Turismul Cultural Istoric In Obcinele Bucovinei

LUCRARE DE LICENȚĂ

Turismul cultural-istoric în Obcinele Bucovinei

Privire specială asupra mănăstirilor

INTRODUCERE

Pană acum doi ani singurul mod prin care călătoream, era prin răsfoirea cărților, a ghidurilor turistice și nu in ultimul rând, a internetului. Imi plăcea ideea de a calatorii insă, intre familie și serviciu, nu găseam niciodată timpul necesar explorărilor si descoperirilor unor noi meleaguri, obiceiuri si culturi. Odată cu inscrierea mea la facultatea de Geografie, s-a trezit si curiozitatea de cunoaștere, dorința de a vedea si a asimila cât mai mult din istoria si frumusețile Romaniei. Călătorind prin țară, întamplător sau poate a fost destin, pașii m-au purtat si in Bucovina, zonă a Moldovei de-o frumusețe cum rar mi-a fost dat să văd. Având deja experiența călătoriei către aceste meleaguri mi-am exprimat dorința de a o avea ca temă, pentru a prezenta si a le trezi si altora curiozitatea de a vizita acea parte a Romaniei, zona care pentru mulți este o necunoscută. Considerându-mă deja un turist in propria țară, am crezut de cuviință ca sunt pregătit pentru a descrie, in cel mai mic detaliu, frumusețile care mi-au fost date să le intâlnesc in zona Obcinelor Bucovinei.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate. Traversată de apele Dunării, România are un scenariu sensibil, incluzând frumoșii și împăduriții Munți Carpați, Coasta Mării Negre și Delta Dunării, care este cea mai mare deltă europeană atât de bine păstrată. Cu rolul de a puncta peisajele naturale sunt așezările rustice, unde oamenii de acolo trăiesc și mențin de peste sute de ani tradiițiile. În România există o abundență a arhitecturii religioase, a orașelor și castelelor medievale care ne indeamna sa retraim istorii vechi de sute de ani.

Întreg spațiul geografic al Romaniei, cu deosebire Carpații, oferă priveliști de neuitat și o ambianță reconfortantă plină de culoare și miresme. Dacă ar fi să aleg o regiune, aș opta pentru Bucovina, zonă a Romaniei care m-a impresionat cu populația harnică si ințeleaptă, plină de omenie si ospitaliate, pastratoare nealterată a meșteșugurilor, datinilor si obiceiurilor stravechi, a idealurilor de libertate si independența națională. Deși nu aș vrea să mă rezum numai la o parte a Moldovei, pentru că toată este plină de repere naturale, arhitecturale, etnografice, folclorice si muzeistice, unele intrate in patrimoniul național și internațional UNESCO, dar aș vrea să evidențiez o anumita zonă, cea a Obcinelor Bucovinei.

Obcinele Bucovinei sunt situate in nord-estul Carpaților Orientali si reprezintă, prin specificul geografiei lor, o subunitate distinctă a acestora. Deși unele trăsături de asemanare le intâlnim si mai spre nord sau mai spre sud, consider că cea mai clară expresie a peisajului lor se realizează intre Valea Sucevei si Valea Moldovei. Aici natura a zamislit, un peisaj magnific și un climat generos, lipsit de contraste dăunătoare, in care aerul ozonat, înmiresmat de aroma rășinilor si parfumul florilor, imbie deopotrivă la odihnă meditativă, cat si la drumeție pe potecile tainuite ale codrilor adânci.

Această perfectă simbioză intre om si natură se incadrează intr-un echilibru ecologic cum rar poate fi intâlnit, in frescele mânăstirilor de rezonanță internațională, in toate producțiile artistice si culturale, in pitorescul fără egal al Obcinelor Bucovinei. Voi incerca să dezvălui treptat valorile turistice ale acestei regiuni, cu sentimentul neputinței de a reda pe această cale măiastra creație a naturii si a mâinii omului in decursul timpului, dar voi incerca să evidențiez, in această lucrare, cat mai mult din aceasta zonă minunată.

ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOGRAFICE

Cele mai vechi urme de locuire sunt datate din paleoliticul superior. Urmează apoi o densitate din ce in ce mai mare de așezări umane din neolitic (civilizatiile Starcevo-Cris, Precucuteni, Cucuteni- caracterizată prin splendita ceramică pictată), epoca bronzului, prima si a doua epocă a fierului, civilizația carpilor, cultura Santana de Mures etc. ( Drd Constantin-Emil Ursul, Corina Ignat, pag. 8 ) . Parte a provinciei istorice Moldova, teritoriul Bucovinei a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri, fapt atestat prin descoperirile arheologice de vârstă paleolitică de și Ataci, mezolitică – de , precum și de urmele culturii Tripolie (3000 î. Chr), descoperite la Boian (Rus, 1997). Centru emergent al evului mediu romanesc, Moldova de sus a fost ceea ce fusese in istorie Ile-de–France pentru Franta capetiana, Wessex-ul pentru anglo – saxoni si Panonia pentru Ungaria arpadiana. Aici in ceea ce s-a numit „Bucovina”, nucleu statal medieval sub Mușatini, ducat austriac al Hasburgilor dupa 1849, ținut infloritor, chiar si dacă înjumătăți, al Romaniei moderne si contemporane se regasesc marile ctitorii ale domnilor moldoveni, de la „intemeierea” maramureșeanului Bogdan I, cel ingropat la Rădăuți, până la movileștii de la Sucevița. Primele orașe ale principatului de la răsărit de Carpați, la Baia, a coloniștilor sași, la Siretul, primei capele princiale de la Sfânta Treime, dar și al dominicanilor ce și-au avut aici lăcaș sau al evreilor ce au unul dintre cele mai pitorești cimitire din Estul european le întâlnim în Bucovina. Aici, în vremea lui Ștefan al III-lea, zis și "cel Mare" s-a ridicat Putna unde voievodul odihnește, din 1504, sub admirabil cizelatul său sarcofag și unde se află muzeul cu cele mai extraordinare broderii liturghice ale întregului Orient ortodox, s-au ctitorit Voronețul paradigmă a esteticii arhitecturale și picturale românești; aici Petru Rareș a inaugurat, în sec. al XVI-lea, acel miracol mondial care este pictura murală exterioară de la Humor, Moldovița, explozie narativă în consens cu spiritul cronicilor monahale contemporane. Istoria deosebită a Bucovinei a început încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, perioadă în care regiunea a fost concomitent nucleul în jurul căruia s-a format statul medieval Moldova și locul unde s-a desfășurat o viață spirituală activă, concentrată mai ales în jurul unor mănăstiri celebre (Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor etc.). Dimitrie Cantemir amintea în Descriptio Moldaviae despre ținuturile Sucevei, și Câmpulungului.

Câmpulung (,,republică”- asociații de obștii libere țărănești), în ținutul Sucevei, împresurat de piscurile unor munți foarte înalți. Acest ținut are cam 15 sate, toate cu obiceiurile și judecățile lor deosebite. Uneori primesc și doi vornici trimiși de la domnie; însă de multe ori îi gonesc afară din ținut, la câmpie, când aceștia întărâtă cugetele locuitorilor și se bizuie pe întăriturile ce le-a dat lor firea. Nu se pricep la meșteșugul lucrării pământului cu sapa, fiindcă în munții lor nu au de fel țarini; toată munca lor este păstoritul oilor. ” (Iacobescu M. (1993), Din istoria Bucovinei)

Societatea moldovenească a fost orientată treptat spre modernitate, începând cu anii 1774-1775, când Imperiul Otoman a cedat câteva județe din partea de nord a Moldovei Imperiului Habsburgic (Austriac). Imperiul Austriac (Austro-Ungar din 1867) a stăpânit acest teritoriu (10.500 kmp, cam a 60-a parte din suprafața imperiului) până în anul 1918, perioadă în care în Bucovina s-au petrecut numeroase mutații care au contribuit la schimbarea fizionomiei demografice, economice, politice, etnice și culturale a provinciei, conferindu-i un statut singular în comparație cu regiunile învecinate.

Sfârșitul Primului Război Mondial a condus la destrămarea Austro-Ungariei, determinând participarea Bucovinei la reconfigurarea Regatului României. Perioadă interbelică a marcat o nouă etapă pe calea europenizării, chiar dacă s-au resimțit adeseori presiunile centraliste ale forțelor politice din Vechiul Regat. Demn de remarcat este faptul că în Bucovina istorică au trăit de-a lungul timpului 11 etnii ce au practicat 9 credințe religioase. Conform opiniei lui Emmanuel Turczynski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în provincie a existat un „consens ideologic” bazat pe „larg diseminata identificare a bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistem legal bine stabilit, toleranță și progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate față de propria comunitate etnică sau religioasă”.

În pofida vicisitudinilor vremurilor și schimbărilor repetate de administrații și regimuri politice, în toate timpurile bucovinenii au fost remarcați pentru toleranța lor și deschiderea spre nou și schimbare. Zonă a interferențelor culturale, cu un peisaj deosebit de atractiv, Bucovina este emblematică pentru ospitalitatea oamenilor care poartă un respect aparte – poate mai mult decât în orice altă parte a Europei – locului unde își duc traiul.

CAPITOLUL I

INDIVIDUALITATEA GEOGRAFICĂ A ZONEI ANALIZATE

Așezarea geografică și limitele

Situate în nord-estul Carpaților Orientali românești, Obcinele Bucovinei reprezintă o subunitate distinctă a acestora. Valea Sucevei constituie limita lor nordică, începând de la izvoare și până la ieșirea din munte, la Vicovu de Sus. Limita sudică pornește din Valea Bistriței, la Iacobeni, și se continuă pe valea Mestecănișului, Pasul Mestecăniș, Valea Putnei și Valea Moldovei de la Pojorâta până la Păltinoasa, care separă Obcina Feredeului și Obcina Mare de Rarău și Munții Stănișoarei.

Fig. 1.1 Harta Obcine, asezare si limite (http://www.profudegeogra.eu/)

Limita estică este cea mai clară în peisaj, prin care Obcinele se pun direct in contact cu Podișul Sucevei, pe linia localitaților Vicovu de Sus – Marginea – Solca – Cacica – Păltinoasa. Limita vestică, în schimb, a suscitat opinii diferite, ajungând la concluzia că aceasta este dată de Valea Bistriței Aurii, între Iacobeni și Cârlibaba, de unde ea se continuă pe Valea Cârlibabei și Pasul Cârlibabei, prin care se face legatura cu bazinul Sucevei (la localitatea Izvoarele Sucevei). Între aceste limite, Obcinele Bucovinei are un teritoriu de cca 2200 km2, situat între 47035'25” (Pasul Mestecăniș) și 47053'30” (satul Ulma) latitudine nordică, și între 25007'40” (satul Cârlibaba) și 25057'25” (satul Păltinoasa) longitudine estică (fig.1.1) . Administrativ, întreaga arie a Obcinelor Bucovinei se află pe teritoriul județului Suceava.

1.2 Aspecte generale ale reliefului

Prima caracteristică definitorie pentru Obcinele Bucovinei este înălțimea redusă a reliefului acestora. Altitudinea medie a culmilor principale scade de la V la E, fiind sub 1400 m (Obcina Mestecănișului), între 1300-1200 m (Obcina Feredeului) și în jur de 1100 m (Obcina Mare). Vârful Lucina (1588 m) din nordul Obcinei Mestecănișului, atinge altitudinea din Obcinele Bucovinei, iar altitudinea minimă o întâlnim la ieșirea Moldovei din munte, la Păltinoasa, de 460 m.

A doua trasatură generală a reliefului acestei regiuni o constituie paralelismul culmilor și văilor pe direcția NV-SE, direcție concordantă cu cea a componentelor structurale. În Obcinele Bucovinei, adaptarea reliefului major la direcționalitatea elementelor geologice este caracteristica cea mai bine evidențiată din întregul lanț muntos al Carpaților.

Alcătuite din trei masive: Obcina Mare, Obcina Feredeului si Obcina Mestecaniș cu altitudini ce nu depășesc 1600 m, desparțite între ele de ape Moldovița, respectiv Moldova (fig.1.2). Obcinele Bucovinei se remarcă prin culmi domoale împadurite, pajiști verzi, dar si chei săpate in calcare (Cheile Lucavei, Cheile Tătarcei, Cheile Pârâul Calului). În alcătuirea lor există trei categorii de formațiuni: metamorfice sau șisturi cristaline (de proterozoică superioară și paleozoică), magmatice și sedimentare (de vârstă mezozoică).

Fig. 1.2 Forme de relief Obcinele Bucovinei (www.oocites.org)

Obcina Mestecănișului se suprapune zonei cristalino-mezozoice, fiind alcătuită din formațiuni metamorfice, sedimentare si magmatice. Formațiunile sedimentare apar in latura estică a Obcinei Mestecănișului. Ele se așează trasgresiv si discordant peste șisturile cristaline, fiind reprezentate prin roci carbonatate si roci silicioase. Toate se impun in relief prin forme specific: dolomitele si calcarele triasice, care creaza reliefuri cu abrupturi si chei – Lucava, Tatarca, Breaza; pe argilele cretatice, foarte expresiv in zona Pojorata si pe pârâul Cailor. Formațiunile magmatice apar sub forma unor Klippe (blocuri) pe o suprafață mai mare, intre Benea si Sadova, fiind reprezentate prin bazalte si peridotite si serpentine. Obcina Feredeului si Obcina Mare sunt modelate pe depozite de fliș, roci predominant detritice, sub forma de succesiuni ritmice, groase de sute si mii de metri. Obcina Feredeului conține depozite cretatice si paleocen-eocene, suprapunându-se pe pânza de Audia. Aceasta din urmă strat si cele cuartoase, fiind roci dure, se inscriu pregnant in relief, conferind Obcinei Feredeului particularitățile sale morfologice. Obcina Mare se grefează pe pânzele de Tarcău și Vrancea, formate din roci cretacice superioare și, mai ales, paleocene si miocene inferioare. Structural, pânza de Tarcău este seriată puternic spre est, peste pânza Vrancea, pe care, la Soloneț si pe Valea Putnei, o acoperă complet. Datorită acestui fapt, panza Vrancea apare in marginea flișului Obcinelor ca trei semisfere : Putna –Suceava, Sucevița si Humor.

1.3 Referințe climatice si hidrografice

Obcinele Bucovinei se incadrează in bioclimatul tonic stimulent de munți mijlocii și mici, ai formelor de relif negative, reprezentate de depresiunile intramontane, vaile inguste sau mai mari din zona munților mici si mijlocii. Este influiențat de condițiile de adapost față de circulația generală, cu efecte diferențiate, mai ales in anotimpurile extreme. Aerul rece iarna sau noaptea, alunecă si stranează pe fundul depresiunilor si văilor, conducând la inversiuni termice prin urmare iernile si nopțile fiind foarte friguroase. În schimb, vara si ziua, in condiții de circulație admosferică redusă, se produce o incălzire puternică a substratului și de aici a atmosferei. Condițiile bioclimatice din depresiuni sunt, in general, tonice, stimulente cu caracter ușor relaxant, datorită adăpostului oferit de munții inconjurători. Se constată o incărcare a aerului cu ioni negativi-pozitivi, remarcabilă fiind prezența aerosolilor rășinoși, datorită faptului că inversiunile termice conduc și la o inversiune in etajele de vegetație forestieră.

Fig. 1.3 – Harta zonelor climatice din România (www.ici.ro/romania/ro/geografie/climate)

Principalele rețele hidrografice din Obcinele Bucovinei sunt: Moldova, Suceava si Bistrița Aurie si afluienții lor care formeaza o rețaea cu o densitate apreciabilă si cu o dispoziție rectangulară specifică. Alimentarea predominant pluvională, susținută substanțial de cea subterană, asigură permanența scurgerii râurilor, cu variații de debit in funcție de anotimp.

Bistrița Aurie si cu afluientul sau Carlibaba, formează limita vestică a Obcinelor Bucovinei pe o lungime de 45 de Km, din care 22 de Km revin Carlibabei. In sectorul Carlibabei – Iacoveni, Bistrița Aurie este o vale mai largă, cu o pantă medie fiind insoțită de trasee. Ambele vai drenează flancul vestic al Obcinei Mestecănișului prin afluienți scurți și cu talveg accentuat inclinat, intre care cei mai inportanți sunt Tătarca pentru Carlibaba și Valea Stânii pentru Bistrița Aurie.

Moldova străbate Obcinele longitudinal in cursul său si le delimitează spre sud prin cursul său mijlociu. Pe tot acest traseu montan, cu o lungime de aproape 90 de Km, ea străbate o succesiune de mici depresiuni – izvoarele Moldovei, Breaza, Botus, Fundul Moldovei, Pojorata, Câmpulung, Vama, Gura Humorului, – si cheile Brezei, Pojoratei, Strâmtura Roșie. Principali sai afluienți de pe dreapta, din Obcina Mestecanișului – 1096 m – completează limita sudică a Obcinelor. De pe stânga primește pe Sulița, Breaza, Pârul Negru, Sadova, Pârul Morii, Corlăteni, Deia Moldovița, Dobra, Beltagul, Humorul.

Moldovița, cel mai important afluient al Moldovei din spațiul Obcinelor Bucovinei, drenează longitudinal depresiunea cu același nume si separa Obcina Feredeului de Obcina Mare. Ea colectează paralele de pe versantul estic al Obcinei Feredeului, dintre care cele mai inportante sunt Argel, Demacusa, Pârul Boului, Deia si de pe cel estic al Obcinei Mari, dintre care Dudăul, Putna, Clumama, Dragosa, Frumosu, după care se unește cu Moldova la Vama.

Humorul, de 26 de Km lungime, isi colectează apele din Obcina Mare, pe care o străbate longitudinal, si debusează in Moldova la Gura Humorului. Suceava formează limita nordică a Obcinelor românești. După un curs de 60 de Km si după ce străbate cateva bazine depresionare –izvoarele Sucevei, Nisipitu, Brodina, Putna, părăsește muntele la localitatea Straja. Apele stătătoare aproape ca lipsesc in Obcinele Bucovinei, exceptând mlaștinile locale din bazinul Lucinei si din unele sectoare ale șesurilor principalelor vai. Amintim micul si unicul lac de aici, Iezerul, unul dintre puținele lacuri de baraj natural din țara, situat pe valea Sadovei, in amonte de satul cu acelasi nume.

In imediata vecinătate a Pietrei Pinului, lângă Gura Humorului, forări recente de cercetare au dus la descoperirea unor rezerve de apă minerală termală, slab sulfuroasă, oligo-minerală – apă care se găsește și in doua izvoare din apropierea mânăstirii de la Voroneț. Aceste descoperiri, folosite până in prezent doar parțial, de către localnici, sunt păstrate ca fond balnear de rezervă.

Nămolurile terapeutice cu diferite consistențe si grade de finițe, acționează asupra organismului prin intermediul propietaților lor fizice, chimice si biologice. Există si rezerve de nămol in zona Obcinelor, cu eficacitate terapeutică, insă acestea sunt mai puțin cunoscute de catre turiști.

1.5 Aspecte privind biodiversitatea

Covorul vegetal are o semnificație definitorie pentru conturarea personalității peisajului Obcinelor Bucovinei. La compoziția pădurilor de aici, molidul participă cu aproape 70%, fagul si bradul cu peste 25%, iar celelante esențe cu doar 5%. Aceaste procente se modifică in funcție de etaje. Astfel, zona fagului apare pe zona estică a Obcinei Mari, unde domină fagul si bradul, urmate de molid. Zona de amestec molid – brad – fag corespunde părții central a Obcinelor, adică versantul vestic al Obcinei Mari, depresiunea Moldoviței, versantul este al Obcinei Feredeului si Obcinile Bradinei. Aceste trei esențe de bază formează frecvent arborete mixte.

Fig. 1.4 Pădure de stejar (www.realitatea.net) Fig. 1.5 Pădure de brad (www.realitatea.net)

Zona molidului are o largă dezvoltare in partea vestică a Obcinelor, respective pe culmea si versantul vestic al Obcinei Feredeului, în culoarul depresionar Moldova – Sadova si în toată aria Obcinei Mestecanișului. Limita superioară a fagului si bradului, care pe flancul estic al Obcinei Mari se găsește la 800-1 000 m, coboară constant spre vest, în cât, la vest de creasta Feredeului, ele rămân cu totul sporadice în masa generalizată a molidișurilor. Limita inferioară a molidului, care in Obcina Mestecănișului si vestul Feredeului se găsește pe fundul văilor, spre est urcă treptat până în partea superioară a Obcinei Mari. Suprafața mare a padurilor si râurilor repezi de munte fac ca atât fondul de vânătoare, cât si cel pișcicol să fie deosebit de bogate: 27 fonduri de vânătoare, de un deosebit interes cinegetic: cerb, căprior, urs, mistreț, râs, cocoș de mesteacan. 41 de fonduri de pescuit: lostrișa, păstrav, ștucă, crap, clean etc. Peștii apelor se încadrează în zona păstrăvului, in paralele mici, și în zona lipanului și mrenei, pe râurile mari Moldova, Moldovița, Suceava, Bistrița Aurie. Râurile de munte adapostesc specii rare de pești- lostrița, păstrăvul curcubeu, lipanul etc.

Fauna este bogată și prețioasă și include numeroase specii cu valoare cinegetică ridicată: ursul și cerbul carpatin. Păsările de talie mică sunt în număr mare și bine adaptate la condițiile de mediu de aici, altele sunt sezoniere sau în peiasaj. Păsările mai mari au ca principal reprezentanți cocoșul de mesteacăn și ernuca. Dintre păsările răpitoare amintim; uliul găinilor, uliul păsărar, șorecarul, cucveaua, acvila țipatoare, eretele, șoimul.

Fig. 1.6 Cerb Carpatin (arhivă proprie)

CAPITOLUL II

POTENȚIALUL TURISTIC CULTURAL ISTORIC

2.1. Monumente și ansambluri de arhitectură

Programele arhitecturii populare bucovinene pot fi grupate în câteva categorii de bază: locuințe, anexe gospodărești, biserici, instalații tehnice țărănești. Dintre toate aceste categorii ale arhitecturii populare atenția ne este atrasă în primul rând de locuința tradițională, tip categorial ce are cea mai veche origine și care de-a lungul timpului a cunoscut o permanentă preocupare din partea omului. In Bucovina, într-o margine a spațiului românesc, într-un ținut cu o puternică unitate etnoculturală și lingvistică, întâlnim, alături de inegalabilele monumente de artă medievală, și exemplare de locuințe de o valoare aparte. Realitatea geografică a zonei, puternic împădurită odinioară, a dus la răspândirea copleșitoare în primul rând a construcțiilor din lemn. În ceea ce privește plastica arhitectonică, teritoriul bucovinean a conservat forme arhaice cum ar fi casa din lemn cu acoperiș de sindrila de brad sau din paie, în patru ape, apariție unică în teritoriul european, dar nu și în cel românesc.

Fig 2.7 Casă bucovineană cu prispa (www.cedratour.ro)

În vechime, pentru construcția casei se foloseau de obicei bârne rotunde de lemn, foarte lungi – adesea o bârnă avea lungimea unui perete întreg. Alte aspecte de interes țin de modul de îmbinare a bârnelor – și aici, ca și în alte părți, bârnele se încheiau, în îmbinări crestate. Temelia casei consta, în cazul caselor celor mai vechi, dintr-un strat de piatră de râu.

Prispa caselor bucovinene, prezentă mai ales în arhitectura caselor din zonele de deal și podiș de aici, inconjoară în mod obișnuit trei laturi ale casei – fațada și cei doi pereți laterali. Adăpostită de streașina foarte largă, ea era în vechime neîngrădită cu balustrade și realizată din pământ bătut, amestecat uneori cu piatră. Pentru decorarea pereților existau mai multe variante – bârnele din lemn puteau fi lăsate aparente, puteau fi lipite cu pământ și apoi muruite cu un tip special de lut sau date cu var sau, în unele cazuri, puteau fi văruite într-un mod aparte – suprafața acoperită cu var alcătuia un chenar în jurul ferestrelor, varul folosit fiind alb sau albastru. De asemenea, un alt element tipic pentru casele bucovinene este prezența pereților ce aveau zugrăvită în partea de jos un brâu de culoare neagră.

Cele mai reprezentative dintre aceste creații populare pot fi văzute in muzeul etnografic din Gura Humorului si cu deosebire, in muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, unic in țară cu acest specific.

Fig. 2.8 Casă din Bucovină (arhivă proprie)

2.2. Monumentele de factură religioasă

Regiunea istorică din sudul Bucovinei, localizată in nordul României, este invadată de o colecție impresionantă de mânăstiri din secolul al 15-lea, multe dintre ele având pereții pictați, și in exterior si in interior – plasându-se printre cele mai fașcinante monumente artistice din Europa.

Numărul impresionant al bisericilor din Bucovina, România, cu interesantele fresce interioare și exterioare, a fost păstrat încă din timpurile medievale. Datorită unicității și valorii lor artistice, acestea au fost adăugate la Lista cu Moșteniri Culturale Internaționale a UNESCO, în 1993. Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o așa de înaltă calitate a frescelor exterioare.

În majoritatea cazurilor, bisericile au fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deși urmând programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri ușor diferite. Folosind culori precum Albastrul de Voroneț(fig. 2.9) sau Roșul de Humor (fig. 2.10) , pictorii (majoritatea necunoscuți) au descris poveștile biblice ale pământului și ale raiului, scene din viața Sfintei Fecioare și a lui Iisus Hristos, povestiri despre începuturile omenirii și viața după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe pereții interiori, apoi extinse către pereții exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât religioase, cât și didactice: pentru a promova ortodoxismul și pentru a educa oamenii de rând.

Fig. 2.9 Mânastirea Humor (arhiva proprie) Fig. 2.10 Mânastirea Voronet (arhiva proprie)

Fiind un duhovnic renumit, ieromonahul David de la Manastirea "Sf. Lavrentie" era asaltat de o multime de credinciosi care-i cereau ajutorul in diverse probleme. Dorind sa se roage in liniște, el a imbracat schima cea mare, primind numele de schimonah de Daniil. El s-a retras ca pustnic (sihastru) intr-o zonă impădurită ascunsă și greu accesibilă, inspre munte, in apropierea vărsării pâraului Vitău in răul Putna.

După cum spune tradiția, el a săpat cu dalta intr-o stancă inaltată deasupra vaii Vităului un paraclis, iar dedesubt se afla un alt loc scobit in piatra, care ii slujea drept chilie (Chilia lui Daniil Sihastrul) (fig. 2.11).

Fig. 2.11 Chilia lui Daniil Sihastrul (www.crestinortodox.ro)

Paraclisul are trei desparțituri (pronaos, naos si altar), o lungime de 9.25 metri si o inalțime de 2 metri. Intre naos si altar se afla un mic iconostas, iar bolta a fost zugravită, fiind vizibile si astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. Intr-o scobitură mică din peretele altarului era așezată o icoană. Pe peretele naosului, langa fereastra, se află sapată o cruce și cateva slove care datează din anul 1499. Incaperea aflată sub paraclis era folosită de sihastru drept chilie, aici nevoindu-se zi de zi in post aspru, tăcere și rugaciuni neincetate.

Tradiția spune ca sihastrul Daniil a viețuit in aceste locuri timp de 20 de ani. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a răspandit repede, iar Daniil a inceput sa fie căutat de o multime de credinciosi cărora le citea rugaciuni pentru izbavirea de boli si suferințe, precum si de monahi ori pustnici din intreaga Moldovă care-i cereau indemnuri si sfaturi duhovnicești.

Despre Daniil Sihastrul a auzit si tânărul Ștefan, fiul fostului voievod Bogdan al II-lea. El a venit aici in jurul anului 1451, după uciderea tatălui său la Reuseni, iar pustnicul Daniil i-a prezis că in curând va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și intâmplat in anul 1457. Ajuns domnitor, Ștefan cel Mare a construit Mânăstirea Putna in anul 1466, in apropierea chiliei lui Daniil Sihastrul.

După sfințirea bisericii Mânăstirii Putna, in 1470, sihastrul Daniil s-a retras in padurea de pe malul raului Voroneț, sub stanca Șoimului, unde și-a continuat viața monahala.

Chilia lui Daniil Sihastrul, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice.

2.3. Monumentele de factură civilă (muzeele)

Muzeele, ca principale tezaure etnografic-folcloristice si culturale, vin sa completeze cunoștințele și educația patriotică a turiștilor din zonă și din afara ei. Pe primul plan se situează Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, inființat in 1936 si reorganizat in 1974 deținator al cifrei impresionante de aproape 15 000 de exponate din lemn, ingenios concepute si artistic executate, oranduite tematic, cronologic in 20 de săli, care ne introduc in universul vechilor ocupații ale locuitorilor din zonă.

Fig. 2.11 Exponate Muzeul Arta Lemnului (www.bucovinacazare.ro)

O alta perlă a Bucovinei o reprezintă Muzeul Etnografic din Gura Humorului inzestrat cu, o varietate numeroasă de piese care atestă indeletnicirile si vocația artistică a locuitorilor din imprejurimi. Muzeul a fost organizat in 1958 in 16 Sali cu piesele expuse tematic. Colecția etnografică detine circa 3400 de piese (port, obiceiuri, meștesuguri, ocupații etc.) cele mai multe fiind din a două jumătate de secol XIX (fig. 2.12). Muzeul mai deține si lucrări de literatură umoristică, epigrame si piese si monede de secol XX precum si o colecție de piese cu caracter istoric.

Fig. 2.12 Exponate Muzeul Etnografic Gura Humorului (www.bucovinacazare.ro)

Mergând spre mânăstirea Humor regăsim un alt monument reprezentativ al culturii, civilizației si tradiției populare bucovinene, acesta este Casa Muzeu din Soloca. Casa este de tip cameră – tindă – cameră, cu foișor si prispă lutuită. Bucataria are un cuptor tradițional cu vatr și plită, reconstituit după tipologia mijloacelor de incălzit din zonă.

Fig. 2.13 Casa Muzeu din Soloca (www.wikimedia.org)

Mergând spre mânăstirea Humor regăsim un alt monument reprezentativ al culturii, civilizației si tradiției populare bucovinene, acesta este Casa Muzeu din Soloca. Casa este de tip cameră – tindă – cameră, cu foișor si prispă lutuită. Bucataria are un cuptor tradițional cu vatră si plită, reconstituit după tipologia mijloacelor de incălzit din zonă.

Casa cea mai mare este organizată după specificul tradițional cu patul de zestre, culmea pentru haine, laite de- a lungul pereților si soba de incălzit. Muzeul a rămas unul dintre puținele monumente care mai redau arhitectura tradițională și civilizația populară din Bucovina secolului al XIX- lea.

2.4. Monumentele de valoare comemorativă (statui)

Mihai Eminescu, cel care a avut si are un rol important in deslușirea identității națioanle a românilor, a fost cinstit prin ridicarea unui bust in curtea mânăstirii Putna. Prezența lui Mihai Eminescu este legată de Serbarea de la Putna din 1871, la hramul mânăstirii. Aceasta a fost cea dintâi Serbare a românilor de pretutindeni, ocazie a căreia a avut loc și primul congres al studenților români de pretutindeni. Bustul a fost ridicat la Putna la inițiatitiva Societății Arboroasa in 1926. Pe soclul bustului se află scrisă o strofă din poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Romanie”.

Fig. 2.14 Bustul lui Mihai Eminescu, Putna (arhiva proprie)

Monumentul statuar "Dragoș Vodă și Zimbrul"

Fig . 2.15 Monumentul “Dragoș Vodă și Zimbrul” (www.en.wikipedia.org )

Este un monument care il infățișeaza pe domnitorul Dragoș Voda, calare pe un cal, manuind un buzdugan, in scopul de a lovi un zimbru ce il ataca. Amplasat pe un soclu de beton, placat cu travertine, pe care este inscripționat numele scuptorului ( Ion Jalea). Dezvelit in anul 1978 monumentul este situate in Piața Centrală, lângă noua clădire a casei de cultură a municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Statuia Papei Ioan Paul al II –lea

Fig. 2. Statuia Papei Ioan Paul al II-lea (www.suceava.ro)

Monumentul dedicat Papei Ioan Paul al II – lea, a fost dezvelit la 15 august 2010 cu prilejul implinirii a 10 de cănd Biserica de la Cacica a fost ridicată la rang de Basilica Minor. Statuia a fost realizată de o artistă poloneză si donată comunității din Cacica, de comunitatea din Rybnick cu care comuna este infrațită. Aceasta este realizata din bronz , are o inaltime de 2.2 metrii si o greutata de 800 kg. Pe spatele soclului se afla o placă de bronz cu urmatoarea inscriptie in limba poloneză, traducerea in limba româna este urmatoarea „ Locuitorilor comunei Cacica in semn de prietenie din partea regiunii Rybnick”

.

CAPITOLUL III. POTENȚIALUL ETNOFOLCLORIC AL ZONEI.

3.1. Așezările cu funcție turistică

Cadrul natural este ideal pentru turism activ și pentru relaxare în aer liber – Gura Humorului, Sucevița, Campulung Moldovenesc, Cacica, Vama etc.. Acestea sunt cateva din localitățile cu infrastructură specifică turismului si alte tipuri de mișcare. Traseele identificate sunt o invitație de a părăsi sala de fitness și a vă muta activitățile în locul ideal pentru sport, distracție si destindere.

Gura Humorului se află in partea estică a Obcinelor Bucovinei, la o altitudine de 470 de metri, si are o ofertă de agrement demnă de luat in seamă, unde poți profita de tihna din jur si te poți bucura de pacea acestei așzări, parcă ruptă din rai.

Aerul curat și verdele al pădurilor de foioase te imbie la plimbare si drumeție. Relaxarea din natură se completează cu vizitarea obiectivelor culturale. Renumita Mânăstire Voroneț situată la 4 km de centrul orașului, iar in partea de nord, la 5 km se află Mânăstirea Humor, ce oferă o lecție valoroasă de cultură si istorie a acestor locuri. Tot aici găsim si rezervația naturală Piatra Pinului unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bucovina, pârtia de schi Șoimul cu o lungime de 1478 de metri, și un grad de dificultate mediu-dificil, cu telescaun si instalație de iluminat.

Fig. 3.16 Stațiunea Gura Humorului (www.infopensiuni.ro)

Sucevița este un sat de munte situat la poalele Obcinei Mari, unde relaxarea în aerul curat poate fi îmbinată cu plimbări cu trăsura sau cu sania, cu drumeții sau plimbări cu bicicleta.

Fig.3.17 Sucevita panaroma (www.crestinortodox.ro)

Drumurile forestiere duc către Putna, către Poiana Micului, iar cu îndrumarea ghizilor locali se pot parcurge trasee pitorești pentru descifrarea tainelor pădurilor. Pentru cei ce preferă relaxarea pasivă și renunțarea la stresul cotidian vă puteți destinde în plimbări prin pădure sau puteți beneficia de oferta de wellness la hotelurile din zonă.

Elementul principal de atracție îl reprezintă Mânăstirea Sucevița ce se distinge prin pictura murală în care predomină “verdele de Sucevița”, armonios integrată în peisajul verde al pădurilor și luncilor care înconjoară mânăstirea. Pornind de la moștenirea culturală locală, locuitorii harnici și gospodari au valorificat tradițiile locale, organizând evenimente și festivaluri cum ar fi: Zilele Culturii Sucevițene, Târgul de Turism, Balul Pensiunilor, Festivalul Fructelor de Pădure, Festivalul de Toacă, Balul Gospodarilor, Festivalul Obiceiurilor de Iarnă. La școala din sat puteți admira colecția etnografică, iar în Marginea (la 9 km), puteți vizita atelierul de fierărie unde se potcovesc caii, precum și “Centrul de Ceramica Neagră”, unde o mână de oameni continuă să învârtă roata și să ardă vasele de lut.

“Străveche vatră românească de datini și virtuți, orașul de sub muntele Rarău are o personalitate specifică, atât prin așezarea geografică, prin trecutul istoric…” (Gratian Jucan – „Campulungul Moldovenesc”)

Fig.3.18 Panorama Campulung Moldovenesc (www.trilulilu.ro)

Așezat într-un cadru natural deosebit de pitoresc, înconjurat de pădurile veșnic verzi de molid ce încântă ochiul oricărui drumeț și străjuit spre sud de "turnurile gotice" ale legendarului Rarău, municipiul Câmpulung Moldovenesc, poate fi o destinație turistică pentru toate anotimpurile și exigențele iubitorilor de călătorie.

       Principalele atracții naturale ale zonei în care este încadrat municipiul sunt: 
        – aspectele peisagistice create de formele de relief și vegetație, care înconjoară depresiunea; 
        – traseele marcate ale potecilor turistice, deosebit de pitorești care urcă spre culmile muntoase înconjurătoare, ale masivului Rararau-Giumalău și Obcini.

-forme de relief calcaroase (create de structura geologică a Rarăului), stâncile ruiniforme denumite "Pietrele Doamnei", cu altitudinea maximă de 1634 m, vizibile de la mare distanță, declarate și monumente ale naturii; 
       De aici încep  legendele și tot aici fiecare pas făcut în aerul curat cu miresme de păduri de brad înseamnă sănătate și prelungirea vieții.

Câmpulungul Moldovenesc este un tărâm binecuvântat, de o frumusețe aparte în toate anotimpurile.

Iar din cele din urmă dar nu ultima, pentru că in aceasta zonă mirifică, presarată de obiective turistice, găsești ceva de admirat la tot pasul, avem localitatea Cacica, renumita fiind pentru mina de sare cu o salină diferită de cea cu care probabil ne-am familiarizat la Slanic Prahova.

Aerul puternic ozonat, puritatea si frumusetea naturii, fac o destinatie de vis, in orice anotimp fie pentru odihna sau agrement, fie pentru tratamentul bolilor respiratorii.

Intrarea in ocnă se face pe trepte de brad vechi de peste 200 de ani, mineralizate, de saramura ce a pătruns in lemn. Intrând in galeriile suficient luminate ale minei, putem vizita, capela ortodoxă, lacul sărat, sala de dans, terenul de sport, fântâna de saramură etc. Mina Cacica este unicat in țară, fiind singura cu sare gri.

Fig. 3.19 Capela ortodoxa, Salina Cacica (www.romaniamama.ro)

Daca timpul ne permite, alte obiective care merita vazute ar mai fi: Biserica Romano- Catolică, construită in anul 1904, de către comunitatea poloneză din satul Cacica. In anul 2000 recunoscând importanța pelerinajelor mariane de la această biserică, Papa Ioan Paul al II-lea, a acordat acestei biserici titlul de Basilica Minor („Adormirea Maicii Domnului ”).

Fig. „Basilica Minor” (fotografia.blogspot.com)

3.2. Ocupații tradiționale, meșteșuguri specifice

Satele aparute din timpuri străvechi, care au păstrat si mai păstrează incă aspectul si manifestările tradiționale, datini si obiceiuri străbune, elemente valoroase de etnofolclor etc, in care se desfășoară activități specific turismului rural și turismului ecologic. Conservarea elementelor vechi de civilizație rurală și transpunerea lor in viața de zi cu zi. Meșteșugurile, arta țesutului și cusutului, noblețea vestimentației populare, transpunerea sensibiliățtii și a dragostei de frumos in adevarate capodopere realizate din lemn, metal, os, piei, lut etc: Arhitectura caselor si agrementarea specifică a interioarelor.

Tradițiile populare, obiceiurile, meșteșugurile reprezintă un alt obiectiv de maximă importanță in patrimoniul zonei. Regiunea prezintă o insemnătate valoare etnografică mai ales datorită obiceiurilor strămoșești care s-au păstrat nealterate de secole si a portului popular românesc. Nu in ultimul rând, mai este celebră și pentru prelucrarea artizanală a lemnului. Arhitectura populară este absolut unică și originală, adevarate broderii în lemn oferă cerdacurile, ușile și ramele ferestrelor, fântânile, porțile și gardurile. La acestea se adaugă decorațiunile exterioare cu motive geometrice sau florale stilizate sau frumos colorate, cu precădere în satele de pe valea Bistriței Aurii, cel mai cunoscut Ciocănești.

Ouâle incondeiate simbolizează sosirea primăverii si renașterea naturii. In tradiția populară românească, ouăle de Paște sunt considerate un simbol al regenerării si al purificării, ce protejază animalele din gospodarie.

Inpistruitul ouâlelor este un obicei practicat in zona Bucovinei. In prezent sunt folosite mai multe culori la incondeierea ouâlor, fiecare din ele avănd un anume simbol si anume: albul este simbol al puritații, roșul semnifică viața (culoarea sângelui), albastrul este culoarea cerului si a apei, iar negrul reprezintă fertilitatea, galbenul reprezintă soarele și aurul, insă liniile pictate pe ouâ simbolizează eternitatea.

In Săptămâna Mare, incepând cu ziua de marâți până vineri, pe lângă simpla vopsire, se practică incondeierea cu pensula, fie folosindu-se ceară, fie culori naturale. Cele mai frumoase ouâ de Paște sunt ouâle inchistrite, numite impropriu ouâ incondeiate. Tehnica utilizată este aceea a păstrării culorii de fond si constă in trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topit, și scufundarea succesivă in băi de culoare (galbenă, roșie si neagră).

Unealta folosită se numește chisită și este un betișor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecționată din alamă, prin care este petrecut un fir de par de porc. La sfarșit, după scriere si imbaiere, oul se incalzește puțin și, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea ușor incălzită, se indepărtează straturile de ceară, punându-se in evidență desenul.

Cu timpul, tehnica incondeierii oualelor a ajuns la nivel de artă.

Fig. 3.18 Oua incondeiate, (arhiva proprie)

Un alt meștesug bine definit in zona Obcinelor este arta țesăturilor. Atât cergile și scoarțele de pe pereți și pat, cât și sumanele, cămașile, ițari, sau catrințele pe care țărani le inbrăcau erau confecționate în casă. Arta țesăturilor si cusăturilor, uzuale si decorative, pentru interioare si imbrăcăminte, a ajuns la o meritata recunoaștere națională și internaționăl.

Fig. 3.19 Arta țesăturilor tradiționale (www.ceramica-neagra-marginea.ro)

Dulgheria si tâmplaria sunt alte ocupații inrudite tradiționale, ca pretutindeni in satul românesc. Din lemn erau și sunt în continuare realizate de la obiecte de uz casnic – făcălețe, linguri, pive, scaune, teascuri, scrâncioabe ( leagăne de copii ) – până la case intregi, porți și ferestre sau lăzi de zestre.

Fig. 3.20 Obiecte tradiționale de uz casnic (arhiva propie)

Olăritul este și el printre cele mai vechi îndeletniciri, după cum o dovedesc și vasele din neolitic descoperite de arheologi. Lutul folosit are o mare importanță, meșteșugarii știind de unde să il aleagă pe cel mai bun. Ceramica de Marginea este deja o marcă bine cunoscută in intreaga lume. In Marginea inceputul olaritului este stabilit de către istorici in jurul anului 1500. Pentru iubitorul de istorie si de frumos, urmarirea acestui meșteșug in timp și spațiu poate fi o preocupare extraordinar de plăcută. Ceramica de culoare neagră este mărturie a originii dacice. Ea se mai intâlnește astăzi numai in atelierele de olarit de la Marginea .

Fig. 3.21 Ceramica (www.wikipedia.org)

3.3. Portul popular, elemente de folclor

Portul popular pune in evidență o milenară cultură materială, realizată cu talent, pasiune și sensibilitate pentru frumos. Straiele tradiționale reflectă cum nu se poate mai bine priceperea și rafinamentul femeilor în confecționarea pieselor de îmbrăcăminte. O piesă de bază a costumului femeiesc este cămașa (iia) cu poale (sorocica), țesută din fir de in. Compoziția cromatică este dominată de roșu, galben și portocaliu, în timp ce la cămășile românești predomină albul și negrul. Peste cămașă se îmbracă fota, cu fir auriu, care se poartă în zile de sărbătoare și catrința , pentru zilele de lucru. Fota are câte o bată lată în talie și la poale. La aceste două piese, se adaugă brâul lat. Iarna, costumul femeiesc este completat de suman din lână. În picioare, femeile purtau opinci , care se legau în jurul gleznei cu nojițe de lână sau piele, și pe cap, basmale . Basmalele se confecționau din cașmir, mătase sau lână.

Costumul bărbătesc cuprindea: cămașă, scurtă și ițarul, simplu și drept. Pentru zilele de lucru se purtau cămăși din cânepă groasă, iar pentru zilele de sărbătoare, din in. Cămașa are ornamente în jurul gâtului și este mai scurtă decât cea românească. La începutul secolului al XX-lea, sumanul, de culoare roșie, cu șnur verde, era obligatoriu în costumul mirilor. Sumanul era ornamentat pe piept și în jurul gâtului cu motive florale. La mijloc, bărbații se încingeau cu chimire late, din piele, cu ornamentații, și curele. În picioare, ca și femeile, purtau opinci legate cu nojițe din piele sau lână. În zilele de sărbătoare purtau cizme. La costumul bărbătesc se mai adaugă traista de vânătoare, cornurile pentru praf de pușcă , cu curele care au aplicații de ornamente metalice. Plosca din lemn completează inventarul bărbătesc. Baltagul , un semn distinctiv, era purtat la ocazii festive și la nunți. Dreptul de a purta baltag îl aveau doar cei care dovedeau acte de vitejie.

Fig.3.22 Port popular tradițional (www.arcanul.ro)

CAPITOLUL IV

STUDII DE CAZ – MĂNĂSTIRILE DIN OBCINELE BUCOVINEI.

In partea de nord – est a țarii, la granița cu Ucraina se intinde Țara de Sus a Moldovei, regiunea istorico – geografica, numita Bucovina sau „Tara fagilor” – meleaguri molcom unduite in obcine păduroase, cu ape repezi si câmpii roditoare de cănd se știu pământurile acestea omenite. In vremuri tulburi macinate de controverse interne, inclusiv religioase , primii voivozi, ale acestor meleaguri, au fost nevoiți să ridice fortificații dar si lăcașe de cult ortodoxe , importante centre de cultură, de sutinere spirituală a populației. Din punctul acesta de vedere, strălucitoare s-a dovedit epoca domnitorilor Petru I Mușat, Ștefan cel Mare si Sfant, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, urmați de Movilești, adica intre anii 1360 – 1600, cand Bucovina a fost impodobită cu biserici si mânăstiri fortificate; construcții ale veacului al XV – lea si altele din secolul al XVI – lea, care au primit după 1530 un impresionant veșmânt de frescă exterioară la inițiativa voivodului Petru Rareș, a mitropolitului Grigorie Roșca si a mai multor boieri. Pictura parietală de mare originalitate a temelor, puritatea desenului, precizie a detaliilor multe de influența locala, rafinament cromatic, ansamblu imagistic de o valoare excepționala. Prin aceste lăcașe de cult, rămane in continuare vie opera creatorilor adesea necunoscuți, suma credinței, virtuților, curajului si modestiei lor care le configurează geniul.

De aceste opere de artă am să mă ocup in continuare , alegând sa le expun in ordine, pe cele ce au fost declarate monumente istorice, de arhitectură si de artă.

4.1. MĂNĂSTIREA PUTNA

Fig. 4.23 Harta Mânăstirea Putna (www.romanianmonasteries.org)

Prima ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare, sorocită ca loc de odihnă veșnică, lăcașul Putnei a fost înălțat între anii 1466-1469, lucrare încheiată la 1481. De-a lungul veacurilor, Mânăstirea Putna a trecut prin numeroase încercări: incendii, cutremure, jafuri și năvăliri stăine, care i-au schimbat chipul cel dintâi.

Mânăstirea reconstruită de voievozii Gheorghe Ștefan și Eustație Dabija (1653-1662), ansamblu refăcut de mitropolitul Iacov Putneanul (1760), se înscie în datele generale ce constituie trăsăturile epocii: plan trilobat, brâu-torsadă, ocnițe în arcaturi, pilaștri, ferestre gotice; pridvorul închis apare aici pentru prima dată în Moldova. Mormântul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt în gropniță, sub un baldachin de marmură albă, vârf de creație a genului, este acoperit cu o piatră tombală pa care frunza de stejar dăltuită amintește de copilăria voievodului la Borzești. Acoperământul de mormânt al doamnei lui Ștefan cel Mare este o piesă rară în galeria fascinantă a Evului Mediu moldovenesc. Broderia cusută cu fir de mătase, argint șă argint aurit, păstrează până astăzi mărturia puternică a trecutului imperiului bizantin, din care familia Doamnei face parte. Această broderie este singura piesă cunoscută până în zilele noastre și adună la un loc toate insemnele de putere ale ultimilor împărați bizantini și exprimă concepția medievală despre eterninatea instituției monarhice.

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltil al unui turn comspus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei, pe fațada vestică apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Turnul a fost zidit în anul 1757, în vremea domnitorului Constantit Racoviță.

Fig. 4.24 Intrare Putna (arhiva proprie)

Între 14-16 august 1871, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu și-au înscris numele în Cartea de Aur a mânăstirii prin Marea Serbare ce a avut loc aici, la împlinirea a 400 de ani de la sfințirea Mânăstirii Putna.

În dreapta intrării, se găsește turnul clopotniță, zidit în anul 1882 cu cheltuiala Fondului Bisericesc de arhimandritul Dezireriu Cozub, starețul mănăstirii.În stânga intrării, lângă Turnul Eminescu, sunt temeliile Casei Domnești originale, zidite în secolul al XV-lea.

Prima obște a Putnei a fost formată în anul 1466 din călugări aduși de la Mănăstirea Neamț, povățuiți de arhimandritul Ioasaf, cel dintâi stareț al Putnei, de atunci și până în prezent viața monahală s-a a desfășurat fără întrerupere, în pofida vremurilor vitrege și a stăpânirilor străine de neam și de credință.

Fig. 4.25 Manastirea Putna (arhiva proprie)

În partea de vest a incintei, alături de Paraclis, se află sediul actual al muzeului mânăstirii, aici se păstrează o parte din tezaurul artistic și istoric al mănăstirii, constând din: broderii (epitafuri, veșminte preoțești, valuri de tâmplă), manuscrise (cărți de învățătură și de muzică plsaltică), tipărituri, argintărie (cruci ferecate, icoane, cădelnițe, candele), obiecte din ceramică și altele.

Viața profund creștină a Sfântului Ștefan se oglindește în legăturile pe care le-a avut cu duhovnicii timpului său, dintre toți aceștia Sfântul Daniil Sihastrul a rămas în conștiința urmașilor drept povățuitorul duhovnicesc al marelui domn. Printre odoarele de mare preț ale Mănăstirii Putna se află și Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă, după tradiție, de către Maria de Mangop. Craniul Sântului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, a fost dăruit mănăstirii la 1 mai 1488, cu o cunună de argint aurit de Ștefan cel Mare. În mănăstire, pe lângă acestea, se mai găsesc părticele din moaștele altor sfinți: Sfânta Ana, Sfinții Trei Ierarhi, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, etc.

Cel ce se aproprie de Putna deslușeste în ea o întâlnire între istorie, cultură, credință, slujire a lui Dumnezeu și a oamenilor, frumusețe și sfințenie, acestea sunt un dar de la Dumnezeu și un semn al bunăvoinței Lui față de noi. Toți cei care vin cu inima deschisă către Sfântul Ștefan și mormântul său se simt schimbați sufletește. În cartea de oaspeți cineva a scris „Prin Putna spiritul românesc dăinuie, se purifică și se înalță. Aici simțirea de neam ajunge la expresia ei definită.”

Fig. 4.26 Curtea interioara, Mânăstirea Putna (arhiva proprie)

4.2. MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA PUTNEI

Fig. 4.27 Manastirea Sihastria Putnei (www.crestinortodox.ro)

La 4 kilometri de Mânăstirea Putna, se află Mânăstirea Sihăstria Putnei, situată într-o poaiană largă și frumosă, prinsă la mijloc din toate părțile de o horă de munți. Documentele istorice ne spun că Sihăstria Putnei a fost întemeiată de unii monarhi în timpul domniei Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Prima atestare documentară este în jurul anului 1466.

Sihăstria Putnei are o istorie veche și nouă, de o potrivă. O istorie veche, întrucât de începuturile Sihăstriei de la Putna ne despart aproape 600 de ani, nimic spectaculos totuși: un tătar botezat și mai apoi călugărit în obștea Putnei sub numele de Atanasie se retrage în munți pentru a-și primeni cu bună cuviință haina sufletului. L-au urmat și alți monahi care au constriuit chilii, o bisericuță din lemn, apoi o biserică mai mare de piatră cu hramul „Buna Vestire”. Între istoria mai veche și cea nouă există o istorie dureroasă, după câteve secole de existență liniștită, ultimii ani ai veacului al XVIII-lea aduce încetarea vremelnică a lucrării rugăciunii în aceste locuri, stăpânirea habsburgică de curând instalată în Nordul Moldovei închizând acest așezământ, în urmă rămânând doar pustiul și ruinele.Dar tot din acest veac plin de necazuri ne parvin și trei chipuri de lumină, este vorba despre trei egumeni și duhovnici ai schitului, Sfinții Sila, Paisie și Natan, ale căror sfinte moaște se află depuse în pridvorul acesteia. Sihăstria Putnei cunoaște o înflorire deosebită, în timpul egumenului Sila, care ridică o nouă biserică, din piatră, sființită în 1758, de episcopul Rădăuților, Dosoftei Herescu care o îmbodobește cu toate cele necesare cultului.

Mulți credincioși care s-au rugat în fața ei mărturisesc despre puterea harică deosebită a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni aflată în partea stângă a naosului bisericii, în partea dreaptă a naosului se mai află o icoană a Maicii Domnului, având pe verso chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Astăzi în cadrul mănăstririi funcționează ateliere de croitorie, tâmplărie, sculptură, pictură, înrămat și aplicat icoane pe lemn, unde monahii își desfășară rucodelia lor zilnică, împletind astfel rugăciunea cu munca.

Sihăstria Putnei reprezintă astăzi un liman de liniște, pace și binecuvântare, ce izvorăsc dintr-un trecut multisecular de sfințenie și nevoință.

4.3. MĂNĂSTIREA VORONEȚ

Fig. 4.28 Harta Mânăstirea Voroneț (www.romanianmonasteries.org)

În urmă cu mai bine de cinci veacuri, în apropierea orașului Gura Humorului, s-a ridicat una dintre cele mai frumoase mânăstiri, cu frescele care decorează interiorul și exteriorul, originalitatea picturilor și nu in ultimul rând culoare albastră, „atât de albastră” este genialitatea artiștilor moldoveni, care cu simț artistic au făcut din Voroneț simbolul Moldovei.

A fost construită în 1488 în numai trei luni și trei săptămâni (26 mai-14 septembrie), și pictată în interior în 1496. Mănăstirea Voroneț poartă hramul Sfântulul Mare Mucenic Gheorghe, iar arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc. Vărul Domnitorului Rareș, Mitropolitul Grigore Roșca a realizat marea sa ctitorie: pictura exterioară de la Voroneț, armoniile tonale, nuanțele și culorile sunt în realitate cele care cu sensibilitate artistică, artiștii zugravi le-au filtrat din mediul narural.

Legenda „originii” Bisericii unește pe vecie două mari personalități: ctitorul Mănăstirii, slăvitul voievod Ștefan cel Mare, și cuviosul Părinte Daniel, primul Stareț al Mănăstirii, unul din cei mai mari Sfinți pe care i-a avut pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit. La început era mănăstire de călugări, dar viața monahală a fost întreruptă după 1785. Reînființată din 1991, viața monahală a fost reluată cu obește de maici

Biserica este construită din piatră, are plan treflat și se compune din altar, naos, pronaos și pridvor. Naosul are absidele puțin pronunțate și este delimitat de pronaos printr-un zid cu grosimea de un metru. Turla este situată pe naos, are 16 laturi și este luminată de 4 ferestre. Pronaosul este separat de pridvorul închis printtr-un zid gros, cu o deschidere mai largă și mai înaltă decât cea dinspre naos.Turnul clopotniță a fost construit din piatră, cu gang de intrare, și adăpostește două clopote dăruite de Ștefan cel Mare.

Fig. 4.29 Mânăstirea Voroneț(www.crestinortodox.ro)

Arhitectural, biserica Voroneț, posterioară Putnei, este o spectaculoasă izbândă a constructorilor moldoveni, o armonioasă și originală sinteză a elementelor bizantine și gotice (arcurile frante ale ușilor și ferestrelor, contraforturile exterioare). Edificiul va primi o mare notă de originalitate prin decorație. Pe pereții exteriori ai bisericii Sfântului Ștefan cel Mare, iconografia urmează liniile tradiționale. Pe pereții absidei Altarului și pe absidele laterale. Procesiunea tuturor Sfinților din Vechiul și Noul Testament se îndreaptă spre Răsărit către Mântuitorul Iisus Hristos.

Expresia artistică a dreptei noastre credințe, a rafinamentului și gustului pentru frumos ale neamului nostru, Sfânta Mânăstire Voroneț îndeamnă la reculegere, încântă inima și mintea privitorului ce ajunge din toale colțurile lumii.

4.4. MĂNĂSTIREA HUMOR

Fig 4.30 Harta Mânăstirea Humor (www.romanianmonasteries.org)

Mânăstirea Humorului are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită din piatră și are plan triconic alungit, cu pridvorul deschis, fără turlă. A fost ctitorită de către marele logofăt Toader Bubuiog și soția sa Anastasia și terminată la 15 august 1530, iar pictura a fost realizată în 1535 de o echipă de 4 zugravi.

Este compartimentată în altar, naos, gropniță și pronaos. Deasupra gropniței se află tainița, destinată adăpostirii în caz de primejdie a tezaurului și a podoabelor mănăstirii. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade, noutate în epoca determinată atât de tradiția constructivă locală (prispe, foișoare), cât și de influențele renașcentiste din exterior. Fațadele prezintă cunoscutul joc de arcaturi și ocnițe, ancadramentele de piatră sunt dreptunghiulare la ferestrele gotice bipartite.

Fig. 4.31 Manstirea Humor (www.crestinrotodox.ro)

Pictura impresionează prin ritmica grațioasă a desenului, prin echilibru, armonie și îmbinarea elementelor iconografice. Sunt remarcabile portretele ctitorilor (firidele gropniței), icoanele de factură bizantină (sec. XIV) și pietrele de mormânt. Unică prin valoare în pictura noastră veche este imaginea „Maica Domnului cu pruncul” din timpul portalului.

Fig. 4.32 Pictura interioara, Manastirea Humor (arhiva proprie)

Ceea ce atrage admirația și impresionează în mod deosebit la biserica Mănăstirii Humor sunt frescele exterioare, care îi dau celebritatea de monument istoric, înscriind Humorul pe lista monumentelor artistice de interes internațional, beneficiind de programe de restaurare a picturii (1972-1974) sub egida UNESCO. Un alt punct de atracție îl reprezintă rezervația naturală „Piatra Pinului și Piatra Șoimului” (1,5 ha).

4.5. MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA

Fig. 4.33 Harta Mânăstirea Sucevita (www.romanianmonasteries.org)

Prima ctitorie a familiei Movileștilor, care a precedat actualul complex mânăstiresc, a fost o biserică mai modestă, datând din 1581. În timpul domniei lui Petru Șchiopul (1582-1591), frații Movilă, ajungând sfetnicii voievodului și având o situație economică prosperă, încep construirea unei mănăstiri de amploare. Prima clădire a ansamblului este ridicată între anii 1542-1584. După venirea pe tronul Moldovei, în 1595, Irimia Movilă adaugă bisericii două pridvorașe, și pictează biserica în interior și exterior.

Biserica este construită în stilul arhitecturii moldovenești și poartă hramul „Învierea Domnului”. Pictura, realizată în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția din prima jumătate al secolului al XVI-lea. Pictura se păstrează în formă originală și în prezent. Pictura murală de la Sucevița, considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry „testamentul artei moldovenești”.

Fig. 4.34 Mânăstirea Sucevita (arhiva proprie)

Mânăstirea Sucevița posedă o colecție de obiecte de certă valoare artistică și culturală, cele mai importante piese sunt portretele lui Irimia și Simion Movilă și un epitaf cu perle tetraevangheliarele ferecate în argint aurit, un chivot donat de Mitropolitul Gheorghe Movilă.

Vizitatorul dornic de a cunoște arta medievală a secolelor XV-XVI, întâlnește la Mănăstirea Sucevița sculptura în lemn și piatră, broderii, manuscrise miniate și arginterie. Datorită valorii sale complexe și în deosebi a rolului educativ religios cultural, faima Mănăstirii Sucevița a trecut de mult hotarele țării, această superbă perlă a ortodexiei românești însciindu-se în rândul operelor de cultură universală.

4.6. MĂNĂSTIREA MOLDOVIȚA

Unul din cele mai importante monumente din epoca lui Petru Rareș, a fost Mânăsttirea Moldovița, a fost ctitorită în 1532 și pictată în 1537.

Aceasta pare o fortăreață, ansamblul mânăstiresc este alcătuit din Biserica cu hramul „Buna Vestire”, zidul de incintă înalt de 6 metri și gros de 1,2 metri, prevăzut cu trei turnuri masive pe latura estică, clisiarniță și stăreție, ultima ridicată mai târziu în secolul XVIII-XIX.

Biserica are un plan treflat și se compune din altar, naos, gropniță, pronaos, pridvor închis și pridvor deschis. Absida alatarului are șapte laturi cu nișe în zid, naosul are două abside poligonale, fiecare cu câte o fereastră, turla octogonală la exterior are patru ferestre. Gropnița este prevăzută cu o fereastră cu chenar dreptunghiular, pridvorul deschis este pictat și susținut de patru stâlpi de piatră, groși la exterior, și doi lângă zid. Are contraforturi în zona absidelor și a altarului. În pronaos se găsesc cinci morminte ale unor demnitari moldoveni, iar în gropniță se află inmormântat Episcopul Efrem al Rădăuților. Turnul clopotniță de la intrare este construit din piatră și este prevăzut cu o ușă masivă din lemn, întărită metalic.

Pictura interioară și exterioară, executată în 1537, impresionează prin frumusețe. Pictura interioară nu se abate de la tradiție , însă Răstignirea (naos) este socotită cea mai valoroasă realizare pe această temă din bisericile din Nordul Moldovei; se fac asemănări în mod curent cu arta italiană (Coborârea de pe cruce) sau cu iconarii Novgorodului din secolul al XV-lea. Pictura exterioară (1537), mai mult decât cea interioară, prezintă asemănări cu fresca de la Humor, este complexă imagistic și bogată cromatic. În general, este remarcabilă sinteza elementelor bizantine și locale, respectiv interpretarea românească a unor teme tradițional bizantine. În întreaga pictură scenele și figurile sunt judicios distribuite, urmând să pună în valoare proporțiile armonioase ale Bisericii. Verdele, care constituie în această pictură linia pământului și albastrul fondului leagă construcția de iarba paziștei din jur și de cerul pe care se proectează siluaeta ei, dând pridvorului impresia că biserica a crescut pe locul în care se găsește, refectând natura înconjurătoare. Coloritul proaspăt amintiind culorile vegetale, bogăția și varietatea motivelor decorative, mai ales florale și mai puțin geometrice, care împodobesc biserica leagă pictura Moldoviței nu numai de frumusețea cadrului natural în care a fost creată, dar și de costumele și țesăturile Moldovei de Nord, înfruntând veacurile până astăzi. Pentru valoarea artistică, culturală și istorică a celor cinci mănăstiri cu pictură exterioră din Nordul Moldovei, Federația Internațională de Turism sub patronajul UNESCO, în anul 1975 a acordat premiul internațional „Mărul de Aur”, trofeu care se păstrează în Muzeul Mănăstirii Moldovița.

Fig. Mânăstirea Moldovița (arhiva proprie)

În muzeul mânăstirii care este amenajat în clisarniță, se păstrează două broderii din secolul al XV-lea, jilțui lui Petru Rareș cea mai valoroasă piesă de acest fel din Moldova, manuscrise din secolul al XVII-lea, precum și obiecte de cult și o colecție de icoane vechi.

CAPITOLUL V. VALOAREA MÂNĂSTIRILOR DIN OBCINELE BUCOVINEI PENTRU TURISMUL ROMÂNESC ȘI INTERNAȚIONAL.

5.1. Locul și rolul mânăstirilor din Obcinele Bucovinei în turismul cultural istoric românesc

Obcinele Bucovinei este una din cele mai bogate teritorii în monumente istorice și culturale de prima mână pe care România le are. Această regiune a reușit să-și păstreze cel mai bine valorile folclorice și culturale, mânăstirile și bisericile de o valoare mondială, case memoriale, muzee, parcuri și grădini.

Având o valoare deosebit de importantă în ceea ce privește activitățile umane sociale, culturale, dar și economice, mânăstirile beneficiază de un loc important în cadrul turismului cultural-religios din țara noastră.
De-a lungul timpului acestea au oferit lumii loc de închinăciune și refugiu, iar mai nou, mânăstirile iși deschid porțile în fața celor care doresc să le viziteze în calitate de turiști, dezvoltându-se astfel tot mai mult turismul religios.
Zona Obcinelor Bucovinei, cuprinde cel mai mare amalgam de mânăstiri ridicate in decursul a sute de ani, de către domnitorii care au condus aceste meleaguri sau de către ctitori cu dorința de a lăsa moștenire, cunoștințele si dragostea acestora pentru artă și frumos, completându-se astfel bogatul potențial turistic antropic.
Se spune că, geografia te aruncă in spațiu iar istoria te aruncă in timp. Omul a căutat și va căuta să se transpună in spațiu și timp, din dorința de a se cunoaște, de a se completa și regasi, de aceea turismul cultural către acea bucata de Românie pe care noi o numim Obcinele Bucovinei, abundă de istorie si frumos, ceea ce o face una dintre cele mai vizate zone turistice ale României.

5.2. Importanța și valoarea mănăstirilor cu obiective de atractivitate turistică pentru turiștii din afara țării

Unde am fi putut găsi oamenii care să adune laolaltă bunatatea, ospitalitatea, vrednicia și credința, dacă nu într-o zonă turistică, precum străbuna Bucovină, cu salba ei renumită de mânăstiri, recunoscute ca inedite popasuri duhovnicești. Este știut că peste tot în țară există astfel de locuri minunate, în care sălășluiește un spirit cu totul aparte, căreia i se adaugă un plus de valoare prin zestrea istorică și culturală moștenită în timp, însă Obcinele Bucovinei se înscrie în capul listei cu zonele reprezentative care contribuie în mod considerabil la alcătuirea propriei cărți de vizită peste tot în lume. Unele dintre mânăstirile din zona Obcinelor Bucovinei au câstigat un renume internațional, fiind cunoscute și in afara granițelor țării si incluse in patrimonial mondial UNESCO. Manastirile inscrise in UNESCO sunt Humor, Moldovita, Sucevita si Voronet, fiind si premiate cu “Marul de Aur” in 1975 de catre Uninea Internationala a Jurnalistilor si Scriitorilor din Turism. Cea mai cautata de catre turistii straini ramane Voronețul supranumita “Capela Sixtina a Estului”, starnindu-le curiozitatea nu numai frescele unicat in lume dar si faptul ca, acest lacas de cult, de o frumusete si maretie inegalabila, a fost construit in 3 luni si 3 saptamani. La fel de spectaculoasa este si manastirea Putna, fiind supranumita “Ierusalimul Neamului Romanesc”.

În această zonă, deschisă circuitului turistic, indiferent de momentul anului sau de anotimp, turiștii vin în număr foarte mare. Dacă pentru mulți dintre ei excursia în România este văzută ca o experiență exotică, inedită chiar, la plecare, străinii sunt nevoiți să ne recunoască meritele în materie de ospitalitate, istorie, bogăție a spațiului geografic și cultural. Lucru îmbucurător este ca transmit mai departe impresiile pozitive pe care acestia le-au cules drumetind pe ale noastre meleaguri.

CONCLUZII

Pana sa plec in vacanta catre acea zona a Romaniei, care pana acum 2 ani imi era cunoscuta numai de la televizor, un prieten (care din intamplare mi-a fost si ghid) mi-a spus : Pregateste-te sa vizitezi “arhipelagu manastiresc” din Bucovina! Indemnat de aceste cuvinte, mi-am incarcat bateriile aparatului de fotografiat, mi-am luat familia si am plecat la drum. Un drum foarte lung si pe alocuri neplacut, insa nu am regretat nici o secunda faptul ca am mers acolo. Ma simt mandru ca, am reusit sa-mi duc familia catre acea zona minunata si sper ca pe viitor sa am posibilitatea sa-mi duc si nepotii, pentru ca m-as intoarce acolo fara nici un fel de ezitare.

In speranta ca am reusit sa descriu in cuvinte, trairile si simtirile pe care le-am avut la vederea frumusetilor acelei zone, concluzionez:

Mânastirile din Bucovina, reprezintă cea mai importanta concentrare de asezaminte religioase medievale din Europa, dupa Muntele Athos. Din acest motiv, lacasurile de cult constituie unule din cele mai importante și mai interesante obiective turistice de pe teritoriul țării noastre.

Majoritatea turiștilor sunt impresionați de frumusețea zonei și a monumentelor, de starea rustică a locurilor și de ospitalitatea localnicilor. Nemulțumirile turiștilor sunt în legătură cu starea proastă a drumurilor, curățenie, existența grupurilor sanitare neigienice, lipsa informării turistice și calitatea serviciilor. Toate aceste nemulțumiri pot fi trecute ca sugestii pentru a fi transformate în viitorul apropiat din deficiențe în atuuri. La acestea se adaugă unele sugestii furnizate chiar de turiști cum sunt: crearea unor restaurante cu temă folclorică, crearea de parcuri de distracții, marcarea unor poteci de drumeție, etc

Creșterea numărului de turiști care sa viziteze aceste obiective se poate realiza prin modernizarea căilor rutiere și prin sporirea capacităților de cazare din zonele respective.

BIBLIOGFRAFIE

Sihăstria Putnei 2012.

Mănăstirea Moldovița, terra design.

Mănăstirea Sucevița, 2007 editura TIPO DEC’95.

BUCOVINA… ’’arhipelagul mănăstiresc”, 2007 editura TIPO DEC’95.

Sfânta Mănăstire Putna, editura Mitropolit Iacov Putneanul, 2011.

Mănăstirea Humor, terra design.

Ghid turistic Județul Suceava, editura Bucovina Istorică, Suceava/ 2003.

Cianga N (2007) Romania GeograficaTurismului, Editura Universitara Clujeana, Clu jNapoca

Nicolae Barbu, Liviu Ionescu, Obcinele Bucovinei, Editura Sport Turism, Bucuresti 1987

BIBLIOGFRAFIE

Sihăstria Putnei 2012.

Mănăstirea Moldovița, terra design.

Mănăstirea Sucevița, 2007 editura TIPO DEC’95.

BUCOVINA… ’’arhipelagul mănăstiresc”, 2007 editura TIPO DEC’95.

Sfânta Mănăstire Putna, editura Mitropolit Iacov Putneanul, 2011.

Mănăstirea Humor, terra design.

Ghid turistic Județul Suceava, editura Bucovina Istorică, Suceava/ 2003.

Cianga N (2007) Romania GeograficaTurismului, Editura Universitara Clujeana, Clu jNapoca

Nicolae Barbu, Liviu Ionescu, Obcinele Bucovinei, Editura Sport Turism, Bucuresti 1987