T.v.a. – Sursa DE Finantare Pentru Bugetul DE Stat
T.V.A. – SURSA DE FINANȚARE PENTRU BUGETUL DE STAT
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND T.V.A
1.1. Caracteristica subiecților și obiectelor impozabile
1.2. Livrările scutite de T.V.A
1.3. Impozitele ca instrument de reglare statală
CAPITOLUL II. IMPLICAȚIILE POLITICII FISCALE ASUPRA MANAGEMENTULUI FINANȚELOR PUBLICE
2.1. Analiza încasărilor impozitelor la formarea veniturilor bugetare în Republica Moldova
2.2. Perfecționarea politicii fiscale a Republicii Moldova realizări și limite
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CONTROLULUI FISCAL PRACTICA NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ
3.1. Principiile de organizare și tehnicile de efectuare a controlului fiscal în Republica Moldova
3.2. Practica internațională de organizare a controlului fiscal și posibilitățile de utilizare a ei în condițiile Republicii Moldova
3.3. Mecanismul fiscal – instrument de reglare economică
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ADNOTARE
LISTA ABREVIERILOR
DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE MASTERAT
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Politica fiscală se interferează puternic cu politicile sectoriale (industrie, agricultură, comerț etc.), cu politicile financiare, monetare, sociale, precum și cu strategiile legislativ-instituționale. întrucât prevederile de resurse bănești de la persoane fizice sau juridice la fondurile publice conduc la diminuarea patrimoniului plătitorilor, aceste sume trebuie stabilite de autoritățile publice competente, trebuind să capete o formă juridică adecvată – lege, decret opozabilă tuturor membrilor societății. întocmirea, aprobarea și executarea bugetului, metodele și responsabilitățile în gestionarea banului public, precum și raporturile dintre unitățile publice și cele particulare se reglementează, de asemenea, cu ajutorul actelor juridice.
Prin intermediul politicii fiscale se poate acționa astfel încât să se protejeze sau încurajeze anumite ramuri economice, în acest fel intervenționismul fiscal vizează obiective diferite cum sunt incitarea agenților economici la efectuarea de investiții în anumite domenii, creșterea calității și competitivității produselor stimularea exportului, încurajarea micilor producători, protejarea mediului înconjurător, limitarea scoaterii de terenuri din circuitul agricol, stimularea agriculturii și a subramurilor acesteia etc..
Există totodată, raporturi de intercorelare între politica fiscală și domeniul politic. Partidele politice aflate la putere își pun amprenta orientărilor lor politice asupra politicii fiscale, prin includerea în programele lor de guvernare a coordonatelor cu caracter fiscal.
Legătura politicii fiscale cu cea socială derivă din faptul că unele dintre obiectivele cu caracier social se realizează prin măsuri de ordin fiscal, cum sun exonerări și reduceri de impozite și taxe, aplicarea unor deduceri la materia impozabilă, facilități fiscale acordate în funcție de starea civilă a contribuabilului, de numărul de copii sau de persoane aflate în întreținere etc. De asemenea, prin modul de impozare a veniturilor persoanelor fizice se urmărește realizarea echității verticale (pe seama progresivității impunerii), precum și a celei orizontale, care presupune ca la venituri egale să se perceapă impozite egale, desigur cu anumite corective vizând unele domenii de interes național.
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii financiare, nu poate fi abordată decât în strânsă legătură cu cea alocativă, privind cheltuielile publice. La rândul său, politica fiscal-bugetară trebuie corelată cu politica monetară și cu celelalte componente ale politicii economice și sociale, precum și cu cele de protecție a mediului, apărare națională etc..
Scopul și sarcinile tezei este de a analiza esența și rolul T.V.A la formarea veniturilor bugetare Republica Moldova în condițiile actuale.
Metodologia cercetării. Cercetarea dată se bazează pe lucrările savanților și cercetătorilor din Republica Moldova cum ar fi Cobzari L., Secrieru A., Hîncu R. precum și din România cum ar fi Filip G., Brezeanu P., Manolescu G., ș.a..
Structura tezei. Teza include introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe.
Capitolul I. Aspecte teoretice privind T.V.A. include caracteristica subiecților și obiectelor impozabile, livrările scutite de T.V.A., impozitele ca instrument de reglare statală.
Capitolul II. Implicațiile politicii fiscale asupra managementului finanțelor publice include analiza încasărilor impozitelor la formarea veniturilor bugetare în Republica Moldova, perfecționarea politicii fiscale a Republicii Moldova realizări și limite.
Capitolul III. Organizarea controlului fiscal practica națională și internațională include principiile de organizare și tehnicile de efectuare a controlului fiscal în Republica Moldova, practica internațională de organizare a controlului fiscal și posibilitățile de utilizare a ei în condițiile Republicii Moldova, mecanismul fiscal – instrument de reglare economică.
Cu ajutorul impozitelor, statul influențează o faza sau alta a procesului reproducției sociale, în funcție de interesul pe care îl are la un moment dat. Astfel, statul foloseste pârghia impozitelor pentru a stimula creșterea producției în anumite ramuri ale economiei, de a implanta unități economice. În acest scop, statul folosește impozitele directe care permit o implementare diferențiată a veniturilor, precum și posibilități de degrevare fiscală a anumitor categorii de contribuabili în funcție de obiectivele urmărite.
Politica fiscală promovată actualmente de stat, este orientată în mare parte numai spre îndeplinirea unei singure sarcini asigurarea veniturilor la buget, și este foarte slab îndreptată spre asigurarea unei dezvoltări durabile a economiei a unor ramuri și tipuri de activități prioritare, teritorii specific și a micului business.
Politica fiscală este construită în așa fel, încât în scopul primirii veniturilor momentane, rapide, se distorsionează esența generală a impozitului sau mărirea acestuia nu este în echilibru cu veniturile bugetare așteptate de la acesta.
Ca rezultat al unei astfel de politici, statul, de regulă, pierde din punct de vedere strategic ratând oportunitatea creșterii veniturilor în viitor și obținând venituri minime la buget în present.
Principiile impuse de stat fiecărui cetățean reprezintă beneficiul bunăstării în ziua de mâine. Taxele și impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere a unei economii concurențiale, politica fiscală fiind chemată să stabilească obiectivele economice și sociale ce urmează a fi atinse în procesul mobilizării și repartizării resurselor. Ca rezultat, politica bugetară din Republica Moldova este modernizată continuu și tinde să constituie un sistem transparent și stimulatoriu pentru desfășurarea activității economice.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova, care constituie o parte integrantă a sistemului de finanțe publice, este în prezent format din următoarele verigi bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile extrabugetare, fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Decizia de repartizare a veniturilor și cheltuielilor între verigile sistemului bugetar are o conotație politică. Aceasta reflectă modul de re-partizare a atribuțiilor între autoritățile publice, precum și raporturile de dependență/ independență existente între organele administrative centrale și locale în plan financiar.
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND T.V.A.
1.1. Caracteristica subiecților și obiectelor impozabile
Subiecții impozabili sînt:
a) persoanele juridice și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, nerezidenții care desfășoară activitate de 1întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul 1reprezentanței permanente, care sînt 1înregistrați sau trebuie să fie înregistrați în 1calitate de 1plătitori de T.V.A.;
b) persoanele juridice și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, nerezidenții care desfășoară 1activitate de 1întreprinzător în Republica Moldova prin 1intermediul reprezentanței permanente, care importă mărfuri, cu excepția 1persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal a căror 1valoare nu depășește limita 1stabilită de 1legislația în vigoare;
c) persoanele 1juridice și fizice, nerezidenții care 1desfășoară activitate de 1întreprinzător în Republica Moldova prin intermediul reprezentanței permanente, care importă servicii, indiferent de faptul dacă sînt sau nu sînt înregistrați în calitate de plătitori de 1T.V.A.
Obiecte impozabile constituie:
a) livrarea mărfurilor, 1serviciilor de către subiecții impozabili, reprezentînd rezultatul activității lor de 1întreprinzător în Republica Moldova;
b) importul 1mărfurilor în Republica Moldova, cu excepția mărfurilor de uz sau consum personal importate de 1persoane fizice, a căror 1valoare nu depășește 1limita stabilită de legislația în vigoare, importate de către persoanele 1fizice;
c) 1importul serviciilor în Republica Moldova.
Nu constituie obiecte impozabile:
a) livrarea mărfurilor, serviciilor efectuată în interiorul zonei economice libere sau în cadrul regimului de antrepozit vamal;
b) venitul sub formă de dobîndă obținut de către locator în baza unui contract de leasing;
c) livrarea de mărfuri și servicii efectuată cu titlu gratuit în scopuri de publicitate și/sau de promovare a vînzărilor în mărime anuală de 0,2% din venitul din vînzări obținut pe parcursul anului precedent anului în care se efectuează această livrare;
d) transmiterea proprietății în cadrul reorganizării agentului economic.
Se stabilesc următoarele cote ale T.V.A.:
a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor și serviciilor importate și a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;
b) cote reduse în mărime de:
– 8% – la pîinea și produsele de panificație, la laptele și produsele lactate, livrate pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția produselor alimentare pentru copii care sînt scutite de T.V.A.;
– 8% – la medicamentele atît indicate în Nomenclatorul de stat de medicamente, cît și autorizate de Ministerul Sănătății, la alcoolul etilic nedenaturat destinat producerii farmaceutice și utilizării în medicină, în limita volumului contingentului anual stabilit de Guvern, importate și/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum și medicamentele preparate în farmacii conform prescripțiilor magistrale, cu conținut de ingrediente (substanțe medicamentoase) autorizate;
– 8% – la mărfurile, importate și/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova;
– 8% – la gazele naturale și gazele lichefiate atît la cele importate, cît și la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova;
– 8% – la producția din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie și horticultură în formă naturală, produsă, importată și/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova;
– 8% – la zahărul din sfeclă de zahăr, produs, 1importat și/sau livrat pe teritoriul Republicii Moldova;
c) cota 1zero – la mărfurile și serviciile1 livrate.
Valoarea 1impozabilă a livrării impozabile, reprezintă 1valoarea livrării 1achitate sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.).
Dacă plata pentru livrare este, în totalitate sau 1parțial, achitată în 1expresie naturală, valoarea impozabilă a livrării 1impozabile constituie 1valoarea ei de 1piață.
Valoarea impozabilă a livrării 1impozabile 1include suma totală a tuturor impozitelor și taxelor care urmează a fi 1achitate, cu excepția 1T.V.A.
Valoarea1 impozabilă a livrării 1impozabile a activelor supuse uzurii reprezintă valoarea cea mai mare din valoarea lor contabilă și valoarea de piață.
Valoarea impozabilă a livrării 1impozabile a mărfurilor, 1serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi 1ajustată, cu condiția prezentării 1documentelor de confirmare, dacă:
a) valoarea livrării impozabile, aprobată anticipat, s-a schimbat ca rezultat al schimbării prețurilor;
b) livrarea 1impozabilă a fost, în 1totali
c) cota 1zero – la mărfurile și serviciile1 livrate.
Valoarea 1impozabilă a livrării impozabile, reprezintă 1valoarea livrării 1achitate sau care urmează a fi achitată (fără T.V.A.).
Dacă plata pentru livrare este, în totalitate sau 1parțial, achitată în 1expresie naturală, valoarea impozabilă a livrării 1impozabile constituie 1valoarea ei de 1piață.
Valoarea impozabilă a livrării 1impozabile 1include suma totală a tuturor impozitelor și taxelor care urmează a fi 1achitate, cu excepția 1T.V.A.
Valoarea1 impozabilă a livrării 1impozabile a activelor supuse uzurii reprezintă valoarea cea mai mare din valoarea lor contabilă și valoarea de piață.
Valoarea impozabilă a livrării 1impozabile a mărfurilor, 1serviciilor, după livrarea sau achitarea lor, urmează a fi 1ajustată, cu condiția prezentării 1documentelor de confirmare, dacă:
a) valoarea livrării impozabile, aprobată anticipat, s-a schimbat ca rezultat al schimbării prețurilor;
b) livrarea 1impozabilă a fost, în 1totalitate sau parțial, 1restituită subiectului impozabil care a efectuat livrarea;
c) valoarea 1impozabilă a 1livrării impozabile a fost redusă în urma 1acordării discontului.
Livrarea efectuată la un preț mai mic decît cel de piață din cauza relațiilor specifice stabilite între 1furnizor și cumpărător (beneficiar) sau din cauză că 1cumpărătorul (beneficiarul) este un angajat al furnizorului constituie o livrare impozabilă. Valoarea1 impozabilă a livrării respective1 constituie valoarea ei de 1piață.
Mărfurile, serviciile1 livrate subiectului impozabil pentru desfășurarea activității sale de întreprinzător, mărfurile de producție proprie1 care ulterior sînt transmise1 fără plată angajaților subiectului impozabil, serviciile 1prestate fără plată angajaților subiectului impozabil, se consideră 1livrare impozabilă. Valoarea1 impozabilă a livrării respective constituie valoarea ei de 1piață.
Mărfurile, serviciile1 livrate subiectului 1impozabil pentru desfășurarea 1activității sale de întreprinzător, mărfurile de producție proprie, care ulterior sînt însușite de subiect sau sînt transmise de el membrilor familiei sale se 1consideră livrare impozabilă a acestui subiect. Valoare impozabilă a livrării de mărfuri, 1servicii este valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată desfășurării 1activității sale de întreprinzător, iar pentru mărfurile de producție proprie – valoarea de 1piață.
Mărfurile, serviciile, 1livrate subiectului1 impozabil pentru desfășurarea 1activității sale de întreprinzător, care 1ulterior au fost transmise fără plată altor persoane se consideră livrare impozabilă efectuată de către acest subiect. Valoarea1 impozabilă a livrării menționate constituie valoarea achitată de către subiect pentru livrarea destinată desfășurării activității sale de 1întreprinzător.
Mărfurile, serviciile livrate 1subiectului impozabil pentru desfășurarea activității sale de întreprinzător, mărfurile de producție proprie, serviciile1 livrate în contul retribuirii muncii angajatului se consideră livrare impozabilă. Valoarea1 impozabilă a livrării menționate constituie valoarea ei1 de piață.
Valoarea de piață a 1livrării impozabile 1nu trebuie să fie mai mică decît 1costul vînzărilor ei.
Valoarea impozabilă a 1mărfurilor importate constituie valoarea lor 1vamală, determinată în conformitate cu legislația vamală, precum și impozitele și taxele care urmează a fi achitate la importul acestor mărfuri, cu excepția 1T.V.A..
În cazul 1absenței 1documentelor care confirmă valoarea 1mărfurilor importate sau în cazul diminuării1 de către 1importator a 1valorii mărfurilor, valoarea impozabilă1 a mărfurilor este determinată de către autoritățile vamale1 și în conformitate1 cu drepturile1 acordate acestor autorități de legislație.
Subiecții impozabili1 sînt obligați1 să declare, și să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, care se determină ca diferență dintre 1sumele 1T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate de către cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, 1serviciile livrate lor și sumele 1T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate 1furnizorilor la momentul 1procurării 1valorilor 1materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. la valorile materiale 1importate) folosite pentru desfășurarea activității de 1întreprinzător în perioada 1fiscală respectivă, ținîndu-se cont de dreptul de trecere în cont.
Dacă suma 1T.V.A. achitată1 sau ce urmează a fi 1achitată furnizorului la 1procurarea valorilor materiale, serviciilor depășește suma T.V.A. primită sau care urmează să fie primită de la cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate, 1diferența se 1reportează în următoarea perioadă fiscală1 și devine o parte a sumei 1T.V.A. ce urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile1 procurate în această 1perioadă.
Dacă suma 1T.V.A. la valorile materiale și la serviciile procurate de către 1întreprinderile ce produc pîine și produse de panificație și întreprinderile ce prelucrează lapte și produc produse lactate depășește suma1 1T.V.A. la livrările de pîine, produse de panificație, lapte și produse lactate, diferența se restituie1 din buget1 în limitele 1cotei-standard a 1T.V.A., înmulțite cu 1valoarea livrării ce se impozitează la cota redusă. 1T.V.A. se restituie în modul stabilit de Guvern, într-un termen ce nu va 1depăși 45 de zile.
Subiecții impozabili care importă 1servicii 1achită 1T.V.A. la data efectuării 1plății, inclusiv a plății prealabile pentru serviciul de 1import.
Dacă depășirea sumei T.V.A. la 1valorile materiale, 1serviciile procurate se 1datorează faptului că subiectul impozabil a efectuat o livrare care se impozitează la cota zero, acesta are dreptul la restituirea sumei cu care a fost depășită 1T.V.A. la valorile materiale, serviciile procurate achitată prin 1intermediul 1contului bancar și/sau al stingerii sumelor din contul restituirii 1impozitelor, în conformitate cu prevederile prezentului articol, în limitele cotei-standard a 1T.V.A., sau cotei1 reduse1 a 1T.V.A., înmulțite cu valoarea1 livrării, ce se impozitează1 la cota zero. Restituirea1 T.V.A. 1 se efectuează în 1modul stabilit de Guvern, într-un termen care nu depășește 145 de zile. La 1exportul mărfurilor1 supuse accizelor, fabricate din 1materia 1primă supusă accizului, limita valorii maxime a 1T.V.A. apreciate spre restituire se majorează cu suma ce se apreciază prin înmulțirea cotei standard a 1T.V.A. la valoarea accizelor achitate furnizorilor la procurarea materiei prime utilizate la producerea mărfurilor exportate.
Dacă suma 1T.V.A. la valorile materiale și/sau la serviciile procurate de către întreprinderile ce desfășoară activitate de leasing depășește suma 1T.V.A. la livrările de bunuri sau servicii efectuate în cadrul 1contractelor de leasing 1financiar și/sau operațional, diferența se restituie din buget în limitele 1cotei-standard a 1T.V.A. înmulțite cu valoarea acestor livrări de bunuri sau servicii. 1T.V.A. se 1restituie în modul1 stabilit de Guvern, într-un 1termen ce nu va depăși 145 de zile.
Persoanele1 juridice și fizice care importă mărfuri pentru desfășurarea 1activității de 1întreprinzător achită 1T.V.A. pînă la sau în momentul 1prezentării 1declarației 1vamale, adică pînă la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova. Persoanele 1fizice care importă mărfuri a căror 1valoare depășește limita neimpozabilă de 1300 de euro achită T.V.A. în funcție de 1valoarea 1impozabilă a 1mărfurilor (limita neimpozabilă nu micșorează valoarea impozabilă a 1mărfurilor).
Restituirea1 T.V.A. 1 conform prezentului1 articol se efectuează în 1contul stingerii datoriilor agenților economici (sau ale 1creditorilor lor) față de bugetul public național, iar în caz contrar, la cererea agentului1 economic, în contul viitoarelor obligații1 ale1 acestora față de 1bugetul public național sau la contul1 bancar al 1agentului economic.
1.2. Livrările scutite de T.V.A.
T.V.A. 1 nu se aplică la 1importul mărfurilor, serviciilor și pentru livrările de mărfuri, servicii efectuate de către 1subiecții impozabili, ce constituie rezultatul activității lor de întreprinzător în Republica 1Moldova:
1) locuința, 1pămîntul, arenda acestora, 1dreptul de livrare și arendare a acestora, cu excepția plăților de 1comision aferente 1tranzacțiilor respective;
2) mărfurile1 precum și 1produsele alimentare pentru 1copii;
3) proprietatea1 de stat, 1răscumpărată în procesul privatizării;
4) instituțiile1 preșcolare, 1sanatoriile și alte obiecte cu destinație social-culturală și de locuit, precum și 1drumurile, rețelele și 1substațiile electrice, rețelele de gaz, instalațiile pentru extragerea apelor subterane și alte obiecte similare transferate gratuit autorităților publice (sau, în baza deciziei lor, 1întreprinderilor specializate care folosesc și exploatează obiectele respective conform destinației), precum și cele 1transmise 1întreprinderilor, 1organizațiilor și instituțiilor de către autoritățile publice, 1proprietatea de stat transferată gratuit, la decizia 1autorităților 1publice, de la bilanțul unei 1întreprinderi de stat la bilanțul altei întreprinderi de stat sau de la bilanțul unei întreprinderi 1municipale la 1bilanțul altei 1întreprinderi municipal, 1lucrările de expertiză 1tehnică, de prospecțiuni, de 1proiectare, de 1construcție și de 1restaurare, cu atragerea 1mijloacelor 1bănești donate de către persoane fizice și juridice, la obiectele incluse în lista aprobată de Parlament;
5) mărfurile, serviciile instituțiilor de învățămînt publice și private, legate de desfășurarea nemijlocită a procesului de învățămînt1 conform codului educației serviciile de instruire a copiilor și adolescenților în cercuri, secții, studiouri, serviciile prestate copiilor și adolescenților cu folosirea instalațiilor sportive, serviciile legate de întreținerea copiilor în instituții preșcolare, serviciile de 1pregătire și perfecționare a cadrelor;
6) serviciile1 (acțiunile) întreprinse de către 1autoritățile 1abilitate, pentru care se aplică taxa de stat, toate 1tipurile de activități1 legate de 1taxele și 1plățile încasate de stat pentru acordare de licențe, înregistrare și eliberare de brevete, precum și taxele și plățile încasate de autoritățile administrației publice centrale și locale, serviciile acordate de către avocați și notari, de către executori judecătorești, serviciile de înregistrare în registrul bunurilor imobiliare și de eliberare a extraselor din acest registru, serviciile de înregistrare de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor1 individuali1 și de 1furnizare a 1informației din 1registrele de 1stat respective;
7) serviciile1 legate de operațiunile de 1acordare de licențe și eliberare de brevete, 1referitoare la obiectele proprietății industriale, precum și cele referitoare la obiectele dreptului de autor și ale drepturilor conexe;
8) proprietatea1 confiscată, 1proprietatea fără stăpîn, 1proprietatea trecută în posesiunea statului cu drept de 1succesiune, comorile;
9) serviciile1 legate1 de îngrijirea bolnavilor și bătrînilor, precum și mărfurile, din contul organizațiilor de 1binefacere, 1destinate pregătirii 1pachetelor pentru bătrînii nevoiași și distribuite lor gratuit;
10) serviciile medicale, cu excepția celor 1cosmetice, serviciile de ambulanță 1medicală aeriană, materia primă 1medicamentoasă, materialele, articolele, ambalajul primar și secundar utilizate la prepararea și producerea medicamentelor, autorizate de 1Ministerul Sănătății, cu excepția alcoolului etilic, mijloacelor cosmetic, 1articolele și aparatele ortopedice și de protezare, biletele de tratament (inclusiv cele fără cazare) și de odihnă în stațiunile balneoclimaterice, pachetele de servicii 1turistice, 1mijloacele tehnice, inclusiv 1transportul auto, folosit exclusiv în scopuri legate de profilaxia1 invalidității și 1reabilitarea invalizilor;
11) produsele1 de fabricație1 proprie ale cantinelor 1studențești, școlare și ale cantinelor altor instituții de învățămînt, ale 1spitalelor și 1instituțiilor preșcolare, ale 1cantinelor care aparțin altor instituții și 1organizații din 1sfera social-culturală1 finanțate, parțial sau în întregime, de la 1buget, precum și ale 1cantinelor 1specializate în 1alimentarea bătrînilor 1nevoiași din contul organizațiilor de 1binefacere;
12) serviciile1 1financiare:
a) acordarea1 sau transmiterea 1creditelor, garanțiilor de credit, alte garanții ale operațiilor în numerar și de creditare, inclusiv 1gestionarea 1împrumuturilor, creditelor sau garanțiilor de credit din partea 1creditorilor (operațiile de creditare, de virament, fiduciare, legate de creditare, de decontări de casă, căutarea 1sumelor care nu au intrat în cont, deschiderea, închiderea și reîntocmirea 1conturilor);
b) operațiile1 legate de 1evidența 1conturilor de depozit, inclusiv a 1conturilor de 1depunere, de decontare și 1bugetare, 1viramentele, titlurile de creanță, cecurile și alte instrumente financiare, cu excepția veniturilor de pe vînzarea 1mărfurilor în cazul 1nerambursării 1creditului, din 1acordarea serviciilor1 informaționale, de 1consultanță și de expertiză, din 1procurarea și arendarea locurilor de broker la 1bursă, din darea în arendă, din 1serviciile de încasare și livrare a banilor în numerar clienților, din 1serviciile de primire la 1păstrare și 1transferare a 1valorilor de preț, a banilor în numerar, a valorilor 1mobiliare și a 1documentelor, a veniturilor de la operațiile fiduciare de gestionare a 1bunurilor clienților, de la lichidarea bunurilor întreprinderilor care au dat faliment, din 1aprovizionarea contra 1plată a clienților cu documentația normativă;
c) importul de 1bancnote și 1monede 1metalice (inclusiv de bancnote și monede jubiliare și comemorative) în monedă națională, de 1bancnote și monede metalice în 1valută 1străină (inclusiv în scopuri numismatice) și alte 1operațiuni legate de circulația 1monedei naționale și valutei străine (inclusiv operațiunile legate de folosirea acestora în scopuri numismatice), precum și importul de mărfuri de către 1Banca Națională a Moldovei și alte livrări către/de către Banca Națională a 1Moldovei cu aceste mărfuri;
d) operațiile1 legate de 1emiterea acțiunilor, 1obligațiunilor, 1cambiilor și altor 1valori mobiliare, inclusiv operațiile comerciale și de 1intermediere pe piața 1valorilor mobiliare, operațiile registratorilor 1independenți;
e) operațiile1 legate de 1instrumentele 1financiare derivate, de 1acordurile 1forward, de opțiuni și de alte operații 1financiare;
f) serviciile1 legate de 1gestionarea 1fondurilor investiționale și 1fondurilor nestatale calificate de pensii;
g) operațiile de asigurare și/sau de reasigurare, inclusiv serviciile de intermediere a acestora;
13) serviciile 1poștale, inclusiv distribuirea 1pensiilor, 1subvențiilor, indemnizațiilor;
14) serviciile legate de jocurile de noroc prestate de către subiecții care desfășoară activitate de întreprinzător în sfera 1jocurilor de noroc (inclusiv cu folosirea jocurilor automate), cu excepția 1serviciilor a căror valoare, în totalitate sau parțial, a fost inclusă în miză sau în plata pentru intrare și a altor servicii prestate spectatorilor sau participanților, 1loteriile;
15) serviciile1 de înhumare și incinerare a 1corpurilor umane sau animale și activități conexe: pregătirea cadavrelor către înhumare sau incinerare, îmbălsămarea și servicii oferite de întreprinderile de pompe funebre, închirierea încăperilor în saloanele pentru răposați, închirierea sau vînzarea locurilor de veci, întreținerea mormintelor, amenajarea și întreținerea cimitirelor, transportarea cadavrelor, ritualurile și ceremoniile efectuate de organizațiile religioase, organizarea funeraliilor și ceremoniilor de incinerare, confecționarea și/sau livrarea sicrielor, 1coroanelor;
16) cazarea în cămine; serviciile comunale acordate populației: închirierea spațiului locativ, deservirea tehnică a blocurilor de locuințe, alimentarea cu apă, canalizarea, salubrizarea, folosirea ascensoarelor;
17) serviciile de transportare a pasagerilor pe teritoriul țării, precum și serviciile de comercializare a biletelor pentru transportul de pasageri pe teritoriul țării;
18) energia electrică importată și livrată către operatorul rețelei de transport și de sistem, operatorii rețelelor de distribuție și furnizorii energiei electrice sau importată de către operatorul rețelei de transport și de sistem, operatorii rețelelor de distribuție și furnizorii energiei electrice, cu excepția serviciilor de transport și distribuție a energiei electrice;
19) serviciile1 ce țin de autentificarea drepturilor deținătorilor de teren;
20) producția1 de carte și publicațiile 1periodice (cu excepția celor cu caracter publicitar și erotic) precum și 1serviciile de editare a producției de carte și a 1publicațiilor periodice, cu excepția celor cu caracterul menționat;
21) timbrele de acciz importate și destinate marcării mărfurilor supuse accizelor;
22) serviciile livrate de către cooperativele agricole de prestări servicii, înființate în conformitate cu art.87 din Legea nr.73-XV din 12 aprilie 2001 privind cooperativele de întreprinzător, membrilor acestei cooperative, cu condiția că cel puțin 75% din valoarea totală a livrărilor cooperativei constituie valoarea mărfurilor și serviciilor livrate membrilor cooperativei și valoarea mărfurilor livrate cooperativei de către membrii acesteia;
24) autoturismele1 și alte 1autovehicule;
25) mărfurile de la pozițiile tarifare 7201, 7204, 854810;
26) utilajul, 1echipamentul și 1atributele de gratificație primite ca donații de Comitetul Național Olimpic și de federațiile sportive naționale de profil de la Comitetul Internațional Olimpic, de la federațiile 1sportive europene și internaționale de profil pentru pregătirea sportivilor de performanță și 1promovarea mișcării olimpice, fără drept de comercializare a acestui utilaj, echipament și 1atribute de 1gratificație;
27) serviciile1 organizațiilor1 din sfera științei și inovării acreditate de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare. Scutirea va fi acordată începînd cu perioada fiscală în care organizația din sfera științei și inovării a fost acreditată de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare. În cazul retragerii certificatului de acreditare, organizația va fi privată de dreptul la scutire începînd cu perioada fiscală în care i se retrage certificatul de acreditare;
28) tractoarele1 agricole1 de la poziția tarifară1 870190 și tehnica agricolă de la pozițiile tarifare 842481100, 842481910, 8432, 843320, 843330000, 843340000, 843351000, 843352000, 843353, 843359, 8436, 8437 și părți ale acesteia de la pozițiile1 tarifare 8432, 8433 și 8437;
29) activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor și/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul și în termenele prevăzute de legislație. Modul de aplicare a facilităților fiscale respective se stabilește de Guvern.
Activele1 materiale pe 1termen lung, care au beneficiat de facilitatea fiscală respectivă, nu pot fi comercializate, 1transmise în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar pe parcursul a 3 ani de la data 1validării declarației vamale respective sau eliberării facturii, cu excepția cazului în care aceste active 1materiale pe termen lung sînt 1exportate, dacă anterior au fost importate și nu au 1suferit 1modificări în afara uzurii normale. În cazul în care aceste active materiale pe termen lung se comercializează, se transmit în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar pînă la expirarea a 3 ani, 1T.V.A. se calculează și se achită de către beneficiar (cumpărător) pornind de la valoarea indicată în factura eliberată în momentul beneficierii de facilitatea 1fiscală respectivă – în cazul livrării de active materiale pe termen lung sau de la valoarea în 1vamă – în cazul importului acestora la momentul depunerii declarației vamale.
Pentru a beneficia de facilitatea fiscală dată, aceste active materiale pe termen lung nu pot fi comercializate, transmise în arendă, locațiune, uzufruct, 1leasing operațional sau financiar pe parcursul a 3 ani din data validării 1declarației 1vamale respective sau eliberării facturii. În cazul în care aceste active materiale pe termen lung se comercializează, se transmit în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar pînă la expirarea a 3 ani, T.V.A. se va calcula și achita de la valoarea de intrare a acestora;
30) lucrările de construcție și montaj al parcurilor eoliene și al parcurilor fotovoltaice;
31) utilajul și tehnica de la următoarele poziții tarifare: ex.39261 – containere din plastic pentru colectarea separată a deșeurilor; ex.8417807001 – furnale și cuptoare pentru incinerarea gunoiului; ex.84791 – utilaje pentru mărunțirea, presarea, balotarea deșeurilor menajere; ex.8704 – autovehicule pentru colectarea și transportarea deșeurilor menajere.
Pot beneficia1 de facilitatea fiscală respectivă agenții economici care dețin autorizație pentru desfășurarea1 activității de colectare, prelucrare, reciclare a deșeurilor menajere și utilizează utilajul și tehnica nominalizată nemijlocit în domeniul de activitate al acestora;
32) aeronavele1 de la poziția tarifară1 880240000, elicopterele de la pozițiile tarifare 880211000, 880212000, locomotivele de la pozițiile tarifare 8601, 8602, vagoanele automotoare pentru calea ferată antrenate în transportul public de pasageri de la poziția tarifară 8603, părțile acestora de la pozițiile1 tarifare1 880310000 – 8803300001 și 8607;
33) serviciile de leasing operațional sau financiar ale aeronavelor de la poziția tarifară 880240000, elicopterelor de la pozițiile tarifare 880211000, 880212000, locomotivelor de la pozițiile tarifare 8601, 8602, vagoanelor automotoarelor pentru calea ferată antrenate în transportul public de pasageri de la poziția tarifară 8603.
1T.V.A. nu se aplică:
a) mărfurilor1 introduse pe teritoriul 1vamal și plasate sub regimurile vamale de tranzit, transformare sub control 1vamal, 1antrepozit vamal și sub destinațiile vamale de distrugere și abandon în folosul statului;
b) mărfurilor1 autohtone anterior 1exportate și 1reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeași stare. Dacă la realizarea exportului suma 1T.V.A. pentru marfa respectivă a fost restituită, scutirea de 1T.V.A. nu se acordă. Nerestituirea 1T.V.A. se confirmă printr-un certificat emis de inspectoratul 1fiscal de stat teritorial sau de 1Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, după caz;
c) mărfurilor1 plasate sub regimul vamal de 1admitere 1temporară și 1produselor compensatoare după perfecționarea pasivă, conform reglementărilor vamale.
Mărfurilor plasate în regimul vamal de perfecționare activă, exceptînd mărfurile supuse accizelor, carnea de bovine, proaspătă sau refrigerată (poziția tarifară 0201), carnea de bovine congelată (poziția tarifară 0202), carnea de porcine, proaspătă, refrigerată sau congelată (poziția tarifară 0203), carnea de ovine sau caprine, proaspătă, refrigerată sau congelată (poziția tarifară 0204), organele comestibile de bovine, porcine, ovine, caprine, cai, măgari, catîri, asini, proaspete, refrigerate sau congelate (poziția tarifară 0206), carnea și organele comestibile ale păsărilor de la 1poziția 1tarifară 0105, proaspete, refrigerate sau congelate (poziția 1tarifară 0207), slănină fără carne slabă, grăsimea de porc și de pasăre, netopită, nici altfel extrasă, proaspătă, refrigerată, congelată, sărată sau în saramură, uscată sau afumată (poziția tarifară 0209), laptele și smîntîna din lapte, concentrate sau cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori (edulcoranți) (poziția tarifară 0402), feculele de cartofi (poziția tarifară 1108 13 000), grăsimile de animale din specia bovină, ovină sau caprină, altele decît cele de la poziția tarifară 150300 (poziția tarifară 1502) și zahărul brut (poziția tarifară ex.1701), nu li se aplică 1T.V.A.
T.V.A. 1 achitată pentru mărfurile plasate în regimul vamal de perfecționare activă, la care se aplică 1T.V.A., se restituie, în conformitate cu modul stabilit de 1Serviciul Vamal, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile.
1T.V.A. nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor, destinate acordării de asistență în caz de calamitate 1naturală, de conflict armat și în alte situații excepționale, precum și pentru importul și livrarea de mărfuri, servicii definite ca ajutoare umanitare, în modul stabilit de Guvern.
T.V.A. 1 nu se aplică la plasarea și comercializarea mărfurilor în magazinele duty-free.
T.V.A. 1 nu se aplică materiei prime, materialelor, articolelor de completare și accesoriilor necesare procesului de producție, importate de organizațiile și întreprinderile societăților orbilor, societăților surzilor și societăților invalizilor, conform listei și în modul stabilit de Guvern.
T.V.A. nu se aplică producției atelierelor curative de producție (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătății, în care muncesc persoane handicapate.
T.V.A. nu se aplică mărfurilor și serviciilor 1importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizațiile necomerciale care corespund cerințelor art.52, în scop de construire a instituțiilor de asistență socială, precum și mărfurilor și serviciilor importate sau procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către aceste organizații necomerciale pentru necesitățile instituțiilor menționate.
1T.V.A. nu se aplică mărfurilor importate de către persoane juridice în scopuri necomerciale dacă valoarea în vamă a acestor mărfuri nu depășește suma de 1100 de euro. În cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor depășește limita neimpozabilă indicată, 1T.V.A. se calculează pornind de la valoarea mărfurilor în vamă, iar limita neimpozabilă menționată nu micșorează valoarea impozabilă a acestora.
1T.V.A nu se aplică materiei prime secundare, inclusiv deșeurilor și reziduurilor de hîrtie și de carton, de cauciuc, de plastic și de sticlă (cioburi de sticlă), de metale feroase și neferoase, reziduurilor industriale care conțin metale sau aliaje ale acestora, procurate pe teritoriul Republicii Moldova de către subiecții impozabili licențiați ca rezultat al activității lor de întreprinzător în Republica Moldova.
T.V.A. nu se aplică mărfurilor consumabile importate de forța militară străină care desfășoară aplicații militare temporare, destinate uzului sau consumului exclusiv al forței militare și al componentei civile. Lista mărfurilor consumabile se aprobă de către Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
Se scutesc de 1T.V.A. 1mijloacele de transport importate și livrate cu titlu gratuit (donație), indiferent de termenul de exploatare, destinate:
a) pentru scopuri 1medicale, clasificate la pozițiile tarifare 8702 și 8703;
b) pentru transportarea persoanelor cu 1dizabilități ale aparatului locomotor (reutilate în modul corespunzător), clasificate la 1poziția tarifară 8703;
c) pentru stingerea incendiilor, clasificate la poziția tarifară 870530000;
d) pentru curățarea străzilor, pentru împrăștiat materiale, pentru colectarea deșeurilor, clasificate la poziția tarifară 8705.
Pot beneficia de facilitatea fiscală respectivă atît beneficiarii, cu condiția utilizării mijloacelor de transport menționate exclusiv în conformitate cu destinația lor finală, cît și persoanele terțe care au importat și au livrat aceste mijloace de transport către beneficiari.
Beneficiarii și persoanele terțe nu pot comercializa, transmite în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar mijloacele de transport).
Modul de introducere, plasare sub regim vamal de import a mijloacelor de transport menționate și de beneficiere de facilitatea fiscală respectivă este stabilit de Guvern.
Se scutește de 1T.V.A. importul mostrelor de mărfuri cu valoarea în vamă care nu depășește 22 euro pentru un import și care nu include cheltuielile din Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la 1tariful 1vamal, cu condiția ca aceste cheltuieli să fie distincte. În cazul în care valoarea mostrelor de mărfuri depășește limita neimpozabilă indicată, 1T.V.A. se calculează pornind de la valoarea în vamă a mostrelor de mărfuri, iar limita neimpozabilă menționată nu micșorează valoarea impozabilă a acestora. Pentru a 1beneficia de scutire, mostrele de mărfuri trebuie să fie de nefolosit prin rupere, 1perforare sau marcare clară și permanentă sau prin alte procedee, cu condiția ca această operațiune să nu le distrugă caracterul de mostre. Scutirea de T.V.A. nu se aplică produselor alcoolice parfumurilor și apelor de toaletă, tutunului și produselor pe bază de tutun.
1.3. Impozitele ca instrument de reglare statală
Impunerea fiscală1 propriu zisă este apreciată, deși ca proces ce generează divergențe acute între stat și contribuabili din momentul apariției sale și pînă în prezent. Complexitatea definirii și înțelegerii esenței impozitelor este condiționată de faptul că aceasta reprezintă în același timp fenomene economico-sociale și politice ale vieții reale [18, p. 23].
Pentru diferite trepte ale istoriei și ale evoluției diferitor formațiuni economice, impozitele au fost percepute în moduri diferite. Una din primele teorii care a argumentat existența impozitelor a fost teoria echivelenței numită și teoria schimbului sau teoria intereselor, fondată de Adam Smith și continuată de Charles Montesquieu [18, p. 24].
Teoria echivalenței impozitelor poate fi interpretată în modul următor ,,Puterea de a impune, indinspensabilă pentru existența oricărui guvern civilizat, se exercită în baza presupunerii unui echivalentrestituit contribuabilului prin protecția persoanei și a proprietății sale, prin crearea și menținereaunor avantaje publice de care el profită. Actualizarea teoriei echivalenței impozitelor cuprinde, mai mult decît formulările teoretice anterioare, caracterizarea echivalentului pe care statul modern îl acordă contribuabilului de impozite și care constă în protecția persoanelor și proprietăților, cît și în toate avantajele publice social – culturale”.
Deși statul stabilește cota de impunere în raport cu avantajele create, dînd în același timp și măsura acestora în raport de mărimea serviciilor sau avantajelor – cu cît vor fi mai mari, cu atît impozitele vor fi mai ridicate [14, p. 29].
Impozitul, așa cum afirma Charles Montesquieu, ” O porțiune pe care o dă fiecare cetățean din bunul său, pentru a avea siguranța celeilalte părți sau pentru a se folosi de ea” [18, p. 27].
Conform acestei teorii, impozitele se confruntă cu taxele, deși impozitele ar trebui să fie echivalente, trebuie să măsoare în mod just stabilirea și perceperea lor.
Practic este imposibil de stabilit pentru fiecare cetățean, de ce anume avantaje sau servicii se bucură acesta din partea statului.
În secolul al XIX – lea apar noi teorii cu privire la dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere: teoria sacrificiului, teoria organică, teoria sacrificiului, teoria siguranței, teoria contractului social etc..
Potrivit teoriei contractului social, spre exemplu, dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei înțelegeri între stat și contribuabili. Cetățenii renunță la o parte din libertăți, făcînd în același timp și sacrificii de ordin material concretizate în impozite, în schimbul unor activități realizate și garantate de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioară căreia i se supun oamenii liberi care l-au creat pe baza unui contract [19, p. 63].
Potrivit teoriei sacrificiului, rațiunea impozitului este justificată de însăși natura statului, în sensul că statul este un produs necesar al dezvoltării istorice și nicidecum o organizare socială bazată pe voința declarată a cetățenilor sau a unui grup de cetățeni. Astfel cei care vor recunoaște că viața socială, în complexitatea ei, nu poate exista decît sub forma organizării de stat, trebuie să recunoască și dreptul la impunere. Dreptul statului de a stabili și de a percepe impozite este o consecință directă a obligației sale de a îndeplini funcțiile și sarcinile de stat. Toți cetățenii provoacă o serie de cheltuieli pe care statul este obligat să le onoreze și, prin urmare aceste cheltuieli trebuie finanțate de cei care le cauzează. De aici rezultă că impozitul apare nu ca un contraserviciu special pentru anumite servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetățenilor pentru asigurarea existenței și a condițiilor de dezvoltare a întregului stat [16, p. 20].
Astfel, dacă teoria schimbului presupune un schimb echivalent de servicii din partea statului pentru impozitele achitate, atunci teoria sacrificiului întroduce noțiunea de schimb neechivalent pentru fiecare din contribuabilii ce vor utiliza în mod colectiv serviciile statului ce nu pot fi separate pentru fiecare plătitor în parte [12, p. 23].
În perioada actuală știința economiei din Vest utilizează teoria sacrificiului drept teorie de bază pentru determinarea impozitelor. Economiștii C. McConnell și S. Brue au formulat impozitul în felil următor: ,,Impozitele reprezintă plăți obligatorii și prin constrîngere către stat, efectuate de către menaje și firme prin bani sau prin mărfuri și servicii în schimbul cărora menajele și firmele nu vor primi mărfuri și servicii. În același timp, astfel de plăți nu vor fi amenzi operate prin judecătorii pentru acțiuni ilegale” [15, p. 25].
În cadrul întreprinderii contemporane ale impozitelor se subliniază caracterul obligatoriu al părților fiscale efectuate în condiții de nerembursabilitate și fără contraprestații directe.
În articolul 6 al codului fiscal se propune următoarea definiție a impozitelor ,,impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și concrete de către organul împuternicit sau de cître persoane cu funcții de răspundere a acestuia pentru, sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată”.
Însă rolul impozitului este mult mai amplă și include nu doar finanțarea cheltuielilor statului, ci și influența asupra stării și dezvoltării diferitor procese social – economice care au loc în societatea contemporană, ceea ce este generic în figura dată.
Rolul economic și social al impozitului [21, p. 23]:
asigura statului cu resurse financiare pentru îndeplinirea funcțiilor sale;
distribuirea uniformă a sumelor provenite din impozite între verigile sistemului bugetar;
uniformizarea nivelului de dezvoltare a diferitor regiuni ale țării;
stimularea dezvoltării sferei micului bussines;
reglarea operațiunilor de import export;
stoparea inflației și creșterii prețurilor;
nivelarea diferențierii veniturilor diferitor pături sociale;
contribuția la crearea noilor locuri de muncă.
Impozitele pot contribui la soluționarea anumitor probleme sociale cum ar fi șomajul, nivelul jos al venitului populației, inegalitatea socială substanțială, etc., precum și stimularea activității economice [18, p. 67].
Procesul de impozitare este efectuat de către stat și depinde în mare măsură de nivelul de dezvoltarea elementelor specifice procesului actual de democratizare a societății. Este cunoscut faptul, că între funcțiile statului și nivelul impozitării există o corelare strînsă cu cît este mai însemnat rolul jucat de stat în viața economică și socială a țării, și cu căt respectiv, mai multe funcții îndeplinește aceasta, cu atît mai amplu este rolul impozitelor, întru-cît ele reprezintă sursa cea mai importantă de formare a venitului statului [24, p. 12].
Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Impozitul este un instrument cu caracter istoric și cu implicații asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradițional de constituire a veniturilor statului [16, p. 73].
Influența impozitelor asupra proceselor social-economice este posibilă prin asigurarea statului cu resurse financiare, necesare acestuia pentru satisfacerea necesităților obștești [18, p. 23].
În Republica Moldova, impozitele indirecte (taxa pe valoare adăugată, accizele ș.a.) ocupă un rol predominant în totalul resurselor fiscale.
Evoluția impozitelor indirecte poate fi caracterizată prin anumite tendințe generale:
de la impunerea obiectelor de strictă necesitate – la impunerea celor mai puțin importante;
după impunerea unui număr mare de bunuri, atenția se concretizează asupra unor mărfuri specifice;
trecerea de la impunerea unei cantități estimative, stabilite în funcție de caracteristicile exterioare la impozitarea produselor finite obținute.
În figura 1.1, figura 1.2 și figura 1.3 este prezentată structura veniturilor curente ale bugetului consolidat pentru anul 2012, anul 2013 și anul 2014.
Fig. 1.1. Structura veniturilor curente ale bugetului consolidat pe anul 2012 executat [elaborat de autor]
În totalul veniturilor curente ponderea cea mai mare o dețin veniturile cu caracter fiscal – 91% în anul 2012, 90% în anul 2013 și 88% în anul 2014. Măsurile de creștere a nivelului resurselor fiscale se bazează pe modificări ale sistemului fiscal, fie în ceea ce privește nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizînd introducerea unor noi impozite. Întroducerea acestor măsuri nu se poate realiza rapid și din această cauză se apelează la alte categorii de resurse la un moment dat de timp pentru acoperirea nevoilor.
Fig. 1.2. Structura veniturilor curente ale bugetului consolidat pe anul 2013 executat [elaborat de autor]
Veniturile nefiscale au un nivel mai redus (9% în anul 2012, 10% în anul 2013 și 12% în anul 2014) atît pentru că sfera de cuprindere a sectorului public este limitată, cît și datorită unei rate de profitabilitate mai mici înregistrate în activitatea întreprinderilor și instituțiilor publice.
Fig. 1.3. Structura veniturilor curente ale bugetului consolidat pe anul 2014 executat [elaborat de autor]
Aportul cel mai însemnat la constituirea resurselor unităților administrativ-teritoriale îl au veniturile curente. În principal, veniturile curente sunt mobilizate din impozite directe și indirecte, ca surse de redistribuire. Veniturile din capital sunt resurse ordinare de o importanță mai mică [11, p. 23].
Volumul resurselor financiare diferă de la stat la stat și depinde de mărimea produsului intern brut, de posibilitatea apelării la resursele financiare externe [10, p. 43].
În Moldova, tot mai frecvent se manifestă o cerere sporită de resurse financiare, generată de creșterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluției produsului intern brut.
Cererea de resurse financiare publice în Moldova este determinată de nivelul și evoluția cheltuielilor publice, și este influențată de o mulțime de factori:
factori economici care influențează asupra evoluției produsului intern brut, ceea ce poate să determine sporirea veniturilor impozabile;
factori monetari – dobînda, creditul, masa monetară. Acești factori își transmit influența prin preț. Creșterea prețurilor, accentuarea fenomenelor inflaționiste generează sporirea resurselor din impozite și taxe;
factori sociali care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educație, protecție și asigurări sociale, sănătate, etc.;
factori demografici care în anumite condiții pot influența numărul populației active și sporirea numărului contribuabililor;
factori politici și monetari care pot avea ca efect sporirea producției și a veniturilor, creșterea contribuțiilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalității, presiuni asupra bugetului general consolidat, influențînd, în același timp, nivelul resurselor financiare publice;
factori de natură financiară, ce generează influiența celorlalți factori prin dimensiunea cheltuielilor publice. Volumul cheltuielilor influențează mărimea deficitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare.
Problemele fiscale și bugetare joacă un rol important în economia de piață. Impozitul reprezintă un instrument cu ajutorul căruia statul își mobilizează resursele financiare publice necesare pentru îndeplinirea funcțiilor sale specifice. Procesul de descentralizare financiară contribuie esențial la accentuarea rolului deosebit al mecanismelor de impozitare [14, p. 61].
CAPITOLUL II. IMPLICAȚIILE POLITICII FISCALE ASUPRA MANAGEMENTULUI FINANȚELOR PUBLICE
2.1. Analiza încasărilor impozitelor la formarea veniturilor bugetare în Republica Moldova
În cadrul finanțelor publice ale unei țări fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere și încasare a taxelor printr-un aparat specializat, precum și ca un ansamblu coerent de legi care reglementează impunerea contribuabilor și fundamentează juridic impozitele și taxele.
Sistemul fiscal este definit ca totalitatea impozitelor și a altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza surselor legislative, și care reprezintă resurselor finanțării acțiunilor de a căror realizare depinde îndeplinirea funcțiunilor sale.
Sistemul fiscal oferă statului o gamă variată de pârghii prin care poate acționa în economie, își poate îndeplinii funcțiile sale și poate transpune în realitate politica sa economico-financiară.
Așezarea și perceperea impozitelor se poate realiza numai prin utilizarea și punerea în funcțiune a unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici și instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie respectate principiile fiscale.
Limita impozitelor este influențată de:
1. factori externi ai sistemul fiscal, cum ar fi nivelul produsului intern brut pe locuitor, priorități stabilite de către stat în ceea ce privește destinația resurselor financiare la dispoziția sa;
2. factori interni, precum progresivitatea cotelor de impunere și modul de determinare a materiei.
Obiective de guvernare:
1. Asigurarea stabilității bugetului public național, crearea unui cadru bugetar-fiscal previzibil și menținerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil;
2. Promovarea politicii fiscal-bugetare orientate spre creșterea economică durabilă/incluzivă, prin reducerea ponderii consumului public și majorarea investițiilor publice productive;
3. Asigurarea disciplinei, echității, transparenței, simplității și onestității în repartizarea finanțelor publice;
4. Reducerea poverii fiscale și simplificarea sistemului de impozite și taxe.
Tendințele recente și evoluțiile viitoare ale economiei mondiale, în special ale economiilor țărilor, care constituie principalii parteneri comerciali ai Moldovei, vor avea un impact direct asupra dezvoltării economiei naționale, dat fiind caracterul deschis al acesteia. Aceste evoluții reprezintă factorul de bază pe care se întemeiază prognoza dezvoltării economiei naționale în următorii ani, de rînd cu măsurile de politică economică și fiscală cu caracter stimulatoriu, de consolidare și bună funcționare a sistemului fiscal în stat [9, p. 23].
În anul 2013 economia continuă să înregistreze creștere, însă problemele și riscurile care stau în calea acesteia mai persistă.
Rezultatele privind evoluția economiei naționale pe parcursul perioadei de 2010-2013 accentuează temperarea creșterii economice.
Tabelul 2.1. Veniturile fiscale pentru perioada 2010-2013, mil. lei [elaborat de autor]
Cu ajutorul impozitelor, statul influențează o faza sau alta a procesului reproducției sociale, în funcție de interesul pe care îl are la un moment dat. Astfel, statul foloseste pârghia impozitelor pentru a stimula creșterea producției în anumite ramuri ale economiei, de a implanta unități economice. În acest scop, statul folosește impozitele directe care permit o implementare diferențiată a veniturilor, precum și posibilități de degrevare fiscală a anumitor categorii de contribuabili în funcție de obiectivele urmărite.
Politica fiscală promovată actualmente de stat, este orientate în mare parte numai spre îndeplinirea unei singure sarcini asigurarea veniturilor la buget, și este foarte slab îndreptată spre asigurarea unei dezvoltări durabile a economiei a unor ramuri și tipuri de activități prioritare, teritorii specific și a micului business.
Politica fiscală este construită în așa fel, încât în scopul primirii veniturilor momentane, rapide, se distorsionează esența generală a impozitului sau mărirea acestuia nu este în echilibru cu veniturile bugetare așteptate de la acesta [17, p. 43].
Ca rezultat al unei astfel de politici, statul, de regulă, pierde din punct de vedere strategic- ratând oportunitatea creșterii veniturilor în viitor și obținând venituri minime la buget în present.
Principiile impuse de stat fiecărui cetățean reprezintă beneficiul bunăstării în ziua de mâine. Taxele și impozitele constituie procedeele nemijlocite de conducere a unei economii concurențiale, politica fiscală fiind chemată să stabilească obiectivele economice și sociale ce urmează a fi atinse în procesul mobilizării și repartizării resurselor. Ca rezultat, politica bugetară din Republica Moldova este modernizată continuu și tinde să constituie un sistem transparent și stimulatoriu pentru desfășurarea activității economice.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova, care constituie o parte integrantă a sistemului de finanțe publice, este în prezent format din următoarele verigi bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile extrabugetare, fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Decizia de repartizare a veniturilor și cheltuielilor între verigile sistemului bugetar are o conotație politică. Aceasta reflectă modul de re-partizare a atribuțiilor între autoritățile publice, precum și raporturile de dependență/ independență existente între organele administrative centrale și locale în plan financiar.
Fig. 2.1. Dinamica veniturilor fiscale pentru perioada 2010-2013 [elaborat de autor]
Pentru anul 2013 au fost încasate cele mai mari venituri fiscale la bugetul național de stat în sumă de 32173,2 mil. lei, dar cele mai mici încasări au fost înregistrate în anul 2010 în sumă de 22 541,2 mil. lei. În raport cu perioada similară în anul viitor suma încasată crește cu 2048,5 mil. lei comparativ cu anul 2010, pentru anul 2012 la fel este înregistrat o depășire considerabilă de 1385,6 mil. lei.
Fig.2.1. Dinamica încasărilor impozitului pe venit pentru perioada 2010-2013, mil. lei [elaborat de autor]
Pe parcursul pe parcursul perioadei 2010-2013, la capitolul impozitul pe venit pentru anul 2013 a fost încasat 770,4 mil. lei, dar cel mai mare nivel în această perioadă este înregistrat pentru anul 2012- 801 mil lei, ceea ce constituie mai mult cu 30,6 mil. lei, în aceeași perioadă în anul 2010 a fost încasat 212,6 mil. lei. Analizând dinamica perioadei pentru anii 2010-2013, cel mai mare nivel al impozitului pe venit a fost încasat în perioada 2012.
Pe parcursul perioadei analizate cele mai înalte niveluri ale T.V.A. la bugetul public național a fost pentru anul 2013 cu o valoare de 12129,5 mil. lei; comparativ cu anii precedenți cea mai mică valoare încasată este înregistrată în anul 2010 – 9104,0 mil. lei. În anul 2011 comparativ cu anul 2010 este înregistrată o creștere semnificativă a T.V.A. încasate în valoare de 1591,4 mil. lei , pentru anul 2012 se înregistrează o descreștere comparativ cu anul 2012 de 56,6 mil. lei.
Fig. 2.3. Dinamica încasărilor taxei pe valoare adăugată pentru perioada 2010-2013, mil. lei [elaborat de autor]
Fig.2.4. Dinamica încasărilor accizelor pentru perioada 2010-2013 [elaborat de autor]
În baza datelor înregistrate cele mai mai multe încasări au fost menționate pentru anul 2013 în valoare de 3500,8 mil. lei, dar în anul 2010 pot evidenția cele mai mici încasări în valoare de 2067,2 mil.lei, în anul 2011 se înregistrează o creștere de până la 2468,4 mil. lei.
Impozitele indirecte reprezintă un exemplu clasic cînd subiectul impozitării nu coincide cu purtătorul impozitului. Din punct de vedere juridic, impozitele indirecte sînt plătite de către agenții economici care produc sau realizează mărfuri și servicii, dar se recuperează după vînzarea mărfurilor, adică sînt suportate de către consumatori. Drept urmare, aceste impozite afectează veniturile reale, micșorînd puterea de cumpărare a consumatorului.
Analizînd structura impozitelor indirecte, se pot evidenția următoarele:
T.V.A. ocupă un loc important în formarea veniturilor bugetare, constituind în medie 69,7% din totalul impozitelor indirecte sau 43,9% din totalul veniturilor bugetului consolidat; oscilațiile intervenite pe parcursul perioadei analizate se explică prin schimbările legislative, influența factorilor de conjunctură și prin ponderea înaltă a restanțelor la plata T.V.A.;
accizele dețin o pondere medie de 17% în totalul impozitelor indirecte sau 11,6% în volumul total al veniturilor bugetului de stat și bugetelor locale, iar evoluția lor fluctuantă se datorează, în special, modificărilor legislative privind cotele (atît de la an la an, cît și în decursul fiecărui an);
încasarea veniturilor din activitatea economică externă este influențată de poli-tica economică externă promovată de stabilitatea cursului de schimb și de situ-ația existentă în comerțul exterior. Schimbările în această activitate determină oscilațiile colectărilor la buget ale taxelor vamale și ale celor consulare, care re-prezintă circa 10,2% în totalul impozitelor indirecte.
În ceea ce privește politica în domeniul veniturilor fiscale, considerăm că creșterea gradului de neutralitate și echitate al sistemului fiscal poate conduce la mărirea indicatorului eficienței bugetare, concomitent cu micșorarea presiunii fiscale asupra contribuabililor corecți. Însă, în realitate asistăm la modificările frecvente în politică fiscală fără evaluarea influențelor acestor măsuri asupra economiei și fără coordonarea cu direcțiile stabilite în multitudinea de strategii sectoriale.
Astfel, inițiativa prezidențială privind liberalizarea capitalului, amnistia fiscală și aplicarea cotei “zero” la profitul reinvestit a perturbat, în primul rînd, toate prognozele și scenariile prevăzute în bugetele anuale, în cadrul CBTM, și alte documente strategice, semnîndu-se pentru incapacitatea organelor fiscale de a colecta mai multe resurse financiare. În al doilea rînd, mărimea veniturilor bugetare nu a fost afectată spectaculos. În al treilea rînd, implementarea inițiativei a condus la acțiunea unor mecanisme și pîrgii cu influențe indirecte și negative atît asupra agenților economici, cît și economiei naționale, printre care menționăm:
impactul asupra disciplinei fiscale și, deci, asupra comportamentului viitor al contribuabililor;
susținerea indirectă a întreprinderilor de stat;
lipsa unor condiții reglementate și bine conturate privind obligațiile și relația viitoare cu contribuabilii, care au beneficiat de amnistia fiscală;
impactul cotei “zero” asupra veniturilor bugetelor locale prin micșorarea ponderii acestora în total venituri pînă la 11,3% și ca urmare reducerea semnificativă a autonomiei financiare, în condițiile unei centralizări excesive existente pînă în prezent.
2.2. Perfecționarea politicii fiscale a Republicii Moldova realizări și limite
Căile prin care credem că este posibil o mai bună funcționare a sistemului fiscal moldovenesc se circumscriu modificărilor structurale care trebuie făcute în sistemul fiscal moldovenesc. Aceste modificări presupun intervenții de profunzime la nivelul elementelor sistemului fiscal moldovenesc, lucru care nu este ușor dar nici din cale afară de dificil având în vedere faptul că o bună parte dintre intervenții au fost deja demarate în urma. În acest sens se observă o îmbunătățire a randamentului impozitelor și taxelor și în același timp o încercare de atenuare a caracterului strict mobilizator de resurse [18, p. 12].
Politica fiscală în Republica Moldova acționează în două planuri. Pe de o parte, acționează asupra creșterii economice, în situația în care economiile sunt în faza de încălzire accentuată, în sensul încetinirii acesteia. Pe de altă parte, prin politica fi scală se iau măsuri de accelerare în cazul economiilor aflate în fază de recesiune.
Încetinirea creșterii economice are drept efecte scăderea veniturilor individuale și a profiturilor întreprinderilor, iar consecința este scăderea veniturilor bugetare provenite din impozite, precum T.V.A. și alte taxe. Concomitent, are loc o creștere a cheltuielilor cu ajutoarele de șomaj și subvențiile, ceea ce determină creșterea deficitului bugetar.
Analizând în perspectiva medie, perfecționarea sistemului fiscal va consta în redarea acestuia a unui caracter mai stimulatoriu și echitabil.
Obiectivele principale ale politicii fiscale sînt:
diminuarea presiunii fiscale;
asigurarea transparentei;
simplificarea și stabilizarea sistemului fiscal;
extinderea în continuare a bazei de impozitare.
Ameliorarea sistemului fiscal, bazat în principal pe impozitarea indirectă (T.V.A., accize), rata de rezultatele finale ale activității producătorilor și posibilitățile de stimulare a exporturilor, impune o creștere a rolului impozitelor legate într-o măsură mai mare de rezultatele activității economice a producătorilor.
Pentru a stimula cererea internă, vor fi treptat majorate veniturile neimpozabile ale persoanelor fizice pînă la nivelul minimului de existență.
În sistemul planificat-centralizat atitudinea față de impozite a fost fluctuantă. Acestea au fost fie ignorate, fie minimalizate, fie subiect al unor dezbateri aprinse. Inițial s-a considerat că impozitele nu pot schimba niciodată relațiile de distribuție sau le modifică nesemnificativ. Ulterior s-a susținut că impozitele trebuiesc utilizate pentru transformarea modului de producție. în consecință s-a propus ca prin progresivitatea impozitelor pe venit și patrimoniu, să se confiște întregul capital privat și să se elimine resursele care contribuie la formarea proprietății private. Semnificative sunt concepțiile lui Karl Marx și Friederich Engels. Adept al impunerii capitalului, Teoretic în țările cu regimuri politice și structuri economico-sociale socialiste de tip clasic, impozitele ar fi trebuit să dispară [8, p. 3].
Tranziția de la o economie palnificat-centralizată spre una bazată pe acțiunea mecanismelor pieței impune concomitent cu redefinirea dreptului de proprietate și crearea piețelor factorilor de producție, demararea unui ansamblu de reforme economice.
Reforma fiscală trebuia aplicată simultan cu reforma prețurilor, reforma sistemului de gestiune microeconomică, reforma sectorului financiar, reforma activității de comerț exterior pentru a susține tranziția.
Dacă se menționăm ce prevede politica fiscală în proiectul politicii bugetar- fiscale putem evidenția că la capitolul impozitul pe venitul persoanelor fizice se prevede majorarea tranșelor de venit impozabile, precum și a scutirii anuale personale, scutirii anuale personale majore și scutirii anuale pentru persoanele întreținute, prin ajustarea acestora la rata inflației prognozată pentru anul 2015 (6,4%).
Ulterior putem menționa un alt set de măsuri ce țin de stimularea persoanelor fizice și juridice de a investi mijloacele bănești disponibile în instrumente financiare altele decât cele bancare, în special prin reorientarea acestora către valorile mobiliare de stat [9, p. 43].
În acest context, se propune și anularea scutirii de impozitul pe veniturile obținute din creditele și împrumuturile acordate pe un termen de peste 3 ani și în proporție de 50% pe venitul obținut din creditele acordate pe un termen de la 2 la 3 ani de către băncile comerciale și organizațiile de microfinanțare.
O altă măsură de politică fiscală ce are drept scop aplicarea aceluiași regim fiscal aplicat indemnizațiilor pentru toate formele de încetare a rapoartelor de muncă (concediere, demisie, eliberare din funcție, etc.) este excluderea din categoria surselor de venit neimpozabile a indemnizațiilor de concediere. Astfel, indiferent de forma de încetare a raportului de muncă, indemnizația achitată angajatului în astfel de situații urmează a fi impozitată pe principii generale.
Totodată, în cazul în care livrările de mărfuri, servicii care vor depăși suma de 600 000 lei și nu vor fi scutite de T.V.A., vor fi supuse T.V.A. pe principii generale, la cota T.V.A. de 20 %, iar instituțiile de învățămînt vor urma să se înregistreze în calitate de contribuabili ai T.V.A..
Proiectul propune revederea facilității fiscale privind cota redusă a T.V.A. de 8% pentru producția agricolă primară. Astfel, cota redusă a T.V.A. de 8% se va aplica față de producătorii și importatorii doar de animale vii destinate reproducerii, legume și fructe în stare proaspătă sau refrigerată și cereale.
Documentul propune impozitarea serviciile de transport pentru livrarea mărfurilor în zona economică liberă din restul teritoriului vamal al Republicii Moldova, precum și cele livrate de către rezidenții diferitelor zone economice libere ale Republicii Moldova unul altuia la cota standard a T.V.A. de 20%.
Proiectul prevede micșorarea limitei de deducere în scopuri fiscale a donațiilor efectuate în scopuri filantropice sau de sponsorizare de către persoanele fizice și juridice în favoarea autorităților publice și instituțiilor publice, organizațiilor necomerciale, precum și în favoarea caselor de copii de tip familial, de la 10% la 2% din venitul impozabil. Modificarea propusă are drept scop reducerea cazurilor de evaziune fiscală prin folosirea donațiilor fictive, care se acordă în schimbul plăților salariale.
Specififică faptul că la capitolul accize se prevede majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe (băuturi alcoolice, oxigen, azot, articole de bijuterie sau de giuvaiergerie, autoturisme, alte tutunuri și înlocuitori de tutun fabricate), prin ajustarea acestora la rata inflației prognozată pentru anul 2015. Măsura în cauză are drept scop neadmiterea afectării veniturilor fiscale prin deprecierea mijloacelor bănești în timp urmare a fenomenului inflaționist.
Pe lângă acestea, se prevede majorarea cotelor accizelor la produsele petroliere importate și/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova (benzina, motorina și derivații acestora, gazele lichefiate și naturale) la mărimea creșterii anuale a produsului intern brut nominal prognozat pentru anul 2015 față de anul 2014.
De asemenea, se prevede micșorarea cotei accizului pentru păcură de la 1455 lei/tonă pînă la 348 lei/tona, prin modificarea indicatorului de ajustare a acesteia, altul decât pentru combustibili.
Paralel cu aceasta, se prevede majorarea cotei accizului pentru țigaretele cu filtru de la ,,75 lei + 24%” la ,,200 lei + 18%”, în vederea ajustării graduale a acestora la nivelul țărilor din regiune, inclusiv la standardele europene, fapt ce va permite acumularea de noi surse financiare la buget, precum și diminuarea consumului articolelor din tutun, mărfuri ce au o influență negativă asupra sănătății populației și a dezvoltării societății în general.
În scopul asigurării unor condiții echitabile pentru toți agenții economic exportatori de mărfuri supuse accizelor, se propune extinderea dreptului de restituire a sumei accizului achitată anterior pentru mărfurile supuse accizelor prelucrate și/sau fabricate pe teritoriul Republicii Moldova, ulterior utilizate pentru prelucrarea și/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor, pentru toți agenții economici ce efectuează exporturi de mărfuri supuse accizelor, fie în mod independent, fie în baza contractului de comision, în scopul asigurării unor condiții echitabile pentru toți agenții economici exportatori de mărfuri supuse accizelor.
În partea ce ține de taxele locale, se propune extinderea bazei impozabile ataxei pentru dispozitivele publicitare cu panourile pentru reclamă sau publicitate ale agenților economici care le utilizează în scopuri proprii în locul în care aceștia desfășoară activitate de întreprinzător (inclusiv denumirea agentului economic) sau oricare alt loc. Concomitent, se propune ca denumirea și/sau adresa contribuabilului plasată pe o suprafață de pînă la 0,5 m2 să nu fie supusă acestei taxe. Măsura dată are drept scop consolidarea autonomiei locale prin majorarea veniturilor proprii ale autorităților locale.
De asemenea, în scopul majorării resurselor financiare necesare finanțării reabilitării rețelei de drumuri în Republica Moldova, se propune majorarea cotei taxei pentru utilizarea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în RM cu 50%.
Reformele fiscale în Republica Moldova ca și în majoritatea statelor membre Uniunii Europene, au diferit ca întindere și profunzime, oscilând între implementarea politicilor fiscale proprii prin majorarea sau reducerea sarcinilor fiscale și procesul de implementare a unor elemente de politică fiscală europeană, în acord cu impunerile sau recomandările UE, cu implicații multiple atât la nivelul contribuabililor cat și al decidenților publici.
Experiența activității autorităților publice din Republica Moldova în gestionarea finanțelor publice a relevat existența unor probleme, sumarul cărora se prezintă în continuare.
CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CONTROLULUI FISCAL PRACTICA NAȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ
3.1. Principiile de organizare și tehnicile de efectuare a controlului fiscal în Republica
Moldova
Finanțarea neîntreruptă a sectorului public necesită completarea sistematică cu resurse financiare a bugetelor de toate nivelele. Asigurarea cu venituri a bugetelor depinde, în cea mai mare măsură, de nivelul achitării obligațiilor fiscale de către persoanele fizice și juridice.
Legislația fiscală stabilește cuantumul și termenele de achitare a obligațiilor fiscale. În practică, însă, sub influența unor factori obiectivi și subiectivi, contribuabilii încalcă prevederile legislației fiscale. În aceste condiții, organelor fiscale le revine sarcina de a exercita controlul asupra respectării legislației fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline și la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale. Organelor fiscale li se acordă dreptul de a obliga contribuabilii să-și onoreze obligațiile neachitate în termen, cu aplicarea sancțiunilor fiscale corespunzătoare.
Controlul fiscal este cel mai eficient instrument al administrării fiscale. Scopul controlului fiscal este verificarea modului în care contribuabilii respectă legislația fiscală într-o anumită perioadă sau în câteva perioade fiscale.
Controlul fiscal este exercitat de organul fiscal sau de un alt organ cu atribuții de administrare fiscală, în limitele competenței acestuia. În conformitate cu articolul 131 al Codului Fiscal, în Republica Moldova există următoarele organe cu atribuții de administrare fiscală:
Serviciul fiscal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, Serviciul vamal și serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor.
Controlul fiscal se efectuează de persoane cu funcții de răspundere ale organului fiscal prin evidența contribuabililor și a obiectelor impozabile, prin verificările fiscale, interogarea contribuabililor și a altor persoane, verificarea dărilor de seamă fiscale și a documentelor de evidență, verificarea teritoriilor și încăperilor, unde se află obiectele impozabile sau cele folosite în scopul obținerii veniturilor, precum și prin implementarea în organele fiscale a evidenței operative cu privire la calculul și transferarea impozitelor de către fiecare contribuabil.
Controlul fiscal poate fi efectuat la oficiul organului fiscal (control cameral) sau la fața locului. Procedura controlului fiscal, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, constă dintr-un ansamblu de metode și operațiuni de organizare și desfășurare a controlului, precum și de valorificare a rezultatelor lui. Controlul fiscal, la fața locului sau la oficiul organului fiscal, poate fi efectuat prin următoarele metode și operațiuni, verificarea faptică, verificarea documentară, verificarea totală, verificarea parțială, verificarea tematică, verificarea operativă, verificarea prin contrapunere.
În cadrul controlului fiscal, pentru determinarea corectitudinii calculării sumei obligației fiscale, autoritatea care efectuează controlul poate folosi metode și surse indirecte de determinare a obligației fiscale. La aceste metode, se recurge în cazurile când contribuabilul și întreprinderea propriu-zisă nu pot fi găsite pentru efectuarea controlului fiscal și în alte cazuri similare.
Metodele și operațiunile concrete utilizate la organizarea și exercitarea controlului fiscal sunt determinate în baza Titlului V al Codului Fiscal al Republicii Moldova și a instrucțiunilor cu caracter intern ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Activitatea contribuabililor poate fi supusă controlului fiscal pentru o perioadă ce nu depășește termenele de prescripție (cel mult 4 ani pentru determinarea obligației fiscale).
Controlul fiscal se efectuează în programul de lucru al organului, care efectuează controlul fiscal și/sau în programul de lucru al contribuabilului.
În cadrul controlului fiscal, organele fiscale sunt în drept să solicite de la alte persoane orice informații și documente privind relațiile lor cu contribuabilul respectiv.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în executarea controlului asupra respectării legislației fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline și la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale. Controlul asupra corectitudinii calculării și achitării la timp a impozitelor și altor plăți obligatorii are loc în cadrul verificării nemijlocite a contribuabilului, precum și în baza documentelor depuse la organele fiscale, ce confirmă achitarea impozitelor și taxelor.
Controlul nemijlocit al contribuabilului, de regulă, este cel mai eficient tip de control și contribuie la ridicarea nivelului de organizare a evidenței contabile și disciplinează contribuabilul din punct de vedere fiscal. Sfera de cuprindere a acestui tip de control este destul de limitată, deoarece aparatul fiscal nu este în stare să verifice concomitent un număr mare de contribuabili.
Continuitatea procesului de control este determinată de trei forme de control fiscal, clasificate în funcție de timpul efectuării controlului. Astfel, delimităm controlul preventiv, controlul curent și controlul ulterior.
Controlul preventiv anticipează efectuarea operațiilor de control, ceea ce permite depistarea încălcărilor fiscale în stadiul de planificare a controlului. Metoda de bază a efectuării controlului preventiv este verificarea camerală. Acest tip de verificare se efectuează în sediul organului fiscal prin verificarea documentelor contabile și a dărilor de seamă fiscale.
Sarcinile de bază ale verificării camerale sunt:
verificarea vizuală a perfectării documentelor contabile, adică verificarea existenței tuturor rechizitelor necesare, a semnăturilor persoanelor de răspundere;
verificarea corectitudinii întocmirii dărilor de seamă fiscale, inclusiv a calculelor obligațiilor fiscale reflectate în acestea, verificarea corectitudinii utilizării cotelor impozitelor și a înlesnirilor fiscale, corectitudinea reflectării indicatorilor necesari pentru determinarea bazei impozabile, verificarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă fiscale;
verificarea concordanței dintre indicatorii perioadei fiscale curente cu indicatorii perioadelor fiscale precedente;
verificarea corespunderii datelor din evidența contabilă cu datele din dările de seamă fiscale.
Metodele concrete utilizate în cadrul controlului cameral sunt stabilite de către organul fiscal, pornind de la specificul încălcărilor fiscale cel mai frecvent întâlnite pe teritoriul supus controlului, de posibilitatea prelucrării automatizate a informației, de profesionalismul și experiența funcționarilor fiscali.
Controlul curent reprezintă baza controlului fiscal. Această formă a controlului fiscal este utilizată pentru depistarea și preîntâmpinarea cazurilor de încălcare a disciplinei fiscale de către contribuabili în procesul desfășurării activității economice.
Metoda de bază utilizată în cadrul controlului curent este verificarea operativă cu utilizarea metodelor de urmărire, constatare și analiză. Verificarea operativă reprezintă verificarea unor laturi concrete ale activității agentului economic pentru o perioadă scurtă de timp. Drept bază pentru inițierea acestui tip de verificare pot servi rezultatele analizei contribuabilului în cadrul controlului preventiv, cazurile frecvente de constatare a încălcărilor fiscale în acest domeniu de activitate, situațiile de incertitudine apărute în cadrul verificărilor prin contrapunere. Verificările operative sunt considerate cele mai eficiente, deoarece sunt efectuate inopinat.
Rezultate bune se obțin și în cadrul controalelor planificate în urma selectării contribuabililor în funcție de gradul de risc. Planificarea acestor controale permite orientarea activității de control spre contribuabilii, care cel mai des încalcă legislația fiscală, sporind astfel calitatea controlului fiscal.
Controlul ulterior reprezintă o latură importantă a controlului fiscal, deoarece permite verificarea tuturor laturilor activității economico-financiare a contribuabilului. Această formă de control se efectuează pentru o perioadă fiscală sau pentru mai multe perioade fiscale și scoate în evidență cauzele încălcărilor fiscale depistate în cadrul controlului preventiv și curent.
Controlul ulterior este efectuat prin verificarea documentară cu deplasarea la fața locului.
Verificarea documentară poate fi efectuată și la oficiul organului fiscal, dacă există circumstanțe specifice, cum ar fi:
lipsa oficiului pentru întreprinderile aflate în proces de lichidare și nu au o adresă juridică efectivă, iar documentele necesare sunt păstrate de către persoanele responsabile la domiciliu sau la o altă adresă;
contribuabilul nu are activitate sau face parte din categoria micilor întreprinzători și nu are un volum mare de documente;
lipsa condițiilor adecvate pentru efectuarea controlului fiscal la fața locului lipsa blocului administrativ, încăperile sunt sigilate de către organele de drept, existența pericolului pentru sănătatea sau viața funcționarilor fiscali ș.a..
În cadrul verificărilor documentare, colaboratorii fiscali utilizează metode și tehnici speciale, care permit stabilirea cauzelelor apariției încălcărilor fiscale. Practica fiscală demonstrează că cele mai frecvente contravenții fiscale apar în consecința greșelilor intenționate sau neintenționate comise la întocmirea documentelor primare. Depistarea acestor greșeli este posibilă numai în cazul stabilirii neconcordanței în conținutul documentelor contabile și necesită o cunoaștere profundă, de către funcționarul fiscal, a specificului contabilității contribuabilului.
Eficiența verificării documentare depinde de calificarea funcționarilor fiscali. Pentru fiecare tip de încălcare fiscală, depistată în cadrul verificării documentare, sunt utilizate una din metodele de cercetare, precum metoda formală, metoda aritmetică și metoda normativă.
În cazul utilizării metodei formale, se efectuează verificarea vizuală a documentelor, pentru stabilirea corectitudinii perfectării documentelor, existenței tuturor rechizitelor necesare și a semnăturilor persoanelor de răspundere. De asemenea, se verifică dacă pe documente nu sunt înscrieri suplimentare sau corectări.
Utilizarea metodei aritmetice permite verificarea corectitudinii calculării sumelor totale în documente, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Aceasta permite verificarea corectitudinii calculării unor indicatori, care se includ în baza impozabilă.
Metoda normativă constă în verificarea conținutului documentului sub aspectul corespunderii acestuia cu prevederile legislației fiscale în vigoare. Anume, această metodă permite depistarea cazurilor de diminuare a venitului impozabil din contul efectuării incorecte a ajustării veniturilor și cheltuielilor impozabile în scopuri fiscale. De asemenea, pot fi depistate cazuri de determinare incorectă a obiectului impozabil, aplicarea eronată a cotelor de impozitare, utilizarea nejustificată a facilităților fiscale.
Pentru analiza mai multor documente, care reflectă aceeași informație, este utilizată verificarea prin contrapunere, care presupune contrapunerea informației din diferite exemplare ale aceluiași document. În condițiile reflectării corecte a operațiilor economice, diferite exemplare ale aceluiași document trebuie să fie identice. Lipsa unui exemplar sau necoincidența informației demonstrează situațiile de evaziune fiscală.
Metoda verificării concomitente a unor documente de evidență permite depistarea lipsei documentelor pentru unele operații economice sau evidența incompletă a unor operații. La întreprinderile, unde se ține evidența sumară a realizării mărfurilor, una din cele mai efective metode de depistare a cazurilor de evaziune fiscală o reprezintă contrapunerea documentară și efectivă a soldurilor. O situație dubioasă se consideră când mărimea efectivă a soldului de mărfuri și materiale nu coincide cu mărimea soldului obținută în cadrul prelucrării documentelor justificative.
În prezent, se pune accent nu numai pe latura cantitativă a controlului fiscal, ci și pe latura calitativă, pe rolul acestuia de educare a contribuabililor. Astfel, controlul trebuie să se desfășoare prin proceduri unitare bine stabilite, care să asigure cadrul pentru respectarea drepturilor și obligațiilor ce revin, în timpul desfășurării controlului, atât contribuabililor, cât și organelor de control fiscal.
După cum s-a menționat mai sus, cea mai eficientă metodă de efectuare a controlului fiscal este verificarea cu deplasarea funcționarilor fiscali la fața locului. Având în vedere diversitatea metodelor de efectuare a controlului fiscal la fața locului, specificate în Titlul V al Codului fiscal, se constată, că în majoritatea cazurilor, efectuarea acestuia nu poate fi realizată strict numai după o anumită metodă. Respectiv, în cadrul efectuării controlului fiscal printr-o anumită verificare poate să apară necesitatea efectuării și altei verificări. Astfel, efectuarea verificării faptice implică nemijlocit efectuarea unei părți considerabile din verificarea documentară, verificarea operativă implică efectuarea unei eventuale combinări între verificarea documentară și cea faptică etc. În cazul în care se impune efectuarea controlului fiscal la fața locului, urmează să fie specificată metoda de bază de efectuare a controlului fiscal cu specificarea suplimentară, după caz și altor metode de verificări.
Termenul de efectuare a unui control fiscal se stabilește de către șeful direcției (secției) în funcție de tipul verificării, perioada de activitate supusă controlului, volumul de tranzacții economico-financiare a contribuabilului, specificul activității acestuia și numărul de funcționari fiscali încadrați în efectuarea controlului, precum și în funcție de alte criterii, care ar permite determinarea duratei de efectuare a controlului fiscal. Durata unui control fiscal la fața locului, conform prevederilor art. 216 al Codului Fiscal, nu trebuie să depășească două luni calendaristice.
În cazuri excepționale, la decizia conducerii organului fiscal, controlul fiscal la fața locului poate fi efectuat în termen de maximum cinci luni calendaristice sau să fie sistat controlul.
Organul fiscal are obligația să exercite controlul fiscal astfel, încât să afecteze cât mai puțin desfășurarea activităților curente ale contribuabililor. Pe întreaga durata a controlului fiscal, organul fiscal are obligația de a acționa cu profesionalism, dovedind corectitudine și obiectivitate în relațiile cu contribuabilii controlați și cu celelalte persoane cu care vin în contact pe parcursul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Controlul fiscal la fața locului poate fi efectuat prin următoarele metode și operațiuni: verificarea faptică;
verificarea documentară;
verificarea totală;
verificarea parțială;
verificarea tematică;
verificarea operativă;
verificarea prin contrapunere.
Analiza dinamicii controalelor fiscale prin metodele de verificări practicate în Republica Moldova va fi efectuată, în acest subcapitol, pentru perioada 2011–2013.
Controlul fiscal prin verificare faptică, conform prevederilor art. 217 din Codul Fiscal, constă în observarea directă a obiectelor, proceselor și fenomenelor, în cercetarea și analiza activității contribuabilului. Verificarea faptică are sarcina de a constata faptele, pozițiile, situațiile în care contribuabilii nu furnizează organului fiscal date și informații veridice, nu reflectă în evidența contabilă toate tranzacțiile economico-financiare efectuate sau le reflectă cu devieri de la realitate.
Controlul fiscal prin verificare faptică reprezintă constatarea la fața locului a obiectelor, operațiilor și faptelor reale sau lipsa lor și, respectiv, este utilizată pentru verificarea, stabilirea și urmărirea unor situații concrete. Aceasta este efectuată de către funcționarii fiscali, prin deplasarea la locurile unde sunt desfășurate activitățile: sediu, secții, ateliere, sectoare, laboratoare, magazine, birouri, depozite, gestiuni etc..
În cadrul controalelor fiscale prin verificare faptică, sunt verificate situațiile care sunt reflectate atât în documentele evidenței contabile, cât și situațiile care nu rezultă din acestea, și anume:
dacă este prezentată, după caz, informația despre subdiviziunile structurale ale contribuabilului (filiale, depozite, magazine, secții de producție, puncte comerciale etc.) și veridicitatea acestor informații;
bunurile ce se produc, marfa ce se comercializează și locul producerii sau comercializării acestora;
volumul real al producției, mărfurilor, numărul de angajați etc.;
alte situații neclare care apar în procesul efectuării controlului fiscal.
Verificările faptice pot fi exercitate în procesul de efectuare și a altor metode de exercitare a controlului fiscal la fața locului sau în cazurile în care se dispune de informații aferente unor încălcări comise de către contribuabil, care, în consecință, au contribuit la nerespectarea legislației fiscale.
Controlul fiscal prin verificare faptică poate fi efectuat în scopul verificării existenței unui anumit post de activ, cum ar fi numerarul din casă, dacă mijloacele fixe, tehnica, diferite utilaje sunt folosite în activitatea de întreprinzător, dar nu în scopuri personale, existența, de facto, a acestora, darea în exploatare a unor obiecte etc..
De regulă, pentru efectuarea verificării faptice este necesară participarea a cel puțin doi funcționari fiscali, fiind efectuată în prezența persoanelor cu funcții de răspundere și/sau persoanelor responsabile, care, în momentul verificării, au în obligațiile funcționale răspunderea față de sectorul economico-financiar al întreprinderii supus verificării faptice.
Verificarea documentară, conform prevederilor art. 218 din Codul Fiscal, constă în confruntarea dărilor de seamă fiscale, documentelor de evidență și altei informații prezentate de contribuabil cu documentele și cu informațiile referitoare la acesta de care dispune organul care exercită controlul fiscal. Verificarea totală se aplică atât în cazul controlului la fața locului, cât și în cazul controlului cameral.
Verificării documentare se supun documentele primare, registrele contabile, documentele bancare, dările de seamă financiare, declarațiile și calculele fiscale, informațiile din alte surse, alte documente ale subiectului economic (ordine, planuri, contracte, devize etc.) aferente determinării și onorării de către acesta a obligațiilor fiscale. Totodată, în cadrul verificării documentare, sunt utilizate și alte informații, de care dispune organul de control în vederea stabilirii corectitudinii determinării și achitării, de către subiectul supus controlului a obligațiunilor fiscale la buget.
Controlul fiscal prin verificare totală, conform prevederilor art. 219 din Codul Fiscal, se aplică în cazul controlului fiscal la fața locului asupra tuturor actelor și operațiunilor de determinare a obiectelor (bazei) impozabile și de stingere a obligațiilor fiscale în perioada de după ultimul control fiscal.
Această metodă de efectuare a controlului fiscal se va utiliza, în special, la controalele fiscale în cadrul cărora este necesară verificarea integrală a obligațiunilor contribuabilului față de toate bugetele de toate nivelurile. Controlul fiscal prin verificare totală va fi efectuat pe o perioadă de gestiune de minimum un an fiscal. Prin metoda verificării totale, inspectorul este obligat să verifice neapărat toate impozitele și taxele de care contribuabilul este și/sau a fost plătitor.
În cadrul controlului fiscal prin verificare totală, vor fi verificate următoarele situații:
dacă cantitatea mărfii, producției de la depozit este înregistrată în deplină măsură în evidența contabilă, precum și existența soldurilor, de facto, ale mărfii;
dacă sunt înregistrate, în deplină măsură, în evidența contabilă, rezultatele unor activități de întreprinzător desfășurate de contribuabil;
dacă contribuabilul dat nu produce sau comercializează și alte tipuri de mărfuri, în afară de cele înregistrate în evidența contabilă, precum și efectuează activități de întreprinzător interzise sau fără a deține licențele respective;
respectarea condițiilor de beneficiere a înlesnirilor fiscale (credite fiscale);
dacă materialele, semifabricatele eliberate de la depozit au fost utilizate totalmente în procesul de producție;
dacă, la punctele de comercializare, se realizează anume marfa, producția care a fost eliberată de la depozit conform documentelor de ieșire;
verificarea indicatorilor benzii mașinii de casă și control cu datele evidenței contabile a contribuabilului;
alte situații care pot fi supuse controlului fiscal.
Rezultatele controalelor documentare totale, efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011-2013, sunt prezentate în tabelul 3.1.
Se înregistrează, de asemenea, majorarea ponderii controalelor fiscale rezultative. Acest fenomen demonstrează că eficiența controalelor documentare totale s-a majorat substanțial în urma implementării metodei de preselecție a contribuabililor pentru control documentar total. Astfel, sunt verificați numai contribuabilii, care comit cel mai frecvent încălcări fiscale, majorându-se precizia depistării încălcărilor fiscale la un control fiscal.
Verificarea parțială, conform prevederilor art. 220 din Codul Fiscal, constă în controlul asupra corectitudinii achitării și stingerii anumitor tipuri de obligații fiscale, asupra executării altor obligații prevăzute de legislația fiscală, dintr-o anumită perioadă, verificându-se, în întregime sau parțial, documentele sau activitatea contribuabilului.
Verificarea parțială reprezintă o verificare selectivă a datelor evidenței contabile și se exercită în cazul în care apare necesitatea verificării unei părți din obligațiile fiscale ale contribuabilului. Aceasta constă în verificarea, de către organul fiscal, a calculării și achitării unui sau mai multor impozite sau taxe de către contribuabil. Acest tip de verificare se efectuează, de obicei, în cadrul verificării tematice, de aceea, la IFPS, nu se ține evidența separată a acestui tip de control.
Tabelul 3.1. Rezultatele controalelor documentare totale efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011 -2013 [elaborat de autor]
Verificarea tematică, conform prevederilor art. 221 din Codul Fiscal, constă în controlul asupra corectitudinii calculării și stingerii unui anumit tip de obligație fiscală sau asupra executării altei obligații prevăzute de legislația fiscală, verificându-se documentele sau activitatea contribuabilului.
Controlul fiscal la fața locului, solicitat de contribuabil, care cuprinde numai unele aspecte ale activității lui și, anume, controlul privind restituirea sumelor taxei pe valoarea adăugată și accizelor din buget etc. Este un control fiscal cu ieșirea la fața locului, care se efectuează cu respectarea prevederilor prezentului Regulament, în conformitate cu prevederile Instrucțiunii IFPS “Privind restituirea sumelor taxei pe valoarea adăugată” nr. 6 din 31 decembrie 2002, Regulamentul “Cu privire la restituirea sumelor accizelor”, nr. 7 din 03 aprilie 2001 și altor circulare ale IFPS referitoare la aceste compartimente.
Rezultatele controalelor tematice efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011 -2013 sunt prezentate în tabelul 3.2.
Din categoria controalelor tematice neplanificate, ponderea cea mai mare o constituie controalele efectuate în cazul restituirii sumelor supraplăților obligațiilor fiscale (T.V.A., accize, impozit pe venit). Creșterea numărului acestor tipuri de controale se datorează faptului că s-au majorat substanțial solicitările de restituire a sumelor T.V.A. și accize. De regulă, sumele reale restituite sunt mult mai mici decât sumele cerute spre restituire, deoarece, în urma controalelor tematice sunt depistate frecvent încălcări fiscale, care diminuează obligațiile fiscale îndreptate spre plată de către agenții economici.
Tabelul 3.2. Rezultatele controalelor tematice efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011 -2013 [elaborat de autor]
Verificarea operativă, conform prevederilor art. 222 din Codul Fiscal, se aplică în cazul controlului fiscal la fața locului, observându-se procesele economice și financiare, actele și operațiunile aferente, pentru a constata autenticitatea lor, pentru a depista și a preveni încălcarea Verificarea operativă se face inopinat, prin verificare faptică și/sau documentară.
Respectiv, modalitatea efectuării verificărilor operative va fi similară celei faptice, sau în caz de necesitate și/sau documentară. În cazul în care se constată vreo încălcare a legislației fiscale, iar verificarea circumstanțelor necesită mai mult timp, materialele se transmit subdiviziunilor respective ale organului cu atribuții de control fiscal pentru efectuarea unui control fiscal prin alte metode și tehnici.
Rezultatele controalelor operative efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011-2013 sunt prezentate în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3. Rezultatele controalelor operative efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011 -2013 [elaborat de autor]
Verificarea prin contrapunere, conform prevederilor art. 223 din Codul Fiscal, constă în controlul concomitent al contribuabilului și al persoanelor cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare etc., pentru a se constata autenticitatea acestor raporturi și a operațiunilor efectuate.
În procesul efectuării controalelor fiscale, contribuabilii nu oferă întotdeauna documente și informații veridice aferente estimării obligațiilor fiscale ale acestora, ori apar îndoieli la veridicitatea calculării și achitării obligațiunilor fiscale (estimarea bazei impozabile). Astfel, apare necesitatea verificării obiective a autenticității informațiilor prezentate și legalitatea tranzacțiilor efectuate prin exercitarea verificărilor prin contrapunere.
Funcționarul fiscal care efectuează controlul fiscal de bază, determină de sine stătător pozițiile necesare a fi supuse controlului utilizând verificările prin contrapunere, stabilind situațiile neclare sau care trezesc momente suspecte și care necesită verificare.
Controlul fiscal prin verificare prin contrapunere poate fi efectuat și în incinta organului fiscal, invitând prin citație persoanele responsabile de activitatea unor întreprinderi să prezente documentele concrete, să depună mărturii și lămuriri.
Criteriile mai distincte pentru selectarea pozițiilor ce urmează a fi supuse verificărilor prin contrapunere sunt cazurile în care:
s-au efectuat careva tranzacții, dar lipsesc documentele confirmative;
în facturile fiscale (de expediție), prețul de realizare diferă vădit de prețurile de piață;
în urma unor operații economico-financiare, agentul economic înregistrează pierderi (venituri) mari;
marfa este realizată sau serviciile sunt prestate gratuit;
marfa procurată, după o perioadă de timp, este returnată aceluiași furnizor;
în facturile de expediție, sunt corectări suspecte, înscrieri cu diferite paste de pix;
achitarea pentru marfa livrată este îndelungată;
contribuabilul a avut relații de afaceri o perioadă îndelungată de timp cu unul și același partener, care, la un moment dat, s-au rupt și a început să întrețină relații cu alt contribuabil, fără a fi executate achitările corespunzătoare (datorii compromise) cu întreprinderea inițială;
contribuabilul a efectuat o singură operațiune economică cu un partener, evaluată la o sumă mare;
se constată existența unor relații între subiecții economici, între ei fiind persoane interdependente;
tranzacții de capital fără modificările corespunzătoare în documentele de înregistrare ale contribuabilului;
contribuabilul a practicat achitări prin numerar și barter;
contribuabilul dispune de o evidență contabilă perfectă, are permanent volume mari de livrări, dar, în dinamică, achită la buget impozite, taxe și plăți în sume neesențiale, înregistrând, totodată, pierderi;
se analizează și informația din baza de date informațională (alte surse) în scopul verificării și constatării existenței relațiilor dintre conducerea, fondatorii contribuabilului supus controlului fiscal de bază și alți contribuabili, fapt ce servește, de asemenea un criteriu de selectare a contribuabililor ce urmează să fie supuși verificărilor prin contrapunere;
în situațiile în care în procesul controlului de bază, prin verificarea documentelor prezentate de contribuabil, nu sunt depistate încălcări ale legislației fiscale, însă, agentul economic pe perioada supusă controlului a efectuat tranzacții economice în proporții mari, efectuarea verificărilor prin contrapunere depistează fapte, acțiuni, inacțiuni ce influențează și modifică considerabil obligațiile fiscale;
alte cazuri care atestă necesitatea efectuării verificărilor prin contrapunere.
Rezultatele controalelor prin contrapunere efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pot fi prezentate în dinamică pentru perioada 2011–2013.
Verificarea repetată, conform prevederilor art. 224 din Codul Fiscal, se aplică dacă rezultatele controlului fiscal efectuat anterior sunt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare, dacă, ulterior, au fost depistate circumstanțe ce atestă existența unei încălcări fiscale în baza contestațiilor și, prin urmare, se impune un nou control. Verificarea repetată se efectuează în baza unei decizii de inițiere a controlului fiscal (DICF) a conducerii organului care va exercita controlul fiscal.
Tabelul 3.4. Rezultatele controalelor prin contrapunere efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011 -2013 [elaborat de autor]
Subiectul verificării repetate îl reprezintă contribuabilii care, deja, au fost supuși unui control fiscal, precum și acțiunile funcționarilor fiscali care au efectuat controlul fiscal anterior.
Obiectul verificării repetate îl constituie documentele primare, registrele contabile, documentele bancare, dările de seamă financiare, declarațiile și calculele fiscale, informațiile din alte surse, alte documente ale subiectului economic (ordine, planuri, contracte, devize etc.), aferente determinării și onorării obligațiilor fiscale, precum și materialele controlului fiscal efectuat anterior.
Scopul verificărilor repetate constă în aprecierea calității și determinarea corectitudinii controalelor fiscale efectuate anterior prin verificarea și contrapunerea rezultatelor controlului fiscal efectuat anterior cu rezultatele reale constatate în urma verificării repetate.
Rezultatele controalelor repetate efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011-2013 sunt prezentate în tabelul 3.5.
În anul 2013, numărul controalelor repetate s-a majorat, deoarece, din cauza majorarării numărului solicitărilor de restituire a sumelor supraplăților obligațiilor fiscale (T.V.A., accize, impozitul pe venit), a apărut necesitatea verificării repetate a corectitudinii procedurilor de restituire.
Tabelul 3.5. Rezultatele controalelor repetate efectuate de Serviciul Fiscal de Stat pentru perioada 2011 – 2013 (mii lei) [elaborat de autor]
Verificarea repetată poate fi efectuată și de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat sau la inițiativa conducerii inspectoratului fiscal de stat teritorial, ori a altui organ cu atribuții de control fiscal.
3.2. Practica internațională de organizare a controlului fiscal și posibilitățile de utilizare a ei în condițiile Republicii Moldova
În studierea practicii internaționale, ne vom axa pe experianța statelor dezvoltate. Analiza procesului de organizare a controlului fiscal în aceste state ne permite să determinăm tendințele generale de activitate a organelor fiscale și să le utilizăm în practica națională. În condițiile diferite de dezvoltare a sistemelor fiscale a statelor dezvoltate și a statelor în tranziție, cum este Republica Moldova, este cert că nu există posibilitatea adaptării în întregime a experienței unei anumite țări. O importanță deosebită o are depistarea unor legități generale și aplicarea lor în situații concrete.
Practica organizării activității organelor fiscale, în majoritatea statelor dezvoltate, este axată pe acordarea acestor organe a unui statut special, ceea ce, în mare măsură, facilitează activitatea lor. Funcționarii fiscali sunt în drept să obțină orice informație, din orice surse despre contribuabil (de exemplu, în SUA și Danemarca).
În multe state, legislația prevede modalități speciale de pedepsire a contribuabililor, pe lângă cele tradiționale, cum ar fi:
publicarea numelor infractorilor, în cazul încălcărilor fiscale ce nimeresc sub incidența Codului Penal (Belgia, Irlanda, Suedia);
suspendarea dreptului de a practica anumite tipuri de activități (Franța, SUA, Marea Britanie). În Marea Britanie, spre exemplu, despre încălcarea disciplinii fiscale a contribuabililor se înștiințează organizațiile profesionale în cadrul cărora aceștia activează, ceea ce deseori duce la privarea dreptului de a practica această profesie.
Perfecționarea activității organelor fiscale în statele dezvoltate se efectuează permanent, iar în ultimele decenii se observă o tendință de stabilire a unor relații colegiale între funcționarii fiscali și contribuabili. În particular, aceasta se referă la acordarea unor servicii de consultare a contribuabililor în probleme fiscale, instruirea acestora în procesul de întocmire a dărilor de seamă fiscale, informarea lor despre modificarea legislației fiscale. Procesul de conlucrare cu contribuabilii în diferite state se efectuează în mod diferit.
De exemplu, în Danemarca, în cadrul organului fiscal, care este reprezentat de către Ministerul Finanțelor, este creat un departament de consultații fiscale. În Marea Britanie, serviciile de consultare se acordă nu contribuabililor, ci numai subdiviziunilor specializate ale organelor fiscale.
În Canada, este creată Agenția impozitelor și taxelor pe lângă Ministerul Veniturilor. În funcțiile Agenției, se includ perceperea impozitelor și taxelor în numele Guvernului Canadei și efectuarea controlului fiscal. Pentru companiile mari, cu venituri anuale de peste 250 milioane dolari, care, în Canada, însumează peste 880, sunt prevăzute condiții speciale de efectuare a controalelor fiscale. Circa 200 din aceste companii au încheiat cu Agenția un acord în care sunt stabilite condițiile de efectuare a controalelor fiscale și posibilitățile de soluționare a divergențelor.
În Australia, este practicată instruirea contabililor în cadrul petrecerii unor seminare și traininguri. Există un program special de consultare pentru întreprinderile nou-create, în cadrul căruia funcționarii fiscali se deplasează la întreprinderi cu scopul de a informa despre cerințele față de evidența contabilă și fiscală. Sunt răspândite și consultările prin telefon și prin poșta electronică.
Organele fiscale ale Franței se conduc în activitatea lor de criteriul “ achitării benevole” a obligațiilor fiscale. În cazul declarării și achitării la timp a obligațiilor fiscale, contribuabilul se bucură de drepturi și garanții din partea statului. Organele fiscale, în acest caz, sunt obligate să ofere contribuabilului consultații fiscale în ceea ce privește legislația fiscală și să răspundă în scris la toate solicitările acestuia. Contribuabilii, care au încălcat legislația fiscală, sunt privați de
aceste garanții și drepturi, deoarece au încălcat principiul obligativității achitării impozitelor.
Concepția Serviciului Federal Fiscal al SUA – Serviciului Veniturilor Interne se bazează pe principiul nevinovăției fiscale a contribuabililor și trecerii treptate de la control fiscal dur la deservirea fiscală a contribuabililor. Contribuabilii individuali și corporativi, care au achitat la timp și deplin obligațiile fiscale devin treptat clienți comerciali ai serviciului fiscal, care au dreptul la o atenție deosebită din partea organelor fiscale. În calitate de servicii fiscale, ei beneficiază din partea organelor fiscale de consultații gratuite, de ajutor în completarea declarațiilor fiscale. Se oferă consultații chiar și în procesul de planificare fiscală, fiind organizate gratuit programe individuale de informare despre aplicarea metodelor de impozitare și
despre toate modificările legislației fiscale.
Situații analogice se întâlnesc și în alte state dezvoltate, organelle fiscale stabilind relații de parteneriat numai cu contribuabilii disciplinați. Politica controlului fiscal, în aceste state, se bazează pe concepția că ridicarea nivelului de încasări fiscale trebuie să fie asigurată din contul disciplinei fiscale prin aplicarea obligatorie a sancțiunilor fiscale pentru contribuabilii, care încalcă legislația fiscală. Contribuabilii însuși trebuie să conștientizeze obligativitatea respectării disciplinei fiscale și aceasta să le fie convenabil.
În cazul neprezentării la timp a dărilor de seamă fiscale sau a documentelor necesare pentru efectuarea controlului fiscal, organele fiscale sunt obligate să determine veniturile reale ale contribuabilului prin metode și surse indirecte. Organele fiscale acordă o atenție deosebită determinării corecte a venitului impozabil, deoarece impozitul pe venit constituie o sursă principală de venituri ale bugetelor statelor dezvoltate.
O metodă eficientă de control al corectitudinii achitării, de către contribuabil, a obligațiilor fiscale și de depistare a cazurilor de eschivare de la plata impozitelor, este metoda comparării nivelului de trai al contribuabilului cu mărimea impozitelor achitate de către acesta.
Această metodă este utilizată cu succes în Franța și Marea Britanie. Spre exemplu, în Franța, organul fiscal are dreptul de a aplica metoda de determinare a bazei impozabile în baza indicilor exteriori ai materiei impozabile, dacă sunt motive de a considera că nivelul de trai al contribuabilului nu corespunde cu mărimea veniturilor declarate de către acesta. Determinarea obligației fiscale pentru francezi se efectuează în baza declarației anuale pe venit, unde contribuabilul indică toate sursele de venit (impozabile și neimpozabile), toate bunurile mobiliare și imobiliare pe care le deține și toate cheltuielile efectuate pe parcursul anului fiscal.
Dacă contribuabilul nu este de acord cu decizia organului fiscal, el este în drept să aducă dovezi despre sursele de venit, care îi asigură nivelul de trai.
În Marea Britanie, se utilizează metoda alternativă de determinare a obligației fiscale pentru contribuabilii bănuiți de evaziune fiscală. Astfel, organul fiscal aplică metode de determinare a obligației fiscale, bazate pe compararea acestui contribuabil cu un alt contribuabil similar după nivelul de trai sau după suma veniturilor obținute.
Inconvenientul acestei metode constă în faptul că contribuabilii, deseori, înregistrează averea lor pe numele altor persoane, astfel este foarte complicat de demonstrat cazurile de evaziune fiscală.
Formularele declarațiilor fiscale în SUA sunt întocmite în așa mod, încât permit efectuarea contrapunerii anumitor indicatori din declarație cu informația din alte surse. În cazul divergențelor apărute între acești indicatori, contribuabilul este considerat dubios și este supus unui control fiscal mai riguros. Sursele de informare ale organelor fiscale despre veniturile contribuabililor sunt:
informațiile prezentate de instituțiile de stat, bănci, burse, firme ș.a.. Aceste structuri, în mod obligatoriu, prezintă Serviciului Veniturilor Interne informații detaliate cu privire la sumele achitate în folosul contribuabililor sub formă de salariu, dobânzi, dividende, câștiguri, onorarii ș.a.;
firmele particulare, care se specializează pe colectarea și analiza informației cu privire la situația financiară a persoanelor fizice și juridice.
Considerăm că crearea de astfel de firme specializate ar fi actuală și în condițiile Republicii Moldova, deoarece nivelul evaziunii fiscale în Republica Moldova este foarte înalt.
Informația obținută se introduce în sistemul computerizat de evidență, se prelucrează prin programe și modele matematice speciale și se compară cu informația prezentată de contribuabili.
Această procedură permite depistarea contribuabililor, la care riscul apariției încălcărilor fiscal este cel mai înalt.
Pentru efectuarea controalelor fiscale, în SUA sunt utilizate în corelare metodele aleatorii și speciale de selectare a contribuabilior pentru control. Metodele speciale de selectare a contribuabililor sunt utilizate cu prioritate și se axează pe contribuabilii care au neconcordanțe în declarațiile depuse sau care, în general, nu au depus declarații.
Metodele aleatorii constituie doar 0,05% din numărul total de controale și se efectuează cu scopul:
determinării nivelului de respectare a legislației fiscale de către anumite categorii de contribuabili, care nu au fost verificați pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. În acest scop, s-a creat un program special de determinare a respectării legislației fiscale de către agenții economici (Taxpayer Compliance Measurement Programm – TCMP);
accentuării caracterului obligatoriu de achitare la timp a obligațiilor fiscale și demonstrarea faptului că, în orice moment, există probabilitatea de efectuare la aceștia a unui control fiscal.
Rezultatele activității Serviciului Veniturilor Interne arată că 90% din contribuabili, în SUA, achită benevol și la timp obligațiile fiscale.
În prezent, în SUA, s-a creat un complex de informare la nivel național, prin intermediul căruia se efectuează monitorizarea continuă a operațiilor bănești, de creditare și financiare pentru fiecare agent economic și pentru fiecare cetățean. În baza acestui complex, a fost creat Centrul pentru colectarea, păstrarea și prelucrarea informației financiare. În cadrul acestui Centru, funcționează un Departament special, care se ocupă cu depistarea contribuabililor, care au încălcat legislația fiscală sau sunt bănuiți de infracțiuni fiscale și prelucrarea informației despre aceștia.
Trebuie menționat că practica organizării controlului fiscal, în SUA, conține un șir de elemente performante, care ar putea fi implementate în Republica Moldova. Codul Fiscal al Republicii Moldova a fost elaborat cu participarea nemijlocită a unui grup de specialiști din SUA (Barents Grup), de aceea, conține multe elemente din sistemul fiscal american.
În particular, este binevenită aplicarea metodei de divizare a contribuabililor în două categorii contribuabili, care achită benevol, la timp și pe deplin obligațiile fiscale și contribuabili, care încalcă legislația fiscală. În acest sens, atitudinea organelor fiscale ar trebui să fie diferită. Din motivul insuficienței de cadre în organele fiscale, comparativ cu volumul de lucru, ce revine unui funcționar fiscal în Republica Moldova, nivelul de popularizare a legislației fiscale este foarte redus. În acest sens, atenția funcționarilor fiscali ar trebui să fie îndreptată, cu prioritate, la contribuabilii, care respectă legislația fiscală. De asemenea, ar fi utilă organizarea unor seminarii de informare a agenților economici despre modificările legislației fiscale, și anume, gratuit pentru contribuabilii disciplinați din punct de vedere fiscal, și cu plată pentru cei care încalcă legislația fiscală.
Dintre statele dezvoltate ale Uniunii Europene, Franța se distinge printr-un nivel înalt de organizare a administrării fiscale. În Franța, sistemul fiscal este gestionat de către Direcția Fiscală Principală (în continuare DFP), care se subordonează Ministerului Economiei și Finanțelor. DFP, la rândul său, are în subordonare 830 de centre fiscale și 16 centre informaționale. Prin intermediul DFP, sunt colectate circa 50% din veniturile bugetelor central și locale, iar în condițiile îndeplinirii eficiente a funcțiilor de control, DFP asigură 80% din veniturile totale ale bugetului.
DFP reprezintă cel mai important sector din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor al Franței și este compus din următoarele subdiviziuni: Serviciul de colectare a impozitelor și Inspectoratul Fiscal Principal. La începutul anilor 90, în cadrul DFP, activau circa 45% din totalul lucrătorilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pentru întreținerea DFP erau utilizate 29% din bugetul Ministerului.
În prezent, în scopul centralizării fiscale și simplificării procedurii de soluționare a divergențelor cu contribuabilii, DFP duce o politică de reorganizare, îndreptată spre crearea unor centre fiscale complexe, în care fiecare contribuabil ar putea obține nu numai informația necesară, ci și ar putea primi consultații calificate în vederea completării dărilor de seamă fiscale.
De regulă, suma obligațiilor fiscale ale agenților economici, în Franța, se determină în baza declarațiilor fiscale prezentate de către contribuabili. Verificarea corectitudinii și obiectivității informației declarate se efectuează de către un serviciu specializat al DFP – organele de control. Controlul fiscal se efectuează selectiv, în baza unor principii de selectare. În același timp, contribuabilii sunt informați din timp despre drepturile și obligațiile lor în timpul efectuării controlului fiscal. În acest scop, în Franța, a fost elaborată ”Hartia drepturilor și obligațiilor contribuabililor”, care se înmânează fiecărui contribuabil. Aceasta permite soluționarea unor situații conflictuale nemijlocit în procesul de efectuare a controlului fiscal.
În procesul reorganizării organelor fiscale franceze, s-a recurs la specializarea fiecărui funcționar fiscal. Rolul primordial în eficientizarea controalelor fiscale se acordă activității serviciilor responsabile de colectarea și generalizarea informațiilor din declarațiile fiscale, prezentate de contribuabili, precum și din alte surse. Prelucrarea informațiilor obținute se efectuează de către subdiviziunile specializate. Respectiv, responsabilitatea pentru eficiența activității de control este transpusă nu numai asupra secțiilor de control, ci asupra tuturor lucrătorilor organelor fiscale.
În Republica Moldova, organele de control îndeplinesc toate activitățile, legate de colectarea, prelucrarea și analiza informației cu privire la controlul fiscal. astfel, un număr mic de funcționari fiscali îndeplinesc un volum mare de lucru. Trebuie menționat că elaborarea programului de selectare a contribuabililor pentru control în baza factorilor de risc, elaborat de autor, a permis reorientarea resurselor umane în sectoarele cele mai problematice, permițând ridicarea eficienței controlului fiscal.
În majoritatea statelor, există o singură posibilitate de a contesta deciziile organelor fiscale, și anume prin judecată. Legislația fiscală franceză presupune o posibilitate suplimentară de a contesta decizia organelor fiscale teritoriale în organele fiscale ierarhic superioare. Pentru perioada cercetării problemei contestate nu se calculează sancțiuni fiscale.
Această posibilitate oferă, cel puțin, două avantaje esențiale în primul rând, în cazul comiterii erorilor de către funcționarii fiscali, conflictele se rezolvă în cadrul organelor fiscale, evitând instanțele de judecată, în al doilea rând, în cazul existenței unor argumente obiective pentru contestarea deciziei organelor fiscale, există posibilitatea de a pregăti materialele mai minuțios pentru acțiunile de judecată. Anume prin aceasta se explică numărul mic de adresări în judecată în problemele fiscale. În același timp, numărul reclamațiilor și contestațiilor în organele fiscale constituie circa patru milioane anual, dintre care 20% sunt soluționate în favoarea contribuabililor.
În Republica Moldova, pentru soluționarea divergențelor fiscale se utilizează elemente din sistemul fiscal francez, ceea ce permite soluționarea unor probleme în cadrul Serviciului Fiscal. În instanțele de judecată, sunt transmise doar cazurile, care, în opinia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, nu pot fi soluționate în favoarea contribuabililor.
În Olanda funcționarilor fiscali nu li se permite să activeze, în paralel, în organizații private de consulting sau de audit, iar pentru alte activități este nevoie de permisiune specială (inclusiv pentru activitatea pedagogică). Unele din aceste restricții se reflectă și asupra rudelor apropiate ale funcționarului fiscal. Unul din principiile de bază ale activității serviciului fiscal olandez este încrederea. Persoana care a pierdut încrederea nu mai poate activa în calitate de funcționar fiscal. Trebuie menționat că, în cadrul Serviciului Fiscal al Olandei sunt elaborate mecanisme eficiente de preîntâmpinare a cazurilor de folosire a funcției de serviciu în scopuri personale.
Este eficient organizat controlul intern, care include următoarele mecanisme:
procedurile de efectuare a controlului fiscal sunt clar și concret formulate;
informația internă este permanent prelucrată și păstrată în siguranță;
sunt organizate frecvent inspectările organelor de control teritoriale de către organul ierarhic superior;
controlul intern este efectuat selectiv, adică funcționarii fiscali pot fi în orice moment verificați;
se efectuează frecvent rotația personalului (termenul mediu de lucru al funcționarului fiscal cu o anumită categorie de contribuabili reprezintă 3 – 5 ani);
se organizează cursuri de ridicare a nivelului profesional al lucrătorilor ș.a..
3.3. Mecanismul fiscal – instrument de reglare economică
Sistemul fiscal reprezintă unul din elementele de bază ale politicii economice ale unui stat.
Prin intermediul politicii fiscale se realizează proporțiile esențiale ale dezvoltării economice. Formarea lor este una dintre funcțiile de bază ale statului în condițiile de piață. Experiența SUA, Japoniei, Germaniei și a altor țări demonstrează că sistemul fiscal este cea mai activă pârghie de reglare a dezvoltării social-economică, a strategiei investiționale, activității externe, modificărilor structurale în activitatea de producere, dezvoltării rapide a ramurilor prioritare. Instrumentul de bază de încadrare a statului în activitatea economică prin intermediul fiscalității îl reprezintă mecanismul fiscal.
Mecanismul fiscal este un complex concret de relații economice ce are drept scop implementarea metodelor, introducerea și perceperea impozitelor, repartizarea lor între bugetele diferitelor nivele, administrării fiscale, tragerea la răspundere în cazul încălcării reglementărilor fiscale, algoritmul cărora se reflectă în normele legislației și actele normative legale corespunzătoare.
Funcția de bază a mecanismului fiscal o constituie asigurarea eficacității de funcționare a
sistemului fiscal, corespunzătoare scopurile politicii fiscale ale unui stat. În lucrările științifice ale teoreticienilor și practicienilor tratarea noțiunii de „mechanism fiscal” este neunivocă. De regulă, această noțiune se reduce la realizarea productivității finale în spațiu și perioadă de timp concrete. Această cale are o profunzime insuficientă, deoarece subliniază posibilitatea subiectivizării activităților fiscale.
Mecanismul fiscal – este domeniul teoriei fiscale ce tratează această noțiune în calitate de categorie economico-organizațională și, prin urmare, ca un proces obiectiv necesar de conducere a relațiilor de repartizare, care apar în colectivizarea părților create în activitatea de producere a venitului național. Toate domeniile de relații, asamblate în acest proces, pot fi împărțite în trei subsisteme: planificare fiscală, reglarea fiscală și control fiscal.
Elementele mecanismului fiscal sunt, în același timp, un complex de activități fiscale, relativ de sinestătătoare fiecare dintre ele supunându-se regulilor sale de organizare, apreciere și
generalizare. În limitele fiecăruia dintre elementele mecanismului fiscal se aplică doar metodele specifice lui sau tehnica activităților fiscale. Diferențierea metodelor planificării fiscale, reglării și controlului permit cercetarea acestui domeniu ca relativ desinestătător, stabilind legitățile specifice lor. În baza acestora se elaborează direcțiile de perfecționare ale mecanismului fiscal ca sistem.
Influența reglatorie a impozitelor asupra vieții gospodărești are un caracter multilateral. Reglementarea fiscală a domeniilor aparte ale activității financiar-gospodărești diferă în dependență de reglarea veniturilor bugetare. Condiția de bază în alegerea metodelor reglării fiscale trebuie să fie unică: intervenție în acțiunea proceselor de reproducere trebuie să fie bine argumentată economic.
Reglarea fiscală este unul din elementele cele mai mobile ale mecanismului fiscal și domeniului administrării fiscale de stat. Temelia reglării fiscale o constituie sistemul măsurilor economice a intervenției în acțiunea obligațiunilor fiscale executate. Metodele de reglare fiscală reprezintă elementul constitutiv al concepției fiscale științific fundamentate, elaborarea prin adoptarea de către Parlament a unui caracter de normă juridică, obligatorie pentru executare.
Reglarea fiscală este cea mai complexă construcție a raporturilor juridice, deoarece în ea se
confruntă interesele economice în punctul de tangență iar prognozarea este destul de dificilă.
Componența și scopul reglării fiscale sunt determinate de funcția de reglare a sistemului fiscal. Prin urmare, acest proces este necesar și rezultatul depinde de conformitatea metodelor utilizate în starea economiei reale. De aceea din punct de vedere economico-juridic și tehnic realizarea maximală a posibilităților regulatorii ale impozitelor este o problemă destul de complicată.
În dependență de metoda realizării, reglarea fiscală se subâmparte în două domenii interdependente: înlesnirile fiscale și sancțiunile fiscale. Combinarea optimală a acestor subsisteme asigură elasticitatea fiscalității, și în final, rezultativitatea politicii fiscale. Corectările curente ale tehnicii fiscale influențează dezvoltarea conjuncturii economice. Stimularea fiscală a proceselor investiționale, activitatea economică externă contribuie pozitiv asupra structurii economiei țării.
Practica fiscală internațională a elaborat un complex întreg de principii de organizare a stimulării fiscale.
Principalele principii sunt:
aplicarea înlesnirilor fiscale nu trebuie să aibă un caracter preferențial în dependență de forma
de proprietate, forma de activitate, aprecierea subiectivă a importanței lor;
înlesnirilor fiscale nu le este caracteristic silirea și obligarea utilizării;
înlesnirile fiscale după necesitatea lor au un caracter administrativ de comandă;
creditele investiționale fiscale se acordă exclusiv grupelor de contribuabili, care asigură executarea programelor investiționale cu caracter național;
utilizarea înlesnirilor fiscale nu trebuie să dăuneze nici veniturile bugetare, nici intereselor de grup și nici intereselor economice personale;
ordinea formării portofoliului înlesnirilor fiscale se determină la nivel general de stat și se aprobă conform legislației în vigoare de către conducerea centrală;
la nivel local utilizarea înlesnirilor se include în limitele determinate de legislația în vigoare.
Astfel, reglarea fiscală efectuată prin intermediul sistemului înlesnirilor, economic argumentate, reprezintă în sine un complex de preferințe intercondiționate cu activitatea strategică, compensând pierderile financiare din veniturile aferente realizării producției noi concurențiale, modernizarea proceselor tehnologice, întărirea bazei businessului mic și mijlociu.
Funcția stimulatorie a impozitelor se realizează, în principal, prin intermediul diferitor înlesniri fiscale. Dar, aplicarea lor este grav limitată de cerințele de neutralitate a sistemului fiscal, aprobând necesitatea minimizării influenței impozitelor asupra repartizării interne și interramuri a resurselor. În corespondență cu aceasta în țările dezvoltate, în prezent, se utilizează rar înlesnirile fiscale în scopul formării regimului benefic pentru unele ramuri ale economiei. Se crede, că aceste înlesniri duc la distorsionarea resurselor financiare și materiale, complică sistemul fiscal și formează condiții de concurență neegale pentru subiecți.
Astfel, relaxarea încordării sociale într-un singur sector al economiei, duce la majorarea ei
în alt sector. Împreună cu aceasta, statul utilizează înlesnirile fiscale ca un instrument de realizare a direcțiilor prioritare a dezvoltării economiei. Majoritatea înlesnirilor fiscale care sunt în vigoare sunt condiționate de: importanța socială, domeniul de activitate, sau acceptarea lor ca fiind prioritare din alte rațiuni.
Prin studierea cererii în acordarea înlesnirilor fiscale de către organele fiscale trebuie avut în vedere că înlesnirea fiscală este, în esență, o formă de subvenție, dar eficacitatea subvenției în economie se atinge doar prin maximizarea concentrației în punctele de dezvoltare economică.
Aceasta înseamnă că, în condițiile limitării resurselor financiare și materiale, statul trebuie să susțină numai acele întreprinderi, care folosindu-se de susținere din partea statului și în paralel realizând în baza ei un complex de evenimente organizațional-tehnice, au capacitatea de majorare a volumului și ridicării calității producției fabricate, să asigure în continuare creșterea încasărilor la buget, într-o mărime, care să depășasca volumul ajutorului acordat de către stat.
O altă abordare în acordarea înlesnirilor fiscale poate încălca principiul de bază al constituirii sistemelor fiscale contemporane – abordare egală pentru toate categoriile de contribuabili, contribuind la distribuirea resurselor statale, dar și la destabilizarea mecanismelor
concurențiale de reglementare a pieței.
De aceea, pentru a evalua necesitatea acordării înlesnirilor fiscale individual contribuabililor, este necesară analiza detaliată a situațiilor financiare prezentate de către aceștia.
O deosebită atenție trebuie acordată următoarelor aspecte:
ordinii și termenilor compensării veniturilor bugetare;
atingerii de către producția fabricată a nivelului concurențial;
influenței pozitive în ceea ce privește corelarea între ramuri;
efectului social.
Dar până a trece la analiza utilizării sistemului mecanismului fiscal în calitate de instrument reglatoriu în România și Moldova, este necesar a fi studiată experiența țărilor dezvoltate în privința stimulării activității economice prin intermediul fiscalității.
Principiile de bază a modelului actual al reglării fiscale a economiei de piață au început să se formeze la sfârșitul anilor 70 începutul anilor 80. În această perioadă în țările industriale dezvoltate s-a efectuat reorientarea metodelor de reglementare statală, și s-a redus lărgirea extensivă a intervenției statului în sfera economică. Priorități maxime le-au primit utilizarea mecanismelor de piață de reglementare a activității gospodărești și stimularea concurenței.
În sistemul măsurilor de reglementare statală a proceselor economice, politica investițională a fost obiectul grijilor principale și atenția principală a multor state. Volumul investițiilor se analizează ca fiind unul din principalii indicatori de bunăstare a economiei, care schimbă cererea agregată și în perspectivă volumul produsului național și ocuparea populației. În cadrul politicii fiscale, sistemul de înlesniri se transformă permanent alături de alte metode economice, ce stimulează inițiativa personală și susținerea financiară a întreprinzătorului, investițiile efectuate pentru modernizarea producției, cercetarea tehnico-științifică ori pentru accelerarea dezvoltării industriale ale regiunilor slab dezvoltate economic.
Înlesnirile fiscale ca mijloc de stimulare a întreprinderii individuale în scopul investirii în
capitalul propriu și în lărgirea cheltuielilor proprii în efectuarea cercetărilor tehnico-științifice au
evoluat în țările dezvoltate în a doua jumătate a anilor 50 începutul anilor 60, aceasta fiind în strânsă dependență de o serie de cauze. Prima este aceea că politica fiscală se elabora și se dezvolta în condițiile de creștere a tempourilor progresului tehnico-științific, când au apărut și se dezvoltau rapid direcțiile tehnologice, care au modificat radical structura de ramură a industriei. În această perioadă apar concepțiile teoretice ale fiscalității, subliniind necesitatea de a realiza, în condițiile tot mai drastice ale concurenței pe piața mondială, sisteme fiscale naționale care să stimuleze economia statală. Utilizarea largă a mecanismului înlesnirilor fiscale și privilegiilor este un factor destul de important de influențare a statului în creșterea progresului tehnico-științific, la majorarea exportului și egalizarea dezvoltării economice a teritoriului, la asigurarea investițiilor prioritare în ramurile științifice, la majorarea ocupării și rezolvării altor probleme socio-economice importante.
A doua cauză a fost reducerea cheltuielilor statului pentru cercetări tehnico-științifice, atât în sume absolute, cât și în cote procentuale în raport cu alte cheltuieli bugetare. Din finanțarea propriuzisă a proceselor tehnice de perfecționare a producerii și realizarea cercetărilor tehnico-științifice, țările dezvoltate, cum sunt SUA, Marea Britanie au trecut rapid la metodele economice de stimulare a firmelor private și corporațiilor, care își efectuau singure aceste cheltuieli. Mijlocul secolului XX a fost în teoria și practica fiscală perioada de formare a sistemului de înlesniri și privilegii, îndreptate spre stimularea capitalului propriu, spre lărgirea investițiilor în producție și spre activitățile de cercetare-dezvoltare, aceste înlesniri acordându-se pentru impozitul pe profit al corporațiilor.
Începând cu anii 60 ai secolului XX, practic toate țările dezvoltate au introdus creditul fiscal investițional. El se percepea pentru stimularea antreprenorilor la investiții, în renovarea utilajelor sau modernizarea lor. Creditul fiscal investițional se calcula, de regulă, în cote procentuale la costul utilajelor și se scădea nemijlocit din suma impozitului pe profitul întreprinderii sau venitului impozabil.
Creditul fiscal investițional este o metodă destul de eficientă de stimulare și înnoire a fondurilor proprii. Această înlesnire ușura procurarea și exploatarea de utilaje moderne, trecerea la tehnologii noi, dar nu era de ajuns pentru a facilita antreprenorii la finanțarea programelor proprii științifice, deoarece rezultatele obținute din realizarea lor nu puteau să recupereze cheltuielile efectuate, într-un timp scurt. Această funcție o efectuează înlesnirile fiscale speciale, acordate întreprinderilor pentru efectuarea activităților de cercetare-dezvoltare.
Într-un mod sau altul, această înlesnire este utilizată în toate țările dezvoltate. Ea reprezintă
în sine dreptul de a scădea din venitul impozabil sau impozitului pe profit a unei părți din mărimea cheltuielilor proprii pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, comparativ cu cheltuielile asemănătoare în perioada de bază (anul precedent sau de gestiune, sau indicatorii de bază pe parcursul a câtorva ani). Mărimea maximală a sumei, care este permisă spre deducere, se stabilește prin mărimi absolute sau în cote procentuale din suma totală a impozitului pe profit a persoanelor juridice.
Nici o modificare a legislației fiscale în perioada de după al doilea război mondial, nu a fost apreciata de către experții ca fiind în detrimentul întreprinderilor, care efectuau cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare.
Etapa nouă a progresului tehnico-științific care a început în a doua jumătate a anilor 70, secolul XX și necesita reorientarea proceselor investiționale interramuri, interregionale la nivel internațional, urmare apariției necesității stimulării formelor noi de organizare a businessului privat, care au posibilitatea de a realiza și efectua rapid cele mai noi elaborări în diferite domenii ale producerii, ceea ce a fost imposibil în condițiile reglementării fiscale dure, orientate spre limitarea numărului direcțiilor investiționale prioritare.
În afară de stimularea nemijlocită a investițiilor și a activităților de cercetare-dezvoltare, în
țările străine prin intermediul impozitului pe profit al corporațiilor, se reglează și alte procese economice. Într-o serie de țări înlesnirile fiscale se utilizează ca mijloc al politicii regionale în scopul stimulării depunerilor de capital în regiuni cu o dezvoltare mai slabă a relațiilor economice.
Evoluția permanentă a sistemului de înlesniri fiscale pentru întreprinderile micului business duce parțial la rezolvarea problemei de ocupare a populației.Prin reforma sistemului de înlesniri la impunerea corporațiilor s-a avut în vedere, ca în condițiile dezvoltării progresului tehnico-științific să fie redus ciclul de exploatare a tehnicii produse, dezvoltarea concurențială a productivității devenind imposibilă între ramuri, precum și integrarea internațională în limitele ciclului științific-productiv, în prin plan situându-se problema modernizării permanente a potențialului productiv, acumulării de cunoștințe, necesitatea ridicării calității studiilor efectuate.
Aceste modificări, la sfârșitul secolului XX în domeniul producerii și relațiilor productive au pus organele de stat în fața necesității elaborării de condiții fiscale, care să stimuleze:
investirea capitalului la întreprinderea formată, care este orientată spre elaborările tehnicii și noilor tehnologii, îndeosebi în firme venture (apare sistemul înlesnirilor fiscale pentru businessul mic și mijlociu, sistemul înlesnirilor fiscale pentru societățile pe acțiuni nou create);
dezvoltarea activităților de cercetare-dezvoltare ale corporațiilor (s-a dezvoltat creditul fiscal inovațional, s-au introdus metode de stimulare a creșterii investițiilor în cercetările fundamentale);
constituirea parteneriatului între societățile științifice și cele de cercetare pe plan național și internațional;
orientarea resurselor în perfecționarea profesională a cadrelor (a apărut sistemul creditării fiscale a cheltuielilor pentru pregătirea profesională și ridicarea nivelului profesional al personalului).
Astfel, apărute în perioada reformelor fiscale în anii 80-90 ai sec. XX, înlesnirile noi sunt adecvate funcției de reglare a fiscalității în condițiile și formele de realizare în economia de piață și a determinat căile de bază pentru stimularea activă a activității antreprenorilor în condițiile contemporane.
Rezultatul reformelor fiscale în țările dezvoltate în anii 80-90 ai sec. XX a fost modificarea
structurală generală a sistemului de înlesniri fiscale, care asigura lărgirea bazei impozabile, care la rândul său, a permis efectuarea micșorării cotei de impunere a veniturilor investitorilor potențiali în toate domeniile de activitate. Reducerea cotelor impunerii veniturilor corporațiilor, efectuată de către țările industriale dezvoltate, în a doua jumătate a anilor 80 începutul anilor 90, a devenit un stimul important pentru activitatea economică, în economiile de piață. Asigurarea ulterioară mai justă a repartizării sarcinii fiscale asupra producătorilor în baza principiului „impozit egal pentru venit egal” real a asigurat neutralitatea influenței politicii fiscale.
Studierea experienței mondiale privind stimularea activității economice prin intermediul fiscalității poate fi de folos la analiza utilizării mecanismului fiscal al RM și României în calitate de instrument de reglare macroeconomică.
Mai departe vom analiza cum se utilizeză în Republica Moldova și România acest element
al mecanismului fiscal în reglarea fiscală a anumitor procese economice și sociale. O orientare importantă a activității economice o reprezintă dezvoltarea leasingului în Moldova. În condițiile de piață normale leasingul este „atrăgător”, deoarece el presupune creditarea totală, neajunsul constituindu-l faptul că el este mai scump decât însăși produsul. Pe perioada de arendă, arendatorul păstrează dreptul de proprietate, ceea ce reduce riscul neintroducerii mijloacelor procurate astfel (diferențiat de creditul în bani).În același timp arendașul nu achită impozit pentru
proprietate, deoarece el nu include în bilanțul său și nu-și majorează activele. În afară de aceasta,
plățile de leasing micșorează profitul impozabil, deoarece ele contribuie la cheltuielile de producție ale arendașului. Atunci când compania de leasing procură utilaje noi, ea beneficiază de o reducere fiscală și amortizări rapide, ceea ce permite micșorarea cotele plăților de leasing, în final această practică fiind convenabilă și arendatorului.
În Moldova, până nu demult, totul a fost invers. Analizând diferite scheme de leasinguri, specialiștii afirmau lipsa condițiilor de dezvoltare a lui. Aceasta se referea și la specificul calculului T.V.A. în operațiunile de leasing, și determinarea bazei de impunere. Prin comparație, participanții pe piața leasingului aduceau drept exemplu experiența țărilor vecine România și Ucraina, unde leasingul se derula mai eficient, deoarece în aceste țări, toate impozitele calculându-se la prețul procurat al arendei de lungă durată.
Atractivitatea leasingului poate fi argumentată prin următoarele: În primul rând, economia
resurselor la achitarea impozitului pe profit din contul includerii în cheltuieli a plăților procentuale ale leasingului, în al doilea rând – creșterea circuitului capitalului propriu al întreprinderii. Până nu demult leasingul a fost din punct de vedere economic dezavantajos pentru întreprinderi comparativ cu operațiunile de împrumut, deoarece noțiunea de leasing financiar și operațional se analizau ca operațiune unică, ceea ce nu permitea utilizarea prevederilor Codului Fiscal, referitor la venitul intermediarilor financiari.
În anul 2005, în Codul Fiscal au fost introduse modificări esențiale, referitoare la leasing. Astfel în Codul Fiscal a fost inclusă o modificare conform căreia locatorii au dreptul de a micșora baza impozabilă cu 50% din costul inițial al activelor. Aceasta nu se referă la: automobile, materiale pentru oficiu și active destinate gospodăriilor. Avantajul de bază ale noii legislații este faptul egalizării operațiunilor de leasing cu investițiile în resurse de bază, ceea ce se reflectă în Codul Fiscal.
În prezent articolul 49 din Codul Fiscal, stabilește echilibrul în drepturi dintre investitorii străini și cei autohtoni. Companiile de leasing au posibilitatea, ca și alte întreprinderi, să majoreze capitalul statutar, și să se folosească de scutiri la impozitul pe venit. În scopul impunerii în cazul leasingului financiar locatorul este asimilat ca proprietar al resurselor inițiale, primite în leasing, ceea ce îi acordă dreptul proprietarului să calculeze pentru obiectul leasingului amortizarea, inclusiv cheltuielile pentru reparație. Luând în considerație particularitățile pieței moldovenești, legiutorii au mers înainte și au votat modificarea conform căreia (derogarea de la textul anterior) pentru calcularea înlesnirii susnumite locatorii au posibilitatea de a include în baza de calcul prețul (costul) inițial al automobilului, înregistrat în perioada fiscală corespunzătoare, dar numai pentru acelea care sunt utilizate în calitate de mijloace fixe cu destinație productivă a căror costuri se include în costul vânzărilor.
A fost reglementat și modul de calculare T.V.A. în operațiunile de leasing, prin introducerea regimul de încasări a T.V.A. în tranșe. Aceasta ne arată, că bugetul va primi T.V.A. odată cu fiecare operațiune de achitare a leasingului, dar nu din momentul intrării produsului de leasing în procesul de exploatare. Aceasta exclude practica de avansare de către companiile de leasing a T.V.A. plătit la procurarea obiectului leasingului. În acest caz, momentul apariției obligației de plata a T.V.A., a companiei de leasing depinde numai de relațiile contractuale. Dar, documentul conține formulări succinte, care necesită explicație detaliată. De exemplu, este necesar de interpretat clar „plata de leasing” în instrucțiunea specială a Ministerului Finanțelor, pentru a nu aparea diferite variante de interpretare în noțiunile de bază. S-au introdus un șir de măsuri stimulatorii se acordă locatorului dreptul de a include diferența T.V.A. în termeni reduși (nu mai mare de 45 de zile), anularea reținerii 5% din impozitul pe venit la sursa de plată la acordarea serviciilor de leasing, dar și scutirea totală de taxe vamale, ce se referă doar la leasingul internațional, atunci când locatorul nu este rezident al Republicii Moldova.
Codul Fiscal este completat de prevederile ce reglementează scutirea de T.V.A. a venitului sub formă de majorare procentuală, primită de locator în baza contractului leasingului financiar, ce presupune acordarea serviciilor de leasing același regim fiscal, ca și pentru serviciile bancare în domeniul creditării. Egalând în drepturi serviciile de intermediar financiar, legiuitorii nu au putut să propună un mecanism stimulatoriu amortizării rapide a obiectelor procurate în baza contractului de leasing, ceea ce este un obiect al perfecționării ulterioare a relațiilor de leasing în Moldova. Foarte important este că, în corespondență cu noile prevederi ale Codului Fiscal, locatorilor le este permisă reținerea cheltuielilor la plățile (achitările) de leasing, uzura, reparația și deservirea tehnică a mijloacelor, procurate în leasing și achitarea T.V.A. în tranșe. Acest lucru atrage în operațiuni de leasing nu numai persoane fizice, care se ocupă de activitate de antreprenor (deținători de patente), dar și interesul persoanelor juridice, de la care leasingul cere „claritate” (transparență) și care în prezent este mai convenabilă decât în trecut. Cu întreprinderile problematice, compania de leasing nu va colabora, fiind mai convenabil să existe un profit al întreprinderii, decât să fie utilizată schema eschivării de impozite.
Cu toate acestea, există tendința predominării contractelor de leasing financiar asupra celui
operațional, inclusiv din cauza fiscalității. În particular, calculul și scăderea uzurii resurselor de bază, care reprezintă obiectul contractului de leasing, se efectuează de locator în cazul leasingului financiar și locatar în cazul leasingului operațional. Înlesnirea investițională pentru locator la impozitul pe venit în mărime de 50% din costul materialelor pe termen lung procurate de el este valabil doar în cazul leasingului financiar. Pentru locatar venitul sub forma adaosurilor procentuale conform contractului de leasing financiar nu este supus T.V.A., pe când la cel operațional se impune calcularea a T.V.A..
Astfel, leasingul operațional poate fi mai costisitor decât cel financiar, atât pentru locator, cât și pentru locatar, dar cu toate acestea, există cerere pentru leasing operațional. Acest exemplu ne arată, că statul poate regla anumite procese economice nu numai prin acordarea înlesnirilor la plata impozitelor, dar și prin anularea din legislația fiscală a articolelor, care rețin dezvoltarea economică. De aceea, după părerea noastră, sarcina cea mai importantă în ceea ce privește reglarea fiscală este analiza permanentă a legislației fiscale în scopul descoperirei articolelor, care influențează negativ asupra activității social-economice, urmarindu-se anularea lor.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În articolul 6 al codului fiscal se propune următoarea definiție a impozitelor ,,impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și concrete de către organul împuternicit sau de cître persoane cu funcții de răspundere a acestuia pentru, sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată”.
Însă rolul impozitului este mult mai amplă și include nu doar finanțarea cheltuielilor statului, ci și influența asupra stării și dezvoltării diferitor procese social-economice care au loc în societatea contemporană, ceea ce este generic în figura dată.
Rolul economic și social al impozitului:
asigura statului cu resurse financiare pentru îndeplinirea funcțiilor sale;
distribuirea uniformă a sumelor provenite din impozite între verigile sistemului bugetar;
uniformizarea nivelului de dezvoltare a diferitor regiuni ale țării;
stimularea dezvoltării sferei micului bussines;
reglarea operațiunilor de import export;
stoparea inflației și creșterii prețurilor;
nivelarea diferențierii veniturilor diferitor pături sociale;
contribuția la crearea noilor locuri de muncă.
Impozitele pot contribui la soluționarea anumitor probleme sociale cum ar fi șomajul, nivelul jos al venitului populației, inegalitatea socială substanțială, etc., precum și stimularea activității economice.
Procesul de impozitare este efectuat de către stat și depinde în mare măsură de nivelul de dezvoltarea elementelor specifice procesului actual de democratizare a societății. Este cunoscut faptul, că între funcțiile statului și nivelul impozitării există o corelare strînsă cu cît este mai însemnat rolul jucat de stat în viața economică și socială a țării, și cu căt respectiv, mai multe funcții îndeplinește aceasta, cu atît mai amplu este rolul impozitelor, întru-cît ele reprezintă sursa cea mai importantă de formare a venitului statului.
Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Impozitul este un instrument cu caracter istoric și cu implicații asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradițional de constituire a veniturilor statului. Influența impozitelor asupra proceselor social-economice este posibilă prin asigurarea statului cu resurse financiare, necesare acestuia pentru satisfacerea necesităților obștești.
În Republica Moldova, impozitele indirecte (taxa pe valoare adăugată, accizele ș.a.) ocupă un rol predominant în totalul resurselor fiscale.
Evoluția impozitelor indirecte poate fi caracterizată prin anumite tendințe generale:
de la impunerea obiectelor de strictă necesitate – la impunerea celor mai puțin importante;
după impunerea unui număr mare de bunuri, atenția se concretizează asupra unor mărfuri specifice;
trecerea de la impunerea unei cantități estimative, stabilite în funcție de caracteristicile exterioare la impozitarea produselor finite obținute.
Aportul cel mai însemnat la constituirea resurselor îl au veniturile curente. În principal, veniturile curente sunt mobilizate din impozite directe și indirecte, ca surse de redistribuire. Veniturile din capital sunt resurse ordinare de o importanță mai mică.
Volumul resurselor financiare diferă de la stat la stat și depinde de mărimea produsului intern brut, de posibilitatea apelării la resursele financiare externe. În Moldova, tot mai frecvent se manifestă o cerere sporită de resurse financiare, generată de creșterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluției produsului intern brut.
Cererea de resurse financiare publice în Moldova este determinată de nivelul și evoluția cheltuielilor publice, și este influențată de o mulțime de factori:
factori economici care influențează asupra evoluției produsului intern brut, ceea ce poate să determine sporirea veniturilor impozabile;
factori monetari – dobînda, creditul, masa monetară. Acești factori își transmit influența prin preț. Creșterea prețurilor, accentuarea fenomenelor inflaționiste generează sporirea resurselor din impozite și taxe;
factori sociali care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educație, protecție și asigurări sociale, sănătate, etc.;
factori demografici care în anumite condiții pot influența numărul populației active și sporirea numărului contribuabililor;
factori politici și monetari care pot avea ca efect sporirea producției și a veniturilor, creșterea contribuțiilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalității, presiuni asupra bugetului general consolidat, influențînd, în același timp, nivelul resurselor financiare publice;
factori de natură financiară, ce generează influiența celorlalți factori prin dimensiunea cheltuielilor publice. Volumul cheltuielilor influențează mărimea deficitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare.
Problemele fiscale și bugetare joacă un rol important în economia de piață. Impozitul reprezintă un instrument cu ajutorul căruia statul își mobilizează resursele financiare publice necesare pentru îndeplinirea funcțiilor sale specifice. Procesul de descentralizare financiară în RM contribuie esențial la accentuarea rolului deosebit al mecanismelor de impozitare.
Analizînd structura impozitelor indirecte, se pot evidenția următoarele:
T.V.A. ocupă un loc important în formarea veniturilor bugetare, constituind în medie 69,7% din totalul impozitelor indirecte sau 43,9% din totalul veniturilor bugetului consolidat; oscilațiile intervenite pe parcursul perioadei analizate se explică prin schimbările legislative, influența factorilor de conjunctură și prin ponderea înaltă a restanțelor la plata T.V.A.;
accizele dețin o pondere medie de 17% în totalul impozitelor indirecte sau 11,6% în volumul total al veniturilor bugetului de stat și bugetelor locale, iar evoluția lor fluctuantă se datorează, în special, modificărilor legislative privind cotele (atît de la an la an, cît și în decursul fiecărui an);
încasarea veniturilor din activitatea economică externă este influențată de poli-tica economică externă promovată de stabilitatea cursului de schimb și de situ-ația existentă în comerțul exterior. Schimbările în această activitate determină oscilațiile colectărilor la buget ale taxelor vamale și ale celor consulare, care re-prezintă circa 10,2% în totalul impozitelor indirecte.
În ceea ce privește politica în domeniul veniturilor fiscale, considerăm că creșterea gradului de neutralitate și echitate al sistemului fiscal poate conduce la mărirea indicatorului eficienței bugetare, concomitent cu micșorarea presiunii fiscale asupra contribuabililor corecți. Însă, în realitate asistăm la modificările frecvente în politică fiscală fără evaluarea influențelor acestor măsuri asupra economiei și fără coordonarea cu direcțiile stabilite în multitudinea de strategii sectoriale.
Căile prin care credem că este posibil o mai bună funcționare a sistemului fiscal moldovenesc se circumscriu modificărilor structurale care trebuie făcute în sistemul fiscal moldovenesc. Aceste modificări presupun intervenții de profunzime la nivelul elementelor sistemului fiscal moldovenesc, lucru care nu este ușor dar nici din cale afară de dificil având în vedere faptul că o bună parte dintre intervenții au fost deja demarate în urma. În acest sens se observă o îmbunătățire a randamentului impozitelor și taxelor și în același timp o încercare de atenuare a caracterului strict mobilizator de resurse.
BIBLIOGRAFIE
I. INSTRUCȚI ȘI MATERIALE METODOLOGICE
Programul de activitate al Guvernului Republicii . Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare. 2009-2013. 3 p.
II. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE
Bucătaru D. Finanțe: note de curs. : Chemarea, 1994. 157 p.
Bălănescu R. Sistem de impozite. București: Economica, 1994. 192 p.
Bălănuță V. Diagnosticul financiar al activității firmei. Chișinău: CEP ASEM, 2001. 198 p.
Brezeanu P. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: ASE, 2000. 213 p.
Brezeanu P. Diagnostic financiar. București: Economica, 2003. 187 p.
Brezeanu P. Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici. București: Economica, 1999. 384 p.
Cobzari L. Metodologia planificării bugetare: elaborări de buget. Chișinău: CEP ASEM, 2004. 231 p.
Cojuhari A. Politica fiscală și specificul ei în Republica Moldova. Chișinău: UTM, 2004. 193 p.
Corduneanu C. Sistemul fiscal în știința finanțelor. București: Codecs, 1998. 664 p.
Ciubotaru M. Monitorizarea și analiza situației socio-economice, elaborarea prognozelor și actualizarea conceptelor de dezvoltare a țării în domeniile economic, social științifico-tehnic. Chișinău: Epigraf, 2003. 103 p.
Gheorghiu A. Analiza activității economice a întreprinderii. București: Economica, 1989. 324 p.
Hoanță I. Finanțele firmei. București: Continent, 1996. 321 p.
Hâncu R. Economia informațională: aspecte manageriale și investiționale. Chișinău: CEP ASEM, 2002. 268 p.
Hîncu R. Cheltuieli în condițiile deficitului bugetar în Republica Moldova. Chișinău: CEP ASEM, 2004. 170 p.
Hîncu R. Metode și tehnici fiscale. Chișinău: CEP ASEM, 2005. 261 p.
Hîncu R. Finanțe publice. Chișinău: CEP ASEM, 2005. 188 p.
Ioniță, V. Analiza sistemului finanțelor publice în Republica . Chișinău: TISH, 2003. 234 p.
Filip Gh. Finanțe publice. : Junimea, 2002. 233 p.
Paladi I. Problemele restructurării administrației publice locale în perioada de tranziție. Chișinău: CEP ASEM, 1998. 246 p.
Popa A. Management financiar. București: Economica, 2001. 212 p.
Manole T. Finanțe publice. Teorie și aplicații. Chișinău: Epigraf, 1998. 348 p.
Manole T. Finanțe publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Chișinău: Epigraf, 2003. 240 p.
Manole T. Finanțe publice. Teorie și aplicații. Chișinău: Cartier, 2000. 186 p.
Manole T. Descentralizarea fiscală. Provocări pentru Republica Moldova. Chișinău: Epigraf, 2006. 320 p.
Manolescu Gh. Buget – abordare economică și financiară. București: Economica, 1997. 368 p.
Manolescu G. Politici economice (concepte, instrumente, experiențe). București: Economica, 1997. 678 p.
Matei G. Finanțe generale. : MONDO – EC, 1994. 299 p.
Mărgulescu D. Diagnostic economico-financiar. București: Romcart, 1994. 213 p.
Mihalcea L. Gestiunea finanțelor: modelul francez. București: Economica, 2000. 234 p.
Moșteanu T. Buget și trezorerie publică. București: Universitara, 2003. 360 p.
Moșteanu N. Impozite și taxe. București: Economica, 2004. 368 p.
Munteanu I. De la centralism spre descentralizare. Chișinău: Cartier, 1998. 366 p.
Niculescu M. Diagnosticul global strategic. București: Economica, 1997, 145 p.
Samuelson P. Economie politică. București: Teora, 2000. 944 p.
Savenco L. Influența politicii fiscale asupra dezvoltării economiei naționale. Informație de sinteză. Chișinău: INEI, 2005. 51 p.
Secrieru A. Finanțe publice: Instrumente și mecanisme financiare de intervenție guvernamentală. Chișinău: Epigraf, 2004. 424 p.
Stratulat O. Impozite directe. Chișinău: Evrica, 2004. 71 p.
Stancu I. Finanțe: teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și gestiunea financiară. București: Economică, 2001. 167 p.
Stănescu C. Analiza economico-financiară. București: Economica, 1996. 213 p.
Șerban P. Analiza activității economico-financiară. București: Economica, 1996. 232 p.
Toma M. Finanțele și gestiunea financiară a întreprinderii. București: Economica, 1998. 234 p.
Topciu C. Fiscalitate. București: Secorex, 1998. 262 p.
Veveriță P. Studii și analize financiar-bugetare. Chișinău: Tipografia Centrală, 2000. 308 p.
Voinea Gh. Impozite, taxe și contribuții. Iași: Junimea, 2005. 271 p.
Negulescu P. Tratat de Drept Administrativ Român. București: Tipografiile Române Unite, 1924. 217 p.
Petroia A. Tranziția: retrospective și perspective, politica bugetar-fiscală. Chișinău: Gunivas, 2002. 472 p.
Popescu C. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor. Chișinău: Pontos, 2002. 344 p.
Pollitt C. Reforma managementului public. Analiză comparată. Chișinău: Epigraf, 2004. 336 p.
III. SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE
Raport E-Guvernare – 2013. http://www.mtic.gov.md/news2013/162452/. (vizualizat 14.04.2015).
ANEXE
Anexa 1
Tabelul 1.1. Elementele mecanismului fiscal [elaborat de autor, adaptat după 12, p. 16]
Anexa 2
Tabelul 1.2. Funcțiile impozitelor [elaborat de autor, adaptat după 14, p. 18]
Anexa 3
Fig. 1.4. Elementele principale ale sistemului fiscal [elaborat de autor, adaptat după 12, p. 24]
Anexa 4
Tabelul 1.3. Principiile clasice ale impunerii [elaborat de autor, adaptat după 12, p. 16]
BIBLIOGRAFIE
I. INSTRUCȚI ȘI MATERIALE METODOLOGICE
Programul de activitate al Guvernului Republicii . Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare. 2009-2013. 3 p.
II. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE
Bucătaru D. Finanțe: note de curs. : Chemarea, 1994. 157 p.
Bălănescu R. Sistem de impozite. București: Economica, 1994. 192 p.
Bălănuță V. Diagnosticul financiar al activității firmei. Chișinău: CEP ASEM, 2001. 198 p.
Brezeanu P. Gestiunea financiară a întreprinderii. București: ASE, 2000. 213 p.
Brezeanu P. Diagnostic financiar. București: Economica, 2003. 187 p.
Brezeanu P. Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici. București: Economica, 1999. 384 p.
Cobzari L. Metodologia planificării bugetare: elaborări de buget. Chișinău: CEP ASEM, 2004. 231 p.
Cojuhari A. Politica fiscală și specificul ei în Republica Moldova. Chișinău: UTM, 2004. 193 p.
Corduneanu C. Sistemul fiscal în știința finanțelor. București: Codecs, 1998. 664 p.
Ciubotaru M. Monitorizarea și analiza situației socio-economice, elaborarea prognozelor și actualizarea conceptelor de dezvoltare a țării în domeniile economic, social științifico-tehnic. Chișinău: Epigraf, 2003. 103 p.
Gheorghiu A. Analiza activității economice a întreprinderii. București: Economica, 1989. 324 p.
Hoanță I. Finanțele firmei. București: Continent, 1996. 321 p.
Hâncu R. Economia informațională: aspecte manageriale și investiționale. Chișinău: CEP ASEM, 2002. 268 p.
Hîncu R. Cheltuieli în condițiile deficitului bugetar în Republica Moldova. Chișinău: CEP ASEM, 2004. 170 p.
Hîncu R. Metode și tehnici fiscale. Chișinău: CEP ASEM, 2005. 261 p.
Hîncu R. Finanțe publice. Chișinău: CEP ASEM, 2005. 188 p.
Ioniță, V. Analiza sistemului finanțelor publice în Republica . Chișinău: TISH, 2003. 234 p.
Filip Gh. Finanțe publice. : Junimea, 2002. 233 p.
Paladi I. Problemele restructurării administrației publice locale în perioada de tranziție. Chișinău: CEP ASEM, 1998. 246 p.
Popa A. Management financiar. București: Economica, 2001. 212 p.
Manole T. Finanțe publice. Teorie și aplicații. Chișinău: Epigraf, 1998. 348 p.
Manole T. Finanțe publice locale: rolul lor în consolidarea autonomiei financiare la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Chișinău: Epigraf, 2003. 240 p.
Manole T. Finanțe publice. Teorie și aplicații. Chișinău: Cartier, 2000. 186 p.
Manole T. Descentralizarea fiscală. Provocări pentru Republica Moldova. Chișinău: Epigraf, 2006. 320 p.
Manolescu Gh. Buget – abordare economică și financiară. București: Economica, 1997. 368 p.
Manolescu G. Politici economice (concepte, instrumente, experiențe). București: Economica, 1997. 678 p.
Matei G. Finanțe generale. : MONDO – EC, 1994. 299 p.
Mărgulescu D. Diagnostic economico-financiar. București: Romcart, 1994. 213 p.
Mihalcea L. Gestiunea finanțelor: modelul francez. București: Economica, 2000. 234 p.
Moșteanu T. Buget și trezorerie publică. București: Universitara, 2003. 360 p.
Moșteanu N. Impozite și taxe. București: Economica, 2004. 368 p.
Munteanu I. De la centralism spre descentralizare. Chișinău: Cartier, 1998. 366 p.
Niculescu M. Diagnosticul global strategic. București: Economica, 1997, 145 p.
Samuelson P. Economie politică. București: Teora, 2000. 944 p.
Savenco L. Influența politicii fiscale asupra dezvoltării economiei naționale. Informație de sinteză. Chișinău: INEI, 2005. 51 p.
Secrieru A. Finanțe publice: Instrumente și mecanisme financiare de intervenție guvernamentală. Chișinău: Epigraf, 2004. 424 p.
Stratulat O. Impozite directe. Chișinău: Evrica, 2004. 71 p.
Stancu I. Finanțe: teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și gestiunea financiară. București: Economică, 2001. 167 p.
Stănescu C. Analiza economico-financiară. București: Economica, 1996. 213 p.
Șerban P. Analiza activității economico-financiară. București: Economica, 1996. 232 p.
Toma M. Finanțele și gestiunea financiară a întreprinderii. București: Economica, 1998. 234 p.
Topciu C. Fiscalitate. București: Secorex, 1998. 262 p.
Veveriță P. Studii și analize financiar-bugetare. Chișinău: Tipografia Centrală, 2000. 308 p.
Voinea Gh. Impozite, taxe și contribuții. Iași: Junimea, 2005. 271 p.
Negulescu P. Tratat de Drept Administrativ Român. București: Tipografiile Române Unite, 1924. 217 p.
Petroia A. Tranziția: retrospective și perspective, politica bugetar-fiscală. Chișinău: Gunivas, 2002. 472 p.
Popescu C. Republica Moldova: Dimensiunile reformelor. Chișinău: Pontos, 2002. 344 p.
Pollitt C. Reforma managementului public. Analiză comparată. Chișinău: Epigraf, 2004. 336 p.
III. SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE
Raport E-Guvernare – 2013. http://www.mtic.gov.md/news2013/162452/. (vizualizat 14.04.2015).
ANEXE
Anexa 1
Tabelul 1.1. Elementele mecanismului fiscal [elaborat de autor, adaptat după 12, p. 16]
Anexa 2
Tabelul 1.2. Funcțiile impozitelor [elaborat de autor, adaptat după 14, p. 18]
Anexa 3
Fig. 1.4. Elementele principale ale sistemului fiscal [elaborat de autor, adaptat după 12, p. 24]
Anexa 4
Tabelul 1.3. Principiile clasice ale impunerii [elaborat de autor, adaptat după 12, p. 16]
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: T.v.a. – Sursa DE Finantare Pentru Bugetul DE Stat (ID: 147938)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.