. Turismul Montan In Romania
INTRODUCERE
Turismul montan s-a născut în secolul IX, odată cu dezvoltarea civilizației industriale. Mult timp, el a fost rezervat unei elite, dar adoptarea legilor sociale (ex. concediul de odihnă obligatoriu) și creșterea veniturilor l-au transformat într-un fenomen de masă.
Această explozie a coincis cu dezvoltarea planificării și amenajării teritoriului în lume. Guvernele încep să se preocupe de dezvoltarea teritoriului, renunțând să mai lase aceasta doar pe seama particularilor. Astăzi sunt puține țări care nu au un plan național și care nu au transpus, în domeniul turismului, conceptul de amenajare și planificare a teritoriului.
Turismul este un fenomen complex a cărui desfășurare generează o mulțime de interdependențe în viața fiecărei țări. Dimensiunile și amploarea lui influențează țările lumii atât la nivel politic, social, cultural, cât mai ales la nivel economic. Prin intermediul turismului, factor de progres, se intensifică schimbul de valori culturale dintre națiuni, se determină o îmbunătățire tehnologică a echipamentelor destinate scopurilor turistice, se realizează o valorificare superioară a potențialului turistic al diferitelor țări ale lumii, ceea ce determină o amplificare a dezvoltării economice (prin dezvoltarea agriculturii și diferitelor ramuri ale industriei). Efectele turismului pot fi atât directe – creșterea PIB, echilibrarea balanței de plăți, dezvoltarea economico-socială a diferitelor regiuni, dar și indirecte – prin stimularea dezvoltării celorlalte ramuri economice – transporturi, construcții, telecomunicații, ș.a.m.d.
Conceptul de dezvoltare a unei zone turistice are semnificații diferite în funcție de nivelul și condițiile de viață ale oamenilor din diferite țări și în funcție de nivelul lor de dezvoltare națională.
Trebuie, de asemenea, verificat dacă dezvoltarea turistică nu riscă să perturbe condițiile ecologice, economice, sociale ale regiunii turistice. Fragilitatea resurselor naturale impune aprecierea tendințelor de evoluție ale turismului.
De acea, efectele turismului nu au numai un sens pozitiv. Printr-o circulație turistică necontrolată se poate ajunge la distrugerea diferitelor zone datorită poluării mediului natural – eroziuni ale solului, aruncarea de deșeuri în munți, defrișări exagerate ale pădurilor pentru amenajări turistice, braconajul, distrugerea unor specii rare de flori – în unele cazuri nefiind posibilă regenerarea. De aceea, este absolut necesar ca dezvoltarea turismului să se facă în strictă legătură cu asigurarea unei dezvoltări durabile a mediului. În acest scop este necesară atât existența unor arii naturale protejate în regiunile montane, dar și o educare a populației țărilor lumii în vederea păstrării mediului, corelate cu o politică corespunzătoare a guvernelor naționale.
Creșterea turismului a obligat guvernele să aibă o viziune de perspectivă asupra amenajării turistice. De aceea amenajările trebuie să cuprindă studii ample ale teritoriului și să privească toate tipurile de echipamente. Întrucât amenajarea acoperă forme de o mare diversitate, este necesar ca aceasta să se integreze într-un sistem de obiective economice, sociale și spațiale.
Analiza amenajărilor turistice nu poate reda clar efectele globale ale circulației turistice din diferite zone. De aceea, este necesară o viziune de ansamblu a tuturor acțiunilor de amenajare care să surprindă toate aspectele implicate într-o astfel de activitate.
Turismul românesc are posibilități largi de dezvoltare dispunând de resurse – atât naturale cât și antropice – deosebit de valoroase în acest sens. Varietatea peisagistică, numeroasele realizări ale poporului român pe linii culturale, arhitecturale, etnografice și folclorice, au dat posibilitatea realizării unor programe turistice foarte atractive pentru turiștii români, dar și pentru cei străini.
Posibilitățile de practicare a turismului în țara noastră se pot lărgi printr-o îmbunătățire a calității serviciilor oferite și a dotărilor necesare oferirii unor servicii de agrement diverse. În multe din stațiunile montane ale României, cu toate că resursele naturale sunt extrem de atractive atât prin originalitate cât și prin diversitate, circulația turistică nu atinge cote prea mari. Acest lucru impune conceperea și punerea în practică a programelor de reamenajare a dotărilor (baza materială de cazare, alimentație, agrement), dar și realizarea unor amenajări care să permită o valorificare optimă a zonelor respective.
Pentru valorificarea acestui potențial turistic montan a fost construită în perioada 1928 – 1990, o rețea de cabane care asigură pe traseele turistice montane principale, serviciile de cazare, masă și securitatea turiștilor.
O rețea de poteci, marcate / nemarcate permit accesul la aceste cabane, inclusiv la cele amplasate în zone izolate și la altitudine mare.
În ariile montane cu o circulație turistică mare s-au construit teleferice, atât pentru facilitarea accesului cât și pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Turismul montan bistrițean deține un potențial de mare complexitate, în care se înscriu cu precădere, diversitatea și pitorescul peisajelor alpine, formele de relief carstic, glaciare, domeniul schiabil – prezenta lucrare dorind să reliefeze aceste atracții turistice de mare valoare pentru turismul montan, inclusiv, cel de la cabane, precum și propunerea unor măsuri pentru dezvoltarea acestei activități în zona montană a județului Bistrița – Năsăud.
CAPITOLUL I
EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ ÎN VALORIFICAREA
ZONELOR MONTANE
Dintre toate zonele geografice care se pretează amenajărilor – în special turistice, mediul montan este, fără îndoială, cel mai exigent și cel mai vulnerabil. Dificultățile specifice întâlnite scot în evidență mai întâi condițiile climaterice și topografice specifice acestei zone.
Dincolo de manifestările spectaculoase caracteristice spațiului montan – ploi torențiale, avalanșe, alunecări de teren, saturarea și degradarea ireversibilă a siturilor printr-o urbanizare excesivă, există un echilibru bio-geografic: versanți și văi, pășuni alpine și păduri, resurse hidrografice și peisaje.
In amenajarea zonelor montane, datorită specificităților acestora, se identifică mai multe soluții care înglobează atât experiența din acest domeniu, cât și particularitățile și prioritățile din fiecare zonă. Aceste soluții de amenajare au ca bază de diferențiere elementele naturale, pe de o parte, iar pe de altă parte posibilitățile de acces :
în raport cu condițiile naturale, localitățile urmăresc valorificarea la parametrii superiori ai resurselor existente;
posibilitățile de acces contribuie prin permeabilitatea zonelor și prin mijloacele de acces (cale ferată, șosea, mijloace mecanice de urcare, poteci și marcaje adecvate) la amplasarea viitoarelor stațiuni.
O clasificare a localizărilor turistice se poate face folosind două criterii: gradul de concentrare și amplasarea echipamentelor față de masiv.
În raport cu primul criteriu se disting următoarele tipuri de localizări:
sub forma punctelor izolate distribuite în jurul masivului, de-a lungul văilor sau în interiorul acestuia;
sub forma stațiunilor – localizări concentrate cu funcționalitate complexă, destinate unui număr mare de turiști.
Luând în considerare al doilea criteriu, localizările turistice pot lua mai multe forme:
localizarea periferică, așezată la marginea masivelor în imediata apropiere a unor localități. Acest tip de localizare prin situarea în apropierea masivului sau la contactul cu acesta și se poate clasifica, la rândul ei, în mai multe tipuri:
localizarea periferică limita exterioară;
localizarea periferică în contact;
localizarea periferică limita interioară.
localizarea liniară, așezată de-a lungul coloanelor naturale de pătrundere în masiv. Ea este caracterizată văilor de penetrație largi cu posibilități de amenajare a căilor de acces și de realizare de echipamente turistice.
localizarea terminală, situată în zone înalte sau adânci, dincolo de limita așezărilor umane. De obicei, acestea sunt relativ izolate, de mai mici dimensiuni și destinate mai ales schiului și alpinismului.
Strategii de dezvoltare montană pe plan internațional
Clasificarea soluțiilor de amenajare oferită de literatura de specialitate – prezentată anterior – suferă de un pronunțat caracter general. În elaborarea strategiilor de amenajare, o atenție deosebită trebuie acordată practicilor de amenajare turistică a țărilor dezvoltate în acest domeniu, deci trebuie să țină seama, în primul rând de relațiile teritoriale.
În continuare voi prezenta unele dintre cele mai importante condiții de amenajare în turismul montan internațional.
Concepția franceză de amenajare turistică montană se remarcă prin prezența a patru generații de stațiuni.
Prima generație de stațiuni debutează în secolul trecut și se termină spre începutul celui de-al doilea război mondial. Primele stațiuni montane pentru practicarea sporturilor de iarnă s-au dezvoltat prin adăugarea acestei practici celor mai vechi; între acestea se numără Chamonix, Valloire, Peisey, Pralognan, Val d’Isere, Saint-Gervais, Luchon și altele.
Trăsăturile comune ale acestor stațiuni sunt: o dezvoltare necontrolată dar larg impulsionată și susținută de comunitățile locale, un echipament recreațional diversificat și rafinat ( patinoare, trambuline pentru sărituri cu schiurile, cazinouri, teatre, terenuri de sport), un dublu sezon care limitează perioada de sezon „mort” la 3 – 4 luni, un solid suport urban deservit de infrastructuri feroviare și rutiere.
În perioada 1920 – 1937 apar primele stațiuni specific hibernale, construite „ex nihilo”, peste limita locuințelor permanente (peste 1800 m.): Megeve, Alpe, d’Huez, Meribel, Superbagneres etc.
În general, toate aceste stațiuni din prima generație se caracterizează printr-o mare confuzie a organizării, prin amenajări anarhice, responsabilitatea administrativă prost definită, lipsa de transparență în finanțarea echipamentelor colective.
A doua generație de stațiuni se dezvoltă dup cel de-al doilea război mondial. În această etapă se dezvoltă stațiuni deja existente (Megeve, Val d’Isere) și, în același timp, apar altele noi ( Chamrousse, Courchevel, Meribel – les – Allues, Serre-Chevalier, Les Deux-Alpes, ș.a.)
A treia generație de stațiuni, a stațiunilor integrate, începe cu La Plagne (1963) și continuă cu Avoriaz, Les Arcs, Les Menuires, Le Corbier, Val-Thorens, Tignes, Pra-Loup, Isola 2000, Les Karellis și altele.
Această generație este marcată de crearea Comisiei Interministeriale de Amenajare Turistică Montană și adoptarea „planului zăpezii”, odată cu care strategia amenajării muntelui a trecut sub îndrumarea statului. Trăsăturile principale ale acestei politici sunt:
activitatea brutal grefată pe un mediu uman nepregătit și dezvoltat ca un soi de monocultură speculativă;
capitalul provine, în mare parte de la marea finanță pariziană, deci, exterior regiunii;
aparatul legislativ de constrângere adecvat permite societăților promotoare să achiziționeze ușor domeniul funciar indispensabil creării stațiunilor;
instalațiile sunt destinate satisfacerii în principal a unei clientele de lux extraregionale sau internaționale și se opun tendinței de democratizare a turismului;
populația indigenă, deseori deposedată de pământ, contrar voinței, este mai puțin asociată beneficiilor acestei acțiuni, mai curând redusă la funcții subalterne și temporare;
existența unor forme multiple de agresiune declanșate contra naturii alpine, comise de către oameni ignoranți în problemele mediului montan, conduce deseori la catastrofe, cum sunt avalanșele.
Începând cu deceniul al VII-lea, încercându-se o rectificare a erorilor din trecut, se conturează cea de-a patra generație a stațiunii montane înituată în zone înalte sau adânci, dincolo de limita așezărilor umane. De obicei, acestea sunt relativ izolate, de mai mici dimensiuni și destinate mai ales schiului și alpinismului.
Strategii de dezvoltare montană pe plan internațional
Clasificarea soluțiilor de amenajare oferită de literatura de specialitate – prezentată anterior – suferă de un pronunțat caracter general. În elaborarea strategiilor de amenajare, o atenție deosebită trebuie acordată practicilor de amenajare turistică a țărilor dezvoltate în acest domeniu, deci trebuie să țină seama, în primul rând de relațiile teritoriale.
În continuare voi prezenta unele dintre cele mai importante condiții de amenajare în turismul montan internațional.
Concepția franceză de amenajare turistică montană se remarcă prin prezența a patru generații de stațiuni.
Prima generație de stațiuni debutează în secolul trecut și se termină spre începutul celui de-al doilea război mondial. Primele stațiuni montane pentru practicarea sporturilor de iarnă s-au dezvoltat prin adăugarea acestei practici celor mai vechi; între acestea se numără Chamonix, Valloire, Peisey, Pralognan, Val d’Isere, Saint-Gervais, Luchon și altele.
Trăsăturile comune ale acestor stațiuni sunt: o dezvoltare necontrolată dar larg impulsionată și susținută de comunitățile locale, un echipament recreațional diversificat și rafinat ( patinoare, trambuline pentru sărituri cu schiurile, cazinouri, teatre, terenuri de sport), un dublu sezon care limitează perioada de sezon „mort” la 3 – 4 luni, un solid suport urban deservit de infrastructuri feroviare și rutiere.
În perioada 1920 – 1937 apar primele stațiuni specific hibernale, construite „ex nihilo”, peste limita locuințelor permanente (peste 1800 m.): Megeve, Alpe, d’Huez, Meribel, Superbagneres etc.
În general, toate aceste stațiuni din prima generație se caracterizează printr-o mare confuzie a organizării, prin amenajări anarhice, responsabilitatea administrativă prost definită, lipsa de transparență în finanțarea echipamentelor colective.
A doua generație de stațiuni se dezvoltă dup cel de-al doilea război mondial. În această etapă se dezvoltă stațiuni deja existente (Megeve, Val d’Isere) și, în același timp, apar altele noi ( Chamrousse, Courchevel, Meribel – les – Allues, Serre-Chevalier, Les Deux-Alpes, ș.a.)
A treia generație de stațiuni, a stațiunilor integrate, începe cu La Plagne (1963) și continuă cu Avoriaz, Les Arcs, Les Menuires, Le Corbier, Val-Thorens, Tignes, Pra-Loup, Isola 2000, Les Karellis și altele.
Această generație este marcată de crearea Comisiei Interministeriale de Amenajare Turistică Montană și adoptarea „planului zăpezii”, odată cu care strategia amenajării muntelui a trecut sub îndrumarea statului. Trăsăturile principale ale acestei politici sunt:
activitatea brutal grefată pe un mediu uman nepregătit și dezvoltat ca un soi de monocultură speculativă;
capitalul provine, în mare parte de la marea finanță pariziană, deci, exterior regiunii;
aparatul legislativ de constrângere adecvat permite societăților promotoare să achiziționeze ușor domeniul funciar indispensabil creării stațiunilor;
instalațiile sunt destinate satisfacerii în principal a unei clientele de lux extraregionale sau internaționale și se opun tendinței de democratizare a turismului;
populația indigenă, deseori deposedată de pământ, contrar voinței, este mai puțin asociată beneficiilor acestei acțiuni, mai curând redusă la funcții subalterne și temporare;
existența unor forme multiple de agresiune declanșate contra naturii alpine, comise de către oameni ignoranți în problemele mediului montan, conduce deseori la catastrofe, cum sunt avalanșele.
Începând cu deceniul al VII-lea, încercându-se o rectificare a erorilor din trecut, se conturează cea de-a patra generație a stațiunii montane în Franța, pe baza unei strategii de amenajare progresivă, în armonie cu mediul montan și cu interesele colectivității locale. Printre trăsăturile acestei noi concepții se numără:
o abandonare a politicii precedente de dezvoltare în zona montană înaltă (alpină) și „coborârea” echipamentelor spre zonele cu altitudine medie, precum și construirea lor în imediata apropiere a așezărilor umane;
o recunoaștere a necesității unei amenajări globale, echilibrate din punct de vedere spațial și economico-social; o integrare și o intercondiționare mai puternică între turism și celelalte activități;
conceperea de echipamente și amenajări care să permită o relativă democratizare a clientelei;
o revalorizaree a stațiunilor „rurale”, a centrelor cu dublu sezon, oferind echipamente diversificate și polivalente, atragerea atenției asupra habitatului montan tradițional etc;
o tendință de descentralizare a inițiativelor și a responsabilităților.
Aceste trăsături nu sunt proprii numai stațiunilor nou amenajate (cum ar fi Valmorel, Montchavin), ci s-a încercat o remodelare în acest spirit a mai multor stațiuni din generațiile anterioare (cum ar fi Chamonix, Avoriaz, Saint-Lary, Superbaneres etc.).
Această nouă concepție reprezintă de fapt trecerea de la „exploatarea” la „renovarea montană”, care constă în asigurarea nu doar a perenității populației în zonele montane, ci și a îmbunătățirii nivelului de trai, prin adăugarea turismului la vechile activități agricole și forestiere.
Concepția austriacă are la bază principii diferite de cele ale Franței. În cadrul acestei concepții, omul locuitor al așezărilor montane este în centrul atenției. Această concepție s-a dezvoltat plecând de la nodurile vechi populate și are următoarele caracteristici:
turismul se integrează în armonie cu economia tradițională pe care statul o protejează;
echipamentele se multiplică datorită inițiativelor publice sau private, dar rămân sub controlul colectivității locale;
turismul face ca majoritatea populației locale să beneficieze de veniturile sale;
turismul are în vedere păstrarea nealterată a mediului natural și cultural.
În Austria, noțiunea de sporturi de iarnă cuprinde în afară de schi, toboganul, bobsleight-ul, patinajul. Hotelăria beneficiază de condiții și calitate crescută a serviciilor, în condițiile protejării mediului natural.
Evoluția concepției de amenajare turistică montană elvețiană este similară cu cea a Franței. Stațiunile din prima generație constituie încă din secolul al XIX-lea (Saint Moritz, Zermatt, Grindenwald, Gstaad, Davos, Crns Montana), le-au urmat cele din generația a doua (Verbier, Saas-Fee) și stațiunile din cea de-a treia generație (Anzere, Aminona, Engelberg, Grindenwald, Flims, Adelboden, Leysin, Portes du Soleil, Andermatt etc.). Ca și în Franța și Austria, stațiunile elvețiene create pe linia celei de-a patra generații sunt de dimensiuni mai mici, integrate mai bine peisajului natural și socio-uman. Din 1974, în Elveția este în vigoare o lege federală pentru încurajarea investițiilor în regiunile montane: ea vizează o politică de echipare foarte activă, ameliorarea condițiilor de viață ale locuitorilor și o populare normală a regiunilor montane, ca și o reducere a diferențelor de trai dintre regiunile montane cu o dezvoltare mai lentă și marile centre urbane.
În prezent, în Elveția se pune accentul pe creșterea rentabilității și calității serviciilor turistice prestate în stațiunile montane. In același timp se urmărește menținerea integrității peisajului și a caracteristicilor de bază ale zonei, respectarea intereselor populației rezidente din zonele turistice.
Astfel, principalele coordonate practice ale planificării și dezvoltării turismului montan în Elveția vizează:
realizarea fundamentelor politicii turistice pe termen lung, prin abandonarea politicilor fragmentare și implementarea de politici care vizează obiective bine definite, ca și prin conceperea de proiecte ample care să integreze entități regionale și locale;
coordonarea constantă a problemelor privind planificarea dezvoltării turistice, prin asigurarea concepțiilor regionale și locale cu concepția turistică națională și folosirea ca instrumente de coordonare, a subvențiilor, concesiunilor și autorizațiilor de stat;
limitarea echipamentelor turistice în regiunile care beneficiază de condiții de dezvoltare optime, urmărindu-se realizarea investițiilor în turism numai dacă acestea avantajează dezvoltarea de ansamblu a regiunii și impunerea unor limite creșterii turistice;
creșterea gradului de ocupare a echipamentelor de cazare existente, prin eșalonarea vacanțelor și instituirea unor noi forme de comercializare a locurilor de cazare ( multiproprietatea, time-sharing-ul).
Concepția italiană. Stațiunilor Courmayeur și Cortina d’Ampezzo, cele mai vechi, li s-au adăugat în timp Cervinia și Sestrieres ( a doua generație), Madonna di Campiglio, Bormia, Valgardena, Pinzolo (din generația a treia).
Într-o țară în care sportul este rege, practicarea sporturilor de iarnă a cunoscut un avânt deosebit, iar dorința Italiei de a organiza concursuri internaționale ( olimpiade, cupe mondiale) a fost susținută de investiții și amenajări masive, având ca rezultat stațiuni de mari dimensiuni și cu dotări complexe.
Reorientarea spre o concepție globală de amenajare turistică montană, specifică generația a patra de stațiuni, este prezentă și în Italia. Legea din 1971 ( „Noi norme pentru dezvoltarea montană”) este cea care a inaugurat această politică globală. Obiectivele prezentate sunt de reducere a diferențelor de venituri și de echipare între zona montană și restul teritoriului și de menținere a valorificării turistice prin ajutoarele publice specifice și prin întărirea puterii colectivităților locale.
Norvegia s-a lansat pe piața europeană a sporturilor de iarnă prin dezvoltarea și amenajarea câtorva stațiuni dotate, însă la nivelul exigențelor marilor concursuri internaționale ( una dintre acesta este Vos). În această țară, nivelul de instruire și de învățare în arta schiului este foarte ridicată. Este dezvoltat un sistem de comunicații care leagă diferitele pârghii, școli de schi pentru începători, unități și locuri de distracție.
Cea mai mare stațiune de schi este Heilo dispunând de două telecabine și 8 schilifturi. Toate construcțiile din această stațiune (hotelurile, școala de schi, policlinica, lifturile, patinoare) sunt dispuse în forme compacte, asigurând comoditatea și ușurința utilizării acestora de către turiști.
Una dintre cele mai vechi stațiuni este Lilehamer și se caracterizează printr-un amestec de vechi și nou. Aceasta a fost gazda Olimpiadei Albe din 1995.
În Suedia concepția generală de dezvoltare a sporturilor de iarnă urmărește diversificarea agrementului și realizarea de vacanțe combinate. Iare este una dintre cele mai cunoscute stațiuni alpine, dispune de o gamă variată de unități de distracție și mijloace de transport pe cablu cu o capacitate de 17.000 schiori pe zi.
De un mare succes se bucură „ heli-schi-sport-ul” în stațiunile Hemaoan și Ternabi. Selen, unul din principalele centre de schi alpin al Suediei, dispune de 57 mijloace mecanice de transport pe cablu cu o capacitate de 60.000 schiori pe oră.
Eliberarea de legitimații, contra unei sume minime, începute cu 2 – 3 ani în urmă, se bucură de o tot mai mare popularitate. Legitimația îți dă dreptul la: vizionarea diferitelor atracții fără plată, cu barca sau autobuzul; o excursie gratuită cu barca; suveniruri fără plată, acces gratuit la 50 din atracțiile capitalei (muzee, grădina botanică). Din 1984, legitimația „Stockolm” este oferită în patru variante, cu prețul a 50 de coroane suedeze. Legitimația „ Malmo” propune chiar o varietate și mai mare de atracții, de diferite feluri și costă 30 de coroane pe 3 zile.
Potrivit concepției bulgare au fost fortificate 3 stațiuni de valoare europeană – Borovet, Pamporovo și Vitosa – lansată puternic în turismul internațional. Dotarea acestora la nivelul stațiunilor din Alpi, realizate în mare parte cu firme austriece de profil. Pentru creșterea notorietății stațiunilor bulgare de sporturi de iarnă, acestea sau oferit să găzduiască etape și concursuri de schi din Cupa Europei, Cupa Mondială, ca și Universiada Albă.
Dezvoltarea rețelelor de cabane în unele țări europene
Prezentăm mai jos, câteva aspecte privind rețeaua de cabane din unele țări cu experiență îndelungată în turismul montan
1.2.1. Austria
În Austria sunt circa 1000 de cabane repartizate astfel:
500 de cabane aparțin Asociației Alpine Austriece;
200 cabane sunt proprietatea Asociației Alpine Bavareze – Germania, situație moștenită de la începutul acestui secol;
300 cabane, care se găsesc, de regulă,. La mică altitudine, aproape de șoselele principale, sunt proprietate privată .
Terenul aparține proprietarilor, deci aparține și Asociației Alpine Bavareze – Germania.
Se întâlnesc și situații în care un munte este proprietatea unui partid (Partidul Socialist). În aceste cazuri, proprietarul nu poate schimba destinația inițială a utilizării terenului.
Cabanele sunt clasificate pe trei categorii și anume:
categoria I – dacă au drum de acces direct și camere cu duș și WC;
categoria a II-a – dacă au apă curentă în camere;
categoria a III-a – cele care nu au apă curentă.
Acestea, de regulă, au camere cu 4 paturi și dormitoare cu până la 20 de paturi. Sunt și situații în care nu se asigură decât un așternut și o pernă pentru sacii de dormit cu care vin turiștii.
Cabane noi se construiesc foarte rar; practic nu se construiesc pe motivul de a nu deranja echilibrul ecologic existent. În schimb se acordă toată atenția întreținerii, modernizării și dotării cabanelor existente.
În acest scop, în Austria, direcția de turism din cadrul ministerului de resort a elaborat un studiu de care se ține seama la acordarea subvențiilor de către stat și landuri ca și a creditelor cu dobânzi mai mici, de 6-7% față de o media de 10%.
De asemenea, în anul 1995, statul a acordat subvenții pentru cabane în valoare de 30 milioane șilingi austrieci (OS), pentru asigurarea protecției mediului.
Tot în 1995, s-au acordat credite cu dobânzi reduse, în cadrul unui program elaborat de direcția de resort a ministerului, vizând dezvoltarea și întreținerea cabanelor și drumurilor de acces.
Deci, în Austria se acordă subvenții pe baza unor programe elaborate centralizat, respectiv, de direcția de turism a ministerului de resort.
ASOCIAȚIA ALPILOR AUSTRIECI are peste 500.000 de membrii care plătesc anual o cotizație, fapt pentru care primesc facilități la cazare și masă. Tineretul plătește o cotizație mai mică.
Statutul cabanierilor este hotărât de Asociația Națională împreună cu Asociația Locală.
Sunt cabane la altitudine mare cu acces dificil la care serviciul este asigurat numi sâmbăta și duminica de către membrii asociației, în mod benevol.
Cabanierii sunt școlarizați împreună cu ghizii de munte în cadrul Centrului de Perfecționare a Cadrelor din Turism și numai pe baza acestor diplome pot fi angajați.
Salvamontul este o organizație locală care funcționează pe lângă primării, de regulă, din care fac parte monitorii de schi și jandarmii.
Asociația Alpină Locală Rauris cuprinde 220 de membrii și are în proprietate 2 cabane situate la peste 3000 m. Asociația locală are în sarcină marcarea traseelor montane, întreținerea drumurilor de acces, întreținerea cabanelor, în timp ce Asociația Națională are atribuții pe linia promovării protecției mediului, aducerea la cunoștință a noutăților din domeniu, asigurarea subvențiilor și a creditelor cu dobânzi mici.
Italia (provincia autonomă Trentino)
Provincia este numită „mica Finlandă”, având circa 273 de lacuri, iar peste 80% din teritoriu este muntos. Capitala provinciei, Tranto, este înconjurată de munți pe care se schiază, în timp ce în oraș este o climă blândă, aproape mediteraneeană.
Cabanele sunt clasificate în cabane alpine unde se poate ajunge numai cu piciorul și cabane pentru excursioniști situate aproape de drumurile de acces.
Provincia are 143 de cabane din care 95 sunt alpine și 48 pentru excursioniști.
Din cele 143 de cabane, 5 aparțin Clubului Alpin Italian, cu sediul la Milano, 42 aparțin Asociației Alpiniștilor din Trentino (SAT), 10 aparțin comunelor și restul sunt private. SAT cuprinde 19.000 membrii, care plătesc o cotizație de 50.000 lire pe an și beneficiază de reduceri de prețuri și tarife, de priorități la cazare și de o publicație trimestrială.
Terenul aparține proprietarilor cabanelor.
În Trentino, declarată provincie ecologică, se ridică zilnic resturile menajere, în mod gratuit.
La cabanele greu accesibile, evacuarea resturilor menajere se face cu elicopterul.
Impozitele și taxele pe clădiri și terenuri sunt foarte mici, simbolice pentru cabane, în fapt se impozitează numai profiturile realizate.
Prețurile și tarifele practicate în cabane, indiferent de proprietar, sunt avizate de organul de turism al provinciei.
Elveția
În Elveția, cabanele montane, situate la o altitudine de peste 1200 – 1500 m, sunt proprietate de grup și anume: cantonul și comuna pe teritoriul căreia este amplasată cabana respectivă dețin 50% din cabană, Clubul Alpin Elvețian dețin 40%, iar diverși proprietari 10%.
Proprietarii cabanelor montane enumerați pentru susținerea cabanelor de munte și a refugiilor dețin cabane sau restaurante în zonele ușor accesibile până la 1200 – 1500 m., areale caracterizate printr-o circulație turistică mare.
Terenul pe care este amplasat cabana aparține statului neacceptându-se la aceste altitudini proprietăți particulare asupra terenului.
Cabanierul este angajat de un grup de proprietari locali în urma unei selecții riguroase și anual are obligația să urmeze cursuri de perfecționare. În aceeași situație sunt și ghizii montani.
Cabanierul beneficiază de cazare gratuită și utilizează în beneficiul propriu spațiile de alimentație pentru turism, veniturile încasate din această activitate fiind integral ale sale.
Pe ansamblu, activitatea cabanelor montane se încheie cu profit.
Transportul de persoane și mărfuri la altitudini mai mari de 1500 m se face cu elicopterul.
Acțiunile de salvare în munți sunt costisitoare, iar costurile acestora sunt suportate în totalitate de familiile persoanelor accidentate și ulterior recuperate prin sistemul de asigurări. Personalul din serviciul de salvare în munți are o activitate benevolă, retribuită în cadrul acțiunilor cu suma de 130 FE / oră; este contactat telefonic în caz de accidente, în scopul formării echipei de salvare. Accidentul este anunțat telefonic la poliție sau la dispeceratul REGA, care este o societate de transport cu elicopterul ce execută și alte activități specifice muntelui.
O cabană nouă se construiește odată la 10 ani, deoarece sunt suficiente cele existente, dar mai ales, pentru că se dă o atenție deosebită protejării mediului. Din acest motiv aprobările se obțin foarte greu, iar costurile de construcție sunt foarte mari, respectiv, 1.000.000 FE (în anul 1995).
În schimb cabanele existente sunt întreținute, modernizate și uneori chiar extinse.
În cazul unor incendii sau distrugeri cauzate de factori naturali, cabanele trebuie reconstituite fără întârziere, în același loc, stil arhitectonic și cu aceleași capacități de înnoptare.
Clubul Alpin Elvețian (CSA) prin cele 87 de secții ( finale), coordonează un număr de 162 de cabane. Acesta are peste 800 de membrii cotizanți care plătesc o cotizație anuală de 78 de franci și beneficiază de proprietate la acordarea serviciilor și facilități de plată.
Cabanele sunt dotate cu instalații electrice prin generatoare de 220 – 380 V, instalații de captare și filtrare a apei, instalații de epurare, grupuri sanitare uscate cu fose septice, iar încălzirea și prepararea hranei se face cu butelii de aragaz.
Cele 162 de cabane dispun de 9348 locuri de cazare în camerele de până la 15 locuri.
În funcție de amplasarea după altitudine repartizarea acestora este următoarea:
între 1120 m – 2000 m – 48 cabane;
între 2000 m – 2500 m – 70 cabane;
între 2500 m – 4003 m – 44 cabane.
În anul 1994, în cabanele CAS au fost cazați un număr de 289.395 turiști, din care 220.122 vara și 69.273 iarna. Astfel, gradul de ocupare mediu a fost de 25,3% cu următoarea structură:
29 cabane – între 2-10 %;
48 cabane – între 11 – 20%;
57 cabane – între 21 – 40%;
26 cabane – între 41 – 60%;
2 cabane – între 61 – 70%.
Principalele sarcini și atribuții ce revin Clubului Alpin Elvețian (CAS) în coordonarea activității cabanelor, în conformitate cu schima de organizare a CAS sunt următoarele:
întocmirea regulamentului de funcționare a cabanelor;
elaborarea normelor de supraveghere, urmărire și pază a cabanelor aparținând CAS, prin care se stabilesc: controlul asupra cabanierilor, raporturile acestora cu personalitățile și autoritățile regionale respective (rezervările, statistica, decontarea, obligațiile, garanțiile etc.);
elaborarea normelor privind atribuțiile cabanierilor, exploatarea, întreținerea în repararea bazei materiale, funcționarea instalațiilor, întreținerea mobilierului, asigurarea cu materii și materiale consumabile, întreținerea drumurilor de acces, întreținerea locurilor speciale de aterizare a elicopterelor;
stabilirea unor norme generale de exploatare a cabanelor în conformitate cu regulamentul general al cabanierilor (acordă servicii de cazare și odihnă fără a obliga turistul să consume alimente și băuturi), stabilirea nivelului minim de servicii la cazare;
întocmirea regulamentului de funcționare a cabanelor și încadrarea în prescripțiile normelor de cazare și serviciilor ce se acordă (cazare, apă, lumină, energie etc.) și verificarea respectării acestora;
asigurarea dezvoltării turismului montan prin stabilirea strategiei și asigurarea fondurilor necesare conform proiectelor analizate și aprobate;
stabilirea obligațiilor ce revin cabanierilor pe linia taxelor de înnoptare (generale și suplimentare) ce trebuie încasate și virate în procentele stabilite prin regulament.
Încasarea taxelor de înnoptare care se cuvin secțiilor (filialelor) și asociațiilor cad în sarcina cabanierului angajat cu contract. În acest sens, el este obligat să țină corect evidența înnoptărilor, să urmărească aplicarea taxelor generale diferențiate pe categorii de turiști și a taxelor suplimentare pe categorii de vârstă.
elaborarea normativului suprafeței necesare (pentru cazare, locuri speciale, pentru depozitarea materialelor sportive obligatorii turiștilor, pentru evacuarea deșeurilor etc.).
Cehia
În Cehia funcționează 60 de cabane turistice situate la altitudini mici deoarece munții lor au maximum 1600 m. Înainte de 1990, cabanele au aparținut statului, fiind administrate de diverse întreprinderi, organizații sindicale sportive.
Cabanele care au aparținut statului au fost privatizate prin vânzarea ca active la licitație, cu posibilitatea legală de reducere a prețului de pornire, fixat la valoarea contabilă, în baza a III-a , de până la 80%, cu obligația de a plăti 10% din prețul de pornire, iar diferența să fie plătită în termen de 30 de zile de la data adjudecării. Cu toate acestea, sunt cazuri în care au fost restituite activele, ca urmare a imposibilității plătirii sumelor datorate.
Cabanele aparținând sindicatelor și asociațiilor sportive au rămas proprietatea acestora.
Pentru achitarea sumelor datorate, majoritatea cumpărătorilor au recurs la împrumuturi bancare, cu 11 % dobândă.
De menționat, că la vânzarea activelor nu sau acordat nici un fel de facilități cumpărătorilor, iar în prezent se încearcă de către Uniunea Întreprinzătorilor din Turism o reducere a TVA care în prezent este de 23% pentru activitatea de cazare și masă.
După cumpărarea cabanelor, datorită greutăților financiare, la o parte din ele li s-a schimbat destinația (circulația turistică a înregistrat an de an o scădere în zona montană), drept pentru care există acum tendința de asociere a proprietarilor de cabane turistice cu persoane fizice și juridice cehe sau străine .
Circulația turistică cehă s-a diminuat în favoarea excursiilor în străinătate astfel, că în prezent singurii turiști sunt cei germani.
În mod similar s-a făcut privatizarea instalațiilor de transport pe cablu cu mențiunea că în acest domeniu odată cu liberalizarea prețurilor această activitate a înregistrat o diminuare a numărului de persoane transportate, ca urmare a creșterii mari a tarifelor de transport (de peste 100 de ori în 1994 față de 1989).
Noii proprietari nu reușesc, din cauza circulației turistice reduse și a cheltuielilor mari de întreținere pe care le presupune transportul pe cablu, să facă față situației.
Impactul amenajărilor turistice montane asupra mediului
Turismul a devenit o industrie de mare importanță care exploatează potențialul natural și de multe ori, distruge ce e mai valoros întrucât aria de răspândire a turismului este mult prea largă, iar localizările sunt așezate prea arbitrar.
Modul în care amenajările montane își pun amprenta asupra mediului nu sunt diferite față de cele ale altor tipuri de amenajări. În această zonă însă, riscul alterării imaginii muntelui este mult mai mare, odată cu apariția amenajărilor turistice, risc ce are mai degrabă o valoare culturală, fiind provenit din imaginea sacră a muntelui în rândul multor comunități .
Pornind de la definiția mediului natural care reprezintă ansamblul interdependențelor dintre elementele naturale și a celor create prin activitatea umană, rezultă o strânsă legătură între amenajarea turistică și mediul natural. Mediul furnizează materia primă necesară desfășurării oricărei activități umane și din acest motiv trebuie pus un accent deosebit pe protejarea și conservarea calității acestuia.
Calitatea mediului natural este degradată ca rezultat al circulației turistice , dar și al amenajărilor în masivele montane. Pe lângă efectele negative datorate poluării aerului în stațiunile în care circulația rutieră este intensă, deșeurilor de pe traseele montane, eroziunea solului pe pârtiile de schi, un aspect care nu trebuie omis îl reprezintă artificializarea resurselor turistice montane. Turismul montan și-a pierdut caracterul de turism naturist, resursele naturale fiind tot mai neînsemnate în fața resurselor economice. Acest lucru de întâmplă mai ales în stațiunile pentru sporturile de transport pe cablu – ce se bazează în mare parte pe resursele economice ale zonelor. In completarea acestor imagini vin înlocuirea resurselor naturale cu cele artificiale – zăpada artificială, zidurile de escaladă, lacurile artificiale ș.a. În acest fel atractivitatea unei stațiuni turistice nu este rezultatul existenței unor resurse naturale deosebite, ci a posibilităților economico-sociale de realizare a dotărilor.
Degradarea peisajelor, prin poluare este greu acceptată în unele societăți care îi conferă un statut sacru, considerând o profanare sau un sacrilegiu. În 1993, descoperirea de către presa internațională a prezenței în partea sudică a Everestului (la 6000 m altitudine) a numeroaselor reziduuri de la expedițiile care au încercat ascensiuni în ultimele decenii a suscitat indignare și proteste, deși această poluare este mult mai modestă decât într-o stațiune turistică, iar riscurile de poluare sunt foarte mici la această altitudine. Este vorba aici mai degrabă de o ripostă de ordin etic și estetic, decât ecologic.
Nu se poate face o delimitare strictă a impactului turismului montan asupra mediului. Astfel, este greu de spus care sunt efectele amenajărilor și care sunt consecințele celorlalte cauze ale degradărilor. În această situație se pot exemplifica cazurile de alunecări de teren sau avalanșele catastrofale din ultimele sezoane din Austria, Elveția și nordul Italiei .
Un alt element important al dezechilibrelor ecosistemelor naturale îl constituie circulația turistică. Prin defrișarea masivă, prelevarea apei din rezervele subterane, agravată de moda golfului și piscinelor, imposibilitatea tratării apelor reziduale, datorită condițiilor fizico-geografice sau a investițiilor deosebit de scumpe, circulația turistică aduce o serie de probleme ecologice majore. În aceeași categorie se înscriu și tehnicile de înzăpezire artificială, care sunt mari consumatoare de apă și care presupun importante modificări pedologice (tastări și perturbări de ordin chimic) ale terenurilor.
Chiar și prezența turiștilor reprezintă o perturbare a mediului în special prin eroziunea solului accentuată în siturile foarte frecvente și acolo unde amenajările au necesitat dispariția covorului vegetal (poteci, pârtii de schi).
Motivațiile turistice manifestate prin sentimentul de libertate și nevoia de descoperire pe care le generează zona înaltă au dus la practicarea schiului „hors-piste”, a escaladei, a drumeției în cele mai ascunse colțuri ale masivului, au determinat numeroși turiști să adopte practici dăunătoare mediului. Toate acestea au avut un impact negativ asupra vieții animalelor (în special a păsărilor ale căror cuiburi au fost adesea perturbate) și asupra plantelor. Un alt aspect, intensificarea practicilor de cules (ciuperci, fructe de pădure, flori) a dus la dispariția unor specii. De asemenea, degradarea mugurilor prin trecerea repetată a schiorilor sau creșterea numărului vetrelor de foc (cu urmări uneori „incendiare”, devastând unele păduri din zona mediteraneeană sau vestul Americii de Nord) sunt efecte negative ale intensificării circulației turistice în zonele montane.
Preocupările legate de conservarea mediului natural au apărut încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca reacție la primele forme de degradare ca urmare a exploatării comerciale a siturilor. În a doua jumătate a secolului nostru odată cu intensificarea activității turistice și cu deosebita amploare a efectelor ecologice, această idee a fost completată de o reflectare asupra incidentelor ecologice ale amenajărilor turistice, luându-se măsuri de protecție și supraveghere în anumite masive (parcuri și rezervații naturale).
În 1969, SUA, a extins studiile de impact în proiectele de amenajare turistică a muntelui. În Franța, în 1997, guvernul a instaurat un control sistematic asupra principalelor operațiuni imobiliare și mecanice și a interzis noile amenajări în spații neutralizate din perimetrele sensibile (cum ar fi zona montană înaltă). Au existat însă și efecte contrare, fiind încurajate în acest fel extinderile stațiunilor existente și efectele negative legate de concentrările turistice foarte intense. În Japonia au fost adoptate restricții foarte severe privind amenajarea turistică a etajelor alpine și subalpine ceea ce a contribuit la o creștere a intensității amenajărilor în zona montană inferioară. În general, se poate aprecia că guvernele au fost nevoite să ia asemenea măsuri de protecție în zonele unde presiunea socială a fost puternică.
Se poate vorbi și despre o creștere a preocupărilor turiștilor în probleme legate de mediu, ceea ce a încurajat operatorii de turism să realizeze investiții în vederea asigurării echilibrului ecologic (gestiunea apelor reziduale, a deșeurilor diverse, reducerea poluării aerului etc.).
Tot în vederea păstrării echilibrului ecologic montan, în diferite țări au fost dezvoltate modele de dezvoltare durabilă (un exemplu ar fi Tyrolul) ale căror obiective pot fi sintetizate astfel:
asigurarea necesarului de resurse naturale pentru generațiile prezente și viitoare printr-o mai eficientă utilizare a acestora;
noua dezvoltare și folosire a spațiului amenajat trebuie să fie în armonie cu mediul natural;
prevenirea și reducerea proceselor care degradează și poluează mediul, protejarea capacității de regenerare a ecosistemelor și stoparea dezvoltărilor care afectează sănătatea oamenilor sau diminuează calitatea vieții;
împiedicarea oricărei dezvoltări care duce la creșterea diferențelor dintre bogați și săraci și încurajarea dezvoltării care reduce inegalitatea socială;
schimbarea valorilor, atitudinilor și comportamentelor prin încurajarea participării crescute în luarea deciziilor politice și în creșteri ale calității mediului la toate nivelurile, începând cu comunitățile locale.
Totalitatea aspectelor prezentate sugerează interesul deosebit al guvernelor, organismelor naționale și internaționale, al agenților economici în armonizarea dezvoltărilor turistice montane cu mediul înconjurător, date fiind implicațiile în plan economic, socio-cultural și ecologic ale amenajării turistice. Această experiență montană internațională poate constitui un punct de plecare în dezvoltarea României în această direcție, țara noastră fiind înzestrată cu un deosebit potențial natural
CAPITOLUL II
TURISMUL MONTAN ÎN ROMÂNIA
România are o bogată și îndelungată experiență în ceea ce privește turismul montan având ca factori favorizanți: complexitatea și valoarea potențialului turistic montan, multitudinea posibilităților de valorificare în turism, amplasamentul cabanelor, existența unor trasee turistice montane, accesibilitatea ușoară și umanizarea intensă a Carpaților.
2.1. Potențialul turistic montan
Potențialul turistic al unui teritoriu se poate defini prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitare și primirea călătorilor.
Dacă facem o clasificare a atracțiilor turistice, în funcție de conținutul lor (Anexa 1), acestea se împart în atracții turistice naturale și atracții turistice antropice.
Astfel, potențialul turistic natural este alcătuit din componentele cadrului natural, care în ansamblul lor, formează condițiile pentru petrecerea vacanței și atragerea unor fluxuri turistice. Componentele cadrului natural sunt prezentate de relief, climă, hidrografie, vegetație, faună, monumente naturale, rezervații.
Potențialul turistic antropic conține totalitatea elementelor de cultură, istorie, artă și civilizație, tehnico-economice și social-demografice care atrag turiștii prin caracteristicile lor. Aceste elemente ale potențialului antropic se pot împărți în mai multe grupe:
Vestigii arheologice și monumente de artă: cetăți, castele, palate, statui, obeliscuri;
Elemente de etnografie și folclor: arhitectura populară, portul, muzica și dansul, creația și tehnica populară, obiceiuri și tradiții, serbări și târguri, manifestări și credințe religioase;
Instituții și evenimente cultural – artistice: muzee, case memoriale, instituții teatrale și muzicale, festivaluri, carnavaluri, manifestări sportive, concursuri de frumusețe, târguri și expoziții;
Realizări tehnico-economice și științifice contemporane: baraje și lacuri de acumulare, poduri și viaducte, canale, porturi, exploatări industriale, centre comerciale, centre științifice și tehnice;
Așezări umane: centre urbane, sate turistice.
România dispune de un potențial turistic de o mare complexitate și valoare; între țările din Europa Centrală și de Est, România este considerată ca țară înzestrată cu cele mai bogate și variate resurse turistice naturale și antropice, fapt care-i conferă o deosebită disponibilitate pentru turism. Treapta muntoasă se înscrie ca o componentă distinctă a potențialului turistic, întrecând net, prin registrul și calitatea resurselor, celelalte unități de relief.
Revenindu-le circa o treime din suprafața țării, Munții Carpați, prin poziție ( în centrul țării) și configurație, prin altitudini și fragmentare, prin mulțimea văilor, depresiunilor și trecătorilor care favorizează o circulație lesnicioasă în toate direcțiile și în toate anotimpurile, prin elemente hidrografice-naturale și antropice – floristice și faunistice, în sfârșit, prin marea varietate peisagistică etc., se constituie în cea mai valoroasă și mai atractivă componentă turistică a complexului natural și socio-cultural al României. De altfel, din punct de vedere turistic, lanțul carpatic românesc se distinge atât prin diversitatea peisagistică, cât și prin complexitatea resurselor turistice – aceste două trăsături favorizând concretizarea unui registru de forme de turism.
Diversitatea aspectelor peisagistice conferă Munților Carpați originalilate și individualizare față de celelalte catene și zone muntoase ale Europei. Varietatea peisagistică este conferită de particularitățile geologice și geomorfologice, caracterizate în altitudini foarte diferite (500 – 700 m, pe văi și în depresiuni și peste 2000 m. în alte masive din Carpații Orientali și Meridionali unde deja depășesc 2500 m.), precum și în tipuri variate de relief (glaciar, carstic, vulcanic, petrografic și structural etc); apoi în alternanța culmilor muntoase cu depresiunile și văile de toate tipurile, formele și mărimile; în varietatea și configurația învelișului vegetal (cu păduri de foioase și conifere în alternanță cu întinse pajiști, inclusiv alpine); în bogăția hidrografică (râuri, lacuri felurite, apoi ape minerale) și faunistică; în sfârșit, în specificitatea umanizării spațiului montan, cu așezări și gospodării țărănești care urcă până la 1200 – 1300 m altitudine. Munții Carpați pot fi mai bine apreciați prin aceea că în cuprinsul lor sunt întâlnite multe din caracteristicile peisagistice ale celorlalte masive europene; astfel, peisajele alpine din Carpații Meridionali și din nordul Orientalilor rivalizează cu cele din Masivul Central Francez, din Alpii Dinarici etc.; în fine, peisajele intens umanizate din Obcine, Bârgaie sau Munții Apuseni evocă pe cele din Elveția și Austria.
Complexitatea resurselor turistice este, practic, generală și legată de diversitatea peisagistică. Resursele peisagistice propriu-zise, care stau la baza activității turistice actuale și mai ales a celei viitoare, sunt reprezentate, atât de peisaje, arii și zone ca entități de sine stătătoare, cât și de părți, sau numai elemente ale acestora și care se constituie în atracții / obiective de sine stătătoare. Se remarcă așadar, ca surse turistice esențiale, următoarele:
domeniul alpin (la peste 1900 – 2000 m), prezentând îndeosebi în Carpații Meridionali;
tipuri variate de relief: glaciar – în special în Carpații Meridionali (Bucegi, Făgăraș, Parâng, Retezat etc.) și în Munții Rodnei; vulcanic (în latura vestică a Carpaților Orientali), carstic în Hășmaș, Bucegi, Cernei, Aninei, Munții Apuseni etc.; petrografic și structural în mare majoritate a unităților muntoase;
domeniul schiabil are un potențial remarcabil (ca dimensiuni, nu este deocamdată cunoscut), se desfășoară între 800 și 2000 m, optimul fiind cuprins între 1400 și 2000 . (M-ții Rodnei, M-ții Bucegi, M-ții Ceahlău, M-ții Postăvaru, M-ții Făgăraș, M-ții Parâng, M-ții Cindrel, M-ții Vâlcan, M-ții Semenic, M-ții Bihor și Vlădeasa etc.);
fond hidrografic reprezentat pe de o parte de râuri și lacuri favorabile sporturilor nautice și pescuitului sportiv, iar pe de altă parte de apele minerale și termominerale;
fond forestier și faunistic cu mare valoare estetică științifică și cinegetică;
importante arii pentru practicarea alpinismului i speoturismului;
parcuri naționale, rezervații naturale și monumente ale naturii.
Resursele turistice naturale sunt "dublate" de un valoros fond de resurse de factură antropică ce pot fi grupate în câteva categorii, mai importante și anume:
locuri istorice și vestigii arheologice;
monumente istorice, ruine de cetăți, palate, castele, precum și ansambluri de artă și arhitectură;
muzee și case memoriale;
etnografie și folclor;
arhitectură populară și manifestări folclorice tradiționale.
2.1.1. Potențialul turistic montan natural
Țara noastră se poate caracteriza printr-o distribuția foarte bună a zonelor geografice, atât zona de câmpie, cea de deal, cât și cea de munte ocupând câte o treime din suprafața teritoriului României
Zona montană a României este reprezentată de Carpații Românești care se pot caracteriza prin trei trăsături generale:
diversitate de aspecte peisagiste;
mare complexitate de potențial turistic;
multiple posibilități de practicare a turismului.
Carpații ocupă pe teritoriul țării noastre o suprafață de 66700 km2, ceea ce reprezintă 27,9% din teritoriu și concentrează un potențial turistic bogat și diversificat oferit de diferențele de altitudine, de structura geologică, de complexitatea peisagistică, relief, etajarea vegetației, bazinele hidrografice, precum și de influența pe care o exercită asupra celorlalte componente naturale și umane.
Înălțimea medie este de 1000 m, masivele Bucegi, Făgăraș, Parâng și Retezat depășind 2500 de metri altitudine. Lățimea maximă a arcului carpatic este de aproximativ 160 km între Baia Mare (la vest) și Cacica (la est) în grupa de nord a Carpaților Orientali, iar cea minimă este de 35 km. Între Nucșoara (la sud) și orașul Victoria (la nord) în Munții Făgăraș.
O notă specifică este dată de întinderea podișurilor de culme la 1000 – 2000 m altitudine, ca și prezența văilor și a depresiunilor intracarpatice.
Relieful
În Carpații Orientali se disting masivele montane: Munții Rodnei (cu vf. Pietrosu Rodnei de 2303 m), Munții Gutâi (1443 m), Munții Rarău (1651 m), Munții Ceahlău (1907 m), Munții Hășmașu Mare (1972 m), Munții Harghita (1800 m), Munții Ciucaș (1954 m) și Munții Clăbucetele Predealului (1282 m).
Aici întâlnim aspecte peisagistice de mare atractivitate în Munții Rodnei ( circuri și văi glaciare, creste și stâncării, grohotișuri), Bârgăului, Obcinele Bucovinei (domenii schiabile neamenajate), Depresiunile Maramureș, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Giurgeu – Ciuc, pe valea Bistriței, precum și în Defileul Maramureșului, între Deda Toplița și Cheile Bicazului. În Munții Ceahlău, Munții Ciucaș, Munții Postăvaru, Munții Rarău Giumalău se întâlnesc conglomerate: abrupturi, bârne, stânci cu forme bizare (Panaghia, Sfinxul, Pietrele Doamnei. Forme carstice spectaculoase (peșteri și chei) se găsesc în Munții Hășmașu Mare și Piatra Mare.
Munții Harghita sunt cunoscuți drept munți vulcanici cu cratere bine păstrate (craterul Ciomatu).
Domeniul schiabil are o pondere redusă datorită gradului mare de împădurire, a altitudinii reduse a munților și a amenajării reduse (Munții Rodnei, Ceahlău, Baiului, Postăvaru și Piatra Mare).
Datorită altitudinii reduse a munților domeniul alpin, cu pajiști și locuri de belvedere, slab reprezentat (Munții Rodnei, Ceahlău, Ciucaș și Rarău).
Domeniul pentru alpinism este prezent mai ales în Munții Rodnei (71 de trasee), Hășmașu Mare (42 de trasee), Ceahlău (12 trasee), Cheile Bicazului și Piatra Mare (11 trasee).
Carpații Meridionali sunt alcătuiți din Munții Bucegi (2505 m), Munții Piatra Craiului (2238 m), Munții Parâng (2519 m), Munții Căpățânii (2124 m), Munții Lotrului (2242 m), Munții Cindrel (2244 m), Munții Șureanu (2130 m), Munții Retezat (2509 m), Munții Godeanu (2291 m), Munții Țarcu (2190 m), Munții Cernei (1928 m).
Relieful este foarte variat, fiind reprezentat de un întins domeniu alpin cel mai dezvoltat din Carpații Românești (Munții Făgăraș – creastă lungă de 70 km, Munții Retezat – peste 20 de vârfuri care depășesc 2300 m altitudine, Munții Parâng – pajiști alpine, Cindrel, Munții Bucegi – Platoul Bucegi la 2000 m altitudine cu formele de eroziune: Sfinxul și Babele).
Relieful glacial este cel mai dezvoltat din Carpați și este reprezentat de circuri și văi glaciale ( Bucegi – Valea și Hornurile Mălăieștilor, Făgăraș – 175 circuri și 50 văi glaciale, Parâng – 47 km2, Cindrel, Munții Retezat – 130 circuri glaciale, 28 de văi glaciale, Godeanu), vestigii ale ghețarilor cuaternali (Făgăraș), grohotișuri (Făgăraș, Bucegi, Retezat, Muntele Mic), custuri și stâncării (Parâng, Retezat), morene (Retezat).
Relieful carstic este bine reprezentat în această grupă de Carpați având aproximativ 1600 km2 și peste 400 de peșteri (Piatra Craiului, Munții Parâng – Peștera Muierilor, Șura Mare și Cioclovina – Munții Șureanu, Munții Retezat, Cloșani, Gura Plaiului, Topolnița, Grota haiducilor, Grota cu aburi), abrupturi spectaculoase (Munții Bucegi, Defileul Oltului, Defileul Jiului – 33 km, Munții Retezat) , chei și defilee (Piatra Craiului, Cheile Oltețului și Cheile Galbenului – în Parâng, Defileul Oltului – 40 km, Munții Șureanu, Defileul Jiului – 33 km, Munții Retezat, Cheile Cernei, Cheile Motrului, Cheile Tismanei), poduri suspendate, doline (Piatra Craiului), peisaj agro-carstic, platouri și platforme (Platforma Luncanilor și Platoul Ohaba – Ponor). Renumit este Complexul Carstic de la Ponoarele care cuprinde un pod suspendat, peștera și lacul Zaton și Câmpul de lapiezuri.
Cele mai reprezentative văi montane sunt: Strei, Râul Sadu și Cerna.
Domeniul schiabil este foarte bine reprezentat și se desfășoară pe mari diferențe altitudinile 1000 -2000 m (Munții Bucegi – spre Valea Ialomiței, Prahova – Valea Dorului, Muntele Furnica, Piatra Arsă, Babele, Munții Făgăraș – domeniul schiabil neamenajat pe versantul nordic și sudic, Munții Parâng, Complexul Rânca, Cabana Rusu – Complexul IEFS, Vf. Parângul Mic, Vf. Carja, Munții Cindrel – Păltiniș, Șureanul, Retezat).
Domeniul pentru alpinism este relativ întins, fiind prezente trasee pentru toate dificultățile (Bucegi – 256 trasee, Făgăraș – 11 trasee, Munții Căpățânii – 33 trasee, Retezat – 71 trasee de maximă dificultate).
O altă grupă este cea a Munților Banatului care este formată din: Munții Semenic (1447 m), Munții Aninei (1160 m), Munții Locvei (735 m).
Peisajele și formele carstice sunt deosebit de pitorești și de o reală valoare științifică: Platoul Iabalcea, Peșterile Comarnic, Buhui, Popovăț, Ponicova, Cazanele Dunării, Defileul Dunării, Cheile Miniș, Nera, Caras, Garlistei, poduri suspendate și abrupturi spectaculoase (Munții Aninei).
Domeniul schiabil este prezent în Munții Semenic, iar domeniul pentru alpinism se găsește în Munții Aninei (12 trasee) în Cheile Nerei, la Ral și în Cheile Carașului.
Ultima grupă este cea a Munților Apuseni, în cadrul căreia se disting prin marea diversitate a potențialului turistic: Munții Bihorului (1849 m), Munții Pădurea Craiului (1026 m) și Codrul Moma (1112 m), Munții Trascău (1369 m), Munții Vlădeasa (1836 m) și Muntele Mare – Gilău (1826 m).
Formele de relief carstic sunt cele mai complexe și pitorești din țară: platourile carstice Padiș – Scărișoara, Văscău, Pădurea Craiului, chei, defilee, abrupturi și creste calcaroase (Defileele Crișului, Someșului Cald, Arieșului, Cheile Galbenei, Sighisteiului și Turzii, peșteri (în Munții Bihor și Piatra Craiului: Meziad, Scărișoara, Cetățile Ponorului, Vadul Crișului, Vântului, Peștera Urșilor), izbucuri carstice (Călugări).
Aici se întâlnesc forme de relief cristaline sau vulcanice unice în țară: coloanele de bazalt (Detunata Goală din Munții Metaliferi).
Domeniul pentru practicarea alpinismului se găsește în Munții Bihor, Cheile Turzii și Munții Trascăului.
Domeniul schiabil se găsește în Munții Vlădeasa, Valea Iadei, Valea Drăganului, Băișoara, Padiș, Obârșia Văii Arieșului și Culmea Bihariei, însă amenajări există și la Băișoara și Stâna de Vale.
Condițiile climaterice sunt favorabile practicării turismului în aproape toate lunile anului. Aspectele cele mai importante legate de climă sunt numărul anual de zile senine (circa 40), temperatura medie anuală (0 – 6oC), prezența curenților de aer (în general, de intensități moderate), dar mai ales grosimea și persistența stratului de zăpadă. Stratul de zăpadă se instalează în octombrie, uneori chiar mai devreme și durează până la sfârșitul lui mai sau iunie. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă depășește 200 la înălțimi de peste 1500 m.
Statul de zăpadă are grosimi favorabile practicării schiului circa 4 – 5 luni pe an. Menținerea acestuia este favorizată de temperatura aerului și mai ales de numărul "zilelor de iarnă", când valorile maxime cu depășesc 0oC. În Carpați, numărul anual al zilelor de iarnă crește o dată cu înălțimea, ajungând la circa 155 zile la 2500 m altitudine. Efectul lor se acumulează cu cel al temperaturilor de îngheț, care se produc în peste 200 de zile pe an. Unele fenomene meteorologice (poleiul, chiciura, ceața, viscole etc.) pot defavoriza practicarea sporturilor de iarnă. Viscolele se produc mai ales în lunile ianuarie și februarie; frecvența lor este mai mare pe locurile înalte și deschise (92 de zile în medie la Vf. Omu) și mult mai redusă sub altitudinea de 2000 m.
Hidrografia întregește valoarea turistică a peisajului natural, constituindu-se într-un remarcabil potențial turistic. Zona montană adăpostește văile a numeroase râuri și pârâuri, precum și un număr foarte mare de lacuri de origini diferite: glaciare, vulcanice (Bâlea, Capra, Sf. Ana în muntele Ciomatu), de baraj natural (Lacul Roșu pe Bicaz, în Hășmașu Mare). Multe din acestea oferă posibilități deosebite de amenajare în scop turistic.
Un interes deosebit în cadrul resurselor turistice din zona montană îl prezintă apele minerale și termominerale, de mare bogăție și valoare, cu o compoziție minerală foarte diversă, utilizabile atât în cura internă, cât și cea externă, în tratarea multor afecțiuni. Au cea mai mare răspândire în Carpații Orientali, fiind legate de lanțul vulcanic din vestul ramurii carpatice (în depresiunea Maramureșului, la Tușnad, Toplița, Borsec, Brad, Miercurea Ciuc, Covasna, Vatra Dornei, Sângeorz – Băi, Moneasa și altele). Prin deosebita lor valoare terapeutică și relativă ușurință a exploatării acestora, reprezintă un punct de atracție important și o premisă a amenajării și dezvoltării unor stațiuni de interes național și internațional.
Asociată celorlalte componentă ale cadrului natural, vegetația reprezintă o valoroasă resursă turistică în zona montană. Este evidentă valoarea turistică a pădurilor de conifere sau foioase, dar sunt de interes și speciile vegetației alpine.
Bogatele păduri de foioase și rășinoase adăpostesc i importantă faună, cu valoare cinegetică sau estetică. Animalele de interes vânătoresc – urs, mistreț, cerb, căprior, cocoș de munte etc. – se întâlnesc în special în Munții Călimani – Harghita, Rodnei, Maramureșului, Ceahlău, Bistriței, Tarcău, Parâng, Godeanu – Țarcu etc. De un mare interes pentru turism este și fauna acvatică; lacurile și râurile de munte dețin un important fond piscicol (păstrăv, lipan), generând motivația pescuitului sportiv.
Atractivitatea zonei montane este întregite de prezența unui număr însemnat de arii protejate – parcuri naționale, rezervații științifice sau monumente ale naturii, de origine variată. Printre cele care prezintă un interes turistic deosebit se numără: Parcul Național Retezat, Pietrosu Rodnei, Cetățile Ponorului, Complexul carstic Scărișoara, multele Domogled, Codrii Slătioarei (Rarău), turbăriile de la Poiana Stâmpei (Vatra Dornei), Lacul Sf. Ana, Cheile Bicazului – Lacul Roșu, Ceahlău, Piatra Craiului, Peștera, Topolnița, Bucegi și multe altele. Aceasta prezintă în primul rând valoare științifică și apoi turistică, activitatea de turism putându-se desfășura doar în măsura în care este respectat caracterul de "natură ocrotită" al zonelor respective.
Potențialul turistic montan antropic
Componentele antropice completează în chip armonios frumusețea cadrului natural. În zona montană, prezintă interes turistic vestigiile arheologice de la Batca Doamnei (Valea Bistriței), Bretcu (castrul roman), Grădiștea de Munte, Costești, Blidaru, din depresiunea Hațeg (Sarmisegetuza Ulpia Traiana), Roșia Montană, Băile Herculane, Lainici, Călan ș.a., precum și construcțiile feudale (castele, cetăți) cu valoare istorică și arhitecturală de la Codlea, Racos, Feldioara, Bran, Poienari, Oravița, Caransebeș. De o deosebită valoare sunt mănăstirile – monumente istorice de artă – presărate în întreg lanțul carpatic: cele cu ferestre exterioare din nordul Moldovei (Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Arbore), bisericile din lemn din Maramureș (Călinești, Bârsana, Văleni, Ieud, Desești, Surdești, Borșa, Moisei), mănăstirile Tismana, Cozia, Sinaia, Biserica Neagră din Brașov, catedrala catolică din Miercurea – Ciuc și Alba – Iulia și altele. Trecutul istoric este reliefat și de alte monumente și situri istorice, cum ar fi cele de Moisei, Oituz, Câmpeni, Alba-Iulia, Albac, Țebea etc.
Muzeele și casele memoriale (de la Sinaia – Castelul Peleș, Bran, Humulești, Hunedoara, Deva, Reșița, Petroșani, Baia Mare ș.a. ) trezesc interesul a numeroși turiști.
Elementele de etnografie și folclor sunt în general privite ca obiective turistice deosebite. În Carpații românești, acestea sunt foarte prezente, începând cu arhitectura populară, cu meșteșugurile specifice (sculptura în lemn – în Oaș, Maramureș, Țara Dornelor, olărit, ceramică), artizanat și cusături populare, continuând cu creațiile și credințele populare, portul specific, manifestările populare diverse (în Oaș, Maramureș, Țara Loviștei, Hațeg, Mărginimea Sibiului, Țara Moților, Zarand, Culoarul Rucăr – Bran și altele). Se poate spune că zona montană reprezintă un adevărat leagăn al continuării tradițiilor populare românești; mostre ale creației populare pot fi întâlnite în muzeele etnografice în aer liber de la Baia Mare, Sighetu Marmației, Beiuș, Huedin, Lupșa ș.a.
Obiective turistice interesante sunt și cele de factură tehnico-economică, precum barajele hidroenergetice Izvorul Muntelui, Vidra, Porțile de Fier, de pe Valea Sebeșului Valiug, Poiana Uzului, Firiza, Paltinu și altele, Transfăgărășeanul, drumul alpin ce urcă la 2050 m altitudine și străbate creasta montană printr-un tunel lung de 890 m, șoseaua Transalpina care traversează munții Parâng etc.
Valoarea potențialului turistic antropic este dată într-o măsură hotărâtoare de existența a numeroase așezări urbane și rurale, situate mai ales pe principalele văi, dar chiar și în interiorul masivului, uneori la altitudini apreciabile (1200 – 1300 m). Este bine cunoscut faptul că locuitorii zonei montane sunt oameni harnici, gospodari, păstrători de tradiții și foarte primitori, ceea ce se poate vedea din însăși înfățișarea așezărilor montane. În plus, frumusețea peisajului, existența unor locuințe tradiționale de calitate, precum și dorința locuitorilor de a primi oaspeți au dus la apariția tot mai multor sate turistice – în zone cum sunt: Culoarul Rucăr – Bran, Maramureș, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Valea Bistrei, Argeș, Gorj, Semenic etc. – care tind să atragă tot mai mulți turiști români sau străini.
Forme de turism
În cadrul lanțului carpatic, între ramuri dar și între unități, există diferențieri în ceea ce privește structura peisagistică și respectiv complexitatea și valoarea potențialului turistic; în consecință, dincolo de trăsăturile de bază, comune, se remarcă elementele și aspecte care dau distincție și personalitate fiecărei unități. În turism, particularitățile obiective – de peisaj și de potențial – se regăsesc în tipurile și / sau categoriile de activități efective sau posibile, cunoscute sub numele de forme de turism. Cercetările, studiile și analizele întreprinse de-a lungul anilor ca și cele recent efectuate au dus la identificarea a circa 10 forme de turism, din cele mai cunoscute și care se pot realiza – concretiza la parametri optimi, odihnă totală și activă, drumeția, alpinismul, speoturismul, vânătoarea, pescuitul sportiv, sporturile nautice, sporturile de iarnă, cunoaștere – informare – instruire, cură balneară (profilactică sau de recuperare).
Pentru fiecare unitate montană, pentru localitățile cu potențial turistic ridicat, sau chiar la nivel punctual, forma sau formele de turism adecvate se determină cu ajutorul unor matrice de relevanță specifice, prin juxtapunerea motivațiilor de consum turistic și a resurselor turistice.
2.2 Echipamente turistice
Și în turismul montan, serviciile de bază – cazare și masa sunt asigurate de dotările specifice: structurile de primire și structurile pentru servirea mesei, dar echipamentele de agrement și transport au un rol esențial în dezvoltarea turismului montan.
2.2.1. Infrastructura generală
Specificitatea munților Carpați a permis construirea unei rețele de șosele și căi ferate ce leagă localitățile situate în afara arcului carpatic. Astfel, zona montană este străbătută de 38 de căi ferate, din care 6 linii leagă Bucureștiul de cele mai îndepărtate orașe ale țării, celelalte fiind linii principale sau secundare, unele legate, în continuare, cu trasee internaționale. Căile de transport rutier sunt dense și pătrund până în zonele mai puțin accesibile liniilor de cale ferată; patru din numeroasele șosele ce străbat Carpații sunt drumuri europene (E81, E60, E70); celelalte sunt în cea mai mare parte modernizate, permițând accesul în stațiunile turistice sau la obiectivele turistice; rețeaua este completată de o serie de drumuri forestiere și poteci marcate, pentru pătrunderea în arealele unde modernizarea nu a fost posibilă. De un deosebit interes turistic se bucură Transalpina și Transfăgărășeanul, șosele de înălțime ce străbat munții Parâng și, respectiv, Făgăraș.
În transportul aerian operează câteva aeroporturi situate în orașe apropiate zonei montane, cum ar Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș, Caransebeș.
Sistemul de alimentare cu apă și energie electrică a fost continuu dezvoltat, mai ales în stațiunile turistice, deficiențe existând încă la unele cabane de creastă.
Sistemele de încălzire prezintă o varietate a soluțiilor din punctul de vedere al combustibilului folosit, însă sunt deficitare în unele stațiuni sau unități turistice (cabane, în special).
În privința telecomunicațiilor, acestea nu sunt încă dezvoltate în multe din așezările montane și chiar în stațiuni, aspect ce afectează calitatea produsului turistic.
2.2.2. Echipamente de cazare
Numărul de unități de cazare din zona montană este în prezent de 778, aproximativ 24% din numărul total al unităților de cazare din România. În perioada 1998 – 1999 acest număr a cunoscut o tendință generală de creștere, urmată apoi de o scădere la nivelul anului 2000 (tabelul nr. 2.1. ). La nivelul întregii țări s-a înregistrat o scădere până în 1997, urmată apoi de o creștere în perioada 1998 – 1999. În anul 2000 se observă o scădere a numărului total de unități de cazare la nivelul țării, scădere ce poate fi pusă, în principal pe seama diminuării numărului vilelor și bungalourilor, dar tendința de creștere s-a manifestat iarăși până în anul 2002.
Evoluția unităților de cazare în zona montană în perioada 1998 – 2002 (nr. unități)
Tabelul nr. 1
Sursa: I.N.S. București, 2002, Buletin statistic
Se remarcă predominarea vilelor turistice și a bungalourilor în ansamblul unităților de cazare, lucru perfect explicabil dat fiind specificul zonei; ponderi ridicate dețin și cabanele. O pondere importantă dețin pensiunile și hotelurile, ca și taberele de elevi, turismul pentru tineret găsind în zona montană largi posibilități de desfășurare.
În ceea ce privește gradul de confort, se remarcă preponderența unităților de confort redus (2 stele, o stea, neclasificate).
Structura unităților de cazare din zona montană, pe grade de confort, la începutul anului 2002 ( nr. unități)
Tabelul nr. 2
În evoluția numărului de locuitori-zile în zona montană se poate observa aceeași tendință, deși ritmul scăderii este mai mic față de cazul numărului de locuitori și chiar există o creștere începând cu anul 1998.
Evoluția capacității de cazare în funcțiune în zona montană a României
(nr. locuri zile)
Tabelul nr. 3
Sursa: I.N.S. Buletin statistic 2002
În următorul tabel sunt prezentate locurile de cazare ale unităților din zona montană pe unități și grade de confort. Se observă faptul că ponderea mare o dețin locurile de cazare cu un grad redus de confort (92% sunt locuri de cazare de 2*. 1* sau neclasificate-) În același timp, se remarcă marea concentrare a locurilor de cazare în tabere (care sunt de fapt neclasificate după normele turistice – 31% din total) și în hoteluri (circa 32% din totalul de locuri).
Structura locurilor de cazare în zona montană pe tipuri de unități
și grade de confort în anul 2002 (locuri)
Tabelul nr. 4
Sursa: I.N.S.S.E., Turismul României, Breviar Statistic, 2002
Repartizarea în teritoriu a locurilor de cazare evidențiază o concentrare a acestora în stațiunile turistice. Astfel, cele de pe Valea Prahovei – Sinaia, Predeal, Bușteni și Poiana Brașov sunt cele mai dotate echipamente de cazare, ele însumând circa 11400 locuri, respectiv 33,5% din capacitatea de cazare a zonei montane. Celelalte stațiuni – Păltiniș, Semenic, Borșa, Durău, Stâna de Vale, Mogoșa, Vatra Dornei, Izvoare – dețin mult mai puține locuri de cazare (1983 locuri, respectiv 6%).
Majoritatea locurilor în hoteluri (73%), vile (97%), sate de vacanță (100%) și căsuțe (67%) sunt concentrate în stațiunile prezentate, în timp ce restul se dispersează în afara acestora, în alte localități, centre sau puncte turistice.
2.2.3. Echipamente de alimentație
Unitățile de alimentație, elemente de bază ale unei stațiuni turistice, dețin o importanță ridicată în stabilirea gradului de atractivitate ale unei stațiuni turistice. În stațiunile turistice montane, rețeaua de alimentație deține aproximativ 51.000 de locuri la mese, structura unităților variind de la restaurante clasice sau cu specific, la braserii, baruri, bufete, cofetării. În privința nivelului de confort, cele mai multe din locurile la mese sunt cuprinse în unitățile de categoria I-a și a II-a (circa 87% din total). Rezultă o medie, pe ansamblu, de circa 1,45 locuri la mese pentru un loc de cazare. Prin prisma acestor două rezultate, situația generală poate fi considerată adecvată; la nivel punctual însă, situațiile sunt mai diferite, ele putând fi comprimate în două concluzii:
oferte montane importante și cu o anumită consacrare internațională (Poiana Brașov, Sinaia, Predeal) au o dotare și servicii apreciate ca bune și, în unele situații chiar foarte bune; raportul masă / cazare este de peste 1,80 (Sinaia și Predea 1,82 – 1,84, Poiana Brașov, peste 2,70), iar rețeaua este diversă și cu un nivel de confort în continuă adaptare la cerințele tot mai exigente (pe ansamblu, în aceste stațiuni domină restaurantele care au o pondere de 50 – 80%; alături de acestea funcționează o multitudine de unități între care: braserii, crame, berării, bufete, rotiserii, apoi baruri de zi și de noapte, cofetării, cofetării-ceinerii, unități de servire rapide – de tip "fast-food"- discobaruri etc.);
majoritatea covârșitoare a ofertelor turistice cu caracter montan nu dispun de o rețea de alimentație publică corespunzătoare din punctul de vedere al diversificării, confortului și calității serviciilor, deși raportul masă – cazare este de peste 1,30.
Și în cazul unităților de alimentație, distribuția în teritoriu prezintă aceeași concentrare în stațiunile Valea Prahovei și Poiana Brașov, acestea remarcându-se prin calitate și diversitate a serviciilor oferite turiștilor prin comparație cu celelalte stațiuni montane.
Baza de alimentație în principalele stațiuni montane, pe categorii de confort (nr. locuri) – 2002
Tabelul nr. 5
Sursa: Gabriela Țigu, Turismul montan, Ed. Uranus, București, 2001
2.2.4. Dotările pentru agrement
Principalul element de decizie în alegerea zonei de petrecere a vacanței într-o regiune montană, îl constituie agrementul – factor de diferențierea ofertelor stațiunilor turistice ce determină amploarea fluxurilor turistice într-o stațiune. În zona de munte, datorită specificului cererii, trebuie făcută o analiză distinctă a dotărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă și a celorlalte echipamente de agrement.
Dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă
Suprafața domeniului schiabil în țara noastră este de 380,8 ha (3,81 kmp), mult mai mică decât a țărilor cu turism de iarnă bine dezvoltat (de 120 de ori mai mică față de Germania, de 510 ori mai mică față de Franța). Numărul total al pârtiilor de schi amenajate în țara noastră este de 72, având o lungime totală de 93,34 km, la care se adaugă 15,5 km pentru schi fond, cea mai mare parte aflându-se în stațiunile de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov (circa 45%). De asemenea, au fost amenajate și câteva pârtii de săniuș (la Predeal, Sinaia, Izvoare ș.a.).
Repartiția domeniului schiabil pe masive montane
Tabelul nr. 6
Sursa: S.C. Telefericul S.A. Brașov, 2000 și I.N.C.D.T., 2000
O concentrare mare a domeniului schiabil se găsește în Munții Bucegi (31% din suprafața totală), Postăvarul (15,3%) și Clăbucet Predeal (11,2%), masive care împreună cu Munții Baiului reprezintă circa două treimi din suprafața domeniului schiabil al țării.
Aceeași concentrare se poate observa și în repartiția pe localități, aproape jumătate din suprafață aparținând marilor stațiuni – Sinaia, Predea și Poiana Brașov. În afara acestora, domeniul schiabil se disipează într-o serie de localități, care, deși dețin un potențial schiabil valoros, nu a fost încă suficient valorificate.
Repartiția domeniului schiabil pe stațiuni, localități și puncte turistice
Tabelul nr. 7
Sursa: S.C. Telefericul S.A. Brașov, 2002
Din totalitatea pârtiilor de schi doar unele îndeplinesc cerințele tehnice minime, însă nici acestea nu sunt în totalitate dotate tehnic și funcțional conform reglementărilor speciale ale Federației Internaționale de Schi. Este vorba despre pârtiile din zonele Poiana Brașov, Sinaia, Păltiniș, Parâng, Semenic.
Cele 72 de pârtii existente în țara noastră se pot prezenta în următoarea structură:
pârtii foarte ușoare : 3 (toate în Poiana Brașov);
pârtii ușoare : 12;
pârtii medii : 43;
pârtii dificile : 14.
Procentul de 21% de pârtii ușoare și foarte ușoare nu este însă în concordanță cu tendința mondială de creștere până la 35% din total, segmentul tinerilor și al începătorilor sau al celor cu tehnică medie și sub medie fiind în continuă creștere în cererea pentru sporturi de iarnă.
Cantitatea maximă a domeniului schiabil din România a fost apreciată la 45650 persoană / oră, iar cea optimă la 33310 persoană / oră. O mare parte din această capacitate optimă a pârtiilor de schi (mai mult de jumătate) revin celor trei stațiuni – Poiana Brașov, Sinaia și Predeal – care dispun de cele mai bine amenajate și organizate pârtii de schi. Pentru schi fond sau schi-plimbare nu există trasee amenajate ca în țările cu turism de iarnă dezvoltat, însă există în țara noastră zone corespunzătoare: masivul Iezăr – Păpușa, masivul Bucegi, zonele Bran, Rodnei – Bârgău – Călimani, Retezat, Postăvaru, Cindrel – Lotru, Ceahlău și altele, cunoscute deja practicanților acestei alternative la schiul alpin.
Numărul instalațiilor de transport pe cablu din România este de 65, dintre care 8 telecabine, o telegondolă, 17 telescaune, 39 teleschiuri și babyschiuri, concentrate, de asemenea, în special în Sinaia, Predeal și Poiana Brașov. Numărul instalațiilor grele (telecabine) este destul de redus față de cel al instalațiilor ușoare care este mult mai mare, aceste instalații fiind mai puțin costisitoare și contribuind într-o măsură mai mare la fluența turiștilor pe pârtiile de schi.
Instalații de transport pe cablu în România – structura și caracteristici funcționale
Tabelul nr. 8
Legenda: TC – Telecabină; Tg. – telegondolă; Ts – telescaun; Tk – teleschi
Sursa: S.C. Telefericul S.A. Brașov, 2002
Ponderea predominantă este deținută de către telescaune și teleschiuri – 86%, acestea având cea mai mare capacitate orară de transport: 31.984 pers./oră, adică o proporție 91,7% față de totalul instalațiilor de transport pe cablu.
În legătură cu distribuția spațială se poate observa că 33 de teleferice (52% din total) sunt prezente în trei județe (Brașov, Prahova, Dâmbovița) și trei unități montane (Munții Bucegi, Munții Bârsei și Munții Gabrovei). Aici se găsesc 7 din cele 8 telecabine, singura telegondolă (la Poiana Brașov) și 25 de telescaune și teleschiuri: capacitatea de transport însumată este de 19.343 persoane pe oră (55,4% din total);
În ceea ce privește ofertele consacrate pe piața internațională (Poiana Brașov, Sinaia și Predeal), acestea se detașează net de celelalte cu 24 de teleferice (aproape 2/5 din total) ce asigură o capacitate de transport de 14073 pers./oră (40% din total).
Alte dotări de agrement
In afara amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, celelalte dotări de agrement sunt și acestea destul de reduse ca număr. Numărul cluburilor de incintă, săli de jocuri, mese pentru biliard este destul de mic. Singurele complexe de agrement se găsesc la Poiana Brașov (Favorit) și Predeal (Cioplea). Agrementul sportiv este reprezentat de o serie de terenuri de sport (tenis, volei, baschet, fotbal) și un număr foarte redus de piscine acoperite (2 în Sinaia, 4 în Pioana Brașov și una în Predeal). Se manifestă o slabă valorificare a suprafețelor lacustre pentru agrement (plimbări cu bărci, hidrobiciclete, platforme pentru pescuit etc.).
Un loc important în oferta de agrement îl ocupă restaurantele cu specific – prezente mai ales în Poiana Brașov – și cazinourile – mai slab reprezentate (Sinaia).
În cele mai multe stațiuni, agrementul se bazează în special pe drumeția montană, pe traseele marcate din jur, mai ales ca acțiuni neorganizate, în puține cazuri existând programe organizate de vizitare a unor obiective turistice din apropiere (peșteri, cascade, parcuri naturale, castele, mănăstiri ș.a.).
Rețeaua de cabane montane și refugii turistice din România
În anul 2002, în aria montană se înregistrează circa 148 cabane turistice montane, aflate în diverse forme de proprietate (stat, particulară, mixtă etc.) și care însumează circa 8000 locuri de cazare. În raport cu anul 1989 (220 cabane, 12154 locuri inclusiv căsuțe, din care 10427 locuri în cabane), numărul cabanelor a scăzut cu 32,70%, iar al locurilor cu 40,50%, motivele fiind cunoscute: schimbarea destinației, starea tehnică și morală, privatizare și cedare (circuit închis) etc.
De regulă, starea tehnică a acestor cabane este modestă, excepție făcând un număr relativ redus din cabanele montane, dintre care menționăm: Băișoara, Dochia, Ziugreni, Păltiniș, Valea Drăganului, Rânca și Peștera.
Din totalul cabanelor existente, se poate observa că: 7,43% sunt clasificate la categoria 3 stele, 27,70% la 2 stele, 44,60% la 1 stea, iar 20,27% sunt neclasificate.
Dispersia în teritoriu relevă:
concentrare a cabanelor montane în câteva județe: Brașov (13,90%), Sibiu (13,50%), Hunedoara (13,50%), Prahova (10,50%), Bihor (9,40%), Maramureș (8,00%) etc., iar județe precum Caraș-Severin, Gorj, Cluj, Alba, Suceava etc. cu importante masive montane nu dețin decât între 1,99 – 6,50% din numărul total de cabane.;
în masivele montane se constată o repartiție disproporționată atât ca număr cât și ca acoperire pe suprafață (km2). Astfel, cabanele se concentrează în masivele Bucegi (19), Făgăraș (17), iar munți cu o mare complexitate peisagistică și de potențial turistic ca : Rodnei, Lotrului, Persani, Buzăului, Călimani, Țarcu, Bihor, Maramureșului etc. nu dispun de asemenea dotări. Urmărind densitatea cabanelor pe masive montane (gradul de acoperire) se evidențiază de asemenea, mari disproporții și anume: Munții Făgăraș 1 cabană / 200 kmp; Obcinele Bucovinei 1 / 2200; Șureanu 1 / 1585; Apuseni 1 / 666; Parâng 1/400; Ciucaș 1 / 625; Gutâi 1 / 434; Șuhard 1 / 325 etc. Unități montane ce acoperă suprafețe întinse nu au nici o cabană așa cum sunt: Buzăului – / 900 km; Persani – / 1000; Rodnei – / 3000; Codru Moma – / 1200.
Altitudinal, se remarcă aceleași aspecte negative, prin concentrarea cabanelor la poalele munților, în vreme ce arii montane de mare valoare peisagistică și cu o circulație turistică intensă sunt foarte slab echipate. Astfel, aproape 50% dintre cabanele turistice montane se află la poalele sau pe versanții inferiori ai munților (47,2%), iar în masivele montane cu potențial turistic ridicat se concentrează abia 13,5% dintre acestea; dotările de creastă fiind slab reprezentate, 3,5% fiind suplimentate de refugiile turistice și acelea precare sub aspect tehnic și fizic.
Categorii de cabane
Referitor la criteriile minime privind clasificarea pe stele a cabanelor turistice, se stipulează că acestea din urmă, în funcție de amplasament, pot fi: cabane situate în locuri ușor accesibile (altitudini sub 1000 m, cu acces auto pe drumuri publice) și cabane situate în zone greu accesibile (zone montane de creastă, izolate, fără acces auto pe drumurile publice).
Asociația Cabanierilor din România (ACROM) a clasificat cabanele montane în 2 categorii, după o serie de criterii precum: altitudinea, accesul (auto, instalație de transport pe cablu sau "per pedes"), modalitatea de aprovizionare cu alimente și alte mărfuri și materiale (transport auto, semnalizat sau uman), poziția în traseul montan / masivul montan și izolarea (depărtarea față de altă cabană sau refugiu), prezența sau absența mijloacelor de telecomunicație și rapiditatea acestora, sezonalitatea activității, intensificarea fluxurilor turistice, rolul de protecție a turiștilor etc.
Astfel, în zonele montane cabanele pot fi ce creastă reprezentând un procent de 12,2% (18 cabane) din totalul cabanelor (148) și montane prorpiu-zise. De existența celor două categorii ar trebui să se țină cont și în modalitățile efective de privatizare, recomandabile prin contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare către cabanieri, pentru cabanele de creastă.
Dat fiind rolul strategic și social, de asigurare a securității turiștilor, se impune intervenția statului (ANT) în acordarea unor facilități pentru modernizare și extindere, reducere de TVA și impozite, credite cu dobânzi reduse etc.
Funcțiuni turistice ale cabanelor
Din analiza activităților recreative desfășurată în zona cabanelor luate în studiu se evidențiază faptul că peste 67% dintre cabane au o funcție complexă, respectiv: drumeție montană, alpinism, speoturism, odihnă și recreere (tabere școlare) și practicarea schiului, iar 33% dintre acestea pot fi promovate în turismul pentru sporturi de iarnă, nautism sau sporturi extreme (de aventură). Cele din urmă au domenii schiabile naturale sau amenajate (cabanele din Bucegi, Munții Apuseni-Arieșeni, Băișoara, Valea Drăganului – Munții Semenic; Munții Ciucaș – Muntele Roșu etc.) sunt dotate cu instalații de transport pe cablu (Bucegi, Băișoara – Muntele Mare; Munții Semenic; Valea Drăganului – Munții Vlădeasa etc.)
Un aspect negativ pentru toate cabanele care au și o destinație pentru turismul de alpinism și speoturism este acela că nu dispun de dotările și echipamentele necesare practicării acestor sporturi, inclusiv de căile de acces la obiectivele turistice.
Alte cabane din Bucegi, Făgăraș, Postăvaru, Ceahlău, Gârbova, Parâng, au mari posibilități pentru includerea lor în programele turistice legate de sporturile de aventură ca: deltaplan, parapantă, rafting, canoeing, snow-board etc.
Rețeaua de refugii turistice
Această rețea este deosebit de importantă în turismul montan, deoarece completează pe cea a cabanelor, suplinește spațiile de cazare la nivelul alpin și preia rolul strategic și de securitate a turiștilor în ariile montane înalte.
Refugiile turistice din România
Tabelul nr. 9
Sursa: Asociația Națională a Salvamontiștilor Montani din România și Autoritatea
Națională pentru Turism
Denumirea de "refugii alpine de supraviețuire" cuprinsă în HG. 1269/1996 este restrictivă, după părerea noastră, refugii turistice (pentru turism) putându-se amenaja și în arii montane izolate, dar circulate de turiști, aflate sub altitudini de 1800 – 2000 m.
Se remarcă aceleași deficiențe ca și în rețeaua de cabane, prin numărul lor redus și starea tehnică precară.
Din datele Asociației Naționale a Salvamontiștilor Montani din România și cele culese de INCDT – București, rezultă că în Carpații Românești se află 25 refugii turistice alpine (viabile pentru turism și Salvamont) cu circa 270 de locuri. Dintre acestea, 8 s-au construit în Munții Făgăraș și 5 în Piatra Craiului, altele aflându-se în Munții Retezat, Bucegi, Iezer – Păpușa, Hășmașul Mare etc., în arii montane greu accesibile, dar deosebit de pitorești.
Refugiile turistice sunt construite din lemn, materiale plastice, metal sau cărămidă, au o dotare sumară și de minimă siguranță pentru turiști, iar numărul locurilor acoperă un necesar pentru 8 – 20 de persoane / refugiu.
De regulă, aceste refugii turistice, neavând un personal de deservire, cu mici excepții, sunt întreținute de Serviciile Publice de Salvamont județene, sau de Asociațiile de turism locale, fiind necesară, în acest caz, o organizare adecvată, fiind dată importanța lor în ariile montane înalte.
Rețeaua de cabane silvice de vânătoare
În aria montană, S.N. Romsilva deține peste 25 de cabane de vânătoare destinate turismului internațional de vânătoare. Acestea sunt amplasate în fondurile cinegetice montane reprezentative și sunt deservite de personalul silvic, specializat în vânătoare și ocrotirea vânatului. Cabanele sunt incluse în circuitul turistic general, dar pot fi utilizate, la cerere, de către agenții economici din turism, în condițiile stabilite cu Romsilva.
Din discuțiile avute cu factorii de decizie din S.N. Romsilva, se evidențiază ideea că aceste cabane să fie clasificate după criteriile OACT – ANT, pentru a fi integrate în circuitul turistic general (Ordinul A.N.T. nr. 61/1999).
Cabane silvice pentru vânătoare
Tabelul nr. 10
Sursa: S.N. Romsilva
Circulația turistică în zona montană a României
Circulația turistică în zona montană este redusă, date fiind condițiile socio-economice nefavorabile unui turism de masă, dar și stării tehnice și gradului redus de confort al cabanelor, comparativ cu suprafața de circa 85.500 kmp ocupată de Carpații României.
Evoluția circulației turistice în zona montană
Tabelul nr. 11
Sursa: Capacitățile de cazare 1980 – 1989, Ministrul Turismului, Anuarele Statistice ale României și Turismul României, I.N.S. 1994 -2001, I.N.S., București 2002, Buletin Statistic
Înnoptări și sosiri ale turiștilor în zona montană,
pe tipuri de unități, în anul 2000
Tabelul nr. 12
Sursa: I.N.S.S.E., Turismul României, Breviar Statistic, 2001
În privința datelor din tabelul prezentat se poate spune că cele mai multe sosiri ale turiștilor din zona montană a țării noastre se înregistrează în hoteluri (59,58%), urmând apoi cabanele cu 12,12% și taberele cu 9,66%. În ceea ce privește numărul de înnoptări și în acest caz hotelurile ocupă ponderea cea mai însemnată (66,47%), iar cea mai scăzută pondere e deținută de spațiile de cazare pe nave.
Sezonalitatea turismului montan se manifestă prin existența a două perioade de sezon: hivernal (cu vârf de sezon în luna februarie) și estival (cu un vârf în luna august). Spre deosebire de țările alpine, unde cea mai mare concentrare se realizează în timpul iernii, pentru practicarea sporturilor de iarnă, în țara noastră sezonul estival este cel principal.
Evoluția coeficientului de utilizare a capacității de cazare în zona montană (%)
Tabelul nr. 13
Sursa: I.N.S.S.E. – Turismul României, Breviare Statistice, 1996-2002, I.N.S.
Buletin Statistic 2002
Dacă în anul 2002 față de 2001 se înregistrează o creștere a coeficientului de utilizare a capacității pe total România, în zona montană nu se poate spune același lucru. Aici C.U.C. înregistrează o scădere în întreaga perioadă 1995 – 2002.
Reducerea coeficientului de utilizare a capacității în stațiunile montane poate fi explicată prin reducerea cererii turistice, ca rezultat al altor factori diverși, însă reprezintă și consecința unei conduceri necorespunzătoare, neadaptate la noile condiții ale pieței, sau a schimbărilor aproape permanente intervenite în organizarea stațiunilor sau a societăților comerciale din turismul montan.
2.5. Protecția mediului montan românesc
Calitatea mediului poate fi considerată condiția de bază a desfășurării activității de turism. De aceea, dezvoltarea acestui domeniu al economiei, turismul, necesită protejarea și conservarea resurselor naturale și antropice, a mediului natural în totalitatea sa.
Peisajele din zona montană a României sunt din ce în ce mai degradate ca rezultat al activității umane prin despăduriri, construcții, exploatări miniere, amenajări turistice.
Problemele legate de degradarea mediului apar mai ales în zonele cu circulație intensă. Aceste zone (Valea Prahovei, Munții Ceahlău, Rodnei, Parâng, Ciucaș) evidențiază consecințele lipsei protecției patrimoniului natural: fenomene de eroziune vizibile în zonele înalte ale platourilor montane (datorită pistelor de acces către pârtii, instalații mecanice de urcat și pășunatului intens), degradarea pădurilor, a pârtiilor de schi, defrișări necontrolate, degradări ale peisajului datorate activității economice (în special exploatațiilor miniere sau roci de construcții), prezența resturilor menajere lăsate de turiști, multitudinea vetrelor de foc, mai ales pe văi, tăieri de brazi, ș.a.m.d.
Unele ecosisteme se degradează și prin lipsa activității umane în teritoriu, cauza principală fiind determinată de deplasarea populației. Refacerea suportului ecologic, a bioritmurilor montane este foarte dificilă și de lungă durată. Ecosistemele naturale trebuie să fie protejate eficient, în măsura posibilităților și după criterii ecologice.
Tot în acest context se poate menționa și întreținerea necorespunzătoare a potecilor și traseelor, precum și inexistența unui control asupra bunei desfășurări a activităților turistice și asupra respectării normelor de protecția mediului. Acestora li se adaugă și lipsa, în general, a unei educații, a unei culturi pentru turism montan, în special în rândurile tineretului, ceea ce poate avea consecințe foarte grave asupra integrității mediului.
Necesitatea implicării în crearea unei rețele montane de rezervații ale biosferei a fost amintită la Conferința europeană a regiunilor montane din 15 – 17 septembrie 1994 de la Chamonix – Franța și în proiectul 8 din Programul M.A.B. al UNESCO.
Inițiativele statului român în domeniul protejării mediului sunt prezentate prin "Legea protecției mediului nr. 137/1995", care definește cadrul general al conservării naturii pe baza principiilor și elementelor strategice în scopul asigurării unei dezvoltări durabile. Aceste principii, incluse în art. 3, sunt:
Categoria a I-a – dacă au drum de acces direct și camere cu duș și WC;
Principiul precauției în luarea deciziei;
Principiul conservării riscurilor ecologice și a producerii daunelor;
Principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului natural;
Principiul "poluatorul plătește";
Înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav sănătatea oamenilor;
Crearea sistemului național de monitorizare integrală a mediului;
Utilizarea durabilă;
Menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate;
Crearea unui cadru de participare a organizațiilor neguvernamentale și a populației la elaborarea și aplicarea deciziilor;
Dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.
Statul român recunoaște tuturor cetățenilor dreptul la un mediu sănătos, obligația de protejare a mediului revenind autorităților administrative centrale (Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului) și locale, însă și tuturor persoanelor fizice și juridice.
Conștiința ecologică a populației, respectul acesteia pentru natură, locuri istorice și monumente de artă și arhitectură, reprezintă un alt factor care influențează patrimoniul turistic românesc. Educarea turiștilor este necesară nu numai pentru protejarea naturii ci și pentru propria lor protecție ce poate fi periclitată de necunoașterea unor reguli ce trebuie respectate în munți.
In România există în prezent 586 de obiective și arii protejate (4,8% din teritoriul țării), foarte multe fiind situate în zona montană. Un interes aparte îl dețin parcurile naționale, în număr de 12 și 4 parcuri naturale prezentate în tabelul următor:
Parcuri naționale și naturale în zona montană din România
Tabelul nr. 14
Sursa: H.G. 230/martie 2003
Suprafața zonelor protejate ar putea fi mărită până la 5% din suprafața zonei montane fără a afecta activitatea economică a acesteia. În acest sens au fost făcute propuneri de extinderea zonelor protejate cu Parcul Național Munții Apuseni și Complexul Carstic Ocoale Scărișoara. În vederea protejării și conservării mediului înconjurător al regiunilor montane este necesară intensificarea educației ecologice și economice, informaționale.
Aceste zone protejate, deși au fost declarate, nu funcționează ca și rezervații ale biosferei sau parcuri naționale, activitatea turistică nu se desfășoară în interiorul lor după principii ecologice bine precizate. Singura care a beneficiat de o atenție deosebită este Parcul Național Retezat. De aceea este necesară atât existența unor principii clare în protecția mediului ambiant, dar și existența unei responsabilități a fiecărui om pentru a opri deteriorarea mediului, de conservare a resurselor naturale și reechilibrarea zonelor afectate.
Ca o concluzie la acest capitol se poate afirma că există posibilități mari de dezvoltare a turismului montan în țara noastră, prin valorificarea superioară a zonei carpatice, atât prin amenajarea unor masive încă neexpolatate, cât și printr-o consolidare și îmbunătățire a ofertei existente.
CAPITOLUL III
OFERTA TURISSMULUI MONTAN
ÎN JUDEȚUL BISTRIȚA – NĂSĂUD
Potențialul turistic montan în județul Bistrița – Năsăud
Potențialul turistic montan în județul Bistrița – Năsăud este reprezentat de: Munții Țibleș, Munții Rodnei, Munții Bârgău și Munții Călimani.
Zona montană străjuiește județul în partea de nord și est întinzându-se pe 1/3 din suprafața județului, cuprinzând o cunună de munți din Arcul Carpaților Orientali, grupa nordică și mijlocie în care intră:
– Munții Țibleșului în nordul județului cu înălțimi de până la 1800 m. Reprezentativ fiind Vârful Măgura Țibeleșului 1842 m. Munții Țibleșului sunt alcătuiți din formațiuni vulcanice noi asociate cu formațiuni sedimentare. Datorită puternicei fragmentări a acestor munți s-au format văi și ulucuri depresionare, care au favorizat dezvoltarea unei rețele hidrografice bogate;
– Munții Rodnei, desfășurați în partea de nord-est a județului pe o suprafață de 1300 km2, constituie un masiv format din șisturi cristaline cu forma greoaie larg ondulate, cu văi adânci, puțin accesibile. Cel mai înalt vârf din masivele muntoase din județ îl reprezintă Ineul – 2280 m. Cu altitudini mai mari de 2000 m se află Ineuț cu 2222 m și Vârful Roșu cu 2113 mărginite de trepte glaciare pe care sunt locuri dominate de jnepeniș (Lacul Lala și Lacul Lala Mică);
În partea de sud și est a Munților Rodnei apar formațiuni sedimentare, alcătuite din maene, gresii conglomerate, imprimând reliefului de pe versantul stâng al Someșului Mare, o serie de trăsături caracteristice. Munții Rodenei prezintă un peisaj deosebit de piteresc, cu relieful spectaculos (circuri și văi glaciare, crește alpine), cu o largă belvedere peste regiunile vecine, peste 28 de lacuri glaciare, 71 trasee pentru alpinism.
– Munții Bârgăului, de origine vulcanică, amplasați în partea de est a județului, sunt munți cu înălțimi mai mici, cel mai înalt vârf fiind Heniul Mare – 1410 m. Se observă un aspect divergent al rețelei hidrografice, precum și unele modificări ale cursurilor de ape impuse de alternanța dintre rocile sedimentare și cele eruptive;
– Munții Călimani, aflați la sud de Munții Bârgăului a apărut ca urmare a intensei activități vulcanice și a liniilor de fractură produse între cristalinul Carpaților Orientali și depresiunea Transilvaniei. Cel mai înalt vârf al Călimanilor, din județul Bistrița – Năsăud este Bistriciorul. În partea de vest a masivului la poalelel Vf. Bistriciorul se întinde lacul Colibița cu o lungime de 4700 m, o lățime maximă de 1100 m și cu un volum de 75,12 milioane m3. Acumularea Cobilița este singura resursă de apă cu potențial, fiind posibilă alimentarea cu apă a localităților din câmpie.
Datorită diversității reliefului și formațiunilor geologice subsolul cuprinde o gamă variată de resurse: zăcăminte de metale neferoase din zona Rodna și Rebra, minereu de fier în Valea Vinului, andezit de la Prundu Bârgăului, (Muntele Heniu Mare), roci colinizate de la Parve, marmură și calcar ornamental de la Anieș și Prava.
O mențiune aparte trebuie făcută pentru apele minerale, considerate ca o resursă insuficient pusă în valoare. Situarea acestor iviri hidrominerale este în toate cazurile în zone pitorești de o mare diversitate geologică și floristică. La început, ele au cunoscut amenajări simple mai mult pentru nevoile localnicilor, pentru ca mai târziu să fie construite acele „stațiuni balneare” sau „băi” care puteau primi oaspeți pentru odihnă și tratament în aceste locuri.
Anumite date istorice ne indică faptul că pe teritoriul județului apele minerale erau cunoscute încă din perioada ocupației romane, dar primele mențiuni scrise ne parvin din anul 1963 când se fac referiri la faptul că localnicii din regimentul grăniceresc român au deschis fântânile de saramură de la Dumitra și Dorolea și au cărat din ele slănină Sângeorz-Băi este cunoscută ca o localitate cu ape minerale, iar prima descriere a acestor ape minerale apare în revista vieneză „Gesund-Brunnen” din anul 1777. Alte referiri se fac pentru apele minerale de la Anieș, ca și pentru cele de la Rodna și Maieru. Aici se spune că existau peste 20 de izvoare din care numai 7 se utilizau pentru băut și băi. În anul 1848 „băile” de la Anieș primeau un număr de 264 veligiaturiști, iar locuitorii Sângeorzului puteu primi în anul 1881 în perioada de vară peste 1000 de oaspeți existând la acea dată cabine pentru băi calde, câteva vile și o ospătărie. Începând cu anul 1888 băile sunt patronate de o societate care s-a numit „Hebe”, nume menținut până astăzi.
Toate acestea au fost distruse și abandonate în timp, astfel că singurele „băi” care au cunoscut o dezvoltare considerabilă, au fost cele de la Sângeorz-Băi. Acestea au devenit cunoscute atât în țară cât și peste hotare, fiind construite aici numeroase vile pitorești, precum și două hoteluri cu peste 1500 de locuri de cazare. Începând cu anul 1936 apa minerală de la izvorul 6 se îmbuteliază sub numele de „Hebe”, fiind căutate în special pentru efectul său curativ.
Sub aspect economic se poate menționa existența pe raza montană a județului Bistrița-Năsăud a unui număr de 37 surse hidrominerale de tip clorosodic, 3 izvoare sulfuroase și 76 iviri.
Rețeaua hidrografică montană din județul Bistrița-Năsăud este formată din râuri, lacuri, iazuri și importante rezerve de ape subterane.
Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Someșul Mare – 119 km. Lungime, urmat fiind de cel al râului Șieu – 71 km, al râului Dipșa – 35 km, râul Sălăuța, Bistrița, Ilva, Rebra care își au zonele de obârșie în coroana de munți înalți de la Vest și Nord-Vest. Potențialul piscicol este riddicat în special în râurile Someșul Mare, Șieu și Sălăuța.
Există 7 lacuri naturale de origine glaciară și sunt situate în zona munților Călimani și Rodnei astfel:
Lacul Lala Mare, lac glaciar situat în Munții Rodnei ;
Lacul Lala Mică, lac glaciar situat în Munții Rodnei ;
Lacul lui Gondos situat în orașul Năsăud;
Lacul Fiad cu potențial piscicol ridicat;
Dintre lacurile artificiale Cobilița este singura amenajare cu posibilități de suplimentare a debitului pentru alimentarea cu apă a localităților din aval.
Având în vedere relieful foarte variat al județului începând cu zona Munților Rodna-Bârgăului în care se găsesc rezervații ale biosferei se găsește o floră foarte bogată și variată existând premisele unor producții însemnate de fructe de pădure și plante medicinale.
Flora montană a județului Bistrița-Năsăud cuprinde o serie de specii de plante ocrotite:
specii de plante ocrotite:
floarea de colț;
bulbuci de munte;
vulturica;
laleaua pestriță;
papucul doamnei;
zimbrul;
laricea;
pinul silvestru;
jneapăn.
relicte glaciare:
vuietoare;
coada iepurașului;
mușchi de turbă.
specii de plante parțial ocrotite:
roua cerului;
omagul galben;
stânjenel;
crucea pământului;
clopoței de munte;
spin
arbori izolați ocrotiți:
molidul candelabru de la Cușma;
arborele pogoelelor din parcul de la Bistrița și Beclean;
tisa de Bistrița;
arborele de lalea de la Tiha Bârgăului.
Toate aceste plante ocrotite, precum și cele neocrotite cresc în mediul lor natural în cele 35 de rezervații naturale botanice, geologice, hidrologice, paleontologice, hidrologice, carstice.
Fauna montană a județului Bistrița-Năsăud este foarte variată și bogată; estimările pentru anul 2002 au fost următoarele:
Tabelul nr. 15
Pe teritoriul județului următoarele specii de animale sunt ocrotite:
capra neagră;
lupul;
marmota;
corbul;
cocoșul de munte;
bufnița
cucuveaua;
acvila;
șoimul;
furnica roșie.
Pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud există și numeroase rezervații naturale de interes științific deosebit, dar și de interes turistic.
În tabelul următor sunt prezentate rezervațiile naturale din județul Bistrița-Năsăud.
Rezervații naturale din județul Bistrița-Năsăud
Tabelul nr. 16
Resursele antropice din zona montană a județului Bistrița – Năsăud sunt puternic reprezentate de numeroasele vestigii și monumente istorice, de etnografie și folclorice importante resurse minerale precum și de dezvoltarea agroturismului, industriei de meșteșuguri, industriei piscicole, a amenajărilor hidrotehnice a localităților.
Potențialul cultural este conferit de numărul mare de monumente istorice și de patrimoniul cultural mobil, la care se adaugă și tradițiile specifice zonei. Printre vestigiile istorice mai importante se află Biserica Evanghelică din centrul Municipiului Bistrița construită în urmă cu aproape 700 de ani, al cărei turn înalt de 75 m veghează și astăzi depărtările, fragmente din zidul de piatră care înconjura cetatea Bistrița, bastionul de apărare „Turnul Dragonilor” refăcut așa cum arata el în urmă cu o jumătate de mileniu, ruinele cetății Rodna, biserica de lemn Gersa I, podul grăniceresc acoperit Coșbuc, podul grăniceresc acoperit Lunca Ilvei.
În această zonă se întâlnesc o serie de datini, obiceiuri și tradiții care sau păstrat aproape neschimbate.
Între ele reprezentative sunt:
-„Sărbătoarea Sânzienelor” – este celebrată la 24 iunie și corespunde unei mari sărbători creștine: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Această sărbătoare reprezintă un demers magic, menit să protejeze roadele și să ajute la coacerea lor. Aici lunile de vară sau miezul anului este sărbătorit prin aprinderea de focuri ceremoniale în aer liber și prin împletirea cununilor din flori de sânziene;
– „Cununa grâului” – este sărbătoarea grâului de la sfârșitul secerișului. Zona Năsăudului constituie un mediu centralizator al obiceiului, aici el caracterizându-se prin forma circulară a cununei, prin marea dimensiune a împletirii de spice și prin frumusețea cântecelor de cunună.
Această veche datină populară s-a păstrat îndeosebi la Șanț și Maieru, desfășurându-se într-un cadru amplu ce în trecut angrena comunitatea săsească.
De asemenea, în această zonă sunt și manifestări cu caracter internațional. Astfel, „Hora la Prislop” festival inteerjudețean de muzică și joc popular „Nunta Zamfirei” festival internațional de folclor „Alaiul munților” de pe Bârgău și „ Rapsodia Triscașilor” din Leșu Ilvei.
Luând în considerare cele de mai sus se poate reține faptul că există mari posibilități pentru transformarea și dezvoltarea unor localități cu astfel de rezerve naturale, ca mici stațiuni climaterice și balneoclimaterice . Se pot cita în acest sens: Valea Vinului, Valea Mare, Lunca Ilvei, Parva, Mița, Colibița, Cușma.
Zona montană din partea de Nord – Est a județului deține o suprafață împădurită de peste 160.000 ha. care ocupă 1/3 din suprafața sa, incluzând un arc montan continuu al Carpaților, format din Munții Țibleș, Rodnei, Bârgău și Călimani.
Configurația geografică conferă și o altă resursă pe care o constituie forma și care este pusă în valoare prin vânat. Este de notat faptul că în cadrul județului se află cea mai mare concentrare de urs brun din Europa, pe fondul de vânătoare 27 Buda, în zona Dealului Negru, județul Bistrița – Năsăud, deținând recordul mondial la trofeul de urs brun, recoltat în anul 1994, pe fondul de vânătoare 26 Colibița.
Principalele localități aflate în zona montană și la limită sunt orașul Năsăud, cunoscut ca și „Orașul Academicienilor” datorită numărului mare de oameni de știință și cultură dați țării, orașul Sângeorz – Băi, importantă stațiune balneoclimaterică, Rodna – important centru minier, Maieru – cunoscută ca o comună cu natalitatea cea mai mare din țară, precum și izvor de inspirație pentru scriitorul Liviu Rebreanu, din localitatea Prundu Bârgăului – unde se află prima fabrică de hârtie de la noi din țară, Salva și Parva unde se află importante comunități monahale, Coșbuc – locul nașterii „poetului țărănimii” George Coșbuc, Fiad cu amenajări piscicole deosebite, Piatra Fântânele – locul de baștină a contelui Dracula, fiind și zona cea mai încărcat cu iod de la noi din țară (mai mari decât la Băile Herculane), Colibița cu cea mai mare amenajare hidrotehnică din județ cu o puternică ionizare negativă, apropiindu-se de valori întâlnite la peste 2500 m altitudine, Rebrișoara în apropierea căreia se află formațiunile carstice de la peșterile Tăușoare – cea mai mare denivelare din țară și Jgheabul Zalion una din cele mai greu explorabile rețele subterane din România.
Forme de turism ce pot fi promovate în zona montană Bistrițeană
În Ardealul zonei montane a județului Bistrița – Năsăud există o mulțime de puncte de atracție turistică dintre care amintim:
Piatra Fântânele (Hotelul Drcula);
Valea Vinului;
Parcul Național Munții Rodnei;
Peșterile și lacurile glaciare din Munții Rodnei;
Colibița;
Casele memoriale Coșbuc, Liviu Rebreanu;
Văile râurilor montane ale județului – se pot organiza drumeții existând drumuri și poteci de acces în toate masivele; multitudinea de trasee fiind înconjurate de peisaje de un pitoresc unic, fiind unanim recunoscută ospitalitatea păstorilor de la stână.
Pentru drumeție , un traseu deosebit de vizitat este cel care are cap de plecare localitatea Rodna Veche cu acces prin pasul Rotunda, cu ținta ajungerii la Lacul Lala Mare de la Est până la Vest. Le ocolește prin stânga vârful Gaja (1847 m), unde începe urcușul spre Vf. Roșu (2113 m) și Ineuț (2222 m). În această zonă vegetația este dominată de jnepiș. Traseul continuă cu Șaua Gaja spre Vf. Ineu (2280 m) printr-un urcuș abrupt la lacul Lala Mare, peste Vf. Ineuț. Priveliștea care se vede în față, Vf. Ineu, cu treptele glaciare care sunt lacuri, spre vale, pârâul Lala. Urcușul este destul de accentuat spre Vf. Pietrosu (2303 m). Este un traseu cu peisaje deosebit de pitorești pe parcursul căruia există câteva spectaculoase trasee de montainbaik .
În partea de Vest a Masivului Căliman la poalele Vf. Bistricior, se întinde mica, dar foarte pitoreasca depresiune a Colibiței. Cunoscută ca stațiune climaterică încă din perioada interbelică, zona a devenit cu adevărat însemnată din punct de vedere turistic abia după construirea barajului și crearea lacului de acumulare. În prezent Colibița poate oferi posibilități de: drumeție, alpinism, montainbike, zbor cu parapanta, caiac și windsurfing.
Peste creasta laturii nordice se află Dealul Negru, unul dintre cele mai faimoase teritorii de vânătoare din România, trofeul mondial de urs, încă în vigoare, păstrat la Rom Silva Bistrița – Năsăud a fost împușcat în această zonă silvică. Ceea ce sporește farmecul Colibiței este faptul că deși înconjurată de un cerc de vârfuri împădurite, zona în care se află lacul este deschisă și primitoare.
Pentru windsurfing cel mai bine este la mijlocul lacului Colibița, unde acesta are lățime maximă. În general vântul este constant și are direcție Est – Vest putându-se face windsurfing de cea mai bună calitate cu nimic mai prejos decât pe litoral.
La Piatra Fântânele se pot practica sporturi de iarnă existând aici piste pentru schi, o instalație pentru telescaun și pistă pentru bob, care însă nu este funcțională.
Pentru odihnă și recreere se pot menționa „Casa Scriitorilor” de la Valea Vinului aflată într-un superb cadru natural, taberele școlare de la Telciu Fiad și Valea Blaznei, recunoscute pentru condițiile oferite și pentru traseele montane ce se deschid în imediata vecinătate a lor , Complexul Turistic Dracula din pasul turistic Tihuța care cunoaște o apreciere considerabilă din partea turiștilor străini de orice vârstă, zona Cormania care este o atracție deosebită. Stațiunea Sângeorz Băi prezintă și ea un potențial turistic valoros, fiind o stațiune balneoclimaterică renumită atât în țară cât și peste hotare, pentru efectele curative ale apelor minerale de la izvoarele de aici recomandate pentru tratamente în afecțiuni ale bolilor digestive.
Pentru speoturism sunt largi posibilități de practicare în Munții Rodnei, care adăpostesc trei mari peșteri, toate cu particularități deosebite: Tăușoare 16500 m dezvoltare, este cavitatea cu cea mai mare denivelare din țară, Jgheabul lui Zalion 4513 m dezvoltare, este una dintre cele mai greu explorabile rețele subterane din România, Grota Zânelor 4368 m dezvoltare este cea mai ramificată peșteră cunoscută la noi.
Diversitatea reliefului și pitorescul zonelor montane oferă multiple posibilități de dezvoltare a agroturismului.
O zonă în care predomină factorii favorizanți ai dezvoltării agroturismului este cea a văii Someșului Mare, unde sunt rezervații și monumente ale naturii cu cel mai mare grad de atractivitate turistică, unde predomină locuințele realizate din materiale durabile.
În zona munților Rodna – Bârgău, este o ală zonă atractivă în care se găsesc rezervații ale biosferei (Pietrosu Rodnei), parcuri naționale (Pietrosu Rodnei) și alte monumente ale naturii. Zona Pasul Tihuța – Bârgău este cunoscută datorită mediatizatului mit al Contelui Dracula.
Peisajul din zonă, precum și serviciile pe care gospodăriile țărănești din regiune le pot oferi au dus la dezvoltarea agroturismului, astfel că sunt zone : Lunca Ilvei 34 gospodării, Telciu 20 gospodării, unde se constată o concentrare mai mare a activității în această direcție. În zona montană a județului Bistrița – Năsăud se găsesc 139 de case, vile, pensiuni agroturistice care demonstrează că se poate face agroturism la nivelul standardelor europene. Numărul total de turiști înregistrați în agroturism în anul 2000 a fost de 330 dintre care 304 au fost turiști străini.
În ultimii ani, o mare dezvoltare a cunoscut turismul de sfârșit de săptămână, datorită atât unor peisaje de un pitoresc unic cât și obiceiurilor și tradițiilor care încă își păstrează ritualul de desfășurare.
Turismul cultural este bine reprezentate de obiectivele culturale cu încărcare deosebită cum sunt: Casa memorială „George Coșbuc” din comuna Coșbuc, Casele memoriale „Liviu Rebreanu” din comuna Maieru și satul Liviu Rebreanu, Muzeul Grăniceresc din Năsăud, Muzeul „Casa săsească” din Livezile, Muzeul sub poartă de pe Valea Bârgăului.
Echipamente de cazare
Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său important de locuri și prin structura acestora, aflată într-o permanentă adaptare la evoluția cererii turistice, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din zona montană a județului Bistrița – Năsăud.
Baza materială a turismului din județ este reliefată de tabelul următor:
Tabelul nr. 16
Sursa: Raport 2002, Consiliul județean Bistrița – Năsăud
Principalele echipamente de cazare se află la Sângeorz – Băi, zona Tihuța, zona Cobilița, pensiunile rurale de la Lunca Ilvei, Telciu, Valea Bârgăului, taberele de la Fiad și Valea Blaznei, precum și cabanele de vânătoare.
Stațiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi are două hoteluri care totalizează 1500 de locuri astfel: Hotelul „Hebe” – cu 900 de locuri de cazare în camere cu 2 paturi și grup sanitar, 2 restaurante-bar, bază proprie de tratament și „Hotelul Sindicatelor” – cu 600 de locuri de cazare în camere cu 2 paturi, grup sanitar propriu, restaurant-bar, sală jocuri, sală recuperare, terasă. Zestrea locurilor de cazare în stațiune este completată de oferta de la vile, majoritatea în sistem privat.
Zona Tihuța – localitatea Piatra Fântânele este reprezentată în acest segment al echipamentelor de cazare de: Hotelul Dracula, Cabana CSM Bistrița, Cabana LPS Bistrița, vile și spații de cazare oferite de gospodăriile din zonă.
Potențialul turistic uriaș datorat arealului răspândirii mitului Contelui Dracula care cuprinde întreg mapamondul îl are zona Tihuța.
Hotelul Dracula, recent modernizat, putând face față celor mai exigente cerințe, are o capacitate de cazare de 130 locuri repartizate pe 3 apartamente (Apartamentul Alb, Apartamentul Verde și Apartamentul Rustic) și 62 camere cu două paturi și grup sanitar propriu. Restaurantul hotelului este compartimentat pe 3 săli cu 20 de locuri, 30 locuri, respectiv 60 de locuri, unde se poate servi un meniu diversificat, ce conține preparate tradiționale specifice zonei.
De asemenea se mai află în cadrul complexului o cramă cu 110 locuri, amenajată rustic și o terasă de 40 de locuri ce beneficiază de o splendidă priveliște. Principala atracție turistică o reprezintă vizitarea Cavoului Contelui Dracula amenajată în subteranul hotelului. În imediata vecinătate a hotelului se află un târg al meșteșugarilor și artizanilor, pârtii de schi dotate cu telescaun, importante trasee de drumeție.
In zona Tihuța, datorită condițiilor de practicare a sporturilor de iarnă, Clubul Sportiv Municipal Bistrița are la poalele pârtiilor de schi o cabană cu 30 de locuri de cazare, cantină, o sală de mese de 70 de locuri, zona limitrofă fiind predestinată pregătirii sportive. De asemenea Liceul cu program Sportiv Bistrița are o unitate de cazare și alimentație publică ce însumează 40 de locuri de cazare și o sală de mese de 60 de locuri, terenuri de sport și o sală de pregătire fizică.
La Cobilița, până în anul 1990, a fost construit în proporție de 70% un modern hotel care în perioada următoare datorită sistării fondurilor de investiții se află într-o avansată stare de degradare fizică.
Oferta locurilor de cazare este reprezentată de câteva pensiuni agroturistice (Ariniș, OGA). Datorită climatului plăcut, a peisajelor deosebit de pitorești, a lacului de acumulare, în această zonă sunt demarate lucrări de construire a unui Cămin Sportiv, a unei săli de pregătire și a unei baze nautice.
În aria montană a județului Bistrița – Năsăud există două cabane silvice de vânătoare deținute de Romsilva și destinate turismului internațional de vânătoare. Acestea sunt amplasate în fondurile cinegetice montane reprezentative și sunt deservite de personalul silvic, specializat în vânătoare și ocrotirea vânatului. Cabanele nu sunt incluse în circuit turistic general, dar pot fi utilizate la cerere de către agenții economici din turism, ele aflându-se în Munții Călimani – Cabana Cobilița și în Munții Bârgăului – Cabana Dealul Negru.
CAPITOLUL IV
PROPUNERI DE DEZVOLTARE A TURISMULUI MONTAN
ÎN JUDEȚUL BISTRIȚA – NĂSĂUD
Zona montană a județului Bistrița – Năsăud prin așezarea sa, oferă posibilitatea dezvoltării atât a turismului hotelier, cât și a turismului rural, îmbinând toate formele cunoscute: turism tematic, ecologic, agroturism, turismul ecvestru, turismul etno-folcloric, turismul pe trasee de anduranță.
Dezvoltarea unor complexe turistice de renume internațional
Având în vedere complexitatea și atractivitatea zonei montane a județului Bistrița – Năsăud, considerăm necesară dezvoltarea și promovarea a două complexe turistice care pot atrage numeroși turiști români dar și străini, astfel:
1. La 10 km de Bistrița, pe raza comunei Dumitra, este prevăzută construcția unui complex de odihnă și recreere cu denumirea „Transilvania Legend Land”. În imediata apropiere se prevede amenajarea unei ferme agricole cu produse ecologice pentru deservirea complexului. Sunt efectuate primele demersuri în acest sens de către SC COROANA TURISM CO SA Bistrița;
2. În zona munților Bârgăului, la 35 km de Bistrița, pe raza comunei Prundu Bârgăului , se află construcția unui baraj prin care s-a realizat lacul de acumulare Cobilița, fiind creată o ambianță foarte favorabilă pentru turism. În imediata apropiere a lacului există construcția neterminată a unui hotel care trebuie finalizată și pusă în valoare.
În acest scop, obiectivele principale ale strategiei de dezvoltare ar putea fi:
Dezvoltarea unui complex de odihnă și recreere pe lângă care să se amenajeze și să funcționeze o fermă agricolă ecologică, în apropierea localității Dumitra. Crearea condițiilor pentru consumul de produse agricole și zootehnice proaspete, la recoltarea și prepararea cărora să participe chiar turiștii veniți în complex;
Înființarea stațiunii montane Cobilița și dezvoltarea bazai materiale adecvate (finalizarea construcției hotelului existent, adaptarea unor construcții existente în zonă, construirea unor obiective și amenajări noi).
Proiectele au fost estimate a fi finalizate în anul 2003. Instituțiile coordonatoare și responsabile sunt: pentru Complex „Transilvania Legend Land”: SC COROANA TURISM CO SA Bistrița, iar pentru Stațiunea Cobilița: Consiliul Județean.
Cererea turistică în cele două areale a fost estimată, ca valori minimale, la 800 turiști anual pentru Complexul Dumitra și, respectiv 1200 turiști anual pentru Stațiunea Cobilița. Costurile au fost și ele estimate la circa 850.000 euro pentru Complexul din Dumitra, din care 200.000 contribuție proprie și respectiv 6.000.000 euro pentru Stațiunea Cobilița. Din lipsa fondurilor însă, deocamdată, Consiliul Județean a hotărât că, într-o primă fază, să aloce fonduri pentru crearea unui complex sportiv cu bază de pregătire nautică. În perioada 1986 – 2003, prin natura atribuțiilor de serviciu pentru această zonă am întocmit diferite memorii și studii în vederea construirii unei baze sportive care să fructifice potențialul natural și uman existent. A fost pus la punct studiul de fezabilitate, pe care îl voi prezenta în continuare.
Studiu de fezabilitate privind construirea „Căminului Sportiv; Sală de
Pregătire și Bază nautică” din stațiunea Colibița
Date generale:
Denumirea obiectivului de investiții:
CĂMIN SPORTIV – 120 locuri cu SALĂ DE PREGĂTIRE ȘI BAZĂ NAUTICĂ
Elaboratorul studiului de fezabilitate:
S.C. GEROCONSTRUCT S.R.L.
Ordonatorul principal de credite: MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI
Persoana juridică achizitoare: DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT BISTRIȚA – NĂSĂUD
Amplasament: judeȚul BISTRIȚA – NĂSĂUD, COMUNA BISTRIȚA BÂRGĂULUI, SAT COLIBIȚA
Necesitatea și oportunitatea investiției:
Prezenta investiție cuprinde modul de realizare a unui Cămin sportiv cu 120 de locuri, cu sală de pregătire și bază nautică în comuna Bistrița Bârgăului, sat Cobilița, în zona lacului de acumulare Cobilița la cota + 800 M.M.N.
Acest amplasament a fost ales din următoarele considerente:
ionizarea negativă din zonă se apropie de valoarea întâlnită la peste 2500 m altitudine;
compoziția aerului însă este foarte apropiată de cea întâlnită la nivelul mării, ceea ce reprezintă spre deosebire de altitudinile mari posibilitatea unei pregătiri sportive de 8 – 10 ore / zi față de 5 – 6 ore / zi la mare altitudine;
este cunoscut faptul că în pregătirea sportivă la sporturile nautice (ambarcațiuni pe apă) este frecvent întâlnită a anumită monotonie datorată pregătirilor îndelungate pe aceeași bază sportivă.
În acest context o bază sportivă nautică care oferă toate condițiile sportive la altitudine, are influențe pozitive în obținerea rezultatelor sportive în marile întreceri internaționale.
Descrierea funcțională și tehnologică, inclusiv memorii tehnice pe specialități:
Pe terenul în suprafață de 5625,00 mp de la adresa mai sus menționată se va realiza un Cămin Sportiv de 120 de locuri cu D+P+2+M și o sală de sport fără tribune h max = 8,00 m în următoarele condiții:
Limite și aliniamente:
Limita stradă: retras 14,00 m față de axul drumului de beton existent;
Limitele celorlalte laturi: conform planului anexat.
Sistemul constructiv și materialele de construcție admise, vor fi cele care să asigure rezistența și stabilirea construcției în timp.
Se vor folosi finisaje de calitate superioară cu aspect corespunzător cerințelor urbanistice actuale.
Parcarea și organizarea de șantier se vor realiza în incinta proprietății.
Din punct de vedere structural, imobilul va fi realizat în sistem „cadre de beton armat” cu compartimentări și închideri de zidărie și planșee de beton.
Acoperirea se va face în șarpantă de lemn, iar învelitoarea va fi realizată cu elemente din categoria celor sintetice.
Date tehnice ale investiției
Suprafața și situația juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectivul de investiții:
Suprafața terenului pe care se amplasează căminul și sala de pregătire este de 5625,00 mp;
Terenul este în proprietatea Direcției pentru tineret și sport Bistrița – Năsăud.
Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament: sunt prezentate în Studiul Geotehnic anexat.
Caracteristicile principale ale construcțiilor:
Pentru clădiri
Căminul sportiv are 12 travee de 3,5 m pe o direcție și pe cealaltă direcție 2 deschizături de 4,4 m și una de 5,25 m;
Sala de pregătire are 10 travee de 4,5 m cu o deschidere de 25,0 m.
Arie continuă cămin sportiv = 600,00 mp
Arie construită hală pregătire = 1125,00 mp
Arie desfășurare cămin sportiv = 2700,00 mp
Arie desfășurare hală pregătire = 1125,00 mp
Număr nivele cămin sportiv = 4 nivele + 1 parțial
Număr nivele hală pregătire = 1 nivel
Înălțimea nivelelor căminului sportiv este după cum urmează:
Subsol = 3,00 m
Parter = 4,00 m
Etajele 1 și 2 = 3,00 m
Mansarda = 2,50 m
Înălțimea sălii e pregătire este de 9,50 m din care până la talpa fermei 5,20 m de la nivelul pardoselii.
Volumul construit al căminului sportiv este de 9300 mc
Volumul construit al sălii de pregătire este de 8270 mc.
Pentru rețele
Rețele exterioare de apă
Dn 50 Dn 150 = 120 m lungime din polietilenă de înaltă densitate
Pozarea conductelor se va face în șanțuri la o adâncime de îngheț a zonei de – 1,20 m
Rețele canalizare
Dn 110 Dn 200 = 160 m lungime din PVC
Pozarea conductelor se va face în șanțuri la o adâncime de îngheț a zonei de – 1,20 1,70 m
Rețele termice
Dn 150 = 40 m lungime țeavă de oțel izolată pozată în pământ la adâncimea de 0,80 m.
Rețele combustibil
Dn 50 Dn 80 = 60 m lungime țeavă de oțel izolată pozată în pământ la o adâncime de 1,20 m
Structură constructivă:
Structura de rezistență a Căminului sportiv va fi în sistem stâlpi și grinzi din beton armat cu planșe de asemenea de beton armat.
Închiderile exterioare și compartimentările interioare vor fi realizate din zidărie de cărămidă eficientă.
Sala de pregătire sportivă va fi realizată din beton armat (stâlpi) și ferme transversale în sistem mixt ( lemn și tiranti metalici) conformată pentru deschiderea de 25,00 m.
Principalele utilaje de dotare a construcțiilor:
Principalele utilaje de încălzire
Cazane 400 kw 2 buc.
Boiler 2000 l 1 buc.
Vase tampon 1000 l cu pernă de aer 2 buc.
Rezervoare de motorină de 20 mc 2 buc.
Stație pompare motorină 1 buc.
Rezervor de gaz butan de 4 mc 1 buc.
Principalele utilaje pentru instalațiile sanitare:
Stație hidrofor de 20 mc/h – 4 bar 1 buc.
Principalele utilaje pentru instalațiile electrice:
Tablou general 1 buc.
Tablouri de nivel 6 buc.
Centrala telefonică 1 buc.
Instalații aferente construcțiilor:
Încălzirea
Încălzirea căminului sportiv se face cu corpuri radiante statice amplasate în spațiile de sub ferestre, alimentate cu apă preparată centralizat.
Pentru încălzirea sălii de pregătire se vor monta registre orizontale din țeavă metalică amplasate pe pereții de închidere ai sălii la cota + 2,50 de la nivelul pardoselii.
Instalații electrice
Căminul sportiv are tablouri electrice la fiecare nivel.
De la aceste tablouri de nivel se alimentează fiecare consumator printr-un cablu protejat până la doza principală de distribuție.
Pentru sala de pregătire sunt prevăzute circuite ce vor alimenta zonal corpurile de iluminat.
Pentru asigurarea funcționării centralei și a stației de hidrofor există un circuit separat din tabloul general.
Iluminatul incintei este asigurat cu becuri de halogen pe stâlpi exteriori.
Apă și canalizare
Alimentarea cu apă se va face cu ajutorul unui puț forat și înmagazinarea apei într-un bazin de 40 mc., consumul zilnic aproximat fiind de cca 6 mc.
Evacuarea apelor uzate va fi făcută prin conducte din PVC la un bazin vidanjabil amplasat lângă calea de acces. Bazinul va fi de tip închis având un volum de 40 mc. Apele menajere vor fi conduse la o fosă septică cu două compartimente.
Utilități: Conform avizelor și acordurilor de principiu eliberate de furnizorii de utilități
Data privind forța de muncă ocupată după realizarea investiției
Total personal: 32 persoane
din care:
personal de execuție: 30;
personal conducere: 2
Locuri de muncă nou create: 32
Devizul general al investiției
DEVIZ GENERAL
Privind cheltuielile de capital necesare realizării Căminului Sportiv
și Sala de pregătire la Bistrița Bârgăului conform HGR nr. 376/8 iunie 1994
(în mii lei)
Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției
Valoarea totală a investiției: 50.775.843.000 lei
din care:
CONSTRUCȚII MONTAJ 49.533.697.000 LEI
Eșalonarea investiției (inv/c+m):
ANUL I 33.512.056.000 lei
– Din care C + M 32.692.240.000 lei
ANUL II 17.263.787.000 lei
– Din care C + M 16.841.457.000 lei
Durata de realizare a investiției: 18 luni
Finalizarea investiției
Valoarea investiției în sumă de 50.775.843.000 lei este prevăzut a se realiza în proporție de 100% din fondurile bugetare de stat
Avize și acorduri
Inspectoratul de stat în construcții
Apele Române
Agenția județeană pentru Protecția Mediului
Brigada de pompieri Bistrița – Năsăud
Inspectoratul de sănătate publică
Inspectoratul pentru protecția civilă
SC ELECTRICA SA
Direcția județeană de drumuri și poduri
Părți desemnate
Plan încadrare în zonă
Plan situație cu poziționarea obiectivelor
Planuri și secțiuni de arhitectură pentru principalele obiecte
DEVIZ nr. 1
privind cheltuielile pentru obținerea și amenajarea terenului
DEVIZ pe obiect nr. 2
Pentru realizarea Cămin sportiv și Sala de pregătire la Bistrița Bârgăului cuprins în cap. 2 – cheltuieli pentru realizarea infrastructurii
DEVIZ nr. 3
Pentru cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică, cuprins în cap. 3
(în mii lei)
DEVIZ nr. 4
Necesar realizării Cămin sportiv și Sală de pregătire la Bistrița Bârgăului cuprins în investiția de bază cap. 4
(în mii lei)
DEVIZ nr. 5
Privind cheltuielile pentru organizarea de șantier, comision BI, taxe, diverse și neprevăzute, cuprins în cap. 5
(în mii lei)
4.2. Susținerea dezvoltării turismului în județ și a legăturilor economice interzonale
Județul Bistrița – Năsăud constituie una din unitățile administrativ-teritoriale ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, fiind necesară implementarea unor politici de dezvoltare astfel încât sub raport economic și social să se apropie de indicatorii realizați în celelalte județe contemporane ale regiunii sus amintite.
Situația actuală: Legăturile rutiere ale județului Bistrița – Năsăud cu județele limitrofe Maramureș și Suceava sunt insuficiente și pe căi ocolitoare. Scopul măsurii constă în facilitarea comunicării între aceste județe pe trasee mai directe, situate în zone montane foarte pitorești.
Activități eligibile:
1. Terminarea drumului peste Pasul Rotunda;
2.Intensificarea activității turistice în arcul montan Bârgău – Rodnei (circuite
cicliste, de motocros, drumeții pe trasee marcate, sporturi de iarnă)
Durata estimată: 2003 – 2005
Instituția coordonatoare / responsabilă: Direcția Drumuri Naționale Bistrița; Direcția Județeană pentru Tineret și Sport
Localizare:
1. Tronson DN 17 între Valea Mare și Cârlibaba
2. Zona montană Bârgău – Rodna din NV județului
Beneficiar (grup țintă): Turiștii români și străini, mișcarea sportivă, comunitatea de afaceri.
Indicatori de impact măsurabili:
1. kilometri de drum modernizat
2. acțiuni turistice și sportive organizate anual
Valori țintă (minimale):
1. 15 km. de drum modernizat
2. 5 acțiuni sportive în sezonul de iarnă și 3 acțiuni turistico-sportive în sezonul de vară.
Costul estimat:
1. 10.000.000 EUR pentru modernizare drumuri
2. 2.800.000 EUR pentru amenajare zona montană Bârgău – Rodna
Pentru susținerea dezvoltării economice și în principal turistice a județului, Consiliul Județean a sprijinit și chiar s-a implicat direct într-o serie de proiecte menite să valorifice mult mai bine decât până în prezent valorosul potențial turistic al județului. Aceste proiecte sunt prezentate în tabelul următor:
Susținerea dezvoltării turismului și legăturile economice internaționale
A.
B
C
Sursa: Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bistrița-Năsăud 2002
Derularea de studii de impact în vederea identificării potențialului agroturistic din județ, crearea și dezvoltarea rețelelor județene de agroturism și integrarea acestora în rețelele regionale, naționale și internaționale
Județul Bistrița- Năsăud, prin așezarea sa, oferă posibilitatea dezvoltării atât a turismului hotelier cât și a turismului rural, îmbinând toate formele cunoscute (turism tematic, ecologic, agroturism, turismul pe trasee de înduranță, turismul etno-folcloric etc.)
Slaba preocupare a filialei ANTREC, condusă de un președinte implicat în turismul hotelier, nu a stimulat dezvoltarea rețelei rurale.
Astfel, considerăm că se impun următoarele măsuri:
identificarea gospodăriilor care pot intra în circuitul turistic;
stimularea amenajării și clasificării turistice și gospodăriilor țărănești;
identificarea zonelor protejate și stabilirea măsurilor și condițiilor de
valorificare a potențialului turistic;
instruirea personalului implicat în activitatea turistică prin concursuri de specialitate;
dezvoltarea și dotarea rețelei județene salvamont și de ghizi montani;
crearea școlilor de instruire pentru sporturi de iarnă;
dezvoltarea unei industrii pentru producerea de echipamente auxiliare de turism și sporturi de iarnă;
dezvoltarea unei structuri formale (asociații, cluburi, fundații) capabile să acopere toată gama activităților turistice;
stimularea unei mentalități favorabile dezvoltării turismului rural;
punerea în valoare a zonelor cu potențial turistic, stimularea investițiilor în infrastructură;
stimularea păstrării valorilor tradiționale locale ca elemente de identitate locală și națională, a culturii și creației populare, a respectului de sine și a identității naționale (unitate transfrontalieră în diversitate națională);
organizarea unui târg local al ofertei turistice cu posibilitatea transformării lui într-un târg regional.
Printre activitățile ce pot fi desfășurate în aceste scopuri, enumerăm:
identificarea zonelor de interes turistic și a gospodăriilor capabile să practice agroturismul;
desfășurarea unei intense activități de modernizare a cadrului normativ, a facilităților acordate de guvern și administrațiile publice locale, a avantajelor practicării acestor activități;
sprijinirea celor interesați în întocmirea documentațiilor și obținerea clasificației turistice;
organizarea instruirii personalului implicat în activitatea turistică prin cursuri de specialitate;
stimularea creării de structuri asociative capabile să diminueze dezvoltarea și consolidarea sectorului turistic, integrarea acestuia în structurile naționale și internaționale;
identificarea zonelor protejate, marcarea lor și găsirea unor forme de protecție și pază locală ( cluburi școlare ecologiste de patrulare și igenizare, paznici din cadrul structurilor silvice private, gardieni publici, autorizații de construire limitate la strictul necesar – cabinetul având atribuții / obligații de pază și protecție;
promovarea si organizarea (în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean) unor cursuri despre natură, ecologie, modul de conservare, turism, etnologie, folclor, la nivelul școlilor generale rurale (și nu numai), cu scopul de a forma o mentalitate și o cultură aptă să valorifice, dar și să conserve, patrimoniul turistic;
sprijinirea asociațiilor în promovarea imaginii și a ofertei turistice la târguri și expoziții de profil;
elaborarea și emiterea hotărârilor Consiliului Local și a Consiliului Județean care reglementează activitățile turistice, zonele de interes local și județean, facilitățile fiscale acordate, regimul autorizării construcțiilor, infrastructura necesară, alte facilități acordate;
organizarea unui târg local (județean) de ofertă turistică, cu posibilitatea transformării într-un târg regional.
Instituțiile coordonatoare / responsabile pentru aceste activități vor fi:
ANTREC – asociere, integrare pe orizontală și verticală (alte structuri locale, regionale, naționale);
Inspectoratul Școlar Județean și CACA – organizarea de cursuri de instruire, mediatizare cadru normativ, întâlniri pentru dezbaterea avantajelor acestei activități alternative;
Administrațiile publice locale și Consiliul Județean pentru asigurarea facilităților fiscale, cadrul normativ local, identificarea zonelor cu potențial turistic și zonelor protejate și stabilirea cadrului normativ de punere în valoare, promovarea investițiilor în infrastructura aferentă zonelor de interes turistic.
Beneficiarii acestor activități vor fi gospodăriile capabile să practice agroturismul și alte forme de turism, asociațiile și formele asociative care desfășoară activități în legătură cu turismul
Indicatori de impact măsurabili
Identificarea zonelor de interes turistic și a zonelor protejate;
Emiterea hotărârilor Consiliilor Local și Județean privind regimul zonelor turistice, a facilităților fiscale acordate;
Numărul de proiecte pentru infrastructură aferente zonelor turistice și zonelor protejate;
Numărul de gospodării identificate, capabile să practice agroturismul sau alte forme de turism și numărul de gospodării clasificate turistic;
Numărul de persoane instruite în domeniile legate de turism;
Elaborarea și avizarea programei școlare de predare a noțiunilor legate de turism, etnologie, etno-folclor;
Numărul și dispersia zonală a structurilor asociative.
Valori țintă pentru indicatorii de impact:
Toate comunele din județ din zona montană și colinară, precum și cele care au identificate sau își vor identifica zonele protejate;
Emiterea tuturor hotărârilor consiliilor locale și ale Consiliului Județean;
30 de proiecte de infrastructură pentru comunele cu potențial turistic;
cel puțin 500 de persoane instruite în domeniile turistice;
elaborarea curiculei de instruire;
elaborarea și avizarea programei școlare de predare pentru unitățile școlare.
Costul estimat realizării acestor măsuri, conform Consiliului Județean, va fi de circa 56.000.000 euro
Proiecte propuse în vederea susținerii turismului rural
Sursa: Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bistrița – Năsăud
CONCLUZII
I. În analiza dotărilor turistice montane din județul Bistrița – Năsăud rezultă câteva aspecte ce trebuie avute în vedere în acțiunea de dezvoltare pe termen scurt și mediu a acestei activități și anume:
Clasificarea proprietății asupra pământului și dezvoltarea unei piețe a pământului;
Rețeaua de cabane turistice montane este insuficientă ca număr și capacitate, cu o dispersie haotică și o stare tehnică necorespunzătoare. Această situație conduce la o valorificare parțială a potențialului turistic montan în județul Bistrița – Năsăud la blocarea turismului de masă montan și la degradarea imaginii turistice românești pe plan extern;
Traseele turistice montane, începând cu anii 1985 s-au degradat, ca rețea, amenajare, întreținere, marcaj, iar în ultimii ani nu s-au mai deschis poteci turistice;
Lipsa mecanismelor și instrucțiunilor de accesare a creditelor în condiții avantajoase și a surselor de finanțare externe.
II. Obiectivele și măsurile de amenajare și dezvoltare turistică a ariei montane bistrițene sunt subordonate obiectivului general al turismului românesc: „creșterea circulației turistice și a încasărilor din turism, inclusiv a aportului valutar”.
Acest obiectiv strategic general se poate realiza în domeniul turismului montan din județul Bistrița – Năsăud astfel:
Identificarea zonelor de interes turistic și a gospodăriilor capabile să practice agroturismul;
Desfășurarea unei intense activități de modernizare a cadrului normativ, a facilităților acordate de guvern și administrațiile publice locale, a avantajelor practicării acestor activități;
Sprijinirea celor interesați să întocmească documentațiile și obținerea clasificării turistice;
Organizarea instruirii personalului implicat în activitatea turistică prin cursuri de specialitate;
Stimularea creării de structuri asociative capabile să diminueze dezvoltarea și consolidarea sectorului turistic, integrarea acestuia în structurile naționale și internaționale;
Identificarea zonelor protejate, marcarea lor și găsirea unor forme de protecție și pază locală (cluburi școlare ecologiste de patrulare și igenizare, paznici din cadrul structurilor silvice private, gardieni publici, autorizații de construire limitate la strictul necesar – cabanierul având atribuții/obligații de pază și protecție);
Promovarea și organizarea (în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean) unor cursuri despre natură, ecologie, modul de conservare, turism, etnologie, folclor, la nivelul școlilor generale rurale (și nu numai), cu scopul de a forma o mentalitate și o cultură aptă să valorifice, dar și să conserve, patrimoniul turistic;
Sprijinirea asociațiilor în promovarea imaginii și a ofertei turistice la târguri și expoziții de profil;
Elaborarea și emiterea hotărârilor Consiliului Local și a Consiliului Județean care reglementează activitățile turistice, zonele de interes local și județean, facilități fiscale acordate, regimul autorizării construcțiilor, infrastructura necesară, alte facilități acordate;
Organizarea unui târg local (județean) de ofertă turistică, cu posibilitatea transformării într-un târg regional.
ANEXA NR. 1
Resursele de apă minerală din județul Bistrița – Năsăud
BIBLIOGRAFIE
Andrew Blowers – Planning for a sustainble environment, Earthscan Publications Ltd., London, 1996;
G.,Cazes, R., Lanquar, Y., Raynouard – L’Amenagement touristique, PUF, Paris, 1980
George Erdeli, Ioan Istrate – Potențialul turistic al României, Editura Universității, București, 1996;
Vasile Glăvan – Geografia turismului în România, Editura Institutului de Management în Turism, Eden, București, 1996
Ana Ispas – Contribuții metodologice la dezvoltarea activităților terțiare în stațiunile turistice, Teza de doctorat, ASE, București, 1999
Ioan Istrate, F. Bran, A.G. Roșu – Economia turismului și mediului înconjurător, Editura Economică, București, 1996
Rodica Minciu – Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2000
G., Stănciulescu, G. Țigu – Tehnica operațiunilor de turism, Editura All Beck, București, 1999
9. O., Snak – Economia turismului, Editura Expert, București, 2001
10. *** Revista Munții Carpați
11. *** H.G. 230/26 martie 2003, Hotărâre privind delimitarea rezervațiilor
biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea
administrațiilor acestora
12. *** Institutul Național de Statistică, Buletine statistice lunare
13. *** Dat obținute de la SM Romsilva filiala județeană Bistrița – Năsăud
14. *** Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bistrița – Năsăud în perioada
2003 – 2004 și orizontul anului 2010
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Turismul Montan In Romania (ID: 168241)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.