Turismul Montan In Bistrita Nasaud

Introducere

Turismul montan s-a născut în secolul IX, odată cu dezvoltarea civilizației industriale. Mult timp, el a fost rezervat unei elite, dar adoptarea legilor sociale (ex. concediul de odihnă obligatoriu) și creșterea veniturilor l-au transformat într-un fenomen de masă.

Această explozie a coincis cu dezvoltarea planificării și amenajării teritoriului în lume. Guvernele încep să se preocupe de dezvoltarea teritoriului, renunțând să mai lase aceasta doar pe seama particularilor. Astăzi sunt puține țări care nu au un plan național și care nu au transpus, în domeniul turismului, conceptul de amenajare și planificare a teritoriului.

Turismul este un fenomen complex a cărui desfășurare generează o mulțime de interdependențe în viața fiecărei țări. Dimensiunile și amploarea lui influențează țările lumii atât la nivel politic, social, cultural, cât mai ales la nivel economic. Prin intermediul turismului, factor de progres, se intensifică schimbul de valori culturale dintre națiuni, se determină o îmbunătățire tehnologică a echipamentelor destinate scopurilor turistice, se realizează o valorificare superioară a potențialului turistic al diferitelor țări ale lumii, ceea ce determină o amplificare a dezvoltării economice (prin dezvoltarea agriculturii și diferitelor ramuri ale industriei). Efectele turismului pot fi atât directe – creșterea PIB, echilibrarea balanței de plăți, dezvoltarea economico-socială a diferitelor regiuni, dar și indirecte – prin stimularea dezvoltării celorlalte ramuri economice – transporturi, construcții, telecomunicații, ș.a.m.d.

Conceptul de dezvoltare a unei zone turistice are semnificații diferite în funcție de nivelul și condițiile de viață ale oamenilor din diferite țări și în funcție de nivelul lor de dezvoltare națională.

Trebuie, de asemenea, verificat dacă dezvoltarea turistică nu riscă să perturbe condițiile ecologice, economice, sociale ale regiunii turistice. Fragilitatea resurselor naturale impune aprecierea tendințelor de evoluție ale turismului.

De acea, efectele turismului nu au numai un sens pozitiv. Printr-o circulație turistică necontrolată se poate ajunge la distrugerea diferitelor zone datorită poluării mediului natural – eroziuni ale solului, aruncarea de deșeuri în munți, defrișări exagerate ale pădurilor pentru amenajări turistice, braconajul, distrugerea unor specii rare de flori – în unele cazuri nefiind posibilă regenerarea. De aceea, este absolut necesar ca dezvoltarea turismului să se facă în strictă legătură cu asigurarea unei dezvoltări durabile a mediului. În acest scop este necesară atât existența unor arii naturale protejate în regiunile montane, dar și o educare a populației țărilor lumii în vederea păstrării mediului, corelate cu o politică corespunzătoare a guvernelor naționale.

Creșterea turismului a obligat guvernele să aibă o viziune de perspectivă asupra amenajării turistice. De aceea amenajările trebuie să cuprindă studii ample ale teritoriului și să privească toate tipurile de echipamente. Întrucât amenajarea acoperă forme de o mare diversitate, este necesar ca aceasta să se integreze într-un sistem de obiective economice, sociale și spațiale.

Analiza amenajărilor turistice nu poate reda clar efectele globale ale circulației turistice din diferite zone. De aceea, este necesară o viziune de ansamblu a tuturor acțiunilor de amenajare care să surprindă toate aspectele implicate într-o astfel de activitate.

Turismul românesc are posibilități largi de dezvoltare dispunând de resurse – atât naturale cât și antropice – deosebit de valoroase în acest sens. Varietatea peisagistică, numeroasele realizări ale poporului român pe linii culturale, arhitecturale, etnografice și folclorice, au dat posibilitatea realizării unor programe turistice foarte atractive pentru turiștii români, dar și pentru cei străini.

Posibilitățile de practicare a turismului în țara noastră se pot lărgi printr-o îmbunătățire a calității serviciilor oferite și a dotărilor necesare oferirii unor servicii de agrement diverse. În multe din stațiunile montane ale României, cu toate că resursele naturale sunt extrem de atractive atât prin originalitate cât și prin diversitate, circulația turistică nu atinge cote prea mari. Acest lucru impune conceperea și punerea în practică a programelor de reamenajare a dotărilor (baza materială de cazare, alimentație, agrement), dar și realizarea unor amenajări care să permită o valorificare optimă a zonelor respective.

Pentru valorificarea acestui potențial turistic montan a fost construită în perioada 1928 – 1990, o rețea de cabane care asigură pe traseele turistice montane principale, serviciile de cazare, masă și securitatea turiștilor.

O rețea de poteci, marcate / nemarcate permit accesul la aceste cabane, inclusiv la cele amplasate în zone izolate și la altitudine mare.

În ariile montane cu o circulație turistică mare s-au construit teleferice, atât pentru facilitarea accesului cât și pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Turismul montan bistrițean deține un potențial de mare complexitate, în care se înscriu cu precădere, diversitatea și pitorescul peisajelor alpine, formele de relief carstic, glaciare, domeniul schiabil – prezenta lucrare dorind să reliefeze aceste atracții turistice de mare valoare pentru turismul montan, inclusiv, cel de la cabane, precum și propunerea unor măsuri pentru dezvoltarea acestei activități în zona montană a județului Bistrița – Năsăud.

In ultima parte a lucrarii am ales sa prezint potențialului turistic și analiza unor aspecte de ordin turistic din zona Colibița. Alegerea acestei teme are la bază atenția neînsemnată acordată tonei de catre organele competente, a căror atitudine pasivă se află în contradicție cu realul potențial turistic al Colibiței.

In ultima parte incerc să evidențiez reala valoare a resurselor naturale și antropice, unele lipsuri care împiedică valorificarea zonei la adevarata sa valoare și propuneri care puse in practică ar conduce în timp la includerea zonei în circuite turistice mai largi .

Pe parcursul lucrarii se urmaresc câteva aspecte generale :

o descriere cât mai amănunțită a resurselor naturale ,acestea constituind punctul major de atracție al zonei

evidențierea calitaților și minunilor acolo unde există

elaborarea unor propuneri menite să ajute la dezvoltarea turistica a zonei .

Sper ca acestă lucrare să nu rămână doar la stadiul de “Lucrare de diploma“, ci să-și aducă contribuția la valorificarea turistică a judetului Bistrita-Nasaud si a statiunii Colibita ,ajungând in posesia unor persoane competente , care au intr-adevăr posibilitatea să acționeze in acest sens

Capitolul 1. Experiența internațională în valorificarea zonelor montane

Strategii de dezvoltare montană pe plan internațional

În elaborarea strategiilor de amenajare, o atenție deosebită trebuie acordată practicilor de amenajare turistică a țărilor dezvoltate în acest domeniu, deci trebuie să țină seama, în primul rând de relațiile teritoriale. În strategiile de amenajare turistică s-a ținut seama de mai mulți factori, printre care:

resursele turistice naturale și antropice și gradul lor de valorificare;

resursele materiale, umane și financiare aferente turismului;

obiectivele politice și economice pe termen scurt, mediu și lung;

realizările din activitatea turistică în ce privește structurile de primire, circulația turistică și rezultatele economico-sociale.

În continuare voi prezenta unele dintre cele mai importante concepții internaționale de strategii de dezvoltare a turismului montan:

Concepția franceză:

implantarea și dezvoltarea unei serii de stațiuni noi, peste limita locuințelor permanente (peste 1800m) pentru practicarea sporturilor de iarnă;

trăsături:

activitate brutal grefata pe un mediu uman nepregătit și dezvoltată ca o monocultură speculativă;

capitalul provine din finanțare pariziană, exterior regiunii;

aparatul legislativ permite societăților promotoare să achiziționeze ușor domeniul funciar;

instalațiile sunt destinate satisfacerii unei clientele de lux extraregionale sau internaționale și se opun democratizării turismului;

populația indigenă, deseori deposedată de pământ este mai puțin asociata beneficiilor acestei acțiuni;

multiple forme de agresiune contra naturii alpine care conduc la catastrofe;

nu pot fi funcționabile în dublu sezon și au rentabilitate aleatorie;

cele mai importante planuri de amenajare turistică a Alpilor Francezi s-au materializat în apariția stațiunilor climaterice pentru sporturi de iarnă;

prima generație de astfel de stațiuni s-a dezvoltat în secolul 19 și începutul secolului 20, spontan la cca 1000m, având în centru o localitate agro-pastorală preexistenta (Chamonix);

după 1960 încep să apară și alte stațiuni în vecinătatea unor așezări permanente cu spațiu schiabil, până la 2000m (Leș Deux Alpes, Meribel);

s-a urmărit extindere spațiului schiabil până la 3000-3500 m altitudine (La Plagne, Tignes).

Concepția austriacă.

Conceptia austriaca considera omul, locuitor al muntelui în centrul doctrinei de amenajare, turismul s-a dezvoltat plecând de la nodurile vechi populate;

caracteristici:

turismul se integrează în armonie cu economia tradițională, protejată de stat;

echipamentele se multiplică datorită inițiativelor publice sau private, dar rămân sub controlul colectivității locale;

turismul face să beneficieze de veniturile sale populația locală;

turismul are în vedere păstrarea nealterată a mediului natural și cultural;

hotelăria austriaca s-a îmbunătățit în ultimii ani, comparându-se cu Elveția (oferă 1 mil de paturi de iarnă și 1,3 mil de vară);

cele mai importante regiuni turistice: în V Voralberg (cu stațiunile Bregenz etc); la granița cu Germania masivul Allgau (cu stațiunile St. Antoine, St. Cristof); în Tirolul de Est masivul Hohertauern cu stațiunea Badgastein și stațiunea Zell am See (cu cele mai multe părții de schi din Europa-125).

Concepția elvețiană.

peisajul alpin oferă prin altitudine și forme un mare potențial de atractivitate turistică – sectoarele montane înalte au zapezi permanente care permit practicarea schiului și vara; numeroasele văi în formă de U permit amenajarea turistică a spațiului montan.

regiuni cu stațiuni turistice: Valais cu masivele Maternhorn și Monte Rosa zonă foarte masivă;

în Alpii Pennini: Zermat, Saas Fee, Verbier;

regiunea Ticino: amenajări puține;

Alpii Retici: Davos, Saint Moritz, Arosa;

Alpii Berner: Interlaken, Jungfraujoch

Concepția italiană.

Turismul montan s-a dezvoltat mai târziu și nu are aceeași amploare ca în Franța;

puncte forțe: accesibilitatea;

regiunea Alpilor Dolomitici: atractivi pentru alpinism; cca 25 stațiuni turistice (Vardegna, Misurina etc);

sistem complex și foarte modern de utilizare a domeniului schiabil: sistemul dolomitic – super schi cu instalații de cablu ce unesc cele 25 de stațiuni pe o lungime de 500km + stațiunile Madonna di Campiglio și Passotonale;

regiunea Alpilor Lombardiei: stațiunea Bormio, Merano, Trento;

Vale d’Aosta: Cervinia dezvoltare mare din perioada interbelică;

în Vest: masivul Mont Blanc – stațiunea Courmayeur în legătură cu stațiunea Chamonix;

după numărul de pârtii: Valgardena (80), Cortina D’Ampezzo, Madonna di Campiglio (62).

Cehia și Slovacia:

condiții climatice și de relief asemănătoare țării noastre;

proiect de clasificare a bazelor montane de schi:

I – baze de schi cu importanța internațional;

ÎI – cu importanța națională;

III – cu importanța zonală și locală;

capacitatea de cazare a acestor baze e corelată cu suprafața domeniului schiabil și numărul de vizitatori în tranzit → o stațiune de rangul I (minim 2000 de paturi, optim 6000, maxim 10.000);

suprafețele exclusiv de schi pentru un schior sunt cuprinse între 250-2000mp; pentru schi fond 2-10 schiori/1 ha;

pentru calcularea orară a capacității mijloacelor de transport are valabilitate relațiaă;

în Alpii Pennini: Zermat, Saas Fee, Verbier;

regiunea Ticino: amenajări puține;

Alpii Retici: Davos, Saint Moritz, Arosa;

Alpii Berner: Interlaken, Jungfraujoch

Concepția italiană.

Turismul montan s-a dezvoltat mai târziu și nu are aceeași amploare ca în Franța;

puncte forțe: accesibilitatea;

regiunea Alpilor Dolomitici: atractivi pentru alpinism; cca 25 stațiuni turistice (Vardegna, Misurina etc);

sistem complex și foarte modern de utilizare a domeniului schiabil: sistemul dolomitic – super schi cu instalații de cablu ce unesc cele 25 de stațiuni pe o lungime de 500km + stațiunile Madonna di Campiglio și Passotonale;

regiunea Alpilor Lombardiei: stațiunea Bormio, Merano, Trento;

Vale d’Aosta: Cervinia dezvoltare mare din perioada interbelică;

în Vest: masivul Mont Blanc – stațiunea Courmayeur în legătură cu stațiunea Chamonix;

după numărul de pârtii: Valgardena (80), Cortina D’Ampezzo, Madonna di Campiglio (62).

Cehia și Slovacia:

condiții climatice și de relief asemănătoare țării noastre;

proiect de clasificare a bazelor montane de schi:

I – baze de schi cu importanța internațional;

ÎI – cu importanța națională;

III – cu importanța zonală și locală;

capacitatea de cazare a acestor baze e corelată cu suprafața domeniului schiabil și numărul de vizitatori în tranzit → o stațiune de rangul I (minim 2000 de paturi, optim 6000, maxim 10.000);

suprafețele exclusiv de schi pentru un schior sunt cuprinse între 250-2000mp; pentru schi fond 2-10 schiori/1 ha;

pentru calcularea orară a capacității mijloacelor de transport are valabilitate relația pat-baza;

la bazele de categoria I și ÎI se recomanda cel puțin 1 mijloc de urcare care să îndeplinească și funcția de transport spre cote înalte;

acoperirea artificială cu zăpada este obligatorie pentru bazele de schi, prelungind astfel durata sezonului de schi; zăpada artificială are 2 avantaje fata de zăpadă naturală:

cantitatea poate fi de 2 ori mai mică;

e compactă și are durata de utilizare mai mare.

principala măsura de prevenire a traumelor schiorilor: bună reglare și asigurarea dotărilor de siguranță;

alături de traseele montane de schi se mai construiesc trasee pentru săniuțe, complexe de sănătate pentru schi, trasee naturale pentru săniuș și patinoare naturale;

la construirea obiectivelor de cazare se da prioritate celor destinate turismului neorganizat (hoteluri, adăposturi alpine, bungalouri); în ultima vreme se bucura de o popularitate deosebită – hotelurile cu camere de tip apartament;

numărul paturilor variază între 250 și 600;

în unitățile de alimentație publica alături de restaurantele din hoteluri în prim plan apar cantine cu autoservire în zona stațiilor de urcare; mai sus unități de alimentație simple, cu un sortiment relativ redus de preparate și băuturi; mai apar cafenele, baruri de zi, bufete, ceainării.

Conceptia norvegiana.

Norvegia s-a lansat pe piața europeană prin dezvoltarea și amenajarea câtorva stațiuni, dar dotate pt marile concursuri de schi internaționale;

nivel de instruire și învățare a schiului foarte ridicat;

Heilo, Vos, Lilehamer

Conceptia suedeza.

Concepția generală urmărește diversificarea agrementului și oferirea de facilități și vacanta combinată;

Hermaoan și Ternabi: 2 stațiuni în N Laponiei; se urcă cu elicopterul și apoi se coboară pe pante neumblate cu călăuze locale;

se eliberează legitimații care dau dreptul la vizionarea diferitelor distracții, fără plată, cu barcă sau autobuzul, o excursie gratuită cu barca, suveniruri fără plată, acces gratuit la 50 din atracțiile capitalei (legitimațiile Stockholm și Malmo).

Conceptia bulgareasca.

au fost fortificate 3 stațiuni de valoare europeană (Borovet, Pamporovo, Vitosa) și au fost echipate la nivelul stațiunilor din Alpi;

s-au oferit să găzduiască etape și concursuri de schi din Cupa Europei și Cupa Mondială că și Universiada Alba.

Dezvoltarea rețelelor de cabane în unele țări europene

Prezentăm mai jos, câteva aspecte privind rețeaua de cabane din unele țări cu experiență îndelungată în turismul montan:

Austria.

În Austria sunt circa 1000 de cabane repartizate astfel:

– 500 de cabane aparțin Asociației Alpine Austriece;

– 200 cabane sunt proprietatea Asociației Alpine Bavareze – Germania, situație moștenită de la începutul acestui secol;

– 300 cabane, care se găsesc, de regulă,. La mică altitudine, aproape de șoselele principale, sunt proprietate privată.

Figura nr.1.1 Cabane turistice din Austria

Terenul aparține proprietarilor, deci aparține și Asociației Alpine Bavareze – Germania. Se întâlnesc și situații în care un munte este proprietatea unui partid (Partidul Socialist). În aceste cazuri, proprietarul nu poate schimba destinația inițială a utilizării terenului.

Cabanele sunt clasificate pe trei categorii și anume:

categoria I – dacă au drum de acces direct și camere cu duș și WC;

categoria a II-a – dacă au apă curentă în camere;

categoria a III-a – cele care nu au apă curentă.

Acestea, de regulă, au camere cu 4 paturi și dormitoare cu până la 20 de paturi. Sunt și situații în care nu se asigură decât un așternut și o pernă pentru sacii de dormit cu care vin turiștii. Cabane noi se construiesc foarte rar; practic nu se construiesc pe motivul de a nu deranja echilibrul ecologic existent. În schimb se acordă toată atenția întreținerii, modernizării și dotării cabanelor existente.

În acest scop, în Austria, direcția de turism din cadrul ministerului de resort a elaborat un studiu de care se ține seama la acordarea subvențiilor de către stat și landuri ca și a creditelor cu dobânzi mai mici, de 6-7% față de o media de 10%.

Italia (provincia autonomă Trentino).

Provincia este numită „mica Finlanda”, având circa 273 de lacuri, iar peste 80% din teritoriu este muntos. Capitala provinciei, Trânto, este înconjurată de munți pe care se schiază, în timp ce în oraș este o climă blândă, aproape mediteraneeană. Cabanele sunt clasificate în cabane alpine unde se poate ajunge numai cu piciorul și cabane pentru excursioniști situate aproape de drumurile de acces.

Provincia are 147 de cabane din care 95 sunt alpine și 52 pentru excursioniști. Din cele 147 de cabane, 5 aparțin Clubului Alpin Italian, cu sediul la Milano, 46 aparțin Asociației Alpiniștilor din Trentino (SAT), 10 aparțin comunelor și restul sunt private. SAT cuprinde 19.000 membrii, care plătesc o cotizație de 50.000 lire pe an și beneficiază de reduceri de prețuri și tarife, de priorități la cazare și de o publicație trimestrială.

Figura 2.1 Cabane turistice din Italia

Terenul aparține proprietarilor cabanelor. Prețurile și tarifele practicate în cabane, indiferent de proprietar, sunt avizate de organul de turism al provinciei.

Elveția.

În Elveția, cabanele montane, situate la o altitudine de peste 1200 – 1500 m, sunt proprietate de grup și anume: cantonul și comună pe teritoriul căreia este amplasată cabana respectivă dețin 50% din cabană, Clubul Alpin Elvețian dețin 40%, iar diverși proprietari 10%.

Proprietarii cabanelor montane enumerați pentru susținerea cabanelor de munte și a refugiilor dețin cabane sau restaurante în zonele ușor accesibile până la 1200 – 1500 m., areale caracterizate printr-o circulație turistică mare.

Figura nr.3.1 Cabane turistice din Elvetia

Terenul pe care este amplasat cabana aparține statului neacceptându-se la aceste altitudini proprietăți particulare asupra terenului. Pe ansamblu, activitatea cabanelor montane se încheie cu profit. Transportul de persoane și mărfuri la altitudini mai mari de 1500 m se face cu elicopterul.

O cabană nouă se construiește odată la 10 ani, deoarece sunt suficiente cele existente, dar mai ales, pentru că se dă o atenție deosebită protejării mediului. Din acest motiv aprobările se obțin foarte greu, iar costurile de construcție sunt foarte mari, respectiv, 1.000.000 FE (în anul 1995). În schimb cabanele existente sunt întreținute, modernizate și uneori chiar extinse. Cele 172 de cabane dispun de 9348 locuri de cazare în camerele de până la 15 locuri.

Clubul Alpin Elvețian (CSA) prin cele 87 de secții (finale), coordonează un număr de 162 de cabane. Acesta are peste 800 de membrii cotizanți care plătesc o cotizație anuală de 78 de franci și beneficiază de proprietate la acordarea serviciilor și facilități de plată.

Încasarea taxelor de înnoptare care se cuvin secțiilor (filialelor) și asociațiilor cad în sarcina cabanierului angajat cu contract. În acest sens, el este obligat să țină corect evidența înnoptărilor, să urmărească aplicarea taxelor generale diferențiate pe categorii de turiști și a taxelor suplimentare pe categorii de vârstă.

Cehia.

În Cehia funcționează 64 de cabane turistice situate la altitudini mici deoarece munții lor au maximum 1600 m. Înainte de 1990, cabanele au aparținut statului, fiind administrate de diverse întreprinderi, organizații sindicale sportive. Cabanele care au aparținut statului au fost privatizate prin vânzarea ca active la licitație, cu posibilitatea legală de reducere a prețului de pornire, fixat la valoarea contabilă, în baza a III-a, de până la 80%, cu obligația de a plăti 10% din prețul de pornire, iar diferența să fie plătită în termen de 30 de zile de la data adjudecării. Cu toate acestea, sunt cazuri în care au fost restituite activele, ca urmare a imposibilității plătirii sumelor datorate.

Figura nr.4.1 Cabane turistice din Cehia

Circulația turistică cehă s-a diminuat în favoarea excursiilor în străinătate astfel, că în prezent singurii turiști sunt cei germani. Noii proprietari nu reușesc, din cauza circulației turistice reduse și a cheltuielilor mari de întreținere pe care le presupune transportul pe cablu, să facă față situației.

Impactul amenajărilor turistice montane asupra mediului

Turismul a devenit o industrie de mare importanță care exploatează potențialul natural și de multe ori, distruge ce e mai valoros întrucât aria de răspândire a turismului este mult prea largă, iar localizările sunt așezate prea arbitrar.

Modul în care amenajările montane își pun amprenta asupra mediului nu sunt diferite față de cele ale altor tipuri de amenajări. În această zonă însă, riscul alterării imaginii muntelui este mult mai mare, odată cu apariția amenajărilor turistice, risc ce are mai degrabă o valoare culturală, fiind provenit din imaginea sacră a muntelui în rândul multor comunități.

Pornind de la definiția mediului natural care reprezintă ansamblul interdependențelor dintre elementele naturale și a celor create prin activitatea umană, rezultă o strânsă legătură între amenajarea turistică și mediul natural. Mediul furnizează materia primă necesară desfășurării oricărei activități umane și din acest motiv trebuie pus un accent deosebit pe protejarea și conservarea calității acestuia.

Calitatea mediului natural este degradată ca rezultat al circulației turistice, dar și al amenajărilor în masivele montane. Pe lângă efectele negative datorate poluării aerului în stațiunile în care circulația rutieră este intensă, deșeurilor de pe traseele montane, eroziunea solului pe pârtiile de schi, un aspect care nu trebuie omis îl reprezintă artificializarea resurselor turistice montane.

Turismul montan și-a pierdut caracterul de turism naturist, resursele naturale fiind tot mai neînsemnate în fața resurselor economice. Acest lucru de întâmplă mai ales în stațiunile pentru sporturile de transport pe cablu – ce se bazează în mare parte pe resursele economice ale zonelor. În completarea acestor imagini vin înlocuirea resurselor naturale cu cele artificiale – zăpada artificială, zidurile de escaladă, lacurile artificiale ș.a. În acest fel atractivitatea unei stațiuni turistice nu este rezultatul existenței unor resurse naturale deosebite, ci a posibilităților economico-sociale de realizare a dotărilor.

Degradarea peisajelor, prin poluare este greu acceptată în unele societăți care îi conferă un statut sacru, considerând o profanare sau un sacrilegiu. În 1993, descoperirea de către presa internațională a prezenței în partea sudică a Everestului (la 6000 m altitudine) a numeroaselor reziduuri de la expedițiile care au încercat ascensiuni în ultimele decenii a suscitat indignare și proteste, deși această poluare este mult mai modestă decât într-o stațiune turistică, iar riscurile de poluare sunt foarte mici la această altitudine. Este vorba aici mai degrabă de o ripostă de ordin etic și estetic, decât ecologic.

Nu se poate face o delimitare strictă a impactului turismului montan asupra mediului. Astfel, este greu de spus care sunt efectele amenajărilor și care sunt consecințele celorlalte cauze ale degradărilor. În această situație se pot exemplifica cazurile de alunecări de teren sau avalanșele catastrofale din ultimele sezoane din Austria, Elveția și nordul Italiei.

Un alt element important al dezechilibrelor ecosistemelor naturale îl constituie circulația turistică. Prin defrișarea masivă, prelevarea apei din rezervele subterane, agravată de modă golfului și piscinelor, imposibilitatea tratării apelor reziduale, datorită condițiilor fizico-geografice sau a investițiilor deosebit de scumpe, circulația turistică aduce o serie de probleme ecologice majore. În aceeași categorie se înscriu și tehnicile de înzăpezire artificială, care sunt mari consumatoare de apă și care presupun importante modificări pedologice (tastări și perturbări de ordin chimic) ale terenurilor.

Chiar și prezența turiștilor reprezintă o perturbare a mediului în special prin eroziunea solului accentuată în siturile foarte frecvente și acolo unde amenajările au necesitat dispariția covorului vegetal (poteci, pârtii de schi).

Motivațiile turistice manifestate prin sentimentul de libertate și nevoia de descoperire pe care le generează zonă înaltă au dus la practicarea schiului „hors-piste”, a escaladei, a drumeției în cele mai ascunse colțuri ale masivului, au determinat numeroși turiști să adopte practici dăunătoare mediului. Toate acestea au avut un impact negativ asupra vieții animalelor (în special a păsărilor ale căror cuiburi au fost adesea perturbate) și asupra plantelor.

Un alt aspect, intensificarea practicilor de cules (ciuperci, fructe de pădure, flori) a dus la dispariția unor specii. De asemenea, degradarea mugurilor prin trecerea repetată a schiorilor sau creșterea numărului vetrelor de foc (cu urmări uneori „incendiare”, devastând unele păduri din zona mediteraneeană sau vestul Americii de Nord) sunt efecte negative ale intensificării circulației turistice în zonele montane.

Preocupările legate de conservarea mediului natural au apărut încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea ca reacție la primele forme de degradare ca urmare a exploatării comerciale a siturilor. În a doua jumătate a secolului nostru odată cu intensificarea activității turistice și cu deosebită amploare a efectelor ecologice, această idee a fost completată de o reflectare asupra incidentelor ecologice ale amenajărilor turistice, luându-se măsuri de protecție și supraveghere în anumite masive (parcuri și rezervații naturale).

În 1969, SUA, a extins studiile de impact în proiectele de amenajare turistică a muntelui. În Franța, în 1997, guvernul a instaurat un control sistematic asupra principalelor operațiuni imobiliare și mecanice și a interzis noile amenajări în spații neutralizate din perimetrele sensibile (cum ar fi zona montană înaltă).

Au existat însă și efecte contrare, fiind încurajate în acest fel extinderile stațiunilor existente și efectele negative legate de concentrările turistice foarte intense. În Japonia au fost adoptate restricții foarte severe privind amenajarea turistică a etajelor alpine și subalpine ceea ce a contribuit la o creștere a intensității amenajărilor în zona montană inferioară. În general, se poate aprecia că guvernele au fost nevoite să ia asemenea măsuri de protecție în zonele unde presiunea socială a fost puternică.

Se poate vorbi și despre o creștere a preocupărilor turiștilor în probleme legate de mediu, ceea ce a încurajat operatorii de turism să realizeze investiții în vederea asigurării echilibrului ecologic (gestiunea apelor reziduale, a deșeurilor diverse, reducerea poluării aerului etc.).

Tot în vederea păstrării echilibrului ecologic montan, în diferite țări au fost dezvoltate modele de dezvoltare durabilă (un exemplu ar fi Tyrolul) ale căror obiective pot fi sintetizate astfel:

asigurarea necesarului de resurse naturale pentru generațiile prezente și viitoare printr-o mai eficientă utilizare a acestora;

noua dezvoltare și folosire a spațiului amenajat trebuie să fie în armonie cu mediul natural;

prevenirea și reducerea proceselor care degradează și poluează mediul, protejarea capacității de regenerare a ecosistemelor și stoparea dezvoltărilor care afectează sănătatea oamenilor sau diminuează calitatea vieții;

împiedicarea oricărei dezvoltări care duce la creșterea diferențelor dintre bogați și săraci și încurajarea dezvoltării care reduce inegalitatea socială;

schimbarea valorilor, atitudinilor și comportamentelor prin încurajarea participării crescute în luarea deciziilor politice și în creșteri ale calității mediului la toate nivelurile, începând cu comunitățile locale.

Totalitatea aspectelor prezentate sugerează interesul deosebit al guvernelor, organismelor naționale și internaționale, al agenților economici în armonizarea dezvoltărilor turistice montane cu mediul înconjurător, date fiind implicațiile în plan economic, socio-cultural și ecologic ale amenajării turistice. Această experiență montană internațională poate constitui un punct de plecare în dezvoltarea României în această direcție, țara noastră fiind înzestrată cu un deosebit potențial natural.

Capitolul II: Turismul montan în România

2.1. Potențialul turistic montan

Configurația variată a teritoriului țării noastre, cadrul natural complex și armonios structurat fac că România să dețină un potențial turistic deosebit de valoros, ca premisă a dezvoltării unei activități turistice eficiente. Zona montană, una dintre cele trei componente definitorii ale structurii peisagistice din țara noastră contribuie într-o foarte mare măsură la această diversitate și complexitate a potențialului turistic al României.

Ocupând circa o treime din suprafața țării (66.700 kmp), Munții Carpați adăpostesc o largă paletă de atracții turistice, multe dintre ele originale sau deosebit de valoroase. Făcând parte din sistemul alpino-carpato-balcanic, Munții Carpați prezintă o serie de caracteristici proprii, care îi diferențiază de Munții Alpi și de Munții Balcani, atât sub aspect geografico-morfologic, cât și din punct de vedere al atractivității turistice. Altitudinile maxime depășesc 2500 m doar în masivele Bucegi, Făgăraș, Parâng, Retezat; înălțimea medie atinge 1000 m. Lățimea maximă a arcului carpatic este de 160 km în grupa de nord a Carpaților Orientali, între Baia Mare și Cacica, iar cea minimă de circa 35 km în Munții Făgăraș.

Potențialul turistic al zonei carpatice este dat de o serie de obiective de ordin natural sau antropic, variate și valoroase, multe dintre ele motivând deplasarea turiștilor.

Figura nr. 1.2. Structura potențialului touristic

2.1.1. Potențialul turistic montan natural

Potențialul turistic natural cuprinde ansamblul condițiilor cadrului natural, care își exercită influența asupra activității turistice, determinând forme particulare de manifestare a turismului.

Relieful, prin tipurile sale, glaciar, carstic, vulcanic etc., prin treptele și atitudinile sale, prin peisajul geomorfologic, formele sale bizare, fenomenele geologice, monumentele naturii etc. se constituie ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând drumeția, alpinismul sau odihna și recreerea, ca modalități de petrecere a vacanței.

Carpații românești dețin circa 36% din suprafața țării și se impun că o importantă zonă turistică, analizați chiar în context european. Munții Carpați, pretutindeni accesibili, oferă condiții favorabile pentru o valorificare complexă prin turism, atât prin formele sale de bază: odihnă și tratament, cât și prin formele specifice: sporturi de iarnă, drumeție, alpinism, speoturism, cunoaștere, vânătoare, pescuit etc.

Figura nr. 1.2 Harta Romaniei

Lanțul munților Carpați prezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogății, vegetație, faună, soluri etc. El are poziție centrală și formă de cetate său inel, dar ceea ce îi conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al țării sunt peisajele: defilee impresionante, dantelării de basm în formele carstice din regiunile calcaroase, circuri și văi glaciare, piscuri golașe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor.

Condițiile climaterice sunt, în general, favorabile practicări turismului în aproape toate lunile anului. În mod deosebit interesează numărul anual de zile senine (circa 40), temperatura medie anuală (0-6°C), prezența curenților de aer (în general de intensități moderate), dar mai ales grosimea și persistența stratului de zăpadă. În zona montană stratul de zăpadă se instalează în octombrie și uneori durează până la finele lunii mai sau iunie. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă depășește 200 de zile la înălțimi de peste 1500 m. Masivele din vestul țării, situate în calea maselor de aer oceanic umed, beneficiază de un interval mai mare de zile cu zăpadă, chiar la înălțimi sub 1500m (Semenic-225 zile/an, Băișoara – Muntele Mare-230 zile/an, Vlădeasa și Țarcu-315 zile/an).

Stratul de zăpadă are grosimi favorabile practicării schiului circa 4-5 luni pe an. Menținerea acestuia este favorizată și de temperatura aerului și mai ales de numărul „zilelor de iarnă „când valorile maxime nu depășesc 0°C. În Carpați, numărul anual al zilelor de iarnă crește cu înălțimea, ajungând la circa 155 de zile la 2500 m altitudine.

Oglinzile de apă întregesc valoarea turistică a peisajului natural, constituindu-se într-un remarcabil potențial turistic. Zona montană adăpostește văile a numeroase râuri și pârâuri, precum și un număr mare de lacuri de origini diferite. Lacurile de munte, fie că sunt glaciare (Bucura și Zănoaga în Retezat, Capra și Bâlea-Lac în Făgăraș, Lala și Buhăiescu în Rodna), vulcanice (Lacul Sf. Ana în Muntele Ciomatu din Masivul Harghita), de baraj natural (Lacul Roșu, pe Bicaz, în Munții Hășmașu Mare) sau de baraj artificial (Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Poiana Uzului, Porțile de Fier ș.a.). Multe din acestea oferă posibilități deosebite de amenajare în scop turistic.

În zona montană un interes deosebit în cadrul resurselor turistice îl reprezintă apele minerale și termominerale, utilizabile atât în cură internă, cât și în cea externă, în tratarea multor afecțiuni. Cea mai mare răspândire o au în Carpații Orientali, fiind legate de lanțul vulcanic din vestul ramurii carpatice (în depresiunea Maramureșului, la Tușnad, Toplița, Borsec, Brad, Covasna, Vatra Dornei, Sângeorz-Băi etc.), dar se întâlnesc și în alte zone, precum: depresiunea Oltului, Olănești, Sinaia, Valea Cernei, Geoagiu-Băi, Moneasa ș.a. prin deosebita lor valoare terapeutică și relativă ușurință a exploatării, acestea reprezintă un punct de atracție important și o premisă a amenajării și dezvoltării unor stațiuni balneare de interes național și internațional.

Asociată celorlalte componente ale cadrului natural, vegetația reprezintă o valoroasă resursă turistică în zona montană. Este evidentă valoarea turistică a pădurilor de conifere sau foioase, dar sunt de interes și speciile vegetației alpine.

Bogatele păduri de foioase și rășinoase adăpostesc o importantă faună, cu valoare cinegetică sau estetică. Animalele de interes vânătoresc – urs, mistreț, cerb, căprior, cocoș de munte etc. – Se întâlnesc în special în munții Călimani – Harghita, Rodnei, Maramureșului, Ceahlău, Bistriței, Parâng, Târau, Godeanu – Țarcu etc. De un mare interes pentru turism este și fauna acvatică; lacurile și râurile de munte dețin un important fond piscicol (păstrăv, lipan), generând motivația pescuitului sportiv.

2.1.2. Potențialul turistic montan antropic

Cuprinde creațiile omului de-a lungul timpului, concretizate în elemente de cultură, istorie, tehnico-economice și socio-demografice care completează în chip armonios frumusețea cadrului natural și atrag fluxurile turistice.

I. Obiective culturale în zona Carpaților Orientali.

Componentele cultural – istorice, într-o mare varietate de obiective, completează în mod armonios cadrul natural. Cele mai reprezentative sunt:

Vestigiile arheologice din epoca dacică: Bâtca Doamnei (de pe Valea Bistriței), Covasna și romană: castrul roman de la Brețcu – Augustin din defileul Oltului.

Mănăstirile din Bucovina cu fresce exterioare (XV – XVI), monumente istorice și de artă de valoare universală de la Voroneț, Humor, Sucevița, Moldovița și Arbore, toate din Munții Obcina Mare.

Bisericile de lemn din Maramureș, monumente istorice și de arhitectură populară și renumite peste hotare (Bogdan Vodă, Călinești, Botiza, Ieud, Rozavlea, Surdești – este cea mai înaltă biserică de lemn din lume având 54 m).

Biserici – monumente istorice și de arhitectură ale stilului gotic, cu turnuri și clopotnițe înalte, întâlnite în mai multe localități din depresiunile Ciuc, Giurgeu și Brașov – Biserica Neagră din Brașov.

Construcțiile feudale de importanță strategică, castele și renumite cetăți țărănești săsești din secolele XIII – XVII, cum sunt cele de la Codlea, Racoș, Feldioara, Râșnov, Hărman etc. Din depresiunea Brașov.

Bisericile fortificate din secolul XIII – XVI specifice sudului Transilvaniei, renumite și unicate în estul Europei prin zidurile împrejmuitoare și întâlnite la Hărman, Hălchiu, Ghelnița, Sf. Gheorghe etc.

Elementele etnofolclorice de mare bogăție, varietate și valoare că portul popular și ocupațiile tradiționale ce se păstrează aproape intacte în zonele etnofolclorice: Oaș, Maramureș, Năsăud, Dorna, Câmpulung Moldovenesc, Brașov etc.

Ocupațiile tradiționale și meșteșugărești: sculptură în lemn și prelucrarea acestuia (Vadu Izei, Mara, Bârsana în Maramureș, Ciocănești și Cârlibaba în Obcina Mestecăniș); olăritul (Săcel – Maramureș, Obcine – Dorna – Câmpulung Moldovenesc, Năsăud – Bârgău, Giurgeu, Ciuc, Gurghiu etc.), port popular, folclor coregrafic, muzical și literar în toate satele din depresiunile amintite mai sus, importante zone etnografice de pe văile care străbat munții; manifestări folclorice tradiționale întâlnite pretutindeni în lanțul montan, legate de tradițiile păstoritului (Oaș, Maramureș, Dorna etc.), de obiceiurile de iarnă (din Maramureș și Oaș) și de alte evenimente, că sărbătoarea muntelui Ceahlău (6 august).

Figura nr 2.2 :Manastirea Voronet si Sucevita

Figura nr. 3.2: Cetatea feudal taraneasca si castelul de la Codlea

Sursa: www.plecatdeacasa.net

Figura nr. 4.2: Sarbatoarea Muntelui Ceahlau

II. Obiective culturale în zona Carpaților Meridionali:

Vestigiile cetățenilor, fortificațiilor și construcțiilor religioase dacice de la Grădiștea de Munte (cu Sarmisegetusa dacică), Costești, Blidaru, Piatra Roșie etc. Din Munții Șureanu vechi de peste 2060 de ani.

Vestigiile capitalei Daciei Romane – Sarmisegetusa, Ulpia Traiana din Depresiunea Hațeg.

Ruine ale castrelor și băilor romane de la Călan, Tibiscum (Jupa lângă Caransebeș), Băile Herculane, Lainici și Bumbești – Jiu etc.

Vestigii de cetăți medievale: Podu Dâmboviței, Poienari – Dâmbovița, Câmpulung, Râu de Mori – Hațeg (cetatea Colț).

Monumente istorice și de arhitectură cum sunt castelele Peleș, Pelișor, Bran, Corvineștilor (Hunedoara) etc.

Edificiile de cult, renumite monumente istorice și de artă medievală de la Bistrița, Arnota, Hurezi, Polovragi (Munții Căpățânii), Lainici (Defileul Jiului), Sinaia (Valea Prahovei), Sântămăria – Orlea, Densuș, Sânpetru (Hațeg).

Muzeele și casele memoriale de la Nămăiești, Băile Herculane, Sinaia, Petroșani, Sarmisegetusa, Hunedoara, Deva etc.

Elemente de etnografie și folclor, cu arhitectură populară, meșteșuguri, port și folclor tradiționale, manifestări culturale străvechi întâlnite în localități din zonele folclorice Bran- Rucăr, Țara Loviștei, Oltenia de sub Munte, Hațeg, Mărginimea Sibiului.

Figura nr.5.2: Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Figura nr.6.2: Castelul Peles, Pelisor si Bran

III. Obiective culturale în Munții Banatului:

Potențialul turistic cultural – istoric se remarcă prin vestigii arheologice, unele daco – romane, monumentele istorice (Reșița, Caransebeș) și ruinele unor cetăți feudale la Carșova, Oravița, Caransebeș, Jupa, Pescari etc.; muzee, ca la Reșița și Oravița etc.

IV. Obiective culturale în Munții Apuseni. Elemente de certă atracție turistică prezintă obiectivele cultural – istorice, între care amintim:

Vestigii istorice de valoare națională precum cele romane cu minele aurifere: Roșia Montană (Minele Romane), Brad și Baia de Criș, Cetatea Alba Iulia (străvechea Apoulon – dacică și Apullum – daco – română), cetatea dacică Piatra Craivii etc.;

Ziduri ale cetăților feudale, ridicate în secolele XIII – XIV la Șoimuș, Dezna;

Elementele etnofolclorice de mare originalitate precum arhitectura tradițională cu case țuguiate, bârne din lemn de pe văile Arieșului și Ampoiului sau din Zărand; monumentele istorice și de arhitectură populară de folosință religioasă, realizate din lemn: Almaș, Săliște, Crișcior, Curechiu, Luncșoara etc.; manifestările folclorice ca Târgul „Sărutului și al florilor” de la Hălmagiu, „Târgul de fete” de la Găina; muzeele etnofolclorice, care conservă aceste elemente etnografice la Beiuș, Huedin, Râmeț;

Muzeul mineralogic de la Bran deține numeroase vestigii ale exploatării aurului, încă de pe vremea dacilor și romanilor, ca și eșantioane de metal nativ.

Figura nr.7.2: Cetatea bastionara de la Alba Iulia si minele romane de la

Rosia Montana

Sursa: www.destinatiituristice.ro Sursa: www.rosiamontana2030.org

Figura nr.8.2: Cetati feudale de la Șoimuș si Dezna

Sursa: www.turismland.ro

2.1.3. Forme de turism

Pe piața internă, zona montană a fost valorificată prin promovarea drumeției montane, a turismului de odihnă și recreere în stațiunile amenajate de-a lungul timpului (Sinaia, Predeal, Poiana Brașov, Bușteni, Păltiniș sau în cele nou create – Durău, Stâna de Vale, Borșa, Izvoare, Semenic ș.a.), precum și a turismului pentru practicarea sporturilor de iarnă (în Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Borșa, Semenic, Păltiniș ș.a.). De asemenea, turismul de sfârșit de săptămână a avut ca destinație zona montană pentru mulți locuitori ai orașelor din apropierea acestei zone.

Ca o tendință relativ mai recentă se remarcă dezvoltarea turismului de afaceri și reuniuni, care beneficiază de dotări corespunzătoare în Sinaia, Poiana Brașov, Predeal, dar și în câteva din stațiunile balneare din zona montană (Băile Herculane, Călimănești-Căciulata ș.a.). Această formă de turism a fost promovată mai ales cu scopul atenuării sezonalității turistice în stațiunile respective, precum și ca mijloc de promovare propriu-zisă a ofertei turistice montane.

O dezvoltare, de asemenea recentă, cunoaște și turismul rural, practicat în multe așezări pitorești situate în inimă sau la periferia zonei carpatice, cum ar fi satele Bran, Fundata, Sibiel, Șirnea, Lerești, Mara, Bogdan-Vodă, Gura Humorului etc.

Bogăția și varietatea factorilor terapeutici de care se bucură zona montană au fost exploatate prin dezvoltarea turismului balnear (în special pentru tratamentul unor afecțiuni variate și mai puțin în scop profilactic) în stațiuni precum Băile Herculane, Moneasa, Geoagiu – Băi, Călimănești – Căciulata, Vatra Dornei, Slănic Moldova și altele.

Majoritatea organizatorilor de turism au oferit pieței interne programe cum ar fi: sejururi de 6-12 zile pentru practicarea sporturilor de iarnă în stațiunile montane, sejururi scurte pentru sfârșit de săptămână sau cu ocazia diverselor sărbători (Crăciun, Anul Nou, Paști, 1 Mai), excursii-drumeții pentru tineret, vacanțe combinate munte-mare, dar și câteva programe tematice – „Pe urmele lui Dracula” și „Turul mănăstirilor din Bucovina” fiind cele mai des oferite.

Pe piața externă au fost promovate ca destinații principale stațiunile Sinaia, Predeal și Poiana Brașov, prin programe combinate munte-litoral sau sejururi de odihnă sau practicarea sporturilor de iarnă.

Alte forme de turism, precum speoturismul, alpinismul, vânătoarea și pescuitul sportiv, turismul științific și profesional, agrementul nautic etc., au fost mult mai puțin dezvoltate și promovate pe piața internă sau externă, chiar dacă dispun de resurse turistice foarte valoroase și de posibilități însemnate de practicare.

2.2. Echipamente turistice

Desfășurarea activității turistice trebuie să aibă ca suport material o serie de elemente funcționale care să asigure cazarea, masa, agrementul turiștilor. Echipamentele turistice trebuie să corespundă, din punct de vedere cantitativ și calitativ, cerințelor acestora, mai ales pentru că unele din componentele sale – instalațiile de agrement, de pildă – pot constitui motivația principală a deplasării turiștilor.

2.2.1. Infrastructura generală

Traseul sinuos al Carpaților, altitudinea mai redusă, ca și mulțimea depresiunilor și a văilor situate în afara arcului carpatic. Zona este străbătută de 38 căi ferate, din care 6 linii leagă Bucureștiul de cele mai îndepărtate orașe ale țării, celelalte fiind principale sau secundare, unele legate, în continuare, cu trasee internaționale.

Căile de transport rutier sunt dense și pătrund până în zonele mai puțin accesibile liniilor de cale ferată; patru din numeroasele șosele ce străbat Carpații sunt drumuri europene (E81, E60, E70); celelalte sunt în cea mai mare parte modernizate, permițând accesul în stațiunile turistice sau la obiectivele turistice; rețeaua este completată de o serie de drumuri forestiere și poteci marcate, pentru pătrunderea în arealele unde modernizarea nu a fost posibilă. De un deosebit interes turistic se bucură Transalpina și Transfăgărășanul, șosele de înălțime ce străbat munții Parâng și, respectiv, Făgăraș.

În transportul aerian operează câteva aeroporturi situate în orașe apropiate zonei montane, cum ar fi Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș, Caransebeș. În ceea ce privește telecomunicațiile, acestea sunt încă insuficient dezvoltate în multe din așezările montane și chiar în stațiuni, aspect ce afectează calitatea produsului turistic.

Sistemul de alimentare cu apă și energie electrică a fost continuu dezvoltat, mai ales în stațiunile turistice, deficiențe existând încă în unele așezări rurale (lipsa alimentării cu energie electrică) și la unele cabane de creastă. Sistemele de încălzire adoptă soluții diverse din punct de vedere al combustibilului folosit, dar sunt deficitare în unele stațiuni sau unități turistice (cabane).

2.2.2. Echipamente de cazare

Numărul de unități de cazare din zona montană este în prezent de 1154, aproximativ 17% din numărul total al unităților de cazare din România. În anul 2010 acest număr a cunoscut o tendință scadere, urmată apoi de o crestere la nivelul anului 2011.

La nivelul întregii țări s-a înregistrat o tendinta generala de crestere. Aceasta cresterea a numărului total de unități de cazare la nivelul țării, poate fi pusă, în principal pe seama cresterii numărului hotelurilor, pensiunilor turistice si a pensiunilor agroturistice care a crescut de la an la an.

Evoluția unităților de cazare în zona montană

în perioada 2009-2011(nr. unitati)

Tabelul nr.1.2

Sursa: I.N.S. București, 2011, Buletin statistic

Se remarcă predominarea pensiunilor turistice si agroturistice în ansamblul unităților de cazare, lucru perfect explicabil dat fiind specificul zonei. O pondere importantă dețin vilele turistice și hotelurile, urmate de cabane si taberele de elevi, turismul pentru tineret găsind în zona montană largi posibilități de desfășurare. În ceea ce privește gradul de confort, se remarcă preponderența unităților de confort mediu (3 stele, 2 stele).

Structura unităților de cazare din zona montană, pe grade de confort,

la începutul anului 2011 (nr. unitati)

Tabelul nr.2.2

Sursa: I.N.S. București, 2011, Buletin statistic

Se observă faptul că ponderea mare o dețin locurile de cazare cu un grad mediu de confort (76% sunt locuri de cazare de 3* sau 2*). În același timp, se remarcă marea concentrare a locurilor de cazare în pensiuni agroturistice ( circa 40% din totalul de locuri).

Evoluția capacității de cazare în funcțiune în zona montană

a României (nr. locuri zile)

Tabelul nr.3.2

Sursa: Date preluate din Anuarul Romaniei, edițiile 2009-2011

Capacitatea de cazare in funcțiune din stațiunile montane reprezintă mai puțin de un sfert din cea corespunzătoare structurilor de primire turistică din Romania, după cum se observă in tabelul anterior.

In perioada 2009- 2011 ponderile stabilite prin raportarea procentuală a indicatorului stațiunilor montane la cel al Romaniei, au o modificare aproape insesizabilă, cuprinsă intre 16,27% in 2009 și 16,85% in 2010 si 16,65 la sfarsitul anului 2011. Modificări structurale apar și in cazul repartizării capacității de cazare in funcțiune pe tipurile de unități turistice din stațiunile montane din perioada 2009-2011.

Structura capacității de cazare în funcțiune , pe tipuri de unități

ponderea față de total (%)

Tabelul nr.4.2

Sursa: Date preluate din Turismul Romaniei – Breviar Statistic – edițiile 2009-2011

In baza datelor din tabelul de mai sus putem afirma că primul loc este deținut de pensiunile agroturistice,cu valori in descrestere, de 44,01% in 2009 la 39,77% in 2011, urmate de pensiunile turistice, care, au inregistrat o crestere de la 18,82% in 2009 la 19,84% in 2010 jungand sa aibe valoarea de 22,35% la sfarsitul anului 2011. Pensiunile turistice si agroturistice răman in continuare situate la distanță apreciabilă față de celelalte tipuri de structuri de cazare.

2.2.3. Echipamente de alimentație

Unitățile de alimentație, elemente de bază ale unei stațiuni turistice, dețin o importanță ridicată în stabilirea gradului de atractivitate ale unei stațiuni turistice. În stațiunile turistice montane, rețeaua de alimentație deține aproximativ 51.000 de locuri la mese, structura unităților variind de la restaurante clasice sau cu specific, la braserii, baruri, bufete, cofetării. În privința nivelului de confort, cele mai multe din locurile la mese sunt cuprinse în unitățile de categoria I-a și a II-a (circa 87% din total). Rezultă o medie, pe ansamblu, de circa 1,45 locuri la mese pentru un loc de cazare. Prin prisma acestor două rezultate, situația generală poate fi considerată adecvată; la nivel punctual însă, situațiile sunt mai diferite, ele putând fi comprimate în două concluzii:

oferte montane importante și cu o anumită consacrare internațională (Poiana Brașov, Sinaia, Predeal) au o dotare și servicii apreciate ca bune și, în unele situații chiar foarte bune; raportul masă / cazare este de peste 1,80 (Sinaia și Predea 1,82 – 1,84, Poiana Brașov, peste 2,70), iar rețeaua este diversă și cu un nivel de confort în continuă adaptare la cerințele tot mai exigent;

majoritatea covârșitoare a ofertelor turistice cu caracter montan nu dispun de o rețea de alimentație publică corespunzătoare din punctul de vedere al diversificării, confortului și calității serviciilor, deși raportul masă – cazare este de peste 1,30.

Și în cazul unităților de alimentație, distribuția în teritoriu prezintă aceeași concentrare în stațiunile Valea Prahovei și Poiana Brașov, acestea remarcându-se prin calitate și diversitate a serviciilor oferite turiștilor prin comparație cu celelalte stațiuni montane.

Baza de alimentație în principalele stațiuni montane, pe categorii de confort

(nr. locuri) – 2010

Tabelul nr.5.2

2.2.4. Dotările pentru agreement

Principalul element de decizie în alegerea zonei de petrecere a vacanței într-o regiune montană, îl constituie agrementul – factor de diferențierea ofertelor stațiunilor turistice ce determină amploarea fluxurilor turistice într-o stațiune. În zona de munte, datorită specificului cererii, trebuie făcută o analiză distinctă a dotărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă și a celorlalte echipamente de agrement.

Dotări pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Suprafața domeniului schiabil în țara noastră este de 380,8 ha (3,81 kmp), mult mai mică decât a țărilor cu turism de iarnă bine dezvoltat (de 120 de ori mai mică față de Germania, de 510 ori mai mică față de Franța). Numărul total al pârtiilor de schi amenajate în țara noastră este de 72, având o lungime totală de 93,34 km, la care se adaugă 15,5 km pentru schi fond, cea mai mare parte aflându-se în stațiunile de pe Valea Prahovei și Poiana Brașov (circa 45%). De asemenea, au fost amenajate și câteva pârtii de săniuș (la Predeal, Sinaia, Izvoare ș.a.).

Repartiția domeniului schiabil pe masive montane

Tabelul nr. 6.2

Sursa: S.C. Telefericul S.A. Brașov, 2010 și I.N.C.D.T., 2010

O concentrare mare a domeniului schiabil se găsește în Munții Bucegi (31% din suprafața totală), Postăvarul (15,3%) și Clăbucet Predeal (11,2%), masive care împreună cu Munții Baiului reprezintă circa două treimi din suprafața domeniului schiabil al țării.

Aceeași concentrare se poate observa și în repartiția pe localități, aproape jumătate din suprafață aparținând marilor stațiuni – Sinaia, Predea și Poiana Brașov. În afara acestora, domeniul schiabil se disipează într-o serie de localități, care, deși dețin un potențial schiabil valoros, nu a fost încă suficient valorificate.

Repartiția domeniului schiabil pe stațiuni, localități și puncte turistice

Tabelul nr. 7.2

Sursa: S.C. Telefericul S.A. Brașov, 2010

Din totalitatea pârtiilor de schi doar unele îndeplinesc cerințele tehnice minime, însă nici acestea nu sunt în totalitate dotate tehnic și funcțional conform reglementărilor speciale ale Federației Internaționale de Schi. Este vorba despre pârtiile din zonele Poiana Brașov, Sinaia, Păltiniș, Parâng, Semenic.

Cele 72 de pârtii existente în țara noastră se pot prezenta în următoarea structură:

pârtii foarte ușoare : 3 (toate în Poiana Brașov);

pârtii ușoare : 12;

pârtii medii : 43;

pârtii dificile : 14.

Procentul de 21% de pârtii ușoare și foarte ușoare nu este însă în concordanță cu tendința mondială de creștere până la 35% din total, segmentul tinerilor și al începătorilor sau al celor cu tehnică medie și sub medie fiind în continuă creștere în cererea pentru sporturi de iarnă.

Cantitatea maximă a domeniului schiabil din România a fost apreciată la 45650 persoană / oră, iar cea optimă la 33310 persoană / oră. O mare parte din această capacitate optimă a pârtiilor de schi (mai mult de jumătate) revin celor trei stațiuni – Poiana Brașov, Sinaia și Predeal – care dispun de cele mai bine amenajate și organizate pârtii de schi. Pentru schi fond sau schi-plimbare nu există trasee amenajate ca în țările cu turism de iarnă dezvoltat, însă există în țara noastră zone corespunzătoare: masivul Iezăr – Păpușa, masivul Bucegi, zonele Bran, Rodnei – Bârgău – Călimani, Retezat, Postăvaru, Cindrel – Lotru, Ceahlău și altele, cunoscute deja practicanților acestei alternative la schiul alpin.

Numărul instalațiilor de transport pe cablu din România este de 65, dintre care 8 telecabine, o telegondolă, 17 telescaune, 39 teleschiuri și babyschiuri, concentrate, de asemenea, în special în Sinaia, Predeal și Poiana Brașov. Numărul instalațiilor grele (telecabine) este destul de redus față de cel al instalațiilor ușoare care este mult mai mare, aceste instalații fiind mai puțin costisitoare și contribuind într-o măsură mai mare la fluența turiștilor pe pârtiile de schi.

Instalații de transport pe cablu în România – structura și caracteristici funcționale

Tabelul nr. 8.2

Legenda: TC – Telecabină; Tg. – telegondolă; Ts – telescaun; Tk – teleschi

Sursa: S.C. Telefericul S.A. Brașov, 2010

Ponderea predominantă este deținută de către telescaune și teleschiuri – 86%, acestea având cea mai mare capacitate orară de transport: 31.984 pers./oră, adică o proporție 91,7% față de totalul instalațiilor de transport pe cablu.

În legătură cu distribuția spațială se poate observa că 33 de teleferice (52% din total) sunt prezente în trei județe (Brașov, Prahova, Dâmbovița) și trei unități montane (Munții Bucegi, Munții Bârsei și Munții Gabrovei). Aici se găsesc 7 din cele 8 telecabine, singura telegondolă (la Poiana Brașov) și 25 de telescaune și teleschiuri: capacitatea de transport însumată este de 19.343 persoane pe oră (55,4% din total);

În ceea ce privește ofertele consacrate pe piața internațională (Poiana Brașov, Sinaia și Predeal), acestea se detașează net de celelalte cu 24 de teleferice (aproape 2/5 din total) ce asigură o capacitate de transport de 14073 pers./oră (40% din total).

Alte dotări de agreement.

In afara amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, celelalte dotări de agrement sunt și acestea destul de reduse ca număr. Numărul cluburilor de incintă, săli de jocuri, mese pentru biliard este destul de mic. Singurele complexe de agrement se găsesc la Poiana Brașov (Favorit) și Predeal (Cioplea). Agrementul sportiv este reprezentat de o serie de terenuri de sport (tenis, volei, baschet, fotbal) și un număr foarte redus de piscine acoperite (2 în Sinaia, 4 în Pioana Brașov și una în Predeal). Se manifestă o slabă valorificare a suprafețelor lacustre pentru agrement (plimbări cu bărci, hidrobiciclete, platforme pentru pescuit etc.).

Un loc important în oferta de agrement îl ocupă restaurantele cu specific – prezente mai ales în Poiana Brașov – și cazinourile – mai slab reprezentate (Sinaia). În cele mai multe stațiuni, agrementul se bazează în special pe drumeția montană, pe traseele marcate din jur, mai ales ca acțiuni neorganizate, în puține cazuri existând programe organizate de vizitare a unor obiective turistice din apropiere (peșteri, cascade, parcuri naturale, castele, mănăstiri ș.a.).

Rețeaua de cabane montane și refugii turistice din România

În anul 2011, în aria montană se înregistrează circa 82 cabane turistice montane, aflate în diverse forme de proprietate (stat, particulară, mixtă etc.) și care însumează circa 4000 locuri de cazare. În raport cu anul 2002 (148 cabane, 8000 locuri inclusiv căsuțe, din care 5000 locuri în cabane), numărul cabanelor a scăzut cu 45%, iar al locurilor cu 50%, motivele fiind cunoscute: schimbarea destinației, starea tehnică și morală, privatizare și cedare (circuit închis) etc.

De regulă, starea tehnică a acestor cabane este modestă, excepție făcând un număr relativ redus din cabanele montane, dintre care menționăm: Băișoara, Dochia, Ziugreni, Păltiniș, Valea Drăganului, Rânca și Peștera.

Din totalul cabanelor existente, se poate observa că: 39 % sunt clasificate la categoria 3 stele, 18% la 2 stele, 20% la 1 stea, iar 21% sunt neclasificate.

Categorii de cabane. Asociația Cabanierilor din România (ACROM) a clasificat cabanele montane în 2 categorii, după o serie de criterii precum: altitudinea, accesul (auto, instalație de transport pe cablu sau "per pedes"), modalitatea de aprovizionare cu alimente și alte mărfuri și materiale (transport auto, semnalizat sau uman), poziția în traseul montan / masivul montan și izolarea (depărtarea față de altă cabană sau refugiu), prezența sau absența mijloacelor de telecomunicație și rapiditatea acestora, sezonalitatea activității, intensificarea fluxurilor turistice, rolul de protecție a turiștilor etc.

Astfel, în zonele montane cabanele pot fi de creastă reprezentând un procent de 20% (18 cabane) din totalul cabanelor (88) și montane prorpiu-zise. De existența celor două categorii ar trebui să se țină cont și în modalitățile efective de privatizare, recomandabile prin contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare către cabanieri, pentru cabanele de creastă.

Funcțiuni turistice ale cabanelor. Din analiza activităților recreative desfășurată în zona cabanelor luate în studiu se evidențiază faptul că peste 67% dintre cabane au o funcție complexă, respectiv: drumeție montană, alpinism, speoturism, odihnă și recreere (tabere școlare) și practicarea schiului, iar 33% dintre acestea pot fi promovate în turismul pentru sporturi de iarnă, nautism sau sporturi extreme (de aventură). Cele din urmă au domenii schiabile naturale sau amenajate (cabanele din Bucegi, Munții Apuseni-Arieșeni, Valea Drăganului – Munții Semenic; Munții Ciucaș – Muntele Roșu etc.) sunt dotate cu instalații de transport pe cablu (Bucegi, Băișoara – Muntele Mare; Munții Semenic; Valea Drăganului – Munții Vlădeasa etc.)

Un aspect negativ pentru toate cabanele care au și o destinație pentru turismul de alpinism și speoturism este acela că nu dispun de dotările și echipamentele necesare practicării acestor sporturi, inclusiv de căile de acces la obiectivele turistice.

Alte cabane din Bucegi, Făgăraș, Postăvaru, Ceahlău, Gârbova, Parâng, au mari posibilități pentru includerea lor în programele turistice legate de sporturile de aventură ca: deltaplan, parapantă, rafting, canoeing, snow-board etc.

Rețeaua de refugii turistice. Această rețea este deosebit de importantă în turismul montan, deoarece completează pe cea a cabanelor, suplinește spațiile de cazare la nivelul alpin și preia rolul strategic și de securitate a turiștilor în ariile montane înalte.

Refugiile turistice din România in anul 2011

Tabelul nr. 9.2

Sursa: Asociația Națională a Salvamontiștilor Montani din România și Autoritatea Națională pentru Turism

Denumirea de "refugii alpine de supraviețuire" cuprinsă în HG. 1269/1996 este restrictivă, după părerea noastră, refugii turistice (pentru turism) putându-se amenaja și în arii montane izolate, dar circulate de turiști, aflate sub altitudini de 1800 – 2000 m. Se remarcă aceleași deficiențe ca și în rețeaua de cabane, prin numărul lor redus și starea tehnică precară.

Din datele Asociației Naționale a Salvamontiștilor Montani din România și cele culese de INCDT – București, rezultă că în Carpații Românești se află 25 refugii turistice alpine (viabile pentru turism și Salvamont) cu circa 270 de locuri. Dintre acestea, 8 s-au construit în Munții Făgăraș și 5 în Piatra Craiului, altele aflându-se în Munții Retezat, Bucegi, Iezer – Păpușa, Hășmașul Mare etc., în arii montane greu accesibile, dar deosebit de pitorești.

Refugiile turistice sunt construite din lemn, materiale plastice, metal sau cărămidă, au o dotare sumară și de minimă siguranță pentru turiști, iar numărul locurilor acoperă un necesar pentru 8 – 20 de persoane / refugiu. De regulă, aceste refugii turistice, neavând un personal de deservire, cu mici excepții, sunt întreținute de Serviciile Publice de Salvamont județene, sau de Asociațiile de turism locale, fiind necesară, în acest caz, o organizare adecvată, fiind dată importanța lor în ariile montane înalte.

Rețeaua de cabane silvice de vânătoare. În aria montană, S.N. Romsilva deține peste 25 de cabane de vânătoare destinate turismului internațional de vânătoare. Acestea sunt amplasate în fondurile cinegetice montane reprezentative și sunt deservite de personalul silvic, specializat în vânătoare și ocrotirea vânatului. Cabanele sunt incluse în circuitul turistic general, dar pot fi utilizate, la cerere, de către agenții economici din turism, în condițiile stabilite cu Romsilva.

Din discuțiile avute cu factorii de decizie din S.N. Romsilva, se evidențiază ideea că aceste cabane să fie clasificate după criteriile OACT – ANT, pentru a fi integrate în circuitul turistic general (Ordinul A.N.T. nr. 61/1999).

Cabane silvice pentru vânătoare

Tabelul nr. 10.2

Sursa: S.N. Romsilva

2.4. Circulația turistică în zona montană a României

Fluctuațiile circulației turistice in cadrul stațiunilor montane pot fi evidențiate prin mutațiile structurale ale principalilor săi indicatori, numărul turiștilor cazați și a innoptărilor dar și prin tendințele vizand evoluția acestora in perioada 2009-2011.

Circulația turistică în zona montană este redusă, date fiind condițiile socio-economice nefavorabile unui turism de masă, dar și stării tehnice și gradului redus de confort , comparativ cu suprafața de circa 85.500 kmp ocupată de Carpații României.

Evoluția circulației turistice în zona montană

Tabelul nr.11.2

Sursa: www.statistici.insse.ro

Dacă în anul 2011 față de 2009 se înregistrează o creștere a coeficientului de utilizare a capacității pe total România, în zona montană nu se poate spune același lucru. Aici C.U.C. oscileaza avand o mica crestere de la valoarea de 14,79% in 2009 la 14,82% in 2010, ca in inaul 2011 sa înregistreze o scădere ajungand la valoarea de 14,26%.

Reducerea coeficientului de utilizare a capacității în stațiunile montane poate fi explicată prin reducerea cererii turistice, ca rezultat al altor factori diverși, însă reprezintă și consecința unei conduceri necorespunzătoare, neadaptate la noile condiții ale pieței, sau a schimbărilor aproape permanente intervenite în organizarea stațiunilor sau a societăților comerciale din turismul montan.

Ponderea numărului înnoptărilor și structura lor pe tipuri de unități turistice,

în stațiunile montane, in anul 2011

Tabelul nr.12.2

Sursa: Date preluate din Anuarul Romaniei, ediția 2011

În privința datelor din tabelele prezentate se poate spune că cele mai multe innoptari ale turiștilor din zona montană a țării noastre se înregistrează în pensiuni agroturistice (48,65%), urmând apoi pensiunile turistice cu 20,02% și hotelurile cu 18,12%., iar cea mai scăzută pondere e deținută de spațiile de cazare pe nave.

Sezonalitatea turismului montan se manifestă prin existența a două perioade de sezon: hivernal (cu vârf de sezon în luna februarie) și estival (cu un vârf în luna august). Spre deosebire de țările alpine, unde cea mai mare concentrare se realizează în timpul iernii, pentru practicarea sporturilor de iarnă, în țara noastră sezonul estival este cel principal.

2.5. Protecția mediului montan românesc

Calitatea mediului poate fi considerată condiția de bază a desfășurării activității de turism. De aceea, dezvoltarea acestui domeniu al economiei, turismul, necesită protejarea și conservarea resurselor naturale și antropice, a mediului natural în totalitatea sa.

Peisajele din zona montană a României sunt din ce în ce mai degradate ca rezultat al activității umane prin despăduriri, construcții, exploatări miniere, amenajări turistice.

Problemele legate de degradarea mediului apar mai ales în zonele cu circulație intensă. Aceste zone (Valea Prahovei, Munții Ceahlău, Rodnei, Parâng, Ciucaș) evidențiază consecințele lipsei protecției patrimoniului natural: fenomene de eroziune vizibile în zonele înalte ale platourilor montane (datorită pistelor de acces către pârtii, instalații mecanice de urcat și pășunatului intens), degradarea pădurilor, a pârtiilor de schi, defrișări necontrolate, degradări ale peisajului datorate activității economice (în special exploatațiilor miniere sau roci de construcții), prezența resturilor menajere lăsate de turiști, multitudinea vetrelor de foc, mai ales pe văi, tăieri de brazi, ș.a.m.d.

Unele ecosisteme se degradează și prin lipsa activității umane în teritoriu, cauza principală fiind determinată de deplasarea populației. Refacerea suportului ecologic, a bioritmurilor montane este foarte dificilă și de lungă durată. Ecosistemele naturale trebuie să fie protejate eficient, în măsura posibilităților și după criterii ecologice.

Tot în acest context se poate menționa și întreținerea necorespunzătoare a potecilor și traseelor, precum și inexistența unui control asupra bunei desfășurări a activităților turistice și asupra respectării normelor de protecția mediului. Acestora li se adaugă și lipsa, în general, a unei educații, a unei culturi pentru turism montan, în special în rândurile tineretului, ceea ce poate avea consecințe foarte grave asupra integrității mediului.

Necesitatea implicării în crearea unei rețele montane de rezervații ale biosferei a fost amintită la Conferința europeană a regiunilor montane din 15 – 17 septembrie 1994 de la Chamonix – Franța și în proiectul 8 din Programul M.A.B. al UNESCO.

Inițiativele statului român în domeniul protejării mediului sunt prezentate prin "Legea protecției mediului nr. 137/1995", care definește cadrul general al conservării naturii pe baza principiilor și elementelor strategice în scopul asigurării unei dezvoltări durabile. Aceste principii, incluse în art. 3, sunt:

Categoria a I-a – dacă au drum de acces direct și camere cu duș și WC;

Principiul precauției în luarea deciziei;

Principiul conservării riscurilor ecologice și a producerii daunelor;

Principiul conservării biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului natural;

Principiul "poluatorul plătește";

Înlăturarea cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav sănătatea oamenilor;

Crearea sistemului național de monitorizare integrală a mediului;

Utilizarea durabilă;

Menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate;

Crearea unui cadru de participare a organizațiilor neguvernamentale și a populației la elaborarea și aplicarea deciziilor;

Dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.

Statul român recunoaște tuturor cetățenilor dreptul la un mediu sănătos, obligația de protejare a mediului revenind autorităților administrative centrale (Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului) și locale, însă și tuturor persoanelor fizice și juridice.

Conștiința ecologică a populației, respectul acesteia pentru natură, locuri istorice și monumente de artă și arhitectură, reprezintă un alt factor care influențează patrimoniul turistic românesc. Educarea turiștilor este necesară nu numai pentru protejarea naturii ci și pentru propria lor protecție ce poate fi periclitată de necunoașterea unor reguli ce trebuie respectate în munți.

In România există în prezent 592 de obiective și arii protejate (4,8% din teritoriul țării), foarte multe fiind situate în zona montană. Un interes aparte îl dețin parcurile naționale, în număr de 11 și 5 parcuri naturale prezentate în tabelul următor:

Parcuri naționale și naturale în zona montană din România

Tabelul nr.13.2

Suprafața zonelor protejate ar putea fi mărită până la 5% din suprafața zonei montane fără a afecta activitatea economică a acesteia. În acest sens au fost făcute propuneri de extinderea zonelor protejate cu Parcul Național Munții Apuseni și Complexul Carstic Ocoale Scărișoara. În vederea protejării și conservării mediului înconjurător al regiunilor montane este necesară intensificarea educației ecologice și economice, informaționale.

Aceste zone protejate, deși au fost declarate, nu funcționează ca și rezervații ale biosferei sau parcuri naționale, activitatea turistică nu se desfășoară în interiorul lor după principii ecologice bine precizate. Singura care a beneficiat de o atenție deosebită este Parcul Național Retezat. De aceea este necesară atât existența unor principii clare în protecția mediului ambiant, dar și existența unei responsabilități a fiecărui om pentru a opri deteriorarea mediului, de conservare a resurselor naturale și reechilibrarea zonelor afectate.

Ca o concluzie la acest capitol se poate afirma că există posibilități mari de dezvoltare a turismului montan în țara noastră, prin valorificarea superioară a zonei carpatice, atât prin amenajarea unor masive încă neexpolatate, cât și printr-o consolidare și îmbunătățire a ofertei existente.

Capitolul III: Oferta turismului montan in judetul Bistrita – Nasaud

3.1. Potențialul turistic montan în județul Bistrița – Năsăud

Potențialul turistic montan în județul Bistrița – Năsăud este reprezentat de: Munții Țibleș, Munții Rodnei, Munții Bârgău și Munții Călimani. Zona montană străjuiește județul în partea de nord și est întinzându-se pe 1/3 din suprafața județului, cuprinzând o cunună de munți din Arcul Carpaților Orientali, grupa nordică și mijlocie în care intră:

– Munții Țibleșului în nordul județului cu înălțimi de până la 1800 m. Reprezentativ fiind Vârful Măgura Țibeleșului 1842 m. Munții Țibleșului sunt alcătuiți din formațiuni vulcanice noi asociate cu formațiuni sedimentare. Datorită puternicei fragmentări a acestor munți s-au format văi și ulucuri depresionare, care au favorizat dezvoltarea unei rețele hidrografice bogate;

– Munții Rodnei, desfășurați în partea de nord-est a județului pe o suprafață de 1300 km2, constituie un masiv format din șisturi cristaline cu forma greoaie larg ondulate, cu văi adânci, puțin accesibile. Cel mai înalt vârf din masivele muntoase din județ îl reprezintă Ineul – 2280 m. Cu altitudini mai mari de 2000 m se află Ineuț cu 2222 m și Vârful Roșu cu 2113 mărginite de trepte glaciare pe care sunt locuri dominate de jnepeniș (Lacul Lala și Lacul Lala Mică);

În partea de sud și est a Munților Rodnei apar formațiuni sedimentare, alcătuite din maene, gresii conglomerate, imprimând reliefului de pe versantul stâng al Someșului Mare, o serie de trăsături caracteristice. Munții Rodenei prezintă un peisaj deosebit de piteresc, cu relieful spectaculos (circuri și văi glaciare, crește alpine), cu o largă belvedere peste regiunile vecine, peste 28 de lacuri glaciare, 71 trasee pentru alpinism.

– Munții Bârgăului, de origine vulcanică, amplasați în partea de est a județului, sunt munți cu înălțimi mai mici, cel mai înalt vârf fiind Heniul Mare – 1410 m. Se observă un aspect divergent al rețelei hidrografice, precum și unele modificări ale cursurilor de ape impuse de alternanța dintre rocile sedimentare și cele eruptive;

– Munții Călimani, aflați la sud de Munții Bârgăului a apărut ca urmare a intensei activități vulcanice și a liniilor de fractură produse între cristalinul Carpaților Orientali și depresiunea Transilvaniei. Cel mai înalt vârf al Călimanilor, din județul Bistrița – Năsăud este Bistriciorul. În partea de vest a masivului la poalelel Vf. Bistriciorul se întinde lacul Colibița cu o lungime de 4700 m, o lățime maximă de 1100 m și cu un volum de 75,12 milioane m3. Acumularea Cobilița este singura resursă de apă cu potențial, fiind posibilă alimentarea cu apă a localităților din câmpie.

Datorită diversității reliefului și formațiunilor geologice subsolul cuprinde o gamă variată de resurse: zăcăminte de metale neferoase din zona Rodna și Rebra, minereu de fier în Valea Vinului, andezit de la Prundu Bârgăului, (Muntele Heniu Mare), roci colinizate de la Parve, marmură și calcar ornamental de la Anieș și Prava.

O mențiune aparte trebuie făcută pentru apele minerale, considerate ca o resursă insuficient pusă în valoare. Situarea acestor iviri hidrominerale este în toate cazurile în zone pitorești de o mare diversitate geologică și floristică. La început, ele au cunoscut amenajări simple mai mult pentru nevoile localnicilor, pentru ca mai târziu să fie construite acele „stațiuni balneare” sau „băi” care puteau primi oaspeți pentru odihnă și tratament în aceste locuri.

Anumite date istorice ne indică faptul că pe teritoriul județului apele minerale erau cunoscute încă din perioada ocupației romane, dar primele mențiuni scrise ne parvin din anul 1963 când se fac referiri la faptul că localnicii din regimentul grăniceresc român au deschis fântânile de saramură de la Dumitra și Dorolea și au cărat din ele slănină Sângeorz-Băi este cunoscută ca o localitate cu ape minerale, iar prima descriere a acestor ape minerale apare în revista vieneză „Gesund-Brunnen” din anul 1777. Alte referiri se fac pentru apele minerale de la Anieș, ca și pentru cele de la Rodna și Maieru. Aici se spune că existau peste 20 de izvoare din care numai 7 se utilizau pentru băut și băi. În anul 1848 „băile” de la Anieș primeau un număr de 264 veligiaturiști, iar locuitorii Sângeorzului puteu primi în anul 1881 în perioada de vară peste 1000 de oaspeți existând la acea dată cabine pentru băi calde, câteva vile și o ospătărie. Începând cu anul 1888 băile sunt patronate de o societate care s-a numit „Hebe”, nume menținut până astăzi.

Toate acestea au fost distruse și abandonate în timp, astfel că singurele „băi” care au cunoscut o dezvoltare considerabilă, au fost cele de la Sângeorz-Băi. Acestea au devenit cunoscute atât în țară cât și peste hotare, fiind construite aici numeroase vile pitorești, precum și două hoteluri cu peste 1500 de locuri de cazare. Începând cu anul 1936 apa minerală de la izvorul 6 se îmbuteliază sub numele de „Hebe”, fiind căutate în special pentru efectul său curativ.

Sub aspect economic se poate menționa existența pe raza montană a județului Bistrița-Năsăud a unui număr de 37 surse hidrominerale de tip clorosodic, 3 izvoare sulfuroase și 76 iviri.

Rețeaua hidrografică montană din județul Bistrița-Năsăud este formată din râuri, lacuri, iazuri și importante rezerve de ape subterane. Cel mai întins bazin hidrografic este cel al râului Someșul Mare – 119 km. Lungime, urmat fiind de cel al râului Șieu – 71 km, al râului Dipșa – 35 km, râul Sălăuța, Bistrița, Ilva, Rebra care își au zonele de obârșie în coroana de munți înalți de la Vest și Nord-Vest. Potențialul piscicol este riddicat în special în râurile Someșul Mare, Șieu și Sălăuța.

Figura nr.1.3: Rețeaua hidrografică montană din județul Bistrița-Năsăud

Există 7 lacuri naturale de origine glaciară și sunt situate în zona munților Călimani și Rodnei astfel:

Lacul Lala Mare, lac glaciar situat în Munții Rodnei;

Lacul Lala Mică, lac glaciar situat în Munții Rodnei;

Lacul lui Gondos situat în orașul Năsăud;

Lacul Fiad cu potențial piscicol ridicat;

Dintre lacurile artificiale Cobilița este singura amenajare cu posibilități de suplimentare a debitului pentru alimentarea cu apă a localităților din aval.

Având în vedere relieful foarte variat al județului începând cu zona Munților Rodna-Bârgăului în care se găsesc rezervații ale biosferei se găsește o floră foarte bogată și variată existând premisele unor producții însemnate de fructe de pădure și plante medicinale.

Flora montană a județului Bistrița-Năsăud cuprinde o serie de specii de plante ocrotite:

specii de plante ocrotite: floarea de colț, bulbuci de munte, vulturica, laleaua pestriță, papucul doamnei, zimbrul, laricea, pinul silvestru, jneapăn.

relicte glaciare: vuietoare, coada iepurașului, mușchi de turbă.

specii de plante parțial ocrotite: roua cerului, omagul galben, stânjenel, crucea pământului, clopoței de munte, spin.

arbori izolați ocrotiți: molidul candelabru de la Cușma, arborele pogoelelor din parcul de la Bistrița și Beclean, tisa de Bistrița, arborele de lalea de la Tiha Bârgăului.

Toate aceste plante ocrotite, precum și cele neocrotite cresc în mediul lor natural în cele 35 de rezervații naturale botanice, geologice, hidrologice, paleontologice, hidrologice, carstice.

Fauna montană a județului Bistrița-Năsăud este foarte variată și bogată; estimările pentru anul 2011 au fost următoarele:

Efectele de vânat estimate în primăvara anului 2011

Tabelul nr. 1.3

Pe teritoriul județului următoarele specii de animale sunt ocrotite: capra neagră, lupul, marmot, corbul, cocoșul de munte, bufnița, cucuveaua, acvila, șoimul, furnica roșie.

Pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud există și numeroase rezervații naturale de interes științific deosebit, dar și de interes turistic. În tabelul următor sunt prezentate rezervațiile naturale din județul Bistrița-Năsăud.

Rezervații naturale din județul Bistrița-Năsăud

Tabelul nr. 2.3

Resursele antropice din zona montană a județului Bistrița – Năsăud sunt puternic reprezentate de numeroasele vestigii și monumente istorice, de etnografie și folclorice importante resurse minerale precum și de dezvoltarea agroturismului, industriei de meșteșuguri, industriei piscicole, a amenajărilor hidrotehnice a localităților.

Potențialul cultural este conferit de numărul mare de monumente istorice și de patrimoniul cultural mobil, la care se adaugă și tradițiile specifice zonei. Printre vestigiile istorice mai importante se află Biserica Evanghelică din centrul Municipiului Bistrița construită în urmă cu aproape 700 de ani, al cărei turn înalt de 75 m veghează și astăzi depărtările, fragmente din zidul de piatră care înconjura cetatea Bistrița, bastionul de apărare „Turnul Dragonilor” refăcut așa cum arata el în urmă cu o jumătate de mileniu, ruinele cetății Rodna, biserica de lemn Gersa I, podul grăniceresc acoperit Coșbuc, podul grăniceresc acoperit Lunca Ilvei.

Figura nr.2.3: Biserica Evanghelică si Biserica de lemn Gersa I

Sursa: www.bistrita24.ro

În această zonă se întâlnesc o serie de datini, obiceiuri și tradiții care sau păstrat aproape neschimbate. Între ele reprezentative sunt:

-„Sărbătoarea Sânzienelor” – este celebrată la 24 iunie și corespunde unei mari sărbători creștine: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Această sărbătoare reprezintă un demers magic, menit să protejeze roadele și să ajute la coacerea lor. Aici lunile de vară sau miezul anului este sărbătorit prin aprinderea de focuri ceremoniale în aer liber și prin împletirea cununilor din flori de sânziene;

– „Cununa grâului” – este sărbătoarea grâului de la sfârșitul secerișului. Zona Năsăudului constituie un mediu centralizator al obiceiului, aici el caracterizându-se prin forma circulară a cununei, prin marea dimensiune a împletirii de spice și prin frumusețea cântecelor de cunună.

De asemenea, în această zonă sunt și manifestări cu caracter internațional. Astfel, „Hora la Prislop” festival inteerjudețean de muzică și joc popular „Nunta Zamfirei” festival internațional de folclor „Alaiul munților” de pe Bârgău și „ Rapsodia Triscașilor” din Leșu Ilvei.

Luând în considerare cele de mai sus se poate reține faptul că există mari posibilități pentru transformarea și dezvoltarea unor localități cu astfel de rezerve naturale, ca mici stațiuni climaterice și balneoclimaterice . Se pot cita în acest sens: Valea Vinului, Valea Mare, Lunca Ilvei, Parva, Mița, Colibița, Cușma.

Zona montană din partea de Nord – Est a județului deține o suprafață împădurită de peste 160.000 ha. care ocupă 1/3 din suprafața sa, incluzând un arc montan continuu al Carpaților, format din Munții Țibleș, Rodnei, Bârgău și Călimani.

Configurația geografică conferă și o altă resursă pe care o constituie forma și care este pusă în valoare prin vânat. Este de notat faptul că în cadrul județului se află cea mai mare concentrare de urs brun din Europa, pe fondul de vânătoare 27 Buda, în zona Dealului Negru, județul Bistrița – Năsăud, deținând recordul mondial la trofeul de urs brun, recoltat în anul 1994, pe fondul de vânătoare 26 Colibița.

Principalele localități aflate în zona montană și la limită sunt orașul Năsăud, cunoscut ca și „Orașul Academicienilor” datorită numărului mare de oameni de știință și cultură dați țării, orașul Sângeorz – Băi, importantă stațiune balneoclimaterică, Rodna – important centru minier, Maieru – cunoscută ca o comună cu natalitatea cea mai mare din țară, precum și izvor de inspirație pentru scriitorul Liviu Rebreanu, din localitatea Prundu Bârgăului – unde se află prima fabrică de hârtie de la noi din țară, Salva și Parva unde se află importante comunități monahale, Coșbuc – locul nașterii „poetului țărănimii” George Coșbuc, Fiad cu amenajări piscicole deosebite, Piatra Fântânele – locul de baștină a contelui Dracula, fiind și zona cea mai încărcat cu iod de la noi din țară (mai mari decât la Băile Herculane), Colibița cu cea mai mare amenajare hidrotehnică din județ cu o puternică ionizare negativă, apropiindu-se de valori întâlnite la peste 2500 m altitudine, Rebrișoara în apropierea căreia se află formațiunile carstice de la peșterile Tăușoare – cea mai mare denivelare din țară și Jgheabul Zalion una din cele mai greu explorabile rețele subterane din România.

3.2. Forme de turism ce pot fi promovate în zona montană Bistrițeană

În Ardealul zonei montane a județului Bistrița – Năsăud există o mulțime de puncte de atracție turistică dintre care amintim:

Piatra Fântânele (Hotelul Drcula);

Valea Vinului;

Parcul Național Munții Rodnei;

Peșterile și lacurile glaciare din Munții Rodnei;

Colibița;

Casele memoriale Coșbuc, Liviu Rebreanu;

Văile râurilor montane ale județului – se pot organiza drumeții existând drumuri și poteci de acces în toate masivele; multitudinea de trasee fiind înconjurate de peisaje de un pitoresc unic, fiind unanim recunoscută ospitalitatea păstorilor de la stână.

Pentru drumeție , un traseu deosebit de vizitat este cel care are cap de plecare localitatea Rodna Veche cu acces prin pasul Rotunda, cu ținta ajungerii la Lacul Lala Mare de la Est până la Vest. Le ocolește prin stânga vârful Gaja (1847 m), unde începe urcușul spre Vf. Roșu (2113 m) și Ineuț (2222 m). În această zonă vegetația este dominată de jnepiș. Traseul continuă cu Șaua Gaja spre Vf. Ineu (2280 m) printr-un urcuș abrupt la lacul Lala Mare, peste Vf. Ineuț. Priveliștea care se vede în față, Vf. Ineu, cu treptele glaciare care sunt lacuri, spre vale, pârâul Lala. Urcușul este destul de accentuat spre Vf. Pietrosu (2303 m). Este un traseu cu peisaje deosebit de pitorești pe parcursul căruia există câteva spectaculoase trasee de montainbaik .

În partea de Vest a Masivului Căliman la poalele Vf. Bistricior, se întinde mica, dar foarte pitoreasca depresiune a Colibiței. Cunoscută ca stațiune climaterică încă din perioada interbelică, zona a devenit cu adevărat însemnată din punct de vedere turistic abia după construirea barajului și crearea lacului de acumulare. În prezent Colibița poate oferi posibilități de: drumeție, alpinism, montainbike, zbor cu parapanta, caiac și windsurfing.

Peste creasta laturii nordice se află Dealul Negru, unul dintre cele mai faimoase teritorii de vânătoare din România, trofeul mondial de urs, încă în vigoare, păstrat la Rom Silva Bistrița – Năsăud a fost împușcat în această zonă silvică. Ceea ce sporește farmecul Colibiței este faptul că deși înconjurată de un cerc de vârfuri împădurite, zona în care se află lacul este deschisă și primitoare.

Pentru windsurfing cel mai bine este la mijlocul lacului Colibița, unde acesta are lățime maximă. În general vântul este constant și are direcție Est – Vest putându-se face windsurfing de cea mai bună calitate cu nimic mai prejos decât pe litoral.

La Piatra Fântânele se pot practica sporturi de iarnă existând aici piste pentru schi, o instalație pentru telescaun și pistă pentru bob, care însă nu este funcțională.

Pentru odihnă și recreere se pot menționa „Casa Scriitorilor” de la Valea Vinului aflată într-un superb cadru natural, taberele școlare de la Telciu Fiad și Valea Blaznei, recunoscute pentru condițiile oferite și pentru traseele montane ce se deschid în imediata vecinătate a lor , Complexul Turistic Dracula din pasul turistic Tihuța care cunoaște o apreciere considerabilă din partea turiștilor străini de orice vârstă, zona Cormania care este o atracție deosebită. Stațiunea Sângeorz Băi prezintă și ea un potențial turistic valoros, fiind o stațiune balneoclimaterică renumită atât în țară cât și peste hotare, pentru efectele curative ale apelor minerale de la izvoarele de aici recomandate pentru tratamente în afecțiuni ale bolilor digestive.

Pentru speoturism sunt largi posibilități de practicare în Munții Rodnei, care adăpostesc trei mari peșteri, toate cu particularități deosebite: Tăușoare 16500 m dezvoltare, este cavitatea cu cea mai mare denivelare din țară, Jgheabul lui Zalion 4513 m dezvoltare, este una dintre cele mai greu explorabile rețele subterane din România, Grota Zânelor 4368 m dezvoltare este cea mai ramificată peșteră cunoscută la noi.

Diversitatea reliefului și pitorescul zonelor montane oferă multiple posibilități de dezvoltare a agroturismului.

O zonă în care predomină factorii favorizanți ai dezvoltării agroturismului este cea a văii Someșului Mare, unde sunt rezervații și monumente ale naturii cu cel mai mare grad de atractivitate turistică, unde predomină locuințele realizate din materiale durabile.

În zona munților Rodna – Bârgău, este o ală zonă atractivă în care se găsesc rezervații ale biosferei (Pietrosu Rodnei), parcuri naționale (Pietrosu Rodnei) și alte monumente ale naturii. Zona Pasul Tihuța – Bârgău este cunoscută datorită mediatizatului mit al Contelui Dracula.

Peisajul din zonă, precum și serviciile pe care gospodăriile țărănești din regiune le pot oferi au dus la dezvoltarea agroturismului, astfel că sunt zone : Lunca Ilvei 34 gospodării, Telciu 20 gospodării, unde se constată o concentrare mai mare a activității în această direcție. În zona montană a județului Bistrița – Năsăud se găsesc 139 de case, vile, pensiuni agroturistice care demonstrează că se poate face agroturism la nivelul standardelor europene. Numărul total de turiști înregistrați în agroturism în anul 2000 a fost de 330 dintre care 304 au fost turiști străini.

În ultimii ani, o mare dezvoltare a cunoscut turismul de sfârșit de săptămână, datorită atât unor peisaje de un pitoresc unic cât și obiceiurilor și tradițiilor care încă își păstrează ritualul de desfășurare.

Turismul cultural este bine reprezentate de obiectivele culturale cu încărcare deosebită cum sunt: Casa memorială „George Coșbuc” din comuna Coșbuc, Casele memoriale „Liviu Rebreanu” din comuna Maieru și satul Liviu Rebreanu, Muzeul Grăniceresc din Năsăud, Muzeul „Casa săsească” din Livezile, Muzeul sub poartă de pe Valea Bârgăului.

3.3. Echipamente de cazare

Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său important de locuri și prin structura acestora, aflată într-o permanentă adaptare la evoluția cererii turistice, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din zona montană a județului Bistrița – Năsăud. Baza materială a turismului din județ este reliefată de tabelul următor:

Baza materială a turismului din județul Bistrita Nasaud la sfarsitul anului 2011

Tabelul nr. 3.3

Figura nr.3.3: Unitati de cazare din județul Bistrita Nasaud

Principalele echipamente de cazare se află la Sângeorz – Băi, zona Tihuța, zona Cobilița, pensiunile rurale de la Lunca Ilvei, Telciu, Valea Bârgăului, taberele de la Fiad și Valea Blaznei, precum și cabanele de vânătoare.

Stațiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi are două hoteluri care totalizează 1500 de locuri astfel: Hotelul „Hebe” – cu 900 de locuri de cazare în camere cu 2 paturi și grup sanitar, 2 restaurante-bar, bază proprie de tratament și „Hotelul Sindicatelor” – cu 600 de locuri de cazare în camere cu 2 paturi, grup sanitar propriu, restaurant-bar, sală jocuri, sală recuperare, terasă. Zestrea locurilor de cazare în stațiune este completată de oferta de la vile, majoritatea în sistem privat.

Zona Tihuța – localitatea Piatra Fântânele este reprezentată în acest segment al echipamentelor de cazare de: Hotelul Dracula, Cabana CSM Bistrița, Cabana LPS Bistrița, vile și spații de cazare oferite de gospodăriile din zonă.

Potențialul turistic uriaș datorat arealului răspândirii mitului Contelui Dracula care cuprinde întreg mapamondul îl are zona Tihuța.

Hotelul Dracula, recent modernizat, putând face față celor mai exigente cerințe, are o capacitate de cazare de 130 locuri repartizate pe 3 apartamente (Apartamentul Alb, Apartamentul Verde și Apartamentul Rustic) și 62 camere cu două paturi și grup sanitar propriu. Restaurantul hotelului este compartimentat pe 3 săli cu 20 de locuri, 30 locuri, respectiv 60 de locuri, unde se poate servi un meniu diversificat, ce conține preparate tradiționale specifice zonei.

De asemenea se mai află în cadrul complexului o cramă cu 110 locuri, amenajată rustic și o terasă de 40 de locuri ce beneficiază de o splendidă priveliște. Principala atracție turistică o reprezintă vizitarea Cavoului Contelui Dracula amenajată în subteranul hotelului. În imediata vecinătate a hotelului se află un târg al meșteșugarilor și artizanilor, pârtii de schi dotate cu telescaun, importante trasee de drumeție.

In zona Tihuța, datorită condițiilor de practicare a sporturilor de iarnă, Clubul Sportiv Municipal Bistrița are la poalele pârtiilor de schi o cabană cu 30 de locuri de cazare, cantină, o sală de mese de 70 de locuri, zona limitrofă fiind predestinată pregătirii sportive. De asemenea Liceul cu program Sportiv Bistrița are o unitate de cazare și alimentație publică ce însumează 40 de locuri de cazare și o sală de mese de 60 de locuri, terenuri de sport și o sală de pregătire fizică.

La Cobilița, până în anul 1990, a fost construit în proporție de 70% un modern hotel care în perioada următoare datorită sistării fondurilor de investiții se află într-o avansată stare de degradare fizică.

Oferta locurilor de cazare este reprezentată de cateva pensiuni agroturistice (Ariniș, OGA). Datorită climatului plăcut, a peisajelor deosebit de pitorești, a lacului de acumulare, în această zonă sunt demarate lucrări de construire a unui Cămin Sportiv, a unei săli de pregătire și a unei baze nautice.

În aria montană a județului Bistrița – Năsăud există două cabane silvice de vânătoare deținute de Romsilva și destinate turismului internațional de vânătoare. Acestea sunt amplasate în fondurile cinegetice montane reprezentative și sunt deservite de personalul silvic, specializat în vânătoare și ocrotirea vânatului. Cabanele nu sunt incluse în circuit turistic general, dar pot fi utilizate la cerere de către agenții economici din turism, ele aflându-se în Munții Călimani – Cabana Cobilița și în Munții Bârgăului – Cabana Dealul Negru.

3.4 Derularea de studii de impact în vederea intensificării potențialului agro-turistic din județ, crearea și dezvoltarea rețelelor județene de agroturism și integrarea acestora în rețelele regionale, naționale și internaționale

Județul Bistrița- Năsăud, prin așezarea sa, oferă posibilitatea dezvoltării atât a turismului hotelier cât și a turismului rural, îmbinând toate formele cunoscute (turism tematic, ecologic, agroturism, turismul pe trasee de înduranță, turismul etno-folcloric etc.)

Slaba preocupare a filialei ANTREC, condusă de un președinte implicat în turismul hotelier, nu a stimulat dezvoltarea rețelei rurale.

Astfel, considerăm că se impun următoarele măsuri:

identificarea gospodăriilor care pot intra în circuitul turistic;

stimularea amenajării și clasificării turistice și gospodăriilor țărănești;

identificarea zonelor protejate și stabilirea măsurilor și condițiilor de valorificare a potențialului turistic;

instruirea personalului implicat în activitatea turistică prin concursuri de specialitate;

dezvoltarea și dotarea rețelei județene salvamont și de ghizi montani;

crearea școlilor de instruire pentru sporturi de iarnă;

dezvoltarea unei industrii pentru producerea de echipamente auxiliare de turism și sporturi de iarnă;

dezvoltarea unei structuri formale (asociații, cluburi, fundații) capabile să acopere toată gama activităților turistice;

stimularea unei mentalități favorabile dezvoltării turismului rural;

punerea în valoare a zonelor cu potențial turistic, stimularea investițiilor în infrastructură;

stimularea păstrării valorilor tradiționale locale ca elemente de identitate locală și națională, a culturii și creației populare, a respectului de sine și a identității naționale (unitate transfrontalieră în diversitate națională);

organizarea unui târg local al ofertei turistice cu posibilitatea transformării lui într-un târg regional.

Printre activitățile ce pot fi desfășurate în aceste scopuri, enumerăm:

identificarea zonelor de interes turistic și a gospodăriilor capabile să practice agroturismul;

desfășurarea unei intense activități de modernizare a cadrului normativ, a facilităților acordate de guvern și administrațiile publice locale, a avantajelor practicării acestor activități;

sprijinirea celor interesați în întocmirea documentațiilor și obținerea clasificației turistice;

organizarea instruirii personalului implicat în activitatea turistică prin cursuri de specialitate;

stimularea creării de structuri asociative capabile să diminueze dezvoltarea și consolidarea sectorului turistic, integrarea acestuia în structurile naționale și internaționale;

identificarea zonelor protejate, marcarea lor și găsirea unor forme de protecție și pază locală ( cluburi școlare ecologiste de patrulare și igenizare, paznici din cadrul structurilor silvice private, gardieni publici, autorizații de construire limitate la strictul necesar – cabinetul având atribuții / obligații de pază și protecție;

promovarea si organizarea (în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean) unor cursuri despre natură, ecologie, modul de conservare, turism, etnologie, folclor, la nivelul școlilor generale rurale (și nu numai), cu scopul de a forma o mentalitate și o cultură aptă să valorifice, dar și să conserve, patrimoniul turistic;

sprijinirea asociațiilor în promovarea imaginii și a ofertei turistice la târguri și expoziții de profil;

elaborarea și emiterea hotărârilor Consiliului Local și a Consiliului Județean care reglementează activitățile turistice, zonele de interes local și județean, facilitățile fiscale acordate, regimul autorizării construcțiilor, infrastructura necesară, alte facilități acordate;

organizarea unui târg local (județean) de ofertă turistică, cu posibilitatea transformării într-un târg regional.

Instituțiile coordonatoare / responsabile pentru aceste activități vor fi:

ANTREC – asociere, integrare pe orizontală și verticală (alte structuri locale, regionale, naționale);

Inspectoratul Școlar Județean și CACA – organizarea de cursuri de instruire, mediatizare cadru normativ, întâlniri pentru dezbaterea avantajelor acestei activități alternative;

Administrațiile publice locale și Consiliul Județean pentru asigurarea facilităților fiscale, cadrul normativ local, identificarea zonelor cu potențial turistic și zonelor protejate și stabilirea cadrului normativ de punere în valoare, promovarea investițiilor în infrastructura aferentă zonelor de interes turistic.

Beneficiarii acestor activități vor fi gospodăriile capabile să practice agroturismul și alte forme de turism, asociațiile și formele asociative care desfășoară activități în legătură cu turismul.

Indicatori de impact măsurabili:

Identificarea zonelor de interes turistic și a zonelor protejate;

Emiterea hotărârilor Consiliilor Local și Județean privind regimul zonelor turistice, a facilităților fiscale acordate;

Numărul de proiecte pentru infrastructură aferente zonelor turistice și zonelor protejate;

Numărul de gospodării identificate, capabile să practice agroturismul sau alte forme de turism și numărul de gospodării clasificate turistic;

Numărul de persoane instruite în domeniile legate de turism;

Elaborarea și avizarea programei școlare de predare a noțiunilor legate de turism, etnologie, etno-folclor;

Numărul și dispersia zonală a structurilor asociative.

Valori țintă pentru indicatorii de impact:

Toate comunele din județ din zona montană și colinară, precum și cele care au identificate sau își vor identifica zonele protejate;

Emiterea tuturor hotărârilor consiliilor locale și ale Consiliului Județean;

30 de proiecte de infrastructură pentru comunele cu potențial turistic;

cel puțin 500 de persoane instruite în domeniile turistice;

elaborarea curiculei de instruire;

elaborarea și avizarea programei școlare de predare pentru unitățile școlare.

Costul estimat realizării acestor măsuri, conform Consiliului Județean, va fi de circa 56.000.000 euro.

3.5 Potentialul turistic al statiunii Colibita si perspective de dezvoltare

Înconjurată de culmi ce ating 1500-1600 m altitudine și închisă de masivul Bistriciorul (1900 m), larga depresiune a Colibiței rămâne la o altitudine medie ce depășeste cu puțin 800 m, suprafața sa fiind identificată cu bazinul superior al Bistriței, adică 103 km2. Limetele Colibiței corespund cumpenei de apă care individualizează bazinul superior al Bistriței. Astfel, în N este stăjuită de măgurile Bârgăului, vf.Căsar-1591 m, vf. Arșița-1607 m, vf. Măgurița-1582 m, Dealul Ariilor-1547 m și vf. Cornu-1502 m.

Figura nr 4.3: Statiune Colibita

Climatul este tipic depresiunilor din Carpații Orientali ca rezultat al diferenței de altitudine dintre fundul depresiunii și rama montană înconjurătoare, cu frcvente inversiuni de temperatură. Astfel, zona se încadrează în climatul temperat-montan cu o temperatură medie anuală cuprinsă între 2-6 C.

Vegetația se constitue din conifere compacte sau în amestec cu foioase (fag) la care se adaugă pășuni și fânațe naturale iar pe culmile înalte ale Călimanilor își face aparuția vegetația subalpină. Aici viețuiesc cerbul, ursul brun, mistrețul, caprioara, jderul,veverița, o serie de păsări – de la ciocănitoare la acviula de munte, iar apele sunt dominate de pastrăv.

Depresiunea Colibița reprezintă o prelungire a golfului depresionar Bistrița Bârgăului , desparțit de acesta prin sectorul Cheilor Bistrița.Din prezentarea generală a zonei Colibița, s-a conturat clar ideea că principalul element al potențialului natural il constituie muntele.In spațiul depresiunii, se interpretează trei unități geomorfologice;

– Munții Bârgăului cu masivele subvulcanice Căsaru 1591, Măgurița 1581, Arșița 1607, Dealul Ariilor 1547, Cornu1501.

– Munții Călimani, respectiv creasta vestică care pornește din Vf. Pietrosu 2100 m, trece prin Vf.Gruiu 1882, Ciunget 1932, Strunior 1885, Zurzugău 1907 si aliniază spre Colibița: Bistricior 1990, Stăcior 1963, Viișoara 1810, Dalbidan 1648 si Buba 1670.

– Platoul vulcano – sedimentar al Călimanilor desfășurat in continuarea culmii inalte, spre vest.

Potențialul climato-turistic inseamnă totalitatea acțiunilor și a formelor lor de exercitare asupra organismului uman de către principalii factori ai climatului (presiunea aerului, temperatura, umiditatea, radiația solară).Zona de contact Bârgău-Călimani se incadrează in climatul temperat-montan, climat tipic depresiunilor din Carpații Orientali, ca rezultat al diferenței de altitudine dintre fundul depresiunii și zona montană inconjuratoare. Sunt frecvente inversiunile de temperatură, evidențiate și de faptul că formarea brumei și a inghețului are loc mai timpuriu in zonele de luncă decât pe versanți.

Stratul de zăpadă se menține la sol in medie 60 zile/an, diferind in funcție de expunerea versanților.Primele ninsori apar intre inceputul lunii octombrie, iar ultimele căderi spre mijlocul lunii mai.Solul ingheață spre sfârșitul lunii septembrie- inceputul lunii octombrie, mai devreme pe fundul depresiunii.Temperatura medie anuală se incadrează intre 6-2 grade Celsius. Timp de patru luni. dec.- martie, valorile de temperatură medie sunt negative, luna cea mai rece fiind ianuarie (-6), valorile maxime fiind in iulie (16,7).

Caracteristicile bioclimatice se reflectă asupra practicării diferitelor forme și tipuri de turism.Pentru zona Colibița, numărul de zile cu confort termic în luna iulie, la prânz, este de opt, inconfortul prin incălzire inregistrându-se în cel mult două zile ale lunii.

Stresul bioclimatic cutanat prezintă un indice mediu anual redus (12), cu lunile relaxante martie-mai și septembrie-noiembrie.Indicele de stres bioclimatic total mediu anual având valoarea de 39, caracterizează zona ca având un bioclimat stimulant, tonic cu nuanțe sedative.Din punct de vedere terapeutic se indica în cazul urmatoarelor boli: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic și intelectual, afecțiuni ale căilor respiratorii, stenii, tuberculoză osoasă. Totodată se stimulează rezistența organismului la infecții și crește nr. de globule roșii.

Apele din depresiunea Colibița aparțin bazinului hidrogeografic superior al Bistriței-Ardelene și sunt reprezentate de cursul superior al Bistriței, de afluenții acesteia și de lacul de acumulare Colibița. Râul Bistrița se formează din pâraiele Izvorul Lung și Colbu, cu debite importante, despărțite de interfluviu Blaja-Dălbidan.Este de reținut densitatea ridicată a rețelei de pâraie cu caracter permanent: Izvorul Lung, Panuleț, Valea Măgurii, Buzila, Tomnatec.In cheile Bistricioarei se varsă Repedea și Șoimul ( pe stânga), vai mai viguroase.Pe dreapta merită a fi semnalată cascada Tinoasa, cu o cadere de 35 m.Menționam si câteva pâraie neânsemnate care se varsă direct in lac. Pârâul hanganilor, Buzila, Făgădău.Debitele mari se produc în perioada de suprapunere a ploilor de primavară cu topirea zăpezilor sau in timpul ploilor torențiale de vară.

În spațiul depresiunii Colibița apele subterane nu sunt organizate intr-o pânză freatică continuă datorită constituției marnao-argiloasă a sedimentelor. Ele sunt localizate numai în aluviunile albiilor majore ale pâraielor și în deluviile cu pat impermeabil.

Izvoarele sunt rare pe fundul depresiunii, dar sunt prezentate în acumulările piemontane de la poalele Bârgăului, în glacisul de sub Piatra lui Orban, la poalele Călimanilor și în zonele înalte (Poiana Calului, Terha, Tomnatic, Dabildan).

Potențialul hidrogeografic include două elemente specifice cadrului natural și anume vegetația și fauna.Interdependența stransă dintre cele două componente ale peisajului și conexiunile de ordin genetoc și evolutiv motivează abordarea lor intr-un context aparte.Dealtfel, legăturile existente între covorul vegetal și animalele care și-au găsit biotopul preferat în diferite asociații, se reflectă și în plan recreativ prin posibilitatea diversificării formelor de practicare a turismului.

Depresiunea Colibița, după cum s-a putut observa până la acest subcapitol, se remarcă în cea mai mare parte datorită velentelor turistice aparținând componentelor cadrului natural.

Resursele turistice de natură antropică ocupă un rol secundar cu siguranță, atât din cauza aspectului cantitativ cât și a diversității reduse, însă își aduc și ele contribuția la completarea valorii turistice a zonei.Astfel o întâietate evidentă trebuie acordată resurselor turistice de natură etnografică datorită specificului lor, știut ca fiecare etnie posedă un patrimoniu propriu, spiritual și material rezultat din evoluția conștiinței sale în timp și spațiu.

Din această cauză, turiștii proveniți din afara zonei, vor asimila acest patrimoniu ce va reprezenta pentru el însușirile unicității și ineditul adesea absolute.O altă caracteristică a resurselor etnografice o reprezintă imbinarea permanentă a edificiilor și obiectivelor cu funcție atractivă cu manifestăirle și ocupațiile ce se desfășoară într-un cadru oferit frecvent de primele.

În momentul de față, zona Colibiței deține o serie de atribute care ar putea să o plaseze în sfera stațiunilor montane de interes național, însă din cauza unor neajunsuri majore, acest lucru nu este deocamdată posibil. În cele ce urmează , aș dori să enumăr câteva idei privitoare la eliminarea neajunsurilor existente și dezvoltarea turistică a zonei în viitor:

îmbunătățirea căilor de acces, în special a celor locale situate de-a lungul lacului, acestea necesitând a fi asfaltate în întregime.

introducerea unor mijloace de transport cu plecare din Bistrița, care să urce până sus la baraj (sau până în Mița).

având în vedere că pe calea ferată se poate ajunge doar până la Bistrița Bârgăului, asigurarea transportului de aici și până sus la baraj ar fi de mare utilitate, mai ales pentru turiștii care nu sunt posesori auto sau pur și simplu nu doresc să călătorească cu autoturismul.

ținând cont că pincipala atracție a zonei este exercitată de munți (Călimanii fiind, comparativ cu alte massive montane, de o sălbăticie aparte și bine împăduriți), se impune verificarea, completarea, intretinerea potecilor, marcajelor și a drumurilor forestiere.

edificarea unei baze materiale corespunzatoare, în special a bazei de cazare, aceasta fiind practice inexistentă. Astfel, ar crește cu siguranță fluxurile turistice iar ariile emitatoare de turiști s-ar extinde.

reglementarea situației reședințelor secundare, clarificarea posibilitșților și condițiilor de cazare a turiștilor.

iluminarea (cel putin parțială) a drumurilor locale, în special a drumului ce însoțește lacul; astfel se elimină posibilele accidente.

stoparea defrișării pădurilor care are drept urmare smulgerea copacilor de către vânturile puternice.

amenajarea, exploatarea rațională și conservarea mediului inconjurator, în concordanță cu perspectivele de dezvoltare turistică, în așa fel încât să satisfacă și cerintele unor fluxuri viitoare.

Concluzii

În analiza dotărilor turistice montane din județul Bistrița – Năsăud rezultă câteva aspecte ce trebuie avute în vedere în acțiunea de dezvoltare pe termen scurt și mediu a acestei activități și anume:

Clasificarea proprietății asupra pământului și dezvoltarea unei piețe a pământului;

Rețeaua de cabane turistice montane este insuficientă ca număr și capacitate, cu o dispersie haotică și o stare tehnică necorespunzătoare. Această situație conduce la o valorificare parțială a potențialului turistic montan în județul Bistrița – Năsăud la blocarea turismului de masă montan și la degradarea imaginii turistice românești pe plan extern;

Traseele turistice montane s-au degradat, ca rețea, amenajare, întreținere, marcaj, iar în ultimii ani nu s-au mai deschis poteci turistice;

Obiectivele și măsurile de amenajare și dezvoltare turistică a ariei montane bistrițene sunt subordonate obiectivului general al turismului românesc: „creșterea circulației turistice și a încasărilor din turism, inclusiv a aportului valutar”.

Acest obiectiv strategic general se poate realiza în domeniul turismului montan din județul Bistrița – Năsăud astfel:

Identificarea zonelor de interes turistic și a gospodăriilor capabile să practice agroturismul;

Desfășurarea unei intense activități de modernizare a cadrului normativ, a facilităților acordate de guvern și administrațiile publice locale, a avantajelor practicării acestor activități;

Sprijinirea celor interesați să întocmească documentațiile și obținerea clasificării turistice;

Organizarea instruirii personalului implicat în activitatea turistică prin cursuri de specialitate;

Stimularea creării de structuri asociative capabile să diminueze dezvoltarea și consolidarea sectorului turistic, integrarea acestuia în structurile naționale și internaționale;

Identificarea zonelor protejate, marcarea lor și găsirea unor forme de protecție și pază locală (cluburi școlare ecologiste de patrulare și igenizare, paznici din cadrul structurilor silvice private, gardieni publici, autorizații de construire limitate la strictul necesar – cabanierul având atribuții/obligații de pază și protecție);

Promovarea și organizarea (în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean) unor cursuri despre natură, ecologie, modul de conservare, turism, etnologie, folclor, la nivelul școlilor generale rurale (și nu numai), cu scopul de a forma o mentalitate și o cultură aptă să valorifice, dar și să conserve, patrimoniul turistic;

Sprijinirea asociațiilor în promovarea imaginii și a ofertei turistice la târguri și expoziții de profil;

Elaborarea și emiterea hotărârilor Consiliului Local și a Consiliului Județean care reglementează activitățile turistice, zonele de interes local și județean, facilități fiscale acordate, regimul autorizării construcțiilor, infrastructura necesară, alte facilități acordate;

Organizarea unui târg local (județean) de ofertă turistică, cu posibilitatea transformării într-un târg regional.

În momentul de față, zona Colibiței deține o serie de atribute care ar putea să o plaseze în sfera stațiunilor montane de interes național, însă din cauza unor neajunsuri majore, acest lucru nu este deocamdată posibil. În cele ce urmează , aș dori să enumăr câteva idei privitoare la eliminarea neajunsurilor existente și dezvoltarea turistică a zonei în viitor:

îmbunătățirea căilor de acces, în special a celor locale situate de-a lungul lacului, acestea necesitând a fi asfaltate în întregime.

introducerea unor mijloace de transport cu plecare din Bistrița, care să urce până sus la baraj (sau până în Mița).

având în vedere că pe calea ferată se poate ajunge doar până la Bistrița Bârgăului, asigurarea transportului de aici și până sus la baraj ar fi de mare utilitate, mai ales pentru turiștii care nu sunt posesori auto sau pur și simplu nu doresc să călătorească cu autoturismul.

ținând cont că pincipala atracție a zonei este exercitată de munți (Călimanii fiind, comparativ cu alte massive montane, de o sălbăticie aparte și bine împăduriți), se impune verificarea, completarea, intretinerea potecilor, marcajelor și a drumurilor forestiere.

edificarea unei baze materiale corespunzatoare, în special a bazei de cazare, aceasta fiind practice inexistentă. Astfel, ar crește cu siguranță fluxurile turistice iar ariile emitatoare de turiști s-ar extinde.

reglementarea situației reședințelor secundare, clarificarea posibilitșților și condițiilor de cazare a turiștilor.

iluminarea (cel putin parțială) a drumurilor locale, în special a drumului ce însoțește lacul; astfel se elimină posibilele accidente.

stoparea defrișării pădurilor care are drept urmare smulgerea copacilor de către vânturile puternice.

amenajarea, exploatarea rațională și conservarea mediului inconjurator, în concordanță cu perspectivele de dezvoltare turistică, în așa fel încât să satisfacă și cerintele unor fluxuri viitoare.

Bibliografie

Ana Ispas, Contribuții metodologice la dezvoltarea activităților terțiare în stațiunile turistice, Teza de doctorat, A.S.E., București, 1999.

Andrew Blowers, Planning for a sustainable environment, Earthscan Publications Ltd., London, 1996.

Baca Ioan, Sigmirean Ioan, Bistrita-Ghid turistic, Editura George Cosbuc, Bistrita 1999.

George Erdeli, Ioan Istrate – Potențialul turistic al României, Editura Universității, București, 1996.

G. Fresco, Raport asupra planificarii si dezvoltarii regionale a turismului, Dubrovnik, 1970.

J. Herbin, Le tourisme au Tyrol Autrichien ou la montagne aux montagnards, Ed. Des cahiers de l’Alpes. Grenoble, 1980.

Rodica Minciu – Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2000.

Roșca, R. E. , Economia turismului – curs pentru învățământ la distanță, Editura Universității Suceava, 2001.

Rusu I., Depresiunea Colibita, Terra, anul III, nr.5,1971..

igu, Gabriela, Strategia dezvoltarii statiunilor montane romanesti. Bucuresti, 2000.

*** Revista Munții Carpați.

*** H.G. 230/26 martie 2003, Hotărâre privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora.

*** Institutul Național de Statistică, Buletine statistice lunare.

*** Date obținute de la SM Romsilva filiala județeană Bistrița – Năsăud.

Surse electronice:

www.altiatravel.ro

www.basilica.ro

www.bistrita24.ro

www.bistrita.insse.ro

www.casa-romanilor.ch

www.citynews.ro

www.destinatiituristice.ro

www.exclusivtravel.ro

www. ro.wikipedia.org

www.plecatdeacasa.net

www.poze.netflash.ro

www.romaniaroute.ro

www.romania.ici.ro

www.rosiamontana2030.org

www.skytrip.ro

www.statistici.insse.ro

www.turismland.ro

www.turism-center.ro

Bibliografie

Ana Ispas, Contribuții metodologice la dezvoltarea activităților terțiare în stațiunile turistice, Teza de doctorat, A.S.E., București, 1999.

Andrew Blowers, Planning for a sustainable environment, Earthscan Publications Ltd., London, 1996.

Baca Ioan, Sigmirean Ioan, Bistrita-Ghid turistic, Editura George Cosbuc, Bistrita 1999.

George Erdeli, Ioan Istrate – Potențialul turistic al României, Editura Universității, București, 1996.

G. Fresco, Raport asupra planificarii si dezvoltarii regionale a turismului, Dubrovnik, 1970.

J. Herbin, Le tourisme au Tyrol Autrichien ou la montagne aux montagnards, Ed. Des cahiers de l’Alpes. Grenoble, 1980.

Rodica Minciu – Economia Turismului, Editura Uranus, București, 2000.

Roșca, R. E. , Economia turismului – curs pentru învățământ la distanță, Editura Universității Suceava, 2001.

Rusu I., Depresiunea Colibita, Terra, anul III, nr.5,1971..

igu, Gabriela, Strategia dezvoltarii statiunilor montane romanesti. Bucuresti, 2000.

*** Revista Munții Carpați.

*** H.G. 230/26 martie 2003, Hotărâre privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora.

*** Institutul Național de Statistică, Buletine statistice lunare.

*** Date obținute de la SM Romsilva filiala județeană Bistrița – Năsăud.

Surse electronice:

www.altiatravel.ro

www.basilica.ro

www.bistrita24.ro

www.bistrita.insse.ro

www.casa-romanilor.ch

www.citynews.ro

www.destinatiituristice.ro

www.exclusivtravel.ro

www. ro.wikipedia.org

www.plecatdeacasa.net

www.poze.netflash.ro

www.romaniaroute.ro

www.romania.ici.ro

www.rosiamontana2030.org

www.skytrip.ro

www.statistici.insse.ro

www.turismland.ro

www.turism-center.ro

Similar Posts

  • Politica DE Marketing LA Agentia DE Turism

    Cuprins Capitolul 1 pag Prezentare generala a agentia de turism INTER-TOUR…………………………………………………1 Capitolul 2 Mediul de marketing al agentiei de turism INTER-TOUR……………………………………………..3 2.1. Mediul intern – mediul extern……………………………………………………………………………….3 2.2. Micromediul intreprinderii…………………………………………………………………………………..4 2.2.1. Clientii…………………………………………………………………………………………………5 2.2.2. Furnizorii……………………………………………………………………………………………..5 2.2.3. Intermediarii…………………………………………………………………………………………5 2.2.4. Concurenta……………………………………………………………………………………………6 2.2.5. Organismele publice………………………………………………………………………………6 2.2.6. Resursele interne ale intreprinderii…………………………………………………………..7 2.3. Macromediul intreprinderii………………………………………………………………………………….7 2.3.1. Mediul demografic………………………………………………………………………………..8 2.3.2. Mediul economic…………………………………………………………………………………..8…

  • Sistemul Economic General al Ciprului. Situatia Economica Actuala

    CAP. I PREZENTAREA PE SCURT A ȚĂRII 1.1. Fișă de profil Numele oficial: Republica Cipru (Kypriake Demokratia); Situarea: în insula omonimă din estul Mării Mediterane; Vecini: Marea Mediterană (lungimea țărmurilor insulei – 737 km); Statul cel mai apropiat: Turcia (65 km); Suprafața: 9251 km2 (locul 38 în Europa); Populația: 756 000 locuitori (locul 37 în…

  • Manastirea Ghighiu Obiectiv Turistic din Judetul Prahova

    Mănăstirea Ghighiu – obiectiv turistic din județul Prahova Capitolul 1 1.Mănăstirea Ghighiu în secolele XVI – XVIII Numele de Ghigheu apare pentru prima dată în secolul al XV- lea și se referă la satul cu același nume, care este atestat   printr-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, din 1471, iar mânăstirea pe care o admirăm astăzi este…

  • Plaiurile Mioritice ale Vaii Argesului

    CUPRINS Argument…………………………………………………………………………………. pag. 3 CAPITOLUL I LIMITE ALE VĂII ARGEȘULUI 1.1. Relief…………………………………………………………………… pag. 5 1.2. Climă……………………………………………………………… ……. pag. 7 1.3. Hidrografie…………………………………………………………….. pag. 9 1.4. Elemente biopedologice……………………………………………… . pag. 15 CAPITOLUL II CADRUL FIZICO – GEOGRAFIC ȘI ISTORICO – CULTURAL AL VĂII ARGEȘULUI 2.1. Incursiune geografică…………………………………………………. pag. 18 2.2. Incursiune istorică……………………………………………………… pag. 19 CAPITOLUL III VALORIFICAREA…

  • Potentialul Turistic al Judetului Hunedoara

    Valorificarea și previziunea potențialul turistic al județului Hunedoara CUPRINSUL Capitolul 1.Concepte generale privind activitatea turistică .Noțiuni despre turism .Tipuri și forme de turism .Caracteristicile și factorii de influență a pieței turistice -Oferta turistică -Cererea turistică Capitolul 2.Analiza ofertei turistice în judetul Hunedoara 2.1.Istoric Județul Hunedoara 2.2. Cadrul natural ,economic și social 2.3.Potențialul turistic al județului…