Umărul este regiunea prin care membrul superior este solitar cu toracele. Articula ția [627534]

LUXAȚIILE
Umărul este regiunea prin care membrul superior este solitar cu toracele. Articula ția
scapulohumeral ă reprezint ă elementul central al um ărului, factor foarte imporatant din punct de
vedere func țional, este cea mai mobil ă articulație. Umărul își datoreaz ă marea sa mobilitate,
funcționalității sinergice a articula țiilor scapulo-humerale, acromio-claviculare și sterno-costo-
claviculare, la care se adaug ă articulația scapulo-toracic ă (falsă articulație) și bursa seroas ă
subacromio-deltoidian ă (planul de alunecare subdeltoidian).
Luxația reprezint ă o pierdere permanent ă a legăturilor articulare dintre capetele unei
articulații. O articula ție se luxeaz ă atunci când capetele oaselor sunt for țate din pozi ția lor
normală.Drept rezultat, articula ția nu mai func ționează corect. În plus, oasele deplasate pot
afecta structura din interiorul și din jurul articula ției, incluzând mu șchii, ligamentele, nervii și
vasele sanguine.
LUXAȚIA SCAPULO-HUMERAL Ă
În luxația scapulo-humeral ă (LSH), în urma ac țiunii unui traumatism direct sau indirect,
capul humeral p ărăsește raporturile sale normale cu cavitatea glenoid ă a scapulei. Luxa ția
scapulo- humeral ă este una din urgen țele cele mai frecvente întâlnite în practica traumatologic ă.
Această frecvență este explicat ă de următoarele date:
* articulația scapulohumeral ă prezintă mișcări de amplitudine mare și în multe direc ții;
* între suprafe țele articulare (cap humeral și glenă) există o dispropor ție, suprafa ța cavității
glenoidale reprezentînd numai 1/6 din suprafa ța capului humeral;
* articulația scapulohumeral ă are un aparat ligamentar de înt ărire slab reprezentat.
Luxațiile scapulo-humerale anterioare sunt mai frecvente, cele posterioare și inferioare apar mai
rar.

Rareori afec țiunea este bilateral ă. Aproximativ 10% din luxa țiile traumatice nereduse în primele
2 săptămâni, din diverse motive, devin luxa ții vechi.
Cel mai frecvent, luxa ția scapulo-humeral ă apare la adul ți, rareori la copii și bătrâni.
LUXAȚIA ACROMIO-CLAVICULAR Ă
Articulatia acromioclaviculara este implicata frecvent in traumatismele ce afecteaza
umarul. Majoritatea traumelor la acest nivel sunt legate de o cadere pe umar sau de o actiune
repetitiva in care este implicat umarul (de exemplu, la atleti). Aceste afectiuni se intalnesc cel
mai des dupa a doua decada de viata, cu incidenta mai crescuta la barbati, in special hocheisti si
rugbisti.
Articulația acromio-clavicular ă are suprafete articulare mici, plane, care nu se angreneaz ă
între ele ; stabilitatea este asigurat ă de o serie de ligamente (acromio-claviculare, coraco-
acromial, coraco-clavicular), la care se adaug ă tractiunea activet a muschiului deltoid si a
aponevrozei mu șchiului trapez. Sistemul de fixare este suplu, elastic, permitind sprijinul
cloviculei pe acromion f ără ca ligamentele s ăse rupă. luxoția acromio-claviculara se produce cel
mai frecvent prin meca-nism direct. Un traumatism direct asupra claviculei poate produce de
asemenea o luxatie acromio-clavicular ă. Acest tip de traumatism se produce prin c ăderea cu
umărul pe un plan tare. Actiunea unui traumatism violent la nivelul unui cot flectot transmite
forța traumatic ă prin humerus-glen ă până la acromion, in urma acestei solicit ări indirecte
ligamentele acromio-claviculare putând fi rupte. Luxa țiile acromio-claviculare sunt frecvent
întâlnite în accidentele de sport (motociclism, ciclism, c ălărie, judo, rugby, handbal, fotbal).