Un Indice Statistic National AL Dezvoltarii Turistice Durabile Si Alternative DE Calcul Teritorial
CUPRINS
Pagina
INTRODUCERE……………………………………..………………………………………….2
CAPITOLUL I
Dezvoltarea umană durabilă și speranța de viață – evaluări statistice
Demografia și principalii indicatori ai acesteia………………………………………………..4
Speranța de viață – reflectare a standardului dezvoltării economico-sociale…………………..15
Dinamica speranței de viață în România după 1995…………………………………………16
Principalele sisteme de indicatori pentru dezvoltarea economică și socială…………………17
CAPITOLUL II
Metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane
2.1 Conceptul de dezvoltare umană și indicele specific de măsurare a acesteia……………………22
2.2 Raportul dezvoltării umane și metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane….25
CAPITOLUL III
Studiu de caz privind construcția unui indice statistic național al dezvoltării turistice durabile
3.1 Proiectul statistic al unui indice național al dezvoltării turistice durabile……………..………..29
CAPITOLUL IV
Posibilități de asigurare a unui sistem complex de indicatori
4.1 Selectarea indicatorilor semnificativi necesari în caracterizarea dezvoltării durabile………35
4.2 Propunere de sistem complex de indicatori…………………………………………………39
CONCLUZII……….……………………………………………………………………………44
CONTRIBUȚII PROPRII………………………………………………………………..……45
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………..47
=== l ===
CUPRINS
Pagina
INTRODUCERE……………………………………..………………………………………….2
CAPITOLUL I
Dezvoltarea umană durabilă și speranța de viață – evaluări statistice
Demografia și principalii indicatori ai acesteia………………………………………………..4
Speranța de viață – reflectare a standardului dezvoltării economico-sociale…………………..15
Dinamica speranței de viață în România după 1995…………………………………………16
Principalele sisteme de indicatori pentru dezvoltarea economică și socială…………………17
CAPITOLUL II
Metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane
2.1 Conceptul de dezvoltare umană și indicele specific de măsurare a acesteia……………………22
2.2 Raportul dezvoltării umane și metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane….25
CAPITOLUL III
Studiu de caz privind construcția unui indice statistic național al dezvoltării turistice durabile
3.1 Proiectul statistic al unui indice național al dezvoltării turistice durabile……………..………..29
CAPITOLUL IV
Posibilități de asigurare a unui sistem complex de indicatori
4.1 Selectarea indicatorilor semnificativi necesari în caracterizarea dezvoltării durabile………35
4.2 Propunere de sistem complex de indicatori…………………………………………………39
CONCLUZII……….……………………………………………………………………………44
CONTRIBUȚII PROPRII………………………………………………………………..……45
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………..47
INTRODUCERE
Statistica reprezintă întotdeauna un valoros instrument de cunoaștere a vieții social-economice, cu implicații majore în management și implicit în deciziile politice, economice și sociale, din perspectiva volumului mare de informații pe care le valorifică.
De ce am ales această lucrare: „Un indice statistic național al dezvoltării turistice durabile și alternative de calcul teritorial”?. În primul rând pentru importanța ei tematică. „Dezvoltarea turismului durabil satisface necesitățile turiștilor prezenți și ale regiunilor gazdă, în același timp cu protejarea și creșterea șanselor și oportunităților pentru viitor. El este văzut ca o modalitate de management a tuturor resurselor în asemenea fel, încât nevoile economice, sociale și estetice să fie pe deplin satisfăcătoare, menținând integritatea culturală, dimensiunile ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemul de viață” (World Tourism Organization).
Turismul durabil acoperă toate formele și activitățile din industria ospitalității, și anume: turismul convențional de masă, turismul cultural, turismul de afaceri, turismul rural, turismul de croazieră, turismul religios și turismul sportiv. Orientarea către durabilitate trebuie să fie, în mod normal, coordonată la nivel național, de către factorii guvernamentali și susținută de factorii locali, la nivelul comunităților.
La fel ca și în cazul altor industrii, durabilitatea, pentru turism are trei aspecte interdependente: economic, social-cultural și de mediu.Dezvoltarea durabilă implică permanență, ceea ce înseamnă că turismul durabil presupune utilizarea optimă a resurselor, minimizarea impactului negativ economic, socio-cultural și ecologic, maximizarea beneficiilor asupra comunităților locale, economiilor naționale și asupra conservării naturii. Durabilitatea se mai referă și la structurile manageriale necesare în vederea îndeplinirii acestor deziderate.
Impactul turismului, privit pe plan economic și socio-cultural, dar și în relație cu mediul și diversitatea biologică, include aspecte pozitive și negative. Ca aspecte negative s-ar enumera: degradarea socială a comunităților locale, efectul asupra obiceiurilor, tradițiilor și stilului de viață, efectul asupra structurii ocupării, asupra nivelului și distribuției veniturilor, deprecierea resurselor naturale, alterarea ecosistemelor, contaminarea și poluarea din diferite surse datorate activităților turistice, producția de deșeuri, alienarea speciilor florei și faunei. În construirea unei politici de dezvoltare durabile, evaluarea efectelor economice ale dezvoltării turismului este importantă, și prin urmare, trebuie avut în vedere impactul pozitiv dar și impactul negativ.
Industria turismului generează beneficii economice substanțiale, atât pentru țările și regiunile de destinație (gazdă), cât și pentru țările sau zonele emițătoare. De aceea, în țările mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, unul dintre motivele esențiale pentru promovarea unei regiuni ca destinație turistică îl constituie efectul așteptat asupra creșterii și dezvoltării economice.Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile capitalului economic, ecologic și uman, precum și gradul în care populația are acces la aceste tipuri de capital. Un sistem integrat de indicatori care să îndeplinească aceste necesități este dificil de construit, astfel încât să asigure condițiile de completitudine și compatibilitate a informațiilor. Dimensiunile economice, sociale și ecologice ale dezvoltării durabile pot fi surprinse prin indicatori ce caracterizează aceste problematici, la nivel local, regional și global.
Calitatea vieții depinde de puterea de dezvoltare a unei națiuni, de politica socială prin care se asigură veniturile populației pentru consum, pentru asigurarea cheltuielilor social-culturale. Cunoașterea bunăstării populației necesită calculul unor indicatori de sinteză, care să cuantifice nivelul, structura și calitatea vieții
Astfel, cu ajutorul celui mai utilizat indicator social de sinteză de după 1990 și anume Indicele Dezvoltării Umane (IDU sau HDI din engleză) devin posibile atât reflectarea nivelului atins în dezvoltarea umană, cât și evaluarea „distanței” pe care o mai are de străbătut țara noastră până la nivelul superior al dezvoltării umane din țările foarte dezvoltate. Cu cât valoarea indicelui e mai aproape de 1, cu atât este mai mică „distanța” rămasă de străbătut până la nivelul superior al dezvoltării umane, posibil de atins la un moment dat.
Cum IDU definește o economie și gradul ei de dezvoltare durabilă, tot astfel a apărut și ideea de a construi un instrument similar care să caracterizeze dezvoltarea durabilă a turismului intern al unui anumit areal, și anume: Indicele Dezvoltării Turismului Internațional (IDTI) și Indicele Dezvoltării Turismului Național sau Intern (IDTN), ambele la nivelul României.
În concluzie, acești indicatori, și anume: Indicele Dezvoltării Umane (IDU), Indicele Dezvoltării Turismului Internațional (IDTI) și Indicele Dezvoltării Turismului Național sau Intern (IDTN) reflectă posibilitatea cuantificării corecte a nivelului de trai dintr-o țară, precum și realizarea comparațiilor internaționale.
Pentru a satisface cerințele tematice, prezenta lucrare „Un indice statistic național al dezvoltării turistice durabile și alternative de calcul teritorial” a fost structurată în patru capitole. În primul capitol intitulat „Dezvoltarea umană durabilă și speranța de viață – evaluări statistice” sunt prezentate noțiuni despre demografie și principalii indicatori ai acesteia, noțiuni despre speranța de viață și dinamica acesteia în România de după 1995, cât și noțiuni despre principalele sisteme de indicatori pentru dezvoltarea economică și socială. Al II-lea capitol „Metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane” prezintă conceptul de dezvoltare umană și indicele specific de măsurare a acesteia, un raport al dezvoltării umane și metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane. În cel de-al III-lea capitol intitulat „Studiu de caz privind construcția unui indice statistic național al dezvoltării turistice durabile” se face referire la proiectul statistic al unui indice statistic național al dezvoltării turistice durabile. În ultimul capitol „Posibilități de asigurare a unui sistem complex de indicatori” sunt selectați indicatorii semnificativi necesari în caracterizarea dezvoltării durabile și este propus un sistem complex de indicatori. Pe lângă aceste capitole se regăsesc unele contribuții proprii, dar și unele concluzii cu privire la această lucrare.
Subiectul este unul al viitorului, dar își are rădăcinile în trcut și dezvoltarea sa a început în prezent, asemeni cu celebrele cuvinte ale lui Dimitrie Cantemir „înțeleptul adulmecă din cele văzute și auzite pe cele nevăzute și neauzite și socotește pe cele viitoare din cele trecute”…
CAPITOLUL I
DEZVOLTAREA UMANĂ DURABILĂ ȘI SPERANȚA DE VIAȚĂ – EVALUĂRI STATISTICE
1.1. Demografia și principalii indicatori ai acesteia
Potrivit „Dicționarului de statistică generală” demografia este o știință socială având în centrul atenției studiul populației umane sub aspectele cantitative îndeosebi. Domeniile cele mai importante ale demografiei privesc: mărimea populației, structura, dinamica, intensitatea fenomenelor demografice (natalitatea, mortalitatea, nupțialitatea, divorțialitatea, migrația), conexiunea unor astfel de fenomene cu factorii economici și sociali.
Termenul Demografie provine din cuvintele grecești demos = popor și graphe = descriere, ceea ce înseamnă descrierea științifică a unei populații, a unei colectivități umane privind mărimea, structura și variația în timp, în spațiu sau din punct de vedere calitativ. Statisticianul și demograful francez Achille Guillard este cel care a introdus acest termen, în anul 1855, cu aproape două secole mai târziu de la momentul apariției acestei științe. El definește demografia drept „cunoaștere matematică a populațiilor, a mișcării lor generale, a stării lor fizice, civile, intelectuale, și morale”.
În „Dicționarul demografic multilingv”, editat de ONU se regăsește următoarea definiție a demografiei „o știință având ca obiect studiul populațiilor umane și tratând dimensiunea, structura, evoluția și caracteristicile lor, abordate în principal din punct de vedere cantitativ.”
Ca și alte științe sociale, mai recent constituite, Demografia poate fi privită atât în sens restrâns, ca demografie pură, cât și în sens larg, ca analiză demografică.
În sens restrâns, Demografia pură sau formală are un pronunțat caracter metodologic și se ocupă cu măsurarea și analiza variației efectivului unei populații și a componentelor structurale ale acesteia în special nașterile, decesele și migrația, elaborând modele de bază în științele sociale cum ar fi: tabele de mortalitate, rate brute generale și specifice pentru principalele fenomene demografice, modele ale populației stabile și ale celei staționare, modele de prognoză ale populației și ale forței de muncă etc.
Demografia se ocupă cu studiul mărimii, distribuției teritoriale, structurii și variației populațiilor umane și se referă la înregistrarea și măsurarea fenomenelor, la elaborarea conceptelor și metodelor, la construirea modelelor, la prelucrarea, analiza și prognoza fenomenelor studiate, la determinarea tendințelor de dezvoltare, la descoperirea și formularea statistică a regularităților, legităților și legilor care guvernează aceste fenomene fără a se preocupa în mod special de explicația lor cauzală.
Mărimea colectivităților umane este dată de numărul persoanelor care o compun, de efectivul acestora.
Distribuția populației se referă la repartizarea membrilor colectivităților umane în funcție de o caracteristică de spațiu într-un anumit timp.
Structura populației înseamnă distribuția ei după vârste și sexe sau după alte caracteristici demografice.
Variația presupune creșterea sau descreșterea numărului de persoane care alcătuiesc colectivitățile umane, ca urmare a nașterilor, deceselor și migrației.
Demografia privită în sens larg presupune identificarea cauzelor și a consecințelor fenomenelor studiate prin luarea în considerare a atitudinilor și comportamentelor populației definite de caracteristici sociale (locul nașterii, stare civilă, nivel de educație, știință de carte, religie), economice (activitate economică, profesie, ocupație, venit, ramură de activitate), etnice (naționalitate, limba maternă, rasa). Se pot lua în considerare și caracteristicile biologice (genetice, de inteligență, sănătate) precum și cele teritoriale.
Principalele categorii pe care le utilizează această știință sunt :
evenimentul demografic presupune unitatea statistică simplă, cazul individual. Producerea unui astfel de eveniment determină o modificare în ceea ce privește efectivul și (sau ) structura populației.
fenomenul demografic reprezintă totalitatea evenimentelor demografice de același fel, consemnate într-o perioadă de timp determinată. Aceste fenomene demografice au diverse denumiri în funcție de specificul evenimentelor demografice la care se referă: natalitate (masa născuților vii), mortinatalitate (masa născuților morți), mortalitate (masa deceselor), nupțialitate (masa căsătoriilor), divorțialitate (masa divorțurilor), migrație (masa evenimentelor de schimbare a domiciliului stabil).
Caracteristica definitorie a fenomenelor demografice este caracterul de masă; sunt guvernate de legități statistice, iar prin caracterul aleator sunt supuse conceptelor teoriei probabilităților.
Pentru exprimarea fenomenelor demografice, în procesul analizei se utilizează atât mărimi absolute ( numărul născuților vii, numărul născuților morți, numărul căsătoriilor, etc.), cât și mărimi relative, cu o relevanță mult mai mare deoarece indică intensitatea cu care se manifestă fenomenul în cadrul populației studiate (rata natalității, rata mortalității, rata nupțialității, etc.) și permit realizarea unor comparații între două sau mai multe colectivități privind același fenomen.
procesul demografic se referă la modificarea în timp a fenomenelor
demografice determinată de un ansamblu de factori social-economici, demografici, social-culturali etc.
Demografia este o știință socială care are ca obiect studiul colectivității umane, al fenomenelor și proceselor demografice specifice, în scopul cunoașterii legităților care determină evoluția efectivului, structurii și mișcării acesteia, stabilind locul și corelațiile care derivă din calitatea populației ca verigă a sistemului general economico-social. Demografia fundamentează, prin metodele proprii, măsurile de politică demografică, menite să asigure dezvoltare armonioasă a populației, în concordanță cu interesele generale ale societății, într-o viziune de largă perspectivă.
În sens statistic populația reprezintă un ansamblu, o colectivitate de unități statistice având unul sau mai multe elemente în comun și în cadrul cărora acționează legi de natură statistică; în sens demografic, populația reprezintă acel ansamblu de persoane care trăiesc pe un anumit teritoriu bine delimitat geografic. Această colectivitate prezintă interes din punct de vedere demografic sub următoarele aspecte: volum, structură, repartiție teritorială.
Determinarea mărimii (volumului) unei colectivități, adică a numărului de persoane care o alcătuiesc, nu ține cont de diferențele dintre ele sub aspectul unor caracteristici diverse, ci fiecare locuitor, persoană sau individ reprezintă o unitate statistică.
Indicatorii numărului sau volumului populației
Prin număr al populației se înțelege totalitatea persoanelor aflate în viață la un moment dat, care locuiesc într-un anumit spațiu, stabilit după diferite criterii.
În funcție de modul de obținere al informațiilor și cel de calcul al numărului populației se utilizează următoarele categorii:
numărul înregistrat al populației reprezintă totalitatea persoanelor înregistrate la recensământ;
numărul estimat al populației exprimă numărul populației stabilit prin diferite metode de calcul la un anumit moment, ulterior recensământului. Modul de calcul al efectivului populației estimate pentru perioada curentă este redat de următoarea formulă:
(1)
în care:
Pe = numărul estimat al populației;
Pr = numărul populației înregistrat la recensământ;
Δn = spor natural al populației ( N = născuți și M = decedați)
Δm = spor migrator al populației ( I = imigranți și E = emigranți)
numărul mediu al populației este reprezentat de nivelul central ce privește numărul populației unei unități teritoriale. Se obține utilizând atât media aritmetică simplă :
= (2)
cât și media geometrică:
= (3)
unde:
P0 = populația la începutul perioadei;
P1 = la sfârșitul perioadei.
densitatea populației indică numărul de locuitori dintr-un teritoriu dat ce revine pe un kilometru pătrat din teritoriul respectiv.]
(4)
unde:
P = numărul populației;
S = Suprafața teritoriului exprimată în km2.
b. Indicatorii structurii populației
Populația umană este compusă, la rândul ei, dintr-o serie de subpopulații determinate pe baza unor caracteristici de tip:
demografic ( sex, vârstă, stare civilă);
economic ( populație activă, inactivă, ocupată );
social (statut rezidențial: populație urbană și populație rurală; statut social: patron, salariat, lucrător pe cont propriu, țăran, șomer, casnică etc. );
etnic ( naționalitate, rasă, limbă maternă );
educațional (nivel de instruire, unitate de învățământ absolvită).
b.1. Structura populației după sex
Sunt utilizați următorii indicatori:
proporția populației feminine (PF), respectiv masculine (PM), în populația totală (P):
= (5)
= (6)
raportul de feminitate, respectiv masculinitate al populației de vârstă x:
(7)
(8)
b.2. Structura populației după vârstă
În raport cu vârsta, populația umană se grupează în trei categorii:
populația tânără ( 0-15 sau 0-19 ani );
populația adultă ( 16-59 sau 20-64 ani );
populația vârstnică ( 60 sau 65 de ani și peste ).
Cel mai frecvent utilizată este însă repartizarea populației pe grupe de 5 ani și pe intervalele cerute de grupele funcționale ( populația de vârstă școlară, populația în vârstă de muncă). Ca indicator se întrebuințează:
greutatea specifică a populației de vârstă x calculată după modelul:
= (9)
b.3. Structura populației pe medii
Principalul indicator este rata de urbanizare (gU) care se calculează ca raport între populația din mediul urban ( PU ) și populația totală:
= (10)
b.4. Structura populației după situația economică
Se referă la divizarea acesteia în populație activă și populație inactivă . Ea poate fi extinsă prin realizarea unei corelații cu statutul social, în funcție de care se distig patroni, salariați, lucrători pe cont propriu, țărani, șomeri, casnice etc.
b.5. Structura populației după nivelul de instruire
Nivelul de instruire reprezintă cea mai importantă caracteristică calitativă a unei populații. Cel mai des utilizați indicatori sunt:
ratele generale ale nivelului de instruire calculate ca raport între numărul absolvenților din învățământul primar (Ppr), secundar (Psec), superior (Psup), pe de o parte și totalul populației ≥ 12 ani:
= , (11)
= , (12)
= (13)
rata analfabetismului reprezintă proporția neștiutorilor de carte în totalul populației ≥ 12 ani.
rata brută de cuprindere în învățământ calculată ca raport între numărul de elevi, studenți înscriși într-un nivel de învățământ și numărul persoanelor de vârstă școlară:
= 100 (14)
Indicatorii mișcării populației
Efectivul și structura unei populații variază de la o perioadă la alta, de la un spațiu la altul, aflându-se într-un proces continuu de modificare datorat intrărilor și ieșirilor din sistem, adică mișcării naturale și a celei migratorii.
Ecuația pe baza căreia se determină mișcarea generală a numărului populației între momentele „ T ” și 0 este următoarea:
(15)
unde:
= sporul natural al populației calculat ca diferență între numărul născuților vii (N) și numărul deceselor (M) înregistrate în perioada 0→T;
= sporul migrator al populației dat de diferența dintre numărul imigranților (I) și numărul emigranților (E) în perioada 0→T.
c.1. Indicatorii mișcării naturale
Principalele fenomene demografice care caracterizează mișcarea naturală sunt: nupțialitatea, fecunditatea, natalitatea, divorțialitatea și mortalitatea. În timp ce fenomenele de naștere și de deces sunt fenomene unice, irepetabile în viața unei persoane, determinând intrările și ieșirile din cadrul populației privite ca un sistem cibernetic, contribuind la modificarea continuă a efectivului acesteia, nupțialitatea și divorțialitatea pot fi fenomene repetabile în viața persoanelor ce duc la modificarea stării civile a unei populații. Indicatorii mișcării naturale se calculează frecvent ca rate la 1 000 de locuitori și se exprimă statistic în promile (‰).
c.1.1. Natalitatea
Exprimă numărul total al născuților-vii în cadrul unei colectivități umane, delimitată prin caracteristici de timp și spațiu. Este cea mai complexă componentă a mișcării naturale deoarece este influențată de un număr mare de factori demografici, sociali, economici, culturali și psihologici. Acest fapt determină o mare diversitate tipologică a natalității pe glob, iar în cadrul fiecărei țări în parte, evoluția ei înregistrează tendințe semnificative în contextul economico-social general.
Semnificative în analiza natalității sunt următoarele tipuri de rate:
rata generală de natalitate
= (16)
unde:
= rata generală a natalității
= numărul născuților vii
= numărul mediu al populației
rata totală de natalitate
= (17)
unde:
= rata totală a natalității
= numărul născuților vii
= numărul născuților morți
= numărul mediu al populației
rata de natalitate legitimă
(18)
rata de natalitate nelegitimă
(19)
c.1.2. Fertilitatea
Rata generală de natalitate nu asigură, prin conținutul elementelor sale, comparabilitatea necesară descrierii absolute reale a fenomenului. Masa născuților vii, într-o anumită perioadă de timp, este pusă în legătură cu efectivul mediu de populație. Dar nu întreaga populație este implicată în procesul de reproducere în ceea ce privește născuții vii, ci numai o parte a colectivității umane, ceea ce alcătuiește așa-numitul contingent fertil.
Contingentul fertil cuprinde populația masculină în limitele de vârstă 18-45 ani și populația feminină în vârstă de 15-49 ani.
Deoarece efectivul și structura contingentului fertil masculin nu exercită influențe semnificative asupra numărului născuților vii, analiza vizează exclusiv contingentul fertil feminin și anume populația feminină de vârstă fertilă, numită și în vârstă de reproducere sau procreare, compusă din 35 de generații anuale (sub-populația feminină din intervalul prezentat mai sus).
Indicatorii fertilității sunt:
rata generală de fertilitate măsoară frecvența născuților vii în cadrul contingentului fertil feminin
(20)
unde:
= numărul născuților vii în intervalul dat
15-49 = efectivul mediu al populație feminine de vârstă fertilă
Valoare ratei generale a fertilității este influențată nu numai de fertilitatea specifică pe vârste , ci și de structura populației feminine după vârstă.
Ratele diferențiale de fertilitate caracterizează fertilitatea pe medii (urban și rural), pe județe, precum și în funcție de ocupație și pe categorii sociale.
rata de fertilitate pe grupe specifice de vârstă (X)
(21)
rata totală de fertilitate
= (22)
c.1.3. Nupțialitatea
Este fenomenul demografic care desemnează totalitatea căsătoriilor încheiate într-o perioadă de timp determinată, de obicei un an calendaristic.
Indicatorii nupțialității sunt:
indicatorii de volum reprezintă mulțimea evenimentelor demografice legate de nupțialitate care au avut loc în cadrul unei anumite populații, într-o perioadă de timp determinată, respectiv colectivitățile de populație supuse diferitelor riscuri legate de nupțialitate:
populația totală P;
celibatari Pc;
căsătoriți 2C;
căsătorii C;
divorțați Pd;
văduvi Pv;
populație medie
indicatorii intensității nupțialității sunt:
rata brută de nupțialitate (a căsătoriilor) calculată sub forma unui raport între numărul de căsătorii într-o perioadă de timp determinată și populația medie a perioadei
= (23)
în care:
= rata brută de nupțialitate
C = numărul căsătoriilor în perioada de timp specificată
= efectivul mediu al populației în același interval
rata brută de nupțialitate masculină
(24)
rata brută de nupțialitate feminină
(25)
rata de nupțialitate pe grupe specifice de vârstă (X)
(26)
unde:
Căsătoriix = numărul persoanelor care s-au căsătorit la vârsta x
vârsta medie la prima căsătorie
Se calculează ca o medie aritmetică ponderată a mijloacelor intervalelor anuale cuprinse între 16 și 50 de ani (16,5 ani, 17,5 ani etc.) ponderată cu numărul persoanelor căsătorite de vârsta respectivă.
c.1.4. Divorțialitatea
Divorțul reprezintă o formă de desfacere a unei căsătorii încheiate legal printr-o hotărâre definitivă a organelor judecătorești.
Divorțialitatea caracterizează masa divorțurilor într-o perioadă delimitată de timp, de regulă un an calendaristic.
Indicatorii divorțialității:
rata brută de divorțialitate indică numărul mediu al divorțurilor la 1 000 de locuitori și se determină raportând numărul divorțurilor dintr-o perioadă stabilită la numărul populației medii din aceeași perioadă.
= , (27)
unde:
= rata brută de divorțialitate
D = numărul divorțurilor în perioada stabilită
= populația medie din aceeași perioadă
rata de divorțialitate a persoanelor căsătorite se determină ca un raport între numărul divorțurilor dintr-un anumit interval de timp și numărul cuplurilor căsătorite din același interval de timp.
, (28)
unde:
= rata de divorțialitate a persoanelor căsătorite
D = numărul de divorțuri într-un interval de timp
C = numărul de căsătorii în aceeași perioadă
c.1.5. Mortalitatea
Mortalitatea “constituie un fenomen demografic care descrie mulțimea deceselor produse în cadrul unei populații într-o perioadă de timp determinată, de obicei un an calendaristic.”
Decesul este evenimentul demografic definit prin “dispariția permanentă a oricărui semn de viață într-un moment oarecare posterior nașterii vii (încetarea funcțiilor vitale după naștere, fără posibilitatea resuscitării), excluzând decesul fetal sau născutul-mort.”
Indicatorii mortalității sunt:
rata generală de mortalitate se calculează prin raportarea numărului celor decedați într-o anumită perioadă (an calendaristic) din cadrul populației totale la numărul mediu al populației din aceeași perioadă.
, (29)
unde:
= rata generală de mortalitate
M = numărul decedaților într-o anumită perioadă
= numărul mediu al populației în aceeași perioadă
rata de mortalitate pe grupe specifice de vârstă (x)
(30)
unde:
= numărul decedaților de vârstă x
rata mortalității infantile
Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic care prezintă masa deceselor copiilor în vârstă de până la un an înregistrate într-o anumită perioadă de timp.
(31)
unde:
= rata mortalității infantile
= număr de decese până la 1 an
rata mortalității neonatale precoce
(32)
unde:
Rp = rata mortalității neonatale precoce
M0-6 zile = numărul deceselor copiilor în vârstă de până la 6 zile într-o anumită perioadă
Nvii = numărul născuților vii în aceeași perioadă
rata mortalității neonatale
(33)
unde:
Rn = rata mortalității neonatale
M0-29 zile= numărul deceselor copiilor în vârstă de până la 29 zile într-o anumită perioadă
Nvii = numărul născuților vii în aceeași perioadă
rata mortalității postneonatale
(34)
unde:
Rpn = rata mortalității postneonatale
M1-11luni = numărul deceselor copiilor în vârstă de până la 11 luni într-o anumită perioadă
Nvii = numărul născuților vii în aceeași perioadă
rata mortinatalității
Mortinatalitatea este fenomenul demografic care exprimă numărul născuților morți într-o anumită perioadă, de obicei un an calendaristic.
Evenimentul demografic care constituie obiectul înregistrării în statistica stării civile este „nașterea acelui produs al concepției, a cărui perioadă de gestație depășește 28 de săptămâni și care, în momentul nașterii, nu prezintă nici un semn de viață.”
(35)
Indicatorii de sinteză ai mișcării naturale a populației sunt:
sporul natural sau excedentul natural ce se determină ca diferență între numărul născuților vii (N) și cel al decedaților (M) :
(36)
rata sporului natural
= x 1 000 = x 1 000 (37)
c.2. Indicatorii mișcării migratorii
Spre deosebire de mișcarea naturală a populației care este un fenomen biologic-social, mișcarea migratoare este în totalitate un fenomen social. Noțiunea de mișcare migratorii se poate defini în sens restrâns ca „deplasarea populației dintr-o localitate în alta, sau dintr-o țară în alta, însoțită de schimbarea statutului rezidențial (domiciliul stabil).”
Având drept criteriu spațiul, mișcarea migratoare se clasifică astfel:
mișcare migratoare internă ( se desfășoară în interiorul granițelor unei țări);
mișcare migratoare externă sau internațională (se desfășoară între țări).
Principalii indicatori ai mișcării migratorii a populației sunt:
migrația brută
(38)
unde:
I = numărul persoanelor imigrante (sosite în localitate, județ respectiv țară în cursul anului)
E = numărul persoanelor emigrante (plecate din localitate, județ, respectiv țară în aceeași perioadă)
rata migrație brute
(39)
migrația netă sau sporul migrator (Δm) calculată ca diferență între efectivul persoanelor imigrante și efectivul emigranților:
(40)
rata migrației nete
(41)
rata de imigrare
(42)
rata de emigrare
(43)
1.2. Speranța de viață – reflectare a standardului dezvoltării economico-sociale.
Cel mai important indicator calculat pe baza tabelei de mortalitate este speranța matematică de viață care sintetizează influența mai multor factori: biologici, sociali, sanitari, de mediu etc.
Speranța matematică de viață la vârsta de 0 ani este un indicator reprezentativ pentru gradul de dezvoltare și de civilizație al societății.
Dicționarul de statistică generală definește durata medie de viață sau speranța de viață la naștere astfel: „valoarea medie (numărul mediu de ani pe care îi are de trăit nou-născutul) obținută pentru cohorta adoptată pentru calculele specifice tabelei de mortalitate din anul respectiv.”
Deoarece speranța matematică de viață este o medie aritmetică, poate fi estimată folosind ceilalți doi indicatori ai centrului de grupare, și anume mediana și modulul.
În consecință se poate determina suplimentar „durata mediană a vieții” (durata probabilă a vieții) și „vârsta modală la deces” (durata normală a vieții).
Durata mediană a vieții la vârsta x (), arată „numărul de ani după care va fi în viață jumătate din efectivul supraviețuitorilor vârstei x.”
Nivelul indicatorului, pentru fiecare vârstă, se stabilește pe baza relației:
(44)
în care:
n = numărul de ani întregi după care numărul de supraviețuitori va fi puțin mai mare decât jumătatea efectivului supraviețuitorilor la vârsta x;
Sx+n = numărul supraviețuitorilor la vârsta x+n;
Sx = numărul de supraviețuitori la vârsta x;
Sx+n+1 = numărul supraviețuitorilor la vârsta x+n+1
Este evidentă relația:
(45)
În cazul în care: ,atunci = n. (46)
Vârsta modală la deces se determină pe baza seriei datelor privind numărul deceselor și reprezintă vârsta la care se înregistrează punctul maxim al curbei deceselor, făcând abstracție de efectivul deceselor la vârsta de zero ani.
Calculul exact al „vârstei modale” necesită un procedeu de interpolare, folosind relația:
(47)
în care:
Vmo = vârsta modală (durata normală a vieții);
Xmo = vârsta la care se înregistrează numărul cel mai mare de decese;
Δ1 = diferența dintre efectivul deceselor corespunzător vârstei Xmo și efectivul deceselor vârstei anterioare;
Δ2 = diferența dintre efectivul deceselor la vârsta Xmo și efectivul deceselor la vârsta următoare.
În situația când nu se urmărește cunoașterea exactă a speranței matematice de viață (mai ales la vârsta de zero ani), aceasta poate fi exprimată prin durata mediană sau vârsta modală, indicatorii care necesită un volum de calcule mult mai reduse. Având în vedere însă, faptul că repartiția deceselor pe vârste este puternic asimetrică, se impun rezerve în exprimarea unor concluzii cu privire la gradul de apropiere dintre cei trei indicatori ai centrului de grupare.
1.3.Dinamica speranței de viață în România după 1995
Evoluția economică a implicat în România o creștere a speranței de viață. Dacă în anul 1995 durata medie a vieții era de 65,70 ani pentru bărbați și 73,36 ani pentru femei cu o valoare medie de 69,40 ani, în anul 2007 speranța de viață a înregistrat o valoare medie de 72,61 ani ( F: 76,14; M: 69,17).
Evoluția speranței de viață este prezentată în următorul tabel:
Tabel nr.1.
Sursa: Anuar statistic al României, Ed. INS, București, 2008
Pe parcursul perioadei analizate speranța de viață la naștere a urmat o tendință ascendentă. Diferența între sexe în ceea ce privește speranța de viață a fost mereu în favoarea femeilor și a continuat să crească în ultimii ani. Diferențele sunt mai accentuate între mediile de reședință: la bărbați speranța de viață este mai redusă în rural decât în urban cu aproximativ doi an, la femei fiind de 1,14 ani în favoarea urbanului. Speranța de viață feminină rămâne mai mare decât a bărbaților în orice mediu de reședință.
Creștere speranței de viață determină îmbătrânirea populației, fenomen căruia va trebui să-i facă față societatea și la care se mai adaugă: „număr crescut de pensionari, număr crescut de persoane care trăiesc singure, număr crescut de vârstnici de sex feminin, incapacitatea familiei de a-și rezolva singură problemele legate de îngrijirea membrilor aflați la vârste înaintate, nevoi crescute de servicii sociale.”
Comparativ cu țările dezvoltate din lume, durata medie de viață a românilor este mult mai mică. Durata medie de viață a crescut pentru prima dată în ultimii 20 de ani în anul 2000, iar în 2007 a a înregistrat valoarea medie de 72,61 ani (F: 76,14; B: 69,17). Analizele și comparațiile cu celelalte țări europene demonstrează faptul că România se află constant pe ultimele locuri, chiar și ritmul de creștere al speranței de viață fiind nesatisfăcător. Forurile de specialitate internaționale, cum ar fi Biroul OMS pentru Europa afirmă că România „stagnează de peste 30 de ani la acest indicator”, care reprezintă „oglinda stării de sănătate a populației, a dezvoltării social economice, a nivelului de trai, a performanțelor sistemului sanitar.”
1. 4. Principalele sisteme de indicatori pentru dezvoltarea economică și socială
Conceptul de coeziune socială este legat de „nevoia de relaționare, iar satisfacerea acestei nevoi rezidă din voința oamenilor de a coopera, voință care se constituie într-o forță ce menține toți membrii societății într-o interacțiune permanentă. Relațiile și legăturile care se stabilesc între oameni, precum și valorile împărtășite de aceștia își aduc contribuția la coeziunea socială.”
Conform Dicționarului de Sociologie, coeziunea este definită prin „natura și nivelul militantismului sindicatelor și a dispoziției acestora de a folosi grevele sau alte forme de conflict industrial în interesul muncii”, sau altfel spus, cu cât grupurile sunt mai coezive, cu atât rezultatele muncii sunt mai bune.
Se poate vorbi de coeziune socială acolo unde oamenii se simt parte a societății, unde familia și relațiile personale sunt puternice, unde diferențele dintre oameni sunt respectate și unde oamenii se simt în siguranță și sprijiniți de alții. Deci coeziunea socială are în vedere relațiile sociale și angajamentele din cadrul comunității care fac ca oamenii să fie împreună.
S-au identificat două dimensiuni fundamentale ale conceptului de coeziune socială și anume:
dimensiunea ideatică referitoare la identificarea psihologică a membrilor în interiorul unei colectivități,
dimensiunea relațională ce are în vedere observarea relațiilor între membri.
Sunt trei tipuri de factori care alcătuiesc conceptul:
întărirea legăturilor prin valori, identitate, cultură,
diferențe și diviziuni: inegalități și nedreptăți, diversitate culturală, divizări geografice,
liant social care se referă la asociații și rețele, infrastructură, valori și identitate.
Sistemul European al Indicatorilor Sociali
Accentul se pune astăzi tot mai mult pe măsurarea bunăstării, pe încercarea de a dezvolta Sistemul European de Indicatori Sociali (EUSI) cu ajutorul căruia să poată fi operațional și măsurabil conceptul de coeziune socială. Dezvoltarea EUSI este obiectivul principal al unui proiect al Departamentului Indicatorilor Sociali al Centrului de Prospectare, Cercetare și Metodologie (ZUMA) cu sediul în Germania.
În cadrul acestui sistem de indicatori sunt luate în considerare dimensiunile coeziunii sociale în corelație cu dimensiuni ale altor domenii de activitate ( calitatea vieții și dezvoltarea durabilă). Principalele dimensiuni ale coeziunii sociale sunt:
reducerea disparităților teritoriale și structurale și excluziunii sociale în interiorul societății. Aici se au în vedere următoarele aspecte:
disparități regionale;
oportunități egale pentru femei și bărbați, generații, clase sociale, persoane cu handicap, grupuri minoritare;
excluziune socială.
trăinicia capitalului social al societății cu următoarele aspecte importante:
disponibilitatea relațiilor sociale ;
activități sociale și politice și implicarea;
calitatea relațiilor sociale;
calitatea instituțiilor societății;
o preocupare specific europeană, referitoare la aspectele coeziunii sociale între țările europene.
Toate aceste aspecte pot fi utilizate pentru mai multe domenii de activitate, fiind identificate 13 astfel de domenii de către EUSI. Acestea sunt:
populație, gospodării și familii
adăpost
transport
timp liber, media și cultură
participare socială și politică și integrare
educație și pregătire profesională
piața muncii și condiții de muncă
venituri, standard de viață și modele de consum
sănătate
mediu
securitate socială
siguranță publică și criminalitate
totalul condițiilor de viață
În ceea ce privește prima dimensiune a coeziunii referitoare la reducerea disparităților teritoriale și structurale și excluziunii sociale este de menționat faptul că măsurarea diferitelor aspecte se poate realiza pentru aproape toate domeniile.
În cazul disparităților regionale se au în vedere aspecte legate de accesul la transport, la serviciile de agrement și cele culturale, de instituțiile de educație și cele de îngrijire a sănătății, de oportunitățile de angajare sau de starea mediului.
Problema oportunităților egale sau inegalităților este avută în vedere pentru multe domenii și pentru diferite grupuri ale populației. Sunt urmărite aspecte privitoare la „inegalități în implicarea în treburi gospodărești și-n îngrijirea copiilor, participare politică sau oportunități de angajare, inegalitățile generațiilor în relațiile sociale sau cu privire la riscurile șomajului, inegalități între clase sociale în privința condițiilor de locuit sau a stării de sănătate, inegalități între persoanele cu/fără handicap rezultate din accesul la transportul public sau în instituțiile de educație, inegalități între populația autohtonă și cei de alte naționalități în privința înscrierii în școli sau a siguranței publice.”
Manifestările excluziunii sociale pot fi analizate în mai multe domenii și măsurate pe baza numărului persoanelor fără adăpost, a izolării sociale, a șomajului pe termen lung, a sărăciei, prin deteriorarea gravă a sănătății sau prin lipsa protecției sociale.
Trăinicia capitalului social al unei societăți reprezentând cea de-a doua dimensiune a coeziunii sociale are în vedere mai puține domenii. Cele mai multe aspecte ale acestei dimensiuni se referă la domeniul „Participare socio-politică și integrare” deoarece acesta are o arie mai largă de acoperire a problemelor legate de relațiile sociale și de angajament în afara gospodăriilor proprii, cum ar fi disponibilitatea rudelor și prietenilor, frecvența contactelor și suportul în interiorul acestor rețele personale, calitatea de membri în organizații, implicarea în domeniul public, voluntariatul în activitățile politice. Alte domenii relevante pentru aceste aspecte sunt „Populația, gospodării și familii” și piața muncii și condițiile de muncă”, care vizează relațiile sociale și activitățile în interiorul propriei gospodării sau familii, respectiv la locul de muncă.
Calitatea instituțiilor societății este o componentă a capitalului social solicitată în foarte multe domenii, adresându-e instituțiilor de educație, de îngrijire a sănătății, de securitate socială sau sistemului legal.
Coeziunea socială la nivel european are în vedere aspecte ce pot fi analizate pentru multe domenii cum ar fi: frecvența călătoriilor, răspândirea produselor culturale, schimbul de elevi, studenți și forță de muncă între țările europene, relațiile sociale și atitudinile față de alți oameni din țări europene și formarea unei identități europene comune a cetățenilor.
Măsurarea aspectelor pentru fiecare domeniu specific și pentru ambele dimensiuni ale coeziunii sociale se realizează prin identificarea mai întâi a componentelor fiecărui aspect și mai departe prin elaborarea unuia sau mai multor indicatori ce caracterizează fiecare componentă. Rezultatul final se prezintă sub formă unei liste a indicatorilor coeziunii sociale care pot fi grupați pe domenii, componente, aspecte și dimensiuni ale coeziunii sociale. Până în prezent doar pentru 7 din cele 13 domenii s-au identificat aspectele și indicatorii coeziunii sociale.
Sistemul național de indicatori de incluziune socială în România
Indicatorii de incluziune socială reprezintă principalul instrument statistic de măsurare a dimensiunilor sărăciei și excluziunii la nivelul țărilor Uniunii Europene, a progreselor realizate în acest domeniu prin programele naționale de combatere a fenomenului, precum și a decalajelor existente între țări. Acești indicatori constituie un instrument important folosit la fundamentarea și dezvoltarea politicilor sociale, permițând descrierea în termeni statistici a nivelului de dezvoltare socială atins în societate, precum și evidențierea problemele existente.
În prezent în România, diagnoza sărăciei se bazează în principal pe metoda absolută de măsurare a fenomenului. Indicatorii construiți permit surprinderea în dinamică a dimensiunii monetare a sărăciei și identificarea grupurilor cu cel mai ridicat risc.
Construirea unui set de indicatori ai excluziunii/incluziunii sociale în cazul României și stabilirea metodologiei de calcul a acestora a fost o necesitate ținând cont de:
înscrierea României în trendul de dezvoltare a unei politici comprehensive și integrate de combatere a sărăciei, prin elaborarea Planului Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc);
inițierea procesului de elaborare a Memorandumului Comun de Incluziune Socială.
Stabilirea setului de indicatori ai incluziunii sociale și monitorizarea lor permite completarea diagnozei societății românești prin:
Asigurarea comparabilității evaluărilor privind sărăcia, inegalitatea distribuției veniturilor și celorlalte dimensiuni măsurate prin indicatorii primari și secundari;
Integrarea într-o bază comună de monitorizare, în special prin intermediul indicatorilor de nivel terțiar, a celor mai relevanți indicatori specifici de excluziune /incluziune socială.
A fost propus un set de indicatori privind incluziunea socială, menit “să evidențieze progresele realizate în dezvoltarea societății românești în direcția transformării ei într-o societate coezivă, de tip european, în contextul pregătirii aderării în 2007 la Uniunea Europeană.”
La inițiativa Secretariatului Tehnic CASPIS, Guvernul a adoptat, in ședința din 26 mai 2005, Hotărârea privind aprobarea Sistemului național de indicatori de incluziune socială (HG nr. 488 din M. Of. nr. 492/10 iunie 2005). România se racordează astfel la metodologia de monitorizare a incluziunii sociale în țările-membre UE și în țările-candidate. Adoptarea acestui set de indicatori va permite evaluarea constantă a nivelului de sărăcie, a unor fenomene de excluziune socială și evoluția acestora, astfel încât, prin analiza datelor, să poată fi identificate direcțiile în care sunt necesare măsuri de corectare sau ameliorare a politicilor publice.
Setul de indicatori include două categorii:
indicatori de nivel primar și secundar – comuni pentru țările UE (indicatori Laeken);
indicatori de nivel terțiar – specifici pentru situația incluziunii sociale la nivel național (conform metodologiei stabilite de către Uniunea Europeană).
Lista de indicatori de nivel primar și secundar a fost stabilită de Comisia Europeană, iar metodologia de calcul a acestora pentru România a fost elaborată de Institutul Național de Statistică (INS), în scopul obținerii unor estimări comparabile cu statele membre.
Lista de indicatori de nivel terțiar, specifici pentru România, a fost stabilită în urma consultării instituțiilor publice centrale care vor utiliza indicatorii de incluziune socială și a altor organisme care desfășoară activități în domeniul incluziunii sociale.
Indicatorii au fost selectați ținându-se cont de relevanța acestora pentru fenomenele de incluziune socială, propunerile de indicatori primite de la instituțiile implicate în procesul de consultare, disponibilitatea datelor și capacitatea instituțională existentă pentru calcularea lor.
Principalul avantaj al sistemului de indicatori ai incluziunii sociale este acela că permite să fie introduși noi indicatori care să reflecte prioritățile politice ale momentului sau să fie eliminați alții fără a afecta semnificativ integritatea ansamblului.
Sistemul canadian de indicatori ai coeziunii sociale
Consiliul Canadian al Dezvoltării Sociale (CCSD) a elaborat în anul 2000 un Proiect al Indicatorilor Coeziunii Sociale. Acest proiect a avut ca scop identificarea posibililor indicatori prin care să se măsoare coeziunea socială .
Potrivit raportului, conceptul de coeziune socială se axează pe voința oamenilor de a coopera și de a se implica voluntar în parteneriate. Coeziunea socială “se manifestă direct în activități și practici social coezive” ca de exemplu angajarea în rețele sociale formale și informale, în activități de grup și în asociații.
Indicatorii au fost grupați în două categorii: indicatori ai condițiilor favorabile pentru coeziunea socială care, la rândul lor se împart în condiții economice, șanse de viață și indicatori ai calității vieții și elemente ale activității sociale ce determină coeziunea socială care implică voința de a coopera, participarea și capacitatea de a fi calificat.
Aspectele avute în vedere în cadrul condițiilor economice sunt :
distribuția venitului pentru care s-au propus indicatori cum ar fi venitul mediu disponibil, distribuția câștigurilor urmărită pe sexe și grupuri de vârstă, veniturile din provincie;
polarizarea venitului caracterizată de raportul între câștigurile bărbaților și cele ale femeilor, mobilitatea economică intergenerațională;
sărăcia exprimată prin: linia sărăciei, rata sărăciei, rata sărăciei profunde, durata sărăciei;
ocuparea este măsurată cu ajutorul ratei de ocupare, ratei ocupării involuntare part-time*, șomajului pe termen lung;
mobilitatea este reflectată prin indicatorul mobilității intra- și inter-provinciale care are în vedere migrația internă. Prezintă interes pentru coeziunea socială deoarece mobilitatea geografică permite stabilirea contactelor și păstrarea relațiilor dintre oameni.
Pentru a determina șansele de viață, adică a condițiilor minime pentru un trai decent, s-au sugerat indicatori care vizează:
îngrijirea sănătății măsurată prin intermediul cheltuielilor în clinici private pentru îngrijirea sănătății, cheltuielilor cu sănătatea din PIB;
educația caracterizată prin cheltuiala cu educația în înstituțiile private, datoria medie a studenților, rata abandonului liceal;
disponibilitatea locuințelor adecvate analizată prin costurile cu locuința ca procent din venitul gospodăriei, raportul chiriași/proprietari și oameni fără adăpost.
Calitatea vieții influențează și este influențată de coeziunea socială. Acest domeniu este analizat din punct de vedere al:
stării de sănătate a populației prin indicatori ai morții premature ca potențiali ani pierduți din viață la 1000 de persoane sau principalele motive ale morții;
securității personale și a familiei caracterizată prin rata omuciderii, rata delictelor grave, rata infracționalității ce nu implică amenințări sau violență, ratele victimizării;
securității economice exprimată prin procentul ipotecii totale și cheltuielilor de consum din venitul disponibil;
statutului familiei analizat prin prisma aranjamentelor custodiale, scălii funcționării familiei(indică sănătatea relațiilor din familie), cantității și calității interacțiunilor dintre părinți și copii, rezultatelor copilului;
utilizării timpului, atât al timpului petrecut în diferite activități, cât și timpului alocat familiei, prietenilor, comunității prin indicatori cum ar fi media timpului petrecut pentru o muncă plătită, o muncă neplătită, pentru recreere, ore petrecute la TV;
mediului înconjurător artificial ce influențează coeziunea socială prin infrastructură (locuri de recreere, parcuri publice) și comunicare;
calității mediului natural apreciată prin calitatea aerului, calitatea apei, boli provocate de măncare și apă.
În cadrul elementelor activității sociale care determină coeziunea socială se regăsește voința indivizilor de a coopera ce se bazează pe sentimente de înțelegere și încredere.
Aspectele urmărite vizează:
gradul de încredere în oameni,
gradul de încredere în instituții caracterizat prin: încrederea în sistemul de îngrijire a sănătății, în educația publică,în justiție în parlament,
respectul pentru diversitate urmărit prin prisma recunoașterii și acceptării diversității culturale,
înțelegerea reciprocității,
apartenența ce are în vedere atașamentul față de comunitate și sensul de apartenență la comunitatea canadiană.
Un alt element al activității sociale îl reprezintă participarea indivizilor analizată prin:
implicarea socială urmărită prin indicele suportului social, al prezenței la servicii religioase, indicele implicării sociale și al frecvenței contactelor cu familia, cu prietenii,
participarea în rețele și grupuri redată prin voluntariat, activități de grup, nivelul activităților filantropice,
participarea politică este urmărită prin intermediul masei votanților la fiecare nivel al alegerilor.
Capacitatea de a fi instruit este tot un element al activității sociale care favorizează coeziunea socială, deoarece „lipsa acestei capacități poate fi la rândul său un determinant al excluziunii, fie de pe piața muncii, fie din activitățile culturale și comunitare”.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA DE DETERMINARE A INDICELUI DEZVOLTĂRII UMANE
Conceptul de dezvoltare umană și indicele specific de măsurare a acesteia
Din anul 1972, când a avut loc Conferința asupra mediului de la Stockholm, și până astăzi, au fost identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare prin prisma interdependențelor dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale și procesului creșterii economice. Aceste interpretări se înscriu între două limite extreme: cea a primului raport al Clubului de la Roma care propune stoparea creșterii economice și cea a verzilor, care absolutizează rolul mediului natural.
Noțiunea de dezvoltare durabilă, definită de raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (1978) ca fiind „ o dezvoltare care satisface necesitățile prezentului fără a compromite necesitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile lor nevoi și aspirații”, presupune realizarea unei interdependențe între cele trei modalități principale de atingere a acestui deziderat: educație, cercetare științifică, acțiune politică.
Dezvoltarea durabilă își propune să realizeze trei tipuri de abordări pentru a reuși să soluționeze cele trei categorii de obiective: economice, sociale și ecologice. Dacă, într-o primă fază, aceste categorii au fost considerate interdependente unul față de celelalte, începând cu anii 80 se accentuează necesitatea realizării unei interdependențe între domeniile respective.
Obiectivele dezvoltării durabile presupun realizarea a trei categorii de abordări:
abordarea economică se bazează pe principiul generării unui venit maxim în condițiile menținerii capitalului (natural, uman, economic);
abordarea ecologică se bazează pe susținerea stabilității sistemelor biologice naturale și antropice;
abordarea socio-culturală se bazează pe menținerea stabilității sistemelor sociale și culturale pentru determinarea unei echități intra – și intergeneraționale prin păstrarea diversității culturale și încurajarea pluralismului de idei.
În cadrul Conferinței Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro, din iunie 1992, a fost prezentat raportul Brundtland, intitulat „Viitorul nostru comun”, care concepe dezvoltarea durabilă ca o conciliere între „economie și mediul înconjurător pe o nouă cale de dezvoltare care să susțină progresul uman, nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat.”
Dezvoltarea durabilă reprezintă acel tip de dezvoltare economico-socială care permite satisfacerea nevoilor generației prezente fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Ideea de la care se pornește în definirea acestui concept este „ necesitatea egalității șanselor generațiilor umane care coexistă și se succed la viață pe planeta Pământ.”
În cadrul dezvoltării durabile se are în vedere interacțiunea compatibilității a patru sisteme: economic, uman, ambiental și tehnologic. Pentru realizarea condiției de compatibilitate a celor patru sisteme care se află în interacțiune este necesar progresul simultan în toate cele patru dimensiuni ale dezvoltării durabile:
dimensiunea naturală ( se poate vorbi de dezvoltare durabilă dacă mediul creat de om este compatibil cu mediul natural);
dimensiune economică ( se bazează pe competitivitatea concurențială);
dimensiunea social-umană ( toate ieșirile din mediul creat de om trebuie să răspundă direct nevoilor și intereselor prezente și de perspectivă ale generațiilor care coexistă și se succed);
dimensiunea național-statală, regională și mondială ( asigurarea compatibilității criteriilor de optimizare pe plan național, dar și la nivel regional sau global).
Conceptul de dezvoltare durabilă, ca și strategia sa de realizare pun problema omului și, în general, a colectivității umane, din perspectivele timpului și spațiului. Din acest motiv s-a stabilit să i se spună dezvoltare umană durabilă.
“Comparativ cu dezvoltarea de până acum, viziunea dezvoltării umane durabile încorporează următoarele exigențe majore la nivelul tuturor economiilor naționale și ale sistemului global al economiei mondiale:
un comportament fundamental, revizuit esențial, ca modalitate directă de luptă cu restricțiile obiective și subiective ale dezvoltării și de colaborare cu mediul natural,
îmbunătățirea substanțială, în termeni absoluți și relativi, a dezvoltării din țările în curs de dezvoltare, în raport cu statele dezvoltate economic ale lumii,
o planificare strategică, cu elemente specifice și comune, aflate în compatibilitate directă, atât în plan național, cât și internațional,
atingerea unei stări raționale și durabile de echilibru prin schimbarea fundamentală a valorilor și obiectivelor, la nivel individual, național și mondial,
trecerea la realizarea unei dezvoltări durabile, în condițiile tradițiilor, educației și activităților curente, ale intereselor imediate,
știința trebuie să ajute omul să se cerceteze pe sine – sub aspectul obiectivelor și valorilor sale – tot la fel pe cât dorește să cerceteze lumea pe care vrea să o schimbe,
aspectul important al dezvoltării umane durabile nu este numai supraviețuirea speciei umane , ci dacă aceasta o poate face fără a cădea într-o stare de existență lipsită de orice valoare.”
Cele mai importante elemente care definesc dezvoltarea umană durabilă sunt:
compatibilitatea permanentă și sigură a mediului creat de om cu mediul natural
egalitatea șanselor generațiilor care coexistă și se succed în timp și spațiu
interpretarea prezentului prin prisma viitorului, sub forma introducerii ca scop al dezvoltării durabile securitatea ecologică în locul maximizării profitului
introducerea compatibilității strategiilor naturale de dezvoltare ca urmare a interdependențelor, tot mai puternice, în plan geo-economic și ecologic
mutarea centrului de greutate în asigurarea bunăstării generale, de la cantitatea și intensitatea creșterii economice, la calitatea acesteia
capitalul ecologic (natural) se află în interdependență și se integrează organic cu capitalul creat de om, cu capitalul uman (cultural), în cadrul unei categorii globale ce își redefinește obiectivele economice și sociale și își extinde orizontul de cuprindere în timp și spațiu
trecerea la o nouă strategie cu față natural-umană, în care obiectivele dezvoltării economice și sociale să fie subordonate însănătoșirii omului și mediului natural, în timp și spațiu.
Dezvoltarea umană durabilă combină la nivel superior „creștere economică susținută, păstrarea și ameliorarea sănătății mediului, justiția socială și asigurarea ambianței democratice în viața socială”.
Raportul Mondial al dezvoltării Umane 1995, elaborat sub egida PNUD, identifică patru componente esențiale ale modelului dezvoltării umane:
productivitate
Populația trebuie să găsească modalitatea prin care să sporească productivitatea și, în același timp, să participe deplin la procesul de generare a veniturilor.
echitate
Populația trebuie să aibă acces in mod egal la opțiuni .
durabilitate
Să se asigure accesul la opțiuni atât pentru generațiile prezente, cât și pentru generațiile care vor urma.
împuternicire
Omul trebuie să se implice deplin în luarea deciziilor, dar și în procesele care îi modelează viața.
Dezvoltarea umană are în vedere existența unor condiții economice, sociale, politice și culturale favorabile. În același timp ea trebuie să garanteze că generațiile viitoare vor beneficia de condiții cel puțin asemănătoare cu cele de care se bucură generațiile prezente.
Astfel, conservarea mediului ambiental și regenerarea resurselor sale, protejarea patrimoniului cultural național, precum și îmbunătățirea continuă a climatului socio-politic stau la baza dezvoltării durabile. De asemenea susținerea dezvoltării umane presupune atenuarea și eliminarea discrepanțelor care există între grupuri sociale și zone geografice.
Aspectele multiple ale dezvoltării umane, de la creșterea economică și ocuparea populației, până la egalitatea dintre sexe, protecția mediului și libertăți individuale, sunt tratate într-o viziune integratoare, accentul fiind pus pe lărgirea posibilităților de manifestare a opțiunilor oamenilor.
Noul mod de abordare a conceptului de dezvoltare umană are la bază următoarele cerințe:
o viață cât mai lungă și mai sănătoasă;
o dobândire concretă și continuă extindere a unui bagaj de cunoștințe;
un acces real la resursele necesare pentru un nivel de trai decent.
În ultimul timp se constată o lărgire a conceptului în trei direcții cu trei semnificații specifice:
1. Dezvoltare Umană Durabilă (DUD) presupune absența deficitelor în bugete sau balanțe de plăți, ce ar trebui să fie plătite de generațiile viitoare, posibilitatea de exprimare largă a opțiunilor și o utilizare a capacității oamenilor astfel încât aceștia să contribuie la satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără să pună în pericol satisfacerea necesităților generațiilor viitoare.
2. Dezvoltarea Umană Susținută (DUS) pune pe primul loc populația afectată de sărăcie, mărind posibilitățile și oportunitățile acesteia. Încearcă să determine o participare intensă a acestei populații la luarea deciziilor legate de problemele care o afectează în mod direct pe termen scurt, mediu sau lung.
3. Dezvoltarea Umană Durabilă și Susținută (DUDS) își propune „să asigure restaurarea încrederii în acțiunile sociale și politice, încredere care presupune ca interacțiunile și relațiile dintre individ și formele sociale antitetice să fie considerate elementele esențiale ale structurii și dialogului social”.
Complexitatea dezvoltării umane este măsurată prin intermediul unor indicatori sintetici care oferă posibilitatea caracterizării acestui concept pe baza unui număr restrâns de elemente și, în același timp, permit comparabilitatea în timp și spațiu. Evaluarea sintetică a dezvoltării umane, în conformitate cu metodologia PNUD, este posibilă cu ajutorul indicatorilor sintetici:
indicele dezvoltării umane (IDU) cu cele trei componente esențiale: speranța de viață la naștere, nivel de educație, PIB /locuitor
indicele disparității între sexe (IDS)
indicele participării femeii (IPF)
indicele sărăciei umane (ISU)
De la apariția sa, în primul Raport Global al Dezvoltării Umane publicat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în 1990, indicele dezvoltării umane a fost folosit cu succes drept măsură alternativă a dezvoltării, suplimentând indicatorii economici. În limitele celor trei componente, IDU a avut o contribuție substanțială pentru a atrage mai multă atenție asupra evaluării proceselor de dezvoltare. Totuși IDU nu trebuie privit în mod restrictiv ca o încercare de concentrare asupra unui indice brut și de cuprindere într-un simplu număr a realităților complexe ale dezvoltării. Ar trebui privit ca unul dintre multele componente care asigură datele necesare pentru analiza oportunităților și obstacolelor în ceea ce privește politicile dezvoltării umane. De aceea IDU a fost însoțit întotdeauna de o analiză largă, o varietate de informații suplimentare evidențiind caracteristicile sociale, economice sau politice care influențează natura și calitatea vieții umane.
2.2. Raportul dezvoltării umane și metodologia de determinare a indicelui dezvoltării umane
Începând cu anul 1990, la solicitarea PNUD ( Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), o echipă independentă de experți redactează în fiecare an un raport de dezvoltare umană care aduce în prim-plan problemele majore cu care se confruntă lumea contemporană. La elaborarea analizei și recomandărilor conținute în raport contribuie nu numai cu date, ci și cu idei și bune practici o serie întreagă de specialiști de vârf în consultanță, din toată lumea, proveniți din mediile academice, din administrație și societatea civilă.
PNUD reprezintă un organism cu caracter permanent creat de către Adunarea generală a ONU și ECOSOC „pentru a-și putea duce la îndeplinire sarcinile și atribuțiile crescânde care le revin în domeniul economico-social.” Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) este constituit ca o rețea mondială a Națiunilor Unite în domeniul dezvoltării. Militează pentru schimbare si pentru conectarea țărilor lumii la cunoștințele, experiența si resursele atât de necesare oamenilor care doresc să își construiască o viață mai bună.
Principalele forme pe care le îmbracă asistența acordată de PNUD sunt: acordarea de burse pentru specializarea și formarea de cadre, servicii de experți în diferite domenii, procurarea și furnizarea de echipamente pentru proiecte cuprinse în planurile și programele de dezvoltare ale țărilor în curs de dezvoltare.
În România primul raport al dezvoltării umane a fost elaborat în anul 1995, acesta deschizând seria celor 8 rapoarte publicate până la această dată. El poartă amprenta de ordin conceptual a celor anuale similare realizate sub egida Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în perioada 1990-1994.
Rapoartele dezvoltării umane naționale redactate de PNUD România sunt printre cele mai inovative conținând ample analize ale schimbărilor economice, politice și sociale la nivel național. Acoperă subiecte care includ procesul tranziției în România precum și implicațiile procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Prin intermediul lor se realizează comparații între regiuni, provincii sau localități în ceea ce privește o seri de indicatori economico-sociali cum sunt: educație, speranță de viață, venituri, disparități între sexe, punctând atât realizările cât și nerealizările.
Primul tip de indice al dezvoltării umane a fost construit pe baza a trei elemente considerate componente esențiale ale dezvoltării umane și anume:
longevitate redată prin speranța de viață la naștere și sintetizată de indicele speranței de viață,
nivel de educație ce se calculează ca medie aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populației adulte și rata brută de cuprindere în învățământul de toate nivelurile, fiind sintetizat de trei indici specifici:
indicele gradului de alfabetizare;
indicele ratei brute de cuprindere în învățământ;
indicele nivelului de educație;
standard de viață măsurat prin PIB/ locuitor
Se calculează în dolari SUA la paritatea puterii de cumpărare (dolari PPC) și este sintetizat de indicele PIB/locuitor.
Toate aceste trei componente stau la baza calculului Indicelui Dezvoltării Umane (IDU), indicatorul cel mai utilizat după 1990 din domeniul indicatorilor sociali de sinteză.
Fiecare componentă ia valori cuprinse în anumite intervale stabilite de PNUD:
speranța de viață se încadrează în limitele 25 – 85 de ani,
gradul de alfabetizare de la 0 la 100%,
gradul de cuprindere în învățământ de la 0 la 100%,
PIB/locuitor cuprins între 100 și 40 000 dolari SUA.
Calculul indicelui este simplu pentru fiecare componentă în parte. Numărătorul este obținut ca diferență între valoarea atinsă în dezvoltarea umană în domeniul specific indicatorului și valoarea minimă, exprimând realizările obținute. Numitorul are o dimensiune normativă, reflectând distanța de parcurs între valoarea minimă și maximă pentru respectivul indicator. Media celor trei elemente de bază ale Indicelui Dezvoltării Umane – longevitate, nivel de educație, standard de viață – reflectă nivelul atins în dezvoltarea umană. Cu cât valoarea indicelui e mai aproape de 1, cu atât este mai mică „distanța” rămasă de străbătut până la nivelul superior al dezvoltării umane, posibil de atins la un moment dat.
Etapele ce trebuie parcurse pentru determinarea IDU sunt următoarele:
1. Determinarea indicelui speranței de viață pe baza limitelor stabilite de PNUD
= (48)
2. Determinarea indicelui nivelului de educație pornind de la valorile indicelor gradului de alfabetizare și al ratei brute de cuprindere în învățământ
Indicele gradului de alfabetizare calculat în baza limitelor precizate:
= (49)
Gradul de alfabetizare a populației adulte se determină ca un raport între numărul persoanelor în vârstă de 15 ani și peste care frecventează sau au absolvit o formă de învățământ (inclusiv cei care știu să scrie și să citească) la totalul populației în vârstă de 15 ani și peste:
= , (50)
unde PA = populație analfabetă
Indicele estimat al ratei brute de cuprindere în învățământ
= (51)
Rata brută de cuprindere în învățământ rezultă din raportarea numărului de elevi, studenți înscriși într-un nivel de învățământ, la numărul persoanelor de vârstă școlară:
= (52)
Indicele nivelului de educație:
= ( 2x) 3 (53)
3. Determinarea indicelui PIB/locuitor în urma unei logaritmări a valorii specifice și a limitelor precizate:
= (54)
După parcurgerea acestor etape se poate determina IDU ca o medie aritmetică simplă a celor trei indici calculați anterior:
= (55)
Indicele dezvoltării umane din România este actualizat și raportat în fiecare an începând din 1990. El măsoară realizările medii ale dezvoltării umane într-un indice simplu consolidat. Valoarea IDU este folosită pentru a clasifica și compara țări și tendințe.
Pentru exemplificare se prezintă în continuare valoarea Indicelui Dezvoltării Umane în România în anul 2001 urmând pașii descriși mai sus:
Indicele speranței de viață
populația României pe medii ( %) : urban=54,6; rural=45,4
durata medie a vieții pe medii (ani): urban=72,02; rural=70,08
speranța de viață
SV = ( 72,02×54,6 + 70,08×45,4) 100 = 71,13
indicele speranței de viață
=
Indicele nivelului de educație
gradul de alfabetizare
=
indicele gradului de alfabetizare
=
rata brută de cuprindere în învățământ
= 70,6
indicele ratei brute de cuprindere în învățământ
=
indicele nivelului de educație
= ( 2X IGAPA + IRBCI)3= ( 2×0,972 + 0,706) 3= 2,65:3=0,885
Indicele PIB/locuitor
PIB/locuitor (dolari PPC) =6227
indicele PIB/locuitor
= 0,689
În final se obține pentru IDU în 2001 următoarea valoare:
= 0,778
În următorul tabel sunt prezentați valorile indicelui dezvoltării umane (IDU) după anul 2001
Tabel nr.2.
Sursa: http://hdr.undp.org/en/statistics/ și Anuarul Statistic al României, ed. 2008, INS, București
*date provizorii
Indicele dezvoltării umane din România este actualizat și raportat în fiecare an începând din 1990. El măsoară realizările medii ale dezvoltării umane într-un indice simplu consolidat. Valoarea IDU este folosită pentru a clasifica și compara țări și tendințe.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND CONSTRUCȚIA UNUI INDICE STATISTIC NAȚIONAL AL DEZVOLTĂRII TURISTICE DURABILE
Proiectul statistic al unui indice național al dezvoltării turistice durabile
Măsurarea durabilității dezvoltării a devenit treptat cel mai important domeniu și în cadrul indicatorilor sociali de sinteză, dintre care cel mai utilizat după 1990, rămâne indicele dezvoltării umane (IDU sau conform abrevierii din limba engleză HDI).
Rapoartele dezvoltării umane elaborate anual după 1990, prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) definesc dezvoltarea umană drept un proces de lărgire, de diversificare a opțiunilor umane. Începutul de mileniu statistica socială pledează pentru un nou mod de abordare dezvoltării umane bazat pe următoarele cerințe fundamentale:
o viață cât mai lungă și mai sănătoasă;
o dobândire concretă și o permanentă extindere a noi și noi cunoștințe;
un acces real la resursele necesare pentru un nivel de trai decent, într-o accepțiune internațională convenită și nu determinat exclusiv în funcție de posibilitățile economice ale unei anumite perioade a dezvoltării comunității de apartenență.
În gândirea contemporană economică și sociologică se remarcă o extindere a conceptului în trei direcții cu trei semnificații caracteristice
I. Dezvoltarea Umană Durabilă (DUD) sintetizează o originală abordare fără deficite prezente în bugete sau balanțe de plăți, ce ar urma să fie plătite de noile generații, o exprimare largă a opțiunilor și o utilizare a capacității oamenilor astfel încât aceștia să contribuie la satisfacerea necesităților generațiilor prezente, fără să compromită satisfacerea necesităților generațiilor viitoare. DUD generează nu numai creșterea economică, dar îi și distribuie în mod echitabil beneficiile. Are drept complement al valorificării potențialului uman protecția mediului.
II. Dezvoltarea Umană Susținută (DUS) se distinge prin faptul că acordă prioritate populației aflate în sărăcie, lărgind posibilitățile și oportunitățile acesteia, în scopul de a asigura participarea acestei populații la luarea deciziilor asupra problemelor care o afectează în mod direct pe termen scurt, mediu sau lung.
III. Dezvoltarea Umană Durabilă și Susținută (DUDS) încearcă să asigure restaurarea încrederii în acțiunile sociale și politice, încredere care presupune ca interacțiunile și relațiile dintre individ și formele sociale antitetice să fie considerate elementele esențiale al structurii și dialogului social.
Primul tip de indice al dezvoltării umane a fost agregat pe baza a trei elemente considerate componente esențiale ale dezvoltării umane și a fost înscris în cadrul unui raport publicat în 1990 de către PNUD. Aceste trei elemente eu fost reprezentate de:
longevitate –măsurată prin speranța de viață la naștere și sintetizată de indicele speranței de viață;
nivel de educație –calculat ca medie aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populației adulte (cu o pondere de două treimi) și rata brută de cuprindere în învățământul de toate nivelurile (o treime), fiind sintetizat de trei indici specifici:
indicele gradului de alfabetizare,
indicele ratei brute de cuprindere în învățământ,
indicele nivelului de educație(calculat din cei 2 indici anteriori);
standard de viață – măsurat prin P.I.B. pe locuitor calculat în dolari SUA la paritatea puterii de cumpărare (dolari PPC) și sintetizat de indicele PIB pe locuitor.
Indicele dezvoltării umane (IDU) este o mărime statistică relativă, rezultatul concret al unui set de norme alese pentru valorile maxime și minime caracteristice fiecărei componente:
speranța de viață –variază între 25 și 85;
gradul de alfabetizare –de la 0 la 100 %;
rata brută de cuprindere în învățământ –de la 0 la 100 %;
venitul pe locuitor –între 100 și 40000$ S.U.A. calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPC), nivelurile PIB pe locuitor fiind ajustate pe baza unei scări logaritmice crescătoare.
Pentru o asigura o facilă și rapidă înțelegere a metodei de determinare a IDU se prezintă în continuare etapele de calcul pentru România, în anul 2007, imediat după ultimele modificări metodologice ce au survenit în anul 2006.
Componentele specifice dezvoltării umane naționale, necesare determinării sunt:
a. speranța de viață (SV) la nivel național pentru sexe și medii reunite =72,6 ani;
b. gradul de alfabetizare al populației adulte (GAPA) a României = 97,7%;
c. rata brută de cuprindere în învățământul românesc (RBCI)= 79,7%;
d. PIB/locuitor estimat în anul 2007 de către EUROSTAT, conform metodei parității puterii de cumpărare = 11.400$ SUA
Calculul concret se derulează în următoarea succesiune sau în următorii pași:
Pasul I: Indicele speranței de viață se determină apelând la limitele metodologice precizate mai sus:
sau (56)
Pasul al II-lea: Indicele nivelului de educație se calculează pornind de la valorile indicilor gradului de alfabetizarea și al ratei brute de cuprindere în învățământ:
indicele gradului de alfabetizarea evaluat pe baza limitelor precizate
sau (57)
indicele estimat al ratei brute de cuprindere în învățământ
sau (58)
Indicele nivelului de educație:
sau (59)
= (2x 0,977 + 0,797)3= 0,917
Pasul al III-lea: Indicele P.I.B./locuitor se obține în urma unei logaritmări a valorii specifice și a limitelor precizate:
sau (60)
În final, valoarea căutată pentru IDU este o medie aritmetică simplă a celor trei indici determinați:
(61)
În România, o evoluție a acestui indicator (IDU), este descendentă în perioada 1985-1995, devine oscilantă până în anul 2000, iar apoi este constant ascendentă până în 2007, ultima etapă fiind prezentată în tabelul de mai jos, unde se detaliază toate valorile etapelor succesive de calcul caracteristic:
Indicele dezvoltării umane ( IDU), în perioada 1995-2007
Tabel nr. 3.
Sursa: Raportul național al dezvoltării umane România 1995, 1997, 2001-2002 și http://hdr.undp.org/en/statistics/;
* Anuarul Statistic al României, Ed. 2008, INS, București;
** Date provizorii
Valoarea indicatorului ierarhizează România în plan internațional pe poziția 62, la nivelul anului 2006, valoarea IDU fiind de 0,825 conform raportului actualizat din 2008. Pentru anul 2007, datele fiind provizorii, vom aștepta raportul actualizat pe 2009 al O.N.U. (în luna octombrie a acestui an va fi actualizat) pentru a face o ierarhizare a României pe plan internațional.
Nivelul și dinamica IDU între 1980 și 2006 în România
Grafic nr.1
Sursa: http://hdr.undp.org/en/statistics/
Analiza teritorială identifică disparități semnificative ale dezvoltării umane în cadrul economiei naționale, raportul între valoarea IDU regională de tip maxim și aceea de tip minim fiind de 115,27%, din 2004, procesul de variație evoluând după o amplitudine ascendentă.
Indicele dezvoltării umane ( IDU), în anul 2004 – valori naționale și regionale-
Tabel nr. 4.
Sursa: NATIONAL HUMAN DEVELOPMENT REPORT – ROMANIA, 2007 (http://hdr.undp.org/en/reports/)
Ca o consecință general acceptată, IDU ca indicator de sinteză definește în prezent cel mai echilibrat o economie și gradul ei de dezvoltare durabilă. De aici a pornit și ideea de a construi un instrument similar care să caracterizeze dezvoltarea durabilă a turismului intern al unui anumit areal, cu accent pe disparitatea teritorială sau utilizând bazele de date statistice locale în mare parte nefolosite, deși sunt oferite cu generozitate de către Institutul Național pentru Statistică (INS), prin intermediul direcțiilor sale județene, tuturor celor interesați la nivel de unități administrativ – teritoriale (comune sau orașe). Deoarece actuala bază de date este relativ redusă ca număr de indicatori din domeniul turismului respectiv conține doar numărul de unități și de locuri, detaliate pe categorii respectiv hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, vile turistice etc., un indice potențial al dezvoltării durabile a turismului este o soluție mai realistă. Componentele specifice dezvoltării turistice interne pot fi structurate mai întâi la nivel național și ulterior local (teritorial), prin includerea următoarelor elemente:
Varianta A.
La nivel național în anul 2007 – IDTI (indice al dezvoltării durabile în România a turismului internațional)
numărul de turiști străini ce au intrat în teritoriul național ca procent din populație=7,2%, definit ca flux de intrări turistice internaționale, unde IT = (1,551:21,6) x 100 = 7,2% cu un nivel maxim admis de 50%;
gradul de alfabetizare al populației adulte (GAPA) a României = 97,7%, cu un nivel maxim admis de 100%, specific statelor cu o obligativitate alfabetizării, materializată real;
gradul de cunoaștere al unei limbi străine de circulație internațională (GCLS) estimat la nivelul a circa 25 % conform informațiilor de la recensământ, respectiv agregativ după etnie și nivelul școlii de cel mai înalt grad absolvite (minim liceal) cu un nivel maxim admis de 100% specific Elveției unde se studiază patru limbi diferite;
rata brută de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate (RBCT a PO) = 12,8 %, limita maximă aparținând Greciei și Ciprului cu circa 25%;
PIB-ul aferent activității de servicii (esențiale în desfășurarea activității turistice) estimat în raport de ponderea în cadrul PIB, conform metodei parității puterii de cumpărare = 5814$ SUA, respectiv 51% din 11400$ SUA, delimitat prin valoarea maximă tot de către SUA cu 77% din PIB adică 35397$ SUA.
Calculul concret s-ar putea derula în următoarea succesiune sau în următorii pași:
Pasul I: Indicele fluxului de intrări turistice internaționale (IFT), exprimat procentual din populația țării, se determină apelând la o limita metodologică maximă (50,0%) și una minimă (0,0 %):
= (IT – 0,0) (50 – 0,0) (62)
sau
= (7,2 – 0,0) (50 –0,0)= 0,144.
Pasul al II-lea: Indicele nivelului de educație util turismului se calculează pornind de la valorile indicilor gradului de alfabetizarea și al gradului de cunoaștere al unei limbi străine de circulație internațională:
indicele gradului de alfabetizarea (GAPA) evaluat pe baza limitelor precizate
= (GAPA – 0,0) (100-0,0) (63)
sau
= (97,7 -0,0) (100-0,0)= 0,977
indicele gradului de cunoaștere al unei limbi străine de circulație internațională (GCLS)
= (GCLS – 0,0) (100-0,0) (64)
sau
= (25,0 – 0,0) (100-0,0)= 0,250
Indicele nivelului de educație util turismului
(65)
sau
= (0,977+0,250) 2 = 0,614
Pasul al III-lea: Indicele ratei brute de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate (RBCT a PO) este rezultatul evaluării bazate pe următoarea relație de calcul:
= (RBCT– 0,0) (25,0-0,0) (66)
sau
= (12,8– 0,0) (25,0-0,0) = 0,512
Pasul al IV-lea: Indicele P.I.B./locuitor aferent activității de servicii (esențiale în desfășurarea activității turistice) se obține în urma unei logaritmări a valorii specifice și a limitelor precizate:
= (log PIB servicii – log 100) (log 35397 – log 100) (67)
sau
= (log 5814 – log 100) (log 35397 – log 100) = 0,692
În final, valoarea căutată pentru IDTI se poate estima ca o medie aritmetică simplă a celor patru indici determinați anterior:
(68)
sau
= (0,144 + 0,614 + 0,512 + 0,692)4 = 0,491
Varianta B.
La nivel național în anul 2007 – IDTN (indice al dezvoltării durabile în România a turismului intern sau național).
Numai valoarea de la punctul a se va modifica.
numărul total de turiști aflați în teritoriul național ca procent din populație = 32,3 %, definit ca flux total de intrări turistice, unde IT = (6,972:21,6) x 100 = 32,3 % cu un nivel maxim admis de 50% , restul determinărilor inițiale fiind identice.
Calculul concret presupune o altă valoarea a indicelui fluxului de intrări turistice (IFT), exprimat ca procent din populația țării se determină apelând la limitele metodologice potențiale maxime (50,0%) și minime (0,0%):
= (IT – 0) (50 – 0) (69)
sau
= (32,3 – 0) (50 – 0) = 0,646.
În final, valoarea căutată pentru IDTN se poate estima ca o medie aritmetică simplă a celor patru indici determinați anterior:
(70)
sau
= (0,646+ 0,614 + 0,512+ 0,692)4 = 0,616
CAPITOLUL IV
POSIBILITĂȚI DE ASIGURARE A UNUI SISTEM COMPLEX DE INDICATORI
4.1 Selectarea indicatorilor semnificativi necesari în caracterizarea dezvoltării durabile
Tendințele Europei moderne în domeniul statisticii sociale accentuează rolul dominant al măsurării bunăstării focalizând activitatea statistică în jurul conceptelor de “calitate a vieții” sau de “coeziune socială”. În cadrul modelelor de dezvoltare durabilă sau susținută, “dezvoltarea umană” capătă o importanță similară cu aceea a conceptelor anterioare, alături de instrumentul ei specific de evaluare intitulat “indicele dezvoltării umane”. EUROSTAT- ul sau instituția statistică comunitară, prin activitatea sa recentă și-a intensificat eforturile în cadrul proiectelor de cercetare ce vizează mai ales dezvoltarea Sistemului European de Indicatori Sociali (EUSI). Toate aceste concepte moderne statistice de calitate a vieții, dezvoltare umană sau coeziune socială utilizează indicatorii sociali definiți și cuantificați de țările membre sau candidate la aderarea în UE.
Sociologul Emille Durkheim a fost primul care a utilizat acest concept, cu semnificația de trăsătură a ordinii societății, definind-o ca interdependență dintre membrii unei comunități, în termeni de loialitate și solidaritate. Astăzi, coeziunea socială este redefinită de relațiile de încredere durabile bazate pe comuniunea în interpretare, pe identitatea comună și pe apartenența la o comunitate. Măsurarea statistică se realizează prin „gradul de inegalitate și disparitățile existente, prin metode ce reclamă utilizarea a tot mai mulți indicatori sociali* .
Dimensiunile coeziunii sociale sunt definite pe principiul antinomiilor:
apartenență/izolare (comunicare, inclusiv identități și sentimente),
incluziune/excluziune (accesul la șanse și oportunități egale),
implicare/neimplicare (toleranța și respectul diversității specifice societăților democratice și pluraliste),
legitimitate/ilegitimitate (în raport cu instituțiile ce mediază conflictele specifice societăților democratice și pluraliste).
Măsurarea practică a acestor dimensiuni ale conceptului reclamă obținerea a două categorii de indicatori capabili să evalueze cu succes și promptitudine:
reducerea disparităților (diferențelor), inegalităților și excluziunii sociale interne,(indicatorii statistici sociali măsoară disparități regionale, inegalități între femei și bărbați, inegalități între generații, structuri sociale,oportunități oferite persoanelor cu handicap și grupurilor minoritare, dar și fenomene de excluziune socială )
creșterea valorii și durabilității capitalului social (indicatorii statistici specifici măsoară implicarea în aproape toate tipurile de activități, de la cele economice la cele sociale, culturale sau politice,calitatea relațiilor sociale și a instituțiilor sociale, și chiar coeziunea comunitară sau națională în UE).
Principalii indicatori semnificativi necesari în caracterizarea dezvoltării durabile sunt:
Numărul mediu de persoane pe o cameră de locuit reprezintă populația totală din anul sau momentul de referință raportată la numărul camerelor de locuit
(71)
, unde:
= numărul de camere de locuit
= populația totală din anul sau momentul de referință
Câștigul salarial mediu brut lunar se definește drept totalitatea sumelor brute plătite din fondul de salarii și din alte fonduri (exclusiv asigurările sociale) ce revin în medie pe un salariat.
(72)
,unde:
=sume brute plătite lunar din fondul de salarii
= sume brute plătite lunar din profitul net
= sume brute plătite lunar din alte fonduri
= numărul mediu lunar al salariaților
Câștigul salarial mediu nominal net lunar reunește totalitatea sumelor brute plătite din fondul de salarii și din alte fonduri (exclusiv asigurările sociale) din care se scad sumele aferente impozitului pe câștigul salarial, ce revin în medie pe un salariat.
(73)
, unde:
= sume brute plătite lunar din fondul de salarii,
= sume brute plătite lunar din profitul net,
=sume brute plătite lunar din alte fonduri,
I = impozitul mediu pe câștigul salarial și contribuții pentru asigurări sociale și șomaj, T=numărul mediu lunar al salariaților
Contravaloarea medie lunară a consumului de produse agroalimentare din resurse proprii definește veniturile totale (bănești și în natură) realizate lunar raportate la numărul total de persoane
(74)
,unde:
consumul de resurse proprii
prețul mediu lunar
Rata populației în vârstă de muncă (15 – 65 ani) care nu și-a completat studiile gimnaziale se evaluează prin numărul persoanelor în vârstă de muncă (15 – 65 ani) care nu și-au completat studiile la nivel gimnazial (conform clasificării standard ISCED) raportat la totalul populației în vârstă de muncă (15 – 65 ani)
(75)
, unde:
= populația în vârstă de muncă (15-65 ani) care nu a reușit să-și completeze studiile la nivel gimnazial (exclusiv elevii care urmează o formă de învățământ)
= populația în vârstă de muncă (15-65 ani).
Durata medie de școlarizare reprezintă numărul total de om-ani-școală raportat la numărul persoanelor în vârstă de 15 ani și peste.
(76)
, unde:
= numărul total de om-ani de școală
= populația de 15 ani și peste.
Durata medie de pierdere a capacității de muncă din cauza unui accident de muncă se determină ca număr de zile de incapacitate temporară de muncă ce revin pe un salariat, care a suferit un accident de muncă.
(77)
, unde:
numărul de zile calendaristice de incapacitate temporară ca efect al accidentelor de muncă
= numărul total de salariați care au suferit accidente de muncă
Numărul de participanți la greve și / sau la conflicte se definește ca număr agregat al salariaților care au întrerupt legal lucru după ce au fost epuizate toate posibilitățile de soluționare a conflictului colective de muncă, pentru apărarea intereselor profesionale cu caracter economic și social sau prin numărul salariaților care au întrerupt temporar lucrul în scopuri revendicative sau pentru normalizarea raporturilor de muncă dintre unități pe de o parte și salariații acestora pe de altă parte
(78)
, unde:
= numărul de participanți la greve sau la conflicte de muncă de la agentul economic
Numărul de spectatori la teatre și concerte la 1000 de locuitori se calculează în mod practic ca un raport între numărul persoanelor care au vizionat spectacole sau au audiat concerte și populația totală din anul de referință
(79)
, unde:
= numărul spectatorilor prezenți la teatre și concerte
P =populația totală la 1 iulie în anul de referință
Rata participării la ultimele alegeri naționale raportează numărul participanților la ultimele alegeri naționale la populația totală cu drept de vot.
(80)
,unde:
= numărul de participanți la alegerile naționale
= numărul total de persoane cu drept de vot
Numărul de medici la 1000 (sau 10 000) de locuitori reprezintă raportul dintre numărul de medici și populația la 1 iulie a anului de referință.
(81)
, unde:
Medici= numărul total de medici
P= populația totală la 1 iulie a anului de referință
Indicele dezvoltării umane se calculează ca o medie aritmetică simplă a trei indici (indicele speranței de viață, indicele nivelului de educație și indicelui produsului intern brut pe cap de locuitor):
(82)
, unde:
IDU = indicele dezvoltării umane
indicele speranței de viață
indicele nivelului de educație
indicele produsului intern brut pe cap de locuitor
Indicele dezvoltării durabile a turismului internațional (IDTI) se calculează ca o medie aritmetică simplă a indicelui fluxului de intrări turistice internaționale, a indicelui nivelului de educație util turismului, a indicelui ratei brute de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate și a indicelui PIB/ locuitor aferent activității de servicii.
(83)
,unde:
indicele fluxului de intrări turistice internaționale
indicele nivelului de educație util turismului
indicele ratei brute de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate
a indicelui PIB/ locuitor aferent activității de servicii
Indicele dezvoltării durabile a turismului național (IDTN) se calculează ca o medie aritmetică simplă a indicelui fluxului de intrări turistice, a indicelui nivelului de educație util turismului, a indicelui ratei brute de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate și a indicelui PIB/ locuitor aferent activității de servicii.
(84)
,unde:
indicele fluxului de intrări turistice
indicele nivelului de educație util turismului
indicele ratei brute de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate
a indicelui PIB/ locuitor aferent activității de servicii
Propunerea IDTI și IDTN în cadrul unui sistem complex de indicatori ai dezvoltării durabile contribuie la înțelegerea și aprecierea corectă a fenomenului dezvoltării în plan național și regional, asigurând o evaluare complexă.
4.2 Propunere de sistem complex de indicatori
Cea mai simplă prezentare statistică a economiei de o manieră conjuncturală (cu sens de ansamblu de factori obiectivi și subiectivi sau de împrejurări, situații influențând pozitiv sau negativ o economie, o regiune, o activitate) este aceea a careului magic al strategiei economice și cuprinde rata creșterii economice, rata inflației, rata șomajului și soldul balanței comerciale. Dacă acestui sistem minimal de indicatori i se adaugă raportul între veniturile maxime și cele minime, cunoscut sub denumirea de indice de coeziune se obține pentagonul magic, magic fiind aici expresia imposibilității atingerii simultane de către vreo economie a optimului pentru toate clasele de indicatori menționați pentru că nici o economie nu a putut realiza concomitent optimul dinamica celor cinci indicatori din tot atâtea domenii caracteristice.
Se pot enumera și alți indicatori alternativi ce pot fi grupați în cadrul celor cinci clase de domenii, evidențiate ca informații despre principalele echilibre economice necesare, ce delimitează pentagonul magic:
Figura nr.1
Uniunea Europeană prin EUROSTAT, Banca Mondială și FMI extind seturile de indicatori regrupându-i tactic și sub alte apelative la fel de expresive:
indicatori instrumentali (exemplu: deficitul bugetului general consolidat ca procent din PIB),
indicatori de pilotaj (exemplu: soldul balanței comerciale),
indicatori de obiective (exemplu: rata șomajului și rata inflației),
O exemplificare utilă a abordării conjuncturale sintetice, practicată în economia națională a României, între 1990 și 2006, este detaliată în continuare.
I. Creșterea economică reală este estimată prin intermediul indicelui produsului intern brut, în prețuri comparabile:
I sau (85)
I =
și se exprimă frecvent procentual, ca ritm al creșterii reale:
R = I x 100 – 100, (86)
unde I este indicatorul real.
Dinamica PIB-ului și a ponderii sectorului privat în PIB, după 1990
Grafic nr.2.
Surse: Conturile naționale, CNS și BNR, colecția 1992–2006 și Buletin statistic lunar nr.1/2007, INS, București
Modificarea procentuală anuală a PIB-ului și a producției industriale (PI)
Tabel nr.5 . Anul precedent = 100
Surse: Anuarul statistic al României, ediții 1990–2007, INS,București.
Pentru perioadele 1990-1997 și 1998-2006, se poate formula și o ipoteză de ciclicitate economică și industrială națională de tip Juglar, cu cele patru faze evolutive vizibile: recesiunea (1990-1991 și 1998-1999), urmată de inflexiunea grafică ascendentă a relansării (1992-1994 și 1999-2001), expansiunea (1995-1996 și 2002-2004), după care apar primele semne ale inflexiunii grafice descendente a declinului (1996-1997 și 2005-2006), așa cum rezultă din graficul nr.3
Grafic nr.3.
Sursa: Datele din tabelul nr.5.
Obiectivul unui astfel de indicator este evidențierea momentului de inflexiune, a momentului când o recesiune economică se transformă într-o relansare urmată de un „boom” sau o stare de progres real. Acest lucru explică în bună măsură necesitatea estimărilor trimestriale sau pe termen scurt.
II. Stabilitatea prețurilor este măsurată prin intermediul a trei indicatori statistici distincți: indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC), în calitate de instrument de evaluare de ansamblu a creșterii prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație, indicele implicit al prețurilor produsului intern brut (deflatorul PIB-ului) care exprimă modificarea medie a prețurilor bunurilor și tarifelor serviciilor întregii producții a economiei naționale și indicele prețurilor produselor industriale (IPPI), instrument de măsurare a evoluției de ansamblu a prețurilor produselor industriale fabricate și livrate de producători interni. Promptitudinea IPC- ului în raport cu aceea a deflatorului PIB- ului și sfera sa de cuprindere mai bună comparativ cu aceea a IPPI- ului, îl transformă în indicatorul principal de măsurare a stabilității prețurilor. IPC este calculat prin formula indicelui de preț de tip Laspeyres, ca o medie aritmetică ponderată:
IPC=, (87)
în care: (88)
sunt coeficienți de ponderare. Indicele prețurilor bunurilor de consum este baza de calcul a inflației, iar rata inflației se exprimă ca ritm al IPC (în procente):
R = IPC x 100 – 100. (89)
Evoluția anuală a inflației în economia României
Tabel nr.6. Anul precedent = 100
Sursa: Colecția Buletin statistic de prețuri, ediții lunare 1991–2007, INS, București.
Dinamica ritmului IPC și al ritmului IPPI la nivel național, după 1990
Grafic nr. 4.
Sursa: Datele din tabelul nr.6.
Ritmul IPPI este atât anticipativ, cât și delimitat de o amplitudine mai extinsă în raport cu cel al IPC, devenit armonizat european sau IAPC cu începere din anul 2007 (abrevierea EUROSTAT fiind HPCI).
III. Ocuparea forței de muncă este relevată de nivelul șomajului și își găsește expresia sintetizatoare în rata șomajului. Se cunosc trei procedee de calcul complet diferite ale ratei șomajului. Primul este acela al raportării șomerilor înregistrați de către instituțiile specializate la populația activă. Cel de-al doilea este acela al raportării șomerilor la populația activă. Șomerii sunt aici definiți conform EUROSTAT și Biroului Internațional al Muncii, drept persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani, care nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul imediat (respectiv în următoarele 2 săptămâni) și s-au aflat în căutarea unui loc de muncă în ultimele 4 săptămâni. Ultimul procedeu constă în calculul șomerilor înregistrați în populația cu vârstă cuprinsă între 18 și 62 de ani (ca pondere). Primul procedeu este considerat ca având cea mai bună relevanță națională, al doilea ca asigurând cea mai bună comparabilitate internațională și al treilea ca posedând cea mai extinsă disponibilitate teritorială (locală).
Rata șomajului înregistrat se calculează prin raportarea șomerilor înregistrați fie la populația activă (PA), fie la cumulul populației ocupate și al șomerilor (PO + S).
RS = x 100 sau (90)
RS = x 100. (91)
Evoluția ratei șomajului înregistrat, la finele anului 2006
Tabel nr. 7. – % –
Sursa: Colecția Buletin statistic lunar, ediții lunare 1991–2007, Ed. INS, București.
IV. Echilibrul extern al economiei naționale este rezultatul analizei contului curent al balanței de plăți externe. Fiecare sold este o dovadă a creșterii sau descreșterii performanțelor unei economii. În cazul economiei naționale, soldul balanței comerciale (Δ), deținând ponderea majoritară în soldul contului curent:
Δ = X – M (92)
, unde
X = volumul exportului
M = volumul importului
Soldul balanței comerciale caracterizează sintetic și prompt evoluția comercializării externe.
Soldul balanței comerciale a României (sold FOB/CIF), după 1990
Tabel nr. 8. miliarde dolari SUA
Sursa: Colecția Buletin statistic de comerț exterior,1990–2006, Ed. INS, București.
Efortul industriei naționale nu acoperă deficitul generat de importurile pentru consum.
.Formarea brută de capital fix (FBCF) reprezintă valoarea bunurilor durabile achiziționate de unitățile producătoare rezidente cu scopul de a fi utilizate timp de cel puțin un an în procesul de producție, precum și valoarea serviciilor încorporate în bunurile de capital fix (conform metodologiei SCN). Ratele anuale de creștere sau scădere a FBCF calculate pe baza datelor în prețuri comparabile relevă procesele de redresare sau recesiune economică cu efecte inerțiale semnificative în PIB – ul perioadelor viitoare:
R= I x 100 – 100, (93 )
Investițiile străine în economie sunt ecoul semnalelor transmise de economia respectivă în exterior, un standing perceput favorabil în exterior, un climat competițional sau un sistem de facilități atractiv. Dinamica ascendentă a acestui indicator conjunctural traduce o atracție economică în creștere.
Îndatorarea internă și externă prin nivelul datoriei publice și a celei externe dar mai ales prin nivelul cumulat al acestora raportat la PIB și prin anuitatea sau serviciul anual al datoriei oferă indicatori utili unui sistem informațional pe termen scurt mai detaliat. Raportul cel mai des invocat și considerat elocvent apare ca fiind cel între serviciul datoriei externe și valoarea totală a exporturilor de bunuri și servicii
Deficitul bugetului general consolidat ca procent din PIB este expresia sintetică conjuncturală a unuia dintre criteriile economice esențiale invocate la Maastricht„ alături de stabilitatea prețurilor. În cazul economiilor cu un grad mai ridicat de competitivitate se înlocuiește indicatorul investiții străine cu investiții totale cu accent pe cele autohtone.
CONCLUZII
Dezvoltarea economică impune realizarea unor sisteme de indicatori capabile să măsoare și să ierarhizeze teritorial și regional.
O primă concluzie ce se desprinde din lucrare se referă la dinamica speranței de viață a României în intervalul 1995-2007. Evoluția economică a implicat în România o creștere a speranței de viață. Dacă în anul 1995 durata medie a vieții era de 65,70 ani pentru bărbați și 73,36 ani pentru femei cu o valoare medie de 69,40 ani, în anul 2007 speranța de viață a înregistrat o valoare medie de 72,61 ani ( F: 76,14; M: 69,17). Pe parcursul perioadei analizate speranța de viață la naștere a urmat o tendință ascendentă. Diferența între sexe în ceea ce privește speranța de viață a fost mereu în favoarea femeilor și a continuat să crească în ultimii ani. Diferențele sunt mai accentuate între mediile de reședință: la bărbați speranța de viață este mai redusă în rural decât în urban cu aproximativ doi an, la femei fiind de 1,14 ani în favoarea urbanului. Speranța de viață feminină rămâne mai mare decât a bărbaților în orice mediu de reședință. Totuși, comparativ cu țările dezvoltate din lume, durata medie de viață a românilor este mult mai mică. Alte concluzii ce rezultă din analiză au în vedere gradul de dezvoltare durabilă. Acesta este măsurat cu ajutorul Indicelui Dezvoltării Durabile. În România, o evoluție a acestui indicator (IDU), este descendentă în perioada 1985-1995, devine oscilantă până în anul 2000, iar apoi este constant ascendentă până în anul 2006. Valoarea indicatorului ierarhizează România în plan internațional pe poziția 62 ( poziția 1 – Islanda cu valoarea IDU de 0,968; poziția 61 – Venezuela cu 0,826; iar pe poziția 179 – Sierra Leone cu un IDU de 0,329), la nivelul anului 2006, valoarea IDU fiind de 0,825 conform raportului actualizat din 2008. Sunt totuși și unele controverse, relevate substanțial de perioada de criză prin care trece economia globală, care au condus la identificarea unor aspecte tehnologice importante omise în calculul IDU, conform cărora unele tendințe de captivitate tehnologică a economiilor corelate cu lipsa unor alternative viabile de substituire pot crea o imagine prosperă dar aparentă (cazul Islandei de exemplu). Analiza teritorială identifică disparități semnificative ale dezvoltării umane în cadrul economiei naționale, raportul între valoarea IDU regională de tip maxim și aceea de tip minim fiind de 115,27%, din 2004, procesul de variație evoluând după o amplitudine ascendentă. Se poate observa că din cele opt regiuni, regiunea a VIII- a – București deține cel mai mare indice al dezvoltării umane (0,891) pe ultimul loc situându-se regiunea I – Nord – Est cu un IDU de 0,773. Dacă ar fi să luăm fiecare componentă în parte a IDU- lui, la capitolul „speranță de viață” tot Regiunea a VIII- a deține cel mai mare indice (73,5%), iar pe ultimul loc, regiunea a VI- a – Nord – Vest (70,6%); „indicele gradului de alfabetizare”” cel mai ridicat este deținut de Regiunea a VIII-a cu 99,0%, iar cel mai mic, regiunea a III- a – Sud cu 95,7%. Din punct de vedere al „ratei brute de cuprindere în învățământ” pe primul loc este regiunea a VIII-a – București cu un indice de 106,9%, iar cel mai mic indice îl deține regiunea a III-a – Sud, cu 65,2%; iar din punct de vedere al produsului intern brut pe cap de locuitor (PIB/locuitor) tot regiunea a VIII-a este pe primul loc iar pe ultimul loc regiunea I – Nord – Est.
Mult mai importantă pare să devină ierarhizarea localităților administrativ teritoriale prin prisma unui indice al dezvoltării durabile a turismului, dar sunt necesare date privind gradul de cunoaștere al unei limbi străine de circulație internațională (GCLS), rata brută de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate la nivel de localitate (RBCT a PO) și nivelul venitului pe locuitor aferent activității de servicii (esențiale în desfășurarea activității turistice). Numai o anchetă statistică poate obține aceste rezultate. Gradul de cunoaștere al unei limbi străine de circulație internațională (GCLS) se impune a fi prezent și printre variabilele specifice ale recensământului românesc, din moment ce România este un stat membru al Uniunii Europene. Comunicarea este și o premisă esențială a dezvoltării economice sociale sau culturale…
CONTRIBUȚII PROPRII
În prezenta lucrare intitulată „Un indice statistic național al dezvoltării turistice durabil și alternative de calcul teritorial” se pot regăsi două contribuții proprii.
În primul rând, este binecunoscut faptul că IDU este un indicator de sinteză ce definește o economie și gradul ei de dezvoltare durabilă. De aici a pornit și ideea de a construi un instrument similar care să caracterizeze dezvoltarea durabilă a turismului intern al unui anumit areal, cu accent pe disparitatea teritorială sau utilizând bazele de date statistice locale în mare parte nefolosite, deși sunt oferite cu generozitate de către Institutul Național pentru Statistică (INS), prin intermediul direcțiilor sale județene, tuturor celor interesați la nivel de unități administrativ – teritoriale (comune sau orașe). Deoarece actuala bază de date este relativ redusă ca număr de indicatori din domeniul turismului respectiv conține doar numărul de unități și de locuri, detaliate pe categorii respectiv hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, vile turistice etc., un indice potențial al dezvoltării durabile a turismului este o soluție mai realistă. Astfel, cu ajutorul elementelor, cum ar fi:
numărul de turiști străini ce au intrat în teritoriul național ca procent din populație, definit ca flux de intrări turistice internaționale;
gradul de alfabetizare al populației adulte (GAPA) a României;
gradul de cunoaștere al unei limbi străine de circulație internațională (GCLS);
rata brută de cuprindere în comerț și turism a populației ocupate (RBCT a PO);
PIB-ul aferent activității de servicii (esențiale în desfășurarea activității turistice)
, am reușit să derulez calculul concret al IDTI- ului (Indicelui Dezvoltării Durabile în România a Turismului Internațional), cât și al IDTN- ului (Indicelui Dezvoltării Durabile în România a Turismului Intern sau Național) la nivelul anului 2007 (conform datelor din Anuarul Statistic al României, ediția din 2008 ). Cu mențiunea faptului că, pentru a calcula IDTN- ul, doar valorile de la punctul a) se vor schimba. Astfel se elimină valoarea numărului de turiști străini ce au intrat în teritoriul național ca procent din populație, definit ca flux de intrări turistice internaționale și se va introduce numărul total de turiști aflați în teritoriul național ca procent din populație, definit ca flux total de intrări turistice, restul determinărilor inițiale fiind identice.
Pentru a nu mai reveni asupra pașilor stabiliți în calculul IDTI și IDTN, ce au fost arătați în capitolul III vom face un rezumat al calcului celor doi indicatori menționați anterior:
Varianta A. IDTI
IT = 7,2%, rezultă un de 0,144;
GAPA = 97,7% și GCLS = 25%, rezultă că = 0,614;
RBCT a populației ocupate = 12,8%, rezultă un 0,512;
PIB pe cap de locuitor aferent activității de servicii =5814, rezultă că =0,692.
După calculul acestor indicatori, se poate determina valoarea pentru Indicele Dezvoltării Durabile în România a Turismului Internațional printr-o medie aritmetică simplă a celor patru indici:
sau
= (0,144 + 0,614 + 0,512+ 0,692)4 = 0,491
Varianta B. IDTN
IT =32,3%, rezultă un de 0,646
Cum ceilalți indicatori rămân neschimbați valoarea căutată pentru IDTN se poate estima ca o medie aritmetică simplă a celor patru indici determinați anterior:
sau
= (0,646+ 0,614 + 0,512+ 0,692)4 = 0,616
O a doua contribuție ar fi aceea de propunere a unui sistem complex de indicatori. Este binecunoscut faptul că cea mai simplă prezentare statistică a economiei de o manieră conjuncturală, și aici ne referim la ansamblul de factori obiectivi și subiectivi sau de împrejurări, situații influențând pozitiv sau negativ o economie, o regiune, o activitate; este aceea a careului magic al strategiei economice și cuprinde:
rata creșterii economice;
rata inflației;
rata șomajului;
soldul balanței comerciale.
Iar dacă mai adăugăm și indicele de coeziune se obține pentagonul magic.
Creșterea economică reală este estimată prin intermediul indicelui produsului intern brut, în prețuri comparabile, și se exprimă frecvent procentual, ca ritm al creșterii reale. . Obiectivul unui astfel de indicator este de a evidenția momentul de inflexiune, momentului când o recesiune economică se transformă într-o relansare urmată de un „boom” sau o stare de progres real.
Stabilitatea prețurilor este măsurată prin intermediul a trei indicatori statistici distincți:
Indicele prețurilor bunurilor de consum (IPC);
Indicele implicit al prețurilor produsului intern brut (deflatorul PIB);
Indicele prețurilor produselor industriale (IPPI);
Indicele prețurilor reprezintă baza de calcul a inflației
Ocuparea forței de muncă este relevată de nivelul șomajului și se regăsește, ca expresie, în rata șomajului, rată ce are trei modalități de calcul:
Raportul șomerilor înregistrați de către instituțiile specializate la populația activă.;
Raportul șomerilor la populația activă;
Calculul șomerilor înregistrați în populația cu vârstă cuprinsă între 18 și 62 de ani (ca pondere).
Echilibrul extern al economiei naționale este rezultatul analizei contului curent al balanței de plăți externe. Fiecare sold este o dovadă a creșterii sau descreșterii performanțelor unei economii. În cazul economiei naționale, soldul balanței comerciale caracterizează sintetic și prompt evoluția comercializării externe.
Tabloul macroeconomic al pentagonului magic se poate extinde semnificativ, completând imaginea economiei cu aspecte caracteristice ale:
formării brute de capital fix;
dinamicii investițiilor străine;
îndatorării interne și externe;
evoluției deficitului bugetului general consolidat ca procent din PIB.
BIBLIOGRAFIE
1. Angelescu Constantin
și colectiv
2. Biji Mircea,
Biji Elena Maria,
Lilea Eugenia,
Anghelache Constantin
3. Cristea Alina,
Săvoiu Gheorghe
4. Dobrotă Niță,
Scurtu Marin
5. Isaic – Maniu Alexandru
6. Jenson J.
7. Mihăescu Constanța
8. Săvoiu Gheorghe
9. Săvoiu Gheorghe
10. Săvoiu Gheorghe (coautor)
11. Sora V.,
Hristache I.,
Mihăescu C.
12. Țarcă Mihai
13. ***
– Economie, Ediția a V-a, Editura Economică, București, 2000.
– Tratat de statistică, Ed. Economică, București, 2002.
– Coeziune socială – Concept și măsurare, Ed. Universitară, București, 2005.
– Teorii și doctrine economice, Ed. Independența Economică, Pitești, 2004.
– Dicționar de statistică generală, Ed. Economică, București, 2003.
– Mapping Social Cohesion
– Demografie – Concepte și metode de analiză, Ed. Oscar Print, 2005.
– Statistică aplicată în domeniul economic și social, Ed. Independența Economică, Pitești, 2004.
– Statistica. Un mod științific de gândire, Ed. Universitară, București, 2007.
– „Turismul rural românesc. Actualitate și perspectivă” – Un indice național și teritorial ierarhizat al dezvoltării turistice durabile. Vol. I, Ed. Performantica, Iași, 2008.
– Demografie și statistică socială, Ed. Economică, București, 1996.
– Demografia, Ed. Economică, București, 1997.
– Anuarul statistic al României, ediții 1990-2008, Ed. INS, București.
14. ***
15. ***
16. ***
17. ***
18. ***
19. ***
20. ***
21. ***
22. ***
23. ***
24. ***
25. ***
26. ***
27. ***
– Buletin statistic lunar, ediții 2006-2007, Ed. INS, București.
– Buletin statistic lunar nr.1/2007, Ed. INS, București.
– Colecția „ Buletin statistic de comerț exterior”, 1990-2008, Ed. INS, București.
– Colecția „Buletin statistic de prețuri”, ediții lunare 1991- 2008, Ed. INS, București.
– Conturile naționale, CNS și BNR, colecția 1992-2008
– NATIONAL HUMAN DEVELOPMENT
REPORT- ROMANIA, 2007
– Planul Național de Dezvoltare 2004-2008, Ed. INS, București.
– Raportul național al dezvoltării umane România 1995,1997,2001-2002, București, 2002.
– http://hdr.undp.org/en/statistics/
– http://hdr.undp.org/en/reports/
– ftp://ftp.cprn.org/family/msc2_e.pdf
– http://sas.mmssf.ro/compedium legislativ
– www.gesis.org/en
– www.caspis.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Un Indice Statistic National AL Dezvoltarii Turistice Durabile Si Alternative DE Calcul Teritorial (ID: 168065)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.