Ultimul Bacovia Minimalism Si Antipoezie

Litere

Ultimul Bacovia Minimalism Si Antipoezie

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== Cuprins_capitolul_2 ===

Cuprins capitolul 2

MINIMALISMUL IN OPERA BACOVIANĂ

2.1.CURENTUL MINIMALIST IN LITERATURĂ ȘI POEZIE………………………………….

2.2.RELAȚIA SIMBOLISMULUI CU MODERNITATEA…………………………………….

2.3.ELEMENTE MINIMALISTE ÎN OPERA LUI BACOVIA…………………………………..

=== Capitolul_2 ===

2.MINIMALISMUL IN OPERA BACOVIANA

2.1.CURENTUL MINIMALIST IN LITERATURA SI POEZIE

„Mai mult inseamnă mai puțin”, au afirmat minimaliștii Walter Gropius, Alberto Giacometti, Laszlo Moholy- Nagy, Henry Gaudier- Brzeska, Constantin Brâncuși si Ludwig Mies van der Rohe.

Minimalismul este principiul fundamental, cel mai impresionant fenomen din literatura Statelor Unite ale Americii, specific genului concis, oblic, realist sau suprarealist, extrospectiv asociat unor remarcabili scriitori precum Frederick Barthelme, Ann Beattie, Raymond Carver, Bobbie Ann Mason, James Robison, Mary Robison and Tobias Wolff, toti fiind in același timp elogiați si blestemați.

Minimalismul in literatură si poezie este o replică la abundența elementelor stilistice ale literaturii postmoderne fiind caracterizat printr- o folosire redusa a cuvintelor. Specific minimalismului literar este austeritatea mijloacelor de expresie cu vocabular simplu, texte scurte, eludarea adjectivelor, adverbelor si epitetelor, renuntarea la descrierile ample, prezența unor personaje banale din cotidian. La minimalism este esențial amanuntul sau detaliul nesemnificativ. Dacă textul relatează o intamplare, ambianta nu este descrisa. Impresia produsă de un text minimalist e ca autorul a vrut sa transmită ceva lipsit de importanța. Din acest motiv, personajele narațiunilor minimaliste sunt neexcepționale: o bucatareasă, antrenori de echipe de cartier, persoane care vând cărți, un paznic, un curier care duce poșta. Astfel, cititorul este indirect solicitat sa reconstituie tabloul integral.

Printre scriitorii minimaliști se numară Ernest Hemingway, Samuel Beckett, Raymond Carver, James M. Cain si Jim Thompson. Stilul lui Hemingway era derivat din meseria de ziarist pe care o avea scriitorul, notarea evenimentelor intr-o manieră lipsită de artificii stilistice. Dialogurile sunt fără construcție elaborata, fără logică, decupate din realitate.

Genul narațiunii scurte, cum l-a distins E. A. Poe de narațiunea tradiționala in 1842, la trecerea in revistă a primei colecții de narațiuni a lui Hawthorne, este un manifest timpuriu al

23

narațiunii moderne minimaliste: „în intreaga compoziție nu ar trebui să existe niciun cuvânt scris, a cărui tendintă nu este un proiect prestabilit…Unde lungimea nepotrivită este de evitat”.

Veche sau nouă, ficțiunea poate fi minimalistă in toate felurile posibile. Există minimalisme de elemente, forme și dimensiune, cum ar fi cele de cuvinte scurte, propoziții sau paragrafe scurte, narațiuni scurte și chiar biografii minimaliste. Mai există minimalisme de stil: vocabular redus la esențial, sintaxa redusa la esențial care evită propozițiile periodice, retorica redusă la esențial care evită limbajul metaforic. Mai sunt personaje minimale, expoziții minimale, decoruri minimale, acțiuni minimale și intrigi minimale.

Împreună, în cele mai pure forme ale lor, aceste câteva minimalisme se alătură unei arte care, după cum afirma arhiepiscopul Samuel Beckett, vorbind despre pictorul Bram Van Velde, că „ nu există nimic de exprimat, nici o dorința de exprimare”. Insa nu întotdeauna aceste minimalisme se găsesc împreună, exista și lucrări scurte de mare bogație retorica, emoțională și tematică. Mai sunt și exemple despre ce s-ar putea numi lucrări lungi minimaliste, cum ar fi trilogia de la începutul anilor 1950: „Molloy”, „Malone Dies” si „The Unnameable”, aparținând lui Samuel Beckett.

În concluzie, în minimalism, mai puțin inseamnă mai mult. Dincolo de entuziasmul lor, scriitorii si poeții minimaliști impun o îmbunătățire periodică în istoria literaturii si a artei in general.

24

2.2.RELAȚIA SIMBOLISMULUI CU MODERNITATEA

Simbolismul reprezintă curentul literar care apare în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea în Franța ca reacție împotriva romantismului și a parnasianismului și este extins în întreaga Europă, termenul fiind impus de Jean Moreas, care în 1866 scrie un manifest literar.

Reprezentanții simbolismului in Franța sunt: Paul Verlaine, Maurice Rollimat, Stephane Mallarme, Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Alți poeți simboliști din literatura universală sunt: Emile Verhaeren, Gustave Kahn, Andrei Belai.

Simboliștii iși doresc să scrie o poezie de cunoaștere, motiv pentru care se apropie de muzică, considerând că muzica este arta care permite revelarea absolutului. In acest fel ei aspiră spre poezia pură.

Simbolismul se naște dintr-o stare de spirit „mal du siecle”; scriitorii sunt dezamagiți de pozitivismul secolului al XIX- lea care a asigurat progresul în știinta și în tehnică, dar a determinat un regres in plan spiritual.

Din 1857, în poemul Corespondente, a lui Charles Boudelaine. se intâlnesc elemente simboliste cum ar fi folosirea simbolurilor, a corespondențelor si a sinesteziei.

Principiile curentului simbolist sunt ilustrate de Verlaine în Arta poetica ( 1871- 1874 ), însa denumirea curentului provine de la numele articolului lui Jean Moreas, Le Symbolisme, publicat in Le Figaro in 1886. Curentul este susținut de doua reviste: Le Decadent , unde titlul provine de la primii simboliști francezi care au fost numiti „decadenți” , deoarece in poeziile lor apăreau stări de spirit negative și Le Symbolisme .

Principiile simbolismului sunt: utilizarea simbolului, a corespondențelor, a sugestiei, a imaginilor neclare, incețosate, diafane, combaterea retorismului, promovarea muzicalității versului, folosindu-se laitmotivul, refrenul, repetițiile si versul liber.

Temele și motivele în simbolism sunt: condiția poetului inadaptat societății, natura, ca loc al corespondențelor, iubirea asociată cu moartea, orașul de provincie si monotonia lui, marea plecare, poezia lucrurilor , simbolismul culorilor și al instrumentelor muzicale, amurgul, florile , plictisul, vagabondajul, toamna , frigul, vântul, ftizia (tuberculoza), tusea, ceața, ploaia, corbii.

Simbolismul in literatura romana nu se formeaza ca opoziție fața de romantism și parnasianism, dar iși are reperele in epigonismul eminescian si în ideologia sămănătoristă, dezvoltându-se în funcție de condițiile evoluției literaturii române. Din 1880, de la apariția Literatorului și până în primul război mondial, simbolismul românesc inregistreaza două etape.

25

Prima etapă este marcată de Alexandru Macedonski, inițiatorul simbolismului românesc, reinstaleaza cultura româneasca sub zodia latinitații prin revista Liberatorul. Vieata noua, condusa de Ovidiu Densușianu, este o altă revistă prin care s-a propagat curentul simbolist românesc.

Particularitatea simbolismului românesc este că obiectul negației nu a fost o anumită mișcare artistică, ci non-artă, poeții simboliști au considerat că este non- artistic și nu vedeau nici o incompatibilitate între simbolism și parnasianism. Din acest motiv, simbolismul asimilează parnasianismul, iar semănătorismul asimileaza romantismul. Simbolismul românesc, a devenit un curent dupa 1900 când simbolismul european iși incheia acțiunea istorică, a evoluat în paralel cu decadentismul și a preluat moduri de expresie specific eminesciene, introducând in literatura românească o tehnică nouă, un stil liric înnoit. Poeții simboliști evită mediul rural si evocă orașul, marea sau ținuturi exotice.

În interiorul simbolismului românesc se remarcă două tendințe. Prima tendința descrie foamea de spațiu și privirile îndreptate spre existența obiectivă de către poeți rafinați. A doua tendința incadrează tristețea și resemnările poeților melancolici, marcați de sentimentul plictisului, monotoniei si uniformitații vieții. Astfel se disting poeți care aspiră spre alte orizonturi ( Minulescu ), atrași de exuberanța Sudului ( Al. T. Stamatiad ), estetizanți ( N. Davidescu ), exultanți si euforici ( M. Săulescu ), generoși și umanitari ( E. Farago, M. Cruceanu ), dar și poeți cu orizonturi închise, „cu ploi și ninsori nesfârșite” ( G. Bacovia ), „cu mici prăvălii insalubre și sinagogi” ( B. Fundoianu ), „cu tristeți adânci de iarmaroace” ( D. Botez). Ovidiu Densușianu cultivă un simbolism specific care omagiază lumea citadină, alți poeți cultivă sarcasmul antiburghez ca o manifestare a revoltei.

Macedonski scrie în articolul Despre logica poeziei , apărută în Literatorul, în 1880:

“Proza se conduce după o logică și poezia după alta (…) Aplicați poeziei logica după care se conduce proza – poezia poate fi logică, dar nu mai e poezie. A fi poet înseamnă a fi poet, și logica poeziei este, dacă ne putem exprima astfel, nelogică într-un mod sublim”.

Modernismul este un curent literar apărut in secolul XX care semnifică corespondența dintre opera de artă și epoca în care este creată, legătura dintre creația artistică și mediul social care o generează și este caracterizat de autenticitate, consonanța dintre trăire și operă, text literar și emoție estetică.

Modernismul este prezent în orice epocă, în toate domeniile și presupune actualul și depașirea care este de multe ori violenta. Din acest punct de vedere, momentele radicale ale modernismului sunt percepute ca avangardiste in sensul unei tendințe care urmează să se

26

contureze.

Termenul de modernism include curentele avangardiste: futurismul, expresionismul, imagismul, dadaismul, suprarealismul.

Reprezentanții modernismului sunt Paul Valery, Guillaume Appolinaire, Serghei Esenin

, Federico Garcia Lorca, Jorge Louis Borges, Marcel Proust, Franz Kafka, Jean Paul Sartre, Albert Camus, Mihail Bulgacov, Jerome Salinger, Ernest Hemingway sin Anton Pavlovici Cehov.

Principiul fundamental al modernismului îl constituie noutatea, raportarea la tradiție trebuie mereu refăcută deoarece modernismul este în opoziție cu tradiția. El reprezintă expresia unui anumit radicalism de expresie si conținut, cuprinzând in sfera lui orientari literare ca simbolismul, expresionismul si imagismul.

In literatura română, principiul modernismului e efectuat de E. Lovinescu, in lucrarea Istoria literaturii romane contemporane . Preluând un concept a lui Gabriel Tarde din domeniul sociologiei, Lovinescu crede ca legea imitației acționeaza și în cultura, iar formele imitate iși găsesc asimilarea creatoare in contextul cultural- artistic.

Matei Calinescu afirmă că modernitatea poate fi considerată o „cultură a crizei”, în avangardism această condiție devine program radical, incercând sa descopere noi forme, aspecte și posibilitați ale crizei. A fost lansată ideea potrivit căreia avangardismul ar fi o parodie a modernismului.

Poezia exprimă o cunoaștere a esențelor lumii reale prin limbaj concentrat, metaforic și este o creație cu anumite caracteristici formale, care sugereaza o emoție, un sentiment, armonie si imagine.

Literatura exprimă frumosul, deosebit de știința, care se ocupă de adevar. Știința literaturii vizează creația literara și metodele care conduc la studiul ei. Opera scriitorului este supusa unei evaluări care vizeaza forma și fondul, raspunzând prin atributele ei proprii sufletelor si timpurilor contrar istoriei. Criticul literar cercetează opera prin criterii stiintifice pentru a aprecia valoarea de nonvaloare. Fără literatură nu există critică literară, fiind o literatură despre literatură. Criticul și poetul ilustrează bivalența intelectuală, după cum spune Florin Manolescu; „poetul inventeaza, criticul descopera”.

Modernismul iși face apariția in literatura română cu Alexandru Macedonski. Pentru Eminescu poezia a fost expresia normala a ființei, ea i s-a daruit, dar Macedonski trebuia s-o cucereasca pentru ca i se refuza. Fiind un poet de tranziție de la romantism la simbolism, Macedonski va fi marcat si de elemente clasice si parnasiene. El a avut o alta conceptie despre

27

poezie, a cultivat un alt stil și a fost animat de alte teorii literare decât contemporanii lui. Poezia are o logică proprie, domeniul ei nu este cugetarea, ci imaginația și este deosebită de proză.

Lucian Blaga a fost creatorul unui sistem filozofic si poetic original. El exprima o contradictie fundamentala a cunoașterii: posibilitatea nelimitata de a cunoaște și relativitatea actelor de creație culturală. Misterul, cenzura transcedentă, cunoașterea paradisiacă si luciferică, spațiul mioritic sunt concepte specifice gândirii și limbajului filosofic blagian. Începutul s-a aflat sub semnul expresionismului, temperament particularizat prin raportarea la absolut. Trăsăturile poeziei sunt exacerbarea eului, isteria vitalistă, elanul dionisiac, caracterul vizionar și cultivarea mitului primitivitatii.

Ion Barbu este matematicianul poet pentru care poezia „este o prelungire a geometriei…ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei”. El realizeaza unirea stiinței cu poezia, unde obiectul cunoașterii este același, dar mijloacele folosite sunt diferite, iar limbajul este bivalent, știintific și liric. Dorința de comunicare cu Universul genereaza starea poetica de intelectualitate a lui Barbu. Poezia devine calea de a comunica o știinta, o cunoaștere, iar actul cunoașterii parcurge trei etape, unde fiecare are un semn astral, după o schemă astronomica: cunoaștere senzorială si afectivă, cunoaștere intelectuală și cunoașterea paralogică sau contemplația poetică.

Alături de Marcel Iancu, Ion Vinea a promovat arta nouă, citadină, antiimpresionistă și repudiază subiectivismul si iraționalismul in Contimporanul . Poezia lui Vinea este situată între realizare și irealizare, intre absența și prezența și reprezintă o încercare de a examina propriile limite si trăiri. Cenzurarea emoției lirice, esențializarea conținutului și imagistica inedită sunt atribute ale liricii avangardiste.

Literatura română confirmă avangandismul cu Tristan Tzara care a ajuns cu succes în fruntea avangardei europene. Poemele lui oglindesc simbolismul amestecat cu tradiția autohtonă.

Opera științifică sau artistică reprezintă expresia unei cunoașteri și a unui conflict interior; pentru artist, între creație și limitarea impusă de cuvinte, de adevăruri științifice, iar pentru savant, între obiectivitatea adevărurilor si pulsurile sale interioare.

Din punct de vedere estetic, modernitatea exprimă o stare de criză in opoziție cu tradiția, cu civilizația în masura în care se consideră o nouă tradiție sau o formă de autoritate. Caracteristicile modernității sunt perspectivismul si impresionismul completate cu fragmentarea, aluzia, simbolul, discontinuitatea si experimentări ale formei. Arta este un mod de a comunica cu receptorul, cititorul devine astfel partener in producerea operei care se modifica la fiecare nouă lectură.

28

Literatura înseamnă și cunoaștere, subiectivă și intuitivă dar creatoare care implică rațiunea ca orice activitate umană. Cunoașterea științifică și literară au ca punct de plecare intuiția. Sunt două feluri de cunoaștere: cunoașterea științifică și artistică, logică, ratională, inteligentă și ilogică, nerațională și intuitivă. Literatura modernă se manifestă prin ruptură, prezentare stratificată, aluzivă si discontinuă a realitații. Optimismul din secolul XIX este înlocuit cu pesimismul, imaginea unei culturi in derivă, iar consecința este apatia aparenta și relativismul moral.

Modernismul e critic și revolutionar, negativist si brutal, antagonic și agresiv prin noutatea lui și aduce abordări noi privind condiția operei de artă, dar și controverse cu privire la granițele dintre artă si știința. El reprezintă trecerea de la obiectivism și unicitate la subiectivism și pluralism.

În concluzie, simbolismul este un curent de tranziție spre modernism, deoarece printre inovațiile pe care le aduce se află folosirea versurilor libere, albe sau cu rimă aleatorie. În literatura română cel care realizeaza fuziunea tradiției cu modernitatea, instituind principiile simbolismului românesc este Alexandru Macedonski.

29

2.3.ELEMENTE MINIMALISTE ÎN OPERA LUI BACOVIA

George Bacovia este un simbolist de tip aparte, nu unul pur , ci unul primitiv, deoarece a renunțat la procedee sofisticate și rafinate ale curentului simbolist și al cultivării unui limbaj mai realist prin care a incercat o depoezitare a lirismului, dupa cum spunea Nicolae Manolescu.

Mircea Scarlat considera că termenul de „ bacovianism” ar fi cel mai potrivit pentru circumscrierea acestui univers poetic profund original. Constantin Ciopraga observă că “nici plastica formelor, nici cromatica nu duc la imagini picturale, poetul reținând, în felul impresioniștilor, vibrația, ritmul unui moment sufletesc”. Imaginile vizuale bacoviene sunt transmise in grila sinestezică și atrag dupa ele ecouri sonore. În Mars funebru decorul de toamna ne duce cu gandul la nostalgia tragica a muzicii lui Chopin, iar in Nervi de primavara vizualul și olfactivul se contopesc, căci peisajul devine „ o pictura parfumată, cu vibrări de violet”. Confesiunea bacoviana din Plumb, Amurg violet sau Plumb de iarna nu este dominată de accesorii, concentrandu- se asupra trăirilor sufletesti. In acest fel, ploaia, vântul, plumbul, ritmul anotimpurilor evocă prin intermediul sugestiei un climat sufletesc, o impresie sintetica, totalizatoare. În poezia Decor sunt sugestive pseudorefrenele care accentueaza ideea de dezolare:

„ Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar;

Decor de doliu funerar

Copacii albi, copacii negri

În pare regretele plâng iar…

Cu pene albe, pene negre

In parc fantomele apar…”

Versul final care este izolat de celelalte, are o funcționalitate specifica, un fel de sinteza- concluzie care pregatește iesirea din spațiul poemului și intrarea intr- o zona neutra, ce desparte realul de imaginar. Frazele sunt dezarticulate, eliptice in care lirismul este intermitent, frazarea e discontinua. Frazarea eliptică, confirmă principiul minimalismului. În acest sens este ilustrativ Pastel :

“Tăcute locuri…curent

Pe podul gârlei…se dezgheață

Corbi…

30

Ce înțeles…viață”

sau in poezia Din urma :

“Galben, plumb, violet…

Și strada goală…

Ori așteptări târzii,

Și parcuri înghețate…

Poet și solitar…”

Cadrul poetic bacovian este marcat de plictisul provincial, de monotonia zilelor de toamnă, de infernul citadin, de senzatia degradării, este un cadru care refuză idealitatea. Discursul poetic bacovian nu se bazează pe detalierea imaginilor, ci pe mecanica repetitiei:

“Sunt poetul pustiilor piețe

Cu tristele becuri cu pală lumină

Când sună alarma în noaptea deplină

Sunt poetul pustiilor piețe

Tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra

Ce sperie câinii pribegi prin canal,

Sunt tristele becuri cu razele pale,

Tovarăș mi-i râsul hidos și cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor piețe

Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;

Pălind în tăcere și-n paralizie,-

Sunt solitarul pustiilor piețe”.

În aceasta poezie, epitetele sunt convenții, imagini folosite in poezie iar vocabularul și procedeele simboliste sunt cautate, laitmotivul si refrenul sunt elemente constante de construcție.

În poezia Nocturna din 1899, este evidenta identitatea minimalista a lui Bacovia: dispariția prozodiei clasice, a laitmotivului si repetiției, limbajul devine laconic si eliptic, poezia caracterizându- se prin interes pentru detaliu.

“Stau…și moina cade, apă, glod …

Să nu mai știu nimic, ar fi un sigur mod-

Un bec agonizează, există, nu există,

Un alcoolic trece piața tristă”.

31

Volumul Ștante burgheze din 1946, pune în valoare,după cum spune Gh. Crăciun “contingența biografică, nostalgia trecutului, cotidianul, versul eliberat de orice constrângeri muzicale, procedeele sintactice, vocabularul prozaic, ironia directă, discontinuitatea notării”. În acest volum se modifica viziunea, percepția lirică, relația conștiinței cu realul. Textul este monoton și limitat care aparține vieții comune, cotidianului, actelor stereotipe ale existenței umane. Dincolo de obiectele si fenomenele realitații se afla pustiul, vidul; universul bacovian este un univers închis, lipsit de posibilitatea evadării, un univers al damnării. În poezia bacoviana, elementele cadrului nu sunt vazute descriptiv, dimensional, dar din perspectiva atmosferei care sintetizeaza cu mijloace artistice minime, o stare sufleteasca.

Poezia Plumb este o poezie programatică, dar conține și elemente minimaliste:

„ Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmânt –

Stam singur în cavou… și era vânt…

Și scârtâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și- am inceput sa- l stig-

Stam singur langa mort…și era frig…

Și- i atârnau aripile de plumb.”

Poezia simbolizeaza un univers restrictiv, lipsit de orice urmă de idealitate, căderea fiind cuvântul cheie al creației bacoviene, după cum observa V. Fanache:

„De oriunde am decupa o secvență și indiferent dacă obiectul ei ar fi materia cosmică, spectacolul uman sau ființa poetică, dincolo de scenariul textual prezidează, asemenea unui fatum, căderea. Alunecarea, dispariția, curgerea, declinul, îngălbenirea, degradarea, pierderea de sine, în alienare mută ori în nebunie răcnită, scufundarea în «hăul» care «toate adună», ca o groapă insațiabilă, sunt fețele (metaforice) ale aceleiași căderi, activă pretutindeni, ca și cum ar corespunde unui numitor simbolizant comun al limbajului: tot ce se poate închipui în rostire se derulează ca o ratare”.

32

O altă interpretare pune accent pe dimensiunile restrictive, procustiene ale simbolurilor spatiale de tipul cavoului ori ale sicriului. Aceste spații minimale, în care fiinta se regaseste izolată, cu idealuri amputate, există tot atâtea spații ale căderii, alienării, apăsării si damnării.

Nicolae Manolescu subliniaza predilecția lui Bacovia pentru culori sugestive: “Violetul, negrul, albul, rozul invadează lucrurile ca niște prezențe fizice, erodează personajele sau le pătează. Poetul pare a aplica vopselele pe pânză direct din tub sau cu latul cuțitului. Și aceste vopsele sunt câteodată halucinante prin intensitate”. Este reprezentativa poezia Amurg violet, gama cromatica a poeziei este monotonă, iar intensificarea senzatiei se face prin culoarea violet, cadrul poetic e desenat sumar iar spațiul e alcatuit din trăsături și repere minime.

“Amurg de toamnă violet…

Doi plopi, în fund, apar în siluete:

Apostoli în odăjdii violete –

Orașul tot e violet.

Amurg de toamnă violet…

Pe drum e-o lume leneșă, cochetă;

Mulțimea toată pare violetă,

Orașul tot e violet”.

33

=== Capitolul_2(1) ===

2.MINIMALISMUL IN OPERA BACOVIANĂ

2.1.CURENTUL MINIMALIST IN LITERATURĂ ȘI POEZIE