Turismul din România și turismul din Ungaria. Studiu comparativ Îndrumător științific, Lect. Univ. dr. Cheia Gheorghe Absolvent, Rusu Vlăduț – Bogdan… [302172]

UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

PROGRAMUL DE STUDII: LICENȚĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Turismul din România și turismul din Ungaria.

[anonimizat]. Univ. dr. Cheia Gheorghe

Absolvent: [anonimizat]

2018

[anonimizat], absolvent: [anonimizat], [anonimizat] „Turismul din România și turismul din Ungaria. Studiu comparativ” [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o [anonimizat]. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior din țară sau străinătate în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.

Suceava, Absolvent: [anonimizat] 2018 [anonimizat] 1 – [anonimizat]

– Potențialul turistic natural al României

1.2.1 – Relieful

1.2.2 – Clima

1.2.3 – Hidrografia

1.2.4 – Biogeografia

– Potențialul turistic antropic

1.3.1 – Edificii și elemente cu funcție turistică

1.3.2 – Activități cu funcție turistică

1.3.3 – [anonimizat] – Stațiunea Băile Olănești

Capitolul 2 – Potențialul turistic al Ungariei

2.1 – Aspecte generale ale Ungariei

2.2 – Potențialul turistic natural al Ungariei

2.2.1 – Relieful

2.2.2 – Hidrografia

2.2.3 – Clima

2.2.4 – Biogeografia

2.3 – Potențialul turistic antropic

2.3.1 – Edificii și elemente cu funcție turistică

2.3.2 – Activități cu funcție turistică

2.3.3 – Resursele turistice specifice spațului rural

2.4 – [anonimizat] 3 – Turismul din România și Ungaria

3.2 – Statistica turistică din cele două țări

3.3 – Turismul gastronomic al României și Ungariei

3.4 – [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o mare diversitate a formelor de manifestare.

Turismul a devenit în zilele noastre o ramură importantă a economiilor naționale și mondiale. Multe țări privesc turismul ca o [anonimizat], dar și cu un potențial ridicat de generare a unui însemnat număr de locuri de muncă. [anonimizat]-o [anonimizat]: [anonimizat], [anonimizat].

Orice strategie de dezvoltare a [anonimizat], materia primă pentru toate activitățile turistice. În acest context prezentarea atuurilor pe care le deține România în momentul de față, în ceea ce privește potențialul turistic, demonstrează și oportunitățile de dezvoltare viitoare.

România deține, la nivelul continentului european, o poziție central – sud – estică, fiind situată la distanțe aproximativ egale: 2.900 km – Lisabona (Portugalia), pe țărmul Oceanului Atlantic, Capul Nord, care avansează cel mai mult spre nord, în oceanul Atlantic și Munții Ural, dar la numai 1.050 km de extremitatea sudică a continentului, Capul Matapan.

Prezența paralelei de 45° latitudine nordică arată influența acestei poziții asupra unor componente fizico-geografice: clima – care prin particularitățile sale imprimă naturii și activităților omenești, în ansamblul lor, o structură și o varietate deosebită, înlesnind derularea unei game largi de activități turistice, flora și fauna, prin varietatea și bogăția speciilor, asigură o ambianță biogeografică benefică pentru odihnă, drumeție, vânătoare și pescuit sportiv.

Poziția geografică a României este întregită și definită de prezența Carpaților, a Dunării și a Mării Negre. Existența axei fluviale Rotterdam – Rin – Main – Dunăre – Marea Neagră, continuată cu legăturile maritime, plasează România într-o poziție geografică, geopolitică, economică și turistică nouă între Europa și Asia, cu un rol strategic în cadrul acestei noi dimensiuni politice și economice specifice spațului euroasiatic.

În acest context, România se detașează ca o țară cu caracteristici geografice distincte, care îi conferă o valență turistică deosebită.

Ungaria este o țară al cărei turism se focusează asupra moștenirii istorice bogate, dar și asupra peisajelor naturale. De asemenea, se mai poate menționa cultura și arhitectura acestei țări, care atrag cât mai mulți turiști. Cele mai atractive și renumite obiective de pe teritoriul ungar sunt reprezentate de castele și băi termale.

Principalele locuri ce se regăsesc în cadrul hărții turistice a Ungariei sunt: Budapesta, Lacul Balaton, Sqentendre, Sqeged și Eger. Alături de acestea mai pot fi precizate și alte regiuni turistice precum: Câmpia Maghiară și Lacul Tisa, regiunea viticolă Eger-Tokaj și Pannonia. Budapesta – capitala țării – este vizitată anual de turiștii în număr de peste 10 milioane, ceea ce face să fie cel mai vizitat oraș al Ungariei. Fiind situată în nord-centrul țării, drumul către ea pentru turiștii români este foarte accesibil.

Budapesta se află în topul celor mai frumoase capitale din Europa și este o destinație de vacanță urbană foarte populară. Băile termale reprezintă cel mai important element turistic al acestui oraș, izvoarele termale de pe întreg teritoriul capitalei fiind în număr de circa 125. Principalele complexe termale din Budapesta sunt: Băile termale Lukacs, Băile termale Rudas, Băile termale Gellert, Băile termale Szechenyi.

Turiștii nu vizitează Budapesta doar pentru ramura sa balneară, de asemenea ei vin aici și pentru a vizita unele dintre cele mai frumoase monumente, castele și biserici din Europa.

Un rol aparte în turismul din ungar îl deține forma turismului rural, prin care se pun în valoare tradiții multiseculare ale unor ținuturi rurale bine conservate.

Capitolul 1 – Potențialul turistic al României

Așezarea geografică a unei țări are o mare importanță în valorificarea fondului turistic.

Turismul se poate face în toate anotimpurile, fiecare dintre ele având aspecte și atracții deosebite, de la sporturile de iarnă, la plajele litoralului însorit în timpul verii călduroase.

Activitatea turistică internațională este favorizată de așezarea țării noastre la încrucișarea unor importante drumuri europene care străbat România. Ele ne leagă în primul rând cu țările vecine cu care avem strânse legături de prietenie și colaborare în construirea unor reglementări noi și cu alte țări europene mai îndepărtate, ai căror locuitori sunt atrași de frumusețile țării noastre.

1.1 – Aspecte generale ale României

România se află așezată pe glob între 43°37ʼ și 48°15ʼ latitudine nordică și 20°15ʼ și 29°41ʼ longitudine estică. Teritoriul ei se întinde pe o distanță de aproximativ 500 km de la nord la sud și 650 km de la est la vest. Paralela de 45° latitudine nordică arată că țara noastră este situată la egală distanță față de pol și Ecuator, deci în plină zonă de climă temperată.

România se găsește în sud-estul Europei Centrale, în bazinul inferior al Dunării, întinzându-se de o parte și alta a Carpaților și având o largă ieșire la Marea Neagră.

Teritoriul României este delimitat la extremitățile sale de următoarele coordonate geografice: 48°15ʼ06” latitudine nordică, ce trece aproximativ prin localitatea Horodiștea, la sud 43°37ʼ07” latitudine nordică, ce trece prin localitatea Zimnicea, în partea vestică 20°15ʼ44” longitudine estică, localitatea Beba Veche, iar la est de 29°41ʼ24” longitudine estică, ce trece prin orașul Sulina.

Poziționarea României (Figura 1.1) pe continent, în spațiul carpato-danubiano-pontic face ca cele trei elemente și, îndeosebi Carpații, să constituie caracteristici geografice fundamentale, cu influențe deosebite asupra acestor teritorii. Prezența arcului carpatic în centrul României determină ca pe teritoriul ei să se interfereze influențe geografice central europene, est-europene, balcanice și pontice, rezultând o mare varietate atât pe orizontală cât și în altitudine a elementelor de climă, soluri, vegetație, precum și a celorlalte componente geografice.

Figura 1.1. Poziția României în Europa

(sursa: https://roteaprofu.files.wordpress.com/2013/11/3.jpg, site accesat la data de 01.12.2017)

România are o suprafață de 238.391 km², ocupând 4,8% din suprafața Europei. Din acest punct de vedere țara noastră se situează între țările de mărime mijlocie.

Frontierele de stat ale României însumează o lungime de 3.150 km, aici fiind incluse atât frontierele continentale, cât și apele continentale de sub jurisdicția României. Din totalul frontierelor țării, 1.816,9 km urmăresc ape curgătoare, 1.085,6 km sunt frontiere terestre, iar 247,4 km reprezintă limita apelor marine teritoriale. Spre apele internaționale 31,7 km, spre apele teritoriale ucrainene și 22,2 km spre apele bulgare. Categoriile de frontiere cu țările vecine se repartizează astfel: 649,4 km cu Ucraina, 681,3 km cu Republica Moldova, 631,3 km cu Bulgaria, 546,4 km cu Serbia și Muntenegru, 448 km cu Ungaria, 193,5 km cu Marea Neagră.

Frontiera nord-vestică, cu Ungaria, se desfășoară între localitățile Beba Veche și Halmeu. Cu excepția unui mic sector, între Cenad și Nădlac – 32,1 km – unde urmărește cursul inferior al Mureșului, frontiera este terestră trecând pe la vest de localitățile Vărșand, Borș, Valea lui Mihai, Carei. Legăturile cu Ungaria se efectuează pe cale ferată prin punctele Curtici, Episcopia Bihorului și Carei, pe cale ferată și șosea la Nădlac, iar pe cele rutiere la punctele: Borș, Vărșand, Valea lui Mihai, Petea.

Datorită așezării, clima țării noastre nu este ploioasă ca pe țărmurile Atlanticului, dar nici secetoasă ca în părțile estice. Ea face trecerea de la clima oceanică la clima continental excesivă, având o nuanță continentală.

Varietatea formelor de relief ale României influențează aspectul celor patru anotimpuri specifice climatului temperat continental.

Peisajul fizico și economico geografic al României, deosebit de variat în unitatea sa, este rezultatul unei îndelungi evoluții, a unor repetate transformări. Relieful, care condiționează în cel mai înalt grad întregul peisaj, inclusiv cel socio-uman, este armonios repartizat, proporțional și concentric, datorită poziției centrale a arcului Carpaților, ce închide pe trei laturi bazinul depresionar al Transilvaniei și coboară în trepte, spre exterior, prin dealuri subcarpatice, piemontane și de podiș, până la nivelul câmpiilor, al luncii și Deltei Dunării. Cu excepția Dobrogei, care face notă oarecum discordantă din mai multe puncte de vedere, România este o țară carpatică, atât pentru suprafața și poziția centrală a lanțului Carpaților, cât și pentru faptul că unitățile mai joase de relief, din jurul acestora, sunt alcătuite din depozite, cel puțin acelea mezozoice, paleogene, miocene, pliocene și pleistocene, provenite din Carpați.

Din cununa Carpaților, relieful coboară, în trepte aproape concentrice, încât se poate spune că ce mai mare parte a reliefului este dezvoltată pe Unitatea Orogenului Carpatic, toate celelalte unități de relief din exterior s-au constituit din sedimente provenite din Carpați.

Carpații nu au constituit o piedică de trecere. În multe locuri se află pasuri, apoi văi prin care își fac loc apele de pe un versant pe celălalt și asigură trecerea dintr-o parte în alta. De aceea se poate considera că România este prin excelență o țară carpatică.

Al doilea element important de care se leagă teritoriul României, îl constituie fluviul Dunărea. Acesta asigură țării noastre legături cu late nouă state europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Muntenegru, Bulgaria, Moldova și Ucraina. Totodată, teritoriul românesc este drenat în proporție de 98% de către Dunăre, prin afluenții săi, exceptând câteva mici râuri dobrogene. În raport cu celelalte țări dunărene, România deține și suprafața cea mai mare din bazinul hidrografic dunărean, și 45% din lungimea Dunării navigabile, care în sectorul inferior pe circa 175 km, între Brăila și Marea Neagră, este accesibilă vaselor de mare tonaj. Caracterul dunărean este susținut și de existența, în estul țării, a gurilor marelui fluviu.

Situarea României pe țărmul occidental al Mării Negre, cu o deschidere maritimă de 244 km, cu prezența unor porturi precum Constanța – care are în prezent cel mai ridicat trafic de mărfuri din bazinul Mării Negre – Sulina, Mangalia și porturile de pe Dunărea maritimă, cu importanță pentru navigația internațională, conferă României caracterul de țară pontică.

Situarea României în partea central-estică a Europei a avut din vechi timpuri, are și în prezent, un important și complex rol în evoluția sa istorico-socială, în dezvoltarea economică. Nu întâmplător, în diferite etape istorice România a fost considerată când țară est-europeană, când balcanică ori central-europeană, sau în perioada 1946 – 1990 a fost negată importanța poziției geografice în sine. Actualmente este cristalizată concepția că situarea României, a poporului român în calea popoarelor migratoare, năvălirii tătarilor, iar mai apoi în arealul de intersectare a dorințelor de expansiune și dominare a trei imperii – otoman, rus și austro-ungar – sau de interes asupra gurilor Dunării și, nu în ultimul rând, frumusețile naturale și bogățiile sale și-au pus amprenta asupra formării nației române, asupra caracteristicilor sale, a constituirii ca stat, a ritmului de dezvoltare și structurii economice. Istoricii români își pot răspunde, desigur, de ce a fost necesar să ne conducă, mai bine de un secol, domnitori fanarioți, sau de ce a trebuit să importăm un rege, sau în perioada de după 1945 să ne conducă oameni școliți de Moscova. Se poate considera că în prezent, datorită aceleași poziții geografice, pentru prima oară în îndelungata sa istorie România se află într-o situație conjuncturală favorabilă, când istoria poate lucra în favoarea sa.

1.2 – Potențialul turistic natural al României

Potențialul natural al turismului reprezintă totalitatea elementelor fizico-geografice dintr-un teritoriu care au capacitatea de a exercita o atracție asupra unor potențiali turiști. Prin îmbinarea parțială sau totală a trăsăturilor dominante ale elementelor mediului natural se conturează aprecieri cantitative și calitative asupra potențialului turistic natural al unui teritoriu.

În mod firesc, prezentarea resurselor turistice ale unei regiuni sau țări trebuie să înceapă cu potențialul natural: dincolo de valențele sale proprii, acestea constituie cadrul în care se integrează obiectivele antropice.

Această categorie de resurse turistice include, în principiu, aproape toate componentele naturale – fizico-geografice: relieful, clima, apele, vegetația, fauna.

Ansamblul condițiilor naturale formează suportul material al tuturor activităților turistice și se constituie, în același timp, atunci când însușirile sale au valențe estetice deosebite, în motivații care declanșează fluxuri turistice. Natura îmbracă forme de o mare diversitate: de la netezimea câmpiilor, la vârfurile înzăpezite ale munților, de la ochiul de apă al unui lac, la necuprinsul oceanului, de la firul de iarbă, la vegetația luxuriantă și arborii uriași ai pădurilor ecuatoriale, toate acestea într-o varietate climatică pe măsură.

În ceea ce privește implicarea naturii în turism se constată aspecte dintre cele mai variate, de la o participare nesemnificativă, simbolică, de plan secund al diverselor activități, la una complexă, de obiectiv proriu-zis. Introducerea în circuitul economic al cadrului natural, prin intermediul turismului, cuprinde forme nuanțate, care își au corespondență în multitudinea opțiunilor turistului. Astfel, cele mai largi categorii de turiști doresc să admire o natură nemodificată sau cu modificări ale omului aproape insesizabile. Aceste considerente sunt și nu sunt realizabile întotdeauna. Pentru ca turiștii să aibă acces într-o anumită zonă – munte, chei, defileuri, peșteri, rezervații – sunt necesare amenajarea unor căi de comunicații – șosele, căi ferate, teleferic, telescaun, poteci – locuri de popas, care aduc modificări naturii înconjurătoare. Strategia acestor acțiuni trebuie să țină cont de aducerea unor modificări minime trăsăturilor inițiale ale peisajului, cu asigurarea menținerii unui echilibru dinamic, menit să protejeze și să consacre obiectivul. Impactul uman, indiferent sub ce forme sau cu ce intensitate se manifestă, adaugă sistemului o cotă în plus de acțiune și reacțiune. Efectul perturbator este permanent diminuat de controlul și a intervențiilor ameliorative.

Potențialul natural al turismului, prin calitățile sale, determină apariția fenomenului turistic într-un teritoriu, de aceea el poate fi considerat că reprezintă factorul inițial în amenajarea turistică a teritoriului respectiv. Turiștii caută peisaje naturale frumoase, puțin cunoscute, sau puțin antropizate, ale căror componente sunt cât mai puțin modificate de activitățile umane. Chiar în situația când peisajele sunt renumite și presiunea turistică este accentuată, atractivitatea lor se păstrează multă vreme, astfel că aici se impun fie limitări ale fenomenului turistic, fie măsuri de reabilitare permanentă a peisajului.

1.2.1 – Relief

Caracteristica unui peisaj este impusă, în principal, de relief, care se prezintă într-o bogată varietate de forme și structuri, ca îi conferă un rol deosebit ca resursă atractivă a cadrului natural. De cele mai multe ori, relieful face parte din însușirile atractive ale altor elemente ale naturii, de ordin hidrografic, climatic sau biotic, reciproca fiind, evident, valabilă.

Relieful este important pentru turism, în primul rând datorită multitudinii de forme pe care le prezintă, luate individual sau asociate în peisaj, al diversității atracțiilor pe care le oferă, al rolului pe care îl are în desfășurarea activităților turistice. Dintre aceste forme un interes aparte pentru turism îl prezintă: vârfurile și crestele montane, abrupturile, pasurile și trecătorile, defileurile și canioanele, sohodolurile, ponoarele, ravinările, craterele și conurile vulcanice, atolii, dunele și câmpurile de dune, peșterile.

Munții Carpați reprezintă principala arie montană a României. Pe o suprafață de 66.700 km², Carpații Românești concentrează un potențial turistic natural diversificat în funcție de structura geologică, altitudine, etajele climatice și de vegetație, bogăția apelor și în ansamblu, de complexitatea peisagistică.

Potențialul turistic natural al Carpaților este completat de mulțimea obiectivelor antropice, variate și valoroase, mărturia îndelungatei locuiri și a unei vieți materiale și spirituale bogate. Fără a le putea separa, acestea au devenit împreună atracții pentru iubitorii muntelui. O populație numeroasă primitoare, păstrătoare de tradiții, existența unor locuințe și gospodării tradiționale de calitate și a unui patrimoniu cultural-istoric și religios important completează atracțiile regiunii.

Munții Apuseni (Figura 1.2)

Situați în partea vestică a țării, Munții Apuseni închid „arcul Carpatic”. Ei au ca limite Valea Mureșului în sud, Văile Barcăului și Someșului în nord, văi însoțite de importante artere rutiere și feroviare. Față de Depresiunea Transilvaniei sunt delimitați de Culoarul depresionar Alba-Iulia – Turda și Depresiunea Iara, iar spre vest de pătrunderile câmpiei și dealurilor sub formă de golfuri depresionare.

Ocupând o suprafață de 10.750 km², Munții Apuseni prezintă o mare diversitate de trăsături geografice care le oferă unicitate în peisajul montan românesc. Potențialul turistic complex, rețeaua bogată a căilor de acces și mulțimea amenajărilor pentru turism completează acest areal.

Figura 1.2 Localizarea Munților Apuseni în România

(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Apuseni#/media/File:Muntii_Apuseni1.jpg,

site accesat la data de 01.12.2017)

Munții Apuseni se constituie într-o zonă renumită pentru dezvoltarea carstului, sub toate formele sale de manifestare, prin expansiunea și personalitatea reliefului carstic fiind unic în țara noastră, unde se înregistrează și câteva superlative sau elemente singular:

– cea mai lungă peșteră – Peștera Vântului, cu peste 21 de galerii, lungimea totală explorată fiind de circa 43.000 m;

– cel mai adânc aven – Avenul din Stanu Foncii de 11,35 km, cu izbucul Aștileu;

– singurele peșteri de gheață fosilă, de mare interes științific, la Scărișoara, Focul Viu, Vârtop, Barsa, Borțig, toate în Munții Pădurea Craiului.

Munții Apuseni beneficiază de o popularitate turistică veche, care se datorează în primul rând peisajelor atractive variate, de la culmile golașe alpine la pădurile dese de molid, de la pășunile montane cu flori vara, la pereții verticali de calcar lipsiți de vegetație.

Prezența peșterilor a influențat și determinat dezvoltarea turismului în această regiune montană. În anul 1774 la Viena apare prima relatare în limba latină asupra explorării speologice din peștera de la Fânațe, mai apoi în anul 1847 fiind făcută prima descriere a Ghețarului de la Scărișoara. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea se pare că peșterile din Apuseni și obiectivele turistice de aici încep să fie cunoscute datorită cercetărilor științifice, în special speologice, întreprinse sub conducerea lui Emil Racoviță.

Potențialul turistic al Munților Apuseni este departe de a fi complet valorificat.

Munții Făgăraș (Figura 1.3)

Figura 1.3 Masivul Făgăraș

(sursa: http://muntii-fagaras.ro/img/masivul-fagaras.jpg, site accesat la data de 01.12.2017)

Munții Făgărașului se desfășoară între Valea Oltului în vest și valea Dâmboviței și Bârsei pe latura estică. Limita vestică este formată de Defileul Oltului, care străbate Carpații Meridionali de la Turnu Roșu până la Cozia – 42 km, fiind una dintre cele mai perfecte străpungeri transversale din lanțul carpatic. Valea Oltului constituie o puternică axă de circulație, care și-a complementat funcțiile, amprenta activității antropice fiind evidentă mai ales prin barajele și lacurile construite.

Limita de est a Munților Făgăraș are caracter complex, intrând în contact cu Culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele, Masivul Piatra Craiului și Munții Perșani. Limita se poate urmări pe Dâmbovița și pe afluenții acesteia, precum și pe pârâul Bârsa, unde ia aspectul unui culoar suspendat numit și Depresiunea Dâmboviței de Sus, pe Tămaș, curmătura Tămașului și Bârsa.

Potențialul turistic natural al Munților Făgăraș este dat de complexitatea elementelor de relief, climatice, ape, asociații vegetale și faunistice.

Altitudinile mari din masa muntoasă, suprafețe de nivelare marginale, pantele accentuate dintre acestea și unitățile înconjurătoare, culoarele de vale și depresiunile marginale formează elementele majore care definesc relieful grupei Făgărașului.

În Munții Făgăraș se impune creasta nordică principală, de peste 60 km lungime, frecvent peste 2.500 m altitudine – în vârfurile Moldoveanu: 2.544 m, Negoiu: 2.535 m; Călțun: 2.522 m.

Potențialul turistic al Munților Făgăraș a început să fie valorificat încă din secolul trecut, odată cu apariția primelor cluburi montane de turism, alpinism și iubitori ai naturii. Primele cabane și trasee alpine au apărut pe versantul nordic, datorită interesului locuitorilor din localitățile din imediata apropiere – Făgăraș, Sibiu. După anul 1960, fluxul turistic a cunoscut o creștere constantă. Cu toate acestea, în anul 1974, odată cu intrarea în funcțiune a „Transfăgărășanului”, singura șosea care îl traversează dintr-o parte în alta s-au înregistrat valori mai ridicate.

Turismul a fost favorizat de rețeaua de drumuri forestiere care a pătruns tot mai mult spre etajul alpin. Construirea barajului și a lacului de acumulare de la Vidraru a permis practicarea sporturilor nautice și a turismului de recreere.

Delta Dunărea (Figura 1.4)

Figura 1.4 Delta Dunărea

(sursa: https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-un-loc-unic-in-lume-la-doar-cateva-sute-de-kilometri-de-casa-oricarui-roman-delta-dunarii, site accesat la data de 02.12.2017)

Dunărea constituie al doilea fluviu din Europa, după Volga, având o lungime de 2.860 km și un bazin hidrografic cu o suprafață de 805.300 km². Izvorăște din Munții Pădurea Neagră – Germania, de sub vârful Kandel – 1.241 m și se formează din unirea celor două râuri Breg și Brigach.

Delta Dunării este situată în nord-estul Dobrogei fiind formată din delta propriu zisă și Câmpia litorală Razim. Ea reprezintă cea mai joasă unitate de relief a pământului românesc și în același timp cea mai recentă, formată prin contribuția aluviunilor aduse atât de fluviu cât și de curenții marini, la vărsarea în Marea Neagră.

Delta Dunării este un unicat în peisajul european, atât sub aspect ecologic cât și al modului de habitat în mediul deltaic. Din punct de vedere turistic este una dintre cele mai atractive și mai valoroase regiuni din țară.

Principalele forme de turism practicate în această zonă sunt direct influențate de condițiile naturale, în special de prezența unor așa de întinse suprafețe acvatice. Cu toate acestea mirajul deltei atrage anual sute de mii de turiști, iubitori ai naturii prin frumusețile ei naturale: liniștea întinderilor de ape bogate în pești, locurile sălbatice neatinse de activitatea umană, paradisul păsărilor și al animalelor sălbatice.

Turiștii sosiți în Delta Dunării au motivații diverse: preferă să vină pentru peisajul deltaic păstrat pe mari suprafețe nemodificat; pentru a găsi izolare și liniște; pentru pescuitul sportiv; pentru anumite locuri ale plajei din dreptul deltei, mai puțin amenajate și aglomerate; pentru a-și satisface curiozitatea prin birdwatching; pentru prețurile mai mici ca în alte regiuni deltaice, mulți găsesc o plăcere din a combina mai multe preferințe.

Delta Dunării poate fi considerată un adevărat paradis al frumuseților naturale, un ținut al liniștii, întrerupte de glasul păsărilor, al ambarcațiunilor care circulă în cuprinsul ei. Personalitatea acesteia este conferită de anumite condiții geologice, hidrologice, climatice, marine.

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului măsoară aproximativ 8 km, cu adâncimea albiei de peste 200 m și ajungând la 300 m în anumite sectoare, cu două compartimente clar definite: Cheile Mari – sculptate în calcare și Cheile Mici – în conglomerate. Sectorul de maximă îngustare se înscrie în perimetrul cunoscut sub denumirea de „Gâtul Iadului”, cu pereții foarte apropiați, cu frecvente surplombe, grote mici. Un aspect monumental îmbracă Piatra Altarului, sau Turnul Bardăului, situată în partea centrală și pe stânga văii Bicaz, un obiectiv turistic pentru alpiniști, grație dificultății deosebite a traseelor. Acestea sunt cele mai renumite pentru spectaculozitatea pereților și înălțimea acestora.

Defileul Jiului

Defileul Jiului este unul dintre cele mai impunătoare defilee din România, care se desfășoară între Livezeni și Bumbești Jiu, pe circa 33 km. Valea este deosebit de îngustă, cu versanți abrupți, meandre încătușate – Păiuș, Cârligul, Caprei, Cârligul Închis – rupturi frecvente de pantă în albia minoră. Datorită reliefului foarte accidentat, traseului deosebit de sălbatic, abia la sfârșitul secolului al XIX-lea se realizează drumul prin defileu, asfaltat în anul 1968, iar calea ferată a fost dată în exploatare abia în 1948, necesitând construcția a numeroaselor viaducte, tunele – 38 – și polate – construcții din beton de tip tunel, care protejează calea ferată de material dezagregat de pe versanți.

Peștera Scărișoara

Peștera de la Scărișoara, din raza comunei Gârda de Sus, este situată la 1.200 m altitudine, fiind amplasată într-un platou carstic de vârstă triasică din bazinul Arieșului, în Munții Apuseni. Încă din secolul al XVIII-lea, peștera, datorită îmbinării formațiunilor de gheață și calcare, a atras atenția cercetătorilor și amatorilor de frumos, intrând devreme în circuitul turistic. Aflată în fundul unui aven adânc de 50 m, cu pereții aproape verticali, ea adăpostește un bloc uriaș de gheață de circa 50.000 m³ și 18-20 m grosime, vechi de 3.000 de ani, care împarte peștera în mai multe săli, situate la adâncimi diferite. Galeria unică are 500 lungime, în vreme ce lungimea totală a peșterii atinge 700 m. Doar jumătate din peșteră este zonă turistică. Diferența totală de nivel dintre intrarea avenului și punctul cel mai coborât al peșterii este de 105 m.

1.2.2 – Clima

Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităților recreative, climatul impune „modalitatea” lor de desfășurare. El generează „atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau, dimpotrivă, inhibând derularea acestuia. Majoritatea absolută a turiștilor, dar și numeroși cercetători, reduc importanța climei la „timpul frumos”, a cărui frecvență și durată este definitorie pentru recrearea într-o regiune dată. Impactul climatic în turism se manifestă, în primul rând, la nivelul psihologiei individului, vreme urâtă devenind, prin inconveniențele sale, un prag peste care opțiunea turistului trece rareori. Acesta, în ciuda faptului că toate celelalte elemente implicate în satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcționale, începând de la produsele atractive la infrastructură sau produs turistic.

Clima, alături de relief, constituie o componentă de importanță majoră a potențialului turistic natural al României, favorizând sau, dimpotrivă, inhibând organizarea și desfășurarea activităților turistice. Caracteristicile climatice sunt influențate de nivelul radiației solare, circulația generală a maselor de aer continentale și maritime, de factorii fizice, condițiile geologice și geografice care definesc teritoriul românesc.

Impactul elementelor climatice și a climei în ansamblu se manifestă foarte diferențiat asupra organismului persoanelor participante la fenomenul turistic, introducând chiar o „selecție” a categoriilor de persoane ce pot beneficia, din punct de vedere fiziologic, de un sejur în ambianța zonei montane, a litoralului Mării Negre sau lacurilor din estul Câmpiei Române.

Potențialul turistic al climei se diferențiază în timp și spațiu, fiind în strânsă corelație cu valorile înregistrate de elementele climatice care susțin sau limitează – de la caz – activitatea turistică.

Prin mecanismele, componentele și caracteristicile sale fizice și chimice, clima poate deveni un mijloc terapeutic activ, un instrument prin care se poate interveni pentru ameliorarea stării de sănătate a organismului uman. Aceasta presupune deplasarea turiștilor-pacienți într-o altă zonă decât cea de domiciliu, cu condiții climatice mai mult sau mai puțin diferite față de cele în care locuiesc și își desfășoară activitatea curentă.

În esența ei, climatoterapia este mijlocul prin care se poate interveni, controlat, sub aviz medical, în raporturile dintre om – mediul intern al organismului uman și mediul extern – ambianța climatică.

Efectele climei și vremii pot fi mai bine estimate prin analiza grupurilor sau categoriilor de factori care influențează sistemele și funcțiile biologice ale organismului uman:

– factorii de acțiune termică sunt temperatura atmosferică și radiația termică solară, cea directă, în special;

– în categoria factorilor fotochimici și imunologici intră radiația luminoasă și radiația ultravioletă:

• radiația luminoasă este percepută și recepționată la nivelul retinei, de unde, prin intermediul unor nervi speciali, se transmite la hipotalamus;

• radiația ultravioletă se diferențiază după lungimea de undă.

– complexul de factori legați de variația presiunii atmosferice, după cum se știe, pe măsura creșterii altitudinii, valoarea presiunii atmosferice se diminuează;

– aeroionizarea ca factor fitoterapeutic, urmare a diferitelor cauze, atmosfera este încărcată cu electricitate, proces cunoscut sub numele de ionizare;

În țara noastră, nivelul ionizării aerului variază între 650 – 2.200 ioni pozitivi sau negativi/cm³ de aer. Majoritatea stațiunilor înregistrează o ionizare medie, de circa 1.400 ioni/cm³.

Pe ansamblu teritoriul României se constată o ușoară predominanță a ionilor pozitivi. În unele stațiuni – Băile Tușnad, Călimănești-Căciulata, Moneasa, cele două tipuri de ioni au ponderi aproximativ egale, în timp ce în alte stațiuni, ca Băile Govora, Bușteni, Sinaia, domină ionii negativi.

– complexul aerosolilor – aerosolii sunt dispersii fine de particule lichide sau solide într-un mediu gazos.

Pădurile de conifere generează aerosoli specifici, rășinoși, ușor de perceput olfactiv, care fac deliciul turiștilor care le străbat.

În România, cele dintâi cercetări științifice în domeniul climatoterapiei datează din secolele XVIII – XIX și au fost efectuate de medici, fizicieni și chimiști.

Întrucât turismul presupune o abordare foarte atentă a evoluției în perspectivă, stațiunile și arealele de interes turistic s-au bucurat de măsuri speciale de protecție, cu restricții pentru anumite tipuri de activități economice, cu priorități pentru servicii, și eventuala acceptare a industriei fine și industriei mici, nepoluante.

În momentul de față în România există peste 160 de stațiuni și localități cu potențial balnear, care includ 360 de unități de cazare cu aproximativ 41.000 de locuri de cazare, situate relativ echilibrat pe tot teritoriul României. Valoarea terapeutică și varietatea mare de factori balneari face ca țara noastră să ocupe unul dintre primele locuri la nivel european, iar prin modernizarea unităților turistice, bazelor de tratament și agrement și promovare mai activă, turismul balnear românesc va putea recâștiga o bună parte din piața turistică europeană și internațională.

Turismul, prin modul său de practicare, predominant în aer liber, se află într-o dependență permanentă față de starea vremii. El trebuie să țină seama de durata de strălucire a Soarelui, respectiv de nebulozitatea, mai ales de perioada, ritmul și durata precipitațiilor, dar și de regimul

termic și de vânt, care, toate la un loc, pot determina gradul de confort turistic sau alternative turistice.

1.2.3 – Hidrografia

Alături de relief, hidrografia se instituie în principala sursă de atracție turistică aparținând cadrului natural. Elementele hidrografice posedă atribute pitorești înmagazinate în sistemul lor de organizare, particularitățile fizico-chimice sau dimensiunea acumulărilor acvatice. Principalele forme de prezență a hidrografiei în turism sunt: rețelele fluviatile – de suprafață și subterane, lacurile, apa mărilor și oceanelor, cascadele, izbucurile și gheizerii, apele termale, minerale și termo-minerale, ghețarii.

Datorită funcțiilor multiple pe care le îndeplinește în actul turistic, prin caracteristicile calitative și modalitățile de existență pe teritoriul României, apa a generat aici turismul balnear, turismul de recreere, turismul sportiv și de sfârșit de săptămână, dar și un turism profesional.

Indiferent de formele de stocare a apei, componenta hidrografică exercită o putere de polarizare deosebită asupra turiștilor, ocupând un loc binemeritat în cadrul patrimoniului turistic al țării.

Marea Neagră (Figura 1.5)

Figura 1.5 Harta Mării Negre

(sursa: https://ecomareaneagra.wordpress.com/marea-neagra/, site accesat la data de 02.12.2017)

Între brațul sudic al deltei secundare Chilia – Musura și Vama Veche, litoralul românesc, se prezintă pe lungimea de 245 km diferențiat sub raport litologic și morfologic.

Din punct de vedere turistic, se detașează ca amenajări și dotări, coasta Mării Negre, zonă turistică de excepție ce concentrează aproape 45% din capacitatea de cazare a României, în cele mai variate tipuri de unități: hoteluri și moteluri de 1 – 4 stele, vile de 1 – 5 margarete, bungalou-uri, campinguri, terenuri pentru campare, locuințe particulare.

Dezvoltarea turismului de litoral s-a realizat în ultimele patru decenii ale secolului al XX-lea prin multiple investiții în unități turistice de primire, alimentație pentru turism, agrement. Procesul dezvoltării turismului pe litoral s-a desfășurat în mai multe etape: 1950 – 1966 și 1976 – 1986. În procesul dezvoltării s-au conturat 12 stațiuni și localități turistice, înșiruite pe aproximativ 180 km de litoral.

Însemnătatea plajelor este legată mai ales de folosirea lor pentru cur de soare și aer marin. Caracteristic pentru plajele de pe litoralul românesc este în primul rând calitatea nisipului. Se poate spune că de la Mamaia până la Mangalia tot litoralul este aproape o singură stațiune balneară.

Vizitatori din țară și străinătate, din Europa și chiar din îndepărtata Americă găsesc aici condițiile cele mai bune de cură și odihnă într-un cadru pitoresc și plin de voioșie.

Dunărea

La nivel european, Dunărea reprezintă, după Volga, cea mai mare arteră hidrografică, cu o lungime totală de 2.850 km din care 1.075 km se regăsesc ca frontieră naturală a României. Pe teritoriul României aceasta include patru sectoare distincte: Baziaș – Porțile de Fier, Porțile de Fier – Călărași, Călărași – Tulcea, Tulcea – Marea Neagră.

Pe cursul românesc al Dunării se regăsesc circa 1/5 din localitățile existente pe întreg curs și circa 10% din populație. Sectorul românesc al Dunării cuprinde valoroase atracții naturale legate de păstrarea zonelor de luncă naturale, lacuri, chei și peșteri, biodiversitate floristică și faunistică, rezervații naturale. Principalele atracții le constituie Parcul Național Porțile de Fier și Rezervația Biosferei Delta Dunării. Alături de aceste valori de peisaj se mai adaugă vestigii romane la Drobeta-Turnu Severin, Cerneți, Turnu Măgurele, Hârșova, ruinele unor vechi cetăți medievale la Măcin, Calafat, Giurgiu, completate cu importante muzee și colecții muzeale, valori etnografice legate de prezența unor minorități naționale.

Alături de aceste obiective turistice, pe o distanță de 500 km, de-a lungul frontierelor fluviale cu Serbia-Muntenegru și Bulgaria, există 56 de insule care aparțin României și însumează circa 5.432 ha, cu peisaje naturale de o mare frumusețe, dar care nu beneficiază de nici un fel de amenajări turistice.

Croazierele dunărene au fost inițiate încă din anul 1960, de Organizația Națională de Turism Carpați, când serviciile specifice de croazieră au fost asigurate de motonavele „Oltenița” și „Carpați” de trei stele, la care s-au adăugat ulterior încă două noi, de patru stele. În 1972, la New York, reprezentanții Germaniei, Austriei și României au înființat „Asociația de promovare turistică a țărilor riverane Dunării”, având ca scop principal promovarea Dunării pe piața americană, asociație care a derulat o serie de manifestări promoționale în lungul anilor.

Lacul Sfânta Ana (Figura 1.6)

Figura 1.6 Lacul Sfânta Ana

(sursa: http://www.traveltailor.ro/project/circuit-lacul-sfanta-ana-harghita-olt/,

site accesat la data de 03.12.2017)

Singurul lac vulcanic, cantonat pe structuri vulcanice, este Lacul Sfânta Ana, format în craterul Masivului Ciomatu Mare, la o altitudine de 950 m, cu o suprafață de 22 ha și adâncimea maximă de 7 m. Este un important obiectiv turistic al stațiunii balneare și climaterice Băile Tușnad, împreună cu Timovul Mohoș – situat într-un crater puternic evoluat, deschis prin eroziune și drenat de Pârâul Roșu, din vecinătatea imediată a Lacului Sfânta Ana. Lacul are un grad de mineralizare foarte redus, datorită rocilor vulcanice puțin solubile și este accesibil prin șoseaua Bixad-Turia.

Lacul Amara

Lacul Amara – un vechi meandru părăsit al Ialomiței, situat la 9 km de Slobozia, cu o concentrație deosebită de sulfați de Na, Ca, Mg ce dau gustul „amar”, cu peloid deosebit de valoros, valorificat prin produse terapeutice și cosmetice renumite pe plan internațional, de tip „Pelamar”; folosit în balneoterapie încă din anul 1905; modernizat prin amenajarea de băi calde, dotări sanatoriale și de odihnă după 1950.

Apele termale

Apele termale alcătuiesc o categorie aparte de resurse, atât din punct de vedere genetic, cât mai ales al funcției turistice. Importanța lor atractivă constă în încărcătura minerală pe care o conțin, răsfrântă pozitiv în contextul utilizării lor în cura internă – cea mai frecventă – sau externă.

În funcție de principiul lor terapeutic, apele minerale din țara noastră se clasifică astfel:

– ape oligominerale:

• termale (Băile Felix, Vața de Jos)

• atermale (Călimănești, Slănic Moldova, Olănești)

– ape carbogazoase:

• pentru cura internă (Borsec, Lipova, Bodoc)

• pentru cura externă (Covasna, Buziaș, Vatra Dornei)

– ape alcaline și alcalino-feroase:

• alcaline, carbogazoase (Tinca, Malnaș, Bixad)

• alcaline, alcalino-feroase (Covasna, Sângeorz, Vâlcele)

– ape feruginoase (Tușnad, Buziaș, Vâlcele, Lipova, Homorod, Biborțeni, Bilbor, Tămășeni)

– ape clorurate-sodice (Techirghiol, Ocna Sibiului, Sovata, Bazna, Bălțătești, Săcelu)

– ape iodurate (Călimănești-Căciulata, Olănești, Sărata Monteoru, Govora, Slănic Moldova)

– ape sulfuroase (Băile Herculane, Călimănești, Govora, Olănești, Pucioasa, Mangalia)

– ape sulfatate (Ivanda, Izvoarele Mircea și Breazu de lângă Iași)

– ape radioactive (Sângeorz Băi, Herculane, Felix).

Spre deosebire de apele de suprafață, râuri, lacuri, mări, oceane, a căror exploatare se poate intensifica datorită prezenței lor continue și, practic, este inepuizabilă, valorificarea apelor minerale și termale are o limită critică, a cărei depășire poate duce la epuizarea zăcământului sau la deprecierea calitativă a acestuia.

1.2.4 – Biogeografia

Trei componente ale cadrului natural compun un triptic la nivelul căruia ele intercondiționează inseparabil: relieful, clima și vegetația. De altfel, acesta din urmă poartă pecetea majoră a substratului material pe care se dezvoltă și a condițiilor termice și pluviometrice specifice regiunii respective.

Potențialul natural al vegetației este deosebit de variat și complex. Ea se asociază altor elemente, generând peisaje geografice deosebit de atractive; alteori asociațiile vegetale, compoziția și structura floristică a acestora pot deveni elemente atractive, obiective turistice specifice.

Fauna deoarece depinde esențial de vegetație sub aspectul mediului de viață și al resurselor de hrană, repartiția geografică a faunei este strâns legată de cea a învelișului vegetal, implicit de altitudine. Principalele domenii faunistice de interes cinegetic din România sunt Delta Dunării, câmpiile, pădurile și zona alpină.

Intervențiile antropice din ce în ce mai agresive, presiunea antropică puternică și în continuă creștere – datorată, în principal, proceselor de industrializare și urbanizare – au afectat și afectează componentele mediului geografic, modificând caracteristicile și calitatea ecosistemelor naturale, determinând degradarea unor spații geografice, mai mult sau mai puțin extinse, ajungând în stadiul de ireversibilitate. Aceste efecte nedorite și adesea profund negative au determinat contrareacții, adoptarea unor măsuri legislative, găsirea unor instrumente eficiente în sprijinul conservării naturii, definirea unor categorii de arii protejate.

Ariile naturale protejate au devenit din ce în ce mai mult, parte a turismului tocmai pentru că ele prezintă o stare ideală a mediului înconjurător, mai puțin afectată de presiunea antropică, un spațiu de recreere pentru cei stresați de viața cotidiană a marilor orașe.

Pe teritoriul României, primele arii protejate au fost constituite încă de la începutul secolului al XX-lea, din dorința de a ocroti multe specii de floră și faună rare, sau pe cale de dispariție.

Parcul Național Retezat (Figura 1.7)

Figura 1.7 Parcul Național Retezat

(sursa: http://www.infoghidromania.com/parcul-national-retezat.html, site accesat la data de 03.12.2017)

Parcul Național Retezat – 54.400 ha, 800 – 2.509 m altitudine – creat în anul 1935, cuprinde aproximativ 40 de vârfuri ce depășesc de 2.200 m, înălțimea medie a masivului montan depășind 2.300 m. Zona de protecție ocupă centrul masivului Retezat. Prima zonă de protecție integrală are un caracter științific – 11.466 ha – fiind interzisă orice tip de exploatare – minieră, vânat, pășunat, pescuit, turism, culegerea fructelor, camping. A doua zonă de protecție este mai puțin strictă, pășunatul fiind permis, pe anumite sectoare de văi și pajiști, doar două luni pe an, iar șeptelul este restrâns. În prima zonă accesul fiind permis doar cu autorizația Comisiei monumentelor naturii, pe anumite itinerarii și teritorii. Parcul este declarat și rezervație a biosferei, fiind înscris pe lista patrimoniului universal, natural și cultural.

În acest perimetru există 1.200 de specii vegetale, dintre care 22,5% aparțin florei alpine și circumpolare, 15,4% reprezintă endemisme carpatice, dintre care 4,3% sunt specifice Retezatului.

Parcul Național Călimani

Spațiul acestui parc se extinde pe suprafața montană a județelor Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Suceava și are 24.041 ha. Formați în principal din roci vulcanice, acești munți au înălțimi ce depășesc 2.000 m – Pietrosul Călimanului având maxima altitudine. Prezintă un relief vulcanic supus eroziunii externe, din care s-au păstrat parțial conuri și caldere vulcanice. Deosebit de interesante sunt formațiunile sculptate natural, denumite „Cei 12 apostoli”, Stânca Roșie, Piatra Corbului. În plus, pe versantul nordic al Răchitișului s-au păstrat urme a unui relief glaciar cu căldări tipice. În arealul acestui parc se află specii de zâmbru, tisă, smârdan, floare de colț, sângele voinicului, laleaua pestriță. Animalele sunt reprezentate de specii de urs, râs pisică sălbatică, lup, jder, vulpe, mistreț, cerb carpatin și căprior.

Turiștii beneficiază de prezența a numeroase poteci pentru drumeție, iar cazarea se poate face la Vatra Dornei în vile și hoteluri, la Panaci, Broșteni în casele localnicilor.

1.3 – Potențialul turistic antropic

Resursele turistice create de societatea umană s-au format de-a lungul istoriei omenirii, îmbogățindu-se treptat cu noi valori, pe măsura creșterii gradului de cultură și civilizație al popoarelor. Obiectivele turistice de natură antropică existente în prezent au apărut inițial, pentru scopuri și cu funcții diferite de cele actuale. Pe măsura trecerii timpului, au căpătat patina vremii, s-au încărcat de semnificații și au ajuns să dobândească atractivitate, intrând în categoria de patrimoniu turistic antropic. Bogăția acestuia s-a amplificat de la o etapă istorică la alta, pe măsura dezvoltării societății omenești, iar creșterea actuală, ca număr de obiective turistice de natură antropică și ca diversitate pe unitatea de suprafață, este considerată fără precedent.

1.3.1 – Edificii și elemente cu funcție turistică

Elementele de cultură materială, mai mult sau mai puțin bine păstrate, constituind repere ale unor anumite perioade istorice și al unor civilizații sunt răspândite în toate regiunile populate ale globului. Cele mai reprezentative dintre ele au intrat în sfera interesului turistic, constituind fondul turistic antropic. Ele dau măsura gradului de civilizație și cultură ale unor populații care au trăit pe un anumit teritoriu. Vestigiile rămase sunt cu atât mai valoroase cu cât unele civilizații sunt azi de mult dispărute.

Edificii istorice

Aceste edificii sunt răspândite în toate ariile populate ale globului, purtând amprenta culturilor și civilizațiilor specifice fiecărei arii geografice. Cele mai cunoscute și căutate ca obiective turistice sunt cele aparținând marilor civilizații.

Castrele romane deși extrem de numeroase, castrele romane de pe teritoriul țării noastre ne oferă pre puțin din înfățișarea lor de odinioară. Astfel, cel mai mare castru din Dacia, construit la Apullum – Alba Iulia a fost în întregime distrus de fortificațiile medievale ridicate pe Dealu Cetății. Rămășițele sale se mai pot identifica în scurte sectoare de ziduri, cu înălțimi de până la 3 m, prinse în matricea construcțiilor ulterioare.

Castelele construite în locuri pitorești, în mijlocul unor domenii întinse, înconjurate de parcuri și grădini, cu nenumărate drumuri de acces, sunt simbolul unor perioade în care preamărirea gloriei și abundența își dădeau mâna într-un peisaj minunat.

Castelul Peleș (Figura 1.8)

Figura 1.8 Castelul Peleș

(sursa: arhiva personală, 25.07.2017)

Castelul Peleș, situat la 970 m altitudine, este construit pe stânga văii sălbatice a Pelișorului, pe locul numit „Zănoaga Peleșului”, și a aparținut lui Carol I. Construcția s-a realizat în mai multe etape în perioada 1875 – 1914, de către arhitectul Doderer. În timpul războiului de independență lucrările au fost întrerupte și reluate în 1879. Din 1896 se reface și se mărește sub conducerea arhitectului ceh Karel Liman, până în 1914. La exterior este un amestec de stiluri: renașterea germană cu chalet elvețian; în interior: renașterea germană, italiană, engleză, baroc, rococo hispano-maur. Lipsește stilul românesc. În interior, arta aplicată și decorativă este desăvârșită: numai Holul de onoare a fost decorat de 140 artiști. Alte săli, în ordine vizitării: Sălile de arme, Anticamera și Cabinetul de lucru, Biblioteca, Sala de Consiliu, Sala de muzică, Sala Florentină, Sala coloanelor sau a oglinzilor, Sufrageria, Sala Maură, Salonul francez, Salonul turcesc, Teatrul. Parcul creat în jurul castelului a fost imaginat de fostul grădinar al împăratului Maximilian.

Palatul Culturii

Palatul Culturii se situează în municipiul Iași și este o clădire impozantă, care a fost ridicată între anii 1906 – 1925, pe locul unde cândva se afla palatul domnesc. Inițial, acest edificiu a fost Palat Administrativ și de Justiție, însă în anul 1955, i s-a schimbat statutul într-unul cultural și a devenit astfel gazda anumitor instituții culturale din Iași.

În zilele noastre, Palatul Culturii constituie sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, care înglobează următoarele: Muzeul de Artă – 1860, Muzeul Etnografic al Moldovei – 1943, Muzeul de Istorie a Moldovei – 1916, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” – 1955, dar și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.

Inclus în Lista monumentelor istorice din România, Palatul Culturii din Iași oferă vizitatorilor o experiență deosebită pe care nu o vor uita prea curând.

Castelul Bran

Castelul Bran, supranumit și Castelul lui Dracula, este un monument istoric grandios, ce a fost ridicat pe o stâncă, la o distanță de 30 de km de Brașov, cu mai bine se șase secole în urmă. La început, acest castel a constituit o cetate militară defensivă, dar cu timpul, a fost modificat de mai multe ori, iar în anul 1920, când Regina Maria a intrat în stăpânire, cetatea a devenit reședință regală.

În zilele noastre, Castelul Bran este gazda unui muzeu impresionat extins pe patru etaje. Aici, vizitatorii pot admira colecții de ceramică, arme, armuri, mobilier, iar curtea castelului adăpostește un micuț muzeu al satului.

Ținutul Castelului Bran este un loc nemaipomenit pentru iubitorii de mister, istorie, mituri și legende.

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei, cunoscută și ca Cetatea Sucevei, este o cetate medievală, care se localizează la marginea estică a municipiului Suceava. Aceasta a fost ridicată de către Petru I Mușat la sfârșitul secolului al XIV-lea, Ștefan cel Mare a fortificat-o în secolul al XV-lea, iar în secolul al XVII-lea (1675), Dumitrașcu Cantacuzino a distrus-o.

Cetatea de Scaun a Sucevei este un solemn monument istoric al Sucevei și cuprinde următoarele patru obiective:

– Fortul Mușatin (datează din secolul al XIV-lea);

– Șanț de apărare (datează de la sfârșitul secolului al XV-lea);

– Incinta exterioară (datează din perioada anilor 1476 – 1478);

– Zid de contraescarpă (datează din ultima jumătate a secolului al XV-lea).

În zilele noastre, cetatea se află în ruine, însă este vizitată de o sumedenie de turiști care iubesc istoria și își doresc să inspire aerul arhaic al vremurilor demult apuse.

Construcții și lăcașe de cult

Din grupa edificiilor turistice cu funcție religioasă fac parte: sanctuarele, templele, bisericile, catedralele, moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele și cimitirele.

Biserica armeană „Sfânta Maria” din Botoșani (Figura 1.9)

Situată pe plaiurile natale ale marelui Eminescu, biserica armeano-gregoriană „Sfânta Treime”, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, datează din anul 1350, este cea dintâi biserică realizată din piatră din județul Botoșani și se bucură de a avea titulatura de „Cea mai veche biserică armeană din Europa”, aici având loc permanent slujbe religioase de 663 de ani.

Fiind construită cu un secol jumătate înaintea Mănăstirii Popăuți și cu două veacuri înaintea emblematicelor biserici domnești „Uspenia” și „Sfântul Gheorghe”, biserica aceasta armenească

este un reper însemnat pentru istoria botoșăneană, fiind un monument istoric de arhitectură urbană.

Altarul „Sfintei Maria” a adăpostit „Evanghelia în limba armeană” – prima carte ce a fost cunoscută și păstrată în Botoșani, a fost copiată la Caffa în anul 1354, Nicolae Iorga a cercetat-o în 1928 și în zilele noastre se află la București.

Alături de această biserică se regăsește primul cimitir creștin descoperit în ținutul botoșănean, în interiorul căruia se află morminte ce datează din secolul al XV-lea și pietre tombale gravate cu inscripții în limba armeană.

Figura 1.9 Biserica armeană „Sfânta Maria”

(sursa: arhiva personală, 10.08.2017)

Biserica „Sfânta Maria” găzduiește mai multe obiecte de cult deosebite din secolul al XVIII-lea, aduse din Italia, Ierusalim, China, Polonia, Crimeea, Constantinopol sau din alte locuri: pietre prețioase și obiecte de aur și argint, icoane în ulei, veșminte cusute cu fir de aur și argint.

Construcția bisericii „Sfânta Maria” s-a realizat pe locul unei bisericii armenești vechi, cu ajutorul comunității înainte de anul 1350. Cu timpul acesteia i s-au adus multiple modificări: în 1526 a avut loc restaurarea ei – conform pisaniei de la intrare – în 1551 a fost construită din nou după ce voivodul Ștefăniță Rareș a dărâmat-o parțial, în anul 1775 i s-a adăugat pridvorul, care mai apoi a devenit pronaosul bisericii, în 1776 a fost adăugat turnul clopotelor, iar în anul 1826 s-a realizat o restaurare în totalitate.

Ultima restaurare a bisericii „Sfânta Maria” a fost recent finalizată – 2012 și a fost repusă în valoare, oprind astfel procesul de degradare al acesteia, ceea ce reprezintă un câștig considerabil pentru întregul patrimoniu cultural al municipiului Botoșani.

Cimitirul Vesel

Localitatea Săpânța – județul Maramureș – se mândrește cu renumitul Cimitir Vesel, care a devenit o adevărată atracție turistică atât pentru români, cât și pentru străini, datorită crucilor de pe morminte care sunt viu colorate, dar și picturilor inedite ce ilustrează diverse scene din viața persoanelor decedate. Un alt lucru care îi atrage pe turiști sunt versurile cu tentă umoristică de pe cruci, care rezumă viața fiecărui răposat.

Cimitirul Vesel datează din anul 1930 și a luat naștere mulțumită lui Stan Ion Pătraș, sculptor, poet și pictor. Mai bine de o jumătate de secol, artistul a realizat sute de cruci pe care le-a inscripționat în propriul stil caracteristic, iar după ce acesta s-a stins, munca i-a fost dusă mai departe de Dumitru Pop Tincu, ucenicul său.

Cele peste 800 de cruci pictate și inscripționate în mod inedit din Cimitirul Vesel îi fascinează pe turiștii din întreaga lume și îi atrag ca un magnet.

Mănăstirea Putna (Figura 1.10)

Supranumită și „Ierusalimul Neamului Românesc”, Mănăstirea Putna reprezintă un locaș monahal ortodox, un foarte însemnat centru cultural, religios și artistic al patriei noastre și este situată în județul Suceava, la o distanță de 33 km față de orașul Rădăuți. Acest locaș găzduiește un bogat muzeu mănăstiresc în cadrul căruia se regăsesc icoane, manuscrise, broderii, obiecte de cult.

Mănăstirea Putna a fost ctitorită de Ștefan cel Mare – înhumat în pridvorul mănăstirii în 1504 – zidirea ei având loc între anii 1466 și 1469. Măreția arhitecturală, măiestria și grandoarea bisericii, detaliile deosebite ale sculpturilor, dar și atmosfera sacră și călduroasă a lăcașului au plasat Mănăstirea Putna în Lista monumentelor istorice din România, mulți vizitatori călcându-i pragul pentru a-și regăsi liniștea lăuntrică și pentru a-și întări credința, încărcându-și sufletul cu energie pozitivă.

Figura 1.10 Mănăstirea Putna

(sursa: arhiva personală, 25.08.2017)

Mănăstirea Hurezi

Mănăstirea Hurezi, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, este monumentul cel mai reprezentativ al perioadei sale – construită între anii 1690 și 1693, din județul Vâlcea. Originalitatea „stilului brâncovenesc” a rămas imprimată în arhitectura mai multor construcții, în special a bisericilor. Ea este sculptată în piatră cu motive renascentiste și baroce adaptate tradițiilor locale. Pictura de pe pereții interiori repetă temele religioase care sunt asociate aici cu reprezentarea chipurilor unor domnitori și ale meșterilor principali. Pridvorul pictat cu coloane sculptate în torsadă amintește de frescele mănăstirilor din Bucovina.

Edificii culturale

Majoritatea edificiilor culturale păstrează funcția avută inițială sau căpătată în timp. Cele mai căutate de turiști sunt centrele culturale de tipul: agora sau forumul, amfiteatrul, teatrul, opera, universitatea, biblioteca, muzeul, casa memorială.

Casa memorială „Mihai Eminescu” (Figura 1.11)

Figura 1.11 Casa memorială „Mihai Eminescu” – Ipotești

(sursa: arhiva personală, 15.08.2017)

Casa memorială „Mihai Eminescu” se află în localitatea Ipotești, județul Botoșani și este un muzeu închinat memoriei marelui poet, amenajat chiar în casa în care acesta a copilărit.

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” este inclus în lista Monumentelor Istorice din județul Botoșani și cuprinde două obiective:

– Casa memorială „Mihai Eminescu”, ce datează din secolul al XIX-lea;

– Mormintele familiei Eminescu, care datează din același secol.

În cadrul acestei case memoriale, vizitatorii își încântă privirea cu obiecte ce au fost în posesia marelui poet Mihai Eminescu, dar și a familiei sale: o sumedenie de cărți, dulapuri făurite din lemn de trandafir, caseta de bijuterii care aparținea mamei lui Mihai Eminescu, caseta de machiaj ce a aparținut poetului în perioada în care acesta a jucat în diferite piese de teatru.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este situat în capitala țării, București, și patrimoniul său este compus din mai mult de două milioane de piese, ce au fost clasificate în diverse colecții etnografice, paleontologice, zoologice, de minerale și roci.

La fel ca celelalte Muzee de Istorie naturală, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” are patru funcții fundamentale:

– muzeologia, aceasta presupune păstrarea, restaurarea și prezentarea colecțiilor, atât cercetătorilor, corpului didactic sau elevilor, cât și publicului;

– cercetarea, care implică taxonomie, expediții și publicații corespunzătoare;

– învățământ și vulgarizare: învățământ superior, conferințe, studii doctorale, relații cu învățământul public, activitatea de popularizare didactică, publicarea cărților, documentelor, broșurilor.

Construcții tehnice, cu funcție turistică

Prezintă interes prin arhitectura, ineditul construcției sau al poziției ocupate, prin dimensiune, prin materialul utilizat sau prin funcțiile trecute sau actuale.

Canalul Dunăre – Marea Neagră

Canal ce traversează Dobrogea între Agigea și Cernavodă pe o distanță de 64,4 km. Construcția acestui canal a început în 1975, iar inaugurarea în 1984. Prin construirea acestui canal a fost scurtată cu 400 km distanța dintre Marea Neagră și porturile dunărene din Europa Centrală. Prin deschiderea în 1992 a Canalului Rhin – Main s-a făcut legătura directă dintre portul Constanța și portul Rotterdam, acesta fiind cel mai important avantaj al Canalului Dunărea – Marea Neagră.

1.3.2 – Activități cu funcție turistică

O altă categorie a atracției turistice, pe lângă cele concretizate în peisaj printr-o materializare certă – ceea ce le conferă și atributul permanenței – potențialul atractiv de origine antropică înglobează și o serie de activități și manifestări nematerializate spațial. În consecință, ele vor deveni o sursă a interesului turistic doar în anumite intervale ale anului. Astfel de activități și manifestări umane sunt: nedeile, carnavalurile, târgurile și expozițiile; hramurile și pelerinajele religioase; festivalurile artistice; competițiile sportive; alte manifestări – festivități, sărbători.

Sărbătoarea narciselor din Negrileasa

„Sărbătoarea narciselor” a prins viață în vremuri îndepărtate și este unul dintre cele mai renumite evenimente din Munții Apuseni.

Această sărbătoare a narciselor are loc în Poiana Narciselor – localitatea Negrileasa, județul Alba – pe durata a două zile din luna mai. În cadrul acestei sărbători sunt organizate mai multe spectacole și momente artistice, care au ca scop celebrarea frumuseții acestor flori.

În fiecare an, la acest eveniment participă sute de persoane din întreaga țară, care vin aici pentru a admira faimoasele flori și pentru a se distra. În anul 1955, Poiana Narciselor a devenit arie protejată și se află sub stăpânirea Asociației de Turism și Ecologie Trascău Corp Zlatna.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (T.I.F.F.)

T.I.F.F. constituie primul festival internațional de film din țara noastră și în fiecare an este organizat în capitala istorică a Transilvaniei, Cluj-Napoca. Acest eveniment cultural a fost fondat în anul 2002 de către Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și în scurt timp a avut parte de un mare succes, devenind astfel cel mai important festival de film din România.

Desfășurarea acestui festival are loc în 3 cinematografe din Cluj – Republica, Victoria și Astra – în perioada mai – iunie și în cadrul acestuia sunt difuzate scurtmetraje sau lungmetraje necomerciale, ce au fost produse îndeosebi în țări europene.

Premiul acestui festival, Trofeul Transilvania, este reprezentat de o statuetă sub formă de turn tăiat.

Festivalul „George Enescu”

Festivalul „George Enescu” este cel mai grandios eveniment de muzică clasică de pe meleagurile noastre, a luat naștere în anul 1958 și este un omagiu închinat memoriei marelui violonist și compozitor român George Enescu, care murise cu 3 ani înainte de inaugurarea acestui eveniment.

Acest festival se desfășoară în luna septembrie, în București, dar și în alte orașe din țară, și cuprinde aproximativ 80 de evenimente în cadrul cărora participă peste 3.000 de artiști.

Pe parcursul anilor, Festivalul „George Enescu” s-a desfășurat atât la Ateneul Român, cât și la Sala Radio, publicul fiind încântat de foarte mulți muzicieni și orchestre prestigioase precum Filarmonica din Viena, Filarmonica din Londra, Filarmonica din Stockholm și alte mari personalități de talie internațională.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cea mai grandioasă și cea mai renumită sărbătoare populară de pe plaiurile mioritice, ce datează din anul 1816. Această manifestare se desfășoară în comuna Avram Iancu, aceasta fiind localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina.

Din cele mai vechi timpuri, anual, acest eveniment este organizat în cea mai apropiată duminică de ziua Sfântului Ilie – 20 iulie.

În vechime, această sărbătoare folclorică era o oportunitate pentru localnicii din zonele apropiate ale Muntelui Găina să se întâlnească, să se revadă cu prietenii, rudele, iar pentru flăcăi să cunoască fete cu care să lege prietenii și chiar să se căsătorească. În zilele noastre, Târgul de Fete își dorește să promoveze și să conserve tradițiile și obiceiurile românești, portul popular, meșteșugurile tradiționale și muzica populară autentică. La acest eveniment participă câteva mii de persoane.

Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești

Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești a luat naștere în anul 1993 și anual, organizarea acestuia are loc pe 15 august, atunci când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului.

Fiind recunoscut atât la nivel național, cât și internațional, festivalul aceste este unic în Europa. El păstrează și promovează tradiția bucovineană prin variate evenimente. În cadrul acestui festival sunt incluse următoarele manifestări: concursuri gastronomice, parade ale portului popular, expoziții, spectacole folclorice, baluri, concurs de glume/bancuri pescărești, momente religioase, comemorări istorice, spectacole omagiale, degustări de vinuri, concursuri de pescuit, cine tradiționale, muzică de fanfară și mese câmpenești.

Atât localnicii, cât și turiștii străini sunt de-a dreptul captivați de partea gastronomică a acestui festival.

1.3.3 – Resursele turistice specifice spațiului rural

Este o formă de turism care se desfășoară în spațiul rural și dispune de o structură funcțională de cazare și servicii eterogenă. Veniturile obținute din turism au un caracter permanent, iar serviciile sunt oferite de un personal angajat și specializat. Structurile turismului rural sunt: pensiuni turistice, moteluri, campinguri, tabere școlare, tabere de creație artistică, tabere pentru activități ecologice, sate de vacanțe.

În țara noastră turismul rural este determinat și stimulat de următoarele aspecte:

– existența unui număr mare de localități rurale;

– păstrarea funcționalității rurale;

– conservarea unei infrastructuri rurale;

– conservarea modului de viață tradițional;

– păstrarea identității culturale specifice.

Turismul are tradiții bine cunoscute în țara noastră. Stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre, stațiunile pentru sporturile de iarnă și stațiunile balneoclimaterice atrag turiști din țară și străinătate. La acestea se adaugă moștenirea culturală și istorică în care excelează încă localitățile rurale și care atrag turiști de multă vreme.

Agroturismul, mult dezvoltat în economia montană a țărilor occidentale trebuie să devină treptat o direcție nouă, de acțiune pentru realizarea obiectivelor strategice în zona montană din țara noastră și o nouă dimensiune sau funcție a gospodăriei montane în vederea asigurării unor venituri suplimentare pentru acestea.

Agroturismul este o formă complexă de turism ce oferă oamenilor care vor să se relaxeze, iubesc natura, cultura și arta țărănească, posibilitatea de a-și petrece timpul liber în gospodăriile familiilor. Se manifestă o tendință tot mai accentuată de „reîntoarcere la natură”, la locurile naturale a celor care au fost forțat determinați să trăiască la oraș.

Munții din țara noastră, spre deosebire de munții din alte țări europene, oferă marele avantaj de a fi locuibili și utilizabili din punct de vedere economic până spre vârf, asigurând pajiști valoroase pentru creșterea unui important număr de animale de la care se pot obține produse agroalimentare naturale. Muntele oferă, de asemenea material lemnos, resurse hidroenergetice, care printr-un sistem microhidroenergetic ar putea asigura în bună măsură necesarul energetic al așezărilor și a activităților economice din zonă, condiții deosebite pentru turism, agroturism, terapii pentru diverse afecțiuni și condiții minunate de recreere în vacanțe, în concedii și în timpul liber pentru întreaga populație din țară și pentru dezvoltarea turismului extern.

Agroturismul este un aspect al turismului verde asociind agricultorii și ruralii pentru primirea turiștilor și funcția de animație. Noul tip de relație dintre citadini și agricultori deja bine „rodat” și foarte vechi în Europa de Nord, este în mod constant încurajat de autoritatea publică prin subvențiile necesare modernizării sau creării de noi structuri de primire.

Turismul rural are o sferă de cuprindere mult mai largă, un caracter continuu și dispune de o structură de primire neutră, reprezentată nu prin gospodăriile țărănești, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanță cu bungalouri sau vile grupate în jurul unor spații comune pentru masă, distracții sportive.

Zona Rucăr (Figura 1.12)

Așezat în frumoasa depresiune cu același nume de la poalele Munților Leaota și Iezer-Păpușa, la confluența Râușorului cu Dâmbovița, Rucărul este unul dintre cel mai mari și mai vechi sate românești de la munte

Deși atestat documentar destul de târziu, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-un document din 1368, Rucărul continuă neîntrerupt o străveche vatră de locuire. Astfel, primele dovezi ne arată existența aici a castrului roman de la Scărișoara, care asigură în principal paza drumului transcarpatic al Branului.

Potențialul turistic al Rucărului este dat de îmbinarea fericită a condițiilor naturale cu celelalte activități umane, de vestigiile istorice, de folclorul și portul popular. În primul rând este necesar să fie subliniat relieful, extrem de atrăgător, în care Cheile Ghimbavului, Dâmboviței și Dâmbovicioarei din apropierea localității sunt tot atâtea puncte de popas și încântare pentru iubitorii de natură. Dealurile din apropierea Rucărului, Dealul Pleașa Căpitanului – 811 m, Dealul Crucii – 1.022 m, Posada – 811 m, Pleașa Posadei – 1.072 m, sunt splendide puncte de belvedere, nu numai pentru panorama neasemuită a așezării sau văii Dâmboviței, ci și pentru mai departe, spre orizonturile montane ale Pietrei Craiului, Leaotei, Iezerului.

Turiștii care se opresc la Rucăr au posibilitatea să admire arhitectura rucăreană, tipic musceleană, caracterizată prin acuratețea și armonia liniilor și volumelor. Rafinamentul construcțiilor este rezultatul unor străvechi îndeletniciri, meșteri locali, adevărați artiști, inspirându-se din monumentalitatea și armonia peisajului, din cutezanța munților și din frumusețea codrilor seculari.

Bogăția și frumusețea portului rucărean, în care marama își are un loc de seamă, au impresionat încă de mult pe unii maeștrii ai penelului, cum au fost Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, care, în tablourile intitulate „Rucărencele” sau „Țăranca cu maramă”, au prin ceva din inefabilul orizont spiritual rucărean.

Aceste străvechi îndeletniciri sunt în prezent reluate, stimulându-se spiritul creator, mai cu seamă al femeilor, modeste artiste, care creează adevărate basme în culori și borangic în lunile iernii montane.

Tezaurul folcloric se caracterizează printr-o tematică vastă, în care elementul predominant este legat de economia pastorală. Cântecele, baladele, doinele sunt străbătute de problematica vieții pastorale, cu îndelungata tradiție și cu rădăcini istorice îndepărtate.

Obiceiurile de iarnă, șezătorile folclorice, natura rucăreană reprezintă de fapt ferestre spre orizontul spiritual original, local, încărcat de simboluri și semnificații.

Figura 1.12 Turism rural zona Rucăr

(sursa: http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/14017555-o-trecatoare-istorica-culoarul-rucar-bran, site accesat la data de 10.12.2017)

În ciuda suportului oficial și a unui potențial turistic de necontestat, există unele bariere în calea dezvoltării unui turism rural de succes în România, chiar și în anumite regiuni care posedă cel mai mare potențial turistic. Unele dintre aceste probleme țin de dezvoltarea istorică a spațiului rural românesc și este important să se cunoască drumul ascendent al schimbărilor din anumite regiuni.

Potențialul de care dispune turismul rural este deosebit de mare în interiorul regiunilor montane și deluroase cunoscute prin atracțiile turistice. Potențialul turistic variază în funcție de atractivitatea peisajelor naturale, de scopul activităților recreative, de gradul de accesibilitate și, de asemenea, depinde de apropierea de marile orașe.

Unele regiuni sunt deja recunoscute pentru progresele făcute în turismul rural și activitățile de agroturism. Culoarul Rucăr-Bran are posibilități speciale de dezvoltare, care ar putea fi extinse întregii regiuni dintre Vălenii de Munte și Curtea de Argeș, localitățile din Carpații Orientali și mai multor areale, în special în Maramureș, Suceava, Valea Prahovei, Vâlcea.

Dezvoltarea actuală a turismului rural reprezintă un răspuns adresat manifestărilor negative generate de turismul de masă. În condițiile dezvoltării lumii moderne ce tinde tot mai mult spre globalizare, turismul rural și agroturismul reprezintă modele antiglobalizare, reacții firești de menținere, păstrare nealterată și punere în valoare a specificului local al fiecărei regiuni.

1.4 – Turismul balnear din România – Stațiunea Băile Olănești

Bazele turismului balnear în România au fost puse în perioada extinderii Imperiului Roman dar în forme incipiente, prin valorificarea izvoarelor termale – la Băile Herculane, Geoagiu Băi.

Stațiunile balneoclimaterice din Carpații Orientali trebuie privite ca parte integrantă în ansamblul stațiunilor din România. Evoluția acestora după 1989 arată tendințe de decădere a turismului balnear.

Deși România deține aproape 70% din potențialul turistic balnear din Europa, nu dispune de cadrul legislativ adecvat, care să permită o desfășurare în condiții prielnice a activității de profil. În schimb, are o bază turistică balneară deteriorată, datorită mentalității greșite că acest gen de turism nu mai este căutat.

În prezent, activitatea turistică balneară se desfășoară sub coordonarea Organizației Patronale a Turismului Balnear, organizație care și-a început activitatea în anul 1993. Nucleului de bază, i s-a alăturat în decursul anilor tot mai multe societăți comerciale, astfel, în momentul de față organizația este compusă din peste 35 de membri – societăți comerciale recunoscute în țară și în străinătate – care activează în domeniul turismului de întreținere și de sănătate.

Turismul balnear a constituit dintotdeauna principalul tip de turism practicat la noi în țară, acest lucru datorându-se bogăției de resurse naturale. Numărul stațiunilor balneare este de circa 140, iar a localităților și punctelor balneare de 400.

Marea majoritate a stațiunilor balneare din România s-a dezvoltat în condițiile existenței unor factori naturali de excepție – condiții climatice în special. Stațiunile balneoclimaterice sunt cele mai importante din punct de vedere al circulației turistice, datorită specializării lor multifuncționale – tratament, odihnă, agrement – și a amenajărilor complexe – baza tehnico-materială, baza de alimentație, agrement.

Stațiunea Băile Olănești (Figura 1.13)

Stațiunea Băile Olănești, situată între 430 – 475 m altitudine, se poziționează pe râul Olănești, în depresiunea cu același nume, la poalele Munților Căpățânii.

Figura 1.13 Harta turistică a regiunii montane și deluroase a județului Vâlcea și localizarea stațiunii

(sursa: Mihaela Dinu, Ioana Pețan – „Geografia turismului în România”, Editura Universitară,

București, 2005, pag. 159)

Stațiunea cu funcționare permanentă este așezată într-o căldare, înconjurată fiind spre sud, de dealurile subcarpatice cu înălțimi de peste 700 – 800 m, acoperite cu păduri de foioase – fag și stejar.

Așezarea geografică, în depresiunea subcarpatică, la adăpostul culmilor montane, îi asigură un climat cu ierni blânde și veri răcoroase. Poziția sudică, în valea larg deschisă spre sud, asigură versanților pe care este situată localitatea o bună însorire. Climatul de dealurilor înalte, prin valori moderate ale temperaturilor, precipitațiilor, presiunii atmosferice este favorabil activităților turistice.

Apele minerale au fot cunoscute la Olănești încă din timpul romanilor, perioadă din care se mai păstrează niște ziduri vechi de piatră în apropierea izvoarelor minerale. Ruinele descoperite aici ar putea fi resturi ale unor băi construite de romani, în apropierea drumului roman cu numeroase castre de pe Valea Oltului.

Apele minerale de la Olănești sunt indicate în tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, tubului digestiv și glandelor sale anexe, afecțiuni ale rinichilor și căile urinare, boli de nutriție și afecțiuni ale pielii.

Prim a mențiune documentară a localității datează din 19 iunie 1527 iar a apelor minerale de aici din 1760. Analize chimice asupra apelor minerale de la Olănești au fost făcute încă din 1829 – 1830 rezultatele cercetărilor fiind publicate 10 ani mai târziu. Din 1905 – 1906 începe construirea unu stabiliment pentru hotel cu 60 de cabine, terminat în 1910, două băi în faianță și tot mobilierul necesar, două camere pentru consultații medicale, o cameră pentru administrație, două saloane pentru hidroterapie și sală mare de așteptare.

Treptat, apar din ce în ce mai multe amenajări pentru valorificarea apelor minerale de aici, stațiunea fiind recunoscută în plan european pentru calitatea și valoarea terapeutică a apelor.

Stațiunea Băile Olănești (Figura 1.14) ocupă primul loc între stațiunile balneoclimaterice din România în ceea ce privește numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora, precum și varietatea compoziției și concentrației apelor minerale. Se cunosc peste 35 de surse hidromineral, ca izvoare naturale câr și ca rezultat al forajelor.

Figura 1.14 Stațiunea Băile Olănești

(sursa: http://www.mesagerulhunedorean.ro/wp-content/uploads/2014/05/olanesti.jpg,

site accesat la data de 15.12.2017)

La începutul secolului al XX-lea, în urma unor cercetări minuțioase, s-a realizat o grupare a izvoarelor minerale din Stațiunea Băile Olănești în mai multe categorii, luând drept criterii compoziția chimică și acțiunea lor asupra organismului. Astfel, au rezultat:

– 14 izvoare iodurate – captate toate într-un tunel și utilizate atât pentru băi, dar și cură internă;

– 6 izvoare sulfurate și cloruro-diuretice;

– 4 izvoare cu ape diuretice;

– un izvor bicarbonatat sodic – cu emanații abundente de gaze;

– două izvoare purgative;

– două izvoare feruginoase;

– două izvoare având compoziția mixtă;

– 10 izvoare neîntrebuințate – cărora nu li s-a stabilit acțiunea fiziologică.

Complexitatea factorilor naturali și numeroasele posibilități de utilizare terapeutică a acestora au favorizat apariția și dezvoltarea stațiunii. S-a constatat că după o cură în Stațiunea Băile Olănești crește capacitatea de rezistență și de apărare a organismului față de numeroase boli.

În dezvoltarea turismului din Stațiunea Băile Olănești, un rol însemnat l-a avut dezvoltarea bazei de cazare. Amenajarea acesteia s-a făcut încă de la începutul secolului al XIX-lea. Numărul locurilor de cazare a avut un parcurs ascendent de la apariția primelor unități de cazare până în 1990. După 1990 s-a produs o scădere a numărului de locuri de cazare datorită faptului că majoritatea vilelor, care erai deținute de o societate comercială, provenite prin naționalizare, au fost preluate de foștii proprietari.

Mărimea bazei de alimentație publică se află în strânsă dependență cu capacitatea de cazare a stațiunii. De regulă, spațiile de alimentație pentru turiști aparțin marilor hoteluri, dar există și unități independente.

Principalele tipuri de turism practicate în Băile Olănești sunt:

– turismul balneoclimateric – practicat pe întreaga perioadă a anului cu sejur de lungă durată, își creează o clientelă permanentă, stabilă, ceea ce permite o utilizare mai completă a structurilor de primire și nu în ultimul rând, reprezintă un element important în fenomenul de urbanizare a unor regiuni;

– turismul de sfârșit de săptămână – s-a dezvoltat ca urmare a localizării stațiunii în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, la aproximativ 18 km.

Lansarea stațiunii în turismul internațional trebuie să se realizeze pe baza unei strategii de dezvoltare-lansare, lansare-promovare, care va avea ca obiectiv major realizarea unui program global conceptual pe baza mix-ului de marketing – produsul, prețul, distribuția, promovarea – în cadrul căruia rolul principal îi va reveni promovării.

Capitolul 2 – Potențialul turistic al Ungariei

În afară de evidenta bogăție culturală a orașelor, ca de exemplu Budapesta, Szentendre și Pécs, este greu depistarea cu exactitate sursa de frumusețe a Ungariei. Există câteva frumuseți naturale de talia Marelui Canion și câteva castele, care se apropie, prin grandoarea lor, de cele din Bavaria, spre exemplu. Ungaria este mai degrabă un buchet de experiențe singulare, un soare purpuriu deasupra unei câmpii cu roade, tencuiala delicată de pe pereții caselor simple, cai trăgând o încărcătură de cărbune pe un drum șerpuitor, un organist cântând într-o capelă îndepărtată.

O călătorie prin Ungaria – fie în mașină, autobuz sau tren – poate fi o experiență memorabilă, cu atât mai mult dacă este făcută pe jos, pe bicicletă sau călare. În unele zone de o mare concentrație de turiști, ca și în jurul Lacului Balaton, ungurii văd în occidentali o sursă de bani și îi tratează ca atare. Cu toate acestea, în comparație cu cultura serviciilor întâlnită în marea parte a Europei, industria turismului din Ungaria este, deseori, în mod reconfortant relaxantă, ca să nu se menționeze chiar apatică.

2.1 – Aspecte generale ale Ungariei

Ungaria este o țară central-europeană continentală, fără litoral. Fluviul Dunărea, care o traversează, îi asigură accesul la Marea Neagră și astfel la Oceanul Planetar.

Dunărea împarte Ungaria (Figura 2.1) în două regiuni: Câmpia Alföld și Transdanubia. Cu excepția munților din nord, teritoriul de la est de Dunăre este o întinsă câmpie – Câmpia Alföld. Fragmentată de văi, dune și mici coline, această câmpie ocupă aproape jumătate din teritoriul Ungariei. Altădată acoperită de o vegetație de stepă, astăzi s-a transformat într-o importantă regiune agricolă cerealieră europeană. Inundațiile cele mai frecvente se înregistrează în zona Dunării și a Tisei.

Figura 2.1 Harta fizică și economică a Ungariei

(sursa: Daniela Strat, Manuela Popescu – „Geografia continentelor – Geografia Europei, manual pentru clasa a VI-a”, Editura Teora, București, 2000, pag. 60)

Transdanubia, regiunea aflată la vest de Dunăre, este mai înaltă. Relieful este format din dealuri și munți, cu excepția părții de nord-vest, unde se află Câmpia Mică. Munții, foarte scunzi, sunt de origine vulcanică și apar ca masive izolate. Altitudinea maximă ce se înregistrează nu depășește 200 m, și în mare parte pe teritoriul statului se identifică soluri de tip loess Din subsolul lor se extrag minereuri de metale neferoase – cupru, bauxită și radioactive – uraniu.

În zona Matra, masivul care aparține lanțului muntos central-nordic, se găsește punctul cel mai înalt al țării, în Kebes – 1.015 m.

În câmpie, clima este temperat continentală, cu ierni geroase și veri calde și secetoase. Munții primesc mai multe precipitații.

Numai 15% din teritoriul Ungariei sunt acoperite de păduri. Acestea, alcătuite mai ales din fag și stejar, se găsesc în regiunile înalte. Deși precipitațiile sunt puține, Ungaria are o rețea hidrografică densă. Acestea se explică prin faptul că principalele râuri își au izvoarele în munții din țările vecine, dar străbat Ungaria pentru a se vărsa în Dunăre.

Alături de unguri, care sunt majoritari, în Ungaria mai trăiesc români, germani și țigani. Limba vorbită – maghiara – se înrudește cu cele vorbite în Estonia și Finlanda, dar este total diferită de limbile vorbite în țările vecine Ungariei.

Peste 65% din populația țării trăiesc în mediul urban, iar aproximativ două milioane în Budapesta.

Economia Ungariei este supusă unor transformări ca urmare a trecerii de la economia de tip socialist la economia de piață.

Principalele produse industriale sunt: oțelul, fonta, aluminiul, autobuzele, vagoanele, produsele electrice și electronice, produsele alimentare și farmaceutice, textilele, încălțămintea și dulciurile.

Solurile fertile și clima favorabilă fac ca agricultura Ungariei să fi una productivă. Împotriva secetelor sunt folosite irigațiile. Se cultivă cereale – grâu, porumb – cartofi, sfeclă-de-zahăr, floarea-soarelui, soia, legume, pomi fructiferi și viță-de-vie. Vinul de Tokay este renumit în toată lumea. Cu toate că terenul arabil ocupă suprafețe considerabile, zona forestieră acoperă și ele teritorii vaste, cu precădere în zonele montane – aproximativ 20% din suprafața Ungariei.

Animalele crescute sunt ovinele, bovinele și păsările. Porcinele în număr foarte mare, se cresc pe baza porumbului și a deșeurilor rezultate în urma prelucrării sfeclei-de-zahăr.

Prin Ungaria trec șosele moderne și căi ferate ce leagă Europa centrală și vestică de Peninsula Balcanică. Navigația fluvială de mărfuri și pasageri se face pe Dunăre și Tisa. Lungimea totală a rețelei feroviare este de aproape de 7.800 km, din care peste 2.300 km sunt linii electrificate. Transportul de marfă se realizează atât pe cale feroviară, cât și pe rețeaua de drumuri publice se însumează 30.123 km și constituie un rol din ce în ce mai semnificativ în transportul de persoane și mărfuri, mai ales după formarea unei legături strânse între Ungaria și Uniunea Europeană. Portul fluvial cel mai important din Ungaria este în Csepel, iar aeroportul național este Ferihegy, situat lângă Budapesta.

2.2 – Potențialul turistic natural al Ungariei

2.2.1 – Relieful

Peșterile din Aggtelek și Carstul Slovac

Aici micul trafic la frontieră nu se face pe o singură șosea lăturalnică, ci în adâncul pământului. În peștera cu lungimea de 22 km, între Aggtelek și Jósfavö, grupurile de drumeți nu întâlneau nici o barieră și nici controlori ai pașaportului. Și toate acestea, acolo, undeva, se întrepătrundea granița ungară cu cea slovacă. Că s-a trecut granița se observă îndeosebi datorită numelor: se coboară Aggtelek în Peștera Baradla și se iese în Jósfavö din peștera Domica.

Peștera Baradla-Domica (Figura 2.2)

Una dintre cele mai frumoase și mai mari peșteri cu stalactite și stalagmite din Europa este Peștera Baradla-Domica. Și ea face parte dintr-un sistem ramificat de peșteri comunicante în care natura s-a dovedit din nou un arhitect priceput. Drumurile prin peșteri se întind pe teritoriul ungar pe o lungime de 15 km, iar pe teritoriul slovac pe o lungime de 7 km. O mare parte a acestuia se află în Carstul Aggtelek și este cunoscut sub numele de Peștera Baradla. Acolo, ca și în peștera mai mică, Domica, din Carstul Slovac, temperatura medie este de 10°C.

În Sala Uriașilor, care măsoară 120 m lungime, 30 m lățime și al cărei tavan atinge 40 m, încap pe scaune 1.000 de persoane. Este una dintre cele mai mari săli de peșteră din Europa. În Sala Stâncilor, cu înălțimea de 16 m, pe lacul lung de 500 m și lat de 15 m se oferă chiar și posibilitatea unei călătorii cu barca cu vâsle. În Sala Concertelor, în lunile iulie și august orchestre și staruri de operă prezintă spectacole, având parte de o acustică deosebită. Aerul în această lume subpământeană este atât de curat, încât sălile peșterilor sunt folosite ca sanatorii în care sunt fiecare an sute de bolnavi astmatici sunt supravegheați medical, găsind aici un bun remediu.

Baradla-Domica cu formațiunile sale neobișnuite dă noi impulsuri fanteziei oricărui vizitator. Formațiunile bizare atârnă din tavan și amintesc de pânzele țesute fin; de asemenea, țurțurii groși cât brațul asemănători unor trompe de elefant și, alte pietre robuste din calcar par să crească, asemenea copacilor, din pământ. Cea mai impunătoare stalagmită a lumii se află în Peștera Baradla-Domica: „Paznicul în formă de stea” are o înălțime de 25 m, o bază de 8 m diametru și cântărește aproximativ 1.000 de tone. Stalagmita nu și-a atins încă diametrul său maxim, pentru că, datorită naturii, aceste formațiuni calcaroase realizate prin picurarea apei nu sunt niciodată terminate, ele modificându-se atâta timp cât apa va picura pe ele.

Chiar dacă peșterile au fost descrise în amănunt, între timp s-au înregistrat progrese în urma cercetărilor științifice. Astfel au fost găsite oase umane, unelte cioplite din piatră sau os, vase de lut, toate acestea ducând la concluzia că peștera a fost locuită în epoca de piatră. Fosilele culese până în prezent din peșteri vor mai da de lucru oamenilor de știință o perioadă de timp.

Figura 2.2 Peștera Baradla-Domica

(sursa: http://www.prinlumepringanduri.com/2014/05/domica-pestera-care-leaga-doua-tari.html,

site accesat la data de 20.12.2017)

Insula Margareta

Insula Margareta reprezintă unul dintre principalele locuri de recreere din Budapesta, cu o mare popularitate în rândul localnicilor, care găsesc aici un loc de refugiu răcoros și agreabil pe parcursul sezonului estival, când temperaturile sunt foarte crescute.

Poziția insulei este aproximativ în centrul Budapestei, pe Dunăre, și are o lungime de circa 2,5 km, în timp ce lățimea este de aproximativ 500 m.

Denumirea insulei provine de la numele fiicei Regelui Bela al IV-lea, Margareta, care și-a dedicat viața călugăriei, locuind pe insula aceasta la o mănăstire dominicană. Încă din Antichitate, Insula Margareta a fost locuită, iar în perioada epocii medievale aspectul acesteia era unul de centru religios, datorită numeroaselor mănăstiri și biserica ce se aflau aici. Trecerea timpului a dus la descoperirea unui izvor termal pe insulă, fapt ce a determinat evoluția în direcția potențialului său.

Se poate afirma că Insula Margareta reprezintă cel mai mare parc din Budapesta și acest fapt se datorează grădinilor multicolore – o grădină cu trandafiri și o grădină japoneză – și verdeții ce o învăluie.

În partea de sud a insulei se regăsesc principalele atracții: Baia Palatinus – o grandioasă baie publică din Budapesta ce se aseamănă cu un parc acvatic de distracții – o fântână impresionantă, un teatru, un cinematograf în aer liber, Monumentul Centenar – construit în anul 1972, când s-a împlinit un secol de la unificarea Budapestei.

Partea nordică a insulei este presărată de o mulțime de vestigii, ce au o însemnătate deosebită din punct de vedere istoric și arheologic, vestigii precum ruinele unei mănăstiri dominicane – secolul al XIII-lea – și o capelă ce se află în apropierea celui mai vechi baptisteriu din Ungaria – secolul al XV-lea.

Dealurile Börzsöny

Văzute de pe promenada fluviului, din Vác, Dealurile Börzsöny par impresionante, deși de-abia ajung la înălțimea de 900 m. Aceste dealuri sunt răsfirate, departe de satele de pe pantele sudice care dau înspre Dunăre, sate care sunt deseori vizitate de către turiști și excursioniști din Budapesta. În aflarea mai multor informații cu privire asupra tradiției și istoriei acestei regiuni izolate, se poate vizita Muzeul Börzsöny, în Szob, la 30 km înspre vest de-a lungul Dunării.

2.2.2 – Hidrografia

Dunărea (Figura 2.3)

Dunărea impune respect Ungariei și întregii Europe Centrale. Este mai mult decât o apă, este o arteră prin care s-au revărsat culturi, neguțători și multe altele.

Dunărea are o mare importanță din punct de vedere politic: de-a lungul secolelor, oamenii de stat și-au făcut cunoscută intenția de a crea o puternică federație danubiană, care să reziste agresiunilor din est și vest. Orașele de-a lungul malurilor sale – printre care se număr și Budapesta – au dezvoltat, toate, o legătură aparte cu fluviul, și fluviul și-a lăsat amprenta asupra caracterului acestora, atribuindu-le o notă în plus de răbdare sau fatalism.

Figura 2.3 Dunărea în Budapesta

(sursa: arhiva personală, 01.08.2017)

Pe traseul dinspre Viena până la Budapesta, acest fluviu curge liniștit, fiind străjuit de pământuri împădurite, unde rețeaua de canale formează insulițe luxuriante, de tipul junglelor, sau se întinde formând lagune, raiul rațelor sălbatice și al cormoranilor.

Există puține sate în apropierea fluviului și prea puțini oameni pot fi văzuți în preajmă. Singura excepție de pe malul unguresc o constituie localitatea Gönyü, un loc liniștit.

Defileul Dunării, poate fi una din cele mai frumoase întinderi pe parcursul fluviului în Ungaria, se încadrează între Esztergom și Szentendre. Cea mai impresionantă parte a peisajului se află în apropierea Visegrád-ului, unde dealurile Börzöny și Pilis forțează cursul fluviului înspre o trecătoare destul de îngustă; panorama de la Castelul Visegrád, de deasupra văii, fiind una uluitoare.

Izvoarele termale

Ungaria are peste o sută de izvoare termale, apreciate de pe vremea romanilor, pentru proprietățile lor medicale și, de asemenea, ca oaze de relaxare.

Izvoarele termale sunt la fel de importante pentru Ungaria ca petrolul pentru statul Texas. Pământul este un burete și, astfel, sute de stațiuni au fost construite în aceste locuri, ca și sondele pe terenurile petroliere.

Oamenii sănătoși vizitează în mod regulat stațiunile, pentru o regenerare generală rapidă și pentru a se bucura de o tradiție de lungă durată. Pe lângă faptul că reprezintă un loc de întâlnire preferat, stațiunile mai sunt frecventate și de bolnavii care urmează recomandările doctorilor, apele stațiunilor ungurești fiind în mod special eficiente în tratarea afecțiunilor reumatice, a bolilor stomacale și intestinale și a problemelor ginecologice.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, sub regimul monarhiei austro-ungare, apele maghiare s-au bucurat de recunoaștere internațională, faima lor ajungând până în America, unde amatorii de băi au preluat inițiativa de a vizita stațiunile, de dragul sănătății lor. În 1907, o broșură prezenta Budapesta ca fiind cea mai mare stațiune cu ape minerale din lume. Această pretenție îndrăzneață nu era poate exagerată, fiind Budapesta este și azi cel mai important oraș-stațiune din Europa.

Pentru unii, vizita la o stațiune balneoclimaterică este parte din rutina lor zilnică. Poporul maghiar adoră orice are legătură cu apa, fie că e vorba de sport, relaxare sau sănătate. Străinii care doresc cu adevărat să se familiarizeze cu stilul de viață al maghiarilor ar trebui să facă o vizită la o stațiune cu apă termală, măcar o dată pe durata șederii lor în țară, fie că e vorba de o baie publică tradițională, în stil turcesc, fie de un stabiliment mai complex în stilul Gellért, din Budapesta, fie de una din marile stațiuni din țară, Hajduszoboszló, Hévíz, Bükk sau Nyíergyházi Sóstó.

Lacul Balaton (Figura 2.4)

Figura 2.4 Lacul Balaton

(sursa: http://blog.hotelguru.ro/7-motive-pentru-care-merita-sa-faci-o-vizita-lacului-balaton-din-ungaria/,

site accesat la data de 21.12.2017)

Principalul obiectiv turistic al Ungariei este reprezentat de Lacul Balaton, acesta fiind cel mai mare lac de pe teritoriul Europei Centrale, dar și unul dintre cele mai mari lacuri de pe tot întinsul continentului european.

Lacul Balaton are întinderi pitorești liniștit, pe malul nordic, câteva stațiuni pline de viață înspre partea de sud și câteva orășele frumoase, risipite ici și acolo pe dealurile împădurite care coboară până aproape de mal.

Dat fiind faptul că maghiarii nu au deschidere la mare, acest lac mai este denumit și „Marea Ungariei” sau „litoralul unguresc”. Dimensiunea sa este una uimitoare, suprafața Balatonului fiind de aproximativ 600 km², cu o lungime de 77 km și o lățime ce oscilează între 1,6 și 14 km.

Față de capitala țării, Budapesta, Lacul Balaton este situat la numai 90 km distanță; în partea de sud a lacului se regăsește autostrada M7 – la granița cu Croația – care facilitează calea de acces spre acest obiectiv turistic. Totodată, accesul din zona acesta mai este facilitat de aeroportul internațional SármelléK, care se află aproape de orașul Héviz.

Datorită stațiunilor balneare Héviz și Balatonfüred, lacul a reprezentat un adevărat interes pentru aristocrații maghiari ai secolului al XIX-lea; începând cu perioada anilor ʼ70, Balatonul a început să atragă nu doar turiști maghiari, ci și străini, devenind astfel o destinație turistică de top.

În ziua de astăzi, Balonul este o destinație turistică foarte apreciată de toate categoriile de vârstă, ce oferă o sumedenie de modalități prin care să îți poți petrece timpul liber: pescuitul la mal sau cu barca, schi nautic, kitesurf, windsurf , plimbări cu vaporașe, relaxare în centre SPA, echitație, practicarea patinajului sau a altor sporturi de sezon. De asemenea, Lacul Balaton este renumit pentru gastronomia sa remarcabilă și pentru vinurile fine.

2.2.3 – Clima

Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităților recreative, climatul impune „modalitatea” lor de desfășurare. El generează „atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau, dimpotrivă, inhibând derularea acestuia. Majoritatea absolută a turiștilor, dar și numeroși cercetători, reduc importanța climei la „timpul frumos”, a cărui frecvență și durată este definitorie pentru recrearea într-o regiune dată. Impactul climatic în turism se manifestă, în primul rând, la nivelul psihologiei individului, vreme urâtă devenind, prin inconveniențele sale, un prag peste care opțiunea turistului trece rareori. Acesta, în ciuda faptului că toate celelalte elemente implicate în satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcționale, începând de la produsele atractive la infrastructură sau produs turistic.

Ungaria are un climat continental, deși este moderat de curenții atlantici. Iernile pot fi foarte aspre, iar verile foarte secetoase. Cea mai călduroasă regiune este în zona de sud, dimprejurul localității Pécs, zonă care beneficiază de un climat aproape mediteranean. Ungaria are în medie 2.015 ore de Soare pe an, ceea ce depășește media europeană. Temperaturile oscilează de la -2°C în ianuarie, până la 23°C în luna iunie, dar deseori e mult mai frig sau mult mai cald.

Ungaria se localizează în zona temperată și asupra ei se răsfrâng influențe din partea a trei zone de climă: mediteraneană, oceanică și continentală. Uneori vremea se află în proces de schimbare și acest fapt se datorează Munților Carpați ale căror caracteristici duc la secetă, în special în zona Câmpiei Alföld.

Având o climă continentală, în Ungaria verile se caracterizează prin temperaturi ridicate, averse frecvente și secetă, care afectează solurile – în a doua parte a verii. În Budapesta, temperatura medie in luna iulie este de aproximativ 22°C, în luna ianuarie este de -1°C și anual, cantitatea de precipitații măsoară circa 600 mm. Rareori sunt întrerupte temperaturile scăzute ale iernii de masele de aer cald și este posibil ca zăpada așternută să persiste 30 -40 de zile fără a se topi.

Zona în care se află capitala Ungariei este una temperată și având în vedere că Budapesta are o climă continentală de tranziție, media anuală în ceea ce privește temperatura este de 11°C. Iulie este cea mai călduroasă lună, media temperaturii ridicându-se la 21°C. Pe 20 iulie 2007 a fost înregistrat un record, temperatura maximă ajungând la 40,7°C. Ianuarie este cea mai friguroasă lună din an, cu o medie a temperaturii de aproximativ -1,6°C. Data de 15 aprilie este considerată ca fiind ultima zi friguroasă a primăverii. Anual, orele însorite însumează un număr de 2.015 ore. În lunile iunie și noiembrie este înregistrată cea mai mare cantitate de precipitații, media acesteia fiind de 516 mm. De regulă, sunt două valuri de flux anuale pe Dunăre, primul are loc la finalul iernii – flux ghețos, în timp ce al doilea este prezent la început de primăvară – flux verde.

Datorită Carpaților și Munților Transdanubieni, vântul nu este prezent în Budapesta. Vântul ce domină are o direcție dinspre nord spre vest. Având în vedere că toamna vântul lipsește, ceața crește abundent.

2.2.4 – Biogeografia

Vegetația contribuie alături de celelalte componente ale mediului la dezvoltarea turismului. Ea se manifestă în forme deosebit de variate, specifice zonelor climatice de la Ecuator spre poli, sau de la nivelul câmpiilor litorale până la marile înălțimi montane. Vegetația constituie un mediu atrăgător în special pentru turiștii din ariile urbane care caută acest mediu fie în parcurile din interiorul orașelor, fie în pădurile din afara lor. Dintre formațiunile vegetale, pădurea are nenumărate valente turistice, deoarece ea stimulează drumețiile și excursiile, locurile de popas și de recreere, ca și locurile care oferă anumite produse naturale.

Atracția exercitată de faună se manifestă doar din punct de vedere al turismului cinegetic – inclusiv safari – și piscicol. Rolul faunei în dezvoltarea turismului este mai important în regiunile de munte, acoperite cu păduri de foioase și conifere și scade ca importanță în regiune de câmpie, unde fondul cinegetic este mai sărac. Elementele faunistice deosebite sau rare sunt protejate în cadrul unor grădini zoologice sau în parcuri special amenajate. Promovarea ecoturismului în tot mai multe regiuni ale globului reduce pe zi ce trece importanța turismului pentru vânătoare. În schimb a crescut atracția turiștilor pentru simpla observare a animalelor sau păsărilor rare în mediul lor de viață natural sau cât mai aproape de acesta.

Pădurea Gemenc

Szekszárd, un oraș cu 35.000 de locuitori, situat la 12 km de Dunăre, s-a aflat pe vremuri pe malurile acesteia. Orașul reprezintă ieșirea înspre pădurea Gemenc, care se întinde pe o suprafață de 25 km înspre sud, de-al lungul malului drept al Dunării. Formează o parte din Parcul Național Dunărea-Drava, care, având o suprafață de peste 49.000 de hectare, este cea mai mare rezervație de vânat a țării.

Deși accesul în unele zone ale parcului este interzis, este totuși permisă intrarea în valea sa inundabilă, cu rețeaua sa de diguri rutiere și cu lacurile liniștite de stufăriș, foste rămășițe ale vechiului curs al fluviului și cu poienile luminate. Se pot realiza și turul pădurii sau o călătorie cu trenul cu ecartament îngust.

Între Szekszárd și pădurea Gemenc, se află Sárköz, o zonă care a rămas izolată și și-a păstrat tradițiile mai bine ca oricare altă regiune. Există patru comunități așezate pe acest platou ușor ridicat față de restul zonei. Astăzi, costumele lor tradiționale și pline de culoare, printre care cea roșie este predominantă, pot fi admirate doar în casa țărănească și în Muzeul Regional.

Peninsula Tihany

Tihany constituie marea parte a peisajului pitoresc de pe Lacul Balaton. Această peninsulă se întinde mult pe suprafața lacului, pantele sale fiind acoperite cu verdeață proaspătă, presărată întâmplător de stânci cu forme ciudate, totul fiind dominant de cele două turnuri gemene ale abației baroce, turnuri înconjurate de mici gospodării și sate pescărești, deși marea parte a acestora a fost transformată în magazine, cafenele și restaurante.

Dovada trecutului vulcanic de pe Tihany o constituie formațiunile de tip gheizer – rămășițe pietrificate, în urma activității izvoarelor termele de acum 500.000 de ani. Singurele locuri unde se mai pot întâlni astfel de formațiuni sunt Islanda și Parcul Yellowstone din Statele Unite ale Americii. O altă caracteristică a trecutului preistoric al peninsulei o constituie Lacul Interior, care este la 26 m înălțime față de Lacul Balaton, într-un crater nonactiv.

Parcul național

Parcul Național Hortobágy (Figura 2.5) reprezintă interacțiunea armonioasă dinte oameni și natură. Hortobágy Puszta, de 70.000 hectare, singura zonă de pășune gen stepă, de o asemenea vastitate din Europa Centrală, îndeplinește cu siguranță aceste criterii. Aici, caii pasc în herghelii vaste, iar păstorii în costume tradiționale – cămăși de mătase albă cu mâneci largi, pantaloni lungi și largi la glezne, pălării turtite cu boruri largi – își etalează cu eleganță arta echitației în fața grupurilor de amatori.

Figura 2.5 Parcul Național Hortobágy

(sursa: https://www.petitfute.com/v44409-parc-national-de-hortobagy/,

site accesat la data de 23.12.2017)

Această zonă este în continuare căminul vitelor cenușii cu ale lor coarne late, răsucite, animale rezistente care pot îndura multe asprimi. Începând cu Evul Mediu Timpuriu și până în secolul al XIX-lea, turmele imense au fost mânate anevoios către abatoarele din depărtare. Câinii ciurdarilor mai lucrează și astăzi: micuțul și agilul câine ciobănesc, cu blana sa întunecată și zdrențăroasă; rasa komondor, care seamănă cu un mop mare, și rasa kuvasz, cu blana fină, alb-maroniu, companionul credincios al ciurdelor de mai demult, despre care se spune că e capabil să se lupte cu lupii.

Pe lângă varietatea de specii de păsări de apă, aici mai trăiesc și bâtlani, cocori și dropii, în prezent o raritate în Europa.

Prin zonele împădurite se găsesc iepuri, căprioare și mistreți. Flora specială a regiunii, cu nenumărate ierburi și trestii, floricele minuscule și mule plante acvatice care se dezvoltă doară în aceste zone protejate și primordiale.

2.3 – Potențialul turistic antropic

Atractivitatea obiectivelor turistice antropice rezultă din reflectarea asupra lor, a unor elemente ca: unicitatea, vechimea, ineditul, dimensiunea, forma, funcția semnificația, perioada de timp. Valabilitatea acestor însușiri poate fi verificată și raportată la spațiul național sau la cel internațional. De asemenea, trebuie raportată la o anumită perioadă istorică de timp.

Ungaria (Figura 2.6) este o țară al cărei turism se formează asupra moștenirii istorice bogate, dar și asupra peisajelor naturale. De asemenea, se poate menționa cultura și arhitectura acestei țări, care atrag cât mai mulți turiști. Cele mai atractive și renumite obiective de pe teritoriul ungar sunt reprezentate de castele și băile termale. Principalele locuri ce se regăsesc în cadrul hărții turistice a Ungariei sunt: Budapesta, Lacul Balaton, Eger, Szentendre, Szeged.

Figura 2.6

Harta Ungariei – destinații

(sursa: http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Sa-ne-cunoastem-vecinii-Ungaria-art6644580422/,

site accesat la data de 23.12.2017)

2.3.1 – Edificii și elemente cu funcție turistică

Edificii istorice

Palatul Regal (Figura 2.7)

Palatul Regal este locul de unde se începe turul logic al Budapestei. Primul castel regal al orașului a fost construit pe partea sudică a Dealului Castelului, la începuturile Evului Mediu – circa 1255, de către regele Béla al IV-lea, după ce orășelul Pesta fusese prădat de către mongoli. Ca multe alte clădiri din țară, castelul a fost distrus în repetate rânduri – în războaiele otomane, în timpul revoluției de la 1848 – 1849 și pe durata celui de-al doilea Război Mondial – dar a fost întotdeauna reconstruit. Chiar și porțile ce împrejmuiesc această clădire impresionantă, un amestec de diferite stiluri, incluzând chiar și barocul, sunt remarcabile.

Castelul găzduiește trei mari muzee: Muzeul de Artă Contemporană și Galeria Națională Ungară în aripile B, C și D; și Muzeul de Istorie a Budapestei în aripa E.

Muzeul de Artă Contemporană, cunoscut ca și Colecția Ludwig, găzduiește interesante expoziții de artă modernă, temporare sau permanente, incluzând chiar și opere ale artiștilor americani Roy Lichtenstein și Jasper Johns. Cafeneaua neaglomerată de aici e un loc excelent, de unde se poate admira priveliștea dealului Buda.

Galeria Națională Maghiară etalează o cuprinzătoare retrospectivă a artei ungurești, din Evul Mediu până în prezent.

Muzeul de Istorie al Budapestei, de unde se poate observa rămășițele castelului regal medieval. Voltele dezvăluie pereții impresionați ai donjonului și ai bisericii – sanctuarul din secolul al XIV-lea. Se mai găsesc aici statui gotice din vremea Evului Mediu, din orășelul Buda, și sobe din ceramică datând din secolele al XIV-lea și al XV-lea.

Curtea interioară a castelului este împodobită în partea nord-vestică de Cascada Regelui Mátyás, o fântână mare, înfățișându-l pe rege la vânătoare, realizată de Alajos Stróbl.

Figura 2.7 Palatul Regal

(sursa: https://turism.bzi.ro/castelul-buda-sau-palatul-regal-budapesta-10886,

site accesat la data de 23.12.2017)

Bastionul Pescarilor

O minunată panoramă a orașului poate fi admirată de la Bastionul Pescarilor, construit în 1905, ca monument în memoria pescarilor care au apărat cu curaj orașul Buda împotriva turcilor, în Evul Mediu. În spatele bastionului, Turnul Miklós, o rămășiță din goticul târziu, din fosta biserică dominicană, este parte din fațada de sticlă a hotelului Hilton. Integrarea plină de controverse la început, dar în cele din urmă plină de succes, acestui monument istoric într-un complex hotelier modern dă naștere unui contrast încântător, subliniat de reflexiile și distorsiunile Bastionului Pescarilor, vizibile în sticla strălucitoare. În 1987, UNESCO a trecut pe lista Patrimoniului Universal întreaga zonă a castelului. Străduțele și aleile din partea de nord și est a Dealului Castelului sunt categoric mult mai liniștite în comparație cu mulțimile animate din jurul Bisericii Mátyás și a Bastionului Pescarilor.

Castelul din Szigetvár

Szigetvár, un mic orășel nicidecum uitat de industria turismului. Faima sa rezidă în prezența mărețului castel, înconjurat de zidurile din cărămidă și bastioane – în prezent furate. Se spune că a fost nevoie de o armată turcă puternică, de 100.000 de oameni și de 33 de zile de asediu, pentru cucerirea acestui castel din 1566, asediu împotriva unei mici grupări maghiare conduse de Miklós Zrínyi, un nobil croat.

Toți cei 2.500 de maghiari și croați ce apărau castelul au murit, dar la fel și 25.000 de turci și-au pierdut viețile în această bătălie, iar Suleiman a murit la dat de 5 septembrie, înainte de ocuparea fortăreței. În ciuda victoriei lor, turcii au fost atât de slăbiți, încât și-au abandonat planul de a cuceri Viena. În locul acestuia, s-au pus să reconstruiască orașul și castelul, dându-și seama de importanța acestei fortificații din ținutul mlăștinos din preajma râului Almás.

Astăzi, moscheea din curtea interioară a castelului cuprinde Muzeul Castelului, cu o expoziție ce ilustrează istoria orașului și a castelului.

Construcții și lăcașe de cult

Biserica Mátyás (Figura 2.8)

Figura 2.8 Biserica Mátyás (exterior – interior)

(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_M%C3%A1ty%C3%A1s, site accesat la data de 27.12.2017)

Biserica Mátyás este o construcție impunătoare situată în Budapesta și se numără printre principalele obiective turistice din Ungaria. Aceasta este așezată în locul altei bisericii care a fost ridicată în perioada anilor 1255 – 1269; în timpul domniei lui Béla al IV-lea. De mai multe ori s-a recurs la reconstruirea bisericii, la sfârșitul secolului al XIV-lea părți ale acesteia fiind extinse și dându-li-se o formă de poligon. Tot în această perioadă a fost ridicată o poartă impresionantă la intrarea dinspre sud, care are un basorelief ce ilustrează trecerea în neființă a Fecioarei Maria.

În cadrul acestei biserici a avut loc încoronarea lui Charles Robert de Anjou, care a devenit Regele Carol I al Ungariei, în anul 130. Regele Matthias este cel după al cărui nume a fost denumită această biserică; în timpul domniei sale au fost atașate capele în lateral, un oratoriu menit familiei regale și un turn nou bisericii în partea sudică.

În anul 1526, biserica a fost mistuită de un incendiu, iar după 15 ani aceasta a fost preschimbată într-o moschee. După alungarea turcilor de către habsburgi, iezuiții au intrat în stăpânirea bisericii, renovând-o în stil baroc. Între anii 1874 – 1896 a fost refăcută forma actuală a bisericii, în stil gotic. Când cel de-al doilea Război Mondial era pe sfârșite, Biserica Mátyás a suferit o gravă avarie, însă a fost restaurată pe parcursul mai multor ani. În interiorul său se regăsesc decorațiuni cu diverse forme geometrice și ornamentații florale. Atât vitraliile și frescele, cât și altarul neo-gotic datează din perioada anilor 1890.

Biserica Mátyás găzduiește Muzeul de Artă Ecleziastică, unde vizitatorii își încântă privirea cu multiple exponate precum: bijuterii medievale regale, relicve sacre, cripta medievală, Capela Sfântului Ștefan, replici ale Coroanei Regale Ungare. Poate fi admirată și mantia brodată de către împărăteasa Sissy, soția împăratului Franz Josef, cu ocazia morții fiului ei, la fel și o bucată din voalul ei de mireasă, brodat cu fir de platină. Lângă biserică, se află statuia regelui István – Sfântul Ștefan, întemeietorul stimat al Ungariei.

Abația Pannonhalma

La circa 20 km în sudul orașului Györ, este situat satul Pannonhalma, locul celei mai vechi mănăstiri din Ungaria. Abația Pannonhalma a fost desemnată de către UNESCO Patrimoniu Universal, această abație benedictină situată pe dealul Sf. Martin, înalt de 100 m, și a fost fondată în 996 de către prințul Géza, tatăl regelui István I. Acesta este locul în care a luat ființă creștinismul în Ungaria.

Mănăstirea este dedicată Sf. Marin din Tours, patronul sfânt al Franței, al cerșetorilor, care s-a născut în 317, într-un oraș-garnizoană de origine romană, Savaria, ce poartă în zilele noastre denumirea de Szombathly. În arhive există carta abației Tihany de pe Lacul Balaton, datând din 1055, fiind primul document care conține nume ungurești.

Cea mai veche parte a abației care a supraviețuit este cripta datând din secolul al XIII-lea, cu tronul abatelui, cunoscut sub denumirea de scaunul lui István.

Cimitir regal

Peninsula Tihany (Figura 2.9) este un tărâm cu vechime, nu numai din perspectiva geologiei, ci și din punct de vedere istoric. Aici, regele András I, a fondat mănăstirea în 1055. Trebuia să fie locul de îngropăciune al tuturor regilor maghiari. Cu toate acestea, doar regele fondator este îngropat în cripta în stil romanesc, fiind singura parte a clădirii care a dăinuit. Pe inscripția de pe criptă scrie: „Acesta este singurul mormânt regal de pe cuprinsul Regatului Ungariei, care ne-a fost lăsat moștenire în forma sa originală.” Stâlpii groși, neîmpodobiți, ce sprijină bolta masivă, sunt impresionanți, iar mormântul îngust al regelui are o particularitate emoționantă. Piatra mormântului este din calcar alb, cu un sceptru răsucit ce se termină la un capăt cu o cruce dăltuită.

Figura 2.9 Peninsula Tihany și Abația

(sursa: http://gotohungary.com/national-parks/-/netaview/44040/tihany-peninsula,

site accesat la data de 27.12.2017)

Biserica barocă de deasupra criptei, cu cele două turnuri ce pot fi zărite de la o distanță considerabilă, a fost construită între anii 1719 și 1754, după ce turcii fuseseră alungați din Ungaria. Prima clădire a fost distrusă de focul din 1736, dar abatele Ágoston Lécs a perseverat.

Interiorul splendid și armonios al bisericii este frapant. Amvonul, altarele, orga, corul și decorațiunile sacristiei sunt opera artistului austriac, Sebastian Stuhlhoff.

Istoria peninsulei Tihany din vremurile când Ungaria avea relații apropiate cu bisericile răsăritene este reflectată prin prezența chiliilor călugărești de pe vârfurile din bazalt și tufă, care se prelungesc coborând înspre lac, în partea estică a bisericii. Chiliile datează de pe vremea fondării abației, când regele András a invitat călugări din Kiev să se stabilească aici.

În 1921, ultimul împărat al casei Habsburg-Lorraine, Carol I, și-a petrecut ultima sa noapte pe pământul fostului său imperiu, în abație. În urma eșecului din octombrie al încercării sale de a mai păstra măcar titlul de rege al Ungariei, el a fost reținut la Tihany, apoi a fost dus în portul danubian de la Baja. S-a urat la bordul vasului de război britanic Glow-worm, care l-a exilat în Madeira.

Bazilica Sf. Petru

Măreața piață, Dóm tér, este dominată de Bazilica Sf. Petru, de altfel cunoscută simplu sub numele de Catedrală. Acesta este simbolul reprezentativ al orașului Pécs, cu patru turnuri mărețe pătratice și un interior ornat. Munca la catedrală a început în secolul al XI-lea, nu departe de fundația bazilicii din secolul al IV-lea. În fiecare din secolele ce au urmat s-au continuat lucrările, iar faza finală a fost terminată în secolul al XVI-lea. Clădirea a fost în amănunțime renovată în 1881, ceea ce explică înfățișarea sa neoromanească. Lucrările în piatră din vremea romanilor au fost dezgropate și s-au mutat în lapidariul Muzeului Janus Pannonius. Turnurile vestice ale catedralei datează de prin secolul al XI-lea, iar cele estice de o sută de ani mai târziu. În timpul ocupației turce, o parte din catedrală a servit pe post de moschee, iar cripta a fost transformată într-o sală mare de arme.

Cele șapte biserici din Szentendre

Cel mai interesant loc de pe partea dreaptă a cotiturii Dunării, Szentendre, se află la doar 18 km distanță, în nordul Budapestei, și se poate ajunge la el foarte ușor prin intermediul serviciului de navetă al căii ferate. Datorită străzilor sale șerpuitoare pline de viață,magazinelor meșteșugărești, bisericilor, muzeelor și multitudinea de galerii interesante de artă contemporană.

Alungându-i pe turci, o comunitate mare de sârbi s-a stabilit aici la sfârșitul secolului al XVII-lea și, împreună cu familiile dalmate și grecești, au făcut din Szentendre un înfloritor centru comercial, pentru următorii o sută de ani. Cu toate acestea, prosperitatea a început să scadă pe la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Szentendre a fost salvat de la declinul total în 1928, când câțiva pictori din Budapesta au format aici o colonie de artiști, fiind atrași de împrejurimile plăcute și de lumina prielnică a locurilor.

Orizontul orașului este dominat de șapte biserici: patru sârbo-ortodoxe, două catolice și una calvinistă. Pe vremuri, existau șase biserici ortodoxe aici, toate purtând denumiri sârbești, păstrate și azi de cele care au supraviețuit. Câteva din cele mai valoroase capodopere artistice ce au împodobit pe vremuri aceste biserici pot fi astăzi admirate în cadrul colecției de artă ecleziastică sârbească ce se află în vecinătatea Catedralei Belgrade.

Edificii culturale

Grădina Zoologică și Botanică

Grădina Zoologică (Figura 2.10) se situează în capitala Ungariei și este atât cea mai grandioasă din această țară, cât și cea mai veche din întreaga Europă, luând naștere în anul 1866 ca instituție privată, iar mai apoi devenind stabiliment public. Henrik Koch și Antal Szkalnitzky au fost cei care au proiectat în stil romantic facilitățile originale și dispunerea generală. La începutul secolului al XX-lea, Deszo Zrumeczky și Karoly Kos au construit noi structuri precum Casa Maimuțelor, Casa Elefanților și Poarta Principală – celebră în lumea întreagă pentru decorațiunile sale în formă de elefant; structurile nou create în stilul art-nouveau s-au bucurat de un real succes.

Grădina Zoologică se află în Parcul Orașului și se întinde pe o suprafață de 11 hectare, fiind o zonă protejată ce oferă adăpost câtorva mii de specii de plante și animale. Regnul animal este constituit din diverse specii de mamifere, nevertebrate, pești amfibieni și păsări, iar regnul vegetal în această grădină este reprezentat de Casa Palmierilor, care prezintă un interes deosebit în rândul vizitatorilor.

Pentru distracția celor mici s-a acordat o maximă importanță, de aceea Grădina Zoologică a fost amenajată cu o casă de joacă și un teren de joacă. De asemenea, au fost concepute un program special și o zonă unde copiilor li se oferă oportunitatea de hrăni și atinge puii de animale. Alte atracții ale acestei grădini sunt acvariile și spectacolele au animale.

Figura 2.10 Harta Grădinii Zoologice și Porta Principală

(sursa: http://www.zoobudapest.com/tervezz-velunk/allatkerti-terkep, site accesat la data de 27.12.2017)

Grădina zoologică și Botanică își dorește cu ardoare să protejeze viața animală și vegetală, de aceea se implică în mai multe programe ce au în vedere protejarea și conservarea.

Muzeul Etnografic

Muzeul Etnografic în stil neobaroc, construit între anii 1893 – 1896, pentru a servi ca sediu al curții regale. Arhitectura remarcabilă a muzeului cuprinde un coridor cu stâlpi, înalt de câteva etaje și ferestre în tehnica vitraliului și o frescă uriașă pe tavan, realizată de către Károly Lotz, înfățișând Justiția și amintind rolul anterior al acestei clădiri și anume acela de Palat al Justiției. Colecțiile muzeului reflectă viața la sat de-a lungul secolelor și îl instruiesc bine pe vizitator înaintea călătoriei prin țară.

Cel mai vechi oraș aș Ungariei

Székesfehérvár, la 50 km distanță de Budapesta și la coda sud-vestică a lacului Velencei, este cel mai vechi oraș din Ungaria. Fosta așezare romană Gorsium, mai la sud, servea drept centru spiritual al Pannoniei; la începutul primului mileniu după Hristos, Árpád, conducătorul învingător maghiar, și-a fondat propria dinastie aici. Descendentul său, Sf. Ștefan (István I), a ales ca oraș de rezidență Székesfehérvár (1000 – 1038) și a poruncit construirea unei bazilicii regale aici, în 1016. Pentru aproape 500 de ani, acesta a rămas orașul-reședință a regalității.

După distrugerea majorității clădirilor sale medievale, pe perioada dominației turcești de durată, Székesfehérvár a cunoscut o perioadă asemănătoare Renașterii, în timpul domniei Mariei Tereza, astfel încât clădirile orașului, bine așezate în secolul al XVIII-lea, datează din această perioadă. În ciuda distrugerii, a industrializării și a traficului intens, forma și mărimea vechiului oraș rămân neschimbate până astăzi, Székesfehérvár păstrându-și aura romantică. Centrul orașului, închis aproape total circulației cu autovehicule, e un loc plăcut pentru plimbări.

În centrul Székesfehérvár-ului se află Piața Primăriei, fiind și astăzi piața principală. Turnul sud-vestic al bazilicii se află în locul în care se află astăzi fântâna – o reprezentare a națiunii realizată de către Béla Ohmann.

Satul grupului etnic Palóc

Există un sat întrec de case Palóc. Se numește Hollókö și este așezat la baza unui castel în ruine, cam la 35 km în sud-estul orașului Balassagyarmat. În 1987, Hollókö a fost trecut pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Universal, fiind considerat o raritate ce trebuie conservată cu orice preț. Structura acestui micuț sate este neschimbată încă din Evul mediu, deși majoritatea caselor au fost reconstruite după incendiul din 1909.

Mulți din rezidenții inițiali și-au vândut casele noilor veniți din Budapesta și s-au mutat la periferie. În unele case, li se oferă vizitatorilor condiții modeste de cazare, la prețuri destul de mici. Mai există, de asemenea, și mici restaurante cu hrană obișnuită, de calitate. Micuța biserică de la intersecția străzii principale are un decor interior simplu.

Pe dealurile de deasupra satului se află rămășițele uni castel datând din secolul al XIII-lea, cu o priveliște minunată asupra zonei.

Muzeul István Báthory

Amplasat într-o clădire barocă datând din perioada 1737 – 1744, clădire ce a aparținut fostei mănăstiri franciscane. Muzeul adăpostește diferite memorii de familie și o vastă colecție etnografică. De asemenea, mai sunt expuse și descoperiri din vechiul teritoriu mlăștinos Báthory-liget, o rezervație naturală cu stejari înalți de 30 m și șopârle vivipare. Pentru a proteja acest habitat sensibil, vizitatorii trebuie să obțină un permis special pentru intrare.

Muzee ciudate

O străduță ce urcă un deal duce până în strada Káptalan și până la muzeele sale interesante. Muzeul Vasarely este dedicat operei lui Victor Vasarely, născut în Pécs, inventator al Op Art, care se folosește de formele simple pentru a genera iluzia mișcării.

Vis-a-vis de aceste muzeu se află cea mai veche casă a orașului care adăpostește astăzi Muzeul de Porțelan Zsolnay. Clădirea în sine merită analizată îndeaproape. La intrare se regăsește o poartă gotică, apoi o nișă în același stil în perete, cu un scaun care probabil era folosit de căruțașul sau vizitiul oamenilor bogați care stătea în așteptarea stăpânilor. Cadranele ferestrelor din piatră și în stil renascentist și grilajele din feronerie, neoclasice, sunt martorii reparațiilor succesive și îmbunătățirilor suferite în oricare din stilurile arhitecturale în vogă la acea vreme.

Parterul muzeului etalează o parte din opera completă a sculptorului Amerigo Tot. Etajul superior ilustrează istoria fabricii de țigle Zsolnay, alături de o mare expoziție. Majolica Zsolnay, care folosește culori puternice, aproape metalice, a fost un material decorativ preferat de arhitecții secesioniști (Art Nouveau) din Ungaria. Poate fi remarcat în întreaga țară și nu în cele din urmă chiar în Pécs: timpanul oficiului poștal, spre exemplu, și fântâna memorială Zsolnay, cu cele patru capete de tauri realizate de Andor Pilch, ce se află în cel mai sudic colț al pieței.

Lângă Muzeul Zsolnay, se află Galeria de Artă Maghiară Modernă, un loc pentru obținerea unei perspective de ansamblu asupra artei ungurești, din 1850 până în prezent.

Orașul Eger (Figura 2.11)

Orașul Eger se localizează în nordul Ungariei, nu departe e capitala țării, Budapesta, și este un oraș medieval remarcabil foarte bine conservat Este considerat a fi o adevărată bijuterie arhitecturală datorită mulțimii de construcții grandioase ce au fost construite în stil baroc.

Figura 2.11 Orașul Eger – „perla” medievală a Ungariei

(sursa: http://blog.hotelguru.ro/orasul-eger-perla-medievala-ungariei/, site accesat la data de 05.01.2018)

Atât clădirile vechi ce îți inspiră un aer arhaic al vremurilor demult apuse și străduțele înguste, cât și poziționarea geografică îi dau acestui oraș un farmec aparte, care îi „hipnotizează” pe turiști. Așezat între Munții Matra și Bukk, Eger se află într-o superbă zonă pitorească a Ungariei, o zonă ce nu se mai întâlnește altundeva în ținutul maghiar.

Acest oraș medieval are o valoare deosebită datorită băilor termale, construcțiilor desprinse din basme, castelului impresionant, dar și vinurilor excepționale de o calitate superioară. Multitudinea de obiective turistice îl atrag pe turist ca un magnet și-l fac să petreacă aici un timp îndelungat, 24 de ore nefiind suficiente pentru vizitarea întregului oraș.

Printre obiectivele turistice care ar trebui vizitate cu orice preț se numără următoarele:

– Muzeul Vinului, nu are dimensiuni prea mari, însă merită vizitat dacă ești un pasionat al vinurilor și nu numai;

– Minaretul, turn impozant de origine turcă, ce are înălțimea de 42 m;

– Castelul Eger Var, cel mai cunoscut și obiectiv turistic din Eger;

– Rectemplom, biserică de o frumusețe rară, cu origini sârbe, construită în stil baroc;

– Strada Szecheyi, principala stradă a Egerului, unde se găsesc o mulțime de restaurante, cafenele, baruri și magazine.

Construcții tehnice, cu funcție turistică

Podul cu lanțuri

Unul dintre cele mai renumite obiective turistice din capitala Ungariei este Podul cu lanțuri (Figura 2.12). Acesta este un punct de legătură între Pesta și Buda, peste Dunăre. Acesta începe pe malul estic, în Piața Roosevelt, lângă Academia Ungară de Științe și Palatul Gresham, și se sfârșește în Piața Adam Clarck, pe malul vestic, unde este situat kilometrul zero și Funicularul, care duce spre castelul din Buda.

István Széchenyi a fost cel care a suportat cheltuielile pentru construirea acestui pod și tot el i-a dat și numele. Atunci când a fost finalizată construcția sa, lumea a considerat că acest pod este o adevărată minune a lumii.

Datorită măiestriei ornamentațiilor din fier forjat și armoniei compoziționale a acestora, Podul cu lanțuri este unul dintre cele mai spectaculoase și admirabile monumente industriale din Europa. El reprezintă un simbol al evoluției, al amenajării naționale sin secolul al XIX-lea și un element substanțial de contact între est și vest. Are o lungime de 375 m și la data când a fost inaugurat era unul dintre cele mai lungi poduri de pe suprafața Terrei. În anul 1852 au fost adăugați doi lei ce au fost sculptați pe contraforți. Numele actual al podului i-a fost dat în anul 1898.

Mai multe priveliști impresionante ale orașului precum Castelul de pe dealul din Buda, Parlamentul, dar și măreția Dunării sunt oferite de acest pod.

În timpul verii , Podul cu lanțuri este gazda celui mai grandios festival din Budapesta, care poartă denumirea de „Vara pe Podul cu lanțuri”.

Figura 2.12 Podul cu lanțuri

(sursa: http://www.tvl.ro/budapesta/obiective-turistice/podul-cu-lanturi.html,

site accesat la data de 05.01.2018)

Piața Eroilor

Piața Eroilor este situată în capitala Ungariei, vis-a-vis de Parcul Central, în extremitatea Bulevardului Andrassy și face parte din Patrimoniul Universal UNESCO. Monumentul a fost edificat în anul 1896 cu scopul de a celebra un mileniu de la venirea ungurilor în Bazinul Carpatic.

Monumentul este alcătuit din două semicercuri, iar deasupra acestora sunt așezate mai multe simboluri care înfățișează pacea și războiul, munca și bunăstarea, cunoașterea și triumful. Fiecare latură a Pieței Eroilor este decorată cu statui de guvernatori, regi și personalități istorice renumite ale Ungariei. Fiecare dintre statui are câte o placă mică, la picioare, pe care este inscripționat momentul cel mai important din timpul vieții acelei personalități.

În centrul Pieței este amplasată o coloană ce are înălțimea de 36 m și în vârful ei se află statuia Arhanghelului Gavriil, care simbolizează credința romano-catolică. Pe cele două părți ale Pieței se regăsesc Galeria de Artă și Muzeul de Artă, între care există concurență, fiecare dorindu-și să atragă un număr cât mai mare de vizitatori, prin expoziții temporare ale lui Rembrandt, van Gogh și colecții ale unor renumiți pictori francezi sau spanioli.

În anul 198, aici a avut ceremonialul de reînhumare a lui Imre Nagy, un conducător al revoluției din 1956.

În zilele noastre, dacă se va vizita Piața Eroilor, se va putea remarca o sumedenie de tineri cu skateboard-uri și role care își expun abilitățile printre turiști.

Cartierul evreiesc

La intersecția dintre Rákóczi út cu Múzeum körút, se află minunatul cartier evreiesc al Budapestei. Comunitatea evreiască a Ungariei, pre vremuri înfloritoare, a fost devastată în perioada celui de-al doilea Război Mondial. La periferia cartierului, pe strada Dohány, se află spectaculoasa Marea Sinagogă, care a fost construită în anii 1850 de către arhitectul vienez Ludwig Förster și are o capacitate de 3.000 de locuri. Micul muzeu evreiesc, din partea din față, atestă, prin documente, istoria vieții evreilor din Budapesta, începând de la obiceiurile de zi cu zi și festivalurile religioase și terminând cu Holocaustul. În spatele sinagogii, se află un memorial înduioșător, dedicat victimelor nazismului – o salcie plângătoare din metal, pe ale cărei frunze sunt gravate numele celor morți.

2.3.2 – Activități cu funcție turistică

În ciuda urbanizării în creștere a Ungariei, țara își mai păstrează încă bogata tradiție a muzicii populare, a meșteșugurilor și arhitecturii.

Călătorul din Ungaria zilelor noastre poate întâlni variate tipuri de folclor și de evenimente, ce reflectă tradițiile din fiecare zonă a țării, de la micul și modestul muzeul regional la manifestările mai complexe înfățișând ceremoniale ale căsătoriei, dansuri și târguri. Încă din anii 1970, Ungaria a fost preocupată de reînnoirea legăturilor cu propriile sale origini, folclorul constituind în acest sens o formă de identificare națională.

Unele festivaluri și evenimente muzicale folclorice pot fi foarte distractive, dar și prea lungi, dacă lumea nu înțelege ce se petrece.

O manifestare ce merită văzută este Festivalul Kaláka-EBU, care are loc în fiecare an, la începutul lunii iulie, la Castelul Diósgyör din Miskolc. Acest festival s-a reprofilat recent, oferind publicului, pe lângă muzica populară ungurească, diferite tipuri de muzică, aparținând mai multor etnii.

Festivalul Internațional de Film Titanic

An de an, cinematografele din capitala Ungariei găzduiesc extraordinarul Festival Internațional de Film Titanic, care are loc primăvara, la începutul lui aprilie, și se desfășoară pe o perioadă de 10 zile.

Acest eveniment prilejuiește prezentările de film, ce au drept scop promovarea noutăților din domeniul cinematografic, punând în valoare atât filmele artistice cât și cele documentare.

Festivalul Internațional de Film Titanic reprezintă o mare oportunitate pentru regizorii debutanți de a-și fructifica potențialul artistic atât pe plan național, cât și internațional. Breaking Waves Award (Marele Premiu) este cel mai dorit premiu din cadrul acestui festival, dar totodată, și Premiul Audienței este un premiu important, care denotă valoarea filmelor prezentate.

Târgul de Crăciun din Budapesta

Târgul de Crăciun din capitala Ungariei este o modalitate extraordinară prin care turistul se poate bucura de sărbătorile de iarnă.

În fiecare an, acesta este organizat în Piața Vörösmarty, una dintre cele mai frumoase piețe din inima Budapestei. Târgul durează mai mult de o lună, începe din noiembrie și se termină în ultima zi a anului.

Acest eveniment reprezintă paradisul gurmanzilor, pentru că aici cei care vin se pot desfăta cu cele mai gustoase bucate de origine maghiară precum gulaș, fursecuri de Crăciun, langoși, fripturi, cârnați, ștrudel, colaci săsești și multe băuturi calde – vin fiert, ceai, punci, ciocolată caldă și altele. Pe lângă acestea, în târg se mai găsesc produse făcute manual, căsuțe cu suveniruri, decorațiuni de sărbători, turiștii se pot distra la concertele zilnice sau pot lua parte de cele peste 150 de evenimente speciale din acest târg.

Festivalul Sziget (Insulă)

Festivalul Sziget are loc anual, în capitala Ungariei, pe insula Óbuda și se desfășoară pe parcursul unei săptămâni în luna august.

Acest eveniment a prins viață în anul 1993, când, inițial, a fost conceput ca fiind un festival pentru studenți, dar cu trecerea timpului, evoluția sa a fost una considerabilă, în zilele noastre numărându-se printre cele mai mari și renumite festivaluri muzicale de pe continentul european, lacre participă 1.000 de artiști și mia multe de 350.000 de spectatori. Alături de muzica de diferite genuri – pop, rock, reggae, havymetal – Sziget este gazda și a altor evenimente sportive și culturale precum: bungee jumping, dans, teatru, cinema și altele.

În 2012 și 2015, Festivalul Sziget s-a bucurat să primească titulatura Best Major European Festival.

Festivalul Primăverii

Festivalul Primăverii este un eveniment cultural grandios, care se desfășoară, anual, în capitala Ungariei, Budapesta. Acesta a luat naștere în anul 1980 și anul acesta (2018) ajunge la a XXXVIII-a ediție.

De obicei, începutul acestuia are loc la mijlocul lunii martie și se întinde pe o perioadă de circa două săptămâni.

Festivalul Primăverii de la Budapesta îi încântă pe spectatori cu diferite programe artistice precum: reprezentații cinematografice, muzică clasică, jazz, contemporană, pop, arte vizuale, teatru și dans. În cadrul acestui eveniment participă cei mai renumiți artiști maghiari, dar și de asemenea, festivalul se bucură și de prezența unor staruri internaționale.

Festivalul vinului de la Castelul Buda (Figura 2.13)

An de an, prestigiosul Festival al vinului de la Castelul Buda se desfășoară în luna septembrie, pe parcursul a trei zile, în Budapesta.

În cadrul acestui festival au loc conferințe instructive și ateliere, unde participanților li se oferă oportunitatea de a degusta vinul. De asemenea, evenimentul acesta este însuflețit de o mulțime de expoziții, spectacole muzicale, dansuri, spectacole muzicale și o gamă variată de mâncăruri deosebite, ce se îmbină perfect cu savoarea vinurilor.

Figura 2.13 Căsuțe la Festivalul vinului

de la Castelul Buda

(sursa: https://www.portalturism.com/eveniment/festivalul-vinului-si-sampaniei-din-budapesta,

site accesat la data de 08.01.2018)

O mulțime de turiști sunt invitați la acest festival pentru a petrece și a-și încânta papilele gustative cu aroma fină a numeroaselor sortimente de vinuri alese.

Alte evenimente culturale care se desfășoară pe teritoriul Ungariei sunt prezentate în tabelul de mai jos (Tabelul 2.1) :

Tabelul 2.1 – Calendarul evenimentelor cultural-folclorice din Ungaria

(sursa: „Ghid complet – Ungaria, Editura Aquila ʼ93, Oradea, 2003, cu modificări)

2.3.3 – Resursele turistice specifice spațiului rural

Agroturismul constituie forma de turism ce presupune deplasarea, cazarea și desfășurarea activității într-un mediu rural a unui individ sau grup.

Agroturismul poate valorifica excedentul de cazare ce există deja în gospodăriile țărănești prin implicarea în viața gospodăriei a turiștilor și oferirea acestora atât de servicii, cât și activități – cazare, masă, interacțiune cu mediul socio-natural – tipice gospodăriei țărănești, fără să-i tulbure specificul acesteia.

Turismul rural (Figura 2.14) cuprinde totalitatea activităților turistice care se desfășoară în mediul rural, scopul dorit fiind acela de a valorifica atât potențialul natural, cât și cel antropic al satelor. Turismul rural – ce include sate, băi, munți – a luat naștere la începutul secolului al XIX-lea și a cunoscut o dezvoltare rapidă în partea de est a Europei. După cel de-al doilea Război Mondial însă, dezvoltarea sa a fost complet oprită, iar continuarea ei a întâmpinat niște impedimente din cauza mai multor factori precum:

– o stare financiară precară a turiștilor și întreprinzătorilor;

– lipsa confortului și a calității din casele satelor;

– îmbătrânirea cetățenilor rezidenți din localitate;

– subdezvoltarea regiunilor ce erau odată bogate în resurse, care permiteau practicarea turismului;

– interesul scăzut al organizațiilor turistice profesioniste, turismul nu mai aducea un profit ridicat.

Încă din anul 1960, în statul ungar, planurile dezvoltării regionale au inclus și turismul rural, dar nu a avut parte de succes.

Începând cu anii ʼ80, s-a încercat revitalizarea turismului tradițional cu precădere în regiunile slab ale țării, iar ulterior, pentru schimbarea acestor imagini guvernul Ungariei a recurs la introducerea în schemă a unor organizații turistice, agenții regionale de dezvoltare, care, în anul 1997 au inițiat o campanie a cărei menire era promovarea tradițiilor și a sărbătorilor din zonele rurale.

Figura 2.14 Mediu rural – Satul Holloko

(sursa: //ghidturciagrecia.files.wordpress.com/2012/10/holloko-2.jpg, site accesat la data de 09.01.2018)

Acum, turiștii sunt interesați de agroturism datorită următoarelor motive:

– prețurile de cazare au scăzut considerabil;

– programe folclorice îmbinate cu spectacole și reprezentații cu cai;

– bucătăria tradițională și programe de degustat vinuri.

În anul 1998, locurile de care din domeniul turistic ajungeau la un număr de 2.000, rata de ocupare fiind de 10%, 3 ani mai târziu numărul de locuri a cunoscut o creștere de până la 6.675, iar în zilele noastre, datorită faptului că a crescut cererea pe piața turismului rural, numărul locurilor de cazare a ajuns la 10.000.

Turismul rural din Ungaria este divizat în 7 zone:

1. Transdanubia de Vest – se situează la poalele Munților Koszeg și Sopron și este cea mai înverzită regiune a țării. Alături de lacul Ferto se regăsește un parc național în cadrul căruia conviețuiesc mai multe specii de păsări și mamifere protejate;

2. Transdanubia Centrală – vestită pentru tradiția culturilor de vin. În Munții Vertes și Gerecse este localizat cel mai mare lanț de cetăți de apărare de pe teritoriul maghiar;

3. Transdanubia de Sud – situată la poalele Munților Villany și Mecsek, acesta se particularizează printr-o vegetație submediteraneană;

4. Nordul Ungariei – supranumit Pământul Cetăților, aici se pot regăsi faimoasele cetăți de la Eger și Sarospatak. Cetatea Fuzer a constituit locul secret în care a fost ascunsă coroana maghiară după ce turcii au ocupat Ungaria;

5. Centrul Ungariei – apreciat ca fiind Țara Întâlnirilor, se află în punctul de contact al munților cu câmpia maghiară; acesta constituie un loc de refugiu pentru toți cei care vor să evadeze din atmosfera stresantă a Ungariei;

6. Platoul de Nord – vestit pentru gastronomia tradițională a pustei maghiare. În acest loc tradițiile sunt respectate cu sfințenie și se transmit de la o generație la alta;

7. Platoul de Sud – mai poartă și denumirea de „Ținutul nisipurilor aurii”, razele soarelui scăldându-l în abundență. Usturoiul, ceapa, zarzavaturile, boiaua și ardeiul, care iau naștere în acest ținut sunt faimoase peste tot în lume. Pentru a sprijini creativitatea de evenimente, aici sunt organizate tabere de manifestări, unde turiștilor li se predă meșteșugul olăritului și al pielăriei.

În Ungaria au fost înființate mai multe asociații, organizații și fundații, al căror scop este de a promova turismul rural. Câteva dintre acestea sunt: Federația Ungară a Turismului Rural, Consorțiul pentru Studii Agronomice și Turism Rural, Departamentul Turism al Ministerului Național al Economiei. În catalogul de oferte pentru agroturism li se acordă o mare atenție prezentărilor regiunilor și facilităților ce sunt acordate turiștilor, iar alături de fiecare casă este o poză și o descriere cu dotările casei. Sub imaginile pensiunilor agroturistice regăsim următoarele: locul special pentru frigărui, teren de tenis, posibilitatea de a pescui, cursuri de călărie, bază de înot, TV, satelit, programe de pescuit și vânătoare, terasă pentru plajă, loc de campare, închirieri biciclete. Altă pensiune deține o pădure personală de un hectar, grădină cu lac, pivniță plină cu vinuri, bazin de înot. Prețurile se încadrează între 500 și 1.200 de forinți de persoană, pe noapte. În comparație cu țara noastră, Ungaria este mult mai avansată în ceea ce privește organizarea și promovarea agroturismului și asta se datorează faptului că sunt prezentate cu multă atenție toate avantajele și facilitățile, inclusiv cele de agrement.

Înainte de cel de-al doilea Război Mondial, în Ungaria, procentul vacanțelor din mediul rural erau de 35 – 45% din totalitatea excursiilor, iar după 1945 forma aceasta de turism a dispărut complet, în organizarea pieței întâlnind mai multe impedimente precum: lipsa de interes al organizațiilor profesionale de turism, îmbătrânirea persoanelor din mediul rural, lipsa unei aptitudini ale țăranilor în conducerea afacerilor, o slabă situație financiară și o subdezvoltare relativă a regiunilor care au resurse turistice atractive, inexistența unui cadru instituțional corespunzător.

În anul 1960, în cadrul planurilor regionale de dezvoltare a fost inclusă și dezvoltarea turismului rural, dar fără a avea parte de un mare succes. Acest lucru era o consecință a faptului că în mediul rural se aflau rude ale persoanelor din mediul urban, iar vizitarea acestor rude reprezenta principalul motiv al vacanțelor în mediul rural, descoperirea obiceiurilor și tradițiilor rurale reprezentând un mare interes. Astfel, nu se aducea o contribuție la creșterea venitului din turismul rural, fiindcă cei de la oraș înnoptau la rudele lor fără a plăti.

Un alt factor important care trebuie luat în considerare este faptul că cea mai parte a clasei mijlocii maghiare are în posesie case ori vile în mediul rural și unele dintre aceste imobile au în vecinătate mici exploatații agricole. Această clasă socială nu are interesul de a finanța dezvoltarea școlilor de la sate, deoarece ai lor copii învață în mediul urban. Dezvoltarea pe care ei o favorizează este cea a infrastructurii și a anumitor servicii din zonă.

Încă din anul 1980 s-au luat măsuri cu privire la revitalizarea spațiului rural, iar rolul acestor măsuri este cel de a crește numărul de turiști străini, care sunt interesați atât de oferta turistică ce se află aproape de atracțiile turistice mulțumită prețurilor mai scăzute, cât și de programele de muzică folclorică și programele de echitație, care sunt caracteristice zonei de est și platoului central. În prezent, spectacolele cu cai se desfășoară și în zona Lacului Balaton, care este amenajat într-un mod sofisticat pentru a atrage cât mai mulți turiști. De-a lungul vremii, Ungaria a fost asociată cu imaginea „low price – low quality”, de aceea statul maghiar încearcă să îndepărteze această reputație proastă.

Podgoriile Tokaj (Figura 2.15)

Tokaj se află la capătul unui deal din loess, împins înainte ca o peninsulă în Marea Câmpie, datorită dealurilor Zemplén. Cu toate acestea, vinul de Tokaj nu provine doar din podgoriile din apropierea localității, ci din întreaga zonă viticolă Tokaj-Hegyalja, care acoperă o suprafață de vreo 50.000 hectare.

Figura 2.15 Podgoria Tokaj și Vinul Tokaj Aszu

(sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vin_de_Tokaj, site accesat la data de 09.01.2018)

Viticultorii francezi și italieni s-au stabilit aici în Evul Mediu. Se spune că și celții au avut podgorii în această zonă. Vinul de Tokaj a fost descris pe lista de vinuri a lui Ludovic al XIV-lea în felul următor: „vinul regilor și regele vinurilor”. Este servit în taverna lui Anerbach, în povestea lui Goethe despre Faust; Schubert l-a elogiat în cântecele sale, cum au făcut-o și Voltaire și Beethoven.

În zona de nord-est a Ungariei, la o distanță de circa 250 km de Budapesta se află regiunea Tokaj, care se poziționează la poalele dealurilor Zemplén, în zona de vărsare a râului Bodrog în Tisa. Regiunea Tokaj este împărțită în 28 de sate, pe a căror suprafață sunt cultivate peste 11.000 de hectare de viță-de-vie, întrucât solul este unul favorabil pentru o astfel de cultură, fiind format dintr-un amestec de argilă și loess care se află pe un strat de subsol de natură vulcanică.

Încă din cele mai vechi timpuri s-a atestat că această regiune a fost una viticolă, documentele istorice arată că aici se produceau cantități impresionante de vin încă din secolul al XII-lea, dar secolul al XVII-lea este considerat momentul când regiunea a cunoscut dezvoltarea, expansiunea și exportul vinului.

Renumele Vinurilor de Tokaj este dat de procedeul de culegere a strugurilor foarte târziu după maturizare, în ideea să se usuce pe vița-de-vie și să înceapă procesul de fermentare, procedeu respectat în mod special pentru Vinul Aszu. Pe Domeniile Tokaj, toate vinurile sunt realizate tradițional, în care fermentarea și procesul de oxidare se face în mod controlat în butoaie cu o vechime de 600 de ani, care dau nota unică a gustului și culorii, care conduc la o complexitate nemaiîntâlnită, calitate ce îi conferă Vinului de Tokaj să fie numit și Regele Vinurilor sau Vinul Regilor.

2.4 – Turismul balnear din Ungaria – Stațiunea Hajdúszoboszló

Turismul balnear constituie un tip de turism, prin intermediul căruia călătorul este motivat să-și îmbunătățească starea de sănătate. Turismul de sănătate din Ungaria este clasificat în două categorii: vacanțele wellness și vacanțele de tip tradițional – acestea au efect curativ. Prima categorie de turism este foarte apreciată și populară printre cei tineri, în timp cea de-a doua categorie este tipică persoanelor vârstnice.

Apele termale și minerale se regăsesc în aproximativ 80% din totalitatea teritorială a țării. Gradientul geotermal are o valoare de circa 1,5 mai mare în comparație cu media la nivel mondial, cu o temperatură care crește în medie cu 5% la 100 de metri. Atât în partea sudică a Dunării, cât și pe Marile Câmpii maghiare, gradientul are o valoare mai mare, iar în regiunile deluroase și Kisalföld valoarea acestuia este mai mică.

În Ungaria, fiecare apă ce iese din interiorul Pământului și are temperatura mai mare de 30°C este socotită a fi apă termală. În ceea ce privește turismul, principala valoare în procesul utilizării apelor termale maghiare constă într-o exploatare balneologică în care substanțele minerale au un rol foarte important. Un exemplu semnificativ îl constituie Lacul Heviz, un mare fenomen natural și nemaivăzut pe continentul european.

Acum, în Ungaria se regăsesc 1.289 de izvoare termale înregistrate, ce produc peste 4 miliarde de litri de apă într-o singură zi, iar 270 de izvoare dintre acestea sunt folosite pentru scăldat. În anul 2015, în întreaga țară erau puse în funcțiune 52 de hoteluri termice, iar în 39 de localități existau unități în care standardul de băi termale era atins.

Stațiunea Hajdúszoboszló

Hajdúszoboszló este un oraș situat în județul Hajdu-Bihar din Ungaria. Este localizat în partea nord-estică a Marii Câmpii Ungare; la o distanță de 200 km de capitala Ungariei și la 20 km la sud de Debrecen.

Orașul Hajdúszoboszló se numără printre cele mai mari și importante stațiuni balneare de pe teritoriul maghiar. Principalele atracții ale acestui oraș sunt: băile termale, apele termale ce au proprietăți vindecătoare, un complex balnear cu parc acvatic și ștrand. Istoria orașului este foarte lungă, încă in anul 3500 î. Hr. aici fiind atestate așezări omenești. Pe lângă relaxarea și tratamentele de care au parte turiștii, aceștia mai găsesc în Hajdúszoboszló și monumente istorice impozante.

Supranumită și „Mecca bolnavilor de reumatism”, Hajdúszoboszló este ce mai apreciată stațiune de tratament, dar și de agrement din partea estică a Ungariei.

Localizarea geografică și rutieră a acestui oraș reprezintă un mare avantaj, având în vedere că se află la 20 km de Debrecen, 60 km de Oradea, 120 km de Satu Mare și 200 km de capitala Ungariei.

Cele 4 porunci din Hajdúszoboszló (Figura 2.16): Vindecă-te, Odihnește-te, Fă sport, Distrează-te!

Figura 2.16 Stațiunea Hajdúszoboszló

(sursa: https://www.eximtur.ro/vacante-ungaria/cazare-hajduszoboszlo.html,

site accesat la data de 13.01.2018)

Acest oraș datează documentar din anul 975, atunci fiind cunoscut sub denumirea de Szoboszlo. Stațiunea balneoclimaterică a luat naștere în anul 1925, atunci când geologul Pávai Vajna Ferenc a efectuat forări la adâncimea de 1.091 m și a descoperit apa termală de 73°C supranumită și „aurul fierbinte”. În zona aceasta se regăsesc 3 regiuni diferite: Sárrét-Berettvó, Hajdúhát și regiunea Hortobágy și alături de apa termală mai există o resursă naturală, și anume gazul.

Data de 26 octombrie 1925 este considerată ziua de naștere a orașului Hajdúszoboszló, fiindcă la această dată a fost descoperită adevărata comoară, apa termală, care promitea un viitor măreț acestui oraș. În zi pe timp de toamnă, au fost efectuate mai multe foraje și astfel a izbucnit din adâncime un jet de apă ce măsura 15 m, alături de aburi și gaz metan. Acesta era apă termală a cărei temperatură era de 73°C. Pentru cetățenii acestui oraș, data de 26 octombrie 1925 a fost una legendară și a rămas în paginile istoriei pentru totdeauna, cum că apa era considerată a fi darul de la Dumnezeu ce avea un miros uleios, fierbinte a curs în continuu, iar gospodinele au spălat haine, iar bărbații și copii au făcut baie în ea. Ca nu după mult timp să se întâmple un așa zis miracol, ca după câteva săptămâni durerea de spate și de genunchi a gospodinelor și a celor care au făcut baie a trecut. Auzindu-se acest fapt, savanții au devenit foarte interesați și drept urmare au realizat analize chimice amănunțite. Geologii, balneologii, chimiștii și medicii au aceeași părere – s-a descoperit un tezaur neprețuit, apă termală ce avea efecte curative. Această comoară este apa Mării Triasice Intracarpatice, ce poate fi găsită în mari cantități în adâncime, dar nu poate fi exprimabilă în numere și care, chiar după 76 de ani pare eternă, nesecabilă. Compoziția chimică a apei respective este foarte complexă astfel încât ajută la redarea sănătății ce a fost pierdută parțial sau chiar total, aproape neexistând vreo boală asupra căruia să nu poată avea un efect curativ.

Pe 26 iunie 1927 s-a deschis pentru publicul larg prima clădire în cadrul ștrandului, care poate fi vizitată și prezent. La început, această clădire oferea numai posibilitatea de a te scălda, dar apoi s-a inaugurat facilitatea ce a pus viitoarele baze le tratamentelor care se efectuau sub atenta supraveghere a medicilor. Inițial, această baie era cunoscută sub numele „föveny” – care înseamnă nisip – fiindcă la fundul piscinei se afla nisip de râu. A funcționat pe parcursul unei luni, timp în care aproximativ 28.000 de persoane au vizitat-o. Numărul acesta impresionant i-a convins pe conducătorii orașului că posibilele investiții ar putea aduce profit bugetului din oraș și astfel, în luna martie a anului 1928 s-a început construcția și extinderea băii.

În 1932, apele termale au fost încadrate în categoria apelor medicinale, iar doi ani mai târziu, domeniului SPA a fost numit „de sănătate”. În anul 1935, s-a instalat o pompă care permitea utilizarea apei pentru consum, aceasta fiind o mare realizare. Ca urmare, apa s-a întrebuințat pentru cure de comun de apă termală pentru vindecarea bolilor de stomac.

În anul 1938, apa a fost îmbuteliat în sticle, cu numele „Apa medicinală din Hajdúszoboszló”. În 1949, partea orașului ce era împrejmuită de ape termale a fost numită „stațiune de odihnă și relaxare”, iar ulterior – „stațiune balneară de sănătate”.

În 1946, după o serie de încercări, cultura SPA a reușit să se evidențieze mai intens. În 1960, a început să se investească în sectorul hotelier. Beke a fost primul hotel balnear a cărui activitate a debutat în 1963, funcționând chiar și-n zilele noastre. În cadrul acestei clădiri există un teatru, o librărie, piscine exterioare și interioare, un cinematograf.

Până în 1970, s-a dezvoltat turismul, iar alături de acesta a avut parte de dezvoltare atât sectorul economic, cât și cel social al orașului. Ierarhic, în economia orașului, pe primul loc se afla turismul, pe al doilea – industria, iar pe locul al treilea se poziționa agricultura. În deceniile ulterioare, s-a putut remarca o creștere a indicilor economici, datorită faptului că a existat o activitate intensă a multelor ștranduri și hoteluri, ce au fost construite după anul 1970.

O certitudine este faptul că renumele pe care Stațiunea Hajdúszoboszló îl are acum a fost creat cu mult timp în urmă. Numele „Mecca reumaticilor” a fost înlocuit ulterior cu „Perla apelor medicinale”. Observând potențialul acestui oraș, investitorii au avut succes în dezvoltarea unei puternice infrastructuri încă de la început. Acum, unul dintre principalele obiective rămâne dezvoltarea stațiunii, acest fapt explicând investițiile realizate până în prezent și cele ce vor mai fi. Drept urmare, Stațiunea Hajdúszoboszló se află printre primele poziții ale celor mai multe clasificări.

Capitolul 3 – Turismul din România și Ungaria

3.1 – Statistica turistică din cele două țări

Potențialul turistic, în totalitatea structurii sale reprezintă factorul static al fenomenului analizat. El asigură motivația declanșării actului recreativ, îi favorizează desfășurarea, dar numai în contextul existenței turistului ca element dinamic. Fără prezența omului care să valorifice însușirile recreative ale resurselor, să apeleze la serviciile infrastructurii, turismul, ca activitate umană, este de neconceput.

În imaginea de mai jos care arată valorile date de călătoriile turistice ale rezidenților în vârstă mai mare de 15 ani, la nivelul anului 2015 (Figura 3.1), se poate observa că Ungaria ocupă locul 17 la nivelul continentului european, cu un total de 18.080 de călătorii, pe când România are un total de 16.748 de călătorii, astfel clasându-se pe locul 23. Procentual vorbind populația care ia parte la călătorii, fie că sunt în scop turistic, sau personal, în Ungaria se înregistrează un procent de 53,7%, iar în România se înregistrează abia 26%.

Figura 3.1 Călătorii turistice ale rezidenților (în vârstă de cel puțin 15 ani)

(sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Tourism_statistics/ro,

site accesat la data de 13.01.2018)

Din punctul de vedere al participării populației la turism (Figura 3.2), se poate observa în diagrama de mai jos că România ocupă un rușinos ultim loc, adică locul 28, cu un procent de sub 30%. Pe când Ungaria, ocupă locul 21, și înregistrează un procent de peste 50%, valori pentru anul 2015.

Figura 3.2 Procentul populației care participă la turism

(sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Tourism_statistics/ro,

site accesat la data de 13.01.2018)

În tabelul se mai jos (Figura 3.3) oferă informația că Ungaria ocupă un loc inferior României din punctul de vedere al structurilor de cazare turistică, în Ungaria regăsindu-se un număr de 4.356 de unități de cazare, pe când în România se regăseau la nivelul anului 2015, un număr total de 6.949 de structuri de cazare turistică. În schimb când vorbim despre numărul de paturi, pozițiile se inversează, astfel că în Ungaria sunt înregistrate 440,4 de paturi, iar în România – 325,8 paturi (valori exprimate în mii).

Figura 3.3 Structuri de cazare turistică

(sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Tourism_statistics/ro,

site accesat la data de 13.01.2018)

Tabelul 3.1 – Numărul de vizitatori sosiți în România din Ungaria

(sursa: http://statistici.insse.ro/shop/, cu modificări)

Se poate observa în tabelul de mai sus valorile înregistrate de Institutul de Statistică a României a numărului de sosiri ale vizitatorilor străini în România cu referire la statul ungar și se poate observa o creștere semnificativă din 2006 până în 2008, apoi odată cu apariția efectelor crizei economice a început să se înregistreze valori mai scăzute a numărului de sosiri dar constante.

3.2 – Turismul gastronomic al Românei și Ungariei

Gastronomia, după cum bine știm cu toții, reprezintă arta de a găti, dar nu e doar atât, ea este o parte importantă a culturii unui popor, deoarece prin intermediul ei ne definim și ne deosebim de celelalte națiuni.

România

România dispune de un potențial gastronomic deosebit, rezultat al păstrării caracteristicilor tradiționale ale bucătăriei românești la care se adaugă numeroase influențe străine, care nu au făcut decât să îmbogățească zestrea gastronomică existentă.

În ultima vreme, puține bucătării au stârnit păreri atât de contrare din partea criticilor ca bucătăria românească. În anii 1930, turiștii descriau varietatea uimitoare și gustul delicios al mâncărurilor servite în România, unele restaurante din București fiind considerate printre cele de elită ale Europei. Prin anii ʼ80 însă, din cauza politicii de a exporta tot ce putea fi exportat, standardele au scăzut brusc atât de mult, încât România devenise subiectul de batjocură al Europei de Est. Turiștii erau avertizați să fie bine aprovizionați pentru toată durata călătoriei și chiar să aducă provizii pentru prietenii de aici.

Vremurile s-au schimbat. În prezent, lanțurile internaționale de supermarketuri au invadat toate marile orașe, iar nivelul tot mai mare al rafinamentului a ajutat stimularea orgoliului față de produsele naționale. Reclamele menționează: „produs în România, în conformitate cu standardele Uniunii Europene”.

Nu este nevoie să fii expert pentru a ghici originile multor feluri de mâncare românești. Turcii sunt responsabili în ce privește pasiunea românilor pentru dulciuri precum baclavaua, rahatul sau diferite feluri de mâncare: frigărui, sarmale, ciulama, pilaf, salată de vinete. Din Austria vin: șnițelul, ștrudelul și covrigii, din Ungaria: gulașul, papricașul și multe produse de patiserie, din Bulgaria: zacusca.

Bucătăria românească (Figura 3.4) are multe puncte comune cu ale vecinilor, având influențe ale acestora. Pe cuprinsul țării există variațiuni regionale, chiar dacă acestea nu sunt vizibile în restaurante.

Figura 3.4 Masa tradițională românească

(sursa: https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2017/10/mancare-romaneasca.jpg,

site accesat la data de 15.01.2018)

Cu un secol în urmă, România era unul dintre cei mai de seamă exportatori de grâne în Europa, iar pâinea rămâne și azi un aliment vital. Rețetele, mărimea și forma diferă de la regiune la alta, pâinea fiind însă de cel mai multe ori albă, mare și rotundă, cu coajă groasă și miez moale și pufos. Altă specialitate este mămăliga. Pentru unele familii mai sărace, mămăliga poate constitui masa principală, adeseori combinată cu brânză și smântână sau cu lapte. Mămăliga are deci multe variante, și, în ciuda originilor sale țărănești, ea se regăsește și în meniurile restaurantelor de lux.

Fructele de mare sunt mai rar întâlnite. Românii consumă, în general, icre de pește, mai ales sub formă de salată de icre. Deși mulți asociază nisetrul cu Marea Caspică, acesta poate fi găsit și în Marea Neagră, iar în anii 1930 România producea 23 de tone de caviar anual. În anul 2004, când pescuitul excesiv a dus la interzicerea exportului în unele țări. România a devenit unul dintre cei mai mari exportatori de moruni.

Berea, mai ales cea blondă, este populară, deoarece sașii le-au insuflat românilor pasiunea pentru această băutură, iar cea mai veche fabrică de bere funcțională se găsește la Timișoara, deschisă în 1718, la doi ani după retragerea otomanilor. Berea „Timișoreana” se produce încă și acum.

Până la sfârșitul anilor 1990, iubitorii de bere din România se limitau la mărcile autohtone, dar în ultimii ani oferta s-a diversificat semnificativ, cuprinzând mărci internaționale de renume. Totuși, există câteva berării naționale care s-au menținut pe piață, cum ar fi berăria de la Satu Mare, Azuga, Trei stejari de la Sibiu și Alutus de la Râmnicu-Vâlcea. Șapte coline – Iași produce încă bere nepasteurizată.

Nu este posibil ca turiștii care călătoresc în această țară să nu fie invitați se bea o țuică, rețeta acesteia fiind oarecum dificil de descris datorită varietății formelor sub care este întâlnită. Românii sunt creatorii țuicii, iar imaginația lor este nesecată când vine vorba de alegerea ingredientelor. Exemple grăitoare sunt și băuturile mai slabe ca: vișinata, caisată, lichior de nuci verzi, lichior de izmă, și lista ar putea continua. Muți sunt de părere că acestea ar avea virtuți medicinale.

Turiștii care vin în România sunt adesea plăcut surprinși de varietatea, complexitatea și calitatea vinului de aici. Sunt surprinși deoarece se pare că România are o problemă cu imaginea vinului său în străinătate.

România produce vin încă din secolul al VII-lea î. Hr., având un climat favorabil mai multor soiuri de struguri, și este pe locul al nouălea la producția de vin pe plan mondial. Transilvania și Banatul furnizau vin Habsburgilor și altor curți regale, în timp ce, în anii 1930, vinul de Cotnari a fost unul dintre cele mai premiate vinuri ale Europei.

În momentul de față există circa 39 de tipuri de băuturi spirtoase – țuică, rachiu, vinars și peste 55 de tipuri de vin care sunt înregistrate la Bruxelles, unde acest brevet de recunoaștere europeană se acordă în funcție de vechimea și istoria produsului, tradiția, tehnologia, piața și exporturile realizate de-a lungul timpului.

Ungaria

Ungaria este țara faimosului „gulyás”, iar mâncărurile specifice acestei țări sunt din belșug asezonate cu smântână, boia, ceapă și hrean.

Bucătăria ungurească este destul de diferită de cea de acum o sută de ani, iar influența franceză de la începutul secolului al XX-lea și-a lăsat amprentele pe multe din felurile de mâncare. Cu toate aceste unele tradiții mai dictează încă modul de preparare și savurare a mâncărurilor ungurești.

Urmele bucătăriei ungurești timpurii sunt prezente în supele piperate, bogate în cereale și în meniurile pe bază de varză. În timpul Marii Migrații, maghiarii nomazi încercau diferite modalități de conservare a hranei.

Fiind nomazi din cele mai vechi vremuri, ungurii și-au îmbunătățit și rafinat aptitudinile culinare, asimilând rețete și tehnici din toate teritoriile pe care le-au vizitat, ca prieteni sau ca dușmani. Prin călătoriile lor, au ajuns în contact cu bulgarii și turcii de la Marea Neagră. Mai târziu, regele Mátyás – Matei Corvin și soția sa italianca, Beatrix, au introdus în bucătăria regală obiceiuri occidentale. Regele Mátyás a fost cel care a adus curcanul în Ungaria, iar documentele istorice atestă faptul că ospețele regale etalau până la 10 feluri de mâncare la un mediu.

Cel mai cunoscut ingredient folosit în bucătăria ungurească de azi este boiaua. Paprikás este numele generic dat felurilor de mâncare asezonate cu boia și servite cu sosuri cu smântână, în special felurile de mâncare pe bază de pește, pasăre și vită. Gulyás-ul unguresc (gulaș), poate cea mai cunoscută creație a bucătăriei ungurești, folosește multă boia în supă de carne sau tocană, conținând cepe și cartofi mici.

Ceapa este un ingredient principal. Pătrunjelul este un ingredient deseori folosit în condimentarea mâncărurilor ungurești, dar și dafinul, mărarul, chimenul, maghiranul și tarhonul sunt folosite în multe rețete. Unele condimente rare, ca și șofranul și ghimbirul, sunt folosite pentru unele feluri speciale. În cele din urmă, rămâne doar smântâna de adăugat, cât mai multă smântână.

Există mici variații regionale în arta culinară, poate pentru că țara în sine este prea mică, dar uneori turiștii pot găsi ingrediente caracteristice unei anumite zone: uleiul de semințe de dovleac, spre exemplu, folosit doar în Őrség.

Printre cele mai savuroase și autentice feluri de mâncare se numără cele gătite pe bază de pește, dintre care anumite varietăți de pește se găsesc doar în această țară. Cel mai cunoscut – și poate cel mai gustos – este șalăul argintiu (fogas) din apele Lacului Balaton, cântărind 8-10 kg la maturitate. Un alt tip de pește specific zonei este nisetrul (tok) din apele Tisei, extrem de delicios și cu foarte puține oase. Și păstrăvul poate fi găsit în Ungaria, o specie aparte, cu roșu și cu pete negre, o varietate căutată în restaurante.

Gulașul unguresc este poate cel mai îndrăgit fel de mâncare de proveniență ungurească. Calomniat, deoarece în afara țării orice meniu preparat cu carne și boia este numit gulaș, adevăratul gulaș are diferite sortimente – gulyás, pörkölt, tokány. Strict vorbind, gulașul este o supă de carne, gătită cu ceapă și boia, la care se adaugă cubulețe de cartofi și găluște. În orice caz, gulașul și-a câștigat reputația de meniu de umplutură și rămâne în continuare o specialitate culinară îndrăgită în Ungaria.

Sărbătorile de sfârșit de an din Ungaria, ca și din alte țării, sunt momente în care se mănâncă bine și se reînnoiesc tradițiile. Turiștii care se află în Ungaria de Crăciun sau de Anul Nou, pot avea ocazia să cunoască personal obiceiurile și preparatele culinare, mai ales dacă sunt invitați într-un cămin unguresc.

O specialitate caracteristică sezonului este friptura de purceluș de lapte, deși acesta este o raritate și atunci „victima” e mai degrabă un purcel mai tânăr. Rumen și auriu, cu un măr îndesat în gură, purcelușul este servit cu varză roșie acrită, semințe de chimen pentru gust și castraveți murați.

Tradiția spune că purcelușul de lapte din prima zi a Noului An aduce noroc pentru tot anul. Gogoșile de sărbătoare sunt un desert îndrăgit pe perioada iernii, servite fierbinți și cu zahăr.

Perioada Ignatului și a făcutului de cârnați este în continuare o tradiție importantă în zonele rurale din Ungaria. Câteva din cele mai mari firme îi întâmpină pe turiștii sosiți aici, la masă să asiste la ospăț.

La una din mesele tradiționale de Paștele ungurilor se servește șunca de Paște. Șunca este pusă la răcit în apa în care a fiert – alături de ouăle de Paște – și n-ar trebui să fie servită reîncălzită. Se consumă cladă, proaspăt scoasă din apă, sau rece, cu hrean și aspic.

Toamna este anotimpul culegerii strugurilor, care oferă turiștilor și nu numai vinurile ungurești. Deși sortimentele nu sunt atât de multe ca și cele din Franța și Italia, vinurile ungurești sunt plăcute și unele chiar excelente. Viile sunt cultivate în multe zone ale țării. Unele regiuni, spre exemplu călduroasele pante vulcanice de pe coasta de nord a Lacului Balaton, sunt de o fertilitate aparte.

Muzica joacă un rol important în restaurante. Acolo unde bătrânii țigani s-au retras, au fost înlocuiți de instrumente electronice, la care cântă studenții săraci sau repetenții academiilor de muzică din zonă. În localurile elegante, muzica vine sus. Viziunea romantică a orașului Budapesta, cuprins de focul arzător al dansului, a dispărut cu desăvârșire. Puțini muzicanți mai cântă valsurile lui Strauss, cântece populare nemțești – dar totul în stil țigănesc.

3.3 – Tradițiile celor două țări

Tradițiile reprezintă o multitudine de valori strămoșești, elemente culturale sau religioase, care sunt păstrate cu sfințenie, în special de către cei mai în vârstă. Acestea sunt transmise de la o generație la alta, practicarea lor având loc chiar și în contemporaneitate, când inovațiile, modernitatea, globalizarea sunt acaparatoare. Tradițiile sunt o modalitate de a reînvia vremurile trecute și de a ne reuni cu strămoșii noștri.

România

Conflictul dintre tradiție și modernitate continuă să persiste în România. Cam multe alte țări mici sau de mărime medie, rezistența față de noile forme de ară a determinat artiștii inovatori să ia drumul marilor capitale ale culturii, în speranța găsirii unor spirite asemănătoare lor.

Pe teritoriul României există sate cu ocupații agricole dominante care le-au imprimat un anume mod de viață, forme distincte de organizare spațială – tipurile principale de așezări cu caracter risipit, răsfirat, adunat.

Arhitectura tradițională se caracterizează prin două sisteme constructive: prima axată pe lemn, ce include cununi orizontale de bârne, a doua prin folosirea de paiantă și a scheletului de lemn – ulterior beton – umplut cu diverse materiale, îndeosebi de cărămidă roșie. Un loc aparte în modul de construcție îl dețin materiale folosite la realizarea acoperișurilor: paie, trestie și stuf, dranițe și șițe din lemn fasonat, țiglă în solzi, olane, lespezi de piatră și mai rar cetină de brad.

În funcție de caracteristicile constructive se disting:

– case la suprafață, întâlnite în Oltenia și Muntenia;

– case înalte, cu etaj, apărute târziu în arhitectura tradițională;

– case cu foișor, au ca particularitate o terasă deasupra, ieșită din planul dreptunghiular al clădirii;

– case duble au două corpuri de construcție legate printr-o pasarelă.

Un loc aparte în arhitectura tradițională îl dețin construcțiile cu funcție religioasă, reprezentate în special de biserici. Astfel, pe teritoriul României există un număr aproximativ de 600 de biserici de lemn, cu aria ce mai mare de concentrare în ținuturile etnografice ale Sălajului și Maramureșului. Ele se impun prin modul de fasonare și îmbinare a bârnelor, împărțirea interioarelor, dispunerea acoperișului, elevația turnurilor care în Oltenia și Muntenia este mai mică, în timp ce în Transilvania, Maramureș, Banat atinge înălțimi mult mai mari.

Organizarea interiorului constituie cea mai concludentă expresie a modului de viață și a formelor de manifestare a ideilor despre familie, frumos și funcționalitate. Cele mai frumoase interioare se pot întâlni în nordul Moldovei – țesături de lână, mobilier de lemn, ceramică arsă, sistem de încălzire specific, Maramureș – cuptor masiv, mobilier de lemn frumos decorat, țesături viu colorate de tipul cergilor, icoane pe lemn și sticlă, Gorj – mobilier frumos decorat, reprezentat de lăzile de zestre, dulapuri și icoane, țesături de lână.

Arta tradițională de prelucrare a lemnului s-a sprijinit pe întinsele suprafețe de pădure din țara noastră, care au condus la conturarea unei adevărate civilizații a lemnului. Aici se includ casele, bisericile, unele instalații tehnice, mobilierul, uneltele gospodărești, ghizdurile fântânilor, grajdurile și anexelor gospodărești.

Costumul popular reprezintă o adevărată carte de vizită a neamului românesc, fiind un ansamblu vestimentar cu piese de îmbrăcăminte și podoabe distincte, de mare valoare artistică. Cele mai frumoase costume populare pot fi admirate în zonele Bucovinei, Muscelului, Vâlcei, Banatului, Brașovului, Oașului, Maramureșului.

Arta olăritului are cea mai veche tradiție pe teritoriul României, având o vârstă milenară, fapt demonstrat prin descoperirile arheologice. Arta olăritului este cunoscută încă din neolitic prin ceramica de Cucuteni, urmată în perioada dacică de ceramica neagră și roșie.

Renumitele centre de olari se află în: Poienița – Argeș, Horezu, Stroiești, Slătioara, Vlădești, Găleșoaia – Gorj, Șișești – Mehedinți, Oboga, Româna – Olt, Olari – Buzău, Rădăuți, Marginea – Suceava, Săcel, Vama – Maramureș, Săscior – Alba, Corund – Harghita, Ivești – Vrancea, Vadu Crișului – Bihor.

Există posibilități de amplificare a importanței manifestărilor etnofolclorice în derularea unor programe turistice. Asemenea manifestări se cer organizate cu competență și atenție, în apropierea unor muzee în aer liber, în stațiuni balneare, în centre urbane istorice, devenind atracții deosebite pentru turiștii interni și străini.

Ungaria

Ungaria este foarte bogată în ceea ce privește patrimoniul său cultural. Cultura folclorică nu sălășluiește numai în cadrul muzeelor, ci le depășește „granițele”, tradițiile și obiceiurile strămoșești fiind conservate și întreținute cu mare atenție în foarte multe sate maghiare de către comunitățile locale.

Poziționarea geografică a grupului etnic maghiar a favorizat un schimb permanent și plin de viață a tradițiilor populate autohtone, cu cele ale popoarelor din împrejurimi, spre exemplu cu cele ale românilor, germanilor și ale diferitelor grupuri slave. Cu toate acestea, în procesul de căutare al procesul de căutare a propriei identități și origini, intelectualitatea maghiară a ales mai degrabă să privească în trecut, spre o cultură specifică maghiară.

Ca o reacție la marea pierdere de teritorii din urma Tratatului de la Trianon, ungurii au devenit din ce în ce mai interesați de arta populară, în anii interbelici. Acțiunile lor au fost mai edificate și mai bine gândite decât ale predecesorilor lor; munca de culegere a folclorului a continuat deși într-un ritm mai moderat. Au fost efectuate nenumărate înregistrări de muzică populară, au fost filmate dansuri și s-au făcut sute de fotografii.

Acest proces a cunoscut și o altă turnură, inspirată de vizitatorii de peste granițe. Odată ce această atracție față de tradiții a fost descoperită de către turiști, industria turismului și-a concentrat toate resursele asupra acestui aspect și promova, cu succes, o imagine idealistă a Ungariei. Această imagine poate fi regăsită și în idealurile curentului romantic naționalist din Europa secolului al XIX-lea și, de asemenea, și în obiectivele comerțului turistic din anii 1930.

În unele zone ale Ungariei, tendința industriei turismului de a prelua artele populare a stimulat fără îndoială supraviețuirea artelor tradițional, ca de exemplu în zona Matyó, în estul capitalei. În același timp, costumele colorate, obiceiurile, meșteșugurile și arta țesutului din astă regiune au constituit un material publicitar extrem de atrăgător.

O soartă asemănătoare i-a revenit și Pusztei, în estul țării, la Hortobágy. Aici, șfichiul biciului poate fi auzit practic în fiecare zi și noapte, chiar dacă înseamnă că acei cai trebuie să galopeze neobosiți pe câmpia larg întinsă. Datorită radioului, muzica țiganilor, care pe vremuri era cântată discret în cafenele, a devenit comercială, subliniind astfel clișeul. Și în acest fel, a fost creată stereotipul în prezent deja consacrat, al păstorului maghiar, îmbrăcat în costum național și acompaniat prin hanuri de serenada unui țigan lăutar. Această emblemă a căpătat deja valențe simbolice este omniprezentă în Ungaria de azi, deși epatează aproape în întregime cultura autentică rurală, ce încă supraviețuiește pe la sate.

În anii 1970, un program ce dorea revitalizarea vieții de la sate, combinat cu puternica cultură a tineretului, a dat naștere unui fascinant fenomen subcultural: sala de dans,. Sala de dans reprezenta o formă energizantă de divertisment, o combinație de succes a rock-ʼnʼroll-ului anilor ʼ50 cu festivalurile rurale, punând în prim plan entuziasmul tinerilor și sinceritatea melodiilor.

În același timp, arta meșteșugărească tradițională se bucura de mult dorita atenție. Olarii și țesătorii, împletitorii de nuiele, vopsitorii și fierarii, toți se porniră să reînvie, prin muncă, vechile meșteșuguri.

Înfățișarea armonioasă, etalată pe vremuri de satul tipic maghiar, poate fi azi văzută doar în fotografiile vechi. Din păcate, multe din casele construite în zonele rurale sunt astăzi funcționale, dar, de fapt, inestetice. În diferite muzee sătești ți în unele așezări mai izolate, mai pot fi găsite case construite în stil tradițional. În unele sate din sudul Transdanubiei – se exemplu Adorjás și Kórós – în micile comunități din vestul Transdanubiei și în satele de deal, deasupra malului nordic al regiunii Lacului Balaton, au supraviețuit vestigii ale gospodăriei tradiționale ungurești, păstrând pergola sa caracteristică.

În aceste regiuni, se pot găsi cele mai multe case bine conservate, datorită influenței și muncii conservatoare duse de intelectualii care s-au mutat la sat.

Există, de asemenea, multe gospodării frumoase în sătucurile din regiunea dimprejurul Nógrád-ului. De vizitat satul Hollókö, deși, într-un fel, este mai mult un muzeu. Vechiul său centru se află pe lista UNESCO a Patrimoniului Universal, încă din 1988. Centrul este format din 55 de case mici și o biserică. Unele case au fost transformate recent în pensiuni și una este folosită acum pe post de muzeu, expunând și ustensile specifice regiunii în care sunt și azi folosite. În această zonă, trăiește un grup etnic cunoscut sub denumirea de Palóc.

De obicei, turiștii se abat doar din greșeală în zonele mai centrale din județele Somogy și Tolna și orașele acestora. Aici, satele întinse de la baza dealurilor domoale sunt deseori locuite de vorbitori de limbă germană. Aceste sate nu au deloc sau poate doar într-o formă rudimentară, o infrastructură turistică, nici hoteluri sau restaurante. De obicei, există un han sătesc sau un bar modest, care se deschide de la prânz până mai târziu.

Triștii care pot ajunge în satele mai îndepărtate, pot vizita unul din muzeele în aer liber. Cel mai vast este Muzeul Etnografic Maghiar în aer liber de lângă Szentendre, unde organizatorii au adunat laolaltă cele mai reprezentative clădiri, din aproximativ toate zonele importante ale țării. Ungaria de Est este reprezentată de un turn cu clopotniță, gospodării țărănești, o mică biserică reformată și o biserică ortodoxă din lemn, din secolul al XVII-lea. La aproximativ 1,5 km înspre vest, se află case din Transdanubia. Aici sunt organizate frecvent atât concerte de muzică populară, cât și cursuri meșteșugărești pentru copii.

Costumele rurale din Ungaria s-au umplut de culoare doar pe la mijlocul secolului al XIX-lea. În acea perioadă, a început să apară variații regionale în înfățișarea costumului național unguresc, care rămânea, însă, destul de uniform în trăsăturile sale de bază. În timp ce costumul femeilor se schimba în mod evident și începea să reflecte tendințele vremurilor respective, cel al bărbaților prezenta tendințe mai conservatoare. Cele mai frumoase costume ungurești, cu armonia lor perfectă de stil și culoare, pot fi acum găsite în satele ungurilor din Transilvania, în România zilelor noastre.

Dacă, pe vremuri, costumele naționale erau ceva la ordinea zilei, astăzi, în Ungaria sunt scoase la lumină și scuturate de praf, doar la ocazii speciale.

Producția noii generații de artiști și meșteșugari este influențată de arta populară înrădăcinată și îi respectă motivele și tradițiile. Pe lângă broderia înflorată, Ungaria mai este recunoscută și pentru produsele sale din piele, dantelă și mai ales pentru obiectele din ceramică, folosind motive florale tradiționale. O specialitate moștenită de la turci este ceramica neagră, arsă în funingine de cărbune. Orașul Mohács este cunoscut mai ales datorită acestui tip de meșteșug, dar poate fi întâlnit și în Puszta, mai ales în Nádudvar, la câteva mile în nordul orașului Hajdúszoboszló.

Pentru a păstra aceste deprinderi vii, sunt organizate cursuri de meșteșugărit în diferite locuri, pe perioada lunilor de vară. În Velem, în vestul Ungariei, tinerii cazați în tabere special amenajate pot învăța sculptatul lemnului, olăritul și țesutul. În Zalaegerszeg și în Magyarrlukafa se poate practica cioplitul lemnului și, pe lângă acest meșteșug, se pot urma cursurile de împleti nuiele și țesut la război.

Dintre toate artele tradiționale practicate azi în Ungaria, dansurile și muzica oferă cea mai mare varietate și sunt cele mai accesibile vizitatorilor străini. Téka unește singurul grup implicat în păstrarea și perpetuarea tradițiilor. Aproape fiecare oraș de mărime medie are un ansamblu folcloric și tot timpul apar unele noi.

Concluzii

Din cele relatate în această lucrare am evidențiat aspectele generale ale potențialului turistic din România și Ungaria printr-un studiu comparativ. Lucrarea este structurată pe 3 mari capitole.

În Capitolul 1 am prezentat potențialul turistic al Românei, stabilind în primul rând poziția României în cadrul Europei, aspectele generale ce definesc această țară, și anume Munții Carpați, Fluviul Dunărea și Marea Neagră. Apoi am enumerat aspectele potențialului turistic natural românesc date de relief, climă, hidrografie și biogeografie. Am definit aceste aspecte apoi am dat câteva exemple pentru fiecare în parte.

În a doua parte a Capitolului 1 am descris caracteristicile potențialului turistic antropic, dar prin existența edificiilor istorice, religioase, culturale și tehnice prezente pe teritoriul României, descriind câteva edificii pentru fiecare categorie. Am arătat și valoarea turistică a activităților turistice, date prin desfășurarea în România a unor târguri și festivaluri de renume internațional. Un alt aspect pe care l-am urmărit în acest capitol a fost acela de evidențiere a resurselor turistice specifice spațiului rural românesc. Spre finalul Capitolului 1 am caracterizat în câteva rânduri turismul balnear din România, ca mai apoi să prezint Stațiunea Băile Olănești din punctul de vedere al turismului.

Capitolul al doilea prezintă potențialul turistic al Ungariei, începând cu aspectele generale date de poziție, climă, economie ce definesc statul ungar. Apoi cum am procedat și la primul capitol am prezentat potențialul natural al Ungariei dat de posibilele atractivități turistice ale reliefului, hidrografiei , climei și biogeografiei. Apoi m-am axat pe turismul antropic al statului maghiar, la fel am prezentat câteva obiective turistice ale edificiilor istorice, de cult religios, cultural și tehnic. Apoi am prezentat câteva festivaluri ce se desfășoară pe teritoriul Ungariei și aspectele ce definesc satul maghiar. La finalul acestui capitol am arătat practicarea turismului balneoclimateric în Ungaria și prezentând istoria un stațiuni cu tradiții vechi pe acest teritoriu – Stațiunea Hajdúszoboszló.

În Capitolul al treilea am arătat câteva statistici ale practicării turismului acestor două țări, raportate și la nivelul Uniunii Europene. Apoi am prezentat aspecte ale gastronomiei și tradițiilor ce definesc aceste două țări.

În această lucrare s-a putut observa că vecinii noștri reușesc să își gestioneze mult mai bine turismul, atrăgând anul un număr semnificativ de turiști, conservându-și tradițiile într-un mod excepțional. Mulți specialiști consideră că România a avut de suferit din punctul de vedere al turismului din cauza perioadei regimului comunist în România, care a dus la apariția unui decalaj de până la 15 ani între cele două națiuni. Dar sunt și turiști maghiari care aleg să își realizeze vacanțele sau concediile în România.

Lista figurilor și tabelelor

Lista figurilor

Figura 1.1 – Poziția României în Europa / 9

Figura 1.2 – Localizarea Munților Apuseni în România / 12

Figura 1.3 – Masivul Făgăraș / 13

Figura 1.4 – Delta Dunării / 14

Figura 1.5 – Harta Mării Negre / 17

Figura 1.6 – Lacul Sfânta Ana / 18

Figura 1.7 – Parcul Național Retezat / 20

Figura 1.8 – Castelul Peleș / 21

Figura 1.9 – Biserica Armeană „Sfânta Maria” / 23

Figura 1.10 – Mănăstirea Putna / 24

Figura 1.11 – Casa memorială „Mihai Eminescu” / 24

Figura 1.12 – Turism rural în zona Rucăr / 28

Figura 1.13 – Harta turistică a regiunii montane și deluroase a județului Vâlcea și localizarea

stațiunii / 29

Figura 1.14 – Stațiunea Băile Olănești / 30

Figura 2.1 – Harta fizică și economică a Ungariei / 32

Figura 2.2 – Peștera Baradla-Domica / 34

Figura 2.3 – Dunărea în Budapesta / 35

Figura 2.4 – Lacul Balaton / 36

Figura 2.5 – Parcul Național Hortobagy / 39

Figura 2.6 – Harta Ungariei – destinații turistice / 39

Figura 2.7 – Palatul Regal / 40

Figura 2.8 – Biserica Matyas / 41

Figura 2.9 – Peninsula Tihany și Abația / 42

Figura 2.10 – Harta Grădini Zoologice și Poarta Principală / 44

Figura 2.11 – Orașul Eger – „perla” medievală a Ungariei / 45

Figura 2.12 – Podul cu lanțuri / 46

Figura 2.13 – Căsuțe la Festivalul vinului de la Castelul Buda / 48

Figura 2.14 – Mediul Rural – Satul Holloko / 50

Figura 2.15 – Podgoria Tokaj și Vinul Tokaj Aszu / 51

Figura 2.16 – Stațiunea Hajdúszoboszló

Figura 3.1 – Călătorii turistice ale rezidenților (în vârstă de cel puțin 15 ani) / 55

Figura 3.2 – Procentul populației care participă la turism / 56

Figura 3.3 – Masă tradițională românească / 57

Lista tabelelor

Tabelul 2.1 – Calendarul evenimentelor cultural-folclorice din Ungaria / 49

Tabelul 3.1 – Numărul de vizitatori sosiți în România din Ungaria / 57

Bibliografie

– Mihai Iancu, Eugenia Luchian – „Geografia turistică a Republicii Socialiste România, manual pentru licee cu profil de alimentație publică”, Editura Didactică și pedagogică, București, 1978;

– Pompei Cocean și colab. – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, București, 2003;

– Mihaela Dinu, Ioana Pețan – „Geografia turismului în România”, Editura Universitară, București, 2005;

– Melinda Cândea, Tamara Simion – „Potențialul turistic al României”, Editura Universitară, București, 2007;

– Daniela Strat, Manuela Popescu – „Geografia continentelor – Geografia Europei, manual pentru clasa a VI-a”, Editura Teora, București, 2000;

– „Patrimoniul universal – Natura și cultura protejate de U.N.E.S.C.O. – Europa Centrală și de Sud-Est”, Editura Șchei, Brașov;

– Mihaela Dinu – „Geografia turismului”, Editura Universitară, București, 2008;

– „Ghid complet – Ungaria”, Editura Aquila ʼ93, Oradea, 2003;

– „Ghid complet – România”, Editura Aquila ʼ93, Oradea, 2003;

– https://roteaprofu.files.wordpress.com;

– https://ro.wikipedia.org;

– http://muntii-fagaras.ro;

– https://www.ghiduri-turistice.info;

– https://ecomareaneagra.wordpress.com;

– http://www.traveltailor.ro;

– http://www.descopera.ro;

– http://www.mesagerulhunedorean.ro;

– http://www.prinlumepringanduri.com;

– http://metropotam.ro;

– http://ec.europa.eu;