Turismul Ecumenic la Manastirea Prislop

Rezumat

Pelerinajul nu urmărește doar, împlinirea spirituală ci se consideră a fi o cale a penitenței. Călătoria la locurile sfinte ar trebui să fie o detașare de “lumesc” pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. Pelerinajul nu urmărește confortul, relaxarea, ci ar trebui să fie opusul distracției, plăcerii și a oricărei forme de “trăire lumească”.

Dacă ar fi practicat în felul acesta, pelerinajul ar avea prea puține puncte comune cu turismul, dar și nu ar fi deloc rentabil financiar pentru religie. Însă de la intenție declarată la practică este cale lungă. Chiar dacă preotul sau parstorul sau căpetenia religioasă (indiferent cum s-o numi ea, din indiferent ce organizație religioasă) însoțește grupul, totuși stilul de viață al pelerinului actual este menținut și promovat, drept pentru carei se optează pentru hoteluri luxoase, transport cu avionul, utilizarea telefoanelor mobile, tablete, laptopuri. În felul acesta turismul ecumenic aduce beneficii atât participanților cât și beneficiarilor.

Cuvinte cheie: turism, religie, pelerin , ecumenic, economic

1. Introducere

Conform celor mai mulți specialiști, turismul de factură religioasă (Capital, nr. 20, 16 mai 2002) apare în a doua etapă a evoluției turismului. Această etapă, numită etapa pseudo-turistică, începe cu perioada Evului Mediu timpuriu și mijlociu și se încheie în Epoca Renașterii.

Atunci, principalele destinații erau Roma si Ierusalim pentru creștini, Muntele Fuji pentru japonezi, Meka și Medina pentru musulmani, Lhasa și sanctuarele din Indochina pentru budiști.

Turismul religios este acea formă de turism care are ca scop vizitarea edificiilor religioase. Așadar acest tip de turism are implicații de ordin spiritual. Aceasta ar fi principala diferență dintre această formă de turism și altele: motivația religioasă a turiștilor.

Istoric vorbind, călătoriile cu scop religios nu sunt un fenomen nou. Religia este de mult timp un motiv integrant pentru a întreprinde călătorii și este considerată cea mai veche formă de călătorie non economică. În timpurile noastre, în fiecare an, milioane de oameni călătoresc către destinațiile de pelerinaj cele mai importante din punct de vedere religios de pe întreg pământul, atât de origine mai veche cât și modernă. Călătoriile motivate de religiozitate și spiritualitate au devenit răspândite pe scară largă și popularizate în ultimele decenii, ocupând un segment important din turismul internațional, crescând substanțial în ultimii ani, atât proporțional cât și în termeni absoluți.

2. Turismul de factură religioasă

Manifestarea turismului religios îmbracă diverse forme (Snak, O., 2001):

■ cele mai frecventate sunt vizitele la lăcașurile sfinte; acestea sunt făcute de persoane religioase dar și de cei care nu prea au tangență cu religia, dar o scurtă vizită „nu-i plictisește”;

■ pelerinaje religioase sunt deja mai puțin folosite de „profani”, fiindcă necesită un oarecare efort de înțelegere a fenomenelor religioase ce sunt în centrul activității turistice;

■ tabere religioase pentru tineret sunt deja pe un alt palier. Sunt tabere unde nu sunt permise decât persoanele respectivului cult sau în care fiecare turist trebuie să respecte un program și reguli stricte, chiar și un comportament adecvat, prioritar religios.

2.1. Vizitele la locașurile sfinte

Vizitele la locașurile sfinte pot fi făcute atât individual cât și în grupuri organizate. În această categorie intră pelerinajele sau taberele religioase. Ele se practică, în general, de persoane religioase. Acest tip de turism urmărește atât promovarea valorilor culturale cât și a celor spirituale. Prin urmare, distincția dintre turismul cultural (cu referință la vizitarea edificiilor religioase) și turismul religios este dificil de făcut. Spre exemplu, unii turiști vizitează mănăstiri din curiozitate, atrași de frumusețea lor prin arta, prin faptul ca sunt situate în locuri mai retrase, pitorești, din nevoia de a cunoaște locuri si lucruri noi, dar și prin viata specială a călugărilor. Totuși, în momentul intrării în lăcașul de cult ei se comportă ca niște pelerini: își adaptează vestimentația, fac rugăciuni sau milostenii, aprind o lumânare, sărută icoanele etc.. Are loc o transformare a motivației exterioare a călătoriei, călătorul descoperindu-și motivația interioară, de o altă factură decât cea pur turistic (Neacșu, N., 2007). De altfel, prin însăși așezarea lor, lăcașurile de cult au urmărit și aspectele turistice: numeroase mănăstiri, biserici sunt situate în zone pitorești, în multe localități sunt situate la puncte de belvedere, astfel încât impresia de înălțime, de urcare fizică să creeze atmosfera de „urcare spirituală”, de privire peste lume…

2.2. Pelerinajele religioase

Cele mai prolifice pelerinaje sunt în centrele catolice, mai ales cele în care se presupune a fi apariții ale Mariei: Medjugorie, Fatima, Lourdes.

Spre exemplu, așa–numitele „profeții de la Fatima” au fost supuse atenției Papei Pius al-XI-lea în 1929 și au adâncit temerile bisericii vizavi de amenințarea adusă de comunism. În acele profeții, Rusia este amintită de mai multe ori. Astfel, al doilea război mondial a avut două scopuri religioase: mai întâi să se scape de evreii din Europa, și în al doilea rând să se biruiască ateismul, bolșevismul, Rusia (Frank, E., 1992)-

Conform cărții „ Fatima” (Alonso, J.M., 1979), Maria s-ar fi arătat, în toată strălucirea sa în 13 mai 1917, la trei copii de păstori. De altfel, numărul 13 se repetă: în 13 iulie 1917 apariția Mariei i-a rugat pe cei trei copii să revină în luna următoare. La 13 septembrie 1917, la a cincea apariție, ea ar fi spus: „ Eu vreau ca în 13 octombrie să veniți aici și să rostiți de acum încolo rozariul ” Deja în 13 octombrie 1917, au venit 50.000 de pelerini, pentru ca acum numărul lor să se numere cu milioanele.

Călătoriile lor au îmbogățit nu doar biserica catolică ci și regiunea respectivă. Similar este cazul la Lourdes, un mic oraș aflat la poalele Munților Pirinei, pe ambele maluri ale râului Gave de Pau,  in sud-vestul Franței. Inițial, doar un mic orășel comercial, Lourdes a devenit cel mai mare loc de pelerinaj din lume, neîncăpător pentru milioanele de turiști care se îndreaptă către aceasta destinație anual. Este a doua destinație turistică a Franței, după Paris și, deși ora șul are doar 15000 de locuitori, dispune de 270 de hoteluri pentru cazarea turiștilor.

2.3. Taberele religioase pentru tineret

Cele mai multe tabere religioase pentru tineret își desfășoară activitatea în perioada de vară. Există și tabere religioase permanente, cum e cea de la Taize, Franța. Comunitatea din Taizé reunește mai bine de o sută de frați, catolici și de diverse origini protestante, provenind din circa treizeci de țări. Dealtfel, de la înființare comunitatea dorește ca prin viața proprie să fie un semn concret al împăcării între creștinii divizați și între popoarele separate. Ecumenismul este poate cel mai bine reprezentat aici: se fac slujbe ecumenice, se fac rugăciuni ecumenice, programe ecumenice, predici, cântece și, de fapt, tot ce se practică, decorat cu texte biblice legate de unitate (deși Biblia nu vorbește vreodată de unirea religiilor), se vrea a fi în direcția unității creștinilor, îndeosebi.

Ceea ce este important din punct de vedere al turismului ecumenic, este faptul că tinerii care doresc, pot să petreacă săptămâna sau weekend-ul în liniște în această tabără, în afara grupurilor internaționale care vin regulat. Frații din comunitate, împreună cu surori din alte comunități religioase care locuiesc în Taizé, nu ar putea, de unii singuri, să primească numărul mare de tineri care vin aici de-a lungul anului. De aceea, în fiecare moment, există în jur de 40 de tineri, atât fete, cât și băieți, care stau permanent, ca voluntari, pentru câteva luni sau un an. Nu toți sunt din Europa, dar și din Africa, Asia, America de Nord și de Sud și Oceania. In plus, din primăvară până în toamnă, sunt tineri care stau ca pelerini pentru câteva săptămâni.

3. Forme ale turismului ecumenic

În literatura de specialitate se vorbește de două mari tendințe de călătorii (Ionescu, I., 2002):

– Călătorie unifuncțională. Ea are un singur scop, un scop exclusiv de natură religioasă. Un exemplu foarte bun din România sunt călătoriile efectuate la acele celebre mănăstiri care au așa-numitele icoane „făcătoare de minuni”: mănăstirea Nicula, mănăstirea Agapia, Sihastria sau Neamț. Cu greu se poate presupune participarea unui alt tip de turist, decât strict pelerinul.

– Călătorie plurifuncțională. Acest tip de călătorie îmbină aspectele religioase cu cele de altă factură turistică. Dacă atracția turiștilor este într-un monument sau alt element al patrimoniului cultural de factură religioasă, această formă poartă denumirea de turism în spațiu religios (Neacșu, N., 2000).

În ultimele decenii ale secolului trecut s-a dezvoltat o altă formă de turism, aceea de a petrece un sejur în apropierea unor lăcașe de cult mai mult sau mai puțin renumite. Majoritatea mănăstirilor și-au realizat propriile case de oaspeți, în general cu un număr redus de persoane cazate. Aceste persoane vin aici și pentru o „inițiere” sau pentru un „pelerinaj dedicat”, în care trebuie respectate anumite norme. Numărul redus și cerințele stricte pentru pelerini au și scopul de a nu perturba viața mănăstirii. mănăstirea este dotată cu un bazin cu apă sulfuroasă.

În aceste condiții, probabil pentru a nu împărți beneficiul cu „laicii”, Biserica Ortodoxă Română le-a interzis mănăstirilor să mai cazeze sau să hrănească turiștii care ajung acolo prin agențiile de turism sau pe cont propriu, fără să existe binecuvântare din partea Patriarhiei.

Așadar, între turism si religie există interacțiuni și combinații, un fel de combinație între locul sacru, pe de o parte, cu tot ce presupune el și, pe de altă parte, motivația turistului. În contextul ecumenic local și internațional, în acest fel, aceste centre de pelerinaj sunt forme moderne de promovare nu numai a turismului ci și a spiritualității, a culturii. Ele au rolul de a dirija, coordona si controla procesul de organizare al pelerinajelor.

Principalele servicii sunt (Niță, C., 2000):

■ excursii pentru credincioși din țară și străinătate;

■ pelerinaje pentru credincioși de alte confesiuni, aspect mai rar întâlnit în România, dar mai pregnant în Europa Occidentală;

■ tururi de orașe;

■ expediții de studii;

■ tabere de studii;

■ cazare în case speciale de cazare ce aparțin bisericii;

■ consiliere pelerinaje;

■ servicii de informare pentru turismul religios.

Conform World Religious Travel Association (WRTA) unul din 4 turiști sunt interesati de turismul religios, numeroși turoperatori au început sa elaboreze circuite cu caracter religios, 10 din 1000 de agentii turistice vând circuite cu caracter religios, s-a înregistrat o creștere imensa a programelor turistice si taberelor oferite de biserici si organizații religioase, s-a înregistrat o creștere a numarului de ghiduri turistice, brosuri, pliante etc. cu caracter religios. (Petcu, N., 2001).

Agențiile care se ocupă preponderent cu acest tip de turism intră în categoria agențiilor incentive (de stimulare). Deși pachetele de vacanță incentive reunesc aceleași elemente ca un pachet clasic (transport, cazare, excursii, agrement), ele se deosebesc de vacanțele liber alese prin faptul că diferitele elemente ale aranjamentului sunt alese în funcție de stilul de viață și așteptările participanților (Boiță, M., 2014): pelerinii sunt organizați în vizitarea unui anumit loc religios, chiar în a practica un anumit ritual (botez la grup, cununii religioase la grup etc.)

4. Turismul religios în România

În România nu există, deocamdată, tabere creștine permanente, ecumenice, dar “moda” europeană ar putea da un imbold acestor forme de turism organizat.

În ce privește acțiunile politice, conform strategiei propuse prin programul „Orizont 2025”, în România, autoritățile se angajează să sprijine bisericile, indiferent din care cult recunoscut, cu condiția ca ele să ajute tinerii cu probleme sociale. Acest sprijin poate fi nu doar individual, ci și un grup organizat cum sunt pelerinajele și taberele religioase, pentru a promova valorile culturale, cât și cele spirituale.

După 1989, în România lucrurile au început să stea mai bine în ceea ce privește turismul religios si pelerinajele. Mănăstirile din România sunt des vizitate de turiști, acest fapt a dus la o creștere considerabilă a lăcașelor de cult în ultimii ani.

Vorbind despre turismul religios în România, acesta se manifestă pe următoarele paliere:

■Morminte sfinte, ce sunt considerate locuri de pelerina. Ele sunt privite singular și, de cele mai multe ori, sunt însoțite de foarte puține atracții turistice. Există mai multe morminte considerate sfinte care adăpostesc rămășițe pământene ale unor oameni venerați ca sfinți (precum mormântul Sfintei Paraschiva la Iași) sau a unor martiri (primii martiri creștini de la mănăstirea Cocoș din nordul Dobrogei). Cultul moaștelor a luat o asemenea amploare în ultimii ani în România, încât în 2014 s-a cerut arhiepiscopiilor și episcopiilor din România să transmită Patriarhiei ce moaște dețin. Rezultatul va fi un Ghid al Sfintelor Moaște pe care Patriarhia îl va pune în vânzare în biserici, mânăstiri și magazinele Bisericii Ortodoxe Române, fiind "extrem de binevenit pentru toți cei interesați" a declarat părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Deși ironizate, de multe ori, prin mass-media, îmbulzelile la aceste moaște devin cea mai mare sursă de câștig din turismul religios.

■ Sanctuarele religioase au importanță turistică datorită particularităților istorico-culturale. Acestea sunt, adesea, însoțite de alte valori culturale sau au o valoare peisagistică deosebită, pot fi asociate cu, festivități (creștine sau laice), fiind o combinație între atracția turistică și valoarea spirituală pentru credincioși. Spre exemplu, sanctuarul dacic de la Sarmisegetusa Regia din Munții Orăstiei poate constitui un bun exemplu de combinație între valoarea turistică si cea spirituală a sanctuarului.

■ Bunuri cultural-religioase, ce sunt monumente arhitectonice si artistice au devenit mari atracții turistice. România are un avantaj datorită unor monumente renumite, intens promovate cum ar fi: mănăstirile din Moldova (Voroneț, Putna, Sucevița), Muntenia, Oltenia (Tismana, Lainici) sau Transilvania dar și monumente culturale ale altor culte (precum catedralele catolice din Brasov, Cluj-Napoca sau bisericile fortificate din Transilvania). De altfel, pe aproape toate site-urile primăriilor, la capitolul obiective turistice sunt trecute bisericile sau mănăstirile.

■ Destinațiile religioase care sunt cumulate cu manifestări religioase. Un bun exemplu românesc îl constituie marile sărbători creștine sau laice (Crăciun și sfârșitul anului în zona Maramureș sau în Bucovina, sau sărbătorile de Paști în zona Apuseni -Rimetea, Arieșeni, Alba Iulia).

■ Circuite de vizitare a unor importante lăcașe de cult sunt forme mai complexe ale turismului ecumenic. Unele circuite au valoare pur religioasă, altele sunt asociate cu cele cu valoare istorică și artistică, cum e circuitul mănăstirilor din Bucovina, Moldova, Dobrogea.

■ Taberele religioase pentru tineret, au loc, așa cum a fost spus, cu precădere în perioada vacanțelor de vară. În cazul țării noastre este vorba de implicarea bisericilor de diferite culte care sprijină tinerii cu probleme sociale.

Și dacă taberele turistice pentru tineretul ortodox nu sunt încă atât de dezvoltate, taberele organizate de cultele neoprotestante, îndeosebi de cultul penticostal, sunt tot mai frecventate. Numai în județul Hunedoara, în ultimii ani au devenit tradiționale taberele de la Izvoarele, Vărmaga, Hășdău etc. La Vărmaga, există o cabană a bisericii, dar în celelalte locații se întind corturi mari, moderne, aduse din străinătate.

Fig.1. Tabăra de tineret Vărmaga

(sursa: https://hunedoaraevanghelica.wordpress.com/harta/tabere-varmaga)

Turismul având la bază o motivație religioasă este destul de intens promovat de agențiile de turism, însă se pune întrebarea legitimă din partea bisericilor dacă se poate desfășura acest tip de turism fără participarea reală a celor din "destinațiile" vizate.

Între aceste două instituții pot să se nască divergențe, fiecare susținându-și punctul de vedere. Biserica preferă tot mai mult să organizeze ea singură aceste pelerinaje, astfel că grupul este însoțit de preot, iar pe parcursul deplasării se desfășoare activități specifice religioase: practicarea unor ritualuri ce sunt apanajul preoților, rugăciuni, discuții pe teme spirituale etc. Spre finalul unui astfel de circuit religios, care se face după „toate regulile Bisericii”, se acordă chiar un certificat ce atestă acest lucru, sunt „răsplătiți” pelerinii cu indulgențe, sacramente etc.. În acest caz, activitățile care nu au legătura cu organizația religioasă sunt reduse la minim iar profitul este colectat de biserică. Este și o formă de concurență neloială, deoarece firmele de turism plătesc multiple taxe specifice, dar bisericile… În presă se afirmă că e război pe față, un război comercial autentic, între Biserica Ortodoxă Română și Asociația Națională a Agențiilor de Turism. BOR este acuzată că, prin intermediul agenției de turism a Patriarhiei, fentează statul român cu sume uriașe. Reprezentanții bisericii spun că este doar invidie și răutate, fiindcă Basilica Travel, agenția BOR, are mult mai mulți clienți decât restul agențiilor. Prelații ortodocși sunt acuzați de practici neortodoxe (!!!) de către reprezentanții agențiilor de turism. Cel mai mare motiv de nemulțumire este colaborare cu agenții de turism din Israel. Asociația Națională a Agențiilor de Turism afirmă că mai bine de două treimi dintre cei 40.000 de românii care au mers în Țara Sfântă, au plecat prin biserici, ceea ce înseamnă că aceste călătorii au adus un profit anual ce depășește un milion de euro pentru BOR. 

Pe de altă parte însă, turismul, la origini, a pornit de la călătorii cu scop sacru, spiritual. Biserica ar trebui nu doar „folosită” de către agenții de turism, ci este, indirect, sprijinită. Chiar dacă un tur-operator face o călătorie la o mănăstire și nu „decartează” o parte din profit, totuși biserica are de câștigat: turiștii cumpără lumânări, calendare, iconițe etc. sau pun bani în cutia milei.

5. Mănăstirea Prislop din Silvașu de Sus

Mănăstirea Prislop este situată într-o poiană, la 13 km de Hațeg, la altitudinea de 640 m, fiind înconjurată de dealuri care coboară în pante domoale până aproape de monument. Ea se află în apropierea satului Silvașu de Sus, județul Hunedoara. Biserica este declarată monument istoric, fiind, de aproape șapte secole, un important locaș de cult din Transilvania.

Fig.2. Mănăstirea Prislop

(sursa http://manastireaprislop.ro/)

Nu se cunosc exact începuturile mănăstirii. Se presupune că nobilii români din Ciula au fost ctitorii așezământului, deoarece erau singurii care din punct de vedere financiar puteau, în zonă, sprijini construcția iar, pe de altă parte, amplasamentul este pe pământurile lor. Nu există dovezi ale unei activități călugărești în secolele XIII-XIV. Este consemnat doar pe Evangheliarul lui Nicodim de la Tismana: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Tradiția, fără a avea documente istorice verificabile, îi atribuie lui Nicodim construcția mai multor mănăstiri, printre care și aceasta. Totuși nu se poate face nicio legătură între construcția mănăstirii Prislop și Nicodim de la Tismana.

În anii care au urmat Mănăstirea Prislop ajunge aproape în ruină (jumătatea secolului XVI). De aceea, Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească, a pus ca, în anul 1564, să fie zidită din nou, "din temelie", pe locația actuală fiindcă înainte se pare că ar fi existat undeva unde acum este pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.

Odată cu Unirea cu Roma în preajma anului 1700, Mănăstirea Prislop a devenit mănăstire greco-catolică, fiind mai apoi adânc implicată în disputele religioase dintre greco-catolici și ortodocși, în special în secolul al XVIII-lea. În secolul următor mănăstirea era aproape pustie, fiind sub administrația unor preoți de mir.

După aproape 250 de ani de administrare greco-catolică, în urma deciziei comuniștilor de a desființa cultul greco-catolic deoarece întreținea legături cu occidentul (în special Vatican) bunurile acestei biserici au fost transferate cultului ortodox. Aceasta a fost și soarta Prislopului, mănăstirea fiind, în 1948, trecută la ortodocși. Însă curând după aceea, ea a fost desființată și, conform decretului 410 din 1959, mănăstirea a fost transformată în azil de bătrâni, pe o perioadă de aproape 15 ani.

În preajma anului 1976, Mănăstirea Prislop a fost redeschisă ca fiind o mănăstire de maici. Acestea, treptat, s-au ocupat de păstrarea patrimoniului și, acolo unde s-a putut, de restaurare. La această acțiune a participat Arsenie Boca, pictând două icoane împărătești (de dimensiuni de 1 x 0,5 m), lucrări ce au fost montate în iconostas . Prima icoană vrea să înfățișeze Isus Hristos iar a doua pe Maria. După doi ani, s-au montat alte icoane pe iconostas: Bunavestire pe ușile împărătești și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil pe ușile diaconești, fiind realizate tot de Arsenie Boca.

Măicuțele au continuat să facă picturi de icoane pe sticlă sau icoane pe lemn, pe pânză și alte obiecte.

S-au făcut reparațiile necesare la toate clădirile. În partea de apus a mănăstirii, spre „Casa Sfântului” s-a delimitat un teren pentru a servi ca cimitir, împrejmuit cu gard viu din brazi argintii și tui aurii.

În 1985 a fost demolată vechea clădire de la intrare și s-a ridicat o clădire nouă, de data aceasta cu etaj. Clădirea este în stil brâncovenesc, are un foișor și 15 chilii pentru călugărițe. Planurile acestei clădiri au fost făurite tot de către Arsenie Boca, luând ca model construcția de la Mănăstirea Hurezi, din județul Vâlcea. Tot Arsenie Boca a adus și a montat, în 1987, cadrul sculptat al porții de lemn de la intrare. Modelul a fost de data aceasta făcut în stil maramureșan.

După revoluție, s-a înființat un Seminar Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina”, cu o școlarizare de cinci ani. Acesta și-a început activitatea în 1991 iar în 1995, datorită numărului mare de cursanți, s-au construit clădiri noi, având săli de clasă, bibliotecă, sală de lectură și meditație.

Posibilități de acces:

Traseul cel mai frecventat este: Hunedoara – Silvașu de Jos – Silvașu de Sus – Mănăstirea Prislop. Drumul este asfaltat, trece peste Dealurile Hunedoarei pe interfluviu, oferind o panoramă deosebită.  Acest drum, până în Silvașu de Jos a fost folosit, în primii ani după reasfaltare, și ca pistă pentru raliul Hunedoarei organizat de Mihai Leu, cel care a și contribuit la făurirea drumului.

 Dinspre Hațeg se poate merge pe traseul: Hațeg – Silvașu de Jos – Silvașu de Sus – Sf. Mănăstire Prislop. Și acest drum este asfaltat până la poarta mănăstirii.

Infrastructura rutieră, până la Silvașul de Jos este acceptabilă (drumul Hunedoara – Silvașul de Jos – Hațeg fiind reasfaltat acum 10 ani) dar apoi este încă neadecvată traficului intens din ultima perioadă. Strada îngustă până la Prislop și parcarea neîncăpătoare sunt preconizate a fi îmbunătățite cu fonduri de la județ. Consiliul Județean Hunedoara a aprobat devizul general al investiției în modernizare drumului județean 687 K Bretea Strei – Silvașu de Jos – Silvașu de Sus – Mănăstirea Prislop, pe traseul km 5+100 – 12+275 și a inclus proiectul printre cele prioritare din acest an.

Hramuri – Mănăstirea Prislop

■ 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul

■ 14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci

Se mai prăzmuiesc și următoarele zile de sărbătoare: 

■ 13 septembrie (când este venerat Sfântul Ioan de la Prislop)

■ 28 noiembrie (când este pomenit Părintele Arsenie Boca)

■ 13 martie (când este pomenită Măicuța Zamfira).

Totuși, atracția turistică cea mai importantă este dată de personalitatea lui Arsenie Boca.

A terminat liceul ”Avram Iancu” din localitatea Brad, județul Hunedoara, după care a frecventat Academia Teologică de la Sibiu dar și Institutul de Belle Arte din București. În paralel a urmat și cursuri de medicină.

A petrecut 4 luni petrecute la Muntele Athos (Grecia), și a intrat în monahism la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus din județul Brașov. În această mănăstire a fost preot și stareț până în anul 1948, luna noiembrie, după care a fost transferat la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, de către de către Nicolae Bălan, Mitropolitul Transilvaniei. În mai 1959 a fost scos din mănăstire ca urmare a prigoanei comuniste. Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară după ocuparea țării de către armata sovietică. Arestarea a avut loc la Râmnicu Vâlcea în 17 iulie 1945, a fost dus la București de unde, fiind găsit nevinovat, a fost eliberat pe 30 iulie 1945. În 14 mai 1948 a fost din nou arestat, pentru că i-ar fi ajutat cu hrană, creștinește, pe cei din Munții Făgărașului care au luptat împotriva comunismului.

A fost schingiuit o lună și jumătate, timp în care a fost silit să dea numeroase declarații, atât pentru bănuieli, cât și datorită notorietății acestuia printre credincioșii ortodocși,

În noiembrie 1948 este mutat la Mănăstirea Prislop  de către Mitropolitul Nicolae Bălan. La început a fost stareț, iar apoi duhovnic, după ce mănăstirea a devenit mănăstire de maici. În toată această perioadă a avut perioade de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956).

Este arestat pentru a treia oară în 15/16 ianuarie 1950 până la 23 martie 1951. Este dovedit vinovat și face detenție „administrativă” la Canal. Justinian, Patriarhul, a contribuit la eliberarea sa prin faptul că i-a semnalat lui Georgescu Teohari pericolul unei revoltări a făgărășenilor. În 1953, de Rusalii, este iarăși arestat, pentru 6 luni, la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni: perioada 5 octombrie 1955 – aprilie 1956. Pentru a fi scos din monahism abuziv, i se înscenează anumite nereguli din punct de vedere financiar iar la altar îi este interzis să mai slujească (se revine asupra deciziei din 1959 post-mortem, în 1998).

În pribegia care a urmat la București, a fost marginalizat tot timpul. A avut o pensie de mizerie pentru că, până s-a pensionat în 1968, a lucrat doar ca pictor bisericesc, nepermițându-i-se altceva, deși avea două licențe: una la Belle Arte și cealaltă la Teologie.

Securitatea l-a supravegheat tot timpul. În perioada 1968 – 1984 pictează biserica de la Drăgănescu. Începând cu 1969 la Sinaia, și-a avut chilia și atelierul de pictură, loc unde s-a retras după 1984. Aici, la vârsta de 79 de ani a închis ochii (la 28 noiembrie 1989). Înmormântarea sa a avut loc la mănăstirea Prislop (unde a dorit să fie îngropat), la 4 decembrie 1989. El a prorocit că acolo va fi în viitor un loc de pelerinaj.

Mormântul său constituie astăzi unul din cele mai apreciate locuri de pelerinaj din țara noastră. În ultimii ani, pelerinii veniți în acest loc au fost tot mai mulți, numai pe 28 noiembrie fiind de între 30 000 și 40 000 de pelerini.

6. Elemente turistice

Evident, pe lângă atracția pur religioasă, atrage privirea frumusețea peisajelor în care se află mănăstirea. De altfel, întreaga zonă, ce ține de Țara Hațegului abundă în peisaje pitorești. Turiștii veniți din diferite părți ale țării nu scapă ocazia de a vedea o altă atracție turistică a zonei: Castelul Corvineștilor din Hunedoara.

Recent, de 1 mai 2015, a fost stabilit un nou record de vizitatori. „În prima zi a Târgului European al Castelelor, în 1 mai, peste 4.000 de turiști au achitat biletul de intrare la Castelul Corvinilor, înregistrându-se un record absolut al încasărilor, de peste 100.000 de lei. Astăzi, 2 mai, avem șanse ca numărul turiștilor să fie mai mare deoarece a început Dracula Festival, așadar avem două evenimente care se desfășoară în același timp. Cred că am putea ajunge undeva la 15.000 de turiști în trei zile”, a declarat primarul Hunedoarei, Viorel Arion.

Acest record este depășit însă de recordul de vizitatori de la mormântul lui Arsenie Boca. Astfel, potrivit reprezentanților IJJ Hunedoara, aproximativ 95.000 de credincioși au ales să viziteze Mânâstirea Prislop în acest weekend.

Așadar, turismul religios reprezintă vârful de lance al turismului în această zonă. „Cuplarea” acestuia cu vizitarea altor obiective turistice (îndeosebi Castelul de la Hunedoara, dar și Cetatea Devei, Lacul Cinciș, Parcul Dendrologic Simeria, Sarmizegetusa Regia sau Ulpia Traiana Sarmizegetusa) nu face decât să valorifice acest potențial de atracție reprezentat de religie.

Infrastructura turistică este slab dezvoltată în zona apropiată. Deși, la 25 de kilometri de mănăstire se află municipiul Hunedoara, nici aici facilitățile de cazare nu sunt importante.

În Silvașu de Sus și Silvașu de Jos există 12 pensiuni în circuit turistic, cu un număr aproximativ de cazare de 200 de persoane. În Municipiul Hunedoara există un potențial mai mare (Hotel Rusca, categoria 3 stele, 180 de locuri de cazare și peste 25 de pensiuni turistice). Zona Lacului Cinciș, la 20 km depărtare, oferă numeroase pensiuni, putând acoperi un număr de 1000 de locuri de cazare.

Însă în zona Hațegului și a Devei, posibilitățile de cazare sunt numeroase. Zona Hațegului s-a dezvoltat și până acum din turism, având în vedere vecinătatea cu Munții Retezat. De câțiva ani, prin turismul religios tot mai acerb, zona se dezvoltă turistic, haotic, e drept, dar cu pași susținuți.

Concluzii

Turismul religios este denumit deseori ecumenic, deoarece obiectivul religios este vizitat nu doar de membrii unei anumite religii. Chiar și la Prislop, cazul luat în studiu, pelerinii nu sunt doar de religie ortodoxă. Dacă vor să pătrundă în incintă trebuie să respecte regulile de vizitare (privind vestimentația, liniștea etc.). Prislopul, prin personalitatea ce crează atracție (Arsenie Boca) devine un centru turistic nu doar în regiune ci la nivel național. Deocamdată infrastructura turistică este slabă, reprezentată de câteva pensiuni în zona apropiată și de posibilități de cazare mai importante într-o arie de acoperire rezonabilă (35-50 km). De altfel, zona apropiată Prislopului oferă și alte puncte importante de atracție turistică: Castelul Corvineștilor Hunedoara, Cetatea Deva, Sarmizegetusa, Munții Retezat etc.

În felul acesta turismul ecumenic aduce beneficii atât participanților cât și beneficiarilor. Dacă se adaugă faptul că bisericile nu trebuie să plătească taxele înrobitoare plătite de agențiile turistice, că deseori “room-service”-ul este asigurat de călugări sau alte persoane voluntare, neplătite, că pentru anumite utilități sau infrastructuri statul susține biserica și, implicit, turismul religios, atunci, în lipsa unor statistici reale, totuși se poate presupune lejer un profit însemnat. Dovada cea mai importantă a acestui profit este tocmai implicarea bisericilor în susținerea și, pe cât posibil, “luarea pe cont propriu” a întregului aranjament turistic: agenție de voiaj a Patriarhiei, cazare și servirea a mesei oferite de biserici, încă nu există o rețea de transport proprietate bisericească (deși sunt biserici și mănăstiri care dețin unul sau mai multe microbuze), dar poate pe viitor…

Acest lucru crează și nemulțumiri, deoarece, pe bună dreptate, se nasc acuzații de concurență neloială. Astfel. Mănăstirile din nordul Moldovei sunt acuzate de ANTREC (Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural) că prestează la negru servicii turistice; oferă masă contra cost și cazare contra cost, dar nu plătesc impozite. Așadar, este total neloială această concurență pe care o fac mănăstirile pensiunilor.

Un alt exemplu: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost amendată cu 10.000 de lei de Garda Financiară Argeș dat fiind faptul că la casa de oaspeți a mănăstirii Curtea de Argeș, deși se ofereau servicii de cazare și mâncare doritorilor, nu exista casă de marcat. De fapt, pe la nicio mănăstire sau biserică nu se oferă bon fiscal, dar deocamdată statul permite această evaziune.

În concluzie, religia, „o frază de dânșii inventată”, a fost și este cea mai rentabilă afacere. Conform unor estimări, averea BOR ar fi în jur de 3 miliarde de euro. Și ea crește, alimentată de politicieni dar și de masele populare care sunt atrase cu diverse forme și practici „pseudo-creștine”, printre care turismul religios ocupă un loc fruntaș.

Bibliografie

[1] Alonso, Joaquin Maria (1979). „The secret of Fatima”, Ravengate Press, Cambridge

[2] Boiță Marius (2014). „Tehnica operațiunilor de turism”, curs universitar, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

[3] Enache, G. (2009). „Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice”, Ed.Partener, Galați

[4] Frank Ewald (1992). „Creștinismul tradițional”, Editura Free, Krefeld

[5] Ionescu, I. (2002). “Turismul fenomen social-economic si cultural”, Ed. Oscarprint, Bucuresti

[6] Neacsu, N., (2007). ”Master Planul pentru dezvoltarea Turismului National”, Bucuresti

[7] Neacsu, N. (2000). “Turismul și dezvoltarea durabila” , Ed. Expert, Bucuresti

[8] Nita Constantin, (2000). ” Piața turistică a României” ,Ed. Ecran Magazin, Brasov

[9] Petcu Nicoleta, (2001). ”Statistica in turismul religios” , Editura Albastra, Bucuresti

[0] Revista Capital, nr. 20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în conditii de trei stele

[11] Snak, O, Neacsu, N., Baron, P. (2001). “Economia turismului “, Editura Expert, Bucuresti

[12] www.antena3.ro/romania/cand-biserica-ortodoxa-se-transforma-in-agentie-de-turism-profituri-de-peste-un-milion-de-euro-de-191082.html [Accesat 14 mai 2015]

[13] www.ecomunicate.ro/comunicate-de-presa/arta-cultura-religie/3/despre-averea-bisericii-ortodoxe-romane-la-cu-ochiin-4-tvr-1-12077.html [Accesat 16 mai 2015]

[14] www.finantare.ro/pag67,Axa-5_-Dezvoltarea-durabila-si-promovarea-turismului.html [Accesat 13 mai 2015]

[15] www.gandul.info/stiri/harta-moastelor-din-romania-care-atrag-cei-mai-multi-credinciosi-cine-este-sfantul-considerat-vindecator-de-boli-incurabile-12250768 [Accesat 14 mai 2015]

[16] www.taize.fr/ro_article14255.html [Accesat 3 mai 2015]

[17] www.ziare.com/articole/cazare+manastiri [Accesat 11 mai 2015]