Turismul Rural – Realizǎri și Tendințe

Turismul rural – realizǎri și tendințe

Studiu de caz: Mǎlini – produs turistic în plinǎ ascensiune pe piața bucovineanǎ

Cuprins

INTRODUCERE………………………………………………………………….1

CAP. I TURISMUL – TURISMUL RURAL. ASPECTE GENERALE…………3

Turismul rural și complexitatea sa………………………………………………………….3

Impactul turismului rural asupra economiei……………………………………………………………12

Dezvoltarea turismului în mediul rural din Europa pe exemplul țǎrilor Germania, Franța, Austria, Italia, Irlanda, Finlanda………………………………………………..13

CAP. II TURISMUL RURAL ÎN ROMÂNIA…………………………………15

2.1. Scurt istoric al evoluției turismului rural românesc și principalele prioritǎți…………….15

2.1.1. Turismul rural – de la începuturi pânǎ în prezent……………………………………………………..15

2.1.2. Prioritǎțile turismului rural românesc……………………………………………………………………..16

2.2. Influența crizei economice asupra turismului românesc în general și a turismului rural în particular………………………………………………………………………………………………………………….17

2.3. Potențialul turistic al României……………………………………………………………………………….19

2.3.1. Potențialul turistic natural………………………………………………………………………………………19

2.3.2. Potențialul turistic antropic…………………………………………………………………………………….22

2.4. Satul românesc – produs turistic……………………………………………………………………………..25

CAP III STUDIU DE CAZ : Mǎlini – produs turistic în plinǎ ascensiune pe piața turisticǎ bucovineanǎ………………………………………………………………………..28

3.1 Prezentare generalǎ…………………………………………………………………………………………………28

3.1.1. Caracterizarea economico-geograficǎ a comunei Mǎlini……………………………………………28

3.1.2. Cadrul natural și patrimoniul turistic antropic………………………………………………………….30

3.1.3. Infrastructura turisticǎ…………………………………………………………………………………………..33

3.1.4. Baza tehnico – materialǎ turisticǎ (unitǎți de primire)………………………………………………..34

3.1.5. Forme de turism practicate…………………………………………………………………………………….41

3.2 Analiza SWOT. Strategii și politici de promovare și dezvoltare a turismului rural din comuna Mǎlini………………………………………………………………………………………………………………42

3.2.1. Analiza SWOT a comunei Mǎlini……………………………………………………………………………..42

3.2.2 Strategii și politici de promovare și dezvoltare a turismului rural din comuna Mǎlini…….44

CAP. IV CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………………………47

4.1. Concluzii………………………………………………………………………………………………………………..47

4.2. Propuneri……………………………………………………………………………………………………………….47

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………49

Introducere

Ca urmare a locului ocupat în economiile naționale și rolului îndeplinit în dezvoltarea acestora, turismul este considerat unul dintre cele mai dinamice sectoare, cu o evoluție mereu ascendentă. Conform statisticilor Organizației Mondiale a Turismului, în prezent turismul reprezintă “una dintre primele industrii mondiale (cu o cifră de afaceri de 3.500 miliarde de dolari SUA), numărul 1 în lume în ceea ce privește forța de muncă angajată (peste 6,5% din populația ocupată a globului) și deține locul 2-3 în ierarhia exporturilor mondiale ( după industria petrolului și industria construcțiilor de mașini)”.

Toate aceste poziții ale turismului în economia societății urmează să se accentueze, încât specialiștii apreciază că în sec. XXI turismul va reprezenta cea mai mare afacere economică.

Țara noastră are o remarcabilă vocație turistică. Dispunem de importante resurse turistice, concretizate în existența unui spațiu geografic variat, combinat cu valoroase creații istorice și de artă și cu un potențial balneoclimateric deosebit al pământului.

Valorificarea eficientă a acestor resurse turistice și în interersul economiei naționale poate constitui o șansă de dezvoltare a României. Potențialul turistic este imens, dar din păcate, puțin valorificat. Deși este poate ramura economică cu avantajul competitiv internațional cel mai mare, performanțele sale economice în prezent sunt modeste. Considerând turismul între ramurile de bază ale economiei noastre, profesorul N.N. Constantinescu remarca: “Structura pe ramură a economiei naționale de care avem nevoie este industrie-agricultură-turism competitive”.

România reprezintă o destinație turistică importantă pentru piața zonală, promovând, cu precădere, produsele turistice de litoral, stațiunile balneare, programele culturale și mănăstirile din nordul Moldovei și Bucovina.

Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă în raport cu exigențele cererii turistice și ale produselor turistice similare de pe piața internațională.

Structurile turistice de primire și îndeosebi oferta de agrement sunt învechite, necompetitive, serviciile turistice și programele turistice sunt realizate stereotip și de calitate modică, iar raportul calitate-preț este neconcludent.

De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externe pentru România. Pentru a ieși din competiția turistică internațională este necesară modernizarea, relansarea și dezvoltarea turismului românesc și crearea unor produse turistice moderne și competitive pe piața turistică.

Se impun, astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a stațiunilor turistice, și crearea de produse turistice noi, stațiuni, programe originale, atractive și inedite ce ar putea, printr-o activitate susținută de promovare pe piața internațională, să direcționeze importante fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune și dezvoltarea ofertei de agrement și de animație, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice și de divertisment, parcuri acvatice, oferte prezente în țările cu tradiție turistică din lume.

Alături de modernizarea și dezvoltarea unei oferte turistice diversificate și competitive sunt necesare și măsuri de îmbunătățire și dezvoltare a activității de marketing și promovare, de integrare în turismul mondial, de asigurare a cadrului legislativ și mediului financiar-fiscal stimulativ și stabil, corespunzătoare.

În prezent se acordă o importanță deosebită turismului rural atât în literatura de specialitate, cât și în practică. Turismul rural românesc dispune de un mare viitor, el aflându-se într-o strânsă conexiune cu celelalte forme de turism: turismul de circuit, de tratament balnear, de odihnă, de weekend.

Având în vedere faptul că circulația turistică internă scăzută este datorată în principal existenței unei ponderi din ce în ce mai mari a populației cu venituri mici și deci indisponibile pentru parcticarea turismului, strategia de dezvoltare a produsului turistic în următorii ani va acorda o atenție sporită dezvoltării acestei forme de turism cu adresabilitate acestei categorii de populație.

În acest sens se impune turismul rural care, pe lângă a fi la modă, prezintă și o latură socială importantă datorită prețurilor mai mici și specificului acestuia, în cea mai mare parte turism familial, turism de camping și turism de tineret.

Cauzele cele mai diverse care au contribuit la dezvolatrea turismului rural sunt determinate de situații ca: importanța turismului pe plan politic, economic și social, politica guvernamentală și locală sensibil influențată de politica comunitară, explozia comunicării și a tehnologiilor, dezvoltarea transporturilor care facilitează deplasările cu scop turistic.

România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural. Veniturile bănești realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, vor putea schimba imaginea României în lume. Pentru aceasta este necesară elaborarea unei politici clare și de perspectivă cu privire la dezvoltarea turismului rural românesc, în sensul stabilirii unor obiective precise și judicios eșalonate în timp, spre care să fie dirijate resursele financiare interne și internaționale.

CAP. I TURISMUL

TURISMUL RURAL. ASPECTE GENERALE

În legǎturǎ cu apariția turismului ca activitate economicǎ și socialǎ nu existǎ informații certe, dar cercetǎrile au arǎtat cǎ putem vorbi despre cǎlǎtorii turistice încǎ din Antichitate. Având în vedere conținutul noțiunii de turism așa cum se contureazǎ astǎzi, putem considera cǎlǎtoriile pe care le fǎceau grecii cu ocazia Jocurilor Olimpice, ca și deplasǎrile lor la locurile de cult ca fiind cǎlǎtorii turistice.

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare, mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini și mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" și, respectiv, din cel latin „turnus" și înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat și cel de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Turismul include activitǎțile unei persoane care cǎlǎtorește în afara mediului sǎu obișnuit pentru mai puțin de o perioadǎ specificatǎ de timp și al cǎrei scop principal de cǎlǎtorie este altul decât exercitarea unei activitǎți remunerate la locul vizitat.

Turismul rural și complexitatea sa

Turismul rural este un fenomen nou și vechi în același timp. Interesul pentru deplasarea în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca o reacție la stresul datorat urbanismului și industrializării tot mai mari. Ceea ce este cu desăvârșire nou se referă la dimensiunea fenomenului în spațiul rural. Această expansiune este determinată de existența a două motivații pentru turismul rural: pe de o parte este vorba despre relansarea și dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradițional (clasic).

Chiar dacă o definiție a turismului rural ar putea părea ca fiind foarte simplă – acea formă de turism practicată în spațiile rurale – problema delimitării, definirii turismului rural este, totuși, ceva mai complexă, cel puțin din câteva considerente:

– turismul urban nu se limitează strict la ariile urbane, pătrunzând adesea și în cele rurale;

– spațiile rurale ca atare sunt greu de definit, criteriile folosite în diferite țări fiind extrem de variate;

– gradul de ruralitate este atât o problemă de ordin tehnic, cât și una de ordin emoțional: nu orice activitate turistică desfășurată într-o arie rurală reprezintă turism rural, fiindcă unele activități pot fi urbane ca formă și rurale doar ca localizare (de exemplu, satele de vacanță situate la țară, unde se practică turism organizat);

– există mai multe tipuri sau varietăți de turism rural, fiind o activitate cu mai multe fațete, difetic.

România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural. Veniturile bănești realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, vor putea schimba imaginea României în lume. Pentru aceasta este necesară elaborarea unei politici clare și de perspectivă cu privire la dezvoltarea turismului rural românesc, în sensul stabilirii unor obiective precise și judicios eșalonate în timp, spre care să fie dirijate resursele financiare interne și internaționale.

CAP. I TURISMUL

TURISMUL RURAL. ASPECTE GENERALE

În legǎturǎ cu apariția turismului ca activitate economicǎ și socialǎ nu existǎ informații certe, dar cercetǎrile au arǎtat cǎ putem vorbi despre cǎlǎtorii turistice încǎ din Antichitate. Având în vedere conținutul noțiunii de turism așa cum se contureazǎ astǎzi, putem considera cǎlǎtoriile pe care le fǎceau grecii cu ocazia Jocurilor Olimpice, ca și deplasǎrile lor la locurile de cult ca fiind cǎlǎtorii turistice.

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare, mișcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini și mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" și, respectiv, din cel latin „turnus" și înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat și cel de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Turismul include activitǎțile unei persoane care cǎlǎtorește în afara mediului sǎu obișnuit pentru mai puțin de o perioadǎ specificatǎ de timp și al cǎrei scop principal de cǎlǎtorie este altul decât exercitarea unei activitǎți remunerate la locul vizitat.

Turismul rural și complexitatea sa

Turismul rural este un fenomen nou și vechi în același timp. Interesul pentru deplasarea în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca o reacție la stresul datorat urbanismului și industrializării tot mai mari. Ceea ce este cu desăvârșire nou se referă la dimensiunea fenomenului în spațiul rural. Această expansiune este determinată de existența a două motivații pentru turismul rural: pe de o parte este vorba despre relansarea și dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradițional (clasic).

Chiar dacă o definiție a turismului rural ar putea părea ca fiind foarte simplă – acea formă de turism practicată în spațiile rurale – problema delimitării, definirii turismului rural este, totuși, ceva mai complexă, cel puțin din câteva considerente:

– turismul urban nu se limitează strict la ariile urbane, pătrunzând adesea și în cele rurale;

– spațiile rurale ca atare sunt greu de definit, criteriile folosite în diferite țări fiind extrem de variate;

– gradul de ruralitate este atât o problemă de ordin tehnic, cât și una de ordin emoțional: nu orice activitate turistică desfășurată într-o arie rurală reprezintă turism rural, fiindcă unele activități pot fi urbane ca formă și rurale doar ca localizare (de exemplu, satele de vacanță situate la țară, unde se practică turism organizat);

– există mai multe tipuri sau varietăți de turism rural, fiind o activitate cu mai multe fațete, diferite regiuni ale lumii dezvoltând în special anumite componente ale produsului turistic rural;

Regiunile rurale înseși cunosc un proces de schimbare sub impactul dezvoltării piețelor globale, comunicațiilor și telecomunicațiilor, precum și al fluxurilor populației cu sens de populare pentru anumite zone, aflux de populație în altele (pentru pensionare sau dezvoltarea unor afaceri netradiționale etc.) etc.

Caracteristicile turismului rural

Turismul rural poate fi privit ca acel tip de turism care întrunește următoarele caracteristici:

Este desfășurat în localități rurale;

Este rural din punct de vedere funcțional, adică este constituit din trăsăturile caracteristice lumii

rurale: mici întreprinderi, spații deschise, contactul cu natura și lumea naturală, moșteniri culturale, societăți și practici tradiționale;

Este rural ca scară, adică posedă dimensiuni reduse, în termeni, clădiri, așezări, precum și

fluxuri;

Are caracter tradițional, crescând încet și organic, în strânsă legătură cu familiile locale;

Este, de regulă, controlat local și dezvoltat pentru îmbunătățirea comunităților locale pe termen

lung;

Este variat, corespunzător complexității mediului rural.

Definiții ale turismului rural

Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și distracții, toate desfășurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, o definiție a termenului de turism rural unanim recunoscută se confruntă cu numeroase probleme.

O definiție acceptatǎ de marea majoritate a actorilor lumii turismului rural se referǎ la faptul cǎ: „Turismul rural este un concept ce include toate activitǎțile turistice care se desfǎșoarǎ în mediul rural”( J.W. Kloeze).

În accepțiunea Organizației Mondiale a Turismului și a multor organizații europene de turism rural, turismul rural este „o formǎ a turismului care include orice activitate turisticǎ organizatǎ și condusǎ în spațiul rural de cǎtre populația localǎ, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum și dotǎrile, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

O alternativă la definițiile de mai sus ne furnizează P. Nistureanu: “Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman”.

După D. Matei turismul rural include o serie de activități, servicii, amenajări oferite de fermieri, țărani și locuitori din mediul rural pentru a atrage turiști în zona lor, fapt ce generează venituri suplimentare pentru afacerile lor.

Această ultimă definiție pune în evidență turismul rural față de activitatea turistică ce se desfășoară în zonele de litoral, în cele urbane sau în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care în mod constant turiștii înșiși, precum și natura activității lor exclud orice fel de relații semnificative cu populația locală care constituie mediul ambiant uman.

Așadar, considerăm că turismul rural este o formă de turism care se desfășoară în mediul rural și care presupune valorificarea resursele turistice locale, participarea turiștilor la diferite activități tradiționale locale și cazarea și alimentarea acestora în structuri de primire turistică specifice (pensiuni turistice, pensiuni agroturistice, gospodării țărănești etc.). Turismul rural constituie o alternativă a turismului tradițional, clasic, desfășurat în stațiuni și centre turistice, precum și a ofertei turistice “standard” – de tip industrial.

Semnificația conceptului de turism rural în diferite țări europene

Termenul de turism rural are sensuri diferite în țări diferite.

● În Finlanda, de exemplu, înseamnă de obicei închirierea unor cabane sau oferirea de servicii în mediul rural tip hrană sau transport.

● În Ungaria este utilizat termenul de “turism la sat”, indicând că singurele activități și servicii oferite în sate sunt incluse în acest tip de turism, respectiv: cazare la prețuri mici, implicarea în activități agricole sau alte tipuri de activități locale.

● În Slovenia cea mai importantă formă de turism rural este turismul la ferme al diferitelor familii, unde oaspeții locuiesc fie cu familia de fermieri, fie în casele de oaspeți, dar vizitează ferma pentru a lua masa sau pentru a explora curtea fermei.

● În Olanda turismul rural înseamnă în special cazarea la ferme unde majoritatea serviciilor oferite sunt legate de rute cum ar fi: ciclismul, plimbările cu caii.

● În Grecia turismul rural înseamnă cazare în camere mobilate în stil tradițional, cu mic dejun tradițional – de multe ori preparat din produse realizate în casă.

Studiile efectuate asupra turismului rural în cele 12 țări ale Uniunii Europene (înaintea aderării Austriei, Finlandei și Suediei) arată o foarte mare lipsă de potrivire între conceptele referitoare la noțiunea de turism rural proprii fiecărei țări. Unele țări (Spania și Portugalia) reduc turismul rural la agroturism, altele (Anglia) îl extind asupra întregului spațiu rural din afara orașelor sau chiar, și asupra regiunilor montane (Italia).

După importanța intervențiilor statului în dezvoltarea turismului rural există țări slab intervenționiste (Germania și Anglia), țări intervenționiste (Franța, Italia sau Belgia) și țări puternic intervenționiste (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania).

Tipologie și activități în turismul rural

Tipologia formelor de turism specifice mediului rural este extrem de diversă în țările cu tradiție în domeniu (Franța, Elveția, Irlanda, Austria, Germania ș.a.). Individualizarea ei se realizează prin orientarea deliberată a pieței spre anumite oferte turistice și segmentarea clientelei în acord cu aceasta. Astfel, pot fi avute în vedere forme de turism, precum: turismul de agrement, cultural, școlar, sportiv, de reuniuni și conferințe, ecologic, de promenadă, fluvial, de sănătate, religios, agroturismul ș.a. În realitate aceste forme apar frecvent în manieră difuză cu tendințe de întrepătrundere.

1. Turismul cultural implică cele mai diverse categorii sociale și de vârstă și constă în vizitarea siturilor rurale a căror distincție se datorează existenței monumentelor istorice, caselor memoriale, muzeelor ș.a. sau participarea la desfășurarea unor sărbători sau datini tradiționale (pelerinaje religioase, practici legate de calendarul agricol sau evenimente sociale din viața comunității (hramuri, nedei, nunți etc).

O pondere mai mare a acestui tip de turism se remarcă la categoriile tinere, în special elevi și studenți, sub forma turismului școlar de învățare sau de descoperire. Din păcate, deși este cea mai frecventă formă de turism rural, infrastructura turistică precară a habitatului rural și absența unor oferte turistice adecvate fac ca acest tip de turism să fie aproape exclusiv de pasaj, impactul economic asupra deținătorilor patrimoniului turistic fiind, practic, insignifiant.

2. Turismul de agrement se practică sub formă neorganizată și constă în petrecerea parțială sau integrală a concediului individual sau cu familia, într-un spațiu de cazare (casă, cameră mobilată) existent în mediul rural, obținut prin diverse modalități: moștenire familială, închiriere pe durate de timp variabile, cazare la prieteni sau rude etc.

În linii generale, îmbină caracteristicile turismului pentru natură cu cele ale turismului de sănătate. Turistul este tentat să observe natura, să o cunoască și chiar să se integreze în ea prin diferite activități: observarea păsărilor, identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, a fructelor de pădure, ciupercilor, plimbări etc. El poate beneficia de căldura și atenția acordată de către comunitatea locală cu sprijinul căreia obține facilitățile necesare adoptării (chiar și temporare) unei alimentații naturale, neindustrializate (lapte, brânzeturi, băuturi tradiționale, produse agricole, preparate tradiționale etc), aplicării unor terapii sau remedii homeopatice tradiționale, înțelegerii tradițiilor și mentalităților specifice locului respectiv ș.a.

3. Turismul curativ

Dezvoltarea sa este favorizată de existența unor condiții climatice favorabile (absența poluării, predominarea calmului atmosferic, aeroionizarea negativă), prezența izvoarelor de ape minerale cu proprietăți terapeutice, a apelor termale, a salinelor ș.a, asociate eventual cu posibilitățile de aplicare a remediilor consacrate în "medicina" populară (fitoterapie, apiterapie, hidroterapie ș.a.). Existența disponibilităților de acest fel pot conduce la elaborarea unor oferte turistice care poate rivaliza cu cele din stațiunile balneare și climaterice consacrate.

4. Turismul sportiv

Mediul rural poate constitui un spațiu important pentru susținerea activităților sportive de proximitate: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iarnǎ, orientare turistică ș.a. În anumite situații, turismul sportiv capătă accente de turism de aventură atunci când obiectivul îl constituie practicarea unor activități, desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele alpine, schiul acrobatic, zbor fără motor ș.a.). Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o anumită politică managerială a produsului turistic (sporturile nautice, cicloturismul, echitația) altele, în schimb, pot atrage turiștii printr-o amenajare tehnică minimă, dublată desigur de favorabilitatea mediului natural și mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv, alpinismul, orientarea turistică, speleoturismul ș.a.).

5. Turismul religios poate avea de asemenea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin conturarea unor destinații certe. Sunt binecunoscute efectele benefice, în acest sens, exercitate de pelerinajele religioase de amploare, de exemplu Lourdes – în Franța, Stonehenge în Marea Britanie ș.a.

În țara noastră se remarcă creșterea prestigiului Bisericii, "reîntoarcerea" unei părți semnificative a populației țării la practicile vieții spirituale tradiționale și apariția unor "focare" de misionariat, în special așezămintele monahale, care polarizează interesul unui număr apreciabil de credincioși. Este cunoscută, în acest sens, atracția exercitată de unele mănăstiri precum cele de la Rohia și Bârsana (Maramureș), Nicula (Cluj), Sâmbăta de Jos (Brașov), Poșaga (Alba), Izbuc (Bihor) etc.

Așezămintele religioase, depozitarele unor valori artistice și spirituale remarcabile, au intrat de mult timp în sfera atracției turistice: Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor, Agonia, Neamț , Tismana ș.a.

6. Agroturismul. Necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura, creșterea animalelor, activități forestiere, etc.) este foarte evident. Acest tip de turism include cazare, administrare de alimente și băuturi și ale servicii suplimentare oferite de un agricultor sau un țăran.

Aceste activități precum și veniturile ce se obțin presupun o dedicare totală din partea proprietarilor.

Agroturismul este activitatea de primire și ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli individuali sau asociați precum și de familiile lor utilizând propria întreprindere (gospodărie, exploatație) sau una închiriată astfel încât activitatea desfășurată să fie într-un raport de complementaritate cu activitățile aferente cultivării terenului, silviculturii și creșterii animalelor, acestea trebuind sa constituie și în continuare activități principale.

În concluzie, activitatea de agroturism reprezintă o activitate economico-socială complexă desfășurată de producătorul agricol din zona rurală, în cadrul gospodăriei sale în scopul obținerii unor venituri suplimentare necesare lui și familiei sale.

Activitatea desfășurată, care poate să cuprindă cazarea, alimentația, agrementul ș.a. constituie un tot unitar care definește produsul agroturistic. În acest sens este obligatoriu să se asigure o corelație corespunzătoare între calitatea dotărilor, a echipamentului și aspectul general al spațiilor de cazare cu cele pentru alimentație și agrement.

1. Activități turistice cu caracter general rural:

• excursii în împrejurimi

• alpinism, escalade

• "explorări" în locuri sălbatice

• plimbări sau coborâri cu barca

• schi fond

• schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu

• plimbări cu vehicule cu tracțiune animală

• cicloturism

• echitație

• observarea naturii, fotografierea (vegetația, fauna)

• contemplarea peisajelor

• cunoașterea patrimoniului rural

• cunoașterea colectivității

• sărbătorile rurale

• pescuit

• vânătoare

• sporturi care se practică în natură (orientare turistică, gimnastică aerobică, jogging etc.).

2. Activități turistice cu caracter intermediar (urban-rural):

• natație

• schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu

• sporturi care necesită o infrastructură artificială de tip semi-natural (tenis, fotbal, golf etc.)

• activități cu specific gastronomic

• activități bazate pe cunoașterea patrimoniului

• activități cu caracter ecologic

• activități educative

• festivaluri culturale

• activități artizanale

• vizite și excursii turistice

• reuniuni

• activități nautice

• pescuit.

3. Activități turistice cu specific urban sau de stațiune:

• vizitarea orașului

• cumpărături

• băi de soare și înot de mare intensitate

• schi pe piste cu grad mare de dificultate

• vizite la muzeu, grădini botanice, zoologice

• turism industrial

• reuniuni, congrese, conferințe

• spectacole

• sporturi care necesită o infrastructură complexă (săli, arene, piscine etc.).

În majoritatea cazurilor, timpul alocat vacanței este un timp de "ruptură" în care organizarea programului și conținutul acestuia contează cel puțin tot atât de mult ca și calitatea mediului în care se află turistul. De aceea, activitățile propuse turiștilor, explicit sau implicit, joacă un rol determinant în alegerea locului de vacanță și trebuie să ocupe un loc central în elaborarea produselor turistice. Anumite activități sunt facilitate în mod natural de către caracteristicile mediului, altele necesită amenajări și o anumită localizare, uneori, ele rezultă dintr-un efort organizatoric, alteori, provin din inițiativa turistului.

Principalele aspecte ale turismului rural

Obiectivele activității turistice rurale

Complexitatea activității agroturistice este determinată și se răsfrânge și asupra obiectivelor urmărite. Având în vedere importanța acestor obiective nu doar la nivel individual și local, dar și regional, național și chiar internațional, se impune ca organismele publice să se implice în orientarea și impulsionarea acestor activități, acestea putând fi realizate prin promovarea unui set de legi și decizii.

Ca obiective primare prin această formă de turism se urmăresc:

a. îmbunătățirea condițiilor de viață a producătorilor agricoli prin creșterea veniturilor obținute în regiunile dezavantajate sau în apropierea zonelor protejate și a terenurilor caracterizate prin elemente naturale, peisagistice și istorico-culturale deosebite.

b. crearea unor mărci de calitate în agroturism;

c. crearea și consolidarea de noi forme de servicii turistice;

d. protecția mediului, favorizând tehnici de producție agricolă cu impact ambiental redus;

e. valorificarea produselor tipice din agricultură și a gastronomiei tradiționale din regiune;

f. conservarea peisajului agricol și favorizarea resurselor naturale și a bunurilor istorico-culturale;

g. recuperarea patrimoniului edilitar agricol și valorificarea tradițiilor culturale din lumea rurală.

Pe lângă scopurile generale pentru care se desfășoară turismul rural, și anume acelea de a permite efectuarea unor sejururi în natură, îndepărtarea de poluare, trafic etc, activitatea agroturistică are scopul de a obține rezultate economice favorabile pentru operatorii agroturistici (întreprinzători agricoli). Acest lucru este obținut deoarece se ajunge la o utilizare completă a dotărilor din propria întreprindere agricolă (construcții și utilaje) și o mai buna utilizare a produselor obținute în unitate.

Factorii care influențează dezvoltarea turismului rural

Deși este o realitate recentă, turismul rural posedă indicii certe că nu este un fenomen de creștere temporară sau conjuncturală. Pe lângă cauzele de ordin general care acționează asupra fenomenelor de creștere economică, în cazul turismului rural se remarcă acumularea progresivă, pe termen lung, a unor motivații complexe, ireversibile, deseori disimulate, ferite însă de perisabilitatea specifică rețetelor turistice de tip convențional.

Dintre factorii care stimulează afirmarea tot mai susținută a turismului rural se detașează:

• Creșterea nivelului de educație. Perioada postbelică s-a caracterizat printr-o dezvoltare fără precedent a sistemului de învățământ la toate nivelele, dublată mai recent de explozia mijloacelor de comunicare în masă. În acest context se remarcă, pe de-o parte, tendința de modificare a modului de viață în conformitate cu noile "precepte" ale echilibrului dintre fizicul și psihicul uman, iar pe de altă parte, diversificarea și aprofundarea aspirațiilor spirituale și culturale. Astfel, turistul, de regulă citadin, este tot mai mult motivat de perspectiva recreerii în locuri liniștite, puțin aglomerate, care satisfac exigențe de ordin ecologic și care, deseori, se suprapun spațiului rural.

Cel de-al doilea aspect, în cazul țării noastre, capătă o conotație specifică. În perioada comunistă patrimoniul rural a fost apreciat și perceput diferențiat, în conformitate cu diverse obiective sau cauze de natură propagandistică. În plus, în special în cazul generațiilor tinere, s-a cultivat, indirect, un sentiment de dispreț și de superioritate față de mediul rural. Această percepție a fost inoculată prin vehicularea obsesivă a unor teze de politică economică precum necesitatea reducerii ponderii populației rurale, apologia agriculturii intensive, preaslăvirea urbanizării și a modului de viață urban, teoria omogenizării sociale ș.a., ca simboluri ale reușitei unui sistem politic, în condițiile în care celebrele programe de amenajare și sistematizare rurală s-au soldat mai mult cu bulversarea unor comunități și surescitarea mass-mediei internaționale, decât cu îmbunătățirea reală a modului de viață al țăranului.

Mutațiile recente, implicit cele de ordin cultural, sunt virtual deschise spre redescoperirea unui adevăr ce părea odinioară uitat: satul românesc este simbolul perenității neamului, locul de baștină al elitei intelectuale românești și depozitarul unor peisaje naturale variate de o neasemuită frumusețe.

Asistăm, în majoritatea eșaloanelor sociale, la o reînnodare a interesului pentru patrimoniul rural, atitudine înfiripată prin strădania remarcabilă a scriitorilor, istoricilor, geografilor, etnologilor și sociologilor care au activat în perioada interbelică. Zonele rurale sunt adaptate, prin excelență, la interpretarea moștenirilor trecutului, grație vestigiilor culturale și istorice unice prin valoarea lor estetică și conținutul spiritual.

În concluzie, creșterea nivelului de educație generează și amplifică motivațiile de ordin social, cognitiv și estetic. Oaspetele unei așezări rurale tinde să se integreze în colectivitatea care l-a "adoptat" temporar, să-i înțeleagă resorturile funcționale intime și să acționeze, pe cât posibil, în acord cu acestea. Adaptarea în noul climat social îi va permite să exploreze cu eficacitate sporită caracteristicile modului de viață, să înțeleagă mai profund adevăratele semnificații ale tradițiilor, obiceiurilor, artei populare, îndeletnicirilor cotidiene etc. și implicit să se atașeze afectiv de acestea.

• Creșterea duratei timpului afectat pentru recreere. În perioada civilizației pre-industriale, oamenii care atingeau vârsta de 70 de ani, puțin numeroși, consacrau muncii mai mult de 200.000 de ore din cele 600.000 de ore ale existenței lor. În prezent, oamenii civilizației industriale care tind, în general, spre vârsta de 70 de ani, consacră muncii de la 75.000 de ore până la maximum 100.000 de ore. După J. Fourastie, aproape toți oamenii civilizației industriale vor depăși vârsta de 70 de ani și nu vor lucra decât circa 40.000 de ore, adică mai puțin de 10% din durata existenței lor (cele 40.000 de ore corespund cu 33 de ani de muncă efectuați într-un regim de 30 de ore, într-o săptămână de lucru de patru zile, plus 12 săptămâni de concediu plătit). Somnul și odihna vor continua să absoarbă 250.000 de ore, educația va deține o pondera tot mai mare, dar și timpul alocat recreerii (care deja deține o pondere importantă) va crește tot mai mult, depășindu-l pe cel al activității profesionale. Timpul anual alocat recreerii va fi de circa 3500 de ore, din care 1300 de ore zi de zi, 1300 de ore la sfârșit de săptămână și 900 de ore în concedii. Aceste cifre nu au decât o valoare relativă, care oferă totuși un ordin de mărime și arată că timpul cotidian disponibil este deja prezent și că în viitor, turismul de recreere, în proximitatea imediată a domiciliului, va deține o importanță tot mai mare.

• Ameliorarea transporturilor și comunicațiilor. Extinderea rețelei de drumuri modernizate, combinată cu expansiunea automobilismului, reprezintă principalele modalități de penetrare a spațiului rural, chiar dacă adeseori (pe distanțe relativ scurte) starea tehnică precară a drumurilor îngreunează accesibilitatea. Satisfacerea acestei cerințe este prima condiție necesară pentru individualizarea unui flux turistic a cărui intensitate să susțină corespunzător amortizarea investițiilor și acumularea profitului. Fără existența unui flux numeric minim de turiști, nu poate fi depășit pragul de rentabilitate și astfel, chiar și cele mai generoase oferte turistice (în materie de potențial natural, valori de patrimoniu cultural, confort, prețuri etc.) sunt sortite eșecului.

• Creșterea cererii de oferte turistice personalizate în dauna produselor de serie, uniformizate prin oferte standardizate de mare amploare. Această preferință se resimte tot mai viguros în ultimii ani, pe fondul tendinței generale de globalizare; circulația extrem de rapidă a informației, varietatea ei și posibilitățile de accesare rapidă a ofertei au sporit perspectivele de valorificare ale acesteia.

• Creșterea interesului pentru menținerea sănătății înregistrează o creștere spectaculoasă. Chiar dacă în prezent, în țara noastră, modul de obținute a alimentelor este, din fericire, mai puțin artificializat comparativ cu țările puternic industrializate, nu este mai puțin adevărat că factorii de stres generați de precaritatea economică, hipertrofierea, disfuncționalitatea și poluarea marilor orașe, afectează tot mai evident starea de sănătate a populației.

Zonele rurale sunt excelent plasate pentru a oferi satisfacții celor mai diverse și sofisticate opțiuni, de la promenadele pedestre sau cicliste în aer curat, la escalade sau excursii temerare, de la partidele liniștite de pescuit, la satisfacțiile oferite de degustarea băuturilor și mâncărurilor tradiționale.

• Perfecționarea industriei de echipament sportiv și turistic oferă turiștilor o gamă tot mai variată și mai perfecționată de utilități necesare practicării diverselor forme de recreere și le asigură independență și securitate personală sporită în raport cu intemperiile naturii.

• Autenticitatea este o calitate din ce în ce mai solicitată. Provenind, în majoritatea cazurilor, dintr-un mediu saturat de audiovizual, dominat de produse puternic industrializate, cartiere de blocuri anoste, relații colective impersonale etc, turistul apreciază tot mai mult autenticitatea, naturalețea vieții de la țară, căldura sufletească specifică micilor comunități rurale.

• Liniștea și confortul psihic sunt elemente tot mai căutate de numeroși turiști, fapt deloc surprinzător, dat fiind nivelul de stress, specific majorității lucrătorilor. Mecanismele care stau la originea deplasării sunt diverse și adeseori subtile. Survine, frecvent, aspirația voluntară de a părăsi cadrul de viață citadin. Ideea de "evadare" în natură se regăsește aproape unanim între dorințele citadinului de azi, iar materializarea ei se produce adeseori în mediul rural.

• Creșterea numerică a pensionarilor. Reducerea limitei vârstei de pensionare (sesizabilă în numeroase țări), corelată cu creșterea speranței de viață, anticipează creșterea ponderii călătoriilor turistice la această categorie socială, cu atât mai mult cu cât coborârea vârstei de pensionare asigură o "prelungire" a perioadei de activitate fizică normală. Este de asemenea de anticipat că tot mai mulți pensionari vor opta pentru vacanțe în mediul rural, atât din motive de sănătate, cât și din alte motive (buget personal, experiențe inedite ș.a.).

• Afirmarea individualismului de piață. Promovarea sistematică și insistentă a unor anumite produse pentru câștigarea unui segment stabil de consumatori este o practică utilizată în mod curent pentru impunerea diverselor produse (autoturisme, articole de vestimentație, produse alimentare etc.) pe piețele de consum.

În pofida caracterului difuz și a dimensiunilor reduse ale activităților turistice, turismul rural este apt să valorifice această oportunitate care poate fi deosebit de benefică în condițiile în care există motivație și competență pentru popularizarea și vânzarea ofertei, respectiv primirea turiștilor.

• Creșterea interesului organismelor administrative la nivel local și județean. Acest fapt este vizibil în special în ultimii ani, odată cu descentralizarea activității turistice și afirmarea tot mai susținută a autonomiei administrative locale. Implicarea acestora a fost stimulată de "presiunea" în continuă creștere asupra terenurilor cu valențe turistice solicitate în scopul amplasării reședințelor secundare de vacanță.

Responsabilitatea amenajării teritoriale este majoră, având în vedere tendințele de monopolizare exclusivă a spațiului turistic de interes general, de periclitare a calității mediului, de apariție a situaților tensionate în raport cu colectivitățile locale (generate de practicile utilizării abuzive a resurselor locale) etc.

Exigențele turismului rural

În România, confruntată în ultimii ani cu profunde mutații impuse de procesul de tranziție la economia de piață, turismul s-a dovedit sectorul cel mai sensibil la stimulii economico-sociali, fenomen resimțit atât în domeniul cererii cât și în cel al ofertei de produse turistice românești.

Turismul românesc s-a aflat și se află în rezonanță cu întreaga mișcare turistică românească, dar caută să convingă prin plusurile sale, respectiv “Cererea turistică și alegerea destinațiilor turistice au fost puternic influențate de formele de agrement și animație oferite de fiecare zonă în parte, de poziție și accesibilitate, cadrul natural precum și cel socio-economic, etnografia și folclorul local.” (Glăvan, 1993)

Experiența profesorului Vasile Glăvan în valorificarea patrimoniului rural cuprinde în sinteză exigențele turismului rural, respectiv acele elemente – trăsături – care îl diferențiază de turismul tradițional, standard:

consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea pensiunii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural uman și cultural, precum și originalitatea produselor turistice;

este necesar de subliniat caracteristica de ramură a turismului rural în sensul elementelor de plusvaloare pe care o aduce agriculturii zonei, respectiv turismul în mediul rural este o activitate complementară exploatației agricole și nu o alternativă sau o substituție a acesteia;

potențialul turistic trebuie să fie pus în mâna primăriilor și nu a comercianților, aceasta conducând la dezvoltarea satului, și prin aceasta la activarea unei oferte turistice autentice, diferențiate, stimulative în diversitatea sa, atât pentru oaspeți cât și pentru săteni;

turismul rural are o pronunțată latură afectivă – el nu este o ofertă de serie, de consum. Atât timp cât acest element nu va fi uitat sau neglijat, nu există pericolul depășirii limitelor prin distrugerea mediului (“prag ecologic”) sau intruziuni negative în cultura satului sau a zonei;

în acțiunea de dezvoltare și implementare durabilă a turismului rural în țara noastră, trebuie pornit, după părerea noastră, de la fond – tradiție și ambianță, care trebuie păstrate ca un capital de neînlocuit.

satul, mediul rural asupra căruia se acționează (căci acțiunea, transformarea în sens pozitiv sunt inevitabile și aducătoare de progres) trebuie privit ca o entitate psihologică complexă. o entitate caracterizată prin simplitate și ospitalitate, lipsită poate de educație citadină dar, în nici un caz lipsită de cultură, și chiar având în plus intuiție și mult bun-simț. Natura ospitalității oferite în mediul rural îndepărtează “de la sine” o anumită categorie de persoane și o face accesibilă doar celor atrași de calitățile certe ale satului: armonia activității din gospodărie, regăsirea vieții simple și naturale, contactul cu egregorul românesc;

prin practicarea turismului rural se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare ori montane;

nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil;

oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau week-end-uri în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și cu ospitalitate specifică;

este un turism “difuz”, prin specificul ofertei sale diversificate, și de mare diseminare în spațiu. Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte bine în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere “capacitatea de primire” a satului și arealului limitrof, mai ales în condițiile unui turism de sejur în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raporturi cu populația autohtonă);

România este o țarǎ minunatǎ, ce poate oferi vizitatorilor o mare varietate de produse turistice, dar care are de învins în viitorul apropiat o serie de obstacole.

Impactul turismului rural asupra economiei

Turismul este astǎzi considerat de analiști ca unul din cele mai dinamice sectoare economice, cu o evoluție mereu oscilantǎ, fiind definit ca industria cea mai profitabilǎ a sfârșitului de secol XX. John Naisbitt identifica, în celebra lucrare “Megatendințe”, turismul ca industria cu cea mai rapidǎ dezvoltare la începutul mileniului III. 

Crearea și dezvoltarea turismului este consecința mutațiilor social-economice din epoca contemporanǎ. Aceastǎ ramurǎ a economiei stimuleazǎ dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale cum ar fi: industria, agricultura, construcțiile, transporturile, comerțul. Prin aceasta se poate spune cǎ turismul stimuleazǎ activitǎți naționale rentabile ca: hotelǎria, alimentația, suveniruri, artizanat etc. Activitatea turisticǎ este beneficǎ și pentru diversificarea economiei locale acolo unde dezvoltarea agriculturii este insuficientǎ sau neregulatǎ.

Turismul creeazǎ noi locuri de muncǎ în structurile turistice, dar și în sectoarele economice adiacente (agricultura, artizanat, pescuit, comerț) prin dezvoltarea de întreprinderi turistice locale sau de unitǎți de prestǎri servicii conexe. Acestea duc la creșterea veniturilor, ameliorând calitatea vieții locuitorilor. Totodatǎ cresc impozitele și taxele locale permițând dezvoltarea infrastructurii, instalațiilor, echipamentelor și serviciilor în folosul comunitǎții locale – spații verzi, spații recreative, parcuri, dotǎri tehnico-edilitare, alimentare cu apǎ, energie electricǎ, școli, dispensare etc. De toate acestea profitǎ atât populația localǎ cât și turistul.

Prin turism sunt finanțate adesea și activitǎți culturale ca spectacole de teatru, muzicale, festivaluri, reuniuni, expoziții, competiții sportive care antreneazǎ și populația localǎ. Aceasta duce la creșterea nivelului de culturǎ și civilizație al locuitorilor din zona turisticǎ respectivǎ, lǎrgirea orizontului de cunoaștere al acestora, schimb de cunoștințe și experiențe între sat și oraș.

Activitatea agroturisticǎ, datoritǎ complexitǎții ei, contribuie la dezvoltarea în ansamblu a zonelor rurale, iar aceastǎ dezvoltare la rândul ei va determina o creștere a circulației turistice. Agroturismul reprezintǎ o realǎ șansǎ pentru economia localǎ, acesta creând principalele motivații în antrenarea și dezvoltarea unor inițiative, a unor activitǎți tradiționale care au fost neglijate multǎ vreme, a unor meșteșuguri, creații artistice locale pentru satisfacerea turiștilor. Toate aceste activitǎți dinamizeazǎ viața economicǎ localǎ.

Activitatea turisticǎ oferǎ gospodarului posibilitatea de a pune în valoare oferta de cazare, de a valorifica în stare proaspatǎ sau prelucratǎ produsele proprii din gospodǎrie, de a presta servicii. Turismul creeazǎ cererea localǎ de produse alimentare proaspete, produse de micǎ industrie, artizanat; el este amator de trasee, de recreere,

Dupǎ cum se observǎ, agroturismul, componentǎ a turismului rural, are cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viațǎ al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economicǎ a localitǎții rurale și comunitǎții în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activitǎți economice pe principii ecologice (turismul incitǎ la protejarea mediului). De aceea, interesul comunitǎții și autoritǎții locale este acela de a elabora o strategie de organizare și dezvoltare durabilǎ și de promovare a turismului rural, cu precǎdere a agroturismului, la nivel local, cu concursul tuturor agenților economici implicați în desfǎșurarea acestei activitǎți.

Un alt efect pozitiv determinat de activitatea turisticǎ este efectul multiplicator al acestuia. Astfel banii primiți de la vizitatori sunt repartizați în diferitele sectoare ale economiei naționale, pentru achiziționarea de echipamente moderne, achiziționarea de mǎrfuri, plata personalului, provocând de fiecare datǎ noi venituri și realizând investiții de care vor beneficia viitorii vizitatori.

Dezvoltarea turismului în mediul rural din Europa pe exemplul țǎrilor Germania, Franța, Austria, Italia, Irlanda, Finlanda

Practicarea turismului în general, se realizează în mod diferențiat de la o țară la alta și în interiorul fiecărei țări, în funcție de condițiile specifice locale și tradiții, de interesul manifestat de ofertanți și consumatori, de interesul și sprijinul pe care îl acordă statul, de existența și activitatea unor organizații specializate etc.

Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepție) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spațiul rural, practicanți (în calitate de prestatori) ai activităților turistice. Rețeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunității Europene. Aceasta datorită condițiilor de organizare create, a organismelor neguvernamentale naționale și internaționale existente. Sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4 %- Franța, Germania, Austria – scutire de impozit pe activitatea turisticădesfășurată, sprijin logistic, formare de cadre și îndrumare, ș.a.), a U.E. prin intermediul programelor PHARE (primul instrument financiar nerambursabil, conceput de Uniunea Europeană pentru a sprijini Europa Centrală și de Est în evoluția către societatea democrată și economia de piață, este destul de substanțial.

În cele ce urmează încerc sa surprind într-o prezentare succintǎ unele aspecte recente care caracterizează turismul rural din câteva țări europene în care această activitate este mai extinsă, în care s-a creat o tradiție, în care s-au conturat diferite tipuri sau modele ce pot servi ca exemplu pentru cei care doresc să inițieze afaceri în acest domeniu.

◙ Germania

„Vacanțele la fermele țǎrǎnești” au condus, printre altele, la o concluzie a gazdelor (prestatorii de servicii turistice) : „un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altǎ activitate în cursul unui an întreg”.

Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural din aceastǎ țarǎ sunt Schwartzwald și Messen.

În momentul de fațǎ turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spațiul rural german. Sejururile oferite poartǎ parfumul serbǎrilor berii, culoarea Dunǎrii și cǎldura copilǎriei din poveștile fraților Grimm.

Ambianța ruralǎ este agrementatǎ cu multe inițiative de petrecere a clipelor de vacanțǎ și situeazǎ la loc de frunte animația turisticǎ.

◙ Franța

În aceastǎ țarǎ, turismul în spațiul rural are vechi tradiții și realizeazǎ cote maxime de diversificare, organizare și promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice și sunt controlate, omologate și rezervate prin Federația Naționalǎ „Gîtes Ruraux”, ce cuprinde circa 37000 de așezǎminte.

Dintre zonele care situeazǎ aceastǎ activitate pe o poziție importantǎ, amintim: Haute-Savoie, Herault, Saone și Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin – pe de o parte – precum și regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

Turismul rural, sau chiar turismul francez în general atrage, pe lângǎ localnici, mulți turiști din toate colțurile lumii.

◙ Austria

Și în aceastǎ țarǎ turismul rural reprezintǎ o activitate care a confirmat,a dezvoltat noi preocupǎri – devenite în timp prefesii – care au contribuit la evoluția așezǎrilor sǎtești. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea țǎrǎneascǎ (case tǎrǎnești cu camere de închiriat) și turismul în hanuri. Analizând statistic realizǎrile domeniului se remarcǎ poziția de fanion a regiunii Tirolului.

Creșterea realizatǎ în turism s-a bazat pe: creșterea economicǎ a întregii regiuni, creșterea populației, creșterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor și a infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicație, a sporturilor de iarnǎ și nu în ultimul rând a urbanizǎrii.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac, vom constata cǎ el se caracterizeazǎ prin: imensul efort investițional pentru echipare, preponderent a unitǎților de mici dimensiuni și caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunǎtǎțit continuu (salon, bar, salon TV, salǎ de jocuri, saunǎ, piscinǎ etc.).

◙ Italia

Turismul rural cunoaște ca formǎ de manifestare „vacanțele verzi” și are ca principalǎ componentǎ agroturismul.

Pe lângǎ descoperirea diversitǎții tradițiilor culturale ș a peisajelor, turismul italian atrage prin: tradițiile culinare ale bucǎtǎriei italiene; renumitele vinuri; dansurile și cântecele folclorului și muzicii culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia și legenda fiecǎrei așezǎri în parte.

Renumite sunt regiunile Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria, Toscana’ Lazio, Abruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia și nu în ultimul rând Alto Adige.

Italienii sunt receptori de fluxuri turistice și în același timp sunt unii dintre cei mai mari emițǎtori din cadrul mișcǎrii turistice rurale.

◙ Irlanda – are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferǎ în mod tradițional formula „bed & breakfast”, dar la cerere și demipensiune sau chiar pensiune completǎ. Numǎrul oaspeților într-un astfel de așezǎmânt variazǎ între 6 și 10 persoane.Echipamentele posedǎ în mod frecvent cai (pentru echitație), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. La munte existǎ posibilitǎți pentru drumeții sau escaladǎ, iar în zonele litorale sunt numeroase plaje cu nisip și se poate înota.

Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litoralul vestic și partea centralǎ între Galway și Dublin. Regiunile care se constituie în zone tradiționale sunt: Ballyhourra Country ( în apropiere de Shannon), Joyce Country, Inishowen, Unabhan, și Carlow Country.

◙ Finlanda – țara „facutǎ” parcǎ în întregime din apǎ, aer și arbori.Cele mai bine de 188.000 de lacuri și peste 65% suprafețe acoperite cu pǎduri realizeazǎ aici paradisul amatorilor de naturǎ și aer pur, proaspǎt dar mai rǎcoros.

Echipamentele turistice par a veni din lumea poveștilor,aceste mici cabane sau „castele” din lemn se gǎsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor și în jumǎtatea sudicǎ a țǎrii. Sunt omologate peste 5.000 de așezǎminte cu un numǎr de peste 10.000 de paturi.

Turiștii pot locui singuri în ferme sau gospodǎrii țǎrǎnești. De asemenea, în vacanța lor pot participa la viața așezǎrilor rurale, pot munci în cadrul gospodǎriilor sau pot practica sportul și schiul.

CAP. II

TURISMUL RURAL ÎN ROMANIA

  În principiu, turismul rural include toate activitǎțile care se desfașoarǎ în acest mediu. El este reprezentat de așezǎrile rurale situate într-un mediu nepoluat, semnificative prin valorile etnofolclorice și culturale, pǎstrǎtoare de tradiții sǎtești sau cu un bogat trecut istoric, care, în afara funcțiilor administrative, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și gǎzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur.

         Turismul rural este expresia orientǎrii unei pǎrți însemnate din turiștii contemporani cǎtre naturǎ ca urmare a implicațiilor civilizației post industriale. Astǎzi natura devine pretext de reflecție, pentru descoperire, pentru educație, dar și pentru tratament, performanțe sportive, și implicit pentru o viațǎ nouǎ.

         Datoritǎ resurselor sale naturale și antropice deosebit de bogate, diversificate și echilibrat repartizate în teritoriu, România prezintǎ o mare disponibilitate pentru turismul rural. Prin tot ce posedǎ (munți, dealuri împǎdurite și întinse câmpii, litoralul Mǎrii Negre, Delta Dunǎrii, numeroase monumente istorice și culturale de vocație universalǎ, artizanatul și ospitalitatea specificǎ etc.), țara noastrǎ poate satisface gusturile și preferințele chiar și celor mai exigenți turiști români și strǎini.

Varietatea și valoarea peisagisticǎ a cadrului natural, diversitatea și dispersia în teritoriu și cu precǎdere în spațiul rural a patrimoniului cultural – istoric, asigurǎ acestei forme de turism condiții de desfǎșurare în peste 60 % din cuprinsul țǎrii, ceea ce reprezintǎ un mare avantaj fațǎ de alte țǎri.

2.1. Scurt istoric al evoluției turismului rural românesc și principalele prioritǎți

2.1.1. Turismul rural – de la începuturi pânǎ în prezent

La început de neînțeles, apoi greu acceptat datorită lipsei sale de prestigiu, turismul rural s-a impus încet dar consecvent, în special pe piețele turistice din țările dezvoltate economic, țări puternic industrializate si cu grad de urbanizare ridicat. Turismul în spațiul rural este din ce în ce mai apreciat de oamenii ce trăiesc și muncesc în condiții tot mai stresante. Nefiind decretat drept un produs ce eradichează stresul, turismul rural reprezintă totuși o posibilitate de reîntorcere la naturǎ, la tot ceea ce este pur, nealterat și curat.

După anii ’60, omenirea a început sa fie tot mai preocupată de destinația vacanțelor sale, turismul devenind una din cele mai importante activități economice din lume. Simultan cu manifestarea primelor tendințe de petrecere a vacanțelor în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulți turiști și-au manifestat dorința de a petrece clipe de relaxare în mediul rural. Prezentarea sintetică a obiectivelor acestor turiști ar arăta astfel:

• Satisfacerea curiozității și dorința petrecerii vacanțelor în cu totul alte condiții de viațǎ și civilizație decât cele obișnuite;

• Manifestarea interesului pentru noi destinații;
• Fragmentarea timpului alocat vacanțelor în 3-4 minivacanțe;
• Turism cultural și de cunoaștere;
• Alegerea țărilor învecinate ca destinații de vacanță;

Urmare a acestor tendințe, s-au conturat o serie de avantaje pentru zonele rurale:
• Valorificarea bogatului potențial turistic rural;
• Efectuarea de investiții în capacitǎți noi de cazare, alimentație publicǎ și agrement;
• Decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;
• Îmbunătățirea nivelului de trai pentru zonele utilizate ca bază materială a turismului;
• Stabilirea populației rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice;
• Înviorarea tradițiilor populare, dorința de perpetuare a unor meșteșuguri tradiționale.

În România, turismul rural se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător și mai ales neorganizat. Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turiști aflați pe litoralul românesc al Mării Negre. Se pare că a fost un început promițător, deoarece în anul 1972 Ministerul Turismului procedeazǎ la identificarea și selectarea unor localități rurale reprezentative pentru satele românești, ce urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern și internațional circa 118 localități rurale. Însa în anul imediat următor, s-a interzis cazarea turiștilor străini în locuințe particulare, satele turistice devenind nefuncționale pentru turismul internațional. Dat fiind faptul că o serie de localități au fost incluse în programele cu caracter cultural și folcloric ale Oficiul Național de Turism “Carpați “ București și contractate pe piețele externe, se realizează o derogare pentru un număr de 5 localități rurale.

Scurta perioadǎ de oficializare a turismului rural nu a fǎcut posibilǎ organizarea activitǎții de turism și nici amenajarea corespunzǎtoare a satelor turistice.

Deși după 1989, interesul pentru acest tip de turism a renăscut, patrimoniul turistic rural este insuficient valorificat, produsul turistic fiind în curs de cristalizare. Marea parte a ofertei turistice rurale este reprezentată de gospodării ce oferă prestații turistice primare. Astfel, sfera activităților turistice prestate în mediul rural românesc trebuie lărgită de la simpla oferire de cazare la:

• Etalare a produselor gastronomice populare;
• Agrement și animațiespecifică zonelor sătești;
• Transport cu mijloace tradiționale;
• Pelerinaje către locașuri de cultconsacrate;
• Vizitarea atelierelor meșteșugărești.

Toate cele prezentate pot și este necesar să constituie componentele produsului turistic rural românesc, cunoscut fiind faptul că produsul turistic în general reprezintă “un amalgam de elemente tangibile și intangibile, concentrate într-o activitate specifică și cu o destinație specifică”.
Pentru turism calitatea produsului este deosebit de importantă, cunoscut fiind faptul că introducerea în circuitul turistic a unor structuri care prestează servicii de proastă calitate poate compromite pe termen lung un produs sau o destinație. Practica demonstrează că o dată un produs turistic compromis, refacerea acestuia implică eforturi materiale și umane mari pentru o perioadă mai lungă de timp. Un turism rural de calitate presupune servicii și prestații de calitate. Se subînțelege că turismul rural trebuie să dispună de căi de acces și mijloace de comunicație moderne, o dotare sanitară modernă, de condiții de confort atât pentru cazare cât și pentru alimentația publică.

2.1.2. Prioritǎțile turismului rural românesc

România are mari posibilități de dezvoltare a turismului în spațiul rural, iar practicarea acestuia este necesară în etapa actuală. Veniturile realizate din aceastǎ activitate – urmare a cointeresării sătenilor pentru practicarea turismului prin închirierea de locuințe și comercializarea produselor naturale sau antrenarea turiștilor la activități agricole ori casnice, pot contribui substanțial la ridicarea nivelului de trai și civilizație, la fixarea tineretului în localitățile rurale.

Configurația geografică a țării noastre oferă condiții ideale atât pentru turismul propriu-zis, în perioada actuală, cât și pentru practicarea sporturilor de iarnă, constituind o reală rezervă ca potențial valorificat încă la scară redusă, cu atât mai importantă cu cât reprezintă o posibilă sursă de venituri valutare, care, bine influențată și gospodărită, poate fi pusă în valoare în termen relativ scurt și cu investiții minime.

La baza optimismului – realist în mare măsură, privind lansarea rapidă a turismului rural românesc, stă analiza complexă a multiplelor avantaje ale României în comparație cu alte țări vecine, unele concurente, iar altele chiar mai dezvoltate din punct de vedere turistic.

Luând în calcul și faptul că industria turismului are un impact mai mare decât orice altă industrie, considerăm că este necesar a realiza o analiză succintă pentru o bună determinare a priorităților dezvoltării turismului rural în țara noastră. Datele statistice consemnau din acest punct de vedere existența, la jumătatea anului 2011:

780 pensiuni – 437 turistice

343 agroturistice

8.506 locuri

5.946 în pensiunile turistice,

2.560 în pensiunile agroturistice

Numărul celor care practicǎ activități de turism rural este totuși mai mare, o bună parte dintre echipamente nefiind omologate, clasificate sau desfășurând activitate în mod nelegal.

2.2. Influența crizei economice asupra turismului românesc în general și a turismului rural în particular

În contextul economiei globalizate de astăzi, s-a impus clarificarea conceptului de criză economică mondială, prezentarea evoluției acesteia și implicațiile sale asupra turismului. Criza economică financiară mondială a determinat o contracție a tuturor activităților economice și, evident, s-a reflectat și în turism.

În contextul crizei economice actuale, Organizația Mondială a Turismului a elaborat un program de relansare economică, ce cuprinde un ansamblu de linii directoare pentru ca industria turistică să iasă din criză.

În urma analizelor efectuate, s-a constatat că Europa este liderul incontestabil în circulația turistică mondială atât în cazul indicatorului sosiri de turiști, cât și la încasările din turismul internațional, evidențiindu-se astfel nivelul ridicat de dezvoltare al activității turistice care se desfășoară pe „bătrânul continent” .

Criza economică și financiară, care din 2008 afectează toate economiile, a avut efecte semnificative asupra cererii de servicii turistice. Recent, întreruperea traficului aerian în cursul lunilor aprilieși mai 2010, din cauza norilor de cenușă vulcanică, a afectat substanțial călătoriile în Europa și a creat mari prejudicii companiilor aeriene, agențiilor de voiaj și operatorilor turistici, precum și turiștilor. Acest context dificil pentru industria turismului a subliniat o serie de provocări cărora trebuie să le facă față sectorul turismului european. Pentru a răspunde la aceste provocări, este vital ca toți actorii din sectorul turismului să-și unească eforturile și să lucreze într-un cadru politic consolidat, care să ia în considerare noile prioritǎți ale UE exprimate în strategia sa „Europa 2020”. Europa trebuie să rămână prima destinație din lume, capabilă să își pună în valoare bogǎția și diversitatea teritoriilor care o alcătuiesc.

Activitatea turistică din Europa a înregistrat în 2009 o scădere de aproximativ 5,6%. Chiar dacă au continuat să efectueze călătorii, europenii și-au adaptat comportamentele la împrejurări, în special prin alegerea destinațiilor mai apropiate, prin reducerea duratei sejurului sau a cheltuielilor din timpul sejurului.

Această cifră globală ascunde disparități accentuate: anumite regiuni, în special din estul și nordul Europei, au fost mult mai afectate și s-au confruntat cu o scădere drastică, de până la 8%, a numărului de turiști. Această criză este durabilă, iar perspectivele de creștere a activității turistice sunt încă reduse.

Deși estimările OMT prevăd o creștere a numărului de sosiri de turiști internaționali, se pare că relansarea va fi mai lentă în Europa în comparație cu alte regiuni ale lumii, cum ar fi Asia.

Criza economicǎ în turismul românesc

Sfârșitul lui 2009 și începutul lui 2010 a fost un sezon (Crăciun, Revelion, Valetine’s day) dezastruos pentru mulți dintre agenții de prestări servicii turistice. Dupǎ o simplă cǎutare pe Google observăm tot mai multe pensiuni și hoteluri scoase la vânzare, business-uri care nu pot face față crizei din anumite puncte de vedere.

Foarte mulți proprietari de pensiuni și hoteluri au avut de suferit din mai multe motive: lipsa marketing-ului, oferte exagerate, pensiuni construite fară consultanță, lipsa de facilități din cadrul pensiunii/hotelului etc. Cei care au investit bine, și au construit pensiuni în locuri unice oferind și alte facilități în afara cazării, au simțit criza mai puțin. În aceeași categorie se înscriu și cei care au avut un marketing de succes, și au avut în portofoliu oferte de nerefuzat, aceștia au fost și cei care au fǎcut profit în perioada de crizǎ.

Criza în turismul românesc a avut și are și o parte bunǎ, și vorbim aici de acei proprietari de pensiuni care nu știau cum să-și trateze clienții, care de multe ori erau turiști din strǎinătate și care plecau cu un gust amar privind România. Acești proprietari de pensiuni au ieșit de pe piață, în această perioadă de criză.

În 2010, în turism, au câștigat acei agenți de turism care au știut cum să-și atragă clienții și cum să se comporte cu ei, ce facilități vor oferi în plus față de cele normale, ce fel de pachete de vacanță vor avea în portofoliu, și cât de bine vor ști să gestioneze cu grijă business-ul.

Turismul în Romania se va relansa la adevărata lui valoare în momentul în care și băncile vor începe creditarea, statul român se va ocupa mai mult de starea drumurilor, iar proprietarii de pensiuni vor începe să-și trateze clienții ca atare.

Cât au scǎzut veniturile?

Veniturile industriei turistice din România s-au redus cu 16% în ultimii patru ani, pânǎ la 1,5 miliarde euro în 2011, în principal din cauza scǎderii numǎrului de turiști strǎini și a cheltuielilor acestora, piața localǎ fiind una dintre cele mai afectate de criza din regiune.

Cheltuielile turiștilor strǎini au scǎzut de la peste 750 de milioane euro în 2008 la mai puțin de 600 milioane euro în 2011, potrivit unui studiu realizat de PwC Romania. Turiștii autohtoni și-au redus cheltuielile, în aceastǎ perioadǎ, de la 1,01 miliarde euro la 900 milioane euro. În ultimii patru ani, rata medie anualǎ de creștere a industriei turistice locale a fost negativǎ, respectiv -5,7%. Studiul aratǎ cǎ industria turisticǎ din România a contribuit cu 1,4% la PIB, dar, dacǎ se adaugǎ și contribuțiile indirecte și cele induse, turismul aduce aproape 6 miliarde de euro la PIB-ul României. Sectorul turistic românesc are însǎ o contribuție redusǎ la PIB în comparație cu alte țǎri din regiune, în condițiile în care în Bulgaria reprezintǎ 3,6% din PIB, în Ungaria 4%, iar în Republica Cehǎ 2,8%.

Criza economicǎ – oportunitate pentru turismul rural

Potrivit Ministerului Dezvoltǎrii Regionale și Turismului (MDRT), în ultimul an, turismul rural s-a situat pe primul loc din punctul de vedere al evoluției circulației turistice. Astfel, sosirile de turiști în pensiunile agroturistice a crescut în anul 2011 față de anul anterior cu aproape 29,8%, iar înnoptările cu 28,4%. Cea mai semnificativă creștere (+35,8% în 2011 față de 2010) se remarcă în rândul turiștilor străini cazați în pensiunile agroturistice.

Conform proverbului „Tot răul spre bine” s-ar putea ca această criză să creeze noi oportunități. Așa cum spune și Klaus Ehrlich, Președintele EuroGîtes, „turismul și vacanțele sunt o parte din stilul de viață al cetățenilor europeni – aceștia își pot reduce cheltuielile cotidiene atunci când le scad veniturile, dar vor continua să călătorească, numai că vor face acest lucru cu un buget mai mic”.

Experții EuroGîtes consideră că totul se poate transforma în ceva benefic pentru turismul rural european oferind resurse și produse diferite, în funcție de preferințele fiecăruia: natură, sănătate, experiență autentică, activități.

Mǎsuri anticrizǎ în domeniul turismului

Pentru ieșirea din criza economicǎ cu care se confruntǎ în prezent turismul sau mǎcar o atenuare a ei, propun câteva mǎsuri:

– reducerea prețurilor de cazare;

– oferirea de pachete turistice promoționale;

– promovarea mai puternicǎ a serviciilor turistice;

-îmbunătățirea calității programelor de formare profesională a personalului pentru sectorul turism, hoteluri și restaurante;

– îmbunătățirea calității serviciilor turistice din România;

– organizarea de parteneriate internaționale, cu rol în creșterea vizibilității destinațiilor turistice din România;

– restructurarea sistemului informațional în domeniul turismului;

– acțiuni de dezvoltare durabilă a turismului;

-servicii de consultanță, pentru perfecționarea cadrului legal și instituțional, în conformitate cu bunele practici la nivelul Uniunii Europene;

– derularea de programe de investiții în parteneriat public-privat, între Ministerul Turismului și autoritățile publice locale la nivel de județ sau unitate administrativ teritorială;

 – realizarea de studii de specialitate (de prefezabilitate și fezabilitate, proiecte tehnice de execuție etc.) și alocarea de fonduri pentru investiții în infrastructura turismului, în parteneriat cu autoritățile publice locale.

2.3. Potențialul turistic al României

Potențialul turistic reprezintǎ "ansamblul de elemente naturale, economice și cultural-istorice de interes turistic, care conferǎ unui teritoriu dat o anumitǎ funcționalitate turisticǎ și care constituie premize pentru dezvoltarea activitǎții de turism". Ținând cont de implicarea umanǎ la crearea acestor resurse, potențialul turistic poate fi: potențial turistic natural și potențial turistic antropic.

România este înzestrată cu un potențial turistic deosebit de variat, diversificat și concentrat, caracterizat prin:

• existența unor forme de relief accesibile și armonios îmbinate pe întreg teritoriu;

• o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului;

• potențial faunistic și floristic bogat, cu specii și ecosisteme unicate în Europa;

• factori naturali recomandați într-o cură balneară complexă;

• patrimoniul cultural-istoric și arhitectural apreciat pe plan internațional cu care România se poate încadra în rândul destinațiilor turistice atractive din Europa și din lume.

2.3.1. Potențialul turistic natural

Schema 1.1. Potențalul turistic natural

Sursa: Ilie Nițǎ, Constantin Nițǎ, 2008, Piața turisticǎ a României – Realitǎți, Mecanisme, Tendințe, Ed. Economicǎ, București, p. 62

Potențialul turistic natural mai este cunoscut și sub numele de ofertǎ turisticǎ primarǎ și este alcǎtuit din totalitatea resurselor naturale valorificabile în scopul practicǎrii activitǎții de turism (relief, climǎ, resurse de apǎ, faunǎ și vegetație, rezervații naturale).

Așa cum am arǎtat, potențialul turistic natural cuprinde elementele cadrului natural care au influențǎ asupra activitǎții turistice, determinând formele particulare de manifestare a turismului.

Relieful, prin tipurile sale, glaciar, carstic, vulcanic etc., prin treptele și altitudinile sale, prin peisajul geomorfologic, formele sale bizare, fenomenele geologice, monumentele naturii se constituie ca atracție turisticǎ de sine stǎtǎtoare, stimulând drumeția, alpinismul sau odihna și recreerea ca modalitǎți de petrecere a vacanței.

Carpații românești dețin aproximativ 36% din suprafața totalǎ a țǎrii și se impun ca o importantǎ zonǎ turisticǎ, priviți chiar în context european. Existǎ unele particularitǎți care individualizeazǎ zona montanǎ și anume se compune din munți ușor accesibili ( doar 8,5 % din zona montanǎ depǎșește 1.500m altitudine), dispune de o rețea densǎ de popasuri și trecǎtori care au favorizat constituirea de drumuri modeernizate sau forestiere. La poalele sau pe culmile unor masive montane s-au constituit stațiuni montane sau cabane de interes național sau internațional. Domeniul schiabil este în general lipsit de avalanșe de zǎpadǎ și ferit de viscole. Fizionamia și expunerea reliefului, ca și condițiile meteorologice sunt factori favorizanți pentru sporturile de iarnǎ.

Munții Carpați, pretutindeni accesibili, oferǎ condiții favorabile pentru o valorificare complexǎ prin turism, atât prin formele ei de bazǎ, odihnǎ și tratament, cǎt și prin forme specifice, sportuei de iarnǎ, drumeție, alpinism, speoturism, cunoaștere, vânǎtoare, pescuit etc. Potențialul speologic al zonei montane este deosebit de bogat, cuprinzând peste 1.900 de peșteri (locul 3 în Europa), unele de o exepționalǎ valoare științificǎ sau esteticǎ cu statut de monument al naturii sau de rezervație (de exemplu, peșterile: Topolnița, Cetǎțile Ponorului, Ghețarul de la Scǎrișoara, Peștera Urșilor, Șura Mare, Cloșan și multe altele).

Zona carpaticǎ a României prezintǎ un domeniu schiabil imprtant care se desfǎșoarǎ pe o altitudine de circa 1.200-1.400m (de la 800m la 2.200m). Astfel, cele mai întinse și mai importante domenii schiabile se localizeazǎ între 1.500-1.800m altitudine (de exemplu, în Munții Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Postăvaru, Retezat, Rodnei etc.), dar în unele zone din Făgăraș, Rodna și Retezat sau în stațiunile montane Scărișoara și Stâna de Vale, situate numai la 1200 – 1400 m înălțime, dar în calea unor mase de aer ocenic, sciul se practicǎ peste 4 luni pe an. Sunt cunoscute peste 1000 de trasee cu grade diferite de dificultate pentru alpinismul de iarnǎ și de varǎ localizate cu precǎdere în masivele în care predominǎ formele glaciare sau abrupturile calcaroase cum sunt: Bucegi, Piatra Craiului, Apuseni, Cheile Bicazului, Munții Cernei, Fǎgǎraș etc.

Oglinzile de apǎ naturale sau artificiale se constituie într-un veritabil potențial turistic, remarcabile fiind lacurile de munte glaciare (Bucura și Zănoaga în Retezat, Capra și Bâlea-Lac în Făgăraș, Gâlcescu și Roșiile – în Parâng, Lala și Buhăiescu – în Rodna etc.), vulcanice (Lacul Sf. Ana – în Harghita) sau baraj natural (Lacul Roșu – pe Bicaz), ultimele 2 unicate în țarǎ.

Arealul dealurilor și podișurilor se caracterizeazǎ prin dominația lacurilor cu apǎ sǎratǎ utilizatǎ balnear în stațiunile care au apǎrut în apropiere (Sovata, Ocna Sibiu, Slǎnic Prahova), unele acumulǎri de apǎ (iazurile) din Câmpia Transilvaniei sau a Moldovei, importante pentru pescuitul sportiv. Lacurile de câmpie numeroase și în parte amenajate de om, au importante valențe turistice:

-balneare: Amara, Balta Albǎ, Lacul Sǎrat;

-pescuit și agrement sportiv: Snagov, Cǎldǎrușani,Mostiștea, Gǎlǎțui;

-odihnǎ și recreere: Strǎulești, Bǎneasa, Herǎstrǎu, Floreasca, Tei.

Nu mai puțin atractive pentru turism sunt lacurile de litoral, unele cu apǎ dulce ( Tașaul, Neptun, Jupiter), altele cu apǎ saratǎ sau acumulǎrile de interes hidroenergetic (Vidraru, Izvorul Muntelui, Bicaz, Vidra, Porțile de Fier, Vǎliug).

Litoralul românesc al Mǎrii Negre reprezintǎ de asemenea un potențial turistic deosebit prin plaja naturalǎ cu o orientare care permite expunerea la soare în tot cursul zilei, caracteristicǎ ce o deosebește de multe alte plaje din Europa prin nisipul cuarțos și calcaros de o puritate ridicatǎ și o granulație peste medie, prin lipsa mareelor, prin salinitatea redusǎ a apei care favorizeazǎ practicarea sporturilor nautice, prin gradul redus de poluare.

Dunǎrea și Delta Dunǎrii sunt elemente de primǎ importanțǎ în turismul românesc datoritǎ aspectelor peisagistice și a domeniului piscicol de o bogǎție și varietate deosebitǎ, și nu în ultimul rând, prin multitudinea de bǎlți și lacuri care le însoțesc: Bǎlțile din Lunca Dunǎrii (Bistreț, Suhaia, Brateș) și Lacurile din Delta Dunǎrii (Complexul Razim-Sinoe, Portuna, Lumina, Dranov și altele)

Clima, prin temperaturile înregistrate, prin regimul precipitațiilor, prin durata perioadei de strǎlucire a soarelui, prin caracteristici (tonifiantǎ, sedativǎ, stimulatoare), oferǎ condițiile desfǎșurǎrii turismului de iarnǎ, climatic, de curǎ helio-marinǎ etc.Unii indici bioclimatici (de confort termic, de stres climatic, cutanat și pulmonar evidențiazǎ faptul cǎ regiunile cu altitudini mijlocii (dealurile și munții sub 1.000m), au un climat mai puțin solicitant decât litoralul, zona Bǎrǎganului sau a munților înalți care suprasolicitǎ organismul.

Vegetația, prin bogǎția și varietatea speciilor și prezența unei flore specifice, a unor monumente ale naturii, genereazǎ forme specifice de turism: turism științfic, de vizitare a parcurilor și rezervațiilor sau completeazǎ celelalte resurse, sporindu-le valoarea peisagisticǎ și esteticǎ. Sunt intrate deja în circuitul turistic Fǎgetele Seculare din Semenic, Codrii de la Slǎtioara și din Giumalǎu, Pǎdurile Cornuleasa, Frasinul din Câmpia Românǎ, dar și zonele de vegetație submediteranianǎ din Defileul Dunǎrii, Munții Banatului etc.

Fauna, prin valoarea sa cinegeticǎ și piscicolǎ, dar și cea esteticǎ și științficǎ, contribuie la dezvoltarea turismului, fǎcând posibilǎ stimularea turismului de vânǎtoare ( pe zone, animalele cele mai cǎutate sunt ursul, mistrețul cerbul, cǎprioara, cocoșul de munte și altele în masivele Cǎlimani, Harghita, Rodna, Maramureș,Ceahlǎu, tarcǎu, Godeanu, Țarcu etc., cǎpriorul și mistrețul în pǎdurile de deal și câmpie, diverse specii de pǎsǎri în Bǎlțile și Delta Dunǎrii).

Fauna acvaticǎ și cea ihtiologicǎ (pǎstrǎvul și lisanul în lacurile de deal și de munte; cleanul, bibanul și carasul în lacurile de adealuri și de câmpie; somnul, șalǎul și sturionii ca nisetrul, cega, pǎstruga în zona Dunǎrii și Deltei Dunǎrii) întregesc celelalte elemente de potențial.

Fondul de factori naturali de curǎ ai României, de o recunoscutǎ valoare naționalǎ și internaționalǎ este alcǎtuit din mofetǎrii, complexul de factori terapeutici ai litoralului (elemente clasice de talazoterapie, nǎmoluri sapropelice și de turbǎ, ghiolurile, apele mezotermale), apele minerale și termominerale, lacurile terapeutice, nǎmolurile terapeutice, salinele etc.

În România, 35 de orașe și 103 de așezǎri rurale sunt considerate stațiuni balneare situate în cele mai importante zone naturale ale țǎrii, respectiv arcul carpatic și litoralul Mǎrii Negre și în zonele de câmpie, de deal și subcarpatice, majoritatea fiind de imprtanțǎ localǎ. Zona Carpaților Orientali dispune de o bogǎție aparte de ape minerale, fiind zona unde au apǎrut și primele stațiuni balneare. Se estimeazǎ cǎ în aceastǎ zonǎ se gǎsesc circa 1.000 de ivoare minerale cu o compoziție chimicǎ variatǎ, unde s-au dezvoltat stațiuni balneare, cum sunt Vatra-Dornei, unde specifici sunt factori ca apele minerale carbogazoase, feruginoase, dicarbonate, clorurate, sodice, aerul ozonat, climatul submontan stimulator, nǎmolul de turbǎ cunoscut pentru efectul stimulator asupra organismului etc.; Sângeorz-Bǎi; Borșa; Durǎu; Stațiunile din trecǎtoarea Bilbor-Ciuc(zona cea mai importantǎ din punct de vedere balneo-climateric din Carpații Orientali, unde specifice sunt apele minerale carbonate); Borsec; Tușnad; Covasna; Lacul-Roșu; Slǎnic Moldova, consideratǎ „perla Moldovei”; Sovata în Depresiunea Brașovului,; Cǎlimǎnești-Cǎciulata; Bǎile Olǎnești; Bǎile Govora; Bǎile Herculane; stațiunile balneare din Carpații Occidentali, între care amintimGeoagiu-Bǎi, Moneasa, Stâna de Vale sau cele din zona Subcarpaților sau din zona de deal și câmpie, cum sunt Bǎile Felix ș Bǎile 1 Mai, Lacul Sǎrat, Amara.Prin stațiunile balneare și de curǎ, țara noastr poate sǎ-și asigure toate tipurile de asistențǎ balneo-medicalǎ, adicǎ profilacticǎ, curativǎ și de recuperare medicalǎ.

2.3.2. Potențialul turistic antropic

Schema 1.2. Potențialul turistic antropic

Sursa: Ilie Nițǎ, Constantin Nițǎ, 2008, Piața turisticǎ a României – Realitǎți, Mecanisme, Tendințe, Ed. Economicǎ, București, p. 63

Potențialul turistic antropic mai este cunoscut și sub numele de ofertǎ turisticǎ secundarǎ și cuprinde totalitatea resurselor create de om și valorificabile din punct de vedere turistic.

De-a lungul timpului, omului a creat, a construit o serie de edificii, a căror valoare istorică și estetică a crescut, ajungând în ipostaza de potențial turistic, care în perioada actuală se asistă la o creștere numerică a acestuia.

Componentele antropice au o serie de însușiri care dau caracterul de atractivitate, acestea sunt:

unicitatea – este caracteristica acelui produs turistic care datorită menținerii în timp a ajuns un unicat;

dimensiunea – unele obiective antropice impresionează prin mărimea lor (ex: Casa Poporului) sau pot avea dimensiuni foarte mici (ex: cărți, obiecte de artă etc.)

ineditul – este dat fie de materialul din care este fabricat sau construit obiectivul, culoarea specifică (ex: albastru de Voroneț), amplasarea obiectivelor, de arhitectura specifică etc.;

vechimea, este însușirea care trezește interes pentru turiști, prin prezența unor obiective cu rezonanță istorică, sau a unor podoabe foarte vechi etc.);

funcția pe care o îndeplinesc poate deveni o sursă de interes turistic.

Analizând spațiul rural românesc, vom constata că acesta este păstrătorul si conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente istorice, de arhitectură sau de artă, vestigii istorice, ca și a unui veritabil patrimoniu etnofolcloric de o valoare și o puritate neasemuită.

Considerăm necesar a nominaliza – în prezentarea acestei oferte potențiale secundare, ce formează și perpetuează imaginea spațiului rural românesc – cele mai reprezentative componente cultural-istorice.

Vestigii arheologice legate de geneza poporului român și continuitatea sa în spațiul carpato-danubiano-pontic: cetăți dacice (Costești, Blidaru, Grădiștea Muncelului), cetăți grecești (Histria, Enisala, Callatis, Tomis), castre romane (Hațeg, Sarmizegetusa), cetăți medievale (Târgu Neamț, Poenari, Suceava, Târgoviște, Sighișoara, Alba Iulia, Oradea, Timișoara etc.).

Monumente istorice de arhitectură și de artă: bisericile pictate din Nordul Moldovei (Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humor etc.), Moldova de Mijloc (Neamț, Agapia, Secu, Sihăstria), bisericile de lemn maramureșene (Ieud, Rozavlea, Bogdan Vodă), cetățile țărănești și bisericile fortificate din Transilvania (Hărman, Cisnădie, Daia, Prejmar), monumentele stilului brâncovenesc (Mogoșoaia, Hurezi, Polovragi), cetățile medievale (Făgăraș, Bran, Hărman, Sighișoara, Rupea etc.).

Muzee, colecții, case memoriale: Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Artă Populară “Mina Minovici”, Muzeul Satului București, Muzeul Tehnicii Populare Dumbrava Sibiului, Complexul Muzeal Golești, Muzeul Etnografic în aer liber Bujoreni (Vâlcea), Muzeul de Etnografie și Artă Populară Dealul Florilor (Maramureș – Negrești-Oaș) etc. Enumerarea a prezentat doar câteva dintre muzeele cele mai bine conturate, majoritatea incluse în rândul obiectivelor turistice de interes internațional. În afara acestora, în zonele rurale practicante ale turismului rural au apărut în ultimii ani mici muzee de interes local, regional sau național.

Mărturii ale culturii și civilizației populare (elemente de etnografie și folclor), din rândul cărora amintim: tehnica populară si arhitectura tradițională, creația artistică populară (port popular, folclor: muzical, literar si coregrafic, meșteșuguri, ceramică, artizanat); manifestări populare tradiționale (târguri, festivaluri, iarmaroace, concursuri). Aceste elemente le vom regăsi în principalele zone etnografice ale țării: Moldova, Oaș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de Sub Munte, Bihor, Banat etc.

2.4. Satul românesc – produs turistic

În literatura de specialitate, produsul turistic este definit ca fiind o combinație de elemente tangibile și intangibile, care are rolul de a satisface nevoile turistului pe parcursul întregului voiaj.

Componentǎ de bazǎ a desfǎșurǎrii turismului rural, satele turistice „sunt așezări rurale situate într-un cadru pitoresc și nepoluat, care prezintă urmǎtoarele avantaje: tradiții etnofolclorice nealterate și case cu arhitecturǎ specifică unei zone etnografice; gospodării țărănești (cu un anumit grad de confort) ce se închiriază turiștilor; monumente cultural-istorice, muzee și atracții naturale și culturale, ce pot fi utilizate în dezvoltarea agrementului; dotări de infrastructură generalǎ (alimentare cu energie electrică în întreaga localitate), apă și canalizare; dotări comerciale, sanitare și de telecomunicație; accesibilitate ușoară la drumurile naționale și căile ferate; rețea rutieră, parțial modernizată”.

Satul românesc în general și cel cu vocație turisticǎ în particular reprezintǎ un produs turistic inedit pentru piața naționalǎ, dar mai ales pentru cea mondialǎ. Pe de altǎ parte satul turistic românesc poate contribui la descoperirea țǎrii noastre ca posibilǎ destinație turisticǎ, creând interesul fațǎ de România ca loc ce oferǎ o gamǎ largǎ de experiențe, de vacanțe de calitate și chiar de oportunitǎți în afaceri. Afirmația se bazează pe:

gama largă de resurse naturale și culturale,

facilitățile și experiențele turistice diverse,

bunul raport preț / calitate,

trăsăturile de specificitate și unicitate ale țării noastre: – oamenii (grupuri și religii diferite),

istoria (clădiri, evenimente, legende), și produselor cultura (scrisă, arta, costumele, muzica, dansul, teatrul, meșteșugurile, bucătăria, deprinderile speciale),geografia și topografia (zonele de plajă pe coasta Mării Negre, animalele sălbatice din Delta Dunării, zonele de munte etc), existente în cadrul satului românesc, în cadrul patrimoniului nostru natural (îndeosebi în cel afectiv și în cel comun).

În același timp, satul românesc reunește:

● importante locuri pitorești, montane, riverane;

● inestimabile moșteniri religioase și culturale;

● ape minerale și termale;

● florǎ și faunǎ ineditǎ;

● vechi tradiții, apreciate și respectate pe plan internațional: artǎ și meșteșuguri (teatru, muzicǎ, dans, poezie, picturǎ, sculpturǎ);

● o gamǎ variatǎ de și de bunǎ calitate de atracții și facilitǎți.

Montarea, armonizarea, concertarea și asimilarea unora dintre valorile perene ale satului în cadrul unor aranjamente turistice conduce la fabricarea unor produse turistice rurale românești de o certă valoare și cu un caracter inedit inconfundabil.

Adâncind analiza vom constata cu ușurință că destinația turistică – satul, ferma, pensiunea, sau camera din casa țărănească – nu este singurul produs turistic, sau singura componentă a acestuia, cunoscut fiind faptul că, de regulă, o destinație cuprinde mai multe tipuri de produse turistice diferite. Urmare directă satul românesc, inclus în circuitul turistic, poate fi -în același timp – componentă a mai multor tipuri de produse turistice. El poate fi, astfel:

destinația vacanțelor la țară;

gazda unui seminar de 7 zile pentru 60 de participanți;

popas de o noapte pentru un circuit la mănăstirile din Moldova, Oltenia de sub munte, etc;

atelierul deprinderii unor meșteșuguri populare sau al realizării unor noi performanțe (ceramică, olărit, cioplit lemn, împletit nuiele, fibre diverse etc);

scena inițierii în arta dansului sau a cântecului popular.

După cum se observă cu ușurință satul turistic posedă – și poate oferi – diverse produse turistice care folosesc simultan, sau alternativ, aceeași bază tehnico – materială și aceleași atracții turistice (folclor, peisaje, plajă, munte, resurse balneologice, monumente istorice, parcuri dendrologice etc).

Schema 2 – Componentele produsului turistic rural

Sursa: Valentin Hapenciuc, Carmen Nǎstase, 2006, Turismul la începutul mileniului III: provocǎri și tendințe, Ed. Sedcom Libris, Iași, p. 291

Satul românesc – prin specificul etnocultural și etnografic, prin originalitate și bogǎția resurselor proprii spațiului geografic aferent – poate sǎ se constituie ca un produs turistic inedit, care sǎ satisfacǎ o gamǎ largǎ de motivații în turismul organizat și pe cont propriu, intern și internațional. Un numǎr mare de sate, recunoscute ca sate turistice, constituie destinații pentru turismul de sejur, turismul de cunoaștere, balneoturismul etc.

Motto:

„Pentru puține popoare se gǎsește un ținut relativ mic ca acesta în care sǎ se cuprindǎ atâta frumusețe, atâta bogǎție de astǎzi și amintiri din trecut așa de îmbelșugate, de îndepǎrtate și sfinte”.

Nicolae Iorga

CAP III

STUDIU DE CAZ :

Mǎlini – produs turistic în plinǎ ascensiune pe piața turisticǎ bucovineanǎ

3.1 Prezentare generalǎ

Stema comunei Mǎlini

Existǎ locuri pe care Dumnezeu le-a creat anume pentru bucuria vederii și a sufletului. Un asemenea loc este comuna Mǎlini din județul Suceava.

Mǎliniul este o veche așezare de rǎzeși, ce apare menționatǎ pentru prima datǎ într-un hrisov din timpul domniei lui Ștefan cel Mare – 15 septembrie 1459. Cine privește pentru prima datǎ, fǎrǎ sǎ acorde prea multǎ atenție, o hartǎ a comunei Mǎlini, având ca nucleu de formare terasa superioarǎ a râului Suha-Mare și interfluviul Moldova – Suha-Mare, ce corespunde astǎzi, cu zonele centrale ale satelor Pâraie și Mǎlini, ar avea senzația cǎ este vorba despre o hartǎ a Italiei. Aceeași formǎ de cizmǎ o are și Mǎliniul, cu precizarea cǎ în partea de sus a carâmbului troneazǎ de aproape 100 de ani „ Crucea Talienilor”, coincidențǎ neforțatǎ deloc pentru cǎ așa cum în cizma italicǎ partea de sus este cea mai dezvoltatǎ din punct de vedere economic, tot acolo administrația comunei Mǎlini a pus bazele dezvoltǎrii ulterioare a comunei.

Localitatea se înscrie în rândul așezǎrilor de munte alungite, tip vale, construcțiile îmbinând armonios tradiționalul cu modernul.

3.1.1. Caracterizarea economico-geograficǎ a comunei Mǎlini

Așezare geograficǎ

Sursa: http://malini.wblog.ro/2012/06/04/malini-harta-si-stema/

Comuna Mǎlini este situatǎ în zona de contact deal – munte, dispunând de un cadru natural deosebit de pitoresc, bogat și variat, propice atât pentru dezvoltarea localitǎții, cât și pentru desfǎșurarea unor activitǎți social-economice și turistice.

Comuna Mălini este dispusă, din punct de vedere geografic, în partea central-sudică a județului Suceava, la hotarul cu județul Neamț, ocupând în întregime bazinul Suha Mare ce aparține bazinului hidrografic al râului Moldova situat pe partea dreaptă în cursul mijlociu al acestuia.

Față de municipiul Suceava, centrul administrativ al județului, teritoriul de referință,  se află la cca. 45 km sud-vest, iar de orașul Fălticeni, vechea reședință de județ, la 20 km sud-vest. Cele două centre sunt legate de DN 2/E 85. În comuna Mălini se poate ajunge pe drumul județean 209B, ce asigură legătura peste Pasul Stânișoara(1250m) cu comuna Borca(50 km), iar prin DJ 209A cu comuna Slatina.

Comuna are următoarele vecinătăți: la nord comunele Slatina și Valea Moldovei; la est comunele Cornul Luncii și Râșca; la sud comuna Pipirig (jud. Neamț); la sud-vest comuna Borca (jud. Neamț); la vest comuna Stulpicani.

În acest perimetru, comuna Mălini ocupă o suprafață de 154 km 2 și un număr de aproximativ 7400 locuitori. Așezarea are o formă alungită pe direcția est-vest, de aproximativ 30 km, iar lățimea oscilează între 5 km pe extrema vestică și 3 km pe extrema estică. Valea Suha-Mare, tot mai largă spre confluența cu râul Moldova este mărginită de culmi mai domoale și mai rotunjite în aval, care  devin din ce în ce mai semețe în amonte, formând două “obcini” ce însoțesc deoparte și de alta valea râului Suha-Mare.

Conform unei schițe de prezentare pusǎ la dispoziție de reprezentanții comunei Mǎlini, pe terasele dispuse în evantai, mai dezvoltate pe cursul mijlociu și inferior al râului Suha-Mare, se înșiruie, unul dupǎ altul, satele Mǎlini, Poiana Mǎrului și Vǎleni-Stânișoara.

Cǎi și mijloace de acces

În comuna Mǎlini se poate ajunge cu:

● autoturismul prin DN 2E de la Fǎlticeni sau Gura Humorului, cu abatere în Cornu Luncii;

● trenul prin gara Fǎlticeni sau Gura Humorului și de acolo cu mijloace auto;

● avionul prin aeroportul de la Suceava și de acolo cu mijloace auto.

Economie

Activitǎțile economice desfǎșurate în comunǎ poartǎ amprenta tradiției.

Principalele activitǎți ale locuitorilor au fost creșterea animalelor, prelucrarea lemnului și micile meșteșuguri.

Începând cu perioada industrializǎrii, prin anii 60’-70’ au început sǎ se diversifice aceste activitǎți, ajungând ca acum sǎ funcționeze mai multe pensiuni, o filialǎ a BRD, o stație de alimentare cu carburanți, o spǎlǎtorie auto, centre de prelucrare a laptelui, brutǎrii, magazine alimentare etc.

Cea mai așteptatǎ investiție este pârtia de ski, aceasta putând atrage dupǎ sine un val de investitori care ar putea transforma comuna Mǎlini într-o zonǎ turisticǎ de primǎ atracție.

S-au investit sume foarte mari în Unitatea medicalǎ.

Zona prezintǎ interes turistic prin gradul scǎzut de poluare, fapt ce a atras familii din zonele urbane pentru a-și petrece vacanțele în acest spațiu. Se poate practica și dezvolta în zonǎ turismul rural.

În termeni generici, comuna Mǎlini este o comunǎ prosperǎ, cu oameni ce doresc acest lucru, cu o conducere care se intereseazǎ de bunul mers al tuturor aspectelor și care, în scurt timp, va deveni una din comunele cele mai dezvoltate din județ.

3.1.2. Cadrul natural și patrimoniul turistic antropic

Turismul rural deține o pondere considerabilă în zona Bucovinei. Acesta este concentrat în jurul zonelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Gura Humorului și în general în localitățile învecinate mănăstirilor. O astfel de localitate cu potențial turistic semnificativ este și comuna Mǎlini.

          Patrimoniul turistic natural al zonei Mǎlini cuprinde ansamblul condițiilor pe care le oferǎ cadrul natural prin componentele sale: relief, climǎ, hidrografie, vegetație, faunǎ, monumente naturale, pentru petrecerea vacanței și respectiv atragerea unor fluxuri turistice.

Mǎliniul reprezintǎ o zonǎ care, printr-o mai bunǎ valorifcare, ar putea deveni un punct de maxim interes pentru turiștii ce doresc un pic de liniște într-un colț de naturǎ. Localitatea poate fi consideratǎ o adevaratǎ minǎ de aur în ceea ce privește potențialul turistic natural.

Cadrul natural

Relieful

        Teritoriul comunei este situat în zona de contact a celor două mari unități de relief Carpații Orientali și Podișul Moldovei.

         Comuna este situată din punct de vedere geografic în bazinul hidrografic Suha Mare ce aparține munților Stânișoarei, munți joși aflați la zona de contact cu Podișul Sucevei, între care se interpune sectorul subcarpatic.

         Acolo unde roca din substrat apare la zi, formele de relief sunt mai semețe. Astfel se disting prin altitudini mari : Piatra lui Iepure – 1447 m., Poiana Lungă-1340m. Muncelu – 1308 m., Măgura – 1208 m., Dohotaru – 1190 m., Bursunaru – 1010 m., Baicu – 967 m., Răchitiș – 711 m.

         Altitudinea minimă este de 420 m. și se află la confluența râului Suha Mare cu râul Moldova. Altitudinea medie a reliefului este în jur de 700 m.

         Pe suprafața comunei Mălini distingem din punct de vedere genetic mai multe tipuri de relief:  

 – relief structural, care este dat de litologie, dar și de structura în pânze de șariaj. Acolo unde roca e mai dură, formele de relief sunt mai semețe;                             

– relief sculptural – creat de fluvio-denudație, este mai bine pus în evidență: interfluviile, versanții și văile;     

– relieful de acumulare este reprezentat prin șesuri aluvionare, terase, glacișerie și conuri de dejecție.

Condițiile climatice

Mălinii se află într-o zonă muntoasă a cărei climă se caracterizează prin ierni lungi și reci, primăveri ploioase, iar verile sunt uneori calde și uscate, uneori răcoroase, specifice fiind secetele scurte și dese. Cantitatea medie de precipitații este în jurul valorii de 780-800 mm/an. Vara ploile torențiale însoțite de grindină provoacă pagube mari culturilor.

Hidrografia zonei

Teritoriul comunei Mălini este brăzdat de la vest la est de râul Suha Mare ce izvorăște din culmea principală a Munților Stânișoarei. Acesta ia naștere la confluența pâraielor Nemțișor cu Valea Colibei având o lungime de 29 km cu o diferență de nivel de aproximativ 300 m și suprafața bazinului hidrografic de 128 kmp.

Principalii afluenți ai acestui râu sunt: pârâul Pâdureț ce asigură o trecere relativ ușoară spre comuna Pipirig din jud. Neamț, pârâul Pojorâta, pârâul Primataru, pârâul Bursunaru, pârâul Pietroasa, pârâul Slătioara, pârâul Mălaiu, aflate pe partea dreaptă și pârâul Dohotaru, pârâul Petronca, pârâul Frasin, pârâul Celaru, pârâul Plai Bătrân, pârâul Fântânele, pârâul Boicu și pârâul Răchitiș situate pe partea stângă.

Sursa principală de alimentație este superficială (pluvionivală), cea subterană fiind moderată, ceea ce conferă majorității pâraielor un caracter torențial. Însăși Suha Mare în perioadele secetoase de vară își pierde apele în cursul inferior, în propriile aluviuni. De aici și denumirea de Suha = râu sec. În anii ploioși și la topirea bruscă a zăpezii se produc creșteri mari de debit, provocând inundații.

Potențialul energetic al acestui râu a permis încă din trecut să fie amplasate mai multe mori, pive și herăstraie. În prezent funcționează patru hidrocentrale, iar albia râului a fost regularizată, diminuându-se substanțial inundațiile.

Datorită precipitațiilor relativ bogate și a permiabilităților rocilor din sectorul traversat de râul Suha Mare, apele subterane asigură necesarul de apă al locuitorilor și chiar un oarecare surplus pentru consumul agricol sau industrial.

Sursele de apă sunt utilizate în prezent numai pentru alimentarea cu apă potabilă și menajeră a gospodăriilor, populației și a animalelor, cât și la punerea în funcțiune a celor 4 microhidrocentrale situate pe cursul râului.

Vegetația și fauna

Sub aspectul biogeografic, comuna Mălini este încadrată în bazinul Suha Mare din provincia est-carpatică; sub provincia Carpații Orientali, districtul Obcinile Bucovinei și a Munților Stânișoarei ce se caracterizează prin pădurile de amestec ( molid, brad, fag, stejar).

Suprafața comunei este ocupată în cea mai mare parte de pădure, ușor etajată de-a lungul văii și pe versanți: păduri de plop (plantații pentru protejarea luncii Moldovei), păduri de stejar, păduri amestecate de brad și fag, urmează pădurile de molid, iar pe culmea Stânișoarei vegetația subalpină. Se poate observa că versantul stâng al văii, cu expunere sudică este ocupat în mai mare măsură de fag, element termofil , pe când versantul  drept este dominat de conifere. Foioasele, reprezentate prin mesteacăn, paltinul de munte, ulmul, arinul, plopul și salcia, apar sub formă de păduri compacte și omogene, precun și în amestec cu rășinoasele dominate de brad, molid și pin. Cu totul accidental apare tisa. În zona dealului Mielușoaia, spre confluența râului Suha Mare cu râul Moldova se dezvoltă o pădure de stejar. Speciile de arbuști sunt variate : alunul, sângerul, măceșul, lemnul câinesc, păducelul ș.a. ce ocupă suprafețe restrânse de-a lungul văii Suhei Mari sau pe unii versanți. Pajiștile ocupă circa 30% din suprafața comunei, fiind formate din numeroase  specii de ierburi și graminee. Valoarea furajeră a pajiștilor este bună datorită procentului mare de graminee și leguminoase, ceea ce explică și existența unui sector zootehnic bine dezvoltat. Fânețele și pajiștile de pe raza comunei Mălini cuprind și un mare număr de plante medicinale insuficient valorificate însă.

Fauna este variată și destul de bogată. Cele mai reprezentative specii de mamifere sunt: ursul brun, lupul, râsul, jderul, vulpea, mistrețul, cerbul carpatin, căpriorul, iepurele. Dintre păsări amintim: uliul, păsărarul, bufnița, cioara, vrabia, sticletul,ciocănitoarea, gaița, precum și păsările călătoare.

Fauna piscicolă, tot mai rarǎ în ultima vreme ca urmare a braconajului, a exploatărilor forestiere și a poluării lucrărilor de foraj petrolier, este alcătuită din păstrăvul de munte, mreana, cleanul, boișteanul, racul – mai izolat, porcușorul, iar la “apele mari” de la începutul verii, din râul Moldova urcă scobarul.

Încercarea organizării unei păstrăvării în cursul superior al bazinului nu a dat rezultatele scontate fiind abandonată. Dintre speciile mai rare amintim: cocoșul de munte și solomâzdra carpatică.

Fondul de vânătoare este destul de dezvoltat atât ca întindere cât și ca efective de animale. Pentru ocrotirea vânatului s-au instalat hrănitori, alimentate iarna cu fân recoltat din pajiștile forestiere.                                                                                                                                                                              

Solurile și valorificarea lor

Solurile peste care  se întinde comuna Mălini au în general o fertilitate situată la limita inferioară a culturilor agricole, fiind în general favorabile culturile cartofului, plantelor de nutreț, sfeclă furajeră, dar mai ales fânețelor și pășunelor precum și pentru dezvoltarea vegetației forestiere. Sub acest aspect sectorul zootehnic și forestier întrunește condiții pedologice favorabile.

Pentru fertilizarea solurilor arabile și nu numai, sunt necesare administrarea de îngrășăminte chimice și minerale, precum și de amendamente calcaroase, în vederea neutralizării reacției acide a solurilor.

Patrimoniul  turistic antropic

România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al istoriei de peste douǎ milenii a poporului nostru în acest spațiu geografic.

Dintre componentele potențialului turistic antropic al zonei Mǎlini trebuie evidențiate, pentru valoarea și atractivitatea lor: vestigii și monumente istorice, monumente de artǎ, muzee și case memoriale, biserici și mǎnǎstiri, gastronomie, festivaluri și sǎrbǎtori etc.

1. Vestigii și monumente istorice

Crucea Talienilor

Între 1902-1914 la dorința Regelui Carol I pentru a realiza o legătura strategică între valea Moldovei și valea Bistriției, italienii au început amenajarea unui drum pe ruta actuală a DJ 209 B de la Mălini (de lîngă Fălticeni) – Obcina Stînișoarei – Borca (pe Valea Bistriței), de unde și numele păstrat de „Drumului talienilor” La final au ridicat în cel mai înalt punct al drumului – în Pasul Stînișoara (la 1235 m) o cruce din piatră (ulterior înlocuită de o cruce metalică și o troiță).

În literatură, zona este menționată în “Baltagul” lui Mihail Sadoveanu, Drumul Talienilor fiind cel pe care l-a străbătut Vitoria Lipan pentru a-și căuta bărbatul, iar Crucea este în zona unde l-a aflat pe acesta mort. Șoseaua în sine de la cumpăna apelor (Crucea Talienilor) spre est pînă la DN 2E (Cornu Luncii – spre Fălticeni) are aproximativ 42 km, din care asfaltați sunt 27 km. Ceilalți 15 km, de o calitate relativ rezonabilă reprezintă porțiunea montană pînă la trecătoare. Spre vest este coborârea spre Borca de aproximativ 18-20 km.

2. Monumente de artǎ

Monumentul Eroilor din centrul civic al comunei, edificat în anul 1914 pentru cinstirea eroilor cǎzuți pe câmpul de luptǎ în Rǎzboiul de Independențǎ ( 1877 – 1878) și Monumentul Eroilor din Suha Mare, ridicat pentru cinstirea eroilor cǎzuți in cel de- Al Doilea Rǎzboi Mondial.

3. Muzee și case memoriale

Casa Memorială Nicolae Labiș

Casa memorială Nicolae Labiș de la Mălini este casa în care a trăit poetul Nicolae Labiș (1935-1956).

Casa în care a locuit poetul Nicolae Labiș a fost construită de învățătorii Eugen și Profira Labiș în anul 1954 și se află în centrul satului Mălini. Casa este compusă din cinci încăperi și hol. În această casă, tânărul poet a trăit un timp din scurta și fulgerătoarea sa viață, zămislind aici poate cea mai semnificativă parte a inestimabilei sale moșteniri poetice.

Casa a fost restaurată înainte de organizarea ei ca muzeu, în 1973.

În anul 1975, în această casă a fost amenajat o casă memorială, sub administrarea Complexului Muzeal Bucovina din Suceava.

În anul 2001 au fost executate o serie de reparații curente (interioare și exterioare) ale locuinței . În cele cinci încăperi ale locuinței au fost reconstituite, grație exponatelor autentice, încărcate cu o multitudine de conotații evocatoare – cărți, caiete, rechizite școlare, piese vestimentare, un clopoțel cu “sunet argintiu“, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afișe – climatul de viață și creație al poetului de la Mălini, sugerându-se coordonatele esențiale ale operei sale și aportul extraordinar al acesteia la evoluția liricii românești contemporane.

Casa memorială Nicolae Labiș de la Mălini poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10.00 – 18.00. Anual aici sunt decernate premiiile câștigătorilor în cadrul concursul de poezie “Nicolae Labiș” de la Suceava.

4. Biserici și mǎnǎstiri

Mǎnǎstirea Slatina

Mănăstirea Slatina este prima ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu situată în comuna Slatina, în apropiere de ultimul sat (Pâraie) al comunei Mălini. Biserica de mari proporții, în plan triconc alungit, are pridvorul închis. Pictura nu este cea originală, reînnoirea celei vechi fiind făcută cu fidelitate. Tabloul votiv, amplasat pe peretele de nord al pronaosului, prezintă pe Alexandru Lăpușneanu cu familia. Frumos ornamentate și inscripționate, lespezile funerare marchează mormintele domnitorului ctitor Alexandru Lăpușneanu, al doamnei Ruxandra, precum și ale celor două fiice, Teofana și Teodora. Casa domnească este un prețios exemplar de arhitectură laică unde se evidențiază influența Renașterii transilvănene.

Prin valoarea sa arhitectonică, Mănăstirea Slatina a intrat în râdul marilor ansambluri monastice ale Moldovei medievale. Ea reprezintǎ un important centru monahal care contribuie la conservarea spiritualitǎții și culturii ortodoxe românești.

5. Gastronomia tradiționalǎ este specific bucovineanǎ și se remarcǎ prin elemente valoroase legate de un anumit mod de preparare a produselor alimentare, pǎstrat de-a lungul secolelor. În practicarea agroturismului, aceasta reprezintǎ o resursǎ deosebit de valoroasǎ și „gustatǎ” din plin de toți turiștii caselor țǎrǎnești din comunǎ.

Dintre mâncǎrurile specifice zonei, amintim: gǎluște (sarmale) bucovinene, borșul de sfeclǎ roșie, rǎsolul de hrean cu smântânǎ, ciorba rǎdǎuțeanǎ, balmoșul, gǎluștele cu crupe, rǎciturile de porc, păstrăvul-gătit în felurite moduri: la grătar, afumat sau în smântână, tocinii prǎjiți din „barabule”, și nu în ultimul rând renumitele plǎcinte „poale-n brâu”. Există și o gamă variată de băuturi locale, cu grade diferite de tărie: pălincă, țuicǎ sau vin produs în gospodăriile localnicilor.

6. Festivaluri și sǎrbǎtori

◙ Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”;

◙ Sǎrbǎtorile de iarnǎ cu datinile și obiceiurile specifice, care se pǎstreazǎ din strǎbuni;

◙ Hramurile bisericilor din comunǎ.

3.1.3. Infrastructura turisticǎ

Infrastructura caracterizează gradul de dezvoltare și este menită să asigure funcționarea normală a unor sectoare importante ale societății moderne, fiind indispensabilă pentru industria hotelieră și turistică. Ea este de două feluri:

○ Infrastructura generală:

– Rețeaua de transport comunicații;

– Rețeaua tehnico-sanitară (alimentare cu apă, energie electrică și termică);

– Rețeaua edilitar-urbană (construcții, pietonală);

– Rețeaua comercială și prestări servicii;

– Rețeaua administrativă și de asigurare a populației.

○ Infrastructura turistică:

– Rețeaua de transport pe cablu în stațiuni montane și pârtie de schi;

– Grupuri administrative gospodărești;

– Rețeaua tehnico-sanitară pentru stațiuni turistice și obiective distractive;

– Căi de comunicație.

Mijloace de transport în comun

Pe teritoriul localitǎții nu existǎ unitǎți sau rețele de transporturi auto. Transporturile auto pentru cǎlǎtori și mǎrfuri se fac prin intermediul firmelor specializate cu sediul în Fǎlticeni, care deservesc prin traseele lor și Mǎliniul.

 Instalații de telecomunicații

Rețeaua de telecomunicații este asigurată de rețeaua de telefonie, televiziune și internet. Comuna Mǎlini beneficiazǎ de posturi de telefonie fixǎ. În schimb, rețeaua de telefonie mobilǎ este precarǎ, semnalul din zonǎ fiind destul de slab, existând amplasate în comunǎ doar douǎ releuri în rețeaua Orange.

Accesul la televiziune este asigurat de firme ce fac distribuție prin cablu sau utilizându-se antene speciale.

Accesul la internet este asigurat de firme de specialitate, gradul de acoperire și calitatea serviciilor fiind însǎ sub nivelul nevoilor și cerințelor.

 Rețele de alimentare cu:

         Apǎ –Deși dispune de stații de canalizare și epurare, în comuna Mǎlini nu existǎ încǎ rețele de alimentare cu apǎ curentǎ, locuitorii apelând la surse proprii de alimentare, trǎgând apa din fântâni cu ajutorul hidrofoarelor și a pompelor submersibile.

Proiectul privind racordarea la apǎ curentǎ a comunei este în prezent în desfǎșurare.

         Gaze și energie termicǎ – Comuna Mǎlini nu beneficiazǎ absolut deloc de alimentare cu gaze. Astfel,  locuitorii acesteia sunt nevoiți sǎ foloseascǎ buteliile pentru aragaz, iar pentru încalzire, sobele sau centralele pe lemne.

         Energie electricǎ – Comuna Mǎlini are asigurată rețeaua de energie electrică pe toată suprafața locuibilă. Rețeaua de energie electrică deservește atât populația, cât și industria din localitate.

Rețeaua de transport pe cablu

Pârtia de schi Pojorâta, cunoscutǎ și sub denumirea de Mǎlini este deservitǎ de o instalație de transport pe cablu tip teleschi în lungime de 520 m ce are o capacitate de 1000 persoane/orǎ.

3.1.4. Baza tehnico-materialǎ turisticǎ (unitǎți de primire)

Pentru realizarea unei activitǎți turistice cât mai bune este necesar ca pe lângǎ resursele naturale și antropice sǎ existe și resurse materiale adecvate, capabile sǎ asigure satisfacerea cerințelor turiștilor. Aceste resurse materiale sunt cunoscute sub denumirea de „bazǎ tehnico-materialǎ”. Aceasta este reprezentatǎ prin: unitǎți de cazare și alimentație, mijloace de transport, instalații de tratament și agrement și este condiționatǎ în primul rând de dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale existente. Astfel, o zonă turistică de mare atractivitate nu se poate constitui în ofertă înainte de a beneficia de dotările necesare primirii și reținerii călătorilor.

Volumul fluxurilor turistice este determinată atât de cerere cât și factorii acesteia, dar și de gradul de dotare tehnică a teritoriilor. Deoarece, pe măsură ce cresc exigențele turiștilor față de calitatea serviciilor și nivelul de confort, apar mutații în criteriile de selecție a destinațiilor de vacanță, are loc o sporire a importanței bazei tehnico- materiale. Aceasta explică, în mare măsură, atracția diferită a unor zone, beneficiind de potențial sensibil apropiat, dar diferențiat dotate din punct de vedere tehnic.

Baza tehnico-materialǎ are un aport semnificativ în activitatea turisticǎ deoarece contribuie la dezvoltarea și buna desfǎșurare a acestuia, fiecare din subdiviziunile sale aducând aportul sǎu în turism.

BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A CAZĂRII

Unitǎțile de cazare sunt reprezentate prin:

■ Pensiuni turistice:

1. Pensiunea Nedeia

Este situatǎ în imediata apropiere a pârtiei de schi într-un cadru natural deosebit de frumos și dispune de douǎ clǎdiri pentru cazare, salǎ de mese, terasǎ de varǎ și teren de sport.

Pensiunea pune la dispoziția turiștilor 16 camere matrimoniale și 2 apartamente (camerǎ de zi, dormitor, baie) .

În incinta pensiunii se aflǎ sala de mese, amenajatǎ în stil rustic, cu un șemineu impresionant în mijloc. Pensiunea dispune și de o bucǎtarie modernǎ , bar și o terasǎ de varǎ unde se pot organiza mese festive, nunți și cumetrii.

2. Pensiunea La Filuța, încadratǎ la patru margarete, este una dintre cele mai frumoase și impunǎtoare pensiuni din zona Bucovinei. La Filuța oferǎ servicii de cazare excelente unde se poate veni împreunǎ cu familia, prietenii apropiați sau pentru o întâlnire de afaceri fǎrǎ a fi deranjați de alți turiști din pensiune. Pensiunea La Filuta este amplasatǎ la poalele muntelui, mai exact în Vǎleni Stânișoara, pe un platou cu o suprafațǎ de 1000mp. Pensiunea deține trei corpuri de clǎdire cu holuri spațioase și terase: corpul A dispune de 10 camere cu pat matrimonial și 2 apartamente spațioase, corpul B are 8 camere cu pat matrimonial, iar corpul C – 4 camere.

În același timp, ea se aflǎ în zona celor mai variate puncte de atracție ale Mǎliniului.

3. Pensiunea “Casa Zimbru”

Amplasatǎ într-un cadru natural deosebit, la 16 km de centrul comunei Mǎlini și la 15 km de Crucea Talienilor din Pasul Stânișoara, Pensiunea “Casa Zimbru” oferǎ posibilitatea turiștilor de a petrece clipe deosebit de frumoase pe aceste meleaguri.

Alǎturi de peisajele mirifice, în întâmpinarea turiștilor vin ospitalitatea localnicilor și încǎrcǎtura istoricǎ a locurilor.

Este formatǎ din douǎ corpuri:

● Corpul A – pensiune:

-6 camere cu pat matrimonial și baie proprie;

-2 apartamente cu baie proprie;

-salon cu o capacitate de 20 locuri;

-bucǎtǎrie și un minisalon cu o capacitate de 6 locuri;

● Corp B – cabanǎ:

-2 camere cu paturi duble;

-o camerǎ cu pat matrimonial;

-douǎ bǎi, câte una pe nivel;

-bucǎtǎrie;

-salon cu o capacitate de 10 locuri;

4. Pensiunea Stânișoara

Aceastǎ locație de vacanțǎ poate oferi turiștilor clipe de relaxare și încântare în cele 11 camere duble, având o capacitate de 22 de locuri. Toate camerele dispun de paturi matrimoniale, baie proprie, televizor, cablu. Oaspeții pensiunii au la dispoziție un restaurant cu o capacitate de 50 de locuri unde se pot organiza botezuri, cumetrii, aniversǎri și alte evenimente.

5. Pensiunea Bucovina este așezatǎ la baza pârtiei de ski Pojorâta, în satul Vǎleni Stânișoara, la 10 km de centrul comunei Mǎlini.

Demisol-ul Pensiunii Bucovina  pune la dispoziție o cramǎ unde turiștii se pot relaxa în compania prietenilor în timp ce degustǎ un vin de calitate. Tot aici, turiștii au acces la sala de jocuri (rummy, biliard, tenis de masa, sah, scrable, etc).

În sala de conferințe se pot organiza sedințe și prezentǎri de afaceri, având acces la telefonie fixǎ și mobilǎ, fax, internet, etc. La cerere se poate pune la dispoziție laptop, retroproiector, flipchart sau alte instrumente utile în cadrul unei prezentǎri.

La parter, lângǎ recepție, este restaurantul cu o capacitate de 70 persoane, pe 2 compartimente – fumǎtori și nefumǎtori, bucǎtaria și terasa;

La primul etaj turiștii se pot caza într-un apartament, 2 camere twin și 4 camere duble – fiecare camerǎ avand baie și balcon propriu.

Mai sus, la etajul 2 se regǎsește aceeași configuratie: 1 apartament, 2 camere twin și 4 camere duble, la fel, fiecare camerǎ având baie și balcon propriu.

6. Pensiunea Frasin

Pensiunea pune la dispoziție 5 camere (douǎ cu pat dublu și trei cu pat dublu și unul single).

7. Pensiunea Dumitrița

Pensiunea Dumitrița dǎ spre folosințǎ 5 camere cu 10 locuri de cazare.

8. Pensiunea „Trei fetițe”

Detalii: 24 de camere cu 70 de locuri de cazare.

9. Casa Vicol se aflǎ lângǎ casa natalǎ a poetului Nicolae Labiș, la 7 km de pârtia de schi din Vǎleni-Stânișoara. Este compusǎ din 6 dormitoare, 2 bǎi, un salon pentru distracții, o bucǎtǎrie și este încǎlzitǎ prin centralǎ.

10. Pensiunea Victoria

Pensiunea dǎ spre folosințǎ: 5 camere cu pat matrimonial, balcon și grup sanitar propriu; 5 camere cu pat matrimonial și grup sanitar, un miniapartament și o camerǎ de 3 locuri.

Grǎdina este punctul forte al pensiunii, cele 3 iazuri cu pǎstrǎv putând fi admirate de pe cele podețe 3 suspendate, sub umbra pǎdurii sau a arbuștilor ce înconjoarǎ apa.

■ Cabane

1. Casa Delia

Casa Delia este situatǎ la intrarea în satul Vǎleni Stǎnișoara și dispune de 6 camere, din care 5 cu pat dublu și una la mansardǎ cu un pat dublu și 2 paturi simple. În curtea de 300mp se gǎsesc 2 foișoare, 2 grǎtare și un iaz cu pǎstrǎv.

2. Cabana Woodland 

Construitǎ pe doua nivele, parter și etaj, cabana este realizatǎ în totalitate din lemn rotund fǎcând parte din categoria – modernǎ și ecologicǎ.

Dotǎri: 3 dormitoare cu paturi duble și televizor, 2 bǎi, bucǎtǎrie complet utilatǎ, terasǎ cu masǎ rusticǎ, foișor-grǎtar, afarǎ mini-pârtie de sanie/schi cu nocturnǎ, parcare proprie, încalzire cu centralǎ pe lemne, apǎ caldǎ/rece curentǎ.

3. Cabana Pojorâta

Este o locație frumoasǎ, având în vedere cǎ se aflǎ la baza pârtiei de schi.

Descrierea cabanei:

-5 camere cu 10 locuri de cazare;

-2 bǎi;

-salon și bucǎtǎrie.

4. Cabana Mǎgura amplasatǎ în satul Vǎleni Stânișoara și este dotatǎ  cu 10 camere duble cu baie proprie și 2 camere duble cu baie comunǎ, toate cu televizor, restaurant cu salon pentru fumǎtori și salon pentru nefumǎtori, sala de training și bucǎtǎrie dotatǎ la standarde europene.

5. Cabana Poiana Doamnei este situatǎ în satul Mǎlini și dispune de 11 camere puse la dispoziția turiștilor.

În continuare doresc sǎ fac o scurtǎ analizǎ a principalelor structuri de primire turisticǎ din comuna Mǎlini.

Tabel 1- Inventarierea unitǎților de cazare sub formǎ de pensiuni din comuna Mǎlini

Analizând datele din Tabelul l, observǎm cǎ jumǎtate din numǎrul pensiunilor din comunǎ se aflǎ în satul Vǎleni-Stânișoara, urmatǎ de satul reședințǎ al comunei Mǎlini-cu 3 unitǎți de cazare.

În ceea ce privește numǎrul camerelor, tot satul Vǎleni-Stânișoara este pe primul loc cu o pondere de 62,796%, reprezentând un numǎr de 73 camere și 6 apartamente (aproximativ 85 camere în total), urmat de Mǎlini cu un procent de 25,19% și Iesle cu 7,41%, pe ultimul loc situându-se satul Poiana Mǎrului cu o pondere de 4,44%.

Tabel 2- Inventarierea unitǎților de cazare sub forma cabanelor din comuna Mǎlini

În acest al doilea tabel, în care am analizat structurile de primire sub forma cabanelor, reiese cǎ tot satul Vǎleni-Stânișoara deține ponderea cea mai mare în ceea ce privește atât numǎrul cabanelor‚ cât și numǎrul camerelor puse la dispoziția turiștilor, pondere de 57,5%, urmat de satul Mǎlini cu o pondere de 27,5 și satele Poiana Mǎrului și Iesle cu aceeași pondere de 7,5%.

În concluzie, satul Vǎleni-Stânișoara dispune de cele mai multe unitǎți de cazare, asta datoritǎ faptului cǎ aici este situatǎ pârtia de schi-principala atracție a comunei.

Dupǎ ce am efectuat aceastǎ analizǎ succintǎ a principalelor unitǎți de cazare existente în prezent în comuna Mǎlini, este necesar sǎ știm și când au apǎrut, adicǎ evoluția lor de-a lungul anilor.

Tabel nr. 3 Evoluția numǎrului de pensiuni din comuna Mǎlini în perioada 2006-2012

Figura nr. 1 Ponderea numǎrului de pensiuni în perioada 2006-2012

Această categorie de cazare are o evoluție foarte favorabilă, numărul pensiunilor crește de la un an la altul, în anul 2009 s-a produs cea mai mare modificare a numărului pensiunilor, crescând de la 6 la 9. O altă modificare importantă s-a produs în anul 2008, de la 4 la 6 pensiuni. Această dezvoltare a turismului în pensiuni s-a produs datorită numărului mare de cereri ale turiștilor de a-și petrece vacanța în aer liber, în natură.

Tabel nr. 4 Numǎrul de cabane din comuna Mǎlini în perioada 2007-2012

Figura nr. 2 Ponderea numǎrului de cabane în perioada 2007-2012

În cazul cabanelor din comuna Mǎlini, acestea au apǎrut abia în anul 2007, când s-au înființat douǎ cabane, pânǎ în acest an neexistând astfel de structuri de primire. În anul 2008 a avut loc un avânt a numǎrului de cabane, crescând de la 2 la 6, dupǎ care au rǎmas într-un stadiu de stagnare, în prezent existând același numǎr de 6 cabane.

Ca elemente primordiale al bazei tehnico-materiale, structurile de cazare din comuna Mǎlini sunt slab diversificate (pensiuni de categoria 2 și 3 margarete, doar una având 4 margarete), nesatisfăcând nevoile variate ale turiștilor pentru serviciile de cazare.

BAZA MATERIALĂ PENTRU ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

Baza materială pentru alimentație publică cuprinde totalitatea localurilor în care au loc o serie de activitǎți complexe, de la prepararea mâncǎrurilor, a produselor de cofetǎrie și patiserie, pânǎ la servirea acestora, împreunǎ cu alte produse, gen bǎuturi alcoolice și nealcoolice, clienților/turiștilor, într-un mediu relaxant, plǎcut, astfel încât sǎ fie satisfǎcute cerințele acestora.

În comuna Mǎlini, alimentația turiștilor este asiguratǎ de majoritatea unitǎților de cazare menționate, chioșcurile alimentare de pe lângǎ importante obiective turistice și unitǎțile din rețeaua comercialǎ de stat.

C) BAZA TEHNICO-MATERIALĂ PENTRU AGREMENT

Baza materială pentru agrement este componentă a bazei tehnico-materiale a turismului și include o gamă largă de mijloace și dotări destinate să asigure diferite modalități pentru petrecerea timpului liber de către turiști.

De departe pârtia de schi este principala bazǎ de agrement din zonǎ. Pârtia de schi și teleschiul sunt amplasate în partea de sud a comunei, și anume în satul Vǎleni , la ieșirea spre pasul Stânișoara , pe un versant nordic, pe partea dreaptǎ a pârâului Suha Mare. Este de categorie ușoarǎ spre medie și are o lungime de 800 m. Traseul pârtiei se desfǎșoarǎ pe partea stânga – în sensul de coborâre – a teleschiului ce o deservește având o formǎ aproximativ semicircularǎ fațǎ de axul teleschiului. Stația inferioarǎ a teleschiului se aflǎ la o altitudine de circa 603 m, iar stația superioarǎ este amplasatǎ la o altitudine de aproximativ 706 m.Traseul teleschiului unește în linie dreaptǎ cele douǎ stații.

Alte activitǎți de agrement: plimbǎri cu sania trasǎ de cai.

3.1.5. Forme de turism practicate

Pentru aprofundarea analizei activitǎții turistice din comuna Mǎlini, este necesarǎ și evidențierea formelor de turism ce pot fi practicate în aceasta zonǎ. Fiind o zonǎ de munte care cuprinde o multitudine de resurse turistice dintre cele mai variate, formele de turism sunt multiple (generate de diverse motive):

 pentru vizitarea obiectivelor cultural-istorice;

 pentru odihnǎ și agrement;

   pentru practicarea vânǎtorii;

   pentru drumeții.

Tipurile de turism practicat în comuna Mǎlini sunt:

–   turism de circulație (itinerant);

–   turism staționar;

– turismul sportiv;

– turismul cultural.

Turismul itinerant sau de circulație este caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru.

În Mǎlini, acest tip de turism se manifestǎ sub forma:

● turismului automobilistic (cu mașini 4×4),

● turismului de sfârșit de sǎptǎmânǎ (week-end ), care este o formă de turism din ce în

ce mai apreciată, locuitorii din marile centre urbane dorind să-și petreacă sfârșitul de săptămână în locuri nepoluate, departe de aglomerația și stresul marilor orașe. Apropierea de municipiul Fǎlticeni favorizează accesul unor importante fluxuri dinspre județ sau dinspre alte orașe mari. Practicarea acestei forme de turism, într-un cadru natural pitoresc, este în evoluție constantă.

● turismului de drumeție, care antreneazǎ din ce în ce mai mulți turiști, dat fiind faptul cǎ relieful neaccidentat și clima sunt favorabile practicǎrii acestei forme de turism. Atunci când timpul o permite, se pot organiza numeroase drumeții cu corturile pentru amatorii acestui gen de turism.

Turismul staționar (de sejur) este încǎ necorespunzǎtor dezvoltat fațǎ de potențialul regiunii. Ca principalǎ formǎ a turismului staționar în aceastǎ zonǎ, se remarcǎ:

●  turismul de odihnǎ și agrement, care este generat de calitǎțile sedative ale climatului, pitorescul cadrului natural, atracția produselor specifice regiunii (lactate, fructe de pǎdure).

Una dintre cele mai atractive activități de agrement specifice mediului rural este implicarea turiștilor în muncile agricole. Turistul intră în atmosfera familială și participă la viața comunității, având astfel bucuria de a observa cum decurge o zi din viața sătenilor bucovineni sau chiar bucuria de a lua parte la realizarea lucrărilor agricole, cum ar fi: cosirea ierbii, culesul fânului, despicarea lemnelor.

O atracție inedită este stâna la care turiștii urcă pentru a vedea buștenii crăpați cu barda, tălăncile, dulăii mioritici, țurcanele captive dupa leațuri rânduite de-a latul, ceaunele uriașe, izul de caș, tunsul oilor și mulsul lor în amurg. Turiștilor veniți la stână le place să despice lemne, să mestece zarul în ceaune, să sufle în goarnă și adoră focul de tabără.

Turismul sportiv se bazeazǎ pe sporturi de iarnǎ (schi, sanie), pe vânǎtoare și pescuit și începe sǎ devinǎ tot mai intens din punct de vedere economic. Pantele prelungi și relativ uniforme, abundența și persistența zǎpezii sunt condiții favorabile practicǎrii sporturilor de iarnǎ. În prezent aceste sporturi se practicǎ pe cele douǎ pârtii de schi de care dispune comuna.

Deși în zonǎ nu este amenajatǎ nicio herghelie, totuși se practicǎ echitația de cǎtre turiștii care vor și știu sǎ cǎlǎreascǎ.

Turismul cultural este prezent datorită festivalurilor, sărbătorilor, tradițiilor, obiceiurilor și nu în ultimul rând, datorită Casei memoriale “Nicolae Labiș”.

3.2. Analiza SWOT. Strategii și politici de promovare și dezvoltare a turismului rural din comuna Mǎlini

3.2.1. Analiza SWOT a comunei Mǎlini:

Analiza SWOT se referǎ la punctele forte și punctele slabe ale firmei turistice, asociate cu oportunitǎțile și amenințǎrile existente la un moment dat pe piațǎ. Aceastǎ analizǎ se aplicǎ mediului în care se desfǎșoarǎ afaceri și constituie primul pas pe care personalul compartimentului de marketing trebuie sǎ-l facǎ pentru aprecierea gradului de îndeplinire a obiectivelor și nu în ultimul rând pentru a identifica problemele cu care aceasta se confruntǎ.

Puncte tari:

 Situarea comunei în apropierea Munților Stânișoarei are un rol important în dezvoltarea turismului rural din zonă;

 Infrastructura de transport este bine pusă la punct cu drumuri asfaltate care fac legătura între sate și drumuri locale ce permit accesul spre diferite zone ale localității, traseele între orașul Fălticeni și satele aparținătoare sunt asigurate cu mijloace de transport de capacitate mică;

 Infrastructura de cazare cuprinde 10 pensiuni și 6 cabane cu aproximativ 200 de locuri, unele din ele bine amenajate cu o gamă largă de oferte (de exemplu Pensiunea „La Filuța” care, pe lângă locurile de cazare cuprinde: plimbări cu trăsura cu cai, teren de fotbal profesional care are 1000 mp cu nocturnă , teren de tenis de câmp cu nocturnă, saună de 16 persoane, parc de distracție pentru copii, stână turistică etc., alte pensiuni mai importante sunt: „Casa Zimbru”, „Stânișoara”, „Victoria”, „Casa Vicol” etc., precum și o serie de cabane proprietate particulară, ce contribuie la identificarea de sit turistic a zonei;

 Potențial natural și antropic variat;

 Turismul cultural identificat prin cele cinci lăcașe de cult, o casă memorială (Casa lui Nicolae Labiș) și alte obiective de acest gen (ex.: Crucea Talienilor), iar obiceiurile și datinile locale sunt conservate în mare măsură de-a lungul timpului;

 Comuna dispune de puncte de agrement: douǎ pârtii de schi (cca. 800 m), închirieri ATV, plimbări cu căruța sau sania, trasee forestiere, cantoane, etc.;

 Cadrul natural dat de munții Stânișoarei;

 În prezent primăria Mălini dispune de un sistem propriu de gestiune a deșeurilor prin mijloace proprii;

 Un mediu curat, datorită situării într-o zonă deluroasă nepoluată;

 Fauna pădurilor este deosebit de bogată, aici se găsesc cerbi, mistreți, lupi, vulpi, iepuri etc.;

 Prezența în comună a centrelor medicale: dispensar, punct medical cu posibilitate de analize medicale, precum și un spital comunal modernizat la standardele europene;

 Pe lângă agricultură și prelucrarea lemnului, predominante fiind ca ramuri economice, investițiile s-au mai risipit și în domenii precum industria brânzeturilor și a produselor lactate, industria panificației, dar și meșteșugurile precum împletitul, țesutul, sculptatul în lemn, gastronomia locală, păstrat doar la nivel de gospodărie, cu puține corelații economice în acest sens.

Puncte slabe

 Subdezvoltarea în principalele domenii economice: agricultură, industrie, comerț, silvicultură etc.;

 Infrastructura de transport învechită;

 Nu existǎ sisteme de colectare, prelucrare și valorificare superioarǎ a produselor agricole;

 Accesul redus la informații și servicii de consultanță datorită numărului mic de posturi alocate pentru aceste tipuri de servicii;

 Lipsa educației pe tema mediului înconjurător și atitudinea necorespunzătoare a populației în privința mediului;

 Lipsa informației și a cartografiei turistice;

 Lipsesc resursele umane specializate;

 Lipsa organizațiilor de promovare a turismului la nivel local;

 Nu existǎ reglementǎri pentru posibilitatea folosirii bazelor din silviculturǎ pentru turism, acestea fiind folosite în sistem de circuit închis;

 Lipsa grupurilor de inițiativă locală și a ONG-urilor cu experiență suficientă pentru planificare și implementare de proiecte și programe;

 Oferta turistică în comună este redusă, deocamdată, în special în regiunea mai departată de drumul național, datorită insuficienței promovării turistice;

 Pretențiile diferite ale turiștilor în privința modalităților de transport ar putea constitui o problemă, deoarece cel mai apropiat punct feroviar (gară) este situat la circa 20 de km de comună, iar de aici accesul se poate face doar cu autoturismul.

 Mentalitatea („merge și așa“) împiedică îmbunătățirea calității ofertei turistice din zonă, în timp ce accentul pe detaliile de servire, îngrijire, ideea ca turistul să fie în centrul atenției este neglijată;

 Posibilitățile de cazare în regiune sunt relativ puține, în marea majoritate, acestea dispun doar de un standard mediu și nu există mai deloc oferte care se adresează direct unor grupuri specifice;

 Traseele forestiere și eventual cele pentru drumeție și cicloturism nu sunt marcate;

 Comunicarea și cooperarea factorilor activi din regiune există deocamdată mai mult ca intenție, individualismul împiedicând formarea unei oferte conjugate de servicii turistice, existând puține parteneriate cu primăria, deși aceasta administrează principalele puncte de interes și agrement public;

 Broșurile, foile volante și paginile web nu respectă o identitate vizuală unitară, prin care pot fi recunoscute și nu posedă trăsături tematice sau specifice unor grupuri țintă (lipsa profilării).

Oportunități

 Posibilitatea demarării proiectului în vederea construcției rețelei de canalizare și stații de epurare în satele Mǎlini, Poiana Mǎrului, Pâraie;

 Primăria și Consiliul Local Mălini se pregătesc să depună documentația pentru a obține statutul de stațiune turistică;

 Posibilitatea amenajării unui parc cu suprafața de un hectar la baza pîrtiei de schi prin aprobarea unui proiect de către Fondul Național de Mediu;

 Întocmirea unei oferte de cazare și gastronomice prin cooptarea și calificarea unor ofertanți particulari, dar care să respecte oarecum specificitatea tradițională locală;

 Posibilitatea întocmirii unor oferte turistice care vizează grupuri țintă specifice, de exemplu clasa vârstnică, numeroasă, cu pretenții minime în privința activităților sportive, preferând în schimb recreere, liniște și bună dispoziție;

 Activitățile în aer liber, în natură, sunt foarte populare în rândul clasei tinere, drumețiile, ciclismul, traseele montane având o conjunctură favorabilă în cadrul activităților sportive în aer liber, deci o oportunitate în atragerea acestei clase dornice de turism de aventură;

 Sprijinirea diferitelor forme ale turismului rural de către UE , prin finanțarea unor proiecte, precum a fost cel al pârtiei de schi din zonă;

 Extinderea și promovarea conceptelor de agroturism și ecoturism în rândul populației;

Amenințări

 Existența unor zone cu factori naturali de risc (alunecǎri de teren, surse de apă reduse, inundații);

 Costul ridicat al investiției;

 Starea precară a drumurilor secundare de pe raza comunei;

 Mentalitatea de indiferență față de protecția mediului;

Analiza SWOT, prin abordarea sistemică a fiecărui domeniu de interes, reușește să formuleze problemele critice pe care le are comunitatea. Sunt foarte multe domenii în care comuna Mǎlini are perspective bune de dezvoltare prin valorificarea oportunităților dar, mai sunt însă și alte condiții, respectiv rezolvarea unor aspecte nefavorabile, care constituie fie factori interni ce trebuie rezolvați, fie amenințări externe ce trebuie studiate și evitate.

3.2.2. Strategii și politici de promovare și dezvoltare a turismului rural din comuna Mǎlini

Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod plǎcut și instructiv a timpului liber, cât și ca activități prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei călătorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizației actuale, cu largi perspective de evoluție, fiind concomitent consecința și cauza unor mutații economice, sociale, culturale și de mediu.

Transformarea unor zone rurale în destinații turistice se face progresiv, fie la inițiativa unor grupuri de întreprinzǎtori care dezvoltǎ mici afaceri turistice cu scopul de a atrage turiști, fie ca rezultat al descoperirii  zonelor de cǎtre vizitatori, generând astfel cererea pentru activitǎți turistice la care comunitatea localǎ reacționeazǎ. 

În ultimele decenii, politica dezvoltǎrii regionale a Uniunii Europene coroboratǎ cu politicile naționale ale statelor membre au încurajat orientarea turismului cǎtre zonele rurale luând în calcul efectele și implicațiile sociale pozitive ale acestuia. Din analizele efectuate de Organizația Mondialǎ a Turismului (OMT) rezultǎ cǎ turismul rural se dezvoltǎ într-un ritm mai rapid decât turismul internațional în ansamblul sǎu.

Analiza SWOT prezentatǎ mai sus scoate în evidență valoarea potențialului turistic și oportunitățile de care dispune localitatea Mǎlini, așa încât turismul poate să devină în următorii ani o activitate principală în economia localității. În vederea promovǎrii și dezvoltǎrii turistice a comunei Mǎlini propun urmǎtoarele aspecte:

1) Dezvoltarea infrastructurală. Una din cele mai importante probleme cu care se confruntǎ sectorul turistic al comunei Mǎlini o reprezintă infrastructura deficitară. Pentru a se ajunge cu mai mare ușurință la obiectivele turistice se dorește a se reabilita și dezvolta infrastructura de acces la zonele cu potențial turistic identificat ale județului, cât și semnalizarea obiectivelor prin indicatoare turistice bilingve ce conduc turistul până la obiectivul dorit.

2) Ideea unor “Case ale Încrederii” ca și puncte de informare/îndrumare în zonele rurale, plasate bineînțeles în mediul urban adiacent, precum Fălticeni, Gura-Humorului , Suceava, ar putea îmbunătăți considerabil oferta de informații asupra serviciilor turistice din zonă;

3) Achiziționarea și renovarea unor case țărănești cu arhitectură tradițională, în vederea utilizării acestora în sectorul turismului rural. Aceasta ar fi o modalitate pentru atragerea turiștilor interesați de specificul local, țărănesc, la care să se adauge mâncărurile și obiceiurile tradiționale.

4) Posibilitatea atragerii forței de muncă calificată: liceu, facultate cu secții de profil (economia turismului, geografia turismului), chiar din orașele învecinate (Fălticeni: 3 licee, Suceava: Universitatea Ștefan cel Mare, licee, etc.) prin crearea unor locuri de muncă în turismul rural.

5) Întocmirea unei oferte turistice care să vizeze anumite grupuri țintă ce să includă mai multe clase de turiști. Aceste oferte s-ar putea referi la preferințele de cazare, gastronomice, de agrement, recreere, aventură. De exemplu:

– clasa vârstnică alege mai mult locurile liniștite, recreative (pescuit, saună, plimbări în aer liber etc.), activități ce presupun un consum redus de energie;

– clasa tânără, dornică de aventură, în care activitățile predominante sunt cele sportive (drumeții, ciclism, trasee montane, schi etc.)

6) Măsuri privind publicitatea turistică în comună:

– internet: construcția site-urilor web cu un profil unitar al pieței turistice din zonă (turism rural);

– broșuri ( elaborarea cartografică a regiunii, elaborarea hărților ce să cuprindă detalii privind baza de cazare, traseele montane și obiectivele turistice din comună);

– mass-media (televiziunea posturilor locale și naționale, precum și frecvențele de radio cunoscute).

7) Lărgirea străzii principale comunale în vederea decongestionării traficului în perioadele de vârf ( a sărbătorilor de iarnă, week-end etc.) și construirea unei artere secundare la marginea drumului pentru vehiculele cu tracțiune animală, această măsură fiind și un punct de vedere în evoluția cicloturismului.

8) Realizarea unor ferme care sǎ ofere o gamă mai largă și diversificată de produse agroalimentare turiștilor, dar și amenajarea specială a acestora pentru a se organiza excursii ca vizitatorii să poată interacționa direct cu ceea ce înseamnă cultivarea terenurilor și zootehnia.

9) Utilizarea și îngrijirea drumurilor forestiere în vederea întrebuințării sectorului turistic. Avem în vedere marcarea acestora pentru a ușura practicarea turismului de aventură (trasee montane, drumeții etc.), mărind astfel paleta de agrement a zonei.

10) Crearea unui teren de golf pentru agrement în comuna Mălini;

11) Reabilitarea obiectivelor culturale ale comunei și în special a casei memoriale „Nicolae Labiș”.

12) În cadrul aparatului propriu al Primăriei este necesar a fi înființat un Departament pentru Turism, a cărei activitate trebuie să se axeze pe organizarea activității turistice locale și acordarea de consultanță pentru agenții din turism.

13) Având în vedere că în gospodăriile localnicilor există un număr semnificativ de cai pentru efectuarea muncilor agricole, ar fi benefică înființarea unui centru de echitație, dacă este posibil și o școală de călărie; se pot realiza trasee montane de călărie cu ghid.

14) Inițierea, cu ajutorul dascălilor, a unor activități culturale la nivelul satului, cum ar fi: înființarea unui ansamblu coral, a unei echipe de dansuri populare, activități dispărute în ultimul deceniu, va contribui cu siguranță nu numai la afirmarea unei vieți culturale puternice, dar și la mobilizarea energiilor tinerei generații spre domenii educativ-culturale.

15) Aplecarea către tradiția și obiceiurile legate de sărbătorile religioase a populației din zonă este bine cunoscută. Sărbătorile de iarnă (Crăciun, Anul Nou), sunt așadar un prilej pentru organizarea de către Primărie a unor manifestări bazate pe obiceiurile religioase ale locului, jocuri distractive și concursuri și pot deveni un eveniment care să atragă în jurul lui nu numai localnicii, dar și locuitori din centrele urbane apropiate, turiștii sosiți în vacanță. Antrenarea în aceste sărbători a unor categorii socio-profesionale cu un nivel de pregătire ridicat – profesori, preoți, elevi, pot imprima manifestării o ținută culturaleducativă și în același timp distractivă.

Pe parcursul unui an se pot organiza și alte tipuri de manifestări care pot avea diverse teme: gastronomice, culturale, istorice, sportive, despre protecția mediului, întâlniri cu fii satului, expoziții de fotografie tematică ș.a.

16) Pentru atragerea unui număr crescut de turiști este binevenită organizarea de evenimente culturale, mondene, întâlniri de afaceri, al căror calendar să fie promovat în media sau pe site-ul primăriei.

Dacǎ măsurile menționate vor fi puse în aplicare, se va reuși atragerea interesului mai multor locuitori din mediul urban care își doresc pentru câteva zile să locuiască în comuna Mǎlini, să desfășoare activitățile gospodărești specifice acestei vieți, dar și să se bucure de o alimentație relativ sănătoasă consumând alimente obținute în gospodăriile proprii. Ca urmare, implementarea acestor propuneri se va concretiza în sporirea valorilor rurale pozitive: tradiții de familie, întărirea identității locale, dar și în păstrarea specificului istoric și cultural și conservarea bunurilor existente.

CAP. IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

4.1. Concluzii

Comuna Mǎlini din județul Suceava este cunoscutǎ în România de ceva  vreme. A fost vizitatǎ de mult timp de cǎtre importanți oameni de culturǎ, clase de elevi, studenți de la facultǎțile umaniste și, nu în ultimul rând, de oameni politici care au dorit sǎ ia contact cu moștenirea marelui poet Nicolae Labiș. Asta fiindcǎ, pânǎ de curând, Mǎliniul era sinonim cu numele poetului, cu cǎsuța memorialǎ din livada însoritǎ, cu pelerinajul anual al creatorilor de poezie în spațiul umbros al localitǎții.

Turismul la Mǎlini poate constitui încǎ de pe acum o alternativǎ onorabilǎ fațǎ de marile stațiuni turistice din județ, unde vechile clǎdiri se prǎbușesc fǎrǎ ca cineva sǎ le poarte de grijǎ, cel mai la îndemânǎ exemplu constituindu-l Vatra Dornei. La Mǎlini, în aceastǎ perioadǎ a anului totul este curat, verde, proaspǎt, peisajele sunt splendide, iar gazdele sunt incomparabil mai primitoare decât recepționerii și ospǎtarii sictiriți și cleptomani din alte zone turistice, cu tradiție în domeniu. Pe lângǎ peisaj și bunǎ servire, se poate vizita Casa memorialǎ Nicolae Labiș, dar și Mǎnǎstirea Slatina, ctitorie a voievodului Alexandru Lǎpușneanu, aflatǎ la doar cinci kilometri distanțǎ, Crucea Talienilor – amplasatǎ la granița județelor Suceava și Neamț, pe traseul legendar al Vitoriei Lipan, în cǎutarea bǎrbatului ei, așa cum este descris în romanul Baltagul de prozatorul Mihail Sadoveanu.

4.2. Propuneri

Traseu propus pentru un sfârșit de sǎptǎmânǎ pe plaiurile Mǎliniului

Vǎ recomand traseul Suceava, Fǎlticeni, comuna Mǎlini, satul Poiana Mǎrului și Vǎleni Stânișoara – primul popas, Munții Stânișoarei, Borca, Suceava într-un început de iunie cu soare și nori cu stropi rǎcoroși de ploaie. Și verde…foarte mult verde crud.

Iar pentru un sfârșit de weekend, stau la dispoziție structurile de primire Pojorâta, La Filuța, Casa Zimbru, Stânișoara, Trei fetițe, Dumitrița, Frasin și Woodland și altele.

Pentru a valorifica peisajul mirific al comunei, am creionat urmǎtorul traseu: prima zi, la 8.00 dimineața se ia micul dejun la punctul de cazare, la ora 9.00 pornim spre satul Iesle pentru a vedea Cimitirul Eroilor și cantoanele de vânǎtoare care dateazǎ din perioada comunismului.

Încet urcǎm serpentinele de pe Stânișoara, pe urmele lui Nechifor Lipan și a vestitului ‘Baltag’, pânǎ sus pe culmile muntelui, la Crucea Talienilor. Drumul urcǎ ușor în serpentine și este din ce în ce mai îngust.

Personajele ne însoțesc pânǎ când pǎdurea de foioase rǎmâne în urmǎ. Apoi, urcușul devine din ce în ce mai greu și, în locul copacilor, se deschide generoasǎ, pǎșunea alpinǎ de pe vârf. Crucea Talienilor, stânele și munții de la orizont, toate așteaptǎ acolo sus.

Ajunși aici, facem o vizitǎ la stâna lui nea Dumitru și ne înfruptǎm din bucatele tradiționale din lapte de oaie: brânzǎ dulce, caș, urdǎ și un balmuș preparat de baci, cum doar la munte mǎnânci.

Dupǎ ce ne sǎturǎm de frumoasa priveliște a muntelui, de unde se zǎresc Pietrele Doamnei – Rarǎu, Piatra Tâlharului-Stânișoara și satele din vǎi, pornim înspre pensiune.

Pentru distracția de sâmbǎtǎ seara mergem la cabana Pojorâta de lânga pârtia de schi și servim o masǎ caldǎ cu bucǎți preparate ca în zonǎ și un vin turnat direct din damingeanǎ, urmate toate de o searǎ plinǎ de cântec și voie bunǎ.

Duminicǎ dimineațǎ, la ora 7.00 este deșteptarea și mergem la mǎnǎstirea Slatina unde, dupǎ slujbǎ, putem mânca un borș deosebit gǎtit de maici.

În drum spre pensiune ne oprim la Casa Memoriala ‘Nicolae Labiș’, iar la câțiva pași spre centru dǎm de Monumentul Eroului de la Mǎlini.

Iar cine vrea sǎ se delecteze cu un meci de fotbal, se poate opri la stadionul din Mǎlini, unde activeazǎ echipa comunei: Foresta Mǎlini.

Vizitarea Mǎliniului este ca o lecție de istorie, culturǎ și geografie fǎrǎ profesor. Nu trebuie decât sǎ priviți și sǎ ascultați cu mare atenție spectacolul ce vǎ înconjoarǎ. Natura se desfǎșoarǎ mǎiestoasǎ de jur împrejur, iar viața localnicilor , atât de liniștitǎ, dar atât de bogatǎ, nu vǎ va lǎsa indiferenți. Veți dori sǎ faceți parte, sǎ aflați, sǎ încercați.

Deși suntem la început de drum, avem totuși succese în turismul rural din România. De la lună la lună tot mai mulți turiști români sau străini ne solicită pentru petrecerea vacanțelor. Ce poate fi mai minunat decât un mic dejun cu lapte prospăt, o plimbare pe cărările munților, ulița satului, câteva clipe în fața unei expoziții artizanale, o plimbare cu sania trasă de cai, câteva ore visând în fața sobei? Cum să nu alegi această lume minunată a satului în locul hotelurilor zgomotoase?

BIBLIOGRAFIE

Boghean Carmen, (2011), Economia turismului, note de curs,

Bouaru Codruța Petronela, Strategii de dezvoltare a turismului în Bucovina, Revista de Turism nr.2/2006

Chașovschi Carmen, Management în comerț, turism și servicii, note de curs

Condratov Iulian, Prioritǎți ale turismului rural românesc, Revista de Turism nr. 1/2006

Glǎvan Vasile, (2003), Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Ed. Economicǎ, București

Hapenciuc Valentin, (2004), Elemente de analizǎ și prognozǎ în turism, Ed. Junimea, Iași

Hapenciuc Valentin, Nǎstase Carmen, (2006), Turismul la începutul mileniului III: provocǎri și tendințe, Ed. Sedcom Libris, Iași

Ielenicz Mihai, Comǎnǎscu Laura, (2009), România, potențial turistic, Ed. Universitarǎ, București

Minciu Rodica, (2000), Economia turismului, Ed. Uranus, București

Mureșianu Mircea, (2010), Turismul rural și dezvoltarea durabilǎ a satului românesc contemporan, Ed. NapocaStar, Cluj-Napoca

Nedelea Alexandru, (2003), Politici de marketing în turism, Ed. Economicǎ, București

Nedelea Alexandru, (2003), Piața turistică, Editura Didactică și Pedagogică, București

Nistoreanu Puiu, (2006), Ecoturism și turism rural, Ed ASE. București

Nistoreanu Puiu, Ghereș Marinela, (2010), Turism rural – Tratat, CH BECK, București

Nistoreanu Puiu, (1999), Turismul rural, o afacere micǎ cu perspective mari, Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, București

Nițǎ Ilie, Nițǎ Constantin, (2008), Piața turisticǎ a României-Realitǎți, Mecanisme, Tendințe, Ed. Economicǎ, București

Roșca Elisabeta, Economia turismului, note de curs

Soare Ionica, Zugravu Adrian, Costachie Silviu, Rural tourism in Romania- evolutions and discontinuities, Revista de Turism nr.12/2011

Stoian Maria, (2001), Managementul pensiunilor. Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia, Sibiu

Tacu Alexandru Puiu, Glǎvan Vasile, Burciu Aurel, (2001), Turism rural. Actualitate și perspective, Ed. Pan Europe, Iași

www.antrec.ro

www.dailybusiness.ro

http://malini-suceava-romania.blogspot.ro/

http://malini.wblog.ro/2012/06/04/malini-harta-si-stema/

www.primariamalini.ro

http://sorin-pantelimon.blogspot.ro/2011/12/monografia-comunei-malini-jud-suceava.html

www.turisminbucovina.ro

BIBLIOGRAFIE

Boghean Carmen, (2011), Economia turismului, note de curs,

Bouaru Codruța Petronela, Strategii de dezvoltare a turismului în Bucovina, Revista de Turism nr.2/2006

Chașovschi Carmen, Management în comerț, turism și servicii, note de curs

Condratov Iulian, Prioritǎți ale turismului rural românesc, Revista de Turism nr. 1/2006

Glǎvan Vasile, (2003), Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Ed. Economicǎ, București

Hapenciuc Valentin, (2004), Elemente de analizǎ și prognozǎ în turism, Ed. Junimea, Iași

Hapenciuc Valentin, Nǎstase Carmen, (2006), Turismul la începutul mileniului III: provocǎri și tendințe, Ed. Sedcom Libris, Iași

Ielenicz Mihai, Comǎnǎscu Laura, (2009), România, potențial turistic, Ed. Universitarǎ, București

Minciu Rodica, (2000), Economia turismului, Ed. Uranus, București

Mureșianu Mircea, (2010), Turismul rural și dezvoltarea durabilǎ a satului românesc contemporan, Ed. NapocaStar, Cluj-Napoca

Nedelea Alexandru, (2003), Politici de marketing în turism, Ed. Economicǎ, București

Nedelea Alexandru, (2003), Piața turistică, Editura Didactică și Pedagogică, București

Nistoreanu Puiu, (2006), Ecoturism și turism rural, Ed ASE. București

Nistoreanu Puiu, Ghereș Marinela, (2010), Turism rural – Tratat, CH BECK, București

Nistoreanu Puiu, (1999), Turismul rural, o afacere micǎ cu perspective mari, Ed. Didacticǎ și Pedagogicǎ, București

Nițǎ Ilie, Nițǎ Constantin, (2008), Piața turisticǎ a României-Realitǎți, Mecanisme, Tendințe, Ed. Economicǎ, București

Roșca Elisabeta, Economia turismului, note de curs

Soare Ionica, Zugravu Adrian, Costachie Silviu, Rural tourism in Romania- evolutions and discontinuities, Revista de Turism nr.12/2011

Stoian Maria, (2001), Managementul pensiunilor. Manual de formare managerială în turism, Editura Psihomedia,

Tacu Alexandru Puiu, Glǎvan Vasile, Burciu Aurel, (2001), Turism rural. Actualitate și perspective, Ed. Pan Europe,

www.antrec.ro

www.dailybusiness.ro

http://malini-suceava-romania.blogspot.ro/

http://malini.wblog.ro/2012/06/04/malini-harta-si-stema/

www.primariamalini.ro

http://sorin-pantelimon.blogspot.ro/2011/12/monografia-comunei-malini-jud-suceava.html

www.turisminbucovina.ro

Similar Posts

  • Posibilitati de Finantare pe Termen Lung la Nivelul Agentilor Economici

    Introducere Lucrarea de față își propune să prezinte posibilitățile de finanțare pe termen lung în fondarea unei afaceri de succes, pornind de la aspecte teoretice, informații generale pentru a înțelege procesul de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor, în scopul desfășurării și dezvoltării activității unui agent economic. Politica de finanțare pe care o întreprindere o…

  • . Bilantul Si Contul de Rezultate, Surse de Informare In Managementul Trezoreriei (s.c. Xyz S.r.l

    INTRODUCERE Conceptul de echilibru în viața economicã a fost interpretatã diferit. În literaturã se gãsesc expresii ca echilibru static, echilibru stabil, echilibru instabil, echilibru optim, etc. În condițiile în care schimbarea unui element sau a altuia dã naștere tendinței de restaurare a echilibrului sau a unui proces de ajustare spre formarea unui nou echilibru, acesta…

  • Creativitate, Inovare Si Schimbare In Organizatii

    === ae464b40753e3aa40d9c6778404f99fcb5dbc313_152460_1 === СUРRΙNЅ Іntrоduсеrе………………………………………………………………………………………………………..3 СΑРІТОLUL Іоϲoc ΝОȚІUΝІ GЕΝЕRΑLЕ РRІVІΝD ΜΑΝΑGЕΜЕΝТUL ІΝОVĂRІІ…………………..5 1оϲoc.1 Сrеɑtіvіtɑtе șі іnоvɑrе…………………………………………………………………………………….5 1.2 ocоϲІnоvɑrеɑ șі ϲrеɑtіvіtɑtеɑ оrgɑnіzɑțіоnɑlă………………………………………………………….5 1.3 Іnоvɑțіɑ ocоϲîn оrgɑnіzɑțіі…………………………………………………………………………………….7 1.4 Αrһіtеϲturɑ оrgɑnіzɑțіеі șі ocоϲіnоvɑrеɑ…………………………………………………………………8 1.4.1 Соnflіϲtе ocоϲîntrе іnоvɑțіі………………………………………………………………………………9 1.5 Ѕtrɑtеgіі реntru рlɑnіfіϲɑrеɑ ocоϲѕϲһіmbărіі………………………………………………………….10 1.5.1 Оbіеϲtіvеlе ocоϲѕϲһіmbărіі……………………………………………………………………………..10 1.5.2 Сrіtеrіі ocоϲреntru ɑlеgеrеɑ оbіеϲtіvеlоr………………………………………………………….11 1.5. ocоϲ3 Ѕtrɑtеgіɑ еgɑlіzărіі рutеrіі………………………………………………………………………..12 1.6 Ѕіѕtеmе ocоϲșі…

  • Managementul Calitatii Formarii Profesionale LA Nivelul Ministerului Apararii Nationale

    MANAGEMENTUL CALITĂȚII FORMĂRII PROFESIONALE LA NIVELUL MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE CUPRINS INTRODUCERE CAPITOLUL I RESURSA UMANĂ PENTRU APĂRARE 1.1. Resursele umane și apărarea națională 1.2. Funcțiile personalului profesionalizat din armată 1.2.1. Principii și norme generale 1.2.2. Delimitări privind funcțiile pentru structurile de nivel central ale M.Ap. 1.2.3. Delimitări privind funcțiile pentru structurile din compunerea categoriilor de…

  • Coordonarea Unui Proiect Prin Folosirea Mai Multor Tipuri de Management

    CUPRINS INTRODUCERE I. MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIONAL 1.1. Dimensiunile managementului 1.2. Proiectarea organizației 1.3. Managementul în interiorul organizație II. CINCI TIPURI DE MANAGEMENT FOLOSITE DE ORGANIZAȚII 1.1. Managementul de criză 1.2. Managementul strategiei 1.3. Managementul stresului 1.4. Managementul timpului 1.5. Managementul de proiect III. COORDONAREA UNUI PROIECT PRIN FOLOSIREA MAI MULTOR TEHNICI DE MANAGEMENT – STUDIU DE…

  • Creditarea Persoanelor Juridice

    CREDITAREA PERSOANELOR JURIDICE ÎN PRACTICA BĂNCII S.C. VOLKSBANK S.A DECLARAȚIE Subsemnatul/Subsemnata ______________________________________, identificat/identificată cu actul de identitate ____ seria ______, nr. __________, eliberat de ________________________ la data de _______________________, CNP______________________cu domiciliul în localitatea __________________, str. _____________________________ nr. _________ bl. _______, sc. ______, ap. ______, sectorul/județul _____________________, candidat la examenul de licență la Facultatea de ______________________________________________,…