Turismul în Alpi [629933]

Turismul în Alpi

La nivelul spațiului alpin putem vorbi de faze ale dezvoltării din punct de vedere
turistică :

1. perioada de descoperire (1765 -1880)
– număr mic de turiști
– William Windham & Richard Pecock, au urcat pe „ghețarii de la Chamuny” (în
realitate Mer de Glace)
– Infrastructura turistică modestă, cu excepția sit -urilor termale
– Interes pentru locații devenite în prezent deja clasice (Chamonix – Alpii Savoie,
Grindelwald – Alpii Bernezi, Zermatt – Alpii Valais)

2. perioada Belle Epoque (1880 -1914)
– conside rată ca fiind prima fază de expansiune și consolidare turistică în Alpi, aflată în
strînsă legătură cu dezvoltarea căilor feroviare
– creșterea duratei sejururilor de la cîteva săptămîni la 2 -3 luni
– imaginile emblematice acesteo noi infrastructuri sunt „pala is” și „grands -hotels”
(Victoria și Jungfrau – Interlaken; Palace Hotel – St. Moritz; Savoy – Chamonix;
Seiler -Mont Cervin – Zermatt)
– dezvoltarea căilor de tra nsport cu cremalieră și a transportului pe cablu ( Gornergat
3106m; calea ferată Jungfrau -Jungfra ujoch, 3454m)
– în anii’70 se dezvoltă rapid trasnportul pe cablu – teleferic de mare capacitate (200
pers./cabină – Trois Valees, începînd cu Crăciunul 2003, „Paradiski”); 3885m Klein
Matterhorn
– apar regiuni în care turismul are statutul de monoactivitate ( 80% în Elveția):
o malurile lacului Leman
o malurile lacului Celor 4 Cantoane
o Oberland -ul Bernez
o Haute -Engandine

3. perioada dintre cele două războaie, pînă în 1955
– declinul turismului Belle Epoque
– dacă în perioada Belle Epoque turismul era aproape în exclusivit ate estival, începînd
cu anii ’20, turismul de iarnă capătă amploare, mai ales că în 1935 încep să
funcționeze primele teleski -uri
– Abel Rossignol, inaugurează în 1936 la l’Eclose primul teleski al stațiunii Alpe
d’Huez
– Între 1924 -1940, s -au pus în funcțiun e peste 60 de instalații de teleferic
– Utilizarea transportului pe cablu a dus la redescoperirea peisajelor – manifestarea
emblematică a progresului în cadrul domeniului alpin

4. 1955 -1985 – „cei 30 glorioși”(Franța)
– ia amploare turismul de masă
– se dezvoltă i nfrastructura și treptat bisezonalitatea – turismul de vară este amprentat
de aspectul său tradițional (al sec. XVIII -XIX) – estetica Alpilor (peisajele naturale,
peisajele tradiționale, contactul cu comunitățile locale)
– prin antiteză, turismul hibernal se află la începutul perioadei sale moderne,
reprezentînd noile valori ale timpilor de recreere ai unei societăți post -industriale
(terțiare)

5. 1985 -1999
– turismul cunoaște o fază de stagnare
– cauze:
o turismul de vară scade ca intensitate
o globalizarea și liberali zarea schimburilor
o presiunea economică creată de cererea scăzută și presiunea politică (motivele
ecologiste)
– se declanșează un proces de modernizare a infrastructurii dar și o extindere a acesteia,
mai ales cea aferentă sezonului de vară
– evenimente cu cara cter senzațional
o concerte rock
o festivaluri – Harley Davidson, Golf GTI
o cursele de Formula 1 –Zeltweg, Alpii Styriei
– disneylandizare !!!!!!! Bernard Crettaz (sociolog valaisian)

6. 1999 – prezent. Noua fază de expansiune
– concurență foarte puternică cu alte de stinații turistice dar și o concurență între
regiunile situate în interiorul arcului alpin
– în prezent sunt în discuție peste 70 de proiecte de amenajare, printre care:
o construcția unui teleferic care să ajungă pînă la 3244m – Wildstrubel, Alpii
Bernezi
o legătura directă între domeniile de ski din văile glaciare Otz, Pitz, Kauner și
Schnals din Alpii Otztal.

Se pot identifica cîteva exemple de dezvoltare turistică în Alpi, dacă se are în vedere
existența a patru „piețe”, individualizate înfuncție de legile cererii și ofertei.

1. Alpii Bavariei, Tirolul de Sud și Austria Occidentală

– începînd din 1955 Austria a descentralizat politica sa turistică, favorizînd
dezvoltarea locațiilor turistice
– turiștii de origine germanică dețin majoritatea (Bavaria 90%, Austr ia Occidentală
65%, Tyrolul de Sud 60%)
– Bavaria a beneficiat de proximitatea aglomerării muncheneze
– În Tyrolul de Sud, disputa privind autonomia politică a contribuit la stagnare în
ceea ce privește modernizarea și dezvoltarea infrastructurii turistice, si ngura
excepție fiind „Superskipass” din Alpii Dolomitici
– Decizia turistică aparține fiecărei comunități în parte
– În Austria Occidentală există însă așezări a căror capacitate de cazare depășește
10000 de paturi: Saalbach -Hinterglemm în Alpii Pinzgau (47000 de paturi), Solden
în Alpii Otztal (14000 de paturi), Mittelberg în Kleinwalsertal (13000 de paturi).

2. Alpii Elveției

– este vorba de o veche regiune turistică , recunoscută la nivelul întregii Europe sub
denumirea de „Alpii”
– se poate vorbi de influența exogenă după 1965, cînd apartamentele din imobilele
mai mari au fost transformate în spații de cazare, în stațiunile în care presiunea
societăților de asigurare sau a băncilor extra -alpine era mare
– în marile stațiuni turistice există două tipuri de structuri

o structurile ce aparțin perioadei Belle Epoque, bazate pe hoteluri dar care și –
au creat complexe rezidențiale secundare (Grindelwald, Davos, Saint –
Moritz, Zermatt)
o structuri mai recente, apărute d upă 1965 cu spații de cazare mai ales în
rezidențe secundare (Valais)
– turismul în Alpii Elveției se prezintă însă sub aspectul unor importante concentrări
spațiale
o Crans Montana (Valais) – 30000 de paturi
o Bagnes -Verbier (Valais) – 27000 de paturi
o Davos (Gr isons) – 23000 de paturi
o Zermatt (Valais) – 17000 de paturi
– mai puțin intense sunt activitățile turistice în Tessin, Elveția Occidentală, Prealpii
Elveției

3. Alpii Italiei

– fluxurile turistice din exterior vizează în special Dolomiții, Vale d’Aosta, val ea
Suse (vest de Torino)
– în 1930 fosta pășune Sestriere, situată între văile Dora Riparia și Chisone a fost
cumpărată de către Giovanni Agnelli care a creat aici una dintre cele mai modrene
stațiuni montane. A reprezentat primul proiect de dezvoltare turis tică integrată
– la poalele masivului Cervin, în perioada guvernului Mussolini s -a construit
stațiunea Cervinia
– în Alpii Italiei există o structură duală:
o pe de -o parte marile stațiuni turistice cu complexe rezidențiale secundare:
Bardonecchia, Madona di Cam piglio
o pe de altă parte structurile tradiționale, dispersate, gestionate de
comunitățile locale
– în general putem spune că în Alpii Italieni găsim stațiuni analoage celor din Elveția
o Bardonecchia (Piemont) – 29000 de paturi
o Madoni di Campiglio (Trentino Alt o Adige) – 27000 de paturi
o Castione della Presolana (Lombardia) – 25000 de paturi
o Limone -Piemonte, Frabosa Soprana (Piemont) – 23000 de paturi
o Cortina d’Ampezzo (Dolomiți) – 23000 de paturi

4. Alpii Francezi

– după Alpii Bavariei aici întîlnim cea mai mar e frecvență națională (75 -80%) a
turiștilor
– 12 milioane de francezi din regiunile Paris – Ile de France, reprezintă clientela
tradițională a Alpilor
– Datorită faptului că statul a impus o organizare de manieră rigidă și sistematică,
urmărind o planificare s trictă putem identifica patru generații de stațiuni turistice,
de ski, corespunzînd a patru perioade de concepție diferită în ceea ce privește
turismul
o Stațiunile primei generații , Val d’Isere sau Alpe d’Huez au fost create
înainte de începere celui de -al Doilea Război Mondial. Sectorul public a
asigurat constructția căilor de acces și a reglementat cadastrul parcelelor

aflate în proprietatea comunală, în timp ce sectorul privat a finanțat
construcția imobilelor și a pus în funcție infrastructura mecanică
o Stațiunile celei de -a doua generații, Courchevel sau Les Deux -Alpes au fost
lansate între 1948 -1962 cu ajutorul unor importante fonduri publice, în
unele situații implicînd și inițiativa locală
o Stațiunile celei de -a treia generații – stațiunile integrate – La Plagne,
Tignes, Isola 2000 au apărut începînd cu 1963. Sunt rezultatul unei politici
de amenajare integrală conform unei planificări complete. Spre exemplu
domeniul de ski a fost amplasat numai acolo unde gradul de favorabilitate
era cel mai ridicat. D in punct de vedere arhitectural s -au avut în vedere
optimizarea și funcționalitatea și mai puțin reușita estetică. Stațiunile
integarte sunt de dimensiuni mari cu capacități de cazare între 8000 -15000
de paturi. Frecvent aceste stațiuni se repartizează alt itudinal, cum sunt Arcs
în Tarentaise: Arcs 1600, Arcs 1800, Arcs 2000. În tot sectorul alpin,
stațiunile integrate sunt cele mai mari fiind axate pe ceea ce însemană
funcționalitate, atrăgîndu -le din partea celor care le contestă titulatura de
„uzine de s ki”
o Începînd cu 1985 se dezvoltă stațiunile celei de -a patra generații care se
poziționează într -o cu totul altă problematică. Nu este vorba de crearea
unor stațiuni noi ci de asocierea unor complexe noi unor stațiuni deja
existente dar de dimensiuni mai m ici. Spre exemplu s -a încercat asocierea
dintre satele tradiționale și infrastructura modernă, încercîndu -se crearea
unui aer autentic. În realitate, rezultatele la care s -a ajuns au demonstrat
ruralitatea postmodernă nu are nimic de -a face cu ruralitatea autentică.
Putem concluziona că Alpii Francezi dețin cele mai mari centre turistice din întregul
lanț alpin: Chamonix -Mont Blanc, 56000 de paturi; Les Menuires, Tignes -Val d’Isere, La
Plagne și Megeve, între 42000 -44000 de paturi.

5. Alpii Sloveniei

Statul socialist a blocat orice proiect de dezvoltare turistică a spațiului montan în
această regiuni, cele cîteva regiuni aparținînd perioadei Belle Epoque: Bled, Bohinj și
Kranjska Gora, fiecare avînd în jur de 5000 de paturi.