Turismul Cultural In Orasul Brasov

CAPITOLUL 1

TURISMUL CULTURAL

Definirea fenomenului turistic

Din punct de vedere etimologic, după majoritatea dicționarelor, termenul de turism provine din englezesc “to tour”, care înseamnă a călătorii, a colinda, referitor la semnificația de excursie. Creat în India secolului XVII – lea acest cuvânt galic provine din cuvântul francez “tour” (călătorie, mișcare în aer liber, plimbare, drumeție în circuit), care la rândul său declină din grecescul “turnos”, respectiv latinescul “tornus”, pastrând semnificația de circuit.

Cuvântul turism/tourism este utilizat începând din anul 1811, iar cel de turist/tourist este atestat din 1840. În anul 1936, Liga Națiunilor a definit turistul străin ca fiind „cineva care călătorește în străinătate pentru o perioadă de timp mai lungă de 24 de ore.” Succesoarea acesteia Națiunile Unite, a completat această definiție specificând durata maximă de 6 luni.

Turismul a început să fie consolidat în Europa încă din 1880, însǎ în 1905 s-a conturat prima definiție ce arată ca turismul, în sensul modern al cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător, pe nașterea și dezvoltarea sentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii (Ehmeyer Feuler în lucrarea “Handbuch der Scweizeishen Volkswistshaft”,1905).

În 1910 austriacul J. von Schullen vu Schrattenhnfen descria turismul ca “fenomen care desemnează toate legăturile, în special economice, și care intra în acțiune pentru rezedenții temporari și străini dispersați înnăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat determinat”.

Cu timpul s-au încercat multe alte definiții ale fenomenului turistic, astfel cǎ definițiile turismului au variat în funcție de criteriile luate în considerare, criterii care au avut puncte de plecare dintre cele mai diferite, și anume: economice, sociologice, geografice, psihologice, juridice etc.

Însǎ, poate cea mai cuprinzătoare accepțiune dată turismului, care a fost ulterior însușită pe plan mondial, aparține prof. elvețian, W. Hunziker. După părerea sa turismul este:,,ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă și o activitate lucrătoare oarecare”.

Ca o sinteză în care luăm în considerare cele două tipuri de relații ce se stabilesc în turism (cele materiale – turiștii recurgând la servicii plătite și cele imateriale recurgând din contactul cu populația locală, cultura, tradiția, instituțiile publice din zona vizitată) putem spune că turismul reprezintă activitatea cu caracter recreativ ce constă în parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanțe pentru vizitarea regiunilor pitorești, a localitățiilor, sau a obiectiveor atractive.

Turismul este un fenomen complex ce implică și fenomenele sociale și economice și circuitul valorilor materiale dintre țări, în procesul utilizării timpului liber. Odată cu evoluția societății, turismul se transformă dintr-o posibilitate într-o necesitate, depinzând de timpul liber disponibil, de disponibilul de bani și de modul de viață al individului, de nivelul și gradul de dezvoltare alserviciilor șamd și devenind asfel parte integrată a sistemului de inter-relațiiexistente între diferite grupe de valori.

Natura abstractǎ a conceptului de turism a dus la interpretǎri variate, fapt ce a evidențiat complexitatea și importanța acestui fenomen.

În general, s-au acceptat trei aspecte în definirea turismului:

scopul sau motivarea vizitei (de exemplu, distinctia clara intre afaceri si recreere, intre un pelerinaj la locuri sfinte sau simpla prezenta in cadrul unei activitati religioase formale);

durata sau timpul presupus, respectiv realizarea distincției între excursiile de o zi și calǎtoriile ce implicǎ sederea pe parcursul mai multor zile;

situațiile speciale ce pot sau nu pot fi considerate ca apartinand turismului, precum: migratia, tranzitul, croazierele pe mare etc.

Ținând seama de toate definițiile prezentate până acum se poate spune că turismul este o componentă activă a vieții social-economice contemporane, care marchează profund regiunile favorizate de un potențial natural și antropic de excepție, prin atracția exercitată asupra maselor largi, în contextul creșterii nivelului de trai și necesități atenuării influențelor nocive ale mediului urban-industrialmodern (I. Muntele, C. Iațu, 2003).

De altfel și O.M.T. a perfecționat notiunea de turism emitand în 1993 definiția conform căreia turismul cuprinde toate activitățile desfășurate de către persoane în cursul călătoriei înafara locului de domiciliu, pentru o perioadă care nu depășește un an, în diverse scopuri.

Accepțiunea noțiunii de ,,turism” a variat foarte mult în timp, de la ,,vilegiatura” secolului al XIX-lea la o gama foarte largă de activități în prezent, activități care au determinat clasificarea fenomenuluituristic în mai multe tipuri. Astăzi sunt incluse în turism și activități precum participarea la diverse congrese, conferințe, festivaluri, manifestări sportive, pelerinaje, deplasări la sfârșit de săptămână, toate presupunând o puternică bază materială.

Alǎturi de aspectele legate de definirea turismului, 'a scrie' despre turism constituie o altǎ problemǎ care incitǎ la dezbateri teoretice aprinse. Aceasta face ca, într-un sens general, sǎ se constientizeze din ce în ce mai mult impactul pe care turismului și afacerile pe care le genereazǎ le induc asupra diferitelor culturi și asupra mediului înconjurator. Dialogul a fost și este deosebit de aprins în ceea ce priveste comunitatea, cultura si mediul înconjurator, componente considerate în unele lucrǎri ca resurse primare ale turismului și, de asemenea, ca apartinând 'produselor' turismului.

Clasificarea turismului și locul turismului cultural în cadrul

fenomenului turistic

Turismul ca fenomen social-economic și cultural este determinat într-o măsură apreciabilă de factori economici, sociali și culturali, dezvoltându-se ca activitate economică în interdependență cu toate domeniile, are un rol multiplicator în relațiile cu acestea.

Există numeroase încercări de clasificare a fenomenului turistic, având la bază criterii diferite: motivația, potențialul turistic, durata desfășurării fenomenului turistic.

Astfel, în anul 1994, Națiunile Unite în Recomandări privitoare la Statistica în Turism (Recommendations on Tourism Statistics) a clasificat turismul după cum urmează:

turism intern, referindu-se la rezidenții din țara respectivă care călătoresc în propria lor țară;

turism emițător, cu referire la turiștii rezidenți care călătoresc în țări străine;

turismul receptor, care implică non-rezidenții ce vizitează țara.

Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat, adică structura societății omenești, modalitățile de acoperire a motivațiilor și posibilitățile tehnico-economice de procesare a fenomenului turistic.

În literatura de specialitate s-au cristalizat de-a lungul timpului diferite clasificări ale formelor de turism, în funcție de numeroase criterii. Cele mai importante clasificări sunt următoarele:

1. După locul de proveniență a turiștilor

a) Turism național (intern), practicat de cetățenii unei țări în limitele granițelor acesteia;

b) Turismul internațional (extern), care cuprinde atât vizitele cetățenilor străini într-o țară, cât și plecările cetățenilor autohtoni, în scopuri turistice, în afara granițelor țării.

2. După momentul și modul de angajare al prestațiilor turistice

a) Turismul organizat (contractual) – în grup sau individual – în cadrul căruia prestațiile și perioada călătoriei sunt stabilite, în prealabil, prin contract sau alte aranjamente comerciale specifice; toate serviciile angajate sunt precumpărate.

b) Turism neorganizat (necontractual), fără o angajare prealabilă a serviciilor, destinațiilor și perioadei de efectuare a călătoriei; cuprinde, cu preponderență, turismul individual practicat de automobiliști, de către persoane cu venituri medii și peste medii.

c) Turism semiorganizat (mixt) – în grup sau individual – în cadrul căruia o parte din prestații sunt angajate și achitate în prealabil, iar o altă parte în timpul călătoriei direct la unitățile prestatoare.

3. După sezonalitate

a) Turismul de vară are un rol hotărâtor în rezultatele economice ale activității turistice ale unei țări, zone, stațiuni și localități de interes turistic. Este legat de zonele împădurite, de durata strălucirii soarelui, oglinzile de apă, plajă etc. Are un pronunțat caracter de masă și se desfășoară în perioadele calde ale anului, timp de cca. 120 zile (15 mai – 15 septembrie).

b) Turismul de iarnă vizeză în cea mai mare parte zona montană și submontană, principalele motivații la care răspunde fiind practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuțe, patinaj, bob), cura helioterapeutică montană (plajă de creastă), agrementul realizat prin drumeții, călătorii cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu, vânătoare, admirarea priveliștilor mirifice, frecventarea punctelor de belvedere și participarea la sărbătorile de iarnă (de natură religioasă sau tradițională) în zonele în care obiceiurile s-au conservat.

c) Turismul de circumstanță este localizat în timp și spațiu, cu durată limitată, ocazionat de vânătoare, pescuit, reuniuni interne și internaționale, manifestări cultural-artistice, sportive și științifice, târguri și expoziții (interne și internaționale), hramuri, pelerinaje, expediții pe urmele unor exploratori celebri etc.

4. După gradul de mobilitate a turiștilor

a) Turismul de sejur în cadrul căruia turistul rămâne o vreme în aceeași localitate pentru odihnă, tratament balnear, practicarea unui sport, urmărirea unor manifestări cultural-sportive sau artistice etc. Poate avea durate diferite și din acest punct de vedere poate fi:

– turismul de sejur lung, de peste 30 de zile practicat pentru tratament balneo-medical de către pensionari sau de către turiști cu venituri mari;

– turismul de sejur mediu, cu o durată de sub 30 zile, practicat în concediul de odihnă plătit, în sezon;

– turismul de sejur scurt, cu o durată de maximum o săptămână

b) Turismul de circulație (itinerant), cuprinzând deplasarea în mod succesiv în diferite localități sau stațiuni în care se opresc câte 3-5 zile, desfășurându-se în tot timpul anului, cu unele momente de intensitate maximă în timpul verii, datorită acordării concediilor de odihnă cu precǎdere în timpul verii de către cele mai multe firme.

c) Turismul de tranzit cuprinde turiștii care traversează o zonă sau o țară pentru a ajunge la destinația aleasă. În condițiile creșterii continue a numărului de automobile, turismul de tranzit va căpăta o amploare deosebită, necesitând autostrăzi, service-uri, moteluri, autotrenuri, hoteluri, dezvoltând caravaningul de camping.

5. După mijlocul de transport folosit

a) Drumețiile: deplasările pedestre în zone nepoluate pentru vizitarea unor monumente ale naturii, pentru pescuit, alpinism sau vânatoare, folosind corturile (pentru turiștii neorganizați), popasurile, cabanele sau taberele (pentm turismul semiorganizat sau organizat); devine o forma de turism activ, coparticipativ ce se realizează în zone cu poteci marcate sau nu, în toate anotimpurile.

b) Turismul cu trenul constituie o formă accesibilă prin preț, pentru cele mai largi mase, se realizează în toate anotimpurile, pentru petrecerea week-end-ului, vacanțelor, excursiilor interne și internaționale

c) Turismul rutier: cuprinde o parte importantă a turismului intern și international, pentru clienti cu venituri medii și peste medii, oferind o gamă variată de forme organizate ca:

cicloturismul și motociclismul pe distanțe variabile, utilizând forme complementare de cazare, în anotimpul cald;

automobilismul cu mașini proprii sau închiriate, practicat în cea mai mare măsură de către perurismul de tranzit va căpăta o amploare deosebită, necesitând autostrăzi, service-uri, moteluri, autotrenuri, hoteluri, dezvoltând caravaningul de camping.

5. După mijlocul de transport folosit

a) Drumețiile: deplasările pedestre în zone nepoluate pentru vizitarea unor monumente ale naturii, pentru pescuit, alpinism sau vânatoare, folosind corturile (pentru turiștii neorganizați), popasurile, cabanele sau taberele (pentm turismul semiorganizat sau organizat); devine o forma de turism activ, coparticipativ ce se realizează în zone cu poteci marcate sau nu, în toate anotimpurile.

b) Turismul cu trenul constituie o formă accesibilă prin preț, pentru cele mai largi mase, se realizează în toate anotimpurile, pentru petrecerea week-end-ului, vacanțelor, excursiilor interne și internaționale

c) Turismul rutier: cuprinde o parte importantă a turismului intern și international, pentru clienti cu venituri medii și peste medii, oferind o gamă variată de forme organizate ca:

cicloturismul și motociclismul pe distanțe variabile, utilizând forme complementare de cazare, în anotimpul cald;

automobilismul cu mașini proprii sau închiriate, practicat în cea mai mare măsură de către persoane cu venit mediu, care folosesc atât popasurile și campingurile, dar și hotelurile sau cabanele;

caravaningul, realizat de către automobile având atașate rulote (în grupuri de 10-20;

turismul pentru grupurile mici și medii (7-17 persoane), realizat cu microbuzul, este agreat de către oamenii de afaceri sau grupurile de specialiști într-un anumit domeniu,de către vânătorii și pescarii sportivi etc;

turismul cu autocarul este obișnuit pentru turismul intern și international, în circuit, pe distanțe mari și durate cuprinse între 4 și 12 zile.

d) Turismul naval este practicat cu nave maritime sau fluviale, de linie sau speciale pentru croaziere, în sezonul cald, de către turiștii cu un venit peste mediu, datorită prețurilor destul de mari.

Se practică și o variantă a acestuia, turismul nautic, sportiv, pe lacurile naturale, acumulările artificiale, pe râurile navigabile, pe canale sau în delte cu bărci cu motor și cu vele, cu caiacuri sau canoe.

e) Turismul aerian se realizează cu avionul, curse regulate sau charter, cu nivelurile diferite de confort (turist, bussines și mediu) pe distanțe mari, este folosit mai ales în turismul internațional, pentru vacanțe, tratament balnear, turismul de reuniuni și de afaceri etc. Există tentative exotice de practicare a turismului aerian pe arii restrânse și prin folosirea elicopterului sau balonului cu nacelă.

6. După motivația care generează călătoria

I. Velcea și Al. Ungureanu (1993) propun o clasificare care ține cont mai ales de particularitățile regiunii de destinație:

a) Turismul de odihnă și recreere cuprinde o mare parte a acțiunilor de turism, menite a avea un efect relaxant, de destindere, de ieșire din cotidian. Turismul de odihnă poate fi considerat cel practicat în concediul anual, mai puțin dinamic, pentru o relaxare fizică și intelectuală, iar turismul de recreere cel realizat in sejururi relativ scurte (în week-end, în zona periurbană sau de proximitate, agroturism etc.) cu o mobilitate accentuată.

b) Turismul de agrement – ca și turismul de odihnă și recreere acoperă o mare parte din acțiunile turistice, cuprinzând amatorii de peisaje inedite, vizitarea unor obiective turistice, cunoașterea de oameni și locuri noi, obiceiurilor și meșteșugurilor, urmărirea unor manifestări cultural-artistice și sportive etc.

c) Turismul cultural cuprinde călătoriile și participările la festivaluri de artă, care conferă individului ceva mai mult decât ieșirea din cotidian, răspunzând motivației de cunoaștere, dobândirii de noi cunoștințe, dezvoltării personalității umane, contactării marilor galerii și colecții ale celor mai importante realizări ale spiritului omenesc, mod de viață, comportament, vestimentație, religie etc.

d) Turismul de tratament balneo-medical particularizează turismul de odihnă, într-o măsură apreciabilă, cuprinzând cure profilactice, post-traumatice și de convalescență, de întreținere, pentru toate vârstele cuprinse între 10 și 85 ani, cu precădere pentru vârsta a treia

e) Turismul sportiv devine o formă de recreere activă coparticipativă, determinată de agresivitatea mediului urban și a sedentarismului. Se desfășoară în tot timpul anului în aer liber sau în baze sportive acoperite, situate în zonele de proximitate a orașelor, în zonele preorășenești, în zone mai îndepărtate.

În cadrul turismului sportiv se pot distinge două categorii de turiști:

– sportivi amatori activi, care practică diverse sporturi ;

– "sportivii" spectatori care urmăresc competițiile sportive de diferite niveluri.

j) Turismul de reuniuni interne și internaționale (seminarii, congrese, sesiuni științifice, conferințe), pe teme de cultură, știință, politică, activitate sindicală, probleme de apărare etc. Se desfășoară în tot timpul anului, necesită spații speciale de desfășurare și dotări de înalt nivel tehnic (traducere simultană la cască, sonorizare, sistemul video) și servicii de informații, telecomunicații rapide (fax, telex, utilizarea internetului), transport, cazare, recepții, cockteill-uri, banchete, transferuri, ghidaj permanent, corespondență. multiplicări etc.

g) Turismul de afaceri este alăturat celui de reuniuni. Ca principală motivație a turismului de afaceri se poate considera și întâlnirea cererii cu oferta în cadrul târgurilor și expozițiilor, al întâlnirilor de afaceri, a tranzacțiilor și negocierilor, în desfășurarea programelor unor misiuni economice, dar și a unor ample acțiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor noutăți în diferite domenii, cu caracter periodic sau conjunctural. Ca si cel de reuniuni acest tip de turism se desfășoară tot timpul anului.

h) Turismul religios conservă forme de masă în participare și se modernizează continuu, dezvoltând o cerere specială pentru servicii de cazare, transport, alimentație, comercializarea obiectelor de cult și nu numai, telecomunicații, tipărituri și confecții speciale, tămâie, lumânări, bețișoare de santal, înscrisuri pe hârtie specială, talismane, cruciulițe, statuete, icoane etc. În interiorul țării noastre există un interes deosebit pentru anumite monumente istorice și de artă de esență religioasă din: nordul Moldovei, nordul Olteniei și Valea Oltului, centrul Transilvaniei, zona preorășenească a Bucureștiului.

i) Turismul tehnic este practicat tot timpul anului de către specialiștii din diferite domenii în mod ocazional, prin vizitarea onor obiective industriale, agricole, energetice, a unor expoziții de profil etc.; necesită servicii deosebite, cocktail-uri, ghizi însoțitori, transport etc.

j) Turismul științific este practicat de către cercetătorii care explorează anumite zone naturale (peșteri, rezervații naturale), urmăresc migrația păsărilor, cercetează anumite fenomene, necesitând servicii similare necesare serviciului tehnic.

7. După caracteristicile social-economice ale cererii

a) Turismul particular cuprinde persoanele care fac turism pe cont propriu, având venituri mari motivația poate fi deferită: tratament, odihnă, cunoaștere, practicarea unor sporturi, agrement etc. În general, turismul particular apelează la unități de cazare cu confort sporit și la servicii "personalizate", acestei forme de turism îi aparține și turismul de lux, turismul de vânatoare și croazierele, practicate de oameni cu venituri mari și foarte mari.

b) Turismul social: practicat mai ales în extrasezon de către categorii de populație cu venituri mici și foarte mici, finanțate de către sindicate, asigurările sociale și prin alte compartimente guvernamentale. Cuprinde mai ales elevii, studenții, vârsta a treia, veteranii de război, persoanele handicapate.

c) Turismul de masă: practicat de către segmente ale populației cu venituri medii și submedii, în week-end, în vacanțe sau concedii de odihnă, tot timpul anului, în unități de confort mediu sau redus, ori folosind forme complementare de cazare. Constituie cea mai mare parte a turismului național și susține tot timpul anului întreținerea bazei tehnico-materiale turistice.

8. După vârsta participanților

a) Turismul pentru preșcolari este practicat de către copii între 5 și 7 ani, în acțiuni de o jumătate de zi, în zonele apropiate orașelor, însoțiți de către educatoare, personal medical și uneori și de părinți. Are în vedere jocul copiilor în aer liber, cunoașterea naturii și se realizează in grupuri relativ mici (15-20 copii), cu servirea mesei sau numai a unei gustări "din pachet".

b) Turismul peutru elevi acoperă o gamă largă de excursii grupate în funcție de nivelul de școlarizare, astfel:

– turism cu elevi mici (din clasele primare);

– turism cu elevi mijlocii (din clasele gimnaziale);

– turism cu liceeni, școlile profesionale și tehnice.

c)Turismul pentru tineret cuprinde mai multe categorii de tineri între 18 și 30 ani și anume: studenți, tineri necăsătoriți aflați în câmpul muncii, familii tinere fără copii, familii tinere cu copii.

d) Tursimul pentru adulți este practicat sub toate formele de către cei între 31 și 60 ani, în tot timpul anului, dar mai ales în sezon. Cuprinde peste 50% din turiștii prezenți în unitățile de profl; are o experiență turistică deja formată în peste două decenii de când se intensifică turismul în Europa și începe să capete dimensiuni și în țara noastră.

e) Turismul pentru vârsta a III-a cuprinde mai ales tratamente balneo-medicale, de întreținere și de atenuare a evoluției unor afecțiuni profesionale sau de altă natură. Predominante sunt cele reumatismale, de circulație, respiratorii, renale și cele cauzate de stres.

9. După principalele caracteristici ale ofertei

a) Turismul de litoral este practicat vara pentru odihnă și cură helio-marină, atât de către cei tineri cât și de către adulți.

b) Turismul montan cuprinde turismul practicat în week-end și vacanțe aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb – turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă (schi, săniuță, bob, patinaj, snowbord etc.). La această formă de turism participă mai ales tineretul și o mare parte a populației adulte, prin participarea la drumeții, excursii scurte, cantonamente, tabere, sejururi scurte și medii, atingerea crestelor cu ajutorul mijloacelor de transport pe cablu și admirarea unor peisaje unice din anumite puncte de belvedere.

c) Turismul balnear este practicat de către adulți și persoane de vârsta a treia pentru tratarea unor afecțiuni ce se înscriu într-o paletă destul de largă, valorifică factorii naturali de cură cum ar fi termo-minerale, mofetele, climatul de cruțare, aerul ionizat și nepoluat, în tot timpul anului.

d) Turismul in Delta Dunării se organizează sub formă de sejururi scurte și medii, a căror motivație vizează cunoașterea florei și faunei deltaice, pescuitul și preparatele de pește, urmărirea păsărilor călătoare la venire și la plecare etc. În urma declarării acestei zone unice în Europa ca Rezervație Naturală, turismul în Delta Dunării este reglementat (ca intrare, circulație și pescuit) prin măsuri de protecție a florei și faunei specifice.

10. În funcție de perioada când se desfășoară

a) Turismul de week-end se realizează prin deplasări scurte de maximum
2 zile și jumătate, în zone situate la maximum 180 km de reședința turiștilor, cu un pronunțat caracter de recreere.Are loc la sfârșitul săptămânii, sub forma unor sejururi sau excursii care cuprind drumeții, sporturi în aer liber, vizitarea unor obiective turistice.

b) Turismul de vacanță este practicat în vacanțe de către elevi și studenți și în concediile de odihnă mai ales în sezonul cald, dar într-o măsură apreciabilă și în celelalte anotimpuri.

Însǎ, una dintre cele mai complexe clasificări este cea propusă de P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu (2002) care disting 4 mari tipuri de turism, si anume:

de recreere și agrement;

de îngrijire a sănătății (curativ);

cultural;

polivalent;

Este evident faptul ca aceste tipuri de turism se întrepătrund și ca încadrarea unei deplasări turistice într-unul sau altul dintre aceste tipuri are la bază motivația determinantă, dar nu singura – motivația culturală, de exemplu, poate să fie prezentă în toate tipurile menționate la un moment dat.

Cea mai recentă clasificare din literatura geografică românească aparține geografilor ieșeni I. Muntele și C. Iațu (2003) și propune următoarele tipuri și criterii de clasificare a turismului:

criteriul temporal: week-end, sejur, tranzit, croazieră;

criteriul localizării și al motivației: turism literal, turism alpin, turism lacustru, turism fluvial, turism citadin, turism rural-etnografic, turism cultural, turism frontalier;

criteriul agregativ: turism solitar, turism familial, turism de masă, turism expediționar, turism cinegetic, pelerinajul, turism cultural-sportiv;

criteriul geografic: tipuri de turism specifică climatului temperat, polar sau tropical.

Indiferent de clasificarea la care ne raportăm, turismul cultural apare ca un tip de turism clar diferențiat de celelalte forme sau tipuri de turism mai ales prin motivație.

Turismul cultural reprezintǎ o formă de mobilitate turistică al cărei scop principal este lărgirea orizontului de cunoștințe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau arhitectural și al teritoriilor în care acesta se înserează.

Pornind de la definitia culturii ca expresie a civilizației materiale și spirituale generate de un popor, care cuprinde atât cultura materială (toate bunurile materiale și tehnicile necesare producerii lor), cât și cultura spirituală (creațiile din domeniul științei, literaturii, artelor), turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor antropice și tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include și turismul citadin și turismul rural-etnografic.

Turismul cultural trimite obligatoriu la noțiunea de patrimoniu, care reprezintă componentele materiale și imateriale ale identității oricărei societăți, elaborate, apoi transmise și reactualizate în teritoriu. Patrimoniul material cuprinde muzeele, monumentele, ansamblurile arhitectonice, orașele de artă, satele cu tradiții bine păstrate, siturile arheologice, grădinile, edificiile de natură religioasă sau militară. Patrimoniul imaterial include sărbătorile și manifestările culturale, tradițiile și aptitudinile creative acumulate în timp.

P. Origet de Cluzeau (2007) sintetizează, în lucrarea sa ,,Le tourism culturel” principalele teme ale turismului cultural și formele de manifestare turistică pe care le generează astfel:

Sursa: P. Origet de Cluzeau, ,Le tourism culturel”, editura Puf, 2007

Același autor identifică o serie de caracteristici ale turismului cultural, ale fluxurilor turistice din acest domeniu.

Astfel, fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă proprie care poate fi fie specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă distanțe impresionante pentru a surprinde încă o fațetă a pasiunii lor), fie atrasă de tot ce este cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară și se constituie din cei care, aflați în concediu sau vacanță în scopul odihnei și recreerii, vizitează și obiectivele turistice antropice din spațiul în care se află.

O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea turismului cultural o reprezintă apartenența participanților la categorii socio-profesionale superioare sau cu un nivel de educate mediu și ridicat: elevi, studenți, intelectuali și de aceea caracterul sau de masă este incert. Preponderentă în alcătuirea fluxurilor turistice este populația urbană.

Practicile turistice culturale sunt și ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor și monumentelor în scopul cunoașterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare, ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, și o diferențiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice și de arhitectură, dominând net mișcările turistice culturale; bărbații preferă siturile tehnico-științifice, tradițiile și artele populare. În general există o preferință pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atrăgând mai mulți vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.

Practicile culturale se pot deosebi și în funcție de specificul mental și comportamental al unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franța, principala destinație a turismului cultural mondial, demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor, o preferință a germanilor pentru artă romană sau Evul Mediu, dorința nord-americanilor de a-și regăsi rădăcinile culturale, atracția olandezilor pentru spațiile rurale, interesul britanicilor pentru descoperirea monumentelor și a locurilor care evocă relațiile franco-engleze, în timp ce italienii preferă sanctuarele și locurile de cult.

În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult, luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogățirea ofertei turismului cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios și exigent și atitudinea comunităților locale care doresc să obțină beneficii de pe urma activităților culturale pe care le finanțează.

Eficiența turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile de turism, dar dezvoltarea sa prezintă și o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă, solidă și nu ține cont de modă, așa cum a fost cazul turismului balneo-climateric. Potențialul de extindere este imens, mai ales în contextul mondializării, când situri exotice precum Insula Paștelui nu mai sunt așa de îndepărtate.

1.3. Concepte cu care se operează în domeniul turismului

În domeniul turismului se operează cu o serie de concepte care nu sunt definite unitar în literatura de specialitate. Astfel, I. Muntele și C. Iațu vorbesc despre materia primă a turismului pe care o consideră a fi spațiul și pe care o subdivid în materia primă naturală și materie primă antropică. Autorii admit faptul că materia primă turistică se confundă cu potențialul turistic resursele turistice sau oferta turistică, între care introduc totuși câteva nuanțări.

Un prim concept folosit în turism îl reprezintǎ termenul de turist. În definirea acestuia, în 1937, s-a acceptat, la recomandarea Comitetului de Statisticieni Experți ai Ligii Națiunilor, definiția conform căreia turistul străin poate fi “o persoană care se deplasează pentru o durată de cel puțin 24 de ore, într-o altă țară, diferită de cea în care se află domiciliul său obișnuit”.

Conform acestei definiții, pot fi considerați turiști cei care efectuează o călătorie de plăcere (de agrement sau pentru alte motive de sănătate etc), spre a participa la conferințe, seminarii (administative, diplomatice, religioase, sportive), cei care fac călătorii de afaceri sau care participă la croaziere, chiar dacă durata sejurului e mai mică de 24 de ore (aceștia evidențiind o grupă aparte).

O altă definiție a unui concept des întâlnit în limbajul economic-turistic este aceea de atracție turistică și anume “exprimă cu precădere latura afectivă, cognitiv-estetică a diferitelor elemente din structura potențialului turistic, care produc impresii de o intensitate deosebit de puternică, influențând în mod direct, anumite segmente ale cererii turistice; elementele de atracție pentru turiștii sunt imaginea, măreția, originalitatea, unicitatea, frumusețea unor componente ale potențialului turistic (cascadă, chei, versanți abrupți, picturi deosebite, clădiri impozante, elemente floristice etc.), îmcercând emoții mai mult sau mai puțin puternice.

O noțiune care o cuprinde și pe aceea de atracție turistică dar este mult mai complexă, este noțiunea de resursă turistică care include, pe lângă atracțiile turistice obișnuite, și “elemente naturale sau antropice care pot fi valorificate direct în activitățile turistice ca “materie primă”, generând diferite forme de turism: izvoarele minerale și nămolul care favorizează turismul balnear, vântul, zăpada și oglinzile de apă generează turismul sportiv, diferitele tipuri de bioclimat și aerul ozonat – turismul climateric, agricultura montană – agroturismul, satele – turismul rural etc.. Astfel cǎ, resursele turistice presupun existența unor arii de maximă concentrare a atracțiilor turistice, noțiunea de resursă turistică fiind dependentă de posibilitățile tehnice ale societății.

Notiunea de potențialul turistic se referă la elementele naturale sau antropice care pot constitui obiectul atracției turistice; el reprezintă de fapt o sumă a unor condiții obiective, naturale sau sociale, dar și subiective, ce țin de motivații și necesități, aflate într-o continuă dinamică. Se pot diferenția potențialul turistic amenajat, potențialul turistic utilizat și potențialul turistic amenajabil. Alți autori (P. Cocean și colab., 2002) consideră potențialul turistic ca fiind suma dintre fondul turistic și baza materială.

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) împreună cu alte organisme de profil din cadrul Comunității Europene au stabilit ca o definiție complexă a potențialului turistic: “potențialul turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, culturale și socio-economice care exprimă posibilități de valorificare în plan turistic, oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premize pentru dezvoltarea activităților de turism; un anumit spațiu geografic prezintă interes din punct de vedere turistic în măsura în care oferă resurse turistice naturale sau antropice, resurse – ce în urma unor amenajări specifice – pot fi puse în valoare intrând în circuitul turistic intern sau internațional”.

Oferta turistică se referă la un potențial deja amenajat, transformat în produs turistic. Ea reprezintă totalitatea resurselor turistice naturale și antropice, echipamentul ,,de producție” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale, destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile specifice, infrastructura turistică și structurile de primire. (G. Erdeli, 1999).

Infrastructura turistică sau baza tehnico-materială este alcatuită din toate dotările tehnice și edilitare necesare asigurării tuturor serviciilor reclamate de buna desfășurare a fenomenului turistic. În cadrul ei se includ capacitățile de cazare și alimentare publică, rețeaua de servicii aferente turismului, mijloacele de agrement și tratament, căile de comunicații, infrastructura tehnică.

Fluxul turistic definește mișcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de proveniență spre cele receptoare. Se caracterizează prin direcție, ritm și intensitate.

Produsul turistic înglobează totalitatea bunurilor și serviciilor indispensabile bunei desfășurări a activităților de agrement și recuperare fizico-psihică. După unii produsul turistic ar include și elementele fondului turistic, după alții, intră în această noțiune doar elemente care se consumă și se reciclează prin aportul economiei turismului. El trebuie să aibă întotdeauna o expresie bănească.

Piața turistică reprezintă aria de interferență a produsului turistic cu consumatorii săi, a unei părți a ofertei turistice cu cererea. Se suprapune în general zonelor receptoare, dar nu lipsește nici de-a lungul drumurilor de acces sau chiar din aria emițătoare (bunuri și informații indispensabile oricărei activități recreative sau de refacere).

Termenul de fond turistic circulă în paralel cu acela de “potențialul turistic” sau “resursa turistică” și reprezintă “totalitatea resurselor naturale, social-culturale și istorice de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu, de care se leagă prezența sau absența activității turistice”.

În anul 1976, O. Snak îl numește oferta turistică primară, fiind baza în amenajarea turistică a unei zone și în dezvoltarea anumitor forme de turism.

Oferta turistică primară împreună cu structurile turistice existente și anume structura de primire și infrastructura specifică alcătuiesc oferta turistică reală sau patrimoniul turistic, la care se adaugă și factorii generali ai existenței umane, ospitalitatea, obiceiurile, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna desfășurare a activităților turistice.

1.4. Evoluția fenomenului turistic în general și a turismului cultural în special

Despre călătorii în scop de agrement sau din curiozitatea de a vedea și descoperi locuri și edificii celebre se poate vorbi încă din Antichitate. Așa cum afirma C. Iațu și I. Muntele, Antichitatea a inventat toate marile forme actuale de turism, iar turismul cultural în forma actuală își are începuturile tot atunci. P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu (2002) disting trei perioade în evoluția fenomenului turistic:

Etapa turismului incipient, care, din punct de vedere istoric, se suprapune Antichității

Etapa pseudo-turistică, suprapusă Evului Mediu timpuriu și mijlociu

Etapa turismului modem și contemporan

Turismul cultural apare ca fiind predominant în primele două perioade menționate, el dezvoltându-se mai mult în Antichitate și mai ales sub forma pelerinajului în Evul Mediu.

Turismul modem este marcat de turismul balnear, de preferință pentru potențialul natural, iar turismul contemporan, care este un turism de masă, se remarcă printr-un relativ echilibru între cele două componente ale potențialului turistic.

A) În perioada turismului incipient marile orașe ale Antichității – Roma, Atena, Cartagina, Tir, Sidon – atrăgeau călătorii prin edificiile lor. Centrele de pelerinaj, precum și manifestările cu caracter sportiv constituiau de asemenea atracții pentru călătorii vremii. Misterele de la Eleusis, oracolele din Delfi și Dodona, agora Atenei, jocurile de la Olimpia, Nemeea, Istm și Delfi, jubileele regale din Egipt constituiau tot atâtea pretexte pentru călătorii. Motivația acestor călătorii le include, aproape în totalitate, în sfera a ceea ce azi se numește turism cultural.

Se pot delimita chiar câteva regiuni care polarizau mișcările de populate cu caracter turistic din această perioadă. Se impune în primul rând regiunea Mării Mediterane, suprapusă arhipelagului grecesc, Asiei Mici, Egiptului și Peninsulei Italice.

O a doua regiune care atrăgea călători cu motivație culturală o constituia Orientul Mijlociu, regiune suprapusă Câmpiei Mesopotamiei și Podișului Iranian, unde se găseau unele dintre cele mai vechi orașe din lume: Ur, Uruk, Nipur, Babilon, Persepolis, Ispahan.

Toate aceste exemple dovedesc faptul că această primă etapă de dezvoltare a fenomenului turistic s-a caracterizat prin orientarea cererii spre obiectivele și activitățile antropice, ceea ce corespunde definiției turismului cultural în accepțiunea actuală.

B) În Evul Mediu timpuriu și mijlociu, deplasările care pot fi asimilate celor turistice de astăzi se restrâng din cauza fanatismului religios și a instabilității politice care făcea drumurile foarte periculoase. Marile invazii sunt și ele răspunzătoare de scăderea frecvenței deplasărilor comparativ cu Antichitatea. Cu toate acestea, deplasările cu tentă turistică nu lipsesc în totalitate, ele desfășurându-se mai ales sub forma pelerinajului spre locurile sacre ale marilor religii: Roma și Ierusalim pentru creștini, Mecca și Medina pentru musulmani, Lhasa sau sanctuarele din India și Indochina pentru budiști, muntele Fuji pentru japonezi. Alte deplasări cu motivație culturală sunt semnalate in aceasta perioada spre marile universități europene, precum Bologna (1119), Ravenna (1130), Sorbona (1200), Cambridge (1209), etc.

C) Etapa turismului modem și contemporan este divizată, de autorii menționați, în trei subperioade: subperioada secolelor XV-XVII inclusiv, subperioadă ce cuprinde secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și jumătate din secolul al XX-lea și subperioada de după 1950.

Prima subperioadă este marcată de marile descoperiri geografice și de înflorirea culturii și artelor specifică Renașterii. Obiectivele de proveniență antropică sunt în continuare preferate de călătorii vremii, care sunt atrași în număr tot mai mare de forfota marilor capitale și curți regale. Din această perioadă datează celebrele ghiduri Arte Peregrinandi care conțineau informații valoroase despre limba țării vizitate și despre atracțiile acesteia.

A doua subperioadă, marcată de revoluția industrială și de înflorirea romantismului și expresionismului pe plan cultural, se caracterizează prin reîntoarcerea omului spre natură, potențialul turistic natural fiind din ce în ce mai clar preferat în fața celui antropic. În această perioadă apar primele agenții de voiaj, datorate lui Thomas Cook (1851) și se pun bazele infrastructurii turistice propriu-zise. Tot acum în Germania este tipărit primul ghid de călătorie în sens modern, cunoscut sub numele Baedecker, după editorul său. În 1800 apare, în Marea Britanie, cuvântul turist, pentru a-i desemna pe cei care făceau marele tur pe continent, călătorie absolut necesară pentru desăvârșirea educației. Această călătorie avea ca destinații principale regiunile mai exotice ale Europei: Italia Meridională, Spania, Grecia și păstrau încă o tentă culturală.

După 1950, turismul devine un fenomen de masă, amploarea deplasărilor turistice, care antrenau, în 2000, peste 698 milioane persoane, făcând din turism prima activitate economică mondială. Se apreciază că circa 14% din P.I.B. mondial este asigurat de turism, iar circa 200 milioane persoane lucrează în acest sector. (I. Muntele, C. Iațu, 2003). În perioada contemporană se poate spune că asistăm la o revenire a turismului cultural față de perioada anterioară, marcată de turismul balnear.

1.5. Resursele turistice antropice – baza dezvoltării turismului cultural

Potențialul turistic antropic “reprezintă ansamblul de obiective create de societate ca îndeplinesc condițiile valorificării pe plan turistic”.

Obiectivele turistice antropice, inițial au fost construite de om în alte scopuri, dar au devenit reprezentative pentru o anumită regiune sau etapă istorică, socială, culturală sau tehnică.

Geografii P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu (2002), definesc resursele turistice antropice ca fiind un ansamblu de elemente cu funcție recreativă, create de om; nu întotdeauna aceste elemente au fost create în scopul valorificării turistice, ci ele au dobândit această funcție după ce au îndeplinit alte atribuții: economice, strategice sau culturale.

Atractivitatea resurselor antropice se determină pe baza unei serii de proprietăți: vechime, unicitatea, ineditul, dimensiunea ieșită din comun și funcțiile îndeplinite.

Vechimea unui obiectiv construit de om poate reprezenta uneori singura calitate care atrage vizitatori, chiar dacă dimensiunea, fizionomia, estetica sau funcția obiectivului respectiv nu-l particularizează prin nimic. În contextul turismului cultural vechimea este un atribut foarte important, căutat în special de turiștii avizați, care prețuiesc, mai mult decât orice, autenticitatea.

Unicitatea anumitor obiective, edificii sau activități umane constituie, de asemenea, o sursă importantă de atractivitate. Acest atribut provine fie din intenția autorului de a crea ceva unic. Ineditul obiectivelor de proveniență antropică poate fi de natură fizionomică (ca în cazul catedralei din Chartres, celebră prin asocierea celor două turnuri cu arhitectură și înălțimi diferite), pozițională (complexul de la Mont Saint Michel, Franța) sau structural-compozițională (Turnul Eiffel, Centrul George Pompidou).

Dimensiunea se transformă în atribut de atractivitate turistică atunci când este vorba de una din manifestările sale extreme: foarte mare sau foarte mic. Versailles rămâne cel mai impozant castel francez, turnurile de televiziune din Moscova și Toronto impresionează prin înălțime, muzeele Louvre și Ermitage sunt vestite și pentru numărul mare de exponate, iar unele cărți sau unelte sunt cunoscute pentru miniaturizarea lor.

Funcțiile anterioare sau actuale ale unor obiective constituie uneori singurul element de atractivitate, care atrage însă mase imense de turiști. Regăsim acest element în motivația vizitării Bastiliei, a Casei Albe sau a Palatului Buckingham.

Turismul cultural este individualizat ca un tip distinct de turism ca urmare a motivației care îl generează, deosebindu-se, prin aceasta, de turismul recreativ sau de cel curativ.

Criteriul care a stat la baza individualizării acestui tip de turism îi conferă și o altă caracteristică, și anume aceea că utilizează sau este generat numai de resursele antropice care au suscitat întotdeauna curiozitatea, dorința de cunoaștere și admirația umană.

Faptul că turismul cultural utilizează doar resursele turistice antropice derivă chiar din denumirea sa: prin cultură, indiferent de controversele care însoțesc definirea sa, se înțelege, în sens larg, totalitatea creațiilor umane, materiale sau spirituale. Din acest punct de vedere este foarte clar faptul că turismul cultural este tipul de turism care folosește, prin excelență, resursele antropice. În forma lor materială (edificii și elemente cu funcție turistică) sau imaterială (activități antropice cu funcție turistică).

În categoria elementelor și edificiilor cu funcție turistică (varianta materială a resurselor turistice antropice) se includ, conform P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu (2002), următoarele obiective: construcțiile megalitice, edificiile istorice, edificiile religioase, edificiile culturale și sportive, o serie de edificii economice si monumentele, statuile și plăcile comemorative.

Construcțiile megalitice atrag turiști prin vechime, inedit și prin aura de mister care le înconjoară. Ele sunt legate de spațiul vest european și datează din mileniile III-IV î.Hr. Se prezintă în trei forme distincte: menhiri – blocuri de piatră necioplite înfipte vertical în pământ – dolmeni – blocuri sau plăci de piatră orizontale sprijinite pe doi menhiri și cromlechiuri – menhiri dispuși în cerc sau semicerc.

Edificiile istorice însumează o gamă variată de construcții aparținând timpurilor trecute și răspândite cu predilecție în regiunile de afirmare a marilor civilizații. În această categoric sunt incluse: castrele, forturile, cetățile, castelele și fortificațiile.

Castrele romane sunt specifice spațiului european și reprezintă puncte întărite, construite în scopuri militare la granițele Imperiului Roman. Castrele de pe teritoriul României, deși foarte numeroase, nu mai păstrează aproape nimic din înfățișarea inițială. Cu toate acestea ele constitute încă obiective de atractivitate turistică mai ales pentru o clientelă avizată, specializată: elevi, studenți, profesori.

Forturile se aseamănă cu castrele prin funcția îndeplinită, aceea de apărare. Ele datează însă dintr-o perioadă mult mai recentă și sunt caracteristice continentului nord-american.

Castelele sunt locuințe fortificate ale seniorilor feudali, răspândite în spațiul euroasiatic și, mai recent, în America. Deși funcția de apărare nu lipsește, ea nu mai este dominantă, ca în cazurile anterioare, locul ei fiind luat de funcția rezidențială. Adesea ele sunt înconjurate de parcuri sau grădini care le sporesc atractivitatea turistică actuală.

Cetățile se detașează prin complexitatea construcțiilor, prin funcțiile multiple îndeplinite și prin concentrarea unei populații numeroase. Și cetățile au avut un caracter puternic defensiv, motiv pentru care sunt însoțite de ziduri de apărare, șanțuri periferice și bastioane. Cetățile medievale constituie și ele elemente de atractivitate turistică mai ales atunci când au și o poziție defensive și pitorească.

Fortificațiile sunt destul de diverse în funcție de regiunea sau de epoca în care au apărut. Se includ în această categoric zidurile și turnurile în măsura în care nu sunt elemente constructive ale ansamblurilor arhitecturale specificate deja.

Edificiile religioase

Indiferent de forma sub care se găsesc în teritoriu, fie că sunt temple, biserici, mănăstiri sau moschei, edificiile religioase au atras turiștii prin două elemente. În primul rând ele au general și generează încă mari pelerinaje, prin ele însele, prin relicvele sfinte pe care le adăpostesc sau prin evenimentele pe care le marchează prin existența lor. În al doilea rând edificiile religioase au atras și continua să atragă vizitatori prin arhitectura și decorațiile lor interioare, cel mai adesea remarcabile și aparținând unor nume mari ale artei mondiale. În ambele cazuri însă importanța edificiilor religioase ca resurse ale turismului cultural este indiscutabilă.

Cele mai vechi edificii religioase sunt sanctuarele, care reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri cu semnificații religioase dedicate zeilor. În interiorul acestor limite sunt amplasate diverse construcții cu destinație religioasă, mai ales temple.

Templele sunt o altă formă a edificiilor religioase, cu o istorie foarte veche. Cele mai vechi sunt templele subterane indiene, așa cum sunt cele din insula Elephanta, aproape de Bombay, săpate în granit și de dimensiuni apreciabile.

Bisericile sunt edificii religioase specifice spațiului euro-american și atrag, mai mult decât altele din această categorie, prin stilul arhitectonic și decorațiile interioare.

Catedralele reprezintă edificii religioase de o mare grandoare, în care complexitatea arhitecturii atinge apogeul.

În timpul Renașterii în arhitectura europeană se conturează două mari curente: clasicismul și barocul, care își vor pune amprenta și asupra stilului arhitectonic al catedralelor. Catedrala San Pietro de la Vatican, cea mai vastă construcție religioasă din lume poate fi considerată expresia de vârf a artei baroce, ei adăugându-se alte catedrale din Spania (Salamanca, Madrid), Germania, Austria, Rusia. Expresia cea mai remarcabilă a clasicismului o constituie, fără îndoială, catedrala Sf. Paul din Londra.

Cele mai numeroase însă și mai variate constructiv pe plan european sunt catedralele gotice. Celebre sunt catedralele Notre Dame și Chartres din Franța, prima putând să adăpostească 6.500 persoane, a doua cunoscută mai ales pentru suprafața imensă a vitraliilor dominate de ,,albastrul de Chartres

Lumea islamică și-a exprimat adorația divină prin moschei, prezente în toată lumea musulmană, dar și în teritoriile care au aparținut o vreme musulmanilor. Moscheele atrag prin valoarea mozaicurilor lor, dar și printr-un element arhitectonic, minaretele, care sunt turnuri destinate chemării credincioșilor la rugăciune.

Sinagogile sunt edificii religioase ale lumii semite, prezente cu predilecție în Israel, dar și în alte țări europene care au adăpostit comunități importante de evrei.

Mănăstirile reprezintă ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din categoria bisericilor sau catedralelor. Mănăstirile atrag turiști prin funcția lor religioasă, dar și prin funcția lor rezidențială, ele oferind celor dispuși să le respecte regulile o oază de liniște. În același timp mănăstirile sunt și producătoare de bunuri și produse artizanale, de o reală valoare artistică

Indiferent de cultul religios .pe care ii reprezintă, edificiile religioase au conturat distinct turismul religios, parte a turismului cultural, care mobilizează anual circa 250 milioane pelerini. Ele se constituie și în obiective vizitate de turiști care practică altă formă de turism (balnear, curativ, recreativ sau literal) atunci când se află în apropiere.

În aceeași categorie a edificiilor religioase autorii menționați (P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu) includ și o altă categorie și anume aceea a edificiilor care au menirea de a adăposti rămășițele pământești ale unor personalități. Intră în această categorie stupele, tumulii, mausoleele și cimitirele. Stupele reprezintă movile de pământ de mari proporții placate cu sculpturi, statui, coloane sau porticuri și sunt specifice spațiului sud-est asiatic. Tumulii sunt într-un fel echivalentul stupelor în lumea europeană, numai că movilele sunt neplacate, motiv pentru care de multe ori trec neobservate. Mausolele reprezintă expresia cea mai înaltă a artei de sorginte funerară. Piramidele au aceeași funcție ca și mausoleele dar arhitectura lor este deosebită.

Edificiile culturale și sportive atrag turiști prin arhitectura lor adesea însolită, prin funcția pe care au îndeplinit-o la un moment dat, dar și prin exponatele pe care le adăpostesc, uneori parte a patrimoniului universal. Din aceasta categorie fac parte: agora sau forumul, teatrele, amfiteatrele, stadioanele, operele, universitățile, muzeele, colecțiile și casele memoriale. Toate acestea generează în exclusivitate practicarea turismului cultural și asigură mare parte din atractivitatea centrelor sau regiunilor în care se află.

Agora sau forumul reprezintă o incintă delimitată de numeroase elemente arhitecturale, având drept scop, în Antichitate, găzduirea diverselor evenimente din viața societății. Teatrele își au începuturile tot în Antichitate, se remarcă prin dimensiuni, iar funcția lor era aceea de a găzdui actul cultural. Amfiteatrele reprezintă o treaptă superioară în privința arhitecturii edificiilor cu destinație culturală.

O serie dintre stadioanele actuale, care au avut drept model de construcție amfiteatrele. Antichității, impresionează fie prin grandoare (Maracana din Rio de Janeiro, San Siro din Milano), fie prin tradiții (Wembley din Londra), fie prin arhitectura insolită (stadionul olimpic din Munchen). Clădirile operelor actuale atrag un număr mare de vizitatori fie prin arhitectura lor deosebita (Opera din Viena, cea din Paris, Opera din Sidney), fie prin prestigiu (Scala din Milano).

Muzeele reprezintă elemente de mare atractivitate pentru cei care practică turismul cultural în special prin bogăția, valoarea și varietatea exponatelor, dar în multe cazuri și prin propria lor arhitectură. În funcție de specificul exponatelor muzeele se împart în mai multe categorii: muzee de artă, etnografice, istorice, dedicate științelor, etc. Tot în categoria muzeelor de artă intră și o serie de muzee specializate într-o anumită tematică, muzeele etnografice sau cele dedicate unor ocupații specifice fiind deosebit de căutate de turiștii străini pentru care ele prezintă numeroase aspecte inedite. Bibliotecile celebre, casele memoriale și colecțiile sunt alte elemente ale patrimoniului cultural care atrag un număr important de turiști.

Edificiile economice cu funcție turistică au dobândit caracterul de obiectiv turistic atunci când pragmatismul s-a îmbinat cu dorința de estetic și mai ales o dată cu trecerea timpului. Nu toate aceste obiective atrag turiști numai prin propria lor valoare, așa cum se întâmplă în cazul edificiilor religioase sau istorice. Intră în această grupă podurile, viaductele, metrourile, canalele, apeductele, barajele și lacurile de acumulare, turnurile, farurile.

Monumentele, statuile și plăcile comemorative constituie o altă categoric de edificii ce fac parte din resursele turistice antropice materiale. Din această grupă celebre sunt arcurile de triumf, care datează din perioade foarte vechi: Arcul de Triumf din Place de l'Etoile, Arcul de Triumf Carrusel din Piața Tuilleries; coloanele- cea mai cunoscută rămâne Columna lui Traian, păstrată aproape intactă; statuile și grupurile statuare care constitute obiective turistice prin valoarea lor ca opere de artă, prin monumentalitate și inedit.

Activitățile antropice cu funcție turistică reprezintă forma imaterială a resurselor turistice antropice care pot genera turism cultural. Ele nu reprezintă decât o atracție turistică temporară, pentru că se desfășoară într-o perioadă limitată de timp, dar pot genera fluxuri turistice impresionante. În această categorie se includ: carnavalurile, târgurile și expozițiile, festivalurile, hramurile și chiar manifestările sportive.

Carnavalurile impresionează prin inedit și exuberant, iar una dintre cele mai vechi manifestări de acest gen este carnavalul de la Nisa, consemnat prima dată în 1294. La fel de celebre sunt carnavalul de la Rio de Janeiro, ce se desfășoară la începutul fiecărui și si carnavalul de la Veneția, ce are loc în luna decembrie.

Târgurile și expozițiile atrag un număr mare de vizitatori mai ales atunci când au caracter internațional. Marile expoziții internaționale își aleg de obicei un pretext bine motivat și prilejuiesc și construcția unor edificii care pot constitui obiective turistice prin ele însele.

Pe lângă resursele turistice antropice deja menționate, P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu (2002) disting o categorie specială de resurse turistice antropice și anume resursele etnografice. Acestea îmbină atât elemente ale patrimoniului material (arhitectura și instalațiile tradiționale, tipuri originale de așezări umane, portul popular, etc.) cât mai ales elemente ale patrimoniului imaterial, concretizate în ocupații specifice diverselor popoare, jocuri și cântece populare, diverse obiceiuri, etc. Pentru că în România resursele etnografice sunt prezente din abundență, exemple în acest sens vor fi prezentate în capitolul referitor la turismul cultural în România.

1.6. Turismul cultural in România

Tipologia spațiului turistic în general și la nivelul României în special poate fi abordată în diferite maniere: plecând de la criterii cantitative și calitative care se bazează cu precădere pe intensitatea fenomenului turistic, prezența spațială a turismului, intensitatea fluxurilor turistice, caracteristicile diverselor amenajări turistice și impactul lor asupra mediului, caracteristicile funcționale ale spațiului turistic, ale centrelor de primire turistică (turistic specializat sau polivalent), specificul componentelor geografice generatoare de fluxuri turistice.

În țara noastrǎ numărul turiștilor implicați în turismul cultural și religios este ridicat. Acest lucru se explică prin bogatul patrimoniu cultural de care dispune Romania și care prezintă câteva elemente de unicitate și inedit ce particularizeaza România în raport cu țările vecine:

Biserici pictate la exterior (Bucovina)

Amploarea arhitecturii în lemn (Maramureș, Transilvania)

Numărul mare de biserici fortificate

Unicitatea arhitecturii civile fortificate din zona Olteniei (culele de la Măldărăști)

Dezvoltarea, pe teritoriul României, a trei stiluri arhitectonice specifice prin sinteza elementelor orientale cu cele occidentale, alături de elementele artei populare românești

Arhitectura dacică din zona munților Sebeșului

Arta brâncușiană ce se regăsește la Tg. Jiu și în muzeele din București și Craiova

Casele memoriale ale marilor personalități culturale pe plan internațional: C. Noica, E. Ionesco, G. Enescu, C. Brâncuși, I. Irimescu, P. Istrati.

Bogăția culturală datorată aspectului de multiculturalitate a României prin prezența unui număr mare de minorități, exponente ale marilor culturi occidentale și orientale.

Deși beneficiază de un atât de bogat potențial pentru turismul cultural, România se confruntă totuși cu o serie de dificultăți, care frânează încă dezvoltarea turismului cultural românesc. Dintre acestea menționăm: numărul centrelor de informare și promovare turistică este foarte redus, zone turistice importante nu dispun de servicii turistice (nordul Olteniei, zona Hațegului, zona Sălajului), turismul cultural nu beneficiază de fonduri foarte importante, promovarea turistică vizează obiectivele și regiunile turistice deja foarte cunoscute, lăsând la o parte centre și regiuni la fel de valoroase, lipsa de comunicare între sectorul de stat și cel privat în promovarea destinațiilor culturale în comun.

Patrimoniul turistic cultural-istoric al României cuprinde, conform Legii nr. 41/1995, mai multe categorii de obiective: monumente și situ-uri arheologice, monumente și ansambluri de arhitectură, rezervații de arhitectură și urbanism, clădiri, monumente și ansambluri memoriale, monumente de artă plastică și comemorativă, monumente tehnice, locuri istorice, parcuri și grădini. (N. Ciangă, 2001). Conform acestei clasificări există astăzi în România în jur de 22.000 monumente, peste 650 muzee, colecții, case memoriale, peste 450 monumente și ansambluri arhitectonice foarte valoroase, peste 140 monumente și situri arheologice.

Dintre edificiile istorice, importante pentru turismul cultural, fac parte:

Vestigiile antichității: ruinele cetăților grecești de la țărmul Mării Negre, înființate în secolele VII-VI î.H.: Histria, Tomis, Callatis; vestigiile dacice prezente în aproape toate zonele țării fie sub forma cetăților întărite (Costești, Blidaru, Piatra Roșie), fie sub forma tezaurelor din aur (Stâncești, Cotnari, Coțofenești); vestigiile daco-romane, reprezentate prin ruinele de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa Regia, dar și prin urmele castrelor de la Micia, Gilău, Potaissa, Moigrad, Brețcu, ca și prin resturile podului roman de la Drobeta construit de Apolodor din Damasc.

Vestigiile medievale: obiectivele cu caracter strategic, prezente sub forma cetăților (Brașov, Sibiu, Sebeș, Cluj, Tg. Mureș, Sighișoara, Suceava, Tg. Neamț, Câmpulung, Curtea de Argeș, Târgoviște; din această categorie o mențiune specială se impune pentru Sighișoara, construită în secolele XII- XIII, ce a avut inițial 14 tumuri, dintre care azi se mai păstrează 9, cel mai cunoscut fiind Turnul cu ceas ce adîpostețte Muzeul de Istorie al orașului; la Sighișoara se mai pot vizita casa lui Vlad Dracul și pasajul acoperit de acces în partea superioară a cetății, iar importanța vestigiilor de aici au determinat includerea Sighișoarei în patrimoniul UNESCO. Tot în categoria edificiilor strategice fac parte cetățile țărănești din sudul Transilvaniei (Prejmer, Ghimbav, Râșnov, Calnic), castrele întărite (castelul Huniazilor, castelul Bran), complexele arhitectonice urbane, păstrate doar în puține cazuri, ca urmare a politicii de distrugere a statului comunist și care au început să se edifice în perioada medievală, dar nu aparțin numai ei, ele fiind definitivate și înfrumusețate în perioada modernă; se mai păstrează la Brașov, Sibiu, Sebeș, Sighișoara, Mediaș, Bistrița, Cluj, unde sunt conservate areale întregi cu construcții de epocă, iar în mai mică rnăsură la Iași, Târgoviște, București;

Vestigii din perioada modernă: palatele și reședințele voievodale, nobiliare, realizate în secolele XVIII-XIX, care se impun prin stil, amploare, prin obiectele adăpostite, dar și prin parcurile și grădinile lor. Intră în această categorie: castelele de la Lăzarea, Bonțida, Ruginoasa, castelul Banfi din Cluj, Palatul Principilor din Alba lulia, palatul baroc din Oradea, casa Zapolya din Sebeș, palatele domnești de la Stoenești, Potlogi, Mogoșoaia, castelele Peleș, Pelișor, Foișor, castelele cu funcție de pavilioane de vânătoare de la Săvârșin, Gurghiu, Lăpușna.

Dintre edificiile religioase, foarte numeroase pe teritoriul României, unele foarte valoroase și incluse în patrimoniul umanității amintim:

Bisericile foarte vechi din Transilvania, influențate, în momentul construcției, de stilul romanic, la care s-au adăugat ulterior influențe autohtone. Reprezentativă este biserica din Densuș, construită din material ce provine de la un castru roman și unică în privința stilului arhitectomc, iar alături de ea mai pot fi menționate bisericile din Cârțișoara, considerată cea mai veche bazilică în stil romanic din Transilvania, Herina (Bistrița), catedrala romano-catolică din Alba lulia, din secolul al XII-lea, unde se află mormântul lui lancu de Hunedoara, precum și uriașa orgă cu 2.209 tuburi, instalată în a doua parte a secolului al XIX-lea.

Catedralele în stil gotic, remarcabilă fiind Biserica Neagră din Brașov, la care se adaugă: biserica Sf. Mihail din Cluj, bisericile Sf. Bartolomeu și Sf. Nicolae din Brașov, biserici din Sibiu, Sighișoara, Tg. Mureș, Miercurea Ciuc, Șumuleu.

Bisericile din Moldova și Țara Românească, care se remarcă prin influențele bizantine și prin pictura murală interioară sau exterioară. Remarcabile sunt: Bogdana din Rădăuți, ctitorie a Mușatinilor, Mirăuți, Sf. Dumitru, Zamca din Suceava, Trei Ierarhi, Golia, Cetățuia, Galata la Iași, Radu Vodă, Mihai Vodă, Antim, Curtea Veche, Statopoleus din București, Curtea de Argeș, Târgoviște, Craiova, etc.

Catedralele metropolitane din Cluj, Alba lulia, Oradea, Tg. Mureș, Iași și bineînțeles Patriarhia Română din București.

Mănăstirile atrag un număr important de turiști, atât din țară cât și din străinatate. Cea mai reprezentativă concentrare de mănăstiri se găsește în nordul Moldovei, au fost construite în secolele XV-XVI și se remarcă mai ales prin picturile murale externe: Voroneț, Humor, Vatra Moldoviței, Sucevița, Arbore, Putna, Dragomima. O alta regiune de concentrare a așezămintelor monastice este cea a Neamțului: Mănăstirea Neamț, cea mai veche din Moldova, construită în secolul al XIV-lea, în vremea lui Alexandru cel Bun, Agapia, pictată de N. Grigorescu, Văratic, Secu, construite în secolul al XVIII-lea. În zona Curburii se impun: Mănăstirea Casin, Soveja, Viforâta, Cheia, Suzana, Sinaia. Dintre mănăstirile din Subcarpații Getici amintim: Dealu, în apropiere de Târgoviște, Curtea de Argeș, unde se află mormintele regilor României, Cozia, Horez, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai importante monumente de artă brâncovenească din România, în sudul țării se remarcă mănăstirile din jurul Bucureștiului: Cernica, Pasărea, Snagov, Plumbuita, Căldărușani, iar în Transilvania foarte cunoscute sunt: Râmeț (Alba), Nicula (Cluj), Sâmbăta, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, Rohia (Maramureș).

Bisericile din lemn prezente cu precădere în Maramureș: Vadu Izei, Rozavlea, Bârsana, Șieu, Botiza, Ieud, Bogdan-Voda, Moisei, Șurdești.

Bisericile întărite sunt carateristice mai ales sudului Depresiunii Transilvaniei și sunt în general opera comunităților săsești. Cele mai cunoscute sunt cele de la: Biertani, Brătei, Feldioara, Codlea, Hărman.

În categoria obiectivelor culturale cu funcții turistice se impm în primul rând muzeele, care sunt clasificate în următoarele categorii:

Muzeele de artă: cel mai important este Muzeul de artă al României din București, inițiat la jumătatea secolului al XIX-lea. Lui i se adaugă Muzeul colecțiilor din Bucuresti care reunește colecții particulare foarte valoroase, Muzeul Bruckental din Sibiu, cu peste 1 milion de exponate, Muzeul de artă din Cluj-Napoca, cel din Iași, etc.

Muzeele deistorie și arheologie: cel mai complet prin conținut este Muzeul Național de Istorie a României, la care se adaugă Muzeul de Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iași, Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, remarcabil prin secțiunea de istorie antică, etc.

Muzeele etnografice: cele mai cuprinzătoare fiind Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român din București, la care se adaugă Muzeul Tehnicii Populare din Sibiu, Muzeul Etnografic al Maramureșului din Sighetul Marmației, Muzeul Etnografic de la Lupșa, primul muzeu etnografic sătesc din țară. Tot în această categorie pot fi incluse muzeele dedicate unor ocupații: Muzeul Ceasornicelor din Ploiești, Muzeul Lingurilor de Lemn de la Gura Humorului, Muzeul Aurului din Brad, Muzeul Chihlimbarului din Colți, Buzău, etc.

Muzeele științifice atrag atenția unui număr mai redus de persoane, cu un anumit grad de pregătire. Pot fi amintite aici: Muzeul de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, Muzeul de Antropologie, Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”, Acvariul ,,Ion Borcea” din Constanța.

Casele memoriale constituie, cu precădere, destinația fluxurilor turistice interne, cele mai vizitate fiind: Casa Memorială de la Ipotești (M. Eminescu), Casa Memorială de la Humulești (I. Creangă), Casa Mihail Sadoveanu de la Iași, devenită sediul secțiunii literare a Academiei Române, Filiala Iași, Casa Memorială de la Hobița (C. Brâncuși)

Bibliotecile, adesea situate în construcții de o mare importanță arhitectonică, dintre care se detașează: Biblioteca Națională, Biblioteca Academiei, bibliotecile centrale universitare din București, Iași, Cluj.

O categoric aparte prin semnificația istorică o reprezintă monumentele istorice, dintre care menționăm: Trophaeum Traiani, complexele de la Lipova, Carei, Monumentul de la Mărășești, crucea de pe Caraiman, complexul statuar de la Moisei. Acestora li se adaugă realizări artistice de excepție: Complexul statuar de la Tg. Jiu, realizat de C. Brâncuși, care cuprinde: Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului.

În România există și o serie de obiective economice cu funcții turistice, dintre care menționăm: complexele hidrotehnice, despre care se poate spune că fac obiectul turismului cultural numai în accepțiunea conform căreia acesta ar include toate deplasările turistice spre obiective de proveniență antropică (Complexul hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier, amenajarea hidroenergetică de la Izvoru Muntelui, cea de la Vidraru, etc.): podurile și viaductele, care impresionează prin vechime și arhitectură: podurile peste Dunăre de la Cernavodă, Giurgiu, Giurgeni, viaductele de pe valea Trotușului, între Comănești și Ciceu, cele de pe tronsonul Salva-Vișeu, etc.

Toate obiectivele prezentate până acum fac parte din patrimoniul cultural material al României. Nu trebuie uitat însă că România dispune și de un important patrimoniu imaterial, concretizat în activitățile tradiționale și în manifestările populare colective, patrimoniu care, valorificat corespunzator, ar putea atrage fluxuri turistice externe foarte importante.

Dintre activitățile tradiționale care atrag atenția turiștilor și care se mai păstrează încă în forma autentică trebuie amintite: ceramica tradițională care se practică încă la Bicsad, în Oaș, la Marginea, Corund, Ivești, Olar, Vadu Crișului, Săscior, Horezu, etc.; prelucrarea lemnului cu o tehnică populară tradițională care se păstrează în Maramureș, Năsăud, Neamț, Rucăr-Bran, Vâlcea, Gorj, etc.; activitățile textile, prin care se mai obțin încă materii prime textile naturale, dar și diverse obiecte ce servesc decorațiunilor interioare, activități foarte răspândite în localități din Maramureș, Bucovina, Neamț, Vrancea, Bran, Făgăraș, Muscel. În România există și câteva centre în care se practică pictura pe sticlă: Nicula (Cluj), Laz (Alba), Sibiel (Sibiu), Arpaș și Cincu (Brașov). Gastronomia tradițională, cu produse obținute din prelucrarea primară a materiilor prime din gospodărie poate constitui o componentă importantă a turismului cultural, așa cum se întâmplă în prezent în Franța.

Manifestările populare colective sunt legate fie de diverse sărbători religioase, fie de principalele momente ale activităților agricole. Ele sunt capabile să determine deplasarea unui număr important de persoane din localitățile învecinate. În acest context amintim: Târgul de Fete de pe muntele Găina, Târgul Olarilor, Dansul Fecioresc de la Sibiu, Dansul bătrânesc de la Tg. Mureș, Nedeia mocănească de la Covasna, Hora din Prislop, obiceiurile de iarnă din Maramureș și Bucovina, cu costumație specifică, Nedeia munților, de la Fundata-Brașov, Sâmbra Oilor, de la Certeze-Oaș, etc.

Beneficiind de un patrimoniu cultural atât de bogat și valoros, România ar putea fi o destinație importantă pe harta turismului cultural mondial. Lipsa unei infrastructuri corespunzătoare mai ales în domeniul transporturilor, calitatea discutabilă a serviciilor turistice și, nu în ultimul rând, lipsa unor campanii publicitare mai agresive și mai bine centrate sunt doar câteva din cauzele care determină poziția periferică a României ca destinație turistică pe continentul european.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA POTENȚIALULUI TURISTIC SPECIFIC

ORASULUI BRASOV

2.1 Principalele caracteristici si resurse turistice ale orasului Brasov

2.1.1. Localizarea si caracterizarea zonei

Orasul Brașov este cel mai mare și mai pretuit oraș din Transilvania. Înconjurat din trei pǎrți de munți, acesta a constituit un loc perfect pentru ridicarea unei cetǎți medievale. Astfel, vechiul oras înființat de Cavalerii Teutoni in 1211 este unul din puținele orașe din Evul Mediu care s-a conservat atât de bine în negura vremurilor.

Brașovul, capitala județului cu același nume, cu o populație de aproximativ 227.961 de locuitori (conform datelor provizorii ale Recensǎmântului din 2011), este situat în partea central-estică a României, la poalele vârfului Tâmpa ( 967 m), la 170 de kilometri de București, capitala României. Drumul străbate Valea Prahovei, trecătoarea Predeal, astfel încât Brașovul este un oraș situat la înalțime în România.

Teritoriul administrativ al orașului Brașov se încadrează în partea sudică a depresiunii Brașovului, la contact cu zona muntoasă, respectiv cu fluxul intern al Carpaților Orientali.

Municipiul Brașov este situat la 25o30' longitudine estică și 45o45' latitudine nordică cu o altitudine medie de aproximativ 600 m față de nivelul Mării Negre, având o suprafațǎ de 267,32 kilometrii pǎtrați.

Municipiul Brașov este accesibil cu automobilul, autocarele sau cu trenul.

Acces rutier se poate realiza: – dinspre București pe E60 (168km);

– dinspre Pitești pe DN73 / E574 (136km);

– dinspre Sibiu pe E68 (143km);

– dinspre Târgu-Mureș pe E60 (171km);

– dinspre Bacǎu pe E574 (179km);

– dinspre Buzǎu pe DN10 (157km);

Brașovul este și un important nod feroviar, fiind situat într-o zona turistică și economică foarte dezvoltată, deci poate fi accesat din orice punct al țǎrii, pe calea feratǎ.

Rețeaua căilor feroviare are o lungime de 335 km, municipiul Brașov fiind unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată din România. Din acesta pornesc șase ramificații:

Tronsonul Brașov – Predeal – București

Tronsonul Brașov – Sfântu Gheorghe – Gheorgheni

Tronsonul Brașov – Rupea – Sighișoara – Teiuș

Tronsonul Brașov – Făgăraș – Sibiu – Vințu de jos

Tronsonul Brașov – Hărman – Întorsura Buzăului

Tronsonul Brașov – Zărnești

Relieful

Orașul Brașov este așezat într-o zonă de invidiat, la poalele Muntelui Tâmpa (denumit și orașul de la poalele Tâmpei), aflat la distanțe apropiate de trei trepte de relief:

Lanțul munților înalți care trec de 1750 m altitudine, și anume: M. Făgăraș, M. Piatra Craiului, M. Bucegi, M. Postăvaru, M. Piatra Mare si M. Ciucaș.

Lanțul munților scunzi, între 800 și 1750 m: cuprins de munții Întorsura Buzăului, Dârstelor, Tâmpa, Poiana Brașovului, Codlei și Perșani.

Lanțul depresiunilor și dealurilor, situat între 450 și 700 m.

Condiții climatice

Clima orașului Brașov are un specific temperat-continental, mai umedă și mai răcoroasă, cu precipitații relativ reduse și temperaturi ușor scăzute în zonele mai joase.

Inversiunile de temperatură nu sunt numeroase; de aceea, temperaturile minime din timpul iernii nu se înscriu în valorile extreme. Cantitatea de precipitații este relativ mai ridicată.

Temperatura medie multianuală a aerului este de 7,6o C, temperatura maximă absolută fiind de 37o C în luna august. Numărul mediu al zilelor de vară este de aproximativ 50 pe an. Numărul mediu al zilelor de iarnă este de aproximativ 50 pe an.

Umiditatea aerului are valori medii anuale de 75%.

Precipitațiile atmosferice au valori de 600-700 mm/an. Vântul la sol are direcții predominante dinspre vest și nord-vest și viteze medii cuprinse intre 1,5 si 3,2 m/s.

Sub raport climatic teritorial, zona Brașovului se supune unor legi generale, dar și locale care generează o serie de caracteristici:

poziția geografică,

prezența lanturilor muntoase cu anumite orientări care închid formele depresionare,

fizionomia diferită a treptelor morfologice ce se desfășoară gradat de la cca. 450-500 m altitudine pâna la vârfurile alpine ce depasesc 2.500 m, toate exercita o influenta sensibilă asupra condițiilor climatice.

Luna cea mai rece a anului este februarie, pe culmile alpine, unde temperatura medie scade la -11.1°C, și ianuarie în munții mijlocii și în depresiuni, când se înregistrează -4.5°C și respectiv -5.3°C. De remarcat faptul că în această lună și în general în sezonul rece, fundul depresiunilor este la fel de rece ca și înălțimile de peste 1.000 m, temperaturile fiind mai moderate în zonele de relief de 700 – 1.000 m altitudine.

Vara, temperatura aerului este pozitivă; luna cea mai caldă este iulie, încălzirea aerului este mai intensă și temperatura depășește 18°C.

În anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, temperatura se menține la 10-12°C. Cele mai mari creșteri termice interlunare au loc primăvara, între lunile aprilie și mai (depășesc 5°C), iar cele mai mari scăderi se produc toamna, între octombrie și noiembrie (peste 6°C).

Rețeaua hidrografică

Întreg teritoriul județului se încadrează în bazinul hidrografic de ordin superior al Oltului care străbate județul pe o distanță de apromaximativ 210 km de la confluența cu Râul Negru până la confluența cu râul Ucea. Cei mai importanți afluenți ai Oltului din județ sunt: Timiș, Ghimbășel, Bârsa, Homorodu Mare și Șercaia.

Prin municipiul Brașov trec pârâul Graft, (numit și Pietrele lui Solomon în partea lui superioară), pârâul Valea Tei, Valea Răcădău, Valea Popilor cu Valea Scurtă, Valea Florilor, Valea Gorganu, Râul Timișul Sec și Canalul Timiș.

Elemente pedobiogeografice

Marea diversitate a cadrului natural al județului Brașov, alături de modificările petrecute în decursul erelor geologice, a determinat perenitatea unor elemente de floră, vegetație și faună.

Flora municipiului nu diferă de cea a județului. Pe muntele Tâmpa se regăsesc totuși câteva specii de plante unice în lume.

Flora numarǎ jumatate din speciile care cresc în România. În acestă zonă se realizează o interferență între speciile eurasiatice cu cele circumpolare, central-europene și în unele insule cu cele mediteraneene, sub-mediteraneene, pontice.

Depresiunile intramontane adăpostesc, grație unor topoclimate specifice numeroase specii vechi, numeroase relicte (specii vechi) sau specifice ( jimla Țării Bârsei, daria, ochii broaștei, roua cerului, etc).

Pe versanții însoriți ai Dealului Cetății sau Tâmpei se păstrează specii originale din stepele sau silvostepele care în terțiar ocupau zone mai mari (zambila sălbatică, colilia, pătlagina argintie, nemțisorul de stânca, migdalul pitic, cununița de calcar, vișinelul, etc).

Vegetația actuală reprezintă aspectele vegetației naturale, precum și ecosistemele fragmentare instalate în urma intervenției omului în timp .

Fauna este foarte variată, grație multitudinii biotopurilor întâlnite din Valea Oltului până pe crestele muntoase. Dacă în mlaștinile eutrofe ale Țării Bârsei se întâlnesc numeroase specii interesante, unele relicte glaciare, ecosistemele xerofite de pe Tâmpa sau Dealul Cetății sunt populate de numeroase specii de ichneumonide, etc.

Apele de munte și de șes sunt populate de specii diferite de pești (păstravi, lipan, mreană, etc.) iar în sistemele cu exces de umezeală, ca și în păduri, abundă specii de amfibieni, reptile, păsări (șorecarul comun, șorecarul încălțat, barza albă, barza neagră, vânturei, hereți, potârnichi, acvile, cocoșul de munte, prundărișul de piatră) și mamifere (capra neagră, ursul, căpriorul, mistrețul, râsul, etc). Din inițiativa Facultății de Silvicultură și a Filialei de vânătoare unele zone s-au populat cu fazani, muflon și iepurele de vizuină.

Animalele sălbatice trăiesc retrase în pădurile din împrejurimi. Turiștii care se aventurează în acestea sunt avertizați că pot întâlni urși, lupi sau vulpi.

2.1.2. Resurse turistice naturale

Resursele turistice naturale sunt date de cadrul geografic în care este asezat orașul.

Tâmpa (în maghiară Czenk, în germană Zinne, alternativ Kapellenberg) este un munte care aparține de masivul Postăvaru, localizat în sudul Carpaților Orientali (mai precis în Carpații de Curbură) și înconjurat aproape în totalitate de municipiul Brașov. Înălțimea: 960m (după unele surse 995m), la aproape 400m deasupra orașului.

Muntele este alcătuit în principal din formațiuni calcaroase, formându-se în urma procesului de încrețire a scoarței terestre.

Mare parte a sa (150 ha) este declarată rezervație naturală, datorită speciilor de animale (urși, râși, lupi, fluturi – 35% din totalul speciilor din țara noastră, păsări) și plante rare (crucea voinicului, obsiga bârsană) care se găsesc pe acest munte. Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Brașovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetății Brașovia sau drumul pentru mașină de "la iepure".

Pietrele lui Solomon – în partea de vest a Brașovului pot fi văzuți doi munți denumiți «Pietrele lui Solomon», care reprezintă un punct de atracție turistică atât pentru localnici, cât și pentru cei veniți din alte orașe sau tări. Acești doi munți străjuiesc partea veche a Brașovului, fiind mărturia vie a vremurilor apuse care amintesc de istoria îndepărtată a Brașovului. Peisajul este copleșitor de frumos și plin de legendă și istorie.

Valea dintre cele doi munți stâncoși este exploatată la maxim în sezonul cald de către turiștii sau localnicii dornici de peisaje spectaculoase de munte. Locul este amenajat cu grătare în piatră, mese și bănci din lemn masiv, chiar și pentru copii există un legănuș și un balansoar. Falezele de calcar sunt ideale pentru plimbări relaxante pentru amatori, precum și pentru escalade sportive pentru cei avizați, aici existând multe trasee de escaladă amenajate.

Locul este situat la iesirea din Șcheii Brașovului, astfel cǎ din Piața Unirii se poate ajunge pe un drum pietruit de aproximativ 2 km.

Depresiunea Brașovului – inclusiv Țara Bârsei – este de origine tectonică formată prin fracturarea și scufundarea unui compatriment al masei montane centrale a Carpaților de Curbură, la sfârșitul Pliocenului; apele care au invadat această groapă au format un lac în care s-au colmatat depozite sedimentare pe grosimi de câteva sute de metri; prin defileul antecedent al Oltului de la Racoș, lacul comunicǎ cu cel din bazinul Transilvaniei până la începutul cuaternarului când apele s-au retras spre acesta din urmă; după exondare, suprafața depresiunii a fost supusă modelării geomorfologice de către agenții externi (eroziune și acumulare torențială și fluviatilă etc.) până s-a ajuns la realizarea fizionomiei actuale.

2.1.3. Resurse turistice antropice

Resurse turistice antropice ale municipiul Brașov sunt date de câteva importante categorii: muzee, case memoriale, monumente de cult, bastioane, porți, turnuri și piețe.

1. Muzee

Muzeul Județean de Istorie – înființat în clădirea vechiului Sfat, datând din secolul al XV-lea, pe baza colecțiilor Muzeului Săsesc al Țării Bârsei și a colecțiilor Muzeului ASTRA, muzeul conservă și valorifică bogate colecții de arheologie: paleolitic mijlociu, ceramică și unelte Hallstatt și La Tčne, descoperiri din castrele de la Râșnov și de pe valea Oltului; istorie: unelte, arme, mobilier, produse ale breslelor meșteșugărești; documente; numismatică; bibliotecă (15.000 volume).

Muzeul "Casa Mureșenilor"

Muzeul Casa Mureșenilor ( adăpostit de o clădire construită în secolul al XVI-lea în stil neoclasic, declarată monument istoric) s-a înființat în anul 1968, ca urmare a donației făcute de urmașii familiei Mureșianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureșianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spațiul necesar, o foarte valoroasă colecție de mobilier, pictură, sculptură și mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Arhiva Mureșenilor este una dintre cele mai bogate și importante arhive de familie.

Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viața culturală și politica vremii lor.Muzeul ilustrează în special viața și activitatea poetului Andrei Mureșanu, autorul imnului de stat al României, a publicistului Iacob Mureșianu (1812 – 1887), a fiului său Aurel Mureșianu (1847 – 1909), gazetar și publicist, continuatorul tatălui la conducerea "Gazetei de Transilvania", și a compozitorului Iacob Mureșianu jr.

Muzeul deține și o colecție de instrumente muzicale. În aceeași clădire este amenajat și muzeul memorial Gheorghe Dima cuprinzând obiecte, fotografii și documente aparținând compozitorului.
Muzeul Primei Școli Românești

Muzeul primei școli românești este adăpostit în clădirea vechii școli românești. Aici s-a predat pentru prima dată în limba română în anul 1559 – a fost prima școala românească din țară. Complexul muzeal păstrează istoria tiparului românesc, cărți vechi de mare valoare, tablouri; găzduiește o secțiune care include diverse expoziții din istoria tipăriturii (manuscrise vechi, ediții princeps, lucrările tipărite de Coresi). În această clădire există sala de clasă a Primei școli românești din Transilvania.

Muzeul de Artă

Înființat inițial în Casa Sfatului, este reorganizat, în 1970, într-o clădire de la începutul secolului al XX-lea. Sunt expuse lucrări de pictură pe lemn și sticlă, portrete de epocă, opere din secolul al XIX-lea (Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman, Sava Hentia, Constantin Lecca, Nicolae Grigorescu), 36 de lucrări de Ioan Andreescu, sculpturi de Cornel Medrea, Ion Jalea, Ion Irimescu, Dimitrie Paciurea, artă decorativă universală.

Muzeul de Etnografie

– clădire construită în 1902 și restaurată în 1979. A avut următoarele destinații: sală de dans, casă de cultură a studenților, tipografie și ulterior muzeu, care valorifică expozițional domeniile etnografie și artă populară: ceramică, sticlărie din secolele XVIII – XIX, port popular și textile, ouă încondeiate, icoane pe sticlă, metal, piele, os; fond documentar. Patrimoniul cuprinde 13.600 de obiecte, datate între secolele XVII – XX, reprezentând următoarele zone etnografice: Țara Bârsei, Bran, Rupea, Țara Făgărașului, Valea Hârtibaciului.

Muzeul Turnul Negru

Situat la mică distanță de Bastionul Fierarilor, pe o stâncă a dealului Warthe, Turnul Negru din Brașov domina Șcheii cu dimensiunile sale, el trebuind să împiedice apropierea dușmanilor de zidurile orașului, care aici erau la mai puțin de 5 m de stâncă (abia în 1819 – 1820 trecerea a fost lărgită). Ocupând o suprafață de 50 mp, turnul are 11 m în înălțime, iar zidurile sale măsoară la bază 2 m grosime.

Muzeul Bastionul Graft

Situat la mijlocul incintei fortificate dinspre Dealul Straja (Warthe), bastionul prezintă particularitatea construirii ” în arcadă”, cu o latură sprijinită pe zidul de apărare și cu cealaltă situată pe un pinten stâncos, a fost edificat, probabil, în prima jumătate a secolului al XIV – lea.

De plan dreptunghiular, cu două nivele, este prevăzut cu guri de tragere și guri de aruncare a materialelor fierbinți. Prin ieșirea din aliniamentul zidului de incintă, controla și apăra întreaga porțiune plasată între Bastionul Fierarilor și Bastionul Curelarilor.

Intrarea în bastion se făcea din interiorul Zwingerului Mănușarilor și permitea accesul rapid și direct la Turnul Alb, aflat în imediata apropiere.

Turnul Alb, legat de Bastionul Graft, a fost construit, potrivit cronicilor, în 1460 sau 1494 cu o formă de semicerc închis înalt de 18 – 20m. A fost repartizat spre apărare breslelor cositorarilor și arămarilor.

2.Case memoriale

Casa Andrei Mureșianu și Constantin Secăreanu

Clădire din secolul al XIX-lea, unde și-a trăit ultimii ani de viață poetul și ziaristul Andrei Mureșianu (1816-1863), autorul imnului național "Deșteptă-te române". Tot aici a locuit, o parte a vieții, Constantin I. Secăreanu (1820-1852), cunoscut fruntaș național, fost viceprefect al Legiunii române din Țara Bârsei în timpul revoluției de la 1848. 

Casa Cincinat Pavelescu

Locuința poetului și epigramistului Cincinat Pavelescu (1872-1934), directorul revistei "Brașovul literar și artistic" (1931-1935).

Casa Gheorghe Dima

Clădirea în care a locuit o perioadă de timp compozitorul Gheorghe Dima (1847-1925), director al Conservatorului de muzică din Cluj, animator al vieții muzicale din Trasilvania.

Casa Johannes Honteus

Clădirea existentă se află pe locul casei natale a umanistului trasilvănean Johannes Honterus, marcantă personalitate a culturii sașilor din Ardeal. De numele lui se leagă aducerea la Brașov a tiparului și a Reformei, transformarea vechii școli din Cetate în gimnaziu (1541-1544), editarea a numeroase manuale în limba latină, greacă și germană, precum și tipărirea valoroasei lucrări de geografie și astronomie "Cosmographia" (1542).

Casa Ioan Barac

A fost locuința cărturarului Ioan Barac (1776-1848), dascăl la școala românească din cartierul Șchei, traslator la primăria orașului, traducător în limba româna a unor importante lucrări din opera lui Shakespeare, Gessner, etc. A editat în anul 1937 primul periodic românesc din Trasilvania – "Foaia Duminicii".

Casa Paul Richter

În această clădire s-a născut compozitorul și pianistul Paul Richter (1875-1950).

Casa St. O. Iosif

Aici s-a născut poetul St.O.Iosif (1875-1913), remarcabil pastelist, autorul celebrelor "Icoane din Carpați".

Casa Valentin Hirscher

În locul actualei clădiri se afla în secolul al XVI-lea casa lui Valentin Hirscher, judele orașului Brașov, unde a fost oaspete de onoare, în perioada 6-16 martie 1600, infăptuitorul primei Uniri a Țărilor Române, marele voievod Mihai Viteazul.

3. Monumente de cult

Biserica Neagra

"Numele acesta i s-ar potrivi și fără să fi fost pradă flăcărilor, căci piatra din care e zidită, nisipoasă și ușor de cioplit, are o față întunecoasă. Nu seamănă nici cu marmora albă a Domului din Milano, nici cu piatra trandafirie care dă catedralei din Freiburg im Breisgau acel unic aspect desfătat" (Sextil Puscariu,"Brașovul de altădată",1977).

Biserica Neagră este cea mai mare construcție în stil gotic din România. Numele de Biserica Neagră l-a primit biserica parohială evanghelică luterană din Brașov, după marele incendiu al orașului din anul 1689. Fumul și flăcările au înnegrit zidurile, însă nu au putut distruge măreția edificiului. Biserica Neagră, cu o lungime de 89 m, este cel mai mare edificiu religios între Viena și Istanbul (Constantinopol). Construcția bisericii în stil gotic a început în anul 1383, în timpul parohului Thomas Sander, și a durat până în anul 1477. Din cele două turnuri proiectate inițial la fațada vestică a bisericii a fost ridicat numai turnul sudic cu o înălțime de 65 m. Marele incendiu din anul 1689 a distrus îndeosebi acoperișul și interiorul clădirii. Renovarea a durat aproape 100 de ani răstimp în care a fost ridicat acoperișul înalt de 20 m în forma care se păstreză și astăzi. Ca urmare a renovării bisericii în secolul al XVIII-lea, interiorul și-a pierdut parțial aspectul gotic. Orga Bisericii Negre – una dintre cele mai mari din sud-estul Europei – este renumită pentru sonoritatea ei de o rară frumusețe. Cu circa 400 de tuburi, a fost construită între anii 1836-1839 de către constructorul de orgi Buchholz din Berlin.

În interiorul bisericii se păstrează astăzi unele piese de mobilier și obiecte de cult remarcabile, între care și cristelnița din bronz donată de parohul Johanes Reudel în anul 1472, căreia, în anul 1761 fierarul Mesen Hannes i-a confecționat un grilaj ornamentat din fier forjat. Din perioada marelui incendiu s-a păstrat pictura murală din pridvorul sudic, executată după anul 1476 , reprezentând pe Fecioara Maria cu Pruncul (hramul fostei biserici catolice), așezată între Sf. Ecaterina și Sf. Varvara. Tot aici se mai păstrează și trei candele cu cinci tablouri provenite de la altarul din Feldioara (sfârșitul veacului al XV-lea), unul din cele mai valoroase altare poliptice în stilul goticului târziu, actualul altar, fiind construit la 1866 în stil neogotic. Se remarcă pe peretele frontal al navei laterale de nord o pictură în ulei a brașoveanului Hans Eder (1833-1955), reprezentând "Nunta din Cana".

Orga, una din cele mai mari din sud-estul Europei, are 4000 de tuburi și 36 de registe fiind construită între anii 1836 și 1839 de berlinezul Pucholz. Un tezaur deosebit al bisericii îl constituie colecția de covoare datând din veacurile XVII-XVIII, provenite din regiunile: Brusse, Usek și Ghiordes din Asia Mica.

Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”

Socotită pe bună dreptate catedrala românilor din Țara Bârsei, își identifică începuturile în negura vremurilor. Primele însemnǎri privind existența ei dateazǎ din anul 1513-1518 și au fost date de cronicile din Șcheii Brașovului semnate de David Cepescu și Ioan Jipa.

Cercetări recente au confirmat existența succesivă a trei edificii de cult, începând cu secolul al XIV-lea. Mai întâi o biserică de lemn, din care s-a păstrat doar absida altarului cu planul poligonal în partea de vest a bisericii actuale, la care – conform documentelor – au slujit între alții, preoții Costea (+1477) și Petru cel Bătrân (+1541). În amintirea acestei biseici, în veacul al XVIII-lea s-a ridicat un aghiasmatar, folosit și astăzi de Bobotează. În secolul al XV-lea se construia o biserică de zid cu o navă dreptunghiulară și absidă cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax, despre care amintesc și cronicile.

Dacă până la mijlocul veacului al XVIII-lea bisericuța din lemn nu cunoștea prefaceri, în schimb, biserica din piatră se bucura de aportul ctitoricesc al numeroșilor voievozi și boieri. La 1651 sunt terminate construcțiile paraclisului din turn, cu hramul Sfântului Ioan Botezatorul, paraclis care îmbracă turnul pe trei laturi cu trei încăperi sprijinite pe zidurile pridvorului. Azi paraclisul de taină mai păstrează doar fragmentar pictura originală, dispărând între timp iconostasul, masa altarului și alte componente.

Interiorul bisericii Sf. Nicolae este îmbrăcat în frescă de Costin Petrescu în deceniul al V-lea al secolului XX. Tinda a fost decorată în întregime tot de Costin Petrescu, prezentând în stil realist, în genul picturii de șevalet pe Mihai Viteazul intrând în Brașov; protopopii Iane și Mihai în postura de copiști de manuscrise; tiparul coresian; patru voievozi ctitori, liceul Andrei Șaguna; o procesiune a junilor și încoronarea lui Ferdinand la Alba Iulia (1922).

Veacul al XIX-lea cunoaște contribuția deosebită a protopopului Ioan Popazu, de numele căruia se leagă ridicarea primului gimnaziu românesc.

Mărturie în timp stau azi documentele și cărțile păstrate în cadrul arhivei complexului muzeal din Șcheii Brașovului.

Catedrala Ortodoxă „ Sfânta Adormire a Maicii Domnului”

În secolul al XIX-lea românii ortodocși din Cetate nu aveau o biserică și o parohie proprie. Protopul Bartholomeu Baiulescu a obținut dreptul de a ridica într-o curte din zona Șirului Grâului (Piața Sfatului) o biserică parohială.

Ca și alte lăcașuri de cult ortodoxe din centru, Biserica se află ascunsă într-o curte, nu are fațadă la stradă. Planul bisericii amintește mai curând de biserica de tip sală specifică stilului baroc decât de planul triconc ori treflat al bisericilor ortodoxe. În același an mitropolitul ortodocșilor români din Ungaria și Transilvania arhiepiscopul de Sibiu Miron Românul și-a dat acordul ca noua biserică sa fie utilizată de credincioși pentru serviciul divin în locul celei din Groaveri care era prea îndepărtată.

Biserica „Sf. Bartolomeu”

Fosta biserică catolică, din veacul al XVI-lea, luterană, biserica Sf. Bartolomeu este cel mai vechi monument de arhitectură păstat la Brașov. Se atribuie vechimea ei pentru anul 1220 fiind ridicată în stil romanic de tranziție, cu ferestre în arc frânt, cu bolți pe ogive și motive decorative ale artei gotice realizate din gresie fină.

Intermediarul acestei construcții a fost conducătorul ordinului cavalerilor germani, Herman von Salza din Veneția, care trimite aici meșteri de școală burgundă, fapt care se remarcă în arhitectura bisericii. Cu o lungime interioară de 55m și exterioară de 60m, diagonala interioară de 24,6m, se dovedește a fi una din cele mai importante clădiri ale timpului. De-o parte și alta a bisericii coloanele sunt sprijinite de socluri puternice fiind terminate de capitelurile în stil pre-gotic. Pictura care apare pe pereții bisericii impresionează prin motivele zoomorfe, romanice din punct de vedere al formei, dar prin nota expresivă duc la ornamentații gotice.

Biserica „Sf. Martin”

Pe Dealul de Jos există încă din secolul al XIV-lea (1395) o capelă. În acea perioadă Brașovul se mută între Tâmpa și Warthe, la adăpost de navalitori. Locuitorii Brașovechiului (majoritatea sași) au transformat capela în biserică luterană. Mai târziu au refăcut-o, iar aspectul contemporan îl datorează restaurarii din 1796. De aici începe Ulița de Mijloc (Strada de Mijloc) din Brașovechi. Pe vremuri aceasta avea două porți ce închideau spre sud și spre nord intrarea în Brașovechi.

Biserica Ortodoxă „Sf. Treime”

A fost construită în secolul al XVIII-lea prin contribuția ortodocșilor greci, români și a familiei princiare Brâncoveanu. Din cauza sistemului religiilor recepte, ortodocșii nu beneficiau de dreptul de a construi edificii de cult în cetatea Brașovului, de aceea această biserică a fost construită într-o curte de pe strada Târgul Cailor. O inscripție de pe clădirea din fața bisericii menționează ca an al fondării 1768. În spatele Bisericii se află un mic cimitir în care sunt îngropați membrii ai familiei princiare Brâncoveanu, mitropolitul Ungrovlahiei Dosoftei și membri ai comunității grecești din Brașov.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru și Pavel”

Pe locul vechii mănăstiri dominicane menționată documentar în secolul XIV s-a construit, la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1782), actuala biserică. Se remarcă frumoasa decorație în stil baroc.

Sinagoga

Sinagoga construită în anul 1899 după planurile arhitectului Leopod Baumhorn, format la Școala Vienează. Sinagoga a fost inaugurată la 20 august 1901. În cadrul Comunității funcționează un restaurant ritual, un cabinet medical și un serviciu de asistență.

Sinagoga de rit ortodox

În 1877 s-a constituit o nouă comunitate de rit ortodox (tradiționalistă) și care și-a dezvoltat instituții proprii: sinagoga din str. Castelului cu baie rituală și un cimitir central.
Sinagoga a fost distrusă și devastată de către legionari în perioada celui de-al doilea război mondial.

4. Bastioanele Brașovului

Bastionul Graft

Bastionul apăra latura dinspre dealul Straja și asigura comunicarea cu Turnul Alb, dispunând de un pod și o poartă mobilă. Distrus în parte de ploile torențiale din 1809, a fost consolidat prin cele trei arcuri de sprijin în 1822 (din care s-a mai păstrat doar unul, celelalte două fiind demolate în 1902). Cuvântul Graft, în traducere din limba germană înseamnă sanț.

Bastionul Țesătorilor

Ridicat la poalele Tâmpei, în cel mai sudic punct al vechilor zidiri ale burgului de altădată, între anii 1421-1436 și 1570-1573, dar refăcut în 1750, în formă hexagonală pe o suprafață de 1.616 m2 și protejat de ziduri de 1,5 – 3 m. grosime (la baza și 4 m.), avea misiunea de a apăra colțul de sud-vest al cetății, fiind prevăzut și cu un turn al porții și alte două turnuri de observație, dar și ca depozite pentru documentele breslei, pentru întruniri, pentru instrucție militară, precum și pentru formarea ucenicilor în tainele tesătoriei.

În 1950 devine muzeu, iar cu câteva decenii în urmă aici s-a amenajat expoziția permanentă "Cetatea Brașovului și fortificațiile din Țara Bârsei", unde sunt expuse obiecte medievale de apărare, iar în sala armelor se află o machetă a Brașovului medieval, realizată de profesorul Friedrich Hermann la 1896, căreia cu câteva decenii în urmă i s-a adăugat și macheta Șcheiului.

Bastionul Postăvarilor

Atestat documentar la 1521, ridicat în colțul estic al cetății, în formă eliptică (circulară), cu diametru de 16 m și o înălțime de 12,7 m. Având zidurile groase de doi metri, cu galerii din lemn și guri de tragere, dotat cu 10 bombarde și 16 archebuze, comandate la Praga și trei tunuri mici, bastionul s-a dovedit a fi unul din cele mai bine fortificate bastioane.

Bastionul Aurarilor

Este construit în periada 1632 -1639 de autoritatea Brașovului, între poarta străzilor Vămii (azi Mureșenilor) și Poarta Porții (azi Republicii) în formă de hexagon neregulat, de către locuiorii din Șchei, Dumbrăvița (fosta Țânțari), Zărnești și Tohan, în colțul sud-estic al Cetății. Aici a funcționat un timp, în perioada interbelică Liceul Meșotă, acum găzduind Corpul "T" al Universității Transilvania Brașov.

Bastionul Curelarilor

Este menționat în documente la 1525, situat la colțul de nord al fortificațiilor Brașovului, în formă de "U", între Bastionul Graft și Strada Vămii (azi Mureșenilor), având 40m lungime, între 14 – 17m lățime și 15m înălțime cu o grosime a zidurilor până la 4m.

O altă zonă a bastionului a fost vândută de curelari cunoscutului cărturar brașovean Diamandi Manole (președintele Camerei de Comerț și Industrie, al Casinei Române și al primului comitet flantropic pentru sprijinirea Războiului pentru Independență), care o demolează și construiește actuala vilă, pe care o cedează ginerelui său doctorul Gheorghe Băiulescu (1855-1935) primul primar român al Brașovului în 1916 și primul prefect român al județului Brașov (1919).

Ulterior, aici este găzduit Muzeul Astrei, apoi Biblioteca regională, apoi Secția pentru perfecționare a cadrelor de conducere a P.C.R. și Comitetul județean de Cultură și Educație Socialistă. După renovarea clădirii din 1998 clădirea, cunoscută sub numele de "Casa Băiulescu" devine secție a Bibliotecii județene "George Barițiu".

O altă zonă a Bastionului a devenit sediul Liceului "Aprily Lajos" și al Școlii generale nr. 6.

5. Porțile Brașovului

Fiind unul din cele mai bine fortificate orașe transilvănene, Brașovul a avut și cele mai multe porți, ale căror construcții începeau odată cu construirea și refacerea treptată a cetății. Din numărul mare al acestora, până astăzi s-au mai păstrat doar două dintre porți: poarta Ecaterinei și poarta Mureșenilor (poarta Șchei).

Poarta Ecaterina

Ridicată la 1559, în partea de vest a cetății, pe locul unei vechi porți din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusă de inundația din 24 august 1526, cât și în urma năvălirilor turcești. Prevăzută cu un turn pătrat încoronat de cele patru turnulețe ca simbol al legii medievale "Jus Gladii" (dreptul paloșului), cu guri de tragere, pod mobil pe lanțuri peste șanțul de apă, era una din cele mai bine fortificate porți. Prin această poartă a trecut și Mihai Viteazul în timpul celor trei popasuri brașovene. În decursul timpului a suferit numeroase avarii: incendiul din 1689, cutremurul din 1738. Devenind neîncăpătoare, în 1820 se deschide poarta din Târgul Cailor (str.Barițiu) și după opt ani (1828) Poarta Șcheilor (a Mureșenilor), fiindu-i sortit să devină magazie. Restaurată în 1971 aici se amenajează sediul Uniunii Arhitecților.

Poarta Șcheilor (a Mureșenilor)

A fost ridicată între anii 1827 – 1828 cu rolul de a suplini accesul în Cetate în imediata vecinătate a porții Ecaterina. Construită în stil architectural clasic, poarta are trei deschideri – două laterale pentru accesul pietonal și una centrală pentru accesul vehiculelor. Inscripția în grafie latină (vizibilă și astăzi) marchează momentul ridicării porții cât și faptul că această poartă a fost ridicată în urma vizitei împăratului Francisc I la Brașov în anul 1817.

Poarta Porții

Construită ca fortificație la capătul actualei străzi Republicii (fostă strada Porții) în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Incendiul din 1519 distruge o parte a clădirii, reconstruindu-se între anii 1522-1524 ca bastion sub formă de potcoavă, adaugându-se la 1537 un turn cu ceas. Pe această poartă aveau acces în mod special negustorii moldoveni, care de altfel erau cazați pe această stradă, în timp ce negustorii munteni se cazau pe strada Vămii. În 1613 poarta este refăcută și după câțiva ani – în 1650 se reconstruiește și tunul. Poarta este afectată de incendiile din 1689 și 1718 iar în 1802 devine victimă a unui cutremur, motiv pentru care în 1857 poarta este demolată, nemaifiind practicabilă, pe locul ei construindu-se Vila Kertsch și Primăria orașului (azi Agenția de Voiaj CFR) și Scoala de meserii (azi Regionala CFR). Cu ocazia pavării străzii Republicii în 1977 s-au marcat contururile fostei porți.

Poarta Mânăstirii

Situată la capul străzii Mureșenilor, fostă 7 Noiembrie și în perioada medievală Strada Vămii. Fiecare numire își are explicația sa. Se știe că în veacul al XIV-lea aici era o mânăstire dominicană, demolată pentru a se ridica biserica romano-catolică de azi. De asemenea se știe că pe locul unde azi își are sediul Aro Palace (fostul O.N.T.Carpati) era vama Brașovului. Poarta era împrejmuită cu ziduri și apărată de un "căpitan de poartă" cu opt slujitori înarmați. În 1562 deținea 33 de puști, 10 puști pragheze și 7 tunuri mici, fiind prevăzută cu galerii pe mai multe nivele și cu guri de tragere. Pe această poartă a intrat în Brașov Mihai Viteazul la 1 martie 1600. Cutremurul din 1738 a avariat-o, iar la 1835, devenind impracticabilă este demolată, pentru ca în 1838 să fie construită o altă poartă în stil clasicist de către meșterul constructor Andreas Dieners (demolată la rândul ei în 1891 pentru a favoriza introducerea tramvaiului).

Poarta de pe Târgul Cailor (str. G. Barițiu)

Ridicată în stil clasicist în dreptul Bastionului Fierarilor la 1819 cu banii negustorilor din Șchei de către meșterul constructor Joseph Jani cu o trecere pentru pietoni și alta pentru vehicule. În anul 1874 a fost demolată pentru că incomoda pătrunderea carelor cu coliviltir ale negustorilor.

6. Turnurile Brașovului

Suplinind rolul porților și al bastioanelor turnurile slujeau atât ca puncte de observație, dar și ca fortificații menite să preîntâmpine vreun atac. Din cele 32 de turnuri s-au mai păstrat doar două (cel Alb și cel Negru) pe dealul Straja.

Turnul Alb

A fost ridicat în anul 1494, pe cinci niveluri, în formă de potcoavă (semicerc închis), având 14m înălțime, cca. 4m grosime a zidurilor și un diametru de 19m, prevăzut cu galerii etajate în interior și cu găuri de tragere. Era destinat breslelor de cositori și arămari. Incendiul din 1689 îl afectează dar este restaurat în 1723. O noua inițiativă de resturare are loc în 1902 și ultima în 2003.

Turnul Negru

Datând din veacul al XIV-lea în formă pătrată, având latura de 7m și înălțimea de 11m, prevăzut cu galerii etajate, cu trei rânduri de guri de foc, legat cu cetatea printr-un tunel subteran și pod mobil. Incendiul din 23 iulie 1559 provocat de un trăznet i-a atras denumirea actuală. În 1696 a fost din nou lovit de trăznet. O nouă restaurare a fost făcuta în 1900, ultima fiind făcută în 2003.

În preajma turnurilor, îmbrățisând parcă Turnul Negru și întinzându-se la dreapta până la Turnul Alb, erau Romurile, (de la germanicul "Rahmen" = rame), niște pervaze uriașe, pe care femeile din Șchei întindeau la uscat postavurile sau lâna oilor adusă aici de ciobanii de la Bran și Săcele.

7. Piata Sfatului

Atestată documentar în 1520 ca piață, numită în documente "forum" sau "Markplatz", sute de ani acest loc a fost socotit centrul orașului cetate. Aici se desfășurau principalele târguri la care participau meșteșugari și negustori din cele trei ținuturi românești și chiar din îndepărtatele ținuturi ale Orientului și Occidentului, Brașovul având din 1364 dreptul de a ține târg anual, iar din 1369 dreptul de etapă și depozit. După produsele care se vindeau pe laturile pieței, acestea au căpătat denumirea de: târgul grâului (latura de sud-est), târgul florilor, sau șirul pânzei (latura de est), târgul butnarilor (latura de sud) și târgul inului (latura de nord), șirul bumbacului (tot latura de vest).

În clădirea dintre Biserica neagră și Cerbul Carpatin (Piața Sfatului nr.16) se află clădirea în care a funcționat prima farmacie din Brașov, atestată documentar în secolul al XVI-lea. În spatele clădirii era o curte interioară cu grădină, unde se cultivau plante medicinale pentru farmacie. Se conservă stâlpii porticului, sistemul de boltire a subsolului, precum și mai multe picturi "in fresco". De mai mulți ani se găsește în faza de restaurare.

Alte centre importante de cultură sunt:

Teatrul Sică Alexandrescu Brașov a luat ființă în 1946. În timp, denumirea lui a fost Teatrul de Stat, Teatrul Dramatic (modificare adusă de regizorul Sică Alexandrescu din 1968). În prezent, începând din 1994, el se numește Teatrul Sică Alexandrescu, în memoria marelui regizor și mentor.

Opera Brașov a fost înființată în anul 1953 sub numele de Teatru Muzical Brașov. Pe parcursul unei jumătăți de veac și-a adus o contribuție importantă la dezvoltarea vieții culturale a Brașovului.

Filarmonica Brașov este o instituție publică a cărei activitate este menită să asigure o viață muzicală deosebita iubitorilor de muzică din județul Brașov.

Teatrul pentru copii "Arlechino" a fost înființat în anul 1949, funcționând ca secție de teatru de păpuși a Teatrului Dramatic. Începând cu anul 1991 a devenit instituție profesionistă independentă.

2.2. Patrimoniul etnografic si cultural in orasul Brasov

2.2.1. Etnografie și folclor

Muzeul de Etnografie din Brașov este consacrat etnologiei regionale din sud-estul Transilvaniei, ilustrând prin patrimoniul sau valoros de peste 13.000 de piese, civilizația comunităților rurale din zona Bran, zona Rupea, Țara Oltului și Țara Bârsei.

Cea din urma zonă vădește un puternic caracter urban datoritǎ prezenței Brașovului, renumit oraș comercial și meșteșugăresc, cunoscut în istoria Transilvaniei încă din evul mediu timpuriu.

Cu o structură administrativă Muzeul de Etnografie funcționează în trei localități: Brașov, Săcele și Rupea.

În pavilionul central din Brașov este organizată o amplă expoziție permanentă care cuprinde, într-o tratare succintă, o problematică comună tuturor zonelor etnografice, anume meșteșugul țesutului și aplicarea lui funcțională în organizarea interiorului și a costumului popular. Prezentarea are un pronunțat caracter documentar-pedagogic, cu accent pe reconstituirea autenticității contextului rural: unelte, tehnologii, produse finite specifice.

De asemenea, la Brașov se amenajează în prezent Muzeul Civilizației Medievale, pus în evidență într-un important monument istoric reprezentativ pentru arhitectura urbană transilvăneană din sec. XVI-XVIII. Se urmărește într-o formulă contextuală de ilustrare sugestivă, reconstituirea vieții urbane a Brașovului, a structurilor sale cotidiene prin amenajarea vechii farmacii a orașului, a unui han de Brașov, prăvălii de meșteșugari, postăvari, blănari și cojocari, un interior urban specific patriciatului săsesc.

La Săcele și Rupea funcționeaza cele două filiale ale muzeului brașovean, muzee cu caracter local, concepute monografic, care și-au propus sa ilustreze cu precădere viața pastorală specifică săcelenilor cât și meșteșuguri ca olăritul, pictarea mobilierului țărănesc renumite în zona Rupea.

În municipiul Brașovului obiceiurile tradiționale, precum Obiceiul junilor din Șcheii Brașovului și Zilele Brașovului, sunt păstrate si sărbătorite an de an.

Obiceiul junilor din Șcheii Brașovului este practicat de românii din Șcheii Brașovului în legătură cu sărbătorile Paștelui, fiind legat de Săptămâna Luminată, de la Duminica Paștilor la Duminica Tomii.

Refertor la obiceiul junilor din Șcheii Brașovului documentele atestă că în anul 1931 existau șapte organizații ale junilor, cea mai veche fiind cea a “Junilor Tineri”, iar cea mai nouǎ cea înființatǎ în 1924 – ”grupul junilor Brașovecheni”, formatǎ numai din bărbați căsătoriți.

Șcheiul, ca și sat la început, avea o organizare socială bine determinată în cadrul acestei comunități ca și în altele europene. Grupurile de bărbați cuprindeau: copii, feciori și bărbați neînsurați, iar trecerea dintr-un grup în altul se face prin anumite rituri de trecere, de primire, probe ale maturității și bărbăției.

Obiceiul junilor este considerat ca unul din riturile de inițiere în rândul feciorilor, el fiind inclus în ciclul ,,cetelor”. Înțelesul termenului de ,,june” în Transilvania este cel de ,,tânăr fecior neînsurat”, acest termen reglementând trei forme ale vieții sociale a tinerilor – participarea la horă cu fetele, raportul de cult și purtarea de arme.

În sprijinul acestor afirmații găsim statutul junilor care deși apare în secolul al XIX – lea, prevedea intrarea în organizația junilor doar a tinerilor între 16 și 18 ani, iar la data căsătoriei aceștia trebuiau să părăsească această adunare.

Studierea aprofundată a acestui obicei ne dă posibilitatea de a lega obiceiul junilor cu ceata de feciori din comunitatea sătească tradițională. În ambele situații feciorii își aleg conducătorii: vătaful și armașul.

Astăzi, însǎ, întreg ceremonialul își schimbă semnificația și puțini sunt cei care își mai amintesc de unele momente ale ceremonialului.

La început rit de primire în rândul feciorilor, aruncarea junilor în cergă, constituie astăzi un joc distractiv. Acest obicei îl întâlnim și în cetele de feciori din Țara Oltului.

Astăzi și-a pierdut semnificația mersul junilor dupa ouă roșii, zi dedicată fetelor în vechiul ceremonial și obiceiul udatului, semn al măritișului în anul respectiv.

În vechiul ceremonial, junii apar ca și în alte cete de feciori conservatori ai obiceiurilor în legătură cu cultul naturii – serbările împodobirea cailor și a brazilor, muzica, venirea primăverii.

Punerea brazilor la porțile fetelor amintește de ,,armindeni”, obicei practicat în toate satele românești. Astăzi brazi se pun doar la cruci și troițe.

Împodobirea cailor de către feciori are o semnificație deosebită. Ghirlandele de flori erau aruncate pe casă la întoarcere anunțând solstițiul de vară.

Ceea ce s-a mai păstrat astăzi în totalitate în obiceiul junilor este urcarea la Pietrele lui Solomon și aruncarea buzduganului, care astăzi constituie un joc distractiv. În trecut aruncarea buzduganului era o întrecere voinicească a feciorilor – o ocazie cu care puteau să-și arate dibăcia.

Costumul tradițional al junilor era costumul de sărbătoare de fecior șcheian.

Dezvoltarea Brașovului ca puternic centru comercial în secolul trecut și includerea Șcheiului în structurile administrative ale Brașovului a dus la pierderea semnificației acestui obicei.

Zilele Brașovului

Cu scopul de a renaște tradiția și de a reda cetățenilor orașului atmosfera de centru comercial puternic, în anul 2002 Primăria Municipiului Brașov a luat inițiativa organizării unui proiect unic pentru orașul Brașov – Zilele Brașovului. Evenimentul se desfășoara în preajma Sfintelor Sărbători ale Paștelui, dorindu-se legarea acestuia de altă Sărbătoare tradițională a Brașovului, cea a Junilor. Pe toată durata derulării evenimentului, instituțiile de cultură pun la dispoziția organizatorilor spațiile necesare organizării de spectacole, expoziții, lansări de carte, etc. în cadrul Zilelor Brașovului are loc Târgul Meșterilor Populari din România.

Tot pentru pǎstrarea tradițiilor etnografice și folclorice în municipiul Brașov sunt organizate diferite manifestări artistice și culturale, târguri și spectacole.

Târgul meșterilor populari

În cadrul Zilelor Brașovului, în fiecare an, are loc Târgul meșterilor populari din România, târg care de-a lungul a trei zile atrage meșteri populari din țară care își prezintă spre vânzare creațiile, aducând la Brașov specificul zonelor din care provin.

Scopul acestui târg îl constituie încercarea de revitalizare a meșteșugurilor populare tradiționale, de aducere în fața publicului urban a acelor obiecte care prin valoarea lor și respectarea canoanelor culturii populare sunt departe de ceea ce numim kitch și care din păcate invadează zonele urbane.

Târgul este un prilej de întâlnire a meșterilor populari din diverse domenii de activitate, sursa unor schimburi de opinii și experiențe, de promovare a adevăratelor valori, roade ale meșteșugurilor tradiționale.

Organizarea unui asemenea eveniment urmăreste crearea unui cadru specific în care munca, talentul și mǎiestria meșteșugarilor sunt recunoscute, prețuite, atât de meșterii din aceeași breaslă, de specialiști și nu în ultimul rând de public.

Varietatea și frumusețea produselor meșteșugărești alcătuiesc un adevărat ,,muzeu viu”.

Festivalul concurs pentru tineri interpreți de muzică populară “Flori în Țara Bârsei”

În perioada 18-19 martie are loc Festivalul Concurs "Flori în Țara Bârsei".

Acest festival este deja o tradiție în viața culturală brașoveană, acesta adresându-se în special tinerilor interpreți de muzică popularã cu vârste cuprinse între 17-24 ani.

Concurenții interpretează piese specifice zonei etnofolclorice din care provin: una fãrã acompaniament orchestral (doinã, baladã, cântec doinit) și cealaltã cu acompaniament orchestral (cântec de joc).

Festivalul se desfãșoară pe durata a douǎ zile: în prima zi concurenții prezintă repertoriul în cadrul concursului, urmând ca în încheierea acesteia sã evolueze în recital diferiți interpreți.

Expoziția "Sărbătoarea Paștelui"

Cu prilejul sărbătorii pascale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov organizează expoziția de ouă încondeiate, icoane pe sticlă și crestături în lemn, "Sărbătoarea Paștelui".

Scopul este acela de a aduce în fața publicului creații a căror valoare este dată – pe lângă maniera artistică deosebită în care au fost realizate – de autenticitatea lor. Exponatele sunt create respectându-se canoanele tradiționale, toate la un loc reușind să reproducă o mică parte din universul sătesc tradițional.

Decembrie – Bucătărie tradițională în ajun de sărbători

1 Decembrie – Ziua Națională a României

Este o sărbătoare organizatǎ în data de 1 Decembrie- ziua națională a României, de cǎtre Consiliul Județean Brașov și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov. Și cum românii se exprimă de veacuri prin cântec și joc, veselia și voia bună nu lipsesc din programul acestei zile omagiale dedicată tuturor celor ce simt românește.

8-9 Decembrie – Festivalul Național al Obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou „Deschide Ușa Creștine!”

Este un festival care se desfășoară pe parcursul a două zile și al cărui scop este aducerea în fața publicului larg a obiceiurilor tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă. Se dorește a fi cel mai important eveniment cultural al Brașovului din perioada sfârșitului de an. Programul celor două seri de festival cuprinde evoluția mai multor ansambluri folclorice și a unor interpreți foarte cunoscuți de muzică populară, care aduc în fața publicului în special colinde tradiționale autentice. Toate aceste obiceiuri puse în scenă, constituie punctele de maximă intensitate ale evenimentului, deoarece personajele care apar pe scenă sunt mascate, ei colindând cu  “Ursul”, “Capra” sau “Țurca”.

Meșteșuguri tradiționale

În galeria meșterilor populari consacrați în arta crestătorilor în lemn, la loc de cinste se înscrie numele creatorului Nicolae Purcărea, născut în 1923 în Șcheii Brașovului. Acesta s-a impus ca reprezentant de seamă al creației plastice tărănești contemporane.
Întreaga sa operă vorbește despre vitalitatea unei minunate tradiții, străveche și modernă în același timp.

Stăpânind ca nimeni altul meșteșugul crestăturilor în lemn având un deosebit simț estetic și respectând canoanele populare ale simetriei, alternanței și ritmului, meșterul Nicoale Purcărea a reușit să realizeze obiecte ce impresionează prin frumusețea lor simplă neostentativă.

Gama obiectelor este extrem de diversă, de la cele cu caracter funcțional odinioară, decorative astăzi – cuiere, furci de tors, căuce, linguri , blidare, până la obiecte de cult – troițe, cruci pecetare.

Pornind de la cele mai simple motive și ajungând la combinații complexe, de natură strict geometrică, urmând legile nescrise ale artei populare, Nicolae Purcărea reușește să imprime obiectelor create ceva din frumusețea sufletului sau.

Rozeta, pomul vieții, triunghiurile, pătratele, romburile care astăzi și-au pierdut semnificația arhaică inițială, alcătuiesc un decor complex armonios, amplasat în registre orizontale și verticale.

– Crestături în lemn;

Astazi, puțini sunt tinerii din Brașov care încearcă să descifreze tainele meșteșugului artistic al prelucrării lemnului. Acestia sunt ucenicii meșterului Nicolae Purcărea din Șcheii Brașovului care, cu talent și dragoste pentru tot ceea ce înseamnă frumos în arta populară tradițională, reușesc să îmbine delicatețea cu rigorile acesteia.

Deasememea, acestia, descifrând valențele plastice ale lemnului, ajung să imprime fiecărui obiect acel ceva din ființa lor, care îi detașează de ceilalți creatori. Gama variată de obiecte ca formă și ornament, respectarea tehnicilor tradiționale în realizarea decorului, ne oferă posibilitatea încadrării acestora între marii creatori populari.

Decorul organizat în compoziții bazate pe succesiunea și alternanța motivelor, ocupă partea expusă vederii, fiind realizat în tehnici tradiționale: sculptură, crestatură, decupaj.
Decorul geometrizant, realizarea liniilor drepte, și-a pierdut din semnificațiile multiple de altădată, rămânând doar frumusețea lui. Rozeta, care apare pe piesele realizate, reprezintă o supraviețuire a cultului solar, simbol al vieții și al belșugului.

Admirând aceste frumoase obiecte, relevante pentru cultura populară contemporană, nutrim speranța că timpul va certifica adevăratele valori.

– Cojocărit;

În Țara Oltului, cojocăritul constituie un străvechi meșteșug artistic care, prin frumusețea și măiestria execuției, vorbește despre vitalitatea unei tradiții păstrate de veacuri.
Dintre cei care au dus mai departe cu sfințenie acest meșteșug se remarcă Dumitru Sofonea, a lu’ Trasu, născut în 1935 în satul Drăguș, descendent al unei familii cu tradiții în cojocărit. Tatăl său, Dumitru Sofonea zis Trasu a fost ucenicul lui Petru Lazăr, meșter din Galați – Făgăraș.

Înzestrat fiind cu o deosebită iscusință și vioiciune a spiritului, creațiile sale se caracterizează prin originalitatea câmpilor ornamentali și frumusețea cusăturii. Filonul străvechi al acestui meșteșug se face simțit în toate etapele realizării pieselor: argăsit, ,,cârnuit”, ,,ghipsuit”, croit, ,,înflorat”.

Utilizând instrumente simple, Dumitru Sofonea lucrează ,,cheptare înfundate”, ,,cheptăruțe”, cojoace fără guler, cojoace ,,ciobănești” și piese mai noi, precum ,,cheptarele crepate” și ,,bondițele”, toate sub același semn al unei estetici desăvârșite.

Folosind motive tradiționale, florale – ,,floarea cheptarului”, ,,lipar”, ,,tifra”, trandafir – și geometrice – cercul, valul spirala, punctul – , meșterul drăgușan obține câmpi ornamentali noi, diferiți de la o piesă la alta, fără a uita caracteristicile definitorii generale ale portului din Drăguș.

Suprafețele decorate alternează ritmic cu cele albe reliefând valoarea estetică a ornamentului și a piesei în ansamblul ei.

Creațiile cojocarului Dumitru Sofonea, prin originalitatea lor, prin echilibrul și armonia motivelor și culorilor, au îmbogățit patrimoniul artei noastre populare purtându-i numele peste timp.

– Încondeierea ouălor;

Obiceiurile și credințele legate de ouăle încondeiate sau înroșite sunt practic nelimitate ca semnificație și varietate zonală. În mentalitatea arhaică ouăle de Paște sau cojile acestora pot aduce frumusețe și sănătate, belșug și rod bogat, să lege și să îndepărteze oameni, sa grăbească căsătoria fetelor.

Izvoarele istorice și arheologice certe atestă cu multe secole înainte de Hristos obiceiul de a face cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou.

Apariția frecventă a oului, în special a oului colorat în ceremoniile antice de renovare a timpului, se bazează pe concepțiile lor cosmogonice care compară Universul cu oul generator de viață.

Prezent la toate popoarele antice imaginea arhetipală a oului a fost preluată ulterior de creștinism, oul colorat și împodobit fiind simbolul Mântuitorului care părășește mormântul și se întoarce la viață.

Referindu-se la semnificația oului de Paște și la legătură mistică cu natura, Mircea Eliade aprecia: ,,Pentru creștinismul arhaic Cosmosul participa la drama divină, ca întocmai după cum sufletul omului este însetat de mântuire, tot așa și natura întreaga geme și suspină așteptând Învierea”.

E de ajuns să se observe ceremonialul pascal pentru a întelege cât de solidară e natura cu misterul cristologic, cu Răstignirea, cu moartea, cu Învierea. Natura întreagă renaște triumfătoare prin Învierea lui Isus.

După milenii de evoluție a credințelor și ideilor religioase românii înroșesc și încondeiază ouă primăvara la sărbătoarea centrală a calendarului festiv: Paștele. Înrositul și încondeiatul ouălor, meșteșuguri populare de un rar rafinament artistic, se îmbină cu numeroase credințe și obiceiuri precreștine. Astfel, oul este înfrumusețat prin vopsire și încondeiere în săptămâna patimilor.

Pentru a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru, oul este ales la miezul Părăsimilor, ziua de miercuri din mijlocul postului mare, este gătit în săptămâna patimilor pentru a fi ucis prin lovire violentă în cap și mâncat sacramental în ziua de Paști. Prin acest scenariu ritual, cei vechi credeau că timpul și spațiul înconjurător mor și renasc împreună cu divinitatea adorată, an de an.

Cunoscând cea mai mare dezvoltare în sec. al XIX-lea, astăzi încondeierea sau împistrirea ouălor, termen folosit în zona etnografică Bran, mai este realizată de către Nina Ghinea și Adriana Grecu, care au învățat acest meșteșug de la bunica lor.
Din multiplele procedee tehnice astăzi se mai practică cel al scrierii cu ceară a motivelor decorative, cu ajutorul condeiului. Condeiul se realizează dintr-un bețisor plat la capătul căruia se fixează într-o măciulie de ață sau cânepă un vârf ascuțit din tablă subțire de aramă.
Tehnica de încondeiere a ouălor sau împistrire cum spun localnicii, este cea tradițională cu mențiunea că astăzi pentru păstrarea lor pentru o perioadă cât mai lungă, ouăle sunt golite de conținut prin găuri realizate cu acul la ambele capete și prin suflare. Aceste găuri, la sfârșitul operațiunilor de încondeiere sunt astupate cu ceară.

Modelul se alege în funcție de mărimea oului, apoi se scrie cu condeiul înmuiat în ceară caldă. Liniile trasate cu ceară rămân albe după introducerea oului în prima culoare, galbenă. În a doua fază, după uscare se completează oul cu alte motive desenate cu ceară, după care se introduce în culoarea roșie.

A treia fază este cea a completării modelului prin desenare și introducere în culoarea neagră. După aplicarea ultimei culori, oul se așează pe o plită încălzită pentru a se topi ceara cu care au fost desenate modelele.

Decorarea se caracterizează printr-o deosebită simetrie în compoziția ornamentală în dispoziția motivelor și în raporturile dintre suprafețele decorate și cele lăsate albe. Din punct de vedere al ornamenticii ouăle împistrite reprezintă o unitate impresionantă de semne și simboluri cu semnificații multiple.

La început ouăle se vopseau cu plante în galben, culoarea soarelui pe bolta cerului și în roșu culoarea discului solar la răsărit și apus. Astăzi culorile predominante sunt roșu, galben, alb pe fond negru. Ulterior ele au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu motive geometrice specifice artei populare românești care respectă cele două principii fundamentale: simetria și alternanța.

Frecvent apare motivul solar sub forma unui disc cu sau fără raze, oul și reprezentarea soarelui fiind în strânsă legătură cu străvechile sărbători ale echinocțiului de primăvară specifice civilizațiilor agrare. În gama decorativă a acestora o pondere de seama o deține și motivul ,,pomul vieții”, reprezentat în varianta glastrei cu flori, a bradului sau a ramurei de brad. Motivul antropomorf apare fie central, fie în cadrul unor compoziții în care sunt figurate și motive zoomorfe, cum ar fi ciobanul cu oile.

– Pictura pe dosul sticlei;

Materiile prime folosite sunt: sticla, vopselele tempera. Pensula este confecționată din păr de iepure. Icoanele se zugrăvesc după niște modele numite “izvoade”, acestea fiind cópii realizate prin decalcare, făcute cu creionul sau cu o culoare după cărți bisericești vechi. Contururile se trasează cu ajutorul pensulei sau al condeiului. Se aștern apoi culorile în suprafețele delimitate și se trece la inscripții cu litere latine, chirilice sau grecești. Tematicele zugrăvite sunt specifice Țării Oltului.

Câmpurile principale sunt reprezentate de scene religioase: Maica Domnului, Îngropăciunea lui Isus, Sf. Ilie sau scene laice: zestrea miresei, sezătoarea, obiceiuri de peste an. În plan secundar pot apărea: trandafirul sălbatic, strugurii, cerul cu stele, soarele și luna, îngerii. Elementele cromatice dominante sunt roșu, cărămiziu, albastru și ocru, mai puțin frecvente fiind verdele și auriul.

– Olărit;

Vasele sunt decorate prin tehnica "jirăvirii", care consta în aplicarea și întinderea culorilor cu ajutorul unei pensule speciale, numită "gaiță". Ornamentarea se realizează și cu ajutorul cornului. Forma finală este dată prin procedeul de smălțuire. Prezența smalțului nu este însă obligatorie pe piesele cu destinație decorativă.

O mare parte din compozițiile ornamentale, în special cele de pe "taiere" și străchini, sunt dispuse circular, în două registre, pe fundul vasului și pe pereți. Decorarea ulcioarelor este realizată prin aplicarea culorilor pe umerii vasului sau sub forma unui brâu.
Motivele decorative sunt cele tradiționale: geometrice – spirală, vălul, "varga" (cercul), "sarul" (zig-zag-ul), liniile drepte; fitomorfe – boboci, frunze, spice de grâu; zoomorfe – peștele; avimorfe – cocoșul și alte păsări.

– Icoane pe lemn.

Materialele folosite sunt culorile tempera, rășinile, prime, materiale: ceara de albine, băiturile și lacurile aplicate pe lemn de diferite culori și esențe.

Pictura este realizată dupa modelul neo-bizantin, iar izvoarele de inspirație se regăsesc în școala rusă și în cea greacă. În ceea ce privește motivele și elementele cromatice, atât icoanele, cât și crucifixele respectă canoanele picturii tradiționale.

În afara cetății Brașovului existau așezări cu caractar cvasiurban, târguri și sate, ai căror locuitori, pe lângă meșteșuguri, aveau și ocupații păstorale și agricole. În aceste sate s-a păstrat de-a lungul timpului o cultură materială specifică civilizației rurale, fapt oglindit cel mai bine în persistența costumelor populare ale românilor, sașilor și ceangăilor.

Portul Românesc

În complexul artei populare, portul ocupă un loc aparte prin structura morfologică, ornamentație și colorit.

De-a lungul secolelor, s-a cristalizat un tip specific de port cu puternice influențe urbane pentru Țara Bârsei, în timp ce fondul străvechi s-a păstrat și perpetuat cu mai multă acuratețe în Țara Făgărașului și satele de pe Târnave.

Semnele distinctive ale costumului șcheienilor și săcelenilor denotă apropierea de mediul urban al Brașovului, o trăsătură particulară a acestora constituind-o fastuozitatea, sporită de strălucire și bogăția podoabelor.

În Gazeta Transilvaniei din 28 aprilie 1929 portul șcheiencelor este prezentat ca: "o minunată podoabă cu rochiile largi și dimbrocate de mătăsuri grele, cu veste gătite cu bumbi prețioși, cu brânele minunat încheiate în paftale de metal și semănate cu pietre scumpe, cu salbe legate la gât, cu mantale de atlasuri grele, gătite cu blănuri, așa-numite malotele".
Costumul bărbătesc din aceleași localități păstrează, în raport cu cel femeiesc, elementul tradițional prin zeghea albă și căciula păstrată mare, prin cioarecii din dimie albă, ca și prin croiul cămășii din pânză țesută.

Originalitatea portului de Bran se manifestă în 3 tipuri de costum femeiesc care păstrează simultan atât elemente ale celui mai vechi tip – fota roșie, învărgate pe verticală cu galben și negru și ie cu manecă răsucită, – specific zonelor pastorale cât și forme mai noi ca fota cu pulpene, cămașa cu pumni, precum și costumul de influență musceleană.

Portul Săsesc

Țesăturile și alesăturile săsești lucrate în casă sunt de o mare frumusețe și diversitate: fețe de masă, perne, prosoape, draperii, fețe de plapumă, perdele etc. O mare parte din acestea sunt executate în vrasta (Koper), altele sunt decorate cu alesături sau broderii. Predomină motivele zoomorfe (Hălchiu, Măeruș, Codlea) și florale, liber desenate sau geometrice.

Mai menționăm și perdelele poroase din Ghimbav și săculețele de pânză atârnate de perete, frecvente în Vulcan.

Pentru complexul vestimentar săsesc din Țara Bârsei sunt caracteristice piesele: cilindrul (Borten) din catifea neagră, purtat pe cap de fete, scos în evidență de panglicile roșii ce atârnă pe spate până la tivul rochiei; scufița neagră din catifea cu dantele fie ce împodobeste capul femeii măritate dându-i o notă de distincție, completată de panglicile din spate și de cele de sub bărbie. Peste fustele largi din stofe de diferite culori se poartă șorțul cu valoroase ornamente realizate în tehnica brodatului; atât fetele, cât și femeile poartă vara o manta neagră, creață, din postav (Kroner Mantel), variantă a piesei tradiționale în formă de pelerină. În Prejmer și Hălchiu bărbații poartă mantaua albastră (Rok) din postav, iar în Ghimbav, Râșnov și Sâmpetru pieptare din blană de miel (Pelzwesta), cu deschidere laterală, brodat cu motive florale stilizate.

2.2.2. Obiceiuri și mituri în zonă

Pietrele lui Solomon

Cheile râului Solomon din Șcheii Brașovului sunt cunoscute drept Pietrele lui Solomon, iar râul poartă numele aceluiași personaj. Solomon ar fi, după legendă, un rege maghiar care ar fi sărit cu calul său, peste prăpastia dintre stâncile care mărginesc defileul. Urmăritorii săi păgâni (turci sau tătari) au căzut în prăpastie și astfel regele a scăpat de dușmani. Amintirea acestei întâmplări a fost păstrată în tradiția orală românească.

Statueta Zidarului

Pe latura de nord a Bisericii Negre se află o statuie enigmatică înfățișând un tânăr zidar care se apleacă spre baza contrafortului pe care este amplasat. În afară de această statuie, pe contraforții de pe latura de nord a Bisericii Negre se mai aflau și alte statui: o femeie, un leu și un războinic cruciat. Astăzi nu se mai păstrează în exteriorul Bisericii decât statuia tânărului zidar. Această statuie reprezintă omagiul adus de colegii săi pietrari tânărului care și-a găsit sfârșitul în timpul lucrărilor de construcție a Bisericii (sec. XV). Personajul reprezentat de statuie a fost victima invidiei unui confrate mai în vârsta care i-ar fi cerut să ridice ceva de pe cornișa zidului și când tânărul s-a aplecat l-a îmbrâncit și a căzut în gol. Probabil ca tânărul și-a găsit sfârșitul chiar la baza contrafortului pe care astăzi se află statueta sa.

Strada Florii

Strada Sforii constituie cea mai îngusta uliță din Cetatea Brașovului. Deși unii susțin că este o stradă veche și că ar fi cea mai îngustă din Europa, totuși, adevărul este că Strada Sforii a fost creată în sec. al XIX-lea ca un gang de acces pentru pompieri.

Statuia lui Arpad

În anul 1896, pe Dealul Tâmpa s-a ridicat o coloană având așezat pe capitel un personaj înfățișând un arcaș din timpul dinastiei arpadiene. Pentru majoritatea cetățenilor Brașovului, această statuie a rămas ca fiind statuia lui Arpad, ducele care a condus triburile maghiare în Pannonia. Ajuns în Pannonia, Arpad a primit jurământul de credință al conducătorilor celor șapte triburi maghiare și a pus bazele viitorului regat maghiar. Aniversarea unui mileniu de la așezarea ungurilor în Pannonia a prilejuit ridicarea a numeroase monumente dedicate acestui eveniment în întreaga Ungarie. Între acestea se înscrie și statuia nobilului maghiar de pe Tâmpa. Această statuie face parte dintr-un ansamblu statuar extins pe teritoriile mai multor țări (Ungaria, Croația, Italia, Slovacia, România și Ucraina) proiectat și realizat de Gyorgy Zala și Albert Schikedanz. Statuia lui Arpad îl reprezintă de fapt Tuhutum (Teteny), unul dintre voievozii lui Arpad, cel care a cucerit ducatul lui Gelu Românul și a devenit primul voievod maghiar al Transilvaniei. În 1916, statuia a fost aruncată în aer de persoane neidentificate. Capul acestei statui se află astăzi în Casa Parohiei Reformate din Brașov.

Casa negustorilor

Soția lui Valentin Hirscher, Apollonia Hirscher, a ridicat în Piața Casei Sfatului de astăzi o clădire dedicată comerțului, numită Casa Negustorilor sau Podul Batușilor. Batușii erau micii negustori care se ocupau de comerțul cu amănuntul. La parter erau mici ateliere și dughene în care meșterii și comercianții își prezentau produsele. Clădirea a fost construită în urma unei promisiuni făcută de Apollonia Hirscher ca mulțumire pentru faptul că fiica sa a fost salvată de la moarte. Se pare că micuța intrase în moarte clinică și și-ar fi revenit după funerarii în mormânt, fiind descoperită de către un gropar sărman care a încercat să-i ia bijuteriile. Această întâmplare este ilustrată într-o frescă pe clădirea Hirscher de pe strada Armata Română colț cu strada Republicii.

Lacul vrǎjitoarelor

La ieșirea din Cetatea Brașovului pe poarta din capătul Străzii Porții (Republicii – Modarom) se află un lac în care vrăjitoarele sau femeile bănuite a fi vrăjitoare erau supuse ordaliilor (apelului la judecata divină). Nefericitele erau aruncate în apă cu greutăți legate de picioare și mulțimea aștepta să vadă dacă se înnecau sau nu. Exista mentalitatea ca vrăjitoarele, fiind servitoarele satanei, nu se pot înneca. Prin urmare, femeile care erau vrăjitoare ar fi supraviețuit acestui supliciu. Nu avem nici o atestare a vreunei vrăjitoare care să fi supraviețuit. Dacă s-ar fi menținut asupra apei ar fi fost luate din apă și arse pe rug. Lacul a fost asanat la începutul sec. al XIX-lea și astăzi este străbătut de bulevardul Eroilor.

Lacul de sub Tâmpa

Bătrânii povestesc că sub Dealul Tâmpa se află o pesteră de mari dimensiuni în interiorul căreia s-ar afla un lac. Părerile despre natura acestui lac sunt diverse. Astfel, unii susțin că ar fi un lac de apă sărată (un ochi de mare), în timp ce alții susțin că ar fi un lac de apă dulce și aducând ca argument faptul ca pe Tâmpa se aflau izvoare de apă dulce care între timp au secat.

Fecioara de fier

Cetatea Făgărașului a fost reședintă a principilor Transilvaniei (sec. XVII) și a fost transformată de către austrieci în cazarmă și închisoare. Unii susțin că în Evul Mediu exista în temnițele cetății un instrument de tortură denumit Fecioara de Fier. Acesta ar fi fost constituit dintr-o cutie de lemn de forma unui corp uman prevăzută în interior cu lame și piroane din fier. Condamnatul era așezat în respectiva cutie care, în momentul închiderii capacului, îi provoca răni adânci prin zecile de piroane care se înfigeau în trupul lui. În dreptul gurii exista o mică iconiță înfățișând-o pe Fecioara Maria pe care, în momentul morții, condamnații o sărutau.

Priculicii

Miturile populare susțin că fii din flori ai unor fii din flori devin după moarte priculici, adică un fel de strigoi. "Priculiciul este același lucru ca la francezi 'Loup garou'; se crede că oamenii se pot schimba în lupi și că își însușesc într-atât firea acestora, încât se reped și sfâșie atât oamenii, cât și dobitoacele", spunea în 1711 Dimitrie Cantemir.

2.3. Modalitǎți de valorificarea a potențialului turistic în Brasov

2.3.1. Valorificarea  potențialului turistic

Turismul se poate dezvolta într-o zonă numai în condițiile în care există suficiente posibilități pentru cazarea și odihna vizitatorilor. Indiferent de timpul și gradul de confort, cazarea reprezintă un element indispensabil în asigurarea condițiilor pentru un sejur confortabil atât pentru turiștii care sosesc în stațiuni, cât și pentru alte categorii de participanți. În general, cazarea are în structura sa:

Componenta comercială: hotel, restaurant

Sectorul non-comercial: reședințe secundare, spații de cazare oferite de sistemul educațional, grupuri religioase.

Stațiunile turistice din zona Brașovului sunt apreciate pe plan intern și internațional, prin posibilitățile pe care le oferă pentru practicarea sporturilor de iarnă sau vară.
Rețeaua hotelieră de vile și cabane, de restaurante, discoteci, cafenele, baruri, pișcine și alte utilități fac ca aceste stațiuni să fie căutate în toate anotimpurile.

Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare contribuie la atragerea turiștilor și la valorificarea potențialului turistic natural și antropic.

În cele ce urmează, voi prezenta o analiză a tuturor structurilor de primire existente în județul Brașov, analiză ce va urmări evoluția unităților de cazare pe principalele destinații turistice din zonă.

Tab. 2.1. – Structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică in perioada 2006 – 2010

Sursa: www.brasov.insse.ro

Fig.1 Reprezentarea grafică a structurii de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică

Pe ani, structurile de primire turistică deschise au avut o evoluție oscilantă înregistrând in anul 2010 o scădere cu 8 unități de cazare față de anul 2009 și cu 15 unități de cazare față de anul 2006. Acest lucru s-a datorat crizei economice care a afectat si acest sector.

Numărul de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică în anul 2010 a scăzut față de anul 2008 cu 3,9%, iar față de anul 2007 a crescut cu 0,6%. Principalul tip de structura turistică unde s-a inregistrat regres este pensiunea agroturistică (-14,1%).

Capacitatea de cazare:

Indicele de dinamică și ritmul de dinamică

– indicele cu bază fixă: It/1 = yt / y1*100

– indicele cu bază in lanț: It/t-1 = yt / yt-1 *100

Tab. 2.2 – Dinamica capacității de cazare din județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: www.brașov.insse.ro

Analizând datele furnizate de tabelul anterior, se observă că numărul total de turiști a înregistrat o evoluție oscilantă, tendinta principalǎ fiind cea de scadere de la un an la altul.. Astfel, numarul de structuri de cazare a crescut usor în anul 2008 față de 2006 cu 4.67 %, în anul 2007 se înregistrează o scădere față de anul 2006 cu 0.04 %. Anul 2010 aduce o scǎdere de 0.03% față de anul de bază 2006 și de 0.02% față de 2009, anul precedent. Această evoluție oscilantă se datorează în primul rând intrării într-un proces de stagnare a unor structuri de primire, dar și a investițiilor din domeniul hotelier, pe fondul crizei economice.

Tab. 2.3 – Capacitatea și activitatea de cazare turistică, în perioada 2006-2010

Sursa: www.brasov.insse.ro

Fig.2 Reprezentarea grafică a capacității și activității de cazare turistică, în perioada 2006-2010

Pe baza tabelului analizat se observă o scădere în anul 2007 față de anul 2006 cu 1249 de locuri de cazare, iar în anul 2008 se remarcă o creștere de 11,74 % față de anul 2006. Anul 2009 aduce o regresie usoara a numarului de locuri de cazare, desi in functiune sunt mai multe ca in anul precedent. Anul 2010 inseamnǎ o crestere semnificativǎ a numarului de locuri de cazare cu 2014 fațǎ de anul 2009 si cu 2859 fațǎ de anul 2006.

În ceea ce priveste distributia numarului de locuri de cazare pe tipuri de structuri de cazare observam ca in perioada 2007- 2010 a avut un trend crescător. Aceasta inseamnǎ ca au supravietuit crizei structurile de cazare cu un numar mare de locuri si au avut de suferit cele mai mici.

2.4. – Distributia numarului de locuri de cazare pe tipuri de structuri de cazare

– nr. locuri-zile-

Circulația turistică este elementul sintetic care reflectă cel mai fidel modul și nivelul de valorificare al potențialului turistic. Creșterea circulației turistice de la un an la altul, a intrat in atenția specialiștilor, care au găsit o serie de metode de înregistrare utilizate pentru obținerea unor informații cantitative și calitative.

Dimensiunea fenomenului turistic din județul si municipiul Brașov se va face cu ajutorul informațiilor statistice și anume conform datelor Direcției Județene de Statistică și a unor instrumente de măsurare – indicatori:

Numărul turiștilor (NT);

Numărul înnoptărilor/zile-turist (NZT);

Durata medie a sejurului (S);

Numărul mediu de turiști (Nt);

Densitatea circulației turistice.

Numărul turiștilor este un indicator fizic, cantitativ ce măsoară numărul persoanelor care călătoresc în afara localităților de reședință, pentru o perioadă mai mare de 12 luni și stau cel puțin o noapte într-o unitate de cazare turistică, și ale căror motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate.

Tab. 2.5. Număr turiști cazați în județul Brașov în perioada 2007-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 3 Evoluția sosirilor turiștilor români și străini în județul Brașov între anii 2007-2011

Din tabelul anterior se poate observa că în perioada 2007-2008 s-a înregistrat o evoluție în rândul numărului total de turiști sosiți în județul Brașov, crescând de la 556.816 la 581.983 de turiști. Județul Brașov, datorită împrejurimilor montane, aerului curat și investițiilor făcute în infrastructură din principalele sale stațiuni: Poiana Brașov, Predeal, Bran a atras an de an un număr foarte mare de turiști. Însǎ anul 2009 a fost reprezentat de un regres semnificativ al numarului de turisti atât români, cât si strǎini. Astfel, numarul total al turistilor a scǎzut cu 130.300 fațǎ de anul precdent. Dar, anii urmǎtori 2010 – 2011 aduc o crestere deosebitǎ a numǎrului de turisti, de la 510.196 in 2010 la 638.134 in anul 2011, cu 186.451 mai multi ca in 2009, depasind chiar si nivelul atins in 2008.

Ponderea turiștilor romani si straini în total turiști a ramas constanta (aproximativ 17%), in cei doi ani analizati scaderea numarului total de turisti datorindu-se in egala masura romanilor si strainilor.

La nivelul municipiului Brașov numǎrul turistilor s-a prezentat astfel in perioda 2008 -2011:

Tab. 2.6. Număr turiști cazați în municipiul Brașov (inclusive Poiana Brașov)

în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 5 Evoluția sosirilor turiștilor români și străini în municipiul Brașov între anii 2008-2011

Tab. 2.7. Modificări absolute și relative ale numărului de turiști din municipiul Brașov în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Analizând datele furnizate de tabelul anterior, se observă că numărul total de turiști a înregistrat o evoluție descrescătoare în anii 2009 – 2010, cu 77036 si 44333 mai putini turisti fațǎ de 2008. Însǎ în anul 2011 numărul turistilor a crescut cu 68325 fațǎ de 2009, depǎsind chiar nivelul anului 2008 cu un indice de crestere de 8.12%. Acest lucru se datorează în primul rând intrării într-un proces de modernizare a unor structuri de primire, dar și a investițiilor din domeniul hotelier.

Tab. 2.8. Modificări absolute și relative ale numărului de turiști români din județul Brașov în perioada 2007-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Analizând evoluția numărului de turiști români din județul Brașov se observă o scadere cu 30492 a numarului de turisti in 2009 fata de 2007 cu un indice de 16.76% si o creștere în anul 2011 cu 26.42% mai mult decât în anul 2007. Acest lucru de datorează îndeosebi creșterii capacității de cazare.

Tab. 2.9. Modificări absolute și relative ale numărului de turiști străini în județul Brașov în perioada 2007-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Analizând datele furnizate de tabelul anterior, se observă că numărul de turiști străini a înregistrat o evoluție oscilantă. Astfel, în anul 2009 se observă o scădere cu 28,08 % față de anul 2007. În anul 2011 se înregistrează o creștere de 18,61 %, iar în anul 2010 si revenirea la nivelul anului 2007, cu un ritm mediu de creștere de 0.25%. Acest lucru se datorează promovării bine realizate a celor mai vizitate stațiuni si locatii turistice.

Tab. 2.10. Sosiri ale turistilor în structuri de primire turisticǎ cu functiuni de cazare turisticǎ, pe tipuri de structuri

– numar persoane-

Se observǎ cǎ sosirile în hoteluri dețin în anul 2010 o pondere de 58,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Brașov, sosirile în pensiuni turistice 15,7%, iar cele în pensiuni agroturistice 9,0%. In anul 2008 sosirile in hoteluri reprezentau 56,3%, cele in pensiuni turistice 16,8%, iar cele in pensiuni agroturistice 9,0%

Fig.6 . Ponderea numarului de sosiri in principalelor structuri de primire

Numărul înnoptărilor/zile turist (NZT). Înnoptarea reprezintă intervalul de 24 de ore începând cu ora înregistrării unei persoane în evidența structurii de cazare turistică și beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spațiului ocupat, chiar daca durata de ședere efectivă este inferioară intervalului menționat.

Tab.2.11. Numărul înnoptărilor/zile-turist în județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig.7 Evoluția înnoptărilor în județul Brașov în perioada 2006-2010

Din tabelul de mai sus se observă o evoluție descrescătoare a înnoptărilor mai ales în rândul românilor, dar si în ceea ce privește străinii.

Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in anul 2010, au fost in scadere fata de anul 2008 cu 15.70%. Innoptarilor turistilor romani in structurile de primire turistica, in anul 2010, au reprezentat 82.3% din numarul total de innoptari, in timp ce innoptarile turistilor straini au reprezentat 17.7%, raportand la nivelul anului 2008 cand situtia era astfel -81% – romani si 19% straini.

Tab. 2.12. Modificări absolute și relative ale numărului de înnoptări în județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Analizând datele statistice furnizate de tabelul anterior, putem observa că numărul total de înnoptări au crescut în anul 2010 de 1,02 de ori mai mult decât în anul 2006, cu un ritm mediu de creștere de 10%. Această creștere se datoreză în mod deosebit creșterii duratei sejurului turiștilor, a numărului de vacanțe ale acestora și în special a fidelizării clientelei.

Tab. 2.13. Modificări absolute și relative ale numărului de înnoptări realizate de români în județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Analizând datele din tabelul anterior putem observa că numărul de înnoptări ale românilor în anul 2010 a crescut de aproximativ 1,04 ori mai mult decât în anul 2006, cu un ritm mediu de creștere de 8%.

Tab. 2.14. Modificări absolute și relative ale numărului de înnoptări realizate de străini în județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Analizând datele din tabelul anterior, putem observa că numărul de înnoptări a avut o evoluție oscilantă in ceea ce priveste turistii straini. În anul 2009 se poate vedea o scădere de 0,83 ori mai mică față de anul 2006, iar în anul 2010 o creștere de 1,15 ori mai mare decât în anul 2009, dar o scadere fata de anul 2006 cu 0,4 ori.

Durata medie a sejurului (S) este un indicator cantitativ și reprezintă numărul mediu de zile de sejur al turiștilor și se determină ca raport între numărul înnoptărilor (NZT) și numărul turiștilor (NT). Evoluția în timp a acestui indicator este important deoarece scoate în evidență atitudinea consumatorilor față de activitatea turistică, atitudine determinată de o serie de factori precum: politica de prețuri, veniturile, timpul liber sau calitățile prestate de către structurile de cazare.

Tab.2.15. Durata medie a sejurului în județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 8 Durata medie a sejurului în județul Brașov în perioada 2006-2010

În perioada analizată, durata medie a sejurului în județul Brașov a avut o evoluție oscilantă. În 2006 a fost de 2,18 zile, însă în anii următori a crescut si a scăzut in mod repetat ajungand 2,11 zile în anul 2010. Durata medie a sejurului este mică, de 2 zile. Acest lucru se datorează faptului că în general în județul Brașov este practicat turismul de weekend, dar și datorită sezonalității turimului in zona. De asemenea, se observa o valoarea mai mare a duratei medie a sejurului pentru turistii straini in comparatie cu cei romani.

La nivelul municipiului Brasov durata medie a sejurului se prezenta astfel :

Tab.2.16. Durata medie a sejurului în municipiul Brașov(inclusiv Poiana Brasov)

în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 9 Durata medie a sejurului în municipiul Brașov în perioada 2008-2011

Numărul mediu de turiști (Nt) arată intensitatea circulației turistice într-un anumit interval sau sezon. Se poate determina pentru total activitate turistică, cât și pe zone turistice, motive de călătorie, mijloace de transport, perioade de timp. Se calculează ca raport între numărul de turiști înregistrați într-o perioadă și numărul de zile din acea perioadă.

Tab. 2.17 Numărul mediu de turiști din județul Brașov în perioada 2007-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 10. Numărul mediu de turiști din județul Brașov în perioada 2007-2011

În perioada analizată, putem observa că numărul mediu de turiști are o evoluție descrescătoare în anii 2009 – 2010 turiști, fata de 2007-2008. Redeschiderea unor structuri de primire care au fost închise pentru modernizare și reamenajarea pârtiilor au avut ca efect creșterea numărului de turiști in 2011, dar nu s-a mai ajuns la nivelul din 2007 – 2008.

Tab. 2.18 Numărul mediu de turiști din municipiul Brașov în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 11. Numărul mediu de turiști din municipiul Brașov în perioada 2008-2011

În perioada analizată, putem observa că numărul mediu de turiști are o evoluție descrescătoare în anul 2009-2010 fata de 2008 , de la 807 turiști la 599 in 2009 si 688 in anul 2010. Pentru 2011 se constata o redresarea serioasa a numarului mediu de turisti ajungand la 875 , depasind chiar valoarea inregistrata in 2008 , un an turistic foarte bun.

Densitatea circulației turistice este un indicator care aduce informații cu privire la frecventarea zonelor și ce măsuri trebuie luate pentru satisfacerea turiștilor fără a fi întâlnită suprasolicitarea zonei. De regulă valoarea indicatorului trebuie să fie subunitară; sunt cazuri în care în anumite perioade ale anului valorile depășesc limita normală. Se calculează atât în raport de populația rezidentă a zonei vizitate, cât și în raport de suprafața acesteia.

Tab. 2.19. Densitatea circulației turistice în județul Brașov în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Din tabelul anterior putem observa o evoluție descrescătoare a densității circulației turistice și anume în anul 2009 avem 84,22 turiști/kmp, iar în anul 2010 avem 95,13 turiști/kmp, fata de 2008 cand densitatea era de 108,52 turiști/kmp. Anul 2011 a adus o crestere a densitatii nr de turisti peste nivelul anului 2008 si anume 118,99 turiști/kmp.

Tab. 2.20. Densitatea circulației turistice în municipiul Brașov în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Aceeasi evolutie s-a inregistrat si la nivelul municipiului, adica o descrestere in 2009-2010 fata de 2008 de la 1105,5 turiști/kmp pana la 817,32 si 939,65 turiști/kmp si o crestere in anul 2011 de pana la 1195,25 turiști/kmp.

Se remarca astfel densitatea ridica la nivelul municipiului comparativ cu cea a judetului Brasov datorata cu precadere de concentratia de obiective de culturale si turistice din oras.

În analiza evoluției circulației turiștilor români și străini se remarcă aceeași inconstanță și fluctuații ceea ce arată lipsa unei programări turistice la nivelul județului și la nivelul individual al deținătorilor de structuri turistice de cazare.

În concluzie se poate spune că potanțialul turistic al județului Brașov este modest valorificat, impunându-se astfel măsuri de dezvoltare a echipamentelor turistice atât cantitativ, cât și calitativ, fapt ce va contribui la o diversitate a formelor de turism și implicit la creșterea circulației turistice.

2.3.2. Formele de turism practicate în judetul Brașov

Extrem de complexă și diversificată, oferta turistică a municipiului asigură condiții pentru practicarea a numeroase forme de turism:

– turism montan – valorifică factorii naturali existenți în zonă reprezentați prin: domeniu pentru practicarea alpinismului, drumeției montane, domeniu schiabil (Statiunea Poiana Brașov) ;

– turism de odihnă și recreere – se practică la sfârșitul săptămânii cu durata de până la 2 ½ zile. În funcție de mijloacele de transport folosite, se desfășoară la distanțe diferite de locul de reședință (ex: Bran Moeciu);

– turism științific – tematic pe secțiuni de biodiversitate, speologie, geologie, paleontologie în rezervațiile naturale ale județului (ex: Piatra Craiului);

– turism de tranzit – valorifică poziția geografică;

– turism de agrement – sunt prevazute multiple dotări de agrement: pârtii pentru schi alpin, transport pe cablu, saune, piscine, fitness, biliard, jocuri mecanice și electronice, discoteci, terenuri de sport, patinoar, etc. ;

– turismul cultural-istoric, bazat pe reteaua de muzee, case memoriale, Castelul Bran, biserici fortificate, cetati taranesti și urme de cetati dacice, care pun la dispozitia vizitatorului un adevarat tezaur cultural și spiritual al comunitatii zonei (ex: Bran, Brașov);

– turismul de sejur, pentru odihna și recreere (statiunile Poiana Brașov, Predeal);

– turismul de circulatie, practicat în ambele forme, turism de tranzit și itinerant;

– turismul la sfârsit de saptamâna, practicabil în zonele montane și subcarpatice (ex: Predeal, Brașov, Poiana Brașov);

– turismul religios- este practicat mai ales la Mânăstirea de la Sâmbăta de Sus unde au loc, în timpul marilor sărbători creștine, slujbe religioase ce atrag un aflux mare de credincioși. Mai mult, pe teritoriul județului se găsesc șapte complexe monahale și numeroase biserici cu valoare istorică și arhitecturală deosebită;

– turismul rural sau agroturismul este practicat în special în zona satelor brănene (Fundata, Moeciu, Bran) și în Poiana Mărului, zone ce constituie un areal cu un potențial natural, istoric și turistic deosebit, precum și în zona Săcele-Tărlungeni, aflată în imediata apropiere a municipiului Brașov;

– turismul de afaceri și conferințe, din perspectiva căruia municipiul Brașov se bucură de un interes în creștere;

– turismul balnear- este practicat în stațiunile balneoclimaterice Băile Perșani, Băile Homorod, Băile Rodbav);

– turism de aventură – se bazează pe realizarea de dotări pentru practicarea lansărilor cu deltaplanul și parapanta (ex: Brașov);

– turism de vânătoare și pescuit sportiv – se bazează pe existența unui important fond cinegetic cât și piscicol (ex: Bran, Vama Buzăului);

– ecoturism – este „o călătorie responsabilă către zone naturale, care păstrează mediul și îmbunătățește traiul populațiilor locale” și este practicat mai ales în Vama Buzăului.

Municipiul Brașov este centrul unei zone turistice de mare atractivitate cu un peisaj montan deosebit de înzestrat natural, dar și cu ample dotări care pot satisface cele mai exigente cerințe de confort.

2.3.3. Rolul si locul judetului Brasov in sistemul turistic national

In ansamblul miscarii turistice din Romania, judetul Brasov ocupa locul II (dupa judetul Constanta), constituind cea mai importanta si frecventata zona sub aspectul turismului cu caracter montan, concentrand totodata o mare diversitate de obiective turistice. Amploarea deosebita a activitatii turistice a fost determinata aici de numerosi factori. Este vorba in primul rand de potentialul turistic natural, de o spectaculozitate si diversitate, precum si de patrimoniul cultural-istoric , alcatuit din obiective variate ce au si o certa valoare turistica. Un alt factor l-a constituit faptul ca judetul Brasov se inscrie intr-un vast teritoriu de interes turistic in imediata apropiere a altor zone cu un important flux turistic: Valea Prahovei, culoarul Bran-Rucar, zona Sibiu-Valea Oltului, bazinul Oltului superior cu frecvente statiuni balneo-climaterice (Covasna, Tusnad, Malnas,etc).
Brasovul, atestat documentar in 1235, este o destinatie preferata de turisti deoarece pastreaza si astazi un patrimoniu cultural de exceptie: Biserica Neagra, renumita in toata Europa ca fiind cea mai mare constructie in stil gotic din sud-estul Europei, Biserica Bartolomeu, una dintre cele mai vechi cladiri in stil romanic, Biserica Sf. Nicolae si Prima Scoala Romanească din Schei. Ansamblurile satesti cu biserici fortificate din Prejmer si Viscri fac parte din lista patrimoniului mondial UNESCO.

Judetul Brasov concentreaza in limitele sale munti impunatori, plante si animale ocrotite, rezervatii naturale de arbori si pajisti, chei, etc. Raurile, lacurile, mlastinile imbogatesc atractia turistica a cadrului natural, diversificand oferta pentru turism (agrement, pescuit, vegetatie specifica, interes cinegetic). Masivele impadurite (Fagaras, Piatra Craiului, Postavarul, Piatra Mare), vaile (Timis, Tarlung, Olt) absorb si ele un flux turistic important.

Brasovul este de departe un model de succes in turismul romanesc, in ultimii 3 ani fiind destinatia numarul unu pentru turistii straini care ne viziteaza tara si printre cele mai populare destinatii turistice pentru turistii autohtoni.

Statisticile au aratat ca in anul 2010 au fost cu 14% mai multi turisti decat in 2009 iar in 2011 cu 46% mai multi decat in 2010! Astfel in 2011, numarul turistilor sositi in Brasov a trecut de jumatate de milion! Nu doar numarul turistilor a crescut ci si durata perioadei de sedere in oras. In aceste conditii a crescut foarte mult si numarul unitatilor de cazare in Brasov.

Astfel, istoric vorbind, Brasovul a fost unul dintre cele mai vechi orase din Romania (atestat inca din sec. XIII cu numele latin de “Corona”) si in acelasi timp cele mai favorizate. Mestesugarii si negustorii sasi brasoveni s-au bucurat veacuri de-a randul de protectia si larga autonomie oferita de regalitatea maghiara, fapt ce a facut din Brasov un important centru comercial, economic si de productie al lumii medievale romanesti. De Brasov se leaga si primul document scris in limba romana, Scrisoarea lui Neacsu din Campulung, de la 1521, adresata primarului brasovean de atunci.

Astazi veacurile de istorie s-au transformat in obiective turistice in vechiul Cronstadt (numele german al Brasovului). Arhitectura medievala in care se imbina diverse stiluri (gotic, baroc, roco-co. etc.) fac din Brasov un oras unic in Romania, unul dintre cele mai bine conservate.

Din municipiul Brasov se poate ajunge foarte usor la o serie de obiective turistice din judet: castelul Bran, platoul Bucegilor, muntii Fagaras, masivul Piatra Craiului, cetatea Rasnov, etc.

Toata aceasta bogatie de potential turistic a dus la plasarea Brasovului in topul celor mai populare destinatii romanesti, insa dincolo de acest potential a contat si promovarea orasului.

Atat in tara cat si peste hotare, Brasovul a beneficiat in ultimii ani de o reclama puternica, atat din partea Ministerului Turismului cat si de o reclama din om in om, turistii straini fiind impresionati de frumusetea locului, au dus mai departe vorba si adesea au revenit aici alaturi de prieteni sau familii. Discutiile online pe cate un site sau un forum de turism, au ajutat si ele la promovarea acestei destinatii.

Insa municipiul Brasovul nu ar fi cunoscut un asemenea aflux de turisti daca dezvoltatorii locali din turism nu ar fi fost pregatiti sa ii primeasca si sa le ofere conditii decente de cazare. In afara de vechile hoteluri si pensiuni (cum este pensiunea Reiner, deschisa din 1929), ofertele de cazare in pensiuni s-au diversificat foarte mult in ultimii ani iar acolo unde exista concurenta, exista si servicii de calitate si preturi accesibile pentru toate buzunarele.

Astfel, Brasovului da sperante mari turismului romanesc si dovedeste inca o data in plus potentialul urias pe care il are acest sector in Romania. Alaturi de potentialul agricol, cel turistic ar putea transforma Romania intr-o tara si bogata si frumoasa. Dispunem, fara mari investitii, de peisaje, mare, munte, ape naturale, paduri, fond cinegetic, obiective istorice si culturale, etc. si trebuie doar sa le promovam, sa le conservam si sa le punem in valoare. Acest lucru insa, se pare ca este, in mod absolut paradoxal, partea cea mai grea.

CAPITOLUL 3

FESTIVALUL TEATRULUI CONTEMPORAN

3.1. Scurt istoric al festivalului

Festivalul de Dramaturgie Contemporană Brașov este un festival de tradiție, fiind singurul cu acest specific din România. Acest festival este unul dedicat exclusiv dramaturgiei contemporane. Cele mai importante spectacole pe astfel de piese, care au fost prezentate în stagiunea ce precede Festivalul, sunt invitate să participe aici, spectacolele fiind insoțite de dezbateri teoretice, lansări de carte de gen, spectacol-lectură, expoziție de fotografie și alte evenimente care au drept scop aducerea in prim-plan a tot ceea ce inseamnă preocupări, tendințe, problematici ale lumii contemporane, reflectate prin textul și spectacolul de teatru.

Este un festival competitiv, premiile acordate fiind: pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bună scenografie, cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol, existand, de asemenea și un premiu special al Juriului.

Prima ediție a acestui festival a avut loc in ianuarie 1978 si a fost organizatǎ de cǎtre "Teatru Dramatic" așa cum se numea pe vremea aceea Teatrul "Sică Alexandrescu".

Cu toate că o perioadă destul de lungǎ a fost întrerupt, acest festival a căpătat notorietate și prestigiu de-a lungul timpului, datoritǎ grijei cu care Teatrul Sică Alexandrescu a inițiat și organizat Festivalul de Dramaturgie Contemporană din Brașov.

Teatrul "Sică Alexandrescu" din Brașov a luat ființă în anul 1946 sub denumirea "Teatrul Poporului" și în 1949 primește denumirea de "Teatru de Stat", pentru ca din 1967 marele regizor Sică Alexandrescu, pe atunci directorul teatrului, să ii pună numele de "Teatru Dramatic". În anul 1994, în memoria marelui regizor și mentor, teatrul primește denumirea de Teatrul Sică Alexandrescu.

Teatrul Sică Alexandrescu este prin excelență un teatru de repertoriu care în prezent își desfășoară activitatea într-un edificiu, impunător, care a fost inaugurat in 1959 și având la dispoziție două săli: sala mare cu 750 de locuri și sala mică Studio '82 (inaugurată in 1982) cu o capacitate variabilă, între 40-60 de locuri, în care se realizează în jur de 6-8 premiere pe fiecare stagiune deșfǎsuratǎ.

Teatrul Sică Alexandrescu organizează Festivalului de Dramaturgie Contemporană an de an în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural și UNITER ( Uniunea Teatrală din România )

Acest festival este o manifestare culturală cu tradiție la Brașov fiind așteptat, în fiecare an, cu nerăbdare, de toți iubitorii artei dramatice.

Acest interes deosebit este dat de prezența publicului, din ce în ce mai numeroasǎ în fiecare an, precum și de faptul că cele mai multe spectacole incluse în festival se joacă cu casa închisă. În cadrul fiecare ediție au fost prezentate cele mai importante spectacole montate în România de către regizori de anvergură, rolurile fiind interpretate de mari actori ai teatrului românesc.

Scopul si rolul acestui festival este acela de a educa publicul în spiritul artei adevărate, al culturii autentice și pentru consumarea acesteia, iar importanța lui se reflectă și în comentariile de specialitate din presa scrisă și audio-vizual.

În ultimii ani, tradiția este ca, pe scena brașoveană, să poposească spectacole ce și-au demonstrat valoarea și succesul, ca semnăturile regizorale să fie unele de consistență și ca publicul să aibă posibilitatea întâlnirii cu mari artiști – vedete ale scenei românești.

3.2. Evolutia festivalului

Festivalul a debutat în ianuarie 1978, deschizând programul calendaristic al anului teatral din acea perioadǎ și s-a deșfasurat pe durata a sapte zile. În acea sǎptamânǎ participarea teatrelor a fost masivǎ și prestigios reprezentatǎ: zece scene (dintre care trei ale Teatrelor Nationale) cu 12 spectacole recente aducând piese semnate de scriitori de frunte ai dramaturgiei noastre din acea perioadǎ, precum si regizori, actori, teatrologi, cadre didactice din învǎtǎmântul artistic, dramaturgi, etc.

Astfel prima editie a acestui festival s-a arǎtat a fi una dintre cele mai interesante și mai cuprinzǎtoare manifestǎri de culturǎ teatralǎ.

Deși s-a dorit periodizarea acestui festival, încǎ de la prima sa editie, acest lucru nu s-a putut realiza în aceea perioadǎ. Festivalul a fost întrerupt o perioadǎ si reluat dupǎ anul 1990, cǎpǎtând un caracter anual. Astfel în anul 2011 a avut loc cea de-a 23 editie a acestui prestigios festival.

Voi vorbi în continuarea despre ultimele 5 editii ale festivalului – ediții care s-au desfǎșurat între 2007 – 2011. Voi încerca sǎ surprind principalele caracteristici ale fiecǎrei editii și evolutia festivalului, în ansamblul lui, de la an la an.

Festivalul Dramaturgiei Contemporane a XIX-a editie din 2007  

Cea de-a XIX-a editie a Festivalului Dramaturgiei Contemporane s-a desfașurat în perioada 16 – 24 noiembrie 2007. Aceastǎ ediție s-a deschis, vineri seara, la Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov, cu spectacolul "Hamletmachine" de Heiner Muller, regia Dragos Galgotiu – productie a Teatrului Odeon din Bucuresti.

Pe parcursul celor 9 zile ale festivalului s-au desfǎsurat 11 spectacole, dar si lansari de carte si un spectacol-lectura.

Festivalul a fost unul competitiv, în concurs fiind zece producții. Cel de-al unsprezecelea spectacol a fost unul invitat si a fost prezentat în seara de gala, 24 noiembrie, cand s-au acordat si premiile. Din componenta juriului au fǎcut parte criticii de teatru precum Ludmila Patlanjoglu (presedinte), Doina Papp, scenografa Luana Dragoescu si actorii precum Mircea Diaconu si George Ivascu.

Sectiunea competitiva a festivalului a inclus spectacolele "Hamletmachine" de Heiner Muller, regia Dragos Galgotiu – Teatrul Odeon; "Colonel si pasarile" de Hristo Boicev, regia Alexandru Dabija si "Butoiul cu pulbere" de Dejan Dukovski, regia Cristi Juncu – ambele realizate la Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov; "Auditia" de Alexandr Galin, regia Claudiu Goga – Teatrul National din Iasi; "Geniul crimei" de George F. Walker, regia Theodor Cristian Popescu – Teatrul 74 din Targu Mures; "Biloxi Blues" de Neil Simon, regia Iarina Demian – Teatrul de Comedie din Bucuresti; "Don Juan in Soho" de Patrick Marber, regia Andrei Serban – Teatrul National din Cluj; "Colonia ingerilor" de Stefan Caraman, regia Nona Ciobanu – Teatrul Mic din Bucuresti; "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal" de Matei Visniec, Florin Fatulescu – Teatrul National din Bucuresti si "Visul", dupa Mircea Cartarescu, regia Catalina Buzoianu – Teatrul National din Timisoara.

Spectacolul invitat pentru seara de gala a fost "Mascariciul", montat de Horatiu Malaele, dupa Cehov, cu Horatiu Malaele si Nicolae Urs. Spectacolul "Mascariciul", cu Horatiu Malaele in rolul principal, montat pe scena Teatrului Bulandra, a fost cel mai asteptat spectacol la Festivalul Dramaturgiei Contemporane de la Brasov, toate biletele pentru reprezentatia din 24 noiembrie fiind vandute cu zece zile inainte.

Alaturi de Malaele a jucat actorul Nicolae Urs, cei doi fiind cu adevarat "cuceritori", potrivit criticii de specialitate. Claudiu Goga, directorul Teatrului "Sica Alexandrescu" din Brasov, organizatorul festivalului, declara, pentru ROMPRES, ca un alt spectacol foarte solicitat de public, dupa "Mascariciul", a fost productia "Biloxi Blues", cu actorul Tudor Chirila, solistul formatiei "Vama", în rolul principal.

De notat cǎ în festival a fost prezentat, luni, spectacolul-lectura cu piesa "Acid (despre emigratie sau poate chiar mai mult…), care face parte din volumul "Teatru portughez contemporan", care a fost lansat în festival, oaspete al festivalului fiind chiar autorul piesei, dramaturgul portughez Carlos J. Pessoa.

De asemenea Fundatia Culturala "Camil Petrescu" si revista Teatrul azi au prezentat sambata seara, la Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov, in cadrul Festivalului Dramaturgiei Contemporane, volumul "Persistenta memoriei", de Valeriu Moisescu.

Volumul "Persistenta memoriei" face parte din seria "Galeria Teatrului Romanesc", alaturi de alte 21 de monografii editate de aceeasi Fundatie "Camil Petrescu", prin care s-a incercat si s-a reusit punerea in valoare a activitatii unor personalitati artistice care au facut istorie in domeniul teatral.

Festivalul Dramaturgiei Contemporane a XX-a editie din 2008

Cea de-a XX-a editie a Festivalului Dramaturgiei Contemporane s-a desfașurat în perioada 14 – 22 noiembrie 2008. Aceastǎ ediție s-a deschis, vineri seara, la Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov, cu spectacolul “Poker” de Adrian Lustig, sub regia lui Alexandru Tocilescu, producție a Teatrul de Comedie București

Pe parcursul celor 9 zile ale festivalului s-au desfǎsurat 9 spectacole, dar si numeroase lansari de carte si un spectacol-lectura.

În această ediție piesa de galǎ a fost “Prețul iubirii” a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești cu o montare după Cehov, în regia lui Alexandru Dabija,

Ca o noutatea, Teatrul Mic din București vine cu un text care se cheamă „Hamelin – legea tăcerii” de Juan Mayorga, un text care a apărut pentru prima dată în România în volumul lansat tot în cadrul festivalului de la Brașov în urma cu două ediții, „Antologia teatrului spaniol contemporan”. Acest text prezentat atunci în cadrul festivalului a fost transformat în spectacol lectură. Spectacolul acela lectură a devenit, astfel, un spectacol pe scenă după cîțiva ani.

La aceastǎ ediție juriu a fost format din trei cronicari de teatru, Nicolae Prelipceanu, Ion Parhon și Natalia Stancu, un actor, Adi Carauleanu, care era și directorul artistic al Teatrului Național din Iași, teatru care la editia din 2007 a luat Marele Premiu la acest festivalul și un scenograf, doamna Ștefania Cenean. Deci, un juriu format, ca de obicei, din cinci personalități.

Pǎstrând traditia ultimilor ani conform cǎreia la fiecare editie Teatrul „Sică Alexandrescu” în parteneriat cu Fundația „Camil Petrescu” – Revista Teatrul Azi, s-a lansat, în cadrul festivalului, câte un volum de teatru contemporan, la aceastǎ editie a fost lansat un volum cu teatru contemporan din Balcani și unul cu teatru contemporan din Basarabia.

De asemenea, anul acesta, ca în fiecare an, a avut loc și un spectacol lectură cu textul unui autor basarabean, Constantin Cheianu, text intitulat „Volodea, Volodea” si prezentat luni, 17 noiembrie la Sala Mică.

Pe lîngă lansările de carte, care țin de dramaturgie, au fost și alte lansări de carte, făcute tot de Fundația „Camil Petrescu” – Revista Teatrul Azi. Au fost cărți de teatru pe care oamenii care vin la spectacole le apreciazǎ, publicul fiind doritor să cunoască monografii sau istorii mai vechi sau mai puțin vechi ale unor personalități ale teatrului românesc.

Programul Festivalului de Dramaturgie Contemporană Brașov, ediția XX (14-22.11.2008)

VINERI, 14 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00 / Deschiderea oficială
ora 19.00 / Poker de Adrian Lustig
Regia: Alexandru Tocilescu
Teatrul de Comedie București

SÂMBĂTĂ, 15 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00 / Ultima femeie a señorului Juan de Leonid Juhovitki
Regia: Vladimir Granov
Teatrul Odeon București

DUMINICĂ, 16 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 11.00 / Forma lucrurilor de Neil LaBute
Regia: Gelu Colceag
Teatrul “Sică Alexandrescu”

Sala Mare, ora 19.30 / Lansare de carte
Carte cu Gina Patrichi de Mircea Morariu / Fundația „Camil Petrescu”, Revista  Teatrul Azi, 2008

Sala Mare, ora 20.00 / Jocul regilor de Pavel Kohout
Regia: Felix Alexa
Teatrul Evreiesc de Stat București

LUNI, 17 NOIEMBRIE
Sala Studio, ora 11.00 / Spectacol lectură din dramaturgia balcanică actuală

Sala Mare, ora 19.00 / Retro de Alexandr Galin
Regia: Tudor Țepeneag
Teatrul “Nottara” București

MARȚI, 18 NOIEMBRIE
Sala Mare-foaier, ora 18.30 / Lansare de carte

Dramaturgie contemporană din Balcani, antologie de Andreea Dumitru / Fundația „Camil Petrescu”, Revista Teatrul Azi, 2008
Dramaturgi basarabeni de azi, antologie de Andreea Dumitru si Oana Borș / Fundația „Camil Petrescu”, Revista  Teatrul Azi, 2008

Sala Mare, ora 19.00 / Hamelin – legea tăcerii de Juan Mayorga
Regia: Claudiu Goga
Teatrul Mic, București

MIERCURI, 19 NOIEMBRIE

Sala Mare, ora 19.00 / Complexul România de Mihaela Michailov
Regia  Alexandra Badea
Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București

JOI, 20 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00 / Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele
de Petr Zelenka
Un spectacol de Radu Afrim
Teatrul Tineretului, Piatra Nemț

VINERI, 21 NOIEMBRIE
Sala Mare-foaier, ora 18.30 / Lansare de carte
Dan Jitianu și bucuria comunicării  de Ion Cazaban / Fundația „Camil Petrescu”, Revista  Teatrul Azi, 2007

Sala Mare, ora 19.00 / Rock’n’ Roll, de Tom Stoppard
Regia: Andrei Șerban și Dana Dima
Teatrul Național „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca
(coproducător: Compania de Teatru Artact)

SÂMBĂTĂ, 22 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19/ Decernarea premiilor
ora 19.00 / Prețul iubirii după A. P. Cehov
Regia: Alexandru Dabija
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești
SPECTACOL DE GALĂ

Festivalul Dramaturgiei Contemporane a XXI-a editie din 2009

Cea de-a XXI-a editie a Festivalului Dramaturgiei Contemporane s-a desfașurat în perioada 12 – 20 noiembrie 2009. Aceastǎ ediție s-a deschis, joi seara, la Teatrul "Sica Alexandrescu" din Brasov, cu spectacolul “Ioana si focul” de Matei Visniec în regia Catalinei Buzoianu, producție a Teatrul de Comedie Bucuresti.

Pe parcursul celor 9 zile ale festivalului s-au desfǎsurat 10 spectacole, dar si numeroase lansari de carte si un spectacol-lectura in ziua de 15 noiembrie Ziua iertarii de Hanna Azoulay-Hasfari, în regia Claudiu Goga, prezentat in Sala Studio.

10 piese de teatru, în 9 zile de festival
12 noiembrie – „Ioana și focul”, Teatrul de Comedie București
13 noiembrie – „Acasă la tata” – Teatrul ACT București; „Krum” – Teatrul Național Târgu Mureș
14 noiembrie – „Lapte negru” – Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov; „Hotelul dintre lumi” – Teatrul Mic, București
15 noiembrie – Noaptea Walpurgiei” – Teatrul Național Cluj-Napoca
16 noiembrie – „Omul pernă” – Teatrul „Maria Filotti”, Brăila
17 noiembrie – „Șapte dintr-o lovitură” – Teatrul Național „I. L. Caragiale” București
18 noiembrie – „Cafeneaua” – Teatrul Bulandra, București
19 noiembrie – „Camera de hotel” – Teatrul Odeon, București
20 noiembrie – „Dialoguri și fantezii în jazz”

În această ediție piesa de galǎ a fost cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet si mai departe de Mircea Morariu si a precedat decernarea premiilor pentru „așii” dramaturgiei contemporane.

Programul Festivalului de Dramaturgie Contemporana Brașov editia XXI (12-20.11.2009)
JOI, 12 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00 / Deschiderea oficiala
Ioana si focul de Matei Visniec
Regia: Catalina Buzoianu, Teatrul de Comedie, Bucuresti
VINERI, 13 NOIEMBRIE
Centrul Cultural Reduta, ora 18.00/ Acasa la tata de Mimi Branescu
Regia: Alexandru Dabija, Teatrul ACT Bucuresti
Sala Mare, ora 20.00/ Krum de Hanoch Levin
Regia: Theodor Cristian Popescu, Teatrul National Targu Mures
SAMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 11.00 / Lapte negru de Vasili Sigarev
Regia: Claudiu Goga, Teatrul „Sica Alexandrescu”, Brasov
Sala Mare – foaier 19.30 / Lansare de carte
Teatrul spaniol II, antologie de Ioana Anghel
Dramaturgi israelieni de azi, selectie si traducere Ada-Maria Ichim
Sala Mare, ora 20.00/ Hotelul dintre lumi de Eric-Emmanuel Schmitt
Regia: Alice Barb, Teatrul Mic, Bucuresti
DUMINICĂ, 15 NOIEMBRIE
Sala Studio, ora 11.00 / Spectacol lectura
Ziua iertarii de Hanna Azoulay-Hasfari, regia Claudiu Goga
Sala Mare, ora 17.00/ Noaptea Walpurgiei de Venedikt Erofeev
Regia: Mihai Maniutiu, Teatrul National Cluj-Napoca
Sala Mare, ora 20.00/ Noaptea Walpurgiei de Venedikt Erofeev
Regia: Mihai Maniutiu, Teatrul National Cluj-Napoca
LUNI, 16 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00/ Omul perna de Martin McDonagh
Regia: Radu Afrim, Teatrul “Maria Filotti”, Braila
MARȚI, 17 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 17.00/ Șapte dintr-o lovitura de Lia Bugnar
Regia: Ion Caramitru
Teatrul National „I.L. Caragiale”, Bucuresti
Sala Mare, ora 20.00/ Șapte dintr-o lovitura de Lia Bugnar
Regia: Ion Caramitru, Teatrul National „I.L. Caragiale”, Bucuresti
MIERCURI, 18 NOIEMBRIE
Sala Mare – foaier 18.30 / Lansare de carte
Impreuna cu Grotowski. Teatrul e doar o forma de Peter Brook
Rysyard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60. Volum coordonat de George Banu.
Spre un teatru sarac de Jerzy Grotowski
Sala Mare, ora 19.00/ Cafeneaua de Sam Bobrik si Ron Clark
Regia: Horatiu Malaele, Teatrul Bulandra, Bucuresti
JOI, 19 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00/ Camera de hotel de Barry Gifford
Regia: Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, Bucuresti
VINERI, 20 NOIEMBRIE
Sala Mare, ora 19.00 / Decerarea premiilor
Dialoguri si fantezii in jazz, Regia: Ion Caramitru
SPECTACOL DE GALĂ
Sala Mare, ora 21.00 / Lansare de carte
Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet si mai departe de Mircea Morariu

În Festivalul din acest an, potrivit directorului Teatrului Dramatic, Claudiu Goga, au fost invitate cele mai importante spectacole produse în stagiunea de dinaintea Festivalului. Ca și anul trecut, evenimentul a înglobat nu doar reprezentații scenice, ci și dezbateri teoretice, spectacole lectură, lansări de carte de gen ce au drept scop aducerea în prim-plan a tot ceea ce înseamnă preocupări, tendințe, problematici ale lumii contemporane, reflectate prin textul și spectacolul de teatru. Fiind un festival concurs, și în acest an, organizatorii au acordat premii pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cea mai bună scenografie, cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol, existând, de asemenea și un Premiu special al Juriului.

Festivalul Dramaturgiei Contemporane a XXII-a editie din 2010

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov s-a desfășurat în perioada 16-22 noiembrie 2010, la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu".

Datorita crizei economice bugetul alocat acestei editii a fost unul redus, de aceea festivalul s-a desfǎsurat pe parcursul a 7 zile si au fost prezentate doar opt piese în festival. Dintre cele 8 piese, doar două au fost prezentate de teatrele din provincie, una fiind prezentată de Teatrul brașovean, respectiv, „Dumnezeul de a doua zi”, jucată duminică si cealaltǎ de Teatrul Național din Cluj.

Ca de obicei, Festivalul Dramaturgiei Contemporane a reunit pe scena de la Brașov, cei mai valoroși actori din țara noastră, printre care: Ștefan Bănică Jr., Emilia Popescu, Alexandru Dabija sau Mimi Brănescu.

Organizatorii festivalului au ales pentru ediția din acest an spectacole aparținînd tuturor genurilor dramatice, „care ar trebui să mulțumească pe toată lumea“– dupǎ cum a spus Claudiu Goga, directorul festivalului. Au fost invitate în majoritate teatre din București, spectatorii avînd posibilitatea de a revedea actori îndrăgiți ai scenei din România .

Ediția din acest an a festivalului nu a adus noutăți în ceea ce privește structura premiilor, juriul format din criticii de teatru Florica Ichim și Doina Papp și regizorul Alexa Visarion (fost director al Teatrului «Sică Alexandrescu»), urmînd a acorda un mare premiu, un premiu pentru regie, unul pentru scenografie, pentru cel mai bun actor și cea mai bună actriță și un premiu special al juriului.

Festivalul a debutat în seara zilei de 16 noiembrie cu spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, de Edward Albee în interpretarea unor renumiti actori: Emilia Popescu, Ștefan Bănică, Diana Cavallioti și Radu Iacoban.

Festivalul s-a încheiat pe 22 noiembrie, cu un spectacol de Gală, invitată fiind producția Teatrului Metropolis, din București – „Sfârșit de partidă”, de Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu.

O noutate a acestei ediții a Festivalului de Dramaturgie Contemporană a reprezentat parteneriatul dintre organizatori și Institutul Cultural Român, reprezentați ICR aducînd la Brașov o serie de lansări de carte și o foarte interesantă expoziție de fotografie. „Institutul Cultural Român are în derulare un proiect intitulat «Biblioteca ICR în librării», iar de această dată ei vin în foaierul sălii de teatru cu mai multe cărți din domeniul arhitecturii și istorie, volumele care au fost lansate în seara zilei de sâmbătă. Tot atunci a avut loc și vernisajul expoziției de fotografie «Orașul interior» cu lucrări realizate de Zomir Dimovici.

Lansările de carte au fost organizate și de Fundația Culturală „Camil Petrescu“, care a adus în atenția iubitorilor de teatru cîteva volume despre universul spectacolelor lui Alexandru Dabija și despre dramaturgia olandeză de astăzi.

Unul dintre momentele cele mai așteptate ale festivalului din aceastǎ ediție a fost,

fără îndoială, spectacolul lectură, de sâmbără, 20 noiembrie, de la ora 11.00, prezentat în sala Studio. Astfel, în premieră pentru Brașov, dacă nu cumva și în premieră pe țară, a fost prezentat un spectacol lectură cu o piesă din dramaturgia olandeză: «Aniversarea» de Jeroen van den Berg, spectacol regizat de un mai vechi colaborator al teatrului «Sică Alexandrescu», Cristian Dumitru, în lectura unora din cei mai îndrăgiți actori brașoveni.

Spre surprinderea organizatorilor, majoritatea biletelor la festival au fost cumpărate în doar două zile de la punerea lor în vînzare, ceea ce demonstrează că publicul si in special publicul brașovean este dornic de a vedea spectacole de calitate, în interpretarea marilor actori români.

Programul Festivalului de Dramaturgie Contemporana Brașov editia XXII (16-22.11.2009) 

MARȚI, 16 NOIEMBRIE

ora  19.00  / Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee

Regia: Gelu Colceag, Teatrul de Comedie, București

 MIERCURI, 17 NOIEMBRIE

Habarnam în orașul teatrului. Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija de Miruna

Runcan(Fundația Culturală „Camil Petrescu") 

Regia: Ion Caramitru, Teatrul Național „I.L. Caragiale", București

 JOI, 18 NOIEMBRIE

Dramaturgi olandezi de astăzi. Antologie, traducere și prefață de Liliana Alexandrescu

(Fundația Culturală „Camil Petrescu")

 Regia: Petre Bokor, Teatrul „Nottara", București

 VINERI, 19 NOIEMBRIE

Regia: Adrian Iclenzan,                                                        

Teatrul „Sică Alexandrescu", Brașov

Regia: Cristian Juncu, Teatrul „Bulandra", București

SÂMBĂTĂ, 20 NOIEMBRIE

Dramaturgie Olandeza 

Regia Radu Afrim, Teatrul Național Cluj-Napoca

DUMINICĂ, 21 NOIEMBRIE

Regia: Claudiu Goga

Teatrul ACT, București

Regia: Claudiu Goga, Teatrul ACT, București

LUNI, 22 NOIEMBRIE

Regia: Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis, București

SPECTACOL DE GALĂ

Festivalul Dramaturgiei Contemporane a XXIII-a editie din 2011

Cea de-a 23-a ediție a Festivalului de Dramaturgie Contemporană a luat startul în seara zilei de 23 noiembrie, orele 19.00, cu recenta premieră a Teatrului Bulandra București – „Meșteșugul vieții”, de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa.

Pe perioada desfǎsurarii acestei editii a festivalului 23-30 noiembrie, au fost susținute 10 spectacole de actori de renume ale teatrului contemporan românesc, produse de Teatrul Național București, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul ACT și Teatrul „Sică Alexandrescu. Au fost invitate anul acesta numai colective artistice din Capitală, deoarece evoluează în spectacole valoroase, realizate de regizori prestigiosi, precum Felix Alexa, Vlad Massaci, Cristian Juncu, Gelu Colceag, Nicolae Scarlat, Claudiu Goga, și de mari actori, foarte îndrăgiți de publicul larg: Horațiu Mălăele, Dorina Lazăr, Ștefan Bănică, Emilia Popescu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, Vlad Zamfirescu, Rodica Mandache, Paul Bartos, Mircea Diaconu, Tamara Cretulescu, Dana Dogaru etc.

La aceasta editie a fost pentru prima dată când spectacolele invitate sunt doar din Capitală, singurul teatru din provincie prezent în festival fiind teatrul din Brașov.

O altă noutate a festivalului în acest an a fost reinvitarea spectacolului „Cui i-e frică de Virginia Wolf?”, de Edward Albee, spectacol prezentat si la editia din 2010 si care s-a bucurat de un deosebit succes. A fost nu doar un succes de public, ci și de critică, spectacolul luând două premii. La acestǎ editie, insǎ spectacolul a fost invitat în afara concursului.

Juriul festivalului a fost alcătuit din criticii de teatru Florica Ichim și Doina Papp, precum și regizorul Radu -Alexandru Nica.

Agenda Festivalului de Dramartugie editia 23 a cuprins și un spectacol lectură – „Absint”, de Magda Ferttacz, în regia lui Claudiu Goga. Spectacolul lectură a fost realizat după un text din dramaturgia contemporană poloneză.

Au avut loc si in acest an lansǎri de cǎrti „Actorii care ard fără rest” a fost primă lansare de carte care a avut loc in seara zilei de 24 noiembrie, când au fost prezentate publicului „Silvan. Portretistul” – album bilingv și „George Löwendal, un aristocrat în luminile rampei”, Editura ICR, 2011, ca urmare a lansǎrii realizate în urmǎ cu câteva săptămâni și în cadrul Festivalului Național de Teatru.

O surpriză a fost întâlnirea cu Mariana Mihuț, actrița care a fost prezentă, luni 28 noiembrie seară, la lansarea volumului dedicat carierei sale artistice: „Cu și despre Mariana Mihuț”, de Mircea Morariu, lansare realizata in colaborare cu Fundația Culturală "Camil Petrescu" – Revista Teatrul Azi, 2011.

O altă surpriză a fost lansarea volumului „Actorii care ard fără rest”, de Miruna Runcan. Volumul, culegere de eseuri portret, a fost dedicat câtorva dintre slujitorii scenei românești, din Capitală sau provincie – Mircea Andreescu, Costache Babii sau Dan Săndulescu aflându-se și ei în această culegere.

A avut loc de asemenea ca si în editia trecutǎ o expoziției de fotografie FOTOdRAME, semnată de Zomir Dimovici.

Si aceastǎ editie s-a încheiat cu un spectacol de gala, ce a urmat decernarii premiilor, si anume spectacolul intitulat “Măscăriciul”, după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, prezentat de Teatrul "Bulandra", București.

Programul Festivalului de Dramaturgie Contemporană Brașov, ediția a XXIII-a (23 -30.11. 2011)

MIERCURI, 23 noiembrie 2011
Sala Mare, ora 19.00 / Deschiderea oficială
Meșteșugul vieții de Hanoch Levin (1h 20')
Regia: Felix Alexa,Teatrul "Bulandra", București
JOI, 24 noiembrie 2011
Sala Mare – foaier, ora 18.30 -Lansare de carte
Silvan. Portretistul – album
George Löwendal, un aristocrat în luminile rampei
(Editura ICR, 2011)
Sala Mare, ora 19.00

Omul hazardului de Yasmina Reza (1h 20')
Regia: Cristian Juncu, Teatrul "Nottara", București
VINERI, 25 noiembrie 2011
Sala Studio, ora 17.00
Viețașii, după Viețașii de pe Rahova. Din mărturia unor condamnați pe viață de
Eugen Istodor (1h 15')
Regia: Cătălin Chirilă, Teatrul "Sică Alexandrescu", Brașov
Sala Mare – foaier, ora 18.30
Vernisajul expoziției de fotografie FOTOdRAME, semnată: Zomir Dimovici
Sala Mare, ora 19.00
Tectonica sentimentelor de Eric Emmanuel-Schmitt (2h 30' cu pauză)
Regia: Nicolae Scarlat
Teatrul Național București
SÂMBĂTĂ, 26 noiembrie 2011
Sala Mare, orele 17.00 și 20.00
XXL (Fat Pig) de Neil LaBute (2h)
Regia: Cristian Juncu
O producție Asociația Culturală Catharsis, Teatrul ACT și Teatrul "George Ciprian", Buzău
DUMINICĂ, 27 noiembrie 2011
Sala Studio, ora 17.00
Metoda G de Jordi Galcerán (1h 30')
Regia: Cristian Dumitru, Teatrul "Sică Alexandrescu", Brașov
Sala Mare – foaier, ora 19.00 – Lansare de carte
Actorii care ard fără rest de Miruna Runcan
(Fundația Culturală "Camil Petrescu" – Revista Teatrul Azi, 2011)
Sala Mare, ora 19.30

Natură moartă cu nepot obez- de Ion Sapdaru (1h 20')
Regia: Eugen Făt, Teatrul Odeon, București
LUNI, 28 noiembrie 2011
Sala Mare – foaier, ora 18.00 – Lansare de carte
Cu și despre Mariana Mihuț de Mircea Morariu
(Fundația Culturală "Camil Petrescu" – Revista Teatrul Azi, 2011)
Sala Mare, ora 19.00
Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee (2h 45' cu pauză)
Regia: Gelu Colceag, Teatrul de Comedie, București
SPECTACOL ÎN AFARA CONCURSULUI
MARȚI, 29 noiembrie 2011
Sala Studio, ora 16.00 – Spectacol lectură (piesă din dramaturgia contemporană poloneză)
Absint de Magda Fertacz, Regia: Claudiu Goga
Sala Mare, ora 19.00
Elling, dramatizare de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess
după romanul Frați de sânge de Ingvar Ambjornsen (1h 50')
Regia: Vlad Massaci, Teatrul de Comedie, București
MIERCURI, 30 noiembrie 2011
Sala Mare, ora 19.00 – Măscăriciul, după A.P. Cehov (1h 30')
Regia: Horațiu Mălăele, Teatrul "Bulandra", București
SPECTACOL DE GALĂ

3.3. Impactul asupra turismului în orașul Brasov

Așa cum afirma Claudiu GOGA – directorul Teatrului “Sică Alexandrescu” Brașov, directorul artistic al Festivalului de Dramaturgie Contemporană din Brașov „Brașovul e un loc unde oamenii sunt interesați de teatru”, iar orice manifestare culturalǎ în acest sens este întotdeanuna foarte bine primita.

Festivalul dramaturgiei contemporane este una dintre cele mai așteptate manifestǎri culturale în Brasov.

Acest festival aduce an de an teatre importante, artisti indragiti de public si regizori mari, iar publicul se bucurǎ din plin de toate acestea, ca dovadǎ fiind faptul cǎ toate bilete se epuizeazǎ încǎ din primele zile de la punerea în vânzare, iar uneori chiar din prima zi.

De aceea Primǎria Municipiului Brașov sprijinǎ și va sprijini acest festival, precum și alte evenimente culturale. Potrivit unui sondaj de opinie, comandat în fiecare an de Primaria Brasov, Festivalul dramaturgiei contemporane este în topul preferintelor brașovenilor, dar nu numai.

Trebuie sǎ nu uitǎm cǎ acest festival este unicul festival dedicat exclusiv dramaturgiei contemporane la noi în țară, festival care iată a ajuns la a XXIII-a ediție. De aceea la acest festival participǎ, an de an, nu doar brașoveni cât și public spectator din țarǎ și strainǎtate.

În cele ce urmează, voi prezenta o analiză a numǎrului de spectatori si auditorila reprezentatiile de teatru si a locurilor in sǎlile de spectacole existente în județul Brașov, repectiv municipiul Brașov, analiză ce va urmări evoluția acestor indicatori în zonă.

Tab. 3.1. – Numǎrul de spectatori și auditori la reprezentatiile artistice din judetul Brasov/municipiul Brasov în perioada 2006 – 2010

Sursa: www.brasov.insse.ro

Fig.1 Reprezentarea grafică a nr. de spectatori și auditori la reprezentatiile artistice

Pe ani, numǎrul de spectatori si auditori au avut o evoluție oscilantă înregistrând o crestere consecutivǎ si semnificativǎ in perioda 2007 – 2009 – de la 8416 la 136824 și o scădere in anul 2010 cu peste 15000 de persoane față de anul 2009. Acest lucru a coincis si cu bugetul de criza alocat festivalului teatrului dramatic, ceea ce a insemnat mai putine spectacole si deci mai putini spectatoiri.

Analiza dinamicii numărului de spectatori și auditori la reprezentatiile artistice din judetul Brasov/municipiul Brasov în perioada analizatǎ a dus la urmatoarele concluzii: anul 2010 a scăzut față de anul 2009 (anul cu cel mai mare numar de spectatori) cu 12.22%, iar față de anul 2007 (anul cu cel mai mic numar de spectatori) a crescut cu 42,45%.

Tab. 3.2 – Dinamica numǎrului de spectatori și auditori la reprezentatiile artistice din judetul Brasov/municipiul Brasov în perioada 2006 – 2010

Sursa: www.brașov.insse.ro

Această evoluție oscilantă se datorează în primul rând intrării într-un proces de stagnare a investițiilor din domeniul teatral si artistic, pe fondul crizei economice, dar si de interesul tot mai crescut al oamenilor pentru artǎ si frumos.

Tab. 3.3. – Numǎrul de spectatori și auditori la reprezentatiile de teatru judetul Brasov/municipiul Brasov în perioada 2006 – 2010

Sursa: www.brasov.insse.ro

Pe baza tabelului analizat se observă o scădere în anul 2007 față de anul 2006 cu 10710 spectatori, iar în anul 2008 se remarcă o creștere cu 7182 spectatori față de anul 2006. Aceastǎ crestere continuǎ și în anii urmǎtori, numǎrul spectatorilor de teatru ajungând la 32846 în anul 2010, ceea ce a inseamnat o crestere semnificativǎ a numarului de spectatori cu peste 11000 fațǎ de anul 2006 si cu peste 21000 fațǎ de anul 2007.

Vom analiza în continuare comparativ numǎrul de total de spectatori la reprezentatiile artistice fațǎ de numǎrul spectatorilor prezenti la reprezentațiile de teatru.

Tab. 3.4. – Numǎrul de spectatori și auditori la teatru din judetul Brasov/municipiul Brasov comparativ cu numarul total de spectaori, în perioada 2006-2010

Sursa: www.brasov.insse.ro

Fig.3 Reprezentarea grafică a numǎrului de spectatori și auditori la teatru in comparatie cu nr total de spectatori, în perioada 2006-2010

Fig.6 . Ponderea numǎrului de spectatori de teatru in toatalul numarului de spectatori prezenti la reprezentatiile artistice ale anului 2010

În ceea ce priveste numǎrul de locuri in sǎlile de spectacole si concerte observǎm ca în perioada 2006- 2009 s-a mentinut la aproximativ acelasi nivel spre deosebire de anul 2010 cand numarul locurilor in sǎlile de spectacole si concerte s-a redus semnificativ cu peste 450 locuri. Aceasta inseamnǎ ca au supravietuit crizei structurile de spectacole cu un numar mare de locuri si care au avut surse externe de finanțare.

Tab. 3.5. – Numǎrul de locuri in sǎlile de spectacole si concerte în judetul Brasov/municipiul Brasov în perioada 2006 – 2010

Tab. 3.6. Număr turiștilor spectatorilor la reprezentatii artistice din județul Brașov în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 7. Evoluția numarului de turiști spectatori români și străinila reprezentatiile artistice în județul Brașov între anii 2006-2010

Din tabelul anterior se poate observa că în perioada 2007-2008 s-a înregistrat o evoluție în rândul numărului total de turiști spectatori sosiți în județul Brașov, crescând de la 33210 la 42963.

Județul Brașov, datorită împrejurimilor montane, aerului curat și investițiilor făcute în infrastructură din principalele sale stațiuni: Poiana Brașov, Predeal, Bran a atras an de an un număr foarte mare de turiști, dintre care un numǎr semnificativ au fost si spectatori ai reprezentatiilor artistice din judet. Însǎ anul 2010 a fost reprezentat de un regres al numarului de turisti spectatori atât români, cât si strǎini fata de anul 2009, cand s-a inregistrat cel mai mare numar de turisti spectatori atat români cât și strǎini. Astfel, numarul total al turistilor spectatori a scǎzut cu 3567 fațǎ de anul precdent, dar s-a mentinut la un nivel ridicat fațǎ de anii 2006 -2008.

Ponderea turiștilor români si strǎini în total turiști a rǎmas constantǎ (aproximativ 93,5-94,5% pentru spectatorii români si 5,5-6,5% pentru spectatorii strǎini), în perioada analizatǎ scǎderea/cresterea numarului total de turisti spectatori datorându-se aproximativ în egalǎ masurǎ românilor și strǎinilor.

In ceea ce priveste numǎrul turistilor spectatori l areprezentatiile teatrale trebuie mentionat cǎ peste 50 din spectatori au fost reprezentati de locuitorii municipiului Brasov si a zonelor limitrofe și doar diferența poate fi analizatǎ ca numǎr de turisti spectatori.

Tab. 3.7. Număr turiști spectatoride teatru în perioada 2008-2011

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 8. Evoluția turiștilor spectatori de teatru români și străini în judetul Brașov

între anii 2006-2010

Analizând datele furnizate de tabelul anterior, se observă că numărul total de turiști spectatori de teatru a înregistrat o evoluție crescătoare în anii 2008 – 2010. Astfel s-a inregistrat o crestere a spectatori de teatru in 2010 cu 985 fațǎ de 2009 si cu 2445 mai multi fațǎ de 2008. Acest lucru s-a datorat în primul rând cresterii interesului turistilor pentru teatru si mai putin modernizarilor sǎlilor de teatru..

Analizând evoluția numărului de spectatori români participanti la spectacolele de teatru se observă o aceesi creste progresiva de la an la an in perioada 2008 – 2010, de la 13305 in 2008 la 14750 in 2009 si 15625 în anul 2010.

Numărul de turiști străini a înregistrat o evoluție oscilantă. Astfel, în anul 2009 se observă o scădere cu a numarului de spectatori straini de teatru cu 45 fata de anul 2008. În anul 2010 se înregistrează o creștere a numarului de spectatori strǎni de teatru de 170. Acest lucru s-a datorat unei mai bune promovării a celor mai spectacole si reprezentatii de teatru.

Tab. 3.8. Numărul mediu de turiști spectatori din județul Brașov în perioada 2006-2010

Fig.9. Numărul mediu de turiști spectatori din județul Brașov în perioada 2006-2010

În perioada analizată, putem observa că numărul mediu de spectatori are o evoluție crescătoare în anii 2008 – 2010, fațǎ de 2006-2007, de la 36285 in 2006 la 52253 in anul 2010. Creșterea in ultimii ani a numărului de turiști spectatori, cu mici fluctuatii s-a datorat in principal eforturilor organizatorilor de astfel de evenimente de a aduce spectacole de calitate si de a promova aceste spectacole mai mult ca in alti ani.

Tab. 3.9. Numărul mediu de turiști spectatori de teatru din judetul Brașov

în perioada 2006-2010

Sursa: Direcția Județeană de Statistică Brașov

Fig. 10. Numărul mediu de turiști spectatori de teatru din județul Brașov în perioada 2006-2010

În perioada analizată, putem observa că numărul mediu de turiști spectatori de teatru are o evoluție crescătoare între anii 2008-2010 fațǎ de 2006 si 2007, de la 28 si respectiv 14 turiști spectatori cat au fost inregistrati la 2007 la 42, 45 turisti spectatori in 2009, 2010.

În concluzie se poate spune că de-a lungul ultimilor ani s-a înregistrat o creștere a interesului fațǎ de culturǎ și fațǎ de teatrul cu precǎdere, unde de la an la an a crescut numǎrul spectatorilor în sǎlile de teatru.

Turistii sunt intotdeauna dornici de astfel de spectacole și o mai mare implicare a autoritatilor locale si nu numai, în modernizarea salilor de spectacole și promovarea și a atragerea turistilor ar avea cu siguranța un rezultat spectaculos, atât în aducerea de fonduri la nivelul teatrului, cât și în cresterea gradului de cultura și civilizație, de educare a oamenilor în spiritul artei și frumosului.