TURISMUL RELIGIOS LĂCAȘURILE DE CULT DIN ȚARA LĂPUȘULUI [307699]

TURISMUL RELIGIOS LĂCAȘURILE DE CULT DIN ȚARA LĂPUȘULUI

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I

Aspecte Teoretice

Turismul religios

Factori reprezentativi de influentare a fenomenului turistic

Formele de manifestare ale turismului religios

CAPITOLUL II

Cadrul natural și antropic

2.1 Atracții turistice

2.2 Atracții naturale

2.3 Atracții culturale

CAPITOLUL III

Studiu de caz

3.1 Mănăstirea Rohia

3.2 Mănăstirea Rohița

3.3 Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Argument

Ființa umană este o ființă socială care constituie un univers distinct, o lume a complexității care acționează și interacționează cu mediul înconjurător și care este supus efectelor acțiunii pe care mediul înconjurător le exercită asupra sa.

Trăim într-o [anonimizat], intelectuală și moral creștină.

Prima manifestare a unui comportament moral este decizia de ,,a dori,, [anonimizat], multitudinea schimbărilor cu care individul se confruntă îi distrage atenția și nu îl încurajează să acționeze moral.

[anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], precum și tabere constituite pentru aprofundarea cunoașterii unei religii sau conferințe pe teme religioase.

[anonimizat] ,,Țara Lăpușului,, un adevărat colț de rai cu rezervații naturale: [anonimizat], [anonimizat], Bran, Țibleș, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Scopul lucrării este acela de a prezenta potențialul turistic religios prin prezentarea a [anonimizat], morală și spiritual.

[anonimizat] a [anonimizat], naturale și culturale.

[anonimizat]. În final voi avea concluziile cercetării.

CAPITOLUL I

Turismul religios

“Turismul religios este una din cele mai importante forme de turism din lume”, [anonimizat] “Turism, religie și călătorii spirituale”.

“Potrivit directorului Agenției de Turism a [anonimizat]. [anonimizat]”.

[anonimizat] o destinație atractivă pentru turiști și pelerini totodată.

Prin cele 6 mănăstiri și cele peste 30 de biserici vechi, construite în stil transilvănean, care datează de sute de ani, turismul religios aduce mulți clienți pensiunilor din zonă. Acestea sunt la mare căutare în preajma sărbătorilor religioase și de sfârșit de an. Trebuie menționat însă, că în foarte multe cazuri turiștii care vin pentru a vizita lăcașurile de cult, îmbină armonios turismul religios cu turismul rural.

Turismul reprezintă „un ansamblu de activitați prin care omul își petrece timpul liber călătorind spre destinații situate in afara reședinței permanente și a locului de munca, in scopuri nelucrative, pentru plăcere proprie”.

Turismul ia forma unor servicii cum ar fi: cele de organizare a călătoriilor, de transport, de odihnă, de divertisment etc., vizând satisfacerea nevoilor turistului cu ocazia și pe durata deplasării sale. „Activitatea turistică are un conținut complex, iar produsul turistic este de fapt unitatea organică a efectelor resurselor (patrimoniului) bunurilor și serviciilor”.

1.2 Factori reprezentativi de influentare a fenomenului turistic:

1. Nivelul de dezvoltare economico-socială – este ilustrat de PIB pe locuitor, care, la rândul său, influențează venitul populației.

Veniturile populației sunt destinate în cea mai mare parte pentru acoperirea "consumului obligatoriu", cel legat de nevoi vitale, determinate de nevoile fiziologice, care rămân aproximativ constante, iar într-o măsură mai mică sunt orientate spre satisfacerea cerințelor de confort și nu în ultimul rând, sunt folosite pentru subvenționarea activităților legate de timpul liber.

Creșterea globală a veniturilor atrage după sine o scădere a sumelor alocate pentru acoperirea nevoilor vitale în timp ce disponibilitățile pentru "consumul liber" devin tot mai mari.

2. Prețurile și tarifele. Influența acestora se manifestă asupra produsului turistic în ansamblul său, componentelor sale luate separat sau în conexiune: cazare, masă, agrement, tratament, pieței interne sau internaționale.

De fapt, din practica turistică se cunosc două tipuri de situații:

a) practicarea unor prețuri și tarife ridicate, care limitează accesul la serviciile turistice și se reflectă în reducerea numărului de turiști sau a duratei medii a sejurului;

b) practicarea prețurilor și tarifelor scăzute stimulează, pe de o parte, cererea, dar, pe de altă parte, pot determina neîncrederea fluxurilor turiștilor sau a unor segmente ale cererii și, ca urmare, o scădere a circulației turistice.

Considerăm că în practica activității turistice se impune adoptarea unei politici de prețuri și tarife fundamentate științific, care să reflecte calitatea prestărilor și să realizeze diferențieri sezoniere și zonale. O politică tarifară științifică trebuie să practice un sistem de facilități menite să sporească atractivitatea produselor turistice oferite, iar prin nivelul lor, tarifele trebuie să asigure stabilitatea fluxurilor turistice, un coeficient ridicat de utilizare a capacităților, respectiv, o rentabilitate sporită a întregii activități de turism.

3. Oferta turistică, este alcătuită din resurse turistice naturale și antropice la care se adaugă ofertă creată, respectiv, dotări și echipamente sau baza tehnico-materială, influențează uneori decisive activitatea de turism. Astfel, bogăția valorilor materiale – relief, climă, ape, floră, faună, peisaj, istorie, civilizație și cultură de care dispune o țară sau o zonă, precum și gradul lor de amenajare exercită o forță de atracție asupra fluxurilor turistice, determinând volumul circulației turistice, structura acesteia și direcțiile de orientare.

Producția turistică reprezintă ansamblul serviciilor care „mobilizează forță de muncă, echipament de producție și bunuri materiale ce se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianțe specifice”, ceea ce înseamnă că sfera de cuprindere a ofertei este mai mare decât cea a producției, incluzând elemente de atracție și infrastructură, cu o existență potențială și care sunt transformate în produse efective prin acțiunea forței de muncă, în momentul formării cererii.

4. Progresul tehnic, are consecințe și influențe directe asupra gradului de mobilitate a populației, favorizând deplasarea în interes turistic. Este de remarcat acțiunea asupra altor fenomene cum ar fi urbanizarea, industrializarea, deteriorarea și conservarea mediului, toate acestea cu implicații asupra fenomenului turistic. În transporturi, introducerea progresului tehnic este reflectată de următorii factori:

creșterea densității rețelei de transport;

sporirea numărului și diversificarea mijloacelor de transport;

modernizarea și îmbunătățirea performanțelor;

asigurarea condițiilor pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane spre destinații turistice;

sporirea confortului și limitarea duratei călătoriei;

ieftinirea costului transportului;

perfecționarea căilor și mijloacelor de transport în comun;

creșterea gradului de dotare a populației cu automobile.

Orice modificare în dinamica și structura transporturilor determină variații ale mișcării turistice în ceea ce privește volumul, forma de organizare, direcția.

5. Mutațiile demografice, sunt legate de creșterea numerică a populației, diferențieri în structura pe grupe de vârstă, sexe, medii de viață socioprofesionale.

6. Procesul de urbanizare: influența sa se manifestă datorită efectelor urbanizării asupra mediului natural și asupra solicitării nervoase a oamenilor. De aici nevoia de evadare din marile aglomerații urbane spre zone liniștite, nepoluate pentru recreere, odihnă, distracție.

Ritmul vieții urbane și monotonia ei determină orășenii în timpul liber să iasă la plimbare după frontierele orașelor. Odată cu aceasta, „în umbra turismului, uneori are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare”, desecarea unor spații umede, de mare însemnătate biologică, distrugerea (defrișarea) copacilor în anumite spații naturale în favoarea unor construcții. Pentru ca omul să se poată bucura în continuare de farmecul naturii, el trebuie nu numai să exploreze regiuni noi naturale, ci totodată să amenajeze, să refacă ceea ce au distrus înaintașii.

Creșterea ponderii populației urbane are drept consecință sporirea dimensiunilor fluxurilor turistice. Astfel „creșterea spectaculoasă a numărului turiștilor a atras după sine o dezvoltare dinamică a unei noi industrii” veniturile din turism fiind în continuă creștere.

7. Timpul liber, sporirea duratei timpului liber se realizează pe seama reducerii duratei zilei de muncă la 8 ore și chiar mai puțin, a reducerii săptămânii de lucru, a creșterii duratei concediului anual plătit și a reducerii timpului total de lucru în cadrul duratei de viață.

Diminuarea timpului de muncă se manifestă simultan în trei direcții, respectiv:

– micșorarea duratei zilei de muncă de 8 ore;

– reducerea duratei săptămânii de muncă la 5 zile favorizează creșterea cererii turistice pentru turismul de sfârșit de săptămână, cu o durată de 1-2 zile care presupune eforturi financiare relativ reduse;

– creșterea duratei concediilor anuale legale condiționează sporirea gradului de participare a populației țării la odihnă prin turism, dar este evidentă tendința de scădere a duratei medii a sejurului ceea ce condiționează creșterea cererii turistice pentru vacanțe scurte, preponderent de 2-7 zile.

8. Alți factori psiho-sociologici: modă, tradiție, dorință de cunoaștere și instruire.

De asemenea, „manifestările științifice, culturale, sportive sau de altă natură determină ample mișcări turistice”

9. Factorul globalizării: în procesul globalizării turismul este un sistem coerent, încadrat în sisteme superioare (mediul economic, social, ecologic, politic, tehnologic) și este format din subiectele și obiectele turismului care se integrează prin diferite conexiuni cu supersistemele. Practica internațională demonstrează că influența supersistemelor asupra dezvoltării turismului în diferite regiuni este de ordin diferit și pentru realizarea unui management eficient este important a selecta factorii majori de influență.

Turismul, fenomen social-economic, „se situează la interferența multor componente a economiei naționale prin activitatea unităților de alimentație publică, a unităților hoteliere și a celor de transport, a agențiilor de voiaj și a turoperatorilor, fiind angajat direct în servirea turiștilor”.

Unele dintre trăsăturile definitorii ale turismului ar fi: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de adaptare la exigențele fiecărui consumator turistic.

Turismul ofera clienților produse complexe caracterizate prin componente tangibile și intangibile, capabile de a satisface cele mai variate și inedite motivații identificate sau generate de creatorii de cerere. Aceste motivatii, care declanșează dorința de a călătorii, s-au diversificat în contextul evoluției factorilor: economici, sociali, conjuncturali, implicit datorită extinderii influenței factorilor de stres.

Turistul mileniului trei, odata cu procesul de globalizare considera că produsul turistic trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu criteriile de: siguranță, standardizare, conținut ecologic, autenticitate și specificitate. În aceste condiții, comportamentul de consum pentru produsele turistice s-a îmbogățit cu noi elemente, nevoile, care îl determină pe turist să opteze pentru un anumit serviciu, fiind determinate de factori personali și de natură externă.

Factorii personali, cei mai importanți, care determină apariția unei nevoi specifice în raport cu produsul turistic și care declanșează un anumit comportament de consum sunt de natură: psihologică, educațională, culturală, emoțională, de statut și de dezvoltare personală.

Identificarea, cunoașterea și evaluarea acestor nevoi determină adaptarea permanentă a ofertei turistice sub aspectul concepției și a punerii în aplicare. Crește tot mai mult numărul solicitărilor pentru produse menite să răspundă în mod conjugat mai multor nevoi, din rațiuni de timp limitat și ca urmare a creșterii gradului de accesibilitate a unor destinații îndepărtate.

Un produs poate satisface concomitent mai multe combinații din următoarele nevoi, respectiv motivații ca: nostalgie, romantism, aventură, fantezie, spiritualitate, cunoaștere, relaxare, sănătate etc.

În ceea ce privește factorii externi, care generează nevoia de a călători și de a alege un anumit produs, ei pot fi considerați ca fiind: moda, dorința de exclusivitate, materializată în forme de turism de lux, menținerea unei anumite imagini sociale și a unui statut, concretizată prin frecventarea acelor locuri în care sunt prezenți lideri și personalități din domeniul de referință a clientului, precum și extinderea formelor de turism incentiv, ca mijloc de recompensare și motivare a personalului.

Prin ansamblul proceselor și relațiilor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale turiștilor, „turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate și se constituie într-o ramură a economiei naționale care, prin specificul său, se integrează în sfera sectorului terțiar”.

Totodată, diversitatea activităților ce dau conținut prestației turistice ca și prezența uneia dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de interferență. Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidențiat faptul că are „un impact considerabil asupra economiilor, societăților și culturilor diferitelor țări de referință”.

Marele avantaj de care dispune activitatea turistică constă în faptul că obține efecte sociale și economice fără a presupune eforturi și măsuri speciale, iar pe altă parte, multe din efecte cunosc valori superioare greu de obținut pe alte căi. Impune însă, ca o necesitate, îndeplinirea condiției ca întreaga activitate turistică să se desfășoare la un nivel calitativ ridicat.

Rolul turismului, este de a satisface anumite nevoi umane, în special de refacere a capacității de muncă, contribuind prin aceasta la producerea de venit național prin activitățile din domeniul alimentației publice, transportului, unităților de cazare și bazelor de tratament.

Folosindu-se de potențialul turistic existent, turismul contribuie, pe langa satisfacerea unor nevoi umane, la dezvoltarea anumitelor județe, zone și localități din țară, la ridicarea economică și culturală a perimetrelor respective. În același timp, strategia de turism presupune:

măsuri de protejare a mediului

constituirea cererii crescute de bunuri și servicii într-un element dinamizator al sistemului economic global

diversificarea structurilor economice prin crearea unor activități și ramuri specifice turismului: industria agrementului, agenții de turism, tur-operatori, pe lângă cele existente: industria hotelieră, industria alimentară, industria mijloacelor de transport

constituirea turismului într-un factor de instruire și educație, de ridicare a nivelului de cultură, civilizație, stimulator al schimbului de valori și îmbogățirea orizontului cultural și informațional al turiștilor, dar și al populației locale.

În turism, piața poate fi privită ca suma produselor turistice oferite, fiecare piață a produsului turistic fiind reprezentată de cererea și oferta aferentă acestora. Cererea turistică se manifestă la locul de reședință al turistului, unde se conturează aria cererii care se particularizează în funcție de criterii concrete cum ar fi: caracteristicile economice, sociale, demografice ale teritoriului căruia îi aparține.

Cererea turistică este în mod generic definită ca reprezentând ansamblul necesităților și nevoilor sociale, culturale orientate spre consumul produsului turistic, unde ca o definire a consumul turistic, putem spune că acesta începe chiar în localitatea de reședință permanentă a turistului, prin cumpărarea diferitelor bunuri si servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente etc.), continua în cursul voiajului (servicii de cazare, alimentație, carburanți etc.), inclusiv la locul sejurului turistic și se încheie cu revenirea în localitatea de domiciliu.

Oferta turistică este ansamblul factorilor, al dotărilor naturale și antropice împreună cu activitățile necesare producției, promovării, distribuției și comercializării produsului turistic. În acest context, piața turistică formează sfera economico-socială în cadrul căreia produsul turistic se concretizează sub forma ofertei turistice iar nevoile de consum turistic sub forma cererii turistice.

În această sferă economico-socială se produce confruntarea permanentă a ofertei cu cererea în scopul acceptării ofertei de către consumatorii potențiali și pentru realizarea efectivă a produselor turistice oferite spre cumpărare.

Nucleul pieței turistice îl constituie turistul considerat în diversitatea tipologică a determinanților economici, sociali, culturali, psihocomportamentali și motivaționali și în postura consumatorului potențial căruia îi sunt adresate produsele turistice din diversele bazine ale ofertei internaționale de profil.

Pentru o cuantificare cât mai corectă a cererii turistice trebuie definiți exact termenii de turist, vizitator si excursionist. Astfel „vizitatorii sunt persoane care vizitează o țara sau o zonă (diferită de cea în care își are locul de reședintă), pentru orice scop cu excepția aceluia de a exercita o activitate remunerată în cadrul țarii sau zonei vizitate.

Turiștii sunt vizitatorii care rămân cel puțin 24 de ore în țara vizitată și motivele călătoriei pot fi: petrecerea timpului liber, agrement, sănătate, studii, motive religioase, sport, afaceri, scopuri familiale, interes de serviciu și întalnirile. Referitor la excursioniști, despre acestia se poate spune că sunt vizitatorii temporari al căror sejur nu depașește 24 de ore în țara sau zona vizitată (pot fi incluși aici și cei ce fac croaziere)”.

Odată cu diversificarea ofertelor turistice, a apărut o necesitate și anume de segmentare a pieței turistice. Există două categorii mari de criterii de segmentare a pieței turistice și anume: criteriile sociologice și criteriile de comportament turistic, cele mai inportante sunt însă criteriile comportamentale.

Distingem aici motivația călătoriei, care reprezinta un ansamblu de mobiluri interioare, determinate de educație, nevoi, cerințe, interese, gusturi, având un caracter personal, care orientează și dinamizează cererea turistică. Motivația pentru turist este legată de faptul că o călătorie, implică un amestec complex de elemente materiale (cazare, transport, masă, atracții) si psihologice (atitudini si așteptări).

Turistul cumpără un anumit produs turistic sperând că prin respectivul voiaj își va satisface, total sau parțial, diferite nevoi și dorințe. În literatura de specialitate este utilizată cel mai frecvent următoarea segmentare în funcție de motivațiile de consum turistic, care în cele din urmă, au determinat și principalele forme de turism, și anume: Turismul de agreement, Turismul cultural, Turismul de odihnă și recreere, Turismul de tratament și cură balneo-medicală, Turismul sportiv, Turismul de cumpărături, Turismul religios.

Trebuie făcută o distincție clară între motivația turistică și nevoia turistică. Nevoia ar putea fi motivul fundamental ce împinge turistul să cumpere produsul, iar motivația ceea ce influentează alegerea sa.

Alegerea unui anumit tip de produs turistic poate fi dictată deci, de motivații acestea pot fi conștiete sau nu. „Motivația turistică este eterogenă și complexă, ea merge până la individualizarea ei la nivelul fiecărui consumator turistic”.

Prestatorilor și intermediarilor de servicii turistice le revine sarcina de a identifica coordonatele comportamentului de consum ale turiștilor pentru a răspunde la cel mai înalt nivel preferințelor acestora.

O altă segmentare a pieței turistice, după locul de proveniență a turiștilor, face să apară următoarele tipuri de turism:

1.Turism national, emitator (pasiv, de trimitere) = import de turism

2.Turism international, receptor (activ, de primire) = export de turism

Privit din perspectiva gradului de mobilitate al turismului se practica:

1.Turism de sejur:

– rezidențial (stationarea in zona mai mult de 1 luna)

– de durata medie (când staționarea este mai mică de 30 zile)

– scurt (1-3 zile)

2.Turism itinerant presupune o mișcare permanentă.

3.Turismul de tranzit este motivat de necesitatea cunoașterii unei țări.

Serviciile turistice constitue ponderea majoritară a ofertei turistice. Structura serviciilor oferite pe piața turistică cuprinde:

Servicii pentru pregătirea consumului turistic – legat de organizare călătoriilor, publicitate, informare clienți, obținere vize etc.

Servicii de bază care cuprind: servicii de transport turistic, de cazare și de alimentație

Servicii complementare, prestate pentru asigurarea petrecerii agreabile a timpului liber a turiștilor

Servicii cu caracter special, de exemplu servicii pentru turismul de întruniri, tratamente balneare și pentru acțiuni de vânătoare

Una dintre preocupările fundamentale ale organizatorilor de turism este diversificarea serviciilor turistice. Aceasta reprezintă una dintre modalitățile de stimulare a cererii turistice și de realizare a unui nivel calitativ ridicat de satisfacere a nevoilor turiștilor.

Dacă perfecționarea serviciilor de bază „urmărește mai ales aspectul calitativ, în cazul serviciilor complementare se pune accent pe apariția noilor tipuri de aranjamente și facilități”.

De o importanță deosebită în creșterea activității turistice se impune ridicarea calificării lucrătorilor din acest sector, sporirea atenției și solicitării lor față de dorințele turiștilor și publicitatea turistică.

Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici ce decurg din modul particular de realizare a activității din natura muncii desfășurate. Unele caracteristici sunt comune tuturor serviciilor aparținând sectorului terțiar, altele sunt specifice serviciilor turistice.

Din grupa trăsăturilor de ordin general se remarcă:

Caracterul nematerial al prestației, de aici decurge o altă trăsătură – nestocabilitatea, astfel, serviciile nu pot fi stocate și păstrate pentru o utilizare ulterioară lor. Dat fiind faptul că serviciile turistice nu pot fi stocate, depozitate și păstrate, apar avantaje și dezavantaje. Avantajele se referă la eliminarea cheltuielilor și dificultăților legate de distribuția fizică, iar dezavantajele se manifestă în ceea ce privește asigurarea echilibrului cerere – ofertă și realizarea efectivă a serviciilor;

Coincidența în timp și spațiu a producției și consumului lor – pentru realizarea lor efectivă este necesară prezența concomitentă a prestatorului și beneficiarului. Serviciile turistice sunt indispensabile de persoana prestatorului și această caracteristică dă naștere la o serie de particularități în organizarea și realizarea activităților turistice;

Intangibilitatea ce se explică prin faptul că acestea nu pot fi văzute, simțite, gustate, auzite sau mirosite înainte de cumpărare. De aici rezultă o serie de facilități în organizarea activității în sensul eliminării sau simplificării unor probleme de circulație, dar și dificultăți, cele mai multe fiind legate de comercializarea vacanțelor;

Serviciile turistice se individualizează la nivelul grupului sau persoanei, depinzând în mare măsură de comportamentul diferit al turiștilor, aceasta conduce la realizarea unor servicii adaptate exigențelor fiecărui client;

Dinamismul înalt al serviciilor turistice, acestea cunosc ritmuri de creștere superioară evoluției de ansamblu a fenomenului turistic, manifestând totodată și o puternică fluctuație sezonieră;

Complexitate – ce rezultă din diferitele combinații între elemente, decurgând din condițiile naturale și antropice (geografice, climă, istorie, cultură, civilizație) și cele de transport, cazare, alimentație, agrement;

Eterogenitatea sau variabilitatea – ceea ce semnific imposibilitatea separării lor, în mod identic, de la o persoană la alta, deoarece ele depind de persoana care le realizează, de locul și momentul în care sunt prestate.

Pentru a reuși să se impună pe o piață caracterizată printr-o concurență mare, organizatorii de turism și prestatorii de servicii turistice trebuie să desfașoare un proces continuu de diversificare a ofertei turistice.

Forța de muncă influentează dimensiunea, calitatea prestațiilor și localizarea ofertei turistice prin gradul de specializare și nivelul de calificare.

Între lucrătorul din turism implicat în prestarea serviciilor și consumator există raporturi directe, în care satisfacerea nevoilor de consum se face în condiții de creștere continua a experienței și exigențelor personale ale turiștilor acumulate din călătoriile anterioare.

Turismul deține un rol important în viața economică si socială, acționând ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, de reducere a decalajului inter-regional și de asemenea acționează ca un element de educare și instruire. Importanța socială poate fi pusă în evidență prin urmatoarele aspecte:

Turismul contribuie la menținerea echilibrului biologic și fiziologic al omului contemporan.

Turismul reprezintă un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultură. Contribuie la refacerea formei de muncă, facilitează schimbul de idei si confruntarea de opinii care conduce la lărgirea orizontului cultural.

Turismul este considerat un factor de identificare a legăturilor dintre națiuni.

Importanța economică:

Turismul contribuie la crearea de venit.

Turismul contribuie la ridicarea social-economică a unor zone asigurând eliminarea decalajelor inter-regionale.

Turismul valorifică acele elemente care n-ar fi putut fi puse în valoare în cadrul altei activități (turismul nu epuizează materia prima).

Turismul contribuie la creșterea încasărilor valutare fără a se efectua eforturi deosebite.

,,Turismul este astăzi considerat unul dintre cele mai dinamice sectoare economice, fiind definit ca industria cea mai profitabilă a secolului XX. John Naisbitt identifică, in celebra lucrare ”Megatendințe”, turismul ca “industria cu cea mai rapidă dezvoltare la începutul mileniului III,,.

Turismul trebuie să țină cont de interesele economice, sociale, de mediu, să conserve natura, cultura și resursele ecologice. „Turismul poate aduce într-adevăr mari beneficii în activitate economică însa poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special dacă nu sunt administrate adecvat”.

Originile sale sunt încă din a II-a etapă a evoluției turismului, numită etapa pseudo-turistică, ce coincide perioadei evului mediu timpuriu și mijlociu pâna în epoca renașterii. Pelerinajele religioase se îndreptau spre Roma și Ierusalim pentru creștini, Meka si Medina în Arabia Saudită pentru musulmani, Lhasa și sanctuarele din India și Indochina pentru budiști, muntele Fuji pentru japonezi (aceste pelerinaje se practică însă și azi).

Turismul religios era acel tip de turism care avea ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual. Noțiunea de religios s-a dezvoltat de la întelegerea motivațiilor turiștilor. Diferența dintre această formă de turism și altele o constituie și azi motivația religioasă a turiștilor.

1.3 Formele de manifestare ale turismului religios

vizite la lacașurile sfinte;

pelerinaje religioase;

tabere religioase pentru tineret.

Din grupa edificiilor religioase sau lăcașurilor de cult, fac parte: sanctuarele, templele, bisericile, catedralele, moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele și cimitirele.

a) Sanctuarele reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri, în interiorul cărora sunt amplasate construcțiile cu destinație religioasă.

b) Templele, socotite ca o casă a divinității, a zeilor, au constituit imboldul principal în construirea unor edificii de mare amploare și originalitate. Odată cu trecerea la credința creștină în Europa, în locul templelor apar bisericile iar în lumea musulmană moscheile.

c) Bisericile sunt edificii religioase, specifice spațiului euro-american, unde creștinismul, sub diferitele sale variante, s-a răspândit mai rapid, ridicându-și lăcașuri de cult adecvate. Ele atrag vizitatorii prin vechime, grandoare, stilul construcției, decorații interioare și exterioare dar și pentru valorile spirituale. In țara noastră întâlnim toate tipurile constructive și o gamă extrem de variată de stiluri. De o mare valoare turistică se dovedesc a fi bisericile de lemn din Maramureș, Sălaj sau Munții Apuseni.

d) Catedralele, moscheile și sinagogile alcătuiesc o grupă importantă de edificii religioase. Catedralele sunt caracteristice spațiului european și American. Moscheile se constituie în edificii religioase reprezentative pentru lumea islamică. Le întâlnim, sub formă de vestigii, și în vechi teritorii cucerite de musulmani în Europa sau Africa. Sinagogile sunt edificii religioase ale lumii semite.

e) Mănăstirile alcătuiesc ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Lângă funcția religioasă propriu-zisă, mănăstirile sunt și habitate caracteristice, producătoare de bunuri și atracții turistice (articole de artizanat, hramuri, pelerinaje).

Obiectivele au ca funcție inițială practicarea cultului religios, fiind lăcașuri destinate satisfacerii nevoilor spirituale de acest gen pentru o populație numeroasă în timp nedefinit.

Obiectivelor turistice materializate în teren, li se adaugă manifestațiile religioase diversificând oferta de ansamblu a unui teritoriu. Adesea practicarea este condiționată de prezența edificiilor turistice propriu zise. În această categorie intră hramurile și pelerinajele religioase desfășurate sub egida unor schituri, biserici sau mănăstiri.

Hramurile și pelerinajele religioase, concentrează, pentru 1-3 zile, un număr foarte mare de credincioși veniți de peste tot. Alte astfel de activități cu implicații religioase sunt: simpozioane religioase, evenimente cultural creștine, expoziții de icoane pictate pe sticlă, alte obiecte de cult și concerte de muzică religioasă.

Turismul religios poate fi practicat individual sau în grup organizat cum sunt pelerinajele și taberele religioase. Se practică de către o anumita categorie de persoane și vizează atât promovarea valorilor culturale, cât si a celor spirituale. De aceea nu se poate face o distincție netă între turismul cultural, referindu-ne la vizitarea edificiilor religioase, și turismul religios.

De exemplu, turiștii care merg la mănăstiri din curiozitate, din nevoia de a cunoaște locuri și lucruri noi, atrași de frumusețea lor prin artă, prin faptul că sunt situate în locuri mai retrase, pitorești, dar și prin viața deosebită pe care o duc cei ce locuiesc în ele, în momentul întâlnirii cu lăcașul de cult ei se transformă subit în pelerini: își schimbă vestimentația, aprind o lumânare, se închină la icoane. Impactul a operat ceva în ei. Întâlnirea cu sacrul modifică motivația exterioară a călătoriei, vizitatorul descoperind și o motivație interioară, de alt ordin decât cel pur turistic.

Pornind de la noțiunea de turism cultural religios se poate vorbi de doua mari tendințe de călătorii:

Călătorie unifuncțională, care are un singur scop de natură religioasă. Un exemplu foarte bun în cazul României sunt călătoriile religioase efectuate la lăcașuri cu icoane făcătoare de minuni: mănăstirea Neamț, mănăstirea Agapia, Sihăstria sau Nicula. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul.

Călătorie plurifuncțională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, și care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de atracție pentru turiști se află într-un monument sau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spațiu religios.

O altă tendință a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcașe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale și-au realizat propriile case de oaspeți în care primesc un număr redus de credincioși și în care trebuie respectate anumite norme pe durata șederii, pentru a nu perturba ordinea activității monahale. Între turism și religie există nenumărate interacțiuni și combinații pe baza relației dintre locul sacru și motivația turistului.

Țara noastră este binecuvântată cu mii de lăcașuri sfinte și monumente religioase, unele provenind chiar din primele veacuri creștine. Din punct de vedere al turismului religios românesc sunt 6 aspecte importante care trebuie analizate:

Mormintele sfinte ca locuri de pelerinaj – în cazul României nu se poate vorbi chiar de morminte sfinte, în schimb există mai multe monumente de cult care adăpostesc rămășițe pământene ale unor sfinți (mormântul Sfintei Paraschiva la Iași) sau martiri (osemintele primilor părinți martiri creștini de la mănăstirea Cocoș din nordul Dobrogei).

Sanctuarele religioase care au importanță turistică majoră datorită particularităților istorico-culturale, și care pot fi însoțite de alte valori culturale sau de peisaj, festivități creștine, fiind o combinație între atracția turistică și valoarea spirituală pentru credincioși. Cu toate că nu este la fel de renumit ca sanctuarele religioase din Marea Britanie, sanctuarul dacic de la Sarmisegetuza Dacică din Munții Orăștiei poate constitui un bun exemplu de combinație între valoarea turistică și cea spirituală a sanctuarului.

Bunuri cultural-religioase, care au statut de monumente arhitectonice și artistice, considerate mari atracții turistice. Din acest punct de vedere România are un avantaj datorită unor monumente renumite cum ar fi mănăstirile din Moldova, Muntenia, Oltenia sau Transilvania și catedralele catolice din Sumuleu, Brașov, Cluj-Napoca.

Destinațiile religioase, unde au loc manifestări religioase. În România un bun exemplu îl constituie sărbătorile de Crăciun și sfârșitul anului în zona Maramureș sau în Bucovina. Alte manifestări religioase foarte întalnite la noi în țara, care favorizează turismul religios – deși au o durată scurtă, câteva zile – se adaugă obiectivelor turistice materializate în teren, diversificând oferta de ansamblu a unui teritoriu. Adesea practicarea este condiționată de prezența edificiilor turistice propriu zise, cum ar fi hramurile și pelerinajele religioase desfășurate sub egida unor schituri sau mănăstiri. Hramurile și pelerinajele religioase, concentrează, pentru 1-3 zile, un mare număr de credincioși veniți din toată țara, uneori chiar turiști străini aflați în sejur sau în tranzit în România. Majoritatea absolută se desfășoară vara, la 20 iulie (Sf. Ilie), 15 august (Adormirea Maicii Domnului), dar și în prima lună a toamnei, la 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului) și 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci). Dintre hramurile cu largă audiență sunt cele ale mănăstirilor din Bucovina, Sub-Carpații Moldovei, Sub- Carpații Getici, sau Transilvania. Alte activități cu implicații religioase sunt: simpozioane religioase; evenimente cultural creștine; expoziții de icoane și obiecte de cult.

Circuitele de vizitare a unor importante lăcașe de cult, unele cu valoare pur religioasă, asociate cu cele cu valoare istorică și artistică: circuitul mănăstirilor din Bucovina, Moldova, Dobrogea. Centrele de pelerinaj sunt mijloacele moderne de promovare a spiritualității și culturii în contextul ecumenic local dar și internațional. Acestea au rolul de a dirija, coordona și controla procesul de organizare al circuitelor de vizitare a lacașurilor de cult precum si a pelerinajelor.

Taberele religioase pentru tineret, care se desfășoară cu precădere în perioada vacanțelor de vară. În cazul țării noastre este vorba de sprijinul bisericilor de diferite culte care ajută tinerii cu probleme sociale. În Baia Mare de exemplu este Asociația Tinerilor Ortodocși care organizează diferite manifestări religioase cu tinerii doritori.

Drumul spre sfintele mănăstiri este ales de tot mai mulți tineri, acestea reprezentând adevărate locuri de reculegere și întărire duhovnicească. Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România organizează pelerinaje la mănăstiri din toată țara.

Pelerinajul religios este o constantă a umanității. El are motivații multiple și semnificații spirituale profunde, când este trăit intens și înțeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc să viziteze și să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaștele sfinților, icoane făcătoare de minuni sau locuri unde trăiesc mari duhovnici renumiți.

În concluzie turismul religios este acel tip de turism ce are ca scop vizitarea edificiilor religioase cu implicații de ordin spiritual. Din acest punct de vedere nu se poate opera o distincție clară între cei ce vizitează aceste lăcașuri cu motive religioase sau de altă natură, impactul pe care îl are vizitarea putând fi sau nu religios.

Se manifestă două tendințe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop motivația turistică și cele care îmbină această motivație cu cea culturală dar multitudinea de motivații corespunde mai bine complexității omului modern.

CAPITOLUL II

Cadru natural și antropic

Din punct de vedere natural geografic, teritoriul județului Maramureș se caracterizează prin existența a două bazine depresionare ce concentrează în cadrul lor majoritatea așezărilor umane. Depresiunea Maramureșului și Depresiunea Copalnic – Lăpuș separate de lanțul munților Gutâi – Țibleș. În cadrul acestor depresiuni, localitățile cele mai mari sau dezvoltat în cadrul văilor principale, restul teritoriului fiind caracterizat prin localități mici risipite pe dealuri.

Densitatea în interior a localităților în zona depresiunii Lăpușului este cuprinsă între 5 și 7 localități/100 kmp. Orașul Târgul Lăpuș este situat în partea de nord vest a Depresiunii Transilvaniei, în județul Maramureș, la 47 de km de Baia Mare reședința de județ.

Așezare: Satul Lăpuș este situat pe râul Lăpuș, la 12 km distanță de orașul Târgu Lăpuș, în partea de centru-nord a zonei etno-culturale Țara Lăpușului.

Vecini: la nord cu comuna Băiuț, la nord-est cu comuna Botiza, la sud-est cu comuna Suciu de Sus , la vest cu comuna Cupșeni și satul Răzore.

Istoric: Numele vechi a localității este ,,Lăpușul Românesc,, prima atestare documentară este sub numele de Dragosfálva (satul lui Dragoș), datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea (1293), numele indicând probabil identitatea cneazului fondator, dar teritoriul pe care e amplasat satul e locuit din cele mai vechi timpuri, după cum o arată resturile arheologice datând din epoca bronzului descoperite aici, după alte surse, prima atestare datează din anul 1505.

Din documentele oficiale, vatra inițială a satului era amplasată mai spre munte, pe valea râului Ruoaia, satul fiind mutat pe amplasamentul actual în jurul anului 1600. Toponimicul "Lăpuș" apare însă mult mai devreme, într-un document din anul 1231, fiind menționat sub acest nume râul care trece prin pădurile Kekyus și Fenteuș.

În anul 1315 e menționată, într-o diplomă emisă la Timișoara (capitala din acea vreme a regatului), de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou, restituirea Țării Lăpușului (terra Lapus), care fusese ocupată de voievodul Ladislau Kán, lui Toma și Ștefan, fiii lui Dionis (magh. Dénes) din familia nobiliară de Losonczi-Tomaj (care va da mai apoi faimoasa familie ardeleană Losonczi-Banffy).

Între anii 1500-1506 au loc negocieri între Emerich și János Banffy pe de o parte și Ștefan cel Mare voievod al Moldovei, împreună cu fiul său Bogdan (spectabili et magnifico Stephano wayuode et Bogdan filio eiusdem). Aceștia sunt reprezentați de „alesul Petru pârcălabul de Ciceu" (egregius Petrus Porkolab de Chicho), care cumpără "jumătate din posesiunile Târgu-Lăpuș, cu pertinențele sale, Borcut, Răzoare, Valea Lăpușului și Rohia din Solnocul Interior".

În acest fel, satul intră pentru o perioadă de timp în stăpânirea domnitorului Moldovei, Bogdan al III-lea cel Chior. Achiziția satelor din zona Ciceului și Lăpușului are probabil un rol asigurator, domeniul feudal astfel constituit servind drept „sălaș” (descensus) – un loc de refugiu în cazul unei pierderi a tronului.

Teritoriile transilvane (inclusiv Lăpușul) rămân în posesia domnitorilor moldoveni până la Petru Rareș, care de altfel se refugiază la Ciceu între anii 1538-1541. În anul 1618, satul se găsește în proprietatea domnitorului transilvănean Sigismund Báthory.

La 30 iulie 1661, principele Ioan Kemény, care tocmai declarase ieșirea principatului de sub suzeranitatea otomană, poposește aici cu un corp de armată, este însă atacat de tătarii conduși de Ali-pașa, și în urma unor pierderi însemnate, este nevoit să se retragă.

Între anii 1850-1892, pe teritoriul satului există o mică manufactură de prelucrare a fierului (fabrica Kolb), care produce printre altele sobe din fontă, bogat împodobite.

După al 2-lea război mondial, între anii 1949-1953, în zonă se înregistrează acțiuni de rezistență armată anticomunistă (grupuri de partizani).

Țara Lăpușului corespunde în cea mai mare parte depresiunii cu același nume, „Depresiunea Lăpușului are o suprafață de 918 km și se întinde în bazinul mijlociu și superior al râului Lăpuș, în spatele defileului săpat în Masivul Preluca. Depresiunea este mărginită la sud de Culmea Breaza, la vest de Masivul Preluca și Dealul Pietriș, la est de Dealurile Splaiului, la nord și nord-est de Munții Țibleș și Munții Lăpușului”

„Solurile predominante în zona Țării Lăpușului sunt cele aluviale în luncile râurilor (fertile pentru agricultură), brune de pădure, iar către munte cele podzolice”. Subsolul zonei Lăpuș este bogat în metale neferoase: aur, argint și metale feroase. Acestea se exploatau în minele de la Răzoare și Băiuț care din păcate și-au încheiat activitatea în momentul de față.

Climă: Depresiunea Lăpușului are o climă temperat- continentală, cu diferențe între partea estică și vestică. În partea estică, regiunea munților se află sub influența maselor de aer subpolar, în timp ce în partea de vest predomină un climat cu caracter continental moderat, cu influențe oceanice. Țara Lăpușului are o climă temperat-continentală, cu temperaturi extreme de +36 ° C(1993) și -38 °C (1928).

Relief: Varietatea formelor de relief, particularitățile climei și natura diferită a rocilor sunt elemente care au determinat o vegetație bogată și variată. Țara Lăpușului este un ținut de păduri, pășuni subalpine, fânațe și livezi, cu terenuri de cultură în partea de jos a vailor.

Abordarea vegetației ca resursă turistică își are punctul de plecare, în primul rând, în funcția peisagistică a acesteia. Arealul regiunii este ocupat în proporție mare de vegetație forestieră aceasta fiind un factor de destindere și de recreere.

Fauna care populează pădurile este deosebit de bogată, cu specii valoroase din punct de vedere cinegetic (cerbul carpatin, ursul brun, râsul) dar și alte mamifere specifice pădurilor de foioase (căpriorul, lupul, mistrețul,vulpea etc). Apele sunt populate în principal de păstrăv, dar și de alte specii specifice zonei de munte cum ar fi scobarul, mreana sau cleanul.

Fondul cinegetic valoros stă la baza practicării unei activități turistice foarte eficiente economic (vânătoarea), practicată însă de un număr redus de turiști, de obicei, de cei cu venituri mari. Fondul piscicol însă, stă la baza unei activități turistice larg practicate pentru agrement, și anume – pescuitul.

2.2 ATRACȚII TURISTICE

Frumusețea locurilor, pitorescul peisajelor și formele de relief variate, în care zona depresionară, asigură existența unui potențial turistic natural ridicat, la care se adaugă mai apoi elementele umane, culturale și religioase.

Lăpușul, ținut legat dintotdeauna prin creația sa materială și spirituală de glia și ființa neamului românesc, este posesorul unei bogate moșteniri și tradiții de istorie milenară, ceea ce face din el un important punct de atracție turistică.

Spre exemplu, Biserica din lemn „Sf. Paraschiva” din anul 1663 este inclusa pe lista patrimoniului mondial al UNESCO în decembrie 1999, biserica are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Cheile Lăpusului reprezinta o rezervatie naturala care ofera localității un potențial turistic însemnat și este declarată Arie Naturala Protejata.

Muzeul Florian acesta este unic în țară și poate fi gasit la 10 km de orașul Târgu Lapuș, înspre localitatea Cernesti.

Lacul Lighet, acesta are o suprafață de aproximativ 4 ha și este situat într-o zona ideală pentru pescuit. Având o adancime cuprinsă între 0,5 si 6 metri, lacul găzduiește exemplare frumoase de crap, caras, fitofag, amur și clean, amenjat în anul 1975, fiind baza de agrement a orașului Târgu Lapuș.

Trasee turistice avizate:

1. Șaua Didi – Vârful Gropii –Vârful Țibleș – Pasul Șetrf

– marcat cu bandă roșie din Vârful Țibleș

– durata 19 -20 ore de mers pe jos

– diferența de nivel +2390m – 2440 m

2. Groșii Țibleșului – Valea Bradului – Grohot – Izv.Răurefugiului Acer –Vf. Țibleș

– marcaj bandă albastră

– durată 7 – 9 ore

– diferență de nivel +1394 m

3. Grohot – Cascada Prelucii(la Calvar) – Poiana Prelucii

– traseu marcat cu triunghi roșu

– durata 2 – 4 ore

– diferența de nivel +369 -25 m

2.3 ATRACȚII NATURALE

Țara Lăpușului are o mare diversitate de resurse naturale care formează o parte din produsul turistic „de bază”,rezervații naturale sau arii protejate – zone destinate special pentru protecția și menținerea diversității biologice, a resurselor naturale cât și a celor culturale asociate se găsesc și aici.

Dintre cele 6 județe apărținătoare Regiunii Nord-Vest, cel mai bine reprezentat este județul Maramureș cu 160.762 ha. O parte importantă însă din rezervațiile naturale ale județului Maramureș se găsesc în Țara Lăpușului astfel, amintim :

-“Peștera cu Oase” de la Poiana Botizii – Datorită existenței unor resturi fosile (oase de mamifere cavernicole), care dovedesc că rigorile iernii din perioada glaciară pleistocenă s-au manifestat din plin și pe plaiurile acestor munți mici, nu numai în etajele superioare ale masivelor carpatice înalte, peștera a fost declarată rezervație speologică de mare interes științific și paleontologic. Ea are o suprafață de 0,5 ha.

– Cheile Babei (relief carstic) dintre satele Baba și Poiana Blenchii este deasemenea o arie protejată. Ocupă o suprafață de 15 ha și lungimea de 1,00 km și se află la limita administrativă a județelor Maramureș și Sălaj. Versantul stâng este stâncos, cu mici cariere rezultate din exploatarea calcarelor pentru producerea varului. Versantul drept este împădurit, cu stânci de calcar izolate.

– La vest de Târgu Lăpuș se găsește „Defileul Lăpușului, lung de 36 km, săpat de ape în șisturile cristaline ale masivului Preluca, desfășurat între localitățile Răzoare și Remetea Chioarului”.

Înșiruire de zone stâncoase, cu repezișuri, cascade și pe alocuri cu pădure până aproape de nivelul apei, impresionantul defileu este un loc îndrăgit de toți cei care trec pe aici. Pe o distanță de 25 de kilometri, între Groape (zona Răzoare) și Întrerîuri (confluența cu râul Cavnic), defileul are statut de rezervație naturală, arie protejată de lege și poartă numele de “Cheile Lăpușului”.

-“Acer-Țibleș-Bran”, este rezervația ce aparține satului Groșii Țibleșului, cuprinzând o suprafață de 150 ha. Aceste denumiri- Acer, Țibleș și Bran- aparțin vârfurilor munților Țibleș. Rezervația protejează specii rare de plante care pot fi găsite în zonă. „Munții Țibleș aparțin lanțului muntos vulcanic Oaș-Gutâi-Țibleș și se situează în partea de nord-vest a Carpaților Orientali”.

-„Peștera Ponorul Jitelor” se află deasemenea în munții Țibleș, cu o dezvoltare de 1050 metri și o denivelare de 36 metri. Această peșteră ocupă locul I în țară și locul zece în lume la lungime în cadrul peșterilor dezvoltate în gresie și a fost declarată și ea arie naturală protejată, constituită prin Hotărâre de Consiliul Local.

– Un ultim obiectiv protejat al Țării Lăpușului este “Mlaștina Tăul Negru”. Rezervația este situată în Munții Lăpușului. Aici se află un important depozit de turbă, o mlaștină în care vegetează planta carnivoră Roua Cerului (Drosera Rotundifolia) și are o suprafață de 1,0 ha.

Lista rezervațiilor naturale s-a încheiat însă nu și lista resurselor naturale care fac din Țara Lăpușului o zonă foarte atractivă pentru iubitorii frumosului.

Adânc implantat în inima Țării Lăpușului se află Muntele Șatra (1042 m), denumit și Șatra Pintii, a cărui formă de trapez este vizibilă de la mari depărtări. Locul are importanță istorică prin faptul că haiducul Pîntea Viteazul a folosit muntele si pădurea ca loc de refugiu și tabără militară.

Toponimia locurilor, unde se mai află Izvorul și Peștera Pintii, amintesc de figura legendară a haiducului Pintea, ale cărui fapte au intrat în mit și în etnosul popular, ceea ce îmbie oamenii la drumeții, să bată cu piciorul aceste meleaguri…pe urmele lui Pintea.

Munții Lăpuș-Țibleș (vulcanici) – pereche de munți mult mai înalți decât vecinii Igniș-Gutâi, pot fi una dintre destinațiile preferate ale amatorilor de munte, dezvăluind peisaje unice, o floră și o faună deosebit de bogată și incluzând rezervații naturale, amintite mai sus.

Ei se remarcă mai mult printr-un potențial turistic natural. Dotările turistice fiind modeste, cel care își îndreaptă pașii către aceste ținuturi trebuie fie să parcurgă distanțe mari pentru a reveni în așezările de margine, fie să aibă echipament corespunzător pentru campare în spațiul montan.

Comparativ cu Munții Țibleș, Munții Lăpușului sunt mai scunzi( 1358 m – Vârful Văratic) și aici s-au manifestat erupții cu scurgeri de lavă. Traiectoriile turistice deosebit de frumoase și motivante sub raport peisagistic includ zone care nu sunt periculoase și care pot fi realizate într-o zi.

Complexul geostructural "Piatra Văratecului" constituie un remarcabil obiectiv turistic natural, inclus în traseele turistice ale Țării Lăpușului. Oferă o panoramă impresionantă asupra întregii depresiuni a Lăpușului și chiar mai departe în zilele cu cer senin, dar poate constitui și o atracție pentru turiștii pasionați de alpinism, stâncile având înalțimi cuprinse între 50 – 60 m.

Lista Cheilor nu este încheiată cu cele care au statut de rezervație naturală, mai există pe aceste meleaguri și Cheile Borcutului cunoscute prin zonă sub denumirea de “Tiei”, situate între satele Inău și Borcut.

Împrejurimile sunt pline de pitoresc, cu păduri întinse de fag și stejar, cu coline presărate cu semănături, cu pășuni și fânețe, cu poieni largi și nu în ultimul rând izvoare de apă minerală.

Ca rezultat al activităților postvulcanice la întâlnirea dintre depresiunea Lăpușului cu Munții Lăpuș-Țibleș s-au format multe izvoare cu apă minerală. Cele mai cunoscute izvoare de acest tip sunt cele din localitățile limitrofe orașului, de la Stoiceni, Borcut și Rogoz, fiind numite de localnici „borcuturi”.

În satul Trestia se poate vedea calcedonie albastră de Trestia (semiprețioasă). Calcedonia sunt varietăți microcristaline compacte de cuarț cu pori submicroscopici. Calcedoniile protejează oferind frumusețe, forță și energie. Aflorimentele cu calcedonie albastră apar pe o suprafață de cca. 16 km.

“Klippele Pienine” de la Poiana Botizii sunt roci "exotice" deschise pe Pârâul Varaștina, care marchează contactul vechi dintre Europa și Africa. Acest tip de roci se extind din Polonia prin Slovacia până în Ucraina, de unde, dupa dispariția lor, reapar pentru ultima dată la Poiana Botizii.

,,Lacurile constituie obiective atractive din punct de vedere turistic dând peisajului depresiunii o frumusețe aparte. Cele patru lacuri din apropierea orașului Tg. Lăpuș au fost amenajate de om, oferind posibilități de agrement și pescuit: Lacul Dobricel (7 ha), Lacul Lighet (4 ha), Lacul Rohia (2,5 ha), Lacul Dămăcușeni (1,5 ha).

Râul Lăpuș, cel mai lung râu al județului Maramureș, cu o lungime de 114 km, străbate Țara Lăpușului, fiind o atracție și totodată oferind posibilități de agremement. Râul-bogat în pește: știucă, clean, mreană, își are izvoarele în vârful Văratec, din Munții Lăpușului, la o altitudine de 1200 m,,.

Țara Lăpușului este în general o “țară” preponderent agricolă cu numeroase sate și cu un peisaj rural atrăgător ceea ce oferă posibilități excelente pentru turismul rural, iar odată ce această formă de turism se dezvoltă va atrage după sine dezvoltarea turismului religios, deoarece acestea se îmbină foarte bine aici.

2.4 ATRACȚII CULTURALE

Țara Lăpușului, zonă etnografică și folclorică bine delimitate în cadrul județului Maramureș, cu o personalitate aparte, susținută de originalitatea eposului popular, de obiceiurile pastorale, de poezia obiceiurilor de peste ani sau de cea a evenimentelor cruciale ale vieții, dispune de un inventar toponimic complex, în care se reflectă mentalitatea populară, specificul relației om-natură și în egală măsură elemente ce vizează flora, fauna, bogățiile subsolului sau ocupațiile locuitorilor. "Țara Lăpușului" prilejuiește turistului cunoașterea unei zone folclorice cu obiceiuri și datini deosebit de originale.

“Țara Lăpușului” poate fi în întregime o atracție culturală. Zona, este un imens muzeu în aer liber, iar viața de zi cu zi a satului lăpușean este o adevărată întoarcere în timp. Îmbinarea deosebit de armonioasă dintre sacru și tradițiile strămoșești bine conservate în zonele din vecinătatea Defileului Lăpușului conferă un farmec aparte Țării Lăpușului.

Pe lângă tradiții păstrate, faptul ca aici se întalnesc și alte obiective de interes cultural, unele dintre ele cunoscute la nivel internațional, dă un plus acestor meleaguri.

O instituție de cultură, importantă atât în țară cât și peste hotare, este biblioteca din incinta “Casei cu paraclis” de la Mănăstirea Rohia unde se găsesc un număr impresionant de cărți: peste 45.000 de cărți și reviste cu conținut teologic și de cultură profană, cuprinzând pe lângă lucrările în limba română, un important fond în limbi străine expuse sunt doar 25.000, această bibliotecă a fost înființată de ÎPS Arhiepiscop Iustinian Chira.

În afară de fondul principal teologic, biblioteca adăpostește cărți din numeroase și variate alte domenii. Din motive profilactice, cărțile din bibliotecă mănăstirii pot fi împrumutate doar în incinta mănăstirii și are acces liber pentru vizitatori.

Ateliere de lucru ale meșterilor populari, cioplitori în lemn, aflate în Târgu Lăpuș, Groșii Țibleșului, Lăpuș, sunt alte atracții puternice pentru turiștii români și străini, dar și cuptoarele tradiționale de ars piatră de var, din Cheile Babei, unde gospodarii obțin var prin procedee folosite și acum 1000 de ani.

Zonă relativ izolată, modernitatea a pătruns mai anevoios, ceea ce a fost în favoarea păstrăriitradițiilor strămoșești și a portului popular. Ocupațiile locuitorilor din această zona etnografică sunt acelea de tip pastoral – agrar.

Obiceiurile sunt legate de unele date de peste an și de evenimente asociate de ciclul vieții, nuntă, înmornântare. Bucătăria tradițională este atractivă, turiștii gustă cu mare plăcere din preparatele gătite de gospodinele locului la mare căutare fiind sarmalele cu păsat și o curiozitate culunară este mămăliga cu lapte acru în fideleș (butoi mic din lemn de brad prevăzut cu toartă).

,,Portul popular: Costumul de Lăpuș se diferențiază față de cel de Codru, Chioar și Maramureș, fiind apropiat de portul popular de pe Valea Someșului, spre Ținutul Năsăudului.

Costumul femeiesc:

Piesa cea mai importantă a costumului femeiesc este cămașa cu mânecile încrețite de la gât. Cămașa e ornamentată prin cusătură cu acul și prin ornament („teară”) țesut în război. Ornamentele sunt dispuse la guler, la piept, peste cot, la încheietura mâinii pe încrețitura („trăsura”) volanului („bezeri”). Mâneca se termină cu o dantelă numită „îmbreajă”.

Cămașa este despărțită de poale, având lungimea până la brâu.Cămașa e ornamentată prin cusătură cu acul și prin ornament („teară”) țesut în război. Ornamentele sunt dispuse la guler, la piept, peste cot, la încheietura mâinii pe încrețitura („trăsura”) volanului („bezeri”).

Mâneca se termină cu o dantelă numită „îmbreajă”. Cămașa este despărțită de poale, având lungimea până la brâu. Poalele făcute din cinci lați, sunt încrețite pe un „brăcinar” și nu pe un cordon fix. Peste poale sunt cele două zadii vinete sau „mnerii”, cu ornamente geometrice în partea de jos în nuanțe de roșu și alb.

Zadiile se poartă legate mai sus de talie cu „frâmbii” țesute din lână, înguste de 3- 4 cm. Fetele înfășoară brâul în rânduri suprapuse formând o legătură mai lată în talie. Fetele poartă părul împletit în două cozi lăsate pe spate, iar la sărbători și ocazii își pun pe cap o cunună de flori din hârtie colorată și o zgardă din mărgele.,,

Fig.2.4.1 Port popular femeiesc din Țara Lăpușului

Costumul bărbătesc

,,Costumul bărbătesc de Lăpuș se aseamănă cu costumul din Năsăud, împărțindu-se în două subzone: Zona Lăpușului propriu-zisă și Zona Suciului. Se compune din îmbrăcămintea capului, cămașa, izmenele, gatiile, cioarecii și chimirul, iar în anotimpul rece, pieptarul, cojocul și sumanul.

Cămașa e croită din patru lați de pânză țesută în casă. Mâneca e prinsă de umăr cu încrețele, prinsă în manșetă cu pumnășel care se încheie cu chetouri sau cu nasturi colorați. Gulerul are partea interioară dreaptă iar cea exterioară răsfrântă („înturnată”) și este lat de 4 cm. Cămășile celor două subzone – Lăpuș și Suciu – se deosebesc între ele prin lungime, cea de la Suciu fiind până aproape de genunchi. Cămașa de Lăpuș e ornamentată cu motive geometrice, cea de Suciu de decorată pe guler, umăr și pumănșei cu motive florale făcute din mărgele.

Gatiile sunt croite din 4 foi de pânză, fiind mai lungi decât cele specifice portului de Maramureș. În subzona Lăpuș se poartă libere jos sau se leagă cu ața opincilor sau se vâră în cizme. Iarna bărbații poartă căciulă neagră înaltă, confecționată din blană de miel, iar vara pălării din pâslă – la sărbători – și pălării de paie în zilele de lucru.

Pălăria de pâslă este mai mică, are borurile răsfrânte și e decorată cu zgardă din mărgele și cu un struț din flori. În zona Suciu, pălăria are borurile late, iar calota joasă este îmbrăcată cu mai multe rânduri de zgărzi din mărgele. Are în față un struț format din ciucuri și flori artificiale.,,

CAPITOLUL III

3.1 MĂNĂSTIREA SFÂNTA ANA ROHIA

Scuptată pe o stâncă mare de piatră Mănăstirea Sfânta Ana Rohia din Țara Lăpușului, este așezată într-un cadru pitoresc înconjurată de o pădure minunată de fagi și stejari la o altitudine de aproximativ 550m.

Din punct de vedere al așezării mănăstirea este asemănată cu mănăstirile din muntele Athos sau cu Meteorele, este relativ tânără având 90 ani de existență.

Înființarea acestei mănăstiri, dar și alegerea locului, ,,nu a fost de la oameni ci de la Maica Domnului, ce își alege locuri și oameni pentru a-i slugi. Începutul acesteia este strâns legat de preotul ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul Rohia.

Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuța, care s-a mutat la domnul în 15 noembrie 1922 la vârsta de numai 10 ani.

Fig.3.1.1 Preot Gherman cu Anuța înainte cu câteva zile de a muri. Pictat de Octavian Gherman fiul ctitorului

Această fetiță a fost un binevestitor al voii Domnului, căci nopți la rând copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască o casă Maicii Domnului în Dealul Viei din hotarul Rohia, indicând exact locul unde trebuia construită mănăstirea.

Preotul mult timp a socotit a fi un vis oarecare, și nu înțelese mesajul, până într-o duminică când se pregătea să meargă la biserică și o femeie intră în casă și în fața întregii familii, i-a strigat:,, Părinte de ce nu asculți pe Dumnezeu, care îți poruncește mereu prin copila Anuța să faci casă la Maica Domnului în Dealul Viei?,, (acestă femeie fiind oarbă din naștere), preotul, fiind surprins de cele spuse de Floarea lui Ilie, căci așa o chema pe femeie, este tulburat și o întrabă:,, Ce să fac la Maica Domnului în Dealul Viei? Bătrâna răspunse: ,,Mănăstire să faci părinte!,, ,și așa a luat ființă Mănăstirea Sfânta Ana.

Construirea mănăstirii Rohia este începută în anul 1923, având formă de cruce, construită din cărămidă, cu temelie de piatră și cu ajutor din partea localnicilor și al celor din satele vecine. Nefiind drum spre locul sfințit de a fi mănăstire, transportul materialelor de construcții s-a efectuat cu căruțele cu boi, iar până în deal a fost urcată cărămida din mănă în mână de bărbați, de copii de la școală cu trăistuța și de femei cu coșuri, astfel fiecare bucățică de material de construcții a fost sfințită cu sudoarea frunții.

Ceea ce este important de știut, este faptul că ,,acestă mănăstire este primul așezământ de acest feliu în Ardealul alipit după Marea Unire din 1918. Această Mănăstire a fost sfințită în 15 august 1926 de către vrednicul Episcop al Clujului Nicolae Ivan, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoare care este și hramul mănăstirii.

După multe patimi și opreliști din partea vremurilor ,,de atunci,, prin numeroase decrete de desființare a mănăstirii aceasta reușește să dăinuie și să răzbească până în ziua de azi, la acestă dată locul adăpostește: Biserica mănăstirii care o are inclusă și pe cea veche, Stăreția- Altarul de vară, Casa cu Paraclis, Casa de stejar, Casa albă, Casa poetului, Colțul maramureșean, Centrul cultural monahal Nicolae Steinhardt cimitirul cu monahii care au viețuit.

Fig.3.1.2 Poarta de intrare principală a mănăstirii și poarta de lemn care permite accesul în incinta mănăstirii, una e construită de Dorel Cordoș din Sighet 2001 și cealaltă de Toader Bârsan din Bârsana 1988

De cum treci poarta mănăstirii, te întâmpină un drum lung, anevoios și obositor prin pădure dar de cum ai trecut poarta mănăstirii totul se schimbă, parcă și aerul este altul, simți o căldură aparte și o împlinire sufletească, și ,,se zice că cine nu a fost măcar o dată, la Rohia, să meargă și cine a fost va mai merge,, este locul unde te umpli de spiritualitate și de gânduri bune un adevărat loc binecuvântat.

La intrare pe partea stângă se află turnul Clopotniță și mormântul unui om deosebit, a unui ,,sfânt,, care a trecut la Domnul în 30 octombrie 2016,, ÎPS Iustinian Chira la vârsta de 95 ani, viața acestuia a fost strâns legată de mănăstirea fiind slujitorul ei timp de 30 ani aceasta fiind unul dintre cel mai aprig apărător și slujitor al ei.

Fig.3.1..3 Clopotnita și mormântul ÎPSA Iustinian Chira

Altarul de vară, primul a fost construit în 1980, deoarece biserica era neîncăpătoare de mulțimea credincioșilor veniți aici și tot aici vedem Casa cu Paraclis, așezată pe o stâncă de piatră chiar în fața bisericii, în anul 1973, clădirea are formă dreptunghiulară fiind orientată spre răsărit, în această clădire sunt camere destinate pelerinilor, la etajul I se găsește biblioteca mănăstirii, iar la etajul II locul unde se săvârșesc liturgiile o bisericuță mică cu Paraclisul Izvorul Tămăduirii, pe fațadă se află un mozaic cu Maica Domnului cu Pruncul în poale iar brațele sunt deschise semn că primește pe oricine o caută, ca o mamă care iși așteaptă copii.

Fig.3.1.4 Altarul de vară și Casa cu Paraclis

Casa poetului Nicolae Steinhardt, ridicată în 1979 din cărămidă cu un parter și două etaje. La parter se află chilia unde a stat acesta și care s-a transformat după moartea lui în cameră memorială.

La etajul I este reședința Înaltpreasfințitului Arhiepiscopul nostru Iustin Sigheteanul, iar la ultimul etaj sunt spații pentru oaspeți. În această casă a locuit temporar și poetul Ioan Alexandru.

Fig.3.1.5 Camera lui Nicolae Steinhardt

Icoana făcătoare de minuni este locul unde mulți pelerini își găsesc alinare, unde s-au petrecut, se petrec și se vor petrece minuni cât va vrea Maica Domnului. Pornind de la incidentul din 15 august 1927 fiind prezenți mai mulți frați și starețul după slujbă seara, alertat de lătratul unui câine, personalul manahal a descoperit un incendiu în biserică și icoana Maicii Domnului în flăcări, dar minune nu a ars numai stergarul și puțin din partea de jos dreapta în rest icoana a rămas intactă. Focul a pornit de la o lumânare aprinsă și nesupravegheată. S-a făcut proces verbal de constatare, se subscrie după citire de cei prezenți, și se autentifică documentul cu ștampila primăriei.

Minunile nu se opresc și în secolul XX, când comuniștii doreau cu orice preț să închidă mănăstirea, cereau mereu cheia bisericii de la stareț, iar starețul spunea:,,Cheia este la Icoana Maicii Domnului!,, Și nimeni nu îndrăznea să i-a cheia de la icoană. În 1959 când viețuitorii au fost dați afară din mănăstire, singurul monah rămas Starețul Iustinian Chira, a auzit glasul Maicii Domnului plângând pentru fiii ei.

O altă minune este vindecarea Starețului Serafim Man de cancer și a mai trăit 30 ani, slujind poporul lui Dumnezeu. După un accident grav, declarat fiind mort de medici dar cu zile de la Dumnezeu, Prof. Dr. Nuțu Roșca declară că infirm fiind și cu puteri scăzute, merge la hirotonirea Preacuviosului Arhimandrid Iustin Sigheteanul la cererea acestuia, dar minunea nu întârzie să apară și cuprins fiind de minunata slujbă care avusese loc pleacă la mașină pe picioarele sale fără sprijin.

Fig. 3.1.6 Icoana Maicii Domnului Îndurerată Maica Domnului cu pruncul

Biblioteca mănăstirii a fost înființată de Starețul din vremea aceea Iustinian Chira și îmbogățită de următorii stareți, acesta cuprinde 40.000 mii volume cărți cu acces la doar 25.000 mii Teze de doctorat, caietele ÎPS Arhiepiscop Iustinian Chira (trecut la domnul 2016), documente despre mănăstire, cărțile scriitorului Nicolae Steinhardt, memorii, jurnale, cărți de economie, reviste teologice și cărți juridice.

Fig.3.1.7 Biblioteca unde se găsește și Teza de licență a ÎPS Arhiepiscop Iustin Hodea ,,Sigheteanul,,

Fig.3.1.8 Interiorul bibliotecii Nicolae Steinhardt

Fig.3.1.9 Caietele ÎPS Iustinian Chira (jurnalele în care scria zi de zi)

Muzeul mănăstirii este un ,,muzeu în muzeu,, amenajat în biserica de lemn din cadrul ,,Colțului maramureșean,, și deține o bogată colecție de cărți 2000 exemplare, dar și icoane pe lemn și sticlă datând din secolele XVII-XVIII, dintre acestea cele mai valoroase ar fi: Cartea românească de învățătură (1643); Noul testament de la Bălgrad (1648); Îndreptarea Legii (1652); Evanghelia (1697); Molitvelnic (1705); Registrul botezaților și cununaților (1826); Veșminte preoțești (felonion și stiharion) de la 1820 din Țara Lăpușului, din vechea biserică se păstrează: Ușile Împărătești, Crucea și Potirul.

Fig. 3.1.10 Crucile, cărți și Vechiul Altar

Nu în ultimul rând, se poate vizita Biserica nouă, construcția fiind amplasată pe vechiul lăcaș de cult. După cum relatează Octavian Gherman, fiul ctitorului Nicolae Gherman:,, M-a impresionat mult cu câtă pietate și atenție s-a lucrat la desfacerea vechii biserici de către viețuitorii mănăstirii, absolut manual. Materialul obținut se păstrează pentru a fi și acesta inclus în noua biserică (16.11.1996),,.

Fig.3.1.11 Subsolul bisericii noi și biserica nouă

3.2 MĂNĂSTIREA ROHIȚA

Fig.3.2.1 Mănăstirea Rohița Fig.3.2.2 Rohița vedere din clopotniță

ROHIȚA a fost întâi numele pârâului care își aduna apele de sub culmea Alunișului și după ce le sporește cu cele aduse de pârâul Mestecenilor, le adaugă văii lunci care culege cea mai mare parte a văilor din cuprinsul hotarului satului Boiereni.

Nu prea departe de izvoarele pârâului sub o râpă împădurită din stânga sa, cineva- cândva a ridicat locaș isihastic, sanctificând locul și eternizâd locul cu numele Rohița, căci acest locaș devine acum și nume de mănăstire.

Cine a întemeiat mănăstirea și când anume, cine a slujit la altarul ei, satul a uitat, iar documentele tac deocamdată, mai mult se știu despre sfârșitul ei, sfârșit care a marcat dureros, multă vreme destinul satului.

Se spune că în vreme de mari lipsuri pricinuite de o secetă prelungită, monarhii de aici au plecat în țară după mâncare, știindu-i duși, câțiva oameni mai înstăriți din sat și mai lacomi pe bunul altora, stârniți și de autorități s-au sfătuit să tâlhărescă mănăstirea și să-i cuprindă locurile.

Maria B.-68 ani,,După ce au despuiat-o de cele mai de preț lucruri, îndiavoliții aceia au distrus-o cu foc, iar ceea ce a rămas din ea ușa bisericii din lemn de stejar care a fost intactă a fost luată de un sătean, acesta a pus ușa la grajdul de animale și la prima furtună a trăznit în grajd și a ars tot, doar ușa a rămas intactă, în acea furtună a murit și el trasnit de fulger,,.

Reveniți din lume și văzând sacrilegiul, călugării s-au cutremurat de jale și urcând înlăcrimați și triști Alunișul au blestemat satul care n-a știut cum să-i ocrotescă, să fie ars de foc și dus de ape iar pe hotarul lui să nu mai crească stejari (lemn valoros pentru construcții) până când oamenii nu vor îndrepta fărădelegile consătenilor lor prin ruga, jertfă și muncă.

,,Neputând suporta ideea pierderii și distrugerii acestui sfânt lăcaș, călugării au plecat fiecare în drumul lor, rugându-l pe Dumnezeu să le ajute. Au plecat blestemând și lăsând în urma lor tot ce era mai rău, asupra satului și anume blestemul.

,,Urcând un deal, unul dintre ei, a ridicat privirea către cer și-a rostit: Doamne, cel care ai făcut cerul și pământul, dacă acești oameni au fost în stare de o asemenea faptă, nici Tu, de azi înainte, să nu le dai posibilitatea de a-și construi o casă, cu lemn din împrejurimile satului. Uscă, Doamne, orice rădăcină ori sămânță de gorun, tocmai pentru a nu mai crește și a se înmulți. Aceștia să nu se bucure de trăinicia acestui lemn, binecuvântat.

Niciun neam din acest sat să nu vadă prin pădurile dimprejur leac de stejar, așa cum nici noi n-am avut parte de lemnul din care am fi dorit să-i construim Domnului nostru casă. Fă-i să nu aibă lemn de stejar niciodată lângă ei! Așa cum ne-au distrus la noi mănăstirea, tot așa să nu se poată bucura, cât vor trăi pe pământ, de acest lemn!

Începând de la acest neam și până la al șaptelea să fie bletemați, chiar și mai încolo, dacă nu-și vor ridica pentru vecie casă. Atunci să se oprească blestemul când Casa Ta, Doamne, va fi spre mărire, cinstire și laudă.

Și uite așa, credem sau nu credem în blestem, acesta ,,s-a legat”, că de atunci, acolo unde era încolțit un stejar, acesta a început să se usuce. Dacă a fost stejar mare, acesta în scurtă vreme s-a uscat, ,,din rădăcină”, cum le place localnicilor să mărturisească. Ei, localnicii, mai cred în puterea blestemului ridicat asupra satului. De atunci, satul Boiereni, nu are stejar prin pădurile sale.,,

,,Al doilea călugăr, gândindu-se la câtă supărare duce în suflet, s-a lăsat, preț de câteva clipe, pradă Ispitei, și uitându-se de pe vârful dealului la satul Boiereni, nu a putut să nu rostească, și el, un blestem: „Doamne, cel ce-ai făcut Omul din țărână, de ce ai lăsat să se întâmple toate astea? Ne-ai văzut osteneala, ne-ai simțit sudoarea și ne-ai citit gândul. Ai știut câtă dragoste și iubire am pus la construirea Casei Tale, Doamne! De ce ai lăsat să se întâmple toate astea? Fă acest sat, din acest ținut, să fie luat de apele muntelui, coborâtoare pe-aici, și oricât vor ridica iar vatră de sat, aceasta să fie luată și dusă de apă, până la al șaptelea neam! Niciun neam să nu-și afle liniștea, aici, în satul acesta, așa cum nici noi, de azi înainte, n-o să avem liniște, văzând la cele întâmplate.

Așa cum ne-au distrus la noi mănăstirea, tot așa să nu se poată bucura, cât vor trăi pe pământ, de vatra satului lor! Începând de la acest neam și până la al șaptelea să fie bletemați, chiar și mai încolo, dacă nu-ți vor ridica pentru vecie casă. Atunci să se oprească blestemul când Casa Ta, Doamne, va fi spre mărire, cinstire și laudă, Amin,,

Și, Domnul i-a auzit! Căci, de câteva ori, satul lor a fost luat de apă,  și  distrus. De câteva ori potopul apelor, a mânat satul din temelia lui, cu tot cu trăitorii din el. Mare jale și durere fost-a, dar știm că blestemul se leagă și se împlinește.

Cel din urmă călugăr, îndemnat și el de păcat și ură, nu s-a lăsat mai prejos. A căzut în genunchi, cu fața către cer și Mântuitor și printre lacrimi a rostit:
„ Doamne, Dumnezeul nostru, cel fără de început, cel ce toate le cunoști, le lecuiești și pe toate le Ai în mâna Ta. Dacă din acest sat a fost cineva de s-a ridicat și-a pustiit frumosul Tău lăcaș, atunci de neiertat să fie. Așa cum la potop ai dat cu foc și cu pucioasă, pentru a distruge neamul și seminția omului, tot așa să dai cu foc, pentru a arde și casa lor, așa cum și-au ars și Ție casa în aceste clipe.

Focul să-i ardă și să-i distrugă din temelie, pe toți începând de la acest neam și terminând cu al șaptelea. Începând de la acest neam și până la al șaptelea să fie bletemați, chiar și mai încolo, dacă nu-ți vor ridica pentru vecie casă. Atunci să se oprească blestemul când Casa Ta, Doamne, va fi spre  mărire, cinstire și laudă. Și toate astea, împlinitu-s-au! ,,

Alții zic că nu lipsa bucatelor i-a silit pe călugări să plece în lume ci autoritățile austriece care voiau să ne distrugă credința și limba să ne scoată din istorie.

Auzind generalul Buccow că Rohița este potrivită poruncilor împărătesei Maria Tereza, că aici copiii din satele împrejmuitoare sunt cunoscuți întru ortodoxie învătați să scrie cu litere latine și să citească în limba străbunilor lor, a pus la cale distrugerea mănăstirii și împrăștierea călugărilor, faptă petrecută cândva între 1760-1762. După relatarea preotului actual slujitor al mănăstirii preotul Teofan acesta susține că acei călugări de fapt erau ascunși prin pădurile locului și după ce au plecat prădătorii aceștia s-ar fi întors și au găsit acea nenorocire.

,,A trimis, deci, soldații aici, însoțiți de câțiva săteni înstrăinați de Dumnezeu și de omenire, ademeniți de promisiunea răsplătirii cu părți din bunurile și pământurile mănăstirii, care au prins sfântul lăcaș.

Fugăriți peste vârful Turtelelor, călugării au blestemat satul să pieră de 7 ori de apă și de alte 7 ori de foc, mulți ani au purtat boierenii povara blestemului căci, iată, de două ori le-a ars satul, o dată a fost dus de ape și nici stejari în păduri nu au crescut.

,,Rodină Terezia de 61 ani din sat Boiereni a declarat că: Spun bătrânii că, atunci când satul a ars pentru prima dată, o draniță aprinsă a zburat până pe podul din Târgul Lăpuș vestind celor ce se aflau la ,,mărturie,, cum se spune târgului pe aici, pedeapsa suferită de cei din Boiereni.

Altădată puhoaiele cum nu s-au mai pomenit, aduse dinspre Breaza de Valea Luncii și dinspre Artăriș de Valea Tâlharului, au luat cu ele jumătate de sat, cu case, cu acareturi, animale și oameni.

Suzana Boier 81 ani declară că ,,o fost demut, o fost o mănăstire și 3 călugări care nu au mai avut ce să mănâce și au plecat în Moldova pentru a putea aduce ceva de ale gurii, fiind foamete mare, oameni răi din sat care au vrut pământul mănăstirii au dat foc și au furat ce a rămas din mănăstire de aceea satul a ars de 3 ori și o fost mânăt de ape de 2 ori. O fo de mninune, că un moș și pă baba io luat din curte puhoile de ape, și dacă s-o țînut de mână, o grindă de strejar i-o despărțât, pă moș l-o salvat, da baba o fost luată de ape.,,

Și pentru că toate pedepsele acestea veneau, de obicei vinerea, oamenii s-au jurat să nu mai lucreze la hotar în acestă zi și să se roage de iertare, iar o dată pe an să iasă cu preotul la locul fostei mănăstiri și acolo să se țină slujba.

Întrerupt o vreme din cauza războiului, apoi a regimului comunist ateu, obiceiul a fost reluat în taină, prin anii 1958, la îndemnul protosinghelului Iustinian Chira, starețul Mănăstirii Rohia.

Preot Teofan declară că :,,În 1947 satul Boiereni nu a avut preot, în 1958 Starețul Iustinian cu bătrânii satului a ieșit la Cincizecime pentru a sfinți țarina dar în ascuns făceau Sfânta Liturghie, când era luat la întrebări de comuniști starețul spunea că merge să facă o rugăciune pe acel loc, și așa era lăsat în pace. Și așa satul a trăit în pace, dar mereu cu gândul la îndreptarea deplină a lucrurilor și anume refacerea mănăstirii.

Sigur au fost, și din aceia care n-au mai crezut în puterea lui Dumnezeu, și au încălcat legământul, dar puțini și repede îndreptați, căci felurite întâmplări cu pagube, adevereau vorba bătrânilor că pentru ridicarea blestemului, satul trebuie să-și țină jurământul de a nu lucra vinerea cu pământul, și să șteargă prin rugă și jerfă fărădelegea celor care au distrus cândva mănăstirea.

Mărturia lui Victor P. De 68 ani din satul Boiereni, a declarat că a fost un bărbat, Ilie a lui Apostol la care unii din săteni i-ar fi spus să nu pună țarcul pentru cei 4 iezi pe locul altarului că nu e bine, că l-a mânia pe Dumnezeu, și a împrejmit locul cu sârmă și a cuprins și crucea zicând că miei sunt curați, sunt ai lui Dumnezeu, și așa a fost căci i-a găsit morți în următoarea zi pe toți,,.

După mulți ani, lucrurile au început să se îndrepte iar de când s-a refăcut mănăstirea, Dumnezeu a trimis un semn al ispășirii păcatului, al ieșirii din bluestem, al iertării, căci în pădurile satului au început să crească stejarii.

În decembrie 1848, Ioan Dragomir ,,agitator valah periculos,, urmărit de vremelnicele autorități maghiare pentru activitatea sa revoluționară, s-a ascuns împreună cu Gavril Man și el căutat, într-o chilie (cameră pentru călugări) din hotarul satului Boiereni unde au stat până după armistițiul formal dat de generalul Bem în 2 ianuarie 1849.

Cum Rohița este unicul așezământ monarhal, din hotarul satului Boiereni a cărui existență este confirmată de tradiție și consacrată prin semnul Sfintei Cruci pusă aici în anul 1904 este înafară de îndoială că aici au găsit adăpost în 1848 cei doi revoluționari lăpușeni.

Mărturia lui Ion Dragomir echivalează, deci, cu o atestare documentară a mănăstirii care, demolată sau incendiată poate chiar în 1849 în cursul represaliilor maghiare, va rămâne doar o amintire și un reper spiritual timp de peste un veac.

În 1904, preotul Cornel Bud( Prahica) a pus, pe locul prestolului fostei biserici a mănăstirii, o cruce de piatră pe care s-a dăltuit îndemnul creștinesc:,,ROGĂTE ȘI LUCRĂ,,. Se spune că acestă cruce, care există încă, a înlocuit una mai veche, deteriorată de vreme, pusă probabil, nu după mult timp după distrugerea mănăstirii, dovadă că, pentru creștinii de aici, locul acesta sacralizat devenise deja un simbol al tăriei în credință.

Fig.3.2.3 Intrarea în Mănăstire Fig.3.2.4 Crucea dusă de Bud Vasile

Fig.3.2.5 Crucea de pe fostul loc al altarului

În 1958, starețul Rohia Prea Cuviosul Părinte Iustinian Chira, i-a îndemnat și convins pe credincioșii din Boiereni ca, în Prima Duminică a lunii iulie, să meargă la locul acela să săvârșească Sfânta Liturgie și să facă rugăciuni pentru țarină.

Se relua astfel o tradiție din care avea să se nască ideea refacerii mănăstirii, idee slujită cu dăruire și pricepere de Emil Man. Întrucât Sfânta Liturghie se desfășura sub cerul liber, uneori fiind întreruptă de ploi, în 1975, Pop Iov a donat o mică capelă din tablă care a fost așezată lângă crucea din 1904, pe locul fostei biserici a mănăstirii.Pisania de la intrarea în biserică amintește de ctitorii ei.

Fig.3.2.6 Pisania de la intrare în mănăstire

,,Mărturii ale sătenilor Șofron 62 ani și Victor de 68 ani, declară că oanemii de când au venit starețul a fost prin octombrie și în primăvară au chemat câteva femei din alte sate să pună cartofi în pământ pentru manahi în zi de vineri și atunci a trăsnit turnul cu clopotniță, care și azi stă mărturie, și de actunci pentru a înceta nenorocirile satul s-a prins a ține ziua de ,,Vineri,, când nici un sătean nu lucră pământul, dar aceștia mai țân trei zile la Rusalii și trei zile la Sfântul Petru pe lângă vineri.(după spusele Rodie Terezia de 61 ani),,.

Aici preotul Emil Manu oficia Sfânta Liturghie în prima duminică a lunii iulie și, de multe ori vinerea, Sfântul Maslu pentru cei aflați în grea suferință. În 1978 s-a construit o clopotniță și s-a pus un clopot de către credincioșii din Boiereni sub îndrumarea aceluiași preot. Ca să urci treptele până la clopotniță urci parcă un drum asemănător cu cel al Golgotei iar când ajungi în vârf te cuprinde un sentiment de liniște, pace și împlinire.

Fig.3.2.7;3.2.8 Drumul de urcare și coborâre din clopotniță

Fig.3.2.9 Clopotele de la Rohița

Cum la Rohița venea tot mai multă lume, în 1982 a fost construită o casă cu două camere și un antreu deschis, loc de odihnă și adăpost de vreme grea măcar pentru cei mai vârstnici, care se nevoiau până aici, această casă a fost distrusă de un incendiu în 1992.

Fig. 3.2.10;3.2.11 Casa cu Paraclis

În 1985 înfruntând interdicțiile și amenințările unui regim ateu, refractar la cele creștinești, preotul Emil Manu, sprijinit fără rezerve și moral și material de creștinii din Boiereni, Strâmbu, Huta, Breaza, Suciu de Jos și Suciu de Sus, a început înălțarea unei biserici după un proiect propriu.

Un îndemn care i-a dat multă încredere l-a primit de la fostul stareț al Rohiei, Serafim Man, care i-a spus: ,,Fă-o părinte că nu ți-a face nimeni nimic,,.

Construită din lemn de brad și pictată pe pânză aplicată, biserica a fost terminată în 1986. În șanțul fundației dinspre sud, a ieșit la iveală pământ și lemn ars, ceea ce confirmă faptul că întâiul așezământ monahal a fost mistuit de incendiu, iar locul unde ,,potrivit tradiției,, s-a aflat, este cel indicat de crucea pusă în 1904.

O nouă etapă, și cea mai importantă a efortului de renaștere a fostului așezământ monahal, în fond a strădaniei de recuperare a unei istorii prea mult și adesea prea brutalizată, începe imediat după revoluția din decembrie 1989, deși actul fundațional prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă întemeierea mănăstirii ,,Acoperământul Maicii Domnului,, din Boiereni, cum este numită oficial.

În vara anului 1990, starețul mănăstirii Rohia, protosinghelul Iustin Hodea a decis refacerea fostului așezământ trecând Rohița ca schit, sub oblăduirea mănăstirii ,,Sfânta Ana,, Rohia.

În acest scop a întocmit planul casei cu paraclis ,,Acoperământul Maicii Domnului,, și cu ajutorul credincioșilor din Boiereni, din satele învecinate și a călugărilor de la Rohia, a trecut la realizarea ei.

Din 24 mai 1993, s-a stabilit aici o mică obște monahală formată din Ieromonahul Vasile Filip, actualul stareț al mănăstirii, monarhul Teofan Petruț, frații Boca Nelu și Pitiș Nicolaie de la Rohia care au asigurat serviciul religios și finisarea construcțiilor.

În octombrie 1994 a început pictarea Paraclisului, lucrare încredințată fraților Gheorghe și Sorin Rogojan din Dumbrăvița Maramureș, pictori care, timp de mulți ani, au lucrat în Cipru și Grecia.

Pictura realizată în stil bizantin împodobește și biserica nouă, construită pe fundația bisericii vechi.

Condusă cu pricepere de iscusitul stareț protosinghelul Vasile Filip, obștea monahală a reușit să facă din Rohița o mănăstire bine dotată și mult căutată de credincioși.

În prima duminică după ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel,, ziua hramului mănăstirii și în prima zi a lunii octombrie când, după Calendarul Bisericii Ortodoxe, prăznuiește sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, care este al doilea hram al mănăstirii, Rohița devine loc de mare pelerinaj.

Fig.3.2.12 Interiorul bisericii

3.3 BISERICA ,,SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL’’ DIN ROGOZ

Fig.3.3.1 Biserica Sfinții Mihail și Gavril Rogoz

Acestă biserică minunată, este situată în mijlocul satului în anul 1663, lăcașul de cult a supraviețuit invaziei tătare din 1717. Această biserică este construită din lemn de ulm, lemn adus din Săcăturii și Poiana Popii.

Biserica este construită în plan longitudinal, stil navă, cu pronaos pentagonal și altar septagonal, iar capetele grinzilor la colțuri și despărțituri se termină sub forma capetelor de cal stilizat.

Acoperișul este unitar, asimetric cu o supralărgire a streșinii pe latura de miazănoapte a clădirii, creând astfel un spațiu care adăpostește și protejează ,,Masa Moșilor,, care este cuprinsă astfel în toată structura arhitectonică.

Fig. 3.3.2 Acoperișul bisericii

Turnul este construit ingenios pentru a evita verticalitatea, turla a fost tăiată la jumătatea înălțimii pentru a introduce o mică treaptă sindrilită, partea superioară este cu două arcade pe fiecare latură și balustrada. Coiful este împărțit la rândul său în trei trepte cu două inele. Baza patrulateră a coifului este punctată în colțuri de patru turnulețe ce reproduc forma turnului.

La această biserică intrarea se face printr-o ușă de dimensiuni mici, invitându-te la smerenie, să pleci capul când intrii în biserică, forma este minunată, întoarsă pare a fi un simbol avimorf, un cioc de cocoș.

Fig. 3.3.3 Intrarea în biserică

Pronaosul este de dimensiuni reduse, în formă poligonală, destinat femeilor, acest aranjament cu absența pridvorului este specific vechilor biserici din secolul al XVII lea. Pronaosul are tavan drept, este lipsit de ferestre și legătura cu naosul se face tot printr-o ușă de dimensiuni mici asemănătoare cu cea de la intrare.

În urmă cu câțiva ani acest pronaos a fost trăsnit de fulger și a rămas imprimat pe perete.

Fig. 3.3.4 Intrarea din Pronaos în Naos

Naosul este spațiul unde se oficia cununiile, botezele, jurămintele, acest loc este destinat bărbaților. Naosul are formă dreptunghiulară este mai spațios și bolta pornește direct din pereții laterali ai navei fără punct de sprijin pe console, singurul element aparent este meșter grinda, din axul portii terminat cu un cap de cal care are luna pe piept, luceferii pe umeri și soarele pe frunte. Naosul are două ferestre în partea de nord și trei ferestre în partea de sud. Tot în partea de nord se află și o icoană a Maicii Domnului veche de la 1700 minunat este faptul că din orice punct te uiți la icoană parcă se uită la tine, este cea mai veche icoană din biserică.

Fig.3.3.5 Partea de naos a bisericii și cele două ferestre din partea de nord

Fig. 3.3.6 Icoana Maicii Domnului

Un element aparte îl putem observa în găurile din biserică, acestea nu aveau rol de ventilație ci de ,, trecere,, a rugăciunii pentru cei care nu aveau voie să intre în biserică. De grinda principală stă agățat un candelabru ,,care are un sistem de pârghii, pentru coborâre,, având trei etaje, cu brațe de lemn ce reprezintă ,,Pomul Vieții,, sau ,,Arborele Cosmic,,, acesta face legătura dintre cer și pământ, iar în vârful candelabrului se află vulturul bicefal. Acesta reprezintă dualitatea, binele și răul sau viața și moartea.

Fig. 3.3.7 Candelabrul din biserică

Altarul este mai îngust decât naosul, cu șapte laturi spre exterior, acesta are un geam spre sud și alta circulară spre est prin care în perioada de după Schimbarea la față a Domnului, soarele intră pe un singur geam circular timp de șapte zile la răsărit și luminează masa altarului într-un singur punct, chiar dacă își schimbă poziția pe cer, acest fapt denotă că strămoșii noștri aveau cunoștințe de astronomie.

Fig.3.3.8 Altarul bisericii

Pentru a putea adăposti în biserică câți mai mulți credincioși, între anii 1785 – 1834 pe latura de vest a naosului a fost ridicat un cafas, pentru copii și tineri, sprijinit pe peretele dinspre pronaos și pe pereții laterali ai navei, accesul se făcea pe o scară făcută dintr-un singur lemn.

Fig. 3.3.9 Balconul din naos

Ornamentele de pe biserică înfrumusețează și dă o notă de originalitate bisericii, lângă ușa de la intrare, în partea stângă se află o cruce de lemn cioplită, aplicată pe perete, în toate cele patru colțuri, crucea are rozeta cu funia și însemnul soarelui iar rozeta din mijlocul crucii are pe ea spirala care simbolizează constelația ,,Calea Lactee,,.

Fig. 3.3.10 Crucea cioplită la vest de intrare

Brâul în chip de funie răsucită decorează peretele sudic, având la mijlocul lui aplicat simbolul solar dătător de viață. Funia este o spirală care indică aspirația către înălțimi, reprezintă infinitul dar și legătura dintre cer și pământ. Ornamentul de pe grinda de le margine simbolizează coloana infinitului pe orizontală, aceste grinzi sunt susținute de un cap de cal în chituc răsturnat cu capul în jos având porumbelul pe piept și care urmărește mișcarea soarelui.

Fig. 3.3.11 Brâul bisericii

Streșinile joase adăpostesc multitudinea de capete de cal, ceea ce sugerează o herghelie în galop. Calul a fost și este animalul cel mai apropiat de om, cu el se merge la nuntă, înmormântare, la război, la vânătoare și este folosit și la muncile agricole. În mitologia celtică calul simbolizează o permanentă alergare spre eternitate pentru că întreg universul este marcat de ritm, mișcare și vibrație.

Fig. 3.3.12 Simbolul cap de cal

Pe partea vestică la pronaos sunt două grinzi masive care au terminalul capul de bour. Pe spatele celor doi bouri în plan orizontal stau patru piloni în plan vertical care susțin turla. Simbolistica bourului este diferită de cea a calului, înseamnă forță, putere, tenacitate și răbdare.

Fig.3.3.13 Cap de bou

În credința populară românească soarele la Răsărit este un copil de șapte ani, i-a cu el doisprezece cai și face călătoria pe cer, când ajunge la amiază în crucea cerului, oamenii spun până în zilele noastre: stăm puțin, lăsăm uneltele jos, pentru că se odihnește sfântul soare. Soarele devine un tânăr, mai i-a cu el doisprezece cai (împărțirea în 24 de ore ale unei zile) și face călătoria pe cealaltă parte a cerului.

Tânărul soare înainte de a apune stă pe tron, mănăncă o prescură (pâinea sfințită), bea un pahar cu vin, apoi se coboară la cei de sub pământ să-i sfințească, să-i încălzească, să-i lumineze, deși trece prin tărâmul morții el nu este atins de moarte cum este atinsă luna, în dimineața următoare iarăși va răsări. Termenul specific limbii române nu este de ,,a apune,,, ci este de ,,a asfinți,,, soarele asfințește.

Capetele de cai de pe peretele de est și sud sunt numiți caii solari (cursierii soarelui), cei care însoțesc soarele, cai albi numiți caii zilei aceștia erau folosiți la nuntă, botez, spre deosebire de caii de pe peretele dinspre nord care privesc în jos spre morminte, numiți caii nopții, caii psihopomp (cărăușii morții).

Până în ziua de azi mireasa este dusă la cununie cu cal alb iar morții sunt transportați cu caii negri.

Masa moșilor este așezată pe lângă peretele dinspre nord, construită din două lemne din aceeași rădăcină. Masa moșilor sau masa săracilor este locul unde erau serviți cu mâncare oamenii săraci ai satului sau cei rămași singuri, bătrânii fără familii, întru pomenirea celor morți, de către familii mai înstărite, în Joia de Paști, de Paști și în cea de Rusalii ospățul începea după ce preotul săvârșea slujba de pomenire și sfințea mâncarea și băutura.

Pe masă se pot observa cresturi cu scopul de delimitare, o familie mai înstărită avea o porțiune mai mare de masă, o familie mai modestă o porțiune mai mică de masă. Sunt poțiuni pentru 2, 4, 6, 10 persoane. Acele porțiuni se lasă din genereție în generație. Numele familiilor este trecut pe peretele bisericii: Familia Tâmpa, Ruxandra, Toma, Lupuca, Vlașan, Herța, Nistea, Herman, Pop, Turda.

Acest obicei s-a pierdut pentru o vreme, în vatra satului săracii fie de rușine, fie că nu mai sunt, nemaigăsindu-și locul la această masă, mărturisind peste timp existența celor două clase sociale din sat: bogații și săracii.

Obiceiul s-a reluat cu spijinul preotului Ion Chirilă care după ce oficiază slujba din Prima zi de Paști, oanenii din sat sunt chemați să dea copiilor pe Masa Moșilor dulciuri, ouă roșii și prăjituri.

La Masa Moșilor se făceau judecățile sau fârtățiile, preotul având rol de mediator împreună cu sfatul bătrânilor judecând problemele satului. În ziua de Paști după Vecernia Mare și pomenirea morților, două familii se întovărășeau pentru a se ajuta în anul acela la muncile agricole, această înțelegere se făcea doar la Masa Moșilor și cuvântul dat era mai presus de orice.

Fig.3.3.14 Masa Moșilor și delimitarea familiilor

Casa muzeu este situată lângă biserica de lemn, construită din lemn de brad, pe tălpi de stejar și telelie de piatră. Interiorul locuinței, spațiu restrâns cu o riguroasă organizare, cameră, tinda, cămară și târnațul.

Aspectul de interior este modest, reflectând posibilitățile materiale ale familiei de demult, pereții scunzi, văruiți în alb, tavanul cu grinzi aparente, cel mai adesea înnegrite de fum, ferestre mici prin care abia pătrundea lumina. Aceste încăperi aveau avantajul că păstrau bine căldura, iar cuptorul și vatra consumau mai puține lemne.

Legănuțul de copil era prins de grindă, patul cu tăblii acoperit cu strujac din cânepă umplut cu paie, lipideu cu cipcă, țol de lână și perne. Deasupra patului se afla ruda cu țesături, cămeși de sărbătoare, zadii de lână și ștergare. Pe lângă peretele de miazăzi se găsea lădoiu în fața căruia se afla masa.În partea stângă a camerei se afla războiul de țesut, furca și mașina de tors, rășchitorul, sucala și fusărița. Pereții împodobiți cu icoane, farfurii și ștergare. Pe cuptor se găsesc opaițe, lămpașe și fier de călcat cu cărbune.

Merită vizitat acest muzeu deoarece este un exemplu pentru tipul de casă din Țara Lăpușului.