Turnu Magurele Valorificarea Potentialului Turistic Intre Trecut Prezent

Economie

Turnu Magurele Valorificarea Potentialului Turistic Intre Trecut Prezent

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

Tema proiectului meu este denumită ʺTURNU MĂGURELE – VALORIFICAREA POTENȚIALULUI TURISTIC ÎNTRE TRECUT – PREZENTʺ și este rezultatul curiozității mele și al unei provocări. De ce Turnu Măgurele? Răspunsul poate fi unul simplu, dat de dorința de a cunoaște, de a explora locuri pline de istorie, dar și de modul de evoluție al turismului.

Lucarea de față este un drum prin timp, având scopul de a prezența o imagine de ansamblu a municipiului Turnu Măgurele sub toate aspectele sale.

Sub raport geografic, lucrarea urmărește să pună în evidența etapele de dezvoltare ale orașului, relațiile avute cu cadrul natural, considerat element important în dezvoltarea sa precum și intervenția factorului uman pentru dezvoltarea din punct de vedere turistic.

Pentru întocmirea lucrării de față, s-au folosit o serie de lucrări cu caracter metodologic, date statistice, materiale ilustrative și lucrări care tratează diferite aspect legate de unitatea de studiu.

Municipiul Turnu Măgurele este situat în sudul Câmpiei Române, la confluența Dunării cu Oltul, la intersecția a numeroase căi de comunicație, care au facilitat transportul turiștilor către oraș. Numeroasele vestigii istorice din zonă ilustează trecutul zbuciumat al stramoșilor nostri, impresionând prin, arhitectura, pictura. Dacă în trecut acestea nu constituiau resurse pentru practicarea activității de turism, astăzi reprezintă adevarate puncte de atracție turistică.

Pentru mine redactarea acestei lucrări a reprezentat un act de cultură, care mi-a permis să văd dincolo de aspectul exterior care îl înfățisează orașul actual.

Lucrarea de față nu s-ar fi putut fara sprijitul acordat, pe tot parcursul stagiului de elaborare, de îndrumătorul științific al acesteia, șef lucrări dr. DRAGNEA MIRELA, care prin sugestiile, sfaturile și observațiile domniei sale a contribuit semnificativ la elaborarea proiectului de diplomă.

CAPITOLUL I

CONCEPTE ȘI TERMINOLOGII

1.1 Resurse turistice în municipiul Turnu Măgurele

Parcul central din Turnu Măgurele

Parcul central din Turnu Măgurele denumit și Grădina Publică a luat naștere în anul 1876, fiind creat de un grup de specialiști din București, după tipul unui parc existent în Viena. Parcul

central se întinde pe o suprafață de 2 ha având un numar mare de arbori exotici, cum ar fi salcâmul japonez, ce înflorește în luna august, castani sălbatici sau arbori de Thuya. Se mai întâlnesc trufe de Paeonia arborea cu flori roz-portocaliu, precum și Mahonia aquifolium cu flori galbene și frunze permanente. Parcul se află printre cele mai importante obiective turistice din Muntenia.

Figura 1.1 Parcul central din Turnu Măgurele

Catedrala Sf. Haralambie

În imediata apropiere a parcului există Catedrala Sf. Haralambie, ridicată pe locul unei vechi bisericuțe. Planul acestei clădiri a fost întocmit de către arhitectul francez Andrė Lecomte de Noűy, care a împrumutat multe motive arhitectonice de la biserica mănăstirii Curtea de Argeș. Clădirea în roșu a fost ridicată între anii 1900-1902 din cărămidă confecționată la punctul "Cărămidărie" de sub cartierul Măgurele și adusă la locul de construcție cu vagonete pe linia instalată special. Turnele din față sunt în stil baroc, iar în rest se vede influența bizantină. Acoperișul este făcut din tablă de aramă, iar pictura interioară, executată în ulei pe gled de ghips, a fost realizată de Eugen Voinescu.

Mobilierul, din stejar masiv, a fost executat artistic la atelierul de tâmplarie Ilie Mateescu din oraș. Vitraliile, mari și frumoase, au fost create tot la noi în țară. Printre obiectivele valoroase se numără un candelabru cu șapte lumini, confecționat din aliaj de argint, icoane încărcate cu argint de la vechea biserică, precum și altele mai noi, provenite din donații particulare. Se remarcă armonia între toate piesele: de la mozaic la pictură, sculptură în lemn, în zinc și bronz ori în piatră, și chiar ornamentațiile exterioare de la streașină și de la turle.

Figura 1.1.1 Catedrala Sf. Haralambie din Turnu Măgurele

Muzeul de arheologie și plastică

Clădirea, se află situată lângă catedrală, avand numai un parter în care se găsesc obiecte arheologice aparținând mai cu seama vechii cetăți feudale Turnu, precum și cele descoperite la stațiunea arheologică de la Ciuperceni – comună subordonată municipiului. Se mai găsesc aici și tablouri ale pictorilor locali, donate muzeului de către profesorii de desen din oraș.

Ruinele cetății medievale Turnu se află la o distanță de 4 km de oraș și la 1 km de confluența fluviului Dunărea cu Oltul. Istoricii consideră că Mircea cel Bătrân este cel care a înălțat această cetate, care împreuna cu cele de la Giurgiu, Turtucaia și Brăila reprezentau un lanț de fortificații pe marele fluviu. După domnia acestuia, cetatea Turnu a intrat sub stăpânire otomană, fiind transformată apoi în raia turcească. Va reveni la Țara Românească sub domnia lui Vlad Țepes, pentru scurtă vreme, și mai târziu cu aproape un secol și jumătate, când Mihai Viteazul o va smulge pentru cațiva ani din mainile otomanilor. Analizând porțiunile de ziduri de la temelii, s-a constatat că cetatea avea forma unui poligon neregulat. La jumătatea celor două bastioare de la colțuri, exista un al treilea bastion de formă dreptunghiulară. Turnul rotund din mijlocul cetății a fost adaugat de turci, în cursul refacerii zidurilor distruse și a folosit ca depozit de muniții.

Monumentul Independenței din Turnu Măgurele

Monumentul se află la intrarea în parcul central, reprezentând un dorobanț cu căciula puțin dată pe spate. Acesta a fost creat de sculptorul italian Raffaello Romanelli. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri care ilustrează scene de luptă și un vultur cu aripile desfăcute purtând în gheare un "hrisov" cu numele, săpate în bronz, ale câtorva zeci de eroi teleormăneni din Războiul de Independență. De o parte și de alta a monumentului se află două turnuri turcești capturate de ostașii români la Plevna.

Figura 1.1.2 Monumentul Independenței din Turnu Măgurele

Podul peste râul Sai

Este situat pe DN54, făcând legătura între Turnu Măgurele și Islaz. Este un pod metalic, construit în anul 1917, în timpul ocupației germane. A reprezentat un obiectiv strategic pentru desfășurarea operațiunilor militare.

Turnul de apă din Turnu Măgurele este situat pe strada 1 Decembrie, nr. 8. A fost ridicat în 1915, având ca obiectiv alimentarea cu apă a orașului.

Portul Turnu Măgurele

Ceea ce atrage atenția în acest port, este disimetria malurilor Dunării: cel drept, bulgăresc, tăiat de apă în calcarele podișului prebalcanic, situat în unele locuri la înălțimi de 150-200 m, și cel stâng, românesc, mult mai coborât, continuându-se cu lunca fluviului, lată de 5 km. În locul unde este portul a fost punct de trecere și totodata de tranzacții comerciale din timpurile vechi. În 1885 s-a construit în port un chei de lemn pentru a ușura operațiunile portuare, însă a fost distrus de inundațiile apelor Dunării și Oltului. Calea ferată dintre oraș și port a fost realizată în anul 1892. După anul 1911 au fost construite câteva magazii pentru cereale. Până în 1960, activitatea portuară la Turnu Măgurele a fost mai puțin importantă.

O dată cu construirea Combinatului de îngrașăminte chimice, portul începe să se dezvolte, fiind astăzi dotat cu instalații moderne de încărcare – descărcare. Turnu Măgurele este al patrulea port fluvial al țării privind capacitatea de tranzit. Acesta realizează peste o treime din tonajul mărfurilor transportate prin porturile fluviale.

Figura 1.1.3 Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele

1.2 Rolul turismului și locul acestuia în economie

Ca ramură economică, turismul își aduce contribuția la crearea de venit național și realizarea de încasări valutare. Majoritatea activităților de turism au caracter productiv: transportul, prepararea hranei în restaurante, întreținerea spațiilor de cazare etc. Turismul are unele particularități față de alte ramuri ale economiei, respective:

Serviciile turistice diferă de mărfurile propriu-zise, astfel: Serviciile turistice au caracter intangibil, adică nu pot fi verificate de către turist înainte de efectuarea lor. Serviciile prestate de către unitățile de turism necesită prezența clientului la locul de consum al serviciilor, pentru că prestația turistică nu poate fi expediată la locul cumpărării, cum se procedează cu marfa obișnuită.

În turism se valorifică potențialul complex al unei zone sau stațiuni, respectiv serviciile materiale în structurile de primire turistice (de cazare, alimentație, transport, tratament), infrastructura generală, precum și factorul uman și atracțiile turistice (climă, relief, peisaje, obiective cultural-istorice, tradiții), împreună cu elementele nemateriale (atmosfera, ospitalitatea).

Produsul turistic este perisabil. O marfă obișnuită, un bun fizic se poate stoca și vinde mai târziu, în funcție de conjunctura pieței. O vacanță programată la o anumită dată și nevândută din diferite motive (neobținerea vizei, nerealizarea numărului minim de participanți), se pierde, deoarece nu se poate depozita. Ca urmare, rămân nefolosite locuri rezervate pentru avion, autocar, hoteluri etc., cu plata unor penalizări.

Produsele din ramura turismului au un pronunțat caracter de substituire, în sensul că există o ofertă aproape nelimitată de forme de turism practicate, destinații turistice, structuri de primire turistice de diferite tipuri și confort, pe care clientul le poate compara și selecționa în funcție de motivația sa și bugetul de care dispune.

În turism forța de muncă ocupă o pondere mai mare decât în alte ramuri ale economiei, totuși sunt posibilități mai limitate pentru mecanizarea și automatizarea proceselor de lucru, deoarece multe servicii sunt efectuate direct de către lucrători: agenți de turism, ghizi de turism, recepționeri, chelneri etc. Creșterea în mod exagerat a numărului de servicii pe lucrător, influențează negativ calitatea actului turistic.

Nivelul consumului (încasărilor) în turism este măsurat prin indicatori specifici, calculați per turist, pe feluri de produse turistice, pe structuri de primire turistice etc. El reprezintă un element de bază pentru studierea cererii turiștilor, fundamentarea deciziilor și acțiunilor întreprinse, în vederea adaptării ofertei de produse turistice la cerințele consumatorilor. Nivelul consumului este determinat de veniturile turiștilor, de calitatea ofertei turistice și de alte elemente specifice pieței turistice (legislația vamală și în materie de vize, infrastructura generală).

Turismul se constituie ca o ramură distinctă a economiei naționale, locul lui fiind evidențiat de următoarele elemente:

este o componentă a sectorului terțiar, apartenență susținută de conținutul său (include activități de natura serviciilor: transport, alimentație, oferirea de informații) și de caracteristicile sale (intangibilitate, nestocabilitate, simultaneitatea producției și consumului, consum mare de muncă);

are caracter de ramură de interferență – rezultat a diversității activităților care dau conținut prestațiilor turistice și prezenței unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei: transporturi, alimentație publică – comerț , tratament balneo-medical, ocrotirea sănătății;

este o ramură de sinteză – necesitatea activităților turistice necesită intrari din alte ramuri, ca industria construcțiilor, alimentară, textilă, agricultură, cultură și artă;

dezvoltarea turismului se realizeză într-o strânsă legătură cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale

Cercetările efectuate asupra rolului turismului au arătat că el are un impact considerabil asupra economiei societăților și culturilor diferitelor țări. Acțiunea sa se desfășoară pe mai multe planuri: economic, social, politic.

1.2.1 Rolul economic este pus în evidență de:

-contribuția turismului la creșterea produsului intern brut și a venitului național datorită creșterii volumului încasărilor din turism;

-contribuția lui la valorificarea unor categorii de resurse precum frumusețea peisajului, condițiile de climă, vestigii istorice, care găsesc în turism cea mai bună valorificare;

-contribuția acestuia la creșterea prosperității zonelor în care se dezvoltă turismul (favorizând dezvoltarea infrastructurii în zonă, valorificarea resurselor);

Turismul în Turnu Măgurele este evidențiat de numeroasele vestigii istorice ( Catedrala Sf. Haralambie, ruinele cetății Turnu, Monumentul Independenței), de situarea la zona de confluență a Oltului cu Dunărea, de condițiile de clima prielnice.

Existența portului și a plajei din apropiere au facilitat dezvoltarea turismului în zonă. Turiștii sosiți rămân impresionați de peisajul natural, de disimetria malurilor fluviului Dunărea: malul bulgăresc înalt și cel românesc continuat de lunca fluviului, lină si coborâtă.

1.2.2 Rolul social al turismului:

-contribuția turismului la crearea de noi locuri de muncă și la apariția de noi meserii, și pe această cale reducerea șomajului

-contribuția turismului la refacerea capacității fizice și psihice a oamenilor, cu consecințe pozitive asupra productivității fizice

Parcul central din oraș, monumentele istorice, plaja de la Dunăre,locurile special amenajate pentru pescuit, sunt câteva din locurile în care oamenii se pot relaxa.

1.2.3 Rolul politic:

-turismul contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare aparținând diferitelor culturi

-intensifică și diversifică legăturile între națiuni

1.3 Turismul în municipiul Turnu Măgurele și în localitățile adiacente:

Datorită ascensiunii sale mai cu seamă în ultimele patru decenii, orașul oferă numeroase atracții turistice. Turiștii care se vor opri la Turnu Măgurele, vor ramâne impresionați de aspectul general al orașului de pe Dunăre și de obiectivele, nu puține la număr, cu care este împodobit. Aceste locuri sunt marcate de trecutul zbuciumat, în care cetatea Turnu a avut un rol deosebit, fiind multă vreme apărătoare pentru fruntăriile Țării Românești.

Accesul în municipiul Turnu Măgurele este excelent din toate direcțiile principale (București, Pitești, Craiova), atât pe calea ferată, cât și pe șosea. Apropierea de capitală constituie un avantaj. De asemenea, există posibilitatea trecerii directe în Bulgaria – pietonal sau auto – prin portul care dispue de serviciu ferry–boat.

Activitățile de agrement, în special cele de weekend, sunt favorizate de numărul mare de zile senine, de precipitațiile reduse. Plajele de la malurile Dunării și ale Oltului, precum și locurile prielnice pentru practicarea pescuitului constituie refugiul ideal în zilele călduroase de vară. Drumețiile, relaxările, într-un cadru natural, care și-a păstrat în multe locuri caracterul sălbatic, sunt oferite iubitorilor naturii de Lunca Dunării.

Totodata împrejurimile municipiului oferă vizitatorilor priveliști spectaculoase:

Turnu Măgurele – Islaz: Comuna Islaz este una din cele mai mari din județul Teleorman – este situată pe malul drept al Oltului, aproape de vărsarea acestuia în Dunăre.În malul românesc al Dunării de la Islaz turistul poate vedea miile de cuiburi de lăstuni, cu forfota și zborul necontenit al păsărilor. Pitorescul așezării este dat nu numai de poziția ei pe malul Dunării și Oltului, dar și de plantațiile de vii, renumite în acea zonă. Un punct de interes îl constituie basorelieful din centrul comunei având sculptate în marmură scene de la adunarea care s-a desfășurat la 1848. În preajma lui se desfășoara astăzi serbări.

Turnu Măgurele – Plopii Slăvitești: De remarcat pe acest drum sunt ruinele unei biserici de cărămidă cu formă de corabie, ridicată în anul 1600, în comuna Lunca, precum și pădurea de foioase, în care predomină stejarul de luncă, și care oferă frumoase popasuri la iarbă verde sau partide de pescuit în Olt. Împrejumile așezării Plopii Slăvitești sunt deosebit de pitorești. O atracție pentru vizitatori o constituie pădurea din lunca Oltului, formată în mare parte din stejari, ulmi, frasini cu vârste cuprinse între 300-400 de ani. Cei ce ajung aici se pot bucura și de poienile din pădure în care se găsește laleaua de pădure (Tulipa silvestris). De asemenea, în stejarii foarte înalți se pot găsi cuiburi de barză neagră (Ciconia nigra), păsări mai rar întâlnite în țara noastră. Pescuitul sportiv se poate practica pe Dunăre (cu brațele secundare Dunărica și Pasărea), în lacuri naturale și amenajate (iazuri, heleștee), dintre care cele mai mari sunt Suhaia și Fățana. Fauna acvatică are un important potențial piscicol: crap, somn, știucă, șalău, caras – în apele interioare, scrumbie, nisetru, păstrugă, păstrăv de mare, morun – în Dunăre.

Turnu Măgurele – Roșiori de Vede – Alexandria. Pentru turiștii care îi intereseaza urme ale trecutului, precum și așezări cu o anume rezonanță în istoria patriei se recomandă varianta de drum pe valea Călmățuiului. În drum spre Alexandria, la o distanță de câțiva kilometri de oraș se afla popasul turistic "Hanul Diligenței", numit astfel pentru că pe aici treceau pe vremuri diligențele poștei spre București și invers. Așezat pe un platou înalt al terasei Dunării, de unde se poate admira întreaga luncă a fluviului, acesta ofera un prilej de oprire pentru relaxare. Popasul este construit din hanul respectiv și căsuțe, unde turiștii pot înnopta. De aici se poate vedea o bună parte a orașului precum și țărmul înalt bulgaresc de pe malul drept al fluviului Dunărea.

În apropierea hanului, se observă stațiile de pompare a apei din cadrul sistemului de irigații Olt – Călmățui. Apa circulă prin canale deschise, protejate cu dale de beton pentru împiedicarea infiltrării ei în sol. Sistemul de irigații Olt – Călmățui funcționează din 1975 și a transformat zonele afectate de secetă, din jurul orașului Turnu Măgurele, în mari grădini roditoare.

În drum spre Alexandria se găsește frumoasa câmpie agricolă teleormăneană bogată în cereale, legume și alte plante care îi dau farmec din primăvară până în toamnă. În comuna Putineiu, turistul poate vizita rămășițele fortificației romane. Fortificația, de formă pătrată, a fost ridicată de legiunile romane cu vedere spre valea largă a Călmățuiului. Aceasta făcea parte din linia fortificată Limes transalutanus, care avea rolul de a apăra cealaltă linie fortificată ce se întindea de-a lungul Oltului, Limes alutanus.

Tot pe acest drum, în comuna Salcia, mai putem vizita casa marelui scriitor Zaharia Stancu. Zaharia Stancu s-a născut la data de 5 octombrie 1902 și a fost scriitor român, director de teatru, autor, jurnalist. Cea mai cunoscută lucrare a sa, a fost romanul "Desculț" (1948) fiind cel mai tradus roman românesc (24 de limbi, inclusiv limba japoneză). La vârsta de 13 ani a abandonat școala, și până în anul 1919 a avut diverse meserii, când și-a continuat studiile la Universitatea București, specializarea Literatură și Filosofie. După terminarea facultății, devine jurnalist. În timpul regimului fascist i s-a interzis să mai publice, fiind și închis înainte de cel de Al Doilea Război Mondial. Din anul 1946, va ocupa, timp de 20 de ani, postul de director al Teatrului Național din București. A fost și membru al Academiei Române și Președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Casa memorială este formată din două încăperi. În prima încăpere sunt expuse obiecte, documente și fotografii care surprind viața și activitatea literară a scriitorului. De asemenea, sunt expuse manuscrise, ediții din volume și reviste, studii ale scriitorului, diverse premii etc. Tot aici, se poate admira caricatura scriitorului realizată de graficianul și caricaturistul român, Iosif Ross, care a primit titlul de Maestru Emerit al Artei, titlu oficial acordat unei persoane pentru activitatea deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei. A doua încăpere încearcă să reconstituie parțial biroul de lucru din București: suportul de călimară din bronz și mapa cu însemnele bufniței, primite de la scriitorul rus Leonid Leonov, numit de unii un Dostoievski al secolului 20, cuțitul pentru ascuțit creioane, o plachetă din bronz cu portretul acestuia. Aici sunt expuse și poze ale autorului, medalii, copii după manuscrise și prestigiosul premiu ʺGotfried von Herderʺ oferit de guvernul austriac în 1971.

Circuitul monumentelor istorice include peste 50 de obiective de interes, atât din municipiul

Turnu Măgurele cât și din împrejurimile acestuia: Monumentul Proclamația de la 9/21 iunie 1848 (Islaz), Ruinele cetății medievale Turnu (Turnu Măgurele), Cetatea geto–dacică de tip dava (Zimnicea), Catedrala Episcopală Sf. Alexandru (Alexandria), Foișorul conacului C. Noica (Vitănesti), Telul gumelnițean de la Bran (Măgura). În acest circuit pot fi incluse și muzeele: Muzeul Județean Teleorman (Alexandria), Muzeul Municipal de Istorie Petre Voivozeanu (Roșiori de Vede) și Muzeul Sătesc de Etnografie (Drăcșeneni).

1.4 Infrastructura turistică

Infrastructura turistică cuprinde toate bunurile și mijloacele create de om, care să pună în valoare resursele turistice naturale și antropice de care dispune un anumit teritoriu. Dezvoltarea fenomenului turistic nu se poate realiza fără existența unei infrastructuri turistice adecvate. Structural, infrastructura turistică include: baza de cazare, baza de alimentație publică, căile și mijloacele de transport turistic, dotările pentru agrement, dotările auxiliare sau complementare.

Cazarea în municipiul Turnu Măgurele se poate face în hotelul Turris, situat pe bulevardul Independenței având un numar de 208 locuri de cazare. Hotelul are trei restaurante, cu 155 de locuri. În municipiu mai există trei restaurante cu 600 de locuri. Ca și facilități acesta are minibar în cameră, grup sanitar propriu, încălzire centrală, living, parcare proprie.

La 10 km de orașul Turnu Măgurele, la vărsarea Oltului în Dunăre, în localitatea Islaz, se găsește Vila Giulia. Aceasta oferă turiștilor ocazia de a asista și participa la prepararea felurilor de mâncare traditională: faimoasele grătare românești sau tradiționala saramură de pește proaspăt. Vila Giulia prezintă toate facilitățile unei cazări de patru margarete. Turiștii pot face plimbări cu barca sau cu bicicleta prin împrejurimi.

În zilele de astăzi turistul dispune de mijloace multiple de deplasare (tren, autobuz, autoturism). Cel mai utilizat mod de transport în municipiul Turnu Măgurele este cel rutier. De asemenea există și mijloc de transport feroviar cu o lungime de 120 km. Legătura între Turnu Măgurele și Nicopole se face cu ajutorul ferry-boatului. Acesta are o capacitate maximă de 6 TIR-uri sau 32 de autoturisme și traversează Dunărea în 8 minute. Pentru drumețul care dorește să cunoască orașul și împrejurimile sale este recomandat mersul pe jos.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA GENERALĂ A MUNICIPIULUI

TURNU MĂGURELE

2.1 Incadrarea în teritoriu:

Municipiul Turnu Măgurele este amplasat în sudul României, în sud-vestul județului Teleorman, în apropierea confluenței Oltului cu Dunărea. Din punct de vedere geografic, acest perimetru se încadrează în marea unitate Câmpia Română – subunitatea Câmpia Burnasului.

2.2 Limite:

Limitele administrative ale teritoriului sunt reprezentate de:

– la N-NV comuna Lița;

– la E – comuna Ciuperceni;

– la S – fluviul Dunărea (5 km distanță)

Figura 2.2.1 Harta municipiului Turnu Măgurele

2.3 Căile de acces și drumurile principale:

Accesul în orașul Turnu Măgurele se face atât pe căi ferate cât și pe căi rutiere, dense , modernizate. Linia feroviară Conțești – Roșiori de Vede – Turnu Măgurele are o lungime de 120 km și asigură legătura dinspre nord. De fapt, această parte de cale ferată face legătura cu magistrala feroviară București – Rosiori de Vede – Craiova și mai departe spre Timișoara. Din București spre Turnu Măgurele se poate ajunge pe drumul national E52, prin Alexandria. De la Roșiori de Vede pleacă spre Turnu Măgurele DJ 65 A, în întregime modernizat. De la Craiova,pe șoseaua Craiova – Caracal și apoi pe DJ 52 A, prin Plopii Slăvitești, se poate ajunge cu autoturismul sau cu autobuzul. De la Corabia, prin comuna Islaz, turistul parcurge pana la Turnu 31 km. Trecerea peste râul Olt se face pe un pod de vase din luna aprilie până în luna noiembrie.

Întreprinderea județeană de transport auto efectuează curse de călători pe șase trasee: Alexandria – Turnu Măgurele; Zimnicea – Turnu Măgurele; Băcălești – Nicolae Bălcescu – Putineiu – Turnu Măgurele; Beciu – Turnu Măgurele; Islaz – Turnu Măgurele; Calafat – Corabia – Turnu Măgurele; Roșiori de Vede – Putineiu – Turnu Măgurele .

Transportul public.Transportul de călători este organizat atât în interiorul municipiului cât și pentru a face legătura cu celelalte localități învecinate, cu scopul de a deservi activități economice și sociale ale populației. Transportul public de călători în trafic este asigurat de un număr de 71 de mijloace de transport, cu o capacitate totala de 2.071 de locuri.

2.4 Factorul istoric în dezvoltarea turistică a regiunii:

Zona care înconjoară orașul Turnu Măgurele a fost intens cercetată de istorici și arheologi precum Augustin Treboniu Laurian, Cezar Bolliac, Grigore Tocilescu. Unii dintre aceștia au efectuat cercetări și la ruinele cetății Turnu. Augustin Treboniu Laurian, a afirmat într-un articol publicat în "Magazin istoric pentru Dacia" ca: "Fundamentele lui (ale castelului – n.n) formează o figură pătrată cu un diametru de 35 pași și sunt înconjurate de un șanț de 5 pași. În aceste fundamente aflarăm mai multe pietre tăiate, de o mărime grozavă, mai multe bucăți de cărămidă și un ciment ce încă s-ar socoti de lucru roman. Eu sunt de părere că această zidire nouă s-a ridicat pe ruinele unui turn roman, ca și cel de la Giurgiu."

Multă vreme s-a acreditat ideea că cetatea Turnu a fost ridicată pe ruinele unui vechi castel roman, zidit de însuși împăratul Traian. Însuși Grigore Tocilescu, care a cercetat la rândul său zidurile cetății, considera că primii întemeietori ai ei au fost tot romanii. "Ruinele acestui castel – spune el în lucrarea "Monumente epigrafice și sculpturale" – ne arată pe lângă o zidărie mai noua de piatra moale adusă de peste Dunăre,legată cu var, cărămizi late, bine arse și un mortar tare, așa cum numai romanii știau să fabrice." Marele istoric Nicolae Iorga credea că cetatea data din epoca romana târzie, fiind construită de împaratul Constantin cel Mare.

În al patrulea deceniu al secolului nostru, ruinele cetății de la Turnu au fost cercetate sub raport arheologic, trecându-se la efecturea de săpături. Cu ajutorul Comisiei Monumentelor Istorice, arheologul Grigore Florescu face săpături sistematice la turnul și zidurile cetății. Studiind ruinele acesteia, efectuând săpături, Gr.Florescu descrie incinta, turnul rotund și cele nouă turnulețe masive, precum și șantul de apărare, lat de 6 m și adanc de 2,5 m – 3 m. Acesta considera că cetatea Turnu este o construcție din epoca romană târzie, mai precis din vremea lui Constantin cel Mare. Florescu susține că pietrele cu inscripții latine, cât și unele obiecte au fost aduse în timpul refacerii zidurilor de către Mircea cel Bătrân de la sud de Dunăre.

Cercetările din 1978 realizate de Gh.Cantacuzino au infirmat atât ipoteza lui Tocilescu, după care Turnu s-a ridicat pe ruinele vechiului Turris, cât și cea a lui Gh.Florescu , care data cetatea din vremea romană târzie. În realitate cetatea Turnu a fost ridicată la sfarșitul secolului al XIV-lea, pentru apărarea Țării Românești în fața pericolului turcesc din sudul Dunării. La expediția de pe Dunăre din anul 1445, Vlad Dracul afirma că: "fiecare piatră din această cetate il costase pe fiul său un bolovan de sare". Ridicarea cetății s-a făcut înainte de anii 1393-1394, când Mircea era încă stăpânul ambelor maluri ale fluviului. Un document slavon din 1432, emis de Alexandru Aldea – citat de către C.C. Giurescu – arată că această fortăreață mai era numită "Pirgos", care în grecește înseamnă "turn". Majoritatea documentelor care urmează celui citat folosesc însă denumirea Turnu, datorită formei cetății.

In 1389 pe Câmpia Mierlelor, sultanul Murad a fost asasinat în cort, noul sultan fiind desemnat Baiazid. Patru ani mai târziu , otomanii cuceresc întreaga Bulgarie, transformându-se mai târziu în pașalâc. Nu mult dupa aceea, Serbia a împărțit aceeași soartă. Baiazid nu putea să uite sprijinul lui Mircea acordat cneazului sârb la Câmpia Mierlelor, astfel că în toamna anului 1394 trece Dunărea pe la Nicopole și Turnu, îndreptându-se în fruntea unei puternice armate către inima Țării Românești. Mircea îl aștepta pe sultan la Rovine cu o armata mult mai mica. Victoria a fost de partea voievodului român , dar în fața mulțimii reorganizate, Mircea a trebuit să se retragă spre Argeș. Cetatea Turnu este și ea cucerită de otomani, sultanul trimițând aici o garnizoană, iar după victoria de la Nicopole asupra cavalerilor (1396), a numit la Turnu un conducator otoman. Cetatea este însă recucerită de către Mircea cu ajutor din partea regelui Ungariei, Sigismund, și a voievodului Transilvaniei.

Timp de peste două decenii, Cetatea Turnu a rămas sub stăpânirea Țării Românești, perioadă în care Mircea a obținut mari succcese diplomatice. Spre sfarșitul domniei lui Mircea (1417) cetatea Turnu va intra sub stăpânire turcească, ca și cea de la Giurgiu. Mohamed I va ocupa aceste cetăți pe care le va transforma mai târziu în raiale. Voievozii munteni au căutat să recucerească această cetate, și să o redea Țării Românești. Astfel de încercări au facut Dan al II-lea în 1427, Vlad Dracul în 1445, Vlad Țepes in 1462, Radu de la Afumați în 1521, care au obținut stralucite victorii împotriva otomanilor, dar din nefericire nu au reușit să readucă cetatea.

Figura 2.4.1 Raiaua Turnu

În timpul domniei lui Radu Paisie, fiul lui Radu cel Mare, turcii întăresc din nou cetatea. Cetatea Turnu va constitui un "ghimpe" în coasta Țării Românești. Pe aici vor trece armatele otomane conduse de însuși Mohamed al II-lea pentru a-l sprijini pe domnitorul Vlad Țepes, care ridicase sabie antiotomană. În decembrie 1594, Mihai atacă cetățile și fortificațiile turcești de pe ambele maluri ale Dunării, recucerind și cetatea. Dionisie Fotino face urmatoarea delimitare a raialei Turnu:…" de la marginea, despărțind împrejmuirea Culei de cetate de pământ, de la Troian pe uscat trece pe aproape o movilă ce este pe marginea Troianului; de acolo merge la alte două movile, tot pe marginea Troianului, de unde merge la drumul numit al Banului, drept în sus pe apa numită Hârlău și se întinde printre vii până la biserica ce era pe un sat desființat al Țării Românești.

Hotarul urma pe măgura între viile Ciupercenilor, din care jumătate rămâneau la Cule și jumătate la Țara Românească. Se întindea la măgura Drumul Vierilor până la altă măgură și iarași până la gura Rusciucului și la măgura de la Gunoiul Dușman, tot pe drumul Banului, întins la marginea moșiei lui Pehlivan Oglu, spre Cule, care rămânea în țară, până la apa Hârlăului spre Dunăre, până la moara Pașei, ce era la satul Piscul și tot pe apa Hârlăului, până unde se varsă în Olt, din jos de Romanați, până la gârla care se desparte din Olt sub numele de Oltișor și se varsă în Dunăre, iar din jos de Islaz își face Dunărea hotar.ʺ

Din cele arătate cu privire la istoria cetății Turnu rezultă că în aceste locuri s-au desfășurat numeroase evenimente, mai cu seamă ciocniri armate pentru stăpânirea punctului strategic pe care l-a reprezentat Turnu cu cetatea sa." Toate aceste lupte erau comandate de importanța ce o avea cetatea Turnul, în calitate de cap de pod al Nicopolei, în drumul pasului balcanic al Sipcei, pe unde trecea principalul drum către Constantinopol, precum și cel către Sofia, vechea Serdica", scrie Mihai Draghicescu.

2.5 Populația

De-a lungul timpului municipiul Turnu Măgurele a cunoscut o evoluție demografică oscilantă, marcată fie de perioade de creștere, fie de stagnări și regres. Înființat în 1836, ca urmare a necesității economice, orașul Turnu Măgurele s-a dezvotat lent. Recensământul din 1867 indică un număr de 5060 de locuitori, ceea ce reprezintă o creștere accelerata a populației, care în 20 de ani a crescut de 5,4 ori.

Al doilea Război Mondial și foametea ce a urmat (1946-1947) au dus la scăderea numărului de locuitori. După anul 1956 are loc o crește semnificativă a populației, forța de muncă provenind din cadrul județului dar și din celelalte județe. După anul 1990, evoluția orașului este determinată de o serie de procese socio-economice, precum: reîmproprietărirea, restructurarea economiei, mișcarea migratorie urban-rural, migrația externă. Restructurarea economiei, închiderea sau redimensionarea marilor agenți economici au condus la disponibilizări masive și la apariția de forme sociale noi, precum șomajul, determinând migrarea populației către zona rurală învecinată sau către alte regiuni aspiratoare de forță de muncă. În urma ultimului recensământ se constată o populație de 24772 persoane.

Figura 2.5.1 Evoluția numerică a populației municipiului Turnu Măgurele

Densitatea populației este reprezentată de raportul dintre populație și teritoriul ocupat de aceasta. Acesta este un indicator important pentru că semnalează gradul de antropizare, depinzând de potențialul natural și economic.

Tabel nr.1

Densitatea medie a populației (loc/)

Variabilitatea densității este dată de evoluția numerică ascendentă sau descendentă a orașului. Aceasta mai depinde și de schimbările administrative, după anul 1968 municipiul Turnu Măgurele a luat în componență și satele Odaia și Măgurele, crescând atât populația orașului cât și suprafața acestuia.

Natalitatea și mortalitatea, influențează sensul evoluției numerice, dându-i un caracter ascendant sau descendent. Rata medie a natalității a cunoscut evoluții fluctuante, cu perioade importante de creșteri (1965-1980) când se ajunge la valoarea de 20,34% (1980), după care urmează o perioadă de scădere accentuată (1985-1989) și lentă (1990-1995), iar în ultima perioadă se remarcă o evoluție aproape constantă în jurul valorii de 8,5%.

Scăderea natalității este efectul migrației populației către alte centre urbane, al instabilității economice și al îmbătrânirii populației, dar mai ales al nesiguranței locului de muncă. Mortalitate reprezintă frecvența deceselor, pe o perioadă determinată, produse în rândul populației. Datele calculate arată un trend ascendent, maximul înregistrat fiind de 12,6 % în anul 2005, iar cea mai mică valoare înregistrată a fost în anul 1965 7,2 %, ca o consecință a fenomenului de îmbătrânire demografică.

Bilanțul demografic natural este reprezentat de diferența dintre rata natalității și rata mortalității și evidențiază echilibrul sau dezechilibrul numeric.

Figura 2.5.2 Evoluția bilanțului demografic

Privind valorile natalității și ale mortalității, se observă existența a două perioade: perioadă de creștere naturală (1965-1993) și perioadă de declin (1994-2013).

Indicele de vitalitate este cel care permite realizarea unor prognoze privind evoluția numerică, pe baza raportului dintre numărul născuților vii și al numărului de decedați pe o perioadă de timp. Pe baza calculelor efectuate se constată că valorile medii ale indicelui de vitalitate au avut o evoluție crescătoare între anii 1965-1970 și descrescătoare după anul 1993, când valorile scad sub 100, ajungând în 2005 la 69,6%.

Figura 2.5.3 Evoluția indicelui de vitalitate

Mobilitatea populației este o componentă importantă a dinamicii populației și are o importanță semnificativă pentru evoluția populației municipiului Turnu Măgurele. Terenurile fertile, prezența Dunării și a Oltului, au constituit factori de atracție ai populației.

Un alt factor care a atras o populație numeroasă a fost industrializarea masivă. Deplasarea populației către sau dinspre municipiul Turnu Măgurele a cunoscut de-a lungul timpului evoluții diferite. Îmbunătățirea infrastructurii tehnice, schimbările în structurile economice, ritmul accelerat al construcțiilor de imobile destinate salariaților întreprinderilor nou create au reperezentat, pentru anii 1965-1975, factori de atracție a populației sosite în special din mediul rural.

Figura 2.5.2 Ponderea populației active pe sectoare de activitate

Structura populației pe grupe de vârstă este expresia grupării populației pe categorii majore de vârstă: populație tânără (0-4 ani), populație adultă (15-19 ani) populație vârstnica (60 ani și peste). Evoluția numerică a grupelor de vârstă este consecința directă a evoluției mișcării naturale a populației și a mobilității teritoriale. De-a lungul timpului se observă scăderea populației tinere și creșterea populației vârstnice.

Figura 2.5.3 Structura populației pe grupe de vârsta

Structura populației pe sexe este necesară pentru înțelegerea unor fenomene precum natalitatea, fertilitatea, mortalitatea. Cunoasterea raportului dintre sexe este importat, mai ales a segmentului cuprins între 20 și 34 de ani, care reprezintă segmentul reproductiv, cel mai important pentru prognozarea evoluției demografice a așezării.

Figura 2.5.4 Raportul între populația feminină și masculină (1866-2012)

2.6 Economia

Evoluția demografică a orașului, reflectă în cea mai mare parte raportul dintre resurse, populație și infrastructură. Dinamică funcțiilor orașului a fost influențată de relațiile economico -sociale, stabilite de-a lungul timpului precum și de viața socială și politică.

În municipiul Turnu Măgurele cea mai importantă funcție a fost cea industrială. A avut un început lent (după anul 1850), a continuat printr-o dezvoltare accentuată (începând cu anul 1965), iar în ultimii 20 de ani, asistăm la o restructurare și reorientare, date de o piață în continuă transformare. Cea mai veche este industria alimentară, care este cea mai complexă, prin particularitățile legate atât de natura materiilor prime prelucrate, cât și de produsele finite obținute. După anul 1948, industrializarea a căpătat noi proporții prin apariția și concentrarea de noi întreprinderi. Industria chimică poate fi consideratăafi"motorul" dezvoltării urbane a localității Turnu Măgurele.

În anul 1962, are loc construirea Combinatului de Îngrășăminte Chimice, fiind unul din cele mai mari din țară. Este primul obiectiv industrial de proporții amplasat în județul Teleorman, în fiecare an combinatul și-a mărit și diversificat producția, ajungând ca în 1978 să atingă un procent de 21% din întreagă producție de îngrășăminte chimice a țării. Amplasarea acestui combinat la Turnu Măgurele, la câțiva km de port a fost determinată de condițiile favorabile de transport și de alimentarea cu apă pe care le oferă Dunărea.

În prezent, Combinatul de Îngrășăminte Chimice dispune de 16 fabrici care livrează milioane de tone de îngrășăminte agriculturii. De asemenea la cea mai mare unitate industrială din județul Teleorman mai lucrează circa 1.100 de salariați; pe instalațiile tehnologice de pe platforma din apropierea Dunării producându-se acid azotic, amoniac, uree și îngrășăminte lichide, destinate în mare parte exportului.

O altă întreprindere care aduce un venit important în județul Teleorman este Electric Power Sources, fondată în 1979 sub numele de Întreprindre de Utilaj Chimic. În 1991 a devenit societate comerială pe acțiuni sub denumirea Electroturris, având ca obiect de activitate producerea motoarelor de uz industrial, iar în 2005 societatea s-a privatizat sub denumirea actuală.

Ponderea firmelor mici în activitatea economică a municipiului este redusă, fiind orientate în general către activitatea de comerț. Sectorul particular este reprezentat atât prin companii private cât și prin asociații familiale și personae fizice autorizare. În prezent își desfășoară activitatea 427 de firme (SRL ȘI SA). Conform datelor furnizate de primăria Turnu Măgurele sunt înregistrate 329 de Asociații Familiale (AF) și 423 Persoane Fizice Autorizate (PFA).

Nodul hidroenergetic construit împreună cu Bulgaria a completat profilul industrial al municipiului, iar amenajările realizate pe malurile Dunării au adus un mare câștig orașului, oferind vizitatorilor dornici de cunoaștere un mare punct de atractivitate.

Orașul Turnu Măgurele posedă și un însemnat fond agricol. Recoltele ce se obțineau în trecut erau slabe, deși pământul prezenta un grad ridicat de fertilitate. Schimbarea regimului politic din 1989 a marcat profund evoluția spațiului agricol românesc. Suprafața agricolă a municipiului este de 7550 ha, din care arabil 6431 ha, vii 308 ha și pășune 811 ha. Terenul arabil este utilizat astfel: 3039 ha în gospodăriile populației și 3691 ha de către persone juridice (arendă, asociere, alte forme). În zonă principalele culturi sunt reprezentate de: grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, legume. În apropierea orașului se află un complex de creștere a păsărilor pentru carne și ouă ce asigură aprovizionarea locuitorilor municipiului și totodată disponibilități pentru alte localități ale țării.

Sectorul silvic este format din 2500 ha, cuprinzând și comunele învecinate. Pădurile sunt formate din specii de arbori de esență moale (salcie, plop) ce cresc în luncile Dunării și în cea a Oltului. Datorită deficitului de umiditate în perioadă de vegetație este necesară irigarea culturilor agricole. În zona de sud și vest, ca urmare a revărsărilor la ape mari ale Dunării și Oltului s-au luat măsuri de îndiguire și desecare.

Pentru Turnu Măgurele, situat la intersecția numeroaselor căi de comunicație, într-o zonă agricolă importantă, comerțul a avut un rol important pentru dezvoltarea sa. La început schimbul de mărfuri se realiza în târgurile săptămânale, bâlciuri dar și în prăvăliile meșteșugarilor și negustorilor. Dunărea și Oltul erau cele care făceau posibilă circulația mărfurilor pe cale fluvială și totodată conduceau la dezvoltarea așezărilor situate de-a lungul lor. Piața serviciilor oferă un potențial mare de dezvoltare, existând aproape toată gama de servicii. În oraș există magazine mixte, unități de alimentație publică, o piață agroalimentară în curs de modernizare.

Pentru a eficientiza activitatea economică, în Turnu Măgurele au apărut instituții financiar bancare, care acordau împrumuturi comerciantilor, producătorilor și fabricanților.

Începuturile vieții culturale coincid cu începuturile dezvoltării de învățământ, de artă și cultură. În anul 1853 autoritățile turnene au pus bazele unei instituții de învățământ. Numărul de școli și licee a fost subordonat evoluției populației școlare, care, la rândul ei, a depins de dezvoltarea economică a orașului și de structura pe vârste a populației. Un rol important în desfășurarea în bune condiții a întregii activități socio-economce îl constituie asigurarea asistenței medicale. În anul 1877, a fost înființat un spital pentru îngrijirea răniților. După 1980, în oraș se vor construi un spital nou și o policlinică. Spitalul municipal din Turnu Măgurele deservește populația orașului dar și pe cea a comunelor învecinate și are un număr de 4 secții și 6 compartimente.

CAPITOLUL III

POTENȚIALUL TURISTIC NATURAL AL

ORAȘULUI TURNU MĂGURELE

3.1. Potențialul turistic al reliefului

Relieful municipiului Turnu Măgurele și al împrejurimilor este dominat de Câmpia Română, fiind reprezentat de două formațiuni bine individualizate: câmpii joase și spații interfluviale.

Din prima categorie face parte lunca Dunării. Se caracterizează prin numerose bălți, gârle și suprafețe mlăștinoase, restrânse însă treptat ca urmare a lucrărilor de îndiguiri și îmbunătățiri funciare. Este cea mai întinsă luncă și are cea mai mică altitudine. În zona orașului Turnu Măgurele, luncă Dunării se extinde mai mult spre nord, în regiunea confluenței marelui fluviu cu Oltul.

Lunca Oltului este cea mai extinsă în zonă confluenței râului cu Dunărea, în rest ea reducându-se la o fâșie îngustă, mai ales pe partea stânga a râului, cu vegetație dominantă constituită din păduri de esența moale. În categoria spațiilor interfluviale intră terasele Dunării, cu aspectul lor de "câmpuri suspendate", la altitudini de 60 până la 175 metri.

Luncă Dunării, luca Oltului, terasa Dunării și terasa Oltului, definitorii în conturarea reliefului zonei, înscriu în arealul lor, la confluența marelui fluviu cu Oltul, o câmpie delimitată de localitățile Islaz și Turnu Măgurele. Câmpia de confluență este încadrată într-o depresiune mult mai mare, conturată de marginile vizibile la Lița – Segarcea Deal – Pleasov – Izbiceni – Gârcov și Ciuperceni.

Sub aspect geologic, se poate spune că zona orașului Turnu Măgurele, ca și întreg teritoriul județului Teleorman, se situează pe platformă moesica, cu fundament complex (arhaic – carelian – baikalian – caledonian și hercinian). În cuaternar se produce retragerea treptată a lacului getic spre est, cauzată de ultimele înălțări ale lanțului carpatic și de depunerile masive de sedimente construite mai cu seamă din pietrișuri de Frățești și Cândești. Pe acest fundament solid s-au depozitat roci cretacice. Peste pietrișurile cretacice s-au depus în pliocen nisipuri și argile levantine, valea Oltului fiind săpată în aceste depozite ce pot fi puse în evidența în malul stâng al râului, la nord de Turnu Măgurele în comuna Lița. Deasupra straturilor levantine au urmat depuneri cuaternare, alcătuite din loess și peste care s-a format în holocen un strat de cernoziom cu aproape 5% humus.

Urmărind aceste depozite, care domină structura geologică, în subsol se constată, în zona orașului Turnu Măgurele, prea puține resurse exploatabile. De o utilizare largă sunt nisipurile și pietrisurile, care constituie materia primă pentru industria materialelor de construcții.

În schimb, solul este la Turnu Măgurele în bună parte de luncă, bogat în aluviuni, ceea ce constituie premise extrem de favorabile pentru dezvoltarea agriculturii.

3.2. Potențialul turistic al climei

3.2.1. Temperatura aerului

Municipiul Turnu Măgurele prezintă o clima temperat-continentală, ce caracterizează Câmpia Română: amplitudini mari ale temperaturii aerului (cu călduri excesive în timpul verii și cu perioade de frig de asemenea excesiv în timpul iernii), cu oscilații sensibile în privință cantităților de precipitații (secete prelungite sau perioade cu regim torențial, vara). Radiația solară, sub raport cantitativ una din cele mai mari din țară, înregistrează o medie de 127,5 kcal/cmp. Durata de strălucire a soarelui este cuprinsă între 2200-2300 ore pe an, de asemenea o durată dintre cele mai mari din țara.

Temperatură medie anuală, înregistrată la stația meteorologică Turnu Măgurele, este de 11 grade C. Temperatura maximă absolută este de 41,4 grade și minima absolută de minus 25 grade.

Figura 3.2.1.1 Evoluția temperaturii medii anuale (1965-2013) la stația meteorologică Turnu Măgurele

Nebulozitatea corespunde mediei anuale a părții sudice a județului Teleorman. În medie, la Turnu Măgurele se înregistrează 92 de zile senine, 82 sunt cu cer acoperit, iar restul cu cer schimbător. În lunca Dunării un fenomen destul de des întâlnit este ceața în lunile noiembrie – ianuarie și în lunile de la începutul primăverii.

Figura 3.2.1.2 Nebulozitatea – valori medii lunare

3.2.2. Precipitațiile atmosferice

În timpul verii precipitațiile atmosferice sunt deficitare sub raport cantitativ. Mai abundente sunt precipitațiile de la începutul verii (mai – iunie). Cele mai deficitare în precipitații sunt lunile februarie – martie, august – octombrie. Cantitatea medie de precipitații este de 520mm. Unii cercetători (dr.P.Gastescu) consideră că mare parte din cantitatea de apă rezultată din precipitațiile care nu se scurg, se infiltrează în straturile loessoide, alimentând orizonturile de apă freatică. Prin urmare, deficitul de umiditate reflectă structura reliefului, care este predominant de câmpie, deci cu un anume grad de uniformitate, cu energie extrem de redusă.

3.2.3. Vântul

Vânturile întâlnite în Turnu Măgurele sunt determinate, la rândul lor, de relief, de valea largă a Dunării, de întinderea Câmpiei Române, în care masele de aer se pot mișca tumultuous. Crivățul suflă dinspre est-nord-est; dinspre sud suflă austrul, cu o intensitate mai mică decât crivățul. În vreme de iarnă, vântul de est-nord-est spulberă zăpada și de cele mai multe ori se semnalează viscole. De aceea, stratul de zăpadă, este discontinuu, neuniform.

3.3. Potențialul turistic al hidrografiei

Rețeaua hidrografică este dominată de prezența în apropiere a Dunării și Oltului. Debitul fluviului se realizează în funcție de anotimp și de cantitatea de precipitații. Debitul mediu al apei fluviului este la Turnu Măgurele în jur de 5800 mc/s.

Apele Dunării sunt folosite în marile sisteme de irigații, cum este cel denumit Olt – Călmățui, precum și în instalațiile Combinatului chimic de la Turnu, după ce în prealabil au fost purificate în instalația denumită Chesonul. Dunărea oferă lărgi posibilități în aprovizionare cu apă a sistemelor de irigații și a localităților din apropierea marelui fluviu.

Oltul este al doila râu ca importanță nu numai pentru municipiu, ci și pentru întreg județul Teleorman. Ca și apele Dunării, apele Oltului sunt folosite în primul rând la irigații. Debitul total căpătat din subteran în bazinul hidrografic Olt însumează circa 10.7 mc/s. Debitul multianual este de 180 mc/s, iar debitul maxim înregistrat a fost de 2900 mc/s, înregistrat la 12 octombrie 1972.

Saiul, odată afluent al Oltului, este un pârau mai mare care se varsă în Dunăre, în aval de confluența acesteia cu Oltul. Apele lui sunt folosite la irigarea grădinilor de zarzavat și legume.

Lacurile naturale sunt cele rezultate din activitatea marelui fluviu Dunărea, adică de crov, de luncă, de braț părăsit, însă prin lucrările de îndiguire au dispărut în mare parte. Lacurile artificiale sunt de fapt iazurile și heleșteiele, în special cele amenajate pe Călmățui. Sunt folosite la grădinărit și în piscicultură.

Fără Dunăre și Olt, rețeaua hidrografică din zona orașului Turnu Măgurele este deficitară. Luând însă în calcul apele fluviului și ale râului Olt, aceasta contribuie prin activitatea antropică la dezvoltarea industrială și agricolă.

3.4. Potențialul turistic al florei

Flora este caracteristică zonei stepice și de silvostepă. În zona de stepă, pădurile sunt puține, iar arborii predominanți sunt cei de esență moale cum ar fi salciile de luncă (Salix albă) sau plopii albi (Plopus alba). Spre Călmățui există resturi sau pâlcuri din vechea pădure teleormăneană. Se remarcă o specie de plop negru (Plopus nigra), întâlnit mai ales în lunca Dunării, precum și salcâmul de esența tare, care, datorită florilor sale, a dus la dezvoltarea albinăritului.

Dintre plantele sălbatice amintim: păpădia (Taraxum officinalis), pinul (Agropyron repens), mușețelul (Arthemis arvensis), toporasii (Viola odorata), vioreaua (Scila bifolia) volbura (Calystogia sepium), urzica (Urdica dioica). Se mai întâlnesc frasinii (Fraxinus excelsior) și exemplare de stejar (Quercus robur), apoi arțarul (Acer tataricum), socul (Sambucus nigra). Strada denumită Stradă Castanilor este înconjurată de arbori din familia Hippocastanaceae, cunoscuți sub denumirea de castani sălbatici.

Ținând seama de intervenția omului, vegetația spontană este extinsă pe o arie din ce în ce mai restrânsă. În schimb vegetația cultivată dă farmec și pitoresc pentru vizitatorii care doresc să cerceteze aceste locuri. Încântătoare sunt de asemenea plantațiile de vii de pe dealurile Turnului și vegetația din lunca Dunării.

3.5. Potențialul turistic al faunei

Fauna este adaptată condițiilor de vegetație din această zonă. Întâlnim mamifere rozătoare precum: popândăul (Citelus citelus), hârciogul (Crictus cricetus), iepurele (Lepus europaeus), ariciul (Erinaceus europaeus), cârtița (Talpă europaea). Din categoria păsărilor fac parte: stăncuța (Corvus monedula), cucuveaua (Athene nocturnă), ciocănitoarea pestriță (Dryobates major), prepelița (Coturnix coturnix), rândunica (Hirundo rustica), ale căror cuiburi pot fi admirate la Islaz, lăsturnul (Delichon urbica). Există dropia (Otis tarda), pasăre mare care datorită rarității sale este ocrotită și declarată monument al naturii.

Reptilele sunt reprezentate de șopârla cenușie (Lacerta agilis), șarpele de casă (Natrix natrix) și broască țestoasă de uscat (Testudo graeca).

În apele Dunării, Oltului și puținele pâraie trăiesc pești diferiți: crapul (Cyprinus carpio), bibanul (Perca fluviatilis), știuca (Esox Lucius). Din grupa peștilor migratori în apele Dunării se prind: nisetrul (Acipenser guldenstaedti), cega (Acipenser ruthnus) și scrumbia de Dunăre (Caspialosa pontica). Fauna este completată de o mare varietate de insecte.

CAPITOLUL IV

POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

4.1 Obiective turistice cultural istorice

Muzeul de Istorie și Artă

Este situat în centrul orașului, în apropierea catedralei. Această clădire a fost construită în anul 1908 pe o suprafață de 402 mp fiind expuse lucrări de artă plastică românească realizate după 1900. Construcția, cu arhitectură deosebită, face parte din lista monumentelor istorice de patrimoniu. În anul 1994 cu ocazia sărbătorilor de Paști, Muzeul de Istorie și Artă împreună cu Muzeul Orășenesc de Istorie și Protoieria Roșiori de Vede au organizat la sediul muzeului o expoziție de carte religioasă și icoane vechi. Vernisajul a fost însoțit de o frumoasă expunere: "Cartea veche românească existentă în județul Teleorman".

Expoziția muzeistică adăpostește importante vestigii ale trecutului provenite îndeosebi de la rezervația arheologică de la Ciuperceni, cetatea Turris și alte localități din împrejurimi.

Figura 4.1 Muzeul de Artă și Istorie

Biblioteca municipală "Dimitrie Stelaru"

A fost înființată în anul 1953 și își desfășoară activitatea în incinta Casei de cultură. Aceasta cuprinde în jur de 30000 de volume.

Casa de cultură a Sindicatelor din municipiul Turnu Măgurele, a fost construită cu aproximativ 40 de ani în urmă. Este formată dintr-o sală de spectacole cu 500 de locuri și o sală de ședințe de aproximativ 200 de locuri. În trecut se organizau aici cercuri de balet, cor, muzică instrumentală, picturi. În această clădire își mai desfășura activitatea un teatru popular, precum și trupe artistice din București sau din alte orașe ale țării. Din lipsa de interes a autorităților, din lipsa unor fonduri necesare reabilitării clădirii casa de cultură, cândva o bijuterie a municipiului, se află astăzi în paragină.

Catedrala Sf.Haralambie

A fost construită între anii 1900-1902, prin contribuția regelui Carol I și a reginei Elisabeta cu ajutorul arhitectului francez Andre Leconte de Nouy. Pictura în stil bizantin a fost executată de pictorii italieni Romeo Girolamo și Giuseppe Vespa.

Monumentul dorobanțului întruchipează pe eroul căzut în Războiul de Independență din 1877 – dorobanțul Tudorică Nicolae și este plasat în piață centrală a municipiului.

Monumentul închinat lui Mircea cel Bătrân, creație a sculptorului bucureștean Oscar Han, este realizat din bronz și a fost ridicat în anul 1968.

Figura 4.2 Statuia lui Mircea cel Bătrân

Cetatea medievală Turnu (Turris)

Ruinele acestui monument întruchipează istoria zbuciumată a poporului român din perioada domniei lui Mircea cel Bătrân. Turnenii sunt mândrii de vestigiile rămase în oraș, cetatea fiind de mulți ani loc de pelerinaj pentru toți elevii din oraș, aduși de dăscălii lor pentru a cunoaște istoria locului. Mulți din cei care vin aici rămân profund impresionați de frumusețea acestui loc.

Tezaurul cultural este valorificat prin muzeele din oraș și județ, care organizează diferite expoziții permanente și temporare, simpozioane și alte manifestări culturale specifice, dar și prin activitatea Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, care se preocupă de revitalizarea unor tradiții și obiceiuri. De asemenea au loc spectacole și concerte de muzică populară în județ și în alte localități din țară, susținute de Ansamblul de Cântece și Dansuri "Burnasul", grupul vocal "Teleormanul".

4.2 Obiceiuri și tradiții

De Crăciun copii se duc cu colindul. Aceștia primesc mere, covrigi și colăcei. De Anul Nou merg cu grâușorul și cu sorcova și primesc bani. În ziua de denii a celor 12 Evanghelii, joia care precede Ȋnvierea Domnului, copiii de 4-7 ani se duc pe la case cu Câțu-Mâțu primind ouă fierte pentru a fi înroșite. Ei plesnesc dintr-un bici mic și un clopoțel rostind cuvintele: "Câțu-Mâțu, ori ai roș/, ori ai tors/, Două ouă încondeete/ pus bine pe perete/, unu mie, unu ție/, La anu în cârdășie/, la anul și la mulți ani."

"Capra" este unul din cele mai vechi spectacole ce țin de teatrul popular. La români, "Capra" este pomenită documentar, prin secolul al XVII-lea. Se pare că ea a fost adusă din lumea colorată a Levantului, curțile boierești, iar de aici a coborât în popor. " Capra" nu a fost niciodată un colind. De la început, ea a fost un spectacol simplu: era capra și un colindător care cânta la fluier. Acesta era ciobanul, proprietarul caprei. Când ajungea la casa omului, îi cântă și ea juca. Capra juca un joc decent, un joc ciobănesc, evocator de viață păstorească. Aceasta avea un cap de capră, din lemn rudimentar, cu coarne, cu un cojoc întors pe dos, ascunzându-l pe cel care juca. Cu timpul, cel care juca capra a început să facă mici gesturi. Cu "Capra" se merge în zilele de 25, 26 și 27 decembrie.

De Sf. Gheorghe se pun la uși sau la ferestre ramuri de stejar sau alt arbore proaspăt înverzit, iar la intrare pe unde se calcă se pun fire de iarbă. De Sf.Florii se duc ramuri de sălcie la biserică pentru a fi sfințite și după slujbă se ia câte o ramură și se încinge la mijlocspre a se feri de dureri și boli.

Sărbătoarea "Zerezeanu” (Ziua Sf. Trifon Nebunul) se celebrează în data de 1 februarie și constă în sfințirea viței-de-vie pentru rodnicie, să nu fie bătută de grindină și mană și ca proprietarii să nu devină săraci. Mai este cunoscută și ca "Gurbanul Viilor", când bărbații pornesc la vie, taie corzile de vită din care își fac cununi și cingători și dezgroapă sticla de vin îngropată din toamnă. În jurul focului aprins la cap de vie începe petrecerea câmpenească, se sare peste foc, se joacă și petrecăreții se stropesc cu vin.

Drăgaică (Sânzienele) este o plantă care se găsește astăzi în mici colonii pe marginea drumului. Înflorește galben cu mii de floricele, ce reprezintă în credința populară sporul casei, al vieții, al nașterilor. De aceea a apărut marea sărbătoare a Dragaicelor când fetele mari își pun în păr flori de drăgaică și la horă strigă: "Hai drăgaică să sărim, să sărim, să răsărim pe copii să ni-i iubim!"

Lăzărițele. Acest obicei este legat de bunăstare, fiind o urare de belșug. Fetele îmbrăcate în costume naționale, țin în mâini coșuri încărcate cu fructe și legume, ca simbol al rodirii. Comunicarea se realizează prin muzică, coregrafie, gesturi.

Datul de grindă. Se face până la doi ani și jumătate, după ce copilul a fost botezat. Moașa care a tăiat buricul copilului, care l-a spălat și înfășat timp de o săptămâna în fiecare zi duce la biserică un litru de apă cu busuioc, după 5 zile de la naștere, pe care o aruncă în albia unde spăla copilul înainte de a-l îmbăia. În mijlocul camerei se pune un fier de plug, iar pe capul copilului un covrig făcut special de mărimea unei farfurii și care a fost copt în cuptor. La acesta se leagă câteva fire de busuioc cu fir roșu, iar pe tot capul copilului se pun boabe de grâu. Moașa ia copilul și îl dă de grindă (tavanul camerei ) de trei ori și la fel de trei ori să atingă plugul, după care îl dă mamei spunadu-i: "să-ți trăiască copilul!". După aceasta se servește masa, se joacă brâul, bătutele și alte jocuri.

Când se tăie moțul copilului între 3-5 ani, nașii pun pe tavă diverse obiecte și le arată copilului. Obiectul ales reprezintă viitoarea lui carieră pe care părinții sunt obligați să o respecte și să îl ajute. Moțul tăiat se leagă cu un fir roșu și cu un ban găurit care se pune legându-se de o creangă într-un măr pentru ca acel copil să dea roade în viață că un măr și să fie frumos!

Majoritatea sărbătorilor prezentate sunt legate de dans. Dansurile populare teleormănene se remarcă prin ritmul și vigoarea lor, prin frumusețea și varietatea mișcărilor.

Reprezentativ pentru maiestria și gustul pentru frumos al oamenilor de aici, este și costumul popular: cel cu boscele specifice județului Teleorman, sau cel cu zăvelcă și marame de borangic. Iile cu altiță și râuri au o cromatică sobră și elegantă, iar motivele decorative, predominând cele geometrice, sunt de tradiție veche. Costumul popular bărbătesc este format dintr-o cămașă lungă, pantaloni și brâu, țesute în casă. Astăzi sunt purtate cu mare drag de către turneni, la evenimente precum "Zilele Municipiului Turnu Măgurele și Serbările Dunării".

Obiceiurile reprezintă un act complex de comunicare, în care exprimarea verbală se îmbină cu cea muzicală, coregrafică și mimică, având multiple funcții în viața colectivității. Ele implică acte rituale și ceremonii, acte juridice și economice, valori morale și valori estetice.

4.3 Personalități ale spațiului rural și rolul lor în promovarea culturii

Începuturile vieții culturale la Turnu Măgurele sunt legate de dezvoltarea învățământului, a instituțiilor de cultură și artă. După cum reiese din documente prima școală a fost înființată în 1852, cu 40 elevi băieți, iar în 1861 prima școală de fete din oraș. Prima școală înființată, cu parter și etaj, precum și cu locuință pentru director și-a desfășurat activitatea până în 1980, când clădirea a fost demolată. În anul 1889 a fost creat gimnaziul Sf.Haralambie, transformat în anul 1916 în liceu.

În 1918 s-au pus bazele școlii normale de fete într-un local nou construit, în care funcționează astăzi liceul de matematică – fizică. Alături de instituțiile de învățământ iau naștere unele instituții culturale, parte din inițiativa personalităților locale. În anul 1908 a luat ființă, sub președinția profesorului de limbă română Ion Scondacescu, "Societatea de lectură Alexandru Depărățeanu", iar în 1911 și-a început activitatea "Casa de sfat și de citire Gheorghe Lazăr". Această din urmă instituție avea o bibliotecă cu peste 2000 de volume.

În anul 1927 a fost inaugurat "Ateneul cultural", care l-a avut că prim confecționar pe profesorul Nicolae Iorga, iar în 1930 "Bibliotec Ligii culturale". La Turnu Măgurele au apărut de-a lungul vremii câteva ziare și reviste care s-au bucurat de atenția publicului cititor. În ziarul "Victoria" a fost publicat articolul de debut al scriitorului Zaharia Stănescu, intitulat "Mai puțină ingratitudine(1920)". Ziarul "Informația comercială" apărut între anii 1931 și 1935.

Dintre personalitățile literare și artistice care s-au manifestat în viață culturală a orașului și a țării amintim,:

Florian Cristeanu (1884-1949), învățător. A editat manuale școlare pentru clasele primare, unele în colaborare cu profesorul de pedagogie Petre Dulfu. Lui îi aparține ciclul de povestiri pentru copii "Familia Roademultă", "Nepotii lui Roademultă", "Scoala lui Chițchirona".

Ștefan Ivanovici – Terențiu (1884-1967), a practicat avocatura la Turnu Măgurele și s-a afirmat că epigramist. Epigramele lui, publicate în diferite ziare și reviste, au fost adunate în două volume: "Sare și piper", și "Boabe de piper".

Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955), s-a născut în județul Galați și a locuit în Turnu Măgurele între anii 1898 și 1905. În 1897 s-a căsătorit cu magistralul Nicolae Papadăt, după care tânăra pereche a plecat în Elveția, însa la scurt timp s-a întors la Turnu. A scris : " Ape adânci (1919)", "Femeia în față oglinzii (1921)", "Balaurul (1923)", "Fecioarele despletite (1926)".

Tantzi Cutava-Barozzi s-a născut în anul 1892 în orașul Turnu Măgurele, distingându-se ca actriță în compania Bulandra din București.

Nelly Cutava s-a născut tot la Turnu Măgurele și s-a impus ca actriță pe scenele bucureștene și mai târziu ca scriitoare. A scris "Domnișoarele (1969)", "Strada Vânătorilor(1970)".

Zaharia Stănescu(1902-1974), desi s-a născut în comuna Salcia-Teleorman, și-a desfășurat activitatea de poet, prozator, publicist și traducator în Turnu Măgurele. A condus publicațiile "Azi", "Lumea românească", "Revista română". Dintre scrierile sale amintim: "Desculț", "Pădurea nebună", "Jocul cu moartea".

Neagu Rădulescu (1912-1972), a fost prozator și caricaturist. A publicat volumele: "Dragostea noastră cea de toate zilele (lucrare de debut)", "Sunt soldat și călăreț",

Dintre oamenii de știință născuți la Turnu Măgurele, se remarcă figura istoricului Mihail Dan (1911-1976), care a activat ca profesor la Universitatea "Babeș – Bolyai" din Cluj-Napoca, autor al mai multor scrieri de istorie națională și europeană.

Alături de aceste personalități ale vieții culturale teleormănene se număra și trupe muzicale și de teatru, precum cele ale lui Trdini, Iancu și Costache Caragiale, Petre Liciu. De asemenea au mai fost și I.L.Caragiale, Calistrat Bogza, Alexandru Vlahuță. În anii socialismuluidar mai cu seamă în ultimele două decenii – viața culturală și artistică la Turnu Măgurele a căpătat înfățișări noi, de mare amploare, pe măsura ascensiunii economice și sociale.

Conținând bogatele tradiții literare ale Teleormanului, mulți scriitori localnici, sunt autorii unor volume prestigioase de poezie și proză apărute la diferite edituri. O dată cu darea în folosință a Casei de cultură a sindicatelor, viața culturală și artistică la Turnu Măgurele cunoaște noi forme de manifestare, în care sunt antrenate măsele de oameni ai muncii. De-a lungul anilor viață cultural-artistică de la Turnu Măgurele a urcat pe treptele înalte ale societății .

4.4 Proiecte de investiții

Obiectivul proiectelor de investiții din Turnu Măgurele este transformarea acestui oraș într-o zonă favorabilă dezvoltării socio-economice durabile prin utilizarea eficinta a tuturor resurselor naturale, financiare și umane, care pe termen mediu și lung să ducă la creșterea standardului de viață a populației. În stabilirea strategiei de dezvoltare a municipiului s-a ținut cont în primul rând de faptul că România este parte integrantă a Uniunii Europene.

În completarea obiectivului general au fost identificate o serie de obiective specifice care vizează:

Atragerea de investiții în scopul modernizării și reabilitării infrastructurii;

Protecția mediului înconjurător prin acțiuni îndreptate asupra principalelor elemente poluante;

Stimularea dezvolătrii sectorului privat și atragerea de noi investiții;

Creșterea gradului de ocupare a populației;

Aceste obiective vor fi realizate într-un timp de 2-4 ani prin implementarea de proiecte de dezvoltare, beneficiare de finanțări din fonduri europene.

Proiecte în curs de desfășurare:

CONCLUZII

Orașul Turnu Măgurele este situat în partea de sud a țării, la convergență axelor Dunării și Oltului, iar evoluția istorică imprimată în configurația sa spațială, i-a asigurat o personalitate urbană materializată într-o serie de particularități de ordin demografic, social, economic și funcțional.

Turnu Măgurele se număra printre cele mai vechi orașe ale țării, însă teritoriul pe care se află cetatea Turnu, înfățișează o istorie zbuciumată a românilor. Prin poziția sa pe Dunăre, cetatea și împrejurimile au atras atenția cuceritorilor – atenția otomană. Încă de la sfârșitul domniei lui Mircea Cel Bătrân (1417), cetatea Turnu și teritoriul înconjurător au ajuns sub stăpânirea turcilor. Timp de mai bine de patru secole, raiaua Turnu va rămâne sub stăpânire otomană. Numai după pacea de la Adrianopole, teritoriul a revenit pământului românesc.

Astăzi orașul Turnu Măgurele este considerat un oraș al chimiei datorită marelui combinat chimc, cunoscut prin produsele sale nu numai în țara, ci și peste hotare. Însuși aspctul edilitar urbanistic a căpătat altă față, astfel că orașul port de la Dunăre își trăiește vârstă marilor împliniri. Bulevardele și străzile sale largi, asfaltate, cartierele rezidențiale cu locuințe moderne, confortabile, desfășurate într-o linie arhitectonică impresionantă, conferă municipiului Turnu Măgurele dimensiunea și aspectul caracteristice orașului socialist.

Analiza tuturor bibliografiilor existe despre Turnu Măgurele au dus la crearea unor concluzii noi, deosebit de importante pentru cercetarea morfologiei, dinamicii și structurii urbane. Problemele dinamicii spațiului urban devin obiecte de cercetare în mai multe direcții științifice. Până în prezent nu s-a realizat o analiză și evaluare complexă a municipiului Turnu Măgurele, studiile referindu-se în special la istoria acestor meleaguri, accentul fiind pus pe evoluția cetății Turris.

Populația orașului reprezintă componenta esențială a spațiului, care modelează și transformă elementele mediului înconjurător. Resursele umane din Turnu Măgurele au avut de-a lungul timpului atât evoluții pozitive cât și negative, în funcție de condițiile politice, sociale, administrative și economice. În primii ai de evoluției, orașul Turnu Măgurele a avut un ritm de dezvoltare lent, ca urmare a opoziției manifestate de proprietarii de moșii. Viața comunității urbane este marcată de evenimente și transformări ce țin de evoluția numarică a populației, de structura pe vârste și sexe, de starea psihologică, materială și spirituală a grupului social.

Mobilitatea populației reprezintă o component importantă a dinamicii populației, fiind complementară bilanțului natural, ea având o importanță semnificativă pentru evoluția numerică a populației municipiului Turnu Măgurele. Încă de la începuturile apariției orașului Turnu Măgurele, mobilitatea populației a jucat un rol important. Prezența Dunării și a Oltului, terenurile fertile, stabilirea reședinței de județ la Turnu, au constituit factori de atracție ai populației, venite atât din județ cât și din afara acestuia.

După anul 1962, industrializarea masivă a atras o importantă forță de muncă, însă schimbările politice de după anul 1989 au avut efecte și în orientarea fluxurilor migratorii, prin schimbarea domiciliului din mediul urban către cel rural, dar și către alte centre urbane constituite ca poli de atracție a populației.

Evoluția teritorială a municipiului Turnu Măgurele este rezultatul dezvoltării funcționale continue a așezării, al apariției unor noi funcții și al dezvoltării celor existente. Activitățile economice sunt diversificate, populația ocupându-se cu industria, transportul, agricultura, serviciile. Funcția orașului este dată de activitatea cea mai răspândită, la nivel regional și național și anume industria.

Situat într-o zonă geografică favorabilă, cu importante resurse umane, materiale și financiare, municipiul Turnu Măgurele poate deveni un centru regional strategic și polifuncțional de contact, prin crearea unui mediu de afaceri atractiv, a unei infrastructuri tehnice și instituții adecvate putând asigura o creștere economică stabila, bazată pe dezvoltarea ramurilor care exploatează la maxim potențialul local existent. De asemenea orașul poate să exploateze oportunitățile oferite de integrarea europeană, oferind capacitatea necesară pentru crearea locurilor de muncă și îmbunătățirea calității vieții.

BIBLIOGRAFIE

Antonescu G. A, Poppov A.C, Geografia județului Teleorman cu vederi, desene și hărți, Editura Librăriei H. Steeinberg, București, 1899

Axenciuc Victor, Evoluția economică a României. Cercetări statistic – istorice. 1859-1947, vol.II. Agricultura, Editura Academiei, București, 1996

Badea, Lucian, Bălteanu, Dan, Bogdan, Octavia, Zăvoianu, Ion, Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei, Litoralul românesc al Mării Negre și platforma continentală, Editura Academiei Române, București, 2009

Bolborici, Pascu, Turnu Măgurele consemnări istorice și memorialiste, Turnu Măgurele

Cantacuzino Gheorghe I., Cercetări arheologice la Cetatea Turnu, județul Teleorman, Turnu Măgurele, 1981

Coteț Petre, Câmpia Română. Studiu de geomorfologie integrată, Editura Ceres, București, 1998

Cristea Stan, Județul Teleorman – dicționar bibliografic: cultură, artă, știință, Editura Teleormanul Liber, Alexandria, 2001

Dicționarul Geografic, economic și istoric al județului Teleorman,2004

Dobraca Lucian, Activitățile comerciale în orașele României, București, 2005

Dragnea Emil, Turnu Măgurele. Monografie, Editura Teleormanul Liber, 2005

Draghici A., Biserici din Teleorman, 2000

Dumitrescu Bianca, Orașele monoindustriale din România: între industrializare forțată și declin economic, Editura Univers, București, 2008

Georgescu Pantele, Dicționarul geografic, static, economic și istoric al județului Teleorman, București, 1897

Haupt Arthurkane, Thomas T., Populație: definiții și indicatori: ghid pentru jurnaliști, politicieni, profesori, studenți și pentru cei interesați de demografie, Alpha MDN, Buzău, 2006

Ielenicz Mihai, Comănescu Laura, România – potențial turistic, Editura Universitară, București, 2009

Județele României Socialiste, Editura București,1974

Județul Teleorman Editura Academiei București, 1976 și 1998

Minciu R., Economia turismului, Editura Uranus, București, 2000

Murgeanu G, Liteanu E. Turnu Măgurele, Comitetul de Stat al Geologiei, Institutul Geologic, București, 1966

Nicolae Iorga, Drumurile de comerț creatoare ale statelor românești, București, 1928

Oprică I, M. Dumitrescu, I. Grigore, Turnu Măgurele, Editura Sport – Turism, București, 1999

Popescu Mihail, Raiaua Turnul, Editura Cartea Românească, București, 1939

Popescu Oana Mădălina, Teleormanul medieval: cercetări de istorie socială. Toponimie și onomastică, Editura Univers, București, 2010

Pop N., Fluviul Dunărea, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1985

Stan V., Cristea Moraru, Ecaterina Popa, Gheorghe Barabas, Titus Cristea, Monografia județului Teleorman, Editura Teleormanul Liber, Alexandria, 1998

Schipu Paul, Târguri, bâlciuri, oboare, piețe și expoziții în județul Teleorman (1800-2010), Editura Velox, Alexandria, 2010

Vlasceanu Gheorghe, Populația și așezările omenești din Câmpia Burnas, Editura Anima, București, 1997

Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman, Folclorul literar din Teleorman, vol.III, Tipografia Universității din București, 1980

Date Direcția Județeană de Statistică Teleorman

Date de la Primăria Turnu Măgurele

Date de la S.C. ELECTROTURRIS Turnu Măgurele

Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Turnu Măgurele 2008-2015

http://www.municipiulturnumagurele.ro/include/evenimente/strategie2008_2015.pdf

http://file.ucdc.ro/cursuri/T_2_n21_Economia_turismului.pdf.pdf

ro.wikipedia.org/wiki/Turnu_Măgurele

www.municipiulturnumagurele.ro/