Tva Principalul Impozit Indirect

În prezent omenirea se confruntă cu diferite fenomene socio-economice cu o influență mare chiar și asupra celor mai mici organizări administrativ-teritoriale și de aceea prezentul haos mondial provine din faptul că, odată cu dezvoltarea tehnologică și economică care nu s-ar fi produs fără implicarea intelectualilor europeni, un număr important al activităților umanității s-au dezvoltat continuu ajungând astăzi să se situeze pe o scală atât de mare, încât au depășit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane își exercită dreptul la guvernare.

Domeniul economic este caracterizat de pluralitate disciplinară, lăsând la îndemâna fiecăruia calea de dezvoltare și de cercetare în funcție de propriile inspirații, trăiri și dorințe în cele din urmă. Acesta intră în corelație și în conexiune cu toate celalălalte domenii ale vieții influențând într-o anumită măsură pe fiecare în parte.

Fenomenele economico-sociale prezente în toate activitățile societăților comerciale și a economiei statelor în general necesită coordonarea și sincronizarea proceselor economico-sociale, în situația amplificării complexității și diversității acestor procese, a multiplicării interdependențelor dintre ele.

Statul ca și principal actor în viața macroeconomică a spațiului geopolitic pe care îl administrează își face simțită prezența în atât prin măsuri politice cât și prin reglementări și legiferări ale economicului, avțnd drept rol asigurarea bunurilor și a serviciilor publice pentru cetățenii săi.

Buna desfășurare a activității, dezvoltarea continuă a domeniului social-cultural: învățământ, sănătate, cultură, apărare națională, ordine publică etc., funcționarea peste medie spre performanță a administrației publice, dezvoltarea activității din sectorul economic prin cercetare științifică, comunicație, transporturi etc., atrage după sine o creștere și diversificare a nevoilor de finanțare ale statului. Funcțiile statului de organizare, dezvoltare și conducere a activității economico-sociale naționale nu pot fi îndeplinite decât prin existența banului public.

În condițiile economiei de piață, statul nu poate interveni cu măsuri administrative în sectorul privat. Potrivit cerințelor politicii economice, financiare, monetare, statul utilizează pârghii economico-financiare cu scopul de a influența activitatea agenților economici. Sistemul fiscal, alcătuit din aceste pârghii, oferă posibilitatea statului de a-și satisface cerințele de interes general sau local, dar și conducerea activității economice și sociale.

Lucrarea de licență realizată reprezintă o cercetare privind importanța Taxei pe Valoare Adăugată pentru sistemul fiscal român și pentru progresul și reușita unei societăți moderne și de aceea în prezenta lucrare este studiată și analizată politica națională fiscală, reglementările privind TVA și alinierea la standardele europene și contabilizarea și impactul acestei taxe asupra societăților comerciale.

În urmă procesului de studiere și analiză a bibliografiei selectate pentru realizarea studiului Taxei pe valoare adăgate , în speță a aspectelor legislative și practice, am convenit împreună cu profesorul coordonator la formarea structurii plecând de la prezentarea conceptelor teoretice cu privire la această taxa și a sistemului fiscal în care este reglementată, iar pentru exemplificarea în concret în capitolul al III-le este realizat un studiu privind contabilizarea taxei pe valoare adăugată la o societate comercială și aspectele practice întâlnite la aceasta prin natura tranzacțiilor desfășurate.

Deoarece domeniul fiscal este foarte vast pentru întocmirea prezentei cercetări și a studiului Taxei pe valoare adăugată , s-a urmărit atingerea următoarele obiective:

O1:Prezentarea sistemului fiscal din România și a locului TVA în acesta.

O2:Prezentarea TVA ca impozit indirect asupra tranzacțiilor comerciale

O3:Prezentarea contabilizării și a impactului TVA în viața societăților comerciale.

Parcurgerea structurii stabilite și atingerea obiectivelor urmărite în prezentul studiu a necesitat apelarea la tehnica de dimensionare de la general la particular, parcurgând mai întăi traseul explicativ al conceptelor teoretice în primul capitol, în capitolul doi este realizată o trecere scurtă prin istoricul reglementărilor TVA în România, ajungându-se ca în final să fie prezentată contabilizarea spețelor de natura TVA-ului la o societate comercială.

TVA este un impozit indirect de consum, perceput pe majoritatea bunurilor și serviciilor tranzacționate pentru folosire sau consum în UE. Aceasta este percepută pe "valoarea adăugată" la produs în fiecare etapă de producție și distribuție.

În prezent, un sistem de tranziție este aplicabil în loc de TVA la tranzacțiile intra-UE este pus pe hârtie și dezvoltat, deoarece în diverse situații sistemul de TVA este depășit de natura operațiunilor fiscale ce se desfășoară la nivel european. Sub acest sistem, atunci când vine vorba de vânzările transfrontaliere între întreprinderi, TVA sunt colectate în statul membru de destinație, în conformitate cu rata și condițiile din această țară.

Economia unei țări ca parte componenta a economiei globale, cuprinde un ansamblu de activități, desfășurate de persoane sau grupuri de persoane fizice și juridice care aparțin unui stat, dar care participă și influențează și economia altor țări.

Astfel studiul TVA-ului trebuie privit din perspectiva statutului României de membră a Uniunii Europene și de apartenență a ei la piețele globale, fenomenul globalizării făcând imposibilă separația statală la nivelul peieței comerciale.

CAPITOLUL I

TVA – PRINCIPALUL IMPOZIT INDIRECT

Prescurtarea împământănită a denumirii: TVA este principalul impozit indirect stabilit si perceput asupra valorii adaugate în fiecare stadiu al producției și al distribuției bunurilor economice, oricare ar fi proveniența lor, din producția proprie, națională sau import.

Prin stabilirea valorii adaugate se evita înregistrările repetate ale consumurilor externe. TVA este un impozit de consum, iar drept consecință cel care suporta aceasta sarcină fiscală este consumatorul final, societatea comercială având rolul de a colecta și vărsa la bugetul statului taxa pe valoarea adaugată. Privit din perspectivă fiscală, TVA are un caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor rezultate atât din activitatea curentă de exploatare, cât și din activitatea financiara de fructificare a capitalurilor disponibile.

Din punct de vedere juridic, așa cum este prezentat în Dicționarul juridic Rubinian, TVA „reprezintă un impozit neutru și unic, deoarece se aplică asupra tuturor activităților economice, iar nivelul ei este independent de întinderea circuitului economic”. Cuantumul acestuia este fracționat, deoarece se calculează pentru fiecare stadiu care intervine în producerea și comercializarea bunului economic.

Sistemul fiscal – noțiuni generale

Conform dicționarului Larrousse, fiscalitatea reprezintă "totalitatea impozitelor și taxelor, a reglementărilor de natura fiscală precum și a aparatului fiscal ce vin să influențeze direct sau indirect activitatea unui agent economic denumit contribuabil".

Realizarea resurselor financiare ale statului se bazează mai ales pe prelevările de natura taxelor și impozitelor, de la persoane fizice și juridice care locuiesc sau își desfășoară activitatea pe teritoriul unui stat. In aceste condiții fiscalitatea reprezintă sistemul de legi, reglementări și dispoziții referitoare la stabilirea, așezarea și perceperea impozitelor și taxelor ce alcătuiesc veniturile statului.

Sistemul fiscal reprezintă ansamblul conceptelor, principiilor, metodelor și proceselor referitoare la proiectarea, legiferarea, așezarea și perceperea obligațiilor fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului, de asigurare a veniturilor financiare publice.

Sistemul fiscal așa cum este el astăzi legiferat și orientat are două funcții principale și anume :funcția socială, potrivit căreia sunt favorizați categoriile de contribuabili cu venituri mai mici și greutăți materiale mai mari, ca și agenții economici care angajează nevăzători, handicapați, etc. Și funcția stimulativă orientată spre persoanele juridice în primul rând, ea asigurând facilități agenților economici.

Relația contabilitate – fiscalitate.

Evoluția sistemelor contabile, naționale și internaționale, legate de globalizarea economiilor, sunt angrenate într-un proces de adaptare la cerințele evoluției și prin prisma relațiilor contabilitate – fiscalitate.

În concordanță cu realitatea actuală , fiscalitatea își are o dinamica proprie în contextul economico-social, macro- și micro- economic. Politicile fiscale devin tot mai mult o așa numită „matematică vie”, în care totul pornește de la rațiunea de a armoniza interesele personale cu cele sociale pe calea impozitelor, care trebuie stabilite pe bază de principii clare și sănătoase de echitate fiscală, economică și socială. Totodată, fiscalitatea poate fi privită ca și o artă a rațiunii economice, sociale și politice, deoarece în stabilirea, perceperea și evidența impozitelor nu există tipare sau prototipuri care să se aplice în orice țară; chiar și în același teritoriu, strategia fiscală se schimbă frecvent.

În practica economiei naționale, adaptarea fiscalității la cerințele prezentului, se realizează, în mare măsură, prin aplicarea prevederilor noului Cod fiscal. Armonizările sistemului fiscal cu contabilitatea firmei converg spre elaborarea unei metodologii contabile de reprezentare cât mai fidelă a realității întreprinderii, confruntată cu fenomene inflaționiste, prin care să se atenueze și să se elimine reprezentarea contabilă denaturată a realității. Delimitarea obligațiilor fiscale ale societății comerciale trebuie făcută în strânsă concordanță cu parametrii și criteriile de gestiune a fiecărei firme. Prin obiectivele contabilității se înscrie și reflectarea drepturilor și a obligațiilor persoanelor fizice și juridice, în expresie valorică, ceea ce constituie esența abordării juridice a patrimoniului, aflată între fiscalitate și contabilitate.

Într-un context mai larg, conectarea sistemelor fiscale la cele contabile se poate realiza prin soluții alternative, care vizează mediul pieței și cerințele de echilibrare. În domeniul fiscal, armonizările se referă la impozitele care pot intra sub incidența echilibrărilor și nivelul până la care se pot realiza echilibrări.

În întreprinderi, decizia privind conectările conectivitate – fiscalitate este puternic influențată de preocuparea managerilor pentru creșterea randamentului investițiilor și pentru reducerea costurilor.

Referitor la gradul de armonizare a raportului fiscalitate – contabilitate, în plan global macro-economic, este amintită, adeseori, sintagma „armonizarea nu înseamnă uniformizare”. Pentru evitarea distorsiunilor privind localizarea sediului social și a tendinței de folosire incorectă a contabilității întreprinderii cu subunități în mai multe regiuni geografice, soluția este de impozitare a profitului global al întreprinderii. O astfel de abordare ar limita evaziunea fiscală și ar obliga autoritățile fiscale să coopereze mai bine și să adopte un sistem comun privind impozitarea dividendelor.

Referitor la fiscalitatea indirectă, menținerea unor diferențe importante de impozitare, între limitele convenite între țări, este soluția ce poate fi luată în considerare pentru stabilirea cuantumului TVA și accizelor. Până în prezent, încercările de uniformizare a cotelor la TVA sau de aliniere a accizelor la un nivel minim, nu au avut sorți de izbândă, dat fiind faptul că acestea sunt folosite și ca pârghii statale de echilibrare bugetară.

În condițiile globalizării, piața unică favorizează manifestarea liberalismului economic, care promovează armonizarea prin intermediul pieței. Adepții acestei strategii își promovează opțiunea prin faptul că o anumită concurență și tip de economie reclamă și impune un sistem fiscal-financiar optima la nivel comunitar, susținut economic și performant în competiția cu alte piețe integrate.

Experții în domeniul economico-financiar apreciază că deciziile fiscale trebuie să rămână apanajul autorităților naționale, iar o măsură adoptată într-o țară care-și dovedește eficacitatea, trebuie analizată, adaptată și generalizată în celelalte țări. Reformele fiscale trebuie concepute astfel încât să reflecte și cerința armonizărilor fiscale printr-un compromis rezonabil între suveranitatea națională și dezideratul eliminării barierelor fiscale care impietează asupra funcționării normale a pieței unice.

În acordul de asociere al României la UE, semnat la Bruxelles, la 1 februarie 1993, se prevedea că armonizarea legislației fiscale românești cu care comunitară este o condiției fundamentală de integrare a țării noastre în structurile europene, iar adaptarea sistemului fiscal la cerințele mecanismelor pieței unice reprezintă un obiectiv strategic național în perioada pre-aderării.

Ca utilizator al informației obținute din contabilitate, organele fiscale le interpretează în funcție de interesele proprii, care nu coincid întotdeauna cu interesele companiei. Dintotdeauna, pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza acestei probleme a fost generată de neînțelegerile dintre principiile contabile subordonate imaginii fidele asupra patrimoniului și principiile fiscale de impunere ale întreprinderii.

Atât timp cât normele contabile și fiscale vor fi stabilite de același organism (Ministerul Finanțelor) și cât fiscul este reticent la soluțiile propuse de contabili, este evident că la atingerea obiectivelor contabilității nu se poate ajunge decât prin filtrul fiscal care poate denatura sensul informației contabile. Bilanțul contabil actual se regăsește la intersecția unor reguli contabile și fiscale, ceea ce poate conduce la denaturarea informației contabile. Se poate afirma că în acest bilanț, fidelitatea informației contabile este sacrificată într-o anumită măsură și cu bună știință economiei fiscale.

Principiile impunerii

Obiectivele social-economice îndeplinibile printr+o polică fiscală adaptată mereu schimbărilor, sunt date de dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor și constituie elementele esenșiale ale sistemului fiscal. Toate acestea sunt realizabile prin respectarea anumitor cerințe ce dau raționalitate sistemului fiscal implementat. Totalitatea cerințelor și a normelor de respectat sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii și au fost formulate inițial, de Adam Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii.

Apariția impozitelor în sarcina societîților comerciale a generat necesitatea introducerii unor criterii cât mai riguroase pentru stabilirea bazei de impunere. O nouă comandă socială a fost introdusă în cadrul contabilității. Contabilitatea este în măsură să prezinte „toate cantitățile patrimoniale producătoare de venit ca și toate veniturile produse”, prin intermediul bilanțului și contului de profit și pierdere. În aceste condiții, apare un nou utilizator al informației contabile și contabilitatea trebuie să își adapteze instrumentele de lucru pentru a răspunde noilor cerințe.

Codul Fiscal reglementează principiile generale ale impozitării în România, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale și al altor participanți la relațiile reglementate de legislația fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii, răspunderea pentru încălcarea legislației fiscale, precum și modul de contestare a acțiunilor organelor fiscale. Codul fiscal este modificat și completat anual, în corespondență cu progresele în mediul de afaceri, diversificarea relațiilor și formelor de cooperare, perfecționarea mecanismelor de management și a proceselor tehnologice, dezvoltarea tehnologiilor informaționale.

Potrivit lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului trebuie să stea următoarele principii sau maxime: principiul justeții impunerii cunoscut și sub denumirea de principiul echității fiscale, potrivit căruia cetățenii fiecarui stat trebuie să contribuie cu impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcție de veniturile pe care le obțin sub protecția statului; principiul certitudinii impunerii, vizează legalitatea impunerii și presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară, iar termenele, modalitățile de percepere a impozitelor, sumele de plată trebuie să fie clare și cunoscute de fiecare plătitor; principiul comodității perceperii impozitelor, potrivit căruia impozitele trebuie să fie percepute la termenele și în modaliățtile cele mai convenabile pentru contribuabili; principiul randamentului impozitelor presupune încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli și totodată acestea să fie cât mai puțin apăsătoare pentru plătitori.

În aceeași arie intră și alte categorii de principii, ce au fost formulate de francezul Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie. În concepția lui Maurice Allais , principiile impunerii sunt următoarele: individualitatea ce presupune că prin intermediul fiscalității trebuie să se dezvolte personalitatea fiecărui cetățean; nediscriminarea, ce presupune că odată stabilite impozitele și taxele, acestea să nu dea naștere la discriminări în rândul contribuabililor; impersonalitatea, ce presupune că sunt preferabile impozitele asupra fiecărui bun sau operațiune în parte, decât impozitele sintetice; neutralitatea presupunând că utilizarea sistemului de impozite și taxe să favorizeze dezvoltarea economiei; legitimitatea, presupune că fiscalitatea trebuie să facă distincție între veniturile legale și cele ilegale; lipsa arbitrariului ce presupune existența unui cadru legislativ clar, concis, concret și care să nu dea naștere vreunui arbitrariu.

În lipsa unei politici fiscale raționale, și fără o politică fiscală concentrată pe îmbunătățirea stării economice și pe creșterea performanțelor și a profitabilitîții, atât la nivelul persoanelor juridice, cât și a celor fizice, nici producția, investițiile și nici nivelul de trai nu pot să înregistreye creșteri în valoare absolută.

În momentul în care sarcinile fiscale sunt împovărătoare, contribuabilii au tendința să nu-și declare în totalitate veniturile realizate și să nu se achite față de obligațiile fiscale. De asemenea, excesivitatea sarcinilor fiscale atrage după sine amploarea evaziunii fiscale.

Pentru a nu se ajunge la astfel de situații neconfortabile pentru contribuabili și pentru organismul fiscal de colectare se poate acționa în sensul diminuării fiscalității asupra cetățenilor , în România înregistrându-se conform statisticilor Rapoartelor Europene de la jumătatea anului 2014, cea mai ridicată presiune fiscală asupra cetățeanului din Uniunea Europeană, se poate acțționa în sensul reducerii impozitelor și contribuțiilor aferente veniturilor cetățenilor, prin modificarea pragurilor de venituri la care se aplică impozitul, prin stimularea creării de noi locuri de muncă și stabilirea unor norme de neimpozitare a societăților comerciale ce creează noi locuri de muncă în primii doi ani de activitate. Reducerea cotelor de TVA pentru alimente, medicamente, energia și gazul utilizate în scop casnic poate fi considerată o altă formă de relaxare fiscală, iar prin stimularea exportului prin menținerea unei cote reduse de impozitare a profitului obținut din export; prin stimularea investițiilor prin scutirea totală sau parțială de la plata impozitului pe profit pentru profitul reinvestit se poate ajunge la diminuarea corupției și a evaziunii fiscale și se poate ajunge la o colectare a taxelor și impozitelor mult mai performantă..

O schimbare de fond și formă este necesară, atât la nivel național, cât și în profil teritorial, în domeniul fiscalității în România de azi, și ea este legată de asigurarea calității cheltuirii banului public, astfel încât, să se realizeze satisfacerea deplină a tuturor membrilor societății prin serviciile publice oferite.

Calitatea serviciilor publice reprezintă o „valoare universală”, „un factor de bază al creșterii economice”, iar „preocuparea pentru ridicarea ei trebuie să pătrundă în toate sferele procesului de producție, toate momentele deciziei economice și ale activității de conducere” .

Respectarea principiilor impunerii conform normativelor fiscale, atât din partea puterii administrative – statul, cât și a contribuabililor, va duce la eficientizarea activității din domeniul fiscal și astfel progresul statului va fi necontenit vizibil și se va simții la nivelul serviciilor publice oferite.

Clasificarea obligațiilor fiscale

Multitudinea obligațiilor fiscale, modul lor de formare, percepere și așezare și diversitatea situațiilor impunerii fiscale au făcut posibilă ca odată cu trecerea timpului și a perfecționării principiilor fiscale să se realizeze și o clasificare a acestora în funcție de diferite criterii și diferite elemente distinctive ale obligației.

Începând cu 1 ianuarie 2004, în România a intrat în vigoare Codul Fiscal, cu îmbunătățirile și completările ulterioare, cod ce reglementează sistemul fiscal din țara noastră prin crearea unui sistem ce se bazează pe respectarea echității fiscale.

Capitolele și articolele Codului fiscal cuprind următoarele elemente fundamentale :Prevederi generale, ce au ca finalitate prezentarea scopului și sfera de cuprindere a codului fiscal; impozitele și taxele reglementate de codul fiscal; interpretarea și modificarea codului fiscal prin aplicarea principiilor fiscalității; modificarea Codului fiscal; norme metodologice, instrucțiuni și ordine; înființarea și funcționarea comisiei fiscale centrale; definiții ale termenilor comuni; definiția sediului permanent; și nu în ultimul rând reguli de aplicare generală, moneda de plată și de calcul a impozitelor și taxelor; venituri în natură; prevederi speciale pentru aplicarea codului fiscal; venituri obținute din/în România.

Obligatiile fiscale în finalitatea lor se concretizează în sumele de bani pe care contribuabilii sunt obligați să le plătească pentru serviciile publice de orice natură pe care statul le asigură și sunt materializate prin taxe și impozite. Numai în aceste condiții ia naștere dreptul statului de a parcepe aceste sume de bani și totodata creanța fiscală sau venitul fiscal/public. Obligațiile fiscale ale contribuabililor pot astfel îmbrăca două forme distincte: aceea de impoyite și de taxe. Și taxele sunt instituite prin lege și au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se în anumite scopuri precise.

În cadrul taxelor există și taxe care sunt obligatorii numai dacă populația solicită un serviciu și presupun o contraprestație, adică sunt condiționate. În această categorie intră unele taxe administrative de genul taxelor notariale sau a taxelor de pașaport.

În funcție de destinația obligației fiscale regăsim obligații fiscale pentru bugetul de stat și obligații fiscale pentru bugetele locale.

Obligațiile fiscale față de bugetul de stat:

Impozitul pe profit – Impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului. Impozitul pe profit intra in categoria impozitelor directe și se aplică asupra profitului brut calculat conform normelor în vigoare asupra căruia se aplică cota de impoyitare standard de 16% sau cota diferențiată în funcție de reglementările aflate în vigoare.

Impozitul pe venit – reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual impozabil.

Obiectul impozabil este constituit din veniturile obținute de persoanele fizice din: industrie, comerț, agricultură, bănci, asigurări, profesii libere, etc., în calitate de propretari, mici meșteșugari , funcționari, muncitori, liberi profesioniști. În principal, fac obiectul acestui impozit și veniturile realizate sub forma pensiilor, în unele țări se impun numai pensiile ce depășesc un anumit plafon. Venitul impozabil este cel care rămâne din venitul brut, după ce se fac anumie scăzăminte, cum sunt: cheltuielile de producție, dobânzile plătite pentru creditele primite, cotizațiile la asigurările de sănătate, de accidente și de șomaj, precum și la casele de pensii, pierderile din activitatea anilor precedenți, pierderile provocate de calamitățile naturale.

În practica fiscală, impozitul pe venit se așează pe fiecare persoană care a realizat venituri, fiind deci vorba de o impunere individuală. Există și tipuri de venituri obținute în comun de mai multe persoane, venituri care nu se pot individualiza. În cazul acestora impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au participat la realizarea acestora, adică pe o familie sau pe o gospodărie. O astfel de situație se întâlnește la impozitul agricol.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor – O microintreprindere, prin definiția dată de Codul Fiscal, este o persoana juridica română care indeplinește cumulativ urmatoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) realizează venituri, altele decat cele din consultanta și management, în proporție de peste 50% din veniturile totale;

b) are de la 1 până la 9 salariați inclusiv;

c) a realizat venituri care nu au depăsit echivalentul în lei a 100.000 euro;

d) capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane fizice, altele decât statul, autoritățile locale și institutiile publice.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderii este opțional, și de aceea micro-întreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului pe venituri începând cu anul fiscal următor, daca nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor.

Astfel o persoana juridică română care este nou-înființată are dreptul să opteze să plătească impozit pe venitul microintreprinderilor, începând cu primul an fiscal, dacă la data înregistrării la registrul comerțului realizează venituri, altele decat cele din consultanța și management, în proportie de peste 50% din veniturile totale și capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decat statul, autoritățile locale și instituțiile publice la data înregistrării la registrul comerțului și dacă are de la 1 până la 9 salariați în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării.

Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România. Conform articolului 113 Cod Fiscal , contribuabili sunt considerați nerezidenții care obțin venituri impozabile din România și care au obligația de a plăti impozit. Sfera de cuprindere a impozitului este stabilită prin lege și se aplica asupra veniturilor brute impozabile obținute din Romania, acestea fiind : veniturile impozabile obtinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt de natura dividendelor de la un rezident; dobânzi de la un rezident; dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent; redevențe de la un rezident; redevente de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevența este o cheltuială a sediului permanent; comisioane de la un rezident; comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent; venituri din activități sportive și de divertisment desfăsurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activități sau de către alte persoane; venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanță din orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obținute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România.

Taxa pe valoarea adăugată: este un impozit indirect de consum, perceput pe majoritatea bunurilor și serviciilor tranzacționate pentru folosire sau consum în UE. Aceasta este percepută pe "valoarea adăugată" la produs în fiecare etapă de producție și distribuție. Acest impozit indirect face obiectul preyentului studiu, iar detalierea caracteristicilor și a reglementărilor fiscale este realizată în cel de+al doilea capitol al lucrării detaliat.

Accizele – sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din productia internă sau din import: alcool si bauturi alcoolice; tutun prelucrat; produse energetice si electricitate.

Productia de produse accizabile reprezintă orice operatiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau transformate sub orice formă, și de aceea produsele sunt supuse accizelor în momentul producerii lor, inclusiv la momentul extractiei acolo unde este cazul, pe teritoriul comunitar sau la momentul importului lor în acest teritoriu. Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum a produselor accizabile. Legislația în vigoare prin Codul Fiscal prevede că persoana/persoanele plătitoare de accize care au devenit exigibile este/sunt cei care dețin produse accizabile, cei care produc astfel de produse, cei care declară sau în numele cărora sunt declarate produsele accizabile în momentul importului.

Taxe vamale:

Taxele de timbru:

Impozitul pe dividende:

Obligații fiscale față de bugetele locale:

Impozitul pe clădiri:

Impozitul și taxa pe teren:

Taxa asupra mijloacelor de transport:

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate:

Impozit pe spectacole: