Turismul Rezultanta a Factorilor Socio Economici

CUPRINS

Introducere 3

Capitolul I – Turismul și factorii de influență a turismului 4

1.1 Noțiunea de turism – turist 4

1.2 Clasificarea factorilor de influență 8 Capitolul II – Factorii demografici 11

Capitolul III – Factorii economici 19

3.1 Veniturile populației 19

3.2 Transporturile turistice 30

Bibliografie 34

=== turismul-rezultanta a factorilor socio economici ===

CUPRINS

Introducere 3

Capitolul I – Turismul și factorii de influență a turismului 4

1.1 Noțiunea de turism – turist 4

1.2 Clasificarea factorilor de influență 8 Capitolul II – Factorii demografici 11

Capitolul III – Factorii economici 19

3.1 Veniturile populației 19

3.2 Prețurile și tarifele serviciilor turistice 26

3.2 Transporturile turistice

Bibliografie

Introducere

Turismul modern a luat ființă în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea civilizației industriale. Mult timp, el a fost rezervat elitelor, dar, după anii 1930 și mai ales, după cel de-al doilea război mondial, datorită promovării unor legi sociale cu privire la concediile plătite, dar și ca urmare a creșterii veniturilor populației, turismul a devenit un fenomen de masă.

Lucrarea de față se adresează tuturor celor care sunt interesați sau care desfășoară activități legate direct sau indirect de turism. Ea tratează factorii de influență ai turismului pornind de la cei demografici, și anume structura populației; continuând cu cei economici :veniturile populației, prețurile și tarifele serviciilor turistice, rolul transporturilor în turism; și încheind cu factorii politici și sociali. Fiecare din acești factori au o influență mai mare sau mai mică asupra dezvoltării fenomenului turistic, ponderea lor fiind diferită de la o țară la alta, de la o regiune la alta.

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format odată cu evoluția sa, iar aspectele considerate definitorii variază în funcție de profesiunea celor care își exprimă opiniile: un economist ar afirma că fenomenul este, în esență, economic; un geograf va susține că turismul este legat de specialitatea sa, căci are loc acolo unde relieful și clima îl favorizează; sociologul va explica turismul prin implicațiile vieții citadine asupra oamenilor; psihologul, prin senzația de libertate din tipul vacanțelor etc.

Toate punctele de vedere expuse sunt viabile, iar atunci când vrem să analizăm semnificația turismului trebuie să-l privim din toate aceste unghiuri, ca pe un fenomen complex, ca pe o rezultantă a factorilor socio – economici și politici.

Capitolul I

Turismul și factorii de influență ai turismului

1.1 Noțiunea de turism – turist

Importanța tot mai mare pe care o are turismul în viața contemporană a determinat preocupări sporite pentru găsirea unor definiții adecvate noțiunilor de turism – turist.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „ turism ” provine din termenul englezesc „ to tour ” ( a călătorii, a colinda ), având semnificația de excursie. Apărut în Anglia sec. XIII cu sensul de a voiaja, acest termen derivă din cuvântul francez „ tour ”, fiind preluat apoi, de majoritatea limbilor moderne pentru a exprima formele de călătorie care urmăresc preponderent un scop de agrement și recreere. Termenul francez derivă și el din cuvântul grecesc „ tournos ”, dar și din cuvântul latinesc „ turnus ”, ambii termeni având semnificația de circuit.

După unii autori nu este exclusă nici ipoteza originii ebraice a cuvântului „ tour ”. Se invocă în acest sens că termenul „tur”, în ebraica antică corespunde noțiunii de călătorie, de descoperire.

Toate aceste derivări duc la adevărata esență a cuvântului, și anume: turismul exprimă acțiunea de a vizita diferite obiective de interes turistic. Această călătorie implică atât deplasarea, cât și sejurul temporar în localitățile alese pentru petrecerea timpului liber. Nu putem defini călătoria numai prin aceste două coordonate: deplasare și sejur, făcând abstracție de scopul și motivația ei. A o limita doar la petrecerea timpului liber înseamnă a prezenta doar o latură a acestui fenomen socio-economic foarte complex.

De-a lungul timpului, noțiunea de turism s-a îmbogățit continuu cu noi valențe, fiecare nouă definiție întregind sensul modern pe care i-l atribuim astăzi.

În cele ce urmează, vom prezenta câteva din definițiile mai des citate în literatura de specialitate, referitoare la turism, care oglindesc concepția unor economiști sau oficialități asupra acestui fenomen.

În anul 1880, Guy Freuler a formulat următoarea definiție: „ Turismul este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbarea mediului înconjurător, cultivarea sentimentului pentru frumusețile naturii … ca rezultat al dezvoltării comerțului, industriei, precum și a perfecționării mijloacelor de transport. ” ( G. Postelnicu – Economia turismului – pag. 10 )

Belgianul P. Picard , în 1910, definea turismul ca fiind: „ ansamblul organelor și funcțiilor lor, nu numai din punct de vedere al celui care se deplasează, al călătorului, dar în principal, din punct de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el și al celor care, în țările unde sosește cu portofelul doldora, profită direct si indirect, de cheltuielile pe care le face sper a-și satisface nevoia de cunoștințe sau de plăcere. ”

Definiția dată de Leveille – Nizerolle explică integrarea călătoriilor de afaceri în activitatea de turism: „ turismul este ansamblul activităților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședință ”.

M. D. Mayer4 scoate în evidență, ca o motivație pentru practicarea turismului, dorința de evadare a persoanei în cauză. El spune că turismul este ansamblul deplasărilor umane și a activităților și a activităților care rezultă, provocate de exteriorizarea și realizarea dorinței de evadare care există în intensități diferite în fiecare individ ”.

În cea mai simplă definiție „ turismul este acțiunea, dorința, arta de a călători pentru propria plăcere ” spune M. Peyromaure Debord, relevând astfel, numai motivația de agrement a călătoriei turistice, în timp ce o definiție mai completă arată că:

„ Turismul este o activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau a locui departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturii datorită cunoașterii unor noi aspecte ale activității umane și a unor peisaje necunoscute ”. (S. Medecin 5 )

Una din cele mai interesante definiții date turismului, definiție însușită de majoritatea școlilor care studiază turismul, o datorăm profesorului elvețian W. Hunziker6 ( 1940 ): „ turismul este ansamblul de relații și fenomene ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanei în afara locului de reședință, atâta timp cât deplasarea și sejurul nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare ”.

Cu timpul, în definițiile date turismului, și-au făcut tot mai mult loc o serie de elemente care se referă la industria turistică care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor.

O reflectare negativă a acestei idei o găsim în lucrarea „ Mic dicționar enciclopedic ”: „ turismul este o latură a sectorului terțiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de agrement sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni, incluzând toate activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale turiștilor ”.

Dicționarul enciclopedic român ( vol. IV, 1966 ) oferă și el o definiție turismului: „ activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu alte mijloace de transport, a unor distanțe pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localităților, obiectivelor naturale, economice si istorice.”

În concluzie, noțiunii de turism i se atribuie sensuri multiple care în majoritatea cazurilor sunt legate de argument, căruia i s-au adăugat pe parcurs și alte motivații ce au dat naștere la definiții din ce în ce mai complete și mai complexe.

Se știe că turism fără turiști nu este posibil, de aceea cele două noțiuni sunt tratate, întotdeauna, împreună. Cele două noțiuni sunt strâns intercondiționate, turistul reprezentând elementul motrice al întregului fenomen turistic, iar turismul – rezultatul activității turiștilor.

Noțiunea de turist are o evoluție asemănătoare, urmărind-o pe cea de turism.

Unii economiști englezi definesc turiștii ca fiind persoanele care sunt departe de casă pe o perioadă ce nu depășește un an și cheltuiesc banii pe care i-au câștigat în altă parte.

Și în legătură cu noțiunea de turism, există câteva definiții care merită atenția noastră.

Conform Enciclopediei lui Litré, „ turistul este orice călător care efectuează o călătorie pentru plăcerea proprie sau pentru satisfacerea curiozității și umplerea timpului liber ”.

În 1933, F. W. Oglivie definea turiștii „ toate persoanele care satisfac cel puțin două condiții: care sunt departe de casa pe o perioada ce nu depășește un an și cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câștige ”.

În definiția lui A. C. Norwal8 ( 1936 ), turistul este „o persoană care intră într-o țară străină pentru orice alt scop, decât acela de a-și stabili o reședință permanentă sau pentru afaceri, si care cheltuiește, în țara în care-și stabilește domiciliul temporar, banii câștigați în altă parte ”.

Așa cum există turism național și turism internațional, așa există și turiști naționali și internaționali.

Comitetul de Experți Turistici ai Ligii Națiunilor Unite au recomandat, în 1937, următoarea definiție pentru turistul internațional: „ orice persoană care se deplasează pe o durată de cel puțin 24 ore într-o altă țară, diferită de cea în care își are domiciliul permanent ”.

Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism ( U.I.O.O.T ) a formulat o definiție pentru noțiunea de turist național: „ persoana care vizitează un loc, altul decât acela unde are domiciliul său obișnuit, în interiorul țării sale de reședință, pentru orice altfel de motiv decât exercitarea unei activități renumerate și efectuând un sejur de cel puțin o noapte ”.

Apare un element nou, în cadrul noțiunii de turist, și anume, limita minimă de la care călătorul poate fi considerat turist.

În conformitate cu definițiile prezentate, pot fi considerați turiști:

Toate persoanele care se deplasează în stațiunile balneo – climatice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;

Toate persoanele care efectuează o călătorie de plăcere;

Persoanele care călătoresc cu scopul de a participa la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni diplomatice, religioase;

Persoanele care călătoresc în scop de afaceri;

Persoanele care se deplasează în alte localități în scopul de a participa sau de a asista la competiții sportive.

Sunt excluși din categoria turiștilor:

Persoanele care vin să se stabilească cu reședința definitivă într-o altă țară;

Persoanele care sosesc într-o țară, cu sau fără contracte de muncă, cu scopul de a ocupa o funcție sau pentru a exercita o activitate renumerată;

Studenții care locuiesc temporar în străinătate pe toată durata studiilor;

Persoanele cu domiciliul într-o țară și locul de muncă într-o tară învecinată;

Călătorii aflați în tranzit, chiar dacă durata călătoriei lor depășește 24 de ore.

În concluzie, turistul este persoana care se deplasează în afara domiciliului său, a localității sau a țării de reședință, pentru un interval de timp nedefinit, cu scopul principal al recreerii și refacerii fizico – psihice.

Clasificarea factorilor de influență

Fiind un fenomen social în continuă expansiune, generat de nevoi, turismul este determinat de factori care îi influențează evoluția și dezvoltarea.

Există factori a căror influență determină intensificarea sau restrângerea numărului de călătorii turistice. Factorii genetici ai turismului sunt constituiți din elemente ce aparțin geosistemului, stărilor structurilor sociale, politice, economice și psihologice.

În literatura de specialitate, apar mai multe clasificări a acestor factori, dar cea mai amplă clasificare ne-o oferă lucrarea „ Economia turismului și mediului înconjurător ” ( I. Ban, I. Istrate, A. G. Roșu ) ( pag. 54):

După natura social – economică a factorilor, avem:

factori economici: veniturile populației, prețurile și tarifele, oferta turistică

factori tehnici: performanțele mijloacelor de transport, tehnologiile în construcții, parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice

factori sociali: urbanizarea și timpul liber

factori demografici: evoluția numerică a populației, modificarea duratei medie a vieții, structura pe sexe, grupe de vârstă și socio – profesională.

factori psihologici, educativi și de civilizație: nivelul de instruire, setea de cultură, dorința de cunoaștere, caracterul individului, temperamentul, moda

factori organizatorici: formalități la frontiere, facilități sau priorități pentru turismul organizat.

După durata în timp a acțiunii lor:

factori de influență permanentă: creșterea timpului liber, modificarea veniturilor, mișcarea naturală și migratorie a populației

factori conjuncturali: crizele economice, dezechilibrele politice, confruntările armate, catastrofele naturale.

După importanța în determinarea fenomenului turistic:

factori primari: oferta turistică, veniturile populației, timpul liber, mișcările populației

factori secundari: cooperarea internațională, facilitățile de viză.

După natura provenienței și sensul intervenției:

factori exogeni: sporul natural al populației, creșterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului, creșterea gradului de urbanizare

factori endogeni: varietatea conținutului activității turistice, lansarea de noi produse turistice.

După profilul de marketing:

factori ai cererii turistice: veniturile populației, urbanizarea, timpul liber

factori ai ofertei turistice: diversitatea și calitatea serviciilor, costul prestațiilor, nivelul de pregătire și structura forței de muncă.

Toți acești factori prezentați anterior au un rol determinant în apariția, dezvoltarea și orientarea turismului, toți factorii generează turiști potențiali.

Literatura turistică de specialitatea conține numeroase referințe privind factorii care ce influențează dezvoltarea turismului.

Una din aceste clasificări, și cea mai des folosită, grupează factorii după natura lor, astfel:

factori economici

factori demografici

factori sociali

factori politici

factori conjuncturali

factori naturali.

Acești factori, cu excepția factorilor naturali, sunt dinamici, schimbători și dirijabili în folosul promovării turismului.

Turismul este extrem de vulnerabil față de orice dezechilibru de natură politică, care poate să încetinească sau să frâneze, cel puțin pentru o perioadă, circulația turistică în regiunile afectate de asemenea fenomene.

În analizele de fundamentare a prognozelor privind dezvoltarea turismului sunt evidențiate și alte clasificări ale factorilor care influențează promovarea activităților turistice.

Jorg Maier, în lucrarea sa „ Metode și probleme ale prognozelor turismului, împarte factorii de influență în două categorii: factori exogeni și endogeni ”. ( Snack Oscar – Economia și organizarea turismului – pag.40-41 )

În categoria factorilor exogeni pot fi cuprinși toți factorii de ordin general ale căror efecte de ansamblu se materializează în dezvoltarea turismului. Dintre aceștia amintim: sporul natural al populației, intensificarea concentrărilor urbane, creșterea Produsului Național Brut si a veniturilor populației, creșterea duratei timpului liber, mărirea duratei minime de viață, creșterea mobilității populației.

În categoria factorilor endogeni sunt cuprinși factorii cu caracter economic, social și psihologic, care se referă la modificarea de comportament al grupelor de populație din care se recrutează turiștii potențiali.

Printre acești factori se numără și modificarea în structura cheltuielilor de consum a populației, prelungirea duratei școlarizării și creșterea nivelului de cultură, modificări în preferințele și nevoile populației, modificări în structura ofertei turistice și dezvoltarea unor noi regiuni și zone turistice care oferă noi posibilități pentru alegerea destinațiilor preferate pentru turiștii interni și internaționali.

În direcția expansiunii continue a fenomenului turistic internațional acționează o serie de factori, unii cu caracter de durată și unii conjuncturali, cu efect temporar. Astfel, putem spune că avem o nouă clasificare a factorilor de influență, după durata în timp a acțiunii lor: factori cu caracter de durată și factori conjuncturali.

Dintre factorii cu caracter de durată amintim: creșterea populației globului, sporirea timpului liber, creșterea veniturilor populației, dezvoltarea mijloacelor de transport. Acești factori vor acționa și în viitor, unii dintre ei vor avea o amploare tot mai mare, ceea ce înseamnă că turismul va cunoaște și , în viitor, o expansiune continuă.

Factorii conjuncturali au un efect temporar și pot influența și pot influența în sens pozitiv sau negativ expansiunea turistică, în diferite zone sau regiuni geografice. Printre acești factori pot fi menționate fenomenele inflaționiste, crizele economice, secesiuniile, șomajul, crizele sistemului valutar occidental, criza energetică.

Se observă că toți factorii prezentați acționează simultan, influențând pozitiv sau negativ circulația turistică și atragerea turiștilor în fluxul turistic.

Toți acești factori vor fi prezentați mai pe larg în paginile ce urmează, urând a fi tratați fiecare separat, chiar dacă ei acționează împreună.

Capitolul II

Factorii demografici

Omul este elementul de bază al turismului, în timp ce turismul este o creație umană, izvorâtă din nevoile umane. Nevoile omului de destindere, de recuperare fizico – psihică, de cunoaștere, de agrement, reprezintă principala cauză a apariției turismului.

Populația globului, principalul factor demografic, reprezintă rezervorul de bază pentru cererea turistică, demonstrat fiind faptul că fără cerere turistică nu ar exista turism. Factorii demografici care influențează turismul acționează prin creșterea numerică a populației, prin diferențieri în structura pe grupe de vârstă, sexe, medii de viață.

Pe plan mondial, un prim factor demografic în extinderea turismului îl reprezintă creșterea numerică a populației, populația fiind privită ca un rezervor potențial de călători.

Datorită creșterii numerice a populației globului, turismul s-a transformat într-un fenomen de masă. Regiunile în care s-a înregistrat o creștere dinamică a populației sunt cele cu o economie slab dezvoltată.

Dacă în 1920 numărul populației umane număra 1,81 miliarde de locuitori, cifra se ridica la 4,4 miliarde în 1980, atingând în 2000 cifra de 6 miliarde de locuitori. Ritmul mediu anual de creștere s-a menținut la cca. 2%, explozia demografică manifestându-se după cel de-al doilea război mondial.

În România creșterea populației nu poate fi privită ca un factor demografic esențial în dezvoltarea turismului, pentru că populația României a înregistrat, în ultimii ani, valori în scădere ( descendente ). În 2001 populația număra 22,430 milioane suflete față de 22,445 milioane din anul 2000.

Datele comunicate de Comisia Națională de Statistică menționează că populația țării noastre este estimat că va scădea până in anul 2020 cu aproximativ 1,8 milioane persoane.

În figura care urmează se poate observa că rata natalității a scăzut tot mai mult după anii ’80 în raport cu rata mortalității.

NATALITATEA, MORTALITATEA ȘI SPORUL NATURAL AL POPULAȚIEI, ÎN PERIOADA 1960 – 1998

Rate ( la 1000 de locuitori )

Dacă în 1960 se înregistrau aproape 20 de nașteri la mia de locuitori, apogeul fiind atins între anii 1965 – 1970 când raportul era de 25 – 30 de nașteri la o mie de locuitori, după 1990 se înregistrează o scădere a numărului de copii născuți vii sub 10 copii la mia de locuitori. Dar în timp ce nașterile înregistrau o linie descendentă, rata mortalității a ajuns peste 10 la o mie de locuitori.

Datorită acestei scăderi înregistrate nu se poate vorbi de creșterea numărului populației ca un factor demografic care influențează dezvoltarea turismului, cel puțin nu în România.

Factorii demografici demni de luat în seamă, în ceea ce privește turismul românesc sunt: structura populației pe grupe de vârstă, pe calificare personală și ponderea populației urbane în totalul populației.

Creșterea numerică a populației reprezintă o premisă a înmulțirii turiștilor, dar semnificativă devine ponderea populației urbane în totalul populației.

Pe plan mondial, din secolul XIX, ritmul de creștere al populației urbane întrece pe cel al creșterii populației în general. În 1950 această pondere era de 28 % din total, crescând la 36 % în 1970, pentru ca în anul 2000 sa ajungă la 52 %, în 50 de ani dublându-se această pondere.

Procesul de urbanizare este azi în plină expansiune în toate țările lumii, ceea ce va contribui la creșterea rezervei de turiști. Și în România, ca și pe întreg globul, se manifestă o dorință tot mai mare a populației de a se refugia pe timpul vacanței din marile orașe suprapopulate spre zone mai curate, mai puțin populate, spre zonele rurale.

Aglomerațiile mari, impuse de civilizația modernă, creează forme de viață foarte dure pentru omul care aspiră la spațiu, la mișcare, la o întoarcere la natură. De aici izvorăște nevoia de a avea o a doua reședință, de a călătorii la sfârșit de săptămână sau în concedii, nevoie care generează turismul.

În figura următoare vom prezenta structura populației pe medii în perioada 1930 – 1998, informație elaborată de Anuarul Statistic al României din 1999.

STRUCTURA POPULAȚIEI PE MEDII LA 1 IULIE, ÎN PERIOADA

1930 – 1998

Procente

Observăm o scădere tot mai accentuată a populației rurale în raport cu populația urbană, ceea ce denotă o migrație tot mai mare a acesteia către orașe. În 1930, populația de la sate reprezenta 80 % din totalul populației, crescând în 1998 la 50 – 55 % în timp ce populația de la oraș a suferit o ușoară creștere de la 20 % în 1930 la peste 50 % în 1998.

Într-o altă statistică oferită de același Anuar Statistic al României, situația se prezenta astfel:

POPULAȚIA PE MEDII

* Recensământ

Aici, evaluările sunt făcute în numere, numărul locuitorilor din mediul urban crescând de la cca. 3 milioane în 1930 la 12 milioane în 1998, în timp ce numărul locuitorilor din mediul rural a scăzut de la 11 milioane în 1930 la 10 milioane în 1998.

Toate aceste statistici prezintă o creștere a numărului de locuitori de la orașe, ceea ce duce la aglomerări în unele centre. Aceste aglomerații forțează și îndeamnă oamenii la evadări în timpul weekend-urilor, a vacantelor sau a concediilor, evadări ce se îndreaptă spre spații deschise, spre mediul înconjurător, spre mediul rural.

Un alt factor care influențează turismul național cât și pe cel internațional se referă la structura populației, factor care se află în strânsă corelație cu circulația turistică.

Structura populație pe grupe de vârstă este evidențiată de proporțiile diferite de participare la mișcarea turistică a fiecărei grupe, și se manifestă în alegerea locului de destinație, a perioadei de călătorie, a timpului de turism practicat.

Pe plan mondial există regiuni geografice și intervale de timp în care participarea diferitelor grupe de vârstă în turism este sensibil egală: 69 % din populația cuprinsă între 18 – 29 ani, 63 % din intervalul 30 – 49 ani și 52 % din intervalul peste 50 ani.

Tineretul, care la scară mondială reprezintă 30 – 35 % din totalul populației, este un segment demografic cu rol deosebit în creșterea circulației turistice datorită timpului liber mai mare, a nevoii de instruire, a dorinței de distracție și agrement.

Pe lângă tineri se evidențiază și vârstnicii, care se antrenează tot mai mulți în circuitele turistice, sporind în acest fel fluxurile turistice. Grupa vârstnică, peste 65 ani, participă și practică turismul, principala cauză fiind creșterea duratei medii de viață ( 68 – 73 ani ), la care se mai adaugă existența timpului liber, mărirea veniturilor ( pensii, ajutoare sociale ), îmbunătățirea condițiilor de sănătate, nevoia de odihnă și refacere.

Toate aceste elemente se reflectă în creșterea circulației turistice, mai ales in domeniul turismului balnear și de tratament, pentru că toate influențează decizia de a pleca într-o călătorie. Această creștere a ponderii grupei vârstei a treia în totalul turiștilor este evidențiată și în figurile care urmează:

RATA DE MORTALITATE PE GRUPE DE VÂRSTĂ

Rate ( la 1000 de locuitori )

În figura se observă că rata mortalității este în continuă scădere, crescând numărul persoanelor care trec de 60 de ani. Aceeași concluzie se desprinde și din tabelul care urmează:

POPULAȚIA PE GRUPE DE VÂRSTĂ ȘI SEXE, LA 1 IULIE

Structura pe grupe de vârstă influențează balanța timpului liber. Grupa vârstnică este grupa de vârstă aflată la pensie, când există cele mai optime condiții pentru activitatea de recreere, de refacere a sănătății. Datorită acestor nevoi, această grupă asigură ocuparea bazelor de cazare și tratament în perioadele extrasezonale, în timp ce adulții și tineretul practică turismul doar în perioade de concediu sau vacanțe școlare, solicitând regiunile litorale sau montane.

Pentru a oferi tineretului condiții optime de practicare a turismului, ținându-se cont de mobilitatea acestei grupe, de dorința de cunoaștere, de distracție, trebuie create condiții pentru practicarea turismului de vizitare a obiectivelor culturale, istorice sau naturale.

Desigur și pentru această grupă de vârstă baza da cazare trebuie să fie adaptată, făcându-se oferte din partea hanurilor, campingurilor, a taberelor pentru tineret, a cabanelor etc.

Există o diferență între cele două grupe și în ceea ce privește tipul de turism practicat. Pretențiile grupei vârstnice se vor orienta spre turismul de recreere și îngrijire a sănătății și mai puțin spre cel de vizitare; în timp ce atenția tinerilor va fi îndreptată spre turismul de vizitare, de agrement sau spre cel sportiv.

La fel de importantă și semnificativă pentru turism este și structura profesională a turiștilor care reflectă un anumit nivel de pregătire din care reiese și nevoia de cunoaștere, de instruire și de recreere.

Cest factor stimulează practicarea turismului în funcție de efortul fizic și nervos, observându-se o participare tot mai mare din partea celor cu studii superioare și medii, la turism, dar și a celor care prestează munci fizice ( muncitorii și agricultorii ). Calificarea profesională influențează durata concediilor și chiar repartiția lor pe parcursul anului calendaristic.

Observăm că în circulația turistică s-au format doi poli opuși, două extreme: intensitatea de călătorie atinge maximum la liberii profesioniști și intelectuali, în proporție de 75 – 80% și minimum la populația agricolă, în proporție de 5 – 10%.

Se observă și o practicare diferențiată a tipului de turism, unii preferă turismul științific, cultural, de congres sau de afaceri ( intelectualii, oamenii de știință, oamenii de afaceri ), în timp ce anumite grupe sociale preferă turismul de odihnă, de agrement, balneoclimatic ( tinerii, vârstnicii ).

Factorii demografici reprezintă un complex de efecte pozitive care generează noi curente turistice, ca rezultat al creșterii populației mondiale, a modificărilor din structura populației, a creșterii ponderii populației urbane în totalul populației.

Capitulul III

Factorii economici

Un rol esențial în dezvoltarea turismului, privit ca o activitate economică, se remarcă veniturile familiale și cele personale, tarifele percepute pentru serviciile turistice și căile și mijloacele de transport.

Turismul este o activitate pe care o practică, în primul rând, cei care și-au asigurat mijloacele minime de existență. Aceasta presupune realizarea unui anumit nivel de trai, satisfacerea nevoilor primare; dincolo de acest nivel individul trebuie să poată economisi bani și pentru satisfacerea altor nevoi umane, cu, ar fi: odihna, refacerea, agrementul.

Factorii economici pot influenta direct și indirect promovarea turismului. Influența directă se manifestă prin creșterea veniturilor populației. Datorită acestei creșteri se evidențiază și o creștere a timpului necesar desfășurării altor activități decât cele productive. Influența indirectă, benefică și ea pentru turism derivă din neajunsurile economiilor dezvoltate. Industrializarea și urbanizarea a rupt tot mai mult omul de mediul natural, poluarea și stresul au amplificat nevoia de recreere și refacere a organismelor umane.

3.1 Veniturile populației

Turismul apare ca o activitate în viața individului, a familiei sau a colectivității, numai in momentul în care resursele financiare ale acestora depășește pragul satisfacerii nevoilor primare, adică: hrană, adăpost, îmbrăcăminte, sănătate etc.

Dezvoltarea turismului merge în paralel cu linia ascendentă a venitului și a nivelului de trai al oamenilor de-a lungul timpului. În antichitate, evul mediu și până la începutul perioadei moderne, turismul era considerat un privilegiu al claselor burgheze care dețineau resurse financiare și timpul liber necesar odihnei, refacerii și recreerii.

Odată cu creșterea nivelului de trai în țările dezvoltate, turismul, considerat până atunci ca un „ bun de lux ” a intrat în categoria „ bunurilor de larg consum ”, transformându-se în turism de masă.

Se poate stabili o corelație între mărimea veniturilor populației și partea alocată activităților recreative. Transformarea nevoii de recreere în realitate depinde de veniturile individului sau a familiei, în condițiile existenței timpului liber. Aici ne interesează veniturile care rămân la dispoziția populației, după acoperirea nevoilor curente, adică partea din venit destinată satisfacerii nevoilor turistice.

Disponibilitățile financiare pentru turism încep după ce venitul membrilor societății depășește un prag critic. Profesorul olandez Ian Tinbergen, în lucrarea coordonată de el „ Restructurarea ordinii internaționale ” ( pag. 137 ) spune că:

„ Numai după ce au fost satisfăcute nevoile de bază pot fi urmărite în mod realist obiectivele din domeniul recreației, timpului liber și al activității social – culturale generale ”.

Nivelul de dezvoltare economico – socială este ilustrat de Produsul Național Brut pe locuitor, care influențează veniturile populației. De aceea când vorbim de veniturile populației facem referire și la P.N.B pe locuitor.

Circa 40 de țări ale lumii au un P.N.B pe locuitor de peste 5000 USD, condiție esențială pentru manifestarea cererii turistice, suportul material obiectiv și direct al dezvoltării turismului.

Datorită creșterii economice și a P.N.B, veniturile populației înregistrează o oarecare creștere și ele, influețând astfel consumul turistic al diferitelor categorii sociale.

Industria turismului este dată drept exemplu ca ramura economică cu mare potențial de dezvoltare. Contribuția ei se reduce la 2,5 % din P.I.B.

Încasările pe anul 1999 din turism, cifrate la 254 milioane USD reprezintă mai puțin de jumătate din veniturile aferente anului 1995 și sunt mult inferioare cheltuielilor făcute de românii care au călătorit peste hotare.

Numărul turiștilor străini care au vizitat stațiunile de pe litoral au scăzut cu 30 % în perioada ’98 – 2000.

În figura care urmează se observă clar că numărul turiștilor, atât cei români cât și cei străini, este în continuă scădere ,mai ales din 1993 încoace:

TURISMUL INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI

Milioane

În țările dezvoltate, cheltuielile pentru așa – numitul „ consum obligatoriu ”, cel legat de nevoi vitale sunt aproximativ constante, iar disponibilitățile bănești sunt orientate spre satisfacerea unor cerințe ce asigură un anumit grad de confort.

Creșterea globală a veniturilor atrage după sine o scădere a sumelor alocate pentru acoperirea nevoilor vitale, în timp ce disponibilitățile pentru „ consumul liber ” devin tot mai mari.

Dacă se consideră că turismul este o funcție a veniturilor populației, iar activitatea turistică este definită ca o activitate de consum, se concluzionează că o creștere a circulației turistice mondiale este înregistrată pe baza creșterii veniturilor.

Pe plan mondial, o grupă foarte importantă care practică turism este grupa vârstnicilor, a căror venituri sunt foarte importante în creșterea cererii turistice. S-a evidențiat faptul că pe parcursul perioadei postbelice, pensiile au crescut mult mai puternic decât P.I.B, în toate țările occidentale. De exemplu, între anii 1960 – 1983, pe ansamblul țărilor membre O.C.D.E., creșterea medie a cheltuielilor publice destinate pensiilor a fost mai mare decât dublă, respectiv, de la 4,9 % la 10,3 %. În unele țări, aceste cheltuieli au înregistrat chiar o triplare, de exemplu, în Japonia, pensiile au crescut de la 1,6 % la 6 %.

Ca o consecință a acestor creșteri a veniturilor persoanelor de vârsta a treia, curba cererii turistice a înregistrat o linie ascendentă; cu cât pensiile erau mai mari, cu atât cererea pentru turism creștea și ea. Această mărire a pensiilor a influențat și timpul destinat sejurului, durata acestuia fiind direct proporțională cu creșterea pensiei.

La un anumit nivel al veniturilor se înregistrează o creștere a cererii turistice. Pentru evidențierea corelației care apare între venituri și cererea turistică se poate folosi coeficientul de elasticitate. Acesta exprimă creșterea cheltuielilor pentru turism la o creștere de 1 % a venitului real.

Formula de calcul se prezintă astfel:

Unde: Δq = cererea turistică inițială

Δi = venitul inițial

q’ = schimbarea cererii turistice

i = mărimea schimbării venitului

Elasticitatea este foarte ridicată la cheltuielile turistice pentru că, dacă putem vorbi de o anumită saturație pentru o marfă, nevoia de a călătorii revine an de an și este nelimitată. Valoarea pozitivă și supraunitară a acestui coeficient indică tendința de creștere aproape nelimitată a nevoii de turism și a fenomenului în ansamblul său.

Studiile făcute demonstrează că mărimea cheltuielilor turistice înregistrează ritmuri superioare creșterii veniturilor, atingând în unele țări un nivel de două ori mai mare.

Dacă se observă o scădere a veniturilor, primele care scad sunt cheltuielile turistice și trebuie să menționăm că turistul nu este dispus să cheltuiască mai mult decât un anumit procent care constituie disponibilul pentru concediul său. Cu cât veniturile vor fi mai ridicate, cu atât călătoriile la distanță vor crește și ele. Schimbarea nivelului veniturilor determină modificări în structura cheltuielilor. Pe măsura creșterii veniturilor, scad cheltuielile pentru mărfuri alimentare, stagnează cele pentru mărfurile nealimentare și cresc cele pentru servicii, printre care se numără și turismul.

Anuarul Statistic al României ( 1999 ) ne prezintă structura cheltuielilor totale de consum, în anul 1998, atât cheltuielile făcute de persoane fizice, cât si cheltuielile de consum ale gospodăriilor.

STRUCTURA CHELTUIELILOR TOTALE DE CONSUM, ÎN ANUL 1998

( În procente față de total )

Total gospodării Salariați

Patroni Țărani

Șomeri Pensionari

Se observă că procentul cheltuielilor pentru produsele alimentare ocupă primul loc în ierarhia cheltuielilor, 50 – 60 %, crescând de la o categorie socio – profesională la alta; în timp ce cheltuielile pentru mărfurile nealimentare se păstrează aproape constante, 12 – 14 %, iar cele pentru plata serviciilor, aici intra și plata serviciilor turistice, au o pondere destul de ridicată, peste 24 %.

În statistica prezentată de Anuar, la pagina 182, și anume, structura cheltuielilor dintr-o gospodărie, se face o comparație între aceste cheltuieli, pe anii 1996, 1997 și 1998.

STRUCTURA CHELTUIELILOR BĂNEȘTI DE CONSUM ALE GOSPODARILOR

Din practica turistică se cunosc două tipuri de situații. O primă situație se referă la practicarea unor prețuri și tarife ridicate care limitează accesul la serviciile turistice, reducând, astfel, vizibil, numărul de turiști sau durata sejurului. Daca prețurile sunt mari turiștii au tendința ori să renunțe la vacanță, ori să-și îndrepte atenția spre servicii mai ieftine care nu le satisfac pe deplin cererea.

O a doua situație se referă la practicarea unor prețuri și tarife scăzute care stimulează cererea, dar care pot să determine sau să atragă neîncrederea turiștilor, ceea ce ar genera o scădere în circulația turistică. Este normal ca la vederea unui preț mic la un serviciu turistic, călătorul își pune automat întrebarea „ Ce este în neregulă cu acest serviciu de este așa de ieftin ? ”. Apar tot felul de suspiciuni, de întrebări fără răspuns, astfel că turistul, decât să riște în a cumpăra un serviciu ieftin dar nesatisfăcător, de cele mai multe ori renunță la el de totul.

Ca urmare, în practica activității turistice, se impune adaptarea unei politici de prețuri și tarife fundamentate științific, care să reflecte calitatea prestațiilor și să realizeze diferențieri sezoniere sau zonale.

Rolul tarifelor și prețurilor este exprimat într-o mare măsură de diferențierea lor pe sezoane. O asemenea politică este impusă de necesitatea realizării serviciilor turistice și în perioadele în care cererea este mai redusă decât oferta.

Reducerea de tarife trebuie operată la toate serviciile componente ale produsului turistic, această reducere nefiind aceeași în cadrul fiecărei categorii de servicii. Ea este mult mai mare în cadrul celor de cazare. În cazul scăderii tarifelor de masă, această reducere nu poate fi făcută fără a afecta calitatea meniurilor.

Reducerea tarifelor la transport și agrement poate fi făcută fără nici o pierdere pentru întreprindere, până la nivelul la care se obține o încărcare a mijloacelor folosite la întreaga lor capacitate. De exemplu, este mei rentabil pentru o companie aeriană să promoveze tarifele reduse la unele curse, de obicei la cele mai frecvente și mai des în extrasezon, pentru că, dacă ar ridica prețurile locurile ar rămâne neocupate, avionul fiind nevoit să zboare, fie și cu 2 sau 10 pasageri la bord, sau să-și anuleze zborul, ceea ce ar duce, în ambele cazuri la pierderi pentru companie.

Reducerile prezentarea vizează piața turistică în ansamblul său. În extrasezon creșterea numărului de sosiri a turiștilor a turiștilor poate fi determinată prin abordarea distinctă a unor segmente de consumatori, în special persoanele de vârsta a treia și familiile cu copii. Calea cea mai importantă de atragere a acestor segmente din populație o formează acordarea de facilități la serviciile de cazare, de masă, agrement și transport.

Strategia diferențierii pe sezoane a tarifelor turistice trebuie completată cu strategia diferențierii pe segmente de consumatori, după cum am văzut.

O serie de facilități utilizate în practica turistică, atât a țărilor cu turism dezvoltat cât și a celor în plină afirmare, trebuie să fie prezente în mai mare măsură și în practica turistică din țara noastră.

3.2 Transporturile turistice

Transportul, ca serviciu turistic, reprezintă nu numai posibilitatea de acces la consumul turistic, ci și o componentă importantă a acestuia. În calitate de componentă a consumului turistic, serviciul de transport este un element dinamizator al circulației turistice interne si internaționale, existând între transport și turism o legătură dublă de cauză – efect.

Transportul reprezintă prima manifestare a consumului turistic, fiind singura componentă de care nu se poate dispensa turistul în acțiunea sa de deplasare spre destinația turistică.

Perfecționarea mijloacelor de transport, de-a lungul timpului, a determinat stimularea turismului, apariția de noi forme de turism. De exemplu, turismul rezidențial și creșterea numărului de reședințe secundare au fost generate de extinderea producției de autoturisme, unele regiuni turistice fiind incluse în circuitele interne sau internaționale tocmai datorită posibilităților de acces cu ajutorul mijloacelor de transport.

Legătura dintre turism și transporturi este atât de strânsă, încât se poate spune că transportul poate crea câteodată impulsul de călătorie, poate genera turism.

Circulația turistică presupune deplasarea persoanelor spre locurile de destinație a călătorilor. Fluxurile turistice implică derularea unui trafic turistic considerabil. În vederea derulării acestui trafic se apelează la o gamă variată de mijloace de transport. De multe ori, deplasarea turistică necesită folosirea combinată a mai multor mijloace de transport, în funcție de distanța ce trebuie parcursă până la locul de destinație, de starea căilor de comunicație, de rezonabilitatea circulației turistice și de concurența tarifelor practicate.

Decizia turistului de a alege între mijloacele de transport puse la dispoziția lui, este influențată de concurența dintre posesorii diferitelor mijloace de transport, dar și de fenomenul complementarității, adică, al înlocuirii unui mijloc de transport cu altul. Printre parametrii cei mai importanți care vor cântări greu în balanța alegerii între un mijloc de transport sau altul, amintim:

PLECĂRILE VIZITATORILOR ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE,

PE PRINCIPALELE ȚĂRI DE DESTINAȚIE

* Structura din anul 1998.

Numărul lor a crescut din 1995, când au plecat în străinătate 5,7 milioane români, la aproximativ 7 milioane înregistrați la granițe în 1998. Și pentru români principala destinație este Europa, preferate fiind țările ca Ungaria, Bulgaria, Turcia, Germania, Republica Moldova etc.

Desigur factorii politici nu au doar influențe negative asupra turismului. Turismul este un produs al atmosferei de înțelegere internațională, el contribuind prin propria desfășurare, la adâncirea și extinderea conlucrării între popoare, indiferent de particularitățile sociale și politice existente.

Factorii politici de stabilitate, de conjunctură favorabilă de pace sunt fidel reflectați de activitatea turistică desfășurată, turismul aducându-și contribuția și la stabilirea unor relații de înțelegere prin posibilitatea de cunoaștere a părților implicate pe această cale. Realizarea de schimburi masive de turiști contribuie la destinderea relațiilor internaționale.

Această categorie de factori ia în considerare efectele pozitive ale destinderii și ale climatului de pace și colaborare între popoare care influențează psihologia turistului pentru a accepta unele servicii și de a participa la călătoriile internaționale.

De multe ori factorii politici pot îngreuna deplasarea punând o serie de obstacole în calea obținerii vizelor de călătorie sau prin interzicerea accesului într-o anumită zonă sau regiune turistică. Aceștia nu trebuie judecați doar prin situații conjuncturale favorabile ( pace, înțelegere între popoare, echilibre politice ), ci și prin înțelepciunea ce derivă din ideologiile și practicile politice, în sensul asigurării libertăților de mișcare a oamenilor.

Politica economică a statelor influențează direct turismul prin liberalizarea plăților, cât și a circulației persoanelor, prin facilități bancare și vamale, prin simplificarea formalităților de trecere a frontierelor, prin modul de eliberare a vizelor turistice, prin facilitățile de circulație pe diferite tipuri de transport.

Pe lângă factorii politici și factorii conjuncturali au, de regulă, un efect temporar asupra expansiunii turiștilor spre anumite zone sau regiuni geografice. Printre acești factori menționăm: fenomenul inflaționist, crizele economice, proporțiile șomajului, modificările intervenite în sistemul valutar, criza energetică etc. S-a constatat că turismul este destul de sensibil față de dezechilibrele balanțelor de plăți care pot să încetinească circulația turistică.

Procesele de instabilitate politică, recesiunile economice, crizele energetice sau alimentare determină restrângerea fenomenului turistic ca arie, frecvență și intensitate. Turismul trebuie să devină o cale a colaborării și înțelegerii între popoare și state.

Bibliografie

N. Raboca, N. Ciangă, A. Maier – „ Geografia economică și turism ”, Universitatea D. Cantemir, Cluj Napoca, 1992

Pompei Cocean – „ Geografia turismului ”, Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj Napoca, 1993

I. Istrate, F. Bran, A.G. Roșu – „ Economia turismului și mediul înconjurător”, Editura Economică, București, 1996

I. Mac – „ Geografia turistică generală ”, Universitatea D. Cantemir, Sibiu, 1992

Ghe. Postelnicu – „ Economia turismului”, Universitatea D. Cantemir, Cluj Napoca, 1994

C. Cristureanu – „ Economia și politica turismului internațional ”, Casa Editorială pentru turism și cultură, Abeona, București, 1992

Ghe. Barbu – „ Turismul în economia națională ”, Editura Sport – Turism, București, 1981

O. Snack – „ Economia și organizarea turismului ”, Editura Sport – Turism, 1976

O. Gianiri, W.R. Stahel – „ Limitele certitudinii ”, Edimpress – Camra, București, 1996

* Colecția Revista Tribuna Economică

* Anuarul Statistic al României 1999

J.C. Halloway – „ The business of Tourisme ”, Pitman Publishing, Londra, 1989

Ghe. Ionel, C. Crișan – „ Tehnica operațiilor de turism internațional ”, Editura Sport – Turism, București, 1984

* Mic dicționar enciclopedic – Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.