Turismul Si Dezvoltarea In Context Euroregional. Studiu de Caz Euroregiunea Bihor Hajdu Bihar
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1. Concepte folosite în industria turismului
1.1.1. Turismul. Definiții uzuale
1.1.2. Turistul. Tipuri de călători participanți la mișcarea turistică. Definiții și exemplificări
1.2. Evoluția conceptului de dezvoltare
1.2.1. Originea conceptului de dezvoltare
1.2.2. Teoriile dezvoltării
1.3. Interdependența turism-dezvoltare
1.3.1. Turismul: o industrie într-o continuă evoluție
1.3.2. Turismul și paradigmele dezvoltării: un cadru de analiză
1.3.3. Contribuția turismului la dezvoltare
1.4. Turismul – factor al dezvoltării regionale
1.4.1. Multiplicatorul turistic
1.4.2. Modele ale dezvoltării turistice în contextul dezvoltării regionale
1.4.3. Convergența dintre turism și dezvoltarea regională
1.5. Indicele de competitivitate al industriei turistice. Studiu de caz: România și țările vecine
1.5.1. Prezentare generală
1.5.2. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în Europa
1.5.3. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în România și țările vecine
CAPITOLUL II. EUROREGIUNILE – ACTORI EUROPENI IMPORTANȚI ÎN COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ
2.1. Frontiera: “de la barieră la zonă de contact”
2.1.1. Frontiera. Definire și conținut
2.1.2. Secolul XXI: „frontiera în schimbare”
2.2. Cooperarea transfrontalieră – pas important într-o nouă viziune asupra frontierelor
2.2.1. Instituțiile transfrontaliere
2.2.2. Etapele cooperării transfrontaliere
2.2.3. Principiile cooperării transfrontaliere
2.2.4. Cadrul legislativ
2.2.4.1. Acordul Schengen
2.2.4.2. Tratatul de la Prüm
2.2.5. Valoarea adăugată a cooperării transfrontaliere
2.2.6. Evoluția cooperării transfrontaliere
2.3. Uniunea Europeană și cooperarea transfrontalieră
2.4. Euroregiunea. Aspecte teoretice
2.4.1. Definirea euroregiunii
2.4.2. Caracteristici generale ale euroregiunilor
2.4.3. Tipologia euroregiunilor
2.4.4. Modele euroregionale
2.4.5. Emergența și creșterea euroregiunilor
2.4.6. Sectoarele de implicare ale euroregiunilor
2.5. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul euroregiunilor. Cazul României
CAPITOLUL III. ROLUL TURISMULUI ÎN DEZVOLTAREA EUROREGIUNII BIHOR – HAJDÚ-BIHAR. O ANALIZĂ STATISTICĂ
3.1. Rolul turismului în dezvoltarea euroregiunilor
3.2. Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
3.2.1. Constituirea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
3.2.2. Atracțiile turistice ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
3.3. Analiză statistico-economică a activității hoteliere din județele Bihor și Hajdú-Bihar în contextul dezvoltării (euro)regionale
CAPITOLUL IV. TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA PRIN COOPERARE LA NIVEL EUROREGIONAL. STUDIU DE CAZ: EUROREGIUNEA BIHOR – HAJDÚ-BIHAR
4.1. Evaluarea dezvoltării socio-economice. Aspecte teoretice
4.2. Exemple și cazuri de cooperare transfrontalieră la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
4.2.1.Proiecte finalizate în domeniul turismului la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin Programul de cooperare transfrontalieră Phare CBC
4.2.2.Proiecte finalizate în domeniul turismului la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin Programul de cooperare transfrontalieră HU-RO
CAPITOLUL V. CERCETARE PE BAZĂ DE INTERVIU APLICAT LIDERILOR CARE AU IMPLEMENTAT/ FINALIZAT PROIECTE DE TURISM ÎN CADRUL EUROREGIUNII BIHOR – HAJDÚ-BIHAR
5.1. Metodologia cercetării și obiectivele urmărite
5.2. Prezentarea rezultatelor obținute
5.2.1. Partea I – Analiza rezultatelor interviului (structurat) aplicat respondenților care au implementat proiecte de turism prin Programul de Cooperare PHARE CBC și prin Programul de Cooperare Transfrontalieră HU-RO
5.2.2. Partea a II-a – Analiza rezultatelor interviului (semistructurat) aplicat respondenților care au implementat proiecte de turism prin Programul de Cooperare PHARE CBC și prin Programul de Cooperare Transfrontalieră HU-RO
5.3. Concluziile sintetice ale cercetării pe bază de interviu
CONCLUZII ȘI SINTEZE ALE CONTRIBUȚIILOR PROPRII
DESCHIDERI PRIVIND CERCETĂRILE VIITOARE ALE RELAȚIEI TURISM – DEZVOLTARE EUROREGIONALĂ
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
ANEXE
Lista abrevierilor
Lista tabelelor
CAPITOLUL I
Tabelul 1.1. Paradigmele dezvoltării
Tabelul 1.2. Sosiri ale turiștilor internaționali și venituri din turismul internațional
(1950-2010)
Tabelul 1.3. Rata medie a creșterii sosirilor turiștilor internaționali și a veniturilor
Tabelul 1.4. Turismul și paradigmele dezvoltării – un cadru de analiză
Tabelul 1.5. Ilustrarea modului de funcționare al multiplicatorului
Tabelul 1.6. Modelul dezvoltării turistice a lui Miossec
Tabelul 1.7. Puncte de convergența între dezvoltarea comunitară locală și turismul comunitar
Tabelul 1.8. Indicele competitivității turismului și a călătoriilor
Tabelul 1.9. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în România și țările vecine (anul 2007 comparativ cu 2011)
Tabelul 1.10. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în România și țările vecine (defalcat pe cele trei variabile componente)
Tabelul 1.11. Cadrul legislativ și de reglementare în 2007 și 2011
Tabelul 1.12. Mediul de afaceri și infrastructura în 2007 și 2011
Tabelul 1.13. Resursele naturale, culturale și umane în 2007 și 2011
CAPITOLUL II
Tabelul 2.1. Instituțiile transforntaliere
Tabelul 2.2. Tratate bilaterale în Europa Occidentală
Tabelul 2.3. Evoluția cooperării transfrontaliere
Tabelul 2.4. Tipuri de cooperare
Tabelul 2.5. Programele UE care sprijină cooperarea transfrontalieră
Tabelul 2.6. Factorii care facilitează sau împiedică crearea de structuri transfrontaliere
Tabelul 2.7. Structuri transfrontaliere – caracteristici
Tabelul 2.8. Algoritmul unei bune Euroregiuni
Tabelul 2.9. Criterii de instituire a unei Euroregiuni
Tabelul 2.10. Euroregiunile în care România este partener
CAPITOLUL III
Tabelul 3.1. Evenimente parcurse în crearea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Tabelul 3.2. Indicatorii analizați cu privire la activitatea unităților hoteliere din Bihor și Hajdú-Bihar (valori brute)
Tabelul 3.3. Cursurile medii anuale de schimb ale leului și forintului față de euro (2008-2011)
Tabelul 3.4. Indicatorii analizați cu privire la activitatea unităților hoteliere din Bihor și Hajdú-Bihar (valori prelucrate)
Tabelul 3.5. Eficiența utilizării resurselor
CAPITOLUL IV
Tabelul 4.1. Tipuri de întrebări de evaluare-sinteză
Tabelul 4.2. Criteriile principale de evaluare a programelor/ proiectelor
Tabelul 4.3. Obiectivele programului PHARE CBC
Tabelul 4.4. Programul Phare CBC 2004-2006 (România-Ungaria)
Tabelul 4.5. Axele prioritare ale Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004
Tabelul 4.6. Proiecte de turism implementate prin Programul PHARE CBC România – Ungaria (2004-2006)
Tabelul 4.7. Axele prioritare ale Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013
Tabelul 4.8. Fondurile alocate Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013
Tabelul 4.9. Proiecte de turism implementate/finalizate în perioada 2007-2013 prin Programul de Cooperarea Transforntalieră, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
CAPITOLUL V
Tabelul 5.1. Tipuri de interviu după diverse criterii
Tabelul 5.2. Leaderii care au implementat proiecte de turism prin Programul PHARE CBC România – Ungaria (2004-2006)
Tabelul 5.3. Leaderii care au implementat proiecte de turism prin Programul de Cooperarea Transforntalieră HU-RO (2007-2013)
Tabelul 5.4. Organizațiile care au participat la interviu
Tabelul 5.5. Domeniul de activitate al organizațiilor care au implementat proiect de turism prin Phare CBC și HU-RO
Tabelul 5.6. Activitățile principale ale organizațiilor care au implementat proiecte de turism prin Phare CBC și HU-RO
Tabelul 5.7. Numărul de angajați ai organizațiilor care au implementat proiecte de turism prin Phare CBC și HU-RO
Tabelul 5.8. Caracteristicile generale ale lotului de organizații incluse în cercetare
Tabelul 5.9. Sinteza răspunsului oferit de respondentul 3
Lista graficelor
CAPITOLUL I
Graficul 1.1. Evoluția sosirilor de turiștilor internaționali (exprimat în milioane de persoane) pe regiuni, în perioada 1950-2010.
Graficul 1.2. Indicele competitivității turismului și călătoriei în Europa în 2011
CAPITOLUL III
Graficul 3.1. Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Graficul 3.2. Sosiri ale turiștilor autohtoni în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Graficul 3.3. Sosiri ale turiștilor străini în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Graficul 3.4. Numărul unităților cu activitate hotelieră din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 3.5. Cifra de afaceri a unităților cu activitate hotelieră din Euroregiunea Bihor –Hajdú-Bihar
Graficul 3.6. Cheltuieli cu personalul ocupat în unitățile cu activitate hotelieră din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 3.7. Numărul personalului ocupat în unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 3.8. Investițiile brute în bunurile corporale din unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
CAPITOLUL V
Graficul 5.1. Proiecte de turism implementate prin Phare CBC și HU-RO
Graficul 5.2. Numărul de trasee și pachete turistice realizate prin intermediul proiectelor implementate în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 5.3. Impactul rezultatelor asupra dezvoltării euroregiunii
Lista figurilor
CAPITOLUL I
Figura 1.1. Tipuri de călători participanți la mișcarea turistică
Figura 1.2. Efectul de multiplicare al unei cheltuieli turistice în valoare de 1000$
Figura 1.3. Modelul sistemului turistic
Figura 1.4. Modelul sistemului turistic global
Figura 1.5. Reprezentarea unui cluster în turism
CAPITOLUL II
Figura 2.1 Teoria frontierei după R. Ratti
Figura 2.2. Etapele cooperării transfrontaliere
Figura 2.3. Principiile cooperării transfrontaliere
Figura 2.4. Spațiul Economic European= UE+AELS-Elveția
INTRODUCERE
Teza intitulată „TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA ÎN CONTEXT EUROREGIONAL. STUDIU DE CAZ: EUROREGIUNEA BIHOR – HAJDÚ-BIHAR” s-a realizat în cadrul Proiectului de cercetare doctorală denumit „Studii doctorale și doctoranzi pentru cercetare competitivă în societatea bazată pe cunoaștere”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară: 1. „Educație și formare profesională inițială de calitate în sprijinul dezvoltării și creșterii economice”, sub atenta coordonare a doamnei Prof. univ. dr. ec. Alina Bădulescu.
Procesul de elaborare a tezei de doctorat a impus un demers științific complex, ce acoperă o arie tematică care urmărește atât dezvoltarea teoriei în domeniul turismului, cât și identificarea rolului acestuia în cadrul dezvoltării euroregionale.
Dezvoltarea euroregională reprezintă o componentă importantă a procesului de dezvoltare a Uniunii Europene, acțiune susținută prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră. Diversitatea domeniilor de activitate (turism, transport, mediu, dezvoltarea IMM-urilor etc.) prezentate în cadrul Programelor de cooperare transfrontalieră oferă euroregiunilor șansa de a implementa proiecte de dezvoltare care vizează obiective comune.
Teza își propune să abordeze conexiunea dintre turism și dezvoltarea euroregională, abordare care prezintă pe de o parte aspectul teoretic axat pe delimitări conceptuale și metodologice, iar pe de altă parte aspectul practic concentrat pe analiză statistică, analiză comparativă, descriere și interviu. Acest aspect prezintă preocuparea noastră cu privire la analiza relației dintre turism și dezvoltarea euroregională, analiză axată pe proiectele de turism finalizate la nivelul Euroregiunii turism prin Phare CBC și HU-RO
Tabelul 5.8. Caracteristicile generale ale lotului de organizații incluse în cercetare
Tabelul 5.9. Sinteza răspunsului oferit de respondentul 3
Lista graficelor
CAPITOLUL I
Graficul 1.1. Evoluția sosirilor de turiștilor internaționali (exprimat în milioane de persoane) pe regiuni, în perioada 1950-2010.
Graficul 1.2. Indicele competitivității turismului și călătoriei în Europa în 2011
CAPITOLUL III
Graficul 3.1. Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Graficul 3.2. Sosiri ale turiștilor autohtoni în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Graficul 3.3. Sosiri ale turiștilor străini în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Graficul 3.4. Numărul unităților cu activitate hotelieră din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 3.5. Cifra de afaceri a unităților cu activitate hotelieră din Euroregiunea Bihor –Hajdú-Bihar
Graficul 3.6. Cheltuieli cu personalul ocupat în unitățile cu activitate hotelieră din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 3.7. Numărul personalului ocupat în unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 3.8. Investițiile brute în bunurile corporale din unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
CAPITOLUL V
Graficul 5.1. Proiecte de turism implementate prin Phare CBC și HU-RO
Graficul 5.2. Numărul de trasee și pachete turistice realizate prin intermediul proiectelor implementate în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Graficul 5.3. Impactul rezultatelor asupra dezvoltării euroregiunii
Lista figurilor
CAPITOLUL I
Figura 1.1. Tipuri de călători participanți la mișcarea turistică
Figura 1.2. Efectul de multiplicare al unei cheltuieli turistice în valoare de 1000$
Figura 1.3. Modelul sistemului turistic
Figura 1.4. Modelul sistemului turistic global
Figura 1.5. Reprezentarea unui cluster în turism
CAPITOLUL II
Figura 2.1 Teoria frontierei după R. Ratti
Figura 2.2. Etapele cooperării transfrontaliere
Figura 2.3. Principiile cooperării transfrontaliere
Figura 2.4. Spațiul Economic European= UE+AELS-Elveția
INTRODUCERE
Teza intitulată „TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA ÎN CONTEXT EUROREGIONAL. STUDIU DE CAZ: EUROREGIUNEA BIHOR – HAJDÚ-BIHAR” s-a realizat în cadrul Proiectului de cercetare doctorală denumit „Studii doctorale și doctoranzi pentru cercetare competitivă în societatea bazată pe cunoaștere”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară: 1. „Educație și formare profesională inițială de calitate în sprijinul dezvoltării și creșterii economice”, sub atenta coordonare a doamnei Prof. univ. dr. ec. Alina Bădulescu.
Procesul de elaborare a tezei de doctorat a impus un demers științific complex, ce acoperă o arie tematică care urmărește atât dezvoltarea teoriei în domeniul turismului, cât și identificarea rolului acestuia în cadrul dezvoltării euroregionale.
Dezvoltarea euroregională reprezintă o componentă importantă a procesului de dezvoltare a Uniunii Europene, acțiune susținută prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră. Diversitatea domeniilor de activitate (turism, transport, mediu, dezvoltarea IMM-urilor etc.) prezentate în cadrul Programelor de cooperare transfrontalieră oferă euroregiunilor șansa de a implementa proiecte de dezvoltare care vizează obiective comune.
Teza își propune să abordeze conexiunea dintre turism și dezvoltarea euroregională, abordare care prezintă pe de o parte aspectul teoretic axat pe delimitări conceptuale și metodologice, iar pe de altă parte aspectul practic concentrat pe analiză statistică, analiză comparativă, descriere și interviu. Acest aspect prezintă preocuparea noastră cu privire la analiza relației dintre turism și dezvoltarea euroregională, analiză axată pe proiectele de turism finalizate la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Teza se întinde pe cinci capitole, primele două capitole având rolul de a sintetiza aspectul teoretic și metodologic al temei de cercetare, iar ultimele trei capitole concentrându-se pe cercetarea practic-aplicativă. În încheiere sunt prezentate concluziile finale și sinteza contribuțiilor proprii, bibliografia generală și anexele.
Primul capitol al tezei, intitulat TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE, cuprinde cinci subcapitole cu privire la: Concepte folosite în industria turismului; Evoluția conceptului de dezvoltare; Interdependența turism-dezvoltare; Turismul-factor al dezvoltării regionale și Indicele de competitivitate al industriei turistice. Studiu de caz: România și țările vecine
Este în afara oricărei îndoieli faptul că industria turistică are un impact economic, social, cultural și asupra mediului din ce în ce mai evident, atât la nivel mondial, cât și la nivel național, și că expansiunea constantă și continuă a turismului și a activităților acestuia se repercutează, în anumite proporții și de diferite maniere, asupra procesului dezvoltării regionale.
Am considerat că acest segment al lucrării trebuie să înceapă cu delimitările conceptuale ale noțiunii de turism și turist (de altfel, bogăția de definiții date celor două noțiuni, definiții care evoluează continuu în literatura de specialitate, nu reflectă altceva decât natura multidisciplinară a subiectului), Burkhart si Medlik (1981) identificând două grupări principale ale definirii conceptelor: definiții tehnice și definiții conceptuale; deși pare a fi, mai ales pentru țările dependente de turism sau cele care au fost nevoite să înlocuiască sectoarele economice falimentare cu industria turistică, un adevărat panaceu (în cazul însănătoșirii economiei grație virtuților turismului: în Cipru, de exemplu, 25 % din populatia cipriota este angajată, direct sau indirect, în industria turismului) sau chiar un miracol (este suficient să dăm două cifre evolutive în ceea ce privește numărul de sosiri: 1950 – 25 de milioane de sosiri; 2010 – 940 de milioane de sosiri – conform datelor oferite de OMT (2011) și care preconizează, pentru 2020, un număr de 1,6 miliarde de sosiri).
Majoritatea lucrărilor de specialitate, demonstrează prin exemple concrete faptul că turismul este un puternic catalizator al progresului economic din numeroase țări, (mai ales în țările în curs de dezvoltare, dar nu numai) favorizând crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea unor activități conexe turismului.
Cu toate acestea, turismul este un sector destul de fragil, deoarece orice eveniment neprevăzut, fie politic (crize politice), economic (recesiuni), social (mișcări de stradă, atentate), militar, natural (erupția vulcanului din Islanda, cutremure, tzunami-uri), sau chiar tehnologic (centrale nucleare vulnerabile, ultimele fiind dezastrele de la Cernobîl și Fukuschima) poate crea efecte adverse pe termen lung, nu neapărat atât de profunde încât să stopeze mersul înainte al acestei industrii foarte lucrative, dar pot clătina serios structura acestei industrii – este suficient să ne gândim la evenimentele din 2011 din Tunisia, Maroc, Siria (unde turismul constituia 15% din PIB iar de șase luni sectorul este complet paralizat) sau chiar Libia. Astfel, lucrările de specialitate au surprins nu doar beneficiile turismului, ci și riscul pe care-l incumbă o prea mare dependență de acest sector (mai ales în cazul țărilor a căror economie depinde în totalitate de acest sector).
Am considerat necesar și un subcapitol dedicat evoluției conceptului de dezvoltare, concept pe care-l întâlnim la fiecare pas, sinonim, uneori, cu progresul ori cu o “schimbare în bine”, concept a cărui definiție a fost, de-a lungul deceniilor, în continuă schimbare deși, în esența lui, este destul de stabil.
La rândul ei, literatura de specialitate anglo-saxonă, prin Richard Sharpley, David Telfer și alții, a încercat să descurce ițele acestui termen ambiguu: între anii 1950-1960, calea de la subdezvoltare la dezvoltare era privită prin prisma unor pași economici sau stadii economice; la sfârșitul anilor '60 se remarcă faptul că țintele economice au fost atinse, însă nivelul de trai al populației majoritare a rămas la un stadiu modest; din 1970, se pune accentul nu doar pe simpla creștere economică, ci și pe obiective sociale mai largi, descrise de Mabogunje (1980) ca „justiție distributivă”. Conceptul va evolua, astfel Goulet decelează trei valori de bază ale unei așa-zise „vieți bune”: sustenanța vieții, stima de sine și libertatea. Literatura de specialitate oferă și alte dimensiuni ale procesului dezvoltării, Sharma (2004) subliniind existența a cel puțin cinci dimensiuni sau componente: cea economică, cea socială, politică, culturală și paradigmele vieții depline.
Turismul este o structură complexă care implică diverse alte domenii (economie, sociologie, politică, legislație, cultură etc.) și, deci, contribuie la revitalizarea acestora și la dezvoltarea economică a multor regiuni, la menținerea păcii în lume, la educarea națiunilor, protejarea mediului, a siturilor istorice și tradiționale, fără a mai pune la socoteală creșterea ocupării forței de muncă și a nivelului de trai, dezvoltarea conștiinței naționale, îmbunătățirea legislației naționale și internaționale etc. Organizația Mondială a Turismului (WTO, 2006) sintetizează totul într-o singură frază: "turismul înseamnă locuri de muncă, infrastructuri, comerț și dezvoltare".
Conștienți pe deplin de toate acestea și cuceriți de ideea unui ecoturism sau turism verde, respectuos cu mediul și populațiile-gazdă, și pe deplin de acord cu necesitatea unui turism echitabil, profitabil, în egală măsură, marilor companii turistice internaționale, cât și/sau mai ales țărilor în curs de dezvoltare pentru economia și dezvoltarea cărora turismul este mai mult decât vital, am încercat să dezbatem interdependența dintre turism și dezvoltare. Literatura de specialitate din turism a acordat o atenție scăzută noțiunii de dezvoltare și legăturii acesteia cu turismul, veritabil catalizator al dezvoltării.
Presupusa implicare a turismului în dezvoltare a fost acceptată tacit, însă, după părerea lui Sharpley (2002), Telfer (2002), Sharma (2004), rămân încă multe întrebări fără răspuns în legatură cu interdependența turism-dezvoltare. Indiferent de răspunsurile la noile întrebări și inerentele provocări, turismul rămâne un ingredient vital în țările mai puțin dezvoltate, emergente sau periferice. Țările dezvoltate nu ignoră nici ele legătura dintre turism și dezvoltare, din contră acordă turismului un rol important, acesta fiind o componentă majoră a strategiilor lor economice. Problema pe care o pun unii teoreticieni ai turismului este și cea a turismului industrial, de masă, care determină o dezvoltare economică rapidă (economia națiunii rămânând tributară fluxurilor de turiști). Un hotel este o uzină de produs în serie de servicii standardizate în folosul unor turiști anonimi și uniformizați, ale căror așteptări se rezumă la trei aspecte "sun, sea and sand", la care se mai adaugă și sexul, (turismul sexual), mai ales în Asia de Sud-Est.
Noile conduite turistice încurajează, din ce în ce mai mult, turismul verde (cel montan și rural) care participă la emergența unei noi paradigme de turism cultural și ecologic. E de admirat această încercare de a respecta și a conserva durabilitatea resurselor exploatate de ingeniozitatea umană. Respectarea durabilității se înscrie în acel lanț de solidaritate care leagă generațiile între ele și care este condiția esențială a perenității civilizațiilor. Vorbim astfel despre dezvoltare durabilă, singura care consideră capitalul natural și cultural ca fiind pandantul pozitiv al tentației câștigului rapid și orb care duce la pierderea, pentru generațiile viitoare, a veritabilului capital turistic.
Influența exercitată de către dezvoltarea regională asupra turismului pune în prim plan ideea conștientizării inegalității răspândirii dezvoltării în spațiu, și nu doar a disparităților mai mult decât evidente dintre Nord și Sud, ci și dezechilibrele constatate la nivelul țărilor dezvoltate.
Tot în acest capitol, se conturează (Ștefan, M.C.) câteva aspecte care iau în considerare principiul subsidiarității, pe baza căruia este restricționată intervenția guvernului în activitatea autorităților locale, deci necesitatea menținerii unui raport echilibrat între rolul decidenților, guvernul – respectiv administrația centrală și administrația locală.
După unii autori, dezvoltarea locală și regională se limitează doar la mobilizarea resurselor locale (Parent et all.), iar alții, consideră că dezvoltarea locală și regională este un proces deschis (Pecqueur), afirmând că dezvoltarea locală "nu se poate limita la endogen și punerea ei în aplicare necesită combinarea resurselor locale și exterioare" (Klein). Jacquier și Mendes introduc în noțiunea de dezvoltare locală rezultatele sociale ale investițiilor realizate, dezvoltarea locală fiind un proces global și complex.
Delisle și Jolin (2007:51) se axează pe turismul comunitar care, din punctul lor de vedere, favorizează protecția patrimoniului uman, natural și cultural, și care trebuie să se adapteze, din mers, profundelor mutații ale economiei mondiale, prezentând totodată, punctele de convergență dintre dezvoltarea comunitară locală și turismul comunitar.
Ultima parte din acest capitol analizează dezvoltarea sectorului turistic din România și țările vecine, utilizând Indicele competitivității turismului care cuprinde trei categorii de variabile care analizează competitivitatea turismului la nivel global, și anume:
cadrul legislativ și de reglementare;
mediul de afaceri și infrastructura;
resursele naturale, culturale și umane implicate în activitățile de turism.
Fiecare dintre aceste variabile cuprinde mai mulți piloni care prezintă, de fapt, elementele esențiale în analiza competitivității turismului. Informațiile necesare pentru estimarea acestor piloni rezultă din anchetele statistice realizate de Forumul Economic Mondial pe baza datelor obținute de la organizațiile internaționale și de la instituții și experți în domeniul turismului. FEM (World economic Forum), recunoscut prin intâlnirea anuală de la Davos ( Elveția), își are sediul la Geneva (din 2006 având birouri regionale la Pekin și New York), scopul acestei fundații nelucrative fiind dezbaterea celor mai urgente probleme ale planetei, îmbunătățirea stării lumii, drept pentru care la aceste întâlniri participă conducători de întreprinderi, responsabili politici din lumea întreagă, intelectuali, personalități media, ONG-uri dar și lideri religioși.
Capitolul II al tezei, intitilat EUROREGIUNILE – ACTORI EUROPENI IMPORTANȚI ÎN COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ, este structurată pe cinci subcapitole, respectiv: Frontiera: “de la barieră la zonă de contact ”; Cooperarea transfrontalieră – pas important într-o nouă viziune asupra frontierelor; Uniunea Europeană și cooperarea transfrontalieră; Euroregiunea. Aspecte teoretice și Cooperarea transfrontalieră prin intermediul euroregiunilor. Cazul României.
În acest capitol, am încercat să realizăm o definire cât mai clară a conceptelor: frontieră, cooperarea transfrontalieră, euroregiune, printr-o abordare teoretică, încadrând fiecare concept în aria proprie de utilizare, alături de exemplele de rigoare.
Deoarece transformarea spațiului european a devenit o realitate de netăgăduit, am găsit de cuviință să începem prin a lămuri o serie de noțiuni, apropiate, la prima vedere, ca sens, dar subtile datorită tocmai încărcăturii semantice noi pe care le-o conferă elementele ireversibile ale procesului de construire a Uniunii Europene. Astfel, am insistat asupra acurateții termenilor cu privire la frontieră, regiune transfrontalieră, euroregiune etc., și pentru că integrarea europeană a jucat un rol important în dezvoltarea regiunilor transfrontaliere mai ales prin constituirea euroregiunilor. Cercetători cunoscuți (Charles Ricq; Gérard Marcou etc.) au subliniat imperiozitatea definirii clare a tuturor acestor noțiuni.
O dată cu deschiderea frontierelor (Uniunea Europeană, Acordul Schengen), teritoriile frontaliere și dorința de cooperare se contopesc ducând la formarea unui nou spațiu structurat numit spațiu transfrontalier.
Tocmai această complexitate a procesului ne-a făcut să ne punem aceleași întrebări, cu privire la rolul frontierei și dezvoltarea cooperării transfrontaliere, pe care și le pun cercetătorii și specialiștii din domeniu (Charles Rick, 2006:6-7), și să încercăm găsirea unor răspunsuri:
„Frontiera”, deschidere, filtru sau închidere?
„Frontiera”, legătură sau separație?
Cum să definești o regiune transfrontalieră?
În ce domenii și care sunt etapele de urmat pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere?
Care sunt factorii care dinamizează și care frânează relațiile transfrontaliere? etc.
Astfel, am insistat asupra semnificației frontierei, cea care separă și divide, baza însăși a statelor „burgheze”, tiparul statelor născute grație decolonizării sau în urma revoluțiilor proletare; frontiera ca gaj de identificare și suveranitate, ca și de recunoaștere internațională. Frontiera se transformă, progresiv, într-o cale fără obstacole, facilitând schimburile economice și fluidizarea fluxului de persoane. Regiunile frontaliere tind, din ce în ce mai conștient și mai matur, să stabileasca legături și să lucreze împreună, și nu doar la nivelul la care aceasta se întâmpla înainte (mic trafic), ci conform unor protocoale, convenții, instrumente juridice stabilite la nivel local de-o parte și de alta a frontierei. Mai există aici și o dimensiune politică deoarece euroregiunile sunt acei poli care ar putea transcede frontierele deoarece au ca fundament o cooperare de proximitate, în vederea dezvoltării diverselor sectoare de activitate (în domeniul turismului, protecției mediului, transportului etc).
Tot în cadrul acestui capitol ne-am ocupat de filozofia Uniunii Europene cu privire la construcția europeană și experimentarea instrumentelor adecvate începute de mai bine de cincizeci de ani cu elaborarea conceptuală și operațională a euroregiunilor în vestul Europei și transpusă, mai apoi, prin aceleași metode în estul Europei.
Mai apoi, intenția noastră a fost să insistăm asupra tipurilor de acțiune intreprinse de Uniunea Europeană, deoarece le considerăm niște veritabile instrumente de colaborare și de cunoaștere mutuală între țări (facem referință la cele din „sfera” comunistă a estului Europei) despărțite în trecut de frontiere fizice dar și de cele mentale. Și tocmai acesta este, credem, rolul UE, cel de-a tempera eventualele rivalități dintre noile țări membre și cele pe cale de-a se integra. Astfel, populațiile acestor State – națiuni sunt stimulate, prin acțiunile întreprinse de Uniunea Europenă, să colaboreze, (chiar dacă mai există, o atitudine prudentă și sceptică față de o eventuală descentralizare) lucrând cu noțiuni ca autonomie, guvernanță regională, structuri de tip euroregional, competențe, actori, agenți locali, libera circulație a mărfurilor, persoanelor, a capitalurilor, etc.
Acest capitol prezintă de asemenea o sinteză cu privire la cele 53 de programe operaționale ale cooperării transfrontaliere existente la nivelul frontierelor interne ale țărilor membre ale Uniunii Europene, precum și programele de cooperare transfrontaliere la nivelul frontierelor externe ale țărilor membre ale Uniunii Europene. Pentru perioada 2007-2013 Comisia Europeană a aprobat 2 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei române (la granițele interne ale Uniunii Europene) unul cu Bulgaria (18 dec. 2007) și altul cu Ungaria (21 dec.2007).
De la prima euroregiune din 1958, la frontiera dintre Germania (Gronau) și Olanda (Enschede), până în prezent, practica euroregiunilor a devenit una din „revoluțiile” instituționale de la frontierele Europei. Deși uneori lipsește un cadru juridic precis, acesta nu e un obstacol, obiectivul euroregiunilor fiind intensificarea cooperării transfrontaliere.
Dacă cel mai des euroregiunile pot fi localizate și definite îndeobște între două regiuni frontaliere, există și situații în care o euroregiune se constituie din mai multe țări, ca de exemplu euroregiunea Carpatica, care cuprinde cinci state (Polonia, Slovacia, Ucraina, România și Ungaria). De asemenea, natura entităților constitutive poate fi variabilă, ca de exemplu în euroregiunea menționată unde există județe românești, județe ungurești, oblast-uri ucrainiene, provincii slovace.
Asociația Europeană a Regiunilor Frontaliere (2005) pune în evidență valoarea adaugată a cooperării transfrontaliere prezentând valorile politice, instituționale, socio-economice și socio-culturale rezultate în urma unei cooperări armonioase la nivel transfrontalier.
Implicarea României în cadrul cooperării transfrontaliere este evidențiat prin existența celor 12 euroregiuni constituite pe teritoriul țării noastre. Dezvoltarea proiectelor turistice (prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră Phare CBC și HU-RO) la nivel euroregional reprezintă importanța acordată turismului, acesta fiind considerat motorul dezvoltării regiunilor frontaliere/ transfrontaliere.
Capitolul III al tezei, intitulat ROLUL TURISMULUI ÎN DEZVOLTAREA EUROREGIUNII BIHOR – HAJDÚ-BIHAR. O ANALIZĂ STATISTICĂ, este structurat pe trei subcapitole, respectiv: Rolul turismului în dezvoltarea euroregiunilor; Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar și Analiză statistico-economică a activității hoteliere din județele Bihor și Hajdú-Bihar în contextul dezvoltării (euro)regionale.
Acest capitol se axează pe prezentarea relației dintre turism și euroregiune, a modului de constituire a Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar și a atrațiilor turistice existente la nivelul euroregiunii.
Tot în cadrul acestui capitol am realizat un studiu care prezintă o analiză statistică cu privire la evoluția numărului de turiști înregistrați în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar și o analiză statistică privind unitățile cu activitate hotelieră din Bihor și Hajdú-Bihar în contextul dezvoltării euroregionale.
Analiza cu privire la numărul turiștilor înregistrați în cadrul structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică se axează pe:
prezentarea evoluției numărului de turiști în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar;
realizarea unei comparații cu privire la numărul turiștilor autohtoni înregistrați în cadrul celor două județe componente ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar;
realizarea unei comparații privind numărul turiștilor străini înregistrați în cadrul celor două județe componente ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Studiul continuă cu o analiză statistico-economică cu privire la unitățile cu activitate hotelieră din județele Bihor și Hajdú-Bihar, utilizându-se un număr de cinci indicatori disponibili pe ambele părți (română și maghiară) respectiv: numărul unităților active; cifra de afaceri; cheltuieli cu personalul ocupat; numărul personalului ocupat și investițiile brute în bunuri corporale.
Analiza s-a derulat pe perioada 2008 – 2011 parcurgând următorii pași:
prezentarea datelor în cadrul unui tabel, inițial într-o formă brută și ulterior într-o formă prelucrată pe baza cursurilor medii anuale de schimb ale leului și forintului față de euro în perioada 2008 – 2011;
prezentarea evoluției indicatorilor sub formă de grafice;
introducerea unui indicator de eficiență și urmărirea acestuia, pentru a pune în evidență aspectele calitative ale evoluției.
Capitolul IV, denumit TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA PRIN COOPERARE LA NIVEL EUROREGIONAL. STUDIU DE CAZ: EUROREGIUNEA BIHOR – HAJDÚ-BIHAR, este structurat pe două subcapitole, intitulate: Evaluarea dezvoltării socio-economice. Aspecte teoretice și Exemple și cazuri de cooperare transfrontalieră la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
În prima parte a acestui capitol sunt sintetizate câteva aspecte teoretice privind tipul de evaluare, scopul evaluării și utilitatea evaluării. Conform documentului MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, evaluarea urmărește aspecte cu privire la:
Planificare/eficiență;
Responsabilizare;
Implementare;
Furnizarea de cunoaștere;
Întărirea capacității instituționale.
În partea a doua a capitolului sunt detaliate o serie de informații cu privire la proiectele de turism implementate/finalizate prin Programul Phare CBC România – Ungaria (2004-2006) și prin Programul de cooperare transfrontalieră HU-RO (2007-2013).
De-a lungul perioadei de aderare, programul PHARE CBC a fost destinat să sprijine pregătirea statelor pentru aderarea la Uniunea Europeană, programul concentrându-se pe construcția instituțională, sprijinirea investițiilor și a coeziunii economice și sociale. Acest program a reprezentat un pas important în ceea ce privește întărirea relațiilor transfrontaliere și dezvoltarea la nivel euroregional. Astfel, prin intermediul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004-2006, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, (creat în 2002), s-au finalizat 4 proiecte de turism. Aceste proiecte au fost centralizate într-un tabel, ulterior prezentându-se detaliile cu privire la obiectivele urmărite și rezultatele finale ale proiectelor.
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 asigură o gamă variată de oportunități potențialilor beneficiari, prin intermediul a două axe prioritare și a mai multor domenii de intervenție. Proiectele de turism, finalizate la nivelul Euroregiunii Bihor –Hajdú-Bihar prin intermediul Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, au fost, de asemenea, sintetizate într-un tabel, realizându-se totodată o detaliere cu privire la obiectivele urmărite, rezultatele obținute și beneficiarii finali ai acestor proiecte.
Capitolul V, intitulat CERCETARE PE BAZĂ DE INTERVIU APLICAT LIDERILOR CARE AU IMPLEMENTAT/FINALIZAT PROIECTE DE TURISM ÎN CADRUL EUROREGIUNII BIHOR – HAJDÚ-BIHAR, este structurat pe trei subcapitole denumite: Metodologia cercetării și obiectivele urmărite; Prezentarea rezultatelor obținute; Concluzii sintetice ale cercetării pe bază de interviu și Deschideri privind cercetările viitoare ale relației turism – dezvoltare euroregională.
Cercetarea realizată în acest capitol se bazează pe aplicarea unui interviu leaderilor care au implementat/finalizat proiecte de turism de-a lungul perioadei 2004-2013, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, prin intermediul programelor de cooperare transfrontalieră Phare CBC și HU-RO. Interviul este structurat pe două părți: prima parte (un interviu structurat) cuprinde două seturi de întrebări – un set de 8 întrebări (cu privire la prezentarea organizațiilor implicate în finalizarea proiectelor de turism la nivelul Euroregiunii Bihor –Hajdú-Bihar) și un set de 10 întrebări cu privire la proiectele finalizate; iar cea de-a doua parte a interviului, (un interviu semistructurat), este alcătuită din 19 întrebări care încearcă să surprindă cele mai mici detalii cu privire la proiectele de turism finalizate, demonstrându-se totodată conexiunea dintre turism și dezvoltare euroregională.
CAPITOLUL I. TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1.1. Concepte folosite în industria turismului
1.1.1. Turismul. Definiții uzuale
De-a lungul timpului, turismul a devenit obiectul a numeroase articole și cărți, un număr din ce în ce mai mare de specialiști încercând să-l definească.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul turism provine din termenul to tour (a călători, a colinda) care a devenit popular prin secolul al XVII-lea în Anglia, fiind preluat treptat de majoritatea țărilor moderne.
Autorul Tasnádi (2002:31-33) dedică un subcapitol întreg definirii noțiunii de turism amintindu-i pe: Edmond Picard (1910), Walter Hunziker și Kurt Krapf (1942), Claude Kaspar (1981), Glücksmann (1930) etc.
De asemennea, Snack, Baron și Neacșu (2003:29-30) prezintă un număr reprezentativ de definiții ale noțiunii de turism cuprinzând specialiștii amintiți deja anterior: Edmond Picard (1910), Walter Hunziker și Kurt Krapf (1942), Claude Kaspar (1981), îmbogățind însă șirul definițiilor cu ale altor specialiști în domeniu: Littré (1899), Guyer-Freuler (1905), Jean von Schullern (1910).
Dombay (2007:4-5) prezintă în cronologia definirii noțiunii de turism definițiile autorilor: Guyer-Freuler (1905), Walter Hunziker și Kurt Krapf (1942), etc.
În cele ce urmează voi reda definițiile acestor specialiști cu scopul de a prezenta evoluția noțiunii de turism.
Littré (1899) afirma că „turismul desemnează activitatea unei persoane care călătorește pentru plăcerea sa proprie”.
Guyer-Freuler (1905), definește turismul ca fiind „un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și pe schimbarea mediului ambiental, pe dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.
Între anii 1910-1930 apar o serie de studii cu privire la analiza efectelor turismului asupra economiilor naționale ale țărilor primitoare. În 1910, economistul austriac Jean von Schullern, descrie turismul ca fiind „fenomenul care desemnează toate legăturile, în special economice, care intră în acțiune pentru rezidenții temporari și străini dispersați înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat…”
Un alt specialist în domeniu, profesorul belgian Edmond Picard (1910), a definit turismul ca fiind „ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punct de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, ci, în principal, din punct de vederea al valorilor pe care le ia cu el și a celui care, în țările unde sosește cu portofelul doldora, profită direct și indirect de cheltuielile pe care acesta le face …”
Glücksmann (1930) afirmă că turismul reprezintă „deplasarea oamenilor într-un loc în care nu dispun de locuință permanentă” sau, altfel spus, părăsirea temporară a locului de domiciliu.
În anul 1941, Walter Hunziker și Kurt Krapf (ambii profesori elvețieni) au înființat AIEST (Association Internationale d’Experts Scientifiques du Tourisme – Asociația Internațională a experților științifici în turism) cu scopul de a face cunoscute, unui cerc mai larg de colegi, rezultatele cercetărilor științifice și totodată să reînnoade și să dezvolte relațiile științifice internaționale din domeniul turismului.Walter Hunziker și Kurt Krapf (1942) considerau turismul ca fiind „un ansmblu de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și activitate lucrativă oarecare”.
Matthieson și Wall (1982:1) au afirmat că turismul se referă la următoarele aspecte, (Mason, 2009:5):
circulația temporară a persoanelor către destinații situate în afara locului de muncă și de reședință;
activitățile întreprinse pe parcursul șederii în cadrul destinațiilor alese;
facilitățile create pentru satisfacerea nevoilor clienților.
Profesorul elvețian dr. Claude Kaspar (1991) a definit turismul ca fiind „ansamblul relațiilor și faptelor constituite din deplasarea și sejurul persoanelor pentru care locul de sejur nu este nici domiciliu și nici locul principal al activității profesionale”, definiție acceptată și de Association Internationale d’Experts Scientifiques du Tourisme.
În același an, Organizația Mondială a Turismului (WTO, 1991) a dat următoarea definiție turismului: „activitatea unei persoane care călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă mai scurtă de un an, scopul principal al călătoriei fiind altul decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat”, cu scopul de a ajuta activitatea celor care realizau statistici în turism (Mason, 2009:5).
Autorii Snack, Baron și Neacșu (2003:19) definesc turismul ca fiind „un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și prin industriile adiacente care concură la satisfacerea nevoilor de consum turistic”.
Stănciulescu (2009:3), profesor universitar la ASE București, descrie noțiunea de turism ca fiind “ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”, o definiție asemănătoare cu cea realizată de profesorii Hunziker și Krapf în 1942.
Definițiile cu privire la noțiunea turismului au evoluat continuu, punând în evidență atât manifestările turistice ale persoanelor (Guyer-Freuler (1905), Glücksmann (1930)), cât și latura economică a activității de turism (Jean von Schullern și Edmond Picard (1910), Walter Hunziker și dr. Kurt Krapf (1942), Snack, Baron și Neacșu (2003), Stănciulescu și Micu (2009)).
Deși există numeroase definiții ale noțiunii de turism, în esență, turismul reprezintă ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și rămânerea temporară a persoanelor în afara reședinței lor, în scopuri de „loisir” (petrecerea timpului liber).
Burkhart și Medlik (1981:41) identifică două grupări principale cu privire la definirea noțiunii turismului:
Definițiile tehnice – încearcă să identifice diferite tipuri de activități ale turistului, în mod normal cu scopuri statistice sau legislative. Prima dintre aceste definiții, propusă de Liga Națiunilor în 1937, a definit turistul ca fiind o persoană care călătorește mai mult de 24 de ore în afara țării sau a locuinței sale, iar excursionistul este acea persoană care stă într-o destinație mai puțin de 24 de ore.
Definiții conceptuale. În contrast cu primele, Nash (1981) a încercat definirea turismului în mod conceptual din perspectivă esențialmente antropologică, considerând că „în centrul oricărei definiții a turismului este persoana pe care o considerăm a fi turist.” Analizând turismului din perspectiva motivării și a practicilor turistice, Nash definește turismul ca fiind pur și simplu activitatea întreprinsă de „o persoană care are timp liber și călătorește.” Smith dezvoltă această idee cu o referință mult mai explicită asupra motivării, turistul fiind „o persoană care are timp liber și care vizitează de bună voie un loc cu scopul de a experimenta o schimbare” (Sharma 2004:162 după Smith 1989:1).
Din definițiile relatate mai sus reiese faptul că studiile de specialitate acordă un interes minor criteriului distanței minime de deplasare, punând în prim plan criteriul timpului, turismul presupunând cel puțin o înnoptare în afara localității de reședință sau de origine a persoanei.
„Turismul” rămâne un termen care este supus diverselor interpretări, cu o varietate largă de definiții și de descrieri propuse în literatura de specialitate. Acest lucru reflectă, pe de o parte, natura multidisciplinară a subiectului, iar pe de altă parte, „natura abstractă a conceptului turismului” (Sharma 2004:160 după Burns și Holden, 1995:5).
Principalele forme de turism întâlnite în majoritatea studiilor de specialitate sunt, (Snack, Baron și Neacșu 2003:92; Caccomo 2007:145; Stănciulescu și Micu 2009:4):
Turismul intern (domestic tourism) referindu-se la rezidenții unei țări care călătoresc doar în interiorul acesteia;
Turismul emițător (outbound tourism) cu referire la rezidenții unei țări care călătoresc într-o țară străină;
Turismul receptor (inbound tourism) care include non-rezidenții (străinii) care călătoresc într-o țară dată.
Din combinarea acestor forme de turism se desprind următoarele categorii de turism, (Snack, Baron și Neacșu 2003:92-93; Caccomo 2007:146; Ispas 2010:11):
Turismul interior, care cuprinde turismul intern și turismul receptor;
Turismul național, care se compune din turismul intern și turismul emițător;
Turismul internațional, care include turismul emițător și turismul receptor.
1.1.2. Turistul. Tipuri de călători participanți la mișcarea turistică. Definiții și exemplificări
De-a lungul timpului s-a acordat aceeași importanță și definirii noțiunii de turist, cele mai multe bazându-se de fapt pe definirea noțiunii de turism. În majoritatea cazurilor aceste definiții fac referire la necesitatea turistului de a petrece cel puțin o noapte în locul vizitat.
Astfel în anul 1933, economistul englez F.W. Ogilvie a considerat că pot fi numiți turiști acele persoane care îndeplinesc două condiții (Tasnádi 2002:31, Snack, Baron și Neacșu 2003:22; Wall și Mathieson 2006:12):
părăsesc domiciliul stabil pentru o perioadă mai scurtă de 24 de luni;
banii cheltuiți în locurile vizitate nu sunt câștigați în acele zone.
Un alt economist englez, A.C. Norwal, preocupat de asemenea de definirea noțiunii de turist consideră că „turistul este acea persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop decît acela de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri și care-și cheltuiește în țara-n care-și stabilește domiciliul temporar banii câștigați în altă parte” (Snack, Baron și Neacșu 2003:22).
O definiție asemănătoare cu cele amintite anterior găsim la Stănciulescu (2009), definind turistul ca fiind „o persoană care se deplasează în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate la locul vizitat” (Stănciulescu, Micu 2009:4).
Analizând cele trei definiții, se pot evidenția 3 caracteristici importante pentru definirea turistului:
persoanele care-și părăsesc domiciliul stabil pentru o perioadă mai scurtă de 24 de luni;
scopul părăsirii domiciliului nu se referă la stabilirea unei reședințe permanente într-un alt loc și nici la desfășurarea unei activități remunerate;
banii cheltuiți în locurile vizitate nu sunt câștigați în acele zone.
Conferința Națiunilor Unite asupra Turismului și Călătoriilor Internaționale, reunită la Roma în 1963, a adoptat o definiție a turistului deosebindu-l de vizitator și de excursionist, astfel (Bădulescu 2008:6):
Vizitatorul este “orice persoană care se deplasează în altă țară decât cea de reședință pentru orice motiv în afara exercitării unei profesiuni remunerate”;
Turistul este un „vizitator temporar ce ramâne cel puțin 24 de ore în țara vizitată și ale cărui motive de călătorie pot fi grupate în loisir (agrement, vacanțe, sănătate, studii etc.), afaceri, familie, misiuni, reuniuni etc”.
Excursionistul este „orice vizitator temporar al cărui sejur în țara vizitată nu depășește 24 de ore”.
Acestei definiții i se alătură marea diversitate a definițiilor naționale, ceea ce îngreunează realizarea unor comparații între țări. De exemplu, Franța, deși adoptă definiția Națiunilor Unite, consideră ca fiind rezidenți temporari toți vizitatorii care rămân mai mult de 4 luni pe teritoriul francez. Spania și țările Scandinave îi consideră turiști pe toți străinii care trec frontiera. Elveția, în schimb, consideră turiști doar persoanele care-și petrec vacanța într-o unitate de cazare controlată: hotel, han,etc. (Bădulescu 2008: 6 după Py 1986).
Porrnind de la figura de mai jos, observăm că există două categorii de călători participanți la mișcarea turistică și anume: vizitatorii și alți călători.
Figura 1.1. Tipuri de călători participanți la mișcarea turistică
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor prezentate de Snack, Baron și Neacșu (2003, subcapitolele 2.1 și 5.1) și Stănciulescu și Micu (2009:3-8).
Care este diferența dintre cele două categorii de călători? Din punct de vedere statistic, s-a stabilit denumirea de vizitator pentru toți călătorii participanți la mișcarea turistică. Din categoria alți călători fac parte persoanele care nu sunt incluși în statisticile turismului și anume: lucrători în zonele de frontieră, imigranți temporari/ permanenți, nomazi, pasageri în tranzit, refugiații, membrii forțelor armate, reprezentanți consulari, diplomați (Snack, Baron și Neacșu 2003:27, Stănciulescu și Micu 2009:4-5).
Din figura 1.1, se observă că vizitatorii sunt grupați, după rezidență, în vizitatori internaționali și interni care se subdivid la rândul lor în turiști (cei care petrec cel puțin o noapte în locul vizitat) și excursioniști (vizitatori de o zi).
În scopuri statistice, termenul de vizitator internațional se referă la “orice persoană care călătorește spre o țară, alta decât cea în care-și are rezidența permanentă,…, pentru o perioadă ce nu depășește 12 luni, vizita având alt scop decât exercitarea unei activități remunerate din partea sau în interesul țării vizitate” (Snack, Baron și Neacșu 2003:94).
Din categoria vizitatorilor internaționali fac parte:
turiștii (străini) – se referă la vizitatorii care se deplasează pentru o durată de cel puțin 24 de ore într-o altă țară, diferită de cea în care se află domiciliul său stabil;
excursioniștii – reprezintă vizitatorii de o zi (mai puțin de 24 de ore), care nu-și petrec noaptea în țara vizitată.
Din punctul de vedere al autorilor Snack, Baron și Neacșu (2003:23), Stănciulescu și Micu (2009:8), sunt considerați turiști (străini) acele persoane care:
efectuează o călătorie de agrement sau din alte motive (familiale, de sănătate, de studii, de afaceri etc.);
călătoresc cu scopul de a participa la diverse conferințe, reuniuni și misiuni (științifice, diplomatice, sportive etc.);
se află în croaziere maritime, indiferent de durata șederii în țara vizitată (24 de ore sau mai multe zile) și înnoptând la bordul navei acostate în port.
Termenul de vizitator intern desemnează, în scopuri statistice, „orice persoană rezidentă care călătorește în afara domiciliului stabil, spre o destinație în interiorul țării, pentru o perioadă ce nu depășește 12 luni și având un scop diferit de cel al exercitării unei activități remunerate în locul vizitat”.
Din categoria vizitatorilor interni fac parte, (Snack, Baron și Neacșu 2003:22 și 94):
turiștii (naționali) – reprezentând acele persoane care petrec cel puțin o noapte într-o unitate de cazare colectivă sau privată în locurile vizitate;
excursioniștii – reprezintă vizitatorii de o zi (mai puțin de 24 de ore), care nu-și petrec noaptea în structurile de cazare colective sau private în locurile vizitate.
În cadrul înregistrărilor statistice internaționale (Eurostat), pentru a ușura centralizarea și prelucrarea informațiilor culese, se utilizează termeni generali de genul:
turiști rezidenți (în loc de turist național) – adică acele persoane care călătoresc în propria lor țară, petrecând cel puțin o noapte într-o unitate de cazare din locurile vizitate;
turiști non-rezidenți (în loc de turist străin) – se referă la persoanele care călătoresc spre o altă țară decât cea în care-și au reședința proprie.
1.2. Evoluția conceptului de dezvoltare
1.2.1. Originea conceptului de dezvoltare
Există o serie de întrebări cu privire la noțiunea de dezvoltare:
Cum a fost elaborat?
Cum a ajuns o noțiune atât de importantă în societățile contemporane și de ce?
Care este originea teoretică a noțiunii de dezvoltare?
O primă definiție a dezvoltării și a originii sale este realizată de Rist, care afirmă că: …dezvoltarea ocupă în cadrul ideologiei naturaliste un loc aparte, căci trimite la o lungă tradiție care se întinde pe toată durata istoriei occidentale… (Tremblay 1999:7 după Rist 1996:52) astfel, dezvoltarea apare ca un proces de schimbare neîntrerupt, având efecte cumulative ireversibile și o finalitate precisă.
Această percepție a unei dezvoltări inevitabile și de neocolit se va propaga odată cu discursul conducătorilor puterilor occidentale, mai ales cel al președintelui american Harry Truman, în ianuarie 1949, atunci când vorbea despre “lansarea unui nou program care să fie îndrăzneț și să pună avantajele superiorității noastre științifice și a poporului nostru industrial în folosul ameliorării creșterii regiunilor sub-dezvoltate” (Rist 1996:118). Astfel, „pentru prima oară pe scenele politice importante, apare o nouă concepție despre lume, numită: dezvoltare, care va reprezenta țelul suprem al tuturor popoarelor lumii” (Tremblay 1999:8 după Sachs 1996:14). În concepția de dezvoltare propusă de occidentali, dezvoltarea apare ca un ideal de atins, un concept prêt-à-porter sau prêt-à-utiliser sau ca o rețetă pentru toate țările globului.
Odată cu conceptul de dezvoltare amintit de Truman în 1949, se conturează conceptele cu privire la dezvoltare și sub-dezvoltare. Deși unii consideră conceptul lansat de Truman ca fiind unul de importanță majoră pe scena internațională, trebuie subliniat faptul că deschiderea piețelor începută mai ales cu mercantilismul, conținea deja, după părerea mai multor istorici și autori (Braudel, Wallerstein, Adda) germenii extinderii piețelor și al globalizării pe care le știm astăzi (Tremblay 1999:9).
Conform lui Braudel și Wallerstein, capitalismul s-a conturat și s-a extins la scară planetară prin intermediul economiei de piață, deoarece a permis creșterea schimburilor și a acumulării de capital care sunt tocmai baza instaurării capitalismului mondial. (Tremblay 1999:10 după Adda 1996:11-12). Iată de ce dezvoltarea și economia de piață au tendința de a se contopi, ceea ce-l face pe Rist (1996:36) să se întreabe dacă dezvoltarea nu este altceva decât extinderea planetară a economiei de piață, extindere începută în sec. XVII.
Chiar și atunci când finalitatea dezvoltării nu vizează doar aspectul economic, ca în discursul lui Truman unde condițiile dezvoltării trebuie să conducă întreaga lume spre fericire personală (Rist 1996:120), mijloacele pentru a atinge idealul dezvoltării sunt esențialmente economice (Tremblay 1999:13).
Dezvoltarea este un termen ambiguu care se referă, descriptiv și normativ, la un proces prin care o societate se mișcă de la o anumită condiție la o alta. În același timp, s-a sugerat că dezvoltarea este un concept filozofic pentru că face aluzie la o stare dezirabilă în viitorul oricărei societăți, în timp ce planurile de dezvoltare descriu pașii necesari pentru realizarea acelei stări. Pe scurt, dezvoltarea poate fi gândită ca o filozofie, un proces, rezultatul/ produsul acelui proces sau un plan de ghidare a procesului către obiectivele dorite.
În mod tradițional, dezvoltarea a fost definită în termenii modernizării de tip vestic, realizat prin creștere economică (Redclift 1987). Mai pe larg, dezvoltarea este considerată a fi aproape sinonimă cu progresul, presupunând o transformare pozitivă sau „o schimbare în bine” (Sharpley și Telfer 2002:23 după Thomas, 2000). Așadar, deși dezvoltarea este cel mai des discutată în contextul țărilor în curs de dezvoltare, este un concept care „se referă de fapt la toate țările lumii indiferent de nivelul de dezvoltare al acestora, …” (Sharma 2004:164 după Elliot, 1999:10). O societate care este „dezvoltată” nu încetează să se schimbe sau să progreseze; în schimb, în cazul societăților mai puțin dezvoltate, natura sau direcția unei schimbări este mult prea diferită de cea a țărilor dezvoltate.
Între anii 1950 și 1960, calea de la subdezvoltare la dezvoltare a fost privită prin prisma unor pași economici sau stadii economice (Cooper et al, 2005:300 după Rostow 1960) și, ca rezultat, dezvoltarea a ajuns să fie definită în funcție de următorii indicatori economici: PNB, PNB pe locuitor, sau în conformitate cu criteriile economice structurale. În mod implicit, dezvoltarea are loc pe măsură ce economia crește (cu o rată anuală de 5-7%) și structurile sociale, economice și politice se modernizează pentru a încuraja o asemenea creștere (Todaro, 2000:14).
Deși țintele de dezvoltare ajunseseră să fie definite mult mai larg alături de investiții în educație, locuințe și facilități pentru sănătate, toate acestea devenind parte a procesului de dezvoltare, totuși creșterea economică și modernizarea au rămas perspectivele fundamentale ale dezvoltării.
În timpul anilor 1970, pendulul a început să se îndepărteze de la “dezvoltare ca fenomen economic” către un concept mai larg al dezvoltării, și anume, „reducerea sărăciei foarte răspândite și a șomajului” (Sharpley și Telfer 2002:25; Sharma 2004:166).
Astfel, conceptul dezvoltării s-a extins dincolo de simpla creștere economică pentru a include obiective sociale mai largi, descrise de Mabogunje (1980:39) ca „justiție distributivă” adică, “dezvoltarea urmează a fi văzută nu doar ca o creștere a venitului pe cap de locuitor, ci mai important, ca o reducere a nivelului de sărăcie în rândul maselor…crește astfel interesul în privința dezvoltării ca justiție socială, care aduce în prim plan trei probleme majore: natura bunurilor și serviciilor furnizate de guvern propriei populații; gradul de acces al diferitelor clase sociale la aceste bunuri; problema împărțirii sacrificiilor dezvoltării între aceste clase”. Dezvoltarea poate fi evaluată corect doar în termenii unei nevoi umane totale, valori și standarde ale vieții bune percepută de societățile care trec prin schimbare (Sharpley și Telfer 2002:26 după Goulet 1968).
În conformitate cu Goulet, există trei valori de bază care compun „viața bună”:
Sustenanța vieții – toți oamenii au nevoi de bază, cum ar fi hrana, adăpostul și sănătatea, fără de care „există o situație de subdezvoltare”;
Stima – toți indivizii caută respectul (stima) de sine, o identitate sau demnitate;
Libertatea – în contextul dezvoltării, libertatea de a alege a crescut pentru membrii individuali ai societății.
Așadar, conceptul de dezvoltare a evoluat, mai mult de o jumătate de secol, de la un proces definit insuficient (de către țările vestice, industrializate) ca fiind creștere economică, până la „o schimbare de lungă durată, continuă și evaluată pozitiv în totalitatea experienței umane” (Harrison 1998:xiii). Din punctul de vedere a lui Sharma (2004:168), scopul procesului de dezvoltare este, de fapt, realizarea de sine a indivizilor în cadrul societății, cuprinzând cel puțin cinci dimensiuni:
economică – crearea bunăstării și a accesului echitabil la resurse ca mijloc de a învinge „poluarea sărăciei”;
socială – îmbunătățirea oportunităților din sănătate, educație, angajări și locuințe;
politică – recunoașterea drepturilor umane, crearea libertății economice și capacitatea societăților de a opera cu sisteme politice potrivite nevoilor și structurilor sale;
culturală – ocrotirea sau întărirea identității culturale și a stimei de sine;
paradigmele vieții depline – păstrarea și întărirea semnificațiilor sistemelor, simbolurilor și credințelor unei societăți.
Acestora, ar trebui să li se adauge o a șasea dimensiune, și anume componenta ecologică, ca principiu de orientare a tuturor politicilor de dezvoltare. Împreună, aceste șase dimensiuni sunt reflectate pe scară largă în țintele dezvoltării globale identificate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Banca Mondială în cadrul conferințelor organizate de acestea. Astfel, dezvoltarea este un termen complex, multidimensional, care nu doar că îmbrățișează creșterea economică și indicatorii sociali tradiționali, (cum ar fi sistemul de sănătate, educația și locuințele), ci caută să confirme integritatea politică și culturală, precum și libertatea tuturor indivizilor în societate (Sharpley și Telfer 2002:27).
1.2.2. Teoriile dezvoltării
În secolele XIX – XX omenirea a luat parte la o dezvoltare economică accentuată, în special în cazul țărilor industrializate. Primele semne ale dezvoltării economice au fost vizibile în Anglia (sec. XVIII), propagându-se treptat și spre celelalte state ale Europei Occidentale. În Italia și Japonia, valul industrializării s-a resimțit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ducând la creșterea accentuată a PIB-ului și a populației. Astfel, speranța medie de vârstă aproape că s-a dublat între 1820 și 1975, trecând de la mai puțin de 37 de ani la circa 73 de ani, cel puțin în contextul primelor 20 de state capitaliste (Postelnicu 2002:14 după Harrod 1968). Forța propulsoare a dezvoltării a fost căutarea și utilizarea unor noi invenții și inovații care au condus la reînnoirea produselor și la creșterea productivității muncii. Dar acest proces inovativ a fost posibil doar în țările avansate din punct de vedere economic, așa cum a afirmat și Kuznets, care subliniază faptul că o țară poate să atingă un nivel înalt de dezvoltare tehnologică prin existența unei societăți care „să încurajeze producția continuă a unei mari varietăți de cunoștințe ce au relevanță, directă sau indirectă, cu problemele producției economice; o societate care să conțină un grup antreprenorial în stare să recepționeze aceste cunoștințe noi și capabil să se aventureze în tentativa de a le aplica pe o scară suficient de amplă pentru a face posibilă descoperirea posibilităților ei reale; o societate care să aibă capacitatea de a genera, fără a da naștere la situații prea costisitoare, acele schimbări instituționale și acele ajustări sociale ce pot încorpora eficient noua tehnologie” (Postelnicu 2002:16 după Kuznets 1980:412).
Teoria dezvoltării a evoluat de la modelele simpliste de creștere economică la teoriile holistice ale schimbării social – istorice. Teoria dezvoltării poate fi împărțită în ideologia dezvoltării (adică rezultatele) și strategia dezvoltării care reprezintă mijloacele de implementare a procesului de dezvoltare, urmărind o ideologie specifică (Sharpley și Telfer 2002:37 după Hettne 1995).
Paradigmele dezvoltării care au evoluat după al Doilea Război Mondial au fost produse de trei influențe majore (Dickenson et al, 1986):
ajutorul acordat de SUA prin Planul Marshall pentru reconstruirea economică a Europei în urma celui de-al Doilea Război Mondial;
existența unei viziuni optimiste asupra viitorului;
tinderea țărilor spre independență.
Tabelul de mai jos prezintă cronologic paradigmele dezvoltării și caracteristicile acestora.
Tabelul 1.1. Paradigmele dezvoltării
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor prezentate de Sharpley și Telfer (2002:37) și Sharma (2004:186)
Trebuie subliniat faptul că există o varietate de sisteme de clasificare pentru diferite teorii ale dezvoltării, astfel informațiile prezentate în tabel reprezintă doar o perspectivă folosită pentru a examina dezvoltarea turismului. Perioadele de timp sunt doar linii directoare deoarece este destul de dificil să se identifice când anume a început o paradigmă de dezvoltare. Fiecare nouă paradigmă poate fi vizualizată, în parte, ca o reacție împotriva teoriilor care le-au precedat. În cadrul examinării schimbării în cadrul paradigmelor, Rist (1997:2) afirmă că toate punctele de vedere implică un anumit punct de vedere, care ar trebui să fie definit în așa fel încât să risipească iluzia exhaustivității (Sharpley și Telfer 2002:37, Sharma 2004:186).
1.3. Interdependența turism-dezvoltare
Teoria dezvoltării și turismul au evoluat aproape la fel, încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial; totuși, au existat eforturi puține în a conecta cele două câmpuri de studiu (Sharpley și Telfer 2002:35 după Telfer 1996a). În ciuda creșterii semnificației economico-sociale și a utilizării turismului ca strategie de dezvoltare de către țările în curs de dezvoltare, literatura de specialitate din domeniul turismului a acordat o atenție scăzută noțiunii de dezvoltare precum și legăturii dintre turism și dezvoltare. Specialiștii din domeniul turismului recunosc importanța turismului ca strategie de dezvoltare, dar numai un număr mic de studii face vreo referință la construcțiile teoretice existente la baza teoriei dezvoltării (Sharma 2004:202 după Pearce 1989b, Britton 1991, Oppermann, 1993, Harrison 1994, Dieke 1993 și 2000, etc.).
Acest lucru este surprinzător, având în vedere faptul că turismul continuă să fie un domeniu important al politicii economice de dezvoltare în multe regiuni și în multe națiuni (Sharpley și Telfer 2002:35 după Maleki 1997). În timpul anilor 1960, turismul a fost considerat dezvoltare, existând convingerea că turismul creează creșteri în schimburile valutare și la nivelul angajărilor, iar cheltuielile turiștilor generează un efect multiplicator, care stimulează economia locală (Sharma 2004:201 după Davis 1968, Graburn & Jafari, 1991). Cu alte cuvinte, atât în țările industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate ale lumii, turismul a devenit un element important și integral al strategiilor de dezvoltare (Jenkins 1991:61).
Țări din lumea-ntreagă apelează la turism, ca strategie pentru dezvoltare, fiind, astfel, într-o competiție acerbă pentru veniturile obținute din turismului internațional, care sunt previzionate la o sumă totală de 2 trilioane de dolari până în 2020 (WTO, 1998a), iar sosirile turiștilor internaționali sunt estimate la un vârf de 1,6 miliarde (OMT 2011:11).
Ca rezultat, presupusa contribuție a turismului la dezvoltare a fost acceptată tacit (Sharpley și Telfer 2002:12; și Sharma 2004:149), în timp ce un număr fundamental de întrebări, ca de exemplu:
Oare turismul reprezintă un mijloc efectiv sau realist de realizare a dezvoltării?
Cine beneficiază de pe urma dezvoltării?
Care forțe/influențe contribuie la dezvoltarea turismului sau militează împotriva dezvoltării turismului? etc. rămân fără răspuns.
Așadar, este important să vedem motivele pentru care turismul este văzut ca fiind un motor de dezvoltare atrăgător (Sharpley și Telfer 2002:13; și Sharma 2004:150).
1.3.1. Turismul: o industrie într-o continuă evoluție
Cel mai convingător motiv pentru considerarea turismului drept strategie de dezvoltare are de-a face cu presupusa contribuție pozitivă pe care o are în economia națională și regională. În țările în curs de dezvoltare turismul a devenit una dintre principalele surse de venit rezultate din schimburile valutare, dar chiar și în țările dezvoltate veniturile rezultate din turismul internațional pot avea o contribuție semnificativă la balanța de plăți, în general, și la contul de călătorii, în special. Turismul este considerat a fi, de asemenea, o sursă importantă în crearea locurilor de muncă. În Cipru, de exemplu, circa 25% din forța de muncă este angajată direct sau indirect în turism. Este de asemenea unul dintre motivele pentru care turismul este în mod frecvent considerat a fi o activitate nouă sau o activitate de înlocuire pentru zonele în care industriile tradiționale au intrat în declin (Sharpley și Telfer 2002:14; și Sharma 2004:151-152).
Pentru multe țări în curs de dezvoltare, cu un sector industrial limitat, cu foarte puține resurse naturale și dependente de ajutor internațional, (de exemplu Gambia – una dintre cele mai sărace și mai mici țări din Africa), turismul reprezintă singurul mijloc realist în crearea locurilor de muncă și atragerea de investiții străine (Sharpley și Telfer 2002:15; și Sharma 2004:152).
Încă din 1950, când erau înregistrate aproximativ 25 de milioane de sosiri ale turiștilor internaționali, turismul internațional a dovedit o creștere constantă și remarcabilă (aspect confirmat de datele OMT din iunie 2011). Astfel, în a doua jumătate a secolului XX se conturează importanța turismului în activitate economico-socială sub denumirea de industria turistică.
Graficul 1.1. Evoluția sosirilor de turiștilor internaționali (exprimat în milioane de persoane) pe regiuni, în perioada 1950-2010.
Sursa: realizat de autor pe baza datelor statistice obținute din lucrare Faits saillants OMT du tourisme, Edition 2001:10, disponibilă pe
http://mkt.unwto.org/sites/all/files/docpdf/unwtohighlights11frhr.pdf
Din figura de mai sus se evidențiază faptul că numărul de sosiri pe ,,bătrânul continent,, a crescut continuu de la 250,7 milioane în 1990 la 507,5 milioane în 2008, iar în anii 2009 – 2010 raportat la 2008 (anul cu cel mai mare număr de sosiri) s-au înregistrat ușoare scăderi de 1.10% (2009) respectiv 0,97 % (2010). Comparativ cu celelalte continente, observăm că în ciuda scăderilor înregistrate în 2009 – 2010 Europa rămâne principala destinație a turiștilor din întreaga lume.
Tabelul 1.2. Sosiri ale turiștilor internaționali și venituri din turismul internațional (1950-2010)
Sursa: din anul 1950 și până-n 1985 adaptat după Sharpley și Telfer (2002:16) și Sharma (2004:154), iar din 1990-2010 completat de autor după Faits saillants OMT du tourism (2011:4).
Așadar, la prima vedere, turismul ca sector economic a demonstrat o creștere sănătoasă și, așadar, este considerat o opțiune atractivă și sigură pentru dezvoltare.
Interesant este și faptul că rata creșterii la sosiri este în scădere constantă. De exemplu, în perioada anilor 1990, rata medie a creșterii sosirilor turiștilor internaționali era de 4,8%, cea mai mică din 1950 încoace (Sharma 2004:154).
Tabelul 1.3. Rata medie a creșterii sosirilor turiștilor internaționali și a veniturilor
Sursa: din anul 1950 și până-n 1990 adaptat după Sharpley și Telfer (2002:16) Sharma (2004:155), iar din 1990-2010 realizat de autor pe baza formulei . Sursa cu privire la modalitatea de calcul a ratei medii se găsește pe site-ul:
http://www.investopedia.com/terms/c/cagr.asp#axzz1YOwbrZj2
Cu toate acestea, previziunile realizate de Organizația Mondială a Turismului sugerează că turismul internațional va continua să crească în noul secol, în 2020, numărul de sosiri ale turiștilor internaționali apropiindu-se de 1,6 miliarde (OMT 2011:11).
Atracția multor țări și regiuni rezidă în resursele naturale – marea, plajele, clima, munții, și așa mai departe. Acest aspect sugerează faptul că dezvoltarea turismului este bazată pe resursele naturale care sunt libere sau „ale țării”, în măsura în care nu trebuie construite sau create, și „valoarea economică poate fi derivată din resurse limitate care ar putea avea sau nu alternative de utilizare” (Jenkins 1981:86). În mod similar, siturile istorice și atracțiile, (fie ele naturale sau create de om), care au fost predate din generație în generație, pot fi considerate libere, deși costurile sunt, evident, incluse în ocrotirea lor, în mentenanța și managementul atracțiilor turistice și a resurselor (Sharpley și Telfer 2002:19; și Sharma 2004:155).
Datorită faptului că turiștii au nevoie de o varietate de bunuri și de servicii în destinațiile în care se află, inclusiv cazare, băuturi și produse alimentare, divertisment, servicii de transport local, suveniruri și așa mai departe, turismul oferă, în principiu, mai multe oportunități decât alte industrii, în stabilirea de legături cu întreaga economie locală. Asemenea oportunități includ atât legături directe, cum ar fi expansiunea industriei fermiere din zonă pentru a oferi hrană pentru hotelurile locale și pentru restaurante (Telfer 1996b), cât și legături indirecte, ca de exemplu, industria de construcții.
O varietate de alte motive, secundare, pot fi sugerate pentru popularitatea turismului ca opțiune de dezvoltare, opțiuni care includ ideea că dezvoltarea turismului poate duce la îmbunătățiri ale infrastructurii și oferirea de facilități care sunt de folos atât comunităților locale, cât și turiștilor; faptul că turismul oferă deseori justificare pentru ocrotirea mediului și faptul că turismul poate încuraja revitalizarea meseriilor și practicilor culturale tradiționale. Aceste motive secundare alături de cele primare, explică de ce toate țările din lume au dezvoltat, într-o măsură mai mare sau mai mică, industria turismului (Sharma 2004:159).
1.3.2. Turismul și paradigmele dezvoltării: un cadru de analiză
Modernizarea a fost punctul de pornire pentru studiilor turistice din cadrul țărilor dezvoltate. Astfel, turismul a fost promovat ca strategie de dezvoltare care duce la transfer de tehnologie, creșterea volumului de ocupare a forței de muncă, creșterea PIB, atragerea de capital necesar dezvoltării (Sharpley și Telfer 2002:53 după Britton 1982). În acord cu modernizarea, Organizația Națiunilor Unite (1963) scoate în evidență rolul important al guvernului cu privire la acordarea unei atenții mărite turismului în cadrul planurilor de dezvoltare economică.
Dependența a fost una dintre teoriile dominante ale dezvoltării, fiind folosită și explorată de mai mulți autori (Britton 1989, 1987, 1982; Turner 1976, Harrison 1995b, etc). în cadrul cercetării turismului. Baza pentru argumentul dependenței se află în organizarea industriei turismului și în structura economiilor din Lumea a Treia (Sharma 2004:207 după Lea, 1988). După Britton (1982), „dependența poate fi văzută ca un proces ce alterează funcționarea subsistemelor economice și sociale în interiorul unei țări, cauzând dezintegrarea economiei indigene și reorientarea sa în direcția satisfacerii nevoilor piețelor exogene… ” Erisman (1989) și Nash (1989) au examinat și alte aspecte ale turismului și ale teoriei dependenței, cu privire la dependența turism-cultură (Sharma 2004:208).
Dovezile neo-liberalismului economic în cercetarea turismului s-au bucurat de o atenție mai puțin explicită decât celelalte paradigme ale dezvoltării. Această paradigmă a dezvoltării pune accentul pe utilizarea Sistemelor integrate de procesare de date, aplicații și managementul produselor (SAP). Înființată în 1972, SAP (prescurtarea de la „Systems, Applications, and Products in Data Processing”) este o companie matură, care are o experiență vastă în conceperea dezvoltarea și implementarea de soluții software, având privilegiul de a fi unul din cele mai importante nume în domeniul IT. Dieke (1995) este printre primii care au analizat relația dintre turism și SAP în mod explicit. Ca rezultate ale crizelor economice severe din activitatea economică începând cu mijlocul anilor ‘70 până la mijlocul anilor ’80, aceste programe, inspirate de Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, au luat forma: reducerii mărimii forțelor de muncă ale guvernului, reducerii monopolurilor de stat, vinderii activelor statului către companii private și liberalizării economiei pentru a permite investițiile străine, această ultimă opțiune fiind legată în mod direct de întreprinderea de turism (Sharpley și Telfer 2002:58, după Dieke 1995).
În cadrul paradigmei de dezvoltare alternativă, autorii care scriu despre turism au dezbătut o serie largă de probleme care apar în țările în curs de dezvoltare, legate de dezvoltarea turismului indigen, răspunsul antreprenoriatului local, împuternicirea comunităților locale în procesul decizional, rolul femeii în turism și dezvoltarea sustenabilă a turismului. Dificultatea de a defini dezvoltarea turismului alternativ a fost ridicată de Buttler (1992) și Brohman (1992) din cauza similitudinii acestuia cu alți termeni: turism durabil, turism responsabil, turism verde.
Pentru a demonstra legăturile dintre turism și dezvoltare, Sharpley și Telfer (2002:63) și Sharma (2004:219-220) au realizat un tabel în care fiecare paradigmă a dezvoltării este descrisă din punct de vedere a 26 de componente ale dezvoltării turismului derivate din literatura de specialitate. Cele 26 de elemente au fost împărțite în două categorii mari, denumite:
Scala și controlul dezvoltării turismului;
Legături ale dezvoltării turismului cu comunitatea locală și cu mediul.
Cadrul nu presupune a fi exhaustiv având în vedere natura complexă a studiilor dedicate dezvoltării (Sharpley și Telfer 2002:61; Sharma 2004:216-217).
Tabelul 1.4. Turismul și paradigmele dezvoltării – un cadru de analiză
Sursa: adaptat după Sharpley și Telfer (2002:63) și Sharma (2004:219-220)
Scala și controlul dezvoltării turismului
Stațiunile enclavă se caracterizează prin faptul că acest tip de structură nu este menită a fi benefică pentru localnici în mod direct, locația/situl este fizic separat de comunitatea existentă și este folosit în exclusivitate de către turiștii străini (Jenkins, 1982b). Stațiunile enclavă sunt dominate de companii multinaționale al căror stil de management creează și controlează mediul fizic și cultural care satisfac nevoile turistului (Freitag, 1994). Structura și controlul industriei turistice de către corporațiile multinaționale includ franciza, contractele manageriale, înțelegerile de leasing și proprietățile străine (Dunning&McQueen, 1982). Freitag (1994) consideră că modelul de stațiune enclavă folosit în Republica Dominicană exploatează clasele locale inferioare ca forță de muncă ieftină în timp ce elitele naționale și investitorii străini beneficiază de venituri mai ridicate. Lundgren (1975) a afirmat că relația central/periferică a existat: “puterile economice și politice metropolitane superioare au inițiat, în cazul turismului, dezvoltarea unui mecanism funcțional prin care cerințele turiștilor sunt exprimate în regiunile de destinație la care răspunsul antreprenoriatului local încearcă să reacționeze” (Sharma 2004: 228-229 după Lundgren 1975:60).
Britton (1987:183) a argumentat că turismul descentralizat la scară mai mică poate avea un impact mai mare asupra “îmbunătățirii condițiilor de trai în mediul rural, reducerii migrației de la sat la oraș, reîntineririi comunităților rurale și contracarării inegalităților structurale ale distribuției venitului” (Sharpley și Telfer 2002:70; Sharma 2004:228-229).
Wall (1993b) a realizat o tipologie a turismului care include tipurile de atracții (culturale, naturale și recreaționale), locația (apă sau pământ), caracteristicile spațiale (nodale, liniare și extensive) și strategiile de dezvoltare (foarte dezvoltate, dezvoltate, în curs de dezvoltare). În contextul acestei tipologii, Wall susține un mix al tipurilor de turiști (de la turistul de masă la turistul explorator) și de cazare (de la hoteluri de cinci stele la case de oaspeți). Această tipologie poate fi integrată pentru a promova dezvoltarea durabilă a turismului prin protejarea atât a mediilor umane cât și fizice. Autori precum Hall (1994a, 2000), Jenkins și Harvey (1982), Nelson (1993a) și Brohman (1996b) au cercetat problema implicării guvernului în dezvoltarea turismului. Brohman este adeptul intervenției statului, considerând că forțele pieței nu pot rezolva singure problemele legate de durabilitatea pe termen lung sau distribuția costurilor și beneficiilor generate de turism. Implicarea statului în planificarea turismului poate asigura faptul că dezvoltarea turismului este integrată nevoilor economice și sociale ale țării gazdă. Planificarea turismului poate fi utilizată de către stat, ca instrument de dezvoltare economică regională prin încurajarea dezvoltării în anumite zone/domenii și poate fi, de asemenea, folosită ca modalitate de promovare a artelor tradiționale, culturii și de prezervare a siturilor de moștenire culturală (Sharma 2004:229-230).
Gradul de control local reprezintă un subiect important în dezvoltarea turismului. În fazele de început ale dezvoltării, localnicii/rezidenții joacă un rol important în industria turismului și există o puternică identitate culturală locală. Pe măsură ce industria se extinde/dezvoltă, devine din ce în ce mai instituționalizată și controlată de interese externe (Din 1990). Astfel, Oliver-Smith et all. (1989) consideră că guvernele locale trebuie să adopte o poziție activă pentru a menține un echilibru între controlul local și cel extern (Sharpley și Telfer 2002:72; Sharma 2004:231).
Legături ale dezvoltării turismului cu comunitatea locală și cu mediul
Turiștii au așteptări și cereri diferite care trebuie satisfăcute în comunitatea gazdă. În acest sens, s-a scris despre turism ca fiind un promotor al păcii și al eliminării conflictului cultural (Robbinson 1999). Voința turiștilor de a se adapta la culturile locale și a gusta din mâncărurile locale poate afecta gradul în care localnicii participă la industrie.
Cohen (1972) a realizat una dintre primele clasificări ale turiștilor, incluzând patru tipuri de turiști: turistul organizat de masă, turistul individual de masă, exploratorul și boemul. Primele două tipuri sunt identificate ca având roluri turistice instituționalizate, toate aranjamentele fiind făcute de către agenți de turism în timp ce ultimele două tipuri au fost clasificate ca având roluri turistice ne-instituționalizate și încearcă să maximizeze contactul cu localnicii și să caute experiențe mai puțin familiare. Cei care aparțin grupurilor turistice instituționalizate sunt mult mai izolați de rezidenții comunității gazdă locuind în hoteluri care, deseori, au legături limitate cu economia locală. Turistul ne-instituționalizat are tendința de a sta în locații deținute de localnici și de a se adapta mai mult la societatea locală, iar această interacțiune duce la creșterea beneficiilor pentru localnici (Sharma 2004:232-233 după Cohen 1972).
O altă fațetă importantă a dezvoltării legăturilor cu comunitățile locale este incluziunea comunității locale în planificarea dezvoltărilor turistice. Nelson (1993b) a susținut un proces civic, cu participare publică în ceea ce privește procesul decizional privind dezvoltarea turismului, în timp ce Murphy (1983) a suținut ideea unui model ecologic pentru planificarea turismului bazat pe comunitate (Sharpley și Telfer 2002:73; Sharma 2004:233).
De asemenea, turismul stimulează antreprenorii locali din comunitate să ofere locații/așezări turistice (Telfer 200). Studiul lui Lundgren (1975) din Caraibe relevă faptul că turismul stimulează rețeaua locală de aprovizionare cu alimente la toate nivelurile, de la producătorii rurali, (la scară mică), la furnizorii urbani, (la scară mare).
Împreună cu apelurile pentru întărirea legăturii cu comunitățile locale, au devenit proeminente îngrijorările privind mediul înconjurător în relație cu turismul (Sharpley și Telfer 2002:74; Sharma 2004:234).
Astfel, Holden (2000) împarte în trei categorii consecințele negative ale turismului asupra mediului în care se dezvoltă:
epuizarea resurselor naturale;
comportamentul uman necorespunzător față de mediul de destinație;
poluarea (incluzând poluarea apei, aerului, fonică și estetică).
Toate aceste conflicte potențiale pot duce la transformarea obiceiurilor ecologice și la pierderea/distrugerea florei și faunei. Guvernele au stabilit numeroase politici și legislații menite să protejeze mediul. Acestea includ stabilirea zonelor protejate, implementarea măsurilor de utilizare a terenurilor, necesitatea analizei impactului de mediu și încurajarea coordonării dintre departamentele guvernamentale privind politica de mediu precum și un dialog deschis cu industria, în vederea adoptării schemei managementului de mediu (Sharma 2004:235 după Holden 2000).
Modelul de producție si de consum ce caracterizează societatea contemporană este apreciat ca non-durabil. Determinat de principiul eficienței și axat pe valori materiale, modelul a promovat un comportament pe termen scurt având drept rezultate primare utilizarea excesivă a resurselor naturale, accentuarea disparităților sociale și creșterea decalajelor de dezvoltare între națiuni. Externalitățile negative (epuizarea resurselor, reducerea biodiversității, poluarea, sărăcia, alienarea socială, inechitatea, decalajele de dezvoltare) au mărit în permanență costurile sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (Foster, 1999; Holbeche, 2009). Impactul asupra bunăstării sociale nu trebuie privit doar pe termen scurt, (cu beneficii prezente), ci trebuie axat pe bunăstarea socială a generațiilor de mâine. Societatea global – informațională bazată pe cunoaștere a condus la conștientizarea acestor riscuri și a determinat, începând cu ultimele două decenii, un masiv proces de cooperare la nivel internațional pentru integrarea principiului durabilității în politicile guvernelor. Cu alte cuvinte, în afară de evidentele avantaje economice și social-comunitare pe care le aduce turismul, în orice analiză de fezabilitate și proiect propus spre implementare trebuie luate în considerare și aspectele ecologice ale turismului (Nistor, 2009).
Relația turism – mediu ambiant are o importanță deosebită, deoarece ocrotirea și conservarea mediului ambiant reprezentă condiția primordială în desfășurarea și dezvoltarea turismului (Foster, 1999). Această legătură este una complexă, ea manifestându-se în ambele direcții. Mediul natural, prin componentele sale, reprezintă resursa de bază ale turismului, dar activitatea turistică desfășurată poate avea atât influență pozitivă, cât și negativă asupra mediului, modificându-i elementele componente. Din păcate, există situații în care numeroase arii turistice devin distructive pentru mediu datorită insuficientei preocupări a turiștilor față de mediul înconjurător (mentalității), legislație (lipsa sau neglijarea sancțiunilor de către autorități), și condițiile structurale (lipsa unui plan în acord cu principiile moderne privind dezvoltarea unui mediu turistic ecologic și durabil/sustenabil). Astfel, trebuie să se acorde o atenție deosebită aspectelor legislative cu privire la activitățile de agrement și protecția mediului (Cartea Verde a Populației, 2006). Realitatea exprimată de această orientare trebuie reținută în măsura în care, de exemplu, creșterea turiștilor într-o zonă turistică atrage după sine creșterea consumurilor de apă, energie, hrană, multiplicarea numărului mijloacelor de deplasare, sporirea numărului de locuințe și de deșeuri, degradarea mediului ambiant prin prezența permanentă a oamenilor, aspecte care, dacă nu sunt gestionate corect, produc numeroase neajunsuri nu doar ecologice, dar și sociale, economice și de sănătate (Foster,1999).
1.3.3. Contribuția turismului la dezvoltare
Din punctul de vedere al lui Inskeep (1991:22), turismul este un sector cu multe dimensiuni și cu o structură complexă. Această afirmație se bazează pe faptul că turismul este în contact cu diverse domenii cum ar fi: economia, sociologia, politica, legislația, sănătatea, cultura etc., contribuind astfel la dezvoltare economiei multor regiuni. De exemplu, creșterea activității turistice conduce la menținerea păcii în lume, educarea națiunilor, protejarea mediului înconjurător, protejarea structurilor istorice și tradiționale. În plus, turismul contribuie la (Keskin, Cansiz 2010: 24):
creșterea ocupării forței de muncă, accelerând totodată dezvoltarea socio-economică;
creșterea nivelul de trai, stopând astfel migrația;
îmbunătățirea legislației naționale și internaționale;
dezvoltarea conștiinței naționale etc.
Turismul este de asemenea important pentru tranformarea economiei într-o economie verde contribuind la operațiunea „carbon – clean”.
Organizația Mondială a Turismului (WTO, 2009:6) cuprinde toate aceste aspecte într-o singură frază: turismul înseamnă locuri de muncă, infrastructură, comerț și dezvoltare.
Turismul este, fără îndoială, unul dintre fenomenele sociale și economice majore ale timpurilor moderne. Încă de la începutul anilor 1900, turismul – ca activitate socială, a fost accesibil aproape exclusiv unei minorități privilegiate, dar, cu timpul oportunitatea de a participa la activitatea turistică a devenit larg răspândită. În același timp, distincțiile dintre destinațiile turistice și modalitățile de călătorie, ca indici ai statutului social, au devenit mult mai slab definite turismul devenind tot mai democratizat (Urry, 1990b:16). Astfel, în secolul XX, turismul „a devenit cea mai mare mișcare pacifistă de oameni dincolo de granițele culturale din întreaga istorie a lumii” (Lett 1998:227), o mișcare internațională de oameni care, în 2010, a ajuns la un număr de 940 de milioane de sosiri (OMT, 2011:4). Totuși, turismul nu este doar un fenomen social; este și o mare afacere. Cu siguranță, „mobilitatea, vacanțele și călătoriile sunt victorii sociale” (Kripendorf 1986), însă, capacitatea numărului în creștere a oamenilor de a se bucura de experiențe asociate cu turismul au depins, din necesitate, de miriadele de organizații și afaceri care compun „industria turismului”. Cu alte cuvinte, turismul a devenit și o forță economică mondială (Sharpley și Telfer 2002:11; și Sharma 2004:148).
Turismul este considerat, în general, ca fiind un mijloc de dezvoltare a regiunilor de destinație. În cadrul lucrărilor de specialitate, cel mai frecvent, atenția se axează pe rolul de dezvoltator al turismului în țările mai puțin dezvoltate sau periferice. Cu siguranță, multe astfel de țări consideră turismul ca fiind un ingredient vital în planurile și politicile lor generale de dezvoltare (Diecke, 1989) și, asemenea comentariului lui Roche (1992:566): „dezvoltarea turismului a fost considerată mult timp ca fiind atât un vehicul, cât și un simbol, cel puțin, al occidentalizării, dar și, mult mai important, al progresului și modernizării. Acest lucru a fost, cu precădere, în cazul țărilor din Lumea a Treia” (Sharpley și Telfer 2002:13; și Sharma 2004:150 după Britton și Clarke 1997; Harrison 1992; Brohman 1996b etc.).
Organizația Mondială a Turismului a susținut în Declarația de la Manila că: “turismul global poate contribui la stabilirea unei noi ordini economice mondiale care va ajuta la eliminarea prăpastiei economice crescânde dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare și să asigure accelerarea economică și dezvoltarea socială constantă, cât și progresul, în mod special în țările în curs de dezvoltare” (WTO, 1980:1). Scopul Organizației Mondiale a Turismului este în primul rând legat de contribuția turismului la dezvoltare în țările mai puțin dezvoltate ale lumii. În acest context, turismul este văzut nu doar ca un catalizator al dezvoltării, ci și ca o schimbare politică și economică. Adică, turismul internațional este văzut ca un mijloc de a atinge „dezvoltarea și progresul economic și social” și răsplătirea cu bogăție și putere care sunt, după cum susțin unii, necesare pentru o asemenea dezvoltare (Sharpley și Telfer 2002:13; și Sharma 2004:149).
Totuși, potențialul turismului de a contribui la dezvoltarea țărilor industrializate este, de asemenea, un factor recunoscut, turismul jucând un rol tot mai important în majoritatea țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). De exemplu, în Europa de Vest, există o serie de dovezi cu privire la implicarea guvernelor naționale în susținerea sectorului turistic, unele dovezi datând încă din anii 1920 și 1930, dar și mai recente, care susțin faptul că „turismul, alături de alte activități selecte, cum ar fi serviciile financiare și telecomunicații, a fost o componentă majoră a strategiilor economice” (Sharma 2004:150-151după Williams&Shaw, 1991:1).
Din punctul de vedere al lui Sharma (2004:262), teoria turismului ca mijloc de realizare a dezvoltării economice îmbrățișează două teme distincte:
pe de-o parte, turismul este văzut ca fiind un vehicul al dezvoltării regionale în cadrul unei țări dezvoltate, contribuind la eliminarea disparităților regionale, în special între centrele metropolitane și zonele periferice;
pe de altă parte, rolul dezvoltator al turismului este analizat în contextul unei lumi divizate între țările dezvoltate și mai puțin dezvoltate, presupoziția fiind că prăpastia dintre cele două poate fi redusă prin proiecte de dezvoltare turistică în țările mai puțin dezvoltate.
În cazul țărilor dezvoltate, turismul este în mod frecvent considerat ca având o mai mare importanță, de exemplu în ceea ce privește cota sa din PIB, iar, ca urmare, dezvoltarea turismului este adesea srijinită, de o politică de turism existent la nivel național (ca de exemplu, în Turcia, vezi Daoudi și Mihalic, 1999:18).
Turismul a favorizat în mod tradițional regiunile mai sărace, dar transformările recente pe piețele de turism au favorizat piețele și investițiile din regiunile și țările bogate (Williams și Shaw, 1998:13), adică expansiunea rapidă a noilor forme de turism, (cum ar fi turismul urban, turismul cultural, turismul istoric și parcurile tematice), favorizează acele destinații care sunt relativ accesibile în zonele metropolitane mari. Acest fenomen a fost observat în Marea Britanie, (mai ales în Londra), în țările sudice, dar și în Austria, unde s-a produs o schimbare majoră în cadrul cererii turistice, aceasta fiind orientată spre regiunile mai bogate (Sharma 2004:266 după Zimmerman, 1998:30).
Relația dintre turism și dezvoltare, bazată pe o lume împărțită în țări și regiuni dezvoltate și mai puțin dezvoltate, poate fi criticată. Există situații în care, balanța din turism a unei țări dezvoltate poate prezenta un deficit enorm: de exemplu, în 1997, balanța din turism a Germaniei a arătat un deficit de aproape 29,7 miliarde dolari americani, iar cei 46,2 miliarde de dolari americani cheltuiți de germani în străinătate au trecut mult peste cei 16,5 miliarde de dolari pe care țara le-a încasat de la vizitatorii străini. Astfel, în 1998, Germania și-a câștigat reputația de „campioni mondiali în călătorie” (Schnell, 1998:269).
Mai mult decât atât, o teorie și mai simplificată a dezvoltării turismului ignoră faptul că cheltuielile din turism pe vizitator/zi sunt în mod normal mai mari dacă este vorba de o țară sau regiune mai dezvoltată. Acest lucru nu înseamnă că turismul nu reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru țările mai puțin dezvoltate, fiind ajutate să atingă creștere economică și să își restructureze economiile domestice. Puterea turismului ca mijloc de dezvoltare depinde de nivelul existent al dezvoltării în destinațiile turistice ale țării sau ale regiunii. Cu alte cuvinte, nu este important doar nivelul dezvoltării sectorului de turism, ci și nivelul de dezvoltare al altor sectoare ale economiei. Considerând dependența diferitelor sectoare care, în cadrul economiei gazdă, trebuie să fie implicate în a satisface cererea pentru turism, este clar că țările dezvoltate vor fi capabile să câștige mai mult, și să rețină mai multe din aceste venituri, în cadrul economiei naționale sau regionale decât cele mai puțin dezvoltate (Sharma 2004:267).
Christaller (1963) a susținut că turismul este o modalitate de a obține dezvoltare economică în regiuni periferice cu ajutorul turiștilor bogați care călătoresc din zona metropolitană către zonele periferice (aducând bani din afară și creând noi locuri de muncă), principalele destinații căutate de vizitatorii metropolitani fiind: regiunile de coastă, regiunile rurale și cele alpine (Sharma 2004:285, după Pearce 1989b).
Bryden (1973), susține că dezvoltarea turistică poate lua forme diferite, iar impactul său este condiționat de contextul în care apare dezvoltarea. Afirmațiile cu privire la viabilitatea turismului în Caraibe se bazează pe descrierea sițuației existente, adică: numărul mare de proprietăți aparținând străinilor, repatrierea consecventă a profiturilor, numărul mare de străini angajați, precum și costurile naționale datorită implicării guvernamentale în îmbunătățirea infrastructurii și prin acordarea de subvenții.
Kadt (1979), prezintă aspectele socio-culturale ale turismului și dezvoltării. El observă că dezvoltarea turistică este judecată ca fiind bună sau rea de către cei pe care-i afectează, în funcție de schimbările sociale pe care le generează, de efectele asupra locurilor de muncă și a veniturilor etc. De exemplu în studiul de caz intitulat The early effects of tourism in the Seychelles (Wilson, pp. 205-236) se evidențiază foarte clar această fațetă dublă cu privire la dezvoltarea turismului: “ca un întreg, planul de dezvoltare se concentrează doar asupra aspectelor economice, neglijând în totalitate latura umană…Astfel, se crează o delimitare între cei care posedă totul și cei care nu au nimic …Educația decentă e accesibilă doar pentru cei care-și pot permite să plătească, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor rămân în temnița lor de ignoranță și apatie…Inegalitățile sunt agresive, mai ales în cazul în care vorbim de locurile de muncă obținute de cei bogați în defavoarea unui Seychelles sărac, chiar dacă dispune de aceleași calificări….Nu se realizează niciun efort pentru a încuraja un simț al responsabilității în poporul nostru…sau să încurajeze cooperarea între indivizi și comunități diferite…” ( Kadth 1979:234 după The People, 26 aprilie, 1975).
Președintele Mancham a dat următorul răspuns la aceste critici atunci când a fost întrebat pe posturile radio locale cu privire la creșterea costurilor de trai cauzate de dezvoltarea turismului: „Cred că este greșit ca oamenii să vorbească continuu despre creșterea costurilor de trai, fără a lua în considerare creșterea mare a nivelului de trai din Seychelles. Cu douăzeci de ani în urmă, unui muncitor Seychelles i-a fost dificil să găsească bani chiar și pentru a cumpăra o sticlă de Toddy. Azi ajungând să fie un mare consumator de bere…De asemenea, acum câțiva ani, D-na Mazarieux a fost aproape singurul magazin care vindea materiale de bună calitate pe care doar câteva femei de înaltă clasă și le puteau permite. Astăzi materiale scumpe sunt vândute în toate magazinele, și sute de femei Seychelles le pot cumpăra. Luați un alt exemplu, cu mulți ani în urmă, un tânăr Seychelles se considera norocos dacă avea pantaloni lungi kaki pentru a-l îmbrăca în zilele de duminică. Astăzi, nu-l vezi decât cu gabardină … ” ( Kadth 1979:235 după Interview with James Mancham on Radio Seychelles, 13 Decembrie 1972).
Din punctul de vedere al lui Condes (2004) reușita în materie de dezvoltare turistică, în cazul țărilor sărace sau emergente, se axează pe cel puțin trei idei principale:
pregătirea profesioniștilor și a populațiilor locale pentru fluxurile turistice (prin învățarea susținută a limbilor și a culturilor străine și prin păstrarea tradițiilor gastronomice și de găzduire);
facilitarea accesului la capitaluri și finanțări (deoarece proiectele aducătoare de venituri serioase necesită capitaluri la fel de serioase, doar marii giganți ai turismului își pot permite astfel de investiții, în ultimii ani apărând totuși și grupuri naționale, chiar și în țările sărace, ca de exemplu: grupurile hoteliere Abou Nawas Tunisia, Camino Real Mexic sau Dusit Thani Tailanda);
cunoașterea așteptărilor turiștilor pentru adaptarea ofertei la cerere (un risc al țărilor sărace sau emergente este și acela de a-și “pierde capul”, dezvoltând proiecte care nu răspund așteptărilor turiștilor sau sunt prea îndrăznețe, supradimensionate).
După părerea lui Condes, reorientarea economiei țărilor cu un evident potențial turistic comportă cel puțin trei riscuri:
o dependența prea mare de turism. Economic vorbind, principalul risc pentru țările sărace și cele emergente este acela că turismul aduce venituri modeste pentru economiile acestor țări. Această situație apare mai ales în cazul călătoriilor cu preț fix (când turistul nu recurge la serviciile locale sau într-o măsură foarte mică), prestația turistică fiind controlată de operatorii străini;
o gestiune pe termen scurt și câștiguri locale limitate. Impactul dezvoltării turistice asupra mediului natural și cultural poate fi, cu timpul, dezastruos, la fel și un aflux de turiști necontrolat. Astfel, distrugerea sau degradarea patrimoniului natural fragil (de exemplu: Insulele Galapagos sau cea a Paștelui) are consecințe grave, materializate printr-un declin rapid și ireparabil al destinației, mai ales în cazul în care atractivitatea zonei constă tocmai în patrimoniu natural existent. Stephen Olsen, director de resusurse litorale la Universitatea din Rhodes Island, subliniază acest aspect, insistând, în Courrier UNESCO, din 2001, asupra “presiunii umane” din ce în ce mai serioase și mai puternice, care impiedică nu doar dezvoltarea armonioasă a ecosistemului, ci și menținerea acestuia;
„Folclorizarea” culturilor și prostituția. Un alt risc, cel al "folclorizarii" populațiilor locale, este unul dintre cele mai sensibile. „Vânarea” de către turiștii țărilor emitente, cu orice preț, a autenticității riscă generarea unei folclorizări a populațiilor locale, mai ales în cazul populațiilor “exotice”, periferice. Un alt risc, la fel de major, este cel al turismului sexual. Împotriva acestui real pericol, țările dezvoltate iau măsuri în justiție și de prevenire prin campanii de informare și sensibilizare. În Brazilia, de exemplu, hotelurile care nu încurajează acest tip de turism primesc o stea în plus în clasamentele locurilor de sejur. Unele țări au organizat chiar și programe de sensibilizare și de prevenire a acestui flagel (Gambia, Mozambic etc.), pe când altele nu realizează niciun demers în stoparea acestui tip de turism (Cuba, Senegal, Tailanda).
1.4. Turismul – factor al dezvoltării regionale
Turismul are potențialul de a genera creștere și dezvoltare dar poate de asemenea să crească inegalitățile dacă doar elita locală beneficiază de ele. Turismul a fost folosit ca strategie pentru promovarea dezvoltării regionale (Oppermann, 1992) atât în zone urbane (Beauregard, 1998), cât și în zone rurale (Sharpley, 1997). Williams și Shaw (1991) ilustrează potențialul pe care îl are turismul în a aduce dezvoltare regiunilor neglijate din țările Europene. Peppelenblosh și Tempelman (1973) sugerează că cerințele infrastructurii pentru turism ar putea acționa ca unelte de dezvoltare regională. De exemplu, în Mexic, dezvoltarea turismului a fost construită în așa fel încât să acționeze ca piloni de creștere pentru a stimula dezvoltarea regională (Sharma 2004:297).
Malecki (1997) evaluează unele concepte ale turismul care îl fac atractiv ca unealtă de dezvoltare regională. Turismul este o unealtă tot mai importantă în politica economică a regiunilor unde crearea de locuri de muncă prin alte modalități este foarte dificilă. Astfel, regiunile care dețin atracții naturale sau istorice pot transforma aceste resurse în exporturi prin atragerea de turiști. Turismul poate fi dezvoltat, de asemenea, în jurul evenimentelor speciale și a festivalurilor cum ar fi Jocurile Olimpice sau Festivalul Operei din Bayereuth, Germania. Alături de această listă de factori pozitivi, Malecki a prezentat și o listă cu factori negativi care pot priva turismul în a fi o unealtă eficientă pentru dezvoltarea regională. Turismul are deseori slujbe plătite slab care pot fi doar sezoniere. Cantitatea de beneficiu pe care o regiune o primește se relaționează la nivelul de scurgeri, care au loc prin importuri. În unele țări mici, nivelul de scurgeri poate fi destul de mare, astfel încât să reducă efectul multiplicator. În cadrul industriei de turism internațional, competiția poate fi foarte acerbă și pe măsură ce regiunile nu mai sunt favorizate, vor intra în declin. Pentru dezvoltarea turismului, trebuie să fie trecute o serie de bariere, inclusiv cele cu privire la construirea infrastructurii pentru hoteluri. Hotelurile de lux din țările în curs de dezvoltare necesită la rândul lor suport financiar excesiv și pot folosi o cantitate disproporționată de apă, energie, hrană și materiale de construcție, toate putând fi în cantități mici în regiune. În cele din urmă, pe măsură ce alte țări optează pentru ecoturism, există o dezbatere cu privire la posibilitatea ca ecoturismul să poată fi dezvoltat într-o formă sustenabilă. Dificultatea generală în industria turismului este că destinațiile încearcă să răspundă factorilor de cerere care sunt dincolo de controlul lor și deseori aprovizionarea industriei este controlată de multinaționale (Sharma 2004:298-299).
În discuția despre relația dintre turism și dezvoltarea regională, Williams și Shaw (1995) au examinat trei aspecte ale turismului:
Turismul este un produs care trebuie consumat la punctul de producție;
Cele mai multe forme ale turismului sunt foarte temporale;
Turismul este un subiect al industriei ce trebuie restructurat.
În contextul turismului de masă, punctele de aprovizionare sunt fixate spațial și sunt subiectul unei atenții mari în ce privește polarizarea spațiului. Aceste puncte sunt influențate de lucruri precum climatul și distribuția geo-morfologică a obiectivelor turistice, cum ar fi plaje/soare și munți/zăpadă. Construcția socială are și ea un rol în distingerea a ceea ce este important pentru turiști să vadă. Al doilea aspect este acela că turismul are un anumit grad de sezonalitate, care poate genera o dihotomie între lucrătorii din centru și de la periferie, angajații de la periferie având contracte temporare. Elementul final al analizei lor este faptul că turismul a trecut printr-o varietate de forme. Unele dintre aceste forme, „mai noi”, de turism îi avantajează pe cei din centru, în timp ce altele pe cei de la periferie (Sharma 2004:300).
Prin turism se pot valorifica o serie de resurse naturale și antropice precum relieful, peisajul, clima, apele termale, vegetația, obiective culturale, elemente ce nu pot fi valorificate în alte domenii de activitate. Luând ca puncte de reper aceste elemente, (care atrag majoritatea turiștilor) se pot crea adevărate stațiuni turistice, în diverse zone ale unei regiuni, care vor conduce la dezvoltare economică și culturală a zonei respective, și, în consecință, la crearea unor condiții mai bune de viață.
1.4.1. Multiplicatorul turistic
Turismul nu influențează doar în mod direct nivelul calității vieții, ci și indirect, prin interacțiunea acestuia cu mai multe domenii: agricultură, comerț, transport etc. Astfel, prin turism se oferă un debușeu pentru surplusul de forță de muncă, se valorifică în mod corespunzător produsele locale, se stimulează unele ramuri producătoare de bunuri de consum cu rol major în asigurarea calității vieții etc., (Iordache, Ciochină, Asandei, 2010:76).
Turismul este o activitate care se caracterizează prin posibilitatea de a produce efecte directe, indirecte și induse în cadrul economiei fie prin ocuparea forței de muncă, fie prin dinamica cu alte societăți deja stabilite (Estevão și Ferreira 2009:6 după Carvalho și Vaz, 2005).
Analiștii se bazează pe trei elemente care contribuie la măsurarea impactului economic total al unui volum determinat de cheltuieli turistice (Snack, Baron și Neacșu 2003:72-73):
Impactul direct: care măsoară efectele primei runde de circuit monetar provenit de la un turist (de exemplu: proporția dintre cheltuielile unui restaurant și unitatea monetară cheltuită de turistul consumator în restaurantul respectiv);
Impactul indirect: care măsoară efectele derivate ale rundelor adiționale cauzate de recircularea unității monetare inițiale a turistului. Aceste efecte indirecte se înregistrează, mai ales, în următoarele sectoare de activitate economică:
în sectoarele care asigură investiții în baza tehnico-materială a turismului;
în sectoarele care realizează amenajări de infrastructură;
în sectorul comercial;
în sectoarele de prestări servicii cu caracter general (telefon, fax, internet etc.);
în sectoarele cultural-artistice etc.
Impactul indus: care măsoară efectele derivate cauzate de angajații unei firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.
Astfel, impactul economic total reprezintă însumarea celor trei impacturi. Suma celor trei impacturi raportate la impactul direct conduce la determinarea efectului multiplicator al turismului (K).
Deși din punct de vedere teoretic cele trei impacturi sunt clar delimitate, în practică o cuantificare exactă a acestora e destul de dificilă deoarece statisticile turismului nu sunt destul de cuprinzătoare.
Efectul multiplicator indică repercusiunile turismului asupra venitului național generate de influența cheltuielilor turistice în activitatea sectoarelor productive. Turismul este una din activitățile economice, de ale cărei venituri beneficiază aproape toate sectoarele economice, curentul monetar provocat de cheltuielile turiștilor „curgând” către aceste sectoare (agricultura, industrie, comerț, etc.). O cheltuială inițială continuă să se transforme pâna când, prin diverse pierderi (importuri, tezaurizare), banii sunt eliminați din circuitul economic. Impactul cheltuielilor turistice este determinat de combinația efectelor directe, indirecte și induse ale unui model de cheltuieli. În multe situații, nu toate veniturile generate în fiecare fază sunt recheltuite. O parte din aceste venituri tinde să fie economisită și o altă parte tinde să fie cheltuită în afara economiei locale. Gradul în care o zona locală este capabilă să rețină venitul turistic depinde de cât poate să asigure economia locală. Dacă economia locală este capabilă să producă bunurile și serviciile pe care turiștii le cumpără, efectul multiplicatorului va fi mai mare. Cu cât se importă bunuri din afara zonei, cu atât multiplicatorul va fi mai mic (Iordache et all 2005:1).
Pentru înțelegerea multiplicatorului, unii autori au încercat să facă niște presupuneri, cu titlu demonstrativ, asupra proporțiilor dintr-un dolar turistic primit de către o comunitate care se cheltuiesc sau se economisesc (Mchintosh și Goeldner 1986:271).
Pentru a ilustra acest lucru, presupunem că avem o cheltuială turistică într-o comunitate de 1000$, tendința marginală spre consum este de ½ iar cheltuiala inițială ar putea parcurge șapte tranzacții într-un an (Iordache et all 2005:3).
Tabelul 1.5. Ilustrarea modului de funcționare al multiplicatorului
Sursa: Iordache et all 2005:3
Din tabelul de mai sus, reiese faptul că cheltuiala turistică de 1000$ a devenit pentru comunitate un venit de 2000$.
Pentru a obține maximum de beneficii din cheltuielile turistice, trebuie introdus cât mai mult din fondurile turistice în economia locală pentru bunuri si servicii, în loc să se economisească sau să se cumpere cantități mari de import. Prin urmare, mijloacele bănești, cheltuite inițial de turiști, participă la mai multe tranzacții, având ca efect amplificarea proceselor de producție și, deci, obținerea unui venit local mult mai mare (Iordache et all 2005:4).
Schematic, efectul multiplicator al cheltuielilor turistice de 1000$ din exemplul anterior, este prezentat în figura de mai jos.
Figura 1.2. Efectul de multiplicare al unei cheltuieli turistice în valoare de 1000$
Sursa: Iordache et all (2005:4) după J. C. Holloway, „The business of tourism”, Fifth Edition, Longman Publishing, New York, 1998:48.
Studierea efectului economic pozitiv al turismului asupra dezvoltării economice pe plan național sau teritorial conduce la constatarea că există cel puțin trei efecte multiplicatoare importante (Snack, Baron și Neacșu 2003:72-75):
Efectul multiplicator al turismului (incidența unei unități de cheltuieli bănești a turismului din punct de vedere al creării de venituri noi);
Efectul multiplicator al investițiilor turistice;
Efectul multiplicator al comerțului exterior (comerțul invizibil al unei părți a producției de mărfuri, consumate de turiștii străini în zona, stațiunea etc. vizitată).
Efectul multiplicator al turismului poate fi exemplificat (într-un mod simplist), prin repercursiunile cheltuielilor primare ale turiștilor într-o unitate turistică. O cheltuială primară efectuată de turist, de exemplu, într-un hotel poate fi utilizată pentru noi investiții, pentru plata personalului, pentru achitarea unor împrumuturi sau plata unor bunuri și servicii. La rândul lor, beneficiarii vor utiliza banii în alte scopuri, ciclul se reia, și astfel banii turiștilor sunt cheltuiți de mai multe ori, repartizându-se între diferite sectoare ale economiei, provocând de fiecare dată noi venituri (Iordache et all 2005:1).
Potrivit Organizației Mondiale a Turismului, efectul multiplicator poate fi definit ca „volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat în economie”.
Ratele de multiplicare a încasărilor turistice în circuitul economic depind de viteza cu care banii se scurg spre alte destinații, fenomen ce are loc în perioada efectuării cheltuielilor conexe. Scurgerea banilor spre destinații economice externe sau spre destinații neeconomice (adică ieșirea banilor din circuitul turistic) este cu atât mai rapidă, cu cât economia unei țări depinde în mare măsură de importul de materiii prime, echipamente sau bunuri de consum. Cu alte cuvinte, incidența economică a industriei turistice va fi mai mare cu cât țara este mai dezvoltată din punct de vedere economic. În practică, s-a demonstrat că efectul multiplicator înregistrat în țările slab dezvoltate este de 3-4 ori mai mic față de țările dezvoltate (Iordache et all 2005:2 după Minciu 2001:305).
Pentru determinarea matematică a multiplicatorului turistic există diferite variante, dar cele mai multe sunt dezvoltate pe baza principiilor keynesiene ale recirculării unei părți a veniturilor obținute și anumite cheltuieli de consum, generând astfel noi venituri. Formula multiplicatorului elaborată de J.M. Keynes este următoarea (Popescu 2000:917):
unde:
reprezintă tendința marginală spre consum, indicator ce exprimă sporul cheltuielilor spre consum la creșterea cu o unitate a venitului;
reprezintă tendința marginală spre economisire, respectiv sporul economiilor la creșterea cu o unitate a venitului.
Multiplicatorul este direct proporțional cu înclinația marginală spre consum și invers proporțional cu înclinația marginală spre economisire (Popescu 2000:917):
Cu cât înclinația marginală spre consum este mai mare (apropiindu-se de 1 sau 100%), cu atât multiplicatorul este mai mare și eficiența investițiilor mai ridicată. Un spor relativ mic al investițiilor are un efect multiplicator mare asupra venitului și investitorii sunt stimulați să sporească volumul investițiilor.
Cu cât este mai mare înclinația marginală spre economisire, cu atât multiplicatorul este mai mic și eficiența investițiilor mai redusă. Un efort investițional mare are un efect multiplicator mic asupra venitului și investitorii manifestă tendința de a reduce volumul investițiilor.
O altă metodă de determinare statistico – matematică a multiplicatorului turistic îi aparține lui Harry G. Clement, metodă ce se bazează pe determinarea coeficientului de elasticitate absolută, exprimat prin coeficientul de regresie al consumului turistic. Pentru determinarea coeficientului de randament, Clement folosește relația (Snack, Baron și Neacșu 2003:76-77):
unde:
– reprezintă coeficientul de randament;
– reprezintă coeficientul de elasticitate absolută a consumului turistic.
Acest model de multiplicator este construit pe o cheltuială globală făcută de turist, în situația în care turistul cumpară odată toate serviciile incluse într-un aranjament turistic. Modelul ignoră faptul că cererea turistică se desfășoară în timp, (pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă), în funcție de o serie de factori, ca: durata medie a sejurului, sezonalitatea cerințelor de servicii, diversitatea formelor de turism, etc. În situația în care cheltuielile turistului sunt fracționate și descompuse într-o serie de plăți eșalonate în timp, efectele multiplicatorului nu sunt imediate, ci se manifestă progresiv pe un termen mai îndelungat și dispar prin amortizare. Dacă facem o analiză a efectului multiplicator pe structura serviciilor ce alcătuiesc un aranjament turistic, cel mai mare efect multiplicator îl au cheltuielile pentru serviciile de cazare, care se transformă cel mai eficient și rapid în venituri. Determinarea efectului multiplicator în turism constituie un instrument de stabilire a cascadei cheltuielilor turistice și a influenței pe care acestea le au asupra economiei. Cert este însă că valoare lui este condiționată de gradul de dezvoltare economică al regiunii, efectul multiplicator fiind în descreștere pe măsură ce economia este caracterizată printr-un număr tot mai mic de subramuri productive, fiind necesară apelarea la resurse externe pentru satisfacerea cerințelor turiștilor (Iordache et all 2005:4-5).
Cercetătorii americani McIntosh și Goeldner (1990:283) demonstrează mecanismul de acționare a efectului multiplicator folosind formula (Snack, Baron și Neacșu 2003:77):
unde:
M x P x C, reprezintă coeficientul de elasticitate absolută () a consumului turistic.
Pentru cercetarea impactului economic asupra rezidenților unei destinații turistice analiștii utilizează multiplicatorul veniturilor elaborat de Keynes (Snack, Baron și Neacșu 2003:74 și Ryan 2003:165):
unde:
este coeficientul de elasticitate a veniturilor provocat de un stimul economic adițional (ca și în cazul turismului);
este coeficientul de elasticitate a cheltuielilor turistului, care generează noi venituri.
Pentru calcularea multiplicatorului veniturilor în practica turistică s-a recurs la o formulă generală simplificată (Snack, Baron și Neacșu 2003:74):
unde:
A este proporția cheltuielilor turiștilor care rămân în arealul analizat după deducerea scurgerilor către alte areale;
B este proporția veniturilor cheltuite de rezidenți pe plan local, pentru procurarea bunurilor și serviciilor produse în limitele arealului considerat;
C este proporția cheltuielilor rezidenților care se transformă în venituri locale după deducerea scurgerilor.
În cazul unui grup de turiști se propune următoarea ecuație pentru a analiza impactul economic al turismului (Snack, Baron și Neacșu 2003:77):
Unde:
IET reprezintă impactul economic total (venituri sau locuri de muncă);
N reprezintă numărul total al turiștilor din fiecare grup care participă la diverse forme de turism;
C reprezintă cheltuiala medie a fiecărui turist în grupurile luate în evidență;
K este multiplicatorul care exprimă modificările în veniturile rezidenților sau în utilizarea forței de muncă.
Efectul multiplicator urmărește determinarea gradului în care sursele de venituri obținute din activitatea turistică vor fi refolosite în circuitul economic.
Francois Velas (1985:181-182) afirmă că la nivelul turismului internațional se utilizează patru tipuri de multiplicatori (Bădulescu 2008:158):
Multiplicatorul de vânzări – măsoară surplusul cifrei de afaceri direct, indirect și indus provocat de o cheltuială turistică suplimentară;
Multiplicatorul de producție – măsoară surplusul de producție și ține cont de modificările intervenite la nivelul stocurilor;
Multiplicatorul de încasări – măsoară veniturile generate de o cheltuială turistică suplimentară;
Multiplicatorul de ocupare – indică repercursiunile surplusului activității economice asupra ocupării forței de muncă.
Nu există un multiplicator unic care poate fi aplicat în toate situațiile, astfel utilizarea unui multiplicator greșit interpretat va oferi rezultate eronate și neconcludente. De exemplu, analistul Richardson (1985:607-661) prezintă 14 multiplicatori, prezentând totodată formulele lor matematice precum și interpretarea acestora.
Organizația Mondială a Turismului s-a preocupat și de multiplicatorul de ocupare, studiat de către Kahn înaintea lui Keynes, în 1931. În 1980, raportul dintre angajați direcți și angajați indirecți în cadrul unităților de cazare hotelieră a fost de 1 pentru Tunisia; 1,42 pentru Australia; 1,50 pentru Elveția și 3,40 pentru Mexic (Bădulescu 2008:159 după Lanquar 1986:69).
Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea șomajului. De asemenea, rămânând tot în sfera relației turism-forță de muncă, trebuie amintit efectul indirect al creșterii numărului celor ocupați în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte și induse (Minciu, 2000:29).
Chiar dacă sectorul turismului este generator de locuri de muncă, determinarea gradului de ocupare ridică o serie de probleme dat fiind varietatea modalităților de angajare (muncitori salariați, angajați sezonieri, munca la negru). În anul 1989, experții Biroului Internațional al Muncii considerau că turismul asigură traiul a 100 mil. de persoane, adică 6,3% din numărul total de angajați la nivel mondial (Bădulescu 2008:159). Conform altor studii, pentru fiecare loc de muncă creat în turism se crează în medie alte 0,52 locuri de muncă indirecte sau că la fiecare 100 de noi locuri create în turism, apar alte 60-80 de locuri de muncă și în agricultură (Istrate et all, 1996:45)
În general, multiplicatorii de angajare variază în raport direct cu populația sau cu mărimea nivelului de ocupare a forței de muncă; cu cât populația este mai mare și gradul de diversificare economică al zonei este mai accentuat, cu atât valoarea multiplicatorului este mai mare. Aceasta se explică prin aceea că turismul, fiind un mare consumator de bunuri și servicii, influențează benefic utilizarea forței de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară, construcții). Această relație confirmă faptul că scurgerile cauzate de importuri sunt mai mici acolo unde diversitatea ocupațiilor este mai mare, diversitate asociată cu populația regiunii sau cu rata de ocupare a forței de muncă.
1.4.2. Modele ale dezvoltării turistice în contextul dezvoltării regionale
Relația dintre turism și dezvoltarea regională s-a realizat prin evidențierea unor modele reliefate în literatura de turism.
Modelul sistemului turistic prezentat de Mill și Morrison (1992 și în 2000) presupune o abordare macroeconomică a turismului, ceea ce implică o natură ciclică între componentele sale, și include patru dimensiuni de bază:
cererea: include factorii care influențează piața, punându-se accent pe abordarea comportamentului consumatorilor (în special a factorilor interni și externi care afectează intrările pe piață a unui consumator de călătorie și turism) și pe procesele de luare a deciziilor;
marketingul: se axează pe strategia prin care furnizorii de servicii de turism planifică, promovează și distribuie produsele și serviciile pe piața consumatorilor;
destinația: include procesele și procedurile urmărite în dezvoltarea și durabilitatea turismului;
călătoria: se concentrează asupra fluxurilor turistice, modalitatea de transport și segmentele de piață.
Figura 1.3. Modelul sistemului turistic
Sursa: adaptat de Scarpino (2010: 14) după Mill și Morrison (1992).
Un model asemănător celui prezentat anterior este modelul lui Britton (1991) care se bazează tot pe patru componente principale:
Figura 1.4. Modelul sistemului turistic global
Sursa: adaptat de Scarpino (2010: 14) după Britton (1991).
Modelul de dezvoltare spațio-temporală al turismului propus de Opperman (1993), deși a fost dezvoltat la nivel național, reprezintă un instrument util în ilustrarea succesului potențial al turismului în dezvoltarea regională. Acest model susține faptul că economia unei țări în curs de dezvoltare este compusă din două sectoare separate (sectorul turismului formal și informal) care, deși co-există unul lângă cealălalt, au foarte puține legături. Sectorul turismului formal este caracterizat de lucruri precum hoteluri internaționale standard, costuri de investiții cu capital mare, scurgeri mari sub formă de transferuri de profit, hrană și materiale de construcții importate, precum și o integrare foarte limitată în economia locală. Guvernele țărilor în curs de dezvoltare iau deseori în considerare doar această cale pentru dezvoltarea turismului. Sectorul informal este alcătuit din tagma vânzătorilor de la tarabă, operațiunile de minibus și cazări la particulari. Acest sector presupune o muncă intensivă cu un capital foarte limitat. În timp ce sectoarele formale și informale pot interacționa, sectorul formal poate fi asociat îndeaproape cu turismul în masă.
Dacă strategia din spatele dezvoltării regionale este să genereze beneficii economice, atunci guvernele trebuie să calculeze care tip de turism va aduce mai multe beneficii comunității locale.
Modelul lui Miossec (Sharma 2004:300) descrie evoluția structurală a regiunilor turistice în timp și spațiu. Acesta identifică cinci faze diferite cu privire la schimbările care au loc în furnizarea de facilități (sistemul de stațiuni turistice și de transport) și în comportamentul și atitudinea turiștilor, a factorilor locali de decizie și a populației gazdă. Modelul lui Miossec prezintă mai multe aspecte folositoare. În primul rând include un element dinamic, și anume dezvoltare regiunii în timp și spațiu. Noțiunea de evoluție spațială/ temporală este foarte importantă atât în analiza proceselor trecute, cât și în planificarea viitoare a dezvoltării. În al doilea rând această evoluție este văzută în ansamblu; schimbările din comportamentul turiștilor și a populației locale se află în strânsă legătură cu creșterea numărului de stațiuni și expansiunea rețelei de transport. Factorul cheie este reprezentat de relația dintre efect și dezvoltare. Alte aspecte ale procesului de dezvoltare cu privire la: cine construiește stațiunile?, cum?, din ce motive? sunt mai puțin explicite, cu toate că ar fi putut fi incluse în model. De asemenea, nu au fost identificați factorii care determină alegerea locației stațiunilor (adică contextul în care se realizeză dezvoltarea).
Tabelul 1.6. Modelul dezvoltării turistice a lui Miossec
Sursa: adaptat după Miossec (1976).
Alte modele subliniază câteva puncte neatinse de Miossec, cu privire la extinderea participării locale/non-locale în cadrul procesului de dezvoltare și schimbările intervenite în volumul și structura traficului turistic de-a lungul timpului.
Butler (1980) dezvoltă un model mai complex decât al lui Miossec cu privire la evoluția ipotetică a unei zone turistice. În secvența evolutivă imaginată de Butler, bazată pe conceptul ciclului de viață al produsului, sunt prezentate șase stadii importante: explorarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea, stagnarea și declinul sau întinerirea (Condes 2004:282). În cadrul primului stadiu, nu există facilități specifice pentru turiști; facilitățile din cadrul stadiului de implicare sunt furnizate de către localnici; în cadrul dezvoltării, implicarea localnicilor scade rapid, controlul fiind preluat de organizații externe, în special în ceea ce privește cazarea turiștilor. Etapa consolidării este reprezentată de importante lanțuri de companii din industria turistică. Implicarea locală va crește din nou doar în stadiul de declin, când va exista posibilitatea furnizării de facilități la prețuri mai mici în vederea revigorării industriei (Murphy 1985:86; Butler 2011:6).
Lucrarea lui Murphy (1985) pune accent pe o abordare ecologică, comunitară pentru dezvoltare și planificare care încurajează inițiativele locale, beneficiile locale și un produs turistic care este în armonie cu mediul înconjurător și cu comunitatea.
Există o serie de studii cu privire la rolul clusterelor în sporirea competivității regionale a unei industrii (Porter, 2000; Rocha, 2004) acordându-se o atenție deosebită și clusterelor în domeniul turismului. Dar, ce este un cluster? Porter (2000) definește clusterul ca fiind „un grup de companii interconectate, furnizori, prestatori de servicii și instituții asociate, într-un domeniu special, legate prin analogie și complementaritate” (Estevão și Ferreira, 2009:4).
Estevão și Ferreira (2009:4-6) dedică o atenție deosebită clusterelor din domeniul turismului realizând o aprofundare a acestei noțiuni cu ajutorul specialiștilor preocupați de semnificația și rolul clusterelor în turism (Beni, 2003; Ferreira (2003); Capone, 2004; Costa, 2005; Novel et all., 2006).
Astfel, Beni (2003) definește clusterul turistic ca fiind „un set de atracții turistice, concentrate într-o zonă geografică, ce oferă facilități și servicii de calitate, coeziune politică și socială, prin coordonarea colectivă eficientă a lanțului de producție și adoptarea unui management excelent al rețelei de companii care generează avantaje comparative și competitive”.
Din punctul de vedere al lui Ferreira (2003), un cluster în turism include:
activitățile specifice sectorului turistic – cazare, catering, transport, divertisment, operatori și agenții de turism, ghiduri, închirieri de mașini;
activități de sprijin – servicii organizaționale de sprijin, infrastructură de transport, educație și formare profesională, consultanță etc.
Deci, pentru a dezvolta un cluster în turism e nevoie atât de activitățile specifice sectorului turistic, cât și de cele de sprijin, într-un tot unitar.
Capone (2004), definește clusterul turistic ca fiind “o concentrare geografică de companii și instituții interconectate prin activități de turism”.
Costa (2005) afirmă faptul că la dezvoltarea clusterului în domeniul turismului e nevoie de următoarele elemente:
servicii de cazare și restaurație care reprezintă elementele statice;
servicii de transport de pasageri, servicii ale agențiilor și operatorilor de turism, servicii de rent-a-car care reprezintă elementele mobile;
servicii de agrement, servicii cultural-sportive care reprezintă elementele dinamice, fiind principalele responsabile pentru intensificarea consumului.
Figura 1.5. Reprezentarea unui cluster în turism
Sursa: adaptat după modelul conceput de Da Cunha Sieglinde Kindl și Da Cunha Carlos Joao (2005:52).
Fenomenul de cluster poate fi întâlnit nu doar în țările dezvoltate (SUA, Germania, Anglia, Franța etc.), ci și în cadrul țărilor în curs de dezvoltare care dețin un potențial turistic regional dezvoltat, axat pe una sau mai multe resurse turistice: cluster balnear, cultural, agroturistic etc. (Iordache et all, 2009:83).
Pentru Novel et all (2006), obiectivul unui cluster turistic constă în mobilizarea companiilor, care în general lucrează independent, în crearea, valorificarea și promovarea cu succes a produsului turistic într-o regiune.
Din punctul de vedere al autorilor Iordache, Ciochină, Asandei (2010:81), metodologia de identificare folosită pentru a selecta o zonă turistică relevantă pentru crearea unui cluster se bazează pe trei componente:
proximitatea fizică (concentrarea geografică);
dominația IMM-urilor – să existe un nivel ridicat de concentrare a companiilor mici;
rețele interfirme în câteva dintre industriile interconectate.
Strategia dezvoltării turismului aplicată asupra întregului sistem de tip cluster din interiorul unei regiuni are ca obiectiv (Iordache, et all 2009:84):
Reducerea pierderilor (scurgerilor) de venit pe fiecare verigă a rețelei. Clusterele includ, pe lângă subramurile industriei turistice, și alte ramuri din afara sectorului, dar care au legături cu aceasta prin procesul de valorificare economică a resurselor turistice.
Maximizarea valorii nou create (adăugate) la nivelul fiecărei verigi incluse în cluster. Strategia de dezvoltare turistică regională de tip cluster presupune concentrarea atenției spre activitățile componente care generează cele mai mari pierderi de venit: distribuția, publicitatea și marketingul produselor turistice, serviciile informaționale, serviciile de transport extern, finanțarea construcțiilor hoteliere și de agrement, serviciile media etc. Aceste activități pot fi reduse, pot fi înlocuite sau îmbunătățite în interiorul clusterului.
Iordache, et all (2009:84) definesc pierderile (sau scurgerile) din veniturile regionale realizate în turism ca fiind sume retrase din cheltuielile turiștilor pentru: plata impozitelor, importuri de bunuri și servicii destinate activității turistice, salarii plătite în exteriorul regiunii. Aceste pierderi din veniturile turistice se împart în trei categorii:
pierderi externe, care sunt direcționate în exteriorul destinației turistice și al portofoliului industrial regional și sunt determinate de: finanțarea externă (prin credite sau investiții de capital), plata unor servicii prestate de furnizorii externi (rezervare, comercializare, transport etc.);
pierderi interne, care sunt imputate importurilor efectuate de ramurile care formează portofoliul industriei turistice; volumul lor depinde de cererea turiștilor privind calitatea și nivelul serviciilor turistice și diversitatea bunurilor de larg consum;
pierderi invizibile, care includ valoarea ocaziilor ratate sau costurile de oportunitate, ca de exemplu: pierderi invizibile de natură financiară (generate de evaziunea fiscală), schimburi valutare neoficiale, deteriorarea resurselor naturale rare, a potențialului cultural și a patrimoniului istoric. Deteriorarea pe termen lung a resurselor amintite are ca efect, în plan regional, scăderea calității destinației turistice și a calității vieții.
1.4.3. Convergența dintre turism și dezvoltarea regională
Dezvoltarea economică regională permite satisfacerea nevoilor la nivel regional și local, chiar și a celor mai sărace regiuni, (luând în considerare caracteristicile specifice ale acestora, fără a compromite existența altor regiuni) printr-o strategie integrată privind prosperitatea întregii națiuni. Această abordare necesită cooperare și solidaritate între regiuni, inclusiv crearea unui sistem de producție complementar între regiuni și circulația fluxurilor de investiții și competențe umane și tehnice ale regiunilor excedentare spre cele defavorizate. În acest sens, revitalizarea dorinței de egalizare, care să ia în considerare toate veniturile și cheltuielile locale, este necesară pentru a asigura transferul de resurse și competențe noi regiunilor aflate în dificultate. Activitatea motrică generată de acest transfer va exercita efecte pozitive asupra regiunilor cu probleme, determinând o dezvoltare durabilă a acestora dar și crearea unei noi baze economice privind relațiile intra și interregionale.
Pentru unii autori, dezvoltarea locală și regională se limitează doar la mobilizarea resurselor locale, fiind considerat „un proces de diversificare și îmbogățire a activității economice și sociale pe un teritoriu prin mobilizarea și coordonarea resurselor și energiilor sale” (Parent et all. 2009:80 după Greffe, 1984).
Alți autori, în schimb, văd dezvoltarea locală și regională ca pe un proces deschis (Pecqueur, 1989). Astfel, Klein (2006), susține că “dezvoltarea locală nu se poate limita la endogen și punerea ei în aplicare necesită combinarea resurselor locale și exterioare”. Mai mult, adaugă Klein, „ceea ce permite unei localități sau regiuni să-și reechilibreze relațiile cu regiuni sau localități mai centrale este tocmai capacitatea sa de a mobiliza resurse exterioare, adică resursele statului. În caz contrar nu facem decât să reproducem o relație de inegalitate” (Klein 2006:156).
Jacquier și Mendès introduc în noțiunea de dezvoltare locală rezultatele sociale ale investițiilor realizate, dezvoltarea locală reprezentând astfel „un proces global, o strategie integrată al cărei obiectiv este promovarea unui altfel de a gândi orașele, punându-se accent pe noțiunile de solidaritate și de cetățenie luptând astfel împotriva mecanismelor de excludere amplificate de aparatele birocratice și tehnocratice” (Parent et all. 2009:81 după Tremblay 1997:129).
Din definițiile prezentate reiese faptul că dezvoltarea locală și regională are în vedere următoarele aspecte (Parent et all. 2009:81):
se bazează pe solidaritățile și inițiativele comunității;
are în mod obligatoriu o dimensiune teritorială;
pune în evidență importanța relațiilor din afara piețelor;
integrează dimensiuni economice (creare, acumulare și redistribuire a bogăției), sociale (reînnoirea țesutului social, echitate și îmbunătățirea calității vieții), culturale, de mediu (protecție), politice (revitalizarea democrației locale);
se sprijină pe forțe endogene și exogene;
are drept obiectiv lupta împotriva mecanismelor de excludere;
descrie modalitățile de adaptare și inițiativă autonomă la mutațiile profunde pe care le cunoaște economia mondială.
Orice proiect de dezvoltare ar trebui să asigure un echilibru între conservarea resurselor (umane, ecologice, culturale ect.) și rentabilitatea economică, ținând cont de nevoile și specificitățile comunităților locale. Delisle și Jolin (2007) susțin că turismul comunitar, prin caracteristicile sale inerente, se apropie cel mai mult de obiectivele turismului durabil susținând că „această formă de turism vizează (…) favorizarea protecției patrimoniului uman, natural și cultural” (Delisle și Jolin 2007:51).
Tabelul 1.7. Puncte de convergență între dezvoltarea comunitară locală și turismul comunitar
Sursa: adaptat după Parent et all. (2009:85-86)
Dezvoltarea locală și turismul bazate pe solidaritate și inițiative, preconizează prin procesele lor întărirea sentimentului de apartenență (identitate comunitară) și de mândrie al actorilor în cauză. Turismul comunitar urmărește de asemenea menținerea sau chiar îmbunătățirea atuurilor culturale și naturale dar și a condițiilor de viață (Delisle și Jolin 2007:51).
Un alt obiectiv al dezvoltării locale se referă la guvernanța participativă. Guvernanța se referă la „totalitatea mijloacelor prin care indivizii și instituțiile publice și private își administrează afacerile comune”, iar prin metoda participativă se înțelege „totalitatea demersurilor prin care actorii (…) contribuie, colectiv sau individual la procesul de decizie” de-o manieră mai mult sau mai puțin directă (Parent et all. 2009:83-84). Turismul comunitar acordă cel mai important loc procesului de luare a deciziilor de către rezidenții unei comunități avute în vedere și unei forme de guvernanță participativă a populației în alegerea vizitatorilor pe care ea dorește să-i primească (Delisle și Jolin 2007:51).
Turismul comunitar trebuie să se adapteze mutațiilor profunde ale economiei mondiale, altfel ele riscă să marginalizeze comunitățile și să provoace stagnarea sau chiar declinul lor. Abordarea turismului comunitar se dovedește a fi un teren propice pentru a implementa conexiunea dintre local și global. Această conexiune trebuie să se realizeze cu piețele potențiale pentru a se asigura perenitatea ofertei în cadrul turismului comunitar (Parent et all. 2009:85).
1.5. Indicele de competitivitate al industriei turistice. Studiu de caz: România și țările vecine
1.5.1. Prezentare generală
Indicele de competitivitate al industriei turistice (Travel and Tourism competitiveness Index, TTCI) a fost stabilit în cadrul Forumului Economic Mondial (la Davos) și publicat pentru prima oară în 2007. Raportul din 2007 prezintă situația acestui indicator în 124 de țări, cel din 2008 cuprinde 130 de țări, iar raportul din 2009, cuprinde deja 133 de țări. În 2011 analiza se extinde la prezentarea Indicelui de competitivitate al industriei turistice din 139 de țări. Indicele este calculat pe o scară de la 1 la 7, ținându-se cont de trei variabile care măsoară competitivitatea turismului la nivel global:
cadrul legislativ și de reglementare (prezentat în Anexa 1);
mediul de afaceri și infrastructura (prezentat în Anexa 2);
resursele naturale, culturale și umane implicate în activitățile de turism (prezentat în Anexa 3).
Tabelul 1.8. Indicele competitivității turismului și a călătoriilor
Sursa: realizat de autor pe baza datelor obținute din lucrarea: The Travel&Tourism Competitiveness Report 2011/ p.5
Așa cum se observă din tabelul de mai sus, fiecare dintre variabile este compusă dintr-un număr de piloni care definesc elementele de bază ale analizei competitivității în industria turismului. Tabelul prezintă, de asemenea, modul de alocare a celor 14 piloni în cadrul celor trei variabile. Se discută tot mai des de adăugarea unui nou pilon denumit schimbările climatice. Acest pilon nu a fost inclus încă în calcularea Indicelui de Competitivitate în domeniul turismului datorită deficiențelor de date necesare în măsurarea schimbărilor climatice. Fiecare dintre acești piloni se divide, la rândul său, în alte variabile individuale. O mare parte dintre variabilele individuale care compun Indicele Competitivității Turismului nu pot fi măsurate cu ajutorul indicatorilor existenți, fapt care necesită realizarea unor sondaje de opinie în rândul specialiștilor și al clienților.
Acest indice nu determină doar aspectul atractiv al unei țări pentru posibilii turiști, ci prezintă o gamă largă de informații pentru cei care doresc să dezvolte o activitate turistică. De asemenea, această analiză internațională a factorilor competitivi în sectorul călătoriilor și a turismului furnizează informații comparative valoroase pentru a ghida acțiunile guvernelor și a întreprinderilor care doresc să îmbunătățească condițiile existente în acest domeniu.
TTCI se bazează pe o combinație de date din surse accesibile publicului, instituțiile internaționale și experți în domeniul călătoriilor și al turismului, precum și rezultatele Sondajului de Opinie Executiv (un sondaj exhaustiv realizat anual de Forumul Economic Mondial împreună cu rețeaua sa de parteneri din țările studiate).
Indicele măsoară factorii și politicile care fac atractivă dezvoltarea industriei turistice în diferite țări. Forumul Economic Mondial a elaborat acest indice, în strânsă colaborare cu partenerul său strategic pentru proiectarea, Booz & Company, precum și cu ceilalți parteneri și cu furnizorii de date, și anume: Deloitte, International Air Transport Association (IATA), Uniunea Internațională pentru conservarea Naturii (IUCN), Organizația Mondială de Turism (OMT) și World Travel & Tourism Council (WTTC). Forumul a primit, de asemenea, un feedback important de la un număr reprezentativ de parteneri industriali cheie, cum ar fi: Airbus, Bombardier, Etihad Airways, Air Golf, Hertz, JetAirways, Jumairah, Silversea Cruises, Rolls-Royce, Swiss și VISA. Mai mulți lideri de opinie ai acestor organizații au scris articole pe diverse aspecte extrem de specializate ale competitivității în călătorii și turism.
1.5.2. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în Europa
Forumul Economic Mondial realizează în cadrul Raportului din 2011 o imagine detaliată a competitivității turismului în cadrul a 42 de țări din Europa, prezentând totodată și poziția ocupată de aceste țări în clasamentul bazat pe Indicele competitivității în industria turismului și a călătoriilor (The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011:5).
Conform indicelui competitivității turismului și călătoriei calculat de Forumul Economic Mondial pentru anul 2011 (The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011:XV), șapte țări din Europa se află printre primele zece destinații turistice din lume, respectiv: Elveția (locul I), Germania (locul II), Franța (locul III), Austria (locul IV), Suedia (locul V), Marea Britanie (locul VII) și Spania (locul VIII), Europa ocupând astfel locul întâi în cadrul destinațiilor turistice din lume (Țigu, 2011).
În tabelul de mai jos se observă că cel mai mare indice de competitivitate în industria turismului este atins de Elveția, cu un indice de 5,68 (în 2011), valoare care o situează, nu doar pe primul loc în Europa ci și în lume (conform raportului din 2011, realizat de Forumul Economic Mondial pe cele 139 de țări din lume).
Graficul 1.2. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în Europa (2011)
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din documentul: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn și sintetizate în Anexa 4.
Industria turismului este considerată ca fiind cea mai importantă industrie de servicii din Europa. Acestă industrie generează mai mult de 5% din PIB-ul Uniunii Europene, existând un număr de 1,8 milioane de întreprinderi (în special IMM-uri), în care activează în jur de 5,2% din totalul forței de muncă (aproximativ 9,7 milioane de persoane). Însă, având în vedere legăturile strânse ale acestei industrii și cu alte sectoare, cifrele se dublează, astfel, contribuția estimată a acestui sector se ridică la 10% din PIB și la 12% din totalul forței de muncă care activează în acest domeniu (Curtea de Conturi- Raport Special nr.6 /2011).
Competitivitatea sectorului este însă strâns legată de durabilitatea sa, deoarece calitatea destinațiilor turistice depinde în mare măsură de mediul natural și de comunitatea locală, ceea ce implică o abordare globală care vizează atât prosperitatea economică a sectorului, cât și coeziunea socială, protecția mediului și promovarea culturii din zonele destinațiilor turistice europene (Conform Agendei pentru un turism european durabil și competitiv).
Infrastructura și locurile de muncă create în scopuri turistice contribuie la dezvoltarea locală, dar și la compensarea declinului industrial sau rural. Astfel, turismul reprezintă un factor important în dezvoltarea regiunilor europene.
1.5.3. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în România și țările vecine
În tabelul de mai jos am sintetizat datele cu privire la TTCI pentru anii 2007 și 2011, la nivelul României și a țărilor vecine.
Tabelul 1.9. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în România și țările vecine (anul 2007 comparativ cu 2011)
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din documentele: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
Am ales ca an de referință anul 2007 datorită faptului că România a aderat la Uniunea Europeană în acest an. Țările prezentate în tabel au fost alese din două motive:
sunt vecinii României și am dorit să studiem TTCI-ul acestor țări comparativ cu cea din România pentru a observa plusurile și minusurile turismului românesc față de cele mai apropiate destinații turistice din afara țării noastre;
sunt țările cu care România formează euroregiuni desfășurând o serie de proiecte finanțate din fondurile europene.
După cum se observă din tabelul 1.9, cel mai mare Indice al competitivității turistice, atât în anul 2007, cât și în 2011 este stabilit de Ungaria fiind urmată de Bulgaria.
În ceea ce privește competitivitatea turismului românesc, conform Forumului Economic Mondial, în 2011, România ocupa locul 63 în lume (din 139 țări), respectiv 34 în Europa (din 42 de țări), cu un index al competitivității în turism și călătorii de 4,17 (față de valoarea de 5,68 a Elveției, care se află pe primul loc). Situația nu este deloc încurajatoare, acest indice evidențiind existența a numeroase puncte slabe în dezvoltarea sectorului turistic: politicile guvernamentale, fiscalitatea ridicată, calitatea mediului natural, a infrastructurii de transport, educația și pregătirea continuă a personalului etc. (Țigu, 2011).
În cele ce urmează vom realiza o analiză a variabilelor care stau la baza Indicelui competitivității turismului și călătoriei din perspectiva turismului românesc și a țărilor vecine cu care se află în concurență directă, pentru a evidenția performanțele atât de diferite ale celor șase țări în domeniul turismului.
Tabelul 1.10. Indicele competitivității turismului și călătoriilor în România și țările vecine (defalcat pe cele trei variabile componente)
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din documentele: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
*din 2008 Muntenegru este analizat separat de Serbia, astfel indicele din 2011 se referă doar la Serbia
Un prim pas în analiza Indicelui competitivității turistice, a fost defalcarea acestuia pe cele trei variabile componente, realizând totodată o comparație între 2007 și 2011. Pentru a ușură analiza, au fost marcate cu albastru valorile maxime atinse în 2007, iar cele din 2011 cu mov.
Dacă realizăm o analiză mai amănunțită, ținând cont de variabilele care compun indicele competitivității turistice, observăm că în 2007 domină (în cadru țărilor analizate) variabila cu privire la Resursele naturale, culturale și umane, mai puțin în cazul Ungariei unde variabiabila care iese în evidență este cea cu prvire la Cadrul legislativ și de reglementare.
Dacă urmărim cu atenție situația din 2011 situația se schimbă radical, variabila dominatoare în cadrul Indicelui de competitivitatea turistică fiind cea cu privire la Cadrul legislativ și de reglementare, iar variabila cu privire la Mediul de afaceri și infrastructura se situează pe locul II (cu excepția Serbiei).
În cele ce urmeză, am continuat analiza luând în considerare elementele (pilonii) componente ale fiecărei variabile.
Tabelul 1.11. Cadrul legislativ și de reglementare în 2007 și 2011
*din 2008 Muntenegru este analizat separat de Serbia, astfel indicele din 2011 se referă doar la Serbia
Sursa: realizat de autor pe baza datelor obținute din documentul: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
Analizând pilonii care compun variabila cu privire la Cadrul legislativ și de reglementare, observăm că în 2007 pilonii dominanți în majoritatea țărilor prezentate au fost cele cu privire la Sănătate și igienă, respectiv Siguranță și securitate, excepția fiind România, în care pilonul dominant se referă la Legile și regulile specifice. În anul 2011, pilonul fruntaș este tot cel cu privire la Sănătate și igienă, cu excepția României unde pilonul dominant se referă la Siguranță și securitate.
Realizând o comparație între 2007 și 2011 se observă că pilonul Sănătate și igienă reprezintă pilonul de bază în cadrul țărilor analizate, un pilon important în ceea ce privește imaginea unei țări ca destinație turistică. În 2007 s-a acordat o atenție destul de mică pilonului cu privire la Sustenabilitatea mediului, aspect care s-a schimbat în 2011, țările analizate acordând o atenție tot mai mare acestui pilon, element fără de care greu se va mai putea vorbi de destinații turistice atractive și trainice.
Tabelul 1.12. Mediul de afaceri și infrastructura în 2007 și 2011
*din 2008 Muntenegru este analizat separat de Serbia, astfel indicele din 2011 se referă doar la Serbia
Sursa: realizat de autor pe baza datelor obținute din documentul: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
Analizând pilonii care compun variabila Mediul de afaceri și infrastructura, în 2007, pilonul cu privire la Competitivitatea prețurilor în industria turismului se detașează semnificativ de ceilalți piloni componenți (cu excepția Ungariei). Pe locul II se află pilonul cu privire la Infrastructura de turism, cu excepția Ucrainei unde se pune accentul pe Infrastructura de transport terestru.
În 2011, comparativ cu 2007, pilonul care ocupă locul fruntaș este cel cu privire la Infrastructura de turism, cu excepția Moldovei unde domină pilonul Competitivitatea prețurilor în industria turismului. Astfel, în 2011 se observă o creștere a investițiilor realizate în industria turismului prin creșterea numărul de locuri de cazare în hotel, prezența companiilor de închiriere auto la nivel național, disponibilitatea de bancomate etc. Pilonul Infrastructura de transport aerian, (un pilon extrem de important pentru țările occidentale) se află pe ultimul loc în cazul țărilor analizate.
Tabelul 1.13. Resursele naturale, culturale și umane în 2007 și 2011
*din 2008 Muntenegru este analizat separat de Serbia, astfel indicele din 2011 se referă doar la Serbia
Sursa: realizat de autor pe baza datelor obținute din documentul: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
Comparând cele două grafice, se observă că pilonul cu privire la Resursele naturale și culturale a fost defalcat în 2011 în doi piloni, respectiv: Resursele naturale și Resursele culturale; iar pilonul cu privire la Percepția turismului la nivel național (în 2007) și-a schimbat denumirea în 2011, în Afinitatea pentru turism și călătorii.
În 2007, pilonul dominant era cel cu privire la Percepția turismului la nivel național, mai puțin în Ungaria și România unde pilonul fruntaș se referă la Resursele umane. În 2011, acest pilon va domina în cele șase țări analizate ceea ce evidențiează calitatea sistemului educațional, precum și importanța acordată gradul de pregătire a personalului din domeniul turismului.
CAPITOLUL II. EUROREGIUNILE – ACTORI EUROPENI IMPORTANȚI ÎN COOPERAREA TRANSFRONTALIERĂ
2.1. Frontiera: “de la barieră la zonă de contact”
Continentul european este brăzdat de un număr mare de frontiere care s-au conturat de-a lungul anilor în urma numeroaselor conflicte dintre diverse națiuni. Principalii răspunzători pentru izbucnirea primului război mondial au fost europenii, prin urmare aceștia erau direct răspunzători pentru găsirea unor soluții care să asigure pacea pe continentul European. Ideea unificării Europei precede cu mulți ani semnarea Tratatului de la Paris din 1951, prin care se pun bazele Uniunii Europene de azi.
Richard von Coudenhove – Kalergi, autorul lucrării Pan – Europa (1923), creează Uniunea Pan – Europeană, prima organizație neguvernamentală de pe continent. Scopul acestui proiect a fost realizarea uniunii popoarelor europene, ca o Confederație a statelor europene, în care nici un stat nu-și sacrifică suveranitatea. Precursor al ideii lui Jean Monnet, Kalergi lansează pentru prima dată ideea unei uniuni economice franco-germane bazată pe cărbune și oțel, idee concretizată cu câteva decenii mai târziu prin crearea Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului (CECO) în 1951 (Popescu-Bîrlan, 2009:6).
Altiero Spinelli fondează în 1943 Mișcarea Federalistă Europeană, ca reacție la fascismul și nazismul care se manifestă tot mai agresiv în Europa. Teoria lui Spinelli se baza pe principiul limitării puterii de decizie a popoarelor și transferul suveranității unei autorități superioare care să preia problema construcției europene. Diferența de idei dintre Spinelli și Kalergi este evidentă, ideea lui Spinelli fiind centrată pe o concepție federalistă iar cea a lui Kalergi pe o concepție confederalistă (Popescu-Bîrlan, 2009:7).
Din perspectivă istorică, pașii cei mai importanți realizați de către Europa de Vest în vederea respingerii comunismului au fost acceptarea Planului Marshall (ajutor financiar acordat de către SUA în valoare de 12 miliarde de dolari) și înființarea unei organizații în anul 1948 numită Organizația pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE). Rolul acestei organizații era de a împărți ajutorul financiar american între statele membre dar și promovarea integrării economice europene. În 1949, în URSS s-a înființat o organizație asemănătoare OCEE, numită Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), (Baldwin, 2006:25).
Primul pas spre federalizare a fost realizat în 1952, prin implementarea Planului Schuman, inspirat de părintele integrării europene, Jean Monnet, și promovat de ministrul francez de externe, Robert Schuman. Schuman a oferit impulsul economic pentru înființarea Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului sub conducerea unei unei autorități supranaționale numită Înalta Autoritate (Baldwin, 2006:28). CECO nu era suficient pentru evitarea unui nou conflict între Franța și Germania. Astfel, Grupul celor șase (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) s-a reunit în iunie 1955 la Messina pentru noi demersuri spre o integrarea economică mai amplă. Pe 25 martie 1957 are loc semnarea Tratatului de la Roma, de către grupul celor șase, care determină crearea a două comunități: Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) și Comunitatea Economică Europeană (CEE). Obiectivul tratatului prevedea înlăturarea tuturor tarifelor pentru schimburile comerciale dintre țările membre ale CEE și adoptarea unor tarife comune pentru importurile din țările care nu erau membre. De frica discriminării și marginalizării, celelalte țări membre OCEE, au format în 1960 propriul grup numit Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), (Baldwin, 2006: 29-31).
2.1.1. Frontiera. Definire și conținut
Pentru a avea o viziune clară asupra cooperării transfrontaliere trebuie să înțelegem ce reprezintă o frontieră și care este scopul acesteia.
O frontieră este o limită de formă convențională, politică și legală, o barieră pe un spațiu. “Frontiera este o discontinuitate geopolitică, cu rol de marcaj real, simbolic și imaginar” (Foucher, 1988).
Din punctul de vedere al lui Bodocan (1997:153), frontiera este “un areal de contact, de întrepătrundere a particularităților sociale, economice, culturale a două state contigui (vecine), în interiorul căruia sunt trasate granițele (frontiere liniare), materalizate la nivelul solului printr-o delimitare liniară precisă, prin borne, bariere,garduri de sârmă ghimpată, ziduri etc” (Bodocan, 1997 :153, citat de Ilieș, 2003:30).
În concepția lui Stamate G. (1997:23), frontiera reprezintă “limita juridică în cadrul căreia statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă, iar națiunea dreptul său de autodeterminare” (Ilieș, 2003:30).
Spațiul frontalier este spațiul adiacent la frontiera unui stat, frontiera reprezentând limita care separă două zone frontaliere, două state (Baud et al., 1995).
Frontierele au fost create de oameni utilizând referințe geografice pentru materializarea acestora. Există însă și excepții atunci când nu omul este cel care decide, ci natura: de exemplu, Insula Reunion, care, deși aparține Franței, este despărțită de Franța metropolitană prin două oceane și un continent. Frontiera este o limită fizică care fixează aria teritorială a unei națiuni, care înglobează suveranitatea națională referitoare la economia națională, moneda națională, educația națională, justiția etc.
În ceea ce privește rolul unei frontiere putem vorbi de două aspecte importante: frontiera are atât un rol de separare, cât și unul de unificare.
Rolul separator al frontierei
Frontiera împiedică cooperarea dintre spațiile pe care le separă. Bariera impusă de frontiere poate fi de natură diferită :
materială: zid, vamă etc.;
mentală: cultură, moduri de viață diferite, etc.
Scopul unei bariere este de a menține o anumită distanță pentru a evita trecerea, contactul și proximitatea. Distanța pe care o frontieră o instaurează este și ea de natură diferită (Thoumire, 2008:3-4):
materială: prin numărul de kilometri (două orașe frontaliere despărțite de un munte au între ele o distanță fizică mai importantă decât două orașe frontaliere despărțite de un râu de un kilometru lățime);
mentală: evoluțiile modurilor de viață de-o parte și de alta a frontierei de-o manieră independentă, fără schimburi, adâncesc distanța mentală.
Rolul unificator al frontierei
În afară de rolul de separare, frontiera are și un rol de unificare care se manifestă în sânul teritoriului național, locul în care stăpânește autoritatea națională. Frontiera este responsabilă de identitatea națională și de unitatea sa, de aceea este garantul ordinii naționale atât în fața agresiunilor externe, cât și interne (Wackermann, 2003, după Thoumire 2008:4).
Treptat, atât din punct de vedere temporar, cât și sub aspectul translatării dinspre vestul spre estul Europei asistăm la schimbarea rolului funcțional al frontierelor, prin schimbarea percepției acestora de la frontiere-barieră la frontiere de legătură (Ilieș, 2003:40). Astfel, noțiunea de frontieră, din barieră devine un loc de întâlnire între realități diferite care descoperă posibilitatea complementarității dincolo de concepțiile rigide de suveranitate națională. Având în vedere această nouă situație, se dorește ca puterile centrale să lase regiunilor de frontieră o mai mare suveranitate la nivel local și să le permită să negocieze cu regiunile limitrofe ale celorlalte state în domeniile de interes comun (Respini, 1988).
Din punctul de vedere al lui R. Ratti (1995:255), frontierele trec prin mai multe procese de schimbare, evoluând de la noțiunea de ”barieră”, la ”filtru” și în final la ”zonă de contact” prin care se asigură reușita integrării economice (Hinfray, 2006:28).
Figura 2.1. Teoria frontierei după R. Ratti
Sursa: Hinfray (2006:28)
2.1.2. Secolul XXI: „frontiera în schimbare”
La nivelul Uniunii Europene, deschiderea frontierelor a condus la destructurarea unui număr mare de spații frontaliere. La scară locală, suprimarea posturilor vamale a generat schimbări de peisaj și a lipsit comunele de activitatea frontalieră: vămi, tranzitări, transporturi etc.
Uniunea Europeană, „spărgând frontierele”, a făcut să dispară și o distanță mentală instituțională, adesea foarte puternică, distanță care devine la ora actuală esențialmente lingvistică și legislativă. Legătura dintre teritoriile transfrontaliere nu trece doar printr-o dematerializare a frontierei ci, depinde și de capacitatea oamenilor de a face din aceste teritorii un loc de cooperare. Chiar dacă Europa suprimă obstacolele în fața relației transfrontaliere, aspectul instituțional al frontierelor depinde de instanțele naționale și supranaționale. Frontiera posedă o funcție separatoare puternică care continuă să dureze chiar și după dispariția formală a frontierei. Astfel două spații frontaliere pot fi față-n față fără să dezvolte niciodată relații transfrontaliere. Proximitatea spațială, care a fost dezvăluită prin deschiderea frontierei, scoate la iveală un nou spațiu care se transformă în teritoriu asumat. Proximitatea spațială și creșterea fluxurilor de mărfuri și de persoane la frontiere au motivat dezvoltarea cooperării transfrontaliere (Thoumire 2008:20-21).
Chiar dacă deschiderea frontierelor interne ale Europei a favorizat procesul cooperativ, acesta nu este întotdeauna sistematic și intensitatea lui este foarte variabilă. Cooperarea se înscrie într-o lungă temporalitate și pe un teritoriu delimitat. Astfel, teritoriul este instrumentul, obiectul și suportul folosit de către actorii cooperării transfrontaliere. Frontiera conferă un sens teritoriului, deoarece ea este cea care va face legătura între teritoriile situate de-o parte și de alta a frontierei. Ce devine în acest caz frontiera? Care este noul ei chip? Ce sens mai are azi?
Când s-au deschis frontierele europene, s-a încercat crearea unui nou teritoriu, teritoriul european, care va dispune de noi frontiere. Astfel, frontierele nu vor mai constitui niște obstacole ci vor deveni porți deschise către colaborarea dintre țările vecine, colaborare materializată prin elaborarea unor proiecte transfrontaliere bazate pe interese comune .
Pentru România (și nu numai), până-n anul 2007 (anul aderării la UE), frontiera reprezenta un loc fără identitate națională, un loc de muncă, o trecere obligatorie între două teritorii străine și totodată o constrângere. În schimb, acum (în 2012), când se vorbește tot mai mult de eliminarea frontierelor, rolul acestora se accentuează, creând adevărate oportunități pentru dezvoltarea regiunilor periferice (regiuni aflate la frontierele unei țări).
După Prof.univ.Wackermann, frontiera este înainte de toate o linie, dar dacă se dorește ca aceste linii să-și piardă virtuțile separatoare, pot fi utilizate diferite procedee: teatralizarea, patrimonializarea etc. (Wackermann, 2003, după Thoumire 2008:24 – 25).
Exemple de procedee:
Teatralizarea
Acestă acțiune nu-și propune abandonarea frontierei, ci dimpotrivă, scopul este de a reprezenta frontiera ca pe un obiect de artă care să marcheze peisajul. Un exemplu reprezentativ pentru aceasță acțiune este “Grădina” de pe malurile Rhinului, între Strasbourg (Franța) și Kehl (Germania), inaugurată la 23 aprilie 2004. Astfel, pe ambele maluri s-au instalat grădini, față-n față, legate printr-o pasarelă pietonală. Grădinile simbolizează cooperarea, reciprocitatea, o alee deschisă între cele două națiuni, iar pasarela, accesibilă pietonilor și bicicliștilor, reprezintă o linie de unire între cele două orașe. Acest proiect, plin de culoare și veselie, accentuează înțelegerea care există între cele două țări. În acest loc, frontiera a devenit un loc simbolic, pus în scenă cu scopul de a unifica spațiul, un vector de apropiere, element structurant al aglomerării transfrontaliere (Wackermann, 2003).
Patrimonializarea
La ora actuală, frontiera și posturile de vamă pot constitui obiectul unei patrimonializări (muzee, monumente, plăci comemorative etc.). Astfel, Muzeul Vămilor din Cantine di Gandria (Elveția), situat pe malurile lacului Lugano, reprezintă doar o urmă culturală a frontierei de demult.
De asemenea, patrimonializarea permite relatarea unei istorii comune a spațiilor transfrontaliere, istorie care poate fi astfel vectorul unei identități comune și poate justifica colaborarea prezentă. În Neulauterburg (Germania), postul vamal a fost transformat în muzeu și restaurant (conform documentului_Pavillon de la douane à Neulauterburg, accesat la data de 13.01.2010).
În Hestrud, un mic orășel din nordul Franței, s-a decis deschiderea unei cafe-bar dedicat istoriei contrabandei și vămilor (conform documentului_Musée de la douane et de la frontière, accesat la data de 13.01.2010)
Frontiera, odată cu deschiderea ei, a devenit un spațiu public în jurul căruia s-a structura cooperarea transfrontalieră. La ora actuală, semnele de integrare sunt esențial vizibile din punct de vedere economic: monedă unică, piață unică, politică regională, politică agricolă comună etc. Liberalismul economic a abolit anumite frontiere, realizând din orașe actorii principali ai economiei mondiale în detrimentul statelor-națiuni. Cooperarea transfrontalieră nu se poate dezvolta decât într-un context în care nivelul localul devine baza acțiunii și unde naționalul își pierde puterea identificatoare și instituțională.
2.2. Cooperarea transfrontalieră – pas important într-o nouă viziune asupra frontierelor
De unde s-a născut dorința de cooperare transfrontalieră? Care era/este scopul acestei cooperări? La ce ajută această cooperare?
După Denis de Rougemont (1977), scriitor elvețian, absolvent al Institutului de Studii Europene, o regiune transfrontalieră este ,,o regiune virtuală, înscrisă în geografie, istorie, posibilități economice, etc. dar blocată de suveranitatea statelor care stăpânesc de-o parte și de alta a frontierei”. O regiune transfrontalieră se definește prin totalitatea problemelor comune (de natură economică, socială, culturală, etc.) cu care se confruntă.
Wassenberg (2003:54) realizează o delimitare clară între regiune frontalieră și transfrontalieră, definind regiunea frontalieră ca fiind spațiul situat la limita unui stat, iar regiunea transfrontalieră reprezentând spațiul de partajare situat de-o parte și de alta a frontierei (Hinfray, 2006:29).
Premisele cooperării transfrontaliere datează de după cel de-al Doilea Război Mondial, când Europa a fost divizată în două blocuri opuse: unul occidental, prin Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), și unul de influență sovietică, prin semnarea Pactului de la Varșovia. Din păcate, această divizarea a Europei a avut consecințe negative asupra dezvoltării economice, fiecare dintre părți încercând să creeze un sistem propriu. ”Dacă în sistemul socialist se încerca o dezvoltare echilibrată și multilaterală a ramurilor economice sub directa îndrumare a Moscovei sub forma CAER-ului, în vestul continentului dezvoltarea economică a rămas fidelă unui sistem bazat pe o economie de piață” (Ilieș, 2003:138). Astfel, comunitățile din zonele de frontieră au recurs la procese de asociere intercomunală cu scopul de a îmbunătăți cooperarea transfrontalieră. Dezvoltarea schimburilor economice, sociale, culturale, precum și a fluxurilor de populație între teritoriile transfrontaliere (de exemplu Benelux), au contribuit la apropierea autorităților locale și a colectivităților în jurul preocupărilor și problematicilor comune: protejarea mediului înconjurător, dezvoltarea economică și socială, folosirea echipamentelor de sănătatea etc.
Cooperarea tranfrontalieră dintre regiunile din vestul Europei a fost impulsionată atât prin instrumentele structurale stabilite în cadrul Politicii Regionale a Uniunii Europene, cât și prin Programelor de cooperare transfrontalieră dezvoltate la nivelul Uniunii Europene. În schimb, în țările din centrul și estul Europei, cooperarea a debutat mai greoi, pe de o parte din cauza disparităților majore existente între ele, iar pe de altă parte datorită prejudecăților marcante de după comunism: ”Căderea sistemului comunist a reprezentat pentru țările din Europa Centrală și de Est începutul unei dinamici accentuate în ceea ce privește rolul frontierelor…Noua situație politică și economică promovată la nivel european, a avut drept scop uniformizarea rolului frontierelor politice existente între țări și transformarea lor în areale de convergență, de apropiere, de interes economic și cultural major, după modelul franco-german” (Ilieș, 2003:40). Cooperarea între aceste țări a fost pregătită cu multă prudență, scopul fiind înlăturarea dezavantajelor geografice ale zonelor de frontieră, dar și a diferențelor de dezvoltare economică, infrastructură etc. Motivația cooperării constă atât în dorința de îmbunătățire a standardului de viață, cât și de înlăturare a tuturor obstacolelor impuse de existența frontierelor (vize, controale severe etc.), care au contribuit la izolarea multor comunități.
Cadrul și formele actuale ale cooperării transfrontaliere (colaborare armonioasă între colectivitățile și autoritățile situate de-o parte și de alta a frontierelor naționale) se bazează pe ideea că, dacă două sau chiar mai multe regiuni de frontieră se unesc, își vor putea rezolva probleme cu care se confruntă cu o mai mare ușurință decât dacă le-ar aborda de unul singur. Chiar dacă regiunile frontaliere sunt puternic ancorate local, dezvoltarea unor regiuni transfrontaliere reprezintă un proces lung și instabil deoarece este supus voințelor naționale. Putem vorbi de regiuni transfrontaliere dacă există o apropiere (aspecte comune referitoare la istorie, cultură, identitate) și o dinamică între regiunile situate de-o parte și de alta a frontierei. Astfel, regiunile transfrontaliere reprezintă principalul catalizator al integrării europene. Construcția europeană are nevoie de aceste regiuni transfrontaliere pentru a demonstra autenticitatea și fiabilitatea unei Europe unite.
Transfrontalierul se naște din dorința de a trece frontiera însă trebuie avute în vedere obstacolele de natură fizică, politică și tehnică care există în calea acestei treceri (Thoumire 2008:12-14):
Obstacole fizice – Se știe că trecerea unui munte, a unui fluviu, a unei mări sau a unui ocean e mai delicată decât trecerea unei străzi. De exemplu, în Alpi sau în Pirinei, topografia accidentată a limitat un raport transfrontalier important de-o parte și de alta a munților. În situația în care, trecerea frontierei este imposibilă la scară locală (ocean, mare, munte etc.), relațiile se stabilesc la nivel național, fiind numite relații transnaționale și nu țin de transfrontalier.
Obstacole politice – Frontierele sunt marcatorii geografici ai identității naționale al cărei apărător e statul. În acest scop frontierele sunt identificate și păzite, nu doar pentru a proteja populațiile locale ci pentru că ele sunt vectorii ordinii naționale. Acești vectori vor determina istoria unei națiuni și evoluția relațiilor transfrontaliere. Dezvoltarea locală (transfrontalieră sau nu) este tributară politicilor de descentralizare sau de centralizare.
Obstacole tehnice – Accesibilitatea unei frontiere poate fi ameliorată prin tehnică, care poate elimina atât obstacolele fizice care se opun traversării unei frontiere (autostrăzi, șosele, tunele etc), cât și cele politice (prin schimburi de mail-uri în caz de frontieră opacă). De asemenea, dezvoltarea infrastructurii de transport contribuie la reducerea distanțelor dintre regiunile transfrontaliere și totodată la accentuarea relațiilor dintre aceste regiuni.
2.2.1. Instituțiile transfrontaliere
Profesorul Ricq (2000:16-17) definește instituțiile transfrontaliere din două puncte de vedere: una empirică și una juridică, aspecte prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 2.1. Instituțiile transfrontaliere
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor furnizare de Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:16-17
În paralel cu procesul de intensificare a cooperării transfrontaliere a apărut necesitatea creării unor instituții de coordonare a activităților și de reprezentare a intereselor noilor structuri în instituțiile comunitare. Astfel, a fost instituită Asociația Europeană a Regiunilor Frontaliere (AEBR – The Association of European Border Regions) și lansate proiectele intitulate Legătură, asistență și cooperare pentru regiunile europene de frontieră (LACE – Linkage, Assistance and Cooperation for the European Border Regions) și Consolidarea capacităților la nivel comunitar (RCBI – Regional Capacity Building Initiative), (Roșcovan et all 2010:15).
Asociația Europeană a Regiunilor Frontaliere (AEBR) a fost fondată în 1971 și în prezent are 100 de membri (euroregiuni) din peste 200 de regiuni transfrontaliere, scopurile și sarcinile asociației fiind (Roșcovan et all 2010:15):
Reprezentarea intereselor generale ale euroregiunilor – membre ale AEBR în parlamentele, organele, autoritățile, instituțiile naționale și internaționale;
Sprijinirea și coordonarea cooperării transfrontaliere în Europa, efectuarea schimbului de experiență și informație;
Identificarea problemelor, oportunităților, sarcinilor și proiectelor acestor regiuni, formularea și coordonarea intereselor comune;
Obținerea și oferirea fondurilor de finanțare pentru implementarea programelor și proiectelor, organizarea acțiunilor cu privire la problemele transfrontaliere;
Contribuirea la rezolvarea problemelor de cooperare transfrontalieră și sprijinirea activităților speciale;
Extinderea „Centrului pentru regiunile frontaliere și transfrontaliere europene” în strânsă cooperare cu Uniunea Europeană;
Informarea organelor politice europene și a publicului larg asupra chestiunilor transfrontaliere.
2.2.2. Etapele cooperării transfrontaliere
Ceea ce caracterizează mai bine diferitele inițiative de cooperarea transfrontalieră (Anexa 5) este demersul de cooperare de proximitate dintre entități, în jurul problematicilor comune (economie, cultură, mediu, migrări etc.), ce țin de interdependențele existente de-o parte și de alta a frontierelor (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:10).
Abordarea cooperării transfrontaliere trebuie să țină cont de diversitatea demersurilor și a proiectelor de cooperare care pot cuprinde, în același timp, atât frontiere multiseculare, cât și frontiere recente, văi muntoase izolate populate de câteva mii de locuitori și traversate de o frontieră, dar și orașe transfrontaliere cu milioane de locuitori etc. Nu toate regiunile frontaliere beneficiază de același cadru și de aceleași facilități din cauza obstacolelor de natură culturală, instituțională, administrativă sau chiar financiară care stau în calea concretizării proiectelor transfrontaliere.
Proiectele și acțiunile de cooperare sunt demersuri evolutive care prezintă cel mai adesea un caracter experimental, deci puțin posibil de copiat de la un teritoriu frontalier la altul. Aceste demersuri sunt în parte condiționate de conjunctura politică și economică a fiecărei regiuni frontaliere (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:11).
Etapele cooperării transfrontaliere variază de la un spațiu la altul, rezultând din combinarea a doi parametri: orientările și deciziile luate în comun de actorii locali, de-o parte și de alta a frontierei și posibilitățile juridice care le sunt oferite de dreptul lor intern. Numeroase cooperări au fost create de-o manieră informală și se sprijină pe o coordonare a acțiunilor actorilor din cele două părți, pentru realizarea unui demers comun transfrontalier. Colectivitățile și autoritățile partenere nu sunt legate decât printr-un angajament de principiu. Această formă de cooperare este adesea folosită în primele etape ale cooperării sau în absența unui cadru juridic, permițând participanților să-și formalizeze cooperarea (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:12).
Inițiativa poate veni de la un nucleu de colectivități sau autorități care vor fi purtătorii acestui demers și la care li se vor adăuga alte colectivități. Primele lucrări trebuie să conțină mai multe puncte cheie care să permită punerea bazelor unei cooperări transfrontaliere de durată (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:29):
primul element este cunoașterea reciprocă a actorilor de-o parte și de alta a frontierei (colectivități locale, grupări de colectivități, de stabilimente publice specializate etc.);
Odată cu stabilirea partenerilor și a perimetrului de lucru, e necesară găsirea unei denumiri pentru teritoriul transfrontalier, pentru a realiza o identificare clară a acestuia de către populație, state, celelalte teritorii de cooperare etc.
al doilea element este un diagnostic prospectiv pentru a defini obiectivele de urmat și primele acțini întreprinse.
O cooperarea transfrontalieră se poate baza pe condițiile specifice dintr-o zonă geografică. Dar, în majoritatea situațiilor, cooperarea a demarat în jurul unei probleme comune, a unei oportunități, a unui proiect punctual, a unui eveniment privind teritoriile de-o parte și de alta a frontierelor. Continuarea unui demers integrat de cooperare necesită conștientizarea posibilităților de cooperare între actori și parteneri locali pentru a le pune progresiv în aplicare (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:34).
Figura 2.2. Etapele cooperării transfrontaliere
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor prezentate de Ilieș, 2003:140
Prima formalizare a cooperării transfrontaliere trece prin încheierea de acorduri de cooperare (convenții de cooperare), semnate de executivele colectivităților și autorităților locale. În urma semnării acordului, se definesc obiectivele comune și angajamente reciproce, depășind diferențele de organizare administrativă și instituțională dintre state (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:12).
Cele cinci etape ale cooperării transfrontaliere depind în mare măsură de nivelul de dezvoltare al parteneriatelor transnaționale (Branea, 2001:21, citat de Ilieș, 2003:140).
Partenerii cooperării au început adesea cooperarea pornind de la un proiect, de la o acțiune destinată rezolvării unei probleme sau valorizării unei oportunități. Demersul de cooperare transfrontalieră trebuie înainte de toate să le permită, să răspundă nevoilor și așteptărilor specifice din partea populațiilor, situați de-o parte și de alta a frontierei, cu privire la deplasări, servicii, protecția mediului etc. Angajarea unui demers de cooperare pe termen lung implică (Guide pratique de la coopération transfrontalière, 2006:28):
o voință politică puternică împărtășită de-o parte și de alta a frontierelor prin aleși locali;
o echipă care să asigure administrarea demersulului transfrontalier, pentru a defini obiectivele comune transpuse în proiecte concrete care să răspundă nevoilor populațiilor;
definirea unor proiecte comune bazate pe o cultură de muncă împărtășită în vederea eliminării diferențelor de organizare, de funcționare, de cultură administrativă și politică.
2.2.3. Principiile cooperării transfrontaliere
Conform lui Ilieș (2003:140) există două principii importante care stau la baza cooperării transfrontaliere sunt:
Principiul parteneriatului;
Principiul subsidiarității.
Cele două principii sunt necesare pentru a crea un cadru strategic și o perspectivă pentru o cooperare de lungă durată. În urma acestei cooperări, se pot identifica o serie de probleme comune generate de efectele negative ale frontierei, urmărindu-se eliminarea acestora prin eforturi comune.
Din punctul de vedere al Asociației Europene a Regiunilor Frontaliere (AEBR/ARFE) există patru principii care stau la baza cooperării transfrontaliere de succes (Ghidul practic de cooperare transfrontalieră, 2000:13-14; AEBR 2000:23):
Parteneriat;
Subsidiaritate;
Un concept/program comun de dezvoltare transfrontalieră;
Structuri comune la nivel regional, local și surse independente de finanțare.
Principiul parteneriatului
Conform Asociației Europene a Regiunilor Frontaliere acest principiu se poate realiza pe două direcții (AEBR 2000:25):
pe verticală, când parteneriatul se referă la relațiile abordate între următoarele nivele: național, regional și local din ambele zone de frontieră;
pe orizontală, când parteneriatul se stabilește între actorii regionali/locali situați pe ambele părți ale frontierei. Pentru a se dezvolta acest tip de parteneriat trebuie depășite obstacolele cu privire la: diferențele din administrație, competențe, posibilități de finanțare, etc.
Cooperarea transfrontalieră reprezintă o formă de cooperarea foarte eficientă atunci când actorii locali și regionali au inițiative comune și își asumă responsabilități.
Principiul subsidiarității
Acest principiu se referă la consolidarea organismelor locale și regionale ca fiind cel mai adecvat nivel administrativ pentru cooperarea transfrontalieră. Aceste organizații dispun de flexibilitatea necesară pentru a depăsi diferențele existente între structuri și competențe, de pe ambele părți ale frontierei. De-a lungul anilor, între statele învecinate s-au încheiat o serie de acorduri de cooperare transfrontalieră, dar numai regiunile frontaliere și cele transfrontaliere au reușit să le confere un conținut practic, prin elaborarea unor programe și proiecte comune în diverse domenii de activitate.
Principiul subsidiarității se bazează pe ideea că succesul unei cooperări transfrontaliere presupune o abordare de jos în sus. În acest context subsidiaritatea, înseamnă că organismele locale și regionale reprezintă cel mai adecvat nivel administrativ pentru cooperarea transfrontalieră (Ghid practic de cooperare transfrontalieră, 2000:16).
Concepte și strategii transfrontaliere
Parteneriatul și subsidiaritatea sunt foarte importante în procesul planificării și implementării strategiilor sau conceptelor transfrontaliere comune. Aceste concepte și strategii comune creează condițiile cadru pentru a depăși inițiativele izolate de pe ambele părți ale frontierei creându-se astfel o perspectivă comună pentru dezvoltarea regională transfrontalieră (AEBR 2000:25). Această perspectivă dă posibilitate partenerilor să recunoască de la început problemele și șansele comune cu privire la efectele negative și pozitive ale frontierei și la potențialul comun de dezvoltare corespunzător. Conceptele transfrontaliere se bazează în mod normal pe o analiză comună SWOT (Strenghts- Weaknesses-Opportunities-Threats) pentru a identifica șansele și prioritățile de dezvoltare pe baza capacităților existente, iar punctele slabe existente să fie reduse. Această analiză se concretizează în Programe cu priorități specifice calitative, în Măsuri financiare, în definirea unui cadru temporal, cât și în definirea unor Domenii de acțiune. Astfel, programele concepute de către Uniunea Europeană conțin alături de domeniile de activitate stabilite și măsuri concrete pentru impulsionarea cooperării transfrontaliere, măsuri care pot fi transpuse în proiecte viitoare (AEBR, 2000:26).
Structuri de cooperare transfrontalieră
Structurile de cooperare transfrontalieră (euroregiuni, grupuri de lucru, etc.) existente pot fi extrem de diferite în ceea ce privește: scopul general (colaborare ad-hoc sau colaborare constantă pe termen lung) și gradul colaborării. În ambele cazuri sînt aplicate diferite procese, metode de lucru și procedee pentru realizarea inițiativelor și programelor. Dezvoltarea structurilor transfrontaliere înseamnă atât interconectarea actorilor și organizațiilor de la nivel regional și local, cât și crearea de structuri politice, tehnice, administrative permanente (ca, de exemplu, înființarea secretariatelor sau a birourilor comune) în scopul unei cooperări transfrontaliere armonioase.
Conform Asociației Europeane a Regiunilor Frontaliere (AEBR, 2000:85) cooperarea transfrontalieră se bazează pe trei aspecte importante:
cooperarea între regiunile partenere;
dezvoltarea “conceptelor și strategiilor de dezvoltare”;
managementul programelor.
Cooperarea între regiunile partenere
Cooperarea transfrontalieră începe, de regulă, cu inițiative individuale, chiar dacă obiectivul este pe termen lung. Aceasta se întâmplă îndeosebi pentru frontierele cu un trecut politic sau istoric sensibil, cu substraturi culturale foarte diferite sau probleme cu minoritățile etnice. Dezvoltarea unei baze de încredere între parteneri este prioritatea primelor contacte. A-ți cunoaște partenerii de (pe) cealaltă parte a frontierei înseamnă a lua cunoștință de trecutul lor istoric, tradițiile și obiceiurile, de structurile politice și legislative, de sistemul juridic, raporturile economice și, lucrul cel mai important, de limba lor. Instrumentele care pot fi utilizate în această prima fază sînt diferitele forumuri sau rețele transfrontaliere, care sunt formate în regiunile de pe ambele părți ale frontierelor și sunt sprijinite de un secretariat. Aceste rețele servesc nu numai ca mecanism ce ușurează cooperarea (prin sprijinirea contactelor de afaceri), ci și la depășirea obstacolelor majore (de exemplu, culturale, sociale, pe planul educației sau al limbii). Rețelele transfrontaliere de informații pot fi utilizate în scopul producerii primelor contacte între actorii din regiune, care au avantaje din această cooperare. Elaborarea și răspândirea de informații bilingve privind sferele tematice specifice și statisticile sprijină mai departe acest proces (AEBR, 2000:88).
Dezvoltarea “conceptelor și strategiilor de dezvoltare”
Dezvoltarea “conceptelor și strategiilor de dezvoltare” necesită o abordare pe termen lung. Aceasta se bazează pe o analiză a situației existente, a cooperarii transfrontaliere anterioare și a potențialului pentru dezvoltarea științifică și socială a unei regiuni europene, în urma cărora se vor defini modele, obiective, priorități, probleme și domenii cheie ale activităților de cooperare transfrontalieră.
Unul din primii pași este definirea regiunii transfrontaliere, la care se adaugă problemele comune, domeniile tematice și interesele generale comune, în diferite domenii și mai puțin factorii pur geografici sau administrativi. Al doilea pas constă în dezvoltarea de programe operaționale pe termen scurt pornind de la aceste strategii pe termen lung (AEBR, 2000:89).
Managementul de program și implementare
Implementarea unei strategii transfrontaliere pe termen lung și orientată pe sarcini (teme) necesită un management transfrontalier funcțional. În implementarea unei strategii transfrontaliere generale există anumite componente care pot fi rezolvate doar cu asistența Uniunii Europene (de exemplu, Inițiativele Comunitare INTERREG, Phare-CBC, TACIS-CBC), sau cu ajutorul organismelor naționale (de exemplu, Programele naționale de asistență) sau prin intermediul regiunilor transfrontaliere implicate la nivel regional si local (AEBR, 2000:89).
Astfel, obiectivele cooperării transfrontaliere urmăresc: promovarea de noi activități economice, dezvoltarea bazei economice a regiunilor transfrontaliere, crearea de locuri de muncă și colaborarea dintre regiunile europene de frontieră în diverse domenii de activitate. Această abordare specific regional – strategică în vederea dezvoltării unei regiuni de frontieră, respectiv transfrontalieră, este promovată de Uniunea Europeană printr-o serie de inițiative și programe operaționale (AEBR, 2000:90).
Structurile transfrontaliere pot fi foarte variate din punct de vedere al funcțiilor pe care le îndeplinesc, a capacităților pe care le au (tehnice, financiare, de decizie) dar și din punct de vedere a obiectivelor urmărite. Astfel, conform Asociației Europeane a Regiunilor Frontaliere (2000:102-103) cel mai frecvent se întâlnesc următoarele tipurile de structuri transfrontaliere:
“Euroregiunile”, ce reprezintă entități constituite legal, având scopuri variate și capacități multiple, majoritatea dintre ele având un rol important în dezvoltarea regiunilor europene transfrontaliere. Din punct de vedere organizatoric ele îndeplinesc toate funcțiile sau o mare parte din funcțiile necesare coordonării și implementării programului operațional corespunzător.
“Comunitățile de lucru” (și organizații similare). Într-un număr considerabil de cazuri, autoritățile regionale/locale sau alte organizații au fost de acord să coopereze (de exemplu: prin semnarea unui protocol de cooperare sau a unui acord legal fără obligații) și au creat un tip de structură, denumit “comunitate de lucru” ( communauté de travail). Astfel, comunitățile de lucru se bazează pe acorduri de lucru și au capacități limitate, comparativ cu euroregiunile.
În cadrul Avizului dat de Comitetul Economic și Social European privind „Euroregiunile” sunt identificate cinci principii generale necesare asigurării succesului în cadrul cooperării transfrontaliere (C 256/136 din 2007:136):
Apropierea de cetățeni (în vederea rezolvării problemelor existente și pentru îmbunătățirea nivelului de trai);
Implicarea reprezentanților politici (locali, regionali, naționali, europeni) pentru o mai bună cooperare transfrontalieră;
Subsidiaritatea (autoritățile locale și regionale sunt cei mai potriviți în cadrul unei cooperări transfrontaliere);
Parteneriatul (implicarea tuturor actorilor de pe ambele părți ale frontierei pentru atingerea obiectivelor comune);
Structurile comune (resurse administrative, tehnice și financiare comune în vederea asigurării unei colaborări pe termen lung).
Figura 2.3. Principiile cooperării transfrontaliere
Sursa: realizat de autor pe baza datelor furnizate de Comitetul Economic și Social European privind „Euroregiunile” (2007:136)
2.2.4. Cadrul legislativ
Cadrul legislativ ce încadrează cooperarea transfrontalieră este constituit din mai multe documente (Ilieș, 2003:141):
Tratate bilaterale și multilaterale;
Convenții și acorduri încheiate la nivel național, regional și local;
Convenția cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a autorităților sau a colectivităților teritoriale.
Astfel, în vederea armonizării cooperării transfrontaliere s-au încheiat o serie de acorduri bilaterale și multilaterale între statele implicate.
Tratate bilaterale și multilaterale;
Între autoritățile naționale și cele regionale se pot stabili acorduri de cooperare în ceea ce privește cooperarea transfrontalieră. Acestă situație este întâlnită în cazul statelor federale (Germania, Austria) în care entitățile federate au delegate competențe din partea statului și pot încheia acorduri cu alte autorități naționale.
Tratatele bilaterale care au pus bazele cooperării transfrontaliere între autoritățile locale și regionale au fost aplicate după anul 1990.
Tabelul 2.2. Tratate bilaterale în Europa Occidentală
Sursa: realizat de autor pe baza datelor din: “Manuel de la cooperation transfrontaliere” (2006: 87), elaborat de Charles Ricq.
Trecerea de la acorduri/tratate bilaterale la cele multilaterale reprezintă un progres uriaș în ceea ce privește armonizarea instrumentelor juridice la nivel European, fără de care cooperarea transfrontalieră ar fi mult îngreunată.
Cele mai cunoscute tratate/acorduri multilaterale încheiate cu privire la cooperarea transfrontalieră sunt: Acordul Nordic, Convenția Benelux și Acordul de la Karlsruhe.
Acordul Nordic, încheiat la 26 mai1976, între Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia cu privire la cooperarea transfrontalieră la nivelul autorităților locale (Ricq, 2006:92).
Convenția Benelux, semnată de Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, în septembrie 1986 și intrată în vigoare în aprilie 1991, oferă organismelor locale publice noi posibilități legate de implementarea cooperării transfrontaliere, propunându-se două soluții: pe de o parte o cooperare bazată pe instituirea unei entități juridice de drept public iar pe de altă parte o cooperarea bazată pe un acord administrativ, fără crearea unei entități juridice (Ricq, 2006:93).
Acordul de la Karlsruhe, semnat de către Franța, Germania, Luxemburg și Elveția, în ianuarie 1996 și intrat în vigoare în septembrie 1997 (Ricq, 2006:93).
Convenții și acorduri încheiate la nivel național, regional și local (AEBR, 2000:12-19):
De-a lungul timpului, s-au încheiat o serie de convenții și acorduri care au facilitat cooperarea transfrontalieră între organismele de stat aflate la nivele diferite (de exemplu: între state și regiuni, regiuni și provincii, regiuni și municipialități, autorități locale și organizații internaționale) în diverse domenii de activitate. Deseori, la nivel național se încheie diverse acorduri orientate spre un anumit domeniu de activitate.
Exemple de acorduri/protocoluri cu privire la diverse activități:
Instituirea unei comisii pentru administrarea în comun a unui parc natural (Luxemburg-Germania, 1964; Germania-Belgia, 1971; Germania-Țările de Jos, 1976);
Ajutor reciproc în caz de calamități naturale (Germania-Franța, 1977; Belgia-Germania, 1980; Belgia-Franța, 1981);
Protecția mediului înconjurător (Râul Rin-Franța, Germania, Elveția, Luxemburg, Țările de Jos, 1977; lacul Geneva-Franța și Elveția, 1980);
Prevenirea calamităților în zonele frontaliere (Germania-Franța, 1981; Elveția- Franța, 1979).
Încheierea tratatelor la nivel național dar și efectuarea unor schimbări în cadrul legislației naționale, a creat condiții propice unei cooperări mai strânse între autoritățile regionale și locale.
În Europa există o experiență îndelungată în ceea ce privește acordurile încheiate între autoritățile locale și regionale. Multe dintre aceste acorduri sunt încheiate în vederea coordonării serviciilor publice: transport, tratarea apelor și a reziduurilor în cazul localităților învecinate etc., cum ar fi:
Convenția dintre Consiliul de stat din Basel și Consiliul Municipal din Lorrach, referitoare la deversarea apelor reziduale din Lorrach în râul Rin;
Orașele Ventimiglia (Italia) și Menton (Franța) au semnat un acord de intenție, care, alături de o convenție de cooperare, a furnizat baza legală pentru instituirea de servicii publice în orașele de graniță.
Există și situații în care autoritățile locale și regionale învecinate, semnează diverse acorduri de lucru/protocoale, care nu au o baza legală internațională, ca de exemplu:
Communauté de Travail des Pyrénées;
Communauté de Travail des Alpes Occidentales;
Communauté de Travail du Jura;
Comunidade de Trabalho Norte de Portugal-Galicia;
Alpen-Adria, etc.
Convenția cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a autorităților sau a colectivităților teritoriale (Madrid, 1980).
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatarii acestei convenții, au considerat ca fiind importantă și necesară cooperarea colectivităților și autorităților teritoriale frontaliere în aspectele care urmăresc: dezvoltarea regională, protecția mediului înconjurător, îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor existente, etc. contribuind astfel la progresul economic și social al regiunilor frontaliere și la solidaritatea popoarelor europene. Convenția, în vederea sprijinirii colectivităților și autorităților teritoriale, prezintă o serie de modele de acord interstatal dar și scheme de acorduri și de contracte între autoritățile locale (conform Convention-cadre européenne sur la coopération transfrontalière des collectivités ou autorités territoriales).
În România, conform Legii 215 (Legea administrației publice locale) din 23.04.2001, republicată în Monitorul Oficial nr. 123/20.02.2007, “unitățile administrativ-teritoriale limitrofe zonelor de frontieră pot încheia între ele înțelegeri de cooperare transfrontalieră cu structuri similare din statele vecine, în condițiile legii”(art.15(1)).
2.2.4.1. Acordul Schengen
Sub presiunea controalelor de la frontiere, Țările Benelux, în cadrul cărora libera circulație exista deja, au propus Franței și Germaniei luarea unor măsuri pentru eliminarea acestor inconveniente. Astfel, la 14 iunie 1985, cele 5 țări au semnat Acordul Schengen (Schengen = localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea controlului vamal la frontierele comune a țărilor semnatare (Joint Ministerial Gazette 1986:79). Odată cu conceperea spațiului Schengen, în 1985, frontierele interne ale Europei tind să dispară.
Convenția de aplicare a Acordului Schengen a fost semnată la 19 iunie 1990 și, deși a intrat în vigoare la 1 septembrie 1993, a început să funcționeze cu adevărat abia la 26 martie 1995, (din cauza lipsurilor legate de condițiile tehnice și legale). Din momentul funcționării acordului (1995), au fost eliminate controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și s-a creat o singură frontieră externă unde controalele se desfășurau conform unui set de reguli comune în materie de vize, migranți, azil, cooperare polițienească, judiciară și vamală (Convenția de aplicarea a Acordului Schengen, 14 iunie 1985:2).
Principalele prevederi ale Acordului Schengen:
abolirea controalelor la frontierele comune și deplasarea acestor controale spre frontierele externe;
definirea comună a condițiilor de trecere a frontierelor externe (reguli și modalități uniforme de control);
separarea, în aerogări și porturi, a călătorilor care circulă în spațiul Schengen de cei care provin din exteriorul zonei;
armonizarea condițiilor de intrare și de vize pentru sejururi scurte;
declarație obligatorie pentru orice cetățean dintr-o țară terță care circulă dintr-o țară-n alta;
instaurarea unui drept de observare și urmărire transfrontalieră pentru agenții statelor aparținând spațiului Schengen;
întărirea cooperării juridice, printr-un sistem de extrădare mai rapidă și implementare a deciziilor judecătorești;
crearea Sistemului de Informație Schengen (SIS), care permite schimbul de informații despre anumite persoane și bunuri.
Toate aceste măsuri, precum și protocoalele și acordurile de aderare care au urmat au condus la constituirea acquis-ului Schengen (ansamblul de drepturi și obligații comune ce se aplică tuturor statelor membre). Deși, inițial, Acordul Schengen, nu a făcut parte din cadrul legislativ comunitar, odată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam în 1997 și intrat în vigoare în 1999, acquis-ul Schengen a fost încorporat în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene, (printr-un Protocol atașat acestui tratat). Din acel moment, acquis-ul Schengen, va figura în legislația comunitară la Titlul IV „Vize, azil, imigrație și alte politici legate de libera circulație a persoanelor” (Convenția de aplicarea a Acordului Schengen, 14 iunie 1985:2).
Până-n prezent au aderat 31 de state (cele 27 membre ale UE și încă patru state care nu sunt membre UE: Liechtenstein, Elveția, Norvegia și Islanda) la Acordul Schengen, dar numai 25 de state l-au și implementat (figura 2.4).
Vom realiza o scurtă prezentare a țărilor care nu aplică Acordul Schengen precum și motivele pentru care nu au implementat încă a acquis-ului Schengen:
Liechtenstein, deși nu este membru al Uniunii Europene, a semnat acordul de asociere la spațiul Schengen la 28.02.2008. În prezent acest stat nu realizează controale la frontiera cu Elveția, situație ce nu se aplică și la frontiera cu Austria.
Deși Regatul Unit și Irlanda sunt membre ale Uniunii Europene încă din 1973, nu au dorit să implementeze Acordul Schengen pe teritoriul lor, optând să colaboreze doar în domeniul cooperării polițienești, fără a aplica și politica din domeniul vizelor și a controalelor la frontieră.
Cipru deși este membru al Uniunii Europene, a decis, pentru moment, să nu aplice prevederile acquis-ului Schengen din domeniul SIS (Sistemul Informatic Schengen) dar intenționează să se conecteze la SIS II odată cu operaționalizarea acestuia.
Aderarea României la Spațiul Schengen ar implica o serie de avantaje:
noi oportunități de a atrage investiții străine;
acces mai rapid pe piețele vestice;
personal calificat în diverse domenii;
reducerea cheltuielilor bugetare cu personalul care asigură securitatea granițelor și serviciile vamale (pe granițele ce delimitează statul român de Ungaria și Bulgaria) etc.
Din păcate, șansele de aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen nu sunt deloc optimiste după cum relatează unii experți în domeniu: Hugo Brady (2011), expert la Centre for European Reform (Londra) afirmă: …”toți suntem prizonierii circumstanțelor politice, iar criza economică a accentuat problema imigrației”…”După scandalul franco-român cu romii, nu mă aștept ca România și Bulgaria să adere la Schengen anul acesta”; tot în legătură cu problema amintită de Hugo Brady, Jose Manuel Barroso (Președintele Comisiei Europene) afirmă: „e important să se facă progrese în reforma justiției și lupta anticorupție”. Cele afirmate de Barroso au fost accentuate prin scrisoarea comună a Miniștrilor de Interne german și francez din decembrie 2010, prin care se precizează că aderarea celor două țări la Schengen e prematură până când nu înregistrează progrese ireversibile în lupta anticorupție (Pop, 2011:8).
Figura 2.4. Spațiul Economic European= UE+AELS-Elveția
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor prezentate în documentul Trei organizații europene (2007), disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_17.pdf
Cronologia aderării la spațiul Schengen este următoarea:
(Sursa: http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/manual%20de%20prezentare.pdf).
1985 – Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda;
1990 – Italia;
1992 – Portugalia, Spania și Grecia;
1995 – Austria și Marea Britanie*;
1996 – Danemarca, Islanda, Finlanda, Norvegia și Suedia;
2000 – Irlanda*;
2003 – Elveția;
2004 – Cehia, Cipru*, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Ungaria;
2005 – Slovacia;
2007 – Bulgaria* și România*;
2008 – Liechtenstein* (*Anexa 6).
Spațiul Economic European a fost creat în 1992, între statele membre ale Uniunii Europene și Asociația Europeană de Liber Schimb (AELS). Elveția a refuzat prin referendum să adere la acest spațiu. AELS creată în 1961 la inițiativa Marii Britanii, ca o asociație concurentă a Comunității Europene, a fost abandonată de-a lungul anilor atât de fondatori cât și de ceilalți membrii, aceștia optând să adere la Uniunea Europeană. La ora actuală (2011), AELS cuprinde doar patru țări așa cum se poate observa și în figura 2.4.
2.2.4.2. Tratatul de la Prüm
În vederea intensificării cooperării transfrontaliere, șapte state (Belgia, Germania, Franța, Spania, Luxemburg, Olanda și Austria) semnează Tratatul de la Prüm (Germania), la 27 mai 2005.
Denumit și Schengen III, acesta are ca obiectiv intensificarea cooperării între statele semnatare în lupta împotriva terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, prin intermediul schimbului de date privind datele genetice (ADN-ul), amprentele digitale, înmatriculările de vehicule și alte date cu caracter personal. Tratatul prevede, de asemenea, constituirea de patrule comune și alte forme de intervenție (însoțitori de securitate la bordul aeronavelor, asistență comună la evenimente de mare anvergură etc.) „deoarece cooperarea internațională ar trebui îmbunătățită în continuare, în special în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere, prezenta decizie, pe lângă îmbunătățirea schimburilor de informații ar trebui să permită, printre altele, o cooperare mai strânsă între autoritățile polițienești, de exemplu prin intermediul unor operațiuni comune de securitate (cum ar fi patrulele comune) și intervenția transfrontalieră în eventualitatea unui pericol imediat la adresa vieții și integrității corporale” (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO 22.05.2008). În data de 5 decembrie 2006 a fost semnat un Acord de Implementare (ATIA) care conține prevederile necesare pentru aplicarea tehnică și administrativă a Tratatului.
(http://www.mai.gov.ro/Documente/Prima%20Pagina/Schengen.04.03.08.pdf,13.01.2011)
Conform Legii nr. 146/2008 România a aderat la Tratatul de la Prüm, în vederea aprofundării cooperării transfrontaliere, în special, în ceea ce privește combaterea terorismului, criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale (art.1 din Legea 146/2008).
2.2.5. Valoarea adăugată a cooperării transfrontaliere
Valoare adăugată a cooperării transfrontaliere rezultă din experiențele trecutului, locuitorii din regiunile transfrontaliere dorind să aducă împreună o contribuție valoroasă la promovarea păcii, libertății, securității și respectarea drepturilor omului. Conform, AEBR (2005:5-7), cooperarea transfrontalieră își pune amprenta pe aspectul politic, instituțional, socio-economic dar și socio-cultural.
Valoarea politică adăugată implică:
Dezvoltare și integrare europeană;
Încredere, dar și cunoașterea, acceptarea și înțelegerea dintre națiuni;
Punerea în aplicare a subsidiarității și parteneriatului;
Consolidarea coeziunii și cooperarea economică și socială;
Pregătirea pentru aderarea de noi state membre;
Utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere.
Valoarea instituțională adăugată presupune:
Participarea activă a cetățenilor, a autorităților, grupuri politice și sociale pe ambele părți ale frontierei;
Obținerea de informații corecte despre țara vecină (autoritățile regionale, partenerii sociali, etc);
Cooperare transfrontalieră durabilă prin intermediul unor structuri eficiente;
Accesarea fondurilor structurale;
Proiectarea, implementarea și finanțarea în comun a programelor și proiectelor transfrontaliere.
La nivel european, experiența ne învață că programele și proiectele transfrontaliere
dezvoltate sunt într-adevăr eficiente atunci când partenerii locali și regionali situați de-o parte și de alta a frontierei sunt implicați în totalitate în acest proces.
Valoarea adăugată socio-economică este vizibilă prin:
Mobilizarea potențialului endogen și consolidarea parteneriatului (la nivel local și regional) între regiunile de frontieră;
Participarea actorilor economici și sociali (camere de comerț, asociații, întreprinderi, sindicate, instituții socio-culturale, asociații pentru protecția mediului și agențiile de turism);
Deschiderea pieței muncii și armonizarea calificărilor profesionale;
Dezvoltarea în diverse domenii de activitate: infrastructură, transport, turism, mediu, afaceri culturale, cercetare, cooperarea între IMM-uri și crearea de locuri de muncă suplimentare în aceste domenii;
Îmbunătățiri durabile în dezvoltarea planificării spațiale și în politica regională (inclusiv politica de mediu);
Îmbunătățirea infrastructurii de transport transfrontalier.
Valoarea adăugată socio-culturală este evidențiată prin:
Cunoașterea unei regiuni transfrontaliere prin intermediul hărților, publicațiilor, materialelor didactice, etc.;
Stabilirea unui cerc de experți dedicați (multiplicatori): biserici, școli, instituții de învățământ pentru tineri și adulți, asociații culturale, biblioteci, muzee, etc.;
Șanse egale și posibilitatea cunoașterii limbii sau a dialectului țării vecine, condiție prealabilă pentru comunicare dar și parte componentă a unei dezvoltări armonioase în regiunile frontaliere și transfrontaliere. În acest fel cooperarea transfrontalieră va deveni piatra de temelie a dezvoltării regionale.
Diversitatea în Europa ar trebui să fie văzută ca un avantaj, care trebuie menținută și înmulțită deoarece se reflectă în bogăția culturală, socială și economică a regiunilor europene. Cetățenii au crescut în aceste condiții culturale diferite și nu vor accepta să-și sacrifice identitatea pentru armonizarea europeană mai ales din moment ce consideră că această bogăție națională tinde să dispară într-o Europă unită. În ciuda eforturilor depuse la nivelul Uniunii Europene cu privire la reducerea barierelor existente la nivelul frontierelor interne și externe ale Uniunii Europene, aceste diferențe socio-culturale vor continua să existe de-a lungul timpului și se vor ciocni de frontieră pentru mai multe secole.
Tratatul de la Lisabona prezintă în cadrul articolului 195(1b) preocuparea Uniunii Europene cu privire la promovarea cooperării între statele membre, în special prin schimbul de bune practici. Carta regiunilor frontaliere și transfrontaliere ale Europei este conștientă de contextul istoric și de responsabilitatea sa pentru viitorul unei Europe în care regiunile frontaliere și transfrontaliere (în creștere) joacă un rol decisiv.
O coexistență pașnică, umană, cu respectul pentru diferențele dintre națiuni și minorități implică:
Principii de parteneriat și subsidiaritate;
Participarea activă a cetățenilor, politicienilor, autorităților și a Grupurilor societății civile în cooperarea transfrontalieră;
Armonizarea, toleranța și egalitatea în ciuda diferențelor dintre parteneri;
Cooperarea în domeniul integrării sociale, culturale și economice a frontierei
și respectarea suveranității statelor;
O Europă a cetățenilor, care se simte acasă în mijlocul diversității sale regionale.
Această mișcare spre o "Europă fără frontiere", în secolul XXI, necesită atât o acțiune comună a Uniunii Europene, Consiliului Europei, guvernelor naționale, autorităților regionale și locale, precum și solidaritate între regiunile de frontieră.
2.2.6. Evoluția cooperării transfrontaliere
Evoluția cooperării transfrontaliere se evidențiază prin cinci etape principale (Roșcovan et all, 2010:12-13):
Constituirea primelor euroregiuni;
Crearea cadrului legal și instituțional;
Constituirea euroregiunilor cu participarea țărilor din Europa Centrală și de Est;
Constituirea euroregiunilor la frontierele țărilor Europa Centrală și de Est (ECE) cu Noilor State Independente (NSI);
Eurosuportul cooperării transfrontaliere.
Acestă evoluție este sintetizată în tabelul de mai jos:
Tabelul 2.3. Evoluția cooperării transfrontaliere
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Roșcovan et all, 2010:12-13, disponibil pe http://www.bci.md/media/files/Ghid_Transf_2010.pdf
2.3. Uniunea Europeană și cooperarea transfrontalieră
Începând cu 1 ianuarie 1993 desființarea treptată a frontierelor interne ale Uniunii Europene a fost însoțit de o deplasare a frontierelor statelor membre la frontierele externe ale uniunii stabilite cu statele ne-membre ale Uniunii Europene. De-a lungul anilor, prin aderarea de noi state la Uniunea Europeană, frontierele externe ale Uniunii s-au transformat în frontiere interne, iar frontierele din Europa Centrală și de Est au devenit noile frontiere externe ale Uniunii Europene. Aceste schimbări au condus la o extindere geografică considerabilă, dar și la intensificarea cooperării dincolo de frontierele naționale.
În ceea ce privește cooperarea dincolo de frontierele naționale se disting următoarele trei tipuri de cooperare (AEBR, 2000:24):
cooperarea transfrontalieră,
cooperarea interregională,
cooperarea transnațională.
Tabelul 2.4. Tipuri de cooperare
Sursa: realizat de autor
Cooperarea transfrontalieră cunoaște o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea programelor UE de sprijin financiar. În prezent sunt cunoscute mai multe programe ale UE care sprijină cooperarea transfrontalieră atât la frontierele din cadrul UE, cât și la frontierele externe ale UE cu țările din ECE (Europa Centrală și de Est) și NSI (Noile State Independente). Astfel, evoluția transfrontalieră a fost accelerată prin politica regională a UE materializată în lansarea Programelor INTERREG, PHARE, TACIS, CARDS și MEDA (Roșcovan et all. 2010:20-24).
Asistența de pre-aderare a fost o oportunitate reală de a familiariza statele non-membre ale Uniunii europene cu metodele și normele programelor comunitare. Astfel, programele comunitare stabilite la granițele externe ale Uniunii Europene au fost (conform Espaces transfrontaliers):
PHARE CBC – destinat atât țărilor din Europa Centrală și de Est, cât și țărilor din vestul Balcanilor;
TACIS – destinat fostelor republici sovietice și Mongoliei;
TACIS CBC – destinat regiunilor frontaliere de vest ale Federației Ruse, Republicii Belarusi, Ucrainei și Moldovei;
CARD – destinat țărilor din regiunea Balcanilor de Vest;
MEDA – destinat parteneriatul euro-mediteranean, între Uniunea Europeană și 12 state mediteraneene.
Aceste programe au urmărit patru obiective principale:
promovarea dezvoltării economice și sociale în regiunile de frontieră;
cooperare pentru a aborda provocările comune în domenii precum mediul, sănătatea publică, prevenirea și lupta împotriva criminalității;
granițe sigure și eficiente;
promovarea acțiunilor locale intercomunitare.
Tabelul 2.5. Programele UE care sprijină cooperarea transfrontalieră
Sursa: sinteză realizat de autor după Roșcovan et al., (2010:20-22).
Glosar:
Politica de Coeziune încurajează regiunile din diferite state membre ale Uniunii Europene să lucreze împreună și să învețe unii de la alții, prin elaborarea de programe și proiecte în comun, pe diferite domenii de activitate. Între 2007-2013, obiectivul privind Cooperarea teritorială europeană, cuprinde trei trei tipuri de programe (European Comission):
53 de programe de cooperarea transfrontalieră (INTERREG IVA) de-a lungul granițelor interne ale Uniunii Europene, programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare de 5.6 miliarde de euro);
13 programe de cooperare transnațională (INTERREG IVB), care acoperă zone mari de cooperare (Marea Baltică, zona alpină și regiunile mediteraneene) și care sunt finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională în valoare de 1.8 miliarde de euro;
programe de cooperare interregională (INTERREG IVC) și 3 programe de rețea (URBACT II, INTERACT II și ESPON), programe care acoperă toate cele 27 de state membre ale UE. Aceste programe oferă un cadru propice pentru schimbul de experiență între organismele regionale și locale din diferite țări, contribuția FEDR pentru finanțarea acestor programe fiind de 445 milioane de euro.
Scopul principal al cooperării transfrontaliere este acela de a reduce efectele negative ale frontierelor (barierele administrative, fizice și juridice), abordarea problemelor comune și dezvoltarea potențialului neexploatat. Gestionarea în comun a programelor și proiectelor conduce la consolidarea încrederii și înțelegerii reciproce, ceea ce determină îmbunătățirea procesului de cooperare. Cooperarea transfrontalieră include o paletă largă de aspecte, cum ar fi:
încurajarea antreprenoriatului, în special dezvoltarea IMM-urilor, turismului, culturii și comerțului transfrontalier;
îmbunătățirea managementului comun al resurselor naturale;
susținerea legăturilor între zonele urbane și rurale;
îmbunătățirea accesului la rețelele de transport și comunicații;
dezvoltarea utilizării în comun a infrastructurii;
ocuparea forței de muncă și egalitatea de șanse.
Cooperarea transfrontalieră a fost consacrată în Convenția-cadru de la Madrid din 1980. Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat 53 de programe de cooperare transfrontalieră, finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), programe care elaborează o gamă largă de subiecte de interes pentru regiunile situate de-a lungul frontierelor, ca de exemplu:
dezvoltarea turismului și a culturii;
dezvoltarea comerțului transfrontalier;
gestionarea în comun a resurselor naturale;
îmbunătățirea accesului la rețelele de transport și comunicații, etc.
Cele 53 de programe de cooperare transfrontalieră sunt disponibile printr-o hartă interactivă, ceea ce permite vizualizarea fiecărui program în parte. Programele au fost pregătite de către fiecare stat membru prezentând prioritățile alese de către autoritățile naționale și regionale pentru perioada de programare în curs (2007-2013), dar și pentru perioadele anterioare (2000-2006 și 1996-1999). Acest număr impresionant de programe de cooperare transfrontalieră, stabilite între țările membre ale Uniunii Europene și aprobate de Comisia Europeană pentru perioada 2007-2013, accentuează preocuparea țărilor cu privire la întărirea relațiilor transfrontaliere prin elaborarea și implementarea unor proiecte comune finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (v. Anexele 7 și 7.1).
Există o serie de instrumente disponibile pentru a sprijini cooperarea transfrontalieră de-a lungul frontierelor externe ale UE cu țările candidate la UE și potențial candidate, sau cu așa numitele țări terțe: Norvegia, Elveția.
Pentru perioada 2007-2013, există două instrumente care sprijină cooperarea transfrontalieră de-a lungul frontierelor externe ale UE (Comisia Europeană, 2007-2013):
Instrument pentru Asistența de Preaderare (IPA) care sprijină, pe de o parte, cooperarea transfrontalieră dintre țările membre ale Uniunea Europeană și țările candidate sau potențial candidate la Uniunea Europeană (Anexa 8), iar pe de altă parte, cooperarea transfrontalieră dintre țările candidate și potențial candidate la UE.
Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (IEVP), care promovează cooperarea și integrarea economică dintre țările membre UE și țările partenere (Anexa 9), respectiv: Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Palestina, Federația Rusă, Siria, Tunisia și Ucraina.
Începând cu ianuarie 2007, Instrument pentru Asistența de Preaderare (IPA), înlocuiește o serie de programe ale Uniunii Europene, precum și Instrumentele financiare pentru țările candidate sau potențial candidate, și anume PHARE, PHARE CBC, ISPA, SAPARD, CARDS și instrumentul financiar pentru Turcia.
Instrument pentru Asistența de Preaderare se axează pe cinci probleme diferite (Comisia Europeană privind IPA 2007-2013):
asistență pentru tranziție și consolidarea instituțiilor;
cooperarea transfrontalieră dintre statele membre ale UE și celelalte țări eligibile pentru IPA;
dezvoltarea regională (dezvoltarea regională și economică, transport, mediu);
dezvoltarea rurală;
consolidarea capitalului uman și combaterea excluziunii.
Țările beneficiare IPA, se împart în două caregorii:
țările candidate la UE (Croația, Turcia, Macedonia) care sunt eligibile pentru toate cele cinci componente ale IPA
țările potențial candidate la UE, adică țările din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo) care sunt eligibile doar pentru primele două componente din cele cinci enunțate anterior.
Astfel, pentru perioada 2007 – 2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 10 programe de cooperare transfrontalieră, cofinanțate în cadrul componenței de cooperare transfrontalieră a Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA).
2.4. Euroregiunea. Aspecte teoretice
Prima Euroregiune apare începând cu 1958 la frontiera germano – olandeză, fiind prima recomandare a Consiliului Europei asupra cooperării transfrontaliere, care va genera Convenția cadru de la Madrid din 1966.
Euroregiunile au contribuit la dezvoltarea economică și cooperarea dintre țările din Europa de Vest și de Est (Anexa 10). O dată cu înființarea primei euroregiuni, de-a lungul frontierei germano-olandeze, în 1958, mai mult de 70 de entități transfrontaliere au început să funcționeze în Europa, sub acest nume. Acest lucru s-a realizat într-un proces accelerat, implicând majoritatea zonelor de frontieră ale Uniunii Europene.
Euroregiunea este o formă de cooperare transfrontalieră a două sau mai multe state care au o frontieră comună. De obicei, euroregiunile nu corespund nici unei instituții guvernamentale sau legislative, nu au putere politică, iar activitatea lor este limitată la competențele locale (autoritățile locale/regionale). Ele se constituie cu scopul de a promova interesele comune peste graniță și de a consolida standardele de viață ale populațiilor de frontieră.
2.4.1. Definirea euroregiunii
Popescu Corneliu-Liviu (Profesor la Universitatea din București, Facultatea de Drept), definește euroregiunile ca fiind „forme particulare de cooperare suprafrontalieră a colectivităților teritoriale locale. Ele presupun asocierea colectivităților teritoriale locale din două sau mai multe state vecine, formând o zonă unitară, caracterizată prin anumite particularități sau interese comune” (Popescu C. 1999:273).
Euroregiunile reprezintă „structuri teritoriale create în scopul intensificării cooperării interregionale și transfrontaliere, prin realizarea unui spațiu coerent de dezvoltare economică, științifică, socială și culturală” (Săgeată, 2002:143)
Dacă prima definiție pune-n evidență interesele comune ale principalilor actori care participă în procesul de cooperare transfrontalieră, cea de-a doua definiție pune accentul pe diversitatea domeniilor (economie, cultură etc.) în care se poate realiza o cooperarea transfrontalieră.
O definiție asemănătoare cu cea a lui Popescu (1999:273) este dată de Consiliului Europei, care prezintă euroregiunea ca fiind „o instituție transfrontalieră, ce înglobează actori publici și privați, care stabilesc relații de promovare transfrontalieră între autoritățile locale, regionale și naționale” (Ricq, 2005:5, după Hinfray, 2006:54). De asemenea, euroregiunea este o structură de cooperarea transfrontalieră bazată pe parteneriatul dintre administrațiile situate de-o parte și de alta a frontierei.
Comitetul Economic și Social European definește euroregiunile ca fiind „structuri permanente de cooperarea transfrontalieră între autoritățile regionale și locale aflate în vecinătate directă, situate de-o parte și de alta a frontierelor statale comune” (Avizul Comitetul Economic și Social European privind „Euroregiunile”, 2007/C 256/23).
Euroregiunile pot fi considerate drept unități teritoriale transfrontaliere, a căror obiectiv este acela de a crea un spațiu transfronatalier integrat prin politici specifice de amenajare a teritoriului, cuprinzând următoarele sectoare: economie locală, rețele sociale, activități culturale, instituții școlare, rețele de transport etc. Euroregiunile sunt considerate de Comisia Europeană drept element fundamental al politicii sale regionale și cea mai bună metodă de „unionizare” (Schack, 2001 după Sanguin 2004:52). Altfel spus, euroregiunile reprezintă expresia noilor strategii de dezvoltare pentru acele teritorii care au suferit de-a lungul timpului de o lipsă de investiții publice deoarece erau situate în zona frontalieră. (Sanguin 2004:52).
O definiție complexă găsim la Ilieș (2004:24) care prezintă euroregiunea ca o asociere benevolă, prin respectarea legislațiilor naționale și internaționale, a unor structuri teritorial administrative ale unor entități statale, de diferite nivele, în scopul eliminării izolaționalismului teritorial, al creării unui cadru de apropiere culturală sau de reconstruire a unor ansamble de acest tip și, nu în ultimul rând, de constituire a unor nuclee de dezvoltare economică în scopul realizării unui echilibru între centru și periferie, și, într-o fază mai avansată, a unor sisteme teritoriale funcționale.
Din punct de vedere teoretic, abordarea euroregiunii cunoaște două etape:
Anii 60-70 când euroregiunea reprezenta o asociere între regiunile frontaliere în vederea cooperării;
Anii 90, când euroregiunea este privită ca un spațiu al integrării europene și un teritoriu de guvernanță ;
Primul model de cooperare transfrontalieră, cea franco-germano-elvețian, plasează în centrul preocupării amenajarea teritoriului. Mai exact, euroregiunea reprezintă asocierea dintre două sau mai multe regiuni în vederea cooperării în materie de amenajare teritorială. Obiectivul constă în depășirea frontierelor naționale în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase la nivel transfrontalier (Wassenberg, 2003:59, după Hinfray 2006:55).
Începând cu anii 90, asistăm la un proces de accelerare a integrării europene și totodată la modificarea noțiunii de euroregiune. Astfel, euroregiunea e privită ca un rezultat al integrării economice, cu frontiere deschise care implică o trecere de la conceptul de economie a zonelor de frontieră la cel al unei economii transfrontaliere (R.Ratti, 1996, după Hinfray 2006:56).
Din punctul de vedere al lui Wassenberg (2003:517), regiunile transfrontaliere fac parte din procesul global de integrare economică, care în urma cooperării constituie spații dinamice în care integrarea se realizează mai rapid (Hinfray 2006:56).
În concepția lui Saez (Saez și al. 1997), euroregiunea reprezintă un “teritoriu de guvernanță”, accentul fiind pus pe legătura dintre cooperarea transfrontalieră și mondializare. Conceptul de guvernanță poate fi înțeles ca o formă de guvernare mai participativă și orizontală decît formele tradiționale cu un caracter ierarhic și vertical mai pronunțat. Acest mod de concepere a guvernanței este extrem de potrivit în cazul euroregiunilor, având în vedere că este vorba de soluții comune la probleme comune (C256/136, 2007:136).
“În general, mondializarea provoacă crearea de mari ansambluri funcționale, regionale și metropolitane, care structurează, la rândul lor, schimburile mondiale, dar care favorizează și o competiție tot mai strânsă între teritorii”( Hinfray 2006:56).
Raporturile dintre euroregiuni și puterea centrală par dificile deoarece autoritățile naționale sunt neîncrezătoare față de aceste structuri transfrontaliere. De exemplu, în Polonia și Cehia, guvernele centrale ezită să cedeze prerogative unor structuri transfrontaliere, temându-se de pierderea suveranității naționale în regiunile frontaliere. În schimb, în Europa Centrală euroregiunile sunt văzute ca niște factori de integrare care nasc sinergii (Balaha, Heimerl, 1996:31 după Hinfray 2006:57).
Comitetul Economic și Social European consideră că „euroregiunile și structurile similare ar trebui să aducă o contribuție esențială la aprofundarea procesului de integrare și construcție europeană (C256/136, 2007:136).
2.4.2. Caracteristici generale ale euroregiunilor
Dezvoltarea cooperării transfrontaliere necesită crearea de structuri transfrontaliere permanente și „de angajare”. Termenul de „structură transfrontalieră” nu implică întotdeauna crearea de noi organizații și, cu atât mai puțin, instituirea de entități juridice separate. Aceste structuri implică luarea unor măsuri legate de cooperarea între organismele existente și stabilirea unei multitudini de acorduri formale și informale. Există o serie de factori care facilitează sau împiedică crearea de structuri transfrontaliere (Ghid practic de cooperare transfrontalieră, 2000:12).
Tabelul 2.6. Factorii care facilitează sau împiedică crearea de structuri transfrontaliere
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor din Ghidul practic de cooperare transfrontalieră, 2000:12
Tipurile de structuri transfrontaliere cel mai des întâlnite sunt:
Euroregiunile, care reprezintă entități legal constituite, majoritatea dintre ele jucând un rol important în dezvoltarea și coordonarea programelor Interreg I, IIA și IIIA, (A – reprezentând cooperarea la nivel transfrontalier – vezi Tabelul 2.5);
Comunitățile de lucru (și organizații similare), care se bazează pe acorduri de lucru avînd capacități limitate și fiind rareori implicate în coordonarea programelor Interreg I, IIA (dar care au contribuit la alcătuirea și dezvoltarea proiectelor).
Tabelul 2.7. Structuri transfrontaliere – caracteristici
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor din Ghidul practic de cooperare transfrontalieră, 2000: 19-22
În scopul unei delimitări structurale cât mai clare, AEFR/AEBR a stabilit următoarele criterii privind identificarea unei Euroregiuni (Cots, 2008:9; Otocan, 2010:5; Medeiros, 2011:144):
O asociere compusă din autorități regionale/locale în vederea cooperării transfrontaliere de pe ambele părți ale frontierei unui stat;
organizații transfrontaliere cu secretariat permanent, echipă tehnică și administrativă, și mijloace financiare proprii;
asocieri, în baza dreptului privat, de organizații non-profit sau fundații, de-o parte și de alta a frontierei, în acord cu legile naționale respective;
asocieri, în conformitate cu legislația publică, bazate pe acorduri internaționale, care reglementează, de asemenea, calitatea de membru a autorităților regionale.
În conformitate cu o altă definiție, mai cuprinzătoare, invocată recent de către Asociația Europeană a Regiunilor Frontaliere, trăsăturile definitorii ale euroregiunilor sunt următoarele, (Cots, 2008:9):
Euroregiunile sunt structuri compuse din comunități regionale și locale situate de-o parte și de alta a frontierei;
Dețin un secretariat permanent și o echipă tehnică și financiară cu propriile lor resurse financiare;
Cooperarea nu se bazează pe măsuri izolate, ci pe dezvoltarea și trasarea unor strategii comune;
Cooperarea dintre parteneri se realizează pe ambele părți ale frontierei;
Deciziile sunt implementate în acord cu procedurile în vigoare de-o parte și de alta a frontierei, evitând posibilele conflicte la nivelul competențelor și structurilor;
Conținuturile cooperării sunt definite pe baza intereselor comune;
Reprezintă o platformă pentru relațiile transfrontaliere care se stabilesc între cetățeni, politicieni, instituții, agenții sociali și culturali, etc;
Aceste platforme sunt în general folosite pentru pregătirea și implementarea programelor și proiectelor, în special în cadrul inițiativei Interreg.
În tabelul de mai jos este prezentat mecanismul de implementare, funcționare și dezvoltare a unei euroregiuni.
Tabelul 2.8. Algoritmul unei bune euroregiuni
Sursa: Ilieș (2004:27) după André-Louis Sanguin, 2004.
Detalierea principalelor caracteristici (organizare, metode de lucru, componentele cooperării transfrontaliere) referitoare la euroregiuni a fost sintetizată în tabelul de mai jos.
Tabelul 2.9. Criterii de instituire a unei Euroregiuni
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor din Ghidul practic de cooperare transfrontalieră (2000:9).
Aria geografică a unei euroregiuni este determinată de gradul de integrare socio-economică și nu doar de unitățile sale administrative. Organismele unei euroregiuni transfrontaliere nu reprezintă o anexă a guvernului regional sau local, ci un nod central pentru organismele existente. Deși acestea reprezintă organismul central pentru desfășurarea tuturor activităților transfrontaliere la nivel regional/local, implementarea majorității activităților incluse în planurile sau programele transfrontaliere este efectuată de către autorități competente și de alte organizații în conformitate cu procedurile naționale (Gabbe, 2005:5).
2.4.3. Tipologia euroregiunilor
Din marea varietate de asocieri existente între regiunile frontaliere, Ilieș (2004:30-31) delimitează următoarele tipuri de euroregiuni:
Euroregiuni care includ unități administrativ teritoriale sau nivele de autoritate similare (municipalități/comune, județe, regiuni), ca de exemplu:
Euroregiunea Carpatica – include unități administrative-teritoriale asociate nivelului NUTS III, (deși apar diferențieri sub aspect demografic și al suprafeței): regiuni slovace, județe românești și maghiare, regiuni ucrainiene, voievodate poloneze.
Euroregiunea Siret-Prut-Nistru – cuprinde structuri teritorial administrative de tip județ (atât pentru România cât și pentru Republica Moldova)
Euroregiuni care sunt constituite din structuri mixte, poziționate pe nivele ierarhice și cu statute de funcționare diferite, cum ar fi:
Euroregiunea Mass-Rhine, la nivelul căreia sunt asociate provincii belgiene și olandeze ca Regio Aachen (Asociația municipialităților germane) și Comunitatea Germană din Belgia.
Euroregiunea Giurgiu-Ruse, care alături de municipialitățile Giurgiu și Ruse include și organizația neguvernamentală Agenția Municipală Energetică din Ruse.
Euroregiunea Dunăre-Criș-Tisa-Mureș este formată din județe de partea română și maghiară și o provincie autonomă de partea sârbă.
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar include două structuri identice de tip județ (NUTS III) și două asociații a localităților de frontieră, una constituită pe teritoriul județului Hajdú-Bihar și cealaltă în județul Bihor.
Asocieri de județe, orașe, comune, care pot fi asimilate structurilor de tip euroregional, ca de exemplu:
Euroregiunea germano-cehă (Elbe-Labe) este constituită din două asociații/societăți independente care au semnat un acord de cooperare: Kommunalgemeinschaft Oberes Elbtal/Osterzgebirge de partea germană și Klub Euroregion Labe de partea cehă.
Euroregiunea româno-bulgară (Dunărea de Sud) are la bază asocierea a două structuri frontaliere: Asociația municipalităților din Bulgaria și Asociația celor patru orașe din județul Teleorman.
2.4.4. Modele euroregionale
Din punctul de vedere al lui Baranyi (2003) se disting două modele de euroregiuni (Hinfray 2006:57).
un model macroregional;
un model microregional.
Modelul macroregional se bazează pe organizații euroregionale vaste care integrează structuri spațiale de un nivel intermediar (provincii, regiuni și departamente) a două sau mai multe state vecine. De obicei, există o corelație între dimensiunea euroregiunii și obiectivele avute în vedere. Astfel, euroregiunile mari urmăresc obiective limitate, deoarece sunt prea întinse și nu foarte bine definite. Obiectivele se rezumă la „promovarea înțelegerii mutuale și cuturale” sau „întărirea cooperării economice”.
Modelul microregional se bazează pe relațiile bilaterale, în special la nivel local, care se sprijină mai mult pe un model de aglomerare urbană. Astfel, euroregiunile cu o structură redusă își fixează obiective precise în diverse domenii de activitate: dezvoltare socio-economică, protecția mediului, turism etc.
Promovarea cooperării transfrontaliere prin euroregiuni se bazează pe:
Creșterea încrederii și toleranței, înțelegerii și relațiilor de bună vecinătate, în special în regiunile de graniță unde există minorități;
Îmbunătățirea capacității de furnizare a serviciilor publice și private de o parte și de alta a frontierei;
Gestionarea unor probleme care necesită eforturi comune: protecția mediului, diminuarea dezastrelor naturale și antropice, etc.;
Coordonarea politicilor de interes reciproc: planificare regională, dezvoltare urbană și rurală etc.;
Stabilirea organismelor de cooperare transfrontalieră pentru a se asigura că relațiile transfrontaliere sunt susținute și îmbunătățite.
2.4.5. Emergența și creșterea euroregiunilor
Deoarece euroregiunile au ca obiectiv impulsionarea de noi dinamici socio-economice unor teritorii îndelung menținute în poziție marginală, nu e de mirare că problematica euroregiunilor devine parte integrantă a paradigmei “centru-periferie”. Asfel, euroregiunile sunt pe cale de-a cuceri o centralitate vizibilă în perspectiva generală a Uniunii Europene. Istoria captivantă a euroregiunilor s-a concretizat prin mai multe valuri care, dinspre vest spre est, au acoperit actuala Uniune Europeană a celor 27 de state membre (Sanguin 2004:53):
Primul val de euroregiuni în cadrul Europei Occidentale se concretizează prin faimoasa Regio Basilienis, fondată în 1963, și rebotezată în zilele noastre TriRhena.
Al doile val de euroregiuni a avut loc chiar în inima centrului istoric al Uniunii Europene, adică în zonele frontaliere comune ale Benelux-ului, Germaniei și Franței. (Strüver 2000, după Sanguin 2004:53). Cele mai cunoscute dintre ele sunt Euroregio (1958), Rhein-Waal (1978), Saarlorlux (1995) și Pamina (1988).
Al treilea val de euroregiuni cuprinde zonele frontaliere dintre vechea Uniune Europeană și cele 10 noi țări membre intrate în Uniune în 2004. Este vorba de un grup de euroregiuni așezate între Germania și Polonia, între Austria și Republica Cehă, între Italia-Austria și Slovenia, între Italia-Slovenia și Croația.
Al patrulea val implică țări foste socialiste, regiuni cuprinse între Polonia și Republica Cehă, Slovacia și Republica Cehă, Polonia și Slovacia, Polonia și Belarus sau între ansamblul Ukraina-România-Ungaria-Slovacia. Cel mai semnificativ exemplu pentru a patra generație de euroregiuni este DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa), formată în jurul punctului triplu al frontierei dintre Româna-Ungaria-Serbia.
Euroregiunile nu sunt organisme filantropice. Primul lor obiectiv este crearea de spații de solidaritate și de rețele de relații transfrontaliere (Wilson și Donnan 1998, după Sanguin 2004:54). Un exemplu semnificativ, din punct de vedere al misiunilor și activităților unei euroregiuni, este dat de Euroregiunea Cieszyn Silesia (dintre Republica Cehă și Polonia) care este relevantă pentru obiectivele comune multor euroregiuni, și anume: schimburi de informații și de experiență în diverse probleme legate de piața muncii, planificarea urbană și rurală, ecologie, turism, circulația frontalieră etc. (Sanguin 2004:54).
Experiența euroregională a arătat că o euroregiune pentru a fi eficace și operațională, nu trebuie să fie prea mare ca suprafață și populație. Succesul multor euroregiuni din cadrul Uniunii Europene se leagă tocmai de capacitatea lor de-a se dezvolta prin procese de tip bottom-up, adică procese care pleacă mai degrabă de la baza locală decât de la decizii emanând din vârful statului. Euroregiunea nu este o altă împărțire a statului-națiune, (chiar dacă sunt create și administrate pe o bază locală și nu dirijate din capitala națională), deoarece populația euroregională e loială statului de care aparține. Astfel, populațiile frontaliere nu doar că-și acceptă propriii vecini, ci decid să construiască cu aceștia o relație perenă, încetând să mai fie victimele „naționalismelor sterile” pentru care frontiera nu era decât barieră și obstacol (Sanguin 2004:54).
2.4.6. Sectoarele de implicare ale euroregiunilor
Charles Ricq, în lucrarea Manuel de la coopération transfrontalière, Université de Genève, prezintă cinci sectoare de activitate în cadrul cooperării transfrontaliere (Ricq, 2000:26-32):
Sectoarele mediului, agriculturii și amenajării teritoriului;
Sectoarele transporturilor, securității și telecomunicațiilor;
Sectorul economiei și al mâinii de lucru;
Sectorul populațiilor frontaliere: protecția socială, sănătatea;
Sectoarele educației, cercetării și culturii.
Sectoarele mediului, agriculturii și amenajării teritoriului (Ricq, 2000:26-27)
Acțiunile intreprinse pentru a face față problemelor poluării, degradării și utilizării optimale a solului sunt:
Studii asupra poluării și tratării diverselor tipuri de deșeuri;
Programe de protecție și de gestiune a mediului natural;
Înființarea de parcuri naturale transfrontaliere;
Inițiative comune privind calitatea apei, a râurilor și lacurilor etc.
Sectoarele transporturilor, securității și telecomunicațiilor (Ricq, 2000:28)
Pentru a răspunde problemelor din domeniul transportului se realizează o serie de studii cu privire la: mijloacele de optimizare a liniilor feroviare și a transporturilor în comun, traficul aerian interregional, etc.
Pentru asigurarea securității și fluidității traficului se fac demersuri pentru adoptarea unor măsuri și recomandări referitoare la alerta transfrontalieră, la asistență transfrontalieră în cazul serviciilor de urgență (pompieri, protecție civilă) etc.
În domeniul telecomunicațiilor se iau următoarele măsuri:
tarife telefonice preferențiale pentru regiunea transfrontalieră;
distribuirea curierului transfrontalier fără a se trece prin marile centre naționale etc.
Sectorul economiei și al mâinii de lucru (Ricq, 2000:28-30)
În acest sector al cooperării transfrontaliere, se disting acțiunile legate de:
Agregatele economice (teoria keyneziană) într-o viziune transfrontalieră: producție și venit; consum, investiții, economii; import, export;
Fluxurile economice: libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor, persoanelor;
Actorii economici, publici și privați, surse de creare de locuri de muncă.
Printre acțiunile transfrontaliere legate de sectorul economiei și al locurilor de muncă se pot menționa:
Stabilirea de statistici comune;
Urmărirea fluxurilor financiare interbancare transfrontaliere;
Ghiduri practice juridice conținând posibilități de cooperare transfrontalieră, etc.
În ceea ce privește locurile de muncă și mâna de lucru transfrontaliere se realizează demersuri cu privire la:
Publicarea de ghiduri cu toate drepturile și obligațiile pe care le are un muncitor transfrontalier;
Stabilirea de fișiere comune privind șomajul transfrontalier;
Echivalare, formare profesională, etc.
Cu privire la dezvoltarea industriei se stabilesc relații transfrontaliere permanente între intreprinderi și centrele de cercetare tehnologică, se încheie acorduri transfrontaliere pentru atragerea investițiilor etc.
În domeniul tehnologiei se realizează transferuri de tehnologie și lansare de programe specifice pentru restructurarea orașelor frontaliere (de exemplu europolul transfrontalier de la Longwy).
În sectorul turismului, cooperarea transfrontalieră vizează crearea de produse turistice comune, publicarea de ghiduri turistice, prezența comună la târguri și expoziții, armonizarea statisticilor cu privire la gradul de ocupare și structurile de cazare.
Sectorul populațiilor frontaliere: protecția socială, sănătatea (Ricq, 2000:30)
Protecția socială a populațiilor frontaliere:
Editarea de ghiduri ale serviciilor sociale destinate populațiilor aflate de-o parte și de alta a frontierei;
Studii referitoare la primirea pensiilor alimentare etc.
Muncitori frontalieri:
Ameliorarea asigurării sociale a muncitorilor transfrontalieri (principiul adăugării cotizațiilor);
Simplificarea trecerii frontierelor;
Convenții între casele de sănătate referitoare la cheltuielile de tratament ale muncitorilor frontalieri etc.
Infrastructurile de sănătate:
Inițierea unui plan de asistență mutuală în caz de catastrofe;
Editarea unei hărți sanitare cu principalele centre spitalicești;
Schimb de personal medical etc.
Sectoarele educației, cercetării și culturii (Ricq, 2000:31-32)
Din punctul de vedere a lui Ricq, cooperarea transfrontalieră în acest sector este cea mai avansată, chiar dacă implică diverse domenii de activitate:
Educație și formare:
Schimb de responsabili privind educația;
Cooperare diversificată între universități;
Programe de învățare și perfecționare a limbii populației frontaliere vecine;
Recunoașterea reciprocă a diplomelor etc.
Infrastructurile socio-culturale:
Ghiduri culturale cu privire la organismele active, biblioteci, anuare culturale;
Organizarea de schimburi culturale, concerte comune, diverse spectacole, turnee interregionale etc.
Cultură și regiune:
Decernarea de premii unor personalități care au efectuat o acțiune în favoarea regiunii transfrontaliere;
Dezvoltarea de itinerarii culturale bilingve;
Editare de cărți, ghiduri , atlase transfrontaliere etc.;
Telecomunicații:
Instituții transfrontaliere de formare a profesiilor din mass-media;
Realizarea de emisiuni de radio interregionale;
Urmărirea în comun a evenimentelor transfrontaliere etc.
Sectorul sportului și al organizării timpului liber:
Promovarea manifestărilor sportive transfrontaliere;
Publicarea ghidurilor de schimburi sportive etc.
2.5. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul euroregiunilor. Cazul României
Pentru dezvoltarea optimă a unei euroregiuni se ține cont de stabilitatea economică, aspectele culturale comune și moștenirea istorică.
Colaborarea în cadrul euroregiunilor contribuie la crearea unor legături directe între regiunile și comunitățile aflate pe de o parte și de alta a frontierei. Cooperarea transfrontalieră prin euroregiuni se bazează pe următoarele obiective (MAE, http://www.mae.ro/node/1513):
creșterea încrederii și toleranței, înțelegerii și relațiilor de bună vecinătate, în special în regiunile de graniță unde există minorități;
îmbunătățirea eficienței și capacității de furnizare de servicii cetățenilor prin asocierea facilităților și serviciilor publice și private, de o parte și de alta a frontierelor;
gestionarea unor probleme care implică responsabilitate, coordonare și acțiuni comune: protecția mediului, diminuarea vulnerabilității la dezastrele naturale sau antropice, etc;
coordonarea politicilor de interes reciproc, cum ar fi cele din domeniul planificării regionale, dezvoltarea urbană și rurală, protecția împotriva inundațiilor;
stabilirea organismelor de cooperare transfrontalieră pentru a se asigura că relațiile transfrontaliere sunt susținute și îmbunătățite.
Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr.120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenției-cadru europene asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau autorităților teritoriale, adoptată la Madrid, la 21 mai 1980, constituie cadrul legislativ de desfășurare a acțiunilor de cooperare transfrontalieră de către autorități și comunități locale din țara noastră. Conform prevederilor Convenției de la Madrid, cooperarea transfrontalieră vizează întărirea și dezvoltarea raporturilor de vecinătate între colectivități sau autorități teritoriale ce depind de două sau mai multe părți contractante, precum și încheierea de acorduri și înțelegeri utile în acest scop (conform Ministerului Afacerilor Externe).
Modelul euroregional a favorizat o colaborare activă a țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est, România participând la constituirea și dezvoltarea cooperării în cadrul a 12 euroregiuni.
Tabelul 2.10. Euroregiunile în care România este partener
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor oferite de MAE.ro, disponibile pe site-ul: http://old.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7283&idlnk=1&cat=3
Urmărind apariția celor 12 euroregiuni în care România este partener observăm că toate au luat ființă înaintea aderării României la Uniunea Europeană, ceea ce accentuaeză dorința de cooperare dintre România și țările vecine.
Euroregiunea Carpatica a luat ființă în 1993 la Debrecen, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de externe și a administrațiilor locale din trei țări: Polonia, Ucraina și Ungaria, România fiind inclusă în acestă euroregiune în anul 1997, iar Slovacia în 1999.
Tot în 1997, România a semnat acordul cu privire la constituirea Euroregiunii Dunăre – Criș – Mureș – Tisa, iar la un an mai târziu, în 1998, acordul cu privire la constituirea Euroregiunii Dunărea de Jos.
În 2000, România semnează o nouă convenție cu privire la constituirea Euroregiunii Prutul de Sus.
Relația dintre România și Bulgaria se adâncește în anul 2001, prin semnarea a trei conveții care au condus la crearea a trei euroregiuni de-a lungul frontierei dintre cele două țări, respectiv: Euroregiunea Giurgiu-Ruse, Euroregiunea Dunărea de Sud și Euroregiunea Dunărea Inferioară.
În anul 2002 aprofundarea relațiilor dintre România și țările vecine continuă prin semnarea a altor 4 acorduri cu privire la crearea a încă 4 euroregiuni: Euroregiunea Dunărea 21, Danubius, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru, Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar.
În anul 2005, la Vidin, au fost semnate Acordul de Asociere și Statutul Euroregiunii Dunărea de Mijloc – Porțile de Fier de către România, Bulgaria și Serbia.
În perioada de programare 2007-2013, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului gestionează, prin intermediul Direcției de Cooperare Teritorială Internațională (DCTI) și Direcției Generale de Dezvoltare Teritorială (DGDT), 11 programe de cooperare teritorială europeană la care participă și România, din cadrul cărora 6 programe se desfășoară la nivel transfrontalier. Astfel, activitatea din cadrul euroregiunilor se intensifică după aderarea României la Uniunea Europeană prin adoptarea celor 6 Programe de cooperare transfrontalieră de către Comisia Europeană.
Proiectele de turism inițiate și finalizate în perioada 2007 – 2011, la nivel transfrontalier, reprezintă un important factor în dezvoltarea euroregiunilor. Șirul proiectelor lansate în domeniul turismului continuă și în anul 2012 (conform informațiilor prezente în diverse articole din presă) pe de o parte cu scopul dezvoltării regiunilor frontaliere/ transfrontaliere, iar pe de altă parte cu scopul întăririi relațiilor transfrontaliere.
CAPITOLUL III. ROLUL TURISMULUI ÎN DEZVOLTAREA EUROREGIUNII BIHOR – HAJDÚ-BIHAR. O ANALIZĂ STATISTICĂ
3.1. Rolul turismului în dezvoltarea euroregiunilor
Din punctul de vedere al lui Roșcovan (2010:49), și nu numai, regiunile transfrontaliere se asociază cu noțiunea de euroregiune, (aceasta fiind cea mai întâlnită structură transfrontalieră în cadrul cooperării transfrontaliere).
Turismul reprezintă o componentă importantă a strategiilor de dezvoltare a regiunilor transfrontaliere, deoarece turismul contribuie la promovarea unor game diverse de activități economice în cadrul euroregiunilor. Astfel, turismul poate avea rol de catalizator în dezvoltarea regiunilor frontaliere, contribuind la dezvoltarea unor domenii variate, precum (AEBR, CAP. C4, 2000:80-81):
dezvoltarea economică regională prin diversificarea economiei regionale și generarea de activități economice și de venit suplimentar, direct în sectorul turistic și indirect prin crearea de noi piețe pentru produsele și serviciile locale;
dezvoltarea pieței regionale a forței de muncă prin crearea de noi locuri de muncă și de oportunități de angajare alternativă, ceea ce poate ajuta la rezolvarea problemelor locurilor de muncă în regiunile transfrontaliere;
dezvoltarea infrastructurii și a dotărilor; turismul modern solicită o infrastructură și servicii de înaltă calitate, incluzând o rețea de drumuri, căi ferate, aeroporturi, centre de informare turistică, facilități de cazare și agrement;
amplasarea investițiilor și a afacerilor; existența unei infrastructuri adecvate și a facilităților combinate cu o calitate înaltă a vieții și a mediului conduc la creșterea atractivității regiunii transfrontaliere în ceea ce privește crearea de noi IMM-uri.
Strategiile de dezvoltare a turismului stabilite în vederea dezvoltării regiunilor transfrontaliere trebuie să aibă în vedere nu doar efectele pozitive ale turismului (amintite anterior), ci și efectele negative ale acestuia asupra mediului, comunităților locale etc., aspecte care nu trebuie neglijate în managementul proiectelor de turism.
Pentru a asigura o cooperare puternică la nivel transfrontalier, trebuie depășită ideea de competiție între regiunile frontaliere, ceea ce va permite diversificarea produselor și serviciilor turistice și totodată dezvoltarea regiunii transfrontaliere. Măsura în care turismul poate fi un factor catalizator pentru dezvoltarea economică în regiunile transfrontaliere depinde de caracteristicile regiunii (zonă de coastă, munte, zonă cu apă termală, patrimoniu cultural, etc.), de resursele turistice existente în regiune și de importanța alocată promovării turismului și cooperării transfrontaliere (AEBR, CAP. C4, 2000:81).
În urma desfășurării Conferinței anuale în cadrul proiectului LACE, (în 1999 în Joensuu), pe tema reconcilierii oportunităților de dezvoltare cu interesele mediului și ale agriculturii, s-au concluzionat următoarele: „Favorizarea formelor de dezvoltare sustenabilă a turismului înseamnă,…, că activitățile nefaste mediului, resurselor naturale sau agriculturii trebuie evitate. Astfel se va realiza o coexistență armonioasă între turism și agricultura desfășurată în deplină armonie cu mediul”. De asemenea, în timpul Conferinței, a fost accentuat rolul important al turismului pentru regiunile transfrontaliere, evidențiindu-se următoarele aspecte (AEBR, CAP. C4, 2000:83-84):
Turismul este un element esențial în dezvoltarea economică a regiunilor frontaliere/transfrontaliere;
Accentul trebuie pus pe dezvoltarea infrastructurii adecvate care să ajute regiunile transfrontaliere să-și maximizeze potențialul turistic;
Calitatea produsului turistic trebuie îmbunătățită în majoritatea regiunilor pentru a maximiza valoarea sporită a sectorului turistic;
Strategiile comune de marketing și existența unor rețele consolidate de sprijin pentru turism trebuie să constituie priorități ale tuturor eforturilor care se vor depune în viitor în domeniul turismului transfrontalier.
Problemele legate de turism, mediu și infrastructură în regiunile transfrontaliere tind să fie interdependente. Nu doar interdependența turismului și a politicilor de mediu influențează procesul de dezvoltare frontalieră/transfrontalieră, ci și sinergia care poate fi câștigată din cooperarea transfrontalieră în ambele domenii. Calitatea mediului unei regiuni (aer, apă, clădiri, infrastructură etc.) reprezintă un aspect cheie în viața locuitorilor și are o influență mare asupra potențialului dezvoltării unor activități economice noi și asupra locurilor de muncă existente și nou create. Astfel, un mediu de înaltă calitate (curat, atrăgător), este întotdeauna un factor important în dezvoltarea și menținerea turismului în regiunile frontaliere/transfrontaliere (AEBR, CAP. C5, 2000:104).
3.2. Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
3.2.1. Constituirea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Bazele colaborării au fost puse prin intermediul documentului intitulat Concepția și programul de dezvoltare a regiunii transfrontaliere româno-ungare, elaborat prin programul PHARE CBC în anul 2000. În urma acestui document s-a conturat ideea cu privire la înființarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, care să se bazeze pe relații directe bilaterale, adaptate la strategia de dezvoltare a regiunii.
Tabelul 3.1. Etape parcurse în crearea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor prezentate de Consiliul Județean pe site-ul: http://www.cjbihor.ro/index.php?act=euroregiune
Astfel, conform Consiliului Județean Bihor,
constituirea Euroregiunii a avut ca scop stimularea unor noi căi de cooperare între comunitățile celor două țări, conform obiectivelor stabilite:
menținerea și dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate;
identificarea domeniilor potențiale de cooperare transfrontalieră;
organizarea și coordonarea activităților menite să promoveze cooperarea în domeniile stabilite;
implementarea programelor concrete în domeniile de interes reciproc;
promovarea colaborării Euroregiunii cu alte organizații internaționale;
sprijinirea membrilor Euroregiunii în procesul de integrare europeană.
3.2.2. Atracțiile turistice ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Atracțiile turistice din județul Bihor
Dacă vorbim de județul Bihor, putem prezenta o varietate de atracții turistice: pe de o parte vorbim de atracțiile naturale ale zonei, iar pe de altă parte de atracțiile create de mâna omului (Könyves et all, 2011:15-24).
Printre atracțiile naturale amintim: apele termale, zona muntoasă, parcurile naționale, rezervațiile naturale precum și râurile și lacurile existentente.
Cele mai cunoscute izvoare de apă termală sunt cele din Băile Felix și Băile 1 Mai, stațiuni renumite situate în apropierea orașului Oradea. Comuna Tinca, situată la 40 de kilometri de Oradea este cunoscută atât pentru apele termale existente în zonă, cât și pentru izvorul de ape minerale carbogazoase.
Alte zone cunoscute pentru apele minerale necarbogazoase sunt: Stâna de Vale, Pădurea Neagră și Tămășeu. Aceste ape termale și minerale reprezintă o importantă resursă în dezvoltarea turismului de sănătate în județul Bihor.
Zona muntoasă a județului, cunoscută sub numele de Munții Apuseni (compus din Munții Plopiș, Pădurea Craiului, Codru Moma și Bihor-Vlădeasa) reprezintă o adevărată atracție turistică a județului datorită atât numărului impresionant de peșteri (Peștera Urșilor, Peștera Vânturilor, peștera Ungurul Mare, Peștera Meziad, Peștera Vadul Crișului) și avene cu gheață (Ghețarul Focul Viu, Borțig, Bârsa, Vârtop) cât și stațiunilor montane renumite prin pârtiile de schi existente: Vârtop-Arieșeni, Stâna de Vale, Valea Bogăi etc.
Rezervația Pădurea Rădvani, Parcul Natural Cefa și Parcul Național Criș-Mureș au fost declarate rezervație naturală transfrontalieră. La nivelul județului Bihor se găsesc peste 60 de rezervații naturale, printre care: Cetățile Ponorului, Groapa Ruginoasă, Platoul Padiș, Poiana Florilor, Peștera Meziad, Pârâul Peța, Parcul Natural Munții Apuseni.
Printre atracțiile antropice enumerăm, pe de o parte: monumentele arhitecturale și istorice, centrele religioase și locurile sfinte, muzeele, tradițiile și obiceiurile populare, gastronomia, iar pe de altă parte: organizarea de evenimente, conferințe, activități de petrecere a timpului liber și concursuri sportive.
Cele mai renumite cetăți din județul Bihor sunt Cetatea din Oradea și Cetatea Biharia. Pe lângă cele două monumente istorice se găsesc și câteva ruine ale unor cetăți medievale: Cetatea din Pomezeu, Ruinele cetății de la Șoim, Cetatea Salontei, Cetatea Șoimuș, Cetatea medievală Casa Zmăului.
În Oradea, se găsesc o serie de clădiri impunătoare construite în stiluri diferite (eclectic, baroc, secesionist): Palatul Baroc, Palatul Vulturul-Negru, Palatul Episcopal Greco-Catolic, Primăria etc., toate aceste clădiri reprezentând centrul istoric al orașului. De asemenea, construcțiile cu caracter religios (Biserica cu Lună, Biserica reformată din Remetea, Mănăstirea Sfintei Cruci) reprezintă o adevărată atracție pentru turiști. Un alt punct de atracție este Muzeul Țării Crișurilor, care este cel mai impunător muzeu din județ.
La nivelul orașului Oradea se organizează diverse evenimente de-a lungul anului: Festum Varadinum, Zilele Cetății Oradea, Toamna Orădeană; de asemenea, și în cadrul localităților din județ se desfășoară o serie de festivaluri tradiționale: Festivalul Salcâmului în Floare și Festivalul Bătutului Nucilor în Valea lui Mihai, Sărbătoarea Sfintei Mării la Izbuc, Festivalul Cireșului la Palota, Festivalul Vinului în Săcuieni, Festivalul cartofilor la Șinteu etc.
Renumita stațiune Băile Felix este gazda nenumăratelor conferințe naționale și internaționale oragnizate de-a lungul anului.
Printre activitățile de recreere întâlnite la nivelul județului Bihor, putem aminti următoarele activități sportive: ciclism, alpinism, rafting, călărit, schi etc.
Atracțiile turistice din județul Hajdú-Bihar
Printre atracțiile naturale întâlnite la nivelul județului se remarcă resursele balneare și termale, parcurile naționale și rezervațiile naturale (Könyves et all, 2011:10-15).
Astfel, la nivelul județului Hajdú-Bihar cele mai renumite stațiuni balneo climatice sunt Debrecen și Hajdúszoboszlo. Pe lângă aceste stațiuni, se afirmă și localitățile Puspokladany, Balmazujvaros și Berettyoujfalu care dispun de băi termale amenajate. De asemenea, Parcul Național Hortobagy (cuprins în Patrimoniul Mondial al UNESCO, din 1999), situat în județulul Hajdú-Bihar, reprezintă o veritabilă perlă a județului, fiind primul parc național al Ungariei.
Printre atracțiile antropice amintim pe de o parte: monumentele arhitecturale și istorice, centrele religioase și locurile sfinte, tradițiile și obiceiurile populare, gastronomia, iar pe de altă parte: organizarea de evenimente, conferințe, activități de petrecere a timpului liber și concursuri sportive.
Cele mai renumite monumente arhitecturale din zonă sunt: Primăria și Prefectura din Debrecen, Podul cu nouă găuri din Hortobagy, Casele memoriale ale personalităților (Ady, Arany, Petofi etc.), parohii, biserici etc. Orașul Debrecen joacă un rol important în turismul religios, în trecut fiind chiar oraganizatorul unor evenimente religioase importante: summit-ul mondial al reformaților, vizita papei. Pe lângă orașul Debrecen, aproape fiecare localitate are o biserică sau parohie.
Prin meseriile străvechi (olărit, sculptat, brodat etc.) practicate în zonele din județ se realizează adevărate comori etnografice care sunt expuse în diverse muzee și în case țărănești tradiționale.
Ansamblurile de dansuri și muzică din județ sunt mesagerii tradițiilor artistice din acestă zonă. Printre evenimentele de talie internațională realizate la nivelul județului amintim: Festivalul Național și Internațional de Dansuri pentru Copii, Festivalul Internațional al Corurilor Bartok Bela și Festivalul Fanfarelor Militare.
Printre sporturile practicate în această regiune se enumeră: ciclismul, echitația, pescuitul etc.
3.3. Analiză statistico-economică a activității hoteliere din județele Bihor și Hajdú-Bihar în contextul dezvoltării (euro)regionale
În prima parte a studiului se realizează o analiză cu privire la evoluția numărului de turiști, în cadrul structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar.
Studiul vizează trei aspecte importante, cu privire la:
prezentarea evoluției numărului de turiști în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar;
realizarea unei comparații cu privire la numărul turiștilor autohtoni înregistrați în cadrul celor două județe componente ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar;
realizarea unei comparații privind numărul turiștilor străini înregistrați în cadrul celor două județe componente ale Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Graficul 3.1. Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Sursa: realizat de autor pe baza datelor culese de pe site-urile: https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR104B (Bihor) și http://www.ksh.hu/docs/hun/xstadat/xstadat_eves/i_oga012.html (Hajdú-Bihar)
La nivelul județului Hajdú-Bihar, în 2009, numărul total al turiștilor înregistrează o scădere de 12% față de 2008, o scădere care se diminuează în 2010 cu 0.42%. În 2011 se înregistrează cel mai mic număr de turiști, din cadrul perioadei analizate (2008-2011), rezultând o scădere de 16,23% față de 2008.
În perioada analizată (2008-2011) în cadrul județului Bihor se observă următoarea situație:
în 2009 se înregistrează o scădere de 11%, scădere care se amplifică în 2010 cu încă 4 % (rezultând o scădere de 15% față de 2008);
în 2011 se observă o revenire la situația din 2008, înregistrându-se un număr de 228.356 de persoane.
Comparând valorile din cele două județe observăm, de-a lungul perioadei analizate, o redresare la nivelul județului Bihor, în 2011 revenindu-se la situația din 2008.
Dacă comparația se realizează, independent, pe fiecare an împarte, observăm că în fiecare an, la nivelul județului Hajdú-Bihar, se înregistrează un număr mai mare de turiști, cu aproximativ 21% (în 2008 și 2009), respectiv 23% (în 2010) față de județul Bihor. În anul 2011, valoarea înregistrată, la indicatorul cu privire la numărul total al turiștilor în Județul Bihor, este mai mică cu doar 5% față de valorile înregistrate la nivelul județului Hajdú-Bihar (distanța dintre valori diminuându-se cu aproximativ 16% față de anii anteriori), datorită faptului că numărul turiștilor din județul Hajdú-Bihar a înregistrat o scădere continuă, pe când la nivelul județului Bihor se observă o revenire spectaculoasă la valorile din 2008.
Graficul 3.2. Sosiri ale turiștilor autohtoni în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Sursa: realizat de autor pe baza datelor culese de pe site-urile: https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR104B (Bihor) și http://www.ksh.hu/docs/hun/xstadat/xstadat_eves/i_oga012.html (Hajdú-Bihar)
De-a lungul perioadei analizate (2008-2011), la nivelul județului Hajdú-Bihar se observă o scădere a numărului de turiști maghiari, astfel:
în 2009 numărul turiștilor români scade cu 9,74% față de 2008, o scădere care este diminuată cu 1,4% în 2010;
în 2011, se înregistrează o scădere de 16,94%, fiind cea mai mare scădere față de 2008.
În perioada 2008-2010, în cadrul județului Bihor, numărul turiștilor români înregistrează, față de 2008, o scădere de 13,28% (în 2009), respectiv 17,68 (în 2010), scăderea din 2010 fiind diminuată cu 12,57% în 2011.
În ambele județe se observă o diminuare a numărului de turiști autohtoni, datorită crizei economice din 2008-2009 care a condus la creșterea numărului de disponibilizări din majoritatea domeniilor și astfel la scăderea puterii de cumpărare a multor familii, ceea ce a determinat diminuarea achizițiilor de pachete turistice.
Graficul 3.3. Sosiri ale turiștilor străini în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (UM: Număr persoane)
Sursa: realizat de autor pe baza datelor culese de pe site-urile: https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR104B (Bihor) și http://www.ksh.hu/docs/hun/xstadat/xstadat_eves/i_oga012.html (Hajdú-Bihar)
La nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, se observă o diferență uriașă între numărul turiștilor străini înregistrați în Bihor față de Hajdú-Bihar. Astfel, în cadrul perioadei analizate, numărul turiștilor străini înregistrați în Hajdú-Bihar este mai mare cu aproximativ 50-54%, (în 2009, 2010) și cu 64% în 2011, față de valorile înregistrate în județul Bihor. Acest fapt se datorează pe de o parte faptului că pachetele turistice din Hajdú-Bihar sunt mai diversificate și chiar personalizate (pachete turistice pentru tineri căsătoriți, pachete turistice pentru pensionari, reduceri pentru copii (chiar și până la 10 ani), servicii suplimentare (pe lângă masă și cazare) incluse gratuit în majoritatea pachetelor turistice (masaj, turul orașului, o cină romantică, bilete gratuite la renumitul ștrand din Hajdúszoboszlo etc.) iar pe de altă parte raportul calitate-preț (în cazul ofertelor turistice) este mai bun în Hajdú-Bihar decât în Bihor.
Studiul continuă cu analiza activității unităților hoteliere din Bihor și Hajdú-Bihar, pornind de la datele obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, pentru județul Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen, pentru datele din Hajdú-Bihar.
Analiza se derulează între 2008-2011, urmărind indicatorii cu privire la:
numărul unităților active;
cifra de afaceri;
cheltuieli cu personalul ocupat;
personalul ocupat;
investițiile brute în bunuri corporale.
Indicatorii de mai sus sunt datele care au putut fi obținute din ambele surse, ca date comune, urmărite atât de partea română, cât și de cea maghiară.
Analiza statistico-economică cuprinde următoarele etape:
prezentarea datelor în cadrul unui tabel, inițial într-o formă brută și ulterior într-o formă prelucrată pe baza cursurilor medii anuale de schimb ale leului și forintului față de euro în perioada 2008-2011;
prezentarea evoluției indicatorilor sub formă de grafice;
introducerea unui indicator de eficiență și urmărirea acestuia, pentru a pune în evidență aspectele calitative ale evoluției.
Tabelul 3.2. Indicatorii analizați cu privire la activitatea unităților hoteliere din Bihor și Hajdú-Bihar (valori brute)
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
Notații:
Nrua – numărul unităților active;
CA – cifra de afaceri;
Chpers – cheltuieli cu personalul ocupat;
Nrpersocup – personalul ocupat;
IBBC – investițiile brute în bunuri corporale.
Se poate observa că în forma brută (Tabelul 3.2.) nu se pot face comparații directe decât în cazul numărului unităților active și a personalului ocupat. Astfel, un prim pas în rezolvarea acestei probleme îl constituie prelucrarea datelor brute, în primul rând prin aducerea lor într-o formă comparabilă.
Deoarece atât cifra de afaceri, cât și investițiile brute în bunuri corporale sunt exprimate, inițial, în monedele naționale ale celor două țări, am folosit cursurile medii anuale de schimb ale celor două monede față de euro, pentru a le aduce în unități de măsură comparabile. Sursele de informații, pentru acestea, au fost site-urile Băncii Naționale Române, pentru cursul mediu anual leu/euro și Magyar Nemzeti Bank, pentru cursul mediu anual forint/euro.
Tabelul 3.3. Cursurile medii anuale de schimb ale leului și forintului față de euro (2008-2011)
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de pe site-urile Băncii Naționale Române, (pentru cursul mediu anual leu/euro) și Magyar Nemzeti Bank, (pentru cursul mediu anual forint/euro).
În urma calculării cursurilor medii anuale de schimb ale leului și forintului față de euro, (perioade 2008-2011), se realizează un nou tabel, care va cuprinde valorile rezultate în urma prelucrării datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Bihor și de Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
Tabelul 3.4. Indicatorii analizați cu privire la activitatea unităților hoteliere din Bihor și Hajdú-Bihar (valori prelucrate)
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
Din analiza datelor prezentate în tabelul 3.4., observăm că județul Bihor are un număr mai redus (aproximativ cu 30%) al unităților cu activitate hotelieră față de județul Hajdú-Bihar, și totuși, numărul personalului ocupat este mai mare cu aproape 40%, fenomen pe care-l observăm și în cazul cifrei de afaceri. De asemenea, investițiile brute în bunuri corporale în județul Bihor sunt cu aproximativ 60% (în 2008 și 2009), și chiar cu 80% (în 2011) mai mari față de județul Hajdú-Bihar.
Concluzia care se poate desprinde de aici este faptul că unitățile cu activitate hotelieră din județul Bihor sunt mai mari decât cele din Hajdú-Bihar și au o poziție de monopol local mai puternică decât unitățile din Hajdú-Bihar, pe de o parte datorită Stațiunilor Băile Felix și 1 Mai, iar pe de altă parte datorită reliefului muntos de pe teritoriul județului Bihor, inexistent în Hajdú-Bihar.
Totuși, cheltuielile cu personalul, în județul Bihor, în expresie absolută, sunt mai mici decât cele din Hajdú-Bihar, personalul de acolo fiind deci mai bine plătit de aproape două ori decât cel din Bihor.
Avantajul utilizarii graficelor, în locul tabelelor este acela că oferă observatorilor o imagine mai rapidă și mai ușor de înțeles. Astfel, fiecare variabilă este prezentată într-un grafic, cuprinzând valorile înregistrate, procentual, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar de către județe Bihor și Hajdú-Bihar, în perioada analizată (2008-2011).
Analiza numărului unităților active
Graficul 3.4. Numărul unităților cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
La nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, se observă, de-a lungul perioadei analizate, că ponderea unităților de cazare hotelieră din Hajdú-Bihar este mult mai mare decât cea din Bihor.
În anul 2008, ponderea unităților de cazare din județul Hajdú-Bihar este mai mare cu aproximativ 28% față de județul Bihor. Acestă diferență se diminuează în 2009, cu 10.76%, înregistrându-se o creștere de 23,81% în Bihor comparativ cu 4,20% în Hajdú-Bihar.
În anul 2010, chiar dacă numărul unităților de cazare scade în ambele județe, tot județul Hajdú-Bihar deține ponderea mai mare, având cu 22.34% mai multe unități de cazare decât județul Bihor. Acestă pondere crește, în 2011, cu aproximativ 1,76%, numărul unităților de cazare din Hajdú-Bihar fiind cu 3.61% mai mare (comparativ cu 2010) decât în Bihor.
Analiza cifrei de afaceri a unităților cu activitate hotelieră
Graficul 3.5. Cifra de afaceri a unităților cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
Chiar dacă, numărul unităților de cazare din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar înregistrează o pondere mai mare în județul Hajdú-Bihar (o medie de 23%), nu putem afirma același lucru în legătură cu cifra de afaceri.
Observăm că, în 2008, cifra de afaceri a unităților cu activitate hotelieră din județul Bihor este mai mare cu 24,24%. În 2009, acestă pondere crește cu 3,58%, chiar dacă în ambele județe se înregistrează o scădere a cifrei de afaceri, (în Bihor cu 9,86% iar în Hajdú-Bihar cu 16,47%).
În 2010, cifra de afaceri a unităților cu activitate hotelieră din județul Bihor este mai mare cu 19,18%, fiind în scădere față de 2008 și 2009, datorită faptului că cifra de afaceri înregistrată în Hajdú-Bihar a crescut cu 6.25%, în timp ce în județul Bihor a scăzut cu 10,44%.
În 2011, ponderea cifrei de afaceri din Județul Bihor este de 65,37%, adică cu 30,74% mai mare decât cea din județul Hajdú-Bihar.
Situația privind înregistrarea unei cifre de afaceri mai mari la nivelul județului Bihor, comparativ cu județul Hajdú-Bihar, chiar dacă sunt mai puține unități de cazare cu activitate hotelieră în Bihor decât în Hajdú-Bihar, se datorează faptului că unitățile de cazare din Bihor sunt mai mari ca suprafață, oferind astfel un număr mai mare de locuri de cazare.
Analiza cheltuielilor realizate cu personalul ocupat
Graficul 3.6. Cheltuieli cu personalul ocupat în unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
La nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar, județul Hajdú-Bihar este cel care prezintă o pondere mai mare în totalul cheltuielilor cu personalul ocupat în unitățile cu activitate hotelieră, acest lucru evidențiind o tentativă de eficientizare din partea conducerilor acestor unități de cazare, a activității din cadrul unităților conduse.
Analiza numărului personalului ocupat
.
Graficul 3.7. Numărul personalului ocupat în unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
În cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, observăm că, la nivelul județului Bihor, ponderea personalului ocupat în unitățile cu activitate hotelieră este mai mare (în medie cu 24%) decât în județul Hajdú-Bihar, ceea ce întărește ideea cu privire la faptul că în Bihor unitățile de cazare cu activitate hotelieră oferă mai multe locuri de cazare decât cele din Hajdú-Bihar.
În ciuda crizei din 2008-2009, se observă o tendință de menținere a locurilor de muncă în unitățile cu activitate hotelieră din ambele județe, rezultând faptul că serviciile turistice reprezintă o sursă importantă în dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Analiza investițiilor brute în bunuri corporale
Graficul 3.8. Investițiile brute în bunurile corporale din unitățile cu activitate hotelieră din
Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
În 2008, județul Bihor reprezintă o pondere de 74,45% din totalul investițiile brute, în bunurile corporale din unitățile cu activitate hotelieră, realizate la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
În 2009 și 2010, această pondere se diminuează la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, datorită faptului că în cadrul județului Hajdú-Bihar, investițiile brute în bunurile corporale din unitățile cu activitate hotelieră cresc cu 40% (în 2009 față de 2008), respectiv 23,27% (în 2010 față de 2009) comparativ cu cele din Bihor unde creșterile sunt mai modeste.
În 2011, ponderea de 85% înregistrată de județul Bihor, din totalul investițiilor brute în bunurile corporale din unitățile cu activitate hotelieră realizate în Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar, se datorează faptului că în timp ce în Bihor investițiile au crescut cu 41,74% față de 2010, în Hajdú-Bihar au scăzut cu 61,78% față de 2010.
Acest aspect confirmă faptul că Județul Bihor, comparativ cu Hajdú-Bihar, acordă o atenție mai mare îmbunătățirii serviciilor turistice existente, ridicându-le la standarde europene, captând astfel nu doar atenția turiștilor autohtoni, ci și a turiștilor străini.
Pornind de la datele disponibile, cel mai recomandat indicator de eficiență ar fi Cifra de afaceri/Numărul personalului ocupat, care conține atât rezultatele activității economice, (exprimate prin cifra de afaceri), cât și resursele utilizate (exprimate prin numărul personalului ocupat). Prin comparație (atât pentru fiecare județ, pe ani, cât și între cele două județe), putem trage concluzii asupra eficienței cu care este folosită resursa utilizată. Chiar dacă utilizarea unui singur indicator de resurse este oarecum limitativă, (toată variația fiind pusă pe seama unui singur factor), totuși ne permite efectuarea de comparații și evidențierea evoluției.
Tabelul 3.6. Eficiența utilizării resurselor
Sursa: realizat de autor pe baza surselor de informații, obținute de la Direcția Județeană de Statistică Bihor, și de la Központi Statisztikai Hivatal Debrecen.
În anul 2008, eficiența utilizării resurselor este apropiată în județele Bihor și Hajdú-Bihar; în anul 2009 rămâne tot apropiată, dar în scădere, iar în anul 2010 eficiența în județul Bihor își continuă scăderea, în timp ce în județul Hajdú-Bihar crește, dar apoi creșterea se oprește în 2011, în timp ce în județul Bihor creșterea se accentuează.
Cel mai bun an pentru județul Bihor, din punctul de vedere al eficienței utilizării resurselor este 2011, iar cel mai rău an este 2010, în timp ce pentru Hajdú-Bihar cel mai bun an este 2008, iar cel mai rău este 2009.
În anul 2008, eficiența utilizării resurselor, pentru Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (total județul Bihor și Hajdú-Bihar) a fost de 17,75 mii euro/persoană, în anul 2009 scade la 15,71 mii euro/persoană, în anul 2010 se înregistrează o creștere ușoară până la 15,87 mii euro/persoană, iar în anul 2011 crește la 19,01 mii euro/persoană.
CAPITOLUL IV. TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA PRIN COOPERARE LA NIVEL EUROREGIONAL. STUDIU DE CAZ: EUROREGIUNEA BIHOR – HAJDÚ-BIHAR
4.1. Evaluarea dezvoltării socio-economice. Aspecte teoretice
Atunci când se realizează o evaluare trebuie să ținem cont de o serie de aspecte teoretice privind: tipul de evaluare, scopul evaluării și utilitatea evaluării. Conform documentului MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, evaluarea urmărește aspecte cu privire la:
Planificare/eficiență;
Responsabilizare;
Implementare;
Furnizarea de cunoaștere;
Întărirea capacității instituționale.
Fiecare dintre scopurile urmărite se axează pe un set de întrebări model care să indice traseul spre rezultatele dorite. Informațiile cu privire la aspectele amintite anterior au fost sintetizate în cadrul Anexei 11.
Luând în considerare scopurile urmărite în cadrul unei evaluări (scopuri prezentate în cadrul Anexei 11), se pot distinge cinci perspective metodologice (MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:22):
Perspectiva alocării resurselor, care are în vedere utilizarea eficientă a resurselor, atât prospectiv, în termenii planificării, cât și retrospectiv, având în vedere modul în care resursele au fost utilizate.
Perspectiva bazată pe standarde sau ținte, care are în vedere aprecierea succesului sau a performanțelor prin raportarea la anumite criterii.
Perspectiva explicativă, care are în vedere explicarea impacturilor și a succesului unui program și furnizarea de aserțiuni de natură cauzală cu privire la ceea ce dă rezultate, cum și în ce condiții.
Perspectiva de formare/orientată spre schimbare, ce oferă pe parcursul existenței unui program un feed-back pozitiv și de o complexitate sporită, foarte util pentru funcționarea eficientă a unui sistem propriu de corecție și monitorizare.
Perspectiva participativă/evolutivă, care încearcă să dezvolte rețele, comunități și teritorii, utilizând metode participative, și o structură de tip descentralizat.
Aceste perspective metodologice sunt foarte utile în evaluarea politicilor și programelor, dearece permit realizarea unor aprecieri, ca de exemplu (MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:22):
O analiză cost-beneficiu, utilizată în stadiul de evaluare a proiectelor, reprezintă un exemplu adecvat al unei prespective de alocare a resurselor.
Un studiu indicator care analizează gradul în care un program și-a îndeplinit obiectivele reprezintă un exemplu elocvent al perspectivei bazată pe standarde/obiective.
O evaluare intermediară, menită a oferi un feed-back adecvat care să permită managerilor de programe și partenerilor să nu devieze de la obiectivele propuse inițial și dacă este necesar să reorienteze anumite programe, constituie un bun exemplu pentru perspectiva de formare.
O evaluare tematică menită să analizeze efectele produse de diferite tipuri de intervenții și care încearcă să înțeleagă care sunt acele tipuri de intervenții capabile să sprijine în mod eficient întreprinderile mici și mijlocii și în ce condiții – ar reprezenta un exemplu pentru perspectiva explicativă.
O evaluare desfășurată la nivel local, menită să conducă la obținerea consensului între actorii locali, să sprijine problemele aflate deja pe agenda lor de lucru și să le dezvolte capacitățile, ar reprezenta o exemplificare a procedeului participativ, de tip descentralizat.
Stabilirea întrebărilor de evaluare (sintetizate în tabelul de mai jos) este o parte esențială a oricărui exercițiu de evaluare.
Tabelul 4.1. Tipuri de întrebări de evaluare-sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor preluate din lucrarea MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003: 49.
Întrebările de evaluare ar trebui să aibă următoarele calități (MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:49):
Întrebarea trebuie să corespundă unei nevoi reale pentru fundamentarea, întelegerea și/sau identificarea unei soluții noi. Dacă o întrebare este de interes numai în ceea ce privește cunoștințele noi, fără să constituie o resursă imediată pentru procesul de luare a deciziei sau pentru dezbateri publice, atunci este mai mult o problemă de cercetare științifică și nu ar trebui să fie inclusă într-o evaluare;
Întrebarea trebuie să se refere la un impact, un grup de impacturi, un rezultat sau o nevoie. Altfel spus, are în vedere, cel puțin parțial, elemente din afara programului, în special beneficiarii săi sau mediul său economic și social. Dacă o întrebare se referă doar la managementul resurselor și al rezultatelor, probabil că poate fi tratată mai eficient pe parcursul monitorizării sau al auditului;
Întrebarea are în vedere doar un criteriu. Această calitate a unei întrebări de evaluare poate câteodată să fie dificil de obținut, dar experiența a arătat că este un factor cheie în utilitatea evaluării. Dacă criteriul nu este formulat clar de la început, este puțin probabil ca raportul final de evaluare să furnizeze concluzii.
Tabelul 4.2. Criteriile principale de evaluare a programelor/ proiectelor
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor preluate din lucrarea MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:50.
Criteriile prezentate anterior nu sunt exclusive. Există și alte criterii precum echitatea, coerența, sinergia, reproductibilitatea care sunt adesea folosite în evaluare.
Cele mai importante afirmații sunt de altfel și cele mai evidente; de exemplu: dezvoltarea socio-economică are ca obiectiv dezvoltarea. Definițiile date dezvoltării socio-economice nu sunt întotdeauna foarte consistente, însă în general ele cuprind următoarele aspecte (Manualul pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:29):
dezvoltarea reprezintă un proces discontinuu, care nu poate fi anticipat sau controlat întotdeauna – ea reprezintă mai puțin o problemă de implementare și mai mult una de inițiere și de administrare a unui proces de schimbare care altfel nu s-ar fi produs;
dimensiunea teritorială – întreaga dezvoltare are loc în cadrul unui teritoriu bine administrat și în mod absolut necesar intervențiile Fondurilor Structurale vor fi realizate în strânsă legătură cu politicile regionale; această dimensiune prezintă aspecte mai puternice în cazul anumitor programe și priorități decât în cazul altora (de exemplu în cazul programelor de dezvoltare locală din mediul urban sau rural), însă ea este în permanență prezentă;
dimensiunea temporală – despre dezvoltarea socio-economică se discută mereu la timpul viitor, însă anumite sectoare ale politicii socio-economice (cum ar fi cel al unei dezvoltări susținute) pot avea un orizont de timp mai îndelungat decât altele;
dimensiunea cantitativă și calitativă – se referă atât la o creștere numerică (creștere a salariilor, a numărului locurilor de muncă, a numărului de firme), cât și la calitatea muncii, a mediului, a oportunităților sau a perspectivelor educaționale;
dimensiunea politică și una normativă – dezvoltarea poate merge în diferite direcții iar politicile socio-economice stabilesc un spectru de priorități și de valori în interiorul căruia deciziile sunt adoptate. De exemplu, faptul că prin Strategia de la Lisabona s-a stabilit, pe de o parte, o creștere a posiblităților de angajare a forței de muncă, iar pe de alta, realizarea unei economii dinamice, bazate pe cunoaștere exprimă o serie de priorități de ordin valoric.
Deoarece dezvoltarea locală derivă din potențialul, capacitatea și din nevoile locale, evaluarea sa se pretează în special la metodele participative care solicită prioritățile, atitudinile și comportamentele actorilor-cheie și cetățenilor locali. În aceste contexte ale dezvoltării locale, implicarea activă în evaluare a actorilor-cheie locali – inclusiv în evaluările participative, în „auto-evaluări” și în evaluări prin împuternicire – se dovedește cea mai utilă. Aceste abordări sunt îndeaproape aliniate strategiilor de dezvoltare comunitare, ele însele fiind uneori angajate în contexte ale dezvoltării locale. Bineînțeles, analiza situației socioeconomice de bază va fi supusă seriei uzuale de analize economice și statistice. În plus, comparațiile între zone, care sunt uneori preferate (de exemplu: raportarea la bune practici), impun utilizarea de standarde și măsurători cunoscute pentru a analiza rezultatele și efectele (Manualul pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003: 127).
4.2. Exemple și cazuri de cooperare transfrontalieră la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
În cele ce urmează se vor realiza două tabele centralizatoare, unul cu privire la proiectele de turism implementate/finalizate prin Programul Phare CBC și altul cu privire la proiectele de turism implementate/finalizate prin Programul de cooperare transfrontalieră HU-RO.
4.2.1.Proiecte finalizate în domeniul turismului la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin Programul de cooperare transfrontalieră Phare CBC
Programul PHARE CBC (Poland – Hungary Aid for Reconstruction of Economy) a fost conceput de Uniunea Europeană pentru a sprijini Europa Centrală și de Est în evoluția către o societate democratică și o economie de piață. Înființat la începutul anului 1989 pentru Polonia și Ungaria (primele două țări în care s-a realizat trecerea de la regimul comunist la democrație), programul s-a extins treptat, incluzând în 2000 cele 11 state candidate din Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Cehia, Slovacia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovenia, Ungaria), precum și statele din vestul Balcanilor (Albania, Bosnia-Herțegovina și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), care din 2001 vor beneficia de asistență prin programul CARDS (Roșcovan et all.,2010:20-21).
Tabelul 4.3. Obiectivele programului PHARE CBC
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004, informații disponibile pe site-ul:
http://www.mdrl.ro/_documente/cbc/2004_2006/RoHu/programare/info_ro_hu_2004.pdf
De-a lungul perioadei de aderare, programul PHARE a fost destinat să sprijine pregătirea statelor pentru aderarea la Uniunea Europeană, programul concentrându-se pe construcția instituțională, sprijinirea investițiilor și a coeziunii economice și sociale.
Comisia a creat chiar și un plan de acțiune pentru regiunile de frontieră ale țărilor candidate la UE, cu patru tipuri de măsuri (Conform Espaces transfrontaliers):
noi legături/contacte în cadrul rețelelor transeuropene;
schimbul de experiențe și proiecte de mentorat conduse de IMM-uri;
pregătirea extinderii;
o mai bună coordonare a diferitelor politici europene și a programului Phare CBC cu Interreg.
Programul Phare CBC 2004 – 2006 din România a fost pus în aplicare alături de sub-programul INTERREG IIIA din Ungaria având câte o componentă pentru fiecare din cei trei ani programați. Programul a fost implementat prin schemă de granturi, finanțările fiind acordate în urma selecției propunerilor de proiecte primite ca răspuns la publicarea anunțului de licitație deschisă (Conform BRECO, http://www.brecoradea.ro/index.php/programe/phare-cbc )
Tabelul 4.4. Programul Phare CBC 2004-2006 (România-Ungaria)
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004
Programul PHARE CBC România – Ungaria 2004, oferă o paletă largă de oportunități potențialilor beneficiari, prin intermediul a două domenii importante (investiții și construcție instituțională), a trei axe prioritare și a mai multor măsuri de intervenție.
Tabelul 4.5. Axele prioritare ale Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în cadrul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004
În cele ce urmează, vom realiza o sinteză cu privire la proiectele de turism implementate și finalizate prin Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004-2006. Acest program a reprezentat un pas important în ceea ce privește întărirea relațiilor transfrontaliere și dezvoltarea la nivel euroregional. Astfel, la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar, creat în 2002, (între România și Ungaria), s-a realizat un număr de 4 proiecte de turism prin intermediul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004-2006. Aceste proiecte au fost centralizate într-un tabel pentru a oferi o vizibilitate clară cu privire la principalele detalii ale proiectelor.
Tabelul 4.6. Proiecte de turism implementate prin Programul PHARE CBC România – Ungaria (2004-2006)
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor furnizate de BRECO
Descrierea proiectelor de turism realizate prin Phare CBC
Proiectul intitulat „Unitate și diversitate în turismul din Euroregiunea Bihor – Hajdú Bihar”
Acest proiect face parte din Programul România-Ungaria, PHARE CBC 2004/Interreg III A, axa prioritară 2, și este finanțat de Uniunea Europeană prin Ministerul Integrării Europene în calitate de autoritate contractantă.
Scopul proiectului, conform dl. Constantin Badea, director general al C.C.I. Bihor și totodată managerul proiectului, s-a axat pe de o parte pe “dezvoltarea durabilă și diversificată a turismului transfrontalier, pe baza valorificării superioare a potențialului turistic existent, iar pe de altă parte pe “intensificarea relațiilor de cooperare transfrontalieră între agenții economici, camerele de comerț și agențiile de dezvoltare din regiune”. Coroborate toate acestea, au produs efecte multiplicatoare, (cu privire la piața forței de muncă, dotarea și dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investiții etc.) care au avut un impact pozitiv asupra dezvoltarii economice și sociale a Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Rezultatele proiectulul s-au concretizat prin realizarea:
unei broșuri care descrie șase pachete turistice comune în 6 limbi de străine (română, maghiară, engleză, germană,franceză, italiană);
CD multimedia cu informații privind destinația turistică din Euroregiunea Bihor – Hajdú – Bihar (1000 de exemplare în cele 6 limbi străine menționate);
unui portal de turism.
Beneficiarii proiectului:
reprezentanții administrației publice locale (Consiliul Județean, consiliile locale, primării);
agenți economici care își desfășoară activitatea în domeniul turismului și în activități conexe turismului;
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Agenția de Dezvoltare a județului Hajdú-Bihar;
ONG-uri care au ca obiect de activitate turismul,
instituții de învățământ, etc.
Proiectul intitulat “ Centrul integrat de dezvoltare a afacerilor prin promovarea turismului și culturii regionale”
Proiectul s-a desfășurat prin intermediul Programului România-Ungaria, PHARE CBC 2006/Interreg III A, axa prioritară 2, program finanțat de către Uniunea Europeană.
Obiectivul general al proiectului a constat în amplificarea relațiilor transfrontaliere, dintre comunitățile și actorii economici din zona orașului Aleșd (Județul Bihor) și a localității Kaba (Județul Hajdú-Bihar), în vederea creării unei baze solide pentru dezvoltarea economico-socială, turistică si culturală echilibrată a Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, cu beneficii pentru ambii parteneri.
Rezultatele proiectulul s-au materializat prin:
modernizarea unei clădiri (existente) cu o suprafață de circa 736 mp, în vederea creării unor spații comerciale pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM-uri) care-și desfășoară activitatea în turism;
crearea de noi locuri de muncă (pentru 4 persoane), prin care se va asigura activitatea de secretariat și consultanță, în cadrul incubatorului de afaceri.
Beneficiarii proiectului:
Întreprinderile Mici și Mijlocii din cele 14 localități situate de-a lungul Văii Crișului Repede (Județul Bihor) și cele din zona localitătii Kaba (Județul Hajdú-Bihar), care activează în domeniul turismului;
agenți economici care își desfășoară activitatea în domenii conexe turismului.
Proiectul intitulat „Dezvoltarea și promovarea integrată de pachete turistice tematice comune în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar”
Acest proiect s-a desfășurat tot prin intermediul Programului România-Ungaria, PHARE CBC 2006/Interreg III A, axa prioritară 2.
Obiectivul general al proiectului s-a bazat pe de o parte pe sprijinirea unor inițiative de cooperare în domeniul turismului în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar în scopul creșterii competitivității ofertanților de turism, iar pe de altă parte pe promovarea de pachete turistice tematice comune în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Rezultatele finale ale proiectului au constat în:
înființarea Centrului de promovare a turismului în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar;
crearea unui web-site cu scopul de a prezenta un model de dezvoltare și promovare a pachetelor turistice;
instruirea a 40 de ofertanți de servicii turistice din Județul Bihor (care au fost implicați în proiect), prin intermediul unor specialiști (cadre didactice, speologi, etc) în domeniul turismului;
realizarea unui Catalog al ofertanților de turism din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, în care au fost descrise oferta de cazare, alimentație și de agrement existent în cadrul celor 6 circuite tematice comune elaborate în cadrul proiectului;
publicarea unui Îndrumar al ofertantului de turism;
realizarea unei baze de date cu ofertanții de turism participanți la proiect;
organizarea unui Târg de turism de proximitate în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar.
Beneficiarii finali ai proiectului:
firmele (române și maghiare)implicate, care vor utiliza informațiile (asimilate prin intermediul proiectului), pentru dezvoltarea și promovarea propriei oferte;
turiștii, care vor găsi informații utile cu privire la serviciile turistice existente la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar;
comunitatea locală, care va beneficia de dezvoltarea euroregiunii ca întreg, ca urmare a efectului multiplicator al turismului;
agenți economici care își desfășoară activitatea în domenii conexe turismului.
Proiectul intitulat “Complementaritatea și similitudinea ca mijloc de dezvoltare durabilă în Euroregiunea Bihor Hajdú Bihar”
Acest proiect s-a derulat tot prin intermediul Programului Romania – Ungaria, Phare CBC 2006/ Interreg III A, fiind finanțat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Scopul proiectului a avut în vedere dezvoltarea unor activități inovatoare care să dea un impuls utilizării potențialului natural al Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Rezultatele proiectului s-au concretizat prin:
realizarea unui studiu de fezabilitate pentru crearea unui centru de formare a resurselor umane din zona Parcului Natural Apuseni și care să ofere alternative la angajare și să contribuie la combaterea excluderii sociale;
Realizarea unei baze de imagini cu elementele patrimoniale valoroase ale celor două parcuri (peste 10.000 de imagini digitale);
Tiparirea a două publicații (un album fotografic despre Parcul Natural Apuseni și a unei broșuri – în limba română – care descrie Parcul Național Hortobagy) cu scopul de a susține dezvoltarea turistică prin complementarități care să crească atractivitatea destinației turistice Parcul Național Hortobagy – Cefa – Parcul Natural Apuseni;
Organizarea unui târg anual al actorilor implicați în afaceri mici și medii, a producătorilor și artizanilor din arealele naturale protejate ale euroregiunii, cu rol de a facilita dezvoltarea legăturilor între locuitori, mediul de afaceri și instituțiile din regiune.
Printre beneficiarii finali ai proiectului se numără:
actorii implicați în afaceri mici și medii;
producătorii manufacturieri din arealele naturale protejate ale euroregiunii;
comunitatea locală.
4.2.2.Proiecte finalizate în domeniul turismului la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin Programul de cooperare transfrontalieră HU-RO
Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 asigură o gamă variată de oportunități potențialilor beneficiari, prin intermediul a două axe prioritare și a mai multor domenii de intervenție (Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013).
Tabelul 4.7. Axele prioritare ale Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor prezentate în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, disponibile pe site-ul: http://www.huro-cbc.eu/ro/obiective_si_prioritati
Programul este finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, fiind completat de co-finanțarea națională a celor două State Membre participante în program și de contribuția proprie a aplicanților de proiecte (situați de-o parte și de alta a frontierei).
Fondurile totale alocate programului, în valoare de 248 de milioane de Euro, sunt disponibile pentru stimularea cooperării transfrontaliere în perioada 2007-2013. Suma de 248 milioane EUR alocată celor două priorități se compune din contribuția UE prin Fondul European de Dezvoltare Regională și contribuția celor două State Membre, distribuție prezentată în tabelul de mai jos (Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013).
Tabelul 4.8. Fondurile alocate Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013
Sursa: date preluate din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 disponibil pe site-ul: http://huro-cbc.eu/ro/finantare
În cadrul prezentului program pot participa numai organizațiile care dețin personalitate juridică, adică persoane juridice non-profit, de drept public sau privat, înființate în baza legislației naționale și care activează în beneficiul public, după cum urmează (Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013):
1. Organisme publice
2. Organisme echivalente celor de natură publică
3. Organizații private non-profit
4. Grupările Europene de Cooperare Teritorială – Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială (GECT), așa cum este definită de Regulamentul 1082/2006/EC al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006, reprezintă un nou instrument juridic comunitar, care oferă autorităților locale și regionale din Statele Membre posibilitatea de a iniția și derula activități de cooperare teritorială. Membrii GECT trebuie să provină din cel puțin două State Membre!
În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013,
Axa prioritară: 2 – Întărirea coeziunii sociale și economice a zonei de frontieră;
Domeniul major de intervenție: 2.1: Sprijinirea cooperării transfrontaliere în domeniul afacerilor;
Acțiunea: 2.1.1: Dezvoltarea infrastructurii de afaceri;
Acțiunea: 2.1.3: Dezvoltarea turismului – investiții la scară mică în atracții turistice și în infrastructura de turism.
la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar s-au implementat/finalizat următoarele proiecte de turism (Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013):
în cadrul primului apel (HURO/0801) s-au implementat un număr de trei proiecte în domeniul turismului denumite:
Realizarea inovativă a unor pachete turistice comune pentru dezvoltarea turismului din Județele Bihor și Hajdú-Bihar (acronim: Dezvoltarea turismului);
Aventură, recreere, divertisment – difuzarea ofertei turistice a Județelor Bihor și Hajdú-Bihar (acronim: Ka-LandTur);
Dezvoltarea și promovarea posibilităților de turism ecologic în Câmpia de N-E și Munții Apuseni (acronim: TermbarTurÉAÉSz).
în cadrul celui de-al doilea apel (HURO/0802) s-a implementat un singur proiect în domeniul turismului denumit:
Incubator de afaceri pentru dezvoltarea turistică transfrontalieră (acronim: BUS. INCUBATOR).
în cadrul celui de-al treilea apel (HURO/0901) s-au desfășurat un număr de două proiecte importante în domeniul turismului denumite:
Dezvoltarea în comun și promovarea integrată a turismului rural tematic în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (acronim: BHB Turism);
Oportunități de valorificare a patrimoniului cultural prin cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării turismului și a mediului de afaceri (acronim: CoolTourA).
Tabelul 4.9. Proiecte de turism implementate/finalizate în perioada 2007-2013 prin Programul de Cooperarea Transfrontalieră, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute de pe site-ul oficial al programului: http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects?call=1&status[]=1&keyword=&areas[]=0&area[]=40
Descrierea proiectelor realizate prin Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013
Proiectul intitulat: Realizarea inovativă a unor pachete turistice comune pentru dezvoltarea turismului din Județele Bihor și Hajdú-Bihar (Site-ul proiectului: http://www.bihariturizmus.eu).
Numărul de înregistrare: HURO/0801/144
Bugetul total al proiectului: 96 510,27 €
Total FEDR acordat: 80 671,90 €
Data de începere a proiectului: 01 decembrie 2009
Data terminării proiectului: 31 mai 2011
Starea proiectului: Finalizat
Partenerii implicați în acest proiect:
Hajdú-Bihar Megyei Kereskedelmi és Iparkamara (Inițiatorul proiectului)
Asociația Pentru Promovarea Afacerilor în România (Partenerul 1)
Federația Patronilor Bihor (Partenerul 2)
Obiectivele proiectului se referă la (Plan de marketing și de comunicare 2011:23):
Identificarea resurselor turistice ale euroregiunii, până acum nedescoperite sau descoperite parțial, care sub formă de pachete și cu ajutorul instrumentelor de marketing pot deveni într-adevăr atractive pentru grupul țintă.
Sprijinirea specialiștilor din cele două județe pentru ca pachetele propuse să trezească un interes real și să poată fi puse în practică.
Contribuția adusă prin „produsele turistice” transfrontaliere la îmbunătățirea competitivității IMM-urilor turistice.
Proiectul intitulat: Aventură, recreere, divertisment-difuzarea ofertei turistice a Județelor Bihor și Hajdú-Bihar (Site-ul proiectului: http://www.bihar-bihor.eu)
Numărul de înregistrare: HURO/0801/155
Bugetul total al proiectului: 510 795,00 €
Total FEDR acordate: 422 942,28 €
Data de începere a proiectului: 1 noiembrie 2009
Data terminării proiectului: 30 aprilie 2011
Starea proiectului: Finalizat
Partenerii implicați în acest proiect:
Hajdú-Bihar Megyei Önkormányzat (Inițiatorul proiectului);
MEGYEGAZDA Hajdú-Bihar Megyei Ingatlan és Vagyonkezelő Nonprofit Kft.( Partenerul 1);
Primăria Municipiului Oradea (Partenerul 2);
Consiliul Județean Bihor (Partenerul 3).
Obiectivul proiectului s-a axat pe stimularea turismul în județele Hajdú-Bihar și Bihor, atât la nivel euroregional, cât și internațional. Pentru a atinge acest obiectiv îndrăzneț, partenerii de proiect au inventariat, și au prezentat printr-o serie de pachete turistice, potențialul și atracțiile turistice din cadrul Euroregiunii Bihor- Hajdú-Bihar.
Proiectul intitulat: Dezvoltarea și promovarea posibilităților de turism ecologic în Câmpia de N-E și Munții Apuseni (Site-ul proiectului: http://www.thematic-routes.eu)
Numărul de înregistrare: HURO/0801/160
Bugetul total al proiectului: 171 434,99 €
Total FEDR acordate: 141 071,35 €
Data de începere a proiectului: 10 noiembrie 2009
Data terminării proiectului: 25 noiembrie 2010
Starea proiectului: Finalizat
Partenerii implicați în acest proiect:
Debreceni Természetbarát Turisztikai Egyesület (Inițiatorul proiectului);
Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor (Partenerul 1);
Asociația Infotour Carei (Partenerul 2).
Acest proiect s-a bazat pe trei aspecte esențiale pentru dezvoltarea turismului în regiunea amintită:
elaborarea de studii cu privire la analiza potențialului turistic și a posibilităților de utilizare a zonei (plan de marketing, studiu de fezabilitate etc.);
turismul ca produs vandabil, bazat pe potențialul de turism analizat;
diseminarea de materiale promoționale către turiști.
Rezultatele proiectului au constat în următoarele aspecte:
S-au realizat două filme de lung metraj cu privire la valorile naturale ale regiunii analizate și 10 scurtmetraje care prezintă traseele tematice definite prin proiect;
S-a creat un web site (http://www.thematic-routes.eu) care cuprinde informațiile referitoare la proiect: descrierea atracțiilor turistice din regiunea Câmpiei de N-E și Munții Apuseni, baze de date, filme, studii, persoane de contact etc.
Au fost definite 10 trasee turistice tematice denumite în felul următor:
Traseul hanurilor;
Traseul meșteșugurilor;
Traseul vinului;
Traseul valorilor peisagistice;
Traseul sănătății;
Traseul apelor;
Traseul personalităților renumite;
Traseul muzeelor și a caselor tradiționale;
Traseul produselor tradiționale locale
Traseul peșterilor și al formațiunilor carstice.
Denumirea acestor trasee s-a bazat pe:
atracțiile turistice din regiunea analizată;
bazele de date cu privire la locurile de cazare și de restaurație existente în zonă;
programele de divertisment disponibile în regiune.
Proiectul intitulat: Incubator de afaceri pentru dezvoltarea turistică transfrontalieră (Site-ul proiectului: http://www.vaducrisului-Hajdúszoboszlo.ro)
Numărul de înregistrare: HURO/0802/131_AF
Bugetul total al proiectului: 552 633,86 €
Total FEDR acordate: 466 766,86 €
Data de începere a proiectului: 01 martie 2011
Data terminării proiectului: 1 iunie 2013
Starea proiectului: Finalizat
Partenerii implicați în acest proiect:
Primăria Vadu Crișului (Inițiatorul proiectului);
Hajdúszoboszló Város Önkormányzata (Partenerul 1);
Asociația Hotelierilor din Hajdúszoboszló (Partenerul 2).
Scopul strategic general al Programului de Cooperare este apropierea persoanelor, comunităților și agenților economici din zona de frontieră pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei de cooperare, bazându-se pe avantajele cheie specifice regiunii de graniță.
Rezultatele proiectului s-au materializat prin:
Pe partea maghiară proiectul a presupus construcția unui centrul de informare turistică care a fost amplasat chiar la intrarea principală în ștrand, unde turiștii pot găsi informații diverse, de la date istorice ori ce pot face în stațiune ori în Ungaria în general, până la obiective turistice din România.
La Vadu Crișului, sediul vechi al Primăriei a fost modernizat creându-se un incubator de afaceri, unde-și vor putea defășura activitatea mai multe agenții de turism. La finalizarea programului, în ambele localități se vor deschide câte o agenție de turism, care vor promova atât programe de turism balnear, cât și de turism montan.
Pliantele, realizate în limbile maghiară, română, engleză sau germană, cuprind informații legate de stațiunea Hajdúszoboszlo, dar și despre comuna Vadu Crișului.
Proiectul intitulat: Dezvoltarea în comun și promovarea integrată a turismului rural tematic în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (Site-ul proiectului: http://istgeorelint.uoradea.ro/Proiecte/huro_turism/INDEX.htm)
Numărul de înregistrare: HURO/0901/017/2.1.3
Bugetul total al proiectului: 174 866,00 €
Total FEDR acordate: 148 636,10 €
Data de începere a proiectului: 01 ianuarie 2011
Data terminării proiectului: 30 iunie 2012
Starea proiectului: Finalizat.
Partenerii implicați în acest proiect:
Universitatea din Oradea (Inițiatorul proiectului);
Debreceni Egyetem (Partenerul 1).
Obiectivul general al acestui proiect s-a bazat pe dezvoltarea turismului durabil în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar iar obiectivele specifice au vizat:
dezvoltarea de noi produse tematice turistice rurale;
promovarea produselor turistice tematice create;
dezvoltarea economică a zonelor rurale de frontieră, prin turism.
Proiectul scoate în evidență potențialul uriaș al spațiului rural din cele două regiuni, Bihor și Hajdú-Bihar, precum și modul în care acest potențial ar putea fi transformat în produse turistice tematice de succes.
Rezultatele proiectului s-au concretizat prin:
realizarea unui site al proiectului;
crearea unei hărți a Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar și a unor hărți turistice tematice;
realizarea unor albume turistice și broșuri, etc.
Pachetele turistice tematice concepute în acest proiect reprezintă o sursă importantă pentru operatorii de turism în ceea ce privește crearea unor pachete turistice competitive.
Proiectul intitulat: Oportunități de valorificare a patrimoniului cultural prin cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării turismului și a mediului de afaceri
(Site-ul proiectului: http://www.nhd.ro/salonta/index_hu.html)
Numărul de înregistrare: HURO/0901/192/2.1.3
Bugetul total al proiectului: 505 920,00 €
Total FEDR acordate: 430 032,00 €
Data de începere a proiectului: 06 decembrie 2010
Data terminării proiectului: 06 mai 2012
Starea proiectului: Finalizat
Partenerii implicați în acest proiect:
Primăria Municipiului Salonta (Inițiatorul proiectului);
Debrecen Megyei Jogú Város Önkormányzata (Végrehajtó szerve: Polgármesteri Hivatal) (Partenerul 1).
Acest proiect s-a axat pe promovarea turismului cultural din Salonta și Debrecen prin diverse modalități: filme de scurt metraj despre cele două orașe, spoturi publicitare, articole de ziar dar și prin crearea unei pagini web despre cele două orașe.
CAPITOLUL V. CERCETARE PE BAZĂ DE INTERVIU APLICAT LIDERILOR CARE AU IMPLEMENTAT/ FINALIZAT PROIECTE DE TURISM ÎN CADRUL EUROREGIUNII BIHOR – HAJDÚ-BIHAR
Din cadrul celor cinci perspective metodologice prezentate în capitolul anterior (subcapitolul 4.1), m-am axat pe perspectiva explicativă, care are în vedere explicarea impacturilor și a succesului unui program/proiect și furnizarea de aserțiuni de natură cauzală cu privire la ceea ce dă rezultate, cum și în ce condiții. Ca urmare, am realizat un studiu indicator care analizează gradul în care un program/proiect și-a îndeplinit obiectivele.
În cadrul cercetării ne-am axat pe aplicarea unui ghid de interviu subiecților selectați în cercetare. În conceperea interviului structurat și semistructurat am utilizat o gamă variată de întrebări de evaluare (întrebări cauzale, descriptive, normative, predictive, critice) cu scopul de a surprinde cele mai relevante aspecte rezultate în urma proiectelor de turism implementate în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar și pentru a demonstra relevanța turismului în dezvoltarea euroregiunii. Scopul cercetării constă, pe de o parte în evidențierea relației dintre turism și dezvoltare, iar pe de altă parte, în realizarea unei sinteze calitative și cantitative, în vederea trasării unor noi direcții de cercetare și pentru a găsi soluții la problemele apărute în timpul implementării și după finalizarea proiectului realizat.
Blanche și Gotman (1998:123), doi autori francezi, afirmă că interviul este o întâlnire pe care o caracterizează în felul următor: „a sta de vorbă cu cineva este, mai mult decât a-l chestiona, o experiență, un eveniment unic pe care-l putem învăța, coda, standardiza, profesionaliza,…, care comportă întotdeauna un anumit număr de necunoscute, ce decurg inevitabil din faptul că este vorba despre un proces interlocutoriu, și nu doar despre o simplă prevalare de informație”.
Tipologia interviurilor în funcție de diverse criterii este redată în tabelul de mai jos:
Tabelul 5.1. Tipuri de interviu după diverse criterii
Sursa: colaj din: Iluț, 1997 (p. 90); Silverman, 2004 (p.57)
Detaliem în continuare tipologia interviurilor după nivelul de structurare (Iluț, 1997: 86-92):
Interviul structurat: în cadrul acestui tip de interviu întrebările sunt dinainte stabilite, la fel și ordinea acestora, sunt date și alternative de răspunsuri, iar intervievatorul nu beneficiază de libertatea temelor, de posibilitatea reformulării întrebărilor sau de schimbarea succesiunii lor având sarcina de a alege varianta sau variantele de răspuns care i se par potrivite. Practic, interviul structurat se suprapune cu chestionarul standardizat.
Interviul semistructurat: în cadrul acestui tip de interviu sunt menționate principale teme sau ipostaze dinainte stabilite după care se va conduce intervievarea. Pentru realizarea acestui tip de interviu este nevoie de multă inteligență și experiență din partea celui care conduce interviul pentru ca în final să se ajungă la date relevante.
Interviul nestructurat: în cadrul acestui tip de interviu cercetătorul poartă discuții libere cu anumiți membri din cadrul unei comunități vizate, pe anumite probleme. Problemele nu sunt date prealabil, urmând ca ele să fie descoperite și definite prin intermediul acestor discuții.
În cercetarea noastră, vom îmbina interviul structurat cu cel nestructurat, obținând astfel un mixaj metodologic (cantitativ – calitativ) – vezi și R. King (2005). La acestea se adaugă și o bază statistică relevantă legată de subiectul abordat, pentru a creiona un tablou cât mai complet al euroregiunii din punct de vedere turistic.
Instrumentul de lucru al cercetării îl constituie ghidul de interviu, acesta fiind alcătuit, pe de-o parte din întrebări cu variante de răspuns, iar pe de altă parte din întrebări deschise care se pot fi completate, pe parcursul desfășurării convorbirii, cu întrebări ajutătoare pentru a surprinde cât mai multe detalii în legătură cu tema cercetării.
Avantajele și dezavantajele interviului sunt (Iluț, 1997: 36-37):
A). Avantaje: flexibilitatea, posibilitatea de a obține răspunsuri la fiecare întrebare; rata mai ridicată a răspunsurilor este asigurată de obținerea răspunsurilor din partea tuturor participanților la intervievarea, atât a celor care au cunoștințe de scriere și citire, cât și a celor care nu dobândesc aceste cunoștințe; observarea comportamentelor nonverbale; asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor; colectarea unor răspunsuri spontane; precizarea datei și locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitatea informațiilor.
B). Dezavantaje: costul ridicat; timp îndelungat; erorile datorate operatorilor de interviu; inconveniențe legate de faptul că le este cerut participanților să răspundă indiferent de dispoziția lor psihică sau de starea de oboseală; neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa și numărul de telefon ale persoanelor care vor fi intervievate; imposibilitatea participanților de a putea consulta diferite documente scrise în vederea formulării unor răspunsuri precise; dificultăți privind accesul la cei incluși în eșantion; lipsa de standardizare în formularea întrebărilor.
În continuare, voi expune câteva elemente definitorii ale interviului semistructurat, o metodă care va fi folosită în cercetarea proprie, deoarece răspunde cel mai bine obiectivelor propuse, dat fiind și numărul redus de subiecți (organizații) din euroregiunea avută în vedere. În acest caz, este nepotrivită ancheta sociologică pe bază de chestionar, eșantionul necumulând un număr suficient de mare de subiecți pentru ca datele să fie relevante și reprezentative, iar pe de altă parte elementele mai de profunzime alocate temelor tratate pot fi culese optimal cu ajutorul răspunsurilor la întrebări deschise, specifice ghidului de interviu semistructurat.
Specialiștii afirmă că un interviu formal urmărește culegerea unor date simple cu privire la o anumită problemă (numărul de…; cantitatea de…; locul de desfășurare….etc.) dar atunci când cercetarea urmărește aspecte complexe, e necesară folosirea unei „ baterii de întrebări” care să cuprindă un ansamblu de întrebări care se pot combina, pentru a se obține un grad cât mai mare de validitate. Astfel, interviul semistructurat are rolul de a descoperi implicațiile și intensitatea atitudinilor privitoare la subiectul abordat. Datorită dificultății de a sintetiza și cuantifica informațiile obținute prin interviul semistructurat, acest tip de interviu nu se pretează la analize statistice. Astfel, analiza realizată în urma interviului semistructurat va surprinde o serie de amănunte semnificative care vor crea o imagine globală asupra problemei studiate, dar care nu vor putea fi concentrate în tabele statistice (Porojan și Ciocănel 2006:279).
O dată ce întrebările evaluării au fost identificate, trebuie analizată evaluabilitatea lor, realizându-se o analiză prin care se constată dacă se poate răspunde la întrebările evaluative, luând în considerare resursele de date disponibile. Astfel, pentru fiecare întrebare evaluativă trebuie să se verifice dacă (Manualul pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:53):
conceptele sunt stabile;
ipotezele pot fi formulate;
datele disponibile pot fi folosite pentru a răspunde întrebării, fără nici o investigație suplimentară;
accesul la domeniu poate crea probleme majore.
Pentru a realiza această verificare, există câteva întrebări standard utilizate în diverse cercetări (Manualul pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, 2003:53):
Vor fi folosite concluziile? De către cine? Pentru ce scop (pentru decizie, pentru dezbateri, pentru informare)? Când?
Este contextul politic adecvat pentru a realiza o asemenea evaluare într-un anumit moment și/sau într-un anumit context? Există vreo situație conflictuală care ar putea compromite succesul evaluării?
Există deja vreun studiu recent care a răspuns la majoritatea întrebărilor?
Sunt prioritățile de evaluare suficient de stabile?
5.1. Metodologia cercetării și obiectivele urmărite
Metodologia cercetării. Linii directoare pentru realizarea interviului
Criteriile de selecție
Domeniul de cercetare: turism și dezvoltare euroregională
Proiecte de cooperare transfrontalieră finalizate în domeniul turismului
Cercetarea se realizează pe Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, unde, prin intermediul Programului Phare CBC 2004-2006, s-au implementat un număr de 4 proiecte în domeniul turismului, iar prin intermediul Programului de cooperare transfrontalieră 2007-2013 s-au implementat un număr de 6 proiecte în domeniul turismului. Astfel, interviul s-a realizat cu liderii care au implementat proiecte în domeniul turismului în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar (7 respondenți fiind din județul Bihor și 3 din județul Hajdú-Bihar).
Interviul aplicat a fost structurat pe două părți (Anexa 12):
Prima parte (un interviu structurat) cuprinde:
un număr de 8 întrebări cu privire la datele de identificare ale organizațiilor care au implementat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar;
un număr de 10 întrebări cu variante de răspuns cu privire la proiectul de turism implementat;
Partea a doua a interviului (un interviu semistructurat) cuprinde un număr de 19 întrebări deschise oferind respondenților libertatea de a prezenta toate detaliile cu privire la relevanța proiectului de turism implementat.
Contactarea respondenților
S-au întocmit tabele (pe baza celor două programe de cooperare transfrontalieră) cu respondenții posibili.
În ceea ce privește contactarea respondenților, s-au utilizat următoarele metode:
trimiterea unei adrese prin e-mail către posibilii respondenți (Anexa 13);
contactarea telefonică a acestora în vederea stabilirii unei întâlniri față-n față .
Tabelul 5.2. Liderii care au implementat proiecte de turism prin Programul PHARE CBC România – Ungaria (2004-2006)
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute de la BRECO
Tabelul 5.3. Liderii care au implementat proiecte de turism prin Programul de Cooperarea Transforntalieră HU-RO (2007-2013)
Sursa: realizat de autor conform informațiilor primite de la BRECO
Adresa trimisă către respondenți
Cu sprijinul Școlii Doctorale din Oradea și a coordonatorului de doctorat Prof. Univ.dr. Alina Bădulescu, s-a conceput o adresă (întocmită atât în limba română cât și în maghiară) cu următoarea structură (Anexa 13):
O indicație generală a temei de cercetare;
Explicații cu privire la modalitatea de selectate pentru acest interviu;
Solicitarea pentru angajamentul lor în proiectul de cercetare;
Prezentarea procedurii de interogare;
Asigurarea respondenților că datele vor fi utilizate în mod strict confidențial.
Contact telefonic
Atunci când se realizează contactarea respondenți prin telefon, intervievatorul trebuie să se refere la adresa trimisă anterior și să întrebe dacă adresa trimisă conține informații clare cu privire la cercetarea realizată. Respondenții sunt întrebați dacă sunt dispuși să participe la proiectul de cercetare.
În urma discuției telefonice se va stabili o întâlnire cu respondenții care au acceptat să se implice în cadrul proiectului de cercetare.
Designul interviului
Se prezintă pe scurt scopul interviului și a cercetării.
În timpul interviului, se are în vedere surprinderea unor informații cheie cu privire la proiectele de turism finalizate la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar.
Se caută informații cu privire la:
Cum anume a fost identificată scopul proiectului?
De ce era nevoie de un asemenea proiect? Etc.
Pentru a evidenția răspunsurile pe care le căutăm se vor utiliza întrebări de genul:
De ce …
Unde
Când
Întrebări/teme suplimentare: dacă este cazul;
Rotunjirea interacțiunii: se menționează principalele puncte urmărite prin interviu.
Analiza interviului ar trebui să conducă la reconstrucția informațiilor primite și formularea unor ipoteze legate de importanța și rolul turismului în dezvoltarea Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar.
Desfășurarea interviului
Interviul structurat (Partea I a interviului) s-a bazat pe întrebări cu variante de răspuns care a fost completat cu răspunsurile respondenților primite în urma citirii fiecărei întrebări. Durata primei părți a fost între 7-10 minute.
Interviul semistructurat sau semiformal (Partea a II-a a interviului) s-a axat pe întrebări predefinite, aspect care a permis intervievatorului să pună și alte întrebări ajutătoare care să ghideze discuția spre obținerea unor rezultate relevante. Durata interviului semistructurat a fost între 20-30 de minute.
Linii directoare pentru sintetizarea interviurilor
Sinteza interviului: Răspunsurile cu un grad mare de relevanță la temele de interviu vor fi selectate în funcție de obiectivele propuse, în identificarea unor direcții de analiză pe linia raportului avantaje-dezavantaje ale diverselor activități de turism. Analiza tematică, dat fiind numărul mic de organizații, nu necesită utilizarea unui software specializat în analiză cantitativă sau calitativă, operațiile de prelucrare și interpretare a răspunsurilor putând fi realizate direct pe răspunsurile primite.
Din punct de vedere tehnic, al colectării datelor, în notarea întrebărilor se va utiliza caracterul Times New Roman 12 normal, iar răspunsurile respondenților vor fi scrise cu caractere Times New Roman 12 italice.
Date de identificare: se va utiliza un cod pentru fiecare respondent pentru a ușura sinteza în cazul citărilor
Modalități de citare din cadrul interviurilor realizate :
Înainte de aplicarea interviului, s-a realizat o testare a acestuia pe un număr de 3 lideri de proiect de turism (din cei 10 lideri) pentru a valida conținutul interviului.
În urma testării nu s-a constatat niciun fel de problemă cu privire la întrebările formulate, fapt care a favorizat începerea cercetării.
Ținând cont de faptul că cercetarea se realizează pe Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, interviul a fost realizat bilingv (în română și maghiară) pentru a putea fi aplicată pe ambele părți ale frontierei.
Obiectivele urmărite
Cercetarea realizată cu privire la relația dintre turism și dezvoltare euroregională se axează pe Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar și constă în acordarea unui interviu de către liderii care au implementat/finalizat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, prin intermediul Programelor Phare CBC și HU-RO.
Așa cum s-a specificat în cadrul adresei trimise, răspunsurile date de respondenți vor fi tratate strict confidențial, scopul studiului fiind realizarea unei sinteze calitative și cantitative, în vederea trasării unor noi direcții de cercetare și pentru a găsi soluții la problemele apărute în timpul implementării și după finalizarea proiectului realizat.
Motivele generale pentru care cercetarea se axează pe proiectele de turism implementate pe Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar sunt următoarele:
Din teoria prezentată în Prima parte a lucrării se observă că noțiunea de euroregiune implică relații comune, colaborare continuă în vederea soluționării problemelor existente de-o parte și de alta a frontierei, toate aceste aspecte fiind concretizate prin proiectele transfrontaliere implementate în diverse domenii (turism, mediu, infrastructură etc.), proiecte care sunt susținute de Uniunea Europeană prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră.
Prin intermediul interviului aplicat liderilor care au finalizat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar s-a urmărit interesul instituțiilor eligibile de a implementa proiecte de turism la nivel transfrontalier, eficacitatea relațiilor de cooperare transfrontaieră, reușitele și problemele (de comunicare, financiare, legislative) întâmpinate de-a lungul implementării proiectelor, sustenabilitate și perspectivele cooperării transfrontaliere în domeniul turismului. Rezultatele obținute în urma aplicării interviului au fost sintetizate în vederea conturării unei imagini cât mai clare cu privire la relația dintre turism și dezvoltare euroregională.
Prin urmare, o analiză comparativă a acestor organizații în cele două județe (învecinate) din cele două țări (România și Ungaria) este relevantă în stabilirea asemănărilor și deosebirilor, precum și în lansarea unor ipoteze fezabile în vederea îmbunătățirii activităților și colaborării euroregionale Bihor – Hajdú-Bihar în aria turismului.
5.2. Prezentarea rezultatelor obținute
Se realizează sintetizarea informațiilor obținute din interviurile aplicate liderilor care au implementat/ finalizat proiecte de turism prin Programele de cooperare transfrontalieră Phare CBC și HU-RO.
Desfășurarea interviului
5.2.1. Partea I – Analiza rezultatelor interviului (structurat) aplicat respondenților care au implementat proiecte de turism prin Programul de Cooperare PHARE CBC și prin Programul de Cooperare Transfrontalieră HU-RO
INFORMAȚII GENERALE REFERITOARE LA ORGANIZAȚIA BENEFICIARĂ DE FONDURI PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTELOR DE TURISM PRIN PROGRAMUL DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ (Phare CBC_2004-2006 și HU-RO_2007-2013)
Întrebarea 1. Denumirea organizației
Prin Programul de cooperare transfrontalieră Phare CBC s-au implementat un număr de 4 proiecte de turism, inițiatorii acestor proiecte fiind lideri români, respectiv:
Camera de Comerț și Industrie Bihor;
Consiliul local Aleșd;
Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice;
Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor.
În cazul Programului de cooperare transfrontalieră HU-RO, s-au implementat 6 proiecte de turism, implicarea celor doua părți (română și maghiară) fiind echilibrată. Astfel 3 proiecte au fost inițiate de către lideri români și alte 3 proiecte de către lideri maghiari, respectiv:
Universitatea din Oradea;
Primăria Municipiului Salonta;
Comuna Vadu Crișului;
Hajdú-Bihar Megyei Kereskedelmi és Iparkamara;
Hajdú-Bihar Megyei Önkormányzat;
Debreceni Természetbarát Turisztikai Egyesület.
Întrebarea 2. Care este tipul organizației pe care o reprezentați?
În ceea ce privește tipul organizației se observă că au existat inițiative atât din partea autorităților și a instituțiilor publice, cât și din parte ONG-urilor.
Tabelul 5.4. Organizațiile care au participat la interviu
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Întrebarea 3. Adresa organizației
Din cadrul celor 9 organizații care au implementat aceste proiecte de turism, toate sunt poziționate în centrul localității. Amplasarea centrală este un element decisiv în vederea accesului clienților spre sediile care pot oferi pachete tursitice, informații, servicii de diverse feluri.
Întrebarea 4. Domeniul de activitate
Deși domeniul de activitate a celor 9 organizații diferă, toți au considerat că implementarea unui proiect de turism pe Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar ar fi oportun și necesar în ceea ce privește dezvoltarea euroregiunii.
Tabelul nr. 5.5. Domeniul de activitate al organizațiilor care au implementat proiecte de turism prin Phare CBC și HU-RO
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Întrebarea 5. Activități principale desfășurate în cadrul organizației
Din informațiile relatate de cele 9 organizații reiese faptul că acestea dețin atât informațiile, cât și competențele necesare implementării de proiecte finanțate prin fonduri structurale. Din lista activităților desfășurate, putem observa profilurile diverse, socio-economice, ale organizațiilor care au inițiat proiecte de turism.
Tabelul 5.6. Activitățile principale ale organizațiilor care au implementat proiecte de turism prin Phare CBC și HU-RO
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Întrebarea 6. Numărul de angajați ai organizației
În ceea ce privește numărul de angajați se observă un număr redus de personal (sub 30) în cadrul a patru organizații, respectiv:
Tabelul 5.7. Numărul de angajați ai organizațiilor care au implementat proiecte de turism prin Phare CBC și HU-RO
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Cei intervievați au afirmat că numărul redus de personal în cadrul celor patru organizații îngreunează mult formarea unei echipe pentru implementarea unor proiecte de anvergură, cu șanse de dezvoltare în viitor. Așadar, lipsa de resurse în termeni de capital socio-uman se pare că este percepută ca un impediment în dezvoltarea și susținerea proiectelor elaborate și câștigate.
Întrebarea 7. Organizația are sediul în mediul…
Din cadrul cele 9 organizații care au implementat aceste proiecte de turism, 8 au sediul în mediul urban și doar unul în mediul rural (Comuna Vadu Crișului).
Întrebarea 8. Organizația implementează proiecte cu finanțare europeană pentru mediul…
Din cele 8 organizații care au finalizat proiecte de turism prin Programe de cooperare transfrontalieră, și care își au sediul în mediul urban, 7 implementează proiecte și în mediul urban și în cel rural, Primăria Municipiului Salonta implementând proiecte doar în mediul urban. Singura organizație care are sediul în mediul rural și care a implementat proiecte doar în mediul rural, este Comuna Vadu Crișului.
Și aici, comentând și situația ilustrată la întrebarea anterioară (unde și-a stabilit organizația sediul) se verifică faptul că mediul urban aduce cele mai multe avantaje atât din punctul de vedere al resurselor de diferite tipuri, cât și din cel al beneficiilor (venituri, posibilități de susținere și dezvoltare, facilitățile mediului urban în comparație cu cel rural).
Instabilitatea pe care o oferă mediul rural, inclusiv la nivel turistic, nu este o noutate. Nu întâmplător, singurul proiect PHARE în mediul rural, cel de la Vadu Crișului, are ca domeniu principal de activitate pe lângă turism, activități de interes public (un spectru general de oferte). Aceasta vorbește și despre dificultățile în atingerea dezideratului dezvoltării durabile în mediul rural, datorată unor caracteristici generale ale ariilor rurale (capital uman deficitar, rețele restrânse de clienți/consumatori, populație îmbătrânită, lipsa veniturilor suficiente în mediul rural, slaba infrastructură). Însuși faptul că din totalul proiectelor PHARE, doar unul este centrat exclusiv pe mediul rural, are relevanță în acest context.
INFORMAȚII GENERALE REFERITOARE LA REZULTATELE PROIECTELOR DE TURISM IMPLEMENTATE PRIN INTERMEDIUL PROGRAMULUI DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ (Phare CBC_2004-2006 și HU-RO_2007-2013)
Întrebarea 1. Vă rugăm selectați proiectul de turism implementat de organizația dumneavoastră prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră (Phare CBC_2004-2006 și HU-RO_2007-2013)
Fiecarea respondent selectează proiectul de turism implementat (din cadrul celor 10 proiecte de turism finalizate pe Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar) și specifică de asemenea dacă există și alte proiecte de turism în curs de desfășurare (la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar) prin intermediul Programului de cooperare transfrontalieră HU-RO.
Niciunul din respondenți nu a specificat existența unui alt proiect de turism în curs de defășurare la nivelul Euroregiunii. Motivul invocat a fost cu privire la dezvoltarea unor proiecte la nivel regional și imposibilitatea de a desfășura mai multe proiecte în paralel din lipsă de personal și datorită modificărilor radicale cu privire la noile documentații necesare elaborării proiectelor.
Aceste afirmații sunt în consens cu impedimentele des invocate în literatura de specialitate legate de costurile de implementare, respectiv cele de oportunitate în turism (Clayton și Radcliffe, 1997; Holbeche, 2009).
Mai ales în România, însăși accesarea unor fonduri structurale este problematică, datorită lipsei capacității de informare, aplicare, sprijin în inițierea unor proiecte de anvergură, etc. toate aceste aspecte conturând o „cultură a proiectelor” deficitară (Benedek & Dezsi, 2006).
Toate cele 10 proiecte de turism implementate prin:
Phare CBC, respectiv:
Unitate și diversitate în turismul din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar;
Centrul integrat de dezvoltare a afacerilor prin promovarea turismului și culturii regionale;
Dezvoltarea și promovarea integrată de pachete turistice tematice comune în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar;
Complementaritatea și similitudinea ca mijloc de dezvoltare durabilă în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar;
HU-RO, respectiv:
Realizarea inovativă a unor pachete turistice comune pentru dezvoltarea turismului din Județele Bihor și Hajdú-Bihar;
Aventură, recreere, divertisment-difuzarea ofertei turistice a Județelor Bihor și Hajdú-Bihar;
Dezvoltarea și promovarea posibilităților de turism ecologic în Câmpia de N-E și Munții Apuseni;
Incubator de afaceri pentru dezvoltarea turistică transfrontalieră;
Dezvoltarea în comun și promovarea integrată a turismului rural tematic în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar;
Oportunități de valorificare a patrimoniului cultural prin cooperare transfrontalieră în vederea dezvoltării turismului și a mediului de afaceri.
au urmărit același obiectiv – dezvoltarea euroregiunii prin intermediul turismului.
„Turismul funcționează în toate cazurile ca un catalizator în dezvoltarea economică a zonei, fiind un factor important în evoluția unor domenii de activitate, precum piața forței de muncă, infrastructura și serviciile conexe ale turismului, determinând creșterea investițiilor, construirea de noi societăți comerciale cu profil turistic, promovarea meșteșugurilor și a tradițiilor culturale și reabilitarea arhitectonică a localităților”, a menționat dl. Ioan Micula (Georgescu, 29.11.2007)
Pentru următoarele 3 întrebări, respectiv:
Întrebarea 2. Cum apreciați succesul înregistrat de proiectul de turism finalizat, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Vă rugăm să marcați cu X sub calificativul acordat!)
Întrebarea 3. În ce măsură au fost îndeplinite obiectivele proiectului de turism finalizat, la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Vă rugăm să marcați cu X sub calificativul acordat!):
Întrebarea 4. Cum apreciați implicarea partenerilor de proiect în cadrul proiectului de turism implementat de organizația Dumneavoastră la nivelul Euroregiunii Bihor –Hajdú-Bihar? (Vă rugăm să marcați cu X sub calificativul acordat!):
am sintetizat răspunsurile în graficul de mai jos prin calcularea mediei aritmetice dintre calificativele bifate și numărul de respondenți.
Graficul 5.1. Proiecte de turism implementate prin Phare CBC și HU-RO
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Din graficul de mai sus reiese faptul că proiectele de turism implementate prin Programul Phare CBC au avut un mare succes atingând un punctaj de 4,5 (peste medie) din totalul de 5 puncte. În ceea ce privește obiectivele atinse prin proiectele implementate și implicarea partenerilor în aceste proiecte se observă un punctaj identic de 4.25 (peste medie) din totalul de 5, ceea ce accentuează reușita acestor proiecte în sensul angajării optime a membrilor echipei/consorțiului.
În cazul proiectelor de turism implementate prin Programul HU-RO criteriul privind succesul proiectului de turism finalizat a atins un punctaj de 4,25 (peste medie) din totalul de 5 puncte, iar punctajul cu privire la obiectivele atinse și implicarea partenerilor în cadrul proiectelor este identic, obținându-se un punctaj de 4.50 din totalul de 5 puncte.
Însă trebuie să luăm în calcul, în evaluarea răspunsurilor, și efectul dezirabilității sociale (Iluț, 1997), adică tendința subiecților de a răspunde în conformitate cu ceea ce e de așteptat, dezirabil, din punct de vedere social. Cu toate acestea, dar fiind faptul că temele abordate prin interviu sunt de interes direct pentru subiecții din cercetare, asigurarea confidențialității informațiilor obținute, precum și angajarea acestora în proiecte care presupun asumarea unor eșecuri/riscuri, putem presupune că efectul distorsionant al dezirabilității sociale este minim în cercetarea de față.
În cazul întrebărilor 5 și 6, respectiv:
Întrebarea 5. Câte trasee tematice au fost concepute în urma proiectului de turism implementat de organizația Dumneavoastră la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Vă rugăm să specificați numărul de trasee tematice concepute!)
și
Întrebarea 6. Care este numărul pachetelor turistice create prin intermediul proiectului de turism implementat de organizația Dumneavoastră la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Vă rugăm să specificați numărul de pachete turistice concepute!)
pentru o mai bună redare a configurației răspunsurilor, am sintetizat datele obținute în graficul de mai jos, totalizând numărul de trasee și de pachete turistice concepute prin cele două programe de cooperare transfrontalieră.
Graficul 5.2. Numărul de trasee și pachete turistice realizate prin intermediul proiectelor implementate în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Din graficul de mai sus se observă intensa preocupare (mai ales a liderilor implicați în proiectele de turism finalizate) pentru evidențierea tuturor tipurilor de turism existente la nivelul euroregiunii, respectiv: turism balnear, turismul de agrement, turismul de afaceri, etc.
S-a creat un număr reprezentativ de trasee turistice și de pachete turistice, ceea ce evidențiază faptul că Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar poate fi considerată ca fiind una dintre cele mai atractive zone turistice cu un semnificativ potențial de dezvoltare.
Citez din răspunsurile primite de la doi respondenți:
“Datorită existenței unui potențial turistic bogat la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar în cadrul proiectului s-au elaborat 6 pachete turistice care să cuprindă cele mai reprezentative tipuri de turism din euroregiune, și anume: turism cultural, peisagistic, balnear, tradiții și obiceiuri, agrement, turism de afaceri.”
Este demn de semnalat aici menționarea de către intervievat a unor forme specifice de turism, și anume turismul cultural, peisagistic, tradiții și obiceiuri. Față de variantele clasice (balnear, agrement și de afaceri), cele angrenate în specificul euroregiunii corespund cerințelor dezvoltării durabile, angajând resurse comunitare și aducând astfel beneficii locale și regionale multiple, nu doar de ordin economic, ci și uman.
„Unul dintre cele 6 pachete turistice dezvoltate prin proiect se adresează turismului de agrement, și include oferta de “team-building outdoor” al cărei preț ajunge la 100 EUR de persoană”.
Această formă de turism presupune o balanță costuri-beneficii ușor de estimat, în termeni de profit, fiind mai puțin corespondentă dezvoltării durabile (în sens de dezvoltare comunitară, locală, regională), însă extrem de eficientă în conjuncție cu alte oferte turistice din pachetul general.
Întrebarea 7. La cât se ridică numărul de atracții turistice dezvoltate prin intermediul proiectului? (Vă rugăm să specificați numărul de atracții turistice dezvoltate!)
Comparativ cu numărul de trasee/pachete turistice, concepute în cadrul proiectelor implementate, se înregistrează un număr redus de atracții turistice dezvoltate prin proiectele de turism implementate prin Programul Phare CBC (5 atracții turistice), și prin HU-RO (6 atracții turistice), ceea ce prezintă preocuparea intensă pentru resursele turistice existente, acordându-se astfel o atenție redusă creării de noi atracții turistice.
Aici, și din convorbirile informale cu unii dintre beneficiarii din lotul investigat, se pot aduce în discuție limitele și riscurile legate de slaba infrastructură existentă sau nevoia de a crea alta pentru noi scopuri, dificultățile rețelelor de distribuție și comunicare a informației turistice noi (în caz de realizare a unor obiective turistice noi), fondurile fluctuante, nesigure în contextul crizei acordate pentru proiecte de dezvoltare durabilă în turism, unde se încadrează și accesarea/exploatarea resurselor turistice noi.
În consecință, subiecții noștri preferă să meargă pe rutele de activitate existentă, utilizând obiective turistice consacrate și asumându-și riscuri minime în dezvoltarea turistică emergentă.
Întrebarea 8. Care din rezultatele obținute în urma implementării proiectului de turism în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar considerați că are cel mai mare impact asupra dezvoltării euroregiunii? (Vă rugăm să marcați cu X calificativul acordat!).
Evaluarea de către respondenți a efectelor pozitive asupra dezvoltării euroregiunii, în funcție de activități specifice, relevă faptul că scorurile mai mari au fost acordate de către organizațiile care au implementat proiecte PHARE CBC, în comparație cu proiectele HU-RO.
Graficul 5.3. Impactul rezultatelor asupra dezvoltării euroregiunii
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Putem observa că succesele înregistrate sunt legate mai ales de oferta de pachete turistice, trasee tematice, pagini de informare web, pliante, spoturi publicitare, hărți turistice, centru de informare turistică – deci la capitolul informare și diseminare, pentru ambele tipuri de proiecte. Proiectele Phare CBC par să dispună de o mai mare capacitate de dezvoltare a euroregiunii, de un contact mai diversificat cu grupurile-țintă, inclusiv prin târguri de turism și elaborare de cursuri.
Per ansamblu însă, ambele tipuri de proiecte sunt declarate ca viabile pentru scopul dezvoltării euroregionale, cumulând mediile la tipurile specifice de activități.
Întrebarea 9. Feed-backul grupurilor-țintă, în urma participării la proiectul de turism implementat de organizația dumneavoastră, s-a concretizat prin următorii indicatori (Vă rugăm să completați cu cifre în dreptul indicatorilor relevanți!)
La această întrebare, deoarece evaluarea impactului în termeni de feed-back din partea clienților (unități turistice, turiști de diferite categorii) este o întreprindere dificilă, iar pentru o parte din organizațiile care au desfășurat proiecte în această direcție, proiectele abia au fost finalizate (încheindu-se la sfârșitul anului 2012, începutul anului 2013), răspunsurile nu sunt complete și nici semnificative. Este posibil, în același timp, să fie vorba și de o reținere de ordin intern, de furnizare a datelor privind evoluția indicatorilor legați de atingerea obiectivelor relativ la turiști/clienți, precum și de nerealizarea unor analize relevante care să indice un bilanț al feed-back-ului în termeni de indicatori de feed-back.
Totuși, dintre cei 4 respondenți care au implementat proiecte de turism prin Phare CBC, doar 2 respondenți au răspuns la această întrebare, în ambele cazuri prezentându-se o evoluție pozitivă a indicatorilor cu privire la numărul de vizitatori, numărul turiștilor și numărul înnoptărilor.
Din 6 respondenți care au implementat proiecte de turism prin HU-RO niciun respondent nu a răspuns la întrebare motivând faptul că a trecut prea puțin timp de la finalizarea proiectului pentru a putea fi corect cuantificați indicatorii prezentați.
Întrebarea 10. În ce măsură considerați că rezultatele obținute în urma finalizării proiectului de turismului contribuie la dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Vă rugăm să marcați cu X sub calificativul acordat!)
În urma realizării mediei aritmetice dintre calificativele bifate și numărul de respondenți s-a obținut ca rezultat 4.00 puncte (peste medie) în cazul proiectelor implementate prin Phare CBC și un punctaj de 3,66 în cazul proiectelor implementate prin HU-RO, ceea ce justifică, din punctul de vedere al liderilor de proiecte, importanța turismului în dezvoltarea euroregiunii.
Fiind direct implicați în activitățile de turism, este de așteptat ca aceștia să-și aprecieze pozitiv eforturile și rezultatele. Cu toate că acordăm aici un indice de ponderare în sensul dezirabilității (apreciere mai puțin obiectivă), răspunsurile la această întrebare trebuie analizate în conjuncție cu cele la întrebările deschise din partea semistructurată a interviului, care sunt redate în continuare.
5.2.2. Partea a II-a – Analiza rezultatelor interviului (semistructurat) aplicat respondenților care au implementat proiecte de turism prin Programul de Cooperare PHARE CBC și prin Programul de Cooperare Transfrontalieră HU-RO
INFORMAȚII GENERALE REFERITOARE LA PROIECTELE FINALIZATE ÎN DOMENIUL TURISMULUI PRIN INTERMEDIUL PROGRAMULUI DE COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ (Phare CBC_2004-2006 și HU-RO_2007-2013)
Cele nouă organizații care au vizat turismul în proiectele lor de două tipuri, (4 – prin Programul de Cooperare Phare CBC 2004-2006, respectiv 6 – prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013), au fost rugate, prin reprezentanții acestora, să răspundă unor întrebări deschise în secțiunea a doua a interviului, cea calitativă.
Așa cum am menționat, abordarea calitativă este menită, să surprindă elementele de profunzime ale temei tratate (vezi și Iluț, 1997), încercând astfel să evidențieze efectele activităților de turism asupra dezvoltării, dar și invers, relația dintre gradul de dezvoltare existent și activitățile de turism desfășurate (respectiv avantajele și impedimentele rezultate în urma extinderii optime a acestor activități). Acest demers calitativ vine în completarea rezultatelor obținute la interviul structurat, analizate anterior, în conturarea studiului de caz privind turismul și dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
Lotul analizat este restrâns, însă acestea fiind singurele organizații care au accesat fonduri pentru activități din sfera turismului, considerăm că opiniile lor sunt relevante pentru a afla de ce, în ce fel, cu ce rezultate și ce direcție de viitor se desfășoară activitățile desfășurate, pe axa: Trecut – Prezent – Viitor (v. Anexa 12 – Interviul semistructurat). De asemenea, nu este lipsit de importanță nici tipul organizațiilor investigate: răspunsurile pot să difere și în funcție de apartenența acestora la sfera publică (instituții și autorități), respectiv la cea privată (ONG-uri). Este ușor de presupus că cele două categorii de organizații nu pornesc de la premise egale privind implementarea și desfășurarea activităților, susținerea instituțională și capacitatea de extindere și dezvoltare. Deoarece 7 respondenți sunt din județul Bihor (România), iar 3 din județul Hajdú-Bihar (Ungaria), ne putem aștepta ca și aici să se diferențieze unele opinii.
Pentru a ușura urmărirea răspunsurilor oferite de liderii organizațiilor, am concentrat în tabelul de mai jos date despre acestea. În subcapitolul anterior sunt expuse și alte date despre aceste organizații.
Tabel 5.8. Caracteristicile generale ale lotului de organizații incluse în cercetare
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsurile primite au fost sintetizate pe cele 19 întrebări (cuprinse în interviul semistructurat) în tabele diferite în cadrul Anexei 14. În continuare, vom expune afirmațiile principale ale respondenților, la fiecare întrebare din ghidul de interviu semistructurat. Acestea vor fi analizate în funcție de categoria tematică obținută din răspunsuri (marcate cu bold-italic), și comentate și prin comparație, acolo unde va fi cazul, la fiecare întrebare în parte.
Întrebarea 1. De unde ați aflat de Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România?
Din răspunsurile primite observăm că, sursele de informare legat de programele de cooperare transfrontalieră, sunt cele oficiale, mediate de internet, pentru ambele loturi de organizații. Instituțiile publice, față de ONG-uri, au avantajul suportului informațional intern (sesiuni de informare internă, alte instituții din rețeaua publică), dar în niciuna dintre situații, informațiile nu au venit prin rețele informale (cunoștințe, rude, zvonuri).
Este de altfel firesc ca asemenea proiecte, care implică resurse financiare majore și planuri instituționale solide pe termen mediu și lung, să fie bazate exclusiv pe sursele oficiale oferite prin site-urile specializate.
Întrebarea 2. Cum a fost identificat și care a fost scopul proiectului de turism implementat la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar?
Sintetizând răspunsurile se observă că răspunsurile converg spre aceeași idee de fundal: promovarea turismului este în consonanță cu dezvoltarea euroregiunii. Organizațiile, de la cele mici, până la cele mari (instituții) consideră că raportul dintre turism și dezvoltarea euroregiunii este foarte strâns.
Între cele două loturi de organizații, după tipul de proiect implementat, nu se remarcă diferențe în ceea ce privește relația dintre scopuri și felul în care a fost identificat proiectul. Este relevant acest lucru nu doar fiindcă ne oferă imaginea unei culturi organizaționale în turism care „vorbește acceași limbă”, indiferent de țara în care se află (Ungaria sau România), ci și pentru că în acest fel se asigură un mediu deopotrivă unitar din punct de vedere al valorilor turistice promovate, respectiv complementar și divers în privința programelor/ pachetelor oferite.
Dintre cele mai relevante idei (marcate în tabelul centralizator cu bold-italic), sunt, în termeni de nevoi-scopuri:
de a umple golul generat de absența unor organisme regionale active în dezvoltarea și promovarea turismului (respondentul 3);
de a oferi pachete turistice ce combină avantajele geografice, naturale și antropice ale județelor antrenate (respondentul 3);
de a beneficia de o marcă a destinației, de o identitate regională pe piața turistică europeană (respondentul 3);
proiectul este o sursă de identificare a nevoilor și constrângerilor existente în regiunea țintă (respondentul 3);
„strângerea” contactelor dintre comunitățile și actorii economici din zona orașului Aleșd din județul Bihor cu cei din zona localității Kaba din jud. Hajdú Bihar (respondentul 2);
scopul diversității prin unitate euroregională (respondentul 1);
analiză a nevoilor zonelor partenere (respondentul 8);
o inventariere a patrimoniului cultural existent la nivel local, dar și inexistența unui turism organizat, responsabil (respondentul 9).
Întrebarea 3. Cine v-a ajutat la întocmirea cererii de finanțare?
Maniera în care organizațiile au reușit să implementeze proiectele propuse este similară: singuri, în cazul în care au avut competențe, respectiv cu ajutor specializat, aceștia s-au asigurat că acestea îndeplinesc cerințele formale pentru maximizarea șanselor de acceptare a proiectului.
Nici aici nu apar diferențe semnificative între cele două loturi, și nici în funcție de țările unde ele își au sediul.
O altă remarcă este că instituțiile publice sau autorități locale par să aibă un oarecare avantaj în capacitatea de realizare a proiectelor, dar acesta nu apare automat, apelul la ajutor calificat fiind legitim și necesar în unele situații.
Întrebarea 4. De ce ați ales implementarea unui proiect în domeniul turismului?
Organizațiile dovedesc, prin afirmațiile făcute, faptul că sunt conștiente de importanța turismului la nivel local, regional și transfrontalier, răspunsurile fiind date în funcție de tipul de proiect (în consonanță cu scopurile și obiectivele propuse), dar și de profilul lor instituțional.
Astfel, la nivel de organizație non-profit, interesele sociale largi (comunitare, regiune) nu apar menționate explicit, răspunsurile date fiind lipsite de argumente concrete:
Eligibil și reprezentativ (respondentul 1, ONG);
Una din activitățile principale ale organizației (respondentul 6,ONG);
Parte componenta a misiunii noastre (respondentul 4, ONG).
În cazul răspunsurilor primite de la autoritățile locale și instituțiile publice, observăm că sfera motivațiilor se lărgește spre spațiul socio-economic al euroregiunii:
Turismul este un important punct de reper în dezvoltarea euroregiunii (respondentul 5 – instituție publică);
Euroregiunea este o zonă bogată în resurse turistice (respondentul 7 – autoritate publică);
Turismul poate fi o alternativă de dezvoltare a regiunii transfrontaliere (respondentul 8 – instituție publică);
Turismul e un domeniu de dezvoltare locală, prevăzut ca direcție și obiectiv în strategia de dezvoltare (respondentul 9 – autoritate publică);
Turismul oferă crearea unei baze solide pentru dezvoltarea economico-socială, turistică și culturală echilibrată a întregii zone, cu beneficii pentru ambii parteneri (respondentul 2 – autoritate publică),
dar și spre beneficiile unei societăți a cunoașterii și instruirii continue, în sensul sustenabilității proiectelor de turism:
Firma turistică este în fața atâtor evenimente neprevăzute care apar atât din interior cât și din exterior. Conduita care îi poate asigura reușita trebuie să fie centrată pe instruirea continuă și pe clădirea unei culturi a încrederii, susținută de responsabilitate, inițiativă și colaborare (respondentul 3 – instituție publică);
un proiect viabil și important în context actual (respondentul 10 – autoritate publică);
activități de instruire în vederea formării de competențe adecvate noilor tendințe din turism și prin transferul de cunoștințe și experiență de la partenerii maghiari …nevoia de a fi competitiv (respondentul 3 – instituție publică).
Pe acest larg palier de motivații, profilul divers al obiectivelor prevăzute este relevant în sensul acoperirii unei largi game de principii contemporane și nevoi regionale specifice.
Întrebarea 5. Cum s-a derulat implementarea proiectului de turism?
Din relatările făcute de către respondenți, reiese că eventualele probleme întâmpinate nu au fost semnificative în percepția liderilor de proiecte, ceea ce aruncă o lumină optimistă asupra șanselor de realizare a acestor tipuri de proiecte, în general.
Tematic, subiectele puse în discuție par să fie mai degrabă punctual-organizatorice decât dificultăți de comunicare, lipsa de colaborare sau deficiențe de ordin intern.
Aici nu apar deosebiri după tipurile de proiecte și țările unde funcționează subiecții cercetării noastre, în schimb unele instituții, spre deosebire de ONG-uri, par să fi experimentat așa-numitul „paradox birocratic” (Aras și Cowther, 2009), în care multitudinea sarcinilor și partenerilor îngreunează coordonarea, corelarea și deci produsul final propus (este ilustrativ în acest sens răspunsul subiectului 9 – autoritate publică).
Întrebarea 6. Care au fost cele mai utile/relevante activități de-a lungul implementării proiectului?
Respondenții oferă răspunsuri în concordanță cu obiectivele majore ale proiectelor implementate, dintre care prevalează cele care au fost semnalate și în răspunsurile din prima parte a interviului (cea structurată – graficul 5.3).
Este de menționat că prevalează domeniile comunicării, promovării și diseminării informației turistice prin mijloace moderne, accesibile (pagini web, DVD-uri, hărți tematice, trasee), dar nu lipsesc și baza materială necesară unei dezvoltări durabile a turismului, respectiv și cele din sfera activităților și serviciilor legate de promovare (târguri, expoziții).
Întrebarea 7. Care au fost dificultățile de comunicare întâmpinate în implementarea proiectului?
Pe aceeași linie cu răspunsurile la întrebarea anterioară, cu excepția opiniei liderului unei autorități locale (respondentul 9), care a menționat lipsa de experiență și programul încărcat ca impediment în buna desfășurare a activităților impuse de proiectele derulate, din punct de vedere al comunicării nu au fost semnalate probleme.
Cu excepția problemelor legate de limbă, aduse în discuție de doi lideri (partenerii români sunt cei care le invocă, dar nu și cei maghiari), de care inerent se lovesc destul de des colaboratorii din România și Ungaria, problemele de comunicare se poate spune că nu sunt critice.
Un singur respondent (respondentul 3 – instituție publică) acuză și unele probleme legate de „atitudine”. Din discuțiile informale avute cu subiectul, se pare că mediul academic aduce după sine o anumită manieră de abordare, mai precisă, punctuală, în formă scrisă, cerințe mai mari de ordin birocratic, ceea ce în mediul de afaceri în turism (agenții, ONG-uri) nu sunt elemente centrale (în viziunea asupra bunei desfășurări a activităților). De aici, neconcordanțele atitudinale semnalate.
Între cele două loturi, nu apar diferențieri relevante (după tipul de proiect implementat).
Întrebarea 8. În cadrul implementării proiectului, au existat probleme legate de barierele legislative?
La această întrebare, părerile diferă de la un respondent la altul (de la lipsa unor astfel de probleme, până la semnalări legate de legislația greoaie și neconcordanțe/ nesincronizări în această arie).
Limitele legislative constituie un punct nodal în desfășurarea optimă a proiectelor parteneriale, și nu doar în domeniul turismului:
Destul de greu (respondentul 6 – ONG);
Cele legate de achizitii publice (respondentul 4 – ONG);
Au existat situații stresante generate de cadrul nostru legislativ (respondentul 9 – autoritate publică);
Datorită legislației financiare diferite pentru partenerii instituționali maghiari (respondentul 3 – instituție publică).
Întrebarea 9. De-a lungul proiectului ați întâmpinat probleme legate de aspectul financiar?
La fel ca la întrebarea anterioară, și aici sunt semnalate disfuncții:
Fluctuații ale cursului euro, creșteri ale prețului transportului, imperativul plății unor cheltuieli până la data finalizării proiectului (respondentul 3 – instituție publică);
Probleme de cash-flow (respondentul 4 – ONG);
Facturilor se plătesc în avans …. s-a apelat la credit pentru plata arieratelor (respondentul 7 – autoritate publică).
În schimb, acolo unde proiectele nu au fost de mare anvergură financiară, cum ar fi cazul organizației 7 (autoritate publică) sau 6 (ONG), dar și acolo unde instituțiile au avut resurse care să compenseze întârzierile, astfel de probleme s-au rezolvat din mers.
În concluzie, nici aspectul financiar nu pare să atingă un prag critic negativ în derularea proiectelor, indiferent de tipul acestora.
Este interesant că nu sunt aduse în discuție astfel de impedimente la organizațiile părții maghiare. Dar acest fapt nu este neapărat relevant, ținând cont că acestea sunt slab reprezentate ca număr (doar 3, în raport cu 7 românești).
Întrebarea 10. Care au fost indicatorii atinși în urma finalizării proiectului?
Indicatorii atinși corespund aproape punctual celor propuși la inițierea proiectelor.
Observăm, per ansamblu, o mare diversitate de produse, activități și servicii, la toate organizațiile. Acestea acoperă o mare arie de nevoi din sfera turismului, dar și din cea a loisirului și divertismentului. Reușitele îmbinări dintre obiectivele atinse fac din proiectele derulate adevărate „proiecte de succes” cu un profund impact asupra dezvoltării euroregiunii.
Astfel, se poate spune că atât ONG-urile, cât și instituțiile publice și autoritățile locale sunt promotori ai dezvoltării sociale, economice și culturale.
Întrebarea 11. Proiectul a adus o îmbunătățire comunității prin finanțarea realizată? (Exemple concrete!)
Fără excepție, reprezentanții organizațiilor incluse în eșantion sunt de părere că proiectele derulate au contribuit la binele comunitar.
Acesta a fost obținut în sincronicitate cu obiectivele fiecărui proiect, din care selectăm:
O clădire reabilitată, firmele incubate au fost instruite să poată să-și scrie o cerere de finanțare (respondentul 2 – autoritate publică);
Abilități și competențe care vor permite dezvoltarea și promovarea activității lor turistice curente în cadrul firmelor în care lucrează și le va mări șansele de a se dezvolta personal pentru a se menține; … un cadru organizatoric care favorizează crearea de valoare adăugată și sinergie activității lor turistice curente prin obținerea de efecte mediate de cei ce le devin parteneri (respondentul 3 – instituție publică);
Atingerea obiectivelor noastre la nivel comunitar (respondentul 5 – instituție publică);
Îmbunătățirea mediului social general (respondentul 4 – ONG);
Pagina web a proiectului furnizează o serie de informații pentru cei care doresc să implementeze un proiect în turism (respondentul 6 – ONG);
Vizibilitatea comunităților la nivel de euroregiune (respondentul 8 – instituție publică);
În urma schimburilor de idei din cadrul workshop-urilor organizate prin proiect, s-au inițiat discuțiile și s-au pus temeliile unei noi colaborări transfrontaliere, cu o altă localitate din vecinătate, mult mai dezvoltată din punct de vedere al turismului integrat (respondentul 9 – autoritate locală).
Nu apar diferențe relevante între răspunsurile date de respondenții români și maghiari. Răspunsurile date diferă doar prin profilul proiectului. De asemenea, nu putem distinge teme de discuție diferite față de cele legate de atingerea obiectivelor concrete privind dezvoltarea comunitară.
Este remarcabil faptul că propunătorii de proiecte s-au angajat pe mai multe linii de finanțare care vizează simultan comunitatea și euroregiunea, așa cum apare și din răspunsurile de mai jos.
Întrebarea 12. Care au fost efectele asupra dezvoltării Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Exemplificați!)
Ca extensie a rezultatelor la nivel de euroregiune, avem din nou o varietate de realizări:
Facilitarea cooperării între partenerii de afaceri din cele două județe și integrarea firmelor românești în mediul economic al Uniunii Europene (respondentul 2 – autoritate publică);
Concertarea eforturilor profesioniștilor în cadrul circuitelor tematice, care vor dobândi atributul de catalizator al vieții economice și sociale, fiind de asemenea o sursă a îmbunătățirii standardului de viață a locuitorilor euroregiunii (respondentul 3 – instituție publică);
Mai mare vizibilitate ca destinație turistică europeană, o imagine unitară și coerentă (respondentul 4 – ONG);
Pachete turistice balneare și montane pe baza potențialului turistic din euroregiune (respondentul 7 – autoritate publică);
Conștientizarea importanței economiei turismului în dezvoltarea euroregiunii (respondentul 8 – instituție publică)
Crearea unei noi punți de legătură prin această colaborare între Debrecen și Salonta, domeniul fiind diferit de vechea colaborare, anume dezvoltarea turismului în regiune (9 – autoritate publică).
Într-un mai mare grad, instituțiile publice și autoritățile publice au planuri de dezvoltare euroregională mai solide.
Explicația rezidă atât în suportul instituțional crescut, cât și în strategiile local-comunitare, naționale și inter-regionale cu profil european pe care acestea le-au propus la nivelul organizațiilor, într-o mai mare măsură decât ONG-urile.
Literatura de specialitate (Benedek și Dezsi, 2006) acordă spații largi acestei asocieri puternice, arătând că există o spirală a dezvoltării dinspre nivelul mezo (local), spre macro (regional, național, internațional). După cum arată și autorii care abordează printre altele și problema sustenabilității în turism (Huber, 2004), pornind de la dezvoltarea regională, se poate promova dezvoltarea pe arii mai extinse, cu potențial uman și financiar sporit, dar și prin construirea unor rețele de atracție (imagine de legătură, seturi de branduri – cum ar fi Carpathian Tour sau proiectele europene legate de cursul Dunării etc.).
Întrebarea 13. Cum considerați post-factum eficacitatea activităților întreprinse de-a lungul proiectelor? Ce ați schimba acum și ați face altfel? De ce?
Post-factum, organizațiile găsesc perfectibile proiectele deja derulate.
Răspunsurile la această întrebare indică un ridicat prag de autoevaluare critic- constructivă, care impun:
Mai mult timp pentru implementare, mai multe resurse (respondentul 4 – ONG);
Mai bună coordonare partenerială (respondentul 8 – instituție publică);
Constituirea unui departament specializat care să elimine dificultățile legate de: colaborare cu partenerii, legislație, motivare, limite de expertiză (respondentul 9 – autoritate publică).
Aceste opinii oferă o bază destul de solidă în vederea optimizării pe viitor a acestor genuri de proiecte, inevitabil mai dificile datorită parteneriatelor euroregionale, inter-țări, implicate de profilul lor.
Întrebarea 14. Cum apreciați feed-backul grupurilor-țintă? (Argumentați!)
Similitudinea aprecierilor pozitive cu privire la feed-back lasă puțin loc comentariilor.
Se pare că există, la nivelul comunităților și turiștilor, o nevoie reală, dar și o disponibilitate crescută față de astfel de proiecte. În acest sens, sunt relevante și studiile recente pe subiect (Neamțu și Trandafir, 2010; Nistor, 2009).
Întrebarea 15. Cum apreciați sustenabilitatea proiectului implementat? (Argumentați răspunsul!)
Majoritatea răspunsurilor argumentează obiectivul sustenabilității, argumentându-l prin rezultatele concrete obținute:
Platformă on-line, CD-uri care susțin obiectivul de dezvoltare sustenabilă prin turism (respondentul 1 – ONG);
Sustenabilitatea este susținută de patru componente ale proiectului care sunt astfel gândite încât să fie replicate după terminarea proiectului: Centrul de promovare a turismului în regiunea Bihor – Hajdú-Bihar cu activități de asistență, consultanță și promovare; Procesul de instruire, transfer de informații și cunoștințe realizat prin intermediul vizitelor de studiu și de promovare în comun; Catalogul ofertanților de turism din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar; Târgul de turism de proximitate (respondentul 3 – instituție publică);
Rezultate care sunt și în acest moment utilizate de către beneficiari, existând premisele pentru o sustenabilitate crescută a proiectului (respondentul 4 – ONG);
Licitații pentru închirierea birourilor create (respondentul 7 – autoritate publică);
A fost realizată o strategie de dezvoltare pe termen mediu în domeniul turismului, creându-se astfel cadrul necesar pentru continuarea colaborării cu partenerul maghiar și pentru viitor, punându-se totodată bazele unei noi cooperări transfrontaliere (respondentul 9 – autoritate publică).
Câteva organizații cu proiecte încă nefinalizate nu pot argumenta sustenabilitatea, deși aceasta reiese din obiective și activitățile deja derulate.
Lărgind analiza la tema dezvoltării durabile prin sustenabilitate, se poate avansa ipoteza că euroregiunea studiată este una cu un potențial real de dezvoltare și sustenabilitate (Clayton și Radcliffe, 1997; Zaman și Vasile, 2005).
Întrebarea 16. Care considerați că ar fi problemele existente la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, care pot fi rezolvate prin fonduri europene? Realizați o ierarhie în funcție de prioritățile acestora!
Respondenții acoperă o variate de subiecte, care nu se asociază decât marginal cu tipul de proiect implementat sau cu felul organizației. Se pare că există similitudini semnificative în punctele slabe pe care le identifică subiecții, la nivel practic, în urma implementării proiectelor, ca de exemplu:
un impediment des adus în discuție este infrastructura, incriminată ca o primă frână în dezvoltarea euroregională;
birocrația, necorelările și problemele legislative sunt și ele aduse în discuție la acest capitol;
accesul dificil la fonduri structurale precum și lipsa unei baze de date sunt și ele menționate;
slaba extindere a rețelei turistice este, de asemenea, adusă în discuție de un respondent;
probleme legate de comunicare și chiar de toleranță, respectiv segregare etnică.
Această sumarizare a problemelor care se pretează la alte proiecte din fonduri europene ar putea fi utilă în elaborarea unui viitor ghid pentru optimizarea atât a accesării de fonduri, cât și a derulării propriu-zise a activităților proiectate.
Întrebarea 17. În ce măsură poate contribui turismul la dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Justificați răspunsul!)
Diversitatea răspunsurilor transpare din diversitatea organizațiilor avute în vedere.
Toate însă converg spre ideea că turismul și dezvoltarea euroregiunii sunt intrinsec legate.
Fără excepție, se consideră că turismul constituie un motor al dezvoltării:
Există resurse turistice bogate la nivelul euroregiunii care trebuie valorificată corespunzător pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a zonei (respondentul 2 – autoritate publică);
Beneficii multiple pe ambele părți ale frontierei (respondentul 8 – instituție publică);
Unde sunt turiști, există și comerț și servicii pe măsură (respondentul 9 – autoritate publică);
Îmbunătățirea serviciilor de creare a unei imagini pozitive unei destinații turistice atractive și multiculturale cum este și Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar (respondentul 3 – instituție publică).
La această întrebare respondentul 3 a oferit cel mai detaliat răspuns surprinzând nu doar problemele legate de nevoile ofertanților de turism, ci și soluțiile posibile pentru minimizarea sau chiar eliminarea acestor probleme.
Tabelul 5.9. Sinteza răspunsului oferit de respondentul 3
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsului primit în cadrul interviului, de la respondentul 3.
Marele potențial turistic (balnear, montan, cultural etc.) și însăși zona de graniță unde sunt amplasate obiectivele conlucrează pozitiv în acest sens.
Întrebarea 18. V-ați gândit la implementarea de noi proiecte de turism pentru perioada 2014-2020 la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Dacă răspunsul este NU, argumentați!)
Reprezentanții organizațiilor susțin în mare măsură că s-au gândit ca pe viitor să dezvolte noi proiecte și noi parteneriate. Cu excepția a două, celelalte deja caută axe valide și proiecte viabile pe care să le implementeze în sesiunea de proiecte viitoare.
Acesta este un rezultat extrem de favorabil, în ciuda impedimentelor semnalate în răspunsurile anterioare, șanselor de dezvoltare euroregională prin turism.
Întrebarea 19. Care ar fi scopul urmărit prin viitoarele proiecte de turism?
Ca scopuri ale unor proiecte viitoare în domeniul turismului, se propun:
Promovarea mediului de afaceri dintre cele două județe (Bihor – Hajdú-Bihar) – turism de afaceri (respondentul 1 – ONG);
Valorificarea apei termale și proiecte de dezvoltare a infrastructurii (respondentul 2 – autoritate publică);
Parteneriate strategice euroregionale (respondentul 3 – instituție publică);
Creșterea vizibilității turismului din euroregiune, dezvoltarea capacității de cazare, creșterea sezonalității (respondentul 5 – instituție publică);
Identificarea și promovarea a noi tipuri de turism (respondentul 8 – instituție publică)
Dezvoltarea integrată a turismului: pregătire de experți în promovare, corelare cu turismul din regiune, crearea de trasee turistice cu alte localități (respondentul 9 – autoritate publică);
Extindere în colaborare cu parteneri viabili (respondentul 10 – ONG).
5.3. Concluziile sintetice ale cercetării pe bază de interviu
Din informațiile obținute în urma interviului, transpare faptul că, în ciuda crizei din ultimii ani, Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar are nu doar potențial de dezvoltare, ci a și făcut câțiva pași în acest sens. Din cercetarea realizată, observăm că, oferta turistică comună existentă în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, suscită mult interes, majoritatea proiectelor inițiate la nivel euroregional în acest domeniu fiind încununate cu succes.
Exemplele de proiecte de turism inițiate și finalizate de-a lungul anilor (2004-2006 prin Phare CBC și în 2007-2013 prin HU-RO) la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar (prezentate în corpusul tezei) prezintă o continuitate a ideii că turismul reprezintă un factor important al dezvoltării regiunilor transfrontaliere.
Acțiunile de cooperare transfrontalieră asumate prin intermediul proiectelor de turism implementate/finalizate la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar și-au atins în mare măsură obiectivele propuse. Diversitatea scopurilor și obiectivelor, pe care le-au promovat organizațiile în urma proiectelor finalizate reprezintă puncte de pornire în elaborarea noilor proiecte turistice în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră 2014-2020.
Din interviul realizat se observă că, deși la nivelul euroregiunii studiate (Bihor – Hajdú-Bihar) există încă o serie de bariere cu privire la aspectele legislative, financiare și de comunicare, liderii care au implementat proiecte de turism nu au fost descurajați, reușind să finalizeze proiectele inițiate (atingând majoritatea obiectivelor propuse) și totodată să urmeze pașii necesari implementării unor noi proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar. Existența acestor impedimente care frânează desfășurarea proiectelor, ar putea fi reduse sau eliminate prin strategii de implementare ajustate, în competițiile de proiecte viitoare.
În opinia respondenților din cadrul interviului realizat, turismul apare ca un motor al dezvoltării regionale și euroregionale, aspect urmărit și prin intermediul obiectivelor stabilite în cadrul proiectelor finalizate. Totuși, comparativ cu alte domenii, turismul pare mai puțin accesat, chiar dacă este unul promițător, atât ca resurse (naturale și antropice), cât și ca șanse de implementare în context comunitar și euroregional.
Numărul reprezentativ de trasee turistice și de pachete turistice create prin intermediul proiectelor finalizate, evidențiază faptul că Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar deține un potențial turistic bogat și variat care valorificat în mod corespunzător va conduce la dezvoltarea euroregiunii.
Rezultatele proiectelor de turism finalizate în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, respectă în mare măsură obiectivele prezentate de Ricq (2000), concretizându-se prin:
crearea de web site-uri pentru promovarea principalelor trasee turistice din regiunile transfrontaliere;
lansarea unor manuale de bune practici;
broșuri tipărite în limbi de circulație internațională;
filme promoționale (privind atracțiile regiunilor turistice) înscrise pe DVD-uri;
organizare unor Târguri de turism, Conferințe de presă, Cursuri de calificare în domeniul turismului, Conferințe tematice în domeniul turismului etc.
Se observă, de asemenea, intensa preocupare pentru sustenabilitatea proiectelor finalizate, continuitatea lor relizându-se din resurse proprii (în majoritatea cazurilor analizate), cei mai importanți beneficiari ai acestor proiecte fiind comunitățile locale, agențiile de turism, unitățile cu activitate turistică, în cele din urmă turiștii care vizitează euroregiunea- principalii destinatari ai serviciilor turistice.
Nu au apărut diferențe relevante între organizațiile din România și cele din Ungaria. De asemenea, diferențele după tipul de organizație (autoritate publică, instituție publică sau ONG) decurg din capacitatea acestora de a desfășura anumite tipuri de proiecte, în defavoarea altora. Altfel, liderii intervievați au un repertoriu comun, racordat la valorile și principiile din sfera turismului sustenabil global, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile. Aceștia „vorbesc aceeași limbă” în termeni de dezvoltare și adaptare a activităților turistice la nevoile prezentului, fiind pregătiți pentru provocările globale contemporane.
Toți cei intervievați au considerat că implementarea proiectelor de turism în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar este oportună în dezvoltarea euroregiunii, ținând cont de resursele turistice bogate situate în județele Bihor și Hajdú-Bihar.
Deși în momentul de față niciun respondent nu a specificat existența unui proiect destinat turismului în curs de desfășurare la nivel transfrontalier, aceștia nu excud ideea de a implementa noi proiecte de turism prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră 2014-2020, ba chiar mai mult, unele organizații (Camera de Comerț și Industrie Bihor, Primăria Municipiului Salonta) au început deja demersurile necesare implementării unor noi proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar. De asemenea se remarcă o deplasare a centrului de greutate al intereselor potențialilor beneficiari de la aria euroregională spre aria regională care pentru perioada 2014-2020 a devenit mai ușor de înțeles și abordat și datorită experienței câștigate la nivel euroregional. Această orientare nu este surprinzătoare după experiența unei perspective financiare de 7 ani. Practic partenerii de-o parte și de alta a graniței au învățat să coopereze, să colaboreze pentru o strategie de dezvoltare comună dar în acelaș timp au evoluat – „au crescut împreună”și diferențele dintre cele două județe analizate situează județul Hajdú-Bihar pe o poziție de superioritate în ceea ce privește calitatea serviciilor turistice și atractivitatea prin raportul preț-calitate a pachetelor turistice și a serviciilor conexe.
În aceste condiții direcțiile viitoare de acțiune la nivelul administrației publice locale și a celorlalți factori de decizie în domeniul turismului trebuie să fie după părerea noastră următoarele:
acțiuni în direcția limitării constrângerilor, barierelor, dificultăților întâmpinate de beneficiarii de proiecte în domeniul turismului (reducerea birocrației, respectarea termenelor de rambursare, regândirea sistemului de prefinanțare, creșterea disponibilității autorității de management și birourilor de cooperare transfrontalieră pentru a consilia potențialii beneficiari cu privire la oportunitățile de finanțare apărute, întâlniri periodice cu potențialii beneficiari pentru discutare problemelor apărute și soluțiilor care se impun etc.);
creșterea gradului de responsabilitate al administrației publice locale în sprijinirea dezvoltării turismului euroregional (elaborarea, implementarea și monitorizarea unei strategii de dezvoltare a turismului bazată pe complementaritatea ofertelor turistice din cele două județe, pachete turistice comune etc. care să stimuleze cooperarea mai degrabă decât concurența, dezvoltarea interdependentă mai degrabă decât cea independentă);
cointeresarea tuturor actorilor care operează în sectorul turismului (unități, agenții, touroperatori etc.) de a se promova reciproc de-o parte și de alta a graniței și de a dezvolta pachete turistice comune (crearea de rețele de antreprenori în turismul euroregional, oferirea de facilități pentru dezvoltarea pachetelor turistice comune etc.).
CONCLUZII ȘI SINTEZE ALE CONTRIBUȚIILOR PROPRII
Suntem de părere că nu există a priori subiecte „bune” și „mai puțin bune” pentru o teză de doctorat. Subiectul ales, “TURISMUL ȘI DEZVOLTAREA ÎN CONTEXT EUROREGIONAL. STUDIU DE CAZ: EUROREGIUNEA BIHOR – HAJDÚ-BIHAR”- ni s-a părut un subiect care se înscrie într-un proiect realizabil, adică poate fi tratat de-o manieră științifică.
În corpusul lucrării s-a urmărit pe de o parte, definirea și caracterizarea noțiunilor care compun titlul tezei, (respectiv turismul, dezvoltarea și euroregiunea) iar pe de altă parte s-a urmărit evidențierea conexiunilor care există între aceste noțiuni.
Contribuțiile proprii ale tezei se conturează prin următoarele aspecte:
documentarea surselor bibliografice naționale și internaționale în vederea realizării unei abordări teoretice cât mai ample asupra temei alese, pe de o parte prin definirea cât mai clară a noțiunilor, prezentându-se totodată și caracteristicile și evoluția în timp a acestora, iar pe de altă parte s-au căutat informații care să confirme legătura dintre turism și dezvoltare euroregională;
analiză comparativă (între România și țările vecine) bazată pe informațiile furnizate de Forumul Economic Mondial cu privire la Indicele competitivității turismului și călătoriei;
sintetizarea Programelor de cooperare transfrontalieră (aprobate de Comisia Europeană) pentru a demonstra intensa implicare a Uniunii Europene în crerea condițiilor propice pentru dezvoltarea euroregiunilor;
realizarea unui studiu cu privire la euroregiunile în care România este partener. În cadrul acestui studiu s-a realizat un tabel în care au fost sintetizate informațiile cu privire la denumirea euroregiunilor în care România este partener, anul constituirii, suprafața, țările participante la constituirea euroregiunilor și unitățile administrative din cadrul fiecărei euroregiuni;
analiză statistică, bazată pe datele furnizate de Direcția Județeană de Statistică Bihor (România) și de Központi Statisztikai Hivatal Debrecen (Ungaria), cu privire la evoluția numărului de turiști în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar și cu privire la activitatea unităților hoteliere din euroregiune;
descrierea proiectelor turistice finalizate în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră Phare CBC și HU-RO. Informațiile au fost obținute în urma întâlnirilor avute cu reprezentanții Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRECO), respectiv doamna Livia Banu și Daliana Vigu.
realizarea unui interviu (structurat și semistructurat) cu toți liderii care au implementat proiecte de turism în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar.
În cele ce urmează vom sintetiza concluziile aferente pașilor parcurși în elaborarea tezei prin intermediul metodelor descrise anterior.
Sursele bibliografice parcurse confirmă faptul că turismul este realmente o industrie care are efecte extrem de benefice asupra economiei unei țări. Cantitatea de studii apărute până acum este impresionantă, turismul fiind unul dintre cele mai atrăgătoare domenii pentru cercetătorii din domeniul economic, geografic, ecologic, sociologic, etc.
Turismul este unul dintre cele mai generoase și ”vizibile” domenii de activitate în lumea în care trăim. Oriunde ne uităm, în lumea reală sau în cea virtuală (marea majoritate a turiștilor își încep călătoria online, piața virtuală a turismului fiind o piață extrem de competitivă), ni se oferă multă publicitate și pachete turistice atrăgătoare, unele în locuri despre care virtualul turist nici măcar nu auzise și nici nu bănuise existența lor. Prin intermediul turismului se creează și o imagine benefică sau nu despre țara țintă ceea ce va influența fluxurile de sosiri ale turiștilor și investițiile, care vor genera dezvoltarea multor sectoare și agenți economici care creează acea plus valoare care contribuie la producția totală a unei economii. Se știe că volumul mare de turiști înseamnă capital, aspect confirmat și de datele statistice furnizate de Organizația Mondială a Turismului. Activitățile turistice s-au dezvoltat cu repeziciune până la a deveni un sector important, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare sau chiar în regiunile țărilor dezvoltate. Începând cu anii '70, turismul cunoaște o expansiune fulgurantă: dacă în 1970, numărul de sosiri era de 165 de milioane, în 2001 de 695 de milioane, în 2010 de 940 de milioane (OMT 2011:4), în 2020 se presupune că se va ajunge la 1,6 miliarde de turiști (OMT 2011:11). Veniturile obținute sunt și mai evocatoare pentru dinamica acestui sector: 1970 – 17 miliarde de dolari; 2001 – 463 miliarde de dolari; în 2010 – 693 de miliarde de dolari (OMT 2011:5), iar pentru anul 2020 (conform lui Chu, 2006) se prevăd venituri de 2.000 de miliarde de euro.
Turismul este justificat deseori pe baza contribuției sale potențiale la dezvoltare economică. World Tourism Organization (WTO, 1980:1), afirmă că turismul „poate ajuta la eliminarea prăpastiei economice crescânde între țările și regiunile dezvoltate și mai puțin dezvoltate, și să asigure accelerarea stabilă a dezvoltării economice și sociale, în special în țările în curs de dezvoltare”. Dar, conform studiilor de specialitate parcurse, observăm că, turismul n-a dus la o echilibrare echitabilă între țările dezvoltate și cele periferice, deoarece fluxurile de turiști se îndreaptă, ca și în trecut, tot spre regiunile cele mai dezvoltate (Europa, America de Nord – USA și Canada și Asia de sud-est). În ciuda acestui fapt, multe regiuni care suferă din cauza declinului economic ca rezultat al pierderii industriilor tradiționale, au încercat revitalizarea economiei prin intermediul turismului. Rațiunea de a exista și de a promova turismul în diferite zone ale lumii presupune contribuția acestuia la dezvoltarea zonei respective, multe țări considerând turismul ca fiind un ingredient vital în planurile lor de dezvoltare globală (Sharpley 2002:12). Din punctul de vedere al lui Roche (1992:556), dezvoltarea turismului a fost mult timp considerată atât un vehicul, cât și un simbol al occidentalizării, sau chiar mai mult, progres și modernizare (mai ales în cazul țărilor din lumea a treia).
Regretul nostru este că, urmărind datele cu privire la Indicele competitivității turismului și călătoriei furnizate de Forumul Economic Mondial, în ciuda unui potențial turistic bogat, România ocupă doar locul 34 în Europa (din cele 42 analizate). Realizând un studiu comparativ bazat pe Indicele competitivității turismului și călătoriei, între România și țările vecine, observăm că, din păcate România se situează doar pe locul al treilea (în 2011), cu un indice al competitivității turismului și călătoriei de 4,17, primele două locuri fiind ocupat de Ungaria (cu un indice de 4,54) și Bulgaria (cu un indice de 4,390.
Conform lui Sanford și Dong (2000:217), turismul stimulează direct investițiile într-o varietate largă de industrii (non-turistice) ducând astfel la dezvoltare economică, însă există și situații în care această deschidere către investitorii străini nu are întotdeauna efecte pozitive (conform lui Cazelais, 2004): „peste 65% din veniturile provenite din turism în cadrul țărilor mediteaneene ajung, din păcate, în conturile unui număr de aproximativ zece firme din țările emițătoare de turiști care posedă firmele de transport aerian, tur-operatorii și structurile hoteliere”.
Mono-dezvoltarea, adică o economie bazată în mod predominant pe o singură industrie, cum ar fi turismul, este foarte riscantă din perspectivă economică. Cererea turismului tinde să fie foarte instabilă, datorită mai multor cauze, ca de exemplu: rata de schimb nefavorabilă, inflația, schimbarea trendului, catastrofe naturale, terorism etc. Astfel, țările care depind în exclusivitate de turism sunt considerate medii fragile și orice eveniment exterior care influențează negativ turismul (cele amintite anterior), poate avea efecte devastatoare asupra lor. Câteva exemple concrete:
Conform lui Becheri (1991), numărul total de rezervări turistice de pe coasta Romagna a scăzut cu 25% în 1989 față în 1988, din cauza eutrofizării Mării Adriatice, principalele surse de poluare rezultând din deșeurile agricole, urbane și industriale, care au fost depozitate în râul Po și, ulterior, deversate în Marea Adriatică;
Un caz asemănător, a fost sesizat și în Salou (Spania) în 1988 unde, de teama unei epidemii de febră tifoidă care rezultă din contaminarea apei s-a înregistrat un declin de 70% în rezervările din turism din 1989 (Holden 2008:95 după Kirkby, 1996);
situație similară s-a evidențiat și în Australia, poluarea apelor afectând părți din Marea Barieră de Corali, ceea ce a condus la degenerarea industriei turistice din Queensland (Shaw și Williams 2002:305).
Deși teoria turismului și teoria dezvoltării au evoluat concomitent, au existat puține studii care s-au axat pe legătura dintre turism și dezvoltare. Însă, de-a lungul timpului turismul a devenit un element important al strategiei de dezvoltare fiind considerat una dintre principalele surse de venit ale țărilor. În urma acestei constatări, confirmată și de datele statistice (OMT, 2011), cercetătorii au fost preocupați tot mai mult de analiza relației dintre turism și dezvoltare regională concentrându-se pe:
prezentare unor modele de dezvoltare turistică în contextul dezvoltării regionale;
accentuarea convergenței dintre turism și dezvoltare euroregională;
dezbaterea efectului multiplicator al turismului.
Legătura, din ce în ce mai strategică, dintre turism și dezvoltare economică, pe care toți o dorim durabilă, este de netăgăduit, mai ales acum, la ora terțiarizării economiei. Noul imperativ este, sau ar trebui să fie, ideea de durabilitate, adică o dezvoltare care să răspundă nevoilor prezentului, fără însă a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde de nevoile lor.
În urma documentării realizate pe baza surselor bibliografice existente, putem afirma că specialiștii au fost și sunt preocupați de abordarea temei privind relația dintre turism și dezvoltare regională. Însă, nu putem afirma același lucru când vorbim despre relația dintre turism și dezvoltare euroregională. Chiar însăși noțiunea de euroregiune a fost un subiect destul de rar întâlnit în cadrul studiilor de specialitate consultate, fiind utilizată mai degrabă noțiunea de cooperare transfrontalieră.
Cooperarea transfrontalieră, una din preocupările principale ale Uniunii Europene, a reprezentat „puntea de legătură” în definirea și înțelegerea noțiunii de euroregiune.
În ciuda inevitabilelor inerții de la începutul creării Uniunii Europene, scepticismul unora, neâncrederea și rea-voința altora, existența obstacolelor de tot felul (istorice, sociale, economice etc.), Uniunea Europeană a prins contur, “E pur si muove” (Galileo Galilei), eliminându-se totodată granițele dintre statele membre. Eforturile depuse pentru crearea unei Uniuni Europene puternice din punct de vedere economic și social se concretizează nu doar prin multitudinea reformelor realizate la nivelul instituțiilor și a politicilor Uniunii Europene, ci și prin intermediul Programelor de cooperare stabilite la nivel transfrontalier, transnațional și interregional. Cooperarea între regiunile frontaliere s-a accentuat cu scopul de a aprofunda relațiile dintre națiunile Uniunii Europene și pentru a rezolva problemele existene și cele pe care se pot ivi de-a lungul frontierelor. Programe de cooperare transfrontalieră semnate între regiunile transfrontaliere și aprobate de către Comisia Europeană au condus la intensificarea relațiilor la nivel transfrontalier. Axele acestor programe acoperă diverse domenii fapt care a condus la conturarea a zeci de proiecte transfrontaliere care au ajutat dezvoltarea zonelor transfrontaliere neglijate de-a lungul anilor de autoritățile centrale. În majoritatea situațiilor, cooperarea a demarat în jurul unei probleme comune, a unei oportunități, a unui proiect punctual, a unui eveniment privind teritoriile situate de-o parte și de alta a frontierelor.
Părerea noastră este că formarea euroregiunilor nu poate fi, “a la longue”, decât benefică pentru o Europă sfâșiată de războaie fratricide (care au mai ales regiunile frontaliere), cu memorii naționale rănite și resentimentare, cu regiuni frontaliere în care s-a constatat (și mai există) un reviriment al revendicărilor teritoriale minoritare, cu mituri naționaliste distrugătoare, vătămătoare și deseori generatoare de conflicte directe sau de resentimente înăbușite.
Euroregiunile vor trebui să facă “eforturi” în vederea asigurării unei cooperări transfrontaliere armonioase, care nu va mai fi doar problema statelor și a instituțiilor europene, ci a regiunilor/colectivităților și a autorităților teritoriale. Această cooperare va genera noi teritorii funcționale, iar comunitățile frontaliere vor avea un control mai personal și mai riguros asupra vieții lor sociale, economice, culturale, precum și asupra acestor zone de coeziune economică, socială și culturală, respectându-și, în același timp, istoria și tradițiile diferite.
Acestă tonalitate optimistă o regăsim și în lucrarea lui Negruț (2003:64), în care autorul descrie importanța euroregiunilor în cadrul cooperării transfrontaliere, acestea contribuind la:
reducerea încordării și la menținerea stabilității în zonă (de exemplu euroregiunile din spațiul Oder-Neisse);
surmontarea moștenirii istorice negative (de exemplu regiunile transfrontaliere din Europa Centrala și de Est);
atenuarea dezechilibrelor economice regionale;
pregătirea țărilor care doresc să-și lege destinul de Uniunea Europeană (de exemplu Regio Basiliensis, care în 2013 sărbătorește 50 de ani de la înființare).
În urma lucrărilor de specialitate parcurse (Ricq (2000), Ilieș (2004), Săgeată (2002), Popescu (1999) etc.) suntem întru totul de acord cu cele afirmate de Negruț (2003:63) care afirmă că euroregiunile reprezintă „forma cea mai tradițională și mai eficace pentru cooperarea din regiunile de frontieră”. În ciuda factorilor care, inerent, frânează cooperarea transfrontalieră (dezechilibrele economice, diferențele culturale și inadaptările instituționale, Ricq, 2000:36-38), factorii dinamizatori ai relațiilor transfrontaliere câștigă teren, iar această dialectică „dinamică-frână” nu face alceva decât să maturizeze și să conștientizeze procesul de cooperare și să nască alți parametri specifici fiecărei țări, fiecărei regiuni transfrontaliere. Aceste regiuni transfrontaliere, funcționale în cea mai mare parte a lor, constituie „revelatorii”, sau chiar „catalizatorii” acestui ideal care ar materializa ”voința de-a trăi împreună” a tuturor europenilor.
Din analiza statistică realizată la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, se observă că:
criza din 2008 s-a resimțit și în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, înregistrându-se o scădere continuă a numărului de turiști față de 2008. Dacă analizăm separat valorile înregistrate în cele două județe (Bihor și Hajdú-Bihar) componente ale euroregiunii, observăm că în 2011 județului Bihor prezintă o revenire spectaculoasă înregistrându-se valorile din 2008 (un total de 228356 turiști);
turiștii străini manifestă un interes mai mare pentru zonele turistice din Hajdú-Bihar, numărul turiștilor străini înregistrați în cadrul județului Hajdú-Bihar fiind mai mare cu aproximativ 50-60% comparativ cu cei înregistrați în județul Bihor;
numărul unităților cu activitate hotelieră este mai mare în Hajdú-Bihar cu aproximativ 30% față de cele cele din Bihor. În ciuda numărului redus de unități cu activitate hotelieră, personalul ocupat în cadrul acestor unități este mai mare cu aproximativ 40% comparativ cu cele din Hajdú-Bihar, fenomen pe care-l observăm și în cazul cifrei de afaceri. Concluzia pe care o putem deduce de aici ar fi că unitățile cu activitate hotelieră din Bihor sunt mai mari (ceea ce necesită un număr mai mare de personal), și costul pachetelor turistice mai ridicate față de cele din Hajdú-Bihar. De asemenea, cheltuielile cu personalul sunt mai mici în județul Bihor decât în Hajdú-Bihar, personalul angajat în unitățile cu activitate hotelieră din Hajdú-Bihar fiind mai bine plătit de aproape două ori decât cel din Bihor.
Pentru a contura dorința de cooperare dintre cele două județe (Bihor și Hajdú-Bihar) în vederea dezvoltării Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin intermediul turismului, am căutat date care să evidențieze aceste aspecte. Astfel, conform Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră singurele aspecte care marchează relația dintre turism și dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar sunt proiectele de turism implementate și finalizate prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră Phare CBC și HU-RO.
Interviul (structurat și semistructurat) aplicat liderilor care au finalizat proiecte de turism în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar demonstrează conexiunea existentă între turism și dezvoltarea euroregiunii. Dezvoltarea a fost evidențiată prin construirea unui centru de informare turistică, modernizarea unor construcții vechi pentru a crea sedii noi pentru întreprinzătorii din turism, crearea de noi locuri de muncă, promovarea principalelor trasee turistice din euroregiune prin intermediul site-urilor create, elaborarea de cataloage și broșuri în limbi de circulație internațională pentru a face cunoscută Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar în cadrul circuitului turistic internațional.
Din păcate, există înca o anumită reticență a organizațiilor publice și private în a se implica în astfel de studii știintifice și în a oferi date precise, contabile, despre acțiunile/proiectele lor. Chiar dacă unii respondenți participanți la cercetarea bazată pe interviu au dat mai degrabă răspunsuri evazive (la unele întrebări), per total răspunsurile primite ne-au ajutat să ne ducem la bun sfârșit cercetarea și să demonstrăm legătura indeniabilă dintre turism și dezvoltarea euroregiunii. Interviul a scos în evidență și factorii care frânează, fără însă a stopa acest proces al dezvoltării euroregiunii prin intermediul turismului. Astfel, cele mai evidente puncte vulnerabile au fost legate de aspectele legislative, financiare, dar și de comunicare. În ciuda acestor puncte vulnerabile, liderii proiectelor de turism din cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar au reușit să-și atingă obiectivele propuse în cadrul proiectelor finalizate și, mai mult decât atât, nu au fost descurajați în demararea acțiunilor necesare pentru a implementa noi proiecte de turism la nivel transfrontalier.
DESCHIDERI PRIVIND CERCETĂRILE VIITOARE ALE RELAȚIEI TURISM – DEZVOLTARE EUROREGIONALĂ
În urma finalizării tezei am stabilit câteva direcții de aprofundare și extindere a cercetărilor viitoare:
Organizarea de întruniri (trimestriale/semestriale) la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră, cu actorii și partenerii locali în vederea unor dezbateri pe teme transfrontaliere.
Cooperarea transfrontalieră se poate baza pe condițiile specifice dintr-o zonă geografică. Dar, așa cum s-a observat și din interviul realizat, în majoritatea cazurilor, cooperarea a demarat în jurul unei probleme comune, a unei oportunități, a unui proiect punctual, a unui eveniment privind teritoriile de-o parte și de alta a frontierelor.
Astfel, pentru a asigura continuitatea unui demers integrat de cooperare transfrontalieră este nevoie de conștientizarea posibilităților de cooperare între actorii și partenerii locali situați de-o parte și de alta a frontierei.
Acordarea unei atenții mărite problemelor legate de protejarea naturii și a patrimoniului cultural.
Integrate conceptului de dezvoltare regională/euroregională, în proiectele viitoare, considerăm că trebuie avute în vedere consecințele lipsei protejării naturii și patrimoniului cultural – un subiect neglijat de respondenții care au implementat/finalizat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar –, cum ar fi:
prezența resturilor menajere lăsate de turiști;
tăieri neraționale de brazi și alți copaci (păduri);
întreținerea necorespunzătoare a potecilor și traseelor turistice, fenomen cu efecte directe asupra mediului înconjurător;
lipsa de control asupra bunei desfășurări a activităților turistice și asupra normelor de protecție a mediului;
lipsa unei educații și cultură pentru turismul de agrement și sportiv, mai ales în rândul tineretului.
Pentru a remedia aceste neajunsuri, ar trebui făcute demersuri în vederea:
reducerii utilizării resurselor neregenerabile în cadrul activității turistice din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar;
reducerii poluării aerului, apei și solului și a cantității de deșeuri produse de unitățile de turism și vizitatori;
sprijinirii conservării ariilor protejate, a habitatelor și vieții sălbatice, minimizării impactului negativ asupra lor;
sporirii și menținerii calității peisajelor prin: evitarea degradării fizice și vizuale a mediului, conservarea patrimoniului istoric și cultural și totodată prin respectarea tradițiilor comunității gazdă.
Parteneriate transfrontaliere pe termen lung.
Dincolo de proiectele realizate, ar trebui căutate soluții în stabilirea de parteneriate pe termen lung (între autorități, asociații culturale și sportive, conducătorii unităților de cazare, ONG-uri și parteneri privați) pentru a valorifica potențialul turistic la maxim cu buget redus și cu un beneficiu rezultat nu numai pe plan economic, ci și din punct de vedere al sănătății și a educației (prin informațiile obținute de la specialiști în domeniul turismului cu privire la aprecierea și protejarea naturii, deprinzând astfel o modalitate de loisir sănătos, instructiv și activ).
Metode eficiente pentru eliminarea factorilor perturbatori din calea cooperării transfrontaliere.
Răspunsurile celor pe care i-am intervievat au scos în evidență factorii perturbatori ai unei industrii în plina dezvoltare: în primul rând, infrastructura rutieră deficitară, mai apoi telecomunicațiile, ordinea publică, birocrația, lipsa comunicării, accesul dificil la fondurile structurale, slaba extindere a rețelei turistice etc. Urmează ca, în activitatea noastră viitoare, să încercăm să găsim, împreună cu respondenții, dar și cu alți agenți economici neîncrezători sau dezinteresați până acum, cele mai rapide si eficace metode pentru a face să dispara aceste asperități care impiedică mersul lin și în pas mai alert al dezvoltării industriei turismului, mai ales că vorbim de una dintre cele mai generoase zone din punct de vedere turistic.
Stimularea actorilor și partenerilor locali cu privire la accesarea fondurilor structurale.
Din păcate, există încă o anumită reticență a agenților economici din turism în a se implica în implementarea proiectelor transfrontaliere ceea ce va necesită o cercetare bazată pe aflarea principalelor motive care inhibă dorința de implicare a agenților în astfel de proiecte.
Internetul – sursă de comunicare cu turiștii.
Agenții economici ar trebui să înțeleagă că și o firmă de turism cu cifra de afaceri și servicii mai puțin ample, pentru a fi competitiv trebuie să interacționeze cu turiștii adică internetul nu trebuie folosit doar pentru publicitate primară, ci în primul rând pentru comunicare. Astfel, ofertanții de servicii turistice trebuie să fie mereu în contact cu turiștii pentru a satisface nevoile din ce în ce mai complexe ale acestora.
Integrarea resurselor turistice naturale și antropice existente în cadrul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar în circuitul turistic transfrontalier și internațional.
Legat de tema turismului în general, trebuie subliniat faptul că relieful și bogăția resurselor naturale și antropice din multe regiuni frontaliere/ transfrontaliere (în speță, cea din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar) conturează o serie de componente benefice:
dezvoltării unui turism balnear, sportiv, ecologic, etno-cultural, dar și de afaceri;
elaborării unor demersuri care să pună-n mișcare proiectele de dezvoltare națională pentru destinația turistică Bihor – Hajdú-Bihar.
Crearea unei baze de date statistice la nivel transfrontalier.
Datele statistice limitate și neconcordanța dintre moneda națională îngreunează realizarea unei cercetări de anvergură la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar. Astfel, e nevoie de elaborarea unei baze de date statistice comune, bilingve, la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar care să ușureze colectarea datelor necesare unei analize și care ne va permite extinderea cercetării pe mai multe euroregiuni, ceea ce ne va permite generalizarea rezultatelor.
Dezvoltarea activității de marketing și promovare în vederea creării unei imagini reale a Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, ca destinație turistică.
Astfel e nevoie de:
dezvoltarea unei rețele de Centre de Informare și Promovare Turistică la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, în vederea asigurării tuturor informațiilor solicitate de turiști;
găsirea unor modalități de stimulare a frecvenței de utilizare a serviciilor turistice din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, pe tot parcursul anului (și în extrasezon) și atragerea de turiști străini pentru care Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar nu a reprezentat până-n prezent o destinație de vacanță;
promovarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar prin intermediul posturilor de televiziune care realizează emisiuni de turism sau emisiuni cu impact în creșterea circulației turistice.
Elaborarea unei strategii cu perspectivă largă în turismul euroregional în colaborare cu firmele și organizațiile specializate în domeniu.
Alcătuirea unui plan de organizare și integrare a produsului turistic din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, în oferta turistică națională a celor două țări (România și Ungaria).
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
CĂRȚI:
Adda, Jacques (1996), La mondialisation de l’économie, Tome I : Genèse, Paris.
Andrei, Liviu (2009), Economie Europeană, Editura Economică.
Antonescu, Daniela (2003), Dezvoltarea regională în România. Concept, mecanisme, instituții, Editura Oscar Print, București.
Aydalot, Philippe (1985), Économie régionale et urbaine, Paris, Économica.
Badie, Bertrand (1995), La fin des territoires. Fayard édition.
Baldwin, R.; Wyplosz Ch. (2006), Economia integrării europene, Editura Economica, București.
Barna, Cristian-Radu (2007), Dezvoltarea Regională în Europa, Editura Fundația pentru studii europene, Cluj-Napoca.
Barna, R.C. (2008), Economia regională, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca.
Baud, Pascal; Bougeat Serge; Bras, Catherine (1995), Dictionnaire de géographie, Paris, Hatier.
Bădulescu, Alina (2008), Economia turismului, Universitatea din Oradea.
Bădulescu, Alina; Bădulescu, D.; Bâc, D. (2006), Management turistic, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2006; ISBN (10) 973-759-049-X ; ISBN (13) 978-973-759-049-7; 142 p.
Bădulescu, Daniel, (2013), Economia și finanțarea afacerilor în turim, Universitatea din Oradea.
Bensahel, Liliane; Donsimoni, Myriam (2001), Le tourism, facteur de developpement local, PUG (Polemique Debats Echange).
Berinde, Mihai (2001), Regionalism și multilateralism în comerțul internațional, Editura Percomex.
Biji, Elena; Lilea, Eugenia; Roșca, Elisabeta, Vătui, Mihaela (2010), Statistica pentru economiști, Editura Economică, București.
Bingham, Richard; Mier, Robert (1993), Theories of local economic development: perspectives from across the disciplines, SAGE.
Blaam, David (2005), Introduction to international Political Economy, New Jersey: Pearson Education.
Botezat, Elena; Dodescu, Anca; Bădulescu, Alina; Meșter, Ioana, (2009), Catalogul ofertanților de turism din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, Editura Universității din Oradea și Editura Agroinform Budapesta, 2009, ISBN 978-973-759-920-9 și 978-063-502-906-8, 307 pagini
Bran, Florina; Marin, Dinu și Simon Tamara (1998), Economia turismului și mediului înconjurător, Editura Economică, București.
Braudel, Fernand (1985), La dynamique du capitalisme, Paris, Ed. Arthaud, Flammarion, coll. Champs.
Bryden, John M. (1973), Tourism and development: a case study of the Commonwealth Caribbean, CUP Archive.
Bucur, Cătălin-Adrian, Serviciile publice și dezvoltarea locală. Studiu de caz: serviciile de ordine și siguranță publică în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, Teză de doctorat (coordonator științific prof.univ.dr. Alina Bădulescu), Universitatea din Oradea, 2012.
Buiga, Anuța (2001), Metodologie de sondaj și analiza datelor în studiile de piață, Presa Universitară Clujeană.
Bukovski, Vladimir (2006), Uniunea Europeană…o nouă URSS, Editura Vremea, București.
Butler, Richard (2006), The Tourism Area Life Cycle: Conceptual and theoretical issues, Channel View Publications.
Caccomo, Jean-Louis (2007), Fondements d’économie du tourisme, Édition de Boeck Université, Bruxelles.
Constantin, Daniela Luminița (2000), Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale, Editura Economica.
Cooper, Chris; Fletcher, John; Wanhill, Stephen; Gilbert, David (2005), Tourism: principles and practice, Pearson Education.
Cristureanu, Cristiana (1992), Economia și politica turismului internațional, Casa Editorială pentru turism și cultură ABEONA.
Delisle, Marie-Andrée; Louis, Jolin (2007), Un autre tourisme est-il possible?: éthique, acteurs, concepts, contraintes, bonnes pratiques, ressources, Collection Tourism, Edition PUQ.
Dombay, István (2007), A turizmus földrajza, Presa Universitară Clujeană.
Florescu, Daniela, (2012), Managementul proiectelor cu finanțare europeană, Editura C.H.Beck
Foster, J. B. (1999), The Vulnerable Planet. A Short Economic History of the Environment, New York: Monthly Review Press
Goodall, B. (1987), Dictionary of Geography, Penguin Books, London.
Gyuricza, László (2008), A turizmus nemzetközi földrajza, Dialóg Campus Kiadó, Budapest Pécs.
Higgins, Benjamin Howard; Higgins, Benjamin; Savoie, Donald J. (1997), Regional development theories and their application, Transaction Publishers.
Holbeche, L. (2009), Aligning human resources and business strategy, Oxford: Second Ed., Elsevier LTD pub.
Holden, Andrew (2008), Environment and tourism, Taylor & Francis.
Ielenicz, M., Comânescu, L. (2006), România: potențial turistic. București: Editura Universitații din București.
Ilieș, Alexandru (2003), România între milenii : frontiere, areale frontaliere și cooperare transfrontalieră. Editura Universității din Oradea.
Ilieș, Alexandru (2004), România. Euroregiuni. Editura Universității din Oradea.
Iluț, P. (1997), Abordarea calitativă a socioumanului, Iași: Editura Polirom.
Inskeep, Edward (1991), Tourism Planning: an integrated and sustainable development approach, New York: Van Nostrand Reinhold.
Ionescu, I. (2000), Turismul fenomen economic, social și cultural, Ediția Oscar Print.
Iordache, Carmen (2008), Economia turismului, Editura Idependența Economică, Pitești.
Ispas, Ana (2010), Economia turismului, Editura Universității Transilvania din Brașov.
Istrate, I.; Bran, F.; Roșu, A.G (1996), Economia turismului și a mediului înconjurător, Editura Economica.
Jula, D. (2002), Economie Regională, Editura Estfalia, București.
Jula, D. et all. (1999), Economia dezvoltării. Teoria dezvoltării-probleme naționale-dimensiuni regionale. Editura Viitorul Românesc, București.
King, R.F. (2005), Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale, Iași: Editura Polirom.
Könyves Erika et all. (2011), Realizarea inovativă a unor pachete turistice comune în interesul dezvoltării turismului din județele Hajdú-Bihar și Bihor – Studiu turistic, disponibil pe site-ul: www.hbkik.hu/hu/download.php?id=6472
Labasse, Jean (1990), L’Europe des Régions, Paris, Géographes-Flammarion.
Lanquar, R. (1986), L’economie du tourism, PUF, Paris.
Marcou, Gerard (1998), La régionalisation et ses consequences sur l’autonomie locale, Edition Conseil de l’Europe.
Marcou, Gerard (1999), La regionalisation en Europe, Edition European Parliament.
Mason, Peter (2009), Tourism impacts, planning and management,(second edition), Elsevier.
Mchintosh, R.M; Goeldner, C.R. (1986), Tourism – Principles, Practices, Philosophies, Fifth edition, New York.
Mchintosh, R.M; Goeldner, C.R. (1990), Tourism – Principles, Practices, Philosophies, Editura John Viley&Sons Inc. New York.
Meșter, Ioana (2007), Statistică economică, Editura Universității din Oradea.
Minciu, Rodica (2001), Economia turismului, Ed. Uranus, București.
Murphy, Peter E. (1985), Tourism: a community approach, Routledge.
Neacșu, Nicolae; Băltărețu, Andreea (2005), Economia turismului: lucrări practice, statistici, reglementări, Editura Uranus, București.
Nistor, L. (2009), Sociologia mediului înconjurător, Aplicații privind atitudini și comportamente în România. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Nistoreanu, Puiu (2005), Economia turismului – teorie și practică, disponibil pe site-ul: http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=472&idb=
Page, Stephen; Connell, Joanne (2006), Tourism: a modern synthesis, Cengage Learning EMEA.
Pecican, Ovidiu (2003), România și Uniunea Europeană, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Pecqueur, Bernard (1989), Le développement local: mode ou modèle?, Paris, Syros/Alternatives.
Popescu, Corneliu-Liviu (1999), Autonomia locală și integrarea europeană, Editura ALL Beck, București.
Popescu, Gheorghe (2004), Evoluția gândirii economice, Editura Academiei Române, Editura Cartimpex Cluj.
Popescu-Bîrlan, Liliana (2009), Construcția Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, București.
Porojan, Dumitru; Ciocănel, Bogdan (2006), Bazele sondajului, Editura IRECSON, București.
Porojan, Dumitru; Iftimoaie Cristian (2008), Dezvoltarea locală durabilă în contextul globalizării, Editura IRECSON, București.
Postelnicu, Gheorghe; Postelnicu Cătălin (2002), Obsesia decalajelor econmice, Editura Economică, București.
Profiroiu M.; Profiroiu, A.; Popescu I. (2008), Instituții și politici europene, Editura Economica, București.
Profiroiu, Marius (1998), Managementul strategic al colectivităților locale, Editura Economică, București.
Proulx, Marc-Urbain (1995), Réseaux d’information et dynamique locale, Université du Québec à Chicoutimi, Groupe de recherche et d'intervention régionales.
Puczkó, László; Rátz, Tamara (2002), A turizmus hatásai, Aula Kiadó.
Pușcaș, Vasile; Ivan, Adrian (2004), Regiune și Regionalizare în Uniunea Europeană, Institutul de Studii Internaționale, Cluj-Napoca.
Rátz, Tamara (2004), European Tourism, János Kodolányi University College Department of Tourism, Hungary.
Ricq, Charles (2000), Manual de cooperare transfrontalieră pentru uzul colectivităților locale și regionale în Europa, Ediția a III-a.
Ricq, Charles (2000), Handbook of transfrontier co-operation for local and regional authorities in Europe, 3ed Edition.
Ricq, Charles (2006), Manuel de la coopération transfrontalière, Université de Geneve.
Rist, Gilbert (1996), Le développement: histoire d’une croyance occidentale, Paris, Presses de la Fondation nationale des sciences politiques.
Rostow, Walt W. (1960), The Stages of Economic Growth, London, Cambridge University Press.
Roșcovan, Mihai; Puntea Mariana; Bulat Veaceslav; Miron Viorel (2010), Ghid de cooperare transfrontalieră, Ediția a II-a, revăzută și completată
Ryan, Chris (2003), Recreational tourism: demand and impacts, Channel View Publications.
Sachs, Wolfgang; Esteva Gustavo (1996), Des ruines du développement, Montréal, Écosociété.
Săgeată, D. R. (2004), Modele de regionare politico-administrativă, Colecția Geografie Politică, Editura Top Form, București.
Sharma, K. (2004), Tourism and economic development, Sarup&Sons.
Sharpley, Richard; Telfer, David J. (2002), Tourism and development, Channel View Publications.
Shaw, Gareth; Williams, Allan M. (2002), Critical issues in tourism: a geographical perspective, Wiley-Blackwell.
Snak, Oscar; Baron, Petre; Neacșu, Nicolae (2003), Economia turismului, Editura Expert.
Stamate, Grigore (1997), Frontiera de stat a României, Editura Militară, București.
Stănciulescu, Gabriela; Micu, Cristina (2009), Economie și gestiune în turism; Probleme, proiecte și studii de caz, Editura C.H. Beck.
Ștefan, Maria-Cristina (2008), Proiecte și acțiuni de dezvoltare la nivelul comunităților, Editura Economică, București.
Tasnádi, Jozsef (2002), A turizmus rendszere, Aula Kiadó.
Todoro, P. Michael (1994), Economic Development, Fifth Edition, Longman New York.
Țigu, Gabriela (coord.), et all. (2011), Resurse și destinații turistice pe plan mondial, Editura Uranus, București, ISBN 973-9021-91-3
Vachon, Bernard (1993), Le développement local. Théorie et pratique, Boucherville, Gaëtan Morin Éditeur.
Vellas, F. (1985), Economie et politique du tourisme international, Editura Economica, Paris.
Verea, Lajos (2008), Turizmus gazdaságtana, Dunaújvárosi Főiskolai Kiadó.
Wachowiak, Helmut (2006), Tourism And Borders: Contemporary Issues, Policies And International Research, disponibil pe site-ul: http://books.google.ro/books?id=Fativo0YIgEC&pg=PA2&lpg=PA2&dq=relationship+between+tourism+and+borders&source=bl&ots=AH_l2sJeO&sig=h7uqktAvr1Wok3jZYadBEWe8s48&hl=ro&sa=X&ei=Yh7UUPmiMcih0QXIyoGIBQ&sqi=2&ved=0CEEQ6AEwAg#v=onepage&q=relationship%20between%20tourism%20and%20borders&f=false, accesat la data de 21.12.2012
Wackermann, Gabriel (2003), Les frontieres dans un monde en mouvement. Ellipses édition.
Wall, De Geoffrey; Mathieson Alister (2006), Tourism: change, impacts, and opportunities, Pearson Education.
Zaman, G., Vasile, V. (2005), Migrația forței de muncă și dezvoltarea durabilă a României. Abordări teoretico-metodologice. Sisteme de indicatori și modele de analiză. București: Editura Expert.
ARTICOLE:
Ailenei, Dorel et all. (-), „Rețele urbane în susținerea dezvoltării regionale. Analiză comparată România-Bulgaria”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Antonescu, Daniela (2005), „Dezvoltarea regională transfrontalieră – tendințe post-2006”, publicată în Revista OEconomica, Romanian Society for Economic Science, issue03, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/oen/econom/y2005i03id128.html, accesat la data de 18.10.2011.
Antonescu, Daniela (2008), „Regional planning models in order to stimulate the research-development and innovative activities”, publicat în Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, Faculty of Sciences, "1 Decembrie 1918" University, Alba Iulia, vol. 2(10), disponobil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/alu/journl/v2y2008i10p22.html, accesat la data de 18.10.2011.
Antonescu, Daniela (2010), „The Analysis of Regional Disparities in Romania with Gini/Struck Coefficients of Concentration” publicat în Romanian Journal of Economics, Institute of National Economy, vol. 31, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ine/journl/v2y2010i40p160-182.html, accesat la data de 18.10.2011.
Ashley, Caroline et all. (2007), “The Role of the Tourism Sector in Expending Economic Opportunity”, The Fellows of Harvard College, Overseas Development Institute, International Business Leaders Forum, disponibil pe site-ul: http://www.hks.harvard.edu/m-rcbg/CSRI/publications/report_23_EO%20Tourism%20Final.pdf, accesat la data de 22.10.2011.
Ban, Olimpia; Bădulescu, Alina; Meșter, Ioana, (2007), “Theoretical and statistical analysis of the branding process of Romania as a touristic destination”, Second International Conference MARKETING IN 21ST CENTURY. PARADIGMS, STRATEGIES, TACTICS, University of Economics, Varna, 28-30 September 2007
Bădulescu, Alina, Catalin-Adrian Bucur, Daniel Badulescu, (2013), „Fostering Euroregional Cooperation in Public Services. Evidence from Bihor – Hajdú-Bihar Euroregion”, în European Journal of Science and Theology Volume: 9 Supplement: 2 Pages: 127-136 Published: JUN, 2013, http://www.ejst.tuiasi.ro/Files/39/14_Badulescuetal.pdf
Bădulescu, Alina, Daniel Badulescu și Cătălin-AdrianBucur, (2013), „Assessing the Effectiveness of Cross-Border Cooperation in Joint Provision of Public Services”, 13th European Conference on eGovernment – ECEG 2013, Como, Italia, 12-14 iunie 2013, http://academic-conferences.org/eceg/eceg2013/eceg13-timetable.htm, publicată în Proceedings of the 13th European Conference on eGovernment ECEG 2013, ed.: Professor Walter Castelnovo and Professor Elena Ferrari, ISBN: 978-1-909507-25-8
Bădulescu Daniel, Alina Bădulescu, and Cătălin-Adrian Bucur, (2013), „Public Services Provision in a Cross-Border Framework. The Bihor Hajdú-Bihar Euro-region case ”, 13th European Conference on eGovernment – ECEG 2013, Como, Italia, 12-14 iunie 2013, http://academic-conferences.org/eceg/eceg2013/eceg13-timetable.htm, publicată în Proceedings of the 13th European Conference on eGovernment ECEG 2013, ed.: Professor Walter Castelnovo and Professor Elena Ferrari, ISBN: 978-1-909507-25-8
Bădulescu, Alina, Adrian Bucur, (2010), „Les euro-régions–formes et instruments de la coopération transfrontalière et supra-frontalière”, International Symposium Research and Education in Innovation Era, 3rdEdition, November11-12, 2010, ISSN 2065 – 2569, http://www.uav.ro/files/isreie/Program_ISREIE_2010.pdf
Bădulescu, Alina; Bâc, D. (2006), „Globalization and Tourism – a Regional Perspective”, în revista Science, Economics and Technologies in the Global World, Bourgas, 2006, ISSN 1312 6121, pp. 137-142
Bodocan, Voicu (1997), “Geografie politică”, Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca.
Bordeau-Lepage, Lise (2002), „Marchés du travail et disparités régionals en Pologne”, publicat în Revue Région et développement nr.15, disponibil pe site-ul: http://region-developpement.univ-tln.fr/fr/pdf/R15/R15_Bourdeau_Lepage.pdf , accesat la data de 26.10.2011.
Butler R.W. (2011), “Tourism Area Life Cycle”, Published by Goodfellow Publishers Limited, Woodeaton, Oxford, OX3 9TJ, disponobil pe site-ul: http://www.goodfellowpublishers.com/free_files/fileTALC.pdf, accesat la data de 13.09.2011.
Camarda, Adina; Plesea, Doru; Baltescu, Codruta Adina (2010), „Prevision model of the regional development of tourism in Barsei Plain”, International journal of systems applications, engineering & development Issue 3, Volume 4, disponibil pe site-ul: http://www.universitypress.org.uk/journals/saed/19-368.pdf, accesat la data de 22.10.2011.
Capello, Roberta (2008), „Regional economics in its 1950s: recent theoretical directions and future challenges”, Ann Reg Sci 42:747–767, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/spr/anresc/v42y2008i4p747-767.html, accesat la data de 25.10.2011.
Capello, Roberta (2009), „Recent Theoretical Directions and Future Challenges in Regional Economics”, 3rd Central European Conference in Regional Science, disponibil pe site-ul: http://www.cers.tuke.sk/cers2009/PDF/01_01_Capello.pdf, accesat la data de 25.10.2011.
Cazelais, N. (2004) „Hotellerie et développement régional. Réflexion autour de paradoxes”, Téoros, vol.23, nr.3 disponibil pe site-ul: http://teoros.revues.org/725 accesat la data de 13.09.2011.
Chakravorty, Sanjoy (2000), „How Does Structural Reform Affect Regional Development? Resolving Contradictory Theory with Evidence from India”, articol apărut în Economic Geography, vol.76, nr.4, disponibil pe site-ul: http://astro.temple.edu/~sanjoy/eg.pdf, accesat la data de 25.10.2011.
Chu, Eugen (2006), „Growth in world tourism – past and future trends”, disponibil pe site-ul: http://www.intervistas.com/downloads/CAIR/articles/09_sep2006_b.pdf
Ciurcanu, Roxana (2004/2005), “Economia mondială între globalizare și regionalizare”, Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.
Condes, Sebastien (2004), Les incidences du tourisme sur le developpement, Revue Tiers Monde, t. XLV, n. 178, avril-juin, disponibil pe site-ul: http://econpapers.repec.org/scripts/redir.plex?u=http%3A%2F%2Fwww.persee.fr%2FarticleAsPDF%2Ftiers_1293-8882_2004_num_45_178_5465%2Ftiers_1293-8882_2004_num_45_178_5465.pdf%3Fmode%3Dlight;h=repec:prs:rtiers:tiers_1293-8882_2004_num_45_178_5465, accesat la data de 26.09.2011
Constantin, Luminița Daniela (2004), “Strategia și politica regională în România”.
Cots, Francesc; Roca, David (2008), “A sustainable development strategy for the Pyrenees-Mediterranean Euroregion”: basic guidlines.
Cuevas-Contreras, Tomás J., Zizaldra -Hernández Isabel (-), “Cross-border tourism networks, Ciudad Juárez, Chihuahua, Mexico and El Paso, Texas, United States”, disponibil pe site-ul: http://www.esade.edu/cedit/pdfs/papers/pdf4.pdf, accesat la data de 17.12.2012
Da Cunha, Sieglinde Kindl; Da Cunha, João Carlos (2005), „Tourism Cluster Competitiveness and Sustainability: Proposal for a Systemic Model to Measure the Impact of Tourism on Local Development, ”disponibil pe: http://www.anpad.org.br/periodicos/arq_pdf/a_608.pdf, accesat la data de 24.08.2011.
Dachin, Anca et all.(-), „Disparități urban-rural privind veniturile și consumul populației în România”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
David Lorant, Bujdoso Zoltan (2009), “Connection between Tourism, Regional Development and Environmental Protection along Borders”, publicat în DSM Business Review v Vol. 1, No. 1, disponibil pe site-ul: http://www.dsmbusinessreview.com/dsm-v1n1a.pdf, accesat la data de 17.12.2012
Deepak Raj Gupta, Zubair Ahmad Dada (2011), “Rehabilitating Borderland Destinations: A Strategic Framework Towards Cross-Border Tourism Collaboration”, publicat în The Journal of Tourism and Peace Research, 2(1), 2011, pp. 38-54, disponibil pe site-ul: http://www.icptr.com/wp-content/uploads/2011/01/Rehabilitating-Borderline-Destinations4.pdf, accesat la data de 19.12.2012
Deffigier, Claude (2007), ,,Intercommunalité et territorialisation de l’action publique en Europe,, publicat în Revue francaise d’administration publique, (121-122 :79-98).
Denert, Olivier; Hurel, Harold (2000), “De l’espace frontalier au territoire transfrontalier”, disponibil pe site-ul: http://labyrinthe.revues.org/429, accesat la data de 19.12.2012.
Desbiens, Yvan și De Lima, Jandir Ferrera (2004), “Cadrage du développement régional” Interfaces Brasil/Canada, Rio Grande N.4 disponibil pe site – ul: http://www.revistabecan.com.br/arquivos/1168789234.pdf, accesat la data de 13.09.2011.
Dinu, Marin et all.(-), „Eficiența politicii regionale a României”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Eboumbou, Daniel (2010), „La problematique du developpement de l’industrie touristique au Cameron: L’impact du secteur de la restauration dans l’economie”.
Estevão, Cristina; Ferreira, João (2009), „Regional Competitiveness of Tourism Cluster: A Conceptual Model Proposal” disponibil pe: http://mpra.ub.uni-muenchen.de/14853/1/MPRA_paper_14853.pdf, accesat la data de 24.08.2011.
Flückiger, Yves et all (2006), „Analyse des différences régionales de chômage”, publicat în Politique du marché du travail n.22, Publication du SECO.
Foucher, Michael (1988), “Fronts et frontières. Un tour du monde géopolitique”. Fayard édition.
Frobert, Ludovic; Ferraton, Cyrille (2003), „Gunnar Myrdal : l'économie comme science morale”, L'Économie politique, 2003/4 no 20, p. 100-112. DOI: 10.3917/leco.020.0100, disponibil pe site-ul: http://www.cairn.info/revue-l-economie-politique-2003-4-page-100.htm, accesat la data de 23.10.2011.
Gabbe, Jeans (2005), “Cross-border co-operation in Europe”, Working Paper, Seminari:” Les Euroregions: Experiencies i aprenatges per a L’Euroregio Pirineus –Mediterrania”, 15-16 de desembre 2005.
Gavrić, Nataša; Davidović, Nemanja (2011), “Cross border cooperation in tourism, sector as a chance for local development of Bosnia and Herzegovina”, publicat în Geogaphica Timisiensis, vol. 20, nr. 2, 2011 (pp. 49-56), disponibil pe site-ul: http://www.geografie.uvt.ro/old/cercetare/publicatii/geographica/abstracte/Geographica2011-2/6.Gavric_%20final.pdf, accesat la data de 21.12.2012.
Georgescu Gabriel (2007), “Un nou proiect cu finanțare europeană finalizat de CCI Bihor”, ziarul Crișana.
Gerard, Marcou (1999), “Rapport Parlement Europeen”, Luxembourg.
Gerea, Carmen (2005), “Globalizare și turism. Cazul României”.
Goschin, Zizi et all. (-), „Disparitățile regionale din România în contextul politicii de coeziune a Uniunii Europene” publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Goulet, D. (1969), „Classic Theories of Development”, disponibil pe site-ul: http://www.aw-bc.com/info/todaro_smith/Chapter4.pdf, accesat la data de 08.12.2011.
Hansen, Roger D. (1969), “Regional Integration: Reflections on a Decade of Theoretical Efforts”, World Politics, Vol.21, No.2.
Hinfray, Noemie (2006), “Intégration européenne et recomposition transfrontalières dans les PECO”.
Iordache, Carmen et all (2005), “Efectul multiplicator al turismului”, publicată în Analele Universității din Oradea, disponibil pe site-ul: http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2005/turism-durabil/21.pdf, accesat la data de 13.10.2011.
Iordache, Carmen; Ciochină Iuliana; Asandei Mihaela (2010), “Clusterele – support al creșterii competitivității activității turistice”, publicată în Economie teoretică și aplicată, vol. XVII, no.5, pp 73-87.
Keskin, Abdullah; Cansiz, Harun (2010), “Tourism, Turkey and economic development” disponibil pe: http://e-dergi.atauni.edu.tr/index.php/IIBD/article/viewFile/6531/6109, accesat la data de 24.08.2011.
Klein, Juan-Louis (2006), „De l’initiative locale au développement territorial: une perspective synthétique”, publicat în Inégalités, démocratie et développement : des enjeux pour la gouvernance des territoires locaux et régionaux, Editeur: Université du Québec à Rimouski.
Kolck, Reinhold; Neef, Eric (-),“Premiul transfrontalier “Sail of Papenburg””, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/sail_on_ro.pdf , accesat la data de 22.10.2012.
Kuznets, Simon (1980), „Driving Forces of Economic Growth: What Can we Learn from History”, în Review of World Economics (Weltwirtschafliches Archiv), nr.3, disponibil pe site-ul: http://www.springerlink.com/content/c2u181kq82kx5527/fulltext.pdf, accesat la data de 08.12.2011.
Lagiewski, Richard “Rick” M.; Revelas, Damon A. (2004), “Challenges in cross-border tourism regions”, disponibil pe site-ul: https://ritdml.rit.edu/bitstream/handle/1850/1603/RLagiewskiConfProc11-2004.pdf;jsessionid=64A3D5AF23F680EEA7EA45BDACED64D9?sequence=1, accesat la data de 20.12.2012 .
Lewis, Arthur W. (1954), „Economic development with unlimited supplies of labour”, disponobil pe site-ul: http://www.globelicsacademy.net/2008/2008_lectures/lewis%20unlimited%20labor%20supply%201954.pdf , accesat la data de 08.12.2011.
Medeiros, Eduardo (2011), “(Re)defining the euroregion concept”, European Planning Studies, Volumul 19, Nr.1, pp.141-158 (18).
Mhlanga, Oswald (…) „An empirical analysis of the positive and negative impacts of tourism development: the case of Port Elizabeth, South Africa”, disponibil pe: http://www.icabr.com/fullpapers/Mhlanga%20Oswald.pdf, accesat la data de 24.08.2011.
Militaru, Mădălina et all.(-), „Disparitățile și importanța politicii regionale europene”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Milne, Simon; Irena Ateljevic (2001), „Tourism, economic development and the global–local nexus: theory embracing complexity”, publicat în Tourism geographies 3(4), disponibil pe site-ul: http://fama2.us.es:8080/turismo/turismonet1/economia%20del%20turismo/economia%20del%20turismo/TOURISM%20ECONOMIC%20DEVELOPMENT%20AND%20GLOBAL%20LOCAL%20NEXUS.PDF, accesat la data de 26.10.2011.
Nafziger, Wayne E. (-), “From Seers to Sen: The Meaning of Economic Development” disponibil pe site-ul: http://www.rrojasdatabank.info/widerconf/Nafziger.pdf, accesat la data de 13.09.2011.
Neamțu, G., Trandafir, L. (2010), “Reprezentări asupra serviciilor publice și dezvoltării comunităților locale. Studiu regional”, Revista de Asistență Socială, anul IX, nr. 4, 129-146.
Negruț, Silviu (2003), “Euroregiunile – un pas necesar spre integrarea europeană”, Jurnalul Economic, anul VI, nr.11-12.
Nijkamp, Peter; Maria Abreu (2009), „Regional development theory”, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/p/dgr/vuarem/2009-29.html, accesat la data de 26.10.2011.
Otocan, Oriano (2010), “Euroregion as a mechanism for strengthening transfrontier and interregional co-operatio: opportunities and challenges”.
Parent, Sylvie; Klein, Juan-Louis; Jolin, Louis (2009), „Le développement communautaire local et le tourisme communautaire: une analyse conceptuelle comparative”, publicat în Journal for Communication Studies, Vol.2, nr.4.
Perkmann, Markus (2002), “The rise of the Euroregion. A bird’s eye perspective on European cross-border co-operation”.
Pop, Valentina (2011), “Schengen, cronica unei amânări anunțate”, Revista 22, Nr.3, 11-17 ianuarie 2011.
Popescu, Irina (2006), „Schițarea unei structuri urbane în vederea dezvoltării regionale integrate” publicat în Administrație și management public, nr.6, disponibil pe site-ul: http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/6_11.pdf, accesat la data de 28.10.2011.
Porter, M. (2000), “Location, Competition and economic Development: local Clusters in a Global Economy”, Economic Development Quarterly, Vol.14, Nº1, pp. 7-20.
Prokkola, Eeva-Kaisa (2008), “Resources and barriers in tourism development: cross-border cooperation, regionalization and destination building at the Finnish-Swedish border”, disponibil pe site-ul: http://ojs.tsv.fi/index.php/fennia/article/view/3710/3500, accesat la data de 21.12.2012.
Puchala, Donald J. (1970), “International Transactions and Regional Integration”, International Organization, Vol.24, No.4, Regional Integration: Theory and Research.
Richardson, H.W (1985), “Input-output and Economic Based Multipliers; Looking Backward and Forward”, publicată în Journal for Economic Science, nr.4.
Ricq, Charles (1985), “La région transfrontalière, espace institutionnel et espace d’identité” dans L’homme et la societe, Paris.
Rowe, Ann et all. (2002), „Travel and Tourism”, publicat în Cambridge University Press, disponibil pe site-ul: http://assets.cambridge.org/052189/235X/sample/052189235XWS.pdf, accesat la data de 28.10.2011.
Salow, Robert (1956), „A contribution to the theory of economic growth”, publicat în Quarterly Journal of Economics Vol.70, disponibil pe site-ul: http://faculty.lebow.drexel.edu/LainczC/cal38/Growth/Solow_1956.pdf, accesat la data de 08.12.2011.
Sarmiento-Mirwaldt, Katja; Roman, Urszula (2011), “Cross-border Cooperation in Central Europe: Culture and Governance in the Polish-German and Polish-Slovak Border Regions”, disponibil pe site-ul: http://www.psa.ac.uk/journals/pdf/5/2011/314_473.pdf , accesat la data de 21.12.2012.
Săgeată, Radu (2002), “Structuri de cooperare transfrontalieră. Euroregiunea Giurgiu-Ruse”. Geographical studies and environment protection researches, 2002, nr.1.
Scarpino, Michelle (2010), „Tourism systems: an analysis of the literature for improved subnational development” disponibil pe site-ul: http://www.tourgune.org/uploads/tinymce/filemanager/ConferenciaTourismSystems_SubntlDevpmt_Shelly072010.pdf, accesta la data de 26.09.2011.
Spiezia, Vincenzo (2009), “Mesurer les économies régionales”, Cahier statistique, OCDE, , disponibil pe site-ul: http://www.oecd.org/dataoecd/3/61/28903287.pdf, accesat la data de 28.10.2011.
Suciu Marta-Christina, (2009), “Creative cities and creative communities as prerequisite for sustainable development”, publicat în Romanian Journal of Regional Science. The Journal of the Romanian Regional Science Association, volumul 3. no 1, Summer 2009, 15thJune, p. 82-91, ISSN 1843-8520, și disponibil pe site-ul: http://www.rrsa.ro/rjrs/V314.SUCIU.PDF
Suciu Marta-Christina, Suciu Nicolae, (2007), “Dezvoltarea sustenabilă-problemă cheie a secolului XXI”, publicat în Buletinul AGIRnr. 1/2007, ianuarie-martie, p. 123-125, ISSN 1583-063-9,CNCSIS B+, și disponibil pe site-ul: http://www.agir.ro/buletine/271.pdf
Suciu Marta-Christina,Mina Ivanovici,” Urban Development and Creative Communities”,International Business Information Management Conference (14th IBIMA), 23-24 iunie 2010, Istanbul, Turcia volumul conferinței ISBN:978-0-9821489-3-8., ISI Proceedings, http://www.ibima.org/
Taczanowska, Karolina (2004), “The Potentials for Developing Cross-border Tourism between Poland and Slovakia in the Tatra Mountains”, Working Papers of the Finnish Forest Research Institute 2, disponibil pe site-ul: http://www.metla.fi/julkaisut/workingpapers/2004/mwp002-61.pdf , accesat la data de 21.12.2012.
Tellier, Luc-Normand (1996), “Le Québec et ses régions à l’intérieur de la dynamique spatiale de l’économie mondiale”, M.-U. Proulx (sous la direction de), Le phénomène régional au Québec, Sainte-Foy, PUQ.
Thoumire, Alcelay (2008), “L’intercommunalité transfrontalière: Des territoires d’enjeux locaux, de proximité et d’altérité”.
Tosun, Cevat; Jenkins, C.L. (1996), „Regional planning approaches to tourism development: the case of Turkey”, publicat în Tourism management, Vol.17, nr.7.
Tremblay, Diane-Gabrielle; Fontan Jean-Marc, (1997), „Le développement local: sens, concepts et enjeux” în Le développement économique local: la théorie, les pratiques, les expériences, Publisher: Sainte-Foy, Québec : Télé-université.
Tremblay, Suzanne (1999), “Du concept de développement au concept de l'après développement: trajectoire et repères théoriques”, în Collection Travaux et études en développement régional.
Țigu, Gabriela (2012), „România și turismul internațional: probleme multe și simple-cauze simple și multe”, disponibil pe site-ul: http://cursdeguvernare.ro/romania-si-turismul-international-probleme-multe-si-simple-cauze-simple-si-multe.html
Țigu, Gabriela, Octavian Arsene (2008), „Redefining Romania as Tourism Destination: a Strategic Approach”, în Academica Turistică. Journal for Theory and Practice of Tourism, nr. 2/2008, pp. 32-36, University of Primorska, Portoroz, Slovenia, ISSN 1855-3303.
Țigu, Gabriela, Bogdan Călărețu, Camelia Dițu Furtună (2012), „Quality and competitiveness for Romanian tourism destination: a strategic approach”, 18th IGWT Symposium, Technology and Innovation for a Sustainable Future: a Commodity Science Perspective, Rome, September 24-28th, 2012, IGWT&AISME, ENEA&Roma TRE, ISBN 978-88-8286-269-5
Vodeb, Ksenija (2010), “Cross-border regions as potential tourist destinations along the slovene-croatian frontier”, publicat în Tourism and Hospitality Management, Vol. 16, No. 2, pp. 219-228, disponibil pe site-ul: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2063618, accesat la data de 20.12.2012.
Wallerstein, Immanuel (1982), „La crise comme transition”, publicat în La crise, qu’elle crise?, Paris, Maspéro.
ARTICOLE ȘI LUCRĂRI PROPRII :
Borma, Afrodita – The evolution of tourism in the North – West development region (during 2009 – 2011), articol comunicat la Conferința internațională ,,European Integration–New Challenges”, Ediția a IX-a în perioada 24 – 25 mai 2013, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XXII, iulie 2013”, pp. 768-775, Editura Universității din Oradea, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2013/1st-issue-july-2013.pdf
Borma, Afrodita (2012), „Models of tourist development in the context of regional development”, articol comunicat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VIII-a în perioada 25 – 26 mai 2012, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XXI, iunie 2012”, pp. 507-512,Editura Universității din Oradea, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2012/n1/073.pdf și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2012i1p507-512.html
Borma, Afrodita (2012), „Tourism – as a development strategy”, articol comunicat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VIII-a în perioada 25 – 26 mai 2012, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XXI, 2nd Issue – December 2012”, pp. 332-337,Editura Universității din Oradea, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2012/2nd-issue-December-2012.pdf și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2012i2p332-336.html
Delcea, Lavinia Sidonia, Simuț, Ramona Marinela, Borma, Afrodita (2012), „The Analysis Of The Economical Development Of Romania’s North-West Region”, lucrare prezentată în cadrul conferinței internaționale “19th International Economic Conference – IECS 2012” organizată de către Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, în 15 iunie 2012, Sibiu, România, cu titlul “The Persistence of the Global Economic Crisis: Causes, Implications, Solutions”, http://iecs.ulbsibiu.ro/, publicată în volumul conferinței cu ISBN 978-606-12-0323-9 și trimisă spre indexare în ISI Proceedings.
Borma, Afrodita (2012),”Indicele competitivității turismului și călătoriei în România și țările vecine,, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2012 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,Economia și afacerile pe piețele emergente. Contribuții ale tinerilor cercetători,, pp.137-143, ISBN 978-606-10-0964-0, Ediția a III-a, (388 pagini), Editura Universității din Oradea, 2012.
Borma, Afrodita (2012), „Indicele competitivității turismului și călătoriei în Europa” articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2012 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,Economia și afacerile pe piețele emergente. Contribuții ale tinerilor cercetători,, pp.132-137, ISBN 978-606-10-0964-0, Ediția a III-a, (388 pagini), Editura Universității din Oradea, 2012.
Borma, Afrodita (2011), „Comparative study regarding overnights registered in the member states of the European Union and Romania, during june-september 2009/2010”, articol comunicat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VII-a în perioada 27 – 28 mai 2011, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XX, 2nd Issue – December 2011”, pp.216-222, Editura Universității din Oradea, 2010, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/2012/02/22/the-annals-of-the-university-of-oradea-economic-sciences-tom-xx-2nd-issue-december-2011-2/ și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2011i2p216-222.html
Borma, Afrodita (2011), „Disparitățile regionale din România și Politica de Coeziune”, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2011 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști,, ISBN 978-606-10-0659-5, Ediția a II-a, (311 pagini), Editura Universității din Oradea, 2011.
Borma, Afrodita (2010), „Derapages de l’ecotourisme dans la conception d’Anne Vigna”, articol prezentat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VI-a în perioada 28 – 29 mai 2010, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „Analele Universității din Oradea – Secțiunea Științe Economice – Tom XIX, 2010”, pp.385-388, Editura Universității din Oradea, 2010, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://steconomice.uoradea.ro/anale/) și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2010i2p385-388.html
Borma, Afrodita (2010), „Aspecte privind politica Uniunii Europene în turism”, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2010 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști,, ISBN 978-606-10-0271-9, Ediția I, (268 de pagini), Editura Universității din Oradea, 2010.
Borma, Afrodita (2010), „Turismul și regiunile de dezvoltare din România”, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2010 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști,, ISBN 978-606-10-0271-9, Ediția I, (268 de pagini), Editura Universității din Oradea, 2010.
SITE-uri:
*** (2011) AEBR, European Charter for Border and Cross-Border Regions, (Carta europeană a regiunilor de frontieră și transfrontaliere), disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/110915_Charta_EN_clean.pdf
*** (2000), Association of European Border Regions (AEBR); European Commission – Practical Guide to Cross-border Cooperation Third Edition 2000, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/lace_guide.en.pdf
***(1980), Convenția cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale, disponibil pe site-ul: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Romanian/106-Romanian.pdf, accesat ladata de 22.10.2012
*** (2006), Cartea Verde a Populației, Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare, București.
*** (1981), “Tourism Multipliers Explained”, Horwath Tourism & Leisure Consulting, Published in Conjunction with the World Tourism Organisation.
*** (1992), LACE Issues Papers, AEBR 1992/93.
*** (1994), LACE Good Practice Papers, AEBR, 1994.
*** (2000), LACE Phare CBC Assessment Reports, AEBR, 2000.
*** (2000), LACE Phare CBC Position Paper and Action Plan, AEBR, 2000.
*** (2005) ARFE, Contribution de la coopération transfrontalière à l’application de la Stratégie de Lisbonne, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/ResolutionDrama_FR.pdf, accesat la data de 21.12.2012.
***(2007) Trei organizații europene , prezentat în documentul infoeuropa, nr.17, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_17.pdf
***(2007-2013), Instrument for Pre-Accession Assistance (IPA), disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/ipa/index_en.cfm, accesat la data de: 19.11.2012.
***(2007-2013), Programul operațional de cooperare transfrontalieră Ungaria-România, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/romania/crossborder/ro02_en.htm, accesat la data de 13.11.2012.
***(2010), UNWTO Tourism highlights, disponibil pe site-ul: http://www.unwto.org/facts/eng/pdf/highlights/UNWTO_Highlights10_en_LR.pdf accesat la data de 03.08.2011.
***(2011), Faits saillants OMT du tourisme, disponibil pe site-ul http://mkt.unwto.org/sites/all/files/docpdf/unwtohighlights11frhr.pdf accesat la data de 03.08.2011.
***(2011), Ministry for Foreign Affairs of Finland, Cross-border cooperation –benefiting from borders, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/CBC_Benefiting_from_Borders.pdf, accesat la data de: 19.11.2012.
***(2011), Statistics in Focus, 19/2011, disponibil pe site-ul: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-11-019/EN/KS-SF-11-019-EN.PDF accesat la data de 05.08.2011.
***(2011), Travel and tourism, economic impact (România), disponibil pe site-ul: http://www.wttc.org/bin/pdf/original_pdf_file/romania.pdf accesat la data de 11.08.2011.
***(2012), Avizul Comitetului Regiunilor – Propunere de regulament privind cooperarea teritorială europeană, (2012/C 277/10), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, disponibil pe site-ul: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:277:0096:0109:RO:PDF,
accesat la data de: 22.10.2012.
***(2011), Ministry of Tourism: National Tourism Development Plan 2000-2020, disponibil pe site-ul: http://www.ecssonline.com/2013/?s=tourism+receipts+in+2020, accesat la data de 13.08.2013
***Avizul Comitetului Economic și Social European privind „Euroregiunile” (2007/C 256/23), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, disponibil pe site-ul:
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2007:256:0131:0137:RO:PDF
***(2011), Rezoluția Parlamentului European din 23 iunie 2011 referitoare la Obiectivul 3: o provocare pentru cooperarea teritorială – viitoarea agendă a cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale (2010/2155(INI)), disponibil pe site-ul: http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:390E:0018:0026:RO:PDF, accesat la data de 21.12.2012.
***Cooperarea în cadrul euroregiunilor, disponibil pe site-ul: http://old.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7283&idlnk=1&cat=3 , accesat la data de 20.11.2012.
***Cooperarea transfrontalieră sub forma euroregiunilor, disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/node/1513 , accesat la data de 20.11.2012.
***Cross-border co-operation programmes, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/cooperate/cooperation/crossborder/index_en.cfm, accesat la data de: 19.11.2012.
***Crossborder Cooperation 2007-2013, disponibil pe site-ul:
http://ec.europa.eu/regional_policy/images/map/cooperat2007/crossborder/crossborder27_eu_07.pdf, accesat la data de: 19.11.2012.
***Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr.120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenției-cadru europene asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau autorităților teritoriale, disponibil pe site-ul: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Romanian/106-Romanian.pdf
***Espaces transfrontaliers (2013), disponibil pe site-ul: http://www.espaces-transfrontaliers.org/indexsite.php
***European Comission, disponibil pe site-ul: http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/european-commission/
***Consiliului Județean Bihor, disponibil pe site-ul:
http://www.cjbihor.ro/index.php?act=euroregiune
***Direcția Județeană de Statistică Bihor, disponibil pe site-ul: http://www.bihor.insse.ro/main.php
***Központi Statisztikai Hivatal, disponibil pe site-ul: http://www.ksh.hu/
***Institutul Tavistock în colaborare cu: GHK și IRS (2003), MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, disponibil pe site-ul: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/evaluare/Guide_Ro.pdf
***Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice în cadrul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004, informații disponibile pe site-ul:
http://www.mdrl.ro/_documente/cbc/2004_2006/RoHu/programare/info_ro_hu_2004.pdf.
***BRECO, disponibil pe site-ul:
http://www.brecoradea.ro/index.php/programe/phare-cbc
***Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, informații disponibile pe site-urile:
http://huro-cbc.eu/ro/obiective_si_prioritati
http://huro-cbc.eu/ro/finantare
http://huro-cbc.eu/ro/cine_poate_participa
http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects
http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects?call=1&status[]=1&keyword=&areas[]=0&area[]=40
***Material de pregătire de bază Schengen, disponibil pe site-ul: http://if.politiaromana.ro/downloads/schangen/poster%20schengen.pdf
***Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 – manual de prezentare, disponibil pe site-ul:
http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/manual%20de%20prezentare.pdf
***Extinderea spațiului Schengen, disponibil pe site-ul: http://www.schengen.mai.gov.ro/index03.htm
***State membre ale Acordului Schengen, disponibil pe site-ul: http://www.schengen.mai.gov.ro/index02.htm
***Recherche et documentation sur l’ histoire de la construction europeenne, disponibil pe site-ul: http://www.ena.lu/
***(2009), Tourism highlights, disponibil pe site-ul: http://www.unwto.org/facts/eng/pdf/highlights/UNWTO_Highlights09_en_LR.pdf accesat la data de 03.08.2011
ANEXE
Anexa 1. Cadrul legislativ și de reglementare
Anexa 2. Mediul de afaceri și infrastructura
Anexa 3. Resursele naturale, culturale și umane
Anexa 4. Indicele competitivității turismului și a călătoriilor (în 2007 și 2011)
Anexa 5. Cooperarea transfrontalieră (hartă)
Anexa 6. Țările semnatare ale Acordului Schengen
Anexa 7. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)- sinteză
Anexa 7.1. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)-prezentare detaliată
Anexa 8. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperarea transfrontalieră finanțate prin IPA (2007-2013)-sinteză
Anexa 9. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperarea transfrontalieră finanțate prin IEVP (2007-2013)-sinteză
Anexa 10. Euroregiunile din Europa
Anexa 11. Evaluarea dezvoltării socio-economice
Anexa 12. Interviul aplicat leaderilor care au implementat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar
Anexa 13. Adresa trimisă către respondenți
Anexa 14. Sintetizarea răspunsurilor primite la întrebările din cadrul interviului semistructurat
Anexa 1. Cadrul legislativ și de reglementare
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din lucrarea The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011: Assessing Industry Drivers in the Wake of the Crisis.(2011:23)
Anexa 2. Mediul de afaceri și infrastructura
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din lucrarea The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011: Assessing Industry Drivers in the Wake of the Crisis.(2011:23)
Anexa 3. Resursele naturale, culturale și umane
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din lucrarea The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011: Assessing Industry Drivers in the Wake of the Crisis.(2011:23)
Anexa 4. Indicele competitivității turismului și călătoriilor (în 2007 și 2011)
Sursa: realizat de autor pe baza datelor obținute din documentele: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
Anexa 5. Cooperarea transfrontalieră (hartă)
Sursa: realizat de autor pe baza modelului întâlnit pe site-ul:
http://ec.europa.eu/regional_policy/images/map/cooperat2007/crossborder/crossborder27_eu_07.pdf
Anexa 6. Țările semnatare ale Acordului Schengen
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor din:
Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985- manual de prezentare
http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/manual%20de%20prezentare.pdf
și http://www.schengen.mai.gov.ro/index02.htm
Anexa 7. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)- sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor disponibile pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/eu/crossborder/index_en.htm
Anexa 7.1. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)-prezentare detaliată
Franța – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Franța și regiunile de frontieră din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 11 programe de cooperare transfrontalieră, după cum urmează:
Programul de cooperarea transfrontalieră: Rhinul Superior – Oberrhein, aprobat la 24 octombrie 2007
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța – Wallonie – Vlaanderen, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Italia – Franța maritimă, aprobat la 16 noiembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Italia – Franța ALCOTRA, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Spania – Franța – Andorra, aprobat la 19 decembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța – Elveția, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: zonele din Caraibe (Caraibes ESPACE), aprobat la 26 martie 2008.
Programul de cooperarea transfrontalieră: Amazonia aprobat la 27 martie 2008
Programul de cooperarea transfrontalieră: Două Mări (Deux Mers), aprobat la 19 septembrie 2008;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța (Manche) – Anglia, aprobat la 19 septembrie 2008
Comisia Europeană prezintă câte o hartă sugestivă pentru a evidenția aceste programe de cooperare transfrontalieră.
Harta nr.1. Franța – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/france/crossborder/index_en.htm
Germania – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Germania și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 14 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Deutschland / Bayern – Österreich, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Euregio Maas Rhein, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Alpenrhein – Bodensee – Hochrhein, aprobat la 26 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Rhinul Superior – Oberrhein, aprobat la 24 octombrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Germania – Olanda, aprobat la 3 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Bayern – Republica Cehă, aprobat la 19 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Syddanmark – Schleswig-KERN, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sjælland – Ostholstein – Lübeck – Plön, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Polonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Województwo Lubuskie – Brandenburgia, aprobat la 25 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Mecklenburg – Vorpommern/ Brandenburg – Zachodniopomorskie, aprobat la 28 martie 2008;
Harta nr. 2. Germania – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/germany/crossborder/index_en.htm
Italia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană aprobă un număr de 7 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei italiene:
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Austria, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Franța maritimă, aprobat la 16 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Franța ALCOTRA, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Elveția, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Slovenia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia – Italia, aprobat la 28 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Malta, aprobat la 27 noiembrie 2008;
Harta nr. 3. Italia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/italia/crossborder/index_en.htm
Belgia – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Belgia și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 5 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Euregio Maas Rhein, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Franța – Wallonia – Vlaanderen, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Vlaanderen – Olanda, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Deux Mers, aprobat la 19 septembrie 2008.
Harta nr. 4. Belgia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/belgium/crossborder/index_en.htm
Olanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană aprobă un număr de 4 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei olandeze.
Programul de cooperare transfrontalieră Euregio Maas Rhein, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Deux Mers, aprobat la 19 septembrie 2008
Programul de cooperare transfrontalieră Vlaanderen – Olanda, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Germania – Olanda, aprobat la 3 decembrie 2007;
Harta nr. 5. Olanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/netherlands/crossborder/index_en.htm
Luxemburg – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Luxemburg și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pe perioada 2007-2013, un singur program de cooperare transfrontalieră, denumit:
Programul de cooperarea transfrontalieră: Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Harta nr. 6. Luxemburg – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/luxembourg/crossborder/index_fr.htm
Danemarca – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană aprobă un număr de patru programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei olandeze, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Syddanmark – Schleswig – KERN, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sjælland – Ostholstein – Lübeck – Plön, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Öresund – Kattegatt – Skagerrak, aprobat la 27 martie 2008.
Harta nr. 7. Danemarca – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/denmark/crossborder/index_en.htm
Irlanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Irlanda și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pentru perioada 2007-2013, două programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda – Țara Galilor, aprobat la 17 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda de Nord, regiunea de frontieră a Irlandei și a Scoției de Vest, aprobat la 6 noiembrie 2007.
Harta nr. 8. Irlanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/ireland/crossborder/index_en.htm
Marea Britanie – Programe de cooperare transfrontalieră
Comisia Europeană, a aprobat pentru perioada 2007-2013, patru programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda – Țara Galilor, aprobat la 17 septembrie 2007.
Programul de cooperarea transfrontalieră: Două Mări (Deux Mers), aprobat la 19 septembrie 2008;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța (Manche) – Anglia, aprobat la 19 septembrie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda de Nord, regiunea de frontieră a Irlandei și a Scoției de Vest, aprobat la 6 noiembrie 2007;
Harta nr. 9. Marea Britanie – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/uk/crossborder/index_en.htm
Grecia – Programe de cooperare transfrontalieră
Comisia Europeană, a aprobat pentru perioada 2007-2013, trei programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Bulgaria, aprobat la 28 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Cipru, aprobat la 28 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Italia, aprobat la 28 martie 2008.
Harta nr. 10. Grecia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/greece/crossborder/index_en.htm
Portugalia – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Portugalia și cele din țara vecină, Comisia Europeană a aprobat, pe perioada 2007-2013, un singur program de cooperare transfrontalieră, denumit:
Programul de cooperare transfrontalieră Spania-Portugalia, aprobat la 25 octombrie 2007
Harta nr. 11. Portugalia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/portugal/crossborder/index_en.htm
Spania – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Spania și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pe perioada 2007-2013, două programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Spania-Portugalia, aprobat la 25 octombrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Spania-Franța-Andorra, aprobat la 19 decembrie 2007;
Harta nr. 12. Spania – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/spain/crossborder/index_en.htm
Austria – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Austria și regiunile de frontieră din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 7 programe de cooperare transfrontalieră, după cum urmează:
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Austria, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Germania (Bayern) – Austria, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Alpenrhein – Bodensee – Hochrhein, aprobat la 26 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austria – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovacia –Austria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austrai – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia –Austria, aprobat la 21 decembrie 2007.
Harta nr. 13. Austria – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/austria/crossborder/index_fr.htm
Finlanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 3 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei finlandeze, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Botnia-Atlantica, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră NORD, aprobat la12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 14. Finlanda- Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/finland/crossborder/index_fr.htm
Suedia – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Suedia și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007- 2013, un număr de 6 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Suedia-Norvegia, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Botnia-Atlantica, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră NORD, aprobat la12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Öresund – Kattegatt – Skagerrak, aprobat la 27 martie 2008.
Harta nr. 15. Suedia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/sweden/crossborder/index_fr.htm
Cehia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 5 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei cehe, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă – Polonia, aprobat la 11 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Bayern – Republica Cehă, aprobat la 19 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austria – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă – Slovacia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 16. Cehia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/czech/crossborder/index_en.htm
Cipru – Programe de cooperare transfrontalieră
Comisia Europeană, a aprobat pentru perioada 2007-2013, un singur program de cooperare transfrontalieră, numit:
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Cipru, aprobat la 28 martie 2008;
Harta nr. 17. Cipru – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/cyprus/crossborder/index_en.htm
Estonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013,Comisia Europeană a aprobat, două programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Estonia-Letonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 18. Estonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/estonia/crossborder/index_en.htm
Letonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013,Comisia Europeană a aprobat, 3 programe de cooperare transfrontalieră, numit:
Programul de cooperare transfrontalieră Letonia-Lituania, aprobat la 17 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Estonia-Letonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 19. Letonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/latvia/crossborder/index_en.htm
Lituania – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Lituania și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pentru perioada 2007-2013, trei programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Letonia-Lituania, aprobat la 17 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Lituania-Polonia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Harta nr. 20. Lituania – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/lithuania/crossborder/index_en.htm
Malta – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013,Comisia Europeană a aprobat, un singur program de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Malta-Italia, aprobat la 27 noiembrie 2008;
Harta nr. 21. Malta – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/malta/crossborder/index_en.htm
Polonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 7 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei poloneze, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă – Polonia, aprobat la 11 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Lituania-Polonia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Polonia- Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Polonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Województwo Lubuskie – Brandenburgia, aprobat la 25 martie 2008
Programul de cooperare transfrontalieră Mecklenburg-Vorpommern/Brandenburg – Zachodniopomorskie, 28 martie 2008
Harta nr. 22. Polonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/poland/crossborder/index_en.htm
Slovacia – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Slovacia și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 4 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Polonia-Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovacia-Austria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă-Slovacia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 23. Slovacia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/slovakia/crossborder/index_en.htm
Slovenia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 3 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei slovene, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia-Slovenia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia – Austria, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 24. Slovenia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/slovenia/crossborder/index_en.htm
Ungaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 4 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei ungare, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austria – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria- Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria- România, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 25. Ungaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/hungary/crossborder/index_en.htm
România – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 2 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei române, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, aprobat la 18 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 26. România – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/romania/crossborder/index_en.htm
Bulgaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 2 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei bulgare, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, aprobat la 18 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia – Bulgaria, aprobat la 28 martie 2008;
Harta nr. 27. Bulgaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/bulgaria/crossborder/index_en.htm
Anexa 8. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră finanțate prin IPA (2007-2013)-sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute de pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/ipa/crossborder_en.cfm
Anexa 9. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră finanțate prin IEVP (2007-2013)-sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute de pe site-ul:
http://ec.europa.eu/europeaid/where/neighbourhood/regional-cooperation/enpi-cross-border/index_fr.htm
Anexa 10. Euroregiunile din Europa
În Europa de Nord și zona Mării Baltice:
Oresund-Region (DK/SE),
Gränskommitten Östfold-Bohuslän/Dalsland (NO/SE),
ARKO (NO/SE),
Skärgarden (FI/SE),
Mid Nordic Committee (NO/SE),
The Kvarken Council / Kvarkenrådet (FI/SE),
North Calotte Council (FI/NO/SE),
Council of Torne Valley (FI/NO/SE),
Euregio Karelia (FI/RU),
Estonia – Finish 3+3 Regional Cooperation (EE/FI/RU),
Helsinki-Tallinn Euregio (EE/FI),
Euregio Pskov-Livonia (EE/LV/RU),
Euroregion Country of Lakes (LT/LV/BY),
Euroregion Saule (LT/LV/RU),
Euroregion Bartuva (LV, LT),
Euroregion Baltic (PL/SE/LT/LV/DK/RU),
Euroregion Szeszupa / Euroregion Sesupe (LT/PL/RU/SE),
Euroregion NEMUNAS/ NIEMEN/ NEMAN (LT/PL/BY/RU),
Euroregion Pomerania (SE/DE/PL),
Region Sonderjylland-Schleswig (DE/DK).
Euroregiuni în Europa Centrală și de Est:
Lyna-Lawa (PL/RU),
Euroregion Puszcza Bialowieska (PL/BY),
Euroregion Bug (PL/BY/UA),
Euroregion PRO EUROPA VIADRIENA (DE/PL),
Euroregion Spree-Neiße-Bober (DE/PL),
Euroregion Neisse – Nisa – Nysa (DE/PL/CZ),
Euroregion Glacensis (CZ/PL),
Euroregion Praded / Euroregion Pradziad (CZ/PL),
Euroregion Tesínské Szlesko / Euroregion Slask Cieszynski (CZ/PL),
Euroregion Dobrawa (CZ/PL),
Euroregion Silesia (CZ/PL),
Euroregion Elbe/Labe (CZ/DE),
Euroregion Erzgebirge (CZ/DE),
Euregio Egrensis (CZ/DE),
EUREGIO Bayerischer Wald – Böhmerwald – Unterer Inn (CZ/AT/DE),
Euregio Silva Nortica (CZ/AT),
Euregio Weinviertel – Südmähren – Westslowakei / Euregio Weinviertel – South Moravia -West Slovakia (AT/CZ/SK),
Euroregion Bílé-Biele Karpaty (CZ/SK),
Euroregion Tatry (PL/SK),
Euroregion Beskydy / Euroregion Beskidy (CZ/PL/SK),
Karpatský Euroregión (HU/PL/RO/UA/SK)
Euroregiuni situate în nord-vestul Europei:
North West Region Cross Border Group (IE/UK),
Irish Central Border Area Network – ICBAN (IE/UK),
East Border Region Ltd. (IE/UK),
Co-Operation and Working Together (IE/UK),
Euregio Scheldemond (BE/NL),
Ems Dollart Region (DE/NL),
EUREGIO (NL/DE),
Euregio Rhein-Waal / Rijn-Waal (DE/NL),
Euregio Rheinmaas- nord (NL/DE),
Euregio Maas-Rhein / Euregio Maas-Rijn (DE/NL/B),
Euregio Benelux- Middengebied (BE/NL),
Zukunft Saar Moselle Avenir (DE/FR),
EuRegion Saar-Lor-Lux Rhein (BE/DE/FR/LU),
Grenzüberschreitender Örtlicher Zweckverband (GÖZ) REGIO PAMINA (DE/FR),
CENTRE (DE/FR),
Regio TriRhena (DE/CH/FR),
Conference TransJurassiene (CTJ) (CH/FR),
Comité Régional Franco Genevois (CH/FR),
Conseil du Léman (CH/FR),
Internationale Bodenseekonferenz (DE/AT/CH/LI),
Oberrheinkonferenz (DE/FR/CH).
Euroregiuni în zona munților Alpi și a Dunării:
Espace Mont-Blanc (CH/FR/IT),
Regio Insubrica (CH/IT),
Regio Sempione (CH/IT),
Conseil Valois-Valleé d´Aoste du Gd St.Bernard (IT/CH),
Euregio Via Salina (AT/DE),
Euregio Zugspitze – Wetterstein – Karwendel (AT/DE),
EuRegio Inntal (AT/DE),
EuRegio Salzburg – Berchtesgadener Land – Traunstein (AT/DE),
Inn-Salzach-Euregio (AT/DE),
Europaregion Tirol-Südtirol/ Alto Adigo-Terentino (AT/IT),
Euregio Steiermark – Slowenien (AT/SL),
Euregio West/Nyugat Pannonia (AT/HU),
Euroregio Drava-Mura (HU/SL),
Euroregión Váh – Dunaj – Ipel / Euroregio Vagus – Danubius – Ipolia (HU/SK),
Euroregion Ipel'- Ipoly / Ipelsky Euroregion (HU/SK),
Euroregio Neogradiensis (HU/SK),
Euroregio Sajo-Rima- Slaná-Rimava / Euroregion Slaná-Rimava (HU/SK),
Euroregión Košice-Miškolc (HU/SK),
Euroregion Ister-Granum (HU/SK),
Euroregión Kras / Karst Euroregion / Karszt Eurorégió (HU/SK),
Hármas Duna-Vidék Eurorégió / Euroregión Podunajského Trojspolku / Triple,
Danube-Euroregion (HU/SK),
Zemplen Euroregio (HU/SK),
Haidú-Bihár-Bihor Euroregió / Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihár / Hajdú-Bihár-Bihor Euroregion (HU/RO), Bihár-Bihor Euregio (HU/RO),
Danube-Kris-Mures-Tisza Euroregion (DKMT) (HU/RO/YU),
Euroregion Danube- Drava-Sawa (HU/HR/BA),
Adriatic Euroregion (IT/SL/HR/BA/CS/AL).
Euroregiuni în sud-vestul Europei și vestul Mării Mediterane:
Comunidad de Trabajo Galicia-Norte de Portugal (ES/PT),
Communidade de Trabalho Castilla y León – Regiáo Norte (ES/PT),
Working Communities Castilla and Leon and Central Portugal (ES/PT),
Comunidade de Trabalho Centro-Extremadura (ES/PT),
Communidade de Trabalho Algarve-Andalucia (ES/PT),
Euroregio Pirineus-Mediterrania (FR/ES).
Euroregiuni în sud-estul Europei și estul Mării Mediterane:
Eurorogion Nestos-Mesta (EL/BG),
Euroregion Delta – Rhodopi (BG/EL),
Euroregion Network Polis-Kent (EL/TR),
Euroregion Evros-Meric-Maritsa (BG/EL/TR),
Euroregion "Belasica-Beles" (EL/FYROM/BG),
100. Lower Danube Euroregion (RO/MD/UA),
101. Upper Prut Euroregion (RO/MD/UA),
102. Siret-Prut-Nistru Euroregion (RO/MD),
103. Danube South Euroregion (BG/RO),
104. Euroregion Strymon-Strouma (BG/EL),
105. Euroregion Rousse-Giurgiu (BG/RO),
106. “Danube 21” Euregion (RO/BG/Serbia),
107. Euroregion Danube East (RO/BG),
108. Eurobalkans (Nis-Sofia-Skopje) (BG/MK/Serbia).
Sursa: Association of European Border Regions (2006) White paper on European border regions – final version, Gronau, Germania
Anexa 11. Evaluarea dezvoltării socio-economice
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor preluate din lucrarea MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, pp.19-20.
Anexa 12. Interviul aplicat liderilor care au implementat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Anexa 13. Adresa trimisă către respondenți
Anexa 14. Sintetizarea răspunsurilor primite la întrebările din cadrul interviului semistructurat
Răspunsul respondenților la întrebarea 1: De unde ați aflat de Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 2: Cum a fost identificat și care a fost scopul proiectului de turism implementat la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 3: Cine v-a ajutat la întocmirea cererii de finanțare?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 4: De ce ați ales implementarea unui proiect în domeniul turismului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 5: Cum s-a derulat implementarea proiectului de turism?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 6: Care au fost cele mai utile/relevante activități de-a lungul implementării proiectului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 7: Care au fost dificultățile de comunicare întâmpinate în implementarea proiectului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 8: În cadrul implementării proiectului, au existat probleme legate de barierele legislative?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 9: De-a lungul proiectului ați întâmpinat probleme legate de aspectul financiar?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 10: Care au fost indicatorii atinși în urma finalizării proiectului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 11: Proiectul a adus o îmbunătățire comunității prin finanțarea realizată? (Exemple concrete!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 12: Care au fost efectele asupra dezvoltării Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Exemplificați!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 13: Cum considerați post-factum eficacitatea activităților întreprinse de-a lungul proiectelor? Ce ați schimba acum și ați face altfel? De ce?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 14: Cum apreciați feed-backul grupurilor-țintă? (Argumentați!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 15: Cum apreciați sustenabilitatea proiectului implementat? (Argumentați răspunsul!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 16: Care considerați că ar fi problemele existente la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, care pot fi rezolvate prin fonduri europene? Realizați o ierarhie în funcție de prioritățile acestora!
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 17: În ce măsură poate contribui turismul la dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Justificați răspunsul!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 18: V-ați gândit la implementarea de noi proiecte de turism pentru perioada 2014-2020 la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Dacă răspunsul este NU, argumentați!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 19: Care ar fi scopul urmărit prin viitoarele proiecte de turism?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
CĂRȚI:
Adda, Jacques (1996), La mondialisation de l’économie, Tome I : Genèse, Paris.
Andrei, Liviu (2009), Economie Europeană, Editura Economică.
Antonescu, Daniela (2003), Dezvoltarea regională în România. Concept, mecanisme, instituții, Editura Oscar Print, București.
Aydalot, Philippe (1985), Économie régionale et urbaine, Paris, Économica.
Badie, Bertrand (1995), La fin des territoires. Fayard édition.
Baldwin, R.; Wyplosz Ch. (2006), Economia integrării europene, Editura Economica, București.
Barna, Cristian-Radu (2007), Dezvoltarea Regională în Europa, Editura Fundația pentru studii europene, Cluj-Napoca.
Barna, R.C. (2008), Economia regională, Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca.
Baud, Pascal; Bougeat Serge; Bras, Catherine (1995), Dictionnaire de géographie, Paris, Hatier.
Bădulescu, Alina (2008), Economia turismului, Universitatea din Oradea.
Bădulescu, Alina; Bădulescu, D.; Bâc, D. (2006), Management turistic, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2006; ISBN (10) 973-759-049-X ; ISBN (13) 978-973-759-049-7; 142 p.
Bădulescu, Daniel, (2013), Economia și finanțarea afacerilor în turim, Universitatea din Oradea.
Bensahel, Liliane; Donsimoni, Myriam (2001), Le tourism, facteur de developpement local, PUG (Polemique Debats Echange).
Berinde, Mihai (2001), Regionalism și multilateralism în comerțul internațional, Editura Percomex.
Biji, Elena; Lilea, Eugenia; Roșca, Elisabeta, Vătui, Mihaela (2010), Statistica pentru economiști, Editura Economică, București.
Bingham, Richard; Mier, Robert (1993), Theories of local economic development: perspectives from across the disciplines, SAGE.
Blaam, David (2005), Introduction to international Political Economy, New Jersey: Pearson Education.
Botezat, Elena; Dodescu, Anca; Bădulescu, Alina; Meșter, Ioana, (2009), Catalogul ofertanților de turism din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, Editura Universității din Oradea și Editura Agroinform Budapesta, 2009, ISBN 978-973-759-920-9 și 978-063-502-906-8, 307 pagini
Bran, Florina; Marin, Dinu și Simon Tamara (1998), Economia turismului și mediului înconjurător, Editura Economică, București.
Braudel, Fernand (1985), La dynamique du capitalisme, Paris, Ed. Arthaud, Flammarion, coll. Champs.
Bryden, John M. (1973), Tourism and development: a case study of the Commonwealth Caribbean, CUP Archive.
Bucur, Cătălin-Adrian, Serviciile publice și dezvoltarea locală. Studiu de caz: serviciile de ordine și siguranță publică în Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar, Teză de doctorat (coordonator științific prof.univ.dr. Alina Bădulescu), Universitatea din Oradea, 2012.
Buiga, Anuța (2001), Metodologie de sondaj și analiza datelor în studiile de piață, Presa Universitară Clujeană.
Bukovski, Vladimir (2006), Uniunea Europeană…o nouă URSS, Editura Vremea, București.
Butler, Richard (2006), The Tourism Area Life Cycle: Conceptual and theoretical issues, Channel View Publications.
Caccomo, Jean-Louis (2007), Fondements d’économie du tourisme, Édition de Boeck Université, Bruxelles.
Constantin, Daniela Luminița (2000), Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale, Editura Economica.
Cooper, Chris; Fletcher, John; Wanhill, Stephen; Gilbert, David (2005), Tourism: principles and practice, Pearson Education.
Cristureanu, Cristiana (1992), Economia și politica turismului internațional, Casa Editorială pentru turism și cultură ABEONA.
Delisle, Marie-Andrée; Louis, Jolin (2007), Un autre tourisme est-il possible?: éthique, acteurs, concepts, contraintes, bonnes pratiques, ressources, Collection Tourism, Edition PUQ.
Dombay, István (2007), A turizmus földrajza, Presa Universitară Clujeană.
Florescu, Daniela, (2012), Managementul proiectelor cu finanțare europeană, Editura C.H.Beck
Foster, J. B. (1999), The Vulnerable Planet. A Short Economic History of the Environment, New York: Monthly Review Press
Goodall, B. (1987), Dictionary of Geography, Penguin Books, London.
Gyuricza, László (2008), A turizmus nemzetközi földrajza, Dialóg Campus Kiadó, Budapest Pécs.
Higgins, Benjamin Howard; Higgins, Benjamin; Savoie, Donald J. (1997), Regional development theories and their application, Transaction Publishers.
Holbeche, L. (2009), Aligning human resources and business strategy, Oxford: Second Ed., Elsevier LTD pub.
Holden, Andrew (2008), Environment and tourism, Taylor & Francis.
Ielenicz, M., Comânescu, L. (2006), România: potențial turistic. București: Editura Universitații din București.
Ilieș, Alexandru (2003), România între milenii : frontiere, areale frontaliere și cooperare transfrontalieră. Editura Universității din Oradea.
Ilieș, Alexandru (2004), România. Euroregiuni. Editura Universității din Oradea.
Iluț, P. (1997), Abordarea calitativă a socioumanului, Iași: Editura Polirom.
Inskeep, Edward (1991), Tourism Planning: an integrated and sustainable development approach, New York: Van Nostrand Reinhold.
Ionescu, I. (2000), Turismul fenomen economic, social și cultural, Ediția Oscar Print.
Iordache, Carmen (2008), Economia turismului, Editura Idependența Economică, Pitești.
Ispas, Ana (2010), Economia turismului, Editura Universității Transilvania din Brașov.
Istrate, I.; Bran, F.; Roșu, A.G (1996), Economia turismului și a mediului înconjurător, Editura Economica.
Jula, D. (2002), Economie Regională, Editura Estfalia, București.
Jula, D. et all. (1999), Economia dezvoltării. Teoria dezvoltării-probleme naționale-dimensiuni regionale. Editura Viitorul Românesc, București.
King, R.F. (2005), Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale, Iași: Editura Polirom.
Könyves Erika et all. (2011), Realizarea inovativă a unor pachete turistice comune în interesul dezvoltării turismului din județele Hajdú-Bihar și Bihor – Studiu turistic, disponibil pe site-ul: www.hbkik.hu/hu/download.php?id=6472
Labasse, Jean (1990), L’Europe des Régions, Paris, Géographes-Flammarion.
Lanquar, R. (1986), L’economie du tourism, PUF, Paris.
Marcou, Gerard (1998), La régionalisation et ses consequences sur l’autonomie locale, Edition Conseil de l’Europe.
Marcou, Gerard (1999), La regionalisation en Europe, Edition European Parliament.
Mason, Peter (2009), Tourism impacts, planning and management,(second edition), Elsevier.
Mchintosh, R.M; Goeldner, C.R. (1986), Tourism – Principles, Practices, Philosophies, Fifth edition, New York.
Mchintosh, R.M; Goeldner, C.R. (1990), Tourism – Principles, Practices, Philosophies, Editura John Viley&Sons Inc. New York.
Meșter, Ioana (2007), Statistică economică, Editura Universității din Oradea.
Minciu, Rodica (2001), Economia turismului, Ed. Uranus, București.
Murphy, Peter E. (1985), Tourism: a community approach, Routledge.
Neacșu, Nicolae; Băltărețu, Andreea (2005), Economia turismului: lucrări practice, statistici, reglementări, Editura Uranus, București.
Nistor, L. (2009), Sociologia mediului înconjurător, Aplicații privind atitudini și comportamente în România. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Nistoreanu, Puiu (2005), Economia turismului – teorie și practică, disponibil pe site-ul: http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=472&idb=
Page, Stephen; Connell, Joanne (2006), Tourism: a modern synthesis, Cengage Learning EMEA.
Pecican, Ovidiu (2003), România și Uniunea Europeană, Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Pecqueur, Bernard (1989), Le développement local: mode ou modèle?, Paris, Syros/Alternatives.
Popescu, Corneliu-Liviu (1999), Autonomia locală și integrarea europeană, Editura ALL Beck, București.
Popescu, Gheorghe (2004), Evoluția gândirii economice, Editura Academiei Române, Editura Cartimpex Cluj.
Popescu-Bîrlan, Liliana (2009), Construcția Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, București.
Porojan, Dumitru; Ciocănel, Bogdan (2006), Bazele sondajului, Editura IRECSON, București.
Porojan, Dumitru; Iftimoaie Cristian (2008), Dezvoltarea locală durabilă în contextul globalizării, Editura IRECSON, București.
Postelnicu, Gheorghe; Postelnicu Cătălin (2002), Obsesia decalajelor econmice, Editura Economică, București.
Profiroiu M.; Profiroiu, A.; Popescu I. (2008), Instituții și politici europene, Editura Economica, București.
Profiroiu, Marius (1998), Managementul strategic al colectivităților locale, Editura Economică, București.
Proulx, Marc-Urbain (1995), Réseaux d’information et dynamique locale, Université du Québec à Chicoutimi, Groupe de recherche et d'intervention régionales.
Puczkó, László; Rátz, Tamara (2002), A turizmus hatásai, Aula Kiadó.
Pușcaș, Vasile; Ivan, Adrian (2004), Regiune și Regionalizare în Uniunea Europeană, Institutul de Studii Internaționale, Cluj-Napoca.
Rátz, Tamara (2004), European Tourism, János Kodolányi University College Department of Tourism, Hungary.
Ricq, Charles (2000), Manual de cooperare transfrontalieră pentru uzul colectivităților locale și regionale în Europa, Ediția a III-a.
Ricq, Charles (2000), Handbook of transfrontier co-operation for local and regional authorities in Europe, 3ed Edition.
Ricq, Charles (2006), Manuel de la coopération transfrontalière, Université de Geneve.
Rist, Gilbert (1996), Le développement: histoire d’une croyance occidentale, Paris, Presses de la Fondation nationale des sciences politiques.
Rostow, Walt W. (1960), The Stages of Economic Growth, London, Cambridge University Press.
Roșcovan, Mihai; Puntea Mariana; Bulat Veaceslav; Miron Viorel (2010), Ghid de cooperare transfrontalieră, Ediția a II-a, revăzută și completată
Ryan, Chris (2003), Recreational tourism: demand and impacts, Channel View Publications.
Sachs, Wolfgang; Esteva Gustavo (1996), Des ruines du développement, Montréal, Écosociété.
Săgeată, D. R. (2004), Modele de regionare politico-administrativă, Colecția Geografie Politică, Editura Top Form, București.
Sharma, K. (2004), Tourism and economic development, Sarup&Sons.
Sharpley, Richard; Telfer, David J. (2002), Tourism and development, Channel View Publications.
Shaw, Gareth; Williams, Allan M. (2002), Critical issues in tourism: a geographical perspective, Wiley-Blackwell.
Snak, Oscar; Baron, Petre; Neacșu, Nicolae (2003), Economia turismului, Editura Expert.
Stamate, Grigore (1997), Frontiera de stat a României, Editura Militară, București.
Stănciulescu, Gabriela; Micu, Cristina (2009), Economie și gestiune în turism; Probleme, proiecte și studii de caz, Editura C.H. Beck.
Ștefan, Maria-Cristina (2008), Proiecte și acțiuni de dezvoltare la nivelul comunităților, Editura Economică, București.
Tasnádi, Jozsef (2002), A turizmus rendszere, Aula Kiadó.
Todoro, P. Michael (1994), Economic Development, Fifth Edition, Longman New York.
Țigu, Gabriela (coord.), et all. (2011), Resurse și destinații turistice pe plan mondial, Editura Uranus, București, ISBN 973-9021-91-3
Vachon, Bernard (1993), Le développement local. Théorie et pratique, Boucherville, Gaëtan Morin Éditeur.
Vellas, F. (1985), Economie et politique du tourisme international, Editura Economica, Paris.
Verea, Lajos (2008), Turizmus gazdaságtana, Dunaújvárosi Főiskolai Kiadó.
Wachowiak, Helmut (2006), Tourism And Borders: Contemporary Issues, Policies And International Research, disponibil pe site-ul: http://books.google.ro/books?id=Fativo0YIgEC&pg=PA2&lpg=PA2&dq=relationship+between+tourism+and+borders&source=bl&ots=AH_l2sJeO&sig=h7uqktAvr1Wok3jZYadBEWe8s48&hl=ro&sa=X&ei=Yh7UUPmiMcih0QXIyoGIBQ&sqi=2&ved=0CEEQ6AEwAg#v=onepage&q=relationship%20between%20tourism%20and%20borders&f=false, accesat la data de 21.12.2012
Wackermann, Gabriel (2003), Les frontieres dans un monde en mouvement. Ellipses édition.
Wall, De Geoffrey; Mathieson Alister (2006), Tourism: change, impacts, and opportunities, Pearson Education.
Zaman, G., Vasile, V. (2005), Migrația forței de muncă și dezvoltarea durabilă a României. Abordări teoretico-metodologice. Sisteme de indicatori și modele de analiză. București: Editura Expert.
ARTICOLE:
Ailenei, Dorel et all. (-), „Rețele urbane în susținerea dezvoltării regionale. Analiză comparată România-Bulgaria”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Antonescu, Daniela (2005), „Dezvoltarea regională transfrontalieră – tendințe post-2006”, publicată în Revista OEconomica, Romanian Society for Economic Science, issue03, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/oen/econom/y2005i03id128.html, accesat la data de 18.10.2011.
Antonescu, Daniela (2008), „Regional planning models in order to stimulate the research-development and innovative activities”, publicat în Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, Faculty of Sciences, "1 Decembrie 1918" University, Alba Iulia, vol. 2(10), disponobil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/alu/journl/v2y2008i10p22.html, accesat la data de 18.10.2011.
Antonescu, Daniela (2010), „The Analysis of Regional Disparities in Romania with Gini/Struck Coefficients of Concentration” publicat în Romanian Journal of Economics, Institute of National Economy, vol. 31, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ine/journl/v2y2010i40p160-182.html, accesat la data de 18.10.2011.
Ashley, Caroline et all. (2007), “The Role of the Tourism Sector in Expending Economic Opportunity”, The Fellows of Harvard College, Overseas Development Institute, International Business Leaders Forum, disponibil pe site-ul: http://www.hks.harvard.edu/m-rcbg/CSRI/publications/report_23_EO%20Tourism%20Final.pdf, accesat la data de 22.10.2011.
Ban, Olimpia; Bădulescu, Alina; Meșter, Ioana, (2007), “Theoretical and statistical analysis of the branding process of Romania as a touristic destination”, Second International Conference MARKETING IN 21ST CENTURY. PARADIGMS, STRATEGIES, TACTICS, University of Economics, Varna, 28-30 September 2007
Bădulescu, Alina, Catalin-Adrian Bucur, Daniel Badulescu, (2013), „Fostering Euroregional Cooperation in Public Services. Evidence from Bihor – Hajdú-Bihar Euroregion”, în European Journal of Science and Theology Volume: 9 Supplement: 2 Pages: 127-136 Published: JUN, 2013, http://www.ejst.tuiasi.ro/Files/39/14_Badulescuetal.pdf
Bădulescu, Alina, Daniel Badulescu și Cătălin-AdrianBucur, (2013), „Assessing the Effectiveness of Cross-Border Cooperation in Joint Provision of Public Services”, 13th European Conference on eGovernment – ECEG 2013, Como, Italia, 12-14 iunie 2013, http://academic-conferences.org/eceg/eceg2013/eceg13-timetable.htm, publicată în Proceedings of the 13th European Conference on eGovernment ECEG 2013, ed.: Professor Walter Castelnovo and Professor Elena Ferrari, ISBN: 978-1-909507-25-8
Bădulescu Daniel, Alina Bădulescu, and Cătălin-Adrian Bucur, (2013), „Public Services Provision in a Cross-Border Framework. The Bihor Hajdú-Bihar Euro-region case ”, 13th European Conference on eGovernment – ECEG 2013, Como, Italia, 12-14 iunie 2013, http://academic-conferences.org/eceg/eceg2013/eceg13-timetable.htm, publicată în Proceedings of the 13th European Conference on eGovernment ECEG 2013, ed.: Professor Walter Castelnovo and Professor Elena Ferrari, ISBN: 978-1-909507-25-8
Bădulescu, Alina, Adrian Bucur, (2010), „Les euro-régions–formes et instruments de la coopération transfrontalière et supra-frontalière”, International Symposium Research and Education in Innovation Era, 3rdEdition, November11-12, 2010, ISSN 2065 – 2569, http://www.uav.ro/files/isreie/Program_ISREIE_2010.pdf
Bădulescu, Alina; Bâc, D. (2006), „Globalization and Tourism – a Regional Perspective”, în revista Science, Economics and Technologies in the Global World, Bourgas, 2006, ISSN 1312 6121, pp. 137-142
Bodocan, Voicu (1997), “Geografie politică”, Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca.
Bordeau-Lepage, Lise (2002), „Marchés du travail et disparités régionals en Pologne”, publicat în Revue Région et développement nr.15, disponibil pe site-ul: http://region-developpement.univ-tln.fr/fr/pdf/R15/R15_Bourdeau_Lepage.pdf , accesat la data de 26.10.2011.
Butler R.W. (2011), “Tourism Area Life Cycle”, Published by Goodfellow Publishers Limited, Woodeaton, Oxford, OX3 9TJ, disponobil pe site-ul: http://www.goodfellowpublishers.com/free_files/fileTALC.pdf, accesat la data de 13.09.2011.
Camarda, Adina; Plesea, Doru; Baltescu, Codruta Adina (2010), „Prevision model of the regional development of tourism in Barsei Plain”, International journal of systems applications, engineering & development Issue 3, Volume 4, disponibil pe site-ul: http://www.universitypress.org.uk/journals/saed/19-368.pdf, accesat la data de 22.10.2011.
Capello, Roberta (2008), „Regional economics in its 1950s: recent theoretical directions and future challenges”, Ann Reg Sci 42:747–767, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/spr/anresc/v42y2008i4p747-767.html, accesat la data de 25.10.2011.
Capello, Roberta (2009), „Recent Theoretical Directions and Future Challenges in Regional Economics”, 3rd Central European Conference in Regional Science, disponibil pe site-ul: http://www.cers.tuke.sk/cers2009/PDF/01_01_Capello.pdf, accesat la data de 25.10.2011.
Cazelais, N. (2004) „Hotellerie et développement régional. Réflexion autour de paradoxes”, Téoros, vol.23, nr.3 disponibil pe site-ul: http://teoros.revues.org/725 accesat la data de 13.09.2011.
Chakravorty, Sanjoy (2000), „How Does Structural Reform Affect Regional Development? Resolving Contradictory Theory with Evidence from India”, articol apărut în Economic Geography, vol.76, nr.4, disponibil pe site-ul: http://astro.temple.edu/~sanjoy/eg.pdf, accesat la data de 25.10.2011.
Chu, Eugen (2006), „Growth in world tourism – past and future trends”, disponibil pe site-ul: http://www.intervistas.com/downloads/CAIR/articles/09_sep2006_b.pdf
Ciurcanu, Roxana (2004/2005), “Economia mondială între globalizare și regionalizare”, Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.
Condes, Sebastien (2004), Les incidences du tourisme sur le developpement, Revue Tiers Monde, t. XLV, n. 178, avril-juin, disponibil pe site-ul: http://econpapers.repec.org/scripts/redir.plex?u=http%3A%2F%2Fwww.persee.fr%2FarticleAsPDF%2Ftiers_1293-8882_2004_num_45_178_5465%2Ftiers_1293-8882_2004_num_45_178_5465.pdf%3Fmode%3Dlight;h=repec:prs:rtiers:tiers_1293-8882_2004_num_45_178_5465, accesat la data de 26.09.2011
Constantin, Luminița Daniela (2004), “Strategia și politica regională în România”.
Cots, Francesc; Roca, David (2008), “A sustainable development strategy for the Pyrenees-Mediterranean Euroregion”: basic guidlines.
Cuevas-Contreras, Tomás J., Zizaldra -Hernández Isabel (-), “Cross-border tourism networks, Ciudad Juárez, Chihuahua, Mexico and El Paso, Texas, United States”, disponibil pe site-ul: http://www.esade.edu/cedit/pdfs/papers/pdf4.pdf, accesat la data de 17.12.2012
Da Cunha, Sieglinde Kindl; Da Cunha, João Carlos (2005), „Tourism Cluster Competitiveness and Sustainability: Proposal for a Systemic Model to Measure the Impact of Tourism on Local Development, ”disponibil pe: http://www.anpad.org.br/periodicos/arq_pdf/a_608.pdf, accesat la data de 24.08.2011.
Dachin, Anca et all.(-), „Disparități urban-rural privind veniturile și consumul populației în România”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
David Lorant, Bujdoso Zoltan (2009), “Connection between Tourism, Regional Development and Environmental Protection along Borders”, publicat în DSM Business Review v Vol. 1, No. 1, disponibil pe site-ul: http://www.dsmbusinessreview.com/dsm-v1n1a.pdf, accesat la data de 17.12.2012
Deepak Raj Gupta, Zubair Ahmad Dada (2011), “Rehabilitating Borderland Destinations: A Strategic Framework Towards Cross-Border Tourism Collaboration”, publicat în The Journal of Tourism and Peace Research, 2(1), 2011, pp. 38-54, disponibil pe site-ul: http://www.icptr.com/wp-content/uploads/2011/01/Rehabilitating-Borderline-Destinations4.pdf, accesat la data de 19.12.2012
Deffigier, Claude (2007), ,,Intercommunalité et territorialisation de l’action publique en Europe,, publicat în Revue francaise d’administration publique, (121-122 :79-98).
Denert, Olivier; Hurel, Harold (2000), “De l’espace frontalier au territoire transfrontalier”, disponibil pe site-ul: http://labyrinthe.revues.org/429, accesat la data de 19.12.2012.
Desbiens, Yvan și De Lima, Jandir Ferrera (2004), “Cadrage du développement régional” Interfaces Brasil/Canada, Rio Grande N.4 disponibil pe site – ul: http://www.revistabecan.com.br/arquivos/1168789234.pdf, accesat la data de 13.09.2011.
Dinu, Marin et all.(-), „Eficiența politicii regionale a României”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Eboumbou, Daniel (2010), „La problematique du developpement de l’industrie touristique au Cameron: L’impact du secteur de la restauration dans l’economie”.
Estevão, Cristina; Ferreira, João (2009), „Regional Competitiveness of Tourism Cluster: A Conceptual Model Proposal” disponibil pe: http://mpra.ub.uni-muenchen.de/14853/1/MPRA_paper_14853.pdf, accesat la data de 24.08.2011.
Flückiger, Yves et all (2006), „Analyse des différences régionales de chômage”, publicat în Politique du marché du travail n.22, Publication du SECO.
Foucher, Michael (1988), “Fronts et frontières. Un tour du monde géopolitique”. Fayard édition.
Frobert, Ludovic; Ferraton, Cyrille (2003), „Gunnar Myrdal : l'économie comme science morale”, L'Économie politique, 2003/4 no 20, p. 100-112. DOI: 10.3917/leco.020.0100, disponibil pe site-ul: http://www.cairn.info/revue-l-economie-politique-2003-4-page-100.htm, accesat la data de 23.10.2011.
Gabbe, Jeans (2005), “Cross-border co-operation in Europe”, Working Paper, Seminari:” Les Euroregions: Experiencies i aprenatges per a L’Euroregio Pirineus –Mediterrania”, 15-16 de desembre 2005.
Gavrić, Nataša; Davidović, Nemanja (2011), “Cross border cooperation in tourism, sector as a chance for local development of Bosnia and Herzegovina”, publicat în Geogaphica Timisiensis, vol. 20, nr. 2, 2011 (pp. 49-56), disponibil pe site-ul: http://www.geografie.uvt.ro/old/cercetare/publicatii/geographica/abstracte/Geographica2011-2/6.Gavric_%20final.pdf, accesat la data de 21.12.2012.
Georgescu Gabriel (2007), “Un nou proiect cu finanțare europeană finalizat de CCI Bihor”, ziarul Crișana.
Gerard, Marcou (1999), “Rapport Parlement Europeen”, Luxembourg.
Gerea, Carmen (2005), “Globalizare și turism. Cazul României”.
Goschin, Zizi et all. (-), „Disparitățile regionale din România în contextul politicii de coeziune a Uniunii Europene” publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Goulet, D. (1969), „Classic Theories of Development”, disponibil pe site-ul: http://www.aw-bc.com/info/todaro_smith/Chapter4.pdf, accesat la data de 08.12.2011.
Hansen, Roger D. (1969), “Regional Integration: Reflections on a Decade of Theoretical Efforts”, World Politics, Vol.21, No.2.
Hinfray, Noemie (2006), “Intégration européenne et recomposition transfrontalières dans les PECO”.
Iordache, Carmen et all (2005), “Efectul multiplicator al turismului”, publicată în Analele Universității din Oradea, disponibil pe site-ul: http://steconomice.uoradea.ro/anale/volume/2005/turism-durabil/21.pdf, accesat la data de 13.10.2011.
Iordache, Carmen; Ciochină Iuliana; Asandei Mihaela (2010), “Clusterele – support al creșterii competitivității activității turistice”, publicată în Economie teoretică și aplicată, vol. XVII, no.5, pp 73-87.
Keskin, Abdullah; Cansiz, Harun (2010), “Tourism, Turkey and economic development” disponibil pe: http://e-dergi.atauni.edu.tr/index.php/IIBD/article/viewFile/6531/6109, accesat la data de 24.08.2011.
Klein, Juan-Louis (2006), „De l’initiative locale au développement territorial: une perspective synthétique”, publicat în Inégalités, démocratie et développement : des enjeux pour la gouvernance des territoires locaux et régionaux, Editeur: Université du Québec à Rimouski.
Kolck, Reinhold; Neef, Eric (-),“Premiul transfrontalier “Sail of Papenburg””, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/sail_on_ro.pdf , accesat la data de 22.10.2012.
Kuznets, Simon (1980), „Driving Forces of Economic Growth: What Can we Learn from History”, în Review of World Economics (Weltwirtschafliches Archiv), nr.3, disponibil pe site-ul: http://www.springerlink.com/content/c2u181kq82kx5527/fulltext.pdf, accesat la data de 08.12.2011.
Lagiewski, Richard “Rick” M.; Revelas, Damon A. (2004), “Challenges in cross-border tourism regions”, disponibil pe site-ul: https://ritdml.rit.edu/bitstream/handle/1850/1603/RLagiewskiConfProc11-2004.pdf;jsessionid=64A3D5AF23F680EEA7EA45BDACED64D9?sequence=1, accesat la data de 20.12.2012 .
Lewis, Arthur W. (1954), „Economic development with unlimited supplies of labour”, disponobil pe site-ul: http://www.globelicsacademy.net/2008/2008_lectures/lewis%20unlimited%20labor%20supply%201954.pdf , accesat la data de 08.12.2011.
Medeiros, Eduardo (2011), “(Re)defining the euroregion concept”, European Planning Studies, Volumul 19, Nr.1, pp.141-158 (18).
Mhlanga, Oswald (…) „An empirical analysis of the positive and negative impacts of tourism development: the case of Port Elizabeth, South Africa”, disponibil pe: http://www.icabr.com/fullpapers/Mhlanga%20Oswald.pdf, accesat la data de 24.08.2011.
Militaru, Mădălina et all.(-), „Disparitățile și importanța politicii regionale europene”, publicat în cadrul Simpozionului științific: România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării_Dezvoltarea regională, disponibil pe site-ul: http://store.ectap.ro/suplimente/Romania_UE_Calitatea-integrarii_dezvoltare-regionala.pdf, accesat la data de 20.10.2011.
Milne, Simon; Irena Ateljevic (2001), „Tourism, economic development and the global–local nexus: theory embracing complexity”, publicat în Tourism geographies 3(4), disponibil pe site-ul: http://fama2.us.es:8080/turismo/turismonet1/economia%20del%20turismo/economia%20del%20turismo/TOURISM%20ECONOMIC%20DEVELOPMENT%20AND%20GLOBAL%20LOCAL%20NEXUS.PDF, accesat la data de 26.10.2011.
Nafziger, Wayne E. (-), “From Seers to Sen: The Meaning of Economic Development” disponibil pe site-ul: http://www.rrojasdatabank.info/widerconf/Nafziger.pdf, accesat la data de 13.09.2011.
Neamțu, G., Trandafir, L. (2010), “Reprezentări asupra serviciilor publice și dezvoltării comunităților locale. Studiu regional”, Revista de Asistență Socială, anul IX, nr. 4, 129-146.
Negruț, Silviu (2003), “Euroregiunile – un pas necesar spre integrarea europeană”, Jurnalul Economic, anul VI, nr.11-12.
Nijkamp, Peter; Maria Abreu (2009), „Regional development theory”, disponibil pe site-ul: http://ideas.repec.org/p/dgr/vuarem/2009-29.html, accesat la data de 26.10.2011.
Otocan, Oriano (2010), “Euroregion as a mechanism for strengthening transfrontier and interregional co-operatio: opportunities and challenges”.
Parent, Sylvie; Klein, Juan-Louis; Jolin, Louis (2009), „Le développement communautaire local et le tourisme communautaire: une analyse conceptuelle comparative”, publicat în Journal for Communication Studies, Vol.2, nr.4.
Perkmann, Markus (2002), “The rise of the Euroregion. A bird’s eye perspective on European cross-border co-operation”.
Pop, Valentina (2011), “Schengen, cronica unei amânări anunțate”, Revista 22, Nr.3, 11-17 ianuarie 2011.
Popescu, Irina (2006), „Schițarea unei structuri urbane în vederea dezvoltării regionale integrate” publicat în Administrație și management public, nr.6, disponibil pe site-ul: http://www.ramp.ase.ro/_data/files/articole/6_11.pdf, accesat la data de 28.10.2011.
Porter, M. (2000), “Location, Competition and economic Development: local Clusters in a Global Economy”, Economic Development Quarterly, Vol.14, Nº1, pp. 7-20.
Prokkola, Eeva-Kaisa (2008), “Resources and barriers in tourism development: cross-border cooperation, regionalization and destination building at the Finnish-Swedish border”, disponibil pe site-ul: http://ojs.tsv.fi/index.php/fennia/article/view/3710/3500, accesat la data de 21.12.2012.
Puchala, Donald J. (1970), “International Transactions and Regional Integration”, International Organization, Vol.24, No.4, Regional Integration: Theory and Research.
Richardson, H.W (1985), “Input-output and Economic Based Multipliers; Looking Backward and Forward”, publicată în Journal for Economic Science, nr.4.
Ricq, Charles (1985), “La région transfrontalière, espace institutionnel et espace d’identité” dans L’homme et la societe, Paris.
Rowe, Ann et all. (2002), „Travel and Tourism”, publicat în Cambridge University Press, disponibil pe site-ul: http://assets.cambridge.org/052189/235X/sample/052189235XWS.pdf, accesat la data de 28.10.2011.
Salow, Robert (1956), „A contribution to the theory of economic growth”, publicat în Quarterly Journal of Economics Vol.70, disponibil pe site-ul: http://faculty.lebow.drexel.edu/LainczC/cal38/Growth/Solow_1956.pdf, accesat la data de 08.12.2011.
Sarmiento-Mirwaldt, Katja; Roman, Urszula (2011), “Cross-border Cooperation in Central Europe: Culture and Governance in the Polish-German and Polish-Slovak Border Regions”, disponibil pe site-ul: http://www.psa.ac.uk/journals/pdf/5/2011/314_473.pdf , accesat la data de 21.12.2012.
Săgeată, Radu (2002), “Structuri de cooperare transfrontalieră. Euroregiunea Giurgiu-Ruse”. Geographical studies and environment protection researches, 2002, nr.1.
Scarpino, Michelle (2010), „Tourism systems: an analysis of the literature for improved subnational development” disponibil pe site-ul: http://www.tourgune.org/uploads/tinymce/filemanager/ConferenciaTourismSystems_SubntlDevpmt_Shelly072010.pdf, accesta la data de 26.09.2011.
Spiezia, Vincenzo (2009), “Mesurer les économies régionales”, Cahier statistique, OCDE, , disponibil pe site-ul: http://www.oecd.org/dataoecd/3/61/28903287.pdf, accesat la data de 28.10.2011.
Suciu Marta-Christina, (2009), “Creative cities and creative communities as prerequisite for sustainable development”, publicat în Romanian Journal of Regional Science. The Journal of the Romanian Regional Science Association, volumul 3. no 1, Summer 2009, 15thJune, p. 82-91, ISSN 1843-8520, și disponibil pe site-ul: http://www.rrsa.ro/rjrs/V314.SUCIU.PDF
Suciu Marta-Christina, Suciu Nicolae, (2007), “Dezvoltarea sustenabilă-problemă cheie a secolului XXI”, publicat în Buletinul AGIRnr. 1/2007, ianuarie-martie, p. 123-125, ISSN 1583-063-9,CNCSIS B+, și disponibil pe site-ul: http://www.agir.ro/buletine/271.pdf
Suciu Marta-Christina,Mina Ivanovici,” Urban Development and Creative Communities”,International Business Information Management Conference (14th IBIMA), 23-24 iunie 2010, Istanbul, Turcia volumul conferinței ISBN:978-0-9821489-3-8., ISI Proceedings, http://www.ibima.org/
Taczanowska, Karolina (2004), “The Potentials for Developing Cross-border Tourism between Poland and Slovakia in the Tatra Mountains”, Working Papers of the Finnish Forest Research Institute 2, disponibil pe site-ul: http://www.metla.fi/julkaisut/workingpapers/2004/mwp002-61.pdf , accesat la data de 21.12.2012.
Tellier, Luc-Normand (1996), “Le Québec et ses régions à l’intérieur de la dynamique spatiale de l’économie mondiale”, M.-U. Proulx (sous la direction de), Le phénomène régional au Québec, Sainte-Foy, PUQ.
Thoumire, Alcelay (2008), “L’intercommunalité transfrontalière: Des territoires d’enjeux locaux, de proximité et d’altérité”.
Tosun, Cevat; Jenkins, C.L. (1996), „Regional planning approaches to tourism development: the case of Turkey”, publicat în Tourism management, Vol.17, nr.7.
Tremblay, Diane-Gabrielle; Fontan Jean-Marc, (1997), „Le développement local: sens, concepts et enjeux” în Le développement économique local: la théorie, les pratiques, les expériences, Publisher: Sainte-Foy, Québec : Télé-université.
Tremblay, Suzanne (1999), “Du concept de développement au concept de l'après développement: trajectoire et repères théoriques”, în Collection Travaux et études en développement régional.
Țigu, Gabriela (2012), „România și turismul internațional: probleme multe și simple-cauze simple și multe”, disponibil pe site-ul: http://cursdeguvernare.ro/romania-si-turismul-international-probleme-multe-si-simple-cauze-simple-si-multe.html
Țigu, Gabriela, Octavian Arsene (2008), „Redefining Romania as Tourism Destination: a Strategic Approach”, în Academica Turistică. Journal for Theory and Practice of Tourism, nr. 2/2008, pp. 32-36, University of Primorska, Portoroz, Slovenia, ISSN 1855-3303.
Țigu, Gabriela, Bogdan Călărețu, Camelia Dițu Furtună (2012), „Quality and competitiveness for Romanian tourism destination: a strategic approach”, 18th IGWT Symposium, Technology and Innovation for a Sustainable Future: a Commodity Science Perspective, Rome, September 24-28th, 2012, IGWT&AISME, ENEA&Roma TRE, ISBN 978-88-8286-269-5
Vodeb, Ksenija (2010), “Cross-border regions as potential tourist destinations along the slovene-croatian frontier”, publicat în Tourism and Hospitality Management, Vol. 16, No. 2, pp. 219-228, disponibil pe site-ul: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2063618, accesat la data de 20.12.2012.
Wallerstein, Immanuel (1982), „La crise comme transition”, publicat în La crise, qu’elle crise?, Paris, Maspéro.
ARTICOLE ȘI LUCRĂRI PROPRII :
Borma, Afrodita – The evolution of tourism in the North – West development region (during 2009 – 2011), articol comunicat la Conferința internațională ,,European Integration–New Challenges”, Ediția a IX-a în perioada 24 – 25 mai 2013, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XXII, iulie 2013”, pp. 768-775, Editura Universității din Oradea, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2013/1st-issue-july-2013.pdf
Borma, Afrodita (2012), „Models of tourist development in the context of regional development”, articol comunicat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VIII-a în perioada 25 – 26 mai 2012, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XXI, iunie 2012”, pp. 507-512,Editura Universității din Oradea, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2012/n1/073.pdf și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2012i1p507-512.html
Borma, Afrodita (2012), „Tourism – as a development strategy”, articol comunicat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VIII-a în perioada 25 – 26 mai 2012, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XXI, 2nd Issue – December 2012”, pp. 332-337,Editura Universității din Oradea, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/volume/2012/2nd-issue-December-2012.pdf și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2012i2p332-336.html
Delcea, Lavinia Sidonia, Simuț, Ramona Marinela, Borma, Afrodita (2012), „The Analysis Of The Economical Development Of Romania’s North-West Region”, lucrare prezentată în cadrul conferinței internaționale “19th International Economic Conference – IECS 2012” organizată de către Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, în 15 iunie 2012, Sibiu, România, cu titlul “The Persistence of the Global Economic Crisis: Causes, Implications, Solutions”, http://iecs.ulbsibiu.ro/, publicată în volumul conferinței cu ISBN 978-606-12-0323-9 și trimisă spre indexare în ISI Proceedings.
Borma, Afrodita (2012),”Indicele competitivității turismului și călătoriei în România și țările vecine,, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2012 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,Economia și afacerile pe piețele emergente. Contribuții ale tinerilor cercetători,, pp.137-143, ISBN 978-606-10-0964-0, Ediția a III-a, (388 pagini), Editura Universității din Oradea, 2012.
Borma, Afrodita (2012), „Indicele competitivității turismului și călătoriei în Europa” articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2012 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,Economia și afacerile pe piețele emergente. Contribuții ale tinerilor cercetători,, pp.132-137, ISBN 978-606-10-0964-0, Ediția a III-a, (388 pagini), Editura Universității din Oradea, 2012.
Borma, Afrodita (2011), „Comparative study regarding overnights registered in the member states of the European Union and Romania, during june-september 2009/2010”, articol comunicat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VII-a în perioada 27 – 28 mai 2011, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea și publicat în volumul conferinței, intitulat „The Annals of the University of Oradea, Economic Sciences, Tom XX, 2nd Issue – December 2011”, pp.216-222, Editura Universității din Oradea, 2010, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://anale.steconomiceuoradea.ro/2012/02/22/the-annals-of-the-university-of-oradea-economic-sciences-tom-xx-2nd-issue-december-2011-2/ și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2011i2p216-222.html
Borma, Afrodita (2011), „Disparitățile regionale din România și Politica de Coeziune”, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2011 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști,, ISBN 978-606-10-0659-5, Ediția a II-a, (311 pagini), Editura Universității din Oradea, 2011.
Borma, Afrodita (2010), „Derapages de l’ecotourisme dans la conception d’Anne Vigna”, articol prezentat la Conferința internațională ,,Integrarea Europeană – noi provocări pentru economia României”, Ediția a VI-a în perioada 28 – 29 mai 2010, la sediul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, și publicat în volumul conferinței, intitulat „Analele Universității din Oradea – Secțiunea Științe Economice – Tom XIX, 2010”, pp.385-388, Editura Universității din Oradea, 2010, ISSN: 1582-5450, revistă acreditată CNCSIS în categoria B+, cod 665, disponibil pe site-ul: http://steconomice.uoradea.ro/anale/) și în baza de date RePEc pe site-ul: http://ideas.repec.org/a/ora/journl/v1y2010i2p385-388.html
Borma, Afrodita (2010), „Aspecte privind politica Uniunii Europene în turism”, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2010 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști,, ISBN 978-606-10-0271-9, Ediția I, (268 de pagini), Editura Universității din Oradea, 2010.
Borma, Afrodita (2010), „Turismul și regiunile de dezvoltare din România”, articol prezentat la Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor în Economie, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, la 23 noiembrie 2010 și publicat în volumul conferinței, intitulat ,,România și provocările crizei economice. Răspunsul tinerilor economiști,, ISBN 978-606-10-0271-9, Ediția I, (268 de pagini), Editura Universității din Oradea, 2010.
SITE-uri:
*** (2011) AEBR, European Charter for Border and Cross-Border Regions, (Carta europeană a regiunilor de frontieră și transfrontaliere), disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/110915_Charta_EN_clean.pdf
*** (2000), Association of European Border Regions (AEBR); European Commission – Practical Guide to Cross-border Cooperation Third Edition 2000, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/lace_guide.en.pdf
***(1980), Convenția cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale, disponibil pe site-ul: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Romanian/106-Romanian.pdf, accesat ladata de 22.10.2012
*** (2006), Cartea Verde a Populației, Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare, București.
*** (1981), “Tourism Multipliers Explained”, Horwath Tourism & Leisure Consulting, Published in Conjunction with the World Tourism Organisation.
*** (1992), LACE Issues Papers, AEBR 1992/93.
*** (1994), LACE Good Practice Papers, AEBR, 1994.
*** (2000), LACE Phare CBC Assessment Reports, AEBR, 2000.
*** (2000), LACE Phare CBC Position Paper and Action Plan, AEBR, 2000.
*** (2005) ARFE, Contribution de la coopération transfrontalière à l’application de la Stratégie de Lisbonne, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/ResolutionDrama_FR.pdf, accesat la data de 21.12.2012.
***(2007) Trei organizații europene , prezentat în documentul infoeuropa, nr.17, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_17.pdf
***(2007-2013), Instrument for Pre-Accession Assistance (IPA), disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/ipa/index_en.cfm, accesat la data de: 19.11.2012.
***(2007-2013), Programul operațional de cooperare transfrontalieră Ungaria-România, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/romania/crossborder/ro02_en.htm, accesat la data de 13.11.2012.
***(2010), UNWTO Tourism highlights, disponibil pe site-ul: http://www.unwto.org/facts/eng/pdf/highlights/UNWTO_Highlights10_en_LR.pdf accesat la data de 03.08.2011.
***(2011), Faits saillants OMT du tourisme, disponibil pe site-ul http://mkt.unwto.org/sites/all/files/docpdf/unwtohighlights11frhr.pdf accesat la data de 03.08.2011.
***(2011), Ministry for Foreign Affairs of Finland, Cross-border cooperation –benefiting from borders, disponibil pe site-ul: http://www.aebr.eu/files/publications/CBC_Benefiting_from_Borders.pdf, accesat la data de: 19.11.2012.
***(2011), Statistics in Focus, 19/2011, disponibil pe site-ul: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-SF-11-019/EN/KS-SF-11-019-EN.PDF accesat la data de 05.08.2011.
***(2011), Travel and tourism, economic impact (România), disponibil pe site-ul: http://www.wttc.org/bin/pdf/original_pdf_file/romania.pdf accesat la data de 11.08.2011.
***(2012), Avizul Comitetului Regiunilor – Propunere de regulament privind cooperarea teritorială europeană, (2012/C 277/10), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, disponibil pe site-ul: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:277:0096:0109:RO:PDF,
accesat la data de: 22.10.2012.
***(2011), Ministry of Tourism: National Tourism Development Plan 2000-2020, disponibil pe site-ul: http://www.ecssonline.com/2013/?s=tourism+receipts+in+2020, accesat la data de 13.08.2013
***Avizul Comitetului Economic și Social European privind „Euroregiunile” (2007/C 256/23), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, disponibil pe site-ul:
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2007:256:0131:0137:RO:PDF
***(2011), Rezoluția Parlamentului European din 23 iunie 2011 referitoare la Obiectivul 3: o provocare pentru cooperarea teritorială – viitoarea agendă a cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale (2010/2155(INI)), disponibil pe site-ul: http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:390E:0018:0026:RO:PDF, accesat la data de 21.12.2012.
***Cooperarea în cadrul euroregiunilor, disponibil pe site-ul: http://old.mae.ro/index.php?unde=doc&id=7283&idlnk=1&cat=3 , accesat la data de 20.11.2012.
***Cooperarea transfrontalieră sub forma euroregiunilor, disponibil pe site-ul: http://www.mae.ro/node/1513 , accesat la data de 20.11.2012.
***Cross-border co-operation programmes, disponibil pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/cooperate/cooperation/crossborder/index_en.cfm, accesat la data de: 19.11.2012.
***Crossborder Cooperation 2007-2013, disponibil pe site-ul:
http://ec.europa.eu/regional_policy/images/map/cooperat2007/crossborder/crossborder27_eu_07.pdf, accesat la data de: 19.11.2012.
***Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr.120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenției-cadru europene asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau autorităților teritoriale, disponibil pe site-ul: http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Romanian/106-Romanian.pdf
***Espaces transfrontaliers (2013), disponibil pe site-ul: http://www.espaces-transfrontaliers.org/indexsite.php
***European Comission, disponibil pe site-ul: http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/european-commission/
***Consiliului Județean Bihor, disponibil pe site-ul:
http://www.cjbihor.ro/index.php?act=euroregiune
***Direcția Județeană de Statistică Bihor, disponibil pe site-ul: http://www.bihor.insse.ro/main.php
***Központi Statisztikai Hivatal, disponibil pe site-ul: http://www.ksh.hu/
***Institutul Tavistock în colaborare cu: GHK și IRS (2003), MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, disponibil pe site-ul: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/evaluare/Guide_Ro.pdf
***Ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice în cadrul Programului PHARE CBC România – Ungaria 2004, informații disponibile pe site-ul:
http://www.mdrl.ro/_documente/cbc/2004_2006/RoHu/programare/info_ro_hu_2004.pdf.
***BRECO, disponibil pe site-ul:
http://www.brecoradea.ro/index.php/programe/phare-cbc
***Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, informații disponibile pe site-urile:
http://huro-cbc.eu/ro/obiective_si_prioritati
http://huro-cbc.eu/ro/finantare
http://huro-cbc.eu/ro/cine_poate_participa
http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects
http://www.huro-cbc.eu/en/financed_projects?call=1&status[]=1&keyword=&areas[]=0&area[]=40
***Material de pregătire de bază Schengen, disponibil pe site-ul: http://if.politiaromana.ro/downloads/schangen/poster%20schengen.pdf
***Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 – manual de prezentare, disponibil pe site-ul:
http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/manual%20de%20prezentare.pdf
***Extinderea spațiului Schengen, disponibil pe site-ul: http://www.schengen.mai.gov.ro/index03.htm
***State membre ale Acordului Schengen, disponibil pe site-ul: http://www.schengen.mai.gov.ro/index02.htm
***Recherche et documentation sur l’ histoire de la construction europeenne, disponibil pe site-ul: http://www.ena.lu/
***(2009), Tourism highlights, disponibil pe site-ul: http://www.unwto.org/facts/eng/pdf/highlights/UNWTO_Highlights09_en_LR.pdf accesat la data de 03.08.2011
ANEXE
Anexa 1. Cadrul legislativ și de reglementare
Anexa 2. Mediul de afaceri și infrastructura
Anexa 3. Resursele naturale, culturale și umane
Anexa 4. Indicele competitivității turismului și a călătoriilor (în 2007 și 2011)
Anexa 5. Cooperarea transfrontalieră (hartă)
Anexa 6. Țările semnatare ale Acordului Schengen
Anexa 7. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)- sinteză
Anexa 7.1. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)-prezentare detaliată
Anexa 8. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperarea transfrontalieră finanțate prin IPA (2007-2013)-sinteză
Anexa 9. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperarea transfrontalieră finanțate prin IEVP (2007-2013)-sinteză
Anexa 10. Euroregiunile din Europa
Anexa 11. Evaluarea dezvoltării socio-economice
Anexa 12. Interviul aplicat leaderilor care au implementat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdú-Bihar
Anexa 13. Adresa trimisă către respondenți
Anexa 14. Sintetizarea răspunsurilor primite la întrebările din cadrul interviului semistructurat
Anexa 1. Cadrul legislativ și de reglementare
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din lucrarea The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011: Assessing Industry Drivers in the Wake of the Crisis.(2011:23)
Anexa 2. Mediul de afaceri și infrastructura
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din lucrarea The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011: Assessing Industry Drivers in the Wake of the Crisis.(2011:23)
Anexa 3. Resursele naturale, culturale și umane
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute din lucrarea The Travel&Tourism Competitiveness Index 2011: Assessing Industry Drivers in the Wake of the Crisis.(2011:23)
Anexa 4. Indicele competitivității turismului și călătoriilor (în 2007 și 2011)
Sursa: realizat de autor pe baza datelor obținute din documentele: The Travel & Tourism Competitiveness Report 2007-Furthering the Process of Economic Development și The Travel & Tourism Competitiveness Report 2011- Beyond the Downturn
Anexa 5. Cooperarea transfrontalieră (hartă)
Sursa: realizat de autor pe baza modelului întâlnit pe site-ul:
http://ec.europa.eu/regional_policy/images/map/cooperat2007/crossborder/crossborder27_eu_07.pdf
Anexa 6. Țările semnatare ale Acordului Schengen
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor din:
Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985- manual de prezentare
http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/catutil/manual%20de%20prezentare.pdf
și http://www.schengen.mai.gov.ro/index02.htm
Anexa 7. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)- sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor disponibile pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/eu/crossborder/index_en.htm
Anexa 7.1. Cooperarea transfrontalieră la nivelul țărilor membre ale UE prin intermediul Programelor de cooperare (2007-2013)-prezentare detaliată
Franța – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Franța și regiunile de frontieră din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 11 programe de cooperare transfrontalieră, după cum urmează:
Programul de cooperarea transfrontalieră: Rhinul Superior – Oberrhein, aprobat la 24 octombrie 2007
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța – Wallonie – Vlaanderen, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Italia – Franța maritimă, aprobat la 16 noiembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Italia – Franța ALCOTRA, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Spania – Franța – Andorra, aprobat la 19 decembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța – Elveția, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperarea transfrontalieră: zonele din Caraibe (Caraibes ESPACE), aprobat la 26 martie 2008.
Programul de cooperarea transfrontalieră: Amazonia aprobat la 27 martie 2008
Programul de cooperarea transfrontalieră: Două Mări (Deux Mers), aprobat la 19 septembrie 2008;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța (Manche) – Anglia, aprobat la 19 septembrie 2008
Comisia Europeană prezintă câte o hartă sugestivă pentru a evidenția aceste programe de cooperare transfrontalieră.
Harta nr.1. Franța – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/france/crossborder/index_en.htm
Germania – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Germania și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 14 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Deutschland / Bayern – Österreich, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Euregio Maas Rhein, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Alpenrhein – Bodensee – Hochrhein, aprobat la 26 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Rhinul Superior – Oberrhein, aprobat la 24 octombrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Germania – Olanda, aprobat la 3 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Bayern – Republica Cehă, aprobat la 19 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Syddanmark – Schleswig-KERN, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sjælland – Ostholstein – Lübeck – Plön, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Polonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Województwo Lubuskie – Brandenburgia, aprobat la 25 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Mecklenburg – Vorpommern/ Brandenburg – Zachodniopomorskie, aprobat la 28 martie 2008;
Harta nr. 2. Germania – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/germany/crossborder/index_en.htm
Italia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană aprobă un număr de 7 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei italiene:
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Austria, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Franța maritimă, aprobat la 16 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Franța ALCOTRA, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Elveția, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Slovenia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia – Italia, aprobat la 28 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Malta, aprobat la 27 noiembrie 2008;
Harta nr. 3. Italia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/italia/crossborder/index_en.htm
Belgia – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Belgia și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 5 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Euregio Maas Rhein, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Franța – Wallonia – Vlaanderen, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Vlaanderen – Olanda, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Deux Mers, aprobat la 19 septembrie 2008.
Harta nr. 4. Belgia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/belgium/crossborder/index_en.htm
Olanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană aprobă un număr de 4 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei olandeze.
Programul de cooperare transfrontalieră Euregio Maas Rhein, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Deux Mers, aprobat la 19 septembrie 2008
Programul de cooperare transfrontalieră Vlaanderen – Olanda, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Germania – Olanda, aprobat la 3 decembrie 2007;
Harta nr. 5. Olanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/netherlands/crossborder/index_en.htm
Luxemburg – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Luxemburg și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pe perioada 2007-2013, un singur program de cooperare transfrontalieră, denumit:
Programul de cooperarea transfrontalieră: Grande Région, aprobat la 12 decembrie 2007;
Harta nr. 6. Luxemburg – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/luxembourg/crossborder/index_fr.htm
Danemarca – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană aprobă un număr de patru programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei olandeze, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Syddanmark – Schleswig – KERN, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sjælland – Ostholstein – Lübeck – Plön, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Öresund – Kattegatt – Skagerrak, aprobat la 27 martie 2008.
Harta nr. 7. Danemarca – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/denmark/crossborder/index_en.htm
Irlanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Irlanda și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pentru perioada 2007-2013, două programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda – Țara Galilor, aprobat la 17 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda de Nord, regiunea de frontieră a Irlandei și a Scoției de Vest, aprobat la 6 noiembrie 2007.
Harta nr. 8. Irlanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/ireland/crossborder/index_en.htm
Marea Britanie – Programe de cooperare transfrontalieră
Comisia Europeană, a aprobat pentru perioada 2007-2013, patru programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda – Țara Galilor, aprobat la 17 septembrie 2007.
Programul de cooperarea transfrontalieră: Două Mări (Deux Mers), aprobat la 19 septembrie 2008;
Programul de cooperarea transfrontalieră: Franța (Manche) – Anglia, aprobat la 19 septembrie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Irlanda de Nord, regiunea de frontieră a Irlandei și a Scoției de Vest, aprobat la 6 noiembrie 2007;
Harta nr. 9. Marea Britanie – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/uk/crossborder/index_en.htm
Grecia – Programe de cooperare transfrontalieră
Comisia Europeană, a aprobat pentru perioada 2007-2013, trei programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Bulgaria, aprobat la 28 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Cipru, aprobat la 28 martie 2008;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Italia, aprobat la 28 martie 2008.
Harta nr. 10. Grecia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/greece/crossborder/index_en.htm
Portugalia – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Portugalia și cele din țara vecină, Comisia Europeană a aprobat, pe perioada 2007-2013, un singur program de cooperare transfrontalieră, denumit:
Programul de cooperare transfrontalieră Spania-Portugalia, aprobat la 25 octombrie 2007
Harta nr. 11. Portugalia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/portugal/crossborder/index_en.htm
Spania – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Spania și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pe perioada 2007-2013, două programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Spania-Portugalia, aprobat la 25 octombrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Spania-Franța-Andorra, aprobat la 19 decembrie 2007;
Harta nr. 12. Spania – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/spain/crossborder/index_en.htm
Austria – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Austria și regiunile de frontieră din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 7 programe de cooperare transfrontalieră, după cum urmează:
Programul de cooperare transfrontalieră Italia – Austria, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Germania (Bayern) – Austria, aprobat la 18 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Alpenrhein – Bodensee – Hochrhein, aprobat la 26 septembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austria – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovacia –Austria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austrai – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia –Austria, aprobat la 21 decembrie 2007.
Harta nr. 13. Austria – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/austria/crossborder/index_fr.htm
Finlanda – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 3 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei finlandeze, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Botnia-Atlantica, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră NORD, aprobat la12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 14. Finlanda- Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/finland/crossborder/index_fr.htm
Suedia – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Suedia și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007- 2013, un număr de 6 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Suedia-Norvegia, aprobat la 15 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Botnia-Atlantica, aprobat la 29 noiembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră NORD, aprobat la12 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Öresund – Kattegatt – Skagerrak, aprobat la 27 martie 2008.
Harta nr. 15. Suedia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/sweden/crossborder/index_fr.htm
Cehia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 5 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei cehe, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă – Polonia, aprobat la 11 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Bayern – Republica Cehă, aprobat la 19 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austria – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Republica Cehă, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă – Slovacia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 16. Cehia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/czech/crossborder/index_en.htm
Cipru – Programe de cooperare transfrontalieră
Comisia Europeană, a aprobat pentru perioada 2007-2013, un singur program de cooperare transfrontalieră, numit:
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia-Cipru, aprobat la 28 martie 2008;
Harta nr. 17. Cipru – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/cyprus/crossborder/index_en.htm
Estonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013,Comisia Europeană a aprobat, două programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Estonia-Letonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 18. Estonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/estonia/crossborder/index_en.htm
Letonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013,Comisia Europeană a aprobat, 3 programe de cooperare transfrontalieră, numit:
Programul de cooperare transfrontalieră Letonia-Lituania, aprobat la 17 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Central Baltică, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Estonia-Letonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 19. Letonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/latvia/crossborder/index_en.htm
Lituania – Programe de cooperare transfrontalieră
Între regiunile de frontieră din Lituania și cele din țările vecine, Comisia Europeană a aprobat, pentru perioada 2007-2013, trei programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Letonia-Lituania, aprobat la 17 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Lituania-Polonia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Harta nr. 20. Lituania – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/lithuania/crossborder/index_en.htm
Malta – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013,Comisia Europeană a aprobat, un singur program de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Malta-Italia, aprobat la 27 noiembrie 2008;
Harta nr. 21. Malta – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/malta/crossborder/index_en.htm
Polonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 7 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei poloneze, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă – Polonia, aprobat la 11 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sud Baltică, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Lituania-Polonia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Polonia- Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Sachsen – Polonia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Województwo Lubuskie – Brandenburgia, aprobat la 25 martie 2008
Programul de cooperare transfrontalieră Mecklenburg-Vorpommern/Brandenburg – Zachodniopomorskie, 28 martie 2008
Harta nr. 22. Polonia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/poland/crossborder/index_en.htm
Slovacia – Programe de cooperare transfrontalieră
De-a lungul frontierei dintre Slovacia și țările vecine, Comisia Europeană a aprobat pentru perioada 2007-2013, un număr de 4 programe de cooperare transfrontalieră, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Polonia-Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovacia-Austria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Republica Cehă-Slovacia, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 23. Slovacia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/slovakia/crossborder/index_en.htm
Slovenia – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 3 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei slovene, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Italia-Slovenia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia – Austria, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 24. Slovenia – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/slovenia/crossborder/index_en.htm
Ungaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 4 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei ungare, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră Slovenia – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Austria – Ungaria, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria- Slovacia, aprobat la 20 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria- România, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 25. Ungaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/hungary/crossborder/index_en.htm
România – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 2 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei române, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, aprobat la 18 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România, aprobat la 21 decembrie 2007;
Harta nr. 26. România – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/romania/crossborder/index_en.htm
Bulgaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a aprobat un număr de 2 programe de cooperare transfrontalieră între regiunile de frontieră situate de-o parte și de alta a frontierei bulgare, respectiv:
Programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria, aprobat la 18 decembrie 2007;
Programul de cooperare transfrontalieră Grecia – Bulgaria, aprobat la 28 martie 2008;
Harta nr. 27. Bulgaria – Programe de cooperare transfrontalieră
Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/atlas2007/bulgaria/crossborder/index_en.htm
Anexa 8. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră finanțate prin IPA (2007-2013)-sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute de pe site-ul: http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/ipa/crossborder_en.cfm
Anexa 9. Cooperarea transfrontalieră prin intermediul Programelor de cooperare transfrontalieră finanțate prin IEVP (2007-2013)-sinteză
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor obținute de pe site-ul:
http://ec.europa.eu/europeaid/where/neighbourhood/regional-cooperation/enpi-cross-border/index_fr.htm
Anexa 10. Euroregiunile din Europa
În Europa de Nord și zona Mării Baltice:
Oresund-Region (DK/SE),
Gränskommitten Östfold-Bohuslän/Dalsland (NO/SE),
ARKO (NO/SE),
Skärgarden (FI/SE),
Mid Nordic Committee (NO/SE),
The Kvarken Council / Kvarkenrådet (FI/SE),
North Calotte Council (FI/NO/SE),
Council of Torne Valley (FI/NO/SE),
Euregio Karelia (FI/RU),
Estonia – Finish 3+3 Regional Cooperation (EE/FI/RU),
Helsinki-Tallinn Euregio (EE/FI),
Euregio Pskov-Livonia (EE/LV/RU),
Euroregion Country of Lakes (LT/LV/BY),
Euroregion Saule (LT/LV/RU),
Euroregion Bartuva (LV, LT),
Euroregion Baltic (PL/SE/LT/LV/DK/RU),
Euroregion Szeszupa / Euroregion Sesupe (LT/PL/RU/SE),
Euroregion NEMUNAS/ NIEMEN/ NEMAN (LT/PL/BY/RU),
Euroregion Pomerania (SE/DE/PL),
Region Sonderjylland-Schleswig (DE/DK).
Euroregiuni în Europa Centrală și de Est:
Lyna-Lawa (PL/RU),
Euroregion Puszcza Bialowieska (PL/BY),
Euroregion Bug (PL/BY/UA),
Euroregion PRO EUROPA VIADRIENA (DE/PL),
Euroregion Spree-Neiße-Bober (DE/PL),
Euroregion Neisse – Nisa – Nysa (DE/PL/CZ),
Euroregion Glacensis (CZ/PL),
Euroregion Praded / Euroregion Pradziad (CZ/PL),
Euroregion Tesínské Szlesko / Euroregion Slask Cieszynski (CZ/PL),
Euroregion Dobrawa (CZ/PL),
Euroregion Silesia (CZ/PL),
Euroregion Elbe/Labe (CZ/DE),
Euroregion Erzgebirge (CZ/DE),
Euregio Egrensis (CZ/DE),
EUREGIO Bayerischer Wald – Böhmerwald – Unterer Inn (CZ/AT/DE),
Euregio Silva Nortica (CZ/AT),
Euregio Weinviertel – Südmähren – Westslowakei / Euregio Weinviertel – South Moravia -West Slovakia (AT/CZ/SK),
Euroregion Bílé-Biele Karpaty (CZ/SK),
Euroregion Tatry (PL/SK),
Euroregion Beskydy / Euroregion Beskidy (CZ/PL/SK),
Karpatský Euroregión (HU/PL/RO/UA/SK)
Euroregiuni situate în nord-vestul Europei:
North West Region Cross Border Group (IE/UK),
Irish Central Border Area Network – ICBAN (IE/UK),
East Border Region Ltd. (IE/UK),
Co-Operation and Working Together (IE/UK),
Euregio Scheldemond (BE/NL),
Ems Dollart Region (DE/NL),
EUREGIO (NL/DE),
Euregio Rhein-Waal / Rijn-Waal (DE/NL),
Euregio Rheinmaas- nord (NL/DE),
Euregio Maas-Rhein / Euregio Maas-Rijn (DE/NL/B),
Euregio Benelux- Middengebied (BE/NL),
Zukunft Saar Moselle Avenir (DE/FR),
EuRegion Saar-Lor-Lux Rhein (BE/DE/FR/LU),
Grenzüberschreitender Örtlicher Zweckverband (GÖZ) REGIO PAMINA (DE/FR),
CENTRE (DE/FR),
Regio TriRhena (DE/CH/FR),
Conference TransJurassiene (CTJ) (CH/FR),
Comité Régional Franco Genevois (CH/FR),
Conseil du Léman (CH/FR),
Internationale Bodenseekonferenz (DE/AT/CH/LI),
Oberrheinkonferenz (DE/FR/CH).
Euroregiuni în zona munților Alpi și a Dunării:
Espace Mont-Blanc (CH/FR/IT),
Regio Insubrica (CH/IT),
Regio Sempione (CH/IT),
Conseil Valois-Valleé d´Aoste du Gd St.Bernard (IT/CH),
Euregio Via Salina (AT/DE),
Euregio Zugspitze – Wetterstein – Karwendel (AT/DE),
EuRegio Inntal (AT/DE),
EuRegio Salzburg – Berchtesgadener Land – Traunstein (AT/DE),
Inn-Salzach-Euregio (AT/DE),
Europaregion Tirol-Südtirol/ Alto Adigo-Terentino (AT/IT),
Euregio Steiermark – Slowenien (AT/SL),
Euregio West/Nyugat Pannonia (AT/HU),
Euroregio Drava-Mura (HU/SL),
Euroregión Váh – Dunaj – Ipel / Euroregio Vagus – Danubius – Ipolia (HU/SK),
Euroregion Ipel'- Ipoly / Ipelsky Euroregion (HU/SK),
Euroregio Neogradiensis (HU/SK),
Euroregio Sajo-Rima- Slaná-Rimava / Euroregion Slaná-Rimava (HU/SK),
Euroregión Košice-Miškolc (HU/SK),
Euroregion Ister-Granum (HU/SK),
Euroregión Kras / Karst Euroregion / Karszt Eurorégió (HU/SK),
Hármas Duna-Vidék Eurorégió / Euroregión Podunajského Trojspolku / Triple,
Danube-Euroregion (HU/SK),
Zemplen Euroregio (HU/SK),
Haidú-Bihár-Bihor Euroregió / Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihár / Hajdú-Bihár-Bihor Euroregion (HU/RO), Bihár-Bihor Euregio (HU/RO),
Danube-Kris-Mures-Tisza Euroregion (DKMT) (HU/RO/YU),
Euroregion Danube- Drava-Sawa (HU/HR/BA),
Adriatic Euroregion (IT/SL/HR/BA/CS/AL).
Euroregiuni în sud-vestul Europei și vestul Mării Mediterane:
Comunidad de Trabajo Galicia-Norte de Portugal (ES/PT),
Communidade de Trabalho Castilla y León – Regiáo Norte (ES/PT),
Working Communities Castilla and Leon and Central Portugal (ES/PT),
Comunidade de Trabalho Centro-Extremadura (ES/PT),
Communidade de Trabalho Algarve-Andalucia (ES/PT),
Euroregio Pirineus-Mediterrania (FR/ES).
Euroregiuni în sud-estul Europei și estul Mării Mediterane:
Eurorogion Nestos-Mesta (EL/BG),
Euroregion Delta – Rhodopi (BG/EL),
Euroregion Network Polis-Kent (EL/TR),
Euroregion Evros-Meric-Maritsa (BG/EL/TR),
Euroregion "Belasica-Beles" (EL/FYROM/BG),
100. Lower Danube Euroregion (RO/MD/UA),
101. Upper Prut Euroregion (RO/MD/UA),
102. Siret-Prut-Nistru Euroregion (RO/MD),
103. Danube South Euroregion (BG/RO),
104. Euroregion Strymon-Strouma (BG/EL),
105. Euroregion Rousse-Giurgiu (BG/RO),
106. “Danube 21” Euregion (RO/BG/Serbia),
107. Euroregion Danube East (RO/BG),
108. Eurobalkans (Nis-Sofia-Skopje) (BG/MK/Serbia).
Sursa: Association of European Border Regions (2006) White paper on European border regions – final version, Gronau, Germania
Anexa 11. Evaluarea dezvoltării socio-economice
Sursa: realizat de autor pe baza informațiilor preluate din lucrarea MANUALUL pentru Evaluarea Dezvoltării Socio-Economice, pp.19-20.
Anexa 12. Interviul aplicat liderilor care au implementat proiecte de turism la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar
Anexa 13. Adresa trimisă către respondenți
Anexa 14. Sintetizarea răspunsurilor primite la întrebările din cadrul interviului semistructurat
Răspunsul respondenților la întrebarea 1: De unde ați aflat de Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 2: Cum a fost identificat și care a fost scopul proiectului de turism implementat la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 3: Cine v-a ajutat la întocmirea cererii de finanțare?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 4: De ce ați ales implementarea unui proiect în domeniul turismului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 5: Cum s-a derulat implementarea proiectului de turism?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 6: Care au fost cele mai utile/relevante activități de-a lungul implementării proiectului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 7: Care au fost dificultățile de comunicare întâmpinate în implementarea proiectului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 8: În cadrul implementării proiectului, au existat probleme legate de barierele legislative?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 9: De-a lungul proiectului ați întâmpinat probleme legate de aspectul financiar?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 10: Care au fost indicatorii atinși în urma finalizării proiectului?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 11: Proiectul a adus o îmbunătățire comunității prin finanțarea realizată? (Exemple concrete!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 12: Care au fost efectele asupra dezvoltării Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Exemplificați!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 13: Cum considerați post-factum eficacitatea activităților întreprinse de-a lungul proiectelor? Ce ați schimba acum și ați face altfel? De ce?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 14: Cum apreciați feed-backul grupurilor-țintă? (Argumentați!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 15: Cum apreciați sustenabilitatea proiectului implementat? (Argumentați răspunsul!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 16: Care considerați că ar fi problemele existente la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar, care pot fi rezolvate prin fonduri europene? Realizați o ierarhie în funcție de prioritățile acestora!
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 17: În ce măsură poate contribui turismul la dezvoltarea Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Justificați răspunsul!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 18: V-ați gândit la implementarea de noi proiecte de turism pentru perioada 2014-2020 la nivelul Euroregiunii Bihor – Hajdú-Bihar? (Dacă răspunsul este NU, argumentați!)
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Răspunsul respondenților la întrebarea 19: Care ar fi scopul urmărit prin viitoarele proiecte de turism?
Sursa: realizat de autor pe baza răspunsurilor furnizate de respondenți în cadrul interviului aplicat
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Turismul Si Dezvoltarea In Context Euroregional. Studiu de Caz Euroregiunea Bihor Hajdu Bihar (ID: 124676)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.