Turismul Intern. Atractii Si Programe Turistice Pentru Zona Olteniei

1. TURISMUL – RAMURĂ A ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

1.1. TURISMUL se referă la activități desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an, cu scop de recreere, odihnă, pentru afaceri sau alte motive.

Activitatea turistică, privită ca o activitate economică, a devenit o componentă distinctă a

economiei naționale, tot așa cum „consumul” turistic s-a constituit ca o parte delimitată a consumului personal al unei părți importante din populația țării.

Turismul, ca o activitate economică de sine stătătoare, se circumscrie nu numai pe plan local (în multe județe – Constanța, Brașov, Vâlcea, Prahova și altele), ci și la nivel național.

1.2. Condițiile naționale ale apariției și dezvoltării turismului

În România, turismul apare în forme izolate, neorganizate, cu foarte mulți ani în urmă. Primele începuturi de organizare a turismului apar însă spre sfârșitul secolului al XIX-lea prin înființarea unor asociații cu caracter turistic, cărora le datorăm construcția unor cabane, editarea unor anuare turistice, amenajarea unor trasee montane etc.

Anul 1936 este marcat de apariția legii pentru organizarea „Oficiului Național de Turism”, înființat în 1926, care devine organizație de stat subordonată Ministerului de Interne. Conform prevederilor acestei legi, se atribuie Oficiului Național de Turism sarcina organizării și dezvoltării turismului în țara noastră.

În anul 1948, toate asociațiile turistice sunt dizolvate și este înființată asociația „Turismului popular”, care însă nu funcționează decât până în 1950, când activitatea turistică și bunurile preluate de la vechile asociații trec în patrimoniul Confederației Generale a Muncii, aceasta preluând, de asemenea, atribuțiile și bazele turistice ale Oficiului Național de Turism, desființat, la rândul lui.

În perioada postbelică, activitatea turistică din țara noastră cunoaște două etape distincte, delimitate de anul 1955, an în care a fot reînființat, pe baze noi, Oficiul Național de Turism „Carpați”.

Reorganizat în anul 1959, acesta devine o instituție economică cu caracter lucrativ și preia sarcina organizării întregii activități turistice interne și internaționale din țară.

În anul 1967, Oficiul Național de Turism este transformat în organ independent central al administrației de stat, asigurându-se astfel o mai bună coordonare a activității turistice.

Anul 1968 aduce o nouă contribuție la organizarea turismului, prin înființarea „Biroului de Turism pentru Tineret”, organ central specializat al Uniunii Tineretului Comunist, care are sarcina de a stimula și facilita dezvoltarea turismului în rândurile tuturor categoriilor de tineri.

Înființarea, în anul 1971, a Ministerului Turismului, ca organ central de concepție și orientare a activității turistice, creează un cadru larg pentru cuprinderea activității turistice interne și internaționale, pentru rezolvarea problemelor majore ale acestei activități pe plan național și internațional, pentru așezarea pe baze științifice moderne a sistemului de organizare și conducere în turism.

Pe plan mondial și național, turismul este considerat în prezent ca un sector al activității economice, sector cu o sferă de preocupări bine conturate și cu o importanță tot mai mare.

Sub impulsul revoluției tehnico-științifice, al cărei beneficiar direct este, turismul înregistrează, pe de o parte, dinamică nemaiîntâlnită a tuturor elementelor sale, iar pe de altă parte, modificări structurale și organizatorice.

În sectorul turistic se remarcă, în momentul de față, două tipuri de modificări de ordin structural. Pe de o parte, are loc un proces de integrare verticală, prin care fragmente separate (hotel, transport, agenție de voiaj) își conjugă eforturile și își oferă serviciile sub forma globală (Thomson Travel în Anglia, Nekerman în Germania, Club Mediterranee în Franța etc., iar pe de altă parte, un proces de integrare orizontală prin care operatorii aceluiași sector funcționează sau adoptă o acțiune conjugată la diferite nivele (Turopa Scharnw în Germania, lanțurile de hoteluri Sheraton, Sofitel și Frantel).

Tendințe noi se manifestă și în ceea ce privește canalele de distribuție sau de vânzare a vacanțelor și voiajelor. Marile companii din Germania realizează cea mai mare parte a vânzărilor lor prin corespondență, oferind publicului voiajele, totul inclus, în aceeași manieră ca orice alt bun de consum care poate figura într-un catalog ilustrat, sau prin intermediul marilor magazine și supermagazine care le aparțin sau cu care lucrează.

În ceea ce privește caracteristicile economice ale cererii mondiale pentru turism, se pot discerne câteva tendințe principale : creșterea turismului internațional într-un ritm mai mare, comparativ cu turismul intern; creșterea călătoriilor internaționale cu scopuri recreative, de tratament, de plăcere, într-un ritm mai rapid decât acela al călătoriilor de afaceri; tendința generală a călătorilor internaționali de a vizita un număr din ce în ce mai mare de țări ; tendința de creștere a călătoriilor pe distanțe lungi și ridicarea ponderii acestora în totalul călătoriilor internaționale.

Trăsăturile generale ce caracterizează evoluția turismului contemporan pe plan mondial se regăsesc în cea mai mare parte și în cadrul circulației turistice din țara noastră, corespunzător particularităților dezvoltării social-istorice a României.

2. Turismul intern

Turismul intern se estimează că reprezintă 80 % din fluxurile turistice ale lumii. Cu toate acestea, datorită faptului că multe călătorii nu sunt înregistrate oficial, iar statisticile la nivel global sunt fragmentare, este dificil să se obțină volumele și modelele turismului intern, chiar și utilizându-se tehnici sofisticate de cercetare a pieței, care sunt scumpe, chiar prohibitive. Volumul turismului intern generat de o țară depinde de factori geografici ca mărimea țării, apropierea de alte destinații turistice și bogăția resurselor sale turistice. În Europa, de exemplu, Olanda și Belgia au volume scăzute datorate mărimii reduse a țărilor și ușurinței cu care se poate ajunge în alte țări.

Costul și efortul de a pleca din țară constituie, de asemenea, un factor inhibitor al turismului internațional. La acest lucru se adaugă și faptul că Australia și S.U.A. au fiecare o gamă largă de destinații turistice de înaltă calitate, iar rezultatul este un volum ridicat al turismului intern. Numai în 1990 călătoriile interne în S.U.A. au totalizat 1,3 miliarde, cu fluxuri dominante către California, Florida, statul New York și Texas.

Turismul intern va continua să se dezvolte pe măsură ce noi state intră pe piața turismului. Cu toate acestea, în general state dezvoltate pun mai mult accentul pe turismul intern (SUA, Franța), spre deosebire de țările aflate în curs de dezvoltare, în care călătoriile în exterior constituie mai mult o dorință.

În România, fluxurile interne și internaționale au înregistrat fluctuații. Numărul turiștilor incluși în statisticile turismului intern au scăzut în ultimii ani, astfel:1,801 mil. în 1995; 1,421 mil. în 1998; 1,23 mil. în anul 2000. Numărul turiștilor români care participă la călătoriile externe a scăzut, de asemenea : de la 266 000 în anul 1998 la 195 000 în anul 2000. Dintre aceștia, 93 % au rămas în țările apropiate din Europa (Ungaria, Turcia, Iugoslavia).

2.1. Perspectivele turismului intern

Evoluția viitoare a turismului intern al țării noastre este determinată de marile modificări care se produc în economia și societatea românească în prezent și , în mod deosebit, în anii care urmează.

Complexul de factori, din care unii au efect cauzal asupra dezvoltării „nevoii” de turism, iar alții rol favorizant în folosirea în acest scop a unei părți din timpul liber, se manifestă ca un monolit și de aceea cu greu se poate departaja consecința efectivă a fiecăruia. Există însă unele posibilități pentru a evidenția direcțiile de acțiune ale acestor factori și formele de turism asupra cărora acționează cu precădere.

3. ATRACȚII TURISTICE

– clasificare –

În activitatea turistică se întâlnesc următoarele tipuri de atracții turistice :

naturale : așezare geografică, climă, relief – litoral, munte, lacuri – parcuri naturale, peisaje etc. ;

create de om : monumente istorice și de artă, muzee, parcuri de distracții, centre de agrement etc.;

privind modul de viață a oamenilor: tradiții, cultură și artă, folclor, meșteșuguri vechi – țesut, olărit, cioplit în lemn etc.;

evenimente și manifestări : festivaluri, expoziții, spectacole teatrale, activități sportive etc.

Exemple de atracții turistice:

Atracții naturale:

litoral și mare

munți

lacuri și râuri

stațiuni de tratament

vulcani

parcuri și rezervații naturale

Atracții create de om:

biserici, mânăstiri

clădiri istorice: castele, palate

situri arheologice

muzee

grădini zoologice, botanice

parcuri cu temă gen Disneyland și Eurodisney

Privind modul de viață al oamenilor:

tradiții, obiceiuri, folclor

atelier de meșteșuguri vechi: olărit, sticlă, cioplit în lemn, țesut etc.

Evenimente și manifestări:

festivaluri muzicale și de teatru, expoziții și târguri comerciale

distracții și agrement: discoteci, cazinouri, baruri etc.

atracții sportive: schi, patinaj, terenuri de sport, ambarcațiuni pe apă, plimbări cu gondola etc.

cumpărături (shopping) în: complexe comerciale, bazaruri orientale etc.

4. OLTENIA

4.1. Cadrul natural al regiunii

Situată în partea de sud-vest a României , regiunea Olteniei cuprinde aproape întreg teritoriul provinciei istorice cu acest nume , aflat între Dunăre , Carpații Meridionali și Olt .

În nord și nord-vest, limita regiunii trece peste culmile munților Parângului, Vâlcanului și ale munților Godeanu și Mehedinți , formând hotarul cu regiunile Hunedoara și Banat .

La sud și sud-vest, Dunărea desparte România de Bulgaria și Iugoslavia . La est Oltenia se învecinează cu regiunile Argeș și București , limita trecând peste cumpăna apelor dintre Otl și Olteț, până la Drăgănești , de unde urmează, până la sud de Izbiceni, spre Dunăre, cursul Oltului .

Teritoriul regiunii administrative Oltenia este de 20.300 km2

4.2. File de istorie

Provincia dintre Olt, Dunăre și Carpați a fost un mediu potrivit de manifestare a activității umane de la începutul procesului de etnogeneză și până în zilele noastre .

Încă de la sfârșitul terțiarului în condițiile existenței lacului Getic, la țărmurile căruia Oltul, Oltețul și Jiul formaseră delte și indirect golfuri , s-a dezvoltat o floră și o faună prielnică vieții umane în devenire .

Uneltele de prund de la Fărcașele , Slătioara și Bugiulești atestă în Oltenia activitatea omului paleolitic din perioada glaciară de început , iar așchiile clactoniene de la Fărcașele și Dobromira, pe cea a omului paleoliticului inferior.

Din paleoliticul mijlociu în peșterile Olteniei s-au găsit resturi numeroase și importante .

Cea mai veche cultură neolitic-ceramică din Oltenia este cultura Criș, din vremea căreia s-au găsit așezări la Verbița, Verbicioara, urmată în ordine de culturile Vinca Turdaș, Vădastra și Sălcuța . Remarcăm în cadrul tuturor culturilor neolitice din Oltenia un simț artistic deosebit în realizarea bunurilor materiale, de la unelte până la ceramica splendid decorată . Se poate constata , de asemenea, în cazul culturii Sălcuța un început de folosire a aramei pentru confecționarea unor unelte sau podoabe.

Populațiile epocii bronzului din Oltenia , aflate în strânsă legătură cu regiunile învecinate, au fost creatoare ale unor bunuri materiale care trădează un înalt simț artistic. Spre sfârșitul epocii bronzului se ajunge la o uniformizare culturai paleoliticului inferior.

Din paleoliticul mijlociu în peșterile Olteniei s-au găsit resturi numeroase și importante .

Cea mai veche cultură neolitic-ceramică din Oltenia este cultura Criș, din vremea căreia s-au găsit așezări la Verbița, Verbicioara, urmată în ordine de culturile Vinca Turdaș, Vădastra și Sălcuța . Remarcăm în cadrul tuturor culturilor neolitice din Oltenia un simț artistic deosebit în realizarea bunurilor materiale, de la unelte până la ceramica splendid decorată . Se poate constata , de asemenea, în cazul culturii Sălcuța un început de folosire a aramei pentru confecționarea unor unelte sau podoabe.

Populațiile epocii bronzului din Oltenia , aflate în strânsă legătură cu regiunile învecinate, au fost creatoare ale unor bunuri materiale care trădează un înalt simț artistic. Spre sfârșitul epocii bronzului se ajunge la o uniformizare culturală pe întregul teritoriu oltean . Apoi printr-o transformare treptată , în special după anul 800 î.e.n. , se cristalizează cultura primei epoci a fierului.

Bogate resturi materiale din Oltenia de vest indică pătrunderea aici, în secolul al 3-lea î.e.n. a triburilor celtice aflate în drum spre Grecia . Din secolele 3-2 î.e.n. s-au descoperit în Oltenia tezaure de monede dacice de argint, imitate după cele macedonene .

În urma războaielor daco-romane , a luptelor dintre Decebal și Traian , are loc cucerirea Daciei de către romani. În această parte a Daciei , romanii fac impunătoare construcții: podul și castrul de la Drobeta, limes alutanus și numeroase alte drumuri militare , folosite și pentru circulația comercială .

În această epocă are loc în Oltenia o înflorire a vieții economice . Se dezvoltă agricultura, creșterea vitelor, explorarea sării, meșteșugurile și comerțul. Orașele Drobeta, Sucidava, Romula, Malva, cunosc o puternică înflorire. Drobeta a primit titlul de municipiu de la Hadrian, iar pe cel de colonie de la Septimius Severus .

Orașul s-a dezvoltat din punct de vedere economic și urbanistic grație podului lui Traian , drumurilor ce se întâlneau aici și portului în care se încărcau mărfuri din întreaga Dacie.

Retragerea administrației romane din Dacia nu a însemnat însă și încetarea interesului pe care îl aveau romanii pentru regiunile nord-dunărene, precum și pentru o importantă zonă de pe malul stâng al Dunării oltene.

După cumplitele expediții ale hunilor conduse de Attila în 442 și 447, pe vremea lui Justinian (527-565), romanitatea înflorește din nou la nord de Dunăre prin refacerea Drobetei și Sucidavei . Astfel întâlnită, Sucidava rezistă până spre sfârșitul secolului al VI-lea . Urmează însă năvălirile avare și slave, care zdruncină romanitatea nord-dunăreană. În urma procesului îndelungat de conviețuire a populației daco-romane de la nord de Dunăre cu slavii, a luat naștere poporul și limba română.

În secolul al XV-lea se înființează marea bănie cu reședința mai întâi la Strehaia și apoi la Craiova. Un rol important în cadrul acestei instituții, formă de organizare teritorială sub cârmuirea banului, l-au avut boierii Craiovești. Marea Bănie, deținută la început de Barbu Craiovescu, capătă în timpul domniei lui Neagoe Basarab o mare importanță. Banul își avea oastea sa proprie.

Autoritatea Băniei a crescut apoi în vremea Buzeștilor, pe timpul domniei lui Mihai Viteazul, sau a urmașului său, Radu Șerban . Paralel cu întărirea puterii economice, ca o expresie de fapt a întăririi pozițiilor economice, marea boierime olteană și mânăstirile Vodița, Tismana, Cozia, vor servi treptat obștiile libere, aducându-i pe țărani în starea de iobăgie. Acest proces va fi mai accelerat în zona de câmpie, în regiunile de deal și de munte păstrându-se până târziu sate de moșneni (oameni liberi).

Mihai Viteazul (1593-1601), oltean prin origine, a jucat un rol important în istoria Olteniei. Boier foarte bogat, stăpânind un număr însemnat de moșii și de sate, începând din 1586, Mihai Viteazul urcă întreaga scară a dregătorilor: bănișor de Mehedinți, mare stolnic, mare postelnic, mare agă, locțiitor al banului Craiovei și probabil chiar ban. În septembrie 1593, Mihai, ale cărui țeluri politice corespundeau cu cele ale marilor boierimi, ajunge domnul Țării Românești. În timpul domniei s-a sprijinit pe marii boieri și în special pe energia Buzeștilor, care joacă un rol important în Țara Românească. Banul Undrea și frații Buzești au condus în octombrie 1599 cea de-a doua coloană de armată care pătrundea în Transilvania prin Turnu Roșu.

Ocupația austriacă din 1718-1739 provoacă o emigrare a locuitorilor, fuga țăranilor înăuntrul și în afara hotarelor țării.

La 17 ianuarie 1821, la chemarea lui Tudor Vladimirescu, poporul se adună pe Câmpia Padeșului; 1500 de oameni înarmați se înrolează în oastea de panduri. Traversând Oltenia, oastea răsculaților crește la 6000 pedeștri și 1000 călăreți. După înăbușirea mișcării revoluționare de sub conducerea lui T. Vladimirescu, care a urmărit izbăvirea poporului de exploatarea exercitată de boierii țării și de jugul otoman, se răscoală unele sate de pe moșia mânăstirii Tismana, în 1823-1824.

Unirea Principatelor, care a pus bazele statului român modern, a avut un larg ecou și sprijin în Oltenia. În 1907 aproape întreaga regiune a fost cuprinsă de răscoală, în Oltenia manifestându-se deosebit de violent, mai ales în județele din sud: Dolj, Mehedinți, Romanați. Flacăra răscoalei s-a aprins în numai câteva zile. Valul răscoalei a înaintat fulgerător din sat în sat . În unele comune – Horezu, Poenari, Murta etc. – răsculați au purtat cu ei steagul roși, steagul de luptă al clasei muncitoare- ceea ce dovedește influența mișcării socialiste.

În orașe se năștea mișcarea socialistă, ca urmare a creșterii numerice a proletariatului . Încă de la sfârșitul secolului al 21-lea la Turnu Severin și la Craiova au luat ființă cercuri de studiu sociale , cluburi și reviste socialiste. La Craiova apare în 1898 Revoluția Socială , prima gazetă din România care se numea astfel și care cu toate greșelile ei a contribuit la răspândirea ideilor socialiste . În această perioadă , pe meleagurile oltene, cu toată vitregia regimului de exploatare , înflorește știința, arta și cultura. O contribuție de seamă la dezvoltarea culturii în această parte a țării a adus-o Școala Centrală – actualul Colegiu Național Carol și Teatrul Național .

În timpul primului război mondial, care a adus grele suferințe poporului român, ideea înfăptuirii idealului național a însuflețit și masele din această parte a țării. Luptele de pe Jiu rămân o pagină glorioasă în istoria patriei . Unitățile oltene, luptând vitejește pe frontul Triunghiul morții din Moldova susținute de eroismul Ecaterinei Teodoroiu , au alungat pe invadatori . În anii care au urmat primului război mondial , regiunea Oltenia a cunoscut amploarea deosebită a frământărilor și luptelor revoluționare din întreaga țară . La Craiova , Turnu Severin, Calafat, Cetate, Corabia , Moțăței se organizează nuclee de luptă în jurul grupurilor comuniste. O dată cu crearea Partidului Comunist Român , începe o nouă perioadă în lupta revoluționară pe care o desfășoară masele populare .În perioada dictaturii militaro-fasciste s-a agravat și mai mult situația maselor populare . Conducătorii mișcării muncitorești în frunte cu Gheorghe- Gheorghiu Dej au fost internați în lagărul de la Târgu Jiu unde împreună cu activul de partid din afară au elaborat planul de acțiune în vederea înfăptuirii insurecției armate. În perioada care a urmat de la eliberarea patriei, masele muncitoare din Oltenia au fost mereu prezente la transformările social-economice și politice petrecute în țară .

4.3. Relieful

Având un bogat și variat relief , Oltenia cuprinde spre nord cununa Carpaților Getici reprezentați prin munți înalți, masivi, formați în cea mai mare parte din șisturi cristaline străbătute de puternice intruziuni de granite și pegmatite. Calcare răzlețe apar mai ales în Munții Căpățânii, Vâlcanului și Mehedinți, în aceștia din urmă întâlnindu-se forme carstice concretizate în creste abrupte, doline, hornuri, văi înguste, defileuri, ponoare, chei, peșteri .

Din punct de vedere morfologic, Carpații dintre Dunăre și Olt apar la prima vedere destul de unitari . Analizați mai amănunțit, se constată că masivul parâng conține nenumărate vestigii ale glaciației cuaternare, reprezentate prin căldări sau circuri glaciare, lacuri și văi cu profilul transversal în formă de U. Din salba glaciară a Parângului, lacul Gâlcescu este cel mai mare, având o suprafață de 31,260m2 . Tot în regiunea Olteniei se mai află Lacul Mare, Slăveiul, Zănoaga și altele . Dintre văile glaciare ale Parângului, de o rară frumusețe este Valea Lotrului, care este considerată glaciară pe o lungime de cca 7 km începând de la lacul Gâlcescu . Față de alcătuirea Parângului, munții Căpățânii și Vâlcanului cuprind întinse suprafețe de denudație, în timp ce munții Mehedinți cu podișul Mehedinților, prin relieful carstic dezvoltat și de mică înălțime, se aseamănă cu grupa Carpaților Occidentali .

Grupa Carpaților Meridionali din Oltenia este împărțită în două jumătăți aproape egale de apele Jiului, care ferestruiesc granite de Șușița, amfibolite și formațiunea de Schela, generând prăpăstiosul defileu în care ineditul apare la tot pasul . În afară de defileul Jiului, Carpații Meridionali mai sunt străbătuți de defileul Dunării .Se mai poate aminti Pasul Vâlcan, pas de la înălțime folosit încă de pe vremea romanilor care, la o altitudine de 1600 de metri, face posibilă trecerea între Oltenia și Transilvania . Între cele două războaie mondiale, a fost construită șoseaua Novaci-Șugag, pe la cabana Rânca (1600 m alt.) . Șoseaua trece prin pasul Urdelue, la o altitudine de 2125 m, fiind considerată astăzi cea mai înaltă trecătoare de culme din țară.

Prin vârfurile semețe, care în multe cazuri trec de 2000 m (Mohorul, Păpușa, Galbenul etc.) și mai ales prin majestuosul vârf Parângul Mare, care-și înalță fruntea la 2518 m, masivul Parâng constituie unul din cele mai importante noduri orohidrografice din Carpații Meridionali. Călătorul care vizitează pentru prima dată aceste meleaguri va fi impresionat în primul rând de cleanțurile Parângului Mare , mereu acoperite de nori și muntele Păpușa ,cu forma sa perfect conică .

În zona masivului Parâng , lanțul carpatic atinge cea mai mare lărgime , de cca. 91 km. Aproape jumătate pe teritoriul Olteniei și este reprezentat prin mai multe culmi cu aspect digitiform. Spre nord-vest pleacă culmile munților Sebeșului , spre nord-est munții Cibinului ,în partea central-estică munții Lotrului iar către sud-est munții Căpățânii, între care s-a intercalat încă din levantin valea Lotrului.

Chei și peșteri de o neîntrecută frumusețe formează râurile Glortul, Galbenul și Oltețul în munți și la poalele lor. O călătorie prin Cheile Oltețului, pe valea Galbenului sau în Peștera Muierii de la Baia de Fier ,lasă impresii de neuitat .

Munții Vâlcanului cu vârfuri mai domoale , care nu ating 2000 metri prin muntele Oslea , fac legătura cu nodul orohidrografic al Godeanului .

Spre vest , pantele domole dar frământate ale Mehedinților și Cernei se curbează spre cotul Dunării . Fenomenele carstice din dreapta Jiului se amplifică la un nivel superior în Podișul și Munții Mehedinți . Astfel , Cheile Sohodolului și Bistriței din Munții Vâlcanului se continuă spre sud-vest cu formațiuni carstice de o amploare nemaiîntâlnită în Oltenia . Căci dimensiuni ca cele din peștera Topolnița (10700metri) și frumuseți ca cele de la Ponoare , Peștera Cloșani, Gura Plaiului și altele sunt puține în țară .

Versantul sudic al Carpaților dintre Dunăre și Olt coboară în Depresiunea Subcarpatică ,ce se întinde pe direcția Horezu , Polovragi , Novaci , Tismana , de la Olt până la Motru , însoțind îndeaproape arcul Carpatic. Această formă de relief a permis în cele mai vechi timpuri dezvoltarea unor așezări la punctul de contact al Carpaților cu podișul . În cadrul ei, depresiunea sudică olteană (aproximativ de la Baia de Fier până la Tismana) cuprinde depresiunea Tg. Jiu, ce pătrunde adânc în Piemontul Getic. Această depresiune străjuiește brâul dealurilor subcarpatice, locuri propice pentru dezvoltarea pomiculturii. În anii socialismului aici au apărut sondele petroliere .

La sud de subcarpați se întinde Ținutul Piemontului sau Podișul Getic, până la linia ce trece prin Tr. Severin – Plenița – Radovan – Craiova – Balș. Acest ținut este format la nord din dealurile Motrului, Jiului și Oltețului, iar la sud de câmpia colinară a Deznățuiului și Tesluiului. Podișul Getic este favorabil culturii porumbului, legumelor și zarzavaturilor, pomilor fructiferi etc.

În continuare până la Dunăre, se întinde Câmpia Olteniei, împărțită în trei subunități: Câmpia vestică, Câmpia estică, și Câmpia centrală . Formată din pietrișuri, acoperită cu nisipuri și bălți, câmpia vestică este cuprinsă între Dudașul Schelei, Magheru și Drincea . Câmpia estică are mai multe câmpuri și se întinde între Olt și Jiu. Câmpia centrală prezintă caractere de tranziție între primele două subunități și este situată între Drincea și Jiu, cuprinzând Câmpia Dârvari, Băilești și Segarcea .

4.4. Alcătuirea geologică și resursele minerale

Din punct de vedere geologic, Oltenia se împarte în trei unități : lanțul Carpaților Meridionali ai Olteniei, Podișul Getic și Câmpia Olteniei .

Referitor la structura petrografică a lanțului muntos, majoritatea masivelor sunt alcătuite din șisturi cristaline, străbătute de puternice masive de granite și pegmatite.

Depozitele sedimentare ale Podișului Getic au un caracter petrografic foarte diferit . Se pot întâlni conglomerate, calcare organogene cu resturi fosile, gresii, pietrișuri, marne și argile vinete, nisipuri foarte bogate în fosile, în special moluște din era terțiară .

Câmpia Olteniei este formată la suprafață din depozite exclusiv cuaternare de loess, aluviuni de pietrișuri și nisipuri aduse de râuri . Depuse în lungul văilor, ele formează șesuri sau lunci aluvionare .

Pentru partea de sud a Câmpiei Olteniei sunt caracteristice dunele „mișcătoare” , nisipoase, care altădată produceau mari pagube locuitorilor de pe aceste meleaguri . Astăzi, nisipurile din această zonă sunt fixate prin culturi de pomi fructiferi și de viță-de-vie, prin păduri de salcâm etc.

4.5. Clima

Oltenia are o climă temperat-continentală variind de la nord la sud . Complexitatea reliefului determină un climat cu o mare varietate de nuanțe. În partea de vest se fac simțite influențe mediteraneene, la est iernile sunt reci . În nord, pe munți, este un climat umed, cu ierni aspre în zona subcarpatică și cu ierni foarte aspre pe culmile cele mai înalte .

Climatul cel mai blând se găsește în părțile Tismanei, Tr. Severin și Orșovei, unde crește o vegetație cu nuanțe mediteraneene (păduri de castan, păduri de liliac sălbatic) .

În general, clima Olteniei este simțitor mai blândă decât în restul țării, aceasta datorită atât influențelor mediteraneene, cât și adăpostului ce-l oferă Carpații Meridionali.

Izotermele Olteniei sunt de 10° și 11° . Înghețul începe în octombrie și se termină în aprilie . Cantitatea de căldură este destul de mare, pentru că 200 de zile au temperatura de peste 10°, iar 120 zile au temperatura de 25° .

Media anuală a temperaturii este cuprinsă între 9,3°C la Baia de Aramă și 1,7°C la Tr. Severin .

Media anuală a precipitațiilor variază între 486 mm la Vlăduleni și 951,5 mm pe masivul Parâng . Cele mai multe precipitații sunt în luna iunie până la 70 l apă/mp și mai puține în luna februarie, până la 40 l apă/mp .

Vânturile dominante sunt: crivățul din est, austrul din vest și băltărețul de la sud . Ele au o viteză de 26 km/oră .

4.6. Apele

În Oltenia se găsesc numeroase ape curgătoare și lacuri . Râurile coboară tumultuoase din munți, traversează domol Depresiunea subcarpatică olteană și Podișul Getic, ca apoi, șerpuind liniștite în câmpie, să se verse în Dunăre .

Jiul, cu o lungime de 349 km, din care 285 km în regiunea Olteniei, și afluenții lui, formează un mare bazin hidrografic în partea centrală a Olteniei . Se formează din Jiul de Vest care își are obârșia pe teritoriul comunei Câmpul lui Neag, dintre Retezat și Vâlcan, și Jiul de Est care își colectează apele de la poalele Parângului și ale munților Sebeș . Cele două firișoare de apă se unesc lângă satul Iscroni (la sud de Livezeni ), Jiul intrând în regiunea Oltenia între gările Pietrele Albe și Lainici . După ce străbate lanțul carpatic prin defileul Surduc – Lainici , curge liniștit la Bumbești , coborând apoi , prin Subcarpați și peste Podișul Getic , în câmpie , pentru a se vărsa în Dunăre la Bechet . Debitul Jiului la Craiova este de 71,7 m3/s . Jiul are ca principali afluenți : Motrul (123km ) , Gilortul (107 km )și Amaradia (103 km )în partea inferioară a bazinului , în timp ce din partea superioară colectează apele Tismanei , Bistriței , Sohodolului , și Șușiței , brăzdând meleagurile oltene de la nord spre sud .

Oltul pătrunde pe teritoriul Olteniei la Osica de Sus având un debit de peste 135m3/s . El se varsă în Dunăre la Izlaz , după ce iese din regiunea Oltenia la Giuvărăști . Oltețul , cu numeroasele sale ape , și Tesluiul sunt afluenții principali ai Oltului .

Artera cea mai importantă rămâne însă Dunărea , vechiul Istros , care primește mulți afluenți de la vest la est cum urmează : Bahna , Topolnița , Blahnița , Desnățuiul , Jiul și Oltul . Dunărea udă pământul Olteniei pe o distanță de peste 300km . Ea își face intrarea în aval de confluența cu Cerna , străbătând calcare jurasice și cretacice și formând cu ajutorul afluenților săi ostroave și insule . La est de Vârciorova , apele bătrânului fluviu întâlnesc un prag natural de cca 2km lățime , cunoscut sub numele de „Cazane” , aici terminându-se impresionanta luptă de erodare a înălțimilor dusă de milenii de apele Istrului . La vest , după ieșirea din chinga strânsă a cazanelor bănățene , Dunărea forma cunoscuta insulă Ada – Kaleh , care ulterior a fost inundată de apele lacului de acumulare al Sistemului Hidroenergetic și de navigație care s-a construit în colaborare cu Iugoslavia . În sectorul Porțile de Fier , Dunărea are un potențial energetic de peste 2 milioane kw . După ce străbate colțurile stâncoase de la Gura Văii î-și deschide albia spre Tr. Severin , formând în apropierea orașului frumoase ostroave ca : Ostrovul Mare și Ostrovul Corbului . Dintre apele stătătoare ale Olteniei , cele mai de seamă sunt lacurile Potelul , Nedeia și Bistrețul în Lunca Dunării , Lacul Prunetu în câmpie și Lacul Gâlcescu în Masivul Parâng . În apele Olteniei se pescuiesc diferite specii de pești : păstrăv , mreana , scobarul , cleanul , crapul , plătica și altele atât la deal cât și la câmpie; în Dunăre se mai pescuiesc: somnul , nisetrul , morunul și cega.

4.7. Vegetația , fauna și rezervațiile naturale

Străbătând meleagurile Olteniei , nu poți rămâne indiferent față de lumea înconjurătoare vie, reprezentată prin numeroase specii de plante și animale, care alcătuiesc decorul fermecător al naturii . Viața din aceste locuri pulsează cu multă intensitate și diversitate , grație condițiilor de climă , relief și sol.

În Oltenia trăiesc nenumărate specii de plante și animale ,dintre care unele foarte rare în flora și fauna țării .

Stepa , care în Dobrogea și Moldova se întinde pe suprafețe mai mari , este reprezentată în Oltenia doar prin câteva insule cum ar fi cele de la Dioști, Vârtop, Valea Rea și altele.

O atenție deosebită merită pășunile și fânețele stepice de la Valea Rea care datorită condițiilor locale favorizează dezvoltarea unor plante de nuanță sudică .

În stepă crește dropia , specie sedentară pe cale de dispariție care totuși în mici grupuri mai este întâlnită și în Oltenia, în locuri larg deschise . Această pasăre este ocrotită prin lege . Aceste specii de păsări pe care le întâlnim în ochiurile stepice sunt: spurcaciul, șoricarul, gaia, etc. dintre mamifere semnalăm iepurele, popândăul, hârciogul, etc.

În Silvostepă, ce se întinde de la Dunăre până la linia convențională Hinova, Crivina, Rogova, Dârvariide de Sus, Cujmir, Cârcea, Spineri,Balj, Piatra Olt, întâlnim în cea mai mare parte terenurile agricole, terenurile ocupate de păduri și mai puține fânețe și pășuni . Pădurile sunt alcătuite mai ales din specii de stejar cum sunt: stejarul pufos, stejarul brumăriu, uneori cer și gârnița .

La limita dintre silvostepă și zona de pădure, în apropierea orașului Tr. Severin, se află pădurea Stârnina cunoscută prin specii rare de plante și animale.

Pădurea Punghina este renumită datorită numeroaselor esențe de stejar, specifice condițiilor xerofitice . Ea este alcătuită mai ales din stejar brumăriu și Quercus virgiliana. Se mai află stejarul pufos, gârnița, jugastrul și altele.

Este de amintit că în silvostepă, de la Calafat la Dăbuleni-Potelu, se află întinse suprafețe ocupate cu nisipuri zburătoare și semizburătoare. Pe acestea cresc numeroase specii psamofite, între care și planta foarte rară în țară Mollugo cerviana. În Oltenia această specie se află destul de frecvent .

Interesante sunt și sărăturile de la Gighera. Pe lângă plante specifice comune cresc și două specii de trifoi, care se mai cunosc în țară doar în regiunea Banat.

Dintre animalele din silvostepă se mai pot menționa în afară de cele obișnuite (lup, vulpe, viezure, iepure) și specii colonizate de căprior și cerb lopătar , precum și fazani (în pădurile Reșca, Hotărăni, Cobia , Murta, Călui , Fântânele, Punghina, Perișor, ratovoiești).

Zona de pădure din Oltenia se întinde de la linia convențională Hinova-Crivina-Rogova-Flămânda-Dârvarii de Sus-Cujmir-Caraula-Cârcea-Spineni-Balj-Piatra Olt, până la golurile de munte. Ea cuprinde subzona stejarului, fagului și molidului.

Pădurile de stejar din Oltenia au o succesiune destul de regulată. Astfel, în luncile Dunării, Jiului, Oltului, Amaradiei, Gilortului, pe lângă pădurile de plop, sălcii și arini, se află și păduri de stejar.

Dacă silvostepei Olteniei îi sunt caracteristice păduri de stejar brumăriu și stejar pufos, în partea sudică din zona de pădure se află păduri de cer și gârniță pure sau în amestec, făcând trecerea spre arborele de gorun care se află în regiunile dealurilor și partea montană inferioară.

Pădurile de pe terasele superioare ale Jiului, din apropierea Craiovei, sunt dominate de cer și gârniță alături de care se află carpenul, părul pădureț, jugastrul, frasinul și altele.

Covorul plantelor ierboase este destul de bogat, întâlnindu-se uneori plante cu mare valoare geobotanică.

În pădurile de stejar și în zona de trecere se întâlnește o faună din cele mai bogate și variate, de la formele cele mai mici abia vizibile cu ochiul liber, până la păsările și mamiferele cele mai mari. Ca specii amintim : jderul, nevăstuica, pisica sălbatică.

Frumoase și interesante sunt și pădurile au locurile de la poalele Carpaților Oltenie .

În zona în care Carpații Olteniei se întâlnesc cu Dunărea malul românesc este un abrupt calcaros, ceea ce nu a permis dezvoltarea unor mari așezări românești. Vârciorova, Gura Văii și Schela Cladovei sunt singurele așezări dintre Orșova și Turnu Severin. Plantele și animalele și-au instalat aici un veritabil imperiu.

Subzona pădurilor de molid constituie un brâu compact, care îmbracă într-o haină veșnic verde pantele mai domole ale munților, orientate în general în Oltenia, spre sud ș sud-vest. Zona alpină este reprezentată prin imensa galerie a golurilor alpine, presărate din loc în loc cu insule de jepi și ienuper. Limitele acestei zone sunt cuprinse între 1400 și 2518m. Asociațiile de Pinus Montana sunt adevărate baricade verzi, prin care trec doar fiarele pădurii . Tulpinile întortocheate de la suprafața pământului formează bariere de neîntrecut .

Asociațiile ierboase de bază frecvent întâlnite sunt cele de coarnă și păiuș .

Pe calcarele ce apar din loc în loc facem cunoștință cu floarea de colț și alte rarități floristice care merită atenție .

Culmile alpine constituie mediul cel mai prielnic de viață al caprei negre , care este văzută numai pe vârfurile cele mai înalte și prăpăstioase ale Carpaților în căldările glaciare. În regiune se întâlnește în Parâng pe muntele Mohoru, la Oslea –între Runcu și Tismana- , pe muntele Molidiș la Cloșcani .

Dintre păsările de pradă numai vulturii îndrăznesc să mai zboare pe culmile alpine , venind de jos dinspre pădure . Un vultur alpin , originar din peninsula Balcanică este zăganul sau vulturul bărbos , altădată mult răspândit în Carpați , iar astăzi întâlnit foarte rar , motiv pentru care este ocrotit .

Tot dinspre pădure ajung în golurile alpine și viperele comune iar în partea de vest a podișului Mehedinți se întâlnește și vipera cu corn care atinge lungimea de 1 metru .

Ca rezervații naturale puse sub protecție se numără , în afară de pădurea Stârmina, defileul Dunării , pădurea Pocruia-Tismana și rezervația Parâng , de mare imprtanță geologică ,floristică și faunistică , rezervațiile: Ponoare, Cicârlău, Gighera, Valea-rea, Popoveni.

În afară de chei și de ponoare , salba de peșteri din Depresiunea olteană : Topolnița, Cloșani, Gura Plaiului, Peștera Muierii și Cioaca cu Brebenei , constituie fenomene carstice de o măreție rar întâlnită . Toate sunt monumente ale naturii ocrotite prin lege .

Ca mărturii ale trecutului geologic se numără mai multe puncte fosilifere ,între care două sunt protejate prin lege : punctul fosilifer de la Bahna și cel de la Bucovăț , ambele caracterizându-se prin specii de moluște de vârstă terțiară de mare valoare, între care câteva sunt unice în lume.

5. ARTĂ POPULARĂ ȘI FOLCLOR

Arta populară cunoaște o zonă de mare bogăție în Oltenia. Faima costumului popular, a chilimurilor sau a ceramicei de Oboga este cunoscută de mult.

Portul popular femeiesc prezintă zone distincte, cuprinzând costumul de Romanați , costumul de Dolj-Mehedinți și costumul de Gorj . Portul popular bărbătesc este de două tipuri ce se deosebesc între ele: costumul din părțile de nord, cunoscut și sub numele de costumul schileresc, purtat de pandurii lui Tudor, iar apoi de Dinca Schileru, cu cioareci strâmți, cu găitane și cămașă scurtă și costumul din sudul Olteniei , cu cioareci găitănați, în vânăt, cu cămașă lungă.

De o faimă meritată se bucură și ceramica din Oltenia. Centrele din nord-vestul regiunii se deosebesc prin specificul execuției de cele din sud-estul ei.

Cuprinzând părțile subcarpatice de la Dunăre până la Olteț, prima zonă are trăsături comune ale olăritului, prezentând o unitate artistică în făurirea vaselor.

Deosebim marginile bine ondulate, picăturile scurse, spirala așezată pe fundul vasului, cercuri concentrice și steaua. Dominantă este culoarea roșie a fondului, iar formele sunt cele ale ceramicii de tradiție romană.

Cealaltă zonă este una dintre cele mai renumite din țară pentru vechime, măiestrie artistică și volumul mare de producție. Aici se execută felurite vase: vase mari, ulcioare, căni, străchini și figurine. Silueta vaselor mari amintește forma amforelor, iar brâurile care le înconjoară le asigură o suplețe deosebită.

În ornamentație întâlnim linia ondulată, picăturile scurse, flori, animale. Armonia colorilor scoate în evidență un simț artistic foarte dezvoltat, prin îmbinarea culorilor galben, verde, brun închis și roșu.

Dacă ceramica olteană sau costumele și covoarele se remarcă în ansamblul general al artei populare românești, decorul arhitectonic ocupă fără îndoială unul din primele locuri din țară, datorită abundenței ornamentale cât și calității lui artistice. Porțile caselor atrag admirația tuturor celor ce vizitează meleagurile oltene. Prelucrarea artistică a lemnului a atins forme de înaltă realizare, mai ales în Gorj. Stâlpii dăltuiți cu migală de mâinile meșterilor din satele gorjene, au făcut pe Brâncuși, care s-a inspirat din arta populară, universal. Fiu al unui modest țăran din Hobița, Brâncuși a arătat întregii lumi cât de puternic este simțul artistic al țăranului nostru. O gamă întreagă de piese de mobilier, dulăpioare, lăzi de zestre, se remarcă prin linii și forme armonioase.

Nu sunt lipsite de interes nici furcile de tors, bastoanele și alte obiecte pirogravate, la care utilul se îmbină cu frumosul.

Oltenia este una din regiunile țării în care versul, cântecul și dansul au un loc deosebit. Folclorul regiunii este bogat și variat.

Dansul oltean se bucură de un răsunător succes în țară și străinătate. Călușarii, dans jucat în preajma Rusaliilor, s-a răspândit ca spectacol popular aproape în toată țara. Se execută de grupuri formate din 7-11 bărbați, purtând ciomege în mână și având o costumație specială cu panglici colorate și clopoței la picioare.

Sărbători populare tradiționale cum sunt nedeile(în special în munți) cunosc o mare răspândire în părțile de nord ale regiunii. Nedeile de la Prahova, din 20 iulie, și de la Tismana , din 15 august, s-au transformat în veritabile festivaluri ale cântecului, dansului și costumelor populare. Încântătoare sunt pe aceste locuri și obiceiurile prilejuite de sărbătoarea Anului Nou gama lor fiind variată și prețioasă pentru cunoașterea vieții spirituale a țăranului.

În această zonă de întrepătrunderi ale vechilor civilizații, s-au creat cele mai frumoase cântece populare.

Cântecul popular de iubire, de blestem, de ură, de răzbunare împotriva asupritorilor are, în această zonă, semnificații profunde.

Meșterii olari din Horezu

O dată cu descoperirea focului și inventarea roții, olăritul a devenit una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului.

Cu timpul s-a transformat în meșteșug, urmând ca, pas cu pas, să fie considerat o adevărată artă. Frământând în pumn pământul gras, după o tehnică moștenită din tată în fiu, s-ar părea că meșterii olari din Horezu știu cel mai bine acest lucru. De aceea, de câte ori treci prin Horezu, constați cu uimire că toate florile ce-ți fac cu ochiul de pe trotuare se regăsesc pe vasele din lut ale meșterilor olari de aici. Poți cumpăra din prăvăliile răsărite la tot pasul oale sau străchini ce au drept efigie vestitul Cocoș de Hurez.

6. Atracții turistice în marile orașe ale Olteniei

6.1. Craiova

Capitala județului Dolj, Craiova, este situată într-o depresiune din Lunca Jiului, la intersecția căilor de comunicație care leagă orașele București și Timișoara, de la est la vest, și portul Calafat de provincia Transilvania, de la sud la nord.

Antica cetate geto-dacică Pelendava, veche reședință a banilor în Evul Mediu, Craiova s-a dezvoltat neîncetat și a devenit unul dintre cele mai importante orașe ale țării .

În prezent, Craiova este un centru industrial, cultural, universitar și comercial, un oraș modern și dinamic cu o populație de 315.000 locuitori.

Prezența umană este atestată pe aceste locuri încă din epoca neolitică, cu aproximativ 7.500 de ani în urmă. Mai târziu, s-a dezvoltat aici o puternică cetate dacică, Pelendava, menționată în anul 225 d.Hr. pe harta antică Tabula Peutingeriana. Craiova figurează pentru prima dată cu numele actual într-un document al lui Laiotă Basarab de la 1 iunie 1475, ca sat aflat în proprietatea lui Neagoe, tatăl influenților boieri Craiovești .

Din anul 1582, Craiova apare în toate documentele ca oraș .

Această dezvoltare rapidă se datorează nu numai așezării geografice favorabile, ci și mutării aici a Marii Bănii a Olteniei, importantă instituție politico-militară medievală . Orașul prosperă și devine al doilea centru politic al Țării Românești; pentru scurt timp, în 1770, îndeplinește temporar chiar rolul de capitală a țării .

În vremea lui Mihai Viteazul, ban al Craiovei, orașul era înfloritor și „plin de tot belșugul” .

În anul 1775, a luat ființă prima școală publică, pe lângă biserica Obledeanu, iar în anul 1826, Școala Centrală, al doilea colegiu al țării după „Sfântul Sava” din București .În anul 1848, Craiova a fost reședință a guvernului revoluționar provizoriu, iar în anul 1857, unul din principalele centre ale pregătirii pentru înfăptuirea Unirii principatelor .

La Craiova, în anul 1857 s-a dansat pentru prima oară Hora Unirii, moment unic de sărbătoare, imortalizat pe pânză de pictorul Theodor Aman .

La începutul secolului XX, primarul Nicolae Romanescu începe o amplă acțiune de modernizare a Craiovei .

Peisajul urban evoluează și îmbogățește cu edificii publice reprezentative, cu o arhitectură excepțională.

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, rapida dezvoltare industrială a orașului impune amenajarea noilor cartiere de locuințe . Orașul se extinde, se construiesc mari întreprinderi, dar și alte edificii publice și culturale, realizări importante ale arhitecturii românești actuale .

Oraș vechi, Craiova este mândră de trecutul și de tradițiile sale.

Importante monumente ale județului Dolj:

Prefectura Județului Dolj

Acest palat administrativ este un edificiu monumental, o interpretare viguroasă și originală a vechilor elemente și forme ale arhitecturii românești . Interiorul este fastuos, cu frumoase ornamente aurite. În anul 1991, în piața din fața Prefecturii a fost amplasată statuia lui Mihai Viteazu .

Primăria Municipiului Craiova

Este un monument de arhitectură în stil neogotic cu elemente specific românești, realizat de arhitecții I. Mincu și C. Iotzu în perioada 1906-1916. Interiorul impresionant prin frumusețea și bogăția decorațiilor : vitralii, elemente de fier forjat, mozaicuri, candelabre, lambriuri de lemn.

Casa Băniei strada Matei Basarab , fosta reședință a banilor Olteniei – este cea mai veche construcție civilă care se păstrează la Craiova , monument de arhitectură medievală . Clădirea a fost refăcută de Constantin Brâncoveanu în anul 1699 pe locul vechilor case ale Craioveștilor , datând din secolul al 16-lea . În apropiere se află ruinele marelui Han al Hurezului , ridicat la sfârșitul secolului al 17-lea din îndemnul lui Constantin Brâncoveanu și Fântâna Purcarului .

Biserica Madona Dudu –str. Madona Dudu – poartă această denumire de la icoana Sfintei Fecioare Maria , găsită în secolul al 17-lea într-un dud aflat chiar pe locul unde a fost ridicată . Actuala biserică a fost construită în ani 1928-1938 , după planurile arhitecților Traianescu și Becu , în stil bizantin .

Muzeul de ară din Craiova – Calea Unirii 15 se află din anul 1954 în Palatul Jean Mihail . Acest muzeu de o valoare excepțională posedă galerii de artă românească și universală din secolele 16-20 , precum și Cabinetul Brâncuși cu șase lucrări ale marelui sculptor , printre care și celebrul „Sărut” , prima sculptură modernă din lume .

Muzeul Constantin Brâncuși al Școlii de Arte și Meserii , str. Constantin Brâncuși nr. 11 adăpostește documente care evocă anii de școală petrecuți de genialul sculptor la Craiova , opere originale create în această perioadă ,fotografii , reproduceri .

Muzeul Olteniei str. Madona Dudu 4 , fondat în 1915 , conține importante colecții de arheologie și numismatică , numeroase obiecte și documente originale referitoare le marile evenimente istorice ale Olteniei

Parcul Romanescu – operă remarcabilă de arhitectură peisagistică romantică , a fost realizat între anii 1901 –1902 din inițiativa primarului Nicolae Romanescu după planurile arhitectului francez E. Redont . Proiectul său a fost distins cu medalia de aur la expoziția universală de la Paris . Este unul dintre cele mai frumoase și mai mari parcuri din țară (aproximativ 100ha). Posedă 4 ha de lacuri , cu cascade și pod suspendat, specii prețioase de arbori( arinul lacinat, stejarul pectinat) , o mică grădină zoologică , sere, hipodrom .

TÂRGU JIU

Important oraș al județului Gorj, Târgu Jiu, se află situat în depresiunea Târgu Jiu –Câmpu Mare.

Aici avem prilejul de a cunoaște vechiul târg de pe Jiu, ale cărui începuturi se pierd în negura veacurilor.

Târgu Jiu, oraș de subordonare regională, este situat în nordul Oltenie, aproape în centrul depresiunii subcarpatice, la întretăierea drumurilor dintre munte și câmpie, constituind un important centru economic.

Se presupune că în partea de nord a orașului Târgu Jiu ar fi existat un vechi sat dac, aflat la adăpostul unui codru secular plin de insule, formate de câteva pârâiașe care curgeau dinspre est și se vărsau în Jiu.

În timpul Daciei romane pe aici trecea drumul ce lega Drobeta cu centrul provinciei, prin pasul Vâlcan și prin defileul Oltului. Tot de aici un drum ducea la castrul roman Pons Aluti .

În 1426, se menționează târgul periodic, care avea loc aici regulat. La 29 iunie 0604 Mircea Ciobanul l-a ridicat la rangul de bazar. Ulterior, s-a dezvoltat mereu , ca proprietate a boierului Tudor Negru, de la care locuitorii târgului au cumpărat-o cu 100 de mii aspri, iar prin sec. al XVII-lea ca proprietate a boierilor Buzești.

A fost apoi de două ori incendiată și de două ori supus pradei de către pazvangii și adalâi .

Către sfârșitul secolului al XVII-lea începe să se dezvolte autonom.

El apare în documente ca reședință, scaun sau capitală a județului Gorj. În această perioadă era dezvoltat comerțul cu vite, care se trimiteau în Transilvania prin pasul Vâlcan, care era și vama.

Frământările din perioada mișcării revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu și cele ale revoluției de la 1848 atrag locuitorii acestei așezări în vâltoarea lor. Războiul de independență din 1877 găsește un sprijin unanim în mijlocul maselor.

După eliberarea orașului, ca și întreaga țară, cunoaște o dezvoltare în toate domeniile.

Pe malul Jiului înainte de a ajunge la Biserica Sfinții Voievozi – vechi monument istoric- găsim ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși .

Ansamblul de la Târgu Jiu reprezintă un gest monumental, întreit, concretizat în Masa Tăcerii, în Poarta Sărutului și în Coloana Infinitului.

MASA TĂCERII amintește de mesele oltenești din lemn. Realizată din piatră de Bampotoc, este înconjurată de 12 scaune, cu tăblia rotundă, având fiecare înălțimea de 55 m și un diametru de 46cm.

Bucuria sufletească tăcut învăluitoare care se desprinde din Masa Tăcerii a însemnat, pentru Brâncuși, desfacerea ființei, a omului sapiens, din animalitate și începutul demnității ființei umane.

POARTA SĂRUTULUI sau Poarta eroilor iubirii cu care e pecetluită în cele patru colțuri, se prezintă sub forma unui arc de triumf, având înălțimea de 5,30 m, lungimea de 6,60m și grosimea 1,17m. Este realizată din piatră de Bampotoc. În partea de sus, Poarta Sărutului reprezintă o ladă de zestre țărănească. Desenele sugerează o horă, ele repetând oarecum imaginea sculpturii <Sărutul> . Poarta Sărutului este portalul actului de iubire eliberată de eros și carnal , e actul de rubedenie și uneori totuna cu acela al eroismului, al jertfei de sine.

Repetarea prin număr și îndoirea lui, este proba fără dezmințire a nesfârșitului, COLUMNA și repetarea rombică asigură legătura spirituală dintre Om și Nesfârșit.

Forma coloanei se aseamănă cu pridvoarele caselor oltenești, acest monument fiind un simbol al satului românesc și al tradițiilor ale . Realizată din fontă arămită, are o înălțime de 29,33m.

Alte obiective importante întâlnite în Târgu Jiu sunt :

Biserica Sfinții Apostoli, care a fost construită din zid, în 1755,apoi demolată și reconstruită. Este impunătoare, așezată într-un mic parc.

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, căzută eroic în lupta pentru apărarea patriei, pe frontul <Triunghiului Morții> (Moldova) în 1917.

Biserica <Sf. Nicolae>, construită din zid, în anul 1810, de către moșneni. Este dreaptă, gen corabie, are o turlă clopotniță, cu accesul pe o scară mobilă. Pictura este în frescă, bizantină.

Pe malul drept al Jiului, dincolo de podul pe care iese șoseaua națională spre Târgu Severin, se desface la dreapta șoseaua raională spre Tismana-Cloșani. Din oraș pornesc drumuri turistice în depresiunea Târgu Jiului și în munții Vâlcanului și Parângului.

6.3. Drobeta Turnu Severin

Pe terasele mijlocii ale hotarului de cleștar dintre Carpați și Balcani, adăpostit de munți calcaroși, este așezat unul dintre cele mai frumoase orașe ale Olteniei, Turnu Severin, martor al multor frământări ce-au bătut la această poartă a Istrului.

Ferit de vânturi, orașul are un climat dulce, cu nuanțe mediteraneene, înregistrând o temperatură medie cu mult mai ridicată decât în alte localități.

Locul pe care se întinde astăzi orașul Turnu Severin a fost în cele mai vechi timpuri propice așezărilor omenești. Descoperirile făcute la ostrovul Șimian, la Hinova și în ostrovul Corbului dau indicații despre urme de viață din timpul orânduirii comunei primitive. Aici s-au găsit unelte, oale, reprezentări antropomorfe modelate în lut, datând din anii 3500-2800 î. e.n. În timpul statului geto-dac, aici era o puternică așezare cunoscută sub numele de Drobeta, denumire care a fost preluată și păstrată de către romani. Numeroase căi de comunicație se întâlnesc la Drobeta. Drumul ce venea din Munții Apuseni trecea pe la Sarmizegetusa romană, prin pasul Vâlcan și se oprea la Dunăre, la Drobeta. O altă cale lega Sarmizegetusa de Drobeta prin Banat . Alte drumuri veneau dinspre Pelendava (Craiova) sau de-a lungul Dunării . În anii 103-105, cu ocazia războaielor purtate de Traian împotriva lui Decebal, cunoscutul arhitect Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, important nod de drumuri comerciale și militare. Romanii au construit în secolul al II-lea și castrul Drobeta care supraveghea podul și traficul pe Dunăre. Acesta a avut drept urmare dezvoltarea localității. Orașul roman Drobeta era considerat unul din cele mai însemnate centre urbane din Dacia.

În anul 1835 inginerul Xavier Vielacrose din însărcinarea vornicului Mihalache Ghica, întocmește un plan de reconstrucție a orașului, cu străzi drepte așezate simetric.

În anul 1841 devine capitala județului Mehedinți, cunoscând apoi o dezvoltare rapidă . Crește numărul locuitorilor, se construiesc clădiri administrative, se aduc îmbunătățiri cu caracter edilitar etc.

În anul 1851 ia ființă portul, iar în 1857 șantierul naval care face mici reparații vaselor ce navigau pe Dunăre. În anul 1855, numărul locuitorilor ajunge la circa 14.000 .

O dată cu terminarea căii ferate Turnu Severin-București apare cea de a doua întreprindere industrială a orașului, Atelierele C.F.R.

Corespunzător cu dezvoltarea industriei crește și numărul locuitorilor.

Ca urmare a dezvoltării, Turnu Severin este un oraș modern cu numeroase spații verzi . În centrul orașului se află bustul împăratului Traian, piața și castelul de apă, iar alte obiective întâlnite sunt: Muzeul Porțile de Fier, Teatrul, Biblioteca și clădirea Palatului cultural.

Din podul lui Traian , care a avut o lungime de 1134,90 metri, lățimea de 14,55 m și înălțimea de 18,60 m, astăzi nu ne-au mai rămas decât ruinele picioarelor care se află pe cele două maluri ale Dunării. De o parte și de alta a podului au fost construite două castre: Drobeta pe malul stâng și Pontes pe malul drept. Ele găzduiau unități militare ce aveau drept sarcină să păzească podul și să exorteze caravanele.

În jurul castrului s-a format orașul Drobeta care a dispărut o dată cu retragerea administrație

Romane din Dacia. Ruinele castrului au fost descoperite datorită strădaniilor lui Cezar Boliac, cercetările fiind continuate între 1896-1899 de Grigore Tocilescu. În apropierea castrului au fost identificate apoi băile romane – construcții spațioase și confortabile care aveau și încălzire centrală.

Muzeul <Porțile de Fier> a luat naștere aproape o dată cu orașul (1833). În 0853 autoritățile locale iau măsura ca toate inscripțiile și sarcofagele romane găsite cu prilejul săpăturilor pentru fundațiile clădirilor noului oraș să fie adunate într-un lapidarium în grădina publică. În 1868 A.T. Laurian , vizitând orașul a cerut să se înființeze un muzeu în grădina publică pentru adăpostirea obiectelor descoperite. Societatea de arheologie locală, care a fost înființată în acest scop în Turnu Severin în anul 1880 , prima de acest fel din țară , deschide un asemenea muzeu în 1881. Colecțiile sale formează nucleul actualului muzeu al zonei Porțile de Fier oficializat în 1912 prin strădania profesorului Alexandru Bărcăcilă.

Muzeul a fost instalat în incinta monumentelor romane. Muzeul din zona Porțile de Fier adăpostește numeroase vestigii ale trecutului: ruinele piciorului podului Traian, ruinele castrului roman Drobeta, băile romane și cetatea medievală a Severinului.

În muzeu printre exponate se află și o machetă a podului făcută după reconstituirea din 1906 a inginerului Edgar Duperrex.

6.4. Râmnicu Vâlcea

Municipiul Râmnicu Vâlcea, reședința județului Vâlcea, este așezat în zona dealurilor subcarpatice, pe malul drept al Oltului.

Există dovezi încă din cele mai vechi timpuri, ale existenței vieții locuitorilor de pe aceste meleaguri, ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate aici, ce au scos la iveală importante mărturii istorice.

Râmnicul apare în legende și mărturisire documentare. Din legende aflăm că doi voievozi români – Basarab I și Olea – și-au declarat război pentru că nu s-au înțeles în alegerea locului pentru întemeierea orașului. În urma victoriei Basarab I , întemeiază pe malul Oltului, la poalele Cetățuii și Capelei, o nouă așezare, cea e care o găsim astăzi.

Râmnicul este atestat documentar într-un hrisov al lui Mircea cel Mare, la 20 mai 1388, unde se vorbește de o <<moară la Râmnic, pe care a dăruit-o Dan Voievod>>

În timpul domniei lui Mircea cel Mare, Râmnicul devine oraș domnesc.

Descoperirile arheologice ne dovedesc că e teritoriul orașului Râmnicu Vâlcea, ca și pe întreg teritoriul vâlcean încă din antichitate a cunoscut o puternică dezvoltare economică .

Locuitorii acestor meleaguri erau pricepuți agricultori, buni crescători de animale, meșteri iscusiți în prelucrarea lemnului, metalelor, a lutului, lânii și plantelor.

Pomicultura și în mod special viticultura, după cum atestă mărturiile documentare, au ocupat un loc însemnat în activitatea râmnicenilor.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Râmnicul avea peste 5 000 de locuitori. Străzile umbrite de tei și castani seculari dădeau o notă distinctă acestui <<cuib de frumuseți>>.

Arhitectura modernă, având la bază bogatele tradiții ale artei populare locale, înfrumusețează și ridică spre verticală noile edificii râmnicene. Cartierele Ostroveni, 1 Mai, Petrișor, Traian, înălțate pe vechile „câmpii” și terenuri virane ale Râmnicului dau personalitate și originalitate acestei așezări. Numărul locuitorilor a crescut de la 16 000, în 1948, la aproape 100 000 în 1987.

Obiective turistice:

Parcul Mircea cel Mare se află în centrul municipiului Râmnicul Vâlcea, pe Terasă.

Este un loc liniștit și străvechi. Zidurile ce-l înconjoară amintesc de vechea curte domnească a lui Mircea cel Mare. În apropiere se află ctitoria voievodului Mircea, fiul lui Mircea Vodă cel Rău, reclădită în 1747. În mijlocul parcului se află o clădire veche – casa Lohovarilor. Este cea mai veche casă din oraș și din anul 1909 acest imobil devine sediul primăriei orașului.

La intrarea în parc te întâmpină statuia cu chipul măreț al voievodului Mircea cel Mare, realizată în bronz de artistul popular Ion Irimescu.

Dealul Capela

Domină cu înălțimea de 440 m partea vestică a așezărilor de pe valea Oltului. Este situat în mijlocul unei bogate păduri de foioase, amenajată cu alei.

Cărările umbrite ale Capelei sunt încântătoare ; de sus, de la <<Boul de piatră>>, se poate admira întreaga panoramă a Râmnicului. Este un tablou fermecător, ce-ți oferă cu claritate siluetele așezării udate de apele Oltului.

Muzeul județean de istorie

Este cea mai reprezentativă unitate de profil din Vâlcea . A fost înființat în anul 1921.

Reorganizat în anii 1981 și 1982, Muzeul județean este una dintre cele mai moderne unități din țară, colecția s-a (peste 13 000 exponate) conținând un bogat material ce ilustrează istoria acestor locuri.

Casa memorială Anton Pann

Este una dintre cele mai vechi locuințe ale municipiului Râmnicu Vâlcea, în care a trăit și a creat scriitorul Anton Pann . Conține o bogată colecție de manuscrise și ediții principale ale operei scriitorului obiecte ce au aparținut acestuia statornic prieten al vâlcenilor.

Schitul Inătești – construit în 1715, un superb exemplar al arhitecturii românești din secolul al XVIII-lea

6.5. Slatina

Municipiu cu aproximativ 87.000 locuitori, reședință a județului Olt, situat în sud-vestul podișului Cotmeanu.

Este atestat documentar din 1368, aici găsindu-se urme de cultură materială din paleolitic, neolitic sau din epoca bronzului.

S-au găsit și urme ale unei așezări dacice.

În timpul domniei lui Vlad Vintilă ( 1532-1535 ) a fost reședință domnească ; în prezent este un însemnat centru industrial ( aluminiu ), cultural și turistic.

Obiective turistice:

Schitul Strehareț cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului” ctitorie a episcopului Serafim (1672).

Biserica Maica Domnului 1734, unde a funcționat în secolul XVIII, prima școală din Slatina.

Biserica Ionașcu (1782), reclădită în 1877, cu pictură murală realizată de Grigore Tătărescu .

Mânăstirea Clocociov ( secolul XVI ), refăcută de Mihai Viteazul.

Clădiri din secolul XIX , prefectură, tribunal, Colegiul Radu Greceanu.

Lacul amenajat pe Olt în 1980 cu o suprafață de peste 540 de hectare pe care există o colonie de lebede.

Anual are loc la Slatina un festival folcloric .

7. ATRCȚII NATURALE ÎN OLTENIA

În regiunea Oltenei întâlnim numeroase obiective turistice naturale dintre care putem aminti:

Peștera Polovragi este una dintre cele mai vizitate peșteri din țară. Bătrânii spuneau că pe vremuri se putea trece prin ea, pe sub Carpați, în Transilvania. Tudor Vladimirescu ar fi adus aici -spune legenda-arme de la Sibiu în timpul mișcării revoluționare din 1821. Peștera a fost una din ascunzătorile haiducilor, în vremuri când haiducia era o importantă formă de luptă pentru libertatea poporului. În această peșteră –afirmă altă legendă- ar fi locuit Zamolxis, zeul dacilor.

În apropierea orașului Târgu Jiu se află un important monument al naturii și anume poiana cu narcise de la Ciocârlău, care în luna mai îmbracă haină de sărbătoare, albul diafan al narciselor unduie în bătaia vântului, dând impresia unor miraculoase talazuri.

Peștera Cloșani , care are aprobarea specială a Comisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii . Până în anul 1959 se putea vizita numai bolta de la intrare și galeria ce o continuă pe mică distanțe.

În 1959 a fost descoperită o galerie împodobită cu numeroase formațiuni calcaroase, ce situează această peșteră printre cele mai frumoase din Europa. Interesantă este și fauna cavernicolă din peșteră.

Peștera Cloșani, unde a fost înființat un punct de cercetare speologică, este declarat monument al naturii.

Depresiunea Târgu Jiu, cuprinde partea de nord a Podișului Getic având două subunități.

Structura geologică a munților de la limita nordică a depresiunii, ca și cursurile de apă ce coboară dinspre ea în munți au dăruit acestei părți a Olteniei frumoase defileuri, chei și peșteri, în timp ce clima blândă cu influențe submediteraneene din zona subcarpatică, favorizează o vegetație specifică.

Dunărea numită și vechiul Istros , pe teritoriul Olteniei primește numeroși afluenți cum ar fi: Bahna, Topolnița, Blahnița, Desnățuiul, Jiul și Oltul.

Dunărea udă pământul acestei regiunii pe o distanță de peste 300km. Își face intrarea în aval de confluența cu Cerna, străbătând calcare jurasice și cretacice și formând cu ajutorul afluenților săi ostroave și insule. La est de Vârciorova apele bătrânului fluviu întâlnesc un prag natural de circa doi km lungime cunoscut sub numele de „Marea Poartă de Fier”.

Cu „Mica Poartă de Fier” se termină impresionanta luptă de erodare a înălțimilor dusă de milenii de apele Istruliu . La vest după ieșirea din chinga strânsă a Cazanelor, Dunărea forma în trecut cunoscuta insulă Ada-Kaleh , ea a fot inundată de apele lacului de acumulare al sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier, ce s-a construit în colaborare cu Iugoslavia. Aici în sectorul Porțile de Fier Dunărea are un potențial energetic de peste două milioane kw.

După ce trece de Gura Văii își deschide albia spre Turnu Severin formând în apropierea orașului frumoase ostroave precum ostrovul Șimianul mare.

Din salba glaciară a Parângului Lacul Gâlcescu este cel mai mare având o suprafață de 31mii m2

Dintre văile glaciare ale Parângului de o rară frumusețe este Valea Lotrului care este considerată glaciară pe o lungime de 7 km începând de la Lacul Gâlcescu.

Jiul cu o lungime de 349 km din care 285 km în regiunea Olteniei, și afluenții lui, formează un mare bazin hidrografic în partea centrală a Olteniei. Se formează prin unirea Jiului de Vest cu Jiul de Est lângă satul Iscroni , Jiul intrând în regiunea Olteniei între gările Pietrele Albe și Lainici. După ce străbate lanțul carpatic prin defileul Surduc-Lainici, coboară prin Subcarpați și peste Podișul Getic în câmpie, pentru a se vărsa în Dunăre la Bechet.

Lunca Jiului are o suprafață de 60 de ha, ale cărei alei au fost trasate de arhitectul E. Redont. Este un minunat loc de recreație aici întâlnind și păduri de stejar.

Defileul Jiului este o vale sălbatică și una dintre cele mai accesibile. Turiștii au la dispoziție cale ferată și un drum național asfaltat. De milenii, singurul loc de trecere din Oltenia în Transilvania și invers, a fost numai pasul Vâlcan. Natura din defileul Jiului a fost transformată în anii socialismului, croindu-se pe lângă apă și pe sub munți șoseaua și calea ferată Bumbești-Livezeni. Munții au fost astfel sfredeliți scobindu-se și tăindu-se stâncile, realizându-se nu mai puțin de 39 de tunele, ori, aruncându-se peste apă și prăpăstii adânci numeroase poduri și viaducte, de o frumusețe neasemuită. Ele sporesc pitorescul defileului prin care se strecoară, spumegând, Jiul înnegrit de cărbune.

Peștera Muierii este unul din cele mai de seamă monumente ale naturii din Oltenia, peștera este totodată și un important șantier arheologic, unde s-au descoperit vestigii din preistorie. Frumoasa peșteră din nord-estul Olteniei are galeria principală de circa 750 m.

Există două versiuni care ar explica denumirea ei. Una, de dată veche, arată că, în vremurile de război, peștera a servit ca loc de refugiu pentru femei și copii, bărbații luptând cu dușmanii.

Alta, mai recentă, afirmă că se ducea în peșteră inul și cânepa pentru a se topi, ținându-se la umezeală.

Denumirea poate fi chiar moștenită din vremea matriarhatului, când femeile locuiau în peșteră, în timp ce bărbații mergeau la vânat.

În vremurile necunoscute, însă, peștera se năruise, intrarea fiind deblocată în anul 1926. În interior chiar la intrare s-au găsit schelete de urs și de oameni musterieni, ce trăiseră în peșteră acum circa 7 000 de ani î.e.n.

<<Orga>> , <<Altarul>> și <<Sala minunilor>>, sunt numai câteva din frumusețile acestei peșteri. Cu ocazia lucrărilor de electrificare au mai fot descoperite alte două galerii denumite <<Galeria electricienilor>> și <<Galeria urșilor>> unde au fost găsite 182 schelete de urși, care se retrăgeau aici înainte de moarte.

Creațiile naturii din această peșteră se concretizează în frumoase stalactite, stalagmite, draperii, dantele și coloane de culoare cenușie, galbenă și roșiatică.

Podul natural de la Ponoare

Podul este un bloc de piatră deasupra unei peșteri care s-a prăbușit, realizat prin surparea ei. Bolta podului are o deschidere de 26,80 m iar înălțimea de 9,70 m. Podul este lung de 61 m și lat de 13,70 m.

La circa 1,5 hm spre sud de Ponoare se află una dintre cele mai frumoase păduri de liliac din țară, cu o suprafață de peste 20 ha. În poiana din mijlocul pădurii, în luna mai, când liliacul este înflorit, satele dimprejur organizează sărbătoarea primăverii.

Peștera Topolniței

Vizitarea acestei peșteri, în condițiile actuale, este foarte greoaie, atât datorită lungimii cât și unor obstacole naturale. Numeroasele stalagmite, stalactite, coloane, draperii și alte creații ale naturii sporesc pitorescul acestei peșteri. Printre altele, o coloană foarte înaltă de 8 m și groasă de 30 cm este deosebit de frumoasă. Prima încercare de exploatare a peșterii s-a făcut în anul 1956, au urmat apoi echipe de speologi în 1958, 1962 și 1964. Unele locuri interesante din interiorul peșterii au fost denumite : Gaura lui Ciocârlie, Gaura Prisacului, Peștera Miuerii, Culoarul cu lilieci, pe a cărui podea au fost descoperite urmele unei vetre de foc și de animale. Galeria Racoviță este una din cele mai frumoase, fiind împodobită de formațiuni bizare. Totalitatea galeriilor din această peșteră însumează peste 10 km, fiind cea mai mare din țară și a 13-a din Europa.

8. ATRACȚII ANTROPICE ÎN OLTENIA

Mânăstirea Căluiu își are începuturile în vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521), ctitor fiind Vladul Banul cu frații săi, Dumitru Pârcălab și Balica spătarul.

Este terminată de frații Buzești, Radu, Preda și Stroe, nepoții lui Vlad, la 1588. Mânăstirea a fost înconjurată de ziduri. Se păstrează și casele stareței și arhondaricul. Biserica este lucrată în cărămidă aparentă. Decorația mânăstirii Căluiu este tipică și poate fi întâlnită la aproape toate monumentele religioase din secolul al XVI-lea. În interior este zugrăvită întreaga familie a Buzeștilor, apoi Mihai Viteazul cu familia sa, ca și Petru Cercel.

Casa memorială a lui Tudor Vladimirescu din Vladimiri, vechi sat de moșneni.

În acest sat s-a născut Tudor Vladimirescu, pe la 1770 sau 1780. Casa, o construcție modestă din bârne, e acoperită cu șindrilă și netencuită în afară. În față are o prispă, sprijinită pe două rânduri de stâlpi crestați.

Mânăstirea Lainici a fost construită în anul 1817 de Răducanu Sărdănescu și soția sa Elenca, pe timpul domnitorului Gh. Caragea. Este construită din cărămidă, în formă de bazilică dreaptă, cu o singură turlă, având pictură în frescă, retușată în stil bizantin adaptat la stilul românesc. A fost renovată în anul 1932-1935, după un incendiu, precum și în anii din urmă. În vechiul schit de la Lainici și-a găsit adăpost Tudor Vladimirescu, care, îmbrăcat în straie călugărești, a venit aici pentru a scăpa de urmărirea turcilor, după participarea la războiul ruso-turc din 1806-1812, în fruntea unui detașament de panduri.

Mânăstirea Gura Motrului este atestată în documente pe la 1519, dată când a fost zidită de Harvat mare logofăt.

Legenda spune că această mănăstire ar fi fost o ctitorie a călugărului Nicodim. Călătorul Paul de Alep consideră mânăstirea chiar mai veche decât Tismana.

Din pisania aflată în pridvorul bisericii rezultă că mânăstirea este zidită de Preda Brâncoveanu în anul 1653. Mânăstirea a suferit reparații la zugrăveli în timpul lui Barbu Știrbei. La Gura Motrului a funcționat prima școală din județul Mehedinți în secolul al XVIII-lea.

Mânăstirea Strehaia

Ducă cum spune pisania a fost ridicată în 1645 pe vremea lui Matei Basarab. Anterior construcției lui Matei Basarab a existat biserica mânăstirii ridicată de boierii Craiovești pe le 1500 în vremea când aici era reședința băniei. Chipurile lor se văd și azi pe pereții bisericii rezidite de Matei Basarab. În 1690, Constantin Brâncoveanu adaugă pridvorul, reface biserica și zidurile de incintă ale mânăstirii.

În naos este pictat Matei Basarab și Doamna Elena ținând în mâini biserica mânăstirii. Biserica al cărei plan e dreptunghiular este zidită din cărămidă, fațada tencuită fiind împărțită în două de un brâu median și decorată cu arcade oarbe dreptunghiulare sau terminată în arc de cerc. Pridvorul deschis are arcade ce e sprijină pe zece stâlpi. Biserica a fot construită lângă palatul domnesc care azi nu se mai păstrează.

Mânăstirea Tismana a fost ridicată prin stăruința călugărului Nicodim, în ultimul sfert al veacului al XIV-lea.

A fost construită mai întâi din lemn de tisă, în timpul lui Vodă Vlaicu, apoi din piatră în vremea lui Radu I , și terminată de fii săi Dan I și Paisie la 1541, care-i adaugă chenare sculptate din piatră la uși și Mircea cel Bătrân care o înzestrează cu obiecte de cult; a fost reparată ulterior de Radu și Neagoe Basarab. Distrusă (se pare de un incendiu) a fost rezidită din nou în 1542, unul din ctitorii mai târzii fiind și Șerban Vodă. Matei Basarab a înconjurat-o cu ziduri de cetate și ulterior a înarmat-o cu tunuri.

În anii 1955-1962, cu prilejul restaurării monumentului a fost scoasă la lumină vechea frescă din 1564, care se găsește în pronaos și în altar. În naos sunt zugrăviți Radu I cu fiul său Mircea, vornicul Nedelcu Bălăceanu cu soția a Anea, marele ban Tudor cu soția sa și Ioan Arhimandritul.

În muzeul mânăstirii poate fi admirată, printre alte obiecte, o bederniță (broderie) din sec XIV.

Ruinele Mânăstirii Vodița , ctitorie a lui Vladislav Vlaicu din 1374. Fiind un important punct strategic a fost fortificată cu ziduri și apoi cu șanțuri de către austrieci. A fost distrusă în 1524, în timpul atacurilor turcești, o dată cu cetatea Severinului. Această mânăstire a fost clădită pe ruinele unei biserici mai vechi, numită Vodița I. Tipul arhitectonic al bisericii ridicată pe ruinele cele dintâi este cunoscut de Vodița II, care a fost ulterior generalizat în Țara Românească.

Mânăstirea Polovragi este așezată intr-un loc plăcut ochiului, la baza muntelui Piatra Polovragilor, în vecinătatea Cheilor Oltețului, într-o livadă cu pomi fructiferi si castani comestibili, ce amintește de clima oarecum mediteraneană a mânăstirilor Tismana si Bistrița. Mânăstirea si-a luat denumirea de la localitatea vecină, Polovragi. Această toponimie româneasca, având o rezonanță particulară, a dat naștere la multe interpretări. Cea mai dragă nouă este aceea că ar fi o criptogramă nedescifrată de origine geto-dacă; mai ales că legenda spune cum zeul dac, Zamolxis, a locuit în peștera de la Polovragi. În ceea ce privește vechimea, data zidirii se pierde undeva in jurul anului 1505, ctitorită fiind de Radul si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr. Când intri în curtea mânăstirii, totul pare cald si blând. Dar mai ales luminos, căci dealurile împădurite din jur, în loc să o sugrume cu măreția si desimea copacilor, îi dau dulceața luminișului unde se răsfață tot soarele înaltului. Iar Cheile Oltețului din spatele mânăstirii dau respirația largă a eliberării. În liniștea si pacea de aici, măicuțele abia dacă se zăresc fulguind ca niște umbre. Biserica mânăstirii este zidită în stil bizantin, având forma trilobată, realizată într-o simetrie proporționată. Pictura bisericii, asemănătoare cu aceea de la Hurezi, are si caracteristici proprii, in pridvor (adăugat mânăstirii de către Constantin Brâncoveanu) existând reprezentarea iconografică, unică în țara noastră, a mânăstirilor de la sfântul Munte Athos. Biserica sfintei Mânăstiri Polovragi este înconjurată de chilii, formând o puternică cetate de apărare. În ea se pătrunde printr-o poartă masivă, deasupra căreia se înalță clopotnița ridicată în timpul lui Constantin Brâncoveanu. Astfel, mânăstirea a îndeplinit un rol deosebit de important în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu. Ca si în alte mânăstiri din Oltenia, și aici s-au organizat, cu concursul populației locale, garnizoane, puncte de rezistență si de aprovizionare a revoluționarilor.

8.1. MÂNĂSTIRILE OLTENIEI DE SUB MUNTE

Lăcașul de credință pe malul Oltului.

Martor al atâtor faceri și prefaceri lumești, Oltul a fost ales pentru a fi linia sfântă a construirii de biserici și mânăstiri de o parte și de alta a malurilor sale. Astfel, ceva mai sus de Căciulata, Mânăstirea Cozia își plimbă de șase secole turelele peste apele înspumate sfințind de mult locurile cu miros de tămâie și lumânări, cu slujbe și citit de evanghelii, cu mii de credincioși veniți la rugăciune. Temelia mânăstirii a fost pusă de Mircea cel Bătrân între anii 1386 și 1388, într-o regiune unde creșteau nuci, numele locului în sine devenind de la termenul peceneg-cumanian „coz”, adică nuc, care a devenit Cozia , adică „crângul cu nuci”.

Oricum, Mircea cel Bătrân a zidit acest locaș în aceste locuri nu numai datorită frumuseții împrejurimilor, ci cu certitudine și din rațiuni militare și strategice, mânăstirea fiind de la început întărită asemenea unei fortărețe. Portretul său, pe panelul rezervat fondatorului, poate fi văzut în toată splendoarea sa, pe peretele din dreapta nartexului din biserica mare, înveșmântat în costum medieval, ținând în mâna sa miniatura mânăstirii. În incinta bisericii se află atât mormântul domnitorului, cât și al mamei lui Mihai Viteazul, care s-a călugărit aici în 1601, sub numele de maica Teofana. Când cobori spre mănăstire, pe aleea strejuită de brazi, în dreapta se află o fântână, ce este de fapt un puț cu apă sfințită. Fântâna e decorată cu sculpturi, iar în mijloc, din brațele unei cruci, apa curge în bazinul fântânii. Cea de-a doua fântână prezintă la fel de mare interes ca și prima : ea se numește Fântâna lui Neagoe Basarab și datează din anul 1517. Este acoperită de o boltă susținută în parte din față de coloane unite la capăt și în partea din spate se sprijină pe două console, zidite în perete, pe care se reazemă un leu în stil brâncovenesc. Peste drum, pe un deal care domină mânăstirea, se înalță bolnița. A fost zidită între 1542 și 1543 de Petru Voievod pentru bolnavii și bătrânii comunității. În imediata apropiere a bolniței se găsesc cimitirul și clopotnița. Clopotele, donate în 1395 și în 1413 de Mircea cel Bătrân, au fost mutate apoi în 1879 la Curtea de Argeș și Râmnic.

Mânăstirea Dintr-un Lemn Situată la aproximativ 25 km sud de Râmnicu Vâlcea pe vale Otăsăului, în comuna Frâncești, separată prin dealurile vecine de mânăstirile Surpatele și Govora, pitoreasca Mănăstire Dintr-un Lemn este ca o poartă a raiului deschisă celor ce vin cu sufletul curat să se adăpostească mai mult timp dincoace de zidurile ei. Potrivit unei vechi tradiții locale, Mănăstire Dintr-un Lemn ar fi luat ființă în primele decenii ale secolului al XVI-lea, prin edificarea în acest loc a unei bisericuțe de lemn din materialul unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoană ce se păstrează astăzi în biserica de piatră din incinta de jos a mânăstirii. Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoțit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Țările Române, între anii 1653 și 1658. Acesta scria că un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acest moment el ar fi auzit o voce care-l îndemna: „Dorința mea este ca tu să zidești aici, pentru mine, o mânăstire din acest copac”. Urmând îndemnul, pustnicul a ridicat în acel loc o bisericuță folosind lemnul unui singur arbore. Însă cel care intră pe poarta mânăstirii este un pic „păcălit”. Până să ajungă a vedea mica bisericuță, în față îi apare biserica din piatră construită de Matei Basarab și restaurată de Ștefan Cantacuzino (1715). Însă aproape de intrarea în biserică, niște trepte de piatră îndrumă pasul, pe lângă chilii, pe tăpșanul din spatele acestora. Cinci stejari uriași, poate încă de când s-a ridicat mânăstirea, coboară cerul până la pragul verzui al ierbii. Unul dintre ei, poate cel mai falnic, are îngropată în coaja sa o iconiță sculptară, iar prin crăpăturile trunchiului, zeci de bilețele albe cu rugăminți, făcute ghemotoc și înfipte în coajă. Și când se termină cărarea, apare mica bisericuță din lemn înaltă de 4m și lată de 5,50m. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de care este legată existența acestui sfânt așezământ monahal, este păstrată cu multă venerație în biserica mare din incinta principală. Ea reprezintă cel mai de preț obiect istoric și de artă al Mânăstirii Dintr-un Lemn. Înaltă de 1,50 m, lată de 1,10 m și având, așadar, dimensiuni impresionante și o înfățișare foarte veche, această icoană a trezit curiozitatea unor renumiți cercetători de artă bisericească.

9. TRASEE TURISTICE ÎN OLTENIA

Itinerariu :Craiova – Defileul Jiului – Valea Sohodolului – Peștera Muierii – Peștera Polovragi – Valea Oltului – Craiova.

Un important obiectiv turistic al orașului Craiova este Parcul Romanescu – operă remarcabilă de arhitectură peisagistică romantică , a fost realizat între anii 1901 –1902 din inițiativa primarului Nicolae Romanescu după planurile arhitectului francez E. Redont . Proiectul său a fost distins cu medalia de aur la expoziția universală de la Paris . Este unul dintre cele mai frumoase și mai mari parcuri din țară (aproximativ 100ha). Posedă 4 ha de lacuri , cu cascade și pod suspendat, specii prețioase de arbori( arinul lacinat, stejarul pectinat) , o mică grădină zoologică , sere, hipodrom .

Plecând din Craiova pe D.N.6 urmăm cursul râului Jiu descoperind astfel Defileul Jiului care este o vale sălbatică și una dintre cele mai accesibile. Turiștii au la dispoziție cale ferată și un drum național asfaltat. De milenii, singurul loc de trecere din Oltenia în Transilvania și invers, a fost numai pasul Vâlcan. Natura din defileul Jiului a fost transformată în anii socialismului, croindu-se pe lângă apă și pe sub munți șoseaua și calea ferată Bumbești-Livezeni. Munții au fost astfel sfredeliți scobindu-se și tăindu-se stâncile, realizându-se nu mai puțin de 39 de tunele, ori, aruncându-se peste apă și prăpăstii adânci numeroase poduri și viaducte, de o frumusețe neasemuită. Ele sporesc pitorescul defileului prin care se strecoară, spumegând, Jiul înnegrit de cărbune.

Îndreptându-ne din Târgu Jiu spre nord ne îndreptăm spre munții Gorjului. Î față ne apare Masivul Parângului și culmea Vâlcanului.

La ieșirea din oraș după o mică distanță, întâlnim un important monument al naturii care ne atrage pașii spre est. Este pitoreasca poiană cu narcise de la Ciocârlău.

Continuăm traseul pe valea Sohodolului unde întâlnim cheile Sohodolului – fenomen geologic cunoscut în toată țara. În susul râului, la „Cuptor” și la „Nări”, acest râu și-a croit, asemenea Oltului în fața gurii peșterii Polovragi, un drum deosebit de interesant printre stânci.

În cheile „Videlor”, Sohodolul este deosebit de frumos. De-a lungul cheilor s-a format un lac de acumulare numit „păstrăvăriile”.

Alte puncte de o deosebită atracție din pitoreasca vale a Sohodolului sunt peștera „Pătrunsa”, lunca „Prilejelor”, cheile „Bulzuilor” și „Pescaru” din apropierea izvoarelor râului.

Următoarele obiective de o importanță majoră sunt Peștera Muierii și Peștera Polovragi

Peștera Polovragi este una dintre cele mai vizitate peșteri din țară. Bătrânii spuneau că pe vremuri se putea trece prin ea, pe sub Carpați, în Transilvania. Tudor Vladimirescu ar fi adus aici -spune legenda-arme de la Sibiu în timpul mișcării revoluționare din 1821. Peștera a fost una din ascunzătorile haiducilor, în vremuri când haiducia era o importantă formă de luptă pentru libertatea poporului. În această peșteră –afirmă altă legendă- ar fi locuit Zamolxis, zeul dacilor.

Peștera Muierii este unul din cele mai de seamă monumente ale naturii din Oltenia, peștera este totodată și un important șantier arheologic, unde s-au descoperit vestigii din preistorie. Frumoasa peșteră din nord-estul Olteniei are galeria principală de circa 750 m.

Există două versiuni care ar explica denumirea ei. Una, de dată veche, arată că, în vremurile de război, peștera a servit ca loc de refugiu pentru femei și copii, bărbații luptând cu dușmanii.

Alta, mai recentă, afirmă că se ducea în peșteră inul și cânepa pentru a se topi, ținându-se la umezeală.

Denumirea poate fi chiar moștenită din vremea matriarhatului, când femeile locuiau în peșteră, în timp ce bărbații mergeau la vânat.

În vremurile necunoscute, însă, peștera se năruise, intrarea fiind deblocată în anul 1926. În interior chiar la intrare s-au găsit schelete de urs și de oameni musterieni, ce trăiseră în peșteră acum circa 7 000 de ani î.e.n.

<<Orga>> , <<Altarul>> și <<Sala minunilor>>, sunt numai câteva din frumusețile acestei peșteri. Cu ocazia lucrărilor de electrificare au mai fot descoperite alte două galerii denumite <<Galeria electricienilor>> și <<Galeria urșilor>> unde au fost găsite 182 schelete de urși, care se retrăgeau aici înainte de moarte.

Creațiile naturii din această peșteră se concretizează în frumoase stalactite, stalagmite, draperii, dantele și coloane de culoare cenușie, galbenă și roșiatică.

Înapoi spre Craiova vom merge râul Olt care pătrunde pe teritoriul Olteniei la Osica de Sus având un debit de peste 135m3/s . El se varsă în Dunăre la Izlaz , după ce iese din regiunea Oltenia la Giuvărăști . Oltețul , cu numeroasele sale ape , și Tesluiul sunt afluenții principali ai Oltului .

Itinerariu : Craiova – Filiași – Baia de Aramă –Tismana – Târgu Jiu – Lainici – Horezu – Băile Govora – Râmnicu Vâlcea – Slatina – Craiova.

În Craiova putem vizita Casa Băniei strada Matei Basarab , fostă reședință a banilor Olteniei – este cea mai veche construcție civilă care se păstrează la Craiova , monument de arhitectură medievală . Clădirea a fost refăcută de Constantin Brâncoveanu în anul 1699 pe locul vechilor case ale Craioveștilor , datând din secolul al 16-lea . În apropiere se află ruinele marelui Han al Hurezului , ridicat la sfârșitul secolului al 17-lea din îndemnul lui Constantin Brâncoveanu și Fântâna Purcarului .

Filiași, vechi târg comercial, comună și mai târziu oraș, este un important nod feroviar și rutier al Olteniei . Pe teritoriul orașului, descoperirile arheologice au scos la iveală ceramică aparținând renumitei culturi Coțofeni din epoca bronzului și Tezaurul de la Filiași, care conține dinari de Friesach și Carinthia din secolul al XIII-lea . Prima atestare a numelui localității datează de la 1 ianuarie 1573 . O însemnată familie de boieri, Filișanu, și-a lăsat amprenta pe istoria orașului Filiași timp de 400 de ani.

În 1896, Dumitru Filișanu, ultimul descendent al acestui puternic neam, ctitorește la Filiași un splendid edificiu, Capela Filiașu, construită în stilul renașterii de meșterii francezi .

Capela a fost lăsată locuitorilor orașului conform testamentului, ca și Spitalul Filișenilor.

Pe drumul spre Craiova, la 3km de orașul Filiași, se află castrul roman de la Răcari, construit în secolul al II-lea d. Hr.

Comuna Baia de Aramă este cunoscută încă de pe vremea sciților, ca un important centru minier. Biserica din Baia de Aramă este monument istoric și de arhitectură din sec. al XVIII-lea. Este în stil bizantin, în formă de corabie, cu scară exterioară, clopotniță peste pronaos și pridvor. Pictura este bizantină din sec. XVIII-lea . A fost, pe vremuri, mănăstire ale cărei chilii erau plasate le miazănoapte, urmele lor observându-se și astăzi.

De la Baia de Aramă se ajunge la Mânăstirea Tismana. Așezată pe un platou muntos, excelent ca mijloc natural de apărare, mânăstirea, la prima vedere, pare rece și austera. O însuflețesc doar călugărițele, credincioșii și calatorii. Mânăstirea a fost atestată documentar într-un hrisov, datat în anul 1385, și este ctitoria Sfântului Nicodim Valahul. La „închegarea" ei au contribuit domnitori (Negru Vodă, Mircea cel Bătrân, Radu cel Frumos etc.) și boieri, iar Tudor Vladimirescu a organizat aici o bază de pregătire a mișcării revoluționare din 1821. La Mânăstirea Tismana se ajunge din Drobeta Turnu Severin, prin poarta Motrului, pe drumul național 67, până la noua așezare Motru. De aici, un drum județean face legătura cu localitatea Apa Neagră, aflată la o distanță de 29 km, de unde urmează ramificația pe dreapta a DN 67D, prin Celei și Izverna, până în zona Tismanei.

La 35 km de Mânăstirea Tismana se află Târgu Jiu, care este situat în depresiunea Târgu Jiu –Câmpu Mare.

Aici avem prilejul de a cunoaște vechiul târg de pe Jiu, ale cărui începuturi se pierd în negura veacurilor. El apare în documente ca reședință, scaun sau capitală a județului Gorj. În această perioadă era dezvoltat comerțul cu vite, care se trimiteau în Transilvania prin pasul Vâlcan, care era și vama.

Ansamblul de la Târgu Jiu reprezintă un gest monumental, întreit, concretizat în Masa Tăcerii, în Poarta Sărutului și în Coloana Infinitului.

Alte obiective importante ar fi:

Biserica Sfinții Apostoli, care a fost construită din zid, în 1755,apoi demolată și reconstruită. Este impunătoare, așezată într-un mic parc.

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, căzută eroic în lupta pentru apărarea patriei, pe frontul <Triunghiului Morții> (Moldova) în 1917.

Biserica <Sf. Nicolae>, construită din zid, în anul 1810, de către moșneni. Este dreaptă, gen corabie, are o turlă clopotniță

Continuând traseul vom vizita Mânăstirea Lainici care a fost construită în anul 1817 de Răducanu Sărdănescu și soția sa Elenca, pe timpul domnitorului Gh. Caragea. Este construită din cărămidă, în formă de bazilică dreaptă, cu o singură turlă, având pictură în frescă, retușată în stil bizantin adaptat la stilul românesc. A fost renovată în anul 1932-1935, după un incendiu, precum și în anii din urmă. În vechiul schit de la Lainici și-a găsit adăpost Tudor Vladimirescu, care, îmbrăcat în straie călugărești, a venit aici pentru a scăpa de urmărirea turcilor, după participarea la războiul ruso-turc din 1806-1812, în fruntea unui detașament de panduri.

În Horezu se poate vizita muzeul dar aici este și un important centru folcloric.

O dată cu descoperirea focului și inventarea roții, olăritul a devenit una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului.

Cu timpul s-a transformat în meșteșug, urmând ca, pas cu pas, să fie considerat o adevărată artă. Frământând în pumn pământul gras, după o tehnică moștenită din tată în fiu, s-ar părea că meșterii olari din Horezu știu cel mai bine acest lucru. De aceea, de câte ori treci prin Horezu, constați cu uimire că toate florile ce-ți fac cu ochiul de pe trotuare se regăsesc pe vasele din lut ale meșterilor olari de aici. Poți cumpăra din prăvăliile răsărite la tot pasul oale sau străchini ce au drept efigie vestitul Cocoș de Hurez.

Până la întoarcerea în Craiova se mai pot vizita importante obiective turistice din Râmnicu Vâlcea și Slatina.( Parcul Mircea cel Mare, Dealul Capela, Casa memorială Anton Pann, Schitul Strehareț ).

Itinerariu : Craiova – Calafat – Drobeta Turnu Severin – Strehaia – Craiova

Orașul Calafat, reședință de raion, situat față în față cu orașul Vidin din Bulgaria, cuprinde împrejurimi agreabile pentru mici excursii așa cum este partea de pe malul Dunării până în lunca Brașcov. Cunoscut atât ca vad economic, cât și ca punct de trecere în sudul Dunării încă de e vremea dacilor, orașul –a dezvoltat ca o așezare pescărească.

Având o mare importanță strategică, Calafatul a fost ocupat în repetate rânduri de turci, care multă vreme au păzit navigația pe Dunăre.

Calafatul este ridicat la rangul de oraș în anul 1855, de către Barbu Dimitrie Știrbei. El se dezvoltă din punct de vedere economic abia după 1948, când apar numeroase întreprinderi ale industriei alimentare, materialelor de construcție și de prelucrare a lemnului.

În jurul Calafatului e află numeroase urme de așezări romane, așa cum sunt cele de la Desa, Basarabi, Cetate și Hunia.

De la Cetate spre Turnu Severin drumul poate fi străbătut pe două variante : una urmează aproape curul Dunării, trecând prin Salcia, Gârla Mare, Ostrovul Mare, Rogova, ; a doua trece prin Cujmir, Vânju Mare, pe șoseaua D.N. 56.

La Gârla Mare s-au descoperit numeroase vestigii arheologice datând din epoca bronzului.

Urmele descoperite le Ostrovul Mare vorbesc de trecutul istoric al așezărilor întâlnite între Cetate și Tr. Severin. Romanii au ridicat castele și fortificații la Celei, Izvorul Frumos și Hinova.

Pentru admiratorii de peisaje sunt recomandate și călătoriile cu vaporul în lungul Dunării, într-un sens sau altul.

Cazanele, care aparțin, din punct de vedere administrativ, regiunii Banat, pot fi admirate folosind și cursa obișnuită a vaporului.

O călătorie cu vaporul pe Dunăre, pe distanța care mărginește regiunea Olteniei, ne oferă multe satisfacții. Ostroave și insule pline de verdeață, diguri menite să schimbe profilul luncii milenare, castrul de la Tr. Severin, sunt doar câteva obiective care pot fi vizitate pornind pe firul bătrânului Danubiu.

Drobeta Turnu Severin a fost în cele mai vechi timpuri propice așezărilor omenești. Descoperirile făcute la ostrovul Șimian, la Hinova și în ostrovul Corbului dau indicații despre urme de viață din timpul orânduirii comunei primitive. În timpul statului geto-dac, aici era o puternică așezare cunoscută sub numele de Drobeta.

În anul 1835 inginerul Xavier Vielacrose din însărcinarea vornicului Mihalache Ghica, întocmește un plan de reconstrucție a orașului, cu străzi drepte așezate simetric.

Ca urmare a dezvoltării, Turnu Severin este un oraș modern cu numeroase spații verzi . În centrul orașului se află bustul împăratului Traian, piața și castelul de apă, iar alte obiective întâlnite sunt: Muzeul Porțile de Fier, Teatrul, Biblioteca și clădirea Palatului cultural

Castrul roman de la Drobeta era o cazarmă încăpătoare pentru cohorte. El avea dimensiunea de 137,50 m ori 132 m, cupând aproape 2 ha, iar numărul camerelor se ridica la 84. Distrus în repetate rânduri a fost reconstruit ultima dată de Constantin cel Mare.

Muzeul <Porțile de Fier> a luat naștere aproape o dată cu orașul (1833) și adăpostește numeroase vestigii ale trecutului: ruinele piciorului podului Traian, ruinele castrului roman Drobeta, băile romane și cetatea medievală a Severinului.

În muzeu printre exponate se află și o machetă a podului făcută după reconstituirea din 1906 a inginerului Edgar Duperrex.

Strehaia a fost declarat oraș în anul 1921, numele venind probabil de la Strahin, un erou legendar. Descoperirile arheologice atestă vechimea așezării încă din neolitic.

Un obiectiv important al orașului este mânăstirea Strehaia care a fost ridicată în 1645 pe vremea lui Matei Basarab. Ulterior a fost ridicată mânăstirea de boierii Craiovești pe la 1500.

10. PROGRAMUL TURISTIC

– CONCEPT –

Programul turistic este un itinerar cu menționarea detaliată a tuturor serviciilor ce urmează a fi asigurată și a tuturor obiectivelor turistice, precizându-se durata de timp și perioada.

El cuprinde :

1 tema ( titlul produsului ) ;

traseul cu indicarea localităților vizitate și a obiectivelor legate de tema

aleasă

3 elemente de prezentare generală : numărul de zile, perioada, kilometrii

parcurși, mijlocul de transport folosit, prețul, informații, eventualele condiții

de participare ;

4 prezentarea succintă a desfășurării programului pe zile cu precizarea

obiectivelor ce urmează a fi vizitate și a serviciilor oferite ;

5 condițiile de comercializare :

segmentul de turiști ;

producătorul ;

modalități de lată, eventuale reduceri.