Turismul Romanesc Perspective, Tipologie Si Tendinte

CUPRINS

INTRODUCERE

Trăim într-o nouă eră când grijile pentru conservarea casei noastre, Pământul, trebuie să treacă mai departe de sloganele ocazionale și să se materializeze în acțiuni menite să încetinească sau chiar să oprească proporțiile distrugerii ireversibile ale naturii cauzate de activitățile umane.

Turismul este o ramură importantă a economiei naționale, are sarcini multiple pe linia creșterii eficienței sale economico- sociale, a sporirii aportului său la produsul intern brut, la echilibrarea balanței de plăți și a celei comerciale, paralel cu asigurarea celor mai bune condiții pentru odihnă și recreere a turiștilor români și străini.

Importanța dezvoltării unui turism durabil, și prin urmare protejarea și conservarea potențialului natural cu toate ecosistemele sale specifice, reprezintă obiectivul principal al constituirii ariilor protejate în țara noastră și pretutindeni.

CAPITOLUL I. TURISMUL ROMÂNESC- PERSPECTIVE,TIPOLOGIE

ȘI TENDINȚE

Principalele aspecte privind situația actuală în turismul românesc

Turismul reprezintă astăzi, prin conținutul și rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importanță a vieții economice și sociale pentru un număr tot mai mare de țări ale lumii. Receptiv la prefacerile civilizației contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare.

Prin volumul și varietatea resurselor pe care le utilizează, ca și prin efectele în plan economic și social, turismul reprezintă pentru țara noastră o preocupare majoră în cadrul strategiei de dezvoltare. Ca urmare, prezintă importanță deosebită cunoașterea situației actuale în ceea ce privește circulația turistică internă și internațională, precum și a mutațiilor în orientarea fluxurilor turistice sau a motivației călătoriilor.

Statisticile dezvăluie cifre modeste și implicit încasări modeste în ciuda premiselor excepționale pe care le are România (potențial natural și antropic divers). Acest lucru se datorează existenței problemelor referitoare la standardele produsului și serviciilor turistice, la comercializare și promovare, acces și alte infrastructuri, cultură, organizare și legislație, care trebuie depășite în vederea realizării potențialului. Aceste probleme sunt rezultatul unei perioade îndelungate de investiții slabe sau inexistente în turism și ale schimbărilor profunde legate de tranziția la o economie de piață liberă.

Deteriorarea condițiilor de viață pentru majoritatea românilor și calitatea slabă a serviciilor turistice, care determină petrecerea vacanței în străinătate de către cei cu posibilități financiare mai ridicate, sunt principalele cauze ale numărului mic al turiștilor.

De curând, pentru prima dată după 1989, a fost alocată o sumă importantă pentru promovarea turismului românesc pe piața internă, ceea ce ar putea duce la o creștere a numărului turiștilor români care vor alege să își petreacă vacanța în țară, comparativ cu anii trecuți, în defavoarea unor locații externe.

Analiza de ansamblu a circulației turistice internaționale a României evidențiază nivelul modest al acesteia, comparativ cu resursele de care dispune țara noastră, și implicit rezervele de creștere în viitor; dar, dezvoltarea turismului internațional și valorificarea mai bună a potențialului natural și antropic presupun, pe de o parte, eforturi de relansare a economiei românești, de care turismul este puternic dependent și, pe de altă parte, elaborarea unei strategii adecvate, având ca principale obiective ridicarea nivelului calitativ al serviciilor, modernizarea bazei materiale specifice și a infrastructurii generale, realizarea unei politici promoționale agresive, lărgirea cooperării internaționale în domeniu.

Forme de turism

În activitatea turistică internă și internațională se practică o largă gamă de forme și aranjamente turistice, determinate de modalitățile de satisfacere a nevoii de turism, de condițiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularitățile organizării călătoriei.

În funcție de locul de proveniență sau originea turiștilor, se distinge turism intern, practicat de populația unei țări în interiorul granițelor naționale și turism internațional, rezultat al deplasării persoanelor în afara granițelor țării lor de reședință. Turismul intern și internațional reprezintă două forme de exprimare ale aceluiași fenomen, raportul dintre ele fiind net în favoarea celui intern, cu valori diferite de la țară la țară.

Unul dintre cele mai importante și complexe criterii de grupare a formelor de turism, în sensul că sunt avute în vedere și efectele în plan economic și organizatoric, este modalitatea de comercializare a vacanțelor, poate mai riguros, de angajare a prestației turistice. Din acest punct de vedere, turismul poate fi organizat, pe cont propriu și semiorganizat sau mixt.

Astfel, turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor sau a principalelor servicii legate de călătorie (deplasare) și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă și tratament, chiar rezervarea unui loc de cazare reprezintă contracte de adeziune a turiștilor la condițiile oferite) sau a altor tipuri de înțelegeri convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe (hoteluri, societăți de reprezentare, companii aeriene). În aceste înțelegeri sunt înscrise serviciile solicitate/oferite, condițiile de plată, alte obligații ale părților implicate.

Turismul pe cont propriu, numit frecvent și neorganizat (termen impropriu, întrucât vacanța/călătoria este organizată, dar de către turist), nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităților de agrement etc.; de asemenea, el apelează direct, pe parcursul călătoriei și sejurului, la serviciile unităților prestatoare (societăți de transport, hoteluri, restaurante) din zona sau țara pe care o vizitează.

Turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate; în această situație, o parte a serviciilor (în mod deosebit, cazare și demipensiune) este angajată în prealabil, iar o altă parte este obținută direct, pe măsura derulării călătoriei (servicii de transport și de agrement, în principal).

Activitatea turistică poate fi structurată în funcție de gradul de mobilitate a turismului; se poate vorbi, în acest context, de: turism itinerant sau de circulație, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri (localități, zone sau chiar țări), sau șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru, fiind specific segmentelor de populație mai tânără dornică de a cunoaște mai multe locuri și turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanței în aceeași localitate (stațiune), indiferent de durata acesteia, răspunzând motivațiilor de călătorie ale persoanelor mature sau de vârsta a treia, care preferă zonele de liniște, vacanțele de odihnă.

Din punctul de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii, se distinge turism continuu (permanent), organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu cura balneară, turismul cultural, de afaceri) și turism sezonier, legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente- culturale, artistice, sportive etc. Sezonalitatea activității turistice este generată de cauze multiple: existența unor condiții naturale adecvate pentru practicarea unor sporturi- alpinism, schi, organizarea unor manifestări (târguri, expoziții, festivaluri) sau a unor sărbători tradiționale, generând particularizarea formelor de turism în funcție de aceste cauze. Se întâlnește, astfel: turism de iarnă, deplasarea fiind motivată de practicarea sporturilor specifice sau din dorința unor cauze helio-terapeutice montane; turism de vară, asociat, în principal, zonelor de litoral și motivat de cura helio-marină, dar el poate avea ca destinație și muntele pentru drumeție și alpinism; turism de circumstanță sau ocazional determinat de participarea la diverse manifestări: științifice, cultural-artistice, sportive, tradiții-obiceiuri etc

În structura circulației turistice, în funcție de motivația deplasării, în practica turistică internațională și, mai recent, chiar și în țara noastră, s-au produs anumite schimbări, în principal, în sensul diversificării obiectivelor călătoriilor și al modificării priorităților în topul preferințelor turiștilor. Aceste transformări au condus la apariția unor noi forme de petrecere a vacanței, la îmbogățirea conținutului celor existente cu noi aspecte, la reierarhizarea lor în structura ofertei. Toate acestea au determinat consacrarea unor forme moderne de călătorie. Dintre acestea, se bucură de o apreciere deosebită din partea clientelei și, corespunzător, de o atenție mai mare din partea organizatorilor: turismul de afaceri, turismul cultural- ca principală componentă a turismului urban, turismul rural.

Turismul de afaceri privește călătoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor, mai exact deplasările în interes oficial, comercial sau de altă natură, participările la diverse manifestări organizate de întreprinderi economice sau organisme administrative pentru reprezentanții lor. Deși aceste călătorii presupun desfășurarea unei activități remunerate, ele sunt asimilate turismului, deoarece organizarea și realizarea lor implică utilizarea dotărilor turistice de cazare, alimentație, agrement, cât și consumul unor servicii specifice furnizate de organizatorii de vacanțe.

Din punctul de vedere al conținutului, de altfel cea mai frecvent utilizată grupare, formele turismului de afaceri se structurează în:

turism general de afaceri (delegațiile),

reuniuni/întâlniri,

târguri și expoziții,

călătorii stimulent.

Turismul de afaceri, indiferent de forma sub care se manifestă, s-a impus, în ultimii ani, ca una dintre cele mai dinamice și profitabile componente ale industriei turismului. Avantajele sale exprimate prin profiturile mari ale organizatorilor și prestatorilor de servicii, independența față de condițiile naturale și contribuția la atenuarea sezonalității, utilizarea mai bună a dotărilor materiale, impactul mai redus asupra mediului etc. se convertesc în efecte benefice pentru economiile zonelor de primire, ceea ce stimulează dezvoltarea lui în ritmuri dintre cele mai înalte.

În țara noastră, turismul de afaceri intern și internațional ocupă un loc modest în structura circulației turistice, deși din punct de vedere organizatoric și al dotărilor, situația este comparabilă sau chiar mai bună decât în multe țări est-europene.

În ultimii ani în țara noastră au fost organizate cu succes câteva manifestări internaționale de anvergură.

Turismul urban se referă, în genere, la petrecerea timpului liber, a vacanțelor în orașe, pentru vizitarea acestora și pentru desfășurarea unor activități de natură foarte diversă, cum sunt: vizionarea de spectacole, expoziții, vizite la rude, întâlniri cu prietenii, efectuarea de cumpărături etc.

Analizând structura motivațională a călătoriilor urbane, se poate observa că o pondere mare- potrivit opiniei unor specialiști- aproximativ 40%, în totalul vizitelor revine, turismului cultural, particularizat prin conținutul specific al deplasării. Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să îndeplinească trei condiții:

să fie determinată de dorința de cunoaștere, de cultivare;

să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificație culturală (monument, operă de artă, spectacol,schimb de idei);

să presupună intervenția unui mediator- persoană, document scris, material audio-vizual – care să pună în valoare, să realizeze produsul cultural.

Turismul, care prin specificul său exploatează condiții naturale și valori ale patrimoniului cultural, are importante consecințe negative asupra mediului; totodată intensificarea călătoriilor accentuează aceste efecte, punând în pericol însăși dezvoltarea viitoare a activității turistice. În aceste condiții, sunt pe deplin justificate eforturile de promovare a unor forme de vacanță al căror impact asupra mediului să fie cât mai redus, forme cunoscute în practica și teoria de specialitate sub titulatura de ecoturism, turism ecologic, turism verde, turism blând (dulce, moale), turism durabil.

Indiferent de terminologia utilizată, aceste forme de turism au un conținut- exprimat prin tipologia unităților de cazare și alimentație, acțiunile de agrement, intensitatea fluxurilor turistice- în perfectă armonie cu mediul natural și socio-cultural al zonelor receptoare, urmând chiar, prin soluțiile de amenajare, refacerea mediului, îmbunătățirea calității acestuia. Între formele cele mai răspândite ale turismului ecologic pot fi menționate: vacanțele rurale, cele în arii protejate- parcuri, rezervații, stațiunile verzi etc.

Turismul rural prezintă una din cele mai eficiente soluții de armonizare a cererilor turismului cu exigențele protejării mediului și dezvoltării durabile. Motivat, în general, de dorința de întoarcere la natură, la viața și obiceiurile tradiționale, turismul rural se definește, în sens larg, prin petrecerea vacanței în spațiul rural.

În practica uzuală, pentru desemnarea vacanțelor petrecute în spațiul rural se folosesc noțiunile de turism rural și agroturism. Cele două concepte se suprapun într-o anumită proporție, au un numitor comun, dar și elemente particulare.

În general, se acceptă că sfera de cuprindere a turismului rural este mai largă, iar conținutul activităților definit în termeni mai vagi. Astfel, turismul rural se referă la toate activitățile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediul rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria țărănească- pensiune, fermă agroturistică- cât și echipamente turistice de factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.

Agroturismul este mai strict din punctul de vedere al condițiilor vacanței; în plus, ia în calcul aspecte legate de efectele economice asupra gospodăriilor țărănești, și localităților rurale în ansamblul lor. Agroturismul presupune, așadar, șederea în gospodăria țărănească- pensiune, fermă etc- consumare de produse agricole din gospodăria respectivă (uneori se indică și o anumită proporție- cel puțin 20%) și participarea într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice.

Fie că este vorba de agroturism sau de turism rural, conținutul activității se circumscrie coordonatelor:

spațiul rural- cu aspecte referitoare la așezare din punctul de vedere al mărimii, densității populației, structurii sociale, modului de utilizare al terenului, dar și la mijloacele de găzduire: tipul, confortul, poziția;

locuitori- populația ca păstrătoare a unor tradiții, obiceiuri, dar și ca deținătoare a terenurilor, a echipamentelor de găzduire și chiar ca și ofertant de servicii ( spațiul și populația dau conținut, în opinia unor specialiști, conceptului de ruralitate);

produsele- pe de o parte, produsele agro-alimentare consumate de turiști pe durata șederii în gospodăria țărănească, și pe de altă parte, produsele turistice- atracțiile ce motivează deplasarea turiștilor.

Turismul rural are, așa cum se poate deduce din tipologia satelor (acestea pot fi etnofolclorice, de creație artistică și artizanală, peisagistice și climatice, viti-pomicole, pescărești și de interes vânătoresc, pastorale, pentru practicarea sporturilor de iarnă), o bază motivațională largă, reprezentată prin: reîntoarcerea la natură, cunoașterea tradiției, culturii, creației unei colectivități, îngrijirea sănătății, practicarea unor sporturi, consumul de alimente și fructe proaspete- fapt reflectat de o multitudine de fațete, de forme de manifestare. Turismul rural răspunde astfel unei diversități de gusturi și preferințe, adresându-se unor segmente largi de consumatori. Acestor caracteristici se adaugă numeroase avantaje, atât pentru clienți cât și pentru comunitățile locale, exprimate prin: costuri mici comparativ cu alte forme de vacanță; sezonalitate mai redusă; ineditul, originalitatea călătoriilor; absența aglomerației, ca urmare a fluxurilor reduse de vizitatori, precum și stimularea economiilor zonelor rurale, prin crearea de noi locuri de muncă, obținerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole, protejarea mediului și conservarea tradițiilor etc.

Pentru perspectivă, se anticipează o creștere a interesului față de turismul rural sub acțiunea unor factori ca: sporirea nivelului de educație, creșterea timpului liber, dezvoltarea transporturilor și comunicațiilor, consecințele pozitive asupra sănătății, creșterea interesului pentru tradiții, facilitățile oferite.

Clasificarea unităților de primire turistice

Oferta reprezintă cea de-a doua categorie esențială, definitorie a pieței, inclusiv a celei turistice, conținutul și caracteristicile sale imprimând, o serie de particularități formelor de manifestare a pieței și mecanismelor de echilibrare ale acesteia.

Oferta turistică poate fi definită prin ansamblul atracțiilor (naturale, istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de către turiști, împreună cu capacitatea organizatorică a rețelei (baza tehnico- materială, infrastructură etc.) de a satisface în anumite condiții cererea populației.

Unul dintre factorii determinanți ai ofertei turistice îl constituie factorul antropic, reprezentat atât de existența patrimoniului istoric, artistic și cultural, a infrastructurii, dar și a superstructurii turismului. Superstructura turismului sau baza tehnico- materială a acestuia este formată din structurile de primire turistice care sunt construcții și amenajări destinate cazării turiștilor, servirii mesei, agrementului, tratamentului balnear.

Hotelul este structura de primire turistică amenajată în clădiri sau în corpuri de clădiri, care pune la dispoziție turiștilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice și dispune de recepție și de spații de alimentație în incintă. Hotelurile compuse din apartamente sau garsoniere, astfel dotate încât să asigure păstrarea și prepararea alimentelor, precum și servirea mesei în incinta acestora, sunt considerate hoteluri-apartament.

Categoria de clasificare a hotelului este determinată de îndeplinirea în totalitate a criteriilor obligatorii, precum și de realizarea unui punctaj minim, rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare.

Motelul este unitate hotelieră situată, de regulă, în afara localităților, în imediata apropiere a arterelor intens circulate, dotată și amenajată atât pentru satisfacerea nevoilor de cazare și de masă ale turiștilor, precum și pentru parcarea în siguranță a mijloacelor de transport.

În ceea ce privește vilele, acestea sunt structuri de primire turistice de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, situate în stațiuni balneoclimaterice sau în alte zone și localități de interes turistic, care asigură cazarea turiștilor și prestarea unor servicii specifice.

Următoarea structură de primire turistică este cabana turistică, unitate de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice, necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă în zone montane, rezervații naturale, în apropierea stațiunilor balneare sau a altor obiective de interes turistic.

Satul de vacanță este categoria extrahotelieră constituită dintr-un ansamblu de clădiri, de regulă vile sau bungalouri, amplasat într-un perimetru bine delimitat, care asigură turiștilor servicii de cazare, de alimentație și o gamă largă de prestații turistice suplimentare (agrement, sportive, culturale etc.).

O altă structură de primire turistică o reprezintă campingul, care este destinat asigurării cazării turiștilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să permită acestora să parcheze mijloacele de transport, să își pregătească masa și să beneficieze de celelalte servicii specifice acestor tipuri de unități.

Pensiunile turistice sunt destinate de asemenea primirii turiștilor, având o capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, și până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor în condițiile de pregătire și servire a mesei.

Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din alimentația turiștilor cu produse din gospodăria proprie.

Unitățile de primire turistice îmbracă de asemenea și forma apartamentelor sau camerelor de închiriat în locuințe familiale sau în clădiri cu altă destinație, constând dintr-un număr limitat de spații, care oferă servicii de cazare și posibilitatea preparării hranei în bucătăria folosită exclusiv de turiști sau în comun cu locatarul. Se pot organiza și spații special amenajate pentru prepararea hranei destinate exclusiv turiștilor.

În cea de-a doua mare categorie a structurilor de primire turistice sunt cuprinse unitățile de alimentație destinate servirii turiștilor. Cea mai importantă structură de alimentație este restaurantul, acel local public care îmbină activitatea de producție cu cea de servire, punând la dispoziția clienților o gamă diversificată de preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi și unele produse pentru fumători.

Punerea în valoare a potențialului natural și antropic, atragerea turiștilor presupun existența unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere vizitatorilor condiții pentru petrecerea agreabilă a vacanței. Astfel, o zonă turistică de mare atractivitate nu se poate constitui în ofertă înainte de a beneficia de dotările necesare primirii și reținerii călătorilor. Apropierea de nevoile turiștilor, de varietatea gusturilor și preferințelor acestora, presupune o adaptare permanentă a resurselor materiale la evoluția cantitativă și structurală a cererii. Legătura foarte strânsă dintre potențialul turistic, baza tehnico-materială și cerere impune realizarea unui echilibru, unei corespondențe cantitative și calitative între acestea, armonizarea ritmurilor și direcțiilor lor de evoluție.

Tendințe privind evoluția turismului în România

Dezvoltarea turismului reprezintă, pentru multe țări, un obiectiv important al politicii economice, având în vedere efectele benefice asupra producției, consumului, ocupării forței de muncă, relațiilor internaționale etc., rolul său de factor stimulator al progresului, al creșterii. Dar, dinamica turismului este condiționată, în bună măsură, de realizările din alte ramuri și sectoare ale economiei. Ori, relațiile sale de interdependență din economie impun corelarea creșterii turismului cu ritmurile dezvoltării de ansamblu și, implici, integrarea dinamicii acestuia în strategia generală a evoluției economice.

Rezultatul firesc al acestor raporturi este înscrierea procesului de elaborare a strategiei dezvoltării turismului între atribuțiile fundamentale ale administrației naționale în domeniu, singura capabilă să asigure corespondența cu celelalte componente ale economiei, să definească, în mod obiectiv, locul acestuia între prioritățile creșterii economico-sociale.

Totodată, pentru a fi viabilă, realistă, strategia dezvoltării turistice trebuie să fie suplă, flexibilă, obiectivele prevăzute să aibă un caracter indicativ, nu imperativ, să urmărească concentrarea acțiunilor individuale ale agenților economici și colectivităților locale, să fie dublată de un sistem de pârghii economice menit să asigure transpunerea în practică a obiectivelor.

În concordanță cu aceste cerințe de ordin general și avându-se în vedere problemele particulare ale turismului românesc, aflat într-un proces de tranziție la nivel macroeconomic au fost conturate principalele obiective strategice. Astfel, pentru un orizont mai apropiat, între prioritățile dezvoltării turistice se numără:

finalizarea procesului de trecere în proprietate privată a echipamentelor turistice ;

recunoașterea rolului turismului de motor al creșterii economice;

integrarea, mai largă, a turismului românesc în circuitul mondial de valori;

dezvoltarea și diversificarea ofertei de vacanțe;

utilizarea rațională a resurselor, protejarea și conservarea lor;

formarea unei forțe de muncă cu un nivel ridicat de pregătire profesională.

Turismul este una din industriile de export ale României care are potențial să concureze efectiv cu alte țări și să-și mărească în mod semnificativ veniturile în valută și contribuția sa la economia națională. Aceasta va necesita depășirea multor piedici și alocarea de resurse pentru investiții în turism și sectoarele conexe.

Obiectivul principal al Strategiei Naționale in domeniul Turismului este reprezentat de o creștere a veniturilor din turism – in lei si valută – si a importanței turismului în PIB prin stimularea diversificării calității ofertei turistice. Unul din obiectivele acestei strategii este dezvoltarea turismului montan și a turismului pe litoral, care, conform analizelor economice efectuate, au fost considerate ca având un bun potențial de expansiune. În viitor, România va trebui să se concentreze pe valorificarea în condiții optime a potențialului său turistic prin diversificarea, modernizarea și adaptarea permanentă a ofertelor la nivelul cererilor de pe piața internațională. Este necesară mărirea atractivității turismului montan (hărți, trasee și facilități trebuie modernizate și dezvoltate pentru a oferi o calitate mai mare experienței montane), rural și în stațiunile de pe litoral, ca și a turismului în zonele interesante din punct de vedere cultural.

Ținând seama de principiile generale de protecție a mediului și de starea acestuia, prin strategia de dezvoltare se urmărește menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și a calității vieții, precum și îmbunătățirea potențialului existent al naturii. Acțiunile desfășurate în vederea protecției mediului vizează în principal două direcții, și anume: reducerea agresiunii asupra mediului înconjurător prin stimularea cu prioritate a industriilor nepoluante, refacerea ecologica a zonelor poluate precum și realizarea de amenajări în scopul valorificării ecologice a mediului.

Prin măsura conservării și protejării obiectivelor turistice naturale se urmărește îndeosebi creșterea atractivității turistice prin valorificarea potențialului natural, protejarea și amenajarea rezervațiilor naturale și a altor tipuri de obiective aflate în patrimoniu, conștientizarea importanței protejării patrimoniului natural, promovarea obiectivelor turistice naturale. O mare parte a acestor obiective turistice se confruntă cu pericolul degradării florei și faunei datorită turismului necontrolat.

Măsura își propune finanțarea, identificarea și promovarea zonelor naturale cu potențial turistic și intrarea acestora în circuitul turistic național și internațional, campanii de conștientizare a publicului larg, în general, și a locuitorilor din zonele învecinate obiectivelor naturale vizate, în special, asupra importanței protejării acestor zone.

Turismul în România reprezintă o industrie de export, care generează încasări valutare și creează locuri de muncă. El diferă de alte industrii de export deoarece clientul vine în România pentru produs, nu este trimis produsul în țara clientului, așa cum se întâmplă în mod normal cu alte industrii. Turismul este complex, el nu poate fi compartimentat și influențează și alte sectoare economice, aspecte sociale, culturale și de altă natură ale vieții din România.

Turismul are potențialul de a aduce o contribuție mult mai importantă la dezvoltarea României. Realizarea acestui potențial va necesita angajarea Guvernului, întregul sprijin și cooperarea tuturor celor implicați în industria turistică și în sectoarele conexe.