Turismul Si Agroturismul In Muntii Apuseni Geoagiu –bai

CUPRINS

CAPITOLUL I

CAPITOLUL I

TURISMUL – FENOMEN ACTUAL

Etimologic, termenul “turism” provine de la englezescul “tour” = călătorie. “To make a tour” desemna acțiunea de a voiaja prin Europa, specifică tinerilor din familii aristrocrate engleze în jurul anilor 1700. Această călătorie însemna nu numai o bună modalitate de cunoaștere a lumii, a culturii europene dar și o recunoaștere implicită a nobleții și avuției celui care o efectua. Moda devine cu timpul obicei, iar mai apoi necesitate. Turismul este o necesitate a omului modern, determinată de cauze obiective dar mai ales subiective (curiozitatea specifică naturii umane, dorința de deplasare și mobilitate spațială).

1.1. SCURT ISTORIC

Chiar dacă Grecia nu constituie punctul de origine al activităților turistice, în cadrul civilizației elene turismul cunoaște o dezvoltare de anvergură. La vechii greci noțiunea desemna vizitele reciproce între oameni de aceeași categorie socială sau ocupație, vizitarea unor locuri sfinte, băi curative, participarea la vestitele jocuri, întreceri sportive, festivale bahice. Aș da câteva exemple în acest sens: oracolul din Delphi, jocurile hipice de la Nemeea, jocurile de la Corint, cele de pe muntele Olympia.

În Roma antică turismul era de factură comercială și militară, mai rar îmbrăcând și forme cultural – recreative. Apare o infrastructură performantă de drumuri, vestitele “via” pe care transportul și cimunicația între regiuni din cele mai îndepărtate ale imperiului erau posibile fără a întruni condițiile de comfort, siguranță și punctualitate cu care suntem obișnuiți astăzi. La romani apar Poșta imperială și primele intreprinderi particulare de transport care realizau chiar și propagandă turistică. Ca să nu mai pomenim de cultul băilor, reprezentând o formă incipientă a turismului balnear (termele romane).

Evul Mediu cunoaște următoarele categorii de turiști: comercianții, ambasadorii, clerul, pelerinii, studenții și calfele. Această perioadă a istoriei asimilată în genere cu regresul și decăderea civilizației, în care oamenii părăsesc orașele și se retrag pe domenii feudale, în care drumurile devin nesigure, vămile se înmulțesc și codrii se umplu de tâlhari, această perioadă de peste un mileniu înseamnă retragerea turismului în spatele zidurilor mănăstirilor sau castelelor întărite, sub forma băilor terapeutice (vezi mărturiile din mănăstirile capucinilor de la Aix – la – Chapelle, Aachen, Forges).

În jurul anului 1700 englezii bogați vor relua turismul prin călătorii de studiu sau recreere în Italia și Franța în mod special. În treacăt fie spus, chiar la acea dată motivațiile călătorilor în Europa erau mult mai complexe. Astfel pentru marii poeți romantici pe care Anglia i-a dat umanității, Byron și Shelley, călătoria în Italia a reprezentat o autoexilare din fața absolutismului monarhic, a nedreptăților sociale și represiunii naționale încurajate de conducerea de la Londra. În această perioadă se impune și primul itinerar turistic rămas celebru, pe ruta Londra – Paris – Torino – Florența – Roma – Napoli – Veneția – Viena – Valea Rinului cu durata convențională de trei ani.

Secolul XIX reprezintă începuturile industrializării Europei de Vest. Turismul cunoaște o dezvoltare prodigioasă datorită noilor posibilități create de progresul tehnic precum și de apariția unei clase numeroase de burghezi, dispunând de timp și fonduri bănești suplimentare. Aceștia simțeau nevoia de a-și umple viața și de a-și cheltui banii. Evident, turismul era, cum este și azi, cea mai plăcută modalitate de petrecere a timpului liber și a banilor suplimentari, ba mai mult trebuie subliniată utilitatea acestei activități. Spre sfârșitul anilor 1800 existau pe vechiul continent cel puțin 160 stațiuni balneare celebre : Aachen, Baden – Baden, Hamburg, Wiesbaden, Ischia, Cassiano, Karlsbad, Spaa, etc. Apariția căilor ferate cu consecințele de rigoare (circulație mai rapidă, mai sistematică, mai ieftină, mai sigură) determină crearea de noi capacități de cazare cu predilecție de-a lungul liniilor ferate, care devin noua infrastructură a turismului, așa cum mai târziu accentul în distribuția teritorială a capacităților de cazare va ține seama de căile rutiere.

După întâiul război mondial se constată modificări substanțiale în motivații, destinații, mijloace și tipuri de turism. Schimbarea stilului de viată se reflectă cu claritate în modificarea cererii turistice, deoarece să nu uităm că turismul reprezintă o modalitate utilă și plăcută în același timp de petrecere a timpului liber, iar din alt unghi de vedere o necesitate superioară a omului modern, asimilată cu nevoia de apartenență la grup (conform scării nevoilor a lui Maslow).

1.2. PREMISELE TURISMULUI

Turismul a fost perceput în întreaga sa complexitate de abia în secolul XX: în primul rând postura de ramură a economiei naționale; apoi, ca modalitate de valorificare superioară a resurselor naturale și antropice. Este un absorbant al forței de muncă disponibilizate, un domeniu eficient al investițiilor de capital, un garant al dezvoltării viitoare a unei zone pitorești, dar relativ mai puțin avansată din punct de vedere industrial, un element dinamizator al economiei în ansamblu. În țări ca Italia, Spania, Franța, Austria, Elveția, Grecia contribuția turismului la PIB depășește 10%, ceea ce înseamnă foarte mult. Prin turism se realizează o circulație bănească normală, o redistribuire a comerțului invizibil (alături de informație), un factor de instruire și educație, echilibru și sănătate. Un turism modern nu poate funcționa fără a ține cont de vocația sa ecologică.

Acestea și multe alte modificări de mentalitate au detrminat implicarea tot mai serioasă a statului în domeniu, ceea ce poartă numele de etatizare. A nu se confunda această tendință cu cea de centralizare, de monopolizare a activităților turistice în mâna statului. Din contră, se impune asigurarea unui cadru cât mai liberal, cu minime restricții și impuneri în calea investitorilor. Principalele pârghii de influență a statului în turism sunt politica protecționistă = regimul vizelor în turismul internațional, bugetul și subvențiile, legislația.

Suntem în plină eră a industrialismului, chiar dacă în țările dezvoltate se percep semnele apariției unui nou val de civilizație denumit simbolic “al treilea val”.

Societățile industrializate au ca trăsături definitorii: concentrarea populației în centre urbane, aglomerarea locurilor de școlarizare, de muncă, de distracție, de consum.

Tehnica, tehnologia, organizarea muncii, automatizarea, comunicațiile rapide etc, determină creșterea continuă a productivității cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societății: creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare, creșterea timpului liber prin reducerea celui de lucru, creșterea speranței medii de viață, dezvoltarea mijloacelor de informație. Efectele negative nu trebuiesc ocolite: poluare, lipsă de mișcare, boli, stress, constrângeri sociale și profesionale. Toate acestea, atât efectele pozitive cât și cele negative, duc la necesitatea turismului ca principală activitate recreativă a omului modern.

În literatura de specialitate turismul este definit ca “un ansamblu de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în alte locuri decât cele în care obișnuiește să trăiască, pentru a vizita locuri și oameni, monumente și muzee, pentru a se distra și a face sport, a se cultiva și informa, pentru odihnă sau tratament”. Pe alt plan, turismul este industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turiști la locul de destinație, la un nivel calificativ înalt, în condițiile protejării resurselor turistice și a ecosistemului.

Aș sublinia câteva transformări esențiale cu influență directă și decisivă asupra fenomenului turistic:

creșterea numărului populației, în special cea urbană, mai motivată pentru turism decât locuitori de la “țară”

sporul speranței de viață (tinde spre 80 de ani)

creșterea veniturilor populației

dezvoltarea și diversificarea transporturilor

scurtarea timpului de lucru

ridicarea nivelului de cultură pe plan mondial și informatizarea societații

factori sociologici și psihologici

Toate acestea au determinat transformarea turismului dintr-o preocupare ocazională și exclusivistă într-una permanentă și populistă, o necesitate de “evadare” a omului modern (orientare evidentă pe plan mondial, în România tendința fiind inversă). În întâmpinarea noilor mutații s-a impus crearea unui organism care să coordoneze activitățile turistice pe plan mondial. Acesta este O.M.T. (Organizația Mondială a Turismului), creat la Madrid în 1975 la nivel guvernamental. Dintre atribuțiile O.M.T. amintim asigurarea informațiilor în turism sub formă de date statistice, culegeri și buletine informative, legislații în domeniu; acordarea de asistență tehnică și de specialitate organizațiilor turistice naționale; organizarea de conferințe, seminarii, reuniuni, cooperări; încercări de omogenizare a legislațiilor naționale ș.a. România este membru fondator al O.M.T.

1.3 TURISMUL ROMÂNESC. PUNCTE FORTE ȘI SLABE. DATE STATISTICE.

România traversează în acești ani o perioadă de “tranziție” de la o economie centralizată la una de piață, resimțită cu prisosință în sferele vieții economice, sociale, politice, culturale dar mai ales personale, în modalitățile de petrecere a timpului liber. Este vremea construcției unei economii în spiritul concurenței și a liberei inițiative, cu formarea prețurilor prin confruntarea cererii cu oferta pe o piață reală și legală. Dar totodată este vremea marilor sacrificii sociale. Sărăcirea continuă a unei majorități a populației din 1989 încoace, polarizarea veniturilor, absența “clasei de mijloc” sunt cauze ale impasului în care se găsește turismul. Evident, în cazul scăderii veniturilor sale personale, omul nu va reduce din cheltuielile alimentare și vestimentare, cele de locuință și de igienă, care reprezintă necesități primare, ci va renunța la nevoile “superioare”, printre care și turismul. Decizia de depășire a impasului aparține factorilor implicați. Așa cum la nivelul întregii economii există doar două căi, decizia fiind dureroasă dar simplă (sacrificarea nivelului de trai pe termen scurt în vederea realizării unui mecanism economic performant pe termen lung), nici în turism nu există multe alternative. După opinia personală, ori se încearcă sporirea ofertei fără a insista pe calitate ci pe micșorarea prețurilor (turism de masă), ori crearea unui turism de lux în care cuvântul de ordine să fie calitate, sacrificând astfel marea masă a populației.

Activitatea de turism internațional se dovedește favorabilă creșterii PIB. La noi, această situație de datorează practicării unor tarife mai ridicate în relațiile cu străinii comparativ cu tarifele pentru cetățenii români. Prestatorii de turism aliniază aceste tarife la cele practicate pe plan mondial, fără a fi justificate de cheltuielile sau calitatea ofertei care nu se ridică la nivel occidental. În Vest, costurile din turism sunt ridicate, în special chiriile pe spații, impozitele pe terenuri și cheltuielile cu salarizarea personalului, iar calitatea ofertei este deosebită.

Sistemul turistic românesc actual se constituie într-un generator de valută (datorită încasărilor din turism internațional) și de resurse financiare pentru stat prin taxe și impozite. Punce forte mai mult sau mai puțin fructificate sunt și alte funcții ale turismului:

conector între diverse sectoare economice

promotor al imaginii României în lume

de creștere a calității vieții și protecție a mediului

de creare de locuri de muncă

Punctele slabe cele mai evidente ale turismului românesc actual sunt: diminuarea accentuată a cererii interne (numărul turiștilor români care au participat la diverse acțiuni turistice în anul 1994 a reprezentat conform studiilor Comisiei Naționale de Statistică circa 70% din cel realizat în 1989), reducerea ponderii turismului de masă, determinând pentru sreducerea ponderii turismului de masă, determinând pentru segmentul de populație cu mijloace modeste renunțarea la practica turismului organizat.

Turiștii străini au și ei motive întemeiate de nemulțumire: instabilitate politică, calitatea serviciilor, sărăcia ofertei turistice. Lipsa publicității adecvate, politicile tarifare greșite, neadaptabilitatea ofertei la cererea internă și internațională reprezintă alte minusuri ale turismului românesc.

Analiza dinamicii fluxurilor turistice din România pune în evidență unele aspecte mai sus menționate, cel mai pregnant fiind cel al scăderii cererii după 1989. Valorile de sejur mediu încadrează turismul românesc la categoria “tranzit” (Tabel 1.1).

Tabel 1.1

Stuctura și dinamica circulației turistice în anii 2000 și 2003

(Sursa: I. Istrate, Economia turismului și mediului înconjurător, Ed. Economică, București, 1996, pag. 27)

Pe fondul unei scăderi generale a fluxurilor turistice se remarcă că ponderea pe destinații a acestora se menține în aceiași termeni, ceea ce reflectă puterea de atracție consacrată a destinațiilor respective (Tabel 1.2).

Tabel 1.2

Dinamica circulației turistice pe principalele destinații turistice în anii 2000 și 2003

(Sursa: I. Istrate, Economia turismului și mediului înconjurător, Ed. Economică, București, 1996, pag. 29)

Legenda:

– – – Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare

Vânzări

Beneficii

Stocuri

Figura 2.1. Ciclul de viață al produsului turistic

Unde:

– Examinarea ideilor

– Analiza ideilor

– Dezvoltarea ideilor

– Lansarea

– Creșterea

– Maturitatea și saturația

– Declinul

Informațiile prezentate în tabelul 1.2 demonstrează că scăderea fluxurilor turistice se datorează “îmbătrânirii” produsului turistic, ci situației economice precare. Această observație se impune datorită caracteristicii produsului turistic de a fi supus efectelor timpului (așa-zisa îmbătrânire, un fel de perimare a calităților ce-l fac atractiv și cerut pe piață). Ca orice alt produs, produsul turistic are un ciclu de viață, fiind caracterizat printr-o perioadă de lansare, una de dezvoltare, cea de maturitate și cea de declin. Managerul trebuie să aibă abilitatea de a prevedea în timp util faza următoare de încadrare a produsului, în vederea fundamentării deciziei de dezvoltare sau abandonare, transformare sau adaptare a acestuia la noile cerințe ale pieței (Figura 1.1).

Anual peste 1,3 miliarde persoane, adică aproape un sfert din populația globului, efectuează călătorii cu scop turistic cheltuind circa 2000 miliarde dolari din care peste 10% pentru călătorii în străinătate. Turismul internațional reprezintă 25-30% din comerțul mondial de servicii. Fluxul turistic maxim recepționat în România este la nivelul anului 1988 pe care-l vom considera an de referință. Cele 7,1 milioane sosiri la o populație de 22 milioane reprezintă 4,06% din curentul european și 1,02% din cel mondial al anului 1988. O evoluție a fluxurilor internaționale cu destinație România este sugerată de cifrele de mai jos (Tabel 1.3).

Tabel 1.3

Fluxurile internaționale cu destinație România

(Sursa:E.Putz, F.Pârjol, Economia turismului, Ed.Mirton, Timișoara, 1996, pag.42)

O analiză a ultimilor ani din punct de vedere al provenienței turiștilor arată că aproape 90% aparțin relației este, sosirile realizându-se cu preponderență pe cale necontractuală, adică turism de tranzit și de frontieră.

Principalii emițători: Ungaria, Serbia, Bulgaria, ex-URSS, Turcia. Pe relația vest principalii furnizori sunt Germania, Grecia, Italia, cu un volum al încasărilor de 103 milioane de dolari (2002). Ca o concluzie, România are cele mai modeste realizări în partea est-europeană. Faptul că țara noastră deține 2,3 din sosiri și doar 0,069% din încasări (raportat la nivel european), relevă o structură simplă a activității turistice cu servicii de bază tarifate la niveluri scăzute, fără ofertă suplimentară și diversificată. Pe fondul tendinței tot mai accentuate a ofertelor integrate complexe, realizate de un număr redus de firme furnizoare, în România există o separare nesănătoasă a serviciilor de cazare, alimentație, transport, schimb valutar și desfacere de mărfuri, ceea ce îngreunează coordonarea.

Turismul este factor de impulsionare a exportului la fața locului sau export extern – intern care este mai eficient dacât exportul clasic. În privința capacităților de cazare / numărului de locuitori, este sugestivă comparația cu Austria (locul I în Europa):

Austria: 140 / 1000 locuitori

România: 0,7 / 1000 locuitori

CAPITOLUL II

MUNȚII APUSENI. PATRIMONIU NATURAL, ISTORIC, CULTURAL ȘI TURISTIC AL ROMANIEI.

Munții ocupă 36% din suprafața țării și concentrează un potențial turistic de excepție dat de diferențierile de altitudine, de structura geologică, de complexitatea peisagistică legată de relief, vegetație, ape, precum și de influența apei care o exercită asupra celorlalte componente naturale și umane. În contextual montan european, peisajele alpine din Carpații românești rivalizează cu cele din Alpi și Tatra.

2.1. CADRUL NATURAL ȘI ANTROPIC

Privind o hartă a Transilvaniei, constați că “inima” acestui teritoriu îl constituie un conglomerat de munți cu format compact dat de limitele sale geografice: Mureșul la sud și est, Câmpia de Vest și Someșul la vest și nord. Acest amalgam te duce cu gândul la o fortăreață aparent inexpugnabilă. “Țara de piatră” cum o numea Geo Bogza sau “Țara moților” cum I se spune azi este, a fost și va fi “inima” Transilvaniei și când facem afirmația aceasta nu ne referim doar la considerente geografice ci avansăm în istorie, gândindu-ne la lupta milenară pentru eliberare socială și națională, pentru afirmarea pe aceste meleaguri a marilor valori culturale transilvane, Monografia acestor munți este sugestiv ilustrată printr-un citat din Bogza: “Două lucruri sunt prețioase în Munții Apuseni și le-au făcut faima: oamenii și aurul. Sunt în țara noastră munți mai înalți și de o vestită frumusețe, dar în adâncul lor nu se găsesc filoane de aur și nici pe culmi așezări permanente de oameni, cu toate consecințele stâncii și ale anotimpurilor vrăjmașe. Numai în Munții Apuseni oamenii sunt legați pe viață și pe moarte de tăria stâncii; sate crescute pe granit căptușit cu aur”. Scriitorul surprinde esența: dacă natura a dăruit “aurul”, oamenii au creat o civilizație originală, unică și totuși universal umană. Călăuzindu-ți pașii pe potecile acestor munți nu vei ști cu siguranță ce să apreciezi mai mult: darurile naturii sau vestigiile istoriei, cultura sau obiceiurile unui popor încercat de vreme.

PREZENTAREA CADRULUI NATURAL

Diversitatea peisajelor și varietatea obiectivelor turistice se datorează marilor frământări geografice din trecut. La sud de valea Arieșului, în Munții Metaliferi, culmile domoale, de joasă altitudine, constituite din gresii și șisturi cristaline cu urme de calcar alb, oferă turistului minunate puncte de priveliște. Linia culmilor este ruptă de cupole vulcanice ce au adus la suprafață minereuri de aur, argint, cupru (vezi Săcărâmb, Brad, Zlatna, “cetatea” de la Roșia Montană, Detunata). La Brad există un muzeu al aurului, minele de la Roșia sunt exploatate încă de pe vremea ocupației romane, iar “Detunatele” constituie un fenomen geologic unic prin impunătoarele coloane de bazalt. Spre Alba Iulia, Munții Trascăului sunt predominant calcaroși, adânc ferestruiți de apele ce-i străbat prin chei înguste: Galdei, Râmeților, Aiudului și Turdei. La nord de valea Arieșului munții se înalță mai impunători, totuși nedepășind 1848 m, în vârful Cucurbăta Mare.

În inima Apusenilor se înalță muntele Găina, loc de întâlnire a moților cu crișenii la tradiționalul târg anual. Din înălțimea platoului care odată pe an, în jurul datei de 20 iulie (Sfântul Ilie), găzduiește sărbătoarea moților, se deschide o largă perspectivă asupra regiunii. În nord, o platformă calcaroasă la peste 1000 de metri înălțime adăpostește o mare varietate de fenomene carstice, fiecare constituind un remarcabil obiectiv turistic. Aici se găsesc chei: Someșului Cald, Galbenii, Văii Seci; avene: Bătrâna, Avenul Negru; peșteri și râuri subterane; ghețari: Focul Viu, Scărișoara.

Majoritatea acestor obiective sunt grupate in jurul Padișului, cel mai important nod turistic din zonă. Munții Vlădeasa își împrăștie bogăția de ape prin izvoare, pârâie și cascade care alimentează Someșul Cald, Drăganul, Valea Iadului și crișul Pietros. Aici este localizată stațiunea Stâna de Vale cu acces dificil (doar pe șosea). Spre vest, împăduriți, de altitudine joasă și despărțiți prin depresiuni (Crișului Alb, Negru și Repede), se răsfiră Munții Zărand, Codru-Moma și Pădurea Craiului. Zărandul permite drumeții cu peisaje pitorești, în Codrul-Moma apare calcarul cu formele sale specifice: platouri carstice, izbucuri și avene, iar Pădurea Craiului adăpostește peșteri celebre: Meziad, Vadul Crișului și Peștera Vântului – cea mai lungă din Europa, defilee ca cel al Crișului Repede pe ruta Oradea- Cluj.

În afara frumuseților create de apă și piatră, Apusenii adăpostesc și aspecte de viață deosebite: atracții floristice cum ar fi liliacul sălbatic, tulichia galbenă, laurul, floarea de colț de la Întregalde (560 de metri este punctul cel mai jos la care crește această floare în Europa), poienile de narcise, rezervațiile naturale de la Cheile Turzii și nu în ultimul rând bogăția de păduri și pășuni; atracții de faună cum ar fi păstrăvii din pârâiele de munte și animalele mari sau mărunte (insecte, păienjeni, viermi) care au dus în toată lumea faima peșterilor de aici. Din cercetarea vieții organice subterane s-a născut o nouă știință – biospeologia – legată de numele lui Emil Racoviță.

CADRUL ANTROPIC

Moții, legendarii locuitori ai Munților Apuseni, duc pe spate povara dar și orgoliul unei istorii potrivnice. Pământuri bogate în aur, minereu, lemn,râvnite de toți cei care de-a lungul timpului s-au perindat pe aici, începând cu grecii din mitologie aflați în căutarea țării cu “lâna de aur”, romanii care și-au umplut de aici vistieriile golite de interminabile războaie și fastuoase sărbători, barbarii, austro-ungarii și mulți alții, văile și culmile țării moților poartă la fiecare pas pecetea trecutului. Munții Apuseni imprimă în sufletul călătorului o senzație unică, de specific și original, neregăsită altundeva. Pornind de la Câmpeni pe valea Arieșului în jos, călătorul va da de localități miniere ca Baia de Arieș sau de adevărate monumente arhitectonice, muzee în aer liber cum ar fi casele cu acoperișuri înalte de paie, ferestre mici și cerdacuri închise de la Sălciua de Jos. Atrag în zonă și multitudinea de chei sau celebra “mocăniță” = trenul pe linia îngustă care circulă de la Turda la Câmpeni. Urcând pe valea Arieșului înspre izvoare, ajungi la Albac, satul natal al lui Nicola Urse (Horea, capul răscoalei de la 1784) și ai deschise căi de acces spre platoul Padiș, muntele și cabana Vlădeasa, valea Drăganului și barajul de la Fântânele. Urmând drumul național spre Nucet – Oradea treci prin zona cea mai celebră din țară prin densitatea de fenomene carstice: mai multe grupări de peșteri și ghețari (Scărișoara, cetățile Ponorului, cetățile Rădesii, valea Sighișelului sau cea mai accesibilă peșteră a Urșilor). O parte din aceste obiective sunt amenajate pentru publicul larg pe porțiunile cele mai accesibile și care nu presupun abilități speciale de deplasare.

La poalele vârfului Țapu, care domină de la sud platoul Padiș, se cască cu un diametru de 500 de metri și adâncă de peste 100 de metri Groapa Ruginoasa cu pereții roșii – vișinii – galbeni. La poalele altui munte vestit, Găina, în localitatea Avram Iancu se poate vizita muzeul memorial al “Craiului munților” și audia renumitul grup de tulnicărese.

De la Teiuș, urcând pe valea Geoagiului, treci de Piatra Cetii și ajungi în sălbaticele chei ale Râmeților, egalate doar de cele de pe valea Nerei. La Țebea pe valea Crișului Alb a fost înmormântat în septembrie 1872 Avram Iancu. Lângă mormântul acestuia încă se înalță gorunul din înaltul căruia Horea vorbea răsculaților. Pentru cinstirea acestor martiri la Țebea are loc anual o mare adunare populară.

Un obicei moțesc determinat de cauze obiective ca: relativa dispersie a așezărilor din regiune, satele fiind mărunte și răsfirate, este cel al târgurilor periodice – nedeie, cum li se spune pe aici. După un calendar împământenit din moși-strămoși, aceste nedei se țin la anumite date în locuri bine știute de localnici, în piețile centrale ale localităților sau chiar pe culmi despădurite (Nedeia de la Vârtop lângă Hălmagiu) sau pe văi pitorești (la Tăcășele lângă Vârfurile).

Târgurile oglindesc cel mai bine rămășițele a ceea ce a supraviețuit din obiceiurile, modul de viață și mentalitatea localnicilor. Pe drumul național Oradea – Cluj merită să poposești la Ciucea, unde se află excelent conservată casa memorială Octavian Goga. La Săvârșin, pe Mureș, într-un cadru natural feeric este situată una din cele două proprietați ale fostului suveran al României, Mihai I. În încheierea periplului în Apuseni merită pomenit orașul ce revarsă un aer de cultură și istorie, parte integrantă a zonei turistice prezentate, Cluj Napoca.

2.2. BAZA TEHNICO-MATERIALÃ A TURISMULUI ÎN MUNȚII APUSENI

2.2.1. OFERTA TURISTICÃ

Oferta turistică este alcătuită din resurse naturale, antropice, la care se adaugă oferta creată respectiv dotări, echipamente, instalații, se caracterizează prin rigiditate. Întâlnirea ofertei cu o cerere deosebit de dinamică, adaptarea la nevoile și gusturile consumatorului turistic presupune o viziune de marketing în abordarea activității turistice.

Bogăția de valori naturale și antropice a zonei studiate – care nu poate fi pusă la îndoială – trebuie dublată de un grad ridicat de amenajare turistică, doar așa determinând o atracție sporită asupra fluxurilor turistice. Resursele și calitatea bazei tehnico – materiale sunt înnobilate și evidențiate de calitatea prestațiilor turistice, turismul fiind în fond o relație interumană.

Marketingul și cercetările de piață se impun în turism, unde o serie de diferențe și nepotriviri între o cerere dinamică și o ofertă rigidă, pot determina disfuncționalități însemnate. Un studiu de marketing începe prin analiza ofertei și poziționarea acesteia pe piața sa globală (unde ne aflăm în comparație cu concurența?), prin determinarea segmentelor de piață și alegerea strategiei optime (nediferențiată, diferențiată sau de focalizare), selectarea clientelei actuale și potențiale.

În urma analizei se evidențiază punctele forte / sensibile ale produsului, oportunitățile și constrângerile mediului.

Pe baza analizei se întocmește diagnosticul intern și extern, al firmei și pieței, se stabilesc posibile căi de urmat (politici, strategici) pe direcția atingerii obiectivelor intermediare sau a celor finale, de rezultate, celor pe termen scurt sau lung.

Pentru elaborarea unei strategii de amenajare turistică punctul de pornire îl constituie bilanțul teritorial. Prin bilanț teritorial înțelegem a pune în balanță punctele forte și cele slabe ale zonei în discuție, a determina gradul de atractivitate naturală a unui teritoriu geografic. Metodele folosite în amenajarea turistică țin cont de integrarea armonioasă a dotărilor în peisajul zonei, de arhitectura centrului turistic, de tendința de diversificare a serviciilor prin asigurarea unei game variate de servicii suplimentare.

Serviciile suplimentare nu mai constituie de mult doar o completare a celor de bază, ele determinând efectiv alegerea unei destinații, contribuind la crearea de renume și consolidarea mărcii unui produs turistic.

Amenajarea ține cont și de alți factori: oferta creată să fie originală și specifică unui anumit spațiu, cu alte cuvinte personalizarea ofertei, imaginea de marcă; integrarea rețelei de transport cu respectarea limitelor impuse de poluare sau tipul de turism dominant; integrarea de ansamblu a activității turistice în contextul economico – social al zonei, cu deschideri largi pentru dezvoltarea în perspectivă a turismului. Este știut că turismul reprezintă “a doua șansă” pentru regiunile cu potențial economic scăzut.

2.2.2. CAZAREA TURISTICÃ

Se referă la: hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, campinguri amplasate în orașe, stațiuni, noduri de comunicație. Câteva localități și stațiuni în care unitățile de cazare s-au dezvoltat prodigios în ultimii ani sunt: Fântânele, Băișoara, Arieșeni, Leșu, Geoagiu – Băi, Moneasa, Stâna de Vale, Vața de Jos. Cabanele se adresează drumeților, excursioniștilor, amatorilor de speoturism, alpinism, turism ecologic. Poziționarea lor în zonele “fierbinți”: Cabana Meziad lângă peștera cu același nume, Cabana Vadu Crișului, Cabana Baișoara, Buru și Cheile Turzii, Râmeț etc. Există un proiect de lege privind redobândirea sau atribuirea drepturilor de proprietate asupra cabanelor, refugiilor și adăposturilor montane către deținătorii inițiali sau persoanei interesate în asemenea investiții – cluburi, asociații și organizații de turism montan, alpinism, speologie, ecologie. Toate aceste aparțin actualmente statului.

Ponderea turismului itinerant și de tranzit este însemnată în Munții Apuseni. Acest lucru se explică prin rețeaua deasă de drumuri și poziționarea zonei în calea fluxurilor turistice ce se scurg de la vest spre est îndeosebi pe arterele Arad – Deva și Oradea – Cluj. De subliniat că turism fără cazare există, dar el nu poate fi conceput fără activitatea de transport, de unde covârșitoarea importanță a infrastructurii de transport și comunicație.

2.2.3. PRIVATIZAREA ÎN TURISM

Privatizarea se află într-o fază avansată dacă o raportăm la alte ramuri ale economiei. Totuși rămâne departe de considerentele scontate. Privatizarea unităților de cazare, alimentație etc. se face în principal pe una din căile:

Vânzarea de active

Vânzarea de acțiuni, ceea ce anterior presupune transformarea unităților turistice în societăți comerciale pe acțiuni cu capital integral de stat (ulterior divizat 70% FPS și 30% FPP)

Locația de gestiune, închirierea și contractul de leasing

Crearea de societăți mixte

Procesul privatizării este îngreunat de dificultăți în obținerea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente amenajărilor turistice, de legislația ambiguă și instabilă, de lipsa investitorilor. Cu greu și doar în zona turismului de lux (mai ales în capitală) au fost atrase concerne internaționale: vestitele lanțuri hoteliere Intercontinental, Hilton, Sofitel, Meridian. În cazul locației de gestiune ceea ce se privatizează este administrația, proprietar rămâne în continuare statul dar managementul este asigurat de către un întreprinzător particular, care plătește o chirie pentru activul administrat.

Serviciile de alimentație, bazele de tratament și cele de agrement sunt în strânsă legătură cu repartiția teritorială a unităților de cazare, fiind concentrate în special în stațiunile anterior amintite.

Forța de muncă, personalul din turism are un rol determinant deoarece între lucrătorul turistic și consumator intervin raporturi directe, determinând o continuă perfecționare profesională, o sumă de calități extraprofesionale (capacitate de comunicare, cunoaștere limbilor străine, corectitudine, amabilitatea, spirit de persuasiune, aspect fizic plăcut).

2.2.4. DRUMURILE

Apusenii sunt străbătuți de căi carosabile formând o rețea de o dimensiune rar întâlnită în zonele montane. Strecurându-se de-a lungul văilor sau încălecând crestele, aceste drumuri oferă largi posibilități amatorilor de turism automobilistic. Există două artere principale care străbat munții, una de la est la vest, alta de la nord la sud, respectiv pe valea Arieșului de la Turda la Beiuș și la Huedin prin Albac, Câmpeni, Avram Iancu, Baia de Criș, Brad, Deva. Din aceste axe derivă numeroase ramificații până la obiectivele turistice. Pentru amatori de drumeții “per pedes” există o rețea bine pusă la punct de poteci marcate.

2.2.5. FORME DE TURISM

Mecanismul care conduce clientul potențial la decizia de cumpărare:

prima preocupare a clientului va fi motivația călătoriei sau activitatea pe care o preferă (participarea la un congres, nevoia de aer curat, ski, tenis etc.)

în etapa următoare, atenția acestuia va fi îndreptată spre o zonă geografică (alegerea destinației turistice). În această fază, el va face apel la memorie, la lectură, la cunoștințe, de unde importanța imaginii de marcă a unei destinații sau a unui produs.

În final, clientul se va interesa de preț (în unele situații acesta poate juca un rol eliminatoriu în decizia finală)

Există variate motivații în practicarea turismului. Acestea pot fi încadrate în câteva mari categorii: “recreere / vacanță”, “afaceri / profesional”, “altele”. Ofertele Apusenilor pentru recreere sunt: munții, mediul rural (satul cu obiceiurile și datinile sale), orașele și circuitele turistice. La capitolul “altele” putem include evenimente cultural – artistice (târgurile moților), pentru sănătate există tratamente balneoclimaterice, pentru sportivi pârtii de ski și cabane, alpinism, vânătoare și pescuit, speoturism.

Relieful de pante prelungi și zăpezile abundente crează condiții favorabile practicării sporturilor de iarnă. În acest sezon sunt solicitate cu predilecție spațiile turistice din Stâna de Vale, Băișoara și Vlădeasa. Pereții calcaroși, deseori verticali din cheile Turzii, Aiudului etc. permit practicarea alpinismului pe trasee cu diferite grade de complexitate. Speoturismul, formă nouă de turism, se află în Apuseni mai mult decât în alte părți într-un cadru propice, dat de o rețea deasă de peșteri, avene și căi subterane. În marea lor majoritate, carsturile fac obiectul expedițiilor speologice, sportive și științifice, dar există unele accesibile și publicului amator.

O motivație poate fi vizitarea prietenilor sau rudelor de la țară (procesul de migrație la oraș din anii ’50 – ’70, în urma căruia la țară au rămas cu predilecție generațiile vârstnice, cei tineri fiind atrași înspre oraș de facilitățile oferite prin politica regimului comunist, de industrializarea țării și urbanizarea satului). Alte forme de turism: ecoturismul, turismul de tratament, de tranzit și cel de afaceri. În multe cazuri, ar fi utilă atragerea fluxului de tranzit, deoarece Apusenii sunt mărginiți de două magistrale feroviar – rutiere, care leagă Occidentul de Balcani. Prin captarea acestor fluxuri se poate câștiga la capitolul numărul de turiști străini.

Ierarhizarea circulației turistice după tipuri de turism a relevat pentru România ultimilor ani următoarea situație:

Turismul itinerant

Litoralul Mării Negre

Stațiunile balneoclimaterice

Turismul montan

Alte tipuri

Departajările nu depind de potențialul zonelor respective sau de gradul lor de atractivitate, ci de ponderea bazei tehnico-materiale aferente fiecărei forme de turism. În anii comunismului s-a pus accentul pe atragerea turiștilor străini spre anumite destinații: Capitala, Litoralul, Stațiunile depe Valea Prahovei și mănăstirile din Bucovina.

Chiar și așa insuficientele investiții ale statului în turism curgeau doar spre destinațiile amintite, în detrimentul celorlalte zone nu mai puțin atractive din țară. De pe urma acestei politici de excludere a suferit și zona Apusenilor. Drama locului este lipsa sau uzura bazei tehnico-materiale, slaba calitate a prestației, neadaptarea la schimbările pieței, iar în ceea ce privește cererea, lipsa posibilităților financiare. Turismul fiind un tot, un ansamblu de activități cu o multitudine de conexiuni în alte domenii, va fi sensibil la orice modificare a mediului, începând cu tehnica – tehnologia și terminând cu modificările de mentalitate și comportament (motivații, modă, gusturi, opinii). Adaptarea încontinuu la nou și flexibilitatea, capacitatea de a trata fiecare client drept o personalitate unică sunt deziderate ale turismului modern.

Concluzionând, situația din Apuseni se poate justifica prin lipsa investițiilor în turism, situația generală a economiei și puterea de cumpărare redusă a pieței interne, neatractivitatea țării datorită instabilității politico – sociale, a barierelor existente (puține și învechite), lipsa publicității și a experienței în operațiunile de promovare turistică.

2.3. PERSPECTIVELE DEZVOLTÃRII TURISMULUI ÎN APUSENI

Polarizarea societății românești în anii ’90 este un fenomen normal într-o economie de tranziție. Scăderea generală a puterii de cumpărare pentru o majoritate a populației nu atrage după sine scăderea substanțială a sumelor alocate pentru satisfacerea nevoilor vitale, ci a celor disponibile pentru consumul “liber”. Practicarea unor tarife și prețuri ridicate (politica de ecremaj) limitează accesul la serviciile turistice și se reflectă în reducerea numărului de turiști și/sau a duratei medii a sejurului.

Există o categorie de clientelă, dar mai ales în economiile dezvoltate cu un turism bazat pe o infrastructură solidă și cu un înalt standard de viață, care consideră prețul drept principal indiciu al calității. Acest lucru este cu atât mai valabil în turism, unde de cele mai multe ori produsul oferit este intangibil, fiind perceput cu o doză uriașă de subiectivism. Mentalitatea “costă dar e de calitate” este completată de piața celor avizi după recunoaștere socială, cei care vor să fie văzuți, să se facă cunoscuți și admirați.

Ceea ce interesează zona studiată nu intră în rândul categoriilor, segmentelor amintite anterior, ci ne referim la păturile medii ale populației. Mutațiile demografice, mai ales cele de structură pe grupe de vârstă, au rol esențial în adaptarea ofertei la cerere. Se știe că tineretul este segmentul cel mai dinamic datorită timpului liber, nevoii de instruire, dorinței de distracție, lipsei unor constrângeri sociale sau familiale. Există însă o caracteristică a vârstei, dorința de a lua tot ce e mai bun din ceea ce ți se oferă, de aceea trebuie avută mare grijă în conceperea programelor turistice pentru tineret (accent deosebit pe inedit). Resursele turistice și calitatea dotărilor sunt înnobilate, evidențiate prin profesionalismul personalului.

Realitățile generale ale țării afectează în mod indirect eficacitatea turismului. În primul rând : bunăstarea generală a populației și puterea de cumpărare. Apoi un cadru legislativ adecvat, o lege a turismului și lămurirea altor aspecte privind privatizarea, clasificarea unităților turistice, dreptul de proprietate asupra terenurilor și altor active, legea concurenței, protecția consumatorului.

Turismul modern nu poate fi conceput în absența laturii sale ecologice. În momentul în care trasezi o șosea până în vârf de munte te gândești la impactul acțiunii asupra ecologiei muntelui respectiv. Pot exemplificat prin cazul muntelui Găina pe care anual se desfășoară vestitul “târg de fete”. În ultimii ani culmile sale au fost brăzdate de șosele iar acest târg tradițional, la care oamenii din toate colțurile Apusenilor veneau pe jos cu desagii în spate, a fost deturnat într-o afacere profitabilă pentru mulți, dar nu și pentru natura locului, care în zilele ce urmează târgului arată ca un uriaș coș de gunoi. Cazurile nu se opresc aici: combinatul de minereuri neferoase de la Zlatna, fabrica de ciment de la Chișcădaga și termocentrala de la Mintia fac ca zonele adiacente să devină improprii practicării turismului. Apare și problema irosirii unor resurse cum ar fi izvoarele de apă minerală care din diverse motive (neglijență, indiferență, lipsă de bani) sunt lăsate să se risipească. Este adevărat că de multe ori cheltuielile de îmbuteliere și transport fac ineficiente atare investiții.

Conform studiilor întreprinse pe plan mondial de OMT, călătoriile cu scop cultural, caracterizate prin dinamism și lipsă de monotonie, asimilate turismului semiorganizat și itinerant, vor devansa pe viitor călătoriile de sejur simplu. Turismul itinerant este adaptabil și munților Apuseni. El presupune o rețea densă de drumuri, care există, direcția în care trebuie acționat fiind cea a îmbunătățirii calității acestor drumuri. Nu se pune problema construcției unor noi șosele sau căi ferate (ultima investiție de proporții pentru construcția căii ferate Brad – Deva fiind cu adevărat utilă), ci doar modernizarea celor existente.

Pe marginea șoselelor, la răspântii de drumuri sau în zone de circulație fluentă se pot amplasa hanuri, moteluri cu aspect tradițional, local sau dimpotrivă standardizat, de tip fast-food. Serviciile oferite de aceste unități: cazare, alimentație, divertisment, stații de benzină, piese auto, închirieri material sportiv, servicii de informații și publicitate, ghizi specializați, propuneri de excursii, trasee și altele. Subliniem importanța personalizării ofertei ca o condiție de sine a fidelizării clientelei. Personalizarea se poate realiza și prin aspectul arhitectural al hanului sau rețete gastronomice specifice zonei, prin băuturi locale (țuică, vinar), muzică și dans tradițional.

Cabanele din zonele montane sau alpine întâmpină dificultăți de acces și alimentare cu materii prime. Ele se adresează unor categorii aparte de turiști, cei obișnuiți cu asprimea potecilor de munte, care vor renunța benevol la multe facilități ale vieții civilizate (televizor, curent electric, mâncare gătită) în schimbul integrării, chiar și numai pentru câteva zile, într-un mod de viață cât mai natural.

Este ceea ce urmăresc și mulți turiști străini sau oameni cu responsabilități mari în viața socială, orășeni a căror principală motivație este eliberarea de stress, aglomerație și poluare. Imaginea cabanei de pe muntele “vrăjit” depinde în mod esențial de știința cabanierului de a-și trata clienții ca pe-o mare familie mereu reînnoită, dar unită prin aceeași dragoste pentru aerul rarefiat și pur al înălțimilor.

Problema sezonalității necesită diverse soluții pentru diminuarea efectelor sale asupra fluxurilor turistice. Cabanele de la Muntele Mare, Vlădeasa, Băișoara sunt pline 2 – 3 luni din iarnă datorită excelentelor posibilități de ski și uneori în timpul verii. Aceași situație și în Stâna de Vale. De urmărit în aceste cazuri diversificarea ofertei și adaptarea capacităților existente la alte activități. Revenind la problemele legate de protecția mediului, nu putem lasa aceste aspecte pe seama gradului de civilizație al oamenilor, ci se impune respectarea unor norme.

Degradarea mediului înconjurător și a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori:

care sunt urmare directă a dezvoltării economice

care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement

Prima grupă cuprinde poluarea aerului, apei, solului, poluarea sonoră și degradarea peisajului. Deversarea reziduurilor industriale și menajere în apele râurilor au efecte distrugătoare asupra ecosistemului acestora. Crișul Alb își datorează denumirea culorii albe a apelor sale rezultate din deversarea nisipurilor aurifere produse în urma exploatărilor miniere de la Gura barza. Defrișărire și exploatarea excesivă a pământului, mai ales aici în Apuseni, au dus la secătuirea solurilor, alunecări de teren, degradarea peisajului. Excesul drumuri forestiere, defrișările, excavarea versanților, decojirea copacilor au dus la “urâțirea” peisajului (vezi platoul carstic Padiș).

În ceea ce privește a doua grupă, turismul tinde a fi un factor degradant ce pondere tot mai scăzută, deoarece necesitatea unui mediu nepoluat este o condiție intrinsecă a sa. Fără elemente voite și în condițiile unor omisiuni legislative, există elemente de degradare provocate de circulația turistică necontrolată, lipsa acolo unde se impune a unor locuri amenajate special pentru popasuri sau campare, de turismul automobilistic. În general, degradările produse obiectivelor turistice se datorează absenței sau insuficienței dotărilor și amenajării (lipsa căilor de acces, a dotărilor specifice – scări, parapeți, indicatoare – poate conduce la o circulație anarhică și accidente).

În cazul localităților care înglobează stațiuni balneoclimaterice, o dezvoltare nesistematică a acestora, amplasamente neadecvate, necorelarea capacităților cu resursele zonei, neadaptarea la specificul local natural și antropic etc. pot duce la grave disfuncționalități. Exploatarea rațională a resurselor turistice astfel încât rata de exploatare a acestora să nu depășească rata de reciclare și regenerare, analiza relațiilor dintre activitatea de turism și activitățile economice poluante, studiul echilibrului ecosistemelor în plan teritorial se realizează prin studiile de amenajare a teritoriului, care devin astfel instrumentul principal de decizie.

În Apuseni, ca particularizare a necesităților turismului montan, se impune organizarea de noi parcuri și rezervații naturale (în proiect zona Padiș), exploatarea numeroaselor peșteri, care ridică probleme de amenajare a celor adresate publicului larg și a celor accesibile doar profesioniștilor. Un grad ridicat de amenajare îl întâlnim la Peștera Urșilor și primul nivel al ghețarului Scărișoara.

Pentru practicarea unui turism “verde”, cu valențe ecologice, apare nevoia implicării mai multor factori decizionali. În primul rând statul este în măsură ca prin pârghii de ordin economic, prin reglementări legislative și financiar-bancare să impulsioneze preocuparea pentru protecția mediului înconjurător.

Implicarea administrațiilor locale, cu colaborarea mai strânsă a specialiștilor din domeniul apelor, aerului, silviculturii, agriculturii etc,. sensibilizarea populației, utilizarea unor forme de energie neconvențională și nepoluantă, conjugarea eforturilor și investițiilor orașelor sau comunelor învecinate pentru a permite dezvoltarea unor zone turistice, jalonarea principalelor obiective și balizarea zonelor de protecție a naturii, nevoia unor colaborări internaționale sunt doar câteva necesități ale momentului.

Integrarea în Europa prevede printre altele și un cod al comportamentului turistului, elaborarea unui ghid practic pentru agenții economici din turism conținând informații și recomandări în vederea creării și comercializării produselor turistice, acțiuni – pilot privind promovarea unor noi produse, în special în mediul rural vizat.

Turismul balnear s-a dezvoltat în stațiuni ca: Moneasa, Geoagiu – Băi și Vața de Jos. În vecinătatea zonei, la contactul cu Câmpia de Vest se află Băile Felix, Lipova și Tinca.

Localitatea Vața este plasată într-o zonă turistică de interes. În cadrul localității ființa înainte de 1990 o stațiune balneară permanentă. Aici se găsesc izvoare și puțuri arteziene cu ape minerale mezotermale (35 – 36 grade Celsius) clororate, sulfatate, sodice, calcice și ușor radioactive.

Clienții stațiunii beneficiau de servicii de tratament complex, cură externă și internă (afecțiuni locomotorii, ale sistemului nervos periferic, ginecologice, ale tubului digestiv etc.).

Împrejurimile pitorești invită la drumeții, clima blândă și obiectivele învecinate, tradițiile locale constituie tot atâtea atuuri ale stațiunii. Dacă timp de câțiva ani stațiunea a decăzut, fiind chiar închisă din lipsă de finanțare, recent a fost preluată de Romtelecom, care lucrează la modernizarea bazei tehnico-materiale existente (vile și pensiuni) și la construcția unui complex hotelier.

Moneasa, situată fiind pe valea Deznei în județul Arad, beneficiază de izvoare mezotermale cu efect binefăcător pentru îmbolnăvirile aparatului locomotor și ale sistemului nervos periferic, de aer ozonat produs de abundența de păduri din Codru-Moma, de o climă blândă chiar dacă puțin umedă. Baza materială constituită din vile, hoteluri, locuri de agrement, ștrand, cantine, restaurante, baruri, un mic lac artificial, este într-o stare avansată de degradare. Scăderea dramatică mai ales după 1990 a fluxului de turiști, scădere reflectată prin indicatorul gradului de ocupare a capacităților de cazare, se datorează factorilor știuți și cere măsuri investiționale, organizatorice, publicitare în condițiile adaptării ofertei spre turistul mediu cu posibilități limitate.

Apusenii dețin un atuu imens fața de alte zone montane ale țării (Făgărașul de pildă). Ei se caracterizează prin accesibilitate pentru toate categoriile de vârstă și prin varietatea ofertelor. Neexcelând într-un anumit tip de turism, această zonă satisface cele mai variate gusturi și înclinații ale tinerilor care cauta ineditul, aventura, speoturismul, traversări ale regiunii pe jos sau pe ski, ale generațiilor vârstnice care cer comoditate, ale pescarilor, vânătorilor, automobiliștilor.

O realitate negativă a locului este dispariția liniilor ferate înguste cu scopuri forestiere, miniere dar și de transport local, linii care brăzdau cu decenii în urmă văile acestor munți. Urmele acestor linii se pot vedea și astăzi pe multe văi ale Apusenilor: Dezna, Obârșia, Brad – Gura Barza. Ele nu trebuiau desființate din mai multe motive: consum redus de combustibil, înlocuiau cursele de autobuze și camioanele care transportă lemn și minereu și nu în ultimul rând datorită elementului de atracție turistică (posibilitatea transformării în tren turistic).

Posibilități mari există în sfera agroturismului prin amenajarea unei rețele de pensiuni, de unități de cazare în gospodăriile oamenilor. Un antecedent încununat de succes în acest sens îl constituie “Branimex SRL”, înființat în zona Bran. Din acest experiment s-a constatat că agroturismul, pe lângă prețurile mai scăzute atrage segmente însemnate de clientelă de la oraș, mai ales intelectuali sau turiști străini.

Se pune accentul pe ospitalitatea localnicilor, pe autentic, contactul nemijlocit cu natura, oamenii și tradițiile locului. Apar probleme de promovare – publicitate, de clasificare și încadrare a unităților de cazare, de politici tarifare.

Produsul turistic fiind intangibil, motivația clientului și imaginea pe care acesta și-o formează despre diferite destinații (imagine subiectivă, care depinde de capacitatea agentului turistic de a-și promova produsul precum și de gradul de percepție al consumatorului) determinând decizia finală, este foarte important a informa în modul cel mai corect și obiectiv asupra ofertei tale. Insatisfacția clientului rezultată din incorecta informare, din confruntarea imaginii formate anterior cu realitatea obiectivă, poate determina o publicitate negativă cu efecte distrugatoare.

Turismul rural intens promovat în alte țări ale Europei (Franța, Elveția, Italia), este susținut la noi de Asociația Națională de Turism Ecologic și Cultural (ANTEC). Recomandarea acestei forme de turism se bazează pe necesitatea echilibrării raportului sat – oraș, prin asigurarea de venituri suplimentare populației rurale cu efecte în creșterea nivelului de trai și permițând “evadarea” din zonele intens populate și poluate. Implicarea autorităților locale în organizarea directă sau facilitarea dezvoltării agroturismului este o condiție esențială.

În formele sale neorganizate agroturismul există în multe zone ale țării, constituind alternativa de cazare. Avantajul integrării într-o rețea: posibilități de publicitate mărite, coordonarea ofertei și prețurilor.

La nivelul organizării turismului, se impune o descentralizare dar nu totală, a factorilor de decizie. Necesitatea conducerii globale, la nivel central a activității turistice prin intermediul Ministerului Turismului, Centrocoop, BTT și altele este corelată cu nevoia de a lăsa mână liberă autorităților locale. La nivel de minister se cere stabilirea politicilor macroeconomice și principalelor pârghii, măsuri de influențare a turismului, asigurarea cadrului legislativ (legea turismului, legi și hotărâri privind evaluarea trenurilor cu destinație turistică, stimularea investițiilor străine, barierele legislative în privatizarea prin vânzarea de active sau acțiuni, întârzâierea eliberării titlurilor de proprietate pe terenuri și imobile, incertitudini date de inflația galopantă care necesită continue reevaluări). Respectarea principiului teritorialității care presupune autonomia decizională a autorităților locale (la nivel de regiune, județ, oraș, comună) și implicarea acestora în coordonarea și dezvoltarea turismului din zona respectivă, determină o specificare a ofertei locale, mai buna promovare și implicarea unor investitori locali.

Ca o concluzie, un efect social – economic direct al dezvoltării turismului va fi creșterea circulației turistice interne mai ales pentru turismul de week-end sau cel de odihnă și cură balneară, ambele existente și cu posibilități de dezvoltare în Munții Apuseni. În aceste direcții, la care vom adăuga turismul ecologic, agroturismul și itinerariile automobilistice, există perspective viabile pentru relansarea și dezvoltarea viitoare a turismului zonei studiate.

Nu se pot neglija multiplele efecte sociale (de exemplu prin turismul balnear se urmărește înlocuirea tratamentului medicamentos cu cel bazat pe factorii naturali de cură) sau efectul multiplicator al turismului asupra celorlalte ramuri ale economiei naționale, precum și latura ecologică care determină necesitatea păstrării echilibrului ecologic, de multe ori atât de fragil.

2.4. AGROTURISMUL ÎN PERSPECTIVÃ

Prin agroturism înțelegem promovarea unor așezări rurale cu valori etnofolclorice, culturale și cadru natural pitoresc, ca sate turistice.

Satele turistice sunt acele așezări rurale pitorești, bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, care în afara funcțiilor politico-administrative, sociale și economice, culturale, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedefinită.

La noi în țară primii pași în dezvoltarea turismului rural au fost făcuți prin înființarea ANTREC. De asemenea, în ultimii ani a apărut societăți comerciale în domeniu: Fundația “Țara Dornelor” din Vatra Dornei, “Branimex” din Bran, “Transtour” din Praid – Harghita și altele (în total 25 tour –operatori).

Necesitatea insistării pe acest domeniu particular al turismului este dată de multiplele posibilități oferite de mediul antropic și natural, cultural și istoric, trăsăturile de ospitalitate ale poporului. Nu trebuiesc trecute cu vederea cel puțin două avantaje nete ale agroturismului: ridicarea nivelului de trai și civilizația satului prin sporirea veniturilor populației rurale și promovarea României în lume prin elemente valoroase – mediul rural (“veșnicia s-a născut la sat”) și ospitalitatea. O condiție importantă este ca fermele agroturistice să dispună de echipare sanitară modernă. Promovarea eficientă presupune tipărirea unor cataloage anuale privind oferta turistică rurală, realizate conform standardelor europene.

La nivelul colaborării și organizării, prin încheierea unor acorduri de parteneriat cu agenții naționale, regionale sau locale de profil s-ar ușura accesul României la fondurile alocate turismului rural de către Uniunea Europeană (chiar în calitate de nemembru), s-ar intensifica fluxul de informații cu privire la noutățile din domeniu, schimbul de experiență și de turiști, promovarea reciprocă a ofertei turistice, asistența și colaborarea în pregătirea personalului.

Este de dorit și înființarea unor centre teritoriale ANTREC și în Apuseni sau Crișana. După modelul țărilor cu tradiție în agroturism, formarea unui grup de experți capabili să acorde asistență tehnică și să țină cursuri cu șefii centrelor regionale pe teme de marketing, amenajarea și compartimentarea interioară a spațiilor de cazare, dotarea cu toate cele necesare și alegerea furnizorilor optimi, pregătirea și servirea mesei, clasificare și standarde calitative funcție de care se stabilesc tarifele (pornind de la costurile generale), reguli de igienă și ecologie, comportament în relațiile cu turiștii.

Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în identificarea și relevarea specificului localităților și gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării în fiecare localitate a celor mai adecvate forme de turism atât de principalele caracteristici geografice, sociale și economice, cât și de principalele motivații și opțiuni ale categoriilor de turiști care frecventează zona respectivă. Stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selectare a turiștilor, aceștia grupându-se de la sine funcție de principalele motivații și opțiuni. Permite de asemenea realizarea unei publicități concrete și specifice funcție de particularitățile fiecărui tip.

Câteva tipuri care își pot găsi exemplificări multiple și în Munții Apuseni sunt:

Sate etnografic – folclorice în care accentul cade pe portul tradițional, arhitectura, mobilarea și decorarea interioară, muzica și coregrafia, pe obiceiuri și tradiții locale la care e necesar să participe efectiv și turiștii. Prin promovarea acestui tip se realizează perpetuarea chiar în condițiile civilizației contemporane, specificul etnografic și intelectual al satului românesc. Se impune cu atât mai mult cu cât păstrarea folclorului și etnografiei în formele sale originale și tradiționale se află în declin, devenind puncte tot mai izolate pe harta etnofolclorică a țării.

Sat de creație artistică și artizanală: sunt cunoscute interesul numeroșilor turiști pentru creația artistică, artizanală ca și dorința lor pentru achiziționarea unor astfel de creații direct de la sursă, de la producătorul însuși. Până în prezent în aceste localități se practica doar turismul de circulație. În cel mai bun caz sunt incluse în itinerarii turistice. Există însă posibilitatea practicării aici a unui turism de sejur îndelungat în cadrul căruia în atelierele special amenajate și sub îndrumarea unor artiști populari anumiți turiști s-ar putea iniția în artă și tehnici populare: icone pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn și piatră, țesătorie populară, ceramică, muzică și dansuri, etc.

Sate climaterice și peisagistice: pot fi adaptate turismului de sejur pentru amatorii de liniște, de plimbări solitare sau în grupuri restrânse. Condiția de bază este poziția geografică izolată de centrele aglomerate și marile artere de circulație. Pot fi sate de deal și de munte cu case răspândite pe culmi și văi, la o oarecare distanță unele de altele, cu pajiști, livezi sau fânețe. Este tocmai configurația satelor din Apuseni și satisface starea omului de reîntoarcere la natură.

Sate pescărești și vânătorești: în care să se asigure cazare plus servicii culinare, gastronomice, pescărești sau vânătorești. De asemenea forme de agrement specifice necesitând existența unor lacuri sau ape curgătoare, a pădurilor întinse de foioase sau conifere

Sate vitipomicole: activitatea centrală a acestora este cultivarea pomilor fructiferi și a viței de vie. Printre ofertele specifice: alimentație cu fructe proaspete, preparate, băuturi răcoritoare, vinuri, tării.

Sate pastorale: sunt sate de munte în care principala preocupare a localnicilor este creșterea oilor și vitelor. Meniurile oferite sunt axate pe produsele lactate. Au mare căutare vestitele ospețe ciobănești în aerul tare al înălțimilor: batal la proțap, berbc haiducesc, urdă.

Sate pentru practicarea sportului: sporturile de iarnă și cele nautice pe râuri interioare, lacuri de acumulare (vezi Fântânele lângă Cluj), fără a necesita amenajări speciale sau costisitoare. Clienții acestui tip sunt de regulă tineri inițiați sau nu în aceste sporturi. Atracția este mult sporită prin oferirea de facilități ca puncte de închiriere a echipamentului sportiv și existența unor instructori de schi, înot, etc. Oferta suplimentară ținând cont de categoria de turiști, se poate constitui în programe de agrement, distracție în cursul serii și a nopții.

Condiții minime ce trebuiesc îndeplinite pentru ca o localitate să devină sat turistic: întâi de toate, amplasarea într-un cadru natural atrăgător, fără surse de poluare, accesibilitate, existența unor resurse turistice bogate și posibile a fie valorificate pentru desfășurarea unor activități de vacănță cât mai variate. Între serviciile de bază, cel de transport nu trebuie să privească direct prestatorul de agroturism.

Cazarea poate îmbrăca diverse forme:

camere mobilate pentru oaspeți, de diverse categorii, în locuințele gospodarilor

case de vacanță, altele decât cea locuită de gospodar

spațiu pentru amenajarea unui loc de cazare cu rulotă sau cort

spații secundare: colibe, pod cu fân, etc.

spații speciale, construite de asociația turistică sătească: vile, cabane, minihotel

Alimentația poate fi de tipul: pensiune completă la gazdă, demipensiune, mic-dejun cuprins în tariful camerei, pensiune sau demipensiune la o unitate de alimentație publică din localitate, pregătirea mesei de către turiști cu produsele lor sau ale gospodarului.

Comerțul general: prin aceasta înțelegem existența unor produse agroalimentare locale care pot fi cumpărate de turiștii sosiți pentru sejur sau în tranzit. După modelul din Franța, Elveția, Austria, unde există sate turistice și asociații turistice sătești cu firme de marcă în producerea și comercializarea produselor agroalimentare (ex: La vache qui rit). Alte produse de interes turistic care pot fi impuse în comerțul general local sunt: vederi, timbre, plicuri, artizanat, suveniruri, presă, cărți.

Agrementul poate fi extrem de diversificat, totul ține doar de tipologia satului și inventivitatea prestatorilor. Dintre cele mai uzuale forme d agrement amintim: pârtia de schi cu dotări de transport pe cablu (teleschi, telescaun), terenuri de sport, lacuri pentru agrement nautic, echitațiem popicărie. Sub acoperiș, iarna sau pe vreme potrivinică, se pot amenaja săli de biliard, tenis de masă, jocuri de societate, discoteci și baruri. Alte oferte de divertisment pot fi: programe de drumeții, alpinism, speoturism, piscină, etc.

În țările cu tradiție în agroturism, în speță țările Uniunii Europene, experiența a demonstrat: calitatea nu depinde doar de produsul oferit ci de un întreg ansamblu de factori calitativi denumiți cu termenul de “Total Quality Management”. În prezent acest termen este vehiculat foarte des atât în turism cât și în domeniul producției industriale. Gazda trebuie să știe cum să-și vândă marfa, cum să se comporte față de turiști. Aspecte practice importante:

la confirmarea rezervării să se menționeze posibilitățile de a ajunge la unitatea dvs. (mijloace de transport, căile de comunicație și dacă se poate și tarifele estimative)

la sosirea turiștilor oferiți în semn de bun venit un pahar de vin sau altă băutură

în cameră: florin în vază, prospecte ale regiunii

la plecare oferiți un mic dar care să le amintească de unitatea dvs.

amintiți-le turiștilor de dvs., transmiteti-le felicitări de ziua lor de naștere și urări de bine de sarbători

informați turiștii despre noutățile din sat

să aveți pregătite întotdeauna oferte pentru petrecerea timpului liber când condițiile meteo nu sunt favorabile

Aceste reguli și multe altele se pot reuni într-un cod de comportament al prestatorului în relația cu clientul, al cărui deziderat principal să fie satisfacția clientului după celebra deviză: “Oaspetele nostru – stăpânul nostru”.

Nivelurile de calitate rprzintă norme de încadrare a unităților agroturistice echivalente sistemului de clasificare pe stele din hotelărie. Prin introducerea nivelurilor d calitate se urmărește:

produsul turistic rural este definit și devine comparabil la nivel național și internațional

turistul este informat, știe la ce să se aștepte, deci scade riscul ca el să fie dezamăgit

turistul poate analiza ofertele și calitatea lor

personalitatea unității de primire sporește

Turistul înțelege mai bine de ce există tarife diferite. Gazdele își stabilesc tarifele după calitatea pe care o oferă nu ca până acum după tarifele practicate de vecini

Criteriile utilizate în vederea stabilirii nivelurilor de calitate sunt incluse într-un catalog al criteriilor. Acesta pentru ofertele și produsele turistice rurale trebuie să fie atât de cuprinzător încât funcție de mărimea unității să se poată realiza în timp optim verificarea și evaluarea acesteia. Calitatea poate fi influențată de dotările existante, de prestațiile de servicii personale, de infrastructura și oferta culturală din așezarea rurală. Nu pot fi influențate însă calitatea vreamii, a peisajului sau sănătatea.

Subliniem încă o dată importanța clasificării riguroase a fermelor agroturistice și stabilirii tarifelor pe această bază (corelația calitate – preț) în vederea asigurării unui grad ridicat de satisfacție a turistului. Acesta, fiind bine informat anterior luării deciziei, știe la ce se așteaptă și I se garantează oferta promisă la contractarea sejurului.

Principalele tipuri de ofertă turistică oferită la nivelul european sunt:

Hotel rural, pensiune rurală – servicii de tip hotelier, însă în unități cu caracter familial, nu în hoteluri mari sau rețele

Echitație: oferta principală este echitația și lecțiile de călărie cu condiția existenței spațiilor optime de cazare, asistență profesională și cai buni (Marea Britanie)

Vacanță pentru copii

Satul de vacanță (anterior prezentat)

Campingul: cele mari, profesioniste își desfășoară activitatea conform unui regulament de ordine interioară și normelor emise de autorități

Util pentru uniformizarea limbajului turistic internațional este sistemul d pictograme.Pe plan european există deja un sistem unitar, constituindu-se într-un instrument eficient pentru codificarea ofertelor și produselor turistice.Pictogramele sunt un limbaj unic si elimină necesitatea taxelor de traducere si tipărire.prin simboluri sugestive și culori se realizează o comunicație depășind granițele de limbă.

Revenind la stabilirea nivelului de calitate al obiectivului agroturistic, comisia de evaluare va avea în vedere în principal următoarele caracteristici:

Privind exteriorul: poziția unității de primire, accesibilitatea (mijloace de transport în comun sau private), starea clădirilor, modul de integrare în cadrul regional, amenajările exterioare, grădini

Privind interiorul: cum sunt amenajate încăperile, ce s-a urmărit la amenajare, impresia generală asupra spațiilor de locuit, alimentație, sala de mese, spațiile pentru petrecerea timpului liber, grupurile sanitare, importanța ca acestea din urmă să fie separate pentru turiști față de gazdă.

CAPITOLUL III

GEOAGIU – BÃI. PREZENT ȘI PERSPECTIVE.

În turism funcționează o regulă “de aur”: acolo unde nu există resurse naturale în măsură a constitui un punct de atracție turistică cresc investițiile în baza tehnico-materială. Exemplele sunt nenumărate, dacă ar fi să numim doar cel mai celebru și evident dintre ele: Las Vegas, situat în Deșertul Arizona. Prin aceasta doresc să subliniez complementaritarea celor două componente de bază ale produsului turistic: resursele naturale – antropice ale teritoriului și dotările aferente. Proporția în care domină unul sau altul din aceste componente depinde de la caz la caz, variind între limite largi. Este sigur însă că nu ne putem lipsi în totalitate de vreunul dintre ele, adică oricâtă atractivitate naturală ar deține un anumit teritoriu, se impun minime dotări constând din căi de acces, amenajări pentru cazare și masă (minimum admis).

De asemenea, amenajările prin ele însele – oricât de ridicat ar fi gradul lor de complexitate – nu ot substitui în totalitate celelalte resurse, oferite de natură și oamenii locului. Dacă componenta naturală sau originală a produsului turistic este relativ durabilă, rezistând cu succes scurgerii timpului, nu același lucru se poate spune despre cea artificială, necesitând doar protecția și ocrotira sa, prin latura de amenajări omul intervine constructiv sau destructiv în evidențierea și facilitarea accesului la ofertele naturii. Componenta artificială depinzând într-o măsură covârșitoare de om, devine extrem de dinamică, mobilă, aflându-se într-un continuu proces de transformare, adaptare la noile cerințe ale cererii turistice. Mai ales în România în ultimii ani turismul a cunoscut transformări majore asimilate mai bine sau nu de toți cei implicați în activitatea turistică. Având în vedere transformările legislative, transferul proprietății de la stat spre particulari, inflația, încercări de implementare a pieței bazate pe concurență și pe libera formare a prețurilor, subliniem dificultatea actualizării continue și reale a informației. Totuși, cifrele sunt mai mult decât sugestive dacă privim doar gradul de ocupare al capacităților de cazare, ce a scăzut de la 76,6% în 1989 la 28% în 1995.

3.1. PREZENTARE GENERALÃ A STAȚIUNII. SCURT ISTORIC.

Geoagiu – Băi, localitate cu o individualitate aparte în contextul județului Hunedoara, este o stațiune balneo-climaterică ce îmbină frumusețea peisajului cu acțiunea curativă a apelor sale minerale și termale. Dealurile abrupte, acoperite cu păduri (ultimele ramificații sudice ale Munților Metaliferi), dau aspectul unei stațiuni de munte, pa când ștrandul te duce cu gândul la litoral.

Vestigiile arheologice din împrejurimi ne demonstrează că prețuirea de care se bucură durează de pe vremea romanilor. În timpul cuceririi romane localitatea se numea Germisara, iar băile – Thermae Germisarae. Descoperiri arheologice precum și recent dezgropatele terme romane atestă valoarea curativă a apelor termale. Și mai târziu, băile Geoagiu erau prețuite, fiind preferate de voievozii și nobilimea transilvană.

Stațiunea a avut în decursul timpului stadii succesive de dezvoltare: de la bazinul mic cu pereți de lemn la cel cimentat și apoi la bazinul mare. În același timp (în anii ’30) se construiesc vile și case de odihnă de către stat și particulari, având însă mai mult aspect de stațiune climaterică de vară. După 1945 s-a reconsiderat rolul apelor minerale și termale de aici, s-au efectuat o serie de lucrări pentru mărirea debitelor, pentru sistematizarea localității dupa profilul unei stațiuni moderne, pentru construirea unor baze de tratament adecvate. Toate acestea au ridicat gradul de comfort, transformând stațiunea într-un loc atrăgător, vizitat în anii ’80 de 5000-6000 turiști zilnic și cu precădere în week-end.

Poziția sa geografică de bazinet deprsionar, face ca climatul acestei zone, cu ierni blânde și veri călduroase, să fie un climat de calmare, recomandat organismelor astenice în căutarea refacerii energiei vitale. Vegetația variată și bogată, favorizează păstrarea aerului purificat, ozonat și reconfortant.

Amplasamentul stațiunii este în amfiteatru de jur împejurul principalei sale atracții – ștrandul. Situate pe platforma cea mai joasă a bazinului depresionar, frecventate zilnic de numeroși turiști, două din cele trei bazine, cu apă termală și o suprafață de peste 2000 metri pătrați, sunt prevăzute cu piste pentru înotători, iar bazinul mic destinat copiilor. Ștrandul dispune de spații pentru plajă, cabine, cantină, cofetărie, restaurant – bar și alte dotări suplimentare în vederea lărgirii paletei oferite.

Din piațeta ștrandului drumul și aleile se ramifică spre parcul stațiunii aflat într-o stare avansata de degradare. Cândva atrăgător pentru vegetația sa bogată și îmbinarea plantațiilor de arbori și arbuști ornamentali cu cei sălbatici, cu o intervenție minimă a omului în retușarea armoniei natrale, este și astăzi un loc de recreere, o oază de liniște. Aici se găsesc izvoare cu apă minerală folosite în cura internă ca și vechile pavilioane “Diana” și “Rozalia” cu băi termale închise. La extremitatea parcului există un mic bazin lacustru, actualmente colmatat și invadat de trestii. Terenurile de sport și aleile parcului trădează prin starea avansată de degradare indiferența sau neputința factorilor de decizie.

Din schema prezentată în figură se poate deduce dezvoltarea în timp a stațiunii. Nucleul acesteia și partea cea mai veche, anterioară construcției ștrandului în perioada interbelică, se constituie din vilele de lângă parc și casele localnicilor adunate în jurul bisericii.

O caracteristică a stațiunii este împletirea vieții localnicilor cu cea a turiștilor. Geoagiu – băi este un sat tipic pentru Apuseni: o vatră a satului constituită dintr-un grup compact de case adunate în partea cea mai de jos, pe marginea unei ape (aici valea Băilor) sau în jurul bisericii, plus o serie de ramificații pe culmile înconjurătoare, formate din grupuri de 2 – 3 case. Pe această configurație inițială, adaptându-se reliefului în amfiteatru, s-a dezvoltat treptat stațiunea, întâi prin construcția de vile în apropierea izvoarelor minerale descoperite aici, iar apoi extinderea spre sud și est. Complexurile hoteliere concentrate în zona sudică a stațiunii, la poalele unei culmi împădurite, au fost ridicate după 1970.

Complexul comercial din fața ștrandului oferă o gamă largă de produse și servicii deservind atât cererea locală cât și cea turistică. Localnicii s-au adaptat statutului localității, prestând la rândul lor activități complementare turismului: cazare și comerț cu produse alimentare, artizanale, de artă populară. Un mare număr de turiști preferă această modalitate de cazare datorită prețurilor mult mai reduse fața de hotel, dar și pentru farmecul aparte al turismului rural.

După 1990 s-au încercat adaptări, modernizări în noile condiții din turism, dar impasul general în care s-a adâncit economia și implicit turismul s-a reflectat în scăderea drastică a gradului de ocupare a capacităților turistice și a duratei medii de sejur, deci a încasărilor din turism.

Figura 3.2. Schema stațiunii

Unde:

1 – Complex Diana

2 – Complex Germisara

3 – Restaurant – terasa

4 – Complex Aurel Vlaicu

5 – Termele romane (șantier arheologic)

6 – Hotel Flora

7 – Hotel

8 – Casa de cultură

Împrejurimile cu pitorescul lor adaugă ambianței din stațiune un plus de atracție și interes. Spre sud, prin pădure, se ajunge la locul numit “cetatea urșilor”, marcat prin însemnate vestigii arheologice. La sud- este se află satul Cigmău, locul de baștină al patriotului român, autorul Țiganiadei – Ion Budai-Deleanu. Pe Valea Geoagiului în sus, urmând șoseaua de Zlatna, treci prin trei rânduri de chei: Cib, Mada și Glod.

Aici se îmbuteliază apa minerală de Băcăia. Spre nord se înalță Munceii Săcărâmbului, cu vestite mine de aur. În apropiere se află localitatea Aurel Vlaicu, satul natal al aviatorului cu același nume. În excursii de o zi pot fi vizitate alte obiective turistice ale județului Hunedoara: cetățile dacoce din Munții Orăștiei, cele romane de la Sarmisegetusa sau orașele istorice și industriale Orăștie, Deva, Hunedoara. Iubitorii de pescuit găsesc cele mai îmbietoare locuri pe pârâul Geoagiu sau pe Mureș, iar vânătorii în pădurile bogate în mistreți, vulpi și iepuri.

În ceea ce privește tratamentul balnear, indicațiile sunt îndeosebi pentru afecțiuni ginecologice. În Geoagiu – Băi există și o recentă bază de tratament cu plante medicinale. Pentru reumatism se mai folosesc curele cu nămol, iar cura internă cu ape minerale are efecte favorabile asupra afecțiunilor digestive și biliare.

Stațiunea a intrat în circuitul turistic în anii 1930 – 1940 prin construirea restaurantului – ștrand în 1930 și a vilei Aida în 1937.

În deceniul următor, baza turistică a stațiunii se îmbogățește în 1940, a vilelor Ileanda, vila CFR în 1942, a barurului Turist, a vilei nr. 2 în 1950, a bazei medii de tratament în 1951 și a vilei nr. 8 Carmen în 1957. În anul 1968 intră în funcțiune cantina – restaurant, iar între anii 1970 – 1980 stațiunea definitiv conturată se îmbogățește prin apariția vilei nr. 5 Silvia în 1970, bazinul terapeutic și laboratorul de cofetărie în 1975, complexul Germisara în 1975, Diana în 1977, vilei nr. 1 Sanda în 1978 și liniei de autoservire în 1971. Între timp se construiește și unitatea de tratament și odihnă pentru agricultorii cu profil de tratament reumatismal. Aceasta funcționează conform legii 80/1992 și se află în administrația Ministerului Muncii și protecției sociale. Categoria: o stea.

S.C. Germisara S.A. s-a înființat în baza H.G.104/25.09.1990, având inițial un capital social total de 65 milioane lei din care 57 milioane lei reprezentau mijloace fixe și 8 milioane lei mijloace circulante, cu un număr de 65 mii acțiuni, în valoare nominală de 1000 lei. S.C. Germisara S.A. e înmatriculată la Registrul Comerțului sub numărul J20/ 17 /15.02.1991. E înregistrată fiscal sub codul R 2093294 la Direcția generală a finanțelor publice Deva. În data de 23.12.1993 sub numărul 1786 se procedează la întegistrarea la Registrul comerțului a majorării capitalului societății de la 65 milioane lei la 976,064 milioane lei precum și la mărirea valorii unei acțiuni de la 1000 lei la 10000 lei, numărul de acțiuni devenind 97600.

La data de 10.03.1994 are loc înregistrarea în Registrul Comerțului cu transmitere către FPS Huneadoara a 683,245 milioane lei, adică 70% din capitalul social și a 292,819 milioane lei către FPP 1 – Banat-Crișana din Arad, adică 30% din capitalul social și în mod corespunzător a numărului de acțiuni. La data de 29.12.1994 prin cererea de înregistrare 311743 se modifică valoarea capitalului social de la 976,064 milioane lei la 7797,725 milioane lei, compusă din 311909 acțiuni cu valoare nominală de 25000 lei. Capitalul social aferent FPS devine astfel 5458,4 milioane lei reprezentând 218336 acțiuni iar cel FPP 2339,3 milioane lei. Contractul de management a fost încheiat la data de 17.08.1994 și înregistrat la Registrul Comerțului Deva.

3.2. POTENȚIALUL TURISTIC AL STAȚIUNII

Interesează în primul rând din punct de vedere al bazei materiale, al personalului și calității serviciilor turistice. Constatăm că baza materială a stațiunii a cunoscut o dezvoltare esențială doar în ultimele două decenii. Ea prezintă un conținut complex, fiind formată din elemente specifice turismului și elemente ale bazei materiale generale.

Problemele majore ale ofertanților de cazare turistică sunt legate de:

Investiția inițială ridicată, amortizabilă într-un număr mare de ani

Neacoperirea capacităților datorită sezonalității și lipsei clientelei turistice

Costurile terenurilor, echipament scump și cheltuieli de exploatare, întreținere mărite, cheltuieli de regie mari, etc.

Principalii indicatori ai capacității de cazare sunt:

Numărul de unități de cazare (în total și pe forme dezacare)

Numărul de locuri în unitățile de cazare (în total și pe forme de cazare)

Oferta teoretică maximă în unități – zile sau locuri – zile după relația de calcul:

unde:

l = număr de locuri în unități turistice

z = număr de zile în care locurile sunt disponibile în scop turistic

n = unități de timp la nivel de perioadă

Capacitatea stațiunii este de 1800 locuri distribuită astfel:

Hotelul Aurel Vlaicu = 245 locuri

Hotelul Diana (**) = 144 locuri

Hotelul Germisara (*) = 240 locuri

Vila Snada = 50 locuri

Complex vile (*) = 510 locuri

Complex Geoagiu – Băi (*) = 245 locuri

3.2.1. STRUCTURA BAZEI MATERIALE LA S.C. GERMISARA S.A.

Unități de cazare

Hoteliere

Tabel 3.1

Hoteluri

(Sursa: C.Stoica, Geoagiu Băi, Ed.Intelcredo, Deva, 1980, pag.52 )

Vile

Tabel 3.2

Vile

(Sursa: C.Stoica, Geoagiu Băi, Ed.Intelcredo, Deva, 1980, pag.55 )

Unități camping : 20

Popas turistic Germisara

Total capacități de cazare S.C. Germisara S.A. : 1017 locuri.

Unități de alimentație

Unități de tip restaurant

Tabel 3.3

Unități de tip restaurant

(Sursa: C.Stoica, Geoagiu Băi, Ed.Intelcredo, Deva, 1980, pag.64 )

Unități tip bufer – bar

Tabel 3.4

Unități tip bufer – bar

(Sursa: C.Stoica, Geoagiu Băi, Ed.Intelcredo, Deva, 1980, pag.70 )

Unități cofetărie : 40

Total capacități alimentație : 1224 locuri.

Tratament

Baza de tratament a complexului Germisara, ce asigură gama completă de proceduri practicate în stațiune; principalele proceduri medicale: curenții de aer dinamici, galvanizări, ultrasunete, ultraviolete, masaj, băi de lumină parțiale și generale, parafină, băi de plante, băi la cadă și bazin, duș subacvatic, gimnastică medicală și altele

Baza veche de tratament

Piscina aoperită a hotelului Diana cu apă mezotermală

Ștrandul cu trei bazine în aer liber cu apă mezotermală

Agrement

Bazele de agrement sunt următoarele: ștrandul, piscina hotelului Diana, ternuri de sport multifuncționale, baruri, discoteci.

Concluzie

Situația la S.C. Germisaria S.A. este nesatisfăcătoare:

active degradate, învechite, necesitând reparații capitale, deci efort investițional uriaș

circulația turistică la un nivel foarte scăzut (acoperirea capacității sub 30%)

societatea nu prezintă bonitate financiară, necesitând o continuă infuzie de capital

Reforma turismului presupune privatizarea unităților turistice printr-una din modalitățile: privatizarea întregii unități, vânzarea de active, divizarea, asocierea cu participație.

La Germisara S.A. se impune constituirea unor societăți comerciale pe structura locațiilor de gestiune, în concordanță cu cererile de divizare formulate de locatari.

Tabel 3.5

Unități aflate direct în administrația S.C. Germisara S.A.

Tabel 3.6

Unități date în locație de gestiune

Tabel 3.7

Unități închiriate

Pentru unele din activele prezentate anterior s-au primit cereri de cumpărare, urmând ca în urma întocmirii studiului de evaluare să fie scoase la vânzare prin licitație. Decizia extinderii divizării ține de cei doi acționari: FPS și FPP. Unitățile propuse spre divizare sunt atrăgătoare pentru turiști, dispun de amplasamente favorabile, de un potenția comercial – turistic apreciabil în condițiile investițiilor în modernizarea bazei materiale, completarea dotărilor și diversificarea serviciilor.

Divizarea va avea un impact pozitiv asupra calității prestațiilor tuturor activităților, motivând mai bine material și psihologic personalul în desfășurarea unei activități eficiente odată cu dobândirea calității de acționar.

Tabel 3.8

Starea tehnică a unităților de divizare

Pe baza situației din tabelul anterior vom prezenta un model de program de acțiune al locatarilor sau chiriașilor unităților de divizare:

La linia de autoservire se urmărește refacerea finisajelor interioare, reutilarea bucătăriei, modernizarea grupurilor sanitare, ridicarea gradului de comfort, dotarea cu mobilier nou și obiecte de inventar de calitate superioară

La laboratorul de cofetărie: executarea lucrărilor de reparații la clădire, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, a finisajelor interioare, amenajarea unui vestiar și grup sanitar pentru personal, crearea unei magazii de ambalaje, reorganizarea spațiului de producție și amenajarea unei magazii de mărfuri

La bufetul de la halta Geoagiu se urmăresc: dublarea pereților cu zidărie de cărămidă, amenajarea unui grup sanitar, a unei terase, magazii de materiale și ambalaje, dotarea cu pompă de apă și hidrofor

La Vila Șanda chiriașul a executat o serie de lucrări: centrală telefonică proprie, proiectarea și realizarea șarpantei din lemn, refacerea finisajelor interioare, recompartimentarea spațiilor de la parter. În perspectivă: lift exterior, amenajarea în mansardă a opt garsoniere, restaurant și bază de tratament la parter, dotarea camerelor cu televizoare și telefoane, televiziune cu circuit închis.

Divizarea pare a fi o cale sigură spre rentabilizarea activelor S.C. Germisara S.A.

Unele motivații pentru reorganizarea societății prin divizare sunt:

Societatea mamă nu este profitabilă

O rețea de societăți indepndente cu flexibilitate sporită în fața variabilității cererii turistice sporește capacitatea de adaptare la schimbare

Instaurarea unui mediu concurențial cu efecte benefice asupra calității ofertei

Alte direcții urmărite de S.C. Germisara S.A. pentru ameliorarea situației existente sunt:

Micșorarea capitalului social cu valoarea unităților divizate

Definitivarea acțiunii de obținere a titlurilor de proprietate asupra terenurilor. În momentul analizei, societatea deținea titlul de proprietate asupra terenurilor aferente următoarelor active: Complex Germisara, Diana, Cantina 1, Bazin olimpic – Ștrand

Vânzarea activelor neprofitabile

Întocmirea de studii și rapoarte de evaluare a unităților în administrație proprie, locație sau chirie

Privatizarea societății prin negociere directă cu FPS și FPP

3.2.2. OBIECTIVELE UNITÃȚII DE TRATAMENT BALNEAR AUREL – VLAICU

Unitatea este organizată din spații de cazare, cantină și bază de tratament, toate serviciile realizate în aceeași incintă. Hotelul are camere cu două, trei paturi și tip apartament. Realist, obiectivele principale sunt evitarea pierderilor și menținerea unui grad de ocupare a capacităților care să asigure profitabilitatea. Sursa de finanțare a complexului este statul. Necesitatea antrenării statului în trasarea politicii turistice este sugerată de multiplele funcții ale acestuia:

Promoțională;

de stimulare prin subvenții, politica fiscală și de credite;

de intervenție mai ales în vederea protecției consumatorilor de turism;

de coordonare și perspectivă.

Investițiile în turism sunt masive, dar de cele mai multe ori indirecte. Costuri ridicate necesită realizarea unei infrastructuri eficiente.

De exemplu, construcția unei autostrăzi poate fi benefică sau nu pentru dezvoltarea turismului în zonele adiacente. Trebuie ținut cont că amortizarea investițiilor este lentă, se produce pe parcursul a câteva zeci de ani. Forța de muncă este numeroasă și în mod obligatoriu calificată, având rol decisiv în crearea imaginii turistice. Costul de exploatare al capacităților este același fie că funcționeaza fie că nu. În concluzie, statul trebuie să studieze în amănunțime obiectivele în care dorește să investească, să stabilească profitabilitatea viitorului obiectiv. Apar întrebări de genul: În ce? Unde? Când? Cum? Să investească.

Decizia se bazează pe un studiu de fezabilitate în care se lucrează cu indicatorii de eficiența a investiției: rezultatul brut al exploatării, investiția maximă necesară, durata recuperării investiției, încasări și profituri previzibile.

Se va estima valoarea totală a investiției, se va studia mediul concret de situare a obiectivului și se va aproxima riscul. Dintre modalitățile concrete de finanțare a investiției distingem: credite, garanții de credite, subvenții, reduceri de dobânzi, împrumuturi preferențiale, import cu scutiri de taxe vamale pentru material de construcție, vânzări sau închirieri de terenuri la un preț inferior celui de piață, alocații pentru calificarea forței de muncă, exonerări fiscale. Împrumuturile preferențiale au o durată lungă de rambursare (20 de ani), dobândă scăzută și acoperă maximum 50% din costul total al investiției. Acordarea acestor împrumuturi se face ulterior elaborării unor studiu de fezabilitate.

Subvențiile de bonificare a dobânzilor constau în plata de către guvern a diferențelor dintre dobânda fixată de Banca Centrală și cea a guvernului. Revenind la indicatorii bazei materiale, se pot face corelații sugestive între existentul de capital fix și necesarul de dotări, ținând seama de mărimea cererii, a fluxurilor convergente în stațiune. Mișcarea capitalului fix se urmărește prin indicatorii:

existent d capital fix la începutul anului

intrări / ieșiri în cursul anului

existent la sfârșitul anului

Caracterul sezonier este oglindit de coeficientul de utilizare a capacităților de cazare:

, unde CU = capacitatea utilizată

CD = capacitatea disponibilă

Se urmărește o reducere a variației CUC în cursul anului, deoarece se înregistrează un vârf în lunile de vară (sezon) și valori mult prea mici în restul timpului.

Tabel 3.9

Variația CUC la S.C. Germisara S.A.

3.2.3. PERSONAL

Importanța factorului uman implicat în activități turistice este mult mai mare decât în alte activități economice, datorită caracterului individualizat al cererii de servicii turistice, motivației complexe și eterogene a acesteia, suprapunerii în timp și spațiu a actului prestației cu cel al consumului.

Pentru dimensionarea necesarului de personal, respectiv pentru evidențierea potențialului uman de care dispun unitățile de turism, se utilizează indicatorul “numărul scriptic de personal”, care cuprinde totalitatea personalului existent în unitate în baza unui contract sau al unui alt document generator de drepturi și obligații pentru ambele părți.

În hotelul Aurel Vlaicu, numărul total de personal este de 47, structurat în cameriste, ospătari, bucătari, personal TESA, muncitori calificați – instalatori, tâmplari.

În S.C. Germisara S.A. numărul total de personal este de 968, structurat conform organigramei în: manageri, contabili, planificatori, administratori, lucrători comerciali, bucătari, ospătari, lăcătuși, zidari, fochiști, muncitori necalificați.

Figura 3.5. Organigrama societății

Indicatorii circulației turistice exprimă volumul, intensitatea și structura cererii turistice în diverse perioade calendaristice. Principalii indicatori ai circulației în cadrul S.C. Germisara S.A. permit aprecierea cantitativă a cererii pentru produsul turistic precum și evidențierea tendințelor manifestate în evoluția din ultimii ani.

3.2.4. INDICATORI AI ACTIVITÃȚII TURISTICE LA S.C. GERMISARA S.A.

Tabel 3.10

Numărul de turiști

(Sursa: C.Stoica, Geoagiu Băi, Ed.Intelcredo, Deva, 1980, pag.96 )

Se constată o creștere neglijabilă față de perioada de referință (1989). Afluxul maxim s-a înregistrat în 2002.

În ce privește proveniența turiștilor, majoritatea au fost români. Se pot face clasificări după mijloacele de transport folosite, după motivații, după proveniența turiștilor. Natura resurselor turistice din stațiune determină preponderența turismului balnear, iar în ultimii ani cu precădere în sezonul estival, s-a constatat dezvoltarea turismului de week-end.

Numărul zile – turist

Acest indicator oglindește mai exact volumul fenomenului turistic prin corelarea numărului de turiști cu durata medie a sejurului, luând în considerare și numărul de înnoptări pe turist.

Doi indicatori importanți pentru calculul profitabilității sunt: suma încasărilor turistice și suma cheltuielilor turistice, indicatori aflați la convergența altor parametri: numărul de turiști, veniturile populației, cheltuielile de exploatare.

Numărul mediu de turiști / zi, lună, an: realizat pe zi sugerează dimensiunea și amploarea turismului de week – end, raportat la lună, zugrăvește sezonalitatea stațiunii, mai scăzută în cazul de față comparativ cu stațiunile de munte sau litoral, mai ridicată decât pentru turismul urban sau cultural.

Tabel 3.11

Durata medie a sejurului

Orientarea circulației turistice: Geoagiu beneficiază de o poziție geografică favorabilă, situat fiind în apropierea unei artere de circulație majoră, cea de pe valea Mureșului, și nu departe de mari centre urbane. Există deci premise favorabile dezvoltării sale într-un veritabil centru turistic regional.

Tabel 3.12

Analiza economico – financiară la S.C. Germisara S.A.

3.2.5. EVIDENȚA UNOR INDICATORI ECONOMICI

La S.C. Germisara S.A.

Tabel 3.13

Date despre activ

La Hotelul Germisara

Tabel 3.14.

Indicatori economico-financiari ai hotelului Germisara

Observații:

După cum se știe, cifra de afaceri nu este egală cu valoarea veniturilor totale. Diferența constă în adăugarea la valoarea cifrei de afaceri (compusă din marja comercială și producția vândută) a valorii producției stocate și celei imobilizate pentru investiții. Cum în turism veniturile provin mai ales din prestarea unor servicii de bază și auxiliare și doar într-o proporție neînsemnată din vânzarea unor produse (suveniruri, artizanale, produse cu specific local, venituri din în chirieri de material etc.), rezultă diferența neglijabilă între cifra de afaceri și veniturile totale.

Cheltuielile salariale dețin o pondere însemnată în totalul cheltuielilor de exploatare. În turism ele sunt chiar preponderente, depășind quantumul cheltuielilor cu materii prime, materiale, energie, amortizări taxe și impozite, cheltuieli de aprovizionare cu mărfuri. De exemplu, din valoarea cheltuielilor totale pe 2002 egală cu 270925 mii lei, cheltuielile salariale au depășit 80.000 mii lei, față de cheltuielile financiare in valoare de 106.122 mii lei.

La unitatea de tratament “Aurel Vlaicu”

Aici avem contracte cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale pentru bilete de odihnă și tratament la pensionari și agricultori. Finanțarea se face din serviciile de tratament și odihnă prin intermediul MMPS. Capitalul social a fost alimentat de Ministerul Finanțelor din contribuția fostelor CAP – uri și IAS – uri. Tot capitalul social este capital propriu , nu există credite.

Cifra de afaceri în 2002 este de 515 milioane lei. Profitul pe 2002 este de 49.440 mii lei. Durata medie a unui sejur variază în funcție de bilet între 15 – 18 zile. Capacitatea de cazare e ocupată în medie de 70%. Au fost cazate 1655 de persoane în anul 2002 până în 30 iunie anul trecut.

Se pot face calcule aproximative:

capacități disponibil: 245 locuri

durata de calcul: 1 ianuarie – 30 iunie, adică 180 de zile

durata medie a unui sejur: 18 zile

Rezultă: Numărul de sejururi în perioada de calcul este de 180 / 16, adică 11 (aproximativ).

Utilizarea capacităților este de 70% x 245 locuri = 172 locuri.

Iar 172 locuri x 11 = 1900 persoane cazate în perioada de calcul.

Se pot calcula urmatorii indicatori:

Rata rentabilității pe anul 2002:

Ponderea remunerării factorului muncă în raport cu venitul total

Se observă reducerea acestei ponderi.

Rata autonomiei financiare

Se observă o rată favorabilă (tinde spre 1) ca urmare a nivelului redus al creditelor la care societatea a apelat.

Ponderea stocurilor în total venituri

Ponderea este ridicată în 1999 și 2002, mai redusă în 2000 și 2001.

Perioada de rambursare a datoriilor

Societatea are mari datorii în 2000, depășind posibilitatea de rambursare în cursul anului. Pe parcurs, perioada respectivă se reduce, dar rămâne în continuare mare.

3.2.6. TARIFE ȘI PREȚURI. IMPORTANȚA LOR ÎN TURISM.

Prețul produsului turistic se particularizează în evoluția și consecințele sale printr-o serie de trăsături specifice care îl diferențiază de alte categorii de prețuri:

Un evantai larg de prețuri pentru același produs, de aceeași calitate; diferențierea prețurilor se face după perioadă (sezon sau extrasezon), după segmentul de piață deținut, după cifra de afaceri stabilite; există tarife speciale, reduceri, promoții și de regulă tarifele din contractul cu intermediarii suportă un adaos sub forma comisionului

Evoluția relativ independentă față de raportul cerere – ofertă

Efectul limitat al prețurilor asupra consumului

Manifestare inflaționistă

Prin politica de preț, firmele turistice pot urmări profitul imediat prin practicarea unor prețuri ridicate, creșterea segmentului de piață și penetrarea pe noi piețe prin scăderea prețurilor sub nivelul concurenței.

Baza de calcul generală pentru stabilirea prețurilor ste quantumul consumurilor. Acest procedeu trebuie combinat cu prețurile pieței, ale concurenței și cu studiul comportamentului clientelei. În multe situații raportul preț – calitate este subiectiv. Politica prețului ridicat în sezon și penetrarea pe piață în extrasezon sunt caracteristice unui produs turistic cu sezonalitate pronunțată.

Tarifele perceput în extrasezon (până la 15.06.2003) în Geoagiu – Băi erau în medie următoarele:

cazare / noapte – persoană = 450.000 lei

pensiune completă (3 mese pe zi) = 230000-280000 lei

tratament mediu = 150.000 lei

Între extrasezon și sezon există o diferență de 30 – 40% în nivelul prețurilor. Localizarea ofertei în raport de elementul de atracție central al stațiunii (ștrandul), atrage diferențieri ale prețurilor tot atât de semnificative ca cele impuse de concurență. Un alt factor de diferențiere este tipul de consumator (vârsta, profesia, motivația, etc.).

CONCLUZII

Stațiunea aparține unui areal turistic montan, deci perspectivele turismului din cadrul acestui areal pot fi particularizate la nivel local. Totuși, stațiunea nu este o sinteză a zonei, ci s-a specializat într-un anume tip de turism (balnear).

Starea economica generală, strategiile și politica macroeconomică, nivelul de trai, factori culturali, sociologici, psihologici vor influența în mod indirect dezvoltarea turismului zonal. Statul trebuie să se implice mai mult, găsind în primul rând surse de subvenționare, încurajare pe căi legislative, bugetare a întreprinzătorilor în turism. La nivel central se crează imaginea turistică națională, se hotărăsc modalitățile de promovare a turismului național peste hotare. Trebuie subliniat că investiția în turism reprezintă o afacere profitabilă dar pe termen lung. Sunt necesare sume mari, iar riscurile și durata de recuperare sunt mărite. Din aceste motive, principalele forțe investiționale sunt statul și marile concerne turistice internaționale. În Apuseni, viitorul aparține investitorilor mici și mijlocii. Volumul circulației turistice, tipul de consumator, atracțiile zonei sunt de așa natură încât nu pot atrage investiții uriașe și implementarea unui turism de lux (așa cum se întâmplă în capitală, pe litoral, pe valea Prahovei). Este zona turismului de masă, a stațiunii balneoclimaterice de interes local, a agroturismului și circuitelor turistice. Se poate fructifica natura primitoare a locurilor și nicidecum elementul de senzațional dat de alternanța unor extreme.

Căile de acțiune sunt știute: privatizare, vânzare de active, divizarea societăților mari și nerentabile, organizarea unor societăți pe acțiuni (acțiuni care să poată fi ulterior negociare pe o piață a valorilor imobiliare). Trebuie decis ce merită a fi restrcturat, reconsiționat și ce desființat. A se insista și pe divesificarea posibilităților de agrement, realizarea unor obiective multifuncționale în vederea reducerii sezonalității. Realizarea publicității cu suporturi specifice (pliante, ghiduri, hărți, invitații, conferințe etc.), prin intermediul agențiilor de voiaj din marile orașe, ridică probleme legate de: categoria de consumator vizată, puncte forte și slabe ale produsului oferit, accentuarea elementului de inedit, neocolirea aspectelor negative. Importanța publicității în turism este covârșitoare, dar nu trebuie ocolită problema costurilor publicitare. Canalele de distribuție cele mai eficiente pot fi sugerate prin evidențe de forma “surse de informare utilizate de turiști pentru alegerea destinației turistice”.

Prin divizarea marilor societăți și încurajarea investitorilor mici și mijlocii, se creează o piață cu concurență pură și perfectă, având efecte benefice în dezvoltarea turismului. Concurența se instalează chiar la locul domiciliului clientului, datorită rifidității ofertei în raport cu cerrea. Menționăm că unitățile turistice locale sau regionale nu ar trebui să se afle în relații de concurență pe piața locală și regională. Ele pot deveni concurente pe o piață externă, dacă oferă în același timp produse identice aceluiași segment de clientelă. Principalele componente ale mediului concurențial sunt: moda, prețul, securitatea prețului și serviciului, raportul calitate – preț, facilitățile de acces și echipamentele turistice, mijloacele de promovare și publicitate.

Pentru creșterea viitoare a eficienței activităților turistice se impun:

Clasificarea exactă a unităților conform normelor legale și respectarea corelației categorie – tarif

Exploatarea multifuncțională a dotărilor și diversificarea ofertei

La tratament: extindere și diversificare, noi proceduri, utilizarea la capacitate maximă a bazelor de tratament, extinderea curei profilactice

În transporturi: modernizarea parcului, reducerea curselor în gol, utilizarea integrală a capacităților

În relații externe: atragerea de investiții străine și crearea de societăți mixte

Turismul social se definește ca un turism practicat de categorii sociale cu posibilități financiare reduse (turism familial, pentru toți). Efortul social al turismului balnear este deosebit, în special datorită tendinței recente de înlocuire treptată a tratamentului medicamentos cu cel bazat pe factorii naturali de cură, adică turismul capătă tot mai mult o tentă balneară, de îngrijire a sănătății.. Turismul este un act de cultură, un schimb de cunoștințe, un contact între culturi și civilizații diferite. De aceea, putem afirma că nivelul de cultură determină o dezvoltare atât cantitativă cât și calitativă a domeniului.

Potențialul turistic al zonei studiate ne îndreptățește să afirmăm că aici turismul a găsit un cadru propice de dezvoltare, un areal neutilizat încă la adevărata valoare, deci cu mari perspective respectând desigur limitele impuse de ecosistemul zonal.

BIBLIOGRAFIE

Bleahu M., Bordea S. – Munții Apuseni, Bihor – Vlădeasa, Editura Sport- Turism, București, 1981

Bogza G. – Scrieri în proză, București, 1956

Florescu C. și alții – Marketing, Ed. Marketer, București, 1992

GlăvanV. – Geofrafia turismului în România, Editura Eden, București, 1996

Istrate I. și alții – Economia turismului și mediului înconjurător, Ed. Economică, București, 1996

Putz E., Pârjol F. – Economia turismului, Ed. Mirton, Timișoara, 1996

Stoica C. – Geoagiu Băi, Editura Intelcredo, Deva, 1980

Din colecția “Munții noștri” – Munții Apuseni

XXX – Anuarul statistic al României, 2001

XXX – Anuarul turistic al României, 2001

XXX – Ghiduri turistice

XXX – Tribuna economică, 1995 – 1996