Un medicament de sinteza cuprinde doar unul dintre principiile active ale unui produs natural, substanta care de cele mai multe ori nu este naturala,… [610326]

CUPRINS

1
ARGUMENT

AVANTAJELE APITERAPIEI

Un medicament de sinteza cuprinde doar unul dintre principiile active ale unui
produs natural, substanta care de cele mai multe ori nu este naturala, ci sintetizata in
laborator si, dec i, lipsita de principiul vital. Aceste medicamente de sinteza nu pot avea
un efect compatibil cu cel al produselor apicole, ele nu pot fi decat incomplete si, prin
urmare, insuficiente. Medicamentului ii va lipsi intotdeauana sprijinul substantelor
indispe nsabile actiunii lui.
Nici cel mai complet medicament si nici cea mai complexa asociere de
medicamente nu poate include in sine toate principiile active benefice existente intr -o
combinatie completa de produse apicole, dozate intr -un mod competent, aceste principii
fiind chiar mai numeroase decat totalitatea celor aflate in medicamentele de sinteza.
In produsele apicole exista toate vitaminele, mineralele, hormonii si substantele cu
rol de prehormoni sau proprehormoni, enzime, glucide simple direct asimilab ile, proteine,
aminoacizi esentiali si neesentiali, lipide ca biomolecule, deci bioactive fara nici o alta
metabolizare, antioxidanti enzimatici si neenzimatici, bioflavonoizi de o diversitate
imposibil de obtinut prin sinteza.
Produsele apicole contin to ate substantele care intra in compozitia celulei umane si
a matricei extracelulare si precursori ai acestora, precum si un spectru larg de substante cu
rol de protectie la nivel celular; antivirale, antitumorale, bactericide, bacteriostatice,
antifungice, antianemice, tonifiante, factori de crestere. Produsele apicole sunt
medicamente veritabile.
Avantajele pe care le au produsele apicole in comparatie cu medicamentele de
sinteza sunt urmatoarele:
 sunt produse naturale 100%
 au efecte nutritive excelente

2
 au efecte sigure curative si profilactice ( sa previi o boala este mult mai usor
decat sa o tratezi)
 produsele apicole au o capacitate rara, chiar singulara, de a realiza sinergia
de prezenta si de actiune a tuturor substantelor si a principiilor active
neces are scopului terapeutic urmarit
 diferiti factori se sprijina, se completeaza, se intaresc reciproc in aspectele
potential agresive, mai mult decat daca ar fi fost folositi izolat
 produsele apicole au o sfra larga de indicatii, recomandari si aplicatii
 se administreaza si se aplica usor, sunt la indemana tuturor
 nu au efecte secundare, contraindicatii sau incompatibilitati majore. Aproape
in fiecare zi aflam de retragerea unor medicamente de pe piata, motivele
fiind descoperirea, dupa multi ani de folosire, ca au reactii adverse sau
contraindicatii majore, care au fost mai novice decat boala pentru care au
fost recomandate.
 Costul de aplicare este redus comparativ cu alte metode de tratament.

3
CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FI ZIOLOGIE A
APARATU LUI RESPIRATOR

Noțiuni de anatomie
Aparatul respirator este alcătuit din plămâni și conductele aeriene,
formațiuni care se divid spre periferie astfel : parenchimul pulmonar în lobi,
segmente , lobuli, acini și alveole și conductele ae riene în trahee, bronhii, bronhiole și
canale alveolare.
Fiecare segment sau lob are o independență fi ziologică și patologică relativă,
procesele inflamatorii având adesea o distribuție topografică lobară (lobite) sau
segmentară (zonite).
Plămânul drept are trei lobi iar cel stâng are doi lobi. Lobii sunt despărțiți prin
scizuri și sunt alcătuiți din segmente și lobuli. Legatura dintre plămâni și peretele
toracic este reali zată prin pleură, o seroasă dublă : parietală , în contact inti m cu
peretele toracic și viscerală, care acoperă plămânii , mulându -se pe sci zurile
interlobare. Între cele două foițe se află cavitatea pleurală, cu presiune ușor negativă
(mai mic ă decât presiunea atmosferică ) și conținând o cantitate mică de lichid. Dato rită
pleurei, plămânii sunt intim legați de peretele toracic, urmând mișcările acestuia.
Aerul pătrunde prin orificiile nasului și trece prin faringe, laringe și trahee, care
în dreptul vertebrei T 4 se bifurcă în cele două bronhii principale.
Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numește hil. Ultimele ramificații ale
bronhiilor se termină la nivelul acinului care este un conglomerat de alveole.
Alveola, element funcțional respirator care este unitatea cea mai mică de
parenchim. În alveole au loc schimburi respiratorii. Sistemul vascular al plămânilor
este alcătuit dintr -o rețea nutritivă formată din arterele bronșice și o rețea funcțională,
care provine din arterele pulmonare.

4
La nivelul ultimelor ramuri arterelor pul monare – capilarele pulmonare – au loc
schimbări gazoase. Rețeaua capilară are o suprafață de 120 -150 m², permi țând ca prin
plămâni să treacă în fiecare minut 6 -7 l sânge.
În condiții de repaus nu funcționea ză toate capilarele, care devin însă active, în
condiții de suprasolicitare (efort, procese patologice).

5

6
Noțiuni de fi ziologie
Respirația este fenomenul vit al. Dacă organismul nu poate re zista mai mult de
30 zile fără hrană, 3 -4 zile fără apă, nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de câteva
minute.
Respirația este o func ție care asigură eliminarea CO 2 și aportul de oxigen către
celulele organismului. Această funcție cuprinde trei timpi : pulmonar , sanguin și tisular.
Timpul pulmonar realizează primul moment al schimburilor ga zoase. La
nivelul membranei alveolo -capilare, oxigenul trece din aerul alv eolar în sânge , iar CO 2
în sens invers.
Timpul sanguin realizează transportul ga zelor între plămân – organ de aport și
eliminare – și țesuturi, care consumă oxigen și eliberea ză dioxid de carbon.
Timpul tisular repre zintă al treilea moment al schimbărilor ga zoase –
respira ția internă.
La nivelul țesuturilor oxigenul pătrunde în celule iar dioxidul de carbon,
produsul re zidual al catabolismului este eliminat.
Reali zarea timpului pulmonar presupune mai multe procese, care repre zintă
etape ale respirației pulmonare (ventila ția, difu ziunea și circulația ).
Ventila ția este o succesiune de mișcări altern ative de inspirație și expirație
care repre zintă deplasarea unor volume de aer. În timpul inspirației se aduce până la
nivelul alveolei aer atmosferic, bogat în oxigen și practic aproape lipsit de dioxid de
carbon, iar în timpul expirației se elimină aer p ulmonar, sărac în oxigen și bogat în
dioxid de carbon. Inspirația este un act activ, expirația este un act pasiv. Impulsurile
acestei activități ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care suferă influența
dioxidului de carbon din sânge dar și infl uența scoarței celebrale.

Inspi rația – pătrunderea aerului în plămâni se reali zează prin mărirea
diametrelor cavitații toracice (anteroposterior, transversal și sagital ) datorită
intervenției mușchilor respiratori (intercostali, sternocleido mastoidieni, scalenii și

7
diafragmul ). În cursul inspirației plămânii urmea ză mișcările cutiei toracice datorită
contactului intim reali zat prin pleură și ca urmare, se destind.
Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică și aerul intră în plămâni.
Încetarea contracției mușchilor respiratori face ca diametrele cutiei toracice să redevină
la dimensiunile anterioare și aerul să părăsească plămânii. Cu fiecare inspir obișnuit, în
plămâni pătrunde un volum de aer de aproximativ 500 ml. Acela și volum de aer
părăsește plămânul prin expirație. Acesta e aerul respirator curent.

Capacitatea vitală este volumul de aer care poate fi expul zat din plămâni în
cursul unei expirații forțate, care urmea ză unei inspirații forțate.
Valoarea normală este d e 3-5 l dar poate varia în circumstanțe fi ziologice și patologice.
În componența sa intră : volumul curent (500 ml), volumul inspirator de re zervă
(VIR), adică volumul care mai poate fi inspirat în plămân la sfârșitul unei inspirații de
repaus, printr -o inspirație forțată (2000 ml) și volumul expirator de re zervă (VER) care
este volumul de aer care poate fi expul zat din plămâni la sfârșitul unei expirații de
repaus, dacă individul face o expirație forțată.
Dar ventilația crește și cu frecvența mișcărilor respiratorii până la o anumită
limită, când chiar dacă crește frecvența, ventilația scade. Aceasta este frecvența optimă
de 80 -90 cicluri ventilatorii /minut la individul normal.
Volumele de aer care pătrund în plămâni nu se răspân desc uniform.
În situații patologice, cum sunt reducerea calibrului bronșic (astm, bronșită,
compromisiuni ) sau colabarea parenchimului (pleure zii, atelecta zie), distribuția aerului
în plămâni este neuniformă, ea determină creșterea zonelor de alveole hip erventilate.

Difuziunea reprezintă schimburile ga zoase din membrana alveolo -pulmonară.
Acest proces depinde de :
– diferen ța dintre pr esiunile parțiale ale O 2 și CO 2 de o parte și de alta a membranei
alveolo -capilare, deci din alveola și din capilare ;

8
– struc tura membranei alveolo -capilare și procesele patologice care îngroașă
membrana, îngreunea ză trecerea liberă a gâzelor;
– suprafa ța activă a membranei alveolo -capilare, care poate varia în limite mari (20-
200 ml ).

Circula ția pulmonară – pentru asigurarea re spirației pulmonare este obligatorie
și o circulație corespun zătoare, care să permită trecerea unei cantități normale de sânge.
Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulației generale dar
presiunile și re zistențele din arterele pul monare sunt mult mai mici. Această
caracteristică esențială pentru respirație ține seama de marea distensibilitate și
capacitate a circulației pulmonare.
Datorită acestei proprietăți circulația pulmonară tolerea ză mari creșteri de
debit fară modificări de presiune, fenomene care nu se întâmplă în circulația generală.

9
CAPITOLUL II
AFECTIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR

Dispneea
Criza de astm este cu atât mai dramatică cu cât apare noaptea sau spre dimine ață.
Dispneea devine paroxistică, bradipneică, cu expirație prelungită și șuierătoare.
Bolnavul rămâne la pat sau sau aleargă la fereastră, pradă setei de aer. De obicei stă
în po ziție șe zândă, cu capul pe spate și sprijinit în mâini, cu ochii inject ați, jugularele
turgescente.
În atacul de astm cri zele de dispnee se repetă în 24 de ore. În timpul cri zei, toracele
este imobil, cu inspirație forțată. Cri za se termină în câteva minute sau ore, spontan sau
sub influența tratamentului.
Există și manifestări echivalente : tusea spasmodică, cri za spasmodică, ,,febra de
fân’’, rinita alergică, ec zema, urticaria, migrena , edemul Quinke.
În starea de rău astamtic dispneea este intensă, permanentă, nu cedea ză la
administrare de Andrenalină. Pot apare apoi în această stare de rău astmatic: tiraj,
ciano ză, tahicardie, imposibilitatea de a vorbi, transpirații abundente. Starea de rău
astmatic se caracteri zează prin cri ze violente, durând peste 24 -48 ore, re zistând la
tratament, de obicei fără tuse ș i expectiorație, cu polipnee, asfixie, ciano ză, colaps
vascular, somnolență, pană la comă.

Tusea
Poate fi uneori singura manifestare clinică a astmului sau poate provoca ea însăși
un acces. Este la început uscată, spastică, chinuitoare, cu sputa vâscoasă, albicioasă,
perlată, bogată in E %. Apare de obicei la sfârșitul cri zei.

10
Expectorația
Este perlată, formată din mucus albicios gros, cu mare opaline și dure, spiralată
uneori. Apare la sfârșitul cri zei.
În status astmaticus expectorația este foarte redusă sau absentă.
Simptome obiective :
• palidiate
• cianoz ă moderată
• transpirații reci
• oboseală
• deshidratare, în starea de rău astmatic
• asfixie progresivă, comă, deces – în ca zurile foarte grave
La copii se mai constată :
• tonus muscular sc ăzut
• deprimarea cunoștinței și a răspunsului la durere
• retracție inspiratorie

La bolile sistemului de respirație se referă: bronșitele, pneumoniile ,
pneumoscleroza și amfizema, astma bronșică, bolile cronice nespecifice și bolile
cronice purotoaze ale plămînilor, pleuroziile, parazitozele (actinomicoza,
echinococoza) și bolile profesionale.

Aprinderea de plama ni (pneumonia) poate fi lobară sau b ronhocumonie.
Pneumonia lobară atacă una, două părți, uneori plămînul întreg și chiar pe ambii. La
bronhopneumonie, procesul inflamatoriu cuprinde porțiuni limitate ale plămînilor.
Pneumonia se dezvoltă acut în rezultatul suprarăcorii, micșorării forțelor de apărare ale
organismului și contagiunilor, cărora le este favorabilă extenuarea. Apare tusa, inițial
seacă, apoi cu flegmă de culoare ruginie, frisoane cu creșterea temperaturii corpului
pînă la 40°C, respirația întețită, dureri în coaste, slăbiciune ge nerală bruscă,
micșorarea, iar uneori deplina absență a poftei de mîncare, pierderea capacității de

11
muncă. În cazul apariției acestor simptoame bolnavul urmează a fi imediat culcat în
pat, să se cheme medicul care va prescrie tratamentul. În cazul adresări i oportune
medicului și tratamentului, această poală este curabilă; în cazul tentativei de
autotratament și adresare tîrzie după ajutor medical, ea progresează, pot apărea
complicații periculoase vieții (pneumoscleroza, emfizema pulmonară ș.a.). La măsuril e
de profilaxie se referă călirea organismului, cultura fizică rațională. Urmează a ne păzi
de suprarăcire, a respecta regimul muncii și odihnei.

Bronșitele (acute și cronice) sînt boli ale trunchiului bronhial sau căilor
aerifere ale plămînilor apăr ute ca urmare a suprarăcirii, răcelii, gripei ș.a. În ultimele
decenii se remarcă creșterea considerabilă a îmbolnăvirii de bronșită acută și în special
cronică, fapt legat de poluarea atmosferei cu gaze dăunătoare și cu particule de praf,
deprinderea de a fuma tutun ceea ce este foarte periculos la vîrsta adolescenței și
tinereței. Un fapt negativ este alergizarea și micșorarea în legătură cu aceasta a forțelor
de apărare ale organismului, creșterea frecvenței epidemiilor de gripă. Bronșita
constituie o pr oblemă social -medicală de primă importanță și pe drept este considerată
boala secolului în rînd cu boala ischemică a inimii. Cel mai des bronșita acută este
precedată de boli repetate prost lecuite ale căilor superioare de respirație, inclusiv
traheită. Bo lnavii se plîng de tusă, (inițial seacă cu flegmă neînsemnată, vîscoasă, mai
tîrziu ea devine abundentă, deseori mucilaginos -puroioasă, galbenă, se scuipă ușor).
Uneori se remarcă subfebrilitatea (temperatura corpului este de 37,5 -38°C) pe
parcursul a 3 -4 zile, slăbiciune, dureri ale mușchilor, voce răgușită, respirația repetată.
Pentru însănătoșirea completă și deplină urmează a se adresa la timp medicului, a
respecta regimul și tratamentul prescris de către medic. Sînt eficace inhalațiile,
sinapismele, co nsumarea abundentă de băuturi fierbinți (spre exemplu, lapte fierbinte
cu bicarbonat de sodiu sau apă gazoasă). Bronșita acută este o boală curabilă însă pe
viitor se recomandă călirea organismului, practicarea sportului, culturii fizice curative,
renunțar ea la fumat. Nerespectarea acestor recomandații aduce la bronșita cronică. În
cazul absenței tratamentului boala se poate complica cu insuficiență respiratorie,

12
hipertensiune pulmonară repetată. Bolnavii trebuie să țină minte că doar tratamentul de
lungă d urată poate stopa continua progresare a procesului. O mare importanță are
dispensarizarea cu efectuarea curelor de terapie intensivă.

Profilaxia se reduce la înlăturarea influențelor ce contribuie la iritarea
bronhiilor, preîntîmpinarea răcelilor. Urm ează a se îmbrăca conform sezonului, a
practica sistematic gimnastica respiratorie, plimbările la aer curat. Se recomandă
tratamentul balneo -sanatorial.

Astma bronșică , boală infecțios -alergică, la fundamentul căreia stau
spasmele bronhiolelor mici. E ste caracterizată de crize de sufocare cu tusă ulterioară și
secreție a flegmei vîscoase, care de regulă, apar spontan, tulburînd capacitatea de
muncă. Apar mai des noaptea, însă la progresarea bolii pot apărea și ziua. Cauzele
progresării bolii sînt, în m od obișnuit, pneumoniile suportate anterior, bronșitele,
suprarăcirea, sensibilitatea sporită pentru diferite substanțe chimice, praf și alți alergeni
de casă (vopsele, detergenți, blănuri, penele pernei ș.a.). Oamenii, suferind mult timp
de această boală, pot preîntîmpina singuri apropierea crizei de astmă, folosind diferite
mijloace speciale sub forma aerozolurilor. Dat fiind faptul că boala decurge cronic, cu
perioade de acalmie și acutizare, bolnavii trebuie să se afle permanent sub observare de
dispens ar și să ia tratament de profilaxie. În profilaxia acutizărilor o mare importanță
are călirea organismului, practicarea culturii fizice, gimnasticii respiratorii, de
asemenea corecta succesiune a muncii și odihnei.

Pleurezia este, de regulă, o boală s ecundă, în mod obișnuit se dezvoltă pe
fonul contagiunii de tuberculoză, în cazul bolilor reumatice, cancerului pulmonar, în
urma traumelor. Pleureziile se împart în uscate și exsudative. Boala deseori se dezvoltă
în urma suprarăcorii, scăderii forțelor de apărare ale organismului. Bolnavii se plîng de
dureri acute în una din părțile cutiei toracice, frisoane, respirație dublă, tusă seacă,
temperatura sporită a corpului, indispoziție, scăderea poftei de mîncare, pierderea

13
capacității de muncă. Adresarea la momentul oportun la medic permite determinarea la
timp a diagnosticului, efectuarea tratamentului necesar care în marea majoritate a
cazurilor duce la însănătoșirea și restabilirea capacității de muncă. Pe viitor, bolnavii
trebuie să se afle la evidență de dispensar și să primească tratamentul profilactic sub
supravegherea medicului de sector.
În profilaxie o mare importanță au eforturile mișcările de consolidare generală a
sănătății: respectarea regimului muncii și odihnei, practicarea sporturilor, culturi i
fizice, călirea organismului, refuzul fumatului și consumării băuturilor alcoolice.

Parazitozele pulmonare (actinomicoza, echinococoza ș.a.) se întîlnesc rar.
Boala decurge uneori sub masca diferitor boli ale sistemului de respirație. Adresarea la
timp la medic permite stabilirea la timp a diagnosticului și efectuarea tratamentului,
inclusiv chirurgical.

14
CAPITOLUL III
PRODUSE APICOLE

a) Definitie
Apiterapia inseamna tratarea celor mai diverse afectiuni
cu produse api cole natural, fara nici o prelucrare, sau cu
extracte, combinatii ale acestora ori cu medicamente
apiterapice standard.
Este o alternativa naturala, fundamental stiintifica prin nenumarate studii si
experimente clinice. Produsele apicole au o mare paleta d e proprietati biologice si
actiuni farmacologice benefice in mentinerea sanatatii corpului omenesc.

b) Istoric
Istoria apiterapiei din vremurile de la inceputul relatiei om -albina a avut doua
aspect:
-aspectul spontan, are este o modalitate empir ica
-aspectul organizat si stiintific
Se crede ca apicultura si apiterapia organizata au fost initiate acum 7000 de ani de
catre egiptenii antici. Intr -un papyrus egiptean s -au mentionat de multe ori tratamente
cu miere de albine practicate in Egiptul Ant ic.
Intr-un cimitir din orasul Tiba al familiei a nouasprezecea de faraoni, care a
guvernat Egiptul antic intre anii 1320 -1200i.H, s -a gasit un fagure de ceara de albine
care continea si polen. In mormantul lui Tut -Ankh -Amon s -au gasit niste vase din lut
pe care scria “miere buna”.
In Egiptul antic s -au practicat imbalsamarea cadavrelor cu miere si ceara de albine;
aceste cadavre nu au ajuns in faza de putrefactie si sunt pastrate pana in zilele noastre
intr-o stare destul de buna.

15
Egiptenii pastrau alime ntele in miere de albine, fiind primii care si -au preparat
crème din ceara de albine pentru protejarea pielii impotriva razelor solare. Ei au folosit
crema in tratamentul arsurilor, ranilor oftalmice, boli respiratorii, afectiunilor anale, in
gargara, in c osmetica (pentru ingrijirea parului si a pielii) etc.
Pe valea Indusului, in jurul anului 3000 i.H, au aparut inscrieri care relateaza
despre mierea de albine. Cercetattorul german Franz Otto Neufer a descoperit in conul
unui Vulcan de la Mahdersheit ca ce l mai vechi stramos al albinelor dateaza de 50 de
milioane de ani.
In insula Creta, apicultura a fost cunoscuta in jurul anului 3500 i.H. In Grecia
antica, apicultura si apiterapia au fost cunoscute in jurul secolului VIII -lea i.H,
Hipocrate recomandand mi erea de albine pentru cei sanataosi cat si pentru cei bolnavi.
In Imperiul Roman, apicultura si apiterapia au fost la fel de dezvoltate ca si in
Grecia antica. Romanii au cunoscut si alte produse apicole in afara de miere, ca si
procesul de albire a cerii de albine.
In Romania, apicultura si apiterapia sunt cunoscute inca de pe vremea dacilor.
Simbolul albinei confera caracterul de specificitate al dacilor si al grecilor coloni de la
Pontul Euxin, actualmente Dobrogea. In zilele noastre, apicultura si apit erapia din
Romania sunt foarte dezvoltate si renumite pe tot globul, datorita oamnenilor de stiinta
romani de foarte mare valoare.
In Biblie si in Coran, albina si produsele ei au fost mentionate si laudate. In
Coran, acum 1300 de ani, s -a pomenit despre a lbina si produsele ei. Exista o fraza in
Coran in care se vorbeste despre albina ca este de sex feminin (albina lucratoare),
despre locurile in care se adaposteste albina, stupii confectionati de catre om, despre
produsele apicole si beneficiile lor (“Albi nele care traiesc in munti, dealuri, si stupii
facuti de oameni produc un lichid de culori diferite; acest lichid este vindecator al
multor boli care afecteaza oamenii” fraza din Coran).
Mohamed profetul musulmanilor, recomanda, acum aproape 1300 de ani, m ierea
celor sanatosi ca un aliment excelent si celor bolnavi ca pe un tratament. A recomandat
mierea in bolile digestive, oculare, respiratorii, boli de piele, slabiciune etc.

16
Astazi, apiterapia s -a dezvoltat simtitor datorita cercetarilor si studiilor
aprofundate care s -au realizat mai ales in ultimii 50 de ani. In unele tari, produsele
apicole sunt considerate produse farmaceutice si se comercializeaza in farmacii. Multe
preparate farmaceutice si cosmetice se prepara in mai multe tari din lume.
Cerceta rile si studiile in domeniu sunt in desfasurare deoarece mai sunt inca
multe de descoperit in acest domeniu.

c) Produsele apicole
Produsele apicole sunt substantele pe care le secreta sau le produce albina prin
culegerea, transformarea, prelucrarea si depozitarea unor substante natural, pe care le
colecteaza omul din stup sau direct de la albina (veninul). Medicamentele de sinteza se
vand cu un prospect care contine toate informatiile necesare. Produsele apicole sunt
medicamente folosite in apiterap ie si este obligatoriu sa stim totul despre ele.
Produsele apicole cunoscute la ora actuala sunt:
– mierea
– polenul
– pastura
– propolisul
– laptisorul de matca
– ceara de albine
– veninul de albine
– apilarnilul
– capaceala

17
II. PRODUSELE APICOLE

1. MIEREA
a) Definitie
Mierea este un produs apicol
obtinut prin transformarea si prelucrarea
nectarului florilor sau a manei de catre
albine, care este depozitat in celulele
fagurilor pentru a constitui hrana familiei
de albine din stup.
Mierea poate fi de finita si ca orice sortiment de lichid dulce, semifluid, parfumat,
vascos, sau cristalizat, in culori diferite, cules, preparat si depozitat in faguri de catre
albine; nu este asemanator cu alte produse animale sau vegetale. Albina culege nectarul
florilor , mana sau secretii ale plantelor, le prelucreaza, le prepara, le transforma cu
ajutorul unor enzime si le depoziteaza in fagurii din stup.
Producerea mierii de catre albine este un proces complex de transformare a
materiei prime in miere, incepand cu rec oltarea si terminandu -se cu capacirea celulelor
din faguri.

b) Clasificare
Sortimentele de miere difera foarte mult intre ele, numarul acestora depasindu -l
pe cel al sortimentelor de flori malifere.
Mierea se clasifica in functie de provenienta, caracterist ici organoleptice, mod de
extragere, calitate comerciala, tehnologia apiculturii.

 Dupa provenienta:
 miere de nectar (florala)
o monoflorala

18
o poliflorala
 miere de mana (extraflorala)
 miere de zahar industrial
 Dupa modul de extragere:
 in faguri
 scursa liber di n faguri
 extrasa cu ajutorul centrifugarii
 obtinuta prin presarea fagurilor
 topita prin incalzirea fagurilor
 Dupa calitatea comerciala:
 Miere de calitate superioara A
 Miere de calitate inferioara B
 Dupa tehnologia folosita in apicultura:
 Tehnologia traditi onala
 Mierea ecologica

In Romania se gasesc urmatoarele tipuri de miere:
– Miere de salcam
– Miere de tei
– Miere de floarea soarelui
– Miere de mana (conifer sau miere de padure)
– Miere poliflora
– Miere de coriandru
– Miere de sulfina
– Miere de zmeura
– Miere de albastrele
– Miere de menta (specifica Deltei si Luncii Dunarii)
– Miere de maracini
– Miere de cimbrisor

19
– Miere de roinita
– Miere de trifoi

c) Compozitia chimica a mierii
Compozitia chimica a mierii difera in functie de compozitia nectarului sau a
manei, de pla ntele melifere, de sol, apa, aer, de modul de producere, extragere si
depozitare a mierii etc.
Mierea poate diferi de la un stup la altul de la un fagure la altul din acelas stup, de
la o zona la alta, de la o tara la alta. Compozitia mierii nu depinde n umai de substantele
care se regasesc in nectar sau in picaturile de mana; actiunea albinelor asupra acestor
substante prime nu este numai mecanica, ea se exercita si in profunzime, aducand
transformari chimice importante si in acelasi timp, imbogatindu -le cu substante noi
provenite chiar de la albine. Mierea intotdeauna are caracterele specifice conditiilor in
care s -a produs.
Elementele care intra in compozitia mierii pot fi impartite in doua grupe:
– Elemente majore: apa si zaharuri
– Elemente minore: substa nte nezaharoase

d) Proprietati farmacologice ale mierii
Compozitia generala a mierii este suportul pentru o intreaga serie de actiuni si
efecte farmacologice si biologice, dintre care mentionam:
– Antibacteriana si antibiotic
– Antiseptica
– Antioxidanta
– Antianemi ca
– Anticarii dentare
– Behica (calmarea tusei)
– Biostimulatoare

20
– Calmanta
– Cardioprotectoare
– Cicatrizanta
– Depurativa
– Emolienta
– Emulsionanta a grasimilor
– Febrifuga
– Hepatoprotectoare
– Imunostimulanta
– Laxativa
– Nutritiva si energizanta
– Radioactiva
– Regenerativa (rege nereaza epiteliile, endoteliile si tesutul conjunctiv)
– Sedativa.

e) Indicatiile terapeutice si curative ale mierii
Mierea este indicata nu numai in caz de imbolnavire ci si profilactic. Compozitia
mierii si proprietatile sale farmacologice ofera organismulu i o rezistenta deosebita
impotriva bolilor prin cresterea si stimularea sistemului imunitar, in special impotriva
infectiilor si bolilor immune sau autoimune.
Datorita componentelor complexe (vitamine, minerale, enzime, acizi organici,
aminoacizi, zaharur i etc.) pe care le contine si care actioneaza sinergic, mierea
intervine in procesul de aparare a organismului impotriva bolilor: – cardiovaculare,
– ateroscrelozei,
– boloilor hepatice,
– afectiunilor digestive,
– bolilor respiratorii, osoase,
– simptomelor menopauzei,

21
– cancerului,
– imbatranirii precoce,
– ajuta la cresterea si dezvoltarea normala a copiilor,
– previne sau completeaza deficientele de minerale, vitamine, aminoacizi etc.
– previ ne aparitia cariilor, este un aliment si un energizant foarte bun.
Mierea ca tratament a devenit sora mai mica a medicinei clasice. Cele 70 de
substante active pe care le contine ii confera o paleta larga de efecte benefice asupra
organismului. In urma stu diilor s -a demonstrat ca mierea are o actiune terapeutica
asupra tuturor afectiunilor in care este recomandata.
Trebuie mentionat ca aceste calitati curative ale mierii sunt datorate nu
numai componentelor sale, ci si aspectului calitativ si cantitativ a l acestora. De
exemplu cantitatea de saruri minerale continute de miere coincide cu cea din limfa.

f) Proprietatile biologice ale mierii
Pe langa beneficiile curative ale mierii de albine, aceasta este in primul rand un
aliment de excelenta si de interes gas tronomic.
Un kilogram de miere are o valoare calorica de 300 de calorii sau putin mai
mult. Mierea nu este un aliment complet, dar poate acoperi o parte importanta din
nevoile organismului de vitamine, minerale, lipide, proteine, glucide etc, glucidele di n
miere fiind direct asimilabile.
Cand se consuma mierea ca aliment, este mai bine:
– sa nu se amestece mierea cu lichide fierbinti; temperatura peste 40 -45oC degradeaza
mierea, aceasta putand deveni toxica.
– sa se tina mierea in gura, mai ales sub limba, ca t mai mult timp posibil, astfel incat
sa se faca o absorbtie mai mare.
– sa se consume mierea in cantitati mici de mai multe ori pe zi decat o cantitate mare
o data

22
– cel mai eficient este consumul de miere in faguri, beneficiindu -se si de componentele
din c eara care nu exista in miere sau exista in procente foarte scazute
– cea mai buna miere pentru consum in scop nutritiv sau curativ este mierea
poliflora, ecologica, achizitionata direct de la un producator de incredere.
– mierea nu este un produs selectiv di n punct de vedere al actului hranirii, de aceea
este bine ea sa fie considerata o mirodenie sau un condiment.

2. POLENUL
a) Definitie
Polenul este format dintr -o multitudine de
corpusculi microscopici, continuti in sacii
polenici din anterele staminelor un ei flori. Din
punct de vedere fiziologic, sunt grauncioare
minuscule care constituie elementele fecundante
masculine ale florii.
Polenul care se raspandeste cu ajutorul
vantului poarta denumirea de polen anemofil, iar polenul care este recoltat de albine
poarta numele de entomofil.
Albinele recolteaza exclusive polen entomofil. Polenul recoltat de albine se
prezinta sub forma unor “ghemotoace”, ceea ce reprezinta mari aglomerari de
grauncioare, peste 300000 la un singur transport.
Dupa recoltare, polenul este transportat la stup in cosuletele de pe picioarele
posterioare ale albinelor. In stup polenul este descarcat de alte albine, asezat in faguri,
imbunatatit cu enzime, framantat cu putina miere si apoi batut si lipit de celula cu
capul, cu miscarile be rbecului. Masa proteica care se creeaza se numeste pastura.

23
b) Compozitia chimica
Polenul este un minunat produs apicol, avand ca sursa potentiala peste 1000 de
flori diferite. Ca rezultat, compozitia lui este foarte variabila. Polenul are o compozitie
chimica complexa si speciala care il deosebeste de toate produsele vegetale si ii confera
un spectru de influenta surprinzator de larg asupra multor afectiuni si disfunctii ale
organismului uman.
Polenul contine:
-23 de aminoacizi
-18 vitamine
– aproximativ 33 de minerale
-59 de elemente de baza
– peste 100 de enzime si coenzime
– 14 acizi grasi
-11 carbohidrati
-25 %proteine (contine proteine cu 50% mai mult decat carnea de vita)

c) Proprietati farmacologice
Proprietatile farmacologice ale polenului sunt dive rse, datorita suresei potentiale
a peste 1000 de flori diferite. Dintre cele mai importante proprietati farmacologice ale
polenului mentionam urmatoarele:
– antibacterian
– antiinflamator
– antibiotic
– antioxidant
– antitoxic
– aphrodisiac
– antialergic
– aperitiv
– anabolizant – dietetic
– antiscrelotic
– antidepresiv
– antipiretic
– antihemoragic
– diuretic
– hipotensiv
– scade colesterolul din sange
– reduce riscul bolilor genetice – energic
– nutritiv, tonic
– hepatoprotector
– cardioprotector
– intareste pielea
– apara flora intestinala
– imunostimulator

24
d) Indicatii terapeutice

Proprietatile terapeutice ale polenului sunt legate de bogatia sa mare in
substante si elemente bioactive. Numeroasele cercetari efectuate de -a lungul timpului
au relevant multiple posibilitati de aplicare a polenului poliflor, recoltat de albine in
profilaxia si terapia umana.
Indicatiile generale ale polenului sunt:
 boli nutritive si de metabolism
 boli ale tubului digestiv: esofag, stomac, intestine, duoden, rect
 diabetul zaharat, boli de nutritie si metabolism
 afectiuni ale ficatului si veziculei biliare
 afectiuni urogenitale si sexuale
 afectiuni cardiovasculare
 afectiuni hematologice
 boli ale aparatului respirator superior si inferior
 afectiuni ginecologice si obstetrica le
 la copii
 boli alergice
 afectiuni neoplazice
 boli neuropsihice
 afectiuni imunologice
 tulburari endocrine
 afectiuni dermatologice
 afectiuni oftalmologice
 boli ale aparatului osteoarticular
 in medicina sportiva
 pentru controlul greutatii corporale, in trat amentul obezitatii sau
scaderii in greutate

25 e) Proprietatile biologice
Proprietatile biologice ale polenului depind de cantitatea si calitatea proteinelor
si vitaminelor din acesta. Cantitatea de aminoacizi depinde de capacitatea albinelor
de a asigura nece sarul de proteine pentru activitatea biologica de a hrani puietii,
dezvoltarea familiei de albine si puterea de a produce si secreta in mod normal.
Calitatea biologica a polenului are legatura cu originea vegetala a polenului, cu
calitatea nutritiva, propr ietatile fizice, continutul de azot si compozitia chimica a
acestuia.

f) Polenul ca aliment

Din punct de vedere nutritiv, polenul recoltat de albine este considerat
“superaliment”. Gratie compozitiei sale complexe, polenul este considerat un valoros
suplime nt alimentar natural. Polenul este un “izvor” de minerale si este “uzina de
enzime”, “un rezervor” de acizi ribo -si dezoxiribonucleici, contine toti acizii esentiali
si neesentali, multe vitamine etc.
Prezenta acestor componente in polen, existenta echili brului intre ele si efectul lor
sinergic, il transforma intr -o hrana proteica si un nutrient absolut complex.
Polenul mai are niste efecte subtile sau caracteristici legate mai mult de calitatea
si originea lui decat de cantitatea acestor componente.
Efectul stimulant al polenului si posibila ameliorare a transformarii alimentelor la
nivelul organismului sunt foarte benefice pentru persoanele care sufera de denutritie,
subnutritie sau malnutritie, la o dieta neechilibrata sau deficitara.
Polenul proaspa t contine cantitati mari de Qi, in mod traditional “Qi” reprezinta
energia interna sau energia veritabila. Aceasta energie este considerata de cate
medicina traditionala chineza ca fiind forta motrice care intretine activitatea vitala a
corpului uman.
Polenul reuneste majoritatea elementelor indispensabile vietii. Mai mult,
actioneaza in sinergie naturala printr -o miraculoasa sinteza care nu poate fi produsa
artificial in laborator. Aceste bogatii transforma polenul intr -un aliment complet si
natural, dar si intr -un supliment alimentar inegalabil.

26 Un fapt cu totul interesant legat de consumul de polen este controlul ponderal.
Odata ajuns in sistemul digestiv, acesta sufera o combustie rapida, ceea ce conduce la
o ardere rapida a grasimilor si creste nivelu l de consum al caloriilor.

3. PASTURA
a) Definitie

Albinele lucratoare recolteaza exclusiv
polenul entomofil, care in stup este preluat si
descarcat de catre albine (albinele
prelucratoare). Fiecare granula de polen este
alcatuita dintr -un invelis exterior numit exina
si un invelis intern numit intina, care cuprinde
doi nuclei; miezul contine acizi cu proprietati antianemice antileucemice si
anticancerigene.
Polenul este adus in stup de catre albinele lucratoare si preluat de albinele tinere
prelucratoare. Acestea il framanta cu mandibulele, adaugandu -si enzimele din corpul
lor si il preseaza cu capul, cu lovituri asemanatoare celor ale berbecului, in celulele
fagurilor, pe care le umplu in proportie de 2/3 din volumul lor.
Albinele conserva acest preparat adaugand miere in treimea goala a celulelor,
apoi le astupa cu o pelicula fina de ceara. In felul acesta, dupa o perioada de minim
30 zile in stup, polenul devine pastura (painea albinelor). Mierea, enzimele adaugate
si o fermentatie limitata si controlat a inhiba puterea germinativa a polenului, iar
factorii alergenici din polen dispar.

b) Compozitia chimica
Pastura are in general compozitia chimica a polenului din care provine, dar cu
unele diferente cantitative si calitative.
De exemplu, pastura contine procente mai mari de proteine, lipide, enzime si
coenzime, aminoacizi, vitamine(B,C,D,E,K), unele minerale, carotenoizi, acid lactic
etc.

27 Pastura mai contine acid decanoic, gamaglobuline, acizi nucleici, polifenoli cu
efecte antioxidante, hormoni naturali precum: estradiol, testosteron, progesteron, un
factor antibiotic, un factor de crestere, arome etc.

c) Proprietatile farmacologice ale pasturii

Pastura are, in general, proprietatile farmacologice si terapeutice ale polenului
din care provine. Regretatul cercetator si apiterapeut dr. Mircea Ialomiteanu aprecia
ca pastura este recomandata in toate cazurile si afectiunile in care este indicat si
polenul, dar mai ales in cele in care este necesara “realizarea unui efect puternic intr –
o perioada scurta de timp ”.
De mentionat ca puterea terapeutica a pasturii este de trei ori mai mare decat a
polenului.
De exemplu, pastura are eficienta terapeutica mai mare decat a polenuluio in:
afectiunile hepatice, are efecte mai puternice ca anticoagulant, efecte antioxidan te
mai puternice, in bolile oculare, mai ales in slabirea vederii, boli de prostata,
digestive, tulburari de crestere la copii, boli cardiace, respiratorii, neoplazice,
imunologice, infectioase, sexuale etc.
In concluzie, polenul este net depasit de pastu ra, ale carei efecte, intr -o gama
larga de afectiuni, sunt spectaculoase.

d) Proprietatile biologice
Proprietatile biologice ale pasturii sunt asemanatoare cu cele ale polenului, dar
continutul pasturii in substante bioactive este mai bogat decat al polenul ui, ceea ce
duce aproape la triplarea efectelor negative, profilactice si terapeutice ale pasturii fata
de polen.

28 4. PROPOLISUL
Exista dovezi ca propolisul exista de
acum 45 de milioane de ani; el a facut parte
din istoria diferitelor civilizatii, fi ind utilizat
de incasi, romani, greci. Egiptenii foloseau
propolisul la imbalsamarea mortilor,
asigurand pastrarea nealterata a mumiilor
de-a lungul mileniilor.
Hipocrate a folosit propolisul pentru tratarea ranilor si a ulceratiilor. La 400 de
ani dupa H ipocrate (considerat “tatal medicinei”), medicul roman Plinius a scris
despre beneficiile propolisului in tratarea ranilor, a ulceratiilor, a arsurilor, a
inflamatiilor etc.
In Evul Mediu, propolisul a fost folosit in tratarea infectiilor si inflamatiilor
cavitatii bucale, a dintilor, in raceli si gripa, dureri articulare etc. A fost folosit si in
dezinfectarea ombilicului la nou -nascuti, acest lucru determinand o cicatrizare rapida
si prevenind infectarea si inflamarea.

a) Definitie
Propolisul se mai numest e “clei de albine” sau “penicilina romaneasca”. Din
punct de vedere biologic, propolisul este un produs apicol foarte pretios, un produs de
cules, digestie si secretii al albinelor.; face parte din aceeasi categorie cu mierea si
polenul.
Este prelucrat de albinele lucratoare dupa colectarea unor produse biologice din
cel putin 20 de specii de arbori care produc secretii de rasinoase, (din mugurii unor
copaci, de pe frunzele tulpinii, ramuri tinere, scoarta coniferelor si a plopilor, a
salciilor si a prunil or.
Materiile rasinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secretii salivare care
contin enzime, ceara si alti compusi chimici.
Aceste secretii rasinoase produse de arbori au rol in apararea arborilor de
daunatoare (bacterii, fungi, insecte si al tele).

29 b) Compozitia chimica
Propolisul contine peste 200 de substante bioactive. In anul 1990, Greenway si
colaboratorii au constatat ca diferentele cantitative ale compozitiei propolisului
provin din diferentele cantitative ale compozitiei secretiilor pla ntelor care stau la
originea lui.
Propolisul contine urmatoarele grupe majore de substante:
-55% rasini si balsamuri
– 7,5-35% ceruri vegetale de albine
– 10% uleiuri esentiale si esterii lor
– 5% polen
– 5% acizi grasi
– 4,40% -19% impuritati
– minerale, in care predomina fierul, zincul, cuprul, magneziul, molibdenul,
calciul, siliciul, bariul, vanadiul, pe langa alte minerale precum sodiu, potasiu,
strontiu, cadiu, aluminiu, plumb etc.
– vitamine precum A, B, D, E, PP
– aminoacizi
– enzime si coenzime
– acizi fenolici
– substante H+ donoare, substante insolubile in apa si solventi organici,
poluanti, acizi organici, alti compusi fenolici si aromatici, chalcone si
dehidrochalcone etc.

c) Proprietatile farmacologice
Propolisul are peste 70 de proprietati farma cologice, fiind produsul apicol cu
cele mai multe actiuni farmacologice.
Datorita compozitiei sale complexe, deosebit de bogate in substante active,
propolisul sau preparatele pe baza de propolis au o multime de actiuni farmacologice.
Astfel, propolisul este recunoscut pentru:
– actiunile sale antiinflamatorii,
– antiinfectioase,

30 – dezinfectante,
– antialergice,
– antihistaminice,
– antigerminative,
– imunostimulatoare,
– antioxidante si eliminand radicalii liberi,
– antiradiante,
– cicatrizante,
– conservante,
– antitoxice,
– anticanceroase,
– eutrofice,
– regeneratoare,
– fertilizante,
– afrodisiace etc.

d) Proprietatile terapeutice
Prop olisul are sute de indicatii, fiind folosit in tratamentul urmatoarelor afectiuni:
– ale sistemului nervos
– stomatologice
– ale aparatului respirator superior
– ale aparatului digestiv
– hepatice
– ale aparatului urogenital
– oncologice
– dermat ologice
– obstetricale si ginecologice
– oftalmologice
– cardiovasculare
– infectioase
– imunologice

31 – de nutritie si metabolism
– iradieri
– hematologice
– in sexologie
– in geriatrie
– alergice
– ale aparatului osteomuscular si in bolile reumatice

5. LAPTISORUL DE MATCA
a) Definitie

Laptisorul de matca reprezinta
secretia unor glande cefalice ale albinelor
lucratoare tinere (albine doici), cu varsta
intre 6 si 14 zile.
Este o substanta alb -galbuie, usor
vascoasa, omogena, cu aspect de lapte condensat. Cu laptisorul de matca este hranit
puietul de albine de catre lucratoare in primele trei zile de viata, la fel si larvele de
albine trantori (primele trei zile dupa ecloziunea din ou).
De asemenea, este hrana exclusiva a larvelor de matci si a matcii pe t oata durata
vietii ei. Datorita compozitiei miraculoase a laptisorului de matca, matca
eclozioneaza din celula in 16 zile, traind pana la 5 -6 ani, fata de sase saptamani vara
si trei luni iarna pentru albinele lucratoare.
Larvele de lucratoare, in primele trei zile de eclozare, consuma opt miligrame de
laptisor de matca, larvele de trantori consuma 10 miligrame, iar cele ale matcilor, in
primele sase zile dupa eclozare, consuma aproximativ 250g. Larvele de lucratoare, in
cele trei zile in care se hranesc cu laptisor de matca, isi cresc greutatea de 250 de ori.
Lungimea si greutatea matcii este de 1,5 -2 ori mai mare decat a lucratoarelor; ea
depune 2 -3 mii de oua pe zi.

32 b) Compozitia chimica
Laptisorul de matca este foarte bogat in substante biologice si c himice.
Aproximativ 3% din compozitia lui inca nu a fost descoperita; acest procent inca
neidentificat este denumit “R”.
Compozitia laptisorului de matca este stabilita, indiferent de specia de albine care
l-a produs.
Dupa Popa si colaboratorii (1962), c ompozitia laptisorului de matca este:
– apa 58 -67%
– proteine 13 -18%
– aminoacizi 2,3% din componentele azotate ale laptisorului de matca,
continand toti acizii esentiali si neesentiali, in total aproximativ 29 de aminoacizi.
– zaharurile reprezinta 7,5 -12,5% , aici numarand glucoza, fructoza, maltoza,
riboza etc
– lipidele reprezinta 3 -6%, gasim aici steroli, fosfoaminolipide, acizi
hidroxilici, dicarboxilici, acizi grasi nesaturati. Acizii grasi ofera laptisorului de
matca proprietatea de hidrosolubil si au rol de antibiotic.
– minerale 1%, printre care numaram potasiu, calciu, sodiu, zinc, fier, cupru,
magneziu
– vitamine, laptisorul de matca contine vitaminele hidrosolubile, cu
preponderenta cele din grupul B ( B 1, B 2, B 3, B 4, B 5, B 6, B 8, B 12) si vitamin a C in
cantitati mici. Pe langa acestea se mai regasesc in laptisorul de matca si vitaminele A,
D, E, K.
– substante uscate 33 -42%
– cenusa 0,8 -1,5%
– substante nedeterminate 5 -8,7%
– indice diastozic 23,8%
– enzime
– factori colinergici
– acizi nucleici: ADN, ARN
– hormoni
– gelatina

33 – factori antibiotici
– componente fosforice
– factori citostatici si antitumorali
– factori de crestere: biopterina

c) Proprietatile farmacologice
Efectele laptisorului de matca sunt legate in special de functia sexua la, genitala si
endocrina. Laptisorul de matca este:
– nutritiv
– antiinfectos local si general
– aperitiv
– afrodisiac
– micsoreaza volumul prostatei
– scade greutatea rinichilor si a ficatului
– antiinflamator
– creste durata vietii p rin ameliorarea calitatii multiplicarii celulelor
– anabolizant natural
– energizant, vitaminizant, antidepresiv
– antiscrelozant, activeaza creierul
– reduce nivelul colesterolului rau (LDL) din sange,
– antianemic,
– combate insomnia,
– reface secreti a interna a glandelor,
– scade nivelul triiodotironinei,
– stimuleaza secretia gonadotrofinelor,
– creste secretia de luteina si progesteron,
– stimuleaza glandele suprarenale,
– creste cortizonul in sange, testosteronul,
– stimuleaza imunitatea orga nismului,
– creste consumul de oxigen,
– creste greutatea globala a corpului,

34 – regleaza secretia de sebum a glandelor sebacee,
– regenereaza celulele epiteliale,
– imbunatateste memoria,
– previne aparitia ateroscrelozei si a infarctelor miocardice s i cerebrale,
– ajuta la cresterea si dezvoltarea copiilor,
– este benefic pentru piele, par, si unghii,
– imbunatateste vederea,
– ajuta la tratarea infertilitatii masculine si feminine si a impotentei la barbati.

d) Proprietatile terapeutice
Laptisorul de matca se recomanda in diverse afectiuni precum:
– boli de nutritie si metabolism
– boli neuropsihice
– boli oftalmologice
– bolile aparatului respirator superior si inferior
– afectiuni stomatologice
– boli cardiovasculare
– tulburari hematologice
– boli imunologice si autoimune
– boli urogenitale feminine si masculine
– in geriatrie
– in sexologie
– afectiunile reumatologice
– tulburari endocrine
– boli infectioase
– boli neoplazice
– la copii
– bolile aparatului digestiv
– afectiunile obstetricale si g inecologice
– in dermatologie
– in cosmetica

35
e) Propri etatile fizice si organoleptice
o Laptisorul de matca este alb -galbui, cu un gust acrisor, usor astringent.
o Aspectul este omogen, condensat, cu granulatii fine.
o Miros aromatic, caracteristic produselor ap icole
o pH-ul variaza intre 3,5 si 4,5, este apropiat de aciditatea sucului gastric.
o densitatea este in medie de 1,1
o reactii:
– la contactul cu aerul la o temperatura de 15oC sau mai mult, laptisorul de
matca se altereaza, isi pierde culoarea alb a sau alb -galbuie si devine galben -inchis sau
maroniu
– la contactul cu umezeala se altereaza rapid, inmultindu -se microbii si
mucegaiul
– la contactul cu metalele, calitatile lui biologice si chimice se altereaza
semnificativ.

f) Laptis orul de matca este un aliment
Nu exista pe planeta o substanta similara cu laptisorul de matca ce sa actioneze
asupra cresterii, reproducerii si longevitatii intr -un mod miraculos. Laptisorul de
matca este cel mai puternic aliment din lume, se mai numeste si “hiperaliment”.
Laptisorul de matca contine aproape toate substantele necesare pentru
supravietuire, este usor asimilabil, nu necesita digestie.
Ca aliment si in acelasi timp profilactic, laptisorul de matca actioneaza astfel:
– ofera organismului cele mai importante substante nutritive de care are nevoie
sau de care duce lipsa
– activeaza, regleaza si stimuleaza reactiile biologice din organism
– ofera organismului energie fizica si intelectuala
– activeaza sistemul nervos, circulatia sangvina, si ofera organismului echilibru
fizico -psihic si rezistenta la efort
– stimuleaza si intareste imunitatea organismului
– previne si trateaza semnele de imbatranire, menopauza si andropauza

36 – mentine pielea si anexele ei (par, unghii) in forma cea mai normala si
sanatoasa
– are un rol important in cresterea si dezvoltarea copiilor, cei normali,
prematuri sau distrofici
– este aperitiv, creste pofta de mancare.

6. CEARA DE ALBINE
a) Definitie
Ceara de albine este secretata de albinele
lucratoare in varsta de circa 14 zile, care sunt
stationare pana in a 19 -a zi, cand incep sa paraseasca
stupul pentru cules; ceara este secretata de glandele
cerifere care incep sa se atrofieze treptat dupa varsta
de 19 zile, productia de ceara scazand in intensitate
pana la moartea albi nei.
Ceara este folosita de albine la construirea fagurilor in vederea depozitarii hranei
si a cresterii larvelor.

b) Compozitia chimica
Compozitia cerii are variatii foarte slabe de la o rasa la alta. Nu se noteaza
variatii semnificative decat intre divers e specii ale genului Apis. Deci, toate variatiile
de ceara au proprietati chimice apropiate.
In compozitia lor nu intra decat carbon, hidrogen si oxigen. Sunt corpuri
stabile, existente intr -un numar considerabil de varietati.
Ceara de albine contine:
– ceride 60 -70%, fiind alcatuite din palmitatul de miricil, melistilatul de
miricil, ceroatul de ceril etc.
– acizi grasi liberi cu catena lunga sunt in proportie de 12 -15% din
compozitia cerii
– alcooli superiori liberi, reprezinta 2 -5% din compozitia cer ii
– hidrocarburi 11 -13%

37 – flavonoizi
– beta-caroten
– vitamine liposolubile D, E, A
-rasini
– pigmenti care ii dau culoarea
– substante antibiotice
– saruri minerale
– uleiuri volatile

c) Proprietati farmacologice
Ceara de albine are urmatoarele proprieta ti farmacologice:
– emolienta
– antiinfectioasa
– izolanta
– dezinfectanta
– antialergica
– cicatrizanta
– epitelizanta
– laxativa
– sedativa
– antiinflamatoare
– anticolicativa
– anestezica
– prezinta proprietati de ingrosare si este potentator de vascozi tate
– conservant
– emulsificator
– agent de formare a particulelor tip film
– antiseptic

d) Proprietatile terapeutice si industriale
o in scopuri terapeutice: – ceara este folosita in tratamentul bolilor cardiovasculare,

38 – ale aparatului digestiv,
– ale apar atului respirator,
– tratamentul bolilor alergice,
– in oftalmologie, dermatologie,
– al bolilor infectioase,
– in stomatologie,
– in imbalsamarea cadavrelor
o in cosmetica
o in scopuri industriale: – in fabricarea lumanarilor
– in sculptura
– produse far maceutice si cosmetice
– armament
– marina
– pielarie
– mobila
– lacuri, cerneala, stampile
– izolarea instalatiilor electrice
– industria de masini
– substantele pentru lustruit
– tipografie, textile, industria de textile

e) Proprietati fizice si organolept ice
 Culoarea:
– in momentul secretarii, ceara este alba, laptoasa;
– culoarea initiala a fagurilor este alb -galbui, dar odata cu trecerea timpului si pe
masura depozitarii hranei, acestia se inchid la culoare, devenind aproape brun -negri
 Aspect: – translucida
 Gust: – usor balsamic
 Densitatea: – 0,96-0,98
 Consistenta: – in momentul secretarii este lichida, apoi se solidifica imediat sub forma
de solzi elipsoidali

39  Intervalul de topire: este cuprins intre 62 -65oC, la aproximativ 120oC se carbonizeaza
 Solubilitatea: este solubila partial in alcooli si eteri, usor solubila in solventi organici;
este insolubila in apa

7. VENINUL DE ALBINE
a) Definitie
Veninul de albine este un produs
biologic propriu albinei si nu intra in
categoria principiilor active tri mise de
plante, asa cum este mierea, polenul sau
propolisul.
El este depozitat intr -o celula speciala a
albinelor si reprezinta o substanta complexa, un produs de secretie glandulara.
Este eliminat pentru protectia, apararea albinelor si a coloniei si el iminarea
dusmanilor. Veninul este eliminat in momentul intepaturii prin ac, fiind un act reflex
de autoaparare. Veninul eliminat in timpul procesului de intepare este sub forma
lichida.
Cantitatea de venin eliberata la o intepatura este de aproximativ 0,3 mg
corespunzator la 0,1 mg substanta uscata.
Apitoxina este substanta ramasa dupa ce partea volatila a veninului de albine
dispare in contact cu aerul.

b) Compozitia chimica
Veninul de albine lichid si proaspat contine 80 -90% apa. Compozitia chimica a
venin ului nu a fost cunoscuta pana in anii 1950 cand multi cercetatori au studiat si au
inceput sa descopere componentele acestuia.
Veninul de albine contine:
– proteine (65 -75% din veninul brut): enzime, peptide
– amine active
– apa
– saruri minerale

40 – zaharur i
– lipide
– acizi organici
– acizi nucleici: ADN, ARN
– uleiuri eterice
– hormoni
– baze
– substanta heparin -like, are actiune anticoagulanta
– substanta kinin -like, produce contractia muschilor netezi
– neurotoxine
c) Proprietatile farmacologice
Dintre diversele proprietati farmacologice ale veninului de albine mentionam
urmatoarele:
– antiinfectioase: bactericide, bacteriostatice, antivirale, antifungice
– antiinflamatoare: peptida MCD din veninul de albine are o activitate
antiinflamatoare de 100 de ori mai puternica decat hidrocortizonul si creste secretia
de cortizon prin activitatea glandei suprarenale
– analgezice: adolapina amelioreaza durerea de zece ori mai eficient decat
morfina
– antipiretice: adolapina scade febra de cinci ori mai eficie nt decat aspirina
– imunostimulatoare: intensifica activitatea limfocitelor B, trateaza supresia
limfocitelor T, activeaza enzima leukina 1
– antireumatismale
– imbunatateste circulatia sangvina, mai ales pe cea periferica
– antiscrelozante, creste imperme abilitatea vaselor
– produce contractia muschilor netezi prin efectul melitinei si a substantei
kinin -like
– mareste reactiile osteoblastice
– creste productia de mucopolizaharide prin cresterea numarului de mastocite
– antitumorale
– hipotensive

41 – anticoa gulante, reduce vascozitatea sanguina prin activitati fibrinolitice ale
sangelui
– antianemice, creste eritropoeza
– vasodilatatoare, dilata vasele coronare si cerebrale
– regleaza ritmul cardiac si inlatura aritmiile
– tonic cardiac si intareste miocardul
– reduce colesterolul din ser datorita permeabilitatii vasculare crescute
– creste schimburile dintre sange si tesuturi
– neurotrope, neurotransmitatoare, efect simpaticolitic, efect colinolitic,
excitant nervos, simpaticomimetic
– stimuleaza si intensifi ca activitatea sistemului adrenergic
– efect antiradiatie, mai ales radiatii X
– creste secretia gastrica
– regleaza nivelul dopominei din creier, fapt benefic in tratamentul bolilor
Parkinson si Alzheimer
– reactiveaza sistemul conjunctiv
– permeabilizeaz a tesuturile screlozate
– dezinfectant
– sterilizant

d) Proprietati terapeutice
Veninul a fost folosit in scopuri terapeutice inca din Egiptul Antic si este utilizat
si in zilele noastre. Peste tot in lume se practica tratamente cu venin de albine, in boli
reumatologice, neurologice, tulburari circulatorii si multe alte afectiuni.
Proprietatile profilactice si curative ale veninului de albine includ:
 imbunatatirea starii generale a organismului
 cresterea longevitatii prin hipertermie
 cresterea fortei f izice si psihice
 protejarea corpului impotriva razelor X
 imbunatatirea circulatiei sangvine, centrala, si periferica
 activarea sistemului imunitar

42  cresterea secretiei de cortizon
 activarea si imbunatatirea reactiilor sistemului nervos central si periferic
 antiinfectioase, inflamatorii
Este indicat in tratarea unor boli si afectiuni ale organismului, dintre care mentionam:
o boli ale sisteemului osteoarticular si muscular
o boli neuropsihice
o afectiuni cardiovasculare
o boli ale sistemului imunitar
o boli endocrine
o boli infectioase
o boli canceroase
o alergii
o afectiuni ginecologice
o afectiuni oftalmologice
o boli dermatologice
o efect impotriva radiatiilor
o boli hematologice
o boli ale cailor respiratorii superioare si inferioare
o inflamatii
o dependenta de alcool
o afectiuni ale apar atului digestiv
o fibrome
o boli urogenitale
o tulburari metabolice

8. APILARNILUL
a) Definitie
Apilarnilul este un produs mai recent,
comparativ cu celelalte produse apicole; este
natural, biologic activ, extragandu -se din larvele
de trantori si din continutul a flat in celulele

43 respective, recoltat inainte de capacire, adica in a zecea zi de la depunerea oualelor
sau in a saptea zi de viata a larvei.
Desi nu este un produs traditional al stupului ca si mierea sau polenul, el se
distinge prin proprietatile sale or ganoleptice specifice si microbiologice care il
recomanda ca un produs veritabil, de valoare, al stupului.

b) Compozitia chimica
Apilarnilul are compozitie si proprietati asemanatoare cu cele ale laptisorului
de matca. Compozitia este deosebit de complexa:
– apa
– proteine
– toti aminoacizii esentiali
– glucide
– lipide
– acizi nucleici
– glicogen
– minerale si oligoelemente
– vitamine
– fitohormoni si precursori de hormoni sexuali de tip androgen
– enzime
– beta-caroten
– xantofilina
– fibre
– cenusa
– substante uscate
– substante microbiologice si substante nedeterminate
Apilarnilul mai contine mici cantitati de laptisor de matca, pastura, polen,
propolis si miere.

c) Proprietatile farmacologice

44 Apilarnilul are compozitie si proprietati farmacologice si tera peutice
asemanatoare cu cele ale latisorului de matca. Proprietatile farmacologice ale
apilarnilului sunt:
– nutritive
– antiinfectioase
– antiinflamatoare
– stimulante ale sistemului imnunitar
– tonifiante
– vitalizante
– fortifiante
– energizante
– regenerative
– aperitive
– de stimulare a anabolismului
– de biostimulare
– de imbunatatire a memoriei
– de imbunatatire a ciclului menstrual
– de echilibrare a sistemului endocrin
– de dezvoltare a sistemului nervos
– de crestere a performa ntelor intelectuale la copii
– de imbunatatire a neuropsihomotricitatii la copii
– de marire a masei musculare la barbati
– de marire a rezistentei generale a organismului
– de stimulare a glandelor hipofiza si suprarenala

d) Proprietati terapeutice
Indicati ile terapeutice ale apilarnilului sunt asemanatoare cu cele ale
laptisorului de matca. Totusi, sunt cateva diferente, in special in cazul problemelor
genitale, sexuale si endocrine, produse de bogatia apilarnilului in hormoni de tip
masculin si precursori de hormoni androgeni; deoarece provine in principal de la o
structura “barbateasca”, apilarnilul are multe efecte intaritoare. Acesta este indicat in:

45 – nutritia oamenilor sanatosi, copii, convalescenti, varstnici, sportivi,
intelectuali etc.
– anorexie
– hipoproteimie
– boli metabolice
– stari carentiale
– diminuarea masei musculare, mai ales la barbati
– oboseala si astenie de diferite grade, astenie la varstnici, sindrom de oboseala
cronica
– epuizare fizica si psihica, surmenaj
– imbatranire prematura
– tulburari mintale si emotionale la varstnici
– bolile aparatului digestiv
– boli hepatice
– boli neuropsihice
– tulburari endocrine
– afectiuni ginecologice si obstetricale
– in sexologie si afectiuni urogenitale
– tulburari de menopauza
– afectiuni derma tologice
– boli respiratorii
– infectii
– cosmetica

9. CAPACEALA
a) Definitie

Dupa vanturarea mierii, procentul de apa
din aceasta scade cu aproximativ 18%. In acest
moment, pentru a pastra mierea, albinele
capacesc fiecare celula din fagure cu un capacel

46 format din straturi succesive de ceara si propolis si o cantitate mica de venin de
albine.
Produsul apicol numit capaceala reprezinta, deci, ceea ce rezulta din indepartarea
acestor capacele pentru extragerea mierii.

b) Compozitia chimica
Capaceala contine miere, ceara, propolis si venin de albine. De asemenea ea
poate contine si substante active care se gasesc si in compozitia acestor produse.
Capaceala mai contine enzime, antibiotice naturale si alte substante active.

c) Proprietatile terapeutice
Capaceala are proprietati terapeutice simulare cu ale produselor din care este
alcatuita, dar are si o particularitate, toate proprietatile sunt cumulate si concentrate
intr-un singur produs.
Capaceala contine un antibiotic eficient in tratarea bolilor respiratorii
infectioase, are rol de lubrifiant al vaselor sangvine, ajutand in acelas timp si la
optimizarea functionarii cordului, intervine in igiena bucala, in bolile hepatice, creste
imunitatea organismului, mentine vitalitatea organismului, trateaza alergia, est e
benefica in bolile aparatului digestiv etc.

47 CAPITOLUL IV.
PROTOCOALE DE TRATAMENT CU PRODUSE APICOLE

1. Protocolul de tratament cu miere

Protocoalele de tratament cu miere si cu celelalte produse apicole nu sunt fixe, se
pot modifica in fu nctie de boala, de starea generala a pacientului, evolutia bolii etc.
Apiterapeutul are intotdeauna ultimul cuvant in ceea ce priveste modul de aplicare si de
modificare a protocoalelor de la caz la caz.

a) Forme farmaceutic e
Exista mai multe forme farmaceu tice pe baza de miere. In multe tari se fabrica
preparate pe baza de miere pentru tratarea anumitor afectiuni, preparate cosmetice sau
suplimente nutritive.
Dintre formele farmaceutice pe baza de miere mentionam:
 miere bruta
 miere dizolvata in lichid (apa, ceai, lapte, sucuri)
 miere in aplicatii locale
 pansamente cu miere
 sirop, miere amestecata cu extracte de plante medicinale
 infuzii de miere cu vin sau alte bauturi alcoolice
 supozitoare pe baza de miere (vaginale si rectale)
 spalaturi vaginale
 picaturi, colir pentru nas si ochi
 capsule pe baza de miere
 alte forme si preparate gata fabricate care se gasesc in comert
b) Mod de administrare
 pentru tratamentul afectiunilor cavitatii bucale s i ale dintilor precum si a
afectiuni lor ale cailor respiratorii superio are, se foloseste miere bruta, care se tine in
gura cat mai mult timp posibil, de preferat sub limba (pentru o absorbtie mai buna),

48 sau se mesteca miere in fagure. Se mai poate folosi mierea dizolvata in apa pentru
gargara, care apoi se inghite.
 pentru tra tarea afectiunilor respiratorii superioare, se mai pot folosi picaturi

c) Dozaj
Exista mai multe pareri in privinta dozajului cu miere folosita in scopuri curative
sau ca aliment. Dozele cele mai cunoscute si aplicate de apiterapeuti sunt:
– pentru adulti : – cantitatea ideala care trebuie consumata de un adult este de
1-3g/kg corp/zi, impartita in trei reprize, inainte de masa cu o jumatate de ora
sau 3 ore dupa masa
Sau
– 100-200g/zi impartita in trei reprize (30 -60g dimineata inainte de micul
dejun, 40 -80g la pranz, cu o ora inainte de masa sau 2 -3 ore dupa masa, 30 -60g
seara, cu o ora jumate inainte de cina sau inainte de culcare)
– pentru copii : – la varsta de 1 -3 ani se recomanda 2 -4 lingurite/zi
– la varsta de 4 -6 ani se recom anda 4 -6 lingurite/zi
– peste 6 ani, se recomanda maxim 8 lingurite/zi
Sau
– 0,8 g/kg corp/zi

d) Contraindicatii si precautii
Cu toate calitatile sale minunate, mierea are si contraindicatii pentru pacientii
care sufera de: – diabet zaharat
– obezit ate
– insuficienta pancreatica
– pentru cei ce sunt gastrectomizati
– in anumite tulburari alergice
– la sugari (copii sub 1 an)
Efectele mierii si ale celorlalte produse apicole sunt limitate si nu dau rezultatele
dorite in urmatoarele situatii:
– tulburari de digestie sau malabsorbtie

49 – stenoze, tumori, hipersecretii, viermi intestinali, furuncule, tesuturi moarte.
– aplicarea tratamentului apiterapeutic de catre persoane neautorizate. Ei nu
cunosc nici afectiunile, nici dozele, nici modul de administrare, nici modul de asociere
intre produsele apicole sau intre produsele apicole si alte produse naturale sau sintetice.
– cand pacientul nu urmeaza indicatiile si sfaturile apiterapeutului
– cand mierea de albine folosita in aplicarea tra tamentului nu este de calitate buna
sau este veche si degradata, depreciata din cauza unor greseli de productie, extractie,
depozitare sau prelucrare.

2. Protocolul de tratament cu polen

a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice cu polen sunt:
 Grauncioare de polen uscat, se pastreaza in borcane inchise la culoare, la o
temperatura mai mica de 15oC. Termenul de valabilitate este de sase luni si
maximum un an. Aceste grauncioare uscate trebuie macinate pentru obtinerea
absorbtiei maxim e de catre organism. Din macinatul grauncioarelor rezulta
“pulbere de polen”
 Polenul proaspat, in stare cruda ce se administreaza ca atare cu o lingurita
sub
forma lichida
 Bautura cu polen ce se prepara astfel: intr -un borcan de sticla se dizolva
180g de
miere in 800ml apa la temperatura camerei, dupa care se adauga 50g de polen
proaspat. Se pastreaza borcanul inchis ermetic doua zile la temperatura camerei,
pentru fermentare.
 Pasta de polen cu miere, se prepara amestecand mierea cu polen uscat si
pulveti zat, cinci parti de miere cu o parte de pulbere de polen. Se prepara doar cat
este necesar pentru o zi, aceasta pasta avand valabilitate de trei zile.

50  Pulberea cu polen, se obtine prin rasnirea granulelor chiar inainte de
folosire. De obicei nu se administ reaza intern ca atare ci intra in compozitia
bauturii si pastei cu miere.
 Supozitoare
 Tablete, se prepara din pasta de polen cu miere, care reprezinta baza de
comprimare. Se adauga la aceasta pasta guma arabica sau ceara de albine, dupa
care se inveleste i n ceara de albine pentru impiedicarea instalarii simptomelor
alergiei la polen. Timpul de valabilitate este de sase luni si se pastreaza la frigider.
 Capsule
 Extract de polen, se amesteca patru portii de alcool 95% sau mai mult cu o
portie de polen, se las a la macerat cel putin 8 zile si se agita amestecul cel putin o
data pe zi.

b) Mod de administrare
o Intern
– oral: se administreaza direct pe cale orala pasta de polen cu miere sau
tablete.
Pulberea de polen sau polenul crud se poate consuma amestecat cu apa, lapte, suc
de fructe, ceaiuri, paine etc.
– sublingual: pulberea de polen sau pasta de polen cu miere se tine sub
limba cat mai mult timp posibil. Aceasta procedura face ca absorbtia sa fie
mai rapida si completa.

c) Dozaj
Doza profilactica sau de intr etinere:
o la adulti:
– polen in stare cruda, 2 -3 lingurite/zi intre mese
– bautura cu polen, 200 ml de 3 ori/zi dupa mesele principale
– pasta de polen cu miere, 2 lingurite de 3 ori/zi dupa mesele principale
– grauncioare de polen uscat si apoi macinat, 15 -20g/zi impartite in 3
reprize, intre mese

51 o la copii:
– intre 6 luni si 1 an: 2g/zi impartite in 4 reprize intre mese
– intre 1 an si 3 ani: 8g/zi impartite in 4 reprize intre mese
– intre 4 si 6 ani: 12g/zi impartite in 4 reprize intre mese
– intre 7 si 16 ani 16g/zi impartite in 4 reprize intre mese
– peste 17 ani: doza de adult

Cura de polen: daca nu exista alergie sau reactii adverse, pol enul poate fi
administrat zilnic. Unii autori recomanda cure de o saptamana pe luna sau de
doua luni consecutive, apoi 3 luni pauza, deoarece beneficiile unei cure continua
pentru inca 3 luni de la terminarea curei de doua luni. In cazul aparitiei
simptome lor digestive de intoleranta la polen, se recomanda diminuarea dozei si
se incepe cu o doza minima care creste treptat pana la doza normala, pe masura
ce organismul se acomodeaza. Se mai poate consuma impreuna cu fructe
proaspete sau iaurt.

Doza curativa:
o la adulti:
– dozele si durata tratamentului difera de la o boala la alta si de la un pacient la altul,
deci trebuie sa fie individualizata. In general, doza pentru adulti variaza intre 30 si
40g/zi impartite in 4 reprize.
– durata tratamentului difera de la o boala la alta, de exemplu, tratamentul
anemiilor dureaza aproximativ 6 luni, iar in cazul bolilor neurologice
dureaza 45 de zile.
– polenul se administreaza dupa mese. De obicei, se obtin rezultate mai
bune daca la polenul folosit in scopuri curative se adauga miere de albine
5:1, propolis sau laptisor de matca.
o la copii:
– doza pentru copii este de aproximativ 25g/zi impartite in 5 reprize,
administrandu -se dupa masa.

52
d) Contraindicatii si precautii
Polenul nu este indicat persoanelor cu exci tabilitate sexuala, psihica sau
nervoasa si in hiperfunctiile hormonale. In obezitate, hipercolesterolemie si
hipertrigliceridemie, tratamentul cu polen aplicandu -se doar sub urmarire medicala.
Precautii: administrarea indelungata a polenului, fara pauze p oate provoca
tulburari hormonale.
Ca reactii adverse ale polenului intalnim alergia la polen si simptome digestive
nedorite.

3. Protocolul de tratament cu pastura
a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice ale pasturii sunt similare cu ale polenului:
– grauncio are
– pastura proaspata
– bautura cu pastura
– pulbere
– tablete
– capsule
– extract de pastura
– supozitoare

b) Mod de administrare
Intern: – oral
– sublingual
c) Dozaj
Doze profilactice:
 cure de pastura de cate o luna la fiecare 3 -4 luni, dozele impar tindu -se in
functie de varsta: – 1-3 ani: 2 pastile de pastura/zi
– 4-5 ani: 4 pastile de pastura/zi
– 6-16 ani: 6 pastile de pastura/zi

53 – peste 16 ani: 8 -10 pastile de pastura/zi, acestea se administreaza
in doza unica sau in doua re prize, de preferat la 30 -45 de minute
dupa masa, pentru evitarea producerii disconfortului gastric.
Doze curative (terapeutice):
 dozele terapeutice de pastura depind de afectiune si de stadiul acesteia,
de varsta, sexul, greutatea corporala a pacient ului si de existenta altor
afectiuni similare
 doza uzuala este de 10 -20g/zi

d) Contraindicatii si precautii
Contraindicatiile pasturii si precautiile sunt identice cu cele ale polenului. Trebuie
acordata o atentie mare la persoanele cu diabet zaharat si la cele cu afectiuni severe ale
tractului digestiv.
Ca reactii adverse nu s -au descoperit pana acum in ceea ce priveste pastura, si
nici efecte toxice.
In procesele de transformare ale polenului in pastura, efectele alergice ale
polenului sunt inhibate. Inti na si exina fiind deschise in cazul pasturii, reactiile adverse
ale polenului nu mai apar.
Totusi deoarece pastura contine mici cantitati de polen nedeschis, pacientul poate
prezenta in unele cazuri aceleasi reactii adverse ca la polen, in aceste situatii fiind de
preferat sa se consulte medicul.
Actiunea pasturii este limitata la persoanele prea slabite, cu indigestie sau cu boli
digestive care impiedica absorbtia intestinala, avand in traseul spre tinta tumori, stenoze,
tesuturi moarte etc.

4. Protocolul de tratament cu propolis
a) Forme farmaceutice
Preparatele pe baza de propolis nu sunt foarte numeroase, cele mai frecvent
folosit fiind:
 tinctura de propolis

54  pasta de propolis
 extractul de propolis
 extractul apos de propolis
 extractul uleios de propolis
 aeroso li cu propolis
 unguent cu propolis
 pudra cu propolis
 sirop de propolis
 miere propolizatra
Aceste forme farmaceutice pe baza de propolis pot fi folosite ca baza pentru alte
produse precum picaturi pentru urechi, capsule, tablete, inhalatii, supozitoare, pic aturi
pentru ochi sau nazale, ruj, sampon, pasta de dinti, sapun etc.

b) Mod de administrare
o oral: sub forma de propolis brut, tinctura si extracte de propolis,
sirop, capsule, guma de mestecat, drajeuri, miere propolizata, pudra,
pasta
o aerosoli cu propolis
c) Dozaj
 Doza uzuala pentru propolisul brut este de 1g de 3 ori/zi, trebuie mestecat
si apoi inghitit
 Propolisul si preparatele pe baza de propolis se consuma dupa masa.
 Doza pentru extractul hidroalcoolic este de 30 -40 de picaturi intr -o
jumatate de pahar cu apa calduta sau cu ceai, o data pana la 3 ori / zi, la
copii doza se injumatateste.

d) Contraindicatii si precautii
Nu exista contraindicatii majore care sa interzica folosirea propolisului de catre
oameni sau folosirea lui impreuna cu alte medicamente de s inteza.
Exista precautii pentru persoanele care sufera de alergie la propolis; aceste cazuri
fiind rare.

55 De exemplu: pentru prevenirea reactiilor alergice respiratorii nu se recomanda
aerosoli cu propolis, la cei cu alergii cutanate nu se recomanda folos irea propolisului
sau a preparatelor cu propolis direct pe piele.
Mare atentie trebuie sa li se acorde celor care sufera de hipotensiune arteriala
deoarece propolisul este un hipotensiv puternic, masurandu -se tensiunea de mai multe
ori pe zi in cazul in c are se recomanda propolis unui pacient cu hipotensiune arteriala.
Reactii adverse apar doar in cazurile in care propolisul este consumat o perioada
mai lunga de timp in cantitati mari, putand sa apara iritatii la nivelul gurii sau simptome
digestive. In m omentul stoparii tratamentului aceste simptome dispar imediat.

5. Protocolul cu tratament cu laptisor de matca
a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice ale laptisorului de matca sunt numeroase, dintre ele
mentionam:
– in forma bruta
– spray
– combinat cu miere
– supozitoare vaginale si rectale
– unguente, creme
– capsule, drajeuri, tablete
– pudra uscata
– injectie subcutanata mai ales pentru stimularea sistemului imunitar
– picaturi pentru ochi, nas
– preparate cosmetice: sampon, sapun, lotiuni, preparate pentru buze
– extract alcoolic
– extract cu apa

b) Mod de administrare :
– oral: laptisorul brut, in combinatie cu miere, extracte, praf, tablete, drajeuri,
capsule
– spray: in bolile cailor respiratorii superioare si inferioare

56 c) Dozaj
Ca apliment sau profilactic:
– pentru adulti : se fac 2 cure/an, de preferat primavara si toamna. Durata curei
este de 1,5 -2 luni, se incepe cu 0,5g/zi si se creste treptat pana la 1g/zi, administrandu -se
dimineata pe stomacul gol cu 30 de minute inainte de m asa.
– pentru varstnici : doza este de 20mg la 2 zile
– pentru copii : doza este de 30 -50 din doza adultului.
Ca tratament:
– pentru adulti: doza uzuala este de 1g/zi, unii specialisti recomandand o doza de
0,5-1g/zi putandu -se ajunge si la 2g/zi. Daca lap tisorul de mataca este in combinatie de
cu miere in raport de 1:100 dozajul este de 50g amestec la o doza de laptisor de matca
de 0,5g/zi si 100g amestec la o doza de laptisor de matca de 1g/zi. Daca raportul este de
2,5:100 dozajul recomandat este de 20g amestec la o doza de 0,5 -1g laptisor de matca/zi
si 40g amestec la o doza de 1g laptisor de matca/zi.
– pentru copii: doza este de 30 -50% din doza adultului. Pentru copiii prematuri,
distrofici sau pentru cei ce sufera de malnutritie, doza este de 80 -100m g/zi, timp de 30 –
40 de zile, dupa care se face o pauza de o luna si apoi se reia. Se administreaza
dimineata cu 30 min inainte de micul dejun.

d) Contraindicatii si precautii
Laptisorul de matca este contraindicat in:
 astm bronsic
 sarcina si alaptare
 alergie la polen sau alte produse apicole
 eczeme recidivante sau boala Addison
Prezinta reactii adverse sub forma de:
 alergii (rinite, lacrimare, prurit)
 reactii digestive (voma, diaree, colita hemoragica)
 intoxicatii, aceste reactii aparand foarte rar si dispara nd imediat dupa
incetarea tratamentului.

57 6. Protocolul cu tratament cu ceara de albine
a) Forme farmaceutice
Formele farmaceutice sunt diverse:
– miere in faguri
– ceara bruta
– ceara combinata in tinctura de propolis sau uleiuri
– creme
– unguente
– sampoa ne
– sapunuri
– rujuri
– pansamente
– supozitoare vaginale si rectale
– cataplasme
– masti
– alifii

b) Mod de administrare
Intern: – pentru boli ale cavitatii bucale si ale dintilor, ale cailor respiratorii
superioare si inferioare, cardiovasculare, dig estive etc. Se folosesc mierea in faguri,
ceara de albine etc.
c) Dozaj
Pentru ceara bruta sau mierea in faguri, se ia o bucata cat o nuca, se mesteca timp
de 15 minute, dupa care se inghite restul.
Initial se administreaza la fiecare 4 -6 ore/zi. Dupa vindec are, tratamentul se
continua inca o saptamana, timp in care se administreaza ceara o data pe zi in acelas
mod.

d) Contraindicatii si precautii
Nu exista contraindicatii pentru ceara de albine.

58 Reactiile ce pot aparea sunt reprezentate de reactii alergice, ma i ales daca
ceara contine mici cantitati de propolis.
Daca se opreste consumul de ceara reactiile dispar imediat.

.

.

59
CONCLUZII

Traditia si experienta acumulata in diferite parti ale lumii, in privinta utilizarii
produselor apicole a facut ca Apiterapia sa fie deja considerata o ramura naturala a
medicinei .
Fundamentata stiintific prin studii de biochimiei si farmacologie a produselor
stupului si apoi prin studiile pe animale de laborator si experimente le clinice derulate in
numeroase laboratoare si institutii de specialitate, Apiterapia castiga din ce in ce mai
multi adepti , in deosebi din randul celor ce doresc sa evite sau sa elimine din efectele
secundare, uneori toxice , ale produselor farmaceutice d e sinteza chimica . Trebuie totusi
mentionat faptul ca: mierea , polenul , pastura si laptisorul de matca sunt in primul
rand, excelente produse cu actiune energetica si nutritiva , dar care prin paleta
compozitionala extrem de larga, pot constitui excelente m ijloace terapeutice in
medici na functionala si nutritionala.
Aplicarea lor in medicina presupune totusi respectarea in producerea lor a unor
severe standarde de calitate pentru care apicultorii ce doresc sa -si valorifice superior
productia trebu ie sa faca eforturi legate de amplasarea spatiilor de recoltare si procesare,
dar mai ales eforturi legate de respectarea conditiilor de igiena in procesul de productie.
Pentru produse cum este propolisul , a carei concentratie in compusi foarte activi este
mult mai ridicata se lucreaza in diferite laboratoare ale lumii la definirea diferitelor
sortimente, la stabilirea unor standarde absolut necesare, stiut fiind ca acesta la fel ca
si mierea si polenul au o larga varietate de compozitie determinata de zona geobotanica
specifica din care sunt recoltate. in acest sens o standardizare geobotanica, o
chemotipare a principalelor sortimente existente si o definire a acestora in functie de o
actiune biologica predominanta vor permite si stabilirea unor doze terape utice necesare
in tratamentul diferitelor afectiuni.
Deasemenea manifestarea tendintelor actuale de stabilire a unor protocoale
specifice de tratament cum sunt:
– utilizarea mierii pentru cicatrizare,

60 – aplicarea terapiei cu venin de albine (Bee Venom Ther apy) fie la locul
dureros, fie in punctele specifice de acupunctura, prin intepaturi si
microintepaturi directe cu albine sau injectarea de solutii de venin de
albine (apitoxina),
– aplicarea unor tratamente fizioterapice cu solutii sau unguente si lotiuni
pe baza de venin de albine,
– utilizarea anumitor sortimente de propolis in diferite forme farmaceutice
in tratamentul unui spectru larg de afectiuni,
Sunt tot atatea dovezi ca apiterapia castiga din ce in ce mai multi a depti pe toate
meridianele si paralelele globului.

61
BIBLIOGRAFIE

1. C. Borundel – Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura
Medicală, București, 1988
2. G.A. Baltă – Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor vol. I, II, Editura
Didactică și pedagogică București 1988
3. G. Pandele – Semiologie medicală vol. I, Citografia UMF Iași, 1994
4. I. Gr. Posea, R. Păun – Bolile alergice, Editura Medicală, București, 1997
5. I. Lungu – Semiologie medicală, vol. I, Citogr afia UMF Iași, 1984
6. L. Tirică – Îngrijiri acordate pacienților de către asistenta medicală,
Editura Viața Rom ânească, București 1998
7. L. Tirică – Ghid de nursing, Editura Viața Medicală Românească 1995
8. L. Tirică – Urgențe chirurgicale, Editura Medicală, București 1998
9. L. Tirică – Explorări funcționale, Editura Medicală, București 1998
10. R. Păun – Terapeutica Medicală, vol. II, Editura Medicală, București 1982
11. R. Păun – Tratat de medicină internă vol. I – Bolile aparatului respirator,
Editura Medicală, București, 1983
12. S. Șuteanu – Diagnosticul și tratamentul bolilor interne, vol. I, Editura
Medicală, București, 1982