Ucigașul în serie – Femeia [308544]

CUPRINS

ABREVIERI

Art. – Articol

Alin. – Alineat

C. Pen. – Codul Penal în vigoare

C. Proc. Pen. – Codul de procedură penală în vigoare

Ed. – Editura

Op. Cit. – Opera Citată

Pag. – Pagina

S.a.m.d. – Și așa mai departe

INTRODUCERE

Ucigașul în serie a [anonimizat], fiind un subiect îndelung dezbatut și analizat. S-[anonimizat], mijloace de prevenție și sancționare. [anonimizat], ci și celor născuți din ficțiune. [anonimizat], care se bucura de o [anonimizat]. [anonimizat].

Este oare cineva care nu a auzit despre celebrul proces din Franța anului 1840, [anonimizat] a deschis ușile toxicologilor dând naștere unui nou procedeu de identificare a criminalilor, denumit toxicologie? Sau cine nu a [anonimizat] a trezit repulsie și compasiune când s-a descoperit că a avut 21 de victime?

Totodată, [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] a criminalului în serie care se poate înțelege doar prin integrarea acestuia în mediul ambiant și care sunt implicațiile psihologice ale actului de agresivitate care constituie elemente ajutătoare în activitatea de identificare și de prevenire a infracționalității. Voi începe cu o analiză generală ca apoi să fac o analiză psihologică a anumitor tipare pentru o mai bună înțelegere a acestui fenomen complex. [anonimizat], vom ajunge la o mai bună înțelegere a [anonimizat], acolo unde este cazul.

Astfel, [anonimizat] o scurtă comparație privind incadrarea penală a acestor infracțiuni.

[anonimizat], voi face o comparație între tiparele crimei unice și a [anonimizat], [anonimizat].

Capitolul III va fi o [anonimizat]. Totodată, voi face o [anonimizat].

[anonimizat], evoluția acesteia în timp și cum dorința femeii de a se simți superioară bărbatui a devenit mobilul principal pentru care ucide.

În Capitolul IV voi arăta, în concret, modul de lucru al unui criminal în serie prin observarea procesului repetitiv și al orientării predictive, astfel înțelegând și motivația criminală. În aceeași măsură, voi analiza și aspectele victimologice privind actul criminal prin explicarea interdependenței dintre cauzalitatea victimală și cea criminal.

Ultimul capitol este dedicat celor mai celebre femei ucigașe, iar în concluzii voi vorbi despre cum acest fenomen infracțional a luat amploare odată cu trecerea timpului, cum societatea a influențat infractorii și cum fiecare ființă umană poate deveni potențiala victimă a unui criminal în serie, întrucât mijloacele de investigare tradiționale sunt lipsite de eficacitate.

CAPITOLUL I. OMORUL. OMORUL CALIFICAT

Secțiunea 1. Infracțiunea de omor și infracțiunea de omor calificat. Aspecte etimologice.

Infracțiunile de omor și omor calificat sunt cuprinse în categoria infracțiunilor contra vieții, în art.188 si art. 189 din Capitolul I al C. Pen. și prezintă importanță pentru că vizează protecția penală a dreptului la viață, drept consfințit constituțional în art. 22 alin. (1) din Constituția României „Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.” Acest drept este protejat si de legea penală din momentul începerii vieții persoanei și până la decesul acesteia, fără să se facă distincție în raport de sex, vârstă, ori alte elemente ce ar putea fi incluse într-o perspectivă discriminatorie.

Protecția juridică a dreptului la viață a fost întărită prin adoptarea în 1948 a Declarației Universale a Drepturilor Omului, care consacra în cadrul art.3 că „orice om are dreptul la viață, libertatea și securitatea sa. Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi, fiecare om se poate preleva de drepturile și libertățile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, origine naturală sau socială, avere, naștere sau orice altă situație.” În Pactul internațional privind drepturile civile și politice, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la data de 16.12.1966, intrat în vigoare la 20.11.1974, se precizează la art. 6 că „Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar.”

Primul cod penal român din 1937 reglementa mai multe infracțiuni de omor: omorul simplu – art. 463, omorul calificat – art. 464, pruncuciderea – art. 465, oferta de omor – art. 466, omuciderea prin imprudență – art. 467, omuciderea la stăruință – art. 468, omorul prin consens – art. 469. Codul penal din 1939 conținea inițial numai două forme de săvârșire a omorului: omorul simplu și omorul calificat, la care s-a adăugat în 1957, omorul deosebit de grav. Structurarea infracțiunilor de omor în trei variante: omor, omor calificat și omor deosebit de grav a fost păstrată și în Codul penal din 1969, care, în cadrul capitolului referitor la infracțiuni contra vieții persoanei, incrimina și alte fapte ce aveau ca urmare moartea victimei, și anume: pruncuciderea , uciderea din culpă și determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Referitor la reglementarea infracțiunilor care vizează persoana în general și viața persoanei, în special, între vechiul cod penal și noul cod penal există diferențe structurale și de conținut. Astfel, în noul cod penal, capitolul care prevede infracțiunile contra vieții este circumscris infracțiunilor contra persoanei și cuprinde: art. 188 – omorul, art. 189 – omorul calificat, art. 190 – uciderea la cererea victimei, art. 191 – determinarea sau înlesnirea sinuciderii și art. 192 – uciderea din culpă. Vechea lege penală avea o structură diferită în sensul că, în cadrul capitolului denumit Omuciderea, erau încriminate următoarele infracțiuni: omorul (art. 174), omorul calificat (art. 175), omorul deosebit de grav (art. 176), pruncuciderea (art. 177) și uciderea din culpă (art. 178) .

Din analiza comparativă a structurilor celor două coduri referitoare la infracțiunile contra vieții persoanei se poate observa că vechea reglementare prevedea omorul deosebit de grav, infracțiune care nu se mai regăsește în noul cod penal. Totuși, o parte dintre ipotezele de săvârșire a omorului deosebit de grav au fost incluse în structura infracțiunii de omor calificat din noul cod penal, în timp ce unele variante de realizare a omorului calificat din vechiul cod penal nu se mai regăsesc în noua reglementare.

Secțiunea 2. Infracțiunea de omor și infracțiunea de omor calificat. Aspecte generale.

Infracțiunea de omor in conformitate cu art. 188 C. Pen. constă în uciderea unei persoane, acesta având ca obiect juridic relațiile sociale referitoare la un drept fundamental, garantat constituțional, și anume dreptul la viață al persoanei conform art. 22 alin.(1) din Constituția României și art. 2 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa la infracțiunea de omor se pedepsește, potrivit art. 188 alin. (2) C. Pen. În practica judiciară s-a ridicat problema diferențierii dintre tentativa la infracțiunea de omor și vătămarea corporală, prin care se pune în pericol viața victimei, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. Pen. Delimitarea dintre cele două infracțiuni se face în primul rând prin raportarea la latura subiectivă a infracțiunii, în sensul că, în cazul vătămării corporale, făptuitorul acționează cu intenția de a-i pune victimei viața în pericol și nu de a-i suprima viața, cum acționează intelectiv subiectul activ în cazul omorului. Totodată, constituie elemente de diferențiere între cele două infracțiuni și: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, zona vitală a corpului în care au fost aplicate lovituri, intensitatea loviturilor și obiectul folosit la săvârșirea faptei. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care s-a produs rezultatul periculos, moartea victimei.

Secțiunea 3. Abordarea penală a omorului și a omorului calificat.

Comparativ cu omorul, omorul calificat este o infracțiune săvârșită în anumite împrejurări care mărește gradul de pericol social, dat fiind modul de realizare, subiectul pasiv asupra căruia se răsfrânge activitatea infracțională, starea de recidivă ori poziția subiectivă a făptuitorului iar aceste considerente stau la baza reglementării formelor agravate ale infracțiunii de omor, cuprinse în art. 189 C. Pen. sub titulatura de omor calificat, potrivit căruia omorul este mai grav dacă este săvârșit în anumite împrejurări cum ar fi: omorul cu premeditare, omorul din interes material, pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse, pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor, asupra a două sau mai multe persoane, asupra unei femei gravide și prin cruzimi. Pedeapsa pentru infracțiunea de omor calificat prevede închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Noul C. Pen. aduce modificări semnificative în ceea ce privește infracțiunile de omor, atât sub aspectul structurii capitolului ce circumscrie faptele penale care au ca urmare moartea victimei, cât și în ceea ce privește conținutul infracțiunilor. În raport cu vechea reglementare penală, noul cod penal structurează infracțiunile de omor în două articole: art.188 – omorul și art.189 – omorul calificat, fără a mai cuprinde și omorul deosebit de grav, infracțiune existentă în vechiul C. Pen.. Conținutul infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 C. Pen este diferit față de art. 175 din vechiul cod penal, acesta incluzând unele împrejurări de săvârșire a faptei cuprinse anterior în infracțiunea de omor deosebit de grav, cum este cazul omorului săvârșit asupra a două sau mai multe persoane, omorul săvârșit asupra unei femei gravide, omorul săvârșit prin cruzimi ori de către o persoană care a mai săvârșit un omor.

Includerea în cadrul omorului calificat a uciderii realizate de către o persoană care a mai săvârșit un omor s-a făcut într-un mod clar, în sensul că s-a stabilit limpede că se reține omorul calificat, dacă cealaltă infracțiune de omor a fost săvârșită „anterior”, aspect care înlătură astfel neajunsul semantic dat de textul vechiului C. pen., care genera un echivoc dat de expresia „a mai săvârșit un omor”, care nu clarifica aspectul temporal de anterioritate, chiar dacă folosea timpul trecut al verbului „a săvârși”, astfel că se putea considera că fapta constituie omor în formă agravată, chiar dacă făptuitorul omorului a mai comis ulterior un alt omor. Totodată, se poate observa că în noul cod a fost clarificată și situația tentativei de omor săvârșită anterior ca pe o împrejurare care circumstanțiază omorul.

CAPITOLUL II. CARACTERISTICI GENERALE PRIVIND CRIMA ȘI CRIMINALUL ÎN SERIE

Secțiunea 1. Caracteristici generale privind crima.

Conceptul de crimă are numeroase înțelesuri, motiv pentru care trebuie să înțelegem toate semnificațiile acestei noțiuni pentru a evita orice confuzie. Când analizăm crima, trebuie avut în vedere factorul uman care este inerent și anume criminalul. Putem defini noțiunea de crimă în sensul comun, în sensul penal și în sensul criminologic.

În accepțiunea comună, crima este o infracțiune intenționată împotriva vieții persoanei, fie că desemnează omorul (art. 188 C. Pen), omorul calificat (art. 189 C. Pen.). Totodată, aceeași denumire o găsim și în cazul altor infracțiuni cu un obiect juridic principal diferit, dar care au ca rezultat tot moartea unei persoane. Spre exemplu, Codul penal reglementează uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă (art.200 C. Pen.) ca infracțiune asupra unui membru de familie. Utilizarea noțiunii de crimă în sens comun se regăsește și în limbajul curent.

Crima, în sens penal, este o infracțiune gravă pentru care sunt stabilite pedepse diferite și mai aspre în raport cu celelalte infracțiuni. Legislația penală română, atât în Codul de la 1865, cât și în Codul Penal Carol al II-lea, a făcut o împărțire tripartită a infracțiunii în crime, delicte și contravenții. În contextul legislației românești actuale, s-a renunțat la această împărțire, astfel că noțiunea de crimă nu mai are nicio semnificație penală determinată.

Noțiunea de crimă, în sens criminologic, are diferite accepțiuni. Așadar, criminologia folosește noțiunea de crimă pentru a desemna infracțiunea în general. Este evident faptul că nu putem pune semnul egalității între cele două noțiuni, crima pornind de la conceptul de infracțiune, dar trebuie să meargă mai departe de aceasta.

Art. 15 C. Pen. definește infracțiunea ca fiind fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Definiția infracțiunii din acest cod penal se vrea a fi una inovativă, și chiar este, prin înlăturarea trăsăturii pericolului social, amplu controversată în doctrina elaborată pe marginea prevederilor art.17 din Codul penal de la 1968. Principala critică a prevederii pericolului social ca trăsătură a infracțiunii consta în aceea că aparținea filierei sovietice, fără nici o legătură cu” tradițiile dreptului nostru penal”. De asemenea, tot ca o abordare nouă este privită și prevederea trăsăturii imputabilității. Includerea acestei trăsături a fost echivalată cu abandonarea teoriei psihologice în ceea ce privește vinovăția și îmbrățișarea teoriei normative, de inspirație germană.

Cu toate acestea, legiuitorul român a eșuat lamentabil prin prevederea în cuprinsul art. 15 C. Pen. atât a trăsăturii vinovăției, cât și a trăsăturii imputabilității, imputabilitatea presupunând în mod necesar săvârșirea faptei cu vinovăție. În consecință noua definiție nu a scăpat criticilor doctrinei, aceasta calificând-o ca redundantă.

Secțiunea 2. Crima in serie. Specificitatea crimelor in serie.

Crimele în serie sunt evenimente care au un mare impact asupra populației în rândul căreia își face loc o atmosferă de temere, de neliniște și chiar panică. În același timp, crima și criminalii în serie fascinează la fel de mult pe cât sperie. Din acest motiv, de nenumărate ori, s-a pus întrebarea dacă publicitatea mediatică a acestor crime nu ar avea vreo implicație în apariția acestor criminali în serie. S-a ajuns la concluzia că mass-media poate doar să inspire criminalul în ceea ce privește modul lui de operare, mobilul acestuia fiind deja adânc înrădăcinat în psihicul său.

Putem clasifica o crimă ca fiind obișnuită prin prisma victimelor, care sunt alese în baza unui mobil clar conturat, spre exemplu pentru a fura un obiect care îi aparține, pentru răzbunare, etc. În cazul crimelor în serie, victima trebuie să urmeze un tipar, să aparțină unui anumit gen, să fie inclusă într-o anumită categorie de persoane.

Pentru a înțelege acest fenomen, trebuie să analizăm câteva trăsături aparte pe care le are ucigașul în serie. În primul rând, crimele au o anumită frecvență, fie mai mare, fie mai mică, care continuă până când asasinul este prins sau moare. Această frecvență reprezintă tiparul fundamental, fără să putem vorbi de o frecvență stabilită sau un număr predeterminat de victime. Putem face o paralelă între dependența creată de droguri și senzația de plăcere pură pe care o simt criminalii în serie. În același fel, dacă criminalul are acces liber la stimulent, va continua îndeletnicirea sa oribilă până când va fi prins sau omorât.

Crimele în serie tind să se petreacă în relație de unu la unu, ca și în cazul crimelor obișnuite. Acest caracter individualist al criminalului în serie nu este compatibil cu situația în care el ar fi nevoit să își împartă plăcerile cu altcineva. În plus, dacă lucrează pe cont propriu, se reduc șansele de a fi prins, având în vedere că doar ucigașul cunoaște crima. Diferite studii ale personalităților acestor criminali, au relevat faptul că aceștia au o viață duală, păstrând o imagine curată în relația cu terții.

Inexistența sau raritatea unei relații directe, a unei conexiuni între victimă și ucigaș, este un alt atribut important. Asta nu înseamnă că unele victime nu au fost alese tocmai din cadrul familial din motive de ordin financiar, dar aceste cazuri sunt foarte rare. Până la dezvoltarea artei investigației, aceste tipare erau greu de recunoscut. În timp, prin avansarea acestor științe, s-a ajuns la descoperirea cu mai multă ușurință a acestor tipare clare victimă/ motiv.

O altă trăsătura caracteristică a crimelor în serie este tiparul sau tratamentul administrat victimei. Deși acesta este bine definit, motivația care stă în spatele acestui tipar rareori este una rațională. Din punct de vedere psihologic, criminalul în serie este considerat a fi o persoană slabă, care nu poate distinge binele de rău și care nu își poate stăvili poftele. Totodată, acesta este considerat responsabil pentru faptele sale și nu va putea fi iertat pe baza devierii lui mintale, mai ales când un astfel de criminal premeditează crimele și el organizează cu mult timp înainte.

Când sunt prinși, criminalii găsesc motive aberante pentru care au ucis, iar din această cauză este foarte dificil pentru anchetatori să cerceteze acest gen de omucidere, nefiind o legătură clară între asasin și victimă.

În mod obișnuit, crimele în serie sunt caracterizate de o mare violență, iar victima este supusă unor acte brutale nejustificate. Această violență este strâns legată de mobilul crimei. Astfel, actul în sine reprezintă întreaga motivație, iar prelungirea acestui moment are drept scop mărirea duratei de plăcere a criminalului. Fanteziile sado-sexuale sunt asociate cu crima în serie, această dorință de a domina ducând la excese de violență.

Secțiunea 3. Abordarea penală și criminologică a noțiunii de criminal.

Crima este înainte de toate un fapt uman și, de aceea, orice crimă presupune existența unui criminal. E de observat faptul că termenul de criminal este folosit pentru a desemna infractorul și viceversa, fără să se facă o distincție clară. În limbajul curent, infractorul este cel care a săvârșit o infracțiune. În sens penal, se mai adaugă o condiție și anume, să fie condamnat definitiv.

Pentru o delimitare a noțiunii de criminal din perspectivă criminologică și din perspectivă penală, Raymond Gassin spune că „spre deosebire de penalist, care vede în condamnarea penală criteriul delincventului, criminologia se atașează la realitatea fenomenului și definește delincventul ca «acela care a comis o crimă». Nu este deloc nevoie ca acesta să fi fost condamnat, nici măcar urmărit ori cunoscut de autoritățile de poliție și justiție (delincventul ascuns a interesat întotdeauna pe criminolog). În sens invers, condamnarea nu este totdeauna suficientă, căci trebuie să avem în vedere erorile judiciare.” Așadar, pentru a defini criminalul, criminologia reia aspectele din dreptul penal, fiind din acest punct de vedere tributară dreptului penal și legilor penale. Totodată, depășește cadrul dreptului penal și, cu ajutorul psihologiei, explică acest concept.

Secțiunea 4. Criminalul în serie, un fenomen complex.

Mulți specialiști au apreciat ca fenomenul criminalului în serie este un fenomen care a apărut recent. Această concepție este greșită, având în vedere că antichitatea ne-a oferit multe exemple de criminali în serie. Spre exemplu, în Evul Mediu, putem vorbi despre mareșalul Gilles de Rais care a ucis peste trei sute de copii sau despre contesa maghiară, Elisabeth Bathory care ucidea femei tinere și le folosea corpul și sângele în ritualuri vampiriste.

Criminologia a fost dintotdeauna preocupată să studieze cazurile ucigașilor sadici care au făcut multe victime. Primul criminolog care s-a ocupat îndeaproape de astfel de cazuri a fost Cesare Lombroso, iar el a subliniat întotdeauna această tentație obsesivă a criminalilor de a ucide. În lucrarea sa, L`Homme Criminel, a surprins această trăsătura a criminalului, această sete de celebritate care îl determina să facă din fiecare crimă un titlu de glorie. Putem menționa aici o teorie foarte interesantă a acestuia conform căreia caracteristicile fizice ale individului erau indicatorii de bază ai degenerării și inadaptării. Pentru Lombroso, ereditatea avea o mare influență asupra criminalității, considerând că actul criminal este o fatalitate ereditară. În alte cuvinte, criminalul avea trăsături asemănătoare cu strămoșii săi criminali, păstrând stigmatele acestora.

Astfel de trăsături ar fi fost forma sau mărimea capului, defectele ochilor, urechi de dimensiuni neobișnuite, dimensiunile excesive ale pomeților, buzele cărnoase, dentiția anormală, bărbia proeminentă, lungimea excesivă a brațelor sau asimetria craniului.

Conform unui studiu realizat de el, după examinarea a 383 de criminali, a rezultat ca 21% dintre ei prezintă măcar o astfel de anomalie, în timp ce 43% au cinci asemenea caracteristici sau chiar mai multe. Acest lucru l-a făcut să afirme că prezența a cinci sau mai multe anomalii de acest tip este un indicator clar al faptului că individul este un criminal înnăscut. Este extrem de dificil să definim un criminal în serie, deoarece deși avem o anume tipicitate, trebuie să îl delimităm de alte tipuri de criminali. Totodată, putem reuni anumite elemente subiective și obiective pentru a putea schița o definiție a acestuia.

În primul rând, avem o condiție de ordin cantitativ care ne ajută să calificăm individul drept criminal în serie și anume numărul victimelor. Așadar, după a treia crimă, putem considera că subiectul este ucigaș în serie. Mergând mai departe cu raționamentul, putem încadra individul în aceeași categorie, chiar dacă a comis doar un omor, dacă din modul său de operare, rezultă că acesta ar și acționat la fel în continuare, dacă nu ar fi fost identificat și reținut.

Apoi, trebuie să delimităm ucigașul în masă de ucigașul în serie. Putem defini ucigașul în masă pe individul care, în baza aceleiași rezoluții infracționale sau în aceeași împrejurare, ucide mai multe persoane. Putem exemplifica aici atacurile teroriste, omorurile asupra membrilor de familie, crimele comise în licee. Avem așadar o pluralitate de victime, dar nu regăsim caracterul repetabil al actului. Chiar dacă crima a fost premeditată, momentul comiterii faptei coincide cu sfârșitul planului. În cazul criminalului în serie, pluralitatea de victime nu este simultană ci succesivă, iar tipic pentru acesta este repetabilitatea actului, planul acestuia fiind unul de durată și nu se oprește la uciderea victimei.

Pentru a putea defini criminalul în serie, acesta trebuie prezentat și din punct de vedere subiectiv. În acest sens, este foarte important să analizăm mobilul său specific, atipic în raport cu crimele clasice, care îl conduc pe individ la comiterea unui omor. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că aceste crime în serie au un caracter pervers care izvorăsc din anumite fantezii sexuale și care au ca scop obținerea unor senzații extreme.

Din acest motiv, ucigașul tinde să repete același act, pentru a-și transpune în realitate fantezia. Aceste senzații de dominare și manipulare a victimei apar odată cu pornirile sadice ale acestuia.

Din punct de vedere geografic, criminalii în serie sunt peste tot pe planetă. Totodată, în unele regiuni, anumite crime sunt mai periculoase decât altele în sensul în care sunt crime care implică un nivel mai ridicat de violențe inutile si acte de sadism. Analiștii acestui fenomen au apreciat că tendința este de globalizare, iar din acest motiv este important ca mecanismele de apărare să fie pregătite la această nouă dimensiune care se conturează.

CAPITOLUL III. TIPOLOGIA CRIMINALULUI ÎN SERIE

Secțiunea 1. Noțiuni conceptuale privind personalitatea criminal. Factori psihosociali determinanți.

Pentru a înțelege psihopatologia specific criminalului în serie, trebuie să analizăm actul criminal, concret modul în care se manifestă psihicul acestuia în funcție de voința, inteligența și afectivitatea sa. Comportamentul disfuncțional al acestuia este determinat, în aceeași măsură, atât de elementele înnăscute ale personalității sale, cât și de antecedentele sale.

Jean Pinatel a dezvoltat o teorie asupra personalității criminale, teorie care susține faptul că trecerea efectivă la actul criminal este un element decisiv, iar condițiile trecerii la act sunt condiționate de un nucleu al personalității caracterizat prin egocentrism, labilitate, agresivitate și indiferență afectivă. Așadar, sunt reunite mai multe componente care de sine stătătoare nu sunt anormale, dar reunite într-o structură dinamică, vor forma nucleul criminal. În baza acestui raționament, putem spune că orice om poate devein delicvent, răsturnând astfel teoria lui Lombroso. Diferența apare atunci când delincvenții acționează în baza unei incitații ușoare, pe când nedelincvenții au nevoie de presiuni grave pentru a le provoca o reacție. În acest sens, factorii de mediu multiplică ocaziile de a comite crime și ușurează dezvoltarea personalității criminale.

Personalitatea criminală este alcătuită din caracteristici intrinseci individului, fie că sunt ereditare, fie că sunt native. Studiile recente spun că acești criminali sunt rezultatul a unui întreg complex de factori; de pildă, trauma suferite în copilărie, temperament violent, ratare profesională, eșecuri sexuale, s.a.m.d. Puterea pe care o exercită asupra victimelor, acest sentiment de control suplinește deficiențele majore ale criminalului în serie. Un individ atrăgător, cu un organism bine structurat au o siguranță de sine care influențează pozitiv formarea personalității. În schimb, criminalii se simt inferiori, iar acest sentiment de inferioritate îi motivează să comită crime.

Nicolae Mitrofan, în lucrarea sa, Psihologie Judiciară, a expus această problemă a personalității infractorului. El spune că personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încrucișeze, în cadrul duelului judiciar, funcțiile acuzării și apărării, pentru că, în ultimă instanță, pedeapsa este impusă infractorului, iar efectele sale sunt condiționate de această personalitate.

Factorii psihologici nu acționează direct, nemijlocit și univoc asupra individului, ci prin filtrul particularităților sale individuale, particularități ale căror rădăcini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalității și în cea mai mare măsură în antecedentele sale, în istoria personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncțional, un anumit mod de a acționa și reacționa în spațiul psihologic, în modul de a rezolva situațiile conflictuale care apar mereu în acest spațiu.

Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată cu o insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele sistemului valorico-normativ și cultural al societății în care trăiește. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidență atât personalitatea infractorului, cât și mecanismele interne (mobiluri, motivații, scopuri) care declanșează trecerea la actul infracțional ca atare.

Cercetările au evidențiat că există două tipuri de personalitate criminală și anume extravertitul tipic și introvertitul tipic.

În prima categorie putem include individual sociabil, căruia îi plac petrecerile și are mulți prieteni. Este un om deschis, vesel și optimist. Totodată, își pierde cumpătul repede și tinde să devină agresiv foarte ușor. Introvertitul tipic este liniștit, retras, cu puțini prieteni. Nu acționează sub impulsul momentului și este foarte calm.

Personalitatea umană are multiple varietăți, așadar nu putem clasifica un individ după numai câteva informații. H.J. Eysenck arată că: „practic, toți criminalii fac parte din categoria extravertiților” și că „acest tip de indivizi se caracterizează printr-un nivel slab de excitație a cortexului cerebral, fenomen care împiedică la ei formarea normală a reflexelor condiționate…deci extravertiții, în general, prin slăbiciunea înnăscută a aptitudinii lor de a fi condiționați (deci educați socialmente – n.a.), au toate șansele să nu reziste la tentații și astfel să adopte, dacă nu neapărat un comportament criminal, cel puțin un comportament antisocial…”; „există grupe de indivizi la care comportamentul criminal derivă din cauze totalmente diferite, așa se pare că ucigașii în serie – cel puțin cei din Europa, ar fi mai mult introvertiți; totuși, poate la asasinii profesioniști să fie altfel”.

Sub aspectul anumitor particularități psihologice, putem enumera anumite trăsături comune ale criminalilor în serie. Instabilitatea emotiv-acțională este dobândită din cauza experiențelor negative și a educației primite. Aceasta este o trăsătura esențială care denotă dereglarea afectivității și insuficienta dezvoltare a autocontrolului la criminali. Pe schema cauză-efect, criminalul dă dovadă de inadaptare socială. Această inadaptare rezultă și din influența necorespunzătoare a mediului familial. Orice criminal în serie este caracterizat de duplicitatea comportamentului; după cum am mai spus, el joacă un rol al omului cinstit, corect, care nu are nimic de ascuns, fiind astfel ușor de depistat de către un specialist. În același timp, faptul că își creează o viață dublă, îl face să se distanțeze de cei din jur, să se izoleze de normalitate.

Criminalul nu prevede consecințele acțiunii sale antisociale. Acest fapt se datorează imaturității sale intelectuale, fiind incapabil să stabilească un raport rațional între efectuarea actului infracțional și executarea acestuia. Nevoia de a simți acea plăcere imensă atunci când ucide, îl face pe ucigaș să nu mai aibă o imagine clară a realității, neavând o atitudine consecventă față de problemele sale, fiind imatur din punct de vedere afectiv. În același fel, criminalul este frustrat în nenumărate rânduri, fiind convins că este privat de anumite drepturi și recompense care i se cuvin. Această frustrare duce la pierderea autocontrolului, reacționând haotic și violent la situațiile frustrante.

Crimele unui astfel de individ au o tendință de creștere, pentru a obține în mod constant plăcerea pe care oferă acestea. Din acest motiv, un astfel de criminal nu se va opri niciodată din ucis, până când nu este prins și sancționat.

Secțiunea 2. Profilul psihologic al femeii ucigaș în serie.

Acest tip de criminali în serie este rar întâlnit. De obicei, femeile ucid din motive materiale și tind să se atașeze emoțional de victimele lor, de multe ori având o relație cu persoana pe care o ucid. Din punct de vedere geografic, femeile ucid în propria lor locuință, în spitale sau în diferite locuri din orașul în care stau. Statisticile arată că femeile ucid prin împușcare (20%), sufocare (16%), înjunghiere (11%) și înecare (5%).

Majoritatea femeilor criminali în serie ucid din cauza unei traume din copilărie, din cauza lipsei tatălui pe care încearcă să îl găsească, să îl înlocuiască, iar când nu îl găsește sau este dezamăgită, îl omoară.

Sunt persoane aparent normale, liniștite, cu o viață socială obișnuită. La fel că bărbații, și ele cresc în familii cu probleme, aproape toate suportând vreo formă de abuz în copilărie. La multe dintre ele se dezvoltă o sexualitate precoce și intensă, însoțită de o personalitate agresivă, violentă și dominatoare. Apoi, în timp ce bărbații își aleg în general victime cu care să nu fi avut niciun tip de raport anterior, femeile "preferă" soții, amanții sau rudele și cunoscuții. Motivațiile acestora sunt diferite de cele ale bărbaților, după cum diferită este și tipologia victimelor. Potrivit estimărilor, la nivel mondial, se consideră că femeile criminali în serie sunt un număr cuprins între 5% și 10% din cel total al asasinilor în serie.

Secțiunea 3. Categorii de femei criminali în serie. Diferențele între criminalul bărbat și criminalul femeie. Cupluri de ucigași.

Mulți au susținut, timp de multă vreme, faptul că femeia era incapabilă să ucidă. Acest lucru se baza pe un fel de diferență biologică între sexe, adică corpul feminin, predispus să dea viață, nu putea să o și ia. Din acest motiv, pruncuciderea sau infanticidul era de neconceput.

Timp de secole, femeile au fost ținute în frâu de către societate. Dacă bărbatul era războinic și el susținea familia, femeia nu avea alt scop în viață decât să dea naștere la urmași. De aici provine și acest sentiment de inferioritate pe care societatea l-a insuflat femeilor, sentiment care le-a determinat pe femei să ucidă, în mod repetat, bărbați. Statistica a arătat că criminalitatea feminină este mult mai redusă și această disparitate cantitativă între delicvența feminină și cea masculină a făcut chiar să se speculeze că această criminalitate feminină este mai mult aparentă decât reală. Unii cercetători au spus că majoritatea crimelor săvârșite de femei au fost comise în mediul familial, motiv pentru care au avut posibilități mai mari de a-și acoperi urmele. Realitatea este însă că, educația unei femei era pasivă, nu erau împinse către agresivitate, motiv pentru care se ajungea mai rar la crimă.

Cesare Lombroso a înfățișat femeia criminală că ansamblul tuturor caracteristicilor criminale masculine însumate celor mai mari defecte ale femeilor: în opinia acestuia, șiretenia, ranchiună și înșelătoria. Lombroso mai credea și că femeia criminală se joacă cu ideea că dispune de victimă din motive pe care le consideră întemeiate, dar care pot să nu fie așișderea pentru un bărbat; atunci când această decide să ucidă este capabilă să-și justifice actul în față propriilor ochi, inventându-și o moralitate proprie, adecvată cazului respectiv.

În cercetările efectuate asupra femeilor criminale, putem încadra femeile în diferite categorii, pe baza elementelor caracteristice care se regăsesc în motivația care le-a împins să ucidă sau în modul de operare.

Văduvă neagră. Începe să ucidă la maturitate, este foarte inteligentă, manipulatoare, extrem de organizată și răbdătoare. Aceasta este cea mai atentă și meticuloasă categorie de asasină în serie, iar motivația ei este cel mai adesea interesul economic. Își începe cariera de obicei după 25 de ani, ucigând soți, amanți, rude, cunoscuți. De obicei ucide pe parcursul a 10-15 ani înainte de a fi identificată, cu un număr de victime care oscilează între 6 și 8. Arma preferată este otravă, utilizată inteligent, astfel încât să inducă simptome care să fie confundate cu cele ale unor boli ușor diagnosticabile. Succesul acțiunii face asasina să între în posesia averii victimei.

Îngerul morții. Așa-numită "înger al morții" este cea care ucide persoane aflate în îngrijire, sau de care trebuie să se ocupe; se consideră că este motivată în principal de dorința de a domina, obsedată de nevoia de a controla viețile celor din jur. Acest tip de asasin are tendința de a discută despre crime înfăptuite cu alte persoane, fiind capabilă să găsească justificări crimelor, transformându-le în "acte de compasiune". Îngerul morții ucide adesori în spitale și case de bătrâni, atacând pacienții de care se ocupă, persoane slabe și lipsite de apărare, copii și bătrâni. Începe să ucidă de obicei pe la 20 de ani, în locuri unde moartea constituie un eveniment natural: spitale, clinici, case de bătrâni, unde crima poate fi cu ușurință ascunsă, iar asasina poate experimenta puterea de a decide cine trebuie să trăiască și cine să moară. Aici și mijloacele sunt la îndemână: e suficientă adăugarea unui medicament la terapie, mărirea dozei, întreruperea fluxului de oxigen. O înclinație perversă de a se lăuda cu propria omnipotentă îi scurtează "carieră" la un an-doi, cu un număr mediu de victime în jurul a opt persoane.

Prădătoarea sexuală. Este cel mai rar tip de asasina în serie, acționează singură și victimele sale sunt, în majoritatea cazurilor, bărbați. Cel mai probabil, cu trecerea timpului, această tipologie este destinată să devină mai "populară", consideră specialiștii, cu o progresivă apropiere a modalităților feminine de cele masculine.

Răzbunătoarea. Potrivit studiilor făcute asupra acestui gen de serial killer, această își începe carieră în jurul vârstei de 22 de ani, și ucide atât membrii familiei, cât și persoane identificate simbolic cu contextul în care a fost maltratată sau umilită. Victimele sunt trei-patru, într-o perioadă de doi ani, deși în anumite cazuri pot trece și cinci ani înainte de a fi prinsă. Deși răzbunătoarea este suficient de capabilă să-și controleze emoțiile pentru a-și duce la bun sfârșit acțiunile, de multe ori se dovedește incapabilă de o planificare meticuloasă.

În mod paradoxal, când este capturată, poate manifestă remușcări profunde pentru crimele comise, într-o tentativă de a compensa intensitatea faptei. Și acesta este un tip destul de rar de criminal în serie femeie, dar și în general, întrucât răzbunarea, prin definiție, se consumă violent într-un unic episod.

Asasina pentru bani. Își ucide sistematic victimele în decursul comiterii altor infracțiuni, acționează singură și nu este asimilabila văduvei negre. Își concentrează energia distructivă asupra unor persoane străine familiei sale și întotdeauna pentru un profit economic. Este o asasină foarte organizată, plină de resurse și atentă la detalii, prin urmare foarte greu de prins. Începe să ucidă la o vârstă între 25 și 30 de ani, și "carieră" ei poate dură un deceniu sau chiar mai mult.

Asasina psihopată. Suferind de o psihopatie, ucide ca reacție la un delir cu halucinații. Crimele sunt comise aleatoriu, fără un mobil clar și univoc. Dotată cu o inteligență superioară mediei și introvertită, se simte neînțeleasă și consideră că astfel i-și ia revanșă față de viață, își exprimă superioritatea și devine celebra. De obicei această asasina nu are copii și nici o viață de familie stabilă, și chiar și atunci când este căsătorita, relația este una care nu funcționează. Nu este deloc integrată în societate, chiar dacă uneori nu se vede. Este o asasina foarte organizată și își premeditează cu foarte mare grijă delictele.

Femeile sunt mult mai atente și mai agere decât bărbații, din acest motiv și crimele lor sunt mult mai „fine”. Victimele sunt ucise în așa fel încât să pară că au murit din cauze naturale și femeile ucigașe sunt identificate mult mai greu decât bărbații. Cu toate acestea, ne surprinde frecvența cuplurilor criminale, în care partenerii depind unul de celălalt. În sens obișnuit, un asemenea cuplu se referă la perechea bărbat-femeie, de regulă implicați într-o relație sexuală, în care bărbatul este dominant. Interesant este faptul că, deși ambii au înclinații degenerate, ei acționează astfel doar împreună.

Printre cele mai cunoscute cupluri ucigașe se numară Fred și Rosemary West din Anglia. Fred West avea 27 de ani, două crime la activ și doi copii atunci când a cunoscut-o pe Rosemary. Ea avea 15 ani atunci când s-au cunoscut, în 1968, în Marea Britanie. Cumva, cei doi se pare că aveau aceeași plăcere sadică să chinuie copii și să violeze tinere speriate.

În 1994, când au fost prinși de poliție, cei doi au fost acuzați de uciderea a 12 tinere, dar numărul victimelor acestor ucigași în serie se apropie mai mult de 20.

Multe dintre tinerele răpite de cei doi ucigași în serie au fost găsite îngropate în casa lor din Gloucester. Fred West s-a sinucis înainte de a fi condamnat, în ianuarie 1995, iar Rosemary ispășește o pedeapsă cu închisoarea pe viață.

David și Catherine Birnie au avut cel puțin 4 victime și ar fi ucis-o și pe o a cincea, dacă aceasta nu ar fi scăpat și alertat poliția. S-au cunoscut pe când aveau 12 ani și la 14 ani aveau deja o relație amoroasă. Ea s-a măritat la 21 de ani cu un alt bărbat, cu care a avut 7 copii, dar și-a părăsit sotul și a reluat legatura cu Birnie.

Modul de operare al celor doi criminali presupunea să răpească tinere femei, să le violeze și apoi să le ucidă. Totul despre cei doi ucigași în serie a fost dat în vileag în 1986, când a cincea potențială victimă a scăpat după ce a fost violată și a alertat autoritățile. Amândoi au primit câte patru pedepse consecutive de închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, dar David s-a sinucis în luna octombrie 2005.

Cunoscuți și ca “Ucigașii de la Matrimoniale”, Raymond Fernandez și Martha Beck racolau victime prin anunțurile de tip matrimoniale în perioada 1947 – 1949.

Cei doi criminali în serie au fost arestați în statul american Michigan în 1949 pentru uciderea unei femei și a fetiței ei de 2 ani, dar au fost mutați în statul New York și acuzați de alte crime acolo, deoarece în New York exista încă pedeapsa cu moartea, în timp ce în Michigan fusese abolită. Cei doi criminali în serie au fost executați pentru multiple crime (condamnați pentru 3 din 20) pe 8 martie 1951.

Chang-shin Liao și Chang-shan Hsui dețineau un han în orășelul chinez Changshow și în 1945 au fost arestați pentru mai multe crime. Poliția din localitate primea de ceva timp scrisori anonime de la localnici și străini care se plângeau de dispariția membrilor familiei după ce petreceau o noapte la hanul celor doi criminali în serie. Liao și Hsui au jefuit și ucis peste 79 de persoane și au mărturisit că au ajuns să omoare câte un om pe zi. Au fost executați pentru multiple crime în 1945.

CAPITOLUL IV. ANALIZA COMPORTAMENTALĂ A CRIMINALULUI ÎN SERIE

Pentru o înțelegere corectă a criminalului în serie, nu trebuie să pierdem din vedere categorii de comportamente care ies din sfera noțiunii de crimă, în înțelesul său larg. Aceste comportamente sunt definite ca fiind deviante, și acestea sunt cele care se pot transforma în comportamente infracționale. Ele se caracterizează prin agresivitatea din raporturile interpersonale. Avem așadar, 3 tipuri de comportament agresiv: comportamentul agresiv nediferențiat, caz în care condiționarea fenomenului este ocazională, un fond morbid preexistent nefiind activat, comportamentul agresiv-delictual propriu-zis, în cadrul căruia un comportament specific criminal se poate diferenția și este influențat de factorii de mediu negativi și comportamentul agresiv, ca expresie integrantă nemijlocită a unei stări patologice, care fie este preexistentă, fie a fost dobândit în urma unor modificări de personalitate. Konrad Lorenz, în lucrarea sa, On aggression, a explicat caracterul înnăscut al agresivității, spunând că comportamentul tuturor speciilor este comandat de patru impulsuri: foame, frică, sexualitate și agresivitate.

Conduita agresivă a fost explicate din punct de vedere biologic, psihologic și social. Modelul explicative biologic a fost dezvoltat atât prin prisma psihologiei animale, cât și a psihologiei umane. La animale, agresivitatea este instinctuală, înnăscută, dar la nivel uman, nu putem aplica această teorie. La indivizi, agresivitatea se manifestă pe baza unei nevoi vitale ca apărarea sau foamea. Totodată, autocontrolul uman ne ajută să nu cădem pradă acestui instinct, putând prevede consecințele unui act. În acest sens, omul este singurul animal care este capabil să ucidă premeditat, pentru că el este apt de a judeca, de a raționa, și astfel își poate plasa conduita destructivă într-o reprezentare a faptelor sale în care este conștient și de urmările pe care le va avea acțiunea sa. Putem menționa și agresivitățile accidentale, cum ar fi intoxicațiile cu alcool sau narcotice, stările pasionale care se pot manifesta prin descărcări agresive, traumatismele cranio-cerebrale sau psihozele evolutive (halucinațiile, schizofrenia, etc.).

Din punct de vedere psihologic, am analizat în capitolul anterior fenomenul frustrării resimțit de către criminali, în speță frustrarea manifestată prin sentimentul de inferioritate față de bărbați, care sunt motivația principală pentru care femeile au devenit criminali în serie. Două teze au fost formulate ca două întrebări pentru a cerceta comportamentul agresiv și anume: Orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrări? și orice frustrare duce la un comportament agresiv?

S-a arătat că frustrarea în sine nu este capabilă să declanșeze un comportament agresiv. Totodată, anxietatea care se manifestă prin intermediul frustrării va declanșa agresivitatea. Frustrarea poate fi atât reală, cât și imaginară, dar stările de anxietate nu vor duce automat la o conduită agresivă, pentru că depinde de cum înțelege individul realitatea, dacă frustrările sunt acceptate de acesta ca fiind justificate sau nu.

Condițiile pe care le oferă mediul social familial sau colectiv pot constitui baza unui astfel de comportament. Trebuie să ținem cont și de nivelul intelectual al indivizilor, deoarece unii nu se vor îndrepta spre un comportament agresiv, chiar dacă într-un astfel de mediu au fost crescuți, pe când alții se vor regăsi în astfel de modele comportamentale. Un factor important care poate cauza un comportament agresiv este starea de narcomanie, consumul de alcool fiind toxicul cel mai virulent în declanșarea comportamentului agresiv.

Am făcut o scurtă analiză a comportamentului agresiv al individului pentru că această conduită agresivă care se regăsește în profilul psihologic al fiecărui criminal în serie, ne ajută să înțelegem elementele acțiunii infracționale și anume motivația, modus operandi, semnătura și cauzalitatea infractor-victimă.

Secțiunea 1. Repere orientative la criminalul în serie. Motivație, mod de operare, semnătura.

Pentru a înțelege fenomenul crimelor în serie, trebuie să facem, în primul rând, o analiză a întregului proces criminal. Acțiunea infracțională e un întreg reunit din anumite elemente care privesc drumul parcurs de făptuitor, manifestarea propriu-zisă asupra obiectului material și sesizarea punctelor caracteristice. Avem așadar, trei puncte cheie în activitatea infracțională: momentul în care ia naștere rezoluția infracțională, când în mintea lui încolțește ideea efectuării unei crime, acest moment săvârșindu-se în planul conștiinței. Apoi se depășește faza hotărârii de a săvârși infracțiunea și se trece din planul conștiinței în planul faptelor, în vederea executării infracțiunii.

Această etapă privește drumul parcurs pentru cunoașterea zonei, a mediului și a locului faptei, sau pentru cunoașterea victimei, a anturajului, a vecinilor și este o etapă de pregătire a momentului în care se va acționa. A doua etapă constă în executarea efectivă și consumarea infracțiunii, care este modul de operare efectiv al infractorului. Sub acest aspect, pentru a evidenția această fază, avem în vedere locul, mediul și zona comiterii, locul pătrunderii, itinerariul în câmpul infracțional și locul ieșirii. Ultima fază se caracterizează prin atribuirea unor elemente specifice crimelor săvârșite. Vorbim aici despre urmele lăsate de infractor, particularitățile de comitere și orice alte elemente care ajută la portretizarea celui vinovat și care împreună alcătuiesc semnătura acestuia.

Pentru o mai bună înțelegere a mobilului crimei, vom face o distincție între ucigașul în serie psihotic și cel psihopat. Psihoticul este caracterizat prin lipsa discernământului, cauzată de tulburări grave ale funcțiilor mentale, pe când psihopatul, acționează de regulă cu discernământ, el doar având o alterare gravă a simțului moral. Un ucigaș psihotic ar putea ucide pentru că psihoza lui îl împinge să ucidă, dar psihopatul ucide pentru că îi place să o facă.

În același timp, cel mai frecvent tip de ucigaș este psihopatul sexual. Criminalii în serie deseori își violează victimele, manifestând asupra lor nu numai acte de cruzime, ci și diferite acte sexuale sadice. Există o disfuncționalitate de ordin sexual, manifestată printr-o tensiune sexuală ce îl împinge pe criminal să își violeze victima ca apoi să îi suprime viața. Încercarea de a potoli această „sete” duce la crearea mecanismului repetitiv, și anume uciderea mai multor victime.

Această disfuncționalitate se întâlnește și în cazul femeilor, deși pare greu de crezut. Multe femei criminali în serie erau împinse de aceeași dorință sexuală, pe care nu o satisfăceau decât prin omorârea celui cu care a întreținut relații sexuale, după cum vom vedea în capitolul următor. Dacă, în general, bărbații sunt destul de "flexibili" în alegerea victimelor, sunt activi că "prădători sexuali" și își selectează victimele din rândul femeilor adulte, femeile nu-și aleg victimele în funcție de sex; ele sunt "stabile" din punct de vedere geografic, adică au tendința de a ucide întotdeauna în același loc, această diferență datorându-se probabil tradiționalei concentrări a activităților feminine în jurul casei și al familiei.

Așadar, ele nu se deplasează pe distanțe lungi pentru a-și comite delictele: mai degrabă își atrag victimele în "vizuină" lor printr-o tehnică cunoscută în criminologie drept "tehnică păianjenului"; atunci când crimele nu se consumă în spitale sau case de bătrâni. Cele care dau dovadă de cea mai mare mobilitate sunt femeile care ucid în cuplu sau în grup, care decid de fapt să-și urmeze bărbatul în deplasările lui. De asemenea, în general, femeile nu-și torturează victimele înainte de a le ucide și nici nu se gratifică sexual asistând la suferințele acestora, deși o otrăvirea lentă (modalitatea preferata de reprezentanțele sexului frumos) cauzează o lungă agonie considerată de mulți o formă mai "subtilă" de tortură.

Pe de altă parte, dacă motivațiile și traseele delictului feminin erau diferite până în urmă cu circa 50 de ani, azi seamănă din ce în ce mai tare cu cele comise de bărbați. Mânia, răzbunarea, rivalitatea invidia, ura, interesul. Doar recent unii criminologi au început să ia în considerare importanța influenței structurilor sociale asupra crimei feminine. Și printre aceste influențe, banul pare a fi motivul fundamental al omuciderilor comise de reprezentanțele sexului frumos.

Lipsa de compasiune din cadrul familiei, faptul că nu comunică cu aceasta duce de multe ori la situația în care copilul își creează o lume a lui în care se retrage și în care își caută locul. Astfel el se depărtează de realitate și devine confuz și singur. Încercând să-și creeze o identitate a lui și neavând ajutorul societății, al familiei deviază de la comportamentul uman normal devenind de multe ori un psihopat, un neadaptat al societății. Copilul vede la părinții lui comportamentul acestora și-l copiază.

Comportamentul familiei fiind unul deviat si neadecvat afectează copilul în dezvoltarea mentală a lui. Nu de puține ori specialiștii au constat că o traumă din copilărie sau adolescență, are au marcat persoana respectivă pe viață, a dus la producerea unor crime după aceeași tipologie.

Înțelegerea motivației criminale și a orientării sale predictive este foarte importantă, deoarece este extrem de utilă în identificarea și prinderea criminalilor în serie. Un astfel de individ este permanent motivat, fiind sub o presiune sexuală perversă permanentă, el rămâne întotdeauna nesatisfăcut pentru că nu reușește niciodată să își satisfacă pe deplin fantasmele sexuale, anticipându-și deja următoarea victimă.

Criminalii în serie au fost descoperiți, de-a lungul timpului, prin identificarea modului caracteristic în care au operat. Acest lucru presupune analiza felului în care infractorul obișnuiește să își săvârșească operațiunile, adică a modului său particular și caracteristic de a opera: „Printre alte metode și mijloace criminalistice de identificare a unor categorii de infractori se înscrie modul de operare, reprezentând, într-o viziune proprie, acel complex de activități, deprinderi și procedee folosite, ce caracterizează activitatea unui infractor, înainte, în timpul și după comiterea unei infracțiuni intenționate”.

Modul de operare este un complex de activități care cuprinde activitatea unui infractor înainte, în timpul și după comiterea crimei. Din punct de vedere psihologic, modul de operare trebuie considerat ca un instrument practic de lucru în cercetarea activității unui criminal. El reprezintă un fel de marcă, chiar dacă metodele de operare se modifică mai mult sau mai puțin, pentru că această schimbare nu operează asupra tuturor elementelor modului de operare. Procesul repetitiv se manifestă la nivel conștient și apare din nevoia de a satisface anumite dorințe, dar pot exista și o consecvență a anumitor elemente care nu sunt premeditate și care duc în general la identificarea infractorilor. Din acest punct de vedere, trebuie analizate obiectele folosite, bunurile urmărite, modalitatea aleasă pentru atac, comportarea concretă la locul faptei, natura și poziția urmelor găsite. Doar dacă se studiază atent toate aspectele menționate, atât în detaliu, cât și în conexiunea lor, se poate asigura o valorificare superioară a caracteristicilor modului de operare. Pe baza unei asemenea analize și a unei interpretări adecvate a comportamentului infracțional, se pot desprinde elemente semnificative chiar și în situații în care, la prima vedere, nu se observă relații cu conduita anterioară.

Aceste elemente exprimă secvențe relevante ale unui comportament uman care ne ajută să interpretăm corect motivația și caracteristicile care apar în acțiunea criminală. Un asemenea examen este pretențios, deoarece de multe ori obligăla observarea și aprecierea unor manifestări sau reacții greu sesizabile, altele ușor modificate ori mascate, iar uneori, chiar atipice. În examinarea acestora trebuie să luăm în considerare concluziile psihologiei, care subliniază că tendința la repetare a unor praxeme comportamentale este specifică învățării în general și că, în cadrul acestui proces, omul se manifestă uneori necontrolat, executând, cu consecvență, anumite acte reflexe, repetitive, care pot duce la demascarea lui. Numai dacă realizăm o asemenea examinare complexă a modului de operare, ca expresie reflectată a mecanismelor psihologice intime, vom putea verifica dacă, și în ce măsură, acesta continuă să asigure succesul într-o serie de situații complicate.

În afara motivației și a modului de operare care caracterizează un ucigaș în serie, trebuie analizat un ultim element foarte important și anume punctul caracteristic. Prin stabilirea acestui punct caracteristic vom putea încadra făptuitorul respectiv: sadic, homosexual, psihopat sexual, violator, etc. Trebuie atrasă atenția asupra anumitor moduri de operare capcană, care vor să inducă în eroare victimele sau organele de cercetare asupra scopului preconizat. Punctul caracteristic se găsește în conduita fiecărei persoane, care, în situațiile emoționale, se amplifică.

Semnătura unui criminal va rămâne aceeași, indiferent de perioada de timp care trece între crime. Această semnătura este punctul de legătura între crimele infractorilor în serie. Ea se poate descrie ca fiind actele inutile comise de criminal pentru a ucide victima, cum ar fi violul, tortura, mutilarea. Este de fapt o transpunere în realitate a fanteziilor criminalului care exprimă ego-ul, ideile și dorințele sale unice. La locul faptei, semnătura unui criminal este uneori evidentă. Aceasta poate fi o poziționare specifică a cadavrului, lovirea și mutilarea victimei într-un anumit fel sau faptul că își înjunghie victimele în aceeași zonă și în același număr. Semnătura poate fi ori în timpul, ori după uciderea victimelor și este adând înrădăcinată în natura ucigașului, de aceea o repetă și o perfecționează în fiecare crimă.

Cercetătorii care știu să identifice o semnătură și să o înțeleagă, vor identifica mai repede făptuitorul. Totuși, de multe ori aceștia nu sunt în măsură să o identifice, din cauza violenței exagerate pe care a folosit-o ucigașul, sau din cauza descompunerii cadavrelor.

Secțiunea 2. Distinții îintre criminalul in serie organizat si criminalul în serie dezorganizat.

O distincție importantă are la bază criteriul comportamental, respectiv maniera în care subiectul acționează înainte, în timpul și după comiterea faptelor. Din acest punct de vedere, în cadrul tipului general al ucigașului în serie pot fi identificate două categorii principale distincte și o categorie intermediară: ucigașul în serie organizat, ucigașul în serie neorganizat și ucigașul în serie mixt, sau de graniță (borderline).

Ucigașul în serie organizat. Este individul preocupat de alegerea atentă a victimei, a timpului, al locului de acțiune si a instrumentelor de tortură dar este atent si la detaliile care l-ar putea demasca sau incrimina și se străduiește să șteargă orice urmă, dovada, etc. Din punct de vedere psihologic acesta corespunde psihopatului. Ucigașii în serie organizați își planifică metodic atacurile, își aleg cu grijă victimele și locurile unde le vor răpune. Camuflajul lor social este perfect, fiind adesea familiști pentru care prietenii bagă mâna în foc că sunt inofensivi. Își construiesc bine alibiurile și pot lăsa intenționat la fața locului indicii care să trimită poliția pe piste false.

Ucigașul în serie neorganizat. Este individul ce corespunde psihoticului, el acționează mult mai impulsiv, fără a avea o pregătire prealabilă și fără a se asigura că nu va fi descoperit acesta având de cele mai multe ori capacitatea deosebită de a improviza ce îl ajută să depășească diferitele obstacole ce stau în calea comiterii faptei și să-și poată continua seria omorurilor, evitând să fie identificat și capturat. În grupul ucigașilor în serie dezorganizați se încadrează asasinii impulsivi. În comparatie cu ugigași organizați acețtia au un coeficient de inteligență mai mic și nu omoară „cu programare”, ci ori de câte ori au chef și o ocazie favorabilă. Atacurile lor sunt rapide și, de obicei, lasă victima acolo unde au ucis-o, fără să se obosească să șteargă urmele, dovezie, etc. În pofida acestora ei nu sunt ușor de prins, deoarece sunt mereu în mișcare și au prea puțini prieteni de la care să se poată culege informații. De cele mai multe ori sunt ori descriși de anturaj ca „ciudați”. În timp, o parte din ucigași trec de la „organizare” la „dezorganizare” în sensul ca mulți comit cu mare grijă primele două crime, dar cam de la a treia încep să fie, intenționat sau nu, mai „delăsători”.

Ucigașul în serie mixt (borderline). Acesta „aparține în principiu categoriei ucigașilor organizați, dar anumite situații sau condiții îl vor conduce să-și piardă sângele rece și să acționeze de o manieră neorganizată. Încă de la debutul trecerii la act, ucigasul poate oscila între comportamente ce țin de ambele categorii precedente”96

Studierea celor două categorii de criminali în serie din perspectiva locului crimei, al modului de operare și al „semnăturii”.

O prima constatare ne arata faptul ca asasinul metodic – ucigașul organizat își omoară victima, apoi transportă cadavrul cât mai departe și îl ascunde, uneori foarte bine. Acest tip de ucigaș organizat este adesea capabil să trucheze locul faptei (locul unde e găsit cadavrul) sau locul crimei (locul unde a fost ucisă victima), ca să încurce cercetările. O asemenea „regizare” necesită un bun calcul și vădește un spirit logic și rațional. Ucigaș dezorganizat nu este în stare să conceapă un astfel de scenariu. Totuși, haosul ce domnește în unele locuri, cu crime atribuite în consecință unor ucigași dezorganizați, permite construirea unor ipoteze, fie și contradictorii, asupra modului de executare a asasinatului. În situația unui ucigaș dezorganizat, locul faptei și locul crimei sunt, în general, unul și același; vinovatul nu are mintea destul de limpede pentru a deplasa cadavrul sau pentru a-l ascunde.

A doua constatare este faptul ca la ucigașul în serie dezorganizat, locul crimei este întotdeauna în mare dezordine rezultand faptul că acesta acționează de o manieră impulsivă și că își „controlează” prost victimele. De cele mai multe ori, crimele sunt spectaculare și deosebit de sângeroase. În această configurație, în general, ucigașul pătrunde prin efracție, folosește o armă găsită la locul omorului, pe care o și abandonează imediat. În schimb, un ucigaș organizat își va planifica omorul și nu va lăsa niciun indiciu. Ceea ce nu înseamnă că nu există și un tip intermediar de serial killer, organizat – dezorganizat.

A treia constatare face referire la „modus operandi”. Acesta este un concept prin care este evaluata inteligența criminalului. Este un concept dinamic, ce se poate modifica în funcție de îndrăzneala criminalului, de parcursul său, de dorința sa de a încurca pistele.

A patra constatare ne duce catre „semnătura” ucigasului. Acesta pentru a sfida și mai mult sistemul „pune în scenă“ trupurile victimelor sale prin diferite tehnici cum ar fi: legarea victimelor, acoperirea, dezbrăcarea, mutilarea, etc.

Secțiunea 3. Aspecte victimologice privind actul criminal. Cuplul penal infractor-victimă.

Victimologia se ocupă de studierea comportamentului și a personalității victimei în raport cu conceperea, realizarea și consecințele actului agresional asupra victimei. Astfel, vom avea o legătură clară de cauzalitate între actul agresional și efectul victimal.

Felul în care victima percepe violența actului agresiv ne ajută la stabilirea lanțului cauză-efect al fenomenului victimal.

Obiectul acestei științe se referă la relațiile dintre victimă și criminal, profilul victimei, relația victimei cu societatea, comportarea victimelor, prevenirea victimală, indemnizarea victimei. Așadar obiectivul victimologiei este reprezentat de fenomenul de apărare și ripostă la agresiune, consecințele fizice, psihice, acțiunea de recuperare socială a victimei precum și activitatea de prevenție a victimizării.

Atenția pe care științele judiciare o acordă victimei nu este o noutate, până și școală pozitivistă italiană ne-a arătat faptul că și victimă poate avea un rol activ în cadrul infracțiunii. Între ucigaș și cel ucis există o interdependență și din această interacțiune a partenerilor rezultă cazuri care se pot solda cu victimizarea infractorului. În acest sens, un cadavru găsit nu presupune neapărat că victimă a fost descoperită, dacă nu cunoaștem cine a fost inițiatorul acțiunii care a dus la apariția cadavrului. Victima activă are un rol important în activarea mecanismelor latente la infractor, deci declanșează la acesta potențele agresive.

Așadar, direct sau indirect, și victima are o parte de vina în desfășurarea activității infracționale.

Când studiem fenomenul crimelor în serie, nu este de ajuns să stabilim ce a fost între infractor și victimă doar în momentul săvârșirii crimei, ci trebuie să cunoaștem întreaga dinamică a evenimentelor. Organul judiciar va fi obligat ca, pornind de la victimă, să evidențieze toate relațiile pe care infractorul le-a avut în perioada preinfracțională și mai ales, să scoată în evidență relațiile relevante, care îl caracterizează și care sunt hotărâtoare pentru caz. Trebuie să fie foarte clar faptul că victima este un participant adesea activ la desfășurarea unei infracțiuni și din acest motiv trebuie atent studiată atât în mod independent, cât și în relație cu ucigașul.

Secțiunea 3. Interdependența dintre cauzalitatea victimală și cauzalitatea criminală

Faptul că victima are un rol activ la desfășurarea crimei, nu este nicio noutate pentru organele judiciare. Totuși, societatea încă este sub impresia că singurul vinovat este infractorul, iar victima trebuie ajutată și compătimită. Din studiul actelor infracționale, rezultă că între autor și victimă există o relație de ordin social care constituie esența acțiunii delictuale.

Putem clasifica victimele în funcție de gradul de responsabilitate ce li se poate atribui. Astfel, avem victima care nu a avut nicio legătură cu infractorul, singura relație fiind cea în care ea a suportat consecințele activității infracționale. Putem vorbi și de victimele provocatoare care, în faza preinfracțională, l-au supărat pe ucigaș (putem include aici gelozia, ofensa adusă criminalului, un gest întâmplător). Victimele precipitante sunt cele care nu au avut nimic în prealabil cu infractorul, dar care, prin comportamentul lor, îl ispitesc sau îl provoacă pe criminal. O altă categorie este cea a victimelor slabe sub aspect biologic. Aici putem vorbi despre copii, femei singure, etc.

În concluzie, victimizarea nu este o consecință a unor înclinații native, ci este, în cele mai multe cazuri, rezultatul unor relații sau practici sociale.

Cunoașterea cauzalității victimale este foarte importantă pentru instituțiile de aplicare a legii. Pentru că, în cazul crimelor, efectele actului agresional sunt multiple și generează intervenții prompte pentru a întrerupe producerea acestora sau pentru a reduce efectele sociale, ele trebuie cunoscute de organul judiciar. Așa, efectele pe care le produce o crimă declanșează și elemente de identificare precoce a unor acte agresionale similare. Stabilirea raportului de cauzalitate dintre acțiune și efectul victimal al acestuia va reduce posibilitatea producerii unor evenimente viitoare, dacă organele judiciare adoptă măsuri de contracarare și excludere a acestor cauze. După identificarea acestei cauzalități și a condițiilor în care s-a produs victimizarea, se vor adopta măsurile legale pentru identificarea și pedepsirea infractorului.

Organele de urmărire penală asigură măsuri concrete pentru apărarea imediată a victimelor, în activitatea de identificarea a acestora. Prin stabilirea cauzelor și a condițiilor concrete în care s-a produs crima se stabilesc și elementele care au favorizat și facilitat producerea victimizării. Este necesar să cunoaștem aceste elemente pentru a adopta măsurile concrete în scopul reducerii numărului persoanelor care este posibil să fie victimizate în viitor.

CAPITOLUL V. STUDIU DE CAZ. FEMEI UCIGAȘE CELEBRE.

Femeile au o istorie lungă, plină de schimbări, care le-a refuzat dreptul la exprimare, dreptul la educatie si dreptul la vot. Femeia și-a dezvoltat o uimitoare natură cameleonică, find nevoită să se adapteze fiecărei perioade pe care o traversa, păstrând figura maternă respectată. Însă, cum orice regulă are excepțiile sale, există și femei care nu s-au făcut remarcate prin feminitatea și gingășia lor, ci dimpotrivă, istoria și le amintește doar din cauza cruzimii și agresivității de care au dat dovadă.

Toată lumea cunoaște povestea celebrei prostituate Aileen Wuornos, care a devenit criminală în serie. Ea s-a născut în 1956, a fost condamnată la moarte și executată prin injecție letală la data de 9 octombrie 2002. Wuornos a ucis șapte bărbați în Florida, SUA, între anii 1989 și 1990, susținând că aceștia au violat-o sau au încercat să o violeze când lucra ca prostituată. Înaintea execuției, Aileen a răbufnit și a învinuit media, societatea și avocații pentru soarta ei.

Născută în 1863, în Australia de Sud, Martha Charles a crescut într-o familie săracă și abuzivă, fapt ce a agravat semnele de instabilitate mentală de care a dat dovadă încă de la o vârstă fragedă. În 1882, femeia se căsătorește cu Henry Needle și au trei copii. Până în 1891, Martha își otrăvește tot membrii familiei, unul câte unul. După ce primește banii de asigurare, femeia îi cheltuiește aproape pe toți pe un mormânt de familie.

Un an mai târziu, femeia este angajată că menajeră în casă a doi frați, Otto și Louis Junken. Martha începe o relație cu Otto, însă celălalt frate se opune logodnei.

După doar câteva luni, Louis se îmbolnăvește subit și moarte. De această data, autopsia a relevat faptul că moartea survenise în urmă intoxicării cu arsenic. După începerea investigațiilor și exhumarea corpurilor familiei Marthei, această este găsită vinovată și condamnată la moarte. Surprinzător, Otto i-a fost alături și a susținut-o până la capăt.

Maria Swanenburg era cunoscută în cartierul sărac în care locuia pentru faptul că avea grijă de copii și de bătrâni. Pe parcursul a trei ani, femeia a otrăvit fiecare familie la care a lucrat, începând cu proprii părinți. Apoi, Măria își însușea moștenirea victimelor, susținând că i se cuvine, în urmă serviciilor sale. Câteva dintre victimele sale au reușit să scape, contribuind astfel la descoperirea ei. Femeia a fost prinsă în 1883 și judecată pentru 90 de crime. Cu toate astea, a fost găsită vinovată doar pentru 3, fiind condamnată la închisoare pe viață.

Amelia Sach și Annie Walters erau cunoscute și că "Finchley Baby Farmers". Sach avea două case în Londra, în jurul anului 1900, iar la un moment dat a început să o folosească pe una dintre ele pe post de grădiniță sau cămin pentru copii. Așadar, copiii puțeau fi lăsați acolo în schimbul unei taxe. Majoritatea părinților proveneau din familii sărace care nu aveau posibilitatea de a-și păstra și sluba și să aibă grijă de copii. Se pare că Walters ar fi otrăvit copiii, însă nu s-a putut determină un număr maxim de victime. Femeile au fost judecate și condamnate la moarte prin spânzurare în 1903.

Descendentă a nobilimii ungare, Elizabeth Bathory, născută pe 7 august 1560, a devenit cunoscută drept "Contesa Dracula". După decesul soțului ei, ea și încă patru persoane au fost acuzate de torturarea și uciderea a sute de fete și femei tinere. Un martor i-a atribuit contesei și oamenilor ei peste 650 de victime, deși numărul pentru care au fost acuzați oficial se ridica la 80. Despre Elizabeth se spune că obișnuia să facă baie în sângele fecioarelor pe care le ucidea, pentru a-și menține tinerețea, deși nu au existat dovezi în acest sens. Printre activitățile preferate ale reginei menționam: mutilarea totală, mutilarea mâinilor sau a organelor genitale, bătăile îndelungate, mușcături ale feței și corpului, amputarea brațelor sau a altor părți ale corpului și înfometarea victimelor până la moarte. Se pare că aceste crime au avut loc pe durată a 25 de ani. Datorită statutului ei social, contesă nu a putut fi judecată, însă a fost închisă într-o cameră a castelului ei, până când a decedat, pe 21 august 1614.

Mary Ann Cotton a fost o criminală celebră din Marea Britanie, care a trăit în perioada 1832-1873, despre care se spune că a ucis până la 21 de persoane, în principal prin otrăvire cu arsenic. Considerată a treia cea mai mare criminală în serie, din toate timpurile, Cotton s-a căsătorit pentru prima data la vârstă de 20 de ani, după o copilărie nefericită. Un lung șir de coincidențe vizavi de moartea celor din familia să au atras atenția presei. Ziarele locale au descoperit că de-a lungul timpul Mary Ann pierduse trei soți, un amant, un prieten, pe mamă ei și o duzină de copii, toți morți din aceleași cauze. Criminala a fost spânzurată la Durham, pe 24 martie 1873, executorii ei asigurându-se că va muri lent, pentru satisfacția populației îngrozite de faptele ei.

Una dintre cele mai feroce criminale din vremea lui Hitler, Irma Grese a lucrat în trei lagăre de concentrare naziste: Ravensbruck, Auschwitz și Bergen-Belsen. Născută pe 7 octombrie 1923, a fost una dintre puținele femei care au obținut o funcție de conducere într-un lagăr de concentrare și și-a folosit puterea pentru cele mai odioase scopuri.

Comportamentul ei pervers și lipsit de scrupule față de deținuți o încadrează printre cele mai periculoase criminale ale războiului nazist, alături de Ilse Koch, Herta Bothe, Măria Mandel și Juana Bormann. Cunoscută drept "Frumoasă bestie", Irma Grese a fost condamnată pe 17 noembrie 1945 la spânzurare și executată de Crăciun, odată cu Juana Bormann. Supraviețuitorii lagărelor de concetrare în care a lucrat Irma au povestit oripilați despre cruzimea cu care femeia îi trata pe deținuți. Ea apela la mai multe tipuri de tortură: biciuia oamenii până se stingeau din viață sau asmuțea câinii pe ei până când aceștia rămâneau fără piele. În plus, ea gaza deținuții sau îi împușca, neavând remușcări.

Numită de presă "Îngerul morții", englezoaica Beverly Gail Allitt este una dintre cele mai cunoscute criminale în serie din istorie. Născută pe 4 octombrie 1968, Allitt a profesat că asistentă pediatrică și este responsabilă pentru moartea a patru copii și pentru rănirea gravă a altor cinci, aflați în grijă să. Ea folosea injecțiile cu insulină sau potasiu pentru a provocă palpitații cardiace victimelor. Deși a fost condamnată doar pentru nouă victime, ea a mai rănit treisprezece copii, înainte de a fi prinsă. Allitt nu a dezvăluit niciodată motivele crimelor ei, dar sindromul Munchausen de care suferea poate constitui o explicație.

Boala reprezintă o formă complexă de maltratare, definită prin falsificarea sau inducerea, de o persoană, a unei suferințe emoționale și fizice altei persoane aflate în grijă sa. Sindromul se referă și la persoanele care simulează simptomele unei boli pentru a atrage compasiune, protecție și a manipula astfel alte persoane.

Allitt a fost condamnată inițial la cel puțin 40 de ani în închisoare, apoi la cel puțin 30 de ani, în urma apelului, ceea ce înseamnă că ar putea fi eliberată în 2022, la vârstă de 54 de ani.

Belle Gunes a fost una dintre cele mai înspăimântătoare și "productive" criminale în serie din istoria Statelor Unite. Având o statură impresionantă – 1.83 metri înălțime și peste 91 de kilograme – Belle era o femeie impozantă, de origine norvegiană, născută pe 11 noiembrie 1859. Ea și-a otrăvit cei doi soți și toți copiii, în perioade diferite, continuând cu pretendenții și iubiții, cărora le moștenea averile. Motivul? Lăcomia în stare pură. Polițele de asigurare de viață și bunurile furate sau însușite prin escrocherie de la victime formau toată avuția ei. Diverse rapoarte pun pe seamă femeii peste 20 de crime, înfăptuite de-a lungul mai multor decenii, deși alte surse susțin că numărul victimelor ar fi ajuns la 100. Belle Gunness a trăit în perioada 1859 – 1908. Nu se știe cu exactitate când și cum a murit.

Vom aloca un spațiu ceva mai larg pentru o persoană de referință din rândul criminalilor în serie. Cel mai odios criminal în serie român este o femeie. Prima parte a vieții celei care ocupă primul loc în topul celor mai mari criminali în serie români reprezintă și azi un mister pentru criminaliști. În fond, nici măcar numele adevărat nu îi este cunoscut, atâta vreme cât în analele criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera Renczi, numele de familie aparținând celui de-al doilea sau soț.

Unele surse îi indică drept an al nașterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în București, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur și o frumoasă tânără unguroaică ce aparținea micii nobilimii din România. Copilăria și-o petrece la București, acolo unde rămâne până la vârsta de 13 ani.

Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de tatăl său la Berkerekul Mare, oraș din Serbia, ce la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, unde acesta deținea o mică moșie. Adolescența Verei este marcată de lipsa unei prezențe protectoare masculine (a tatălui) și numeroase aventuri amoroase, ea ajungând nu o dată, pe prima pagină a ziarelor locale din cauza scandalurilor în care implică de la elevi de liceu până la bancheri și oameni de afaceri.

Nimeni nu se aștepta că tânăra să își mai uite moravurile, însă miracolul se produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va și căsători. Tânăra nu își continuă escapadele, ci devine o soție atentă și plăcută, mai ales după nașterea fiului lor, Lorenzo.

Totuși la mai puțin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodată. Vera explică apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat ulterior într-un accident de mașină în România.

După ce a purtat o vreme doliu, cam cât cereau canoanele vremii, Vera se mărită din nou. Numele acestui bărbat avea să rămână în istoria crimei, Joseph Renczi. La fel ca și Vera, acesta era recunoscut în lumea mondenă pentru frumusețea sa și pentru numărul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un amănunt în plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.

Cuplul nu se bucura, însă, prea mult de liniștea unei casnicii, iar Joseph, obișnuit cu vechile sale obiceiuri, începe să își inșele cu frenezie tânăra soție, la scurt timp după oficializarea căsătoriei. Zvonurile ajung la urechile Verei Renczi, iar accesele ei de furie și amenințările dintre cele mai morbide devin o obișnuința pentru apropiații cuplului. Amețit, probabil, de succesele sale, Joseph face imprudența de a nu-și asculta soția și de a continua seria escapadelor amoroase. La scurt timp, în ciuda constituției sale robuste, el este lovit de o boală misterioasă și nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament exemplar, Vera îl îngrijește seară de seară și nimeni nu își putea imagina că tocmai ea era cauza afecțiunii care îl lovise din senin. În mod ciudat, nici dispariția inexplicabilă a lui Joseph, care survine la numai câteva luni după îmbolnăvire, nu ridica semne de întrebare autorităților locale, iar castelană de la Berkerekul este lăsată, din nou, în pace.

La fel ca și în cazul dispariției primului soț, Vera începe să poarte iarăși rochiile negre de doliu deși nimeni nu avea cunostință de decesul celor doi. Doliul nu a ținut prea mult. Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. De data aceasta, tânăra își căută rapid alinare în tumultoasa viață de noapte de la Viena. Petrecerile deocheate din centrul Imperiului Austro-Ungar se țin lanț seară de seară și, nu o dată, se transformă în orgii care o au în centrul lor pe frumoasa blonda din Berkerek. Însoțită întotdeauna de o ceată de admiratori, Vera Renczi se retrage din când în când cu câte unul dintre aceștia la conacul sârbesc. În mai puțin de 10 ani, peste 30 de bărbați treg pragul castelanei, fără a se mai întoarce vreodată. Vera își alegea cu atenție victimele: erau doar străini veniți ocazional de la Viena, despre care autoritățile sârbești nu aveau nicio informație.

În ciuda precauțiilor luate de Vera Renczi atunci când își alegea amanții din rândul străinilor, ea face „imprudența” de a se îndrăgosti de un anume Milorad, un bancher sârb, căsătorit, cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Ca să-și justifice absența prelungită, bancherul îi spune soției sale că pleacă într-o călătorie de afaceri, dar cum zilele treceau fără ca acesta să dea un semn de viață, bănuielile încoltesc în mintea soției. La fel de influentă ca și Vera în rândul autorităților locale, ei nu îi este greu să afle de relația celor doi și cere jandarmeriei să înceapă o anchetă.

Suprizele încep să apară odată cu prima vizită a jandarmilor la conacul de la Berkerek. „Știam că veți veni să mă vizitați, domnilor!” , este replica pe care Vera Renczi le-o adresează celor oamenilor legii. Ea nu neagă legatura cu Milorad și chiar dă o declarație scrisă prin care recunoaște faptul că acesta i-a fost amant în ultimele luni. În schimb, precizează ea, relația s-a rupt în momentul în care a aflat ca bancherul este căsătorit. Mai mult, încearcă să le insufle celor doi oameni ai legii că, probabil, Milorad ar fi comis un act necugetat în urma despărțirii. Puternic intimidați, jandarmii părăsesc conacul fără a pune alte întrebări. În fond, cazurile de infidelități și părăsiri de domiciliu erau numeroase chiar și la acea vreme. De ce ar fi fost altfel acum?

Soția bancherului începe, însă, o anchetă pe cont propriu pe care o aduce în fața autorităților. Ce se întâmplase cu Karl Schick? Dar cu Joseph Renczi și Lorenzo? Unde au disparut toți bărbații care fuseseră văzuți la Berkerek? În plus, aceasta aduce jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul Milorad îl păstrase în buzunarul unei haine. Începea astfel a doua și ultima anchetă a poliției.

Surprinzator, în fața celei de a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neagă vehement că l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntată cu biletul din buzunarul bancherului, dar și cu propria declarație scrisă, Vera se prăbușește strigând isteric:”Nu sunt o criminală!”. Oficialii se privesc stupefiați. Nimeni nu pronunțase o asemenea acuzație. Prima percheziție a conacului nu aduce nimic în plus.

Nu mai rămânea decât cripta familiei, cea ale cărei chei se aflau în permanență asupra tinerei. Fără să se opună, aceasta deschide ușa, absentă, și îi însoțește pe jandarmi pe scara în spirală ce conducea către subsolul întunecat al conacului. Imaginea care avea să li se înfățiseze martorilor era, pe drept cuvânt, una de coșmar.

Nu mai puțin de 35 de sicrie de zinc, așezate în cerc, încadrau camera luminată doar de câteva lumânari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat, elegant, un nume. În mijocul camerei se afla un fotoliu, iar lângă acesta se găsea un sfeșnic bisericesc cu o lumânare pe jumătate arsă precum și o sticla și o cupă de șampanie. În fața jandarmilor, Vera Renczi își începea confesiunea, în fapt 35 de confesiuni terifiante.

Oprindu-se în fața fiecărui sicriu, frumoasa stăpâna a conacului ținea, fără nici un pic de emoție, un monolog sinistru. La cel de al doisprezecelea sicriu, Vera se prăbuși izbucnind în plâns. Era sicriul propriului ei fiu. Așa cum avea să declare ulterior, fusese nevoită să îl ucidă pentru că îi aflase secretul macabru. Conform propriilor declarații, Vera Renczi și-ar fi ucis primul soț, pe Karl Schick, cu o doză de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin în cupa de vin pe care obișnuia să o bea în fiecare seară. Motivul? Desele călătorii de afaceri și bănuiala unei presupuse infidelități. La fel se întâmplase și cu Joseph Renczi, cu deosebirea ca sadismul tinerei atinge, în acest caz, paroxismul.

Incapabilă să își imagineze că în viața bărbaților din jurul ei poate exista și o alta femeie, Vera îl otrăvea lent, seară de seară, pe cel al cărui nume avea să îl poarte până la sfârșitul vieții. Sub grija aparentă, tânăra îi administra acestuia doze mici de arsenic în cina și cupele de vin pe care ea singura îl le aducea la pat. Mai mult, ea va recunoște ca l-a închis pe Joseph în sicriu încă înainte de a-și da ultima suflare.

Ceea ce a urmat este lesne de închipuit. Toți cei care i-au trecut pragul au luau drumul criptei din Berkerek în urma unei puternice doze de arsenic. Lui Milorad, ultimul din lista victimelor, fusese nevoită să îi ofere, pe deasupra, o puternica doza de stricnină, pentru ca efectul otrăvii să fie imediat.

Vera simțea o plăcere stranie să știe ca ea, și nimeni alta, a fost ultima femeie din viața fiecărui bărbat care îi trecuse pragul. În liniștea sumbră a criptei, ea se reculegea adesea, delectându-se cu o cupă de șampanie și vorbind cu fantomele celor uciși. Acest ritual a durat vreme de peste 15 ani.

Condamnată la moarte, Vera nu mai realiza ce i se întamplă. Pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viață, întrucât femeile nu puteau fi executate în Iugoslavia acelor vremuri. În închisoare, starea ei s-a agravat. În celula în care era închisă, Vera Renczi se credea înconjurată de toți cei pe care îi ucisese și le vorbea acestora ore întregi cu voce tare. Schizofrenică, Vera a fost transferată într-un ospiciu, acolo unde se stinge în urma unei hemoragii cerebrale, cu puțin înaintea începerii celui de Al Doilea Război Mondial. Cazul său ramanea în istoria criminalisticii sub numele de cazul Văduvei Negre.

CONCLUZII

Această lucrare este o analiză a ucigașului în serie, bazată pe trăsături generale și repere principale în limitele cărora poate fi identificat și studiat acesta. Am început cu descrierea infractiunilor de omor si omorul calicat si explicarea fenomenului de crimă în serie, prin abordarea generală a acestuia, ca apoi să explic tipologia criminalului în serie prin raportarea acestuia la diferiți factori psihosociali determinanți. Atitudinea comportamentală a infractorului este dependent de cauze obiective și subiective, pe care le-am evidențiat, fără însă a generaliza fenomenul la nivelul unor repere clasice. Prin prezentarea caracteristicilor de ordin obiectiv și subiectiv a criminalului în serie, am putut crea un profil al femeii care ucide prin conturarea acesteia din punct de vedere psihic și din prisma mobilului și a modului de operare și am încheiat cu un studiu de caz în care se reunește toată teoria statuată pe parcursul lucrării.

Deși criminalitatea în rândul femeilor este un fenomen rar întâlnit, în cazurile pe care le-am analizat, am observat cât este de complex și de diferit, dar totodată foarte asemănător cu fenomenul criminal masculin. Peste 130 de femei sunt închise în prezent, în România, pentru omor. Unele cazuri arată de câtă atrocitate pot da dovadă acestea, iar altele impresionează prin dramatism.

Deși statisticile arată faptul că femeile ucid de zece ori mai rar decât bărbații și ele au întipărite adânc în codul genetic instinctul matern și instinctul de conservare a speciei, ele sunt de multe ori capabile de violență extremă, răzbunarea celor aflate la limită find de cele mai multe ori cruntă.

În același timp, chiar dacă profilul femeii ucigaș se aseamănă cu cel al bărbatului, de multe ori aceasta este mult mai creativă și capabilă de fapte la care un bărbat nici nu s-ar gândi.

Spre exemplu, o femeie care combina actul iubirii cu crima și le strecura iubiților ei capsule cu cianură în gură, în timp ce se sărutau.

Prin lucrarea mea, am încercat să scot în relief caracteristicile cele mai importante ale unui criminal în serie cu privire la omor si omorul deosebit de grav, din punct de vedere psihic, social, moral și să explic de ce un om ajunge să ucidă și nu se poate opri, în speță o femeie. Condiția morală a criminalului în serie nu se poate înțelege decât prin integrarea acestuia în mediul ambiant, experiența sa reflectând unele elemente criminogene care motivează actul. Modul în care acesta concepe actul criminal și înțelege efectele antisociale produse, va determina și modalitatea de reformare socială a acestuia.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, cursuri

Bogdan T., Sântea I., Cornianu R., Comportamentul uman în procesul judiciar, Editura M.I., 1983

Bogdan T., Sântea I., Psihologie judiciară, Editura Themis Cart, 2010

Butoi T., Țîru G., Lăpăduși V., Interferența între psihologie și criminalistică, Editura Little Star, București, 2007

Butoi B. Tudorel Severin, Psihanaliza crimei – femeia asasin, Editura Societatea Stiinta & Tehnica S.A., 2001

Cioclei V., Manual de criminologie, Editura C.H. Beck, București, 2007

Viorel Vasile., Investigarea crimelor și criminalilor în serie, Editura Ministerului Afacerilor Interne, București, 2013

Eysenck H.J., Crime and Personality, Editura Routledge and Regan Paul Ltd., Londra, 1965

Gassin R., Criminologie, Editura Dalloz, Paris, 1990

Konrad L., On Aggression, Editura Verlag Gmbh & co, München, 1963

Lane B., Gregg W., Enciclopedia ucigașilor în serie, Editura RAO, București, 1996 Lombroso C., Omul delincvent, Ed. Maiastra, București, 1996

N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Șansa, București,1992

Négrier-Dormont L., Tueurs en série à comportement systemique: etude, analyse de cas, techniques d’investigation, Editura Chlorofeuilles, Nanterre, 1998

Poenaru I.,Prezent și perspectivă în știința criminalistică, Editura M.I., 1979

Schaffer S., Victimologie, Editura Roston, Virginia, 1977

Stănoiu R.M., Criminologie, vol. I, Editura Oscar Print, 1995

Tănăsescu I., Florescu B., Victima și agresorul, Editura INS Brâncoveni, București, 1994 Zamfirescu N., Logica cercetării criminale, Editura Printeuro, Ploiești, 2001

Studii, articole

F.Streteanu, Proiectul noului cod penal și reconfigurarea teoriei infracțiunii în dreptul român, Caiete de drept penal nr. 2/2009

Pinatel J., Egocentrisme et personnalité criminelle, R.S.C./D.P.C. nr. 1/1959, Paris

V.Pașca, Privire critică asupra definiției infracțiunii în Noul Cod Penal în Noul Cod Penal. Reformă și continuitate în legislația română, Comunicări științifice, Editura

Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 2/2014

Universitaria Craiova 2005

Pagini de internet

http://www.beckshop.ro

http://www.editura.mai.gov.ro

Homepage

http://www.utgjiu.ro/revista

De la Ingerul Mortii, la pradatoarea sexuala

http://www.unica.ro/articol/socant-cupluri-ucigasi-serie-criminali%20cuplu-vezi-politie-%2035282/2/

http://www.ziare.com/magazin/incredibil/6-femei-criminale-in-serie-1249989

http://stiri.apropotv.ro/apropouri/top-10-criminale-faimoase-7916076

https://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/cel-mai-odios-criminal-serie-roman-este-o-femeie

ANEXA I – FOTOGRAFII UCIGAȘE ÎN SERIE

Elisabeta Bathory

Belle Gunes

Beverly Gail Allitt

Mary Ann Cotton

Irma Grese

Amelia Sach și Annie Walters

Maria Swanenburg

ANEXA II – TABEL ELEMENTELE ACȚIUNII INFRACȚIONALE

ANEXA III – MODELUL MOTIVAȚIONAL AL OMUCIDERII SEXUALE