Turismul Religios In Bucovina

TURISMUL RELIGIOS ÎN

CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

CAPITOLULII – CONSIDERAȚII ASUPRA NOȚIUNII DE TURISM

II.1. Definirea noțiunii de turism

II.2. Tipuri de turism

II.3. Factorii genetici ai turismului

II.4. Caracteristicile turismului religios

II.5. Structura fenomenului turistic

CAPITOLULIII- PRINCIPALELE METODE ȘI PRINCIPII DE

CERCETARE DIN GEOGRAFIE UTILIZATE

CAPITOLUL IV-TRĂSĂTURI ISTORICE ȘI GEOGRAFICE

ALE BUCOVINEI

IV.1. Scurt istoric

IV.2. Cadrul natural

IV.2.1. Principalele unități de relief

IV.2.2. Alcătuirea geologică

IV.2.3. Clima

IV.2.4. Rețeaua hidrohrafică

IV.2.5. Vegetația și fauna

IV.2.6. Solurile

IV.2.7. Resursele naturale

CAPITOLUL V- POTENȚIALUL TURISTIC ANTROPIC

V.1. Caractizare generală

V.2. Edificiile religioase

CAPITOLUL VI- INFRASTRUCTURA TURISTICĂ

VI.1. Infrastructura în turismul religios

VI.2. Analiza infrastructurii turismului religios

CAPITOLUL VII-FLUXUL TURISTIC LA MĂNĂSTIRILE

DIN BUCOVINA

CAPITOLUL VIII- CĂILE DE ACCES

CAPITOLUL IX- ELEMENTE DE AMENAJARE TURISTICĂ

CAPITOLUL X- CARTE DE IMPRESII

CAPITOLUL XI-PERSPECTIVE DE DEZVOLTARE ALE

TURISMULUI RELIGIOS ÎN BUCOVINA

CAPITOLUL XII- CONCLUZII

I. Introducere

Regiunea istorica BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din apropierea orașelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Radăuți din Romania si zona Cernăuți din Republica Ucraina, impreuna cu nordul Moldovei a fost denumita și ”Tara de Sus”. Această zonă oferă priveliști de o rară frumusețe, la care se adaugă un șirag de mănăstiri ctitorite de foști mari domnitori și boieri moldoveni (Mușatinii , Alexandru cel Bun ,Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ștefan Tomșa, Alexandru Lăpușneanu, Familia Movileștilor )fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneț (albastru) , Humor (roșu) , Sucevița (verde),Moldovița (galben) și Arbore (combinație de culori). Toate prin picturile exterioare (fresce) au intrat in evidența UNESCO și au primit, în anul 1976 premiul “Pomme d’Or” al Organizației Internaționale FIJET pentru valoarea lor cultural-turistică.

“ motto “

„Pentru puține popoare se găsește un ținut relativ mic ca acesta în care să se cuprindă atâta frumusețe, atâta bogăție de astăzi și amintiri din trecut îmbelșugate, de îndepărtate și sfinte”

NICOLAE IORGA

Considerații asupra noțiunii de turism

II.1. Definirea noțiunii de turism

În perioada actuală, turismul este de mare importanță atât pe plan național cât și internațional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizației contemporane nu numai prin proporțiile impresionante ale populației globului care-l practică, dar mai ales prin implicațiile sale.

Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare complexitate de situații, de la necesitatea firească de a cunoaște, de a vedea sau de a descoperi, până la cerințele reconfortării fizice sau intelectuale

Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile și însușirile de a călători, pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau pentru îngrijirea sănătății.

Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult sau mai puțin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însușirile aerul, pământul, vegetația sau apa. Dar oricât de spectaculoase vor fi asemenea însușiri, ele pot da deplinătate numai în măsura asocierii lor “civilizației”, componentelor realităților sociale, istorice, economice privite ca atare, dar mai ales pe firul metamorfozelor lor în timp și spațiu.

Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să ne bucurăm de “natură”, așa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu munca și inteligența omenească.

Din punct de vedere etimologic, conform dicționarului Larousse, termenul “turism” ar proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în circuit”, care a fost preluat de limba franceză “tour” –călătorie, plimbare. Pe de altă parte, unele dicționare susțin originea engleză a cuvântului, provenit din “tour” și “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki, 1977).

Există o serie de definiții ale turismului care sau remarcat de-a lungul timpului.

Definiție elaborată de Swizewschi și Oancea (1977) consideră turismul un fenomen social-economic de masă, caracteristic civilizației industrial-urbane ce se deplasează in cadrul relațiilor interdependente dintre mediul geografic și societate. El constă în consumarea produsului turistic pe diferite arii geografice și unități de timp, ca urmare a deplasărilor banale ale indivizilor în afara activităților productive sau a obligațiilor de serviciu, având ca rezultat regenerarea forței de muncă, refacerea sănătății îmbogățirea orizontului cultural (inclusiv satisfacții spirituale).

În opinia lui Pompei Cocean turismul este un fenomen social –economic în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaștere, recreare și recuperare fizico-psihică în condițiile unei civilizații solicitante, dar cu posibilități materiale superioare.

Definiția Academiei Internaționale de Turism (cu sediul la Monte Carlo) conform căreia turismul este un termen care desemnează călătoriile de agrement, ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru aprovizionare, organizarea și desfășurarea acestui tip de călătorii, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor.

Turismul se distinge de călătorie prin alegerea deliberată a țintei de către persoana în cauză și de asemenea prin preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale.

În afara factorilor de bază cuprinși în definițiile anterioare, fenomenul turism este influențat și de factorii demografici (creșterea numerică a populației cu activități neagricole, modificări în structura profesională a populației), factori economici (creșterea progresului tehnic cu consecințe directe asupra dezvoltării bazei turismului și asupra venitului populației), factori sociali și culturali cu rol hotărâtor în geneza și evoluția turismului (puterea de cumpărare, timpul liber), factori politici și psihologici.

Așadar, în definirea termenului de turism se evidențiază o serie de puncte comune:

scopul turismului care constă în relaxare

refacerea sănătății și a capacității de muncă

Realizarea acestor scopuri cu ajutorul bazei tehnico-materiale și organizatorice proprie turismului (rețeaua de cazare, birouri de turism, unități specializate de alimentație publică) și elemente de bază tehnico-materiale generale (căi de comunicație mijloace de transport, aprovizionarea cu energie electrică).

Îmbinarea armonioasă a acestora două determină deplasarea unei mase importante de persoane de la punctele de rezidență spre obiectivele turismului.

Industria turistică necesită trei elemente fundamentale aflate în continuă intercondiționare :

Atractivitate

Accesibilitate

Amenajabilitate

II.2. Tipuri de turism

“Tipul” ca expresie integratoare de nivel superior, definește esența fenomenului turismului, respectiv condiționările lui fundamentale. El este sinonim unui anumit model la scara căruia procesele ce se desfășoară primesc tente specifice, particulare în raport cu celelalte modele. Tipul apare astfel ca un cumul de însușiri și interrelații, desfășurate spațial într-o perioadă de timp determinată (P. Cocean, 1996). Relația dintre tipurile de turism și spațiul geografic este cât se poate de flexibilă: pe același teritoriu se pot practica mai multe tipuri de turism, selectivitatea aparținând resurselor atractive existente în perimetrul dat.

Apreciind că orice structurare în domeniul turismului trebuie să se sprijine pe nevoia umană de recreare, refacere și culturalizare, actul turismului poate îmbrăca una din următoarele expresii tipologice :

1 .turism de recreare – are ca scop fundamental al practicării sale satisfacerea nevoilor recreative ale populației antrenată în munci solicitante, cu mare consum de energie fizică și psihică sau care locuiește în habitate recunoscute prin stres cotidian.

2 .turism curativ -cu rol în îngrijirea sănătății. Turismul de cură balneară, prin care se valorifică însușirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale și minerale, nămoluri, aer ionizat).

3. turismul cultural – este numit adesea și turism de vizitare, organizat în vederea vizitării monumentelor de artă, cultură și ale altor activități umane.

4. turism complex sau polivalent –întrunește atributele rezultate din asocierea recreării cu refacerea fizică și psihică de ordin curativ sau ale recreării cu fenomenul de culturalizare. Se impune precizarea că, în practica fenomenului turistic, nici unul dintre tipurile de turism nu este pur, în fiecare dintre ele se însumează, cu ponderi neglijabile, unele valențe ale celorlalte tipuri (P. Cocean, 1996).

Turismul îmbracă și alte forme cu caracter secundar cum ar fi:

Turismul montan și de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeție și practicarea sporturilor de iarnă;

Turismul comercial, expozițional, al cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziții).

Turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice)

Turismul sportiv, cunoaște o mare extindere, având ca motivație diferite competiții ale disciplinelor sportive.

II.3.Factorii genetici ai turismului

În afirmarea fenomenului turistic, o contribuție decisivă aduc următorii factori: demografici, economici, politici, psihologici, sociali, tehnici.

1. Factorii demgrafici. Acționeză prin prin creșterea numerică a populației, acest indicator fiind privit ca un rezervor potențial de practicanți ai turismului. Cu cât numărul populației actuale este mai mare, cu atât probabilitatea existenței unui număr mai ridicat de practicanți ai turismului crește. Sporirea longevității, un indicator important, conduce la creșterea ponderii grupei vârstnice în structura populației, care din punct de vedere al implicării sociale și al cuantumului de timp liber, deține cele mai optime condiții pentru activități de recreere. Și nu în ultimul rând creșterea ponderii tineretului.

2. Factorii economici. Exercită o puternică influență asupra turismului, el fiind o activitate practicată in primul rând de cei care și-au asigurat, cel puțin, mijloacele minime de existență.

Nivelul veniturilor dictează nu numai forma de turism (de scurtă sau de lungă durată) și calitatea serviciilor turistice (a confortului), ci și distanța la care se practică acesta.

Industrializarea, urbanizarea și implicit poluarea și stresul au amplificat necesitățile de recreare și ii factori: demografici, economici, politici, psihologici, sociali, tehnici.

1. Factorii demgrafici. Acționeză prin prin creșterea numerică a populației, acest indicator fiind privit ca un rezervor potențial de practicanți ai turismului. Cu cât numărul populației actuale este mai mare, cu atât probabilitatea existenței unui număr mai ridicat de practicanți ai turismului crește. Sporirea longevității, un indicator important, conduce la creșterea ponderii grupei vârstnice în structura populației, care din punct de vedere al implicării sociale și al cuantumului de timp liber, deține cele mai optime condiții pentru activități de recreere. Și nu în ultimul rând creșterea ponderii tineretului.

2. Factorii economici. Exercită o puternică influență asupra turismului, el fiind o activitate practicată in primul rând de cei care și-au asigurat, cel puțin, mijloacele minime de existență.

Nivelul veniturilor dictează nu numai forma de turism (de scurtă sau de lungă durată) și calitatea serviciilor turistice (a confortului), ci și distanța la care se practică acesta.

Industrializarea, urbanizarea și implicit poluarea și stresul au amplificat necesitățile de recreare și refacere a organismelor umane supuse, într-o perioadă evolutivă scurtă, insuficientă adaptării, unor presiuni deosebite ale mediului.

3. Factorii politici. Contribuie adesea, pe perioade scurte, la afirmarea sau restrângerea activităților turistice prin regimul impus. Conflictele din anumite zone și insecuritatea, consecințe dezastruoase asupra infrastructurii turistice, dereglează profund circulația turistică în perimetrele în cauză, scoțându-le din catalogul ofertei propriu-zise.

4. Factorii psihologi. Au rol din ce în ce mai important în promovarea activităților turistice. Dacă elementele de ordin economic sunt indispensabile pentru asigurarea condițiilor materiale ale oricărei călătorii, cele politice pentru realizarea cadrului de desfășurare, elementele psihologice determină nevoia, necesitatea călătoriei. Tot pe filiera psihologică se manifestă adesea nevoia biologică de refacere și menținerea sănătății sau cea de evadare din lumea cotidiană, care se particularizează în persoana fiecăruia prin nivelul de instruire, interesul pentru cultură, dorința de cunoaștere.

Factorii psihologici impun individului, într-o pondere importantă, dar greu de estimat, tipul de turism precum și particularitățile acestuia

5. Factorii sociali. In această categorie iese în evidență timpul liber ca factor determinant.

În funcție de natura și perioada desfășurării sale, timpul liber poate să apară în cadrul fiecărei zile, la sfârșitul săptămânii și în perioada programată pentru concediu sau vacanțe. Pentru persoanele de vârsta a treia, timpul liber are o altă semnificație, durata sa având valori mult mai mari.

În corelație cu durata timpului liber se evidențiază trei forme majore de turism:

turism de îngrijire a sănătății- desfășurat în concedii și vacanțe, pe o perioadă mai lungă și la distanțe mai mari.

turism de recreare- frecvent la sfârșitul săptămânii, desfășurat la distanțe reduse.

turism ocazional- desfășurat în timpul săptămânii, în interiorul metropolei sau în imediata sa vecinătate.

II.4. Caracteristicile turismului religios

Turismul religios reprezintă o formă a turismului cultural, practicat de turiști pe de o parte, în scopul achiziționării de noi cunoștințe, iar pe de altă parte în scopul satisfacerii unor nevoi spirituale.

În cazul turismului religios, patrimoniul turismului îl reprezintă obiectivele cultural-religioase, care din punct de vedere al rangului ecleziastic și al modului de funcționare sunt divizate în: catedrale, biserici, mănăstiri și schituri, la care se mai adaugă și muzeele din incinta acestora. Importanța lor turistică a crescut în ultimele decenii, pe măsura introducerii acestora în circuitele naționale și internaționale ale cunoașterii. La fel de importante sunt și manifestările turistice care în acest caz se desfășoară sub forma pelerinajelor. Acestea au loc fie la sărbătorirea hramului unei biserici sau mănăstiri, fie cu ocazia împlinirii unui număr de ani de la edificarea unei mănăstiri, fie datorită aducerii unor moaște sau icoane făcătoare de minuni. Exemplu: scoaterea Sfintelor Moaște ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pe 24 iunie.

Turismul religios se poate manifesta sub forma turismului de distanță mică, când se limitează fregvent la deplasări scurte cu o durată de câteva ore până la una două zile în zona periurbană (vizita unui sucevean la Mănăstirea Dragomirna) și sub forma turismului de distanță mare, ce cuprinde activități desfășurate în afara zonei periurbane sau a localității de reședință, în mijloace de transport modern (vizita unui francez la Mănăstirea Voroneț).

Din punct al duratei se poate distinge turism de scurtă durată (1-3 zile) și turism de durată medie corespunzător concediului anual, aici fiind vizați turiștii care provin din zone mai îndepărtate (alte regiuni ale țării sau alte țări). Turismul de lungă durată este rar întâlnit și face referire la vizitarea unui întreg șir de mănăstiri și biserici dintr-o anumită zonă.

Turismul religios prezintă aceleași două forme în ceea ce privește originea turiștilor, poate fi intern sau internațional. Turismul religios se întâlnește mai rar sub forma unui turism organizat, mai ales când este vorba de turiști străini. Un rol important îl au agențiile de turism care impun anumite programe.

Turismul neorganizat este specific turismului religios, oferind turiștilor mai multă libertate în a-și alege singuri traseele și durata excursiei. Ceea ce este de remarcat ca fiind o trăsătură specifică a turismului religios este faptul că în acest caz baza tehnico-materială nu are un rol foarte important și ca atare nu este foarte bine dezvoltată. Ea constă în camerele modeste puse la dispoziție de mănăstiri și mai recent de pensiunile agroturistice, al căror număr și dotare crește din ce în ce mai mult, datorită mediatizării intense a acestor obiective cu atractivitate turistică .

Referitor la grupele de vârstă ale turiștilor de acest gen , nu există o distincție clară, lipsind o predominanță a grupelor tinere, mature sau vârstnice .Toate cele trei categorii sunt prezente în cadrul acestui tip de turism cu diferite scopuri: curiozitate, fascinație , sete de cunoaștere, dorința de purificare spirituală.

Turismul religios nu ține cont de sezoane, întrucât nu cuprinde activități specifice iernii sau verii. Însă iarna este totuși mult mai slab dezvoltată, datorită condițiilor climatice și de cazare mai dificile.

Turismul religios actual datorează forte mult modernizării și diversificării căilor și mijloacelor de transport. Creșterea vitezei de deplasare în spațiu însemnă o economie substanțială de timp liber, ceea ce oferă turistului un sejur mai îndelungat sau vizitarea unui număr mai mare de obiective. Dacă în vechime pelerinajul era o problemă ce necesita o perioadă mare de timp, în zilele noastre, progresul a facilitat includerea în sfera turismului a resursei situate la distanțe apreciabile de centrele emițătoare de turiști sau surmontarea unor obstacole naturale diferite.

Principalele căi și mijloace implicate în turismul religios sunt: rutiere, feroviare și aeriene.

Turismul religios în România, inclsiv în Bucovina a cunoscut o traiectorie ascendentă, mai ales după revoluția din 1989, când credința ortodoxă a fost liber manifestată, cănd numărul turiștilor străini a crescut, cănd a luat naștere agroturismul.

Edificiile religioase, faima mondială a unora dintre ele, au conturat distinct turismul religios care mobilizează anual, în lume, circa 250 milioane de pelerini.

Din grupa edificiilor turistice cu funcție religioasă fac parte : sanctuarele, templele, bisericile, catedralele, moscheile, sinagogile, mănăstirile și mausoleele.

II.5. Structura fenomenului turistic

Fenomenul turistic, în ansamblul său, este definit de o serie largă de noțiuni, care înglobează principalele sale însușiri structurale, precum și inter-relațiile existente în geografia turistică.

Principalele noțiuni ale geografiei turismului, cele mai intens utilizate sunt: turist, turism, potențial turistic, fluxul turistic , produs turistic, ofertă și cererea turistică.

Turist și turism. Noțiunile sunt strâns intercondiționate, turistul reprezentând elementul motrice al întregului fenomen turistic, iar turismul este, în ultimă instanță, rezultatul activității de acest gen.

Experții Ligii Națiunilor (1936) menționează : “turistul este persoana care se află intr-o localitate pentru o perioadă minimă de 24 ore și una maximă de un an”

Potențialul turistic (P) rezultă din asocierea spațială a fondului turistic pe baza tehnico-materială aferentă.

P = F + Btm, unde P-potențial turistic, F-fondul turistic, Btm- baza tehnico- materială.

Potențialul turistic este un indicator de maximă importanță, fiind sinonim cu oferta turistică.

Baza tehnico-materială sau infrastructura turistică este alcătuită din toate dotările tehnice și edilitare necesare pentru asigurarea serviciilor turistice.

Fluxul turistic definește mișcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de proveniență spre cele receptoare. Se are în vedere în acest caz cu o categorie dinamică, în comparație cu potențialul turistic. Ea include factorul antropic, ca număr, posibilități materiale și opțiune psihologică. Aceste însușiri definesc particularitățile generale ale fluxului și anume: direcția, ritmul și intensitatea.

Produsul turistic înglobează totalitatea bunurilor și serviciilor indispensabile bunei desfășurări a activităților de turism. Din sfera produsului turistic fac parte doar acele elemente care se consumă și se reciclează prin aportul economiei turismului.

Piața turistică are două concepte de bază și anume : oferta turistică(exprimată prin produsul turistic) și cererea turistică, ce include turiștii cu întregul lor cumul de opțiuni.

Oferta turistică este o noțiune de mare semnificație, incluzând fondul turistic, infrastructura și produsul turistic. Cu cât oferta este mai diversificată și consistentă, cu atât va atrage fluxuri mai importante de turiști, de pe o arie mai largă.

Cererea turistică este elementul cel mai sensibil și mai variabil dintre toate categoriile turismului. Mărimea sa este o funcție a unui ansamblu de factori demografici, economici , sociali sau psihologici.

III. Principalele metode și principii de cercetare din geografie utilizate

Pentru finalizarea acestei lucrări s-au folosit mai multe metode:

metoda dialectică reprezintă o metodă de bază prin intermediul căreia se poate înțelege existența turismului în timp și spațiu, dezvoltarea sa în anumite condiții socio-economice.

metoda inductivă utilizează particularitățile singulare sau plurale ale fenomenului pentru evidențierea trăsăturilor generale, esențiale ale acestuia pentru entitate.

metoda deductivă se află în unitate dialectică cu metoda inductivă. Are ca scop evidențierea particularului pornindu-se de la premisele generale, particularul constituind o componentă obligatorie a generalului supus deducției.

Metoda analizei utilizează “decupajul“ complexului fenomenului turistic în părțile componente, contribuind la înțelegerea fiecăreia dintre aceste părți componente în funcție de caracteristicile și funcțiile sale. De exemplu, fluxul turistic este analizat pe componentele sale și anume: numărul de turiști interni sau externi, proveniența lor din județele vecine și din țară, formele de turism existente

metoda sintezei . Prin metoda sintezei se realizează reconstrucția fenomenului separat, pe componente, prin metoda analizei, în vederea obținerii unei sinteze raționale și optime.

metoda cartografică este o metodă specific geografică, folosită și în alte domenii științifice.

metoda matematică a fost utilizată pentru cuantificarea unor aspecte ale fenomenului turismului în măsura în care se poate realiza acest lucru, în scopul interpretării geografice a fenomenului respectiv. Pentru aceasta se folosește o serie de indicatori și soluții statistice pentru caracterizarea potențialului turistic (numărul de locuri de cazare, densitatea căilor de comunicație), pentru analiza circulație turistice (numărul total de turiști, numărul total de zile turistice, durata medie a sejurului), pentru încasările din turism, pentru regionarea turistică.

metoda experimentală a fost utilizată sub aspectul evidențierii rolului unor acțiuni umane în domeniul înzestrării turismului. În acest context poate fi evidențiată apariția și dezvoltarea pensiunilor agroturistice de lângă mănăstiri.

metoda comparativă este utilizată pentru a compara componentele fenomenului turismului în dezvoltarea lor spațio- temporală, pentru ca prin analiza asemănărilor și deosebirilor dintre să se descopere noi legături între componentele fenomenului turistic, între acestea și patrimoniul natural sau antropic.

Principiile metodologice care au stat la baza elaborării lucrării:

principiul spațialității trebuie luat în considerare în orice cercetare geografică. El se finalizează de obicei prin reprezentarea cartografică, utilizată în practica turismului de informare și popularizare a turiștilor.

Conform acestui principiu, cercetarea fenomenului turistic utilizează ca metodă de bază observația și ca mijloc de redare descrierea. Orice fenomen are o anumită reprezentare în spațiu, care generează în parte apariția, dezvoltarea și evoluția lui. Ca exemplu, se poate arăta că amploarea dezvoltării turismului în Bucovina se datorează în mare măsură extensiunii spațial-teritoriale a regiunii care include un bogat patrimoniu turistic, mai ales antropic.

principiul cauzalității elucidează condițiile genezei, afirmării și evoluției procesului turistic. Astfel, turismul apare ca un efect al unor cauze independente sau reunite într-un ansamblu cauzal ce trebuie descifrat și cunoscut. Metoda de studiu este analiza detaliată a fenomenului ce se realizează prin explicație. Revenind la exemplul menționat anterior, se poate evidenția ca o cauză generală care a favorizat amploarea fenomenului turistic în ținutul Bucovinei existența unui patrimoniu antropic de excepție, la care se mai poate adăuga și alte cauze (tradiția turismului în regiune).

principiul integrării geografice subliniază necesitatea explicării fiecărui fapt geografic în contextul unui ansamblu de fapte legate între ele în sisteme de ordine de complexitate diferită. Metoda de lucru este sinteza, iar mijlocul de operare reprezentarea grafică.

principiul sociologic este larg aplicat în geografia turismului și constă în analiza și evidențierea factorului social și a legilor sociale care contribuie la dezvoltarea fenomenului turistic.

IV. Trăsături istorice și geografice ale Bucovinei

IV.1. Scurt istoric

Ținutul Bucovinei se află în nordul Moldovei, una dintre cele trei provincii istorice ale României, alături de Muntenia (Valahia), Transilvania (Siebenbuergen). Această zonă a devenit în 1775 parte a Imperiului Austro-Habsburgic rămânând în componența acestuia până în 1918. Numele de Bucovina dat provinciei a rămas din acea perioadă, când i-a fost atribuit această denumire de “ țara a fagilor “ (Buchenland).

Slăbiciunea Porții a permis Imperiului Austriac și Rusiei să î-și sporească aria de influență și să ia în posesie alte părți ale Imperiului Otoman. Nordul Moldovei a fost inclus în provincia Galizia, în 1849 a fost numită Ducat al Bucovinei, constituind până în 1918 o provincie independentă a Austro-Ungariei, Bucovina de astăzi este constituită din partea de sud a provinciei, în timp ce jumătatea de nord aparține Ucrainei

Legenda Moldovei

“A fost odată un tânăr prinț care domnea în țara sa la marginea Carpaților. Îi plăcea vânătoarea înainte de toate. Într-o zi află că într-una din păduri trăiește un zimbru atât de mândru și puternic, cum încă nimeni nu vânase. Oamenii povestea că purta o stea strălucitoare pe frunte și Luceafărul nopților reci stă între coarnele sale. Nimeni nu fu atât de curajos să se încumete să îl vâneze. Toate acestea le auzi prințul și se hotărî să răpună zimbrul și să se aleagă cu mândrul trofeu. Prințul î-și adună tovarășii și porni călare prin păduri, până când cățeaua sa luă urma zimbrului și iute ca vântul fugi înaintea tuturora. Prințul o urma de îndată adânc în pădure. Tovarășii săi erau cu mult în urmă când, prințul auzi mugetul înfricoșător a zimbrului și lătratul furioasei. Când ajunse în luminiș văzu cu groază cum cățeaua lui credincioasă încolțise imensul animal. Cățeaua, iute, vru să sară în spatele zimbrului, însă acesta, cu o mișcare iute de coarne o omorî. Zimbrul mugind și fremătând se întoarse către prinț, care îl izbi cu putere in luceafărul din frunte. Uriașul animal căzu pe loc mort.

Când tovarășii săi ajunseseră in sfârșit în luminiș, prințul le spuse cu o voce mândră: Zimbrul eu l-am învins. Priviții capul puternic; acest trofeu va deveni steme țării mele și acest pârâu, ca și țara prin care curge, vor purta numele cățelei mele, Molda.

Așa a primit Moldova stema și numele pe care îl poartă cu mândrie și astăzi.

Bucovina înglobează pagini de istorie, tradiții și obiceiuri străvechi, monumente unice și obiceiuri specifice, ctitorii medievale care atestă o permanență spirituală și istorică a acestor meleaguri.

Austria, în 1774, ocupă partea nordică a Moldovei, Bucovina. Din timpul domniei austriece datează “ mozaicul etnic “ al regiunii.

Apogeul strălucirii acestor locuri a fost atins în vremea lui Ștefan cel Mare, când s-au scris și s-au păstrat manuscrise și cărți valoroase, s-au lucrat broderii, podoabe de aur, țesături, au funcționat vestite școli. Caracteristica domniei lui au fost numeroasele monumente de artă ridicate. Avea obiceiul de a construi câte o biserică sau mănăstire după fiecare victorie, dintre ele detașându-se Mănăstirea Putna. Urmașii lui Ștefan cel Mare au continuat opera acestuia. Au fost ridicate, refăcute sau numai împodobite cu picturi exterioare binecunoscutele monumente de artă medievală de la Voroneț, Mănăstirea Humorului, Moldovița, Arbore, Probota

Construirea acestor monumente de artă, devenite azi obiective turistice de mare atractivitate și incluse în programe turistice internaționale, s-a datorat în primul rând domnilor moldoveni, însă a fost favorizată de un cadru natural extrem de variat și bogat, precum și de existența unor oameni harnici și talentați

Un moment cu profunde semnificații în istoria acestor locuri îl constituie intrarea lui Mihai Viteazul (21 mai 1600) în cetatea de scaun a Sucevei, acțiune ce marca, pentru prima dată, actul primei uniri a celor trei țări românești.

Alături de alte zone ale țării, Bucovina oferă o mărturie vie asupra vechimii, continuității și unității vieții materiale și spirituale românești.

IV.2. Cadrul natural

Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat monument al naturii, ce îndeamnă la odihnă și drumeție. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, și prietenesc, el dispune de o serie de obiective de mare interes turistic și științific, unele ocrotite de lege, altele prin bunul simț al oricărui turist adevărat.

Proporționalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor, armonia peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a geografiei pământului românesc. Cu excepția caracterului concentric, toate acestea reeditează principalele particularități ale cadrului natural al țării.

Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-și dea întâlnire elemente biomorfologice specifice centrului, estului și nordului continentului european.

IV.2. 1. Principalele unități de relief

Raportat la marile unități geografice ale țării, teritoriul se suprapune parțial Carpaților Orientali și Podișului Sucevei. De la vest la est, relieful înregistrează o scădere treptată în altitudine, tipurile de forme orientându-se în fâșii cu direcția nord-sud și în general, paralele între ele.

În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unități de relief: regiunea muntoasă, ce reprezintă 2/3 din suprafața totală și regiunea de podiș, în proporție de 1/3.

Regiunea muntoasă se include Carpaților Orientali. Este alcătuită din masive, grupe de masive și complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci și arii depresionare: masivele Suhard și Căliman, Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău, Munții Stânișoarei, Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului.

Munții care alcătuiesc masivul Suhard se desfășoară sub forma unui triunghi prelung, situat la vest de Bistrița Aurie și dominat de mai multe vârfuri care depășesc altitudinea de 1600 m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Oușoru (1639 m). Vârfurile cele mai înalte cunosc condițiile mediului subalpin, cu consecințe însemnate asupra tuturor elementelor fizico-geografice.

Masivul Căliman este cel mai înalt și cel mai impunător munte vulcanic (Vf. Pietrosu- 2102 m) din țara noastră și oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri ascuțite, forme reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotișuri, cu dispunere radiară față de conul vulcanic principal.

Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între ele, orientate NV-SE pe direcția generală a grupei nordice a Carpaților Orientali.

Obcina Mestecănișului se desfășoară ca o culme prelungă cu altitudini din ce în ce mai scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf. Mestecăniș- 1291 m, Popasul Mestecăniș- 1086 m) și cu profil transversal asimetric.

Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităților muntoase alcătuite din fliș poartă pe spinarea sa câteva „ cocoașe “ , dintre care cea mai înaltă este vârful Pașcanu (1479 m).

Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviței, format din numeroase culmi prelungi, care rar depășesc 1200 m.

Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de discontinuitate morfologică față de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-un relief neted (Depresiunea Dornelor) și câmpuri de lunci și terase desfășurate în lungul văilor (culoarul depresionar Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul depresionar al Moldoviței).

Regiunea de podiș este mai coborâtă în medie cu 200 m față de cele mai estice culmi muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanți cu microrelief de alunecare, martori de eroziune și denudație, văi asimetrice, depresiuni erozivo-denudaționale, culoare morfologice de vale. Compartiment al Podișului Moldovei, Podișul Sucevei (460 m- denumit astfel după apa Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost studiat cu interes de mai mulți geografi, printre care și V. Bărcăuanu în lucrarea sa Podișul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai importante subunități de relief din această regiune sunt:

Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele Obcinelor spre est, până în albia majoră a Sucevei. Este partea de podiș cea mai fragmentată și cea mai erodată, ca urmare a apropierii de munte și a adâncirii rețelei hidrografice. Cota maximă este în dealul Ciungi (692 m).

Depresiunea Rădăuți este așezată între râurile Suceava și Sucevița, în fața Obcinelor. Ea corespunde treptei celei mai coborâte a Podișului Sucevei, cu o altitudine medie de 360 m.

Podișul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podișului Ssucevei, este de formă asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar de dimensiuni mai mari. Se întinde între culoarele văilor Moldova și Suceava-Siret, are altitudine de 528 m.

Podișul Dragomirna este cea mai tipică parte a podișului Sucevei prin toate caracteristicile geomorfologice proprii Podișului Moldovenesc: monoclin cu forme structurale (cueste și platforme), înălțimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf. Teișoara). Este cuprins între culoarele văilor Suceava și Siret.

Depresiunea Liteni este situată în NE Podișului Fălticeni, în bazinul superior al Șomuzului Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu fund mlăștinos, cu alunecări de teren și forme structurale.

Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii extramontane a Moldovei.

Culoarul Văii Siretului are în ținutul Sucevei 6-8 km lățime, iar în zona de confluență cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lățime de peste 12 km. Cea mai înaltă dar și cea mai fragmentată subunitate de relief o constituie dealurile piemontane Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului, Câmpia piemontană Baia, Depresiunea Rădăuți reprezintă forme de relief neted, uneori terasat și cu altitudinile cele mai coborâte.

Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se caracterizează printr-un inedit indiscutabil: aici se desfășoară unul dintre cele mai spectaculoase sisteme de culmi muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se întâlnesc interesante sisteme ecosisteme depresionare, cu turbării și ape subterane mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se află cele mai pitorești depesiuni de contact dintre unitățile muntoase și cele deluroase (Depresiunea Rădăuți, Cacica, Solca) (N. Pop, 1973)

IV.2.2. Alcătuire geologică

Arhitectura teritoriului are drept caracteristică de bază succesiunea de la vest la est a patru zone structurale, dispuse astfel: zona vulcanică, zona cristalino-mezozoică, zona flișului și zona de platformă. Primele trei alcătuiesc regiunea muntoasă, iar ultima formează unitatea de podiș.

În alcătuirea zonei cristalino-mezozoice intră șisturile cristaline bine metamorfozate (gnaisuri , șisturi sericito-cloritoase, manganoase, cuarțite, calcare cristaline, roci porfiroide).

Zona flișului, ocupată în mare parte de obcinele Bucovinei, este alcătuită din pachete puternic cutate de gresii, marne, argile, conglomerate, șisturi.

Zona de platformă, situată în partea de est, este formată din drate cvasiorizontale, la alcătuirea cărora participă roci în general moi: gresii, nisipuri, pietrișuri, argile, depozite loessoide.

IV.2.3. Clima

Clima este temperat-continentală, cu diferențieri vizibile între regiunea muntoasă și cea de podiș în ceea ce privește caracteristicile topoclimatice

Acest climat este clar evidențiat de temperaturile medii anuale, de temperaturile extreme, amplitudinile termice. Temperaturile medii anuale, cuprinse între valori de sub 00 C pe munții cei mai înalți și 60 C pe versantul estic al Obcinei Mari caracterizează climatul montan. Climatului de podiș îi sunt specifice temperaturi medii anuale cuprinse între 7-80 C. Temperatura minimă (-38,50 C) s-a înregistrat la Vatra Dornei (13 ianuarie 1950), iar temperatura maximă (38,80 C) a fost la Suceava (17 august 1952). Masele de aer care vin dinspre vest î-și pierd treptat din umezeală în timpul escaladării barierei Carpaților Orientali, încât în partea de est ajung mai uscate, clima suferind un proces de continentalizare. De asemenea, din partea estică primește influențe climatice continentale cu secete vara, cu geruri și viscole iarna și ploi reci, primăvara și toamna.

Influența altitudinii reliefului se resimte pregnant în regimul precipitațiilor atmosferice, care se caracterizează printr-o scădere a cantității de la SV spre NE. Media anuală variază între 1200-1400 mm/an. Precipitații scăzute sub formă de ploaie reprezintă 70-80%. Cele mai mici cantități de precipitații se înregistrează în luna februarie, iar cele mai mari în lunile mai și iunie, favorizând dezvoltarea vegetației spontane și a plantelor de cultură.

Consecința efectivă a sistemului specific de circulație a maselor de aer pe direcția V-E, regimul vânturilor prezintă o serie de diferențieri, condiționate de dispunerea treptelor de relief și a culoarelor de vale. Astfel, în zona montană, direcția dominantă a vânturilor este impusă de orientarea formelor de relief și a culoarelor de vale. Astfel în zona montană, direcția dominantă a vânturilor este impusă de orientarea formelor de relief, iar în regiunea de podiș, vânturile predominante acționează dinspre NV și se canalizează pe culoarele văilor Siret și Suceava. (N. Pop).

IV.2.4. Rețeaua hidrografică

Rețeaua hidrografică este destul de deasă în zona de munte (1 km/km) și se rărește treptat spre podiș (0,5km/km), unde se schimbă și regimul hidrologic al râurilor. Ea este reprezentată de râuri și pâraie (principalele unități hidrografice), dar  și de lacuri, iazuri și mlaștini. Ea deține și importante rezerve de ape subterane.

Datorită configurației generale a reliefului, aproape toate râurile care drenează teritoriul sunt tributare Siretului. Afluenții principali sunt Suceava, Moldova și Bistrița și își au zonele de obârșie în munți înalți de la V la NV.

Bazinul propriu-zis al Siretului se rezumă la albia lui majoră și la câțiva afluenți mici direcți pe dreapta. Panta mică în acest sector face ca Siretul să aibă o luncă largă, un curs foarte meandrat, iar în unele locuri chiar o dublare albiei minore.

Bistrița cel mai important afluent al Siretului și drenează partea de vest. Izvorăște de pe versantul nordic al munților Rodnei din unirea pârâurilor Bistricioara și Putreda. Afluenții pe dreapta sunt Dorna, Neagra Șarului, iar pe stânga Țibău, Cârlibaba

Moldova izvorăște din Obcina Lucina și are numeroși afluenți. Afluenții de dreapta sunt: Putna, Suha și de stânga Moldovița, Humor.

Suceava izvorăște tot din Obcina Lucina, bazinul este asimetric, mai dezvoltat pe dreapta. Cea mai mare parte a bazinului este în regiunea de munte, afluenții cei mai importanți fiind Sucevița, Putna, Pozen, Solca, Soloneț.

Șomuzurile izvorăsc din, la sud de orașul Suceava, fiind singurele râuri de podiș pe toată lungimea cursului lor. Sunt două râuri gemene: Șomuzul Mic (30 km) și Șomuzul Mare (51 km).

În ceea ce privește apele stătătoare acestea sunt reprezentate doar de câteva lacuri antropice.

Apele subterane se prezintă foarte diferențiat în sensul că există regiuni cu roci impermeabile, lipsite aproape total de ape subterane. Ele sunt cantonate în depozitele unor structuri cristalino-mezozoice, de fliș, în depozite miocene și mai ales în formațiuni sedimentare cuaternare. Bucovina deține rezerve mari de ape minerale și mineralizate, renumite prin efectele lor terapeutice asupra unor afecțiuni ale organismului uman: ape carbogazoase, izvoare sulfatate, sulfuroase, clorurate. Se remarcă Depresiunea Dornelor cu circa 40 izvoare minerale (Șaru Dornei, Poiana Negri, Coșna).

IV.2.5. Vegetația și fauna

Pe un relief diferențiat cu înălțimi ce depășesc 1400 m în Obcine și coboară treptat spre est până la 300 m în Lunca Siretului, condiționată și de climă se poate vorbi de zonarea vegetației.

Pădurea de conifere corespunde cele mai întinse zone de vegetație din Bucovina, și coboară până la 1000 m. Astfel toată partea muntoasă se încadrează zonei rășinoaselor în care se dezvoltă în amestec molidul (Picea excelsa) și bradul (Abies alba), iar la limita inferioară se adaugă și fagul (Fagus silvestris).

În zona coniferelor se intercalează, ca asociație specifică, turbăriile acide cu Sphagnum din Țara Dornelor, cunoscute sub numele de tinoave.

Pădurea de foioase are o importanță redusă datorită suprafeței mici pe care o ocupă. Se întâlnește sub formă de petice numai în Podișul Sucevei. Cele mai întinse făgete (Fagus silvatica) se întâlnesc în zonele Dragomirna , Dolhești, Ilișești. Stejărișurile amestecate (Quercus cu ulm, tei, alun) ocupă suprafețe și mai mici și numai pe dealurile din podișurile Dragomirna.

Intrazonal, în luncile Siretului, Sucevei și Moldovei de la ieșirea din munte a acestor râuri apare o vegetație de luncă, cu plante lemnoase (salcie, plop, arin) sau ierboase (rogoz, pipirig).

Diversitatea mare a condițiilor fizico-geografice din Bucovina se reflectă și la nivelul faunei. Pădurea de conifere se remarcă prin bogăția și diversitatea speciilor cu valoare cinegetică ridicată : ursul brun (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), jderul (Martes martes) , mistrețul (Sus scrofa) răspândite în lunci și zăvoaie.

Din lumea păsărilor trăiește în jnepenișuri cocoșul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) specie declarată monument al naturii, aflată numai în nordul țării, diverse specii de acvile, vulturi și bufnițe.

Apele de munte adăpostesc păstrăvi (Salmo trutta fario), lipani (Thymallus thymallus), lostrițe (Salmo hucho), mrene (Barbus fluviatilus).

Unele specii au dispărut : boierul (dispărut în secolul XVI), capra ibex (dispărută pe la mijlocul secolului XIX).

IV.2.6. Solurile

Cele două mari unități geografice, muntele și podișul apar deosebite și din punct de vedere pedogeografic.

Solurile zonale montane sunt predominant soluri brune silvestre de diferite tipuri. Sunt soluri subțiri și scheletice. N. Pop distinge mai multe tipuri. Zona munților flișului se caracterizează prin soluri brune și brune acide cu un orizont de humus de grosimi mici. Pe suprafețele calcaroase de pe masivul Rarău se întâlnesc rendzine negre și brune, cu un orizont bogat în humus.

Solurile de podiș deși sunt dezvoltate pe un relief mult mai uniform ele sunt mult mai diferențiate. La contactul cu bordura montană predomină solurile argiloiluviale brune și podzolice (cele mai răspândite în zona de podiș). Solurile argiloiluviale cenușii și cernoziomurile levigate, cu un orizont gros de humus ocupă areale importante pe interfluviul Suceava-Siret și Podișul Fălticeni.

IV.2.7. Resursele naturale

Cele mai importante resurse ale solului se localizează în zona montană : rezerve de minereuri polimetalice (Leșu Ursului, Fundul Moldovei), zăcăminte de mangan (arealul intre Cârlibaba și Broșteni), izvoare de ape minerale (zona externă a flișului –Straja, Cacica, Coșna). În zona submontană, principala bogăție o constituie zăcămintele de sare gemă (Cacica). În zona de podiș se întâlnesc slabe intercalații lenticulare de cărbuni inferiori.

Dintre celelalte resurse naturale, un rol deosebit în activitatea economico- socială, inclusiv turistică îl au cele vegetale (pădurile pajiștile), cele animale, hidro-climatice (îndeosebi bogăția și calitatea apelor, puritatea și valoarea terapeutică a aerului).

Pădurile ocupă o suprafață de 53% din teritoriu. În afară de masa lemnoasă, pădurea oferă cantități importante de fructe, ciuperci, rășini substanțe tanate și colorate, precum și un număr apreciabil de animale pentru vânat.

Pajiștile au o producție medie de cca 12000 kg\ha masă verde și împreună cu numeroase plante medicinale și melifere reprezintă o importantă bogăție.

Resursele apelor constau în volumul lor bogat, în proprietățile superioare pentru diverse utilizări, în ihtiofaună și mai ales în potențialul lor hidroenergetic.

V. Potențialul turistic antropic

Spre deosebire de resursele atractive aparținând cadrului natural care sunt un dar al naturii, zestrea turistică antropică reprezintă o însumare de elemente cu funcție recreativă create de om. Apariția lor ca obiective de interes turistic nu poartă întotdeauna pecetea premeditării, adică n-au fost construite în acest scop, ci dimpotrivă, în majoritatea cazurilor, au îndeplinit alte atribuții(economice, strategice, culturale, etc.). Însușirea recreativă și-au câștigat-o însă în timp, ajungând adese ori ca ea să prevaleze în comparație cu vechile atribuții, devenind un obiectiv turistic propriu-zis.

Principalele atribute recreative ale obiectivelor de proveniență antropică au la origine următoarele însușiri: vechimea obiectivului; unicitatea; ineditul; dimensiunea; funcția.

Vechimea unui obiectiv construit de mâna omului, indiferent de dimensiunea și fizionomia acestuia, devine adesea o sursă de real interes pentru privitori. Omul epocii actuale resimte nevoia interioară de a plonja cât mai adânc in propriul său trecut, într-un veritabil “ remember” ontologic, plin de posibile revelații și satisfacții spirituale.

Efectul atractiv al dimensiunii se diminuează odată cu apropierea de vremurile noastre, fără a se putea stabili o relație directă de proporționalitate. Aceasta deoarece nu toate obiectivele produse de mâna omului impresionează în același mod vizitatorul.

Vechimea elementelor atractive antropice pune în mișcare stimuli psihologici al căror efect este cu atât mai mare cu cât turiștii sunt mai bine informați, iar crearea atmosferei locului lor de proveniență mai inspirat creionată.

Unicitatea anumitor obiecte, edificii sau activități umane înmagazinează, de asemenea, o sursă notabilă de atractivitate. Este de ajuns a-l cataloga cu acest atribut cu o realizare antropică pentru ca ea să intre definitiv în sfera de interes a turiștilor, avem în vedere nu o individualizare dimensională, ci singularitatea efectivă a produsului în sine. Unicitatea poate rezulta fie dintr-o acțiune deliberată a creatorului- autor a unui singur produs, fără copii sau variante fie prin distrugerea sau dispariția obiectelor de același gen.

Ineditul – o altă însușire turistică a obiectivelor de proveniență antropică.

Ineditul, ca resursă atractivă, este dat și de locul ales de om pentru amplasarea edificiilor sale.

Dacă vechimea, unicitatea sau ineditul unor obiective de origine antropică rămâne apanajul turiștilor bine informați, dimensiunea acestora este un atribut accesibil tuturor, ușor de evaluat sub aspect atractiv.

Funcțiile anterioare sau actuale ale anumitor edificii poartă o încărcătură atractivă cu o tentă specifică, atât prin arhitectura sau dimensiunea lor, cât mai ales prin șansa ce o oferă rememorării unor bogate file de istorie scrise între zidurile lor.

V..1. Caracterizare generală

Bucovina, are o faimă turistică pe care doar litoralul românesc o întrece. Ea a fost creată în primul rând de numeroasele monumente ctitorite cu mai bine de 500 ani în urmă, în epoca lui Ștefan Voievod (căruia chiar contemporanii i-au spus „ cel Mare”) și a urmașilor săi care s-au străduit să-i continue opera. Ei au reușit ca alături de „stilul moldovenesc” din arhitectură, închegat în ultimii ani de domnie a lui Ștefan cel Mare, să creeze „ un stil moldovenesc” și in pictura murală, strălucit reprezentat de frescele exterioare ale unor biserici.

În Bucovina, aproape fiecare loc are o amintire istorică. Doar aici, la adăpostul munților și codrilor s-au aflat primele capitale ale statului feudal Moldova) Suceava); aici sunt ruinele celor mai vestite și puternice cetăți (Cetatea de Scaun a Sucevei); aici s-au înălțat cele mai multe din ctitoriile Moldovei. În acest sens, merită amintită remarca istoricului D. Onciul, care afirmă că „nicăieri pe tot pământul romanesc nu se afla pe un spațiu atât de mic, atâta bogăție de istorie romaneasca, atâta bogăție de amintiri scumpe ale trecutului”.

Potențialul turistic antropic, ca de altfel și cel natural se constituie ca un factor fundamental de dezvoltare a turismului. Potențialul turistic, conform teoriei lui N. Ceangă, cuprinde totalitatea factorilor de atracție aparținând cadrului natural și antropic, valorificați prin intermediul angajărilor turistice. Ei generează fluxuri turistice cu arii de proveniența interne sau internaționale, ce se deplasează către arii de destinație, unde „consuma” într-o maniera aparte, turistică, produsul turistic, rezultat din potențial și amenajarea acestuia.

Componentele patrimoniului turistic antropic au intrat în aria de interes turistic pe măsura manifestării tendinței omului modern de a se cunoaște pe sine prin cunoașterea celor mai reprezentative realizări ale umanității, din cele mai vechi timpuri si până astăzi.

Este un reflex firesc care marchează grupuri tot mai mari de persoane si care determină astfel intrarea în circuitul cunoașterii, prin turism, a unor noi destinații și obiective. Acestora li se adaugă și calitatea de atractivitate turistică, care deși complementară sau derivată (față de funcția sau destinația inițială) poate deveni dominantă și cu efecte benefice multiple.

Intrarea în aria de interes și apoi în circuitele turistice consacrate este marcată în România încă din a doua parte a secolului al XIX-lea, când așezăminte și unele localități devin puncte de interes pentru turismul elitist. Fenomenul se accentuează în perioada interbelica și mai ales in ultima jumătate a secolului trecut, cu un dublu impact: intrarea în aria de interes a tot mai multor categorii de obiective antropice (cetăți feudale, mănăstiri fortificate, biserici cu valoare artistică, monumente comemorative , muzee, case memoriale, instituții de cultură și artă) și implicarea unui număr tot mai mare de persoane, aparținând la categorii umane variate. Aceasta componentă importantă a potențialului turistic si-a adus astfel o contribuție esențială la individualizarea turismului de masă, o altă caracteristică a timpurilor actuale.

Atractivitatea turistică a obiectivelor de natură antropică are o conotație complexă. În primul rând, se impune mai ales prin componentele aparținând timpurilor istorice, prin simbolistică determinând impactul emoțional pentru realizări ale trecutului , care nu reprezintă decât jaloane în formarea civilizației românești actuale. În al doilea rând , obiectivele în sine reprezintă realizări efective cărora, caracteristicile lor structurale precum dimensiunea și materialul de construcție utilizat, stilul, forma, culoarea, ornamentele le atribuie calități cum ar fi unicitatea sau originalitatea, ineditul. Ele rezulta fie din soluțiile de edificare sau prezentare fie din modul de amplasare intr-un context natural sau antropic care le evidențiază valențele. Un atribut deloc neglijabil este și acela al vechimii, al apartenenței la o anumită epocă social istorică, deoarece este știuta o alta trăsătura a omului modern. Ea constă în faptul de a găsi adeseori suport moral în evadarea într-un trecut considerat ca ideal sau sursa de inspirație de creație sau cunoaștere.

Întregul ansamblu al obiectivelor de natură antropică alcătuiește un potențial valorificabil din punct de vedere turistic, în mod diferențiat; ca intensitate sau modalitate. El ține de civilizația materială, de cultură, de esență spirituală, realizate în mod treptat în condiții social istorice diferite, toate dând adevărata măsură a valorilor autentice ale societății.

V.2. Edificiile religioase

Originalitatea Bucovinei o formează locașurile sfinte, alese drept locuri de veșnica odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinței, reprezentând în același timp autentice opere de artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspirației de origine bizantină cu influența Renașterii occidentale din secolele XV-lea și al XVI-lea. Ele pot fi considerate și deținătoarele multor relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite, giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preț aduse de la Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievozilor moldoveni.

Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale lumii și de asemenea Federația Internațională de Turism a Jurnaliștilor și Scriitorilor (FIJET) le-a decernat Premiul internațional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea Voroneț (1488), Ctitoria lui Ștefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore, Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldovița (1532), Ctitoria lui Petru Rareș, Mănăstirea Sucevița, Ctitoria boierilor Movilești. Acestea sunt singurele biserici pictate, conservate ca atare, monumente de importanță universală. Ele au fost pictate în epoca lui Petru Rareș, la inițiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roșca, la Școala de pictori moldoveni ce luase ființă la Voroneț. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanță cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la San Marco din Veneția. Voronețul este cea mai valoroasă prin picturile sale monumentale, prin amploarea și efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă înaintea bisericilor din Athos și Pisa. Sucevița, care prin fresce continua tradiția lui Petru Rareș, încheie seria marilor monumente din epoca formării și apogeului stilului moldovenesc. Compoziția culorilor (albastru de Voroneț , roșul de Humor, galbenul de Moldovița și verdele de Sucevița – culorile de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospețimea picturilor este nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin compoziția lor grafică scene care descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza și Judecata de apoi la Voroneț, Scara virtuților la Humor).

Opera artiștilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto, Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptățit pe George Vâlsan (1965) să afirme că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică, socotită azi ca una dintre cele mai alese realizări artistice populare ale Europei.”

Alte mănăstiri vizitate și apreciate de turiști sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a lui Anastasie Crimca, Putna lui Ștefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561) Solca lui Ștefan Tomșa , Probota(1530), Rașca.

Despre valoarea artistică a mănăstirilor sucevene a vorbit și marele critic de artă Charles Diehl , citat de N. Orahidan: „Mănăstirile formează unul dintre cele mai remarcabile capitole, nu numai ale istoriei artei românești, dar chiar a istoriei picturii bizantine. În frescele ce le împodobesc se vede atotputernicia acelui Bizanț, care a fost în veacul de mijloc dascălul Europei răsăritene.” Ocupându-se de „măreața podoabă de picturi ce acoperă fețele din afară ale acestor biserici”, același critic găsește că în toată lumea bizantină nu se află nimic asemănător :”toată iconografia , toată arta Bizanțului trăiește în aceste picturi, cu toate înrâuririle apusene. La Voroneț, la Moldovița, la Sucevița, pereții par acoperiți cu scoarțe din răsărit , de culori strălucite și s-a putut asemui pe drept această policromie somptuoasă cu decorul de mozaicuri ce acoperă fațadele domnului din Orvieto.” Obiectivele culturale religioase au o mare valoare arhitectonică și mai ales simbolică, deoarece au reprezentat focarele de cultură si conservare a religiei. Construite în diferite epoci, ele au marcat evoluția social-istorică ecumenică și culturală, reflectând diferitele tendințe și influente din perioada respectivă. Deși vechi de secole, cea mai mare parte a acestora sunt bine conservate și au servit idealurilor unor comunități umane ce aparțin ortodoxismului, creștinismului romano-catolic. Pe lângă importanța simbolica, obiectivele religioase reflectă unitar și evoluția stilurilor în construcțiile religioase. Adeseori, prin asimilarea unor componente stilistice consacrate si adaptarea lor la specificul autohton s-au născut adevărate stiluri originale.

La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcțiilor, dar mai ales a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferențiere în mai multe categorii de așezăminte religioase. După rangul ecleziastic și după, modul de funcționare, acestea pot fi catedrale, biserici, mănăstiri și schituri.

Dintre acestea o atenție deosebită a fost acordată mănăstirilor. Mănăstirile și schiturile adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de vest și de nord a Moldovei, apărând la apus trecătoarea Bistritei, iar la nord trecătoarea Prutului cu drumurile lor de comerț și propaganda între Apus și Răsărit. Acest lucru se explică prin faptul că biserica ortodoxă, sprijinită de voievozi, boieri și de întreg poporul, a așezat mai cu seamă spre hotarul de Apus și Miaza-noapte a țării fortărețe naturale de apărare a credinței (mănăstiri pentru stăvilirea primejdiei romano-catolice și pentru întărirea ortodoxismului).

Arh. Mitr. Dionisie Simionescu, stareț al mănăstirii Sinaia vorbește în cartea sa „ Sfintele noastre mănăstiri in trecut și astăzi” despre rolul acestor locașuri sfinte. Ele au fost „singurele instituții purtătoare de cultură”, căci în cadrul lor s-au format „atâția ierarhi de seama, cele mai vechi monumente literare, manuscrise de cărți și scrieri bisericești,” călugării din mănăstiri sunt cei dintâi care s-au îndeletnicit cu meșteșugul condeiului. Exemple demne fiind neîntrecuții caligrafi Anastasie Crimca sau Antim Ivireanu. Mănăstirile au fost păstrătoare ale legii și limbii, erau modele de gospodărie. Din cultivarea pământului din creșterea animalelor și din comerțul cu obiecte religioase, acestea se puteau întreține și puteau chiar oferi turiștilor câteva zile adăpost și mâncare. Mănăstirile au reprezentat „limanurile de adăpost ale tuturor romanilor” în ele păstrându-se cu toata sfințenia cultul și tradițiile. Mănăstirile reprezintă așezăminte bisericești cu organizare și funcții complexe, având în componență pe lângă bisericile ctitorite de voievozi și mari boieri, spații de habitat elementar (chilii populate permanent monahi, călugări sau călugărițe), ateliere manufacturiere și chiar proprietari manufacturieri. Călugării duc o viata austeră, dedicată rugăciunii comune, săvârșirii serviciului religios lucrului manual, copierii si traducerii de cărți și documente, scrierii de cronice în trecut dedicată înființării de școli, spitale, tipografii. Trebuie evidențiat faptul ca pană la secularizarea averilor mănăstirești din 1864 dar și după revoluția din decembrie 1989 mănăstirile au deținut și reîncep să primească întinse terenuri agricole și păduri ce le permit să ducă o bogată viata monahală, să sprijine tipărirea de cărți sau lucrări de restaurare. Numeroase mănăstiri au astăzi muzee în care sunt prezentate toate realizările și de asemenea este relevată istoria locașului religios și a regiunii.

O alta forma de așezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici dimensiuni, ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziții greu accesibile în special în zona de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii populare care circula pe baza lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor realizate și a unei vieți monahale ascetice, caracterizată de post priveghere și rugăciune.

Bisericile în Bucovina că de altfel și în Țara Româneasca, se remarcă nu atât prin dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziției, prin armonia intre dimensiuni, influentele bizantine, precum și prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au avut un rol important după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât și istoric. Multe dintre ele sunt ctitorii voievodale și în perioada lui Ștefan cel Mare au reprezentat tot atâtea marcări ale războaielor și victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria Mușatinilor, și Necropola Domnească, considerată cea mai veche construcție medievală de zid din Moldova.

La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuți, Sfântu Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.

Bucovina cuprinde „ un sobor de locașuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci toate au fost întemeiate de voievozi, preoți, negustori, sau răzeși români. Primul care a cercetat numărul mănăstirilor și schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului Religionar din Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ținut și-ar duce existența 23 de mănăstiri și schituri.

Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experiență extraordinară și în același timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în timp. Acest circuit nu poate începe decât din orașul Suceava.

Orașul Suceava, oraș reședință de județ este un oraș vechi, mândru de trecutul său. „Această bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg de interes mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile și ruinele cetății.” Astfel caracteriza Enciclopedia României din 1938, orașul Suceava, devenit astăzi un important centru turistic și recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate turistică, dar și datorită binecunoscutei ospitalități bucovinene.

Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroși turiști români și străini este Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aduse de la Biserica de la Mirăuți. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23 aprilie), dar sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turiști, este scoaterea sfintelor moaște pe 24 iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul orașului. Zidirea ei a durat opt ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb și terminată de Ștefăniță, (1522).

Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma și stilul bisericii lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Neamț. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin cărămizi și discuri smălțuite, însă apar și decorul prin frescă. Deși podoaba picturală a exteriorului (realizată în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în interior se păstrează pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare. Sunt remarcabile frescele din altar și naos, care au fost curățate fără a fi refăcute. Deosebit de valoros este tabloul votiv și în special portretul lui Ștefăniță Vodă. Picturile din pronaos și din pridvor sunt mai puțin valoroase, suferind de pe urma spălării și fiind pe alocuri repictate.

În interiorul bisericii se află racla moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, împodobită cu 12 plăci de argint gravate, așezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-lea. Gravurile înfățișează, ca și frescele mai noi din pridvor, scene din viața Sfântului Ioan cel Nou.

În Spatele parcului central al orașului, înconjurată doar de construcții noi, se află Biserica Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareș. Ea este o copie a bisericilor orășenești cu plan mixt din epoca lui Ștefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamț). Are însa o formă mai greoaie și este realizată cu materiale inferioare.

Tot în centrul orașului, chiar pe locul unde s-au aflat curțile domnești din Suceava, se află Biserica Domnițelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost zidită în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcția are proporții mici, dar armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu, dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărțirea tradiționala în pronaos, naos și altar, fiind mai mult simbolică. Clopotnița, lipită pe partea nordică, dăunează aspectului general al monumentului.

Mai spre vest nu departe de locul Curții Domnești se afla Ctitoria lui Petru Rareș, Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătorește hramul). Construcția a durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are un plan triconic și seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareș, Moldovița, doar că la Suceava pridvorul este închis. Biserica are o construcție monumentală: 36 metri lungime și 16 metri lățime. Fațadele au fost acoperite în întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât parțial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de restaurare în ceea ce privește pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiță de aur. În partea de răsărit a bisericii se află un masiv turn de clopotnița. El a fost construit în 1561 de Alexandru Lăpușneanu și înălțat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost folosit ca foișor de foc. Acum se află și el într-un program național de restaurare inițiat de Ministerul Culturii și Cultelor.

Pe o străduța care se îndreaptă din centrul orașului spre Cetate se află Biserica Mirăuți, numită astfel fiindcă aici erau unși „mireuți” voievozii Moldovei. Prima construcție a fost ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Mușat, biserica existând în 1401, când s-au adus la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în totalitate în secolul al XVII-lea, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de K.A. Romstorfer.

Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a orașului dincolo de piața comerciala a orașului. Construcțiile actuale datează de la începutul secolului al XVII-lea , o inscripție pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan dreptunghiular se află în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat . Zidurile sunt întărite cu contraforturi spre exterior și interior, dar nu au turnuri la colțuri. Pe latura răsăriteană se află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcție combinată ingenios cu rol dublu: turn de apărare și paraclis.

Părăsind orașul prin cartierul Ițcani și urmând drumul E 85, orice turist își poate desfășura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei peste calea ferată, la dreapta se desprinde o șosea asfaltată care conduce la Mănăstirea Dragomirna.

1. Mănăstirea Dragomirna

Situat la 10 kilometri de Suceava, în comuna Mitocu Dragomirnei, acest complex mănăstiresc reprezintă, după Putna, unul dintre locurile cele mai vizitate de către turiștii din țară și străinătate. Acest statut se datorează nu numai faptul că reprezintă una dintre creațiile arhitecturale românești dintre cele mai importante din Moldova, cu o mare bogăție de elemente înnoitoare, dar și faptului că adăpostește un muzeu, un adevărat tezaur de valori din diverse ramuri de activitate artistică.

Ctitorii complexului au fost cărturarul Anastasie Crimca împreună cu frații Stroici. Ridicarea complexului Dragomirna s-a făcut în etape. În 1602 s-a ridicat bisericuța care se afla în afara zidurilor ce înconjoară mănăstirea, iar în 1609 se înalță mănăstirea propriu-zisă. Ulterior, în 1627, la porunca domnitorului Miron Barnovski se ridică ziduri, cu tunuri și contraforți, care dau înfățișarea unei impresionante cetăți medievale.

Ctitoria este impresionantă prin dimensiunile neobișnuite (mai ales prin înălțimea sa care atinge 42 de metri față de lățimea de 9,60 m) și originală prin bogatul decor de piatră. Dacă tendința de înălțare manifestată în secolele anterioare a atins aici punctul maxim, socotit de unii excesiv, noul decor al fațadelor prin prelucrarea artistică a pietrei va fi un punct de plecare pentru arhitectura Moldovei și va fi dezvoltat la alte monumente ale secolului al XVII-lea (biserica Trei Ierarhi de la Iași). Interiorul bisericii surprinde ca și exteriorul prin monumentalitate, dar mai ales prin bogata rețea de nervuri de piatră profilată. De remarcat, de asemenea că începând de la pridvor , pardoseala se înalță progresiv cu fiecare încăpere până la altar, contribuind alături de gradarea care o dau bolțile, la realizarea unei dinamici spațiale excepționale. Pictura, realizată de meșteri locali, nu se mai păstrează decât în naos și altar. Catapeteasma, sculptată în lemn și aurită provine de la Biserica din Solca. În pridvorul bisericii se află mai multe pietre de mormânt, printre care și cea a lui Anastasie Crimca. Remarcabilă este și trapeza mănăstirii, situată lângă turnul intrării, pe care specialiștii o consideră ca fiind una din realizările de frunte ale complexului Dragomirna.

De mare interes pentru turiști este muzeul de artă feudală organizată în incinta mănăstirii. El deține o serie de piese de mare valoare din secolele al XV-lea și al XVI-lea, care au aparținut mănăstirii Voroneț: acoperăminte de vase liturgice (secolul al XVI-lea), un evangheliar ferecat (1557), o cruce din lemn de abanos, cu motive sculpturale (1542), numeroase manuscrise cu miniaturi de o înaltă măiestrie artistică. Pe lângă manuscrise muzeul mai conține și alte piese de mare valoare: broderii, ferecături în aur și argint, obiecte sculptate în lemn, veșminte cu fir de aur, argint și mătase.

2. Biserica din Pătrăuți

Cu această clădire și cu aceea de la Mirăuți, zidită în același timp, Ștefan cel Mare inaugurează „marea campanie” de construcții din ultima parte a domniei sale. Tradiția, consemnată de cronici, spune că această biserică a fost construită de Ștefan cel Mare pentru o mănăstire de călugărițe „cu scopul ca să fie un fel de spital pentru ostașii cei răniți” (E.Hostiuc, 1922).

Biserica din Pătrăuți cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” (14 septembrie) are dimensiuni modeste (este cea mai mică ctitorie a lui Ștefan cel Mare), dar cu o siluetă armonioasă. În interior se păstrează ansamblul picturilor originale, ce demonstrează că în Moldova se stabilește în această epocă un program iconografic specific. Deși starea de conservare a picturilor este destul de precară, se pot distinge o serie de scene, cum ar fi „ Asediul Constantinopolului” , una dintre cele mai grandioase compoziții din nordul Moldovei. Un mare interes prezintă și tabloul votiv, cu unul dintre cele mai reușite portrete a lui Ștefan cel Mare.

Având în permanență în stânga râul Suceava, turistul își poate continua drumul până în comuna Dărmănești (15 kilometri de Suceava), unde E85 este întretăiată de DJ209. Acesta oferă posibilitatea de a ajunge în satul Părhăuți (la stânga) sau la Siret (la dreapta).

Biserica din satul Părhăuți poartă denumirea de „Biserica tuturor Sfinților” și este ctitoria logofătului Gavril Trotușan (1522). Ea este importantă în istoria arhitecturii moldovenești prin faptul că aici apare un pridvor neobișnuit cu două caturi și cu goluri. Construită din piatră brută, această biserică nu are fațadele împodobite. În interior se păstrează pictura originală în stare mai bună dar pe pereții din pronaos.

În apropiere, în Vălinești, sat din comuna Grănicești, se păstrează un valoros monument de la sfârșitul secolului al XV-lea. Este vorba de o biserică de curte boierească, cu hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie). Ctitorie a logofătului Tăutu, ea a fost terminată între 1493-1494.

Biserica este ridicată pe un plan dreptunghiular, iar în partea sudică i s-a alipit un turn-clopotniță. Fațadele sunt împodobite cu o frumoasă decorație de ceramică policromă. De o deosebită valoare este ansamblul picturilor interioare ce trădează calitățile artistice excepționale ale zugravului moldovean, Gavril Ieromonahul. Picturile marchează un moment important în istoria artei Moldovei, Gavril introducând o serie de inovații care vor fi preluate ulterior: introduce fresca în pictura moldovenească și reprezintă cele șapte sinoade ecumenice. Deoarece aceste picturi se degradează din ce în ce mai mult, Ministerul Culturii și Cultelor a inițiat un proces intens de restaurare.

3. Biserica Sfânta Treime

Este principalul obiectiv al orașului Siret (16 iunie) construită ca paraclis al curții domnești din centrul târgului vechi. Clădire restaurată cu multă g rijă, ea este atribuită de tradiție voievodului Sao și aparține secolului al XV-lea. Biserica este o construcție modestă zidită în piatră brută. Interiorul ei este alcătuit dintr-un pronaos îngust un naos alungit și un altar semicircular. Decorul este simplu dar de mare efect plastic, care alături de planul trilobat va sta la baza dezvoltării ulterioare a întregii arhitecturi religioase din Moldova.

4. Biserica Bogdana

Orașul Rădăuți (la 36 kilometri distanță de Suceava se remarcă și prin existența Bisericii Bogdana, cu hramul „Sf. Nicolae” (6 decembrie); cea mai veche construcție de piatră a Moldovei. După tradiție, pe locul ei a existat o biserică de lemn, înlocuită de Bogdan I cu o construcție de zid, devenită ulterior necropolă a primilor domnitori. Anul precis al construcției nu se cunoaște. Ea are un stil unitar, sinteza elementelor romanice, bizantine și gotice. Biserica a fost restaurată în 1559, când Alexandru Lăpușneanu a adăugat un pridvor deschis. Pictura din interior este de data mai recentă în pronaos și naos. Cea din altar, deși mult refăcută se aseamănă cu cea de la Voroneț din punct de vedere iconografic.

La 5 kilometri de Rădăuți, pe DJ178 se găsește una dintre cele mai vechi localități ale Moldovei, Volovăț. Tradiția spune că aici ar fi existat o biserică de lemn construită de Dragoș Vodă, care a fost mutată de Ștefan cel Mare la Putna (1468). În apropierea fostei bisericuțe, Ștefan a construit între 1500-1502 o impunătoare biserică de piatră, unul din interesantele monumente istorice rămase din ultima perioadă de domnie a marelui voievod.

De la Rădăuți la Putna, turistul parcurge cei 33 kilometri tot pe DJ209E, urmând valea superioara a Sucevei.

Primul obiectiv important pe acest traseu se afla în comuna Horodnic, unde a fost zidită cea dintâi mănăstire de maici din Moldova. Deși aceasta a dispărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea, amintirea ei se păstrează în numele cătunului Călugărița și în bisericuța de lemn.

După ce este străbătută comuna Putna, drumul se transformă într-o alee ce se oprește brusc la poarta mănăstirii Putna.

5. Mănăstirea Putna

Este primul monument pe care Ștefan cel Mare l-a zidit în perioada de început a domniei sale. Construcția a început în 1466, s-a terminat în 1469, și a fost inaugurată în 1470. La 15 martie 1484 Letopisețul de la Putna notează arderea mănăstirii” cu desăvârșire” , însă este refăcută imediat. Clădirile aflate astăzi în incinta mănăstirii au fost construite între 1854-1856. Cel care a făcut ultima reparație (1902) a fost arhitectul austriac Romstorfer, care-i imprimă aspectul natural cu acoperișul de țiglă smălțuită, cu fațadele decorate în maniera secolelor al XVII-lea – al XIX-lea și cu turla împodobită cu elemente baroce. În interior nu se mai păstrează pictura din secolul al XV-lea. Au rămas din acea epocă doar canaturile ușii dintre pronaos și gropniță. Biserica cu hramul „ Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, (21 noiembrie) a fost una dintre marile necropole domnești ale Moldovei, în ea fiind înmormântați Ștefan cel Mare, Maria Voichița, Maria de Mangop, Bogdan cel Orb, Ștefăniță-Vodă.

Chiar de la înființarea sa, Mănăstirea Putna a primit numeroase danii, Ștefan cel Mare arătându-se deosebit de darnic cu aceasta ctitorie a sa. În 1503, domeniul Putnei cuprindea nu mai puțin de 30 de sate (25 provenite din danie domnească), mănăstiri anexe, vii. În același timp Putna a devenit ea însăși factor cultural după tradiția medievală, cu școala de caligrafi și miniaturiști, ateliere de broderii. Prin darurile domnilor și boierilor, Putna a ajuns să dețină un mare și valoros tezaur de artă medievală. În afară de unele piese păstrate la Muzeul de Artă a României și în Biblioteca Academiei, tot ce a mai rămas din tezaurul Putnei este depus astăzi în muzeul mănăstirii, socotit de specialiști ca unul dintre cele mai bogate muzee de artă religioasă medievală din lume. El este amenajat în clădirea de pe latura nordică a incintei. Portretul muzeului prezintă piese găsite cu ocazia cercetărilor arheologice și a lucrărilor de restaurare, precum și manuscrise valoroase și documente medievale autentice. La etaj, sunt expuse exemplare reprezentative pentru arta moldovenească (XV-XVI). Din numeroase broderii expuse în muzeu, se pot menționa patrafirul din 1469, broderie executată cu fir de mătase, aur și argint; acoperământul de pe mormântul Mariei de Mangop (cel mai vechi portret brodat din arta moldovenească 1477), epitrahilul cu portretul lui Ștefan cel Mare cu fiul său (1480-1496), epitaful din 1420, patrafirul din 1504, care dovedesc că atelierul de la Putna atinge punctul culminant al dezvoltării sale artistice. Din colecții de argintărie se remarcă cadelnița din 1470, cele doua evantaie liturgice, executate în 1497 în filigramă de argint aurit și mai ales Tetraevanghelarul de la Humor (1487). Din valoroasele manuscrise medievale, adevărate opere de artă, Biblioteca mănăstirii păstrează nouă exemplare ce aparțin epocii lui Ștefan cel Mare.

O vizită la Mănăstirea Putna înseamnă o incursiune pe viu în trecutul glorios al Moldovei, nu numai în cel politico-militar, ci și cel spiritual.

6. Biserica de lemn a lui Dragoș Vodă

Se află în cimitirul satului la circa 500 metri sud-est de mănăstire. Ea a fost ridicată inițial la Volovăț (1346) și mutată de Ștefan cel Mare la Putna (1468).

7. Chilia lui Daniil Sihastrul

Se află la aproximativ 1,5 kilometri de mănăstire dincolo de podul de peste râul Putna. Aici a trăit Daniil, înainte de construirea mănăstirii, care s-a mutat apoi la Voroneț unde se află mormântul lui. Într-o stâncă de mari dimensiuni, el a săpat cu dalta, ani de-a rândul o bisericuță care reproduce, la scară redusă planul oricărui locaș sfânt, cu pronaos, naos și altar. Sub bisericuță, se află chilia extrem de austeră în care trăia Daniil, cel care l-a încurajat pe Ștefan cel Mare în clipele grele ale înfrângerii de la Valea Albă (1476).

8. Ruinele Sihăstriei

Se află pe valea Prahovei, în amonte, la circa 3,5 kilometri de mănăstire. La Sucevița turistul poate ajunge direct de la Putna, fie prin Vicovu de Jos- Marginea pe DJ209, fie pe poteci de munte.

9. Mănăstirea Sucevița

A fost ridicată într-un cadru pitoresc (la 19 kilometri din Rădăuți), cel mai fortificat complex mănăstiresc din Moldova, ce are hramul „Învierea Domnului” (hram ce variază de la an la an). Construita la sfârșitul secolului al XVI-lea, incinta mănăstirii (cu laturile de circa 100 metri, cu ziduri groase de 3 metri și înalte de 6 metri, flancate de 5 turnuri puternice). Avea menirea de a adăposti familia Movileștilor și fabuloasele lor averi. Biserica mănăstirii este ultima ctitorie domnească ce îmbracă haina somptuoasă a acestei maniere decorative apărută în vremea primei domnii a lui Petru Rareș. În același timp, zidul de cetate care înconjoară mănăstirea este, alături de cel al Dragomirnei, cel mai bine păstrat din vechea arhitectură moldovenească și cel mai impresionant ca înfățișare.

Dacă în ceea ce privește arhitectura, biserica mănăstirii a încheiat perioada de strălucire a stilului moldovenesc de la sfârșitul secolului al XVI-lea, pictura sa interioară și exterioară marchează din punctul de vedere al realizării artistice, un început de declin. Pictura exterioară de la Sucevița încheie seria bisericilor moldovenești unice în lume prin frescele care le acoperă în întregime pereții. Pictura impresionează pe privitor prin mărimea ansamblului și prin armonia și strălucirea coloritului, dominat de verde. Cel mai valoros ansamblu al picturii exterioare este „ Scara virtuților”.

Lângă incinta mănăstirii, lângă cimitirul satului se află un alt monument istoric, o biserică de piatră și un turn-clopotniță, cu hramul „Schimbarea la față (6 august).

În clădirile mănăstirii situate pe latura de est a fost amenajat în fosta trapeză de la etaj un mic muzeu ce cuprinde valoroase obiecte de artă religioasă, remarcabile fiind broderiile. Două acoperăminte de morminte sunt nu numai obiecte de artă, dar și documente istorice, păstrându-se astfel chipul fraților Movilă. Tot în muzeu se păstrează capsula de argint aurit cu părul Elisabetei, soția lui Ieremia Movilă.

10. Mănăstirea Moldovița

Se află la 32 kilometri distanță de la Sucevița, urmând DN17 A, peste pasul Cuimârna, după numeroase serpentine.

Aceasta mănăstire, cu hramul „Buna Vestire” (25 martie) a fost ridicată în 1532 din inițiativa și cheltuiala lui Petru Rareș. În jurul bisericii a fost înălțată o adevărată cetate de formă pătrată, cu ziduri puternice. Ele se mai păstrează încă cu excepția aceluia sudic, unde au apărut construcții recente. Biserica este acoperită cu strălucita podoabă a frescelor care îi dau o valoare inestimabilă, situând-o printre cele mai importante monumente de artă românească veche.

Pictura Moldoviței, realizată cronologic între cea de la Humor și cea de la Voroneț, se impune prin monumentalitate, prin forța expresiva a desenului, prin calda armonie cromatică, de asemenea prin claritatea programului iconografic. Dominanta gamei cromatice este, în cazul Moldoviței, galbenul auriu cu reflexe solare de un fast subtil și o distinsă eleganță. Alături de Voroneț, Sucevița, Arbore și Humor ,Moldovița face parte din salba de monumente de notorietate universală pentru ceea ce specialiștii numesc „ genul picturii exterioare medievale din Moldova”.

În afară de biserică, în incinta mănăstirii se păstrează în colțul dinspre nord-vest încă o construcție veche, una din puținele clădiri de locuit rămase de la începutul secolului al XVII-lea, clisarnița. Ea a fost folosită de-a lungul anilor ca locuință domnească sau episcopală, dar avea multe încăperi destinate păstrării tezaurului mănăstiresc. După restaurarea dintre 1955-1957, aici a fost instalat, în încăperile de la pastor, micul muzeu al Moldoviței.

În muzeul mănăstirii, turistul are ocazia să vadă o serie de obiecte sculptate în lemn, adevărate capodopere. Cel mai valoros este jilțul domnesc, ornamentat cu sculpturi. Interesant este că pomelnicul mănăstirii care cuprinde pe toți donatorii, începând cu Alexandru cel Bun. Vase, candele, broderii, icoane de multe sute de ani stau alături de cel mai onorat si contemporan „odor”-„Mărul de aur”- distincție atribuită de Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism ca legitimă recunoaștere a valorii fără egal a monumentelor de artă medievală din această parte de țară.

De la Sucevița, turistul poate ajunge și la Solca, unde Ștefan al II-lea Tomșa a construit o biserică de piatră cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (29 iunie), dar care are o structură masivă, greoaie. Deși Solca se ajunge ușor pe un drum local în comuna Arbore, situat la 6 kilometri spre est.

Biserica, cu hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” (29 august) a fost construită în 1503, în pronaos aflându-se mormântul ctitorului Luca Arbore, portar al Sucevei. Pictura din interior nu a putut fi datată precis din cauza degradărilor și repictărilor. În schimb, pictura exterioară se păstrează încă bine pe pereții de sud și vest, remarcându-se scenele „Rugul lui Moise”, „Judecata de Apoi”.

Din vatra Moldoviței, turistul poate vizita Gura Humorului, urmând din Vama drumul E576. Orașul Gura Humorului se recomandă ca baza de plecare spre cele doua obiective turistice renumite din apropiere: Mănăstirea Humor (la 6 kilometri de oraș, în partea de nord-vest) și Mănăstirea Voroneț (la 5 kilometri de oraș în partea sudică).

11. Mănăstirea Humorului

A fost construită în 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog.

Utilizând cu o înaltă pricepere elementele caracteristice stilului moldovenesc, constructorul a dat zidirii sale individualitate și originalitate, prin introducerea unor elemente noi. Astfel, apare aici pentru prima data pridvorul deschis, care dă intrării mai multă eleganță și luminozitate, precum și o încăpere specială pentru păstrarea obiectelor de preț (clisarnița). Biserica Mănăstirii Humor, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) se număra printre cele cinci ctitorii, împodobite în interior și exterior, cu fresce bizantine. Fresca exterioară, pictată de Toma Zugravul în 1531, în care domină roșul, deschide șirul celorlalte biserici cu pictură exterioară. Principalele teme iconografice sunt: Acatistul Bunei Vestiri (în sud), Arborele lui Iesei (fațada nordică), judecata de Apoi (în vest) . Temele picturii sunt în general aceleași ca la Sucevița, dar cu deosebiri în așezare și mai reduse ca număr.

În interior, o deosebită importanță estetică, dar mai ales istorico-documentară o prezintă cele doua tablouri votive.

12. Mănăstirea Voroneț

A fost înălțată doar în câteva luni (26 mai-14 septembrie 1488) la porunca lui Ștefan cel Mare și face parte din grupul primelor ctitorii, de mici proporții, la care începe să se definească stilul moldovenesc. Biserica, ce poartă hramul „Sf Mare Mucenic Gheorghe” (23 aprilie) a fost pictată în cea mai mare parte încă din timpul lui Ștefan cel Mare, această pictură păstrându-se și astăzi mai ales în altar și naos. Urmând modele mai vechi de iconografie, pictorul Voronețului a realizat un ansamblu sobru , dar plin de măreție, cu un vădit caracter monumental și în care numărul scenelor și personajelor este redus la esențial („Durerea crucii”, „Cina cea de taină”).

Pictura exterioară a Voronețului este socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Cea mai amplă, cea mai dramatică și în același timp cea mai reușită compoziție din frescele exterioare ale tuturor bisericilor din nordul Moldovei este „Judecata de Apoi”, care ocupă în întregime peretele de vest. Din acest punct de vedere, Mănăstirea Voroneț este socotită „ Capela Sixtină a Orientului”. O altă particularitate este folosirea unui albastru de o tonalitate deosebită, „ așa numitul albastru de Voroneț”, considerat de specialiști unic în lume și comparat cu roșul lui Rubens sau cu verdele lui Veronese. Un alt punct de interes este mormântul lui Daniil Sihastrul din pronaos.

În același an Ștefan cel Mare înalță și biserica din satul Șcheia, asemănătoare cu cea de la Pătrăuți.

O altă concentrare de mănăstiri, dar nu de importanța celor din nord, se află în sudul județului Suceava, în împrejurimile orașului Fălticeni.

Drumul E85 urmărește cumpăna de ape dintre Șomuzu Mare și Șomuzu Mic. Nu departe de șosea, în nordul comunei Moara se află un interesant monument istoric, mănăstirea armenească Hagigadar (1512).

La kilometrul 424 se desfac două drumuri, unul dintre ele ducând spre Bosanci. El întâlnește drumul DJ 208 modernizat, care oferă posibilitatea vizitării bisericii de la Reuseni. Această biserică cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost înălțată de Ștefan cel Mare în 1503, în amintirea tatălui său Bogdan II. Biserica face parte din categoria construcțiilor cu plan dreptunghiular, dar cu mici abside înscrise în grosimea zidului (tip mixt întâlnit în zona Neamțului).

Următoarea oprire a turistului poate fi făcută la Dolheștii Mari, la o distanță de 17 kilometri de Fălticeni. Aici se păstrează o biserică zidită în timpul lui Ștefan cel Mare (1481), ctitorie boierească a familiei Sendrea. Ea este construită în întregime din bolovani de râu, planul ei simplu amintind de biserica de la Rădăuți. Ceea ce sare în ochii turiștilor sunt resturile de frescă de pe pereții pronaosului și chenarele de piatră ale ferestrelor rău conservate.

La 6 kilometri de Dolhasca spre sud se află pe un deal Mănăstirea Probota, unul din vechile așezăminte monahale moldovenești ce s-a numit la început „ Sfântul Nicolae din Poiana Siretului”. Ea este o ctitorie din 1530 a lui Petru Rareș , devenind una dintre cele mai însemnate necropole domnești. A fost prima biserică nouă cu exteriorul în întregime pictat. Actualmente din frescele exterioare nu se mai păstrează decât mici urme. În schimb, din pictura interioară (1532) se păstrează mai multe ansambluri deosebit de valoroase, restaurate recent de o echipă mixtă româno-japoneză. În pridvor poate fi remarcată „Judecata de Apoi”, cea mai veche ilustrare moldovenească a acestei teme.

În incinta mănăstirii, în colțul nord-vestic a fost înălțată o dată cu zidurile cetății o casă domnească. Este o construcție cu etaj, de mici dimensiuni, cu șase încăperi. Peste aceasta se înalță un turn-clopotniță, în care s-a organizat un mic muzeu arheologic și de artă feudală. Mănăstirea Probota rămâne testamentul epocii culturale a lui Petru Rareș, culmea arhitecturii feudale din Moldova.

La 18 kilometri de Fălticeni, urmând șoseaua Falticeni-Vadu Moldovei-Praxia-Bogdănești se află Mănăstirea Râșca, ctitorie tot a lui Petru Rareș. Reparațiile făcute de-a lungul anilor au schimbat mult din înfățișarea originală a acestei construcții și au distrus frescele bogate în aur care o împodobeau în interior. Se mai păstrează portretul familiei domnitorului și două valoroase icoane din secolul al XV-lea Într-o cameră din clopotniță a stat închis șase luni istoricul Mihail Kogălniceanu. Hramul clopotniței este „Sfântul Ierarh Nicolae”, iar paraclisierul are ca patron spiritual pe Sfântul Gheorghe (23 aprilie)

La 8 kilometri de Fălticeni se află cel mai vechi oraș și prima capitală a Moldovei, Baia, unde se mai păstrează ruinele bisericii gotice din 1415, construită de Alexandru cel Bun, singura construcție catolică rămasă în Moldova. În afara acestor ruine se mai poate vizita Biserica Albă, ctitorie a lui Ștefan ridicată în amintirea marii sale victorii asupra armatelor lui Matei Corvin. Ultima ctitorie domnească de la Baia este Biserica Adormirii ridicată în 1532 de Petru Rareș.

Pe valea Suhei Mici, turistul poate vizita și ctitoria voievodului Alexandru Lăpușneanu din 1561, Mănăstirea Slatina. Locașul are aceeași semnificație ca Putna pentru Ștefan cel Mare sau Probota pentru Petru Rareș, remarcându-se printr-o înaltă valoare, somptuozitate și rafinament. Biserica este înconjurată cu ziduri groase de piatră, metereze și drumuri de strajă. În interiorul incintei, între biserică și zidul dinspre sud, se află casa domnească, o construcție simplă. Această mănăstire, trebuia s ă slujească familiei domnești nu numai ca gropniță , ci și ca loc de refugiu în caz de primejdie. Pictura originală din interior a fost acoperită în secolul al XIX-lea cu o pictură în ulei, fără valoare artistică.

Expresia artistica a dreptei noastre credințe, a rafinamentului și gustului pentru frumos a neamului românesc, toate aceste mănăstiri îndeamnă la reculegere și încântă inima și mintea privitorului ce ajunge în Bucovina din toate colțurile lumii.

VI. Infrastructura turistică

Infrastructura însumează totalitatea bunurilor și mijloacelor prin care resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate turistic.

În majoritatea cazurilor elementele sale componente nu au fost create pentru a satisface nevoile creative, curative, acest atribut l-au câștigat pe parcurs, simultan cu inițierea activităților turistice în regiune.

Infrastructura turistică cuprinde :

Bazele de cazare și alimentație publică.

Alcătuiesc împreună cu resursele atractive și căile de transport vectorii fundamentali ce definesc turismul ca activitate umană. Bazele de cazare și alimentație publică apar ca o rezultantă strictă a cererii. În definirea tipurilor bazelor de cazare se ține seama de următorii parametri: mărime , confort, funcționalitate, perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc.

2. Căile și mijloacele de transport turistic.

Asigură efectuarea călătoriei, adică acel segment, fără de care turismul ca fenomen este de nerealizat. Creșterea vitezei de deplasare în spațiu înseamnă o economie substanțială de timp liber ceea ce oferă individului posibilitatea unui sejur mai îndelungat sau vizarea unui număr mai mare de obiective . Principalele căi și mijloace de transport implicate în turism sunt cele rutiere, feroviare, aeriene, navale și mijloace de transport speciale.

3. Dotările pentru agrement și refacerea sănătății.

Dintre dotările necesare agrementului, cele mai importante sunt: terenuri pentru practicarea diferitelor sporturi, pârtii de schi și săniuș, popicăriile, săli de proiecție , biblioteci, internetul. Dotările pentru refacerea sănătății cuprind și nămolurile terapeutice emanații de origine mofetă, salinele, plajele.

4. Dotările complementare.

Reprezintă totalitatea mijloacelor și instituțiilor economice, sociale sau culturale la care turistul apelează în perioada călătoriei. Fac parte din această categorie magazinele, poșta, telecomunicațiile, băncile, instituțiile de asigurări, oficiile de schimb valutar, instituțiile de asistență socială, cele administrative, culturale.

Marea majoritate a acestora sunt destinate pentru deservirea întregii populații din regiune. Turismul integrându-le în sfera sa de acțiune ca bun comun al infrastructurii de ansamblu.

VI.1. Infrastructura în turismul religios.

Valorificarea superioară a potențialului turistic și stimularea activității turistice sunt condiționate de dezvoltarea, perfecționarea și diversificarea infrastructurii turistice care are rolul de a satisface cererea turistică prin dotări și servicii specifice. De altfel, se remarcă relații de strânsă dependență între mărimea cererii turistice și gradul de dezvoltare al infrastructurii fiecare dintre cei doi parametri stimulându-se reciproc.

Pompei Cocean (1996), consideră că „ bazele de cazare alcătuiesc împreună cu resursele atractive și căile de transport, vectorii fundamentali ce definesc turismul ca activitate umană”.

Baza de cazare specifică edificiilor religioase

În cazul turismului religios baza de cazare existentă este în continuă dezvoltare și modernizare, dar încă intr-un ritm și un volum nesatisfăcător.

Între introducerea în circuitul turistic a unor obiective și construirea bazelor de cazare există un paralelism evident. Aceste baze apar ca o rezultantă strictă a cererii turistice, manifestând o mare sensibilitate la variațiile acesteia. Așa se explică de ce în ultimii ani , datorită programului de promovare a Bucovinei, au apărut (fie în curțile mănăstirilor fie în satele din jurul acestora) construcții destinate cazării turiștilor.

Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse, în definirea tipurilor ținându-se seama de mărime, confort, funcționalitate, perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc. Astfel, în cazul turismului religios se detașează casele de oaspeți din incinta mănăstirilor, precum și cabanele și vilele turistice ce au în program vizite sau excursii la mănăstiri. Mai recent, au început să se remarce și bazele de cazare secundare, integrate domeniului turistic temporar și la un nivel modest de funcționalitate, cum ar fi pensiunile urbane și rurale fermele agroturistice. Astfel, în Bucovina la nivelul anului 2001 existau 71 de structuri de cazare folosite de către turiștii veniți să viziteze mănăstirile din acest ținut dintr-un total de 96. În același an, capacitatea de cazare turistică existentă era de 5534 locuri, ceea ce reprezintă doar 3% din capacitatea națională. Cu această medie Bucovina rămâne în urma unor regiuni turistice de prim ordin ca litoralul Mării Negre sau Valea Prahovei.

În ceea ce privește capacitatea de cazare turistică a mănăstirilor, aceasta este redusă. Există mănăstiri, ca de exemplu Mănăstirea Sucevița care nu dețin spații de cazare.

Orice turist primește din partea mănăstirii adăpost și mâncare pentru maxim trei zile. Pentru o perioadă îndelungată, turistul trebuie să plătească o suma de 200 000 lei. Actul turistic se materializează, în acest caz; din punct de vedere economic numai o dată cu funcționarea acestor baze de cazare pe anumite tarife, pentru că astfel, limitarea turismului doar la simpla vizitare a mănăstirilor este sinonimă cu realizarea componentei culturale, fără nici o eficiență pe planul încasărilor.

Mănăstirile și bisericile din orașul Suceava nu dețin baza de cazare proprie, turiștii putând fi cazați în hotelurile din oraș: Bucovina, Arcașul, Balada, Gloria, Zamca, Suceava, toate de două stele. După afirmațiile preotului-călugăr Nicodim, ghidul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, că în urmă cu câțiva ani a existat aici o bază de cazare de câteva zeci de locuri. Momentan, nu mai există decât chiliile celor 20 de călugări și casa P. S. Pimen. La hramul mănăstirii (24 iunie) cei mai mulți turiști, veniți îndeosebi din Maramureș, înnoptează sub cerul liber, în curtea mănăstirii.

În urma cercetărilor de teren, capacitatea de cazare turistică din incinta mănăstirilor este de circa 400-450 locuri.

Mănăstirea Putna este ansamblul mănăstiresc cu cea mai complexă bază de cazare, actualmente aflată în curs de dezvoltare. După afirmațiile părintelui Nicolae, ghidul muzeului mănăstirii, baza de cazare se constituie din Arhondaric ce dispune de 80 de locuri și din hotelul mănăstirii, construit după revoluție în afara incintei mănăstirești, pe partea dreaptă. Este o clădire modestă cu două niveluri, cu baie proprie, care poate adăposti 210 turiști. Camerele sunt cu mai multe paturi, unele fiind rezervate femeilor, iar altele bărbaților.

În timpul sezonului sunt date în folosință câteva căsuțe din lemn. Casa de oaspeți este destinată personalităților. Comparativi cu celelalte mănăstiri, această bază de cazare este destul de extinsă. Deși dotarea este foarte simplă, aspectul camerelor este plăcut și primitor. Ele nu au decât o masă, câteva paturi, iar pereții sunt împodobiți de icoane, și scoarțe specifice Bucovinei.

Mănăstirea Sucevița spre deosebire de Mănăstirea Putna, în afara chiliilor celor 60 de călugărițe nu deține alte structuri de cazare. După afirmațiile Maicii Ștefania majoritatea turiștilor care vor să înnopteze aici au la dispoziție hanul turistic Sucevița din vecinătatea mănăstirii cu o capacitate de 124 locuri.

Pentru Mănăstirea Moldovița după 1990 s-a permis construirea unei gospodării a mănăstirii în care viețuiesc maicile mai tinere, se cresc animale, se pregătește mâncarea. În aceeași gospodărie există „Casa pentru închinători” ce se reduce la doua camere cu câte 12 paturi. Lângă această gospodărie există o vilă cu doua etaje destinată vizitatorilor de seamă, cum a fost cazul vizitei recente din luna mai 2003 a Prințului Charles al Marii Britanii. Maica Tatiana afirmă că aceste construcții au obținut cu greu permisiunea de a fi construite deoarece lângă un monument istoric precum Moldovița nu se poate construi decât la o distanță minima de 200 metri.

Bazele de cazare din Mănăstirile Voroneț și Umor sunt minime, acestea fiind compensate de gospodăriile țărănești dornice de a caza turiști dar și de apropierea orașului Gura Humorului. În Mănăstirea Dragomirna baza de cazare este aproape inexistentă existând totuși câteva amenajări pentru turiști. Momentan mănăstirea a rămas fără sursă de apă, datorită secării lacului Dragomirna.

Mănăstirea Râșca oferă turiștilor cazare într-o clădire situată în fața bisericii mănăstirii. Ea are 14 camere cu câte două sau 3 paturi. Această capacitate de cazare se dovedește a fi foarte mică în comparație cu cererea turistică, motiv pentru care este necesară rezervarea prin telefon.

Mănăstirea Probota are o capacitate de cazare de 30 de locuri rezervarea făcându-se tot prin telefon. Celelalte mănăstiri au bază de cazare cu o capacitate foarte redusă. Unele sunt situate în orașe (Siret, Rădăuți) unde există hoteluri pentru cazare, altele aflându-se în zone unde este dezvoltat agroturismul. Datele obținute de la mănăstiri sunt pur orientative, neexistând o statistică propriu-zisă a capacității de cazare. Peste 60% din turiștii străini doresc să fie cazați, în timpul vizitei lor în incinta mănăstirii ei fiind interesați în mod deosebit de tradițiile și obiceiurile religioase românești.

VI.2. Analiza infrastructurii turismului religios

Pentru edificiile religioase o metodă practică pentru investigare este chestionarul. Chestionarul are următoare structură:

Numele mănăstirii

Localizarea mănăstirii / gospodăriei (sat, comună, județ)

Tipul comunității monahale (călugări sau călugărițe)

Hramul mănăstirii

Ce tip de teren aveți în posesie ? (arabil, pășuni, păduri)

Care este modul de exploatare al pământului ?) pe cont propriu, dat în arendă, în asociație)

Ce animale dețineți ? (vite , porci, păsări, cai)

Aveți , echipament agricol mecanizat ? (da, nu)

Utilizați echipament cu tracțiune animală? (da, nu)

Credeți că activitatea agricolă este importantă pentru bunăstarea gospodăriei mănăstirii ?

Câte clădiri sunt în incinta mănăstirii / gospodăriei și care este destinația lor ?

Sursa de apă pentru utilizare casnică este din sursă proprie (în casă, în curte), sau din sursă comună (fântână, izvor, pompă)

Cum este drumul care trece prin fața mănăstirii / gospodăriei (cu pietriș , pietruit, asfaltat)

La ce distanța este cea mai importantă stație de cale ferată și autobuz?

Aveți mijloc de transport ? (căruță, automobil, camion)

Aveți telefon? (da, nu)

Aveți radio, televizor color ? (da, nu)

Sunteți racordat la rețeaua de electricitate ? (da, nu)

Aveți grup sanitar? (da, nu)

Care este originea turiștilor români și străini ?

Care este numărul turiștilor în anul 2002; comparați cu anii precedenți.

Care este originea veniturilor:

-vânzarea produselor vegetale și animale

-activități turistice

-taxe percepute pentru muzeu, fotografiat sau filmat

-donații

-magazin bisericesc din incinta mănăstirii

Care este situația veniturilor față de anii trecuți (a crescut, a scăzut , a rămas același)

Principalele cheltuieli au fost făcute pentru:

-întreținerea gospodăriei

-servicii turistice

-lucrări agricole

-alimente

-îmbrăcăminte

Facilități infrastructură:

-legături mai bune, drumuri / căi ferate

-aprovizionare cu apă de bună calitate

-telefon

-electricitate

-colectarea deșeurilor menajere

-canalizare

Facilități servicii

-mijloace publice de transport

– poștă

-unități sanitare

-magazine

-înlesniri pentru activități turistice și culturale

-comentarea anchetatorului

Care este durata medie a vizitei ( 1-3 zile)

Chestionar pentru Mănăstirea Moldovița

Numele mănăstirii : Moldovița

Localizarea mănăstirii

Hramul mănăstirii: Bunavestire (25 martie)

Tipul comunității monahale: în mănăstire viețuiesc 39 maici

Teren în proprietate

teren arabil

fâneață, pășuni și pădure

lucrat de călugărițe

mănăstirea utilizează echipament cu tracțiune animală

mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate

– Animale: vaci, porci , cai și păsări

– Anexele mănăstirii : o gospodărie proprie, situată la 200 metri de mănăstirea propriu-zisă, ce include o casă pentru închinători, câteva chilii pentru măicuțe, adăpostul animalelor, bucătărie și o vilă pentru personalități

– Aprovizionarea cu apă pentru utilizarea casnică se face din terasă proprie: bucătăria, iar pentru animale din sursă comună, dintr-o fântână

– Drumul de acces la mănăstire este pavat și asfaltat

existența unei căi ferate în apropierea mănăstirii

dotarea mănăstirii

dispune de telefon

este racordată la rețeaua de electricitate

grupul sanitar în curte

– Venitul este asigurat de :

culturi agricole și creșterea animalelor

donații

magazin bisericesc din incinta mănăstirii

taxe de intrare, taxe pentru fotografii și filmări video

– Turiști

în medie 70.000-80.000 turiști/an

români 60-65% (județul Maramureș, Cluj, Bacău, București, Constanța)

străini 35-40% (Franța, Germania, Japonia)

– Facilități infrastructură

legături mai bune

aprovizionare cu apă de bună calitate

canalizare

– Facilități servicii

mijloace publice de transport

poșta

înlesniri pentru activități religioase (pelerinaje)

Activitatea turistică se îmbină cu alte activități precum: creșterea animalelor, cultivarea plantelor, meșteșuguri. Deși Mănăstirea Moldovița este celebră, inclusă printre cele mai vizitate mănăstiri cu toate acestea fenomenul turistic este incapabil să asigure veniturile necesare pentru existența de zi cu zi din mănăstiri.

Chestionar pentru Mănăstirea Putna

– numele mănăstirii: Putna

– localizarea mănăstirii: Comuna Putna, județul Suceava

– hramul mănăstirii: Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie)

-teren în proprietate:

1. teren arabil,

2. pășuni și pădure

3. mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate

4. se cresc animale: vaci, ovine, porci

– drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

– existența unei căi ferate în apropierea mănăstirii

– dotarea mănăstirii:

1. este racordată la rețeaua de electricitate

2. dispune de telefon

3. televizor color

4. grupul sanitar este în curte

-venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare

2. taxe pentru fotografii

3. taxe pentru filmări video

4. magazin bisericesc

5. donații

6. creșterea animalelor

-turiști:

1. în medie 120.000- 130.000

2. turiști români 55-60 % cu preponderență din județele: Maramureș, Bistrița, Iași, București

3. turiști străini 40-45 % din țări vest-europene : Germania, Franța, Austria, Elveția, dar și din Japonia.

– facilități ale infrastructurii:

1. canalizare

2. legături bune – căi ferate – drumuri

3. colectarea deșeurilor menajere

4. telefon

5. aprovizionare cu apă

-facilități de servicii

1. înlesniri pentru activități turistice de tip pelerinaj

2. magazine

3. serviciul poștal

Chestionar pentru Mănăstirea Sucevița

– numele mănăstirii: Sucevița

– localizarea mănăstirii: Satul Sucevița, județul Suceava (la 19 kilometri de Rădăuți).

– hramul mănăstirii: „Învierea Domnului „

– teren în proprietate

1. pășuni și pădure

2. teren arabil

3. mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate

– drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

– animale: porcine, ovine, bovine

– dotarea mănăstirii

1. racordată la rețeaua de electricitate

2. dispune de telefon

3. grup sanitar în curte

4. televizor color

– venitul este asigurat din:

1. magazin bisericesc

2. taxe de intrare

3. taxe pentru fotografii

4. Taxe pentru filmări video

5. creșterea animalelor

– turiștii

1. în medie 70.00- 80.000 turiști / an

2. turiști români 70 % din județele Iași, Maramureș, Bistrița.

3. turiști străini 30 % din țări europene Elveția, Austria, Franța, dar și din afara Europei Japonia, Statele Unite.

-facilități ale infrastructurii

1. canalizare

2. legături bune

– facilități de servicii

1. înlesniri pentru activități turistice religioase de tip pelerinaje

2. serviciu poștal

Chestionar pentru Mănăstirea Humor

– numele mănăstirii: Humor

– localizarea mănăstirii: orașul Gura Humorului, județul Suceava

– hramul mănăstirii: „ Adormirea Maicii Domnului” (15 august)

– drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

– existența căii ferate în apropiere de mănăstire

– dotarea mănăstirii

1. racordată la rețeaua de electricitate

2. dispune de telefon

3. dispune de televizor color

4. televiziune prin cablu

5. grupuri sanitare

– venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare

2. taxe pentru fotografii

3. taxe pentru filmări video

4. magazin bisericesc

5. donații

– turiștii

1. în medie 80.000-85.000 turiști / an

2. turiști români 55 % din județele Maramureș, Bistrița, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani.

3. turiști străini 45 % din Franța, Germania, Marea Britanie, Austria, Elveția, Statele Unite, Japonia, China.

– facilități de servicii

1. mijloace publice de transport

2. servicii poștale

3. înlesniri pentru activități turistice religioase

4. înlesniri pentru activități culturale

Chestionar pentru Mănăstirea Dragomirna

– numele mănăstirii: Dragomirna

– localizarea mănăstirii: comuna Mitocul Dragomirnei, județul Suceava

-hramul mănăstirii: 88888888

– teren în proprietate

– teren arabil

– pădure și pășuni

– mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate.

– animale: bovine, porcine și păsări

– aprovizionarea cu apă se face prin terasa proprie.

– drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

– dotarea mănăstirii

1. muzeul de artă feudală

2. racordată la rețeaua de electricitate

3. dispune de telefon

4. dispune de televizor color

5. televiziune prin cablu

6. grupuri sanitare

– venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare

2. taxe pentru fotografii

3. taxe pentru filmări video

4. magazin bisericesc

5. donații

6. creșterea animalelor și activități agricole

– turiștii

1. în medie 90.000 turiști / an

2. turiști români 60 % din județele Bistrița, Neamț, Maramureș, Iași, Botoșani.

3. turiști străini 40 % din Germania, Franța, Austria, Elveția, Marea Britanie, Statele Unite, Japonia, China.

– facilități de servicii

1. servicii poștale

2. înlesniri pentru activități turistice religioase

3. înlesniri pentru activități cultur

Chestionar pentru Mănăstirea Voroneț

– numele mănăstirii: Voroneț

– localizarea mănăstirii: 88888888

– hramul mănăstirii: „ Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (23 aprilie)

– teren în proprietate

– teren arabil

– pădure și pășuni

– mănăstirea utilizează servicii de mecanizare închiriate.

– drumul de acces spre mănăstire este asfaltat

– dotarea mănăstirii

1. racordată la rețeaua de electricitate

2. dispune de telefon

3. dispune de televizor color

4. televiziune prin cablu

5. grupuri sanitare

– venitul este asigurat de:

1. taxe de intrare

2. taxe pentru fotografii

3. taxe pentru filmări video

4. magazin bisericesc

5. donații

6. creșterea animalelor și activități agricole

– turiștii

1. în medie 140.000-150.000 turiști / an

2. turiști români 50-55 % din județele Bistrița, Neamț, Maramureș, Bacău, Iași, București, Cluj, Oradea.

3. turiști străini 45-50 % din Franța, Austria, Elveția, Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Japonia, China.

-facilități infrastructură:

1. aprovizionare cu apă de bună calitate

2. canalizare

– facilități servicii

1. mijloace publice de transport

2. servicii poștale

3. înlesniri pentru activități turistice religioase

VII. Fluxul turistic la mănăstirile din Bucovina

Fluxul turistic este o categorie dinamică spre deosebire de potențialul turistic, care este o categorie statică. El presupune deplasarea turiștilor între localitatea de reședința, considerată zona emițătoare și locul ales pentru satisfacerea necesităților spirituale și culturale, numit zona receptoare. Este influențat de mai mulți factori atât obiectivi cât și subiectivi: vârsta, sexul, gradul de cultură, veniturile, volumul și structura ofertei turistice.

În cazul turismului religios, fluxul turistic este greu de precizat cifric întrucât datele sunt aproximative. Ele provin de la mănăstiri, unde nu este o evidență strictă ci orientativă de la sfârșitul sezonului turistic. Înregistrările turistice de la mănăstiri, se bazează pe numărul biletelor de muzeu, și cele de la intrare. Taxa de vizitare a mănăstirilor este în medie de 30.000 lei / persoană. Taxa pentru camera video este de 100.000 lei iar pentru fotografiat între 60.000-100.000 lei.

Conform datelor obținute de la mănăstiri, cele mai vizitate sunt Voroneț, Putna, Dragomirna, Sucevița, Moldovița, Humor, Probota, frescele exterioare fiind foarte căutate de turiști.

Se remarcă faptul că cele mai vizitate mănăstiri din Bucovina sunt : Voroneț cu peste 140.000 turiști / an , Putna peste 120.000 turiști / an , în timp ce pentru Dragomirna numărul turiștilor depășește ușor valoarea de 90.000 turiști / an. Mănăstirile Moldovița, Sucevița și Humor se caracterizează printr-un număr de turiști apropiat.

Fluxurile turistice interne spre mănăstirile din Bucovina sunt compuse din intelectuali, studenți și elevi în vacanțe, și care se deplasează cu autocare, pe jos sau cu mașinile personale.

Pelerinajul se manifestă mai ales cu ocazia sărbătorilor religioase tradiționale (Înviere, Crăciun, hramuri bisericești).

Spre exemplu, la sărbătorirea hramului mănăstirii „Sf. Ioan” de la Suceava se adună câteva sute de pelerini, proveniți din județele vecine.

Distribuția în cursul anului a numărului de turiști este foarte inegală în sezonul cald înregistrându-se peste 90% de unde rezultă necesitatea încurajării turismului de iarnă. Lunile cu cel mai ridicat flux de turiști sunt din aprilie și până în octombrie, maximul înregistrându-se în lunile iunie și august.

Aproximativ 60% dintre turiști aparțin fluxului turistic intern. Principalele județe emițătoare sunt Neamț, Bacău, Iași, Bistrița, Maramureș, Botoșani, și orașe din vestul și sudul țării: Timișoara, Craiova, Arad, Bihor, București, din Dobrogea (Constanța), din Transilvania (Cluj și Mureș).

Tabelul nr. 1- Evoluția numărului de turiști la principalele mănăstiri din Bucovina (1990-2003), după datele înregistrate din cercetarea de teren.

În ultimii ani (2000-2003) s-a înregistrat pondere mai mare a turiștilor străini față de ceilalți ani (1995-1998). Fluxul turistic extern provine în principal din Europa și America de Nord.

Principalele țări europene emițătoare de fluxuri turistice sunt Germania, Franța, Austria, Italia, Spania, Olanda, Marea Britanie, Belgia.

Fluxurile asiatice provin din Japonia, China și Israel.

Statele Unite și Canada sunt principalele țări emițătoare de turiști nord-americani, care vizitează mănăstirile din Bucovina.

Tabel nr. 2 Numărul turiștilor sosiți (2000-2001) după datele Direcția de Statistică

Tabel nr. 3 Numărul turiștilor înnoptați (2000-2001) după datele Direcția de Statistică

VIII. Căile de acces

Sunt reprezentate de o rețea densă de linii și noduri de-a lungul căreia are loc un ansamblu de distribuții ale fluxului și produsului turistic.

Căile de comunicație au făcut obiectul unor preocupări intense în ultima perioadă prin modernizarea celor mai vechi și construirea altor noi. Modernizarea și diversificarea căilor și mijloacelor de transport înseamnă o economie de timp liber, ceea ce oferă turistului posibilitatea unui sejur mai îndelungat sau vizitarea unui număr mai mare de mănăstiri.

Căile de comunicații au o repartiție inegală, atingându-se densități mai mari în regiunile de podiș față de partea vestică, muntoasă. Ele sunt variate : căi rutiere, ferate, aeriene.

Căile rutiere

Căile rutiere de acces pot fi europene (E), naționale (DN), județene (DJ) și comunale.

Principala arteră rutieră este E 85, pe direcția Siret- Suceava-Fălticeni-Drăgușeni, care se continuă până la București. Din aceasta se desprinde un drum județean spre Rădăuți și în continuare la Putna sau Sucevița. Alte drumuri județene duc spre Slatina, Râșca sau Dragomirna.

Alt drum de mare importanță automobilistică este DN 17 inclus în categoria drumurilor europene (E 576) .Suceava- Gura Humorului- Câmpulung Moldovenesc- Vatra Dornei –Poiana Stampei- Bistrița. Din acesta derivă drumuri județene ce duc spre mănăstirile Humor, Voroneț sau Vatra Moldoviței . Din DN 17 se desparte DN 17A care face legătura între zone recunoscute prin mănăstiri și biserici vechi: Câmpulung Moldovenesc- Sodova- Vatra Moldoviței – Sucevița – Rădăuți.

Obiectivele situate în afara drumurilor naționale sunt legate la acestea prin drumuri județene sau comunale modernizate. DJ 209 Rădăuți-Putna (28 km), Suceava- Dragomirna (10km), Vama- Vatra Moldoviței –Moldovița (20 km), Gura Humorului- Voroneț (5 km).

Căile ferate

Reprezintă căi de acces spre zonele turistice. Cea mai importantă linie feroviară este magistrala București –Bacău –Suceava- Vicșani. Este o arteră de importanță internațională, servind transportul de tranzit din Polonia și Ucraina spre mănăstirile din Bucovina. Din acesta se desprinde linia transcarpatică dubla Suceava- Vatra Dornei -Beclean -Dej. Aceasta are ramnificații precum :Vama- Moldovița (20 km) și Suceava Rădăuți –Putna. Nodul feroviar cel mai important este municipiul Suceava.

Căile aeriene

Aeroportul de la Salcea la 15 km de Suceava deservește doar traficului intern de persoane.

Rent-a-car mașinile de închiriat se pot procura prin intermediul agențiilor de turism din cadrul asociației pentru turism Bucovina.

Trasee turistice

Pentru vizitarea mănăstirilor din Bucovina se recomandă câteva trasee :

Suceava-Dragomirna-Rădăuți-Putna-Marginea-Sucevița-Vatra- Moldoviței-Câmpulung Moldovenesc-Voroneț-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (262 km).

Suceava-Dragomirna-Rădăuți-Putna-Marginea-Sucevița-Vatra Moldoviței-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei-Zugreni-Broșteni-Pasul Tarnița-Voroneț-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (380 km).

Suceava-Stupca-MănăstireaHumorului-Voroneț-Gura Humorului-Mălini-Baia-Fălticeni-Probota-Suceava (280 km).

Suceva-Fălticeni-Baia-Mălin-GuraHumorului-Voroneț-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (161 km)

Suceava-Stupca-Mănăstirea Humorului-Voroneț-Câmpulung Moldovenesc-Rarău-Zugreni-Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviței-Sucevița-Marginea-Putna-Rădăuți-Arbore-Cacica-Dragomirna-Suceava (400 km).

Fălticeni-Râșca-Baia-Mălini-Voroneț-Mănăstirea Humorului-Suceava-Fălticeni (200 km).

Rădăuți-Putna-Marginea-Sucevița-Vatra Moldoviței-Vama-Voroneț-Mănstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuți (234 km).

Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviței-Sucevița-Marginea-Putna-Rădăuți-Arbore-Solca-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneț-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc (230 km).

Câmpulung Moldovenesc-Lucina-Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc (175 km).

Câmpulung Moldovenesc-Voroneț-Gura Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuți-Putna-Marginea-Sucevița-Vatra Moldoviței-Câmpulung Moldovenesc (235 km).

Gura Humorului-Mănăstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuți-Putna-Marginea-Sucevița-Vatra Moldovitei-Vama-Voroneț-Gura Humorului (200 km).

Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc-Vama-VatraMoldoviței-Sucevița-Marginea-Putna-Rădăuți-Arbore-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneț-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc-Pasul Mestecăniș-Vatra Dornei (335 km).

Vatra Dornei-Pasul Mestecăniș-Câmpulung Moldovenesc-Slătioara-Mănăstirea Humorului-Cornul Luncii ( Mălini-Slatina-Baia )-Fălticeni-Suceava-Dragomirna Gura Humorului-Voroneț-Ostra-Broșteni-Zugreni-Vatra Dornei (330 km).

IX. Elemente de amenajare turistică

Amenajarea turistică reprezintă acțiunea de punere în valoare estetică și economică a unui obiectiv, complex atractiv sau zonă turistică.

Ea asigură prin edificarea unei anumite părți a infrastrucurii, formarea produsului turistic respectiv conturarea integrală a ofertei turistice. Noțiunea de amenajare nu vizează procesul de realizare a întregii infrastructuri necesare acutului creativ, ci numai lucrările impuse de integrarea fondului turistic în circuitele existente.

Amenajarea unei zone turistice trebuie concepută ca o acțiune de sistematizare a teritoriului, având ca motivație principală exploatarea resurselor atractive. Ea trebuie să fie precedată de o estimare riguroasă a patrimoniului turistic natural sau antropic paralel cu reliefarea celorlalte atribute economice ale regiunii în cauză.

Regiunea turistică a viitorului trebuie să-și adapteze activitățile în funcție de evoluția factorilor economico-sociali și spirituali. Amenajării turistice îi revine sarcina nu numai de a introduce obiectivele existente în circuitul turistic, ci de a crea noi obiective, noi atracții.

Conform concepției lui Pierre Defert, principalii factori de care trebuie să se țină seama în amenajarea turistică sunt :

– particularitățile naturale ale regiunii

– distanța dintre zonă de origine și cea de recepție a turiștilor, element cu o influență nemijlocită asupra costului transportului, duratei drumului, oboselii și plictiselii provocate de călătorie

-potențialul zonei receptoare și ceea ce privește primirea și satisfacerea nevoilor recreative ale turiștilor

– resursele umane și pregătirea lor profesională

– deciziile factorilor implicați în dezvoltarea turismului

Supradimensionarea ofertei turistice determină apariția aglomerațiilor, adică a factorilor de degradare a calității ofertei turistice.

Deciziile privind amenajarea unui obiectiv sau zonă turistică sunt de o importanță capitală, deoarece utilizarea celorlalte instrumente de marketing este condiționată de fundamentarea științifică a acestora.

Amenajarea turistică se constituie într-un proces dinamic și complex de organizare științifică a spațiului, luându-se în considerare relațiile dintre mediu și colectivitățile umane, respectiv întregul ansamblul de factori care pot influența aceste relații.

IX. Cartea de impresii

În zilele noastre, Mănăstirile Bucovinei au fost vizitate, în afara specialiștilor și a altor persoane avizate, de numeroși turiști de peste hotare. În realitate, turismul cu implicațiile sale contribuie la colaborarea, cunoașterea și integrarea în circuitul marilor valori internaționale. Perioada anilor 1970-1980 a reprezentat, după ce mănăstirile au fost restaurate, o perioadă de mare afluență a turiștilor străini. După unele cifre aproximativ, numai în 1976, mănăstirile Bucovinei au fost vizitate de peste 10.000 de turiști din întreaga lume.

Mănăstirea Putna de exemplu a fost vizitată în 1976 de 13.638 de turiști de peste hotare, din care cei mai mulți proveneau din Franța 4565, Germania 2918, Italia 793, Anglia 565, Belgia 336, Olanda 467, Israel, Australia și alte țări. Când vorbim de importanța turismului pentru mănăstirile din Bucovina, suntem obligați să acceptăm că valorile de cultură și civilizație pe care le dețin. Faima lor au făcut înconjurul lumii.

Interdependența dintre turism și cultură se regăsește în premiul acordat Mănăstirilor din Bucovina în 1975, de către Federația Internațională a ziariștilor și scriitorilor de turism, sub patronajul UNESCO. În diploma care însoțește acordarea premiului “ Mărul de Aur “ cu deviza „ Turismul pașaport pentru pace “ se menționează : ” Prin acest mijloc vrem să facem dovada considerației noastre pentru activitatea dumneavoastră proeminentă în domeniul turismului internațional. Vă mulțumim pentru contribuția dumneavoastră la dezvoltarea raporturilor pacifiste între oameni, între popoare “. Diploma și premiul propriuzis se află expuse la Mănăstirea Moldovița.

Ambasadorul Belgiei la București nota, în 1997, după ce a vizitat mănăstirile noastre că “ aici ar putea fi dezvoltat un turism de calitate excepțională. Eu, continuă demnitarul belgian, nu cunoșteam deloc această regiune a României, deși, datorită meseriei mele de diplomat am făcut de mai multe ori înconjurul lumii, dar nu am văzut lucruri atât de frumoase precum mănăstirile pe care le-am vizitat “.

Cu aceleași impresii a rămas și familia regală a Norvegiei, care, în ziua de 22 septembrie 1999, a venit direct și în mod special de la mănăstirea Neamț ca să viziteze Mănăstirea Voroneț. Uimită și plăcut surprinsă de cele văzute familia regală a ținut să declare că Mănăstirea Voroneț reprezintă prin valoarea picturilor sale, o “ bijuterie ” , motiv pentru care, noi românii, “ vom fi invadați de întreaga Europă “ .

În ultimii ani, a devenit o obișnuință și un lucru normal pentru conducerea județului ca numeroși șefi de stat și guverne, înalți demnitari sau ambasadori străini acreditați la București să vină și să viziteze mănăstirile noastre. În 1999 mănăstirile bucovinene, “aceste altare ale demnității noastre naționale “, au avut ca musafiri, în afara turiștilor străini obișnuiți, și zece înalți demnitari străini.

Cei care ne vizitează județul, ne receptează și ne consideră “ o vatră de ortodoxie și de istorie “ în care “ Istoria plină de identitate locală se regăsește în frumusețea peisajului și în frumusețea mănăstirilor ” potrivit unei delegații parlamentare din Mexic.

Un demnitar italian nota la Putna (17.09.1967), că „mănăstirea reprezintă un loc sacru pentru istoria poporului român, bogată în amintiri si în mărturii ale eroicei lupte de apărare a independentei naționale si a întregii civilizații europene. Suntem într-un loc, își încheie impresiile același demnitar, care ne este comun și aparține tuturor.

Idiferent de religie și naționalitate, cei ce trec pragul mănăstirilor noastre sunt impresionați și țin să-și exprime sentimentele lor. ”Ne bucură sincer, menționa o delegație maghiară că Mănăstirea Moldovița păstrează documente și valori istorice cu o valoare rară pe plan mondial.”

Mănăstirile Bucovinene, „ aceste flori ale monahismului românesc “ , contribuie prin valorile lor artistice, după părerea unei importante delegații din China, “ la dezvoltarea noilor relații inter-europene . “

Această apreciere nu este singulară, dimpotrivă, mulți alți reprezentanți ai poporului chinez, cu un loc distinct și important în istoria lumii și o contribuție valoroasă la civilizația universală, n-au ocolit mănăstirile Bucovinei, le-au vizitat și au rămas impresionați de valoarea lor spirituală.

Un demnitar de la UNESCO, membru în Comisia Națională de Artă a Braziliei, după ce mulțumește stareței de la Mănăstirea Moldovița, declară că toate cele văzute aici “ mi-au insuflat multe speranțe în ceea ce privește viitorul umanității, a păcii, dragostei și fraternității “ .

O delegație din Statele Unite, vizând Mănăstirea Dragomirna, în 1972, a rămas impresionată de “ căldura sufletească “ cu care a fost primită, lucru care dovedește, o dată în plus, că “ nu există bariere între creștini, iar valorile artistice pe care le păstrează mănăstirea reprezintă capodopere demne de a figura între marile opere de artă ale lumii.”

Un om de știință francez, cunoscător al valorilor artistice medievale europene, considera Mănăstirea Dragomirna ca fiind “ un ansamblu foarte frumos. Nu am văzut o mănăstire mai frumoasă în Europa.” Oaspetele francez considera că ” arhitectura religioasă de tip fortăreață din Moldova se aseamănă cu arhitectura religioasă din zona noastră Auvergn .” În ceea ce privește “ picturile și edificiile, (mănăstirile), opinia aceluiași specialist francez, confirmă vechimea unei culturi masive în această regiune a Europei.”

Un cunoscut profesor universitar italian și un apreciat cunoscător al civilizației medievale, Eugenio Rumini, într-un interviu de la începutul anului 2000, considera că: „ operele de artă din muzeu nu aparțin unui individ. Nu aparțin, continuă el, nici muzeului și nici măcar țării în care se găsesc. Ele, conchide savantul, aparțin umanității.”

Cu zestre de cultură și civilizație autohtonă, care a stat la începuturile dezvoltării noastre spirituale am intrat în circuitul marilor valori internaționale și am contribuit la identitatea spirituală a Europei. Pentru noi, românii, consemna înaltul ierarh și om de cultură Veniamin Costache , „podoaba și fericirea unui neam este paza legilor strămoșești.”

Cu aceste acumulări culturale suntem obligați să subliniem că “ necesitatea religiunei s-a simțit și recunoscut în toți timpii și la toate popoarele lumii fiindcă “, “ fructele morale religioase “ îi împacă pe bogați și săraci, îi unește și le întărește credința în Dumnezeu.

XI. Perspective de dezvoltare a turismului religios în Bucovina

Potențialul turistic al Bucovinei nu aste suficient valorificat și nici serviciile turistice nu sunt diversificate, în acest caz se asistă la o devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turiști.

Pentru Bucovina există o serie de proiecte ce privesc dezvoltarea turismului, toate incluse în programul “ Bucovina de aur “ inițiat de Ministerul Turismului din anul 2000.

În anul 2003 a fost propus proiectul “ Ștefan cel Mare- 500 “ dedicate integral obiectivelor istorice și religioase din județul Suceava, deșfășurat cu ocazia împlinirii în 2004 a 500 ani ce la moartea marelui voievod Ștefan. Sunt pregătite mari manifestări în toate ctitoriile lui Ștefan cel Mare și mai ales la Mănăstirea Putna, manifestări ce vor antrena” valuri ” de sute de mii de turiști. Statul român a acordat suma de 1.800.000.000 pentru realizarea acestui program. Un alt proiect “Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de turism în Bucovina” vine în întâmpinarea nevoii unei infrastructuri mai perfecționate, atât pentru sezonul cald cât și pentru cel rece. Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă de aproximativ două milioane de Euro din partea Uniunii Europene, acordate prin programul PHARE 2000.

Toate acestea programe au în comun o serie de obiective. Bogatul și variatul potențial al Bucovinei impune măsuri de dotare și organizare din ce în ce mai ample la nivelul cerințelor turismului modern. Unul dintre elementele cele mai importante în exploatarea turistică îl constituie rețeaua de drumuri care leagă între ele diferite obiective. De aceea se propune acordarea unei atenții deosebite dezvoltării și modernizării infrastructurii de transport. La fel de importante sunt și lucrările de întreținere și restaurare a monumentelor culturale și de artă.

Eforturi considerabile se depun și pentru încurajarea agroturismului prin amenajarea de case în rețeaua agroturistică din Voroneț, Mănăstirea Humorului, Putna, Vatra Moldoviței, care să asigure servicii de cazare și masă în conformitate cu bine cunoscuta ospitalitate bucovineană.

Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ scăzută, această situație fiind deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în cazul turiștilor români si de insuficienta promovare în rândul turiștilor străini.

De altfel, toate aceste obiective incluse în programele referitoare la dezvoltarea turismului cu precădere cel religios trebuie să fie susținute de o eficientă campanie publicitară, atât la nivel de județ, cat și în întreaga țară și străinătate.

XII. Concluzii

Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă turistică a României după litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al țării ea se impune ca o zonă cu un potențial turistic de o deosebită importanță în care se remarcă în primul rând fondul turistic cultural cu momente istorice și artă feudală.

Bucovina cu așezările în care au existat reședințe sau domenii voievodale a devenit demult destinație de pelerinaj. Extraordinarele lăcașe aflate în patrimoniul UNESCO, mănăstirile Voroneț, Sucevița, Moldovița, Arbore, Humor sau Probota nu încetează să uimească cu frescele exterioare ce datează de aproape 500 de ani. Ele înseamnă povestea unor voievozi care au vrut să-i mulțumească lui Dumnezeu. Între ei întotdeauna pomenit primul este Ștefan cel Mare ziditor aproape a 50 de biserici.

Turismul cultural din România este în general de natură religioasă, practicat de turiști români și stăini atrași de frumusețea și de încărcătura cultural istorică a obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această formă de turism comportă și o latură spirituală pentru turiștii români , în general oameni simplii și una informațională mai ales în cazul turiștilor străini și al turiștilor români (intelectuali, studenți, elevi) motivați de ideea de a învăța și de cunoaște lucruri noi despre locurile vizitate.

Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneț. Mănăstirea Putna se remarcă prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de extindere. E a se pregătește pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la moartea ctitorului Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare.

În perioada de după revoluția din decembrie 1989, turismul religios s-a dezvoltat mai mult ca urmare a afirmării credinței, a liberei circulații, dar și a programelor de promovare ele turismului. Așadar, numărul turiștilor români și străini a crescut de la un an la altul, ponderea turiștilor români fiind mereu mai mare.

Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică un număr din ce în ce mai mare de persoane, a luat ființă agroturismul (turismul rural), aflat încă în studiu incipient. Pentru pensiunile turistice și fermele agroturistice se înregistrează o cerere mult mai mică raportat la oferta turistică (potențialul turistic și capacitatea de cazare existentă). Pe de o parte este vorba de lipsa mijloacelor financiare, mai ales în cazul turiștilor români, iar pe de altă parte un aspect negativ esențial îl reprezintă promovarea insuficientă în străinătate a obiectivelor turistice religioase.

Potențialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar serviciile turistice nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru care asistăm la o devansare a amenajărilor turistice de către fluxul de turiști. În codițiile unei valorificări juste agroturismul ar constitui o adevărată investiție profitabilă.

În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidență strictă a turiștilor pentru că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost culese de la maicile starețe sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de bilete vândute sau după însemnările din cartea de impresii.

În general media anuală a turiștilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este de 100.000 de turiști. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce privește dezvoltarea și diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor, modernizarea căilor de acces la obiectivele turistice și a mijloacelor de transport, precum și organizarea mai bună a rețelei ce oferă ghiduri, albume, pliante în vederea promovării obiectivelor turistice de natură religioasă

BIBLIOGRAFIE

1. Barbu, N., Ionesei L. 1987 „Obcinele Bucovinei”, Ed. Sport Turism, București.

2. Barbu, N.

3. Și colaboratorii, 1979 “Ghid turistic al județului Suceava”, Ed. Sport Turism, București.

4. Bran Fl., Marin D., Simon T., Istrate I. 1999 “Turistic România”, Ed. Economică.

5. Ciangă, N., 1999, “România. Geografia Turismului” (partea I ), Cluj.

6. Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpații Orientali –studiu de geografie umană”, Ed. Presa Universitară, Cluj.

7. Comărnescu, P., 1965 “Voroneț”, Ed. Meridiane, București.

8. Cocean, P., 1996, “Geografia turismului românesc”, București.

9. Cucu V. și Ștefan M .,1974, “Ghid atlas al monumentelor istorice “, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

10.Dumitrache,V.,2002, “Mănăstirile și schiturile României pas cu pas”, Ed. Nemira.

11. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, București.

12. Monoranu, O. , Iacobescu, M., Paulencu, D.,1979, “Suceava, mic îndreptar turistic”, Ed. Sport Turism, București.

13. Musicescu,M. și Urlea S.1969“Voroneț”,Ed. Meridiane, București.

14. Opriș, I.,2002, “Monumente istorice din România”, București.

15. Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,”Județul Suceava” Ed. Academiei RSR, București.

16.Vlăsie, M.,1992, “Mic ghid al așezărilor, monahale din România “ Ed. Uranus, București.

BIBLIOGRAFIE

1. Barbu, N., Ionesei L. 1987 „Obcinele Bucovinei”, Ed. Sport Turism, București.

2. Barbu, N.

3. Și colaboratorii, 1979 “Ghid turistic al județului Suceava”, Ed. Sport Turism, București.

4. Bran Fl., Marin D., Simon T., Istrate I. 1999 “Turistic România”, Ed. Economică.

5. Ciangă, N., 1999, “România. Geografia Turismului” (partea I ), Cluj.

6. Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpații Orientali –studiu de geografie umană”, Ed. Presa Universitară, Cluj.

7. Comărnescu, P., 1965 “Voroneț”, Ed. Meridiane, București.

8. Cocean, P., 1996, “Geografia turismului românesc”, București.

9. Cucu V. și Ștefan M .,1974, “Ghid atlas al monumentelor istorice “, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

10.Dumitrache,V.,2002, “Mănăstirile și schiturile României pas cu pas”, Ed. Nemira.

11. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, București.

12. Monoranu, O. , Iacobescu, M., Paulencu, D.,1979, “Suceava, mic îndreptar turistic”, Ed. Sport Turism, București.

13. Musicescu,M. și Urlea S.1969“Voroneț”,Ed. Meridiane, București.

14. Opriș, I.,2002, “Monumente istorice din România”, București.

15. Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,”Județul Suceava” Ed. Academiei RSR, București.

16.Vlăsie, M.,1992, “Mic ghid al așezărilor, monahale din România “ Ed. Uranus, București.