Turismul Rural

Cuprins

Introducere

Factorul prioritar în creșterea și dezvoltarea economiei unei țări l-a reprezentat și îl reprezintă modul în care au fost exploatate și integrate anumite resurse ale mediului și în acest context, de cele mai multe ori resursa umană a fost cea care și-a pus amprenta asupra gradului de dezvoltare a unui sector al economiei.

Sectorul serviciilor, mai mult decât alte sectoare de activitate este direct dependent de resursa umană și implicit de gradul de pregătire și profesionalism al acesteia, motiv pentru care deseori identificăm progresul ca fiind direct dependent de factorul uman.

O componentă importantă a serviciilor o reprezintă turismul, un fenomen care are a luat foarte mare amploare în ultimul timp. Printre formele cele mai răspândite se numără și turismul ecologic unde pot fi menționate vacanțele rurale, rezervațiile, etc.

De obicei în practică se folosesc noțiunile de agroturism și turism rural pentru desemnarea vacanțelor rurale.

Turistul rural are un nivel ridicat de instruire, un simț dezvoltat al discernământului, este preocupat de problemele de mediu și de modul de viață sănătos, este interesat de specialitățile culinare.

Diversitatea formelor de exprimare ale agroturismului și turismului rural în țăriile lumii permit evidențierea caracteristicilor care le diferențiază. Termenul agreat pe teritoriul Uniuni Europene a turismului rural este de turism verde.

Față de turismul rural, agroturismul este mai strict din punct de vedere al condițiilor vacanței, acesta luând în calcul șederea într-o locuință țărănească, consumarea de produse agricole, participarea la activități agricole.

În etica globală pentru turism se menționeză că resursele turismului aparțin comunitățiilor în teritoriul cărora ele sunt situate. În cadrul turismului o nișă de piață este ecoturismul, care a înregistrat o creștere impresionantă în ultimii ani.

Turismul rural este un domeniu foarte important din cadrul economiei, aducând un venit semnificativ, chiar dacă nu este exploatat la un nivel maxim. În cadrul României turismul rural poate fi practicat foarte ușor, datorită satelor țărănești care își păstrează tradițiile și obiceiurile străvechi.

Turismul, prin specificul său exploatează condițiile naturale și valoriile patrimoniului cultural, are importante consecințe negative asupra mediului. În aceste condiții, sunt pe deplin justificate eforturile de promovare a unor forme de vacanță al căror impact asupra mediului să fie cât mai redus.

Indiferent de terminologia utilizată, aceste forme de turism au un conținut care se îmbină perfect în armonie cu mediul natural și socio-cultural al zonelor receptoare, urmărind chiar, prin soluții de amenajare, refacerea mediului, îmbunătățirea calității acestuia. Conținutul acestor forme de turism se exprimă prin tipologia unităților de cazare și alimentație, prin acțiuni de agrement, intensitatea fluxurilor turistice etc.

Turismul rural este un fenomen de data recentă, dar noutatea se referă la dimensiunea fenomenului turistic în spațiul rural. Această expansiune este determinată de existența a doua motivații pentru turismul rural, și anume: relansarea și dezvoltarea domeniului rural, alături de apariția unei forme de turism ca alternativă la turismul de masă tradițional (clasic), care să vină în sprijinul unor segmente variate de turiști.

Deși se desfășoară în spațiul rural, agroturismul și turismul rural sunt două concepte care se identifica până la un anumit nivel; au un numitor comun care scoate în evidență atât elemente de comunitate, de incluziune, cât și elementele diferite care conduc la departajare, la diferențiere.

În ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și agrement ce se desfășoară într-un mediu tipic rural.

De asemenea mesajul Prințului Chearles(cu prilejul festivalului Transilvania Fest , 20 septembrie 2013, Cluj -Napoca) spune că: „Una dintre principalele atracții ale României constă în ceea ce a reușit să păstreze până acum: peisajul extraordinar conservat, precum și tradițiile rurale care influențează meșteșugurile, muzica, dansul și arhitectura.”

Datorită acestor lucruri minunate pe care le oferă țara noastră în materie de turism rural și păstrarea tradițiilor, am ales pentru lucrarea mea turismul rural.

Capitolul I

Turismul rural la nivel european și național

Termenul turism își are originile lingvistice în semnificațiile următoarelor cuvinte latine: „tornare” – a se întoarce și „tornus” – mișcare circulară care nu presupune schimbarea rezidenței.

Iar cuvântul rural, etimologic vorbind, provine din lat. ,,rurs, ruris” și semnifică teritoriu ocupat, locuit și muncit de om. În alt sens noțiunea de rural definește țăranii și în general toate câmpurile(țara).

Turismul rural și agroturismul –definiții, arii de manifestare

Din perspectiva istoriei gândirii economice privind domeniul călătoririi și recreerii , prima definire a turistului apare în 1876 în „Dicționarul universal al secolului la XIX-lea”, potrivit căruia turistul este „persoana ce călătorește doar pentru plăcerea călătoriei ( ca să poată spune că a călătorit)”.

Principala nevoie de a defini exact turismul, a apărut din necesitatea de a stabili standardele statistice adecvate.

Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniul distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii. Receptiv la prefacerile civilizației contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. La rândul său, prin vastul potențial uman și material pe care îl antrenează în desfășurarea sa, ca și prin efectele benefice asupra domeniilor de interferență, turismul acționează ca un factor stimulator al progresului, al dezvoltării.

Turismul constituie un factor determinant în progresul economic astfel el aduce aport în creșterea produsului intern brut, la echilibrarea balanțelor de plăți externe și la ameliorarea calității vieții.

“Turismul rural este un concept ce include toate activitățile turistice care se desfășoară în mediul rural”.

“Turismul rural ca o formă concentrată pe destinații în spațiul rural, dispunând de o structură funcțională de cazare și de alte servicii eterogene”.

O altă alternativă la definiția de mai sus, de asemenea evadează aspectul teritorial, cum ar fi: “Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizat și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și urban.” (U.E.,H.Grollean, 1987).

Cu alte cuvinte putem spune că turismul rural reprezintă o formă de valorificare durabilă a spațiului rural prin:

exploatarea resurselor naturale, a valorilor și tradițiilor cultural-istorice, a imobilelor rurale, a produselor agricole;

comercializarea produselor de marca, ilustrive ale etnografiei locale, regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație, activități creative, divertisment și diverse servicii, cultură, educație etc;

dezvoltarea locală durabilă și ca un răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o coeziune socială oraș-sat.

Așadar, turismul rural este o formă de turism care se desfășoară în mediul rural și care valorifică resursele turistice locale (naturale, culturale, umane) și dotăriile și echipamentele turistice, inclusive pensiunile și fermele agroturistice. De asemenea utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță, etc. și îmbraca forme variate de sejur cu un spectru larg de motivații: odihnă și recreere, de transit, cultură, cunoaștere, religie, practicarea unor sporturi, etc.

Turismul rural mai presupune:

apropierea de natură

absența mulțimii de oameni

liniște și un mediu ambient „nemecanizat”

contacte personale-în opoziție cu izolaționismul și anonimatul tipic urban

senzația de continuitate și stabilitate

posibilitatea de a cunoaște îndeaproape locurile și oamenii acelor locuri

contactul nemijlocit cu autoritățile locale, cu preocupările comunității, cu activitatea specific zonei.

Agroturismul este un concept de dată mai recentă, cu referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activitățile agricole și/sau cu construcțiile care au avut alte destinații, decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susținută de micii proprietari de la țară – de obicei ca activitate secundară – activitatea desfășurată în gospodăria proprie rămânând deci principala ocupație și sursă de venit. Adesea, se face o distincție între "agroturism" și "farm tourism" (turism de tip "fermă țărănească") sau echivalentul acestuia, care se folosește de obicei pentru a desemna simplu și clar folosirea caselor țărănești drept locuri de cazare a turiștilor (case de oaspeți închiriate pe perioada concediilor, case de sănătate etc.). Acesta nu este agroturism în sensul strict al cuvântului, de vreme ce aceste case țărănești își pierd funcțiunea agricolă sau nu sunt prea mult timp ocupate de țăranii activi. În ciuda pierderii legăturii directe cu activitatea agricolă propriu-zisă, "farm tourism"-ul este o importantă formă de turism rural cu un considerabil aport în economia locală.

Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, fiind o formă de turism care se practică în mediul rural și folosește facilitățiile gospodăriei țărănești de cazare, masă și agrement.

Agroturismul reprezintă, de asemenea, un mijloc de valorificare integrală a mediului rural și prezintă mai multe trăsături care îl diferențiază de turismul clasic:

consumul turistic se petrece în mediul rural unde esențiale sunt: calitatea pensiunii, serviciilor de primire(ferme);

oferta turistică este autentică, condusă de oamenii locului;

este o activitate complementară activității agricole și nu alternativa acesteia;

oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă, de recreere în vacanțe, week-end-uri, în peisajul mediului rural, cu valori culturale educative și cu ospitalitate specifică;

nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură sau suprastructură turistică;

se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;

este sistem difuz prin specificul ofertei sale diversificate și marea diseminare în spațiu;

nu aduce prejudicii prea mari mediului natural sau celui construit însă trebuie să se țină cont de un anumit plan ecologic și fizic;

nu este compatibil pentru turismul de masă.

Turismul rural în Uniunea Europeană

În Europa, regiunile rurale acoperă peste 80% din suprafața continentului și sunt locuite aproximativ de jumătate din populația totală. Astfel că aici au apărut și primele forme de organizare ale turismului rural, prin asociații turistice, și anume: „Clubul alpin englez (1875)”, „Clubul alpin francez (1874)”, „Touring club francez (1890)”. Aceste asociații aveau ca principal obiectiv excursiile în munți, mai ales în Munții Alpi, organizarea acestora ducând și la servicii de cazare, masă și însoțitori care erau săteni din zonă, apărând astfel agroturismul.

Progresul și evoluția tehnologică intensifică mișcarea turistică, fiind un principal factor care influențează dezvoltarea turismului rural. În present au apărut alți factori și alte motivații care stau la baza turismului, prin diferite forme: sejururi, vacanțe, excursii, etc.

Datele colectate de Eurogites (Federația Europeană de Turism Rural) – indică faptul că creșterea medie anuală în ultimii 10-15 ani a cererii și ofertei de turism rural au fost de aproximativ 10-15%, o valoare mult mai mare decât pentru turismul european în general, unde rata de creștere a fost doar în jur de 4-5% pe an.

O bună parte din această creștere se datorează o creștere a capacității în țările care au inițiat recent turismul rural ca un segment specific. În cazuri, cum ar fi Spania, capacitatea de cazare sa dublat aproape la fiecare trei ani, ceea ce duce temporar la supra-alimentare. În țările cu o tradiție mai lungă în turismul rural, evoluțiile cantitative sunt mai puțin importante sau aproape de zero, dar, în aceste țări, concurență puternică încă le obligă să mențină programe de îmbunătățiri continue, inovații, și specializare a serviciilor oferite.

Este dificil de a oferi cifre exacte sau chiar estimări fiabile. Definițiile și sursele de date sunt foarte eterogene între țări, sau chiar în interiorul lor. La nivelul statisticilor oficiale, majoritatea de cazare rurală pur și simplu nu există, pentru că scade sub pragul de capacitate, care este utilizat pentru a include servicii de turism. Chiar și așa, estimările la nivel mondial în ceea ce privește capacitatea de cazare în pat mic, micro, sau complementar, în mediul rural, bazate pe surse oficiale oferă câteva rezultate interesante pentru întreaga Europă:

Mai mult de 500.000 de unitati de cazare;

În jur de 6.500.000 de locuri de cazare;

"Agroturismul" reprezintă circa 15-20% din acest total;

Cheltuielile turismului directe generate de turismul rural > 60.000 de milioane de euro;

Global (plus directă de multiplicare)- efect pentru economia rurală > 110.000 de milioane de euro.

Aceste valori nu includ veniturile generate de excursii (o excursie de o zi fără un sejur peste noapte), care este de o importanță deosebită în zonele care se află sub influența marilor orașe sau sunt dens populate. Nici nu se includ capacitățile considerabile, care sunt oferite pe piață informală sau sub pragurile de statistici, nici capacitatea reprezentată de întreprinderile hotel de familie, cu mai mult de 40 de locuri de cazare. Ele reflectă, prin urmare, o abordare prudentă și conservatoare estimări cu privire la turismul rural, care, în realitate, ar putea genera cu ușurință un impact total de 200.000 de milioane de euro pe an, în zonele rurale din Europa. Pentru a oferi o comparație, acest lucru este mai mult decât PIB-ul (Produsul Intern Brut) unei țări cum ar fi Ungaria, sau duplicate PNB-ul (Produsul Național Brut) al Slovaciei.

În cadrul turismului european în ansamblul său, importanța turismului rural variază în mare măsură între 2-40%, în funcție de țară. O estimare intermediară ar sugera că cazarea în turismul rural reprezintă aproximativ 25% din totalul locurilor de cazare oficiale de pe piață, ceea ce ar confirma capacitatea de mai sus de circa 6,5 milioane de locuri de cazare.

Turismul rural european este în mare parte o piață internă sau aproape, datele disponibile pentru originea și ocupare a stabilit următorul cadru:

95% dintre vizitatori sunt turiști interni (provin din aceeași țară);

80% dintre ei trăiesc mai mult de trei ore de călătorie departe de ceea ce implică sejururi scurte;

Ratele anuale de ocupare este de 20-25%, dar poate fi la fel de scăzute ca 12-15% în multe domenii. În unele regiuni, cazarea funcționează doar pe parcursul a câteva luni ale anului;

Rata de ocupare de 35% poate fi considerată ca un rezultat foarte bun (mai puțin de 10% din unitățile ajunge la acest rezultat);

Durata medie de ședere este de 1,5 zile (între piețele locale), de 3,6 zile (interne de la mai mult de 4 ore de călătorie), și aproximativ 9 zile (vizitatori straini).

Pe de altă parte, unitățiile de cazare care oferă servicii puțin sau deloc suplimentare, are cea mai mare cerere pe piață și succes pe piață:

85% dintre vizitatori prefera cazare independentă (chirie a unei case complet sau casă de vacanță) – această cifră ar putea crește chiar dacă am inclus contractele de închiriere pentru case private sau apartamente;

Doar 15% dintre vizitatori preferă și să folosească tradițional "B & B-style" de cazare, care include servicii suplimentare, cum ar fi micul dejun, mese, curățenia camerei, etc. Dar acest grup de clienți are o înclinație și o capacitate de cheltuieli mai mare;

Mai puțin de 5% se așteaptă să primească la cazarea lor servicii suplimentare sau diferite de la micul dejun la masă.

La nivelul Uniuni Europene s-au luat o serie de decizi pentru dezvoltarea turismului, mai ales a turismului rural. Pentru aceasta s-au elaborate o serie de programe. Printre acestea se remarcă: "Expert", "The Village I Love", "Data Base on Rural Tourism Services", "Interregional Celtic Cooperation", "European Rural Tourism Network", "Transnational Agri –Tourism Information Centre", "Study on Rural Tourism", unele dintre acestea fiind implementate și în România:

Programul "EXPERT", al cărui obiectiv principal l-a reprezentat încurajarea dezvoltării turismului rural în regiunile și țările participante (Belgia, Germania, Ungaria, Luxemburg, Marea Britanie, Cipru, Cehia, Slovacia, Franța, Polonia, Rusia, Suedia)

Programul "THE VILLAGE I LOVE" organizat de EUROTER are 51 de modele de proiect. Acest program este o publicație trilingvă (germană, engleză și franceză) și tratează probleme în materie de turism rural prin organizarea unor concursuri.

Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES" care ține cont de importanța noilor tehnologii, responsabilii acestui proiect au pus la punct un program pe calculator (MS–DOS, MacIntosh) pentru a colecta informații relative despre serviciile oferite pe piața turismului rural.

Programul "INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION"

Proiectul a promovat crearea unei identități comune celte, alături de conștientizarea protecției mediului pe tot timpul sezonului turistic.

Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK", organizat de EUROGÎTES în colaborare cu 12 organizatori din turismul rural in 9 state europene și EUROTER.Acest proiect comportă trei elemente: asistență tehnică pentru elaborarea unei rețele de pensiuni turistice în cadrul spațiului rural german, spaniol, ungar, portughez, român și ceh.

Programul "TRAINING SEMINAR FOR RURAL TOURISM OPERATORS". Pentru a diversifica sursele venitului rural și a îmbunătăți calitatea produselor turismului rural au fost organizate cinci seminare de pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural avându-se în vedere, mai ales, femeile. Seminariile au avut ca obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor de tehnici de management și marketing ale participanților, ca și aspectele relevante ale comerțului și taxelor legale, cuplate cu ore instructive de planificare a investițiilor și calculare a costurilor.

OPÉRATION VILLAGES ROUMAINES (BELGIA), în programele – pilot realizate în România (1992–1997), a avut în vedere următoarele: susținerea dezvoltării descentralizate, regionale a turismului; susținerea dezvoltării sectorului privat în dezvoltarea de forme alternative de turism (crearea de produse și activități specifice turismului rural); crearea de asociații turistice locale care să funcționeze în rețea și formarea responsabililor turistici locali; crearea mijloacelor de promovare și informare turistică; producerea și difuzarea materialelor de promovare a produselor turistice rurale; dezvoltarea resurselor umane cu formarea de formatori și de agenți de dezvoltare locală; transmiterea know–how în rândul prestatorilor de servicii turistice din mediul rural.

1.3. Turismul rural în România

În România, spre deosebire de alte țări europene dezvoltate, satul și-a păstrat mult din autenticitate, rămânând un organism bine integrat, întemeiat pe numeroase datini și experiențe comune, prin care fiecare individ se simte încă foarte legat de colectivitatea din care face parte. Această apartenență a unui individ la o anume colectivitate se traduce prin acceptarea unor norme, credințe și tradiții păstrate de generații. Înțelegerea artei populare românești și necesitatea de valorificare a ei în plan turistic sunt legate de detalierea acestor particularități. La baza artei și credinței populare stau noțiuni de credință, tradiție, care se bazează pe transmiterea prin viu grai a unor tehnici de lucru, obiceiuri, moduri de a acționa.

Practic, arta populară, se poate defini ca fiind creația unei comunități, întemeiată pe o lungă tradiție, împletind funcționalul cu esteticul în opere de arta, în care formele și ornamentele sunt gândite ca întreguri destinate să îndeplinească trebuințele materiale și spirituale ale indivizilor și colectivităților în materii de arhitectură, organizarea interiorului, țesături, ceramică, unelte, podoabe, prelucrarea metalelor, pictura pe sticlă etc.

Având în vedere întreaga evoluție a poporului român, a artei și culturii sale tradiționale, în urma cercetărilor de specialitate efectuate au fost determinate mai multe zone etnografice.

Zona etnografica reprezintă un teritoriu mai mult sau mai puțin riguros delimitat, care prezintă caractere etnografice unitare, determinate de tradiția și evoluția istorico-culturală, cristalizate în timpul așezărilor, ocupațiilor, locuiței, portului, artei populare, la care se adaugă toate maifestările culturii spirituale, ca și modul de viață.

Numărul de zone etnografice diferă de la un specialist la altul, dar unele zone sunt foarte vechi, fiind cunoscute sub denumirea de "țara": Țara Oltului, Țara Loviștei, Țara Zarandului, Țara Oașului, Țara Hațegului etc.

Satul românesc, o comunitate de viață și un sistem de valori autentice, care reprezintă o comunitate de viață naturală organică și etnică, determinantă pentru întreaga populație.

Întemeierea pe o anume viziune de viață a civilizației românești duce la un stil etnic, care se desprinde din omenia românească.

Pe plan European, și nu numai, există trei tendințe cu impact major asupra vieții rurale: asimilarea rapidă a valorilor culturale împrumutate din mediul citadin, schimbarea lentă a culturilor tradiționale, existența unor schimbări care influențează treptat schimburile interculturale. În acest context, în apărarea valorilor tradiționale majoritatea țărilor europene, inclusiv România, au pus accentul pe:

dezvoltarea meșteșugurilor și artei artizanale

realizarea de produse artizanale de serie mică care să respecte formele tradiționale

programe turistice noi, care să valorifice și localități rurale tradiționale. Arta populară românească prezintă forme și moduri diferite de manifestare incluzând mai multe componente majore care relevă concepția estetică și socială a popomlui român.

Așezările rurale tradiționale reprezintă un grup de locuințe care semnifică un anume mod de viață. Acestea se definesc prin vechimea istorică, funcția socio-economică, modul de dispersie a gospodăriilor. Pe teritoriul României există sate cu ocupații agricole dominante care le-au imprimat forme distincte de organizare spațială (tipurile risipit, rasfirat, adunat)

Arhitectura tradițională s-a conturat în timp, specificul ei fiind dat de proporții, volume, decor, ornamente. Alături de cele 2 tipuri majore de gospodării (cu ocol deschis si cu ocol întărit) cele mai atractive din punct de vedere architectural, sunt bisericile de lemn. În România există aproximativ 600 de biserici de lemn, cu aria cea mai mare de concentrare în Sălaj și Maramureș. Se impun prin elevația turnului care în Oltenia și Muntenia este mic de înălțime, în timp ce în Transilvania și Maramureș atinge înălțimi mari.

Organizarea interiorului constituie cea mai confidentă expresie a modului de viața și a formelor de manifestare a ideilor despre familie, frumos, și funcționalitate. Cele mai frumoase interioare se intâlnesc în gospodăriile din Nordul Moldovei, Maramureș, Bihor, Hunedoara, Gorj, Argeș. Atragerea acestor valori în turism presupune conservarea locuințelor tărănești în formele lor cât mai originare cu atenuarea influențelor urbane tot mai puternice.

Arta tradițională de prelucrare a lemnului s-a sprijinit pe întinsele suprafețe de pădure din țara noastră care au dus la conturarea unei adevarate civilizări a lemnului.

Portul popular reprezintă o adevarată carte de vizită a neamului românesc, fiind un ansamblu vestimentar cu piese de îmbrăcăminte și podoabe distincte, de mare valoare artistică. Cele mai frumoase costume populare pot fi admirate în zonele Bucovinei, Muscelului, Banatului, Brașovului, Oașului, Maramureșului.

Arta olăritului are cea mai veche tradiție, având o vârstă milenară, fapt demonstrat prin descoperirile arheologice. Ceramică populară veche, inițial a fost influențată de cea grecească și bizantină, dar treptat și-a definit propriile forme prin elementele de tehnică, decor și colorit. Renumite centre de olărit se află în Oltenia, Buzău, Suceava, Maramureș, Alba, Harghita.

Instrumente populare tradiționale sunt aparate de producere a sunetelor realizate prin tehnici speciale și din materiale deosebite. Unele sunt foarte vechi: buhaiul, duba, buciumul, fluierele, cimpoiul, iar altele au fost asimilate în decursul timpului (vioara, țambalul, clarinetul).

Arta țesăturilor și cusăturilor populare are cea mai largă arie de răspândire și reprezintă întreaga gamă de piese lucrate din fibre textile cu rol decorativ. Există zone folclorice renumite pentru cusăturile, țesăturile și broderiile aplicate: Maramureș, Țara Vrancei, Argeș, Mehedinți, Târnave, Bistrița-Năsăud.

Arta picturii pe sticlă s-a dezvoltat ca meșteșug popular în Transilvania și în Nordul Moldovei începând cu sec XVIII. Procedeul a fost folosit mai întâi în Tirol și Boemia, de unde s-a răspândit în spațial românesc, fiind favorizat de existența multor ateliere de sticlărie. Spre deosebire de centrul Europei, tehnica picturii pe sticlă din Transilvania și-a păstrat filonul popular nealterat. Valențele artisice și chiar turistice ale acestui meșteșug sunt date de temetică iconografică ortodoxă, de factură bizantină de armonizarea și alternanța tonurilor de un rafinament deosebit. Frumusețea multor icoane este sporită prin prezenta foițelor de aur și argint care le amplifică valoarea și originalitatea.

Alte meșteșuguri tradiționale sunt practicate numai în anumite zone etnografice. Astfel, poate fi amintit, meșteșugul încondeierii ouălelor practicat în satele Bucovinei. Alt meșteșug se referă la confecționarea maștilor care sunt folosite în dansurile rituale.

În cartea “Agroturism” de Glavan Ioan se spune că înca din anul 1990, s-au luat măsuri pentru constituirea și întărirea cadrului organizatoric necesar stimulării dezvoltării turismului rural, acestea concretizandu-se în:

constituirea – cu sprijinul Ministerului Turismului – a Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), care numără 31 filiale, respectiv: Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Litoral, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vrancea și Vâlcea;

constituirea Federației Române pentru Dezvoltare Montană (FRDM), cu peste 400 locuințe omologate de Federație (pentru turismul rural în zone pilot); federația nu utilizează clasificarea spațiilor de cazare conform normelor naționale aprobate prin norme legislative;

avizarea de către Ministerul Turismului a constituirii altor organizații nonguvernamentale care au ca scop dezvoltarea turismului rural, precum:

Asociația "Agroturism Montan" cu sediul în Cluj Napoca, jud. Cluj;

Fundația de Agroturism "Marea Neagră", cu sediul în Constanța;

Asociația de Turism Montan Prahova;

Asociația Rural Eco–Tours Agro–Montan" (RETAM) cu sediul în Cluj Napoca;

Fundația Turistică "Agro–Tour OSR" cu sediul în Vadu Izei, jud. Maramureș;

Asociația de Turism Montan "Carpatina Sud", cu sediul în Sibiu ș.a.

înființarea Agenției Naționale a Zonei Montane cu 28 de secții teritoriale care au în atribuțiile lor și promovarea agroturismului;

constituirea Asociației Operation Villages Roumaines (1989);

crearea primei organizații a agricultorilor privați, denumită "Federația Agricolă Montană–Dorna", care numără 1500 de membri în 10 asociații comunale;

înființarea Asociației Turistice "Botiza".

Conform legislaței în vigoare din România, agroturismul și turismul rural se organizează și se practică în pensiuni turistice și în pensiuni agroturistice.

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de pană la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri, funclionând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigura în spații special amenajate cazarea turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.

Pensiunile agroturistice scot pensiunile turistice care pot asigura o parte din alimentația turiștilor cu produse din propria producție.

Amplasarea pensiunilor turistice rurale și a pensiunilor agroturistice trebuie realizate în locuri ferite de surse de poluare și de orice elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viața turiștilor.

Dotarea din camerele și din grupurile sanitare destinate turiștilor vor fi puse în exclusivitate la dispozitie acestora. În interiorul acestora nu se admit lucrurile personale ale locatarului.

Pensiunile turistice rurale și agroturistice se clasifică de către Oficiul de Autorizare și Control în Turism, conform legii, prin atribuirea de 4,3,2,1 fiori (margarete). (Anexa4)

1.4. Turismul rural – beneficii economico-sociale

Activitatea turistica poate să rezolve unele dintre problemele economice și de muncă în care este implicată populația rurală. Avantajele care se obțin în urma practicării turismului rural pot fi de natură economică și de natură socio-culturală. Dintre acestea putem menționa:

Stabilizarea populației prin fixarea forței de muncă:

Aceasta este o consecință extrem de importantă pentru majoritatea zonelor rurale, confruntate în general cu fenomenul de depopulare, survenit în special ca urmare a absenței unei perspective materiale certe a locuitorilor.

Aportul de lichidități provenite din prestații turistice pot ajuta la conservarea locurilor de munca în servicii precum comerțul, cazarea turistică, transport local, asistență medicală. Ele pot aduce venituri suplimentare agricultorilor, muncitorilor silvici, pescarilor. Chiar daca conservarea locurilor de munca reprezintă un obiectiv mai puțin atragător decât crearea de noi locuri de munca, ea poate contribui la viabilitatea comunităților rurale și în special a celor de tip marginal, care nu beneficiază de efectele de polarizare urbană. Studiile efectuate în zonele rurale au confirmat rolul turismului în conservarea locurilor de muncă și diminuarea fenomenului de poluare.

Crearea de noi locuri de muncă:

Crearea de noi locuri de muncă este posibilă în condițiile în care implementarea locală a turismului rural este realizată cu succes. Acest fapt este asociat în special practicilor hoteliere și de restaurant. În spațiul rural, reușita acestora creaza perspective pentru cazarea turiștilor la localnici, ceea ce va duce implicit la amplificarea activităților legate de comerțul cu produse alimentare, de artizanat, transport, valorificarea patrimoniului local etc.

Diversificarea modului de utilizare a forței de muncă

Marea majoritate a zone lor rurale prezintă o slaba diversitate în modul de utilizare a forței de munca, ocupată aproape în totalitate în sectorul agricol.

Diversificarea activităților într-un context turistico-economic favorabil poate atrage dupa sine de asemenea stabilizarea populației rurale.

Pluriactivitatea

Pluriactivitatea este o altă consecință benefică a turismului rural. Ea desemneaza situația în care, la nivel individual sau familial, asigurarea existenței se realizează prin prestarea unor activități suplimentare (cel puțin una), în completarea activității de bază. Astfel, un agricultor poate avea disponibilitatea de a închiria camere, de a ajuta administrația locală prin prestarea unor servicii turistice (ghid, animator, monitor de schi s.a.).

Pluriactivitatea permite realizarea unor venituri suplimentare, atât în contextul declinului unui tip de activitate, cât și în cel al constrângerilor generate de ritmicitatea sezonieră a activitaților agricole.

Promovarea și dezvoltarea serviciilor

Promovarea și dezvoltarea serviciilor este un aspect esențial, cu atât mai mult cu cât numeroase colectivități rurale sunt grevate înca frecvent de absența unor facilități de servicii corespunzatoare. Cererea suplimentară de produse, cauzată de creșterea numerică a clientelei (inclusiv a celei turistice) poate permite expansiunea rețelei comerciale, susținerea unor lucrări de ameliorare a habitatului (modemizarea drumurilor, canalizări, electrificări, semnalizari rutiere și turistice), dezvoltarea transportului în comun, a serviciilor poștale și de comunicație.

Este la fel de importantă atragerea și menținerea clientelei, cât și sporirea acesteia; acest fapt nu se realizează de la sine, fiind necesară o politică concentrată a tuturor variabilelor care acționează asupra clientelei. La nivelul sarcinilor, se impune ca ele să dobândească disponibilitatea de a oferi servicii de calitate, susceptibile permanent de reînnoire, de adaptare la dinamica rapidă a motivațiilor turistului.

În special în cazul asezărilor rurale izolate, care nu au disponibilitatea de a asigura și susține servicii numeroase, turismul rural poate ajuta la menținerea viabilității lor. Evident, este de presupus ca respectivele așezări să posede elemente particulare de atracție turistică, iar fenomenul de circulație turistică să fie stimulat și amplificat prin comercializarea adecvată a ofertei turistice.

Susținerea economică a agricultorilor este o problemă majoră în mediile economice și politice. Numeroase studii efectuate în țări cu tradiție în turism rural au evidențiat că veniturile medii ale agricultorilor pot fi marite prin oferirea diferitelor forme de cazare, prin promovarea vizitelor în fermele agricole care posedă diverse funcții de atracție (echitație, vinificație, legumicultură, apicultură etc.), prin vânzarea produselor specifice gospodăriei sau satului.

Pe lânga beneficiile de ordin economic care pot incita agricultorii să se angajeze în activități turistice, nu pot fi ignorate beneficiile de ordin social, ca urmare a contactelor cu citadinii, pe langă aportul de varietate. În modul de viață specific, adeseori solitar, sătenii pot deveni mai bine informați despre o serie de probleme de actualitate care pot avea impact favorabil asupra propriei lor condiții social-economice și culturale.

Promovarea și susținerea artei populare, a industriei locale de artizanat

Arta și artizanatul rural ocupă un loc important în patrimoniul cultural al fiecărei țări. Turismul rural poate ajuta aceste activități atât prin recunoașterea importanței lor, cât și prin comercializarea produselor de artizanat.

Țara noastra este privilegiată din acest punct de vedere, date fiind enorma diversitate și autenticitate a creațiilor artistice rurale.

Pe lângă dimensionarea economică pe care o implică, aceste preocupări reprezintă mesaje de excepțională valoare asupra vocațiilor spirituale ale comunităților rurale românești și nemijlocit, mijloace ideale de promovare a imaginii favorabile și de stimulare a interesului turistic.

Festivalurile de artă populară și de producție artizanală sunt mecanisme ideale care facilitează comercializarea și promovarea creației turistice rurale și contureaza atracția turistică. Existența acestora, dublată de o mediatizare adecvată, poate constitui prima pârghie aptă să asigure înscrierea unei așezări rurale în sfera activității turistice.

Pe lângă faptul ca realizează o extindere a aportului cultural propriu, festivalurile și alte manifestări de acest gen, facilitează accesul în mediul respectiv a altor colectivități artistice, ceea ce contribuie la îmbogățirea vieții culturale.

Reabilitarea patrimoniului edilitar

Reabilitarea patrimoniului edilitar se realizează în condițiile existenței unui flux turistic, în principal pe doua căi. În primul rând conservarea sau restaurarea obiectelor de interes istoric sau cultural poate fi obținută prin practicarea unor taxe de acces. În al doilea rând, crearea unui potențial de cazare implică restaurarea și repunerea în circuit a imobilelor părăsite ca urmare a fenomenului de depopulare.

Sporirea gradului de confort la nivelul clădirilor care au camere disponibile pentru închiriat, executarea unei infrastcturi de recreere (spații verzi, amenajări pentru pescuit, promenade, circuite pentru cicloturism și echitație etc.), pe termen lung, sunt inițiative benefice pentru comunitatea însăși, ca beneficiară a investițiilor făcute.

Toate acestea diminuează motivațiile de strămutare ale generației tinere și pot contribui la revenirea emigranților sau chiar la instalarea de noi locuitori.

Atragerea de noi investiții

Turismul rural prezintă avantajul ca acționează în sensul deschiderii de noi perspective investiționale. Astfel, turismul înlesnește o punere în contact a oamenilor proveniți din cele mai diverse medii, iar ideile și acțiunile, dirijate spre valorificarea superioară a diverselor resurse locale, survin inerent. Între turiștii potențiali ai mediului rural se pot înscrie și oameni de afaceri care au abilitatea de a sesiza mai rapid perspectivele implantării de noi activități și perspectivele financiare ale acestora, aspecte care pot fi benefice prin efectele lor pentru comunitatea rurală (locuri de munca, modernizarea infrastructurii și a serviciilor. pătrunderea în circuitul informațional etc.). Evident că păstrarea unor amintiri plăcute despre vacanțele rurale poate incita oamenii de afaceri la demararea investițiilor în mediul respectiv.

Pe scurt, ca orice activitate de tip productiv, și turismul rural poate antrena efecte sinergetice de creștere, prin atragerea de noi variabile în procesul de proiectare și în strategia de funcționare.

Capitolul 2

Potențialul turistic- element determinant al dezvoltării activității de turism

În perioada actuală, când turismul a devenit o activitate de mare importanță socială, economică și, chiar politică, atât pe plan național cât și internațional, necesitatea cunoașterii potențialului turistic, a valorificării lui raționale se impune din ce în ce mai mult. Determinarea potențialului turistic prin metode cantitative a preocupat pe mulți specialiști, rezultatele fiind de un real ajutor acțiunilor de sistematizare turistică a teritoriului, de amenajări și dotări corespunzătoare valorii potențialului respectiv.

2.1. Potențialul turistic –concept, caracteristici

În acest sens, potențialul turistic trebuie cercetat prin prisma celor două componente ale sale:

componența naturală, reprezentată prin peisaje spectaculoase, configurația variată a reliefului, condițiile climatice favorabile (frecvența redusă a fenomenelor negative, absența temperaturilor excesive), valoarea terapeutică și abundența unor factori naturali, (ape minerale și termominerale, nămoluri curative, topoclimat și microclimat, fauna și flora, etc);

componeța antropică, reprezentată prin vestigii ale civilizațiilor ce s-au succedat pe teritoriul României din vremuri imemorabile, monumente și obiecte de artă laice sau religioase, muzee și colecții muzeale, elemente de etnografie și folclor de mare frumusețe și originalitate, realizări actuale de prestigiu etc.

Într-o accepțiune generală, potențialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul elementelor naturale economice și cultural-istorice, care reprezintă anumite posibilități de valorificare turistică, ce dau o anumită funcționalitate pentru turism și constituie o premisă pentru dezvoltarea activității de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potențialului turistic, în măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe poate determina o activitate de turism și includerea acelui teritoriu în circuitul intern și internațional. Ținându-se seama de amplasarea și concentrarea spațială a obiectivelor turistice, de valorificarea și funcționalitatea potențialului turistic în țara noastră, s-au folosit următoarele trepte taxonomice:

obiectivul turistic, reprezentat de o singură unitate cu caracter turistic, al cărei potențial constituie o valoare de atracție;

localitatea sau centrul turistic, reprezentată de o așezare în care sunt mai multe obiective turistice, constituind un punct de atracție al turiștilor;

complexul turistic, corespunde unei grupări de mai multe obiective turistice sau a unei suprafețe restrânse, în care se concentrează câteva localități, centre turistice, sau obiective turistice izolate;

arealul turistic, reprezentat de o suprafață nu prea întinsă, în care se includ mai multe obiective turistice izolate sau mai multe complexe turistice, iar când este situat în jurul unui centru urban constituie o zonă turistică periurbană;

regiunea sau zona turistică, este o categorie cuprinzătoare, reprezentată de un teritoriu întins, caracterizată de o concentrare evidentă a obiectivelor turistice.

2.2. Factori de influență ai dezvoltării turismului

În funcție de natura social-economică, putem identifica:

Factori economici: veniturile populației și modifcările acestora, oferta turistică, prețurile și tarifele;

Factori tehnici: tehnologiile în construcții, parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice serviciilor turistice etc.;

Factori sociali: timpul liber și urbanizarea;

Factori demografici: evoluția cantitativă a populației, structura pe vârste și categorii sociale, durata medie a vieții;

Factori psihologici, educativi și de civilizație: nivel de instruire, interesul pentru cultură, dorința de cunoaștere, moda etc.;

Factori politici: formalități la frontieră, regimul vizelor etc.

După importanța lor în influențarea fenomenului turistic, factorii pot fi clasificați în:

Primari: timpul liber, mișcarea populației, veniturile, oferta;

Secundari: cooperarea internațională, facilități de viză sau organizatorică, diversitatea structurală a serviciilor suplimentare etc.

În funcție de durata în timp a acțiunii lor, se disting factorii:

Permanenți: creșterea timpului liber, modificarea cantitativă și structurală a populației;

Conjuncturali: crizele economice, instabilitatea politică, catastrofele naturale.

În funcție de sensul intervenției lor, factorii sunt grupați în:

Exogeni-elementele care influențează din afara acestui domeniu: sporul natural al populației, creșterea gradului de urbanizare, creșterea veniturilor destinate turismului etc.

Endogeni-care se referă la modificările din conținutul activității turismului: diversificarea gamei serviciilor oferite, lansarea de noi produse turistice, creșterea calității serviciilor prestate etc.

În raport cu orientarea influenței lor asupra celor două laturi corelative ale pieței:

Factori ai cererii turistice: dinamica populației, urbanizarea, veniturile, timpul liber;

Factori ai ofertei: costul prestațiilor oferite, diversitatea și calitatea serviciilor etc.

Factori restrictivi ai activității turistice

Constrângerile cărora trebuie să le facă față turismul sunt:

Cererea: fiecare firmă care oferă bunuri substanțiale și servicii turiștilor este constrânsă de cererea clienților săi, care leagă cantitatea cumpărată de preț, bogăție și venit.

Oferta de resurse atractive: una din cele mai importante constrângeri cu care se confruntă industria turistică este caracterul limitat cantitativ al resurselor disponibile pentru distracția turistică.

Constrângeri tehnice și de mediu: sunt legate de un anume loc sau situație.

Constrângeri de timp: timpul de vacanță disponibil limitează posibilitățile turiștilor. Durata sezonului turistic influențează profitabilitatea afacerilor orientate spre turism și impactul cheltuielilor turistice asupra economiei locale.

Indivizibilități: în turism este necesar mult timp pentru negocieri și decizii de tipul „totul sau nimic”.

Constrângeri administrative și sanitare: diverse formalități pe care trebuie să le îndeplinească turiștii sau diverse vaccinuri și măsuri de protejare a sănătății pot descuraja turiștii să aleagă o anumită destinație.

Constrângeri politice și sociale: instabilitatea internă într-o țară sau angajarea sa într-un conflict internațional compromit evident desfășurarea oricărei activități turistice, ca și catastrofele naturale.

Constrângeri de primire: existența unor standarde inferioare ale infrastructurii de acces, insuficiența mijloacelor de cazare, condițiile meteorologice dificile sau lipsa atracțiilor naturale.

Constrângeri auto-impuse: acest tip de constrângeri provine din nevoia de conciliere a conflictelor vizând scopurile.

Lipsa de cunoștințe și informații: multe activități sunt limitate din cauza faptului că se cunoaște puțin despre situațiile particulare noi ce intervin pe parcursul existenței firmelor turistice.

Limite ale resurselor de susținere: în activitatea practică a unui agent economic există permanent limite în volumul disponibilităților bănești, capitalul social, atlentul managerial etc. Acestea, la rândul lor, limitează șansele de amplificare și furnizare a experienței turistice.

Capitolul 3 Studiu de caz

Strategii privind dezvoltarea turismului și agroturismului în județul Alba

Pentru dezvoltarea viitoare a turismului rural sunt foarte promițătoare strategiile de dezvoltare, acest lucru se datorează mai multor motive:

Creșterea valorii emoționale dată de populația urbană a resurselor, cum ar fi natura, contact personal și ambianță, liniște, tradiții, sau experiențe autentice, care nu pot fi găsite în orașe;

Tendința de a împărți concediul în mai multe vacanțe mai scurte;

Schimbarea valorilor în ceea ce privește stilul de viață, de sănătate, sau relațiile personale transformă într-o căutare de experiențe boeme, wellness, sport, etc. Pentru cele mai multe dintre acestea, zonele rurale oferă posibilități aproape nelimitate;

Tendințele demografice, cu o îmbătrânire a populației, care are un fundal de sunet economic, stare bună de sănătate, și de atitudine activă în funcție de anotimpuri sau vacanțe școlare;

Noile tehnologii (în special pe Internet, cu toate aplicațiile și funcționalitățile acestuia) generează oportunități și un potențial – încă dificil de estimat la maximum – pentru accesul la piețele de nișă de chiar mai mici și de specialitate, oferte individuale și a produselor.

Aceste posibilități promițătoare sunt limitate de mai multe constrângeri, care trebuie să fie rezolvate, în scopul de a transforma într-un potențial beneficiu concret pentru industria turismului rural și a comunităților rurale în ansamblu. Problemele cele mai relevante sunt:

Distanța de la zonele urbane, care oferă marea majoritate a clienților;

Lipsa de integrare și management de cooperare de produse și servicii mici – aceasta afectează în mod negativ asupra vizibilității și poziționarea lor sub umbrela de o destinație atractivă;

Lipsa de cunoștințe profesionale și a capacităților între furnizorii de mici dimensiuni;

Atitudine pasivă în ceea ce privește promovarea și vânzările – încrederea excesivă în propagandă gură-la-ureche;

De ocupare și de preț niveluri scazute anuale care nu permit pentru generarea nivelurilor de venituri care sunt necesare pentru îmbunătățirea instalațiilor sau servicii;

Branduri internaționale sau certificări care permit pentru "încredere virtuală", printre vizitatori nu există, nu sunt suficient cunoscute și promovate, sau acoperă doar o zonă geografică limitată;

O combinație de individualism, canale de vânzări excesive bazat în mod tradițional pe "gură-la-ureche", fără comisioane sau investiții în promovare, și capacități mici, care nu permit pentru divizare în loturi, se duce la utilizarea redusă și prezența de instrumente electronice de rezervare on-line;

• În funcție de țară, reglementarea excesivă și cerințele de reglementare au creat birocrație suplimentară pentru inițiative mici.

3.1. Analiza potențialului turistic al județului Alba

Ca poziționare, județul Alba este situat în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu a Mureșului, cu o suprafață de 6.242 (2,6% din suprafața țării) și un număr de 382.700 locuitori, se învecinează la nord cu județul Cluj, la nord-vest cu județele Bihor și Arad, la sud-vest cu județul Hunedoara, la sud cu județul Vâlcea, la est cu județul Sibiu, iar la nord-est cu județul Mureș. Este traversat de principale trasee rutiere și ferate. Accesul în județul Alba se realizează cu mijloacele auto în principal pe cele două magistrale rutiere: DN 1: București – Brașov – Sibiu – Sebeș – Cluj-Napoca – Oradea și DN 7: București – Pitești – Sibiu – Sebeș – Deva – Arad. Alte drumuri naționale care străbat județul sunt: DN 74: Brad – Abrud – Alba Iulia, care face legatura cu Țara Zarandului, DN 75: Lunca – Câmpeni – Turda, DN 74A: Abrud – Câmpeni, DN 14B: Copșa Mică – Blaj – Teiuș și DN 67C: Novaci – Oașa – Șugag – Sebeș.

Ca și rute feroviare județul Alba este traversat la sud de magistrala 200 care face legătura între municipiul Brașov și județul Arad care pe sectorul cuprins între Coșlariu și Șibot este parte din coridorul IV European. Județul Alba este tranversat și de magistrala 300 București – Brașov – Blaj – Războieni – Cluj – Oradea, dar și de calea ferată Războieni – Târgu Mureș – Deda – Alba Iulia – Zlatna.

Județul Alba are un potențial ridicat de dezvoltare a turismului, deasemenea, relieful include zone alpine cu vârfuri de 2.130 m, ideale pentru turismul sportiv de vară și de iarnă; în același timp există și centre turistice cu tradiție iar mediul este în mare parte nepoluat. Folclorul și tradițiile culinare ale județului, numeroasele biserici și mănăstiri dar și lacurile de acumulare parțial sau deloc amenajate, stațiunile balneo-climaterice de tradiție și rezervațiile naturale valorificate corespunzător vor putea constitui o importantă sursă de dezvoltare turistică în localitățiile județului. Toate localitățile din județ se pot găsi la anexa 5.

În județ există o forță de muncă calificată dar și o infrastructură de susținere a activității economice cum ar fi incubatoare de afaceri sau firme de consultanță.

Turismul județului Alba, reprezintă ca și turismul la nivel național, un sector economic care dispune de un valoros potențial de dezvoltare, neexploatat încă suficient și care poate deveni o sursă de atracție atât a investitorilor cât și a turiștilor străini, însă acest lucru este îngreunat de concurența puternică din partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și de amploare a problemelor legate de competitivitatea turismului românesc.

Renumit prin frumusețea peisajului și deasemenea bogăția folclorică și etnologică, județul Alba dispune de numeroase obiective turistice. În județ se află numeroase vestigii ale trecutului, monumente istorice care pot suscita interesul unor turiști avizați. Țin să menționez faptul că, turismul montan, drumețiile și excursiile pot fi practicate în tot timpul anului, în toate anotimpurile.

3.1.1. Analiza potențialului turistic natural al județului Alba

Potențialul turistic natural este foarte bogat, deasemenea variat, astfel în continuare voi prezenta principalele interese și atracții turistice naturale ale județului.

Relieful județului este variat, astfel că întâlnim diverse forme de relief de la munți la podișuri, dealuri și văi. Predomină regiunile înalte de podiș, deal și munte, în est cu Munții Metaliferi (M. Trascăului cu "Muntele Mare") în sud, Munții Șureanu, în nord-vest Munții Bihorului, Munții Parâng. Județul Alba este acoperit la est de Podișul Târnavelor și Podișul Secașelor, iar la vest de Munții Apuseni. Munții Șureanu, străbătuți de Valea Sebeșului limitează sudul județului, precum și o mică parte din Munții Cindrelului. Nordul și nord-vestul sunt străjuite de Muntele Mare și Munții Bihor.

În vest Valea Sebeșului, și o parte mică din Munții Cindrel.

Zona de podiș și deal alcătuită din: Podișul Secașelor, Podișul Târnavelor, depresiunile montane Zlatna, Abrud, Câmpeni, și depresiunile joase de câmpie Alba Iulia, Turda, Orăștie. Culoarul Mureșului separă Munții Apuseni de Podișul Târnavelor (400-500 m altitudine). Relieful în județ este strucrurat pe trei mari unități naturale, și anume:

● Munții Apuseni, situați în partea nord-vestică, cuprind Munții Bihorului (vf. Curcubata 1849 m) cu masivul Găina (1486 m), Muntele Mare, Munții Metaliferi, Munții Trascăului și Munceii Vințului.

● Carpații Meridionali în partea sudică, reprezentați de Munții Șureanului (Sebeșului) cu Vârful lui Pătru 2130 m și parțial Munții Cindrelului.

● Podișul Transilvaniei în partea estică cu subunitățile Târnavelor, Măhăceni și Secașelor.

Munții Apuseni sunt despărțiți de celelalte unități de Culoarul Mureșului, ce reprezintă o unitate de contact.

Rețeaua hidrografică a județului este vastă și complexă. Principalul râu care străbate județul este Mureșul, astfel că întreaga rețea hidrografică aparține în întregime bazinului râului Mureș, râu ce intră în județ în amonte de confluența cu Arieșul (270 m) și iese în aval de confluența Văii Băcăinți (202 m). De asemenea rețeaua hidrografică este animată și de lacuri care constituie o parte din rezerva de apă cantonată în lacurile naturale Iezerul Șureanu, Iezerașul Cârpa și Iezerul Ighiel dar și în cele antropice din împrejurimile Roșiei Montane sau în cele de pe valea Sebeșului.

Clima județului se caracterizează prin veri călduroase, toamne lungi și ierni blânde, cu o temperatură medie anuală de +10°C și precipitații care ating o medie anuală de 650 m. Teritoriul județului Alba se încadrează în 2 sectoare climatice. Estul și centrul aparțin sectorului cu climă continental- moderată, iar vestul și sudul sectorului cu climă de munte. Ținutul de dealuri se caracterizează prin veri calde, cu precipitații nu prea bogate și ierni reci, cu strat de zapadă instabil. Sectorul montan este caracterizat prin veri răcoroase, cu precipitații în general bogate și ierni friguroase cu strat de zapadă gros și stabil.

Radiația solară globală înregistrează valori cuprinse între 120 kcal//an, în culoarul Mureșului și mai puțin de 110 kcal//an pe culmile înalte ale munților. Temperatura aerului prezintă diferențieri teritoriale mari, ca urmare a deosebirilor de altitudine și de expunere față de vânturile vestice și radiația solară. Mediile anuale variază între 8,5°C, mediile lunii celei mai calde – iulie sunt cuprinse între 20 – 25°C, iar cele ale lunii celei mai reci – ianuarie, scad la cca. -33°C în funcție de altitudine. Maximele absolute au fost atine în 16 august 1952, 39,5°C.

Vanturile sunt puternic influențate de relief atât în ceea ce privește direcția cât și viteza. Frecvența medie anuală a calmului are valori ridicate (37,2 %). În culoarul Mureșului apar soluri aluviale, pe luncă și cernoziomuri. Relieful colinar se caracterizează printr-un mozaic de soluri: de la cernoziomuri cambice, soluri brune închise și brune, până la argiluvisoluri brune, la care se adauga regosolurile.

Fauna pe teritoriul județului Alba cuprinde o mare varietate de specii, oferind posibilități nemaipomenite pentru practicarea vânătorii și pescuitului recreativ – sportiv, având în vedere că se pot vâna 14 specii de mamifere, peste 30 specii de păsări și se pot pescui mai mult de 50 specii de pești.

Suprafața totală a fondului cinegetic din județul Alba este de 587.273 ha, fiind împarțită în 54 fonduri cinegetice cu suprafețe între 7.000 – 15.000 ha.

Județul Alba cu un potențial cinegetic ridicat, fondurile cinegetice fiind populate cu aproape toate speciile de vânat existente în fauna sălbatică a României, precum ursul brun, cerbul comun, cerbul lopătar, mistrețul, căpriorul, cocoșul de munte, iepurele de câmp, fazanul, potârnichea, lupul, râsul, pisica sălbatică, gâsca și rața sălbatică, ierunca, sitarul, porumbelul gulerat, porumbelul de scorbură, prepelița, turturica, guguștiucul, sturzii, graurul, ciocârlia și multe alte specii de păsări sălbatice sedentare sau migratoare.

Anul vânătoresc începe la 15 mai și se sfârșește la 14 mai în anul urmator, fiecare specie de vânat are o perioada admisă la vânătoare prevazută în anexă la Legea nr. 407/ 2006 privind vânătoarea și protecția vânatului, în fiecare sezon de vânătoare extrăgându-se între 5 și 30 % din efectivele reale estimate în primavara fiecărui an la fiecare specie la care se face evaluare, care apoi sunt comparate cu efectivele optime stabilite la nivelul fiecărui fond cinegetic, ținând seama și de sporul anual estimat la fiecare specie de vânat.

Atracțiile turistice naturale sunt munții, peșterile, lacurile, rezervațiile și monumentele naturii, inclusiv stațiuni turistice. Aici trebuie să amintim despre parcul natural Munții Apuseni de 75.784 ha care se întinde înte județele Alba, Bihor și Cluj. De asemenea trebuie amintit de peșteriile cu interes turistic ale județului, și anume:

Peștera Vântările Ponorului – Com. Roșia Montană

Peștera Ghețarul Scărișoara – Gârda de sus

Peștera Ghețarul de la Vârtop – Com. Arieșeni, sat Casa de Piatră

Peștera Huda lui Păpară – Com. Sălciua, sat Sub Piatra

Avenul din Hoanca Urzicarului – Com. Roșia Montană, Vârtop

3.1.2. Analiza potențialului turistic antropic al județului Alba

Pentru întregirea comorilor județului nu putem să uităm de bogata rețea de monumente istorice și arheologice, muzee, ce înlesnesc și practicarea unui turism cultural și care au consacrat ținutul.

Nu putem spune ca potențialul turistic al zonei nu este foarte bine valorificat, aceasta fie din cauza lipsei unor resurselor financiare, fie din cauza lipsei de inițiativă pentru a promova valorile regiunii, dar totuși demersuri în acest scop se fac. Pentru a ajunge cât mai repede în atenția turiștilor de pretutindeni, acestă zonă trebuie pusă în valoare foarte bine, cât mai eficient, astfel încât câștigurile să fie de ambele părți, atât pentru turiștii care vin și au ce să vadă, dar mai ales pentru zonă în general, ea rămânând pentru o perioadă mai lungă de timp deschisă publicului.

Mai departe voi prezenta potențialul antropic al județului care deține următoarele: vestigiile istorice, edificiile religioase, muzee și palate.

Vestigi istorice

Cetatea Alba Iulia – prima cetate medievală, construită de voievodul Gyla la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei. Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban, având rol de fortificație strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman și de consolidare a puterii habsburgice pe plan local, ca și edeficii interioare, avem depozitul de provizii, casele comisariatului și comandantului, două depozite de pulbere, palatul princiar cu destinație de arsenal, biserica Ordinului Trinitarian (1719, azi biblioteca Bathyaneum) au fost ridicate sub conducerea lui Iosif de Quadri, la fel și artera principală de circulație în cetate;

Ruinele Cetății Dacice-Căpâlna (sec. II î.Hr.-106 d.Hr.), pe Dealul Cetate (la 610 m altitudine), inclusă de Burebista în sistemul de apărare al Sarmizegetusei Regia;

Ruinele Cetății Dacice-Craiva (sec. II î.Hr.-I d.Hr.), centrul tribului dac al apulilor, (anticul Apoulon), despre care a scris Ptolemeu în "Geografia" sa;

Vestigiile așezării romane de la Brucla-Aiud (sec. II-III d.Hr.), astăzi doar ruine;

Cetate-Aiud (sec. XIII-XV), face parte dintre cele mai vechi fortificații urbane din Transilvania. De plan poligonal neregulat, construită din piatră brută (grosimea zidurilor: 1,20 m), cetatea a fost întărită cu turnuri (al blănarilor, al măcelarilor, al croitorilor etc.), aparținând breslelor meșteșugărești.;

Cetate-Cetatea de Balta (sec. I î.Hr.-I d.Hr.), astăzi se observă doar ruinele acoperite de pământ, această cetate a fost construită pentru apărarea Podișului Târnavelor. Situată în apropierea Târnavei Mici în caz de asediu aple Târnavei erau lăsate prin canalele din jurul cetății. Totodată prin spatele cetății trecea un pârâu denumit Balta de acolo și denumirea localități „Cetatea de Baltă”;

Cetate-Tăuți situată pe un vârf de munte care domină Valea Ampoiului, a fost construită în 1276 din inițiativa episcopului Petru de Alba Iulia. În prezent ruinată. Zidită din piatră brută pe un plan triunghiular neregulat, cetatea era înzestrată cu un donjon patrulater. În 1320 pânza de ziduri a fost dublată pe două laturi, iar în secolul al XVI-lea i s-au adaugat un bastion-până și o a doua incintă trapezoidală. În 1553-1556 a fost demantelată de armatele austriece;

Cetatea Uioara-Teleky (sec. XIII), astăzi doar ruine;

Așezarea romană Ampelum – Zlatna care se pare că a fost un important centru de exploatare al aurului. Au fost descoperite peste 300 de inscriptii, numeroase monumente sculptate, statui, monede, ceramica, un altar cu scriere grecească dedicate zeului Kimistenos;

Ocnele de sare romane – Ocna Mureș.

Palatul Voievodal – Alba Iulia (sec. XIII-XVIII), clădire impresionantă, datând de aproape 5 secole, refacută de Isabela și Ioan Sigismund, (la mijlocul sec. XVI), fosta reședință a lui Mihai Viteazul (1599-1600);

Castelul Martinuzzi – Vințu de Jos (1550), construit de Gh. Martinuzzi, episcop de Oradea și guvernator al Transilvaniei. Are o rezonanța sumbră, pentru ca aici a fost asasinat guvernatorul din ordinul generalului Castaldo (1551) și a stat închis, iar apoi ucis, domnul Moldovei, Aron Tiranul (1595-1597);

Castelul Bethlen-Blaj (sec. XV.), în prezent găzduiește Muzeul orășenesc;

Castelul Bethlen-Haller – Cetatea de Baltă construit în stilul Renașterii franceze din secolul al XVII-lea (1615-1624); plan patrulater cu turnuri de colț circulare, fără rol defensiv. Dispoziția generală de ansamblu reproduce în mic corpul central al castelului Chambord din Franța. Remaniat în secolul al XVIII-lea (1769-1773), cu o poartă în stil baroc. În spatele castelului se afla până nu demult un monument cu o inscripție care spunea așa:

„Parentum amori

Pietas prolium

Hac monumentum

Posuit

Anno MDCCCVI”

Castelul Teleky – Ocna Mureș (1742);

Conacul Alexius și Georgius Bethlen – Sânmiclăuș, edificiu reprezentativ pentru Renașterea târzie din Transilvania, a fost construit între 1668-1683, după planurile lui Miklós Bethlen (care a studiat arhitectura în Olanda la Utrecht și Leyden). Conacul are un plan patrulater, dezvoltat pe 2 nivele. Fațada sudică este tratată ca o dublă loggie etajată, deosebit de expresivă.

Ruinele cetății sătești (Cricău)

Edificii religioase

Biserica de lemn(Lunca Largă)

Biserica de lemn Sf. Arhangheli (Noșlac)

Biserica evanghelică (Tătârlaua)

Biserica fortificată evanghelică (Bălcaciu)

Biserica monument (Vidra)

Biserica reformată (Cetatea de Baltă)

Ruinele bisericii reformate (Benic)

Ruinele bisericii romano-catolice (Gârbova de Jos)

Muzee

Muzeul etnografic (Icești)

Muzeul etnografic (Lupșa)

Muzeul etnografic (Rimetea)

Palate

Palatul Apor (Alba Iulia)

Palatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice (Alba Iulia)

Palatul Mitropoliei Greco-Catolice (Blaj)

Palatul Princiar (Alba Iulia)

De asemenea, în județ există o zonă unde natura este înzestrată cu o bogăție de elemente care sunt o sursă inepuizabilă de turism și anume Valea Arieșului care este una din cele mai pitorești și atractive văi din țară.

Datorită potențialului turistic, natural și antropic, remarcabil, a condițiilor climaterice deosebite și a reliefului care permis amenajarea unei stațiuni pentru practicarea sporturilor de iarnă această zonă ar putea deveni una din cele mai importante regiuni turistice din România.

Monumentele naturii au fost grupate în areale protejate:

Parcul Natural Apuseni cuprinde o serie de rezervații naturale: Cheile Gârdișoarei, Cascada Vârciorog, Avenul din Hoanca Urzicarului, Peștera Gura Apei, Coiba Mică, Coiba Mare, Peștera Huda Orbului, Ghețarul de , Peștera Hodobana, Avenul cu două Intrări, Izbucul Tăuzului. Cascada Pătrăhăitești, relief crionival unicat în Apuseni. Peștera Ghețarul Scărișoara, Cheile Galbenei, Cheile Ordâncușei, Podișul Padiș, Cetățile Ponorului; Peșterile "Poarta lui Ionele" și "Porțile Bihorului", "Peștera Urșilor" (Bihor), Peștera Corbeasca, Peștera de , Peștera Pojarul Poliței.

Parcul Natural Apuseni a fost creat în scopul conservării și valorificării științifice și turistice a fenomenelor carstice din zonă, existente în ansamblul unor ecosisteme montane de altitudini medii. Parcul este situat în partea central-estică a Munților Apuseni, suprapunându-se aproape integral peste Munții Bătrâna, subunitate fizico-geografică a Munților Bihor-Vlădeasa. Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde pe teritoriul a trei județe: Cluj, Bihor și Alba, având o suprafață totală de .

Cetățile Ponorului, grandioasă formațiune carstică, constau în 3 cercuri mari de stânci așezate într-o depresiune de adâncime și mai mult de în diametru la nivelul cel mai de sus. Cununa de munți ce înconjoară și închid depresiunea este tăiată doar într-un singur loc de Valea Cetăților. Cetățile Ponorului au fost declarate rezervație naturală încă din 1952, obținând apoi statutul de monument al naturii și trecând în custodia Academiei Române. Rezervația speologică Peștera Urșilor, amplasată în bazinul Crișului Negru, cu o lungime de , nu primează prin dimensiuni, ci prin fantastica aglomerare de formațiuni speologice, din care punct de vedere este indiscutabil, unicat în rândul peșterilor amenajate pentru turism. Tot aici se găsesc un mare număr de resturi fosile ale ursului de cavernă – Ursus Spelaeus – dispărut de aproximativ 15000 de ani.

Platoul carstic Padiș, situat în partea de nord a Munților Apuseni, în sud-estul județului Bihor, este cea mai mare formațiune carstică din România. Platoul Padiș, cu altitudinea medie de 1.200 de metri, este mărginit de abrupturi, în care se regăsesc văi sălbatice, ape repezi, chei adânci și canioane. Pe platou se întâlnesc doline, lapiezuri, marmite, ponoare, sorburi, izbucuri, polii, hoance, avene sau peșteri.

Complexul carstic Scărișoara – situat în munții Bihorului, (la 2-3 ore de Gârda de Sus), cea mai mare peșteră cu gheață din România și printre puținele din lume și unicat în sud-vestul Europei situată la această altitudine. Ghețarul are 18- grosime și un volum de circa , netopindu-se niciodată, deși are vreo 3.000 de ani.

„Huda lui Papară”- situată la 2 ore de Sălciua, una din cele mai interesante peșteri din Munții Apuseni-Trascăului ce se desfășoară de-a lungul a pe lângă un pârâu subteran, cu lacuri și cascade, săli spațioase și sectoare înguste de mare spectaculozitate;     

Ghețarul de la Vârtop – se află lângă Arieșeni la altitudine.    

Ghețarul de la Zgurăști – denumirea de "Ghețar" dată acestei peșteri este departe de a avea aceeași semnificație ca în cazul Ghețarului de , deoarece aici nu este vorba decât de un aven larg deschis la suprafață, pe fundul căruia zăpada dăinuie mai mult timp decât la exterior. Dimensiunile acestui aven sunt impresionante: gura sa circulară măsoară 35-40m, iar pe panta de grohotiș, care se desfășoară pe latura sudică, o cărare coboară până la 30 m adâncime. Aici, în peretele opus, se deschid două arcade de piatră, prin care grohotișul se prelungește până la 50 m adâncime. Arcada din stânga, ceva mai modestă, are cam 10m lățime și 3 m înălțime, dar cea din dreapta este cu adevărat uriașă, având bolta ridicată la 30 m și o lărgime la bază de peste 20 m. Aceste două arcade converg într-o sală care nu se abate cu nimic de la nota de grandios a întregului aven, măsurând 65 m lungime, 40 m lățime și 35 m înălțime. Podeaua marii săli formează fundul argilos al unui lac întins, în care apele nu se adună decât în perioadele ploioase, dar în unele împrejurări nivelul lor poate ajunge până la 25m înălțime. De cealaltă parte a lacului se desfășoară o lungă contrapantă de grohotiș, în vârful căreia apar gurile mai multor galerii greu accesibile și lipsite de interes turistic. Una dintre ele, a cărei intrare se află în latura din dreapta avenului, răzbate la zi în versantul Ordâncușei, constituind o a doua deschidere a cavității. Apa care se adună în cuva de pe planșeul sălii ajunge aici prin gura galeriilor din stânga, care se inundă în perioadele de viituri. De altfel, cea din stânga are în final un pârâu permanent, care se pare că este același care apare în peștera Poarta lui Ioanel. Întreaga rețea subterană a Ghețarului de sub Zgurăști totalizează 775 m.

Peștera Pojarul Poliței – Se distinge prin formațiuni perlate (coralite) și cristalictite – un adevărat muzeu cristalografic, fiind socotită astfel pe bună dreptate una din cele mai frumoase peșteri din țară.

Cheile din Bazinul Văii Râmețului – situate lângă comuna Râmeț, cu abrupturi și suprafețe înclinate, populate cu guri de peșteri (47), cu nișe, arcade, turnuri, cornișe sau polițe structurale, unde se întâlnesc floarea de colț și garofița albă, plante declarate monumente ale naturii.

Defileul Arieșului – are abrupturi, creste, peșteri, unul dintre cele mai pitorești, mai cunoscute și mai populare defilee din țară.

Cheile din bazinul văii Galdei (Cheile Întregalde) – sunt cheile care adăpostesc floarea de colț la cea mai scăzută altitudine din țară – .

Iezerul Ighielului – aflat la de Ighiu, cel mai întins lac carstic din România de pe cursul superior al râului cu același nume, în sudul Munților Trascău (la altitudine).

Dealul cu Melci – este o rezervație paleontologică (la vest de Câmpeni și la nord de Vidra) pe Valea Arieșului, adăpostește resturile a mii de melci rămași din marile calde cretacice. Este unul din cele mai bogate locuri fosilifere din România.    

Pietrele Detunatei – situată la de Abrud și la 1 oră distanță de Bucium este o rezervație geologică formată din două vârfuri de bazalt vulcanic: 'Detunata Goală' și 'Detunata Flocoasă' (la altitudine).     

Cetățile Romane de la Roșia Montană – aflată la câțiva km de gara Câmpeni este o rezervație geologică și arheologică unde se află vestigiile exploatărilor aurifere din timpul dacilor și romanilor.

Negrileasa – este o rezervație floristică, cu de narcise.

Șesul Craiului de la Scărița-Belioara – este o rezervație botanică.

Monumente: Casa Memorială "Avram Iancu"; Mânăstirea Albac; Mânăstirea Lupșa – în comuna Lupșa, ctitorită în anul 1429; Mânăstirea Rîmeț – în localitatea Rîmeț, ridicată la începutul anilor 1200; Mânăstirea Izvoru Posaga – în comuna Posaga, ridicată în 1935; Biserica de lemn "Înălțarea Domnului" monument de arhitectură – 1791; Biserica de lemn "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" – Gârda de Sus;

Alături de acestea, zona este renumită pentru construcții vechi, case și anexe gospodărești, într-un stil specific Tării Moților. Pe timpul verii se pot organiza excursii de fete de pe Muntele Găina.

Tot în cadrul potențialului antropic sunt incluse unitățile de cazare, astfel:

Analiza Infrastructurii județului Alba care permite desfășurarea activităților specifice turismului cuprinde 126 unități cazare (hoteluri, moteluri și hanuri, vile turistice, cabane și pensiuni) cu o capacitate de cazare de 4585 locuri în 2015.

Putem observa în tabelul următor structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică la 31 iulie 2013

Tabel 1

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Alba, 2013

În tabelul de mai jos putem observa evoluția capacității de cazare și activitatea de cazare turistică:

Tabel 2

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Alba, 2013

NUMĂRUL DE SOSIRI ȘI ÎNNOPTĂRI PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ ÎN PERIOADA 1.01-31.03.2016

În perioada 1.01-31.03.2016 în unitățile turistice din județul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazați 16602 turiști, majoritatea în hoteluri (46,2%), urmate de pensiuni agroturistice (22,5%) și pensiuni turistice (20,1%), înregistrându-se o creștere cu 4,6% față de perioada 1.01-31.03.2015. Numărul de înnoptări ale turiștilor în structurile de primire turistică din județ (cu minim 10 locuri pat), înregistrate în primele 3 luni din 2016 a fost de 34870, mai multe cu 5,2% față perioada corespunzătoare din 2015. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare în această perioadă a fost de 2,1 zile (2,1 zile în aceeași perioadă din 2015).

În luna martie 2016 s-au înregistrat 6553 turiști, cu 605 (+10,2%) mai mulți decât în aceeași lună din 2015. Numărul de înnoptări înregistrate în luna martie 2016 a fost de 13448, în creștere cu 940 (+7,5%) față de luna corespunzătoare din 2015. Durata medie a sejurului în februarie 2016 a fost de 2,05 zile, față de 2,1 zile cea înregistrată în martie 2015. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din județ în luna martie 2016 a fost de 15,8% (față de 14,9% în martie 2015), pe țară înregistrându-se un indice de 18,5% (față de 16,2% în luna martie 2015).

Tabel 3

Sursa: Directia regionala de statistica ALBA

NUMĂRUL DE SOSIRI ȘI ÎNNOPTĂRI PE TIPURI DE STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ ÎN LUNA IANUARIE 2015

În luna ianuarie 2015 s-au înregistrat 5723 turiști, cu 654 (+12,9%) mai multi decât în aceeași lună din 2014 și cu 324 mai puțini (-5,4%) față de luna decembrie 2014. Numărul de înnoptări înregistrate în luna ianuarie 2014 a fost de 12737, în creștere cu 2485 (+24,2%) față de luna corespunzătoare din 2014 și în scădere cu 24 (-0,2%) față de luna anterioară. Durata medie a sejurului în ianuarie 2015 a fost de 2,2 zile, față de 2,0 zile – cea înregistrată în ianuarie 2014.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din județ în luna ianuarie 2015 a fost de 13,8% (față de 11,6% în ianuarie 2014), pe țară înregistrându-se un indice de 18,0 % (față de 15,7 % în luna ianuarie 2014).

Tabel 4

Sursa: Directia regionala de statistica ALBA/ Comunicat de presa/ Nr.108/20.02.2015. Sursa: Directia regionala de statistica ALBA/ Comunicat de presa

Pensiunile din zona Vaii Ariesului, Arieseni: Tabel 5

Campeni:

Scarisoara:

3.1.3 Valorificarea potențialului schiabil

Consiliul Județean Alba dorește promovarea posibilităților de dezvoltare a zonei turistice Bubești-Vârtop în vederea atragerii de investitori și creșterea gradului de atractivitate turistică a zonei.

În ultimii ani, datorită existenței pârtiei de schi Vârtop, zona a cunoscut o dezvoltare semnificativă, în special în ceea ce privește numărul și calitatea spațiilor de cazare și de alimentație publică. Interesul din ce în ce mai mare a turiștilor din centrele urbane mari din apropiere cât și din Ungaria () pentru această zonă explică preocuparea administrației locale și centrale de a întocmi prezenta documentație pentru promovarea potențialului turistic.

Realizarea investițiilor propuse va determina o creștere a fluxului de turiști ceea ce va avea implicații financiare asupra colectivității locale în două moduri:

– prin creșterea încasărilor la bugetul local – ceea ce va permite demararea unor proiecte de infrastructură (crearea unui sistem de alimentare cu apă în sistem centralizat, a unui sistem de canalizare și tratare a apelor reziduale, modernizarea infrastructurii de transport locale), proiecte care vor crește atractivitatea zonei, în special pentru turiștii străini. Posibilitatea atragerii de fonduri structurale va duce la creșterea calității ofertei turistice și ca urmare la sporirea competivității turismului în zonă (dezvoltarea de pensiuni turistice rurale și pensiuni agroturistice).

– prin dezvoltarea pe orizontală a industriei și serviciilor, ceea ce va determina menținerea locurilor de muncă actuale și crearea de noi locuri de muncă. Efectul final va fi îmbunătățirea vieții locuitorilor din zonă.

Zona turistică Bubești-Vârtop este situată între Munții Bătrâna și Munții Biharia (Piatra Grăitoare , Biharia , Curcubăta Mare , Curcubăta Mică ), munți legați prin Șaua Vârtop () și care sunt despărțiți de râul Arieșul Mare. Zona este așezată la o altitudine cuprinsă între și – Piatra Grăitoare.

La sud de Poiana Vârtop aspectul general al reliefului este de masivitate, cu culmi largi, pante uniform înclinate, altitudini pronunțate și numeroase procese de modelare crionivală. În partea nordică relieful predominant este de platou mărginit de văi adânci care formează abrupturi puternice cu numeroase forme endo și exocarstice. Vegetația zonei nu este variată, ea fiind reprezentată de pășuni în golurile alpine, la altitudine mare și de păduri de conifere, predominant.

Clima este tipic de munte, în general umedă și rece pe culmile înalte. Temperatura medie multianuală este de +5° C. Vânturile dominante sunt cele de vest care aduc în general multe precipitații. Stratul de zăpadă persistă circa 5 luni pe an având o grosime medie de 60-.

În zonă nu există un sistem centralizat de alimentare cu apă. Pensiunile turistice și locuințele au sisteme proprii de alimentare cu apă realizate prin captarea izvoarelor din zonă, captări de capacitate mică (una sau două locuințe). Nu există rețea de canalizare. Obiectivele din zonă fie nu au rețea de canalizare fie au rețea de canalizare proprie cu evacuare în fose septice. Comuna nu are stație de epurare.

Această zonă este traversată de DN75 care se prezintă în stare bună. Drumurile locale sunt majoritatea din pământ cu pietruiri ușoare, nemodernizate și improprii circulației auto și pietonale. Nu sunt amenajate parcări în zona studiată. Nu există transport feroviar, cea mai apropiată stație CFR este la cca , în orașul Ștei.

În această zonă s-au remarcat următoarele fenomene de risc:

– alunecări de teren – prezintă particularități în funcție de pantele versanților și de grosimea formațiunilor deluviale și sunt restrânse ca fenomen și localizate dispersat, fără a afecta zonele cu locuințe.

– solifluxiunile – spălări de sol vegetal sub influența unor ape rezultate din precipitații abundente. Au o răspândire izolată, nu prezintă pericol deosebit. Văile torențiale prezintă pericol în timpul ploilor abundente pe văi cu pante mari, afectând în special căile de comunicație locale prin blocare cu roci, resturi vegetale sau pietriș.

– avalanșe – se înregistrează în iernile cu strat de zăpadă mare, pe pantele accentuate, au o extensie redusă, doar în zonele neîmpădurite au efect distrugător.

Oferta turistică de iarnă

Pe versantul nord-vestic al Muntelui Biharia este amplasată pârtia de schi Vârtop, principalul punct de atracție. Caracteristicile pârtiei sunt:

Lungime 800 m;

Lățime medie 40 m;

Diferența de nivel 220 m;

Panta medie 28.6 %;

Poziția și accesibilitatea acestei pârtii au dus la atragerea unui număr din ce în ce mai mare de turiști. Unitățile de cazare și restaurație existente sunt însă insuficiente.

Oferta de vară

Poziția pe DN75, în centrul Munților Bihor, o face foarte ușor accesibilă dinspre județele Alba și Bihor. Din comuna Arieșeni se pleacă, de obicei, în drumeții spre obiectivele turistice din zonă, majoritatea monumente ale naturii cum ar fi: Peștera Ghețarul Scărișoara, Platoul carstic Padiș, cea mai mare formațiune carstică din România, Cetățile Ponorului, Peștera Urșilor. Potențialul turistic natural este completat de cel antropic care atrage în egală măsură. Zona prezintă peisajul specific al Munților Apuseni, cu case risipite pe culmi și prin poieni.

Relieful liniștit al înălțimilor, cunoscut sub denumirea de „Platoul Arieșului” sau „Platforma Țării Moților” a primit un tip specific de locuire, unde nu se disting limite între sate ci o puzderie de locuințe ce conferă peisajului caracter antropic. Numeroase obiective antropice există în satele respective și anume: biserici din lemn, muzeu etnografic, muzeu de istorie a mineritului. Alte activități turistice care pot fi desfășurate în afara sezonului de iarnă și care pot atrage turiști și în celelalte perioade ale anului:

– alpinism; este un teren puțin explorat de alpiniști fiind mai puțin spectaculos din punct de vedere al pereților verticali.

Ture alpine: Creasta Bihorului pe porțiunea Șaua Vârtop – Piatra Grăitoare –Târnița Bihorului – Vf. Bihor (Curcubăta Mare) – Curcubăta Mică. Iarna prezintă pericol de avalanșe datorate în special cornișelor pronunțate -Groapa Ruginoasă – Canionul Văii Seci.

Trasee de cățărare în pereții din Cheile Ordâncușii Creasta Neagră – Zona de obârșie a Văii Galbena cu pereți de 150-200m în canion Cetățile Ponorului – pereții dolinelor sunt de aproximativ 100m.

– biking: pantele line, distanțele lungi și ponderea mare de drumuri forestiere sau drumuri de căruță face din Arieșeni un teren ideal pentru cicliști. Aproape toate obiectivele sunt abordabile și pe bicicletă. De un pitoresc deosebit sunt drumurile comunale prin cătune.

– călărie: calul ca mijloc de deplasare tradițional, animal de tracțiune, poate oferi o excelentă plimbare

– parapantă: locul cel mai frecventat este parțial Vârtop atât datorită diferenței de nivel și deschiderii largi spre șaua Vârtop cât și datorită curenților deosebiți în zonă. Iarna teleschiul ușurează considerabil efortul depus pentru a ajunge în punctul de lansare. Totodată Bubești și mai puțin Galbena oferă o alternativă pentru parapantă, dar mai puțin spectaculoasă.

Prin factorii naturali, relief, climă, monumente ale naturii, zona studiată prezintă un potențial remarcabil pentru dezvoltarea turistică. Drumul național DN75 care traversează de la est la vest comuna Arieșeni, paralel cu râul Arieș, desparte Munții Biharia de Munții Bătrâna. Punctul de atracție cel mai important este pârtia de schi Vârtop, amplasată pe versantul nordic al Muntelui Biharia.

Versanții cu orientare nordică permit dezvoltarea domeniului schiabil iar pe versanții cu orientare sudică se pot dezvolta dotările turistice pentru cazare, alimentație publică etc.

Pentru a diminua impactul negativ al fenomenelor de risc naturale și pentru a asigura dezvoltarea turistică în acord cu principiile dezvoltării durabile se propune amenajarea unei perdele forestiere pe versanții din apropierea pârtiilor cu rol de fixare a solului.

3.2 Analiza SWOT a turismului rural și agroturismului în județul Alba

Analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing care prezintă punctele forte și slabe ale organizației, precum și amenințările și oportunitățile mediului extern.

Se realizează astfel o lista a carcteristicile pozitive și negative analizate, dar și oportunitățiile și amenințăriile venite din mediul extern și care influențează mai mult sau mai puțin.

Ca și puncte forte se remarcă:

Reprezentarea turismului la nivel de autoritate publică centrală;

Brand-ul național de turism promovează aproape exclusiv produse turistice care cuprind servicii și activități specifice turismului rural și ecoturismului, punând accentul pe natura sălbatică și pe moștenirea culturală;

Nivel ridicat de dezvoltare a asociațiilor din turism care asigură promovarea turismului rural și ecoturismului, stimularea inițiativelor antreprenoriale;

Potențial turistic de mare valoare, diversificat și accesibil (arii protejate, păduri, peisaje culturale);

Densitate turistică redusă în majoritatea ariilor protejate și a zonelor rurale;

Oferta de produse turistice rurale și de ecoturism este într-un proces intens de dezvoltare care tinde să cuprindă din ce în ce mai multe aspecte valoroase și unice ale vieții rurale, dar și ale naturii bine conservate în și în afara ariilor protejate;

Evenimente organizate pentru menținerea vie și reînvierea tradițiilor și creșterea atractivității turisitice;

Administrațiile ariilor protejate au dezvoltat programe ecoturistice care sunt disponibile în Lunca Muresului.

Punctele slabe se concretizează în:

Grad foarte redus de utilizare a capacității turistice, aceasta fiind folosită în proporție de numai 13%, variind între 10% în partea de Nord-Est și 17% în partea de Vest;

Reprezentarea foarte slabă a turiștilor străini în circulația turistică (8%);

Durata medie a sejurului este foarte redusă, cu depășiri episodice și nesemnificative, evidențiind o lipsă acută de servicii complementare menite să motiveze prelungirea șederii;

Calificare redusă pentru turism a întreprinzătorilor și membrilor familiilor acestora, cu impact semnificativ asupra calității serviciilor;

Reprezentarea disproporționată a satelor în produsele turistice rurale, cu o concentrare în zona orașul Alba;

Amenajarea inexistentă sau deteriorată a majorității atracțiilor turistice, cu excepția obiectivelor religioase;

Numeroase structuri de cazare destinate turismului rural și ecoturismului sunt construcții noi, a căror arhitectură, dimensiune, amplasare, amenajare interioară, concepție este discordantă față de contextul local tradițional, urmărind să capteze segmentul turi-agricultură, motivat de noțiuni romantice privind ruralitatea, dorința de spectacol, mituri, legende, clișee rurale;

În ariile protejate sunt atrași numai turiști cu venituri medii, în condițiile în care în țările dezvoltate ecoturismul este o formă de turism agreată de segmentul cu venituri ridicate;

Produsele turistice centrate pe natură pun accentul pe componența de aventură și relaxare, mizând pe superficialitate și mai putin pe educație, învățare, experiențe profunde și autentice, respectiv caracteristicile cheie ale produselor ecoturistice;

Conexiuni slabe cu rețele internaționale de promovare și distribuire a produselor turistice rurale și ecoturistice.

Oportunități:

Programele europene de promovare a destinațiilor turistice de calitate și durabile permit participarea la competiții tematice a produselor turistice rurale și de ecoturism românești;

Emergența unei politici turistice europene, care construiește competitivitatea pe baza diversificării, inovării, competențelor profesionale, extinderii sezonului turistic și consolidării bazei de cunoaștere;

Diversificarea economiei rurale și obținerea de venituri în ariile protejate au o poziție prioritară pentru turism în sfera soluțiilor, evidențiată prin componențele politicilor comunitare specifice (dezvoltare rurală și de mediu);

Ecoturismul este forma de turism cu cea mai dinamică evoluție, înregistrând rate anuale de creștere de 20%, de șase ori mai mari decât rata de creștere a industriei turistice în general;

Economia verde, viziune strategică dezvoltată la nivelul UNEP pentru conferința la nivel înalt Rio+20, care a avut loc la Rio de Janeiro în iunie 2012, include între investiții și dezvoltarea ecoturismului subliniind rolul acesteia în crearea de locuri de muncă, implicarea comunității locale și reducerea sărăciei;

În Programul Național de Dezvoltare Rurală, „Încurajarea diversificării economiei rurale și îmbunătățirea calității vieții în spațiul rural” are o alocare bugetară importantă (338,3 milioane euro) pentru crearea și diversificarea facilităților turistice și amenajarea atracțiilor turistice. Programul Operațional Sectorial de Mediu prin axa 4 și Programul Operațional Regional prin axa 5 disponibilizează, de asemenea, resurse financiare pentru investiții în turism rural și ecoturism.

Amenințări:

Imaginea negativă formată pe plan internațional pentru România;

Continuarea tăierilor ilegale de păduri în contextul unui regim juridic ineficace, corupt și birocratic, care nu sancționează nici proprietarii, nici exploatatorii și nici intermediarii;

Conștientizarea slabă, chiar și în rândul populației rurale, a valorilor de patrimoniu pe care le reprezintă construcțiile vechi, mobilierul, costumele, uneltele și alte elemente ale zestrei tradiționale rurale;

Rata ridicată a sărăciei în rândul populației rurale care încurajează pe de o parte subvalorificarea unor elemente de patrimoniu, iar pe de altă parte descurajează inițiativa antreprenorială, în special din partea tinerilor;

Inițierea și consolidarea întreprinderilor mici și mijlocii centrate pe turism rural și ecoturism este un proces anevoios, la fel ca și accesarea fondurilor europene;

Urbanizarea mediului rural, prin preluarea facilităților pentru locuire, dar fără a păstra elementele tradiționale ale constructțiilor (arhitectură, decorații din lemn și piatră, mobilier, podea, vetre de foc și sobe etc.);

Criza economică și financiară internațională și națională, a cărei influență este evidențiată de evoluția nefavorabilă a indicatorilor turistici, atât la nivel național, cât și regional;

Concurența internațională puternică și slăbirea poziției destinațiilor europene față de cele din America de Nord și de Sud, în special pe componenta ecoturism.

O astfel de analiză ajută județul să își planifice un orizont strategic, să își descopere punctele slabe pe care să le transforme în puncte tari, să valorifice oportunitățiile apărute și să elimine amenințările provenite din mediul exterior.

3.3 Strategii de dezvoltare a turismului rural și agroturismului în județul Alba

Cunoașterea, cercetarea, ameliorarea și dezvoltarea spațiului rural sunt activități de importanță vitală pentru o țară, atât prin dimensiunea spațiului rural, exprimată prin suprafața deținută, cât și prin ponderea populației ocupate în activități productive, de servicii social-culturale, de habitat și de turism.

Spațiul rural românesc cuprinde, de asemenea, majoritatea suprafeței României, având, conform datelor statistice, ponderea de 93,7%. Importanța spațiului rural pentru România poate fi ușor demonstrată prin stabilitatea numerică a populației rurale în decurs de 80 de ani. Astfel, în secolul al XX-lea, în România, în timp ce populația totală a țării crește cu zece milioane locuitori, populația rurală se menține, cu mici fluctuații, în jurul mărimii de 10-12 milioane locuitori.

Cu toată urbanizarea rapidă, ca urmare a industrializării fără precedent în a doua parte a secolului al XX-lea, în condițiile reducerii populației ocupate în agricultură, silvicultură și piscicultură (fără a se reduce însă și populația rurală) și a diminuării ponderii relative a agriculturii în produsul intern brut, importanța spațiului rural nu se reduce, ci, dimpotrivă, este din ce în ce mai atent studiată, cercetată și supusă unui proces complex de dezvoltare.

Problema dezvoltării și amenajării rurale este una dintre cele mai complexe teme ale contemporaneității, datorită faptului că, în esența sa, presupune realizarea unui echilibru între cerința de conservare a spațiului rural economic, ecologic și social-cultural ale țării, pe de o parte, și tendința de modernizare a vieții rurale, pe de altă parte. În același timp, dezvoltarea și amenajarea rurală se află la confluența dintre tendința de expansiune a urbanului, a dezvoltării agresive a industriei pe seama spațiului rural și cerința de a menține, pe cât este posibil, ruralul la dimensiunile sale actuale. În fine, dezvoltarea și amenajarea rurală, care tinde să se modernizeze, să se europenizeze ca arie de cuprindere, la nivelul fiecărei țări, are ca principal obiectiv menținerea și conservarea caracterului național al spațiului și culturii rurale, iar acolo unde s-au produs grave distrugeri (fizice sau socio-culturale) locale, regionale sau naționale (cum este cazul țărilor foste comuniste și în unele zone superindustrializate în Europa occidentală) se propunea soluția reconstrucției sau, eventual, restaurării acestor zone, în sensul readucerii lor la standardele de ruralitate.

Dezvoltarea rurală este un concept și o acțiune integrată, care presupune o abordare metodologică multidisciplinară, intersectorială și teritorială (regională). O preocupare în direcția dezvoltării și îmbunătății echipării tehnice a localităților și teritoriului rural, conservării, renovării și modernizării localităților rurale, cu respectarea tradițiilor și arhitecturii specifice, prin folosirea de materiale locale, extinderea serviciilor de toate felurile pentru grupurile de producători agricoli, constă în consolidarea modelului agricol european în cadrul unei politici din ce în ce mai orientate către piață, pentru a evidenția simultan trei funcții importante ale agriculturii (care se împletesc și cu economia rurală neagricolă) – economică, de amenajare a teritoriului și de mediu (economică, rural-peisagistică și ecologică):

Funcția economică se referă la rolul tradițional al agriculturii de producere de alimente pentru consumatori și materii prime pentru industrie, contribuind la creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea balanței comerciale;

Funcția de amenajare a teritoriului (rural-peisagistică) este fondată pe diversificare, agricultura fiind completată de alte activități industriale, service, comerciale sau turistice;

Funcția de mediu (ecologică) se referă la rolul de conservare a spațiului natural, apărarea biodiversității și de protecție a peisajului pe care îl are agricultura durabilă, care promovează practici agricole prietenoase cu mediul. Pornind de la realitățile rurale românești, cercetările noastre anterioare au scos în evidență faptul că este necesară o politică a dezvoltării (susținerii) zonelor rurale defavorizate.

Zonele agricole care trebuie să intre în programul de susținere financiară sunt de două feluri: zone defavorizate (ecologic, geografic), zone rămase în urmă (nedezvoltate din punct de vedere economic) și zone rurale în dificultate.

Cea mai întinsă zonă defavorizată se găsește în regiunile montane care cuprinde o suprafață de aproximativ 750.000 ha teren agricol (în principal pajiști naturale), 3,5 milioane locuitori și circa un milion de gospodării agromontane. În ultimii ani, Comisia Zonei Montane a făcut eforturi mari pentru a determina autoritățile românești să se aplece asupra zonei montane. Din păcate, proiectul Legii muntelui, care are o serie de prevederi importante referitoare la dezvoltarea gospodăriilor rurale montane, nu a intrat în dezbaterea Parlamentului. Prin acest proiect de lege se delimitează, după principii economice, sociale, ecologice și geografice, zona montană de restul zonelor rurale. Pentru aceste zone (regiuni) sunt necesare facilități de dezvoltare a gospodăriilor agro-turistice montaniarde, pentru creșterea animalelor, extinderea pomiculturii specifice și a activităților tradiționale de prelucrare a lemnului, culegerii și prelucrării fructelor de pădure, revitalizarea meșteșugurilor casnice etc.

Pe lângă zonele montane, în România mai sunt și alte regiuni rurale defavorizate precum: Delta Dunării, Podișul Moldovei (Zona Bârlad-Vaslui-Iași-Botoșani), unele zone din Podișul Transilvaniei și Subcarpații Meridionali și Orientali, nisipurile din sudul Olteniei. În aceste zone se impune, în primul rând, un program complex de împădurire, în vederea reechilibrării ecologice a regiunilor, precum și programe severe de combatere a eroziunii solului, prin reorganizarea exploatațiilor și parcelelor, corelate cu un sistem de agricultură biologică. În urma cercetărilor complexe întreprinse în unele zone (Podișul Vasluiului și nisipurile Olteniei), se desprinde necesitatea unor programe complexe de contracarare a deșertificării. În cazul în care nu se va interveni cu măsuri viguroase de eliminare a factorilor negativi, deșertificarea se va instala ireversibil sau cu costuri imense de reechilibrare ecologică.

Deșertificarea este atât un fenomen fizic (natural) cât și un fenomen economic și social. Fenomenele de deșertificare fizică le-am regăsit în cazul nisipurilor din vestul României și din Oltenia și a podișurilor puternic erodate. Deșertificarea economică și socială este un fenomen complex care se instalează, de regulă, în regiunile periferice, cu populație mai redusă și condiții precare de dezvoltare.

Statul, prin politici fiscale și financiare, are posibilitatea de a sprijini dezvoltarea rurală a acestor regiuni. Politicile de sprijinire a zonelor rămase în urmă pot fi circumscrise în următoarele domenii:

acordarea de prime de instalare tinerilor agricultori;

reducerea de impozite pe termene variabile pentru întreprinzătorii care dezvoltă întreprinderi mici și mijlocii conexe agriculturii;

acordarea de credite cu dobândă bonificată și perioade de grație mai îndelungată pentru agenții economici care investesc în aceste zone.

Programele de dezvoltare a turismului rural și ecoturismului trebuie să asigure menținerea echilibrului între satisfacerea nevoilor din ce în ce mai sofisticate și personalizate ale turiștilor și păstrarea atractivității turistice, respectiv a integrității mediului natural și a comunităților tradiționale.

3.4 Strategii de marketing privind dezvoltarea turismului rural și agroturismului în județul Alba

Asemenea multor țări, România se mândrește cu o cultură populară veche, cu o mare diversitate regională și deosebit de bine împământenită. Menționez cele mai importante forme de manifestare ale culturii populare:

portul

obiceiurile locului

serbările locale

meșteșugurile

gastronomia

Turismul rural, deși prezent în viețile oamenilor din mediul rural din cele mai vechi timpuri, s-a transformat într-o activitate cu caracter economic numai în ultimii ani, “vacanțele la țară” ajungând astăzi să aibă o mare notorietate. Aspectul social este, însă, deosebit de important aici și insuficient abordat:

turismul rural necesită conservarea și promovarea modului vechi de viață;

transferul se face prin arhitectură, vestimentație, artă culinară, evenimente, îndeletniciri.

De o mare însemnatate în turismul la țară este stilul arhitectural al construcțiilor și al anexelor acestora. Materialele de construcție trebuie să fie alese cu mare grijă, cele de bază fiind lemnul, piatra de râu, iar pentru acoperișuri țiglele sau șindrila. Vezi anexa 2.

Meștesugurile tradiționale ale poporului român sunt deosebit de frumoase și prezintă o mare atractivitate. Demonstrațiile de măiestrie sunt la mare căutare, fiind reali factori generatori de turism.

Impactul turismului asupra mediului rural este generat de faptul că:

activitățile turistice sunt desfășurate în mediu rural autentic;

beneficiază de elemente constructive și spațiale specifice precum: mici ateliere, întreprinderi, spații de deservire, contact direct cu natura, moșteniri culturale originale, societăți și atitudini tradiționale;

activitățile socio-economice se derulează la o scară mai redusă;

se intră în contact cu modul de viață tradițional;

exista posibilități de dezvoltare și gestionare atentă, controlate pe termen lung;

beneficiază de o mare varietate de acțiuni turistice conforme cu gradul de complexitate a spațiului rural;

duce la o creștere economică susținută prin valorificarea superioară a resurselor existente în teritoriu, perfecționarea structurilor sociale cu reducerea nivelului de sărăcie din gospodăriile țărănești, stimularea dezvoltării economice, prin punerea în valoare a materiilor prime agricole, în folosul turiștilor, revigorarea unor vechi meșteșuguri, obiceiuri și manifestări folclorice.

Fiecare pensiune își poate promova serviciile prin participarea activă la viața comunității.

Pentru a putea oferi și comercializa produsele agroturistice, ofertele trebuie prezentate conform uzanțelor de pe piața turistică și corespunzător cererii.

În condițiile adaptării și integrării ofertei turistice românești, inclusiv cea agroturistică, în turismul rural, ofertele trebuie definite clar în sistemul unitar cu ajutorul pictogramelor (semne convenționale), care reprezintă un sistem eficient de codificare și recunoaștere. Aceste pictograme se referă la pensiunea turistică/agroturistică cu oferta sa de servicii de cazare și/sau masă, dotările de agrement și animație, specificul agrar/zootehnic/silvic al fermei etc. Pentru amenajările și dotările din afara fermei trebuie să fie amintite locul și distanța, iar pictogramele respective vor fi tipizate ca formă, semn și culoare.

Acest sistem de inscripționare prin pictograme în cataloage și pe tablele indicatoare este recunoscut de majoritatea țărilor europene și prezintă avantajul că nu mai necesită traducere și tipărire. Pentru exemple de pictograme vizitați anexa3.

Promovarea pensiunilor turistice și agroturistice se realizează prin mai multe forme și mijloace publicitare și anume:

• înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice specifice;

• tipărirea de către asociațiile turistice locale sau fermierii –prestatori de servicii turistice de pliante, hărți, ghiduri etc.;

• promovarea prin mass-media (audio–vizuală, presa scrisă);

• promovarea prin intermediul unor agenții turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alți agenți economici interesați;

• prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziții și burse de turism; prin Legea nr. 187/1998 privind aprobarea OUG nr. 63/1997, art. 2, alin (d) Ministerul Turismului oferă "Prezentarea gratuită a ofertei turistice a pensiunilor turistice și agroturistice în materiale de promovare turistică și în acțiuni de promovare întreprinse de birourile de informare turistică din țară și din străinătate ale ministerului";

• colaborarea cu diverse organisme specializate interne (ANTREC și filialele județene) sau internaționale (EUROGÎTES, alte asociații europene de profil);

• promovarea ofertei agroturistice prin rețeaua INTERNET.

Concluzii

Carpatică prin relief, dunăreană prin rețeaua hidrografică, pontică prin ieșirea la Marea Neagră, România are o "personalitate geografică" care a fascinat mereu.

Formele de relief ale României respectă parcă regulile echilibrului și armoniei, cuprinzând în proporții egale munți, podișuri și câmpii. De asemenea, poziția României la interfața a trei mari regiuni geografice (central europeană, est europeană și sud europeană) determina o mare varietate în elementele florei și faunei de pe teritoriul său.

Un veritabil tezaur turistic al țării il constituie etnografia și folclorul, cu obiceiuri originale, nemaiîntâlnite în altă parte a lumii, cu manifestări legate de anumite evenimente sau date calendaristice. Mărturiile de cultură materială și spirituală existente pe teritoriul țării demonstrează vechimea culturii populare și a folclorului românesc, rădăcinile coborând în epoca traco-geto-dacilor.

În zona studiată, și anume județul Alba, principalul element atractiv îl constituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată și de particularitățile celorlalți factori geografici, climă, rețea hidrografică, vegetație, faună.

Munții Apuseni își impun frumusețea cadrului natural luat în ansamblu, remarcabil pentru frumusețea peisajelor sale.

Sub acest aspect, cea mai interesantă este zona carstică a Munților Bihor care, prezintă cea mai spectaculoasă, interesantă și originală zonă carstică din țara noastră, similară sau superioară unor zone carstice consacrate din Europa. Ea întrunește cele mai reprezentative formațiuni carstice de suprafață (doline, văi carstice, izbucuri, ponoare, sorburi etc.) și de adâncime (peșteri, avene), unele din ele comparabile cu formațiuni similare din alte părți ale lumii, multe dintre aceste formațiuni reprezentând de altfel, obiectivele turistice majore ale Munților Apuseni.

Aspectele turismului în ariile rurale din munții Apuseni se încadrează cel mai bine turismului cultural, cu accent pe înțelegerea stilurilor de viață contrastante și a interschimbului de cunoștințe și idei. De aceea, turismul rural îi atrage pe cei în căutare de contact personal și interacțiune cu diverse culturi, medii și grupuri de oameni.

Turismul rural ocupă o pondere tot mai mare din totalul destinațiilor de vacanță. Stresul cotidian al vieții citadine îi îndeamnă pe locuitorii marilor metropole să caute liniștea mediului încă netransformat radical de civilizație. Și dacă în țările superdezvoltate din vest acest mediu rural a început să se modernizeze din ce în ce mai mult, la noi în țară, tradiția și obiceiurile sunt încă foarte bine conservate. În încercarea de a cunoaște o altă țară și oamenii săi, alte tradiții, numeroși turiști străini aleg ca destinație România, mai ales ca urmare a promovării ofertei turistice rura¬le efectuate de ANTREC la târgurile și expozițiile organizate peste hotare.

Frumusețea acestor locuri nu a fost suficient pusă în valoare de aceea ar fi utilă introducerea în oferta agențiilor de turism a traseelor din Apuseni, introducerea în circuitul turistic a minelor din Roșia Montană care păstrează bine conservat modul de exploatare a aurului de pe vremea romanilor.

În aceste ținuturi apărate cândva de Horea sau Avram Iancu se păstrează tradițiile românilor ce au dăinuit peste veacuri, ținând piept istoriei zbuciumate, iar portul și graiul gazdelor îi fac pe turiști să se simtă ca acasă.

Satele turistice sunt solicitate tot mai mult de diverse categorii de turiști și în primul rând de categoria de turiști cu copii și de tineret care vor să-și petreacă vacanța sau concediul într-o zonă liniștită și la prețuri accesibile.

Dintre avantajele turismului rural amintim valorificarea prin intermediul turismului a bogatului potențial rural, economisirea de investiții pentru crearea de capacități de cazare, alimentație publică, agrement, descongestionarea zonelor turistice aglomerate, îmbunătățirea nivelului de trai prin utilizarea și dotarea acestor spații ca bază materială turistică, stabilirea populației rurale prin crearea de ocupații în sfera serviciilor turistice, surse suplimentare de venituri pentru populația rurală.

Până în prezent, în România, satele turistice nu au fost decât parțial obiectul unei promovări și publicități turistice pe piețele externe, pentru că nu au constituit o ofertă turistică prioritară. În prezent, promovarea satelor turistice se realizează, parțial, concomitent cu oferta agroturistică, prin ANTREC sau asociații turistice locale, fără a exista în acest scop, un program concret la nivel național.

Satul turistic redă specificitatea și originalitatea spirituală locală sau dintr-o zonă a țării și de aceea trebuie să fie promovat ca produs turistic global. El este compus din mai multe subproduse turistice respectiv, pensiunile agroturistice și pensiunile turistice, care particularizează oferta turistică locală sau zonală, o diversifică în raport cu profesionalismul, tradiția și ospitalitatea gospodarului.

Dezvoltarea turismului în județ, precum și formarea în rândul administratorilor de pensiuni și a altor actori din activitatea turistică de dezvoltare durabilă contribuie activ la conservarea moștenirii naturale și culturale, include comunitățile locale în procesele de planificare, dezvoltare și operare secvențiale, contribuind la bunăstarea acestora.

Bibliografie

Al. Husar – „Dincolo de ruine…”, București 1959

Cosmescu, I., Economia Turismului – Principii și Mecanisme, Ed. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 1998

Cosmescu I., Nicula V., Tileagă C., „Diversitatea și calitatea serviciilor turistice- premisele dezvoltării economice durabile în Bazinul Mării Negre”, Ed. Constant, Sibiu, 2004

Dumitru-T. N. – „Cetatea de Baltă – file de istorie”, Ed. ALTIP, Alba Iulia 2003

Gabriela Stănciulescu – “Dicționar poliglot de termeni utilizați în turism”, Ed. All Educational, Buc. 1998

Glavan V – “Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism”, Ed. Economica, București, 2003

Grecu Florina, Mărculeț I., Mărculeț Cătălina, Dobre R., „Podișul Transilvaniei de sud și unitățile limitrofe. Repere geografice”, Ed. Universității din București, 2008

Nicula V, Spânu Simona, Ciortea G – „Ghidul eco-pensiunii agroturistice”, Ed. Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2012

Nistoreanu P., Ghereș Marinela, „Turism rural-Tratat”, Ed. C. H. Beck, 2010

Consiliul Județean Alba

Anexe

Anexa 1: Harta județului Alba

Anexa 2: Biserici de lemn

Anexa 3: Stil arhitectural

Anexa 4: Criterii de clasificare a pensiuniilor agroturistice

Anexa 5: Principalele localități din județul Alba