbiciune. „Copiii ăștia mă alintă cum
și-ar llnta c ățelușul de vînătoare care le-a fost cump ărat ieri."
CAPITOLUL X O inim ă mare și o avere mic ă
But passion most dissembles, yet
betrays,
Even by its darkness; as the
blackest sky
Foretells the heaviest tempest.
DON JUAN, c. 1. st. 73
După ce străbătu toate camerele castelului, pe rî nd, nul de R6nal se întoarse în
odaia copiilor, împreun ă șu Ncrvitorii care aduceau p ănușile de porumb pentru
sal-I Ir Ic. Intrarea lui nea șteptată fu pentru Julien asemeni I |»ii .Hurii de ap ă
care face s ă se reverse paharul.
Mai palid și mai întunecat decît de obicei, Julie n se lepezi înaintea lui. Domnul
de Renal se opri și-și privi
I1 Miorii.
i___________________________
I | Sr ascunde patima, și totuși se trădează / Prin îns ăși taina ei; a șa cum j itf gi

www.tubefun4.com
til cer / Furtun ă grea veste ște (engl.) (n. t).
74
STENDHAI
— Domnule, îi spuse Julien, crede ți că cu un alt pr ceptor copiii dumneavoastr ă
ar fi făcut acelea și progre pe care le-au f ăcut cu mine ? Dac ă nu, continu ă Juliefl
fără să-i lase domnului de R6nal timp s ă deschidă gural cum de îndr ăzniți să mă
mustrați că nu mă ocup îndeajum de ei ?
Domnul de Rânal, abia venindu- și în fire din tean care îl cuprinsese, î și spuse că
țărănușul ăsta vorbea cu ton atît de neobi șnuit pentru c ă, pesemne, îi f ăcuse alte
neva o propunere mai avantajoas ă și vrea să-1 pară Julien, cu cît vorbea mai
mult, cu atît era mai furios.
— Pot să trăiesc și fără dumneavoastr ă, domnul^ ad ăugă el.
— Zău, îmi pare foarte r ău că te văd atît de nervos, îl r ăspunse domnul de R£nal
bîlbîindu-se pu țin.
Servitorii se aflau la cî țiva pași de ei, ocupa ți cu așezai tul paturilor.
— Nu de asta am nevoie, domnule, urm ă Julien din fire. Gîndi ți-vă la ticăloșia
cuvintelor pe care mi le-a spus, și încă în fața unor femei!
Domnul de R6nal în țelegea prea bine ce-i Julien, și o luptă cumplită îi sfîșia
sufletul. Iar Julie^ înnebunit de-a binelea de mînie, se nimeri s ă-i strige :
— Știu unde s ă mă duc, domnule, cînd voi p ărăsi < dumneavoastr ă.
La auzul acestor cuvint e, domnul de Renal îl și văzi pe Julien instalat la domnul
Valenod.
— Bine, spuse el în sfîr șit, oftînd de parc ă ar fi cheJ mat chirurgul s ă-i facă cea
mai dureroas ă operație, pri-l mese cererea dumitale . începînd de poimîine, zi
întîi a] lunii, î ți voi plăti cincizeci de franci pe lun ă.
Lui Julien îi veni s ă rîdă și rămase uimit: toat ă r se topise.
„Nu-1 dispre țuiam îndeajuns pe animalul ăsta, îM spuse el. Pesemne c ă numai
așa se pricepe s ă ceară scuza un suflet atît de josnic."
Copiii, care ascultaser ă cu gura c ăscată întreaga scen ă dădură fuga în gr ădină să-
i spună mamei că domnii
• ș-l1 ȘI NEGRU
75
șUi Un era tare mîniat, dar c ă avea să aibă cincizeci de li m. i pe lun ă.
luhcn îi urm ă din obișnuință, fără să-i arunce m ăcar o I II IM ic domnului de
Rânal, pe care îl l ăsă foarte iritat.
l >omnul Valenod m ă costă, va să zică, o sută șaizeci M opl de franci, î și zicea
primarul. Trebuie neap ărat să-i min vreo cîteva vorbe r ăspicate despre felul cum
se șHyii|eș(e de hrana copiilor g ăsiți."
. Peste o clip ă, Julien se afla din nou fa ță în față cu Htnnul de Rânal:
Vreau să mă spovedesc p ărintelui Ch61an; am Mi MI ca să vă anunț că voi lipsi
cîteva ore.
Vai, dragă Julien ! f ăcu domnul de R6nal rîzînd cît ș poate de fals. Po ți lipsi
toată ziua dacă vrei, ba chiar și ^Hh<. scumpul meu. Ia calul gr ădinarului pîn ă la

www.tubefun4.com
Ver-
Amm se duce s ă-i dea răspuns lui Valenod, gîndi f ll niiinul de Rânal. Nu mi-a
făgăduit nimic, dar trebuie s ă șm «A i se mai r ăcorească mințile tinerelului
ăstuia."
Julien o șterse numaidecît și urcă spre codrii prin care mc poate merge de la
Vergy la Verrieres. Nu se gr ăbea să șlungă la părintele Chelan. Departe de a- și
dori să se su-Eunn la o nou ă scenă de ipocrizie, avea nevoie s ă vadă limpede în
inima lui și să dea ascultare unor sumedenii de șIntțflminte care îl fr ămîntau.
„Am cîștigat o bătălie, își spuse el de îndat ă ce se văzu tu pădure, departe de
privirile oamenilor. A șadar, am lU țiif'at o bătălie!"
( uvintele acestea f ăceau ca întreaga lui situa ție să-i 1 «puia în cele mai frumoase
culori și-i mai lini știră puțin Iflflinîntarea.
„ lală-mă cu o leafă de cincizeci de franci pe lun ă. Tare f li I Ini ie să se fi temut
domnul de Renal! Dar de ce ?"
Tot gîndindu-se de ce s-o fi temut omul acela fericit și puici nic, împotriva
căruia cu un ceas mai înainte spumeg a uY ininie, Julien se pomeni pîn ă la urmă
cu sufletul înseni-li.u Și, timp de cîteva clipe, se sim ți aproape mi șcat de
76
STENDHAI
încîntătoarea frumuse țe a codrului prin mijlocul c ăru trecea. Buc ăți uriașe de
stîncă se prăvăliseră odinioară I pădure dinspre munte. Fagii înal ți se înălțau
aproape fel de sus ca și stîncile a c ăror umbră dădea o răcoa^ plăcută, la cîțiva
pași de locurile unde dogoarea soarehi n-ar fi îng ăduit să poposești.
Julien se odihnea o clip ă la umbra stîncilor uria a poi pornea din nou la drum, pe
coastă. Curînd, pr potec ă îngustă pe care o foloseau numai cei ce- și mînaj
caprele la p ăscut, se pomeni stînd în picioare pe-o stînc imens ă, cu totul
despărțit de restul oamenilor. Pozi țij aceasta fizic ă îl făcu să zîmbeasc ă: ea îi
dădea putința : întrezărească poziția morală pe care ardea de dorin ță cucereasc ă.
Aerul curat al acestor mun ți înalți îi însenutfj ba chiar îi înveseli sufletul. în
ochii lui primarul din Ve rieres r ămăsese tot reprezentantul tuturor bog ătașilor
tuturor neobr ăzaților din lume; dar Julien sim țea că ura care îl însufle țise, în
ciuda violen ței manifest ărilor, n-ave nimic personal în ea. Dac ă n-ar mai fi dat
cu ochii domnul de Rânal, într-o s ăptămînă ar fi uitat și de el, și« castel, și de
cîini, și de copii, și de toată familia lui.
„L-am silit, nu știu prin ce mijloace, s ă facă cea mare jertf ă. Peste cincizeci de
ludovici pe an! Iar c clip ă mai înainte abia sc ăpasem din cea mai groaznic ă ]
mejdie. Iat ă două victorii într-o singur ă zi; a doua e i merit; ar trebui s ă-i ghicesc
pricina. Dar s ă lăsăm ceii cet ările anevoioase pe mîine."
Stînd în picioare pe stînca uria șă, Julien privea ceru| înv ăpăiat de-un soare de
august. La poalele stîncii, iarb ă, cîntau greierii; cînd t ăceau, o lini ște adîncă se
lăsJ în preajm ă. în fața lui, priveli ștea se desf ășura limpede» pîn ă departe. Iar
deasupra z ărea, din cînd în cînd, cîte uliu avîntîndu-se dinspre stînci și
descriindu- și în tăcerd rotirile imense. Privirea lui Julien urm ărea fără voie

www.tubefun4.com
pasărea de prad ă. Mișcările ei lini știte și puternice î| uimeau ; și-ar fi dorit for ța
și izolarea aceasta.
M •»> ș i
NEGRU
77
I ia destinul lui Napoleon. Al lui va fi oare la fel într-o feliim zi ?
CAPITOLUL XI O sear ă
Yet Julia's very coldness still was
kind,
And tremulousfy gentle her small
hand
Withdrew itselffrom his, but left
behind,
A little pressure, thrilling, and so
blând
And slight, so very slight that to the
mind,
Twas but a doubt1
DON JUAN, c. 1. st. 71
I );ir trebui, totu și să se arate și la Verrieres. Cînd ie și
la parohie, o întîmplare fericit ă i-1 scoase în cale lui pe domnul de Valenod,
căruia se grăbi să-i poves-I despre m ărirea lefii.
întors la Vergy, nu ie și în grădină decît atunci cînd se șMiopi ă de-a binelea.
Inima îi era istovit ă din pricina șymcroaselor emo ții puternice care îl
frămîntaseră în pliiipnl zilei.
,,( c-am să le spun ?" se întreba el nelini știt, gîndindu-se ș cele două doamne. Și
nu-și dădea seama c ă sufletul i se wln exact la nivelul m ăruntelor împrejur ări
care, de obi-•r i, slîrnesc tot interesu l femeilor. De multe ori Julien i se șMu ,i de
neînțeles doamnei Derville și chiar prietenei ei, MI el, la rîndul lui, nu pricepea
decît pe jum ătate ce spu-
i ' II lulia, chiar în r ăceala ei /P ăstra un fream ăt binevoitor / Și mîna-i Ni< li
șovăind ușor/ Cînd se retrase din a lui, cuminte / L ăsă parcă șprenta unui dor/O
apăsare dulce, de fior/Atît de ginga șă, îneît în ttnli Kamaser ă doar îndoieli
/(engl)(n. t).
78
STENDHA
neau ele. Iat ă urmarea for ței și, dacă îmi e îng ăduit să vo besc astfel, a m ăreției
avîntate a patimii ce-i zbuc iuma si fletul de tîn ăr ambițios. Pentru fiin ța aceasta
ciudată r exista zi f ără furtunii/
Intrînd în gr ădină în seara aceea, Julien era dispus s se ocupe de gîndurile
frumoaselor veri șoare. Ele îl aste] tau cu ner ăbdare. Julien se a șeză la locul
obișnuit, lînj doamna de Rânal. Curînd se f ăcu întuneric bezn ă. Juli< se gîndi s ă
prindă mînuța albă pe care o vedea de mul vr eme lîngâ mîna lui, rezemat ă de

www.tubefun4.com
spătarul unui scau Doamna de Rânal șovăi puțin, apoi își retrase mîna într- ț fel
care vădea supărare. Julien era gata s ă se dea bătut continua voios conversa ția,
cînd îl auzi apropiindu-se j domnul de Rerial.
Lui Julien îi mai r ăsunau înc ă în urechi cuvintele gri solane rostite diminea ță.
„N-aș putea să-mi bat joc de domnul ăsta copleșit toate fericirile pe care ți le dă
averea, luîndtt-i so ția mînă chiar de fa ță cu el ? se întreb ă Julien. Da, am s ă i-i
fac, eu, cel pe care 1-a dispre țuit atîta."
Din clipa aceea, lini ștea, atît de pu țin potrivit ă firii lfl Julien, se spulber ă; dori
din toată inima ca doamna di Rânal s ă-și lase mîna într-a lui, și nu se mai putu
gîndi li altceva.
Domnul de Rânal vorbea mînios despre politic ă; ăM sau trei industria și din
Verrieres se îmbog ățeau, hotă™ lucru, mai mult decît el și voiau să i se
împotriveasc ă în alegeri. Doamna Derville îl asculta. Julien, enervat <9 vorb ăria
primarului, î și apropie scaunul de al doamnei ii Rânal. întunericul îi ascundea
toate mișcările, așa ci îndrăzni să-și pună mîna lîng ă frumosul bra ț pe rochia îl
lăsa gol. Tulburat, nemai știind ce face, î și aprJ pie fa ța de brațul acela frumos și
îndrăzni să-și lipeasq buzele de el.
Doamna de Rânal se înfiora. So țul ei se afla la ci țivl pași; se grăbi sâ-i dea mîna
lui Julien, împingînduj totodat ă ceva mai departe. Cum domnul de Rânal îs
continua oc ările împotriva oamenilor de nimic și a iacobfl
NEGRU
79
hllor care se îmbog ățesc, Julien se aplec ă peste mîna |d .u.i ni voia lui și o
acoperi cu s ărutări pătimașe, sau cel
|>i…..socotite astfel de c ătre doamna de R6nal. Și totuși,
Mur tn ziua aceea nefericit ă, biata femeie avusese dovada * *"«rbatul pe care îl
adora fără să și-o mărturiseasc ă i pe altcineva! Tot timpul cît lipsise Julien, ea se
I în prada unei dezn ădejdi fără margini, care îi Mu șc de gîndit.
„Iubesc, oare ? se întreba ea. S ă fiu oare îndr ăgostită ? I, lomeie m ăritată, să fiu
îndrăgostită ! Dar pentru so țul in II II am simțit niciodat ă nebunia asta întunecat ă
care m face să nu-mi pot dezlipi gîndul de la Julien. De fapt, ș fiu i decît un
copil, plin de respect pentru mine. R ătăciți îmi va fi trec ătoare. Ce-i pas ă soțului
meu de mititele pe care le-a ș putea nutri fa ță de fînărul acesta ? | domnul de
R6nal l-ar plictisi discu țiile mele cu Julien șn tot felul de lucruri de-ale
închipuirii. El nu se " i. șic decît la afaceri. Și nu-i fur nimic, ca s ă-i dărui lui
Inii. n "
f Nici urm ă de fățărnicie nu p ătase curățenia sufletului H IUI iv, rătăcit de o
patimă nemaiîncercat ă încă pînă atunci. mt înșela, și totuși, fără să-și dea seama,
un fior de virtute I înfrico șa. Acesta îi era zbuciumul cînd Julien se ivi în
Bftrilnă. îi auzi glasul și, aproape în aceea și clipă, îl văzu |b/tndu-se lîng ă ea. Iar
inima îi fu r ăpită de îneîntătoarea Ktlrlrc care, de dou ă săptămîni, mai mult o
uimea decît o f|»|iiica Totul i se p ărea nou și neașteptat. Și, cu toate Horufca,
după cîteva clipe se întrebase: „E de-ajuns, a șa-H HI , s.1-1 am pe Julien lîng ă

www.tubefun4.com
mine ca s ă-i iert toate p ăcatele ?" 1 i niI rico șase. Atunci î și retrăsese mîna de
lîngă a lui.
sărutările pătimașe, așa cum nu mai sim țise niciodat ă,
B lAcură să uite deodat ă că el poate iubea o alt ă femeie.
ș III lud, Julien nu i se mai p ăru vinovat. Faptul c ă
șiMpungătoarea durere iscat ă de bănuială încetase, cît și
llHr/rnța unei fericiri pe care nici m ăcar n-o visase vreo-
ii dăruiră extazul iubirii și o veselie nebun ă. Seara
litrei a fost îneînt ătoare pentru toat ă lumea, în afar ă de
hiiinarul din Verrieres, care nu- și putea uita industria șii
80
STENDHW
îmbogățiți. Julien nu se mai gîndea la întunecata lui an bi ție și nici la planurile
atît de greu de îndeplinit. Penm prima dat ă în viață era stăpînit de puterea
frumușei Pierdut într-o visare nedeslu șită și blîndă, atît de str ăini firii lui,
strîngînd înceti șor mîna care îi pl ăcea pentru c ăi se părea de o frumuse țe
desăvîrșită, asculta ca în 1 fream ătul frunzelor de tei fo șnind la adierea nop ții
hămăitul depărtat al cîinilor de la moara de pe Doubs.
Dar emoția aceasta era o pl ăcere, și nu o pasiune, cum intr ă în odaia lui, Julien
nu-și mai dorea decît o si gur ă fericire: aceea de a- și lua cartea favorit ă. Cînd
douăzeci de ani, gîndul la lume și la impresia pe care t buie s ă o faci asupra ei e
mai important decît orice.
Cu toate astea, l ăsă cartea curînd. Tot chibzuind asfl pra victoriilor lui Napoleon,
observase ceva nou în pr^ pria lui victorie. „Da, am cî știgat o bătălie, își spuse
el, trebuie s-o folosesc, trebuie s ă-i strivesc trufia gentilom' lui ăstuia orgolios,
atîta timp cît bate în retragere. A șa fi făcut și Napoleon. Trebuie s ă-i cer un
concediu de ti zile ca s ă mă duc să-1 văd pe prietenul meu Fouque\ Da nu mi-1
dă, îl sperii iar cu plecarea, dar n-o s ă se împod veasc ă."
Doamna de Rânal nu putu închide ochii toat ă no; tea. I se p ăru că pînă atunci nu
trăise. Nu putea înceta se gîndeasc ă la fericirea de a-1 sim ți pe Julien acoperin
mîna cu s ărutări înflăcărate.
Deodată îi veni în minte groaznicul cuvînt : adulte Toate cîte le poate aduce
desfrînarea cea mai josnic ă p< tru a murd ări ideea despre dragostea sim țurilor i
îngrămădiră în suflet. Gîndurile acestea voiau s ă-i terii leasc ă icoana ginga șă și
divină pe care și-o făurea despq Julien și despre fericirea de a-1 iubi. Viitorul i
se înfățiș în culori înfrico șătoare. Se vedea vrednic ă de dispre ț.
Fu o clipă groaznică. Sufletul i se r ătăci în ținuturi nd cunoscute. In ajun, gustase
o fericire nemaiîntîlnit ă. Și cum se pomeni dintr-o dat ă prăbușită într-o
deznădej(l cumplit ă. Fiindcă nu mai cunoscuse asemenea chinuri, eH îi tulburar ă
mintea. Și o clipă îi trecu prin minte să

ș<>>l ȘI NEGRU
81

www.tubefun4.com
II tniîsească soțului că-i e teamă să nu se fi îndr ăgostit n\.i de Julien. A șa, ar fi
vorbit despre el. Din fericire, ș nII 11 ti o pova ță dată de mătușa ei în ajunul
cununiei.
• vorba despre primejdia dest ăinuirilor f ăcute unui so ț
• li urma urmei, e un st ăpîn. în durerea ei, doamna de n ii isi frîngea mîinile.
Se lăsă tîrîtă la voia întîmpl ării de imagini contradic-ni și dureroase. Cînd se
temea că nu-i iubit ă, cînd o tor- ș ulcea înfior ătoare a păcatului, ca și cum a doua
zi să fie legată la stîlpul infamiei, în pia ța publică din Irricrcs, cu o t ăbliță
explicînd lumii adulterul s ăvîrșit.
l><>amna de R6nal n-avea deloc experien ța vieții; Unu hind cu des ăvîrșire
trează și cu mintea limpede, și H n ar fi v ăzut nici o deosebire între a fi vinovat ă
în fața H| I >umnezeu și a fi cople șită în public de semnele ceie Kt zgomotoase
ale oprobriului tuturor.
I (tnd groaznica idee a adulterului și toată mîrșăvia pe
șlii in mintea ei, p ăcatul acesta îl aducea dup ă sine îi
Bau o clip ă de răgaz, și cînd visa la pl ăcerea de a tr ăi
Bl'ui i de Julien tot atît de nevinovat ca și pînă atunci, se
liuiH-nea sfîsiat ă de gîndul chinuitor c ă Julien iube ște o
UI ii lemeie. Ii vedea înc ă paloarea de atunci, cînd se te-
I #•«•• ș> să nu-i piard ă portretul sau s ă n-o compromit ă
ș|Mmlu-l s ă fie văzut. Pentru prima oar ă zărise spaima pe
șlupul lui atît de lini știt și de nobil. Niciodat ă nu se
Kt AI.isc atît de mi șcat pentru ea sau pentru copiii ei. Și du-
ki'ir.i aceasta sporit ă atinse cea mai ma re intensitate din
Mir poate s ă îndure sufletul omenesc. F ără să-și dea seama,
ilfiiiiiia de Rânal țipă atît de tare, îneît î și trezi camerista.
l'i neașteptate, văzu lîngă pat licărirea unei lumini și o re-
șUIIOSCU peElisa.
Pe tine te iube ște ? îi strig ă ea, înnebunit ă. ( amerista, mirat ă de groaznica
tulburare în care î și UA MM- stăpîna, nu d ădu, din fericire, nici o aten ție ciuda te-
ii II ci cuvinte. Doamna de Renal sim ți că făcuse o impru-I m.i.
Am febră, îi spuse ea, și cred că delirez pu țin. i linii ling ă mine.
82
STENDHAU
Nevoia de-a se st ăpîni o trezi de-a binelea. Și atunci că e mai puțin nefericit ă
decît credea; jude cump ătată își reluă locul pe care i-1 r ăpise starea de se
nolență. Ca să scape de privirea fix ă a cameristei, îi runci s ă-i citească ziarul și,
în șușotitul monoton al vo filisei, care-i citea un lung articol din La Quotidienn
doamna de Rânal lu ă hotărîrea virtuoas ă de-a se purf fa ță de Julien cu o r ăceală
desăvîrșită atunci cînd îl va r| vedea.
CAPITOLUL XII O c ălătorie
La Paris se g ăsesc oameni elM gan ți; în provincie s-ar putea s ă fit oameni de
caracter.

www.tubefun4.com
SIEYES1
A doua zi, la cinci diminea ța, înainte de a da ochii <M doamna de RSnal, Julien
obținu de la so țul ei un concedia de trei zile. Și, gîndindu-se la nuna ei atît de
frumoasa» Julien sim ți, împotriva tuturor a șteptărilor, nevoia s-o rfl vad ă. Ieși în
grădină, dar doamna de R6nal se l ăsă mula vreme a șteptată. Dacă Julien ar fi
iubit-o îns ă, ar fi zăriți stînd cu fruntea rezemat ă de geam, dup ă jaluzelele închisj
doar pe jum ătate de la catul întîi. îl privea. Pîn ă la urma în ciuda hot ărîrii luate,
doamna de R6nal se decise s ă cd boare în gr ădină. Obrajii, de obicei palizi, i se
îmbujora ser ă în culorile cele mai vii. Femeia aceasta, atît de naiva se vedea cît
de colo că e tulburat ă; un simțămînt de jen, și chiar de mînie îi întuneca
seninătatea adînc ă și, mal presus decît toate interesele vulgare ale vie ții,
seninătate care d ădea atîta farmec înf ățișării ei îngere ști.
l Abatele de Sieyis (1748-1826). s-a situat de partea revolu ției francez de la 1789
; a avui un rol de seam ă în timpul directoratului și a contribu la lovitura lui
Napoleon din 18 Brumar.

Julien se apropie cu grab ă; îi admira bra țele atît de fu moa șe, ivite pe sub șalul
zvîrlit peste umeri. Prospe ți-aerului dimine ții părea că sporește și mai mult n
«lucirea obrajilor ei, pe care zbuciumul din timpul pupiii îi f ăcuse și mai
sensibili la toate impresiile. Fru- șuscțea aceasta modest ă, mișcătoare și totuși
purtînd pe-«ca unor gînduri cu greu de g ăsit la oamenii de rînd, șrea că-i
descoperă lui Julien însu șiri ale sufletului necu-i ute lui pîn ă atunci. Pierdut în
admirarea farmecelor • îi mîngîiau privirile nes ățioase, Julien nu se mai ocupa
deloc de primirea prietenoas ă la care se a ștepta. șr aceea îl mir ă cu atît mai mult
răceala ca de ghea ță pe ște ea căuta să i-o arate; înd ărătul răcelii acesteia, crezu
ftlnr că întrezărește intenția de a-1 pune la locul lui.
/.îmbetul de pl ăcere îi pieri de pe buze; Julien î și Hftlnii ce rang are în societate
și mai ales în ochii unei ^ostenitoare nobile și bogate. Cît ai clipi, pe fa ță nu i se
Bal citea decît trufia și mînia împotriva lui însu și. Nu mai Miu-a de ciud ă că-și
întîrziase plecarea cu mai mult de o A IA ta să aibă parte de o primire atît de
umilitoare.
„Numai un dobitoc se poate mînia pe al ții, își spuse el: ș piatră cade pentru c ă e
grea. Oare o s ă mă port mereu i mi copil ? Cînd am s ă deprind bunul obicei de a
nu le Irui din sufletul meu oamenilor ăstora decît exact pen-fu cît m ă plătesc ?
Dacă vreau să mă bucur și de respec-||l lor și de al meu, trebuie s ă le arăt că
numai sărăcia II | are legături cu bog ăția lor, dar c ă inima mea îmi e la i nuc de
leghe dep ărtare de neobr ăzarea lor și stă într-o mi prea înalt ă ca s-o poat ă atinge
măruntele lor hatîruri tu semne de dispre ț."
tn timp ce sim țămintele acestea n ăpădeau sufletul șftfliului preceptor, chipul lui
viu căpătă expresia trufiei |H suferin ță și a ferocit ății. Doamna de R6nal î și
pierdu l>atul. R ăceala virtuoas ă cu care voise s ă-1 întîmpine cu loc bun ăvoinței,
unei bunăvoințe însuflețite de uimi-|mi nem ăsurată față de neașteptata schimbare
petrecută |lib ochii ei. Cuvintele f ără rost pe care oamenii și le spun llhninca ța,

www.tubefun4.com
despre sănătate, despre vreme, le pierir ă de pe
84
STENDHAl
buze la amîndoi odat ă. Julien, c ăruia nici un fel de pfl si une nu-i tulbura mintea,
găsi repede un prilej s ă-i aratl doamnei de Rânal cît de pu țin se credea în rela ții
de pri J tenie cu ea. Nu-i pomeni o vorb ă despre scurta lui c ălătol rie, o salut ă și
plecă.
Pe cînd se uita la el cum se dep ărtează, înmărmuri» de trufia întunecat ă pe care o
citise în privirea lui atît dl plin ă de atenție în ajun, fiul ei mai mare, care venei
alergînd din fundul gr ădinii, îi spuse îmbr ățișînd-o : I
— Avem vacan ță. Domnul Julien pleac ă într-1 călătorie.
La auzul acestor cuvint e, doamna de Renal sim ți cun o str ăbate un fior ca de
moarte; era nefericit ă din pricini virtu ții ei și mai nefericit ă încă din pricina
slăbiciunii. 1
Știrea aflat ă îi absorbi toate gîndurile și i le mînă dfl parte de cumin țile hotărîri
luate în noaptea cumplit ă {ș care o petrecuse. Acum nu mai era vorba s ă-i
reziste iul» tului acest uia atît de drag, ci s ă-1 piardă pentru totdeauna
La prînz, fu nevoit ă să stea la mas ă împreună cu cel lal ți. Și, ca o culme a
nenorocirii, domnul de Râna l I doamna Derville nu vorbir ă decît despre plecarea
Iii Julien. Primarul din Verrieres observase ceva neobi șmj în tonul cu care îi
ceruse concediu.
— Fără îndoială că țărănușului nostru i-a mai f ăciJ cineva propuneri de
angajare. Dar acest cineva, fi e el chiar domnul Valenod, o s ă se simtă cam
descurajat de cjj șase sute de franci cu care va trebui s ă-și ridice cheltuia!
anuală. Ieri, La Verrieres, i-o fi cerut un r ăgaz de trei zii s ă se mai gîndeasc ă; și
azi-diminea ță, ca să nu fie sili s ă-mi dea un r ăspuns, domni șorul pleac ă în munți.
Să fi la cheremul unui tic ălos de lucr ător,care se obr ăznicești iată unde am ajuns
!
„Din moment ce so țul meu, căruia nici prin gînd nu trece cît de adînc 1-a jignit
pe Julien, crede c ă el ne vi p ărăsi, ce trebuie s ă cred eu atunci ? gîndi doamna dj
Rânal. Ah, totul s-a sfîrsit !•*

( a măcar să poată plînge în voie și să nu fie nevoit ă să pundă întrebărilor
doamnei Derville, spuse c ă are o . i < de cap îngrozitoare și se culcă.
Așa sînt femeile, repet ă domnul de R6nal; tot-iima e cîte ceva care nu merge la
mașinăriile astea nplicate. Și plecă, încercînd s ă pară glumeț. iv cînd doamna de
Rânal se zbuciuma, prad ă celor | cumplite chinuri al e patimii pe care io h ărăzise
soarta, i. n î și vedea voios de drum, str ăbătînd frumoasele prive-i ale mun ților.
Trebuia s ă taie marele masiv de la nord Vc rgy. Poteca pe care mergea, urcînd
încetul cu încetul ni re codrii de fagi, șerpuiește la nesfîr șit pe povîrni șul mu lui
înalt care deseneaz ă la miazănoapte valea rîului mhs. Curînd, privirile
călătorului, trecînd peste crestele ii joase ce m ărginesc rîul Doubs spre sud,
ajunseră i.t n cîmpiile roditoare din Burgundia și Beaujolais. Și, Ctt de

www.tubefun4.com
nesimțitor i-ar fi fost sufletul la asemenea fru-i 111, tîn ărul nostru ambi țios nu se
putea împiedica s ă oprească locului din cînd în cînd, ca s ă admire o prive-. aiît
de vastă și atît de impun ătoare. In sfîr șit, atinse creasta muntelui celui mare pe
lîngă IM ncbuia să treacă pentru a ajunge, pe calea aceasta Hlșă, în vîlceaua
singuratic ă unde locuia Fouqu6, liArul negustor de lemne, prietenul lui. Julien n-
avea zor dea ochi nici cu el și nici cu vreo alt ă făptură ome-nisca. Ascuns ca o
pasăre de prad ă în mijlocul stîncilor ;c de pe creasta muntelui, putea s ă zărească
din ppflrtare orice om care s-ar fi apropiat de el. Pe ovtrni șul aproape abrupt al
unei stînci, v ăzu o mică șOtă. Pornind din nou la drum, ajunse curînd la ea.
„Aici, II spuse el cu ochii str ălucind de bucurie, oamenii n-ar Hulea s ă-mi facă
nici un rău." îi dădu prin minte s ă-și Imislacă plăcerea de a- și însemna gîndurile,
plăcere atît f llt primejdioas ă pentru el în oricare alt loc. Un bolovan tiAlint îi
servi drept mas ă. Pana îi zbura pe hîrtie : nu mai a nimic în preajm ă. în sfîrșit,
observă că soarele hune îndărătul munților îndep ărtați din Beaujolais.
STENDHAI
„De ce nu mi-a ș petrece noaptea aici ? se întreb ă m Am pîine și sînt liber !"
Sunetul acestui m ăreț cuvînt înfl ăcăra inima. F ățărnicia îl împiedica s ă fie liber
pînă j la Fouqu6. Cu capul sprijinit în palme, Julien r ămase grota aceea, mai
mulțumit decît fusese toat ă viați frămîntat de visuri și de fericirea libert ății lui.
negîndite, v ăzu stingîndu-se, una dup ă alta, toate amurgului. în mijlocul beznei
fără de sfîrșit, sufletul i I pierdu în contemplarea a ceea ce î și închipuia c ă
întîlni, într-o bun ă zi, la Paris. Vedea în pr imul rînd o meie, cu mult mai
frumoasă și cu o minte neasemuit aleas ă decît toate pe care le putuse întîlni în
provincie, iubea cu patim ă și era iubit. Și dacă se despărțea de pentru cîteva
clipe, o făcea doar pentru a se acoperi glorie și a-i merita și mai mult iubirea.
Chiar presupunînd c ă ar avea imagina ția lui Julie oricare tîn ăr crescut în mijlocul
tristelor adev ăruri ale: ciet ății pariziene ar fi fost trez it, la acest episod al romi
nului său, de fiorul rece al ironiei; ispr ăvile mari ar pierit o dat ă cu speran ța de a
se înfăptui, ca să facă loc; calei atît de cunoscute: „Dac ă îți lași singură iubita,
eși în primejdie, vai! s ă fii înșelat de dou ă-trei ori pe zii Julien îns ă, ca orice
țăran tînăr, nu vedea între el și faf tele cele mai eroice decît lipsa prilejului de a
le înfăptui. \
Dar o bezn ă adîncă luase locul luminii de pest e zi i mai avea de mers dou ă leghe
pînă la cătunul unde loci; Fouqu6. înainte de a p ărăsi grota, Julien aprinse focul I
arse cu grij ă tot ce scrisese.
Prietenul lui se mir ă grozav cînd îl auzi b ătîndu-i poart ă, la ora unu noaptea. Nu
se culcase înc ă : își făc socotelile. Era un tîn ăr înalt, nu prea frumos, cu tr ăsătui
mari și aspre, cu un nas cît toate zilele și cu mult bun ătate sufleteasc ă ascunsă
sub înfățișarea aceas| nepl ăcută.
— Te-ai certat cumva cu domnul de Renal de-mi a șa, pe nepus ă masă ?
Julien îi povesti, dar cu m se cuvenea, întîmpl ările dil ajun.

|>>II ȘI NEGRU

www.tubefun4.com
Rămîi la mine, îi spuse Fouqud. V ăd că-i cunoști
|»i domnul de R6nal, pe dom nul Valenod, pe subprefectul
șlugiron, pe p ărintele Ch61an, și că ai înțeles cît se poate
<\> bine firea oamenilor ăstora. Ești în stare s ă iei parte la
I Iuții. Știi mai mult ă aritmetic ă decît mine și o să-mi ții
ștKotelile. Cî știg bine cu nego țul meu, dar neputin ța de a
mgur toate în spate și teama de a nu da peste un
șMgaș dacă mi-aș lua un tovar ăș mă împiedic ă neconte-
șII sa închei afaceri mi nunate. Nu-i nici o lun ă de cînd
Lom făcut să cîștige șase mii de franci pe Michaud de
Hunii Amand, pe care nu-1 mai v ăzusem de vreo șase ani
1 pe care l-am întîlnit, din în tîmplare, la o vînzare, în
Mtarlier. De ce n-ai fi cî știgat tu ăști șase mii de franci,
MU măcar trei mii ? C ăci dacă în ziua aceea te-a ș fi avut
U mine, a ș fi participat la licita ția pentru t ăierea acelui
i het de pădure și toată lumea mi l-ar fi l ăsat îndată.
Ic-tovarăș cu mine. ț
l'mpunerea aceasta îl sup ără pe Julien, c ăci nu se poli * . i cu nebunia lui. în
timpul cinei pe care cei doi prie-Bnl și-o pregătiseră ei înșiși, ca eroii lui Homer,
pentru că I "in|u6 tr ăia singur, negustorul îi ar ătă lui Julien socotelii. Ini și-i
dovedi cît de b ănos era nego țul cu lemne. Fou-i|n, :ivea cele mai bune p ăreri
despre înțelepciunea și itn.K ierul lui Julien.
Cînd Julien r ămase, în sfîr șit, singur în od ăița clădită ilui bir ne de brad, î și spuse
: „E drept c ă aș putea să cîștig m> i vreo cîte va mii de franci și apoi să
îmbrățișez mai ușor lin scria de osta ș sau pe aceea de preot, dup ă moda care ș
.lomni atunci în Fran ța. Bănișorii agonisi ți ar înlătura Mte piedicile m ărunte.
Trăind singuratic în mun ții ou Mia, mi-a ș mai risipi un pic groaznica
nepricepere în |i imia a tîtor lucruri care-i preocup ă pe toți acești oameni tir
salon. Dar Fouqu6 nu vrea s ă se însoare și-mi repet ă Inii una c ă singurătatea îl
face nefericit. E v ădit că, dacă di ii ește să-și ia pe cineva f ără nici un capital, o
face numai m <lr;igul de a avea un tovar ăș care să nu-1 părăsească ni-t îndat ă."
STENDHAL1
„Cum, să-mi înșel prietenul ?" ? se indign ă Julien. ElJ pentru care f ățărnicia și
lipsa oricărui sentiment de sim patie omeneasc ă erau singurele mijloace de a se
des> în via ță, nu putu de data aceasta s ă îndure ideea de a fi de cît lipsit de
delicatețe față de un om care îl iubea.
Dar, deodat ă, Julien se sim ți fericit: g ăsise un mo ți' de refuz. „Curn! Dar a ș
pierde ca un la ș șapte sau opt ani A ș fi om abia la dou ăzeci și opt de ani, vîrst ă la
car» Bonaparte s ăvîrșise cele mai glorioase fapte! Dup ă ce vei fi cî știgat, neștiut
de nimeni, ceva bani, alergînd pe la vînz ările astea de lemne și cîștigînd stima
cîtorva punga și mărunți, cine îmi garanteaz ă că voi mai avea focul sacri f ără de
care nu po ți să-ți faci un nume ?"
A doua zi diminea ță, Julien îi r ăspunse cu mult sîngo rece bunului Fouqu6, care

www.tubefun4.com
socotea tov ărășia ca și făcut» că sfînta chemare pe care o simte pentru a sluji
altarul nu-i îng ăduia să primeasc ă. Fouqu6 nu se putea dumiri
— Dar nu te gînde ști, îi repet ă el, că te fac meu, sau, dac ă-ți place mai mult, c ă-
ți dau patru mii de franci pe an ? Și vrei să te întorci la domnul de Renal care te
disprețuiește cum își disprețuiește noroiul de pe cizme! Cînd o s ă ai în pung ă
două sute de taleri, cine te va împiedica s ă intri la seminar ? Ba, mai mult înc ă,
ml leg să-ți fac rost de cea mai bun ă parohie din ținut. Caca ad ăugă Fouqu6
coborînd glasul, eu le duc lemne de foc și domnului… și domnului… Le dau
esență de stejar, calitaj tea în tîi, pe care ei mi-o pl ătesc la pre țul lemneloi
obișnuite, dar socot c ă nu există bani mai bine plasa ți.
Nimic nu putu învinge sfînta chemar e a lui Julieni Fouqu6 îl socoti pîn ă la urmă
puțin nebun. A treia zi, d<| cu zori, Julien î și părăsi prietenul ca s ă-și petreacă
ziua în mijlocul stîncilor de pe muntele cel mare. î și regăsi grota dar î și pierduse
liniștea sufleteasc ă : i-o răpise oferta prid tenului s ău. Asemeni lui Hercule, se
afla la răspîntia nu dintre p ăcat și virtute, ci dintre mediocritatea d ăruită del
bunăstare asigurat ă și toate visele eroice ale tinere ții „Așadar, n-am o t ărie
sufleteasc ă de neclintit", î și spundl el. Si îndoiala as ta îl durea cel mai mult. „Nu
sînt făcJ
.udași aluat cu oamenii mari, de vreme ce mi-e team ă M opt ani irosi ți ca să-mi
cîștig pîinea ar putea s ă-mi fcpcasc ă forța aceea sublim ă care duce la s ăvîrșirea
fapte- ti mărețe."
CAPITOLUL XIII Ciorapii ajura ți
Un roman: o oglind ă pe care-o plimbi de-a lungul unui drum.
SAINT-RfiAL1
Ctnd Julien z ări pițoreștile ruine ale str ăvechii biserici șI Vergy, î și dădu seama
că de două zile nu se mai Kiiilisc, nici m ăcar în treac ăt, la doamna de Renal. „în
Ea cînd am plecat, femeia acea sta mi-a reamintit |ttunta nem ărginită care ne
desparte și m-a tratat ca pe K fiu de lucr ător. Fără îndoială, a vrut să-mi arate cît
de Mu I I pare că mi-a lăsat mîna ei, în ajun… Și totuși, ce știna frumoas ă are!
Cît farmec! Cît ă noblețe în privirile
Pustei femei!"
i'osibilitatea de a se îmbog ăți pe lîngă Fouque f ăcea 1.1 j'indurile lui Julien s ă
fie întrucîtva mai pu țin *|u moare; sim țămîntul viu al s ărăciei și al stării lui
înjo-ș(tuare în ochii lumii nu-1 mai nec ăjea atît de des. Ca și șuin s-ar fi aflat
undeva, pe o în ălțime, putea acum s ă ju-I tl< > i și să domine, ca s ă zic așa,
sărăcia cruntă și îndestula-I |t .1 c ăreia el îi spunea tot bog ăție. Departe de a- și
privi ca Iun lilozof situa ția, Julien avea totu și destulă luciditate ca I IA c simtă
schimbat după călătoria aceasta în mun ți.
Si îl miră adînca tulburare cu care doamna de Renal I »«n uit ă scurta povestire
despre călătoria sa, povestire ce-I lut A de ea.
.ii.
\ de ea.
Touque avusese planuri de însur ătoare, iubiri neferi-

www.tubefun4.com
ș; destăinuirile îndelungi în leg ătură cu ele răpiseră
istoric și literat francez.
90
STENDHAU
aci
mult timp din convorbirile celor doi prieteni. Dup ă ci întîlnise prea devreme
fericirea, Fouque observase c ă ni era el singurul iubit. Toate povestirile acestea
îl miraserB pe Julien și aflase din ele o sumedenie de lucruri noi. Pînl atunci,
viața lui singuratic ă, trăită numai în închipuire și-l neîncredere, îl dep ărtase de
tot ce l-ar fi putut lumina. I Cît lipsi se Julien, pentru doamna de Rânal via ța na
fusese decît un lung șir de chinuri felurite, dar toate dfl neîndurat; se sim țise cu
adevărat bolnav ă.
— Mai ales, îi spuse doamna Derville cînd îl v ăzu afl sind pe Julien, bolnav ă
cum ești, diseară nu cumva s ă iei în gradin ă. Umezeala aerului te-ar putea
îmbolnăvi și ml rău.
Doamna Derville vedea cu mirare c ă prietena ei, care domnul de Rânal o
dojenea mereu c ă se îmbrac prea simplu, î și pusese ni ște ciorapi ajura ți și niște
pantoM de toat ă frumusețea, abia adu și de la Paris. De trei zifl încoace, singura
distracție a doamnei de Rena l fusese sfl croiasc ă și s-o zoreasc ă pe FJisa s ă-i
coasă o rochie de varl dintr-o țesătură foarte la mod ă. Abia putuser ă termina rol
chia, cîteva clipe înainte de sosirea lui Julien ; doamna < ș Rânal o îmbr ăcă
imediat. Prietena ei nu mai avu nici ol îndoial ă. „Iubește, nefericita !" î și spuse
doamna DervillH Și-i înțelese toate simptomele ciudate ale bolii.
Apoi o văzu vorbindu-i lui Julien. Obrajii i se f ăceau! cînd albi ca varul, cînd
roșii ca focul. în ochii ei, a țintiți ti ochii tînârului preceptor, se oglindea o adînc ă
neliniș» Doamna de R6nal se a ștepta dintr-o clip ă în alta ca el m se explice și să-
i anunțe că-i va părăsi sau că va rămîn^ Julien nici nu pomenea m ăcar despre
asemenea lucruri, I care nu se gîndea. Dup ă un zbucium îngrozitor, doamr de
Rânal îndr ăzni, în sfîr șit, să-1 întrebe, cu o voce tr«l mur ătoare, în care i se
oglindea întreaga patim ă :
— Ai să-ți părăsești elevii ca s ă intri în alt ă parte ? Julien fu izbit de vocea
nesigură și de privirea doa
nei de Renal. „Femeia asta m ă iubește, își spuse el; dai dup ă ce-o să-i treacă
slăbiciunea de care, în trufia ei, c ăiește, și după ce n-o să-i mai fie team ă că plec,
o s-o ci
jiiiiiclă iar mîndria." Felul ac esta de a privi situa ția limbătu ca un fulger prin
mintea lui Julien. R ăspunse șvUelnic:
– Mi-ar veni tare greu s ă părăsesc niște copii atît de impu ți și de viță atît de
aleasă, dar poate voi fi nevoit s-o >mul are îndatoriri și față de sine însu și.
Rostind cuvintele de viță atît de aleas ă (cuvinte aristo- șttlice pe care Julien le
învățase de curînd), în el se isc ă Un simțămînt adînc, potrivnic simpatiei. „în
ochii femeii Iwsicia, gîndea Julien, eu nu sînt de vi ță aleasă."
Ascultîndu-1, doamna de R6nal îi admira inteligen ța și fiuiiHise țea, dar își

www.tubefun4.com
simțea inima zdrobit ă la gîndul HccArii pe care el o l ăsa să se întrevad ă. Toți
cunoscuții ilin Vcrrieres, veni ți s-o viziteze cît lipsise Julien, se între- șlotră în
complimente pentru omul minunat pe care so țul m Mvusese norocul s ă-1
descopere te miri unde. Și asta nu șliukă oamenii ace știa ar fi priceput mare
lucru din pro-Uti sile f ăcute de copii. Faptul c ă el știa Biblia pe de rost, Kt tncâ
în latinește, îi umpluse pe localnicii din Verrieres le 0 admira ție în stare s ă
dureze, poate, un veac.
Cum nu vorbea cu nimeni, Julien haba r n-avea de Imite acestea. Dac ă doamna
de R6nal s-ar fi putut st ăpîni Ml de cît, l-ar fi l ăudat pentru faima dobîndit ă și,
potolin-șu i astfel orgoliul, ar fi avut în fa ță un Julien blînd și șin^ui, cu atît mai
mult cu cît el g ăsea că rochia ei ce a ftiiua c îneînt ătoare'. Doamna de R6nal,
mulțumită și de miimuse țea rochiei și mai ales de ceea ce îi spusese Julien In ai
castă privință, dori să facă o plimbare în gr ădină; fui lud, îns ă, mărturisi că nu e
în stare să umble. Și se sprijini ele bra țul călătorului, dar, în loc s ă-i sporeasc ă
pute-țllr, atingerea bra țului acestuia i le r ăpi cu totul.
Se întunecase; de îndat ă ce se așezară unul lîng ă altul, Julun, folosindu- și
vechiul privilegiu, îndr ăzni să-și apropii l>uzele de bra țul frumoasei lui vecine și
să-i ia mîna. Nu se gîndea la doamna de Renal, ci la îndr ăzneala dove-ilii.i de
Fouque fa ță de amantele lui; cuvintele de viță H/../WÎ îi mai ap ăsau încă inima.
Doamna de Rânal îi »innsc mîna, dar asta nu-i f ăcu nici un fel de pl ăcere.

92
STENDHAU
Departe de a se mîndri sau m ăcar de a fi recunosc ăUM pentru sentimentele pe
care, în seara aceea, doamna dfl Rânal le tr ăda prin semne prea v ădite,
frumusețea, elegan ța prospețimea îl lăsară aproape nep ăsător. Curăția suftafl
tească, lipsa oric ărui simțămînt de ur ă prelungesc, f ărfl doar și poate, durata
tinereții. Fața îmbătrînește înaint™ de toate la cele mai multe dintre femeile
frumoase.
Julien fu posac toat ă seara; pîn ă atunci nu se mînia» decît împotriva soartei și a
societății; dar, de cînd FouquB îi oferis e un mijloc josnic de a se îmbog ăți, era
tare mîniflH pe el însu și. Adîncit în gîndurile lui, de și din cînd în cînfl le mai
spunea cîte o vorb ă celor dou ă prietene, pîn ă ș urmă, fără să-și dea seama, l ăsă
mîna doamnei de RâiwH Gestul acesta o tulbur ă adînc pe biata femeie: v ăzu în i
un semn al ursitei.
Dacă ar fi fost sigur ă de dragostea lui Julien, poate i virtutea ar fi g ăsit putere s ă
i se împotriveasc ă. Dar, tf murînd de team ă că-1 va pierde pentru totdeauna,
patir o rătăci într-atîta, încît apuc ă ea mîna lui Julien care, visarea lui, și-o ținea
sprijinită de spătarul scaunului. AstM îl trezi pe tîn ărul ambițios : ar fi vrut s ă-i
aibă martori! clipa aceea pe to ți nobilii trufa și care, cînd el st ătea coada mesei,
alături de copii, îl priveau cu un zîmb et aii de ocrotitor. „Femeia asta nu m ă mai
disprețuiește, spuse el, deci, am datoria fa ță de mine însumi s ă-i fii amant." O
asemenea idee nu i-ar fi venit în minte înaint de m ărturisirile naive ale lui

www.tubefun4.com
Fouque\
Hotărîrea luată pe neașteptate fu un prilej pl ăcut a-și petrece timpul. Julien î și
spunea : „Una dintre acest^ dou ă femei trebuie s ă fie a mea". Observ ă că l-ar fi
atra mai mult s ă-i facă curte doamnei Derville ; nu fiindc ă ar I fost mai
frumoasă, ci pentru c ă îl cunoscuse ca precepto^ stimat pentru știința lui, și nu
ca biet cherestegiu, purtînd la subsuoar ă o haină de lînă creață, așa cum apăruse
peii tru prima oar ă în fața doamnei de Renal.
Și tocmai sub înf ățișarea tînărului lucrător, roșind pînă-n albul ochilor,
încremenit în fa ța porții
IțU ȘI NEGRU
93

îndrăznind să sune, și-1 închipuia doamna de R6na l cu ni mai mare drag.
( hibzuind mai departe asupra situa ției sale, Julien l/u c ă nici prin minte nu
trebuia să-i treacă s-o cuce-insc ă pe doamna Derville, care observase pesemne
că i mm na de R6nal îl place. Silit s ă se întoarc ă la aceasta In urm ă, Julien se
întrebă: „Ce știu eu despre firea ei ? k>ar atît: înainte de a pleca în c ălătorie, îi
luam mîna și I ți-o retrăgea; astăzi, eu îmi retrag mîna, ia r ea o prinde o strînge
într-a ei. Ar fi un prilej cum nu se poate mai [merit s ă-i plătesc pentru tot
disprețul pe care mi 1-a Hiat. Dumnezeu știe cîți amanți o fi avut! Poate c ă ;um
mă alege pe mine numai fiindc ă întîlnirile ne sînt un lesnicioase".
Aceasta e, vai! nenorocirea unei civiliza ții excesive ! dou ăzeci de ani, sufletul
unui tînăr, dacă are cît de cît uca ție, se află la mii de leghe dep ărtare de
spontaneit ăți fără de care dragostea este, adeseo ri, cea mai plicti-sa dintre
obligații. „Sînt dator fa ță de mine s-o cuceresc, continu ă mărunta mnilutc a lui
Julien, cu atît mai mult cu cît, dac ă nu voi fi șl mdată bogat și dacă cineva se va
gîndi să-mi repro șeze punica slujb ă de preceptor, îl voi putea face s ă înțeleagă
<hanostea m-a aruncat aici."
Julien își trase din nou mîna dintr-a doamnei de Ital, apoi i-o prinse strîns. Pe la
miezul nop ții, cînd n uiiiau în salon, doamna de Rânal îl întreb ă cu jumătate
11
i — Ai să ne părăsești ? Pleci ? Julien îi r ăspunse oftînd :
Sînt nevoit s ă plec, căci vă iubesc cu patim ă… E un jifli.ii… Și încă ce păcat
pentru un tîn ăr cu gîndul la |n. mic!
Doamna de Rânal se rezem ă de brațul lui, atît de șfoape, încît obrajii ei sim țiră
căldura obrajilor lui
•ș•li- II
l'iccare din ei î și petrecu noaptea într-un chip deosebit Doamna de Rânal se
pierdu în extazul celei mai înalte
94
STENDHAI
voluptăți morale. O feti ță cochetă, care iube ște de la m vîrstă fragedă, se
deprinde cu fr ămîntările dragostei; ifl cînd ajunge la vîrsta adev ăratei pasiuni,

www.tubefun4.com
farmecul nout ăjM dispare. Dar doamna de R6nal nu citise niciodat ă romafl și
toate nuan țele fericirii erau noi pentru ea. Nici uni adev ăr trist nu-i înghe ța
inima, nici chiar spectrul viito^B lui. Se vedea la fel de fericit ă peste zece ani, pe
cît erai clipa aceea. Pîn ă și ideea virtu ții și a credinței jurată dofl nului de R6nal,
idee care o tulburase cu cîteva z ile mi înainte, se ivi zadarnic și fu alungat ă ca un
oaspete nedQ rit. „Niciodat ă nu-i voi îng ădui nimic lui Julien, î și sp« doamna de
Rfinal. Vom tr ăi și de acum înainte a șa trăim de o lun ă. îmi va fi prieten."
CAPITOLUL XIV Foarfecele englezesc
O fată de șaisprezece ani avei un ten ca o petal ă de roză și q| dădea cu fard.
POLIDOF

bun
Lui Julien, oferta f ăcută de Fouqu6 îi r ăpise liniștea bucuria; acum nu mai știa ce
hotărîre să ia.
„Vai! poate c ă-mi lipsește voința și n-aș fi fost un osta ș al lui Napoleon. Cel
puțin, adăugă el, micul meu j cu st ăpîna casei o s ă mă distreze un timp."
Din fericire pentru el, chiar în împrejurarea aceasti m ăruntă, semeția unor
asemenea cuvinte nu se pot rivi deloc cu ceea ce sim țea înăuntrul lui. îi era team ă
de doamna de Rânal, din pricina rochiei ei atît de frumoasj Rochia asta era, în
ochii lui, avangarda Parisului. Mînal de orgoliu, Julien nu voia s ă lase nimic la
voia întîmpl ărn și a inspira ției momentului. Din m ărturisirile lui Fouqufl
l PoUdori, medicul lordului Byron, pe- care Stendhal 1-a cunoscut 1 Milano. în
octombrie 1816.
ȘI NEGRU
95
m tlupă puținul pe care îl citise în Biblie desp re dragoste, Bl întocmi un plan de
bătălie foarte am ănunțit. Și fiindcă Bk nespus de tulburat, de și nu-și mărturisea
asta, își Hjtcrnu planul pe hîrtie.
\ doua zi diminea ță, în salon, doamna de R6nal
(^șwsc o clip ă singură cu el. Nu mai ai alt nume în afar ă de Julien ? îl întreb ă [ 1
,a întrebarea aceasta atît de m ăgulitoare, eroul nos-lu nu știu ce să răspundă. Se
afla în fața unei împrejur ări f|iit văzute în plan. Dac ă n-ar fi făcut prostia de a- și
piui un plan, mintea lui ager ă l-ar fi scos u șor din impas; P^iiul c ă fusese luat pe
neașteptate n-ar fi f ăcut decît s ă-i Horeasc ă vioiciunea ideilor.
r A.'ja, îns ă, fu stîngaci și-și exagera stîng ăcia. Dar doamna Br KC nai i-o iert ă
repede. Ea nu v ăzu în purtarea lui decît «marca unei îneînt ătoare nevinov ății. Și
ceea ce îi lipsea prbatului acestuia, c ăruia toată lumea îi recuno ștea la rea
inteligență, era tocmai aerul nevinov ăției.
Micul tău preceptor îmi inspir ă multă neîncredere, i punea doamna Derville. Am
impresia c ă se gîndește ii11 una și că tot ce face e calculat. E un pref ăcut.
lulien rămase profund umilit de nefericita încurc ătură șșni iută de întrebarea
doamnei de Renal, c ăreia nu se pri- șpusc să-i răspundă.
„lin bărbat ca mine e dator s ă nu rabde o asemen ea hfilngere!" Și, folosind

www.tubefun4.com
clipa cînd treceau dintr-o I Ip cre în alta, se crezu obligat s ă-i dea o sărutare
doam-fci i de R6nal.
Dar gestul lui fu cît se poate de nepotrivit, cît se poate li* nepl ăcut și pentru unul
și pentru altul, cît se poate de Ut picv ăzător. Cît pe ce s ă fie văzuți! Doamna de
Renal îl i. II nebun. Se sperie și, mai ales, se sim ți jignită. Prostia i 11 II amintea
de domnul Valenod.
,< e mi s-ar fi întîmplat dac ă aș fi fost singur ă cu el ?" i i ipunea ea. Și, fiindcă
iubirea îi era întunecat ă, i se trezi muica.
96
STENDllAk

Din clipa aceea f ăcu așa fel, încît s ă aibă totdeauH vreunul din copii pe lîng ă ea.
Ziua aceea fu plictisit oare pentru Julien ; și-o petrejB de la un cap ăt la altul
încercînd s ă-și îndeplineasi stîngaci, planul de cucerire. Nu se uit ă măcar o dată,
doamna de Rdnal f ără ca privirea lui s ă nu ascund ă înțeles tainic; totu și, nu era
atît de prost încît s ă nu-și c seama c ă nu reușește să-i fie plăcut și, cu atît mai
mul s-o cucereasc ă.
Doamna de R6nal nu- și mai revenea din uii v ăzîndu-1 atît de stîngaci și,
totodată, atît de îndr ăzneț, sfiiciunea dragostei la un om inteligent! gîndi ea, în
din urmă, cu o bucurie de nespus. E cu putin ță oare ca l vala mea s ă nu-1 fi iubit
niciodată ?"
După-masă, doamna de RSnal trecu în salon ca s ă pili measc ă vizita domnului
Charcot de Maugiron, subprefc tul din Bray. Și începu s ă lucreze ceva la un
ghergB foarte înalt. Lîng ă ea se așeză doamna Derville. întfl asemenea situa ție
și ziua în amiaza mare, eroul nostr g ăsi cu cale s ă-și întindă piciorul și să atingă
frumosul cior al doamnei de Râna l, care, din pricina ciorapului ajj rat și a
minunatului pantofior din Paris, atr ăgea în ml v ădit privirile galantului
subprefect.
Doamna de Renal se îngrozi; l ăsă să-i cadă foarfecel gherrful de lîn ă, acele,
astfel că gestul lui Julien putu f treac ă drept o încercare stîngace de-a opri
căderea foarfH celor pe care le v ăzuse alunecînd. Din fericire, forfec\M f ăcută
din oțel englezesc se sparse și doamna de Rerial rfl mai conteni cu regretele c ă
Julien nu se aflase ceva ml aproape de ea.
— I-ai observat c ăderea și ai fi putut-o opri, dar diii
rîvna dumitale nu m-am ales decît cu o lovitur ă de picioM
Spusele ei îl în șelară pe subprefect, dar nu și pe doanw
Derville. „Urîte obiceiuri mai are b ăiatul ăsta drăguț»
lltfjll ȘI NEGRU
97
li ea. Buna-cuviin ță a unei capitale de jude ț nu iartă gloc asemenea gre șeli.
Doamna de Renal g ăsi momentul I șoptească lui Julien :
îți poruncesc s ă fii prudent.
Julien își dădea seama c ă fusese stîngaci și era țîfnos. lllb/ui mult ă vreme în

www.tubefun4.com
sinea lui ca s ă afle dacă trebuia să I itupere pentru cuvintele: îți poruncesc. Și
avu naivitatea | gtndeasc ă: „Ea ar fi putut s ă spună poruncesc dacă ar fi HM
vorba de ceva în leg ătură cu educa ția copiilor, dar, șpartășindu-mi dragostea,
trebuie să presupun ă că șHem egali. F ără egalitate nu se poate iubi…" ; și mintea
llc rătăci în banalit ăți despre dragoste. î și repeta cu Bjliuc ve rsul lui Corneille,
învățat de la doamna Derville, m dtcva zile mai înainte:
I …………….. ………………….. Iubirea
('reează egalități și nu le caut ă. încăpățînîndu-se s ă joace rolul unui donjuan,
Julien, știc în viața lui nu avusese o amant ă, se purtă toată ziua ș un neghiob
fără seamăn. Și n-avu decît o idee Mintoas ă; plictisit de el însu și și de doamna
de R6nal, Bdca cu groaz ă cum se apropie seara, cînd avea s ă stea în HAilin ă,
lîngă ea, pe întuneric. îi spus e domnului de |ft< n.il c ă se duce la Verrieres s ă
vorbească cu preotul; și im > inapoie decît noaptea tîrziu.
La Verrieres, Julien îl g ăsi pe părintele Ch61an în
Mltilora mutatului; fusese, în sfîr șit, dat afar ă din slujbă și
Mii .11 ui Maslon îi lua locul. îi ajut ă bunului preot și-i veni
I |rt> •-.! s ă-i scrie lui Fouqu6 c ă sfînta și irezistibila chemare
IfN i;ire o sim țea pentru slujirea altarului îl împiedicase
I In II iiuîi să-i primeasc ă îndatoritoarele propuneri, dar c ă
WR/iisc o asemenea pild ă de nedreptate încît poate c ă ar fi
I in. II de folos pentru el dac ă n-ar intra în tagma preasfînt ă.
iiilicn se felicit ă pentru iscusin ța cu care știa să tragă
Holos de pe urma destituir ii preotului din Verrieres,
98
STENDI
lăsîndu-și o portiță deschisă spre revenirea la nego ț, dacf în sufletul lui trista
prudență ar învinge cumva eroismul
CAPITOLUL XV Cîntecul coco șului
Pe grai latin, iubirea e amor, Obîr șie a morții și izvor, Din prima clip ă, al
mîhnirilor A Amarul bocet dup ă cei ce mor, Nelegiuiri și lacrime de dor, Obida
grea a remu șcărilor…
PAJERAÂMORUHl
Dacă Julien ar fi avut cît de pu țin din iscusin ța care, fără nici un temei, credea c ă
o are, ar fi putut s ă i felicite a doua zi de urm ările călătoriei la Verrieres. LipsJ
lui făcuse să i se uite toate stîng ăciile. Dar și în ziua ace el fu destul de posac;
către seară însă, îi veni în minte 1 idee n ăstrușnică și o împărtăși pe dată
doamnei de R6njj cu o rar ă îndrăzneală.
Abia se așezaseră în grădină, cînd, fără să mai aștepți întunecimea deplin ă,
Julien își apropie gura de urechfl doamnei de Rânal și, cu riscul de-a o
compromite groaj nic, îi spuse:
— Doamn ă, în noaptea asta, la ora dou ă, am să vin fl odaia dumneavoastr ă;
trebuie să vă spun ceva.
Julien tremura de grij ă să nu-i fie respins ă propunere rolul de seduc ător îl apăsa

www.tubefun4.com
atît de greu, încît, dac ă și-ar) ascultat îndemnul inimii, s-ar fi încuiat în odaia lui
pentd mai multe zile și s-ar fi ferit s ă le vadă pe cele dou doamne, î și dădea
seama că prin purtarea lui calculat ă d|j ajun, stricase tot ce p ăruse frumos în ziua
precedent ă] nu mai știa, într-adev ăr, pe ce cale s ă apuce.
Doamna de Rânal r ăspunse cu o indignare sincer ă! deloc exagerat ă la
propunerea neobr ăzată pe care Juliel cuteza s ă i-o facă. Lui i se p ăru că
întrezărește disprețul!

Hui iul ei r ăspuns. Sigur e c ă răspunsul acesta, rostit în c, cuprinsese și un ei, aș!
Pretextînd c ă are să le junii ceva copiilor, Julien se duse în camera lor și, cînd
întoarse, se a șeză lîngă doamna Derville, cît mai de- III te <le doamna de R6nal.
Astfel, îndep ărtă orice posibi- ite «le a-i lua mîna. Conversa ția fu serioas ă, iar
Julien (li »urc ă foarte bine, în afar a cîtorva clipe de t ăcere, în npiil c ărora își
frămînta creierul. „De ce nu pot s ă I' •< esc vreo manevr ă iscusită, își spunea el,
ca s-o silesc doamna de Renal s ă-mi arate semnele de dragoste ni care, acum trei
zile, mă făceau să cred că e a mea !?" sim țea descump ănit de starea
aproape l/.n.id ăjduită în care împinsese lucrurile. Și totuși, nimic iu i .11 fi
încurcat mai mult decît reu șita !
Cînd se despărțiră, la miezul nop ții, pesimismul îl f ăcu I r&adă că-și cîștigase
disprețul doamnei Derville și că, «emne, nici cu doamna de RSnal nu st ătea mai
bine.
Amărît și umilit, Julien nu izbuti s ă doarmă. Gîndul i II renunța la orice vicle șug,
la orice plan și de-a lăsa la șII întîmplării legătura cu doamna de R6nal,
mulțumin-sc ca un copil cu bucuriile aduse de fiecare zi, nici nu-i ș i i prin
minte măcar.
f.și istovi creierul n ăscocind manevre sava nte, pe care, Bl o clipă, le găsea
absurde. într-un cuvînt, cînd orologii castelului b ătu ora dou ă din noapte, Julien
era cît se
Mc nefericit.
Sunetul îl trezi, a șa cum cîntecul coco șului 1-a trezit stîntul Petru. Se pomeni în
pragul celei mai grele
…..>ari. De cînd f ăcuse propunerea neobr ăzată, nu se
i fțîndise la ea. Doar fusese atît de r ău primită ! „l-am spus c ă voi veni la ea, la
ora două, își spuse fulk'ii, ridieîndu-se din pat. Poate c ă sînt neîndemînatic și
șcioplit ca orice b ăiat de țăran. Doamna Derville m- a Vui de multe ori s ă
înțeleg asta. Dar cel pu țin n-am să jflu un om slab."
Julien era, pe bun ă dreptate, mîndru de curajul lui; Iniuodat ă nu-și impusese o
îndatorire mai anevoie de I îndeplinit. Cînd deschise u șa tremura în a șa hal îneît
abia
100
STENDIIAI,
se mai putea ține pe picioare și fu nevoit s ă se rezeme <fl perete.
Era descul ț. Se duse s ă asculte la u șa domnului fl R6nal, unde putu s ă audă

www.tubefun4.com
sforăitul stăpînului casei. AtunB îl apuc ă deznădejdea. A șadar, nu mai exista
nici un mod care s ă-1 împiedice de a se duce la ea. Dar, Doamne ! ce-l s ă facă
acolo ! N-avea nici un plan și, chiar dac ă ar fi avfl vreunul, se sim țea atît de
tulburat, încît i-ar fi fost cu am putință să-1 pună în aplicare.
în sfîrșit, suferind de-o mie de ori mai mult d ecît daci s-ar fi dus în întîmpinarea
morții, Julien se strecur ă în cal ridorul cel mic, care ducea la odaia doamnei de
RânaB Apoi deschise u șa cu o mîn ă tremurătoare și făcînd ufl zgomot
îngrozitor.
înăuntru era lumin ă; pe cămin ardea o candel ă. fl nenorocirea asta Julien nu se
așteptase. Cînd îl v ăl intrînd, doamna de R6nal s ări repede din pat.
— Nenorocitule ! strig ă ea.
Se iscă oarecare dezordine. Julien î și uită planuiB trufa șe și reveni la rolul lui
firesc: să nu-i placi unei feml atît de încînt ătoare i se p ăru cea mai crunt ă
nenorocir M Nu răspunse la dojenile ei decît ar uncîndu-i-se la pfl cioare,
îmbrățișîndu-i genunchii. Și, pentru c ă ea îi vorbi cu mult ă asprime, el izbucni în
lacrimi.
Peste cîteva ore, cînd Julien ie și din odaia doamnei I Rânal, s-ar fi putut spune,
în stil de roman, c ă nu mai avei ce s ă-și dorească. într-adev ăr, datorită dragostei
pe care <J inspirase și impresiei nea șteptate pe care o f ăcuseră asupl lui ni ște
farmece seduc ătoare, cîștigase o victorie cu nepl tin ță de atins prin toat ă
iscusința lui atît de stîngace.
Dar, prad ă unui ciudat orgoliu, ținu morțiș, în clipfl cele mai dulci, s ă joace înc ă
rolul unui b ărbat obișnuit al subjuge femeile; și făcu eforturi de necrezut ca s ă
strifl ce-avea mai fermec ător în el, în loc s ă se gîndeasc ă la el
ȘI NEGRU
i< ui pc care îl stîrn
BIBLIOTECA JUDE ȚEANĂ .0CTAVIAN GOGA"
–––cțoj–––
se și la remușcările care v ădeau cît-tie
șUlm era acest extaz, ideea datoriei nu-1 părăsi nici o clip ă. Br Ic mea c ă-1 va
cuprinde o remu șcare groaznic ă și că va ș ridicol în vecii vecilor dac ă se va
depărta de modelul pe |lc î și propusese s ă-1 urmeze. într-un cuvînt, tocmai ce
Ura din Julien o fiin ță superioar ă îl împiedica s ă guste fiii rea a șternută la
picioarele lui. Era asemeni acelei de șaisprezece ani, cu bujori minuna ți în
obraji, și ni ș , ca să meargă la bal, săvîrșește neghiobia de a- și da cu
< liman, îngrozit ă de apariția lui Julien, doamna de Rânal fu prins ă în curînd de
cea mai cumplit ă spaimă. Plînsul și pi/nAdejdea lui o mi șcară adînc.
Și, chiar cînd nu mai avu ce s ă-i refuze, îl împingea de-n ir de ea, cu sincer ă
indignare, și apoi i se arunca în Iute. Toat ă purtarea aceasta p ărea lipsită de
orice Hinfl. Doamna de Rânal se credea osîndit ă, fără putință Iertare și căuta să-
și ascundă priveliștea iadului, co-pijindu-1 pe Julie n cu cele mai calde mîngîieri.
într-un ivtut, nu i-ar fi lipsit ni mic eroului nostru, nici chiar i ți rea arzătoare a
femeii pe care o cucerise, dac ă ar fi lini s ă se bucure de ea. Plecarea lui Julien nu

www.tubefun4.com
făcu să-i i Meze extazul care o cuprindea f ără voia ei și nici lupta p ni usc ările
care o sfîșiau.
l >oamne! doar atîta înseamn ă să fii fericit, s ă fii iubit ?" \i i si a fu primul gînd
al lui Julien cînd se întoarse la el în Iile. Tîn ărul se afla în starea aceea de uimire
și de tul-plin ă de neliniște, care te cuprinde dup ă ce ai un lucru mult ă vreme
rîvnit. Inima, obi șnuită să Ituciiscă, nu mai are ce dori și, totuși, nici amintiri n-
are pun Asemeni unui soldat întors de la parad ă, Julien HI n 1.1 n în minte, cu
deosebită atenție, toate am ănuntele
|…..11 II sale : „Nu am iiitat nimic din ce eram dator fa ță
MI nune însumi ? Mi-am^j
102
STENDH JI
Și ce rol ? Al unui b ărbat obișnuit să fie strălucitor i femeile.
CAPITOLUL XVI A doua zi
He turn'd his lip to hers, arm with his hand
Call'd back the tangles of M wandering hair
DON JUAN, c. 1. st. Y\
Din fericire pentru gloria lui Juli en, doamna de R6 fusese prea agitat ă, prea
uimită ca să observe prostii b ărbatului care în clipa aceea devenise pentru ea
totul d lume.
Pe cînd îl îndemna s ă plece, văzînd că se ivesc zoriU spunea:
— Vai, Doamne ! dac ă soțul meu a auzit cumva vreui zgomot, sînt pierdut ă.
Julien, care avea timp s ă-și aleagă cuvintele, î și amint de acestea:
— Ai regreta via ța ?
— Nespus de mult în clipa asta. Dar n-a ș regreta c te-am cunoscut.
Julien socoti c ă ar fi nimerit, pentru demnitatea lu i, si plece cînd s-o lumina de-a
binelea și fără să se fereasc ă.
Atenția continu ă cu care își studia cele mai mici gestur i în nebuneasca idee de-a
părea bărbat cu experien ță, nu avi decît o urmare fericit ă: cînd o rev ăzu pe
doamna da R6nal la masa de pr înz, purtarea lui fu o capodoper ă da pruden ță.
1 întoarse buzele spre ale ei, și mîna / îi prinse lungile-i șuvițe, care fia turau
(engl.) (n. t.)
< i ( despre ea, nu-1 putea privi f ără să roșească pînă-n iul ochilor și nu putea
trăi o clipă fără să-1 priveasc ă. își Mea seama cît e de tulburat ă, iar strădaniile
de-a se Iptni nu făceau decît s-o tulbure și mai mult. Julien î și ilkă ochii doar o
singură dată asupra ei. La început, mm na de R6nal îi admir ă prudența. Curînd
însă, văzînd I privirea lui nu se mai îndreapt ă spre ea, se nelini ști: • ne nu m ă
mai iubește ? se întreb ă ea. Vai! sînt prea Muină pentru el; sînt cu zece ani mai
mare."
Pe cînd treceau din sufragerie în gr ădină, ea îi strînse Plina. Julien, mirat de
semnul acesta de dragoste atît de mbi șnuit, o privi cu patim ă, căci i se păruse
nespus de n moa șă în timpul mesei și, cu toate c ă-și ținuse toat ă nea ochii
plecați, el nu făcuse altceva decît s ă-i cerce- Wăc cu de-amănuntul farmecele.

www.tubefun4.com
Privirea aceasta o alin ă mt doamna de Rânal; drept e c ă nu-i îndep ărtă toată neli-
Hțtca, dar nelini ștea îi înăbușea aproape toate re-fcu șeările față de soțul ei.
în timpul prînzului, so țul nu observase nimic. Nu ace-I lucru se întîmplase îns ă
cu doamna Derville; ea crezu i n .l« >amna de Rânal e gata s ă-și dea sufletul. Și,
cît fu ziua șr lungă, prietena îndr ăzneață și necruțătoare n-o scuti de șmptcle
menite să-i zugrăvească, în culori negre, primej- IIM uirco pîndea.
Doamna de Rânal ardea de ner ăbdare să rămînă sin-lui A cu Julien; voia s ă-1
întrebe dac ă o mai iube ște. Și, cu !t blînde țea ei statornic ă, de cîteva ori abia se
stăpîni Inu i spună prietenei sale s-o lase în pace.
Scara, în gr ădină, doamna Derville potrivi atît de bine ui I urile, îneît se a șeză
între doamna de R6nal și Julien. Damna de Rânal, care a șteptase cu nesa ț clipa
cînd va IM -a plăcerea să-i strîngă mîna lui Julien și s-o ducă la ște, nu mai fu în
stare să-i spună un cuvînt m ăcar.
Iniîmplarea aceasta sup ărătoare o făcu să se frămînte i in. II mult. Un singur gînd
o rodea : îl dojenise atîta pe tilicn pentru impruden ța de a fi venit la ea noaptea
tre-ștl, îneît tremura toat ă că de astă dată n-o să mai vină. II, părăsind devreme
grădina, se retrase în camera ei. Dar,
I
104
STENDKA1,
nemaiputîndu- și stăpîni nerăbdarea, se duse s ă-și lipeascB urechea de u șa odăii
lui Julien. în ciuda nelini știi și a pan mii care o ardea, nu îndr ăzni, totuși, să
intre. Fa pi aceasta i se p ărea de-o josnicie f ără seamăn, căci e poc nit ă și într-un
proverb de prin partea locului.
Nu toți servitorii se culcaser ă încă. Prudența o sfl pîn ă la urmă, să se întoarc ă în
camera ei. Dou ă ore așteptare i se p ărură două veacuri de chin.
Dar Julien era prea credincios fa ță de ceea ce socot a fi datoria lui, ca s ă nu-și
ducă la îndeplinire, punct punct, planul hot ărît.
Cînd bătu ora unu, ie și binișor din odaie, se încredin ța că stăpînul casei dormea
adînc și intră la doamna de Renal în noaptea aceea se sim ți mult mai fericit lîng ă
iubita l\a căci se gîndi mai pu țin la rolul pe care ținea sâ-1 joac Avu ochi s ă vadă
și urechi să audă. Iar ceea ce îi spui doamna de Rdnal cu privire la vîrst ă, îi dădu
mai multfl încredere în sine.
— Vai, sînt cu zece ani ma i mare decît tine! Cuai po ți să mă iubești ?! îi repeta
ea în neștire, fiindc ă gînd»j acesta îi ap ăsa inima.
Julien nu-i în țelegea durerea, dar v ăzu că e adevărat) și-și uită aproape toat ă
teama de-a fi ridicol.
Ideea nes ăbuită că ar fi privit ca un amant de porunc din pricina obîr șiei lui de
rînd, îi disp ăru și ea. Pe m ăsi ce elanurile de îndr ăgostit ale lui Julien o lini șteau
sfioasa lui amant ă, aceasta redobîndea o f ărîmă de feri cire, dar și putința de a-și
judeca iubitul. Spre norocul lui în noaptea aceea Julien renun ță aproape cu totul
la aenl de împrumut care f ăcuse din noaptea trecut ă o izbîndă, ș nu o plăcere.
Dacă doamna de Renal și-ar fi dat seama de grija cu care el î și juca rolul,

www.tubefun4.com
descoperirea aceasta trist ă i-lfl fi răpit pentru totdeauna orice urm ă de fericire.
Dar ea riM putu să vadă altceva în purtarea lui decît o trist ă urmare | nepotrivirii
de vîrstă.
Cu toate c ă doamna de Rânal nu se gîndise ni ciodat la teoriile despre dragoste,
deosebirea de vîrst ă este, dupj aceea de avere, unul din locurile comune cele mai
des pol
ȘI NEGRU
105
Im
I
mic în glumele provinciale ori de cîte ori e vorba de iu-
tn cîteva zile, Julien, cuprins de întreaga ardoare a islci, se îndr ăgosti nebune ște.
„Trebuie s ă recunosc, î și spunea el, c ă are un suflet de șgei și că nu există
femeie mai frumoas ă."
Uitase aproape cu totul rolu l pe care-1 avea de jucat.
^M chiar, într-un moment de r ătăcire, îi mărturisi toate
Bellmștile sale. Iar spovedania ac easta împinse la culme
șHI una pe care o inspira. „A șadar, n-am avut nici o rival ă
»id(ă !" chibzuia doamna de R6nal, ame țită de plăcere.
m\ îndrăzni să-1 întrebe despre portretul la care ținea atît;
Hr Julien îi jur ă că era portretul unui b ărbat.
( înd doamnei de Rânal îi r ămînea destul ă stăpînire He (tine ca s ă mai fie în stare
să gîndeasc ă, nu-și mai venea Bl lire de mirare c ă poate exista atîta fericire și nu
price-ș |>< .1 < nm de n-o b ănuise niciodat ă.
„Ah ! își spunea ea, dac ă l-aș fi cunoscut pe Julien ^ șum zece ani, cînd mai
puteam înc ă să par drăguță !"
Julien nici nu se gîndea la asemenea lucruri. Dragos-pn lui însemna înc ă
ambiție: era bucuria de a poseda, el, MNla fiin ță neferiertă^și atît de dispre țuită,
o femeie atît de lobi la și de frumoas ă. Gesturile lui de adora ție, elanul lui I II lua
farmecelor amantei sfîr șiră prin a o lini ști hlrucîtva în privin ța diferenței de
vîrstă. Dacă ar fi avut șl de cît experien ța vieții, pe care orice femeie la treizeci
k uni o are în țările mai civilizate, doamna de Râna l s-ar f| i ti tremurat gîndindu-
se la durata unei iubiri care p ărea ș)! nfliește numai din surpriz ă și din beția
amorului pro-
I"1"
tn clipele cînd î și uita ambi ția, Julien se pierdea de ad-I Hinalie pîn ă și în fața
pălăriilor și a rochiilor doamnei de I Menal. Nu se mai s ătura de pl ăcerea de a le
simți parfu-
Iiiiiil I >eschidea dulapul iubitei și rămînea ore întregi, mut |l«' admira ție, în fața
lucrurilor superbe aflate acolo și a felului cum erau rînduite. Iubita, rezemat ă de
el, îl privea ; _ fi privea giuvaerele și toate nimicurile care , în preajma Miiniii,
alcătuiesc zestrea unei mirese.
1!

www.tubefun4.com
106
STENDHAU
„M-aș fi putut m ărita cu un asemenea om ! se gîndei uneori doam na de R6nal.
Ce inimă înflăcărată ! Ce viața încîntătoare alături de el!…"
Iar Julien în via ța lui nu se aflase atît de ap roape do cumplitele unelte ale
artileriei feminine. „E cu neputin ța să existe ceva mai frumos la Paris", î și zicea
el. Și-atuM nu mai g ăsea nimic de cîrtit împotriva fericirii. Deseor admira ția
sinceră și elanurile iubirii sale îl f ăceau să ui deșartă teorie din pricina c ăreia
fusese atît de m ăsurat de ridicol la începutul leg ăturii cu doamna de Rfinal. A1
momente cînd, în ciuda obi șnuitei lui f ățărnicii, găsea că nespus de pl ăcut să-i
mărturiseasc ă acestei femei de ne; mare, car e îl admira, nepriceperea lui fa ță de
o mulțime de lucruri neînsemnate. Rangul iubitei sale i se p ărea că-l înalță
deasupra propriei lui fiin țe. La rîndul ei, doairUB de R6nal g ăsea cea mai
plăcută voluptate moral ă în a-1 instrui astfel, într-o mul țime de lucruri m ărunte,
pd tînărul acesta deosebit de inteligent și despre care toaa lumea spunea c ă, într-
o bună zi, va ajunge depart e. Chiar subprefectul și domnul Valenod nu se puteau
împiedica s ă-1 admire, și doamnei de R6nal i se p ărură mai puțin na ghiobi… Cît
despre doamna Derville, departe de ea a: me nea sentimente! Mîhnit ă peste
măsură de ceea credea c ă ghicește, și văzînd că înțeleptele ei sfaturi îi d veneau
nesuferite unei femei care literalmente î și pi duse capul, plec ă de la Vergy f ără
să dea vreo explica ție de altminteri, ceilal ți se feriră să i-o ceară. La plecarea
doamna de Rânal v ărsă cîteva lacrimi, dar curînd i se p ărd că fericirea i-a sporit
și mai mult. Prin plecarea doamna Derv ille, ea se afla aproape toat ă ziua între
patru ochi cu iubitul ei.
Lui Julien îi era cu atît mai drag ă tovărășia amante sale cu cît, de fiecare dat ă
cînd rămînea prea îndelung sin gur, fatala propunere a lui Fouque venea s ă-i
tulbure miri] tea. în primele zile ale vie ții acesteia noi avu moment cînd lui, care
nu iubise niciodat ă și nu fusese niciodatfl iubit de nimeni, îi pl ăcu atît de mult s ă
fie sincer, îneît eri cît pe ce s ă-i mărturiseasc ă doamnei de R£nal ambi ții
nșll ȘI NEGRU
107
imu-i fusese pîn ă atunci rațiunea însăși a existen ței. Ar fi lorii să-i audă sfatul în
privința ciudatei ispite stîrnite de «opunerea lui Fouqu6, dar o mic ă întîmplare
puse capăt kili noi sincerit ăți.
CAPITOLUL XVII Primul adjunct al primarului
O, how this spri ng of Iove resembleth
The uncertain glory of an April day;
Which now shows all the beauty ofthe sun,
And by and by a cloud takes all away! TWO GENTLEMEN OF VERONA
Inir-o sear ă, pe cînd apunea soarele, Julien, stînd
hh>'A iubita lui, în fundul livez ii, departe de privirile
șpărătoare ale oamenilor, era pier dut în vise. „Vor dura
iMUi mereu clipele acestea atît de pl ăcute?" Sufletul îi

www.tubefun4.com
1 n.i apăsat de greutatea aleg erii unui drum în via ță și
șrplîngea marea și nefericita criz ă care încheie copil ăria
Ml Mrică primii ani ai unei tinere ți sărace.
Ah ! spunea el, pentru tin eretul francez Napoleon
| tosl cu adev ărat trimisul lui Dumnezeu pe p ămînt! Cine
U HA 1 înlocuiasc ă ? Ce vor face f ără el sărmanii, chiar cei
MÎ.II ivuți decît mine, care au tocmai cî ți bani le trebuie ca
IlA i 'a pete o educa ție bună, dar n-au destui ca, la dou ăzeci
[tit ani, să cumpere un om și să-și deschidă drumul spre o
terU'i.1 ! Orice-am face, ad ăugă el oftînd amar, gîndul
i" Ita la tal nu ne va îng ădui niciodat ă să fim ferici ți!
I i > prim ăvara dragostei cum seam ănă / Cu nimbul lui april, cel
…..ihiitor; /Abia v ezi soarele în str ălucire /Și-ndată totul e înv ăluit de
Hm ' (rngl.) Doi domni din Verona deShakespeare/(n. t.).
108
STENDH/
Și o văzu deodat ă pe doamna de Renal încruntîndu-i și luînd o înf ățișare
disprețuitoare și rece : ei, felul aces fl de gîndire i se p ărea potrivit pentru o
slugă. Crescută ș ideea că e foarte bogat ă, i se părea de la sine în țeles cfl Julien
e la fel ca ea. îi era de o mi e de ori mai scump deci via ța, și puțin îi păsa de bani.
Julien era departe de a ghici ce-i trece prin minii încruntarea ei îl readuse pe
pămînt. Avu destul ă prezenM de spirit ca s ă-și potriveasc ă în așa fel fraza, încît
s-o facfl s ă înțeleagă pe nobila doamn ă, așezată atît de aproape dJ el, în iarb ă, că
repetase ni ște cuvinte auzite în timp« c ălătoriei, la un prieten al lui, negustor de
lemne. Ați gîndeau cei lipsi ți de credin ță,
— Tu, dragul meu, s ă nu te amesteci cu astfel de ofl meni, îi spuse doamna de
Rânal, păstrînd înc ă puțin dfl răceala care, pe nea șteptate, luase locul celei mai
caldfl duio șii.
încruntarea ei, sau mai degrab ă remușcarea pentrJ impruden ța săvîrșită, fu prima
înfrîngere a iluziilor care ș stăpîneau pe Julien. Care se gîndi: „E bun ă și blîndă,
m mă iubește mult, dar a fost n ăscută în tabăra dușmană. 9 se tem, pesemne, mai
cu seamă de soiul acesta de tinefl inimo și, care, dup ă ce au primit o educa ție
îngrijită, n-aM destui bani ca s ă-și facă o carieră. Ce s-ar fi ales din nobilH dac ă
ni s-ar fi îng ăduit să-i combatem cu arme de acela* fel ?! Eu, de pild ă, să fiu
primar la Verrieres, bine inJ ten ționat și cinstit, cum e în fond și domnul de
R6nal, cM i-aș mai desfin ța pe vicar și pe domnul Valenod, cu toaul pung ășiile
pe care le fac! Cum ar mai tr iumfa dreptatea lai Verrieres ! Și nu talentele lor
mi-ar pune piedici, c ăci^J bîjbîie întruna."
în ziua aceea, fericirea lui Julien fu cît pe ce s ă se stn tqrniceasc ă. Dar eroului
nostru îi lipsea îndr ăzneala de m fi sincer. I-ar fi trebuit curajul de a da imediat
bătăliaB doamna de R6nal se mirase de spusele lui Julien, c ăci oa-l menii din
lumea ei repetau adesea c ă întoarcerea Iul Robespierre ar fi fost îndeosebi cu
putință datorită tineri M lor de neam prost, care înva ță prea multe. Doamna dS

www.tubefun4.com
|M>II ȘI NEGRU
109
|M< II;II își păstră multă vreme înf ățișarea aceea rece, și i Jiilu-n crezu c ă o face
dinadins. De fapt, ea se purta a șa Ifeciiiru c ă, după sila pentru cuvintele urîte,
urmase teama Br « nu-i fi spus, f ără să vrea, vreun lucru nepl ăcut. Mîhni-Ift-.i
.isia i se oglindi puternic în tr ăsăturile atît de curate și B|ll de naive cînd era
fericită și departe de cei ce o plicti-
lulien nu mai cutez ă să se lase în voia vis ărilor. Mai șIm, dar și mai puțin
îndrăgostit, socoti c ă n-ar fi prudent ș se mai ducă în odaie la doamna de R6nal.
Mai bine s ă HM ca la el; dac ă o zărea vreun servitor umblînd prin HM, /cei de
motive felurite puteau s-o justifice.
I >ar și socoteala aceasta î și avea neajunsurile ei. Julie n miMHNc de la Fouqu6
niște cărți pe care el, ca unul ce stu-H| teologia, n-ar fi putut niciodat ă să i le
ceară unui li-ftfm Iar c ărțile primite nu îndr ăznea să le deschid ă decît ș«upica.
Și de multe ori i-ar fi fost mai pl ăcut să nu-1 Hm ii'rup ă din citit o vizit ă în
așteptarea c ăreia, pînă în Mimul întîmpl ării din livad ă, nu și-ar fi putut îng ădui
să pitească în liniște.
Doamnei de Rena l îi datora în țelegerea c ărților într-un ni iu totul nou. îndr ăznise
s-o întrebe despre o mul țime Mc nimicuri, a c ăror necunoa ștere oprește în loc
inteli-Igi-ii ța unui tîn ăr născut în afara lumii bune, oricît ă firșicptăciune fireasc ă
s-ar presupune c ă are.
I Educația aceasta a dragostei, f ăcută de o femeie cu toiul ne știutoare, fu o
adevărată fericire. Julien izbuti s ă IViula fățiș societatea, a șa cum este ea ast ăzi.
Și nimeni nu-i Mii lunec ă mintea povestindu-i cum a fost ea odinioar ă, cu doua
mii de ani în urm ă, sau măcar acum șaizeci de ani, pe vremea lui Voltaire și a lui
Ludovic al XV-lea. Spre I nespusa lui bucurie, i se lu ă un văl de pe ochi și
înțelese, in 111 șir, ceea ce se petrec ea la Verrieres.
In primul plan pricepu c ă sînt niște intrigi foarte l< implic ate, urzite, de vreo doi
ani încoace, pe lîng ă preiei iul din Besancon. Ele er au sprijinite de unele scrisori
msiic din Paris și datorate unor oameni foarte sus-pu și. Toiul ca s ă-1 facă pe
domnul de Moirod, omulcel mai
110
STENDHAU
habotnic din tot ținutul, primul și nu al doilea adjunct sm primarului din
Verrieres.
Concurentul acestuia era un fabrican t foarte bogat I care trebuia neap ărat împins
pe locul de al doilea adjuncfl
Julien înțelese, în sfîr șit, frînturile de cuvinte sufl prinse cînd protipendada de
prin partea locului venea sM ia masa la domnul de R6nal. Lumea aceasta
privilegia™ era adînc preocupat ă de alegerea primului adjunct, pfl care restul
localnicilor, și mai ales liberalii, nici n-M bănuiau măcar. Alegerea era
important ă prin faptul, ofl noscut de toat ă lumea, că partea de r ăsărit a străzii
princB pale din Verrieres urma s ă fie împins ă înapoi cu mal mul ți metri,

www.tubefun4.com
deoarece strada deve nise drum regal.
Or, dacă domnul de Moirod, propr ietar a trei case { ș partea care urma sa fie
împinsă înapoi, ajungea prim-a™ junct al primarului și mai apoi primar, în cazul
cînd donfl nul' de R6nal avea s ă fie numit deputat, el putea sfl închid ă ochii și să
facă mici repara ții caselor dinspiH strad ă, reparații datorită cărora casele lui mai
puteau sa dureze un veac. Cu toat ă adînca cucernicie și cinstea recfl noscut ă a
domnului de Moirod, to ți erau siguri c ă va fi uM om de în țeles, căci avea o
droaie de copii. Printre casefl care urmau s ă fie împinse înapoi, nou ă aparțineau
celcB mai de seam ă familii din Verrieres.
Lui Julien, intriga aceasta i se p ărea cu mult mai ini portant ă decît istoria b ătăliei
de la Fontenoy1, căreia ș vedea numele pentru prima oar ă într-una din c ărțile tril
mise de c ătre Fouqud Existau mu lte lucruri care îi d ăduS seră de gîndit, înc ă de
acum cinci ani, de cînd începuse sm se ducă seara la preot. Dar discre ția și
umilința minții! fiind primele însu șiri ale unui teolog, nu îndr ăznise nicio-l dat ă
sâ pună întrebări.
într-o zi, doamna de R6nal îi d ăduse o porunc ă valfl tului so țului ei, care îl
dușmănea pe Julien.
l Localitate în Belgia, unde s-a dat, în anul 1745, o b ătălie între arm tele
franceze si cele austro-enjdeze.
ȘI NEGRU
111
Păi, doamnă, azi e ultima vineri a lunii, îi r ăspunse Mul, cu un aer ciudat.
Du-te, îi spuse doamna de Rânal.
Zău așa! făcu Julien, o s ă se ducă în magazia ti cea de fîn, fost ă biserică pe
vremuri și acum redat ă din Iii MI mitului; dar pentru ce ? Iat ă una din tainele pe
care | ii in izbutit niciodat ă să le pătrund.
E o institu ție foarte folositoare, de și destul de ciu- șIfl, îi răspunse doamna de
RSnal. Femeile nu sînt pri- șlir Singurul lucru care se știe e că toată lumea se
Ititmi'.ște. De pild ă, servitorul nostru o s ă-1 întîlneasc ă ș«tio pe domnul
Valenod, și omul acesta, atît de înfumu- șI ți de prost, n-o s ă se supere cînd se va
auzi strigat pe (unic de c ătre Saint-Jean și o să-i răspundă la fel. Dac ă ții hi II Hi
ce se petrece acolo, am s ă le cer am ănunte domni- șr de Maugiron și Valenod.
Noi plătim douăzeci de franci I unu fiecare servitor, ca s ă nu ne strîng ă de gît
într-o •iiii.i /i.
I impui părea că zboară. Gîndul la farmecele iubitei șale fi făcea pe Julien s ă-și
uite neagra ambi ție. Nevoit s ă By I vorbeasc ă despre lucruri triste și serioase, dat
fiind că Hcau parte din tabere potrivnice, el sporea, f ără să Miluiasc ă, fericirea
pe care i-o datora și puterea pe care m» t > dobîndise asupra lui.
fn clipele cînd prezen ța copiilor, prea inteligen ți, îi Mira s ă nu foloseasc ă decît
limbajul rece al ra țiunii, șlillcii, privind-o cu ochi sc ăpărători de dragoste, îi
asculta Hfti o supunere des ăvîrșită explicațiile asupra mersului șIin ii Deseori,
pe cînd povestea despre cine. știe ce MM I ONIC iscusită săvîrșită cu prilejul
construirii vreunui șl II III Nau cu al aprovizion ării, mintea doamnei de Rânal

www.tubefun4.com
f|ti« idea șirul pe nea șteptate și începea s ă delireze parc ă, pi lulien era nevoit s-o
dojeneasc ă fiindcă își îngăduia și du i ilc ci acelea și gesturi mîngîietoare ca și
față de copii. Ml MNla din pricin ă că, în unele zile, ea avea iluzia c ă-1 pilu'șic ca
pe copiii ei. Nu trebuia oare s ă-i răspundă brt unicnit la întreb ările naive despre
o mie de lucruri Mliiiplc-, cunoscute de orice odrasl ă de familie bun ă, încă
112
STENDIIU
de la vîrsta de cincis prezece ani ? Peste o clip ă, însă, admira ca pe un st ăpîn.
Inteligența lui aproape însp ăimînt^; i se p ărea că întrezărește tot mai limpede, I
de zi, în tedlogul acesta tinerel, pe marele om al viitoruh| îl vedea pap ă, îl vedea
prim-ministru, ca pe Richelieu.
— Am să trăiesc oare destul ca s ă te văd în plină glo rie ? îi spunea ea lui Julien.
Pentru un om de seam ă Ic există, gata preg ătit; monarhia și biserica au nevoie de
<
CAPITOLUL XVIII Un rege la Verrieres
Nu mai ești oare vrednic s ă fii zvîrlit ca stîrvul unui o> rind, f ără suflet, și în
venele căr nu mai curge sînge ?
DISC. EPISCOPULUII la Capela Saint-C16mefll
în ziua de 3 septembrie, la orele zece sear a, un jafl darm trezi întregul Verrieres,
străbătînd la galop straH mare ; el aducea vestea c ă maiestatea-sa regele *** va
sol duminica urm ătoare, și în ziua aceea era mar ți. Prefecttl autoriz ă, sau mai
bine zis ceru formarea unei g ărzi dl onoare ; primirea trebuia f ăcută cu toată
pompa cuvenitM O ștafetă fu trimisă la Vergy. Domnul de Rânal veil noaptea și
găsi tot orașul în fierbere. Fiecare î și avea praB tcntiile lui ; cei mai pu țin prinși
in pregătirile de primiri închiriau balcoane ca s ă vadă intrarea regelui.
Cine va comanda garda de onoare ? Domnul de Ren;il î și dădu imediat seama
cîtă importan ță avea, în leg ături cu casele care trebuiau trase înapoi, s ă i se
încredințezi comanda domnului de Moirod. Asta putea s ă însemne ui pas înainte
spre locul de prim-adj unct. în ceea ce prive ști cucernicia domnului de Moirod,
nimic de zis ; ea fusesl totdeau na mai presus de orice compara ție, dar domnia-sl
nu se urcase niciodat ă pe cal. Domnul de Moirod era ui b ărbat de vreo treizeci și
șase de ani, grozav de sfios fl
ȘI NEGRU
113
i emea la fel de mult s ă nu cadă de pe cal și să nu se rîs. Primarul trimise dup ă
el, la orele cinci diminea ța.
Vedeți, domnule, v ă cer părerea ca și cum ați ocupa I" :icum postul pe care to ți
oamenii cinsti ți vi-1 doresc. brasul acesta nefericit, manufacturile prosper ă,
parti-Hberal devine milionar, aspir ă la putere și va ști să BA din orice o arm ă
împotriva noastr ă. Să ne gîndim deci Interesul regelui, al monarhiei și, mai
presus de toate, | Interesul sf intei noastre biserici. Cui socoti ți, domnule, li .un
putea încredin ța comanda g ărzii de onoare ?
( u toată groaza pricinuit ă de cai, domnul de Moirod Îmi pîn ă la urmă cinstea

www.tubefun4.com
aceasta, ca un martir. „Voi ști port cum se cuvine", îi spuse el primarului. Abia li
rftmînea timp pentru a fi pus e la punct unifo rmele B, acum șapte ani, fuseser ă
folosite cu prilejul trecerii im i prin ț de sînge.
Pe la orele șapte, doamna de R6nal sosi de la Vergy cu Mlcn și cu copiii. î și găsi
salonul în țesat de doamne libe-pl< care propov ăduiau unirea partidelor și
veniseră s-o șMițe să-și înduplece so țul ca să le dea locuri în garda de Mim re și
la ai lor. Una dintre ele sus ținea că, dacă soțul ei Iu va fi ales, mîhnirea îl va
împinge la faliment. Doamna ir RCnal sc ăpă repede de toat ă mulțimea asta.
Părea I II.II !<• ocupat ă.
Julien se mir ă și mai ales se sup ără că-i ascundea șAmimările ei. „Știam eu că,
în fața fericirii de a primi în M*A un rege, o s ă-i slăbească dragostea, î și spuse.
Toată lini va asta o z ăpăcește. Dar m ă va iubi din nou cînd ideile > nici din care
face parte n-au s ă-i mai tulbure mintea." I >ar, lucru de mirare, sim ți că o iubește
și mai mult. Cum tapi țerii începuser ă să năpădească odăile, Julien liliuli mult ă
vreme și în zadar prilejul s ă-i spună o vorbă. In ș Tușit, o găsi pe cînd ie șea de
la el din odaie, ducînd în blulc unul din costumele lui. Erau singuri. Vru s ă-i vor-
l>< . IM ă. Ea fugi, refuzînd s ă-1 asculte. „Mare prost ma i sînt IA 11 iubesc pe
femeia asta ! O înnebune ște ambiția la fel ii pe b ărbatul ei."
114
STENDRfl
Ea era îns ă și mai înnebunit ă decît domnul de Renal I una dintre marile ei
dorințe, pe care nu i-o m ărturisM niciodat ă lui Julien, de team ă să nu-1
jignească, era sâJ vad ă lepădîndu-și, măcar pentru o zi, tristul ve șm™ negru. Cu
o iscusință într-adev ăr uimitoare pentru o flfl meie atît de nepref ăcută, căpătase
mai întîi de la domn m de Mairod și apoi de la subprefectul de Maugirofl
făgăduiala că Julien va fi numit în garda de onoare și pr ferat înaintea a cinci sau
șase tineri, fii de fabrican ți foat înst ăriți, dintre care cel pu țin doi puteau fi da ți
ca pil de cucernicie. Domnul Valenod, care avea de gînd împrumute calea șca
celor mai frumoase doamne din or astfel ca minuna ții lui cai normanzi s ă poată
fi admir consim ți să-i dea unul lui Julien, de și îl ura din tot si tul. Dar fiecare
dintre cei ale și în garda de onoare ave ei în șiși, sau luaser ă cu împrumut, cîte
unul dintre frai moa șele costume de culoar ea cerului, cu epole ți de coloJ nel,
argintii, care mai str ăluciseră cu șapte ani în urmi Doam na de Rdnal dorea îns ă
un costum nou și nu-i rămăseseră decît patru zile ca s ă trimită la Besancon și j i
se aducă uniforma, armele, chipiul etc, adic ă tot trebuie cuiva care face parte din
garda de onoare. Nost e c ă doamna de R6nal socotea imprudent s ă-i lucreze hi
nele lui Julien la Verrieres. Ținea să-i facă o surpriz ă â lui, și orașului.
Cînd sfîrși cu alcătuirea gărzii de onoare și cu pregăti rea spiritului public,
primarul trebui s ă pregătească J mare ceremonie religioas ă: regele *** nu voia
să treaJ prin Verrieres f ără să viziteze frumoasele moa ște atl sfîntului C16ment,
păstrate la Bray-le-Haut, în apropieri de ora ș. Se cereau deci multe fe țe
bisericești, și asta era lucrul cel mai greu; p ărintele Maslon, noul paroh, al
împotrivea cu dîrzenie s ă fie chemat p ărintele ChelalB Degeaba îi ar ăta domnul

www.tubefun4.com
de Renal c ă face o gre șeaiS domnul marchiz de La Mole, ai c ărui strămoși
fuseserB vreme îndelungat ă guvernatorii ținutului, fusese deseflB nat s ă-1
însoțească pe regele *** și îl cunoștea de treizS de ani pe p ărintele Chelan. F ără
îndoială că va întreba fl
Mi

Șl NEGRU
115
dată ce va sosi la Verrieres și, dacă îl va găsi în diz-în stare s ă-1 caute cu un alai
cît mai numeros în I.I unde s-a retras. Ce palm ă ar însemna asta!
Dacă apare printre preo ții mei, îmi pierd cinstea și și la Besangon, r ăspunse
preotul Maslon. Un janse-Doamne, Dumnezeule!
Orice ai spune, p ărinte drag ă, îi întoarse vorba H HIUI de R6nal, n-o s ă pun în
primejdie administra ția Verrieres s ă primeasc ă o palmă în fața domnului de
Mole. Nu-1 cuno ști; lajajrte e un om de treab ă; dar K, tn provincie, e un soi de
glumeț răutăcios, batjocori-i nu caut ă decît să pricinuiasc ă încurcături oameni-
Numai ca s ă se distreze, ar fi în stare s ă ne facă de rîs i\a liberalilor.
Abia în noaptea de sîmb ătă spre duminic ă, după trei \ tic discuții nesfîrșite, trufia
părintelui Maslon se plec ă i ii i spaimei primarului, care se preschimb ă în curaj.
11urnă să-i trimită o scrisoare mieroas ă părintelui Che"-s3-l roage s ă ia parte la
slujba de la moa ștele din șl.i\ Ic-Haut, dac ă nu cumva îl vor îm piedica vîrsta și
B|l< MI gurile ei. P ărintele Ch61an ceru și obținu o invita ție v i șș ni iu Julien,
care trebuia s ă-1 însoțească în calitate de șH'.liacon.
I Miminic ă de diminea ță, mii de țărani veniți de prin pumni învecina ți năpădiră
străzile orășelului Verrieres. itt.i o vreme nemaipomenit de frumoas ă. în sfîrșit,
pe la buMinlc trei, toat ă mulțimea aceasta începu s ă se Bfe n n 11111e ; pe o
stîncă, la două leghe de Verrieres, se z ărea Itiii I« K mare. Era semnalul c ă regele
intrase pe teritoriul jjiiili'iiilui. Și, deîndată, sunetul tuturor clopotelor și bu-
[fiiniiil unui vechi tun spaniol apar ținînd orașului arătară șin una localnicilor
pentru acest eveniment de seam ă.
m cniștii erau adep ții mișcării apărute în Fran ța în sec. al XVII-lea,
i pe învățătura profesorului olandez Cornelius Jansai (1585-1638).
ii ;i nemul țumirii față de regimul absolutist și față de domina ția
Hor în biserica romano-catolic ă, jansenismul propov ăduia rigoris-
imial.
116
STENUHAI
Jumătate din popula ție se urcă pe acoperi șuri. Toate ti meile se aflau în
balcoane. Garda de onoare porni. Lumg admira uniformele str ălucitoare, fiecare
își recunoștea rudă, un prieten. Unii f ăceau haz de domnul de Moiri care, fricos,
întindea o mîn ă prudentă, gata în fiecare clipi s ă apuce oblîncul șeii. Dar un
lucru făcu să fie uitate toal| celelalte: primul c ălăreț din al nou ălea rînd era un
frumos, foarte zvelt și pe care, la început, nu-1 recuno: nimeni. Curînd, îns ă,

www.tubefun4.com
strigătul de indignare al unora, t ăi rea și mirarea altora exprimar ă uimirea
generală. Oam nii recuno șteau în tinerelul ăsta, călărind unul din bidMH
domnului Valenod, pe micul So rel, fiul cherestegiul™ Din toate piepturile se
înălță un protest împotriva primi rului, mai ales printre liberali. Cum, pentru c ă
lucrători ăsta mărunt, deghizat în pop ă, era preceptorul țîncilor Iul primarul avea
îndrăzneala să-1 numeasc ă în garda < ș onoare, spre paguba domnilor cutare și
cutare, fabrica™ cu dare de mîn ă !?
— Dumnealor, spunea so ția unui bancher, s-ar cuveni s ă-1 facă de rușine în
public pe pu știul ăsta neobrăal născut în noroi.
— E viclean și poartă sabie, îi r ăspunse un vecin; ol aib ă destulă ticăloșie ca să
le cresteze mutrele.
Părerile celor din familiile nobile erau și mai primfl dioase. Doamnele se
întrebau dac ă numai primarul era tfl novat de necuviin ța aceasta. în general, lui i
se recunoa șH disprețul pentru obîr șia de rînd.
în timp ce prilejuia atîtea clevetiri, Julien se sim țea al mai fericit dintre muritori.
îndrăzneț de felul lui, se ținl pe cal mai bine decît ma joritatea tinerilor din ora șul
acejl ta de munte. Și vedea în ochii femeilor c ă se vorbește dea pre el.
Epoleții lui străluceau mai tare fiindc ă erau noi. Calul se ridica mereu în dou ă
picioare. Julien era în culmea bfl curiei.
Fericirea lui întrecu orice margini cînd, trecînd fl lîng ă vechiul meterez, bubuitul
tunulețului făcu să-i sal calul afar ă din rînd. Și pentru c ă, prin cine știe <M

OfU ȘI NEGRU
117
Initmplare, se nimeri s ă nu cadă din șa, Julien se crezu #iou. I se p ărea că e un
ofițer de ordonan ță al lui Napo-I' • > II si că are comanda unei baterii de
artilerieQ
Mai exista îns ă o ființă și mai fericit ă decît el. Mai piti, îl văzu trecînd de la una
din ferestrele prim ăriei. 111111 ui u-se apoi în calea șca și făcînd repede un mare
ocol, H|unse tocmai la timp ca s ă se înfioare în clipa cînd calul îl șoue afară din
rînd. în sfîr șit, purtată la galop în caii ' < ă, ieșind printr-o alt ă poartă a orașului,
izbuti să so-șiiNia la drumul pe unde avea s ă treacă regele și putu să ui in.ii
cască, de la cîțiva pași, garda de onoare în mijlocul pi'tulului praf stîrnit de
copitele cailor. Zece mii de țărani Brlgară : „Trăiască regele!" în clipa cînd
primarul avu tin u a s ă-i ureze bun venit maiest ății-sale. Peste un ceas, itn i dup ă
ce ascultase toate discursu rile, regele intra în IM lunulețul începu s ă tragă grăbit.
Dar tocmai atunci H iniîmplă un accident, nu tunari lor, care mai primiser ă IM i,
/ui focului la Lipsea și Montmirail1, ci viitorului in mi adjunct, domnul de
Moirod. Calul s ău îl trînti u șurel I ini'ura b ăltoacă aflată pe șosea, ceea ce stîrni
mare in Iboi, c ăci trebuiră să-1 scoată de acolo ca s ă poată trece inii .isca regelui.
Maiestatea-sa coborî la frumoasa biseric ă nouă, care
in .mă aceea fusese împodobit ă cu toate draperiile ei
i II imi/.ii. Regele trebuia s ă ia masa și, îndată după aceea,

www.tubefun4.com
urce iar în calea șca, pentru a se duce s ă se închine la
I 11 ic Ic moa ște ale sfîntului C16men t. Cînd regele ajunse
I1 biseric ă, Julien porni în galop spre casa domnului de l'ii.il Acolo î și lepădă
oftînd frumoasa uniform ă al-ș HI, sabia, epole ții, ca să îmbrace ponositul
veșmînt
….. încalec ă din nou și, în cîteva clip e, ajunse la Bray-
jr I laul, care se afla în vîrful unei coline îneînt ătoare. „I nlu/iasmul parc ă
sporește numărul țăranilor, gîndi șliicn. La Verrieres n-ai loc s ă te miști de ei, și
iată că 'iliu peste zece mii, s- au adunat aici, în jurul str ăvechii
| Ic» ulit ăți vestite pentru luptele date de Napoleon în 1813 și 1814.
118
STENDHAl
mănăstiri." Pe jum ătate ruinat ă în timpul revolu ției mănăstirea fusese ref ăcută cu
multă măreție de cînd cu restaura ția; oamenii începuser ă chiar să vorbeasc ă
despw unele miracole s ăvîrșite acolo. Julien se întîlni cu pariul tele Ch61an, care
îl dojeni aspru și îi dădu un anteriu și-J stihar. El se îmbr ăcă repede și îl urmă pe
preotul porni s ă-1 caute pe tîn ărul episcop de Agde. Episcopul acesta de curînd
numit și care avea îndatorirea s ă-i înfățișezi regelui moa ștele, era un nepot de-al
domnului de Mole. Dar îl c ăutară zadarnic: episcopul parc ă intrase pămînt.
Clerul devenise ner ăbdător. își aștepta căpetenia întunecata galerie gotic ă a
străvechii mănăstiri. P aduna ți douăzeci și patru de preo ți ca să închipuie vec:
sobor din Bray-le-Haut, alc ătuit, înainte de 1789, dou ăzeci și patru de c ălugări.
După ce deplînser ă vrei de trei sferturi de ceas tinere țea episcopului, preo ții tiră
că se cuvenea ca cel mai vîrstnic dintre ei s ă se du< preasfîntul spre ai vesti
apropiata sosire a regelui și spune că ar fi vremea s ă coboare în altar. B ătrîneț
părintelui Chdlan f ăcu să fie el ales. Cu toat ă supărarea pi care i-o ar ăta lui
Julien, preotul îi f ăcu semn s ă-1 urmezd Lui Julien stiharul îi venea de minune.
Cu ajutorul nu știi căror mijloace de toalet ă ecleziastic ă, el își netezi frumo și păr
buclat; dar, printr-o sc ăpare, din pricina c ăreia părijf tele Ch61an se mînie și mai
mult, pe sub lungile poale alo anteriului se puteau z ări pintenii g ărzii de onoare.
Cînd ajunser ă în încăperile episcopului, ni ște lachei impun ători și împopoțonați
abia găsiră cu cale să4 răspundă bătrînului preot c ă sfinția-sa nu poate fi v ăzui Și
rîseră de el cînd le spuse c ă, fiind cel mai vîrstnic din alesul sobor de la Bray-le-
Haut, are dreptul s ă fie prima oricînd la episcopul oficiant.
Pe trufașul Julien îl scoase din s ărite neobr ăzarea lai cheilor. Și începu s ă
străbată încăperile vechii m ănăstirt] zgîlțîind toate u șile pe care le întîlnea în
cale. Una dinttl ele, mai mic ă decît toate celelalte, se deschise, și tină™ nimeri
printre vale ții personali ai sfin ției-sale, g ătiți in
:
vrșminte negre și cu lanț la gît, Cînd îl v ăzură atît de
I ț\ flbit, domnii aceia îl crezur ă trimis de episcop și-1 lăsară Ui treacă. El făcu
cîțiva pași și se pomeni într-o imens ă șu Apere gotic ă, grozav de întunecoas ă și
căptușită de la M IM capăt la altul cu stejar negru. Toate ferestrele în form ă Mi

www.tubefun4.com
ogivă, afară de una singur ă, erau astupate cu c ărămizi. Klmsol ănia cărămizilor
nu era ascuns ă de nimic, fiind piu un contrast dureros cu str ăvechea m ăreție a
zidurilor șnbrăcate în stejar. Cele dou ă laturi mari ale înc ăperii
|W»leia, vestit ă printre vechile ctitorii burgunde și pe care lui ele Carol
Temerarul o cl ădise pe la anul 1470 ca s ă-și șpășească cine știe ce păcat, erau
împodobite cu strane de șmu, bogat sculptate. Puteau fi v ăzute acolo, închipuite
i lemn de diferite culori, toate tainele Apocalipsului
Măreția aceasta trist ă, înjosită de priveli ștea cărămizi-hi goale și a molozului
încă alb îl mișcă pe Julien. Se I, t ăcut. La cel ălalt capăt al încăperii, lîng ă singura
11. «st ră prin care se strecura lumina zilei, v ăzu un soi de tolind ă înrămată în
lemn de mahon. Un tîn ăr, fcvcîjmîntat în sutan ă violetă și cu stihar de
dantele, dar liu țapul descoperit, st ătea la vreo trei pa și de oglind ă. •Mobila
aceasta părea ciudat ă într-un asemenea loc și, fără șnur și poate, fusese adus ă
din oraș. Julien găsi că tînărul șli ca mînios; cu mîna dreapt ă el dădea
binecuvînt ări, șlitv, în fața oglinzii.
„Ce-o fi asta ? gîndi Julien. Oare tîn ărul preot s ăvîrșea
Nici) slujb ă pregătitoare? Te pomene ști că e secretarul
i pi (opului… Și-o să fie la fel de obraznic ca și lacheii…
I1 >.n i e-mi pas ă ? Am să încerc."
tnaintînd, str ăbătu destul de încet înc ăperea de-a
[lungul ei, cu ochii a țintiți întruna spre singura fereastr ă
in nlnă, uitîndu-se la tîn ărul care continua s ă dea la bine-
»u\ uitări, făcute înceti șor, dar fără întrerupere, f ără o
ș ItpA tic r ăgaz.
< u cît se apropia mai mult, cu atît îi c itea mai bine IfeupArarea de pe chip.
Bogăția stiharului împodobit cu limitel e îl opri pe Julien locului, f ără voie, la
cîțiva pași de minunata oglind ă.
120
STEND1IAI
„E datoria mea s ă-i vorbesc", î și spuse el în cele din urm ă, dar frumuse țea
încăperii îl tulburase și se simțea dl pe acum jignit de cuvintele aspre ce îi
puteau fi adresate»
Tînărul îl zări prin oglind ă, se întoarse și, lepădîndu I pe nea șteptate înf ățișarea
supărată, îi spuse cum nu m poate mai blînd:
— Ei, în sfîr șit, ați reparat-o, domnule ?
Julien rămase încremenit. Cum tîn ărul se întoarse ci fa ța, văzu crucea episcopal ă
pe pieptul lui: era episcop* de Agde. „Ce tîn ăr e! gîndi Julien. S ă tot aibă șase
sas opt ani mai mult decît mine!…"
Și se rușina de pintenii pe care îi purta.
— Sfinția-voastră, răspunse el sfios, sînt trimis p ărintele Ch61an, cel mai
vîrstnic din soborul preo țesc.
— Ah! Mi s-a vorbit foarte bine despre el, spu episcopul cu o voce îndatoritoare
ce spori încîntarea Iul Julien. Dar î ți cer iertare, domnule; te luasem drept pa

www.tubefun4.com
soana care trebuie s ă-mi repare tiara. Au împachetat ă prost la Paris; pînza de
argint s-a stricat r ău de tot cătfl vîrf. O s ă arate cît se poate de urît, ad ăugă
mîhnit tîn ărul episcop. Și acum mă mai fac s ă și aștept!
— Sfinția-vostră, dacă îmi îngăduiți, mă duc să v.i caut tiara.
Frumoșii ochi a lui Julien î și atinseră ținta.
— Du-te, domnule, îi r ăspunse episcopul cu o poJ lite țe fermecătoare. Am
nevoie de ea, chiar acum. Ifldfl pare nespus de r ău că sînt silit s ă-i fac pe preo ții
din soboB s ă mă aștepte.
Cînd Julien ajunse în mijlocul înc ăperii, se mal] întoarse o dat ă spre episcop și
văzu că începuse iar s ă dea binecuvînt ări. „Ce-o mai fi și asta ? se întreb ă Julien.
Fătfl îndoial ă că e o pregătire pentru slujba care va avea loc." *,
Ajuns în chilia unde se aflau vale ții, văzu tiara in | mîinile lor. Ei, supunîndu-se
fără voie privirii porunci toare a lui Julien, îi d ădură tiara preasfin ției-sale.
Julien se sim țea mîndru c ă o duce ; str ăbătînd încăpeJ rea cea mare, c ălca cu pas
rar și ținea tiara cu mult refl pect. Pe episcop îl g ăsi tot în fa ța oglinzii, unde, cu
toafl

ȘI NEGRU
121
– mîna dreapt ă îi ostenise, d ădea mereu binecuvînt ări. (ullcn îl ajut ă să-și pună
tiara. Episcopul cl ătină din cap.
— O să șadă, îi spuse el mul țumit. Vrei s ă te duci țin mai încolo ?
Apoi episcopul porni gr ăbit spre mijlocul înc ăperii, jp.i care, apropiindu-se de
oglindă cu pași rari, își reluă ifflțișarea de om sup ărat și dădu, grav,
binecuvînt ări. Julien încremenise de uimire. Se sim țea ispitit s ă înțe-gfl, dar nu
îndrăznea. Episcopul se opri și-1 întrebă cu o ire de pe care pierise orice urm ă de
gravitate: Ce p ărere ai de tiara mea, domnule ? îmi sade bine ? Foarte bine,
sfînția-voastră.
— Nu cumva am pus-o prea pe ceaf ă ? Asta m-ar face par cam nerod. Dar nu
trebuie pus ă nici prea pe frunte, un chipiu ofi țeresc.
Cred că e foarte bine a șezată.
_ Regele *** e obi șnuit cu fe țe biserice ști bătrîne și, Hei vorb ă, foarte
serioase. N-a ș vrea deloc, din pricina IfMci mai ales, s ă par prea u șuratic.
Episcopul începu din nou s ă umble și să dea bine-ivlni ări.
l limpede, î și spuse Julien, îndr ăznind în sfîr șit să i !ș igă. Face exerci ții de
binecuvîntat." Dar dup ă cîteva clipe, episcopul spuse:
Acum sînt gata. Du-te, domnule, și-i dă de veste Ir lui ce te-a trimis și părinților
din sobor. I l'cste pu țină vreme, p ărintele Ch61an, urmat de doi li ro ți cei mai în
vîrstă, intră printr-o u șă cît toate zilele, It triplat ă nespus de frumos, pe care
Julien n-o v ăzuse. De Ml u asta îns ă rămase acolo unde îi era locul, în urma tu-
Nuior, și nu putu s ă-1 zărească pe episcop decît pe deasupra |Hn i ilor preo ților
care se îngr ămădeau la ușă.
I piscopul str ăbătu încet înc ăperea; cînd ajunse în hM>'„ preo ții se așezară în

www.tubefun4.com
rînd. Dup ă o clipă de șriuiiiduial ă alaiul porni îngînînd un psalm. Episcopul HM
ii' i la urm ă, între părintele Ch ălan și un alt preot șÎMI ic bătrîn. Julien se strecur ă
chiar lîng ă sfinția-sa, ca pi»n(itnr al p ărintelui Chelan. Alaiul trecu prin lungile
122
STENDIUI,
coridoare ale m ănăstirii din Bray-le-Haut. De și afajfl str ălucea soarele,
coridoarele acestea erau întunecoase m umede. Ajunser ă, în sfîrșit, la porticul
mănăstirii. 1 I Julien, frumuse țea ceremoniei îi luase graiul. Sufletul II era
stăpînit de ambi ția pe care i-o trezise vîrsta tîn ărJfl sensibilitatea și politețea
aleasă a episcopului. Polite țe^ aceasta era cu to tul altceva decît polite țea
domnului R6nal, chiar în zile le lui bune. „Cu cît te înal ți mai mti spre primele
ranguri ale societ ății, își spunea Julien, atît mai mult g ăsești purtări de acestea
încîntătoare."
Tocmai p ătrundeau în biseric ă, printr-o u șă later cînd, deodat ă, un vuiet
înspăimîntător făcu să răst bolțile străvechi. Julien crezu c ă au să se prăbușească.
| tot tunule țul: sosise, adus de opt cai, la galop. Abia,' și pus în pozi ție de tragere
de către tunarii de la Lip trase ci nci lovituri pe minut, de parc ă ar fi avut prusacii
I față.
Dar bubuitul lui minunat nu-1 tulbur ă deloc pe Julie care nu se mai gîndea nici
la Napoleon, și nici la glor militar ă. „Să fii atît de tîn ăr, își spunea el, și să ajur
episcop de Agde! Da r unde-o fi Agde ? Și cît venit aduce I Poate c ă vreo dou ă
sau trei sute de mii de franci."
Valeții înaltpreasfin țitului se ivir ă cu un baldachii m ăreț, părintele Ch61an
prinse unul din capetele prâjinB lor pe care se în ălța baldachinul, dar Julien fu
acela care ș purta de fapt. Episcopul se a șeză sub baldachin. IzbutisJ într-adev ăr,
să pară bătrînicios; admira ția lui Julien nul mai c unoscu margini. „Ce nu po ți
face cînd e ști îndemînar tic", se gîndi el.
Regele intr ă. Julien avu fericirea s ă-1 vadă cît se poaW de aproape. Episcopul
cuvîntă cu glas mieros și fără sfl uite o mic ă nuanță de tulburare, foarte
politicoas ă pentr» maiestatea-sa.
N-o să repetăm descrierea slujbei solemne de la Bray-j le-Haut; timp de dou ă
săptămîni a umplut coloanele tal turo r ziarelor locale. Din cuvîntarea
episcopului, Julien I afl ă că regele e un urma ș al lui Carol Temerarul.
ȘI NEGRU
123

Mai tîrziu, Julien avu prilejul s ă verifice socotelile ba-lor cheltui ți pentru
ceremonie. Domnul de La Mole, ic i f ăcuse rost de-o episcopie nepotului s ău,
ținuse să-1 11 insieasc ă, plătind el toate cheltuielile. Numai ceremonia de la
Bray-le-Haut costase trei mii I sute de franci.
După cuvântarea episcopului și răspunsul regelui, Icstatea-sa lu ă loc sub
baldachin, apoi îngenunche cu evlavie pe-o perni ță, lîngă altar. De jur împrejurul
Hli.H ului se aflau în șiruite stranele, cu dou ă trepte mai sus Irui podeaua. Pe

www.tubefun4.com
ultima din treptele acestea se a șezase h< II, la picioarele p ărintelui Ch61an, de
parcă ar fi purtat na vreunui cardinal în Capela Sixtin ă, la Roma. Urm ă Te
Deum, valuri de t ămîie, nesfîr șite bubuituri de flinte \dc iun. Țăranii erau ame țiți
de evlavie.
Julien se afla la șase pași de regele care se ruga , într-a-pvAr, din toat ă inima.
Observă, pentru prima oar ă, un im ni lei cu privirea inteligent ă și care purta un
veșmînt Ipioape f ără nici o podoab ă. Dar, pe deasupra ve șmîntu-lin «cestuia
foarte simplu, era întins ă o eșarfă de culoarea Inului. Omule țul stătea mai
aproape de rege decît mul ți nli i seniori ale c ăror veșminte erau atît de
împodobite cu mu, încît, dup ă spusele lui Julien, nici nu se mai vedea linia.
Peste cîteva clipe afl ă că omulețul era domnul de La șale și găsi că are un aer
trufaș, ba chiar obraznic.
„Marchizul ăsta n-ar putea s ă fie politicos ca dr ăguțul il< episcop, gîndi el. Ah !
preoția te face blînd și înțelept. II regele a venit s ă se închine la moa ște și
moaștele nu vAU Unde-o fi sfîn tul Cldment ?" Un preot m ărunt, vecin cu el, îi
spuse că moaștele se II ni în partea de sus a cl ădirii, în capela arz ătoare. „Cc-o
mai fi și capela arz ătoare ?" se întreb ă Julien. I >.u nu voi s ă ceară lămuriri. Era
din ce în ce mai Mt.nl
< u prilejul vizitei unui suvera n, eticheta cere ca epis- ș npul să meargă neînsoțit.
Dar, pornind spre locul unde ș illa capela arz ătoare, înaltpreasfin ția-sa îl chem ă
pe |. II unde Ch61an, ia r Julien cutez ă să-1 urmeze.

124
După ce urcară o scară lungă, dădură de-o ușă neo bișnuit de mic ă, al cărei
pervaz gotic era poleit din bel ștt| cu aur. Poleirea fusese f ăcută în ajun.
în fața ușii, stăteau îngenuncheate dou ăzeci și pan de fete din cele mai alese
familii ale or ășelului VerrieroB înainte de-a deschide u șa, episcopul îngenunche
în mijlfll cui fetelor acestora, una mai frumoas ă decît alta. S cînd preasfin ția-sa
se ruga cu glas tare, ele p ăreau că nu v mai satur ă admirîndu-i minunatele
dantele, gra ția ț chipul tîn ăr și atît de pl ăcut. Priveli ștea asta îl f ă Julien să-și
piardă și ultima rămășiță de judecat ă. în clipi aceea ar fi fost în stare s ă se bată
pentru inchizi ție, și înci din toat ă inima. U șa se deschise deodat ă. Capela cea
mici se ivi, încins ă de lumini. Pe altar se z ăreau peste o mic d lumin ări împărțite
în opt rînduri. desp ărțite între ele pun m ănunchiuri de flor i. Mireasma suav ă a
tămîiei celei mai pure ie șea în valuri prin u șa sanctuarului. Capela, proasp ăt
aurită, era foarte mic ă, dar și foarte înaM Julien observ ă că pe altar se aflau
luminări de aproapl cinci metri în ălțime. Fetele nu- și putură stăpîni un țip! de
admirație. în mica firid ă dinaintea capelei nu li ! îng ăduise să intre decît celor
douăzeci și patru de fe* episcopului, p ărintelui Chelan și lui Julien.
Curînd sosi regele, înso țit numai de domnul de La Mole și de marele șambelan
al palatului. Pîn ă și garfl rămăsese afară, în genunchi, prezentînd armele.
Maiestatea-sa mai curînd se n ăpusti decît se arunc ă pe pupitrul de rug ăciune. Și
abia atunci Julien, lipit de ufl aurit ă, zări, pe deasupra bra țelor goale ale unei

www.tubefun4.com
fete, minunata statuie a sfîntului C16ment. Sfîntul se afla ascutl' sub altar, în
veșminte de tîn ăr ostaș roman. La gît avea ran ă largă din care p ărea că țîșnește
sînge. Sculptorul întrecuse pe sine: ochii de muribund, da r plini de har,] erau pe
jumătate închiși. O mustăcioară abia mijit ă adumbrea gura aceea fermec ătoare,
întredeschis ă și părînd ca se roag ă. La vederea statuii, fata de lîng ă Julien plînse
oi lacrimi fierbin ți. Una din lacrimi pic ă pe mina lui.
1 s.
I". .1 ȘI NEGRU
125
După o clipă de rugă în cea mai adînc ă tăcere, tulbu-Hin doar de dang ătul
depărtat al clopotelor tuturor sate- ș>i, la zece leghe împrej ur, episcopul de Agde
îi ceru B|clui îng ăduința să vorbeasc ă. Și rosti o scurt ă șivliuare, foarte
emoționantă, cu vorbe simple, dar al Lfti < >i efect era sporit tocmai de
simplitatea lor.
Să nu uitați în veci, tinere cre știne, că ochii voștri H| vft/.ut pe unul dintre cei
mai mari regi ai p ămîntului Bprituncheat dinaintea slujitorilor Domnului celui
atot-11*1 nic și cumplit. Iar slujitorii lui, fiin țe slabe, prigonite in isc aici, pe
pămînt, așa cum vede ți prin rana înc ă Ngcrîndă a sfîntului C16ment, vor triumfa
în ceruri. Nu-i 1, lele cre știne, că vă veți aminti de-a pururi ziua aceasta -i ve ți
urî pe cei f ără de credin ță ? De-a pururi ve ți fi Jincioase Dumnezeului atît de
mare și de necru țător, |r hun. Rostind cuvintele acestea, episcopul se ridic ă
autori-
îmi făgăduiți ? le întreb ă el, întinzînd bra țul, cu un III inspirat.
Făgăduim, răspunseră fetele izbucnind în lacrimi. V ă primesc f ăgăduiala, în
numele Domnului celui n>' i u țătOT ! adăugă episcopul cu un glas ca de tunet.
Iar ceremonia lu ă sfîrșit.
Regele, el însu și, plîngea. Abia dup ă multă vreme
I Jiilicn se lini ști îndeajuns ca s ă întrebe unde se aflau ose-
jH\lnlele sfîntului, trimise de la Roma lui Filip cel Bun,
itfiur de Burgundia. I se spuse c ă erau ascunse în fer-
ș"ș' ii narea statuie de cear ă.
Maiestatea-sa binevoi s ă îngăduie ca domni șoarele MM ii însoțiseră în capelă să
poarte o panglic ă roșie, 1 HMIU I brodate pe ea urm ătoarele cuvinte : UR Ă
CELOR i i ș \ CREDIN ȚĂ, ADORA ȚIE VEȘNICĂ.
126
STENDII.M
Domnul de La Mole împ ărți zece mii de clondire vin țăranilor. Seara, la
Verrieres, liberalii g ăsiră prilej fac ă luminații de-o sut ă de ori mai frumoase
decît regii li știi. înainte de a pleca, regele îl vizit ă pe domnul di Moirod.
CAPITOLUL XIX
A gîndi înseamn ă a suferi
Caracterul grotesc al înttmpl ărUqM de toate zilele v ă ascunde adev ăratM
durere a patimilor.

www.tubefun4.com
BARNAVM
Punînd la locul lor mobilele obi șnuite în odaia în cafl fusese g ăzduit domnul de
La Mole, Julien g ăsi o foaie fl hîrtie foarte groas ă, împăturită în patru. Citi în
josul priroB pagini:
„Excelenței-sale, domnului marchiz de La Mole, pal al Fran ței, Cavaler al
ordinelor regelui" etc, etc.
Era o cerere, scris ă cu litere mari, stîngace.
„DOMNULE MARCHIZ,
Am avut toat ă viața principii religioase. Pe vrem^ asediului din 931, afurisită fie-
i amintirea, am fost fl Lyon, expus loviturii ghiulelelor. M ă împărtășesc; mă dufl
în toate duminicile la slujba de la biserica parohial ă. Ni am lipsit niciodat ă de la
slujbele de Pa ști, nici chiar tfl anul 93, afurisit ă fie-i amintirea. Buc ătăreasa mea
-înainte de revolu ție aveam slugi — buc ătăreasa meB g ătește de post vinerea. în
Verrieres m ă bucur de stima tul turor și, îndrăznesc să spun, pe merit. La
procesiuni mea
i în 1793, ora șul Lyon s-a ridicat împotriva Conven ției (forma revo< lu ționară
de guvern ămînt a Fran ței între 1792-1795), fiind asediat tin de două luni.

bul> baldachin, al ături de părintele-paroh și de domnul șliniar. La s ărbătorile
mai deosebite port o luminare șMire, cump ărată din banii mei. Adeverin țe
pentru toate ««•sica exist ă la Paris, la ministerul de Finan țe. Cer dom- știlui
marchiz biroul de loterie din Verrieres, care nu se MIIIIC să nu rămînă, peste
puțin timp, vacant, într-un fel ștu aliul, titularul fiind foarte bolnav și altminteri
votînd
șy dușmanii la alegeri etc.
DE CHOLIN"
tt marginea cererii se afla o not ă semnată De Moirod M (Kt începea astfel:
Am avut cinstea s ă vă vorbesc trecuta zi despre omul de
lfty"<" *' care face aceast ă cerere etc.
^H „Va să zică chiar dobitocul de Cholin îmi arat ă ce cale mie s ă urmez", î și
spuse Julien. I i o s ăptămînă după trecerea regelui *** prin Verrieres, Mii presus
decît numeroasele minciuni, r ăstălmăcirile i Ie ști, discuțiile ridicole etc, etc, al
căror subiect »»cscr ă rînd pe rînd regele, episcopul de Agde, marchizul i- i t
Mole, cele zece mii de clondire cu vin, nefericitul de i ilrod c ăzut de pe cal și
care, în nădejdea unei decora ții, i din cas ă o lună după cădere, mai presus de
orice, c vorbe ște despre nemaipomenita neru șinare de a-1 ș oțat în garda de
onoare pe Julien Sorel, fi ul unui icgiu. în privin ța asta trebuia s ă-i fi auzit pe
bogații anii de st ămburi cum, de diminea ța pînă seara, • au la cafenea
propovăduind egalitatea. Nelegiuirea IftvHfjil ă era pusă pe seama femeii aceleia
mîndre, adic ă ama doamnei de Renal. Pricina ? Ochi șorii dulci și fcbtfljorii atît
de rumeni ai preo țelului Sorel o ar ătau mai n iu li dccît era nevoie.
( urînd dup ă întoarcerea la Vergy, Stanislas- Xavier, i mai mic dintre copii, c ăzu
la pat; și, deîndată, doamna 4k Renal fu cuprins ă de remușcări groaznice. Era

www.tubefun4.com
prima
128
STENDB

oară cînd se caia amar și neîncetat pentru dragostea p ărea că înțelege, ca printr-
un miracol, în ce tic ăloșie i lăsase tîrîtă. Deși evlavioas ă din fire, nu se gîndise
atunci cît de greu p ăcătuise în fa ța Domnului.
Pe vremuri, la m ănăstirea Sacr6-Coeur, îl i ubise Dumnezeu cu patim ă; și acum
se temea de el cu aceeai t ărie. Zbuciumul care îi sfî șia inima era cu atît mai cunfl
plit, cu cît spaima ei nu avea nimic ra țional. Julien \m dădu seama c ă orice
încercare de a i-o înl ătura, în loc s-fl lini ștească, o scotea din min ți; doamnei de
Renal i si p ărea că ascultă vocea iadului. Totu și, cum Julien îl iubel și el pe
micul Stanislas, era firesc s ă-i vorbeasc ă despM boala lui; da r boala se agrava
curînd. Atunci, remu șcăîjM neîntrerupte îi r ăpiră doamnei de R6nal pîn ă și
sormvuM ea se cufund ă într-o tăcere sălbatică: dacă ar fi deschH gura, și-ar fi
mărturisit păcatul în fa ța lui Dumnezeu și II oamenilor.
— Te implor, îi spunea Julien de cum r ămîneau sin«l guri, te implor, nu vorbi
nimănui; lasă~mă să-ți aud nJ mai eu spovedania suferin țelor. Dacă mă mai
iubești, na vorbi: vorbele tale nu pot înl ătura febra lui Stanislas.
Dar cuvintele de mîngîiere nu ajutau la nimic: el fl știa că doamna de Renal î și
vîrîse în cap c ă, pentru a potaH tnînia lui Dumnezeu, trebuia sau s ă-1 urască pe
Julien, sal s ă-și vadă copilul murind. Și tocmai pentru c ă simțea cfl nu- și putea
urî amantul era ea atît de nefericit ă.
— Pleacă de lîngă mine, îi spuse ea într-o zi lui Julien 1 în numele cerului,
părăsește casa aceasta : prezen ța ta aici îmi ucide fiul. Dumnezeu m ă pedepsește,
adăugă ea in șoaptă, mă pedepsește și e drept. Am p ăcătuit crunt m trăiam fără
să mă căiesc. Iată primul semn al uit ării Iul Dumnezeu : trebuie s ă fiu de dou ă
ori pedepsit ă.
Julien fu adînc mi șcat. Nu putea s ă vadă în deznădejJ dea ei nici f ățărnicie și nici
exagerare. „î și închipuie cfl iubindu-m ă pe mine, î și ucide copilul, și totuși,
neferici™ m ă iubește mai mult decît pe copilul ei. Iat ă, fără doar m
Itl.'l <
P»"7" V–––
boule, cum o ucide remu șcarea. Iată măreția în senti-krntc. Dar cum de-am putut
să-i inspir o asemenea dra- șîsto, eu, atît de s ărac, atît de prost crescut, atît de
ș«știutor, ba, cîteodat ă, atît de grosolan în purt ări ?"
I n i r-o noapte, copilul se sim ți mai rău ca orieînd. Pe la II dimineața, domnul de
Renal veni s ă-1 vadă. Micuțul, luit de febr ă, era grozav de ro șu și nu-și putu
recu-isio tat ăl. Deodată, doamna de R6nal se arunc ă la pi- IIOIc soțului ei. Julien
își dădu seama c ă are să
I1 uriseasc ă totul și să se piardă pentru totdeauna.
Din fericire, purtarea ei ciudat ă nu-i fu pe plac domin i de Rânal.
La revedere, la revedere! îi spuse el pleeînd.

www.tubefun4.com
Nu, ascult ă-mă, îi strigă soția îngenuncheat ă di-iiinca lui și căutînd să-1
oprească. Află tot adevărul. Eu iu aceea care îmi uc id copilul. Eu i-am dat via ță
și eu i-o I» se. M-a pedepsit cerul; în fa ța lui Dumnezeu sînt vi->'• .na de crim ă.
Trebuie s ă mă pierd și să mă umilesc sin-uifl ; poate c ă jertfa asta va potoli
mînia Domnului. I )ac ă domnul de Renal ar fi avut imagina ție, arfi pri-
t'țnit iotul.
închipuiri, spuse el îndep ărtîndu-și soția, care Aula s ă-i îmbrățișeze genunchii.
Toate astea nu sînt decît |l bipui ri! Julien, mîine, în zori, s ă trimiți după medic.
Și plecă să se culce. Doamna de R6nal se pr ăbuși în iiuiichi, aproape le șinată,
împingîndu-1 cu un gest i< mvulsiv pe Julien, care voia s-o ajute. I ulien r ămase
uimit.
„lată, deci, adulterul! î și spuse el. E cu putin ță oare ca Hiliu mo șii de popi… s ă
aibă dreptate ? Ei, care s ăvîrșesc «liu-a p ăcate, sa aib ă parte de cunoa șterea
adevăratei teo-H| a p ăcatului ? Mare ciud ățenie !…"
De douăzeci de minute, de cînd plecase do mnul de Hf nai, Julien î și vedea iubita
cu capul sprijinit de p ătuțul Uiipiiului, împietrit ă și aproape le șinată. „Iată o
femeie cu
130
STENDIIAI
fire aleasă, ajunsă în culmea nefericirii, fiindc ă m-a cuna cut pe mine", î și spuse
el.
„Orele trec repede. Ce pot face pentru ea ? Tretn m ă hotărăsc. Aici nu e vorba de
mine. Ce-mi pas ă de <m meni și de banalele lor pref ăcătorii? Ce-a ș putea fac
pentru ea ?… S-o p ărăsesc ? Dar a ș lăsa-o singur ă, pra celui mai cumplit chin.
Automatul ăsta de bărbat pe < îl are mai mult îi face r ău decît o ajut ă. O să-i
spună cin știe ce vorb ă aspră, fiindcă e necioplit, și ea poate înnebu se poate
arunca pe fereastr ă. Dacă o părăsesc, dacă nu veghez asupra ei, o s ă-i
mărturiseasc ă totul. Și, cine șt cu toată moștenirea pe care i-o aduce nevast ă-sa,
s-ar ] tea ca el s ă facă scandal. Ba te pomene ști că ar fi în st Doamne-
Dumnezeule! s ă-i spună tot c…-lui ăstuia ( pop ă Maslon, care a g ăsit în boala
unui copila ș de șase i un motiv s ă nu se mai mi ște de-aici, și nu fără un se
anumit. în suferin ța și în teama ei fa ță de Dumnezeu, \ tot ce știe despre om și
nu-1 mai vede decît pe preot."
— Pleacă, îi spuse pe nea șteptate doamna de Ren deschizînd ochii.
— Mi-aș da de o mie de ori via ța ca să aflu ce ți-ar j mai de folos acum, îi
răspunse Julien: niciodat ă nu te-; iubit mai mult, în gerul meu scump, sau, mai
bine-zis, afc din clipa asta încep s ă te ador așa cum meri ți. Ce m-i face departe
de tine și cu gîndul c ă eu ți-am pricinuit ne ricirea! Dar s ă nu mai vorbim despre
suferințele me Am s ă plec, da, am s ă plec, dragostea mea. Dar dac ă părăsesc,
dacă n-am să mai veghez asupra ta, dac ă n-am! mă mai aflu mereu între tine și
soțul tău, tu ai să-i mart rise ști totul și ai să te pierzi. Gînde ște-te cu ce ocar ă o |
te alunge din cas ă; întregul Verrieres, întregul Besancjo au s ă vorbeasc ă despre
scandalul ăsta. Toată vina va c ădei asupra ta și niciodat ă n-o să mai poți spăla

www.tubefun4.com
ocara…
— Asta și vreau, strig ă ea. Am s ă sufăr ? Cu atît bine,
Dar prin scandalul ăsta îngrozitor ai s ă-1 neno-iic șiișipeel!
Dar mă umilesc pe mine îns ămi, mă tăvălesc în hnncirl ă și poate că așa îmi
salvez copilul. Umilirea mea în KK lui tuturor va fi, poate, o poc ăință publică.
Atît cît îmi pijlAduie sl ăbiciunea mea s ă judec, nu-i oare asta cea mai Mii.m-
jertfă pe care i-o pot aduce Domnului ?… Și poate BA 11 se va îndura s ă-mi
primească umilirea și să-mi lase pupilul! Arat ă-mi o altă jertfă mai grea; sînt
gata s-o fac. Las ă-mă pe mine s ă mă pedepsesc. Și eu sînt vino-I. Vrei s ă mă
călugăresc ? Asprimea vie ții din mănăstire domoli poate mînia Dumnezeului
tău… Vai, Doamne, i ce nu pot s ă iau asupra mea boal a lui Stanislas…
– Ah! îl iube ști! strigă doamna de R6nal ridicîndu-s e I ut uncîndu-i-se în bra țe.
Dar, în aceea și clipă, îl respinse cu groaz ă.
– Te cred! Te cred ! continu ă ea, căzînd iar în ge-|unchi. O, singurul meu prieten
! O, de ce nu e ști tu tatăl
li Stanislas! Atunci n-a ș mai păcătui atîta iubindu-te Uni mult decît pe copilul
tău.
Vrei să-mi îngădui să rămîn și să te iubesc, de H'iim în ainte, ca un frate ? E
singura isp ășire înțeleaptă și poate domoli mînia Celui de sus.
– Dar eu, strig ă ea ridicîndu-se, prinzînd în palme Mpul lui Julien și ținîndu-1 în
fața ochilor, la distan ță; dar |U le-a ș iubi ca pe un frate ? A ș avea oare puterea s ă
te ș ca pe un frate ?
Te voi asculta, îi spuse el c ăzîndu-i la picioare, te ui asculta, orice mi-ai porunci;
asta e tot ce-mi r ămîne făcut. Mintea mi-e întunecat ă; nu văd nici o cale de | nlrs
Dacă te părăsesc, îi m ărturisești tot soțului tău și te Mln/i odat ă cu el. Niciodat ă,
după ocara asta, nu va mai fi șunul deputat. Dac ă rămîn, mă crezi cauza mor ții
mi|)ilului și te stingi de durere. Vrei s ă încerci ce-ar înse mna plecarea mea ?
Dacă vrei, am s ă mă pedepsesc șlitru păcatul nostru, p ărăsindu-te timp de o
săptămînă.
132
STENDI
Mă voi duce s ă o petrec în sih ăstrie, oriunde vei dori. m ănăstirea Bray-le-Haut,
de pildă; dar jură-mi că, timp cît voi lipsi, n-o s ă-i mărturisești nimic so țului
Gîndește-te că, dacă spui cuiva, nu voi mai putea s ă întorc.
îi făgădui, Julien plec ă, dar fu chemat înapoi dou ă zile.
— Fără tine e cu neputin ță să-mi țin jurămînt Dacă nu ești aici să-mi porunce ști
mereu cu privirea tac, am s ă-i vorbesc. Fiecare ceas din via ța asta mîr șavă ral se
pare că durează o zi.
în sfîrșit, cerul se milos tivi de mama aceast ă nefericii! încetul cu încetul,
Stanislas sc ăpă de primejdie. Dai ghea ța era spart ă, mintea ei cunoscuse
adîncimea p ăcatul lui s ăvîrșit, și nu mai putu s ă-și recapete echilibrul. Rj
mușcările rămaseră, și ele devenir ă ceea ce trebuiau s ă fi într-o inim ă atît de
cinstită. Viața i se preschimb ă în rai \ în iad totodat ă : iad cînd nu-1 vedea pe

www.tubefun4.com
Julien, rai cînd i afla la picioarele lui.
— Nu-mi mai fac nici o iluzie, îi spunea ea chiar clipele cînd îndr ăznea să se
lase cu totul în voia dragostj Sînt osîndit ă, sînt osîndit ă fără putință de iertare. Tu
> tînăr, te-au ademenit farmecele mele și cerul te poate i ta; dar eu sînt osîndit ă.
Cunosc asta dup ă un semn sij M ă tem: cine nu s-ar teme în fa ța priveliștii
iadului ? ] în fundul inimii, nu-mi pare r ău. Mi-aș săvîrși din ne p ăcatul dacă ar
fi s-o iau de la început. S ă nu mă sească Dumnezeu în lumea asta lovindu-mi
copiii, și I avea mai mult decît merit. Dar m ăcar tu, dragul Julien, e ști oare
fericit ? întreb ă ea după o clipă. Găsețl că te iubesc îndeajuns ?
Neîncrederea și orgoliul lui Julien, care aveau ne ve mai ales de o dragoste plin ă
de jertfe, pierir ă în fața uttfl jertfe atît de ma ri, atît de neîndoielnice și făcute
clipă <ș clipă. Julien o adora pe doamna de Renal. „De și e nobiM iar eu sînt fiul
unui lucrător, mă iubește… în mintea ei <f
MOȘII ȘI NEGRU
133
ikttu un simplu servitor cu func ții de amant." Dar, InUcp ărtîndu-și teama
aceasta, Julien c ăzu prada nebuniile ii dragostei, tuturor îndoielilor ei ucig ătoare.
Cel puțin să te fac fericit în pu ținele zile cîte le mai
n de petrecut împreun ă! îi spunea doamna de Rânal,
ulu-1 că se îndoie ște de iubirea ei. S ă ne grăbim; I» iute c ă mîine nu voi mai fi a
ta. Dacă cerul m-ar pedepsi p)vi ndu-mi copiii, degeaba a ș căuta să trăiesc numai
pen-șu a te iubi, f ără să-mi dau seama c ă păcatul meu îi ucide. w as putea
supraviețui unei asemenea lovituri. Chiar dac ă B vrea, tot n-a ș putea: mi-a ș
pierde min țile. Ah, dac ă aș Hltca să iau asupra mea p ăcatul tău, așa cum tu voiai,
cu pili.i m ărinimie, s ă iei asupră-ți boala lui Stanislas !
Această mare criz ă morală schimb ă natura B|n»\amîntului care-1 lega
pe Julien de doamna de R6nal. 11 h.ij'ostea nu-i fu doar admira ție în fața
frumuseții, ci or- jii'inii că era a lui.
I ><ș aici înainte, fericirea fu pentru ei de o natur ă cu « IIli superioar ă, iar flacăra
care îi mistuia deveni cu mult hm puternic ă. Cunoscur ă clipe de adev ărată
nebunie. Fe-||li ura lor ar fi p ărut cu mult mai mare în ochii lumii. Dar hu și mai
regăseau plăcuta senin ătate, extazul f ără nori, I jtla. crea u șoară din primele
timpuri ale dragostei lor, cînd 11.1 nu se temea decît c ă Julien n-o iube ște
îndeajuns. Feri-Mi ca lor avea cîteodat ă înfățișarea crimei.
în clipele cele mai luminoase și, aparent, cele mai li-
Rllsiilc :
_ Ah ! Dumnezeule mare! V ăd iadul! striga pe pt'iisleptate doamna de Rânal,
strîndîndu-i mîna lui U li I ir n cu un gest convulsiv. Ce chinuri înfior ătoare ! Și
l|i ii in meritat, pe bun ă dreptate! îl strîngea și se lipea de >nu se lipe ște iedera de
zid.
I )ej;eaba încerca Julien s ă-i liniștească sufletul zbuciu-lii ii I >oamna de Rânal
îi lua mîna și i-o acoperea de Mi tttâri. Apoi, c ăzînd din nou într-o visare neagr ă
:

www.tubefun4.com
134
— Iadul, spunea ea, iadul ar fi o izb ăvire pentru | a ș mai avea m ăcar în lumea
asta cîteva zile de tr ăit cu i dar iadul aici, pe p ătnînt, moartea copiilor mei… Și
totu poate c ă acesta va fi pre țul pentru iertarea p ăcatului Oh, Doamne! nu-mi
cere atît de mult pentru izb ăviri mea. Bie ții copii nu ți-au greșit cu nimic; eu,
numai sînt vinovat ă: iubesc un b ărbat care nu-mi este so ț.
Julien o vedea apoi lini știndu-se, în aparen ță. Doaii de Renal încerca s ă ia vina
asupra ei, nevoind s ă-i înve neze via ța celui pe care îl iubea.
în mijlocul acestor fr ămîntări ale dragostei, pricin rînd pe rînd de remu șcări și de
plăcere, zilele treceau tru ei cu iu țeala fulgerului. Julien î și pierdu obiceiul de l
chibzui.
Domnișoara felise se ducea din cînd în cînd la
rieres, pentru un mic proces pe care-1 avea acolo. îl i
pe domnul Valenod pornit împotriva lui Julien. Camerist;
ura pe Julien și-i vorbea deseori despre el directori!
Așezămîntului pentru s ăraci.
— Dacă v-aș spune adev ărul, m-ați nenoroci, nule, îi m ărturisi ea într-o zi
domnului Valenod. St ăp se înțeleg întotdeauna între ei cînd e vorba de lucruri i
portante… Și unele dest ăinuiri nu le sînt niciodat ă ieri
bieților servitori…
După frazele acestea obi șnuite, pe care ner ăbdătoa curiozitate a domnului
Valenod g ăsi mijlocul s ă le scy teze, el afl ă lucruri cît se poate de umilitoare
pentru org
liul lui.
Doamna de Renal, femeia cea mai distins ă din te nutul, femeia pe care el o
înconjurase cu atîtea ateu vreme de șase ani și, din nefericire, în v ăzul și auzul
tulB ror, femeia atît de mîndr ă, al cărei dispre ț îl făcuse fl atîtea ori s ă roșească,
se încurcase cu un pui de lucrat^ deghizat în preceptor. Și ca nimic s ă nu
lipsească ciudfl
IUI1?!! ȘI NEGRU
135
ujiimnului director al A șezămîntului pentru s ăraci, doam-Lftn de Renal î și adora
amantul.
– Dar, ad ăugă camerista oftînd, domnul Julien nu » .1 ostenit deloc s ă-i suceasc ă
mințile. S-a purtat și cu •t< Miuna de Rfinal la fel de rece cum se poart ă de
obicei.
fclise băgase de seam ă abia la țară ce se petrecea, dar | N sigură că legătura dura
de mai mult ă vreme.
– Nici vorb ă că de asta n-a vrut s ă mă ia atunci, mai usc ea am ărîtă. Și, proasta
de mine, m-am dus s ă-i cer Kt ui doamnei și s-o rog s ă vorbeasc ă cu el…
în aceeași seară, domnul de Renal primi din ora ș, o ni cu ziarul, o lung ă
scrisoare anonim ă care îi aducea la inofjiin ță, în cele mai mici am ănunte, ce se
petrecea în kii lui. Julien îl v ăzu pălind și aruneîndu-i priviri pline ur ă pe cînd

www.tubefun4.com
citea misiva scris ă pe hîrtie alb ăstruie. Cît iu seara, primarul nu- și mai reveni din
tulburarea lui. ' y> aba îi făcu Julien curte, cerîndu-i l ămuriri asupra lisjei celor
mai nobile familii din Burgundia.
CAPITOLUL XX
Scrisorile anonime
Do not give dalliance
Too much the rein: the strongest
oaîhs are straw
To the fire i'the blood1.
TEMPEST
Cam pe la miezul" nop ții, pe cînd ie șeau din salon, Itilicii g ăsi prilejul s ă-i spună
iubitei sale:
IM liber dezmierd ării/Nu-i da prea mult. chiar leg ămintele cele ii isnice; Par
vreascuri pentru focul sîngelui (engl.)/Din Furtuna iU-speare (n. t.).
136
STENDIU
— La noapte nu ne vedem. So țul tău are bănuieli., putea s ă jur că scrisoarea
aceea lung ă, pe care o cit oftînd, e o scrisoare anonim ă.
Din fericire, Julien î și încuia odaia cu cheia. Doar de R6nal îi tr ăsni ideea
nebună că avertismentul lui n-a decît un pretext ca s ă n-o vadă. își pierdu cu
desăvîrșii mințile și, la ora obi șnuită, veni la u șa lui. Julien, care i zise zgomotul
pe coridor, sufl ă neîntîrziat în lamp ă. se căznea să-i deschid ă ușa. Să fie doamna
de Rfinal ? S ă I soțul gelos ?
A doua zi, de cu zori, buc ătăreasa, care ținea la Julie îi aduse o carte pe a c ărei
copertă el citi aceste c uv scrise în italiene ște: Guardate alia pagina 1301.
Pe Julien impruden ța aceasta îl înfrico șa. Căută pag na 130 și găsi, prinsă cu un
ac, scrisoarea de mai jos, ser în grab ă,, scăldată în lacrimi și cu numeroase
greșeli ortografie. De obicei, doamna de Rânal scria foarte îng jit: am ănuntul
acesta îl mi șcă și-1 făcu să uite pentru J clip ă groaznica ei lips ă de prevedere.
„N-ai vrut s ă mă primești în noaptea asta ? Sînt cli cînd îmi vine a crede c ă nu ți-
am citit niciodat ă pînă fundul sufletului. Privirile tale m ă înspăimîntă. Mi-e: de
tine. Doamne ! oare nu m-ai iubit niciodat ă ? Ati soțul meu n-are decît s ă ne
descopere dragostea și să închidă pe vecie într-o temni ță, la țară, departe de cop
mei. Poate c ă așa vrea Dumnezeu. M-a ș prăpădi curînd Dar tu ai fi un monstru !
Nu mă iubești ? Te-au plictisit nebuniile, remu șcărilo mele, nelegiuitule ?! Vrei
să mă pierzi ? î ți spun eu, lesnJ cum. Du-te, arat ă scrisoarea asta în tot ora șul,
sau mai bine arat-o numai domnului Valenod. Spune-i c ă te » besc, ba nu, s ă nu
rostești asemenea blasfemie, spune-i efl
l Uită-te la pagina 130.
KOȘU ȘI NEGRU
137
le idor, că pentru mine via ța n-a început decît în cupa cînd le-am v ăzut; că în
cele mai nebune ști ceasuri ale tinere ții mole nici n-am visat m ăcar fericirea pe

www.tubefun4.com
care ți-o datorez; ifl î ți jerfesc via ța mea, sufletul meu. Tu știi că-ți jertfesc ți mai
mult chiar. Dar se pricepe oare omul acela la jertfe ? Spune-i, spune-i ca s ă-i faci
în ciudă, că puțin îmi pas ă de loți răuvoitorii și că pentru mine nu exist ă decît o
singură nenorocire pe lumea asta , nenorocirea de a-1 ve dea »t himbîndu-se pe
singurul om care m ă leagă de viață. Ce fericire pentru mine s ă o pierd, s ă i-o pot
dărui ca jertf ă și
| Ifl nu mă mai tem pentru copiii mei.
Fii sigur, scumpul meu, c ă dacă există o scrisoare ano-
Inimă, ea vine de la fiin ța asta odioas ă, care vreme de șase «ni m-a urm ărit cu
vocea-i grosolan ă, povestindu-mi despre cum știe să sară călare, despre
înfumurarea lui ne-
I fundă, înșiruindu-mi la nesfîr șit toate însu șirile lui.
Dar există, într-adev ăr, o scrisoare anonim ă ? Răule, lui A ce voiam s ă discut cu
tine. Dar nu, bine ai f ăcut. Klrîngîndu-te în bra țe, poate pentru cea din urm ă
oară, n aș fi putut niciodat ă să discut cu mintea limp ede, cum fMi* atunci cînd
sînt singur ă. De-acum înainte, fericirea ttonstr ă nu va mai fi atît de u șoară. Te va
necăji asta ? Da, tu zilele cî nd nu vei primi vreo carte pl ăcută de la domnul
l'uuque. Jertfa s-a împlinit; mîine, fie c ă există sau nu o limnim ă, îi voi spune și
eu soțului meu c ă am primit una
j ți efi trebuie, deîndat ă, să-ți ofere o ie șire convenabil ă, să jjflNcasc ă vreun
pretext onorabil și, cît mai'curînd, s ă te trimit A la rudele tale.
Vai, dragul meu, vom fi desp ărțiți două săptămîni, ptiiiic chiar o lun ă ! Du-te;
recunosc, vei suferi la fel de lunii ca și mine. Dar, în sfîr șit, iată singurul mijloc
de-a Inl.li ui a urm ările scrisorii anonime. Nu e prima pe care a |tmnii-o so țul
meu, și încă pe socoteala mea. Vai, cum Iii. II i îdeam pîn ă acum de ele !
138
STENDH/
Toată purtarea mea are drept scop s ă-1 facă pe meu s ă se gîndeasc ă la faptul c ă
scrisoarea vine de la dor nul Valenod; sînt sigur ă că el a trimis-o. Dac ă pleci de
1 noi, rămîi neapărat în Verrieres. Am s ă fac în așa fel soțului meu s ă-i vină
ideea să stea două săptămîni acoli ca s ă le dovedeasc ă nerozilor c ă nu există
răceală înt mine și el. Odată la Verrieres, împrietene ște-te cu toat lumea, chiar și
cu liberalii. Știu că toate doamnele te voi c ăuta.
Nu cumva s ă te cerți cu domnul Valenod, nici s ă nu-: tai urechile, cum spuneai
într-o zi; dimpotriv ă, poartă-1 cît mai frumos cu el. Principalul e s ă se creadă la
Verrie că vei intra la Valenod sau la ori care altul pentru < rea copiilor.
Asta n-o s-o rabde niciodat ă soțul meu. Dar chiar da va trebui s-o fac ă, ei bine,
tu cel puțin vei locui la Ve rieres și te voi vedea uneori. Copiii mei, care te
iubesc s de mult, vor veni s ă te vadă. Doamne ! simt c ă-mi iut și mai mult copiii
fiindcă le ești drag. Ce remu șcări! Cu au s ă sfîrșească toate ?… Mi se r ătăcește
mintea… sfîr șit, înțelegi cum s ă te porți; fii blînd, politicos, nu ar ăta dispreț
oamenilor acestora neciopli ți, te rog în nunchi: ei ne vor hot ărî soarta. Nu te
îndoi nici o clip ă i soțul meu o s ă se poarte cu tine altfel de cum îi va pom opinia

www.tubefun4.com
publică.
Tu ai să-mi faci rost de scrisoarea anonim ă; înai meaz ă-te cu răbdare și cu o
pereche de foarfece. Tafl dintr-o carte cuvintele de mai jos, lipe ște-le apoi pe
coajfl de hîrtie alb ăstruie, pe care ți-o trimit al ăturat ;oamil la domnul Valenod.
Așteaptă-te la o perchezi ție ; arde pm ginile cărții ciuruite. Dac ă nu găsești
cuvinte gata f ăcu» ai răbdare și formeaz ă-le, literă cu literă. Ca să n-ai muli
bătaie de cap, ți-am compus o scrisoare anonim ă foarțH
ROȘU ȘI NEGRU
139
ă. Vai, dac ă nu mă iubești, după cum mă tem, ce lung ă trebuie să ți se pară
scrisoarea mea!
SCRISOARE ANONIM Ă
«Doamnă
Toate micile dumitale uneltiri sînt cunos cute; dar [persoanele care au interes s ă
le înăbușe sînt înștiințate. I |)inir-un rest de prietenie, te sf ătuiesc să te lepezi cu
totul șc țărănușul dumitale. Dac ă ai să fii destul de cuminte s-o ștel, soțul
dumitale va crede c ă înștiințarea primit ă îl șninlc și-1 vom lăsa în greșeala lui.
Gîndește-te că îți cu-fcusc taina. Tremur ă, nefericito! Acum va trebui mers wtpt
lată de mine.»
< înd vei termina de lipit cuvintele din scri soare (ai re-kuiioscut în ele felul de-a
vorbi al directorului ?), ie și din șH*fl, ne vom întîlni.
Mă voi duce în sat și mă voi întoarce p ărînd tulburat ă; șr fapt, chiar voi fi a șa.
Doamne! ce îndr ăznesc să fac! și mutic astea fiindc ă ție ți s-a părut că ghicești o
scrisoare [itionim ă. în sfîrșit, cu fața răvășită, îi voi da so țului meu șli boarea,
spunîndu-i c ă mi-a înmînat-o un necunoscut, fl'u du-te și te plimb ă cu copiii pe
drumul dinspre p ădure I |l nu le întoarce pîn ă la ora mesei.
I >in vîrful stîncilor, po ți vedea turnul hulub ăriei. Dacă Im I urile merg bine, voi
pune acolo o batist ă albă; dacă im n o să pun nimic.
I "ne inima ta, nerecunosc ătorule, n-o s ă te facă să
ri ii vreun mijloc de a-mi spune c ă mă iubești, înainte
un pleci la plimbare ? Orice s-ar întîmpla, fii sigur de-un
||lii i II : după despărțirea noastr ă definitivă, n-am să mai
șIftU'sc nici o zi m ăcar. Ah! mam ă rea! Am scris dou ă
|V»HI>I' goale, drag ă Julien. Nu le simt deloc; în clipa asta
im mi pot gîndi decît la tine și le-am scris doar ca s ă nu
MtA dojene ști. Acum, cînd sînt amenin țată să te pierd, la ce
140
STENDHAL
m-aș mai preface ? Da, mai bine s ă crezi că am inimă de fiară, decît să mint în
fața bărbatului pe care îl ador ! Am min țit destul în via ța mea. Fie, te iert dac ă
nu mă mai iubești. N-am timp s ă-mi recitesc scrisoarea. Pentru mim mi se pare o
nimica toat ă să plătesc cu via ța zilele fericii petrecute în bra țele tale. Tu știi că
ele mă vor costa și i mult."

www.tubefun4.com
CAPITOLUL XXI Dialog cu un st ăpîn
Alas, ourfrailty is the cause,
we:
For such as we are made
such we be.
TWELFTHNIGI
Timp de o or ă întreagă, Julien adun ă cuvintele cu pl ăcere de copil. Pe cînd ie șea
din odaie, î și întîlni ele împreun ă cu doamna de R6nal; ea lu ă scrisoarea cu
simplitate și un curaj ce dovedeau un înspâimînt ător.
— S-a uscat lipiciul îndeajuns ? îl întreb ă.
„Oare asta s ă fie femeia înnebunit ă de remușcări', gîndi Julien. Ce planuri are
acum ?" Era îns ă prea mîndr ca s-o întrebe, dar niciodat ă, poate, n-o pl ăcuse atît.
— Dacă lucrurile sfîr șesc râu, mi se va lua totu ad ăugă ea cu acela și sînge rece.
îngroapă caseta asta deva, în munte; poate câ într-o zi o s ă-mi fie singur avere.
Și îi dădu o caset ă mică, de sticlă, îmbrăcată în mj rochin ro șu, plină cu aur și
cîteva diamante. Acutl pleac ă, îi spuse.
l Vai, nu e ști tu de vin ă, ci slăbiciunea ta / A șa ne e plămada, și n-o | tem
schimba (engl.) Din^l douăsprezecea noapte de Shakespeare (n t)
îmbrățișa copiii și-1 sărută de două ori pe cel mai mic dintre ei. Julien st ătea
neclintit. Doamna de Rânal se îndep ărtă cu pași repezi și fără să-1 priveasc ă.
Din clipa cînd deschise se scrisoarea anonim ă, viața domnului de R6nal devenise
un chin. Atît de zguduit nu mai fusese di n timpul duelului pe care trebuise s ă-1
aibă In 1816 și, ca să vorbim drept, gîndul c ă ar putea primi un glonte îl f ăcuse
atunci mai pu țin nefericit decît era acum. I )o mnul de Renal cerceta scrisoarea
pe toate p ărțile: „Nu uimva e scris ă de-o femeie ? Și dacă este, ce femeie a I
mris-o ?" Se gîndea, rînd pe rînd, la to ate femeile din Verif Icres pe care le
cunoștea, fără să-și poată fixa bănuielile jiNupra vreuneia. „S-o fi dictat un
bărbat ? Care b ărbat ?" [Aici, aceea și nesiguran ță; era pizmuit și, fără îndoială,
Hirtl de cei mai mul ți dintre bărbații pe care îi cuno ștea. j„ Trebuie s ă-mi întreb
nevasta", gîndi el din obi șnuință, i o iu îndu-se de pe fotoliul unde se pr ăbușise.
„Doamne! î și spuse de îndat ă ce se ridic ă și se lovi cu nulina peste frunte, de ea
mai ales trebuie s ă mă feresc; acum imn du șman." Și, de mînie, îl podidir ă
lacrimile.
Printr-o dreapt ă cumpănire a usc ăciunii suflete ști din ș no c format ă toată
înțelepciunea practic ă a provinciali-l|or, domnul de R6nal se temea cel mai mult,
în clipa |§wea, tocmai de cei doi prieteni ai lui mai intimi.
„în afară de ei, mai am poate înc ă vreo zece prieteni." [ Șl II irecu în revist ă,
socotind pe rînd cît l-ar c ăina fiecare. LI ,11 to ți, la toți o să le facă cea mai mare
plăcere nenoro- șHira mea!" spuse el furios. Din fericire, domnul de Mf nai se
credea foarte invidiat, și nu fără pricină. în afară tft rasa atît de frumoas ă din
oraș, pe care regele *** o pliiNlise pent ru totdeauna culcîndu-se sub acoperi șul
ei, își [oiiuiluise cît se poate de bi ne castelul de la Vergy. Fa țada II uj'.i.ivise în
alb, iar ferest rele aveau ni ște jaluzele verzi Mi toat ă frumusețea. Domnul de

www.tubefun4.com
Rânal găsi o clipă de ir MC re sufleteasc ă gîndindu-se la m ăreția castelului. ivlrul
este că silueta cl ădirii se zărea de la trei sau
142
STENDH/
patru leghe dep ărtare, spre paguba conacelor sau a a șa-z selor castele din
vecinătate, cărora le fusese l ăsată umil culoare cenu șie dăruită de timp.
Domnul de Renal se putea bizui doar pe l acrimile pe mila unuia dintre prietenii
săi, epitrop al parohiei; i bietul om era un n ătîng care plîngea din orice. Și,
totuși, el era singura sc ăpare.
„Nu exist ă nenorocire mai mare decît ă mea ! își spv domnul de Rânal cu
turbare. Ce singur sînt!"
„E cu putin ță oare, se întreb ă omul acesta într-ade vr ednic de plîns, e cu putin ță
oare ca, în nenorocirea me s ă n-am măcar un prieten c ăruia să-i cer sfatul ? C ăci
sil că-mi pierd min țile ! Ah, Falcoz ! ah ! Du cros", exclar el cu am ărăciune. Așa
se numeau doi prieteni ai lui copil ărie, pe care și-i îndepărtase din trufie, în
1814. erau nobili, iar domnul de Rânal ar fi vrut s ă înlăture țfl nul de egalitate
folosit între ei înc ă de pe cînd erau copii.*
Unul dintre ei, Falcoz, b ărbat inteligent și inimos, ne gustor de hîrtie la
Verrieres, cump ărase o tipografie în ( pitala jude țului și scotea un ziar.
Congrega ția hotărîse să^l ruineze: ziarul fusese c ondamnat, iar lui Falcoz îi fuse
retras brevetul de tipograf. în aceste triste împrejur ări, | încercase, pentru prima
oară după zece ani, s ă-i se domnului de Rânal. Și primarul din Verrieres socotise
i se cuvenea s ă-i răspundă ca un roman: „Dac ă minist regelui mi-ar face cinstea
să mă întrebe, i-a ș spune : na ți-i fără milă pe toți tipografii din provincie și pune
monopol pe tipografii, ca pe tutun". De scrisoarea aceastl trimis ă unui prieten
intim și admirată pe vremuri de într gul Ve rrieres, domnul de Rânal î și amintea
acum groaz ă. „Cine ar fi crezut c ă, avînd rangul, averea și dec rațiile mele, o voi
regreta într-o bun ă zi ?" în focul porii rilor acesto ra de mînie, cînd împotriva lui
însuși, cîr împotriva a tot ce-1 înconj ura, domnul de Renal petre noapte
îngrozitoare; dar, din fericire, nu se gîndi s ă-i pîndeasc ă soția.
BOȘI! ȘI NEGRU
143
„Sînt obișnuit cu Louise, î și spunea el. Ea îmi cunoa ște toate treburile. Chiar
dacă mîine aș fi liber să mă Însor, n-a ș găsi cu cine s-o înlocuiesc." Și se
complăcea să-și închipuie so ția nevinovat ă; felul acesta de-a vedea lucrurile un I
obliga să dovedeasc ă tărie de caracter și-i convenea in. II mult; parc ă nu s-au mai
văzut atîtea femei bîrfite !
„Dar ce ! se înfuria el deodat ă, pornind s ă umble de Colo-colo; s ă îndur ca și
cînd aș fi un om de nimi c, un «oatc-goale, s ă îndur ca ea s ă-și rîdă de mine
împreună cu șmântui ei ?! S ă rabd ca întregul Verrieres s ă mă batjo-fciircasc ă
pe față pentru bun ătatea mea f ără margini ? Cîte șu s-au mai spus despre
Charmier ? ! (A șa se numea un bo ț cu faimă de încornorat în tot ținutul.) Cînd îi
po-șencște cineva numele, nu zîmbesc oare to ți ? E avocat șun, dar cine

www.tubefun4.com
vorbește vreodat ă despre talentul lui orato-Mr ? Ah ! Charmier ! spun oamenii,
Charmier al lui Ber- șHICI ! Și-1 numesc astfel dup ă numele celui care îl n. ș
uistește."
„Mulțumesc lui Dumnezeu, gîndea apoi domnul de Rf nul, mul țumesc lui
Dumnezeu c ă n-am nici o fat ă și că șIul cum o voi pedepsi pe mam ă n-o să
dăuneze viitorului copiilor. L-a ș putea prinde pe țărănuș cu nevast ă-mea șI l as
putea ucide pe amîndoi; în cazul acesta, tragicul șViwiurii ar înl ătura poate
aspectul ridicol." Ideea îi pl ăcu; B urm ări în toate am ănuntele. „Codul penal e de
partea kiwi , și, orice s-ar întîmpla, congrega ția și prietenii mei din ni iu au s ă mă
scape." își pipăi cuțitul de vîn ătoare, care kii foarte ascu țit; dar ideea de a v ărsa
sînge îl sperie.
..Aș putea să-1 cotonogesc bine pe neobr ăzatul ăsta de |n« ș > pior și să-1 iau la
goană; dar ce scandal ar mai fi șuni i în Verrieres, și chiar în tot ținutul! Dup ă
condam-șflt< i ziarului lui Falcoz, cînd redactorul- șef a ieșit din pt însoare, am
pus și eu umărul ca să-și piardă postul șlitiu (ii șase sute de franci. Se zice c ă
scribul ăsta cuteaz ă m »<ș urate din nou prin Besan țon ; te pomene ști că ar fi In
im „i si rîd ă de mine cu dib ăcie si în asa fel încît s ă-mi
144
STEND1M
fie imposibil s ă-1 dau în judecat ă. Să-1 dau în judecat ă 1 Obrăznicătura ar
insinua în mii de feluri c ă a adevărul. Un bărbat de neam mare și care își ține
rang ca mine, este urît de toat ă plebea. Mi-a ș vedea numele i ziarele acelea
îngrozitoare din Pa ris… O, Doamne! pr ăpastie! Să văd străvechiul nume de
Renal tîrîl mocirla ridicolului… Dac ă voi călători vreodat ă, va treb s ă-mi schimb
numele… Cum?! S ă-mi părăsesc nume ăsta care îmi aduce gloria și puterea ?
Asta-i culmea mi/ riei!
Dacă nu-mi ucid nevasta și dacă doar o alung cu ocai m ătușâ-sa din Besancon îi
va pune în palm ă toată avere ei. Nevast ă-mea o să se ducă să trăiască la Paris cu
Julie asta o s ă se afle la Verrieres și voi fi luat drept n ătărău."
Nefericitul so ț observă apoi, dup ă lumina alburie l ămpii, că se iveau zorile și ieși
în grădină să respire pu\ii aer proasp ăt. în clipa acee a era aproape hot ărît să nu 1
scandal, gîndindu-se mai ales c ă un scandal i-ar umple | bucurie pe bunii lui
prieteni din Verrieres.
Plimbarea prin gr ădină îl mai lini ști puțin. „Nu, 1 spuse el, n-o s ă mă despart de
nevastă-mea; am pr mult ă nevoie de ea." Și își închipui, cu groaz ă, însemna casa
fără nevastă-sa, căci n-avea alt ă rudă afară de marchiza de R…, o b ătrînă
neroadă răutăcioasă.
îi veni în minte o idee foarte în țeleaptă, dar îndepliti rea ei cerea cu mult mai
multă tărie de caracter dec ît av bietul om. „Dac ă nu-mi alung nevasta, î și zise el,
mă i nosc: într-o bun ă zi, într-o împrejurare cînd m-o scoa din s ărite, am să-i
amintesc c ă m-a înșelat. Ea e mîndr ne vom certa, și toate astea au s ă se întîmple
înainte a- și fi moștenit mătușa. Ce-au s ă mai rîdă de mine atunc Nevast ă-mea își
iubește copiii și, pînă la urmă, toată av rea le va fi trecut ă lor. Iar eu voi fi b ătaia

www.tubefun4.com
de joc a ora lui. Cum, o s ă zică lumea, n-a fost m ăcar în stare s ă
P––– " ** o t \ N ar fi mai s ănătos să rămîn
tl/hone pe nevast ă- a 71 N-ar fiim ^^
ne pe nevast ă-sa ?! N-ar u mai „„«, cu b ănuielile și să nu scormonesc nimic?
Atunci, «• mii nntea s-o învinuiesc d«
cu bănuielile și să nu scormouc»v »•
mi-aș lega mîinile și n-aș mai putea s-o învinuiesc de
O clipa mai tîrziu, domnul de Rdna l, împins de vanita-1 lui r ănită, își aminti cu
de-amănuntul toate mijloacele Dtnenite la biliard, în salonul Cazinoului sau al
Cercului pbililor din Verrieres, cînd vreun iste ț întrerupe jocul ca | se mai
înveseleasc ă pe socoteala vreunui so ț încorno-Rt. CU de crude i se p ărură atunci
glumele de soiul acesta! | „Doamne! De ce nu-i moart ă nevastă-mea ?! A șa, ar
nu neputin ță să mai rîdă cineva de mine. De ce nu sînt v ăduv ? M-a ș duce să-mi
petrec șase luni la Paris, în șMai aleas ă societate." Dup ă clipa asta de fericire,
Urnită de ideea v ăduviei, gîndurile i se reîntoarser ă la in|loacele de-a afla
adevărul. Să aștearnă oare la miezul iu|Hii, dup ă ce s-o culca toat ă lumea, un
strat de tărîțe în
fi ușii lui Julien ? A doua zi diminea ță, pe lumin ă, ar ea urmele pa șilor. „Metoda
asta nu face doi bani, î și spuse el deodat ă, tu-i. Păcătoasa de Elisa ar z ări tărîțele,
și imediat toat ă i ar ști că sînt gelos." într-o alt ă povestire auzit ă la Cazinou,
soțul se încre-• i n 11. i se c ă e încornorat lipind cu pu țină ceară un fir de p ăr șfc
închidea ca un sigiliu u șa nevestei și pe aceea a iubi-
„_ră atîtea ore de fr ămîntare, mijlocul acesta de a- și )«zi soarta i se p ăru, hotărît,
cel mai bun și se gîndi loloseasc ă; dar tocmai atunci se întîlni, la col țul unei i * u
temeia pe care ar fi dorit s-o vad ă moartă. Ea se întorcea din sat. Fusese s ă
asculte slujba la bise-din Vergy. Dup ă o tradiție foarte nesigura pentru fi-Hi cu
mintea rece, dar pe care doamna de Re nal o ia, bisericu ța folosită astăzi se
spunea că ar fi fost, loara, capela seniorului din Vergy. Ideea aceasta o lase pe
doamna de Renal tot timpul cît socotise c ă
146_
STENDIH
trebuie să se roage în bisericu ță. Și-1 închipuia întruna so țul ei ucigîndu-1 pe
Julien la vîn ătoare, ca ( întîmplare, și apoi, seara, silind-o s ă-i mănînce inima.
„Soarta mea atîrn ă de ceea ce-o s ă gîndeasc ă el cti mă va asculta, î și spunea
doamna de Rdnal. Dup ă sfertM acesta de or ă fatal, poate c ă nu voi mai g ăsi
prilejul sâ vorbesc. El nu e un în țelept, nu se las ă condus de ra țiuti așa că aș
putea, cu mintea mea slab ă, să prevăd ce va fac și ce va răspunde. Va hot ărî
soarta noastr ă, a tuturor* c ăci are puterea s-o fac ă. Dar soarta depinde și de iscu
sința mea, de felul cum voi ști să îndrum ideile ciudate i pline de toane ale
omului acestuia pe care mînia orbe ște și-1 face să vadă lucrurile numai pe
jumătat Doamne, am nevoie de mult ă iscusință și de calm! unde s ă le iau ?"
Calmul și-1 regăsi ca prin farmec cînd intr ă în grădin și-și zări de departe so țul.
Părul și veșmintele lui r ăvășiți arătau că nu dormise. Ea îi dete o scrisoare

www.tubefun4.com
dezlipită, i împăturită. Domnul de Rfinal, f ără s-o deschid ă, își pr soția cu ochi
de nebun.
— Iată o mîrșăvie, începu doamna de RSnal, { mîrșăvie pe care un individ
suspect și care pretindea c ă ( cunoaște și că-ți datoreaz ă recunoștință mi-a
înmînat-o { cînd treceam prin spatele gr ădinii notarului. î ți cer un si: gur lucru :
să-1 trimiți acasă, imediat, pe domnul Julien !
Doamna de R6nal se gr ăbi să-și arate dorin ța, ceva mai înainte decît s-ar fi
cuvenit, ca s ă scape odat ă i groaznica perspectiv ă de-a fi nevoit ă să rostească ac
cuvinte. Și o cuprinse bucuria v ăzînd cîtă plăcere îi făc soțului său. După
fixitatea privirii a țintite asupra ei, d ădu seama c ă Julien ghicise adev ărul. Dar, în
loc mîhneasc ă realitatea v ădită a nenorocirii, se gîndi: inteligen ță! Ce tact
desăvîrșit! Și încă la un tînăr experien ță ! Unde n-ar putea ajunge mai tîrziu cu
ac… calități ? Vai, si atunci succesele îl vor face s ă mă uite ! \
ȘI NEGRU
147
( lipa de admira ție față de bărbatul adorat îi înl ătură feu totul tulburarea.
Și se felicit ă pentru pasul f ăcut. „Am fost demn ă de lulicn", î și spuse ea cu o
dulce și tainică voluptate.
Fără să scoată un cuvînt, de team ă ca nu cumva s ă se jeze, domnul de Rânal
privea cea de-a doua scrisoare S, alc ătuită, dacă cititorul î și amintește, din litere
ate și lipite pe o hîrtie b ătînd în albastru. „î și bat de mine în toate felurile",
gîndea domnul de Rânal, Ipvit.
„Alte insulte de citit, și toate din cauza neveste-mii!" i se putu st ăpîni să n-o
copleșească cu ocările cele mai •oso lane; perspectiva mo ștenirii din Besan țon
izbuti șII oprească, însă cu mare greutate. Ros de dorin ța de-a m igăța de ceva,
mototoli ce-a de-a d oua scrisoare anonim ă II începu să se plimbe cu pa și mari.
Simțea nevoia s ă se uie/.e de nevast ă-sa. Peste cîteva clipe, se întoarse ^ ș1 ea,
mai liniștit.
«— Trebuie s ă iei o hotărîre și să-1 dai afar ă pe Julien, ea deîndat ă. La urma
urmei, nu-i decît fiul unui r. O s ă-1 despăgubești cu cîțiva franci și cum, alt-e
învățat, o să-și găsească lesne o slujb ă, de pildă ui Valenod, sau la subprefectul
de Maugiron, care ipii. A șa, n-o să-i pricinuie ști nici un r ău… Vorbe ști ca o
proastă ce ești! izbucni domnul de cu o voce înfrico șătoare. Parc ă te poți aștepta
să bun-simț la o femeie ? Nu da ți pic de aten ție, dată, lucrurilor care cer
judecată. Habar n-ave ți de ! Nep ăsarea și lenea nu v ă dau ghes decît la prins ,
voi, neputincioaselor, pe care din nefericire tres ă vă avem în familiile noastre !…
a de R6nal îl l ăsă să spună tot ce avea de spus, lurui mult ă vreme, își vărsă focul,
cum se spune prin •;i locului.
148
STENOIIAI
— Domnule, îi r ăspunse ea în cele din urm ă, îți voi besc ca o femeie crunt
lovită în onoarea ei, adic ă în ce arofl mai scump.
Doamna de Rânal î și păstră sîngele rece neclintii Ifl tot timpul discu ției acesteia

www.tubefun4.com
penibile, de care depind, u posibilitatea de-a mai tr ăi încă sub acela și acoperiș
cili Julien. C ăuta ideile pe care le socote a cele mai potrivite cfl s ă îndrume furia
oarbă a soțului ei. Rămăsese nesimH țitoare la toate oc ările ce-i fuseser ă
adresate, ba nici nu ifl ascultase m ăcar, căci atunci se gîndea la Julien. „O sâ flfl
oare mulțumit de mine ?"
— Țărănușul ăsta, pe care noi l-am cople șit cu atenții
și chiar cu daruri, poate c ă n-are nici o vin ă, spuse ea t^| cele din urm ă, dar nu-i
mai puțin adevărat că el mi-a pi i lejuit cea di ntîi jignire… Cînd am citit mîr șăvia
cuprinsă tql scrisoare, m-am jurat c ă sau el, sau eu î ți vom părăsi cas;i
— Vrei neap ărat să iasă scandal, s ă ajungem amîndol 1 de rîsul lumii ? Dai ap ă
la moară multora din Verrieres… I
— E drept, toat ă lumea pizmuie ște bunăstarea la can în țelepciunea ocîrmuirii
tale a știut să ridice familii noastr ă și orașul… Știi ce ? Am s ă-1 pun pe Julien sa
ți ceară un concediu și să plece o lun ă de zile la negustonH acela de lemne din
munți, prieten vrednic de-un lucrai'>i m ărunt ca el.
— Nu care cumva s-o faci, vorbi domnul de RCn.il destul de potolit. Ceea ce î ți
cer, înainte de toate, e s ă nu-|B spui o vorb ă. Cum nu e ști în stare s ă te stăpînești,
nc-ifl împinge la ceart ă… doar știi cît e de țîfnos domni șorii ăsta!
— Julien n-are pic de tact, urm ă doamna de Rânal. ^M fi el învățat, tu te pricepi
la asemenea lucruri, dar, in adîncul sufletului, tot țăran rămîne. în ce m ă
privește, afl o p ărere proast ă despre el din ziua cînd a refuzat s-o ia pfl Elisa,
care îi asigura oarecare stare, și asta sub motiv ^H din cînd în cînd, ea îl
vizitează în taină pe domnul Val^f nod.
țV ȘI NEGRU
149
— Ah! se minun ă domnul de R6nal ridicînd din nprîncene, a șa ți-a spus Julien ?
— Nu, nu tocmai a șa, mi-a vorbit totdeauna desp re illiita chemare pe care o
simte pentru altar; dar, crede-m ă, puma chemare a tinerilor ăstora e să aibă ce
mînca. Mi-a ilui de în țeles destul de l ămurit că știe despre vizitele tai-
Milcc ale Elisei.
• Și eu, eu habar n-aveam de ele! f ăcu domnul de l<< nai înfuriindu-se iar și
apăsînd fiecare cuvînt. în casa
[du-a se petrec lucruri despre care nu știu nimic… Cum ?! A fost ceva între Elisa
și Valenod ?
De! e o poveste veche, dragul meu, îi r ăspunse
• i mina de Rânal rîzînd, și poate că nu s-a întîmplat ni-
llttu rău între ei. Era pe vremea cînd bunul nostru prieten
wulcnod nu s-ar fi sup ărat deloc dac ă lumea din Verrieres
MI li crezut c ă între mine și el s-a statornicit o mic ă
Bragoslc platonic ă.
M-am gîndit eu o 'dat ă la asta, strig ă domnul de Hf nai plesnindu-se peste frunte
furios și trecînd de la o il< .1 i|>ei ire la a lta. Dar tu de ce nu mi-ai spus nimic ?
Trebuia oare s ă împing la ceart ă doi prieteni pen- șu o toană a îngîmfării

www.tubefun4.com
scumpului nostru director ? C ărei ; din lumea bun ă nu i-a trimis el cîteva scrisori
gro-; spirituale și chiar nițel curtenitoare ?
— Nu cumva ți-o fi scris ?
• Domnul Valenod scrie mult.
ș Arată-mi scrisorile, imediat, î ți poruncesc s ă mi le ! Și domnul de Rânal se
înălță cît putu mai mult.
— Ba asta n-am s-o fac, îi r ăspunse ea cu o blînde țe mergea aproape pîn ă la
nepăsare. Am s ă ți le arăt Btâ, cînd ai s ă fii mai cuminte.
La dracu! Ai s ă mi le arăți chiar acuma ! strig ă iul de Renal ame țit de furie și,
totuși, mai fericit i de dou ăsprezece ceasuri încoace.
I
150
STENI) H AI
— Dar îmi juri c ă n-o să te cerți niciodat ă cu direciu rul A șezămîntului pentru
săraci din pricina scrisorii' >i acestora ? îl întreb ă doamna de R6nal foarte
serioasă.
— Cu ceart ă sau fără ceartă, pot să-i iau din mînii copiii g ăsiți! Dar vreau
scrisorile, chiar acum, continu ă ofl furios. Unde sînt ?
— într-un sertar al m ăsuței mele de scris… Cheu. îns ă, fii sigur c ă n-am să ți-o
dau.
— Mă pricep eu s ă-1 sparg ! strig ă domnul de Renal alergînd c ătre odaia so ției
sale.
Și, într-adev ăr, sparse cu o dalt ă prețioasa măsuță <l< mahon noduros, adus ă de
la Paris, pe care o freca deseotB cu pulpana hainei, cînd i se p ărea că zărește
vreo pată pm ea.
Doamna de R6nal urc ă în grabă cele o sut ă două/o i de trepte ale hulub ăriei;
prinse col țul unei batiste albe uH una din gratiile de fier ale ferestruicii. Era cea
mai feric^H dintre femei. Cu ochii în lacrimi, se uita spre coatu.i împ ădurită a
muntelui. „F ără îndoială, își spunea ea, tfiH sub unul din fagii aceia stofo și,
Julien îmi pînde ște semna-B Iul îmbucur ător." Vreme îndelungat ă încercă să
asculte, apoi blestem ă țîrîitul monoton al greierilor și cîntecul i p ăsărelelor. Fără
zgomotul acesta sup ărător, un strig ăt di bucurie, țîșnit dintre stîncile cele mari, s-
ar fi auzit pînfl aici. Privirea ei nes ățioasă înghițea panta imens ă, colorata în
verde și unită ca o pajiște, pe care o formau vîrfui il < copacilor. „Cum de nu-i d ă
prin gînd s ă născocească vreun semnal ca s ă-mi arate c ă fericirea lui e la fel de
mare a mea ?" î și spunea ea înduio șată. Și nu se coborî din hu lub ărie decît
atunci cînd o cuprinse teama c ă soțul ei ai putea veni s-o caute acolo.
îl găsi furios. Citea frazele nes ărate ale domnului V,i lenod, pu țin obișnuite să
fie citite cu atîta emo ție.
Prinzînd o clip ă cînd, printre exclama țiile soțului, 1/ buti s ă strecoare o vorb ă,
doamna de Renal spuse :
U ȘI NEGRU
151

www.tubefun4.com
I
Eu tot sînt de p ărere că ar fi mai bine ca Julien s ă într-o călătorie. Oricît talent ar
avea el la latin ă, la urmei r ămîne tot țăran, deseori necioplit și lipsit de fcfcct. în
fiecare zi, crezîndu-se politicos, îmi face complinim te exagerate și de prost
gust, învățate pe dinafar ă din line știe ce roman…
— Nu cite ște niciodat ă romane, strig ă domnul de final. Asta o știu sigur,
fiindcă am avut grij ă să mă încre-
llnțez. îți închipui cumva c ă sînt un st ăpîn orb, care habar |>are ce se petrece în
casa lui ?
Ei bine, dac ă nu citește nicăieri complimentele cape care mi le adreseaz ă, atunci
le născocește , și e cu atît mai r ău pentru el. O fi vorbit despre ini șș• pe tonul
acesta la Verrieres… Dar, f ără să mergem II 111 de departe — ad ăugă doamna de
Re"nal părînd că face descoperire — o fi vorbit și în fața Elisei, ceea ce e ca și
ar fi vorbit în fa ța domnului Valenod.
— Ah! făcu domnul de R6nal zguduind m ăsuța și să răsune odaia cu o lovitur ă
de pumn mai puter-
decît dăduse vreodat ă pînă atunci, scrisoarea anonima cu litere tip ărite și
scrisorile lui Valenod au aceea și irtie.
In sfîrșit!…" gîndi doamna de R6nal; dar se ar ătă tă la auzul descoperirii acesteia
și, neavînd curaj s ă adauge nici un cuvînt, se a șeză departe, pe divan, în • iul
salonului.
Acum bătălia era cîștigată. Și avu mult de furc ă pînă lud ii convinse pe domnul
de Renal s ă nu se duc ă să-i • •! i 'casc ă presupusului autor al scrisorii anonime.
— Cum de nu- ți dai seama c ă ar fi o stîng ăcie nemai-|iiiiiK-nit ă dacă i-ai face
scandal domnului Valenod f ără să II iii ivczi suficiente ?! E ști invidiat, domnule
! A cui e vina ? A însu șirilor pe care le ai: cîrmuirea în țeleaptă a comuni,
cftdirile pline de bun-gust pe care le ridici, zestrea
152
STENDI
adusă de. mine și, mai ales, faptul c ă putem nădăjdui moștenirea bogat ă a
scumpei mele m ătuși, moștenire cărei mărime se exagereaz ă mereu, astfel c ă ești
unul dintr cei mai de seam ă oameni ai ora șului.
— îmi ui ți obîrșia nobilă, spuse domnul de R6r zîmbind un pic.
— Ești unul dintre gentilomii cei mai distin și ai ți tului, urm ă cu grabă doamna
de R6nal. Dac ă regele i fost liber și ar fi putut s ă pună noblețea la locul ce i se i
vine, fără îndoială că ai fi făcut parte din Camera pair-i\ot Și, în situația aceasta
strălucitoare, vrei s ă-i mai dai diei ceva de bîrfit ? A-i vorbi domnului Valenod
desp anonima lui înseamn ă a răspîndi în întregul Verrieres, oi spun ? în întregul
Besanțon, în tot ținutul că burghezul ăsta mărunt, primit poate printr-o
nechibzuin ță în intimi tatea unui Renal, a găsit mijlocul s ă te ofenseze. Dac ă
scrlJ sorile peste care ai dat ți-ar dovedi c ă am răspuns la dragostea domnului
Valenod, ai fi dator s ă mă ucizi, căci mi-aș merita de-o sut ă de ori moartea, dar
nu să-i arăți Iul mînie. Gînde ște-te că toți vecinii abia a șteaptă un motfl de

www.tubefun4.com
răzbunare, pentru c ă le ești superior; gînde ște-te că in 1816 ai contribuit la unele
arestări. Omul acela, refugial pe acoperi ș…
— Mă gîndesc c ă n-ai nici stim ă și nici prietenie pen tru mine, oft ă domnul de
R£nal cu toat ă amărăciunea pfl care i-o trezea o asemenea amintire, c ă n-am fost
pair!…
— Eu cred, dragul meu, urm ă doamna de Renal zîmbitoare, c ă voi fi mai bogat ă
decît tine, c ă îți sînt soai.l de doisprezece ani și că, pe temeiul acesta, am dreptul
afl fiu și eu ascultat ă, mai ales în problema de ast ăzi. Dacă III la un oarecare
domn Julien mai mult decît la mii» ad ăugă ea cu o sil ă prost ascuns ă, sînt gata s ă
plec l|] m ătușa mea, să-mi petrec o iarn ă acolo.
Cuvintele acestea, spuse la timpul și cu tonul potrivit, cuprindeau o hot ărîre
neclintită care încerca s ă se înconjoare de polite țe; ele îl convinser ă pe domnul
de R6nal. | Dar, după cum e obiceiul în pr ovincie, mai vorbi mult ă revenind
asupra tuturor argumentelor; so ția sa îl lisă să vorbeasc ă, fiindcă glasul lui mâi
păstra încă urme de mînie. în sfir șit, două ceasuri de flec ăreală inutilă istoviră
puterile unui b ărbat pe care furia îl fr ămîntase o apte întreagă. Și hotărî felul
cum avea s ă se poarte fa ță âc domnul Valenod, fa ță de Julien și chiar față de
Elisa. O dat ă sau de dou ă ori, în timpul scenei aces teia neo-doamna de Rânal era
cît pe ce s ă se simtă oare-um înduio șată de nenorocirea întru totul real ă a
bnrbatului care, vreme de doisprezece ani, îi fusese prieten. Jar adev ăratele
pasiuni sînt egoiste. De altfel, ea a ștepta de clip ă mărturisirea în leg ătură cu
scrisoarea ano-hlm ă primită în ajun, și mărturisirea aceasta nu veni. Ca nit poat ă
fi pe deplin sigur ă de sine, doamna de R6nal ar fi ivut nevoie să cunoască ideile
sugerate omului de ca re îi pindea soarta. C ăci, în provincie, so ții sînt stăpînii
opiniei. Un b ărbat care se vait ă devine caraghios, fapt din ce i tu ce mai pu țin
primejdios în Fran ța; dar soția lui, dac ă el liu i dă bani, ajunge lucr ătoare cu
cîțiva gologani pe zi, și pinii și sufletele milostive stau la îndoial ă dacă s-o pri-
ștlcască sau nu la munc ă.
O cadînă dintr-un harem, la ur ma urmelor, poate s ă-și
lini regeasc ă sultanul; el e atotputernic și ea n-are nici o
pidejde că-i va putea înl ătura autoritatea prin cine știe ce
mijloace rafinate. R ăzbunarea st ăpînului e cumplit ă,
Mnțțcroasă, dar e ost ășească, mărinimoasă : 6 lovitur ă de
[tuni nai pune cap ăt la toate. Un so ț însă, în veacul al XlX-lea,
șI ucide nevasta cu ajutorul dispre țului public, închi-
HH lui toate u șile saloanelor.
154
STEND1I Al
Simțămîntul primejdiei se trezi cu t ărie în sufletul doamne i de R6nal de îndat ă
ce se întoarse în înc ăpcul. ei. Dezordinea din od ăi o izbi: broa ștele tuturor
cufăr;i\< lor, atît de dr ăguțe, fuseser ă sparte; cîteva buc ăți din pai chet fuseser ă
scoase. „Ar fi fost f ără cruțare față de miiu ' î și spuse ea. S ă strice parchetul din
lemn colorat, cate i place atît de mult! Cînd vreunul din copii intr ă aici cu

www.tubefun4.com
ghetuțele ude, el se face foc și pară. Acum 1-a stricat pe n tru totdeauna!"
Priveliștea furiei acesteia alung ă repede din inima doamn ei de R6nal ultimele
mustrări pe care ți le mai făcea pentru izbînda ei prea grabnic dobîndit ă.
Puțin înainte de-a suna clopotul pentru mas ă, Julicn | se întoarse împreun ă cu
copiii. La desert, dup ă ce servitorii plecaser ă, doamna de Renal îi spuse cu un
ton foarte rece:
— Mi-ai m ărturisit dorin ța de a petrece doul s ăptămîni la Verridres.
Domnul de Rânal binevoie ște să-ți îngăduie un concediu. Po ți pleca oricînd vrei.
Dar, i .1 s ă nu-și piardă copiii vremea degeaba, ți se vor trimite zilnic lec țiile lor
și le vei corecta.
— Sigur, ad ăugă domnul de R6nal cu un ton foarte acru, nu- ți voi da mai mult
de o săptămînă.
Pe chipul lui, Julien deslu și zbuciumul unei inimi adînc chinuite.
— încă nu s-a hot ărît într-un fel sau altul, îi spus* Julien iubitei lui cînd
rămaseră o clipă singuri în salon.
Doamna de Rânal îi povesti repede tot ce f ăcuse cl< diminea ță și pînă atunci.
— Amănuntele ți le las pentru Ia noapte, mai spuse ea rîzînd.
„Perversitate de femeie ! gîndi Julien. Ce pl ăcere, cț] instinct le împinge s ă ne
înșele ?"?
— Găsesc că dragostea te-a luminat și te-a orbii 111 acela și timp, îi zise el cu
oarecare r ăceală în glas. AstijB te-ai purtat admirabil; dar e oare prudent s ă ne
vedem Iu
noapte ? Casa asta e în țesată de dușmani; gînde ște-te la ura p ătimașă pe care mi-
o poartă Elisa.
— Ura ei seam ănă grozav cu indiferen ța pătimașă pe torc o ai tu pentru mine.
— Chiar dac ă aș fi indiferent, și tot ar trebui s ă te ) dintr-o primejdie în care eu
te-am împins. Dac ă, din
fniimplare, domnul de R6nal i-ar vorbi E lisei, cu un singur cuvînt ea ar putea s ă-
1 facă să ghicească tot. Și crezi că H-ar putea s ă se ascund ă lîngă odaia mea,
înarmat pîn ă în finți ?…
— Cum, nici m ăcar curaj n-ai ?! f ăcu doamna de I cu toat ă semeția unei
doamne nobile.
,— Nu m-a ș înjosi niciodat ă să vorbesc despre curajul u, îi r ăspunse Julien rece.
Ar fi o tic ăloșie. Lumea | H in decît s ă mă judece dup ă fapte. Dar, ad ăugă el,
Iluiiitlu-i mîna, nu- ți închipui cît de mult țin la tine și cît nu bucur c ă vom putea
să ne luăm rămas bun înaintea trudei noastre desp ărțiri!
CAPITOLUL XXII
Fel de a se purta în 1830
Cuvîntul i-a fost d ăruit omului ca s ă-și tăinuiască gîndurile.
R. P. MALAGRIDA1
I )e cum sosi la Verr idres, Julien se mustr ă pentru pur-lui nedreapt ă față de
doamna de Rdnal. „A ș fi dis-t-o ca pe o femeiu șcă dacă, din slăbiciune, n-ar fi
i în discuția cu domnul de Renal! Știe să se descurce adev ărat diplomat, iar eu

www.tubefun4.com
țin cu învinsul care îmi e Fapta mea e plin ă de meschin ărie burghez ă; orgo-
tmi e atins fiindc ă domnul de Renal e tot b ărbat și,
Mtilagrida, iezuit portughez, autor al unor scrieri cu caracter religios.
156
STENDHAI,
ș^
deci, face parte din ilustra și vasta corpora ție căreia am cinstea s ă-i aparțin; nu
sînt decît un dobitoc !"
Părintele Chelan refuzase locuin țele pe care liberalii cei mai cu vaz ă din ținut i
le oferiser ă pe întrecute atum i cînd destituirea din slujb ă îl alungase de la
parohie. Cele dou ă odăi pe care le închiria se erau ticsite cu c ărți. Julim voind s ă
arate oamenilor din Verrieres ce înseamn ă preot, luă de la taic ă-său o duzină de
scînduri de brad și i cară el însuși în spinare de la un cap ăt la altul al str ă
principale. împrumut ă scule de la un vechi prieten întocmi îndat ă o bibliotec ă pe
care așeză cărțile părintelu Cheian.
— Credeam c ă deșertăciunea lumii ți-a stricat sufle tul, îi spunea b ătrînul
plîngînd de bucurie. Dar fapta ast r ăscumpără copilăria săvîrșită cu uniforma
aceea străluc toare din garda de onoare, care ți-a adus atî ția dușmani.
Domnul de R6nal poruncise ca Julien s ă locuiască el. Nimeni nu b ănui ce se
întîmplase. A treia zi dup ă se rea la Verrieres, Julien v ăzu venind, chiar în odaia
lui, personaj atît de însemnat ca dom nul subprefect de Mat giron. Abia dup ă
două ceasuri întregi de flec ăreală rost și de văicăreli amare asupra r ăutății lumii,
a lipsei I cinste din partea oamenilor care au în seam ă administr rea banilor
publici, a primejdiilor prin care trecea biat Fran ța etc, etc. Julien întrez ări, în
sfîrșit, motivul vizite Erau în capul sc ării, iar bietul preceptor, pe jum ătat căzut
în dizgrație, îl conducea cu tot respectul cuvenit viitorul prefect al vreunui fericit
județ, cînd acesta bine s ă se intereseze de averea lui, s ă-i laude modestia în vin ța
pretențiilor bănești etc, etc. în sfîr șit, domnul d Maugiron, strîngîndu-1 în bra țe
cu aerul cel mai p ărinte îi propuse s ă-1 părăsească pe domnul de Renal și să inti
la un func ționar care avea copii de educat și care, ca și gele Filip, mul țumea
cerului nu atîta pentru c ă îi dărui
ROȘU ȘI NEGRU
157
urmași, cît pentru c ă îi învrednicise s ă se nască în preajma domnului Julien.
Preceptorul lor ar fi r ăsplătit cu opt sute ilc franci, pl ătibili nu lunar, „c ăci așa nu
e nobil, spuse domnul de Maugiron, ci trimestrial, și totdeauna la începutul
trimestrului".
Veni și rîndul lui Julien care, de o or ă și jumătate, i ii pta plictisit s ă ia cuvîntul.
Răspunsul lui des ăvîrșit și, mai ales, lung ca un ordin în scris, l ăsa să se
înțeleagă toiul, deși nu spunea nimic precis. Ai fi putut g ăsi în el, totodat ă,
respect pentru domnul de Rânal, venera ție pentru localnicii din Verrieres și
recunoștință pentru ilustrul mibprefect. Subprefectul, uimit c ă găsește un om și
mai ie-ruil decît el, încerc ă zadarnic s ă scoată ceva mai precis. Julien, încîntat,

www.tubefun4.com
folosi prilejul acesta ca s ă se exerseze și i i i cîncepu discursul în al ți termeni.
Niciodată vreun mi-iii ii u cu daru l vorbirii, care vrea s ă acopere sfîr șitul unei
șcdințe, cînd deputa ții par că vor să se trezeasc ă, n-a spus Mai pu ține lucruri în
mai multe cuvinte. De-abia ie și 'i"innul de Maugiron, c ă Julien și începu s ă rîdă
ca un nebun. Iar pentru a profita de verv a lui de iezuit, îi scrise domnului de
Renal o scrisoare de nou ă pagini, în care po-Vrstca tot ce i se spusese și îi cerea,
umil, sfatul. „Tic ălosul flit a nu mi-a spus, totu și, cum se nume ște persoana care
șce oferta! O fi domnul Valenod… Te pomene ști că el șide, în exilul meu la
Verrieres, efectul scrisorii anonime… "
După ce expedie scrisoarea, Julien, mul țumit ca un Iftfiâlor care, la șase
dimineața, într-o minunat ă zi de , nimere ște într-o poian ă plină de vînat, se duse
să nun sfatul p ărintelui CMlan. Dar, înainte de-a ajunge la ptOt, cerul, voind s ă-
i mai facă o bucurie, i-1 scoase în pe domnul Valenod, c ăruia nu-i ascunse faptul
că e SC mîhnit; un b ăiat sărman ca el apar ține trup și suflet tatei *. hemări sădite
de cer în inima lui, dar chemarea nu
158
STENDI1AI
e totul în lumea asta. Ca s ă muncești cu vrednicie în via Domnului și să nu fii cu
totul mai prejos de atî ția savanți părtași la muncă, trebuie înv ățătură; trebuie s ă
petreci la seminarul din Besan șon doi ani foarte costisitori; e, deci, neap ărată
nevoie să faci economii, și asta ar fi mult mal u șor dintr-o leaf ă de opt sute de
franci plătită trimestri;il, decît dintr-una de șase sute de franci pe care o
cheltuiești de la o lun ă la alta. Pe de alt ă parte, cerul, punîndu-1 lînjtf copiii
domnului de Rânal și, mai ales, insuflîndu-i peni in ei o dragoste deosebit ă, nu
părea să-i arate oare c ă nu se cuvine s ă părăsească educația lor pentru a altora
?…
Julien atinse un grad atît de înalt în genul acesta de art ă a vorbirii, care a înlocuit
rapiditatea de ac țiune din vremea Imperiului, îneît, pîn ă la urmă, îi fu silă lui îi
să-și asculte cuvintele.
Cînd se întoarse acas ă, găsi un valet al domnului Valenod; valetul, îmbr ăcat în
mare ținută, îl căutase prin tot ora șul ca să-i aducă o invitație la masă pentru ziua
aceea.
Julien nu c ălcase niciodat ă pragul domnului Valenod ; cîteva zile mai înainte nu
se gîndise decît cum ar fao, trag ă vreo cîteva ciomege pe spinare f ără să fie
trimis iu judecat ă. Deși masa era anun țată la ora unu, Julien g ăsi că e mai
cuviincios s ă se înfățișeze la dou ăspreze< jum ătate în cabinetul de lucru al
domnului director al A șezămîntului pentru s ăraci. Și îl găsi, desfășurîndu- M
toată importan ța, în mijlocul unui mald ăr de dosare Favori ții lui negri și groși,
chica enorm ă, fesul grecesc pus ștrengărește pe vîrful capului, pipa cît toate
zilele, papucii broda ți, lanțurile groase de aur încruci șîndu-i-se pcsir piept în
toate direc țiile și toată găteala asta de bog ătaș din provincie care se crede om cu
mare trecere nu-1 impresiu n ă pe Julien ; ba chiar se gîndi și mai mult la
ciomegele p< care i le datora.

www.tubefun4.com

1 BOȘII ȘI NEGRU
159

Oaspetele ceru s ă i se acorde cinstea de a fi prezentat Uoamnei Valenod; aceasta
își făcea toaleta și nu putea primi pe nimeni. în schimb, avu pl ăcerea să asiste la
toaleta domnului director al A șezămîntului pentru s ăraci. Trecur ă apoi la
doamna Valenod, care, cu la crimi în ochi, îi pftvcnt ă copiii. Doamna aceasta,
una dintre cele mai cu VII A! din Verrieres, avea o figur ă lătăreață și bărbătească,
pcsic care, cu ocazia ac estei mari ceremonii, d ăduse cu i.ml. Și, tot timpul
vizitei, doamna Valenod întruchipa (lin plin patosul matern.
Julien se gîndea la doamna de Ren al. Neîncrederea lui I Olcea s ă fie totdeauna
simțitor numai la amintirile Mtrnite de contraste, dar dup ă aceea ele îl mi șcau
pînă la înduio șare. înclinarea aceasta fu sporit ă și de înfățișarea locuin ței
domnului Valenod. îl duser ă s-o viziteze. Toate se aflau acolo erau m ărețe și noi
și i se spuse pre țul i mobile în parte. Dar Julien g ăsi în ele ceva josnic Care
mirosea a bani fura ți. Toți ai casei, pîn ă și slugile, u c ă se silesc s ă-și potriveasc ă
o ținută ca să nu fie
uiți.
Perceptorul ora șului, șeful impozitelor indirecte, co-
I inundantul de jandarmi și încă vreo doi sau trei func ționari
I publici sosir ă împreună cu soțiile lor. Dup ă ei veniră cîțiva
liberali boga ți. Trecură la masă. Julien, plictisit pîn ă-n gît,
!••ș m.ti se gîndea c ă, dincolo de peretele sufrageriei, se
illiiu bieții deținuți din a căror rație de carne pesemne c ă
I *c ciupise ca să fie cump ărat tot luxul ăsta de prost-gust cu
Ittre voiau să-1 năucească.
„Te pomenești că le-o fi foame acum", î și zise el; și i
B| jtrînse gîtlejul. îi fu cu neputin ță să mănînce și aproape
I ti nu se sim ți în stare s ă vorbeasc ă. Dar peste un sfert de
ș ceas fu și mai rău: din cînd în cînd se auzeau frînturi
ș ii ni i un cîntec popular, cam grosolan, e drept, cîntat de
umil dintre de ținuți. Domnul Valenod îi arunc ă o privire
160
STENDHAI
unuia dintre servitorii lui îmbr ăcați în mare ținută; acesta disp ăru și, peste pu țină
vreme, cîntecul amu ți. Tocmai atunci un valet îi turn a lui Julien vin de Rin într-
un ] verde, de toat ă frumusețea, iar doamna Valenod ave grij ă să-i atragă atenția
că vinul cost ă nouă franci sticla, I fa ța locului. Julien, ținînd paharul verde în
mînă, îi spi domnului Valenod:
— Nu se mai aude cîntecul acela urît.
— La naiba! Cred și eu, îi răspunse director triumf ător, am pus s ă li se astupe
gura golanilor.

www.tubefun4.com
Cuvintele acestea fur ă prea tari pentru Julien; el ave purt ările, dar n-avea înc ă
inima oamenilor în mijlc c ărora trăia. Și, în ciuda ipocriziei atît de des folosit
Julien sim ți o lacrim ă scurgîndu-i-se de-a lungul obra lui.
încercă să-și ascundă lacrima pe dup ă paharul ver dar îi fu cu neputin ță să
cinstească vinul de Rin. împiedice s ă cînte! își spunea el în gînd. O, Doamne, și t
înduri asta?!"
Din fericire, nimeni nu-i observ ă înduioșarea nepot vit ă. Perceptorul cîntase un
cîntec regalist, iar în tim ț refrenului, intonat de to ți în cor, con știința lui Julien
spunea : „Iat ă, deci, iată soarta murdar ă care te așteapt n-o s ă te bucuri de ea
decît în asemenea condi ții și tovărășia unor astfel de oameni! Poate vei avea o
slu plătită cu douăzeci de mii de franci, dar va trebui ca, timp ce te îndopi cu
carne, să nu-1 lași să cînte pe bie de ținut; vei da mese cu banii fura ți din tainul
lui nene cit și, cît o să țină ospățul tău, el o să fie și mai neferic O, Napoleon !
Ce plăcut era pe vremea ta, cî nd puteai ajungi la o situa ție înfruntînd primejdiile
unei bătălii; dai să sporești ca un la ș suferința unui nenorocit!… "
Mărturisesc c ă slăbiciunea dovedit ă de Julien în mo ment ul acesta îmi stric ă
părerea despre el. Eroul no ștri
pure vrednic s ă le fie coleg conspiratorilor acelora cu 11 ii 11 u și galbene, care
pretind că schimbă în întregime felul de via ță al unei țări mari și nu vor s ă aibă
pe conștiință nici cea mai u șoară zgîrietură.
Julien fu rechemat cu brutalitate la rolul lui. Doar nu ca s ă viseze și să tacă
fusese poftit la dejun într -o societate • 111 de aleas ă !
Un fabricant de st ămburi, retras din afaceri, me mbru corespondent al Academiei
din Besancpn și al Academiei ilin Uzes, i se adres ă, de la cel ălalt capăt al mesei,
ca să-1 tnircbe dac ă ceea ce vorbea lumea despre progresele lui uimitoare în
studiul Noului Testament era adevărat.
Și, deodată, se făcu tăcere; un Nou Testament latinesc Ic ivi ca prin minune în
mîinile savantului membru a dou ă ii "Iernii. Dup ă ce Julien r ăspunse, fu citit ă, la
întîmplare, |um ătate de fraz ă în limba latin ă. El spuse restul pe de it: memoria îl
sluji cu credin ță, și minunea aceasta fu Imirat ă cu toată gălăgioasa însufle țire pe
care o dă sfîrși-unui osp ăț. Julien se uita la chipurile sulemenite ale lor: multe
dintre ele erau destul de dr ăguțe. Mai nevasta perceptorului cînt ăreț…
Credeți-mă că mi-e rușine să vorbesc atîta la-|te în fa ța doamnelor, spuse el
privind-o. Dac ă dom-Rubigneau, a șa se numea membrul celor dou ă Iernii, ar
avea bunăvoința să citească la întîmplare o « ă latineasc ă, în loc să răspund dup ă
textul latin, a ș irea să traduc pe nepreg ătite. Aceast ă a doua prob ă îl ridică pînă
la culmile gloriei. Se atlau de fa ță mai mulți liberali boga ți, fericiți linii ai unor
copii care ar fi putut s ă primeasc ă burse și, această calitate, converti ți subit cu
prilejul ultimelor •clici limite la biseric ă. Dar, deși dovediser ă atîta fine țe
UiliticA, domnul de Renal nu-i primise niciodat ă în casa IUI < >amenii ace știa
cumsecade, care nu-1 cuno șteau pe ulini decît dup ă renumele lui și pentru c ă îl
văzuseră e cu prilejul vizitei regelu i ***, erau cei mai zgomo-
162

www.tubefun4.com
STENDIIAI
toși admiratori ai s ăi. „Cînd or s ă se sature neghiobii ășlui să asculte stilul biblic,
din care nu pricep o iot ă ?" se gîndea Julien. Dar, dimpotriv ă, stilul biblic îi
distra, prin I ciud ățenia lui, și-i făcea să rîdă. Lui Julien îns ă i se făt u
silă.
Cînd bătu ora șase, se ridic ă grav și vorbi despre un t .1 non al noii teologii de
Liguori1 pe care trebuia s ă-1 înveți ca să i-1 recite a doua zi p ărintelui Ch61an.
— Căci profesiunea mea, ad ăugă el, zîmbind pl ăcui, c să-i fac pe al ții să spună
pe de rost lec țiile, dar și să Ic spun eu însumi.
Se rîse mult, îl admirar ă; acesta-i spiritul la mod ă în Verrieres. Julien se ridicase,
vrînd să plece, și toată lumea îl urm ă, deși nu s-ar fi cuven it, atît de mare e
puterea goi niului. Doamna Valenod îl mai re ținu încă un sfert de trebuia
neapărat să-i asculte copiii rostind pe dinafar ă din ceaslov : ei f ăcură cele mai
caraghioase gre șeli, dar numai Julien le observ ă și se feri să le dea în vileag.
„Habar n-au de cele mai elementare înv ățături ale religiei!" gîndi ci. în sfîr șit,
salută și crezu că va putea s ă scape; dar mai in bui s ă îndure și o fabulă de La
Fontaine.
— Scriitorul acesta e cu totul imoral, îi spuse Julicn doamnei Valenod. într-o
anumită fabulă, despre jupînul Jean Chouart, îndr ăznește să-și rîdă de lucruri
care merit J cel mai adînc re spect. E aspru judecat de c ătre cei mai pi 1 cepu ți
comentatori.
înainte de a pleca, Julien primi patru sau cinci invita ții la masă. „Tînărul acesta
ne cinstește județul", spu neau cu glas tare oaspe ții înveseli ți, vorbind to ți odată.
9 merseră pînă acolo îneît pomenir ă despre votarea unoi burse din fondurile
comunale, ca s ă-i dea putin ța să-și ui meze studiile la Paris.

1 Alphonse-Marie de Liguori (1696-1787), episcop italian, autor al lucr ări de
dogmă bisericeasc ă.
fcOȘU ȘI NEGRU
163
Pe cînd ideea lor nes ăbuită făcea să răsune sufrageria, Julien, c ălcînd sprinten,
ajunsese la poart ă.
— Ah! pleav ă omeneasc ă! exclamă el, cu voce înceat ă, de trei sau patru ori la
rînd, bucurîndu-se de acrul proasp ăt de afară.
în clipa aceea se sim țea cu totul aristocrat, el , pe care vreme îndelungat ă îl
loviseră atîta zîmbetul dispre țuitor și luperioritatea mîndr ă descoperit ă îndărătul
tuturor dove-rllor de polite țe primite în casa domnului de R6nal. Nu se pulu
împiedica s ă nu vadă uriașa deosebire. „Chiar dac ă •mi uita, î și spunea el pe
drum, chiar dac ă am uita c ă e Vorba de bani fura ți bieților deținuți pe care, pe
deasupra, și împiedic ă să cînte ! A g ăsit oare vreodat ă de cu-nță domnul de
Rdnal să le spună oaspeților cît cost ă mu la tic vin adus ă la masă ? Și domnul
Valenod ăsta, cînd în șiră proprietățile, și nu se mai opre ște înșirîndu-le, ș Mu
poate să pomeneasc ă despre casa lui, despre mo șia lui HtCi dac ă e nevastă-sa de

www.tubefun4.com
față fără să spună casa ta, moșia
I
I in
Iar doamna, atît de sensibil ă la plăcerile de a avea profita ți, îi făcuse o scen ă
îngrozitoare în timpul mesei I servitor care sp ărsese un pahar cu picior și-i
despere-1 una din duzini ; servitorul îi r ăspunsese cu cea mai Josnic ă neobrăzare.
„Ce adun ătură ! continu ă Julien; chiar dac ă mi-ar da ^Uitate din tot ce fur ă, tot
n-aș vrea să trăiesc laolalt ă cu într-o bun ă zi m-aș da de gol; n-a ș fi în stare s ă-
mi
iese dispre țul pe care mi-1 inspir ă." Trebui, totu și, potrivit poruncilor doamnei
de Renal, A 1.1 part e la mai multe ospe țe de acela și soi; Julien la mod ă; i se
ierta uniforma din garda de onoare , mai curînd, tocmai nesocotin ța aceasta era
adevărata succeselor lui. Peste cît ăva vreme nu se mai vorbi rrieres decît despre
cine va învinge în lupta pentru
164
STENDHM
a-1 avea pe tîn ărul cărturar : domnul de Rânal, sau dire< torul A șezămîntului
pentru săraci? Domnii ace știa foi mau, împreun ă cu părintele Maslon, un
triumvirat care d< mult ă vreme tiraniza ora șul. Primarul era pizmuit, libera Iii
aveau motive s ă se plîngâ împotriva lui; dar, la urm» urmei, era nobil, și deci
făcut să porunceasc ă, pe cînd domnului Valenod nu-i l ăsase taică-său nici șase
sute .1. franci venit anual. Și oamenii trebuiser ă să treacă, față i el, de la mila
pentru surtucul verde și ponosit pe care1 i-1 cunoșteau în vremea tinere ții lui, la
invidia pentru I normanzi, pentru lan țurile de aur, pentru ha inele adi de la Paris,
pentru tot bel șugul în care se l ăfăia acum.
în viitoarea lumii acesteia noi pentru el, Julien ere c ă descoper ă un om cinstit:
era un geometru, se nume Gros1 , și trecea drept iacobin. Dar cum Julien se jura
să nu spună niciodată decît lucrurile care i se p ăreau \\ însuși false, fu nevoit s ă-1
privească bănuitor și pe dor, Gros. De la Vergy pr imea mereu pachete cu teme.
sfătuit să se ducă des pe la taic ă-său, și el se supunea ac tei triste necesit ăți. într-
un cuvînt, f ăcea tot ce putea s ă-si întrețină un bun renume, cînd, într-o
dimineață, cuprinse uimirea sim țindu-se trezit de dou ă mîini care acopereau
ochii.
Era doamna de R6nal, care venise la ora ș ; lăsîndu i copiii s ă se joace cu un
iepure de cas ă favorit, adus cu el, urcase scara s ărind cîte patru trepte deodat ă și
ajunse odaia lui Julien cu pu țin înaintea lor. Clipa înt îlnirii fti nespus de pl ăcută,
dar și nespus de scurt ă: doamna (14 Rânal disp ăruse cînd copiii sosir ă cu
iepurele, pe care voiau s ă-1 arate prietenului lor. Julien îi primi cu bucurii pe
toți, pînă și pe iepure. I se p ărea că-și regăsește familial
l Gros, profesor de geometrie la Grenoble, i-a dat lec ții tînărului Bc care îl
pomenește cu admira ție si recuno ștință în lucrările sale (n. ed. f
ă-i iubește pe ce
mea flecărind cu ei. îl mira blînde țea glasurilor, simplitatea și noblețea purtării

www.tubefun4.com
lor ; simțea nevoia s ă se spele de luate purt ările grosolane, de toate gîndurile
ticăloase în mijlocul c ărora trăia la Verrieres. Pretutindeni teama de a nu da gre ș,
pretutindeni înc ăierarea dintre lux și mizerie! (>amonii la care prînzea, dac ă
vorbeau pîn ă și despre frip-i n i .1 din tigaie, spuneau ni ște lucruri înjositoare
pentru ei HI dezgust ătoare pentru cei ce le ascultau.
— Voi, nobilii, ave ți de ce să vă mîndriți, îi spunea el șdoamnei de Rgnal. Și-i
povestea despre toate dejunurile kc care fusese nevoit s ă le îndure.
Va să zică ești la modă ! Și rîdea din toat ă inima Ilndindu-se la rujul cu care
doamna Valenod se credea iligat ă să-și dea de fiecare dat ă cînd îl aștepta pe
Julien. l ie pare c ă vrea să-ți fure inima… ad ăugă ea. Masa fu cît se poate de
plăcută. Prezența copiilor, de și ngheritoare în aparen ță, sporea de fapt fericirea
co-Bieții copii nu știau cum s ă-și arate bucuria c ă îl pe Julien. Servitorii
avuseseră grijă să le poves-, despre cele dou ă sute de franci care i se ofereau în
lus pentru educarea micilor Valenod. IV la mijlocu l mesei, Stanislas-Xavier,
încă palid de pe bolii, o întreb ă deodată pe maică-sa cît pre țuia iul lui de argint și
paharul din care bea.
— De ce vrei s ă știi ?
— Findc ă vreau să le vînd și să-i dau banii domnului i" 11. 11 ea s ă nu fie tras
pe sfoară dacă rămîne la noi.
Julien îl s ărută cu ochii în lacrimi. Maic ă-sa plîngea .1 binelea, în timp ce Julien,
care îl luase pe Stanislas I ți- n unchi, îi spunea c ă nu trebuie s ă mai întrebuin țeze
ptesia tras pe sfoar ă care, folosit ă în acest sens, face din limbajul lacheilor.
Văzînd cîtă plăcere îi făcea tiei de Renal, c ăuta să explice prin exemple pi-
166
STENDIIAI
torești, care îi înveseleau pe copii, ce înseamn ă să fii 11 .t. pe sfoar ă.
— înțeleg, spuse Stanislas, a șa e corbul care a f ăcu) prostia s ă lase să-i cadă
brînza, luat ă apoi de vulpe, cari era o lingu șitoare.
Doamna de Rânal, nebun ă de bucurie, î și copleși .1 copiii cu s ărutări, lucru pe
care nu l-ar fi putut face f ără sil se sprijine pu țin pe Julien.
Deodată, ușa se deschise: era domnul de Renal înf ățișarea lui sever ă și
nemulțumită contrasta cu pl ăcuia voioșie pe care prezen ța lui o alung ă. Doamna
de Rfinal p ăli; nu se mai sim țea în stare s ă tăgăduiască ceva. Julicn lu ă cuvîntul
și, vorbind foarte tare, începu s ă-i povcs teasc ă domnului primar întîmplarea cu
paharul de argini pe care Stanislas voia s ă-1 vîndă. Era sigur c ă istorisirea!
aceasta va fi prost primit ă. La început domnul de Rânal î și încruntă sprîncenele,
din obișnuință, numai la auzul cuvîntului argint. „Pomenirea acestui metal,
spunea el, totdeauna o intr oducere la vreo cerere f ăcută pungii mele."
Dar aici era vorba de ceva mai mult de cît de bani vorba de o sporire a
bănuielilor. Atmosfera de fericire care îi însufle țea familia în lipsa lui nu era
menită sil împace lucrurile fa ță de un om st ăpînit de o vanitate atîi de ar țăgoasă.
Și, pe cînd doamna de Rânal l ăuda felul plin de elegan ță și de înțelepciune cu
care Julien îmbog ățea cunoștințele elevilor s ăi:

www.tubefun4.com
— Da, da ! știu ! Mă face odios în ochii copiilor mei. îi e u șor să fie față de ei
de o sută de ori mai pl ăcut dectj| mine, care, în fond, sînt st ăpînul. în secolul
nostru totul s«| sile ște să îmbrace într-o lumin ă odioasă autoritatea /< ș<.;/ timă.
Biata Fran ță !
Doamna de Renal nu z ăbovi să cerceteze nuan țele fe-j lului cum o primise so țul
ei. Ea întrev ăzuse posibilitau .1

MOȘI ȘI NEGRU
167
li Ițea o zi cu Julien. Avea de f ăcut o mul țime de tîrguieli ora ș și spuse că voia
neapărat să ia masa la cabaret, erau încînta ți doar cînd auzeau cuvîntul cabaret,
pe fățărnicia modern ă îl rostește cu atîta pl ăcere. Domnul de R6nal î și lăsă
nevasta la primul magazin cu nout ăți în care ea intr ă și porni la anumite vizite.
Se întoarse și mai moroc ănos decît diminea ța; era convins c ă toi orașul se ocupa
numai de el și de Julien. La drept vorbind, nimeni nu-1 l ăsase să bănuiască
latura jignitoare a Ini ce se vorbeau pe so coteala lui. Domnul primar fu-întrebat
doar dacă Julien rămînea la el cu șase sute ic franci, sau dac ă primea cei opt sute
de franci oferi ți de director al A șezămîntului pentru s ăraci. directorul, întîlnit
față de mai mul ți oameni, se e rece cu domnul de Rfinal. Purtarea aceasta î și
avea ei; în provincie, faptele ne socotite nu sînt multe la ; senza țiile sînt atît de
rare, încît trebuie sim țite ultima pic ătură.
Domnul Valenod era ceea ce, la o sut ă de leghe de se nume ște un încrezut,
adică un soi de om ibr ăzat și necioplit. Via ța lui, care cunoscuse numai de la
1815 încoace, îi înt ărise aceste frumoase . în Verrieres el domnea, ca s ă zicem
așa, la porunca a II lui de Rânal; dar, fii nd cu mult mai activ, nero șind ^| de
nimeni și de nimic, vîrîndu-se în toate, nestînd locu-dip ă, scriind, vorbind, uitînd
umilirile, neavînd nici o i ție personal ă, sfîrșea prin a sl ăbi creditul primaru-ochii
puterii clericale. Domnul Valenod le spusese Ața băcanilor din partea locului:
„Dați-mi doi in și, cel mai pro ști dintre voi" ; le spusese oamenilor legii: ți-mi doi
inși, pe cei mai ne știutori dintre voi" ; le e celor îns ărcinați cu controlul s ănătății
publice: Uffii ți-mi doi in și, cei mai șarlatani dintre voi". Iar dup ă Itrînsese pe cei
mai ticăloși din fiecare breasl ă, le : „Să domnim împreun ă".

168
STENDIU
Purtarea oamenilor acestora îl jignea pe domnul R6nal. Grosol ănia lui Valenod
nu era jignit ă de nimic nici m ăcar de faptul c ă micul abate Maslon îl d ădea de go
față de toată lumea.
Dar, în mijlocul prosperit ății acesteia, domnul Va nod avea nevoie s ă se apere,
prin mici obr ăznicii amănunt, împotriva marilor adev ăruri pe care sim țea dil plin
că toată lumea e în drept s ă i le spună. Activitatea Iu sporise și mai mult de cînd
cu temerile stîrnite de viz domnului Apper t; de atunci fusese de trei ori la Bes;m
con; trimitea o sumedenie de scrisori cu fi ecare cursa alte scriso ri le trimitea prin

www.tubefun4.com
necunoscu ții care treceau la el, pe înserat. Poate c ă greșise cerînd înl ăturare
bătrînului preot Chelan, c ăci fapta lui, dictat ă de răzbu nare, îl f ăcuse să fie
privit, de c ătre mai multe evlavioa de familie bun ă, ca un om plin de venin.
Altminteri, ob ți nerea acestui lucru îl adusese cu totul la cheremul mai< lui vicar
de Frilair, de la care primea ni ște însărcinări destul de ciudate. Aici ajunsese cu
politica lui cînd îi w nise pofta s ă scrie o scrisoare anonim ă. Și, ca o culme ;i
încurcăturilor, nevast ă-sa îi declarase c ă voia să-1 aibă pi Julien la ea în cas ă,
ceea ce era culmea pentru vanitatea lui.
în situația aceasta, domnul Valenod prevedea o scena I hot ărîtoare cu fostul lui
aliat, domnul de R6nal. Primai ui putea s ă-i spună cuvinte aspre, de care lui
puțin i-ai li p ăsat, dar mai putea și să scrie la Besancon sau chiar M Paris. Un v ăr
al vreunui ministru putea s ă pice pffl nea șteptate la Verrieres și să-i ia
Așezămîntul pentnjj s ăraci. Domnul Valenod se gîndi la o apropiere de liberali
de asta invitase cî țiva dintre ei la mas ă, cînd Julien spusese pe dinafar ă pasaje
din Biblie. Așa, putea avea un sprijin puternic împotriva primarului. Dar
alegerile se apropiau și era vădit că Așezămîntul și un vot nefavorabil nu s-ar li j
putut împ ăca. Descrierea politicii lui, ghicit ă cu muli.i
ROȘU ȘI NEGRU
169
limpezime de c ătre doamna de Rânal, îi fusese f ăcută lui Julien pe cînd el îi
oferea bra țul ca să meargă din prăvălie In prăvălie, și, încetul cu încetul,
ajunseseră la DRUMUL CREDIN ȚEI unde petrecur ă mai multe ore, aproape la
fel de netulbura ți ca și la Vergy.
în acest timp, domnul Valenod încerca s ă amîne scena hot ărîtoare cu fostul s ău
patron, făcînd pe îndr ăznețul față de el. în ziua aceea metoda îi reu și, dar spori
supărarea primarului.
Niciodată vanitatea în lupt ă cu tot ce dragostea josnic ă pentru bani poate avea
mai rău și mai meschin n-au tîrît un om într-o stare mai jalnic ă decît aceea în
care se afla domnul de R6nal cînd intr ă la cabaret. Și dimpotriv ă, nli iodat ă
copiii lui nu fuseser ă mai bucuro și și mai veseli. Contrastul acesta îl scoase, pîn ă
la urmă, din sărite.
— După cîte văd, familia mea m ă socotește de prisos, ipuse el, intrînd, cu un ton
pe care voia s ă și-1 facă impunător.
I Drept orice r ăspuns, soția sa îl luă deoparte și-i vorbi [despre necesitatea de
a-1 îndep ărta pe Julien. Ceasurile de I fericire abia reg ăsită îi dădură puterea și
hotărîrea nece- șe să-și urmeze planul pe care îl fr ămînta în minte de s ăptămîni.
Geea ce m ărea peste m ăsură adînca tul-a bietului primar era faptul c ă în oraș se
făceau pe fa ță despre dragostea lui pentru numerar. Dom-Ittl Valenod era
generos ca un ho ț, iar el, el se ar ătase mult prev ăzător decît m ărinimos la cele
cinci sau șase făcute în ultima vreme pentru fr ăția „Sfîntului , pentru
comunitatea „Fecioarei", pent ru comunita-„Sfintei Cuminec ături"1 etc, etc, etc.
Printre boierna șii din Verrieres și din împrejurimi, i Indui ți cu iscusin ță în
registrele fra ților strîng ători de po-nuiii dup ă importan ța daniei, numele

www.tubefun4.com
domnului de Renal fusese v ăzut de mai multe ori pe ultimul rînd. Degeaba le
I < )i ioniza ții laice ale Ordinului iezui ților
170
STENDHAI.
spunea el c ă nu cîștigă nimic. Clerul nu glume ște această privință.
CAPITOLUL XXIII Necazurile unui slujba ș
// piacere di alzar la testa tutto l'anno e ben pagato da cer ți quarn d'ora che
bisognapassar.
CAST12
Dar să-1 lăsăm pe omul acesta m ărunt în voia m ăruntelor lui temeri; cine 1-a pus
să-și aducă în casă un bărbat inimos cînd lui îi trebuia unul cu suflet de slug ă ?
De ce nu știe să-și aleagă oamenii ? în secolul al XlX-lea, cînd o fiin ță puternică
și de neam mare întîlne ște un om de inim ă, de obicei îl ucide, îl exileaz ă, îl
otrăvește sau îl umile ște în așa hal, încît cel ălalt face prostia s ă moară de durere.
Aici, din întîmplare, înc ă nu omul de inim ă e cel ce sufer ă. Marea nenorocire a
orășelelor din Fran ța și a ocîrmuirilor prin alegeri, cum e aceea din New York, e
că nu pot uita existen ța unor fiin țe ca domnul de Renal. în mijlocul unui or ășel
de douăzeci de mii de locuitori, oa menii ace știa formeaz ă opinia public ă, și
opinia public ă c cumplit ă într-o țară care și-a cîștigat anumite drepturi. < > fiin ță
înzestrată cu suflet nobil, generos și care ți-ar fi fosl prieten, dar care locuie ște la
o sută de leghe de tine, te ju dec ă după opinia public ă a orașului, opinie f ăcută
de nerozii n ăscuți prin voia întîmpl ării nobili, boga ți și cu păreri cump ătate. Vai
de cel ce se distinge !
Imediat dup ă cină, familia domnului de Renal plec ă la , Vergy; dar, a treia zi,
Julien îi v ăzu pe toți întorcîndu-lD din nou la Verrieres.
1 Plăcerea de-a ține fruntea sus tot anul e bine pl ătită cu anumite turi de or ă pe
care ești nevoit s ă le suporți (it.).
2 Giambattista Cosii (1724-1803), povestitor italian.
KOȘU ȘI NEGRU
171
Nu trecuse nici m ăcar o oră de la venirea lor și, spre marca sa mirare, Julien
descoperi c ă doamna de Rânal îi 11niuie ște ceva. Cînd se ivea el, doamna de
Rânal își între-i upca convorbirile cu so țul ei, ba chiar p ărea că ar dori să-1 ida
pleeînd. Julien nu a șteptă să i se arate de dou ă ori lu-vrui acesta, ci deveni rece și
rezervat; doamna de R 6nal l>flp,a de seam ă schimbarea și nu căută explicații.
„Nu turn va mi-o fi g ăsit Un înlocuitor ? gîndi Julien. Și nu mai departe decît
alaltăieri era atît de intim ă cu mine ! Dar se mec c ă așa fac doamnele din lumea
mare. Sînt ca regii: îl Cople șesc cu aten ții tocmai pe ministrul care, întors la el
BUă, își va găsi scrisoarea de dizgra ție."
lulien observ ă că în discuțiile care încetau brusc cînd »« apropia el era deseori
vorba despre o cas ă mare, n|uiiinînd comunei Verrieres, o cas ă veche,
dar Im Abatoare și comodă, așezată peste drum de biseric ă, în [punctul cel mai
comercial al ora șului. „Ce leg ătură poate fntre casa asta și un nou amant ?" î și

www.tubefun4.com
spunea Julien. tn mîhnirea lui, î și repeta dr ăgălașele versuri rostite de llcisc I,
care i se p ăreau noi pentru c ă nu trecuse nici o de cînd i le spusese doamna de
Rânal. Atunci, cîte un in te, cîte mîngîieri nu dezmin țiseră fiecare din verile
acestea!
Femeile se schimb ă, deseori, Nebuni sînt cei încrez ători.
[Domnul de Rânal plec ă cu diligenta la Be sancon. Itoria se hot ărî în două ore.
Primarul p ărea foarte ne-iiNlit. La întoarcere, trînti pe mas ă un pachet mare, in i
In ni hîrtie cenu șie.
Iată și prostia asta, îi spuse el neveste-sii.
n suri din drama Regele petrece de Victor Hugo.
172
STENDHAL
Peste un ceas, Julien îl v ăzu pe omul care lipea afi șe cărînd în bra țe pachetul cel
mare și se grăbi să-1 urmărească. „La primul col ț de stradă am să aflu taina."
Așteptă nerăbdător în spatele omului care , cu bidineaua lui, mîzg ălea dosul
afișului. Și pe coala abia lipit ă, Julien văzu anunțul foarte am ănunțit pentru
închiriere, prin licita ție publică, a casei aceleia mari și vechi des pi < care
vorbeau atît de des între ei domnul și doamna de R&-nai. Licita ția avea să se
încheie a doua zi, la ora dou ă, in sala prim ăriei, după a treia strigare. Julien
rămase nedu merit; termenul i se p ăru cam scurt: cum vor avea timp s ă-1 afle
toți concuren ții ? Altminteri, din afi șul acesta, datat cu dou ă săptămîni în urm ă și
pe care îl reciti în trei locuri diferite, nu afl ă nimic altceva.
Julien se duse s ă viziteze casa de închiriat. Portarul, nev ăzîndu-1 c ă se apropie,
îi spunea în tain ă unui vecin :
— Ei, aș! e osteneal ă zadarnică. Părintele Maslon i-a f ăgăduit că o va avea cu
trei sute de franci; și cum primarul nu voia nici în ruptul capului, a fost chemat
la episc i > pie de c ătre sfinția-sa marele vicar de Frilair.
Venirea lui Julien p ăru că-i stinghere ște grozav pe cel doi prieteni, care nu mai
scoaseră o vorbă.
Julien nu lipsi de la licita ție. în sala prost luminat ă se aflau o mul țime de
oameni; dar toat ă lumea se măsura cu privirea într-un fel ciudat. Ochii tuturor
erau ațintiți spn o mas ă, unde Julien z ări, într-o strachin ă de tuci, trei mucuri de
luminări aprinse. Port ărelul striga :
— Trei sute de franci, domnilor !
— Trei sute de franci! E prea de tot! șopti un om c ătre vecinul s ău. Julien se
afla între ei doi. Casa fa< ș peste opt sute, am s ă ridic eu pre țul.
— înseamn ă să-ți bați gura de poman ă. Ce cîsi KM dacă te pui rău cu părintele
Maslon, cu domnul Valenod, I cu episcopul , cu marele vicar de Frilair, care e un
om cumplit, și cu toată clica lor ?
—ș Trei sute dou ăzeci, strig ă celălalt. '
— Vită încălțată ! făcu vecinul; și tocmai cînd a venit] un spion al primarului!
adăugă el arătînd spre Julien.
ROȘU ȘI NEGRU

www.tubefun4.com
173
Julien se întoarse repede ca s ă-1 pedepseasc ă pe cel ce vorbise astfel, dar cei doi
nici nu se uitau la el. Calmul lor II f ăcu să-și regăsească și el stăpînirea de sine.
în momentul acela ultimul mu c de luminare se stinse, și vocea iflr ăgănată a
portărelului declar ă casa ca apar ținînd pen-iru nou ă ani domnului de Saint-
Giraud, șef âe birou la prefectura din…, pent ru suma de trei sute treizeci de
franci pe an.
De cum ie și primarul din sal ă, începură discuțiile.
— Iată treizeci de franci pe care impruden ța lui Gro-t i-a adus comunei, spuse
cineva.
Dar domnul de Saint-Giraud o s ă se răzbune pe rogeot. O s ă vadă el! răspunse
altcineva.
– Ce ticăloșie! exclam ă un grăsan în stînga lui O cas ă pe care eu, unul, a ș fi dat
opt sute de franci
tru fabrica mea, și tot aș fi făcut o afacere bun ă.
— Ei, aș ! sări un tînăr fabricant liberal, p ăi domnul Saint-Giraud nu face parte
din congrega ție ? Cei patru
ai lui n-au oare burse ? S ăracu de el! Trebuie s ă-i Comuna Verrieres un
supliment de leaf ă de cinci sute franci, asta e tot.
,— Și cînd te gînde ști că primarul n-a putut s ă-1 împie-observ ă un al treilea. O fi
el ultra, treaba lui! Dar, t, nu fur ă.
– Nu fură ? se amestec ă un altul. Sigur, primarul ite… Afl ă că toți gologanii ăștia
intră într-o pung ă
unâ pe care și-o împart între ei, la sfîr șitul anului. iat ă-1 pe băiatul lui Sorel! Hai
să ne cărăm de-aici. Julien se întoarse acas ă foarte nec ăjit și o găsi pe de Rânal
nespus de trist ă.
Vii de la licita ție ? îl întreb ă ea.
Da, doamn ă, de la licita ția unde am avut cinstea s ă drept spionul domnului
primar.
— Dacă m-ar fi ascultat, ar fi plecat într-o c ălătorie.
In clipa aceea se ivi domnul de Rânal; era tare pos o-ftt. La mas ă nimeni nu
scoase o vorb ă. Domnul de II,ii hotărî ca Julien s ă vină cu copiii la Vergy.
Călătoria
deloc vesel ă. Doamna de Rena l îsi consola so țul:
ni
STENDHAI.

— Ar trebui s ă fii obișnuit cu asemenea lucruri, dragul meu.
Seara stăteau tăcuți în jurul c ăminului; trosnetul butucilor aprin și le era singura
distracție. Treceau printr-un;i di n clipele acelea de mîhni re care se abat asupra
familiile! celor mai strîns unit e. Unul dintre copii strig ă vesel:
— Sună ! Sună cineva !
— La naiba ! Dac ă e cumva domnul de Saint-Giraud, care vine s ă mă scoată din

www.tubefun4.com
sărite sub cuvînt c ă-mi mulțumește, am să-i spun verde ce p ărere am. Prea-i de
tot. Recunosc ător are să-i fie lui Valenod, iar eu sînl compromis. Ce-a ș putea
zice dacă blestematele de zi;u< iacobine s-ar ag ăța de povestea asta și m-ar
scoate drepl un fel de domnul Nonante-cinq ?
Un bărbat foarte chipe ș, cu favori ți mari, negri, intri în clipa aceea, p ășind în
urma servitorului.
— Domnule primar, eu sînt ii signor Geronimo. Iată o scrisoare pe care domnul
cavaler de Beauvaisis, ata șai la Ambasada din Napo li, mi-a dat-o pentru
dumneavoastr ă cînd am plecat; sînt abia nou ă zile de atunci, ad ăuga signor
Geronimo voios, privind-o pe doamna de Rânal. Signor de Beauvaisis, v ărul
dumneavoastr ă și bunul meu prieten, doamn ă, îmi spunea c ă vorbiți italienește.
Voioșia napolitanului transform ă seara aceea trist ă într-una foarte vesel ă.
Doamna de R6nal ținu morțiș să-1 invite la cin ă și puse toat ă casa în mi șcare;
voia cu orie pre ț să-1 facă pe Julien s ă uite denumirea de sp ion pe care o auzise
sunîndu-i în urechi de dou ă ori în ziua aceea Signor Geronimo era un cînt ăreț
vestit, cu purt ări alese,! totu și un om vesel, însu șiri care, în Fran ța, nu se împac
deloc una cu alta. Dup ă cină, el cîntă un mic duettino doamna de Rânal. Povesti
anecdote îneînt ătoare. Pe
i Poreclă dată unui magistrat din Marsilia care . pledînd fntr-un pn în 1830, a
utilizat forma arhaic ă nonante cinq în loc de quatre-vingt qtiii (nouăzeci și
cinci).

ROȘU ȘI NEGRU
175

unu noaptea, copiii se împotrivir ă cînd Julien le propuse li meargă la culcare.
— Să mai ascult ăm doar povestea asta ! spuse cel mai mare dintre ei.
— E povestea mea, signorino, vorbi signor Geronimo. opt ani eram, ca și
dumneata, un tîn ăr elev al
rvatorului din Napoli, adic ă vreau să spun că eram vîrsta dumitale; dar n-aveam
cinstea să fiu băiatul ilus-Irului primar al frumosului ora ș Verri6res. La auzul
cu-Mulcior acestora, domnul de Rânal oft ă ușor si-si privi ta. Signor Zingarelli,
urmă cîntărețul exagerîndu- și pic accentul care-i f ăcea pe copii s ă pufnescă în
rîs, Wfior Zingarelli era un maestru grozav de sever. Nu-i deloc Iubii la
Conservator; dar vrea ca oamenii s ă se poarte totdeauna cu el ca și cum l-ar iubi.
Eu mergeam la spectacole i ii puteam de des; m ă duceam la teatrul cel mic de la
lan-Carlino, unde ascultam o muzic ă divină; dar, o, ! cum s ă agonisești cei opt
gologani, cît costa inia parter ? O sum ă uriașă, adăugă el uitîndu-se la iar copiii
se prăpădiră de rîs. Signor Giovannone, directorul Teatrului San-Carlino, m ă
auzi cîntînd. Aveam șnlsprezece ani.
— „Băiatul ăsta e o comoar ă, spuse el. Vrei s ă te an- Mjez, dragul meu prieten
?" mă întrebă signor Giovan- lone.
– „Și cît o să-mi dați ?"

www.tubefun4.com
– „Patruzeci de duca ți pe lună."
^Asta înseamnă, domnilor, o sut ă șaizeci de franci. Mi l'.uca c ă văd cerul
deschizîndu-se în fa ța mea… — „Cum s ă fac însă ca să-mi dea voie severul
Zinga- U Să ies ?" îl întrebai pe Giovannone. \p- fascia far a me." — Las pe
mine ! exclam ă cel mai mare dintre c opii. — Exact, tinere domn.
176
STENDHAI
Signor Giovannone îmi zice :
— „Caro , mai întîi semneaz ă un mic angajament." Semnez; el îmi d ă trei
ducați. Nu mai v ăzusem în
viața mea atîția bani. Apoi m ă învăță ce trebuie s ă fac.
A doua zi cer o audien ță la cumplitul Zingarelli. B ătrînul lui camerist îmi
deschise u șa.
— „Ce cau ți aici, pușlama ?" m ă întrebă Zingarelli.
— ,JMaestro, zic eu, mă căiesc de păcatele mele; n-o s ă mai ies niciodat ă din
Conservator s ărind peste uluci. Am s ă mă ostenest de dou ă ori mai mult la
învățătură."
— „Dacă nu m-aș teme că vatăm cea mai frumoasl voce de bas pe care am
auzit-o vreodat ă, te-aș vîrî la cai cer ă, numai cu pîine și apă, vreme de dou ă
săptămîni, hai mana ce e ști!"
— ,JMaestro, zic eu, am s ă fiu o pild ă pentru întreagn școală, credete a me. Dar
vă cer un hatîr: dac ă vine cincv;i s ă mă ceară ca să cînt în afar ă, nu mă lăsați. Vă
rog, spune ți-i că nu se poate."
— „Păi cine naiba crezi tu c ă o să aibă nevoie de un tic ălos ca tine ? î ți închipui
cumva că ți-aș îngădui vreo dat ă să părăsești Conservatorul ? Vrei oare s ă-ți rîzi
de mine ? Șterge-o, șterge-o de-aici! face el, câutînd s ă-mi tragă un picior în c…,
că te paște pîinea uscat ă și carcera !"
Peste un ceas, signor Giovannone sose ște la director:
— „Vin s ă vă cer să mă îmbogățiți, zice el. Da ți-mi I pe Geronimo. S ă cînte la
mine la teatru, și la iarnă iun mărit fata."
— „Ce-ai de gînd s ă faci din pu șlamaua asta ? zice Zi ngarelli. Eu nu vreau și n-
o să-1 ai; de altminteri, chiai dac ă m-aș învoi eu, Geronimo n-ar p ărăsi nici în
rupi ni capului Conservatorul; abia mi-a jurat asta, mai adineauri."
i Draga (it).
ȘI NEGRU
177
— „Dacă e vorba numai de voia lui, spuse Giovan- grav, scoțînd angajamentul
meu din buzunar, carta r iată-i semnătura."
Furios, Zingarelli trase imediat de șnurul soneriei:
— „Să fie alungat Geronimo din Conservator", strig ă ficrbînd de mînie.
Și m-au alungat, în vreme ce eu rîdeam cu hohote. în sear ă, am cîntat aria del
Moltiplico. Polichinelle, ind să se însoare, num ără pe degete lucrurile de care ar
.1 nevoie în c ăsnicie și se încurc ă mereu în socotelile

www.tubefun4.com
Iii,iași Vuind s,
— Ah, v-a ș ruga să ne cîntați aria aceasta, s puse i de R6nal.
animo cînt ă și toți rîseră cu lacrimi. Oaspetele nu I duse la culcare pîn ă la ora
două noaptea, l ăsînd întreaga încîntat ă de purtările alese, de bun ăvoința și de t
lui.
A doua zi, domnul și doamna de R6nal îi d ădură reco-niniHlilrile de care avea
nevoie la curtea Fran ței.
„Așadar, pretutindeni e falsitate, gîndi Julien. Iat ă-1 I tignor Geronimo care se
duce la Londra cu o leaf ă de I de mii de franci pe an. F ără priceperea directoru-
de la San-Carlino, vocea lui divin ă n-ar fi fost poate cută și admirată decît cu
zece ani mai tîrziu… Pe Ițea mea, mai mult mi-ar pl ăcea să fiu un Geronimo
|ftrft un Rânal. Nu-i el prea onorat în societate, dar nici IM nec ăjește făcînd
licitații ca aceea de ast ăzi, și viața îi V4
lucru îl mira pe Julien : s ăptămînile de singur ătate te la Verrieres, în casa
domnului de Renal, fuse- fteinun de fericire pentru el. Nu-1 cuprinsese sila și ;e
idei negre decît la me sele unde fusese poftit;
de angajament la Oper ă (it.).
178
STENDHAI

în casa aceea singuratic ă nu putea oare s ă citească, sâ scrie, s ă cugete fără să-1
tulbure nimeni? Nu-1 smulgea, clip ă de clipă, din visurile lui str ălucitoare, cruda
necesi tate de-a studia gesturile unui suflet josnic, și chiar cu scopul de a-1
înșela prin fapte sau cuvinte f ățarnice.
„Să fie oare fericirea atît de aproape de mine ?… S ă rl sipești o asemenea via ță e
nimica toat ă; aș putea, dupj bunul meu plac, fie s ă mă însor cu domni șoara Elisa,
fie să devin asociatul lui Fouqu6…" C ălătorul care a urcat povîrni șul unui munte
se așază pe creast ă și odihna II place nespus de mult. Ar fi el îns ă fericit dac ă l-
ai sili să se odihneasc ă întruna ?
în mintea doamnei de Rânal începuser ă să se adune gînduri negre. în ciuda
hotărîrii luate, îi m ărturisi Iul Julien toat ă afacerea cu licita ția. „O să mă facă să-
mi uit toate jur ămintele", se gîndi ea.
Și-ar fi jertfit via ța, fără să șovăie, pentru a- și salv.i so țul, dacă l-ar fi văzut în
primejdie. Avea una din acele inimi nobile și romanțioase pentru care a întrez ări
posihi litatea unei fapte generoase și a nu o îndeplini însemn.t s ă-și prilejuiasc ă
remușcări aproape la fel de mari ca atu IM cînd ar fi s ăvîrșit o crimă. Totuși, în
unele zile funeste, nu i putea alunga imaginea fericirii nem ărginite pe care ai li
gustat-o dac ă, rămînînd văduvă pe neașteptate, s-ar li putut m ărita cu Julien.
Julien îi iubea copiii mai mult decît îi iubea tat ăl lor; și, cu toată purtarea lui
severă, dar dreapt ă, era adorat do ei. Doamna de Rânal î și dădea seama c ă,
măritîndu-se cu I Julien, ar fi trebuit s ă părăsească acest Vergy ale cânii crînguri
îi erau atît de dragi. Se vedea tr ăind la Pan continuînd s ă dea copiilor o educa ție
admirată de toai.i lumea. Copiii, ea, Julien s-ar fi bucurat împreun ă <J^H fericire

www.tubefun4.com
desăvîrsită.

10ȘI ȘI NEGRU
179
Ciudată urmare a c ăsătoriei, așa cum a făcut-o veacul
l îl XlX-lea ! Plictiseala vie ții conjugale duce cu siguran ță
li picirea dragostei, atunci cînd dragostea a existat înain-
I tea nunții. „Și totuși, ar zice un filozof, curînd ea le aduce
• lamenilor destul de boga ți ca să nu munceasc ă sila adînc ă
I Ihță de toate pl ăcerile lini știte. Iar dintre femei, numai pe
i de cu sufletul uscat nu le îmbolde ște la dragoste."
Părerea filozofului m ă face s-o scuz pe doamna de ȘUnal, dar cei din Verri6res
n-o scuzau deloc, și tot brasul, f ără ca ea să bănuiască, nu se ocupa decît de
scafi-dulul stîrnit de amorurile ei. Datorit ă acestui fapt de teu m ă, în toamna
aceea localnicii se plictisir ă mai puțin dcctt de obicei.
Toamna și o parte a iernii trecur ă pe nesim țite. Familia trebui s ă părăsească
crîngul din Vergy. Lumea bun ă șIn Verrieres începu s ă se indigneze c ă
anatemele ei îl im-|in ionau atît de pu țin pe domnul de Renal. în mai pu țin tic o
săptămînă, niște personaje pline de gravitate, care î și 'i pîrleala pentru
seriozitatea lor obi șnuită tocmai prin |i II >rea de-a îndeplini acest soi de misiuni,
îi dădură I' II unciile cele mai cump lite, dar folosind cuvintele cele ftuii
măsurate.
Domnul Valenod, care lucra cu mult ă prevedere, îi lAMsc felisei un loc într-o
familie nobil ă și bine văzută, lunii- se aflau cinci femei. Elisa, spunînd c ă se
teme să nu
…..mă fără slujbă pe timpul iernii, nu ceruse familiei
pccMcia decît cam dou ă treimi din leafa primit ă de la lomnul primar. F ără s-o
sfătuiască nimeni, fata avu minu-idee de-a se spovedi fostului duhovnic Ch61an
și, to-Ită, noului duhovnic, ca s ă le povesteasc ă amîndurora mnte în leg ătură cu
amorurile lui Julien. doua zi dup ă sosirea în Verrieres, la orele șase di-i,
părintele Chelan trimise dup ă Julien.
180
STENDIIAI
— Nu te întreb nimic, gr ăi el, te rog, și, la nevoie, în poruncesc s ă nu-mi spui
nimic; dar î ți cer ca în trei zik si pleci la seminarul din Besancon sau la locuin ța
prietenii lui t ău Fouqu6, gata oricînd s ă-ți asigure o via ță minu nat ă. Am
prevăzut și am rînduit totul, dar trebuie s ă pici i și să nu te mai întorci în
Verrieres decît peste un an.
Julien nu r ăspunse nimic; se întreba dac ă trebuie să-și socoteasc ă onoarea jignit ă
de grija ar ătată de către pănn tele CheUan care, la urma urmei, nu-i era tat ă.
— Mîine, la ora asta , voi avea cinstea s ă vă revăd, ii spuse el, în sfîr șit,
preotului.
Părintele Ch ălan, care se a ștepta să ducă o lupi.i crîncen ă cu un om atît de tîn ăr,

www.tubefun4.com
vorbi mult. Luînd atitudi nea și înfățișarea cea mai umil ă, Julien nu scoase o
vorbă
Cînd plec ă, în cele din urm ă, alergă să-i dea de vesir doamnei de Rânal, pe care
o găsi deznădăjduită. Soțul ei tocmai îi vorbise, oarecum deschis. Sl ăbiciunea
firii Im. sprijinindu-se pe perspectiva mo ștenirii din Besancon, ii îndemnase s ă o
considere cu des ăvîrșire nevinovat ă. Ii mărturisise ciudata stare în care g ăsise
opinia public ă din Verrieres. Lumea se în șela, era am ăgită de către invidio și,
dar, la urma urmei, ce putea face ?
Doamna de R6nal se gîndi o clip ă că Julien ar puica primi oferta domnului
Valenod ca s ă rămînă în Verrieres. Dar nu mai era femeia nepriceput ă și sfioasă
de acum un an: patima ei fatal ă și remușcările îi luminaser ă mintea. Și avu
curînd durerea s ă se conving ă singură, pe cînd asculta so țul, că o despărțire,
măcar pentru cît ăva vreme devenise neap ărat necesar ă. „Departe de mine, Julien
cădea iar prad ă ambiției atît de fire ști atunci cînd n-ai i mic. Iar eu, Doamne ! eu
sînt atît de bogat ă ! Și toa bogăția e atît de zadarnic ă pentru fericirea mea ! O s ă
uite. Frumos cum e, va fi iubit și va iubi. Ah ! nenorocit de mine… Dar de ce m ă
pot plînge ? Cerul e drept; n-a
……
it în stare s ă curm păcatul și el îmi ia min țile. Era în puterea mea s-o cump ăr cu
bani pe Elisa; nimic n-ar fi fost in.u u șor. Nu m-am str ăduit să cuget o clip ă;
nălucirile nebune ști ale dragostei îmi r ăpeau tot timpul. M-am nenorocit… "
Dîndu-i doamnei de Rânal cumplita veste a plec ării, iu Iun fu izbit de un lucru :
nu găsi nici urm ă de împotri- ș""* egoist ă. Se silea, în mod v ădit, să nu plîngă.
Trebuie s ă fim tari, dragul meu. Și își tăie o șuviță I din păr. Nu știu ce am s ă mă
fac, îi spuse ea, dar, dac ă f nior, făgăduiește-mi să nu-mi uiți niciodat ă copiii. De
de-Ipnrlc sau de aproape, încearc ă să faci din ei oameni cins-1111 I )ac ă va mai
izbucni o nou ă revoluție, toți nobilii vor fi masacra ți; tatăl lor poate c ă va emigra
din pricina țăra-n IIlni aceluia ucis pe acoperi ș… Vegheaz ă asupra familiei mele…
Dă-mi mîna. Adio, dragul meu ! Aces tea sînt ultimele clipe. O dat ă jertfa
săvîrșită, nădăjduiesc că voi avea Mirajul, cînd voi fi în lume, s ă mă gîndesc la
reputația •"va.
Julien se aștepta s-o vad ă disperată. Simplitatea cu re îți lua rămas bun îl mi șcă.
1 /'_.. Nu, nu primesc s ă mă despart a șa de tine. Voi pleca; % vor, și chiar tu o
vrei. Dar, la trei zile dup ă plecare, I voi întoarce noaptea s ă te văd. Viața
doamnei de Rânal deveni alta. A șadar, Julien o *"1 mult, c ăci el însuși găsise
ideea s-o revad ă ! Durerea "'etoare se preschimb ă într-o bucurie puternic ă, așa i
nu mai sim țise de cînd tr ăia pe lume. Nimic nu i se p;iru greu. Siguran ța că-și va
revedea iubitul alunga chinul desp ărțirii. Din clipa aceea, și purtarea și
Inl.iiișarea doamnei de Renal fur ă nobile, hot ărîte, întoc-in.n a șa cum se
cuvenea.
182
STENDHAI.
Domnul de Renal se întoarse curînd; î și ieșise cu totul din fire. îi vorbi, în sfîr șit,

www.tubefun4.com
soției sale, despre scrisoarea anonim ă primită cu două luni înainte.
— Am s-o duc la Cazinou să le arăt la toți că e scrisa de tic ălosul de Valenod, pe
care l-am scos din noroi ca sâ ajung ă, datorită mie, unul dintre cei mai boga ți
oameni din Verrieres. Am s ă-1 fac de rîs în fa ța lumii și apoi am s ă-1 provoc la
duel. Prea e de tot!
„Doamne! s-ar putea s ă rămîn văduvă!" se gîndi doamna de Rânal. Dar aproape
în aceeași clipă își zise „Dac ă nu împiedic duelul, c ăci e sigur c ă aș putea să I
împiedic, atunci devin uciga șa soțului meu".
Niciodată ea nu-i m ăgulise orgoliul cu mai mult ă pri cepere. în mai pu țin de
două ore îl făcu să vadă, și chiai cu motive g ăsite de el, c ă trebuia să-i arate mai
mulia prietenie decît oricînd lui Valenod, ba chiar s-o ia pe filisa înapoi în cas ă.
Doamna de Rânal avu nevoie de curaj ca s ă se hotărască s-o revad ă pe fata aceea
de la care i se tr ăgeau toate nenorocirile. Dar ideea îi fusese dat ă de Julien.
în sfîrșit, după ce i se sugerase de vreo trei sau paim ori, domnul de Renal ajunse
singur la ideea, sup ărătoare din punct de vedere b ănesc, că lucrul cel mai
neplăcui pentru el ar fi fost ca, în mijlocul fierberii și al bîrfeliloi din Verrieres,
Julien să rămînă preceptor al copiilor dom nului Valenod. Julien ar fi avut tot
interesul s ă primeasi .1 ofertele directorului A șezămîntului pentru s ăraci. Dini
potrivă, pentru bunul nume al domnului de Rdnal era foarte important ca tîn ărul
să părăsească orășelul și să inii< la seminarul din Besan șon sau la cel din Dijon.
Dar cum s ă-1 hotărăști, și apoi cum avea s ă trăiască acolo ?
Domnul de Renal, v ăzînd necesitatea imediat ă a jert fei b ănești, era și mai
deznădăjduit decît so ția lui. lai doamna de Renal, dup ă discuția avută, se afla în
situația
10ȘI ȘI NEGRU
183
U&ui om curajos care, s ătul de viață, a luat o doz ă de stra-monium și nu se mai
mișcă decît prin resort, ca s ă zicem ișa, și nu-1 mai intereseaz ă nimic. A șa s-a
întîmplat cu Ludovic al XlV-lea care, pe patul de moarte, a spus : Cînd mim
rege. Admirabile cuvinte.
A doua zi, în zori, domnul de Rânal primi o scrisoare uionim ă, compusă în stilul
cel mai jignitor cu putin ță. în flecare rînd erau cuprinse cuvintele cele mai
grosolane I > ș ivind situa ția lui. Era opera vreunui subaltern invidios.
Scrisoarea aceasta îl f ăcu din nou s ă se gîndeasc ă la nece-n ii ca unui duel cu
domnul Valenod. Apoi curajul i se avînt ă pînă la hotărîrea de-a trece imediat la
fapte. Domnul de Rânal plec ă singur și se duse la armurier s ă-și cumpere
pistoale, pe care puse s ă i le încarce.
„De fapt, î și spunea el, chiar dac ă ar reveni pe lume
tH'trmuirea aspr ă a împăratului Napoleon, eu n-a ș avea
i mi repro șez nici un ban luat prin pung ășie. M-am
ffleut, cel mult, c ă nu văd; dar am în sertar destule scrisori
itirc mă îndreptățeau să procedez a șa."
' Pe doamna de Rânal mînia lui rece o însp ăimîntă ; îi amintea nefericita idee a

www.tubefun4.com
văduviei, pe care încerca zadar- Dlc s-o alunge. Se închise cu so țul ei într-o
cameră. Dar degeaba îi vorbi timp de ma i multe ore: noua scrisoare nu mim ă îi
călise hotărîrea. în cele din urm ă izbuti să-i transforme curajul de-a trage o
pereche de palme domnu-
Valenod în acela de a-i. oferi șase sute de franci lui
;en ca să-și plătească întreținerea la seminar pe timp li un an. Domnul de Rânal,
blestemînd de mii de ori ziua avusese nefericita idee s ă-și aducă un preceptor în
, uită de scrisoarea anonim ă.
•Se mai mîngîie pu țin chibzuind la un lucru pe care nu
ipuse soției sale: cu dib ăcie, și folosindu-se de ideile ite ale tîn ărului, nădăjduia
să-1 facă să refuze, €hiar sum ă mai mică, oferta domnului Valenod.
184
STENDIIAI.
Doamna de Rgnal avu și mai mult de furc ă să-1 conving ă pe Julien c ă, jertfind
pentru bunul renume ii so țului ei o slujb ă plătită cu opt sute de franci pe an, ofe
rită în mod public de directorul A șezămîntului penim s ăraci, putea, f ără sfială, să
primească o despăgubire.
— Dar nu m-am gîndit, spunea mere u Julien, nu m-am gîndit nici m ăcar o clipă
să primesc oferta lui Vale-nod. M-a ți deprins prea mult cu via ța elegantă, și gi»>
solănia oamenilor acelora m-ar ucide.
Dar cruda necesitate, cu mîna ei de fier, frînse voin ța lui Julien. Orgoliul îl f ăcea
să-și închipuie c ă nu prime ște decît cu titlu de împrumut suma oferit ă de
primarul din Verrieres; voia chiar sâ-i dea o poli ță cu termen de plai.i peste cinci
ani, cuprinzînd și dobînzile.
Doamna de Renal mai avea cî teva mii de franci as cun și în grota cea mic ă de-pe
munte.
Ea i-i oferi tremurînd toat ă și știind că va fi respins ă cu mînie.
— Vrei s ă pîngărești amintirea dragostei noastre ? II spuse Julien.
în sfîrșit, Julien plec ă din Verrieres. Domnul de RCua se sim ți fericit; în clipa
cînd trebuise s ă primeasc ă bani tl< la el, lui Julien i se p ăruse de neîndurat
această jertfă și refuzase cu hot ărîre. Domnul de Rfinal i se aruncase îi bra țe, cu
ochii în lacrimi. Și cum tînărul îi ceruse un cer ți ficat de bun ă purtare, el nu
știuse cum s ă găsească, în e: tu'ziasmul lui, cuvinte mai înfl ăcărate ca să-1 laude.
Efo nostru avea cinci ludovici economisi ți și trăgea nădejde capete cam tot
atîția, cu împrumut, de la Fouque.
Era foarte emo ționat. Dar, la o leghe de or ășelul m care l ăsa atîta dragoste, nu se
mai gîndi decît la ferici rea de-a vedea o capital ă, un mare ora ș fortificat, ca Besa
I
ROȘU ȘI NEGRII
185
în timpul scurtei lui lipse de trei zile, doamna de Renal fu am ăgită de una din
cele mai cumplite decep ții «Ic dragostei. Via ța i se scurgea lini ștită; între ea și
prăpastia nenorocirii se afla acea ultim ă întîlnire pe care mai trebuia s-o aib ă cu

www.tubefun4.com
Julien. Num ăra orele și minutele i Imase pînă la întîlnire. în cele din urm ă, în
timpul celei de-a treia nopți de la plecare, auzi, de de parte, semnalul < <>iivenit.
După ce înfruntase mii de primejdii, Julien se ivi în fa ța ei.
Din clipa aceea n-o mai st ăpîni decît un gînd: acum îl vfld pentru ultima oar ă. Și
în loc să răspundă la înflăcăra-rcu iubitului, ea îl primi de parc ă abia mai pîlpîia
viața în ca. Cînd se c ăznea să-i spună că-1 iubește, o făcea cu atîta Mlng ăcie de
parcă ar fi vrut s ă-i dovedeasc ă contrariul. Nimic nu putea s-o abat ă de la gîndul
crunt al desp ărțirii pentru vecie. B ănuitorul Julien presupuse o clip ă că-1 și
Uitase. Cuvintele lui de sup ărare, în acest sens, fur ă pri-milc îns ă cu lacrimi
grele, care curgeau t ăcute, și cu MMngcri de mîn ă aproape convulsive.
— Dar, pentru numele lu i Dumnezeu, cum vrei s ă te Cred ? răspundea Julien la
împotrivirile reci ale iubitei Iile. Chiar doamnei Derville , chiar unei simple
cunoștințe ți tot i-ai ar ăta de-o sut ă de ori mai mult ă prietenie sin-
decît mie. Doamna de Renal, împietrit ă, nu știa ce să-i răspundă.
— Mai nefericit ă de-atîta e cu neputin ță să fiu… Sper i s ă mor… Simt c ă-mi
îngheață inima…
Acestea au fost cele mai lungi r ăspunsuri pe care
le-a putut c ăpăta de la ea. Cînd apropierea zorilor îi sili s ă se despart ă, lacrimile
iei de Rfinal secar ă de-a binelea. îl privi cum leag ă Icreastră o frînghie înnodat ă
fără să-i șoptească o , fără să-i întoarcă sărutările. Zadarnic îi spunea
186
STENDHA1.
— Iată-ne ajunși acolo unde ți-ai dorit atît de mult. De acum înainte vei.tr ăi fără
remușcări. N-ai să-ți mai vezi în mormînt cop iii la orice fleac de boal ă.
— îmi pare r ău că nu poți să-1 mai îmbr ățișezi pe Sta-nislas, îi spuse ea rece.
Pînă la urmă, Julien rămase adînc mirat d< îmbr ățișările lipsite de c ăldură ale
acestui cadavru viu ; și nu se putu gîndi la altceva, pîn ă departe, la mai mulu
leghe. Sufletul îi era mîhnit și, înainte de-a trece muntek cît mai putu s ă zărească
turla bisericii din Verrieres, s< întoarse și privi adesea într-acolo.
CAPITOLUL XXIV O capital ă
Ce zgomot, cî ți oameni gonind dup ă treburi ! Cîte idei pe ntru vin oi într-un cap
de douăzeci de ani! Ce clipe de uitare pentru dragoste !
BARNAVE
în sfîrșit, pe un munte dep ărtat, zări niște ziduri negre . era fort ăreața Besancon-
ului. „Cu totul altfel m-a ș li simțit, își spuse el oftînd, dac ă soseam în aceast ă
nobil;» garnizoan ă ca să devin sublocotenent într-unu i din regi mentele menite
s-o apere !"
Besancon nu e numai unul dint re cele mai frumoase ora șe ale Fran ței, ci e și plin
de oameni curajo și și intch gen ți. Dar Julien nu era decît un fl ăcău de țară și n-
avea nici o posibilitate s ă se apropie de oamenii cu vaz ă.
Luase de la Fouqu6 un costum or ășenesc și, astfel îmbr ăcat, trecu podul de la
poarta ora șului. Cu gîndul la istoria asediului din 1674, voi s ă vadă, înainte de-a
si închide în seminar, meterezele fort ăreței. De dou ă sau di trei ori santinelele

www.tubefun4.com
erau cît pe ce s ă-1 aresteze, fiiruU a
MOȘI ȘI NEGRU
187

pătrunsese în locuri unde geni știi interzic trecerea publi- i ului, ca astfel ei s ă
poată vinde, în fiecare an, cu doisprezece sau cincisprezece franci, fînul crescut
acolo.
înălțimea zidurilor, adîncimea șanțurilor, înf ățișarea crunt ă a turnurilor îi r ăpiră
cîteva ore. Iar cînd trecu prin fa ța cafenelei celei mari de pe bulevard, încremeni
de admira ție. Putea s ă tot citeasc ă cuvîntul „cafenea", scris cu IIIcre de-o
șchioapă deasupra unor u și imense, c ă nu-i venea s ă-și creadă ochilor. C ăută să-
și domine timiditatea; îndr ăzni să intre și se pomeni într-o sal ă lungă de vreo
treizeci-patruzeci de pa și, cu tavanul înalt de cel pu țin țusc metri. în ziua aceea,
totul îl minuna.
La două mese de biliard jocul era în to i. Chelnerii strigau punctele ; juc ătorii
alergau în jurul meselor, printre numero șii spectatori strîn și grămadă. Valurile
fumului de lulun ie șit din gurile tuturor înv ăluiau încăperea în nori nil ..isi rii.
Staturile înalte ale b ărbaților, umerii lor rotunzi, ni" isul greoi, favori ții enormi,
redingotele lungi care îi iu "pereau, totul atr ăgea atenția lui Julien. Aceste nobile
vlăstare ale anticului Bisontium nu vorbeau decît prin Kliig ăte și-și dădeau aere
de războinci neferici ți. Julien îi
i'lmira, neclintit; se gîndea la imensitatea și la măreția mi' i capitale mari ca
Besancon. Și nu cuteza s ă ceară o Ceșcuță cu cafea vreunuia din domnii aceia cu
priviri tttnc țe, care strigau punctele la biliard.
, Dar domni șoara de la tejghe a observase încînt ătorul al tîn ărului tîrgove ț care,
la trei pași de sobă, cu un
…..aș sub braț, privea bustul regelui turnat într-un ghips
ili> de toat ă frumusețea. Și domnișoara asta, o fiic ă a ținutului Franche-Comte,
înaltă, foarte trupe șă, gătită cum se luvine ca s ă nu facă de rîs o cafenea, îi spuse
de vreo dou ă ni i cu un gl ăscior care c ăuta să fie auzit numai de Julien :
„Domnule! Domnule!" Iar Julien, întîlnind privirea
188
STENDHAI.
ochilor ei alba ștri, mari și foarte gale și, își dădu seama câ lui i se vorbea.
Se apropie de tejghea și de fata aceea frumu șică, grăbit de parc ă s-ar fi dus s ă
întîmpine ostile du șmane. Dar, din pricina înv ălmășelii, scăpă cufărașul.
Cu cîtă milă nu l-ar privi pe provincialul nostru liceenii din Paris care, la
cincisprezece ani, se pricep s ă intre într-o cafenea cu un aer atît de distins! Dar
țîncii aceștia, atît de stila ți la cincisprezece ani, înce p, la optsprezece ani, s ă
devină ca toată lumea. Timiditatea pasionat ă pe care o întîlne ști se poate dep ăși
uneori, și atunci ea arat ă ce înseamn ă voința. Apropiindu-se de feti șcana atît de
chipeșă, care binevoia s ă-i vorbeasc ă — „trebuie s ă-i spun adev ărul", gîndi
Julien — deveni îndr ăzneț fiindcă își învinsese timiditatea.

www.tubefun4.com
— Doamn ă, vin pentru prima oar ă în viața mea la Besan șon și tare aș dori să
capăt, cu bani, o pîini șoară și-o ceașcă de cafea.
Domnișoara zîmbi pu țin și apoi roși; se temea ca tîn ărul acesta dr ăguț să nu
atragă asupra lui aten ția iro nică și glumele juc ătorilor de biliard. C ăci s-ar fi
speriat și n-ar mai fi c ălcat pe-acolo.
— Așezați-vă aici, lîng ă mine, îi spuse ea ar ătîndu-i 0 m ăsuță de marmur ă,
ascunsă aproape cu totul de uria șa tejghea de mahon care ajungea pîn ă în sală.
Domnișoara se plec ă peste tejghea, ceea ce îi dădu prilejul să-și scoată la iveală
talia superb ă. Julien o i< marc ă, bineînțeles, și toate gîndurile i se schimbar ă.
Fru moașa domnișoară pusese dinaintea lui o cea șcă, zahâi i o franzelu ță.
Șovăia să cheme chelnerul ca s ă aducă ci cafeaua, dîndu- și seama că, la sosirea
lui, intimitatea cu Julien avea s ă se sfîrșească.
Julien, gînditor, compara frumuse țea aceasta blonda și veselă cu unele amintiri
care îl frâmîntau adesea. Idoca
ROȘU ȘI NEGRU
189

patimii pe care o inspirase îi alung ă aproape toat ă sfiiciunea. Frumoasa
domnișoară n-avea timp de pierdut: ea citi tn ochii lui Julien.
— Fumul ăsta de pip ă vă face să tușiți. Veniți să luați Misa mîine, înainte de
ora opt diminea ța; atunci sînt șproape singură.
— Cum v ă numiți ? o întreb ă Julien, cu zîmbetul ios al timidit ății fericite.
— Amanda Binet.
— îmi da ți voie să vă trimit, peste un ceas, un pachet are cît ăsta care-1 am la
mine ?
Frumoasa Amanda se gîndi pu țin.
— Sînt supravegheat ă; ceea ce îmi cere ți mă poate
……promite; totu și, mă duc să-mi scriu adresa pe o hîrtie.
Puneți hîrtia deasupra pachetului și trimiteți-mi-1 fără pună.
— Numele meu e Julien Sorel, îi spuse tîn ărul; n-am rude și nici cuno ștințe în
Besanc.on.
— Ah, în țeleg, se bucur ă ea, veniți să studiați dreptul ?
— Vai, nu, r ăspunse Julien; sînt trimis la seminar. Dezam ăgirea cea mai deplin ă
se așternu pe chipul fru-
i Amanda; care chem ă un chelner: acum avea curaj. «lnerul îi turn ă cafea lui
Julien fără să se uite la el. Amanda primea ba nii la tejghea; Julien era mîndru c ă
îndrăznise să vorbeasc ă; la una din mesele de biliard se is- șMe o ceartă.
Strigătele și tăgadele juc ătorilor, răsunînd ș lala aceea imens ă, făceau un
zgomot care îl uimea pe Julirn. Amanda era vis ătoare și-și coborîse privirile.
f* — Dac ă voiți, domnișoară, vorbi el deodat ă, sigur pe I, voi spune că sînt vărul
dumneavoastr ă. Aerul acesta de autoritate îi pl ăcu Amandei. „Nu e un
i…..ș I oarecare", se gîndi ea. Și îi șopti foarte repede, f ără
Ml priveasc ă, atentă ca nu cumva s ă se apropie cineva de

www.tubefun4.com
r
190
STENDHAI
— Eu sînt din Genlis, de lîng ă Dijon; spune dumneata e ști tot din Genlis și că
ești văr cu mama.
— Așa am să fac.
— în fiecare joi, la orele cinci, vara, domnii semina ri ști trec pe aici, prin fa ța
cafenelei.
— Dacă te gîndești la mine, cînd voi trece, ține un buche țel de violete în mîn ă.
Amanda îl privi mirat ă; privirea aceasta îi schimM curajul lui Julien în
îndrăzneală sadea; se ro și groza> spunîndu-i:
— Simt c ă te iubesc cu dr agostea cea mai înfl ăcărată.
— Vorbe ște mai încet, îi r ăspunse ea, p ărîml înspăimîntată.
Julien se gîndi s ă-și reaminteasc ă frazele citite într-un volum r ăzleț din Noua
Eloisă1, pe care îl g ăsise la Vei Memoria îl sluji de minune; de vreo zece minute
îi recita Noua Elois ă domnișoarei Amanda, încîntat ă, și era ferim de vitejia lui,
cînd, deodat ă, frumoasa casieri ță luă o înfățișare glacial ă. Unul dintre iubi ții ei
se ivise la u șa cafenelei.
Acesta se apropie de tejghea, fluierînd și legănîndu si umerii; apoi îl privi pe
Julien. Cît ai clipi, imagina ția acestuia, mereu aprins ă, nu mai v ăzu altceva decît
duelul Păli, împinse cea șca deoparte, c ăută să pară cît mai st ă pi n pe sine, și-și
privi potrivnicul cu deosebit ă atenție. Și cum potrivnicul î și plecase capul ca s ă-
și umple, nestinghcm, un p ăhăruț cu rachiu pe tejghea, Amanda, dinu o
căutătură, îi porunci lui Julien s ă-și plece ochii. Se supuse și, timp de dou ă
minute, st ătu neclintit la locul iui, palul dîrz și negîndindu-se decît la ce avea s ă
urmeze; în clipa aceea era cu adev ărat un bărbat bine. Rivalul se mirase d<
privirea lui Julien ; dup ă ce-și sorbi dintr-o înghi țitură ra chiul, îi spuse ceva
Amandei, î și vîrî amîndou ă mîinile in
1 Noua Elois ă, roman al scriitorului francez Jean-Jacques RousstM
(1712-1778).
ROȘI ȘI NEGRU
191
irele laterale ale redingotei lui groase și porni spre mesele de biliard, șuierînd și
țintindu-1 pe Julien. Acesta se I i ulic ă înnebunit de furie, dar nu știa cum să facă
să fie o- braznic. își lăsă pachetul și, legănîndu-se de zor, se îndrept ă [ ipre
biliard.
Zadarnic îi șoptea pruden ța: „Păi, cu un duel, de cum
it la Besancon, s-a dus pe gîrl ă preoția !" „Puțin îmi pas ă. Măcar n-o să se spună
că am îngăduit unui obraznic s ă-și bată joc de mine." .
Amanda îi v ăzu curajul în contrast atît de mare cu nai-Mi, ii ea purt ării lui. într-o
clipă îl preferă lunganului în redingot ă. Se ridică și, prefăcîndu-se c ă urmărește
din i un trec ător de pe strad ă, veni și se așeză repede între
și biliard.

www.tubefun4.com
– Nu cumva s ă te uiți urît la domnul acela. E cumna- lul meu.
— Ce-are a face ? El m-a privit întîi.
— Vrei s ă mă nenoroce ști ? Sigur c ă te-a privit, și poate că o să vină să-ți
vorbească. I-am spus c ă ești o rudă de-a mamei și că ai sosit din Genlis. El e din
Franche-< 'omte și n-a trecut niciodat ă dincolo de Dale, pe drumul »prc
Burgundia; a șa că spune-i ce vrei, f ără teamă.
Julien tot mai șovăia ; atunci ea ad ăugă repede, imagina ția de fată de tejghea
punîndu-i la îndemîn ă minciuni cu duiumul:
— Sigur c ă te-a privit, dar a f ăcut asta tocmai cînd m ă
cine ești; e un bărbat mojic cu toată lumea, dar n-a vrut să te insulte.
Julien se uit ă după așa-zisul cumnat; îl v ăzu pontînd la ruleta cea mai dep ărtată
de mesele de biliard. îl auzi «Irij țînd, cu vocea-i groas ă, pe un ton amenin țător:
„Fac M jocul !" Julien trecu repede pe lîng ă domnișoara Btaanda și se îndrept ă
spre biliard. Amanda îl apuc ă de
Braț:
— Mai întîi vino de pl ătește, îi spuse ea.
„Are dreptate, gîndi Julien ; îi e team ă să nu plec f ără ș•și plătesc." Amanda era
la fel de tulburat ă ca și el și se HMne toată ; îi dădu restul cît putu mai încet,
spunîndu-i Mi, în șoaptă:

192
STENDIIAI
— Pleacă imediat din cafenea, altfel nu te mai iubesi deloc; și totuși, îmi placi
mult…
Julien plec ă, într-adev ăr, dar agale. „Nu e oare de da toria mea s ă mă duc,
șuierînd, și să-1 privesc pe nenoroci tul ăla ?" Nehot ărîrea îl ținu aproape o or ă
pe bulevard, în fa ța cafenelei; se uita mereu dac ă nu iese omul lui. Dai acesta nu
se ivi și Julien plec ă de-acolo.
Se afla în Besan țon abia de cîteva ceasuri și îl și mus tra cugetul. B ătrînul
chirurg-major îi d ăduse, pe vremun. de și era bolnav de gut ă, cîteva lec ții de
scrimă; asta era toat ă știința pe care Julien o putea pune în slujba mîniel lui. Dar
încurcătura ar fi fost nimica toat ă dacă s-ar fi pi i ceput s ă se supere altfel decît
trăgînd palme; c ăci, daca ai fi ajuns s ă se încaiere, rivalul lui, un vl ăjgan cît toate
zi lele, l-ar fi b ătut măr și l-ar fi lăsat lungit în drum.
„Pentru un nenorocit ca mine, f ără ocrotitori și făr.l bani, își spunea Julien, n-o
să fie mare deosebire înin seminar și pușcărie; trebuie s ă-mi las hainele civile la
vreun han și să-mi îmbrac iar sutana. Dac ă izbutesc s ă ies vreodat ă din seminar
pentru cîteva ore, n-ar fi mare lu cru, cu hainele mele civile, s-o rev ăd pe
domnișoara Amanda."
Socoteala aceasta nu era deloc rea; dar Julien, trecîml pe dinaintea tuturor
hanurilor, nu îndr ăznea să intre în nici unul dintre ele.
în sfîrșit, pe cînd se afla în fa ța Hanului ambasadori lor, privirea lui nelini ștită
întîlni ochii unei femei dol o fane, destul de tîn ără încă, grozav de rumen ă la față,

www.tubefun4.com
cu (> înfățișare fericit ă și voioasă. Julien se apropie de ea si i povesti cum stau
lucrurile.
— Sigur, p ărintele, îi spuse hangi ța „ambasadorilor" ; am s ă-ți păstrez hainele
civile, ba am s ă pun să ți le și se ture cît mai des. Pe vremea asta nu-i bine s ă ții
un costum de postav f ără să-1 aerisești.
Și, luînd o cheie, îl conduse ea îns ăși într-o od ăi sfătuindu-1 s ă facă o listă cu tot
ce lasă acolo.
— Doamne, ce bine ar ăți așa, părinte Sorel, îi spu gr ăsana cînd îl v ăzu coborînd
în bucătărie. Și am poruncesc s ă ți se serveasc ă un prînz pe cinste; apoi]
fcOȘl ȘI NEGRU
193
Idfiugă în șoaptă: n-o să te coste decît dou ăzeci de golo-iii. în loc de cincizeci
cît plătește toată lumea. Fiindc ă uța dumitale trebuie cru țată.
— Am zece ludovci, îi r ăspunse Julien cu oarecare
— Vai! Doamne ! r ăspunse hangi ța îngrijorat ă; nu orbi a șa de tare. N-ai idee
cîți ticăloși sînt în Besancon.
i fură cît ai clipi, și mai ales în cafenele s ă nu intri nicio-, Ci șînt pline de
haimanale.
Adevărat! făcu Julien, c ăruia cuvîntul acesta îi luse de gîndit.
— Să vii totdeauna numai la mine, și-am să pun să ți I tacă de fiecare dat ă
cafea. Nu uita c ă ai să găsești aici
nul o prieten ă și o masă bună cu douăzeci de gologani; ! c ă ne-am în țeles, nu ?
Și-acum, așază-te la mas ă, am 1 te servesc chiar eu.
N-aș putea să mănînc, îi spuse Julien. Sînt pr ea lllburat; de-aic i intru de-a
dreptul la seminar. Buna hangiță nu-1 lăsă să plece pîn ă ce nu-i umplu bu-ele cu
de-ale gurii. în sfîr șit, Julien porni spre locul I CMC se temea atît; din pragul
ușii, femeia îi ar ătă drumul.
CAPITOLUL XXV Seminarul
Trei sute treizeci și șase mese de prinz a optzeci și trei de centime, trei sute
treizeci și șase mese de sear ă a trezeci și opt de centime, șocolată cui are
dreptul să capete; cît cî știg poate s ă iasă din smerenie ?
UN VALENOD din Besancon
Văzînd de departe crucea de fier poleit ă pe poartă, i se apropie încet; abia se mai
putea ține pe pi-e, „Âsta-i, va s ă zică, iadul pe p ămînt, din care n-am pot ie și!" în
cele din urm ă, se hotărî să sune. Clo-
194
STENDIIAI
potul răsuna ca în pustiu. Pest e vreo zece minute, un b ărbat cu obrajii palizi și
înveșmîntat în negru veni s.i i deschid ă. Julien îl privi și-și plecă îndată ochii.
Portarul acesta avea o înf ățișare ciudat ă. Pupilele verzi și bombau ale ochilor i se
rotunjeau ca la pisici; liniile neclintite ale pleoapelor v ădeau imposibilitatea
oricărei simpatii; bu zele sub țiri i se întindeau în semicerc peste din ții ieșiți ui
afară. Și totuși, înfățișarea lui nu amintea deloc crini mai degrab ă insensibilitatea

www.tubefun4.com
aceea des ăvîrșită care t însp ăimîntă și mai mult pe tineri. Singurul sim țămînt pe
care privirea rapid ă a lui Julien îl putu ghici pe fa ța lui prelung ă și cuvioasă fu
disprețul adînc pentru tot ce ai li avut s ă-i spună, în afara lucrurilor legate de
împărăția ce rului.
Julien își ridică anevoie ochii și, cu un glas care tremura din pricina b ătăilor
inimii, îl l ămuri că vrea să vorbeascJ cu p ărintele Pirard, directorul seminarului.
Fără să i răspundă un cuvînt, omul negru îi f ăcu semn s ă-1 urmeze Urcar ă două
etaje, pe o scar ă largă, cu ramp ă de lemn, aii c ărei trepte l ăsate în jos atîrnau pe
partea opus ă peretelui și păreau gata s ă se prăbușească. O ușiță, pe care era
prinsă o cruce mare de cimitir, din seîndur ă vopsită în negru, fu deschis ă
anevoie și portarul îl introduse înli <> înc ăpere întunecoas ă și scundă, cu pereți
văruiți și unde se aflau, drept podoabe, dou ă tablouri mari și înnegrite de vreme.
Acolo, Julien fu l ăsat singur; se sim țea doborît și-J bătea inima de-ai fi zis c ă
vrea să-i spargă pieptul. Ar li fost fericit s ă poată plînge. O t ăcere de moarte
domnea în toat ă clădirea.
Peste un sfert de ceas, care i se p ăru lung cît o zi, portarul cu înf ățișare sinistr ă
se ivi în pragul unei u și. la celălalt capăt al încăperii și, fără să binevoiasc ă să-i
spuii;l o vorb ă, îi făcu semn s ă înainteze. Julien intr ă inii u înc ăpere și mai mare
decît cea dintîi și foarte prost lunii
IOȘU ȘI NEGRU
195
Ită. Pereții erau tot v ăruiți, iar mobile nu existau. Doar r-un ungher, lîng ă ușă,
Julien văzu în treac ăt un pat de luri, dou ă scaune de paie și un jilț din lemn de
brad, pern ă. în celălalt capăt al încăperii, lîng ă un ochi de str ă cu geamul
îngălbenit și împodobit cu ghivece de neîngrijite, z ări un om îmbr ăcat într-o
sutană [pădită, șezînd la o mas ă. Părea mînios; apuca, unul jcttc unul, o
sumedenie de p ătrățele făcute din hîrtie, scria [Ceva pe fiecare și apoi le a șeza
pe masă. Nici nu lu ă în •camă prezența lui Julien. Acesta încremenise în
picioare, ștm pe la mijlocul od ăii, acolo unde îl l ăsase portarul, [care ieșise
închizînd u șa.
Trecură astfel zece minute; omul îmbr ăcat ca vai de lume scria de zor.
Tulburarea și teama lui Julien sporir ă Inir-atîta, îneît bietul tîn ăr simțea că e gata
să se pi.ihușească. Un filozof ar fi zis, în șelîndu-se poate : „Sta- șM asta se
datorează impresiei puternice pe care o face urt țenia asupra unui suflet n ăscut să
iubească ceea ce e fiumos".
Omul care scria ridic ă fruntea. Julien nu observ ă asta IpCtt peste cîtăva vreme,
și chiar dup ă ce văzu rămase tot încremenit, lovit ca de moarte de privirea
cumplită care se Ițint isc asupra lui. Ochii împ ăienjeniți ai lui Julien abia tușeau
fața prelung ă și acoperit ă toată cu pete ro șii, în de fruntea g ălbejită ca a unui
mort. între obrajii ro șii și fruntea alb ă sticleau doi ochi mici și negri, iți să
înspăimînte pîn ă și ființa cea mai curajoas ă. ttea uriașă era mărginită cu păr des,
turtit și negru ca
— Ai de gînd s ă vii odată mai aproape ? spuse în cele urmă omul, cu ner ăbdare

www.tubefun4.com
în glas. Julien f ăcu un pas șovăielnic și, în sfîrșit, gata să se că și palid cum nu
mai fusese în via ța lui, se opri
196
STENDHAI.
la trei pași de măsuța de scînduri, acoperit ă cu hîrtiuu li p ătrate.
— Vino mai aproape, îi spuse omul.
Julien mai f ăcu un pas, întinzînd mîna, de parc ă ar fi căutat ceva s ă se sprijine.
— Cum te cheam ă ?
— Julien Sorel.
— Ai întîrziat mult, îi spuse omul, țintindu-1 din nou cu o privire necru țătoare.
Julien nu putu s ă-i înfrunte uit ătura; întinzînd mîna ca pentru a c ăuta un reazem,
se prăbuși pe podea.
Omul sun ă. Julien nu mai vedea și nu mai putea s ă M-miște; dar auzi ni ște pași
care se apropiau.
Fu ridicat și așezat pe jil țul de lemn. Apoi auzi vocci omului aceluia groaznic
spunîndu-i portarului:
— Se vede c ă 1-a apucat boala copiilor; numai asia mai lipsea.
Cînd Julien izbuti s ă deschidă ochii, omul cu fa ța roșie continua s ă scrie;
portarul disp ăruse. „Trebuie s ă fiu cu rajos, î și spuse eroul nostru, și mai ales s ă
ascund ce sitni sim țea că-i e îngrozitor de r ău; dacă mi se întîmpl ă ceva,
Dumnezeu știe ce-au s ă-și închipuie despre mine." In sfîr șit, omul lăsă scrisul și,
uitîndu-se piezi ș la Julien :
— Ești, sau nu în stare s ă-mi răspunzi ?
— Sînt, p ărinte, îi răspune Julien cu o voce sl ăbită.
— Foarte bine.
Omul negru se ridicase pe jum ătate și căuta i u ner ăbdare o scrisoric ă în sertarul
mesei de brad, care se I deschise scîr țîind. O găsi, se așeză fără grabă și, uitîndu
• din nou la Julien, de parc ă ar fi vrut s ă-i smulgă și ultima fărîmă de viață:
— îmi ești recomandat de p ărintele Chelan, caiv .1 fost cel mai bun paroh din
eparhie, om de aleas ă virtute și prietenul meu de treizeci de ani.
KOȘU ȘI NEGRU
197
ir:
I mu \/i r
Ah, am cinstea s ă vorbesc cu p ărintele Pirard, Julien cu glas stins.
— Așa se pare, îi r ăspunse directorul seminarului, privindu-1 supărat.
Și ochișorii îi sclipir ă și mai tare, apoi mu șchii din col țurile gurii îi tres ăriră fără
voie. Părea un tigru, gustînd dinainte plăcerea de a- și înghiți prada.
— Scrisoarea p ărintelui Ch61an e scurt ă, grăi el, ca și ar fi vorbit singur.
Intelligenti pauca1 : în vremurile
tre nu scrii niciodat ă prea puțin. Și citi cu glas tare: „ Vi-1 recomand pe Julien
Sorel, din parohia aceasta, botezat tic mine acum vreo dou ăzeci de ani: e fiul
unui cherestegiu înstărit, dar care nu-i d ă un ban; Julien va fi un lucr ător în via

www.tubefun4.com
Domnului. Memoria și inteligen ța nu-i lipsesc și are destul ă judecată. Dar
chemarea pe care o ite fi-va ea trainic ă ? E ea sincer ă ?"
— Sinceră! repetă părintele Pirard, mirat, uitîndu-se l| Julien ; dar de pe acum
privirea îi era mai pu țin lipsită Bl omenie. Sinceră! repetă el, coborînd glasul și
dînd să șbască mai departe:
„Vă cer o bursă pentru Julien Sorel; o va merita, su-
|wnîndu-se la examenele trebuitoare. L-am înv ățat un pic
Bt teologie, din vechea și buna teologie a lui Bossuet,
knauld, Fleury2. Dacă nu vă e pe plac, trimite ți-mi-1 îna-
șOi; directorul A șezămîntului pentru s ăraci, pe care îl cu-
șMȘteți bine, îi ofer ă opt sute de franci ca s ă-1 aibă ca
șreceptor la copii. Con știința îmi e împ ăcată, mulțumită
I )oin nului. M ă deprind cu groaznica lovitur ă. Vale et me
CInd citi semnătura, părintele Pirard î și încetini glasul prosti, oftînd: Chelan.
înțelege n-are nevoie de multe cuvinte (lat). Bossuet (1627-1704), episcop
francez și vestit autor al unor
funebre; Antoine Amauld (1612-1694), teolog francez.
cu bine (lat.).
198
STENDIIAI
— E liniștit suflete ște, spuse el; într-adev ăr, virtutea lui merit ă răsplata asta; dea
Domnul s ă am și eu parte de ea la nevoie!
își înălță ochii spre cer și-și făcu o cruce. La vedere;i semnului acestuia sfint,
Julien sim ți că-i mai scade pu țin groaza adînc ă pe care o sim țise cum îi înghea ță
inima de cînd p ășise în clădirea seminarului.
— Am aici trei sute dou ăzeci și unu de tineri, doritori s ă dobîndeasc ă harul
Domnului, spuse, în sfîr șit, abatele Pirard, cu glas sever, dar lipsit de r ăutate;
dintre ei, numai vreo șapte sau opt îmi sînt recomanda ți de oameni ca p ărintele
Ch61an; astfel, printre cei trei sute dou ăzeci și unu vei fi al nou ălea. Dar
ocrotirea mea nu e nici o favoare și nici slăbiciune; ea însemneaz ă o sporite a
grijile>i și a severit ății împotriva p ăcatului. Du-te și încuie ușa cu cheia!
Julien se sili s ă umble și izbuti să nu cadă. Observă că o fereastr ă de lîngă ușă
dădea spre cîmpie. Privi copacii; vederea lor îi f ăcu bine, ca și cum ar fi z ărit
niște prieteni vechi
— Loquerisne linguam latinam ? (Vorbești latinește ?), îl întreb ă părintele
Pirard cînd se întoarse.
— Ita, pater optime (da, preabunule p ărinte), răspunse Julien, venindu- și
puțin în fire. F ără îndoială că, de-o jum ătate de oră încoace, nici un om de pe
lume nu i se p ăruse mai pu țin bun ca p ărintele Pirard.
Convorbirea continu ă în latinește. Privirea preotului se îmblînzi; Julien î și
redobîndi întrucîtva sîngele n „Ce slab sînt, gîndi el, c ă m-am lăsat stăpînit de
apa rentele lui de virtute! Omul ăsta o fi tot o sec ătură, ca părintele Maslon." Și
Julien se bucur ă că-și ascun aproape to ți banii în ghete.

www.tubefun4.com
Părintele Pirard îi puse lui Julien întreb ări în legăiiu.i cu teologia și se minun ă de
cunoștințele lui. Mirarea îi spori și mai mult cînd îl întreb ă îndeosebi din
Scripturi, Dar cînd ajunse la înv ățăturile sfin ților părinți, își dădu seama c ă
Julien aproape n-avea ha bar de numele sfîntului
»OȘtJ ȘI NEGRU
199
Ieronim, al sfîntului Augustin, al slîntului Bona ventura, .ii sfintului Vasile etc,
etc.
„De fapt, se gîndi p ărintele Pirard, asta e tendin ța •ceea fatal ă spre
protestantism, pe care i-am repro șat-o întotdeauna p ărintelui Ch61an. O
cunoaștere adîncit ă, poate chiar prea adîncit ă a sfintelor Scripturi."
(Julien tocmai îi vorbise, f ără să fie întrebat, despre adevăratul timp cînd
fuseseră scrise Geneza, Pentateucul rlc.)
„La ce duce meditarea f ără limită asupra sfintelor Icripturi, dacă nu la
cercetarea personal ă, adică la protestantismul cel mai înfior ător ? gîndi abatele
Pirard. Și, «Iflturi de știința asta nesocotit ă, nimic despre sfin ții Blrinți, ca să
poată compensa o asemenea tendin ță."
Dar uimirea directorului seminarului nu ma i cunoscu i atunci cînd, întrebîndu-1
pe Julien asupra autori-pagii, și așteptîndu-se la maximele vechii biserici tîn ărul
îi recită toată cartea domnului de fbiitre.
„Ciudat om mai e și Ch61an, gîndi p ărintele Pirard;
fi arătat cartea asta ca s ă-1 învețe să-și rîdă de ea ?"
Zadarnic îi puse el întreb ări lui Julien pentru a încerca un ghiceasc ă dacă credea
serios în doctrina domnului de Maistre. Tîn ărul nu răspundea decît cu memoria.
Din clipa tceea, Julien se comport ă într-adev ăr foarte bine, c ăci se »lm(ea st ăpîn
pe sine. Dup ă un examen nesfîr șit de lung, i
păru că severitatea p ărintelui Pirard fa ță de el nu mai
decît prefăcută. într-adev ăr, dacă ar fi lăsat deoparte |*t nicipiile seriozit ății
austere pe care de cincisprezece ani ți Ic impusese fa ță de elevii s ăi întru
teologie, directorul lutlinarului l-ar fi îmbr ățișat pe Julien în numele logicii,
Ijalicane
Denul „galican" se folose ște în legătură cu catolicismul din R|a, socotit a fi
într-o oarecare m ăsură independent fa ță de autorita- ipipală
(
i
200
STENDH/VI

atîta claritate, precizie și corectitudine g ăsea în răspunsu rile lui.
„Iată o minte îndr ăzneață și sănătoasă, își spuse el, d;n corpus debile (trupul e
șubred)."
— Ți se întîmpl ă des să cazi ? îl întreb ă pe Julien, ar ătîndu-i cu degetul
podeaua.

www.tubefun4.com
— E pentru prima oar ă în viață; chipul portarului m ă înspăimîntase, ad ăugă
Julien, roșindu-se ca un copil.
Părintele Pirard aproape c ă zîmbi.
— Iată unde duc de șartele podoabe lume ști; dup.i cîte se pare , te-ai deprins cu
fețe zîmbitoare, adev ărate teatre ale minciunii. Adev ărul e auster, domnule. Dar
me nirea noastr ă în lumea p ămîntească nu e oare și ea la fel de auster ă ? Va
trebui să veghezi ca s ă-ți ferești sufle iul de sl ăbiciunea asta : prea mult ă simțire
față de frumuse ții, deșarte ale înf ățișării exterioare. Dacă nu mi-ai fi fost rec <
> mandat, urm ă părintele Pirard vorbind din nou latine
cu vădită plăcere, dacă nu mi-ai fi fost recomandat de un om ca p ărintele
Ch61an, ți-aș vorbi limbajul plin cir de șertăciuni al lumii acesteia cu care pari
atît de deprin.-. Bursa întreag ă cerută de dumneata, ți-aș spune, e luciul cel mai
greu de dobîndit din lume. Dar p ărintele Chelan ar merita prea pu țin, după
cincizeci și șase de ani ele munc ă apostolic ă, dacă n-ar putea s ă obțină pentru
cineva o burs ă la seminar.
După aceste cuvinte, p ărintele Pirard îl sf ătui pe Julien s ă nu intre în nici o
asociație sau congrega ție secretă, fără învoirea lui.
— Vă dau cuvîntul meu de onoare ! îi f ăgădui Julien cu inima deschis ă, ca un
om cinstit.
Directorul seminarului zîmbi pentru prima oar ă.
— Cuvîntul ăsta nu se potrive ște aici, îi spuse el, c ă< i aminte ște prea mult
deșartă onoare a oamenilor de lume care îi mîn ă la atîtea gre șeli și, deseori, la
crime. îmi dato4 rezi smerit ă supunere, a șa cum grăiește paragraful al șap.
ROȘU ȘI NEGRU
201
I Iwprezecelea din bula Unam Ecclesiam1 a sfîntului Pius I V-lea. Eu î ți sînt mai
marele bisericesc. în casa aceasta, ipul meu fiu, a asculta înseamn ă a te supune.
Cîți iai?
„Iată-ne ajunși și aici, își spuse Julien; de asta mi -a i «preascumpul meu fiu»."
Treizeci și cinci de franci, p ărinte.
— înseamn ă-ți cu grijă cum îți folosești banii; va tre-îi dai socoteal ă de ei.
Convorbirea aceasta penibil ă durase trei ore; Julien i portarul.
— Dă-i tînărului Sorel chilia num ărul 103, îi spuse i țele Pirard.
n semn de pre țuire deosebit ă, îi hărăzise lui Julien o
: separată.
– Du-i lucrurile acolo, ad ăugă el. Julien coborî privirea și-și văzu cufărașul chiar
lîngă el; ; vreme de trei ceasuri, f ără să-1 recunoasc ă.
la numărul 103, o mic ă odăiță de vreo trei metri a ți, la ultimul cat al cl ădirii,
Julien observ ă că fereas-dădea spre fortifica ții, iar dincolo de ele se z ărea fru-i
cîmpie pe care rîul D oubs o desparte de ora ș.
Ce priveli ște încîntătoare ! exclam ă Julien; dar bindu- și astfel, nu sim țea deloc
ce exprimau cuvintele I țite.
Senzațiile atît de puternice, pe care le încercase în

www.tubefun4.com
șCurmi răstimp de cînd se afla la Besancon, îl istoviser ă
nproape cu des ăvîrșire. Așezîndu-se lîng ă fereastră, pe
unicul scaun de lemn aflat în chilie, c ăzu deîndat ă într-un
I »nmn adînc. Și nu auzi nici clopotul pentru cin ă, nici clo-
Botul pentru rug ăciune ; ceilal ți îl uitaser ă.
mflMam Ecclesiam (biserica unic ă), primele cuvinte ale unei bule date i |i i|'.i
Pius al V-lea (sec al XVHea)
[privise i

202
STENDIIAI
A doua zi diminea ță, cînd îl trezir ă primele raze de soare, Julien se pomeni
culcat pe podea.
CAPITOLUL XXVI
Lumea sau ceea ce îi lipse ște bogatului
Sînt singur pe p ămînt, nimeni nu se învrednice ște să se gindeasc ă la mine. To ți
cei pe care îi v ăd făcînd avere au o neru șinare și o asprime a inimii cu totul
străine de inimii mea. Și mă urăsc din pricina bun ătății mele nesilite. Vai!
curînd voi muri, fie de foame, fie ucis dt nefericirea de-a vedea inimi U
oamenilor a ăt de aspre.
YOUNG1
Julien se gr ăbi să-și scuture hainele și să coboare întîrziase. Un supraveghetor îl
certă cu asprime; în loc s ă caute să se justifice, Julien î și încrucișa brațele pe
piept:
— Peccavi, pater optime (am păcătuit, preabunule p ărinte), spuse el cu o
înfățișare umilă.
începutul acesta avu mare succes. Seminari știi mai iste ți își dădură seama că
aveau de-a face cu un om can nu se afla la primii pa și ai meseriei. în ora de
recreații Julien v ăzu că stîrnise curiozitatea tuturor. Dar ceilal ți nu aflară de la el
decît reținere și tăcere. Dup ă principiile ] care și le făurise, Julien îi socotea pe
cei trei sute dou ăz și unu de colegi ni ște dușmani; cel mai periculos dint to ți, în
ochii lui, era p ărintele Pirard.
i Ed. Young (1681-1765), poet englez, autor al vestitelor Nopți, care l avut o
mare influen ță asupra primilor poeți romantici.
KOȘU ȘI NEGRU
203
Peste puțină vreme, Julien trebui s ă-și aleagă un duhovnic și i se dădu o listă.
„Ei, doamne! drept cine m ă ia ? își spuse el. Cred • iaic c ă nu înțeleg ce
înseamnă să vorbești V Și-1 alese pe p ărintele Pirard.
Fără să-și dea seama, pasul acesta fusese hot ărîtor. Un seminarist tinerel de tot,
născut în Verrieres, și care, din prima zi, se declarase prietenul lui, îi spuse c ă
dacă l-ar fi «Ies pe p ărintele Castenede, subdirector ul seminarului, |ioatc ar fi
dovedit mai mult ă prudență.

www.tubefun4.com
— Părintele Castenede e du șmanul părintelui Pirard, Cire e bănuit de jansenism,
adăugă micul seminarist, vorbi ndu-i la ureche.
Toți pașii de început ai eroului nostru, care se credea HI ti de prudent, fur ă, ca și
alegerea duhovnicului, ni ște f i|>ie nechibzuite. R ătăcit de înfumurarea unui om
cu iui.i|ținație bogată, își lua inten țiile drept lucruri împlinite șl se credea un
fățarnic desăvîrșit. Nebunia îl împinse pîn ă li < ilo, îneît se mustr ă singur pentru
succesele dobîndite în Ni la aceasta a sl ăbiciunii.
„Vai! e singura mea arm ă ! își spunea el. în alte vre-n IM II mi-aș fi cîștigat
pîinea prin fapte gr ăitoare în fa ța dușmanului."
lulien, mul țumit de purtarea lui, privea în preajm ă; și șKa pretutindeni aparen ța
celei mai curate virtu ți.
Vreo opt sau zece seminari ști trăiau în mireasma irințieniei și aveau năluciri, ca
sfînta Tereza sau ca sfîntul I i.mcisc cînd a primit pecetea harului pe muntele
Verna, in Xpcnini. Dar asta era o mare tain ă și prietenii lor n-o tlailoau în vileag.
Bieții flăcăi cu năluciri se aflau aproape vi ș 1111 Ia infirmerie. Al ți o sută
uneau credin ța neclintit ă ș ii iifțuința obosită. Munceau pîn ă la istovire, dar f ără
să i i IIKI.1 mare lucru. Vreo doi sau tr ei se distingeau printr-un
204
STENDHAl.
talent real și, între alții, mai ales un anume Chazel; dar Julien sim țea că nu-i sînt
dragi și nici el nu le era pe plac.
Restul celor trei sute dou ăzeci și unu de seminarist i nu era alc ătuit decît din
ființe grosolane, nu tocmai sigure c ă pricep cuvintele latine, pe care le repetau
cît e ziua de lung ă. Fii de țărani aproape to ți, le plăcea mai mult s ă-ți cîștige
plinea rostind cîteva cuvinte latine ști decît dînd cu sapa. Dup ă ce făcu
observațiile acestea, Julien î și făgădui să dobîndeasc ă succese rapide. „în orice
slujbă e nevoie de oameni inteligen ți, căci, la urma urmei, e o munc ă de
îndeplinit, î și spunea el. Sub Napoleon a ș fi fost sergent; printre ace ști viitori
preoți voi fi mare vicar.
Toți nenoroci ții ăștia, adăugă el, pălmași din copil ărie, au trăit, pînă la venirea
lor aici, cu lapte cov ăsit și cu pîine neagr ă. In colibele lor, abia dac ă gustau
carne de cinci sau de sase ori pe an. Asemenea osta șilor romani, care soco teau
războiul drept vreme de odihn ă, țăranii ăștia necio pli ți sînt îneînta ți de plăcerile
seminarului."
Julien nu citea în ochii lor mohorî ți decît nevoia fizic ă satisfăcută după masă și
plăcerea fizic ă așteptată înainte de mas ă. Așa arătau oamenii în mijlocul c ărora
trebuia să se disting ă; dar ceea ce Julien nu știa, ceea ce se fereau s ă-i spună era
faptul că a fi primul la felurite cursuri de dogm ă, de istorie bisericeasc ă etc, etc,
predate la seminar, nu însemna pentru ei decît un p ăcat măreț. De la Voltaire
încoace, de la guvern ămîntul celor dou ă camc-n care nu sînt, în fond, decît
neîncredere și cercetare personal ă și dau spiritului popoarelor prostul obicei de
a nu se încrede, Biserica Fran ței a priceput, se pare, c ă adevărații ei dușmani sînt
cărțile. în ochii Bisericii, supunerea inim ii e totul. Succesele cuiva la studii,

www.tubefun4.com
chiar la cele sfinte, i par suspecte, și pe bună dreptate. Cine-1 va împiedica oare,
pe omul superior, s ă treacă de cealalt ă parte, calj Sieyes sau Grâgoire1 ?
Tremurînd, Biserica se aga ță d<
l E. I. Sieyes (1748-1826) ca și H. Gregoire (1750-1831), amîndoi pre» lați, au
fost de partea revolu ției în 1789.
ROȘU ȘI NEGRU
205
papă ca de singura ei salvare. Singur papa poate încerca i paralizeze cercetarea
personală șr, prin cucernicul fast al ceremoniilor de la curtea lui, s ă
impresioneze spiritul plictisit și bolnav al oamenilor de lume.
Julien, pătrunzînd pe jum ătate aceste diferite adev ăruri, pe care, totu și, toate
cuvintele rostite într-un seminar tind s ă le tăgăduiască, cădea într-o melancolie
ndîncă. Lucra mult și izbuti repede s ă învețe lucruri foarte folositoare pentru un
preot, și foarte false dup ă părerea lui, c ărora nu le d ădea nici o aten ție. Altceva
credea că nu mai are de f ăcut.
„Să mă fi uitat oare toat ă lumea ?" gîndea el, ne știind i i părintele Pirard primise
și zvîrlise în foc cîteva scrisori (rimise din Dijon și din care, cu toate formele
stilului celui mai cuviincios cu putin ță, răzbătea patima cea mai vie. Kemu șcări
amare păreau că se împotrivesc dragostei ac es-li la. „Cu atît mai bine, î și spunea
părintele Pirard, cel puțin tînărul n-a iubit o femeie nelegiuit ă."
într-o zi, p ărintele Pirard deschise o sc risoare care parca pe jum ătate ștearsă de
lacrimi; era un adio pe vecie, „în sfîrșit, i se scria lui Julien, cerul s-a milostivit
l<)(indu-m ă să urăsc nu pe acela pentru care am p ăcătuit, c Aci el îmi va
ramine ve șnic tot ce am mai scump pe lume, < i p ăcatul în sine. Jertfa a fost
îndeplinit ă, dragul meu. Și nu fflră lacrimi, dup ă cum vezi. Gîndul mîntuirii
ființelor pentru cure sînt datoare s ă trăiesc și pe care le-ai iubit a ăt de mult ii
biruit. Un Dumnezeu drept, dar necru țător, nu se va mai putea răzbuna pe ei
pentru păcatele săvîrșite de maica lor. [dio, Julien, fii drept fa ță de oameni "
Sfîrșitul scrisorii era aproape cu neputin ță de citit. Se și Idea o adresă la Dijon
și totuși se nădăjduia că Julien nu i lâspunde niciodat ă sau că măcar va folosi
cuvinte pe • ire o femeie reîntoars ă la virtute le poate asculta f ără să roșească.
Melancolia lui Julien, ajutat ă și de hrana pri ustă pe care o livra seminarului
antreprenorul meselor
206
STENDHA1.
de optzeci și trei de centime, începu s ă-i șubrezeasc ă sănătatea, cînd, într-o
dimineață, Fouqu6 se ivi pe nea șteptate în odaia lui.
— în sfîr șit, am reu șit să intru. Nu- ți fac nici o vinft, dar de cinci ori am venit la
Besancon ca s ă te văd. Și mereu am g ăsit porțile încuiate. Am postat un om la
poarta seminarului; de ce naiba nu ie și niciodat ă ?
— E o încercare la ca re m-am supus singur.
— Te găsesc foarte schimbat. în sfîr șit, bine că te văd! Două piese frumu șele de
cîte cinci franci mi-au doved it cît de neghiob am fost c ă nu le-am d ăruit de cum

www.tubefun4.com
am venit prima dat ă.
Cei doi prieteni vorbir ă la nesfîrșit. Julien p ăli cînd Fouqu6 îi spuse:
— Fiindc ă veni vorba, știi că mama elevilor t ăi e apucat ă de evlavia cea mai
adîncă ? Și îi povesti cu aerul acela firesc care face o impresie atît de
neobișnuită asupra ini mii p ătimașe, cînd îi r ăscolești, fără să știi, fibrele cele
mai intime. Da, dragul meu, de ev lavia cea mai fierbinte. Se zice c ă face
pelerinaje. Dar, spre ve șnica ocară a părinii lui Maslon, care 1-a spionat atîta
vreme pe p ărintele Ch6-lan, doamna de Renal nu 1-a dorit ca duhovnic. Se duce!
se spovedeasc ă la Dijon sau la Besancon.
— Vine la Besancon ? întreb ă Julien cu frunte n ăpădită de roșeață.
— Vine destul de des, îi r ăspunse Fouqu6, privindu-1 întreb ător.
— Ai la tine cîteva numere din Le Constitutionnel ?
— Ce spui ?! se mir ă Fouque.
— Te întreb dac ă ai cîteva numere din Le Constau-tionnel, urmă Julien cu cea
mai mare lini ște în glas. Gazeta se vinde ai ci cu treizeci de gologani num ărul.
— Cum! Exist ă liberali pîn ă și în seminar!? se mirj Fouque. S ărmană Franță !
adăugă el, luînd glasul f ățarnic și tonul mieros al p ărintelui Maslon.
KOȘU ȘI NEGRU
207
Vizita aceasta ar fi f ăcut o adînc ă impresie asupra * ioului nostru dac ă, chiar a
doua zi, o vorb ă rostită de sein inaristul cel mi c din Verrieres, care i se p ărea atît
de I > »pil, nu i-ar fi prilejuit o însemnat ă descoperire. De cînd NC afla în
seminar, purtarea lui nu fusese decît un șir
I Direg de gre șeli. Și Julien rîse cu am ărăciune de sine însu și.
fntr-adevăr, -faptele mai importante ale vie ții și le "inducea cu aleas ă pricepere;
dar nu se îngrijea de II m anunțe, iar iscusi ții seminarului nu se uit ă decît la
amănunte. De aceea și începuse s ă fie privit de c ătre colegi) lui ca un spirit
independent. îl trădaseră o sumedenie de I.Ipic mărunte. .
în ochii lor, el era pe de-a-ntregul st ăpînit de-un p ăcat fflr.1 margini: gtndește,
judecă prin el însu și, în loc să urmeze orbe ște autoritatea și pilda. Părintele
Pirard nu-i fusese de nici un ajutor; nu-i adresase niciodat ă nici un cuvînt, în Ml
ara timpului petrecut la spovedanie, și atunci mai mult
II asculta decît îi vorbea. Dac ă l-ar fi ales pe p ărintele ( astanede, ar fi fost cu
totul altceva.
Din clipa cînd Julien î și dădu seama de nebunia lui, nu NC mai plictisi deloc.
Voia să cunoască toată adîncimea lAului și, în acest scop, ie și puțin din tăcerea
trufașă și încăpățînată cu care își respinsese colegii. Atunci îns ă ei »r răzbunară.
încercările lui de apropiere fur ă întîmpinate cu un dispre ț care ajungea pîn ă la
batjocură. Recunoscu i i de cînd intrase în seminar, nu se scursese m ăcar o oră,
mai ales în timpul recrea țiilor, care s ă nu aibă urmări pentru sau împotriva lui,
să nu-i fi sporit num ărul dușmanilor sau s ă-i fi adus bun ăvoința seminari știlor
sincer vir-luo și sau mai pu țin grosolani decît ceilal ți. Răul de îndreptat era imens
și treaba foarte anevoioas ă. De acum înainte Julien avea s ă fie mereu cu ochii în

www.tubefun4.com
patru; era vorba II di >vedeasc ă o cu totul alt ă fire.
208
STENDIIAI
Mișcările ochilor, de pild ă, îi dădură multă bătau di cap. Nu f ără pricină, în
asemenea locuri ochii se țin pli câți. „Ce îngîmfat eram la Verrieres! î și spunea
Julien îmi închipuiam c ă trăiesc și abia mă pregăteam penim via ță. Iată-mă, în
sfîrșit, în lume, a șa cum o voi g ăsi pîna ce-mi voi sfîr și de jucat rolul, înconjurat
de adevărați dușmani. Cît e de grea f ățărnicia asta de fiecare clip ă! adăugă el. Pe
lîngă ea, muncile lui Herc ule par o nimi< > toat ă. Hercule al vremurilor
moderne este papa Sixtus al V-lca, în șelînd cincisprezece ani la rînd, prin
modestie, patruzeci de cardinali care toat ă tinerețea lui îl v ăzuseră plin de via ță
și înfumurat.
Așadar, știința nu face doi bani aici! î și zicea el cu ciud ă; învățătura dogmelor, a
istoriei sfinte etc. nu are însemn ătate decît în aparen ță. Tot ce se spune în
legătură cu ele n-are alt rost decît s ă împingă în capcan ă nebunii de teapa mea.
Vai! singurul meu merit era faptul câ înv ățam repede, c ă pricepeam cu u șurință
balivernele astea, în fond, le pre țuiesc ei oare la adev ărata valoare ? Le judec ă ei
ca mine ? Și făceam tîmpenia s ă mă mîndresc cu ele! Note le mari pe care le-am
dobîndit întruna nu mi-au folosit decît s ă-mi aducă dușmani înver șunați. Cha/d
deși știe mai mult ă carte decît mine, î și vîră totdeauna în compozi ții vreo nerozie
care îl arunc ă înapoi, pe locul M cincizecilea; e primul doar cînd nu-i destul de
atent. Ah ! o vorb ă, o singur ă vorbă de-a părintelui Pirard cît mi-ar li fost de
folositoare!"
Din clipa cînd Julien începu s ă vadă limpede, lungile exerci ții de pietate
ascetică, ca de pild ă baterea m ătănii Io i de cinci ori pe s ăptămînă, cîntările la
Sacre-Coeur etc, etc, care i se p ăruseră înfiorător de plicticoase, îi devenirâ
momentele de ac țiune cele mai interesa nte. Cugetînd cu seve ritate la sine însu și
și mai ales c ăutînd să nu-și exa gereze mijloacele fo losite, Julien nu tindea,
dintr-o Iov tur ă, ca seminari știi care slujeau celorlal ți drept pild ă,
ttOȘU ȘI NEGRU
209
Iacă la tot pasul vreo fapt ă semnificativ ă, adică să-și dove-il> ;isc ă desăvârșirea
creștinească. La seminar exist ă un fel de a mînca oul fiert care v ădește progresul
întru cucernicie.
Cititorul, care poate zîmbe ște, să binevoieasc ă a-și «minți toate gre șelile
săvîrșite de abatele*Delille1 în timp 11 inînca un ou, poftit fiind la mas ă de una
dintre marile di >;unne de la curtea lui Ludovic al XVI-lea.
Julien căută să ajungă mai întîi la non culpa adică la ilurea tîn ărului seminarist al
cărui mers, al c ărui fel de |-!ji mi șca mîinile, ochii etc. nu v ădește la urma urmei
nimic lumesc, dar nici nu v ădește încă ființa stăpînită de Wcca vie ții de apoi, și
deșertăciunea deplin ă a vieții pflmînte ști.
Julien găsea mereu, scrise cu t ăciune pe zidurile cori-di ta relor, fraze ca acestea:
„Ce însemneaz ă șaizeci de ani ș !ș încercări, dacă îi pui în cump ănă cu o

www.tubefun4.com
veșnicie de plflccri sau cu o ve șnicie de ulei clocotind în iad !" Și nu le mu
disprețui; înțelese că trebuia să le ai mereu în fa ța ochilor. „Ce-am s ă fac toată
viața ? se întreba el; am s ă le vind credincio șilor un loc în cer. Și cum să-i fac să
vadă lo-Cul acesta? Prin deosebirea dintre înf ățișarea mea și înfățișarea unui
mirean."
După mai multe luni de trud ă neîntrerupt ă, Julien tot mu p ărea că gindește. Felul
lui de a-și roti ochii și de a-și mișca buzele nu ar ăta credința oarbă, gata să
creadă și să Îndure totul, chiar mucenicia. Și vedea, cuprins de furie, 'mu i-o luau
înainte, în privin ța aceasta, țăranii cei mai ii- 1 iopliți. Dar existau pricini
serioase ca ei s ă nu pară că Utiulcsc.
('Hă silință nu și-a dat Julien ca s ă dobîndeasc ă și el înfățișarea aceea a credin ței
înflăcărate și oarbe, gata s ă
i lacques Delille (1738-1813), poet franc ez. | Nevinov ăție (lat.).
210
STENOIIA1
nu se îndoiasc ă de nimic și să îndure totul, a șa cum o g ăsești atît de des în
mănăstirile din Italia, și din car< nou ă, mirenilor, Guercino ne-a l ăsat modele
atît de p<i fecte în picturile lui biserice ști .
în zilele de mare s ărbătoare li se d ădeau seminari știlor cîrna ți cu var*z ă călită.
Vecinii de mas ă ai lui Julien observar ă că el rămînea nep ăsător față de fericirea
asta; iat una din marile lui crime. Colegii v ăzură în ea semnul dezgust ător al
celei mai stupide f ățărnicii; nimic nu-i f ăcu mai mul ți dușmani. „Ia uita ți-vă la
tîrgovețul ăsta, la îngîmfatul ăsta, spuneau ei; se preface c ă-i e silă de cel mai
ales tain, cîrnați cu varză călită! Scîrba dracului! îngîmfatul! afurisitul!"
„Vai! des ăvîrșita neștiință le e de-un nem ărginit folos țăranilor acestora tineri,
colegi cu mine, se v ăita Julien în clipele de dezn ădejde. Cînd intr ă în seminar,
profesorul n-are nevoie s ă le scoată din cap ideile lume ști îngrozinu de multe pe
care eu le-am adus cu mine, iar ei mi le citesc pe fa ță, orice aș face."
Julien îi studia cu o aten ție aproape invidioas ă pe cei mai neciopli ți dintre
țărănușii sosiți la seminar. Din clipa cînd î și lepădau straiele de aba, ca s ă fie
înveșmîntați în sutane, educa ția li se mărginea la un respect imens și fără
margini fa ță de banii lichizi și peșin, cum se spune prin partea locului.
Acesta e felul solemn și eroic de-a exprima ideea sublim ă de bani ghea ță.
Fericirea, pentru seminari știi ăștia, ca și pentru eroii romanelor lui Voltaire,
constă mai ales în a mînca bi; Ju lien descoperi aproape la to ți un respect
înnăscut pen tru omul care poart ă un costum de postav
1 G F. Bărbieri, zis Guercino (1591-1666), pictor italian.
2 Vezi la muzeul Luvru, Fra ncisc, duce de Aquitania, lep ădînd plato și
îmbrăcînd veșmîntul monahal, nr. 1130 (nota autorului).
Simțămîntul acesta pre țuiește justiția care împarte dreptatea, așa cum ne-o dau
tribunalele noastre, la valoarea sau Bhiar sub valoarea ei. „Ce po ți cîștiga,
repetau ei adesea, (e po ți cîștiga dînd în judecat ă unul cu osînză ?"
în munții Jura, acestea sînt cuvintele care vor s ă arate un om cu avere. Și vă

www.tubefun4.com
puteți închipui cît respect au oamenii lat ă de ființa cea mai bogat ă: ocîrmuirea !
Să nu zîmbe ști plin de respect numai cînd au zi pome-iiiiulu-se numele domnului
prefect, trece, în ochii țărani-|oi din Franche -Comte, drept o lips ă de prevedere,
și, la i ei săraci, lipsa de prevedere e pedepsit ă imediat prin lipsa
I Ui' pîine.
După ce, în primele luni, Julien sim țise cum îl sufoc ă I disprețul, acum îl
cuprinse în cele din urm ă mila: părinților I celor mai mul ți dintre colegii lui li se
întîmplase adesea s ă I ic întoarc ă seara, la vreme de iarn ă, în cocioabele lor și să
găsească nici pîine, nici castane, nici cartofi. „ Și-atunci, ne ce s ă te miri, își
spunea Julien, dac ă pentru ei omul fericit e mai întîi de toate cel ce-a mîncat
bine și apoi cel • ș II c o haină bună ! Colegii mei au o voca ție de neclintit, idli
ă văd în preoție o lungă continuare a fericirii acesteia: kft m ănînci bine și să ai,
iarna, o hain ă călduroasă^n
npinare."
Odată, i se întîmpl ă lui Julien s ă-1 audă pe-un tîn ăr seminarist, înzestrat cu
imaginație, spunîndu-i unui coleg al
— De ce n-a ș ajunge și eu papă, ca Sixtus al V-lea,
j in ic a păscut porcii ?
– Păi papi se fac numai dintre italieni, îi r ăspunse i tclAlalt ; dar nici vorb ă că o
se se tragă la sorți printre noi pentru posturi de mari vicari, de canonici și poate
chiar Uc episcopi. Sfin ția-sa P…. episcop de Châlons, e fiul unui igar, iar tata e
tot dogar.
Intr-o bună zi, la mijlocul unei lec ții de dogm ă, părin-U'W l'irard trimise dup ă
Julien. Bietul tîn ăr se simți fericit i kA se smulg ă din atmosfera fizic ă și morală
în care era cufundai.
212
STENDIIAI.
Fu întîmpinat de p ărintele-director la fel de încrez ător ca și în ziua cînd intrase
în seminar.
— Lămurește-mi ce scrie pe cartea asta de jo c, ti spuse el, privindu-1 de parc ă
ar fi vrut s ă-1 vîre în p ămînl.
Julien citi:
„Amanda Binet, cafeneaua «La Giraf a», înainte de om opt Spune c ă ești din
Genlis, văr cu mama."
Julien își dădu seama ce primejdie grozav ă îl paște : ii coadele p ărintelui
Castanede îi furaser ă adresa.
— în ziua cînd am intrat ai ci, spuse el privind fruntea p ărintelui Pirard, c ăci nu-i
putea înfrunta privirea cum plit ă, tremuram de team ă : părintele Chelan îmi
spusestj c ă voi găsi un lăcaș plin de pîri și de tot soiul de r ăutăți, că spionarea și
denunțul între colegi sînt încurajate aia A șa vrea cerul, ca s ă le arate via ța, în
adevărata ei față, tinerilor preo ți, și să-i dezguste de lume și de deșertăciuniU ei.
— Și tocmai mie te-ai g ăsit să-mi înșiri baliverne ! M înfurie părintele Pirard.
Secătură ce ești!

www.tubefun4.com
— La Verrieres, urm ă Julien nep ăsător, frații mei ml .b ăteau cînd aveau vreo
pricină să mă pizmuiasc ă peni iu
ceva.
— La fapte! La fapte! strig ă părintele Pirard aproape scos din fire.
Fără să-și piardă cîtuși de puțin cumpătul, Julien isi relu ă povestirea:
— în ziua sosirii mele la Besancon, pe la amia/.i fl ămînzisem și am intrat într-o
cafenea. Inima îmi era plin ă de scîrbă pentru un loc atît de nelegiuit, dar mfl
gîndeam c ă masa o să mă coste mai ieftin decît la han Unei doamne, care p ărea
să fie stăpîna prăvăliei, i > f ăcut milă de înfățișarea mea nevinovat ă. „Orașul e
plin de tic ăloși, mi-a zis ea, și mă tem de soarta dumitale, dom nule. Dac ă pățești
ceva rău, cere-mi ajutor, trimite ș mine înainte de ora opt. Dac ă portarii
seminarului nu \oi s ă vină, spune-le c ă ești vărul meu și că te-ai născui l.i
Genlis…"
KOȘU ȘI NEGRU
213

— Toată pălăvrăgeala asta va fi cercetat ă, strigă părintele Pirard, care,
nemaiputînd sta locului, se plimba tic colo-colo prin înc ăpere.
Să se ducă înapoi în chilia lui!
Părintele îl urm ă pe Julien și-1 încuie cu cheia. Julien începu imediat s ă-și
cotrobăie prin cuf ărașul în fundul tflruia fusese ascuns ă cu grijă nefericita carte
de joc. Nu lipsea nimic, da r mai multe lucruri fuseser ă mișcate de la locurile lor;
și totuși, purtase totdeauna chei ța la el. „Ce noroc, î și spuse Julien, c ă în timpul
orbirii'de care am dat di nad ă nu m-am folosit niciodat ă de învoirea de-a ie și din
școală, atît de des oferit ă de părintele Castan6de, cu o bun ăvoință lesne de
priceput acum. Poate c ă aș fi avut ilflbiciunea s ă-mi schimb ve șmintele și să mă
duc s-o văd pe frumoasa Amanda; atunci a ș fi fost pierdut. Cînd li s-a npulberat
orice nădejde că vor putea folosi ceea ce afla- KCI.1 în chipul acesta, ca s ă tragă
totuși un folos, au f ăcut nu denun ț."
Peste dou ă ceasuri directorul trimise dup ă Julien.
— N-ai min țit, îi spuse el privindu-1 mai pu țin aspru; dur s ă păstrezi o
asemenea adres ă e o nechibzuin ță de a rflrci gravitate nici nu- ți poți da măcar
seama. Copil nefericit ! î ți poate pricinui necazuri înc ă zece ani de-acum IM
Mme.
CAPITOLUL XXVII Prima experien ță a vieții
Vremurile de ast ăzi, Dumnezeule ! sînt arca Domn ului Nenorocire cui se atinge
de ea.
DIDEROT
Cititorul va binevoi s ă ne îngăduie să dăm puține lupii' clare și precise din
perioada aceasta a vie ții lui J IIIicn. Și nu pentru c ă ele ne-ar lipsi; dimpotriv ă;
dar iu ic c ă ceea ce a v ăzut Julien la seminar e prea negru
214
STENDIIAI

www.tubefun4.com
pentru coloritul moderat pe care m-am str ăduit sâ I p ăstrez în aceste file.
Contemporanii, care au sufe rit anumite lucruri, nu- și pot aminti de ele decît cu o
groază în stare s ă nimiceasc ă orice altă plăcere, chiar și pe aceea <U a citi o
povestire.
Julien nu prea f ăcea progrese în încerc ările lui de f ățărnicie a gesturilor; uneori îl
apuca sila și chiar dezn ădejdea cea mai deplin ă. N-avea succes, și asta într-o
meserie deloc aleas ă. Cel mai mic ajutor din afar ă ar fi fost de ajuns s ă-i redea
curajul, căci n-avea cine știe ce greut ăți de învins; dar era singur, ca o luntre
părăsită în mijlocul oceanului. „ Și chiar dac ă aș reuși, își spunea el, s ă-mi petrec
o viață întreagă printre oameni de soiul ăstora I Ni ște mîncăi, care nu se gîndesc
decît la ou ăle jumări înghițite la prînz, sau ni ște castanezi pentru care nici
ticăloșie nu e prea neagr ă ! Ei vor ajunge la putere; dar cu ce preț, Dumnezeule-
Doamne!
Voința omului e puternic ă, asta o citesc pretutinde ni; dar e ea în stare s ă învingă
atîta silă ? Menirea oamenilor mari a fost u șoară; oricît de cumplit ă era
primejdia, lor li se p ărea frumoas ă; dar cine ar putea s ă înțeleagă, în j afară de
mine, cîtă urîțenie exist ă în tot ce m ă înconjoar ă aici ?!"
A fost momentul celei mai grele încerc ări din viața lui. Cît de u șor s-ar fi putut
înrola într-unui dintre frumoasel e regimente aflate în garnizoan ă la Besanșon !
Sau ar fi putut s ă se facă profesor de latin ă ;jîi_trebuia atît de pu țin i să aibă cu
ce trăi! Dar atunci, adio carier ă, adio viitor. Și, pentru imagina ția lui, asta ar fi
însemnat moarte. lata mai am ănunțit, una din acele triste zile.
„în îngîmfarea mea, m-am bucurat de atîtea ori înch puindu-mi c ă sînt altfel
decît ceilal ți tineri țărani! bine, am tr ăit îndeajuns ca s ă văd că deosebirea d ă
naște la ură", își spuse el într-o diminea ță. Adevărul acești adînc i-1 dovedise
una din cele mai sup ărătoare înfrînger
ROȘU ȘI NEGRU
215
Se trudise o s ăptămînă ca să-i placă unui elev, care tr ăia tn harul sfin țeniei. Se
plimbase cu el prin curte, îi ascultase cu fruntea plecat ă toate dobitociile. Și,
deodată, Izbucnise furtuna, bubuise tunetul, iar cuviosul seminarist ti strigase,
respingîndu-1 cu grosol ănie:
— Ascult ă, fiecare pentru el în lu mea asta. Nu vreau Nfl m ă lovească trăsnetul:
pe tine te-ar putea tr ăsni Dum-nczeu ca pe-un nelegiuit, ca pe-un Voltaire.
Scrîșnind din din ți de furie și ridicîndu- și ochii spre cerul br ăzdat de fulgere,
Julien strigase: „A ș merita să mă înec dacă aș adormi în timpul furtunii! S ă
încercăm cuce-11 rea altui pedant."
Tocmai suna pentru lec ția de istorie sfînt ă, ținută de pflrintele Castanede.
Pe țăranii aceștia tineri, însp ăimîntați de greutatea muncii și de sărăcia de-acas ă,
părintele Castanede îi înv ăță în ziua aceea c ă ființa atît de grozav ă în ochii lor,
otfrmuirea, nu avea putere real ă și legitimă decît în virtutea împuternicirii date
de reprezentantul lui Dumnezeu M p ămînt.
Făceți-vă vrednici de bun ătatea papii, prin sfin țenia Icții voastre, prin supunere

www.tubefun4.com
oarbă, fiți ca un toiag în numile lui, adăugă el, și o să căpătați un loc minunat, de
undi' veți porunci ca ni ște stăpîni, fără nici un fel de Control, un loc de unde nu
veți putea fi clinti ți; un loc i'Aruia ocîrmuirea îi pl ătește o treime din ceea ce i se
cuvine, iar credincio șii, îndruma ți de predicile voastre, cele- lalte două treimi.
La sfîrșitul lecției, părintele Castanede se opri în un le.
— Tocmai preotului i se potrive ște zicala: omul sim țește locul, le spuse el
elevilor strîn și în jurul lui. Eu, unul. am c unoscut parohii la munte, ale c ăror
venituri din
lujbe erau cu mult mai mari decît ale parohiilor de ora ș. Te umpleai de bani, f ără
să mai pui la socoteal ă păsările giiisc, untul proasp ăt și alte mii de bun ătăți
mărunte ; iar plenlul e cel dintîi chemat, rfu încape îndoial ă : nu exist ă praznic s ă
nu fie poftit, s ărbătorit etc.
216
STENDHAI-
De-abia plec ă părintele Castanede c ă elevii se și strînseră grupuri-grupuri. Julien
rămase deoparte; îl l ăsau, ca pe-o oaie rîioas ă. în fiecare grup putea fi v ăzut cîte
un elev dînd cu banul, și dacă ghicea exact ce c ădea, cap sau pajur ă, colegii erau
siguri că va căpăta, curînd, una dintre paroh iile cu venituri îmbietoare.
Urmară apoi povestirile. Nu știu care preot tîn ăr, abia hirotonisit de-un an de
zile, dăruind un iepure de casa servitoarei unui preot b ătrîn, izbutise s ă fie cerut
ca diacon, iar peste cît ăva vreme, c ăci preotul cel b ătrîn se grăbise să moară, îl
înlocuise în parohia cea m ănoasă. Un altul izbutise s ă moștenească parohia unui
tîrg mare și foarte bogat, luînd parte la toate mesele b ătrînului paroh paralitic și
tăindu-i cu gra ție puii frip ți.
Seminariștii, asemenea tinerilor din ori care alte meserii, exagereaz ă urmările
acestor metode m ărunte, fiindc ă au ceva neobi șnuit în ele și stîrnesc imagina ția.
„Trebuie s ă capăt deprinderea discu țiilor ăstora", își spunea Julien. Cînd nu se
vorbea despre cîrna ți și despre parohii înst ărite, se,discuta despre partea
lumească a învățăturilor biserice ști, adică despre certurile dintre epis-copi și
prefecți, dintre primari și parohi. Atunci Julien vedea ivindu-se ideea unui al
doilea Dumnezeu, dar a unui Du mnezeu mult mai de temut și mult mai puternic
decît celălalt; iar acest al doilea Dumnezeu era papa. Seminari știi spuneau, dar
coborînd glasul și numai cînd erau siguri c ă nu-i aude p ărintele Pirard, c ă dacă
papa nu-și bate capul s ă numeasc ă toți prefecții și toți primarii din Fran ța, apoi
n-o face fiindc ă i-a lăsat grija asta regelui Fran ței, numindu I fiu mai mare al
Bisericii.
Cam pe vremea aceea Julien î și închipuia c ă ar putea trage foloase și ar fi bine
văzut de ceilal ți dacă ar pomeni de cartea Despre pap ă a domnului de Maistre.
La drepi vorbind, î și uimi colegii; dar și asta a fost spre r ăul lui Lămurind mai
bine decît ei în șiși propriile lor p ăreri, Io] devenise nesuferit. P ărintele Chelan
fusese la fel de ne prev ăzător față de Julien, câ și față de sine însu și. Dupl ce4
învățase să judece și să nu se lase am ăgit de vorbi

www.tubefun4.com
ROȘU ȘI NEGRU
217

goale, uitase s ă-i spună că, pentru un om de rînd, obiceiul ftcesta e o crimă; căci
orice judecat ă sănătoasă jignește.
Faptul că Julien se pricepea s ă vorbeasc ă fu socotit deci drept un nou p ăcat.
Colegii lui, tot gîndindu-se la el, II j unseră să-și arate printr-un singur cuvînt
toată scîrba pe care le-o trezea : îl porecliser ă MARTIN LUTHER; mai iilcs,
ziceau ei, din pricina logicii aceleia dr ăcești care îl face s ă fie atît de înfumurat.
Mulți dintre tinerii seminari ști aveau obrajii mai rumeni și puteau s ă treacă drept
băieți mai chipe și decît Ju-Ilen ; dar el avea mîinile albe și nu prea putea s ă
ascundă uncie deprinderi de ginga șă curățenie. însu șirea aceasta Ins ă nu-i era
deloc folositoare în trista cl ădire unde îl II iincase soarta. Țăranii murdari printre
care trăia găsiră CA are obiceiuri dezm ățate. Ne temem c ă-1 vom plictisi pe > ii
nor povestindu-i miile de nenorocir i ale eroului nostru, l >< pild ă, cei mai
voinici dintre colegi î și puseră în minte Nfl-I cotonogeasc ă; Julien fu nevoit s ă
se înarmeze cu un • ninpas de fier și să-i prevină, dar numai prin semne, c ă-1 vn
folosi. Semnele nu pot fi trecute pe de -a-ntregul în ra-poriul unei iscoade și nu
pot avea atîtea urm ări cîte au cuvin (ele.
CAPITOLUL XXVIII O procesiune
Toate inimile erau mi șcate. Dumnezeu p ărea că se coborîse pe uli țele acela
înguste și gotice, drapate în negru și frumos a șternute cu nisip prin grija
credincio șilor.
YOUNG
Degeaba voia s ă pară Julien prost și umil, căci nu iz-huica s ă se facă iubit; era
prea deosebit de ceilal ți. „Și totuși, își spunea el, profesorii sînt oameni sub țiri și
aleși illnir-o mie; cum de nu le place smerenia mea ?" Unul
218
STENDHAL
singur părea că se înșală în fața necurmatei lui bun ăvoințe de a crede totul și de a
se lăsa păcălit întru totul: p ărintele Chas-Bernard, ma estru de ceremonii la
catedrală, unde, de vreo cincisprez ece ani, era îndemnat s ă tragă nădejde că va
căpăta un loc de canonic. în a șteptarea locului, p ărintele preda elocin ța
bisericeasc ă la seminar. Cît timp fusese cuprin s de orbire, Julien venea de obicei
primul să-i asculte lec țiile. Din pricina asta, p ărintele Chas îi ar ăta prietenie, iar
cînd ieșea din clas ă, îl lua de bra ț ca să se plimbe un pic amîndoi prin gr ădină.
„Unde o fi vrînd s ă ajungă ?" se întreba Julien, c ăci vedea cu mirare cum, timp
de ore întregi, p ărintele Cli îi vorbea despre odoarele catedralei. Dup ă spusele
lui, ca- : tedrala avea șaptesprezece patrafire cusu te cu aur, în afara od ăjdiilor de
doliu. Și se aștepta mult de la b ătrîna soție a prezidentului de Rubempre.
Doamna aceasta, în vîrst ă de nouăzeci de ani, î și păstra de cel pu țin șaptezeci de
ani veșmintele de mireas ă, din stofe minunate de Lyon, țesute cu fir de aur.
„închipuie ște-ți, dragul meu, spunea p ărintele Chas oprindu-se brusc și holbînd

www.tubefun4.com
ochii, închipuie ște-ți că stofa stă țeapănă, atîta aur are în ea. Aproape toat ă lu-j
mea din Besancon crede c ă, prin testamentul prezidentei,i- comoara catedralei va
spori cu înc ă zece patrafire, f ără săf mai punem la socoteal ă vreo patru-cinci
odăjdii pentru s ărbătorile cele mari. Ba merg și mai departe, ad ăugă părintele
Chas coborînd glasul; am motive s ă cred că pre-zidenta ne va l ăsa opt sfe șnice
minunate, din argint aurii, care se b ănuiește că au fost cump ărate din Italia de
cătri ducele Burgundiei, Ca rol Temerarul; vezi c ă unul dinliv str ămoșii ei a fost
mîna dreapt ă a ducelui."
„Unde o fi vrînd s ă ajungă de-mi înșiră toate vechiturile aste a ? se întreba Julien.
Această pregătire dibace du« reaz ă de o veșnicie și nu scoate nimic la iveal ă.
Grozav st' mai îndoie ște de mine ! E mai iscusit decît to ți ceilalț cărora în dou ă
săptămîni le ghice ști neapărat scopuril
într-o sear ă, în timpul lec ției de scrim ă, Julien fu chemat la p ărintele Pirard, care
îi spuse:
— Mîine e s ărbătoarea Corpus Domini (Joia Verde). P ărintele Chas-Bernard are
nevoie de dumneata ca s ă-1 ajuți la împodobirea catedralei. Du-te și dă-i
ascultare.
Cînd să plece, părintele Pirard îl opri și, cu mult ă Miinpătimire, ad ăugă:
— Ai să chibzuiești singur dac ă vrei să folosești prilejul de-a te abate prin ora ș.
— Incedo per ignes (am mulți dușmani ascun și), îi iflspunse Julien.
A doua zi, de cu zori, Julien porni spre catedral ă, cu Ochii plecați. Priveliștea
ulițelor și a vieții care începea s ă »r trezeasc ă în oraș îi făcu bine. Unde te uitai,
fațadele ca-ș lor erau împodobite pentru procesiune. R ăstimpul petrecut în
seminar i se p ăru lui Julien o clip ă. Gîndul îi /bura la Vergy și la frumoasa
Amanda Binet pe care ar fi putut s-o întîlneasc ă iar, căci cafeneaua ei se afla la
cîțiva puși. îl zări de departe pe p ărintele Chas-Bernard, în pra- ș ->• i catedralei
atît de drag ă lui; părintele era dolofan, cu fn ța veselă și prietenoas ă. în ziua
aceea triumfa.
– Te așteptam, dragul meu, strig ă el de cum d ădu cu IM im de Julien; fii
binevenit. Truda zilei de ast ăzi va fi lungă și anevoioas ă; să ne întărim mai întîi
luînd o gus-Inic. A doua, o vom lua la zece, în timpul slujbei.
Aș vrea să nu rămîn nici o clip ă singur, p ărinte, îi Ipusc Julien grav. Binevoi ți să
observați, adăugă el, n iiiiidu-i orologiul de deasupra lor, c ă am sosit la cinci i
Irl un minut.
Ah ! răutăcioșii aceia din seminar te-au b ăgat în
I" neți ! Ești prea bun c ă te gîndești la ei; un drum e
ș II, mai puțin frumos fiindc ă sînt spini în tufi șurile de pe
IM urmi? Călătorul trece mai departe și lasă spinii
220
STENDHAI.
urîcioși să rebegeasc ă în drum. Acum, la lucru, dragul meu, la lucru !
Părintele Chas avea dreptate spunînd c ă munca va fi anevoioas ă. în ajun avusese
loc în catedral ă o mare ceremonie funebr ă; nu se putuse preg ăti nimic; trebuia

www.tubefun4.com
deci, într-o singur ă dimineață, să îmbrace cu un soi de ve șmînt din damasc ro șu,
pînă la vreo nou ă metri înălțime, toți stîlpii gotici care formeaz ă cele trei
naosuri. Preasfin țitul episcop adusese cu diligen ta, de la Paris, patru tapi țeri; dar
domnii ace știa nu puteau s ă le facă pe toate și, în loc să-i îndrume pe
nepricepu ții lor colegi din Besancon, le sporeau stîng ăcia rîzînd de ei.
Julien văzu că trebuie să se urce el însu și pe scară și sprinteneala îi prinse bine.
Se arătă gata să-i conduc ă pe tapițerii localnici. P ărintele Chas, încîntat, îl privea
zîmbind de la o scar ă la alta. Cînd stîlpii fur ă îmbrăcați în damasc se ivi
problema a șezării a cinci uria șe mănunchiuli de pene pe baldachinul cel mare,
deasupra altarului principa l. Acolo se afla o bogat ă cunună din lemn poleit, spriji
nită pe patru coloane înalte, în form ă de spirală, cioplii. în marmur ă de Italia.
Dar, ca să ajungi în centrul baldachinului, desupra tabernacolului, trebuia s ă
mergi de-a lungul unei vechi corni șe din lemn, poate mîncat ă de cari, și așezată
la peste doisprezece metri în ălțime.
Vederea drumului acestuia, anevoios de str ăbătut, tăie tot cheful de pîn ă atunci
al tapițerilor parizieni: se uitau de jos, vorbeau mult, dar nici gînd s ă se urce.
Julien apu< i m ănunchiul de pene și sui scara în goan ă. Așeză peneli cît se poate
mai bine pe ornamentul în form ă de cunun ă din centrul baldachinului. Cînd
coborî, părintele Chasf Bernard îl îmbr ățișa.
— Optime1 , strigă el; am să-i povestesc asta pre sfin ției sale.
i Foarte bine (lat.).
ROȘU ȘI NEGRU
221
Luară gustarea de la ora zece într-o atmosfer ă de mare veselie. Niciodat ă
părintele Chas nu- și văzuse biseri-« i atît de frumoas ă.
— Scumpe înv ățăcel, îi spunea el lui Julien, mama tr ăia din închiriatul jil țurilor
în această venerabil ă catedrală, așa că am fost crescut aici de mic copil. Teroarea
lui Kobespierre ne-a ruin at; dar, la opt ani, cî ți aveam pe-atun-ci, ajutam la
oficierea liturghiilor și mi se dădea de mtncare în zilele cînd aveau loc slujbe.
Nimeni nu se pi iccpea mai bine decît mine s ă împăturească un patrafir. Și
niciodată n-am tăiat vreun galon. De cînd Napol eon a restabilit cultul religios,
am fericirea s ă conduc totul în iccast ă venerabil ă catedrală. De cinci ori pe an
ochii mei 0 v ăd împodobit ă cu odoarele ei a tît de frumoase. Dar MU lodată n-a
fost atît de minunat ă, niciodată damascul n-a fosl atît de bine prins ca ast ăzi, atît
de întins pe stîlpi.
„în sfîrșit, o să-mi spună taina, gîndi Julien. A început
[ kfl vorbeasc ă despre el; a prins a- și deschide inima." Dar
I omul acesta, v ădit exaltat, nu sc oase nici o vorb ă nelalocul
Si, totuși, a lucrat mult, e fericit și n-a cruțat vinul
iun, își spuse Julien. Ce om! Ce pild ă pentru mine! Halal
un I fie". (Vorba asta urît ă o știa de la b ătrînul chirurg.)
Cînd se auzi sunînd Sanctus din liturghia cea mare, Iul ion vru s ă îmbrace un
stihar, ca s ă meargă după epis->ș >p, în măreața procesiune.

www.tubefun4.com
Și hoții, dragul meu, ho ții! îl opri p ărintele Chas. i i ' i nu te gînde ști ?
Procesiunea o s ă iasă; biserica are »fl rilmîn ă pustie; iar noi vom veghea
amîndoi. S ă fim in II li urniți dacă ne-om alege numai cu doi co ți lipsă din r i iun
ui care înconjoar ă poalele stîlpilor. E tot un dar al
li…..mei de Rubempr6; 1-a mo ștenit de la faimosul conte,
ii.imoșulei.
Aur curat, dragul meu, ad ăugă părintele, vorbindu-i la jlliri'hc, cu un aer v ădit
exaltat. Nimic nu-i fals ! î ți dau în .-l 111 aripa dinspre miaz ănoapte. Nu cumva
să pleci. Penii M mine, p ăstrez aripa dinspre miaz ăzi și naosul cel mare.
222
STENDHAI.
Atenție la confesionale; ac olo pîndesc spionii ho ților, ca să prindă clipa cînd
stăm cu spatele spre odoare.
Cînd termin ă de vorbit, orologiul b ătu ora unsprezece și trei sferturi. Și îndată se
auzi clopotul cel mare. R ăsuna de-ți lua auzul; dang ătele pline și solemne îl
mișcară pe Julien. Imagina ția lui își luă zborul spre în ălțimi.
Mireasma t ămîiei și a petalelor de trandafir, împr ăștiate în calea sfintelor taine
de băiețașii ce-1 înf ățișau pe sfîntul Ioan, îl exaltar ă și mai mult.
Dangătele atît de grave ale clopotului n-ar fi trebuit s ă trezească în Julien decît
ideea muncii a dou ăzeci de oameni pl ătiți cu cincisprezece sau dou ăzeci de
centime și ajutați poate de cincisprezece sau dou ăzeci de credincio și. Ar fi
trebuit să se gîndeasc ă la faptul c ă frînghiile se rod, c ă su-, portul de lemn
putrezește, la primejdia clopotului însu și, care-se pr ăbușește la fiecare dou ă
veacuri; ar fi trebuit s ă chibzuiasc ă la mijloacele de a sc ădea leafa clopotarilor,
de a-i plăti din banii lua ți pe vreo indulgen ță sau din alt venit dobîndit din
comorile bisericii și care nu-i sub țiază punga.
în locul acestor gînduri în țelepte, sufletul lui Julien, exaltat de dang ătele atît de
puternice și de pline, r ătăcea prin spa ții imaginare. „Niciodat ă n-o să poată el
ajunge nici preot ca lumea, nici mare administrator. Sufletele care se
emoționează așa sînt bune, cel mult, s ă dea un artist." Aici izbucne ște, în toat ă
limpezimea ei, îngîmfarea lui Julien. Poate c ă cincizeci dintre colegii lui
seminariști, cu ochii deschi și la realitățile vieții din pricina urii gem rale și a
iacobinismului care li se spune c ă stă la pîndâ înd ărătul oricărui gard, cînd ar fi
auzit clopotul cel mari al cat edralei, s-ar fi gîndit numai la leafa clopotarilor. Ar
fi cîntărit, cu inteligen ță de mari calculatori, dac ă gradul de emo ție al publicului
face banii pl ătiți clopotarii*>i Dac ă Julien ar fi vrut s ă se gîndeasc ă la interesele
mate^ riale ale catedralei, imagina ția lui, avîntîndu-se dincolo doi țelul propus,
s-ar fi oprit la economisirea a patruzeci da
KOȘU ȘI NEGRU
223
franci din averea bisericii și ar fi lăsat să se piardă prilejul tic a evita o cheltuial ă
de douăzeci și cinci de centime.
în timp ce, pe o vreme cu m nu se poate mai frumoas ă, pinccsiunea str ăbătea

www.tubefun4.com
agale orașul și se oprea în fa ța dlrfllucitoarelor altare ridicate pe-ntrecute de
către auto-mali, biserica r ămăsese cufundat ă într-o tăcere adînc ă. Nub bol țile ei
domneau penumbra și răcoarea îmbietoare; mi ui mai era înc ă îmbălsămat de
mireasma florilor și a i lAmîiei.
Tăcerea, singur ătatea deplin ă, răcoarea bol ților pre-I liuif ți făceau și mai plăcută
visarea lui Julien. Care nu se I le mea c ă va fi tulburat de p ărintele Chas; acesta
avea hreab ă în altă parte a cl ădirii. Sufletul lui aproape c ă își ||>ârâsise înveli șul
pămîntesc; doar trupul se mai plimba I in pa și mari prin aripa de miaz ănoapte a
catedralei, încre-I Uluial ă lui spre paz ă. Și era cu atît mai lini știt cu cît era silf ur
că în confesionale nu se aflau decît ni ște femei i iu» mice; ochii lui priveau f ără
să vadă.
Și totuși aproape c ă-1 trezi din visare înf ățișarea a dou ă femei foarte bine
îmbrăcate, dintre care una st ătea îngenuncheat ă într-un confesional, iar cealalt ă,
lîngă ea, | M- un scaun. Julien le privi f ără să le vadă; dar, fie dintr-un v«K
simțămînt al datoriei, fie din admira ție pentru ținuta ileas ă și totodată simplă a
acestor doamne, b ăgă de seamă lA In confesional nu se afla nici un preot. „Dac ă
doamnele «sica sînt evlavi oase, gîndi el, e ciudat c ă n-au îngenun-iluai în fa ța
vreunui altar; iar dac ă sînt din lumea mare, nun de n-au ocupat locuri mai bune,
în primul rînd al Vicunui balcon? Ce frumos e croit ă rochia asta! Cît ă jințic !" Și
încetini pasul, c ăutînd să le priveasc ă mai iliikaproape.
Doamna care îngenunchease în confesional întoarse pu țin capul cînd auzi pa șii
lui Julien r ăsunînd în mijlocul MU vrii adînci. Și, deodată, dădu un țipăt și
leșină.
herzîndu- și cunoștința, doamna îngenuncheat ă căzu I ș pale ; prietena ei, aflat ă
alături, se repezi s-o ajute. în
224
STENDIUI,
aceeași clipă, Julien văzu umerii doamnei cart pr ăbușea. Un șirag răsucit, din
perle mari și fine, prea bine cunoscut lui, îi izbi privirile. Și ce s-a petrecut în su-
fletul lui cînd a recunoscut p ărul doamnei de R6nal! C ăci ea era. Cealalt ă
doamnă, care căuta să-i sprijine capul și să n-o lase s ă se prăbușească cu totul,
era doamna Der-viile. Julien, pierzîndu- și cumpătul, se repezi spre ele; c ăderea
doamnei de Rfenal ar fi tîrît-o poate și pe prietena ei, dac ă nu le-ar fi sus ținut el.
Văzu capul doamnei de Renal, palid, f ără urmă de simțire, bălăbănindu-i-se pe
umăr. O ajută pe doamna Derville s ă sprijine povara aceasta încînt ătoare pe
marginea unui scaun de paie; îngenunchease și el.
Doamna Derville se întoarse și îl recunoscu:
— Pleacă, domnule, pleac ă! îi spuse ea clocotind mînie. Nu cumva s ă te
zărească. Vederea dumitale îngrozi-o, cu siguran ță. Era atît de fericit ă înainte de
a cunoaște! Purtarea dumitale e nespus de crud ă. Pleac pleac ă de-aici, dac ă mai
ai un pic de ru șine.
îi vorbi cu atîta t ărie încît Julien, care se sim țea slab în clipa aceea, se dep ărta.
„M-a urît întotdeauna", î și spuse ! el gîndindu-se la doamna Derville.

www.tubefun4.com
Tocmai atunci, cînt ările pe nas ale preo ților din frun« tea procesiunii f ăcură să
răsune catedrala; cortegiul se întorcea. P ărintele Chas-Bernard îl strig ă de mai
multe ori pe Julien, care, la început, nu-1 auzi; și veni, în sfîr șil să-1 ia de bra ț,
din spatele unui stîlp unde Julien se ascun* șese, pe jum ătate mort. Voia s ă-1
înfățișeze episcopului.
— Ți-e rău, fiul meu ? îl întreb ă el, văzîndu-1 atît palid și fără vlagă aproape. Ai
muncit prea mult. Pre
îi dădu brațul. Hai, așază-te pe băncuța asta de lîng agheasmatar, înd ărătul meu.
Am să te ascund. Ajunseser ă lîngă ușa cea mare. Lini ștește-te, mai avem înc ă
douăzeci de minute pîn ă la ivirea preasfin ției sale. încearc ă să-ți vlfl în fire. Cînd
o să treacă, te voi ridica eu, c ăci sînt puternic și viguros, de și nu mai sînt tîn ăr.
KOȘU ȘI NEGRU
225
Dar, cînd trecu episcopul, Julien tremura în a șa hal, Indl p ărintele Chas renun ță
să-1 mai înf ățișeze.
— Nu te mîhni prea mult, îi spuse el; mai g ăsim noi prilejul.
Seara, duse la capela seminaru lui aproape cinci ocale de cear ă economisit ă, după
cîte spunea, prin grija lui Julien ți prin repeziciunea cu care știuse să stingă
luminările. Nimic mai pu țin adevărat. Bietul b ăiat era stins el însu și; , nu se mai
gîndise la nimic de cînd o v ăzuse pe doamna de 1
CAPITOLUL XXIX Prima avansare
Și-a cunoscut veacul, și-a cunoscut locul, și-acum e bogat.
PRECURSORUL1
Julien nu- și revenise înc ă din adînca visare în care îl III fundase întîmplarea din
catedrală, cînd, într-o dimi-n< . HA, severul părinte Pirard trimise dup ă el.
Văd că părintele Chas-Bernard îmi scrie despre idumneata, l ăudîndu-te. în
general, sînt destul de mul țu-I ittll de purtarea dumitale. E ști cu totul lipsit de
prevedere, | ți chiar zăpăcit, fără ca asta să se vadă; totuși, pînă acum Ml dovedit
că inima îți e bună și chiar generoas ă. Ești inte-illucnt. Și întrezăresc în
dumneata o seînteie care nu tre-IbiiU' l ăsată să se stingă. După cincisprezece ani
de muncă, |mi\ aflu în pragul plec ării mele din casa aceasta; p ăcatul I pini c c ă
le-am acordat seminari știlor libertatea de a- și Hlntftrî ei singuri soarta și nici nu
am ocrotit, nici nu m-am l|tus în calea asocia ției aceleia secrete despre care mi-ai
it la spovedanie. înainte de a pleca, vreau s ă fac
Publicație de orientare republican ă care apărea la Lyon și era foarte im I In l'aris
pe vremea lui Stendhal.
226
STENDHAI
ceva pentru dumneata; a ș fi încercat înc ă de acum doua luni, c ăci meriți, dacă n-
ar fi fost denun țul acela în leg ătură cu adresa Amandei Binet, g ăsită la
dumneata. Te numesc repetitor pentru Noul și Vechiul Testament.
Lui Julien, ame țit de recuno ștință, îi trecu prin minte s ă cadă în genunchi și să-i
mulțumească; dar se lăsă mînai de un gest mai fi resc. Se apropie de p ărintele

www.tubefun4.com
Pirard și, apueîndu-i mîna, i-o duse la buze.
— Ce înseamn ă asta? strig ă directorul sup ărat. Dai ochii lui Julien vorbeau mai
mult decît fapta lui.
Părintele Pirard îl privi mirat, ca un om care, de ani îndelunga ți, și-a pierdut
obiceiul de a întîlni emo ții mai deosebite. Aten ția aceasta îl f ăcu pe director s ă
se dea de ] gol. Vocea i se tulbur ă:
— Ei bine, da, fiul meu, îmi e ști drag. Dumnezeu știi că e fără voia mea. Ar
trebui să fiu nepărtinitor și să n-atl nici ur ă, nici iubire fa ță de nimeni. Drumul
tău va fi nespus de j greu. V ăd în tine ceva care îi sup ără pe oamenii de rîu<l
Invidia și calomnia te vor urm ări pretutindeni. Oriund< te-ar mîna pronia
cerească, cei din preajm ă te vor pnvi întotdeauna cu ur ă; iar dacă se vor preface
că te iubesc, va fi numai ca s ă te trădeze mai lesne. Pentru asta, nu i decît un
leac: nu-1 chema în ajutor decît pe Dumne/i n care ți-a dăruit, pentru a te
pedepsi de îngîmfarea ta, neces itatea aceasta de a fi urît. S ă ai o purtare nep ătată;
iată singura sc ăpare. Alta nu v ăd. Dacă ții la adevăr cu o dîrze* nie de neclintit,
mai curînd sau mai tîrziu du șmanii tăi vot ] fi învin și.
Era atîta vreme de cînd Julien nu mai auzise o voefl prieteneasc ă, îneît trebuie
să-i iertăm o slăbiciune : izbucni j în lacrimi. P ărintele Pirard îi deschise
brațele; | îmbr ățișarea aceasta le fu pl ăcută amîndurora.
Julien era nebun de bucurie; avan sarea, prima pe cart| o c ăpăta, îi aducea foloase
nemăsurate. Ca s ă le înțelegB trebuie s ă fi fost osîndit s ă-ți petreci luni întregi
fără o clipă de singur ătate și în apropierea nemijlocit ă a unot
ROȘU ȘI NEGRU
ș ologi, dintre care numai cî țiva sînt plictisitori, iar cei mai mul ți sînt de
nesuferit. Numai zbieretele lor și ar fi fost prea de ajuns ca s ă scoată din minți o
fire mai delicat ă. Veselia zgomotoas ă a țăranilor acestora bine hr ăniți și l>ii\c
îmbrăcați nu știa să se bucure de ea îns ăși, nu se cre- |ea deplină decît atunci cînd
ei înșiși zbierau cît îi țineau
plămînii.
' Acum, Julien lua ma sa singur, sau aproape singur, un
mai tîrziu decît ceilal ți seminari ști. Avea o cheie a
grădinii și putea să se plimbe prin ea în orele cînd era
pustie.
Spre marea lui uimire, Julien observ ă că-1 urau mai puțin; se așteptase,
dimpotriv ă, ca ura să sporească. Do-i mu lui tainic ă de a nu i se vorbi, prea
vădită și care îi (dusese atî ția dușmani, nu mai fu socotit ă drept un semn Bi
irufie ridicol ă. Pentru fiin țele grosolane din preajma lui ea însemna un sim țămînt
al demnit ății, îndrept ățit. Ura scăzu văzînd cu ochii, mai al es printre colegii cei
Bilei, deveniți acum elevii lui, și pe care el îi trata cu mult ă Iiicțe. încetul cu
încetul, își atrase chiar partizani; ni-•ni nu mai g ăsea că are haz s ă i se spun ă
Martin Luther. Dar la ce bun s ă-i numim du șmanii prieteni ? Lucrul esta e urît,
și cu atît mai urît cu cît e mai adev ărat. Și to-|U!ți, acolo se afl ă singurii
profesori de moral ă pe care îi i > ni, iar f ără ei, ce ne-am face ?

www.tubefun4.com
De cînd cu noua func ție a lui Julien, directorul semi-! IUI ului căuta să nu-i mai
vorbească niciodată fără martori. I hnlarea aceasta însemna pruden ță, atît pentru
maestru iii si pentru disci pol; dar cuprindea, mai ales, o punere la Itntircare.
Principiul de neclintit al severului jansenist pir ard, era: „ Ți se pare c ă un om are
merite ? pune-i pie-|ilui la tot ce n ăzuiește, la tot ce face. Dac ă meritul lui e va
ști să înfrîngă sau să ocolească piedicile." Era în anotimpul vînatului. Lui
Fouque îi veni în > Hi in ic s ă trimită la seminar un cerb și un mistre ț, ca din
țimlca părinților lui Julien. Animalele ucise fur ă așezate
.1. .St
228
STENDHAl.
în odaia de trecere dintre buc ătărie și sala de mese. Acolo le v ăzură toți
seminariștii, pe cînd se duceau la mas ă. Șl stîrniră o vie curiozitate. Mistre țul,
așa mort cum era, îl sperie pe ce i mai mici, care îi atingeau col ții. Timp de o
săptămînă, nu se mai vorbi despre altceva în seminar.
Darul, care situa familia lui Julien în partea vrednic ă de respect a societ ății, dădu
o lovitură ucigătoare invidiei. Julien deveni o superioritate consfin țită prin avere.
Chazcl și cei mai ale și dintre seminari ști începur ă să-i dea tîrcoale, c ăutîndu-i
prietenia; aproape c ă i se văitau pen« tru faptul c ă nu le spusese nimic despre
averea părinților și-i pusese astfel în situa ția de a nu- și arăta respectul fa ță de
bani.
Avu loc, apoi, o recrutare; dar Julien fu scutit de ea, în calitatea lui de
seminarist. Lucrul acesta îl mi șcă adînc „Va s ă zică s-a dus pentru totdeauna
clipa cînd, cu dou ăzeci de ani mai înainte, ar fi început pentru mine 11 via ță
eroică!"
Se plimba, singur, prin gr ădina seminarului și-i auzi vorbind între ei pe doi
dintre zidarii care lucrau la zidul de îngr ădire.
— Ei, trebuie iar s ă ne cărăm; se face o nou ă recrutare.
— Pe vremea ăluilalt, aș fi mers și eu ! Un zidar pute» s ă ajungă ofițer, ba chiar
general, dup ă cum s-a și I întîmplat.
— Acuma, în schimb, s ă vezi! Doar calicii se duc. Cine are cu ce, rămîne acas ă.
— Cine s-a n ăscut pîrlit, pîrlit r ămîne, asta e.
— Da' ce crede ți, o fi adev ărat zvonul c ă ălălalt a murii 7 întreb ă un al treilea
zidar.
— Păi, așa zic îndopa ții. Că lor le era fric ă de el.
— Ce deosebire ! Cum mai mergea treaba pe vreme lui! Și cînd te gînde ști că
mareșalii l-au vîndut! Ce scîrti de tr ădători!
Convorbirea aceasta mai mîngîie pu țin inima lui Inlicn. Și, depărtîndu-se de
zidari, spuse oftînd:
Lui singur, dintre regi, poporul îi p ăstrează amintirea!
Veni vremea examenelor. Julien r ăspunse într-un mod utr ălucit; și văzu că însuși
Chazel căuta să-și arate toat ă
țliința.

www.tubefun4.com
în prima zi, examinatorii, numi ți de faimosul mare u< ;ir de Frilair, se nec ăjiră
grozav fiind nevoi ți să pună Ricreu primul, sau cel mult al doilea pe list ă,
numele acestui lulien Sorel, care le fu sese semnalat ca fiu sufletesc al I
p.irintelui Pirard. în seminar se f ăcură pariuri că, pe lista I examenului general,
Julien va avea num ărul unu, ceea ce I ti va aduc e onoarea de a lua masa la
înaltpreasfin ția-sa I episcopul. Dar, la sfîr șitul unui examen în care fuseser ă I
întrebări în legătură cu părinții bisericii, un examinator I mai dibaci, dup ă ce-1
întrebă pe Julien despre sfîntul Iero-I mm și despre pasiunea lui pentru Cicero,
pomeni de Ho-i .11 ui, de Vergiliu și de alți autori profani. F ără știrea ">l<)>ilor
lui, Julien înv ățase pe dinafar ă numeroase pa-»n|c din ace ști autori. Ame țit de
succese, uit ă unde se afla iji, la cererea st ăruitoare a examinatorului, recit ă și
dezvoltă pe larg, cu înfl ăcărare, mai multe ode ale lui Hora țiu. După ce îl lăsă să
se dea de gol vreo dou ăzeci de minute, șș«minatorul se schimb ă deodată la față
și-1 dojeni aspru |icniru vremea pierdut ă cu învățăturile acestea profane și despre
ideile deșarte sau criminale pe care și le vîrîse în cap. Sînt un prost, p ărinte și
aveți dreptate, îi r ăspunse Julien cu modestie, recunoscînd șiretlicul dibaci c ăruia
îi
iii/usc victim ă.
Vicleșugul acesta al examinatorului fu socotit josnic
jUna si în seminar, ceea ce nu-1 împiedic ă deloc pe marele I Vluii de Frilair,
omul atît de abil, care orga nizase cu atîta [liviintlîc re țeaua congrea ției din
Besancon și ale cărui [ ici isori trimise la Paris f ăceau să tremure magistra ții,
pre-

230
STENDHAI,
fecții, ba chiar și generalii din garnizoan ă, să pună, cu mîna lui atotputernic ă,
numărul 198 lîng ă numele lui Julien. Sim țea nespus ă bucurie s ă-și lovească astld
dușmanul, pe p ărintele Pirard.
De zece ani de zile, se c ăznea întruna s ă-i ia conducerea seminarului. P ărintele
Pirard, care urma el însu și regula de conduit ă arătată lui Julien, era sincer,
cucernu neintrigant, devotat îndatoririlo r sale. Dar cerul, în mînia lui, îi d ăduse o
fire supărăcioasă, făcută să simtă adîiu ocările și ura. Nici una dintre jignirile
aduse nu treceau f ără să lase urme adînci în inima aceasta înfl ăcărată. De-o sut ă
de ori și-ar fi hărăzit demisia, dar se soco tea folositor în locul h ărăzit de pronia
cerească. „împiedic progresul iezuitismului și al idolatriei", î și spunea el.
în vremea examenelor, se împliniser ă aproape dou ă luni de zile de cînd nu mai
vorbise cu Julien, și totuși căzu la pat o s ăptămînă atunci cînd, primind
scrisoarea oficial ă cu rezultatul concursului, v ăzu numărul 198 în dreplul acestui
elev pe care el îl privea ca pe mîndria seminarului. Singura alinare pentru firea
aceasta sever ă fu să-ți îndrepte asupra lui Julien toate mijloacele de suprave
ghere. Și se bucur ă cînd nu descoperi în el nici mînie, nic dorin ță de răzbunare,
nici deznădejde.

www.tubefun4.com
Peste cîteva s ăptămîni, Julien tres ări primind o scrisoare cu ștampila po ștei din
Paris. „în sfîr șit, gîndi el, doamna de R6nal î și amintește de făgăduielile făcute."
Us domn, care î și spunea Paul Sorel și se dădea drept rud lui, îi trimitea un cec
de cinci sute de franci. în scrisoai. mai era ad ăugat că, dacă Julien va continua s ă
studieze cu aceea și rîvnă autorii latini mai de seam ă, va primi în fie«j care an o
asemenea sum ă.
„E ea, e bun ătatea ei! își spuse Julien înduio șat; viei să-mi aducă alinare; dar de
ce n-a scris m ăcar un singui cuvînt de prietenie ?"
în privința scrisorii se în șela însă ; doamna de Renal, sub influen ța prietenei ei,
doamna Derville, se afla în praJ
UOȘU ȘI NEGRU
231
da celor mai adînci remu șcări. Se gîndea adesea, f ără să vrea, la fiin ța ciudată a
cărei întîlnire îi r ăscolise via ța, dar cu nici un chip nu i-ar fi scris.
Dacă am vorbi limbajul seminarului, am recunoa ște o minune în cei cinci sute de
franci trimi și și am putea Npune c ă, pentru a-i face un da r lui Julien, Cerul îl
folosise de data acea sta pe marele vicar de Frilair în persoan ă.
Cu doisprezee ani în urm ă, sfinția-sa sosise în Besan-(,'on cu un geamantana ș
sărăcuț de tot, în care, dup ă cîte vorbea lumea, i se afla toat ă averea. Iar acum
ajunsese unul dintre cei mai boga ți proprietari din jude ț. In plină |)iosperitate,
cumpărase jumătate dintr-o mo șie în timp
• alaltă jumătate se întîmpl ă să fie moștenită de domnul de l.a Mole. De aici, un
mare proces între aceste dou ă personaje.
Cu toată situația lui strălucită la Paris, cu toate func țiile ce le de ținea la curte,
domnul marchiz de La Mole sim ți că era primejdios s ă lupte la Besan șon împo-
11 Iva unui mare vicar, despre care se vorbea c ă numește și di muie prefec ții. în
loc să ceară însă o gratifica ție de i Incizeci de mii de franci peste leaf ă, deghizat ă
sub un nume oarecare și trecută în buget, și să-1 lase pe marele vicar de Frilair
să cîștige fleacul acesta de proces de cinc izeci de mii de fra nci, marchizul se
încăpățînă. Credea c ă urc dreptate : frumoas ă dreptate !
Dar, fie-ne îng ăduit să întrebăm: ce judec ător n-are un fiu sau un v ăr căruia să
vrea să-i facă un rost în lume ?
Ca să deschidă ochii și celor mai orbi dintre orbi, la o nflpl ămînă după prima
sentință căpătată, marele vicar de l i ilair lu ă caleașca preasfin ției-sale
episcopului și se duse ș i însuși să-i prindă în piept avocatului s ău crucea
Legiunii di < >noare. Do mnul de La Mole, pu țin năucit văzînd cît e ilc tare
partea advers ă și simțind cum avoca ții lui încep s ă ik'ii înapoi, ceru sfat
părintelui Ch61an, care îl puse în |i «iur ă cu părintele Pirard.
La vremea cînd se desf ășoară povestirea noastr ă, i' r.ișurile lor aveau o vechime
de cîțiva ani. P ărintele Pi-i ud pusese în slujba cauzei acesteia tot sufletul lui
232
STENDHAI.
înflăcărat. întîlnindu-se ne încetat cu avoca ții marchizului, studiase pricina și,

www.tubefun4.com
găsind-o dreapt ă, devenise pe fa ță apărătorul cauzei marchizului împotriva
atotputernicului mare vicar. Acesta din urm ă nu putu îndura atîta neobr ăzare,
mai ales din partea unui am ărît de jansenist!
„Vedeți ce înseamn ă nobilimea asta de la curte, care se pretinde atît de
puternică! le spunea marele vicar de Frilair intimilor s ăi. Domnul de La Mole nu
i-a trimis nici m ăcar o decora ție prăpădită omului său din Besan șon și o să-1 lase
să fie scos din slujb ă în chip josnic. Și totuși, mi se scrie c ă acest nobil pair nu
scapă o săptămînă fără să-și poarte însemnele rangului s ău prin salonul
ministrului justi ției, oricare ar fi el. "
Cu toată truda părintelui Pirard și deși domnul de La Mole fusese întotdeauna în
cele mai bune rela ții cu ministrul justi ției și mai ales cu suba lternii lui, tot ce
putuse să facă, după șase ani de lupt ă, fusese să nu-și piardă cu desăvîrșire
procesul.
Aflîndu-se în coresponden ță continuă cu părintele Pirard, pentru o cauz ă
urmărită cu pasiune de amîndoi, marchizul îndr ăgi pînă la urmă felul de a fi al
acestuia, încetul cu încetul, în ci uda imensei deosebiri dintre situa țiile lor
sociale, scrisorile c ăpătară un ton prietenesc. P ărintele Pirard îi povesti
marchizului c ă voiau să-1 sileasc ă, prin tot felul de tic ăloșii, să-și dea demisia. în
mînia pe care i-o stîrnise șiretlicul mîr șav, după părerea lui, folosit împotriva lui
Julien, îi povesti marchizului cum se petrecuser ă faptele.
. Deși foarte bogat, marchizul de La Mole nu era deloi zgîrcit. Dar nu izbutise
niciodată să-1 facă pe părintele Pirard s ă primeasc ă măcar plata cheltuielilor de
poștă pricinii u< de proces. Și se gîndi s ă trimită cinci sute de franci elevului s ău
favorit.
Domnul de La Mole î și dădu osteneala s ă scrie < Q mîna lui rîndurile trimise.
Aceasta îl îndemn ă să se gîndeasc ă la preot.
într-o zi, p ărintele Pirard primi un r ăvaș prin care era rugat s ă vină neîntîrziat,
pentru o afacere grabnic ă, la un
han de la marginea Besan șonului. Acolo, îl g ăsi pe intendentul domnului de La
Mole.
— Domnul marchiz mi-a l ăsat în seam ă să vă aduc calea șca lui, îi spuse
intendentul. N ădăjduiește că, după ce veți citi scrisoarea aceasta, n-o s ă aveți
nimic împotriv ă să plecați la Paris peste patru sa u cinci zile. Eu am s ă folosesc
răgazul pe care îl ve ți binevoi s ă mi-1 dați, ca să văd cum merg treburile la
moșiile din Franche-Comt6 al e domnului marchiz. Dup ă aceea, în ce zi ve ți dori,
vom ple-ca la Paris.
Scrisoarea era scurt ă:
„Lepădați-vă, părinte drag ă, de toate h ărțuielile mărunte ale provinciei, și veniți
să respirați un aer mai li-nr.iit, la Paris. V ă trimit calea șca mea, cu porunc ă să vă
Wjtcpte hot ărîrea timp de patru zile. V ă voi aștepta eu ttisumi la Paris, pîn ă
marți. Nu-mi trebuie decît unda din l>.nica dumneavoastr ă, părinte, ca s ă
primesc, în numele dumneavoastr ă, una dintre cele mai bune parohii din preajma
Parisului. Cel mai avut di ntre viitorii dumneavoastr ă enoriași încă nu v-a văzut

www.tubefun4.com
niciodată, dar vă este in. II devotat decît v ă puteți închipui și se nume ște marchi-
zul de La Mole."
Fără să-și dea seama, severul p ărinte Pirard îndr ăgea ncminarul acesta plin de
dușmani și căruia, vreme de ilnsprezece ani, îi închinase toate gîndurile lui.
Scrisoarea domnului de La Mole fu pe ntru el ca ivirea chirurgului menit s ă facă
o operație grea și necesară. Nu încăpea îndoial ă că avea să fie destituit. Și-i dădu
administratorului Intîlnire peste trei zile.
Timp de patruzeci și opt de ore, p ărintele Pirard se /.bftlu în nehot ărîre. în sfîr șit,
îi răspunse domnului de La Mole și compuse, pentru sfin ția-sa episcopul, o
scrisoare, uipodoper ă de stil bisericesc, dar pu țin cam lung ă. Cu Hrru s-ar fi
putut găsi fraze mai f ără greș care să exprime un respect mai sincer. Și totuși,
scrisoarea aceasta, lifti il/ii ă să-1 pună pe marele vicar de Frilair într-o situa ție
gicii față de mai-marele s ău, cuprindea toate plîngerile. cin și se cobora pîn ă la
toate mîrșăviile mărunte care,
234
STENDHAI,
după ce fuseser ă îndurate cu resemnare vreme de șase ani, îl sileau pe p ărintele
Pirard să părăsească dioceza.
îi furau lemnele din magazie, îi otr ăviseră dinele etc, etc.
Cînd sfîrși scrisoarea, p ărintele Pirard puse s ă-1 tu zeasc ă pe Julien care, la ora
opt seara, dormea asem enea tuturor celorlal ți seminari ști.
— Știi unde se afl ă episcopia ? îl întreb ă el într-o latineasc ă dintre cele mai
alese. Du-i scrisoarea asta înall-preasfin ției-sale episcopului. Nu- ți voi ascunde
că te trimit în mijlocul haitei de lupi. S ă fii numai ochi si urechi. S ă nu fie fărîmă
de neadev ăr în răspunsurile tal< dar nu uita c ă cel ce pune întrebarea s-ar bucura
din toată inima dac ă ar putea s ă-ți facă rău. îmi pare bine , fiul meu, c ă pot să-ți
dau prilejul încerc ării acesteia înainte de a te p ărăsi, căci, nu-ți ascund deloc,
scrisoarea pe care o duci o demisia mea.
Julien nu se clinti. îl iubea pe p ărintele Pirard și /a darnic îi șoptea pruden ța:
„După plecarea omului acestuia cinstit, clica celor de la Sacr6-Coeur m ă va da
înapoi din slujb ă și poate chiar m ă va alunga".
Nu se putea gîndi la el. Ceea ce îl punea în încurc ătura era dorin ța de a rosti o
frază cît mai politicoas ă și nu era în stare s-o g ăsească.
— Ce-i, dragul meu, nu pleci ?
— Părinte, începu Julien sfios, se spune c ă de-a lungul atîtor ani de cînd sunte ți
în fruntea seminarului n-a ți pus nimic deoparte. Eu am șase sute de franci.
Lacrimile îl împiedicar ă să urmeze.
— Asta va fi, de asemenea, notat acolo unde se cuvine, îi răspunse fostul
director cu r ăceală în glas. Du-te la epi scopie, se face tîrziu.
întîmplarea voi ca, în seara ace ea, marele vicar de Fri-lair s ă fie de serviciu în
salonul episcopului; înalt-preasfintul cina la prefectur ă. Așadar, marelui vicar
d<}1 Frilair îi înmîn ă Julien scrisoarea ; el îns ă nu-1 cuno ștea.
Julien văzu, cu mirare, cum pr eotul acela deschide f ără teamă scrisoarea

www.tubefun4.com
adresată episcopului. Chipul frumc al marelui vicar v ădi deîndat ă uimire
amestecat ă cu buc
MOȘU ȘI NEGRU
235
i ic și deveni mai grav. Pe cînd c itea, Julien, atras de înf ățișarea lui pl ăcută, avu
timp să-1 cerceteze pe-ndelete. Marele vicar ar fi p ărut și mai grav dac ă unele
trăsături șIc feței n-ar fi fost de o deosebit ă finețe, fapt care ar fi pul ut s ă-i
trădeze falsitatea, dac ă posesorul acestui frumos ch ip ar fi uitat o clip ă să și-o
ascundă. Nasul, prea Ie șit în afară, forma o singur ă linie, perfect dreapt ă, și
Ufldca, din nefericire, profilului altminteri foarte distins o asem ănare de
netăgăduit cu profilul unei vulpi. De altfel, preotul acesta, pe care p ărea că-1
intereseaz ă atît de mult demisia p ărintelui Pirard, era îmbr ăcat cu o elegan ță care
li plăcu nespus lui Julien; niciodat ă tînărul nu mai v ăzuse un preot îmbr ăcat cu
atîta gust.
Julien află abia mai tîrziu ce har deosebit av ea marele vicar de Frilair: se
pricepea s ă-1 înveseleasc ă pe episcop, un b ătrîn de treab ă, făcut să trăiască la
Paris, și care pri-Vca șederea la Besancon ca pe un exil. Episcopului acestuia
care avea vederea foarte slab ă, îi plăcea la nebunie pe ștele. Marele vicar de
Frilair scotea oasele din pe ștele «dus la masa preasfin ției sale. Julien se uita
tăcut la preotul care recitea scri soarea de demisie, cînd, deodat ă, ușa ne deschise
cu zgomot. Un lacheu în ve șminte bogate, tre-cu gr ăbit. Julien abia avu timp s ă
se întoarc ă spre ușă că vAzu un b ătrînel cu o cruce la gît și se prostern ă :
episcopul li /.tmbi cu bun ătate și trecu mai departe. Frumosul vicar II urm ă, iar
Julien rămase singur în salonul c ăruia putu s ă-i Htlmire în voie m ăreția
cucernică.
Episcopul de Besancon, om cu mintea încercat ă, dar nu sl ăbită de mizeriile
îndelungate ale emigra ției, avea peste șaptezeci și cinci de ani și puțin îi păsa de
ce-ar mai ii putu s ă se întîmple peste zece ani.
— Cine e seminaristul cu privire vioaie pe care mi s-a pnrul c ă-l zăresc în
treacăt ? întrebă el. N-ar trebui, dup ă
……lamentul instituit de mine, s ă doarmă la ora asta ?
E un seminarist cît se poate de treaz, v-o jur, înalt-ptcasfinte, și aduce o veste
mare; demisia singurului jiiiiNenist care a mai r ămas în dioceza sfin ției-voastre.
236
STENDHAI.
Cumplitul p ărinte Pirard în țelege, în sfîr șit, ce înseamn ă să vorbești.
— Ei bine, spuse episcopul rîzînd, tare m ă îndoiesc c ă-i vei găsi un urma ș pe
măsura lui și, ca să-ți arăt ctl prețuiește omul acesta, îl poftesc mîine s ă ia masa
cu mine.
Marele vicar vru s ă strecoare cîteva cuvinte în leg ătură cu alegerea urma șului.
Dar prelatul, neavînd chef s ă discute despre asemenea lucruri, îi spuse :
— înainte de a-i deschide u șa celuilalt, s ă aflăm un pic de ce pleac ă acesta.
Trimite să mi-1 cheme pe seminarist ; adev ătul sălășluiește în gura copiilor.

www.tubefun4.com
Julien fu chemat. „M ă aflu între doi inchizitori", gîndi el. Niciodat ă nu se
simțise mai curajos.
în clipa cînd intra, doi vl ăjgani de vale ți, mai bine îmbr ăcați chiar decît domnul
Valenod, îl dezbr ăcau pe înaltpreasfîntul. Episc opul, înainte de a ajunge la p ănn
tele Pirard, socoti cu cale s ă-1 cerceteze pe Julien asupi .i studiilor sale. îl întreb ă
puțin din dogm ă și se minun ă Curînd, ajunse la scriitorii antichit ății, la Vergiliu,
la 1 Io rațiu, la Cicero. „Numele astea mi-au adus num ărul 198 gîndi Julien. N-
am ce pierde; ia s ă încerc să strălucc Și izbuti; episcopul, el însu și mare
cunoscător al opercloi clasice, r ămase îneîntat.
La cina de la prefectur ă, o tînără, pe bună drept;iii celebr ă, recitase poemul
Magdalenei1. înaltpreasfînml avînd chef s ă vorbeasc ă despre literatur ă, uită
repede și do părintele Pirard și de toate celelalte, ca s ă discute cu seim naristul
problema dac ă Horațiu a fost bogat sau s ăM> Cită mai multe opere, dar uneori îl
cam lăsa memoria i ți atunci, pe dat ă, Julien spunea toat ă oda, de la un cap ăt la
altul, cu un aer cît se poate de modest: pe episcop îl uimi faptul c ă Julien nu
părăsea deloc tonul conversa ției; recita ca și cum ar fi vorbit de lucruri petrecute
în seminal Discutar ă îndelung despre Vergiliu , despre Cicero. In

i Poem de Delphine Gay, pe ca re Stendhal îl recitase în numeroase H* Ioane
(n.ed.fr.).

KOȘU ȘI NEGRU
237
slîrșit, prelatul nu se putu împiedica s ă-1 laude pe tîn ărul seminarist.
— E cu neputin ță să înveți mai sîrguincios.
— înaltpreasfinte, seminarul v ă poate oferi o sut ă nouăzeci și șapte de elevi
mult mai vrednici de înalta voastr ă prețuire.
— Cum asta ? întreb ă episcopul, mirat de cifr ă.
— Pot să întăresc cu o m ărturie oficial ă ceea ce am avut cinstea s ă spun
dinaintea înaltpreasfin ției-voastre. La examenul anual al seminarului, r ăspunzînd
tocmai la materiile care, în clipa de fa ță, mi-au adus cinstea aprob ării vi lastre,
am ieșit al o sutălea nouăzeci și optulea.
— Ah! e favoritul p ărintelui Pirard, rîse episcopul, < uiiînd spre marele vicar de
Frilair; ar fi trebuit s ă ne »!jlept ăm la asta; dar e un b ăiat sincer. Nu-i a șa, dragul
meu, adăugă el, adresîndu-se lui Julien, nu-i a șa că te-au 11 ezit din somn ca s ă
te trimită aici ?
— Așa este, înaltpreasfinte. N-am ie șit din seminar (lecît o dat ă în viața mea, ca
să-i ajut părintelui Chas-Ber-nard la împodob irea catedralei, în Joia verde.
— Optime, spuse episcopul, dumneata ai dovedit atîta iuraj, punînd m ănunchiul
de pene pe baldachin ? în fi e-wire an, cînd trebuie pus, m ă înfior de team ă să nu
se prăpădească o viață de om. Dragul meu, ai s ă ajungi de-pnrlc; dar nu vreau
să-ți stăvilesc viitorul, care va fi Mralucit, l ăsîndu-te s ă mori de foame.
Și, la porunca episcopului, fur ă aduși biscuiți și vin de Malaga, din care Julien

www.tubefun4.com
gustă cu plăcere, și cu atît mai MIuli marele vicar de Frilair, care știa că
episcopului îi l'i.u -o s ă vadă oamenii mîncînd cu voie bun ă și cu poftă.
Prelatul, din ce în ce mai mul țumit de felul cum î și pe-Irccea sfîr șitul serii, vorbi
o clipă despre istoria ecle-rliistic ă. Și văzu că Julien nu pricepea o iot ă. Atunci
trecu I M starea moral ă a imperiului roman, sub domnia împ ăraților din veacul lui
Constantin . Sfîr șitul păgînis-
Krlcrire la împ ăratul Constantin cel Mare (274- 337), care prin edictul li Milan
(313), a acordat libertate cultelor, deci și creștinismului
238
STENDHAI.
mului era înso țit de starea aceea de nelini ște și de îndoial ă care, în secolul al
XlX-lea, mîhne ște miniiIc triste și plictisite. Episcopul b ăgă de seamă că Julien
nu cunoștea nici m ăcar numele lui Tacit.
învățăcelul îi răspunse cu nevinov ăție, spre mirarea episcopului, c ă autorul
acesta nu se g ăsea în bilioteca se* minarului.
— Asta m ă bucură din toată inima, îi spuse episcopul, vesel; a șa, mă scoți din
încurcătură : de zece minute m ă tot întreb cum s ă-ți mulțumesc pentru seara pe
care ai știut să mi-o faci atît de pl ăcută și, de bună seamă, într-un fel cu totul
neașteptat. Nu n ădăjduiam să găsesc un înv ățat într-un elev de-al seminarului
meu. Deși darul nu e prea bisericesc, vreau s ă-ți dăruiesc un Tacit.
Prelatul puse s ă i se aduc ă opt volume frumos legate ș ținu să scrie el însu și, la
începutul primului volum, o dedica ție în limba latin ă, pentru Julien Sorel.
Episcopul si f ălea cu frumoasele lui cuno ștințe de limbă latină. Și, în cele din
urmă, îi spuse cu un ton serios, care nu sem ăna deloc cu tonul de pîn ă atunci:
— Tinere, dacă ai să fii înțelept, vei avea într-o zi cea, mai bun ă parohie din
dioceza mea, și nu prea departe i palatul me u episcopal. Dar trebuie să fii
înțelept.
Julien, cu volumele în bra țe, plecă de la episcopie foarte mirat, pe cînd suna
miezul nop ții.
înaltpreasfîntul nu-i pomenise nici un cuvînt despr p ărintele Pirard. Julien era
mirat, mai ales, de polite țe aleasă a sfinției-sale. Nici nu b ănuise că putea să
exist atîta bun ă-cuviință în purtări, unită cu o demnitate atît i fireasc ă. Și
contrastul îl izbi cu mai mult ă putere, cînd d ădu cu ochii pe posomoritul p ărinte
Pirard, care îl a ștept) nerăbdător.
— Quid tibi dixerunt ? (Ce ți-au spus ?) îi strig ă el -glas tare, de cum îl z ări.
Julien se bîlbîj pu țin, încereînd s ă traducă în latineșt cuvintele episcopului.
— Vorbe ște franțuzește și repetă-mi întocmai cuvin tele rostite de sfin ția-sa,
fără să adaugi sau s ă scurtezi ni'
ROȘU ȘI NEGRU
239

m ii, îi spuse fostul director al seminarului, cu vocea lui tispr ă și cu felul lui
grosolan de a se purta. Ce da r ciudat •im partea unui episcop c ătre un tînăr

www.tubefun4.com
seminarist, spunea 11 r ăsfoind minunatul Tacit, a c ărui muchie aurit ă părea i'fl-l
îngrozește.
Băteau orele dou ă cînd, dup ă o dare de seam ă foarte am ănunțită, îi îngădui
elevului favorit s ă se ducă la cul-
| ne
— Lasă-mi primul volum din Tacit, cu dedica ția
nflnției-sale episcopului, îi spuse el. Rîndul acesta scris în
! liilincște va fi paratr ăsnetul care te va feri aici dup ă plecarea
' mea. Erit tibi, fiii mi, succesor meus tanquam leo quaerens
țuem devoret. (Căci pentru tine, fiul meu, cel ce-mi va
urma va fi ca un leu furios care încearc ă să te înghită.)
A doua zi diminea ță, lui Julien i se p ăru ciudat felul • II ni îi vorbeau colegii s ăi.
El se arată și mai rezervat decît !• obicei . „Asta-i urmarea demisiei p ărintelui
Pirard, își
el. Au aflat to ți despre ea, și eu trec drept favoritul lui. Pesemne c ă există și o
urmă de jignire în purt ările lor." Dar el nu put u s-o descopere. Dimpotriv ă, nu
văzu Bii de ur ă în privirile tuturor celor întîlni ți de-a lungul ii<uluitoarelor. „Ce-
o fi asta ? O capcan ă, nici vorb ă. Să im cu ochii în patru." în cele din urm ă,
micul seminarist li in Verridres îi spuse rîzînd:
— Cornelii Taci ți opera omnia (operele complete ale lui Tacit).
\ji auzul acestor cuvinte, seminari știi se grăbiră, care in.n de care, s ă-1 felicite pe
Julien, nu numai pentru itiArc țul dar primit de la înaltpreasfîntul, dar și pentru
11 tnvorbirea de dou ă ore cu care fusese cinstit. Se cuno șteau pln.1 și cele mai
mici amănunte. Din clipa aceea, nu mai (vu ce s ă-și dorească; toți încercau s ă-i
fie curtenitori în iiuxlul cel mai josnic cu putin ță; părintele Castanede, CBfc
chiar în ajun îl repezise f ără pic de ru șine, veni s ă-1 îmbrățișeze și să-1 pofteasc ă
la masă.
l'rintr-o ciud ățenie a firii lui Julien, neobr ăzarea Fiin țelor acestora grosolane îl
necăjise tare mult; iar jos-n i< I;I lor îi pricinuia dezgust și nici un fel de pl ăcere.

le a1-
P
coteala mod deosebit.
de
Frilair, au desertul cu pirard fusese 1 pita at ă
unească pe so-l cinsteasc ă m
si de la Par t în minunata
Wnul prelat îl tea
,în 1
ta să rd
Wl * despre <*>SsC^Hnchi^ gura mareuu ^ ;
KOȘU ȘI NEGRU
politețe. Severul jansenist, indignat de tot ce vedea, ținu o lung ă consfătuire cu

www.tubefun4.com
avocații aleși pentru marchizul de La Mole, apoi plec ă la Paris. Dar avu
slăbiciunea s ă le spună 11 lor doi sau trei prieteni din colegiu, care îl înso țiseră
|)lna la calea șca și admirau armoariile zugr ăvite pe ea c ă, după ce condusese
seminarul vreme de cincisprezece ani, pli fisea orașul numai cu cinci sute
douăzeci de franci economisi ți. Prietenii îl îmbr ățișară cu lacrimi în ochi și-și 1
npuseră între ei: „Bietul p ărinte, ar fi putut s ă se lipseasc ă i minciuna asta; a șa, e
prea de rîs."
Oamenii de rînd, orbi ți de patima banului, nu puteau |tn\elege c ă numai în
sinceritatea lui g ăsise părintele ș Ptrard puterea trebuincioas ă să lupte șase ani
împotriva M ăriei Alacoque1, împotriva congrega ției Sacr6-Coeur, a nii ților și a
episcopului s ău.
ti n
CAPITOLUL XXX
Un ambițios
Azi nu mai exist ă decît o singur ă noblețe, aceea a titlului de duce; marchiz, e
ridicol să fii; dar la auzul cuvîntului duce, to ți oamenii întorc
capul.
ED1NBURGH REVIEW2
Marchizul de La Mo le îl primi pe p ărintele Pirard f ără Ivuunul din micile
mofturi ale marilor seniori, atît de I politicoase, dar atît de neobr ăzate pentru
cine le înțelege. Ai li însemnat vreme pierdut ă și marchizul era prea ocu-|mi cu
treburi importante ca s ă mai aibă vreme de pierdut. 1 )e șase luni de zile se
străduia să-1 conving ă pe rege 1)1, totodat ă, să Gonving ă națiunea despre
necesitatea ac-
I i Mutic Alacoque (1647-1690), c ălugăriță din congrega ția Sacre-Coeur. i
publicație engleză de orientare liberal ă; a apărut din 1802 pînâ în 1929,
242
STENDHAI.
ceptării unui anumit guvern; drept recuno ștință, ar fi pn mit titlul de duce.
Marchizul îi cerea zadarnic, de ani de zile, avocatului s ău din Besancpn, o
situație limpede și precisă asupra procesului din Fran che-Comt6. Dar cum ar fi
putut să-l lămurească celebrul avocat într-un proces din care nici el nu în țelegea
nimic ?
Hîrtiuța dată de părintele Pirard l ămurea totul.
— Dragă părinte, îi spuse marchizul dup ă ce isprăvi, în mai pu țin de cinci
minute, toate formulele de polite țe și întrebările asupra chestiunilor personale,
dragă părinte, în mijlocul a șa-zisei mele prosperit ăți, îmi lipse ște timpul de a m ă
ocupa serios de dou ă lucrușoare, altminteri destul de importante: familia și
afacerile. în linii gem rale, m ă îngrijesc de soarta familiei și vreau s-o fac cît mai
strălucitoare; dar m ă îngrijesc și de propriile mele pl ăceri, care trebuie s ă aibă
neapărat întîietate, cel pu țin dupS p ărerea mea, ad ăugă el citind mirarea în ochii
preotului.
Deși un om inteligent, preotul se minuna v ăzînd un bătrîn care vorbea atît de

www.tubefun4.com
fățiș despre pl ăcerile lui.
— Oameni care s ă munceasc ă există, nici vorb ă, Paris, continu ă marele senior;
dar s-au coco țat toți la et jul cinci; și de cum m ă apropii de vreunul, î și și ia Ic
cuința la etajul al doilea, iar nevast ă-sa își fixează zi primit oaspe ți; prin urmare
adio munc ă, adio alte strada n ii decît acelea de a p ărea om de lume. Asta le e
singu grij ă de cum își fac rost de pîine. Pentru procesele mele ba, la drept
vorbind, pentru fiecare proces luat în parti am avoca ți care se spetesc; unul mi-a
murit mai alalt ăici i de o boal ă de piept. Dar pentru af acerile mele, în general m ă
crezi oare, p ărinte, că de trei ani mi-am pierdut n ădejdi i să mai găsesc un om
care, în timp ce scrie pe ntru mine, dea osteneala s ă se gîndeasc ă puțin la ce face
? De altfel, toate astea nu sînt decît o introducere. Pe dumneata te si mez și, aș
îndrăzni să adaug, de și te văd pentru prima oa c ă îmi ești drag. Vrei s ă-mi fii
secretar, cu opt mii de l
ci anual sau chiar șaisprezece mii ? De cî știgat, tot (
KOȘU ȘI NEGRU
243
i iștiga, ți-o jur; și m-aș îngriji să-ți păstrez parohia pentru /iua cînd nu ne-am
mai înțelege.
Părintele Pirard refuz ă; dar, spre sfîr șitul discuției, încurc ătura în care îl vedea
pe marchiz îi d ădu o idee:
— Am lăsat în fundul seminarului un biet tîn ăr care, clac ă nu greșesc, va fi r ău
persecutat. Dac ă era un simplu cfllug ăr, s-ar fi aflat de mult in pace . Pînă acum,
tînărul «testa nu știe decît latina și Sfintele Scripturi ; dar nu-i deloc imposibil s ă
vădească într-o bun ă zi mari însu șiri, fie I i predicator , fie ca duhovnic. Nu știi
ce va face; dar are focul sacru și poate să ajungă departe. M ă gîndeam s ă-1 dau
episcopului nostru, dac ă am fi avut vreodat ă unul turc s ă vă semene pu țin la
felul de a privi oamenii și tre-
| burile. (
— De unde e tîn ărul dumitale ?
— E fiul unui cherestegiu din mun ții noștri, dar l-a ș crede mai degrab ă copilul
din flori al vreunui bog ătaș.
văzut că a primit o scrisoare anonim ă sau pseudo-mionim ă cu un cec de cinci
sute de franci în ea.
— Ah, e Julien Sorel, spuse marchizul.
– De unde știți cum îl cheam ă ? se miră preotul. Și, cum roșise din pricina
întrebării:
— Asta n-am s ă ți-o spun niciodat ă, îi răspunse mar-thl/ul.
— Ei bine, urm ă preotul, pute ți încerca s ă vi-1 face ți | imetar; e un tîn ăr energic
și inteligent; într-un cuvînt, | nirrii ă să încercați.
– De ce nu ? se învoi marchizul. Dar n ădăjduiesc că | tui i în stare s ă se lase
mituit de prefectul poli ției sau de [ilkineva, ca s ă fie iscoad ă în casa mea ? Atîta
aș avea | Im potriv ă.
După ce părintele Pirard îl lini ști în privin ța aceasta, mu. hi/ul lu ă o hîrtie de o

www.tubefun4.com
mie de franci.
Trimite-i banii ace știa de drum lui Julie n Sorel; llpiinc-i s ă vină la mine.
I • umilă în mănăstirile catolice.
I
244
STENDHAI.
— Se cunoa ște că locuiți la Paris, zise preotul. Nu știți ce tiranie apas ă asupra
noastră, a bieților provinciali, și mai ales asupra preo ților care nu se au bine cu
iezuiții. N-au să-i dea drumul lui Julien Sorel, ba chiar au s ă găsească motivele
cele mai iscusite, au s ă-mi răspundă că e bolnav, c ă scrisorile s-or fi pierdut la
poștă etc, etc.
— Voi lua zilele acestea o scrisoare din partea mi trului c ătre episcop, hot ărî
marchizul.
—, Uitam o m ăsură de prevedere, continu ă preotul; tîn ărul, deși e dintr-o familie
de rînd, are o inim ă nobilă și n-ar avea nici un rost dac ă i-ați jigni orgoliul; s-ar
prosti pur și simplu.
— Asta îmi place, spuse marchizul; am s ă-1 fac colegul fiului meu. E de ajuns
atîta ?
Peste cîtăva vreme, Julien primi o scrisoare cu o scriere necunoscut ă și purtînd
ștampila po ștei din Châlon ; în ea g ăsi un mandat pentru ridicarea banilor de la
un negustor din Besangon și înștiințarea să vină imediat la Paris. Scrisoarea era
semnată cu un nume fictiv, dar des-chizînd-o Julien tres ări; o frunz ă căzu la
picioare, acestaj era semnul stabilit cu p ărintele Pirard.
Nu trecu nici un ceas de la primirea scrisorii și Julien fu chemat la episcopie,
unde se pomeni întîmpinat cu o| bun ătate de-a dreptul p ărintească. Citîndu-i din
Horațiu episcopul îi aduse, asupra înaltei situa ții care îi h ărăzită la Paris, laude
foarte iscusite, dar, dr mul țumire, acestea a șteptau explica ții. Julien nu putu
spună nimic, întîi de toate fiindc ă nu știa nimic, și înalt-preasfîntul c ăpătă multă
stimă pentru el. Unul dinii, preo ții mărunți ai episcopiei îi scrise primarului, care
grăbi să aducă el însuși un pașaport semnat, dar cu numele c ălătorului lăsat în
alb.
înainte de miezul nop ții, Julien se afla la Fouqud, c ărui minte a șezată mai mult
se miră decît se ar ăl îneîntată de viitorul ce p ărea că-1 așteaptă pe prietenul s ău.
— Pînă la urmă, ai să capeți vreo slujb ă de-a ocîrr rii și ea te va sili s ă faci un
lucru pentru care ziarele te I oc ări zdravăn, îi spuse aleg ătorul liberal. Și, datorită
ac tei rușini, voi afla ve ști despre tine. Aminte ște-ți că, von
l>ind chiar din punc t de vedere b ănesc, tot e mai bine s ă dștigi o sută de ludovici
într-un nego ț sănătos de lemn, al c ăror stăpîn ești, decît să primești patru mii de
franci de la ncîrmuire, fie și a regelui Somolon.
Julien nu v ăzu în vorbele lui decît îngustimea de minte a unui burghez de la țară.
El avea să apară, în sfîrșit pe arena faptelor de seam ă. Fericirea de a merge la
Paris, unde î și închipuia c ă sînt numai oameni foarte intrigan ți, foarte ipocriți,
dar la fel de politico și ca episcopul de Bcsan țon și ca episcopul de Agde, f ăcea

www.tubefun4.com
să pălească orice ultceva în ochii lui. I se înf ățișă prietenului s ău ca un om lipsit
de puterea de a dispune de el însu și din pricina scrisorii p ărintelui Pirard.
A doua zi c ătre amiază, cînd ajunse la Verrieres, se «lintea omul cel mai fericit
din lume; n ădăjduia s-o revad ă pe doamna de Rfinal. Se duse mai întîi la primul
său iu lotitor, p ărintele Chelan. Dar fu în tîmpinat cu deosebita r ăceală.
— Crezi c ă-mi ești cumva îndatorat ? îi vorbi p ărintele Ch61an, f ără să-i
răspundă la salut. Ai s ă iei masa cu mine și, cît mînc ăm, voi trimite s ă ți se
închirieze un cal; itpoi vei p ărăsi orașul fără să dai ochii cu nimeni.
— A asculta înseamn ă a te supune, îi r ăspunse Julien «.1 un seminarist get-
beget; și nu mai fu vorba decît despre teologie și despre frumosul grai latinesc.
După-masă Julien încalec ă, merse o leghe, apoi, /ftrind un crîng și nefiind
nimeni în preajm ă ca să-1 poată vedea, se afund ă în desiș. Pe înserat, trimise
calul înapoi. Mai tîrziu, intr ă la un țăran care se învoi s ă-i vîndă o scară iți să i-o
ducă pînă la păduricea de deasupra DRUMULUI I KI'DIN ȚEI din Verrieres.
— Sînt un biet nesupus la încorporare… sau un miitrabandist, îi spuse țăranul,
luîndu-și rămas bun de la ci, dar ce-are a face ! Scara e bine pl ătită, și eu însumi
am incul prin ceasuri grele în via ța mea.
1 'ra întuneric bezn ă. Pe la unu din noapte, Julien, cu Huna la spinare, intr ă în
Verrieres. Coborî cît putu mai degrab ă în albia torentului care str ăbătea
minunatele Hi,ui ini ale domnului de R6nal la o adîncime de peste trei
246
STENDHAI.
metri, printre dou ă ziduri. Apoi urc ă lesne cu scara. „Cum au s ă mă primeasc ă
dulăii de pază ?" se întreb ă el. Acesi;i era lucrul cel mai de seam ă. Dulăii lătrară
și se năpustiră asupra lui, dar Julien fluier ă și ei începur ă să se gudure.
Urcînd apoi din teras ă în terasă, deși toate por țile brâu închise, izbuti cu u șurință
să ajungă sub fereastra od ăii de dormit a doamnei de R6nal. înc ăperea aceasta,
în partea dinspre gr ădină, abia dac ă e ridicată cu vreo trei metri de la p ămînt.
Jaluzelele aveau o mic ă deschizătură în formă do inimă, pe care Julien o
cunoștea prea bine. Spre marea lui mîhnire, deschiz ătura nu era luminat ă
dinăuntru de lumin;i vreunei candele.
„Doamne! î și spuse el; te pomene ști că în noaptea asta doamn a de R6nal nu-i în
camera ei! Unde s-o fi culcat 7 Familia e, totu și la Verrieres, fiindc ă am găsit
cîinii; dar a ș putea să nimeresc, în odaia asta f ără lumină, peste domnul de R6nal
sau peste vreun str ăin, și-atunci să te ții tărăboi!"
Cel mai cuminte lucru ar fi fost s ă se întoarc ă; dar de o asemenea isprav ă i-ar fi
fost silă lui Julien. „Dac ă dau peste un str ăin, fug cît pot și-mi las scara amanet;
dar dacă e ea, ce primire m ă așteaptă ? A cuprins-o c ăința șl evlavia cea mai
adîncă, nici vorb ă, dar, oricum, tot î și mai aminte ște un pic de mine, de vreme ce
mi-a scris." Gîndul acesta îl îmboldi.
Cu inima tremurînd, dar hot ărît, totuși, să moară sau să o vadă, aruncă pietricele
în jaluzea; nici un r ăspuns. își sprijini scara de fereastr ă și ciocăni el însuși, întîi
încetișor, apoi mai tare. „Oricît ar fi de întuneric, tot m ă pot pomeni cu un

www.tubefun4.com
glonte", își zise Julien. Gîndul acesta ti preschimb ă isprava nebuneasc ă într-o
faptă de curaj.
„Sau odaia e nelocuit ă în noaptea asta, gîndi el, sau j oricine ar dormi aici s-a
deșteptat acum. A șa că nu mal am de ce s ă mă feresc; trebuie doar s ă încerc să
nu fiu au>: zit de cei care dorm în celelalte od ăi."
Coborî, își propti scara de o jaluzea, se urc ă iar treeîndu- și mîna prin
deschizătura în form ă de inimă, a\ norocul s ă găsească destul de repede sîrma
legată de
KOȘU ȘI NEGRU
247
ivărul care închidea jaluze aua. Trase de sîrm ă și, cu o bu-Miric de nespus, sim ți
că jaluzeaua nu mai era prins ă și «nla la împingerea lui. „Trebuie s ă deschid cu
încetul și să l.ic să mi se recunoasc ă glasul." Deschise jaluzeaua atîta ctt s ă-și
vîre capul și șopti, de mai multe ori la rînd : „Sînt un prieten".
Trăgînd cu urechea, se încredin ța că nimic nu tulbura iflccrea adînc ă a încăperii.
Da, lucru hot ărît, nu exista nici urm ă de candel ă, să pîlpîie m ăcar pe cămin; și
asta era un icmn cît se poate de r ău.
„Păzește-te de pu șcă !" Julien chibzui o clip ă; apoi, cu degetul, îndr ăzni să
ciocănească în geam : nici un r ăspuns, luiu mai tare. „Chiar dac ă va fi nevoie s ă
sparg geamul, Ircbuie s ă sfîrșesc odată." Pe cînd b ătea foarte tare, i se |>aru c ă
zărește, în bezn ă, un fel de n ălucă albă care Mrâb ătea încăperea. în sfîr șit,
îndoiala îi pieri, v ăzu o umbr ă care părea că se apropie cu o încetineal ă de
nedes-11 is. Și, deodată, văzu un obraz rezemîndu-se de geamul prin care se uita
el.
Julien tres ări și se trase pu țin înapoi. Dar bezna era Hlti de adînc ă, îneît, chiar de
la depărtarea aceasta, nu putu s ă-și dea seama dac ă era doamna de Rânal. Se
temu de un prim strig ăt de ajutor ; auzea cîinii dînd tîrcoale și aproape mîrîind la
picioarele sc ării. „Sînt eu, repet ă el destul de tare, sînt un prieten !" Nici un
răspuns; năluca «Iha pierise. „îndur ă-te și-mi deschide, trebuie s ă-ți vorbesc, sînt
prea nefericit!" și bătea atît de tare, îneît mai- IIIII să spargă geamul.
Se auzi un clinchet u șor; ivărul ferestrei ceda; Ju lien , împinse geamul și sări
sprinten în odaie.
Năluca albă se depărta de el; o prinse în bra țe ; era o femeie. Tot curajul îi pieri.
„Dacă e ea, ce-o s ă-mi zică ?" Și i e se întîmpl ă cu el cînd, dup ă un ușor țipăt, d
recunoscu pe •liK imna de Renal ?
O strînse în bra țe; ea tremura, abia dac ă avea putere *n I îndep ărteze.
— Nefericitule, ce faci ?
248
STENDIIAI
îi tremura glasul și numai cu greu putu îng ăima cuvintele acestea. Julien î și dădu
limpede seama c ă era cu adev ărat indignat ă.
— Am venit s ă te văd, după paisprezece luni de crud ă despărțire.
— Lasă-mă, pleacă imediat. Ah, p ărinte Ch61an, de u nu m-ai l ăsat să-i scriu ?

www.tubefun4.com
Aș fi împiedicat groz ăvia asta. Șl îl respinse cu o putere într-adev ăr de necrezut.
Mă căiesc de păcatul săvîrșit; cerul s-a îndurat s ă mă lumineze, repeta ea, cu
vocea întret ăiată de suspine. Pleac ă ! Du-te !
— După paisprezece luni de chin, fii sigur ă că n-am să te părăsesc fără să-ți
vorbesc. Vreau s ă știu tot ce-ai f ăcut. Ah ! Te-am iubit destul ca s ă merit atîta
încredere… Vreau s ă știu tot.
Fără voia ei, doamna de R6nal sim ți că tonul lui auto ritar îi st ăpînește inima.
Julien, care o ținea cu patim ă și se împotrivea încerc ărilor ei de a sc ăpa, încetă s-
o mai strîng ă în brațe. Lucrul acesta o mai lini ști puțin pe doamna de R6nal.
— Mă duc să trag scara, spuse el, ca s ă nu ne dea de gol dac ă vreun servitor,
trezit de zgomot, iese s ă cerceteze ce se întîmpl ă.
— Dimpotriv ă, pleacă, pleacă! i se răspunse cu adev ărată mînie. Ce-mi pas ă
de oameni ? Dumnezeu vede groz ăvia la care m ă supui și El mă va pedepsi.
Abuzezi în mod la ș de simțămintele pe care le-am avut pentru dumneata, dar nu
le mai am. în țelegi, domnule Julien ?
El trăgea scara foarte încet, ca s ă nu facă zgomot.
— Soțul tău e în ora ș ? o întreb ă, nu ca s-o înfrunte, ci doar dintr-o veche
obișnuință.
— Nu-mi mai vorbi a șa, pentru numele lui Dumn ezeu, sau îl chem pe so țul
meu. Sînt destul de vinovat ă că nu te-am alungat pîn ă acum, orice s-ar fi
întîmplat. Mi-e mil ă de dumneata, ad ăugă ea, încereînd s ă-i rănească orgoliul pe
care i-1 știa atît de vulnerabil.
Refuzul acesta de a-1 tutui, brusche țea cu care t ăia o legătură atît de duioas ă, și
în care el mai credea înc ă,
I4OȘU ȘI NEGRU
249
Împinseră pînă la nebunie înfl ăcărarea dragostei lui inhcn.
— Cum ! e oare cu putin ță să nu mă mai iubești deloc ? II puse el cu una din
acele porniri ale inimii, atît de greu ș ascultat cu sînge rece.
Ea nu-i răspunse; iar el plîngea amar.
Cu adevărat, nu mai avea puterea s ă vorbeasc ă.
— Așadar, sînt cu des ăvîrșire uitat de singura fiin ță pire m-a iubit vreodat ă ! La
ce bun să mai trăiesc de-aici In.nule ?!
Tot curajul îl p ărăsise din clipa cînd nu se ma i temea Câ va da peste un b ărbat;
totul îi pierise din inim ă, în alură de dragoste.
Și plînse mult ă vreme, în t ăcere. îi prinse mîna, ea voi IA si-o trag ă; și totuși,
după ce se zbătu cîtăva vreme, i-o Iflsa. Era o bezn ă de nepătruns; și se aflau
unul lîngă altul, ițezați pe patul doamnei de R6nal.
„Cîtă deosebire fa ță de ce-a fost acum paisprezece
i…..!" gîndi Julien; iar lacrimile se pornir ă și mai
îmbelșugate. „A șadar, absen ța nimicește toate sim țămin-I l< omului!"
— îndură-te și spune-mi ce ți s-a întîmplat, rosti în HfTrșit Julien, stingherit de
tăcere și cu un glas înecat de la- . iun:.

www.tubefun4.com
— Fără îndoială că rătăcirile mele erau cunoscute în lui ora șul pe vremea
plecării dumitale, r ăspunse doamna de RCnal cu o voce aspr ă și al cărei accent
avea ceva t ăios șl mustrător pentru Julien. Ai f ăcut atîtea lucruri nechibzuite
atunci!… Dup ă cîtăva vreme, pe cînd eram iliv.n ădăjduită, respectabilul
părinte Ch61an a venit s ă mă vmlă. Zadarnic s-a str ăduit, vreme îndelungat ă, să-
mi Mtiulg ă o mărturisire. într-o zi, îi veni ideea s ă mă II inducă în biserica aceea
din Dijon, unde mi-am f ăcut prima confirmare întru credin ță. Acolo, el a
îndrăznit să vorbeasc ă cel dintîi… Doamna de Râ nal izbucni în lacrimi. c < ș i
lipă de rușine ! Am m ărturisit totul. Omul acesta atît de bun a fost atît de
îndurător îneît nu m-a strivit cu indignarea Ini ; s-a mîhni ț și el, laolalt ă cu mine.
Pe atunci î ți scriam
250
STENDHA!.
zilnic scrisori pe care nu îndr ăzneam să ți le trimit; l< ascundeam cu grij ă și,
cînd eram prea nefericit ă, ma încuiam în odaia mea și le reciteam.
în sfîrșit, i-am făgăduit părintelui Ch61an c ă i le voi da… Unele, scrise oarecum
mai prudent, ți le trimisesem . dar nu mi-ai r ăspuns la nici una!
— Niciodat ă, îți jur, n-am primit nici o scriso are de la tine, la seminar.
— Doamne, oare cine le-o fi oprit ?
— închipuie- ți chinul meu; înainte de ziua cînd te-am v ăzut la catedral ă, nici nu
știam dacă mai trăiești sau nu.
— Dumnezeu s-a milostivit s ă mă facă să înțeleg cit păcătuisem față de el, față
de copii, fa ță de soțul meu, urm ă doamna de Renal. El nu m-a iubit niciodat ă
cum credeam atunci c ă mă iubești dumneata…
Julien o cuprinse în bra țe, într-adev ăr fără nici un gînd, și scos din min ți. Dar
doamna de Renal îl îndep ărtă și continuă cu destul ă tărie :
— Respectabilul meu prieten, p ărintele Ch61an, m-a f ăcut să înțeleg că,
măritîndu-m ă cu domnul de Renal, lui îi datoram toate sim țămintele, chiar cele
pe care nu le cu noscusem și nu le avusesem niciodat ă înaintea uiu leg ături
nefericite… De cînd am jert fit scrisorile acck care îm i erau atît de scumpe, via ța
mi s-a scurs, dac ă nu fericit ă, cel puțin destul de lini ștită… N-o tulbura ; fii prii
tenul meu… cel mai bun dintre priete ni. Julien îi acoperi mîinile cu s ărutări;
doamna de Renal sim ți că el mal plînge înc ă. Nu plînge, m ă mîhnește atît…
Spune-mi și dumneata ce-ai f ăcut. Julien nu putea vorbi. Vreau s ă știu ce viață ai
dus la seminar, repet ă ea ; apoi, ai s ă pleci.
Fără să se gîndeasc ă la ce povestea, Julien îi vorbi d intrigile și de invidiile f ără
număr de care se lovise la în < i put, apoi despre via ța mai lini ștită, de cînd
fusese numii repetitor.
— Și atunci, ad ăugă el, aceast ă lungă tăcere avea ros«J tul, f ără îndoială, să mă
facă să înțeleg ceea ce v ăd pu bine acum, c ă nu mă mai iubești si că ti-am
devenit inditc
ROȘU ȘI NEGRU
251

www.tubefun4.com
i<ni… Doamna de R6na l îi strînse mîinile. Și atunci, mi-ai trimis cei cinci sute
de franci.
— Eu ? Niciodat ă ! spuse doamna de R6nal.
— Era o scrisoare cu ștampila po ștei din Paris, semnat ă Paul Sorel, ca s ă
înlăture orice b ănuială.
Se iscă o mică discuție asupra originii posibile a aces-
i< i scrisori. Situa ția morală se schimb ă. Fără să-și dea seama,
doamna de Rânal și Julien părăsiseră tonul solemn; acum
' vorbeau ca ni ște prieteni dragi. Nu se vedeau unul pe
t Ritul, atît era de întuneric, dar sunetul glasului spunea tot.
liihcn își petrecu bra țul pe după mijlocul iubitei sale:
r iul acesta era plin de primejdii. Ea încerc ă să-i
imU-.părteze brațul, dar Julien, cu destul ă dibăcie, îi atrase
[ atenția, în clipa aceea, asupra unui punct interesant din
|n wcstirea lui. Bra țul fu ca și uitat și rămase acolo unde se
(lila.
După numeroase presupuneri asupra trimi țătorului Hcrisorii cu cinci sute de
franci, Julien începuse s ă-și de-pcne mai departe povestea; devenea ceva mai
stăpîn pe Muc vorbind despre via ța trecută, care, pe lîng ă ceea ce i le întîmpla
acum, îl interesa atît de pu țin. întreaga aten ție I NC fixă asupra felului cum avea
să-și sfîrșească vizita.
— Ai să pleci, i se repeta din cînd în cînd, cu glas
inios.
„Ce rușine pentru mine, dac ă voi fi dat afar ă! Reni uscarea o s ă-mi învenineze
sufletul toat ă viața, își spunea Julien. Și ea n-o s ă-mi mai scrie
niciodată! I Himnezeu știe cînd am s ă mă mai întorc aici!" Di n clipa | m.coa, tot
ce era bun și blînd pieri repede din inima lui Julien. Stînd lîng ă femeia adorat ă,
aproape strîngînd-o în bra țe, în odaia aceasta unde fusese atît de fericit, în mijlo-
i'ul unei bezne adînci, sim țind foarte limpede c ă de cîtva linip iubita lui plîngea,
dîndu-și seama, dup ă cum îi ' lics ăltau sînii, c ă ea suspin ă, Julien avu
nenorocirea s ă | Ucvină rece și calculat, aproape la fel de calculat și de rece i II ii
lunci cînd, în curtea seminarului, se vedea ținta vreunei jlume proaste din partea
cine știe cărui coleg mai voinic tln.it el. Julien î și prelungea povestirea și vorbea
despre
252
STENDHAI
viața nefericit ă pe care o tr ăise de la plecarea din Vei 11 dres. „A șadar, își
spunea doamna de Rânal, dup ă o absență de un an, lipsit aproape cu totul de
vești din paric.i mea, în timp ce eu îl uitam, el nu se gîndea decît la zilele fericite
pe care le tr ăise la Vergy." Suspinele îi deveninl și mai amare. Julien v ăzu că
povestirea lui d ă roade. Pricepu c ă trebuia să foloseasc ă ultima arm ă: trecu
repede la se 11 soarea primit ă din Paris.
—Mi-am luat r ămas bun de la înaltpreasfin țitul episcop…

www.tubefun4.com
— Cum, nu te mai înto rci la Besancon ? Ne p ărăsești pentru totdeauna ?
— Da, răspunse Julien, cu glas hot ărît; da, părăsesc niște locuri unde am fost
dat uitării chiar de c ătre aceia pe care i-am iubit cel mai mult în via ță; le
părăsesc și n-am să le mai văd niciodat ă. Plec la Paris…
— Pleci la Paris ? strig ă destul de tare doamna de R£nal.
Glasul îi era aproape sugrumat de lacrimi și arăta de adînc e tulburat ă. Julien
avea nevoie de încuraja re aceasta : se preg ătea să încerce un pas care ar fi putut
si întoarcă totul împotriva lui; și, înainte ca ea s ă strigi nev ăzînd din pricina
beznei, habar n-avea ce efect izbun ș să obțină. Acum, nu mai șovăi; teama de
remușcări îndemna s ă fie pe deplin st ăpîn asupra lui; și adăugă re ridieîndu-se:
— Da, doamn ă, te părăsesc pentru totdeauna, fii fel cită, adio !
Se îndrept ă spre fereastr ă; întinse mîna s-o deschid Doamna d ș R£nal se repezi
spre el și i se arunc ă în brațe.
Astfel, dup ă o discuție de trei ore, Julien dobîndi i ce dorise cu atîta patim ă în
timpul celor dou ă ore de început. Dac ă s-ar fi petrecut mai curînd, reîntoarcerea
I simțăminte duioase, uitarea remu șcărilor din part' doamnei de Rânal ar fi
însemnat fericire divin ă dobîndite astfel, prin iscusin ță, ele nu însemnar ă den
plăcere. Julien ținu cu tot dinadinsul, împotriva st ăruim, lor iubitei sale, s ă
aprindă candela.
Așadar, vrei s ă nu-mi rămînă nici o amintire c ă Ic am rev ăzut! îi spuse el.
Dragostea, care f ără îndoială . i sălășluiește în ochii ace știa fermec ători, vrei s ă
fie pier-<in 1.1 pentru mine ? Albea ța mîinii acesteia frumoase vrei i no v ăd,
deci ? Gînde ște-te că te părăsesc pentru vreme îndelungat ă, poate!
Doamna de Rânal nu se mai putea îm potrivi gîndului luia care o f ăcu să
izbucneasc ă în plîns. Dar zorile iiicrpeau s ă scoată la iveală trunchiurile brazilor
pe Munți, la răsărit de Verrieres. în loc s ă plece, Julien, beat I de voluptate, îi
ceru doamnei de Rânal s ă rămînă toată I /lua ascuns în odaia ei și să n-o
părăsească decît noaptea [ urm ătoare.
— De ce nu ? r ăspunse ea. Acum, cînd am devenit iar i' p ăcătoasă, nu mai am
nici un pic de respect fa ță de mine; I de * data asta, p ăcatul m-a nenorocit pe
veci. Și îl strînse pe lulien la piept. So țul meu nu mai e cum îl știi, e bănuitor. <
M de că l-am păcălit în toată povestea asta și se arată i" II ic pornit împotriva
mea. Dac ă aude cel mai mic zgo-iimi, sînt pierdut ă, mă va alunga ca pe o
nemernică ce «du.
— Ah, iat ă o frază de-a părintelui Ch61an, spuse lulien. Tu nu mi-ai fi vorbit
niciodată așa, înainte de des-|tfi țirea aceea crud ă, cînd am plecat la seminar; pe
atunci HI i iubeai!
Julien fu r ăsplătit pentru sîngele rece cu care rostise ș uvintele acestea: își văzu
iubita uitînd, cît ai clipi, pri-nn |<lia pricinuit ă de prezen ța soțului, pentru a se
gîndi la (tninejdia și mai mare de a-1 ve dea pe Julien îndoindu-se (li iubirea ei.
Zorile se apropiau cu pa și tot mai repezi și 1 luminau din plin odaia; Julien
regăsi toate volupt ățile or-| (uliului cînd putu s-o revad ă, în brațele lui și aproape
la pli lo.irele lui, pe femeia aceasta îneînt ătoare, singura pe • IIc o iubise și care,

www.tubefun4.com
cu cîteva dre mai înainte, era cu-|n ins ă toată de spaim ă față de un Dumnezeu
cumplit și de iiajțoste pentru îndatoririle ei. Hot ărîrile întărite printr-un ui de
cumințenie statornic ă se spulberaser ă în fața Imlia/nelii lui.
254
STENDIIAI
Curînd se auzir ă zgomote prin cas ă; un gînd care nu-1 trecuse pîn ă atunci prin
minte veni s-o tulbure pe doanin;i de Rfinal.
— Ticăloasa de Elisa o s ă intre aici. Ce ne facem cu scara asta cît toate zilele ?
îi spuse ea lui Julien. Unde s-o as cundem ? Am s-o duc în pod, exclam ă ea
deodată, cuprinsă de un fel de voio șie neașteptată.
— Dar va trebui s ă treci prin camera servitorului, se mir ă Julien.
— Am să las scara pe coridor, am s ă chem servitorul și am să-i dau vreo treab ă
de făcut.
— Gînde ște-te să pregătești o explica ție dacă servitorul, trecînd prin fa ța scării,
pe coridor, o va vedea cumva.
— Da, îngerul meu, spuse doamna de Rânal dîndu-i o j s ărutare. Tu vezi de ai
grijă să te ascunzi repede sub pat dacă, în lipsa mea, intr ă filisa aici.
Julien se mir ă de veselia asta nea șteptată. „Așadar, îș zise el, apropierea unei
primejdii materiale, în lo c s-o tulbure, dimpotriv ă, o învesele ște, fiindcă își uită
remușcările Femeie cu adev ărat superioar ă ! Ah ! Iat ă o inimă căreia te poți
mîndri să-i fii stăpîn !" Julien era îneîntat.
Doamna de R6nal lu ă scara; se vedea cît de colo c ă prea grea pentru ea. Julien se
pregătea s-o ajute ; îi admira talia zvelt ă, care părea atît de firav ă, cînd, deodat ă,
fără nici un ajutor, ea apuc ă scara și o ridică de parcă ar fi fi isl un scaun. O duse
repede prin coridorul etajului al treili i și o culcă de-a lungul peretelui. Apoi
chemă servitorul și, ca să-i lase timp s ă se îmbrace, se urc ă în hulubărie. Pesta
cinci minute, cînd se întoar se pe coridor, nu mai g ăsi scara. Ce se întîmplase cu
ea ? Dacă Julien nu s-ar fi aflat în cas ă, puțin i-ar fi p ăsat. Dar dac ă, în clipa
aceea, soțul ci dădea cu ochii de scar ă ?… Urmările puteau fi teribil* Doamna de
Renal alerg ă pretutindeni. In sfîr șit, descopei scara sub acoperi ș, unde servitorul
o cărase și chiar ascunsese. întîmplarea era neobi șnuită ; altă dată i-ar dat de
gîndit.
„Ce-mi pas ă de ce-o s ă se întîmple peste dou ăzeci patru de ore, cînd Julien va fi
plecat ? își spuse ea. Penti mine nu va fi atunci oare totul numai groaz ă și
remușcare ?'

KOȘU ȘI NEGRU
255
îi trecea vag, prin minte, gîndul de a sfîr și cu viața, dar M are a face! Dup ă o
despărțire pe care o crezuse ve șnică, Julien îi fusese redat, îl rev ăzuse, și ceea ce
făcuse ci ca s ă ajungă pînă la ea dovedea atîta iubire !
Istorisindu-i lui Julien întîmplarea cu scara:
— Ce-am s ă-i răspund soțului meu, dac ă servitorul îi I investe ște că a găsit

www.tubefun4.com
scara ? Și se gîndi o clip ă : o să le trebuiasc ă douăzeci și patru de ore ca s ă-1
dibuiască pe țăranul care ți-a vîndut-o. Apoi, aruneîndu-se în bra țele lui Julien și
strîngîndu-1 cu o mi șcare convulsiv ă: Ah! să
[mor, să mor așa ! strigă ea, acoperindu-1 cu s ărutări. Dar i |i I i ebuie să-ți fie
tare foame, ad ăugă, rîzînd.
— Vino ; mai întîi am s ă te ascund în odaia doamnei | Dcrville, care e totdeauna
încuiată cu cheia. Ea se duse s ă
Mea de paz ă la celălalt capăt al coridorului, iar Julien trecu tu goan ă. Nu cumva
să deschizi, dac ă bate cineva la u șă, îi ipuse ea încuindu-1 cu cheia; în orice caz,
n-o să fie decît o glum ă a copiilor, f ăcută în joacă.
— Trimite-i în gr ădină, sub fereastr ă, spuse Julien, ca un am bucuria s ă-i văd; și
fă-i să vorbeasc ă.
— Da, da, strig ă doamna de Rânal, dep ărtîndu-se.
Se întoarse curînd, aducînd portocale, biscui ți și o [ mlclă cu vin de Malaga; îi
fusese cu neputin ță să fure pîine.
— Ce face so țul tău ? întreb ă Julien.
— Scrie planuri pentru învoiala cu țăranii.
Dar sunase ora opt și în casă era forfot ă. Dacă doamna de Rfinal n-ar fi fost
văzută, ar fi fost c ăutată pretutindeni; fu nevoit ă să-1 părăsească. Curînd, se
întoarse, ne ținînd leama de primejdie : îi aducea o cea șcă de cafea. Tremura ui
nu cumva Julien s ă moară de foame. Dup ă-masă, reuși ifl i ducă pe copii sub
fereastra od ăii doamnei Derville. lulien g ăsi că au crescut mult, dar c ăpătaseră
un aer colii un, sau mai degrab ă își schimbase el p ărerile.
Doamna de R6nal le vorbi desp re Julien. Cel mai Hi» re r ăspunse prietenos și
arătă că-i părea rău după fostul lor preceptor, dar cei mai mici aproape îl
uitaseră.
în diminea ța aceea, domnul de Renal nu plec ă de Wasă ; urca și cobora întruna
scările, tocmindu-se cu țăranii, tfliora le vindea recolta de cartofi. Pîn ă la prînz,
doamna
256
STENDIIAI
de R6nal nu g ăsi nici o clip ă liberă pentru prizonierul ci. Dup ă ce masa fu
anunțată și servită, se ghidi s ă fure penii n el o farfurie cu sup ă caldă. Cum se
apropia fără zgomot de u șa odăii în care se afla Julien, ducînd cu grij ă farfun
pomeni fa ță în față cu servitorul care ascunsese scara de j diminea ță. în clipa
aceea, el înainta, tot f ără zgomot, d< lungul coridorului, c ăutînd parc ă să tragă
cu urechea, semne c ă Julien umblase f ără să ia seama. Servitorul si dep ărta, cam
rușinat. Doamna de R6nal intr ă plină de curaj la Julien; întîlnirea cu servitorul îl
sperie.
— Ți-e frică, îi spuse ea; eu a ș înfrunta toate prime] diile din lume f ără să
clipesc. Nu m ă tem decît de un luci u de momentul cînd voi r ămîne singur ă,
după plecarea ta.! îl p ărăsi în fugă.
— Ah, își spuse Julien cu înfl ăcărare, remu șcarea e singura primejdie de care se

www.tubefun4.com
teme sufletul acesta minunai '
în sfîrșit, veni seara. Domnul de R6nal plec ă la Ca/im > Doamna de R6nal îi
spusese c ă are o durere de cal îngrozitoare și se retrase în odaia ei, unde se gr ăbi
si scape de Elisa, dup ă care se scul ă repede de tot, ca s ă-i deschid ă lui Julien.
Se nimeri îns ă ca lui să-i fie, într-adev ăr, grozav de foame. Doamna de Rânal se
duse în cămară să adiu g pîine. Julien auzi un țipăt. Doamna de R6nal se întoarsi
și îi povesti c ă, pe cînd intra în c ămară, pe întuneric, api < i piindu-se de un
dulap în care se p ăstra pîinea, și întinzimi mîna, atinsese un bra ț de femeie. Era
Elisa. Ea scos țipătul auzit de Julien.
— Ce făcea acolo ?
— Fura dulce țuri, sau mai degrab ă ne pîndea, spi doamna de Rdnal, cu cea mai
desăvîrșită nepăsare. Din l ricire, am g ăsit un pateu și o pîine mare.
— Dar acolo ce ai ? o întreb ă el, arătîndu-i buzur rele șorțului.
Doamna de Renal uitase c ă, încă de la mas ă, și le pluse cu pîine.
Julien o strînse în bra țe cu patima cea mai arz ătoare ; niciodat ă nu i se păruse atît
de frumoas ă. „Chiar la Par î și spunea el încurcat, n-a ș putea să întîlnesc un
caracte
ROȘU ȘI NEGRU
257
in.ii ales." Avea toat ă stîngăcia unei femei pu țin obișnuite i II asemenea griji și,
în același timp, curajul unei fiin țe fitre nu se teme decît de primejdii de alt ă
natură și cu ni II li mai cumplite.
Pe cînd Julien înfuleca cu poft ă, iar iubita lui f ăcea glume pe seama mesei cam
frugale, c ăci îi era groaz ă să vorbeasc ă serios, ușa odăii fu zgîlțîită cu putere. Era
domnul de Renal.
— De ce te-ai încuiat ? îi strig ă el.
Julien abia avu vreme s ă se vîre sub canapea.
— Cum ?! e ști îmbrăcată ? spuse domnul de R6nal un i ind; m ănînci și ți-ai
încuiat ușa cu cheia ?
într-o zi obi șnuită, întrebarea aceasta, pus ă cu toată uscăciunea conjugal ă, ar fi
tulburat-o pe doamna de Renal, dar acum sim țea că soțul ei n-avea decît s ă se
iplece un pic ca s ă dea cu ochii de Julien; c ăci domnul de Hcnal se a șezase pe
scaunul unde st ătuse Julien cu un minut n iu înainte, chiar în fa ța canapelei.
Durerea de cap servi drept scuz ă la toate. în timp ce jomnul de R6nal, la rîndul
lui, îi povesti pe larg toate itn ianuntele partidei pe care o cî știgase la biliardul
Cazinoului — „o partid ă de nouăsprezece franci, pe cinstea (nea!" adăugă el —
doamna de R6nal z ări pe scaun, la trei pași în fața lor, pălăria lui Julien.
Devenind și mai culm ă, începu s ă se dezbrace și, într-o clip ă, trecînd repede prin
spatele so țului, zvîrli o rochie pe scaunul cu
pălăria.
Domnul de Rânal plec ă, în sfîrșit. Ea îl rug ă pe Julien »fl reînceap ă povestea
vieții lui din seminar. „Ieri nu ! ș am ascultat; în timp ce tu vorbeai, m ă gîndeam
cum nrt mi fac curaj s ă te alung."

www.tubefun4.com
Doamna de Renal era nechibzuin ța însăși. Vorbea cu glas tare; și poate că se
făcuse ora dou ă dimineața, cînd in ii întrerup ți de o bătaie puternic ă în ușă. Era
tot domnul de R6nal.
— Deschide, repede. Sînt ho ți în casă ! spuse el. iini-Jean le-a g ăsit scara azi-
dimineață.
— Iată sfîrșitul sfîrșitului, rosti doamna de Renal, niiincîndu-se în bra țele lui
Julien. O s ă ne ucidă pe
258
STENDUAI
amîndoi, nici vorb ă să creadă în hoți; am să mor în bra țele tale, mai fericit ă în
moarte decît am fost toaiâ via ța. Și nu-i răspunse nimic domnului de R6nal, cai
înfurie, și-1 sărută pătimașă pe Julien.
— Salveaz-o pe mama lui Stanislas, îi spuse acesta privind-o poruncitor. Am s ă
sar în curte prin fereastra cabinetului și am să fug prin gr ădină. Cîinii m-au
recunoscut F ă-mi un pachet din haine și aruncă-mi-1 în gr ădină, de îndată ce va
fi cu putin ță. Pînă atunci, las ă-i să spargă ușa. Și mai ales nu m ărturisi nimic, î ți
interzic. E mai bine ca el s ă aibă numai bănuieli decît certitudini.
— Ai să mori sărind! fu singurul ei r ăspuns și singui.i ei grij ă.
Se duse cu el pînâ la fe reastra cabinetului; apoi găsi timp să-i ascundă hainele.
în sfîrșit, îi deschise so țului' său, care fierbea de mî nie. Acesta se uit ă prin odaie,
prin ' cabinet, f ără să scoată o vorbă, și dispăru. Hainele lui Julien fur ă aruncate
pe fereastr ă, el le prinse și apoi porni I în goan ă spre partea din vale a gr ădinii,
pe unde curgei rîul Doubs.
Pe cînd alerga, auzi șuierînd un glonte și, îndată dup aceea, pocnetul unei pu ști.
„Nu-i domnul «de R€nal, se gîndi Julie n; el ar ocli mult mai prost." Cîinii
goneau tăcuți pe de lături; un doilea glonte nimeri pesemne laba unuia dintre ei,
căci dulăul se porni s ă scoată niște urlete jalnice. Julien s ări peste zidul unei
terase, făcu vreo cincizeci de pa și Iu adăpostul zidului și începu s ă gonească din
nou, în alt ă direcție. Auzi glasuri care se strigau și-1 văzu lămurit pe s< i vitor,
dușmanul lui, tr ăgînd un foc de pu șcă. Un fermier începu s ă tragă și el, de
cealaltă parte a gr ădinii, dar Julien ajunsese acum pe malul rîului, unde se
îmbrăcă.
Peste un ceas, se afla la o leghe de Verrieres, pe drumul Genevei. „Dac ă au
bănuieli, gîndi Julien, atunci m ă vor căuta pe drumul Parisului."
II
Nu e drăguță, n-are obrajii rumeni SAINTE-BEUVE
CAPITOLUL I Pl ăcerile vieții la tară
» 9
O rus quando ego te aspiciam !
VERGILIU
— Fără îndoială că domnul a șteaptă diligenta de «si ăzi pentru Paris îi spuse
stăpînul nanului unde se
uprise să mănînce.

www.tubefun4.com
— Pe cea de ast ăzi, sau pe cea de mîine, mi-e totuna,
iflspunse Julien.
Pe cînd făcea pe nep ăsătorul, diligenta sosi. Erau dou ă
li K uri libere.
— Cum, tu e ști, bietul meu Falcoz ? îi spuse c ălătorul venit dinspre Geneva
celui care se urca o dat ă cu Julien.
— Te credeam statornicit prin împr ejurimile Lyonu-lui, în vreo vale
încîntătoare, pe lîng ă Rh6ne, vorbi Falco/..
— Vai de statornicirea mea. Fug.
— Cum! Fugi ? Tu, Saint-Giraud, cu înf ățișarea asta iilîi de cuminte, ai s ăvîrșit
vreo crim ă ? rîse Falcoz.
— Pe cinstea mea, tot ai a ar fi fost… Fug de via ța îngrozitoare din provincie.
îmi place r ăcoarea pădurilor și liniștea cîmpului, dup ă cum știi; de multe ori m-
ai învinuit c ă am o fire vis ătoare. N-am vrut în via ța mea să aud vnrhindu-se de
politică, și acum politica m ă alungă.
— Dar din ce partid e ști ?
— Din nici unul, și asta mi-a adus pieirea. Po litica e arta: îmi place muzica,
pictura; o carte bun ă
IlU'il
i revedea! (lat.)-
™aan,pa, ruani na°™ » »aa de mii «e ^ * taci mi puțl„ ""''?'. Probabil,
cincizeci de m ,'
KOȘU ȘI NEGRU
263
nici un ziar. Cu cît îmi aduce po ștașul mai pu ține scrisori, cu atît sînt mai
mulțumit.
Socoteala mea nu se potrivea de loc cu a preotului; în scurt ă vreme, m ă
pomenesc c ă sînt supus la mii de cereri indiscrete, la h ărțuieli etc. Eu voiam s ă
dăruiesc dou ă sau irci sute de fra nci pe an pentru s ăraci; banii îmi sînt ce-i u ți
pentru asocia țiile pioase: a sfîntului Iosif, a Fe cioarei clc. Refuz: atunci mi se
aduc o sumedenie de jigniri. Și fac prostia să le pun la inim ă. Nu mai pot ie și
dimineața sli mă bucur de frumuse țea munților noștri, fără să dau de vreun necaz
care mă trezește din visare și-mi aminte ște în Chip neplăcut oamenii și răutatea
lor. La procesiunea din preajma în ălțării, de pild ă, al cărei cîntec îmi place
(probabil e o melodie greceasc ă), ogoarele mele nu sînt iMiiccuvîntate, pentru
că, spune preotul, ele apar țin unui necredincios. Dac ă vaca vreunei babe
cucernice crap ă, buba spune c ă a crăpat din pricina vecin ătății unui licle șteu care
eal meu, al nelegiuitului, al filozofului venit de la Paris și, peste o s ăptămînă, îmi
găsesc toți peștii cu hurta în sus, otr ăviți cu var. Belelele se țin lanț de pretu-
lindeni și sub toate formele. Judec ătorul de pace, un om cu msecade, dar care se
teme să nu-și piardă slujba, nu-mi da niciodat ă dreptate. Lini ștea cîmpeneasc ă e
pentru mine un adev ărat iad. Odat ă ce m-au v ăzut părăsit de preot, șeful
congregației din sat, odat ă ce m-au v ăzut lipsit • li sprijinul c ăpitanului în

www.tubefun4.com
retragere, șeful liberalilor, se n.ipustesc to ți asupra mea, pîn ă și zidarul care de
un an de /iile tr ăia de pe urma mea, pîn ă și fierarul care a vrut s ă in.1 înșele cînd
mi-a dres plugurile. Ca s ă am cît de cît un sprijin și să-mi cîștig, totuși, cîteva
din procese, m ă fac li- beral ; dar, dup ă cum ai spus, vin alegerile astea bleste-
in.iie și mi se cere un vot…
— Pentru un necunoscut ?
— Dimpotriv ă, pentru un om pe care îl cunos c prea lune. Eu refuz. Cumplit ă
nechibzuin ță ! De-atunci, iat ă-mă și i II liberalii în spinare. Situa ția mea devine
de neîndurat.
264
STENDIIAI
Cred că dacă i-ar fi trăsnit prin minte preotului s ă mâ acuze c ă mi-am ucis
servitoarea, ar fi avut cîte dou ăzeci de martori din fiecare tab ără gata să jure că
m-au vă/ut săvîrșind crima.
— Vrei s ă trăiești la țară fără să slujești patimile vecinilor t ăi, fără ca măcar să
le asculți trăncănelile ? C-c gre șeală!…
— în sfîr șit, acum am îndreptat-o. Montfleury c scoas ă la vînzare, pierd
cincizeci de mii de franci, dac ă va fi nevoie, dar sînt cît se poate de fericit c ă
părăsesc iadul ăsta al fățărniciei și al hărțuielilor. M ă duc să caut singur ătatea și
pacea cîmpeneasc ă în singurul loc din Fran ța unde mai exist ă, la etajul patru al
vreunei cl ădiri, pe Champs-Elyse'es. Și încă mai stau pe gînduri dac ă să-mi
încep sau nu cariera politic ă în cartierul Roule, d ăruind anafura parohiei.
— Toate astea nu s-ar fi întîmplat pe vremea lui Bonaparte, spuse Falcoz cu
ochii seînteind de mînie și <l< părere de rău.
— Foarte bine, dar de ce nu s-a priceput s ă stea locului Bonaparte al t ău ? Tot
ce îndur ast ăzi, de la el mi trage.
Aici, Julien deveni și mai atent. în țelesese de la primul cuvînt c ă bonapartistul
Falcoz era fostul prieten din copil ărie de care domnul de Rânal se lep ădase în
1816 și că filozoful Saint-Giraud trebuia s ă fie frate cu șeful acela de birou de la
prefectura din ***, care se pricepea atît de bine s ă capete pe nimica toat ă casele
comunelor scoase l.i mezat.
— Și toate astea de la Bonaparte al t ău mi se trag, urm ă Saint-Giraud. Un om
cinstit la patruzeci de ani și cu cincizeci de mii de franci, chiar dac ă nu e în stare
să facâ rău nimănui, nu se poate stabili în provincie și nu-și poati găsi pacea
acolo ; popii și nobilii împ ăratului îl alung ă.
— Ah, nu-1 vorbi de r ău, se necăji Falcoz; niciodatâ Fran ța nu s-a bucurat atîta
de stima popoarelor ca în celj

treisprezece ani cît a domn it el. Pe atunci exista m ăreție In tot ce se f ăcea.
— împăratul tău, lua-l-ar naiba, urm ă omul de patruzeci și patru de ani, n-a fost
mare decît pe cîmpurile lui de b ătălie și cînd a ref ăcut finanțele, pe la 1802. Ce-a
însemnat toat ă purtarea lui de mai apoi ? Cu șambelanii, cu fas-(ul și recepțiile
de la Tuileries n-a f ăcut decît s ă reediteze toate necazu rile monarhiei. Gre șelile

www.tubefun4.com
fuseseră îndreptate ți lucrurile puteau s ă mai mearg ă așa un veac sau dou ă.
Nobilii și popii au vrut s ă revină la starea dinainte, dar n-au mîn ă de fier ca s-o
impună publicului.
— Se cunoa ște după cum vorbe ști că ai fost patron de lipografie!
— Cine m ă alungă de pe mo șie ? continu ă fostul tipograf, mînios. Popii, pe care
Napoleon i-a rechemat prin Concordat , în loc s ă se poarte cu ei a șa cum se
poartă Itatul cu medicii, cu avoca ții, cu astronomii, și să nu vadă
f tn ei decît ni ște cetățeni, fără să-i pese de meseria cu care II cîștigă pîinea. Ar
mai exista ast ăzi boieri obraznici, «Iac ă Bonaparte al t ău n-ar fi f ăcut baroni și
conți ? Nu, lundc ă le trecuse vremea. Dup ă popi, boierna șii ăștia de l.i țară m-au
scos cel mai mult din s ărite și m-au silit s ă mă lac liberal.
Discuția dură la nesfîrșit, căci subiectul acesta va da de vwrbit Fran ței încă
cincizeci de ani de-acum încolo. Cum Naint-Giraud o ținea morțiș că nu e chip
să trăiești în provincie, Julien îi d ădu, timid, exemplul domnului de
— Zău așa, tinere, dar bun mai e ști la inimă ! exclamă Palcoz; de Renal s-a f ăcut
ciocan ca s ă nu fie nicoval ă, și focă ciocan năprasnic. Dar îl și văd întrecut de
Valenod.
i Aci încheiat fn anul 1801 între Na poleon, în calitate de prim-consul, și ptpa
l'ius al VII-lea, prin care se restabilea cato licismul în Fran ța, ca religie de stat.

266
STENDHAI.
O cunoști pe pușlamaua asta ? Iat ă adevăratul om al secolului. Ce-o s ă spună
domnul de Rânal al dumitale cînd, peste trei sau patru zile, o s ă se vadă scos din
slujbă și înlocuit cu Valenod ?
— Atunci o s ă rămînă între patru ochi cu p ăcatele lui, spuse Saint-Giraud.
Așadar, cuno ști orășelul Verrieres, tinere ? Bonaparte, b ătu-1-ar Dumnezeu cu
vechiturile lui monarhice cu tot, a f ăcut posibil ă domnia Renalilor și a
Chdlanilor, care a adus dup ă ea domnia Valenozilor și a Maslonilor.
Discuția aceasta politic ă, deloc vesel ă, îl miră pe Julien și-1 împiedic ă să se lase
în voia viselor pline de vo- j luptate.
Primul aspect al Parisului, v ăzut de departe, nu-1 impr esiona prea mult. Iluziile
despre viitor mai aveau de luptat cu amintirea, vie înc ă, a celor dou ăzeci și patru
do ore abia petrecute la Verrieres. î și jură că va avea tot> deauna grij ă de copiii
iubitei sale și că va lăsa totul ca s ă-i ocroteasc ă, dacă neobrăzarea popilor va
aduce republica și prigoana împotriva nobililor.
Ce s-ar fi întîmplat în noaptea sosirii la Verrieres dac ă, în clipa cînd î și rezemase
scara la fereastra dormii<> rulu i doamnei de Rânal, ar fi g ăsit odaia ocupat ă de
un străin sau de domnul de Rânal ?
Dar și cîte plăceri în primele dou ă ore, cînd iubita Im voia, sincer, s ă-1 alunge și
cînd el își pleda cauza, siînd lîng ă dînsa, în bezn ă ! Un suflet ca al lui Julien e
urm;lni de asemenea amintiri toat ă viața. Restul întîlnirii încoJ puse de pe acum
să se confunde cu primele timpuri alo dragostei tr ăite cu paisprezece luni în

www.tubefun4.com
urmă.
Julien fu de șteptat din adînca Iui visare, c ăci diligen ți se opri. Tocmai intrau'în
curtea poștei, pe strada J.-Jj Rousseau.
— Du-m ă la Malmaison, îi spuse el primului birjal întîlnit.
ROȘU ȘI NEGRU
267
– La ora asta, domnule ? Ce s ă faceți acolo ?
— Ce-ți pasă ? Dă-i drumu…
Orice pasiune adev ărată nu vrea s ă știe de nimic altceva dcc ît de ea. De asta, mi
se pare, patimile sînt atît de ridicole la Paris, unde vecinul d ă zor că te gîndești
prea mult la el. N-am s ă descriu emo ția puternic ă ce 1-a cuprins pe Julien la
Malmaison. A plîns !
„Cum ! cu toate zidurile acelea albe și urîte, construite tn anul acesta și care taie
parcul în felii ?" Da, dom nule: pentru Julien, ca și pentru posteritate, nu se mai
afla nimic între Arcole, Sfînta Elena și Malmaison .
Seara, Julien șovăi multă vreme pîn ă să intre într-o Hală de spectacole; avea idei
ciudate despre locul acesta de pierzanie.
O neîncredere adînc ă îl împiedica s ă admire Parisul h viu ; nu-1 emo ționau decît
monumentele l ăsate de eroul lui.
„Iată-mă așadar în centrul intrigii și al ipocriziei! Aici domnesc ocrotitorii
marelui vicar de Frilair."
tn seara celei de-a treia z ile, curiozitatea învinse do-mu.i de a vedea totul înainte
de a i se înf ățișa părintelui l'u.ird. Acesta îi explic ă, cu multă răceală, felul de
viață nuc îl aștepta la domnul de La Mole.
— Dacă în cîteva luni n-ai s ă te dovede ști folositor, ai »n ic întorci la seminar,
dar pe ușa cea mare. Ai s ă locuiești In marchiz, unul dint re nobilii cei mai de
frunte ai ! fran ței. Ai să porți vestminte negre, dar ca un om în doliu, nu ca o fa ță
bisericeasc ă. îți cer ca de trei ori pe dflpl ămînă să urmezi cursurile de teologie
într-un seminar undo am s ă te duc chiar eu. în fiecare zi, la amiaz ă, te vei Instala
în biblioteca marchizului, care se gînde ște să te fo-
iscă pentru întocmirea scrisorilor legate de procese și I" ntru alte afaceri.
Marchizul face o însemnare, în dou ă
I Malmaison, domeniu și palat aflat la 13 km dep ărtare de Paris, pro-|tili i.iic a
Josephinei de Beauharnais, so ția lui Napoleon. Pe cînd era -n ni Napoleon venea
deseori aici.
268
STENDHAI
cuvinte, pe marginea fiec ărei scrisori primite, ce fel de r ăspuns trebuie dat. Am
susținut că, peste trei luni, vei h în stare s ă întocmești singur r ăspunsurile în a șa
fel îne din dou ăsprezece supuse aprob ării marchizului, el poat ă semna opt sau
nouă. Seara, la opt, îi vei pune birou în ordi ne, iar la zece vei fi liber. S-ar putea
întîmpla, urm ă părintele Pirard, ca vreo b ătrînă doamnă, sau vreun b ărbat cu glas
mieros să te facă să întrezărești avantaje imense sau s ă-ți ofere fără pic de ru șine

www.tubefun4.com
bani, ca s ă le arăți scrisorile primite de marchiz…
— Vai, p ărinte ! se ro și Julien.
— E ciudat c ă, sărac cum e ști, și după un an de semU nar, î ți mai rămîn încă
asemenea indign ări pline de virtute, spuse preo tul cu un zîmbet amar. Tare orb
trebuie si ] fi fost! „S ă fie oare puterea sîngelui ?" se întreb ă abatele în șoaptă, ca
și cum ar fi vorbit cu sine însu și. Lucrul cel mai ciudat, ad ăugă el privindu-1 pe
Julien, e c ă marchiz ui te cunoa ște… Nu știu cum… Pentru început, î ți dă o leafă
de o sută de ludovici pe an. E un om care face totul dup ă toane, ăsta e cusurul
lui; și o să se întreac ă la copilării cu tine. Dac ă va fi mul țumit, leafa ți se poate
urca mai apoi pîn ă la opt mii de franci. Dar î ți dai seama, urm ă preoful cu glas
nu tocmai prietenos, c ă banii ăștia nu ți-i dă do ochii t ăi frumoși. E vorba s ă-i fii
util. în locul t ău, eu aș vorbi puțin și, mai ales, n-a ș vorbi niciodat ă despre ceea
ce nu știu. Ah, mai spuse p ărintele Pirard, am luat unei© informa ții pentru tine;
uitam familia domnului de La Mole. Are doi copii, o fat ă și un băiat de
nouăsprezece ani, deosebit de elegant, un soi de tr ăsnit care nu știe ( niciodată
acum ce-o s ă născocească peste un ceas. B] de ștept și curajos ; a luptat în
Spania. Marchizul sper ă, nu știu de ce, c ă te vei împrieteni cu tîn ărul conte
Norbert. I-am spus c ă ești un bun latinist și s-o fi gîndit poate c ă ai sâ-i înve ți
fiul să rostească vreo cîteva fraze, gata f ăcu le, | despre Cicero și Vergiliu. Dac ă
aș fi în locul t ău, nu tu i l ăsa niciodat ă luat peste picior de tîn ărul acesta frumo
și, înainte de a r ăspunde semnelor lui de împrietenire, i o polite țe desăvîrșită, dar
cam înveninate de ironie, l-as
ROȘU ȘI NEGRU
269
lăsa să încerce de mai multe ori. N-am s ă-ți ascund faptul c ă tînărul conte de La
Mole te va privi la început cu dispre ț, fiindcă nu ești decît un burghez
neînsemnat. Slr ămoșul lui a fost curtean și a avut cinstea s ă fie decapitat în
Place de Greve, la 26 aprilie 1574, pe ntru o uneltire politic ă. Tu nu ești decît fiul
unui cherestegiu din Verrieres !ji, mai mult, prime ști leafă de la taic ă-său.
Cîntărește bine deosebirile acestea și studiază în Moreri1 istoria familiei de La
Mole; toți lingușitorii care iau masa la ei fac, di n cînd în cînd, ceea ce ei numesc
aluzii delicate în privin ța aceasta. Ia seama la felul cum vei r ăspunde ironiilor
domnului conte Norbert de La Mole, comandant al unui esca-Uron de husari și
viitor pair al Franței; să nu vii dup ă •ceea să mi te plîngi.
— Mi se pare, spuse Julien f ăcîndu-se ro șu ca focul, ș I nici n-ar trebui s ă-i
răspund unui om care m ă dis-prețuiește.
— Habar n-ai despre ce fel de dispre ț e vorba; n-o s ă M vădească decît prin
laude exagerate. Dac ă ai fi un ne- ghiob, te-ai putea l ăsa înșelat de ele; dar dac ă
vrei să faci carier ă, trebuie s ă te lași înșelat.
— Și cînd toate acest ea nu-mi vor mai fi pe plac, voi li oare un nerecunosc ător
dacă mă voi întoarce în chiliu ța mea cu num ărul 103 ?
— Fără îndoială, răspunse preotul, to ți binevoitorii i Bsei te vor bîrfi, dar atunci
mă voi ivi eu. Adsum quifeci. I <ș voi spune c ă hotărîrea a fost luat ă de mine.

www.tubefun4.com
Julien se sim țea adînc mîhnit de tonul amar și aproape r ăstit pe care îl observa la
părintele Pirard; tonul acesta înec ă ultimul răspuns.
Adevărul este că pe părintele Pirard îl mustra > ș înștiința pentru dragostea
purtată lui Julien, iar ameste- ș "i lui atît de direct în soarta altuia îl f ăcea să
simtă un fel il< team ă religioasă.
l l.ouis Moreri (1643-1680), istoric francez, autorul dic ționarului istori-i "
biografic Grand dictionnaire historique.
270
STENDHA1.
— Ai s-o vezi pe doamna marchiz ă de La Mole, ad ăugă el cu aceea și asprime în
glas, ca și cum și-ar (I îndeplinit o îndatorire nepl ăcută. E o femeie înalt ă șl
blondă, cucernic ă, mîndră, nespus de politicoas ă și cîi si poate de neînsemnat ă.
E fiica b ătrînului duce de Chaulnes, atît de bine cunoscut pentru prejudec ățile
lui nobiliare. Doamna aceasta nobil ă e un soi de mic tratat, bine conturat, a
aceea ce formeaz ă, în fond, caracterul fe-meilo r din rangul ei. Ea, una, nu
ascunde deloc faptul c ă a avea str ămoși care au luat partea la cruciade e singurul
merit în fa ța căruia se pleac ă. Banii nu vin decît mult mai în urm ă: te miră ? nu
ne mai afl ăm în provincie, dragul meu. în sa lonul ei vei auzi mari seniori
vorbind despre prin ții noștri într-un fel ciudat de u șuratic. Cît despre doamna de
La Mole, ea coboar ă glasul, din respect, de cîte ori e rostit numele unui prin ț și
mai ales al unei prin țese. Nu te-a ș sfătui să spui vreodat ă în fața ei că Filip al II-
lea sau Henric al VUI-lea au fost ni ște monștri. Au fost REGI, și asta le d ă
drepturi imprescriptibile la respectul tuturor și mai ales la respectul celor de
rînd, ca tine și ca mine. Totu și, adăugă părintele Pîrard, noi sîntem fe ț<
bisericești, căci ea te va socoti astfel; și, în aceast ă calitate, ne prive ște ca pe
niște slugi, necesare pentru mîntuirea ei.
— Părinte, spuse Julien, m ă tem că n-o să rămîi multă vreme la Paris.
— Foarte bine; dar ia aminte c ă oameni de rancul nostru nu- și pot face o situa ție
decît cu ajutorul marilo r seniori. Cu acel nu- știu-ce, nedeslu șit pentru mine, caia
există în firea ta, dac ă nu-ți faci o situa ție, vei fi prigonit I pentru tine, cale de
mijloc nu exist ă. Nu te am ăgi. Oamenii v ăd că nu-ți fac plăcere cînd încearc ă să-
ți vorbeasc ă! într-o țară ca a noastr ă, în care situa ția socială e totul X dacă nu
ajungi să fii prezentat, te pa ște nenorocirea. Ce-|B fi ajuns la Besancon, f ără
toana asta a marchizului de Lfl
ROȘU ȘI NEGRU
271
Mole ? într-o bun ă zi vei înțelege ce lucru neobi șnuit face ci pentru tine și, dacă
nu ești cumva o fiar ă, îi vei păstra lui și familiei lui o ve șnică recunoștință. Cîți
sărmani preo ți, mult mai înv ățați decît tine, au tr ăit ani și ani la Paris din cei
cincisprezece gologani cî știgați de pe urma liturghiei și din cei zece gologani
luați de pe urma trecerii lor pe la Sorbona!… Adu- ți aminte ce- ți povesteam iarna
trecută despre primii ani ai p ăcătosului aceluia de cardinal I Mibois1. Nu cumva,
din trufie, î ți închipui c ă ești mai talentat decît el ? Eu, de pild ă, avînd o fire

www.tubefun4.com
potolită și modestă, gîndeam c ă voi închide ochii în se minarul meu; am «vut
naivitatea s ă-1 îndrăgesc. Ei bine, era s ă fiu alungat, ilnd mi-am dat demisia. Știi
care îmi era toat ă averea ? ( inci sute dou ăzeci de franci, nici mai mult nici mai
puțin; n aveam nici un prieten și abia dac ă puteam num ăra două, trei cuno ștințe.
Domnul de La Mole, pe ca re nu-1 vfl/usem niciodat ă, m-a scos din impas; a fost
de ajuns s ă rostească un singur cuvînt și mi s-a dăruit o parohie în in re to ți
enoriașii sînt oameni înst ăriți, cu purtări frumoase ; cît de spre venitul ce mi-1
aduce, mi-e și rușine,
I Intr-atît e de dispropor ționat cu munca mea. Ți-am vorbit mita, doar ca s ă-ți
deschid pu țin capul. Și încă ceva : din nenorocire, am o fire sup ărăcioasă; s-ar
putea întîmpla s ă lui mai st ăm de vorb ă unul cu altul. Dac ă aerele marchizei unii
glumele proaste ale fiului ei î ți vor face cu totul de ne-iiilcrit r ămînerea în casa
lor, te sfătuiesc să-ți termini stu-
[rtlllc în vreun seminar, la treiz eci de leghe de Paris, mai degrab ă spre nord decît
spre sud. în nord exist ă mai mult ă
lllvili/ație și mai puțină nedreptate; și apoi, adăugă el Dborînd glasul, trebuie s ă-
ți mărturisesc c ă vecinătatea
I ,11,linului Dubois (1656-1723), politician franc ez, ministru în timpul
imunității lui Ludovic al XV-lea. Om josnic și lacom, diplomat foarte
272
STENDIIAI
cu ziarele din Paris îi sp erie pe micii tirani. Dac ă o să ne facă plăcere să ne
vedem, iar casa marchizului n-o s ă ii convin ă, îți voi oferi postul de diacon și
vom împărți pe din dou ă ce aduce parohia. î ți datorez asta și încă mal mult decît
atît, pentru oferta neobi șnuită pe care mi-al f ăcut-o la Besan țon, rosti el,
nelăsîndu-1 pe Julien sa i mul țumească. Dacă în loc de cinci sute dou ăzeci de
franci n-a ș fi avut nimic, m-ai fi salvat.
Părintele Pirard p ărea că-și pierduse asprimea glasu-1 lui. Spre marea lui ru șine,
Julien sim ți lacrimi în ochi; ar fi dorit din toat ă inima să se arunce în bra țele
prietenului s ău și nu se putu împiedica s ă-i spună, cu aerul cel mal b ărbătesc cu
putință:
— Tata m-a urît înc ă din leagăn; asta a fost una din | marile mele suferin țe;
acum, îns ă, nu mă mai plîng împo-! triva ursitei, c ăci am găsit un tată în
dumneata, p ărinte.
— Bine, bine, f ăcu preotul stînjenit; apoi, amintindu- ți j la timp o fraz ă de pe
vremea cînd fusese directorul seim narului: nu trebuie niciodat ă să spui ursita,
fiul meu, spune întotdeauna pronia cereasc ă.
Trăsura se opri; birjarul ridic ă ciocanul de bron/ ii unei por ți uriașe : era
PALATUL LA MOLE; și, ca nil cumva s ă se înșele trecătorii, cuvintele acestea
puteau citite pe o marmur ă neagră, deasupra por ții.
Afectarea aceasta îi displ ăcu lui Julien. „Se tem într-atl de iacobini! Li se n ăzare
cîte un Robespierre și cotiga li de dup ă fiecare tufi ș; cîteodată te fac să mori de
rîs spaima lor și-și scriu, totu și, numele pe case în a șa fel să fie recunoscute de

www.tubefun4.com
departe, cînd e r ăscoală, și să fie j« fui te." îi spuse p ărintelui Pirard ce gîndea.
— Ah! biet copil, curînd-curînd ai s ă-mi fii diac Ce idee groaznic ă ți-a venit în
minte !
— Nimic nu mi se pare mai simplu, m ărturisi Julien.
Gravitatea portarului și, mai ales, cur ățenia curții îl umplur ă de admira ție. Era o
vreme minunat ă.
— Ce arhitectur ă măreață! îi spuse el prietenului s ău. Era vorba despre una din
clădirile acelea cu fa țada
grozav de plat ă, din foburgul Saint-Germain, ridicate cam l>( vremea mor ții lui
Voltaire. Niciodat ă moda și frumuse țea n-au fost mai departe una de alta, ca
atunci.
CAPITOLUL II Intrare în lume
Amintire înduio șătoare și ridicolă; primul salon în care, la optsprezece ani, te
ivești singur și fără nici un sprijin! Privirea oric ărei femei era de-ajuns s ă mă
intimideze. Cu cît doream mai mult s ă plac, cu atît deveneam mai stîngaci îmi
făceam, despre toate, ideile cele mai false cu putin ță; sau mă lăsam atras f ără
nici un motiv, sau vedeam un du șman în orice om, doar fiindc ă mă privise prea
serios. Dar, pe atunci, printre cumplitele nenori-ciri ale timidit ății mele, cît de
frumoasă era o zi frumoas ă !
KANT
Julien se opri uluit în mijlocul cur ții.
— Cată să pari mai cu judecat ă, îi spuse p ărintele Pi- IIKI ; întîi îți vin niște idei
îngrozitoare și pe urmă te porți ș i un copil! Unde e nil mirări al lui Hora țiu ?
(Niciodat ă nil nu arăți înflăcărare). Gînde ște-te că mulțimea asta de l II hei,
văzîndu-te statornicit aici, va c ăuta să rîdă de tine ; ii vor socoti un egal, pus pe
nedrept deasupra lor. Sub a-nmcn ța cumsecădeniei, a sfaturilor bune, a dorin ței
de-a
274
STENDHAI
te îndruma, vor încerca s ă te împing ă la cine știe ce gu gum ănii.
— Să încerce numai! f ăcu Mien mu șcîndu-și buzeM și redevenind
neîncrezător.
Saloanele de la primul etaj, pe care le str ăbătură ca să ajungă la biroul
marchizului, ți s-ar fi părut, o, cititorule, la fel de triste pe cît erau de m ărețe.
Dacă ți-ar fi fost d ăruite așa cum se aflau, n-ai fi primit s ă locuiești în ele; acolo
e patria căscatului și a raționamentului trist. Pe Julien îns ă, îl încîntar ă și mai
mult. „Cum po ți fi nefericit se gîndea el, cînd ai o locuin ță atît de splendid ă!"
în sfîrșit, cei doi ajunser ă la cea mai urît ă dintre înc ăperile acestei minunate
locuințe: lumina abia dac ă se strecura în ăuntru; acolo se afla un omule ț slab, cu
privirea p ătrunzătoare și cu o peruc ă blondă pe cap. P ărintele Pirard se întoarse
spre Julien și-1 prezent ă. Era marchizul, Julien putu cu greu s ă-1 recunoasc ă,
într-atît i se p ăru de politicos. Nu mai er a marele senior, cu înf ățișarea atît de
trufașă, de la mănăstirea dm Bray-la-Haut. I se p ăru că peruca are prea mult p ăr.

www.tubefun4.com
Datorită acestei impresii, nu \ intimida deloc. Urma șul prietenului lui Henric al
ffl-lea i se p ăru mai întîi c ă are o înfățișare destul de neînsemn;n:t Era foarte slab
și nu stătea o clipă locului. Dar curînd ob-, serv ă că marchizul avea, fa ță de cel
cu care vorbea, o po* lite țe mai plăcută chiar decît a episcopului de Besan șoiu!
Audiența nu dură nici trei minute. Cînd ie și, preotul ti spuse lui Julien:
— L-ai privit pe marchiz de parc ă ai fi vrut s zugr ăvești pe-o pînz ă. Eu nu m ă
pricep la ceea ce oamenii! ăștia numesc polite țe; curînd, tu ai s ă știi mai multe
de mine în privin ța asta; dar, oricît, îndr ăzneala privirii tal nu mi s-a p ărut
politicoas ă.
Se urcară iar în trăsură; birjarul opri lîng ă bulevard I preotul îl conduse pe Julien
de-a lungul unor saloar Tîn ărul văzu că acolo nu se aflau mobile. Tocmai privea
t minunat ă pendulă aurită, înfățișind o scen ă necuviin»
i loasă după părerea lui, cînd un domn foarte eleg ant se apropie rîzînd. Julien se
înclină puțin.
Domnul zîmbi și-i puse mîna pe um ăr. Julien tres ări, i.uu un salt înapoi și se roși
de mînie. P ărintele Pirard, cu toată seriozitatea lui, rîse cu lacrimi. Domnul era
un eroilor.
— Te las liber pentru dou ă zile, îi spuse preotul plecî nd; abia atunci vei putea fi
prezentat doamnei de La Mole. Un altul te-ar p ăzi ca pe-o fecioar ă în primele
clipe il« șederii tale în acest nou Babil on. Cazi în pierzanie fflr ă zăbavă, dacă îți
este dat să cazi, și voi scăpa și eu de nlâbiciunea de a- ți purta de grij ă. Poimîine
dimineață, > mitorul acesta are s ă-ți aducă două rînduri de haine; îi vei da cinci
franci băiatului care ți le va proba. Altminteri, nu prea-i face pe parizieni s ă-ți
audă sunetul glasului. Dac ă scoți o vorbă, ei vor găsi deîndat ă o pricină să rîdă
de tine. E talentul lor. Poimîine, la prînz, s ă fii la mine… Hai, «runc ă-te în
brațele pierzaniei… Uitam; du-te de- ți comandă nu Alțăminte, cămăși, o pălărie,
la adresele notate aici.
Julien privi scrisul de pe adrese.
— E al marchizului, spuse preotul. Marchizul e un om activ, care are grij ă de
toate și-i place mai curînd s ă Cucă singur lucrurile decît s ă porunceasc ă altora.
Te ia pe llnj ță el ca să-1 scutești de grijile astea. Vei avea destul ă minte să
îndeplinești cum trebuie toate lucrurile pe care omul acesta ager ți le va spune pe
jumătate ? Asta, viito- rul nc-o va dovedi: ia seama!
Julien intr ă, fără să scoată o vorbă, la meșterii notați pe adrese; b ăgă de seamă că
e primit cu respect, iar cizmarul, treeîndu-i numele în registrul lui, scrise:
domnul Julien de Sorel.
La cimitirul Pere-Lachaise, un domn foarte îndatori- Itti si mai ales foarte slobod
la gură se oferi s ă-i arate lui Julien mormîntul mare șalului Ney , pe care o
politică is-
I Mdieșalul Ney (1769-1815), comandant vestit în r ăzboaiele napoleo-lilriir
După restaurație (1815), a fost condamnat la moarte și executat.
276
STENDI1AI

www.tubefun4.com
cusită îl lipsește de cinstea unui epitaf. Dar, cînd se d<-s p ărți de liberalul acesta,
care, cu lacrimi în ochi, aproape c ă îl strîngea în bra țe, Julien nu mai avea ceas.
îmbogăni cu o astfel de experien ță, peste dou ă zile, la amiaz ă, se înfățișă
părintelui Pirard care îl privi îndelung.
— Poate c ă ai să devii un înfumurat, îi spuse pr eotul cu severitate. Julien p ărea
un tinerel în mare doliu; ar ătl într-adev ăr bine, dar bunul preot era prea
provincial ci însu și ca să-și dea seama c ă Julien mai p ăstrase încl mi șcarea aceea
a umerilor care, în provincie, vrea s ă arate i totodat ă și eleganță, și importan ță.
Văzîndu-1 pe Julien, marchizul îi judec ă grațiile cu totul altfel decît preotul !ji îl
întrebă:
— Ai avea ceva împotriv ă dacă domnul Sorel ar lua lec ții de dans ?
Părintele Pirard r ămase înm ărmurit.
— Nu, răspunse el în cele din urm ă, Julien nu e preot.
Marchizul, ureînd dou ă cîte două treptele unei sc ărițe dosnice, se duse el însu și
să-1 instaleze pe eroul nostru într-o frumoas ă mansardă care dădea spre imensa
grad MU a casei. Și îl întrebă cîte cămăși își cumpărase.
— Două, răspunse Julien, intimidat c ă vede un senini atît de mare coborîndu-se
pînă la asemenea am ănunte.
— Foarte bine, urm ă marchizul cu un aer serios și ci un ton oarecum poruncitor
și scurt, care-i d ădu de gîndit lui Julien; foarte bine ! mai ia- ți încă douăzeci și
două j cămăși. Iată leafa dumitale pe primele trei luni.
Coborînd de la mansard ă, marchizul chem ă la el un om mai în vîrst ă.
— Arsene, îi spuse, dumneata îl vei servi pe domnul Sorel.
Peste cîteva minute, Julien se afla singur, într-o biblio* tec ă minunată; clipa
aceea îi fu nespus de pl ăcută. Ca : nu fie surprins într-o asemenea stare de
emoție, se a cunse într-un ungher întunecos; de acolo privea < îneîntare cotorul
lucitor al c ărților : „Am s ă le pot citi | toate, î și spuse el. Cum s ă nu-mi plac ă aici
? Domnul < Rfinal s- ar fi crezut dezonorat pe vecie dac ă ar fi făc
măcar a suta parte din cîte a f ăcut marchizul de La Mo le pentru mine. Dar s ă
vedem ce am de copiat."
După ce termin ă lucrul, Julien se apropie de c ărți; cît pe ce s ă înnebuneasc ă de
bucurie v ăzînd o edi ție Voltaire. D ădu fuga și deschise u șa bibliotecii, ca nu
cumva să fie luat pe nea șteptate. Apoi gust ă plăcerea de a r ăsfoi, pe rînd, cele
optzeci de volume. Fiecare volum era legat cum nu se poate mai frumos; o
capodoper ă a celui mai bun leg ător din Londra. Asta f ăcu ca admira ția lui Julien
să nu mai cunoasc ă margini.
Peste un ceas, marchizul intr ă, privi copiile și observă cu mirare c ă Julien scria
cela cu doi 1, cella. „Oare tot ce mi-a spus preotul despre știința lui să fie numai
o poveste ?" Marchizul, foarte dezam ăgit, îi spuse cu blînde țe :
— Nu prea e ști sigur pe ortografie ? •
— Adevărat, mărturisi Julien, f ără să-i dea prin minte i'fl- și făcea rău ; îl
mișcase bunătatea marchizului, care îi a mintea tonul b ățos ai domnului de
R6nal.

www.tubefun4.com
„Toată încercarea cu acest preot tinerel di n Franche-Comtd e pi erdere de vreme,
gîndi marchizul; și aveam mita nevoie de un om de încredere!"
— Cela se scrie cu un singur 1, îi spuse marchizul: ș tnd vei isprăvi copiile,
caută în dicționar cuvintele de a Ciror ortografie nu e ști prea sigur.
La ora șase, marchizul trimise s ă-1 cheme și se uită cu vfldită mîhnire la cizmele
lui Julien.
— Am gre șit uitînd s ă-ți spun că, în fiecare zi, la orele Cinci și jumătate,
trebuie să te îmbraci.
Julien îl privi f ără să priceapă despre ce e vorba.
— Adică să-ți pui pantofi. Arsene are s ă-ți aducă II minte; ast ăzi am să te scuz
eu.
După ce rosti aceste cuvinte, domnul de La Mole intr ă i II .lulien într-un salon
strălucind de aur ării. în ocazii HNctn ănătoare, domnul de R6nal nu uita
niciodată să mărească pasul ca s ă poată trece primul pragul u șii. Mica vanitate
a fostului s ău stăpîn îl făcu pe Julien s ă calce pe piciorul marchizului,
pricinuindu-i o mare durere, da to-niA podagrei. „Ah, mai e și bădăran pe
deasupra", î și

278
STENDHAI.
spuse domnul de La Mole. Apoi îl prezent ă pe Julien unei femei înalte, cu
aspect impun ător. Era marchiza. Julien g ăsi că are un aer neobr ăzat, cam ca al
doamnei de Mauj'i ron, so ția subprefectului din plasa Verrieres, cînd lua parte la
ospățul de la Saint-Charles. Fiind emo ționat de m ăreția deosebit ă a salonului,
Julien nu auzi ce spunea domnul de La Mole. Marchiza abia dac ă îl învrednici
cu o privire. în salon se mai aflau și cîțiva bărbați; prin in ace știa Julien îl
descoperi, cu o pl ăcere de nespus, pe tîn ărul episcop de Agde , care binevoise s ă-
i vorbeasc ă acum cîteva luni, la ceremo nia de la Bray-le-Haut. Tîn ărul prelat se
sperie, nici vorb ă, de privirile dubioase pe care, din sfiiciune, Julien le a țintea
asupra lui, și nici nu s< gîndi m ăcar să-1 recunoasc ă pe acest provincial.
Lui Julien i se p ăru că oamenii aduna ți în salon aveau în ei ceva trist și silit; la
Paris se vorbe ște încet și fleacurile nu sînt exagerate.
Un tînăr frumos, cu must ăți, foarte palid și foarte zvelt, intr ă pe la orele șase și
jumătate; tînărul avea un cap foarte mic.
— Te lași totdeauna a șteptat, îi spuse marchiza, c ăreia el îi s ărută mîna.
Julien înțelese că tînărul era contele de La Mole. Și îl găsi îneîntător, din capul
locului.
„E oare cu putin ță ca el să fie omul ale c ărui ironii jignitoare m ă vor alunga din
casă ?" gîndi Julien.
Tot privindu-1 pe contele Norbert, Julien observ ă era încălțat cu cizme și purta
pinteni. „Iar eu trebuie si fiu în pantofi, ca un inferior, dup ă cîte se pare". Se
ase* zarâ la mas ă. Julien o auzi pe marchiz ă rostind o vorbi aspr ă și ridicînd
puțin glasul. Aproape în aceea și clipfl zări o tînără, foarte blond ă și foarte bine

www.tubefun4.com
făcută, care vi nise s ă se așeze chiar în fa ța lui. Nu-i pl ăcu deloc; și totuși,
privind-o cu aten ție, își spuse că nu mai v ăzuse viața lui niște ochi atît de
frumoși; dar ochii acest: v ădeau o mare r ăceală sufleteasc ă. Mai apoi, Julien c ă
ei aveau expresia omului plictisit care îi cerceteaz ă ceilalți dar își aduce aminte
și de îndatorirea de a le pune. „ Și doamna de Renal avea ochii foarte frumo și,
ROȘU ȘI NEGRU
279
spunea el; lumea îi l ăuda mereu; dar ei n-aveau nimic comun cu ochii ăștia."
Julien n-avea destul ă experiență ca să-și dea seama c ă focul care lic ărea din cînd
în cînd în ochii domni șoarei Mathilde — a șa auzise c ă o cheamă — era focul
vioi al inteligen ței. Cînd ochii doamnei de Rânal se însufle țeau, atunci mocnea
în ei focul patimilor sau inii ignarea plin ă de mărinimie la auzul vreunei fapte
rele. Spre sfîr șitul mesei, Julien g ăsi cuvîntul care s ă exprime frumuse țea ochilor
domnișoarei de La Mole: „Sînt sdnteietbri", î și spuse el. Altminteri, fata sem ăna
leit cu inaic ă-sa, care îi displ ăcea din ce în ce mai mult și încetă NO mai
privească. în schimb, contele NoTbert i se p ărea iiclmirabil în toate privin țele.
Julien era atît de cucerit de înf ățișarea contelui, îneît nu-i veni în minte s ă fie
invidios ți nici să-1 urască pentru faptul c ă era mai bogat și mai nobil decît el.
Găsi însă că marchizul pare plictisit. Cînd s ă se aducă cel de-al doilea fel,
domnul de La Mole îi spuse fiului s ău:
— Norbert, î ți cer să fii bun cu domnul Julien Sorel, |u care l-am luat de curînd
în statul meu major și din care vreau s ă fac un om, dac ă îmi va da posibilitatea.
E secreta-i ui meu, îi spuse marchizul vecinului s ău, și scrie cela cu
'Inii.
Toată lumea se uit ă la Julien ; el î și înclină capul, cam pica mult, spre Norbert.
Dar, în general, privirea lui pl ăcu iiiînror.
Pesemne c ă marchizul vorbise de spre felul de educa ție
pi unit de c ătre Julien, c ăci unul dintre oaspe ți îi puse o
iiilrebare în leg ătură cu Hora țiu. „Vorbind despre
I iorațiu, l-am cî știgat pe episcopul de Besancon, î și spuse
lulien; se vede c ă nu cunosc alt autor." începînd din clipa
>< ș ea, își recapătă stăpînirea de sine. Și asta nu-i fu greu,
Clei tocmai hot ărîse că, în ochii lui, domni șoara de La
Mole nu va fi niciodat ă o femeie. De cînd cu seminarul,
ivea cele mâi proaste p ăreri despre oameni și se lăsa greu
iuiimidat de ei. Și ar fi fost pe deplin lini știt, dacă sufrage-
I |i;i ar fi fost mobilat ă cu mai pu țină măreție. De fapt, îns ă,
1 două oglinzi înalte de peste do i metri, în care îl privea din
j iliul în cînd pe cel ce-i pusese întrebarea despre Hora țiu,
280
STENDHAI
îl mai stînjeneau înc ă. Pentru un provincial, frazele lui nu erau prea lungi. Avea
ochi frumo și, cărora sfiiciunea tem ătoare sau fericit ă, atunci cînd r ăspundea

www.tubefun4.com
bine, le spo rea str ălucirea. Comesenii îl g ăsiră plăcut. Un examen de acest fel
aducea un pic de voio șie unui osp ăț atît de grav. Marchizul îi f ăcu semn celui
care îl întrebase pe Julien s ă nu-1 slăbească deloc. „Te pomene ști că știe ceva!"
se gîndi el.
Julien răspunse, născocindu- și ideile, și pierdu îndc;i juns din timiditate ca s ă
arate, dac ă nu mult spirit, lucru imposibil pentru cine nu cunoa ște limba folosit ă
la Paris, cel pu țin idei noi, de și înfățișate fără grație și nu tocmai la locul lor; iar
cei de față își dădură seama că stăpîneștc perfect latina.
Adversarul lui Julien era un memb ru al Academiei de Inscrip ții, care, din
întîmplare, știa latinește; descoperind în Julien un cunosc ător al literaturii antice,
nu se mal temu c ă-1 va face de rîs și căută cu adevărat să-1 încurce, în focul
luptei, Julien uit ă în sfîrșit mobila m ăreață din sufragerie și dezvoltă, cu privire
la poeții latini, ni ște pănn pe care adversarul lu i nu le mai citise nic ăieri. Ca un
om cinstit ce era, acesta îi aduse laude tîn ărului secretar. Din fericire, se începu
o discuție asupra problemei dac ă Horaiui a fost s ărac sau bogat; dac ă fusese un
om plăcut, volupio:. și nepăsător, făcînd versuri ca s ă se distreze, ca ChapelU ',
prietenul lui Moliere și al lui La Fontaine; sau un pîrlit de poet premiat, un poet
de curte, care f ăcea ode pentru ziua de na ștere a regelui, ca Southey2, acuzatorul
lordului Byron. Se vorbi despre starea societ ății sub domnia Iul August, și sub a
lui George al IV-lea; în amîndou ă epo cile, nobilimea fusese atotputernic ă; dar
la Roma, ea tyl vedea puterea smuls ă de către Mecena3, care nu era decli un
simplu cavaler ; iar în Ang lia, ea îl adusese pe Geoi r< al IV-lea, încetul cu
încetul, aproape la starea unui doi1'
1 Claude-Emmanuel Luillier zis Chapelle (1626-1686), poet francez.
2 Robert Southey (1774-1843), poet englez romantic.
3 CaiusMaecena (secolul I î.Cr), cavaler ro man, a încurajat literele și an
ROȘU ȘI NEGRU
281
al Veneției. Discu ția aceasta p ăru să-1 mai scoat ă pe marchiz din toropeala în
care, de la începutul mese i, îl cufundase plictiseala.
Atunci cînd se rosteau nume mai noi, ca Sout hey, lord Byron, George al IV-lea,
pe care le auzea pentru prima oar ă, Julien nu în țelegea nimic. Dar toat ă lumea
văzu că, de cîte ori venea vorba desp re fapte petrecute la Roma și a căror
cunoaștere putea fi dobîndit ă din operele lui Ho-ra țiu, Marțial, Tacit etc, el avea
o superioritate neîndoielnic ă. Julien repet ă cîteva idei prinse de la episcopul de
Besanțon, în faimoasa convorbire avut ă cu acel prelat; și ele plăcură de
asemenea.
Cînd se plictisir ă să tot vorbeasc ă despre poe ți, marchiza, pentru care era lege s ă
admire tot ce-1 distra pe so țul ei, binevoi s ă-1 priveasc ă pe Julien. „Stîng ăcia
acestui tîn ăr preot poate c ă ascunde un om înv ățat", îi șopti marchizei
academicianul care se afla lîng ă ea; și Julien auzi cîte ceva din spusele
academicianului. Frazele gata-făcute mulțumeau pe deplin inteligen ța gazdei;
mar-< lii/.a și-o însuși pe aceasta, referitoare la Julien, și se simți mulțumită că-1

www.tubefun4.com
poftise pe acad emician la mas ă. „îl ilisireaz ă pe domnul de La Mole", gîndi ea.
CAPITOLUL III Primii pa și
Această nesfirșită vale, plin ă cu lumini str ălucitoare și cu atitea mii de oameni,
îmi ia ochii. Nici unul nu m ă cunoaște, toți îmi sînt superiori Mintea mi se
pierde.
REINA1, Poemi dell'av.
A doua zi, foarte devreme, pe cînd Julien f ăcea copiile i u șorilor în biliotec ă,
domnișoara Mathilde intr ă acolo,
i Francesco Reina (1772-1826), literat și politician italian ; a simpatizat u i<
Inie revolu ției franceze de la 1789.
282
STENDHA1.
printr-o u șiță laterală, foarte bine ascuns ă îndărătul cărților, în timp ce Julien
admira inven ția aceasta, domni șoara Mathilde p ărea foarte mirat ă și contrariat ă
că dăduse peste el acolo. Julien g ăsi că, deși era încă somnoroas ă, avea o
înfățișare aspră, mîndră și cam bărbătească. Domnișoara de La Mole avea
obiceiul tainic s ă fure cărți din biblioteca tat ătul ei, cînd el nu era acolo. Prezen ța
lui Julien îi f ăcea zadarnic drumul din diminea ța aceasta și o necăjea cu atît mai
mult, cu cît venise s ă caute al doilea volum din Prințesa Babilonului de Voltaire,
ceea ce constituia un adaos vrednic de o educa ție în întregime monarhic ă și
religioasă, desăvîrșită de Sacrd-Coeur. Biata fat ă, la nouăsprezece ani, pesemne
că simțea nevoia de lucruri care s ă-i ațîțe mintea, de vreme ce se interesa de un
roman. Contele Norbert se ivi în bibliotec ă pe la orei. trei; venea s ă citească un
ziar, ca să poată discuta politic ă seara și se bucur ă de întîlnirea cu Julien, a c ărui
existență o uitase. Se purt ă cum nu se poate mai frumos cu el; ti invit ă chiar la o
plimbare c ălare.
— Tata ne-a învoit pîn ă la cină.
Julien înțelese acest ne-a și i se păru îneîntător.
— Vai, domnule conte, spuse Julien, dac ă ar fi fost vorba s ă dobor un copac
înalt de opt metri, s ă-1 fac seînduri, îndr ăznesc să spun că m-aș descurca destul
de bine; dar s ă călăresc nu mi s-a întîmplat decît de vreo șase ori în via ță.
— Nu-i nimic, o s ă fie acum a șaptea oară, spuse Norbert.
De fapt, Julien î și amintea intrarea regelui*** în Verrieres și credea c ă se
pricepe la c ălărie. Dar cînd se întoarser ă de la Bois de Boulogne, chiar în
mijlocul str ăzii du Bac, c ăzu, voind s ă se fereasc ă prea brusc de o tr ăsu-ricâ, și
se umplu de noroi. Ce bine c ă avea dou ă rînduri de haine ! La mas ă, marchizul,
voind să schimbe un cuvînt cu el, îl întreb ă cum s-a sim țit la plimbare; Norbert
se grăbi să răspundă în cuvinte vagi.
— Domnul conte e foarte bun cu mine și-i mul iu mese, c ăci îmi dau seama cît
prețuiește, spuse Julien. A
ROȘU ȘI NEGRU
283
binevoit s ă-mi dea calul cel mai blînd și mai drăguț; dar, oricît, nu putea s ă mă

www.tubefun4.com
lege de șa; a fost o lips ă de prevedere, care m-a f ăcut să cad chiar în mijlocul
străzii aceleia lungi de lîng ă pod.
Domnișoara Mathilde încerc ă zadarnic s ă-și stăpînească un hohot de rîs, apoi
curiozitatea o îndemn ă s.i ceară amănunte. Julien povesti cu mult ă simplitate;
avea farmec f ără s-o știe.
— Acest tîn ăr preot cred c ă o să ajungă departe, îi spuse marchizul
academicianului; un simplu provincial, Intr-o asemenea situa ție ! asta nu s-a mai
văzut și nu se va mai vedea vreodat ă; ba încă își mai și povestește ghinionul în
fața doamnelor !
Julien își dispuse într-atîta auditorii cu nenorocirea lui, îneît, la sfîr șitul mesei,
cînd discu ția general ă se abătu pe un alt f ăgaș, domnișoara Mathilde îi ceru
fratelui ei «m ănunte despre nefericita întîmplare. întreb ările se prelungir ă, iar
Julien, întîlnindu-i privir ile de mai multe ori, îndr ăzni să-i răspundă direct, de și
nu i se adresase lui; piu ă la urmă, rîseră toți trei, cum ar fi rîs trei tineri dintr-un
s;it ascuns în fundul unei p ăduri. ,
A doua zi, Julien asist ă la două lecții de teologie și se întoarse apoi s ă transcrie
vreo douăzeci de scrisori. Lîng ă locul lui, în bibliotec ă, văzu un tînăr îmbrăcat
cu foarte limit ă îngrijire, dar firav la trup și cu invidia în ochi.
Marchizul intr ă.
— Ce cau ți aici, domnule Tanbeau ? îl întreb ă el aspru pe noul venit.
— Credeam c ă… încercă tînărul, zîmbind slugarnic.
— Nu, domnule, nu credeai deloc. Asta e o încercare, ilar nu ți-a izbutit.
Tînărul Tanbeau se ridic ă furios și dispăru. Era un ne-pot al academicianului,
prietenul marchizei de La Mole, i)i sludia lite rele. Academicianul tr ăgea nădejde
că mar- Chlzul îi va lua nepotul ca secretar. Ta nbeau, care lucra lulr-o camer ă
depărtată, aflînd despre favoarea de car e se hui. ura Julien, voi s ă se înfrupte și
el din ea și, diminea ța, i i instalase m ăsuța de scris în bibliotec ă.
284
STENDHAI
La ora patru, Julien îndr ăzni, după oarecare șovăieli, sa intre la contele Norbert.
Acesta se preg ătea să plece călare și, fiind foarte politicos, se sim ți încurcat.
— îmi închipui c ă în curînd vei lua lec ții de călărie, ti spuse el lui Julien; peste
cîteva săptămîni, aș fi îneîntat s ă călărim împreun ă.
— Voiam s ă-mi îngăduiți să vă mulțumesc pentru bun ătatea ce mi-a ți arătat;
credeți-mă, domnule, ad ăuga Julien cu un ton foarte serios, c ă simt tot ce v ă
datorez. Dac ă, din întîmplare, calul dumneavoastr ă n-a fost r ănit din pricina
stîngăciei mele de ieri și dacă e liber, aș fi dorit să călăresc acum.
— Zău, dragă Sorel, o faci pe r ăspunderea dumitale. Presupune c ă ți-am spus
tot ce s-ar fi putut spune în numele pruden ței; fapt e c ă-i ora patru și că n-avem
timp de pierdut.
Iar după ce încălecară :
— Ce trebuie s ă facila să nu cazi ? întreb ă Julien.
— O mul țime de lucruri, îi r ăspunse Norbert, rîzînd în hohote ; de pild ă să te

www.tubefun4.com
lași pe spate.
Julien porni în galop. Se aflau în pia ța Ludovic al XVI-lea.
— Ah, tinere îndr ăzneț, spuse Norbert, sînt prea multe tr ăsuri pe aici, și încă
minate de nepricepu ți! O dată căzut, tilbury-urile1 lor au să te calce, c ăci ei n-or
si se îndure s ă-și nenoroceasc ă animalele la gur ă oprindu-brusc.
De zeci de ori, Norbert îl v ăzu pe Julien gata-gata cad ă; dar, pînă la urmă,
plimbarea se sfîr și cu bine. întoarcere, contele îi spuse domni șoarei de La Mole:
— îți prezint un tîn ăr care nu cunoa ște teama, cin ă, vorbind cu taic ă-său de la
un capăt al mesei cel ălalt, lăudă îndrăzneala lui Julien ; altceva nu putea laude
din felul lui de a c ălări. Diminea ță, tînărul contt
I.
l Cabriolete u șoare, cu dou ă locuri-
auzise pe rînda șii care țesălau caii în curte vorbind despre c ăderea lui Julien și
bătîndu-și joc în chip insult ător de ea.
Deși i se arăta atîta bun ăvoință, Julien se sim ți, curînd, cu des ăvîrșire singur în
mijlocul familiei acesteia . Toate obiceiurile i se p ăreau ciudate și călca mereu pe
de lături. Vale ții se prăpădeau de rîs pe socoteala gafelor lui.
Părintele Pirard plecase la noua parohie. „Dac ă Julien c o trestiejfirav ă, să se
frîngă: iax dacăjrunjom de inim ă^ să se des£urceî3SeurB~ "^"^^^
CAPITOLUL IV Palatul La Mole
Ce face el aici ? I-o fi pl ătind ? S-ofigndinds ăplacă?
RONSARD
Dacă totul i se p ărea ciudat lui Julien în nobilul sa lon n I palatului La Mole, la
rîndul lui, și tînărul nostru, palid fji înve șmîntat în negru, li se p ărea foarte
neobișnuit celor i arc binevoiau s ă-1 remarce. Doamna de La Mole îi propuse
soțului ei să-1 trimită după cine știe ce treburi în /ilcle cînd vor avea la mas ă
anumite personaje.
— Țin să duc experien ța pînă la capăt, răspunse mar-i bizui. Părintele Pirard
pretinde c ă facem o gre șeală gravă munci cînd strivim amorul propriu al
oamenilor pe care îi .idinitem în preajma noastr ă. Nu te poți sprijini decît pe •
rea ce rezist ă etc. Sorel ne stinghere ște doar fiindc ă nu-1 cunoa ște nimeni,
altminteri e un surdomut.
„Ca să mă dumiresc, î și spuse Julien, trebuie s ă scriu
numele personajelor pe care le v ăd intrînd în salon și cîte
un cuvintele despre caracterul fiec ăruia." în primul rînd,
I unise numele a cinci sau șase prieteni de-ai casei care îi
I Mixau curte într-o doar ă, crezîndu-1 protejat, datorit ă
I vreunei toane a marchizului. Erau ni ște biete fiin țe mai
I mult sau mai pu țin serbede; dar, trebuie s-o spunem spre
286
STENDHAI.
lauda acestei categorii de oa meni care mai poate li întîlnit ă astăzi prin saloanele
nobilimii, c ă nu erau la fel de serbede pentru to ți. Unii dintre ei s-ar fi l ăsat

www.tubefun4.com
ocăriți de marchiz, dar s-ar fi revoltat la prima vorb ă aspră a doamnei de La
Mole.
Stăpînii casei aveau în firea lor prea mult ă trufie și prea mult plictis; erau prea
deprinși să batjocoreasc ă pentru a se distra, ca s ă mai poată nădăjdui să aibă
prieteni adev ărați. Dar, în afara zilelor ploioase și a clipelor de plictiseal ă feroce,
clipe nu prea dese, gazdele v ădeau întotdeauna o polite țe desăvîrșită.
Dacă cei cinci sau șase binevoitori care îi dovedeau o prietenie atît de
părintească lui Julien n-ar mai fi c ăleai prin palatul La Mole , marchiza ar fi fost
amenințată să trăiască momente de mare singur ătate; și, pentru femeile de rangul
ei, singurătatea e înfior ătoare; căci este semnul dizgrației.
Marchizul avea o purtare des ăvîrșită față de soția lui; veghea ca salonul s ă-i fie
destul de plin, de și nu cu pairi, căci pe colegii ace știa noi nu-i socotea îndeajuns
de ans tocra ți ca să-i calce pragul ca prieteni, și nici îndeajuns de amuzan ți ca să
fie primiți ca subalterni.
Abia tîrziu de tot pricepu Julien tainele acestea. Despre politica ocîrmuirii, care
formează calul de b ătaie ii discu țiilor din casele burgheze, nu se vorbe ște în
casele celor din clasa marchizului decît în clipele de ananghie.
Nevoia de distrac ție e încă atît de mare, chiar îr veacu l acesta al plictisului, îneît
pînă și în zilele de primire er a de ajuns ca marchizul s ă iasă din salon ca toata
lumea să fugă. Altminteri, puteai s ă vorbești liber despre orice, numai s ă nu faci
glume nici pe socoteala lu i Dumnezeu, nici pe a preo ților, nici pe a regelui, nici
pe a demnitarilor, nici pe seama arti știlor ocroti ți de curte și nici seama a tot ce
este statornicit; și să nu rostești nici vorb ă bună despre B6ranger, despre ziarele
opoziției, de pre Voltaire, despre Rousseau, despre oricine î și îngădui*
ROȘU ȘI NEGRU
287
să spună cît de cît lucrurilor pe nume; dar, mai ales, s ă nu vorbe ști niciodat ă
despre politic ă.
Nici o sut ă de mii de ludovici rent ă, nici toate semnele nobiliare nu pot lupta
împotriva unei asemenea legi a saloanelor. Cea mai neînsemnat ă licărire de idee
era socotit ă o grosolănie. în ciuda elegan ței, a polite ței desăvîrșite ți a dorinței de
a fi pe plac, plictiseal a se citea pe toate fe țele. Tinerii, veni ți din obliga ție, se
temeau să vorbeasc ă despre vreun lucru care putea duce la b ănuiala că au vreo
idee oarecare sau c ă citesc cărți interzise; și tăceau, dup ă ce rosteau cîteva fraze
frumos rotunjite despre Rossini •.iu despre starea timpului.
Julien observ ă că, de obicei, discu țiile erau sus ținute de doi vicon ți și de cinci
baroni pe care domnul de La Mole îi cunoscuse în emigra ție. Domnii ace știa se
bucurau de un venit anual între șase și opt mii de livre; patru dintre ei țineau cu
ziarul La Quotidienne și trei cu Gazette ile France . Unul avea zilnic de povestit
vreo întîmplare •l< la Castel, neuitînd niciodat ă să repete cuvîntul admirabil.
Julien observ ă că acesta avea cinci decora ții, pe cînd ceilalți nu aveau, în
general, decît trei.
în schimb, puteai vedea în anticamer ă zece lachei Inve șmîntați în livrele și, toată

www.tubefun4.com
seara, din sfert în sfert de ceas, se servea înghe țată sau ceai; iar cam pe la miezul
Bopții, urma un fel de cin ă cu vin de Champagne.
Aceasta era și pricina care îl f ăcea pe Julien s ă rămînă, >u<odat ă, pînă la sfîrșit;
altfel, i se p ărea aproape de neîn țeles faptul c ă ar putea cineva s ă asculte serios
11 iiiversa ția obișnuită din salonul poleit cu m ăreție. Uneori II privea pe cei ce
discutau ca s ă vadă dacă nu cumva tuleau ei în șiși de spusele lor. „Domnul de
Maistre al nu u, pe care îl știu pe de rost, a vorbit de-o sut ă de ori 111,11 bine
decît ăștia, și tot e foarte plictisitor."
i (lazette de France, primul ziar francez; a ap ărut din 1631 pîn ă în |M|4 I in
organul de pres ă al monarhi știlor.
288
STENDHAI.
Dar nu numai Julien î și dădea seama de sufocarea aceasta. Unii dintre oaspe ți se
consolau mîncînd întruna înghe țată; alții se mîngîiau la gîndul c ă tot restul serii
voi putea spune :„Chiar acuma vin din palatul La Mole, undi am aflat c ă Rusia"
etc.
De la unul dintre binevoitori, Julien afl ă că nu s împliniser ă încă șase luni de
cînd doamna de La Mole r ăsplătise vizitele st ăruitoare de-a lungul a mai bine de
douăzeci de ani, f ăcîndu-1 prefect pe bietul baron Le Bourguignon, fost
subprefect de la restaura ție încoace.
Acest mare eveniment c ălise din nou zelul domnilor oaspe ți; mai înainte, s-ar fi
supărat pentru te miri ce; acum nu-i mai sup ăra nimic. Lipsa de aten ție față de
.vrui nul era doar rareori direct ă, dar Julien surprinsese mas ă două sau trei scurte
schimburi de cuvinte între marchiz și soția lui, foarte nepl ăcute pentru cei din
preajma lor. Aceste preanobile fiin țe nu-și ascundeau sincerul dispre ț pentru tot
ce nu-și avea obîr șia în strămoși care st urcaser ă în caleașca regelui. Julien
observă că numai la auzul cuvîntului cruciadă li se ivea pe chip o adînc ă
seriozit; 111 amestecat ă cu deosebit respect. Respectul obi șnuit avea totdeauna o
nuanță de îngăduință în el.
în mijlocul acestei m ăreții și a acestei plictiseli, Ju lien nu-1 interesa decît
domnul de La Mole; odat ă, auzi cu pl ăcere spunînd c ă n-are nici un amestec în
numi' rea bietului Le Bourguignon. Era doar o aten ție față marchiză; Julien îns ă
cunoștea adevărul de la p ărintel* Pirard.
într-o diminea ță, pe cînd lucra împreun ă cu preotul 1 biblio teca marchizului, la
veșnicul proces împotriva Iu Frilair, Julien întreb ă pe neașteptate :
— Părinte, faptul c ă iau zilnic masa cu doamna marchiz ă e o îndatorire a mea,
sau e o bun ăvoință față <l mine ?
— E o mare cinste! r ăspunse preotul, indignai Niciodat ă domnul N…,
academicianul, care de cincispn
ROȘU ȘI NEGRU
289
/ece ani face tot ce poate ca s ă-i fie pe plac, n-a ob ținut o asemenea cinste pentru
nepotul său, domnul Tanbeau.

www.tubefun4.com
— Pentru mine e partea cea mai grea din slujb ă. Nici la seminar nu m ă
plictiseam atît. Cîteodat ă o văd căscînd pînă și pe domni șoara de La Mole, care
oricum, trebuie s ă fie obișnuită cu amabilitatea prietenilor casei. M ă tem să nu
adorm. V ă rog, obțineți-mi învoirea s ă iau masa, pe lî țiva gologani, la vreun han
oarecare.
Preotul, ca un adev ărat parvenit, era foarte sensibil la cinstea de a lua masa cu
un mare senior. Pe cînd el se str ăduia să-1 facă pe Julien s ă priceapă acest
simțămînt, un zgomot u șor le atrase aten ția. Julien întoarse capul, o v ăzu pe
domnișoara de La Mole care îi asculta, și se roși. Domnișoara de La Mole venise
să caute o carte și auzise tot; ceea ce o îndemn ă să capete oarecare stim ă pentru
Julien. „El nu e n ăscut să se ploconeasc ă așa ca preotul ici b ătrîn. Doamne, ce
urît mai e !"
La masă, Julien nu îndr ăzni s-o priveasc ă pe dom- nlșoara de La Mole, dar ea
avu bunătatea să-i vorbeasc ă, f n seara aceea, erau a șteptați o mulțime de
oaspeți, așa că II sfătui să rămînă. Tinerelor fete din Paris nu le plac nici tn
ruptul capului b ărbații vîrstnici, mai ales cînd nu sînt îmbr ăcați îngrijit. Lui
Julien nu-i trebuise prea mult spirit de p ătrundere ca s ă-și dea seama c ă toți
colegii domnului I C Bourguignon, r ămași în salon, aveau cinstea de a fi ținta
obișnuită a ironiilor domni șoarei de La Mole. în seara iceea, fie că o făcu sau nu
dinadins, ea se purt ă cumplit de M ud cu plictico șii.
Domnișoara de La Mole er a centrul unui mic grup Care se forma aproape în
fiecare sear ă în spatele uria șului \W\ al marchizei. Acolo se aflau marchizul de
Croisenois, t nuiele de Caylus, vicontele de Luz și încă vreo doi sau lui lineri
ofițeri, prieteni cu Norbert și cu sora lui. Dom-iin ace știa ședeau pe o canapea
mare și albastră. La ș ip.tlul canapelei, opus cap ătului unde se afla str ălucitoa-
KNI Mathilde, Julien ședea tăcut pe un sc ăunel de paie nu
290
STENDHA.1.
prea înalt. Locul acesta modest era rîvnit de to ți lingușitorii; acolo îl men ținea
Norbert, cuviincios, pe tîn ărul secretar al tat ălui său, avînd grij ă să-i spună din
cînd în cînd cîtc o vorb ă sau să-i rosteasc ă numele o dat ă sau de dou ă ori pe
seară. în ziua aceea, domni șoara de La Mole îl întreb ă ce înălțime putea s ă aibă
colina pe care se afla fort ăreața din Besan țon. Julien nu putu s ă spună dacă era
mai înaltă sau nu decît Montmartre. Adesea rîdea și el din toat ă inima de ceea ce
se vorbea în acest mic gr up ; dar nu era în stare s ă născocească ceva asem ănător.
I se părea că asculta o limb ă străină pe care putea s-o în țeleagă, dar nu putea s-
vorbească.
în seara aceea, prieten ii Mathildei erau porni ți cu înver șunare împotriva tuturor
celor ce intrau în uria șul salon. Mai întîi îi aleser ă pe prietenii casei, ca pe unii
mal îndeaproape cunoscu ți. Nici vorb ă că Julien era numai urechi; îl interesa
totul, și fondul lucrurilor, și felul de a le lua în rîs.
— Ah, iat ă-1 pe domnul Descoulis, spuse Mathilde; nu mai are peruc ă! Nu
cumva o fi vrînd s ă ajungă preU 11 datorit ă inteligen ței sale? își arată fruntea

www.tubefun4.com
cheală cai. pretinde el, e acoperit ă cu gînduri înalte.
— Omul ăsta cunoa ște pe toată lumea, spuse marchizul de Croisenois. Vine și
pe la unchiu-meu, cardinalul. E^ în stare s ă spună ani de zile cîte o minciun ă
unui prieten și are două sau trei sute de prieteni. Știe să cultive prietenia ăsta e
talentul lui. A șa cum îl vede ți, nu preget ă să si propteasc ă, de la șapte diminea ța
iarna, la u șa vreunui prieten. Din cînd în cînd, se ceart ă și atunci scrie sapi. sau
opt scrisori, de dragul certei. Apoi se împac ă și se șapte sau opt scrisori pentru
plăcerile de nespus >i prieteniei. Dar e neîntrecut, mai ales cînd face pe omul
sincer și cinstit, care nu ascunde ni mic. Manevra asta folose ște cînd are ceva de
cerut. Unul dintre marii vicar ai unchiului meu poveste ște cu mare haz via ța de
dup restaura ție a domnului Descoulis. Am s ă vi-1 aduc.
ȘI NEGKU
— Ei, aș! eu nu cred în asemenea vorbe, spus e contele de Caylus; ele se nasc
din invidie de breasl ă între
oameni m ărunți.
— Numele domnului Descoulis va r ămîne în istorie, continu ă marchizul;
domnia-sa a f ăcut restaura ția alături de abatele de Pradt și de domnii de
Talleyrand și Pozzo
di Borgo3.
— Omul ăsta a mînuit milioane, spuse Norbert, și nu prea cred c ă vine aici s ă
încaseze vorbele de duh ale tatei, ad esea îngrozitoare. „De cîte ori ți-ai trădat
prietenii, dragul meu Descou lis", îi striga tata mai deun ăzi, din
celălalt capăt al mesei.
— Dar e adev ărat că a trădat ? întreb ă domnișoara de
1 a Mole. Și apoi, cine n-a tr ădat ?
— Cum, îi spuse contele de Caylus lui Norbert, a venit și domnul Sainclair,
vestitul liberal ? Ce naiba o fi c ăutînd aici ? Trebuie s ă mă apropii de el, s ă-i
vorbesc și să-1 fac să vorbeasc ă; se zice c ă e foarte de ștept.
— Mă întreb cum are s ă-1 primeasc ă marchiza ? spuse domnul de Croisenois.
Omul acesta are ni ște idei atît de 'ttravagante, de generoase, de independente…
— Iată, spuse domni șoara de La Mole, privi ți-1 pe omul independent
înclinîndu-se pîn ă la pămînt dinaintea domnului Descoulis și luîndu-i mîna. Era
cît pe ce s ă cred
, a o s-o duc ă la buze.
— Pesemne c ă Descoulis st ă mai bine cu guvernul dcdt ne închipuim noi,
adăugă domnul de Croisenois.
l Abatele de Pradt (1759-1837), politician pe timpul lui Napoleon și în
unii restaura ției.
< harles-Marie de Talleyrand (1754-1838), politician și diplomat £ran-i ș•/„
vestit pentru inteligen ța sa, dar și pentru lipsa lui de scrupule și de
șoralitate.
I 'ario Andrea Pozzo di Borgo (1764-1842), diplomat italian, adversar
ni lui Napoleon

www.tubefun4.com
292
STENDHAI.
— Sainclair vine aici ca s ă fie ales la Academie, spuse Norbert; uit ă-te,
Croisenois, ce temenele îi face baronului L…
— S-ar înjosi mai pu țin dacă i-ar cădea în genunchi, observ ă domnul de Luz.
— Dragă Sorel, spuse Norbert, dumneata, care e ști inteligent, dar abia ai venit
din munți, cată să nu saluți niciodat ă așa cum salut ă acest mare poet, chiar dac ă
l-ai avea în fa ță pe Dumnezeul-tat ăl.
— Ah, iat ă și omul de spirit prin excelen ță, domnul baron Baton1, spuse
domnișoara de La Mole, imitînd pu țin vocea lacheului care tocmai anun ța
sosirea noului oaspete.
— Cred c ă pînă și slugile rîd de el. Ce nume, baron Baton! f ăcu domnul de
Caylus.
— Ce însemn ătate are numele? nu spunea el, mal deun ăzi, urmă Mathilde,
închipuiți-vi-1 pe ducele d< Bouillon anun țat pentru prima dat ă; părerea mea e
că oamenii au nevoie doar de pu țină obișnuință…
Julien se îndep ărtă de lîngă canapea. Nefiind în< I îndeajuns de sensibil la
fermecătoarea fine țe a unei ironii u șoare ca să poată face haz de o glum ă, avea
pretenția ca ea să fie întemeiat ă pe ceva adev ărat. în cuvintele tinerilor acestora
el nu vedea decît o def ăimare total ă, și asta ti sup ăra. Ipocrita lui bun ă-cuviință
de provincial sau de englez mergea pîn ă acolo îneît vedea în ele invidie, și aici
fără doar și poate că se înșela.
„Contele Norbert, î și spunea el, pe care l-am v ă/.ut făcînd trei ciorne pentru o
scrisoare de dou ăzeci de rîndui i adresat ă colonelului s ău, s-ar sim ți fericit dac ă
în toata via ța lui ar fi scris o pagin ă ca ale domnului Sinclair."
\ Baston (£r.)
2 Joc de cuvinte. în limba francez ă bouillon înseamn ă „zeamă dfl carne", dar
este în acela și timp și numele unei familii de nobili, din i f ăcut parte și Godefroy
de Bouillon (1.058-1100), c ăpetenie a primei cruciai li
ROȘU ȘI NEGRU
293
Trecînd neobservat, ca o fiin ță neînsemnat ă ce era, Inlven se apropie pe rînd de
mai multe grupuri; îl urm ări de departe pe baronul Baton și voi să-1 audă
vorbind. I >mul acesta plin de spirit p ărea nelini știt, și Julien îl v ăzu venindu- și
puțin în fire doar dup ă ce găsi vreo trei sau patru fraze ustur ătoare. Tîn ărului
secretar i se p ăru că Iclul lui de spirit avea nevoie de spa țiu.
Baronul nu putea s ă arunce cîte un cuvînt; îi trebuiau cel pu țin patru fraze de cîte
șase rînduri fiecare ca s ă strălucească.
— Omul acesta ține discursuri, nu st ă de vorbă, spunea cineva în spatele lui
Julien. întorcîndu-se, ro și de plăcere ctnd auzi numele ce lui ce vorbise:, contele
Chalvet. Era personajul cel mai fin el epocii. Julien îi citise adesea nu- mele în
Memorialul de la Sflnta Elena și în paginile de is-lorie dictate de c ătre
Napoleon. Contele Chalvet vorbea Hcurt; ideile lui p ăreau niște fulgere, juste,

www.tubefun4.com
adînci. Dac ă vorbea despre ceva, se sim țea imediat cum discu ția face un pas
înainte. Știa multe și era o plăcere să-1 asculți. Altminteri, în politic ă, era un
cinic neru șinat.
— Eu unul sînt independent, îi spunea el unui domn Cu irei înalte decora ții și
de care pesemne c ă își bătea joc. De ce a ș avea oare și astăzi aceeași părere pe
care am ttvut-o șase săptămîni ? în felul acesta, opini a mea ar fi un liran pentru
mine.
Patru tineri serio și, stînd roat ă în jurul lui, strîmbar ă din nas; dumnealor nu le
plăcea să se glumeasc ă. Contele liji d ădu seama c ă mersese prea departe. Din
fericire, îl /.Ari pe preacinstitul domn Balland, un f ățarnic nemaipomenit.
Contele începu s ă-i vorbeasc ă; cîțiva se strînser ă I» jurul lor, c ăci bănuiau că
bietul Balland va fi f ăcut de dou ă parale. F ăcînd întruna caz de moral ă și
moralitate, ilisi era foc de urît, și după ce intrase în lume într-un mod ii – u de
povestit, domnul Balland se însu rase cu o femeie toarte bogat ă, moartă acum,
apoi își luase o a doua so ție, In.irie bogat ă și ea, care nu era v ăzută însă
niciodată în
294
STENDHA1,
lume. Domnul Balland se bucura, în toat ă smerenia, de un venit de șaizeci de
mii de livre pe an și își avea propriii lui lingu șitori. Contele Chalvet îi vorbi
despre toate acestea f ără pic de cru țare. Curînd, în jurul lor se strînser ă vreo
treizeci de persoane. Toat ă lumea zîmbea, pîn ă și tinerii cei serio și, nădejdea
secolului.
„De ce-o fi venind la domnul de La Mole, unde se vede cît de colo c ă e ținta
tuturor batjocurilor ?" gîndi Julien și se apropie de p ărintele Pirard ca s ă-1
întrebe.
Domnul Balland o șterse.
— Bun, spuse Norbert, iat ă că a plecat unul dintre cei ce-1 spioneaz ă pe tata. N-
a mai rămas decît șchiopul de Napier.
„Oare asta s ă fie cheia enigmei ? se întreb ă Julien, Dar dac ă e așa, de ce îl
primește marchizul pe domnul Balland ?"
Severul p ărinte Pirard strîmba din nas într-un col ț al salonului, auzindu-i pe
lachei rostind numele oaspetilm nou-sosi ți.
— Așadar, mă aflu ca într-o taini ță de hoți, spunea ci, ca Basile; nu v ăd sosind
decît oameni p ătați.
Și asta din pricin ă că severul p ărinte nu știa la ce te po ți aștepta în lumea bun ă.
Dar, prin prietenii lui janst ni ști avea cuno ștințe foarte exacte asupra oamenilor
acea tora, care nu p ătrund în saloane decît datorit ă deosebi iu lor viclenii puse în
slujba tuturor partidelor, sau mul iu mit ă averii lor scandaloase. Timp de cîteva
minute, în seara aceea, el r ăspunse din toat ă inima la întreb ările pline de zel ale
lui Julien, apoi se opri deodat ă, mîhnit c ă trebuie si spun ă numai lucruri rele
despre toat ă lumea și căindu-s© ca de un p ăcat. Cu firea lui mînioas ă, mai fiind
și jansenist pe deasupra și socotind mila cre știnească drept o îndatorire, via ța lui

www.tubefun4.com
în lume era o ve șnică luptă.
— Urît mai e și abatele Pirard! spunea domnisou > de La Mole, pe cînd Julien
se apropie din nou de cana|>' ș
Tmărul secretar se sup ără în sinea lui; totu și, lata avea dreptate. Nici vorb ă,
părintele Pirard era cel m

ROȘU ȘI NEGRU
295
cinstit om din salon, dar fa ța lui plină de bubuli țe roșii și chinuită de zbuciumul
conștiinței îl făcea să pară hidos în clipa aceea. „S ă te mai iei dup ă fețele
oamenilor ! gînd Julien; tocmai cînd ging ășia sufleteasc ă a părintelui Pirard se
mustră pentru cine știe ce vină neînsemnat ă, el pare mai înfior ător; iar pe chipul
lui Napier, al spionului ăstuia cunoscut de to ți, poți citi o fericire curat ă și
liniștită." Și totuși, părintele Pirard f ăcuse mari concesii celor ce f țîndeau ca el;
avea un servitor și era foarte îngrijit îmbr ăcat.
Julien observ ă că în salon se petrecea ceva ciuda t: loate privirile se întorceau
spre ușă și se lăsase o tăcere neașteptată. Lacheul îl anun ță pe faimosul baron de
Tolly, asupra c ăruia, din pricina alegerilor, era fixat ă atenția tuturor. Julien se
apropie și îl văzu bine. Baronul prezidase un colegiu de votare: și avusese ideea
strălucită să șterpeleasc ă pătrățelele de hîrtie purtînd votur ile unui partid. Dar, ca
despăgubire, le înlocuise treptat cu alte p ătrățele de hîrtie purtînd un nume care-i
era lui pe plac. Manevra uceasta hot ărîtoare fusese z ărită de cîțiva alegători care
se grăbiseră să-1 felicite pe baronul de Tolly. S ărmanul, era înc ă speriat de
scandal. Ni ște răuvoitori rostiser ă cuvîntul lemni ță. Domnul de La Mole îl primi
foarte rece. Bietul baron nu zăbovi mult.
— Ne părăsește atît de repede ca s ă se ducă la domnul Comte , spuse contele
Chalvet; și ceilalți rîseră.
în mijlocul cîtorva mari seniori care nu scoteau o
vorbă și a unor intrigan ți, pătați în cea mai mare parte dar
loți inteligen ți, veniți în seara aceea cu duiumul în salonul
domnului de La Mole (se vorbea despre el c ă va intra în
ruvern), micul Tanbeau f ăcea primii pa și spre carier ă. Și
ducă nu dovedea înc ă prea mult ă finețe în păreri, în
* iamb, dup ă cum vom vedea, se desp ăgubea prin t ăria
I uivintelor.
i 'omte era un faimos prestidigitator în acea epoc ă.
296
STENDHAI.
— De ce s ă nu-1 condamne pe omul ăsta la zece ani de pu șcărie ? spunea el
tocmai cînd Julien se apropia de grupul din care f ăcea parte. Viperele trebuie
surghiunite în fundul temni țelor, să moară la întuneric, altfel veninul lor se
împrăștie și devine mai pericu los. La ce folose ște o amend ă de o mie de taleri ?
E sărac, cu atît mai bine; dar partidul lui o s ă plătească pentru el. I-ar trebui cinci

www.tubefun4.com
sute de franci amend ă și zece ani de temni ță.
„Ei, doamne! despre ce fiar ă o fi vorbind ?" gîndi Ju lien, care admira tonul
înfocat și gesturile sacadate ale colegului s ău. Fața mică și suptă a nepotului
favorit al academicianului era hidoas ă în clipa aceea. Julien afl ă curînd că era
vorba despre cel mai mare poet al epocii .
— Ah, monstrule ! șopti Julien aproape cu glas tare și lacrimi generoase îi
umeziră ochii. Ah, zdrean ță! am să-ți plătesc eu pentru cuvintele astea.
„Și totuși, gîndi el, iat ă copiii pierdu ți ai partidului printre ai c ărui șefi se num ără
și marchizul. Iar omul acesta ilustru, pe care îl bîrfe ște, cîte decora ții, cîte lefuri
gr.i .< n-ar fi putut aduna f ără să munceasc ă, dacă s-ar fi vîndui, nu zic
josnicului minister al domnului de Nerval, ci unm.i dintre mini ștrii aceia
oarecum cinsti ți, pe care i-am v ăzut schimbîndu-se unul dup ă altul."
De departe, p ărintele Pirard îi f ăcu semn lui Julien; domnul de La Mole tocmai îi
spusese ceva. Dar cînd Julien, care în clipa aceea asculta, cu ochii pleca ți, tîngui
rile unui episcop, sc ăpă în sfîrșit, și putu să se apropie de prietenul s ău, îl găsi în
ghearele nesuferitului de Tanbeau Monstrul ăsta mic îl ura de moarte, socotindu-
1 drepl reazemul situa ției lui Julien, și venise să-1 lingușe; puțin.
1 Este vorba de Pierre-Jean Bâranger (1780-1857), poet franc ez vcslil prin
Cîntecele în care își exprima ideile antimonarhice și antidem iii Urm ărit de
justiție, în decembrie 1825 B6ranger a fost condamn." i nou ă luni închisoare și
la o amend ă de 10.000 de franci. Prin po< iii sale, Beranger a contribuit mult la
legenda napoleonian ă.
ROȘU ȘI NEGRU
297
— Cînd oare ne va mîntui moartea de putregaiul ăsta bătrîn ? Cu asemenea
cuvinte, de o t ărie biblică, vorbea în clipa aceea micu l literat despre respectabilul
lord Hol-land1. Singurul lui merit era c ă știa foarte bine biografia oamenilor în
viață și făcuse o scurt ă trecere în revist ă a tuturor celor ce puteau n ădăjdui să
aibă vreo influen ță oarecare sub domnia noul ui rege al Angliei.
Părintele Pirard intr ă într-un salon al ăturat; Julien îl urm ă:
— Marchizului nu-i plac mîzg ălitorii de hîrtie, ia seam a; asta e singura meserie
pe care n-o poate suferi. S ă știi latinește, grecește dacă poți, să cunoști istoria
egiptenilor, a per șilor etc. și el te va cinsti și te va ocroti ca pe un savant. Dar
dacă ai să scrii cumva lucruri serioase, care dep ășesc situația ta în lume, atunci
te va numi mîzg ălitor de hîrtie și-ți va purta pic ă. Cum, locuie ști în casa unui
mare senior și nu cunoști fraza ducelui de Castries despre d'Alembert și
Rousseau: „ Ăștia vor să le judece pe toate și n-au măcar o mie de franci venit ?"
„Și aici, ca și la seminar, nu po ți ascunde nimic!" se glndi Julien, care scrisese
de curînd vreo opt sau zece pa-i'ini, cu fraze destul de umfl ate: un fel de elogiu
istoric al h.iirînului chirur g-major care, zicea el, îl f ăcuse om. „ Și doar caie țelul
ăsta, își spuse Julien, a fost totdeauna încuiat cu cheia." Se urc ă în odaia lui, arse
manuscrisul și ic veni în salon. Lichelele sclipitoare plecaser ă, mai iflm ăseseră
doar domnii cu decora ții.

www.tubefun4.com
în jurul mesei, pe ca re servitorii o aduseser ă gata servit ă, se aflau vreo șapte-opt
doamne foarte nobile, foarte i ucerito are, foarte afectate, în vîrst ă de treizeci și
cinci de Uli. Str ălucitoarea marchiz ă de Fervaques intr ă, cerîndu- și xi uze că
vine atît de tîrziu. Trecuse de miezul nop ții; se
I / ordul Holland (1773-1840), politician englez liberal. A simpatizat cu
Napoleon și a încercat s ăi ușureze soarta pe cînd se afla prizonier pe IIIMil»
Sfînta Elena
Ihicele de Castries (1756-1842), unul dintre conduc ătorii emigra ției ilupn
revoluția francez ă din 1789
298
STENDHAI.
așeză lîngă marchiza de La Mo le. Julien se sim ți adîiu mi șcat; marchiza de
Fervaques avea ochii și privirea doamnei de R6nal.
Grupul domni șoarei de La Mole era înc ă destul de numeros. Fata se distra
împreună cu prietenii ei, b ătîndu-și joc de nefericitul conte Thaler. Acesta era
fiul unic al unui c ămătar faimos, celebru pentru av erile pe care le adunase
împrumutînd bani regilor, ca ace știa să se poată război cu popoarele. B ătrînul
tocmai murise, l ăsîndu-i fiului s ău un venit lunar de o sut ă de mii de ludovici și
un nume, vai, prea bine cunoscut! Situa ția aceasta ciudat ă ar fi cerut sau o fire
simplă, sau o voin ță nespus de puternic ă.
Din nefericire, contele nu era decît un om plin de tui soiul de preten ții, pe care i
le vîrîseră în cap lingu șitorii.
Domnul de Caytus spunea sus și tare că i se insuflase dorin ța de a-i cere mîna
domnișoarei de La Mole (c ăreia marchizul de Croisenoi s, viitor duce, cu un
venit anual de o sut ă de mii de livre, îi f ăcea curte).
— Vai, nu-1 învinov ățiți că are și el o dorin ță, spunea Norbert cu mil ă.
Căci ceea ce îi lipsea, poate , în cea mai mare m ăsura bietului conte de Thaler,
era tocmai putin ța de a don ceva. Prin latura aceast a a caracterului, ar fi fost
vrednn să ocupe un tron. Cerînd mereu sfat ul tuturor, a-avea i u raj s ă urmeze
pînă la capăt nici unul.
Numai înf ățișarea lui, ea singur ă, spunea domni șoarl de La Mole, ar fi fost de
ajuns să-i inspire o veselii ve șnică. Bietul conte p ărea un amestec ciudat de
neliniști și dezamăgire; totuși, din cînd în cînd i se v ădeau foarti limpede aerele
de îngîmfare și tonul tăios care i se cuvin. omul ui celui mai bogat din Fran ța,
mai ales cînd e destul de ar ătos și n-a împlinit înc ă treizeci și șase de ani.
— E de o timiditate plin ă de obrăznicie, spunea domnul de Croisenois.
Contele de Caylus, Norbert și încă vreo doi sau tn i ti neri must ăcioși îl
zeflemiser ă în voie, f ără ca ci bănuiască și, în sfîrșit, îl lăsară în pace cînd b ătea
ora unu
~9 ""
— Vă așteaptă cumva la poart ă faimoșii dumneavoastr ă cai arabi, pe-o vreme
ca asta ? îl întreb ă Norbert.
— Nu; e o alt ă pereche, mai pu țin scumpă, răspunse domnul de Thaler. Calul

www.tubefun4.com
din stînga m ă costă cinci mii de franci, ia r cel din dreapta nu pre țuiește decît o
sută de ludovici; dar v ă rog să mă credeți că nu-1 înham decît noaptea. Și asta
fiindcă trapul lui seam ănă leit cu al celuilalt.
întrebarea lui Norbert îl f ăcu pe conte s ă se gîndeasc ă la faptul c ă un om ca el se
cuvine să aibă pasiunea cailor și că nu trebuie s ă și-i lase muia ți de ploaie. A șa
că plecă, iar ceilal ți părăsiră salonul o clip ă mai tîrziu, b ătîndu-și joc
de el.'
„Așadar, se gîndea Julien auzindu-i rîzînd pe cînd coborau scara, mi-a fost dat s ă
văd cealaltă extremitate a situa ției mele! Eu, care n-am m ăcar un venit de
douăzeci de ludovici pe an, m-am pomenit al ături de un om care arc un venit de
douăzeci de ludovici pe ceas; și se rîdea de ti.. O asemenea priveli ște te lecuie ște
de invidie."
CAPITOLUL V Sensibilitatea și o nobilă doamnă evlavioas ă
4 O idee ceva mai vie pare aici o
grosolănie, într-atita s-au obi șnuit cu vorbele serbede. Nenorocire celui care
născocește vorbind!
FAUBLAS1
După mai multe luni de încercare, iat ă unde ajunsese lulien în ziua cînd
intendentul casei îi înmîn ă cel de al unica sfert al le fii. Domnul de La Mole îl
însărcinase cu ui m ărirea administr ării moșiilor sale din Bretania și Nor-mandia.
Julien călătorea adesea într-acolo. Tot el se ocupa,
i ('itat din romanul Iubirile cavalerului de Faublas de scriitorul Louvet Ur
('ouvray. Cartea este o fresc ă spirituală a moravurilor societ ății fran- i r/c A
secolului al XVIII-lea
300
STENDHAI
în calitate de șef, cu toat ă coresponden ța legată de faime > sul proces împotriva
marelui vicar Frilair. Pirard îl ins truise în privin ța aceasta.
Pornind de la cîteva c uvinte notate de marchiz pe marginea tuturor hîrtiilor
primite, Julien compunea scrisori care aproape totdeauna erau semnate.
La școala de teologie, profesorii se plîngeau de pu ținii lui sîrguin ță, dar îl
socoteau, totu și, printre elevii cei mai ale și. Treburile acestea felurite, duse cu
toată rîvna unei ambi ții bolnăvicioase, alungaser ă curînd din obrajii lui Julien
bujorii proaspe ți cu care venise din provin cie. Paloarea lui era socotit ă un merit
în ochii tinerilor colegi seminari ști; Julien îi g ăsi mult mai pu țin răutăcioși, mai
puțin robiți banului decît pe cei din Besan con; ei ii credeau bolnav de pl ămîni.
Marchizul îi d ăruise un cal.
Temîndu-se s ă nu fie întîlnit în plimb ările lui călare, Julien le spusese c ă așa-i
prescriseser ă medicii. P ărintele Pirard îl dusese pr in mai multe cercuri de
janseniști Julien fu mirat; în mintea lui, ideea religiei era st rin legat ă cu a
fățărniciei și cu speran ța cîștigului bănesc, ti admir ă pe oamenii ace știa cucernici
și severi care nu se gîndeau la pung ă. Cîțiva janseni ști se împrieteniser ă cu 11 și-
i dădeau sfaturi. O lume nou ă i se deschidea în fa ță. I .1 janseni ști cunoscu un

www.tubefun4.com
conte Altamira, înalt de aproap< doi me tri, liberal osîndit la moarte în țara lui și
evlavios Contrastul acesta ciudat între evlavie și dragostea de libertate îl uimi.
Julien nu prea se avea bine cu tîn ărul conte. Nori vi 1 g ăsea că răspunde prea
înțepat la ironiile cîte unuia dini 1 • prietenii s ăi. Julien, întrecînd o dat ă sau de
două ori măsura bunei-cuviin țe, își impusese s ă nu-i mai vorbe. 1 niciodat ă
domnișoarei Mathilde. în palatul La Mole, to ți erau de o polite țe desăvîrșită față
de el; și totuși se simți < căzut în dizgra ție. Bunul sim ț de provincial l ămurea
situai ia aceasta prin zicala grosolan ă : numai ce e nou e șifrumoi
ROȘU ȘI NEGRU
301
Poate că era ceva mai clarv ăzător decît în primele zile, sau poate c ă primele
farmece ale polite ței pariziene trecuser ă.
De îndată ce lăsa lucrul, îl cuprindea o plictiseal ă de
moarte; era urmarea pus tiitoare a minunatei polite ți, atît
de măsurată, atît de perfect gradat ă după situație, care ca-
i .(eterizeaz ă înalta societate. O inim ă cît de cît sensibil ă,
inite vicle șugul.
Nici vorb ă, i se poate lua în nume de r ău provinciei tonul comun sau pu țin
politicos ; dar cînd dau un r ăspuns, imenii pun un pic de pasiune. în palatul La
Mole, amo-lul propriu al lui Julien nu era niciodat ă jignit; dar ade-uca, la
sfîrșitul unei zile, el sim țea nevoia s ă plîngă. în provincie, un chelner î ți arată
bunăvoință dacă ți se Intîmpl ă ceva cînd intri în cafeneaua lui; dar dac ă
tntîmplarea are ceva nepl ăcut pentru amorul t ău propriu, plîngîndu-te, chelnerul
va repeta de zece ori cuvîntul care te doare. La Paris, oamenii au delicate țea să
se ascund ă itnd rîd, dar le r ămîi totdeauna str ăin.
Trecem sub t ăcere o sumedenie de mici fapte care l-ar li f ăcut ridicol pe Julien,
dacă n-ar fi fost oarecum deasupra ridicolului. O sensibilitate nebun ă îl împingea
să Kflvîrșească mii de stîng ăcii. Toate pl ăcerile lui erau calcu-Iiilc; tr ăgea zilnic
cu pistolul, era unul dintre bunii elevi ni celui mai faimos ma estru de arme. De
îndată ce avea o I clip ă liberă, în loc s-o foloseasc ă citind, ca alt ădată, alerga la
manej și cerea caii cei mai n ărăvași. în plimb ările cu maestrul de c ălărie, era
aproape totdeauna trîntit la pflmînt.
Marchizul îl pre țuia din pricina muncii sîrguincioase, w incerii și a inteligen ței
lui, și, încetul cu încetul, îi încredin ța urmărirea tuturor afacerilor ceva mai greu
de des-i urcat. în clipele cînd ambi ția lui nem ăsurată îi mai dădea : lAgaz,
marchizul f ăcea afaceri cu mult ă pricepere; avînd putința să afle ultimele știri,
cîștiga mai totdeauna la Ifuii's ă. Cumpăra case, p ăduri, dar î și ieșea repede din
Kfliile. Risipea sute de ludovici și intenta procese pentru Idilic de franci.
Bogătașii care au o fire mîndr ă caută
302
STENDIIAI
distracția și nu cîștigul în afaceri. Marchizul avea nevoie de un șef de stat-major
care să-i pună într-o ordine clar ă și ușor de priceput toate afacerile b ănești.

www.tubefun4.com
Doamna de La Mole, de și avea un caracter atît dl cump ănit, rîdea uneori de
Julien. Doamnele din lumea mare nu pot s ă sufere neprevăzutul pricinuit de
sensibili-tate; c ăci este antipodul bunei-cuviin țe. De dou ă sau de trei ori,
marchizul îi lu ă apărarea: „Dac ă e caraghios tn salonul dumitale, în schimb e
neîntrecut în birou". Julien ,, la rîndul lui, crezu c ă înțelege taina marchizei. Ea
bine» voia s ă se intereseze de tot, de îndat ă ce i se anun ța sosirea baronului de
La Joumate. Baronul era o fiin ță rece ți nepăsătoare. Mic de stat, slab, urît,
foarte elegant, î și trecea via ța la Castel și, în general, nu spunea niciod nimic
despre nimic. Acesta îi era felul de a gî ndi. la doamna de La Mole ar fi fost
nespus de fericit ă, pentrv prima oar ă în viață, dacă l-ar fi putut însura cu fiica ei.
CAPITOLUL VI Fel de a rosti cuvintele
înalta lor menire este s ă judec în lini ște micile evenimente di via ța zilnică a
popoarelor. în țelep ciunea lor trebuie s ă preîntîmp:~ marile mînii stîmite de
pricii mărunte, sau de evenimente pe ca glasul faimei le preschimb
ducîndu-le departe.
GRATIUS
Deși nou venit, cum îns ă, din mîndrie, nu punea ni< ii dat ă întrebări, Julien nu
făcu neghiobii prea mari. Od fiind nevoit s ă intre într-o cafenea de pe strada
Saint-lr
l Gratius Falisats (secolul 1 Î.Cr), poet latin din vremea lui Augu imitator al lui
Vergiliu.
nor6, din pricina unei ploi toren țiale căzute pe nea șteptate, se întîmpl ă ca un
bărbat înalt, îmbr ăcat cu o redingot ă de castorin ă , mirat de privirea lui
posomorit ă, să-1 priveasc ă exact așa cum, pe vremuri, la Besancpn, îl privise
amantul domni șoarei Amanda.
Julien se caise prea de mu lte ori pentru faptul c ă Iflsase nepedepsit ă prima
insultă, ca să mai rabde aceast ă privire. îi ceru explica ții. Bărbatul în redingot ă îi
adresă imediat cele mai mu rdare injurii: toat ă lumea din cafenea Iftcu roat ă în
jurul lor; trec ătorii se opreau în fa ța ușii. I )uitr-o prevedere de provincial, Julien
purta totdeauna la ci ni ște pistoale mici; cu mîin ile în buzunare, strîngea pis-
(oalele, abia putînd s ă se stăpînească. Totuși, fu cuminte și se mărgini doar s ă-i
repete, din minut în minut, b ărbatului aceluia: Ce adresă aveți, domnule ? V ă
disprepuesc.
Statornicia cu care se legase de aceste șase cuvinte, Nllr și prin a stîrni uimirea
celor de fa ță.
— Păi, de! trebuie s ă-i dea adresa cel ălalt, care tot vorbe ște întruna.
Bărbatul în redingot ă, auzind cuvintele acestea, deseori i (tstite, îi arunc ă lui
Julien în fa ță cinci sau șase cărți de vi-Bttft. Din fericire nici una nu-i atinse
obrazul, c ăci Julien fyi f ăgăduise să nu foloseasc ă pistoalele decît în cazul cînd
v» fi atins. Omul plec ă, întoreîndu-se din cînd în cînd ca nfl-l amenin țe cu
pumnul și să-i spună tot felul de cuvinte
|i)',nitoare.
Pe Julien îl trecuser ă sudorile. „A șadar, ultimul om de pe strad ă e în stare s ă mă

www.tubefun4.com
tulbure într-atîta! î și spunea el furios. Cum s ă-mi ucid sensibilitatea asta
umilitoare? l iude s ă găsesc un martor ?" N-avea ni ci un prieten. Avu-esc mai
multe cuno ștințe, dar toate, f ără excepție, după ș tuse săptămîni de rela ții, se
depărtaseră de el. „Sînt neso-i labil, gîndi el, și iată-mă crunt pedepsit din pricina
asta." l !n slîr șit, îi dădu prin minte s ă-1 caute pe un fost locote-
Slofă țesută din lînă și păr de castor.
304
STENDHAI.
nent din regimentul al 96-lea, pe nume Li even, un biet om cu care se exersase de
mai multe ori la scrim ă. Julien îi vorbi sincer.
— Vreau s ă-ți fiu martor, îi spuse Lieven, dar cu condi ție: dacă nu-ți rănești
adversarul, atunci ai s ă te baț cu mine, pe loc.
— Ne-am în țeles, răspunse Julien încîntat; și porniră împreună să-1 caute pe
domnul C. de Beauvoisi s, la adresa scris ă pe cărțile de vizit ă, tocmai în fundul
cartierului Saint-Germain.
Era ora șapte diminea ța. Abia cînd î și anunță sosirea, lui Julien îi trecu prin
minte că s-ar putea prea bine ca domnul de Beauvoisis s ă fie tînăra rudă a
doamnei de Renal, fost odinioar ă funcționar la ambasada din Roma sau din
Napoli, și care îi d ăduse scrisoare de recomandare cînt ărețului Geronimo.
Julien îi înmînase unui vl ăjgan de valet o carte de \ zit ă dintre cele aruncate în
ajun și o carte de vizit ă cu numele lui.
Fură lăsați să aștepte, el și martorul, trei sferturi de ceas încheiate; în sfîr șit
valetul îi conduse într-un apan.i me nt deosebit de elegant. Acolo îi a ștepta un
tînăr voim. dar îmbr ăcat ca o p ăpușă; trăsăturile lui aveau des ăvîri rea și
banalitatea frumuse ții grecești. Capul tîn ărului, iz« bitor de îngust, avea o claie
de păr blond, nespus doi frumos; era frezat cu deosebit ă grijă, nici un fir nu crii
mai lung ca altul. „Ca s ă se frezeze a șa ne-a lăsat si așteptăm atîta înfumuratul
ăsta blestemat", gîndi locoic netul di n al 96-lea regiment. Halatul împestri țat,
pani a I' ș nul de cas ă, toate, pîn ă și papucii broda ți, erau puse punct și îngrijite
cum nu se mai poate. înf ățișarea tînăru» lui, nobil ă și searbădă, vădea idei
cuviincioase și puți obișnuite: idealul omului amabil, groaza de neprev ă/ui si de
batjocură, multă gravitate.
Julien, căruia locotenetul din Regimentul 96 îi exp case c ă a te lăsa să aștepți
atît, după ce ți s-a aruncai
grosolănie cartea de vizit ă în obraz, înseamn ă o insultă în plus, intr ă buzna la
domnul de Beauvoisis. Avea de gînd s ă fie obraznic, dar ținea, totodat ă, să se
poarte elegant.
îl izbi însă atît de mult blînde țea manierelor domnului de Beauvoisis, aerul lui în
același timp calculat, mîndru și mulțumit de sine, precum și eleganța neasemuit ă
a interiorului, încît îi pieri într-o clip ă orice poft ă de a fi obraznic. în fa ța lui nu
se afla bărbatul din ajun. Și îl mira Intr-atîta faptul c ă dăduse peste un om atît de
distins în I locul necioplitului întîlnit la cafenea, încît nu mai fu în I stare s ă
rostească o vorbă. Arătă una din c ărțile de vizit ă 1 i arc îi fuseser ă zvîrlite.

www.tubefun4.com
— E numele meu, spuse tîn ărul gătit după ultima mod ă, căruia hainele negre ale
lui Julien, la șapte diminea ța, nu prea îi inspirau respect; dar nu în țeleg, onoa-
rea…
Felul de a rosti aceste ultime cuvinte îi rede șteptă lui
lulicn o parte din sup ărare.
— Vin să mă bat în duel cu dumneavoastr ă, domnule; IM explic ă pe scurt toat ă
întîmplarea.
Domnul Charles de Beauvoisis, dup ă ce chibzui adînc, alin ți că nu-i displace
felul cum era croit costumul negru ii lui Julie n. „E lucrat la Staub, se vede cît de
colo, își pipunea el pe cînd asculta pove stirea faptelor; jiletca e fftcul ă cu gust,
cizmele nu sînt rele; dar, pe de alt ă parte, un le îmbraci în negru, din zori!…
Pesemne ca s ă scape in. II ușor de glonte", î și spuse cavalerul de Beauvoisis.
De îndată ce i se dădură lămuriri, îi vorbi lui Julien cu n polite țe desăvîrșită și
aproape de la egal la egal. Discu ția ținu destul de mult; problema era delicat ă.
Dar, pînă la
IUima, Julien fu nevoit s ă creadă ceea ce vedea cu ochii. Țlnarul atît de manierat
pe care îl avea în fa ță nu semăna Hli i dt negru sub unghie cu necioplitul care îl
insultase în
i.
Julien, căruia îi venea greu s ă plece, prelungi expli-
ile și observă vanitatea cavalerului de Beauvoisis, c ăci
306
STENDHA1.
așa spusese acesta c ă-1 cheamă, vorbind despre sine, mirai de faptul c ă Julien îl
numea pur și simplu domnule.
îi admira gravitatea, amestecat ă cu o oarecare îngîmfare modest ă, dar care nu-1
părăsea nici o clip ă. 1 In mai ales uimit de felul ciudat în care î și mișca tînărul
limlu cînd rostea cuvintele… Dar, la urma urmei, în toate acestea nu exista nici
un fel de pricin ă ca să-i caute ceart ă.
Tînărul diplomat se oferi cu mult ă grație să se baia, dar fostul locotenent din al
96-lea regiment, care ședea de un ceas cu picioarele r ășchirate, cu mîinile în
șolduri și cu coatele în afar ă, hotărî că prietenul s ău, domnul Sorel, nu putea s ă-i
caute ceart ă cu luminarea unui om fiindc ă i se furaser ă cărțile de vizit ă.
Julien plec ă foarte nec ăjit. Trăsura cavalerului <! Beauvoisis a ștepta în curte, în
fața scării; din întîmplare Julien î și ridică privirea și recunoscu în vizitiu pe omul
din ajun.
Ca să-1 vadă, să-1 tragă de poalele hainei, s trînteasc ă jos de pe capr ă și să-1
năucească în lovituri de crava șa n-a fost nevoie decît de o clip ă. Doi lacU< i
încercară să-1 apere pe vizitiu; Julien încas ă cîțiva pumni în aceea și clipă, săltă
cocoșul unuia dintre pistoale și trase în ei. Lacheii o rupser ă la fugă. Totul ținu
un minut.
Cavalerul de Beauvoisis cobora s cara cu gravitat ea a | mai nostim ă, rostind
întruna, cu vocea lui afectat ă, mare senior:

www.tubefun4.com
— Ce-i asta ? Ce-i asta ?
Nici vorb ă că era foarte dornic s ă afle totul, dai im portanta diplomatic ă nu-i
îngăduia să arate mai mult ă cu> riozitate. Cînd afl ă despre ce era vorba, pe fa ța
lui irul se lu ă iar la întrecere cu calmul ironic, care1 nu trebuie j lipseasc ă
niciodată de pe chipul unui diplomat.
Locotenentul din Regimentul 96 în țelese că domnii de Beauvoisis dorea s ă se
bată, dar încearc ă, totodată, mod diplomatic, s ă-i lase prietenului s ău foloasele
îniti, tivei.
307
ROȘU ȘI NEGRU
ȘI NEGRU
— De data aceasta mi se pare c ă există pricină pentru
duel! exclam ă el.
— Și eu aed la fel, r ăspunse diplomatul. Pe tic ălosul ăsta îl dau afar ă, le spuse el
lacheilor; s ă treacă altcineva în locul lui pe capr ă. Ușița trăsurii fu deschis ă;
cavalerul ținu morțiș să-1 onoreze pe Julien și pe martorul lui. Se duser ă să-1
caute pe un prieten al domnului de Beauvoisis, care le indic ă unde s-ar putea
găsi un loc retras pentru duel. Pe drum, conversa ția se desfășură într-adev ăr cum
se cuvine. Ciudat nu era dec ît diplomatul în halat.
„Domnii ace știa, deși foarte nobili, nu sînt deloc plictico și, ca persoanele care
vin să ia masa la domnul de La Mole, gîndi Julien; și înțeleg de ce î și îngăduie
să fie ne-cuviincio și", adăugă el după o clipă. Tocmai se vorbea despre ni ște
dansatoare pe care publicul le aplaudase într-un balet, cu o zi înainte. Domnii
făceau aluzie la ni ște anecdote piperate, despre care Julien și martorul lui,
locotenentul din Regimentul 96, habar n-aveau. Julien nu sîWîr și prostia de a
pretinde c ă le cunoaște; își mărturisi foarte firesc neștiința. Sinceritatea aceasta
îi plăcu prietenului cavalerului; el pove sti anecdotele în cele mai mici am ănunte
și cu foarte mult haz.
Un lucru îl mira nespus pe Julien; tr ăsura se oprise o I lipft, din pricina unui
altar ce era ridicat în mijlocul drumului pentru procesiunea de Joia Verde; iar
domnii își lnj',ăduiră mai multe glume: parohul, dup ă ei, era fiul unui episcop. în
casa domnului de La Mole, care voia s ă iijungă duce, n-ar fi îndr ăznit nimeni,
niciodată, să rostească asemenea cuvinte.
Duelul se termin ă cît ai clipi: Julien se alese cu un glonte în braț; rana îi fu
legată cu batiste udate în rachiu, lu i cavalerul de Beauvoisis îl rug ă foarte
politicos pe lulien s ă-i îngăduie să-1 conduc ă acasă chiar cu calea șca în mic
veniseră. Cînd Julien rosti numele palatului La Mole, Itnarul diplomat schimb ă o
privire cu prietenul s ău. 11 i ura lui Julien se afla acolo, dar lui i se p ărea mult
mai
308
STENDHAl.
interesant s ă-i audă vorbind pe ace ști domni decît pe bu nul locotenent din
regimentul 96.

www.tubefun4.com
„Doamne! Doar atîta înseamn ă un duel! gîndea Julien. Ce fericire c ă l-am
regăsit pe vizitiu! Cit a ș fi suferit dac ă ar fi trebuit s ă mai îndur înc ă o dată ocara
asta într-o cafenea!" Discu ția plină de haz nu se întrerupse deloc. Julien î și dădu
seama că afectarea diplomatic ă era și ea bună de ceva.
„Va să zică plictiseala nu e neap ărat legată de discuțiile dintre aristrocra ți! își
spunea el. Ăștia rîd de pro cesiunea de Joia Verde, îndr ăznesc să povesteasc ă
anecdote foarte neru șinate, și încă cu amănunte atît de pitore ști ! Nu le lipse ște
decît părerea despre politic ă, iar lipsa asta e mai mult decît compensat ă prin
grația tonului și prin frazele f ără cusur. Julien sim țea că-i plac grozav de mult.
Ce fericit a ș fi să-i văd cît mai des '."
.îndată ce se desp ărțiră, domnul cavaler de Beauvoisis se gr ăbi să ia informa ții;
dar ele nu-1 mul țumiră cîtuși de puțin.
Ardea de ner ăbdare să-și cunoasc ă omul; se cuvem > s ă-i facă o vizită ? Puținele
lucruri pe care le aflase nu erau deloc încurajatoare.
— Groaznic! îi spuse el martorului s ău. E cu neputin ță să mărturisesc c ă m-am
bătut cu un simplu secrci u al domnul ui de La Mole, ba unde mai pui c ă am fosl
împins la asta fiindc ă vizitiul meu mi-a furat c ărțile de vi» zit ă!
— Nici vorb ă că te-ai putea face de rîs.
în aceeași seară, cavalerul de Beauvoisis și prietenul s ău spuseră pretutindeni c ă
domnul Sorel, altminteri un tîn ăr desăvîrșit, era copilul din flori al unui prieten
intir al marchizului de La Mole. Zvonul fu crezut cu u șurinț O dată statornicit,
tînărul diplomat și prietenul s ău bino-voir ă să-i facă lui Julien cîteva vizite în
timpul celor doull s ăptămîni pe care el le petrecu f ără să iasă din camerll Julien
le mărturisi că fusese la Oper ă o singură dată !ftj viata lui.
ROȘU ȘI NEGRU
309
— E însp ăimîntător, i se răspunse; lumea se duce numai acolo; prima dat ă cînd
vei ieși din casă, trebuie s ă mergi să asculți Contele Ory.
La Operă, cavalerul de Beauvoisis îl prezent ă faimosului cînt ăreț Geronimo,
care se bucura atunci de un succes uria ș.
Julien aproape c ă îi făcea curte cavalerului; ameste cul acesta de respect fa ță de
sine însuși, de trufie tainic ă și de îngîmfare tinereasc ă îl încînta. De pild ă,
cavalerul se bîlbîia pu țin, fiindcă avea onoarea s ă vadă adesea un mare senior,
care avea defectul acesta. Niciodat ă Julien nu găsise întrunite într-o singur ă
ființă și ridicolul plin de haz, și perfecțiunea manierelor pe care un biet
provincial irebuie s ă-și dea ostepeala s ă le imite.
Era văzut mereu la Oper ă, împreun ă cu cavalerul de Beauvoisis ; prietenia
aceasta făcu să-i fie rostit numele.
— Așadar, îi spuse într-o zi marchizul de La Mole, lată-te copilul din flori al
unui bogat gentilom din I 'i anche- Comt6, prieten intim cu mine!
Marchizul îi t ăie vorba lui Julien, care voia s ă spună CB el n-a contribuit cu
nimic la r ăspîndirea acestui zvon.
— Domnului de Beauvoisis nu i-a pl ăcut că s-a bătut CU țiul unui cherestegiu.

www.tubefun4.com
— Știu, știu, spuse domnul de La Mole; acum trebuie N.1 întăresc eu povestea
asta, care îmi c onvine. Dar am s ă te rog un lucru, care n-o s ă-ți răpească mai
mult de o jum ătate de oră pe zi; de cîte ori sînt spectacole la Oper ă, dti-le, la
unsprezece și jumătate, să privești din vestibul Ie șirea celor din lumea bun ă.
Uneori văd că mai ai apuc ături de provincial, și trebuie s ă te dezbari de ele; de
lltfel, nu-i r ău să cunoști, măcar din vedere, oamenii de Mam ă, pe lîngă care s-ar
putea ca, într-o bun ă zi, să-ți dau
Ipcră a compozitorului italian Gioacchino Rossini (1792-1868).
310
STENDHA1.
vreo misiunea de îndeplinit. Treci pe la biroul de abona mente al Operei, ca s ă te
cunoască; biletele de intrau sînt acolo.
CAPITOLUL VII O criz ă de podagr ă ••
Și am fost înaintat în slujb ă nu prin meritul meu, ci pentru i i stăpînul avea
podagră.
BERTOLOTT11
Poate că cititorul e mirat de tonul acesta liber șl aproape prietenesc; asta fiindc ă
am uitat s ă-i spun că de vreo șase săptămîni marchizul era re ținut în cas ă de
criză de podagr ă.
Domnișoara de La Mole și mama ei se aflau la Hyerctj la mama marchizei.
Contele Norbert î și vedea tat ăl doai cîteva clipe; se aveau foarte bine unul cu
altul, dar n-aveau ce s ă-și spună. Domnul de La Mole, nevoit s ă se muliu measc ă
numai cu Julien, se minun ă văzîndu-1 cît e de iste\, îl punea s ă-i citească ziarele;
curînd, tîn ărul secretar fu în stare s ă-i aleagă pasajele cele mai interesante.
Exista un ziar nou de care marchizul nici nu voia s ă audă; jurase să nu-1 citeasc ă
niciodată, și în fiecare zi pomenea lucrul acesta . Julien rîdea. Marchizul, mînios
împotriva vremurilor de ast ăzi, îl puse s ă-i citească din Tit Liviu; traducerea
improvizat ă a textului latin îl distra.
într-o zi, marchizul îi s puse cu tonul acela de polite ți excesivă, care de multe ori
în scotea din s ărite pe Julien :
— îngăduie-mi, dragul meu Sorel, s ă-ți dăruiesc im costum albastru; cînd vei
dori să-1 îmbraci și să vii l| mine, vei fi, în ochii me i, fratele mai mic al contelui
do Chaulnes, adic ă fiul prietenului meu, b ătrînul duce.
i Bertolotti, istoric și biograf italian din secolul al XVII-lea.

Julien nu prea în țelegea despre ce e vorba; și chiar în aceea și seară încercă să
facă o vizită îmbrăcat în costumul alba stru. Marchizul îl trat ă ca pe un egal.
Julien avea o inim ă în stare s ă simtă adevărata polite țe, dar nu prea avea idei
despre nuan țele ei. înainte de toana aceasta a marchizului ar fi jurat c ă nu poate
fi primit cu mai multe aten ții. „Ce talent minunat!" î și spunea Julien; cînd se ri-
dică să plece, marchizul îi ceru scuze c ă nu poate s ă-1 conduc ă din pricina
podagrei.
Ideea aceasta n ăstrușnică începu să-1 frămînte pe Julien : „ Și-o fi bătînd joc de

www.tubefun4.com
mine ?" gîndi el. Se duse s ă se sfătuiască cu părintele Pirard, care, mai pu țin
politicos decît marchizul, nu-i r ăspunse decît fluierînd și schimbînd vorba. A
doua zi diminea ță, Julien se înf ățișă marchizului îmbr ăcat în negru, cu mapa și
cu scrisorile de semnat . Marchizul îl primi ca și mai înainte. Seara, în costum al-
bastru, tonul fu cu totul diferit și absolut la fel de politicos ca în ajun.
— Ca să nu te plictise ști prea tare în vizitele pe care ni bun ătatea să i le faci unui
biet bătrîn bolnav, spuse marchizul, ar trebui s ă-i poveste ști toate micile
întîmplări clin via ța dumitale, dar cinstit și fără să te gîndești la altceva decît s ă
le istorise ști cît mai l ămurit și mai cu haz. C ăci trebuie s ă ne distrăm, urmă
marchizul; atîta e adev ărat în viață. Un om nu-mi poate salva zilnic via ța în
război și nici nu-mi poate d ărui în fiecare zi un milion; dar dac ă l-aș avea pe
Rivarol1 aici, lîng ă jilțul meu, mi-ar scuti zilnic o or ă de suferin țe și de
plictiseală. L-am cunoscut bine, la I lamburg, pe vremea emigra ției…
Și marchizul îi povesti lui Julien anecdotele lui Riva-I cu hamburghezii, care se
adunau cîte patru ca s ă înțe-i. ai'/iovorb ădeduh.
* Uuoine de Rivarol (1753-1801), politician și scriitor francez, a emi-ii ui
timpul revolu ției din 1789.
Domnul de La Mole, silit s ă se mulțumească numai ca tov ărășia acestui micu ț,
voi să-1 ațîțe. Și-i stîrni orgoliul. Fiindc ă i se cerea adev ărul, Julien se hot ărî să
spună tot, ascunzînd doar dou ă lucruri: admira ția lui fanatic ă pcn tru un om pe
care marchizul nu-1 putea suferi și desăvîrșita lui lips ă de credin ță, care nu prea
se potrivea unui viitor preot. întîmplarea neînsemnat ă cu cavalerul de Beauvoisis
căzu tocmai la timp. Marchizul rîse cu lacrimi de scena din cafeneaua de pe
strada Saint-Honor6, cu vi/i țiul care îl cople șea cu ocări. A fost epoca unei
perfecte sincerit ăți în relațiile dintre st ăpîn și protejatul s ău.
Pe domnul de La Mole începu s ă-1 intereseze tot mal mult firea aceasta ciudat ă.
La început m ăgulea uncie p ăreri ridicole ale lui Julien, ca s ă rîdâ mai bine de
ele; curînd, îns ă, i se păru mai nimerit s ă îndrepte cu blînde țe toate ideile false
ale tînărului. „Ceilal ți provinciali care sosesc la Paris admir ă totul, gîndea
marchizul; acesta ur ăște totul. Ei sînt prea afecta ți, el nu e îndeajuns, iat pro știi îl
iau drept un prost."
Criza de podagr ă fu prelungit ă de vremea rece a iernii
și ținu cîteva luni.
„Unora le e drag un cîine de vîn ătoare, își spune! marchizul; de ce mi-ar fi
rușine să-1 îndrăgesc pe preotul ăsta tinerel ? E un original. M ă port părintește
cu el. Ii bine, ce-i r ău în asta ? Toana, dac ă nu-mi trece curînd, mâ va costa un
diamant de cinci sute de ludovici, înscris tfl
testament."
De îndată ce marchizul se convinse de t ăria de canu ter a protejatului s ău, începu
să-i dea zilnic cîte o noua
treabă.
Julien observ ă cu groază că acest mare senior se întîmpla s ă-i dea ordine
contradictorii cu privire la unul șl

www.tubefun4.com
același fapt.
„Iată un lucru care ar putea s ă mă compromit ă serios de tot." Și Julien nu mai
lucră cu el decît aducînd un 11 gistru în care scria hot ărîrile o dat ă luate, iar
marchizul li
semna. Julien angajase un slujba ș pentru copierea hot ărîrilor cu privire la fiecare
problemă, într-un registru special. în acela și registru punea, de asemenea, și
copiile
luturor scrisorilor.
Ideea i se p ăru marchizului, la început, nespus de ridicol ă și de plictisitoare. Dar,
în mai pu țin de două luni, îi văzu foloasele. Julien îi propuse s ă mai ia un
slujbaș, cu practic ă de bancă, pentru ținerea în partid ă dublă a socotelii tuturor
veniturilor și a tuturor cheltuielilor mo șiilor pe care el trebuia s ă le administreze.
Măsurile acestea îi limpezir ă într-atîta marchizului tr eburile proprii, îneît putu
să-și dăruiască plăcerea de a mai încerca dou ă sau trei specula ții noi, fără
ajutorul mi-
sitului, care îl fura.
— Oprește trei mii de franci pentru dumneata, îi spuse el într-o zi tîn ărului său
ministru.
— Domnule, purtarea mea ar putea fi luat ă în nume
ele rău.
— Atunci, cum s ă facem ? întreb ă marchizul sup ărat.
— Să binevoiți a lua o hot ărîre și s-o scrie ți cu mîna dumneavoastr ă în registru;
hotărîrea aceasta îmi va d ărui II sumă de trei mii de franci. De altfel, p ărintele
Pirard a .ivut ideea contabilit ății. Marchizul, cu mutra marchizului de Moncade1
cînd asculta socotelile domnului Poi sson, intendentul lui, scrise hot ărîrea.
Seara, cînd Julien ap ărea în costumul albastru, nici nu pomenea despre afaceri.
Bunătatea marchizului era atît de m ăgulitoare pentru amorul propriu mereu
însetat al eroului nostru, îneît curînd, f ără voia lui, sim ți un soi de llmpatie
pentru bătrînul acesta cumsecade. Și nu pentru ta Julien ar fi fost sensibil, a șa
cum se în țelege asta la Paris ; dar nu era nici fiar ă, și nimeni, de la moartea i
lururgului-major, nu-i vorbise cu atîta bun ătate. Observ ă
i Moncade este un personaj din Școala b\vr$xailot, de Allainval (1700-1753),
|n i ;ire Stendhal îl citeaz ă deseori.
314
STENDHAI
cu mirare c ă marchizul îi cru ța amorul propriu cu atîtl politețe, cum nu f ăcuse
niciodată bătrînul chirurg. în celi din urm ă înțelese că acesta fusese mai mîndru
de decora ția lui decît era marchizul de însemnele noble ții. Tatăl marchizului
fusese un mare senior.
într-o zi, dup ă audiența de diminea ță, în costum negru și pentru afaceri, Julien îl
distra pe marchiz, care îl re ținu două ceasuri, vrînd neap ărat să-i dea niște bani
aduși de misit de la Burs ă.
— Sper, domnule marchiz, s ă nu mă abat de la adîncul resp ect pe care vi-1 port,

www.tubefun4.com
rugîndu-v ă să-mi îngăduiți un cuvînt…
— Vorbe ște, dragul meu.
— Binevoiasc ă domnul marchiz s ă nu se supere c ă-refuz darul. C ăci nu-i este
adresat omului în negru, și ai strica pe de-a-ntregul purtarea pe care ave ți
bunăvoint i-o îng ăduiți omului în albastru.
îl salută cu mult respect și ieși fără să-1 priveasc ă. Gestul acesta îi pl ăcu
marchizului, care i-1 povesti, seara, p ărintelui Pirard.
— Trebuie s ă-ți mărturisesc, în sfîr șit, ceva, dragft p ărinte. Știu ce-i cu obîr șia
lui Julien și-ți dau voie s ă nu mai p ăstrezi nici o tain ă în privința ei.
„Felul cum s-a purtat de diminea ță e nobil, gîndi mai chizul, iar eu îl înnobilez."
Peste cîtăva vreme, marchizul putu, în sfîr șit, să iasă din casă.
— Du-te de petrece dou ă luni la Londra, îi spu lui Julien. Curierii speciali și
alții îți vor aduce acolo si 11 sorile primite de mine, împreun ă cu notele penim
răspunsuri. Vei scrie r ăspunsurile și mi le vei înapoiii punînd fiecare scrisoare în
răspunsul ei. Am socoiii i I întîrzierea nu poate fi mai mare de cinci zile.
Gonind cu diligenta pe drumul spre Calais, Julien ș mira de neînsemn ătatea
pretinselor treburi pentru cal era trimis.
N-o să spunem cu ce sim țămînt de ur ă și aproape de groaz ă calcă pe pămîntul
englezesc. îi cunoa ștem patima pentru Bona parte. în fiecare ofi țer el vedea un sir
Hodson Ixwe1, în fiecare senior, un lord Bathrust , poruncind tic ăloșiile de la
Sfînta Elena și primind drept r ăsplată un minister vreme de zece ani.
La Londra cunoscu, în sfîr șit, îngîmfarea f ără margini. Se împr ietenise acolo cu
doi tineri nobili ru și, care îl
inițiară.
— Dumneata e ști predestinat, drag ă Sorel, îi spuneau ci; ai din n ăscare
înfățișarea aceasta rece și la o mie de lcf>he distan ță de senzația prezent ă,
înfățișare pe care noi ne trudim atîta s ă ne-o dăm.
— Nu ți-ai înțeles veacul, îi spunea prin țul Korasoff: fă întotdeauna contrariul
a ceea ce se a șteaptă de la dumneata. laiă, pe cinstea mea, singura religie a
vremii. Nu fi nebun, nici afectat, c ăci atunci s-ar a ștepta de la dumneata nebunii
ji purtări afectate, iar principiul nu va mai fi îndeplinit.
Julien se acoperi de glorie într-o zi, în salonul ducelui tic Fitz-Folke, care îl
poftise la mas ă, precum f ăcuse și prințul Korasoff. Invita ții așteptară cam o or ă.
Felul cum Ne purt ă Julien în mijlocul celor dou ăzeci de persoane iare-1 a șteptau
e și astăzi pomenit printre tinerii secretari • i' ambasad ă de la Londra. Expresia
feței lui a fost de nepre țuit.
Cu toată împotrivirea dandy-lor, prietenii lui, el ținu un 1 vad ă pe faimosul
Philip Vane, singurul filozof pe care I i av ut Anglia de la Locke încoace. îl g ăsi
terminîndu- și III șaptelea an de pu șcărie. „în țara asta, nobilimea nu i glume ște,
gînd Julien: pe deasupra, Vane e dezonorat, Icrlclit" etc.
I i s» Iludson Lowe (1769-1844), general englez, sub paza c ăruia se afla
I Nni« ileon pe insula Sfînta Elena.
/ ord Ileniy Bathrust (1792-1834), politician englez, care a luptat cu

www.tubefun4.com
I hivi i Minare împotriva lui Napoleon.
I
316
STENDHAI.
Julien îl g ăsi voios; ura împotriva aristroca ției îi alunei plictiseala.,Acesta, î și
spuse Julien, p ărăsind închisoarea, e singurul om vesel pe care l-am v ăzut în
Anglia."
Jdeea cea mai folositoare tirani lor e ideea de Dumnc zeu", îi spuse Vane…
Restul sistemului îl suprim ăm, fiind socotit cinic.
La întoarcere:
— Ce idee nostim ă îmi aduci din Anglia ? îl întreb ă domnul de La Mole…
Julien tăcea. Ce idei noi îmi aduc i, nostime sau nu ? îl întreb ă marchizul cu
însuflețire.
— în primul rînd, spuse Julien, cel mai cuminte englez e nebun un ceas pe zi; îl
vizitează demonul sinuciderii, care acolo e zeu.
2. Spiritul și geniul își pierd dou ăzeci și cinci la sut ă din valoare, cînd debarc ă
în Anglia.
3. Nimic pe lume nu e mai fru mos, mai minunat, mal înduio șător decît
priveliștile din Anglia.
— Acum e rîndul meu, înce pu marchizul. Mai înm, de ce ai spus, la balul
ambasadorului Rusiei, c ă în Franța există trei sute de mii de tineri de dou ăzeci și
cinci de ani care doresc din tot sufletul r ăzboiul ? Crezi cumva c ă asta e plăcut
pentru regi ?
— Nu mai știi cum să faci cînd vorbe ști cu m;itn no ștri diploma ți, spuse Julien.
Toți au mania s ă înceapă discuții serioase. Iar dac ă rămîi la știrile din ziare, treci
drept un prost. Dac ă îți îngădui să spui ceva adev ărat !jl nou, ei se mir ă, nu se
pricep să-ți răspundă, iar a doua t\ dimineața, la orele șapte, îți trimit vorb ă prin
primul ș cretar al ambasadei c ă ai fost cum nu se cuvine s ă fii.
— Nu-i r ău, răspunse marchizul rîzînd. De altfel domnule cu judecat ă adîncă,
pun rămășag că n-ai ghicit pentru ce te-ai dus în Anglia.
— Iertați-mă, vorbi Julien, am fost acolo ca s ă iau masa o dat ă pe săptămînă la
ambasadorul regelui, car« ce l mai politicos om din lume.
ROȘU ȘI NEGRU
317
— Te-ai dus s ă cauți decorația aceasta, îi spuse mar-> hizul. Nu vreau s ă te fac
să lepezi ve șmîntul negru, dar m-am obi șnuit cu tonul mai vesel pe care l-am
luat față de omul îmbr ăcat în albastru. Pîn ă la noi ordine, ascult ă alent
următoarele: cînd voi vedea decora ția, vei fi pentru mi ne fiul mai mic al
prietenului meu, ducel e de Chaules care, f ără să știe, e de șase luni slujba ș în
diplomație. Observ ă, adăuga marchizul cu un aer foarte serios și tăind brusc
încercările de mul țumire, observ ă că nu vreau s ă te scot din profesiunea
dumitale. Asta înseamn ă totdeauna o gre șeală și o nenorocire și pentru protector
și pentru cel protejat. Cînd procesele mele te vor plictisi, sau cînd n-o sa-mi mai

www.tubefun4.com
fii pe plac, am s ă cer pentru dumneata o parohie bun ă, cum e aceea a prietenului
nostru, părintele Pirard, «|i nimic mai mult, mai spuse marchizul cu un ton t ăios.
Decorația îi măguli orgoliul lui Julien; deveni mai vorb ăreț. Se crezu de mai
puține ori jignit și luat drept ținta ruvintelor acelora cu mai multe în țelesuri și nu
tocmai politicoase, care, într-o discu ție însuflețită, îi pot scăpa oricui.
Decorația îi aduse o vizit ă neobișnuită: domnul baron de Valenod, venit la Paris
ca să mulțumească guvernului pentru baronia proasp ăt primită și să stea de
vorbă cu i» II muirea. Baronul de Valenod urma s ă fie numit primar In Verrieres,
înlocuindu-1 pe domnul de R6nal.
Julien rîse cu poft ă, în sinea lui, cînd domnul de Vale-iioil îi d ădu să înțeleagă
recenta descoperire c ă domnul de Uf nai ar fi iac obin. De fapt, în alegerea ce
urma să aibă loc, noul baron era candidatul guve rnului, iar pentru matele colegiu
al județului, într-adev ăr foarte ultra, candida domnul de Renal din partea
liberalilor.
Zadarnic se str ădui Julien s ă afle ceva despre doamna
tir Rfinal; baronul p ăru să-și aminteasc ă de vechea lor
i iivalilate și nu scoase o vorb ă în privința aceasta. în cele
ilin urmă îi ceru lui Julien votul s ău în alegerile care urmau
1 un aibă loc. Tînărul secretar f ăgădui să-i scrie.
318
STENDHA1,
— Ar trebui, domnule cavaler, s ă mă prezinți domnului marchiz de La Mole.
„într-adev ăr, ar trebui, gîndi Julien; dar un punga ș ca ăsta!…"
— Adevărul e, îi răspunse el, c ă sînt prea neînsemna în casa La Mole, ca s ă-mi
îngădui să prezint pe cineva.
Julien îi spuse totul marchizului, seara, cînd îi povest preten ția lui Valenod, ca și
faptele și gesturile lui de li 1814 încoace.
— Nu numai c ă ai să mi-1 prezin ți mîine proasp ătul baron, hot ărî de La Mole
cu un aer foarie serios, dar chiar îl invit la mas ă, pentru poimîine. Va dl unul
dintre noii no ștri prefecți.
— în cazul acesta, spuse Julien rece, eu cer pentru tata locul de director al
Așezămîntului pentru s ăraci.
— Foarte bine, zise marc hizul, redevenind vesel; acord ă. Mă așteptam să-mi
faci moral ă. Te formezi.
Aflînd de la domnul de Valenod c ă titularul biroulu loteriei de Verrieres murise,
lui Julien i se p ăru că ar av haz s ă-i dea locul acesta domnului de Cholin,
bătrînul di bitoc a c ărui cerere o g ăsise pe vremuri în odaia domnulvi de La
Mole. Marchizul rîse cu poft ă de cererea pe car Julien i-o spuse pe de rost,
făcîndu-1 să semneze scrisoa rea adresat ă Ministrului Finan țelor pentru numirea
lui i Cholin.
îndată după numirea domnului de Cholin, îns ă, Julii R afl ă că locul fusese cerut
de către deputăția județului peni i domnul Gros, celebru geometru: omul acesta
mărininui n-avea decît o mie patru sute de franci venit anual fiecare an, îi

www.tubefun4.com
împrumuta șase sute de franci titu larii care murise, ca s ă-1 ajute să-și crească
copiii.,
Julien se mir ă de ceea ce s ăvîrșise. „Nu-i nimic, spuse e l; pe viitor va trebui s ă
mai fac și alte nedrept dac ă vreau să ajung și, pe deasupra, va trebui s ă știu ; si
ascund sub cuvinte duioase; bietul domn Gros ! \
ROȘU ȘI NEGRU
319
meritat decora ția, dar eu o am, și trebuie s ă lucrez în spiritul ocîrmuirii care mi-a
dăruit-o."
CAPITOLUL VIII Care decora ție e mai de pre ț
Apa ta nu m ă răcorește, spuse duhul însetat. Și totuși, e fîntina cea mai rece din
tot Diar-Bekirul.
PELLICO1
într-o zi Julien se întorcea de la minunata mo șie din Villequier, situat ă pe
malurile Senei, mo șie căreia domnul de La Mole îi purta un deosebit interes,
pentru că, dintre toate, era singura ce apar ținuse vestitului Boniface il( La Mole.
Acasă, o găsi pe marchiz ă și pe fiica ei, sosite |c laHyeres.
Julien era acum un dandy și se pricepea în arta de a trai la Paris. Tîn ărul secretar
se purtă cu o răceală dcsăvîrșită față de domni șoara de La Mole. P ărea că a ui-i.u
cu totul vremurile cînd ea îi cerea cu atîta voie bun ă amănunte despre arta lui de
a cădea de pe cal.
Domnișoara de La Mole îl g ăsi mai înalt și mai palid. Talia și ținuta lui nu mai
aveau nimic provincial; dar nu toi așa era și felul lui de a vorbi: în privin ța
aceasta mai țtnstra încă prea mult ă seriozitate, prea mult sim ț practic.
j ( u toate însu șirile acestea, pline de în țelepciune datorit ă
l nrgoliului, Julien n-avea nimic slugarnic sau de rînd în felul de a vorbi; sim țeai
doar că prea multe lucruri i se |inreau înc ă pline de însemn ătate. Dar se vedea c ă
e în
[ Marc să dovedeasc ă ceea ce spune.
– îi cam lipse ște spontaneitatea, dar nu-i lipse ște
! inului, îi spunea domni șoara de La Mole marchizului,
l Sihlei Pellico (1789-1854), scriitor italian, autorul cunoscutei lucr ări • 'iile
inele.
320
STENDHAI.

glumind cu el despre decora ția acordat ă lui Julien. Fratele meu ți-a cerut-o timp
de un an și jumătate, și doar < un La Mole!…
— Da, dar Julien e plin de surprize, ce ea ce La Mole de spre care îmi vorbe ști n-
a dovedit-o niciodat ă.
Fu anunțată sosirea domnului duce de Retz.
Mathilde se sim ți cuprinsă de o lehamite de neînvins; reg ăsea străvechile
poleieli și pe vechii oaspe ți ai salo nu lui p ărintesc. își făurea o imagine

www.tubefun4.com
îngrozitor de plictisi toare despre via ța pe care avea s-o duc ă iarăși la Paris. Si
totuși, la Hyeres, regretase Parisul.
„Cu toate astea, am nou ăsprezece ani! gîndea ea; vîrsta fericirii, dup ă cîte spun
toți proștii ăștia poleiți aur." Și privea cele opt sau zece volume de poezii noi
adunate pe m ăsuța din salon, cît timp fusese în Proven ț Avea nefericirea s ă fie
mai inteligent ă decît domnii Croisenois, de Caylus, de Luz și decît ceilal ți
prieteni. Șt dinainte tot ce aveau s ă-i vorbeasc ă despre frumosul cer i Proven ței,
despre poezie, despre ținuturile din sud et etc.
Ochii ei atît de frumo și, în care se oglindea plic tisu cel mai profund, ba mai
mult, dezn ădejdea că găs. plăcerea, se oprir ă asupra lui Julien. „El, cel pu țin, nu
chiar la fel cu ceilal ți."
— Domnule Sorel, îi spuse ea cu vocea aceea t ăioasă și fără pic de feminitate,
folosită de tinerele feme din lumea bun ă, domnule Sorel, dumneata vii desear ă li
balul domnului de Retz ?
— Domni șoară, n-am avut cinstea s ă-i fiu prezen ți domnului duce. (Ai fi zis c ă
vorbele rostite și titlul acest îi strîngeau gura provincialului orgolios.)
— I-a spus fratelui meu s ă te aducă la el; și, dacă veni, mi-ai da unele am ănunte
asupra mo șiei Villequier | e vorba s ă mergem acolo, la prim ăvară. Aș vrea să
știu dacă e de locuit castelul și dacă împrejurimile sînt atît i frumoase pe cît se
spune. Atîtea lucruri sînt l ăudate
ROȘU ȘI NEGRU
321
geaba… Julien nu-i r ăspunse. Vino, la bal, cu fratele meu, ad ăugă ea pe un ton
foarte sec.
Julien se înclin ă respectuos. „A șadar, chiar în mijlocul balului, am de dat
socoteli tuturor membrilor familiei. Nu sînt pl ătit oare ca om de afaceri ?" Și, în
sinea lui, î și spuse: „Ba înc ă numai Dumnezeu știe dacă ceea ce am s ă-i
povestesc fiicei n-o s ă se bată cap în cap cu planurile tat ălui, ale fratelui, ale
mamei! Aici e o adev ărată curte de prin ț domnitor. Trebuie s ă fii de o nulitate
perfectă și să nu-i prilejuie ști, totuși, nimănui dreptul s ă se plîngă. T;ire nu-mi
place domni șoara asta! gîndi el, privind mersul domni șoarei de La Mole, pe care
maică-sa o i hemase s-o prezinte cîtorva do amne, prietene ale ei. I Exagereaz ă
toate modele, rochia îi cade de pe umeri… e și in.ii palid ă decît înainte de
călătorie… Ce p ăr fără culoare, ilc blond ce e! Ai zice c ă trece lumina prin el!…
Cîtă l rufie în felul cum salut ă, în privire! Ce gesturi de regin ă !"
Domnișoara de La Mole î și strigase fratele, tocmai tind acesta voia s ă plece din
salon.
Contele Norbert se apropie de Julien :
— Dragă Sorel, îi spuse el, de unde vrei s ă te iau la miezul nop ții, ca să mergem
la balul domnului de Ret z ? M-a rugat anume s ă te duc acolo.
— Știu cui îi datorez atîta bun ăvoință, răspunse lulien, înclinîndu-se pîn ă la
pămînt.
Neputînd g ăsi, spre ciuda lui, nici un cusur polite ții și ihiar interesului cu care

www.tubefun4.com
Norbert îi vorbise, începu s ă se lrj>c de r ăspunsul dat de el, Ju lien, la cuvintele
acestea îndatoritoare. Și găsi că răspunsul avea ceva înjositor.
Noaptea, sosind la bal, îl izbi m ăreția palatului domnului de Retz. Curtea din
față era acoperit ă cu o imens ă |iln/,a cărămizie, plin ă de stele aurii: mai mult ă
eleganță l u j>rcu s-ar fi putut g ăsi. Sub cortul acesta, curtea fusese j li uns
formată în grădină de portocali și de oleandri înflori ți, h'iilru c ă vasele fuseser ă
îngropate cu grij ă, oleandrii și
322
STENDHAI.
portocalii p ăreau că ies din pămînt. Drumul pentru tr ăsuri era pres ărat cu nisip.
Priveliștea i se păru nemaipomenit ă provincialului nostru. Nici nu- și putuse
închipui atîta m ăreție; cît ai clipi, orice urm ă de supărare îi disp ăru din minte. în
trăsura, pe cînd veneau la bal, No rbert fusese fericit, iar el v ăzuse totul în negru;
de îndată ce intrară în curte, rolurile se schimbar ă.
Norbert nu era sensibil decît la am ănunte, care, îl mijlocul m ăreției acesteia, nici
vorbă că nu fuseser ă luate în seam ă. Socotea cam cît cost ă fiecare lucru și, pe
măsură ce ajungea la o sum ă totală destul de ridicat ă, Julicn observa cum îl
cuprindea gelozia și cum îi pierea von bun ă.
Cît despre el, se pomeni c ă intră cucerit, fermecat și aproape sfios din pricina
emoției, în primul dintre saloan ele în care se dansa. La u șa celui de-al doilea
salon cr> îmbulzeal ă și se afla atît lume, îneît îi fu cu neputini mai înainteze.
Salonul acesta înf ățișa Alhambra din Gra nada.
— Trebuie s ă recunoști că e regina balului, spunea un tinerel cu musta ță, care îl
înghiontea pe Julien cu umni ni în piept.
— Domni șoara Fourmont, care toat ă iarna a fosi cd mai frumoas ă, simte că a
coborît pe locul al doilea, ti r ăspunse vecinul s ău: uită-te numai ce aer ciudat are.
— Zău, își dă toată silința să placă. Ia te uită, ia uită ce zîmbet gra țios, cînd e
singură la contradans. cins tea mea, e de nepre țuit.
— Domni șoara de La Mole pare s ă știe sa-ți stăpînească plăcerea
pricinuită de triumful de care î și >l.i foarte bine seama. Ai zice c ă se teme ca nu
cumva si l plac ă celui cu care st ă de vorbă.
— Foarte bine ! Asta-i arta de a cuceri.
Julien se str ăduia zadarnic s-o z ărească pe femeia aceea fermec ătoare; șapte sau
opt inși mai înal ți decît el îl împiedicau s-o vad ă.
— Există multă cochetărie în sfiiciunea ei atît de nobil ă, urmă tînărul cu
mustăți.
— Și ochii ei mari, alba ștri, care își pleacă atît de încet privirile în clipa cînd ai
jura că sînt gata s ă se dea de gol, vorbi vecinul. Pe cinstea mea, tare mai e
iscusită!
— Ia te uit ă cît de comun ă pare frumoasa Fourmont pe lîng ă ea, spuse al treilea.
— Aerul acesta sfios vrea s ă însemne: „Cît ă bunăvoință v-aș arăta dacă
ați fi un bărbat vrednic de mine!"
— Dar cine poate fi vrednic de fermec ătoarea Mathilde ? spuse primul:

www.tubefun4.com
vreun prin ț domnitor, frumos, uilcligent, voinic, un erou în lupt ă și în vîrstă de
cel mult dou ăzeci de ani.
— Fiul nelegitim al împ ăratului Rusiei… c ăruia în cinstea c ăsătoriei i se va
dărui o domnie… sau pur și simplu contele Thaler, cun înf ățișarea lui de țăran
înstărit…
Se făcu loc la u șă și Julien izbuti s ă intre.
„Dacă pare atît de deosebit ă în ochii p ăpușelor ăstora, merit ă s-o studiez, gîndi
el. Așa am să înțeleg ce înseamn ă perfecțiunea pentru oamen ii de teapa lor."
Pe cînd o c ăuta din ochi, Mathilde îl privi. „M ă i hcamă datoria", î și spuse
Julien; dar sup ărarea lăuntrică iiceuse și numai urmele ei îi r ămăseseră pe chip.
Curiozi- latea îl făcea să se apropie cu o pl ăcere pe care rochia Inarle decoltat ă a
Mathildei i-o spori destul de repede, Inti un fel prea pu țin măgulitor, de fapt,
pentru amorul lui propriu. „Frumuse țea ei e plin ă de tinerețe", gîndi luhcn. Vreo
cinci sau șase tineri, printre care îi re cunoscu pe cei ce vorbiser ă la ușă, se aflau
între el și ea.
— Dumneata, domnule, care ai fost aici toat ă iarna, îi I ipuse ea, nu g ăsești că
balul de ast ăzi e cel mai frumos din
324
STENDHAI

tot sezonul ? Mien nu-i r ăspunse. Cadrilul acesta de Coulon' mi se pare
admirabil; iar doamnele îl danseaz ă minunat.
Tinerii se întoarser ă să vadă cine era fericitul de la care ea ținea să aibă neapărat
un răspuns. Și răspunsul nu fu deloc încurajator.
— N-aș putea să fiu un judec ător prea bun, domni șoară ; eu îmi petrec via ța
scriind: e primul bal de asemenea m ăreție pe care îl v ăd.
Tinerii cu must ăți erau scandaliza ți.
— Dumneata e ști un înțelept, domnule Sorel urm ă < cu tot mai mult interes în
glas; prive ști toate balurile serb ările acestea ca un filo zof, ca Jean-Jacques
Rousseau Asemenea nebunii te mir ă fără să te încînte.
Un singur cuvînt fu de ajuns ca s ă stingă imaginația Iu] Julien și să-i alunge
orice iluzie din suflet. Gura lui c ăpăta expresia unui dispre ț oarecum exagerat.
— Cînd e vorba s ă judece lumea bun ă, răspunse ( Jean-Jacques Rousseau nu-i
pentru mine decît un prost; n-a în țeles-o deloc și a privit-o cu ochii unui lacheu
parveni i
— Totuși, a scris Contractul Social, spuse Mathildi- < u ad înc respect în glas.
— Deși propovăduia republica și răsturnarea demnit ății monarhice, parvenitul
acesta era totodat ă beat de j fericire dac ă vreun duce î și schimba direc ția
plimbării de i dup ă-amiază ca să-1 însoțească pe vreunul dintre prietenii lui.
— Ah ! da, ducele de Luxembourg la Montmorency înso țește pe un oarecare
domn Coindet pe drumul Pan n lui2 urmă domnișoara de La Mole cu pl ăcerea și
avînit primei bucurii a pedanteriei. Era ame țită de știința
1 Numele unei familii de dansatori, faimo și în vremea imperiului restaura ției

www.tubefun4.com
2 întîmplarea aceasta este povestit ă în Confesiunile lui J.-J.Roussiau
ROȘU ȘI NEGRU
325
aproape ca și academicianul care a descoperit existen ța regelui Feretrius1.
Privirea lui Julien r ămase pătrunzătoare și aspră. Mathilde avusese un moment
de entuziasm; r ăceala celui cu care vorbea o ului cu totul. Și se miră cu atît mai
mult, cu cît era obi șnuită să-i uluiască ea pe alții.
în clipa aceea, marchizul de Croisenois se apropia gr ăbit de domni șoara de La
Mole. La un moment dat, ajunsese la trei pa și de ea, dar nu putu s ă mai înainteze
din pricina mul țimii. Și o privi, iar piedica din cale îl f ăcu să zîmbeasc ă. Lîngă el
se afla tîn ăra marchiz ă de Rouvray,
0 verișoară a Mathildei. Aceasta se ținea de bra țul marchizului, care îi era so ț
abia de dou ă săptămîni. Marchizul de Rouvray, foarte tîn ăr și el, părea cuprins
de toată dragostea n ăucă a bărbatului însurat numai din interes, prin mijlocirea
notarilor, și care nimere ște o mireas ă nespus de frumoas ă.
1 a moartea unui unchi al s ău, foarte b ătrîn, domnul de kouvray avea s ă devină
duce.
Pe cînd marchizul de Croisenois, neputînd s ă străbată prin mulțime, o privea
surîzînd pe Mathilde, ea î și aținti ochii mari, de un alba stru ca al cerului, asupra
lui și a celor din preajm ă. „Ce grup anost! î și spunea ea. Iat ă-1 pe
< loisenois, care vrea s ă-mi devin ă soț; e blînd, politicos, urc maniere
desăvîrșite, ca și domnul de Rouvray. Dac ă ii ar fi atît de plictisitori, ar putea fi
drăguți. Și el are să ina însoțească la bal, cu acela și aer mărginit și mulțumit. I i
un an dup ă nuntă, trăsura mea, caii me i, rochiile mele, ș BStelul meu, la
douăzeci de leghe de Paris, toate vor fi
< uni nu se poate mai des ăvîrșite, așa fel îneît s ă facă să moară de invidie vreo
parvenită, vreo contes ă de Roiville, de pild ă; și apoi ?…"
i Irretrius, aruncătorul de fulgere (în limba latin ă), unul din cele șapte epHrlc
care-1 caracterizau pe Jupiter. Acad emicianul francez la care face ••i• • II-
Stendhal a luat acest epitet dr ept numele unui rege roman și i-a ș ș II-,
„istoria".
326
STENDHM.
Mathilde se plictisea gîndi ndu-se la viitor. Marchizu l de Croisenois izbuti s ă se
apropie de domni șoara de l ;> Mole și să-i vorbeasc ă, dar ea visa, f ără să-1
asculte. Sune tele cuvintelor lui se pi erdeau în zumzetul balului. Mathilde îl
privea fără să-și dea seama pe Julien, care dep ărtase cu un aer respectuos, dar
mîndru și nemuli mit. Și într-un ungher, departe de forfota lumii, îl z ări contele
Altamira, osîndit la moarte în țara lui și cunoscui cititorului. Sub Ludovic al
XlV-lea, unul dintre str ămoșii contelui se însurase cu o principes ă de Conți;
amintirea acestui fapt îl ferea într-o m ăsură de poliția congrega ției.
„Pentru mine, numai condamnarea la moarte poate sa disting ă un bărbat, gîndi
Mathilde; e singurul lucru care nu se cump ără. Ah, frumoase cuvinte am mai

www.tubefun4.com
spus! Ce p ăcat că nu mi-au venit în minte cînd puteau s ă-mi facă cinste!"
Mathilde avea destul bun-gust ca s ă nu rept \> într-o conversa ție lucrurile
gîndite mai înainte; dar avea, de asemenea, și destulă vanitate ca s ă nu fie
îneîntată de ea îns ăși. O aparen ță de fericire îi acoperi obrazul, ascun zîndu-i
plictiseala. Marchizul de Croisenois, care t ăcuse o clip ă, crezu că are succes și
deveni și vorbăreț..
„Ce-ar putea obiecta un r ăuvoitor cuvintelor mele de adineaori ? se întreb ă
Mathilde. I-a ș răspunde criticului: un titlu de baron, de viconte se poate
cumpăra; o dea) ra ție se dăruiește; fratele meu a c ăpătat una, și ce-a pentru ea ?
Un grad se cap ătă și el. Zece ani de j zoan ă sau o rud ă ministru de r ăzboi, și
ajungi comanda de escadron, ca Norbert. O aver e mare!… iat ă ceva anevoie de
dobîndit și deci mai demn de stim ă. Nostim I cru! Nu se potrive ște deloc cu ceea
ce spun cărțile… bine, pentru avere te însori cu fata domnului Rotschi Z ău că
sînt pline de în țelepciune cuvintele mele de adin eaori. Tot osîndirea la moarte e
singurul lucru care n-a cutezat nimeni s ă-1 ceară."
I
ROȘU ȘI NEGRU
— îl cuno ști pe contele Altamira ? îl întreb ă ea pe domnul de Croisenois.
Mathilde p ărea picată din altă lume, iar întrebarea ei avea atît de pu țină legătură
cu tot ce-i îndruga bietul marchiz de cinci minute încoace, încît el r ămase năucit.
Și totuși, era un om inteligent și renumit ca atare.
„Mathilde are ciud ățenii, gîndi el; e un neajuns, dar ti d ăruiește soțului o pozi ție
socială atît de aleas ă! Nu si iu cum face marchizul de La Mole; e legat cu toate
personalit ățile mai de seam ă din toate partidele; e un om i are nu se poate
prăbuși niciodat ă. Și de altfel, ciud ățenia aceasta a Mathildei poate s ă pară
genialitate. Cînd e ști coborîtorul uneia dintre cele mai nobile familii și ai multă
avere, geniul nu mai e ridicol, ba înc ă te și onorează ! Altminteri, atunci cînd
vrea, Mathilde izbute ște cu atîta ucs ăvîrșire să întruneasc ă amestecul acesta de
inteligență, iu ic de caracter și bun-sim ț, care e cheia amabilit ății per-u i te…"
Dar cum e greu s ă faci bine dou ă lucruri odat ă, marchizul îi r ăspunse Mathildei
fără pic de căldură, ca și I mu ar fi rostit o lec ție pe dinafar ă :
— Cine nu-1 cunoa ște pe bietul Altamira ?
Și-i dădu amănunte despre conspira ția lui neizbutit ă, • ș u: > Rhioas ă, absurdă.
— Grozav de absurd ă! exclamă Mathilde, ca și cum nr fi vorbit singur ă. Dar el,
cel puțin a făcut ceva. Vreau s ă
, cunosc un om; adu-mi-1 aici, îi spuse ea marchizului, care 'i piivea foarte mirat.
Contele Altamira era unul di ntre admiratorii cei mai Iu țiși ai aerului trufa ș și
aproape obraznic al domni șoarei tic La Mole; dup ă a lui părere, ea era una dintre
marile
| ti umuseți ale Parisului.
— Ce minunat ă ar fi pe un tron! îi spuse el marchi-| bilui de Croisenois ; și se
lăsă dus fără împotrivire.
I .xistă destui oameni pe lume care sus țin morțiș că nu alia lucru mai de prost-

www.tubefun4.com
gust decît o conspira ție; conspi-
328
STENDHAI,
rația miroase cît de colo a iacobinism. Și ce poate fi mai dezgust ător decît un
iacobin care d ă greș ?
Din ochi, Mathilde rîdea, împreun ă cu domnul Croisenois, de liberalismul lui
Altamira; dar îl asculta cu pl ăcere.
„Un conspirator la bal e un contrast dest ul de nostim", gîndea ea. Iar cel pe care
îl avea în fa ță, cu mustățile hi negre, i se p ărea că seamănă cu un leu la odihn ă;
observă curînd că mintea lui era st ăpînită de o singur ă idee : Utilitatea,
admirația pentru utilitate.
în afara îmbun ătățirilor pe care guvern ămîntul bicameral le-ar fi putut aduce în
țara lui, tîn ărul conte g ăsea că nimic nu e vrednic de luat în seam ă. Și o părăsi cu
dragă inimă pe Mathilde, fiin ța cea mai fermec ătoare din tot balul, pentru c ă
văzuse intrînd un general peruan.
Pierzîndu- și nădejdile în privin ța Europei, bietul Alia mira era nevoit s ă cugete
că atunci cînd statele Americil de Sud vor fi tari și puternice, ele vor izbuti s ă-i
redea Europei libertatea pe care le-o trimisese Mirabeau1.
O sumedenie de tineri must ăcioși se apropiaser ă de Mathilde. Domni șoara de La
Mole își dădea seama c tamira nu fusese cucerit și-i era ciud ă că plecase; îi vede
ochii negri lucind pe cînd îi vorbea gene ralului peruan, Mathilde îi privea pe
tinerii francezi cu o adînc ă seriozitate, pe care nici una dintre rivalele ei n-o
putea imita „Care dintre ei ar fi în stare s ă înfrunte condamnarea la moarte,
presupunînd chiar c ă ar avea to ți sorții de izbind de partea lui ?" gîndi ea.
Privirea ei ciudat ă îi măgulea pe cei nu prea inte gen ți; dar îi nelini ștea pe
ceilalți. Aceștia se gîndeau
i Pagina aceasta, scris ă la 25 iulie 1830, a fosl imprimat ă la 4 (nota autorului).
ROȘU ȘI NEGRU
329
teamă la vreo vorb ă de duh, c ăreia nu i-ar fi putut r ăspunde ușor.
„Obîrșia nobilă îți dă o sută de însușiri a căror lipsă m-ar jigni: pentru asta îl am
pildă pe Julien, se gîndea Mathilde; dar totodat ă ea face să pălească însușirile
sufletești care îți pot aduce osîndirea la moarte."
Tocmai atunci, cineva de lîng ă ea spunea:
— Contele Altamira este al doilea fiu al prin țului de San Nazaro-Pimentel; unul
din neamul Pimentel a încercat s ă-1 salveze pe Conradin, decapitat în 1268.
Familia lui c socotit ă printe cele mai nobile din Napoli.
„Asta întărește adevărul maximei mele, î și spuse Mathilde; obîr șia nobilă
înlătură tăria de caracter, f ără de care nu po ți ajunge s ă fii osîndit la moarte ! îmi
e sortit deci s ă bat cîmpii în seara asta. Și fiindcă nu sînt decît o femeie ca
oricare alta, ei bine ! trebuie s ă dansez." Ced ă stăruințelor marchizului de
Croisenois, care de o or ă îi cerea s ă danseze un galop. Și, ca să-și uite
nenorocirile filozofice, Mathilde ținu să fie cu totul seduc ătoare. Domnul de (

www.tubefun4.com
'roisenois se sim ți îneîntat.
Dar nici dansul, și nici dorin ța de a-i pl ăcea unuia din-ire cei mai dr ăguți bărbați
de la curte nu putur ă s-o dis-ireze pe Mathilde. S ă aibă mai mult succes ar fi fost
cu neputin ță. Era regina balului, lucrul acesta îl vedea bine, dar pu țin îi păsa.
„Ce viață searbădă am să duc cu un b ărbat ca de ( roisenois ! gîndea ea, peste un
ceas, cînd el o conducea hi locul ei. Unde pot oare g ăsi plăcerea dac ă, după ce
am lipsit șase luni, n-o pot afla aici, în mijlo cul unui bal rîvnit de toate femeile
Parisului ? î și spunea, melancolic ă. Și II ude mai pui c ă sînt înconjurat ă de
omagiile unei societ ăți i um nu se poate închipui mai aleas ă. Burghezi nu sînt
aici decît vreo cîțiva pairi și, poate, vreun Julien, doi. Totu și, gtndi ea din ce în
ce mai trist ă, ce bunuri nu mi-a d ăruit ș uia ? Fală, avere, tinere țe, vai, totul, în
afară de feri-
330
STENDHA1.
cire. Cele mai îndoielnice dintre bunurile d ăruite de soart ă sînt tocmai acelea
despre care ei mi-au vorbit toat ă seara. Inteligen ța mea, cred, c ăci văd că le e
frică tuturor. Dac ă tinerii ace știa îndrăznesc să înceapă o discuție despre ceva
serios, dup ă cinci minute r ămîn cu gura c ăscată, de parcă ar face cine știe ce
mare descoperire într-un lu cru pe care eu îl tot spun de un ceas. Sînt frumoas ă,
am însușirea aceasta pentru care doamna de Stael ar fi jertfit orice, și totuși,
adevărul e că mă plictisesc de moarte. O fi existînd vreun motiv s ă mă plictisesc
mai puțin atunci cînd îmi voi schimba numel e cu acela al marchizului de
Croisenois ? Dar, Doamne, î și zise ea, sim țind aproape c ă-i vine să plîngă, nu-i
el un bărbat desăvîrșii 7 E o capodoper ă a educației veacului acestuia; cum t]
privești, și găsește de spus ceva pl ăcut, și chiar spiritual, c curajos… Dar Sorel e
ciudat, își spuse ea, și în ochi nu i mai lic ări plictiseala, ci sup ărarea. L-am
anunțat că vreau să-i vorbesc, și el nu binevoie ște să vină îndărăt!"
CAPITOLUL IX Balul
Luxul toaletelor, str ălucirea lumin ărilor, parfumurile ; atîtea bra țe frumoase,
atiția umeri frumo și, buchete de flori, arii de Rossi-ni care te r ăpesc, tablouri de
Ckeri I Sînt uimit de admira ție !
CĂLĂTORIILE LUI UZEfO
— Pari sup ărată, îi spuse marchiza de La Mole; atrag aten ția că nu-i prea frumos
să te porți așa la bal.
i Doamna de Stael (1766-1817), scriitoare francez ă. în timpul revolu ției
din 1789 a emigrat. întoreîndu-se în țară. a fost persecutat ă de
Napoleon.
1 Piene-Luc-Charles Ckeri (1782-1868), pictor decorator francez.
Șl I>EA»JYU
Mă doare capul, r ăspunse Mathilde dispre țuitoare;
e prea cald aici.
în clipa aceea, ca și cum ar fi vrut s ă-i dea dreptate domni șoarei de La Mole,
bătrînul baron de Tolly se sim ți rău și căzu; fură nevoiți să-1 scoată din salon și

www.tubefun4.com
se vorbi despre apoplexie. A fost o întîmplare nepl ăcută.
Dar Mathilde nu-i d ădu nici o aten ție. Ea își făcuse un obicei s ă nu se
sinchiseasc ă de bătrîni și de toți cei cunoscu ți că spun lucruri triste.
Domnișoara de La Mole dans ă ca să scape de discu ția despre apoplexia care nici
măcar nu era apoplexie, c ăci peste dou ă zile baronul ap ăru iar în lume.
„Dar domnul Sorel nici gînd s ă vină", își spuse ea dup ă ce dansă. Și aproape c ă
îl căută cu privirea, pîn ă ce îl lari într-un alt salon. Lucr u de mirare, Julien p ărea
că-și pierduse înf ățișarea nepăsătoare și rece care îi era fireasc ă ; nu mai sem ăna
cu un englez.
„Vorbește cu contele Altamira, os înditul meu la moarte! î și spuse Mathilde. Iar
în ochi îi luce ște o flacără lainică; parcă ar fi un prin ț deghizat; privirea îi e și
mai
mîndră."
Tot vorbind cu contele Altamira, Julie n se apropie de locul unde se afla
Mathilde; ea îl privi țintă, studiindu-i Ir ăsăturile, ca s ă caute în ele înaltele
însușiri care îi pot iiduce unui om onoarea de a fi condamnat la moarte. Pe cînd
trecea pe lîng ă ea:
— Da, îi spunea el contelui Altamira, Danton era un om! „Doamne! S ă fie și el
un Danton ? gîndi Mathilde. Da r pare atît de nobil, iar Danton era atît de slut, un
inAcelar cred." Cum Ju lien se afla tot lîng ă ea, Mathilde nu șovăi să-1 cheme;
avea conștiința și mîndria c ă pune o Inlrebare cu totul neobi șnuită pentru o fat ă.
– Danton nu era m ăcelar ? îl întreb ă ea. — Ba da, în ochii unor anumite
persoane, îi r ăspunse lulien, cu privirea înc ă înflăcărată din pricina discu ției cu
Aliamira și ascunzîndu- și cît se poate de prost dispre țul. Dar, din nefericire
pentru cei din lumea bun ă, era avocat
332
STENDHAI,
la M6ry-sur-Seine; cu alte cuvinte, domni șoară, adăugă ci cu un ton r ăutăcios, a
început așa cum au început și cîțiva dintre pairi-i pe care îi v ăd aici. E adev ărat
că Danton avea un cusur grozav în ochii frumuse ții: era foarte urît.
Ultimele cuvinte fur ă rostite repede, cu un glas neobi șnuit și, cu siguran ță, foarte
puțin politicos.
Julien mai z ăbovi o clip ă, înclinîndu-se u șor, plin de supunere orgolioas ă. Părea
că spune: „Sînt pl ătit să \A răspund și trăiesc din leaf ă". Dar de privit nu binevoi
s-o priveasc ă. Mathilde, cu minuna ții ei ochi larg deschi și si ațintiți asupră-i,
părea sclava lui. în sfîr șit, fiindcă tăcerea stăruia între ei, Julien o privi a șa cum
un valet își priveșu stăpînul cînd a șteaptă să i se dea o porunc ă. Deși ochii îi
întîlneau din plin ochii Mathildei, mereu a țintiți asupra lui cu o privire ciudat ă,
Julien se dep ărta cu vădită grabă.
„El, care e într-adev ăr atît de frumos, s ă laude urî țenia! își spuse, în sfîr șit
Mathilde, smulgîndu-se din visare. Și niciodat ă nu e acela și! Nu seam ănă deloc
cu Caylus sau cu Croisenois. Sorel ăsta are ceva din înf ățișarea tateiJ atunci cînd
îl imită atît de bine pe Napoleon, la bal." Mathilde îl uitase cu totul pe Danton.

www.tubefun4.com
„Hotărît lucru, ast ă-seară mă plictisesc." îl lu ă de braț pe Norbert și, spr< marea
lui mîhnire, îl sili s ă dea o rait ă prin saloane. îi veJ nise ideea s ă urmărească
discuția dintre osînditul la moarte și Julien.
Era enorm de mult ă lume. Mathilde izbuti totu și să-ajungă din urmă în clipa
cînd, la doi pa și de ea, Altamira se apropia de o tav ă ca să ia înghețată. Pe
jumătate întoi el îi vorbea lui Julien. ling ă brațul lui, contele z ări mîne unui frac
brodat și o mînă întinsă după înghețată. Brode ria îi stîrni curiozitatea și se
întoarse cu totul ca s ă vadă i cui e mîna. în clipa aceea, privirea lui nobil ă și
naivi căpătă o ușoară expresie de dispre ț.
— îl vezi pe omul acesta ? îi șopti el lui Julien; prin țul de Araceli, ambasador
al… Chiar azi-diminea ță i .i cerut extr ădarea mea ministrului de externe al Fran țc
ROȘU ȘI NEGRU
333
domnului de Nerval. Iat ă-1, cel de colo, care joac ă whist. Iar domnul de Nerval
n-ar avea nimic împotriv ă să mă predea, c ăci în 1816 i-am predat și noi vreo doi
sau trei conspiratori. Dac ă mă trimite regelui meu, în dou ăzeci și patru de ore
sînt spînzurat. Și mă va înhăța unul dintre domni șorii ăștia drăguți și mustăcioși.
— Ticăloșii! spuse destul de tare Julie n. Mathilde nu pierdea o silab ă din
discuția lor. Plictiseala îi pierise.
— Nu sînt ei cei mai mari tic ăloși, urmă contele de Altamira. Ți-am vorbit
despre mine ca s ă-ți dau o pild ă vie. Ia te uit ă la prințul de Araceli; din cinci în
cinci minute î și privește ordinul Lîna de Aur; nu se mai satur ă de plăcerea de a-
și vedea moftul ăsta pe piept. Bietul om, In fond nu e decît un anacronism !
Acum o sut ă de ani, I ,îna de Aur însemna o cinste deosebit ă, dar pe atunci n-;ir
fi putut s-o capete. Ast ăzi, printre cei de obîr șie aleasă, trebuie s ă fii un Araceli
ca să te mai mîhdre ști cu ea. Ar fi fost în stare s ă spînzure un ora ș întreg ca s-o
capete.
— Cu pre țul acesta a dobîndit-o ? întreb ă Julien îngrijorat.
— Nu tocmai, r ăspunse Altamira rece. Poate c ă a îne-cal vreo treizeci de
proprietari boga ți din țara lui, socoti ți liberali.
— Ce fiar ă ! adăugă Julien.
Domnișoara de La Mole, pleeîndu- și capul cu cel mai viu interes, se apropiase
de el, îneît frumosul ei p ăr aproape c ă-i atingea um ărul.
— Ești încă tînăr! urmă Altamira. î ți spuneam c ă am o soră măritată în
Provența; e frumoas ă, bună, blîndă, e o niiim ă excelentă, credincioas ă față de
îndatoririle ei, evlavioas ă fără să fie habotnic ă…
„Unde o fi vrînd s ă ajungă ?" se întreb ă domnișoara i. I a Mole.
E fericită, urmă contele Altamira. Și era fericit ă și In 1815. Pe atunci m ă
ascunsesem la ea, la mo șia de lîngă

334
STENDHAI
Antibes. Ei bine, în clipa cî nd a aflat de executarea mare șalului Ney, a început

www.tubefun4.com
să joace de bucurie.
— E oare cu putin ță ? făcu Julien înm ărmurit.
— Asta înseamn ă spirit de partid, continu ă Altamira. în veacul al XlX-lea, nu
mai există pasiuni adev ărate; iatâ de ce se plic tisesc atîta oamenii în Fran ța. Se
săvîrșesc cele mai cumplite cruzimi, dar f ără cruzime.
— Cu atît mai r ău! spuse Julien. Cînd se fac crime trebuie m ăcar făcute cu
plăcere; atîta au bun în ele, și nu le po ți justifica, cît de c ît, decît motivîndu-le
astfel.
Domnișoara de La Mole, uitînd de-a binele de obliga țiile ei, se vîrîse aproape cu
totul între Altamira și Julien Norbert, care o ținea de bra ț, obișnuit să i se
supună, pi i vea la întîmplare prin salon și, pentru a- și păstra o ținuta
cuviincioas ă, se făcea că stă locului din pricina mul țimii.
— Dumneata ai dreptate, s punea Altamira; totul se s ăvîrșește fără plăcere și fără
să fie ținut minte, chiar și crimele. Mi-ar fi lesne s ă-ți arăt, chiar aici la bal, vreo
ze< i inși care ar putea fi osîndi ți ca uciga și. Ei au și uitat-o, iar lumea a uitat și
ea. Mulți dintre ei sînt mi șcați pînft la lacrimi cînd vreun c ățeluș își frînge
lăbuța. La cimitirul Pere-L achaise, cînd le acoperi ți mormintele cu flori, dup ă
cum spune ți cu atîta gra ție la Paris, se arat ă că ei înim neau toate virtu țile
vitejilor cavaleri și se vorbe ște despr marile ispr ăvi ale strămoșului care tr ăia pe
vremea Iu Henric al IV-lea. Dac ă, în ciuda bun ăvoinței prințului | Araceli, nu voi
fi spînzurat și mă voi putea bucura vre dat ă de averea mea de la Paris, te voi
pofti la un osp ăț i opt sau zece uciga și încărcați de onoruri și lipsiți de mușcări.
La ospăț, dumneata și cu mine vom fi singurii < mîinile nep ătate de sînge, dar eu
voi fi dispre țuit aproape urît, ca un monstru sîngeros și iacobin, iar dur
i Cel ce vorbe ște e un nemul țumit. Notă a Iui Moliere la „Tartitfi (Nota
autorului).
ROȘU ȘI NEGRU
335
neata vei fi dispre țuit pur și simplu ca un om de rînd, strecurat într-o societate
aleasă.
— E foarte adev ărat, spuse domni șoara de La Mole. A ltamira o privi mirat;
Julien nu binevoi s ă se uite la ea.
— Ține seama c ă răscoala în fruntea c ăreia m-am aflat, urm ă contele Altamira,
a dat greș numai pentru c ă n-am vrut s ă fie tăiate capete și să împart partizanilor
noștri șapte sau opt milioane, aflate într-o cas ă de bani a c ărei cheie se g ăsea la
mine. Regele meu, care ast ăzi abia așteaptă să mă spînzure și care înainte de
răscoală mă tutuia, mi-ar fi d ăruit cea mai înalt ă decorație dacă aș fi făcut să
cadă cele trei capete și aș fi împărțit banii din cas ă, căci aș fi dobîndit cel pu țin
pe jumătate izbînda, iar țara mea ar fi avut o constitu ție, bună sau rea… A șa e
viața, ca o partid ă de șah.
— Pe atunci nu cuno șteați jocul, spuse Julien cu privirea înfl ăcărată; acum,
însă…
— Vrei s ă spui că aș reteza capetele și că n-aș fi un l'irondin , cum îmi d ădeai să

www.tubefun4.com
înțeleg mai deun ăzi ?… îți voi răspunde, urm ă Altamira cu triste țe în glas, atunci
i nid vei ucide un om în duel, ceea ce e mai pu țin groaznic ilccît s ă-1 dai pe
mîna călăului.
— Pe cinstea mea! spuse Ju lien, cine vrea scopul vrea și mijloacele; dac ă în loc
să fiu un biet atom, a ș avea vreo putere, a ș pune să fie spînzura ți trei oameni ca
să salvez via ța la alți patru.
Ochii lui v ădeau flacăra conștiinței și disprețul pentru (Jcșartele judecăți ale
oamenilor; ei întîlnir ă privirea domni șoarei de La Mole, foarte aproape, și
disprețul, în loc s ă li se preschimbe în gra ție și politețe, păru că sporește și mai
mult.
Mathilde se sim ți adînc lovit ă; dar nu mai avu puterea »n I uite pe Julien; și se
depărta mîhnit ă, luîndu-și fratele ilc acolo.
(impare politic ă în timpul revolu ției franceze din 1789, care repre-iii i m special
interesele marii bur ghezii industriale și comerciale.
336
STENDHAI.
„Trebuie s ă beau pun ș și să dansez mult, î și spuse ea; vreau s ă aleg ce e mai bun
și să fiu admirat ă cu orice pre ț. Iată-1 pe faimosul neobr ăzat, contele de
Fervaques." fi primi invita ția la dans. „Acum s ă văd care din noi e mai obraznic,
gîndi ea, dar ca s ă-mi bat joc de el, trebuie s ă-1 fac să vorbeasc ă." Curînd to ți
ceilalți nu mai dansar ă dectt de form ă. Nu voiau s ă piardă nici unul din cuvintele
mușcătoare ale Mathildei. Domnul de Fervaques se z ăpăci și, negăsind decît
vorbe elegante, în loc de idei, mal mu lt se strîmba. Mathilde, care era nec ăjită,
fu necruțătoare cu el și își făcu un dușman. Dans ă pînă la ivirea zorii* n și plecă,
în sfîrșit, frîntă de oboseal ă. Dar, în tr ăsură, își folosi fărîma de putere care îi
mai rămăsese ca să se întristeze și să se simtă nefericită. Fusese dispre țuită de
Julii n și ea nu putea s ă-1 disprețuiască.
Julien se afla în culmea fericirii, ame țit, fără să vrea, de muzică, de flori, de
frumusețea femeilor, de elegan ța tuturor și, mai presus de toate, de închipuirea
lui care visa onoruri pentru el și libertate pentru to ți.
— Ce bal minunat! îi spuse el contelui. Nimic nu-lipse ște.
— îi lipse ște gîndirea, r ăspunse Altamira.
Și chipul lui tr ăda acel dispre ț care e cu atît mai i pl it, cu cît se vede c ă politețea
se străduiește să-1 ascund ă.
— Așa e, domnule conte. Gîndirea e înc ă a celor i conspir ă, nu ?
— Eu mă aflu aici numai datorit ă numelui meu. Da în saloanele voastre
gîndirea e privit ă cu dușmănie. Ea M trebuie s ă se înalțe mai sus decît spiritele
dintr-un cupU de vodevil; atunci e r ăsplătită. Dar pe omul care gînd< dac ă are
cumva for ță și noutate în sc ăpărările minții, von numi ți cinic. Nu l-au numit a șa
judecătorii voștri pe Courier1' L-ați vîrît și pe el în închisoare, ca și pe B6ranger.
La'
i Paul-Louis Courier (1772-1825), publicist francez republican și | mocrat.
Devenit celebru prin pamflete le sale împotriva restaura ție fost condamnat la

www.tubefun4.com
închisoare.
ROȘU ȘI NEGRU
337
congregația dă pe mîna poli ției corecționale tot ce pre țuiește, cît de cît, ca
inteligență, iar lumea bun ă aplaudă. Asta fiindc ă societatea voastr ă îmbătrînită
pune convenien țele mai presus de orice… Voi nu v ă veți înălța niciodat ă
deasupra bravurii militare; ve ți avea mul ți Murat , dar nici un Washington2. în
Franța nu văd decît vanitate. Un om, care gînde ște lucruri noi în timp ce
vorbește, ajunge repede s ă spună cine știe ce lucru nechibzuit, iar st ăpînul casei
se socotește dezonorat.
Pe cînd contele Altamira ro stea cuvintele acestea, i r ăsura lui, în care se întorcea
acasă și Julien, se opri în lata pa latului La Mole. Julien era îndr ăgostit de
conspirator. Altamira îi f ăcuse acest frumos compliment, izvorît f ără doar și
poate dintr-o adînc ă convingere: „Dumneata nu e ști ușuratic, cum sînt în general
francezii, și înțelegi prin-11 piui utilității". Și se nimerise c ă, tocmai cu o zi
înainte, Julien v ăzuse Marino Faliero, tragedie de domnul Casimir Delavigne3.
„Israel Bertuccio4 nu avea oare mai mult caracter Uecît to ți nobilii aceia
venețieni ? își spunea plebeianul nostru revoltat; și totuși, erau oameni a c ăror
noblețe își nvea obîr șia pe la anul 700, cu un veac înainte de Carol cel Mare, pe
cînd cei mai nobili, afla ți în seara aceea la balul domnului de Retz, abia dac ă își
găseau strămoși, cu chiu, cu vai, prin veacul al XlII-lea. Ei bine, printre atî ția
nobili
i Joachim Murat (1767-1815), mare șal al Fran ței, fiu al unui hangiu. î și
dltorează uluitoarea carier ă militară (general în marile campanii napo- leoniene,
rege al Neapolelui) curajului și meritului personal.
< :<orge Washington (1732-1799), om de st at american, primul țiu-
ijedinte al Statelor Unite.
In timpul r ăzboiului pentru independen ța Statelor Unite (1775-1783),
Wnshington a fost numit comandant suprem al trupelor americane și a |III ni un
rol important în organizarea arma telor care au cucerit independen ța celor
treisprezece colonii engleze. i ('asimir Delavigne (1793-1843), dramaturg și
poet francez. 1 \ Inul din personajele piesei Marino Faliero.
338
STENDHAI.
venețieni, coborîtori ai unor familii str ălucite, doar Israel Bertuccio e ținut
minte.
O conspira ție nimicește toate titlurile d ăruite de capriciile soci ale. în ea, fiecare
pune mîna dintr-o lovitur ă pe rangul la care îi d ă dreptul felul s ău de a privi
moartea. Inteligen ța, ea însăși, își pierde oarecum din domnia ei…
Ce-ar fi ajuns Danton, ast ăzi, în veacul Valenozilor și al Rfinalilor ? Nici m ăcar
substitut dcprocuror regal…
Ce spun ? S-ar fi vîndut congrega ției: ar fi fost minis tru, c ăci, la urma urmei,
marele Danton a furat. Și Mii;» beau s-a vîndut. Na poleon furase milioane din

www.tubefun4.com
Italia, altfel l-ar fi oprit s ărăcia în drum, ca pe Pichegru1. Numai La Fayette2 n-a
furat niciodat ă. Trebuie s ă furi ? Trebuie s ă te vinzi ?" gîndi Julien. întrebarea
asta îl făcu să încremeneasc ă locului. î și petrecu tot restul nop ții citind istm ia
revoluției.
A doua zi, pe cînd î și compunea scrisorile în biblio tec ă se gîndea tot la discu ția
cu Altamira.
„De fapt, î și spunea el, dup ă o îndelungat ă visare, dac ă liberalii spanioli ar fi
primejduit poporul prin crime, n-ar fi fost m ăturați cu atîta u șurință. Dar ei erau
niște copii mîndri și guralivi… ca mine! exclam ă deodată Julien, trezindu-se
parcă, pe neașteptate din vis. Dar ce mai. isprav ă am săvîrșit eu, ca s ă am dreptul
să judec niște bieți inși care, oricît, m ăcar o dată în viață, au îndrăznit si au
pornit să facă ceva ? Am început s ă semăn cu omul cai ridieîndu-se de la mas ă,
strigă : mîine n-am s ă mănînc; asta n-o s ă mă împiedice s ă fiu voinic și vesel, ca
astăî Cine știe ce sim ți cînd ești pe cale s ă împlinești o la pi
I
1 Charles Pichegru (1761-1804), general fra ncez din timpul revolu ții i I la
1789. A participat la un complot împotriva lui Napoleon.
2 Mărie Joseph marchiz de La Fayette (1757-1834), general și om polii
francez care a luat parte activ ă la lupta pentru independen ța Americil ( Nord.
măreață ?…" Aceste idei fur ă tulburate de sosirea neprev ăzută a domnișoarei de
La Mole, care intr ă în bibliotec ă. Pe Julien îl însufle țise într-atîta admira ția
pentru marile însu șiri ale lui Danton, Mirabeau, Carnot1, care au știut să nu se
dea învinși, încît privirea i se opri asupra domni șoarei de La Mole, dar f ără să se
gîndească la ea, fără s-o salute și aproape f ără s-o vadă. Qnd, în sfîr șit, ochii lui
mari și larg deschi și o zăriră, flacăra din priviri i se stinse. Domni șoara de La
Mole observ ă lucrul acesta cu am ărăciune.
Zadarnic îi ceru ea un volum din Istoria Fran ței de V61y2, aflat pe raftul cel mai
de sus și care îl sili pe Julien s ă se ducă și să ia cea mai înalt ă dintre cele dou ă
scări. Adusese scara, c ăutase cartea și i-o dăduse, fără să se poată gîndi la ea. Iar
cînd duse scara la loc, era atît de preoc upat, încît izbi cu cotul, un geam al
bibliotecii; (toburile, c ăzînd pe parchet, îl trezir ă, în sfîrșit. Se grăbi sA-i cear ă
scuze domni șoarei de La Mole; vru s ă fie politi- ș ns și nu fu decît politicos.
Mathilde v ăzu bine că-1 stin-i'hcrea și că i-ar fi plăcut mai mult s ă se gîndeasc ă
la ceea CB ti fr ămînta înainte de venirea ei decît s ă-i vorbeasc ă. După ce îl privi
îndelung, plec ă, agale. Julien o privi cum < îndep ărtează. îi plăcea contrastul
dintre simplitatea ro-Chiei de azi și eleganța plină de măreție a toaletei din ajun.
Deosebirea dintre expresia fe ței ei atunci și acum era aproape la fel de izbitoare.
Fata aceasta, atît de numir ă la balul ducelui de Retz, avea în clipa de fa ță o
plivire aproape rug ătoare. „într-adev ăr, își spuse Julien, fnchia asta neagr ă îi
scoate și mai mult în eviden ță fru-
i / iuare Carnot (1753-1823), matematician și om de stat francez din timpul
revoluției de la 1789. Ajucat un rol im portant în organizarea ar-MinU-i
revoluționare.

www.tubefun4.com
I l'uitl-Franqois V ăy (1709-1759), autorul lucr ării Istoria Fran ței, pe I un i' nu
a terminat-o.
340
musețea taliei. Are un mers de regin ă; dar de ce o fi în doliu ? Dac ă întreb
cumva de pricina doliului, iar o s ă se spună că am făcut o stîng ăcie." Julien î și
pierduse cu totul însufle țirea adînc ă. „Trebuie s ă recitesc toate scrisorile f ăcute
în diminea ța asta; Dumnezeu știe cîte cuvinte s ărite și cîte neghiobii am s ă
găsesc în ele." Pe cînd citea prima scrisoare, silindu-se s ă fie atent, auzi chiar
lîngă el foșnetul unei rochii de m ătase; se întoarse repede; domni șoara de La
Mole se afla la doi pa și de masă și rîdea. Aceast ă nouă întrerupere îl sup ără pe
Julien.
Cît despre Mathilde, ea sim țise prea bine ca nu în semna nimic pentru tîn ărul
acesta; iar rîsul era menit s ă-i as cund ă încurcătura și izbuti s-o fac ă.
— De bun ă seamă, te gîndești la ceva foarte inters ant, domnule Sorel. Te
gîndești cumva la vreo povestire ciudat ă despre conspira ția care ni 1-a trimis la
Paris pe domnul conte Altamira ? Spune-mi și mie despre ce-i vorba, abia a ștept
să aflu, n-am s ă istorisesc nim ănui nimic, ți-o jur ! Și se mira singur ă, auzindu-
se vorbind astfel. „Cum ! se ruga de un om care îi datora supunere și ascultare ?"
Mathilde se sim ți și mai încurcat ă și adăugă cu un ton oarecum u șuratic: ce te-a
putut preschimba pe dumneata, care de obicei e ști atît de rece, într-un soi de
profet ck al
lui Michelangelo ?
întrebarea aceasta vie și indiscret ă, rănindu-1 adînc |
Julien, îi readuse în suflet toat ă nebunia.
— A făcut bine Danton c ă a furat ? rosti el brusc si i u
un aer din ce în ce mai fioros. Revolu ționarii din Pii
mont, din Spania trebuiau oare s ă-și compromit ă popoi ni prin crime ? Trebuiau
să le dea unor oameni f ără pic il< merit toate locu rile de frunte din armat ă, toate
decoratul' ' Oare oamen ii care ar fi purtat decora țiile astea nu mai fi temut de
reîntoarcerea regelui? Trebuia s ă fi jefuită vistieria din Torino ? într-un cuvînt,
domnișoafl
ROȘU ȘI NEGRU
341
spuse apropiindu-se de ea cu o înf ățișare cumplit ă, omul care vrea s ă alunge
neștiința și crima de pe p ămînt trebuie s ă treacă asemenea unei furtuni și să facă
răul la întîmplare ?
Mathilde sim ți că i se face fric ă; nu putu s ă-i înfrunte privirea și se dădu doi pași
înapoi. îl mai privi o clip ă; apoi, rușinată că a cuprins-o teama, ie și din
bibliotecă, călcînd cu pa și ușori.
CAPITOLUL X Regina Marguerite
Iubire! în care nebunie nu
izbutești să ne faci a g ăsi plăcerea ?
Scrisorile unei C ĂLUGĂRIȚE PORTUGHEZE1

www.tubefun4.com
Julien își recitea scrisorile, cînd se auzi clopo țelul pentru masă: „Ce ridicol
trebuie să fi fost în ochii acestei p ăpuși pariziene ! î și zise el; curat ă nebunie c ă
i-am spus Iftr ă ocol la ce m ă gîndeam! Dar poate c ă nebunia nu e Chiar atît de
mare. De data asta, adev ărul era demn de mine. Și apoi, de ce a venit s ă mă
întrebe lucruri atît de iiiiime ? A fost o indiscre ție din partea ei. Și a cam între-
mi măsura bunei-cuviin țe. Doar părerile mele despre l> anton nu fac parte din
slujba pentru care tat ăl ei mă l>IAiește."
lntrînd în sufragerie, Julien î și uită supărarea din pri-lina rochiei de mare doliu
purtată de domni șoara de La Mole, care îl mir ă cu atît mai mult cu cît nimeni din
familie i nu era îmbr ăcat în negru.
După cină, Julien se pomeni lecuit cu totul de porni-feu însufle țită care îl
stăpînise în ziua aceea. Din fericire,

ș ni. acest titlu s-au publicat în 1769 scrisorile de dragoste. ale șii ș II iței
portugheze Mariana Alcoforado.
w
342
STENDHAI.
academicianul cunosc ător al limbii latine se afla printre oaspe ți. „Iată cine va
rîde cel mai pu țin de mine dac ă, după cum bănuiesc, întrebarea me a cu privire la
doliul domni șoarei de La Mole va fi o stîng ăcie", își spuse Julien.
Mathilde îl privea cu o expresie ciudat ă. „Aceasta-i cochet ăria femeilor de pe
aici, așa cum mi-a zugr ăvit-o doamna de Rânal, gî ndi Julien. Azi-diminea ță nu
m-am purtat prietenos cu ea și nu i-am împlinit toana de a sta de vorb ă. Din
pricina asta, m ă prețuiește și mai mult. Dar diavolul nici vorb ă că tot diavol
rămîne. Peste cît ăva vreme, trufia ei dispre țuitoare va ști să se răzbune. De la ea
mă aștept la lucruri și mai rele. Cît ă deosebire fa ță de aceea pe care am pierdut-o
! Ce farmec firesc și ce naivitate g ăseam la ea ! îi cuno șteam gîndurile înainte ca
ea să fi gîndit; i le vedeam z ămislindu-se; în inima ei n-aveam alt potrivnic decît
teama de a- și pierde copiii! Iar teanu asta îndrept ățită și firească îmi era pl ăcută
pînă și mi< care sufeream din pricina ei. Am fost un prost. Ideile despre Paris m-
au împiedicat s ă prețuiesc femeia ac sublim ă. Cîtă deosebire, Dumnezeule mare
! Și peste c i dau aici ? Vanitate de șartă și disprețuitoare, toate nuanul. amorului
propriu, și nimic altceva."
Tocmai se ridicau de la mas ă. „Nu cumva s ă-mi scape academicianul", î și spuse
Julien. Pe cînd sti ăbăteau grădir se apropie de el cu un aer blînd și supus și-i
împărtăși furii împotriva succesului lui Hematii .
— Dacă am mai fi pe vremea ordinelor de întemni țare !… îi spuse el.
— Atunci n-ar mai fi avut îndr ăzneala, exclam ă aca* demicianul cu un gest â la
Talma2.
l Reprezentarea în 1830 a dramei Hemani de V. Hugo a dezl ănțuit lup
ta dintre clasici și romantici
1 Frangois-Joseph Talma (1763-1826), celebru tragedian francez.

www.tubefun4.com
ROȘU ȘI NEGRU
343
Vorbind despre o floare, Julien cit ă cîteva cuvinte din Georgicele lui Vergiliu și
afirmă că nimic nu egala versurile abatel ui Delille. într-un cuvînt, îl m ăguli în
toate felurile pe academician. Apoi, cu aerul cel mai nep ăsător :
— Cred c ă domnișoara de La Mole a mo ștenit vreun unchi dup ă care poart ă
doliu.
— Cum! e ști de-ai casei și nu-i cuno ști nebunia ? se mir ă academicianul
oprindu-se locului. De fapt, e ciudat c ă maică-sa îi îngăduie asemenea lucruri;
dar, între noi fie vorba, nu prin t ăria caracterului str ălucesc ai casei. Are
domnișoara Mathilde t ărie de caracter pentru to ți și ca îi conduce. Ast ăzi e 30
aprilie! Și academicianul se opri locului, priv indu-1 pe Julien cu un aer plin de
istețime. Julien zîmbi cît putu mai spiritual.
„Ce legătură poate să existe între a conduce o cas ă întreagă, a purta o rochie
neagră și 30 aprilie ? se întreb ă el. Sînt, pesemne, mult mai nepriceput decît îmi
închipuiam."
— Vă mărturisesc… îi spuse el academicianului, continuînd s ă-1 întrebe cu
privirea.
— Să ne plimb ăm un pic prin gr ădină, se bucur ă aca-iU micianul întrez ărind cu
plăcere prilejul de a istorisi o poveste lung ă și elegantă. Cum ! E oare cu putin ță
să nu știi ce s-a întîmplat la 30 aprilie 1574 ?
— Unde ? întreb ă Julien mirat.
— în Place de Greve.
Julien era atît de mirat, înc ît cuvintele acestea nu-i spuser ă nimic. Curiozitatea,
așteptarea unui lucru tragic, m ît de potrivit firii lui, f ăceau să-i strălucească în
ochi flacăra aceea pe care povestitorulu i îi place atît de mult s-o vad ă la cel ce
ascultă. Academicianul, încîntat c ă găsește ui ochi neprih ănite, îi povesti pe
îndelete lui Julien cum, hi M) aprilie 1574, celui mai frumos b ărbat al veacului
aceluia, lui Boniface de La Mole și lui Annibal de Coconasso, un gentilom
piemontez, prieten cu el, le-au fost reteza te i «pete în Place de Greve. La Mole
era amantul nespus de
344
STENDHAI.
drag al reginei Margareta de Navarra; și ține seama, ad ăugă academicianul, c ă
domnișoara de La Mole se nume ște Mathilde-Marguerite. La Mole era în acela și
timp favoritul ducelui de Alen șon și prietenul intim al regelui de Navarra,
devenit mai apoi Henric al IV-lea, so țul amantei sale. în ziua de l ăsata secului
din acel an 1574, curtea se afla la Saint-Ge rmain cu bietul rege Carol al DC-lea,
care trăgea să moară. La Mole voia s ă-i răpească pe prinți, prietenii lui, pe care
Caterina de Medici îi ținea prizonku la curte. înainta cu dou ă sute de c ălăreți
pînă sub ziduri U de la Saint-Germain. Dar pe ducele de Alencpn îl cuprin și
teama, iar La Mole fu azvârlit pe mîna c ălăului.
Ceea ce o tulbur ă însă mai mult pe domni șoara Mathilde, dup ă cum mi-a

www.tubefun4.com
mărturisit ea îns ăși acum sapi» sau opt ani, cînd avea doisprezece ani, c ăci e de
o intcli gen ță, de o inteligen ță!… Și academicianul ridic ă ochii spre'cer. Ceea ce
o tulbură mai mult în catastrofa aceasta politic ă e faptul c ă regina Marguerite,
ascunsă într-o casa din Place de Grave, a îndrăznit să-i ceară călăului capul i <
tezat al amantului ei. Și, la miezul nop ții următoare > luat capul cu ea, în
caleașca, și 1-a îngropat cu mîna ei într-o bisericu ță de la poalele colinei
Montmartre.
— E cu putin ță ? exclam ă Julien emo ționat.
— Domni șoara Mathilde î și disprețuiește frații, pentru c ă, după cum știi, el nu
se gîndește deloc la po tea asta veche și nu poart ă doliu în ziua de 30 aprilie. De
la faimoasa execu ție și în amintirea prieteniei strînse dinln La Mole și
Coconasso, care Coconasso, ca italian ce era») se numea Annibal, to ți bărbații
din familia de La Mole ii poart ă numele. Și, adaugă academicianul coborînd
glasul acest Coconasso a fost, dup ă spusele lui Carol al IX-leil însu și, unul
dintre cei mai cruzi uciga și din 24 augu i 1572 . Dar cum e cu putin ță, dragul
meu Sorel, s ă nu cu» no ști asemenea lucruri, dumneata care e ști de-ai casei ?

l Noaptea Sfîntului Bartolo meu, cînd a avut loc în Fran ța masacr hugheno ților
de către catolici.
ROȘU ȘI NEGRU
— Iată, așadar, de ce, de dou ă ori în timpul mesei, domni șoara de La Mole i-a
spus Annibal fratelui ei. Credeam c ă n-am auzit eu bine.
— Era o dojana. Mie mi se pare ciudat c ă marchiza rabd ă asemenea nebunii…
Soțul domnișoarei o să aibă multe de p ătimit!
Cuvintele acestea fur ă urmate de cinci sau șase fraze ironice. Voio șia și
intimitatea care luceau în ochii academicianului îl izbir ă pe Julien. „Sîntem dou ă
slugi, ocupate s ă-și bîrfească stăpînii, gîndi el. Dar nimic nu trebuie s ă mă mire
din partea acestui academician."
într-o zi, Julien îl surprinsese îngenuncheat în fa ța marchizei de La Mole; îi
cerea un debit de tutun pentru un nepot din provincie. Seara, o tîn ără cameristă a
domnișoarei de La Mole, care îl pl ăcea pe Julien a șa cum îl pl ăcuse pe vremuri
Elisa, îi d ădu ideea c ă stăpîna ei nu se îmbr ăcase în doliu ca s ă atragă privirile.
Ciudățenia asta era o tr ăsătură a firii ei. îl iubea cu adev ărat pe Honiface de La
Mole, amantul drag al celei mai inteligente regine di n veacul lui, mort fiindc ă
voise să-și elibereze prietenii.
Și încă ce prieteni! Primul principe de coroan ă și pe I Icnric al IV-lea.
Deprins cu naturale țea desăvîrșită care strălucea în. întreaga purtare a doamnei
de R6nal, Julien vedea numai pref ăcătorie la toate femeile din Paris ; și dacă se
mai nimerea s ă fie și puțin trist, nu le spunea o vorb ă. Domnișoara de La Mole,
însă, nu semăna cîtuși de puțin cu i rlelalte femei.
începu prin a nu mai socoti drept usc ăciune sufle-Icasc ă genul de frumuse țe
legat de noble țea ținutei. Și avu lungi convorbiri cu domni șoara de La Mole,
care, uneori dup ă cină, se plimba cu el prin gr ădină, de-a lungul ferestre-|i ti

www.tubefun4.com
deschise ale salona șului. într-o zi, ea îi spuse c ă citea
346
STENDHAL
istoria lui d'Aubing61 și pe Brantâme2. „Ciudată lectură, gîndi Julien; și
marchiza nu-i d ă voie să citească romanele lui Walter Scott!"
în altă zi, îi povesti, cu ochii aceia str ălucind de pl ăcere, care dovedesc cît e de
sinceră admirația, următoarea fapt ă a unei tinere femei de pe vremea lui Henric
al III-lea, citat ă în Memoriile lui Etoile3. Aflînd c ă soțul îi e necredincios, ea îl
înjunghie.
Amorul propriu al lui Julien era m ăgulit. O fiin ță înconjurat ă de atîta respect și
care, după spusele academicianului, conducea întreaga cas ă, binevoia s ă-i
vorbească cu un aer care aproape c ă putea fi socotit prietenesc.
„Mă înșelam, gîndi peste pu țină vreme Julien; asta nu e familiaritate; eu îi sînt
doar un soi de confident, ca în tragedie, și-mi vorbe ște numai din nevoia de a
vorbi. Trec drept un savant în familie. îi voi citi pe Brantâme , pe d'Aubigne, pe
Etoile.Așa, voi putea s ă dovedesc falsitatea unor întîmpl ări despre care îmi
povestește domnișoara d< La Mole. Vreau s ă ies din rolul de confident pasiv."
încet-încet, discu țiile cu fata aceasta, ce dove dea Q comportare atît de
impunătoare și totodată atît de ap io pia ță, deveniră mai atrăgătoare. Julien î și
uită tristul rol de plebeian revoltat. O g ăsea cultivat ă și chiar înțeleapu Părerile ei
din grădină se deosebeau mult de cele pe care le d ădea în vileag în salon. Uneori
avea față de el un eni u
1 Agrippa d'Aubigni (1552-1630), poet și istoric protestant, participiul activ la
războaiele religioase care au avut loc în Fran ța în secolul al XVI-le», Este
autorul unei Istorii universale.
2 Pierre de Bourdeilles Brantdme (1535-1614), scriitor francez, autor ni
lucrărilor Viețile oamenilor ilu ștri și ale marilor conduc ători de oști francei și
Viețile oamenilor ilu ștri și ale femeilor galante.^
i Memoriile lui Pierre Etoile (1546-1611). sau însemnări din timpul don niei lui
Henric al III-lea și Henric al /K-/ea. Sînt amintirile unui cet ăți care a însemnat
fără discernămînt, zi de zi, diferite evenim ente, I controleze autenticitatea
materialului.
ROȘU ȘI NEGRU
347
ziasm și o sinceritate care contrastau pe de-a-ntregul cu felul ei obi șnuit de a fi,
atît de mîndru și de rece.
— Războaiele ligii1 sînt vremurile eroice ale Fran ței, îi spuse ea într-o bun ă zi,
cu ochii scînteind de inteligen ță și de entuziasm. Atunci fiecare se lupta s ă
dobîndeasc ă un lucru pe care îl dorea, s ă ajute tabăra din care f ăcea parte iar s ă
nu cîștige proste ște vreo decora ție, ca pe vremea împ ăratului vostru. Recunoa ște
că pe atunci existau mai pu țin egoism și micime sufleteasc ă. Veacul acela îmi e
drag.
— Iar Boniface de La Mole a fost eroul lui, îi r ăspunse Julien.

www.tubefun4.com
— Măcar a fost iubit a șa cum cred c ă e plăcut să fii. Care dintre femeile de
astăzi s-ar încumeta s ă atingă capul retezat al iubitului ei ?
Doamna de La Mole î și chemă fiica. Fățărnicia, ca s ă fie folositoare, trebuie s ă
se ascund ă; iar Julien, dup ă cum se vede, îi m ărturisise pe jum ătate domni șoarei
de La Mole admira ția lui pentru Napoleon.
„Iată superioritatea ne țărmurită pe care o au fa ță de noi, gîndi el cînd r ămase
singur în gr ădină. Istoria str ămoșilor îi înălță deasupra sim țămintelor vulgare și
nu sînt sili ți să se gîndeasc ă întruna la traiul de toate zilele ! ( c mizerie ! î și mai
spuse el cu am ărăciune. Nu sînt vrednic s ă judec asemenea lucruri m ărețe. Viața
nu-mi este ilccît un șirag de fățărnicii, fiindc ă n-am o mie de franci venit, ca s ă-
mi cumpăr pîine."
— La ce te gîndeai, domnule ? îl întreb ă Mathilde, care se întorsese în fug ă.
i Referire la r ăzboaiele Ligii catoli ce din 1575. Liga catolic ă, organice a
clerului și a nobilimii feudale, care, sub conducerea ducelui de ( lulse, s-a
împotrivit hugheno ților (calvini știlor).
Formal, Liga afirma c ă apără catolicismul de erezia calvinist ă, dar de lii|il
nobilimea urm ărea să slăbească centralizarea țării.
348
STENDHAI,
Lui Julien îi era sil ă să se tot dispre țuiască. Din orgoliu, îi spuse deschis la ce se
gîndea. Și se roși grozav vorbindu-i despre s ărăcia lui unei fiin țe atît de bogate.
Căuta să arate limpede, prin tonul lui mîndru, c ă nu cerea nimic. Niciodat ă
Mathildei nu i se p ăruse mai frumos ca în clipa acee a; îi descoperi o sensibilitate
și o sinceritate care îi lipseau adesea.
Peste vreo lun ă, Julien se plimba gînditor prin gr ădina palatului La Mole; dar
înfățișarea lui nu mai avea asprimea și semeția filozofic ă pe care i le întip ărea
veșnicul sentiment al inferiorit ății. Tocmai o condusese pîn ă la ușa salonului pe
domnișoara de La Mole, care pretindea c ă-și scrîntise piciorul alergînd cu fratele
ei.
„S-a sprijinit de bra țul meu într-un fel foarte ciudat, î și spunea Julien. Oi fi eu
oare înfumurat, sau te pomene ști că, într-adev ăr, mă place ? C ăci mă ascultă cu
atîta duio șie, chiar cînd îi povestesc toate chi nurile orgoliului meu! Ea, care e
atît de mîndr ă cu toată lumea! Tare mira ți ar mai fi cei din salon dac ă ar vedea-o
cum arată aici. Hotărît lucru, nu are fa ță de nimeni o înf ățișa i < atît de blînd ă și
de bună."
Julien căută să nu exagereze prietenia aceasta bizar ă pe care o compara el însu și
cu o pace înarmat ă. în fiecare zi cînd se întîlneau , înainte de a vorbi pe acela și
ton, aproape intim, din ajun, p ăreau că se întreab ă : astăzi o sfl fim prieteni, sau
dușmani ? Julien în țelesese că dacă s-ar fi lăsat jignit m ăcar o singur ă dată de
fata aceasta atît trufa șă, fără să-i răspundă, ar fi pierdut totul. „Dac ă vi trebui s ă
mă cert, nu e mai bine s ă încep din capul loculu ap ărîndu-mi justele drepturi ale
mîndriei mele decît re» pingînd semnele de dispre ț care ar urma imediat dup ă
ccj mai ușoară uitare a respectului ce-1 dato rez demnitâl mele personale ?"

www.tubefun4.com
ROȘU ȘI NEGRU
349
De mai multe ori, în zile le cînd era prost dispus ă, Mathilde încerc ă să-i
vorbească de sus ; f ăcea cu o rar ă iscusință încercările acestea, dar Julien le
respingea f ără cruțare.
într-o zi, o întrerupse brusc:
— Domni șoara de La Mole are de dat vreo porunc ă secretarului tat ălui ei ?
întrebă el. Secretarul e dator s ă-i asculte poruncile și să i le îndeplineasc ă
respectuos ; alt-miteri, îns ă, n-are să-i adreseze nici un cuvînt. Doar nu e pl ătit
ca să-i spună la ce se gînde ște.
Felul acesta de a fi și ciudatele îndoieli al e lui Julien, li alungar ă plictiseala pe
care o sim țea de fiecare dat ă în salonul acela atît de m ăreț, dar unde totul sperie
și unde nu se cuvine s ă rîzi de nimic.
„Nostim ar mai fi ca ea s ă mă iubească ! Dar fie c ă mă iubește, fie că nu, urmă
Julien în sinea lui, oricum, pot sil-i sp un ce gîndesc unei fete inteligente în fa ța
căreia văd < ;i iremur ă toată lumea și, mai mult decît to ți, marchizul • li
Croisenois, tîn ărul acesta atît de politicos, atît de hlînd, atît de brav, întrunind în
persoana lui toate darurile obîr șiei nobile și ale averii, din care unul singur ar fi
de u|iins ca s ă mă facă fericit! E nebun dup ă ea și o va lua de nevast ă. Cîte
scrisori nu m-a pus do mnul de La Mole s ă le neriu celor doi notari, pentru
întocmirea contractului! Și ș II, care mă simt atît de neînsemnat cît timp țin pana
în mi na, dup ă două ceasuri, aici, în gr ădină, i-o iau înainte Hilarului acestuia atît
de plăcut; căci, oricît, preferin țele Ntnt izbitoare, directe. S-ar putea ca ea s ă-1
urască din pri-i tin.1 c ă-i va fi so ț. Are destul ă mîndrie pentru asta. Iar |
bunăvoința pe care mi-o arat ă, s-ar putea s ă mi-o acorde i numai ca unei slugi de
încredere.
Dar nu, ori sînt nebun, ori îmi face curte; cu cît m ă
[inii mai rece și mai respectuos fa ță de ea, cu atît m ă
jinuiA mai st ăruitor. S-ar putea s ă fie doar o toan ă sau o
350
STENDHAI.
prefăcătorie; dar v ăd cum i se înfl ăcărează privirea cîiul m ă ivesc pe nea șteptate.
Să fie oare atît de viclene fe mei Io din Paris ? Ce-mi pas ă ! Aparen țele sînt de
partea mea ; s ă ne bucurăm deci, de aparen țe. Doamne, cît e de fru moa șă! Cît
îmi plac ochii ei mari și albaștri, văzuți de aproape și privindu-m ă așa cum face
deseori! Ce deosebire între prim ăvara de-acum și primăvara trecut ă, cînd trăiam
nefericit, avînd drept sprijin doar t ăria mea de caracter, printre cei trei sute de
fățarnici răi la suflet și I josnici! Eram aproape la fel de r ău ca și ei."
în zilele de îndoial ă: „Fata asta î și bate joc de mine, gîndea Julien. S-a în țeles cu
fratele ei ca s ă mă ducă de I nas. Dar pare c ă disprețuiește atît de mult lipsa de
energie ] a acelui frate! «E curajos, și-atîta tot, îmi spune ea. Și I n-are m ăcar o
părere îndrăzneață care să se depărteze, ui de cît, de mod ă!» Sînt mereu nevoit
să-i iau apărarea. O I fat ă de nouăsprezece ani! La vîrsta asta po ți fi oare cre-

www.tubefun4.com
dincios, clip ă de clipă, fățărniciei pe care ți-ai impus-o ?
Pe de altă parte însă, de cîte ori domni șoara de I | Mole î și ațintește asupra mea
ochii ei mari și albaștri, cu o I anumit ă expresie ciudat ă, contele Norbert pleac ă
în im deauna. Asta îmi d ă de bănuit; nu cumva s-o fi indigniii'l c ă soră-sa îi dă
atîta atenție unei slugi a casei, căci ața I l-am auzit pe ducele de Chaulnes
vorbind despre mim Amintindu- și aceasta, mînia lua locul tuturor celorlali-
simțăminte. Să fie oare numai dragoste pentru vechiul l> l de a vorbi, din partea
ducelui ăstuia maniac ?"
„E atît de frumoas ă ! își mai spunea Julien, cu o pi i vire de tigru. Are s ă fie a
mea, apoi am s ă plec, și vai dai cel ce va îndr ăzni să-mi stea în cale !"
Ideea aceasta puse cu totul st ăpînire pe el; la al te c i nu se mai putea gîndi. Și
zilele i se p ăreau că trec ca ou h
în fiecare clip ă cînd încerca s ă se ocupe de vreun Im i u serios, gîndul îi zbura și
se trezea dup ă un sfert de ceas < 11 j
ROȘU ȘI NEGRU
351
inima bătînd, cu mintea n ăucită, stăpînit de o singur ă idee: „M ă iubește ea oare
?"
CAPITOLUL XI Puterea unei fete
îi admir frumuse țea, dar m ă tem de inteligen ța ei
MERIMEE
Dacă Julien și-ar fi folosit, pentru cercetarea celor ce se petreceau în salon,
timpul pierdut cu exagerarea frumuse ții Mathildei sau cu furiile împotriva
mîndriei fire ști a familiei de La Mole, mînd rie de care Mathilde se lep ăda lată de
el, ar fi în țeles în ce consta domnia ei asupra tuturor celor din preajm ă. De cum
îi displăceai domni șoarei de La Mole, ea știa să te pedepseasc ă printr-o ironie
atît de calculat ă, atît de bine aleas ă, atît de cuviincioas ă în II pa rentă, spusă la
vreme atît de potrivit ă, îneît clip ă de i hpă, cu cît de gîndeai mai mult, cu atît ți
se adîncea rana. Și, încetul cu încetul, ea devenea cumplit ă pentru amorul
propriu jignit. Cum Ma thilde nu punea mare pre ț pe o mul țime de lucruri care
pentru restul familiei erau ținta unor dorin țe stăruitoare, ea p ărea totdeauna
calmă în ochii celorlalți. Saloanele aristocra ției sînt plăcute să ți le mi ni ie ști
doar cînd pleci de acolo, și atîta tot; polite țea mugur ă nu ți se pare c ă prețuiește
mare lucru decît în pumele zile. Julien sim țea asta, dup ă îneîntarea de la jliicput,
urmaseră primele nedumeriri. „Polite țea, își ipunea el, nu înseamn ă decît a nu te
mînia de pe urma [puiMrilor grosolan e." Mathilde se plictisise deseori, Bunic că
s-ar fi plictisit oriunde. Și atunci, s ă înțepe cu nu ia era pentru ea o distrac ție, o
adevărată plăcere.
352
STENDHAL
Poate numai ca s ă aibă victime ceva mai amuzan te decît bunicii, decît
academicianul și decît ceilal ți cinci sau șase subalterni care roiau în jurul lor le
dăduse ea speran țe marchizului de Croisenoi s, contelui de Caylus și celorlalți

www.tubefun4.com
doi sau trei tineri de neam mare. To ți aceștia nu erau pentru ea decît noi prilejuri
de ironie.
Trebuie s ă mărturisim cu p ărere de rău, fiindcă Mathilde ne e drag ă, că ea
primise scrisori de la mai mul ți dintre ei și că, uneori, chiar le r ăspunsese. Dar ne
grăbim să adăugăm că personajul acesta e o excep ție față de moravurile
veacului. C ăci, în general, nu lipsa de pruden ță le poate fi repro șată elevelor
nobilei m ănăstiri Sacr6-Coeur.
într-o zi, marchizul de Croisenois îi în apoie Mathildei o scrisoare destul de
compromi țătoare, pe care ea i-o trif misese în ajun. Tîn ărul credea c ă fapta
aceasta de marc pruden ță îi va înălța în ochii ei. Dar Mathildei tocmai ne-
chibzuință îi plăcea în scrisori. O îneînta s ă se joace cu soarta. Și vreme de șase
săptămîni nu-i mai adres ă un cuvînt marchizului.
Scrisorile tinerilor acestora o distrau; dar, dup ă părerea ei, ele sem ănau leit una
cu alta. în toate era vorba d< pre patima cea mai adînc ă, cea mai melancolic ă.
— Sînt cu to ții unul și același om desăvîrșit, gaia l| plece în cruciad ă, îi spunea
ea unei veri șoare. Cuno ști ceva mai plicticos decît asta ? Iat ă ce fel de scrisori
am sfl primesc toat ă viața! Ele nu se vor schimba decît din dou ăzeci în dou ăzeci
de ani, dup ă ocupația care va fi li mod ă. Pe vremea imperiului, cred c ă scrisorile
au fost mul pu țin serbede. Atunci tinerii din lumea bun ă văzuse săvîrșiseră fapte
care aveau într-adevăr măreție în cli Ducele de N…, unchiul meu, a luptat la
Wagram1.
l Mică localitate în apropiere de Viena; în 1809, Napoleon a repurtl aici o
victorie asupra trupelor austriece.
ROȘU ȘI NEGRU
353
— Dar cît ă inteligen ță îți trebuie ca s ă dai o lovitur ă de spadă ? Și, după ce li se
întîmplă asta, pălăvrăgesc atîta despre ea ! spuse domni șoara de Sainte-H6r6dite,
verișoara Mathildei.
— Mie asemenea pove stiri îmi plac. S ă iei parte la o b ătălie adevărată, la o
bătălie a lui Napoleon, unde erau uci și zece mii de osta și, mi se pare c ă e o
dovadă de curaj. Cînd înfrun ți primejdia, ți se înalță sufletul și scapi de
plictiseala în care bie ții mei adoratori par cufunda ți; iar plictiseala asta e
molipsitoare. C ăruia dintre ei i-a trecut prin minte s ă facă ceva extraordinar ?
Vor să mă ia de nevast ă, grozavă ispravă ! Eu sînt bogat ă, iar tata î și va avansa
ginerele. Ah! dac ă s-ar găsi măcar unul care s ă aibă puțin haz!
Felul Mathildei de a vedea lucrurile: plin de însu-llc țire, limpede, neobi șnuit, îi
strica, precum se vede, lim-bajul. Ades ea, cîte uri cuvînt pe care-1 rostea era
prost privit de prietenii ei atît de politico și. Și dacă Mathilde n-ar fi fost la mod ă,
prietenii ei ar fi m ărturisit, poate, c ă limbajul îi era pu țin cam prea colorat pentru
gingășia femeiasc ă.
Domnișoara de La Mole, la rîndul ei, era cu totul ne-dreapt ă față de frumo șii
cavaleri care mi șună în Bois de Houlogne. Mathild e privea viitorul nu cu groaz ă,
căci ar fi însemnat s ă aibă un simțămînt viu, ci cu o sil ă rar întîlnit ă Iu vîrsta ei.

www.tubefun4.com
Ce putea s ă-și mai doreasc ă ? Averea, obîr șia nobilă, Initligen ța, frumuse țea,
după cum se spunea și după cum ș 11 dea și ea, i le d ăruise soarta din plin.
lată oare erau gîndurile celei mai invidiate mo șteni-H P.IIC din foburgul Saint-
Germain, pe vremea cînd înce-MiiM-r ă să-i placă plimbările cu Julien. Orgoliul
lui o Lunca și admira iscusin ța acestui mic-burghez. „Va izbuti

354
STENDHAL
să ajungă episcop, ca abatele Maury"1, își spunea Mathilde.
Curînd, împotrivirea cinstit ă și neprefăcută cu care eroul nostru întîmpina multe
dintre părerile ei începu s-o preoc upe; se gîndi mult la aceast ă purtare; îi
povestea prietenei ei cele mai mici am ănunte ale discu țiilor și găsea că niciodată
nu izbutește să le redea cum trebuie.
Și, deodată, o idee îi str ăfulgera mintea: „Am fericirea s ă iubesc, își spuse ea
într-o zi, cuprins ă de o nem ărginită bucurie. Iubesc, iubesc, nu-ncape îndoial ă!
La vîrsta mea, o fat ă tînără, frumoas ă, inteligent ă unde poate g ăsi senzații dacă
nu în dragoste ? Orice a ș face, nu m-a ș li putut îndr ăgosti niciodat ă de
Croisenois, de Caylus și tutu quantf". Sînt desăvîrșiți, prea des ăvîrșiți poate; în
sfîrșit, mă plictisesc."
Mathilde rev ăzu în minte toate descrierile pasiunii pe care le citise în Manon
Lescaut, Noua Heloiz ă, Scrisorile unei c ălugărițe portugheze etc, etc.
Bineînțeles că nu se gîndea decît la marile pa siuni; dragostea de rînd era ne»
vrednică pentru o fat ă de vîrsta și obîrșia ei. Numea dra goste numai sim țămîntul
acela eroic pe care îl puteai întîlni în Fran ța pe vremea lui Henric al Ill-lea și a
lui Bassompierre3. O asemenea dragoste nu cunoa ște josnl cele temeri în fa ța
stavilelor și, dimpotriv ă, te împinge la j fapte m ărețe. „Ce nenorocire pentru
mine că nu mal exist ă o curte adev ărată, cum era a Caterinei de Me sau a lui
Ludovic al Xlll-lea! M ă simt la în ălțimea a tf, ce e mai cutez ător și mai măreț.
Ce n-aș face dintr-un reg inimos ca Ludovic al Xlll-lea dac ă mi-ar suspina la
1 Abatele Maury (1746-1817), cardinal și politician francez ; a emigi ti | 1792
și s-a întors în Fran ța în 1800.
2 Și toți ceilalți (it).
3 Fran'cois de Bassompierre (1579-1646), mare șal al Fran ței și diplon unul
dintre cele mai str ălucite spirite ale timpului s ău
ROȘU ȘI NEGRU
355
cioare! L-a ș duce în Vendeea, cum spune atît de des baronul Tolly, și de acolo el
și-ar recuceri întreg regatul; și-atunci, adio, legiuire smuls ă de popor… iar Julien
mi-ar sta al ături. Ce-i lipsește ? Un nume și averea. Numele și l-ar făuri, iar
averea ar dobîndi-o. Lui Croisenois nu-i lipse ște nimic și, totuși, n-o să fie toată
viața decît un duce pe jum ătate ultra, pe jum ătate liberal, o fiin ță nehotărîtă,
ocolind totdeauna extremele, și, deci, nu s-ar afla niciodat ă în frunte.
Ce faptă mare nu e o extrem ă cînd porne ști la săvîrși-rea ei ? Iar oamenilor de

www.tubefun4.com
rînd ea li se pare cu putin ță doar dup ă ce a fost s ăvîrșită. Da, iubirea, cu toate
minunile ei, îmi va st ăpîni inima; o simt, dup ă focul care m ă însuflețește. Cerul
îmi datora harul acesta. Doar nu degeaba si-a adunat toate darurile într-o singur ă
ființă! Fericirea mea va fi vrednic ă de mine. Nici o zi n-o s ă mi se par ă aidoma
cu ziua din ajun. Dove desc de pe acum m ăreție și curaj, numai prin simplul fapt
că îndrăznesc să iubesc un b ărbat care îmi este a tît de departe prin pozi ția lui so-
cială. Să vedem: o s ă mă merite el și de-acum înainte ? La prima sl ăbiciune pe
care am s-o v ăd la el, îl p ărăsesc. O lat ă de rangul meu și cu firea cavalereasc ă
pe care to ți lunevoiesc s ă mi-o acorde (cuvintele acestea le știa de la tatăl ei) nu
trebuie să se poarte proste ște.
Nu m-aș purta oare a șa dacă l-aș iubi pe marchizul de (ioisenois ? Atunci a ș
avea și eu parte de fericirea veri șoarelor mele, fericire pe care o dispre țuiesc din
tot sufletul. Știu dinainte tot ce mi-ar spun e bietul marchiz, lut ce i-a ș răspunde.
Ce preț poate avea o dragoste care te I IKC să căști ? E ca și cum ai fi evlavios. A ș
lua parte la semnarea unui contract de c ăsătorie, așa cum a făcut cea mai mic ă
dintre veri șoarele mele, iar bunicii ar l ăcrima înduio șați, dacă nu cumva s-ar
necăji din pricina vreunei
356
STENDHAI.
ultime condi ții vîrîte cu o zi înainte în contract de c ătre notarul celeilalte p ărți."
CAPITOLUL XII
Să fie oare un Danton ?
Nevoia de zbucium, iat ă ce stăpînea firea preafrumoasei Mar-guerite de Valois,
mătușa mea, căsătorită de tînără cu regele Na~ vanei, pe care îl vedem acum
domnind în Fran ța, sub numele de Henric al W- lea. Nevoia de a risca alc ătuia
întreaga tain ă a firii acestei preapl ăcute principese; de aici certurile și
împăcările cu fra ții ei, încă de la vîrsta de șaisprezece ani Dar ce putea pune în
joc o tinără fată ? Ce are mai de pre ț: bunul renume și stima întregii sale vie ți
Memoriile ducelui de AN-GOULEME, cop il din flori al lui Carol al IX-lea.
„între Julien și mine nu va fi nici un contract, nu exist ă nici un fel de notar; totul
e eroic, totul se va na ști prin voia soartei. în afar ă de noblețe, care lui îi lipse
dragostea mea e aidoma cu a Ma rgueritei de Valois pentru tîn ărul de La Mole,
cel mai distins om de pe vrem ea ei. E oare vina mea dac ă tinerii de la curte sini
partizani atît de convin și ai cuviinței, îneît pălesc do;ir gîndindu-se la cea mai
mică aventură cît de cît neobi nuit ă ? O călătorie neînsemnat ă, în Grecia sau în
Africa, pentru ei culmea îndr ăznelii, deși nu se pricep s ă meanl decît cu turma.
De cum se pomenesc singuri, îi cuprind*

ROȘU ȘI NEGRU
357
groaza, nu de suli ța vreunui beduin, ci de ridicol, și groaza asta îi înnebune ște.
Dragului meu Julien, dimpotriv ă, nu-i place s ă acționeze decît singur. N-ai s ă

www.tubefun4.com
găsești niciodat ă la ființa asta deosebit ă cea mai mic ă intenție de. a căuta
sprijinul și ajutorul cuiva ! îi dispre țuiește pe toți, iată de ce eu nu-1 dispre țuiesc.
Dacă, cu toată sărăcia lui, Julien ar fi nobil, dragos tea mea n-ar fi decît o prostie
vulgară, o mezalian ță de rînd; și-atunci n-a ș dori-o, căci i-ar lipsi ceea ce pune
pecetea marilor pasiuni: imensita tea piedicii care trebuie biruit ă și neagra
nesiguran ță a faptelor."
Domnișoara de La Mole era atît de absorbit ă de aceste frumoase gînduri, încît a
doua zi, f ără să-și dea seama, îl l ăudă pe Julien în fa ța marchizului de Croisenois
și a fratelui ci. însufle țirea ei fu atît de f ățișă, încît ace știa se supărară.
— Ferește-te de tîn ărul acesta atît de energic, o sf ătui Norbert, dac ă începe iar
revoluția, el o să ne ducă pe toți l;i ghilotin ă.
Mathilde se feri s ă-i răspundă și se grăbi să rîdă de el și de Croisenois, vorbindu-
le despre teama pe care le-o pricinuie ște o fire energic ă. „Teama asta nu e, de
fapt, decît teama de neprev ăzut, frica de a r ămîne înlemnit în lua
neprevăzutului…"
— Mereu, domnilor, mereu v ă sperie teama de ridi- col, monstrul care, din
nefericire, a r ăposat în 1816.
„într-o țară în care exist ă două tabere, nu mai poate exista ridicolul", spunea
domnul de La Mole. Fiic ă-sa îi înțelesese ideea.
— Așadar, domnilor, le spuse ea du șmanilor lui lulicn, dup ă ce o să vă temeți
toată viața, o să vi se spun ă :
Știi, nu era un lup, ci numai umbra lui
Mathilde îi p ărăsi curînd. Cuvintele fratelui ei i se pflrcau de nesuferit și o
înspăimîntaseră : dar, chiar de a ș li MII /j, văzu în ele cea mai aleas ă laudă.
358
STENDHAL
„în veacul nostru, cînd orice energie a pierit, energia lui îi sperie. Am s ă-i repet
cuvintele fratelui meu, vreau s ă văd ce-o să-mi răspundă. Dar am s ă aleg una din
clipele cînd îi str ălucesc ochii. Atunci nu m ă poate min ți. Să fie oare un Danton
?! își mai spuse ea dup ă o îndelung ă și nedeslușită visare. Ei bine! S ă zicem că
începe revolu ția. Ce roluri ar mai juca atunci Croisenois și fratele meu ? E scris
dinainte: resemnarea sublim ă. Vor fi ni ște berbeci eroici, l ăsîndu-se gîtui ți fără
să scoată o vorbă. Pînă și în fața morții, singura lor team ă ar fi să nu pară de
prost-gust. Pe cînd dragul meu Julien i-ar zbura creierii iacobinului venit s ă-1
aresteze, dac ă ar mai exista o cît de slab ă speranță de salvare. El nu se teme c ă ar
putea săvîrși ceva de prost-gust." 0
Aceste ultime cuvinte o f ăcură să cadă pe gînduri; îi trezeau amintiri dureroase
și-i tăiau tot elanul. îi aminteau ironiile do mnilor de Caylus, de Croisenois, de
Luz și ale fratelui ei. Dumnealor îi repro șau lui Julien înf ățișarea preoțească :
umilă și fățarnică.
„Dar batjocurile lor amare și faptul că le repetă atît de des dove desc, în ciuda
lor, că Julien e omul cel mai deosebit din cî ți am întîlnit iarna asta, se gîndi ea
iar, cu ochii str ălucind de bucurie. Ce importan ță au defectele si stîng ăciile lui ?

www.tubefun4.com
Are măreție, și asta îi sup ără pe ei, care, altminte ri, sînt atît de buni și de
îngăduitori. Sigur < s ărac și că a învățat ca să ajungă preot; ei sînt comandan ți de
escadroane și n-au avut nevoie de studii; e mai u ș<u așa.
Cu toate c ă veșnicul lui costum negru și înfățișarea <l< preot pe care bietul b ăiat
e nevoit s-o aib ă ca să nu piar.1 de foame nu-1 fac prea ar ătos, superioritatea lui
îi sperie, e cît se poate de limpede. înf ățișarea asta de preot el și leapădă de cum
rămînem singuri cîteva clipe. Iar cîn dumneal or spun un cuvînt pe care îl cred
isteț și nou, mi se uit ă mai întîi la Julien ? Am v ăzut eu bine. Și totuși sînt siguri
că el n-o să le vorbeasc ă decît dac ă e întreba
ROȘU ȘI NEGRU
359
Numai mie îmi vorbe ște, fiindcă bănuiește că am o inim ă mare. La obiec țiile lor,
el nu răspunde decît exact cît trebuie ca s ă nu depășească buna-cuviin ță. Și
imediat redevine respectuos. Cu mine discut ă ore întregi și nu e sigur e ideile lui
cît timp am de f ăcut cea mai u șoară obiecție. !n sfîrșit, toată iarna nu s-a petrecut
nimic deosebit; n-a fost vorba decît s ă ne atragem aten ția prin cuvinte. Și chiar
tata, un om superior și care va duce departe faima familiei, îl respect ă pe Julien.
Toți ceilalți îl urăsc, nimeni nu-1 dispre țuiește, în afar ă de preacucernicele
prietene ale mamei."
Contele de Caylus avea sau se pref ăcea că are o mare pasiune pentru cai; î și
petrecea via ța în grajd și, deseori, lua chiar masa acolo. Aceast ă mare pasiune,
unită cu obiceiul de a nu rîde niciodat ă, îl ridica în ochii prietenilor s ăi; era
vulturul micului lor grup.
A doua zi, de îndat ă ce se adunar ă cu toții îndărătul jilțului doamnei de La Mole,
Julien nefiind de fa ță, domnul tic Caylus, sus ținut de Croisenois și de Norbert,
porni cu insufle țire la atac împotriva bunei p ăreri pe care Mathilde o avea despre
tînărul secretar; și făcu asta ca din senin, .iproape din prima clip ă cînd dădu cu
ochii de domni șoara de I ,a Mole. Ea în țelese aceast ă viclenie de la o po ștă și se
simți încîntată.
„Iată-i uniți pe toți împotriva unui om de geniu care n arc nici m ăcar zece
ludovici venit și nu le poate rftspunde decît atunci cînd este întrebat, î și spuse ea.
Se tem de el, deși poartă un biet ve șmînt negru. Dar cum ar ti dac ă ar avea
epoleți ?"
Niciodată nu fusese mai scînteietoare. Și părînd că j| urnește, îi copleși cu
batjocuri amare, de la primele ata- CUri, pe domnul de Caylus și pe aliații lui.
Cînd focul ironiilor acestor str ăluciți ofițeri se stinse :
– Dacă mîine vreun boierna ș din munții Franche Ctimt6-ului, îi spuse ea
domnului de Caylus, și-ar aminti tfl lulicn e copilul lui din flori și i-ar dărui un
nume și
mm.
HI
16»_______——- T^WnuSeo ar pUfta
MU

www.tubefun4.com
lui Julien vteun du<* V șl ^e w
<iin vremea i«l r _ , ^ ^narte 7
ROȘU ȘI NEGRU
361
Fiică a unui om cu minte aleas ă, care putea s ă devină ministru și să-i restituie
clerului p ădurile sale, domni șoara de La Mole a vusese parte, la m ănăstirea
Sacr6-Coeur, de cele mai cople șitoare lingu șiri. Nenorocirea acesta nu mai putea
fi îndreptat ă. 1 se vîrîse în cap c ă datorită obîrșiei și bogăției sale, ea trebuie s ă
fie mai fericit ă decît oricare alta. Iat ă de unde se trag plictisul prin ților și toate
nebuniile lor.
Mathilde nu sc ăpase de influen ța nefericit ă a acestor idei. Oricît ă minte ai avea,
la zece ani nu te po ți apăra împotriva lingu șirilor unei întregi m ănăstiri, mai ales
cînd ele par atît de întemeiate.
Din clipa cînd hot ărîse că e îndrăgostită de Julien, Mathilde nu se mai plictisi. Se
felicita zilnic pent ru ideea de a se l ăsa pradă unei mari pasiuni. „Joaca asta e
primejdioas ă, gîndea ea. Dar cu atît mai bine! De -o mie de ori cu atît mai bine!
Fără o mare pasiune, am tînjit de plictiseal ă în cea mai frumos ă epocă a vieții,
între șaisprezece și douăzeci de ani. Cei mai frumo și ani i-am și pierdut pîn ă
acum; singura pl ăcere ce mi se ofer ă este să ascult țicnelile prietenelor mamei,
care, după cît se spune, în 1792, la Coblentz , nu erau chiar atît de severe pe cît
le sînt ast ăzi cuvintele.
Și tocmai cînd aceste grave îndoieli fr- ămîntau sufletul Mathildei, Julien nu-i
înțelegea deloc privirile st ăruitoare a țintite asupra lui. Sim țea, firește, o răceală
din ce în ce mat mare în purtarea contelui Norbert și o nouă criză de trufie în
purtarea domnilor de Caylus, de Luz și de Croi-senois. Dar se obi șnuise cu asta.
Nenorocirea asta i se mtîmpla, uneori, dup ă vreo serat ă, în timpul c ăreia strălu-i
isc mai mult decît s-ar fi cuvenit situa ției lui. Fără primirea deosebit ă din partea
Mathildei și fără curiozitatea pe care i-o
i (>raș în Germania în care s- au refugiat aristocra ții francezi în 1789, pentru a
complota împotriva revolu ției.
362
STENDHAL

stîrnea tot grupul lor, Julien s-ar fi ferit s ă-i urmeze în gr ădină pe distinșii tineri
cu mustăți cînd, dup ă cină, o însoțeau acolo pe domni șoara de La Mole.
„Da, nu e cu putin ță să mă înșel, își spunea Julien; domni șoara de La Mole m ă
privește într-un fel ciudat. Dar chiar atunci cînd frumo șii ei ochi alba ștri, ațintiți
asupra mea, par mai sinceri, z ăresc în ei ceva studiat, o f ărîmă de sînge rece și
de răutate. E cu putin ță ca asta să fie iubire ? Cît ă deosebire cînd m ă gîndesc la
privirile doamnei de Renal!"
într-o sear ă, după cină, Julien, care îl urmase pe dom nul de La Mole în cabinetul
său, se întorcea gr ăbit în grădină. Pe cînd se apropia de grupul Mathildei f ără
gînd să se fereasc ă, auzi cîteva cuvinte s puse cu glas tare. Domni șoara de La

www.tubefun4.com
Mole își necăjea fratele. Julien î și auzi numele, rostit limpede, de dou ă ori.
Atunci, se ivi. Și deodată să lăsă o tăcere adînc ă, pe care ceilal ți încercar ă
zadarnic s-o împr ăștie. Domni șoara de La Mole și fratele ei p ăreau prea aprin și
ca să poată schimba vorba. Domnii de Caylus și Croisenois, de Luz și încă un
prieten al lor îl primir ă cu o răceală de gheață. Atunci el se dep ărta.
CAPITOLUL XIII Un complot
Cuvintele f ără legătură, întilnirile întimpl ătoare se preschimb ă în dovezi cît se
poate de limpezi pentru omul cu imagina ție, dacă are cît de cît foc în inim ă.
SCHILLER
A doua zi, Julien îi surprinse iar pe Norbert și pe son sa vorbind despre el. La
sosirea lui, se l ăsă o tăcere de| moarte, ca și în ajun. Atunci b ănuielile întrecur ă
orice limit ă. „Oare tinerii ăștia amabili au de gînd s ă-și bată joc '
ROȘU ȘI NEGRU
363
de mine ? Trebuie s ă mărturisesc c ă un asemenea lucru e mult mai cu putin ță,
mult mai firesc decît o pretins ă pasiune a domni șoarei de La Mole pentru un
pîrlit de secretar. Mai întîi, au oamenii ăștia pasiuni ? Cînd e vorba de
mistificare, nu-i întrece nimeni. îmi pizm uiesc biata mea superioritate în vorbire.
Invidia e înc ă una din sl ăbiciunile lor. A șa totul pare l ămurit. Domni șoara de La
Mole vrea s ă-mi vîre în cap c ă mă place, numai ca s ă mă facă de rîs în fa ța
pretendentului ei."
Bănuiala aceasta crud ă schimbă toată starea moral ă a lui Julien. Ea îi întîlni în
inimă un mugure de iubire, pe care nu-i fu greu s ă-1 distrug ă. Iubirea lui Julien
se întemeia doar pe rara frumuse țe a Mathildei sau, mai degrab ă, pe ținuta ei de
regină și pe rochiile ei minunate. în privin ța aceasta, Julien r ămăsese tot un
parvenit. Dup ă cît se spune, un țăran deștept cînd ajunge pe primele trepte ale
societății, rămîne uimit mai ales în fa ța vreunei femei frumoase din lumea bun ă.
Nu caracterul Mathildei îl mi șcase pe Julien pîn ă în ziua aceea. Avea destul bun-
simț ca să-și dea seama c ă nu-i cuno ștea deloc firea. Tot ce vedea putea s ă nu fie
decît o aparen ță.
De pildă, Mathilde n-ar fi lipsit pentru nimi c în lume de la liturghia de duminic ă;
aproape zilnic î și însoțea mama la biseric ă. Iar dacă, în saloanele palatului La
Mole, vreun nechibzuit uita unde se afla și-și permitea cea mai u șoară aluzie la
vreo glum ă împotriva intereselor adev ărate sau presupuse ale tronului sau ale
altarului, Mathilde devenea inir-o clip ă de o răceală de gheață. Privirea ei, atît de
iii:igătoare, îmbr ăca nemărginita trufie nep ăsătoare a 111 IIii vechi portret de
familie.
Dar Julien se convinsese c ă avea totdeauna, la ea în • ui icr ă, unul sau dou ă din
volumele cele mai filozofice lli lui Voltaire. El însu și fura deseori cîteva tomuri
din inimoasa edi ție atît de minunat legat ă. Depărtînd puțin flecare volum
alăturat, ascundea lipsa celui pe care îl lua; ș in isi dădu curînd seama c ă-1 mai
citea cineva pe Voi-

www.tubefun4.com
364
STENDHAI,
taire. Atunci folosise un șiretlic de seminar; pus e cîteva fire de p ăr peste
volumele care b ănuia că ar putea s-o intereseze pe domni șoara de La Mole. Și
volumele disp ăreau săptămîni de-a rîndul.
Domnul de La Mole, sup ărat pe librarul lui, care îi trimitea to ate falsele
Memorii, îl puse pe Julien s ă-i cumpere nout ățile mai deocheate. Dar, pentru ca
veninul să nu se împr ăștie în toat ă casa, secretarul avea ordin s ă ascundă cărțile
acestea, într-o mic ă bibliotec ă așezată în camera marchizului. Și Julien se
convinse curînd c ă, oricît de pu țin dușmănoase față de interesele tronului și ale
altarului ar fi fost c ărțile acestea noi, ele nu întîrziau s ă dispară. Sigur, nu era
Norbert cel care le citea.
Exagerînd experien ța aceasta, Julien credea c ă domnișoara de La Mole are voita
prefăcătorie a unui Machia-velli. Dar pretinsa tic ăloșie i se părea plină de
farmec, aproape singurul farmec moral al Mathildei. Plictisit de f ățărnicie și de
vorbărie asupra virtu ții, ajungea acum la excese.
Și, mai mult î și stîrnea imagina ția decît era tîrît de dragoste.
Abia după ce se pierdea în vis ări, gîndindu-se la taliq nespus de elegant ă a
domnișoarei de La Mole, la gustul des ăvîrșit al îmbrăcăminții ei, la mîinile ei
albe, la frumuse țea brațelor ei, la grația fireasc ă a tuturor mi șcăriloi ei, se
pomenea îndr ăgostit. Atunci, ca s ă-i întregeasc ă farmecul, și-o închipuia ca pe o
Caterina de Mediu Nimic nu i se p ărea prea profund sau prea mîr șav penim
caracterul pe care i-1 împrumuta. Era idealul Maslonilm al Frilairilor și al
Castanezilor, admira ți de el în tinere țe,! într-un cuvînt, era idealul lui despre
Paris.
Și, oare, a existat vreodat ă ceva mai caraghio s pe lume decît s ă crezi în
profunzimea sau în tic ăloșia caracterului parizian ?
„Se prea poate ca acest trio să-și bată joc de mim gîndea Julien. Și dacă nu-i
vedem înc ă expresia posti
^^H^^^^BI
^^H
ROȘU ȘI NEGRU
365
morîtă și rece, reap ărută în ochi de cîte ori r ăspunde privirilor Mathildei,
înseamnă că-i cunoaștem prea pu țin firea. O ironie amar ă respinse dovezile de
prietenie pe care domni șoara de La Mole, mirat ă, se încumet ă să le arate de dou ă
sau trei ori.
Mirată de ciudățenia lui nea șteptată, inima fetei, de obicei rece, plictisit ă și
simțitoare numai în fa ța inteligen ței, deveni atît de p ătimașă pe cît era în firea ei
să fie. Dar caracterul Mathildei cuprindea și mult orgoliu, iar na șterea
sentimentului care f ăcea ca întreaga ei fericire s ă depindă de altcineva fu înso țită
de o adînc ă tristețe.
Julien înv ățase destule de cînd sosise la Paris, ca s ă-și dea seama c ă tristețea ei

www.tubefun4.com
n-avea nimic comun cu triste țea searbădă pricinuită de plictiseal ă. în loc să fie
nesățioasă, ca pe vremuri, de serate, de spectacole și de oricare alt soi de
petreceri, Mathilde le ocolea acum.
Muzica, a șa cum o cîntau francezii, o plictisea de moarte, și totuși, Julien, care
socotea că e de datoria lui s ă fie de față la sfîrșitul spectacolelor de la Oper ă,
băgă de scamă că se lăsa condus ă acolo cît putea mai de s. Lui Julien i se p ăru că
domnișoara de La Mole î și mai pierduse inirucîtva din tactul des ăvîrșit care
dădea atîta farmec luiuror faptelor și vorbelor ei. Uneori, Mathilde le iflspundea
prietenilor cu glume jignitoare prin t ăria înțepăturii lor. I se p ăru că îl privește ca
pe o pacoste pe marchizul de Croisenois. „Grozav trebuie s ă mai țină de <
roisenois la bani dac ă n-o lasă baltă pe fata asta, oricît (te bogat ă ar fi ea !"
gîndea Julien. Și indignat de jignirile ninse demnit ății masculine, se purta și mai
rece cu Mathilde. i '< multe ori ajunse s ă-i răspundă chiar necuviincios.
Oricît de hot ărît ar fi fost s ă nu se lase în șelat de mărturiile dragostei Mathildei,
ele erau atît de v ădite în Uncie zile, și Julien, ai c ărui ochi începuser ă să se des-
imi;!, le g ăsea atît de pl ăcute, îneît se sim țea uneori im urcat din pricina lor.

366
STENDHAL
„Dibăcia și răbdarea nem ărginită a tinerilor ăstora din lumea mare vor birui pîn ă
la urmă puțina mea experien ță, își spunea el: trebuie s ă plec și să pun capăt o
dată la toate." Marchizul tocmai îi încredin țase administrarea mai multor
moșioare și acareturi pe care le avea în sudul provinciei Languedoc. O c ălătorie
era necesar ă. Domnul de La Mole îi îng ădui cu greu s ă o facă. în afară de pro-
blemele legate de marile lui ambi ții, Julien devenise un al doilea el însu și.
„Pînă la urmă tot nu m-au prins în curs ă, își spunea el, ocupîndu-se cu preg ătirile
de plecare. Fie c ă domnișoara de La Mole î și bate cu adev ărat joc de prietenii ei,
fie că o face numai ca s ă-mi cîștige încrederea, în ce m ă privește, m-am distrat,
și atîta tot. Dac ă n-au pus ceva la cale împotriva fiului cherestegiului, purtarea
domnișoarei de La Mole e de neîn țeles, dar nu numai pentru mine, ci și pentru
marchizul de Croisenois. Ieri, de pild ă, supărarea ei nu era deloc pref ăcută, și am
avut plăcerea să-1 văd înjosit, în favoarea mea, pe un tîn ăr la fel de nobil și de
bogat pe cît sînt eu de calic și de plebeu. A fost una di ntre cele mai mari victorii
din cîte am dobîndit vreodat ă; o să mă înveseleasc ă în diligent ă, de-a lungul
cîmpiilor din Languedoc,"
Julien își tăinuise plecarea, dar Mathilde știa mai bine decît el c ă avea să
părăsească Parisul a doua zi, și încă pentru mult ă vreme. Plîngîndu-se de o
durere de car îngrozitoare, sporit ă de zăpușeala din salon, se plimba mult ă vreme
prin grădină și îi urmări într-atîta cu glumele ei în țepătoare pe Norbert, pe
marchizul de Croisenois, Caylus, pe de Luz, și încă pe vreo doi tineri care
cinaseră în palatul La Mole, încît îi sili s ă plece. Iar pe Julien îl privea într-un fel
ciudat.
„Poate că privirea ei nu e decît o pref ăcătorie, gînd Julien; dar de ce are

www.tubefun4.com
respirația atît de nefireasc ă și de ce < atît de tulburat ă ? Ei, aș ! își spuse el. Cine
sînt eu, ca s ă I judec pe toate ? Aici e vorba de cea mai sublim ă și mii aleas ă
dintre femeile Parisului. Respira ția asta gîfîitoareî
ROȘU ȘI NEGRU
367
care era cît pe ce s ă mă dea gata, o fi înv ățînd-o de la L6ontine Fay , care îi
place atît de mult."
Rămăseseră singuri; conversa ția lîncezea, v ădit. „Nu J Julien nu simte nimic
pentru mine", î și spunea Mathilde, cu adev ărat nefericit ă.
Cînd el voi s ă-și ia rămas bun, domni șoara de La Mole îi strînse bra țul cu putere:
— în seara asta vei primi o scrisoare de la mine, îi spuse ea cu voce atît de
schimbată, încît era de nerecunoscut. Faptul acesta îl mi șcă îndată pe Julien.
Tata, continu ă ea, are o stim ă îndreptățită pentru serviciile pe care i le aduci.
Trebuie să nu pleci mîine; g ăsește un pretext.
Și se depărta, în fug ă.
Avea o talie minunat ă. Picior mai frumos, cu neputin ță să găsești. Și alerga cu
atîta grație, încît Julien r ămase fermecat. Dar ar putea cineva ghici la ce se
gîndea dup ă ce Mathilde disp ăruse ? îl jignise tonul por uncitor cu care fusese
rostit cuvîntul trebuie. Și pe Ludovic al XV-lea, în clipa mor ții, 1-a sup ărat
grozav cuvîntul trebuie, folosit cu stîng ăcie de medicul s ău ; iar Ludovic al XV-
lea nu era lotu și un parvenit.
Peste un ceas, un lacheu îi înmîn ă lui Julien o scrisoare ; era pur și simplu o
declarație de dragoste.
„Stilul nu e prea afectat", î și spuse Julien, c ăutînd, prin observa țiile lui literare,
să-și stăpînească bucuria care ti strîngea obrajii și-1 silea s ă rîdă fără voia lui.
„Așadar, rosti el deodat ă, nemaiputîndu- și stăpîni pa-nma prea puternic ă, eu, un
biet țăran, am primit o declami ie de dragoste de la o fe meie din lumea mare! Cît
despre mine, m-am ținut bine, ad ăugă el, stăpînindu-și pe i n putea bucuria. Am
știut să-mi păstrez demnitatea. N ;im spus niciodat ă că iubesc."
începu să studieze formele literelor; domni șoara de I .1 Mole avea un scris
frumos, m ărunt, englezesc. Julien
i Vlcbră actriță franceză.
368
STENDHAL
simțea nevoia unei ocupa ții fizice, ca s ă-și uite bucuria care mergea pîn ă la
nebunie.
plecarea dumitale m ă silește să vorbesc… Ar fi peste puterile mele s ă nu te mai
văd."
Un gînd îl izbi pe Julien ca o descoperire , între-rupîndu-1 din studierea scrisorii
Mathildei și sporindu-i bucuria. „L-am învins pe marchizul de Croisenois, eu,
care nu spun decît lucruri serioase! Și el e atît de dr ăguț! Are must ăți și o
uniformă încîntătoare; și se pricepe s ă găsească tocmai cînd trebuie cîte un
cuvînt ales și plin de haz."

www.tubefun4.com
Julien petrecu o clip ă nespus de pl ăcută; rătăcea la întîmplare prin gr ădină, beat
de fericire.
Mai tîrziu se urc ă în birou și rugă să fie primit de marchizu l de La Mole, care,
din fericire, era acas ă.
îi dovedi lesne, ar ătîndu-i cîteva hîrtii oficiale sosite din Normandie, c ă grija
pentru procesele normande îl silea s ă-și amîne plecarea în Languedoc.
— Mă bucur că nu pleci, îi spuse marchizul cînd sfîr șiră discuția despre afaceri.
îmi face pl ăcere să te văd.
Julien părăsi încăperea; cuvintele acestea îl stînjeneau.
„Și eu am să-i seduc fata ! Am s ă împiedic poate pentru totdeauna c ăsătoria cu
marchizul de Croisenois, care îl face s ă vadă viitorul în culori luminoase; dac ă el
nu este duce, m ăcar fata lui va avea dreptul pe care îl au ducesele, de a se a șeza
în fața regelui." Julien se gîndi s ă plece în Languedoc cu toat ă scrisoarea
Mathildei, cu toat ă explicația dată marchizului. Dar lic ărirea aceasta a virtu ții st
stinse repede.
„Ce bun sînt! î și spuse el. Eu, un plebeu, s ă am milă de o familie de rangul
acesteia! Eu, pe care du cele de Chaulnes îl nume ște slugă! Cum își sporește
marchizul imensa lui aver e ? Vînzînd rente cînd afl ă de la palat c ă a doua zi s-ar
putea să fie o lovitur ă de stat. Și eu, zvîrlii |" ultima treapt ă de o soart ă vitregă,
eu, căruia soarta asta i-a dat totu și o inimă nobilă, dar nu și o mie de franci rent ă,
adică nu i-a dăruit pîine, la drept vorbind, nici m ăt w

ROȘU ȘI NEGRU
369
o fărîmă de pîine, eu, să dau cu piciorul unei pl ăceri care mi se ofer ă! Unui izvor
cristalin care vine s ă-mi stingă setea în de șertul arzător al mediocrit ății, unde m ă
tîrăsc din greu! Pe cinstea mea, nu sînt chia r atît de prost; fiecare pentru sine, în
deșertul acesta de egoism care se nume ște viață".
își aminti cîteva din priv irile pline de dispre ț ale doamnei de La Mole, și mai
ales ale doamnelor prietene cu ea.
Plăcerea de a-1 fi învins pe marchi zul de Croisenois puse definitiv cap ăt
șovăielii pricinuite de r ămășița aceasta de virtute.
„Qt aș mai vrea s ă se supere marchizul de Croisenois ! î și spuse Julien. Cu cît ă
siguranță i-aș da acum o lovitur ă de spadă ! Și făcu un gest ca și cum l-ar fi
împuns. Pîn ă acum eram un b ădăran, abuzînd în mod josnic de pu ținul meu
curaj. Dup ă primirea scrisorii, îi sînt egal."
„Da, spunea el cu o voluptate nem ărginită și vorbind arar, mer itele noastre, ale
marchizului și ale mele, au fost cînt ărite, iar bietul cherestegiu din Jura a biruit.
Bun! urm ă el; iată că am găsit semnătura ce va înso ți răspunsul meu. S ă nu vă
închipuiți cumva, domni șoară de La Mole, c ă uit cine sînt. Am s ă vă fac să
înțelegeți și să simțiți din plin că pentru fiul unui cherestegiu tr ădați un urma ș al
vestitului Guy de Croisenois, care 1-a întov ărășit pe Slîntul Ludovic în
cruciadă."

www.tubefun4.com
Julien nu- și mai putea st ăpîni bucuria. Și fu nevoit s ă iasă iar în grădină, căci
odaia lui, în care se încuia se, i se p.irca prea strîmt ă ca să poată respira în ea.
„Eu, un biet țăran din Jura, î și repeta el întruna, osîndit s ă port mereu acest trist
veșmînt negru! Vai, IM un douăzeci de ani a ș fi purtat o uniform ă, ca și ei! Pe
Itunci, un om ca mine sau era ucis, sau ajungea general la na cei și șase de ani."
Scrisoarea pe care o ținea în mîn ă, II drtdea statura și înfățișarea unei erou.
„Astăzi, ce-i drept, cu ve șmîntul ăsta negru, la patruzeci de ani po ți avea
370
STENDHAL
o sută de mii de franci leaf ă pe an și înalte distinc ții, ca episcopul de Beauvais.
Ei bine, își spusese el rîzînd ca un Mefisto, sînt mai de ștept decît ei; am ales
uniforma veacului meu." Și simți cum îi spore ște ambiția și dragostea pentru
veșmîntul preo țesc, „ați cardinali dintr-o familie ma i de jos decît a mea n-au
guvernat! Compatriotul meu Granvelle , de pild ă."
încetul cu încetul, fierberea din su fletul lui Julien se potoli; pruden ța îi ieși la
iveală. Și își spuse, ca maestrul s ău, Tartuffe, al c ărui rol îl știa pe de rost:
„Cuvintele-i — un vicleșug cinstit le socotesc.
în vorbe-afît de dulci, nici gînd s ă mă încred, Pîn ă cînd eu, rîvnind la farmecele
ei, Nu voi afla, în ele, al vorbelor temei…"
Tartuffe actul IV, scena 5.
„Tartuffe a fost dus la pierzanie tot de o femeie, și doar era ceva de capul lui…
Răspunsul meu ar putea fi ar ătat și altora…, dar am g ăsit un leac pentru asta,
adăugă el, rostind cuvintele arar și cu un accent în care se citea cruzimea
stăpînită; vom începe cu fr azele cele mai înfl ăcărate din scrisoarea sublimei
Mathilde. Da, dar s ă zicem că patru lachei de-ai domnului de Croisenois se
năpustesc asupra mea și-mi smulg originalul. Nu, c ăci sînt bine înarmat și, după
cum se știe, am obiceiul s ă trag în lachei. Ei bine! U nul dintre ei are curaj; se
repede la mine. I s-âu f ăgăduit o sută de napoleoni. Eu îl ucid sau ii r ănesc, dup ă
cum se nimere ște ; asta și vor. Mă aruncă în temniță, cît se poate de legal; sînt
tîrît în fața tribunalului corec țional și trimis, în baza cel ei mai depline legalit ăți i
nepărtiniri a judec ătorilor, să le țin de urît la Poissy dom-
l Antoine Granvelle (1517-1586), originar din Besan țon, a fost cardinal i prim-
ministru al Spaniei în timpul regilor Carol Quintul și Filip al 11-lea
ROȘU ȘI NEGRU
371
nilor Fontan1 și Magalon . Acolo, m ă culc de-a valma cu patru sute de golani…
Și să-mi fie mil ă de oamenii ăștia ! urmă el, ridicîndu-se furios. Parc ă lor le e
milă de cei ce nu sînt nobili, atunci cînd le cad în gheare !"
Aceste cuvinte fur ă ultima tres ărire a recuno știnței față de domnul de La Mole,
tresărire care, f ără voia lui, îl fr ămîntase pîn ă atunci.
„…Binișor, domnilor gentilomi, v ă înțeleg micul șiretlic machiavelic; nici
părintele Maslon și nici domnul Castanede de la seminar nu s-ar fi priceput s ă
lucreze mai bine. îmi ve ți smulge scrisoarea provocatoare, iar eu voi fi a doua

www.tubefun4.com
ediție a colonelului Caron3, din Colmar. O clip ă, domnilor; am s ă trimit
scrisoarea fatal ă spre păstrare, într-un pachet bine sigilat, p ărintelui Pirard. El e
un om cinstit, un jansenist, și, ca atare, un om ferit de ispita banilor. Da, dar el
deschide scrisorile… Pe asta i-o voi trimite lui FouqueV'
Trebuie s ă recunoaștem că Julien avea o privire înfior ătoare și o înfățișare
hidoasă; părea un uciga ș, pur și simplu. Era un nefericit, în lupt ă cu întreaga
societate.
— La arme ! exclamă Julien. Și trecu dintr-un salt peste treptele peronului
casei. Intr ă apoi în dugheana scriitorului din col țul străzii; îl sperie.
— Fă o copie, îi spuse el, dîndu-i scrisoarea domni șoarei de La Mole.
Pe cînd omul lucra, Julien îi scria el însu și lui Fouqu ă; fi ruga s ă-i păstreze un
lucru prețios. „Dar, î și spuse el fntrerupîndu-se, cenzura po ștei îmi va deschide
scrisoarea și vă va da-o pe aceea pe care o c ăutați…; nu, domnilor."
i I',ouis-Marie Fontan (1801-1839), ziarist și dramaturg francez, închis
III 1829 din cauza unui pamfle t la adresa regelui.
I Jcan-Denis Magalon (1794-1840), redactor al revistei Album, închis în
1823 pentru atacurile vehemente împotriva guvernului și iezuiților.
i ('olonelul Caron (1774-1822) a fost acuzat în 1820 de a fi participat la
un (omplot militar. în 1822, încereînd s ă organizeze evadarea celor im-
pllcați în complot, a fost din nou arestat, apoi împu șcat.
i Aici în sensul de copist de scrisori.

372
STENDHAL

Julien se duse și cumpără o Biblie enormă de la un librar protestant, ascunse cu
dibăcie scrisoarea Mathildei în copert ă, împacheta totul și trimise pachetul cu
diligenta pe adresa unuia dintre lucr ătorii lui Fouque, c ăruia nimeni în Paris nu-i
cunoștea numele.
Cînd isprăvi, se întoarse vesel în palatu l La Mole. „între noi acum!" î și spuse el
încuindu-se în odaie și lepădîndu-și haina.
„Cum, domni șoară! îi scrise el Mathildei, chiar domni șoara de La Mole e aceea
care, prin mijlocirea lui Ar sene, lacheul tat ălui ei, îi trimite o preaseduc ătoare
scrisoare unui biet cherestegiu din Jura, ca s ă-și rida de naivitatea lui f ără doar
și poate…" Și transcrise frazele cele mai clare din scrisoarea pe care o primise.
Scrisoarea lui ar fi f ăcut cinste pruden ței diplomatice a domnului cavaler de
Beauvoisis. Era abia ora zece . Julien, beat de fericire și plin de sim țămîntul
puterii, atît de nou pentru un s ărman ca el, intr ă la Opera Italian ă. Acolo îl
ascultă cîntînd pe prietenul s ău Geronimo. Niciodat ă muzica nu-1 exaltase mai
mult. Era un Dumnezeu.
CAPITOLUL XIV Gîndurile unei fete
Cîte nedumeriri! Cîte nop ți ne dormite! Doamne! Am s ă ajung oare vrednic ă de
dispreț ? Mă va dispre țui el însuși Dar el pleac ă, se duce departe.

www.tubefun4.com
Alfred de MUSS1T
Mathilde se fr ămîntase mult pîn ă să-i scrie.
Oricum i-ar fi fost începuturile dragostei pentru Julien, curînd iubirea întrecu
orgoliul, care, de cînd se știa pe lume, îi st ăpînise singur inima. Sufletul ei
mîndru și rece era n ăpădit pentru prima oar ă de un sim țămînt păți
ROȘU ȘI NEGRU
373
maș. Dar dacă patima îi domina orgoliul, ea r ămăsese încă supusă deprinderilor
lui. Două luni de zbucium și de senza ții noi îi reînnoiser ă, ca să zicem așa, toată
ființa morală.
Mathildei i se p ărea că întrezărește fericirea. Perspec tiva aceasta, atotputernic ă
pentru inimile îndr ăznețe atunci cînd sînt legate de o minte aleas ă, avu de luptat
multă vreme împotriva demnit ății și a tuturor sim țămin-telor datoriei obi șnuite.
într-o zi, Mathilde intr ă încă înainte de ora șapte diminea ța la maică-sa, rugînd-o
s-o lase să se refugieze la Villequier. Marchiza nici nu binevoi m ăcar să
răspundă la cererea ei și o sfătui să se culce iar. Aceasta fusese ultima tres ărire a
cumințeniei obișnuite și a respectului fa ță de ideile primite.
Teama de a nu p ăcătui și de a nu lovi în ideile socotite drept sfinte de oameni
precum Croisenois, de Luz, Caylus, îi st ăpînea prea pu țin inima; asemenea fiin țe
nu i se păreau făcute s-o în țeleagă; le-ar fi cerut sfatul dac ă ar fi fost vorba s ă-și
cumpere o calea șca sau o mo șie. Adevărata ei leam ă era ca nu cumva Julien s ă
fie nemul țumit de ea.
„Dar dacă- și el n-o fi avînd decît aparen țele unui om superior ?"
Mathilde ura din tot sufletul lipsa de car acter; acesta era singur ul cusur de care îi
învinuia pe frumo șii tineri din preajm ă. Cu cît ei batjocoreau mai elegant tot ce
se ;i bătea de la mod ă, sau o urmau prost, crezînd c ă o urmeaz ă, cu atît sc ădeau
mai mult în ochii Mathildei.
Ei erau viteji, atîta tot. „ Și încă ce fel de viteji! î și spunea ea; viteji în duel, dar
duelul nu e decît o ceremonie. Iotul e știut dinainte, chiar și ce trebuie s ă spui
cînd cazi. întins pe iarb ă, cu mîna pe inim ă, trebuie s ă rostești cuvinte
mărinimoase de iertare pentru adversar și cîteva fraze pentru o iubit ă imaginar ă,
sau care în ziua mor ții s.ile se duce la bal ca s ă nu trezeasc ă bănuielile. Ei știu să
înfrunte primejdia comandînd un escadron ferecat în o țel; dar primejdia de unul
singur, neobi șnuită, neașteptată,, cu idevărat urîtă ?"
„Vai, își spunea Mathilde, numai la curtea lui Henric ii lll-lea se mai g ăseau
oameni mari și prin caracter și
374
STENDHAL
prin obîrșie ! Ah ! Dac ă Julien ar fi luptat la Jarnac sau la Moncontour1, n-aș mai
avea îndoieli în privin ța lui. Pe vremur ile acelea de b ărbăție și de forță, francezii
nu erau ni ște păpuși. Ziua bătăliei aproape c ă era ziua cea mai lipsit ă de
frămîntări. Viața nu le era închis ă ca o mumie egiptean ă, sub un înveli ș mereu
comun tuturor, mereu acela și. Da, își mai spuse ea, dovedeai mai mult curaj

www.tubefun4.com
adevărat cînd plecai singur, la orele unsprezece noaptea, ie șind din palatul
Soissons, locuit de Cateri na de Medici, decît ast ăzi, cînd porne ști în Algeria.
Viața unui om era un șir de întîmpl ări neprevăzute. Acum, civiliza ția a izgonit
întîmplarea, iar neprev ăzutul nu mai exist ă. Dacă se ivește cumva în unele idei,
nu sînt destule s ăgeți spirituale care s ă țintească în el, dac ă se ivește în
evenimente, nici o la șitate nu întrece teama care ne cuprinde. Orice nebunie ne-
ar împinge frica s ă facem, ni se iart ă. Veac degenerat și plictisitor! Ce-ar fi zis
Boniface de La Mole dac ă, înălțîndu-și din mormînt capul retezat, ar fi v ăzut, în
1793, șaptesprezece urma și de-ai lui l ăsîndu-se prin și ca niște oi, ca s ă fie
ghilotinați două zile mai tîrziu ș? Moartea lor era sigur ă, dar ar fi fost de prost-
gust să se apere și să ucidă măcar un iacobin, doi. Ah ! în vremurile eroice ale
Franței, în veacul lui Boniface de La Mole , Julien ar fi fost comandant de
escadron, iar fratele meu — un tîn ăr preot cu purt ări cuviincioase, cu
înțelepciunea în dchi și cu adevărul pe buze."
Cu cîteva luni înainte, Mathilde î și pierduse orice n ădejde că ar mai putea întîlni
o ființă ceva mai deosebit ă de tiparul comun.
Simțise o oarecare pl ăcere îngăduindu-și să le scrie cîtorva tineri din lumea
bună. îndrăzneala aceasta, atît de pu țin potrivit ă, atît de nechibzuit ă pentru o
fată, putea s-o dezonoreze în ochii domnului de Croisenois, ai tat ălui său, ducele
de Chaulnes, și ai tuturor celor din familia de Chaulnes care, v ăzînd că se
desface căsătoria, ar fi dorii să
l Localit ăți unde s-au dat lupte în timpul r ăzboaielor religioase- iii Fran ța
(1569).
ROȘU ȘI NEGRU
375
afle motivul. Pe atunci, în ziua cînd scria vreo scrisoare, Mathilde nu putea
dormi. Dar scrisorile ei nu erau decît r ăspunsuri.
Acum îns ă, îndrăznea să spună că iubește. Și-i scria cea dinții (ce cuvînt
groaznic!) unui b ărbat de pe ultimele trepte ale societ ății.
Dacă ar fi fost descoperit ă, fapta ei putea s ă-i păteze onoarea pe vecie. Care
dintre doamnele venite în vizit ă la maică-sa ar fi îndr ăznit să-i ia apărarea ? Ce
cuvinte li s-ar fi putut indica pentru a fi repetate, ca s ă slăbească puterea loviturii
cumplitului dispre ț al saloanelor ?
Să vorbești, și tot era îngrozitor, dar s ă scrii! Există lucruri care nu se scriu
niciodată! spusese Napoleon, aflînd despre capitularea de la Baylen1. Și unde
mai pui că povestea i-o spusese Julien, ca și cum i-ar fi dat dinainte o lec ție!
Dar toate astea nu însemnau înc ă nimic; nelini ștea adîncă a Mathildei avea alte
pricini. Uitînd ce impresie groaznic ă avea să facă asupra celor din lumea bun ă,
uitînd pata de ne șters și povara dispre țului, căci își făcea de rîs casta, Mathilde îi
scria unei fiin țe cu totul deosebite decît cei de seama lui Croisenois, de Luz,
Caylus.
Hăul, necunoscutul din caracterul lui Julien, ar fi însp ăimîntat pe oricine, chiar
legînd o simpl ă relație obișnuită cu el. Și ea avea s ă și-1 facă amant, poate chiar

www.tubefun4.com
siăpîn.
„Cîte preten ții n-ar putea el s ă aibă, dacă îmi va fi vreodat ă stăpîn ?! Ei bine, îmi
voi spune atunci ca Me-dcea : în mijlocul atîtorprimejdii, îmi mair ămîn EU."
Mathilde era convins ă că Julien n-are pic de respect pentru noble țea de sînge.
Ba, mai mult, poate c ă el n-o nihc ște deloc!
fn aceste ultime clipe de șovăieli cumplite, i se trezi orgoliul feminin. „Soarta
unei fete ca mine trebuie s ă fie
i Localitate fn Spania, unde în 1808 generalul Dupont a semnat actul II pi ivire la
capitularea trupelor franceze, ca urmare a campaniei lui Napoleon fn aceast ă
tară.
376
STENDHAL
pe de-a-ntregul ciudat ă", își spunea Mathilde scoas ă din fire. Și-atunci, trufia,
care i se vîrîse în suflet înc ă din leagăn, își începu lupta împotriva virtu ții. Și
tocmai în clipa aceea, plecarea lui Julien veni s ă grăbească totul.
(Din fericire, asemenea fi ri sînt foarte rare.)
Seara, tîrziu, Julien avu r ăutatea să coboare la portar un cuf ăr foarte greu; ca s ă-
1 care, îl chem ă pe valetul îndr ăgostit de camerista domni șoarei de La Mole.
„Manevra asta s-ar putea s ă n-aibă nici un rezultat, î și spuse el, dar, dac ă îmi
reușește, ea mă va crede plecat." Și adormi, foarte înveselit de gluma f ăcută.
Mathilde nu închise ochii toat ă noaptea.
A doua zi, la rev ărsatul zorilor, Julien ie și din casă fără să fie văzut, dar se
întoarse înainte de opt.
De cum intr ă în bibliotec ă, domnișoara de La Mole se și ivi în ușă. El îi dădu
scrisoarea de r ăspuns. Credea c ă e de datoria lui s ă-i vorbeasc ă; pe cît se p ărea,
nimic n-ar fi fost mai u șor, dar domni șoara de La Mole nu vru s ă asculte și fugi.
Julien fu încîntat, c ăci nu știa ce să-i spună.
„Dacă totul nu-i o glum ă pusă la cale împreun ă cu contele Norbert, e limpede c ă
numai privirile mele nep ăsătoare au stîrnit dragostea ciudat ă pe care fata asta
dintr-o familie atît de nobil ă își închipuie c ă o are pentru mine. Iar dac ă m-aș
lăsa vreodat ă atras de frumuse țea păpușii ăsteia înalte și blonde, ar însemna s ă
fiu mai neghiob decît se c uvine." Ideea aceasta îl f ăcu să fie mai rece și mai
calculat ca oricînd.
„în bătălia care se preg ătește, își spuse el, trufia obîr șiei va fi ca o colin ă înaltă,
formînd un fel de pozi ții militară între ea și mine. Acolo, sus, trebuie manevrat.
Rău am făcut că n-am plecat din Paris; amînarea pleca 111 m ă înjosește și mă
expune, dac ă totul nu e decît o glum ă. Ce primejdie m-ar fi amenin țat dacă
plecam ? îmi b ăteam joc de ei, dac ă ei își bat joc de mine. Iar dac ă dragostea
Mathildei e cît de cît adev ărată, atunci o f ăceam să spo reasc ă însutit."
ROȘU ȘI NEGRU
377
Scrisoarea domni șoarei de La Mole îl m ăgulise atît de mult pe Julien, încît,
rîzînd de ceea ce i se întîmpla, uitase s ă se gîndeasc ă de nu cumva ar fi fost mai

www.tubefun4.com
bine să plece.
Era scris în firea lui Julien s ă fie foarte sensibil fa ță de greșelile săvîrșite. Ultima
lui greșeală îl necăjea atît de tare, încît aproape c ă nu se mai gîndea deloc la
victoria de necrezut cî știgată înainte de aceast ă neînsemnat ă înfrîngere, cînd, pe
la ceasurile nou ă, domnișoara de La Mole se ivi în pragul bibliotecii, îi arunc ă o
scrisoare și fugi.
„Mi se pare c ă va urma un roman în scrisori, î și spuse Julien ridicînd plicul.
Inamicul face o mi șcare greșită, iar eu voi r ăspunde prin r ăceală și virtute."
I se cerea un r ăspuns hot ărîtor, cu o trufie care îi spori bucuria l ăuntrică. Julien
își dărui plăcerea de a-i în șela, dc-a lungul a dou ă pagini, pe cei ce voiau s ă-și
rîdă de el .și, tot printr-o glum ă, dădu de veste, la sfîr șitul răspunsului, c ă s-a
hotărît să plece a doua zi diminea ță.
Cînd termin ă scrisoarea, î și zise: „ Gr ădina mă va aju-la s ă i-o dau", și ieși în
grădină. De-acolo, privi la fereastra od ăii domnișoarei de La Mole.
încăperea aceasta se afla la primul etaj, lîng ă apartamentul marchizei, dar
mezaninul era destul de înalt.
Etajul se afla atît de sus, încît p limbîndu-se cu scrisoa-i< .1 în mîn ă pe aleea de
tei, Julien nu putea fi z ărit de la fereastra domni șoarei de La Mole. Bolta format ă
de teii Iflia ți cu mare grij ă împiedica vederea. „Cum adic ă ?! ex-i lam ă Julien
înciudat, iar am s ăvîrșit o greșeală ! Dacă au i umva de gînd s ă-și bată joc de
mine, a m ă lăsa văzut cu o ș i isoare în mîn ă înseamnă a le face pe plac
dușmanilor."
Odaia lui Norbert se afla chiar deasupra camerei Malhildei, iar dac ă Julien ar fi
ieșit de sub bolta crengilor Itiate ale teilor, contele și prietenii lui i-ar fi putut
urmări In.iio mi șcările.
378
STENDHAL
Domnișoara de La Mole se ivi la geam. Julien îi ar ătă în treacăt scrisoarea; ea
clătină ușor din cap. Imediat, Julien porni în goan ă spre odaia lui și se întîlni, ca
din întîmplare, pe scara principal ă, cu frumoasa Mathilde, care îi lu ă scrisoarea
cu un calm des ăvîrșit și cu ochi surîz ători.
„Cîtă patimă puteai citi în ochii s ărmanei doamne de Rânal cînd, chiar dup ă șase
luni de leg ături intime, îndr ăznea să primeasc ă o scrisoare de la mine ! î și spuse
Julien. Cred c ă în viața ei nu m-a privit cu ochi zîmbitori."
Restul răspunsului nu și-1 spuse cu aceea și limpezime; s ă-i fi fost oare ru șine că
temeiurile erau prea u șuratice ? „Dar totodat ă, gîndea el, cît ă deosebire în
eleganța toaletei de diminea ță, în elegan ța taliei! Z ărind-o pe domni șoara de La
Mole de la treizeci de pa și depărtare, un om cu bun-gust i-ar ghici imediat
rangul social. Și asta, nici vorb ă, e un merit v ădit."
Tot glumind, nu- și mărturisea înc ă gîndul întreg; doamna de Rânal nu avusese
nici un marchiz de Croise-nois s ă i-1 jertfeasc ă. Singurul lui rival fusese
subprefectul acela nemernic, domnul Char cot, care se intitula de Mau-giron,
fiindcă neamul Maugironilor s-a stins.

www.tubefun4.com
La ora cinci, Julien primi a treia scrisoare; aceasta îi fu aruncat ă din ușa
bibliotecii. Domni șoara de La Mole fugi și de data asta. „Ce manie ! î și spuse el
rîzînd. Să scrii, cînd am putea sta de vorb ă atît de lesne ! Inamicul vrea s ă aibă
scrisori de la mine, e limpede, și are nevoie de cît mai multe!" Scrisoarea
aceasta, Julien nu se gr ăbi s-o deschid ă. „Iar fraze elegante!" gîndea el. Dar,
citind-o p ăli. Scrisoarea cuprindea numai cîteva rînduri.
„Am nevoie s ă-ți vorbesc : trebuie s ă-ți vorbesc ; astă-seară; în clipa cînd va suna
ora unu dup ă mie/u I nop ții să fii în grădină. Ia scara cea mare a gr ădinarului
de lîngă fîntînă; reazem-o de fereastra mea și urcă-te la mine. E lun ă plină; dar
ce-are a face ?"
CAPITOLUL XV S ă fie un complot?
Ah ! Cît de chinuitor e r ăstimpul dintre z ămislirea unui mare plan si
îndeplinirea lui! Cîte spaime zadarnice ! Cîte șovăieli! E vorba de via ță.
— Ba e vorba de ceva mai mult: de onoare.
SCHILLER
„Lucrul devine serios, gîndi Julien… și puțin cam prea str ăveziu, adăugase el
după ce mai chibzui. Cum ! Domni șoara asta frumoas ă poate să-mi vorbeasc ă în
bibliotecă cu o libertate, slav ă Domnului, deplin ă, marchiza, de fric ă sa nu-i ar ăt
cine știe ce socoteli, nu calc ă niciodată pe aici. Domnul de La Mole și contele
Norbert, singurele persoane care vin în aceast ă încăpere, lipsesc aproape toat ă
ziua de acas ă; iar întoarcerea lor poate fi observat ă destul de lesne, și
fermecătoarea Mathilde, pentru mîna c ăreia nici un principe domnitor n-ar fi
îndeajuns de nobil, vrea ca eu s ă săvîrșesc o nechibzuin ță îngrozitoare !
E limpede, îmi vor pieirea sau cel pu țin vor să-și bată joc de mine. Mai întîi, au
vrut să mă piardă cu scrisorile melc ; și le-au găsit pline de pruden ță; acum le
trebuie o Isprav ă limpede ca lumina zilei. Domni șorii ăștia ș li ii'fllași mă mai
cred și grozav de prost sau de înfumu rat. I )race ! Sub cea mai minunat ă lună
plină, să te cațări așa, pe o scar ă, la un etaj de peste opt metri în ălțime ! Au s ă
iiiki limp s ă mă vadă pînă și cei din cl ădirile vecine ! Frumos o s ă-mi mai stea,
cocoțat pe scar ă !" Julien se urc ă în
380
STENDHAL
odaia lui și începu s ă-și facă bagajele fluierînd. Era hot ărît să plece fără să
răspundă măcar.
Dar hotărîrea aceasta cuminte nu-i lini ști inima. „Dac ă întîmplător, își spuse el
deodată, după ce-și închise cuf ărul, dacă, întîmplător, Mathilde e de bun ă-
credință ! Atunci a ș trece, în ochii ei, drept un la ș nemaipomenit. Eu nu sînt de
neam mare și-mi trebuie însu șiri deosebite, v ădite, fără presupuneri
binevoitoare, dovedite a șa cum se cuvine prin fapte gr ăitoare…"
Vreme de un sfert de ceas, Julien chibzui. „La ce bun s ă neg ? își spuse el în
sfîrșit; în ochii ei a ș fi un laș. Și aș pierde nu numai fiin ța cea mai str ălucitoare
din înalta societate, dup ă cum o numeau to ți la balul domnului duce de Retz, dar
și dumnezeiasca pl ăcere de a-1 vedea jertfit pe ntru mine pe marchizul de

www.tubefun4.com
Croisenois, fiul unui duce, el însu și viitor duce. Un tîn ăr încîntător, avînd toate
calitățile care îmi lipsesc mie; haz în discu ții, obîrșie nobilă, avere… Iar p ărerea
de rău o să mă urmărească toată viața, și nu pentru ea, c ă doar amante exist ă
destule !
.. .Dar nu exist ă decît o singur ă onoare,
spune bătrînul din Diego1, și aici e lămurit și limpede c ă dau înapoi în fa ța
primului pericol care îmi iese în cale; c ăci duelul acela cu domnul de Beauvoisis
a fost un fel de glum ă. Acum e cu totul altceva. Pot fi înjunghiat de vreun
servitor, dar asta nu e cine știe ce primejdie; a ș putea să fiu dezonorat.
Se-ngroașă gluma, b ăiete, își mai spuse el cu o veselie și un accent gascon. E
vorba de honur. Niciodată un biet pîrlit, aruncat de soart ă atît de jos cum am fost
aruncat
l Don Diego, personaj din tragedia' Cidul, de Corneille.

ROȘU ȘI NEGRU
381
eu, nu va mai da peste o asemenea plea șcă; prilejuri fericite or mai fi ele, dar
toate de mîna a doua…"
Julien chibzui vreme îndelungat ă, plimbîndu-se de colo-colo cu pa și grăbiți și
oprindu-se brusc din cînd în cînd. în oda ia lui fusese adus un minunat bust de
marmură al cardinalului Richelieu, care, f ără să vrea, îi atr ăgea privirile. Bustul
părea că îl privește cu severitate, ca și cum l-ar fi mustrat c ă n-are îndr ăzneala
care trebuie s ă-i fie atît de fireasc ă oricărui francez. „Pe vremea ta, om de
seamă, aș fi șovăit oare ?"
„în cel mai r ău caz, își spuse pîn ă la urmă Julien, dac ă presupun c ă totul n-ar fi
decît o curs ă, e destul de sinistru și de compromi țător pentru o fat ă. Se știe doar
că eu nu sînt omul care s ă tacă. Vor trebui deci s ă mă ucidă. Asta se potrivea pe
la 1574, pe vremea lui Boni face de La Mole, dar ast ăzi nimeni nu va mai
îndrăzni. Oamenii s-au schimbat. Domni șoara de La Mole e atît de invidiat ă!
Mîine, patru sute de sa loane ar vui despre ru șinea ei, și cu cîtă plăcere încă!
Servitorii bîrfesc între ei pe seama aten ției deosebite care mi se d ă, o știu, i-am
auzit… Pe de alt ă parte, scrisorile ei!… Și-ar putea închipui c ă le am asupra mea.
Prins în odaia ei, s-ar n ăpusti să mi le ia. A ș avea atunci de-a face cu doi, trei,
patru oameni, cine știe ? I >ar oamenii ăștia, de unde îi vor lua ? Unde s ă găsești
la l'aris servitori care s ă-și țină gura ? Tribunalul îi sperie … Drace! Alde Caylus,
de Croisenois, de Luz, ei în șiși. O asemenea clip ă, și mutra de n ătărău pe care
am s-o fac printre ei s-ar putea s ă-i ispiteasc ă. Păzește-te să n-o pălești ca
Abelard1, domnule secretar ! Nu, z ău, domnilor ! O sa purta ți urmele pe care am
să vi le las, v ă voi lovi peste
i l'iare Abelard (1079-1142) filozof și teolog fracez scolastic, îndr ăgos-iiiulii se
de Eloisa, eleva lui, s-a c ăsătorit cu ea în tain ă. Drept pedeaps ă, ș .HM micul
Fulbert, unchiul Heloisei, a pus s ă-1 castreze
382

www.tubefun4.com
STENDHAL
față, ca ostașii lui Cezar, la Pharsala… Cit despre scrisori, pot s ă le pun la loc
sigur."
Julien copie ultimele dou ă scrisori, le ascunse înt r-un volum din frumoasa edi ție
a lui Voltaire, aflat ă în bilio-tec ă, și duse el însu și originalele la po ștă.
Iar cînd se întoarse, î și spuse uimit și înfricoșat: „în ce nebunie vreau s ă mă
arunc!" Și un sfert de ceas nu îndr ăzni să se mai gîndeasc ă la fapta pe care urma
s-o săvîrșească în timpul nop ții.
„Dar, dac ă refuz, o s ă-mi fie sil ă de mine însumi! Fapta asta o s ă însemne toat ă
viața un mare motiv de îndoial ă și, pentru mine, asemenea îndoieli sînt cele mai
cumplite nenorociri. Nu le-am sim țit oare cînd cu iubitul Amandei ? Mai
degrabă cred că mi-aș ierta o crim ă vădită; după ce aș mărturisi-o, nu m-a ș mai
gîndi la ea.
Cum ? ! S ă fiu rivalul unui b ărbat care poart ă unul dintre cele mai ilustre nume
ale Franței, și să mă declar eu singur, cu inima u șoară, învinsul lui! De fapt, e o
lașitate să nu mă duc. Cuvîntul acesta hot ărește totul, exclam ă Julien ridicîndu-
se… Și-apoi, fata e-atît de frumoas ă! Dacă nu-i o trădare la mijloc, ce nebunie
săvîrșește pentru mine!… Iar dac ă e o cursă, la dracu' domnilor ! Depinde de
mine să iau gluma în serios, și chiar așa voi face. Dar dac ă îmi vor lega mîinile
de cum pătrund în odaie ? Te pomene ști că au pus acolo cine știe ce mașină
ingenioas ă… E ca un duel, gîndi Julien rîzînd; nu exist ă lovitură pe care s ă n-o
poți para, spune maestrul meu de scrim ă, dar bunul Dumnezeu, care ține să dea
tuturor lucrurilor un sfîr șit, face ca unul din doi s ă uite lovitura de ap ărare. De
altfel, iată cu ce am s ă le răspund." își scoase pistoalele din buzunar; și, deși
capsele erau bune, le împrosp ăta.
Mai avea înc ă multe ceasuri de a șteptat; ca s ă nu stea degeaba, Julien îi scrise lui
Fouqu6 :
ROȘU ȘI NEGRU
383
„Dragă prietene, nu deschide scrisoarea al ăturată decît în caz de nenorocire,
adică doar cînd vei auzi c ă mi s-a întîmplat ceva neobi șnuit. Atunci, șterge
numele proprii de pe manuscrisul pe care-1 vei primi și fă după el opt copii, pe
care să le trimiți ziarelor din Marsilia, Bordeaux, Lyon, Bruxelles etc.; zece zile
mai tîrziu, tip ărește manuscrisul și trimite primul exemplar domnului marchiz de
La Mole; iar dup ă două săptămîni, împr ăștie celelalte exemplare, noaptea, pe
străzile din Vcrrieres."
Micul memoriu justificativ, scris în form ă de povestire, pe care Fouqu6 trebuia
să-1 deschid ă numai în caz de nenorocir e, Julien îl ticlui în a șa fel încît s ă fie cît
mai puțin compromi țător cu putin ță pentru domni șoara de La Mole, dar totodat ă
își zugrăvi foarte exact situa ția lui.
Tocmai ispr ăvise de închis pachetul, cînd sun ă clopotul pentru cin ă; clinchetul
făcu să-i bată inima. Imaginai ia lui Julien, înfierbîntat ă încă de povestirea pe
care libia o scrisese, era n ăpădită de presim țiri triste. Se și vedea înh ățat de

www.tubefun4.com
servitori, legat burduf și vîrît într-o pivni ță, cu un căluș în gură. Acolo, un
servitor îl p ăzea îndeaproape, iar dac ă onoarea nobilei familii ar fi cerut ca
aventura s ă aibă un sfîrșit tragic, n-ar fi fost deloc greu s ă se mearg ă pînă la
capăt, dîndu-i-se una din otr ăvurile ICClea care nu las ă urme; apoi ar fi fost dus,
fără viață, în odaia lui.
Mișcat de propria povestire, ca un autor dramatic, lulien se temea cu adev ărat să
intre în sufragerie. Se uit ă hi servitorii g ătiți în mare ținută. Le studia fe țele.
„Care dintre ei or fi aleși pentru expedi ția din noaptea asta ? se întreba el. în
familia de La Mole, amintirile de la curtea lui I Icnric al III-lea sînt atît de vii,
atît de des amintite, Incît, dacă s-ar crede insulta ți, ei ar fi mai crînceni decît Hm
de rangul lor." Julien o privi pe Mathilde, ca s ă-i ci-
384
STENDHAL
tească în ochi planurile familiei; fata era palid ă și avea o înf ățișare cu totul
medievală. Niciodat ă nu i se păruse mai nobil ă; și era, într-adev ăr, frumoas ă și
impunătoare. Julien se sim ți aproape îndr ăgostit. ,JPallida morte futura", își
spuse el. (Paloarea ei veste ște planurile-i mari.)
După cină, se plimb ă multă vreme, zadarnic, prin gr ădină; domnișoara de La
Mole nu se ivi. Dac ă i-ar fi putut vorbi în clipa aceea, și-ar fi luat o mare povar ă
de pe inim ă.
De ce să nu mărturisim ? Lui Julien îi era team ă. Fiindcă se hotărîse să treacă la
fapte, se l ăsa pradă simțămîntului acestuia, f ără rușine. „Numai s ă am în clipa
hotărîtoare curajul care trebuie, î și spunea el, și puțin îmi pas ă de ce simt acum."
Apoi se duse s ă cerceteze situa ția și să cumpănească greutatea sc ării.
„E o unealt ă de care îmi e scris s ă mă folosesc și aici, ca și la Verrieres ! rîse el.
Dar cîtă deosebire ! Pe atunci, ad ăugă el oftînd, nu eram silit s ă privesc cu
neîncredere fiin ța pentru care înfruntam primejdia. Și chiar primejdia era cu
totul alta! Chiar dac ă aș fi fost ucis în gr ădina domnului de Rdnal, n-a ș fi fost
dezonorat. Iar moartea mea ar fi fost ar ătată, fără nici o greutate, ca un lucru de
neînțeles. Pe cînd aici, cîte povestiri groaznice n-au s ă se născocească în
saloanele familiei de Chaulnes, ale familie i de Caylus, ale familiei de Retz etc,
pretutindeni, în sfîr șit. Pentru posteritate voi fi un monstru."
„Numai pentru doi sau trei ani, urm ă el rîzînd de sine însu și. Dar gîndul acesta îl
distrugea. Și mie unde mi se va putea fa ce dreptate ? Chiar dac ă Fouqu6 îmi va
tipări pamfletul dup ă moarte, acesta nu va fi socotit decît o tic ăloșie în plus.
Cum! Sînt primit într-o cas ă și, drept răsplată pentru ospitalitatea de care m ă
bucur, peniiu bun ăvoința cu care sînt cople șit, tipăresc un pamflet cu
ROȘU ȘI NEGRU
385
lucrurile petrecute aici! Atac onoarea unei femei! Ah, e de o mie de ori mai bine
să mă las înșelat!" Seara aceea a fost îngrozitoare.
CAPITOLUL XVI Ora unu dup ă miezul nop ții
Grădina era foarte mare și amenajat ă, abia de cî țiva ani, cu un gust des ăvîrșit.

www.tubefun4.com
Dar copacii erau b ătrîni, de peste un veac. Avea ceva cîmpenesc.
MASSINGER1
Julien se preg ătea tocmai s ă-i scrie un contraordin lui I <>uqu6, cînd b ătu ora
unsprezece. R ăsuci cu zgomot l ii> ia în broasca u șii, ca și cum s-ar fi încuiat în
odaie. Aj>ol plecă, tiptil, să vadă ce se petrece în toat ă casa, mai tles la etajul
patru, unde erau camerele servitorilor. Nu Obicrvă nimic deosebit. Una din
cameristele doamnei de I i Mole avea musafiri; servitorii, foarte veseli,
petreceau bînd pun ș. „Cei ce rîd a șa, gîndi Julien, nu vor lua parte la ș 11
(ediția nocturnă; altfel, ar fi mult mai serio și."
fn cele din urm ă, se așeză într-un col ț întunecos al grădinii. „Dacă plănuiesc să
se ascund ă de servitorii casei, Munci îi vor pune s ă sară peste zidul gr ădinii pe
cei aduși »fl mă surprindă. Dacă domnul de Croisenois î și va păstra dl de cît
sîngele rece în toat ă treaba asta, atunci va socoti tfl c mult mai pu țin
compromi țător pentru fata cu care vira s ă se însoare, punîndu-i s ă tabere asupra
mea înainte
II să pătrund în odaia domni șoarei de La Mole."
Julien făcu o recunoa ștere militar ă, foarte precis ă. „E MU ha de onoarea mea,
gîndi el; dac ă mi se întîmpl ă una
l'hili/) Massinger (1583-1640), poet și dramaturg englez.
386
STENDHAL
boacănă, n-o să mă pot scuza fa ță de mine însumi, spunîndu-mi: nu m ă
așteptam…"
Cerul era sup ărător de senin. Luna r ăsări pe la unsprezece ; la dou ăsprezece și
jumătate lumina din plin fa țada clădirii care d ădea spre gr ădină.
„E nebun ă", își spunea Julien. Cînd b ătu ora unu, fereastra contelui Norbert mai
era încă luminată. Lui Julien nu-i fusese atîta fric ă de cînd se știa pe lume; vedea
numai pericolele aventurii și nu simțea pic de entuziasm.
Se duse de lu ă scara uria șă, așteptă cinci minute, ca s ă lase timp pentru un
eventual contraordin, iar la ora unu și cinci minute rezem ă scara de fereastra
Mathildei. Urc ă treptele bini șor, cu pistolul în mîn ă, mirîndu-se c ă nu e atacat.
Cînd se apropie de fereastr ă, aceasta se deschise f ără zgomot.
— în sfîr șit, domnule, îi spuse Mathilde nespus de tulburat ă, de un ceas î ți
urmăresc mișcările.
Julien era foarte încurcat; nu știa ce să facă, nu simțea nici urm ă de iubire. în
încurcătura lui, se gîndi c ă ar trebui s ă fie îndrăzneț și încercă s-o sărute pe
Mathilde.
— Lasă-mă ! făcu ea îndep ărtîndu-1.
Foarte mul țumit că fusese respins, se gr ăbi să arunce o privire prin preajm ă; luna
era atît de luminoas ă, încît umbrele pe care le arunca în odaia domni șoarei de La
Mole păreau negre. „S-ar putea prea bine ca acolo s ă fie ascun și oameni, iar eu
să nu-i văd", gîndi Julien.
— Ce ai în buzunarul de la șold ? îl întreb ă Mathilde, încîntat ă că a găsit un

www.tubefun4.com
subiect de discu ție.
Suferea îngrozitor; toate sim țămintele de cumin țenie și de sfială, atît de fire ști
unei fete de familie bun ă, puseseră din nou st ăpînire pe ea și o chinuiau.
— Am tot soiul de arme și de pistoale, îi r ăspunse Julien, la fel de mul țumit că
găsește ceva de spus.
— Trebuie s ă iei scara, îl sf ătui Mathilde.
— E îngrozitor de mare și ar putea s ă spargă geamurile salonului de jos sau ale
mezaninului.

ROȘU ȘI NEGRU 387
— Geamurile trebuie ferite, vorbi Mathilde, încercînd șdarnic să-și găsească
tonul obișnuit de discu ție; ai putea, cred, s ă cobori scara cu o frînghie, legat ă de
primul fustei. Am totdeauna la mine o provizie de frînghii.
„Asta-i femeie îndr ăgostită! gîndi Julien. Și mai îndr ăznește să-mi spună că mă
iubește ! Atîta sînge rece, alîta judecat ă în măsurile de prevedere îmi arat ă
îndeajuns c ă nu l-am învins pe domnul de Croisenois, dup ă cum făceam prostia
să cred, ci c ă, pur și simplu, i-am luat locul. Dar, la urma urmei, ce-mi pas ă ?!
Parcă eu o iubesc ?! îl înving pe marchiz prin faptul c ă s-ar necăji grozav dac ă ar
alia că are un înlocuitor și s-ar necăji și mai tare dac ă ar ști că înlocuitorul sînt
eu. Cu cît ă semeție mă privea ieri
s 1, la cafeneauna Tortoni1! Se făcea că nu mă cunoaște! Și cu ce aer r ăutăcios
m-a salutat, apoi, cînd n-a mai avut tncotro!"
Julien legase frînghia de ultimul fustei al sc ării și o i < )l>ora înceti șor,
aplecîndu-se mult în afara balconului, ca i nu ating ă geamurile. „Minunat prilej
să fiu ucis, dac ă e < incva ascuns în odaia Mathild ei", gîndi el. Dar pretutindeni
continua s ă domneasc ă o liniște adîncă.
Scara atinse p ămîntul. Julien izbuti s ă o culce pe stra-lul ilc flori exotice, de-a
lungul zidului.
— Ce-o s ă zică mama cînd î și va vedea frumoasele ei plante strivite cu totul?…
spuse Mathilde. Trebuie s ă irunci frînghia, ad ăugă ea, calmă. Dacă ar zări-o
cineva ni i.i M de balcon, cu greu s-ar putea g ăsi vreo explica ție.
Și cum eu plec ? întreb ă Julien, glumind și imitînd i' iul de a vorbi al creolilor.
(Una dintre cameriste era ni ș uifl laSanDiego).
Dumneata, plecat pe u șă, spuse Mathilde, MI. iniiilă de ideea aceasta.
„Ah ! E vrednic de toat ă iubirea mea !" gîndi ea.
id iicii parizian ă unde veneau oameni de litere și politicieni. Des-I 11 ta<
eputul secolului al XlX-lea, a existat pfn ă prin 1887.
388
STENDHAL
Julien tocmai d ăduse drumul frînghiei în gr ădină. Mathilde îl strînse de bra ț. El
se crezu prins de un du șman și se întoarse brusc, sco țînd un pumnal. Fetei i se
păruse că auzise deschizîndu-se o fereastr ă. Stăteau amîndoi nemi șcați, cu
respirația tăiată. Luna îi lumina din plin. Zgomotul nu se mai auzi, a șa că se

www.tubefun4.com
liniștiră.
Dar se sim țiră din nou foarte stînjeni ți, și unul, și altul. Julien cercet ă dacă ușa
era încuiat ă cu toate z ăvoarele, se gîndea s ă se uite și sub pat, dar nu îndr ăznea;
s-ar fi putut ascunde acolo un lacheu sau doi. Pîn ă la urmă, temîndu-se s ă nu se
căiască mai tîrziu din pricina lipsei lui de prevedere, se uit ă.
Mathilde c ăzuse prad ă frămîntărilor celei mai cumplite timidit ăți; îi era groaz ă
de situația în care se afla.
— Ce-ai f ăcut cu scrisorile mele ? întreb ă ea în cete din urm ă.
„Ce prilej minunat s ă-i zăpăcesc pe dumnealor, dac ă trag cumva cu urechea, și
să evit lupta !" gîndi Julien.
— Prima e ascuns ă într-o uria șă Biblie protestant ă pe care diligenta de ieri a
dus-o departe de-aici.
Vorbea cît se poate de r ăspicat, dînd am ănuntele acestea în a șa fel încît s ă fie
auzit de oricine s-ar fi aflat ascuns în cele dou ă mari dulapuri de mahon pe care
nu se încumetase s ă le cerceteze.
— Celelalte dou ă sînt la po ștă și urmează același drum ca și prima.
— Dumnezeule-Doamne ! Dar de ce toate precau țiu-nile astea ? se mir ă
Mathilde.
„De ce-aș minți ?" se gîndi Julien și îi mărturisi toate b ănuielile lui.
— De-asta erau scrisorile tale atît de reci! vorbi Mathilde cu un glas care
amintea mai mult nebunia decîl duio șia.
Julien îns ă nu observ ă nuanța aceasta. Faptul c ă era tutuit îl z ăpăci cu totul sau,
cel puțin, îi risipi b ănuielile ; îndr ăzni s-o strîng ă în brațe pe fata aceasta atît de
fru-
MOȘII ȘI NEGRU
389
moașă și care îi inspira atîta respect. Și nu fu cu totul respins.
Atunci Julien î și folosi memoria, ca pe vremuri, la Iii sancon, cînd se afla al ături
de Amanda Binet, și spuse I» de rost cîteva dint re cele mai frumoase fraze citite
în Noua Elois ă. ,
— Ai o inim ă cu adevărat bărbătească, îi răspunse ea, i.ii .1 s ă asculte ce spunea.
Mărturisesc, am vrut s ă-ți încerc Curajul. Primele tale b ănuieli și hotărîrea pe
care ai luat-o «rat ă că ești și mai îndr ăzneț decît credeam.
Mathilde se str ăduia să-1 tutuiasc ă și se vedea cît de (< ilo c ă era mai atent ă la
felul acesta neobi șnuit de a vorbi dccit la con ținutul cuvintelor pe care le rostea.
Faptul că-1 i ui uia, pe un ton lipsit de duio șie, nu-i făcea nici o pl ăcere lui
Julien; se mira c ă nu simte deloc fericirea; iar ca s-o lifflti, își folosi mintea. Se
gîndi că e prețuit de fata asta Hii de mîndr ă și care nu era niciodat ă darnică în
privința Undelor ; și, gîndindu-se astfel, izbuti s ă-și măgulească .miorul propriu.
I ilrcpt că nu simțea voluptatea aceea sufleteasc ă pe
I ire o aflase uneori lîng ă doamna de Rânal. Nu era pic de
tfuloșic în simțămintele lui din aceste prime clipe. Nu era
iii ii fericirea c ă ambiția îi fusese potolit ă, și Julien era

www.tubefun4.com
ItMl cu seam ă ambițios. Vorbi iar ăși despre oamenii
II cărora avea b ănuieli și despre m ăsurile născocite
împotriva lor. Și, pe cînd vorbea, se gîndea cum s ă tragă
i r de pe urma victoriei lui.
M; H hi Ide, foarte stînjenit ă încă și părînd distrus ă de
in i < i îndr ăznise să facă, era îneîntat ă că găsise un nou
•••-•• c i 'Ic discu ție. Vorbir ă despre posibilit ățile de a se
i i Julien putu s ă se bucure de inteligen ța și curajul
1 in dădu dovadă pe cînd discutau. Aveau de-a face cu
in id.ii ic ageri la minte, micul Tanbeau era cu sigu-
^BA <> iscoad ă, dar nici Mathildei și nici lui nu le lipsea
ii. ,i
390
STENDHAL
Ce putea fi mai u șor decît să se întîlneasc ă în bibliotec ă, la urma urmei, ca s ă se-
nțeleagă ?
— Pot intra, f ără să stîrnesc b ănuieli, în orice parte a casei, ad ăugă Julien,
aproape pîn ă și în camera doamnei de La Mole.
Dar trebuia neap ărat să treacă prin camera mamei, ca s ă ajungă în aceea a fiicei.
Dacă Mathilde g ăsea că e mai bine s ă vină totdeauna pe scar ă, s-ar fi expus
fericit ca nimeni altul primejdiei ac esteia neînsemnate. *i Ascultîndu-1,
Mathilde era uimit ă de tonul lui triumf ător. „Așadar îmi e st ăpîn !" își spuse ea.
Și o cu-prinser ă de pe acum p ărerile de r ău. Judecata ei limpede se îngrozea de
marea nebunie s ăvîrșită. Dacă ar fi putut, Mathilde s-ar fi nimicit și pe ea, și pe
Julien. în clipele cînd, prin puterea voin ței, își înăbușea remușcările, timiditatea
și pudoarea în suferin ță o făceau tare nefericit ă. Nu-și închipuise niciodat ă că se
va afla într-o asemenea stare îngrozitoare.
„Trebuie, totu și, să-i vorbesc, î și spuse Mathilde în cele din urm ă; așa se
obișnuiește, îi vorbe ști amantului." Și atunci, ca s ă-și facă datoria, și cu o
gingășie aflată mai mult în cuvintele pe care le folosea decît în sunetul glasului,
îi povesti feluritele hot ărîri pe care le luase în privin ța lui, în aceste ultime zile.
Mathilde hot ărîse că dacă va dovedi curajul s ă se urce pîn ă la ea cu ajutorul
scării, așa cum îi ceruse, avea s ă i se dăruie toată. Dar niciodat ă nu s-au spus cu
un ton mai glacial și mai politicos lucruri atît de ginga șe. într-atît de rece era
întîlnirea lor ! Te-ar fi f ăcut să urăști dragostea, nu alta! Ce lec ție de moral ă
pentru o fat ă fără minte! Merit ă oare să-ți pierzi viitorul pentru asemenea clip ă ?
După îndelungi șovăieli, care pentru un observator superficial ar fi putut s ă pară
zămislite de ura cea mai înver șunată, atît de greu se l ăsau învinse, chiar în fa ța

KOȘU ȘI NEGRU
391
unei voin țe atît de puternice, de sentimentele pe care o femeie și le datoreaz ă sie
însăși, Mathilde sfîr și prin a fi pentru el o amant ă plăcută.

www.tubefun4.com
E drept că avînturile ei amoroase p ăreau cam voite. l >iaj>ostea p ătimașă era
încă mai mult un model imit at Uecît o realitate.
Domnișoara de La Mole credea c ă îndepline ște o îndatorire fa ță de ea îns ăși și
față de iubitul ei. „Bietul băiat, își spunea ea, a avut un curaj des ăvîrșit, și acum
trebuie să fie fericit, altfel a ș dovedi eu lips ă de caracter." Dar și-ar fi
răscumpărat din toat ă inima, cu pre țul unei
nicii de nefericire, starea cumplit ă în care se afla.
Cu toată lupta pe care trebuia s-o duc ă cu ea îns ăși, Mathilde știu să fie pe deplin
stăpînă asupra cuvintelor ei.
Nici un regret, nici o dojana nu tulburar ă noaptea «ceea, care lui Julien i se p ăru
mai curînd ciudat ă decît i' i leită. „Doamne, cît ă deosebire fa ță de ultimul lui
popas dl dou ăzeci și patru de ore la Verrieres ! Purt ările astea ii. ie ale Parisului
sînt în stare s ă strice totul, pîn ă și dragostea", își spunea el, ar ătîndu-se cît se
poate de
Cugeta la lucrurile acestea, stînd în picioare, în ăuntrul II II iu imens dulap de
mahon, unde fusese vîrît la primele
……>ic auzite în înc ăperile vecine, care erau ale doam-
|)i i de La Mole. Mathilde î și însoți mama la liturghie, ui inc listele p ărăsiră
curînd apartamentul, și Julien se RlMrur ă lesne de-acolo, mai înainte ca ele s ă se
întoarcă pnitru a-și termina treburile.
Porni apoi călare și căută ungherele cele mai pustii ale ftAilui ilor din preajma
Parisului. Se sim țea mai mult uimit ih t li feric it. îneîntarea care, din cînd în
cînd, îi umplea inima • i ș in.ina cu bucuria încercat ă de un tîn ăr sublocotenent
|Ml<. IM urma vreunei ispr ăvi nemaipomenite, a fost în ălțat ilim o dată la gradul
de colonel, de c ătre comandantul
392
STENDHAL
suprem; se sim țea plutind la o în ălțime uriașă. Tot ce în ajun se aflase deasupra
lui acum îi st ătea alături, sau chiar mult dedesubt. încetul cu încetul încîntarea
lui Julien spori, pe m ăsură ce mergea mai departe.
Dacă n-avea pic de duio șie în inim ă, pricina, oricît de ciudat ă ar părea, era faptul
că Mathilde, prin toat ă purtarea ei, î și îndeplinise o îndatorire. în tot ceea ce se
petrecuse în noaptea aceea, ea nu g ăsise nimic neprev ăzut, în afar ă de nefericirea
și de rușinea aflate în locul deplinei feri ciri despre care vorbesc romanele.
„Să mă fi înșelat poate. S ă nu-1 iubesc oare ?" se întreb ă ea.
CAPITOLUL XVII O veche spad ă
/ now mean to be serious ; — it
istime. Since laughter now-a-days is
deem 'd too serious A jest at vice by virtue 's called a crime1 DON JUAN, c. XIII
Mathilde nu veni la cin ă. Seara, coborî o clip ă în salon, dar nici nu se uit ă la
Julien. Lui, purtarea asta i se p ăru ciudată. „Dar, se gîndi, pesemne c ă nu le
cunosc eu obiceiurile; o s ă-mi explice ea cum stau lucrurile." Totu și, împins de o
vie curiozitate, Julien cercet ă atent fața Ma-thildei; și trebui să-și spună că părea

www.tubefun4.com
rece și răutăcioasă. Nici vorb ă, nu mai era aceea și femeie care, noaptea tre
i Să fiu, deci, serios ; este și timpul.
De vreme ce, azi, rîsul e socotit prea grav ă
Ocară pentru viciu, iar virtutea, crim ă (engl.) (n. t.)
i II IA, simțea sau se pref ăcea că simte extazul fericirii, prea pul crnic ca s ă fie
adevărat.
A doua și a treia zi, aceea și răceală din partea ei; nici nu-1 privea, nici nu-i
observa m ăcar existen ța. Julien, ros de cea mai vie nelini ște, se afla la o mie de
leghe distan ță 'i« simțămîntul triumfului, singurul care îl însufle țise în puma zi.
„Nu cumva o fi avînd de gînd s ă se întoarc ă la virtute ?" Dar cuvîntul acesta era
prea burghez pentru mindra Mathilde.
„în viața obișnuită, de zi cu zi, nu e deloc religioas ă,
)ș unica Julien; religia îi place doar fiindc ă e foarte folosi-
loarc pentru casta din care fa ce parte. Dar simpla ging ășie
iillctcască n-ar fi în stare s-o fac ă să se căiască amarnic de
pi» aiul săvîrșit ?" Julien socotea c ă e primul ei amant.
„Trebuie, totu și, să mărturisesc, î și spunea el alteori, cA nu are nimic naiv,
simplu sau ginga ș în felul ei de a fi; Bldodat ă n-am văzut-o mai mîndr ă decît
acum. Mă disprețuiește oare ? Ar fi demn de ea s ă se căiască pentru ce n f ăcut,
numai din pricina obîr șiei mele de rînd."
Pe cînd Julien, plin de prejudec ățile luate de prin c ărți șl din amintirile de la
Verrieres, urm ărea năluca unei ini.iiiie dr ăgăstoase și care nu se mai gînde ște la
propria
iată din clipa cînd și-a făcut fericit iubitul, vanitatea M.11 liildei era pornit ă
împotriva lui.
Pentru că de două luni încoace nu se mai plictis ea, Malhildei nu-i mai era team ă
de plictiseal ă; astfel, fără să n M habar, Julien î și pierduse cea mai de seam ă
calitate.
„Mi-am luat st ăpîn! își spunea domni șoara de La
i M'>lc, lăsîndu-se prad ă celei mai amare mîhniri. E om de
mioare, știu; dar, dac ă îi întărît vanitatea, se va r ăzbuna,
illml UI vileag natura leg ăturilor noastre." Mathilde nu
I Miiii avusese nici un amant, și în clipa aceasta a vie ții, care
i' cîteva iluzii duioase pîn ă și în inimile cele mai
șIvi pe, pe ea o chinuiau gîndurile cele mai negre.
\ic o putere ne țărmurită asupra mea, fiindc ă mă
II ies ic prin teroare și mă poate pedepsi n ăprasnic,
394
dacă îl îndîrjesc." Numai gîndul acesta, și ar fi fost de ajuns s-o fac ă pe
domnișoara de La Mole s ă-1 defăimeze. Curajul era cea mai de seam ă însușire a
caracterului ei. Nimic n-ar fi putut s-o mi ște mai mult sau s ă-i lecuiasc ă
plictiseala din suflet, mereu ren ăscută, în afara gîndului c ă-și joacă la noroc
întreaga existen ță.

www.tubefun4.com
A treia zi, cum domni șoara de La Mole se înc ăpățîna să nu-1 priveasc ă, Julien o
urmă, după cină, vădit împotriva voin ței ei, în sala de biliard.
— Dumneata, domnule, î ți închipui pesemne c ă ai dobîndit ni ște drepturi
atotputernice asupra mea, de vreme ce, înc ălcîndu-mi voin ța foarte lămurit
arătată, pretinzi s ă-mi vorbe ști! îi spuse ea cu o mînie abia st ăpînită. Știi că
nimeni pe lume n-a îndr ăznit pînă acum asemenea lucruri fa ță de mine ?
*\
Nimic mai nostim decît discu ția dintre ace ști doi aman ți; fără să-și dea seama,
erau însufle țiți unul împotriva altuia de ura cea mai aprins ă. Dar cum nici unul,
nici altul n-aveau o fire prea r ăbdătoare, deși, altminteri, vorbeau foarte
cuviincios, ajunser ă curînd să-și declare c ă sînt certa ți pentru totdeauna.
— îți jur că voi păstra pe vecie taina, spuse Julien. A ș adăuga chiar c ă niciodată
nu ți-aș mai adresa un cuvînt, dac ă bunul dumitale renume n-ar avea de suferit
de pe urma unei asemenea schimb ări prea vădite. Si, salutînd-o respectuos,
plecă.
își îndeplini f ără prea mult ă bătaie de cap ceea ce so- •] cotea drept o îndatorire;
era departe de a se crede îndr ăgostit de domni șoara de La Mole. F ără îndoială
că, în urmă cu trei zile, cînd fusese ascuns în dulapul cel marc de mahon, n-o
iubea. Dar, din clipa cînd se v ăzu certat pentru totdeauna cu ea, în sufletul lui se
petrecu o schimbare fulger ătoare.
Memoria lui necru țătoare începu s ă-i aminteasc ă pînă și cele mai mici am ănunte
ale nopții aceleia care, în reali tate, îl l ăsase atît de rece.
Chiar în noaptea în care î și declaraser ă că nu-și vor mai vorbi niciodat ă, Julien
simți că-și pierde min țile cînd
IMKJll ȘI NEGRU
395
i/u silit să-și mărturiseasc ă faptul că n-o iubea pe <li wnni șoara de La Mole.
l In zbucium îngrozitor urm ă după această descoperire: hmtc sim țămintele îi
erau zdruncinate.
Peste dou ă zile, în loc s ă fie mîndru fa ță de domnul de « inisenois, aproape c ă l-
ar fi îmbr ățișat, cu lacrimi în
ochi
Obișnuința de a fi nenorocit îi d ădu o licărire de bun-dliii ț; Julien se hot ărî să
plece în Languedoc, î și făcu bagajele și se duse s ă-și ia un loc la diligent ă.
Dar simți că-i vine rău cînd, sosind acolo, afl ă că, |n Intr-o întîmplare
neobișnuită, exista un loc liber pentru > doua zi, în diligenta de Toulouse. Opri
locul și se întoarse acasă, cu gîndul s ă-i anunțe marchizului plecarea.
I >otnnul de La Mole se afla în ora ș. Mai mult mort di i ii viu, Julien se duse s ă-
1 aștepte în bibliotec ă. închi-l"n\i-va cum s-a sim țit, găsind-o acolo pe
domnișoara de l .Mole!
< nul îl văzu intrînd, îl privi cu un aer r ăutăcios, asupra (£t utn era cu neputin ță
să se înșele.
împins de durerea lui, uluit de surpriz ă, Julien avu «I \i>h urnea s ă-i spună, cu

www.tubefun4.com
un glas nespus de duios, un glas Doinit din inimă:
Așadar, nu m ă mai iubești ? Mă cutremur cînd m ă gîndesc c ă m-am dat primului
•.. mi, îi r ăspunse Mathilde, plîngînd de furie împotriva
Primul venit! strigă Julien și se repezi s ă ia o veche ilfl medieval ă, păstrată ca
raritate în bibliotec ă. < lumii lui, pe care-1 socotea ajuns la ultima limit ă în i •
nid îi vorbise domni șoarei de La Mole, sporise de o | de (>i i la vederea
lacrimilor de ru șine ale Mathildei. Ar I cel mai fericit dintre oameni dac ă ar fi
putut s-o ucid ă. fi etnd Julien se c ăznea să tragă, cu oarecare greutate, 11 din
(caca străveche, Mathilde, îndntat ă de o senza ție li n< >" ă, înainta mîndr ă spre
el; lacrimile îi secaser ă.

396
STENDHAL
Chipul marchizului de La Mole, al binef ăcătorului său, se ivi deîndat ă în fața
ochilor lui Julien. „Am s ă-i ucid fiica ! î și spuse el. Ce groz ăvie !" Și făcu un
gest ca și cum ar fi vrut s ă arunce spada. „Sigur, gîndi el, Mathilde are s ă
izbucneasc ă în rîs cînd îmi va ve dea gestul de melodram ă." Ideea aceasta îl f ăcu
să-și recapete toat ă stăpîni-rea de sine. Privi la ma vechii spade cu mult ă
curiozitate, ca și cum ar fi c ăutat pe ea vreo pat ă de rugină, apoi o vîrî la loc în
teacă și, cu cea mai mare lini ște, o agăță la locul ei, în cuiul de bronz de care era
atîrnată.
Toate mișcările lui, foarte încete spre sfir șit, ținură un minut nesfîr șit ;
domnișoara de La Mole îl privea mirat ă. „Va să zică, era cît pe ce s ă fiu ucisă de
amantul meu!" î și spunea ea
Gîndul acesta o f ăcea să se simtă în cele mai frumoase vremuri din veacul lui
Carol al DC-lea și ale lui Henric al III-lea.
Stătea neclintit ă în fața lui Julien, care tocmai pusese spada la loc, și-1 privea cu
ocfii din care pierise ura. Trebuie s ă recunoaștem că era de-a dreptul seduc ătoare
în clipa aceea; cu siguran ță că niciodată vreo altă femeie nu sem ănase mai pu țin
a păpușă pariziană (cuvîntul acesta era principala obiec ție a lui Julien împotriva
femeilor din partea locului).
„Iar o să mă cuprindă slăbiciunea pentru el, gîndi Mathilde; nici vorb ă că se va
crede iar domnul și stăpînul meu, dac ă am să cad din nou, tocmai cînd i-am
vorbit cu atîta hot ărîre." Așa că fugi.
— Doamne! cît e de frumoas ă! exclamă Julien, văzînd-o că fuge; iată ființa
care mi se arunca în bra țe cu atîta patim ă, nu sînt nici opt zile de atunci… Și
clipele acelea nu se vor mai întoarce niciodat ă ! Și toată vina e a mea ! în clipa
cînd se petrecea ceva atît de neobi șnuit, atît de însemnat pentru mine, eu
rămîneam nep ăsător !… Trebuie s ă recunosc c ă m-am născut cu o fire prea
comună și prea nenorocit ă.
Marchizul intr ă. Julien se gr ăbi să-i anunțe plecarea lui.
— Unde ? întreb ă domnul de La Mole.

www.tubefun4.com
— în Languedoc.

II Șl NEGRU
397
Ba nu, dac ă îmi dai voie; e ști menit unor lucruri umil mai importante. Dac ă
pleci, vei pleca spre nord … ba Chior, vorbind milit ărește, te consemnez în cas ă.
M-ai îndatora dac ă n-ai lipsi niciodat ă mai mult de dou ă-trei un ir putea s ă am
nevoie de dumneata dintr-un mo-m< ni într-altul.
lulicn salut ă și plecă fără să răspundă un cuvînt, li nulu I pe marchiz foarte
mirat. Nu era în stare s ă vorbi . IM A , și se încuie în odaia lui. Acolo, putu s ă-și
exage-rc/< i II voie soarta lui crud ă.
\sadar, gîndi el, nici nu pot m ăcar să plec undeva, depui ic ! Dumnezeu știe cîte
zile mă va mai opri marchizul Iu Paris. Doamne ! Ce-am s ă mă fac ? Și n-am un
prie-u n SA mă sfătuiască: părintele Pirard nu mi-ar îng ădui să li Inun nici prima
frază, contele Altamira mi-ar propune
utru în vreo conspira ție. Și totuși, înnebunesc, simt « MU ; înnebunesc! Cine m ă
va putea c ălăuzi ? Ce-am s ă mi 11
CAPITOLUL XVIII Clipe cumplite
Și ea îmi m ărturisește! îmi spune totul, pîn ă în cele mai mici am ănunte l Iar
ochii ei aât de minuna ți, privind țintă în ochii mei, zugr ăvesc dragostea pe care
o simte pentru altul!
SCHILLER
I domnișoara de La Mole, îneîntat ă, nu se gîndea decît
i i ii Irea c ă era cît pe ce s ă fie ucisă. Ba chiar î și spunea:
vi cdnic s ă-mi fie stăpîn, fiindc ă era gata s ă mă ucidă.
Iți tineri frumo și din lumea bun ă ar trebui contopi ți lao-
să ajungă la o asemenea pornire p ătimașă ? Tre-
i ecunosc c ă era tare dr ăguț cînd s-a urcat pe scaun
l pună spada la loc, exact în pozi ția pitoreasc ă în care
398
STENDHAL
o așezase tapi țerul decorator ! La urma urmei, n-am fost prea nebun ă
îndrăgostindu-m ă de el."
în clipele acelea, dac ă s-ar fi ivit vreun prilej s ă reînceapă legăturile de dragoste
cu Julien, ar fi f ăcut-o cu pl ăcere. Julien, încuiat în odaia lui, dup ă ce răsucise de
două ori cheia în broasc ă, se zbătea în cea mai cumplit ă disperare. în nebunia
lui, se gîndea s ă i se arunce la picioare. Dac ă, în loc să stea ascuns într-un loc
dosnic, ar fi r ătăcit prin gr ădină și prin casă, așa fel încît s ă nu scape prilejurile
ivite, poate c ă într-o singur ă clipă groaznica suferin ță i s-ar fi schimbat în
fericirea cea mai vie.
Dar tocmai iscusin ța aceasta, a c ărei lipsă i-o reproșăm, l-ar fi împiedicat s ă
făptuiască gestul acela sublim de a lua spada, gest care, în clipa aceea, îl f ăcea să
pară atît de frumos în ochii domni șoarei de La Mole. To ana aceasta, prielnic ă lui

www.tubefun4.com
Julien, dur ă toată ziua; Mathilde se gîndea cu încînt are la scurtele clipe în care îl
iubise și le regreta.
„De fapt, î și spunea ea, dragostea mea pentru bietul b ăiat n-a durat, în ochii lui,
decît de la ora unu dup ă miezul nop ții, cînd l-am v ăzut ivindu-se pe scar ă cu
buzunarele pline de pistoale, și pîrjă la ora opt diminea ța. Căci un sfert de or ă
mai tîrziu, pe cînd ascultam litu rghia la Saint-Valere, am și început s ă mă
gîndesc c ă el se va crede st ăpînul meu și că s-ar putea prea bine s ă încerce a m ă
supune prin teroare."
După cină, în loc să fugă de Julien, domni șoara de La Mole îi vorbi și aproape
că-i ceru s-o urmeze în gr ădină; el se supuse. încercarea aceasta nu-1 ferici.
Mathilde, f ără să-și dea prea bine seama, se l ăsă învinsă de dragostea care o
cuprinsese iar. îi pl ăcea nespus de mult s ă se plimbe cu el și privea plin ă de
curiozitate mîinile care, iu diminea ța aceea, apucaser ă spada ca s-o ucid ă.
După o asemenea fapt ă, după tot ce se întîmplase, nu mai putea fi vorba de
vechile lor discu ții.
– ,1 NKGRU
399
iul cu încetul, Mathilde începu s ă-i destăinuiască
Im > • <>l st ările ei suflete ști. în discu țiile de felul acesta,
^Hft « ciudată voluptate; și ajunse să-i povesteasc ă pînă
ii di !> M atracția trecătoare simțită cîndva pentru domnul
li « tr.'iiois, pentru domnul de Caylus…
Cum 1 Și pentru domnul de Caylus ? exclam ă nli' II , i loată amara gelozie a
unui iubit p ărăsit izbucni In»«Minele acestea.
M.iihiWe i le socoti ca atare și nu se sim ți deloc
ș Continuă să-1 chinuiasc ă pe Julien, descriindu-i în cele
Ut ui in iu am ănunte, cît se poate mai pitoresc și cu tonul
H|| mai des ăvîrșite sincerit ăți, simțămintele de odi-
MlA Julien înțelegea că îi poveste ște ceea ce vedea
i in fața ochilor. Și își dădu seama, cu durere
I Vorbind, Mathilde î și dezvăluia ei îns ăși propria-i
i…..• ș
i Mm marc chin al geloziei nu poate s ă existe.
kA bflnuie ști că un rival e iubit te doare destul de mult,
B IA auzi povestindu- ți-se în cele mai mici am ănunte
dragostea pentru el, și asta s-o fac ă femeia pe care
^Borl, e, fără îndoială, culmea suferin ței.
V O, cit era de lovit în c lipele acelea orgoliul care îl
Hfcft? pe Julien s ă se creadă mai presus decît cei de teapa
Wk (uylus și a lui Croisenois ! Cu cît ă durere lăuntrică și
ș i ;i cele mai neînsemnate calit ăți ale acestora! Cu
lin luiiA-credin ță plină de înflăcărare se dispre țuia pe
M' însuși!

www.tubefun4.com
Mathilde i se p ărea fermec ătoare; nici un cuvînt n-ar
|l ii> I.IK să exprime imensa lui adora ție. Plimbîndu-se
Ml Hnu de ca, îi privea pe furi ș mîinile, bra țele, ținuta de
111" • I II gata să-i cadă la picioare, zdrobit de dragoste
lili iluicre, și să-i strige : „Fie- țimilă !"
400
STEN DH AL
„Și ființa aceasta atît de frumoas ă, atît de superioar ă tuturor, ea, care m-a iubit
odată, în curînd nici vorb ă că îl va iubi pe domnul de Caylus !"
Julien era convins de sinceritatea Mathildei; sinceri- tatea spuselor ei era prea
vădită. Și pentru ca nefericirea s ă-i fie deplin ă, uneori, descriindu-i sim țămintele
pe care I le încercase fa ță de domnul de Caylus, domni șoara de La Mole îi
vorbea ca și cum l-ar fi iubit acum. în glasul ei r ăsuna dragostea, f ără îndoială.
Julien vedea limpede asta.
Dacă i s-ar fi turnat plumb topit pe piept, și tot ar fi j suferit mai pu țin. Cum s ă
poată bănui bietul b ăiat, ajuns în culmea ac easta a nefericirii, c ă tocmai fiindc ă îi
vorbea lui sim țea domnișoara de La Mole atîta pl ăcere să răscolească firavele
simțăminte de dragoste avute odinioar ă pentru domnul de Caylus sau de Luz ?
Nimic n-ar putea s ă înfățișeze chinuitorul zbucium al lui Julien. Asculta
destăinuirile am ănunțite în legătură cu dragostea sim țită pentru al ții, pe aceea și
alee de tei unde, abia cu c îteva zile mai înainte, a șteptase ora unu ca s ă pătrundă
în odaia Mathildei. Nu exist ă suferință mai cumplit ă pe care o fiin ță omeneasc ă
s-o poată îndura.
Felul acesta de intimitate chinuitoare dur ă o săptămînă nesfîrșită. Mathilde, cînd
părea că nu ocolește prilejurile de a-i vorbi, cînd p ărea că le caută dinadins; iar
subiectul la care amîndoi reve neau, cu un soi de voluptate crud ă, era povestirea
simțămintelor ei pentru al ții: îi povestea despre scrisor ile pe care le scrisese, îi
reda pînă și cuvintele folosite în fiecare dintre ele, îi spunea pe dinafar ă fraze
întregi. în ultimele zile, p ărea că îl privește pe Julien cu un fel de bucurie plin ă
de răutate. Chinurile lui erau nespus de pl ăcute Mathildei.
Se vede limpede c ă Julien n-avea deloc experien ța vieții; nici măcar nu citise
romane; c ăci, dacă ar fi fost ceva mai priceput, i-ar fi spus cît de cît lini știt fetei
pe care o adora si care îi f ăcea mărturisiri atît de ciuda ic
i Șl NEGRU
401
'ș ș II noaste că, deși sînt mai prejos decît to ți domnii IU, pe mine m ă iubești…"
ii LI ic că ea ar fi fost fericit ă să vadă că e dată de gol; i pu țin, succesul ar fi
depins în întregime de chipul în I lulicn și-ar fi exprimat p ărerea aceasta și de
mo-i nml ales. în or ice caz, ar fi ie șit cu bine și victorios ni i < > situa ție care
Mathildei începea s ă i se pară mono-
Așadar, nu m ă mai iubești pe mine, care te ador! IB UNC tntr-o zi Julien înnebunit
de dragoste și de durere. in nproape cea mai mare prostie pe care ar fi putut s-o
I Vorbele lui nimicir ă, cît ai clipi, toat ă plăcerea pe care huma domni șoara de La

www.tubefun4.com
Mole vorbindu-i despre |tll< CM sufletești. începuse s ă se mire c ă, după cele
șmplatc, Julien nu se sim țea jignit de ceea ce îi povesti ha ajunsese chiar s ă-și
închipuie, pîn ă cînd Julien nu ștoc cuvintele acelea proste ști, că n-o mai iubea,
iiiii'ina Iar ă îndoială că i-a stins iubirea, î și spunea ea. I r omul care s ă rabde,
fără să se răzbune, faptul c ă le ni tiiiiictate unor fiin țe ca de Luz, Caylus,
Croisenois, I H 'lua recunoa ște că-i sînt atît de superiori. Nu, n-am I in. II văd la
picioarele mele!"
( u ctteva zile mai înaint e, în nefericirea lui plin ă de
i\ic, Julien l ăudase de mai multe ori,'sincer, ca-
Ițili strălucite ale acestor domni; ba chiar le exagerase.
itvasta nu-i sc ăpase domni șoarei de La Mole. Ea
– , dar nu-i ghicise cauza. Cu sufletul frem ătînd de
atunci cînd l ăuda un rival pe care îl credea iubit,
Iii II se bucura de norocul acestuia.
< ir înlele atît de cins tite dar atît de proste ști ale lui
h' n ni lumbar ă într-o clip ă totul: fiind sigur ă că e iu-
i M.iihildeîldispre țuicudesăvîrșire.
1 nul ii auzi rostind vorbele acelea stîngace, tocmai se
ini• .ui Împreun ă; Mathilde îl p ărăsi îndată și ultima ei
vadea cel mai adînc dispre ț. în salon, toat ă seara,
i nu și mai arunc ă ochii asupra lui. A doua zi, acela și
II stăpîni inima; nici nu mai putea fi vorba de

402
STENDHAL
fiorul care, timp de o s ăptămînă, o făcuse să-1 socoteasc ă cu atîta pl ăcere pe
Julien drept cel mai apropi at prieten : îi era sil ă să-1 vadă. Simțămintele
Mathildei ajungeau pîn ă la dezgust; nici un cuvînt nu e în stare s ă exprime
disprețul nemărginit care o cuprindea cînd d ădea cu ochii de el.
Julien nu pricepuse nimic din tot ce se petrecuse timp de o s ăptămînă în sufletul
Mathildei, dar dispre țul i-1 văzu limpede. Și avu bunul-sim ț să se iveasc ă în fața
ei cît mai rar cu putin ță și să n-o mai priveasc ă deloc.
Dar îl duru îngrozitor c ă trebuie să se lipseasc ă întrucîtva de prezen ța ei. I se
părea că nefericirea îi spore ște tot mai mult. „Curajul unei inimi de b ărbat nu
poate merge mai depa rte de-atîta", î și spunea el. St ătea zile întregi cu ochii pe
fereastră, în podul casei; jaluzelel e erau trase cu grij ă și, de-acolo, putea m ăcar
s-o zărească pe domni șoara de La Mole cînd venea în gr ădină.
Și suferea cumplit cînd, dup ă cină, o vedea plimbîndu-se cu domnul de Caylus,
de Luz sau cu vreun a ltul, pentru care ea m ărturisise c ă, odinioar ă, simțise fiorul
dragostei…
Julien nici nu- și închipuise c ă ar putea s ă existe atîta suferin ță; îi venea s ă urle
de durere; sufletul lui, atît de dîrz, era acum zdruncinat pîn ă în străfunduri.
Orice gînd care nu se îndrepta c ătre domni șoara de La Mole îi f ăcea silă; nu mai

www.tubefun4.com
era în stare s ă scrie nici cele mai simple scrisori.
— Ești nebun, îl dojeni marchizul.
Julien, tremurînd de team ă să nu se dea de gol, îi spuse c ă e bolnav și izbuti să-1
convingă. Din fericire pentru el, la mas ă marchizul glumi pe seama viitoarei lui
călătorii. Mathilde în țelese că putea să lipsească foarte mult ă vreme. Trecuser ă
cîteva zile de cî nd Julien o ocolea, iar tinerii atît de str ăluciți, care erau înzestra ți
cu tot ce-i lipsea fiin ței acesteia palide și posomorite, odinioar ă atît de drag ă, nu
mai aveau puterea s ă-i alunge gîndurile.
„O fată oarecare, î și spunea ea, și-ar fi căutat iubitul printr e tinerii care atrag
toate privirile într-un salon ; dar una din tr ăsăturile geniului este s ă nu-și lase
mintea tîrîia
, „asul lăsat de oamenii obi șnuiți. Alături de un b ărbat „,„:„, c ăruia nu-i lipse ște
decît averea pe care eu o ș , a» age mereu aten ția și n-aș trece neobservat ă prin
îi VSte de a m ă teme întruna de o revolu ție, ca ve-Jldcmele, care de frica
poporului nu îndr ăznesc ma Sur s ă certe un birjar cînd nu mîn ă cum trebuie a ș fi
s-»,A ca joc un rol, și încă un rol important, c ăci bărbatul 1 «re caracter si o
ambiție nemărginită. Ce-i lipse ște ? heuni bani ? îi dau eu." Dar, într-o oarecare
măsură, se l„,i., ia Julien ca la o fiin ță mai prejos de ea, de care te IM ,„1.11.1
cînd ai chef.
CAPITOLUL XIX
Opera buf ă
O, how this springoflove
resembleth
The uncertain glory of an April day;
Which now shows all the beauty ofthesun,
And by an by a doud takes all away! SHAKESPEARE
„ upată de viitor și de rolul neobi șnuit pe care yidula s ă-l joace, Mathilde ajunse
curînd aproape s ă ,„'. discu țiile sterpe și metafizice avute adesea cu i ,bosii ă de
gînduri atît de înalte, uneor i regreta, , „ca, si clipel e de fericire aflate lîng ă el;
dar , ,. „„„„e amintiri nu erau lipsite de remu șcânle care „l, .înclin cînd în cînd.
,,, i .n.i .Irngostei cum seam ănă
…..hui lui april cel schimb ător;
, ..,, II de în strălucire , „ , i.., „i, -înv ăluit de nor! (engl.) (n. t.).

404
„Chiar dac ă are o slăbiciune, își spunea ea, o fat ă ca mine nu trebuie s ă-și uite
îndatoririle decît fa ță de un om deosebit; n-o s ă se poată spune că m-au sedus
mustățile lui frumoase sau gra ția de călăreț, ci cuvintele lui profunde despre
viitorul Fran ței, ideile lui asupra asem ănării posibile între evenimentele ce vor
izbucni curînd și revoluția de la 1688, din Anglia. Am fost sedus ă, le răspundea
ea remușcărilor, sînt o biat ă femeie, dar cel pu țin nu m-am l ăsat zăpăcită, ca o
păpușă, de farmece exterioare. Iar dac ă va fi revolu ție, de ce n-ar juca Julien
Sorel rolul lui Roland1, iar eu pe al doamnei Roland2 ? îmi place mai mult rolul

www.tubefun4.com
acesta decît al doamnei de Stael; în veacul nostru, purtarea imoral ă ar fi o
piedică. Și cu siguran ță că nu voi mai fi învinov ățită de încă o slăbiciune; a ș
muri de ru șine." X
Trebuie s ă mărturisim îns ă că nu toate gîndurile Mathildei erau atît de serioase
pe cît s-ar p ărea după cele redate mai sus.
îl privea pe Julien și-i găsea o grație încîntătoare, pîn ă și în cele mai mici
gesturi.
„Fără îndoială, își spunea ea, am izbutit s ă distrug în sufletul lui chiar și cele mai
neînsemnate idei pe care le avea despre drepturi. Aerul nefericit și adînc pătimaș
cu care bietul b ăiat mi-a m ărturisit dragostea lui, acum o s ăptămînă, e, de
altminteri, o dovad ă; trebuie s ă recunosc c ă purtarea mea a fost cu totul
neobișnuită atunci cînd m-am sup ărat pentru o vorb ă care răspîndea în jur atîta
respect și atîta iubire. Nu sînt oare femeia lu i ? Ce mi-a spus era foarte firesc și,
trebuie să recunosc, foarte pl ăcut. Căci Julien m ă mai iubea înc ă, după veșnicele
plimbări în care i-am vorbit cu destul ă cruzime, e drept, numai despre fio-
1 Jean-Marie Roland (1734-1793), om politic francez, reprezentant al grup ării
girondine în revolu ția de la 1789.
2 Jeanne-Manon Roland (1754-1793), so ția lui; a avut la Paris un salon
celebru, frecventat îndeosebi de girondini
llțl și NKGRU
405
ci iscat de plictiseala vie ții, fior ce-1 încercam i 'i murii ace știa din lumea bun ă,
atît de pizmui ți de \h, dacfl ar ști cît de pu țin primejdio și sînt! Dac ă ar i >\>
Mersi sînt și cît sînt de croi ți după același tipar, Uparație cu el!"
.Hulind astfel, Mathilde desena la întîmplare, cu nul, pe o filă de album. Profilul
unui cap, terminat
II .nunei, o uimi și o îneîntă ; semăna leit cu Julien. II i mi veste ște ! Iată unul din
miracolele dragostei! ic. ea, bucuroasă. Fără să știu, i-am f ăcut portretul." șOl,
lugind în odaia ei, se încuie acolo și se strădui n vreme, încereînd cu toat ă
seriozitatea s ă-i facă por-i im lulien, dar nu izbuti; tot profilul schi țat la Mare
era cel mai asem ănător; Mathilde se sim ți feri-
i i ml în asta dovada sigur ă a unei mari pasiuni.
ș IAS.1 albumul din mîini decît foarte tîrziu, cînd hl/nl trimise s-o cheme ca s ă
meargă la Opera Ita-
M.iihilde nu se gîndi decît la un lucru: s ă-1 caute H In pe Julien, iar doamna de
La Mole s ă-i ceară să le
I'li Si A.
I H " l nu se ivi; și în lojă nu se aflau decît oameni de I itl limpul cît dur ă primul
act al operei, Mathilde se In b ărbatul pentru care sim țea, extazul celei mai H MI-
iubiri; iar în actul al do ilea, cîteva cuvinte de
ti ic, cîntate pe o melodie, trebuie s ă recunoaștem,
I1 'ii- < imarosa îi p ătrunseră în inimă. Eroina operei
ș „Trebuie s ă mă pedepsesc pentru nem ărginita |l I i» ș ea re i-o port; îl

www.tubefun4.com
iubesc prea mult!"
ș CUffi auzi melodia aceasta sublim ă, tot ce exista pe diipăru pentru
Mathilde. 1 se vorbea; ea nu r ăspun-iii.in .i sa o dojeni, ea abia ridic ă ochii s-o
privească. ui oi ajunse la o stare de exaltare și de pasiune tnitoare cu zbuciumul
cel mai puternic prin care, de i /ilo, trecuse Julien. Melodia duioas ă, plină de o
divină, cuvintele atît de potrivite, dup ă cît i se . i u situa ția ei îi umpleau toate
clipele cînd nu se
406
§1111
Devopunirmi w^,.„ _ .
i •• .iscmenea, nu dragostea are menirea de a-i ferici
ii IM iii înzestra ți cu oarecare însu șiri, ca Julien; ei se
Ml CU ghearele și cu dinții de vreo clic ă, și cînd clica se
i- ș!ș ițește, toate bunurile societ ății plouă peste ei. Vai
i 'inul studios care nu face parte din nici o clic ă; pînă și
t» IM Ir cele mai neînsemnate și mai nesigure îi vor fi
in. cu ochi r ăi, iar înalta virt ute se va sim ți
uniinoare, furîndu-1. Da, domnule, un roman e ca o
ijfml.i purtat ă de-a lungul unui drum b ătut de mult ă
mo, HI va răsfrînge în ochi cînd seninul cerului albastru,
i«i noroiul mocirlelor di n cale. Iar pe cel ce poart ă pova-
Bf lin/ii în spate îl ve ți învinovăți că e imoral! Oglinda lui
II oi ui, iar voi învinui ți oglinda ! Mai bine a ți învinui
pe care se afl ă mocirla și, mai mult înc ă, pe ins-
i drumurilor, care îng ăduie să zacă apa și să se for-
I mocirla.
\. uni. i fnd ne-am în țeles că e cu neputin ță să existe în
K fsiru, la fel de prudent pe cît de virtuos, un carac-
i ii Malhildei, m ă tem mai pu țin că voi scoate oame-
ilm sărite dacă voi continua povestea nebuniilor
loua zi, de diminea ță pînă seara, Mathilde pîndi
convingă de biruin ța asupra patimii ei ne-
i nu urmări altceva decît s ă-1 scîrbeasc ă cu totul pe
i> M ni schimb, îi urm ări cu atenție toate mi șcările.
ful li II era prea nefericit și mai ales prea fr ămîntat ca
jiilcfiip.l o manevr ă de dragoste atît de complicat ă, și
«Ui ULM puțin în stare s ă-și dea seama în ce m ăsură îi
ibilă; de aceea îi c ăzu victim ă; și poate că nicio-
i uiiiiiiț;i lui n-a fost mai chinuitoare ca în ziua
Wtt l'iiplelc îi erau atît de nes ăbuite, îneît dac ă vreun
o/ i-ar fi zis: „Cat ă să tragi cît mai grabnic fo-
pi1 urma acestor porniri prielnice, c ăci în soiul
i' •/ș di.-igoste n ăscută din cap, a șa cum se poate ve-

www.tubefun4.com
I |.i I'. IIIN, același fel de a fi nu poa te dura mai mult de
408
STENDHAL
două zile", el nu l-ar fi în țeles. Dar oricît ar fi fost de exaltat, Julien era om de
onoare și avea, ca prim ă îndatorire, discre ția. Și lucrul acesta îl în țelese. Să ceară
sfat, să-și verse focul în fa ța primului-venit ar fi fost o alinare asem ănătoare cu a
nefericitului care, str ăbătînd un pustiu dogoritor, prime ște din cer un strop de
apă rece ca ghea ța. înțelese primejdia, se temu s ă nu-i răspundă cu un șuvoi de
lacrimi vreunui curios care l-ar fi putut întreba; și se încuie în odaia lui.
O văzu pe Mathilde plimbîndu-se mult ă vreme prin gr ădină; cînd, în sfîr șit,
plecă de acolo, Julien coborî și se apropie de o tuf ă de trandafiri, din care ea
rupsese o floare^
Noaptea era întunecoas ă; Julien putu s ă se lase în voia durerii, f ără teamă că va
fi văzut. I se p ărea vădit că domnișoara de La Mole e îndr ăgostită de vreunul din
tinerii ofi țeri cu care vorbise atît de voioas ă. îl iubise și pe el, dar î și dăduse
seama că e un om de nimic.
„Și, într-adev ăr, așa sînt! își spunea Julien, pe deplin convins ; sînt pe de-a-
ntregul o fiin ță ștearsă, vulgară, plictisitoare pentru ceilal ți, de nesuferit pentru
mine însumi." Toate însu șirile lui bune, tot ce iubise cu înfl ăcărare ÎI scîrbeau de
moarte; și, în aceast ă stare de imaginație sucită, încerca să judece via ța cu
închipuirea lui. O asemenea gre șeală e caracteristic ă omului superior.
De mai multe ori îi veni în mi nte ideea sinuciderii; imaginea mor ții i se părea
plină de farmec, ca o minunai,! odihn ă, ca paharul cu ap ă rece dăruit
nefericitului care, în de șert, se stinge de sete și de zăduf.
„Dar moartea i-ar spori dispre țul față de mine ! gemu el. Ce amintire i-a ș lăsa ?"
Căzut în prăpastia asta f ără fund a nefericirii, unui om nu-i mai r ămîne altă
scăpare decît curajul. Julien n-avu destul ă înțelepciune ca s ă-și spună:
„Trebuie s.1

NKCJRU
409
ii I urse"; dar, cum privea spre fereas tra Mathildei, i printre jaluzele, c ă ea
stingea lumina: revedea în 110 odaia aceea fermec ătoare în care, vai, nu fusese
șI o dală în viață. Mai departe, îns ă, nu mergea cu iMpuiica.
Blu ora unu dup ă miezul nop ții; ca să-și spună, cînd M iiiolof țiul: „Am s ă mă
urc pe scar ă", lui Julien nu-i IMII iii I ii o clipă.
^ ii'i ia o lic ărire de geniu; ideile bune îl n ăpădiră
|litiiii<!.i „Mai neferi cit s-ar putea oare s ă fiu?" se li i' i . i D ădu fuga la scar ă.
Grădinarul o legase cu un
, Inlosind coco șul unui pistol, pe care îl f ărîmă, li< o ui ulle țit în clipa aceea de
o putere supraome-
H, răsuci unul din inelele lan țului ce lega scara ; în >v…..iniile o desprinse și o
rezemă de fereastra Mathil-

www.tubefun4.com
^b «â se supere, o s ă mă copleșească cu dispre țul ei,
…..i pasă? Să-i dau doar un s ărut, ultimul s ărut,
ti in i un in odaia mea și-mi pun cap ăt zilelor… Buzele
b li VOI aiinge obrazul înainte de a muri!"
ii, I.ir.-*, parc ă zburînd, și bătu în jaluzele; dup ă
ș unde, Mathilde îl aude, vine s ă-i deschid ă, dar II H…..ipicdic ă; Julien se ag ăță
de cîrligul de fier menit
ți IM |.ilu/elele deschise și, în primejdie s ă se II'" ș i < i de o mie de ori,
trage scara cu putere,
ș puțin din loc.
Mi | h l Ide | x >ate s ă deschidă jaluzelele. șI ne nApuste ște în încăpere, mai
mult mort decît viu : i II < iu ?! îi spuse ea, aruneîndu-i-se în bra țe…
I iii' II putea să descrie nem ărginita fericire a lui
l> H ' l,u lericirea Mathildei era aproape la fel de mare.
i mhiM nivinov ătindu-se, denuntîndu-se în fata lui.

410 STENDHAL
— Pedepse ște-mă pentru cumplita mea trufie, îi șoptea, strîngîndu-1 în bra țe de
parcă ar fi vrut s ă-1 înăbușe; îmi ești stăpîn, eu îți sînt sclav ă, și trebuie s ă-ți cer
iertare, în genunchi, c ă am vrut s ă mă răzvrătesc. Și, desprinzîndu-se din bra țele
lui, i se arunc ă la picioare. Da, tu e ști stăpînul meu, îi spunea ea înc ă beată de
fericire Și de dragoste; de aici înainte, domne ște veșnic asupra mea, pedepse ște-
ți fără cruțare sclava cînd va mai încerca s ă se răzvrătească.
în altă clipă, i se smulge din bra țe, aprinde luminarea și Julien abia izbute ște s-o
împiedice s ă-și reteze un smoc întreg de p ăr.
— Vreau s ă-mi amintesc ve șnic că sînt sluga ta, roste ște ea: dac ă vreodată
scîrnava trufie îmi va mai r ătăci mințile, arată-mi șuvițele astea și spune-mi:
„Acum nu mai e vorba de drag oste, nu mai e vorba de emo ția care îți poate
tulbura inima în clipa de fa ță, ai jurat s ă mi te supui, ține-ți jurămîntul".
Dar e mai cuminte s ă trec peste descrierea unei asemenea r ătăciri a min ții și a
unei fericiri atît de ne țărmurite.
Virtutea lui Julien se dovedi a fi egal ă cu fericirea lui.
— Trebuie s ă cobor tot pe scar ă, îi spuse el Mathil dei, cînd v ăzu lumina zorilor
albind deasupra hornuri Im dep ărtate, spre r ăsărit, dincolo de gr ădini. Jertfa pe
care mi-o impun e vrednic ă de tine; renun ț la cîteva ceasuri de cea mai uluitoare
fericire pe care o poate încerca un sul In omenesc; e p jertf ă făcută pentru a nu- ți
știrbi bunul renume ; dac ă îmi cuno ști inima, vei în țelege cît de greu îmi vine. Ai
să fii oare totdeauna pe ntru mine ceea ce e ști acum ? Dar e vorba de onoare, și
atîta îmi e de ajuns. Afl.1 c ă, după prima noastr ă întîlnire, b ănuielile n-au fbsl
îndreptate numai împotriva ho ților. Domnul de La Mole a pus oameni de paz ă în
grădină. Domnul de Croisenoi i înconjurat de spioni, se știe tot ce face în fiecare
noapte

www.tubefun4.com

NKGRU
411
IUI ud acestea, Mathilde izbucni în rîs. Maic ă-sa și o l*ni' 11 IA se treziră din
somn; de dincolo de u șă se auziră un care întrebau ce s-a întîmplat. Julien o
privi, ea in vreme ce- și certa camerista și nu binevoi s ă-i uin doamnei de La
Mole.
Dar dacă le dă prin gînd s ă deschidă fereastra, au i ' II a ! îi spuse Julien.
mui strînse o dat ă în brațe, se năpusti pe scar ă și Rull alunec ă decît coborî în
grădină; cît ai clipi,
) | '.Hlllll I Ul.
Si secunde mai tîrziu, scara se afla pe aleea de tei, lonrca Mathildei era salvat ă.
Julien, venindu- și în I» "meni plin de sînge și aproape gol: se r ănise, alu-i fA r ă
să ia seama de-a lungul sc ării. iiiMi.a nem ărginită îl făcuse să-și recapete toat ă
jLt caracterului: dac ă douăzeci de oameni i-ar fi ie șit i 1 atace, pe el, singur, în
clipa aceea ar fi II o plăcere mai mare. Spre norocul lui, virtutea V i * .t nu i fu
pusă la încercare. șllcn culcă scara la locul obi șnuit; îi leg ă iar lanțul; | UDA sa
înlăture urmele pe care le l ăsase pe brazda de
• <…..< <ic sub fe reastra Mathildei.
M tind netezea cu palma, prin întuneric, p ămîntul i s ă se asigure c ă urmele erau
șterse cu totul, 11 A/lndu-i ceva peste mîn ă : era un smoc întreg din I Miilhildci,
pe care ea și-1 tăiase și i-1 arunca, șllhlkli se afla la fereastr ă.
► luin ce-li trimite sluga ta, îi spuse ea destul de tare. Htuiul supunerii ei
veșnice. Renun ț să mai judec, fii
Unul mi II
liili> II învins, abia se st ăpîni să nu ia scara și să se șIn nou la ea. Pîn ă la urmă,
însă, rațiunea birui. Ha imn din gr ădină în casă nu era deloc u șor. Izbuti s ă rlii'i i
ș II torța ușa unei pivni țe ; ajuns în ăuntru, fu ne-
412
STENDHAL|
voit să-și forțeze, făcînd cît mai pu țin zgomot cu putin ță,! ușa propriei sale od ăi.
în zăpăceala lui uitase, din grab ă,] în camera Mathildei, pîn ă și cheia, aflat ă în
buzunarul] hainei. „Numai de i-ar da ei prin minte s ă ascundă! rămășițele astea
pămînteștil" gîndi el.
în sfîrșit, oboseala îi birui fericirea și, pe cînd se în ălța] soarele, Julien c ăzu într-
un somn adînc.
Clopotul de prînz abia izbuti sâ-1 trezeasc ă. Julien j intr ă în sufragerie. Curînd
veni și Mathilde acolo. Orgo- j liul lui Julien tres ări de fericire cînd v ăzu
dragostea cel str ălucea în ochii fiin ței acesteia, atît de frumoas ă șa înconjurat ă de
atîta respect; dar, curînd, pruden ța lui avUjl prilej sâ se îngrozeasc ă.
Sub cuvînt c ă nu avusese destul timp ca s ă-și așezej pârul, Mathilde se
pieptănase în așa fel, încît Julien s ă] poată zări, de la prima oc hire, cît de mare

www.tubefun4.com
era jertfa f ăcuta pentru el, t ăindu-și cosițele, noaptea trecut ă. Dacă un j chip atît
de frumos putea fi slu țit într-un fel oarecare,! Mathilde izbutise s-o fac ă;
jumătate din frumosul ei pâr bîond-cenu șiu era retezat la un deget de pielea
capului.
în timpul mesei, purtarea Mathildei se potrivi pe de-a-ntregul acestei prime
impruden țe. S-ar fi zis c ă ținea cu tot dinadinsul s ă le arate tuturor patima ei
nebună pentru Julien. Din fericire, în ziua aceea, domnul de La Mole și marchiza
erau foarte preocupa ți de o nou ă promoție da decora ți cu Cordonul Albastru, ce
urma să fie făcută, și în care domnul de Chaulnes nu figura. Spre sfîr șiful meseS
vorbind cu Julien, Mathild e se pomeni spunîndu-i stăpîne, El roși pînă în albul
ochilor.
Fie din întîmplare, fie pentru câ a șa voise doamn;i d< La Mole, toat ă ziua
Mathilde nu r ămase singur ă nici Cm clipă. Seara, trecînd din su fragerie în salon,
găsi, tot ușii prilejul s ă-i spună lui Julien :

lin I
< i./i cumva c ă e vreun pretext di n partea mea ? • ii hot ărît ca una din
cameristele ei s ă doarmă noap-.i|uii;imentulmeu.
MI aceea trecu ca un fulger . Julien era în culmea fe-A doua zi, de la șapte
dimineața, se și instalase în șOl : nădăjduia că domnișoara de La Mo le se va I
K/1 vină acolo; îi scrisese o scrisoare nesfîr șită. II n o văzu decît mult mai tîrziu,
la masă. Era na IA cu cea mai mare grij ă; cu o îndemînare de Kiii, î și acoperise
locul de unde î și retezase p ărul. \âc II privi pe Julien o dat ă sau de dou ă ori, dar
cu
mi <ii politico și și de liniștiți! Nici vorb ă să-i mai
I mptne.
INIMIC , Julien abia mai putea s ă respire..: Mathilde ip roape pentru tot ce f ăcuse,
llh/uind adînc, hot ărîse că Julien era o fiin ță, dacă liHui obi șnuită, cel puțin nu
îndeajuns de aleas ă ca 111. toate ciudatele nebunii pe care cutezase s ă le nu ii
el. în general, nu se mai gîndea deloc la i • 111 zi ua aceea îi era sil ă de iubire.
IUI Julien îi b ătea inima ca unui copilandru de șai-fi.. MU < iroaznica îndoial ă,
uimirea, dezn ădejdea îl Mim i MIKI pe rînd, tot timpul mesei, care i se p ăru că
l^tul sfii șes te.
II II pui u să se ridice în chip cuviincios de la mas ă, nipusti decît alerg ă spre
grajd, își înșeuă sin-I MIMI I | ><>i ni la galop; se temea s ă nu-1 cuprind ă vreo i
im» i ,m s;Vi înjoseasc ă onoarea. „Trebuie s ă-mi ucid Iul i i.'wndu-mi trupul, î și
spunea el galopînd prin Im tic l.i Mcudon. Ce-am f ăcut ? Ce-am spus, ca s ă
| n i-……nc;i urgisire ? Ast ăzi nu trebuie s ă fac și nu
H< i pun nimic, gîndi el, pe cînd se întorcea acas ă.
414
STENDHAt
Trebuie s ă fiu la fel de mort trupe ște pe cît sînt de rnoil suflete ște. Julien a murit,
doar cadavrul lui se mai mi șcă. *|

www.tubefun4.com
CAPITOLUL XX Vaza japonez ă
Inima nu-i cuprinde din capuA locului toat ă nemărginirea nenorom cirii sale; e
mai mult tulburat decît emo ționat. Dar, pe m ăsură cejudeA cat ă îi revine, simte
cît de adînc ă A (lojtilura primit ă. Toate pl ăcerile] vie ții s-au dus și nu mai
poate sim ți decît ghearele dezn ădejdii care ii sft șie. Dar la ce bun s ă vorbim
desA pre durerea trupeasc ă ? Ce durere, j numai trupeasc ă, se poate asemui cu
aceasta ?
JEAN-PAUL1
Cînd sună clopotul pentru cin ă, Julien abia avu timp s ă se îmbrace; în salon o
găsi pe Mathilde, care st ăruia j lîng ă fratele ei și pe lîngă domnul de Croisenois
să nu s< duc ă sâ-și petreacă seara la Suresnes, la doamna mare șal de Fervaques.
Cu greu ar fi putut s ă fie mai seduc ătoare și mâ drăgălașă față de ei. Dup ă cină,
veniră domnii de Luz, <M Caylus și încă vreo cîțiva prieteni ai lor. S-ar fi zis
<M domnișoara de La Mole reluase, o dat ă cu vechiul cult (| prieteniei fr ățești,
și pe acela al purt ării celei mai cuv cioase. De și vremea era minunat ă în seara
aceea, stărui j nu ias ă în grădină; voia să nu se dep ărteze de jil țul în cad
l Jean-Paul (pseudonimul lui Johann-Paul-Priedrich Richter) (1748 1825),
scriitor german, popular la înce putul secolului al XLX-lea. dflj rele sale erau
deosebit de sentimentale. De cel mai mare succes v bucurat romanul Hesperion,
din care Stendhal citeaz ă un fragment.
NK<;I
IHM, I
• nuna de La Mole. Canapeaua albastr ă deveni as-
i nI |>i upului, ca în timpul iernii.
dudei ti era silă de grădină, sau cel pu țin i se părea
i*A de tot: gr ădina era legat ă de amintirea lui
Hoiirca sl ăbește inteligen ța. Eroul nostru f ăcu A ie așeze pe scăunelul de paie,
care odinioar ă fu-11. ii III unor victorii atît de str ălucite. în ziua aceea nu i adres ă
nici un cuvînt; prezen ța lui trecu
ii i ha, mai r ău încă, prietenii domni șoarei de La " ș stăteau lîngă el, la marginea
canapelei, se II o.necum c ă-i întorc spatele, sau cel pu țin așa i ui
dizgrație ca la curtea regal ă", gîndi el. Și-i dădu i' '> clip ă să-i studieze pe cei ce
pretindeau c ă-1 II trufia lor.
Nai tlomnului de Luz avea o misiune important ă clin pricina asta, frumosul
ofițer, de cîte ori < 1 >nvcrsație cu vreun nou-venit, nu uita s ă re-i un iul deosebit
că unchiul s ău pornise la ora unt-Cloud și că nădăjduia să-și petreacă OOlo. Ai
fi zis că dă amănuntul acesta într-o II repeta întruna.
ninlu-l pe domnul de Croisenois cu ochiul ne- IIMI |I> I in- ți-1 dă nefericirea,
Julien observ ă marea 11 .1 dibuit ă de tînărul acesta îndatoritor și blînd n <n
uite. Și asta în asemenea m ăsură, îneît se ți NI' necăjea dacă cineva punea un
eveniment im-I" cama unei cauze simple și cu totul fire ști.
…..șuiiiic de nebunie", î și spuse Julien. Firea lui
I grtwiv cu a împ ăratului Alexandru1, așa cum mi lin prințul Korasoff. în primul

www.tubefun4.com
an al șederii lui la I Iul lulicn, proasp ăt ieșit din seminar, uimit de ii iin tic nou
pentru el al tuturor acestor tineri
i.indru I, țarul Rusiei.
A 'I .1

416
încîntători, nu putuse decît s ă-i admire. Adev ăratul lor a racter abia începea s ă-1
întrezărească.
„Joc aici un rol nedemn", gîndi el deodat ă. Dar tr< buia acum s ă-și părăsească
scăunelul de paie cu cît nu pu țină stîngăcie. Voi s ă născocească ceva, îi ceru
imag nației lui, care r ătăcea pe alte meleaguri, s ă găsească a lucru nou. Ar fi fost
necesar să-și foloseasc ă memoria, da memoria lui, trebuie s ă mărturisim, nu prea
era înzestrai cu asemenea cuno ștințe; bietul b ăiat nu știa încă să a descurce în
lume, de aceea se purt ă cu atîta neîndemînan îndt îl observ ă toată lumea cînd se
ridică să plece din salo» întreaga lui fiin ță vădea suferin ța. De trei sferturi de i
juca rolul unui subaltern nedorit, în fa ța căruia nime nu- și da osteneala s ă
ascundă ce gîndește despre el.
Observațiile critice pe care abia le f ăcuse asupra riva« Iilor s ăi îl împiedicaser ă,
totuși, să-și ia prea în tragic nej fericirea; ca s ă-și îmbărbăteze mîndria, Julien
amintirea celor petrecute cu dou ă nopți mai înainw „Oricît mi -ar fi de superiori,
gîndi Julien intrînd singur! gr ădină, Mathilde nu a fost pentru nici unul ceea ce
două* ori în via ța mea s-a îndurat s ă fie pentru mine."
Dar înțelepciunea lui se m ărgini doar la atît. Nu pi i<c pea nimic din firea
ciudatei fiin țe pe care soarta m hărăzise a fi st ăpînă absolută pe întreaga lui
fericire.
în ziua urm ătoare, nu f ăcu altceva decît s ă-și istoi veasc ă trupul și să-și sleiască
de puteri calul. Seara, nul mai încerc ă să se apropie de canapeaua albastr ă, căreiJ
Mathilde îi era atît de credincioas ă. Observă că Norbcrj nu mai binevoia nici
măcar să-1 priveasc ă atunci cînd 4 întîlneau prin cas ă. „El, care de obicei e atît
de politicfl gîndi Julien, trebuie s ă facă o sforțare cu totul n<n bi șnuită ca să se
poarte așa."
Somnul ar fi însemnat o mare fericire pentru Julien în ciuda oboselii, amintiri
prea seduc ătoare începeau ifl n ăpădească mintea. Dar nu avu în țelepciunea s ă
vadă ci lungile lui curse c ălare, prin p ădurile din preajma Pan MI
mi in
NEGRU
417
u ' iu decît s ă-i istoveasc ă lui trupul, neatingînd it mima sau mintea Mathildei, și-
i lăsau soarta la
> pA rea c ă un singur lucru i-ar fi putut alina într-o II.I suferința; să-i vorbeasc ă
Mathildei. Dar ș II incliA/.nit, totu și, să-i spună ?
II li ;ista cugeta adînc, într-o diminea ță, pe la șpic, cfnd, pe nea șteptate, Mathilde
intră în biblio-

www.tubefun4.com
ilomnule, c ă vrei să-mi vorbe ști, i | lumiH/eule ! Cine ți-a spus ? Șl Iu cu, ce- ți
pasă ? Dacă ești un om lipsit de L ni i po ți distruge, sau cel pu țin poți încerca s-o
ști primejdia asta, pe care n-o cred adev ărată, H| n-o să mă împiedice s ă fiu
sinceră. Nu te mai iu-
…..lle ; imagina ția mea nebun ă m-a înșelat…
linului lovitura aceasta n ăprasnică, Julien, doborît i de durere, încerc ă să se
justifice. Nici nu
I……i ceva mai absurd. Te po ți justifica pentru vina
i JJIIKi cuiva ? Dar mintea nu mai era deloc st ăpînă li lui. Un instinct orb îl
împingea s ă-și întîrzie ui privin ța soartei sale. I se p ărea că, atîta vreme șic, lotul
nu e încă sfîrșit. Mathilde nici nu-1 as-pîn ă și sunetul vorbelor lui o scotea din i"
II nchipuise c ă el va avea îndr ăzneala s-o între-
iiiMim ața aceea, o chinuiau la fel de mult și re-pentru cinstea pierdut ă, și cele
ale orgoliului. \ ora nimicit ă, am putea spune, de ideea îngrozi-i ti Idusc drepturi
asupra ei unui neînsemnat preot, i țflran. „E aproape ca și cum aș avea să mă
sico slăbiciune pentru unul dintre lachei", î și
ș i ni clipele cîrid î și exagera nenorocirea.
n H firile îndr ăznețe și mîndre, nu e decît un pas de • împotriva propriei lor
ființe, pînă la furia împo-i ihhi; iar pornirile furiei le sînt, în acest caz,
ș pili ute.

418
STENDHAL
Cît ai clipi, domni șoara de La Mole îl cople și pe Julien cu dovezile celui mai
adînc dispre ț. Era deosebit de inteligent ă, și inteligen ța ei se pricepea de minune
în arta de-a chinui amorul propriu și de a-i pricinui r ăni dintre cele mai
dureroase.
Pentru prima dat ă în viață, Julien se afla în fa ța unei] inteligen țe superioare,
însuflețită de ura cea mai pute» nic ă împotriva lui. Departe de a-i da prin gînd s ă
se apefl cît de cît în clipa aceea, ajunse s ă se dispre țuiască singuM V ăzîndu-se
copleșit cu dovezile unui dispre ț atît dJ crîncen și chibzuit cu atîta pricepere,
îneît nimicea oriefl urm ă de părere bună pe care ar mai fi putut s-o aib ă față j de
sine, lui i se p ăru că Mathilde are dreptate și că ar fi | putut s ă-i spună și mai
multe chiar.
Cît despre Mathilde, orgoliul ei sim țea o plăcere nes* pus ă lovind astfel în
amîndoi, pentru adora ția care d st ăpînise cu cîteva zile mai înainte.
N-avea nevoie s ă născocească și să gîndeasc ă pentr prima dat ă cruzimile pe care
i le arunca cu atîta satisj fac ție. Nu făcea decît s ă repete ceea ce, de o s ăptămînă,
t| tot spunea, în adîncul inimii, avocatul p ărții potrivnic dragostei.
Fiecare cuvînt sporea însutit crîncena suferin ță a lui Julien. încerc ă să fugă, dar
domnișoara de La Mole îl opri, ținîndu-1 autoritar de mîn ă.
— Fii bun ă și ia aminte, îi zise el, c ă vorbești pre tare și că poți fi auzită din
camera de-al ături.

www.tubefun4.com
— Ce-mi pas ă ! îi răspunse domni șoara de La mîndr ă; cine ar îndr ăzni să-mi
spună că mă aude ? Vrea s ă-ți lecuiesc pentru totdeauna m ăruntul dumitale amoj
proprju de ideile pe care și le-a putut f ăuri despre mine.
Cînd Julien izbuti s ă iasă din bibliotec ă era atîi dd uluit, îneît abia dac ă își simțea
nefericirea. „Nu m ă mal iubește ! își repeta el întruna cu glas tare, de parc ă ar fl
șJ
NKGRU 419
A iți spună în ce situa ție se află. S-ar părea că m-a iu-| n|ii ni /.cce zile, pe cînd
eu o voi iubi toat ă viața. Să
11….. i II putință ? Doar acum cîteva zile ea nu însemna
Mii*, ti. II absolut nimic pentru inima mea !"
upiAțile orgoliului îi umplea u sufletul Mathildei;
Itih deci, s ă termine pentru totdeauna! Gîndul c ă își
șKM cu desăvîrșire dragostea atît de puternic ă o
to« II. ,pus de fericit ă. „Așa, domnișorul va în țelege, o
11 II totdeauna, c ă n-a avut și nu va avea nici un fel
i <ș asupra mea." Și era atît de fericit ă, încît, într-a-
W, tu < lipa aceea nu mai sim țea pic de dragoste.
^ftl o scen ă atît de crud ă, atît de umilitoare, orice
^Ki puțin pătimașă decît Julien nu s-ar mai fi putut
lift dragoste. F ără să uite nici o secund ă ce-și datora
|i doi in u șoara de La Mole îi spuse lucruri nepl ăcute,
li bine ticluite, încît puteau s ă pară adevăruri, chiar
ș li îmi.. ai cu mintea rece.
| HM .1. na aceasta uluitoare, Julien trase în primul
HM concluzia c ă Mathilde era st ăpînită de un orgoliu
^Btui < redea cu t ărie că totul se sfîr șise, pentru tot-
^K, Intre ci, și totuși, a doua zi, la masa de prînz, se
ild ,i stîngaci fa ță de ea. Era un cusur pe care nu-1
m$ pliiA alunei. C ăci și în lucrurile mici, ca și în cele
lllliiv limpede ce trebuia și ce voia s ă facă, și proceda
….. i> <.-a, dup ă-prînz, cînd doamna de La Mole îi
ii ce îndemna la r ăzvrătire, dar totu și rară, pe | iii șIniniicață preotul i-o adusese
în taină, Julien,
ii…..,i de pe consol ă, trînti fără să vrea o veche
b pol țolan albastru, cît se poate de urît ă.
i de La Mole se ridic ă scoțînd un strig ăt de | ți veni să privească de aproape
cioburile vasului
420
1
— Vaza asta veche japonez ă, spuse ea, o aveam de la m ătușa mea, stare ța de la
Chelles; era unul din darurile f ăcute de olandezi ducelui de Orleans, regentul,
care o lăsase fiicei sale…

www.tubefun4.com
Mathilde urm ărise mișcările doamnei de La Mole] încîntat ă că s-a spart vaza
aceea, care i se p ărea îngrozitol de urît ă. Julien tăcea, fără să pară prea tulburat;
o v; pe domni șoara de La Mole la un pas de m ăsuță.
— Vaza asta e sf ărîmată pentru vecie, îi spuse el tot a șa s-a întîmplat cu un
simțămînt care, cîndva, mi-a st ăpînit inima; v ă rog să mă scuzați pentru toate
nebu niile la care m-a împins. Și ieși din salon.
— S-ar zice c ă acest domn Sorel e mîndru și încîn de fapta lui, spuse doamna de
La Mole, pe cînd JulieJ p ărăsea încăperea.
Cuvintele ei nimerir ă de-a dreptul în inima Mathildei, „într-adev ăr, gîndi ea,
mama a ghicit întocmai, acesta-l sim țămîntul care-1 însufle țește." Și abia atunci
i se stins^ bucuria pent ru scena pe care i-o f ăcuse în ajun. „Da, totul s-a sfîr șit,
își spuse ea cu o nep ăsare aparent ă ; îmi rămîne doar pilda vie; gre șeala mea e
groaznică, umilitoare ! Dai m ă va face în țeleaptă pentru tot restul vie ții."
„De ce am min țit ? se gîndea Julien. De ce m ă mai chi> nuie înc ă iubirea pentru
nebuna asta ?"
Iubirea, departe de a i se stinge, dup ă cum nădăjduia, spori cu mult ă repeziciune.
„E nebun ă, într-adev ăr, își spunea el, dar e oare, din pricina asta, mai pu țin
demnă do a fi iubit ă ? E cu putin ță să existe femeie mai frumoas ă I Toate
plăcerile vii pe care poate s ă le ofere cea mai elegant ă dintre civiliza ții nu se
găsesc, oare, cu prisosi™ întrunite la domni șoara de La Mole ?" Amintirile feric
nu trecute nu-i d ădeau pace lui Julien și nimiceau deîndatl tot ce judecata
sănătoasă ar fi încercat s ă facă.
r-
421
… luptă zadarnic împotriva acestui so i de amin-iflrile ei necru țătoare nu fac decît
să le spo-
% In IIICCUl.
DU Izeci și patru de ore dup ă spargerea vechii vaze 0, Julicn era, hot ărît lucru,
unul dintre cei mai ne- ii MU, ni.
CAPITOLUL XXI
Nota secret ă
Căci toate cîte vi le povestesc
le-am văzut cu ochii mei; și dacă
m-am putut în șela vădndu-le, e sigur
că nu mă înșel deloc spunîndu-vi-le.
Scrisoare c ătre Autor
n/iil uimise s ă-1 cheme; domnul de La Mole IM i ii, ochii îi str ăluceau. vorbim
puțin despre memoria dumitale, i se Iul Julien. Lumea zice c ă e nemaipomenit ă
! Ai ir. < ii patru pagini și să te duci apoi s ă le spui pe I .ondra ? Dar f ără să
schimbi un cuvînt !… ii/ui mototolea nervos ziarul La Quotidienne din > i
încerca zadarnic s ă-și ascundă o seriozitate HIIC n nu i-o mai v ăzuse, nici chiar
cînd fusese n |>iocesulFrilair.
ii secretar avea acum destul ă experiență ca să M IHII.I să pară pe deplin convins

www.tubefun4.com
de tonul u șura-
ș ș vorbea.
IIII.II ui acesta din La Quotidienne nu-i prea amu- Iti i domnul marchiz îmi
îngăduie, mîine dimi-
ș ș i onoarea s ă i-1 spun pe dinafar ă de la un nul
' Pi nă și anunțurile?
…..i exact și fără să lipsească o vorbă.
inviniul dumitale? întreb ă marchizul, deve-
ș i > ș rios.
422
STENDHAL
— Da, domnule. Numai teama de-a nu mi-1 ține mi-all putea tulbura memoria.
,
— Ieri am uitat s ă-ți spun : nu- ți cer să-mi juri că n-ai să repeți niciodat ă ceea ce
vei auzi; te cunosc prea bine cfl s ă nu-ți aduc o asemenea jignire. Am garantat
pentr« dumneata și te voi duce într-un sal on unde se vor întruni I dou ăsprezece
persoane; vei lua not ă de ce va spune fi al care dintre ele.
Nu te frămînta, căci nu va fi o conversa ție încîlcit ă, ci fiecare va vorbi la rîndul
lui, nu vreau s ă spun în ordine,] ad ăugă marchizul, reluîndu- și tonul rin și
glumeț care m era atît de firesc. în timp ce noi vom vorbi, dumneata ai s ă î scrii
vreo douăzeci de pagini; apoi ne vom întoarce aici, împreun ă, și vom reduce
cele douăzeci de pagini la patru. Aces te patru pagini va trebui s ă mi le spui pe de
rost mîine diminea ță, în locul num ărului întreg din La Quotim dienne. îndată
după aceea, vei pleca; va trebui s ă mergi cui diligenta, ca orice tîn ăr care
călătorește pentru propria lui pl ăcere. Scopul dumitale va fi s ă nu atragi aten ția
nimănui. Vei ajunge lîng ă un personaj de vaz ă. Acolo, vei j avea nevoie de și
mai multă îndemînare. Va trebui s ă-i înșeli pe toți cei care se vor afla în preajma
lui; căci, printre secretarii și printre slugile lui, exist ă oameni vîndu ți dușmanilor
noștri; ei ne pîndesc agen ții, în trecere, ca sâ afle ce misiune au. Vei avea o
scrisoare de recomandare, f ără însemnătate. în momentul cînd excelen ța-sa te va
privi, vei scoate din buzuna r ceasul meu, pe care ți-1 împrumut pentru c ălătorie.
Ia-1 la dumneata și, ca să fim chit, d ă-mi-l pe-al dumitale. Ducele în persoan ă va
binevoi să scrie,; dup ă dictarea dumitale, cel e patru pagini înv ățate pe rost. Dup ă
aceea, și numai dup ă aceea, ia bine seama, I putea, dac ă excelența-sa te va
întreba, să-i poveste ști de pre consf ătuirea la care vei fi de fa ță. Ceea ce te va
împie dica s ă te plictise ști de-a lungul drumului e faptul c ă, într Paris și reședința
ministrului, se afl ă oameni care abi; a șteaptă să tragă un glonte în p ărintele
Sorel. Atunci misiunea dumitale s-ar încheia, și asta ar însemna o mau-întîrziere;
căci, dragul meu, cum s ă aflăm despre moarted

și și NI:<;KII
423
i|iitl< ' < «ncît ă bunăvoință ai avea, ți-ar fi cu nepu-'i anun ți singur. D ă fuga

www.tubefun4.com
imediat și cumpără-ți ^Bttic, urmă marchizul, foarte serios. S ă arăți ca acum i.i –
scară nu trebuie s ă pari prea bine îmbr ăcat, jiul i ;ihumei, dimpotriv ă, vei fi ca de
obicei. Asta te n. nu rcderea dumitale b ănuiește ceva ? Da, dragul ml -lin
respectabilele personaje pe care le vei auzi șl i părerea e oricînd în stare s ă
trimită niște in-i 'i iiorit ă cărora ți s-ar putea da cel pu țin opium, i u. ii ii han
unde vei poposi, șli l>ine fac treizeci de leghe în plus și ocolesc direct, spuse
Julien. E vorba de Roma, dup ă cum
• in III luă O înfățișare semea ță și nemulțumită pe ten nu i-o mai v ăzuse de la
Bray-le-Haut.
< > vei afla, domnule, cînd voi socoti eu c ă se I ți-o spun. Nu-mi plac
întrebările. U era o întrebare, r ăspunse Julien cu c ăldură; domnule, gîndeam cu
glas tare, c ăutam în minte
• • I mai sigur.
'ș < pare c ă gîndurile î ți erau departe. Ține | II II ambasador, mai ales la vîrsta
dumitale, nu I par ă niciodată că vrea să forțeze încrederea
imți foarte mîhnit; gre șise. Amorul lui pro-
…..icuză și n-o putea g ăsi.
\il.i ca* de cîte ori cineva face vreo prostie d ă vina iiiinklc lui, ad ăugă
marchizul.
un ceas, Julien, cu o înf ățișare modest ă, i ui niște haine vechi, cu o cravat ă
de un alb i- i cu ceva b ădăran în toat ă ținuta lui se afla în | Iffin in marchizului.
n<Iu I, marchizul izbucni în rîs, și numai atunci i. n i«i,, învins c ă arăta cum i se
ceruse.
ș' I tlnărul acesta mă trădează, își spunea domnul 1 i' , alunei în cine s ă te mai
încrezi ? Și totuși, 1.1 i eva, trebuie să ai încredere în omul acela. Fiul I
Itflluciții lui prieteni de acela și rang sînt inimo și și

424
STENDIM

credincioși cît o sută de mii de oameni; dac ă e nevoie! se lupte, și-ar da via ța pe
treptele tronului; ei știu tot… 1 afar ă de ce ne trebuie în momentul de fa ță. Să mă
ia nait dac ă văd printre ei vreunul capabil s ă învețe pe de rost ț tru pagini și să
străbată o sută de leghe f ără să i se dea i urm ă. Norbert ar ști să moară ca și
strămoșii lui, dar astaJ în stare s ă facă și un recrut.. Marchizul c ăzu pe gînduri:!
chiar dacă ar fi vorba s ă-și dea viața, oftă el, poate Sorel s-ar pricepe tot atît de
bine…"
— Să ne urcăm în trăsură, spuse marchizul, ca și cui ar fi vrut s ă-și alunge o
idee neplăcută.
— Domnule, îi spuse Julien, în timp ce-mi potrivea ți costumul acesta, am
învățat pe de rost prima pagin ă dia La Quotidienne de astăzi…
Marchizul lu ă ziarul, Julien spuse pe de rost articolele, f ără să greșească un
singur cuvînt. „Bun, î și spun marchizul, foarte diplomat în seara aceea; cît timp

www.tubefun4.com
recitiB flăcăul n-o să ia seama prin ce str ăzi trecem."
Ajunseră într-un salon înc ăpător și destul de jalnic ca] aspect, parte c ăptușit cu
lemn, parte tapisat cu catifJ verde. în mijlocul salonului, un lacheu mohorît
isprăveifl de întins o mas ă mare de sufragerie, pe ca re mai apoi ol transform ă în
masă de lucru, cu ajutorul u nui imens covofl verde, p ătat de cerneal ă, rămășiță
din cine știe ce minister.
Stăpînul casei era o namil ă de bărbat, al cărui nume nu fu rostit; Julien g ăsi că
arată și vorbește ca un om cârd mistuie întruna.
La un semn al marchizului, Julien se a șezase în coadl mesei. Ca s ă nu pară că stă
degeaba, începu s ă ascută penii pentru scris. Și numără cu coada ochiului șapte
bărbați dar nu putu s ă-i vadă decît din spate. Doi dintre ei i tfl p ăru că-i vorbesc
domnului de La Mole de la eg al la egal,I pe cînd ceilal ți păreau mai mult sau
mai puțin respecl tuo și.
Un nou personaj intr ă, fără să fie anunțat. „Ciud;ii i i spuse Julien, aici oaspe ții
nu sînt anun țați. Oare m ăsm aceasta de prevedere o fi luat ă în cinstea mea ?"
Toată : mea se ridic ă în picioare ca s ă-1 primeasc ă pe noul-venit,| Purta și el
aceeași înaltă decorație pe care o mai av<.\iu,
….
ut* •șș
I tlin i n < fi afla ți în salon. Se vorbea destul de încet. Ca >> i ș • pe noul-venit,
Julien fu nevoit s ă se mulțu->.n cu ce putea afla de pe chipul și ținuta lui. Era Bl
iji gras, cu obrajii ro șii, cu ochi care sclipeau și ' • – presie decît aceea a unei
răutăți de mistre ț.
ttenția lui Julien fu st ăruitor atras ă de o altă iu i oi ui diferit ă, care sosise chiar
atunci; un b ărbat i" inc slab, și care purta vreo trei sau patru veste.
II era blînd ă, gesturile pline de polite țe. Minana leit cu b ătrînul episcop de
Besancon", gîndi llflih.itui acesta, apar ținînd fără îndoială tagmei iții. nu arăta
mai mult de cinciz eci, cincizeci și cinci jțl avea o înf ățișare cum nu se poate mai
părin-
| șl lîiiflrul episcop de Agde. Care p ăru foarte mirat
i…..nidu-și ochii asupra celor de fa ță, îl zări pe
I •ș la ceremonia din Bray-le-Haut, nu-i mai adre-> i mi cuvînt. Privirea lui
mirată îl încurcă și-1 ,rpr Julien. „Cum adic ă! își spunea el, de cîte ori i nu om,
să fie spre r ăul meu ? To ți acești mari se-nii i-am mai v ăzut pînă acum, nu m ă
intimi-in timp ce privirea acestui tîn ăr episcop m ă ș I Prcbuie s ă recunosc c ă
sînt o fiin ță foarte ciu-baric nenorocit ă."
"niulcț grozav de negricios intr ă curînd, cu mare , ți Începu s ă vorbeasc ă încă de
la ușă; avea obrajii 1 ți pflrea cam țicnit. De cum intr ă limbutul acesta lormar ă
grupuri, fire ște, ca să evite plicti- ș l asculta.
iiin.lu-sc de c ămin, oaspe ții se apropiau de MI. .1, unde se afla Julien. Și el se
simțea din ce în in. HM ii ; căci, la urma urmei, oricît ă silință și-ar fi ș [tuli .i sa
nu-i audă și oricît de pu țină experiență ar H| înțelegea toat ă însemnătatea
lucrurilor despre iirbcn |>e fa ță; și cît de mult ar fi vrut în altele Miji i" care le

www.tubefun4.com
avea în preajm ă ca spusele lor s ă i. '
li •nu, deși lucrase cît mai încet cu putin ță, Julien ilou ăzeci de pene; ocupa ția
aceasta nu mai
III |
…..
I'
426
STENDH>
putea să-i fie de folos. Degeaba c ăuta el vreo porunc ă ochii domnului de La
Mole; marchizul îl uitase.
„Ceea ce fac e caraghios, î și spunea Julien ascu ții penele, dar ni ște oameni ca
ăștia, cu mutre atît neînsemnate și însărcinați de alții, sau de ei în șiși, cu vaM
siuni atît de importante, trebuie s ă fie foarte susceptibM Privirea mea nefericit ă
are în ea ceva întreb ător și nu prflfl respectuos, care cu siguran ță că i-ar supăra.
Iar dacă las ocjT în jos, fac impresia c ă vreau să-mi întipăresc în minte cu»
vintele lor."
Julien se sim țea foarte încurcat; auzea lucruri cu totu| neobi șnuite.
CAPITOLUL XXII
Discuția
Republica: pentru unul, cam ast ăzi și-ar jertfi totul de dragul bm nelui public,
se găsesc mii și mm lioane care nu știu ce înseamn altceva în afar ă de plăcerile
și vanitatea lor. La Paris, e ști respea tat dup ă trăsura pe care o ai, și i după
virtute.
NAPOLEON, Memoi
Lacheul intr ă grăbit, anunțînd : domnul duce de *
— Taci din gur ă, ești un prost! îi spuse ducele intrînd.
Rostise atît de frumos și cu atîta m ăreție cuvintele îneît Julien gîndi c ă
priceperea de a se sup ăra pe un cheu era toat ă știința acestui înalt personaj.
Julien ridici privirea și o coborî deîndat ă. Ghicise atît de bine cît dl important era
noul-venit, îneît se temea ca privirea lui si nu însemne o indiscre ție.
Ducele era un om de vreo cincizeci de ani, g ătit ca un dandy și călcînd ca pe
arcuri. Avea un cap îngust, cu nasJ

NU.IUI
427
i ii i încovoiat ă parcă, împinsă toată înainte; cu i ii putut g ăsi un aer mai nobil și
mai inexpresiv. Im hot ărî deschiderea ședinței, ui • i*imnului de La Mole îl
întrerupse pe nea ștep-lullcn din observa țiile pe care le f ăcea asupra
lor prezen ți.
i i prezint pe abatele Sorel, spunea marc hizul; e i n i > memorie uluitoare; abia
acum un ceas i-am pi ș misiunea cu care ar putea fi onorat și, ca să-mi puterea
memoriei lui, a înv ățat pe de rost pri-din La Quotidienne.
! știrile din str ăinătate ale bietului N…, spuse Cinci. Apoi lu ă grăbit ziarul și,

www.tubefun4.com
privindu-1 cu un Mpliio,. locmai fiindc ă ținea să-și dea importan ță : i, domnule,
îi spuse el.
i Acere adînc ă; toate privirile se a țintiseră asu-Jullen ; el recit ă atît de bine, îneît,
după vreo !ș i înduri, ducele îi spuse : unge!
jp(ul cu privire de mistre ț luă loc. El era ici, de cum se a șeză, îi arătă lui
Julien o ti |oc și-i făcu semn s-o aduc ă lîngă el. Julien se
I…..isuță, cu tot ce-i trebuia pentru scris. Num ără
tvic persoane a șezate în jurul covorului verde, •innule Sorel, spuse ducele, treci
în camera de • i li chemat.
ml. asci p ăru foarte îngrijorat. i" lele nu sînt trase, îi șopti el vecinului. N-are
uiți pe fereastr ă, îi strigă el apoi, proste ște, lui
Bl vîrît într-o conspira ție, gîndi acesta. Din feri-i)aspira ție care nu duce la
eșafodul din Place de
dftcâ mă voi afla în primejdie, îi sînt dator marii ii-1;! lucruri, ba chiar și mai
mult. Bine-ar fi
prilejul să îndrept toat ă mîhnirea pe care nebu-
|<0 pot pricinui într-o bun ă zi!"
428
STENDl
Tot gîndindu-se la nebuniile și la nefericirea lui, vea de jur împrejur, a șa fel ca
să nu uite locul niciodaUB Atunci abia î și aduse aminte c ă nu-1 auzise pe
marchffl spunîndu-i lacheului numele str ăzii, și că marchizul luasJ o birj ă, lucru
pe care nu-1 mai f ăcuse niciodat ă.
Julien fu l ăsat multă vreme cu gîndurile lui. Se .illi într-un salon tapisat cu
catifea ro șie și cu lungi trese aur. Pe o m ăsuță văzu un crucifix mare, din filde ș,
iar cămin, cartea Despre Pap ă, a domnului de Maistr e, marginile poleite și
minunat legat ă. Julien o deschise, i s ă nu pară că trage cu urechea. în salonul de
alături vorbea din cînd în cînd cu glas tare. în sfîr șit, ușa se dea chise și fu
chemat.
— Gîndi ți-vă, domnilor, c ă din clipa aceasta vorbii! în fa ța ducelui de ***,
spuse pre ședintele. Domnul, ur el, ar ătîndu-1 pe Julien, e un tîn ăr slujitor al
altarului,! votat sf intei noastre cauze, și care va repeta cu u șurinți datorită
memoriei sale uimitoare, pîn ă și cele neînsemnate cuvinte rostite de noi. Ave ți
cuvîntul, de nule, spuse el ad resîndu-se personajului cu aer p ărint și îmbrăcat în
trei sau patru veste.
Julien găsi că ar fi fost mai firesc s ă i se rosteasc ă nu mele domnului cu multe
veste. Și, luînd hîrtia, scri ț multă vreme.
(Aici, autorul ar fi vrut s ă pună o pagină de puncta puncte.
— Nu prea ar avea farmec, e de p ărere editorul, pentru o carte atît de u șuratică,
lipsa de farmec însean moartea.
— Politica, roste ște mai departe autorul, e un va n legat de gîtul literaturii, un
bolovan care, în mai puji de șase luni, o îneac ă. Printre lucrurile care interesea
imaginația, politica e ca un foc de pistol, tras în mijl< unui concert. Zgomotul lui

www.tubefun4.com
e asurzitor, f ără să fie în energic. Și nu se potrive ște cu sunetul nici unui instr
ment. Politica asta îi va ji gni de moarte pe cel pu ția

|l NEGRU
|F tlintrc cititori și va plictisi cealalt ă jumătate, o mult mai interesant ă și mai vie
în ziarul de
personajele dumitale nu discut ă despre poli-t|Min<li editorul, atunci nu sînt
francezi din anul II unica dumitale nu mai este o oglind ă, așa cum
MIM )
pul verbal al lui Julien cuprindea dou ăzeci și PJlm; iat ă un rezumat firav de tot;
căci a trebuit, na, s ă fie suprimate p ărțile ridicole, care fiind Mieroase ar fi p ărut
odioase sau de necrezut (vezi
Tribunaux ).
u multe veste și cu aerul p ărintesc (poate c ă i»>|>) /Imbea deseori, și atunci
ochii lui, încercui ți p|i …i|>e mereu în mi șcare, căpătau o lucire ciute expresie
mai puțin șovăielnică decît de obicei. •| HI ii csta, care fu pus s ă vorbeasc ă primul
în fața („Dai despre ce duce e vorba?" se întreba I, bli ibabil ca s ă expună
părerile și să îndeplineasc ă di i'iocuror general, i se p ăru lui Julien c ă șovăie
|dui«' concluzii hot ărîte, păcat obișnuit la aseme-'Slia ți. fn toiul discu ției, ducele
chiar îl dojeni din
ni ii multe fraze de moral ă și de îngăduință filo-ini cu mai multe veste spuse :
lobi la Anglie, condus ă de către un om de seam ă, II ii'M ui Pitt , a cheltuit
patruzeci de m iliarde de »fl pun ă stavilă revoluției. Dacă adunarea de fa ță iiin.
sâ exprim cu oarecare sinceritate o idee du-i ii i <lc un om ca Bonaparte, mai cu
seamă cînd
ion • |iuhlicau d ările de seam ă asupra proceselor. într-unui I i >(>.( ș ui darea
de seamă a procesului care i-a sugerat lui
h I lui .lulien Sorel. l'm ițnănil (1759-1806), prim-ministru al Angliei, cunoscut
I '. acționară, unul dintre principalii organizatori ai luptei ………v. >lu ționare și
împotriva lui Napoleon.

I MC.KI!
431
In in aceasta, nici pre ședintele și nici ducele nu cu-u pere, de și lui Julien i se
păru că citește în i plita de-a o face. Ei î și plecară privirile, iar du-nul țumi să
ofteze în a șa fel, îneît s ă-1 audă toți. ș •mul cu multe veste î și pierduse r ăbdarea.
VAil că unii vor s ă sfîrșesc mai repede, spuse el ii i Icp ădînd cu totul polite țea
zîmbitoare și lim-măsurat, pe care Julie n i le credea înn ăscute; [ *A slîr șesc mai
repede; și nu țin deloc seama de li pe care le fac pentru a nu jigni urechile L
oricît de lungi ar putea ele s ă fie. Ei bine, dom-pi vorbi pe scurt. Și vă voi spune
pe șleau: Anglia Mc un gologan pentru a-1 pune în slujba cauzei < in. II Pitt în
persoană, dacă s-ar întoarce, și tot ni ii c II lot geniul lui, s ă-i mai păcălească pe
micii Iun . urle/i, c ăci ei știu că scurta campanie de la m I a costat, numai ea, un

www.tubefun4.com
miliard de franci. Și Ifcțl să vorbesc pe șleau, adăugă omul cu multe Ui Artndu-
se din ce în ce, am s ă vă spun :Ajutați-vă jjk'l Anglia nu mai are o guinee pentru
voi, iar llu nu pl ătește, atunci Austria, Rusia, Prusia, umni curaj, dar n-au bani,
nu sînt în stare s ă facă ș i. o campanie, dou ă, împotriva Fran ței. Buica n ădăjdui
ca tinerii osta și strînși de iacobini Iu ți de la prima campanie, sau poate de la a
doua; (tri'ia, chiar dac ă voi trece drept un revolu ționar în iiînr.ivnastr ă, care știți
cum stau lucrurile, la a pun ie ve ți avea în fa ță ostașii din 1794, care nu (/lumii
înregimenta ți în 1792. P dat ă, întreruperea porni din trei sau patru lo- tl
inimile, îi spuse lui Julien pre ședintele, du-te și I" i urat, în salonul de al ături,
începutul pro-11 LII pe care l-ai f ăcut.
Bti i .i, spre marea lui p ărere de rău. Omul cu i. ș i oferea tocmai la
probabilit ățile care for-i ui obi șnuit al medita țiilor lui.

II NIK;KII
433
i uni de tineri c ăpitani, printre care s-ar putea ! ș IM I , un Hoche, un Jourdan, un
Pichegru , dar | bine intenționați. I M un priceput s ă-1 glorific ăm, spuse
președin-
;l-l facem nemuritor.
i in ii, trebuie s ă existe în Fran ța două tabere, imul de La Mole, dar dou ă tabere
bine distincte, n mc. S ă știm pe cine trebuie s ă zdrobim. De-o
IHII.III, alegătorii, opinia public ă, într-un cuvînt ti-i)l iu ți cei ce-1 admir ă. Pe cînd
el se amețește cu
p) vorbelor goale, noi avem av antajul sigur de a bugetul.
ștru fl o întrerupere.
| tmiiiK.ua, domnule, îi spuse domnul de La Mole
I IIIIK mpsese, cu o m ăreție și o ușurință admira- Htn< .ii;i nu consumi, dac ă te
supără cuvîntul, dum- Bahtțt patruzeci de mii de franci din bugetul
I1 | >i/cei de mii pe care îi prime ști din lista civil ă. I domnule, fiindc ă mă silești,
voi avea îndr ăzneala | i II exemplu. Dup ă cum nobilii dumitale str ămoși
" slîntul Ludovic la cruciad ă, s-ar cuveni, yrl o sut ă douăzeci de mii de franci, s ă
ne arăți
șunent, o companie, dar ce spun ! o jum ătate
i ….., lic ea și de cincizeci de oameni, gata de
i devotați, pe viață și pe moarte, cauzei noastre. | Un li slugi care, în caz de
răscoală, te-ar îngrozi și
itll ullarul, noble țea pot pieri ca mîine, domnilor,
ș rea, în fiecare jude ț, o forță de cinci sute de
șmii; și spun devotați, gîndindu-m ă nu numai
II i h mc c/ului, ci și la statornicia spaniolului.
II iii din armata aceasta ar trebui alc ătuită din
ș ni, din nepo ții noștri, din gentilomi adev ărați,
ș i' 11(1 din lirapul revolu ției franceze de la 1789.

www.tubefun4.com

i I <. K I
435
IM a în Europa decît pre ședinți de republic ă și rjjc Iar o dat ă cu literele R,E,G,E,
pier și preoții, ,'1(1(11 Și pentru ziua aceea, nu mai v ăd decît can-' m.Iu Ic curte
majorităților murdare, lahu o s ă spuneți că în clipa de fa ță Franța n-are km iui
singur general de seam ă, cunoscut și iubit j urmata nu e organizat ă decît pentru
interesele |lti >;i ,ilt altarului, c ă au fost înl ăturați toți soldații ții i un vreme
fiecare din regimentele prusace și \ numără cîte cincizeci de subofi țeri căliți în
UA sute de mii de tineri, apar ținînd micii burghe- n. labdares ăsebată…
| A HI adevărurile nepl ăcute, spuse cu îngîmfare MHII| j'iav, pesemne foarte sus-
pus în ierarhia cleri-|i i ii. imnul de La Mole îi zîmbi frumos în loc s ă se i, \M.\ ((
constitui un semn important pentru I 11 iii adev ărurile nepl ăcute și să rezumăm,
domin ulm c ăruia trebuie s ă i se reteze un picior can-[J-tti sla r ău să-i spună
chirurgului: piciorul ăsta ș fi mi le s ănătos. Iertați-mi expresia, domnilor, dar I
du.. de ' ** este chirurgul nostru.
In sllrșit, că a fost rostit ă și vorba cea mare, ÎMI , deci către… voi porni în galop,
la noapte."
CAPITOLUL XXIII Clerul, p ădurile, libertatea
Legea de c ăpetenie a oric ărei ființe este să se conserve, adic ă să trăiască. Voi
semănați cucută și vreți să vedețipîrguindu-se spice !
MACHIAVELLI
.' 'iul cel grav contin ua ; se vedea bine c ă se pri-Ml'f.i cu o voce blînd ă și
potolită, care îi pl ăcu 11 lulien, expunînd aceste mari adev ăruri:
I «1(1
437
mpic… Cine a trimis optzeci de mii de flinte în
etc.etc.
i i ș ine cît nu- și are pădurile1, clerul n-are nimic. hunK' ștc un război, ministrul
de finanțe scrie Iilor lui c ă nu mai sînt bani decît pentru preo ți.
I i ni^a nu e credincioas ă, și-i place r ăzboiul. Ori-.11 -l.irui, va fi de dou ă ori
popular, c ăci a face llramn ă a-i înfometa pe iezui ți, ca să vorbim ca di' rlnd ; a
porni războiul, înseamn ă a-i scăpa pe iccțtia ai trufiei, pe francezi, de
amenințarea inii I r ăi ne. Cardinalul era ascultat cu bun ăvoință…
I nise el, ca domnul de Nerval s ă părăsească mi- IIIIIIK le lui stîrne ște mînia f ără
nici un rost. Ui ;iccstor cuvinte, to ți se ridicar ă și începură să deodată. „Iar am s ă
fiu trimis dincolo", gîndi r ptn ă și înțeleptul pre ședinte îi uitase existen ța,
privirile se îndreptar ă spre un om pe care Julien cu. Era domnul de Nerval,
primul-ministru, pe
I1 • la halul domnului duce de Retz.
HM ajunse la culme, cum spun ziarele cînd vor- >ș < dintele de la camer ă.
Abia după un sfert de
mai restabili pu țin. im i domnul de Nerval se ridic ă și, luînd un ton de

www.tubefun4.com
I*1 N «in să afirm că nu țin să rămîn la putere, spuse
ș ludat. Mi s-a ar ătat, domnilor, c ă numele meu puterea iacobinilor,
împingîndu-i împotriva i I mul ți dintre modera ți. M-aș retrage, deci, bu-< Ailc
Domnului pu țini oameni le v ăd. Iar eu, > ' pi ivindu-1 țintă pe cardinal, eu am o
menire ; pus : sau vei muri pe e șafod, sau vei restabili 11>< i ni Fran ța si vei
readuce camerele la situa ția
i'
.uliirilc ce apar ținuseră clerului și care fuseser ă expropriate • imn i din 1789.
Congrega ția lupta, în vremea cînd se pe-i romanului, să recapete bunurile
expropriate
ți NH.'KIJ
439
di
pune rămășag, spuse omul cu multe veste, c ă ni ili.irgă după ministru; o s ă se
scuze că s-a aflat li «A pretind ă că ne păcălește. |tl «crvilorii, dormind de-a-
mpicioarelea, terminar ă miii lumin ările:
Fu lușit, să ajungem la o hot ărîre, domnilor, spuse le; s ă nu mai încerc ăm să ne
convingem unul NA ne gîndim la purt ătorul notei, care, peste \\ ți opt de ore, se
va afla sub ochii prietenilor i .iin.i. S-a vorbit despre mini ștri. Acum, cînd il«
Nerval ne-a p ărăsit, putem spune : ce ne pas ă jfl ? fi vom face noi s ă vrea. M iln
I aprobă, cu un zîmbet fin. i se pare c ă nu-i greu deloc s ă ne rezum ăm po-1
Itnărul episcop de Agde cu focul mocnit al ce-/ili.ii fanatism.
Nimici tăcuse; privirea, pe care Julien i-o v ăzuse i blinda și potolită, i se
înflăcărase după prima l/u ti ții. Acum, sufletul i se rev ărsa ca lava Vezu-
l.i 1X06 la 1814, spuse el, Anglia a gre șit că n-a K (Jlrccl și personal împotriva
lui Napoleon. îndat ă || NI esta a făcut duci și șambelani, îndat ă ce a resta-ui lu.i,
misiunea pe care i-o încredin țase Dumne-r sITr șit; el nu mai era bun decît pentru
jertfă. ș n|»turi ne arat ă în mai multe locuri cum tr e-ili i u litanii. (Aici, urmar ă o
sumedenie de citate
l/l, domnilor, nu trebuie jertfit un singur om, ci întreaga Fran ță copiază Parisul.
La ce bun s ă ș mei sute de oameni pe jude ț ? încercarea e i și va ține la nesfîr șit.
La ce bun s ă amesteca ți i .uiiA în lucruri care privesc numai Parisul ? Nuli ni cu
ziarele și cu saloanele lui, a p ăcătuit; IOUI Babilon. între altar si Paris, trebuie s ă
se
NKGRU 441
II IA mai ales s ă pari un înfumurat care se plimb ă omoare timpul, îl sf ătui el
prietenos cînd ie șeau ui iu adunarea noastr ă de aseară poate că se aflau iiiiii
n.td.itori.
Iloi ui fu scurt ă și tristă. De îndat ă ce Julien se des- III II» hi/., uită și nota secret ă
și misiunea sa, ca s ă li gtndcasc ă decît la dispre țul Mathildei.
i nat, la cîteva leghe de Metz, c ăpitanul po ștei îi I nu mai sînt cai. Erau orele
zece seara; Julien, pupii .ii, ceru s ă cineze. în timp ce se p limba pe di-Jk>r(li, pe
nesimțite, ca din întîmplare, trecu în ||H|iliii ilor. Nu se afla acolo nici un cal.

www.tubefun4.com
Hlrc.i omului acestuia era, totu și, ciudată, își II |>i ivirea lui grosolan ă mă
iscodea." «, dup ă cum se vede, s ă nu mai cread ă chiar în ) «punea. Se gîndea s-o
șteargă după cină și, ca să •va despre locurile acelea, ie și din odaie și se n Im
ii/cască la vatra din buc ătărie. Care nu-i fu iiin.i acolo peste signor Geronimo,
vestitul I
șMl Inlr-un jil ț, lîngă vatră, napolitanul ofta cu șI vorbea el singur mai mult
decît cei dou ăzeci de Itiiiuii care îl înconjurau buim ăciți. P«ni< nu ăștia mă
ruinează, îi strigă el lui Julien. ni s,1 cînt mîine la Mayen ța. Șapte prinți de co- II
i ii Iu ga s ă mă asculte. Dar hai s ă luăm aer, șI i u un gest semnificativ. Dup ă ce
făcură vreo bfty< ttnd era cu neputin ță să-i mai aud ă cineva : ș nilmpla aici ?
întrebă Geronimo; c ăpitanul de ș ÎMI i'uiii'aș. Pe cînd m ă plimbam, i-am dat
cîțiva |)l unui ncngar care mi-a spus tot. în tr-un grajd, la iMpni al satului, se afl ă
o duzină de cai. Vor s ă |i un i unor.
? făcu Julien cu un aer nevinovat.
Ii I <K(
443
MU .îs compromite misiunea." Dup ă ce-i scotoci
i. |>i cotul spuse:
ii nuc diplomat.
•ș -i< părtași bine făcu.
i IIi.i ;ilinge, în pat, e vai de el! î și spunea Julien;
i |>n ;i bine s ă vină să mă înjunghie, și asta n-aș
Ui întoarse capul. Julien întredeschise pl eoapele; fu mirarea cînd îl recunoscu pe
părintele Casta-li adev ăr, deși cei doi ținuseră să vorbeasc ă pe i se păruse, de la
bun început, c ă recunoaște :i. Și simți o poftă nebună să stîrpeasc ă de pe Iului
unul din cei mai mîr șavi ticăloși. Minunea mea .'"segîndi el. H i i acolitul lui
părăsiră încăperea. Un sfert de in IU, Julien se pref ăcu că se trezește. Zbieră și
Ion IA casa. nil olr ăvit! striga el, suf ăr îngrozitor ! Bl un motiv s ă alerge în
ajutorul lui Geronimo. îl litiitiAiutc sufocat, din pricina laudanumului tur-
ki..
' iMindu-se de-o astfel de glum ă, nu mîncase IUI adusă de la Paris. Dar nu
izbuti să-1 tre-11M i • < 11 >nimo și să-1 hotărască să plece. nun mi s-ar da tot
regatul Napolelui, spunea Mii, ți tot n-aș renunța acum la pl ăcerea de-a dormi.
11 II ș ric șapte capete încoronate ?
ș '. i i Irple.
Ii'" i i. ș .1 singur și ajunse fără alt incident la înaltul
M l>i pierdu o diminea ță întreagă cerînd audien ță.
|tli<. pe la patru, ducel e avu chef de plimbare.
ș n plccînd pe jos și nu șovăi se să apropie de el
Iii din opiu, folosit ă și ca narcotic.
NHJRII
445
irtlingota albastr ă, părea un tîn ăr militar foarte

www.tubefun4.com
( APITOLUL XXIV Strasbourg
Fascinație! tu ai toat ă energia iubirii și toată puterea cu care ea știe să pună la
încercare nenorocirea. Numai pl ăcerile ei vr ăjite, dulcile ei încînt ări trec
dincolo de sfera ta. Nu puteam s ă spun, cînd o priveam dormind: e toat ă a mea,
cu frumuse țea ei îngereasc ă și cu dulcile ei sl ăbiciuni Uat-o în st ăpînirea mea,
așa cum cerul, în marea lui mil ă, a zămislit-o întru încîntarea unei inimi de
bărbat.
Odă de SCHILLER
DA petreac ă o săptămînă la Strasbourg, Julien ți umple timpul meditînd la gloria
militară și la mul lat ă de patrie. S ă fi fost oare îndr ăgostit ? Nici , ti doar o g ăsea
în sufletu-i chinuit pe Mathilde, |i >i puternic ă a fericirii și a imagina ției sale.
Avea întreaga t ărie a caracterului ca s ă nu se afunde i |<liv fi era cu neputin ță să
se gîndeasc ă la ceva, « vreo leg ătură oarecare cu domni șoara de La ihl ția,
simplele succese ale vanit ății îl făceau i II ne de sim țămintele pe care doamna de
R6-llrnlse. Mathilde ab sorbise totul, o g ăsea pretu-lllor.
ș ui acesta, oricum l-ar fi privit Julien, îl vedea HUi t csului. El, pe care la
Verrieres l-am v ăzut plin h Intitulare, atît de orgolios, c ăzuse într-un exces șIIIr
ridicolă.
t
I <l
447

uimire la frumosul prin ț, admira gra ția cu care
• x i lire ! î și spunea el. Ce bine îi vin pantalonii, k'HHn ță e tuns ! Vai! dac ă aș fi
fost și eu ca el, ilupA ce m-ar fi iubit trei zile, domni șoarei de La șli H iu fi făcut
silă de mine."
zincul ispr ăvi tot ce avea de spus cu privire la Mia Kchl, îi zise:
M|i de parc ă ai fi un schimnic; exagerezi princi- «111 pe care ți l-am expus la
Londra. Mîhnirea
ș fi de bun-gust; trebuie numai s ă pari plictisit. Ml tnst, înseamn ă că-ți lipsește
ceva, că nu ți-a *A». Asta înseamn ă să te arăți inferior. Dacă ești
dimpotriv ă, înseamnă că este inferior ceea ce a
ș Milurnic s ă-ți placă. Dă-ți seama odat ă, dragul || ii. pava c gre șeala!
-n ti uunc ă niște bani țăranului, care îi asculta cu
Mim . spuse prin țul, ai arătat grație și un nobil dis-
hine ! Și-și porni calul la galop. |i« n ii urm ă, cuprins de o admira ție prosteasc ă.
ș II )ucă aș fi fost și eu așa, ea nu l-ar fi preferat pe șpi» I" Cu cît îl sup ărau mai
mult caraghioslîcurile
ș II ii n se dispre țuia mai vîrtos c ă nu i le admir ă • nefericit c ă nu-i și el în stare
de așa ceva. ml de sine însu și nu poate merge mai departe. ni găsindu-1 cu
adevărat trist, îi spuse pe cînd in MKisbourg:
| tullă, dragul meu, ți-ai prăpădit cumva banii, Idrftgostit de vreo feti șcană de la
teatru ?

www.tubefun4.com
icestea despre dragoste îi umezir ă ochii lui i >• i e nu i-a ș cere sfatul tîn ărului
acestuia atît de
se întrebă el deodat ă.
i bine, dragul meu, îi spuse el prin țului, mă • 11 Strasbourg foarte îndr ăgostit și
chiar părăsit.
M <;
449
iu prea mul ți bani. Femeia aceasta se prive ște M mc îns ăși, în loc să se uite la
dumneata și, deci, nu i.i. șie deloc. în cele dou ă sau trei porniri de draci ic și le-a
îngăduit, făcînd un mare efort de ima-i i vedea în dumneata numai eroul visat și
nu ceea |l iu lealitate… Dar, ce naiba, te înv ăț abecedarul, i Chiar atît de naiv s ă
fii ?… Nu z ău ! hai să ! In magazinul ăsta; uite o cravat ă neagră, foarte Ud ;
parcă ar fi de la John Ande rson, de pe Burling-l ă-mi plăcerea s-o cumperi și
aruncă cît colo felt A ți neagră pe care o por ți la gît. Bune, urm ă prințul pe cînd
ieșeau din cel mai ele-P«} M/III de articole b ărbătești din Strasbourg, în ce se
învîrtește doamna Dubois ? Dumn ezeule ! Nu te sup ăra, dragul meu Sorel, e cu
neputință Iptnesc… Cui ai s ă-i faci curte ? Inci mironosi țe desăvîrșite, fiica unui
negustor de pu ned de bogat. Are ochii cei mai frumo și din II ni plac nespus de
mult; nici vorb ă că stă pe* I mai de sus a societ ății din partea locului; dar, III
tuturor m ărețiilor, ea ro șește și-și pierde III de cum pomene ște cineva despre
negoț sau des-«Mtc Și, din nefericire, tat ăl ei a fost unul dintre [ftiitii negustori
din Strasbourg. An iu, rîse prin țul, dacă pomenești cuvîntul in-I» 11 li sigur c ă
frumoasa se gînde ște la ea și nu la ni i 11as ătura aceasta ridicol ă e picată din
ceruri și |liH.i (.'.Ici te va împiedica s ă faci cea mai mic ă ne-I II preajma ochilor ei
frumoși. Succesul î ți e asigu-
|t n i rindea la doamna mare șal de Fervaques, care ». i i in palatul La Mole.
Doamna mare șal era o șluiiiiiiis.1, care se m ăritase cu mare șalul înainte cu
ș 11 -.a moar ă. întreaga ei via ță părea că n-are alt
ș |i -..\ Iaca să se uite că era fiica unui industriaș ; iar
…..ini cineva la Paris, devenise un fel de pild ă
h

N|.<;RU
451
Nu sint cincizeci și patru, îi spuse prin țul, pentru " și i.ilisky a fost izgonit; dar
ce-ți pasă de ce-o s ă
'i> la fiica unui negustor de ciorapi, de vreme ce Uui cre ști doar inima doamnei
Dubois ?
hi'.iK ș/,[, se plimbau c ălare; prințul era nebun șIlon. Nemai știind cum s ă-i
dovedeasc ă prietenia bli|ii.ii;l, îi oferi pîn ă la urmă mîna uneia dintre ve- m lui, o
moștenitoare bogat ă din Moscova.
Șl, o dată însurat, ad ăugă el, influen ța pe care o ||l ilri-ora ția pe care o por ți
dumneata te vor face

www.tubefun4.com
11" doi ani.
lecorația nu mi-a dat-o Napoleon, a șa cum
a face ? răspunse prin țul. N-a născocit-o el ? I «ol cea mai de pre ț din Europa. II
• i i (ii pe ce s ă primeasc ă; dar datoria îi poruncea I In înaltul personaj;
despărțindu-se de Korasoff, I ii scrie. Primi r ăspunsul la nota secret ă pe
IttMr.sc și porni în goan ă spre Paris; dar de îndat ă Ingur dou ă zile la rînd, gîndul
de a părăsi |>c Mathilde i se p ăru un chin mai groaznic decît „N-Hin s ă mă însor
cu milioanele pe care mi le ȘtOff, își spuse el, dar am s ă-i urmez sfaturile."
……i urmei, se pricepe în arta de a seduce. Nu se
| l la asta, de peste cincisprezece ani, c ăci I Ifelzeei. Nu se poate spune c ă-i
lipsit de inteli-< «imit si viclean; entuziasmul și poezia nu se tu li rea lui; e ca un
procuror; ăsta-i încă un l IA nu se în șele. Trebuie, și-i voi face curte doam-
it)ues. Poate c ă ea mă va plictisi pu țin, dar îi ii Inimo și, care seam ănă atît de
bine cu cei | luhil cel mai mult pe lume. Doamna de Fervaques || VOI avea deci
de studiat un caracter necunoscut.
i ? Iată întrebarea. în ceea ce m ă privește, u spun c ă am dat gre ș. Acum, cînd mi-
a trecut i |uilcc a șa: deseori, ea se sup ăra din senin și, i iiu sa v ă povestesc, nu
iartă deloc ușor. Mie nu lin avea firea aceea nest ăvilită care e caracte-nlilor și
care face ca toate faptele lor s ă pară Msiune. Dimpotriv ă, socot că își datoreaz ă
rara i ți culorile proaspete din obraji fe lului de-a fi al •I, i almi și liniștiți.
i. M ii scoteau din s ărite încetineala și calmul de ii p;miorului; din cînd în cînd,
fără voia iui, 111 i > frîntur ă de cuvînt.
•i vi mă asculți ? îl întreb ă grav don Diego Bustos. .1(1 furia francese; sînt
numai urechi, spuse
mi IM mareșal de Fervaques este, deci, foarte ne ur ă ; ea urmărește fără milă
oameni pe care ui niciodat ă, avocați, bieți scriitora și care au iccc, ca de pild ă
Coile"1, știți ?
Sînt țicnit, socot, Mi-e drag ă Marote etc.
i trebui să îndure întregul cîntec. Spaniolului | mic fran țuzește.
ș intecul acesta minunat n-a fost ascultat cu IA ner ăbdare. Cînd se sfîr și, don
Diego Bustos
BiMiiina mare șal a făcut să fie dat afar ă din slujbă P|HMI, . ului:
hur-ozi, la circium ă, iubirea…
cutremură la gîndul c ă se va porni s ă i-1 Mu > ș<ș mulțumi doar s ă-1 analizeze.
într-adevăr, șgli'H M cam necuviincios.

i '09
1783), autor de cîntece și dramaturg francez.
NKGRU
455
ș îmi Julien ie șea, don Diego îi spuse din ce în ce Flv:
\iiu de la Altamira c ă sînteți de-ai no ștri. într-o ti II. veți ajuta să ne recucerim
libertatea, de aceea

www.tubefun4.com
IIM<I să vă dau și eu o mîn ă de ajutor în aceast ă pliilracție. E bine s ă cunoașteți
stilul doamnei
I II 1.1 patru scrisori, scrise de mîna ei.
să le copiez și am să vi le dau înapoi, se bucur ă
iodată, nimeni nu va afla un cuvînt din tot ce șl împreun ă ?
Nn uniată, pe onoarea mea ! exclam ă Julien. Aiimci, Dumnezeu s ă vă ajute !
adăugă spaniolul, Bllftr t ăcut, pînă la scară, pe Altamira și pe Julien. m asta îl
mai înveseli pu țin pe eroul nostru; iâ-1 venea s ă zîmbeasc ă. „Așadar, iată-1 pe
evla-iiliimira, ajutîndu-m ă într-o încercare de adulter", ||n .111
timpul cît durase grava convorbire cu don Diego in in II fusese atent la b ătăile
orologiului palatului
IjMi'pi.i ora cinei și avea s-o revad ă pe Mathilde ! h .1 i \c îmbr ăcă cu multă
grijă.
ș puma prostie, î și spuse Julien pe cînd cobora șTIMIIC să nu mă abat cu nici un
chip de la re țeta ni
||i n I.II in cameră și-și puse un costum de c ălăto-
ș pi w i u mai simplu.
♦im rnnli el, s ă iau seama la priviri." Era abia ora juni ii.iic și cina se servea la
șase. îi veni ideea s ă [|n Nii Ion ui pe care îl g ăsi pustiu. La vederea cana-•••# ii.
or li ii i se umplur ă de lacrimi; curînd, obra-nii ' i i ard ă. „Trebuie s ă termin cu
sensibilitatea •i ș .i își spuse el mînios; m ă va da de gol."' Lu ă șM i.i Iaca ceva,
și trecu de trei sau de patru ori din
n……Ii.i/ni s ă-și ridice privirea pîn ă la fereastra
|IHI< i .ir I a Mole decît tremurînd și ascunzîndu-se ml unui stejar uria ș.
Fereastra era închis ă;
i ni. II profunde, c ăci prima dintre cele cincizeci ș•< ușori primite în dar de la
prințul Korasoff unii o tirad ă asupra acestui sim țămînt. n i mare șal spuse c ă se
duce la Opera Buffa. Ju-i' 11 uga acolo; și-1 întîlni pe cavale rul de Beau-i fi
u>nduse într-o loj ă a domnilor gentilomi din ! ș<-lui, chiar lîng ă loja doamnei de
Fervaques. ți mai lua ochii de la ea. „Trebuie s ă țin un jur-iin. f și spuse cînd se
întoarse acas ă; altfel o s ă-MIIIC." Se căzni să scrie dou ă sau trei pagini . i acesteia
plicticoase și izbuti, minune! s ă nu I api < >ape deloc la domni șoara de La Mole.
) cfllătorise, Mathilde aproape c ă îl uitase. „La I, nu-i decît un om de rînd, se
gîndea ea; nu-I va aminti înto tdeauna cea mai mare gre șeală ș Trebuie s ă mă
întorc, cu sufletul deschis, la n de cumin țenie și de cinste; o femeie n-are «lut
atunci cînd le uit ă." Și se arătă dispusă, în [ Jn^flduie încheierea tratativelor de
căsătorie cu roisenois, preg ătite de atîta vr eme. Croisenois II .1. hncune Țși ar fi
rămas uimit dac ă i s-ar fi MU iinintul acesta al Mathildei, care îl f ăcea să se |i A
ni fia ascundea resemnarea. I fi rev âzu pe Julien, toate ideile domni șoarei de I ir
xchimbar ă. „De fapt, el e so țul meu, își spuse ș» M i.i întorc într-adev ăr pe
calea cumin țeniei, i numai cu el trebuie s ă mă mărit." '•'""'.i s-o plictiseasc ă
cu insisten țele lui cu vaietele lui de nefericire; î și pregătea dci, fără îndoială,
după cină va încerca s ă-i și i MI, în loc să facă așa, Julien r ămăsese neclintit fi

www.tubefun4.com
nici nu se uitase m ăcar spre gr ădină. Dumne-I ni i ii.t cazn ă î „E mai bine ca
explicația să aibă B iniin", gîndise domni șoara de La Mole; și ieșise ut in yi
Adină. Dar Julien nu se ivi. Mathilde se plim-lln i u șile de sticl ă ale salonului;
îl văzuse des-iiill ăcărare doamnei de Fervaques vechile i ș i "in;l care
încununeaz ă colnicele de pe malurile i i li lac atît de frumoase. Julien începuse
să se
ș
CAPITOLUL XXVI Iubirea moral ă
Therealsowasofcourse
inAdeline That calm patrician polish
in the address, Whic h ne'er can pass
the equinoctial line Ofany thing which Nature,
would express : Just as a Mandarin finds
nothingfine, Atleast his manner suffers
not to guess That any thing heviews
can greatfy please1 DON JUAN,c. XIII, st.84
ș'''…….." ivea, fire ște,
INI.I ,i vorbirii 11 "ș "ti clintește Nt'i|" II< I, drepte rostul firii: ' ' """ll' ui'nu
iubește
'" ;ș• -'uri, se preface '"I" '""» • îi displace (engl.) (n.t.).
mareșal; sînt
ș fi NKGRU

461
|n liniști
fl dovede ște atîta lips ă de gust încît poate s ă-i > scară întreagă și cu atîta
înflăcărare doamnei î și spunea domni șoara de La Mole, n-am jwcult." Și toată
seara aceea î și ținu cuvîntul, de și
'ui nopții, cînd Mathilde lu ă sfeșnicul ca s ă-și nama în camera ei, doamna de La
Mole zăbovi 11 lnnlu-1 grozav pe Julien. Mathilde, de ast ă-dată, i binelea; nu- și
mai găsi toată noaptea somnul. „Cel pe care eu îl dispre țuiesc poate s ă Din ales
în ochii doamnei mare șal". I UIK II, pentru că nu stătuse cu mîinile în sîn, era ||n
iu Icricit; din întîmplare, d ădu cu ochii de porii H le ruseasc ă, în care prin țul
Korasoff închi- ncizeci și trei de scrisori de dragoste, d ăruite n kizu o notă, în
josul primei scrisori: A se tri-tl I la o s ăptămînă după întîlnire. m/iat! exclam ă
Julien, căci o văd de mai Mc pe doa mna de Fervaques." Și începu imediat .11
eastă primă scrisoare de dragoste; era un soi I'li 11.1 de fraze despre virtute,
ucigător de plicti-h. n avu fericirea s ă adoarmă la pagina a doua. ș i n< va
ceasuri, zorii îl g ăsiră rezemat de mas ă. 11 < li mai cumplite momente ale vie ții
lui era ace- șl li< c;ire diminea ță, trezindu-se, î și afla neferici- nini aceea însă,
termină aproape rîzînd copia I „< uni de e cu putin ță să fi existat vreun tîn ăr H|
«ȘII I" își spunea el. Și numără cîteva fraze, de
ș mi …..I uri fiecare. în josul originalului, z ări o

www.tubefun4.com
ș reionul:
Bt" trebuie s-o duci personal: c ălare, cravat ă
,'iii albastr ă. Ii dai scrisoarea portarului, cu
Wr niihnii; profund ă melancolie în priviri Dac ă
Hp iiinuristă, șterge-ți lacrimile, pe furi ș. Adre-
h'i ș// mmeristei.
ii-.i fură îndeplinite întocmai.

tf\ NKGRU
463
IVscmne c ă, în primele zile, prezen ța mea 1-a inti-l Ic lapt, în casa asta tot ce
întîlnești e ușuratic; văd MI mii sprijinite pe b ătrînețe și care au avut mare <i.
i'licața anilor. Poate c ă tînărul a priceput deose-i < i ic frumos; dar tare m ă tem
ca nu cumva cere-i l lumina cu sfaturile mele, cuprins ă în scrisoare,
fir la urma urmei, decît un sentiment de care nu- și
«.un,)
in I, (îte convertiri n-au început a șa ! Ceea ce m ă
I ni)1 nădejdi bune în privin ța acesteia e deosebirea oului lui si stilul tinerilor ale
căror scrisori am avut
I lâ Ic văd. E cu neputin ță să nu recuno ști duioșia riozitate adînc ă și multă
convingere în scrisul
| UnAr preot; s-ar putea s ă aibă blînda virtute a lui
CAPITOLUL XXVII
l« mai înalte demnit ăți bisericești
Servicii! talente ! merit! haida-de! s ă faci parte dintr-o clic ă oarecare !
TELEMAQUE2
• i Idcea unui episcopat se contopea pentru prima
mea lui Julien în mint ea unei femei care, mai
nai tîrziu, avea s ă împartă în Franța cele mai
miui.iți ale bisericii. Dar norocul acesta nu l-ar fi
| i deloc pe Julien; pentru moment, mintea nu i
i InAlța la nimic altceva în afar ă de nefericirea lui
ș 'i nefericirea îi sporea din te miri ce; de pild ă,
bmprici lui od ăi îi devenise de nesuferit. Seara,
i. \l,milion (1663-1742), predicator francez. IM lilimaque, epopee în proz ă de
scriitorul francez Fenelon II ire se găsesc numeroase aluzii la persoane și
întîmplări Milei lui Ludovic al XIV-lea.
ș VI NKGRU
465
lulien putea s ă zărească ochii Mathildei pe sub llirlei doamnei mare șal și
devenea vorb ăreț. Fra-il pitore ști și sentimentale începeau s ă capete ștui i mai
deosebite și totodată mai elegante, tfAilca perfect seama c ă ceea ce spunea i se
părea Mi (Iii Idei, dar voia s-o uimeasc ă prin elegan ța fe-sti cuvintele. „Cu cît

www.tubefun4.com
are să fie mai fals ceea ce ittl am s ă-i plac mai mult", gîndea Julien; și
îndrăzneală înspăimîntătoare, exagera unele Mir natu rii. Observase destul de
repede că, pentru ulgar în ochii doamnei mare șal, trebuia mai reasc ă de ideile
simple și cu judecat ă. Si o șlui),i așa, sau își prescurta amplific ările, după SUCII
'lupă indiferen ța pe care le vedea în ochii celor N doamne c ărora trebuia s ă le
placă. "ș ral viața îi era mai pu țin hidoasă în zilele cînd Inimic.
mă transcriindu-1 pe al cincisprezecelea din I Iii isica înfior ătoare, își spunea el
într-o sear ă ; paisprezece i-au fost înmînate cu toat ă grija por-' • nunei mare șal.
Voi avea cinstea s ă-i umplu irclc biroului. Și totuși, ea se poart ă cu mine
• nul nu i-a ș scrie! Cum au s ă se sfîrșească toate 1101 nicia mea o s-o
plictiseasc ă la fel de mult pe ' ș n «șic și pe mine? Trebuie s ă recunosc c ă
…..'1 'ui Korasoff, îndr ăgostit de frumoasa qua-
l( ii'-mond, a fost, la vr emea lui, un om nemai-
• I mai plictisitor nici nu se poate închipui."
| ș 111 n lele mediocre pe car e întîmplarea le pune lor unui mare general, Julien
nu pricepea MlCUl executat de tîn ărul rus asupra frumoasei • Primele patruzeci
de scrisori n-aveau alt rost m A s;Vi ierte îndr ăzneala de a-i scrie. Aceast ă 1 >
care poate c ă se plictisea nespus de mult, 'i in sa cu obiceiul de-a primi scrisori
poate ceva ș rbede decît viata ei de toate zilele.
fi NKGRU
467
H. prin josnicele lui calomnii, p ărea menit s ă H A salonul palatului La Mole.
inul. ml ăsta îi dădu pentru prima oar ă lui Julien II putea prea bine ca doamna de
Fervaques, lAspundea la scrisorile lui, s ă privească cu Mii (A sentimentul care
le dicta. Sufletul negru al lui iu era zd robit cînd se gîndea la succesul lui Julien.
șIi, pe de alt ă parte, un om de merit, ca și un ne-P Mit fel, nu poate fi în dou ă
locuri deodat ă, dacă c amantul sublimei doamne mare șal, își spu-
…..l profesor, ea îi va g ăsi un locșor bun în ierar-
Mcrascâ, iar eu a ș scăpa de el din palatul La
șliric Pirard îi ținu și el lui Julien o nesfîrsit ă pre-^ succeselor lui în casa de
Fervaques. Predica <>iia de sect ă dintre austerul jansenist și salo-nînnoitor și
monarhic, al virtuoasei doamne
( APITOLUL XXVIII
Ylanon Lescaut
Iar odată ce se convinsese de-a binelea de nerozia și de măgăria starețului, el o
scotea la cap ăt de o-bițp destul de bine, spunînd negru la ce era alb, și alb la ce
era negru. LICHTEMBERG1
J
Ițlimilc lui Korasoff recomandau cu toat ă tăria n i niciodat ă în discuții persoana
căreia i se | llcluiia sa ias ă, sub nici un motiv, din rolul admi-
hy/i l.iiiuanberg (1742-1799), fizician și scriitor iluminist

NKGRU

www.tubefun4.com
limita vreme la doamna de Rdnal, copiind o scri-MoHi șită către doamna
mareșal.
I < U tn se face, îi s puse ea a doua zi, afectînd o
are lui i se p ăru prost jucat ă, cum se face c ă uni vorbe ști despre Londra și despre
Riche-
! îmi i» scrisoare compus ă ieri-seară, pe cît se pare,
șșlii-a de la oper ă ?
||rn se sim ți încurcat; copiase rînd cu rînd scrisoa-c gîndeasc ă la ce scria, și se
vede că uitase să
MKil Londra și Richemond, aflate în original, prin i Cloud. începu dou ă sau trei
fraze, dar nu iz-
n ducă pînă la capăt; abia se st ăpînea să nu rîdă
bir tn cele din urm ă, căutîndu-și cuvintele, ajunse
șI Idee:
șnfl.iiărat de gîndurile cele ma i sublime asupra ce-ici n ăzuințe ale inimii
omenești, sufletul meu, ș v/l, s-ar fi putut s ă aibă o clipă de rătăcire. Mi
iinprcsionat-o, î și spuse el, deci pot s ă-mi cruț 'ș'i i din restul serii." Și părăsi în
goană reședința i cară, recitind originalul scrisorii din ajun, t ni nul la
pasajul fatal, în care tîn ărul rus vorbea i"ii(lr;i și despre Richemond. Julien se
miră . i • usoarea era aproape dr ăgăstoasă, in i iul dintre u șurința aparentă a
cuvintelor lui și șfiii" .1 sublim ă, aproape apocaliptic ă, a scrisorilor în ălțase în
ochii doamnei mare șal. Ei îi pl ăcea, lungimea frazelor; nici urm ă de stilul acela
"iu. Ia mod ă de Voltaire, omul atît de imoral! ml nostru f ăcea pe dracu în patru
ca să alunge ș nIN de bun-sim ț din cuvintele lui, ele mai aveau im mi.i
antimonarhic ă și ateistă care nu-i sc ăpa i de Irrvaques. înconjurat ă de persoane
morale l'iu i ii picioare, dar care deseori n-aveau m ăcar o doamna mare șal era
foarte sensibil ă la tot
I1 i noutate ; dar, totodat ă, socotea de datoria ei ii i iii'inl.i de nout ăți. Defectul
acesta ea îl numea : a
«i •săbuinței secolului.

I
NKGRU
471
i.i că ea se află în preajma c ăsătoriei cu domnul de lîn ărul acesta frumu șel
începuse chiar s ă vină i pe zi în palatul La Mole; privirea geloas ă a Btoni p ărăsit
îi urmărea toate mi șcările.
ilca că domnișoara de La Mole se purta fru-
di nunul de Croisenois, atunci cînd intra în camera
șII nu se putea împiedica de a- și privi cu drag pis-

www.tubefun4.com
ti de înțelept aș fi dacă mi-aș rupe monograma ți m-aș duce în vreo p ădure
pustie, la cîteva Ir l'.ms, ca s ă pun capăt vieții ăsteia ticăloase ! Ne- șlost ut de
nimeni prin partea locului, vreo dou ă ^P nimeni n-ar afla de moartea mea, iar
după două șli, cine s-ar mai gîndi la mine!" B| nici vorb ă, era foarte în țeleaptă.
Dar a doua zi, șjuns doar bra țul Mathildei, z ărit între mîneca ^ ștf nușă, ca să-1
cufunde pe tîn ărul nostru filozof șlllU cele mai amare, amintiri care, totu și, îl
legau I „l'l bine, î și spunea el atunci, am s ă urmez pîn ă I lini urile rusului. Cum
au să se sfîrșească oare IM. i • iu despre doamna mare șal, fără îndoială, im '..i
copiez a cincizeci și treia scrisoare, n-am nu nici un rînd. Iar Mathildei, aceste
șase • In « irc am jucat o comedie atît de penibil ă, sau linII cu nimic mînia, sau
îmi vor aduce o clip ă de |)n;imne ! A ș muri de fericire atunci!" Și nu i 'lin ,1 pîn ă
la capăt gîndul.
o lungă visare, izbutea iar s ă chibzuiasc ă, „Voi dobîndi, a șadar, o zi de fericire,
după in., pe iar asprimile ei n ăscute, vai! din slaba ai pl ăcea, și nu-mi va mai
rămîne nici o fi ii distrus, pierdut pentru vecie… Ce încreder e | tu eu, cînd are o
asemenea fire ? De vin ă e doar n nici un merit. M ă voi purta f ără eleganță,
NI<;<; RU
473
IM |>rima oar ă, ființa aceasta, care se temea de
……Iburat ă de un gînd str ăin pretențiilor ei de
ți il« superioritate social ă. Bătrînul portar observ ă
e ori îi aducea vreo scrisoare de la tîn ărul acela 11 de trist, era sigur c ă va vedea
dispărînd aerul | ți nemulțumit pe care doamna mare șal avea tot- ș Obiceiul s ă-1
ia cînd dădea cu ochii de vreunul din
ș
ș
Încuia față de o viață a cărei singur ă ambiție era Inipiesioneze lumea, f ără ca în
fundul inimii s ă ) plăcere adev ărată pentru asemenea succese, 'in de ap ăsătoare
de cînd se gîndea la Julien, IA nu- și chinuiasc ă toată ziua cameristele, era de
doamna mare șal să fi petrecut în ajun m ăcar un itn nul acela ciudat. Iul ea el se
bucura de trecere z ădărnici efectul
……anonime, altminteri fo arte bine ticluite. De-
iii nI Tanbeau le strecur ă domnilor de Luz, de
«le Caylus dou ă-trei calomnii iscusite pe care
m«șiia își făcură plăcerea să le răspîndeasc ă, fără
prea mult adev ărul acuzațiilor. Doamna
i * cârei inteligen ță nu era făcută să poată ține
H i mijloace atît de josnice, îi povesti Mathildei
și cu asta se consol ă.
i. după ce întrebase de trei ori dac ă nu-i sosise II "iie, doamna de Fervaques se
hotărî pe \-i răspundă lui Julien. A fost o victorie a I La a doua scrisoare,
doamna mare șal aproape | ț| îndemnat ă să se opreasc ă, gîndindu-se la necu-i ie cu
propria ei mîn ă o adresă atît de vul- Iiii Sorel, la domnul marchiz de La Mole. >

www.tubefun4.com
II [uisc lui Julien, cu glas poruncitor : • ș buie să-mi aduci ni ște plicuri, cu
adresa dumi-I pe ele.
Șl NKGRU
475
Mii i se în țepeniră, într-atît era de greu efortul im-
|i ș nstă strategie. „Nu mi-e îng ăduit nici m ăcar să
In piept trupul acesta ml ădios și încîntător, altmin-
i ni.1 dispre țuiește, sau mă chinuiește. Ce fire îngro-
^Jesicmînd firea Mathildei, sim țea că o iubește de "ii mai mult; i se p ăru că ține
în brațe o regină, iu păsare a lui Julien spori și mai mult durerea |ji Inima
orgolioasei domni șoare de La Mole. C ăci pe departe calm ul necesar ca s ă caute
să-i ghi-h ochi ce sim țea în clipa aceea. Și nu găsi tăria să-1 Ti In fa ță; tremura
de teamă să nu citeasc ă dis-
H
I pe divanul din bibliotec ă, nemișcată și cu capul ! ș partea opus ă lui Julien,
Mathilde se zb ătea mai crunte suferin țe cu care orgoliul și dra-bol chinui o
inimă omeneasc ă. în ce prăpastie Mrc c ăzuse!
MII dat, nefericita de mine, s ă-mi văd respinse ' cele mai neru șinate! Și respinse
de cine ? înnebunit de dur ere, respinse de o slug ă a
A- t.t II am s-o îng ădui, spuse ea cu glas tare. B|tlli1ndu-se furioas ă, deschise
sertarul mesei lui 1111111.1 la doi pa și de ea. Dar r ămase încremenit ă in Iiii de
cele opt sau zece scrisori nedesf ăcute și M leii cu scrisoarea adus ă de portar. Pe
toate pli-unoscu scrisul lu i Julien, mai mult sau mai pu țin
"i II, strigă Mathilde, ie șindu-și din minți, nu li ;il bine cu ea, dar o mai și
disprețuiești pe de Fervaques ! Ah! iart ă-mă, dragul ca, aruneîndu-i-se la
picioare, dispre țuiește-mă dai iubește-mă, nu mai pot s ă trăiesc fără dra- i «
prăbuși, leșinată.

I "UI
477
.11. mccrc ă să citească scrisorile, dar ochii ei plini i nu i mg ăduiră s-o facă.
. i . nefericit ă de-o lună de zile, fiin ța asta trufa șă i (tindea m ăcar să-și
mărturiseasc ă simțămintele.
. ilc acum fusese stîrnit ă numai de întîmplare. II h|>.i, gelozia și dragostea
fuseseră mai puternice pul. Mathilde st ătea pe divan, foarte aproape de
mm ti vedea p ărul și gîtul ca de alabastru; o se- Julltt datoria; își trecu bra țul pe
după talia ei și ș oslrînse la piept.
șde întoarse capul spre el; Julien se mira v ăzînd I durere care-i f ăcea privirea
aproape de nere-
JliA II părăsesc puterile, într-atît de ucig ător era prii) pe care și-1 impunea. Bd,
ochii ei nu vor mai ar ăta decît dispre țul cel i mă voi lăsa furat de fericirea de-a o
iubi",
Iu hm. Iar ea, cu o voce stins ă și în cuvinte pe J «vru puterea s ă le rosteasc ă, îi

www.tubefun4.com
repeta în clipa
II |. II.de rău că se lăsase sfătuită de nemărgini-
iihu
[tu stnt orgolios, îi spuse Julien cu o voce abia
11|mp ce pe fa ță i se zugrăvea deznădejdea cea
1.
ie întoarse repede^spre el. S ă-i audă glasul i | i [i ne în care aproape c ă nu mai
spera. în clipa Blide nu-și mai amintea de orgoliul ei decît ca i sim țămînt și ar fi
vrut să poată săvîrși . i. mai neobișnuite, cele mai de necrezut, ca s ă-i uli. n i îi îl
adoră și cîtă silă îi e de ea îns ăși. Mine că tot din orgoliu ți-ai oprit o clip ă privi-
rontinuă Julien ; și, desigur, t ăria plină de >| itfl bine unui b ărbat te face s ă mă
prețuiești H putea s-o iubesc pe doamna mare șal…
NKGRU
479
' bruscă îi dăduse puțin la o parte pelerina; I *ftri umerii fermec ători. Părul ei,
ușor răvășit, îi Hiumiirc nespus de pl ăcută… fli pe ce s ă se dea bătut. Dar își
spuse: „E de rostesc un singur cuvînt nechibzuit și iar o să lungul șir al zilelor
trăite cu dezn ădejdea în suflet. dr Renal g ăsea îndemnuri s ă facă ce-i poruncea
isi.i din înalta societate nu- și lasă inima să i se Ifc II alunei cînd și-a dovedit ei
însăși, prin motive , i M i ebuie să fie tulburat ă." mic v;Uul acesta cît ai clipi și,
tot cît ai clipi, î și 11.11 II
țtnnv mîinile pe care Mathilde i le strîngea într-ale șdll respect, se dep ărta puțin
de ea. Tăria nici Ml nu poate trece dincolo de-atît. Apoi adun ă șorile doamnei
de Fervaques, împr ăștiate pe di-I aparen ța unei polite ți deosebite, dar ne-I in i
lipa aceea, ad ăugă : bmnișoara de La Mole va binevoi s ă-mi îngăduie șI jjliidcsc
la toate acestea. T§ dep ărta repede și ieși din bibliotec ă; îl auzi Una dup ă alta,
toate ușile. Inii nu c deloc tulburat, î și spuse ea. Dar de ce tru ? E în țelept,
prudent, bun; eu am gre șit ii și-ar putea închipui cineva."
upra acestui fel de a vedea lucrurile, aproape fericit ă în ziua aceea, c ăci se dărui
cu • i. i . s-ar fi zis c ă niciodată sufletul ei nu fu-
trufie, și încă de ce trufie ! I II salon, cînd un lacheu anun ță sosirea doam-i
iques, Mathilde tres ări îngrozit ă; glasul la- ș pfiru sinistru. Neputînd s ă îndure
prezența Btrcșal, ieși din salon, gr ăbită. Julien, pu țin

NK<;RU
481
li ti uși, astăzi nu e ziua lor de mers la oper ă, se Ui n .cît ăgrabă!"
i' o hotărîse pe maic ă-sa să vină la Bouffes, era grozav ă loja pe care o prieten ă a
casei se o ofere. Voia doar s ă vadă dacă Julien își va 'iiia aceea cu doamna
mareșal.

CAPITOLUL XXXI
S-o fac să se teamă

www.tubefun4.com
Iată, deci, marea minune a civiliza ției ! Din dragoste, ap. f ăcut o afacere
oarecare.
BARNAVE
i I duse imediat în loja doamnei de La Mole.
111111111 r ă mai întîi ochii înl ăcrimați ai Mathildei;
I se stăpînească; în lojă nu se aflau decît
i MI mare însemn ătate, prietena care le împru-imiiilc și cîteva cuno ștințe ale ei.
Mathilde î și I peste mîna lui Julien; p ărea că uitase orice
LdC maică-sa. Și, aproape sugrumat ă de plîns, i ș !• t ii un cuvînt: garanții! I ni
in să nu-i vorbesc, î și zise Julien, el însu și
ș -ii, iscunzîndu- și de bine, de r ău ochii cu palii nu că-1 orbea candelabrul prea
luminos al ce-
H Ilea rînd de loji. Dac ă vorbesc, o s ă-și dea mi de tulburat, sunetul glasului m ă
va trăda și |i I pierde totul."
in mic îi erau mult mai dureroase decît dimi- I ti\ usese răgaz să se înduio șeze.
Se temea s ă n-o I» M.iihilde cuprins ă de trufie. Ame țit de dra-ș oluptate, se
hotărîse să nu-i vorbeasc ă.

ti NHJKU
483
i cu a ei. Aici subjug un diavol, deci trebuie să
bine că a doua zi, la opt diminea ța, Mathilde va fi <A; el nu apăru decît la nou ă;
ardea de iubire, |rti li domina inima. Nu trecea aproape nici o se- și A să-și
repete: „Trebuie s-o țin mereu sub șfi > .11 osiei puternice îndoieli: m ă iubește
sau nu ? M țin ei strălucită și lingușirile tuturor celor care îi
' I.K mir-o măsură cam mare să fie sigură de ea." șt ițc/ată pe divan ; era palid ă,
liniștită, dar, dup ă incapabil ă să încerce o singur ă mișcare. îi lliii.i
MOlc, te-am jignit, e drept; po ți să fii supărat lulicn nu se a ștepta să-i vorbeasc ă
atît de sim-l>e ce s ă se dea de gol. Vrei garan ții, dragul Hll|tA ea dup ă o tăcere
pe care nădăjduise s-o vad ă șin .11 dreptate. R ăpește-mă, să plecăm la Lon-Bi ti
pierdută pentru totdeauna, dezonorat ă… Și |ii|ni i și retragă mîna din mîna lui, ca
să-și aco- ~u\i 11>ale sim țămintele de sfial ă și de virtute femi-I cople șiseră iarăși
sufletul… Dezonoreaz ă-mă, i in cele din urm ă, suspinînd. Asta e o garanție.
i un fericit fiindc ă avusesem curajul s ă fiu ne-I f«|.i de mine însumi", gîndi
Julien. Dup ă o clipă m putu să-și stăpînească îndeajuns inima, ca s ă-i
ș i u o voce t ăioasă:
Ehim dac ă vom pleca spre Londra, chiar dac ă vei știittfl, ca s ă folosesc expresia
ta, cine garanteaz ă V» i iubi, c ă prezența mea în diligent ă nu ți se va șMl' n na '.'
Eu nu sînt o fiar ă; iar dacă te-aș dezonora Jluniii, a ș îndura un chin și mai mare.
Dar nu si-
ș |M|.I de lume ne st ă în cale, ci, din nenor ocire, ca-I lAu Poli s ă-ți garantezi ție
însăți că mă vei iubi

www.tubefun4.com
iptămînă?
h I «le m-ar iubi o s ăptămînă, numai o s ăptămînă, 11< II c, își spunea Julien. Ce-
mi pasă de viitor,

NKGRU
485
M stinse o clip ă și expresia unei trufii ce purta
Autății luă imediat locul iubirii celei mai sincere
niiiinte.
c ai, dragul meu ? îl întreb ă Mathilde cu duio șie
Mint, îi răspunse Julieh cu ciud ă, și te mint pe la i Qiesc pentru asta, și, totuși,
Dumnezeu știe că te [îndeajuns ca s ă nu te mint. Tu m ă iubești, îmi ești ȘMJSA și
n-am nevoie s ă ticluiesc fraze ca s ă-ți plac. buamne ! toate lucrurile îneînt ătoare,
pe care mi
cîteva minute, erau doar fraze ticluite ? șni pare foarte r ău, draga mea. Le-am
născocit pe I pentru o femeie care m ă iubea și mă plictisea… E i ii meu, recunosc
singur, iart ă-mă. șml amare sc ăldau obrajii Mathildei. fcliul, izbit de ceva
deosebit, am o clip ă de visare, B Julien, memoria mea dezgust ătoare, memoria ș
11 ș ș acum o blestem, încearc ă să mă ajute și eu ș)vc.si\
umva am f ăcut, fără să vreau, ceva care nu ți-a plac ? întreb ă Mathilde cu o
naivitate ferim i o zi, îmi aduc bine aminte, trecînd pe lîng ă \ ilc caprifoi, ai
cules o floare. Domnul de Luz ți-a i Iu i ai lSsat-o. Eram la doi pa și de voi. |
imunul de Luz ? E cu neputin ță, spuse Mathilde |p ți.i i arc îi era atît de fireasc ă.
Asemenea obiceiuri
ij>ur, rosti Julien cu însufle țire. urni' i e adev ărat, dragul meu, spuse Mathilde
11icnii trist ă.
Hfciltk' știa bine că de luni de zile nu-i mai îng ăduise șș uni domnului de Luz.
i>i ivi cu o duio șie de nespus : „Nu, gîndi el, nu ♦șM> unii puțin".
NK<;RU
487
ni iu că trebuia, totu și, ca orgoliul s ă-și găsească NA iasă la suprafa ță, ținea cu
tot dinadinsul s ă fflrfl pic de team ă, toate primejdiile pe care dra-f| putut s ă i le
scoată în cale. De pruden ță dădea Ruinai Julien; și numai cînd era vorba de vreo
pri-Ihilde se împotrivea voin ței lui; dar, supus ă și I umilă față de el, arăta tot mai
multă trufie față de i iii'l< sau slugi.
, In salon, fa ță de zeci de oameni, îl chema ca s ă-i l im ic patru ochi, vreme
îndelungat ă.
zi, micul Tanbeau a șezîndu-se lîng ă ei, m fi rugă să se ducă și să-i aducă
din bibliotec ă vo-P Smollett1 în care scrie despre revolta din 1688; I țov.lia:
|| nu ic grăbești, adăugă ea cu o m ăreție profund i c c ăzu ca un balsam pentru
inima lui Julien. \\ observat privirea monstrului ăstuia mic? o I
Unchiul lui are un stagiu de zece sa u doisprezece Monul nostru, altfel l-a ș da
afară imediat. In H. .1 < i față de domnii de Croisenois, de Luz etc, șll<

www.tubefun4.com
politicoas ă în formă, era la fel de provocatoare ș, Mmhilde regreta amar toate
confidențele făcute ș lui Julien, și asta cu atît mai mult cu cît nu nu ,s,v i
mărturiseasc ă faptul că exagerase semnele Blllc cu totul nevinovate pentru ace ști
domni. șUda celor mai frumoase hot ărîri, mîndria ei de fe-I liii|>icUica în
fiecare zi s ă-i spună lui Julien : „Nuli mi i iii vorbeam ție îmi pl ăcea să
descriu șiti .i avută odinioară, cînd nu-mi retr ăgeam mîna
ii………I de Croisenois, sprijinindu- și mîna lui pe
I' murmur ă, o atingea pu țin pe a mea."
șII {1721-1771), scriitor englez, autor al unei Istorii a Angliei.

Ș\ NEGRU
489
pasul acesta hot ărîtor. Am și eu drepturile mele. ' marți; marțea viitoare e ziua
ducelui de Retz; i nul domnul de La Mole se va înapoia acas ă, porta-* Inmîna
scrisoarea fatal ă… Nu viseaz ă decît să te Kcsă, sînt sigur de asta. Gînde ște-te cît
va fi de ne-
Vrei să spui: gînde ște-te la răzbunarea lui ? K ar putea s ă-mi fie mil ă de
binefăcătorul meu, leu s ă mă mîhneasc ă faptul că-i pricinuiesc un r ău Rare, dar
nu m-am temut și nu mă voi teme nicio-|Wmenipelume.
uM<- se supuse. De cînd îi anun țase noua ei stare, • • t ș prima oar ă cînd Julien îi
vorbea poruncitor; II o iubise îns ă atît de mult. Latura duioas ă a su-Rftu g ăsea cu
bucurie un pretext în faptul c ă ș i,i însărcinată, ca să nu-i mai spun ă cuvinte as-i
ce aveau s ă-i mărturiseasc ă domnului de La tulbura adînc. „îl vor desp ărți oare
de Mathilde ? IfliilA durere îl va pr ivi ea plecînd, se va mai gîndi
lună ? ?" B|||i<)/cau, la fel de mult, îndrept ățitele mustr ări pe
fi In/.ul putea s ă i le facă. i. Ii spuse Mathildei acest al doilea motiv de ți apoi,
înnebunit de iubire, i-1 m ărturisi, de ase- ș !'ș ici dintîi. șIII
Sili II.ii ? îl întreb ă, șase luni departe de mine ar Bln pentru tine ?
un chin nem ărginit, singurul în lume care m ă
M fllill
dc era foarte fericit ă. Julien își jucase rolul cu *l i le, îneît izbutise s-o fac ă să
creadă, că, dintre ș ș inhca mai mult.

NKGRU
491
I • I
f înn ăscută a firii lui îl îndeamn ă să nu le Hfl nil iodat ă, decît oficial,
tuturor celor ce sînt cu H| presus decît el. Are un sim țămînt viu și înnăscut rhirii
de rang social. Eu sînt aceea, m ărturisesc fc țA de cel mai bun pr ieten al meu, și
niciodată o H| mărturisire nu va fi f ăcută altcuiva, eu sînt f<, într-o zi, în gr ădină,
i-am strîns bra țul. M i c vor trece dou ăzeci și patru de ore, de ce s ă Bbnit
împotriva lui ? Gre șeala mea e cu neputin ță klul. Dac ă ne ceri, îți voi aduce eu
încredințarea H respect al lui Julien și deznădejdea lui c ă nu-ți ș (><• plac.

www.tubefun4.com
Dumneata nu îl vei mai re vedea; dar eu flui c cu el, oriunde va voi. E dreptul lui,
e datoria Ir lat ăl copilului meu. Dac ă, în bunătatea dumi-cvoic ști să ne acorzi
șase mii de franci ca s ă pui, <u îi voi primi recunosc ătoare; dac ă nu, Julien Bftd
să se stabileasc ă la Besangon, unde va da lec ții b i)i literatur ă. De oricît de jos ar
porni, sînt sigur ă | ' uhea. Cu el, nu m ă tem că voi trăi necunoscut ă. I li Ii-
voluție, sînt sigur ă că el va avea de jucat un fl IIni<• Ai putea s ă spui acela și
lucru despre oricare c mi-a u cerut mîna ? Ei au mo șii frumoase! gl»i numai în
asta un temei ca s ă-i admir. Julien al ' alunec la o sita ție înaltă, chiar în regimul
actual, lvrii un milion și protecția tatălui meu…"
Inii', care știa că marchizul era primejdios numai \> < hpc ale mîniei, îi scrisese
opt pagini, i ș!• făcut ? se întreba Julien, în timp ce domnul l"i' i ii ea scrisoarea;
unde sînt: 1. datoria mea; 2. meu ? îi dato rez totul domnului de La Mole; fi lo.sl
o lichea de lefegiu, nu îndeajuns de lichea ș!ș pi icoana și de ura celorlal ți. El
m-a făcut om 'uiij ț.ișiile mele necesare vor fi de-acum : 1. mai MI II puțin
josnice. Asta înseamn ă mai mult chiar •A un ;ir fi d ăruit un milion. Lui îi
datorez crucea
NKGRU
493

Monstrule ! strig ă marchizul. Binevoitoare ! Bine-I tn ziua cînd ți s-a părut
binevoitoare, trebuia s ă
ni încercat; atunci v-am cerut s ă plec în Langue-
Ml »fl lot umble mînios de colo-c olo, marchizul, do-H durere, se pr ăbuși într-un
fotoliu; Julien îl auzi Wt ,.Si nu e deloc un om r ău". Mu, fa ță de dumneavoastr ă
nu sînt! exclam ă șl/fndu-i în genunchi. Dar se ru șina grozav de ges-pin și se
ridică imediat.
Șt In/ui își ieșise cu totul din fire. Cînd v ăzu ce face, pir nfl-1 cople șească cu
înjurături cumplite și vred-[Un birjar. Poate c ă noutatea sud ălmilor îl mai kl uite
puțin necazul.
Fum ! fiica mea s ă se numeasc ă doamna Sorel ?! șlui mea să nu mai fie duces ă
?! pri Jirc dat ă cînd aceste dou ă idei i se înf ățișau cu i • mic, domnul de La
Mole trecea prin toate chi-nu ți mai putea st ăpîni izbucnirile. Julien se te-
i bată.
jjit/urilc de luciditate și cînd marchizul începea s ă •ii niiiasc ă cu nenorocirea lui,
îl mustra pe Julien ^ șjudecată.
buia să fugi, domnule, îi spunea el. Era de da-uinii iles ă fugi… Ești cel mai
josnic dintre oameni… ipropie de mas ă și scrise: ș ' vreme nu mai puteam îndura
viața; acum îi Hi fi n »(,' pe domnul marchiz s ă binevoiasc ă a primi, wsia unei
recunoștințe nemărginite, scuze pen-pc care i-ar putea-o pricinui moartea mea
în ale."
mnit
șnnul marchiz s ă fie bun și să citească hîrtia iș!• n III.I, spuse Julien, sau pune ți-
1 pe valetul

www.tubefun4.com
NKGRU
495
poate și vina mea, î și spunea p ărintele Pirard, mai >ft îngrijorat decît mînios. Mi
se păruse că bănuiesc |rn asta. Numai prietenia pent ru tine, nefericitule, pi. 'hcat
să-i atrag aten ția marchizului…"
• i) să facă acum ? îi spuse Julien repede. (în (rea îl iubea pe p ărintele Pirard și o
scenă din
i i s-ar fi p ărut de neîndurat.) V ăd trei posibi-Itiia Julien: 1. domnul de La Mole
ar putea pune klx i și-i povesti despre scrisoar ea de sinucidere I» masa
marchizului; 2. îmi poate lu a zilele prin florbcrt, car e m-ar provoca la duel. >i II
primi ? îl întreb ă abatele ridicîndu-se mînios. um ți-mă să închei. Cu siguran ță că
n-aș trage tn fiul binef ăcătorului meu; 3. marchizul m ă lunga departe. Dac ă îmi
spune: „Du-te le Edin-li New York", m ă voi supune. Atunci starea
II ci de La Mole ar putea fi ascuns ă de ochii ' II n-aș îngădui niciodat ă să mi
se ucidă copi-
I I ii ij'ur c ă ideea asta îi va veni prima în minte ^Bmtl de stricat… mi I N,
Mathilde era dezn ădăjduită. îl văzuse pe
Mi |ic la orele șapte; acesta îi ar ătase scrisoarea lui
ș tu tremura de team ă ca nu cumva Julien s ă fi soft in. II nobil să-și ia zilele.
„Fără permisiunea mea ?"
șM ca cu o durere care sem ăna mai degrab ă a
| tiu .i a omorît, voi muri și eu, îi spuse ea marchi-
șl piliina mor ții lui ai fi dumneata… Poate c ă așa
șți mulțumit… dar î ți jur pe sufletul lui c ă mai întîi
im și că voi fi în fa ța întregii lumi doamna
\timvl; îți jur că voi trimite anun țuri de
miitii, Iii sigur de asta. N-am s ă mă arăt nici ti-
Mln i I II
n i< i ii atingea pragul nebuniei. La rîndul lui, șr I a Mole înm ărmuri.
un moment de înduio șare:
1, îi spuse el Mathildei, î ți dau un titlu pen- șI de zece mii de livre; trimite-i-1 lui
Julien al t ău ș degrabă, să facă așa fel ca să nu i-1 mai pot lua
I <. \upună Mathildei, c ăreia știa cît îi place s ă co-J HIM II făcuse degeaba
patruzeci de leghe: se afla i, c ontrolînd socotelile arenda șilor, cînd darul ji li
dădu prilejul s ă se întoarc ă. îi ceru ad ăpost i'n.ird; acesta, în lipsa lui, devenise
aliatul cel
> al Mathildei. De cîte ori îl întreba marchizul, nud dovedea c ă orice altă cale, în
afară de uMică, ar fi o crim ă în fața lui Dumnezeu.
lin fericire, ad ăugă preotul, în privin ța aceasta ica lumii se potrive ște întocmai cu
religia. Ai ', dat fiind temperamen tul furtunos al dom-I ,a Mole, s ă te bizui m ăcar
o clipă pe faptul c ă
> laină pe care nu și-o va impune ea îns ăși ? admisă calea deschis ă a căsătoriei
publice,

www.tubefun4.com
11 cupa mult mai îndelung de mezalian ța aceasta 11> luiie spus totul, dintr-o
dată, fără să pară și i MI de cît o tain ă.
«devărat, recunoscu marchizul pe gînduri. într-un l frlul acesta, a vorbi dup ă trei
zile despre o ase-Mioric înseamn ă o trăncăneală fără rost a unui de idei. Ar
trebui să profităm de vreo m ăsură M lan 1.1 a guvernului împotriva iacobinilor,
ca să iun și noi, pe nev ăzute, în urma ei.
iu trei prieteni de-ai dom nului de La Mole (icca și părere cu părintele Pirard. Cea
mai mare ș i"i> i cît li se p ărea lor, era firea dîrz ă a Mathil-ilup.1 aiîtea discu ții
înțelepte, sufletul marchizu-putca împ ăca să renunțe la speran ța că fiica lui
• Iu. CSă.
Ulii și imagina ția îi erau pline de toate șiretlicu-ș Itoriile cu putin ță încă în
vremea tinere ții lui.

NKGRU
499
plac decît atîta vreme cît îi sprijineau planul favo-
iiic de trei zile , lucra cu toat ă înflăcărarea și
unui poet ca s ă împingă lucrurile spre un punct
c ; după o zi însă nici nu se mai gîndea la el.
mina de La Mole și toți ai casei credeau c ă Julien
In provincie pentru administrarea mo șiilor; el
iil.i ascuns la parohia p ărintelui Pirard și o vedea
r zilnic pe Mathilde; în fiecare diminea ță, ea își
I o oră cu marchizul, dar uneori treceau s ăptămîni
iă vorbeasc ă despre problema care îi fr ămînta
șoi
Nu vreau s ă știu unde se afl ă omul acesta, îi spuse
marchizul. Trimite-i scri soarea asta. Mathilde citi:
• 11 din Languedoc aduce un venit anual de 20.600
ș h dăruiesc 10.600 franc i fiicei mele și 10.000
I…..n ului Julien Sorel. Bineîn țeles că dăruiesc și
i" II. Spune-i notarului s ă facă două acte de , neparate, și să mi le aduc ă mîine.
După asta, totul Iii Inlre noi. Ah ! domnule, trebuia s ă mă aștept la I i purtare ?
Marchizul DE LA MOLE" In mul țumesc din toat ă inima, îi spuse Mathilde Ne
vom stabili la castelul d'Aiguillon, între Agen c. Se spune c ă acolo e la fel de
frumos ca și în
icesta de donație îl uimi pe Julien. Nu mai era ever și rece pe care l-am
cunoscut. Soarta copi-t.ipînea de pe acum toate gîndurile. Averea •prev ăzută și
destul de însemnat ă pentru un om
piu de ambi ție. Se și vedea avînd, împreun ă cu un venit anua l de 36.000 franci.
Cît despre M nu mai știa nimic în afar ă de adorația pentru
i'i <lin orgoliu, a șa continua s ă-i spună lui ii' i i marea ei ambi ție era să i se
recunoasc ă

www.tubefun4.com
si NKGRU
501

MI MU ului dumitale fiu și aceea a so țului meu vor fi ș -ic, etc.
I 11 ca aceasta puse într-o ciudat ă încurcătură inima
ulm de La Mole. Trebuia, a șadar, să se hotărască
i Toate micile deprinderi, to ți prietenii obi șnuiți
orice influen ță.
împrejurarea aceasta cu totul deosebit ă, marile n, urmare a împrejur ărilor prin
care trecuse în i reluară stăpînirea. Suferin țele din timpul emi-i er ă din el un om
cu imagina ție. După ce se . vreme de doi ani, de o avere uria șă și de toate curții,
anul 1790 îl aruncase în groaznica mize- i'iaiici. Școala aceasta aspr ă schimbase
un suflet rc i și doi de ani. De fapt, era bogat, f ără să fie ro- l >ar chiar
imaginația asta, care îi ferise inima de i ului, îl d ăduse prad ă patimii smintite de
a-și ve- purtînd un titlu de înalt ă noblețe.
sase săptămîni care se scurseser ă, împins uneori 1>i> Ioan ă, marchizul se
gîndise să-1 îmbogățească pe x/lrăcia i se părea josnic ă, dezonorant ă pentru el, |
de I a Mole, și cu neputin ță de admis pentru so țul .; și azvîrlea cu banii. A doua
zi, imagina ția îi por-? nil drum; i se p ărea că Julien, în țelegînd sensul ii acestei
mărinimii bănești, avea să se exileze în i N.vi scrie Mathildei c ă era mort pentru
ea… ș I' la Mole î și și închipuia scrisoarea gata f ăcută,
efect are asupra caracterului Mathildei. htu cînd fu de șteptat din visarea lui atît
de tine-I 'i isoarea reală a Mathildei, dup ă ce se gîndise îndelungat ă să-1 ucidă
pe Julien sau s ă-1 facă să , întrezări posibilitatea s ă-i creeze o situa ție strălucită.
numele uneia dintre mo șiile lui, și de ce nu i-ar nilul lui de pairi Domnul duce
de Chaulnes, iflii, n spusese de ma i multe ori, de cînd singurul fiu
IN
i\ NEGRU
503
i Nllrșit, iată întrebarea cea mare: Julien a îndr ăznit I curte fiicei mele știind că
o iubesc mai presus de
un un venit anual de o sut ă de mii de taleri ? llhllde susține contrariul… «Nu,
dragă Julien, în i asia n-am s ă-mi fac iluzii.» > i iubire adev ărată, neprevăzută,
sau numai do- ș imă de a-și face o situa ție înaltă? Mathilde e felinare, a sim țit de
la început c ă bănuiala asta poate 'l.i în ochii mei și de aceea mi-a m ărturisit: ea a
H|i I iubeasc ă prima…
lfl cu o fire atît de semea ță ca a ei să-și piardă |i tntr-atîta, încît s ă-și permită a-i
face avansuri prin Sa-i strîng ă brațul, în grădină, într-o sear ă, ce > ș și cum n-ar
fi avut o sut ă de mijloace mai uv iincioase prin care s ă-i arate că îl plăcea. Cine
icuză ; n-am încredere în Mathilde…" ,1111 aceea, ra ționamentele marchizului
erau mai di i îl de obicei. Și totuși, obișnuința învinse; se I HA ctștige timp și
să-i scrie Mathildei. C ăci își scriau li II II de la un capăt la celălalt al clădirii.
Domnul de nu îndr ăznea să discute cu Mathilde și să-i țină 1 lemea să nu

www.tubefun4.com
sfîrșească prin a îng ădui totul, pe
SCRISOARE te s ă mai faci noi nebunii; iat ă un brevet de n ni de husari, pentru
domnul cavaler Julien Sorel \ 11 nayc . Vezi ce fac pentru el. Nu m ă contrazice și
nun l>a. S ă plece, în dou ăzeci și patru de ore, și să ||)|i la Strasbourg, unde îi e
regimentul. Iat ă o scri-' i'dit pentru bancherul meu ; s ă mi se dea ascul-
nMca și bucuria Mathildei nu mai cunoscur ă i >i să profite de victorie și
răspunse imediat:
n II II I de La Vernaye ar fi la picioarele dumitale, ș !ș K'cunostint ă, dacă ar sti
tot ce binevoiesti s ă
ți NEGRU
505
illuldc hot ărî să se supună, dar se feri s ă-i arate lui i isoarea tat ălui ei; cu firea lui
sălbatică, ar fi
bec vreo nebunie.
ș i i înd îi d ădu de veste lui Julien c ă e locotenent i Irl l>ucuria lui nu mai
cunoscu margini. Și nu e m n< o închipuim, dac ă ne gîndim la ambi ția lui de
șIU și la marea dragoste pe ca re o avea acum pen-•l>i i St himbarea numelui îl
înmărmuri. ș urma urmei, gîndi el, romanul meu s-a terminat și șMic îmi revine
tot meritul. Am știut să fac să mă bl monstrul ăsta de trufie, ad ăugă el privind-o
pe șc ; tatăl ei nu poate tr ăi fără ea și ea nu poate tr ăi
CAPITOLUL XXXV O furtun ă
Dă-mi, Doamne, mediocritatea! MIRABEAU
i ș 11 ic preocupat; nu r ăspundea decît pe jum ătate ' caldă care i se ar ăta.
Rămînea tăcut și întune-[Hli iodat ă nu păruse atît de mare, atît de minunat în
șftlhildei. Ea se temea ca nu cumva cine știe ce la-
i .1 A orgoliului lui s ă strice totul. ^|inM|><- în fiecare diminea ță, Mathilde îl
vedea pe p|t l'irard sosind în casa lor. „Nu cumva, prin el, | iii slii șise cîteva din
intențiile marchizului? Mar-B hiMi și, mînat de vreo toan ă, nu-i scrisese oare lui
ș ' I >upă o bucurie atît de mare, cum s ă-și explice ^B| lui Julien ? Nu îndr ăzni
să-1 întrebe. ii ș'.//.) /;/.' ea, Mathilde! în dragostea ei pentru i mestec ă,
începînd de atunci, ceva nedeslu șit, o spaim ă aproape. Suflet ul ei rece și
șim Minți din iubire tot ce e cu putin ță să simtă o «""'ș«A în excesul acesta de
civilizație pe care Pa- 1.111.1
ș l NKGRU
507
ți <
m iltcva zile dup ă monologul acesta, al cincisprezec e-Mmcnt de husari, unul din
cele mai str ălucite ale ar-f ic af la în linie de b ătaie pe locul de de filare din lourg.
Domnul cavaler de La Vernaye c ălărea cel IIIMS cal alsacian, care îl costase șase
mii de franci, ciadul de locotenent, de și nu fusese niciodat ă JtMencnt decît în
controalele unui regiment despre li.i șș i/ise vorbindu-se niciodat ă.
iui nepăsător, privirea aspr ă și aproape rea, pa-n. < Imtitul lui sînge rece
începură să-1 facă vestit pin prima zi. Peste cît ăva vreme, polite țea lui

www.tubefun4.com
fTjlifl și plină de tact, îndemînarea la tragerea cu pis-|l l.i mînuirea armelor, pe
care le dovedi f ără prea Ihiiunurare, alungar ă orice gînd de-a glumi cu glas L
nocoteala lui. Dup ă cinci sau șase zile de șovăieli, In (iiihlic ă a regimentului se
declară în favoarea lui. Eul acesta are totul, în afar ă de tinerețe", spuneau ^p
Ofițeri mucali ți.
Slrasbourg, Julien îi scrise p ărintelui Ch61an, fos- din Verrieres, ajuns acum la
adînci bătrînețe:
li aflat, cu o bucurie de care sînt sigur, lin ii care au determ inat familia mea s ă
mă a. Vă trimit cinci sute de franci și vă rog să-i im, fără vîlvă și fără să-mi fie
pomenit numele, ne-I.., la fel de s ăraci astăzi pe cît am fost și eu odi-| pe care
fără îndoială că dumneavoastr ă îi ajutați, in iu ați ajutat și pe mine cîndva."
ih. n era ame țit de ambi ție, nu de vanitate; totu și, ' umila aten ție aparenței
exterioare. Caii și unifor-I.., hviclele celor ce-1 slujeau dovedeau o grij ă care
11iiste spiritului de ordine al unui aristocrat en-iijuns de dou ă zile locotenent,
prin favoare, el i .1, pentru a deveni comandant cel mai tîrziu la • ani, ca to ți
marii generali, trebuia ca la dou ă-
fi'-
Șl NKGRU
509
« M lor ce vor trebui s ă urmeze. Renun ță fățiș la un |l vei reg ăsi un tată."
Unde e scrisoarea doamnei de Rânal ? întreb ă
li i I
l ii n N-am vrut s ă ți-o arăt înainte de a te fi | lullcte ște.
SCRISOARE »i"i II mea față de sfînta cauz ă a religiei și a mora-imIunge,
domnule, la demersul acesta penibil pe lini» plinesc acum fa ță de
dumneavoastr ă. O lege ș I»taie gre și îmi porunce ște să-i fac rău în clipa de
Ifti.ifK'lui meu, cu scopul de a înl ătura un mare I 'nicrea pe care o încerc trebuie
să fie biruită de ulmul datoriei. E prea adev ărat, domnule, c ă purta-Riwnci
asupra căreia îmi cere ți să vă scriu întregul i | uiui s ă pară de neînțeles sau chiar
cinstită. S-a ] i mai potrivit s ă fie ascuns ă sau măsluită o parte (II; pruden ța, ca și
religia cereau s ă se facă așa. M iu a aceasta, pe care dori ți s-o cunoa șteți, a fost, L
foiirlc condamnabil ă, poate în mai mare m ăsură ș II v aș putea spune eu. S ărac și
lacom de bani, fo-fo țflinicia cea mai iscusit ă, sucind min țile unei fe-
ș i nefericite, omul acesta a încercat s ă-și creeze
ș i .1 ajung ă cineva. Și face parte din greaua mea In sil adaug c ă sînt nevoit ă
să cred că domnul J… I de credin ță în sufletul lui. Din convingere, sînt
>ș uicsc că una dintre metodele lui, pentru a iz-
i familie, este încercar ea de a seduce femeia care
II i de cea mai mare trecere acolo. La ad ăpostul
" mi dezinteres ări și al frazelor de roman, singu-
i in li lui scop este s ă ajungă să facă ce vrea cu
i si cu averea lui. Iar în urma lui las ă nenoro-
veșnice" etc, etc, etc.

www.tubefun4.com

înspre ea și n-o nimeri; cînd trase al doilea foc, ea Duși.
CAPITOLUL XXXVI Am ănunte triste
Nu vă așteptați la slăbiciune din partea mea. M-am r ăzbunat. Am meritat
moartea, și acum, iat ă-mă. Rugați-văpentru sufletul meu.
SCHILLER
Ucu rămase locului; privirile i se înce țoșară. Cînd ștoni puțin în fire, v ăzu cum
toți credincio șii fugeau »> II< .1; pînă și preotul p ărăsise altarul. Julien porni
[destul de înceți în urma cîtorva femei care fugeau b l 'na dintre ele, vrînd s ă
fugă mai repede decît cele-I iiiihinci. Julien c ăzu. Picioarele i se încurcaser ă într-
un fflslurnat de mul țime; cînd se ridic ă, simți că-1 I Ineva de gît; era un jandarm
în mare ținută, care i Fără să-și dea seama, Julien vru s ă-și caute pis- BOle mici,
dar un al doilea jandarm îi apuc ă strîns
i iu, la închisoare. Intrar ă într-o înc ăpere, îi puser ă M in II ni și îl lăsară singur,
apoi se auzi cheia r ăsu-.i( dou ă ori în broasc ă; toate acestea se petre-•ni <lc
repede, încît Julien nici nu- și dădu măcar i ti. • i<-
/Au, s-a sfîr șit totul, spuse el cu glas tare, trezin- realitate… Da, peste dou ă
săptămîni, ghilotina… i ș MIM va îmi iau singur zilele pîn ă atunci. departe nu se
putea gîndi; i se p ărea că un cerc i' n nigc tîmplele. Se uit ă să vadă dacă nu-1
ține ci-• • • I • 11 tteva clipe, c ăzu într-un somn adînc.
MI i <Jc R6nal nu fusese r ănită mortal. Primul | uliApunsese p ălăria; al doilea
glonte, tras pe cînd
H
NEGRU
513

I.IIC. Articolul 1342 din Codul penal e limpede, me-mriea și o aștept.
ItCitorul, mirat c ă i se răspunde astfel, voi s ă-i MI.II multe întreb ări ca să-1 facă
pe acuzat să se r In răspunsuri.
I tar nu vezi, îi spuse Julien zîmbind, nu vezi c ă mă tli de vinovat pofte ști ? Hai,
domnule, n-o s ă scapi Infl prada pe care o urm ărești. O să ai plăcerea de-a II.li.
Scutește-mă de prezen ța dumitale. ni mai r ămîne de îndeplinit o îndatorire
plictisitoare, iilicn. Trebuie s ă-i scriu domni șoarei de La Mole."
lif am răzbunat, îi spunea el în scrisoare. Din neferi-' șșimele meu va ap ărea în
ziare și nu pot să scap cdin lumea asta. Peste dou ă luni voi muri. R ăzbu-lost la
fel de crud ă ca și durerea de a fi desp ărțit Din clipa asta îmi interzic s ă-ți mai
scriu sau s ă-ți numele. Nu pomeni niciodat ă, nimănui, despre li i chiar copilului
meu : tăcerea e singurul mijloc Hm i insti. Pentru cei mul ți, voi fi un uciga ș de
rînd… lini' mi s ă spun adev ărul, în clipa aceasta suprem ă: șIA uiți. Marea
nenorocire, despre care te sf ătuiesc să ifh ș > vorbă nimănui, va sec ătui, pentru
mulți ani, tot M< "ii romantic și prea aventuros în firea ta. Erai % i un iești
alături de eroii evului mediu; dovede ște II iflna lor de caracter. Ceea ce trebuie
să se întîmple șmnlinit în tain ă și fără să te compromit ă. Vei lua un s și nu te vei

www.tubefun4.com
destăinui nimănui. Dacă îți trebuie II II un prieten, ți-1 las pe p ărintele Pirard.
<>ii>i cu nimeni altul și mai cu seam ă cu cei din dfi Luz, Caylus…
un un dup ă moartea mea, m ărită-te cu domnul de Ani.N; te rog, și îți ordon, ca
soț, să nu-mi scrii, c ăci $ (I rflspund. De și sînt mult mai blînd decît Iago, pe
ș pa re, voi spune ca el: From this time forth I never … A
i.iiiilc nu voi mai rosti nici un cuvînt (engl,).
NEGRU
515
Iii orele nou ă seara, temnicerul îl trezi, aducîndu-i
I le se mai vorbe ște prin Verrieres ?
I >i)innule Julien, jur ămîntul pe sfînta cruce depus
…..egală, în ziua cînd mi s-a dat slujba asta, m ă
nu vorbesc.
Mul tăcu, dar rămase locului. Vederea acestei ni. II vulgare îl distra pe Julien.
„Trebuie s ă-1 fac să ir multă vreme cei cinci franci pe care îi vrea ca s ă-și
[conștiința", gîndi el.
Bd temnicerul v ăzu că se sfîrșește cina fără altă II c de mituire, îi spuse cu un aer
prefăcut și mieros : Prietenia pe care v-o port, domnule Julien, m ă li *fl vorbesc,
oricît s-ar zice c ă e împotriva interesu-Ml țlci, fiindc ă v-ar putea folosi în
apărarea dumnea- ș Domnul Julien, care e b ăiat cumsecade, va fi | mul țumit
aflînd că doamna de R6nal se simte bine. Cum ? Nu-i moart ă ? strigă Julien
pierzîndu- și
hui
( uiți ? Nu știți nimic ? f ăcu temnicerul cu un aer
ș in se preschimb ă pe loc în l ăcomie plin ă de feri-'•'ii II veni să-i dați ceva
chirurgului care, dup ă lege
Ițlc, n-ar trebui s ă vorbeasc ă. Dar, ca s ă vă fac i, m-am dus la el și mi-a povestit
tot… Deci, rana nu e mortal ă, spuse Julien ner ăbdător. Uzi cu via ța ta ?
Ulii < rul, un zdrahon de vr eo doi metri, se sperie și JiM' spre u șă. Văzînd că
apucase pe o cale gre șită ca li adev ăr, Julien se a șeză iar și-i zvîrli un napo-
il……niluiNoiroud.
ș i II povestirea temnicerului îi dovedea mai mult c ă muci de Renal nu era
mortală, cu atît sim țea că îl m lacrimile.
ș i .ilară ! îi strigă pe neașteptate.
Ulici iul se supuse. Abia închisese u șa, că Julien
I •".nune! nu e moart ă! și căzu în genunchi mt cu lacrimi fierbin ți.

ș IIșș ar fi trebuit s-o aib ă cu o ființă atît de josnic ă îl șIu msă de scîrbă pe
Julien; și se gîndi la altceva.
|)iii seara, pierduse prilejul: o diligent ă veni să-1 ri-
ș 11 miezul nop ții. Julien fu cît se poate de mul țumit șMarinii care îl înso țeau
în călătorie. Diminea ța, cînd M la închisoarea din Besan șon, cei de acolo avur ă
șintea să-1 găzduiască la ultimul etaj al unui turn

www.tubefun4.com
i i I socoti c ă arhitectura turnului dateaz ă cam de pe |ccputul secolului al XV-lea;
îi admiră grația și ii uimitoare. Printr-o desp ărțitură îngustă între ziduri, putea s ă
vadă, dincolo de-o curte imens ă, o llsic minunat ă.
i doua zi avu loc un interogatoriu, dup ă care, timp de [ Iii ui ic zile, fu l ăsat în
pace. Sufletul îi era lini știt. I se părea simplu : „Am vrut s ă ucid, trebuie s ă fiu
'II gîndul nu-i z ăbovi mai îndelung la ideea acea sta. Kt, sila de-a se ar ăta în
public, ap ărarea, le socotea IU1 niște încurcături fără importan ță, niște formarii
ici isitoare la care va avea timp s ă se gîndeasc ă tind le va sosi ceasul. Și nici la
clipa mor ții nu se : „M ă voi gîndi la ea dup ă ce voi fi judecat". Via ța mu părea
plictisitoare, privea toate lucrurile sub o | kifBțișare. Nu mai avea deloc ambi ție.
La domni șoara Mole se gîndea rar. Remu șcările îl stăpîneau îns ă șIțeau adesea
chipul doamnei de Rânal, mai ales în nop ților, tulburat ă, în turnul acesta înalt,
doar de I VII li urilor.
I Mulțumea cerului c ă n-o rănise mortal. „Ciudat lu- ș| spunea, credeam c ă prin
scrisoarea c ătre domnul Mole ca mi-a distrus pent ru totdeauna fericirea vii-||l, In
mai puțin de două săptămîni de la trimiterea , nu m ă mai gîndesc deloc la ce m ă
preocupa i I )ou ă sau trei mii de livre venit, ca s ă trăiesc I rcun ținut muntos,
ca Vergy… Ce fericit mai i nu ini cuno șteam fericirea !…" H se ridica tres ărind
de pe scaun. „Dac ă aș fi i' moarte pe doamna de Renal, m-a ș fi omorît…
$1 NEGRU
519
Abia alalt ăieri ți-am primit scrisoarea de la Stra s-, cu cei cinci sute de franci
pentru săracii din Ver-mi-a fost adus ă în munți, sus, la Liveru, unde rol ras la
nepotu-meu, Jean. Ieri aflu nenorocirea… Irulc ! E cu putin ță oare ? Bătrînul nu
mai plîngea; i-olise de idei și adăugă, fără să știe ce spune: vei i II. \<>ic de cei
cinci sute de franci; ți i-am adus. I v dumneata am nevoie, p ărinte! șopti Julien
țul. Altminteri, bani am destui, ir nu putu s ă capete vreun r ăspuns mai ca lumea.
inel în cînd, p ărintele Ch61an v ărsa cîteva lacrimi ș »c prelingeau t ăcute de-a
lungul obrajlor; apoi se g la Julien și era năucit văzîndu-1 cum îi ia mîna și Jti
duce la buze. Chipul lui, atît de viu odinioar ă și șntiul cu tărie cele mai înalte
simțăminte, părea acum de via ță. Un soi de țăran veni curînd s ă-1 ia pe
Nu trebuie s ă se osteneasc ă prea mult, îi spus e el |llrii, care în țelese că era
nepotul p ărintelui Ch61an. )• ii ii ia aceasta îl l ăsă pe Julien cufundat într-o Jir
adîncă si-i secă lacrij»ile. Totul i se p ărea trist și Ipulință de alinare; î și simțea
inima înghe țată în
aceasta fu cea mai grea din cî te îndurase de la i crimei. V ăzuse moartea în toat ă
urîciunea ei. Iluziile de în ălțare sufleteasc ă și de mărinimie i se ș II .1 ca un nor
în fața furtunii. Hm asta chinuitoare dur ă mai multe ore. Dup ă IM I morală, e
nevoie de leacuri trupe ști și de vin de 1^1'iiM'ic. Julien s-ar fi socotit îns ă laș
dacă le-ar fi fo-I ' in. sfir șitul unei zile atît de cumplite, petrecut ă III plimbări
prin turnul cel strimt, exclam ă :
1 i nebun sînt! Numai dac ă mi-ar fi fost dat s ă
șN Inți oamenii ar fi trebuit s ă mă mîhneasc ă vederea

www.tubefun4.com
țim ini hătrîn; dar o moarte fulger ătoare și în floarea
Iti nu (ace decît s ă mă pună la adăpost de trista
MIK fizică…

NEGRU
521
vinde toat ă averea ? spuse Julien, redevenind deo-
11 și neîncrez ător.
itii(|uc, îneîntat s ă-și audă prietenul c ă-i răspunde, în |, hi ideea care îl fr ămînta,
îi vorbi mult ă vreme soco- șU ilc-amănuntul, ban cu ban, cît ar putea lua pe fie-
șlii propriet ățile lui.
fer jertfă sublimă pentru un proprietar de la țara! hilun. Qte economii, cîte
zgîrcenii m ărunte, care MU s ă roșesc atunci cînd le vedeam la el, vrea s ă-mi t I
Nici unul dintre tinerii aceia frumo și, pe care i-am In pilatul La Mole și care
citesc Rene , n-ar putea " apuc ăturile lui ridicole; dar, în afar ă de cei foarte
10 u îmbog ățiți de pe urma vreunei mo șteniri și care o au de valoarea banilor,
există printre parizienii
ir unul în stare s ă facă o asemenea jertf ă ?"
……ilă toate greșelile de gramatic ă, toate gesturile
il< lui Fouqu6 și i se arunc ă în brațe. Niciodat ă K'ln, comparat ă cu Parisul, n-a
primit un omagiu pre ț. Fouqu6, îneîntat de entuzi asmul pe care îl ci-Dchii
prietenului s ău, socoti îmbr ățișarea drept o
11 II « la evadare.
vclișiea aceasta a sublimului îi dădu iar lui Julien ii II pe care apari ția părintelui
Chdlan i-o r ăpise. kf foarte tîn ăr, era, dup ă părerea mea, de soi bun. | «A ajung ă
de la ging ășie la viclenie, ca majorita tea Hor, vîrsta i-ar fi d ăruit o bun ătate ușor
de si l-ar fi lecuit de neîncrederea lui nebuneasc ă… (fost mai au aceste zadarnice
precizări ? ^rogatoriile se înte țiră, în ciuda sfor țărilor lui «Ic c ărui răspunsuri
căutau să scurteze cît mai
i Am ucis, sau m ăcar am vrut s ă ucid cu premedi-Htpcla ci zilnic.
iii |iklecătorul era, mai presus de orice forma list, li lui Julien nu scurtau deloc
interogatoriile;
iii 'hiografic apar ținînd scriitorului francez Franqois Rene de 1-/(1768-1848).
1)11 NEGRU
523
lihni nu vedea decît un singur eveniment nepl ăcut I ci și moarte: vizita tat ălui
său. Și-1 întrebă pe Fou-il șș .1 n-ar fi bine s ă-i scrie procurorului general ca s ă-
1 de orice vizite. Sila lui de a- și vedea tat ăl, mai
nu un asemenea moment, lovi adînc sufletul cinstit
|hi ' al negustorului de lemne.
Dnia crezu c ă pricepe de ce atî ția oameni îi ur ăsc cu
I pi ietenul. Dar, din respect pentru nenorocirea lui,
fuse ceea ce sim țea.

www.tubefun4.com
i fn orice caz, îi r ăspunse el rece, ordinul de a- ți in-
r M/iicle nu-1 va privi pe tat ăl tău.
CAPITOLUL XXXVIII Un om atotputernic
Dar e atita mister în demersurile pe care le face, atita elegan ță în ținuta ei. Cine
să fie oare ?
SCHILLER
\ BUS zi, u șile turnului se deschiser ă foarte devreme. | »c irezi speriat. Ah !
doamne, gîndi el, iat ă-1 pe tata. Ce nepl ăcut o
mecași clipă, o femeie îmbr ăcată țărănește i se (n bra țe. El abia o recunoscu. Era
domnișoara de
Kilulc, pîn ă la primirea scrisorii tale n-am știut l, Iar despre ceea ce tu nume ști
crimă și nu e, de ! Un l! o nobil ă răzbunare, care îmi arat ă ce măreață ) 1(1 bale
în piept, am aflat abia la Verrieres… luate c ă era prevenit în privin ța domnișoarei
de La • c de altminteri nu prea î și mărturisea deschis, 111 glsi tare dr ăguță. Cum
să nu vezi în purtarea și în ii de a vorbi un sim țămînt nobil, dezinteresat, cu I
in.II presus decît tot ce ar îndr ăzni un suflet mic și
>t ȘI NEGRU
525
important, încît lumea va-putea s ă-i găsească o B/A lin ărului colonel care se va
însura cu v ăduva aceasta Bhufltoare. Ap ropiata mea moarte va șterge totul." Și
se
nesaț în voia dragostei înfl ăcărate a Mathildei; era Kumc, în ălțare sufleteasc ă,
tot ce poate exista mai ne o-khnt. îi propuse cu toat ă seriozitatea s ă moară o dată
ș ț)upă aceste prime valuri ale extazului și cînd Mathilde
i din plin de fericirea de a-1 vedea pe Julien, o vie ș>/,itate îi cuprinse deodat ă
sufletul. î și privea iubitul krc îl g ăsea cu mult mai presus d ecît visase ea. I se i a
Boniface de La Mole a reînviat, mult mai eroic
nthilde vorbi cu cei mai de seam ă avocați din partea PUI, pe care îi jigni
oferindu-le prea pe fa ță bani; dar, I urm ă, ei primir ă.
i|utise curînd la ideea c ă, în privin ța lucrurilor șrlnicu și de mare însemn ătate,
totul depindea la Be- șn de părintele de Frilair.
început, folosind neînsemnatul nume de doamna fcrU'i. avu de întîmpinat
greutăți enorme ca s ă ajungă M li atotputernicul membru al congrega ției. Dar
zvo-șcuprc frumuse țea unei tinere modiste, îndr ăgostită picate și venită de la
Paris la Besancon ca s ă-1 conso- mv itnărul abate Julien Sorel, se r ăspîndi în
oraș. șllluldc umbla singur ă, pe jos, pe str ăzile orașului; șUtila să nu fie
recunoscut ă. Oricum, socotea c ă șr Itine pentru cauza ei s ă impresioneze cît mai
mult II ui in nebunia ce-o cuprinsese, se gîndea c ă o a i s-ar putea s ă-1 salveze
pe Julien cînd va fi dus Mifod. Domni șoara de La Mole credea c ă e Mit ma
simplu și cum se cuvine unei femei îndurerate;
b Înaintea ei atr ăgea toate privirile. § lUsancon, devenise obiectul aten ției
generale cînd, HI .tApin'mîn ă de stăruințe, obținu o audien ță la domnul
SI NEGRU

www.tubefun4.com
527
șlui
l
pi–
K)iimnul de Frilair p ărea mirat de numele acesta, știlde îi arătă mai multe
scrisori ale ministrului de șI, adresate domnului Julie n Sorel de la Vernaye.
• Vedeți, domnule, c ă tata se îngrijea de viitorul lui. Hm c ăsătorit în tain ă și tata
dorea să-1 vadă ofițer Hlor înainte de a da în vileag c ăsătoria aceasta, cam
Htyiuilă pentru o femeie din familia La Mole.
Un Ide observ ă că expresia de bun ătate și de blînd ă ic pierea pe m ăsură ce
domnul de Frilair ajungea la J)criri importante. Șiretenia și o adîncă falsitate i se
Hflw .iu pe chip.
^wtlele mai avea înc ă îndoieli; și recitea pe îndelete H) oficiale.
Bl V Colos a ș putea să trag din dest ăinuirile acestea ciu-' șș« întreba el. Iat ă-
mă dintr-o dat ă în relații intime li iricn ă a vestitei doamne mare șal de Fervaques,
ne-iilolputernic ă a preasfin țitului episcop de***, prin i ți .ijunge episcop în
Franța. Ceea ce priveam ca pe lipeetiv ă îndepărtată a viitorului îmi iese înainte
pe plate. E un prilej care m-ar putea duce la îndeplini-luior dorin țelor."
început, Mathilde se sper ie de schimbarea nea ștep-oxpresiei omului acestuia atît
de puternic, cu care singur ă într-o locuin ță izolată. „Nu zău ! își spuse ud, n-ar fi
fost oare mult mai r ău dacă nu tulburam > r"ismu l rece al unui preot s ătul de
putere și de
mu de calea rapid ă și neprevăzută spre episcopat, mc deschidea în fa ța ochilor,
mirat de inteligen ța Idei, domnul de Frilair î și pierdu cump ătul pentru o l
tomnișoara de La Mole îl v ăzu gata să-i cadă la pi-, nemurind de ambi ție
nestăpînită. mul se limpeze ște, gîndi ea; nimic nu va fi cu nepu-1 i pentru
prietena doamnei de Fervaques." Și, în
……. simțămînt de gelozie înc ă destul de dureros,
II curajul să-i explice c ă Julien era prietenul
li liimnei mare șal și că îl întîlnea aproape zilnic acolo
hulitul episcop de ***.
ș ,i
SI NEGRU
529
șli^cnt și, mai ales, foarte prudent. Nimic n-ar fi fost |n> simplu, decît s ă se
ascundă în grădinile domnului de I, pe care le cunoa ște atît de bine. Acolo, fiind
ipe sigur c ă nu va fi nici v ăzut, nici prins, nici b ănuit, i s-o ucid ă pe femeia pe
care era gelos, la ționamentul acesta, a tît de logic în aparen ță, o Wto pînă la urmă
din sărite pe Mathilde. Sufletul ei ^ șru, dar sătul de pruden ța searbădă pe care
lumea ș nocoate c ă zugrăvește fidel inima omeneasc ă, nu era H| 18 în țeleagă
ușor fericirea de a- ți bate joc de orice fel șriidcnță, fericire care poate fi atît de
vie într-un suflet HtA ml. în clasele înalte ale societ ății din Paris, unde ^k
Mathilde, patima nu se poate despuia decît rareori fcudcn ță, și pe fereastr ă te

www.tubefun4.com
arunci de la al cincilea etaj. ș sllrșit, părintele de Frilair c ăpătă convingerea c ă o
fcrfjic. li d ădu a înțelege Mathildei ( și mințea, fără ș•In) că poate dispune cum
vrea de procurorul li' luai s ă susțină acuzarea împotriva lui Julien. lup.i ce sor ții
îi vor alege pe cei treizeci și șase de ju-inierveni direct și personal pe lîng ă cel
puțin trei-llllniieci.
l»t n Mathilde nu i s-ar fi p ărut atît de frumoas ă dom-H Ur Frilair, nu i-ar fi
vorbit atît de clar decît la a cincea H) ti țasea întrevedere.
CAPITOLUL XXXIX
Intriga
Castres, 1676. — Un frate și-a ucis sora în casa de al ături; gentilomul acesta
mai săvîrșise o crim ă. Tatăl lui, împărțindu-le în tain ă cinci sute de taleri
consilierilor, i-a salvat via ța.
LOCKE, C ălătorie în Fran ța
i in.i .1. |a ep iscopie, Mathilde nu șovăi să-i trimtă i i doamnei de Fervaques;
teama de a se compro-
»ș•.•( ȘI NEGRU
531
Julien se socotea prea pu țin vrednic de atîta devota-ii' ni ; la drept vorbind, era
obosit de eroism. L-ar fi șțiiit mai mult o dragoste simpl ă, naivă și aproape
tunsa, pe cînd sufletul mîndru al Mathildei, dimpotriv ă, Ba mereu nevoie de
ideea unui public și de alții.
In mijlocul zbuciumului, al spaimelor pentru via ța iu- ei, căruia nu voia s ă-i
supraviețuiască, Mathilde Hca nevoia tainic ă să uimească lumea prin
nemărginita tgnste și prin măreția faptelor s ăvîrșite. I MI Julien îi era necaz c ă
nu-1 mișca deloc eroismul «in. Ce-ar fi fost dac ă ar fi cunoscut toate nebuniile
cu )i< Mathilde împuia mintea devotat ă, dar cu des ăvîrșire ph mia și mărginită, a
bunului Fouqu6 ? l'buqu ă nu prea știa ce anume e de condamnat în de-imentul
Mathildei; c ăci și el și-ar fi sacrificat întreaga ' i și-ar fi expus via ța la cele mai
mari pericole ca s ă-1 pe Julien. Era uimit de mul țimea banilor risipi ți M nhilde.
în primele zile, sumele cheltuite astfel îl um-Pcrfl de respect pe omul acesta,
care avea fa ță de bani H i. venera ția unui provincial.
M.II apoi, descoperi c ă planurile domni șoarei de La ș!ș erau mereu altele și,
spre marea lui u șurare, găsi un im ca s ă-i înfiereze firea prea obositoare pentru
el: fi hunbătoare. De la epitetul acesta și pînă la cel de /, cea mai grozav ă injurie
în provincie, nu e decît
,1 ciudat, î și spunea Julien într-o zi, pe cînd Mathilde n închisoare, e ciudat c ă o
iubire atît de puternic ă I tir mine m ă lasă atît de rece ! Și doar o adoram acum
Iun luni! Citisem eu c ă la apropierea mor ții nu te mai șlisează nimic, dar e
groaznic s ă te simți ingrat și să nu I" 'H i imnba. Sînt, deci, un egoist ?" Și își
făcea, în pri- m m casta, mustr ările cele mai umilitoare.
hilia murise în sufletul lui, iar din cenu șa ei se b|n h ( o nou ă patimă ; el îi
spunea remu șcarea de-a o fi ș |»r doamna de Renal.
In n .ihiate, era îndr ăgostit nebune ște de ea. Sim țea o 'I i fericire atunci cînd,

www.tubefun4.com
lăsat absolut singur și fără

ȘI NEGRU
533
După ce îi usca lacrimile, se întoarse la ideea lui, dar fe mai mult ă îndemînare.
Dăduse convorbirii o nuan ță de Iii/olie melancolic ă. Vorbea despre viitorul care,
în lud, avea s ă se închid ă pentru el.
Trebuie s ă recunoaștem, draga mea, c ă pasiunile II <» întîmplare în via ță, dar
întîmplarea aceasta n-o One ști decît la fiin țele superioare… în fond, moartea ui II
lui meu ar însemna o fericire pent ru orgoliul fami-I voastre, iar cei pl ătiți să-1
crească vor ghici curînd cum NU lucrurile. Copilul acesta al durerii și al rușinii
va fi Hljnl… Sper c ă peste o trecere de timp, pe care nu (> precizez, dar am
totuși curajul s-o întrez ăresc, te 1 Mipune ultimelor mele sfaturi: te vei m ărita cu
mar-/iil de Croisenois. A șa, dezonorat ă ?
Dezonoarea nu se va put ea prinde de un nume ca ș 11 II. Vei fi o v ăduvă,
văduva unui nebun, și atît. Merg MI 'leparte : crima mea, nefiind s ăvîrșită pentru
bani, [v« li dezonorant ă. Poate că în vremea aceea, vreun leilor filozof va ob ține,
învingînd prejudec ățile contem-inilor, desfiin țarea pedepsei cu moartea. Și
atunci, las prietenesc va spune, drept pild ă : „Iată, primul I dl domni șoarei de La
Mole era un nebun, dar nu un H Mu, nu un tic ălos. A fost o nes ăbuință că i s-a
tăiat șUi " și atunci, amintirea mea nu va mai fi blestemat ă; l|tii(in dup ă cîtăva
vreme… Situa ția ta în lume, averea șI lii^,1duie-mi s ărți spun, inteligen ța ta îl
vor face pe Hlnul de Croisenois, devenit so țul tău, să joace un rol la ș »injțur n-
ar fi putut s ă ajungă. El nu are decît obîr șie llll.i și vitejie, iar aceste însu șiri
singure, de și ar fi fost MJiins s ă dea un om des ăvîrșit în 1729, au devenit nepo-
Mlr moravurilor un veac mai tîrziu și nu dau na ștere șli I.I pretenții. Ca să ajungi
în fruntea tinerimii fran-Ni ui.ii ircbuie și alte lucruri.
I ( ni,u ierul t ău hotărît și întreprinz ător va fi un sprijin
șli II p;ii lidul politic în care î ți vei vîrî so țul. Vei putea
șiu astfel urma șa unor femei ca Chevreuse sau Lon-
••și ȘI NEGRU
535
„l,a urma urmei, î și zise Julien cînd izbuti s ă scape de liimnloj, trebuie s ă fiu
viteaz și, după cît se pare, mai vi-c hiar decît ei. Judec ătorul și avocatul privesc
ca o line a nenorocirii, ca pe regele spaimelor, duelul acesta | Mîr șit tragic, de
care nu m ă voi ocupa serios decît în i cînd va avea loc. Și asta fiindc ă am îndurat
o nenoro- mai mare, continu ă Julien, filozofînd cu sine însu și. ud K am mult mai
puternic în timpul primei mele c ălăto-l.i Sirasbourg, cînd m ă credeam p ărăsit de
Mathilde… « UMI ie gîndesti c ă am dorit cu atîta pasiune intimitatea ilui:i care
astăzi mă lasă atît de rece!… De fapt, sînt | HI fericit singur, decît atunci cînd fata
asta atît de fru-
îmi împărtășește singurătatea… " Avocatul, un om al legii și al formalit ăților, îl
socotea I M MI si credea, ca toat ă lumea, că gelozia îi pusese arma ii.l într-o zi,

www.tubefun4.com
încercă să-1 conving ă pe Julien c ă afir-•Hii aceasta, adev ărată sau falsă, ar fi un
excelent mijloc pledoarie. Dar acuzat ul deveni, cît ai clipi, o fiin ță pa-ii.i și
tăioasă.
Pe viața dumitale, domnule avocat, strig ă Julien și din fire, nu cumva s ă mai
pomenești vreodat ă |li" luna asta mîr șavă.
| l'i udentul avocat se temu o clip ă să nu fie ucis. ș fți pregătea pledoaria, c ăci
momentul hot ărîtor se bfn|'i.i cu pa și repezi. în Besancon și în tot jude țul nu se
BfK .1 decît de procesul aces ta celebru. Julien habar n-avea ș fugise să nu i se
pomeneasc ă nimic despre aceste H
ș In /iua aceea, Fouqu ă și Mathilde voir ă să-i aducă la pni" mil ă unele zvonuri
publice, foarte îndrept ățite, Mtp i ji-iicrea lor, s ă le dea nădejdi. Dar Julien îi
oprise de | M juiiiirlc cuvinte.
Mic lăsați-mi viața mea ideal ă. Micile voastre li, m ărunțișurile privind via ța
reală, mai mult sau
•• ș< ȘI NEGRU
537
I Dac ă n-ar fi existat legea asta iacobin ă, care sta-
llrsic alcătuirea unei liste nesfîr șite de jura ți și n-are alt
kp .lecît s ă înlăture orice influen ță a oamenilor de neam
IMM , îi spunea el Mathildei în ajunul tragerii la sor ți a
M"i ircizeci și șase de jura ți ai sesiunii, a ș fi garantat
rnii II verdict. Doar tot eu am f ăcut să fie achitat și
Bolul N….
1 II nespusă plăcere, domnul de Frilair g ăsi a doua zi șnuic numele scoase din
urnă, cinci membri ai congre-Bci di n Besancpn, iar printre cei str ăini de ora ș,
numele Hunilor Valenod, de Moirod, de Cholin.
Garantez mai întîi pentru ace ști opt jura ți, îi spuse nihildei. Primii cinci sînt ni ște
mașini. Valenod e ml meu, Moirod îmi datoreaz ă totul, de Cholin e un Uliittc
care se sperie de orice.
ui răspîndi în jude ț numele jura ților și doamna de lll .prc spaima nem ăsurată a
soțului ei, voi s ă plece la B țon. Tot ce putu ob ține domnul de Rânal fu s ă nu
uniscă patul pîn ă cînd va avea nepl ăcerea de a fi che-1 nt\ depună mărturie.
Nu înțelegi în ce situa ție mă aflu, se tînguia fostul «i din Verrieres, acum fac
parte dintre liberalii disi-I, cum se spune; nici vorb ă că licheaua de Valenod și
nul de Frilair au s ă obțină lesne de la judec ători tot i culca s ă mă sperie mai
mult. i li mmna de R6nal ced ă fără greutate poruncilor so țu-fl „Dac ă aș apărea în
fața juraților, își spunea ea, ar
niii să cer răzbunare."
In i mda faptului c ă făgăduise duhovnicului și soțului \ii li prudent ă, de îndată ce
sosi la Besancon, scrise I II.I ci fiecăruia dintre cei treizeci și șase de jura ți:
in ziua judec ății nu voi ap ărea, domnule, pentru c ă ui i mea ar putea d ăuna
cauzei domnului Sorel. Nu detfi un singur lucru pe lume, și-1 doresc cu toat ă
șl ȘI NEGRU

www.tubefun4.com
– E foarte adev ărat că ei vor să te vadă umilit, îi Bpunse Mathilde, dar eu nu-i
cred lipsiți de omenie. u <nța mea la Besancon și priveliștea suferin ței mele au ii
inimile tuturor femeilor; chipul t ău frumos va face Iul. Dac ă spui un cuvînt în
fața judecătorilor, tot publi-va fi de partea ta etc, etc. A doua zi, la orele nou ă,
cînd Julien coborî din închi-
tlrc ca să se ducă în marea sal ă a tribunalului, jandarmii n i/.butir ă să îndepărteze
mulțimea uria șă înghesuit ă în ș/ic. Julien dormise bine , era foarte calm și nu
simțea «rva decît o mil ă filozofică pentru liota asta de invi-flp ți care, fără
cruzime, avea s ă-i aplaude condamnarea la Buric Și se miră grozav cînd, nevoit
să stea un sfert de i mijlocul mul țimii, trebui s ă constate c ă prezența ș Inspira
acestor oameni o mil ă plină de duioșie. Nu au-Vni.ii.ir un cuvînt nepl ăcut.
„Provincialii ăștia sînt mai Sin in r ăi decît i-am crezut", î și spuse el.
înd intră în sala de judecat ă, îl uimi elegan ța arhitec- un stil gotic destul de
reușit și o sumedenie de co- mici și frumoase, t ăiate în piatr ă cu cea mai mare i
i/no. Se crezu în Anglia.
Dur, curînd, aten ția îi fu atras ă pe de-a-ntregul de :>dou ăsprezece sau
cincisprezece femei fru moase care, mc în fa ța scăunelului h ărăzit acuzatului,
umpleau
SI. 11 ș i balcoane de deasupra judec ătorilor și a juraților. |i in mdu-se spre
asistență, văzu că tribuna circular ă care «nini amfiteatrul era plin ă de femei; cele
mai multe Iri <lc erau tinere și păreau foarte frumoase; ochii lor li/Hm /lori îl
priveau cu mult interes. în restul sălii, o ștml/cală nemaipomenit ă; oamenii se
înghesuiau la u și, ș KMiilinelele nu izbuteau s ă facă liniște. I »tnd loate privirile
care îl căutau pe Julien îl v ăzură i lndti-se pe locul ceva mai ridicat, h ărăzit
acuzatului, mi un murmur de mirare și de simpatie. | (n zi ua aceea ai fi zis c ă
Julien n-are mai mult de M AU de ani; era îmbr ăcat foarte simplu, dar cu o șfi
c/csăvîrșită; avea părul și fruntea încînt ătoare; șllllilc linuse s ă asiste ea îns ăși la
toaleta lui. Era nes-
»>!/ ȘI NEGRU
543
ș ț»i într-adev ăr, abia trecuser ă cinci minute de cînd ^ ști c|)use s ă vorbeasc ă, și
toate femeile î și stergeau ochii. ^Htvi »aitul, încurajat, le adres ă juraților cuvinte
deosebit de |«i lulien se înfiora : sim țea că e gata să izbucneasc ă în |Htnmi.
„Doamne.' Ce vor spune du șmanii mei ?" | D;ir, din fericire pentru el, tocmai
cînd se sim țea !ș>" >'•['£ învins de înduio șarea care îl n ăpădea, surprinse o Im
IIc plină de obrăznicie la domnul baron de Valenod. I „Ochii b ădăranului ăstuia
s-au înflăcărat, își spuse el; I triumf pentru sufletul lui josnic! Dac ă ar fi să îndur
nn.ii atîta de pe ur ma crimei mele și tot ar trebui s-o li' ii ni. Dumnezeu știe ce-o
să-i spună doamnei de ș•nil.'"
' >mdul acesta le înl ătură pe toate celelalte. Peste
Mi|in ÎȘI veni în fire, datorit ă semnelor de simpatie ale pu-
Bli. u/ui. Avocatul î și terminase pledoaria. Julien î și aminti
I H nr cuveni să-i strîngă mîna. Timpul trecuse pe ne-

www.tubefun4.com
șifilc.
[ Se .iduser ă băuturi răcoritoare pentru avocat și pentru I* M ii Și abia atunci
Julien se mir ă de un lucru : nici o fe-Hpfc II u părăsise ședința ca să se ducă la
cină.
Pe cinstea mea, crap de foame, îi spuse avocatul. B NI dumneata ?
Și eu, îi răspunse Julien.
Vezi, iată că și doamnei prefect i s-a adus cina aici, |ft|>ii,sc avocatul, ar ătînd
spre balcona ș. Curaj, totul l bine!
I Ședința reîncepu.
I IV cînd pre ședintele f ăcea rezumatul dezbaterilor, Mi n inic/ul nop ții.
Președintele fu nevoit s ă se întrerup ă;
I mijlocul t ăcerii pricinuite de nelini ștea general ă, ș(Alic orologiului umplur ă
sala.
im cpe și ultima zi a vie ții mele", gîndi Julien.
||t!ml, se sim ți înflăcărat de sim țămîntul datoriei. Pîn ă
ÎȘI Măpînise înduio șarea și-și păstrase hot ărîrea de
ui vorbi; dar cînd pre ședintele cur ții îl întreb ă dacă mai
i li'v.i de ad ăugat, el se ridic ă. In fața lui, vedea ochii
MOȘU ȘI NEGRU
545
Bătea ora unu noaptea, cînd jura ții se retraser ă în ca-I incia lor. Nici o femeie
nu-și părăsi locul; cî țiva bărbați Uvcau și ei lacrimi în ochi. Discu țiile fură, la
început, I fi turte însufle țite; dar, încetul cu încetul, pentru c ă Ijltiiărîrea juraților
se lăsa așteptată, oboseala general ă Începu să potoleasc ă mulțimea. Momentul
era solemn; lumin ările abia mai pîlpîiau. Julien, auzea discutîndu-se Nn preajma
lui dacă întîrzierea jura ților e prevestitoare de )lne sau de r ău. Și văzu cu plăcere
că toată lumea era de Mrtea lui; jura ții zăboveau, și, totuși, nici o femeie nu
șArasea sala.
< înd bătură orele dou ă, se auzi un fream ăt puternic, a cea mic ă a camerei
juraților se deschise. Domnul ba-,in de Valenod înainta cu un pas grav și teatral,
urmat de pilulti jura ți. Tuși, apoi declar ă, pe sufletul și pe (înștiința lui, că
juriul, în unanimitate, îl socotea pe n Sorel vinovat de crim ă, de crimă cu
premeditare : mint ă aceasta aducea pedeapsa cu moartea. Care fu ros- Pll A o
clipă mai tîrziu. Julien î și privi ceasul și își aminti de i" IM ii ul de Lavalette; era
ora două și un sfert. „Ast ăzi e șteri, gîndi el. Da, dar e o zi fericit ă pentru
Valenod, mc m ă condamn ă… Sînt prea bine p ăzit pentru ca "Inthilde s ă mă poată
salva, așa cum a făcut doamna de iivalctte… Deci, peste trei zile, chiar la ora
asta, voi ști ce | ș 1111 nă marele mister".
în clipa aceea, îns ă, un țipăt îl readuse la lucrurile jiiic șii. Femeile din preajma
lui suspinau; v ăzu că toate ii Ivirile se întoarser ă spre o mic ă tribună, scobită
între |hulandele unui stîlp gotic. Mai tîrziu, afl ă că acolo se | M unsese Mathilde.
Cum țipătul nu se mai repet ă, toate Irlvirile se a țintiră asupra lui Julien, c ăruia
jandarmii IIș ș II .iu să-i facă drum prin mul țime.

www.tubefun4.com
„Sa încerc s ă nu-i dau prilej s ă rîdă lichelei ăsteia de tonod, gîndi Julien. Cu ce
glas îndurerat și plin de felonie a rostit sentin ța care aduce pedeapsa cu moartea
! Bl luciul pre ședinte al cur ții, cît e el de judec ător, Ittta amar de ani, avea
lacrimi în ochi cînd m ă oiMl.imna ! Ce bucurie pe Valenod c ă s-a putut r ăzbuna
MOȘU ȘI NEGRU
547
Am iubit, oare, mult ? Ah ! Am iubit-o pe doamna de KCnal, dar purtarea mea a
fost groaznic ă. Și aici, ca pretutinde ni, meritul simplu și modest a fost p ărăsit
pentru tcea ce str ălucește…
Dar, cînd te gînde ști ce perspectiv ă !… Colonel de hu-
fiiri, dacă izbucnea vreun r ăzboi; secretar de; lega ție, în
(Imp de pace; a poi ambasador… c ăci curînd m-a ș fi price-
Jut în asemenea treburi… și chiar dac ă n-aș fi fost decît un
fcrost, ginerele marchizului de La Mole s-ar fi putut teme
vreo rivalitate ? Toate prostiile mi-a r fi fost iertate, Hu, mai degrab ă, ar fi fost
socotite drept merite. Om de urn ă, trăind în cel mai mare bel șug, la Viena sau la
Lon-
Nu tocmai a șa, domnule, ci ghilotinat peste trei
m
Julien rîse din toat ă inima de aceast ă licărire a spiritual s ău. Și se gîndi: „E
adevărat, omul are dou ă ființe în Bl Altminteri, cui naiba i-ar fi tr ăsnit prin minte
o idee kltl de r ăutăcioasă ?
Ei bine, da, prietene, voi fi ghilotinat peste trei ti r ăspunse el celui ce-1
întrerupsese. Domnul de (lo lln va închiria o fereastr ă, plătind-o pe din dou ă cu |i
In lele Maslon. Iar pentru costul ferestrei ăsteia, care lini re ci îl va fura pe
celălalt ?"
I k'odată îi veni în minte un fragment din Venceslas de
„LADISLAS .. .Sufletu l meu e gata. REGELE, tatăl lui Ladislas Șl eșafodu-i
gata; hai, du- ți acolo capul".
Frumos răspuns !" gîndi el și adormi. Cineva îl trezi …..leala, strîngîndu-1 cu
putere în bra țe.
iții ./<ș Rotrou (1609-1650), poet și dramaturg francez; una dintre nur tragedii
ale sale, Venceslas, a fost reprezentat ă în 1647. liilli.i! 11 admira foarte mult și o
amintea adesea în operele sale.
Dacă aici, în celul ă, în locul Mathildei, s-ar fi aflat doamna de R&ial, a ș mai fi
putut oare s ă-mi păstrez cump ătul ? Adînca mea dezn ădejde și căință ar fi fost
luate de Valenozi și de toți ceilalți patricieni ai ținutului
I drept josnic ă teamă de moarte; sînt atît de seme ți fricoșii âstia, că averea îi
ridică deasupra ispitei.' «Iat ă ce
I Jnseamn ă să te naști ca fiu al unui cherestegiu ! ar fi zis domnii de Moirod și
de Cholin, care m-au osîndit la
I moarte. Po ți să ajungi savant, s ă devii priceput, dar curajul !…» Curajul nu se
învață. Chiar cu biata Mathilde, care •turn plînge, sau care, mai degrab ă, nici nu

www.tubefun4.com
mai poate s ă nlingă, își spuse el, privindu-i ochii înro șiți… și o strînse în
[brațe. Vederea unei suferin țe reale îl f ăcu să-și uite silo-
jf tomul… Pesemne c ă a plîns toat ă noaptea, se gîndi Julien; Jur, într-o bun ă zi,
cîtă rușine îi va pricinui amintirea asta ! V H socoti că a fost rătăcită, pe vremea
tinereții, de ideile
i Josnice ale uni om de rînd… Croisenois e destul de slab ca
| *A .se însoare cu ea și, pe cinstea mea, o s ă-i prindă bine. 1.1 ii va face s ă joace
un rol.
Prin dreptul de st ăpînă al mintii str ălucite Asupra unei gloate de rînd și
necioplite.
Nu zău, asta-i nostim .' De cînd m ă paște moartea, îmi [vin în minte toate
versurile pe care le-am știut odinioar ă. t) li vreun semn de pr ăbușire… "
Mathilde îi repeta cu glas stins: e dincolo, în înc ăpe- i de al ături. Pînă la urmă,
ascultă ce-i spune. „Glasul îi slab, gîndi Julien, dar și-a mai păstrat încă tonul
porun- OI Acum vorbe ște încet, ca s ă se stăpînească." Cine spui c ă e dincolo ?
întrebă el blînd. Avocatul, ca s ă semnezi apelul. N-am s ă fac apel.
Cum ! N-ai s ă faci apel ? exclam ă ea, ridieîndu-se . ii iii sc ăpărători de mînie; și
de ce, mă rog ?
Pentru că, acum, simt curajul de a muri cu destul ă demnitate. Cine-mi
garanteaz ă că peste dou ă luni, dup ă o îndelungat ă ședere în celula asta umed ă,
am să fiu la fel fit1 bine dispus ? Prev ăd felurite întrevederi cu'preo ții, cu
MOȘU ȘI NEGRU
557

dacă doamna de Rânal ar fi fo st la Besancpn i-ar fi m ărtu-iisit sl ăbiciunea lui…
în momentul cînd regreta cel mai mult lip sa femeii acesteia adorate, auzi pa șii
Mathildei.
„Cea mai mare nenorocire în închisoare, gîndi el, este iii nu-ți poți încuia ușa."
Tot ce-i spuse Mathilde nu f ăcu dccît s ă-1 înfurie.
fi povesti c ă, în ziua judec ății, domnul de Valenod, avf nd în buzunar numirea de
prefect, cutezase s ă-și rîdă tic domnul de Frilair și să-și facă plăcerea să-1
condamne pe Uulien la moarte.
„Cum de i-a dat prin gînd prietenului du mitale, mi-a »pus mai adineaori domnul
de Frilair, s ă trezească și să Uliice mica vanitate a acestei aristocrații burgheze ?
De ce a vorbit de castă ? Le-a arătat singur ce trebuiau s ă facă, în |>iopriul lor
interes politic; g ăgăuții ăștia habar n-aveau și riau gata s ă plîngă. Interesul de
castă a venit să mascheze ni ochii lor groz ăvia de a condamna la moarte. Trebuie
să Ui unoaștem că domnul Sorel e tare nepriceput în afaceri. f>nc ă nu izbutim
să-1 salvăm prin cererea de gra țiere, un iartea lui^va fi un soi de sinucidere… "
Mathilde nu se feri s ă-i spună lui Julien un lucru de nuc nu se mai îndoia : c ă
abatele de Frilair, v ăzîndu-1 pe Sorcl pierdut, credea folositor pentru ambi ția lui
să șcerce a-i deveni urma ș.

www.tubefun4.com
Aproape scos din fire, din pr icina mîniei neputin-t loase și a necazului, îi spuse
Mathildei:
– Du-te de ascult ă o liturghie pentru mine și dă-mi buce o clip ă.
Mathilde, și așa foarte geloas ă de vizitele doamnei de H^nal, despre a c ărei
plecare tocmai aflase, în țelese de
ș i necăjit Julien și izbucni în lacrimi.
Durerea ei era adev ărată, Julien vedea bine, și asta îl nilul i.i și mai mult. Avea
neapărată nevoie de singur ătate, lini cum s-o capete ?
In Mîrșit, după ce încercase toate mijloacele pentru a-1 înduio șa, Mathilde plec ă,
dar aproape în aceea și clipă
ș !ș un Fouqu6.
559
lindeni să exagereze lipsa mea de curaj; ce triu mf pentru Valenozi. Ei sînt mari
și tari în Fran ța și se bucur ă de loate avantajele sociale. Pîn ă acum puteam cel
puțin Kâ-mi spun: ei se umplu de bani, e adev ărat, și sînt cople șiți de toate
onorurile, dar eu am noble țea inimii.
Și iată un om căruia toți îi vor da crezare: tata va depune m ărturie în fa ța
întregului Verrieres, exagerînd, c ă «m fost slab în fa ța morții! Voi trece drept un
laș în încercarea aceasta pe care oricine o în țelege."
Julien se sim țea aproape dezn ădăjduit. Nu știa cum să M ape de taic ă-său. Să se
prefacă în așa fel încît s ă-1 înșele pe bătrînul acesta, atît de iste ț, era peste
puterile lui. Mintea lui cercet ă în grabă toate posibilit ățile.
— Am făcut economii! exclamă el deodat ă. Ideea aceasta jjenial ă schimbă și
înfățișarea bătiînului și situația lui Julien. Cum s ă le împart ? continu ă Julien mai
liniștit: efectul produs îi alungase orice sentiment de inferioritate.
Bătrînul cherestegiu ardea de dorin ța de-a nu l ăsa să-i-încape banii, din care i se
părea că fiul său va lăsa o parte iu ților lui. Și îi vorbi vreme îndelungat ă, cu mult
foc. lulicn putu s ă-și rîdă de el.
– Ei bine, Dumnezeu mi-a ar ătat cum să-mi fac tes- I lamentul. Voi dărui
fiecăruia dintre fra ții mei cîte o mie
<\> 11anei, iar restul va fi al dumitale.
— Foarte bine, spuse b ătrînul, restul mi se cuvine; I dur fiindc ă Dumnezeu s-a
îndurat să-ți miște inima, dac ă I vrei să mori ca un bun cre știn, se cade s ă-ți
plătești dato-I Mie. Mai sînt și cheltuielile f ăcute de mine pentru hrana I )i
pentru cre șterea ta, și la care nu te gînde ști deloc…
„Va să zică asta-i dragostea de tat ă ?!" își spunea I Julien mîhnit, cînd r ămase,
în cele din urm ă, singur. (Urînd se ivi temnicerul.
Domnule, dup ă vizita părinților le aduc totdeauna iwspe ților mei o sticl ă cu vin
de Champagne. E cam •4 ii mp, șase franci sticla, dar învesele ște inima.
Adu trei pahare, îi spuse Julien cu o grab ă copilărească, și poftește aici doi dintre
deținuții pe care îi iHd plimbîndu-se pe coridor.

ROȘU ȘI NEGRU

www.tubefun4.com
561
au avut norocul s ă nu fie prin și în flagrant delict. Acuzat orul, pe care societatea
îl năpustește asupra mea, a fost înavu țit printr-o tic ăloșie… Eu am s ăvîrșit o
crimă și sînt pe drept cuvînt osîndit, dar, fa ță de crima asta, a mea, Valenod, care
m-a osîndit, e de o sut ă de ori mai d ăunător societății.
Zău, adăugă Julien trist, dar f ără mînie, cu toat ă ava-riția lui, tata pre țuiește mai
mult decît to ți oamenii ăștia. Nu m-a iubit niciodat ă. Și am întrecut
măsura,.pătîndu-i numele printr-o moarte ru șinoasă. Teama lui s ă nu ducă lipsă
de bani, p ărerea exagerat ă despre răutatea oamenilor, denumit ă avariție, îl fac să
vadă un motiv miraculos de alinare și de siguran ță în cei trei sau patru sute de
ludovici pe care a ș putea să i-i las. într-o duminic ă după-amiază, își va arăta
banii tuturor invidio șilor din Verrieres. „Cu un asemenea pre ț, va spune privirea
lui, care dintre voi n-ar fi îneîntat s ă aibă un fiu ghilotinat ?"
Filozofia aceasta putea s ă cuprindă și mult adev ăr, nu-^ai c ă, prin natura ei,
îndemna s ă dorești moartea. A șa irecură cinci zile întregi. Julien se purta
politicos și blînd lat ă de Mathilde, pe care o vedea roas ă de cea mai cumplit ă
gelozie. într-una din seri, se gîndi serios s ă-și pună capăt vieții. Sufletul îi era
cufundat în nefericirea profund ă în care îl aruncase pl ecarea doamnei de Rdnal.
Nu-i mai pl ăcea nimic, nici în via ța reală, nici în închipuire. l ipsa de mi șcare
începuse s ă-i vatăme sănătatea și să-i dea caracterul exaltat și slab al unui tîn ăr
student german, ffji pierdea t ăria aceea b ărbătească și mîndră, care alung ă printr-
o înjurătură energică anumite idei nepotrivite, gata SA asalteze sufletele
nefericiților.
„Am iubit adev ărul… Dar unde se afl ă el ? Pretutindeni ipocrizie, sau m ăcar
șarlatanie, chiar la cei mai virtuo și, Chiar la cei mai de seam ă oameni. Și buzele
i se strîmbar ă ii știrbă… Nu, omul nu se poate încrede în om !
Doamna de ***, f ăcînd o chet ă pentru bie ții ei orfani, uni spunea c ă prințul
cutare dăruise zece ludovici; min-i iun ă. Dar ce spun ? Napoleon la Sfînta Elena
!… Șarlatanii' curat ă, proclama ție în favoarea regelui Romei.
ROȘU ȘI NEGRU
S63
dc care m-am rezemat la vreme de furtun ă; mă clătinam, mă frămîntam. La urma
urmei nu eram decît un om… dar n-am fost smuls de furtun ă.
Aerul jilav din celul ă mă face să mă gîndesc la izolare…
Dar de ce s ă mai fiu fățarnic, cînd blestem f ățărnicia ? Nici moartea, nici celula,
nici aerul jilav nu m ă doboară, ci lipsa doamnei de R6nal. Dac ă, la Verrieres,
pentru a o vedea, a ș fi fost silit s ă trăiesc săptămîni întregi ascuns în pivni țele
casei, m-a ș fi plîns oare ?"
— Totuși influența contemporanilor mei e mai tare, rosti el rîzînd amar. Vorbesc
singur, cu mine însumi: m ă aflu la doi pa și de moarte, și tot mai sînt f ățarnic…
O, veac al nou ăsprezecelea!
„…Un vîn ător trage un glonte, într-o p ădure; prada cade, el se repede s-o apuce.
Și lovește cu cizma un mu șuroi înalt de aproape o jum ătate de metru, distruge

www.tubefun4.com
locuința furnicilor, împr ăștie cît colo bietele viet ăți, cu ouăle lor cu tot… Cele
mai filozoafe dintre furnici nu vor putea niciodat ă să priceapă ce-i cu namila
asta neagr ă, uriașă, înfricoșătoare: cizma vîn ătorului care a p ătruns pe
neașteptate și cu o iuțeală de nedescris în locuin ța lor, dup ă un zgomot asurzitor,
însoțit de văpăile unui foc ro șiatic…
.. .Tot astfel e cu moartea, cu via ța, cu veșnicia, lucruri loarte simple pentru cine
are minte atît de adînc ă încît să Ic pătrundă…
O musculi ță efemeră se naște la nouă dimineața, în lungile zile de var ă, ca să
moară la cinci seara; cum ar puii a ca în țelege cuvîntul noapte ?
Mai dă-i cinci ore de via ță, și va vedea și va înțelege ce I noaptea.
Așa și eu, voi muri la dou ăzeci și trei de ani. Mai dă-mi cinci ani de via ță, ca să
trăiesc cu doamna de Renal, și începu s ă rîdă ca Mefistofel. Ce nebunie, s ă
discuți asemenea probleme adînci!
1. Sînt fățarnic, de parc ă s-ar mai afla cineva aici, s ă m8 asculte.
văzut de tinerele doamne din înalta societate a ora șului, doamna de R6nal îl
convinse u șor să plece ca s ă facă o slujbă de nouă zile la Bray-la-Haut.
Nu există cuvînt în stare s ă redea extazul și nebunia dragostei lui Julien!
Risipind o sumedenie de bani și folosind din plin trecerea de care se bucura
mătușa ei, o precucernic ă vestită și bogată, doamna de Renal c ăpătă învoirea s ă-
1 vadă de
două ori pe zi.
Cînd află vestea aceasta, Mathilde aproape c ă-și pierdu min țile de gelozie.
Domnul de Frilair îi m ărturisise c ă toată trecerea lui nu-i ajungea s ă înfrunte
buna-cuviin ță pînă într-atît încît s-o ajute s ă-și vadă iubitulmai mult dccît o dat ă
pe zi. Mathilde puse s ă fie urmărită doamna de R6nal, ca s ă-i afle cele mai mici
mișcări. Domnul de Frilair își risipea toat ă istețimea min ții lui iscusite, ca s-o
convingă că Julien e nevrednic de ea.
în mijlocul acestor suferin țe, Mathilde îl iubea tot mai mult pe Julien și îi făcea
aproape în fiecar e zi cîte o scen ă
Îngrozitoare.
Iar el ținea cu tot dinadinsul s ă rămînă cinstit pîn ă la urmă cu biata fat ă pe care o
compromisese într-un mod mît de ciudat; dar, în fiecare clip ă, dragostea
nemărginită pentru doamna de R6nal se dove dea mai tare decît voin ța Iul.
Cînd, alegîndu- și prost ideile, nu izbutea s-o conving ă pe Mathilde de
nevinovăția vizitelor rivalei, î și spunea: „Slîr șitul dramei trebuie s ă fie foarte
aproape; am o scuz ă ifl nu mă mai pricep atît de bine s ă mă prefac".
Domnișoara de La Mole afl ă de moartea marchizului iii – Croisenois. Domnul de
Thaler, omul acela atît de bo-i și permisese s ă spună cîteva necuviin țe în legătură
cu dispari ția Mathildei; domnul de Croisenois îl rugase s ă le !ș /mintă : domnul
de Thaler îi ar ătase mai multe scrisori inonime adresate lui și pline de am ănunte
atît de \ meșteșugit legate între ele, încît bi etul marchiz fusese ne-"ii s ă întrevadă
adevărul.
Domnul de Thaler î și îngăduise cîteva glume cam gro- jpUne. Amețit de mînie și

www.tubefun4.com
durere, domnul de Croisenois
ROȘU ȘI NEGRU
567
atențiile pline de rîvn ă ale domnului de Frilair și nici sinceritatea aspr ă a lui
Fouqu6.
Iar Julien, în afara clip elor furate de prezen ța Mathil-dei, tr ăia din dragoste,
aproape f ără să se mai gîndeasc ă la viitor. Ca o ciudat ă urmare a pasiunii, atunci
cînd e nem ărginită și fără urmă de prefăcătorie, doamna de Rânal aproape c ă îi
împărtășea nepăsarea și voioșia blîndă.
— Odinioar ă, îi spunea Julien, cînd a ș fi putut s ă fiu atît de fericit în timpul
plimbărilor noastre prin p ădurea de la Vergy, o neînfrînat ă ambiție îmi tîra
sufletul spre ținuturi imaginare. Și-n loc să-mi apăs pe inimă mîna aceasta
fermecătoare care era atît de aproape de buzele mele, viitorul m ă răpea de lîng ă
tine; îmi fugea gîndul la nenum ăratele lupte pe care trebuia s ă le dau ca s ă
dobîndesc o avere uria șă… Zău, aș fi murit f ără să cunosc fericirea, dac ă n-ai fi
venit să mă vezi în închisoare.
Două evenimente venir ă să tulbure via ța aceasta lini ștită. Duhovnicul lui Julien,
cît era el de jansenist, nu se putea feri de o intrig ă a iezuiților, și, fără să vrea,
deveni unealta lor.
îi spuse într-o bun ă zi că, dacă nu voia cumva s ă cadă tn groaznicul p ăcat al
sinuciderii, trebuia s ă facă tot ce era cu putin ță pentru ob ținerea gra țierii. Și cum
clerul avea mare influen ță la Paris în Ministerul de Justi ție, i se ofe- rea O cale
destul de u șoară: trebuia s ă se pocăiască în mod public, cu mare zarv ă.
— Cu mare zarv ă ! repetă Julien. Ah ! te-am prins și pe dumneata, p ărinte,
jucînd teatru ca un misionar…
— Vîrsta dumitale, urm ă jansenistul, grav, înf ățișarea plăcută cu care te-a
înzestrat providen ța, motivul însu și al i II mei săvîrșite, rămas de neîn țeles pînă
acum, sfor țările Iroice pe care domni șoara de La Mole le risipe ște în fa- voarea
dumitale, toate, în sfîr șit, pînă și uimitoarea prie-iinic pe care ți-o arată victima,
au contribuit s ă facă din iliimneata eroul tinerelor femei din Besancon. Au uitat
de loate pentru dumneata, chiar și de politic ă…
ROȘU ȘI NEGRU
571
Mathilde se ivi în mijlocul lor, înve șmîntată în haine lungi de doliu și, către
sfîrșitul slujbei, porunci s ă li se arunce mai multe mii de monezi a cîte cinci
franci.
Rămasă singură cu Fouqu6, ținu să îngroape cu pro-priile-i mîini capul iubitului
ei. Fouque sim țea că-și pierde min țile de durere.
Prin grija Mathildei, grota aceea s ălbatică fu împodobit ă cu marmur ă sculptată
cu mare cheltuial ă în Italia.
Doamna de Rânal î și ținu făgăduiala. Nu c ăută în nici un fel s ă-și curme zilele;
dar, la trei zile dup ă moartea lui Julien, muri și ea, îmbr ățișîndu-și copiii.
SFÎRȘIT

www.tubefun4.com
Neajunsul domniei opiniei publice, care de altminteri aduce libertatea, e faptul
că se amestec ă acolo unde nu-i treaba ei; de pild ă: în viața particular ă. De aici,
tristețea Americii și a Angliei. Ca nu cumva s ă se atingă de viața particular ă,
autorul a n ăscocit un or ășel, Verrieres, și cînd a avut nevoie de un episcop, de
jurați, de o curte cu juri, Ie-a plasat pe toate la Besan șon, unde el n-a fost nicio-
dată.
.; * * ș

MAO INTERNATIONAL PUBLISHING
COMPANV SA
c'6'LTCȚIÂ „ RAO cLÂsifc"
1 lunorc de BALZAC r Iluzii
pierdute
1 inily BRONTE >• La răscruce
de vinturi
1 laniel DEFOE > Moli Flanders
i li.ir Ies DICKENS > Impresii din
Italia
1 M. IJOSTOIEVSKI > Crimă și
pedeapsa
> Frații Karamazov (2 voi.)
1 W C.OETHE > Suferințele
tînărului Werther
Nnlhanicl HAWTHORNE > Litera
stacojie
Victor HUGO > Notre-Dame
de Paris
COLECȚIA „OPERE XX"
ș \IN n CAMUS > Străinul,
Ciuma, C ăderea,
Exilul și împărăția
> Fața și reversul, Nunta,
Mitul lui Sisif, Omul revoltat, Vara
1 tkhricl GARCÎA MÂRQUEZ > Generalul în
labirintul s ău
> Toamna patriarhului
i n i; 1 DE > Falsificatorii de
bani

www.tubefun4.com
> Amintiri de la Curtea cu Juri,
Sechestrata din Poitiers
1 llninmin HESSE > Jocul cu
mărgele de sticl ă
y Lupul de step ă
> Siddhartha,
Călătoria spre Soare-R ăsare
1 111 1', 1 •. PETROV >
Douăsprezece scaune
> Vițelul de aur
Ihwi/KAPKA > Procesul
> Opera antum ă
> Castelul
1 11……as MANN > Lotte la
Weimar
> Doctor Faustus
A i.. l ș. • M A LRAUX > Condiția
umană
v……ș .Ic SAINT-EXUPERY > Citadela
1 VtiKima WOOLF > între acte
COLECȚIA „RAO CONTEMPORAN"
………I.II.LO >MaoII
hniMiiiii|iic FERNANDEZ > îngerul
destinului
1 II… IK VING > Hotelul New
Hampshire
1 hm. IKliMAIN >Restaurapa
SUCCESE INTERNA ȚIONALE
l 1 UliURY > Arată-mi un erou
r uglmzi , y De o parte și de
alta a frontierei
' kcvlii .1 ANDERSON > Dosarele X –
Ruinele
N Mu v AKCHER > O duzin ă de
tertipuri
> Hoți de onoare

șști HAKBER > Plîns șiris i
ilin 1. < ARRE > Jocul

> Un spion des ăvirșit

www.tubefun4.com
y O crimă la case mari

șșIMHl
luhn SAUI.
•iW
IM II
VVM I I H
MIIAIHilI
1 ș"'
, i (ii
f Se arați furia oarba
V Pedeapsa p ăcătoșilor r Vlăstarul mintii'
V Dubla personalitate
> Jucătorul
V Printre mor ți
V Presupus nevinovat 4* t y Vinov ăție dovedit ă
> Vină mărturisită 3* Coriander
> Destina ția Univers
> Cartea lui van Vogt
> Vals lent la CedarBend
V Nopțile fugarului
> Execuția
> Impuls
> Operațiunea Jessica
IA „PROZ Ă ROMÂN Ă CONTEMPORAN Ă'
III! II SCU
UI A
…..'I ii II
' OLECȚIA
1 11
11 11 W-NSON
."IN ……STOI,
> Visul de iama al Isabellei
> Sărbătoare continu ă
> Povestiri din lumea nou ă RAO PENTRU COPII"
> Peter Pan
> Vrăjitorul din Oz
> Vîntul prin s ălcii
> 35 Mai
> Războiul bumbilor
> Bambi
> Răpit de tîlhari COLECȚIA „LOVE STORY"

www.tubefun4.com
> Tradiții de familie
> Trei dorin țe NON-FICTIUNE
ut ('AN'I ANEDA > Călătorie la Ixtlan
> Povestiri despre Putere 11 11 IW )VlC > Jurnalul Zlatei
Hi ( Imck GIANCANA > Trădarea
«MOI ./l ;.R > Fereastră spre trecut
IhJtm KIKS-|l-N&ElmarR.GRUBER > Isus?
…….I A N li & Wilfred GREGG > Enciclopedia uciga șilor tn serie
< )/.ANIEC > Elemente de ceakra
Mm I in I'AI -MER > Elemente de taoism
luhn SNIiLLING > Elemente de budism
Thomu POWERS > Războiul lui Heisenberg
I I IrlihcrPROUTY > JFK
I iimalil SPOTO > Marilyn -MonȚoe
Editura FAHRENHEIT
11
I 111» ALDANI Mlihacl CRICHTON
SCIENCE FICTION
> Crucea de ghea ță
> Lumea pierdut ă