Turismul Speologic In Judetul Bihor

Economie

Turismul Speologic In Judetul Bihor

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Turismul speologic în județul Bihor

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Speologie – ȘTIINȚĂ MULTIDISCIPLINARĂ

Definirea conceptului de speologie

Scurt speologic – primii speologi, personalități speologice

Edouard Alfred Martel

Emil Racoviță

Istoria speologică în România

Capitolul II. Destinații mondiale pentru turismul speologic

2.1. Peștera Mamut (Mammoth Cave)

2.2. Peștera Krubera (Krubera Voronja Cave)

2.3. Peșteri cu descoperiri antropologice

2.3.1. Peștera Chauvet

2.3.2. Peștera Lascaux

2.4. Peșterile carstice din Aggtelek și Slovac Karst

Capitolul III. Studiu de caz

. Principalele peșteri din județul Bihor

. Cele mai importante peșteri din județul Bihor

. Peștera Meziad

Caracterul unic al peșterii Meziad

Peștera Meziad – model de amenajare sustenabil

. Studiu cu privire la consumatori

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

„Unul dintre domeniile invizibile ale globului este cel al lumii subterane, al peșterilor. Și aici, cunoașterea s-a precipitat. Desigur, mai mult ca oriunde, aici, omul este măsura lucrurilor, mai precis, a lumii subterane. Nu știm care este cea mai mare peșteră din lume sau cea mai profundă. Știm doar care este cea mai mare atinsă de om, cea mai explorată de el, dar, oricând, poate să apară una și mai mare. În domeniul peșterilor, omul este măsura lucrurilor..măsurate.”

Am ales această temă deoarece am făcut parte din cercul de turism și dezvoltare durabilă, unde am participat la excursia organizată de Asis. Univ. Dr. Dorin Bâc împreună cu ceilalți membrii ai cercului. Am rămas impresionată de frumusețea peșterilor Meziad și Farcu în data de 20.11.2012.

Lucrarea de față pune accent pe domeniul speologic și principalele destinații mondiale pretabile pentru practicarea turismului speologic. Menționând caracteristicile principalelor peșteri (Peștera Mamut, Peștera Krubera, Peștera Chauvet și Peștera Lascaux, peșteri cu descoperiri antropologice, și peșterile carstice din Aggtelek și Slovac Karst) am scos în evidență practicarea turismului speologic. Studiul de caz vizează peșterile din partea de Vest a României, mai exact, județul Bihor, cu o intenționată insistență asupra Peșterii Meziad.

În primul capitol am definit conceptul de speologie; aceasta este o știință multidisciplinară, care se ocupă, în primul rând, să ne învețe cum să ne comportăm într-o peșteră, pentru ca mai apoi să ne putem bucura de fascinația locurilor. Am amintit și de primele personalități speologice, unul dintre cei mai importanți fiind Emil Racoviță, biolog român de renume mondial. Istoria speologică românească are și ea un impact important în popularizarea și conștientizarea peșterilor și a carstului.

În capitolul al doilea intitulat „ Destinații mondiale pentru turismul speologic” am încercat să includem cele mai importante peșteri cu destinație turistică, Peștera Mamut este cea mai mare așezare de peșteri din lume, Peștera Krubera este cea mai adâncă de pe pământ, Peștera Chauvet și Lascaux sunt peșteri cu descoperiri antropologice remarcabile, peșterile carstice din Aggtelek și Slovac Karst fac posibilă studierea istoriei geologice de-a lungul a zeci de milioane de ani.

Am ales în capitolul al treilea să prezentăm principalele peșteri din țară deimportață turistică, cât și cele mai semnificative din județul Bihor.

Am ales ca studiu de caz peștera Meziad, relatată tot în capitolul al treilea, deoarece am urmărit să vă prezentăm una dintre cele mai vechi și mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României, un model de amenajare sustenabil în comparație cu alte peșteri.

Capitolul al treilea cuprinde și un studiu cu privire la consumatori, pe baza datelor obținute de către Centrul pentru Arii protejate și Dezvoltare durabilă (CAPDD) Bihor.

SPEOLOGIA – ȘTIINȚĂ MULTIDISCIPLINARĂ

Practicarea speologiei nu presupune – cum își închipuie mulți iubitori de natură – o simplă parcurgere de peșteri și avene. Un speolog este, mai întâi de toate, un explorator, indiferent dacă pasiunea și interesul său sunt îndreptate spre partea sportivă (strict explorativă) sau spre speologia științifică.

Este foarte important să știm cum se „merge” în peșteră, este obligatoriu să știm cum se „face” o lampă de carbid sau cum se ajută un coechipier accidentat, dar speologia începe dincolo de aceste noțiuni. Cunoașterea echipamentului, materialelor și tehnicilor de explorare este indispensabilă oricărei activități speologice, însă scopul dintotdeauna al speologiei este prospectarea și cunoașterea complexă a domeniului subteran. Din cunoștințele unui speolog nu trebuie să lipsească niciodată tehnicile de explorare și parcurgere, dar nici noțiunile de bază ale carstologiei si speologiei fizice, iar din practica speologică trebuie temeinic stăpânite cartarea, măsurarea diverșilor parametri, fotografierea sau descrierea domeniului subteran. Fără astfel de cunoștințe și preocupări un speolog nu-și va putea îndeplini rolul și menirea de explorator-prospector, iar activitatea și descoperirile sale vor rămâne anonime.

1.1. Definirea conceptului de speologie

„Speologia reprezintă o știință pluridisciplinară care se ocupă cu studiul complex al peșterilor. Are drept scop explorarea și cercetarea peșterilor, în contextul mai larg al mediului carstic sau paracarstic, protecția acestora și găsirea eventualelor posibilități de valorificare a lor. În activitatea speologică se manifestă două tendințe : speologia științifică și speologia explorativă (sportivă sau de amatori) .”

„În timpurile moderne, o dată cu progresul științific și tehnic, a crescut și interesul pentru lumea subpământeană. Tot mai mulți amatori, inclusiv oameni de știință, au început să meargă în peșteri. Pe la sfârșitul secolului trecut s-a simțit nevoia inventării unei științe capabile să scuze în fața semenilor lor comportarea aberantă a celor care, pe o planetă atât de însorită, coboară de bună voie în adâncurile neprimitoare și reci, și aceasta a fost speologie.”

1.1.1.Tipuri și clasificări

Câteva noțiuni de bază pentru a putea înțelege cât mai bine limbajul specific al speologilor. Cu toate că acest limbaj se învață în timp, îl găsim explicat în cărțile și revistele de specialitate.

La orice început de drum, avem nevoie de un minim de noțiuni, astfel am reușit să cuprindem într-un scurt rezumat câteva dintre cele mai indispensabile.

Începem prin a vă prezenta carstul, termen dat dupa numele provinciei Karst (Iugoslavia) și care are un dublu sens: (a) regiune constituită din roci solubile, în care apar forme de relief superficiale și subterane specifice si comportamente hidrogeologice caracteristice, datorate dizolării chimice a rocii (carstificării); (b) fenomen natural și efect al procesului de carstificare.

Carstologia, este știința care se ocupă cu studiul regiunilor si fenomenelor carstice.

Carstificarea, este un proces fizico-chimic de modelare a rocilor mai solubile prin coriziune, asociată cu alte procese secundare (eroziune, dezagreagări, prăbușiri, sedimenatare și precipitare chimică ).

Regăsim și denumiri precum roci carstificabile, „roci în care procesul de carstificare este specific : rocile carbonate (calcare, dolomitele) și evaporitele (gips, anhidrit, sare) .”

Rocile pseudocarstice sunt roci care apar sub forme și fenomene asemănătoare carstului; de regulă, roci sedimentare detritice cu ciment sau conținut carbonatic (marne, conglomerate, gresii, loess).

Relieful carstic este un relief specific, dezvoltat pe roci carstificabile : exocarstul fiind relieful de suprafață, iar endocarstul, relieful subteran.

Formele carstice sunt forme rezultate în urma carstificării:

Formele exocarstice – lapiezuri, doline, uvale, văi oarbe, polii (în carstul clasic)

Formele endocarstice care dau forma și conținutul rețelelor subterane, care pot fi :

de coroziune (lingurițe, spete, lapiezuri subterane, hieroglife, anastomoze etc.)

de eroziune (nivele decurgere, marmite, terase etc.)

de incaziune(cele datorate prăbușirilor)

de precipitare chimică-speleotemele(de picurare, de prelingere, datorate capilarității, depuse de bazine etc.) și depozitele speleale.

Regiunea carstică este regiunea geografică în care predomină relieful sau fenomenele carstice.

Zona carstică poate fi atât o suprafață unitară formată din roci carstificabile și caracterizată prin prezența formelor și fenomenelor carstice, cât și o zonă (verticală) într-un carst cu proprietăți hidrogeologice comune (zona de infiltrație, de percolație verticală, de circulație permanentă și zona înecată).

Sectorul carstic este o subdiviziune a zonei carstice delimitată orohidrografic.

Acviferul carstic se referă la volumul de rocă dintr-un carst în care circulă sau se acumulează ape subterane.

Rețeaua carstică subterană este rețeaua subterană dintr-un carst formată dintr-un ansamblu de fisuri (rețea de fisuri) și conducte (rețeaua de conducte), pe care a circulat , circulă sau poate circula apa ; porțiunea ei penetrabilă pentru om este considerată rețeaua speologică.

Și nu în ultimul rând „cavernamentul, totalitatea (volumul) golurilor subterane naturale dintr-un carst; volumul rețelei de conducte.”

Scurt speologic – primii speologi, personalități speologice

1.2.1. Edouard Alfred Martel

Edouard Alfred Martel este tatăl speologiei moderne, nu numai în Franța. El a fost primul care a explorat peșteri, având un interes științific. Speologia nu exista la acel moment, neavând nici bazele unor informații de natură geologică. Se simțea mai mult ca un geograf, descoperind un nou teritoriu subteran.

Martel a fost un avocat, dar meseria lui nu-l atrăgea foarte mult. Astfel, s-a folosit de prima șansă acordată pentru a deveni primul speolog din istorie. El a cumpărat Gouffre de Padirac și a făcut-o peșteră.

Între 1888 și 1914, Martel a organizat expediții anuale peste tot în Europa. Unele dintre cele mai importante au avut loc în:

27 iunie 1888, când explorează râul subteran Abîme de Bramabiau . Martel a reușit să facă prima trecere fără întrerupere a platoului de Camprieu în sudul Franței. Acestă descoperire este adesea numită ziua de naștere a speologiei.

1889 a fost anul când a coborât la 100 de metri în Gouffre de Padirac . Martel și vărul său, Gaupillat au descoperit un curent subteran si l-au urmat doi kilometri.

1895 a călătorit în Irlanda și Anglia, unde explorează peștera Marble Arch în Irlanda de Nord și Gaping Ghyll în Yorkshire.

1896, unde Martel și Louis Armand au explorat pesterile din Mallorca, de exemplu, peștera Cuevas del Drach. Au fost invitați de către arhiducele Ludwig Salvator, care a trăit în Miramar.

la sfârșitul unei expediții nereușite în anul 1897, în Les Causses, Louis Armand l-a convins pe Martel să viziteze un ultimul aven. Armand a descoperit o cameră mare cu stalagmite uriașe. Peștera a fost numită Aven Armand după descoperitorul său. Armand era mort de cinci ani, când peștera a fost deschisă pentru public.

1905 Martel face prima sa călătorie prin Grand Canyon du Verdon. Deși nu este o peșteră, turneul a fost foarte asemănător cu o explorare a unei peșteri de apă. Astăzi, un traseu prin canion este numit după Martel.

„Edward Alfred Martel s-a născut pe data de 1 iulie 1859 în Pontoise, Franța, decedând după 78 ani de viață pe 3 iunie 1938, fiind înmormântat la St Thomas La Garde, Franța.”

El a fost un membru de onoare al Clubului Alpin Yorkshire Ramblers (Yorkshire Ramblers’ Club), din anul 1906 și a fost președinte la Societe de Geographie ( Societatea de geografie ) în perioada 1928-1931, fiind fondatorul acesteia încă din anul 1895.

„După ani în care s-a dedicat întru totul speologiei si lumii subterane, Martel a fost desemnat necontestabil de către toți cunoscători, “ The Master” (maestrul).”

1.2.2. Emil Racoviță

„Emil Racoviță (15 noiembrie 1868, Iași – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (stor cu o explorare a unei peșteri de apă. Astăzi, un traseu prin canion este numit după Martel.

„Edward Alfred Martel s-a născut pe data de 1 iulie 1859 în Pontoise, Franța, decedând după 78 ani de viață pe 3 iunie 1938, fiind înmormântat la St Thomas La Garde, Franța.”

El a fost un membru de onoare al Clubului Alpin Yorkshire Ramblers (Yorkshire Ramblers’ Club), din anul 1906 și a fost președinte la Societe de Geographie ( Societatea de geografie ) în perioada 1928-1931, fiind fondatorul acesteia încă din anul 1895.

„După ani în care s-a dedicat întru totul speologiei si lumii subterane, Martel a fost desemnat necontestabil de către toți cunoscători, “ The Master” (maestrul).”

1.2.2. Emil Racoviță

„Emil Racoviță (15 noiembrie 1868, Iași – 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician și președinte al Academiei Române. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța.”

Emil Gheorghe Racoviță, biolog român de renume mondial, explorator polar, fondator al biospeologiei și al primului institut de speologie din lume, provenea dintr-o familie cu origini vechi, moldovenească, dovedită documentar încă din secolul XVI și din care au făcut parte oameni de vază și chiar domnitori intrați în istorie prin ctitoriile și actele lor de vitejie, așa cum a fost Mihai Racoviță. Tatăl său, Gheorghe Racoviță, cunoscut mai cu seamă sub numele de Gheorghieș, de profesie magistrat, a jucat un rol important în viața culturală și intelectuală a Iașiului, fiind unul dintre fondatorii societății „Junimea”. Mama, Eufrosina, născută Stamatopol, a avut grijă de singurul din cei trei copii cărora le dăduse viață, pe ceilalți doi pierzându-i prematur din cauza unor boli necruțătoare.

Racoviță a plecat la Paris, în 1886, pentru a urma cursurile Facultății de Drept, ascultând doleanța tatălui său. În paralel, a mers sistematic și la prelegerile pe care medicul Léonce Manouvrier le ținea la Școala Superioară de Antropologie. Imediat după ce și-a luat licența în drept, s-a înscris la Facultatea de Științe de la Sorbona, unde a beneficiat nu numai de competența, ci și de atenția a doi zoologi cu reputație: profesorul Henri de Lacaze-Duthiers și conferențiarul Georges Pruvot. După terminarea studiilor universitare în 1891, odată cu obținerea diplomei de licențiat în științe, a rămas în Franța pentru a-și pregăti doctoratul în Laboratorul oceanologic „Arago” de la Banyuls-sur-Mer, ctitorie a aceluiași Lacaze-Duthiers. „ După cinci ani de cercetări asidue, susținerea publică a tezei pe care o elaborase asupra lobului cefalic al anelidelor polichete (cei mai răspândiți viermi marini) i-a adus titlul de doctor în științe. Și nu este nicio îndoială că succesul pe care l-a dobândit atunci a fost și primul pas pe care l-a făcut pe anevoiosul drum al recunoașterii științifice.”

În vara anului 1904, în timpul uneia din obișnuitele croaziere de cercetări pe care personalul laboratorului le întreprindea în bazinul răsăritean al Mediteranei, Racoviță a făcut o vizită în Cueva del Drach, o renumită peșteră din Insula Mallorca. Aici, în apele întunecate ale unuia din marile lacuri pe care le adăpostește această cavitate, el a capturat un mic crustaceu, încă necunoscut în știință și pe care îl va descrie sub numele de Typhlocirolana moraguesi.

A fost descoperirea care va marca cea mai radicală cotitură din întreaga sa carieră de naturalist. Translucid și lipsit complet de ochi, acest animal purta amprenta atât pregnantă a adaptării lui la neobișnuitul mediu pe care îl oferă adâncurile subterane, încât Racoviță a intuit imediat că studiul aprofundat al ființelor care trăiesc în peșteri poate contribui în mare măsură la deslușirea complicatelor mecanisme ale evoluției biologice și s-a dedicat acestui studiu renunțând definitiv la cercetările sale oceanologice.

A început prin a consulta lucrările publicate de diverși zoologi, constatând nu fără surprindere că ele conțineau o atât de pronunțată divergență de opinii, încât nu puteau servi la alcătuirea unei imagini de ansamblu asupra faunei cavernicole. Trebuia, așadar, să ajungă prin propriile lui mijloace la cunoașterea lumii subpământene, ceea ce însemna explorarea unui număr cât mai mare de peșteri, situate în regiuni geografice dintre cele mai diferite. Însă pentru a reuși, avea nevoie de un ajutor, și a avut șansa să îl găsească repede în persoana lui René Jeannel, un tânăr și întreprinzător medic licențiat și în științe naturale. Începând din vara lui 1905, au pornit să exploreze împreună peșterile de pe cei doi versanți ai Munților Pirinei și au făcut-o cu atâta râvnă, încât Racoviță a foarte curând în măsură să își ordoneze ideile într-o viziune unitară. A expus-o în celebrul său „Eseu asupra problemelor biospeologice”, apărut în 1907 și despre care Jeannel va spune peste trei decenii că a fost de la bun început și a rămas statutul fundamental al biospeologiei.

Oricât de important s-a dovedit a fi pentru viitorul biospeologiei, „Eseul” nu a reprezentat decât un început în gândirea autorului său.

La 26 aprilie 1920 era promulgată legea care consfințea nașterea Institutului de Speologie din Cluj, primul de acest gen din întreaga lume. În viziunea lui Racoviță, acest institut nu a însemnat ceva cu totul nou, ci cadrul oficial în care avea să funcționeze de acum încolo vechea întreprindere „Biospeologica”, ceea ce însemna totodată și transferarea în capitala spirituală a Transilvaniei a epicentrului biospeologiei mondiale.

Nerăbdător să pătrundă în peșterile Munților Apuseni, Racoviță și-a început campanile biospeologice din vara lui 1921, dar doi ani mai târziu, o sincopă pe care a suferit-o în peștera Ghețarul de la Scărișoara l-a obligat să renunțe definitiv la acest gen de explorări. În schimb, a trebuit să facă față unui foarte lung și solicitant șir de funcții și însărcinări, care nu i-au mai lăsat decât foarte puțin timp pentru lucrările științifice.

A fost membru fondator și președinte (1921-1933) al „Frăției Muntene”, prima societate turistică românească din Transilvania. În 1928 a fost numit președinte al Întâiului Congres al Naturaliștilor din România (Cluj, 18-21 aprilie), calitate în care și-a adus o contribuție decisivă la legiferarea ocrotirii naturii. Din 1932, a preluat cursul de biologie generală, Jeannel fiind rechemat la rândul lui în Franța pentru a organiza vivariul de la Jardin des Plantes și catedra de entomologie de la Muzeul de Istorie Naturală din Paris.

În pofida acestui greu tribut plătit conștiinciozități cu care a ținut să se achite de multiplele îndatoriri pe care l-e avut, Emil Racoviță a rămas prin opera sa poate cel mai de seamă biolog pe care l-a avut România. Dincolo de faptul că a întreprins celei dintâi cercetări amănunțite asupra faunei și florei antarctice și că a fost fondatorul incontestabil al biospeologiei ca disciplină științifică, el a avut meritul de a fi formulat principii de incontestabilă valoare în studiile zoologice, toate axate pe ideea că o specie nu poate fi cunoscută cu adevărat decât atunci când i se stabilește nu numai poziția sistematică și aria de răspândire, ci și întreaga ei istorie. Mai mult chiar, a fost singurul biolog român care a elaborat o teorie originală cu privire la evoluția lumii vii, teorie în care a insistat asupra rolului deosebit de important pe care izolarea îl joacă în apariția unor specii noi și care include o definiție inedită a speciei, formulat încă din 1912: o colonie izolată de consângeni. A subliniat, de asemenea, influența majoră pe care mediul artificial al omului a făcut din acesta singura specie a cărei populație mondială înregistrează o creștere exponențială, trăgând repetate semnale de alarmă asupra pericolelor care decurg din criza ecologică pe care tot omul este cel care a declanșat-o.

Dovada cea mai concludentă a felului în care i-au fost apreciate roadele necurmatei sale munci o constituie reacția comunității științifice internaționale. Emil Racoviță a fost membru titular al Societății Zoologice a Franței (1893) și președintele de onoare al acesteia (1925), membru al Societății române de Geografie (1900), membru de onoare al Societății Naturaliștilor din România (1900), membru al Societății de Geografie din Paris (1900), membru al Societății de Geologie a Franței (1901), membru al Societății Entomologice a Franței (1906), membru corespondent al Societății Zoologice din Londra (1910), președinte al Societății Speologice din Paris (1910), membru corespondent al Societății de Științe naturale din Barcelona (1922), membru al Institutului național de Antropologie din Paris (1922), doctor honoris causa al Universității din Lyon (1923), membru al Societății Etnografice române (1923), membru al Societății de Biologie din Paris (1925), membru al Societății române de Geologie (1930) și președinte al acesteia (1934), membru corespondent al Societății spaniole de Istorie naturală din Madrid (1930), membru fondator al Societății de Biogeografie din Paris (1935), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris (1944), membru al Societății Zoologice din Londra (1947).

Abnegația și devotamentul cu care s-a angajat în dezvoltarea științei și culturii i-au fost răsplătite și de autoritățile de Stat. În străinătate, i s-a decernat titlul de Cavaler al Ordinului Leopold II al Belgiei (1899), precum și cel de Cavaler (1922) și apoi de Comandor (1927) al Legiunii de Onoare franceze. În propria-i țară, fost distins cu mai multe medalii și decorații, precum Steaua României (Ofițer în 1899 și 1922, Mare Ofițer în 1928 și Mare Cruce în 1942), Bene Meriti (Clasa I în 1900), Coroana României (Mare Cruce în 1930), Pentru Merit (Comandor în 1931), Meritul Cultural pentru Știință teoretică și practică (Cavaler în 1931, Ofițer în 1934 și Comandor în 1943), Răsplata Muncii pentru 25 de ani în Serviciul Statului (1932), Serviciul Credincios (Mare Ofițer în 1939).
Justificată de faptul că speologia este o știință prin excelență sintetică, această multiplicare a direcțiilor de cercetare a avut drept consecință perpetuarea și consolidarea recunoașterii de care institutul s-a bucurat de la bun început pe plan internațional.
În prezent, organizat sub egida Academiei Române, Institutul de Speologie "Emil Racoviță" cuprinde patru compartimente cu direcții și programe specifice de cercetare:

        o Biospeologie și Edafobiologia Carstului
        o Geospeologie și Paleontologie
        o Carstonomie, Cadastrul și Protecția Carstului,
        o Compartimentul Cluj – Napoca.

Direcțiile principale de activitate care se regăsesc în aceste patru compartimente sunt :
o Studii taxonomice, filogenetice, biogeografice și ecologice ale mediilor subterane pentru evidențierea diversității și complexității acestora.
        o Studii de cristalografie și mineralogie în mediul speleic, geochimia apelor carstice.
        o Reconstituiri ale variațiilor climatice din Cuaternar, utilizand metode de stabilire a varstelor absolute prin seria U–Th în laboratoare proprii.
        o Studierea faunelor fosile de mamifere.
        o Studiul complexității și distribuției sistemelor carstice, cercetări de carstologie regională.
        o Protecția mediului carstic și vulnerabilitatea acestuia la poluare.

1.3.Istoria speologică în România

Primele urme de interes pe teritoriul actual al României cu privire la cunoașterea peșterilor în scop explorativ și științific, datează încă de la începutul secolului al XVIII-lea.

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, peșterile prezintă un interes turistic din ce în ce mai mare. Czárán Gyula, un avocat înstărit, îndrăgostit de natură, își cheltuiește aproape întreaga avere pentru explorarea și amenajarea peșterilor, respectiv deschiderea traseelor turistice din Munții Bihor.

Peștera de la Vadu Crișului este explorată din 1903, intrarea în peșteră, ulterior, se mărește prin dinamitare, permițând astfel amenajarea turistică a peșterii, la standarde considerate a fi moderne pentru acele vremuri.

În 1920, Emil Racoviță întemeiază Institutul de Speologie din Cluj. Cercetările, având în primul rând, un caracter biospeologic, au fost însoțite de observații privind conformația, hidrologia și microclima cavităților investigate în perioada interbelică. „Informațiile au fost publicate în două volume apărute la Paris sub titlul „Ennumeration des grottes visitées”.”

În istoria speologiei, ceea ce deosebește România de celelalte țări europene, este existența unui Institut de cercetări științifice, fiind singurul în perioada repectivă, care a întreprins, atât cât i-a fost cu putință, campanii susținute de explorări subterane.

În perioada interbelică, un rol important în popularizarea și conștientizarea peșterilor și a carstului l-au avut Touring Clubul Român, Asociația Carpatică Ardeleană și organizațiile de cercetași.

Afectată de profundele seisme cauzate de către societate, perioada postbelică este marcată de reorganizarea Institutului de Speologie, al cărui sediu este mutat la București. Institutul de Speologie pune bazele unei ample campanii de explorări speologice extensive, care vor acoperi întreaga țară. Inițiativa atinge apogeul cu marea expediție de explorare din 1951, care a urmărit explorarea râului subteran al Peșterii Cetățile Ponorului din Munții Apuseni. Acțiunea a strâns laolaltă un număr mare de cercetători ai Institutului de Speologie, geologi și alpiniști cu experiență speologică. Cucerirea râului subteran a necesitat un efort colectiv remarcabil în cadrul unui bivuac de 12 zile, record mondial pentru perioada respectivă.

Primul club de speologie din România se întemeiază la Cluj pe 6 februarie 1966 sub denumirea: Clubul Speologilor Amatori, având ca scop principal explorarea, cartarea și protejarea peșterii Vântului.

Începând cu anii 1960, interesul pentru speologia explorativă care se află în continuă expansiune, a condus la apariția a numeroase cluburi în orașele situate în apropierea principalelor masive carstice, precum și la București.

De la data descoperirii Peșterii Vântului, aceasta fiind descoperită de către ing. Bagameri Bela în anul 1957, până în prezent, speologii amatori au făcut posibilă descoperirea, explorarea și adesea cercetarea științifică a aproape 13.000 de peșteri. Peșterile sunt inventariate într-un sistem unic si original denumit Cadastrul peșterilor din România, constituind o importantă bază de date, găzduită de Institutul de Speologie “Emil Racoviță” cu girul membrilor Federației Române de Speologie.

„Speologii români se reunesc pentru prima dată în anul 1972 într-un colocviu, numit “Speosport” . De atunci, acest eveniment s-a repetat anual până în anul 2000 când s-a transformat în Congresul Național de Speologie.”

În aceeași perioada este înființată Comisia Centrală de Speologie care va coordona activitatea cluburilor de speologie. Aceasta era o structură a Federației Române de Turism și Alpinism aparținând Ministerului Tineretului și Sportului.

În anii 1977-1978, se înființează prima Școală Română de Speologie; începând cu anul 1990, cluburile speologice din țară au început să se reorganizeze ca asociații nonprofit pentru ca, în 1994, pasiunea comună pentru lumea subterană să conducă la crearea Federației Române de Speologie.

Federația Română de Speologie a fost fondată pe 28 mai 1994, sub patronajul Academiei Române girat de Institutul de Speologie “Emil Racoviță”, prin unirea Comisiei Centrale de Speologie, Societății Române de Speologie și Carstologie, Societății Transilvănene de Speologie, Societății Banățene de Speologie și a Grupului de Explorări Subacvatice și Speologice.

Având dorința de a proteja, fiind preocupată de siguranța speologilor, Federația Română de Speologie a înființat în 2001 Corpul Român Salvaspeo / CORSA.

Considerând la fel de importante protecția patrimoniului natural și educația pentru mediu, Federația Română de Speologie este printre creatorii: Rețelei Românești de Arii Protejate (1995 Herculane), Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (1995), Asociației Rangerilor din România (1996), Asociației Române de Educație a Copiilor prin Speologie/Descoperă (1996), Asociației Române de Educație Speologică/ARES (1997), Centrului Roman pentru Inițiativă de Mediu/CRIM (2003), Coaliției ONG Natura 2000 România (2003), Asociației Române de Canyoning (2007).

Chiar dacă ocupă o mică parte din teritoriul național (5.500 km2, adică 2,3%), carstul din România, adăpostește peșteri celebre pentru patrimoniul mineralogic, geologic, hidrologic, paleontologic, biospeologic sau arheologic. Peșterile din România reprezintă o atracție pentru speologii din întreaga lume datorită dificultăților variate ale parcursului, explorărilor complexe și frumuseții peisajului subteran.

II.DESTINAȚII MONDIALE PENTRU TURISMUL SPEOLOGIC

Una dintre principalele caracteristici ale formelor carstice și ale peșterilor, în special, este marea lor varietate și diversitate.

„Printr-un termen generic destul de vag – peșteră – sunt denumite peste un sfert de milion de goluri subterane, explorate și inventariate pe întreaga planetă, fără să semene unul cu celălalt.”

2.1. Peștera Mamut (Mammoth Cave)

Peștera Mamut, după cum sugerează și numele, este cea mai mare așezare de peșteri din lume, având peste 300 mile de pasaje și caverne; încă neexploarte multe dintre ele. Acest fenomen subteran a fost creat cu milioane de ani în urmă și se află localizat în Kentucky, SUA.

Travertine care durează 1,15 ore și costă 8 dolari pentru adulți și 4 dolari pentru copii; vizita în Violet City Lantern durează 3 ore, fără pauză, costând 6-12 dolari iar copiii sub 6 ani nu au acces; pentru a putea avea acces în Grand Avenue costă 9-18 dolari iar copiilor sub 6 ani le este interzisă intrarea, durata vizitei este de 4,15 ore cu pauză de 45 minute în Sala Snowball pentru a lua o gustare, poate fi pusă la dispoziție contra cost.

Wild Cave, cel mai lung program, durează 6,30 ore, accesul persoanelor sub 16 ani (cei cu vârstă între 16-17 ani trebuie să dovedească acest lucru cu un act de identitate și trebuie să fie însoțiți de o persoană peste 18 ani ), iar cei care au pieptul sau șoldurile mai groase de 42 inchi (nu pot pătrunde în locurile strâmte), costul biletului este de 45 dolari, la dispoziție fiind puse fără cost căști de protecție și surse de luminat.

Există un program special pentru copiii cu vârstă între 8-12 ani pe nume Trog Tour lacare au acces doar ei, nu includ părinții, deoarece copiii sunt învățați cum se formează peșterile și cine a locuit în ele. În prețul biletului care costă 10 dolari sunt incluse căști de protecție și surse de lumină.

Turiștii trebuie sa țină cont la alegerea tipului de vizită de delimitările lor fizice, cât si psihice, întrucât pot avea probleme dacă suferă de rău de înălțime sau claustrofobie și nu pot urca multe scări.

Se pot practica o serie de sporturi cum ar fi: drumețiile, caiac-canoe, pescuit, călărie și au la dispoziție o zonă destinată picnicului. „De asemenea pot sa vizioneze filmele „Apă și piatră” sau „Vocile peșterii” sau să viziteze expoziții ori acvariul. Le mai sunt puse la dispoziție fântâni arteziene, camere de odihnă, librării, un birou de informații, buletine meteo, călătorii cu barca.”

Fumatul în peșteră este strict interzis și în unele porțiuni chiar și fotografiatul și filmatul.

„Mammoth Cave este unul dintre cele mai vechi atracții turistice din America de Nord, tururile de Mammoth Cave au fost oferite din 1816.”

2.2. Peștera Krubera (Krubera Voronja Cave)

Această peșteră se află, din păcate, într-o parte instabilă și mai mult sau mai puțin fără de lege din lume, în Caucazul de Vest din Georgia, o fostă republică sovietică. Acest lucru face aproape imposibil pentru speologi străini sa viziteze acest loc de ani de zile. Chiar localnicii au unele dificultăți în explorare, în special sărăcia și imposibilitatea de a obține echipamentul necesar.

„Profesorul Amos Frumkin, de la Departamentul de Geografie din cadrul Universității Ebraice, care conduce unitatea de cercetarea a peșterilor din cadrul facultății, susține că pe lângă importanța științifică a unei astfel de cercetări, mulți exploratori sunt implicați în această muncă din cauza provocărilor personale și a aspectului aventuros al acestei expediții. Trebuie să reținem faptul că peșterile sunt printre ultimele locuri de pe planeta noastră unde este posibil să fii primul om care pășește pe un teritoriu neexplorat.”

În august 2012 un grup internațional de speologi au coborât cea mai adâncă peșteră din lume: Krubera-Voronya care se află în Abhazia (Georgia). Expediția a inclus aproximativ 60 de reprezentanți din diferite țări , în special ucraineni, precum și 15 lituanieni.

Vestea este încă rară, dar se pare că în peșteră speologul ucrainean Gennadiiy Samokhin, a fost în stare să găsească o nouă pistă și cea mai adâncă peșteră ajunge la un nou record de 2197 m.

Profesorul Frumkin consideră că “speologia este un domeniu în care oamenii trebuie să lucreze împreună, din moment ce coborârea în adâncuri necesită multă muncă în echipă, în special într-o peșteră atât de complexă precum Krubera”.

Scopul de bază al explorării peșterilor este acela de a înțelege peștera, a cunoaște sistemul său acvatic subteran, dezvoltarea sa geologică și climatul antic care a existat pe Pământ. Una din întrebările interesante despre Krubera-Voronya a fost aceea privind modul în care peștera a atins o asemenea adâncime și ipoteza spune că aceasta este conectată la nivelurile inferioare ale Mării Negre din trecut.

2.3. Peșteri cu descoperiri antropologice

2.3.1. Peștera Chauvet

Peștera Chauvet-Pont-d'Arc a fost descoperită în valea Ardèche (în sudul Franței), la 18 decembrie 1994 de către trei exploratori: Eliette Brunel-Deschamps, Christian Hillaire și Jean-Marie Chauvet, după care a fost numită Chauvet în 1996, având un raport detaliat de descoperiri.

În plus față de picturi și alte probe umane, au descoperit rămașite fosilizate, printuri si marcaje de la o varietate de animale. De asemenea, ei au văzut oase de animale împrăștiate pe podea, au explorat aproape întreaga rețea de camere și galerii, iar pe drum înapoi, Éliette a văzut o priveliște uimitoare în raza de lumină: un mic mamut desenat cu ocru roșu pe un pinten stâncos agățat de tavan.

<<Un nou studiu publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences aduce o nouă confirmare a faptului că desenele din peștera Chauvet, aflată în regiunea Ardeche din sudul Franței, sunt „cele mai vechi și cele mai minuțioase desene descoperite vreodată”.>>

Pablo Picasso a spus odată după ieșirea din peșterile de la Lascaux în 1940 că "am descoperit nimic". Această declarație este amplificată atunci când îți dai seama că arta rupestra din Pestera Chauvet, arată că omul vechi a fost la fel de priceput ca și cei care au urmat până la 13.000 ani mai târziu.

“Peștera Chauvet situată în Franța, (Ardèche) va fi propusă pentru înscrierea în Patrimoniul mondial al omenirii grație picturilor preistorice care ar fi cele mai vechi descoperite vreodată.”

2.3.1. Peștera Lascaux

Lascaux, era fără îndoiala cea mai renumită peșteră cu picturi rupestre paleolitice din Franța rivalizând ca faimă doar cu peștera Altamira din Spania. Descoperită în anul 1940, Lascaux s-a detașat de tot de tot ce se știa până atunci, prin numărul mare de picturi, prin frumusețea și perfecțiunea acestora.

Francezii au supanumit opera din Lascaux, „Capela Sixtină a Preistoriei”. Aceasta a fost amenajată pentru vizitare în 1948, însă fiind invadată de turiști , după numai 10-15 ani picturile au început să se degradeze.”La intervenția statului francez, peștera a fost închisă, iar pentru turiști s-a săpat în apropiere o cavitate în care s-au reprodus întocmai (de către pictori ai secolului nostru), operele paleoliticilor.”

2.4. Peșterile carstice din Aggtelek și Slovac Karst

Datorită varietatăți de formațiuni și faptului că acestea sunt concentrate într-o zonă restrânsă, înseamnă că 712 de peșteri identificate în prezent alcătuiesc un sistem tipic carstic. Pentru că ele afișează o combinație extrem de rară a efectelor climatice tropicale și glaciale, fac posibilă studierea istoriei geologice de-a lungul a zeci de milioane de ani.

Multe dintre peșterile tinere care s-au format la marginile platoului, cum ar fi Krasnchorska și Gombasecká, apar pe mai multe niveluri și conțin decorațiuni cu stalactite.

Toate aceste forme de relief carstice sunt rezultatul unor procese geomorfologice pe termen lung, tipice pentru zona climatică temperată.

Condițiile hidrologice sunt caracterizate de o lipsa a fluxuri de suprafață, cu excepție grămada lacurilor de acumulare și circulația complexă de apă subterane. Flora este reprezentativ atât panonică, având și elemente carpatice. Un biotop unic apare în două sectoare florale care se suprapun, și, prin urmare, multe specii endemice rare, pot fi găsite pe întreg teritoriul. “Aproximativ 70% din teritoriu este format din păduri de foioase dominat de carpen și stejar. Fauna include lup, râs, cerb, căprior, mistreț, pisica sălbatică și de bursuc. Speciile de păsări care cuibăresc sunt: rock bunting(emberiya cia), barza neagră, cristeiul de câmp, acvila, bufnița, șoimul dunărean, șerpar, uliul șopârlelor.” De un interes științific deosebit sunt peșterile și fauna de apă subterană. Gândaci și alte insecte sunt din abundență. Viermii rupeștri sunt de multe ori găsiți în nisip și depozite de lut, iar moluștele sunt asociate cu fluxuri subterane, și crustaceele apar introducând o specie endemică de carbohidrați primitivi. Un total de 21 de specii de lilieci au fost identificați în peștera slovacă.

Rezultatele caracteristicilor carstice conțin o mulțime de dovezi, referitoare la istoria geologică din ultimele milioane de ani. Peisajul carstic de față,a fost în curs de dezvoltare. Există o singură așezare de mărime considerabilă (Silica) și două cătune din zona slovacă protejată și două sate (Aggtelek și Josvaf cu aproximativ 1100 de locuitori) în interiorul limitelor Parcului Național Aggtelek.Există o problemă gravă de poluare, care contaminează apele peșteri și amenință ecosistemul parcului. Acest lucru a rezultat din utilizarea sporită a pesticidelor și a îngrășămintelor în zonele înconjurătoare și de la vehiculele turistice și industria din apropiere.

III.STUDIU DE CAZ –

3.1. Principalele peșteri turistice din România

„Spre mândria noastră, printre țările cu o bogată și îndelungată activitate speologică se numără și România, în ciuda faptului că potențialul speologic de care dispune este inferior Franței, Italiei, Spaniei ori Iugoslaviei. Cei circa 4 600 km2 de calcare, reprezintă intr-adevăr un spațiu mult mai mic decât al țărilor menționate. Contrar acestui fapt, România a fost și este unul dintre centrele speologice de renume.”

Renumele îl datorăm, în mare parte, marelui savant Emil Racoviță.

Trebuie sa menționăm că România se numără printre puținele țări cu 12 000 de peșteri cunoscute. “În prezent am trecut de 12.000 de peșteri cunoscute (1.219 % mai multe decât în 1965) și se pare că limita superioară a cavităților existente pe teritoriul României încă nu a fost atinsă.”

Vă vom prezenta succind, câteva dintre peșterile cunoscute, până în prezent, în țara noastră.

Programul de vizita pentru grupuri de 20-50 de persoane este de la ora 9.00, 10.20, 11.40, 13.00, 14.20, 15.40, 17.00.Taxa de intrare este de 5 ron.

Mărimea peșterii crește pe măsură ce se avansează înăuntrul ei, pornind de la o galerie de intrare îngustă, cu săli mari legate între ele și culminând cu Sala Finala, lungă de 80 m, lată între 10 și 20 m și cu o înalțime de până la 20 m. Aceasta este și cea mai bogată în formațiuni calcaroase.

3.2. Cele mai importante peșteri din județul Bihor

Județul Bihor este un paradis carstic, vizitat de speologi și alpiniști, de turiști montani sau iubitorii de aventură, consacrat încă de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX pentru potențialul turistic dat de fenomenele carstice excepționale. Bihorul cuprinde însemnate arii protejate cu elemente ale peisajului carstic de o valoare remarcabilă, cum ar fi: Parcul Natural Apuseni, situl Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea craiului sau situl Natura 2000 Tășad. “Cea mai importantă arie protejată este Parcul Natural Apuseni care are suprafața totală de peste 76.000 ha, din care aproximativ 32%, respectiv 24.280 ha se află pe teritoriul județului Bihor. Relieful carstic din Munții Bihorului este un patrimoniu speologic de o frumusețe rară, ce cuprinde renumitul Platou Carstic Padiș – inima Apusenilor.” Cele mai importante peșteri din Parcul Natural Apuseni se află în județul Bihor, unele încadrându-se în lista superlativelor carstice din România.

Prețul unui bilet pentru adulți în peștera Urșilor este de 15 lei, copii 10 lei, taxă fotografiat: 15 lei și taxă filmat: 25 lei.

“Din punct de vedere morfometric, Peștera Farcu înregistrează o dezvoltare de 251 m și o denivelare de 16 m. Este o cavitate de tip geodă, fără intrare naturală penetrabilă, ce prezintă doar forme generate de un regim înecat de curgere, neafectate ulterior de remodelarea vadoasă.”

“Peștera Farcu se remarcă prin abundența și mărimea cristalelor de calcit și prin existența unor stalactite-macaroană cu lungimi de până la 1,5-2 m.”

3.3. Peștera Meziad –

Peștera Meziad este o cavernă de dimensiuni mari, fiind una dintre primele peșteri amenajate și una dintre cele mai lungi peșteri din România, 4.750 m lungime, fiind pe mai multe nivele, situată în județul Bihor pe Valea Meziadului în regiunea sud estică a Munților Pădurea Craiului și zona de vest a Munților Apuseni. Declarată monument al naturii, o rezervație speologică, peștera a fost cercetată intens. În 1921 a fost vizitată de o echipă de geologi având în frunte pe renumitul speolog român Emil Racoviță, fiind reamenajată în 1972 și deschisă turismului.

Unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României, peștera Meziad, a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul geograf austriac Adolf Schmidl în anul 1863 și a fost explorată aproape complet de către Gyula Czaran la începutul secolului XX.

Acest important obiectiv speologic și turistic al Munților Bihor este situat în bazinul Crișului Negru, la aproximativ 3 km est de satul Meziad, pe versantul drept al pârâului Valea Roșie. Cel mai simplu acces poate fi realizat cu mijloace de transport auto, prin localitățile Beiuș – Remetea – Meziad (șosea asfaltată), de unde se continuă pe drumul pietruit care urcă pe Valea Roșia până la vechea cabană Meziad (circa. 3 km) și, în continuare, încă circa 1 km pe jos.

Este o peșteră cu formațiuni deosebit de frumoase – stalactite, stalagmite, coloane, draperii. Este o cavitate naturală de mari dimensiuni, dezvoltată pe trei nivele de carstificare, dintre care două accesibile. Peștera se află la o altitudine de 297 metri, iar gura de intrare a peșterii are o înălțime de 16 metri și o lățime de 10 metri. Peștera are două nivele de carstificare:

– Nivelul inferior, care însumează 1.542 m și se caracterizează prin spații neobișnuit de ample, măsurând frecvent între 20-30 metri lățime și 15-20 metri înălțime. După circa 400 metri, galeriile se îngustează brusc, nivelul inferior prelungindu-se prin două galerii greu accesibile și care, din această cauză, nu sunt incluse în sectorul turistic al peșterii.

– Nivelul superior, în lungime totală de 3.208 metri, prezintă trei zone principale de racord cu galeria inferioară: Galeria descendentă, Galena de joncțiune și Gâtul dracului. Suprapunerea celor două niveluri în regiunea Podului Natural creează un spectacol deosebit de impresionant, înălțimea totală a cavernamentului ajungând aici la 35 metri.

Sectorul turistic poate fi vizitat zilnic conform următorului program:

Perioada 1 Iunie-30 Septembrie între orele 10.00-18.00 (ultima intrare la ora 17.00).
Perioada 1 Martie-31 Mai între orele 10:00 și 17:00 (ultima intrare la ora 16.00).
Intrările au loc din oră in oră, astfel: 10.00, 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 15.00, 16.00, 17.00.

Grupul mimim pentru intrarea în peșteră este de 5 persoane.

Perioada 1 Octombrie – 28 Februarie – vizita se va putea realiza doar cu programare prealabilă, la unul din numerele de telefon:. 0742/115303 sau 0745/602203.

Tura ghidată în peșteră durează aproximativ 45 minute.

Temperatura în interiorul peșterii este de 9-12 0C.

Peștera Meziad este cuprinsă și în două trasee turistice, ambele marcate cu triunghi albastru. Primul, în lungime de 9 km, pornește de la motelul ,,Leșu", din Valea Iadului, situat la 24 km de Bucea (DN 1), și răzbate direct la Peștera Meziad pe la obârșia Văii Peșterii. Cel de al doilea, însumând 22,5 km, pleacă de la stațiunea Stâna de Vale și, având ca punct culminant Piatra Tisei ( l 057 m), coboară în cele din urmă la Cabana Meziad. Capacitatea de cazare a cabanei este de circa 40 locuri, repartizate în două clădiri, cabana dispunând și de bufet. Datorită îngustimii Văii Peșterii, posibilitățile de popas îndelungat sunt limitate.

3.3.1. Caracterul unic al peșterii Meziad

Peștera Meziad este unică deoarece, aici s-au găsit oasele ursului de cavernă (Ursus spelaeus), care a apărut acum 300.000 de ani și a dispărut cu 12.000 de ani în urmă, la sfârșitul ultimei glaciațiuni, perioadă caracterizată prin răcirea climei pământului.

Unicitatea se datorează și datorită fragmentelor de ceramică prezente aici, care aparțin culturii Coțofeni din a doua jumătate a mileniului III Î.Cr., fiind cea mai importantă cultură a perioadei de tranziție la epoca bronzului.

Pe lângă frumusețile relevate, peștera e importantă atât pentru „depozitul paleontologic” cât și pentru cei aproximativ 20.000 de lilieci din 8 specii care hibernează în galeriile sale. Adăpostește colonii mari de lilieci protejați la nivel național și internațional și organisme microscopice endemic, care trăiesc numai în Peștera Meziad. Deține minerale rare care s-au format datorită depozitelor de guano (excremente de liliac).

Fauna cavernicolă (lilieci, fluturi, păianjeni, crustacee, gândaci) adăpostită aici și care conferă unicitate peșterii a fost studiată pentru prima dată de Bokor în 1921, Jeannel și Racoviță în 1929. De atunci, peștera a fost și este studiată de oameni de știință din domenii diverse, explorată de speologi și vizitată de cei care ajung pe meleagurile bihorene, în comuna Remetea.

„Din 2012, face obiectul unui proiect complex de amenajare și punere în valoare, numit ”Peștera Meziad, o peșteră pentru natură și oameni”, proiect finanțat în cadrul programului Green Entrepreneurship de către Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat. Proiectul nu este doar o înițiativă pur economică, el are și o componentă de responsabilitate socială și de mediu important.”

Turiștii interesați de aventură trebuie să știe că tiroliana amenajată experimental în fața portalului este gândită ca parte dintr-un parc de aventură cu trasee echipate pe deasupra peșterii.

Interesant și unic în acelaș timp, este posibilitatea de a ține concerte într-o peșteră din România, supriză de care au avut parte cei care au participat la inaugurare peșterii Meziad, având loc concertul de muzică clasică oferit de formația „Clarineții” într-o galerie din zona portalului.

3.3.2. Peștera Meziad – model de amenajare sustenabil

Peștera Meziad este rezervație speologică prin Decizia nr. 261/1971 a Consiliului Județean Bihor, reconfirmată prin Decizia 22/1981. În sistemul de clasificare UICN face parte din categoria IV, respectiv „rezervație naturală”.

Potrivit constituției, Peștera Meziad este proprietatea statului, ca orice bun al subsolului. Conform legii 462, este gestionată de autoritatea Centrală de mediu.

Pentru valorificarea turistică a Peșterii Meziad este necesar un act de concesiune către societatea comercială care exploatează peștera.

Dotările turistice existente se împart în două categorii:

La exterior putem remarca:

– fosta construcție a Cabanei Meziad, aflată în proprietatea S. C. Transilvania, cu spațiu de parcare auto pentru circa 40 autoturisme;

– cabana de peste râu are același proprietar, fiind parțial degradată.

– calea de acces între cabană și gura peșterii este drum forestier, accesibil tractoarelor sau autoturismelor de teren cu dublă tracțiune (nerecomandat).

În subteran dotările turistice au fost amenajate :

– pentru vizitarea controlată a peșterii, putând fi parcurse două trasee turistice în formă de buclă: circuitul mic și circuitul mare.

– pe unele porțiuni ale traseului au fost efectuate nivelări ale căii de circulație, trepte cu lespezi de calcar și mână curentă metalică, toate având drept scop evitarea accidentării vizitatorilor.

Pentru reamenajrea turistică s-au folosit materiale tip FRP (FRP = plastic ranforsat cu fibră de sticlă) certificate conform standardului european EN 13706 .

Avantajele acestui material în subteran sunt următoarele:

prezintă o mare rezistență chimică și fizică

sunt dintr-un material indestructibil și flexibil

au o durată de viață nelimitat

rezistent la umiditate, variații de temperatură

materialul nu își pierde forma și culoarea

fiind ușor, se montează repede și ieftin, nu necesită sudură, nu scoate scântei, nu necesită revopsire

construcția este una stabilă si robustă, care nu necesită întreținere, intervențiile fiind minime în exploatere

Sistemul de iluminare a fost realizat cu ajutorul tehnologiei lămpilor cu LED-uri.

Avantajele acestei tehnologii reprezintă o înaltă eficiență a luminozității, redând 95% lumină și doar 5% generare de căldură. Au o durată lungă de viață, în condiții favorabile se poate ajunnge în jurul a 100.000 ore.

Sistemele bazate pe tehnologiile LED funcționează pe o rază de voltaj scăzut, având un consum redus de energie, iar spectrul luminos este în afara spectrului radiației cu ultraviolet.

Asigurarea necesarului energetic se face cu ajutorul unui generator de curent.

Manager de proiect și autor al conceptului de amenajare, Viorel Lascu zice că sistemul de iluminat își depășește valența utilitară: „lumina enigmatică” declanșează imaginația vizitatorului. Acesta consideră că „formațiunile simbolizează figuri fantastice sau mitologice dar și unele legate de istoria locală”.

Atât sistemul de iluminare, cât și amenajarea peșterii a fost gândită cu scopul protejării habitatelor, înlăturând efectele turismului neorganizat și atenuând distrugerea habitatelor.

Amenajarea se bazează pe principiul protecției active: accesul controlat și ghidat al turiștilor în peșteră și zona limitrofă prin amenajări cu impact minim și asigurarea condițiilor de conservare a habitatelor, prin restricționarea accesului necontrolat în zone sensibile.

Amenajarea se integrează în modelul de Plan de management dezvoltat de custode având un rol important în managementul conservării ariei naturale protejate de interes comunitar ROSCI 0062 prin efectul de pilot pe care îl reprezintă.

Colectarea gunoiului se face în pubele acoperite ce sunt depozitate în zona de intrare. Evacuarea dețeurilor se face de către personal și depus la centrele de recoltare ale primăriei.

3.4. Studiu cu privire la consumatori

Cercetarea de piață a fost efectuată pe un eșantion reprezentativ format din 93 de respondenți care au fost chestionați la ieșirea din Peștera Meziad, în perioada 5.03.2012 – 26.11.2012, aleatoriu, pentru a asigura imparțialitatea și reprezentativitatea datelor obținute. Informațiile din chestionare au fost prelucrate, utilizandu-se programe informatice specifice.

Prin această cercetare s-a dorit identificarea obișnuințele de călătorie ale celor care vizitează Peștera Meziad, gradul de satisfacție referitor la vizitarea peșterii, percepția vizitatorilor cu privire la raportul calitate preț al vizitei, date demografice cu privire la piața țintă.

La întrebarea numărul 1 “Din ce oraș/regiune proveniți?” s-a constatat ca 12% dintre respondenți provin din afara României, iar din 88% români, 65% sunt din județul Bihor, 10% din județe învecinate cu județul Bihor și 25% din alte județe.

Fig.1. Întrebarea numărul 1 “Din ce oraș/regiune proveniți?”