Turismul Litoral al Turciei

Introducere

“Viața noastră este o transformare de la copilărie la senectute. Călătorind ne transformăm în dublu sens (în timp și în spațiu), ca atunci când am trăi a doua oară: viața x 2 sau chiar (viața)2.” (Câmpeanu Sonea, E., Managementul firmei prestatoare de servicii în Turism, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2006, p.11)

Definit de Walter Hunziker, autoritate în domeniu, ca “ansamblu de raporturi și fenomene rezultate din voiajul și sejurul nerezidenților, în măsura în care acest sejur nu duce la o stabilire de durată și nici nu decurge dintr-o activitate lucrativă”, caracterizare agreată de Organizația Mondială a Turismului (citat de Bran, F.; Marin, D.; Simon, T. În Economia turismului și mediul înconjurător, Ed. Economică, București, 1999, p.11), “turismul a devenit, într-un secol și jumătate, unul dintre sectoarele esențiale ale activității economice a statelor. El implica investiții enorme de capitaluri în domeniul lucrărilor publice și construcțiilor, transporturilor, agriculturii, industriei, serviciilor… El privește, în lume, sute de mii de întreprinderi și organizații de diferite mărimi, de la mica agenție de turism unicelulara, până la lanțurile internaționale de hoteluri de lux…” (Lanquar, R., L’economie tu tourisme, 2-e ed., PUF, Paris, 1987, p.3)

În acest context, Ministerul Culturii și Turismului din Turcia și-a stabilit viziunea privind realizarea și dezvoltarea unui turism sustenabil, care să contribuie esențial la ridicarea gradului de ocupare a forței de muncă și la dezvoltarea regională, să ajute țara să devină o marcă turistică mondială și o destinație majoră, în topul primelor cinci țări receptoare și cu venituri dintre cele mai mari provenind din turism până la finele anului 2023, formulând, totodată și strategia realizării acestui obiectiv.

Capitolul 1. O țară bicontinentală cu o importantă poziție strategică

Simfonie de sunete, culori, oameni intr-o combinație unică, orașe antice, stațiuni moderne, plaje intinse, moschei, biserici…toate acestea definesc Turcia. Există aici câte ceva pentru fiecare. Intinsă intre Europa si Asia, Turcia a fost o joncțiune intre civilizații, crucială in dezvoltarea istoriei insăși.

1.1. Date generale

1.1.1. Localizarea geografică

Republica Turcia (in limba turcă:Türkiye Cumhuriyeti) are o locație unică, de țară transcontinentală eurasiatică aceasta distincție divizand-o in două secțiuni:97% din suprafață în Asia Mică (Anatolia) și 3% Europa (peninsula Balcanică). Ramificarea pe doua continente a semnificat un amestec unic de cultură estică si vestică. Țara are o prezență istorică, economică si culturală puternică in zonă, servind, adesea, ca punte intre Uniunea Europeană din vest si Asia Centrală din est, Rusia din nord si Orientul Mijlociu din sud.

Turcia, harta politică (img 1)

Din punct de vedere geografic, țara este situată în jumătatea nordică a emisferei, într-un punct aflat la aproximativ jumătatea distanței intre ecuator și polul nord, de la o longitudine de 36 grade N, la 42 grade N și de la o latitudine de la 26 grade E până la 45 grade E. Turcia are o formă aproximativ dreptunghiulară și 1,660 km.

Majoritatea țării este acoperită de munți: la nord – masivul Pontic, în centru – regiunea muntoasă Anatolia, la sud – masivul Taurus. În partea de sud a Anatoliei se înalță vulcani inactivi, în a căror rocă moale s-au construit cunoscutele și bizarele orașe subterane din Cappadocchia. Din Azerbaidjan se întinde la sud marele lac sărat Van și regiunea muntoasă Hakari (4168 m). Frecventele cutremure, gheizerele și activitatea post-vulcanică indică faptul că toată suprafața este activă tectonic. Partea europeană este acoperită de masive muntoase înconjurate de câmpii roditoare. Anatolia are parte de extreme: veri toride și ierni reci, cu precipitații scăzute. Peisajul este colorat și divers, cu forme variind de la munți acoperiți de zăpadă, până la păduri de stejar și pini; de la întinse câmpii verzi, până la lacuri mari din Cappadocchia.

1.1.2. Vecinătatea

ă..

Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; și Irak și Siria la sud-est.

Cele două continente ale Turciei sunt divizate de către Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara si Strâmtoarea Dardanele, in nord-vestul țarii. La nord se intinde Marea Neagră, la sud Mediterana, iar la vest Marea Egee.

1.1.3. Suprafața si regiuni geografice

Cu o suprafață de km2,din care 1,3 % acoperită de ape, Turcia este a 37-a țară din lume ca întindere. Provinciile organizate în 7 regiuni (bölgesi).efinite mai mult cu scopuri statistice administrative. sunt îșă: 1. Regiunea Egeeană; 2. Regiunea Mării Negre; 3. Regiunea Anatolia Centrală; 4. Regiunea Anatolia de Est; 5. Regiunea Marmara; 6. Regiunea Mediteraneană; 7. Regiunea Anatolia de Sud-Est.

Regiunea Egeeană se întinde de la Marea Egee până la Anatolia vestică. Există diferențe semnificative intre zonele de coastă și cele de pe continent, atât din punct de vedere geografic, cât și economic și social.

Pământurile Regiunii Mării Negre formează o centură lungă și îngustă în partea de nord a țării. Reprezintă circa o șesime din pământul Turciei.

Regiunea Anatolia Centrală este plată și situată, după cum arată și numele, în centrul țării, în podișul cu acelasi nume.

Regiunea Anatolia de Est este cea mai întinsă și extrem de muntoasă. Aproximativ trei sferturi se află la înălțimea de 1.500-2000 de metri. Munții săi sunt fie izolați, fie sub formă de lanțuri, cu platouri și câmpii vaste.

Prin comparație, Regiunea Anatolia de Sudest este foarte uniformă din punct de vedere al reliefului.

Regiunea Marmara învăluiește Marea Marmara și conține zona europeană. Este cea mai mică, după Anatolia Sudestică, din punct de vedere al suprafeței, dar cea mai populată.

Regiunea Mediteraneană se afla în partea sudică. Conține munții Taurus care se ridică brusc din linia de coastă și munții Amanos.

În general, munții din regiune cad perpendicular în mare, iar câmpiile se întind de la est la vest.

1.1.4. Liniile de coastă

Înconjurate de mare din trei părți, cele două continente ale Turciei și apele care le scaldă malurile alcătuiesc împreună peste 8.000 km de coastă, de la coasta Mării Negre, nordică, umedă, neospitalieră și muntoasă, la stațiunile înfloritoare ale Mediteranei, la sud, cu iahturi, grădini subtropicale și viața tumultoasă, rod a 13 civilizații care s-au succedat vreme de 10.000 de ani, generând un amestec intrigant de europenism modern și misticism oriental, etalând un contrast delicios între zgârie-nori și minaretele vechilor moschei.

Lungimea coastei Mării Negre în Turcia este de 1.595 kilometri, iar salinitatea apei este de 17%. Coasta mediteraneană se întinde pe 1.577 kilometri.

Gradul de salinitate al Mediteranei este aproape dublu față de cel al Marii Negre.

Coasta egeeană este o continuare a celei mediteraneene. Lungimea coastei de la Marea Egee este de peste 2.800 kilometri. În lungul coastei se afla multe insule.

1.1.5. Istoricul țării

Regiunea Asia Mică, cuprinzând cea mai mare parte a Turciei moderne de azi, este una din cele mai vechi și populare regiuni geografice ale lumii, după cum au demonstrat așezările umane străvechi descoperite în zonă, cum ar fi cetatea Troiei, asociată cu locul desfășurării războiului troian.

Ținuturile Anatoliei au fost martorele multor civilizații, ale căror urme se afla peste tot, încă de la începuturile omenirii. Primele constatări ale vieții omenești datează încă din Paleolitic, cu aproximativ 500.000 de ani în urmă, descoperirile fiind făcute de către arheologi în Antalya. Între anii 8000 – 5000 î.C. au apărut primele comunități. Urmează epoca de bronz, între anii 2500 – 2000 î.C., în care s-a dezvoltat cultura hatti, apoi hitiții, între anii 1800 – 1200 î.C. În decursul acestor două perioade Anatolia a fost martoră a unor sisteme sociale mai evoluate și a construcției de mari monumente. Câteva secole mai târziu, în jurul anului 800 î.C., s-au înființat imperiile Carian, Lician, Lidian și Frigian, dar și coloniile grecești. Urmele culturale ale acestei perioade se mai găsesc încă de-a lungul întregii coaste a Mării Egee. În secolul al III-lea î.C., grecii au cucerit statele persane fondate în secolul al VI-lea î.C. și Imperiul Elen a pus stăpânire pe teritoriu. Din acea perioadă au rămas ziduri ale orașelor, gimnazii, teatre și arene. În anul 230 î.C., romanii au trecut Marea Egee, îndreptându-se spre Anatolia și, de atunci încolo, aceștia au influențat stilul de viața anatolian. În această perioadă, în Turcia au avut loc multe schimbări, regiunea Cappadocchia purtând, până în zilele noastre, amprenta Romei. După apariția creștinismului, Imperiul Roman a fost împărțit în două: cel de Apus s-a destrămat în cele din urmă, iar cel de Răsărit a devenit Imperiul Bizantin, cu capitala la Constantinopol (Istanbul), oraș cucerit în anul 1204 de invazia latină. În acest timp, islamismul a fost adus în Anatolia odată cu invazia arabilor din anul 654. Ei și-au transmis credința turcilor selgiucizi, care au ocupat majoritatea teritoriului, iar Konya a devenit, în această perioadă, capitala selgiucizilor. După anul 1243, Anatolia a fost invadată de mongoli și, curând după aceea, turcii otomani au fondat Imperiul Otoman (1299). Odată cu cucerirea Constantinopolului, în 1453, Imperiul Otoman și-a lărgit granițele în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Până la căderea să oficială din 1918, acest imperiu a fost martorul multor perioade de expansiune, micșorare și înflorire, lăsându-și peste tot moștenirea și comorile. În anul 1923, Mustafa Kemal Ataturk, eroul național al Turciei, a fondat Turcia republicana El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman. Unele dintre măsurile importante pe care le-a luat au fost: mutarea capitalei de la Istanbul la Ankara, conferirea statutului de limbă oficială limbii turce, contribuția la emanciparea femeilor în societate prin acordarea dreptului egal de vot. În memoria sa a fost înălțat la Ankara un mausoleu.

Chiar și astăzi Turcia se confruntă cu unele probleme economice și politice, cum ar fi cele ale minorităților care trăiesc aici. Deocamdată raporturile dintre guvernul turc și cele două milioane de kurzi care trăiesc aici și luptă pentru declararea unui stat independent sunt destul de încordate.

După ce a fost martora unei atât de vaste parade a civilizațiilor pe pământul sau, Turcia de astăzi este o țară modernă, deschisă integrării în plan mondial. Sub președinția generalului Evren, țara a devenit preponderent democratică, viitorul sau economic fiind conectat la Comunitatea Europeană.

1.1.6. Economia

Turcia a înregistrat în ultimele patru decenii o creștere remarcabilă din punct de vedere economic. . În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibili al Turciei a provenit din afara țării.

In mod traditional, baza o reprezintă agricultura . capre.

Produsele industriale au devenit tot mai importante odata cu globalizarea, iar turismul s-a dezvoltat rapid in ultima decadă, devenind o ramura importantă a economiei.. Industria energetică este reprezentată indeosebi de industria cărbunilor ( mai ales lignit si huila), localizată in nord-vestul Anatoliei. Energia electrică se obține în cadrul hidrocentralelor și termocentralelor.

Principalele resurse naturale sunt : borul( 70% din rezerva mondială), marmura (40% din rezerva mondială), cărbunele, minereurile de fier, cupru, crom, antimoniu, mercur, aur, barită, argile si calcar.

În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibili al Turciei a provenit din afara țării.

Turcia susține un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră, și Ceyhan de la Mediterana, care servește deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer și irakian.

Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turcești operează în Rusia, circa dn memoria sa a fost înălțat la Ankara un mausoleu.

Chiar și astăzi Turcia se confruntă cu unele probleme economice și politice, cum ar fi cele ale minorităților care trăiesc aici. Deocamdată raporturile dintre guvernul turc și cele două milioane de kurzi care trăiesc aici și luptă pentru declararea unui stat independent sunt destul de încordate.

După ce a fost martora unei atât de vaste parade a civilizațiilor pe pământul sau, Turcia de astăzi este o țară modernă, deschisă integrării în plan mondial. Sub președinția generalului Evren, țara a devenit preponderent democratică, viitorul sau economic fiind conectat la Comunitatea Europeană.

1.1.6. Economia

Turcia a înregistrat în ultimele patru decenii o creștere remarcabilă din punct de vedere economic. . În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibili al Turciei a provenit din afara țării.

In mod traditional, baza o reprezintă agricultura . capre.

Produsele industriale au devenit tot mai importante odata cu globalizarea, iar turismul s-a dezvoltat rapid in ultima decadă, devenind o ramura importantă a economiei.. Industria energetică este reprezentată indeosebi de industria cărbunilor ( mai ales lignit si huila), localizată in nord-vestul Anatoliei. Energia electrică se obține în cadrul hidrocentralelor și termocentralelor.

Principalele resurse naturale sunt : borul( 70% din rezerva mondială), marmura (40% din rezerva mondială), cărbunele, minereurile de fier, cupru, crom, antimoniu, mercur, aur, barită, argile si calcar.

În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibili al Turciei a provenit din afara țării.

Turcia susține un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră, și Ceyhan de la Mediterana, care servește deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer și irakian.

Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turcești operează în Rusia, circa două milioane de ruși vin anual în Turcia (un milion conform altei estimări), iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din necesarul de gaz al Turciei.

Produsul intern brut in 2007 era de 656,8 miliarde USD, iar în 2008 de 750 miliarde , cu un nivel pe locuitor de 9.629 USD in 2007, respectiv 10.738 USD în 2008.

Comertul exterior cuprindea, in 2008, exporturi în valoare de 132 miliarde USD, importuri în valoare de 201,8 miliarde, veniturile rezultate din turism cifrandu-se la 21,9 miliarde USD.

1.1.7. Cultura

Cultura Turciei îmbină o mare diversitate de elemente eterogene derivate din tradițiile otomane, europene, ale Orientului Mijlociu și Asiei Centrale. Această diversitate se datorează statutului său anterior de imperiu multietnic care, în fapt, până la pierderea Libiei în favoarea regatului Italiei, în 1912 (și de drept până la pierderea oficială a Egiptului și Sudanului în favoarea Imperiului Britanic în 1914, ca o consecință a deciziei guvernului otoman de a intra în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale) se întindea pe trei continente: Europa, Asia și Africa. Republica Turcia din zilele noastre, succedând statului otoman începând cu anul 1923, este încă o țara transcontinentală care cuprinde Europa și Asia.

Odată cu transformarea fostului Imperiu Otoman condus de religie într-un stat-națiune modern, cu separarea clară a statului de religie, a apărut o creștere corespunzatoare a metodelor de exprimare artistică. În primii ani ai republicii, guvernul a investit o mare cantitate de resurse în arte frumoase cum sunt pictura, sculptura și arhitectura. Acest lucru s-a realizat atât ca proces de modernizare, cât și de creare a unei identități culturale. Datorită diverșilor factori istorici definind identitatea turcească, cultura acesteia combina eforturi clare de a deveni atât modernă, cât și vestică, intenționând să mențină valorile tradiționale religioase și istorice. Dezvoltarea interesului poporului turc pentru arta și cultura occidentală a fost o parte importantă din mulțimea de reforme ale lui Mustafa Kemal Atarturk din primii ani ai republicii: trecerea de la scrierea arabă la cea romană, modernizarea limbajului, introducerea formelor de arta occidentală, cum sunt muzica clasică, baletul și opera.

Producția contemporană de filme este interesantă, Antalya și Izmir găzduind festivaluri de film.

1.1.7.1. Muzica

Leyla Gencer, cunoscută in lumea operei ca Regina, una din cele mai mari soprane (fig 1)

Muzica populară tradițională turcească (Türk Halk Müziği) este o artă vie și foarte îndrăgită. Este cântată și acum, în mod spontan și veritabil, la nunțile și festivalurile de la țară, adeseori însoțită de un “dans din buric” și foarte apreciată de turiști.. Ea îmbină valorile culturale distincte ale tuturor civilizațiilor care au trăit în Anatolia și în teritoriile otomane din Europa și Asia. Prezintă o structură unică, incluzând diferențele regionale într-o bogăție și varietate rareori întâlnite altundeva în lume. Poate fi însoțită de cuvinte (stilurileTurku, Kosma, Semai, Mani, Destan) sau doar intrumentală și de dans (Hălăi, Bengi, Karsilama, Zeybek). Fiecare regiune are propriile dansuri și costume. Instrumentele folosite sunt cu coarde, din lemn sau de percuție. Dansurile sunt, și ele, la fel de nuanțate, după zone și stările de spirit pe care le exprimă; costumele pot fi colorate viu sau terne, după aceleași criterii. Muzica Sanat și Fasil, ambele tradiționale, sunt cele mai mult auzite live, în localuri. La fel de des întâlnite, baladele pop orientale sentimentale și melancolice numite arabesk. Muzica clasică și religioasă otomană sunt interpretate în sălile de concert.

Cea mai mare vedetă pop a secolului al XX-lea a fost, probabil, Sezen Aksu, cunoscut pentru supravegherea participării turcești la festivalul Euroviziunii și cunoscută pentru muzica sa ușoara pop. Compozitorii europeni clasici din secolul al XVIII-lea au fost fascinați de muzica turcească, probabil din pricina rolului jucat de instrumentele de suflat din alamă și a celor de percuție la formațiile de ieniceri otomani numite Mehter, primele fanfare din istorie. Joseph Haydn a inclus instrumentele turcești atât în Simfonia militară, cât și în unele din operele sale. Acestea au mai fost folosite și de Ludwig van Beethoven în Simfonia a 9-a. Mozart a inclus “Ronda alla turca" în Sonata în Do major și a folosit teme turcești și în operele sale. Deși această influentă turcească a reprezentat un capriciu, ea a introdus talgerele, toba gravă și clopotele în orchestră simfonică, unde au și rămas.

Tarkan este una dintre vedetele pop turcești cele mai cunoscute pe plan internațional (fig 2)

Muzica pop turcească se laudă cu numeroși artiști cu mare audiență începând cu anii ‘60, cum ar fi Ajda Pekkan și Sezen Aksu, precum și vedete pop mai tinere cum sunt Candan Ercetin, Sertab Erener, Tarkan și Mustafa Sandal. Muzica underground și genurile electronic, hip-hop, rap și dance au fost solicitate tot mai mult după anii '90.

Muzica turcească rock, uneori numita rock anatolian, inițiată în anii ’60 de soliști individuali cum sunt Cem Karaca, Bjaris Manco și Erkin Koray s-a bucurat de mare succes și de mulți fani. Între formațiile rock cele mai importante se numără Mor ve Oteși, Duman și maNgă. Soliști individuali ca Sebnem Ferah, Ozlem Tekin și Teoman au o sumedenie de fani. Turcia se poate lăuda, de asemenea, cu festivaluri și evenimente rock la scară mare. Este vorba de festivaluri ca Barisarock, Festivalul de muzică H2000, Rock’n Coke și Rock Istanbul unde participă adesea vedete internaționale alături de cele locale.

În 2003, Sertab Erener a câștigat premiul Euroviziunii cu melodia Every Way That I Can. Ea a mai obținut și alte premii.

1.1.7.2. Literatura

Namık Kemal a fost un proeminent poet, romancier, dramaturg si jurnalist al perioadei otomane recente.(fig 3)

Literatura turcească reprezintă colectarea textelor scrise și orale compuse în limba turcă, fie în forma să otomana, fie în forme mai puțin literare cum ar fi cele vorbite în Turcia contemporană. Exemple tradiționale de literatură populară sunt poveștile lui Karagoz și Hacivat, Keloglan și Nasreddin Hoca, de asemenea lucrările unor poeți populari cum sunt Yunus Emre și Asik Veysel. Cartea lui Dede Korkut și Epopeea lui Koroglu au reprezentat principalele elemente ale tradiției epice turcești din Anatolia vreme de mai multe secole.

Cele două curente primare ale literaturii otomane au fost poezia și proza. Dintre cele două, poezia otomană divan, o formă de arta înalt ritualizată și simbolistă a reprezentat curentul principal. Majoritatea poeziei divan era lirică. Existau, totuși și alte genuri, mai ales mesnevi, un soi de ficțiune în versuri și, deci, o varietate de poezie narativă. Tradiția prozei otomane era exclusiv nonfictională în natura sa; deoarece tradiția ficțiunii se limita la poezia narativă.

Orhan Pamuk este unul din romancierii contemporani de frunte si câstigătorul Premiului Nobel pentru literatură in 2006. (fig 4)

1.1.7.3. Poezia

Poezia este forma dominantă de literatură în Turcia modernă. Tradiția poeziei populare a fost puternic influențată de tradițiile islamice Sufi și Shi. Mai mult, elementul dominant al poeziei populare a fost reprezentat intotdeauna de cântec. Dezvoltarea poeziei populare care a început să apară în secolul al XIII-lea cu scriitori importanți ca Yunus Emre, Sultan Veled și Seyyad Hamza a primit un imbold important odată cu declararea, la 13 mai 1277, a limbii turce ca limbă oficială a puternicului stat Karmanid al Anatoliei; ca urmare, mulți din cei mai mari poeți vor emana din această regiune.

1.1.7.4. Proza

Stilul romancierilor actuali derivă din cel gazetăresc “Young Pens” (Tinerele condeie) din perioada otomană.” Tinerele condeie” a fost publicat in Selanik sub îndrumarea lui Omer Seyfettin, Ziya Gokalp llsi Ali Canip Yontem.. Aceștia au abordat conceptele sociale și politice ale timpului lor dintr-o persspectivă naționalistă. Ei au reprezentat nucleul unei mișcări cunoscute sub numele de “literatura națională”.

Odată cu declararea Republicii Turcia în 1923, literatura a devenit interesată de stilurile populare. Era prima dată din secolul al XIX-lea când literatura scăpa de influența occidentală și începea să combine formele occidentale cu altele. În anii '30, Yakup Kadri Karaosmanoglu și Vedat Nedim Tor pubicau Kadro, revoluționară ca viziune despre viață.

Orhan Pamuk este un romancier de frunte al literaturii post-moderne. Operele sale au fost traduse în mai mult de 20 de limbi. Este câștigătorul celor mai importante premii naționale și internaționale pentru literatură, cum ar fi Premiul Nobel în 2006.

1.1.7.5. Arhitectura

Odată cu instalarea Imperiului Otoman, anii 1300-1453 constituie prima perioadă otomană în arhitectură, când această artă era în căutare de idei noi. În această perioadă se construiesc trei tipuri de moschei: etajate, cu un singur dom și cu mai multe domuri, din care unele mai mici. Moscheea Haci Ozbeck (1333) din Iznik, primul centru important de artă otomană; este cel dintâi exemplu de moschee cu un singur dom.

Perioada Bursa (1326-1437) Stilul arhitectonic cu domuri s-a dezvoltat în Bursa și Edirne. Moscheea Sfântă (Ulu Cami) din Bursa a fost prima moschee Seljuk transformată într-una cu dom. Edirne (Adrianopol) a fost capitala otomană între 1365 și 1453, iar Istanbul (Constantinopol) a devenit noua capitală, ultimele etape ale dezvoltării arhitecturii culminând cu ridicarea mărețelor moschei. Clădirile construite în Istanbul intre cucerirea orașului (1453) și ridicarea moscheei Bayezid II sunt, de asemenea, considerate lucrări ale perioadei timpurii.. Între acestea: moscheile Fatih (1470), Mahmut Pașa, palatul acoperit cu ceramică și Palatul Topkapi.. Otomanii au integrat moscheile în viața comunității și au adăugat bucătării, școli teologice, spitale, băi turcești și morminte.

Interior al unei moschei otomane din Edirne Interior al moscheei Sultanahmet

(perioada otomană timpurie (1299-1326)) (img 2) din Istanbul (img 3)

Au urmat, în ordine, perioada clasică (1437-1703), a occidentalizării (1703-1876), a lalelei (1703-1808), barocă (1757-1808), Empire (1808-1876), otomană târzie (1876-1922), a republicii Turcia (din 1923), fiecare cu influențe și caracteristici proprii. În aceasta din urmă, arhitecții și-au căutat inspirația în clădirile religioase și clasice anterioare, în încercarea de a construi o arhitectură națională. Naționalismul, dezvoltat puternic după a doua perioadă constituțională otomană, a eliberat arhitectura de influențele artei occidentale, aducând un nou stil, bazat pe arhitectura otomană clasică. Poșta Centrală și clădirea Vakif Han din Mimar Kermelettin Bey, Sirkeci, Istanbul sunt exemple ale mișcării naționaliste în arhitectură. Clădiri similare au fost ridicate și în Ankara, precum Ziraat Bank, Turkyie Is Bankasi și câteva ministere, în timpul președinției lui Ataturk.

Astăzi, scena arhitecturală a Turciei prezintă o gamă largă de clădiri, evenimente, târguri și expoziții de arhitectură și construcții, cum ar fi târgul Turkey Build și Întrunirile Yildiz.

1.1.8. Sportul

Din timpurile vechi, otomane, sportul național al Turciei au fost luptele în ulei (Yagli gureș), devenite ritual, în care adversarii poartă doar pantaloni scurți din piele și sunt unși cu ulei de măsline. Campionatul național anual de lupte, organizat în Kirkpinar, lângă Edirne, începând cu anul 1362, este cea mai veche competiție regulată din lume; concurează aici până la 1.000 de participanți.

Alte sporturi tradiționale sunt luptele de cămile, cirit (ușor asemănător cu polo călare), urmărirea păsărilor.

“Fotbalul este obsesia națională.” (Ghid complet Turcia, Ed Aquila ' 93, Oradea) Echipele de frunte sunt Galatasaray, Fenerbahçe si Beșiktaș, localizate in Istanbul. In 2000, Galatasaray și-a cimentat poziția de club european de elită prin câștigarea cupelor UEFA. Doi ani mai târziu, echipa națională a terminat pe locul al treilea în Campionatul Mondial din 2002, iar în 2008 a ajuns în semifinalele UEFA Euro 2008.

Baschetul și voleiul se bucură, și ele, de interes. Turcia găzduiește în 2010 Campionatul Mondial FIBA la baschet; echipa masculină a terminat pe locul al doilea la Eurobasket 2001, în timp ce Efes Pilsen S.K. a câștigat cupa Korac în 1996, a terminat pe locul al doilea, la Sapora, în 1993 și a ajuns în primii patru în Euroliga, în 2000 și 2001.

Motosporturile au câștigat teren în ultima perioadă, ca urmare a includerii Raliului Turciei în Campionatul Mondial de Raliu FIA, în 2003, și a Marelui Premiu al Turciei în calendarul 2005 al Formulei Unu.

Devin tot mai populare surfing, snowboarding, skateboarding, parapanta și alte sporturi extreme.

Turcia a găzduit, în 2005, Jocurile Olimpice de Vară la Izmir, iar în 2011 va fi gazda Olimpiadei de Iarna în Erzurum. Candidează pentru organizarea Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, la Bursa.

1.1.9. Moneda națională. Valuta.

Moneda națională este noua liră turcească (Yeni Turk Lirasi). 1 euro reprezintă circa 1,94 lire.

Valuta străină se poate introduce în Turcia nelimitat. Este, însă, preferabilă circulația cu o sumă în numerar mai mică și utilizarea cărților de debit și credit Mastercard, Visa, American Express, Switch, a cecurilor de călătorie, obținându-se o rată de schimb mai bună, chiar și în aeroporturi. Cotațiile se pot verifica la banca centrală.

Cei mai mulți comercianți accepta și alte valute, mai ales în stațiunile de pe coastă.

Pentru numerar în valută locală exista peste tot ATM-uri.

1.1.10. Condiții de intrare in țară

Intrarea în Turcia se face pe bază de viză. Condițiile necesare obținerii vizei diferă în funcție de naționalitate. Toți călătorii au nevoie de un pașaport valabil cel puțin 6 luni.

Cetățenii Marii Britanii, Irlandei, Austriei, Portugaliei și Spaniei au nevoie de viză, care se poate obține de la punctul de intrare în Turcia (și nu în avans, de la consulate). Se poate achita în numerar și se obține o viza turistica valabilă 3 luni, cu intrări multiple.

Cu condiția să aibă pașaport valabil, cetățenii multor țări (Australia, Canada, Franta, Germania, Noua Zeelandă) nu au nevoie de viză pentru perioade de ședere de până la 3 luni

Începând din data de 9 ianuarie 2010, cetățenii români care doresc să călătorească în scop turistic în Republica Turcia nu mai au nevoie de viză de intrare pe teritoriul acestui stat. Perioada legală de ședere fără viză este de până la 90 de zile.

1.1.11. Cumpărăturile

Turcia oferă o multitudine de obiecte exotice. Locuitorii săi sunt un popor de meșteșugari, astfel încât se poate vedea aproape orice făcut de mâna omului: bijuterii, sculpturi din lemn, sticlărie, ceramică, țesături, broderii, obiecte din alabastru, din onix, piele și multe altele.

Există numeroase moduri de a cumpăra ceva. Se pot vizita unele magazine din piatră sau bazaruri sau se poate ceda insistentei vânzătorilor ambulanți. Când vine vorba de cumpărături, în Turcia se aplică o regulă principală: târguiala, târguiala și iar târguiala. Nu este nimic anormal în faptul că prețul cerut inițial este, adesea, de câteva ori mai mare decât adevărata valoare a obiectului. E nevoie de răbdare, turcii nu se grăbesc și folosesc acest fapt în propria favoare. Târguială este considerată un joc. Se poate întâmpla ca negustorii să invite de la distanță în magazine, să servească cu cafea, ceai și alte bunătăți. Dacă nu sunt refuzați, atunci ei presupun că există interes pentru cumpărare. De asemenea, nu trebuie începută târguirea dacă nu se dorește cumpărarea. Excepție fac magazinele cu alimente și supermarketurile unde prețurile sunt fixe.

Produsele. Turcia este renumită mai ales datorită covoarelor țesute manual. Acestea au fost inițial lucrate de nomazi, care le foloseau drept corturi. Încă și astăzi se aplică legea potrivit căreia nu este voie să calci pe aceste covoare încălțat. Aici se vând covoare obișnuite sau din mătase, într-o gamă variată de mărimi, de la cele miniaturale, până la cele destinate apartamentelor.

Pentru a evita cumpărarea unei bijuterii de tinichea la prețul uneia din metale prețioase se recomandă magazinele din piatră sau tarabagiii, care au un certificat  prin care se  atestă apartenența lor la grupul de meșteșugari aurari..

Bazarurile turcești impresionează prin atmosferă cu adevărat orientală, cu haosul, strigătele, mirosurile și culorile tipice. Aici se poate găsi orice, de la mirodenii, specialități locale, îmbrăcăminte, bijuterii, cărți, până la mai sus menționatele covoare. Aici este recomandată grija de portofele, la fel și în toate celelalte locuri aglomerate unde sunt mai ales turiști. În orașele mari, bazarurile sunt zilnice, iar în cele mai mici, odată pe săptămână. Cu puțin noroc se găsesc și în stațiunile turistice.

În bazar, cu siguranță, exista oferte de diferite obiecte garantate a fi vechi de sute de ani, monede și alte antichități. Decizia asupra originalității acestora rămâne un risc de asumat.

1.1.12. Mâncarea și băutura

Bucătăria turcească are un gust de neuitat. Țara dispune de o gamă variată de produse naturale oferind, astfel, o sumedenie de feluri de mâncare, atât din carne și pește, cat si din zarzavaturi, fructe sau garnituri.

Specialități regionale. În funcție de zona, se pot întâlni diferite variații ale rețetelor, influențate mereu de țările vecine. Estul Turciei, este, astfel, influențat de bucătăria mediteraneană, în nordul țării se pot observa influențele Rusiei și Gruziei, iar în sud, cele ale orientului arab.

Feluri preferate. Turcii au obiceiul de a găti înăbuși sau prăji mâncarea în ulei de calitate. De aceea, această bucătărie este considerata relativ sănătoasă. Mâncarea capătă un gust unic datorită amestecului de numeroase mirodenii, care ajută și la digestie. Printre cele mai populare mirodenii se află: menta, mărarul, coriandrul, pătrunjelul, boiaua, chimenul, ceapa și usturoiul.

Bucătăria locală îi va satisface și pe vegetarieni, prin multitudinea de salate și amestecuri de legume și fructe, care sunt, adesea, servite în combinații de-a dreptul atipice pentru noi. Legumele cel mai frecvent folosite sunt: vinetele, ceapa, capia verde, fasolea, roșiile, usturoiul, castravetele și lintea. Printre fructe se numără: strugurii, pepenele galben, cireșele, lămâia, smochinele, piersicile, precum și diferite semințe ca alunele, pistacia, nuca, migdalele și sămânța de brad

Cele mai bune cașcavaluri și iaurturi se fac din lapte de oaie. Orezul (pilav) și bulgurul (un amestec de grâu măcinat, fiert și apoi uscat) sunt servite frecvent lângă mâncăruri. Uleiul de măsline este foarte mult folosit, mai ales pe teritoriile vestice ale Turciei, unde se găsesc și cele mai multe plantații. Boabele de măsline (verzi, negre și roz) se servesc pe platourile reci. Pâinea se coace din făină de grâu, orz și porumb. Pâinea tradițională turcească este pida (pita) și tandir ekmegi.

Cea mai răspândită este carnea de miel, recomandată chiar și celor care nu o preferă în mod normal, deoarece turcii știu cu adevărat cum să o prepare. Rareori este la dispoziție carnea de vită sau de pui, în locul căreia se folosește mai ales peștele, aflat aici din abundență. De obicei, acesta se prepară la grătar, precum kebabul, care este tot o specialitate turcească. Este vorba de fâșii de carne, tăiate de pe o frigăruie mare, care se pot mânca în combinație cu pâine arăbească și pot fi amestecate cu multe alte ingrediente, de asemenea atipice pentru noi, de exemplu cu prune.

Doner kebap (fig 5)

Componente esențiale ale bucătăriei turcești sunt, bineînteles, ceaiul și cafeaua, precum și băutura specifică ayran, un amestec de iaurt cu apă, la care se adaugă usturoi sau piper.

Cafea turceasca (fig 6) Ayran (fig.7)

Pe străzi pot fi intâlniți negustori cu covrigei sau orez cald, recomandabili de incercat.

Deserturi și dulciuri. Pentru cei mai pofticioși există și o serie de dulciuri senzaționale, deseori mult prea dulci datorită surplusului de miere și zahăr. Tipică pentru Turcia este, de exemplu halvaua sau lokum – mierea turcească.

Halva (fig 8)

Baklava (fig 9) Deliciu turcesc (fig 10)

Bucătăria turcească este, pe drept cuvânt, considerată una dintre cele mai bune din lume.

1.1.13. Imbrăcămintea

Portul tradițional este parte a zestrei culturale turcești. În trecut, turcii obișnuiau să-și țeasă în casă îmbrăcămintea și să o vopsească folosind ingrediente naturale din plante într-un fel care le reflecta sentimentele în modelele pe care le realizau. Fiecare regiune și perioada istorică are propriile caracteristici în materie de îmbrăcăminte, accesorii pentru cap, eșarfe și ciorapi, toate stârnind, de-a lungul secolelor, interes și admirație.

În prezent, portul tradițional nu mai este prezent în totalitate sau parțial decât la anumite ceremonii, fiind înlocuit cu portul orășenesc, de zi cu zi. În zilele de sărbătoare sau la biserică se mai pot întâlni articole vestimentare ale acestuia, purtate în special de către bătrâni.

Costumul bărbătesc este reprezentat prin: șalvari (pantaloni largi); brâu de culoare albă, din lână nevopsită; fes de culoare albă, din lână nevopsită

Costumul femeiesc este reprezentat prin: costumul cu pasali, costumul cu rochie; costumul cu ieteclic, costumul cu fustă; costumul cu șalvari.

.

Costum femeiesc (fig 11)

Recomandări pentru turiști. Sunt ea din bumbac,,i

1.2. Aspecte geodemografice, habitatele umane si administrația

1.2.1. Demografia

Teritoriul Turciei este impărtit, pentru scopuri administrative, in 81 de provincii. De obicei, acestea poartă același nume ca si capitalele lor; excepții reprezintă provinciile Hatay (capitala: Antakya), Kocaeli (capitala: İzmit) si Sakarya (capitala:Adapazarı). Provinciile cu populația cea mai numeroasă sunt Istanbul (12,9 milioane locuitori), Ankara (4,6 milioane), İzmir (3,8 milioane), Bursa (2,5 milioane) and Adana (2,0 milioane). In total, 19 provincii au populații peste 1 milion de locuitori și 20 de provincii intre 1 milion si 500.000. Doar două din ele au populații sub 100.000 de locuitori.

Provinciile sunt administrate de guvernatori numiți de Consiliul de Miniștri și aprobați de președinte. Sunt împărțite în raioane (districte) și subraioane (subdistricte). Satele sunt conduse de un șef și un consiliu al bătrânilor, ambii aleși de către rezidenți.

Populația Turciei număra 72, 5 milioane locuitori, după estimările anului 2009, cu o rată de creștere de 1,45% pe an. Densitatea medie este apreciată la 92 persoane/km2. 75,5% din populație locuiește în zona urbană. Vârsta medie este de 28,5 ani, iar speranța de viață de 71,1 ani la bărbați și 75,3 ani la femei, cu o medie de 73,2. Angajații reprezintă 48, 4% din populația activă. Rata șomajului se ridica la 12,3% la sfârșitul anului 2008.. Compoziția populației pe grupe de vârstă se prezintă astfel: 26,3% intre 0-14 ani, 66,9 % intre 14-64 ani, 6,8% peste 64 ani.

Învățământul este obligatoriu și gratuit intre 6-15 ani. Procentul de alfabetizare este de 96% pentru bărbați și 80,4% pentru femei, cu o medie de 88,1%. Procentul mai scăzut la femei se datorează obiceiurilor culturale ale arabilor și kurzilor care locuiesc în provinciile sud estice.

Articolul 66 din Constituția Turciei definește drept turc “orice persoană legată de statul turc prin legătura cetățeniei”; de aceea, termenul legal de turc în calitate de cetățean al Turciei diferă de noțiunea etnică. Totuși, majoritatea populației turce este de etnie turcă.

Alte grupări etnice importante (extensiv turcizate începând cu perioadele seljuk și otomană) include abhazii, azerii, albanezii, arabii, asirienii, bosniacii, cerchezii, kurzii și cele trei minorități recunoscute oficial prin Tratatul de la Lausanne: armenii, grecii și evreii. Semnat în 30 ianuarie 1923, acordul bilateral privind schimburile de populație intre Grecia și Turcia și-a produs efectele în anii ’20, când aproape 1,5 milioane de greci au plecat din Turcia și circa 500.000 de turci au părăsit Grecia.

Mai sunt prezenți în țară, încă din perioada Evului Mediu, mai ales în Istanbul și Izmir, levantinii, minorități de origine vest-europeană cu descendență franțuzească, genoveză și venețiană.

Kurzii, grup etnic distinct concentrat mai ales în provinciile sud-estice ale țării, reprezintă cea mai mare etnie non turca, estimată la aproximativ 18% din populație potrivit statisticilor CIA. Celelalte minorități, în afara celor trei recunoscute oficial nu au drepturi speciale, însuși termenul de minoritate fiind un subiect delicat în Turcia. Nu exista statistici care să furnizeze date corecte despre repartiția populației pe etnii.

Limba. Limba oficială este limba turcă. Nu există, nici aici, cifre oficiale privitoare la repartiția lingvistică a populației. Totuși, televiziunea și radioul transmit, câteva ore pe săptămână, emisiuni în arabă, bosniacă, cercheză și kurdă. În 2009 a fost înființat un canal cu emisie completă în limba kurdă.

Religia. Turcia este un stat secular fără o religie oficială de stat. Constituția asigură libertatea religiei și a conștiinței. Aproximativ 99% din populație este musulmană, cei mai mulți suni; totuși, potrivit unui studiu din 2007, doar 3% dintre adulți declară că " nu au convingeri religioase" sau " nu cred în obligațiile religioase”. Majoritatea musulmanilor sunt Sunni (85–90%) și o mare minoritate Alevi (10–15%), o comunitate de islamiști numărând 7-11 milioane persoane. Există și practicanți Sufi. Cea mai mare autoritate religioasă islamică este Președinția Afacerilor Religioase (în turcă: Diyanet İșleri Bașkanlığı), responsabilă pentru funcționarea celor 75.000 de moschei înregistrate și pentru angajarea preoților locali și provinciali. Studiul din 2007 a arătat ca 96,8% dintre cetățenii turci au o religie, iar 3,2% sunt atei.

Mai există minorități cu alte religii: creștini, armeni apostolici, Biserica asiriană din est, greci ortodocși (64.000 de oameni) și evrei (26.000). Creștinii sunt împărțiți în greci ortodocși, armeni ortodocși, romano-catolici, protestanti și alții. Biserica ortodoxă exista în Istanbul din secolul al IV-lea. Totuși, guvernul turc nu recunoaște statutul ecumenic al patriarhului Bartolomeu I, arhiepiscopul între egali în ierarhia tradițională ortodoxă și impune restricții importante în funcționarea bisericii.

1.2.2. Capitala

Capitala Turciei și al doilea oraș ca mărime este Ankara. Populația sa numără peste 4,7 milioane de locuitori, împărțiți în 8 raioane (districte). Ankara este, totodată, capitala provinciei cu același nume. De-a lungul istoriei a purtat mai multe nume, asemenea altor orașe străvechi: romanii au numit-o Ancyra; numele sau european a fost Angora după cucerirea ei de către turcii Seljuk și s-a numit așa până în 1930.

Situată în centrul Anatoliei, Ankara este un important oraș comercial și industrial, la intersecția căilor feroviare și rutiere, servind și ca centru de marketing pentru zona agricolă înconjurătoare. Orașul este faimos pentru lâna sa (mohair) de Angora, rasa de pisici Angora, unică în lume, iepurii albi și blana lor prețioasă, pere, miere și strugurii mușcat.

Găzduiește sediul guvernului și ambasadele străine, precum și importante asociații și organizații ale ramurilor de afaceri și cele mai multe societăți de construcții.

Centrul istoric al Ankarei se află pe un deal stâncos, la 150 de metri înălțime, pe malul stâng al râului Ankara Cayi, afluent al râului Skarya (Sangarius); Ankara poate fi considerată un oraș înverzit, deși așezată într-una din cele mai uscate zone ale Turciei. Are numeroase situri arheologice hitite, frigiene, grecești, romane, bizantine, otomane. Puține ruine ale vechiului castel au supraviețuit vremii. Cel mai remarcabil este templul lui Augustus (anul 20 i.C.), cunoscut și ca Monumentum Ancyranum.

Ankara, vedere din turnul Akatule

asupra centrului Ankarei (img 4) Ankara, Centrul de afaceri Emek (1962)

din piata Kizilay (img 5) .

Turcia funcționează ca o republică parlamentară democratică fondată de Mustafa Kemal Ataturk și condusă, în prezent, de președintele Abdullah Gul. Prim ministru este Recep Tayyip Erdogan. Are un parlament unicameral, o Mare Adunare Națională compusă din 400 de membri și un sistem pluripartit, succedându-se mai multe guverne de coaliție. Este participantă activă în organisme internaționale cum sunt Consiliul Europei, NATO, OECD, OSCE, ONU, Grupul celor 20. A început negocieri de aderare la Comunitatea Economică Europeană în 2005, fiind membru asociat al acesteia din 1963 și beneficiind de Acordul de Uniune Vamală din 1995. A dezvoltat, de asemenea, strânse relații culturale, politice și economice cu țările din est, în special cu Orientul Mijlociu și statele turcești din Asia Centrală prin aderarea la Organizația Conferinței Islamice și Organizația de Cooperare economică. Este considerată o țară dezvoltată și o putere regională.

Steagul Turciei este reprezentat de semilună. (fig 12).

1.2.3. Orașele principale

ă (img 6)

(img 7)

Activitatea economica se desfașoară, in principal, in centre industriale si comerciale cum sunt: Istanbul, cel mai important centru industrial, comercial, financiar si cultural al tării; cunoscut din punct de vedere istoric si ca Byzantium si Constantinopol, este cel mai mare oraș din Turcia si al 5-lea din lume, cu o populație de 12,8 milioane locuitori. Acoperă 39 de districte ale provinciei Istanbul. Este localizat pe ambele părti ale strâmtorii Bosfor, atat in Tracia cat si in Anatolia; este,deci, singura metropolă din lume situată pe două continente. In lunga sa istorie, a servit drept capitală Imperiului Roman (330-395), Imperiului Bizantin (395-1204 și 1261-1453), Imperiului Latin (1204-1261) și Imperiului Otoman ( 1453-1922). A fost desemnat Capitala Europeană a Culturii in 2010. Zonele sale istorice au intrat in Patrimoniul UNESCO in 1995.

Bursa este capitala provinciei cu același nume, oraș situat pe pantele nord-vestice ale Muntelui Uludag și în sudul Regiunii Marmara. Cu o populație de 2,5 milioane de locuitori, este al 4-lea oraș ca mărime și unul dintre cele mai industrializate și culturale orașe ale țării. Populația sa atinge unul dintre cele mai înalte niveluri de educație din țară. Bursa este centru industriei producătoare de mașini. Deține 13 zone industriale cu peste 950 companii de produse alimentare, textile, auto masini, prelucrarea metalelor.

ț (img 8)

ă(img 9)

Izmir, cu numele istoric de Smyrna, este al treilea oraș al Turciei ca populație si al doilea port, după Istanbul. Este situat in Golful Izmir, la Marea Egee si reprezintă capitala provinciei Izmir, cu o suprafată de 7.350 km2. Economia sa imbracă diferite tipuri de activități: 30,5% industrie, 22,9% comerț si servicii, 13,5% transport si comunicații, 7,8% agricultură. Provincia, in ansamblu, este pe locul al 3-lea la export, dupa Istanbul si Bursa și al 5-lea la importuri.

Izmir, Turnul cu ceas (img 10)

(img 11)

Gaziantep, capitala provinciei Gaziantep , unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume, al 6-lea oraș din Turcia si cel mai mare din Regiunea Anatolia sud-estică, cuprinde 3 zone industriale si 22 baraje care irigă 1,5 milioane hectare.

Kanya, principala zonă agricolă si agroindustrială.

Kayseri, capitala provinciei Kayseri este un oraș mare și industrializat din Anatolia Centrală, lângă muntele Ercyes. Locuitorii săi sunt recunoscuți pentru rapiditate și spirit antreprenorial. Orașul însuși este un amestec de bunăstare, modernism și conservatorism provincial, potrivindu-se denumirii de tigri anatolieni. Beneficiind de investitori, a devenit una dintre cele mai mari zone industriale, găzduind 30 de companii active mai ales în industria textilă.

Eksisehir, centru industrial în dezvoltare, cu fabrică de avioane;

Adana, este un important centru agricol și comercial aflat la 30 de km de Marea Mediterană, în sud-centrul Anatoliei. Adana este port și zona industrială cu peste 220 companii active în textile, pielărie, confecții, prelucrarea metalelor, alimentare, plastic, mașini. Se produc în cantitate mare porumb, grâu, bumbac, soia, struguri, citrice.

Ceyhan, hub energetic în dezvoltare, terminalul oleoconductelor Baku- Tbilisi- Ceyhan și Kikuk- Ceyhan, rafinărie.

Antalya, centru turistic la Marea Mediterană cu peste 1 milion de locuitori, zonă agricolă pentru legume, citrice; port.

, ș (img 12)

Samsun, port la Marea Neagră, terminal pentru gazoconductul Blue Stream, turism termal.

Mersin, Balikesir, Dyiarbakir, Hatay, Rocaeli, Manisa, Trabzon, Sanliurfa.

1.3.Infrastructura

1.3.1. Autostrăzi și șosele

„Călătoria prin Turcia este posibilă printr-o atractivă varietate de mijloace de transport: avion, autobuz, barc[ tren sau închirierea unei mașini.” (Ghid complet Turcia, Ed. Aquila ‚93, Oradea)

Rețeaua de drumuri este largă, cu autostrăzi mai vechi sau în construcție. Unele drumuri au două benzi de circulație, altele, trei, cea din mijloc pentru depășiri. Suprafețele sunt rezonabile, semnalizarea cu indicatoare destul de bună, dar canalizarea este defectuoasă, drumurile devenind periculoase pe timp de ploaie. Puține drumuri de munte au bariere sau alte modalități de protecție, cele mai multe fiind înguste. Cele mai multe vehicule sunt autobuzele și camioanele, ultimele vechi, supraîncărcate și, adesea, pe contrasens.

Drumurile de acces către locuri arheologice de mai mic interes au o singură bandă și pietriș. Unele locuri nu sunt accesibile iarna decât pe jos datorită noroiului și alunecărilor de pietre.

Șofatul prin Turcia este doar pentru cei cu experiență și nervii tari. Respectarea regulilor nu este unul din punctele forte ale localnicilor. Se conduce pe partea dreaptă și păstrarea calmului și a prudentei aduce un plus de confort și siguranță.

În regiunile turistice, cea mai comodă este folosirea taxiului sau a microbuzelor (în stilul maxi taxi), care opresc aproape peste tot, chiar și unde nu sunt stații. Taxiurile au, de obicei, aparate de taxare, iar în majoritatea locațiilor mai populate este afișată, la vedere, o listă cu tarifele fixe ale acestora.

Există și linii regulate de autobuz, însă cuvântul „regulat “nu este respectat prea bine de populația turcă. Acestea formează, totuși, o rețea destul de ramificată, care oferă posibilitatea de a ajunge oriunde se dorește.

Din punct de vedere al transportului în comun din oraș, de exemplu în Istanbul, se poate călători cu tramvaie asemănătoare celor din România, cu metroul subteran, dar și cu cel aerian și chiar cu barca.

1.3.2. Căile ferate

Orașele și locurile importante și de interes sunt legate prin serviciile Căilor Ferate Turcești, societate de stat, dar rețeaua este limitată și se răspândește ca un evantai din Istanbul, legăturile care traversează țara fiind aproape inexistente. Nu exista o cale ferată de coastă nici pe malul Mării Egee, nici pe al Mediteranei. Deși ieftină, aceasta deplasare este lentă și puțin confortabilă. Cele mai bune legături sunt între Istanbul, Ankara și Izmir. Se recomand[ cumpărarea sau rezervarea biletelor din timp; nici acest lucru nu exclude surprizele.

Căile ferate se străduiesc să ofere în limita posibilităților, o variantă mai ieftină de transport. La ora actuală există produsul „Interrail “, care permite folosirea tarifului global și călătoria liberă prin toate țările europene sau se poate achiziționa un bilet mai ieftin pentru o destinație concretă.

1.3.3. Transporturile maritime

Feriboturile pentru mașini și pasageri navighează intre porturile turcești Izmir, Ceșme, Kusadasi, Bodrum, Ayvalik, Marmaris, insulele grecești Rodos, Kos, Samos, Chios și Lesbos. Orarul și operatorii variază considerabil în fiecare an.

Liniile Maritime Turcești (TML) opreaz[ de-a lungul întregului an intre Istanbul și Izmir. Ele deservesc și porturile Regiunii Mării Negre din mai până în octombrie. Plecarea se face din Istanbul cu opriri la Zonguldak, Sinop, Samsun, Giresun, Trabzon și Rize. La întoarcere, opririle au loc la Ordu, Samsun și Sinop.

În jurul Marii Marmara, traversările au loc între Darica, respectiv Kantal și Istanbul, respectiv Yalova. Se scutește un drum cu mașina prin sud, însă autobuzele de mare dintrre Yenikapi, respectiv Istanbul și Yalova, respectiv Bandirma sunt mai rapide.

Împărțit de Bosfor și Cornul de Aur, Istanbulul are o bogată rețea de vapoare cu abur, mici autobuze acvatice, catamarane, nave cu aripi portante, autobuze maritime și taxiuri de apă. Traversarea apei este o parte importantă a călătoriei către oraș. Debarcadere principale sunt la Besiktas sau Eminonu, pe partea europeană, la Kadikoy sau Uskudar, pe partea asiatică.

Nu trebuie uitate bărcile particulare de croazieră pentru călătorii exotice de-a lungul coastelor.

1.3.4. Transporturile aeriene

Liniile Aeriene Turcești (THY) asigura o bună rețea de zboruri la prețuri rezonabile. Centrul rețelei îl reprezintă aeroportul internațional Ataturk de la Yersikoy, la vestul Istanbului, extins și renovat pentru a face față traficului de pasageri în creștere. Se pot produce mici întârzieri datorate aglomerației, dar THY se bucur[ de o reputație întemeiată pentru punctualitate și serviciile din timpul zborului.

Din Istanbul se poate zbura direct spre Ankara, Adana, Antalya, Bodrum, Bursa, Dalaman, Denizli, Dyiarbakir, Erzurum, Gaziantep, Izmir, Kayseri, Konya, Malatya, Samsun, Trabzon și Van. Securitatea este strictă și bagajele se verific[ înaintea plecării.

Cele mai multe linii aeriene internaționale au zboruri regulate, directe sau cu legături către aeroportul internațional Ataturk, dinspre cele mai importante orașe europene și SUA. Istanbul Airlines este un alt avion de transport turcesc, mai ieftin, cu servicii regulate.

. În ultima vreme, au apărut diferite oferte ale companiilor aerine low cost, care pot fi folosite fără grijă. La ora actuală este posibilă cumpărarea unui bilet de avion către Istanbul și înapoi, la un preț foarte accesibil. Pentru o călătorie prin întreaga țară și cu economie de timp, se poate alege dintre zborurile interne între marile orașe, ușor de achiziționat și la prețuri decente.

O nouă afacere înfloritoare în Turcia este angajarea unor avioane mici sau elicoptere pentru curse speciale.

1.3.5. Telecomunicațiile

Telefoanele publice. Exista telefoane cu jeton și cu cartel[, unele în incinta oficiilor poștale care au și telefoane cu plata după efectuarea convorbirii. Altele sunt pe stradă, în zone aglomerate (stații de autobuz și tren, aeroporturi). Jetoanele pot fi procurate de la oficiile poștale și standuri din vecinătate. Telefoanele cu cartelă sunt mai noi și mai bune pentru convorbiri la distanțe mari. Exista și telefoane cu carduri de credit în aeroporturi și holuri ale marilor hoteluri, mai ieftine decât telefoanele din cameră. Există, de asemenea, instrucțiuni de folosire (coduri naționale și internaționale, servicii de operare) afișate în cabine.

Telefoanele mobile sunt foarte răspândite printre localnici. Un mobil GSM poate fi ușor conectat la rețeaua locală și utilizat în aproape orice parte frecventată a Turciei. Convorbirile mobile locale sunt foarte ieftine, nu și cele internaționale.

Pot fi trimise telegrame și faxuri de la orice oficiu poștal sau numărul de telefon 141. Codul diferă după numărul de cuvinte și viteza solicitată: normal, urgent, fulger. Hotelurile trimit, și ele, faxuri.

Turcii sunt pasionați de tehnologia nouă. Birourile guvernamentale, media, universitățile, chiar și firmele modeste au pagini web. În Istanbul funcționează numeroase cafenele cu internet sau cyber-cafenele.

C – particularități

țățiiț

Variațiile sezoniere au fost considerate, mult timp, o categorie specială a fluctuațiilor conjuncturale. Este necesar[ distincția între acești doi factori, care provoacă modificări alternative în volumul și intensitatea cererii turistice, deoarece schimbările ritmice și schimbările libere au caracter diferit. Mai întâi, schimbările conjuncturale reprezintă modificări pe termen mijlociu sau lung în dezvoltarea economică a unei anumite regiuni, în timp ce variațiile sezoniere nu se limitează numai la dezvoltarea economică; ele se produc pe termen scurt și pentru diferite motive, într-un ritm mult mai precis decât manifestările în domeniul fluctuațiilor conjuncturale. Totuși, la rândul lor, acestea din urmă influențează și ele, mai mult sau mai putin sensibil, variatiile sezoniere. În ceea ce privește caracteristicile variațiilor sezoniere, acestea se produc pe perioada unui an calendaristic și în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni.Fluctuațiile sezoniere prezente în turism trebuie considerate schimbări în consumul populației, cauzate de intensitatea variabilă a cererii turistice. Este adevărat că producția de servicii turistice este, de asemenea, supusă fluctuațiilor sezoniere; aceste fluctuații sunt dictate însă de modificările oscilante ale volumului cererii, fiind o consecința naturală și automată a acestor schimbări.

Variațiile sezoniere ale cererii în turism pot fi artificiale sau naturale. Prima categorie se leagă de concediile plătite, vacanțele școlare, periodicitatea unor evenimente, acțiuni economice, culturale, profesionale, în general, etc. și care se disting prin caracterul lor economico – organizatoric. În paralel, se constată și alte variații sezoniere, care au cauze extraeconomice, dacă ele rezultă, de exemplu, din schimbarea condițiilor climatice caracteristice diferitelor anotimpuri.

Problemele legate de diminuarea implicațiilor provocate de concentrarea sezonieră a activității turistice în anumite perioade ale anului și, respectiv, ale prelungirii sezonului sunt tot atât de vechi ca și turismul însuși. Fenomenul de concentrare a activității turistice și necesitatea atenuării curbei sezonalității în turism nu s-au manifestat însă niciodată atât de acut ca în zilele noastre. La aceasta contribuie, pe de o parte, creșterea considerabilă a numărului de turiști care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte eforturile prestatorilor, menite să ducă la prelungirea sezonului. Deoarece durata sezonului turistic într-o zonă (sau stațiune) este determinată, în primul rând, de condițiile climatice și meteorologice, instrumentele de politică comercială amintite au menirea să compenseze diminuarea atractivității factorilor naturali cu un set de elemente suplimentare de cointeresare a turismului potențial, în vederea valorificării mai depline a patrimoniului turistic, prin menținerea cererii de servicii turistice la un volum și nivel rezonabile pentru prestatori, pe o perioadă de timp cât mai lungă pe parcursul anului.

În Turcia, sezonul turistic litoral începe, în mod oficial, în luna mai, când vremea devine stabilă și nu se mai înregistrează precipitații de lungă durată. Temperatura medie a aerului este în jur de 25°C. Momentul ideal pentru o vizită este luna iunie, vremea e foarte însorită, iar temperaturile nu depășesc 30°C. Iulie și august, cu temperaturi de până la 35°C-40°C, reprezintă vârful sezonului. În prima jumătate a lui septembrie vremea este încă stabilă, cu o temperatură a aerului de până la 30°C, dar sfârșitul lunii înregistrează, deja, o răcire accentuată. Din acest moment și până la jumătatea lui octombrie sunt condiții potrivite pentru excursii și vizite la obiectivele culturale și istorice. De la jumătatea lunii octombrie încep ploile de mai lungă durată, dar temperaturile rămân peste 25°C.

Pornind de la viziunea realizării unui turism sustenabil și luând în considerare extraordinară zestre naturală și culturală a țării, precum și realizările acestui sector în perioada recentă, Ministerul Turismului și Culturii din Turcia a elaborat, în anul 2007, o strategie ambițioasă pentru dezvoltarea turismului până în 2023, însoțită de un plan de acțiune la fel de bine structurat. Între obiectivele formulate apar, în vederea extinderii sezonului turistic pe întregul an, eliminarea problemelor de transport și infrastructura în centrele turistice foarte populate și a celor cu potențial turistic ridicat, iluminatul, pavajul, organizarea și dezvoltarea de servicii suplimentare atractive, cum sunt cele de sănătate și sport, cluburi, golf, parcuri de distracții, excursii, magazine de tip mall, activități de tip fermă (agroturism), înființarea unor coridoare turistice pe anumite rute și pe teme stabilite, astfel reabilitând istoria și natura (ex. Coridorul Măslinelor, al Credinței, al Mătăsii), educarea personalului implicat în activitatea turistică pentru a furniza serviciile de calitate așteptate de către turiști, stimularea turismului național (alternativ, social) bazat pe calitate acceptabilă și prețuri accesibile diferitelor grupuri sociale.

2.2. Fragilitatea mediului înconjurător

„Mediul înconjurător este factorul de bază pentru continuarea supraviețuirii omului, iar prosperitatea pe termen lung este de neconceput dacă nu suntem în stare să asigurăm generațiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. În același timp însă dezvoltarea este necesară pentru a putea soluționa problema sărăciei în țările în curs de dezvoltare…" remarca economistul Saburo Okita în lucrarea sa "Cu fața spre secolul 21" (1992) (citat în Ardelean, D.I., Leș, G., Mediul și dezvoltarea durabilă, Ed. Daya, Satu Mare, 2006).

În sens larg, mediul reprezintă tot ceea ce este în exteriorul unei persoane date, tot ceea ce caracterizează o comunitate sau o zonă geografică. Lester W. Milbrath elaborează (1988) schema mediului pe care o comunitate sau guvernul au capacitatea să o mențină sau amelioreze mai mult sau mai puțin: mediul fizic (topografie, climat, puritatea aerului, a apei, nivelul zgomotului, solul, varietatea și cantitatea florei și faunei sălbatice), mediul creat de om (drumuri și vehicule, sisteme de transport colective, construcții, crearea de peisaje, spații verzi, construcții cu destinație economică, locuințe), mediul activităților (școli, locul de muncă, locuri de recreere, locuri comerciale, mediul comunicațiilor resimțite), mediul general al comunității (bunuri; servicii: sanitare, securitate, timp liber, economice, comunicații, publice; structura de confort; sentimente de identitate; cordialitate; structura normativa clară; instituții spirituale; administrative; niveluri de protecție a mediului).

Mediul fizic, natural, este cel aflat în suferință în urma evenimentelor petrecute mai ales în ultima sută de ani. Secolul al XX-lea a adus, odată cu îndrăznețele progrese în știință, războaiele mondiale, bomba atomică, pesticidele, poluarea, terorismul, laserul, clonarea. Lipsa de măsură, preocuparea nestăvilită pentru producții și randamente record, lăcomia au tulburat grav echilibrul milenar al naturii, prin nesocotirea legilor acesteia și distrugerea punctelor sale de sprijin. Populația planetei s-a triplat, economia mondială a crescut de 20 de ori, consumul de combustibil de 30 de ori, iar producția industrială de 50 de ori.

Acumularea unor riscuri ecologice majore (defrișări masive, efect de seră, alterarea stratului de ozon, eroziunea, degradarea și acidifierea solului, pericolul accidentelor nucleare sunt tot atâtea semnale privind starea de sănătate a planetei și necesitatea adoptării, de urgență, a unui alt model de dezvoltare economică.

2.3. Necesitatea asimilării dezvoltării durabile

Raportul dezvoltare economică – mediu a fost dezbătut pe larg în rapoartele Clubului de la Roma: „Limitele creșterii” (1972) (motto: „Nu o opoziție moartă împotriva progresului, ci o opoziție împotriva progresului orb.”); „Omul la răspântie” (1974) (societatea trebuie tratată ca un organism viu, cu o creștere, maturitate și plafonare, fără încetarea funcționării); „Restructurarea ordinii internaționale” (1976) (mediul ca dimensiune a dezvoltării: ca potențial de resurse și ca o componentă directă a calității vieții). Conștiența și responsabilitatea în problemele mediului presupun perspective pe termen lung și reprezintă solidaritatea cu generațiile viitoare; „Să ieșim din epoca risipei” (1976) (societate echilibrată, strategii viitoare orientate spre surse de energie inepuizabile, materii prime larg disponibile și regenerabile, reciclare permanentă de materii rare, gestiune inteligentă a resurselor alimentare).

În paralel au apărut lucrările lui Alvin Tofler și ale discipolilor săi, susținând existența a cel puțin trei valuri ale dezvoltării: primul val a fost considerat o dezvoltare contra conservării mediului, cu punct de cotitură anul 1972; drept consecință s-a ținut, la Stockholm (1972), prima conferință mondială asupra mediului și a fost creat primul program ONU pentru mediul înconjurător; al doilea val, cu aspectul esențial dezvoltarea durabilă (anii 80), a sugerat posibilitatea creșterii economice concomitent cu respectarea exigentelor managementului mediului (raportul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, raportul comisiei Brundtland, autoare ale conceptului de dezvoltare durabilă) și a culminat cu elaborarea primului plan din lume referitor la problemele ecologice; al treilea val subliniază conștientizarea cetățenilor în privința grijii față de mediu ca problemă politică și culturală a secolului al XXI-lea și nu ca fenomen pasager.

Conceptul dezvoltării durabile a revenit în actualitate odată cu preocuparea pentru creșterea continua a producției și a consumului, pe fondul resurselor limitate și al constrângerilor mediului natural. Potrivit Comisiei Brundtland, starea unei economii durabile presupune: utilitatea, consumul, stocul de resurse naturale nu se reduc în timp; resursele sunt alocate astfel încât să se păstreze șansele de a produce în viitor; resursele sunt folosite astfel încât să mențină un beneficiu durabil al exploatării lor; satisfacerea condițiilor minime ale stabilității ecosistemului și ale refacerii sale în timp. Deși nu există, încă o teorie închegată a dezvoltării durabile din pricina înțelesurilor multiple atribuite de către diversele categorii de specialiști (economiști, sociologi, arhitecți, parlamentari, autorități locale și internaționale), mesajul principal al acestui concept este responsabilitatea care trebuie să se instaureze intre generații în legătură cu folosirea resurselor planetei, satisfacerea nevoilor generațiilor prezențe fără compromiterea capacității generațiilor viitoare de a le satisface pe ale lor, cu respectarea, în egală măsură, a criteriilor de echitate, educație, drepturi civile, cultură, necuprinse în indicatorii macroeconomici.

Se impune o distincție între calitatea mediului, măsurată subiectiv și perceptibilă ca raport global intre stimulii agreabili și dezagreabili în cursul contactelor cotidiene cu mediul și condițiile de mediu, care pot fi măsurate obiectiv (ex. gradul de puritate a aerului și apei, temperatura medie sau regimul precipitațiilor într-o regiune, suprafața locuibilă/persoana numărul paturilor de spital/1.000 de locuitori, numărul de km de drumuri asfaltate pentru o regiune de dimensiuni date, P.N.B./locuitor, numărul de autoturisme/1.000 de locuitori, nivelul mediu de educație dintr-o regiune). Este necesară elaborarea și utilizarea unor indicatori ai condițiilor de mediu care să arate schimbările materiale care se produc în mediu și au impact asupra sănătății.

Atragerea și folosirea resurselor naturale implica costuri (ex. costul de oportunitate), suma acestora constituind costul integral de utilizare sau social, gestionat de către pionii activităților economice. La stabilirea acestuia și a eficienței nu trebuie, însă, ignorate serviciile de foarte bună calitate oferite gratuit de către mediu, dacă este lăsat să funcționeze conform proiectării sale: asimilarea și procesarea reziduurilor prin sisteme ecologice; furnizarea directă a unor resurse (aer curat, apa pentru răcire sau curățenie), sisteme naturale de menținere a curățeniei aerului și apei, de reglare a fertilității solului, de stabilire a condițiilor climatice, menținere a stocurilor de resurse reproductibile, reglare a debitelor râurilor.

Cerințele minime ale dezvoltării durabile se leagă de redimensionarea creșterii economice, modificări tehnologice, reorientări spre alte surse de materii prime și energie, economisirea resurselor naturale, creșterea calității și siguranței proceselor.

În planul său strategic, Ministerul Culturii și Turismului din Turcia a integrat obiective și căi de acțiune pentru dezvoltarea durabilă a industriei turismului și călătoriilor, concepând o viziune integratoare la nivel național, care să încurajeze investițiile la scara regională, în zone de coastă cu mare potențial turistic, mai ales ale sectorului privat, zone care să se transfome, în final, în orașe turistice, devenind, astfel, posibila planificarea nu doar a liniilor de coastă, ci și a zonelor interioare și a așezărilor învecinate acestora într-un ansamblu unic și atotcuprinzător, ducând la îmbunătățirea diversității, la optimizarea și transformarea așezărilor existente.

Politica sa de dezvoltare a turismului vizează, între multe strategii și obiective, să reorienteze investițiile în vederea reducerii dezechilibrelor în dezvoltarea diferitelor zone ale țării și orientarea lor în direcția protecției, conservării și îmbunatățirii mediului natural, istoric, cultural și social; să conserve și să folosească resursele naturale în cel mai economic și ecologic mod; să folosească resursele turistice într-un spirit de conservare și dezvoltare echilibrată, evitând epuizarea acestora; să ia în considerare dezvoltarea așezărilor turistice care au structura de mediu și organizațională la un nivel de calitate acceptabil; să prezinte un pachet de servicii concordante cu criteriile de calitate în domeniul mediului, transporturilor, cazării, culturii, istoriei și artei, să prevină dezvoltarea urbană neuniformă și să restaureze localitățile urbane afectate; să rezolve problemele de infrastructură și mediu din regiunile cu circulație turistică mare, în strânsă cooperare cu guvernele locale și prin contribuții ale utilizatorilor infrastructurii. Dezvoltarea ecoturismului este preconizata a se realiza prin îmbunătățirea infrastructurii, realizarea de hărți cu principalele rute, destinații, stații intermediare, locuri importante, scenarii pentru regiuni care să găzduiască organizații, activități și evenimente pentru turismul în natură.

Capitolul 3. Importanța factorului climatic. Particularități climatice.

Dacă până în secolul al XVII-lea noțiunea de climă se reducea la unghiul de incidentă a razelor solare pe suprafața Pământului, apoi la gradul de căldură și umiditate a aerului, astăzi clima cuprinde „totalitatea și succesiunea pe mai mulți ani a tuturor fenomenelor și proceselor meteorologice ca rezultat al interacțiunii dintre radiația solară, circulația generală a atmosferei și suprafața subadiacenta”, adică „regimul multianual al vremii.” (Gaceu Ovidiu, Ed. Universității din Oradea, 2003, p.197)

Determinată de factori genetici, clima se caracterizează prin elemente climatice.

3.1. Factorii genetici

Factorii climatici (genetici) care dau naștere și imprimă caracteristicile climatelor Pământului sunt radiația solară, circulația maselor de aer și particularitățile suprafeței terestre.

Radiația globală este determinată de înălțimea Soarelui deasupra orizontului (în funcție de latitudine, anotimp, momentul zilei) și de transparența atmosferei (nebulozitate, impurificare) și determină, la rândul ei, valoarea bilanțului radiativ (funcție de temperatura suprafeței terestre, intensitatea evaporației, caracteristicile maselor de aer, natura suprafeței terestre, latitudine, umiditatea aerului), alături de care oferă posibilitatea cunoașterii exacte a potențialului caloric al fiecărei regiuni.

Circulația generală a atmosferei, circulația musonică (vânturi constante cu regim sezonier care își schimbă direcția cu 180o), vânturile locale și curenții oceanici (de suprafață, calzi și reci) reprezintă factorii dinamici. Determinată de repartiția inegală a presiunii atmosferice la nivelul solului și în altitudine, circulația generală, prin frecvente schimbări de direcție și intensitate, are drept rezultat variații neregulate ale elementelor climatice.

Caracteristicile suprafeței terestre au în vedere natura suprafeței, relieful, gradul de înclinare, vegetația.

3.2. Elementele climatice

Elementele climatice sunt elementele meteorologice (temperatura, precipitații, vânt, umezeala relativă, radiație solară) analizate pe o perioadă mai lungă de timp și a căror variație în timp determina regimul termic, pluviometric, etc. anual. Uneori, factorii genetici și elementele climatice se suprapun: ex. radiația solară, vântul.

Latitudinea și circulația generală a atmosferei sunt esențiale în apariția macroclimatelor (ex. temperat mediteranean), care presupun condiții climatice omogene pe spații mari.

În acest context, prin poziția sa geografică, Turcia prezintă caracteristicile climatului temperat mediteranean în zona litorală de vest și sud, cu veri calde și uscate (28-300C), ierni blânde și ploioase, temperaturi medii anuale de 13-200C, alizee (vara) și vânturi de vest (iarna) ocazionând invazii de aer polar continental (care compromit recoltele de citrice), precipitații de 500-1000 mm sub formă de averse în timpul iernii și secetă – vara, vegetație de arbuști cu frunze veșnic verzi (laur, mirt, măslin sălbatic, smochin sălbatic, maquis); restul și cea mai mare parte a teritoriului se afla sub imperiul temperat continental, generat de aerul polar continental, cu mari amplitudini termice anuale (peste 300C), precipitații puține, veri calde cu temperaturi ce depășesc 250C și ating 500C, ierni geroase (-10, -200C până la -500C) cu zăpadă, precipitații cuprinse între 300-600 mm/an, mai ales vara și scad cantitativ spre interiorul continentului, vegetație de stepă (păiuș, pelin, pin, brad, zada, fag, stejar, tei, frasin, ulm, carpen), pășuni alpine.

3.3. Regionarea climatică

Variată și spectaculoasă ca relief, alternând podișurile înalte și prelungi cu ghețari și piscuri semețe, depresiuni, mlaștini, lacuri sărate cu platouri de lavă și câmpii litorale, Turcia cuprinde trei zone climatice importante.

1. Pe coasta Mării Egee și a Mării Mediterane, principala regiune turistică a Turciei, vara este foarte caldă și uscată, iarna ploioasă și caldă. Sezonul de plajă al Rivierei turcești durează din aprilie și până în octombrie; în tot acest interval soarele strălucește puternic și nu plouă deloc. Vara, termometrul urca până la 45°C și nu scade sub 30°C, nici măcar noaptea. Apa mării se încălzește până la 25 – 28°C pe coasta Antalyei în timpul sezonului estival. O climă asemănătoare, chiar ușor mai blândă se înregistrează de-a lungul întregii coaste a Marii Marmara.

Cea mai potrivită perioadă de vacanța pe coasta mediterană a Turciei este din mai și până în septembrie: în mai, întreaga coastă este înflorită și înverzită, căldura verii nu este, încă, sufocantă, iar marea suficient de caldă; septembrie marchează începutul anotimpului de catifea, când temperaturile zilelor și ale nopților diferă doar cu câteva grade, iar apa este absolut fantastică.

2. Coasta Mării Negre are, și ea, o iarnă blândă și o vară foarte caldă, cu umiditate ceva mai mare și ploi mai dese. Temperatura aerului este ușor mai scăzută aici comparativ cu cea de pe coastă Mediteranei, cu o medie în jur de 27°C, în timp ce apa mării se încălzește, de obicei, până la 24-26°C.

3. Partea centrală a Turciei (Anatolia Centrală și de Est) are o climă continentală, cu ierni severe și veri fierbinți și uscate, asemănătoare cu zona nordică a țării, unde iernile au zăpada din abundență

Precipitațiile cresc odată cu altitudinea (Ankara: 442 mm/an, Izmir: 339 mm/an, Adana: 319 mm/an).

Într-o anumită perioadă a anului sunt, teoretic, posibile toate cele patru anotimpuri. Primăvara, se pot savura soarele și căldura mediteraneană în sud, schiul în munții din est. În regiunile de pe coasta Mării Negre primăvara este caracterizată prin ploi torențiale, în timp ce Anatolia sud – estică mai este acoperită de zăpadă. În unele locuri, diferențele de temperatură pot ajunge la 20°C.

(Tab 2)

Capitolul 4. Fațadele maritime ale Turciei

Deși nu face parte din niciunul din traseele litorale, este greu de imaginat o călătorie în Turcia care să nu arunce o privire, cât de sumară, asupra orașului Istanbul. Descris, uneori, ca și punct de intersecție al Europei cu Asia, vechiul Constantinopol este o vastă metropolă cu un trecut imperial care se întoarce în timp cu mai mult de 1.500 de ani. Deși nu mai este capitala Turciei, rămâne inima națiunii; acest oraș cu 13 milioane de locuitori se întinde pe ambele părți ale strâmtorii Bosfor, cuprinzând porțiuni din două continente. Poziției sale unice, de legătură între Marea Neagră, Marea Marmara și Marea Mediterană, i s-a datorat interesul pentru acest centru comercial mondial, începând cu epoca bizantină. Protejat de apă pe trei părți, cu portul natural al Cornului de Aur cuibărit în interiorul său, Istanbulul s-a bucurat mereu de o locație ideală pentru comerțul est-vest și construirea de imperii. Cucerit cucerit de otomani în 1453, a rămas, totuși, un post comercial vital pentru condimentele și textilele aduse în Europa pe Drumul Mătăsii, tocmai din îndepărtata China.

Din cauza poziției geografice, Istanbulul a suferit numeroase asedii de-a lungul secolelor. Cel care a început ca avanpost grecesc al Noii Rome, prima capitală mondială creștină, a devenit reședința sultanilor otomani stăpâni ai celui mai mare imperiu musulman al lumii. Identitatea sa actuală este, deopotrivă, multiseculară și combină caracteristici atât europene, cât și asiatice. Ca rezultat al unei istorii atât de variate și diverse, moștenirea să arhitecturală nu se compară cu nimic altceva. Minunate exemple sunt vizibile la fiecare pas: uimitoare moschei otomane, coloane clasice, structuri bizantine, ruine antice și biserici ortodoxe deosebite.

În anii din urmă, rapidă industrializare a atras mii de locuitori ai satelor, rezultând mari discrepante intre "nativi” și nou-veniți și o foarte înaltă rată de creștere a populației. Totuși, cu dezvoltarea economică a Turciei din ultimii ani și iminenta aderare la Uniunea Europeană, Istanbulul prosperă, cel puțin pentru cei bogați. Orașul a devenit extrem de cosmopolit: muzica și artele înfloresc, se deschid tot timpul noi baruri, cluburi, galerii de artă private, restaurante și magazine cu îmbrăcăminte de marcă.

Clima Istanbulului este, în principal, una mediteraneană, deși afectată de variații datorate vecinătății Mării Marmara și Bosforului. Verile sunt fierbinți, iar iernile reci, primăverile și toamnele însorite, dar schimbătoare; zăpada ușoară este frecventă iarna.

Istanbul, Haghia Sophia (img 13)

Câteva atractii turistice de mare interes.

Haghia Sofia, cunoscută ca Aya Sofya („biserica înțelepciunii divine”) este considerată capodopera arhitecturii bizantine; sfințită în anul 537 d.C., turnul sau de 56 de metri, suspendat, simbolizează cerul. Mehmet cuceritorul a fost atât de impresionat în 1453, încât a declarat-o moschee și așa a rămas până la transformarea sa în muzeu, la declararea republicii.

Palatul Topkapi, inițial reședință de vară și sediu al guvernului, a găzduit haremul, administrația statului și personalul militar în secolul al XVI-lea, circa 3.000 de locuitori. Sultanii l-au înlocuit, în 1855, cu Palatul Dolmabahce, însă multe din podoabele somptuoase ale trezoreriei inițiale (tronul placat cu aur al lui Murat al III-lea), armurile, mantiile din mătase pentru ceremonii, articolele chinezești din ceramică și colecția de manuscrise sunt mărturii ale vechii decadențe otomane.

Kapali Carsisi (Marele Bazar sau Bazarul Acoperit) este cea mai cunoscută piață a Istanbulului. Înființat puțin după cucerirea din 1493, cuprindea piața de sclavi și hans (unde comercianții care băteau Drumul Mătăsii puteau să se odihnească, împreună cu cămilele lor, și să-și vândă produsele).

Misir Carsisi (Piața Egipteană sau a Condimentelor), în formă de L, cu fața la Cornul de Aur, a fost construită ca extensie a Yeni Camii (Noua Moschee) și finanțată cu banii proveniți din taxele asupra mărfurilor egiptene. Inițial faimoasă pentru condimentele și uleiurile exotice din Orient, astăzi vinde și fructe uscate, caviar, delicatese turcești, suveniruri, la prețuri mai mici decât Marele Bazar.

Excursii din Istanbul. Insulele Princes: aceste nouă insulițe din Marea Marmara, aflate la 12 kilometri spre sud de Istanbul, erau folosite cândva pentru a ține la distanță, într-un lux izolat, moștenitorii nedoriți la tronul otoman; au reprezentat și locul de exil al lui Leon Trotsky, intre 1929-1933, după expulzarea sa din Uniunea Sovietică. Astăzi amintesc de trecut prin plimbările cu trăsura. Cea mai mare este Buyukada, cu hoteluri și pensiuni din lemn și o pădure răcoroasă de pini. Heybeliada, probabil cea mai frumoasă, a fost centrul unei vechi comunități grecești cu șase biserici și mănăstiri. Termal, la 38 kilometri sudest de Istanbul, ușor de accesat cu barca, este un foarte popular izvor fierbinte natural, vestit ca stațiune din timpurile romane (băi minerale cu calități terapeutice).

4.1. Litoralul Mării Negre

Descriere: provinciile de la vest le est: Kirklarcli, Istanbul, Kocaeli, Sakarya, Bolu, Zonguldak, Kastamanu, Sinpo, Samsun, Ordu, Gitesun, Trabzon, Rize, Artvin. Lungime totală: 2.000 de kilometri. Peisaj de coastă. Plaje bune pentru baie.

Coasta turcească a Mării Negre, cu vegetația să bogată, surprinde vizitatorii care cred despre Turcia că este o țară uscată și fierbinte. Creste muntoase cu stufoase păduri de pin și văi domoale, kilometri de plaje primitoare, porturi agitate și sate pescărești somnoroase, cu tipicele lor case din lemn, la care se adaugă un climat blând și umed unde se dezvolta frumos alunii, porumbul, orezul și ceaiul contrastează puternic cu platoul interior înalt al Anatoliei.

Caracteristici. Aceste regiuni situate de-a lungul coastelor turcești ale Mării Negre (Kara Deniz), cu bogăția de frumuseți naturale, sunt mărginite de Munții Pontici care domina Podișul Anatolian de Nord cu înălțimea lor de 4.000 de metri. Ca rezultat al eroziunii, coasta are, totuși, mai puține golfuri și intrânduri decât oricare altă zonă litorală a Turciei. Clima din regiunile vestice este mai răcoroasa așa încât nici chiar vara nu este excesiv de caldă, în timp ce jumătatea estică este foarte caldă și ploioasă. În Rize, de exemplu, precipitațiile anuale pot ajunge la 2.500 mm/100, creând un mediu favorabil pădurilor extinse din zonă. Aceste regiuni ale coastei nordice merită o vizită mai îndelungată nu doar pentru stațiunile lor litorale, adesea cu plaje nisipoase, cât și pentru bogata și variata lor istorie.

Plantațiile și producerea ceaiului. În regiunea Rize, cultivarea ceaiului a devenit parte importantă a economiei locale. În anul 1938, Mustafa Kemal Ataturk a decis producerea ceaiului negru ca băutură națională în locul mai scumpei cafele importate, iar acum consumul turcesc de ceai este acoperit de către cultivatorii acestei regiuni. Solul acid și umed, umiditatea mare a atmosferei (78%), verile calde (350C) și vânturile blânde (minim -80C) asigura condiții ideale producerii ceaiului. Acesta se recoltează în aprilie și mai.

Mituri și istorie. Porțiunea de coastă de-a lungul Pontului Euxin („marea ospitalieră”) este puternic legată de mitologia greacă, legendele lui Prometeu, ale războinicelor amazoane și argonauților care au pornit de la Kolchis în căutarea lânii de aur în ambarcațiunea numită Argo. Începând cu secolul al XVII-lea i.C., coloniile grecești au înflorit de-a lungul întregii coaste; cele mai multe au fost întemeiate de către Miletus: Amisos, Kotyora, Kevasus, Trapezous. După moartea lui Antigonus, în 281 i.C., Mitridates al V-lea a întemeiat regatul Pontus, care a atins apogeul dezvoltării sub conducerea lui Mitridates Eupator cel Mare (120-63 i.C.). După cucerirea Constantinopolului de către cruciați în anul 1204, dinastia bizantină Comneni a guvernat imperiul Trebizond (Trapezous) care se întindea de la Thermodon la Phasis. Atunci a devenit Trapezous cel mai important oraș comercial al lumii antice. În anul 1461, sultanul Mehmet al II-lea a cucerit aceste teritorii și le-a incorporat Imperiului Otoman. În 19 mai 1919, a debarcat la Samsun Kemal Pasa (Ataturk), moment de importanta decisivă în istoria modernă a Turciei și care a marcat începutul campaniei de eliberare de sub ocupația străină, având drept rezultat desființarea sultanatului și declararea republicii turce.

Acces. Jumătatea vestică a coastei Mării Negre dintre frontiera bulgară și Ince Burun, cel mai nordic punct al peninsulei Asia Mică, nu este deservită de o autostradă, există, totuși, un bun drum de coastă prin est, care duce de la Sinop (în antichitate cea mai puternică dintre coloniile grecești la Marea Neagră) direct spre granita turco georgiană; traversează o serie de orașe interesante între care Samsun, cel mai important port și centru comercial de pe coasta de nord a Turciei, Trabzon (anticul Trabezous și, mai târziu, Trebizond), Rize, orașul producător de ceai și centrul administrativ al regiunii muntoase Lazistan și micul port Hopa, aflat la câțiva kilometri de graniță cu Georgia. Există transport maritim între Istanbul, Zonguldak, Sinop, Samsun, Giresun și Trabzon. În plus, Istanbul și Ankara sunt conectate cu Samsun și Trabzon prin linii aeriene.

4.1.1. Stațiuni

Atracțiile turistice ale coastei de est a Mării Negre sunt legate de localitățile din această zonă: Bafra, Carsamba, Duragan, Fener Burnu, Mânăstirea Fetoka, Giresun/Kerasous, Havza, Hopa Kizilirmak Deltasi, Ordu/Kotyora, Rize (cu Ayder/Kaplicasi, Camburun Plaji, Camlinhemsin, Lazistan), Samsun Sinpo, Surmene/YapulkogluKonagi, Terme/Themiskyra (cu Amazous), Vezirkopru, Ivy Kalesi…

4.1.2. Structuri de primire

În general, structurile de primire sunt în număr și de o diversitate impresionantă și cuprind spații și servicii pentru toate gusturile și buzunarele: de la hotelurile de 1-5 stele, cu arhitectură romantică sau avangardistă, care pun la dispoziție toate facilitățile imaginabile pentru o vacanță de vis (și la prețuri pe măsură), până la bungalouri, cabane sau campinguri. Turiștii sunt primiți cu ospitalitate în cele 2.566 de unități de cazare cuprinzând 567.470 de paturi din unitățile autorizate de Ministerul Culturii și Turismului. Ei pot opta, în funcție de preferințe, posibilități și interese (vacanța, turism cultural, religios, de afaceri, etc.) pentru o cazare într-un hotel, motel, sat de vacanță, hotel termal sau cu apartamente, han, complex sportiv, vilă, fermă sau cabană, cu masă sau fără. Prețurile variază de la câțiva euro pe noapte până la mai multe sute. Numeroase din spațiile de cazare, mai ales în zonele turistice de mare atracție, sunt prezente cu informații detaliate pe internet și asigură rezervări online în condiții de facilitate maximă.

Pe coasta Mării Negre, spre exemplu, Rize oferă hotelul Dedeman Rize, 4 stele, situat într-un paradis natural unde Alpii Pontici întâlnesc Marea Neagră. Se poate beneficia aici de piscină interioară, plajă privată, centru fitness, servicii medicale magazine, servicii baby sitting, sală de ședințe, restaurant și bar, internet, la tarife începând cu 122 USD.

Hotel Dedeman Rize-Rize, 4 stele (img 14-16 )

4.1.3. Obiective turistice

Bafra se întinde la aproximativ 25 de kilometri spre sud de împăduritul Bafra Burun unde se varsă în mare râul Kizilirmak (Raul Roșu), cunoscut în antichitate ca Halys. Este cunoscută pentru izvoarele sale termale, tutun și caviar. Între alte obiective turistice: o baie turcească din secolul l XIII-lea și un complex format dintr-o moschee și un mausoleu din secolul al XV-lea; la est, apele lagunei Balik Golu (Lacul Peștilor); spre est, de-a lungul golfului Samsun, mari plantații de tutun.

Giresun. Centru administrativ al provinciei Giresun, se întinde pe o mică peninsula stâncoasă, cândva fortificată.

Giresun (img 17)

Portul exportă lemn și alune. Priveliști de interes: morminte ale lui Seyydi Vakkas și Aga Osman și o biserică din secolul al XVIII-lea. O depresiune largă duce la un deal conic încoronat cu o fortăreață bizantină. Lângă port se afla mica insulă Giresun Adasi (antica Aretia), unde au debarcat argonauții, potrivit legendei. Insula nu a fost locuită și are un templu închinat lui Ares, zeul războiului. Se găsesc aici și ruinele unei mânăstiri bizantine. Actualul nume al Giresunului pare să se datoreze generalului roman Lucullus, care a găsit aici un soi foarte bun de cireșe, pe care le-a și dus la Roma.

Rize. Situat pe o bandă îngustă a coastei, într-un mic golf la poalele Munților Pontici, este capitala provinciei Rize (populație: 52.000 de locuitori). Principalele venituri sunt realizate din exporturi de ceai și lemn (prin portul Rize), mai recentul turism (excursii în munți și pe plantațiile de ceai). In antichitate s-a numit Rhizion, iar in Evul Mediu, Risso. În anul 1461, după cucerirea Trebizondului de către Mehmet al II-lea, a devenit parte a Imperiului Otoman. Oferă o frumoasă priveliște a ruinelor castelului (Rize Kalesi), cu grădinile sale de ceai; impresionantă vedere a orașului din Grădina Botanică (Ziraat Bakcesi); colecție de plante subtropicale incluzând mai multe varietăți de tutun.

Rize (img 18)

.

Rize, izvorul Firtina. (img 19)

Samsun. Capitală a provinciei Samsun (310.000 de locuitori), cel mai mare oraș de pe coasta de nord, principalul port și centru comercial. În luna iulie a fiecărui an găzduiește un târg de comerț. Important mai ale prin comunicațiile bune cu Platoul Central Anatolian (căi ferate și rutiere). Câmpia de coastă din jurul său, intre delta Kizilirmak, la vest, și Yesilirmak, la est, produce tutunul cel mai apreciat din Turcia, cereale, bumbac, porumb pentru floricele, plante uleioase. Plajele nisipoase din vecinătate sunt minunate pentru baie. La aproximativ 3 kilometri spre nordvest se află anticul Amisos, fondat în secolul al XVII-lea i.C. de către grecii din Miletus, ocupat, mai târziu, de către atenieni și numit Peiraieus (Pireus). Numele actual apare pentru prima oara in 1331. Aici se află statuia ecvestră a lui Mustafa Kemal Pașa (Ataturk), iar ziua debarcării sale este sărbătorită în Turcia ca " zi a tineretului". Cele mai importante moschei vechi sunt Pazar Camii, construită de guvernatorii mongoli în secolul al XIV-lea, și Marea Moschee (Ulu Camii), datând din secolul al XVIII/XIX-lea. Muzeul arheologic expune material descoperit la Dundar Țepe, situl învecinat al vechilor Amisos.

Samsun (img 20)

Sinop. Capitala provinciei Sinop, oferă o priveliște încântătoare pe porțiunea centrală a peninsulei Boztepe. Este cel mai nordic punct al coastei Mării Negre turcești și portul cel mai ferit.

Sinop (img 21)

În antichitate era un activ centru comercial la capătul de nord al drumurilor de caravane importante din Cappadochia și regiunile Eufratului. Plaje nisipoase, cu hoteluri și un mic aeroport la vest. În secolul al XVIII-lea i.C. a fost colonie grecească și important centru al Mării Negre. Nu s-au păstrat decât ruine ale citadelei, un templu al lui Serapis și zidurile orașului de lângă port.

Coasta de vest a Mării Negre cuprinde localități cum sunt: Akcakoca, Eregli/Harakleia Pontike, Igneada, Ince Burun, Inebolu Karasu, mai mici și mai puțin încărcate de istorie.

Akcakoca, stațiune micuță și modernă, fără o istorie deosebită, situată la 45 de kilometri spre nord de orașul Duzce, foarte apreciată de turci, mai ales cei din Istanbul, pentru minunatele sale plaje nisipoase. Ince Burun prezintă atracție pentru muzeul sau nautic, iar Inebolu, cu aspectul său de grădină, datorită ruinelor castelului, tradiționalelor case din lemn, ruinelor unei biserici creștine, plajelor ospitaliere.

4.2. Litoralul Mării Marmara

Descriere. Regiunea Marmara: 11.500 kilometri2, mare interioară între Tracia și peninsula Asia Mică.

Situație și origini. Marea Marmara separa Turcia europeană de cea asiatică. În antichitate era cunoscută ca Propontis. Măsurând 280 de kilometri în lungime și 80 în lățime, se întinde de la strâmtoarea Bosfor la Dardanele, legând Marea Neagră de Marea Egee. Mișcarea tectonică din era cuaternara timpurie a despicat o vale. Apa cea mai adâncă se află în zona inundată și înaintează cu 1300 de metri sub nivelul apei, desenând linia unui sertar retezat în Golful Izmit. Această vale abruptă este parte a liniei anatoliene de nord și responsabilă pentru frecventele cutremure din Marea Marmara și Anatolia de Nord.

Coaste. Coasta de sud este, în principal, alcătuită din golfuri, peninsule și o zonă joasă de lacuri, iar aceste canale și încrețituri cuprind Golful Gemlik, Erdek, Bandirma, peninsula Kapi Dag și Samanli Dag. Cele mai multe dintre porturile ferite (Izmit, Gemlik, Bandirma, Mundanya) se află de-a lungul acestei porțiuni de coastă. Coasta de nord, pe de altă parte este relativ dreaptă, exista câteva porturi, iar munții înalți de altădată sunt acum insule. La est, aproape de Istanbul se afla insulele Princes. La sud-vest, în jurul insulei Marmara și a peninsulei Kapi Dag, în antichitate insulă, se învălmășesc alte insule mici.

Clima. Vara prezintă multe atracții și rămâne relativ răcoroasă în mijlocul intervalului, cu frecvențe vânturi din nord și nordvest (meltem) și curenți din Marea Neagră. Iarna, vremea este rece și zbuciumată; totuși, măslinii din regiune sunt, rareori, afectați de înghețurile neașteptate.

4.2.1. Stațiuni

În ultimii 10 ani, coasta nordică a Mării Marmara a devenit foarte atractivă pentru turiștii marilor orașe turcești. Între Tekir Dag și suburbiile de la vestul Istanbulului și, de asemenea, pe o distanță de 100 de kilometri pe partea estică a Bosforului se aliniază sate de vacanță, cabane și blocuri cu apartamente. Această activitate neostoită face ca aproape întreaga coastă să fie dedicata turismului, cele mai afectate fiind porțiunea vestică și zona dintre Marmara Ereglisi și Kumbuzgaz. Rămân, încă neatinse, plajele nisipoase de la sud-vest de Tekir Dag, cu excepția regiunilor Barbaros, Kumbag (10 kilometri) și, după extinderea drumului de coastă, Sarkoy (55 kilometri).

Stațiuni: Corlu, Tekir Dag.

4.2.2. Structuri de primire

Yat Oțeli (o stea), este singurul hotel din Tekirdag; deschis tot anul, cu vedere la țărmul mării, este relativ liniștit și în apropierea câtorva restaurante unde se servește peste. Atmosfera e prietenoasă.

4.2.3. Obiective turistice

Corlu. Este un oraș pitoresc cu o populație de 59.000 de locuitori, situat pe un deal, la circa 36 de kilometri spre nordest de Istanbul, pe drumul principal Istanbul – Bulgaria și mai departe. Era străbătut de faimosul drum roman Via Agnatia care lega Istanbulul de coasta adriatică, iar podul roman din spatele orașului era parte a acestui drum.

Tekir Dag (populație: 63.000 de locuitori) este un oraș aglomerat pe coasta de nord a Mării Marmara, cu un mic port comercial. Cunoscut în antichitate ca Rodosul/Bizantine și, mai târziu, ca Predestos; numele turcesc se leagă de munții de ardezie care se înșiruie spre sud-vest. Este locul nașterii poetului Namik Kemal. După cucerirea Asiei Mici, frigienii s-au stabilit de-a lungul coastei Mării Marmara începând de la Tekir Dag. Mulți ani, orașul s-a aflat sub controlul turcilor, care au dat numele lor întregii regiuni. În anul 46 i.C., romanii conduși de Vespasian au ocupat Tekir Dag și întreaga Tracie, iar orașul a continuat să joace un rol important în perioada bizantină. În locul nașterii printului ungar Rackoczi a apărut un mic muzeu, iar în 1565 faimosul arhitect Sinan a construit o moschee și un bazar acoperit (astăzi complexul Damat Rustem Pasa).

4.3. Litoralul Mării Egee

Coasta Mării Egee posedă unele dintre cele mai spectaculoase și semnificative locuri arheologice ale Turciei, cu o moștenire culturală remarcabilă de la vechile civilizații grecești, romane și otomane. Vechile cetăți Efes și Troia sunt îmbibate de trecut, amfiteatrele și străzile pavate pentru circulația carelor romane și coloanele emană istorie. Aici a pus Sf. Pavel bazele creștinismului, iar chipul frumos al Elenei din Troia " a lansat o mie de corăbii".

În afara atracțiilor istorice, Marea Egee este cunoscută pentru peisajele de coastă și fâșiile lungi de plajă nisipoasă, unde dealurile care înconjoară populare stațiuni cum sunt Bodrum și Kusadasi sunt îmbrăcate în păduri de pini și măslini. Spre interior, izvoarele minerale bogate în calciu și spumegând peste marginea platoului muntos la Pamukkale formează cea mai importantă stațiune cu ape minerale din țară și sunt una dintre cele mai sărbătorite atracții naturale din zonă. Orașul Izmir, vestit cândva pentru smochinele sale, este astăzi cea mai modernă capitală a regiunii, un important port și un activ centru comercial cu hoteluri și restaurante de calitate.

4.3.1. Stațiuni

Stațiuni semnificative la Marea Egee sunt Gumbet, Bodrum, Kusadasi, Altinkum și Izmir.

Gumbet. Foarte aproape de Bodrum, pe coasta de sud-vest a Turciei, crește în popularitate. Este căutat de cei care doresc odihnă pe plajă în timpul zilei și să petreacă noaptea într-unul din numeroasele cluburi. Pentru doritorii de mai multă mișcare diurnă există o multitudine de sporturi de apă: jet skiing, parasailing, windsurfing și bărcile cu pedală. Sunt, apoi, restaurantele, barurile și fast-food-urile pentru toate gusturile. Pentru cei mai puțin energici este la îndemâna o călătorie lejeră cu barca de-a lungul coastei peninsulei Bodrum, pentru bronzare și admirarea peisajului. Nefiind prea multe de văzut, cei mai mulți turiști prefera microbuzul spre Bodrum, aflat la 10 minute distanță, pentru plimbări și cumpărături.

Bodrum (anticul Halicarnas, orasul lui Herodot si una din cele 7 Minuni ale lumii antice), vedere panoramică (img 22)

Bodrum. În antichitate Halicarnas, este cea mai atractivă stațiune sud-egeeana, descrisă de Homer drept „țara eternului albastru”. Situat pe o peninsulă orientată spre insula Kos, dealul este populat cu vile împodobite cu flori, iar străzile înguste șerpuiesc spre mare, cele două porturi gemene asigurând adăpost liniștit ambarcațiunilor. Nu cu mult timp în urma doar un mic sat de pescari, cunoscut pentru scufundătorii după bureți de mare, astăzi este centrul de iahting al Turciei și continuă vechea sa tradiție de construcții de nave, specializându-se în iahturi elegante, cu carcasa de lemn, cunoscute sub numele de gulete. Orașul este o excelentă bază de organizare a unor excursii cu vaporul, dar și punctul de întâlnire al ambarcațiunilor locale, oferind excursii de o zi, la comandă, spre insulele apropiate sau spre plajele de altădată și restaurantele situate de-a lungul magnificei coaste. Din poziția să intre cele două porturi, Castelul Sf. Petru, construit în 1522 de Cavalerii Sf. Ioan, domină orașul, găzduind fascinantul muzeu de arheologie subacvatică. Cealaltă atracție de vacanță a Bodrumului este mausoleul din Halicarnas, rămășițele fărâmițate ale uneia din cele șapte minuni ale lumii antice. În calitate de destinație majoră de vacanță, Bodrumul este ticsit de vizitatori în timpul verii; totuși, rămâne nealterat, păstrând specificul sau turcesc încântător, echilibrul intre bazarurile exotice, tânguirea muezinilor, istoria antică și sporturile de apă, băile de soare și viața de noapte vestită în toată Turcia. Cumpărături. Ca peste tot în Turcia, este o aventură cu zeci de magazine aliniate pe străzi înguste, mai ales din stațiile de autobuz înspre port; varietate de mărfuri locale, de la covoare și kilimuri, la pielărie, bijuterii din aur și argint, îmbrăcăminte de marcă (adesea contrafăcută); negocierea este de la sine înțeleasă și se obișnuiește să bați prețul la jumătate; unele magazine țin deschis și noaptea. Restaurantele oferă fructe de mare, pește proaspăt, specialități naționale, dar și mâncare italienească, thailandeză, chinezească, europeană. Mâncare tipic turcească, feluri locale excelente (miel) servește, de ex., Denizhan; pizza foarte bună se poate mânca la Sunyer Pizza, bucătărie mediteraneană și californiană la Lolla Bistro. Viața de noapte este variată și frenetică, în discoteci, cluburi; petreceri în stil turcesc (meyhanes) baruri cu dans, inclusiv din buric, muzica live și terase (Halikarnas- unul dintre cele mai mari și pretențioase cluburi în aer liber din lume).

Kușadași. Aflată pe coasta de sud a Mării Egee și supranumită „insula – pasăre”, este așezată într-un golf superb și cunoscută pentru apele sale strălucitoare, plajele nisipoase și largi și un mare port. Cu doar două decenii în urmă considerat doar un popas în drumul spre Efes, azi se aliniază pe țărmurile sale o duzină de hoteluri și sate de vacanță, restaurantele servesc peste și moluște, iar discotecile satisfac un număr tot mai mare de turiști. Magazinele de covoare și piele vând intens pasagerilor de pe numeroasele vase de croazieră care acostează pentru o zi, lăsând destul timp pentru o excursie la Efes și un raid de cumpărături. Și-a păstrat, totuși, caracterul pământean: se mai găsesc mese deloc scumpe și pensiuni; noaptea, tempoul este mai relaxat, iar numărul vizitatorilor turci este egal cu cel al oaspeților străini. Pentru mai multă liniște stă la dispoziție Parcul național al peninsulei Dilek, la 28 de kilometri spre sud, cu păduri luxuriante de laur, varietăți de pin, tei, castan, stejar care se găsesc doar în nordul Anatoliei, foci și broaște țestoase protejate de guvern, specii de reptile păsări și mamifere; excursii zilnice se pot face la Efes, Priene, Milet și Didyrma.

Noul și vechiul se amestecă în Izmir, într-o amplasare uimitor de frumoasă pe lângă un golf de forma unei semilune. Al doilea port ca mărime și al treilea oraș, vechea Smirna este și centru industrial și comercial. Izmirul are experiența unor secole de dominare dură de către valuri de armate și cuceritori, toți ademeniți de situarea geografică ideală și de clima blândă. În secolul al IX-lea i.C. au transformat regiunea într-o așezare prosperă; Alexandru cel Mare a ordonat, în secolul al IV-lea i.C. construirea unei citadele în vârful muntelui Pagus; romanii au adăugat, în secolul I i.C., în maniera lor obișnuită, mari edificii și alte structuri, din care au rămas doar câteva urme; flota arabă a prădat orașul în drumul său spre cucerirea Constantinopolului; la sfârșitul secolului al XI-lea au venit turcii selgiucizi, alungați de către cruciați; au urmat hoardele mongole ale lui Timur-Lenk, apoi otomanii; grecii l-au preluat după Primul Război Mondial, văzând în el piesa centrală a unui nou imperiu elen, dar au eșuat în 1922, când orașul a căzut pradă unui mare incendiu. Egal cu fabuloasa Troia, rival al Pergamonului, Izmirul de azi continua să atragă turci din întreaga Anatolie și din est, aflați în căutare de locuri de muncă și se confrunta cu toate problemele epocii moderne, generate de prea rapidă urbanizare. Sunt multe de văzut și de făcut. Impunătoarea fortăreață Kadifekale, pe muntele Pagus, oferă o vedere fără egal a portului și orașului, a împrejurimilor, de la Ceșme la orizontul de sud, spre Karsiyaka peste golf și spre Manisa și munții dinspre nordest.

4.3.2. Structuri de primire

Abundă unitățile de cazare de mai multe stele și nu numai (doar Kușadași are 300 de hoteluri de toate categoriile și un birou local de turism), în locații ferite sau în miezul evenimentelor, decorate tradițional sau în stil modern, serviciile atașate sunt complexe, variate și de bună calitate. Câteva exemple: Turihan Beach Hotel (3 stele), Grand Newport Hotel (4 stele), Wow Bodrum Resort (5 stele) în Gumbet; Karia Princess (5 stele), deschis tot anul, Merit Altinel (5 stele), Hotel Manastir în Bodrum; Buyuk Efes, Hilton (5 stele), Oțel Kismet, Imperial în Izmir.

Bodrum, Su Hotel, 3 stele (img 23 – 28)

Bodrum, Hotel Kefaluka Resort- Akyarlar, 5 stele (img 29 – 34)

Izmir, Alacati Zeitin Konak (img 35 – 39)

4.3.3. Obiective turistice

Excursii: la vechea Troie, Efes, Pamukkale.

Vechea Troie. Timp de 3.000 de ani, povestea fascinantă a distrugerii prosperei cătăți a Troiei într-un lung război purtat din pricina frumoasei Elena a fost considerată ficțiune. Spusă de Homer în Iliada, povestea a fost privită ca un mit, până la descoperirea ruinelor cetății în vestul Turciei, la Hisarlik, la mijlocul secolului al XIX-lea. Astăzi, povestea romantică atrage turiști și arheologi deopotrivă, acolo unde nu se mai vede mare lucru în afara zidurilor antice și a unei replici moderne a calului troian care a dus la cucerirea, în final, a cetății. Așezarea este, și ea, spectaculoasă, oferind priveliști spre Dardanele și dealurile Gallipoli. Recentul film hollywoodian „Troia” a resuscitat interesul față de această veche piesă de istorie. Adresa: 340 de kilometri la vest de Istanbul pe autostrada spre Izmir; transport: cel mai accesibil din orașul Canakkale, pe malul vestic al Dardanelelor, unde se poate ajunge cu autobuzul din Istanbul, restul distanței cu taxi.

Efes. Este cea mai mare și bine păstrată cetate antică din țară și unul dintre locurile istorice cele mai spectaculoase din lume. A fost întemeiată că port la gura râului Cayster și, în secolul al II-lea i.C., a devenit cel mai important port și centru comercial al Anatoliei, de la Alexandru cel Mare și perioada elenistică, la capitală Asiei romane sub Augustus, în anul 133 i.C. A cunoscut declinul final în epoca bizantină, odată cu înnămolirea portului, și a fost părăsită prin 527 d.C. Cetatea este importantă și ca primă așezare a creștinilor, vizitată de sfântul Pavel, ale cărui scrisori către efesieni apar în Noul Testament. Locul solicita imaginația în legătură cu felul în care arata și funcționa o cetate romană, dar există și ghizi care pot oferi o imagine bogată a istoriei și arhitecturii ruinelor. Printre amfiteatre, ziduri și mozaicuri, băi, fântâni, bordeluri și coloane, străzile tocite de care romane conduc la elemente de iluminare cum sunt Enorma bibliotecă din Celsus, impresionantul templu al lui Hadrian, (un șir de latrine publice) și Marele Teatru unde Pavel a predicat locuitorilor din Efes. Templul magnific închinat zeiței Artemis a fost, și el, considerat una din cele șapte minuni ale lumii antice. Adresa: drumul Selkuk-Efes; transport: firma Dolmus din Kușadași face curse regulate de 19 kilometri la Selkuk, de unde sunt autobuze din Izmir la 1,5 ore; mini bus din Selkuk pentru 3 kilometri din distanță; program vizitare: zilnic intre 8-18.30.

Efes, Biblioteca din Celsus (img 40)

Pamukkale. Magicul " Castel de bumbac" se află la 19 kilometri nord de Denizli, de pe șoseaua principală de la Aydin (deschis zilnic din zori și până la apusul soarelui, cu taxă de intrare). Este o cascadă albă, strălucitoare, formată din izvoare fierbinți cu calcar, care au creat stalactite, oale de eroziune și mese magice. Apa este renumită pentru binefacerile pentru ochi și ten, alinarea reumatismului, astmului și dermatitelor. Bălăcitul în micile bazine de pe platou este ilegal, autoritățile luptând să protejeze de vizitatori acest fenomen natural unic. Alternativa este o plonjare în bazinul hotelului Pamukkale, chiar pe locul Bazinului Sfânt (din zori la apus, cu taxă de intrare). A fost considerat un loc sacru datorită apelor sale vindecătoare și a reprezentat destinația de sfârșit de săptămâna favorită a regilor și împăraților din Pergamum și imperiile romane. Pamukkale este și locul stațiunii romane Hierapolis, ale cărui ruine sunt împrăștiate pe o rază de cca 1, 6 kilometri de la orașul fondat de Eumenes al II-lea din Pergamon și lăsat moștenire Romei de către Attalus al II-lea. Distrus de un cutremur în anul 17 d.C., a fost refăcut rapid și s-a bucurat de prosperitate în secolele al II-lea și al III-lea; se pot vedea rămășițele impresionantului sau teatru roman. Transport: 5 ore cu autobuzul din Bodrum.

În străvechiul oraș ionian Priene se ajunge din Kușadași pe un drum scurt, străbătând unul dintre cele mai frumoase peisaje ale Turciei: crânguri de măslini argintii, câmpuri de bumbac, dealuri acoperite cu pini și cătune pașnice înconjurate de leandri de un roz cald. Cândva port activ, orașul a fost blocat de aluviunile râului Meander. Teatrul în formă de potcoavă, în stil elen clasic, cu un altar în centru pentru jertfele aduse lui Dionisos este primul care se vede; puțin mai jos, fundațiile unei biserici bizantine; templul Atenei Polias, considerat atât de frumos încât a fost utilizat ca model de arhitectură ionică mai mult de 200 de ani.

4.4. Litoralul Mării Mediterane

Linia coastei mediteraneene este o destinație ispititoare, renumită pentru peisajul său magnific, cu golfuri și promontorii pitorești, ape turcoaz, plaje aurii și păduri de pin. Minunatul peisaj unde Marea Egee întâlnește Mediterana („Marea albă”) este începutul Coastei Turcoaz, dominată de Munții Taurus, ale căror pante se prăvălesc în apele de un albastru intens. Mai jos, de-a lungul Mediteranei se ajunge la Riviera Turcească, regiunea Antalya. Cele două alcătuiesc, împreună, capitala turismului turcesc: sate modeste și stațiuni sofisticate își împart apele, vase de pescuit se amesteca printre iahturi de agrement în porturile adăpostite. Nesfârșitele zile cu soare transforma zona într-un paradis pentru croaziere, băi de soare, înot și sporturi acvatice, iar multitudinea de localuri completează, prin serviciile lor, ziua petrecută în apă și soare.

Coasta se poate lăuda și cu o bogată moștenire culturală, zestre lăsată de civilizațiile străvechi, este îmbibată de istorie și legendă în locuri cum sunt Olympos, cu focurile din Chimaera sau numeroasele ruine răspândite în zona de câmpie.

4.4.1. Stațiuni

Localitățile care prezintă interes turistic sunt în număr mare: Dalyan, Karkan, Kemer, Belek, Alanya, Fethye, Antalya, Calis, Turunc, Kas, Marmaris, Olundeniz, Hisarom, Side, Icmeler.

Dalyan. Spre deosebire de stațiunile învecinate, Dalyan este un sat întins, neatins de dezvoltare, liniștit; care oferă un număr mare de atracții naturale și istorice, precum și tradiționala ospitalitate turcească. Datorită vecinătății plajei Iztuzu, una dintre puținele gazde rămase în lume pentru găzduirea țestoaselor, s-au făcut eforturi considerabile de conservare a frumuseților naturale uluitoare ale zonei. Este situat pe raul Dalyan, care curge intre Mediterană și lacul Koycegiz, iar pe malul celălalt se află ruinele cetății antice Caunos, în secolul al III-lea. Se poate ajunge cu barca, în timp de 40 de minute, prin trestia înaltă, la mormintele liciene vechi de 2.300 de ani, la Caunos și, în final, la întinsa barieră de nisip de pe plaja țestoaselor. Nu departe se află izvoarele termale și nămolurile de la Sultanyie, care nu trebuie ocolite și constituie o experiență neobișnuită. Împrejurimile sunt un paradis pentru viața sălbatică, animale și păsări, iar orașul este mărginit de munți acoperiți de pini și câmpii luxuriante care fac din el o destinație perfectă pentru iubitorii de natură. Pentru petrecăreți sunt mai potrivite stațiunile animate ca Marmaris, dar călătorul așezat găsește o mulțime de activități și excursii de făcut, delicatese locale de savurat și peisaje spectaculoase de admirat. Cumpărături: piața locală funcționează sâmbăta, cu târguiala de rigoare; există câteva magazine mici, cu produse inclusiv de arta locală și meșteșugărești, covoare, articole ieftine, contrafăcute; câteva mini supermarketuri. Restaurante: câteva, unele cu gustoase produse tradiționale (Ali Ba Ba's, La Perla, Simarlik cafe), nu exista mâncare englezească sau tip fast food. Viața de noapte se desfășoară în câteva baruri și cluburi (Sweet Sixteen, Zilli) și în mai multe locuri cu program tradițional: dans din buric, muzică și specialități culinare tradiționale. Activități: excursii cu barca (jeep safari), cu bicicleta la munte, caiac pe mare, parapantă, pescuit, snorkling, zbor deasupra deltei pentru observarea vieții sălbatice; pentru cei mai puțin activi: izvoare termale, nămol, masaj și baie turcească; fascinantele morminte din piatră ale regilor din Caunos, rămășițele portului Caunos (un teatru, temple, biserici și băi); pentru cei mai activi, excursii regulate în stațiunile și localitățile învecinate (ex. Marmaris).

Alanya. Situată în golful Antalya, a reprezentat o destinație favorită vreme de 800 de ani. Turistul european de azi este atras din aceleași motive ca și selgiucizii de odinioară: marea caldă și blândă, plajele drepte pe porțiuni de kilometri întregi, iar orașul are o istorie interesantă.

Alanya (img 41)

Partea de sud este cea mai orientată spre turism; din fericire, o restricție a limitat înălțimea construcțiilor; există, totuși, numeroase hoteluri în stil stațiune și târguri pentru turiști. Portul este un centru activ, mai ales noaptea, și când ai obosit la plajă există câteva locuri de vizitat, cum sunt peșterile Damlatas, castelul Alanya și Turnul Roșu. Alanya are, în fundal, Munții Taurus, acoperiți cu păduri de pin și, la o distanță de o jumătate de oră cu mașina, permite accesul turiștilor la priveliști spectaculoase, ca și la farmecul sătucurilor unde viața își urmează cursul. Cumpărături se pot face în câteva magazine bunicele, unde negocierea este, bineînțeles, valabilă și așteptată, iar răbdarea răsplătită cu reducere de preț de 30-50%; este preferabilă evitarea vânzătorilor agresivi; se găsesc excelente bijuterii, articole de pielărie și îmbrăcăminte, o piață locală și obișnuitul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Restaurante se găsesc în număr mare, pentru toate gusturile, oferind de la mâncare tradițională, la produse fast food (ex. Memos pentru feluri tradiționale: delicioasa tocană otomană, Big Ben pentru mâncare britanică); pentru o experiență turcească autentică se poate încerca un kebab alături de o bere Efes rece. Viața de noapte este centrată pe port, dar sunt și câteva baruri și cluburi pe străzi laterale; multe cluburi închid relativ devreme, dar petrecăreții pot trece cu bacul la Auditorium, un loc enorm care zumzăie până la ore înaintate și este departe de centrul orașului. Alte locații favorite: James Dean, Robin Hood, Bistro Bellman. Unele asemenea locuri au și program tradițional: dans din buric, muzică turcească și spectacole cu flăcări. Activități. Merită explorate câteva locuri: castelul medieval Alanya și rămășițele unui sat selgiuc, Turnul Roșu și, în vecinătate, peștera Damlatas; valea Dim și peștera Dim; băi de soare, înot, parc acvatic, golf, mountain biking, bungee jumping, plută pe raul Alara și scufundări la cerere.

Antalya este cel mai important oraș al coastei mediteraneene și unul dintre cele mai populare locuri de vacanță, cu un port atractiv și pitorescul cartier Kaleici (orașul vechi) încorporat în zidurile romane antice. Simbolul său, minaretul Yivli, datând din secolul al III-lea, superbul muzeu arheologic care găzduiește o colecție de vârf, nu trebuie scăpate din vedere. Cunoscută ca Riviera turcească, linia țărmului oferă, la Antalya, golfuri izolate, orașe antice și porturi, o mare scânteietoare și stânci avântate. Orașul asigură o bază excelentă pentru vizitarea orășelelor învecinate, peșteri, cascade și ruine romane, inclusiv Terge și rămășițele din munți ale Termessos. La 30 de minute cu mașina spre estul Antalyei, Aspendos se laudă cu cel mai frumos teatru roman din lume. Construit în secolul al II-lea, a rămas intact. În plus față de numărul mare de minuni arheologice, zona are și o bogăție de activități în aer liber; așezată la poalele șirului de munți Taurus, găzduiește, în timpul anului, numeroase evenimente sportive: volei pe plajă, triatlon, canoe. Cumpărături. Poate fi obositor, dar incitant, pentru varietatea de gemuri, jeleuri din multe fructe și legume, bijuterii vechi, kilimuri, covorașe de rugăciune, articole de piele, bumbac. Negocierea este de la sine înțeleasă. Cele mai reușite cumpărături se fac in zona Kaleici, lângă zidurile cetății, de-a lungul străzilor lăturalnice din Cartierul vechi și de-a lungul bulevardelor Ataturk, Cumhuviet și Isiklar. Shoppingul nu este doar distractiv aici, ci oferă și ocazii pentru fotografii pitorești. Există și două mall-uri mari și moderne în jurul Cartierului vechi. Restaurante. Deși sunt preferate numeroasele restaurante din Kaleici, gurmanzii mai îndrăzneți ar trebui să încerce (pentru considerente de calitate și preț) unul din restaurantele preferate de localnici. Restaurantul Kirk Merdiven oferă mâncare bună într-o ambiantă minunată de grădina cu lamâi; alte recomandări: Coco Bar (cel mai gustos kebab din miel), Kismet Balikcisi (fructe de mare și pește), Develi (specialități turcești). Viața de noapte este cea mai activă de pe coastă; multe baruri sunt și discoteci, numeroase hoteluri oferă spectacole (dans din buric) deschise și nerezidenților; cele mai fierbinți: Ally’s și Club 29 din Kaleici. Pentru doritorii unei băuturi savurate în liniște sunt potrivite barurile din vecinătatea apei, unde briza este o bună companie. Activități. Plaja principală, Konyaalti, oferă relaxare și distracție, sporturi acvatice; mai exista și altele, de o parte și de alta; Se pot practica mountain biking, bungee jumping, excursii la cascade magnifice, peșteri misterioase și locuri arheologice; muzee interesante, parcul Karaoglanoglu.

Marmaris. Una dintre cele mai mari stațiuni, probabil cea mai europeană dintre orașele de la Mediterană și un centru turistic cosmopolit, agitat în lunile de vară. Marchează și începutul Coastei Turcoaz. Construit în jurul unui golf natural aflat la poalele versanților împăduriți, este cea mai bună bază de navigare de la Mediterana, cu o aprovizionare modernă a iahturilor private și vaselor de croazieră Blue Voyage. Potrivit legendei, a primit acest nume atunci când Suleyman Magnificul, dezamăgit de castelul comandat pe deal, a bombănit: "Mimari aș" ("Spânzurați arhitectul!”). Cumpărături. E nevoie de pregătire pentru a le savura: mai ales în bazaruri, vânzătorii pot fi supărători și există multe articole contrafăcute, chiar dacă de bună calitate. Prețurile sunt mici; chiar și așa, se practică negocierea cu până la 30%, cu excepția magazinelor mari. Se pot cumpăra articole din piele, ceramică, bijuterii, covoare; de calitate se găsesc la Carsi Market din Castelul Otoman unde există 200 de magazine deschise șapte zile din șapte. Piața de joi, unde localnicii vând fructe, legume, îmbrăcăminte, este o experiență plină de culoare. Haine de marcă se găsesc la Netsel Marina. Există și produse duty-free. Sute de restaurante oferă meniuri, de la cartofi prăjiți la mâncare chinezească, germană, italienească, etc. Viața de noapte se concentrează pe Bar Street, lângă apă, unde cluburile și barurile sunt deschise până la ora 4 dimineața; multe rămân deschise toată noaptea pentru a servi petrecăreții matinali; recomandări: Davy Jones’ Locker (pentru cocktailuri accesibile și dans toată noaptea), Vagabundo (unde personalul dansează pe tejghea), Cheers (terasa), Magic Garden (bar/club de noapte în aer liber). Activități: numeroase sporturi acvatice (jet skiing, scuba diving, parcul acvatic Atlantis, pentru familii); excursii călare la țară sau cu jeep-uri spre localitățile învecinate, în păduri neatinse și la cascade cristaline.

4.4.2. Structuri de primire

Aflate în topul preferințelor de vacanță, stațiunile de la Marea Mediterană au înflorit și prin condițiile în care își găzduiesc vizitatorii: De la Dalyan, discret și grijuliu cu liniștea sa și până la zgomotosul și europenizatul Marmaris se desfășoară o bogăție de spații de cazare, de toate tipurile și dimensiunile. Antalya, spre exemplu, și-a asigurat toată paleta din nomenclator, într-un număr impresionant. Alanya și-a înșiruit principalele hoteluri la 20 de km de oraș, de-a lungul coastei. Câteva recomandări: Hotel Gol, în Dalyan; Utopia World Hotel (5 stele), First Class Hotel (3 stele), Klas Dome Hotel (3 stele) în Alanya; Safari Suit Hotel (3 stele), Sealife Family Resort (5 stele), Hotel Hideaway în Antalya; Green Nature (5 stele) în Marmaris.

Antalya, Hotel Marmara Antalya, 5 stele (img 42 – 46)

Dalyan,Vila Gokbel Guest House, 2 stele (img 47 – 51)

4.4.3. Obiective turistice

Excursii. Olympos si focurile din Chimaera. Olympos datează din timpurile elene, când era un important oras lician devenit faimos ca loc de venerare a lui Hefaistos, zeul focului.

Olympos (img 52) Olympos, morminte liciene (img 53)

Așezate intr-un frumos golf nisipos, ruinele sale sunt răspândite pe ambele maluri ale râului Ulupinar și conțin o baie bizantină cu podele din mozaic, o intrare de templu din marmură, un teatru și câteva morminte. Linia țărmului este și un important loc de adăpost al broaștelor țestoase care își depun aici ouăle. Pe versanții stâncoși care mărginesc vechiul oraș ard flăcări eterne, emanate din crăpături în stâncă și rezultate din combustia spontană a gazului care se scurge din munte. Îndepărtate, se vor aprinde din nou și impresionează mai ales la întuneric, unde se văd cel mai bine. Povestea spune că flacările ies din gura Chimaerei, monstru mitic cu cap de leu, corp de capră și coadă de șarpe, ucis de eroul Belerofon, călare pe calul înaripat Pegas. Adresa: Civali; transport: autobuzul spre Olympos face 1,5 ore din Antalya; în sezon circulă microbuze până la Cirali, de unde mai sunt 1,5 kilometri de mers pe jos până la flăcările eterne.

Focurile din Chimaera (img 54)

Capitolul 5. Circulatia turistică

Turismul este unul dintre cele mai dinamice și rapide sectoare ale economiei turcești. Potrivit agențiilor de turism TUI A.G. și Thomas Cook, 11 dintre primele cele mai bune 100 de hoteluri din lume sunt în Turcia. În anul 2005, au vizitat tara 21,12 milioane de turiști, aducând economiei turcești venituri de 18, 15 miliarde de USD, cu o cheltuială medie/turist de 859 USD. Încasările din 2005 au adus Turcia pe locul 10 în topul țărilor cu cel mai mare venit din turism. În anul 2008, numărul turiștilor a crescut la 26,33 milioane, contribuind cu 21,91 miliarde, cu 832 USD încasare/turist (sursa: Ministerul Culturii și Turismului din Turcia). În timp, Turcia s-a dezvoltat ca destinație turistică favorită a multor europeni, concurând cu Grecia, Italia sau Spania. Foarte populare au devenit, printre europeni, stațiuni din provincia Antalya și Mugla (localizate la Riviera).

5.1. Fluxurile și evoluția circulației turistice

Tabelul 3 înfățișează evoluția sosirilor de turiști și a încasărilor din această activitate între anii 1991-2008. Se constată mersul constant ascendent al acestor indicatori, cu un regres vizibil la nivelul anului 1999 și un recul ușor în 2006: numărul turiștilor sosiți în țară a crescut de la 10,4 milioane în 2000, la 26,3 milioane în 2008, adică de 2,5 ori, iar incasările din turism de la 7,63 la 21,91 miliarde USD (adică de 2,8 ori. (tab 3)

DISTRIBUTIA SOSIRILOR DE TURISTI STRĂINI ȘI A VENITURILOR DIN TURISM

(tab 3)

(fig 13)

Principalele centre receptoare sunt: Antalya (32,5%), Istanbul (26,8%), Mugla (10,9%), Izmir (3,9%), Aydin (2,3%). (Sursa: Ministerul Culturii si Turismului din Turcia)

In martie 2010, Turcia se situează pe locul 8 la intrările de turiști, cu 25 milioane reprezentând 2,7% din totalul mondial de 922 milioane, după tari cum sunt Franța (8,6%), SUA (6,3%), Spania (6,2%), China (5,7%), Italia (4,6%), Marea Britanie (3,3%) si Ucraina (2,8%); indicatorul încasări o poziționează pe locul 9, cu 22 miliarde USD (2,3% din totalul mondial de 944 miliarde), după SUA (11,7%), Spania (6,5%), Franța (5,9%), Italia (4,8%), China (4,3%), Germania (4,2 %), Marea Britanie (3,8%) si Australia (2,6%). (Sursa: Organizația Mondiala a Turismului)

In contextul dezvoltării durabile, strategia de dezvoltare a unui turism sustenabil prognozează ținta pentru anul 2023, musafiri in număr de 63 de milioane si un venit de 1350 USD/turist internațional, cuprinzând, totodată, și obiectivele concrete și măsurile de întreprins pentru atingerea acestor deziderate.

5.2. Aria de proveniență a turiștilor

În anul 2008, structura turiștilor străini apărea în felul următor: 56,6 % din țările Uniunii Europene, 21,7% din Uniunea Statelor Independente (CLS), 3,7% din alte țări europene, zona Asia – Pacific 13,3%, America 3,6%, Africa 1,2%, altele 0,1%.

În tabelul 4 sunt analizate intrările de turiști străini între anii 2006-2008 după țara de

proveniență:

(tab 4)

(fig 14)

(Sursa: Ministerul Culturii și Turismului din Turcia)

Străinii vin mai ales din Germania, Rusia, Marea Britanie, Bulgaria, Olanda, Japonia, dar și din țările arabe, Iran, SUA, Franța și Scandinavia. Exista o modă pentru britanici să opteze pentru stațiunile Mării Egee (Bodrum, Marmaris), în timp ce germanii și rușii preferă litoralul mediteranean (Antalya), iar japonezii Istanbulul și locurile istorice (Efes). Ceea ce nu înseamnă că nu pot fi găsiți peste tot vizitatori din întreaga lume. Japonezii sunt în număr foarte mare. Numărul turiștilor spanioli a ajuns la 200.000 în 2007; destinațiile lor favorite sunt Istanbulul și Cappadochia.

Concluzii

Așezată la răscrucea continentelor și a civilizațiilor, Turcia se poate lăuda atât cu o poziție geografică unică în lume, cât și cu o prezență istorică, economică și culturală deosebită în zona sa, servind, adesea, drept mijlocitor între Uniunea Europeană, Rusia, Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Cu urme ale istoriei la fiecare pas, este ușor să fie catalogată drept o țară bizară, blocată undeva în timp și legată de tradiții, lucru departe de adevăr, însă primul lider al republicii moderne, Mustafa Kemal (Ataturk), a avut grijă ca Turcia să se reinventeze ca un stat secular modern care duce mai departe moștenirea Imperiului Otoman. Imaginea de astăzi, mulțumită modernizării atotcuprinzătoare a lui Ataturk, este o combinație sănătoasă de tradiție străveche și perspectivă contemporană, care nu vede nici o contradicție între a adopta soluții moderne europene, temperate de credințele Islamului și tradițiile onorate în timp ale ospitalității.

Poziția geografică și clima temperată, diversă pe întinsul țării, potrivită pentru toate gusturile și tipurile de activități, fie alternând anotimpurile, fie invitând la vacanță o bună parte a anului, secondate de relief, floră si faună spectaculoase, au înzestrat această țară cu tot ce este necesar unui turism înfloritor. Emoția este pe potrivă și dacă luăm în considerare încărcătura de istorie, rezultat al perindării deloc întâmplătoare a atâtor civilizații în decursul mileniilor, fiecare lăsând în urmă o amprentă culturală: înscrisuri, construcții, muzică, port, dans, bucătărie, obiceiuri.

În aceste condiții, Turcia și-a luat în serios sarcina de a împărtăși întregii lumi bogăția care i-a fost dăruită și, de ce nu, de a beneficia de pe urma acesteia. A construit o bază materială impresionant de diversă și bine reprezentată, o strategie de dezvoltare a turismului cu obiective îndrăznețe până în anul 2023 și măsuri concrete de atingere a acestor obiective, așteptând, drept rezultat, un loc fruntaș în ierarhia mondială, mai bun decât cel actual (locul 8 după intrările de turiști și locul 9 după încasările din turism). Ținta este de 63 milioane de turiști și un venit mediu/turist de 1350 USD. Turismul este privit, pe bună dreptate, ca un motor în dezvoltarea Turciei contemporane și este abordat în contextul dezvoltării durabile. Prin realizarea turismului sustenabil, de calitate, se urmărește nu doar creșterea prestigiului internațional, al mărcii de țară, cât, îndeosebi, realizarea de venituri care să susțină economia în crearea de locuri de muncă și dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor.

.

.

Bibliografie selectivă

1. Ardelean, D.I., Leș, G., Mediul și dezvoltarea durabilă (cu elemente de management ecologic și de dreptul mediului), Ed. Daya, Satu Mare, 2006

2. Bădulescu, A., Economia turismului, Ed. Universitatea din Oradea, 2006

3. Câmpeanu-Sonea, E., Managementul firmei prestatoare de servicii în turism, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2006

4. Gaceu, O., Meteorologie și climatologie cu aplicații în turism, Ed. Universitatea din Oradea, 2003

5. Ghid complet Turcia, Ed. Aquila ' 93, Oradea

6. Matei, A.C., Neguț, S., Nicolae, I., Șteflea, N., Statele lumii, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1985

7. en. Wikipedia.org/wiki/Economy_of_Turkey

8. www.dce.gov.ro/Indrumar…/Indrumar_afaceri_Turcia

9. http://www.kulturturizm.gov.tr/genel/text/eng/TST2023.pdf

10. www.infoturism.ro

11. http://www.worldtravels/travelguide/countries/Turkey

12. www.Venere.com

13. http://www.ttyd.org.tr/en/page.aspxid?=126

14. http://www.kulturgov.tr/EN

15. www.planetware.com/Europe/Turkey