Turismul Sportiv

PLANUL PROIECTULUI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ:

CAPITOLUL I

Introducere.

1.1. Actualitatea proiectului de cercetare.

1.2. Motivația alegerii temei proiectului de cercetare.

1.3. Scopul și obiectivele proiectului de cercetare.

CAPITOLUL II

Fundamentarea teoretico – științifică a rolului activităților turistice și de loisir în contextul bugetului de timp al cetățenilor.

2.1. Bugetul de timp.

2.2. Timpul liber.

2.2.1. Definire.

2.3. Factorii care influențează alegerea mijloacelor de loisir.

2.3.1. Vârsta.

2.3.2. Sexul.

2.3.3. Educația.

2.3.4. Tradiția și cultura.

2.3.5. Familia.

2.3.6. Politica.

2.3.7. Situația economică.

2.3.8. Accesul.

2.3.9. Infirmitatea.

2.3.10. Mediul și clima.

2.3.11. Mijloacele media.

CAPITOLUL III

Rolul activităților recreative și de loisir în contextul societății moderne.

3.1. Ipotezele care au stat la baza alegerii temei de cercetare.

3.2. Funcțiile activităților turistice și de loisir în societatea modernă.

3.2.1. Funcția educativă.

3.2.2. Funcția compensatoare.

3.2.3. Funcția recreativă.

3.2.4. Funcția integrativă.

3.3. Turismul ca activitate de timp liber.

3.4. Rolul economic și social al activităților turistice și de loisir.

3.4.1. Impactul economic al turismului.

3.4.2. Turismul și ocuparea forței de muncă.

3.4.3. Rolul socio – cultural a turismului.

3.5. Metodele de cercetare privind locul și rolul activităților recreative și de loisir în societatea modernă.

CAPITOLUL IV

Demersul personal privind raționalizarea mijloacelor de perfecționare a calității vieții prin activități recreative și de loisir.

4.1. Aptitudinile motrice și sănătatea.

4.2. Activitățile de loisir.

4.3. Clasificarea tipurilor de activități.

4.3.1. După apartenența profesională.

4.3.2. După particularitățile de vârstă.

4.3.3. După sex.

4.3.4. După scopul urmărit..

CAPITOLUL V

Analiza și interpretarea noului buget de timp prin integrarea activităților recreative și de loisir în creșterea calității vieții și integrarea socială a cetățenilor.

5.1. Chestionarul.

5.2. Concluziile chestionarului.

CAPITOLUL VI

Concluzii și propuneri privind utilizarea activităților recreative și de loisir în îmbunătățirea calității vieții.

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

Introducere

Sportul în general, a regresat după hegemonia concepției coubertiene, concepție fondată pe un schimb saturat de valori. Perspectivele unei concepții contemporane sunt deschise, definind activitatea sportivă nu dintr-o unică perspectivă, ca un obiect social cu finalități educative și culturale, ci și ca o practică socială și un suport pentru servicii. Astfel, se trasează noi orizonturi conceptuale în legătură cu comercializarea serviciilor sportive și cu relația lor cu alte domenii, ca loisir – ul și turismul.

Pe parcursul ultimilor ani, a început să se dezvolte o articulare dinamică între activitatea sportivă și cea turistică, articulare ce se fondează pe mișcarea constantă de adaptare și transformare a fiecăreia din sferele intervenției sociale. Două valuri au traversat, nu fără a face spumă, această perioadă: implicarea unei „societăți a loisirului” și apariția „societății de consum”. Azi, această comuniune este susținută de sintagma „turism sportiv”, sintagmă ce devine tot mai mult, o realitate cotidiană.

1.1. Actualitatea proiectului de cercetare.

Realitatea orientării tot mai multor persoane spre deplasarea turistică și spre activitățile de loisir, se datorează fără îndoială și necesității de a găsi o modalitate de compensare a caracteristicilor vieții omului modern (poluarea, suprasolicitarea nervoasă, alimentația necorespunzătoare sau supraalimentația, sedentarismul, etc.). După unele calcule efectuate de oamenii de știință, în ultimul secol, progresul tehnicii a dus la scăderea folosirii forței musculare în procesul de producție de circa zece ori, această diminuare accelerându-se tot mai mult, omul rămânând din punct de vedere biologic neschimbat față de strămoșul său din epoca de piatră (aproximativ 50% din țesuturile lui sunt de tip muscular, iar majoritatea organelor, aparatelor și sistemelor sunt adaptate pentru organismul în mișcare și pentru activitate fizică). Am putea exemplifica, folosind ca termen de comparație, populația S.U.A.: se consideră că în ultima jumătate a secolului XX, nu s-au înregistrat descoperiri mai importante (în viața americanilor), decât inventarea televiziunii. Astăzi, 99,3% din casele americanilor au aparate T.V. și 92,9% din populație urmărește cu regularitate programele T.V. Se estimează că americanii consumă mai mult de 15% din timpul lor liber privind la televizor. Mai mult, a apărut un curent (lucru valabil și la noi), în utilizarea computerelor ca mod de petrecere a timpului liber. Unul din instinctele umane fundamentale este nevoia de mișcare, dispariția acestei nevoi înregistrându-se doar în cazuri speciale de boală ori bătrânețe foarte avansată. De aceea, psihologii tind să interpreteze sedentarismul voluntar modern ca pe o formă de maladie psihică, ca pe o tendință de autodistrugere asemănătoare alcoolismului sau tabagismului. Aceste realități creează efecte cărora este imperios necesar să li se găsească antidotul, soluții de compensare.

În relație cu celelalte componente ale sistemului educației fizice, turismul prezintă un avantaj major prin accesibilitatea largă. Cei care doresc să practice turismul, nu sunt condiționați de anumite calități, deprinderi sau aptitudini fizice, iar limitele de vârstă nu există. Accesibilitatea derivă din posibilitatea de alegere a traseului, a dificultății acestuia în funcție de posibilitățile individuale, din absența caracterului competițional, etc.

1.2. Motivația alegerii temei proiectului de cercetare.

Necesitatea programelor de cercetare în arealele turistice nu se mai pune sub semnul întrebării, deoarece turismul joacă un rol tot mai important în economia mondială. Aplicarea acestui tip de programe a debutat doar în ultimele decade în diferite țări, în scopul comun de a descoperi cum poate fi dezvoltat turismul prin diferite metode de cercetare. Obiectivul nostru de bază este de a testa diferite arii din punct de vedere geografic, social, uman, dar și din alte puncte de vedere și de a descoperi cum influențează mediul corpul uman.

Dincolo de noțiuni și definiții, turismul reprezintă azi, prin conținut și rol, un domeniu distinct de activitate, o componentă esențială a vieții economice și sociale, pt. un număr tot mai mare de țări. Receptiv la prefacerile lumii contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se în procesul general de dezvoltare. La rândul său, prin potențialul uman și material implicat și prin efectele asupra domeniilor de interferență, turismul acționează ca un factor stimulator al dezvoltării, inclusiv sociale.

1.3. Scopul și obiectivele proiectului de cercetare.

Turismul sportiv a devenit o preocupare interdisciplinară a teoriei și practicii în ultimii 40 de ani (McIntosh-Goeldner 1984, Knop 1990, Mitra-Lankford 1999, Edginton și colab. 2002). Scopul este de a iniția în rândul specialiștilor în aceste domenii, cercetări pe tema implicării sportului în turism, influenței activităților sportive și turistice asupra evoluției calității vieții, integrării sociale a diferitelor categorii de populație prin intermediul acestor activități, etc. În plus, mulți specialiști sunt preocupați de obținerea informațiilor despre impactul sportului asupra turismului. De ce doresc oamenii să practice sport în vacanțe, cât de mult influențează programele sportive turismul în zonă, cum pot fi oamenii implicați mai mult?

Practica sportivă și practica turistică sunt forme majore de manifestare a timpului liber a omului modern. Pentru a ilustra, este suficient să spunem că în 1994, rata plecărilor în vacanță a ajuns la 62%, iar a practicii sportive, la 68%. Această expresie socială evoluează cu trecerea anilor. Mișcarea sportivă și fenomenul globalizării sportului (sport-competiție și sport-spectacol), solicită din ce în ce mai mult prestații de tip turistic (transport, cazare, masă) și reprezintă o posibilitate de diversificare a clientelei pentru sectorul turistic. Rezultatele obținute pot crea noi oportunități pentru a dezvolta un sistem complex de informații pentru practicanții activităților turistice și de loisir.

CAPITOLUL II

Fundamentarea teoretico – științifică a rolului activităților turistice și de loisir în contextul bugetului de timp al cetățenilor.

Bugetul de timp.

După cum se știe, activitatea socială, de producție și de orice altă natură a omului, se desfășoară în timp. În nici o altă perioadă istorică, atenția nu a fost îndreptată atât de pregnant către problemele timpului, ca în zilele noastre și asta probabil, deoarece niciodată timpul nu a părut a fi mai prețios, mai „neîncăpător”, iar instrumentele necesare pentru a-i dezvălui tainele și pentru a-l stăpâni n-au fost mai multe și mai eficiente ca astăzi. Una din direcțiile majore de investigat, o constituie cercetarea asupra bugetului de timp și, în cadrul acestuia, analiza problemei timpului liber. Conținutul și structura bugetului de timp sunt influențate de numeroși factori, ca: orânduirea socială, dezvoltarea forțelor de producție, apartenența de clasă, condițiile naturale, particularitățile naționale, precum și sexul, vârsta, studiile, situația familială, etc.

Analiza bugetului de timp, relevă conținutul activităților, deosebirile și tendințele în utilizarea timpului liber, oferind astfel repere orientative pentru cei ce se ocupă de organizarea activităților recreative, din perspectiva raționalizării și eficientizării acestuia.

Bugetul de timp, oglindește cu ajutorul unui sistem de indicatori specifici, modul de repartizare a timpului în cele 24 de ore, durata diferitelor activități pe categorii de populație. Modul de clasificare a acestor indicatori, este diferit la diverși cercetători. Prudenski, împarte fondul de timp după următoarea schemă:

Timp de muncă

Timp de lucru

Timp de muncă suplimentar

Fondul de timp

Timp afectat muncii casnice și

deservirii proprii

Timp pentru somn și masă

Timp nelucrător

Timp legat de munca de producție

(ex.: deplasarea la locul de muncă

și acasă)

Timp liber

Alți doi autori, J. Bezonska și J. Vytlacil, prezintă următoarea schemă:

A – Timp de muncă (inclusiv deplasarea legată de muncă);

1 – refacerea forței de muncă (mâncare, somn,

îngrijire personală și a copiilor, asistență

TIMP

B – Timp în afara 2 – munca prestată în afara orelor de serviciu

orelor de serviciu remunerată și munci casnice);

3 – timp liber a) studiu individual

b) activități obștești

c) odihnă ganizarea activităților recreative, din perspectiva raționalizării și eficientizării acestuia.

Bugetul de timp, oglindește cu ajutorul unui sistem de indicatori specifici, modul de repartizare a timpului în cele 24 de ore, durata diferitelor activități pe categorii de populație. Modul de clasificare a acestor indicatori, este diferit la diverși cercetători. Prudenski, împarte fondul de timp după următoarea schemă:

Timp de muncă

Timp de lucru

Timp de muncă suplimentar

Fondul de timp

Timp afectat muncii casnice și

deservirii proprii

Timp pentru somn și masă

Timp nelucrător

Timp legat de munca de producție

(ex.: deplasarea la locul de muncă

și acasă)

Timp liber

Alți doi autori, J. Bezonska și J. Vytlacil, prezintă următoarea schemă:

A – Timp de muncă (inclusiv deplasarea legată de muncă);

1 – refacerea forței de muncă (mâncare, somn,

îngrijire personală și a copiilor, asistență

TIMP

B – Timp în afara 2 – munca prestată în afara orelor de serviciu

orelor de serviciu remunerată și munci casnice);

3 – timp liber a) studiu individual

b) activități obștești

c) odihnă activă(sport, plim-

bări, etc.)

d) odihnă pasivă (film, teatru,

tv, etc.)

e) alt tip de timp liber

În maniera abordată de cei doi autori, se neglijează faptul că în cadrul aceleiași activități pot coexista atât o componentă „activă” cât și una „pasivă” și că elementul activ nu se reduce la mișcarea mecanică (sport, dans, etc.), ci poate include și o componentă intelectuală sau emoțională.

Modalitatea de clasificare a bugetului de timp folosită în anchetele aplicate în țara noastră, este aproape identică cu cea utilizată în cercetarea comparativă a bugetului de timp realizată pe plan mondial sub egida U.N.E.S.C.O. și a Centrului european de coordonare a cercetărilor și a documentării în științele sociale, în 13 centre din 10 țări din Europa și America și împarte fondul de timp astfel:

1 – timp cheltuit pentru activități profesionale(inclusiv deplasarea legată de

muncă);

2 – timp cheltuit pentru activități agricole în gospodăria personală, în industria

casnică și meșteșugărească;

3 – timp cheltuit pentru munci casnice și deservire în gospodărie(inclusiv

îngrijirea și educarea copiilor);

4 – timp cheltuit pentru satisfacerea nevoilor fiziologice(masă, somn, îngrijire

personală;

5 – timp cheltuit cu activități culturale și recreative(timp liber);

6 – alte activități;

Cu toate deosebirile dintre ele, clasificările folosite scot în evidență aceleași raporturi între categoriile de timp și un întreg sistem de corelații între ele, ca și ponderea diferită a consumurilor de timp în funcție de gradul de urbanizare, de nivelul de dezvoltare economică, de structura economică și socială a țării, precum și în funcție de sex, vârstă, stare civilă, nivel de instruire, etc.

2.2. Timpul liber.

Analiza structurii bugetului de timp, este indispensabilă pentru identificarea rezervelor pentru suplimentarea timpului liber. Cheltuielile de timp pentru treburile gospodărești, transport, cumpărături, rezolvarea unor probleme administrative, etc., fărâmițează timpul nelucrător, reducând timpul liber. Pe de altă parte, creșterea cantitativă a timpului liber nu înseamnă că el se transformă automat în sursa forțelor creatoare ale omului.

Profunda revoluție tehnico – științifică contemporană, care a făcut din știință tot mai mult o forță nemijlocită de producție, deschide largi posibilități și în ce privește folosirea timpului liber. În epoca noastră, timpul liber a devenit o problemă socială, pedagogică și culturală, care privește în egală măsură societatea și individul. Pe de o parte societatea deoarece de sănătatea și forța de creație a tuturor membrilor săi depinde binele și progresul comun, pe de altă parte individul, deoarece dezvoltarea sa fizică, morală și psihică depinde și de modul în care se utilizează timpul liber. Sociologul englez Bertrand Russel, arată în cartea sa „Laudă lenevirii”, că: „Folosirea înțeleaptă a timpului liber este un produs al culturii și al educației. Omul care toată viața lui a muncit de dimineață până seara, nu va ști ce să facă atunci când dintr-o dată va dispune de timp liber. Căci fără un anumit cuantum de timp liber, omul se simte izolat de multe lucruri din cele mai bune.”

În condițiile în care munca tinde să devină tot mai puțin fizică și tot mai mult intelectuală, timpul liber cuprinde o gamă variată de activități care trebuie să contribuie la dezvoltarea personalității, la perfecționarea calificării, la lărgirea orizontului de cultură generală, la integrarea în viața socială, la autoinstruire și autoeducare, la dezvoltarea aptitudinilor, etc. Dezvoltarea accelerată a științei și tehnicii, face ca ritmul acumulării de noi cunoștințe să fie alert și, în același timp, uzura morală și fizică a cunoștințelor dobândite la un moment dat atât de rapidă, încât adaptarea individului la exigențele preocupărilor sale să determine reciclarea sau recalificarea. Câteva date elocvente oferite de statistici, arată că:

90% din numărul savanților care au trăit vreodată, trăiesc în epoca noastră;

la 40 de ani, un inginer este total depășit de noile cunoștințe și trebuie să se recalifice;

după 5 ani, un chimist nu mai poate folosi decât jumătate din ce a învățat la facultate;

un medic este nevoit să studieze jumătate din timpul liber, pentru a fi la curent cu noutățile din specialitatea sa;

2.2.1. Definire.

ARISTOTEL – „Timpul liber nu înseamnă sfârșitul muncii, ci munca înseamnă sfârșitul timpului liber”.

Astăzi, conceptul de timp liber cunoaște o largă circulație și începe să fie abordat interdisciplinar. Denumit „loisir”, „leasure”, sau „freizeit”, înțelesul nu diferă prea mult de la popor la popor. Atât termenul francez cât și cel englez, își au originea comună în latinescul licet, care înseamnă permis.

Joffre Dumazedier, definește timpul liber ca „un ansamblu de activități în care individul se poate dedica din plin, după preferințe, fie pentru a se reface, fie pentru a-și dezvolta informarea sau formarea sa dezinteresată, după ce și-a îndeplinit obligațiile profesionale, familiale și sociale”.

Nu diferă prea mult definiția pe care o dă timpului liber, pedagogul și antropologul german Erich Weber, care consideră că timpul liber reprezintă „o anumită perioadă din viața omului, pe care acesta o trăiește «liber de» și «liber să»; cu alte cuvinte, timpul liber constituie perioada în care individul se eliberează de orice obligații și este liber să-și aleagă anumite activități sau preocupări (sau este liber să nu aibă nici o preocupare)”.

În țara noastră, cercetătorii definesc timpul liber ca fiind acea parte a timpului rămas disponibil după efectuarea activităților profesionale, care este folosit pentru studiu, ridicarea calificării, activități sociale sau umanitare, manifestări culturale, sport, distracții, destindere. A existat și o încercare de împărțire mecanică a timpului unei zile în trei (cei trei opt: 8 ore timp de muncă, 8 ore timp de odihnă, 8 ore pentru activități social – culturale și gospodărești). După sociologul român Anton Vasilescu, „timpul liber reprezintă unitatea de timp organizată și cheltuită prin autodeterminare”. Așadar, elementul care definește timpul liber este autodeterminarea, care implică opțiunea pentru o anumită activitate. Actul opțiunii este precedat de o deliberare, influențată de nivelul de cultură, de aspecte educaționale, de convingeri personale, etc. Astfel, întrebuințarea timpului disponibil rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi, în funcție de interese, preocupări, gusturi, ideal de viață, rămânând totuși necesitatea de a modele aceste opțiuni, rolul major revenind familiei și școlii.

2.3. Factorii care influențează alegerea mijloacelor de loisir.

Este o realitate aceea că unele persoane, în unele țări, practică mai mult exercițiul fizic, recreerea activă, decât altele. Încerc o sinteză a părerilor specialiștilor în legătură cu factorii care determină această alegere:

2.3.1. Vârsta. Angrenarea în forme de practicare a exercițiilor fizice, scade odată cu înaintarea în vârstă. În Anglia, statisticile arată că doar aproximativ 33% din persoanele de 70 de ani practică o formă de activitate fizică (inclusiv mersul pe jos), în timp ce dintre tinerii de 18 ani, 80% fac exerciții fizice. Trebuie menționat că adaptarea tipului de efort la vârstă este obligatorie (artele marțiale sau rugby-ul nu sunt potrivite pentru o persoană în vârstă, în schimb mersul pe jos, pe bicicletă, înotul, da).

2.3.2. Sexul. Aceeași statistică ne arată că proporția celor implicați în activități fizice este diferită în funcție de sex. Astfel, doar 57% dintre femei față de 72% dintre bărbați, practică sportul.

2.3.3. Educația. Un rol deosebit de important în influențarea tinerilor îl are școala, care dacă are o catedră de educație fizică și sport bine organizată și activă, va angrena elevii în activități sportive școlare, iar dacă acestea sunt plăcute, influența va fi și de durată, în perspectiva activităților extrașcolare și în formarea unui sistem de deprinderi și obișnuințe. Rolul pe care îl joacă școala, trebuie să fie dublat de cel al familiei, care poate încuraja sau dimpotrivă, practicarea exercițiilor fizice.

2.3.4. Tradiția și cultura. Atât participarea cât și orientarea spre un anumit gen de activități sunt influențate, în sensul că spre exemplu, unele culturi interzic femeilor să activeze în public sau în grupuri mixte, pe de o parte, iar pe de altă parte, unele națiuni au o tradiție foarte puternică într-o disciplină sportivă (baseball în S.U.A., rugby în Noua Zeelandă, cricket în zona de influență a Indiei, etc.).

2.3.5. Familia. Pe lângă influența din punct de vedere al educației, familia este un factor decisiv de influențare și datorită dependenței financiare a tinerilor, în ceea ce privește acoperirea cheltuielilor (taxe, materiale, echipamente, etc).

2.3.6. Politica. Modalitatea de influențare poate fi atât directă cât și indirectă. Directă spre exemplu, implicând persoanele în activități fizice prin introducerea obligatorie a educației fizice în școli și stabilirea numărului de ore alocat, iar indirectă prin alocarea (sau nealocarea) de fonduri pentru construcția de baze sportive.

2.3.7. Situația economică. Unele tipuri de activități fizice implică cheltuieli majore în ce privește amenajarea bazei materiale, a costurilor cu materialele sau cu echipamentele. Uneori, o țară, o regiune, un oraș sau o persoană, pot fi în imposibilitate de a asigura sumele necesare construirii ori întreținerii bazelor sportive, achiziționării de instalații, materiale sau echipamente. În ultimii ani, este tot mai de actualitate situația șomerilor, care au timp liber dar, de cele mai multe ori nu au bani pentru acest tip de investiție. În unele țări, șomerii beneficiază de reduceri ori de gratuitate la folosirea bazelor sportive (a terenurilor și instalațiilor).

2.3.8. Accesul. O persoană, probabil că va fi cu atât mai tentată să folosească facilitățile unei baze sportive, cu cât aceasta se află mai aproape de domiciliu, sau cu cât accesul (mijloacele de transport) este mai facil; dificultățile de acces, determină multe persoane să devină comode în raport cu activitățile sportive de timp liber.

2.3.9. Infirmitatea. Acest aspect este de asemenea limitativ în alegerea unui tip de activitate de loisir, dar numai parțial. În ultimii ani, persoanele cu handicap sunt încurajate prin toate mijloacele să facă alegerea sănătoasă (consiliere psihologică, facilități materiale ca mijloace de transport speciale, rampe de acces, vestiare adaptate, etc., dar și prin organizarea unui număr tot mai mare de competiții sportive la toate nivelele, inclusiv de performanță, popularizate prin toate canalele media).

2.3.10. Mediul și clima. Alegerea tipului de activitate sportivă preferat, poate fi influențată de aspecte de mediu geografic (apropierea mării ori a unui lac, favorizând astfel practicarea sporturilor nautice, vecinătatea muntelui care încurajează escalada și turismul de munte, etc.), dar și de aspecte de ordin climateric (situarea într-o zonă rece, care favorizează practicarea sporturilor de iarnă).

2.3.11. Mijloacele media. Acestea joacă un rol important în crearea unui curent de opinie, în popularizarea practicării exercițiilor de întreținere a condiției fizice și a performanțelor sportive, acționând nemijlocit asupra tuturor categoriilor de populație. Toți ne aducem aminte că performanțele lui Ilie Năstase au făcut să se joace tenis (adaptat) pe fiecare metru pătrat liber dintre blocuri și cu orice fel de materiale (chiar și cu „funduri de lemn”), iar evoluțiile spectaculoase ale Nadiei Comăneci, au făcut ca fiecare fetiță să se dorească o viitoare gimnastă.

CAPITOLUL III

Rolul activităților recreative și de loisir în contextul societății moderne.

3.1. Ipotezele care au stat la baza alegerii temei de cercetare.

Necesitatea abordării funcțiilor timpului liber, în corelație cu specificul activităților, este susținută de câteva aspecte specifice vieții în societatea contemporană:

– preponderența activităților de tip intelectual, care duc la consumarea unei mari cantități de energie nervoasă și solicită o mare concentrare a proceselor psihice, impunând asigurarea unor elemente de compensare, prin introducerea unor activități de alt gen (cele fizice);

– majoritatea activităților profesionale se desfășoară în interior, în spații închise, determinând apariția nevoii de mișcare, de evoluție în aer liber; excesul de timp acordat mijloacelor moderne de informare și divertisment (calculator, internet, video, televizor, etc.), duce la imobilism și sedentarism, la apariția unor tentații care pot conduce la conflicte cu normele sociale sau chiar legale, făcând esențial contactul cu natura;

– necesitatea diversificării mai accentuate a tipurilor de activități din timpul liber, ținând cont de influențele pe care exercită, de funcțiile pe care le acoperă, dar și de categoriile de persoane cărora li se adresează (copii, tineri, adulți, vârstnici, băieți, fete, supraponderali, persoane cu handicap, etc.);

– procesul educației permanente – ca o necesitate absolută a epocii contemporane – nu poate avea loc fără conturarea elementelor autoeducației, prin forme organizate sau neorganizate, prin procesul (sistemul) de învățământ și prin acțiunile cu caracter instructiv – educativ din timpul liber.

3.2. Funcțiile activităților turistice și de loisir în societatea modernă.

Acest aspect este într-o strânsă corelație cu condițiile actuale de muncă și de viață, raportate la tendința firească de autodepășire, de autoperfecționare a omului, funcțiile timpului liber putând fi grupate în următoarele categorii (fără a intra în prea multe detalii, datorită caracterului foarte intuitiv al clasificării):

3.2.1. Funcția educativă, având trei elemente de conținut:

a – lărgirea continuă a orizontului științific și cultural;

b – formarea capacității de autoorganizare și a unui stil de viață elevat;

c – stimularea capacității creatoare;

3.2.2. Funcția compensatoare, se referă la refacerea resurselor organismului și pregătirea pentru noi eforturi;

3.2.3. Funcția recreativă, de divertisment, urmărește crearea unui climat de viață pozitiv, optimist;

3.2.4. Funcția integrativă, este caracteristică activităților de grup și contribuie la socializarea indivizilor, la dezvoltarea spiritului de colaborare, de întrajutorare;

Activitățile de timp liber nu se adresează unilateral vreunei funcții, aceeași activitate putând întruni mai multe caracteristici (de exemplu turismul le poate oîntruni aproape sau chiar pe toate).

3.3. Turismul ca activitate de timp liber.

Aceleași caracteristici ale omului modern de care am amintit anterior (poluarea mediului, suprasolicitarea nervoasă, supraalimentația, sedentarismul, etc.), fac imperios necesară găsirea unei modalități de compensare, alegerea multor persoane îndreptându-se către activitățile turistice. Datorită lor, omul se bucură de contactul direct cu puritatea naturii, care într-o ambianță de calm și frumusețe îndeplinește rolul de regenerator al potențialului fizic și nervos.

Activitatea turistică, oferă de asemenea, prilejul de împliniri spirituale, de îmbogățire, consolidare și confruntare a unui volum de cunoștințe din diferite domenii ale culturii: istorie, geografie, geologie, etnografie, artă, etc.

În relație cu celelalte componente ale educației fizice și sportului, turismul prezintă un avantaj major prin accesibilitatea largă. Cei care doresc să practice turismul, nu sunt condiționați de anumite calități, deprinderi sau aptitudini fizice, iar limitele de vârstă nu există. Accesibilitatea derivă și din posibilitățile de adaptare prin alegerea traseului, a dificultății acestuia în funcție de posibilitățile individuale, din absența caracterului competițional, etc.

După prima excursie efectuată în grup organizat, începătorul constată că a dobândit răbdarea de a străbate pas cu pas distanțele în ritmul grupului, voința de a învinge greutăți neprevăzute și capacitatea de a se acomoda cu situații pe care altădată le-ar fi evitat. Astfel, el constată că pe un pat improvizat din cetină a dormit mai adânc și mai odihnitor decât în patul de acasă, că mâncarea a fost mai bună chiar fără tacâmuri de argint, căci „foamea este cel mai bun bucătar”, că oameni necunoscuți până atunci, i-au devenit prieteni.

Este însă cale lungă de la drumeț la turistul adevărat, excursia – forma de bază a activităților turistice – presupunând organizare, cunoștințe și deprinderi bine conturate, neavând nimic în comun cu escapada, aventura sau hazardul. Turistul, fie că face parte dintr-un grup numeros, fie că este însoțit doar de membrii familiei, fie că a pornit solitar, trebuie să aibă responsabilitatea securității personale ori a celor care-l însoțesc, iar aceasta nu este posibil fără o serie de cunoștințe diverse.

3.4. Rolul economic și social al activităților turistice și de loisir.

Dincolo de noțiuni și definiții, turismul reprezintă azi, prin conținut și rol, un domeniu distinct de activitate, o componentă esențială a vieții economice și sociale, pt. un număr tot mai mare de țări. Receptiv la prefacerile lumii contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se în procesul general de dezvoltare. La rândul său, prin potențialul uman și material implicat și prin efectele asupra domeniilor de interferență, turismul acționează ca un factor stimulator al dezvoltării, inclusiv sociale.

Prin conținutul și trăsăturile sale definitorii, turismul – înțeles ca ansamblul relațiilor și fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale călătorilor – răspunde cerințelor unui domeniu distinct de activitate, reprezentând în tot mai multe țări, o ramură importantă a economiei. Diversitatea activităților încorporate în prestația industriei turistice ca și prezența unora dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență și sinteză. De aici decurge amploarea și complexitatea relațiilor dintre turism și alte ramuri ale economiei, relații care se manifestă direct sau indirect, permanent sau periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru buna desfășurare a activității turistice, este necesară contribuția altor ramuri: agricultură, industrie alimentară, construcții, energetică, etc. De asemenea, turismul este dependent de transporturi, telecomunicații, artă, etc. La rândul său, prin produsele pe care le oferă, turismul contribuie nemijlocit la asigurarea consumului populației, împărțind această sarcină cu educația și învățământul, sănătatea și altele. Toate acestea ilustrează poziția turismului în structura mecanismului economic și rolul său activ în procesul de dezvoltare și modernizare a economiei românești.

Deși marea majoritate a specialiștilor apreciază că turismul exercită influențe pozitive și că el trebuie încurajat, chiar dacă uneori are și consecințe nefavorabile, sunt experți care consideră că acesta – și mai ales turismul internațional – produce mai multe efecte sociale și culturale dăunătoare decât alte ramuri de dezvoltare economică. În acest context se vorbește chiar de „neocolonialismul spațial” manifestat prin exploatarea de către țările bogate, emițătoare, a resurselor turistice din țările receptoare, în curs de dezvoltare. La nivelul economiei unei țări sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate în relație cu obiectivele fundamentale ale întregului sistem economic, determinând în acest fel, contribuția turismului la creșterea economică, la stabilitatea prețurilor, la echilibrul balanței de plăți, la distribuția justă a venitului național, la utilizarea eficientă a forței de muncă.

3.4.1. Impactul economic al turismului.

Turismul acționează ca un factor stimulator al sistemului economic global. Derularea actului turistic presupune o cerere, respectiv un consum de bunuri și servicii specifice, ceea ce antrenează o creștere în sfera producției acestora. Adaptarea ofertei la cererea turistică, determină dezvoltarea bazei tehnico – materiale și implicit, stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor, modernizarea infrastructurii rutiere și feroviare, realizarea instalațiilor pentru agrement, etc.

Turismul contribuia la nivelul anului 1998, cu aproape 12% la produsul mondial brut (cca. 3.350 miliarde USD). Aportul turismului la PIB diferă considerabil de la țară la țară în funcție de dezvoltarea și structura economiei țărilor respective, variind de la o cotă ridicată în țări nu foarte dezvoltate (Maldive – 84%, Jamaica – peste 34%, etc.), la o cotă apropiată de media mondială (Spania – 10,7%, Elvețía – 7,7%, Franța – 7,3%, etc.). În unele din aceste țări contribuția turismului este comparabilă cu a altor ramuri importante: cu agricultura în Franța, cu industria auto în Italia, cu industria oțelului în Marea Britanie. Desigur sunt și țări în care turismul este slab dezvoltat, aportul lui la crearea PIB fiind modest. În această categorie se include și țara noastră, unde turismul a participat cu doar 2 – 3% (2,5% în 1999).

Ca rezultat al caracterului său de ramură de interferență și sinteză, turismul are și un important efect de stimulare a producției în alte domenii:

– în Marea Britanie, turismul contribuie cu 42% în activitatea din hoteluri și restaurante, cu 25% la serviciile culturale și recreative, cu 23% la activitatea din transporturi, cu 3 % la comerțul cu amănuntul;

– în Franța, participarea este de 75% la hoteluri și restaurante, 39% la vagoane de dormit și restaurante, 75% în transporturile aeriene, 20% în activitatea de taxi, 50% în construcția de automobile, 50% din producția de aparate și materiale foto, etc.

Ca o sumă a tuturor efectelor pe care le determină, turismul este capabil să determine mutații în dezvoltarea în profil teritorial, fiind de ceea considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, o soluție pentru prosperitatea zonelor defavorizate, un remediu pentru localitățile dezindustrializate.

3.4.2. Turismul și ocuparea forței de muncă.

Prin faptul că generează noi locuri de muncă și atrage excedentul de forță de muncă din alte sectoare, turismul joacă un rol important în atenuarea șomajului. Relația dintre turism și forța de muncă se manifestă:

– direct, prin relația dintre creșterea numărului de turiști și a cheltuielilor alocate pentru acțiuni turistice și creșterea numărului de persoane calificate care să asigure servicii specifice turismului;

– indirect, prin stimularea dezvoltării altor sectoare care contribuie indirect (prin infrastructură, mijloace sau materiale) la activitatea turistică;

– calitativ, exprimată printr-o multitudine de aspecte precum: nivelul de calificare al celor ocupați în turism, structura forței de muncă pe trepte de pregătire, raportul dintre cei angajați permanent și cei sezonieri, fluctuația personalului, costul formării profesionale, etc.;

– cantitativ (World Travel and Tourism Council – WTTC, estima pentru anul 1999, la 192 de milioane, numărul celor angajați direct în turism, ceea ce reprezintă circa 8% din totalul forței de muncă ocupată la scară mondială, iar pentru 2006, o dublare a numărului salariaților, ceea ce face din turism cea mai largă industrie din lume);

În privința pregătirii profesionale, o bună parte a specialiștilor consideră că turismul reclamă un personal cu un nivel de calificare ridicat, cu un orizont larg de cunoștințe, bine instruit, cunoscător a cel puțin o limbă străină de circulație internațională, capabil să recomande și să promoveze produsul turistic. În opoziție, unii specialiști consideră turismul ca un debușeu pentru forța de muncă necalificată și slab calificată, că activitățile care nu necesită o pregătire de specialitate au o largă reprezentare în turism.

3.4.3.Rolul socio – cultural a turismului.

Turismul are pe lângă consecințele economice și o profundă semnificație socio-umană. Acțiunea sa se exercită atât asupra turiștilor, cât și asupra populației din zonele țintă, reflectându-se în planul consumului, instruirii și educației, utilizării timpului liber, calității mediului, legăturilor culturale interetnice.

Prin conținutul său, turismul are un rol reconfortant, recuperator, contribuind la refacerea capacității fizice, atât prin formele generale de odihnă, recreere, mișcare, cât și prin cele specifice, de terapie balneo-medicală. Totodată, el se manifestă ca un mijloc activ de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație a oamenilor; turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul de idei, de informații, stimulând lărgirea orizontului cultural, cu efect asupra formării intelectuale. În consecință, turismul are o importanță deosebită în satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, influențând pozitiv dimensiunile și structura consumului.

3.5. Metode de cercetare privind locul și rolul activităților recreative și de loisir în societatea modernă.

După Thomas J., R. și Nelson J., K.(1996), care îi citează pe Hoenes și Chissom (1975), cercetarea în domeniul nostru poate fi plasată între două limite, una constituită de cercetări de tip aplicativ, cealaltă din cercetări de tip fundamental, fiecare cu următoarele caracteristici:

Cercetarea aplicativă – răspunde problemelor imediate

– presupune subiecți umani

– condițiile de cercetare sunt reale

– lipsește controlul precis

– rezultatele sunt folosite direct

Cercetarea fundamentală – tratează probleme teoretice

– presupune subiecți non – umani

– se desfășoară în condiții de laborator

– permite un control precis

lipsește aplicația imediată

Autorii mai sus citați, consideră că în domeniul științei sportului, existând diferite tipuri de probleme, trebuie să existe și tipuri diferite de cercetare, cercetarea fiind calea structurată de rezolvare a unei probleme. „Harta” cercetării aplicative, utilă în cea mai mare parte în practica curentă, ar putea fi întocmită după cum urmează (adaptată după Thomas și Nelson):

Categorie Tip Caracteristici

Analitică – istorică – se ocupă de fapte trecute, analizate d.p.d.v

al autenticității și corectitudinii; sursele pot

fi primare ori secundare;

– filozofică – caracteristica principală este abordarea critică;

– recenzia – constă în evaluarea critică a unor cercetări

recente, analizate, evaluate și sintetizate;

– meta-analiza – reprezintă transformarea în elemente de

statistică a descoperirilor din mai multe studii;

Descriptivă – chestionarul – urmărește obținerea de răspunsuri de la

persoane de pe o arie largă;

– interviul – este un chestionar individualizat, care cere

multă experiență;

– sondajul – strânge informații despre experiență sau

normativ cunoaștere dintr-un eșantion larg de

populație;

– studiul de caz

– analiza activității

– analiza documentară

– studii de dezvoltare

– studii corelaționale

Experimentală – prestabilită – se încearcă controlarea tuturor factorilor;

– independentă utilizează câteva modele de cercetare; pare

– cvasiindependentă a fi categoria cea mai științifică;

Calitativă – interpretativă – presupune interpretare; observarea și

– etnografică participarea sunt de lungă durată și în

– observator activ condiții naturale; fenomenele sunt

– studiul de caz înregistrate precis și detaliat;

Din tabloul prezentat, metodele de cercetare cele mai eficiente privind locul și rolul activităților recreative și de loisir în contextul societății moderne, par a fi metoda analitică și cea descriptivă.

CAPITOLUL IV

Demersul personal privind raționalizarea mijloacelor de perfecționare a calității vieții prin activități recreative și de loisir.

4.1. Aptitudinile motrice și sănătatea.

Au trecut mai mult de 2000 de ani de când Hippocrate (490 – 377 î.c.), sportiv și medic renumit sublinia beneficiile activității fizice regulate și a unei alimentații echilibrate. Cu toate acestea, abia în iulie 1992, „Asociația Americană de Cardiologie” (American Heart Association) a susținut printr-o declarație oficială că inactivitatea fizică crește riscul maladiilor coronariene. În 1994, alte două asociații americane (Center for Disease and Prevention și American College for Sport Medicine) au susținut o conferință de presă în care au subliniat importanța activității fizice regulate, dar au scos în evidență și necesitatea de a controla volumul și intensitatea efortului de exersare. Este considerată eficientă o activitate moderată, dar prestată cu regularitate. Deasemenea, Institutul Național de Sănătate (National Institute of Health) a elaborat în 1995 un text publicat în 1996, care sublinia importanța activității fizice în prevenirea maladiei cardiovasculare.

Natura și intensitatea efortului trebuie adaptate particularităților individuale, iar primul pas îl constituie controlul medico – fiziologic.

În 1996, raportul „General Surgeon” a publicat un raport oficial privind „practica fizică și sănătatea”. Iată o parte din concluziile acestui raport:

– practicarea exercițiilor fizice cu regularitate este indiscutabil benefică pentru orice persoană, indiferent de vârstă sau sex;

– este suficientă o activitate fizică moderată, efectuată cu ritmicitate pentru ameliorarea semnificativă a sănătății, exemplificând cu un program constând din următoarele activități: 30 min. mers rapid, 15 min. grădinărit, 45 min. sport colectiv, cât mai des posibil dacă nu zilnic;

– beneficii suplimentare putem obține mărind volumul și intensitatea efortului practicat;

– practicarea cu regularitate a exercițiilor fizice, diminuează riscul mortalității precoce și în mod deosebit, riscul maladiilor coronariene, hipertensiunii, cancerului de colon și diabetului; activitatea fizică tonifică musculatura, aparatul articular și osos;

– mai mult de 60% din adulții americani nu practică cu regularitate activități fizice, iar 25% sunt total inactivi;

– aproape jumătate din tinerii americani între 12 și 21 ani, nu practică cu regularitate activități sportive; practica sportivă diminuează considerabil în perioada adolescenței;

– practica fizică zilnică în licee și colegii, avea o pondere de 42% în 1991 și de doar 25% în 1995;

– cercetările privind relația activității fizice cu sănătatea, nu sunt decât la început;

– câteva tentative destinate promovării practicii sportive în școli, locuri de muncă și centre de îngrijire se arată foarte promițătoare;

Legătura, chiar dependența dintre starea de sănătate și exercițiul fizic, cel puțin în anumite segmente, este evidentă, explicând astfel preocupările tot mai consistente ale medicilor, fiziologilor, sociologilor, specialiștilor în practica exercițiului fizic, determinând caracterul de interdisciplinaritate a activității de loisir.

4.2. Activitățile de loisir.

În toate programele de întreținere sau de pregătire fizică, trebuie să lăsăm un loc însemnat – datorită funcțiilor pe care le îndeplinesc – activităților ludice sau de loisir. Dacă scopul este plăcerea și relaxarea (funcția recreativă) practicând schi nautic, călărie, schi alpin, scufundări și altele, activitățile specifice de loisir pot contribui și la ameliorarea condiției fizice (funcția compensatoare), utilizând mersul, tenisul, squash și toată gama de jocuri sportive colective care se adresează și funcției integrative, sociale.

Toate aceste activități, pot fi practicate sub multiple forme, în condiții diferite, în amplasamente diferite, zilnic sau cu frecvențe diferite, etc. Structura, modul de organizare, spațiul, costurile implicate, variază în limite foarte largi în funcție de diverși factori de condiționare. Indiferent de aceste aspecte, consider că pentru a fi eficientă, practicarea activităților de loisir trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții (de ce nu, DECALOGUL ACTIVITĂȚII DE LOISIR), dintre care amintesc:

– să fie interesante, să producă plăcere;

– să fie practicate cu regularitate, de 2 – 4 ori / săpt.;

– să fie compatibile cu suportul financiar, într-o perspectivă de durată;

– fiecare program de practică fizică să cuprindă exerciții diverse, care să solicite întreg corpul;

– toate ședințele de practică fizică trebuie să debuteze cu o încălzire alcătuită din exerciții dinamice și de întindere, destinate pregătirii sistemului cardiovascular, respirator și muscular și să continue cu activități ulterioare mai intense;

– încheierea activității trebuie să cuprindă exerciții lente, de întindere, destinate evitării durerilor musculare și acumulării de sânge la extremitățile periferice;

– în funcție de scop, activitatea să determine o frecvență cardiacă echivalentă cu 60 – 80% din frecvența cardiacă maximă de rezervă;

– exercițiile de suplețe să fie efectuate lent, fiind recomandate după exercițiile de anduranță;

– exersarea de forță să debuteze cu o încărcătură de 50% din performanța maximă personală; încărcătura optimă este cea care poate fi manevrată de 10 ori; manevrarea de mai mult de 10 ori înseamnă încărcătură prea mică, de mai puțin de 8 ori înseamnă o încărcătură prea mare;

– activitățile de loisir trebuie integrate în programe de antrenament, care să urmărească ameliorarea condiției fizice specifice unei persoane sănătoase;

4.3. Clasificarea tipurilor de activități.

Asistăm în ultimii ani la creșterea interesului general pentru practicarea exercițiilor fizice (sub forma practicii turistice și de loisir), cunoscute fiind efectele acestora în conservarea sau întărirea stării de sănătate percepută ca indicator al calității vieții. În acest sens, cred că se impune cu necesitate ordonarea tipurilor de activități specifice practicii turistice și de loisir, după particularitățile celor implicați, realizând astfel, implicit și o clasificare a tipurilor de activități.

4.3.1. După apartenența profesională.

Progresul tehnic (automatizarea, cibernetizarea, informatizarea), înseamnă printre altele, efort muscular mai redus, un dezechilibru între energia acumulată și necesarul de consum, cu influențe negative asupra organismului, asupra stării de sănătate. Pe de altă parte, adaptările ce se impun nu privesc numai biologicul, ci în egală măsură și psihicul. Câmpul de agresiune al factorilor nocivi pe care îi generează de cele mai multe ori activitatea profesională, reclamă măsuri eficiente pentru a feri organismul de efectele acestor factori.

Clasificarea tipurilor de profesii după specificul lor, luând drept criteriu dominanta efortului psihic și fizic și a pozițiilor și mișcărilor specifice în funcție de care se fac și recomandările necesare, după A. Ionescu, este următoarea:

4.3.1.1. Grupa activităților sedentare în care procesul muncii se desfășoară în poziția șezând, fără încordări musculare și fără eforturi fizice deosebite și care înglobează astăzi cele mai numeroase profesii: funcționari de toate categoriile, intelectuali de diferite formații, persoane specializate în activități de laborator, pupitre de comandă și control, mecanică fină, etc.

Specificul activității face ca respirația să fie stingherită de pozițiile defectuoase, mișcările toracelui și diafragmei reduse, capacitatea respiratorie și schimburile de gaze fiind mici. Circulația sangvină se face lent, determinând apariția stazelor cu semne de anemie. Sedentarii au o digestie defectuoasă, tendințe de constipații și intoxicații. Sedentarismul favorizează îngrășarea și apoi obezitatea. Sistemul nervos al sedentarilor este puțin rezistent, cu reacții lente, musculatura slab dezvoltată și lipsită de tonus, articulații rigide.

Ca o primă compensare a neajunsurilor legate de această categorie de profesii, apare necesitatea unui program de exerciții fizice cotidian, care să devină obișnuit. Trecerea de la inactivitate la activitatea fizică trebuie să se facă lent, progresiv, adaptând treptat ritmul de viață.

4.3.1.2. Grupa de activități în care predomină efortul static se referă la acele profesii în care activitatea este condiționată de menținerea unei poziții fixe, timp relativ îndelungat. Această caracteristică precum și pozițiile asimetrice, determină în organism modificări structurale și funcționale.

Activitatea de timp liber specifică celor care activează în aceste condiții, trebuie să fie dominată de exerciții cu caracter dinamic, compensator. Pentru cei care lucrează în picioare, se recomandă mișcări din șezând sau din culcat, iar pentru cei care lucrează în poziții statice, se recomandă exerciții de mers și alergare.

4.3.1.3. Grupa activităților în care predomină efortul dinamic intens și prelungit numără din ce în ce mai puține profesii, în condițiile industrializării actuale. La condițiile specifice se mai pot adăuga uneori frigul și umiditatea care generează afecțiuni cu caracter reumatic. Activitățile constau în exerciții ușoare și variate, de destindere și relaxare, efectuate din poziții odihnitoare. Nu trebuie subapreciat rolul odihnei pasive.

4.3.1.4. Grupa activităților în care predomină efortul unilateral, grupează profesii în care munca se desfășoară unilateral și uniform, iar mișcările se repetă timp îndelungat, egal și monoton. În forme grave, se ajunge la nevroze profesionale. Datorită condițiilor, apar contracții musculare dureroase, pielea devine palidă sau se învinețește din cauza stazelor vasculare, apar chiar fenomene convulsive. Organizarea corectă a muncii și alternarea ei cu pauze, permit prevenirea efectelor secundare. Exercițiile trebuie să aibă un caracter profilactic, cuprinzând exerciții de relaxare și repaus activ.

4.3.1.5. Grupa activităților în care se produc traumatisme, dă cel mai mare procent de morbiditate accidentală. Traumatismele (răniri, hemoragii, contuzii, entorse, fracturi) lasă în urma lor modificări în structura țesuturilor, în funcția unor organe, urmări cunoscute ca sechele post traumatice. În această categorie de profesii, introducerea gimnasticii la locul de muncă este obligatorie.

4.3.1.6. Grupa activităților care se desfășoară în condiții neprielnice, în atmosferă viciată de gaze toxice și pulberi, ori sub influența unor radiații, constituie un subiect de maxim interes prin prisma rolului preventiv sau compensator al exercițiului fizic și sportului. Efectul pe care îl are practicarea exercițiilor fizice și gimnasticii respiratorii în condiții de microclimat sănătos, vizează creșterea rezistenței generale a organismului față de factorii dăunători.

4.3.2. După particularitățile de vârstă.

Particularitățile anatomice, fiziologice și morfo – funcționale specifice celor trei mari categorii de vârstă, determină necesitatea adaptării tipurilor de activitate fizică. Deoarece activitățile pentru copii și cele pentru vârstnici sunt condiționate mai pregnant decât cele adresate adulților, mă voi adresa în special acestora.

4.3.2.1. Specificul activităților pentru copii.

Sub aspect energetic, metabolismul copilului este foarte crescut, dar o mare parte a proceselor energetice sunt orientate către procesele vitale, creștere și dezvoltare, eforturilor mari consumatoare de energie, revenindu-le un procent mai redus. Copilul și adolescentul suportă greu lipsa oxigenului (hipoxia) sau insuficiența acestuia (datoria de oxigen), căci procesele vitale se dereglează rapid în aceste situații, ceea ce înseamnă că la această vârstă rezistența în regim de viteză este greu suportată. Indicatorii cardio – respiratori, demonstrează că aparatele și sistemele specifice nu sunt apte să asigure baza unor eforturi de rezistență foarte dure.

Un alt factor de luat în seamă este cel endocrin, dezvoltarea acestui sistem fiind incompletă. Echilibrul endocrin începe să se profileze abia după pubertate, perioadă care ne permite să ne pronunțăm asupra aptitudinilor motrice. Pe plan psihic, copilul nu poate suporta încărcăturile cerute de eforturi mari, deoarece uniformitatea stimulilor este obositoare. De asemenea, motivația slabă caracteristică vârstei, instabilitatea emoțională, determină un randament scăzut în eforturile mari.

În această perioadă a vieții, dezvoltarea forței (flexorilor și extensorilor) este neuniformă și de aceea este necesar să se acorde o atenție permanentă întăririi armonioase a musculaturii. De asemenea, se recomandă exerciții pentru formarea unei ținute corecte și prevenirea instalării unor deformații ale coloanei vertebrale. Se urmărește întărirea musculaturii plantei piciorului și gambei, pentru a preveni apariția platfusului. Mulți specialiști sunt împotriva practicării de către copii a exercițiilor cu greutăți, imaginându-și utilizarea unor încărcături de zeci de kilograme care apasă pe oase și articulații, în plină perioadă de creștere, provocând perturbații iremediabile. Este foarte adevărat că utilizarea greutăților mari dăunează, dar este tot atât de adevărat că exercițiile cu greutăți mici, combinate cu jocuri și cu exerciții de mobilitate sunt benefice. Cercetările și experimentele efectuate atât în străinătate cât și la noi în țară, dovedesc că exercițiile cu greutăți mici, practicate sub strictă supraveghere medicală și pedagogică, nu sunt dăunătoare copiilor de 10 – 11 ani.

Pe de altă parte, în cazul copiilor consumul de oxigen este de 2 – 3 ori mai mare decât la adulți. De aceea este indicată dezvoltarea aparatului respirator, educarea ritmului și amplitudinii actului respirator.

Exercițiile fizice, împreună cu factorii naturali de călire și mijloacele igienice contribuie la optimizarea funcției degestive și la perfecționarea mecanismelor de termoreglare.

4.3.2.2. Specificul activităților pentru vârstnici.

Dacă în cazul copiilor, activitatea fizică se confundă aproape cu educația fizică școlară, practica de loisir fiind prea puțin valorificată și instituționalizată, în cazul vârstnicilor aceasta este poate singura cale de compensare a efectelor vieții moderne.

Activitatea umană, în calitate și în cantitate, regresează odată cu trecerea anilor, după ce s-a atins maturitatea. După 35 de ani, performanțele maxime de anduranță și forță, abordate cu preponderență datorită influenței lor în viața cotidiană, diminuează cu aproximativ 1 – 2 % pe an. Scăderea performanțelor aerobe odată cu trecerea anilor se datorează:

– alterării funcției circulatorii centrale și periferice;

– scăderii VO²max., care are o foarte mare corelație cu debitul cardiac maxim;

– diminuării frecvenței cardiace maxime în medie cu 5 – 7 bătăi / min.;

– creșterii masei grase de la 13,1 % la 15,1 %;

– alterării capacității aerobe a fibrelor musculare;

– scăderea capacității vitale, odată cu creșterea volumului rezidual (VR); raportul dintre volumul rezidual și capacitatea pulmonară crește, indicând scăderea schimburilor gazoase;

Forța maximă depășește aproape la toate persoanele necesarul vieții curente, dar odată cu trecerea anilor, ea scade. Cu vârsta, nu mai pot fi practicate decât activități care pretind o forță musculară moderată, pierderea acesteia fiind scăderii substanțiale a masei musculare și lipsei activității fizice. Vârsta își pune amprenta și asupra compoziției musculare, multe lucrări arătând că după 50 de ani, lungimea și numărul fibrelor musculare rapide scade cu 10 % la fiecare 10 ani, aceasta explicând atrofia musculară.

În concluzie, se poate spune că:

– forța musculară (forța maximală) diminuează cu vârsta;

– pierderea se datorează scăderii (topirii) masei musculare;

– scăderea se mai datorează diminuării sintezei proteice, pierderii unităților motrice controlate de fibrele rapide;

– se remarcă creșterea % de fibre musculare lente, datorită diminuării numărului fibrelor musculare rapide;

– numărul total de fibre musculare și suprafața secțiunii transversale a fiecărei fibre scad cu anii, acest aspect putând fi atenuat prin antrenament;

– unele cercetări susțin că vârsta afectează capacitatea S.N.C. de a detecta stimulii și de a declanșa răspunsuri potrivite;

– antrenamentul nu înlătură total efectele îmbătrânirii, dar le poate atenua;

– antrenamentul de anduranță are efecte mari în stimularea funcției respiratorii și circulatorii, dar efecte minime în compensarea diminuării masei musculare, direcție în care are efecte considerabile antrenamentul de forță;

– în cea mai generală accepțiune, antrenamentul reduce factorii de risc.

4.3.3. După categoria de sex.

De-a lungul timpului, femeilor le-a fost refuzat accesul la participare egală cu bărbații, în multe domenii, inclusiv în sport, fapt ce a determinat probabil, odată cu amplificarea mișcărilor de emancipare a femeii, o reacție de compensare. Este cred obligatoriu a face distincție vorbind de participarea feminină, de vârsta subiecților. Studii numeroase (Blanksby și colab. în Australia – 1996, Stephens și Craig în Canada – 1990) scot în evidență faptul că dacă în cazul persoanelor de sex feminin cu vârste de până la 18 ani, participarea în activități sportive inclusiv de loisir este comparabilă sau chiar mai amplă decât a persoanelor de sex masculin, la vârsta maturității lucrurile se schimbă radical. Studiile menționate arată că la maturitate, tot mai puține femei sunt angrenate în activități fizice, că femeile petrec mai mult timp la televizor și în activități domestice decât bărbații.

Pubertatea adâncește deosebirile dintre fete și băieți, mai ales din perspectiva caracteristicilor sexuale, dar și a modificărilor somatice și funcționale. Perioada tinereții oprește brusc creșterea taliei, în schimb accentuează câștigul în greutate, de cele mai multe ori nedorit.

Femeia adultă reprezintă suma caracteristicilor somatice și funcționale ajunse la maturitate și bine diferențiate: sistemul osos de dimensiuni mai mici, cu articulații mai slabe și mobile, cu ligamente mai puțin rezistente decât ale bărbatului. Musculatura femeii are un volum mai mic, alcătuind (după A. Ionescu) 30 – 32 % din totalul greutății corporale, față de 40 – 45 % în cazul bărbaților, iar țesutul adipos ajunge să constituie la femei în medie 28 % din greutate.

Diferențele de ordin social, asociate celor de ordin biologic mai ales, care diferențiază organismul feminin din punct de vedere fiziologic, fac imperativ necesară abordarea unei strategii de atragere a femeilor în activități de loisir, cu caracter dinamic. Osteoporoza, ca afecțiune specifică predominant feminină, pe lângă determinări de ordin fiziologic, este influențată și de natura efortului femeii moderne, tot mai puțin fizic, practicarea exercițiilor fizice având un rol determinant în combaterea acesteia. Mai mult, practicarea exercițiilor fizice urmărește și pregătirea tinerelor pentru maternitate, întărind sănătatea viitoarelor mame.

4.3.4. După scopul urmărit.

Activitățile ludice sau de loisir contribuie la menținerea unui nivel de condiție fizică minimal. Ele sunt în general insuficiente pentru dezvoltarea aptitudinilor motrice, chiar atractive fiind, interesante pentru inactivi, pentru cei cu o condiție fizică slabă, constituind pentru aceștia doar o bază de pregătire pentru practicarea activităților fizice ulterioare.

Pentru a obține maximum de beneficiu și de eficiență, trebuie mai ales ca activitatea fizică să fie practicată cu regularitate, timp îndelungat, toată viața dacă este posibil. Pentru ca activitatea să determine eficiența de care vorbeam, mai este necesar ca aceasta să placă, să țină seama de gusturile persoanelor implicate, motivația fiind factorul cel mai important al reușitei.

La noi în țară, oarecum asimilată prin conținut loisir-ului, este „sportul pentru toți”, ca subsistem al sportului, perceput de A. Dragnea ca aspect social – cultural al societății și în același timp, factor al dezvoltării acesteia. Autorul citat, definește sportul pentru toți ca „formă a sportului care, în general, nu are caracter competițional, fiind practicat atât în cadrul cluburilor, cât și în forme neorganizate”. Diversitatea activităților motrice ce pot fi practicate în cadrul său, îl fac accesibil tuturor membrilor societății, indiferent de vârstă, sex și aptitudini motrice.

Sportul pentru toți asigură fiecărui individ posibilitatea de autoinfluențare fizică și psihică, echilibrul optim al acestor sfere, starea de sănătate, în același timp cu satisfacerea nevoilor de mișcare și participare la viața socială, a nevoilor de comunicare și exprimare. Nu în ultimul rând, combate stresul vieții cotidiene și favorizează realizarea în bune condiții a sarcinilor profesionale.

Sportul pentru toți își are originea în sportul școlar și universitar, a căror prelungire ar trebui să devină, organizat de așa manieră încât permite participarea tuturor indivizilor, eliberați de tendința de a câștiga cu orice preț. Acesta va trece într-o altă treaptă, devenind sport familial și sport de timp liber, organizat sub forma întrecerilor adesea improvizate în cadrul familiilor, grupurilor de prieteni ori în mediile profesionale. În toate aceste situații, trebuie să se acorde prioritate activităților motrice cu funcții de relaxare, distractive și socializante, care pot fi continuate pe tot parcursul vieții, legând sportul pentru toți cu alte activități cultural – artistice, exemplu fiind turismul, cu formele lui de practicare.

Indiferent de scopul propus, practicarea exercițiului fizic (sportul pentru toți), implică respectarea unor condiții.

4.3.4.1. Frecvența stimulilor.

Majoritatea specialiștilor sunt de părere că frecvența optimă de aplicare a stimulilor (exerciții fizice) este de 3 – 5 / săptămână, dar se poate ajunge și la 6 – 7 (zilnic). Este indicat să se înceapă cu 3 – 4 ședințe și exerciții ușor de suportat, pentru a se ajunge treptat la practica zilnică, fără a determina însă efecte adverse, caz în care practica încetează.

Dacă este dorit un număr de ședințe mai mare de 3 – 4 / săptămână, nivel care în timp contribuie și la scăderea în greutate, acest lucru este posibil doar pentru persoanele cu un indice de risc redus. Participarea trebuie să fie continuă pentru a obține efecte pozitive.

4.3.4.2. Durata ședințelor.

Numeroase studii susțin că exercițiile de anduranță de 10 – 15 minute / zi, sunt suficiente pentru ameliorarea funcției cardiovasculare. Ultimele date, merg chiar mai departe, sugerând că numai o activitate de 20 – 30 de minute / zi ar reprezenta schema optimă (adică 20 – 30 de minute de efort propriuzis, cu intensitate adecvată, fără a lua în calcul și timpul de încălzire sau de revenire după efort).

4.3.4.3. Intensitatea exersării.

Trebuie respectate priorități legate de vârstă, sex, capacități. Factorul care condiționează eficiența unui program de exersare fizică, este intensitatea. Un antrenament de intensitate slabă, adică de cel puțin 45% din capacitatea maximă, are efecte pozitive, dar intensitatea considerată optimă trebuie să atingă sau să depășească 60% din VO²max. În practica curentă, problema care se pune este cum estimăm intensitatea unui exercițiu, astfel ca acesta să fie eficient: măsurăm frecvența cardiacă de antrenament, echivalentul metabolic, sau scorul oboselii? Studii pertinente au demonstrat că dacă înregistrăm simultan F.C. și VO²max. în cazul unei persoane care efectuează un exercițiu cu intensitate progresiv crescătoare, se observă o relație liniară între acești doi parametri. Este deci posibil să determinăm valoarea F.C. corespunzătoare unui procentaj dat din VO²max.

F.C. de antrenament poate fi determinată utilizând metoda KARVONEN, care se bazează pe F.C. max. de rezervă, definită ca diferență dintre F.C. max. și F.C. de repaus (F.C. max. rez. = F.C. max. – F.C. repaus). Dacă subiectul dorește să se antreneze la 75% din F.C. max. rez., F.C. de antrenament poate fi obținută astfel:

F.C. de antr. = 75% din F.C. max. rez. = F.C. repaus + 0,75 x (F.C. max. – F.C. repaus).

Această metodă admite că un procentaj obținut din F.C. max. rez., corespunde aproximativ cu același procentaj din VO²max. Această afirmație este reală pentru exercițiile de intensitate moderată sau ridicată, pentru exercițiile de intensitate scăzută apărând diferențe substanțiale.

O altă metodă de calcul a intensității efortului este FURCULIȚA, sau extensia de bandă, care stabilește o limită minimă și maximă a frecvenței cardiace de exersare. Stabilitatea pragului minim și maxim de lucru permite o activitate de lungă durată fără a resimți efecte nedorite sau supărătoare. Luând ca exemplu un subiect de 40 de ani cu o F.C. max. de 180 și o F.C. repaus de 75 care dorește să se antreneze la un nivel de 60 – 75% din F.C. max. rez., limitele autorizate ar fi cuprinse între:

F.C.E. 60% = 75 + 0,60 (180 – 75) = 138

F.C.E. 75% = 75 + 0,75 (180 – 75) = 154

Pornind de la cele două metode, putem întocmi o relație de apreciere a intensității exersării pentru un exercițiu de anduranță de 20 – 60 minute:

Intensitatea exersării poate fi monitorizată și utilizând noțiunea de echivalent metabolic. Volumul de O² consumat de organism este direct proporțional cu cantitatea de energie cheltuită în activitatea fizică. MET este unitatea de măsură a echivalentului metabolic, corespunzător consumului de O² în repaus (3,5 ml / kg / min.). Toate activitățile fizice pot fi clasificate în funcție de dependența energetică pe care o reclamă. O activitate echivalentă cu 2 METS, este o activitate care are nevoie de un consum dublu de O² față de cel de repaus, adică 7 ml / kg / min. O activitate de 4 METS corespunde cu 14 ml / kg / min. de O². În felul acesta se pot clasifica toate tipurile de exerciții fizice:

– 1 MET – culcat, așezat, stând, mâncat, vorbit, etc.;

– 2,5 METS – mers cu 3,2 km / oră, canoe la 4 km / oră;

– 3 METS – mers cu 4 km / oră, volei;

– 4,5 METS – dans de societate, tenis de masă;

– 5,5 METS – mers cu 5,6 km / oră;

– 6 METS – tenis de câmp;

– 6,5 METS – mers cu 6,4 km / oră, dans folcloric;

– 7,5 METS – jogging cu 8 km / oră;

– 8 METS – schi;

– 9 METS – alergare cu 12 km / oră, baschet;

– 10 METS – handbal;

– 12 METS – alergare cu 13,7 km / oră;

– 15 METS – alergare cu 15 km / oră;

– 20 METS – alergare cu 19,3 km / oră;

Valorile echivalentului metabolic sunt totuși relative, deoarece dependența energetică poate varia în funcție de nivelul tehnic al execuției, de antrenament, de condițiile de mediu, etc.

CAPITOLUL V

Analiza și interpretarea noului buget de timp prin integrarea activităților recreative și de loisir în creșterea calității vieții și integrarea socială a cetățenilor.

5.1. Chestionarul.

Organismul uman posedă un mare potențial de adaptare funcțională și structurală la efortul fizic. Oamenii au fost nomazi și vânători de-a lungul a mii de ani de evoluție, reducerea drastică a cantității de activitate fizică cotidiană înregistrându-se în cursul istoriei recente, ca o consecință a revoluției tehnologice și informatice și a transportului motorizat în principal. Un rezultat al acestei reduceri este sedentarismul, un nivel mai redus al condiției fizice al cetățenilor țărilor industrializate și creșterea simultană a incidenței unor boli, ca urmare a absenței exercițiului fizic: obezitate, afecțiuni coronariene, hipertensiune, toate percepute ca o cauză de incapacitate și deces, ceea ce sugerează că un stil de viață sedentar este atât în detrimentul individului cât și al societății.

Toate acestea reprezintă – dacă mai era nevoie – motive pentru a susține interesul față de modalitățile de petrecere a timpului liber și orientarea spre utilizarea exercițiului fizic. Pornind de la aceste considerente, am aplicat un chestionar unui număr de 110 studenți de la facultăți de neprofil din Universitatea Oradea. Chestionarul a cuprins un număr de 27 de întrebări închise sau cu răspuns liber, scopul fiind relevarea pe de o parte a tendințelor ce caracterizează activitatea cotidiană a tineretului studios, iar pe de altă parte, a măsurii în care practicarea exercițiilor fizice ocupă sau nu un loc semnificativ în viața lor.

Răspunzând întrebărilor de identificare, repartizarea pe grupe a celor chestionați a relevat o pondere a celor aflați în intervalul 20 – 25 de ani (70%), repartizarea pe sexe fiind relativ omogenă (52% bărbați, 48% femei) și majoritatea (81%) domiciliind în mediul urban.

Întrebările 1, 4, 5 și 6 au solicitat răspunsuri legate de participarea la activități didactice, respectiv cuantumul timpului liber. Interesantă este constatarea că dacă majoritatea celor chestionați afirmă că au „prea puțin sau prea mult timp liber” (67%), respectiv că estimează timpul liber la dispoziție la cel mult 15 ore săptămânal (76%), participarea la activități specifice formării profesionale este superficială, formală:

– 62% din cei chestionați, participă la activități didactice mai puțin de 15 ore săptămânal;

– 90% dintre studenți, alocă ritmic studiului mai puțin de 15 ore săptămânal;

Contradicția este flagrantă și credem că răspunsul trebuie căutat în subestimarea cantității de timp liber, în scopul justificării lipsei de implicare în practicarea exercițiilor fizice. Este relevant de altfel, tabloul oferit de răspunsurile următoare:

– 73% dintre cei care cred în necesitatea practicării exercițiilor fizice, afirmă că timpul liber necesar și suficient pentru a putea practica activități sportive de timp liber, se situează între 4 și 15 ore / săptămână, deci nu foarte mult.

– activitățile cu care își ocupă timpul liber, au în proporție de 68%, caracter static (citit, muzică, filme și TV, jocuri electronice și de noroc, etc.) și doar 32% au preocupări de timp liber cu caracter dinamic (sport, excursii, plimbări, etc.).

Această realitate este în concordanță și cu statistica aflată la îndemâna cadrelor didactice, care sugerează că doar aproximativ 50% dintre studenții anilor I și II frecventează lecțiile de educație fizică (ce au dealtfel caracter obligatoriu).

Paradoxul se accentuează odată cu răspunsurile următoare: 87% dintre studenți consideră utilă și necesară petrecerea timpului liber prin mișcare, în timp ce la întrebarea precedentă am constatat preponderența activităților cu caracter static. Motivarea opțiunilor este pragmatică: 80% dintre cei chestionați consideră că practicarea exercițiilor fizice este necesară pentru sănătate și aspect exterior. Cei care nu consideră necesară mișcarea, dau răspunsuri de genul: „timpul liber se poate petrece și altfel”, „este mai odihnitor să stai”, „este ocupat cu altceva”, „este pierdere de timp”. Aceste răspunsuri care vin dinspre persoane presupuse cu un nivel superior de cultură (inclusiv de cultură fizică), ridică mari semne de întrebare.

În altă ordine de idei, la următoarele două întrebări, răspunsurile sunt distribuite relativ simetric, respectiv se consideră necesară practicarea exercițiilor fizice o zi / săptămână (28%), două zile / săptămână (21%), trei zile / săptămână (25%), iar la întrebarea următoare, 52% din răspunsuri consideră suficient timpul alocat practicării exercițiilor fizice, în schimb 48% consideră timpul ca fiind insuficient. Modul în care studenții chestionați percep structura programului cotidian, devine și mai greu de înțeles odată cu răspunsul la întrebarea 15, la care 77% dintre ei afirmă că ar practica și alte forme de exercițiu fizic, dacă ar avea mai mult timp liber.

Întrebările care urmează, sondează tipurile de activități spre care se îndreaptă opțiunile susținătorilor mișcării. Astfel, 24% dintre ei practică jocuri sportive, 22% aerobic, 20% fitness, 18% jogging și 18% alte tipuri de exerciții fizice și, dacă ar avea posibilitatea, majoritatea ar practica înot, planorism, parașutism, schi, alpinism, sporturi extreme. Evident, cel puțin parțial, este reală afirmația unora dintre subiecți că sunt condiționați de lipsa banilor, a echipamentelor și aparatelor, de numărul mic al terenurilor, sălilor, bazinelor de înot.

Setul de întrebări care urmează, se referă la calitatea stilului de viață propriu. Astfel, 87% dintre tineri afirmă cunoașterea factorilor care influențează starea de sănătate și cel puțin teoretic ar trebui să promoveze un stil de viață echilibrat. Lucrurile par a nu sta tocmai așa, atâta timp cât doar 57% dintre ei consideră că duc un stil de viață sănătos. Pare tot mai evident după părerea noastră, că orizontul cultural de multe ori limitat și lipsa informațiilor de calitate, fac posibile astfel de contradicții (afirmația că stilul de viață este sănătos și imediat după aceea, că regimul alimentar urmat este nesănătos). Revine ca un leitmotiv problema timpului, 55% dintre subiecți afirmând că lipsa banilor și a timpului îi împiedică să urmeze un regim alimentar sănătos. Acordă doar parțial credit acestei afirmații, deoarece am constatat că majoritatea dintre ei nu cunosc principiile alimentare, ponderea lor într-un regim alimentar sănătos și că de asemenea, 40% dintre ei fumează, iar 60% consumă băuturi alcoolice.

5.2. Concluziile chestionarului.

În istoria recentă, problema prevenirii sau compensării efectelor negative ale unui stil de viață sedentar și ale îmbătrânirii, este considerată a fi de o importanță capitală. Rezultatele cercetărilor efectuate, susțin puternic efectele benefice ale exercițiului fizic efectuat după principii științifice, dacă acesta constituie o parte integrantă a activităților ocupaționale și de timp liber. De aceea, deși starea de sănătate, sau mai exact starea de bine (wellnes) și condiția fizică nu sunt sinonime ci doar complementare, exercițiul fizic a ajuns tot mai mult să fie perceput ca o condiție a unei stări de sănătate bune, iar petrecerea timpului liber să fie identificată, confundată chiar cu activitatea fizică, cu sportul.

Ne stă în putere și trebuie să facem posibil – prin metode diverse – ca argumente de acest tip să-i convingă pe concetățenii noștri să-și modifice atitudinea și comportamentul, spre un stil de viață sănătos.

CAPITOLUL VI

Concluzii și propuneri privind utilizarea activităților sportive de loisir în îmbunătățirea calității vieții.

Perspectiva din care am abordat activitatea de loisir, inclusiv cea turistică, poate fi structurată pe două direcții de acțiune: pe de o parte implicațiile preponderent economice, care fără a fi neglijate pot trece în planul secund al atenției, accentuând aspectele fiziologice, calitatea stimulilor și calitatea răspunsurilor pe care le determină acești stimuli și care în alte condiții nu pot deveni factori de compensare pentru tot ceea ce caracterizează viața în epoca contemporană (caracteristicile și consecințele modului de viață contemporan au devenit teme predilecte în multe situații, determinând însă reacții de răspuns timide).

Abordând problematica activității de loisir, primul aspect demn de luat în considerare îl reprezintă implicarea exercițiului fizic, respectiv al efortului care determină reacții fiziologice de adaptare. Dacă în sfera educației fizice problemele sunt ceva mai simple, datorită cuprinderii instituționale a celor implicați, elevi, studenți, militari sau alte categorii, indiferent de vârstă, ceva mai complicate sunt aspectele care vizează acea parte a populației care a depășit etapa instituționalizată a educației fizice (școală, facultate, armată) și care nu este cuprinsă în practicarea sportului de performanță în sensul valorificării în competiții a achizițiilor motrice.

Privită prin prisma vârstei, această categorie de populație a depășit faza dezvoltării aptitudinilor motrice, care se încheie în jurul vârstei de 20 – 25 de ani și se află fie în stadiul de menținere a ei (25 – 35 de ani), fie în involuție. Sub aspect social, această grupă care constituie baza populației active încadrate efectiv în procesul de producție, având obligații familiale și sociale, dar și nevoie de divertisment, acordă cel mai puțin timp propriei sănătăți prin efectele pe care le are pregătirea fizică în general.

Modul sănătos de viață reclamă necesitatea de a lupta împotriva agenților nocivi veniți din exterior sau a celor de care ne facem noi înșine vinovați, prin ordonarea vieții în general. Un model ar putea fi cel prezentat în figura 1, model ce se armonizează și se completează cu principiul dependenței de condițiile social- istorice ale existenței, principiu susținut de M. Epuran, conform căruia, activitățile corporale (multiple, variate, diversificate), trebuie să dezvolte, să prevină, să compenseze și să corecteze, păstrând un echilibru al personalității umane. Acest echilibru pe lângă substratul psihic, dar legat de acesta prezintă o serie de aspecte fiziologice care studiază mecanismele de compensare, acomodare, adaptare și aclimatizare față de solicitările repetate, în vederea transformării exercițiului fizic în element de echilibrare, fortificare și întărire a sănătății populației.

Figura 1. Îmbunătățirea și perfecționarea posibilităților morfo – funcționale și psihice ale omului (adaptat după E. Bugget – 1992).

În menținerea sau îmbunătățirea nivelului de dezvoltare a aptitudinilor motrice la toate grupele de persoane care nu practică în mod instituționalizat exercițiul fizic, este necesar să avem în vedere condițiile pe care trebuie să le întrunească mijloacele utilizate:

– să fie cât mai naturale, fără a pretinde o tehnică complicată;

– să solicite optim marile funcții și să determine modificări fiziologice de durată;

– să poată fi practicate la orice vârstă;

– să fie ușor de controlat și de dozat;

– să poată fi practicate în orice anotimp, să nu necesite condiții speciale;

– să fie ușor de organizat;

– să permită practicarea în colectiv;

ANEXE

ANEXA 1

CHESTIONAR

Petrecerea timpului liber în rândul

studenților din Universitatea Oradea

1.Se spune frecvent ca trăim într-o lume grăbită. Faceți parte din categoria celor care au prea puțin timp liber?

a. Mult prea puțin timp liber 8 67%

b. Prea puțin timp liber 66

c. Timp liber suficient 30 33%

d. Prea mult timp liber 6

2. Din ce categorie de vârstă și sex faceți parte?

a. Sub 20 ani 25-22% a.1. Masculin 58 52%

b. 20 – 25 ani 78-70% a.2. Feminin 52 48%

c. Peste 25 ani 7-8%

3. Unde aveți domiciliul stabil?

a. In mediul urban 90 81%

b. In mediul rural 20 19%

4. Cât din timpul d-voastră este alocat activităților didactice?

a. Sub 10 ore/săpt. 46 56%

b. 10-15 ore/săpt. 16

c. 15-20 ore/săpt. 24 44%

d. Peste 20 ore/săpt 24

5. Cât din timpul d-voastră este alocat ritmic studiului?

a. Sub 10 ore/săpt. 55 90%

b. 10-15 ore/săpt. 44

c. 15-20 ore/săpt. 9 10%

d. Peste 20 ore/săpt 2

6. La cât estimați timpul liber pe care-l aveți săptămânal?

a. Sub 10 ore/săpt. 29 65%

b. 10-15 ore/săpt. 43

c. 15-20 ore/săpt. 20 35%

d. Peste 20 ore/săpt. 18

7. Care sunt activitățile cu care vă ocupați de preferință timpul liber?

– sport – 21; plimbări – 11; excursii – 2; dinamic – 34 32%

– citit – 11; muzică – 12; T.V. – 5; cinema – 5; static – 76 68%

– discotecă – 5; calculator – 10; poker – 3;

– stat in pat – 4; pescuit – 1; meditație – 1;

– lucrează – 5; cu prietenii – 2; spălat, gătit – 2.

8. Considerați petrecerea timpului liber prin mișcare, necesară?

a. Da 96 87%

b. Nu 14 13%

9. Dacă da, de ce?

a. Pentru sanatate 43 80%

b. Pentru aspect exterior 46

c. Pentru performanță 13 20%

d. Alte motive 8

10. Dacă nu, de ce?

a. Timpul liber se poate petrece și altfel 6

b. Este ocupat cu altceva 3

c. Face mișcare la serviciu 2

d. Este mai odihnitor să stai 2

e. Este pierdere de timp 1

11. Care este frecvența practicării exercițiului fizic, săptămânal?

a. 1 zi / săpt. 31 29%

b. 2 zile / săpt. 24 22%

c. 3 zile / săpt. 27 24%

d. Mai mult de 3 zile / săpt. 28 25%

12. Considerați timpul alocat practicării exercițiului fizic, suficient?

a. Da 58 52%

b. Nu 52 48%

13. Sub ce formă practicați exercițiul fizic?

jocuri sportive = 25; aerobic = 23; culturism-fitness = 20; jogging = 16;

mers-plimbare = 5; performanță = 4; dans = 2; înot = 2; arte marțiale = 2;

schi = 1; șah = 1.

14. Cât timp liber / săptămână considerați că ar fi necesar pentru a putea practica exercițiul fizic?

– 1-3 ore 12

– 4-6 ore 26 73%

– 7-10 ore 28

– 11-15 ore 19

– mai mult de 15 ore 5

– nu contează 10

15. Dacă ați avea mai mult timp liber, ați practica și alte forme de exercițiu fizic?

a. Da 85 77%

b. Nu 25 23%

16. Dacă da, care?

Jocuri sportive – 21(24%); înot – 19 (22%); culturism – 10 (11%); tenis – 6;

schi – 4; aerobic – 4; jogging – 4; arte marțiale – 4; alpinism – 4; ciclism – 2;

parașutism – 1; tir – 1; dans sportiv – 1; sporturi extreme – 4.

17. Care este activitatea fizică de timp liber pe care ați practica-o și nu puteți?

Înot – 16; schi – 12; parașutism-planorism – 10; alpinism – 8;

sporturi de luptă – 7; sporturi extreme – 5; auto-moto – 4; tenis – 4;

patinaj – 4; culturism – 3; baschet – 3; altele – 12; nici una – 5.

18. Care considerați că sunt condițiile de care ar trebui să beneficiați pentru a putea petrece timpul liber prin exercițiu fizic?

Bani – 36; săli de sport – 21; terenuri – 15; echipament+aparate – 11;

bazin – 2; dorință – 1; nici una – 11.

19. Considerați că petrecerea timpului liber prin exercițiu fizic trebuie să se facă liber sau în mod organizat?

a. Liber 58 52%

b. Organizat 52 48%

20. Cine credeți că ar trebui să organizeze petrecerea timpului liber prin exercițiu fizic?

– persoane calificate 53

– individual 26

– cluburi si asociații sportive 7

– oricine 6

– școala 3

– administrația locală 1

– organizația "sportul pentru toti" 1

– asociațiile de tineret 1

21. Cunoașteți factorii care condiționează starea de sănătate?

a. Da 96 87%

b. Nu 14 13%

22. Considerați că duceți un stil de viată sănătos?

a. Da 63 57%

b. Nu 47 43%

23. Regimul alimentar pe care-l urmați este unul sanatos?

a. Da 57 51%

b. Nu 43 49%

24. Ce vă lipsește pentru a urma un regim alimentar sănătos?

Banii – 42; nimic – 18; timpul – 10; fructe – 6

cunoștințele specifice – 4; alimente – 3; voința – 4;

alimentație regulată – 3; vitamine+minerale – 2; rețete – 1;

legume – 1.

25. Ce considerați că ar trebui să cuprindă un regim alimentar sănătos?

– legume, fructe – 38

– vitamine, minerale – 22

– alimente naturale – 12

– carne, lapte, ouă – 7

– nu cunosc – 8

– fără alcool – 2

– lipide, proteine, glucide – 2

– lichide, legume – 1

– steroizi – 1

26. Sunteți fumător?

a. Da 42 40%

b. Nu 68 60%

27. Consumați băuturi alcoolice?

a. Frecvent 5

b. Ocazional 66

c. Rar 22

d. Deloc 17

ANEXA 2

GRAFICE

cu interpretarea statistică a rezultatelor

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ANEXA 1

CHESTIONAR

Petrecerea timpului liber în rândul

studenților din Universitatea Oradea

1.Se spune frecvent ca trăim într-o lume grăbită. Faceți parte din categoria celor care au prea puțin timp liber?

a. Mult prea puțin timp liber 8 67%

b. Prea puțin timp liber 66

c. Timp liber suficient 30 33%

d. Prea mult timp liber 6

2. Din ce categorie de vârstă și sex faceți parte?

a. Sub 20 ani 25-22% a.1. Masculin 58 52%

b. 20 – 25 ani 78-70% a.2. Feminin 52 48%

c. Peste 25 ani 7-8%

3. Unde aveți domiciliul stabil?

a. In mediul urban 90 81%

b. In mediul rural 20 19%

4. Cât din timpul d-voastră este alocat activităților didactice?

a. Sub 10 ore/săpt. 46 56%

b. 10-15 ore/săpt. 16

c. 15-20 ore/săpt. 24 44%

d. Peste 20 ore/săpt 24

5. Cât din timpul d-voastră este alocat ritmic studiului?

a. Sub 10 ore/săpt. 55 90%

b. 10-15 ore/săpt. 44

c. 15-20 ore/săpt. 9 10%

d. Peste 20 ore/săpt 2

6. La cât estimați timpul liber pe care-l aveți săptămânal?

a. Sub 10 ore/săpt. 29 65%

b. 10-15 ore/săpt. 43

c. 15-20 ore/săpt. 20 35%

d. Peste 20 ore/săpt. 18

7. Care sunt activitățile cu care vă ocupați de preferință timpul liber?

– sport – 21; plimbări – 11; excursii – 2; dinamic – 34 32%

– citit – 11; muzică – 12; T.V. – 5; cinema – 5; static – 76 68%

– discotecă – 5; calculator – 10; poker – 3;

– stat in pat – 4; pescuit – 1; meditație – 1;

– lucrează – 5; cu prietenii – 2; spălat, gătit – 2.

8. Considerați petrecerea timpului liber prin mișcare, necesară?

a. Da 96 87%

b. Nu 14 13%

9. Dacă da, de ce?

a. Pentru sanatate 43 80%

b. Pentru aspect exterior 46

c. Pentru performanță 13 20%

d. Alte motive 8

10. Dacă nu, de ce?

a. Timpul liber se poate petrece și altfel 6

b. Este ocupat cu altceva 3

c. Face mișcare la serviciu 2

d. Este mai odihnitor să stai 2

e. Este pierdere de timp 1

11. Care este frecvența practicării exercițiului fizic, săptămânal?

a. 1 zi / săpt. 31 29%

b. 2 zile / săpt. 24 22%

c. 3 zile / săpt. 27 24%

d. Mai mult de 3 zile / săpt. 28 25%

12. Considerați timpul alocat practicării exercițiului fizic, suficient?

a. Da 58 52%

b. Nu 52 48%

13. Sub ce formă practicați exercițiul fizic?

jocuri sportive = 25; aerobic = 23; culturism-fitness = 20; jogging = 16;

mers-plimbare = 5; performanță = 4; dans = 2; înot = 2; arte marțiale = 2;

schi = 1; șah = 1.

14. Cât timp liber / săptămână considerați că ar fi necesar pentru a putea practica exercițiul fizic?

– 1-3 ore 12

– 4-6 ore 26 73%

– 7-10 ore 28

– 11-15 ore 19

– mai mult de 15 ore 5

– nu contează 10

15. Dacă ați avea mai mult timp liber, ați practica și alte forme de exercițiu fizic?

a. Da 85 77%

b. Nu 25 23%

16. Dacă da, care?

Jocuri sportive – 21(24%); înot – 19 (22%); culturism – 10 (11%); tenis – 6;

schi – 4; aerobic – 4; jogging – 4; arte marțiale – 4; alpinism – 4; ciclism – 2;

parașutism – 1; tir – 1; dans sportiv – 1; sporturi extreme – 4.

17. Care este activitatea fizică de timp liber pe care ați practica-o și nu puteți?

Înot – 16; schi – 12; parașutism-planorism – 10; alpinism – 8;

sporturi de luptă – 7; sporturi extreme – 5; auto-moto – 4; tenis – 4;

patinaj – 4; culturism – 3; baschet – 3; altele – 12; nici una – 5.

18. Care considerați că sunt condițiile de care ar trebui să beneficiați pentru a putea petrece timpul liber prin exercițiu fizic?

Bani – 36; săli de sport – 21; terenuri – 15; echipament+aparate – 11;

bazin – 2; dorință – 1; nici una – 11.

19. Considerați că petrecerea timpului liber prin exercițiu fizic trebuie să se facă liber sau în mod organizat?

a. Liber 58 52%

b. Organizat 52 48%

20. Cine credeți că ar trebui să organizeze petrecerea timpului liber prin exercițiu fizic?

– persoane calificate 53

– individual 26

– cluburi si asociații sportive 7

– oricine 6

– școala 3

– administrația locală 1

– organizația "sportul pentru toti" 1

– asociațiile de tineret 1

21. Cunoașteți factorii care condiționează starea de sănătate?

a. Da 96 87%

b. Nu 14 13%

22. Considerați că duceți un stil de viată sănătos?

a. Da 63 57%

b. Nu 47 43%

23. Regimul alimentar pe care-l urmați este unul sanatos?

a. Da 57 51%

b. Nu 43 49%

24. Ce vă lipsește pentru a urma un regim alimentar sănătos?

Banii – 42; nimic – 18; timpul – 10; fructe – 6

cunoștințele specifice – 4; alimente – 3; voința – 4;

alimentație regulată – 3; vitamine+minerale – 2; rețete – 1;

legume – 1.

25. Ce considerați că ar trebui să cuprindă un regim alimentar sănătos?

– legume, fructe – 38

– vitamine, minerale – 22

– alimente naturale – 12

– carne, lapte, ouă – 7

– nu cunosc – 8

– fără alcool – 2

– lipide, proteine, glucide – 2

– lichide, legume – 1

– steroizi – 1

26. Sunteți fumător?

a. Da 42 40%

b. Nu 68 60%

27. Consumați băuturi alcoolice?

a. Frecvent 5

b. Ocazional 66

c. Rar 22

d. Deloc 17

ANEXA 2

GRAFICE

cu interpretarea statistică a rezultatelor