Turismul Rural In Tara Hategului

C U P R I N S

INTRODUCERE

1.1. TURISMUL RURAL

1.1.1.Turismul rural în țările europene cu tradiție

1.1.2.Cererea pentru agroturism

1.1.3.Evoluția turismului rural în România

1.2. SPECIFICITATEA TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

CAPITOLUL 2. ȚARA HAȚEGULUI

2.1. RESURSELE TURISTICE NATURALE A ȚĂRII HAȚEGULUI

2.2 RESURSELE TURISTICE ȘI ANTROPICE

2.2.1. OBIECTIVE CULTURALE

2.2.2. OBIECTIVE ISTORICE

2.2.3. OBIECTIVE ETNOGRAFICE

2.2.4. OBIECTIVE RELIGIOASE

2.3. FORME DE TURISM ACTUALE ȘI POSIBILE ÎN ȚARA HAȚEGULUI

2.4. VALORIFICAREA RESURSELOR TURISTICE DIN ȚARA HAȚEGULUI

2.5. ANALIZA SWOT

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PENSIUNEA AGROTURISTICĂ DUMBRĂVIȚA

3.1. PREZENTAREA PENSIUNII DUMBRĂVIȚA

3.1.1. ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE

3.1.2. STRATEGIA MANAGERIALĂ

3.2. PROPUNERI DE DEZVOLTARE TURISTICĂ A PENSIUNII DUMBRĂVIȚA

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

După majoritatea specialiștilor conceptul de turism derivă din cuvântul englez “the tour”, care desemna în scop de reconfortare și de odihnă pe care o făcea prin Europa tânăra aristrocație engleză de la sfârșitul secolului al 18-lea. Călătoria dura de la șase luni până la doi ani și avea ca principale destinații turistice Franța și Italia.

Noțiunea de turism a apărut în epoca romantică, ca adjectiv care însoțește cuvântul englez și care, în secolul al 19-lea a căpătat o conotație peiorativă. De ce aceasta conotație peiorativă?

Prin originile sale sociale, prin centrele sale de interes și prin gusturile sale turistul englez era promotorul unui turism de calitate.

Încă de la începuturi, turismul nu a fost numai aristocratic, dar și sezonier, fiind concentrat într-un număr mic de stațiuni și foarte sensibil la curentele de modă care orientau gustul publicului amator de turism spre ceea ce era mai nou, mai elegant, mai scump.

Odată cu creșterea numărului turiștilor, a scăzut, se pare, calitatea turismului pe care aceștia îl practică, atât din punct de vedere al centrelor de interes, cât și în privința gusturilor acestora.

De la reședința sa până la destinația finală, turistul apelează la un complex de servicii, cum ar fi: informații referitoare la preț, la condițiile de deplasare și la calitatea facilitățiilor existente la locul de destinație; vânzarea pachetului de servicii la ghișeul agenției de voiaj, cazarea, serviciile de agrement, divertisment etc.

Ca activitate economică, turismul se înscrie în sectorul terțiar al economiei, fapt ce îl determină o dinamică foarte rapidă.

Activitatea turistică poate fi definită ca una din activitățile cele mai eterogene. Spre deosebire de alte activități economice economice, turismul se caracterizează printr-o ofertă mult mai puțin mobilă în raport cu cererea, ea neputându-se adapta cu rapiditate la modificările ce intervin în dimensiunile și structura cererii.

Turistul este orice persoană care călătorește în afara domiciliului propriu pentru o perioadă de timp nedeterminată în scopul recreerii, refacerii fizico – psihice sau al culturalizării. Există anumite categorii de persoane care călătoresc cu alt scop decât cel turistic (oameni de știință, artiști, sportivi, oameni de afaceri) și care în intervalul călătoriei practică activitatea din sfera turismului, ei se numesc pseudo – turiști, iar participarea lor la fenomenul turistic este în creștere.

Prezenta lucrare constituie studiul sistematic al turismului rural, în principal și al altor forme de turism posibil de practicat în Țara Hațegului.

Accentul cade pe relevarea realității vetrelor de sat, cu rolul lor, în diversificarea peisajelor și în reorganizarea structurilor rurale, a componenței dinamice a acestei realități, populația cu tendințele sale de evoluție respectiv a componentei funcționale, ca reflex al capacității colectivităților locale de a pune în valoare potențialul existent, în relație cu unitățile antropice învecinate.

În cazul nostru, Țara Hațegului reprezintă o importantă vatră de civilizație materială și spirituală a poporului român, consemnată în documente încă din anul 1276, regiune neîntrecută prin frumusețile naturale, monumentele arheologice și nu în ultimul rând prin populația sa rămasă românească de-a lungul timpului, descrisă de Ioan Pop – Reteganul în lucrarea „Din Țara Hațegului” ca un Ardeal în miniatură.

„Frumos e Ardealul fără măsură, dar în el mai frumos este tocmai acest colț, care din vechi și până astăzi se cheamă așa „Țara Hațegului” că deși e mică Țara Hațegului ea întrunește în sine tot ce Ardealul are mai bun și mai frumos, Țara Hațegului se poate numi cu drept cuvânt un Ardeal în miniatură”1.CAP. 1 IMPORTANȚA TURISMULUI RURAL ÎN CADRUL ACTIVITĂȚII TURISTICE

1.1. TURISMUL RURAL

Turismul rural, prin multiplele sale funcții, reprezintă o sursă de creștere a veniturilor locale datorită faptului că pe lângă serviciile de cazare prestate, el presupune și servicii de alimentație, produse agro–alimentare și nu în ultimul rând, contribuie la odihna și recrearea turiștilor.

Agroturismul este una din ramurile economice naționale de importanță ce își propune dezvoltarea turismului în mediul rural în strânsă corelație cu economia locală, în mod special cu agricultura.

Agroturismul presupune un șir de factori care influențează dezvoltarea lui, cum ar fi: cunoașterea limitelor sale sociale, economice și culturale; cunoașterea situației exacte a capacității și a disponibilității exploatațiilor agricole de a primi turiști; proiectarea modernizărilor ce trebuie aduse caselor și gospodăriilor pentru a se asigura condiții civilizate tuturor turiștilor.

Turismul rural se poate desfășura în zonele de deal și munte sub formă de agroturism montan, dar și în zonele de șes.

Acesta din urmă este mai rar întâlnit și nu are ca motivație principală completarea veniturilor familiei cu venituri suplimentare însă agroturismul montan este determinat de nevoia de a completa veniturile agricole cu venituri neagricole provenite din prestarea serviciilor turistice.

Pentru agricultorul din zona de deal și de munte, cadrul natural reprezintă suportul agroturismului, iar condițiile create în gospodăria sa factorii materializării acestui suport.

Turismul rural este factorul care asigură păstrarea nealterată a structurii și modului de viață a locuitorului zonei respective, a tradițiilor și obiceiurilor, deci a culturii originale care constituie, ea însăși, o atracție pentru turiști.

Aglomerările urbane reprezintă un factor de stres și poluare care induce nevoia de evadare în natură la verdele câmpurilor și pădurilor, departe de zgomotul și agitația orașelor.

Turismul rural reprezintă o activitate multifuncțională, nu este numai un sejur la o fermă țărănească. El se adresează, în primul rând, oamenilor dinamici, celor care iubesc natura, care pot profita de orice ocazie pentru a face plimbări, ciclism – iubitorilor de sport, de aventură, vânătorilor și pescarilor.

Practicat cel mai frecvent în compania familiei sau a prietenilor, companie în care te poți simți bine și în siguranță, în grupuri mici, această formă de turism oferă individului libertate și independență; acesta nu este supus stresului unor programe turistice riguroase, contra cronometru care obosesc și enervează turiști.

În practica turismului rural se pot distinge mai mulți factori bio–psiho–sociali care duc la dezvoltarea acestuia. Astfel, amintim conștientizarea nevoii de a duce o viață sănătoasă în cadrul căreia recreerea activă joacă un rol extrem de important.

Mediul rural este considerat a fi sănătos tonificând organismul prin aerul curat, mediul nepoluat și traiul liniștit. Creșterea numărului de turiști de vârsta a treia care practică turismul rural are loc atât din motive de sănătate, cât și datorită mediului sigur și neagresiv.

Interesul în creștere față de alimentația naturală și rațională este un factor de atracție ce se manifestă tot mai pregnant pe piața internațională și în special, în statele dezvoltate economic. Viața la țară asigură o alimentație ecologică, sănătoasă, din ce în ce mai rară sau mai scumpă în mediul urban.

Turismul rural, datorită fragmentării puternice a ofertei și a dimensiunilor reduse a întreprinderilor implicate, de cele mai multe ori asociații familiale este apt să exploateze cerințele pieței satisfăcând nevoia turiștilor: de calitate, intimitate, calitatea serviciilor cumpărate, ușor adaptabile nevoilor individuale. Acest aspect, alături de mediul ambiant favorabil, converge spre realizarea unui climat psihic echilibrat asigurat de gradul de satisfacție ridicat al consumatorului.

Agroturismul este benefic și pentru copii nu doar prin asigurarea unei alimentații naturale cu alimente proaspete și de calitate, ci și datorită relațiilor pe care le mediază între copil și natură. Viața la țară permite copiilor nu numai cunoașterea tradițiilor, obiceiurilor ci și cunoașterea directă a florei și faunei, le dă posibilitatea de a-și lărgi cunoștințele biologice în mod direct stabilind relații afective cu animalele, jocul în care partenerii sunt copilul și animalul, reprezintă o sursă de echilibru și descărcare psihică pentru copil.

Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spațiu, oameni, produse, deoarece:

Spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii: un spațiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism,

Oamenii în lipsa spațiului sau a produselor, dispun numai de o capacitate de primire redusă,

Produsele care au ca bază spațiul și oamenii, nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.

În funcție de regiune sau rasă, aceste cuvinte „spațiu, oameni, produse” descriu realități foarte diferite.

Spațiul rural s-a format prin juxtapunerea mai multor entități care au fiecare în parte, trecut, prezent și viitor propriu, iar exploatarea lor în interes turistic nu se face pe un teren uniform, pe aceeași bază geografică, socială, economică sau culturală.

Cei care locuiesc în mediul rural trebuie să fie, ei însăși, principalii „actori” în activitatea de agroturism pentru a fi principalii beneficiari. Ospitalitatea tradițională a țăranului trebuie însoțită de o pregătire specifică activității de cazare turistică, inițiativa privată trebuie să se integreze într-un plan colectiv de dezvoltare globală, iar aportul fiecăruia trebuie să contribuie la asamblarea segmentelor produsului turistic oferind vizitatorului – consumator satisfacția unei cazări civilizate însoțită de restaurația adecvată și în același timp, posibilitatea descoperirii unor locuri și oameni noi.

Ecuația fundamentală a produsului turistic rural este:

Cazarea la fermă = vacanța petrecută în sat + petrecerea timpului liber în spațiul rural

Ferma, satul, spațiul rural sunt imagini, deci sunt motivele pentru care turiștii vin să-și petreacă vacanța la țară.

Ferma rămâne un simbol foarte puternic pentru citadin; este casa fermierului, a țăranului, a celui care cunoaște secretele naturii, locurile de pescuit, de cules ciuperci, este locul unde trăiesc animalele domestice cu care orășeanul a pierdut contactul; este locul unde se pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed generații fără a se schimba modul de viață, etc.

Această imagine pe care și-o face turistul tinde să se îndepărteze din ce în ce mai mult de realitatea economică de exploatare mecanizată a agriculturii și de monoproducție. Totuși, cererea rămâne masivă, însă oferta riscă a se deprecia calitativ. Aceasta este problema agroturismului care nu poate fi definit simplu printr-un statut juridic sau un nivel al venitului, dar care trebuie să rezulte dintr-o primire și un cadru particular în spațiul rural.

Satul, de asemenea, ocupă un loc important în imaginația orășeanului.

Semnifică dimensiunea umană, intimitatea socială, animația locală, evocă primăria, școala, căminul cultural, cârciuma, biserica, aceste locuri care au marcat viața oamenilor de-a lungul secolelor. Satul grupează artizani, comercianți, mici te locul unde se pot mânca fructe proaspete, locul unde se succed generații fără a se schimba modul de viață, etc.

Această imagine pe care și-o face turistul tinde să se îndepărteze din ce în ce mai mult de realitatea economică de exploatare mecanizată a agriculturii și de monoproducție. Totuși, cererea rămâne masivă, însă oferta riscă a se deprecia calitativ. Aceasta este problema agroturismului care nu poate fi definit simplu printr-un statut juridic sau un nivel al venitului, dar care trebuie să rezulte dintr-o primire și un cadru particular în spațiul rural.

Satul, de asemenea, ocupă un loc important în imaginația orășeanului.

Semnifică dimensiunea umană, intimitatea socială, animația locală, evocă primăria, școala, căminul cultural, cârciuma, biserica, aceste locuri care au marcat viața oamenilor de-a lungul secolelor. Satul grupează artizani, comercianți, mici întreprinzători, acei turiști locali care fac interesantă viața la țară.

Satul este locul unde se desfășoară cele mai frumoase sărbători.

Spațiul rural reprezintă întregirea activității de cazare la fermă, turiștii vor să parcurgă spațiul sau să acționeze în cadrul acestuia. Spațiul reprezintă simbolul libertății, respirației, apei pure, verdeții, florilor, culorilor, parfumurilor, trilurilor, el invită la contemplarea peisajelor, dar și la activitatea fizică de-a lungul potecilor, pe malul râurilor, traversând dealurile, munții, aflându-se pe înălțimile falezelor, pe lacuri, etc.

Această activitate în plină natură constituie un criteriu important în alegerea locului de petrecere a vacanței de vară.

Ferma, satul și spațiul rural, împreună sau separat, dau agroturismului: activitate, dimensiune economică, socială și culturală.

Turismul rural este propice parteneriatului dintre sectorul public și cel privat sau dintre cei care contribuie la dezvoltarea turismului pe plan local și cei care acționează pe plan european.

Altfel spus agroturismul este fundamental integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire și pune în valoare potențialul natural, cultural și uman pe baza căruia se elaborează și promovează produsele turistice la nivel local, regional, național și internațional.

Dezvoltarea rurală integrală prin turism presupune participarea activă a populației la operațiuni turistice de primire și animație ce trebuie efectuate conform unui proiect colectiv de dezvoltare locală.

Prin turism rural, consumatorul caută, conștient sau inconștient, un alt mod de petrecere a vacanței, propice contactului cu natura, întoarcerii la origini, la conviețuire, ceea ce nu este în contradictoriu cu practica activităților de petrecere a timpului liber în „aer curat” sau cu sejururile într-o unitate de cazare de categorie superioară.

Din structurile agroturismului care se dezvoltă în spațiul rural fac parte:

Pensiuni turistice,

Tabere școlare,

Tabere de creație artistică,

Sate de vacanță,

Campinguri,

Tabere pentru activitatea ecologică,

Alte forme de organizare create în scopul dezvoltării turismului rural.

Punerea în valoare a ofertei de cazare și servicii a tuturor acestor structuri prin programul de turism, dezvoltă circulația turistică locală. În ultima vreme, această circulație turistică este din ce în ce mai mare, cauzată de noile extensii pe care le-a căpătat turismul rural, de exemplu, cele generate de noi forme concrete de manifestare cu un pronunțat caracter ecologic și cultural.

În mediul rural se dezvoltă forme de turism având un scop în sine, forme prin care se îmbină recreerea cu activitățile practice. Acestea, desfășurate în timpul vacanțelor sau a perioadelor programate sunt utile atât pentru individ cât și pentru societate.

Oricare dintre aceste forme de manifestare sunt benefice pentru zona în care se organizează contribuind la ridicarea gradului de cultură, educație și civilizație a locuitorilor satelor și implicit a zonelor rurale în ansamblul lor.

Vom detalia în continuare principalele structuri de primire care pot fi dezvoltate în cadrul turismului rural:

1. Satele turistice se pot defini ca așezări rurale, pitorești, bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric, care îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului o funcție de primire și cu o durată nedefinită.

În funcție de caracteristicile satelor, acestea pot fi grupate în:

a) Sate agroturistice pastorale – cuprind așezări cu vocație în creșterea animalelor, în special a ovinelor și a bovinelor. Potențialul acestora se sprijină nu doar pe activitatea pastorală în sine, ci și pe valoarea elementelor de tradiție din sfera tehnicii populare și a folclorului. Unele dintre ele dispun de infrastructuri apreciabile, inclusiv arhitecturale (Clopotiva) altele de un cadru natural, cultural și folcloric de excepție (Federi, Fizesti, Nucșoara, Ohaba – Sibișel, etc.).

b) Sate agroturistice pomicole – specifice zonei de nord – vest a depresiunii (Silvașul de Jos, Răchitova, Vălișoara, Livezi, Densuș, Peștenița, ș.a.) în care activitățile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât și ulterior, prin oferirea fructelor și a preparatelor obținute din acestea (țuică, băuturi răcoritoare, dulcețuri, etc.).

c) Sate agroturistice cu profil mixt – în care se împletesc cultura câmpului cu creșterea animalelor în gospodărie, cu îngrijirea microlivezilor din vatra satului, dar și cu alte activități, cum ar fi cele din sfera creației artistice și artizanale (Valea Lupului, Rușor, Băiești, Fărcădin, Peșteana, Paroși, etc.). Unele dintre sate se disting prin ocupații care le personalizează în mod evident: Ciopeia și Bucium prin creșterea cailor și tradițiile legate de aceștia; Băiești și Rușor prin meșteșugul țesutului; Sălașul de Jos renumit prin preparatele tradiționale din carne; etc.

d) Sate turistice peisajere – Ohaba – Ponor, Petros, Crivadia, Peștera, Zeicani, Mesteacăn sunt cele care au prin situare și poziție ancadramente naturale de excepție (topografie variată, forme de relief interesante – chei, peșteri, abrupturi – covor vegetal, mozaicat, hidrografie personalizată), coroborate cu un tip habitat care să permită o oarecare solitudine, reconfortând astfel dorința de „reîntoarcere la natură” a unui număr mare de turiști.

e) Sate turistice cu potențial cultural – istoric – Sarmizegetusa, Densuș, Sântămărie – Orlea, Silvașul de Sus, Suseni, Sălașul de Sus, între care unele dispun de obiective de interes național și chiar internațional (Sarmizegetusa), însă insuficient puse în valoare.

f) Sate turistice – baza de plecare pentru ascensiuni montane și sate turistice – sprijin pentru arealele de dispersie a caselor de vacanță – Nucșoara, Brazi, Serel, Hobița, Ponor, Ștei din prima categorie de sate și Râu de Mori, Clopotiva, Brazi din a doua categorie de sate sunt cele care, aflate la marginea muntelui, în puncte de răspântie a traseelor turistice, sau în puncte de corespondență între diverse mijloace de transport (Ohaba de sub Piatră, Subcetate, Pui) asigură dispersia opțională, motivațională a turiștilor spre celelalte localități sau obiective turistice din zona lor de influență. Rolul acestor așezări crește în măsura în care ele furnizează turiștilor diverse servicii și le asigură aprovizionarea cu produse agroalimentare (Râu de Mori, Clopotiva, Suseni).

g) Sate sprijin pentru turismul de tranzit – cu rol major îndeosebi în derularea turismului automobilistic. Beneficiind de situri pitorești, de poziții cu rol de „capăt de etapă” sau la intersecția unor trasee intens circulate, acestea îi dezvoltă, de regulă, mici capacități de cazare și de deservire rapidă a călătorilor aflați în tranzit spre mari poli de interacțiune turistică. Tipice din acest punct de vedere, sunt așezări ca Sarmizegetusa, Pui, Subcetate, Sântămărie Orlea, Baru sau orașul Hațeg. Uneori aceste așezări dispun și de un potențial propriu valoros, caz în care amenajările locale iau amploare sau serviciile oferite sunt și cele mai complexe (Hațeg, Sarmizegetusa).

h) Sate cu obiective economice de interes turistic – în această categorie se încadrează fie acele așezări în care persistă activități industriale dezvoltate de timpuriu și de unde se mai păstrează vechi instalații și amenajări de producție, astăzi devenite pitorești (Baru – în industria ceramică, Băița – în minerit) ceea ce nu exclude prezența în proximitate a unor secții moderne de producție, fie așezări în care funcționează obiective moderne cu impact peisajer evident (de exemplu: Ostrovul Mic sau Păclișa, cu lacuri de acumulare și hidrocentrale).

Pentru ca o localitate să devină sat turistic trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Amplasarea într-un cadru natural pitoresc,

Absența surselor de poluare,

Accesibilitate tot cursul anului,

Existența de resurse turistice bogate și posibile de a fi valorificate.

Activitatea ce se poate desfășura într-un sat turistic cuprinde următoarele componente: cazare, alimentație, comerț general, tratament, promovare și publicitate etc.

2. Pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru găzduire și servire a mesei, cu capacitate cuprinsă între 3 și 20 de camere funcționând în cadrul gospodăriilor țărănești sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și servicii de pregătire și servire a mesei.

3. Ferma agroturistică reprezintă o structură de primire pentru găzduire și servire a mesei, cu capacitate cuprinsă între 3 și 20 de camere funcționând în cadrul gospodăriilor țărănești, care asigură cazarea turiștilor și alimentația acestora cu produse proaspete din surse proprii și/sau locale.

Criterii privind spațiile de cazare la fermă:

Numărul maxim de locuri (paturi) într-o cameră: patru

Suprafața minimă a camerei de:

1 loc …………………………8 m2

2 locuri …………………..….11 m2

3 locuri ………………………14 m2

4 locuri …………………..….16 m2

dormitorul din apartament…..11 m2

grup sanitar

încălzire cu sobă sau teracotă sau alte echipamente admise de normele P.S.I.

4. Hotelul rural este hotelul amplasat în mediul rural.

Turismul rural în țările europene cu tradiție

Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepție) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spațiul rural, practicanți (în calitate de prestatori) ai activităților turistice.

Rețeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizere în cadrul statelor Comunității Europene. Aceasta datorită:

condițiilor de organizare create;

a organismelor neguvernamentale naționale și internaționale existente;

sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4 %- Franța, Germania, Austria – scutire de impozit pe activitatea turistică desfășurată, sprijin logistic, formare de cadre și îndrumare, ș.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;

experienței câștigate și dorinței de perfecțoinare manifestate permanent.

Germania. „Vacanțele la fermele țărănești” au condus, printre altele, la o

concluzie apreciată și bine cunoscută – a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „de al Marea Nordului până la Alpi”, ce-și propune realizarea a 2000 de locuințe de vacanță cu circa 10 000 de camere (cu unul și două paturi).

Regiunile cele mai dezvoltate în activitate a de turism rural sunt: Schwartwald și Messen.

Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislația anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor „mici și mijlocii” cu capital familial și nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german (Mala John-„Bussnis Guide Efopeen”) asupra vieții de familie și în special legat de poziția femeii în societate („kinder, kuche und kirche”= „copil, bucătărie și biserică”) – care au condus la obținerea unor rezultate deosebite și o promovare ascendentă a turismului rural.

În momentul de față turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spațiul rural german. Poziționând geografic, vom întâni dotări începând din Rhemania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg.

Sejururile oferite în turismul rural german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării și căldura copilăriei din poveștile frațiilr Grimm. Și chiar dacă aparent precizia, promptitudinea și stilul german vă fac să credeți că atmosfera este mai sobră, veți afla căldura și înțelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veți aduce la cunoștiință că nu îndrăgiți lochiorul de ou crud. Veți afla surpriza să constatați că imediat ce le-ați spus-o ei v-au și înțeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceză și engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiția.

Ambianța rurală este angrenată cu multe inițiative de petrecere a clipelor de vacanță și situează la loc de frunte animația turistică.

Celor care vor alege una din cele 3000 de oferte ale „Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalitătii rurale în Gemania), sunt propuse, în afara serviciillor de găzdiure – cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă – itinerarii: cicloturistice, călare, cu căruța sau caleașca; vizite în ateliere ale artizanilor, sejururi pentru naturaliști (vânătoare, fotografică); peripluri per pedes (plimbări, drumeții, pelerinaje, peripluri=”mergân pe jos”)

Franța. În această țară turismul în spațiul rural are vechi tradiții și realizează cote maxime de diversificare, organizare și promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice și sunt controlate, omologate și rezervate prin federația națională „Gîtes Rulaux”, ce cuprinde circa 37 000 de așezăminte.

Funcție de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau preocupări, în spațiul francez vom întâlni asocieri ca: „Gîtes de France”, „Logis et Auberges de France”, „Stations Vertes de vacances”, „Relais et Chateau”, „Relais de Silence”, „Camping et Caravaning” etc. În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spațiul rural, ia naștere „Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4 000 de sate turistice, 150 000 de paturi, dispersate în 80 de departammente.

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziție importantă amintim: Haute-Savoie, Herault, saone și Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin-pe de o parte -precum și regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

Ce-i face pe toți acești vizitatori să aleagă franța?

Poate:

tartinele cu unt muiate în ceașca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau a brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;

vinurile albe, roșii, roz sau negre;

șampania;

french-cancanul;

felul lor de a fi: indisciplinați, seducători, un pic șovini, dar mai ales gazde atente, gata la ori ce pentru a-și satisface vizitatorii.

În plus nu trebuie neglijat raportul preț-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic atașament pentru regiunea natală și o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”, precum și grija autorităților de a sprijini toate aceste intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) și cu dobândă mică (3.5%).

Toate acestea și încă câteva lucruri pe care nu le poți descoperi decât la fața locului au contribuit la noua înfățișare a turismului francez în spațiul rural și la clasarea în topul preferințelor turiștilor de pretutindeni.

Austria. Și în această țară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi preocupări – devenite în timp profesii – care au contribuit la evoluția așezărilor sătești. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea țărănească (case țărănești cu camere de închiriat) și turismul în hanuri. Analizând satistic realizările domeniiului se remarcă poziția de fanion a regiunii Tirolului.

Vechimea acestor preocupări – în 1979 s-au dobândit 100 de ani – au condus la realizarea tradiției. Totul a pornit de la apoziția geografică a Tirolului, aflat la intersecția rutelor nord-sud și est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat.

Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveției și devine zonă de interes turistic. Deși trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ‘50 au fost reatinse condițiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci și foarte puternică.

Creșterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creșterea economică a întregii regiuni, creșterea populației, creșterea bugetului de timp liber, creșterea transportului și infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicație, a sporturilor de iarnă și nu în ultimul rând a urbanizării.

Rezultatele obținute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului inițiat de Ministerul Agriculturii și al Comerțului, sugestin intitulat „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) și o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la: omologarea și funcționarea a 25 de comune turistice, în care o familie din două primește turiști la fermă, în medie existând – la fiecare fermă-6 paturi. Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază spații de aczare.

Corelerea eforturilor și necesitatea deșfășurării unei activități calitative – în corelețiile creșterii concurenței – au contribuit la înființarea Organizațiilr Turistice Sătești (OST), și a Centrelor de Administrație a Organizațiilor Turistice Satești (CAOST) la nivelul județelor. În întâmpinarea cestor inițiative au venit „Sindicatele de inițiativă sătească”, „Oficiul de turism al landului” și „Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activităților turistice rurale este realizată prin: camera de Comerț Exterior, instituțiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din țările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio și televeziune, afișe în locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri și expoziții.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rurala austriac vom constata că el se caracterizează prin: imensul efort investițional pentru echipare, preponderent al unităților de mici dimensiuni și caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătățit continuu (salon, bar, salon T.V, sală de jocuri, saună, piscină, etc).

Ținând cont de necesitatea existenței unor dotări pentru pravticarea sportului în orice anotimp, vacanțele tiroleze sunt de neconceput în momentul de față fără : centre de echitație, terenuri de tenis, piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de schi, tunuri de zăpadă artificială ( lacuri colectoare), mașini de bătut zăpada.

Iar pentru ca totul să funcționeze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăți de exploatare și întreținere-reparație a dotărilor și instalațiilor existente.

Cererea pentru agroturism

Componentă a pieței agroturistice, cererea agroturistică, exprimând un cerc de nevoi de ordin superior, este extrem de elastică față de acțiunea factorilor de influiență. Între factori cu acțiune specifică o deosebită importanță prezintă dutata concediilor, dimensiunea timpului liber, programarea vacanțelor, mărimea veniturilor etc.

Cerera agroturistică are un mare grad de mobilitate datorită faptului că turistul treabuie să „migreze” până în zona de existență a produsului turistic.

Deplasarea unor categorii de purtători ai cererii turistice de o mare diversitate în ceea ce privște nevoile exprimate, diversitatea determinată de marea varietate a zonelor din care provin, imprimă cererii agroturistice un caracter eterogen.

În secolul nostru ca urmare a industrializării și nu numai, asistăm la extinderea marilor aglomerații urbane. Tendința generală a fost aceea a migrației populației de la sat către oraș. Aceste fenomene s-au manifestat inclusiv în țara noastră. Tinerii de la sate plecau în oraș pentru a-și continua studiile sau pentru a găsi mai ușor un loc de muncă. Acești tineri s-au stabilit în orașe, și-au întemeiat familii, și-au schimbat modul de viață, adaptându-se noilor condiții. Această categorie socială a rămas însă legată de sat, cel puțin sentimental, spiritual. Legătura cu satul este nostalgia tinereții și de aceea multe din week-end-urile și concediile sunt petrecute la țară.

Iată deci că se conturează primul segment al cererii agroturistice. Acești turiști, părinți de acum, sunt foarte satisfăcuți atunci când pot să arate propriilor copii meleagurile natale, obiceiurile tradiționale ale satului, preocupările și realizările celor mai vârstnici.

În al doilea segment al cereri agroturistice este construit de copii, de tineri în formare. Unii dintre aceștia vor vedea poate pentru prima dată o vacă sau o oaie. Se poate angrena la un moment dat această categorie de turiști în activități ca:păscutul bobocilor, adunatul ouălelor din cuibare, udatul florilor, activități ce nu presupun un efort deosebit și în același timp fac plăcerea copiilor. Un copil sau un tânar se va simți astfel util și responsabil în acelși timp.

Un al treilea potențial purtător al acestei cereri este orașeanul care, fie că are sau nu origini rurale, este plictisit de ritmul citadin, obosit de blocuri și autostrăzi. Acesta dorește ca cel puțin în concediu să respire aer curat, să fie departe de zgomot și praf, să se poată bucura de un regim alimentar sănătos. Am încercat să definim, în câteva cuvinte, omul care dorește să evadeze din oraș pentru o perioadă, turistul care dorește liniște și relaxare sau odihnă activă.

Cererea agroturistică este formată și din turiști cu posibilități financiare deosebite, dar care, plictisiți de turismul de tip industrial doresc să încerce ceva nou, considerat uneori o „aventură”. În sprijinul celor afirmate putem da exemplu Grindenwaldul unul dintre cele patru mari centre de atracție turistică din Elveția. Grindenwald este un sat cu 3500 de locuitori care cazează anual peste un milion de turiști; este locul unde își petrec vacanța marile vedete de cinema, aristrocrația Europei etc. Această categorie de turiști, cazați în hoteluri ce dispun de servicii și oferte de programe excepționale solicită programe în gospodăriile țăranilor din Grindenwald, seri organizate în ferme și chiar cazări. Numărul acestor solicitări considerate la început ca extravagante este în creștere și ele vin să confirme atracția pe care condițiile mai puțin sofisticate le exercită asupra turiștilor.

Agroturismul este preferat și de persoanele cu venituri mai mici, persoane ce nu-și permit un concediu într-o stațiune clasică și apelează la această formă de turism care este ieftină și accesibilă.

În fine, pentru orice persoană care dorește să se odihnească, să se recreeze într-un cadru natural, să-și învețe copiii o serie de lucruri având la dispoziției un material didactic natural, să participe la unele activități gospodărești, există această posibilitate și ea se numește agroturism.

Concluzionând, putem spune că cele două elemente corelative ale pieței agroturistice, cererea și oferta agroturistică imprimă acesteia un caracter complex, eterogen, dinamic și elastic.

Evoluția turismului rural în România

În România s-a folosit foarte mult termenul de agroturism, acesta reprezentând o activitate componentă a turismului rural și care se referă la turismul desfășurat în ferme cu activitate preponderent agricolă.

Turismul rural cuprinde, în schimb, toate activitățile de turism desfășurate în mediul rural, în primul rând pensiunile și fermele agroturistice, dar și micile restaurante și hoteluri sau alte forme de cazare. Turismul rural este, în general, și un turism ecologic pentru că la sate turiștii sunt mult mai aproape de natura pe care o respectă; totodată, este și un turism cultural, pentru că se încearcă astfel să se ofere ceva în plus față de ceea ce se oferea până acum – tradițiile populare.

Primele inițiative în domeniul agroturismului montan au apărut după 1989, mai întâi la nivelul unor animatori ai acestui tip de turism, apoi la nivelul Comisiei Economice a Zonei Montane și a Ministerului Turismului. Turismul rural s-a practicat în România din anii 1920-1930, dar abia în anii 1973-1974 s-au identificat 33 de sate turistice „din toate zonele etnografice, însă, din motive politice, omologarea lor a fost stopată”. Imediat după 1989 au mai fost omologate încă 13 sate, dar au funcționat doar două: Lerești (Argeș) și Sibiel (Sibiu).

Termenii turism rural, agroturism, turism verde impun o explicare a terminologiei întrucât aceștia acoperă diverse realități care conduc la concepte diferite și, de aici, la dezacorduri între diverși autori.

Cu câteva excepții, literatura de specialitate clasifică problema definirii în două tendințe:

1. Criteriul de deosebire folosit este procentajul din veniturile din turism de care beneficiază comunitatea rurală. Din acest punct de vedere se disting: turismul verde; turismul rural; agroturismul.Fiecare din această categorie este integrată în cea care o precede, ca niște cercuri concentrice.

2. Criteriul care are la bază diferitele elemente constitutive ale ofertei. Se vorbește despre:

– turism rural atunci când cultura rurală este o componentă importantă a ofertei;

– agroturism, turism verde, gastronomic, nautic, cinegetic, cultural-istoric atunci când activitatea specifică este pe primul loc.

Prin turismul rural, ecologic și cultural, poporul român poate realiza exportul obiceiurilor noastre, făcându-ne cunoscuți în adevărata noastră ipostază, atrăgând astfel turiștii. Pe plan european, turismul rural este o modă, dar o modă care s-a născut dintr-o necesitate și dintr-o nevoie a tuturor celor care fac turism în masă, de a evada din ambianța sofisticată a orașelor.

În România nu există o modă în acest domeniu, dar turismul rural este o componentă importantă a spațiului românesc, componentă care are un impact deosebit de mare în viața satului românesc.

Turismul rural nu este un paleativ pentru cei lipsiți de posibilități materiale și nici o curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreare departe de orașele poluate și de aglomerația marilor hoteluri și, de asemenea, este o șansă de a-și mării veniturile pentru oamenii satului.

Turismul rural reprezintă o speranță reală pentru România. De aceea această formă de turism a fost reconsiderată și redefinită, fiind extinsă ca arie de practicare asupra întregului teritoriu al țării. S-a introdus forma de organizare a turismului rural și prin societăți comerciale care au ca obiect unic de activitate turismul rural. În prezent, turismul rural deține circa 3% din oferta de turism și va fi sprijinit pentru a ajunge la 5-10%.

Numeroase guverne și UE recunosc faptul că turismul rural este o formă economică ce poate salva agricultura și moștenirile culturale, o activitate în plină ascensiune, cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale.

Turismul rural are avantajul că nu creează în mod special produsele pe care le oferă turiștilor așa cum fac marile hoteluri, ci valorifică ceea ce există spre a le dezvolta în continuare, dar fără servicii este greu de dezvoltat chiar și această ramură a turismului.

Fiecare turist potențial are propriile nevoi care influențează modul de petrecere a vacanței și de aceea paleta de servicii incluse în produsul turistic trebuie să fie cât mai diversă. Trebuie să se țină seama de faptul că cu cât clientela vine din locuri mai îndepărtate, cu atât are nevoie de mai multe informații despre petrecerea sejurului și, cu cât sejururile sunt mai scurte, cu atât mai bine trebuie organizate. Dacă sejurul este mai îndelungat, trebuie găsite mai multe atracții, crescând șansele de parteneriat local. Produsul turistic trebuie conceput nu numai de proprietar, ci și de structurile locale, împreună cu un oficiu de turism, agenție de turism sau turoperator.

Managementul local are în vedere identificarea potențialului agroturistic sub toate aspectele sale care trebuie îmbinate astfel încât să răspundă cât mai bine atât cerințelor turistului, cât și gazdei. Pentru a pune la punct un turism rural care să meargă pe urmele celui din Germania, Elveția, Austria, trebuie înfăptuit un management turistic global adecvat. Managementul global are rolul de a reuni inițiativele individuale și de a le transpune în standarde care să devină ușor accesibile atât pentru conducere, cât și pentru oferta agroturistică. Forma organizatorică sub care se poate desfășura o astfel de activitate poate fi o asociație profesională, asociație nonprofit, societăți comerciale cu rol de dispecerat care pot forma o rețea proprie de agenții sau filiale locale specializate în astfel de servicii .

În prezent, în România, managementul global pentru dezvoltarea agroturismului a fost elaborat de Federația Română pentru Dezvoltare Montană – care a luat ființă în anul 1991 și care dispune de o rețea proprie pregătită pentru a fi racordată la sistemele internaționale de agroturism.

Ca urmare a acceptării României în cadrul EUROGITES în martie 1995, este recunoașterea potențialului turistic și a ospitalității românilor, pe de o parte, și o șansă pentru noi de a lua ceea ce este mai bun din experiențele celorlalte țări integrate în acest organism european, care încearcă să găsească soluții viabile pentru promovarea turismului „blând”. România a fost primită ca membră în EUROGITES prin Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).

ANTREC este o organizație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, membră a Federației Europene de Turism Rural. EUROGITES, cu sediul la Strasbourg. A luat ființă în 1994, cu avizul Ministerului Turismului și are drept scop identificarea și popularizarea potențialului turistic din spațiul sătesc.

Printre realizările obținute se enumeră: realizarea de materiale promoționale cu sprijinul Programului PHARE al UE, unde România este prezentată cu 20 de gospodării și unde este alături de oferta turistică din țări cu tradiție ca Franța, Belgia, Irlanda, editarea unui buletin lunar informativ și a unei reviste „Viața la țară” care să ilustreze potențialul turistic al satelor românești, înființarea unor bănci de date, realizarea unor strategii de pregătire pentru operatorii turismului rural, participarea la manifestări expoziționale în țară și în străinătate.

Pentru ca turismul rural să se transforme într-un factor real al dezvoltării locale, pentru a putea oferi un produs turistic atractiv și alternativ, trebuie să se aibă în vedere o serie de condiții prioritare, cum sunt:

1) menținerea unui echilibru optim între sistemul ecologic, socioeconomic și sistemul cultural al zonei, atunci când se concepe procesul de dezvoltare a zonei rurale respective;

2) asigurarea unei puternice măiestrii locale în ceea ce privește deciziile investiționale astfel încât să fie posibilă trecerea peste criza sistemelor agricole și a societăților rurale;

3) creșterea ofertei de servicii și de produse locale care va conduce la sporirea atractivității turistice;

4) promovarea schimbului între culturi și populații prin cunoaștere și respect ca factor de solidaritate și de coeziune socială;

5) conceperea unei politici de amenajare a teritoriului care să permită îmbunătățirea competitivității activității economice din zonele mai puțin favorizate și înzestrate cu infrastructuri și echipamente indispensabile calității vieții atât pentru populația locală, cât și pentru vizitatori.

1.2. SPECIFICITATEA TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Fiind un produs turistic în curs de fundamentare, delimitare și organizare, conceptele teoretice și instrumentele metodologice comportă încă discuții.

În principiu, turismul rural include toate activitățile care se desfășoară în acest mediu. El este reprezentat de așezările rurale situate într-un mediu nepoluat, semnificative prin valorile folclorice și etnoculturale, păstrătoare de tradiții sătești sau cu un bogat trecut istoric, care în afara funcțiilor administrative, economice și culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor pentru petrecerea unui sejur.

Turismul rural este expresia orientării unei părți însemnate din turiștii contemporani către natură ca urmare a implicațiilor civilizației postindustriale. Astăzi natura devine pretext de reflecție, pentru descoperire, pentru educare, dar și pentru tratament, performanțe sportive și implicit pentru o viață nouă.

Drept elemente definitorii ale turismului rural românesc menționez următoarele:

– datorită resurselor sale naturale și antropice deosebit de bogate, diversificate și echilibrat repartizate în teritoriu, România prezintă o mare disponibilitate pentru turismul rural, prin tot ce posedă

– munți, dealuri împădurite și întinse câmpii, litoralul Mării Negre, Delta Dunării, numeroase monumente istorice și culturale de vocație universală, artizanatul și ospitalitatea specifică etc.

– România poate satisface gusturile și preferințele celor mai exigenți turiști români și străini;

– varietatea și valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea și dispersia în teritoriu și cu precădere în spațiul rural a patrimoniului cultural și istoric asigură acestei forme de turism condiții de desfășurare în peste 60% din cuprinsul țării ceea ce reprezintă un mare avantaj față de alte țări;

– cu toate aceste condiții extrem de favorabile, turismul rural în România ca formă organizată și de mare dimensiune se practică de puțin timp. Față de alte țări europene, experiența noastră în organizarea turismului rural este redusă, abia dupa 1990 s-au inițiat acțiuni sistematice de ordin organizatoric și legislativ de promovare a turismului rural.Întârzierea promovării sistematice a turismului rural în țara noastră obligă la studierea atentă a experienței altor țări în această direcție și valorificarea ei în toate direcțiile de revitalizare a turismului rural românesc;

– prin conținutul său, turismul rural se interferează, în mare măsură, cu alte forme de turism cu care se completează și se stimulează reciproc. Avem în vedere în special turismul cultural, turismul cinegetic și de pescuit, turismul legat de Delta Dunării. Drept urmare, cercetătorii disting mai multe tipuri de sate turistice: etnografico-folclorice, de creație artistică și artizanală, climaterice și peisagistice, pescărești și de interes vânătoresc.

– dezvoltarea tuturor acestor sate turistice într-o concepție unitară, oferă posibilități deosebite de echilibrare a pieței turistice în profil teritorial, cu numeroase incidențe pozitive asupra turismului rural;

– în raport cu agricultura, care rămâne activitatea principală a satelor, turismul rural constituie o activitate complementară și nu o alternativă sau o substituție a acesteia;

– în condițiile specifice tranziției României la economia de piață, turismul rural îndeplinește și o importantă funcție de protecție socială, oferind populației cu venituri reduse posibilitatea realizării unor concedii de odihnă, de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural.

Din acest punct de vedere intervenția statului în sprijinirea dezvoltării turismului rural este nu numai necesară, ci și urgentă.

Direcții de impulsionare a turismului rural în România ținând cont de particularitățile turismului rural, dar și de interacțiunea sa cu celelalte forme, impulsionarea acestuia depinde atât de măsurile adoptate la nivelul fiecărei zone, județ și sat turistic, cât și de măsurile inițiate și aplicate la nivelul turismului românesc.

În prezent, turismul românesc trece printr-o profundă criză determinată, între altele, de unele restructurări insuficient elaborate și ineficient aplicate, precum și de retragerea statului din politica turistică. Deși avem resure turistice deosebite, circulația turistică este în scădere, iar indicatorii economici de rezultate, așa cum s-a menționat, sunt nesemnificativi în acest context și ritmul extinderii turismului rural în țara noastră a rămas lent în raport cu alte țări europene.

Experiența țărilor care practică un turism eficient demonstrează că punerea în valoare a potențialului turistic valoros de care se dispune nu se produce automat, ci depinde direct de capacitatea investițională și managerială a agenților din acest sector, de strategia generală a statului în domeniul turismului. Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul turismului rural care cuprinde unități mici și neexperimentate. Dezvoltarea inițială a turismului rural necesită adesea subvenții publice și măsuri fiscale de favorizare.

Turismul rural se poate dezvolta numai în măsura în care turismul românesc privit în ansamblu își formează o puternică piață în perioada actuală și tot mai mult în viitor nici o activitate economică nu mai poate fi gândită și rezolvată fără analiza prealabilă a pieței, fără proiectarea unor strategii de lansare și comercializare a produselor respective. În orice domeniu piața nu se creează de la sine și peste noapte.

Cu deosebire în domeniul turismului piața se construiește prin acțiuni complexe atât la nivelul fiecărui agent, cât și la nivelul economiei naționale, deoarece piața turistică prezintă o anumită specificitate: turistul, în calitate de client, urmărește nu doar achiziționarea și consumarea unor mărfuri obișnuite, comune și generalizate la nivelul întregii populații, ci satisfacerea nevoilor individuale potrivite cu pretențiile și capriciile sale, pe care le induc acțiunile din cadrul acestui sector de activitate; locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii; oferta turistică este percepută de solicitant sub forma unor imagini formate prin cumularea tuturor informațiilor receptate, direct și indirect, de fiecare potențial turistic; sezonalitatea cererii și ofertei turistice marchează profund întreaga activitate a agenților implicați în turism.

Toate acestea fac ca piața turistică să aibă o mare încărcătură de factori de risc și să necesite studii profunde de marketing și management. Turismul rămâne un domeniu de activitate pe cât de apropiat, pe atât de necunoscut, în plus, un timp se lucrează sub pragul rentabilității.

Intensificarea turismului rural în România presupune definitivarea urgentă a cadrului organizatoric și legislativ. În scopul informării profesionale a celor ce vor să se orienteze spre acest sector, a luat ființă ANTREC, cu filiale în majoritatea județelor țării. S-au aprobat normele de clasificare a pensiunilor și fermelor agroturistice și au fost adoptate unele reglementări privind scutirea de impozite pentru agenții ce practică turismul rural.

Sunt însă necesare multe alte reglementări privind îmbunătățirea infrastructurii rurale, a căilor de acces și a drumurilor, asigurarea cu apă curentă a satelor respective, semnalizarea satelor turistice, editarea unor materiale promoționale privind turismul rural.

Pentru a cuprinde în sfera de activitate a turismului rural întregul teritoriu național, specialiștii în domeniul preconizează înființarea unor centre teritoriale (filiale) amplasate în următoarele zone: Maramureș, Bucovina, Moldova Centrală, Vrancea, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Muntenia, Dealurile subcarpatice, Oltenia de sub Munte, Munții Banatului, Crișana, Munții Apuseni, Dealurile Transilvaniei, Culoarul Bran-Rucăr.

Prin intermediul acestor centre se poate acorda gospodăriilor țărănești asistența tehnică și financiară din partea asociațiilor și organizațiilor de turism naționale și internaționale atât pentru derularea activității, cât și pentru extinderea formelor de cooperare în domeniul turismului rural, facilitarea colaborării între organismele și organizațiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România și organismele similare din celelalte țări europene cu turism rural tradițional, prin sprijinirea asocierii la organismele internaționale de profil; participarea la acțiuni internaționale și invitarea reprezentanților organismelor internaționale la acțiunile organizate pe plan intern.

Acțiunile promoționale trebuie să asigure o imagine sugestivă a turismului rural românesc atât sub aspectul potențialului turistic, cât și a caracteristicilor sociale, culturale, psihologice specifice poporului nostru.

Rolul turismului rural în ansamblul activităților turistice

Turismul rural reprezintă izvorul celei mai mari părți pentru alimentația umană și deține întreaga resursă a pădurilor, mineralelor și a altor materii prime. Mediul rural este expus intermitențelor severe ale forțelor majore de interacțiune, fiind necesare intervenții pentru protecția valorilor sale naturale și populației însăși.

Principalele forțe de interacțiune care afectează mediul rural sunt: depopularea, răspândirea rapidă a localităților urbane, poluarea solului, apelor și aerului, a terenurilor agricole și a pădurilor, degradarea crescândă și generalizată a peisajului și calităților culturale, crizele economice.

Impactul acestor interferențe diferă de la o zonă la alta, dar rezultatele sunt aceleași: slăbirea sau lipsa diversificării economiei locale și în consecință a randamentelor și nivelului de viață; insuficiența confortului rural și bineînțeles a serviciilor rurale – în consecință o slăbire a vitalității sociale și culturale în multe zone ale spațiului rural; prezența poluării sub toate formele ei.

Spațiul rural românesc ocupă circa 93% din suprafața țării, aici locuind 45,1% din populația țării (10,2 milioane locuitori), în administrația comunelor și satelor aflându-se 89% din suprafața totală și 91% din suprafața agricolă.

Turismul rural ca opțiune economică

Popularitatea turismului rural a crescut în ultimii ani, de la inițiative cu caracter individual s-a ajuns la o adevarată alternativă de petrecere a timpului liber. Motivul dezvoltării turismului în mediul rural este conștientizarea, de către micii agricultori, a necesității diversificării activității atât în cadrul fermei agricole, cât și în afara acesteia, prin angrenarea în silvicultură, turism sau apelând la anumite activități pe timp determinat, în interiorul economiei locale.

Pentru turismul din mediul rural sunt deosebit de importante două direcții:

dezvoltarea rurală integrată prin turism;

turismul echilibrat.

Dezvoltarea rurală integrată prin turism presupune participarea activă a populației la operațiunile turistice de primire și animație, ce trebuie efectuate conform unui proiect colectiv de dezvoltare locală.

Evitarea daunelor și păstrarea avantajelor unui turism echilibrat pot fi asigurate printr-o concepție clară referitoare la dezvoltarea turistică locală. Aceasta constă în necesitatea obținerii unor produse alimentare de bază direct de la sursă, evitarea transporturilor aglomerate, asigurarea calității.

Există în România numeroase sate ce dispun de condiții naturale bune pentru practicarea turismului si care beneficiază, de asemenea și de un cadru construit pitoresc, cu case și gospodării confortabile, oameni ospitalieri ce au o tradiție culturală și artistică proprie, cu meșteșugari și artizani talentați.

Dar tot atât de numeroase sunt și cazurile în care aceste zone, reprezentând un bogat și important patrimoniu local sunt puțin valorificate. Locuitorii și gospodarii satului se deplasează la oraș pentru a-și valorifica produsele proprii și pentru a-și găsi un loc de muncă.

Pentru a pune în valoare patrimoniul neutilizat și pentru a sprijini satul este necesar să găsim soluția prin care să determinăm orașul să privească la sat.

Preocupările dezvoltării agroturismului vin în întâmpinarea motivațiilor de a satisface atât nevoile de odhină și recreere activă a populației de la orașe sau din zonele aglomerate, cât și a valorificării resurselor locale ce pot satisface cerințele turiștilor.

Agroturismul reprezintă o reală șansă pentru economia locală. Agroturismul creat și asistat crează principalele motivații în antrenarea și dezvoltarea unor inițiative, a unor activități tradiționale care multă vreme au fost neglijate, a unor meșteșuguri, în consolidarea și dezvoltarea unor creații artistice locale; legarea unor prietenii, satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale turiștilor activități care dinamizează viața economică locală.

Gospodăria rurală concretizează oferta de cazare și de servicii agroturistice și crează motivația gospodarului de a pregăti și amenaja interiorul și exteriorul gospodăriei în scopul obținerii de venituri, stimulează gospodarul să investească în propria gospodărie, să dezvolte activități complementare preocupărilor sale. Gospodarul va intra în competiție, își va desfășura de acum activitatea într-un mediu concurențial și va fi obligat să devină competitiv, să ridice calitatea serviciilor și a produselor proprii pentru a fi solicitat.

Activitatea turistică oferă gospodarului posibilitatea de a pune în valoare oferta de cazare, și de a valorifica în stare proaspătă sau prelucrată produselel proprii din gospodărie, de a presta servicii. Turismul crează cererea locală de produse alimentare proaspete, produse de mică industrie, artizanat; el este amator de trasee, de recreere, solicită servicii și stimulează inventivitatea gospodarului.

Satul sau zona agroturistică prezintă spațiul real de atracție, spațiul în care se asamblează toate elementele de dezvoltare locală. Apare inetresul de susținere a satului, de îmbunătățire a infrastructurii, de construire a unei vieți spirituale a satului. Se crează astfel suportul îmbunătățirii serviciilor publice.

Instruirea gospodarului în pregătirea ofertei de cazare, informarea turiștilor, pot fi realizate de către un „asistent” agroturistic. Acesta poate fi un agent local sau național, condiția care se impune fiind armonizarea concepțiilor tuturor „actorilor” implicați și a modalităților lor de acțiune.

Turismul, un instrument eficace pentru o dezvoltare durabilă

Este în deobște cunoscut că durabilitatea este cea mai potrivită pentru o dezvoltare socio-economică mai umană, mai echitabilă și mai solidă.

Turismul poate contribui în mare măsură la dezvoltarea durabilă și, în particular la lupta pentru eradicarea pauperismului și la protecția și conervarea mediului natural, cultural și social.

Turismul este sectorul cel mai creator de ocupații; conform estimărilor O. M. T., în prezent, pe planeta noastră, din fiecare 8 persoane ocupate, unul depinde direct sau indirect de existența și dezvoltarea industriei călătoriilor și turismului.

Între anii 1950 și 1988, turismul internațional a progresat în ritmuri medii anuale de 7% și, conform estimărilor O. M. T., expansiunea sa rapidă va continua și în perspectiva deceniilor viitoare.

Această creștere extraordinară poate fi însă și cauăa unor perturbări și riscuri imense, dacă nu va fi monitorizată rațional și eficace și dacă nu va respecta mediul natural și sociocultural.

Turismul trebuie să fie durabil și altfel prejudiciile activităților turistice asupra mediului, care vor avea un impact negativ asupra societății vor tinde să distrugă însăși baza pe care s-a clădit prosperitatea acestui sector.

Prin urmare, turismul se va menține durabil dacă va răspunde la următoarele cerințe:

dezvoltarea sa va fi planificată rațional, pe criterii economico-sociale riguros fundamentate;

politicile și criteriile de dezvoltare vor respect principiul durabilității;

dezvoltarea se va realiza cu angajarea și cooperarea puterilor publice și a sectorului privat;

la această dezvoltare va participa societatea civilă și comunitățile locale.

În ceea ce privește rolul statului în asigurarea durabilității turismului, politicile guvernelor în materie de dezvoltare și de promovare a turismului trebuie să fie axate pe următoarele elemente:

crearea unui cadru pulitic global vizând dezvoltarea durabilă a turismului;

un plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse ăn valoare, cu determinarea tipului produselor turistice adaptabile la condișiile fiecărei zone și cu luarea în considerare a capacităților optime ale structurilor de primire turistică;

o reglementare concisă și rațională relativ la amenajarea turistică a teritoriului, care trebuie riguros aplicată;

o politică de investiții și de incitații pentru atragerea investitorilor, care să țină cont de exigențele durabilității;

o politică de valorificare a resurselor umane atrase prioritar din mediul populației locale, coroborată cu gestionarea infrastructurii și a activităților turistice;

elaborarea normelor și reglementărilor specifice sectorului turismului și controlarea lor pentru a menține nivelurile dorite ale calității mediului și ale calității prestaților turistice.

Sectorul privat poate și este chemat să contribuie la asigurarea durabilității turismului. În acest scop, întreprinderile private trebuie să integreze în deciziile lor criteriile economice, sociale, culturale și ecologice referitoare la investiții gestiune, marketing și resurse umane.

Este de datoria sectorului privat:

să evalueze cu precauție repercursiunile posibile ale planurilor lor de investigații asupra mediului;

să conceapă strategii vizând reducerea la minimum a riscurilor și efectelor negative ale planurilor de investiții asupra mediului natural și asupra comunităților locale;

să elaboreze și să aplice programe vizând reducerea la minimum a consumului de resurse și a producției de deșeuri, maximizând calitatea produselor turistice;

să subordoneze activitățile lor intereselor generale de gestionare a mediului;

să respecte normele și reglementările locale, naționale și internbaționale referitoare la calitatea mediului.

În ceea ce privește asociațiile profesionale și organizațiile nonguvernamentale ele trebuie să promoveze la rândul lor aplicarea acestor criterii în cercul membrilor ce le compun.

CAPITOLUL 2. ȚARA HAȚEGULUI

În sud – vestul Transilvaniei unde Carpații își proptesc uriașul arc de granit și de șisturi cristaline se află Țara Hațegului. Cercetarea acestui ținut este deosebit de importantă nu numai pentru cunoașterea începuturilor îndepărtate ale trecutului nostru, ci și din punct de vedere etnografic, căci acest ținut, alături de Țara Oltului, de regiunea Munților Apuseni și Maramureș, face parte din cele mai de seamă nuclee de constituire a poporului nostru. În colțul sud-estic al acestui ținut se află orașul Hațeg timp îndelungat centru administrativ al acestei regiuni, de la care a primit și denumirea.

Depresiunea Hațegului este cunoscută ca una din cele mai mari și mai complexe depresiuni intercarpatice fiind dezvoltată între masivele Retezat, Țarcu, Șureanu, Poiana Ruscă și Metaliferi.

În cuprinsul său, după geneză, morfologie și peisagistică se deosebesc trei sectoare: Depresiunea Hațegului, Depresiunea Strei – Cerna și Culoarul Orăștiei.

Depresiunea Hațegului propriu-zisă reprezintă compartimentul sudic cel mai individualizat și are aspectul unui șes terasat, pe alocuri ondulat, între Munții Retezat, Șureanu, Țarcu și Poiana Ruscă. Comunică cu regiunile vecine prin pasul Bănița – Merișor (cu Depresiunea Petroșani), Poarta de Fier a Transilvaniei (700m spre culoarul Bistrei și Banat) și Defileul de la Subcetate (cu nordul județului și Valea Mureșului). Această depresiune este un fel de „placă turnată”, pentru circulația turistică în județ, favorizând accesul spre culmile muntoase înconjurătoare (Retezat, Parâng, Țarcu, Godeanu, Poiana Ruscă) dar și spre Depresiunea Petroșani, cetățile dacice din Valea Grădiștei sau spre Ulpia Traiana Sarmisegetuza.

Frumusețea și bogăția Țării Hațegului constă în marea varietate a reliefului.

2.1. RESURSELE TURISTICE NATURALE A ȚĂRII HAȚEGULUI

Resursele turistice naturale sunt mai puțin reprezentative pentru aria depresionară propriu-zisă, marcată de o anumită monotonie a suportului topografic, dar se concentrează într-un complex de mare diversitate și potențial de atracție, în zonele montane limitrofe unde fiecărei unități montane îi sunt caracteristice aprecieri particulare ale compartimentelor fizico-geografice, în măsură să stimuleze atât practicile turismului contemplativ cât și cele participante, active, promovate, îndeosebi de personalitatea dinamică a generațiilor tinere.

Potențialul turistic natural al Depresiunii Hațegului este marcat în principal de contrastul hipsometric și morfologic dintre desfășurarea cvasiplană a câmpiilor piemontane din vatra depresiunii al căror relief este întrerupt de valurile dealurilor piemontane interne, într-un desen de amfiteatru dublu, focalizat pe rama nordică și perspectiva deosebit de pitorească oferită de unitățile montane înconjurătoare, în special de creasta crenelată a Retezatului.

Panorama apropiată a reliefului alpin, cizelat de procesele glaciare cuaternare și de cele periglaciare actuale , în formele semețe ale verticalității , pune astfel mai bine în valoare „calmul” domeniului depresionar așternut în poalele sale.

Privit în detaliu, însă aceasta din urmă relevă, la rândul său o diversitate peisageră remarcabilă și structuri interne interesante cu potențialul de atracție atât în sfera turismului de recreere, cât și în aceea a turismului cultural – științific.

Astfel o valoare turistică deosebită o are succesiunea văilor pitorești ale Rîului Bărbat, Rîului Alb, Sălașului, Sibișelului, Rîului Mare, Breazovei etc. deslușind din rama înaltă a Munților Retezat – Țarcu în câmpia piemontană, unde se sprijină pe nivelul de bază jos al râurilor Strei și Galbena cu văile lor asimetrice, așternute la poalele complexului montan – deluros de pe marginea nordică a depresiunii. Toate acestea pot reprezenta nu doar agreabile axe de tranzit spre munții din jur, ci și zone de atracție turistică locală, cu atât mai mult cu cât în proximitatea lor se găsesc numeroase obiective din sfera potențialului antropic, dar și din aceea a resurselor naturale: parcul de vânătoare din pădurea Slivuț (orașul Hațeg), înființat pentru ocrotirea și colonizarea zimbrului, a cerbului lopătar, căprioarei și cerbului carpatin; câmpul cu narcise de la Sălașul de Sus, rezervația de floră din vârful Poienii (Ohaba de sub Piatră), pentru ocrotirea asociației vegetale de stâncărie, refugiu pentru o serie de elemente xerice rare; paleontologică din arealul Tuștea – Răchitova, cu unele dintre cele mai bogate depozite fosiliere de dinozaur din lume etc.

Complexitatea structurală și petrografică a munților care înconjoară Depresiunea Hațegului, etajarea altitudinală diferită, ca și acțiunea morfogenetică specifică a agenților externi au dat naștere unui potențial de atracție turistică deosebit de ridicată, practic în toate unitățile montane hațegane. Se impun în primul rând Munții Retezatului și Munții Țarcului ce poartă pe culmile lor urmele glaciației preistorice, cu circuri și văi glaciare, cu creste ascuțite și vârfuri piramidale de peste 2300 m altitudine, cu zănoage și abrupturi ale căror poale sunt acoperite de ample trene de grohotiș, cu numeroasele tăuri oglindind semeția vârfurilor învecinate etc.

Aspectul alpin și subalpin caracteristic, într-un domeniu în care stratul de zăpadă se menține din noiembrie și până în aprilie (pe alocuri chiar până la începutul lunii iunie) constituie un element de atractivitate deosebită pentru turismul sportiv, inclusiv pentru alpinismul sau pe anumite secțiuni cu pante domoale, pentru practicarea sporturilor de iarnă (Rîușor). La complexitatea reliefului glaciar, din zona centrală înaltă a Munților Retezat și până la Văile Rîului Mare – Lăpușnicul Mare, se adaugă varietatea florei și a faunei, cu elemente rare, a căror valoare a impus statuarea aici încă din anul 1927, a unei rezervații naturale ce va fi extinsă treptat și transformată în anul 1935 în Parcul Național Retezat (54400 ha) cea mai veche și mai vastă arie ocrotită din Carpații românești.

Prezența masivă în unele sectoare, a calcarelor a determinat constituirea formelor carstice de suprafață și de adâncime (exo și endocarstul) deosebit de spectaculoase, chiar dacă mai puțin frecventate de către iubitorii de drumeție.

Acestea sunt grupate în trei areale cu extensiuni diferite: primul se dezvoltă pe dreapta râului Petros (Streiul Superior) între localitățile Baru și Cioclovina, al doilea pe stânga aceluiași râu, în zona Crivadia – Bănița, iar al treilea, mai restrâns, în marginea Munților Retezat, la sud de localitatea Peștera. Captarea în subteran a unor cursuri de apă cu obârșia în zona cristalină a determinat formarea în masa de calcare a peșterilor, iar la suprafață a văilor cum sunt cele de la Ponorici, ori de la Fundătura Ponorului (Ohabei) limitate spre aval de trepte. Urmare a baticaptărilor repetate și totale, unele văi au rămas seci, neverosimil de largi, suspendate la 300-400 m față de talvegul râului Petros (ex: Lola, Tecuri), iar apele curg în prezent în subteran unde au săpat galerii spectaculoase. Apariția la suprafață se produce sub forma unor izvoare puternice.

O deosebită atracție exercită de asemenea, sectoarele de chei mai ales atunci când acestea sunt accesibile ori vizionabile din punctele de belvedere și când principalele elemente constitutive ale peisajului sunt reprezentate de rocă și de apă. Se impun astfel: Cheile Crivadiei sculptate în partea sud-vestică a dealului Runcuri și având o lungime de peste 1000 m, Cheile Jgheabului aflate în apropiere sau Cheile Băniței

2.2 RESURSELE TURISTICE ȘI ANTROPICE

Resursele turistice antropice sunt cele mai reprezentative pentru unitatea depresionară propriu-zisă. Zona în care „s-a hotărât acum două mii de ani care e limba pe care o vom vorbi-o, care e sufletul care se va sălășlui în trupul nostru tracic, care vor fi prieteniile și dușmăniile noastre față de multe ramuri ale lumii” (Nicolae Iorga, 1939)

Pământul Țării Hațegului păstrează urme ale vremurilor îndepărtate, de la stațiunile omului primitiv, cum sunt cele din peșteri (Cioclovina Uscată, Bordu Mare, ș.a), la vestigiile civilizației dacice (Bănița), ale celei daco-romane (Sarmisegetuza) și până la urmele activităților populației protoromânești (Hațeg, Ponor) și la arhitectonica civilizației feudale hațegane. Cu unele amenajări adecvate, o parte a materialelor descoperite pot fi prezentate chiar pe locul unde au fost indentificate.

Reprezentative, ca obiective cu potențial ridicat de atracție turistică, sunt îndeosebi construcțiile monumentale fie de tipul fortificațiilor, fie din categoria unităților de habitat, ori a celor cu funcționalitate socială ( lăcașuri de cult clădiri publice ), cu o mare densitate în aria depresiunii și aparținând diverselor epoci istorice.

Dintre vestigiile dacice, semnificative, la nivelul Țării Hațegului, este cetatea de la Bănița construită pe dealul Bolii, cu scopul de a controla accesul dinspre sud (pe valea Jiului și prin Pasul Vulcan) către complexul de fortificații dacice din Munții Orăștiei (Șureanu) din care cetatea făcea parte ca avanpost de rezistență pentru eventualele atacuri venite de la sud de Carpați.

Se remarcă, prin importanța lor istorică deosebită, dar și prin dimensiunea fizică și calitativă, vestigiile arheologice ale capitalei Daciei romane, întemeiată sub împăratul Traian, după cucerirea Daciei de către romani 106-110 e.n. Situl arheologic se întinde astăzi pe cca 100 ha dintre care 32 ha sunt în regim de ocrotire și conservare.

Rămășițele ale unor asezări romane, se regăsesc și în alte localități și-n Țara Hațegului (Peștera, Ostrov, Brezova, Rîu de Mori, Clopotiva, Pui, Hobița – Grădiște, Rîu Bărbat, Fărcădinu de Sus etc.)

O atenție deosebită merită bisericile medievale unele de incintă fortificată, cele mai vechi și mai valoroase fiind cele localizate în compartimentul depresionar apusean. Astfel, la Densuș utilizând materiale extrase din ruinele romane (Sarmisegetuza ), în secolul al XIII – lea a fost realizată una dintre cele mai vechi și mai originale biserici din țară (edificată pe ruinele unei construcții antice, probabil din secolul al IV-lea). De formă pătrată cu arhitectură neregulată și acoperiș din piatră, biserica vădește influența certă a stilului romanic târziu, iar fragmentele de picturi murale, prezintă asemănări stilistice cu pictură murală bisericească din Tara Românească, fapt ce confirmă legăturile culturale dintre românii de pe ambele versante ale Carpaților.

Mai târziu în 1564, la Silvașul de Sus s-a construit un remarcabil lăcaș de cult și de cultură creștină românească Mănăstirea Prislop care în pofida vicisitudinilor istorice continuă și astăzi să fie nu doar spațiu al ascezei, ci și unul al formării tinerilor în spiritul valorilor creștine ale ortodoxiei, prin seminarul teologic ce funcționează aici.

Biserici vechi și de mare valoare culturală sunt și cele de la Sântămărie – Orlea, ridicată la sfârșitul secolului al XIII –lea, Nucșoara, Peșteana, Ostrov, Suseni, etc. Toate acestea înscriu un patrimoniu arhitectural și de civilizație printre cele mai bogate din tot spațiul românesc, a cărui punere în valoare necesită însă eforturi organizatorice adecvate, o bună strategie promoțională și un concept managerial integrat, pentru utilizarea complementară a marii varietăți de atracții turistice din Depresiunea Hațegului și din împrejur cu efecte stimulative asupra potențialului de cerere și de consum turistic. Dintre manifestările folclorice impresionante prin ceremonial și număr de participanți sunt nedeile.

Aproape fiecare sat din Țara Hațegului își are nedeia sa. Rosturile originale ale acestor sărbători probabil de factură religioasă s-au pierdut, astăzi nedeile reprezentând un prilej de consolidare a relațiilor dintre membrii comunităților rurale, dintre acestea și descendenții lor răspândiți în diverse regiuni geografice. Dacă originalul port popular hațegan cu costumul simplu bărbătesc și cel femeiesc mult mai ornat și colorat, în funcție de vârstă, nu mai poate fi admirat nici măcar la nedei, în schimb, cu acest prilej se remarcă valorile muzicale și coregrafice specifice „hațeganele, și călușul transilvan” (de exemplu la Nucșoara), sau preparatele culinare locale („vișli” de la Sălașul de Sus și de Jos).

Valoare artistică și documentară au de asemenea, țesăturile din interiorul locuinței țărănești, în mod deosebit se remarcă covoarele din zona localităților Băiești – Pui. Crestăturile din lemn, mai ales furcile plate (în special cele realizate la Clopotiva), precum și unele piese de arhitectură populară se disting prin originalitate și simț artistic cu totul aparte.

Arhitectura specifică, tradițională a multora dintre casele satelor din Țara Hațegului, preluată, uneori stilizat, inclusiv în cazul construcțiilor recente, amenajările monumentale actuale de pe valea Rîului Mare, legate de valorificarea potențialului hidroenergetic, sau cele din lungul șoselei și căii ferate ce se îndreaptă spre Valea Jiului completează în mod fericit ponderea valorilor și a obiectivelor cu potențial de exploatare turistică.

2.2.1. OBIECTIVE CULTURALE

Obiectivele culturale sunt atracții care își păstrează funcția inițială, iar de cele mai multe ori aceasta devine ea însăși o sursă a interesului turistic. În Țara Hațegului, aceste obiective sunt reduse ca număr: Muzeul arheologic din Sarmizegetusa și Troița comemorativă din Hațeg.

Muzeul arheologic din Sarmizegetusa a luat ființă în urmă cu patru decenii, odată cu începerea săpăturilor arheologice efectuate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. La construcțiile și piesele aduse la suprafață prin săpături arheologice de specialitate, se adaugă cele descoperite pe teritoriul așezării antice, cu prilejul diferitelor lucrări agricole. Acest muzeu este alcătuit din șapte săli de expoziție, iar scopul este acela de a prezenta vizitatorilor un material arheologic bogat și posibilitatea obținerii de noi și interesante date, imagini și probe materiale care atestă strălucirea Sarmizegetusei romane.

Troița comemorativă din Hațeg a fost sculptată în lemn și amplasată în centrul orașului în anul 1997, aceasta amintește de evenimentele petrecute în acest loc în anul 1989.

2.2.2. OBIECTIVE ISTORICE

Obiectivele istorice sunt valori turistice definite nu atât prin vârsta lor, ci mai ales prin rolul lor. Bogăția și diversitatea resurselor a constituit pentru societatea omenească un factor favorabil unei neîntrerupte evoluții a societății omenești pe aceste meleaguri.

Cetatea – colonie de la Sarmizegetusa

Instaurarea stăpânirii romane în cea mai mare parte a teritoriilor locuite de daci a însemnat pentru aceste ținuturi o nouă etapă de evoluție. Orașul de reședință a Daciei romane, construit din porunca împăratului Traian, al cărui nume îl primeste – „Ulpia Traiana” se află pe teritoriul actualei comune Sarmizegetusa.

Ulpia Traiana a fost tot timpul cât a durat stăpânirea romană în Dacia (106 – 271) metropolă politică și culturală a provinciei. Orașul era înconjurat de ziduri, a fost primul și cel mai important oraș din Dacia cunoscând o mare dezvoltare, reședință a guvernatorului provinciei cu cele mai însemnate investiții și cu cei mai mulți reprezentanți ai oficialității romane din Dacia.

În interior zidurile erau întărite cu un sistem de șanțuri și valuri de pământ.

Odată cu săpăturile arheologice au fost aduse la suprafață importante obiective turistice: zidurile orașului, construcții de cult, amfiteatrul, forumul, precum și un bogat material arheologic documentar ca: monede, material de construcții de tot felul, monumente epigrafice și sculpturale, etc.

Clădirea Augustanilor este una dintre cele mai monumentale construcții dezgropate la Sarmizegetusa, se află în interiorul cetății, la circa 200 metri sud de amfiteatru.

Amfiteatrul – locul de adunare a populației pentru jocurile gladiatorilor, animalelor sau actorilor. Acesta este în întregime construit din piatră cu bolțile din cărămidă iar acoperișul are formă eliptică, axa principală de 90 metri, clădirea se împarte în două: locul rezervat publicului și arena; în mijlocul arenei se află un coridor subteran care ducea în exterior. Lângă amfiteatru, în partea de nord, se află ruinele Templului Zeiței Nemesis.

Forul este locul întâlnirilor publice (piața publică). Un zid îl împarte în două părți inegale, era pavat cu lespezi de piatră, acesta fiind locul adunărilor

Cetatea Colț – este amplasată pe un colț de stâncă, deasupra asinului ca un adevărat cuib de vulturi, este una dintre cele mai romantice ruini medievale de la noi din țară, impresionând prin frumusețea așezării și îndrăzneala construcției.

Cetatea datează din secolul XIV – XV și a aparținut familiei cnezilor Cândea numindu-se și „Castelul din Carpați”.

Cetatea Mălăiești – construită în secolul al XIV – lea ca cetate de refugiu pentru cnezii din Sălaș. Abandonată de mult astăzi se află în ruină. Ca și construcție este alcătuită dintr-un doujon cu ziduri de 1,5 metri grosime și înalte de 12 metri și dintr-o ignitură patrulateră.

Castelul de la Nălați – Vad – este un castel mic, în parcul căruia pot fi văzute mai multe monumente romane provenite de la Sarmizegetusa. În prezent castelul este folosit ca preventoriu pentru copii.

Castelul de la Sântămărie Orlea – este o construcție barocă din secolul al XIX – lea fiind recent restaurată, iar în prezent adăpostește un complex turistic. Castelul este fosta proprietate a unei familii de mari proprietari care stăpâneau întinse terenuri arabile și o importantă parte din Munții Retezat.

2.2.3. OBIECTIVE ETNOGRAFICE

Arta populară românească s-a constituit în același timp cu formarea limbii și a poporului român, îmbogățindu-se continuu prin condițiile favorabile transmiterii tradițiilor. Multe din elementele de cultură materială și spirituală au o permanență milenară, oglindită în toate domeniile artei populare: port, obiceiuri, meșteșuguri, arhitectură, etc. Continuitatea vieții pe aceste meleaguri a determinat caracteristica esențială a artei populare hațegane – unitatea, care nu exclude nici o varietate de forme regionale datorate unor cauze social – istorice și economice diferite de la o localitate la alta.

Țara Hațegului datorită condițiilor naturale favorabile a permis dezvoltarea agriculturii care va completa veniturile realizate prin păstorit.

Tipul de așezare este astăzi cel adecvat, casele vechi (tipurile vechi), care formau majoritatea construcțiilor până la începutul secolului XX, erau alcătuite de obicei din două încăperi: o odaie și o cameră, sau o odaie și o tindă, în ambele cazuri locuința avea o prispă în partea din față, numită „târnaț”.

Gospodăria nouă se caracterizează printr-o separare netă a funcțiunilor, materialele din care se construiesc le dă o înfățișare nouă: temelia folosește ca material tot piatra dar de data asta zidurile sunt construite din cărămizi iar acoperișul are învelitoare din țiglă.

Către munte, unde lemnul este mai la îndemână, tipurile noi de locuințe au ca material de construcție al etajului și acoperișului tot lemnul, parterul fiind construit din piatră.

Tipul porților în special la cele nou construite este cel format din două intrări, una mai mare pentru căruțe și alta mai mică pentru circulația oamenilor.

Interiorul caselor vechi prezentau un mare interes prin bogăția, frumusețea, paleta coloristică foarte diversificată. În prezent decorul caselor s-a redus extrem de mult, dar motivele sunt foarte variate: vegetale, animale, geometrice, simbolice. Frumusețea lor este sporită prin folosirea meșteșugită a culorilor.

Obiceiurile locuitorilor Țării Hațegului

Sunt manifestări creatoare ale spiritualității rurale. Reflectă evenimente din viața obștii sau a individului, de cele mai multe ori înălțate la gradul de simbol. Au o paletă etnografică, o valoare de neconfundat, din nesecatul izvor creator al locuitorilor din satele hațegane.

Un rol important în cadrul acestora îl ocupă obiceiurile de iarnă, care celebrează Nașterea Domnului și venirea Anului Nou, categorie în care se includ: colindele, jocurile, plugușorul, cerbul etc.

Colindul – se desfășoară în luna decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Colindul începe oficial pe data de 24 decembrie și prezintă câteva criterii după care au loc:

„Plugușorul” – este un obicei daco – roman, cu caracter agricol. Este o manifestare care are loc în ajunul Anului Nou și prezintă printr-un poem urarea de un an bun, plin de abundență și belșug, dar conține și întâmplări hazlii. Este întâlnit în aproape toate satele din preajma Retezatului.

„Cerbul” – face parte din jocurile cu măști, obicei ce presupune căutarea și împușcarea cerbului. Conține tot felul de personaje mistice, simbolice. Este întâlnit cu precădere în satele Râul Mic Coroiești.

Există o serie de obiceiuri de primăvară:

„Paparuda” – este tot un obicei de fertilitate, de invocare a ploii. Este întâlnită în localitatea Păucinești și se cunoaște sub denumirea de „boz”.

„ Simții” – sunt o sărbătoare de primăvară, când se înconjoară casa cu jar, la fel și toate adăposturile vitelor. Focul este folosit împotriva întunericului, a șerpilor, a diferitelor vietăți care pot face rău gospodăriilor.

„Ferecatul” – se înscrie tot în cadrul manifestărilor de primăvară, este un obicei agraro – pastoral, cunoscut de pe vremea romanilor și are la bază un ritual din categoria celor legate de fertilitate. Este întâlnit cu precădere în satul Silvașul de Sus.

„Cununa grâului” – un alt obicei străvechi, prilejuit de lucrările de vară. După terminarea secerișului se face o cunună de grâu care se pune pe capul unei tinere, care se udă și apoi se așează în casă, simbolizând recolta viitoare care trebuie să fie mai bogată. O întâlnim în sate precum Silvașul de Jos, satele comunei Densuș și este însoțită de cântece și jocuri, constituind un mare prilej de bucurie pentru locuitorii satelor.

„Încununarea boului” – obicei străvechi, care are loc și constituie ritualul împletirii unei cunune de flori albăstrele și maci care simbolizează robustețea și fertilitatea. Ceremonialul propriu – zis este prilejuit de nedeia tradițională din luna iunie și constă în desemnarea celui mai harnic gospodar și a celui mai robust animal de muncă. Este sărbătoarea specifică satului Silvașul de Jos.

„Nedeile” – se organizează în majoritatea localităților și atrag un număr însemnat de oameni. În trecut acestea se desfășurau începând de dimineața până seara târziu. În prezent acestea se organizează în căminele culturale, de seara până dimineața. Cele mai multe dintre ele au loc în săptămânile premergătoare Rusaliilor și continuă apoi în duminica de Sfântul Petru.

„Chiuitul” – este o glumă în versuri, ori o scânteie satirică , un catren satiric în timpul dansului sau al nunții. Se întâlnește cu precădere în satele comunei Silvașu de Sus și Sântămărie Orlea.

„Călușerii” – cunoaște o largă răspândire, se deosebesc de colindul laic prin faptul că accentul cade pe joc, care este însoțit de strigături. Obiceiul este întâlnit în localitatea Boșorod, Gânțata, Vâlcelele Bune.

Portul popular al locuitorilor din Țara Hațegului

Ceea ce se remarcă în portul popular din bazinul Hațegului, este simplicitatea și caracterul arhaic. Îmbrăcămintea este ca acea a oamenilor de munte, deprinși cu o viață mai grea, simplă și practică.

O altă caracteristică a portului popular o constituie faptul că el nu este unitar, ci prezintă o bogăție surprinzătoare a variantelor locale. În ceea ce privește „inia”, cămașa femeii, se remarcă motive peste umeri la mâneca acestei cămăși ca și în regiunea învecinată a pădurenilor. Peste acest substrat mai vechi, a pătruns, ca o influență venită din Banat, cămașa cu „tabla” sau „blana” la mâneci.

Piesele tipice din lână ale acestui port sunt laibărul scurt până în talie, cu mâneca răsfrântă și piesa cea mai originală: șuba înfundată cu brâul împletit cu bete.

Portul bărbătesc, a fost caracterizat prin pălăria cu margini extrem de late și cureaua, de asemenea, foarte lată.

Dintre piesele tipice acestui port remarcăm șuba lungă cu clini și cu aripi, răspândită în toată Țara Hațegului și laibărul ceva mai scurt, apoi „casula „, gluga purtată și de bărbați și de femei.

Ceea ce dă o importanță deosebită portului din Țara Hațegului este marea diferențiere în ornamentarea pieselor de lână, în diferite culori, variind după localitate și vârstă.

Actualmente în portul popular hațegan au apărut elemente noi, modificările au loc în toate părțile: materialele, croi motive ornamentale, unele piese vechi ca șuba și laibărul sunt pe cale de dispariție datorită pieselor de îmbrăcăminte achiziționate din comerț.

Pieptarul din piele de oaie este înlocuit adesea cu o vestă din pănură de lână la război sau din stofă. Cureaua foarte lată este înlocuită cu una mai îngustă.

Atât în portul femeiesc cât și în cel bărbătesc actual, au apărut schimbări majore: a dispărut coafura „cu coarne” precum și portul podoabei, locul acesteia fiind luat de „cârpă”. La încălțăminte se poartă pantofi iar iarna bocanci, opincile și obielele dispărând.

Catrințele tradiționale purtate în față și în spate au dispărut, locul lor fiind luat de un singur șorț purtat în față.

Portul popular din Țara Hațegului se deosebește de toate celelalte porturi populare ale regiunilor înconjurătoare atât de cel dinspre nord de regiunea pădurenilor cât și cel de pe Valea Mureșului, cât și cel din părțile răsăritene, de cel al regiunii Sebeșului și Mărginenilor, precum și cel din sud, dinspre bazinul de la Târgul Jiu.

Nicăieri în portul românesc și nici la alte popoare nu întâlnim o mai mare bogăție și varietate.

2.2.4. OBIECTIVE RELIGIOASE

Obiectivele religioase atrag vizitatorii printr-o serie de elemente comune, dar și prin însușiri particulare precum stilul, decorațiile interioare și funcțiile pe carele îndeplinesc.

Acestea aduc dovezi importante despre trecutul istoric al poporului român, a evoluției sale pe plan spiritual.

Cele mai importante edificii sunt însă: bisericile de la Nucșoara, Ostrov, Colț, Densuș, Sântămărie Orlea, Streisângiorgiu, mănăstirea Prislop, Strei, Peșteana, etc.

A. Mânăstirea Prislop

De la Hațeg spre nord – vest, pe șoseaua ce o leagă de Hunedoara, urcând dealurile Silvașului, vom ajunge în Silvașul de Jos apoi în cel de Sus . Mai sus însă de acesta, în mijlocul dealurilor, se află Mânăstirea Prislopului, alături de un pârâiaș (pomenită și ca Mânăstirea Cerna sau a Silvașului).

Întemeierea este atribuită vestitului Nicodim de la Tismana și domniței Zamfira, fiica lui Moise – Vodă sub hramul „Sfântului Blagoslovitul”.

.

Biserica Colț

De la Râu de Mori urmărind traseul sud – est, drumul ce duce prin micul cătun Suseni, pe apa Râușorului de Sus, ajungem la ieșirea acestuia din apa lui adâncă determinată de ultimele ramnificații ale Retezatului, la biserica și cetatea Colț.

Biserica de Colț se află față în față cu cetatea, pe cealaltă parte a râului, pe drumul care șerpuiește spre adâncul Retezatului, o biserică ciudată, cu aspect de fortăreață.

C. Biserica de la Sântămărie Orlea

O localitate situată pe șoseaua dinspre Petroșani, o localitate veche, în care turiștii vor găsi două construcții așezate față în față, într-un punct denumit castelul și biserica.

Biserica – este una zveltă, al cărei turn – clopotniță domină împrejurimile. Este o ctitorie a cnezilor Cândea din Râu de Mori, este construită în secolul al XIII – lea, din piatră brută și fățuită și îmbină stilul romanic cu cel gotic.

D. Biserica de la Strei

În apropierea Călanului, pe Valea Streiului (cu nenumărate chei sălbatice, peșteri și priveliști mărețe) se află satul Strei, o așezare modestă. Aici, în liniștea cimitirului domnește de sute de ani o frumoasă ctitorie cneazală, care se așează în rândul celor mai vechi monumente de arhitectură românească.

Biserica de la Ostrov

Continuând traseul spre dreapta, aproape de Râul Mare se află localitatea Ostrov. Aici se găsește o biserică veche, monument istoric care a suferit mult în urma incendiilor din 1883 și 1905.

Situată în mijlocul satului și învăluită în foșnetul nucilor bătrâni, atrage atenția trecătorului nu atât prin înfățișarea zidurilor (care este modestă), ci prin împrejmuirea sa de piatră cu totul deosebită.

2.3. FORME DE TURISM ACTUALE ȘI POSIBILE ÎN ȚARA HAȚEGULUI

Circulația turistică, prin dimensiunile și structura sa, este un reflex al echilibrului intervenit între potențialul turistic al unui teritoriu, dotările pentru punerea în valoare a acestuia și volumul cererii solvabile de servicii turistice, înregistrat pentru spațiul considerat.

Este vorba, de fapt, de un complex de echilibre parțiale, realizate pe domenii de interes.

Clasificarea devine mai puțin rigidă, lăsând să se întrevadă complexitatea reală a oricărui sistem antropogeografic.

Subliniez, de asemenea, că prin particularitățile sale de spațiu relativ restrâns, caracterizat de o dominantă tectono – structură specific montană și de o componentă umană moderată în dimensiuni, în contextul social – economic actual, Țara Hațegului permite desfășurarea unui număr relativ restrâns de forme de turism, unele dintre acestea la nivel incipient. În condițiile echipării teritoriului la standardele internaționale și ale unei situații economice prospere, prin lărgirea gamei serviciilor oferite și prin creșterea solvabilității cererii, formele de turism practicabile pe plan local ar putea fi mult diversificate.

Impactul actual cel mai semnificativ asupra spațiului geografic și socio – cultural al Țării Hațegului îl au următoarele forme de turism:

Turismul montan – (drumeția) cu bază de plecare din aria depresionară a Hațegului spre culmile munților înconjurători. Traseele cele mai spectaculoase și, deci, cele mai frecventate, pornesc din satele de pe rama sudică a depresiunii (Râu de Mori – Brazi, Sălașul de Sus – Nucșoara, Pui – Hobița) către zona centrală înaltă a masivului Retezat, unde sunt vizitate Parcul Național, relieful glaciar impresionant, numeroase lacuri glaciare (82) sau vârfurile piramidale care depășesc 2300 metri altitudine. Alte circuite pun în valoare carstul și așezările păstorești din zona platoului Ohaba – Ponor (Munții Șureanu), iar altele se îndreaptă din Clopotiva și Hobița – Grădiște spre Munții Țarcu, ori din Densuș către Munții Poiana Ruscă.

Turismul de circulație – favorizat de existența, îndeosebi în compartimentul vestic al depresiunii, a unei game variate de atracții turistice (vestigii dacice și romane, vechi monumente de cult, cetăți medievale, castele nobiliare, lacuri de baraj antropic, centre de dirijare a turismului montan, situri paleontologice, etc.) și a unei rețele dense de drumuri modernizate, bine întreținute.

Turismul montan asociat cu sporturi de iarnă – necesitând un volum mare de investiții și dotări tehnice de anvergură este practicat în mod organizat numai în zona Complexului Râușor, unde a fost amenajată o pârtie de schi și s-a construit o instalație de transport prin cablu. În condițiile naturale, unele sporturi de iarnă se practică și în alte situri favorabile, îndeosebi pe văile nordice ale Retezatului.

Turismul de tranzit – este legat de poziția Țării Hațegului la converganța unor importante axe de comunicație care leagă Transilvania de Oltenia și de Banat, toate beneficiind de remarcabile resurse turistice, localizate în regiunile submontane adiacente. Calea ferată și drumul european 79 (Simeria – Petroșani – Târgu Jiu), precum și DN 68 (Hațeg – Caransebeș) canalizează fluxuri turistice apreciabile de turiști aflați în tranzit spre obiectivele turistice din nordul Olteniei, din sudul Transilvaniei și Munții Apuseni ori din Banatul răsăritean. Nu întâmplător, capacitățile de cazare din vatra depresiunii sunt localizate, cu predilecție, tocmai în lungul acestor axe (Sântămărie – Orlea, Hațeg, Pui, Sarmizegetusa).

Turismul cultural – științific – s-a dezvoltat în legătură cu existența, în Depresiunea Hațegului, și în împrejurimile acesteia, a câtorva obiective unicat de mare valoare culturală și științifică, pentru studierea cărora există un permanent aflux de specialiști din varii domenii: istorie, arheologie (siturile rupestre, cele dacice, romane și medievale), geografie, biologie, paleontologie (Parcul Național Retezat, complexul montan glaciar, endocarstul, stațiunile cu fosile de dinozaur, tipurile specifice de așezări, etc.), sociologice, antropologice, ș.a.

Turismul de sfârșit de săptămână – antrenează mai puțin populația Țării Hațegului și mai mult pe cea a regiunilor industrial – urbane din apropiere – Hunedoara, Călan, Valea Jiului, de unde, de regulă, grupuri de tineri se îndreaptă spre cabanele din Munții Retezat, ori spre obiective din Munții Șureanu. Un fenomen reorientat recent este cel al sejurului de week – end, practicat vara de către familiile hunedorene, la reședința de vară de pe văile Râușorului și Râului Mare .

Turismul balneo – climateric (pentru tratament și odihnă) nu este specific Țării Hațegului, decât sub aspectul cererii de astfel de servicii, cerere satisfăcută în unitățile balneo – climaterice din apropiere (Călan Băi, Geoagiu, etc.) din diverse regiuni ale țării, ori din stațiunile litorale.

Agroturismul aflat mai mult în faza experimentală și de organizare, găsește în Țara Hațegului un potențial remarcabil prin calitatea mediului natural, a ambientului socio-cultural, prin standardul habitatului, prin diversitatea activităților economice cu țintă tradițională, condiții obligatorii pentru atragerea unei clientele cât mai variate către această formă de sejur turistic.

Teoretic, toate așezările rurale cu funcție agricolă încă puternică dispun de potențial pentru practicarea agroturistică. În realitate, însă, intervin o serie de condiționări, care țin de cel puțin patru mari categorii de factori: factorii de poziție (în cadrul unor vecinătăți cu potențial de atracție complementar și cu accesibilitate facilă ), factorii de sit ( calitatea peisajului natural și antropic local), factorii economici (un profil agricol personalizat, dinamizat de complementarea sa cu alte activități, rod al valorificării moderne a resurselor și a tradițiilor locale), factorii demo – culturali (un suport demografic viguros, deschis și bine pregătit, capabil să internalizeze acele valori care i-ar putea permite vânzarea unui serviciu turistic de calitate).

Privită sub acest unghi, practica agroturismului se dovedește a fi una deosebit de complexă, mai ales sub raportul punerii de acord a modului de viață – relativ arhaic – al populației rurale hațegane, cu exigențele consumatorului de turism, cu atât mai mult cu cât satele care păstrează cel mai bine valorile tradiției sunt, în același timp, și cel mai puțin pregătite (infrastructural, material și chiar cultural) pentru a oferi servicii turistice atractive.

Începând de la condițiile de igienă ( alimentară, vestimentară, casnică ) și până la utilitățile indispensabile confortului modern (apă curentă, apă caldă, canalizare, telefon, posibilități de destindere, etc.) sau la aspectul locuinței și la salubritatea anexelor gospodărești, pe funcționalitatea cărora se bazează, de altfel, practica agroturistică, toate necesitând eforturi de „aducere la zi”, fără ca aceste transformări să le afecteze specificul autohton valoros.

În multe dintre satele Țării Hațegului există gospodării care îndeplinesc, în bună măsură, condițiile enunțate mai sus. Lipsește însă suportul organizatoric necesar introducerii lor în circuitul turistic.

Absența oricărei activități promoționale, în măsură să faciliteze „întâlnirea” dintre ofertă și cerere, face ca practica agroturistică să aibă caracter accidental și să se desfășoare în regim natural, sub forme care țin mai mult de turismul rural decât de cel agrar.

Cele mai importante fluxuri se înregistrează în legătură cu participarea turiștilor la o serie de obiceiuri tradiționale organizate în satele zonei , cum sunt : nedeile , târgurile tradiționale (Pui), hramuri bisericești (Prislop, Colți, ș.a.), colindele de sărbători, spectacolele folclorice, etc.

2.4. VALORIFICAREA RESURSELOR TURISTICE DIN ȚARA HAȚEGULUI

Punerea în valoare a resurselor turistice depinde în mare măsură de organizarea elementelor auxiliare potențialului turistic propriu – zis, de densitatea și calitatea amenajărilor necesare accesului și consumului de valori turistice.

Unele componente ale infrastructurii generale au înregistrat progrese remarcabile, în special, în ceea ce privește densitatea și calitatea drumurilor din zona depresionară, calitatea habitatului și alimentarea cu energie. Altele însă și, din păcate, dintre cele care nuanțează nivelul standardului de viață – accesul la rețeaua de telecomunicații, constituirea de rețele moderne de alimentare cu apă, de canalizare, etc. – sunt cu totul nesatisfăcătoare pentru a reprezenta un fond de real sprijin în echiparea turistică specifică și în atragerea turiștilor.

Din gama echipamentelor turistice (baza materială turistică), determinante pentru derularea funcțională, eficientă, a activității, se remarcă, în primul rând, capacitățile de cazare. Privite din punct de vedere al gradului de ocupare, acestea par a fi arhisuficiente pentru nivelul cererii înregistrat în Țara Hațegului, în ultimii ani.

Analizate în contextul general al relației dintre dimensiunea și structura potențialului turistic natural și antropic, pe de o parte și starea infrastructurii generale și a serviciilor pentru turism, pe de altă parte, se ajunge la concluzia unei subechipări cronice, în sensul că valoarea potențialului turistic propriu – zis excede cu mult pe cea dedusă din cantitatea și calitatea amenajărilor destinate să introducă acest potențial în circuitul turistic efectiv.

Repartiția geografică a capacităților de cazare evidențiază preocuparea extrem de redusă pentru punerea în valoare a potențialului turistic antropic din Țara Hațegului. Cele mai multe și mai însemnate unități sunt amplasate de-a lungul principalelor axe de tranzit (DN 66 – Călan – Hațeg – Pui – Petroșani, DN 68 – Hațeg – Sarmizegetusa – Caransebeș) și în preajma arterelor de penetrație în zona montană sudică.

Numărul acestora din urmă tinde să scadă de la patru, în mod tradițional, la doar două, în prezent, ambele grupate în sectorul sud – vestic, unele lucrări executate la înălțarea barajului de la Gura Apei au antrenat și modernizarea căilor de acces din proximitate, facilitând inclusiv procurarea de materiale de construcție pentru edificarea a numeroase reședințe de vară, proprietate privată, înșirate pe văile Râului Mare și Râușorului.

Au intervenit apoi recesiunea economică și scăderea nivelului de trai, care au redus drastic nivelul cererii. Baza materială, ca și activitate turistică au intrat într-un declin dramatic.

O parte a fondului de construcții turistice provine, de asemenea, prin schimbarea destinației și reabilitarea capacităților de cazare din cadrul coloniilor muncitorești ce aparținuseră șantierului de construcții hidrotehnice Râu Mare – Retezat, ca urmare a finalizării lucrărilor la barajul Gura Apelor. Din nefericire, noile construcții au intrat în mică măsură în circuitul turistic public, deocamdată ele fiind rezervate proprietarilor și a apropiațiilor acestora.

Pe ansamblu regiunii studiate, în limitele sale administrative, numărul locurilor de cazare, înregistrat în statistica oficială se apropie de 500, în unitățile cu funcționare permanentă, respectiv 650 în cele sezoniere, unde ponderea mare revine taberelor școlare (530 de locuri). La acestea se adaugă locurile din casele de vacanță particulare, care pot intra și ele în circuitul turistic (dar care nu se găsesc în nici o situație statistică).

Numărul unităților de alimentație publică, destinate să susțină deservirea fluxurilor turistice, este neverosimil de scăzut și se rezumă la 9 unități, dintre care 2 în orașul Hațeg, la care s-ar putea adăuga alte 4 cu funcționare intermitentă legate de activitatea sezonieră a taberelor școlare (3) și de circuitul intern al Complexului Râușor aparținând S.C. SIDERURGICA S.A. Hunedoara. Contrar așteptărilor se remarcă lipsa unităților de alimentație publică cu specific – vânătoresc, pastoral, pescăresc – deși zona este foarte bogată în astfel de produse.

Baza de agrement este la rândul ei deficitară, mai ales în domeniul practicării sporturilor de iarnă – pârtii de schi, instalații de transport prin cablu – prezente, deocamdată, doar în zona Complexului Râușor și, de asemenea, a sporturilor nautice, practicabile în perspectivă în zona lacurilor de baraj (Gura Apelor, Ostrov, Hațeg) sau pe firul apelor repezi de munte.

Punerea lor în valoare prin activități turistice, ar constitui una din căile emancipării „funcționale” a zonei, ale revitalizării economice și demografice a micilor așezări montane din apropiere.

2.5. ANALIZA SWOT

Cunoașterea zonelor limitrofe este extrem de importantă în analiza concurenței, în elaborarea strategiei de marketing, fiind necesară analiza unei oferte comparative a componentelor distincte pe care clienții le pot regăsi în cadrul servicilor oferite de pensiune.

Analiza punctelor tari și a punctelor slabe ale județului Hunedoara, din perspectiva turistică, alcătuiesc analiza internă a produsului turistic, iar oportunitățiile și constrângerile asupra cărora se efectuează o analiză, alcătuiesc analiza externă a pieței produsului.

Din analiza SWOT observăm că punctele tari și oportunitățile sunt mai numeroase decât punctele slabe și amenințările din zona analizată, respectiv județul Hunedoara. În cadrul punctelor slabe regăsim infrastructura terestră, problemă ce se extinde la nivelul întregii țări. Rata șomajului este ridicată în zona de analiză, deoarece economia locală a fost bazată pe minerit, sector care a furnizat cele mai importante locuri de muncă în prezent aflându-se în declin.

Din punct de vedere turistic, zona oferă o multitudine de atracții turistice peisaje pitorești, vestigii istorice cât și monumente naturale. Atracțiile turistice ale zonei Hațeg cresc valoarea zonei și dau posibilitatea dezvoltării turistismului.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PENSIUNEA AGROTURISTICĂ DUMBRĂVIȚA

3.1. PREZENTAREA PENSIUNII DUMBRĂVIȚA

Odată identificat produsul agroturistic, în cazul nostru el fiind „vacanța în pensiunea Dumbrăvița”, va fi necesar a se concepe o strategie managerială care să-l susțină.

Situată pe valea Râului Mare, la 22 km de Hațeg, pe principalul drum care duce spre Parcul Național Retezat, pensiunea a fost construită în anul 2005 din surse proprii și a început să funcționeze în anul 2006. Finisajele exterioare se încadrează foarte bine în arhitectura locală, iar cele interioare sunt de bună calitate. Clădirea dispune de un număr de 8 camere si 2 apartamente, băi in fiecare camera, living și bucătărie. Mobilierul și dotările sunt conforme cu cerințele actuale. Proprietarul dispune de gospodărie în apropierea pensiunii (100 metri) și un mini – local unde se poate servi un meniu complet. Componența familiei:

2 persoane tinere proprietarii (soț, soție)

1 copil minor

Activitatea turistică este susținută de cei 2 tineri care au studii superioare și cunoștiințe despre modul de prezentare a unui produs turistic. Alimentele necesare preparării hranei se iau în proporție de 70 % din gospodăria proprie (în suprafața 4,67 ha). Această suprafață este cultivată cu grâu 0,75 ha, porumb 1,5 ha, cartofi 0,5 ha, baza furajeră 1,8 ha și culturi de legume 0,12 ha.

În grădina casei există pomi fructiferi răzleți (meri, peri, pruni). De asemenea, se asigură produse animaliere (brânzeturi, lapte, ouă, carne) provenite de la animalele din fermă (40de găini ouătoare, 2 bivolițe și 5 porci).

Este bine evidențiat și valorificat produsul tradițional (vișli de Sălaș) și de asemenea produsele din lapte de bivoliță.

Pensiunea este integrată în programul turistic desfășurat de Administrația Parcului Național Retezat.

Pentru evidențierea situației reale a pensiunii „Dumbravița”, în care evidențele sunt ținute în regim de P.F.A. trebuie să avem în vedere o serie de indicatori economico – financiari, precum: venituri totale, cheltuieli totale, rezultatul brut al exercițiului, rezultatul net și numărul de salariați, pentru calcularea unor indicatori specifici activității de turism.

3.1.1. ANALIZA PERFORMANȚELOR FINANCIARE

Indicatorii pe care urmează să-i determinăm sunt cei aferenți anului de funcționare 2006, anul în care pensiunea a început să funcționeze. În funcție de acești indicatori, activitatea desfășurată în cadrul pensiunii s-a diversificat începând cu anul 2007.

Pensiunea Dumbrăvița deține:

24 locuri de cazare

tarif Tf = diferentiat in functie de numarul de locuri in camera/apartament

perioada de funcționare a unității fiind de 260 zile intr-un an

nr. turiști 260 turiști/ în 200 zile de funcționare a unității

sejurul mediu fiind de 5 zile

posibilitatea de servire a mesei (mic dejun 10 RON, prânz 15 RON, cină 10 RON)

Total 35 RON

Pe baza acestor date se pot determina principalii indicatori pe care îi considerăm absolut necesari a fi utilizati în analiza, urmărirea și proiectarea diferitelor laturi ale activității turistice pentruperioada următoare.

It din cazare = 50RON x 260 x 5zile = 65000RON

It din servirea mesei = 35RON x 260 x 5zile=45500RON

It = 65.000RON + 45.500RON =110.500RON

Încasarea medie pe turist adică raportul dintre volumul încasărilor și numărul de turiști dintr-o perioadă.

Imt=

Încasarea medie pe unitate de prestație care se calculează raportul dintre valoarea încasării la numărul locurilor de cazare.

Imt=

Încasarea medie pe zi turist adică raportul dintre încasările totale și numărul de zile turistice.

Nrzt= NT x S = 260 x 5 zile = 1300 zile turistice

Numărul de zile turistice reprezintă numărul turiștilor dintr-o perioadă de timp (260 zile în care funcționează pensiunea) și sejurul mediu

Imzt =

D. Cheltuieli medii pe turist raportul dintre cheltuielile totale la numărul de locuitori existenti

Cheltuieli de cazare = 35RON x 260 x 5 zile = 44500 RON

Cheltuieli cu alimentația =25RON x 260 x 5 zile= 32500 RON

Cheltuieli totale = 44500 RON + 32500 RON= 77000 RON

Cht=

Fig. nr 1 Cheltuieli de cazare și de alimentație publică

E. Cheltuieli medii pe unitate de prestație un indicator pe care îl putem calcula ca și un raport între volumul cheltuielilor înregistrate și numărul de locuri și reprezintă un indicator specific ce reflectă consumul de resurse pe loc sau pe loc-zi

ch=

F. Cheltuiala medie pe zi turist raportul dintre cheltuielile totale și numărul de zile turistice

Chzt=

G. Cheltuieli la 1000 RON încasări exprimă consumul de muncă vie și materializată ocazionat de realizarea unui anumit volum al serviciilor și corespunzător unei anumite sume a încasărilor

C=

H. Profitul rezultantă a diferenței dintre volumul încasărilor totale și volumul cheltuielilir totale

Pr= It – Ch =110500RON – 77000RON = 33500 RON

I. Rata rentabilității sau a profitului (r %) este unul dintre cei mai sintetici indicatori de eficiență. În funcție de baza de raportare, rata rentabilității se poate exprima prin:

r % – față de suma încasărilor

R%=

r % – față de suma costurilor

R%=

J. Productivitatea muncii este raportul dintre volumul încasărilor și numărul personal muncitor

W=

K. Coeficientul de utilizare a capacității (%) (sau gradul de ocupare)

Cu = NT x S =260 zile x 5 zile = 1300 zile turistice

Cmax = Nrl x nr zile funct. = 8 x 200 zile =1600 locuri

Cuc =

L. Necesarul de locuri de cazare

Nlc=

De gradul de ocupare (Cuc) și nivelul tarifelor practicate depinde volumul încasărilor și respectiv rentabilitatea unității de cazare.

Pentru a pune mai bine în evidență relația care există între rentabilitatea unei capacitate de cazare și gradul ei de ocupare, este nevoie de exprimare a două funcții distincte, și anume: funcția costurilor și funcția veniturilor.

Ca și în alte sectoare de activitate, și în turism avem de-a face cu doua categorii de costuri, respective costuri fixe și costuri variabile.

Costuri fixe, conțin în cea mai mare parte amortismentele. În general, ele nu depind de volumul activității turistice. Ex: impozitul pe clădire, impozitul pe teren, amortizarea investiților, reclama.

Costuri variabile, depind direct de volumul activității, și în primul rând, de gradul de ocupare realizat. Ex: cheltuieli de întreținere, reparațiile, consumul de materiale, combustibil, energie, salariile etc.

Prin urmare CT=CF+CV unde: CT = costul total CF = costul fix CV = costurile variabile

La o analiză mai atentă observăm că relația de mai sus poate fi dezvoltată mai departe, deoarece mărimea costurilor fixe (CF) depinde de numărul de locuri disponibile de cazare de-a lungul unui an (L) și cheltuielile fixe aferente lor pe o zi (cf), adică:

cf=

de unde rezultă că : CF= L x 365 x cf

La rândul lor, chetuielile variabile sunt în funcție de numărul de turiști înregistrați și cazați efectiv (T), durata medie a sejurului lor (ds) și cheltuielile directe variabile legate de cazarea unui turist pe o zi (cv), ceea ce ne permite să notăm:

CV=T x ds x cv

În ceea ce privește veniturile, ele sunt influențate de cel puțin următorii parametrii:

numărul turiștilor înregistrați și cazați într-un an (T), durata, medie a sejurului (ds) și tariful perceput pe o zi – turist (tf), deci :

V= T x ds x tf

3.1.2. STRATEGIA MANAGERIALĂ

Strategia managerială care susține promovarea produsului agroturistic urmărește două direcții ale gestionării: cea locală și cea globală. Managementul local se ocupă de:

Evaluarea globală a zonei

Atestarea zonei

Formarea operatorilor și crearea unui agent local

Identificarea și atestarea gospodăriilor agroturistice

Catalogarea gospodăriilor în zona agroturistică

Realizarea programului agroturistic

Pregătirea sferei agroturistice.

În strânsă legătură cu managementul local, managementul global se axează pe:

Identificarea operatorilor

Elaborarea procedurii de selecție

Formarea și atestarea operatorilor și agenților economici

Elaborarea criteriilor de clasificare

Crearea rețelei zonale, regionale

Crearea rețelei naționale

Programul de marketing

Elaborarea de ghiduri și cataloage

Activitatea de promovare și publicitate

Promovarea produsului agroturistic urmărește ca principale etape:

Organizarea și instruirea personalului

Formarea bazei de date

Promovarea propriu – zisă și realizarea circulației turistice

În mod concret promovarea folosește toate tehnicile promoționale și toate mediile de transmitere a mesajului publicitar, și anume: presa, radioul, televizorul, cinematograful, publicitatea exterioară și cea directă, publicitatea prin tipărituri (afiș, broșuri, catalog, prospect, pliante și calendare, scrisori de publicitate).

Este foarte important ca demersul de marketing să fie operațional și cu acțiune îndelungată. La nivelul fiecărei gospodării inclusă în circuit trebuie să existe câte un ghid sau pliant informativ care ar trebui să conțină:

Satul, comuna din care face parte gospodăria

Amplasarea gospodăriei în vatra satului

Terenurile de sport sau de agrement din zonă

Câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cina) și felul meselor care pot fi asigurate (pentru aniversări, banchete, mese liniștite în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale: nunți, botezuri, onomastice) și exemple de meniuri

Informații despre bucătăria familiei (mâncăruri și produse specifice)

Pajiști pentru jocuri, șezlonguri

Dacă sunt aduse animalele turiștilor

Informații despre gospodărie

Condiții de confort și cazare

Informații privind prețul cazării, al mesei și al serviciilor

Schița cu amplasarea gospodăriei față de șosele, drumuri, căi de acces, cu toate informațiile necesare pentru identificarea gospodăriei

În funcție de mijloacele de transport cu care se deplasează turistul

Alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, produse agroalimentare specifice, meșteșuguri, etc.)

La nivelul zonei s-a întocmi un ghid turistic și o casetă video cu imagini sugestive din zonă, care să stârnească interesul turistului pentru a călători până acolo.

Pe plan național este editată o broșură motivațională care cuprinde imagine ale zonelor agroturistice cu descrierea frumuseților naturale, a peisajelor și a acțiunilor care se pot desfășura în cadrul gospodăriilor. Broșura cuprinde și manifestările culturale, etnofolclorice specifice zonelor țării și perioadele în care acestea au loc.

Începând cu sfârșitul anului 2006, turiștii au la dispoziție un program agroturistic care cuprinde:

Prezentarea ofertei de cazare cu capacitate de cazare și serviciile oferite

Inventarierea atuurilor zonei

Posibilitatea practicării de către turist a unor activități specifice zonei sau sezonului (cosit, culesul fructelor, prelucrarea laptelui, a cărnii, hrănirea și îngrijirea animalelor, fabricarea țuicii și a vinului, etc.)

Prezentarea activităților recreative posibil de realizat

Stabilirea elementelor de atracție din zonele limitrofe

Includerea în program a atelierelor meșteșugărești și de industrie mică din zonă.

Pentru ca activitatea de marketing să fie eficientă s-a impus elaborarea unor strategii de dezvoltare și promovare a agroturismului pe termen mediu și lung care cuprind următoarele:

Stimularea activităților agricole complementare, în mod deosebit prin valorificarea potențialului agricol și turistic

Ameliorarea infrastructurii generale de care depinde revitalizarea economiei rurale, inclusiv turismul (drumuri, rețea de apă, canalizare, energie, telecomunicații, etc.)

Asigurarea unei exploatări durabile a tuturor resurselor existente (inclusiv turistice) și a protecției acestora și a mediului înconjurător, în general

Finanțarea unor programe de formare și educare a viitorilor lucrători din turismul rural, specialiști în meșteșuguri și activități artizanale sau alte activități conexe

Selectarea unor localități specifice zonelor etnografice pentru finanțarea etapizată a unor proiecte de amenajare complexă pentru agroturism și identificarea surselor de finanțare, implicarea mai activă în acest scop a Ministerului Agriculturii și Alimentației, Lucrărilor publice și Amenajării Teritoriului

Realizarea unui studiu-cadru complex privind organizarea activității de turism și stările necesare pentru promovare: dispecerat de cazare și birou de informare, harta – panou cu amplasarea gospodăriilor, semnalizarea gospodăriilor care închiriază și sigla după specificul îndeletnicirilor agricole ale fiecăruia, harta – panou cu obiectivele turistice din localitate și din împrejurimi.

O politică de marketing duce la stabilirea unei politici de produs ceea ce înseamnă în primul rând capacitatea de a anticipa.

Gospodăriile agroturistice ca toate produsele, răspund regulilor promovării și comercializării. Înainte de acestea există procesul de reflecție, observație. Această reflecție anticipativă trebuie să permită evaluarea: presiunii concurenței, evoluției prețurilor și a tarifelor, așteptările clientului.

În al doilea rând, politica de produs înseamnă investiții în animație și confort.

Cererea evoluează, însă, în mai multe domenii. Deschiderea europeană face ca produsele turistice, tip agroturism, să evolueze spre un plus de confort. Însă dezvoltarea nivelului de trai, nevoile noi care sunt la fel de sensibile ca și gradul de animație, a dus la creșterea investițiilor în pregătirea profesională a oamenilor și în structurile de primire absolut necesare.

În al treilea rând, politica de produs înseamnă creație și inovație. Acestea răspund unei duble necesități :

Reînnoirea produselor

Adaptarea la nevoile clienților

Mediul rural și turismul asociativ care a fost experimentat de mult timp s-a unit pentru a inova și experimenta noile produse turistice. Politica promoțională și comercială va trebui să țină cont de acesta.

În al patrulea rând, politica de produs înseamnă diversificarea distribuției.

De mult timp, canalul de distribuție al produselor turistice de cazare colectivă în mediul rural au fost limitate, fie selective. Astăzi, datorită deschiderii europene se pot realiza legături noi cu distribuitorii europeni.

Paralel, profesionalizarea personalului de comercializare permite punerea accentului pe mijloacele cele mai moderne, peste rețelele de distribuție obișnuite: marketing direct, selecția fișierelor, mailing, telemarketing, fără a uita relația media – presă ca mijloc de multiplicare și promovare.

În al cincilea rând, politica de produs înseamnă a răspunde la așteptările clienților.

Legile comerțului sunt aceleași pentru toți.

Agroturismul atunci când s-a referit la amenajarea teritoriului, a trebuit să răspundă unei presiuni locale. Ori dacă un produs este compus din elemente independente cererii clienților, acestea trebuie să fie totdeauna luat în considerare pentru a asigura o adaptare indispensabilă: produs așteptare. Deci, cel care judecă dacă un produs turistic este bun sau nu este clientul, cel ce, în ultimă fază, îl cumpără sau nu.

O condiție importantă pentru realizarea finalității întreprinderii turistice prezintă formularea unui set de obiective care să-i exprime în termeni operaționali performanțele anticipate, ele oglindind gradul de eficiență a procesului de conversiune a resurselor întreprinderii.

Obiective pe termen scurt:

Creșterea veniturilor în vederea acoperirii cheltuielilor

Acumularea de capital

Planul de activitate al obiectivelor concrete pentru realizarea celor economice este pentru anul în curs următorul:

Pregătirea pentru primirea turiștilor

Renovarea gospodăriei

Alcătuirea unor servicii, pentru a face ofertele întreprinderii cât mai atractive

Amenajarea unui mic punct de comercializare a produselor – suveniruri

Pentru anul viitor planul de activitate este:

Intensificarea activității de turism rural pe piața internă și încercarea de pătrundere pe piața externă

Valorificarea ocaziilor festive

Promovarea turismului recreativ, de scurtă durată și cultural

Renovarea bazei tehnico – materiale

Adaptarea condițiilor de cazare la standardele prevăzute de lege, în vederea obținerii „margaretelor”

Obiective pe termen mediu și lung:

Diversificarea serviciilor oferite

Modernizarea bazei tehnico – materiale, în vederea obținerii de noi „margarete”

Includerea în circuitele interne și internaționale

Includerea în catalogul ANTREC

Comercializarea produselor de artizanat tradiționale

Promovarea turismului recreativ și a celui cultural

Alegerea de turiști pasionați pentru drumeții, speologie,etc.

Îmbunătățirea relațiilor cu instituții private și de stat în vederea optimizării serviciilor oferite de către întreprindere.

Strategia de piață reprezintă o componentă a strategiei generale de dezvoltare. O strategie de piață adecvată este acea conform căreia întreprinderea face o selecție corectă a segmentelor spre care își concentrează eforturile de marketing, cărora li se adresează cu produsul potrivit, pe care – l oferă în cel mai potrivit loc, la prețul potrivit și însoțit de o promovare corespunzătoare, urmărind să-și realizeze astfel obiectivele stabilite pentru o anumită perioadă.

Componentele strategice sunt:

Sfera de produse și servicii care constituie oferta „întreprinderii” turistice în perioada următoare. Pensiunea Dumbrăvița este un produs turistic specific desfășurării turismului rural, a agroturismului dar și a turismului cultural putând constitui baza de cazare a turiștilor interesați. „Întreprinderea” poate oferi diferite produse, poate exploata diferite ocazii festive: sărbători religioase tradiționale. organizează trasee turistice și de drumeție, organizează trasee turistice în scopul vizitării obiectivelor antropice din zonă.

Vectorul de creștere indică direcția în care întreprinderea turistică se dezvoltă în corelație cu actuala situație a produselor și serviciilor pe piețele sale. Principalele elemente ale matricii care exprimă direcțiile vectorului cuprind patru alternative principale de dezvoltare:

Alternativa de penetrare a pieței , care indică o direcție de creștere prin mărimea volumului a vânzărilor actualelor produse și servicii pe aceste piețe

Dezvoltarea pieței care presupune creșterea vânzărilor prin descoperirea de noi segmente de piață pentru produsele și serviciile actuale ale întreprinderii turistice

Dezvoltarea produsului care urmărește sporirea volumului vânzărilor pe aceleași piețe prin realizarea unor produse și servicii noi îmbunătățite pentru înlocuirea produselor actuale

Diversificarea este concretizată prin faptul că obiectivele de sporire a vânzărilor se realizează prin producerea unor produse și servicii pentru întreprinderea turistică și lansarea lor pe noi segmente de piață.

Având în vedere obiectivele pe termen scurt, mediu și lung, etapele parcurse în ciclul său de viață o întreprindere (faza de fondare, faza de dezvoltare, faza de consolidare și stabilizare) rezultă următorul plan de dezvoltare a întreprinderii turistice. Axa ciclului de viață a întreprinderii este:

Fondare Dezvoltare Consolidare și stabilizare

Tabel 3.1.

Produsele și serviciile Pensiunii agroturistice Dumbrăvița pe termen scurt, mediu și lung

Avantajul diferențial competitiv. Succesul pe piața turistică este asigurat de originalitatea produsului turistic, adică acel „ceva” care diferențiază un produs turistic de cel al concurenței, paradoxal, pentru că un produs turistic este de obicei unic condițiilor naturale pe care le valorifică sau a serviciilor pe care le oferă, combinarea celor două fiind nelimitată și putem spune că fiecare produs turistic al unui ofertant ajunge mai devreme sau mai târziu să-și întâlnească clientul. În ceea ce privește întreprinderea noastră turistică avantajele sale competitive sunt:

Infrastructura publică este corespunzătoare (drum asfaltat) cu acces direct dinspre Hațeg și Petroșani, asigurând totodată și legături bune cu județele Gorj, Caraș-Severin, Alba-Iulia, Timișoara și Arad. Calea ferată asigură direct către Petroșani și Simeria.

Unicitatea zonei

Originalitatea produselor oferite

Diversitatea produselor turistice, oferă posibilitatea practicării agroturismului dar și a turismului recreativ și cultural, constituind un pol de atracție pentru populația marilor orașe.

Sinergia întreprinderii reprezintă procesul de acțiune a mai multor factori, proces care generează un efect total mai mare decât suma efectelor individuale ale fiecărui factor considerat independent. Întreprinderea noastră este la începutul existenței sale, deci o sinergie a acesteia nu există, așadar, este necesară elaborarea unei strategii de piață corespunzătoare Pensiunii Dumbrăvița. Elaborarea strategiei de piață constituie obiectul unor procese complexe și continue de informare, analiză și decizie. Alegerea unei strategii de piață este rezultatul unei opțiuni din mai multe variante, aceasta se face în urma unei cercetări atente atât a mediului în care întreprinderea își desfășoară activitatea, cât și a resurselor ei potențiale, umane, materiale și financiare.

Reacțiile întreprinderii la fizionomia și dinamica mediului. Acestea pot fi de două feluri: reacții care conduc în mod mijlocit la modificarea raportului existent între întreprindere și mediu și reacții care presupun modificări de natură internă a întreprinderii, cu efecte indirecte asupra relației sale cu mediul ambiant.

În acest caz întreprinderea turistică va adopta un mix de reacții strategice în care modificările raporturile cu mediul extern vor avea întâietate pe termen foarte scurt față de cele de pe plan intern, încercându-se o pătrundere cât mai rapidă pe piața sa țintă.

Pe termen lung și mediu întreprinderea va realiza modificări de natură internă, având în vedere îmbunătățirea și perfecționarea produselor turistice, concomitent cu creșterea gradului de conștientizare a întreprinderii față de problemele strategice; în acest stadiu analiza, previziunea și modelarea strategică devin instrumente de lucru atât pentru cunoașterea mai bună a potențialului întreprinderii, cât și pentru cunoașterea și anticiparea mutațiilor în cadrul mediului ambiant.

Reacțiile se vor materializa în dezvoltarea flexibilității potențiale a întreprinderii pe diferite planuri în așa fel încât să dispună de o înaltă capacitate de adaptare atunci când situația o va cere, reacțiile strategice luând forma unor intervenții directe și efective în interiorul dar și în exteriorul întreprinderii.

Strategii în funcție de modul de manifestare a cererii de mărfuri sau de servicii. Din analiza mediului extern putem concluziona că cererea de produse turistice și chiar și pentru produsele comerciale există.

Tabel 3.2.

Pensiunea Agroturistică Dumbrăvița

Comportamentul întreprinderii turistice față de dinamica mediului. Există trei alternative de comportament:

Comportament pasiv (adaptiv) – presupune ca întreprinderea să-și adapteze strategia la schimbările care intervin în mediul ambiant, fără influență asupra acestuia

Comportament anticipativ – întreprinderea prevede modificările mediului și caută, prin măsuri adecvate să-și corecteze strategia înainte ca aceste schimbări să devină realități

Comportamentul activ – presupune cunoașterea permanentă a modificărilor în perspectivă ale mediului ambiant, depistarea oportunităților și influențarea evoluției acestuia printr-un proces continuu de inovare.

În cazul produselor oferite de întreprinderea noastră turistică strategia adaptată va fi anticipativă, deoarece acestea abia acum pătrund pe piață, iar prin îmbunătățirile aduse acestor produse se urmărește alinierea la noile modificări ale mediului înainte sau foarte aproape de tranformarea lor în realitate.

Atitudinea întreprinderii față de structurile pieței. Principalele tipuri de strategii sunt:

Strategia nediferențiată – întreprinderea consideră piața ca un tot omogen, elaborând și implementând un singur program de marketing la nivelul întregi piețe

Strategia diferențiată – întreprinderea tratează piața ca fiind eterogenă, constituită din componente cu caracteristici distincte

Strategia concentrată – orientează eforturile întreprinderii doar spre unul sau câteva segmente de piață.

Primele două produse din tabelul 7 sunt destinate unei mase largi de consumatori, deci, vom adopta o strategie nediferențiată. Pentru următoarele produse din tabelul 7 vom adopta o strategie de diferențiere, ținându-se seama de vârsta și categoria socio – profesională.

Variante ale strategiei de piață în funcție de vectorul de creștere. Pe termen scurt produsul „Pensiunea agroturistică Dumbrăbița” va adopta o strategie de penetrare a pieței, pentru îmbunătățirea poziției pe piețele actuale și strategia de dezvoltare a pieței în vederea găsirii unor noi segmente de cumpărători. Pe termen mediu și lung se va încerca o dezvoltare continuă a pieței în vederea realizării unei cereri fluctuante, la atingerea unei asemenea cereri este utilă și adoptarea unei strategii de reformulare pentru îmbunătățirea produsului.

Tabel 3.3.

Pensiunea agroturistică Dumbrăvița

Pentru „produsele artizanat”, strategia adoptată este cea de diversificare concentrică, încercându-se atragerea de noi cumpărători și totodată adăugarea de variante noi în linia actuală de produse.

Pentru „produsele turistice tip eveniment” se va încerca adoptarea unei strategii de penetrare și dezvoltare a pieței, ca și în cazul produsului „ Pensiunea agroturistică Dumbrăvița” pe termen scurt și a strategiilor de reformulare și extindere a pieței în vederea adaptării, îmbunătățirii, dezvoltării produsului turistic în timp, el evoluând de la simplu la complex fără a întrerupe prezența sa pe piață.

În cazul produselor „trasee turistice – drumeții” și „trasee turistice – obiective antropice” pe termen scurt se încearcă penetrarea și dezvoltarea pieței. Pe termen lung și mediu se are în vedere modificarea produselor actuale, mai ales din punct de vedere calitativ și introducerea acestora pe noi piețe de desfacere.

3.2. PROPUNERI DE DEZVOLTARE TURISTICĂ A PENSIUNII DUMBRĂVIȚA

Din cele prezentate anterior se poate observa că în zona Hațegului există un potențial agroturistic, cât și economic. Adică, pe lângă pitorescul peisaj și importantele obiective istorice există și posibilități reale de cazare a turiștilor în gospodăriile țărănești.

Prima problemă care se impune a fi rezolvată este determinarea localnicilor să-și înscrie gospodăriile apte, într-un circuit agroturistic. Deci, trebuie schimbată mentalitatea țăranului cum că n-ar putea câștiga destui bani din practicarea agroturismului, adică investițiile necesare ar fi prea costisitoare în comparație cu veniturile care s-ar putea obține.

Această acțiune va avea ca punct de sprijin tradiționala ospitalitate a românului gata oricând să te primească în casa lui, să te așeze la masa lui, să te trateze ca pe un frate.

Acest fapt este contestabil doar că această primire trebuie puțin „șlefuită”, adică țăranul agricultor are un anumit standard de viață care este mai scăzut decât cel din mediul urban. Prin urmare, turistul sosit „la țară” va dori să găsească niște condiții igienico – sanitare și de confort apropiat de cele de acasă.

Acest lucru trebuie să înțeleagă prestatorul activității de agroturism și să se conformeze așteptărilor turistului. Însă el (prestatorul) nu posedă cunoștințe de marketing sau management și nu știe cum trebuie să fie produsul său, cum trebuie să-l prezinte, cât poate să ceară în schimbul serviciilor sale.

În concluzie, se impune o amplă acțiune de formare profesională pentru agroturism concretizate în:

Seminarii pentru formarea prestatorilor touroperatorilor pentru agroturism

Centrul local de consultanță pentru cei care doresc să practice agroturismul

Seminarii pentru formarea tinerilor ca ghizi și agenți locali pentru agroturism

Următorul pas ar fi pregătirea gospodăriilor gospodărești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice prin:

Acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Ministerului, a asociaților și organizațiilor naționale și internaționale care activează în domeniu

Organizarea de manifestații (seminarii, acțiuni practice), naționale, regionale și locale pentru prestatorii de servicii agroturistice

Pentru a putea miza pe crearea unei rețele organizate trebuie început prin înființarea de gospodării pilot în 3 – 4 puncte din această zonă. Cheia reușitei este depistarea „oamenilor de inițiativă” din sate. Aceștia trebuie să fie buni gospodari, dornici să încerce cu bună înțelegere în familie dar și cu o gospodărie care să corespundă și cu dorința și înclinația spre reușită.

Aceste gospodării trebuie selecționate astfel încât să îndeplinească anumite criterii stabilite la nivel național și internațional. În continuare, propun câteva dintre aceste criterii:

Găzduirea

Grupurile sanitare:

Sala de baie să fie amenajată cât mai bine posibilă

Trebuie menționată curățenia instalațiilor sanitare. Turiștii occidentali sunt foarte pretențioși în acest sens

Sala de baie trebuie situată într-o încăpere independentă, dacă ușa de la intrare are un geam, o perdea va trebui să-l acopere

Ușa trebuie să poată fi închisă cu cheia, pe cât posibil

Trebuie prevăzut un spațiu (mic dulap sau etajeră) pentru ca turistul să-și poată aranja hainele și trusa de spălare, etc.

Trebuie puse la dispoziția turiștilor prosoape curate

Baia trebuie să aibă un coș de gunoi

Trebuie să existe o priză electrică

Dacă sunt prevăzute investiții în viitorul apropiat ar fi bine ca acestea să fie destinate îmbunătățirii instalațiilor sanitare și a băii

Ca investiții de primă urgență ar fi construirea unui WC interior (dacă nu există) și a unei băi cu duș (mai bine decât cada de baie)

Camerele de primire:

În funcție de dorințele turiștilor, pot fi dotate cu paturi individuale sau duble. În Europa Occidentală lățimea standard pentru un pat dublu este de 1,40 metri

Așternuturile de pat trebuie pregătite de către gazdă (cearceafuri, cuvertură, pătură, perini, etc.) și lenjeria schimbată periodic cu alta curată

Să se prevadă un spațiu (dulap) unde turiștii să-și poată aranja lucrurile personale

Ca amenajări importante trebuie reținute:

Dormitorul trebuie să fie o cameră independentă. Dacă ușa are geam este bine să fie protejată cu o perdea

Turistul nu trebuie să treacă prin dormitorul gazdei pentru a ajunge la baie. Trebuie, deci, ca turistului să-i fie amenajat un spațiu astfel încât autonomia și intimitatea să nu-i fie deranjată

Trebuie evitată amenajarea dormitorului în bucătărie sau sufragerie

Nu trebuie prevăzute investiții costisitoare într-un singur sezon dar este bine ca spațiul existent să fie adaptat cât mai bine criteriilor enunțate mai sus

Masa

Bucătăria locală este apreciată de către turiști (mai ales cei occidentali). Deci, preparatele servite se vor axa pe latura tradițională.

De asemenea, preparatele trebuie servite în cantitate rezonabilă; nu trebuie să insistați dacă, clientul e sătul.

Trebuie respectat orarul meselor:

Mic dejun: 830 – 930

Prânz: 1230 – 1330

Cina: 1900 – 2000

Meniurile pot fi compuse din următoarele elemente:

Micul dejun: cafea, ceai sau lapte, pâine, unt, brânză, cașcaval, ouă, afumături tradiționale

Prânzul: să nu se impună o masă caldă ci mai degrabă sandviciuri

Cina: este masa principală, masa caldă cu preparate specifice, într-o atmosferă prietenească

Să fie prevăzută o încăpere destinată luării mesei sau dacă e cald, o terasă, un umbrar, etc.

Mesele nu trebuie să fie prea grase, prea dulci sau prea copioase

Ingredientele de bază trebuie să fie naturale, direct din gospodăria țăranului sau achiziționate de la alți producători agricoli

Băuturile servite pot fi alcoolice sau nealcoolice, dar în cantități moderate. Turiștii apreciază apa minerală

Apa de băut să fie controlată cel puțin de două ori pe an. Propunerea unei ape de calitate este un factor determinat și în același timp, un foarte bun mijloc publicitar

Alte servicii:

Dacă există telefon, să fie însoțită de o agendă care să cuprindă numerele de telefon cele mai importante: medic, bancă, dispensar, magazin, stație de benzină, etc.

Să existe o agendă cu cele mai importante adrese

Să existe un membru al familiei disponibil să însoțească turiștii în activitatea de agrement, iar dacă nu se poate aceștia să fie îndrumați spre o altă persoană disponibilă sau să se alăture unui grup

Dacă există televizor în gospodărie să poată avea și turiștii acces la el sau dacă e posibil să aibă la dispoziție un televizor în camera închiriată

Să existe la îndemâna gospodarului un ghid de conversație și un mic dicționar pentru limba maternă a turistului sau măcar pentru limba de circulație internațională (engleză, franceză, germană, italiană)

Se recomandă realizarea unei mape cu informații pentru musafiri care să cuprindă :

Programul (dacă sunt posibilități pentru dorințe deosebite)

Serviciul de spălat rufe

Dacă sunt permise animale de casă și prețul suplimentar plătit în acest caz

Biblioteca (din casă sau din localitate)

Orarul băncii sau a casei de schimb cea mai apropiată

Locul unde pot beneficia de servicii auto (cu număr de telefon)

Posibilități de aprovizionare (locul și orarul)

Orarul poștei și programul poștașului

Unde și cum se pot păstra obiectele de valoare

Adresa biroului de turism din localitate

Calendarul manifestărilor culturale, locale și din zonă

Posibilități de petrecere a timpului liber în gospodărie, în localitate, în zonă

Unde poate fi găsit un ghid montan, salvamont

Ce restaurante, cafenele, localuri de dans există în localitate

Biserici, muzee, monumente, expoziții din zonă

Legături cu maxi – taxi cu trenul pentru cei fără autoturism

Posibilități de practicare a sportului (unde și la ce preț)

Modalitatea de plată pentru serviciile standard și pentru cele suplimentare, etc.

Mapa cu informații este lăsată la aprecierea fiecărui prestator agroturism, ca fiind completată periodic cu informații noi.

De la baza de gospodării – pilot se poate trece la cererea unei rețele agroturistice în întreaga zonă și aflată în interdependență cu alte rețele din țară sau străinătate. Pentru aceasta e nevoie, în primul rând de amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apă, încălzire, canalizare, epurarea apelor uzate, repararea și modernizarea drumurilor de acces la obiectivele turistice sau de legătură cu magistralele rutiere). Apoi urmează crearea de dotări tehnico – edilitare și comerciale, dotări pentru agrement sportiv, pârtii de schi, transport pe cablu, terenuri de sport, poteci turistice marcate, echitație, etc.

Binențeles că nu trebuie uitată ridicarea gradului de confort al gospodăriilor care primesc turiști.

Odată aceste investiții făcute, în măsura posibilităților este absolut necesară implantarea unui birou de turism în zonă. Acesta trebuie să se găsească într-un loc de strategie în sat.

Pentru a ușura obținerea de informații este bine să fie utilizate localurile publice existente.

Biroul de turism trebuie să aibă afișate orele de program, iar în afara acestora să existe un afiș cu toate informațiile posibile de a interesa turiștii (acest afișaj trebuie să fie bilingv). Orarul trebuie să fie respectat întocmai.

Informațiile oferite de biroul de turism vor fi de genul:

Adresele gazdelor, tipul și categoria de locuință

Planul satului (pe baza registrului cadastral)

Prețurile practicate și modul de plată

Așezările de interes turistic și distanțele ce le separă

Diferitele servicii propuse în împrejurimi

Prezentarea ghizilor turistici, numele lor, adresa, competența și limbile străine vorbite

Toate aceste informații trebuie să existe într-o broșură disponibilă oricând la Biroul de Turism. Următoarea prioritate după Biroul de Turism este semnalarea vizuală. Satul trebuie să fie semnalizat prin panouri, indicatoare. Trebuie instalate panouri pe străzile principale și la fiecare intersecție.

Biroul de Turism trebuie semnalizat la intrarea în sat și reperat la fiecare intersecție.

Se poate propune un exemplu de circuit în compania unui ghid turistic care, la cererea clientului va stabili circuitul dorit (cultural, descoperirea naturii, istoric, artizanal). Ghidul va putea evalua și comunica timpul necesar drumeției în funcție de distanță, de capacitatea de deplasare a turiștilor, de locurile alese. Se va ține seama că un grup se deplasează mult mai încet.

Ca exemplu de circuit (în funcție de durată) putem menționa:

O jumătate de zi = trei ore de vizitat

O zi = șase ore de vizitat

Ghizii vor propune trasee, dar se vor adapta pe cât posibil la cererea turiștilor. Durata prevăzută pentru vizite trebuie respectată, dar se va lăsa o marjă de siguranță atribuită dorinței de libertate a turiștilor.

Ghidul trebuie să fie propus dar nu impus. Alegerea se face în funcție de tariful practicat (exemplu: 1 euro / oră, 3 euro / jumătate de zi și 5 euro / zi).

Presupunând că s-a trecut de faza gospodăriilor – pilot, se va trece la faza de lansare pe piața internă și internațională a ofertei prin:

Editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor țărănești atestate, din zonele selecționate

Urmează formarea experților în managementul agroturistic la nivel local, regional, național, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestărilor din rețeaua turistică rurală și valorificatorilor specializați în comercializarea acestui produs prin:

Organizarea de cursuri de formare în cadrul Institutului Național de Formare și Management în Turism

Organizarea de acțiuni în teritoriu, grupate pe zone

Organizarea și participarea acțiunii externe de formare, mai ales în domeniul managementului turistic

Pentru că toate aceste etape de transformare a satelor din zona Țării Hațegului cu potențial turistic în veritabilele rețele agroturistice sunt necesare măsuri financiare, administrative și legislative luate la nivel național dintre care enumerăm:

Asigurarea unui sistem financiar – bancar care să favorizeze formarea și creșterea capitalurilor exploatațiilor

Crearea unui cadru legislativ stimulativ care să sprijine exploatațiile din zonele montane

Acordarea de subvenții pentru investiții de modernizare și dezvoltare care să ajungă până la 40% din valoarea obiectivului

Acordarea de credite pe termen lung cu dobânzi reduse (3-4%) pentru investiții

Credite ieftine, scutiri de impozite pe 5 – 7 ani pentru tinerii care vor să se stabilească și să-și construiască exploatații în zonele agroturistice

Facilitarea organizării și funcționării asociaților economice ale producătorilor indiferent de modul de creare a acestora

Crearea unor organizații profesionale neguvernamentale care să promoveze și să protejeze interesele producătorilor agricoli din zonele montane

Înființarea Agenției Naționale pentru Zona Montană și a agenților județului ca structuri ale administrației publice care să sprijine realizarea tuturor programelor elaborate

Studii economico – sociologice în vederea elaborării unor proiecte de dezvoltare și integrare a acțiunilor locale în programele elaborate pe plan național

Formarea noilor structuri de exploatații agricole și comerciale prin promovarea unor forme adecvate de asociere bazate pe interesul producătorilor

Sprijin acordat sectorului de servicii specifice zonei

Acordarea de sprijin dezvoltării turismului și agroturismului montan acesta fiind considerat o activitate complementară agricolă scutită de taxe și impozite la nivelul exploatațiilor agricole

Combaterea tuturor factorilor de poluare.

Iată câteva propuneri inedite și practice de activități care să atragă turiști în satele Țării Hațegului, dar valabile pentru multe alte zone din țară:

Organizarea de expoziții artizanale permanente, cu vânzare, care să cuprindă veselă și tacâmuri (farfuri și străchini, linguri de lemn, etc.), țesături mici de interior specifice zonei

Creșterea caracterului festiv a unor sărbători tradiționale, a nunților sau chiar a activităților gospodărești mai importante (belciugul, măsuratul oilor, tunsul oilor, participarea la nedei, târguri tradiționale, hramuri bisericești, spectacole folclorice, colinde de sărbători etc.)

Vizitarea caselor de vișlari de la Sălaș

Vizitarea unor stâne cu servirea tradiționalului „balmoș”

Organizarea de excursii călare pe potecile dealurilor din împrejurimi. Acest lucru necesită instruirea ghizilor de un specialist în hipism cu privire la evitarea riscului de accidente sau neplăceri pentru persoanele neînvățate

comercializarea din gospodăriile satului de dulcețuri, murături sau alte conserve tradiționale, vișli care nu se găsesc în altă parte, etc.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Țara Hațegului, compusă din depresiunea armonioasă și din domeniul economic montan adiacent acesteia, formează o unitate geografică de o remarcabilă coerență naturală.

Aspectul general al rețelei de așezări este concordant, în bună măsură, cu cel al reliefului Depresiunii Hațegului, dispus în trepte concentrice. Așa cum este normal, având în vedere potențialul ridicat pentru habitat și pentru utilizări economice, treptele joase ale acestui complex, cele de câmpie piemontană concentrează marea majoritate a așezărilor permanente 73 % și aproape 85 % din populația Țării Hațegului.

Cele mai multe sate se înșiră de-a lungul văilor, favorizate fiind de accesul la resursele de apă și de situarea în proximitatea principalelor axe de comunicație în condiții geomorfologice nerestrictive.

În prezent aplicarea practică a modului dezvoltării durabile în Țara Hațegului pune problema opțiunii, între diversele ramuri economice, pentru acele activități care s-ar putea integra cel mai bine complexului natural și cultural hațegan, astfel încât acționând din interior, să-l antreneze într-o evoluție economică ascendentă și generalizată, fără a-i distruge reperele identitare fundamentale.

Cu atât mai mult se simte nevoia cunoașterii tradițiilor hațegane în privința tipurilor de locuințe și gospodării, de construcții anexe sau de așezări cu folosință temporară, a bazei materiale pentru practica agroturismului.

Problema esențială care, cred, trebuie rezolvată este aceea a realizării modernizării, prin prezentarea liniilor arhitecturale tradiționale care individualizează habitatul hațegan și prin evitarea evoluției către standardizarea de tip urban ori spre generalizarea modelelor arhitecturale autohtone.

Aceasta este, de altfel, una dintre condițiile de bază ale păstrării identității regionale și locale și a prezervării diversității culturale, într-o lume cucerită de expansiunea „modelului opțional”.

Din cele prezentate anterior se poate observa că în zona Țara Hațegului există un potențial agroturistic atât peisagistic cât și economic. Adică, pe lângă pitorescul peisaj de munte și importantele obiective istorice (ruinele Dacice, biserica din Densuș, Cetate Colț) există și posibilități reale de cazare a turiștilor în gospodăriile țăranilor din Țara Hațegului. (ex. sat Râu de Mori)

Prima problemă care se impune a fi rezolvată este determinarea localnicilor sa-și înscrie gospodăriile apte, într-un circuit agroturistic. Deci trebuie schimbată mentalitatea țăranului cum că n-ar putea câștiga destui bani din practicarea agroturismului, adică investițile necesare ar fi prea costisitoare în comparație cu veniturile ce s-ar obține.

Această acțiune va avea ca punct de sprijin tradiționala ospitalitate a românului, gata oricând să te primească în casa lui, să te așeze la masa lui, să te trateze ca pe un frate.

În concluzie, se impune o amplă acțiune de formare profesională pentru agroturism concretizată în:

seminarii pentru formarea prestatorilor, touroperatorilor pentru agroturism

centre de consltanță pentru cei care doresc să participe agroturismului

seminari pentru formarea tinerilor ca ghizi și agenți locului pentru agroturism

pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice

acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Ministerului Turismului, a asociaților și organizațiilor naționale și internaționale care activează în domeniu.

Pentru a putea miza pe crearea unei rețele organizate trebuie început prin înființarea de gospodării pilot în 3-4 puncte din această zonă. Cheia reușitei este depistarea oamenilor de ”inițiativă”.

Aceștia trebuie să fie buni gospodari, dornici de încercare, cu bună înțelegere în familie, dar și cu dorință și înclinație spre reușită. Aceste gospodării trebuie selectate astfel încât să îndeplinească anumite criterii stabilite la nivel național și internațional.

De la faza de gospodării-pilot se poate trece la crearea unei rețele agroturistice în întreaga zonă și aflată în interdependența cu alte rețele din țară sau străinătate. Pentru aceste nevoi , în primul rând de amenajări pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentarea cu apă, încălzirea, canalizarea, epurarea apelor uzate, repararea și modernizarea drumurilor de acces la obiectivele turistice sau de legătură cu magistralele rutiere). Apoi urmează crearea de dotări tehnico-edilitare și comerciale, dotări pentru agrement sportiv: pârtii de schii, transport de cablu, terenuri de sport, potești turistice marcate etc.

Odată aceste investiții făcute, în măsura posibilității lor, este absolut necesară implementarea unui birou de turism în zonă. Aceasta trebuie să se găsească intr-un loc strategic în sat (poștă,primărie)

Biroul de turism trebuie să aibă afișate orele de program, iar în afara acestora să existe un afișaj cu toate informațiile posibile de a interesa turiștii (acest afișaj trebuie să fie bilingv)

Informațiile oferite de Biroul de turism vor fi de genul:

– adresele gazdelor, tip și categoria de locuință ;

– planul satului (pe baza registrului cadastru) ;

– prețurile practicate și modul de plată ;

– așezările de interes turistic și distanțele ce le separă ;

– diferitele servicii propuse în împrejurimi ;

– prezentarea ghizilor turistici, numele lor, adresa, competența și limbi străine vorbite.

Toate acestea trebuie să existe într-o broșură disponibilă oricând la Biroul de turism.

Următoarea prioritate după Biroul de turism este semnalizarea vizuală. Satul trebuie să fie semnalizat prin panouri , indicatoare. Trebuie instalate panouri pe străzile principale și la fiecare intersecție. Pentru ca toate aceste etape de transformare a satelor din Țara Hațegului și din zone montane cu potențial turistic în veritabilele rețele agroturistice sunt necesare măsuri financiare, administrative și legislative luate la nivel național.

Astfel de măsuri ar fi următoarele:

– asigurarea unui sistem financiar – bancar care să favorizeze formarea și creșterea capitalurilor exploatăriilor.

– crearea unui cadru legislativ stimulativ care să sprijine exploatațiilor din zonele montane astfel:

• Acordarea de subvenții pentru investiții de modernizare și dezvoltare care să ajungă până la 40% din valoarea obiectivului;

• Acordarea de credite pe termen lung cu dobânzi reduse pentru investiții

• Scutiri de impozite pe 3 – 4 ani pentru tinerii care vor să se stabilească și să-și construiască exploatații în zonele agroturistice.

– crearea unor organizații profesionale neguvernamentale care să promoveze și să protejeze interesele producătorilor agricoli din zonele montane ;

– înfințarea Agenției Naționale pentru Zona Montană și a agențiilor județene ca structuri ale administrației publice care să sprijine realizarea tuturor programelor elaborate ;

– combaterea tuturor factorilor de poluare

În încheiere vă prezint câteva propuneri inedite și practicate de activități care să atragă turiști în Țara Hațegului, dar variabile pentru multe alte zone din țară :

organizarea de expoziții artizanale permanente, cu vânzare, care să cuprindă vesela și tacâmuri (farfurii și străchini, linguri din lemn etc.), țesături mici de interior, specifice zonei;

creșterea caracterului festiv a unor sărbători tradiționale, a muncitorilor la care gazda participă sau a activităților gospodărești mai importante.

organizarea de drumeții la vestigiile din zonă și punctele de atracție turistice cu ajutorul oamenilor satului instituiți în a prezenta legenda și frumusețea locurilor

BIBLIOGRAFIE

1. Cristiana Cristureanu – Economia și politica turismului internațional – Editura Albeona, București, 1992

2. Cristea , Anca, A., – Gestiunea activitățiilor de turism. Editura București, 2002, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

2. Constantin Draica – Ghid practic de turism internațional și intern – Editura All Beck, 1999

3. Florin Foltean – Cercetări de marketing – Editura Mirton, Timișoara, 2000

4. Florina Bran , Dinu Marin, Tamara Șimon – Turismul rural – Editura Economică, București, 1997

5. Gheorghe Barbu – Turismul în economia națională – Editura Sport – Turism, București, 1981

6. Gheorghe Postelnicu – Introducere În Teoria și Practica Turismului – Editura Dacia Cluj-Napoca 1997

7. Iacob Cătoiu – Bazele marketingului – Universitatea „Traian”, Deva, 2000

8. Nicolae Popa – Tipuri de așezări în Țara Hațegului – Editura Brumar, Timișoara, 2000

9. X X X X – Țara Hațegului, potențialul de dezvoltare al așezărilor omenești – Editura Brumar, Timișoara, 1999

10. Tribuna Economică – Obiective strategice în turismul rural nr. 1 / 1996

11. Turcu Vasile – Economia întreprinderii de turism, Editura Eurostampa, Timișoara 2003

12. Turcu Vasile, Morariu Daniela, Weisz Janeta. – Turism internațional Editura Eurostampa, Timișoara 2003

13. România – Ghid turistic – Editura Meridian, București, 1967

14. Virgil Balaure și colectiv – Marketing în alimentația publică și turism – Atelier Poligrafic ASE, București, 1985

Adrese internet:

-1. www.smart.ro/mara/

-2. www.smart.ro/hunedoara/dezvoltarea regionala/htg ios.html

-3. www.turismtur.ro/hateg ot.html

-4. www.alpinet.ro

ANEXE

ANEXA NR. 1 Aspecte de la Pensiunea Dumbrăvița

Pensiunea Dumbrăvița

Dormitor

Dormitor

Baie

Living

Bucătarie

Terasa

Parcarea

ANEXA NR. 2 OBIECTIVE TURISTICE DIN ZONA HAȚEGULUI

Castelul Huniazilor

Manastirea Prislop

Cetatea Colț

Biserica Sântămărie-Orlea

Parcul National Retezat

ANEXA NR. 3 HARTA ZONAEI HAȚEGULUI

BIBLIOGRAFIE

1. Cristiana Cristureanu – Economia și politica turismului internațional – Editura Albeona, București, 1992

2. Cristea , Anca, A., – Gestiunea activitățiilor de turism. Editura București, 2002, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

2. Constantin Draica – Ghid practic de turism internațional și intern – Editura All Beck, 1999

3. Florin Foltean – Cercetări de marketing – Editura Mirton, Timișoara, 2000

4. Florina Bran , Dinu Marin, Tamara Șimon – Turismul rural – Editura Economică, București, 1997

5. Gheorghe Barbu – Turismul în economia națională – Editura Sport – Turism, București, 1981

6. Gheorghe Postelnicu – Introducere În Teoria și Practica Turismului – Editura Dacia Cluj-Napoca 1997

7. Iacob Cătoiu – Bazele marketingului – Universitatea „Traian”, Deva, 2000

8. Nicolae Popa – Tipuri de așezări în Țara Hațegului – Editura Brumar, Timișoara, 2000

9. X X X X – Țara Hațegului, potențialul de dezvoltare al așezărilor omenești – Editura Brumar, Timișoara, 1999

10. Tribuna Economică – Obiective strategice în turismul rural nr. 1 / 1996

11. Turcu Vasile – Economia întreprinderii de turism, Editura Eurostampa, Timișoara 2003

12. Turcu Vasile, Morariu Daniela, Weisz Janeta. – Turism internațional Editura Eurostampa, Timișoara 2003

13. România – Ghid turistic – Editura Meridian, București, 1967

14. Virgil Balaure și colectiv – Marketing în alimentația publică și turism – Atelier Poligrafic ASE, București, 1985

Adrese internet:

-1. www.smart.ro/mara/

-2. www.smart.ro/hunedoara/dezvoltarea regionala/htg ios.html

-3. www.turismtur.ro/hateg ot.html

-4. www.alpinet.ro

ANEXE

ANEXA NR. 1 Aspecte de la Pensiunea Dumbrăvița

Pensiunea Dumbrăvița

Dormitor

Dormitor

Baie

Living

Bucătarie

Terasa

Parcarea

ANEXA NR. 2 OBIECTIVE TURISTICE DIN ZONA HAȚEGULUI

Castelul Huniazilor

Manastirea Prislop

Cetatea Colț

Biserica Sântămărie-Orlea

Parcul National Retezat

ANEXA NR. 3 HARTA ZONAEI HAȚEGULUI