Turismul Cultural Arhitectural In Sighisoara

LUCRARE DE LICENȚĂ

TURISMUL CULTURAL ARHITECTURAL ÎN SIGHIȘOARA

CUPRINS

CAP.I ORAȘUL SIGHIȘOARA centru de atracție turistică prin clădirile sale

CAP.II EVOLUȚIA ISTORICĂ A DEZVOLTĂRII ÎN TIMP

2.1.Rolul breslelor în construcția de edificii și locuințe

2.2.Etnia germană și influența regăsită în construcția de locuințe

2.3.Particularitățile religioase și edificiile principale

2.3.1.Biserica evanghelică stil și influiență

2.3.2.Biserica catolică simbol al etniei maghiare

CAP.III PARTICULARITĂȚI DE EXPRIMARE ÎN CONSTRUCȚIA DE MONUMENTE

3.1. Turnul cu ceas simbol al Sighișoarei

3.2.Casa cu cerb stil și efecte vizuale

3.3.Casa Vlad Dracul monument istoric

CAP. IV MODALITĂȚI DE EXPRIMARE ÎN NOUA PUBLICITATE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ

4.1.Activarea turismului prin personaje active

4.2.Oferirea de informații vizuale prin flaiere și imagini grafice

4.3.Asigurarea de fond muzical gotic sau baroc

4.3.Existența centrelor de informare turistică reală

CAP.V PROGRAME ȘI PROIECTE ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

I N T R O D U C E R E

Privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în variante dintre cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturi, datorită cunoașteri unor noi aspecte umane și a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesități de refacere a sănătăți și de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumusețile naturii ca rezultat al dezvoltări comerțului, industriei și al perfecționări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Turismul mondial a suferit un mare salt de dezvoltare in cea de a doua jumatate a secolului XX. Acesta se datorează preoponderent evoluției modalitaților de transport, dar și a cresterii nivelului de trai, precum și speranței de viață a oamenilor.

In decembrie 1989, România a devenit din nou natiune liberă, astfel poate primi turiștii din intreaga lume pentru a se bucura de bogațiile ce le oferă.

România are multe de oferit din punct de vedere turistic. Din punct de vedere cultural, țara este extrem de diversificată – se pot vizita fortărețe medievale, mănăstiri bizantine, casteluri si case tărănesti decorate după specificul regional. De asemeni, Bucureștiul interbelic era numit pe buna dreptate “Micul Paris”, cu arhitectura și viața culturală demne de capitala franceză.Mai mult decat atât, aceste obiective pot fi vizitate și cu beneficiul unor hoteluri și restaurante amenajate conform standardelor occidentale.

Pentru cei ce vor sa evadeze in locuri ferite de mana omului, acestia pot opta pentru drumetii pe traseele turistice ce strabat Carpații românești – un lant de munți primitori în toate anotimpurile, atât pentru trasee montane vara, cât și pentru facilitățile oferite iubitorilor de sporturi de iarna.

Toate aceste trasaturi fac din Romania o tara cu obiective turistice specifice. „Nimic nu se pierde … totul se transformă…”

Rătăcind prin cetatea Sighișoarei veacurile încărcate de istorie ale evului mediu se perindă în fața noastră : pășim pe străzi înguste pavate cu piatră de râu, urcând pante mai line sau abrupte, trecem pe sub bolți întunecate și ne lăsăm furați de jocul de linii al acoperișurilor, de veselia caselor ce stralucesc multicolor sub soare. De pe platoul superior, zidul Cetății și turnurile crează o imagine sumbră, dar semeață. Ele salutau în vremuri de pace trecătorii din vale și avertizau în vremuri tulburi că locuitorii Cetății sunt pregătiți să reziste tendințelor de cucerire. Sighișoara se prezintă astăzi ca cel mai bine păstrat complex medieval din întreaga Românie.

Cetatea medievală Sighișoara este un oraș superb, ce adăpostește o istorie de mii de ani. Deși s-a transformat într-un important centru urbanistic și turistic, Sighișoara încă păstrează aerul medieval al secolului XIII. Fiind renumită pentru festivalurile organizate toți cei care sosesc aici au posibilitatea de a se relaxa și totodată de a se distra și de a cunoaște istoria impresionantă a orașului-cetate Sighișoara.

CAPITOLUL I ORAȘUL SIGHIȘOARA CENTRU DE ATRACȚIE TURISTICĂ PRIN CLĂDIRILE SALE

Prezentare orașului medieval Sighișoara

Este singura cetate medievala locuita din sud-estul Europei și

singura de acest gen din România. Întemeierea este datata în cronicile secolului al XVII-lea la 1191 si 1198, însa prima atestare documentara a orașului este facuta in 1280. Zona orașului este locuită, cu mici întreruperi, de aproximativ 4000 de ani, fiind atestate arheologic o așezare din epoca bronzului, două așezări dacice din epoca fierului, un castru roman pentru paza drumului, o asezare a daco-romanilor și a urmașilor lor.

Începând cu a două jumatate a secolului al XII-lea, regii Ungariei aduc colonisti germani în sudul Transilvaniei. Sasii întemeiază lânga apa pârâului Saes (Shaas) o asezare rurala. Localitatea va împrumuta denumirea pârâului la sfârsitul secolului al XIII-lea.

Arhitectural Sighișoara devine o îmbinare de elemente gotice, renascentiste si baroce. Cele 14 turnuri de aparare ale principalelor bresle: tabacarii, cositorarii, aurarii, frânghierii, macelarii, cojocarii, tesatorii, croitorii, cizmarii, lacatușii, dogarii,bărbierii, fierarii, și turnul cu ceas erau construite, apărate și reparate de către meștesugarii grupați în aceste organizații profesionale. Orașul nu a putut fi cucerit, desi a suportat câteva asedii (urmele ultimului asediu din 1704 sunt vizibile peTurnul Cositorarilor). Edificiile civile îmbină stilurile baroc și renascentist, cele

două mari biserici stilul gotic târziu; în timp se vor mai adauga stilurile Rococo, Neogotic,Goticul venetian și secesion.

Complexul arhitectonic edificat în etape pe parcursul secolelor XIII-XVIII îsi datorează faima pe care o are în prezent și personalitatilor mai mult sau mai putin celebre: primarul Stephanus Ma, cronicarul Georgius Krauss, farmacistul Andreas Bertram, preotul, carturarul și publicistul Ilarie Chendi. În mod deosebit s-au remarcat Michael Freiherr von Melas, fiu al parohului sighisorean, general de cavalerie și comandant suprem al armatei austriece în lupta de la Marengo, Herma

Oberth, savantul care a urmat Școala din Deal, a trăit o perioadă la Sighișoara si, prin pasiunea sa, a contribuit mult la pătrunderea omului în cosmos….

CAPITOLUL II: EVOLUȚIA ISTORICĂ A DEZVOLTĂRII IN TIMP

Sighișoara a fost fondată de emigranți germani în a doua jumatate a secolului al XII -lea. Cea mai veche menționare oficială provine din anul 1280 și se numește "Castrum Sex". În 1298 exista denumirea orasului "Schaespurch". In 1377 a urmat prima numire a scaunului sighișorean (Seguzwar). În 1367 Sighișoara este numită pentru prima dată oraș (civitas).

Amplasarea cetații a urmat pe coama dealului de 850 m lungime situat în partea sudică a rîului Tîrnava Mare și care era formată din Dealul Cetații situat la 30 m înalțime deasupra văii (terasa inferioară) și Dealul Școlii de 49 de metri înalțime (terasa superioară). Pe Dealul Cetații s-a dezvoltat spre sfârșitul secolului al XIII-lea în jurul primei biserici situată în nord-vestul actualei case parohiale, Colonia Cetații. Lânga această biserică se află și cea mai veche școală din Sighișoara, menționată pentru prima dată oficial în anul 1522. În jurul anului 1350 s-a început construcția zidului înconjurator al cetății, zid lung de 930 m, în formă ovală, existent în cea mai mare parte și astăzi. Construcția zidului s-a făcut în jurul Dealului Cetății și Dealului Școlii. Înălțimea zidului care inițial era de 4 m s-a ridicat in secolul al XV-lea până la 6-7m. Înainte de a trata istoria orașului medieval Sighișoara se cuvine să trecem în revistă stadiul actual al cercetării privind istoria anterioară întemeierii Cetații. Dealul Cetații, datorită amplasării sale în punctul cel mai îngust al defileului Sighișoarei, a prezentat importanță strategică înca din preistorie.

Cea mai bună dovadă în acest sens o constituie descoperirea unor morminte foarte vechi pe versantul de est al dealului, lânga Turnul cu Ceas, cu prilejul săpării unui canal de evacuare în jurul anului 1900.

Inventarul mormintelor, constând din trei cercei cu buclă din aur, datează descoperirea în jurul anului 1100 îdHr, în prima epocă a fierului (Hallstatt A-B). Plecând de la aceste descoperiri și pe baza unor observații de teren, s-a emis ipoteza existenței din vechime a unei așezări dacice fortificate din perioada hallasttiană, care ar fi ocupat aproximativ spațiul dintre strada ce uneste cele două turnuri de poartă (Turnul cu Ceas și Turnul Croitorilor) și locul unde se află astăzi Biserica Catolică, deci întregul "bot de deal".

A fost confirmată suplimentar existența unei așezări din prima epocă a fierului cu ocazia unui mic sondaj arheologic efectuat în 1990 în subsolul "Casei cu Cerb". Au fost scoase la iveală fragmente de vase de lut, între care se remarca un frumos platou fragmentar din ceramică neagră cu caneluri, databil în aceeași perioadă cu mormintele. Pe de altă parte, în 1976, cu ocazia lucrărilor de amenajare a termocentralei restaurantului "Vlad Dracul" au fost descoperite fragmente ceramice databile în cea de a doua epocă a fierului (Latene geto-dacic).

Aceste descoperiri luate împreună îngăduie afirmația că platoul inferior al Dealului Cetății a fost locuit și amenajat defensiv pe tot parcursul epocii fierului. În ceea ce privește platoul superior, vârful dealului, un sondaj arhelologic efectuat în 1976 pe partea de nord a promontoriului a produs fragmente ceramice aparținând preistoriei (Hallstatt A-B) și secolelor VIII – IX și XII – XIII.
Observații asupra terenului permit ipoteza existenței unei cetăți de pamânt în formă ovală, cu val și șanț interior, care și-a avut începuturile tot în preistorie. O mică porțiune din vechiul val pare să se fi păstrat până astăzi pe latura sudică a actualului platou. Această amenajare defensivă a fost anterioară construcțiilor de zid introduse de coloniștii germani în prima jumatate a secolului al XIII-lea, imediat după invazia mongolă din 1241.

Puținele date existente la ora actuală nu permit o reconstituire integrală a perioadei anterioare întemeierii orașului. Fără îndoială că Dealul Cetății este mult mai bogat în zăcăminte culturale și ascunde încă multe taine. În acestă situatie credem că cercetarea arheologică se impune ca principala conditie preliminară a abordării oricarui efort de consolidare și restaurare a monumentelor actualei Cetați.

La intemeierea și dezvoltarea orasului medieval Sighișoara au concurat mai multe elemente, dintre care două ni se par definitorii: primul este pozitia lui la intersecția celor două drumuri comerciale importante, o arteră est-vest care leaga Alba-Iulia de răsăritul Transilvaniei, de-a lungul

Tîrnavei Mari și o artera sud-nord, pe aici trecând drumul cel mai scurt care leaga Branul de Cluj.

Cel de-al doilea element, despre care am mai amintit, este pozitia strategica în cadrul defileului sighisorean, acest defileu fiind un punct obligatoriu de trecere spre zona de rasarit a Transilvaniei. În acest sens este seminificativ poate și faptul că în afară de cetatea de pamânt de pe vârful dealului de la Sighișoara, toate celelalte cetăți medievale timpurii din imprejurimile orasului, similare ca forma, dar situate in puncte mai putin avantajate strategic și comercial, și-au pierdut rostul și au fost abandonate în secolele XVI-XVII. Este vorba de cetatile de pe Valea Albeștiului (Cetățuia), din pașunea Dăii (Cetatuia), pentru a nu cita decât trei exemple. Așadar, începuturile locuirii medievale pe Dealul Cetății trebuie legate de existența acelui punct fortificat de pe vârf, cetate de pamânt și lemn ce exista acolo încă din preistorie și a fost reamenajatâ in secolul al XII-ul Transilvaniei, de-a lungul

Tîrnavei Mari și o artera sud-nord, pe aici trecând drumul cel mai scurt care leaga Branul de Cluj.

Cel de-al doilea element, despre care am mai amintit, este pozitia strategica în cadrul defileului sighisorean, acest defileu fiind un punct obligatoriu de trecere spre zona de rasarit a Transilvaniei. În acest sens este seminificativ poate și faptul că în afară de cetatea de pamânt de pe vârful dealului de la Sighișoara, toate celelalte cetăți medievale timpurii din imprejurimile orasului, similare ca forma, dar situate in puncte mai putin avantajate strategic și comercial, și-au pierdut rostul și au fost abandonate în secolele XVI-XVII. Este vorba de cetatile de pe Valea Albeștiului (Cetățuia), din pașunea Dăii (Cetatuia), pentru a nu cita decât trei exemple. Așadar, începuturile locuirii medievale pe Dealul Cetății trebuie legate de existența acelui punct fortificat de pe vârf, cetate de pamânt și lemn ce exista acolo încă din preistorie și a fost reamenajatâ in secolul al XII-lea potrivit cu cerințele epocii. Probabil era o cetate regală de graniță întrucât granița regatului arpadian s-a situat pentru scurtă vreme pe traseul râului Tîrnava Mare (sec. XII).

Datorita prezenței acelei cetati de pe vârf, pe platoul inferior al dealului trebuie sa fi luat naștere, tot in sec. al XII-lea, un sat al cetății compus din 20-30 de locuințe simple, din lemn, dispersate în jumatatea de est a platoului, acolo unde sunt acum Primăria , Biserica Mănăstirii și grupul de locuințe din fața lor. Prezenta în zona Tîrnavei Mari, aproximativ intre anii 1100-1250 a unor paznici de graniță ai regatului maghiar (secuii Kezd), Saschizul de astăzi. Prezența lor în zonă se leaga de paza frontierei de sud a regatului și de politica de evacuare a populației mai vechi, autohtone, semnalata prin cercetarile arheologice . In acest fel s-a creat in mod artificial asa numita "terra deserta, vacua et inhabitata" (pamint pustiu, evacuat si nelocuit) pregatindu-se terenul in vederea colonizarii populației germane în toată Transilvania de sud. Începând de la mijlocul secolului al XIII-lea, odată cu apariția primelor grupuri mai consistente de coloniști germani (oaspeți regali) survin schimbări importante in evoluția localității.

Analizând parcelarea loturilor de casă de pe platoul inferior al Dealului Cetății, unii specialisti afirmă că extinderea așezării de pe deal s-a produs spre zona de vest, in perimetrul actualelor străzi Tîmplarilor, Bastionului, Zidul Cetății, unde exista o parcelare sistematică, cu loturi alungite de tip german. Ocuparea și parcelarea zonei de vest a platoului inferior de pe deal, s-a produs aproape în paralel cu cea din Orasul de Jos.Primele așezări săsești din Orașul de Jos se consideră a fi in zona dintre vechea piața comerciala a orasului (actualul parc), la vest și o bucla a Piriului Șaeșului, la est. Ulterior s-a produs o extindere spre nord-est și a luat naștere Unterbayergasse (actualul 1 Decembrie) și spre nord-vest,apărând strada Morii. Pe la 1375 s-au extins cartierele de sub Dealul Cetății pe tot versantul estic. Între 1400 si 1500 se dezvoltă cartierele din zona de est, către Valea Șaeșului, actualele strazi Ilarie Chendi (Hilolgasse) și Mihai Eminescu (Schaasergasse), precum și cartierulde la baza dealului Lunca Poștii, actualele străzi St.O Iosif si G. Cosbuc. Tot atunci s-a extins locuirea pe Valea Câinelui (Hundsbach), luând naștere Obere Bayergasse, actualul Berigas.Se considera ca la sfarșitul sec.XVI orasul medieval își găsise configurația definitivă. Zidurile și turnurile cetății s-au construit treptat incepind de la mijlocul secolului al XIII-lea, dupa invazia tataro-mongola. Vechea cetate de pamint de pe vârf a fost demolata , eliminindu-se mamelonul și vîrfurile de pămint cu palisada de la est, nord si nord-est, astfel rezultând o suprafață relativ orizontală, s-au construit apoi câteva turnuri și ziduri de incintă. Ulterior, în spațiul creat, s-au ridicat cele două edificii care se pastrează partial până astăzi: o capelă în stil romanic, aflata sub chorul actualei biserici și un donjon (turn-locuinta) patrulater masiv, cu caneluri lungi si inguste pentru trageri transformat în turn clopotniță.

În sec. XIV, trebuie sa fi inceput și construirea zidului mic, care a înconjurat locuințele de pe platoul inferior al dealului Cetății. Ulterior,fortificațiile au fost amplificate și consolidate în mai multe rînduri. In 1393 apare prima dovada scrisă a existenței unui sistem de apărare printr-un sistem care mentionează o poartă de intrare in Orașul de Sus. Datorită creșterii atacurilor otomane imediat dupa 1400, lucrările s-au intensificat și incinta Orașului de Sus trebuie sa fi fost finalizata pe la 1450. In 1490 stim sigur că s-au început lucrările de supraînalțare a zidului mic. Supraînălțarea zidurilor s-a repetat pe la mijlocul secolului al XVI-lea datorită evoluției armelor de foc.Orasul de Jos a fost și el întărit cu numeroase porți atât pe străzile principale căt și pe cele secundare, dublate cu ziduri și turnuri masive în punctele de intrare.

Nu putem incheia aceasta scurta trecere in revista a evolutiei urbanistice, fara a face o obervație care poate fi importanta pentru cercetarea de viitor. Aceea ca in jumatatea de est a Cetății sint concentrate toate monumentele vechi, precum și cele care definesc viata politica a comunității:Turnul cu Ceas (fosta primărie), prima biserică parohială, acum in ruina la baza Scarii Scolarilor, Biserica Manastirii Dominicane (1298), Turnul Tabacarilor, cu forma vizibil arhaica. Turnul Dogarilor, cu elemente de arhitectura romanica și două monumente ecleziastice mai târzii, dispărute între timp: capela maicilor dominicane si bisericuta maicilor franciscane.

Vis-a-vis de Biserica Manastirii, ramas neobservat până acum se mai afla un turn-locuință.

In strinsă legatură cu evoluția urbanistică au evoluat și paginile de istorie politică și economică a orasului medieval Sighișoara. In 1280 apare primul document cu denumirea de Castrum-Sex. In latina medievală, limba în care erau scrise actele oficiale in Transilvania, castrum înseamna fortificație, oraș, iar sex poate însemna șase sau poate fi o transpunere in latină a termenului mai vechi seg, sau segs, sau segus, deocamdată intraductibil. În 1298, apare denumirea germană, păstrată până astazi, Sechspruch, printr-o indulgență a papei Bonifaciu al VIII-lea. La putina vreme, in 1367, localitatea capată rang de oras (Civitas deSegusvar).

Secolul al XIV-lea este considerat un secol de expansuine economică, Sighișoara făcînd deja parte din centrele mestesugărești importante ale Transilvaniei, fiind amintita in 1367 alături de Sibiu, Sebeș și Orăștie. În sec. al XV-lea documentele marturisesc existența a 8-10 corporații mestesugărești cu 18 branșe, iar la inceputul secolului al XVI-lea existau 15 corporații cu 20 de branse. In 1493, ca efect al dezvoltarii economice, orasul capată și dreptul de a ține târguri anuale. Secolul al XV-lea este important pentru istoria relațiilor multiseculare dintre Țara Româneasca și Transilvania. Intre 1431-1436 orașul acordă găzduire voievodului Vlad Dracul, membru al Ordinului Dragonului, care venea de la Nürnberg unde fusese încoronat ca domn al Țării Românești de împaratul Sigismund de Luxemburg.In secolul al XVI-lea orașul avea deja un important prestigiu politic. Tot in aceasta perioada se înregistrează o creștere economică și o mărire a numarului de locuitori. De la 2.500 de locuitori, in 1522 se ajunge la 3.250, in 1567. Acest secol este o perioada de liniste si inflorire culturala. In 1522 ia fiinta o scoala pe linga Mănăstirea Dominicană, iar orașul se afirma ca un puternic centru artistic în care trăiesc și activează pictori,sculptori și creatori de mobilier artistic ca Johannes Stoss si Johannes Razchmuth. In schimb, secolul al XVII-lea este cea mai sumbra perioada a istoriei sighișorene. In 1601 după uciderea lui Mihai Viteazu, orașul este devastat de mercenarii lui Basta. In 1602 cetatea este cucerita prin tradare și ocupata de o armata secuiasca care schimbă numele orașului in Nemesvar. Dupa 8 luni de ocupație, epuizind resursele orasului, secuii se retrag.

În 1603 o epidemie de ciumă ucide 2.000 de locuitori, iar in 1604 se intorc mercenarii lui Basta. Tot in acest secol are loc și evenimentul cel mai dramatic din toata istoria orașului: in 30 aprilie 1676 un puternic incendiu distruge trei sferturi din oraș. Distrugerile au fost enorme, iar înfățisarea de astăzi a cetății se datorează reconstructiei și refacerii tramei stradale survenite după acel incendiu. În ciuda nenorocirilor, orașul și-a păstrat totuși imoprtanța politică. La Sighișoara se aleg deci voievozi ai Transilvaniei de către Dieta: în 1631, Georghe Racoczy, in 1658, Acasiu Barcsay. Intre 1658-1622 in Orasul de Jos stationează o puternică oaste turceasca, iar in 1622 are loc batalia de la Seleusul Mare în care piere Ioan Kemeny, pretendentul la tron cu ajutor austriac.

In secolul al XVIII-lea cronicarii mai inregistrează două mari asedii asupra Cetății, in 1704 si 1706, care se soldează cu incendierea Bisericii din Deal și prabusirea clopotului cel mare, precum și cu distrugerea Bastionului Castaldo, cheia sistemului defensiv. O ciuma cu 4.000 de victime in 1704, două incendii in 1736 si 1780 și o inundație catastrofala in 1771 completează tabloul nenorocirilor. Veacul al XIX-lea are ca unic eveniment de rasunet mai larg batalia din 31 iulie 1849 de la Albesti, unde armatele revolutionare maghiara comandata de generalul Bem au fost invinse de trupele tariste conduse de generalul Luders. In batalie dispare marele poet revolutionar Petöfi Sándor. În continuare istoria se derulează lent, pâna in 1900 fiind o epocă de pace și prosperitate. In 1862 se realizează mutarea albiei pârâului Șaeș, care mai demult trecea prin centrul Orasului de Jos, provocând mari inundații. In 1873 se da în folosintță linia ferată Brasov-Sighișoara-Arad. In 1876 orasul devine capitala de comitat (Comitatul Tirnava Mare). In 1898 se deschide circulatia pe linia de ecartament ingust Sighișoara-Agnita si începe să circule trenulețul prin Orașul de Jos. Istoria medievala a Sighișoarei se încheie la sfirsitul secolului al XIX-lea, lasindu-ne mostenire acest muzeu, considerat de multa vreme Perla Transilvaniei.

Așadar, începuturile locuirii medievale pe Dealul Cetății trebuie legate de existența acelui punct fortificat de pe vârf, cetate de pamânt și lemn ce exista acolo încă din preistorie și a fost reamenajată în secolul al XII-lea potrivit cu cerințele epocii.

2. Poziție geografică

Municipiul Sighișoara este situat la extremitatea sudică a judetului Mureș, în Podișul Târnavelor (zona râului Târnava Mare) și se întinde de o parte și de alta a Târnavei Mari, situat la 123 de km de la izvoarele râului în zona de vărsare a pârâului Saeș. Din punct de vedere matematic, Sighișoara este situată între urmatoarele coordonate: 24°46'40", longitudine estică și 46°12'38", latitudine nordică.

Sighișoara este al doilea oraș ca mărime și importanță (istorică, economică, politică, geografică) din judetul Mureș, fiind ridicat la rangul de municipiu la 16 februarie 1968 si având în subordine administrativa sase localități componente (Angofa, Aurel Vlaicu, Rora, Soromiclea, Venchi, Cătunul Viilor) și un sat Hetiur.

Municipiul beneficiază de o avantajoasă poziție geografică, în partea centrală a țarii, pe traseul unor însemnate artere de comunicații feroviare (magistrala București – Brașov – Teiuș, cu derivații spre Arad și Cluj – Oradea) și rutiere (DN Brașov – Târgu Mureș, care este în același timp un tronson din drumul european E60, DN Sibiu – Sighișoara). Datorită acestei poziții, distanțele până la principalele localități de interes economic, administrativ, cultural și turistic nu sunt prea mari: 297 km până la București, 120 km la Brașov, 156 km până la Cluj Napoca, 90 km – Sibiu, 54 km -Târgu Mureș.

Sub raport topografic, Sighișoara este așezat într-un punct al Văii Târnavei Mari unde această prezintă o îngustare cu aspect de defileu tăiat într-un sistem de terase, de diferite nivele, modelate în substraturi dure de gresii pontiene. Aceasta micro-morfologie îi conferă orașului Sighișoara un rol de poziție cheie în culoarul răului Târnava Mare, rol manifestat și în trecutul istoric al localității . Municipiul coboară din Dealul Cetății (425 m), deal încoronat de cetatea medievală și întins dinspre NV spre SE, în mijlocul unei imens amfiteatru natural, mărginit la N de Dealul Stejăriș (524 m) și Hula Daneșului, la S de Lunca Poștei care urcă spre Dealul de Mijloc (511 – 603 m), iar spre E de Dealul Brădet (524 m). Sighișoara și în trecut a atras prin frumusețea orașului și prin așezarea sa vizitatori, chiar și din strainatate (ca de exemplu Charles Boner din Anglia care în 1863-1864 cutreierând Transilvania, vizitează și descrie și cetatea și orașul Sighișoara). Dar importanța economică prezintă turismul pentru oraș doar din ultimii zece-cincisprezece ani.

CAP. II

2.1.Breslele sighișorene în sec. XIV-XVII.

Pentru sec. al XlV-lea există o singură mențiune documentară, anterior amintită, cu privire la existența unor bresle în orașele Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orăștie. Este vorba de “legiferarea generală a statutelor breslelor” din cele patru orașe datând din 9 nov. 1376, unde sunt menționate 19 bresle și o serie de branșe, existente aproape în fiecare oraș amintit în document.

Pentru analiza meșteșugurilor sighișorene din sec. al XV-lea cercetătorul Gernot Nussbăcher de la Brașov a utilizat un număr de 18 documente de arhivă (privilegii regale, statute de breaslă, hotărâri ale Magistratului etc.), în care apar menționate un număr de 18 meșteșuguri practicate la Sighișoara. Dintre acestea 8 meșteșuguri au fost în mod sigur organizate în bresle, două meșteșuguri au fost cu mare probabilitate de asemenea organizate în bresle, iar pentru alte 8 meșteșuguri există numai mențiuni documentare, fără precizarea stadiului de organizare. In cursul sec. al XVI-lea, între 1501-1520, există mențiuni documentare pentru 15 bresle, iar numărul branșelor va ajunge la 20. Cu o astfel de bază economică se poate înțelege mai lesne de ce Sighișoara era cotată în această perioadă printre orașele puternice ale Transilvaniei de sud.

Din descoperirile făcute de-a lungul timpului au existat 15 turnuri construite de către breslele mestesugarilor sighișoreni, astăzi mai putem

vedea 8 dintre ele care au ramas mărturie pentru generațiile viitoare.

TURNUL TĂBĂCARILOR – este printre cele mai vechi turnuri, o prisma pătrată de dimensiuni mici, cu acoperișul într-o singură apă cu înclinarea spre interiorul cetății. Acestui turn îi fusese alipit în anul 1631 noul turn al bărbierilor distrus mai târziu,ale cărui urme se mai pot vedea pe tencuiala zidurilor învecinate. Este construit în plan pătrat, cu baza de dimensiuni reduse și acoperișul este într-o singură apă. Plasat în partea de S-E avea drept scop mai ales apărarea curții interioare a Turnului cu Ceas.

TURNUL COSITORARILOR – una dintre cele mai ciudate construcții, puternică din punct de vedere al înfățisării fiind mereu adaptată la tehnica de luptă a trecerii timpului. Pe o bază dreptunghiulară se ridică un trunchi pentagonal, deasupra căruia se lărgește, susținut pe console robuste, între care se deschid guri de aruncare-un etaj octagonal prevăzut cu metereze pentru puști, întreaga construcție fiind încununată de un acoperiș hexagonal cu laturi inegale. Toate aceste schimbări de volume,la care se adaugă tencuielile ciuruite de gloanțe contribuie la expresia de trecere a timpului și de stranie putere în fața acestuia, pe care bătrânul turn o poarta cu mândrie. Datele istorice în legătură cu această construcție sunt destul de sărace, se știe doar că în anul 1583 i s-au făcut însemnate reparații. Prin poziția sa excepțională, cu largă vedere asupra împrejurimilor, acest bastion,între timp umplut cu pământ este astăzi un admirabil loc de popas pentru călătorul pornit să descifreze istoria trecutului Sighișoarei.

Turnul Cositorarilor a suferit o serie de reparații de-a lungul timpului.În anul 1523 el este reconstruit. Situat lângă Turnul cu Ceas, domină partea de jos a orașului. Acest turn a fost construit odată cu Turnul Croitorilor și zidul cetății. Din punct de vedere strategic el are un rol important datorită controlului conferit de ferestrele de tragere pe toată porțiunea de sud-est a zidului cetății. Chiar și azi se pot observa urmele ghiulelelor pe zidul lui. Tot de turn aparține și Galeria Pușcașilor, un element unic în arhitectura cetățiiAcest turn este un unicat în arhitectura medievală, fundația fiind solidă pe bază pătrată, continuând cu partea mediană de formă pentagonală ce susține partea superioară octogonală, având un acoperiș hexagonal.

TURNUL GIUVAERGIILOR sau AURARILOR – este primul turn menționat documentar în anul 1511. Construit în punctul cel mai înalt al întregii cetati,în extremitatea de sud-vest a platoului superior,acest turn a fost înconjurat de cele mai multe legende, locul său în istoria defensivă a Sighișoarei fiind dintre cele mai importante. În anul 1603 turnul e renovat și întărit cu un șanț și un val de pămănt. În urma unei explozii care a aruncat în aer zidul de legătură dintre turnul aurarilor și turnul frânghierilor, soarta acestui turn care deținuse vreme îndelungată o poziție cheie în sistemul de aparare al cetății sighișorene, a fost tot mai tragică. În 1809 un trăsnet îi distruge acoperișul și etajul superior iar în 1863 bătrâna zidire e transformată în sala de gimnastică a școlii din deal, fiind și printre primele din Transilvania, ca apoi și aceasta să fie transformată în anul 1935 în capelă mortuară.

TURNUL FRÂNGHERILOR – acesta apară colțul de nord-vest al platoului de sus,având un plan pătrat,suprapus peste un zid mai vechi al cetății, pentru că, cu ocazia cercetărilor din 1935, în subsolul său au fost descoperite urmele unor creneluri astupate. Reparat în anul 1630, el a fost ulterior transformat în locuință pentru paznicul cimitirului. Secțiunea următoare a zidului de incintă, cuprinsă între turnul frânghierilor și turnul măcelarilor, are o deosebită valoare documentară, întrucât s-a păstrat pe toată înălțimea, lăsând să se citească cu claritate fiecare fază de construcție din diferitele etape ale dezvoltării cetății.

TURNUL MÃCELARILOR se ridică cu cinci laturi în afara zidului de incintă a șasea constituind-o însuși zidul. Construit probabil în secolul al XV -lea, reconstruit în secolul al XVI lea, documentele îl amintesc pentru prima dată abia în anul 1680. Poziția sa la poalele celei mai abrupte porțiuni ale dealului ce coboară de pe platoul superior spre platoul inferior explică importanța strategică a acestui post de apărare. Continuându-ne drumul după câțiva pași zidul e străpuns de un chochet arc de poartă numita de localnici ''torle''. Această denumire se crede că provine de la cuvântul romînesc tîrlă, referindu-se la o portiță prin care se ajungea la tîrla cu oi a locuitorilor din cel mai vechi cartier românesc al orașului, Cornești, situat în apropierea porții.

TURNUL CROITORILOR – ajungem la cea de-a doua poarta de acces a cetății, prima ''Poarta din fața'' fiind străjuita de turnul cu ceas. Datând probabil din secolul al XIV lea turnul croitorilor se înfățișează cu o arhitectură de o nobilă simplitate, cu un puternic acoperiș,de plan dreptunghiular, el este străpuns în fața inferioară de două ganguri boltite în cruce,odinioară prevăzute cu porți în ambele extremități. Deasupra porților turnul crește cu încă două etaje prevăzute cu ferestre de tragere. Pe lângă ferestrele de tragere cu care este prevăzut fiecare nivel, cel superior are pe laturile lungi câte trei guri de păcură. Incendiul din aprilie 1676 în urma căruia au ars în 6 ore trei sferturi din oraș, i-a cazut victimă și turnul croitorilor,din cauza focului a explodat rezerva de pulbere care era depozitată în turn, distrugând nivelele superioare și un mare număr de arme precum și rezervele de grâu. Turnul a fost în întregime reconstruit în anul 1679, când a fost dotat și cu armamentul necesar. Cu acest prilej gangul de nord-vest a fost închis, fiind transformat în depozit de pulbere până în 1935, când a fost restaurat, revenindu-se la forma inițială

TURNUL CIZMARILOR – la aproximativ 180 metri de-a lungul zidului refăcut ulterior, ne întampină turnul cizmarilor pe care documentele îl amintesc pentru prima data în anul 1594. În forma actuală este unul dintre turnurile recente,fiind reconstruit în anul 1650. Relativ scund el se prezintă ca o prizmă hexagonală cu laturi inegale, încununat cu un prelung coif de țiglă,din masa căreia se desprinde spre sud spre interiorul cetății, un mic turnuleț de observare, ceea ce-i oferă turnului un pitoresc aparte.

În secolul al XIX-lea partea de vest a sistemului defensiv a suferit cele mai multe transformări. O furie distructivă s-a abatut parcă asupra cetății, privându-ne astăzi de posibilitatea de a admira monumente cu arhitectură impresionantă. Timp de 50 de ani au fost dărâmate: TURNUL LÃCÃTUȘILOR la 1894 și Mănăstirea franciscanilor, pentru a creea spațiu necesar actualei biserici catolice; în 1886 a fost demolat TURNUL DOGARILOR pe locul căruia a fost ridicat palatul administrativ. Din informațiile păstrate,se poate afirma ca TURNUL DOGARILOR era unul dintre cele mai vechi turnuri. Pe locul vechiului TURN al BÃRBIERILOR dărâmat din ordinul primarului Martin Eisenburger, în anul 1631 a fost construit TURNUL FIERARILOR

2.2. Etnia germană și influența regăsită în construcția de locuințe

Majoritatea celor 164 de case de locuit din cetate avand cel puțin 300 de ani vechime, sunt considerate monumente istorice. Descoperirile arheologice arată că vechile locuințe ale coloniștilor germani din sec. al XII-lea erau din lemn, de formă dreptunghiulară, cu o fațadă ingustă la stradă, avand pivniță și parter, acoperiș de șindrilă sau stuf și o suprafață locuibilă de 35 mp.

Actualele locuințe de cărămidă, au fost ridicate treptat, mai ales după incendiul din 1676.Arhitectura locuințelor burgheze din Sighișoara nu a avut niciodată un caracter monumental. Astfel se poate vorbi de un stil baroc intr-o formă simplificată pentru sec. XVII. Insă spre sfarșitul sec. XVIII lea, odată cu dominația habsburgică și inceputurile dezvoltării economiei capitaliste a apărut in randurile claselor instărite nevoia de confort mai ridicat și tendința de ași construi case cu fațade reprezentative; astfel apar case cu ornamentații influențate de barocul tarziu, goticul venețian, clasicismul timpuriu, care dau arhitecturii locale farmec și pitoresc.

Piața Cetății, in forma ei de patrulater rectangular, odinioară locuită de marile familii nobiliare ale orașului, a suferit de-a lungul timpului numeroase transformări. Casa care și-a păstrat cel mai bine forma este Casa cu Cerb, denumită astfel după capul de cerb fixat pe colțul clădirii. Este o construcție specifică renașterii transilvane, datand probabil din sec. al XVII lea. Intre anii 1988 și 2001 au fost efectuate mari lucrări de restaurare realizate la inceput de Ministerul Culturii și apoi de către Fundația Restauro Messerschmitt. Este o clădire extrem de funcțională, cuprinzand pensiune, hotel și centru cultural romano-german: sală de expoziții, de conferințe, etc. Deoarece sala cu frescă nu este complet restaurată se dorește realizarea, la finele restaurării, a unui mic muzeu.

Casa de pe stâncă

Situată in Piața Cetății nr.8, a fost construită după marele incendiu din 1676, restaurată in sec. XVII, XVIII și din nou restaurată in 1999 – 2000 de către Fundația Veritas. Actuala destinație este de sediu al unui centru cultural, oferind o cofetărie, un internetcafe și cursuri de calculator și limbi străine.

Casa cu șindrilă (Ewert)

Casă specifică de meșteșugari, ce găzduiește astăzi sediul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret, a suferit mai multe reparații in 1912 și 2000 – 2003. Se află pe strada Bastionului nr.6. Galeria deschisă decorată cu balustradă de lemn și friză de denticul și baluștri, unica păstrată in Sighișoara, impreună cu pivnițele și dimensiunile ferestrelor de la etaj, indică una din cele mai vechi case. Centrul educațional a amenajat aici o sală de conferințe, un internetcafe și diferite cercuri: dans, ceramică, teastru și mai nou hotel pentru tineret.

Casa Venetiană Situată in Piața Muzeului, este denumită astfel după ancadramentele.

Orașul de Jos.

Începuturile Orașului de Jos coboară în sec. al XlII-lea, prima așezare de coloniști de aici având un caracter rural, fiind de fapt un sat cu o singură stradă (Strassendorf), orientată vest- est, ca și astăzi, având pe ambele laturi parcele alungite și relativ egale, iar în capătul său de vest existând o piață (probabil tot triunghiulară) și o biserică în apropiere (Biserica Spitalului de mai târziu).

Casele din sec. XIII-XIV au fost aproape toate din lemn, cu un singur nivel. Locuințele civile din piatră erau extrem de rare în această perioadă, totuși în Cetate sunt atestate case de piatră la 1367, iar pentru Orașul de Jos de menționează clădirea vechiului han din Piața Mare care ar fî fost construită din piatră încă din această perioadă. (Dubowy 1957, 146; Gollner 1979, 160; Topografia 2002, 44). Urmele unor locuințe din lemn databile între 1250-1300 au fost găsite, deocamdată, numai în Cetate, mai întâi în strada Cositorarilor (Pfarrgasse), în curtea din spatele actualei “case Vlad Dracul”. Locuința reconstituită era de formă alungită, cu latura îngustă direct la stradă, compusă din pivniță și parter cu două încăperi, având o suprafață totală de 35-40 mp. încăperea dinspre stradă era mai mare și probabil a fost prevăzută cu o instalație de încălzire de tip “sobă oarbă”. In curtea casei au mai fost găsite urmele unui mic puț de lemn căptușit cu scânduri, care colecta surplusul de apă din subsol în anii ploioși și un butoi cu cercuri de lemn și capac, probabil depozit pentru cereale. Pe latura de vest a curții se aflau urmele unor construcții anexe, parțial cercetate. (Popa, Baltag 1980, 33-52). Urmele unei alte locuințe cu dimensiuni și tehnică de construcție asemănătoare, datând din aceiași perioadă, au fost găsite și cercetate în subsolul actualei Case cu Cerb (Pascu 2003, 339).

Cu privire la suprastructura acestor case timpurii din lemn, care trebuie să fi fost identice și în Orașul de Jos, nu s-au putut face decât presupuneri. Se crede că ele erau acoperite cu paie sau șindrilă, întrucât nu s-au găsit țigle în săpături, că încăperea din spate (bucătăria) nu avea tavan și că grinzile tavanului încăperii din față (dormitorul) erau colorate în roșu cu sânge de bivol sau cu oxid roșu de fier.Se apreciază că până la mijlocul sec. al XVI-lea (1550), în târgurile mai mici, 75% din totalul locuințelor erau încă din lemn, având una sau două camere, mai rar trei. (Göllner 1979,160).

Analiza obiectelor descoperite pe locul casei vechi din strada Cositorarilor oferă unele indicii privind ocupațiile primilor locuitori germani ai Cetății. Cantitatea mare de ceramică, în special cănile din ceramică roșie lustruită, arată o puternică dezvoltare a olăritului. O serie de obiecte din fier arată o tehnologie avansată în domeniul prelucrării metalelor, iar cantitatea mare de deșeuri de piele, în special fragmente de încălțări, arată prezența timpurie a tăbăcarilor, care făceau o piele foarte rezistentă, precum și a cizmarilor. Dulgherii și constructorii de case sunt dovediți prin calitatea excepțională a elementelor de arhitectură în lemn, atât de bine conservate în subsolul Cetății.

Din vechea localitate cu case de lemn, astăzi nu a mai rămas practic nimic la suprafață, nici în Cetate nici în Orașul de Jos. Incendiile devastatoare din perioada medievală au eliminat total arhitectura în lemn, iar din secolul al XVIII-lea austriecii au interzis construcțiile din lemn pe teritoriul orașelor. începând din sec. XVII-XVIII în toate orașele săsești se generalizează casele de cărămidă cu învelitoare de șindrilă, iar de la sfârșitul sec. Al XVIII lea șindrila va fi treptat înlocuită cu țiglă solz. în tabloul lui Daniel Köhler din 1767 casele Sighișoarei prezintă învelitori de șindrilă, cu excepția turnurilor de apărare, a bisericilor, mănăstirilor și a două case de locuit din Cetate, dintre care una este Casa cu Cerb, care sunt acoperite cu țiglă. (Dubowy 1957, 146).

În Orașul de Jos casele din piatră și cărămidă, care au înlocuit treptat casele din lemn, au fost case simple, de formă alungită cu un singur nivel, cu latura îngustă spre stradă, având ferestre mici dispuse asimetric și o poartă mare, arcuită, prin care “să poată trece un car cu fân”. Inițial gardul curții și poarta erau făcute din lemn, ulterior fiind realizate și ele din zidărie (Dubowy 1957,153).

La Sighișoara există grupuri mici de case aflate în capătul de vest al străzii Il.Chendi, în strada FI.Teculescu (“Berigas”) sau în Cornești, care mai păstrează aspectul construcțiilor din această fază rurală. Aceste case însă nu datează din acea perioadă veche decât în mod excepțional, ele fiind în general refaceri târzii după modele mai vechi.

Intr-o fază ulterioară (secolul XVII) casele din Orașul de Jos și-au modificat structura. Ele s-au înălțat cu un etaj care apoi s-a extins pe deasupra intrării boltite, formând acelfe ganguri adânci și întunecate, specifice arhitecturii săsești medievale. În unele cazuri în cheia de boltă de deasupra intrării, proprietarii înnobilați își fixau blazonul din stucatură. Aceste case, asemănătoare ca formă și dimensiuni, erau în vechime lipite între ele și formau fronturi lungi și continue “ca niște ziduri”, ritmate de deschizăturile arcuite ale gangurilor și de ferestrele pătrate, aliniate la același nivel. Ele păstrează în esență tipul tradițional de casă franconă, de formă alungită, la parter fiind atelierul și prăvălia meșteșugarului, iar la etaj locuința. Intr-o etapă târzie are loc o amplificare în înălțime, prin supraetajare, cea mai sugestivă zonă în acest sens fiind grupul de clădiri de pe latura de vest a Pieței H. Oberth de astăzi.

În general casele vechi din zona centrală a Orașului de Jos au suferit refaceri substanțiale sau au fost pur și simplu demolate și înlocuite cu clădiri noi, corespunzătoare stilurilor și curentelor arhitectonice din sec. XIX-XX (Topografia 2002, 45). încă din sec. al XVIII-lea majoritatea fațadelor din oraș au fost modificate într-o formă simplificată a stilului baroc, rezultând un stil eclectic, greu de precizat, unele fațade aparținând așa numitului “Zopfstil” din epoca lui Iosif al II-lea. (Dubowy 1957, 90).

Se apreciază că între anii 1874-1920 s-a reconstruit aproape jumătate din oraș. Cu greu mai poate fi găsită astăzi în Orașul de Jos o locuință nemodificată care să evoce prima perioadă medievală. în strada 1 Decembrie 1918 (Unterebaiergasse) marea majoritate a construcțiilor datează din secolul al XlX-lea. Din secolul al XVII-lea datează doar clădirile de la numerele 4, 24, 40 și 44, iar din sec. al XVIII-lea clădirile de la numerele 9, 14 și 53. în Piața H. Oberth există o singură clădire care poate fi datată anterior marelui incendiu din 1676, casa de la numărul 26, clădirile de la numerele 2, 3, 4, 5, 5, 6, 7, 8 și 9, 13, 14, 19-20, 21, 23, 24, 29, 30-31 și 37, datând din sec. al XVIII-lea. în strada Morii doar două clădiri coboară până în secolul al XVII-lea, cele de la numărul 5 și 17. (Topografia 2002,159-232).

În afară de marele incendiu din 1676 Orașul de Jos a mai fost devastat de alte două incendii aproape la fel de grave, incendiul din 1736 și incendiul din 1788, care au distrus o treime din oraș, făcând pagubele cele mai mari în centrul Orașului de Jos. “Astfel se explică faptul că au rămas așa de puține case din cele vechi ale Orașului de Jos și chiar din acestea majoritatea au fost transformate” (Dubowy 1957,158).

Piața (Marktplatz) – actuala Piață H. Oberth – a constituit în trecut centrul Orașului de Jos. Aici s-au ținut, din perioada medievală până în epoca modernă și contemporană, târgurile săptămânale ale orașului în fiecare zi de miercuri. In trecut, în ziua de târg la porțile pieței se instalau halebarde drept avertisment pentru răufăcători. în piață se afla “măgarul de lemn”, o scândură îngustă așezată pe cant la o anumită înălțime, pe care înșelătorii prinși erau puși să o încalece, după ce li se atârnau de picioare mari greutăți de piatră. Tot aici existau cele două căsuțe numite “Rumpe”, unde se păstrau pentru uzul publicului etaloanele de măsuri și greutăți, orice înșelătorie în acest domeniu fiind ușor descoperită.Piața este ea însăși un element definitoriu al oricărui oraș european și poate fi considerată: “un monument istoric, demn de a fi păstrat în forma lui veche”. (Dubowy 1957, 160). Piața aceasta oferea în trecut o perspectivă liberă spre Cetate, iar transformarea ei în parc în anii de după cel de al doilea război mondial a fost o greșeală care va trebui remediată cândva.

Pe latura de vest a Pieței Hermann Oberth de azi există o serie de clădiri așezate în pantă, între strada Turnului și stradela Cetății, care prezintă rezolvări arhitecturale mai puțin obișnuite. Pe fațadele dinspre strada Turnului și dinspre Piață aceste clădiri au intrările la parter, în timp ce pe fațadele dinspre stradela Cetății intrările corespund etajului de pe fațada opusă, datorită diferenței de nivel.Cele două trasee care conduc spre Cetate oferă perspective dintre cele mai frumoase asupra Turnului cu Ceas. Primul traseu, utilizat în perioada medievală, este de-a lungul străzii Turnului la capătul căruia se află barbacana, după care se ajunge la porțile turnului și se intră în Piața Muzeului. Un alt traseu paralel, la fel de pitoresc, este pe stradela Cetății care urcă de asemenea spre Cetate, oferind la un moment dat o perspectivă interesantă asupra monumentului principal.

Dinspre strada O. Goga se poate urca spre Cetate pe așa numita “scară cu două rampe”, având balustrade din fier forjat care în perioada de iarnă capătă aspectul unei dantelării, oferind cea mai pitorească perspectivă asupra Turnului cu Ceas. în dreapta urcării se află clădirea fostei “Asociații de cor bărbătesc”, remarcabilă pentru contraforții masivi de pe latura dinspre stradă, ce par să susțină întregul deal.

Călătorului care sosește dinspre Brașov i se oferă o perspectivă integrală asupra părții de nord-est a Cetății, cu dispunerea ritmată a monumentelor începând de la clădirea actualei primării, care domină partea de jos a platoului, până la Biserica din Deal, care în vechime domina toată valea, fiind vizibilă până departe.Din păcate, prea aproape de baza Dealului Cetății, în zonele demolate în ultimele decenii, au apărut cel puțin două construcții masive care afectează grav perspectiva. Cu mai mult noroc din partea istoriei și Orașul de Jos ar fi putut rămâne o rezervație arhitectonică nealterată.

Încă de la mijlocul secolului XIX au apărut în Cetate și în Orașul de Jos o serie de clădiri de proporții monumentale, care s-au integrat cu mare greutate în spiritul arhitecturii vechi, atât de echilibrată și funcțională. în 1846 în Cetate s-a construit actuala Casă Parohială Evanghelică (arhitect Samuel Teutsch) mult mai mare în comparație cu cea veche.În aceeași perioadă în Orașul de Jos apare clădirea monumentală a magazinului Misselbacher. Tot în Orașul de Jos în sec. al XIX-lea au fost demolate mai multe clădiri vechi și s-a construit actuala clădire monumentală cu două niveluri și fațadă neoclasică din Piața H. Oberth nr.25. în 1877 s-a demolat vechea Biserică a Spitalului și s-a construit Școala Evanghelică de Fete, astăzi clădirea Grupului Școlar de Industrie Ușoară (“MIU vechi”).Între 1886-1888 administrația austro-ungară a demolat Mănăstirea Dominicană și Turnul Dogarilor, construind uriașa clădire a Comitatului în stil neorenascentist. Clădirea impresionează prin proporții, dar se integrează cu mare greutate în peisajul arhitectural al Cetății. Ea a fost ridicată după planurile unui arhitect de la Budapesta,

Un oraș medieval se definește spațial și conceptual prin fortificațiile sale. După marea invazie mongolă din 1241 regele Bela IV (1235-1270) a demarat un vast program de modernizare a arhitecturii militare și de înlocuire a vechilor fortificații din lemn și pământ cu fortificații de piatră, aducând în acest scop meșteri specializați din Germania și Italia. In această perioadă este de presupus că vechea fortificație de refugiu de pe vârful Dealului Școlii va fi fost înlocuită cu o fortificație din piatră legată cu mortar.

Această cetate de refugiu, refăcută probabil de sași imediat după invazia mongolă, se poate presupune că avea un zid de incintă ce închidea un perimetru relativ patrulater, aflat aproximativ între actuala clădire a liceului J. Haltrich, fostul Turn al Aurarilor, Turnul Frânghierilor și clădirea veche a școlii. (Dubowy 1957, 41). Se crede, de asemenea, că în interiorul acestei cetăți s-au aflat cele două construcții mai vechi sau eventual contemporane cu incinta: o capelă romanică datând din prima jumătate a sec. XIII (Dobowy 1957, 106; Vătășianu 1959, 239; Drăguț 1968, 22; Niedermaier 1979, 72) și un turn-donjon cu elemente gotice timpurii databil în a doua jumătate a sec. XIII, despre care se crede că a devenit mai târziu turn clopotniță al Bisericii din Deal (Dubowy 1957, 104-105; Drăguț 1968, 40; Niedermaier 2000, 6).

La sfârșitul sec. al XlII-lea și începutul sec. al XlV-lea, după cele mai multe opinii, pare să se fi produs fenomenul extinderii întăriturilor de piatră asupra întregului deal al Cetății, fapt ce a modificat fundamental statutul așezării de pe deal, transformând- o într-o puternică cetate orășenească medievală.Se presupune că primul zid de incintă al Cetății, numit și “zidul cel mic” sau “zidul cel scund” (Niedermaier 1979, 71), ar fi avut încă de la început un traseu similar cu cel de azi, urmând marginea terasei dealului de jur împrejur și înglobând atât platoul inferior cât și Dealul Școlii, până în vârf, unde a persistat încă multă vreme o cetate de refugiu. Acest “zid scund” nu depășea înălțimea de 4 – 5 m., era prevăzut cu creneluri pentru trageri cu arcul sau arbaleta și trebuie să fi avut mici turnuri interioare situate la 50 – 60 m. unul de altul. O serie de elemente de arhitectură gotică timpurie par să confirme faptul că cele două turnuri de poartă (în faza lor inițială mult mai scunde), au făcut parte din acest prim sistem defensiv.

Și astfel, la sfârșitul sec. al XlII-lea, așezarea de pe deal căpătase deja contur urban având o structură stradală relativ cristalizată și un sistem complex de fortificații din piatră care protejau în interiorul lor aproximativ 100 de gospodării cu 400 – 500 de suflete.

Astăzi, din vechiul burg din sec. XIII – XIV, nu a mai rămas nimic. Casele de lemn au dispărut în totalitate fiind înlocuite treptat cu case de piatră și apoi de cărămidă. Din vechea biserică de la baza Scării Acoperite a mai rămas un zid înnegrit de vreme, sprijinit de masive contraforturi. Capela romanică și donjonul cel mare de pe vârful dealului au fost complet înglobate în zidăria uriașei Biserici din Deal. Vechea biserică a Mănăstirii Dominicane care, conform documentului din 1298, era pe atunci în construcție, a dispărut și ea, actuala Biserică a Mănăstirii fiind o realizare arhitecturală din secolele XV – XVI. Zidul vechi de incintă și aproape toate turnurile au suferit modificări drastice începând din sec. al XY-lea, prin supraînălțare și schimbare a formelor arhitecturale. Un singur turn, Turnul Tăbăcarilor, mărturisește prin simplitatea formei sale, prin dimensiunile modeste și prin poziția retrasă, că a făcut parte din acea primă incintă timpurie a Cetății. “Turnurile au fost în atâtea rânduri refăcute și modificate, încât foarte greu se mai pot indica astăzi anii de întemeiere” (Müller 1857, 17).

Structura oricărui sistem de fortificații medievale presupune cel puțin două elemente obligatorii: o incintă continuă de dimensiuni mai mari și o fortificație de refugiu sau citadelă, în care apărătorii se puteau retrage pentru o ultimă rezistență. In cazul orașului Sighișoara, luat în întregimea lui, sistemul de fortificații a avut trei componente: șanțul natural reprezentat de albia pârâului Șaeș și de albia Târnavei Mari, la care trebuie adăugat sistemul complex de baraje alcătuite din porți întărite cu turnuri de poartă, care proteja Orașul de Jos, o incintă continuă de zidărie înaltă de 10 – 12 m. cu o lungime de 930 m, având 15 turnuri, 3 rondele de artilerie și un bastion, care protejau Cetatea, și o “citadelă” de piatră situată pe vârful Dealului Școlii (“Alte Burg”), în care se puteau retrage ultimii apărători.

Primul sistem defensiv al Cetății, cu ziduri și turnuri de dimensiuni mai modeste, a început să fie amplificat după anul 1400, când Transilvania era confruntată cu creșterea intensității invaziilor turcești. Din documente se știe că acest sistem a fost amplificat în înălțime în jurul anului 1490, apoi la începutul sec. XVI (1522) precum și la mijlocul secolului al XVI-lea. (Müller 1857, 17; Schüller 1934, 20; Dubowy 1957, 54-55; Niedermaier 1979, 74).

Porțiunea de zid care coboară de la Turnul Frânghierilor până la Turnul Măcelarilor s-a păstrat relativ intactă pe toată înălțimea sa, permițând observarea fazelor de evoluție prin supraînălțare , în funcție de evoluția armamentului și a tehnicilor de asediu. în prima etapă s-a ridicat “zidul cel scund”, zid emplectonal din piatră spartă, care nu depășea, așa cum am văzut, înălțimea de 4 – 5 m și era prevăzut cu un drum de strajă și cu creneluri patrulatere pentru trageri cu arcul. La sfârșitul sec. al XV-lea aceste creneluri au fost astupate, iar zidul a fost înălțat cu încă 3 – 4 m., având acum o structură mixtă din piatră și cărămidă și guri de tragere înguste pentru trageri cu arme de foc. Tot în această perioadă s-a realizat un nou drum de strajă suspendat pe arce de zidărie adosată, care se pot observa bine pe schița lui A. Blasius și au fost reconstituite corect la “galeria acoperită a pușcașilor” realizată între Turnul Tăbăcarilor și Turnul Cositorarilor, în 1973, pe baza unui proiect al Oficiului de Sistematizare al Municipiului Sighișoara.

Odată cu dezvoltarea artileriei grele în sec. XVI – XVII au fost amplificate și supraînălțate turnurile Cetății, pentru a le mări forța și câmpul de tragere și de vedere și au fost construite bastioane pentru piesele grele de artilerie, întrucât din interiorul turnurilor nu se mai putea trage decât cu armele mai mici, datorită fumului și emanațiilor de gaze specifice tunurilor. în cursul primei jumătăți a sec. al XVII-lea s-a mai realizat pe unele porțiuni o supraînălțare a zidului de incintă cu încă 1 m. Materialul utilizat de data aceasta a fost numai cărămida, întrucât zidul de cărămidă absorbea mai ușor șocul proiectilelor de metal din această perioadă. Pentru porțiunea de zid dintre Turnul Frânghierilor și Turnul Măcelarilor lucrarea de supraînălțare s-a realizat sub celebrul primar Martin Eisenburger, când: “consilieri, cetățeni, femei și copii, au lucrat cu toții cu mare sârguință, terminând tot zidul în numai trei săptămâni”. (Schuller 1934,8).

Și astfel, începând din sec. al XVII-lea, Sighișoara devine unul dintre cele mai puternice orașe fortificate ale Transilvaniei de su

2.3.PARTICULARITĂȚILE RELIGIOASE ȘI EDIFICIILE PRINCIPALE

BISERICA ROMANO-CATOLICĂ SFÂNTUL IOSIF

A fost construită în 1894 după demolarea Mănăstirii Maicilor Franciscane și a Turnurilor Lăcătușilor. Se află în partea de NE a cetății, lângă zidul de incintă.

Construită în stil eclectic de către arhitectul sighișorean Letz, biserica a suferit reparații interioare după incendiul din 1983. Orga actuală este cumpărată de la o biserică săsească din înprejurimi și este construită de către Karl Einschenk 1908.

Actuala biserică Romano-catolică din Cetate, str.Mânăstirii nr.16, a fost construită între anii 1894-1896, în timpul preotului Weiss J. . Monumentul a fost conceput de arhitectul H. Letz în stil eclectic, cu elemente neogotice și neoromanice și prezintă o navă largă cu absidă semicirculară, având o lungime totală de 30m și un transept. Pe latura de nord se află turnul clopotniță foarte înalt. Interiorul actual este rezultatul modificărilor survenite după incendiul din 1983.

Fig. 71. Biserica Bomano-Catolică

1 Traducere datorată domnului prof. univ. dr. Alexandru Barnea,

Biserică evanghelică

Biserica din Deal

Biserica din Deal ( Bergkirche) reprezintă cel mai important monument de arhitectură religioasă din Sighișoara și este una din bisericile mari ale Transilvaniei, fiind a treia ca mărime. Aflată la altitudinea de 429 m, pe vârful Dealului Școlii, acolo unde în vechime stătea vechea citadelă de refugiu, biserica domină cu masivitatea sa întregul oraș, fiind vizibilă de la mare distanță, aproape din toate direcțiile. O notiță istoriografică din sec. al XVIII-lea arată că în anul 1345, regele Ungariei Ludovic I a confirmat vechile privilegii și libertăți ale orașului, precizând cu acest prilej că “sighișorenii erau ocupați cu lucrări de construcție la Biserica Sf. Nicolae” (Müller 1857, 39; Dubowy 1957, 104; Drăguț 1968, 37).

Majoritatea cercetătorilor consideră că o serie de detalii de arhitectură, cum ar fi poziția ușor dezaxată a turnului- clopotniță și a corului, demonstrează o evoluție în etape, de-a lungul mai multor secole, în construcția acestei biserici.

Ipoteze privind cronologia etapelor de construcție

Ipoteza Fr. Müller, Fr. Letz, J. Misseibacher, E. Dubowy, V. Drăguț, P. Niedermaier. Această primă ipoteză (formulată încă din sec al XIX-lea) propune următoarele faze de evoluție în construcția bisericii:

Fig. 57. Biserica din Deal și Liceul J. Haltrich

1200-1250 -la extremitatea de est a platoului de pe vârf se construiește o mică biserică- sală, cu absidă semicirculară, în stil romanic;

1250-1300 —la extremitatea de vest a platoului se ridică un turn de plan patrulater, în stil gotic timpuriu. Acest turn se presupune că ar fi fost integrat în sistemul defensiv al cetății de refugiu existentă pe vârful dealului în sec XIII (Niedermaier 2000, 6);

1300-1345 -prima fază a “Bisericii Sf. Nicolae”-. Se construiește o biserică lungă și îngustă, având lățimea navei principale actuale, înglobând cele două construcții mai vechi și având un acoperiș foarte înalt (Dubowy 1957, 104);

1345-1429 -a doua fază a “Bisericii Sf. Nicolae”-. Se construiește o bazilică cu trei nave. La nava principală, deja existentă, sunt adăugate două nave laterale, mai joase și cu acoperiș într-o singură pantă;

1429-1483 -a treia fază a “Bisericii Sf. Nicolae”, actuala Biserică din Deal. Are loc transformarea vechii bazilici în biserică de tip hală- gotică, prin ridicarea celor două nave la aceeași înălțime cu nava principală. Biserica din Deal capătă astfel forma definitivă.

Ipoteza K. Leonhardt și Ch. Machat.

1200 (aprox.)- se construiește o mică biserică-sală în stil romanic în extremitatea de est a platoului;

1250-1300- se construiește o bazilică romanică de mari dimensiuni, cu trei nave, fără transept și cu turn clopotniță masiv pe latura de vest. Corul acestei biserici este așezat peste zidurile întărite( îngroșate) ale vechii bisericuțe romanice din est, care a fost transformată ulterior în criptă;

1345-1400- prima fază a “Bisericii Sf. Nicolae”-. Transformarea în manieră gotică a corului bazilicii. O absidă poligonală va suprapune vechea absidă semicirculară din sec XIII;

1429-1495- a doua fază a “Bisericii Sf. Nicolae”. Se reconstruiește în manieră gotică târzie și restul bisericii, sunt aduse la același nivel cele trei nave, iar biserica devine actuala Gotischehalle. Este faza finală care a produs actuala Biserică din Deal.

Rezultatele săpăturilor arheologice

In zona Bisericii din Deal s-au efectuat săpături arheologice la sfârșitul anilor 70 și la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut. Săpăturile realizate de noi (1976) și observațiile efectuate asupra săpăturilor realizate de Daniela Marcu-Istrate (1995-1999), conduc la următoarele concluzii: platoul pe care se află astăzi biserica a avut în perioada medievală timpurie (sec. XII) forma unei terase relativ înguste, amenajată la baza vârfului, în partea de nord, iar cele două construcții, considerate mai vechi de unii autori, se aflau la capetele acestei terase, spre est și spre vest. Cândva, în sec al XlII-lea, probabil chiar în momentul în care sașii au început lucrări de fortificare mai ample pe platou, s-a produs o puternică alunecare de teren care a îngustat mult terasa inițială din zona de nord. In consecință, prima condiție pentru construirea unei biserici mai mari, a fost refacerea terasei prin umplerea treptată a golului ce apăruse pe latura de nord și prin extinderea terasei spre sud, excavându-se la baza vârfului dealului, rezultând astfel un spațiu mai generos. In secțiunile arheologice foarte adânci practicate în zona de nord nu s-a putut atinge roca de bază, stratigrafia oferind aici imaginea haotică a unor straturi de umplutură conținând obiecte arheologice din toate epocile în care a fost utilizat vârful înainte de sec al XIII- lea, amestecate de-a valma cu straturi de argilă galbenă sterilă, dislocate din zona de sud. Și în interioml Bisericii din Deal, în jumătatea sa de nord, s-a observat că mormintele fuseseră săpate într-un sol de umplutură, în vreme ce în jumătatea de sud, mormintele erau săpate în argilă compactă, fermă. Aceste observații fuseseră realizate și de K. Leonhardt care afirmase anterior: “podeaua din jumătatea de nord-vest a bisericii se află pe o umplutură de circa 2m adâncime”. In exterior, la nord de biserică, această umplutură atinge în apropierea zidului de sprijin actual adâncimea de 8-1 Om. Trebuie să precizăm suplimentar că cele două construcții mai vechi (capela romanică de la est și turnul de la vest) erau ridicate pe un sol ferm, zona cu umplutură fiind situată între aceste două construcții, în partea mediană a terasei, spre nord.

In săpăturile arheologice realizate de noi în 1976 pe panta de nord a dealului, dincolo de zidul actual de sprijin, a fost descoperit vechiul zid care făcea legătura între Turnul Frânghierilor și vechea școală. In profilul arheologic de aproape 5m adâncime s-au putut “citi” evenimentele de pe terasa superioară. Stratigrafia arată clar că înainte de mijlocul sec al XlII-lea nu s-a produs nici o activitate constructivă majoră pe platoul superior. Prin urmare, activitatea de umplere a golului dinspre nord și de lărgire a platoului către sud, pentru a face loc unei biserici mai mari, s-a produs cel mai devreme în a doua jumătate a sec. al XlII-lea, după invazia mongolă, și astfel devine greu de explicat ridicarea unei construcții bazilicale de mari proporții înainte de sfârșitul acestui secol.

Construirea bisericii

Spre deosebire de monumentele gotice târzii din Europa occidentală, Biserica din Deal se caracterizează prin simplitate exterioară, parțial compensată printr-o tratare mai îngrijită a interiorului. Faptul se explică mai ales prin aceea că majoritatea bisericilor săsești au fost de fapt biserici fortificate care nu-și puteau permite o ornamentație mai bogată a exteriorului.

în conformitate cu prima ipoteză enunțată anterior, prima fază a “bisericii Sf. Nicolae” trebuie să fi fost terminată pe la mijlocul sec al XlV-lea, fiind o biserică cu o singură navă îngustă, în Transilvania transformarea vechilor biserici romanice în biserici gotice, “mai potrivite noilor aspirații la universalitate ale catolicismului”, s-a petrecut în sec. XIV-XV, sub influența directă a școlii germane de arhitectură. Imediat după 1400 o serie de constructori și meșteri pietrari de origine germană, veniți din centrul de la Kosice(Slovacia de azi), au început să răspândească

Fig. 58. Biserica din Deal — tumul clopotniță (foto cca. 1968)

Noul tip de biserică-hală, modificând substanțial vechile edificii. în această perioadă au fost supuse unor modificări și extinderi majore cele mai importante biserici din Sighișoara: Biserica din Deal, Biserica Mănăstirii și Biserica Spitalului din Orașul de Jos. Maeștrii constructori erau reprezentanți direcți ai școlii din Boemia condusă de Peter Parler și au lucrat mai întâi la ridicarea Bisericii Sf. Mihail din Cluj, apoi la Biserica Neagră din Brașov, la Catedrala din Sebeș-Alba și la Biserica din Deal din Sighișoara( Dubowy 1957,pag. 110). O inscripție lapidară, existentă astăzi pe contrafortul din stânga portalului de sud al Bisericii din Deal, ne spune că: “în anul Domnului 1429 s-a început această lucrare”. Această dată este considerată de majoritatea cercetătorilor ca moment de început al transformării corpului principal în biserică de tip “hală gotică”. Navele laterale au fost prelungite

spre vest și înălțate, înglobând aproape complet corpul turnului clopotniță. Intr-o perioadă anterioară, înainte de 1400, avusese loc transformarea corului, absida semicirculară fiind înlocuită cu o absidă poligonală, apărând acum ferestrele bipartite sau tripartite înalte și înguste, cu elemente traforate, databile în a doua jumătate a sec. al XlV-lea (Vătășianu 1959, 239; Drăguț 1968, 40).

Lucrările de amplificare au început mai întâi în zona navei sudice, trecându-se apoi pe latura de nord. La 1480 s-au terminat stâlpii nordici, iar la 1483, conform inscripției din vremea primarului M. Polner, se lucra la ferestrele de pe latura sudică. Prin dezvoltarea în înălțime a navelor laterale a fost cuprinsă și partea superioară a turnului clopotniță, considerat donjon de unii autori, mai ales datorită poziției dezaxate față de corpul principal al bisericii (Drăguț 1968, 38; Niedermaier 2000, 6). Construcția trebuie să fi fost aproape terminată la 1488, când se lucra la pictura de la parterul turnului clopotniță, realizată de Jacobus Kendlinger din Sankt Wolfgang (Austria), dar o serie de lucrări de amenajare vor continua și în deceniile următoare. Anul 1525, când se termină grilajul portalului de sud, este considerat ca dată limită a șantierului (Drăguț 1968, 39).

Evoluția monumentului a fost marcată în continuare de două evenimente mai grave: asediul kurutzilor din 1704, când a ars acoperișul și turnul clopotniță și s-au prăbușit clopotele cele mari într-o mare de scântei și cutremurul din 1838, când s-au prăbușit în întregime bolțile corului, fiind înlocuite cu imitații din lemn.

Aspectul interior actual l-a dobândit biserica în urma restaurărilor din 1934, când un colectiv compus din Gustav Binder, Gertrud Kroner, J. Misselbacher și Fr. Miiller a scos la iveală vechile fresce, care fuseseră acoperite cu var în 1776 (Dubowy 1957, 112; Drăguț 1968, 39). Tot atunci s-a amenajat și altarul cu cele patru sculpturi în lemn reprezentându-i pe cei patru evangheliști în mărime naturală. în trecut, în locul lor, se spune că ar fi stat cei doisprezece ucenici ai lui Hristos realizați în mărime naturală din tablă de argint, jefuiți de cazaci la 1601.

Aspectul exterior actual al bisericii se datorează operațiunii de restaurare realizată de firma Restauro Messerschmidt (1993- 1999), prilej cu care a fost tencuit turnul de vest care, prin volumul său și prin pereții din piatră aparentă, copleșea privitorul în trecut. Tot cu această ocazie s-au făcut modificări în mobilierul bisericii, introducându-se o serie de lucrări de mare valoare artistică, în special altare poliptice, aduse aici de la alte biserici săsești din zonă.

Descrierea bisericii. Exteriorul

Corul

Întreaga parte de răsărit a Bisericii din Deal, corul cu absidă poligonală, suprapune realități arhitectonice mai vechi, având la bază acea primă bisericuță-sală din sec al XlII-lea. Ferestrele foarte înalte și înguste, cu elemente traforate polilobe, conferă un plus de suplețe acestei părți a bisericii. La această impresie contribuie suplimentar și complexul plastic cu tema “închinarea Magilor” care împodobește cei patru contraforți de pe latura de miazăzi a corului. El face parte din puținele complexe de sculptură gotică exterioară existente în Transilvania. Figura centrală a compoziției o formează Fecioara Maria, așezată pe tron, sub un baldachin gotic cu flori de crin stilizate, într-o atitudine victorioasă, prezentând pruncul așezat în picioare, pe genunchiul său stâng. Pe contrafortul din dreapta primul dintre Magi îngenunchează, prezentându-și darurile. în spatele lui se află ceilalți doi, în picioare, într-o atitudine hieratică. Deși timpul și-a pus amprenta necruțătoare modificând forma statuetelor realizate din gresie locală friabilă, cele cinci figuri trădează încă influența școlii germane de sculptură de la mijlocul sec. al XV- lea. Grupul sculptural de la Biserica din Deal marchează un moment de evoluție în sculptura medievală, când se renunță la tratarea schematică a trupului, reprezentat în trecut înfășurat în mantii cu falduri grele și largi, și începe să se respecte și să se redea mai exact forma corpului omenesc. Fecioara Maria este într-o tunică subțire, alipită de corp, această manieră aparținând “stilului molatec” al goticului de curte de la jumătatea secolului al XV-lea ( Drăguț 1968, 40). Cele mai apropiate analogii pentru plastica figurativă de aici se află la Biserica Neagră din Brașov, la Bisericile evanghelice de la Richiș și Bistrița. Un complex plastic cu temă identică, dar cu datare mai veche, se află la Biserica Evanghelică din Sebeș-Alba( Vătășianu 1959, 325).

Mortalul de sud

Pe latura sudică se află o intrare monumentală realizată în secolul al XV-lea și protejată de un pridvor amenajat între două contraforturi și de un grilaj din fier forjat, ambele mai târzii. Lângă portal, în stânga, se află inscripția lapidară în limba latină (1429) care a fost montată aici, după unele opinii, la terminarea bisericii. Ancadramentul portalului este bogat profilat, iar arcul este întrerupt la cheie într-o manieră particulară, formând un coronament care înalță partea superioară a ușii. Deasupra se ridică un fronton triunghiular, bogat decorat cu frunziș gotic răsucit, protejând un mic potir în relief, arătând că întreaga lucrare este închinată Sfintei Jertfe. Ambele laturi ale portalului sunt subliniate prin pilaștri încoronați cu fiale svelte. Acest portal de la Sighișoara este opera unui meșter provenit din spațiul german central european, din atelierele care au produs Catedrala Sf. Vit din Praga și Catedrala $F. Elisabeta din Kosice( Slovacia). Tot el este autorul portalului de pe latura de nord a Bisericii Sf. Mihail din Cluj și a portalului de pe fațada sudică a Bisericii Negre din Brașov. V. Vătășianu susține că portalul sudic de la

Fig. 59. Portalul de nord al Bisericii din Deal

Biserica din Deal a fost realizat:’’imediat după portalul de la Cluj și a precedat cu 1 -2 decenii portalul de la Brașov”(Vătășianu 1959, 239).

Portalul de nord

Ancadramentul portalului de pe latura de nord a bisericii are o formă asemănătoare, lipsind însă încărcătura ornamentală de la portalul sudic. Ușa de lemn cu intarsii este interesantă mai ales pentru inscripția săpată în stânga: “W. R.’ U. B. 1495”(Wladislaw Rex Ungariae et Bohemiae. 1495), precum și pentru cele două steme: stema regatului Ungariei în stânga și stema Sighișoarei medievale în dreapta.

Interiorul bisericii.

Arhitectura corului

Lumina care pătrunde prin cele cinci ferestre gotice înguste ale corului pune în valoare partea cea mai frumoasă a bisericii, sanctuarul cu bolțile cu două travee ale corului și absida poligonală de la est. In urma cutremurului din 1838 bolțile originare au fost înlocuite cu o imitație din lemn, din vechiul sistem păstrându-se numai colonețele angajate pe care odinioară se sprijineau nervurile bolților. Sanctuarul este despărțit de nava principală printr-un valoros arc de triumf cu pilaștri cu profilatură bogată, încoronați cu frumoase capiteluri împodobite cu frunze de laur.

Sub corul Bisericii din Deal se află singura criptă veche din Transilvania. Această criptă se compune din două părți: un pronaos cu două travee boltite în cruci și un altar în formă de absidă alungită, boltită cilindric și terminată cu semicalotă (Vătășianu 1959, 239). Este vorba de vechea bisericuță-sală din sec. XIII transformată în criptă în urma modificărilor survenite ulterior. De fapt numai pronaosul, lung de lOm și lat de 6m, a fost transformat în criptă în a doua jumătate a sec. al XVI-lea, după trecerea sașilor la lutheranism. Intrarea în subterană se află în fața corului bisericii actuale. Coborând treptele pe o diferență de nivel de peste 2m se ajunge la un coridor lat de 2m și lung de lOm. Pe ambele laturi ale coridorului subteran există câte 30 de nișe suprapuse în care se află sicrie zidite. Cripta a fost devastată de câteva ori în trecut, jefuitorii sperând să găsească obiecte de preț în mormintele care aparțineau elitei conducătoare a burgului.

Corpul bisericii

Corpul principal al bisericii, scurt și lat, este compus din cele trei nave aduse la aceiași înălțime prin modificările survenite în

sec. al XV-lea, separate actualmente prin cele trei perechi de stâlpi puternici, de secțiune octogonală, care susțin bolta. Rețeaua de nervuri din ceramică aplicată pe intrados pornește direct din cei 6 stâlpi care sunt lipsiți de capiteluri și reprezintă un element pur decorativ, fără nici un fel de rol de rezistență. Se consideră că zidurile navelor au fost racordate mai întâi spre cor și apoi spre turnul de vest, pe care le-au înglobat ulterior. Acest turn clopotniță, ușor dezaxat spre sud-est, este o uriașă prismă patrulateră cu latura de 1 lm și cu o înălțime totală de 42m. Cu aspectul său dur, cu zidurile deosebit de groase, cu cele cinci niveluri marcate la exterior prin cornișe de piatră profilată, turnul a fost considerat de mulți specialiști ca fiind anterior bisericii, deși există multe argumente contrare acestei ipoteze, așa cum arată K. Leonhardt și Ch. Machat.

Mobilier artistic din piatră

In partea stângă a corului, alipit de perete, se află cea mai frumoasă piesă de mobilier artistic din piatră: tabernacolul gotic (Sakramentshăuschen). Databilă în sec. al XV-lea de V. Drăguț

Fig. 61. Vechiul altar cu cei patru evanghelici —

Biserica sec. al XV-lea, separate actualmente prin cele trei perechi de stâlpi puternici, de secțiune octogonală, care susțin bolta. Rețeaua de nervuri din ceramică aplicată pe intrados pornește direct din cei 6 stâlpi care sunt lipsiți de capiteluri și reprezintă un element pur decorativ, fără nici un fel de rol de rezistență. Se consideră că zidurile navelor au fost racordate mai întâi spre cor și apoi spre turnul de vest, pe care le-au înglobat ulterior. Acest turn clopotniță, ușor dezaxat spre sud-est, este o uriașă prismă patrulateră cu latura de 1 lm și cu o înălțime totală de 42m. Cu aspectul său dur, cu zidurile deosebit de groase, cu cele cinci niveluri marcate la exterior prin cornișe de piatră profilată, turnul a fost considerat de mulți specialiști ca fiind anterior bisericii, deși există multe argumente contrare acestei ipoteze, așa cum arată K. Leonhardt și Ch. Machat.

Mobilier artistic din piatră

In partea stângă a corului, alipit de perete, se află cea mai frumoasă piesă de mobilier artistic din piatră: tabernacolul gotic (Sakramentshăuschen). Databilă în sec. al XV-lea de V. Drăguț sau în primele decenii ale sec. al XVI-lea deV. Vătășianu, această piesă aparte, utilizată pentru păstrarea cuminecăturii în bisericile catolice, se compune dintr-un picior, transformat aici într-un fel de balustru, dintr-o “ediculă” cu ușile din fier forjat și dintr-un coronament supraînălțat realizat din pilaștri suprapuși de fiale. Cu bogatul său decor traforat, acest tabernacol aparține goticului târziu și este considerat: “o piesă de căpătâi a sculpturii decorative din Transilvania secolului al XV-lea” (Drăguț 1968, 41).

Intr-o poziție centrală, în mijlocul corului, se află vechiul aghiasmatar gotic din piatră utilizat la un moment dat drept cristelniță. Inițial acest obiect era amplasat lângă un zid la intrarea în biserică și conținea apă sfințită (aghiasmă). După trecerea sașilor la lutheranism această practică a apei sfințite s-a abandonat și aghiasmatarul și-a schimbat locul și destinația. Decorația sculpturală gotică, extrem de echilibrată, îl încadrează în sec. al XV-lea. Din același secol provine și amvonul(Kanzel), decorat cu motive polilobe în relief, amplasat pe cel de al doilea stâlp din partea nordică a navei. Amvonul este o mică tribună din piatră aplicată pe stâlp în consolă și prevăzută cu o scară, fiind utilizat pentru predică în bisericile catolice și lutherane. Amvonul de la Sighișoara, de formă poligonală, este datat cu inscripția: “A.D. MCCCCLXXX” (anul Domnului 1480).

Mobilier artistic din lemn

Pe ambele laturi ale corului se află bănci monumentale din lemn de tei numite strne (Stuhlwerk). Stranele foarte mari, cu 14 locuri, de la Sighișoara, prezintă spătare înalte cu coronament asemănător unui baldachin și poartă o bogată decorație sculptată cu motive vegetale(vrejuri) și zoomorfe (păsărele). In registrul central există o altă serie de ojjiamente vegetale în relief plat, intarsiat, reprezentând turnuri de cetate stilizate. Pe frontispiciul stranei, de pe latura de nord, există o inscripție elocventă: “cine dorește să stea în această strană și nu știe latinește, să rămână mai bine afară, dacă nu vrea să fie bătut cu ciomegele”.

Fig. 64. Amvonul Bisericii din Deal (sec. XV)

datată în 1523, iar lucrarea a fost

semnată de J. Reychmuth. Meșter

tâmplar originar din Sighișoara, J.

Reychmuth a fost primul maestru din Transilvania care a practicat tehnica intarsiei încă de la începutul sec. al

Fig. 63. Tabernacolul Bisericii.XVI-lea. Lucrările sale renascentiste din Deal (sec. XV) (piese de mobilier, uși de portal, strane) sunt răspândite în multe biserici de pe valea Târnavei Mari.

Pictura

Biserica din Deal a fost pictată integral în interior și parțial la exterior. Fragmentele care s-au putut salva din pictura interioară

sunt astăzi considerate printre cele mai prețioase picturi murale din Transilvania( Vătășianu 1959, 764). Cronologic aceste picturi aparțin secolelor XIV-XVI și sunt opera mai multor maeștri ai picturii gotice și ai Renașterii.

Dintr-o primă perioadă databilă la sfârșitul sec. al XIY-lea fac parte câteva urme de pictură aflate în sanctuarul bisericii. Pe peretele de nord al corului se mai pot vedea uneltele patimilor lui Hristos păzite de un înger, alături de câțiva sfinți, între care se remarcă Sf. Ursula cu săgeata. Este de notat preferința artistului pentru culorile tari, roșu și verde intens.

Din cea de a doua grupă cronologică, databilă în prima jumătate a sec. XV, face parte tema “Sf. Gheorghe în luptă cu balaurul”, amplu reprezentată în trei scene pe peretele nordic al bisericii. în prima scenă Sf. Gheorghe apare în fața cetății. Din interiorul zidurilor regele și regina privesc începutul luptei. Din cetate pleacă un paj spre care arată prințesa. In cea de a doua scenă, mai rău conservată, Sf. Gheorghe străpunge fiara (o reptilă înaripată), iar prințesa stă în genunchi pe un vârf de munte. în scena finală, sfântul, în ținută de cavaler în armură, se întoarce împreună cu prințesa care poartă balaurul îmblânzit și legat cu un cordon. Tratarea temei de la Sighișoara este foarte asemănătoare cu cea din Biserica evanghelică din Mălâncrav(SB). Sf. Gheorghe poartă aici o pălărie sau chivără care ține de moda occidentală din prima jumătate a sec. al XV-lea. Se simte influența picturii monumentale sud-germane și ecourile picturii flamande pătrunse în Germania de sud înainte de mijlocul veacului al XV-lea (Vătășianu 1959, 430).

Din a doua jumătate a sec. al XV-lea sunt considerate următoarele teme: “Arhanghelul Mihail cântărind un suflet”, pictură aflată pe arcul dintre stâlpii de mijloc ai navei de nord. Arhanghelul este reprezentat cântărind cu mâna stângă sufletul și alungând cu spada din dreapta diavolul care îi prezintă lăzile cu păcatele răposatului. Sub această imagine apare figurată stema breslei cojocarilor care a comandat și plătit lucrarea. în partea opusă, pe același arc de boltă, se află “Evanghelistul Matei”. El poartă o filacteră (Spruchband) alungită pe care a fost pictată data lucrărilor: 1483. Deasupra arcului de triumf al bisericii aceeași mână a pictat tema “Năframa Veronicăi”, cu imaginea lui Iisus purtată de doi îngeri. Lângă imaginea principală se află donatorii îngenunchiați și stema breslei pictorilor- o mână cu penel și trei triunghiuri. Ultima pictură din această grupă are ca temă “Maica Domnului împărăteasă” și se află în luneta de pe latura de nord a corului. în fața Sf. Marii stă în genunchi un donator al bisericii, iar pe o filacteră din stânga este consemnată data: 1484.

Prin toate amănuntele lor picturile acestea poartă amprenta goticului târziu și au fost atribuite unui personaj relativ bine cunoscut în istoria orașului. Este vorba de Valentinus Pictor, care a ajuns primar al Sighișoarei pe la 1490 și care va fi pictat o parte din interiorul bisericii in a doua jumătate a sec. al XV-lea.

De la sfârșitul sec al XV-lea se consideră că provine friza cu mici scene aflată pe pereții de nord și de est de la baza turnului clopotniță. Primele scene sunt din viața Sf. Francisc din Asisi și au ca temă: “Sf. Francisc primind stigmatele”. Celelalte fac parte din ciclul: “Patimile lui Iisus” și conțin “biciuirea”, “încoronarea cu spini”, “iată Omul”, “dezbrăcarea” etc. Stilul aparține încă goticului târziu de la sfârșitul sec. al XV-lea, simțindu-se influența picturii tiroleze. în inscripția aflată între penetrațiile răsăritene ale bolții se menționează data și maestrul: “1488.. .huius opifex Jakobus Kendlinger de Sankt Wolfgang”. (Vătășianu 1959, 765).

De la începutul sec. al XVI-lea provine pictura de pe peretele de răsărit al navei nordice unde s-a zugrăvit “Judecata de apoi”. Este lucrarea unui maestru al picturii monumentale al cărui nume nu s-a păstrat. în partea de sus a compoziției apare Iisus tronând peste un curcubeu, iar la picioarele lui îngenunchează Maria și Ioan. Sunt prezenți apostolii, iar îngerii prezintă uneltele suferinței la marea judecată. In colțul din stânga Sf. Petru conduce către Rai ceata celor aleși, iar în colțul din dreapta Arhanghelul Mihail gonește spre Iad grupul păcătoșilor. Elementele Renașterii domină aici fiind vizibile mai ales în laicizarea costumelor feminine.

BISERICA MĂNĂSTIRII

Edificiul, monument de arhitectură în stil gotic, se află în imediata vecinatate a Turnului cu ceas. Între Biserica manăstirii și actuala Biserică Romano-Catolică din strada Bastionului există, încă din secolul al XIV-lea, un comlex mănăstiresc al călugărilor dominicani și al călugărițelor franciscane. Mănăstirea, ridicată inițial la poala dealului, în stânga scarilor acoperite, este atestată încă din 1298 într-un document prin care papa Bonifaciu al VIII-lea acorda indulgențe celor care o vizitează. Dupa reformă, în 1556, averile mănăstirești sunt secularizate, iar calugării alungați din cetate (sub presiunea autoritatilor habsburgice, in 1723, franciscanii revin în cetate), clădirea devenind sediu al administrației publice. În secolul trecut clădirile mănăstiresti au fost demolate în locul lor ridicându-se edificiul Consiliului municipal, iar pe locul vechii capele a maicilor franciscane s-a clădit actuala biserică romano-catolica din strada Bastionului.

   Din vechea biserică s-au păstrat parțial numai zidurile extinse cu ocazia reclădirii din anii 1484-1510. Din fosta mănăstire se mai conserva doar un coridor pe latura nordică; forma actuală datează din 1677. Lăcașul, construit în sistemul bisericilor-hala, reprezentativ pentru stilul gotic, are corpul principal alcatuit din trei nave de înălțimi egale; dimensiunile bisericii ating 44,5 m lungime și 12,6 m lațime; în arhitectura monumentului sunt evidente și elemente ale barocului praghez, răspândit în a doua jumatate a secolului al XVII-lea în Europa Centrală. Dintre obiectele de valoare artistică și istorică reține atenția o cristelniță din bronz cu o inscripție în limba latină care atestă că aceasta lucrare s-a savarsit prin mâinile lui Iacob, turnătorul de clopote, în anii domnului 1440; decorată cu motive mitologice, biblice și flori de crin, cristelnița este un exemplar de frunte al stilului gotic transilvanean.

Un toc de usa din piatră, decorat cu motive florale zidit în peretele din nord, realizat de sculptorul pietrar Toma din Sibiu, în anul 1570, este tipic stilului renascentist. Tot într-un amestec de stil renascentist și baroc este realizat și altarul, bogat ornamentat, una din cele mai frumoase lucrări plastice din Transilvania, construit în anul 1680 de sculptorul Johann West și pictorul Jeremias Stranovius, meșteri breslasi călători; tot ei sunt creatorii actualei orgi a bisericii.
 După ce Transilvania devine principat autonom, ca urmare a dezvoltării comerțului cu Orientul, seniorii cetății și breslele mai bogate se mândreau și considerau o datorie de onoare să-și împodobească stranele cu covoare orientale. 35 de asemenea covoare de mare valoare artistică din secolele XVI și XVII formează zestrea și podoaba bisericii.

Din cele două complexe mănăstirești ale Ordinului Dominican, care ocupau odinioară toată marginea de nord-est a platoului Dealului Cetății, s-a conservat până în zilele noastre numai Biserica Mănăstirii călugărilor dominicani. Mănăstirea propriu-zisă, împreună cu bisericuța și mănăstirea maicilor dominicane, a fost demolată în 1886 pentru a face loc Palatului Comitatului, actualul Palat Administrativ.

Din anul 1298 datează prima mențiune documentară a Bisericii Mănăstirii, la data menționată considerându-se că ridicarea complexului, începută în a doua jumătate a sec. XIII, nu era încă terminată. Documentul este o “scrisoare de indulgență” din 20 martie 1298, din timpul papei Bonifacius VIII, prevăzută cu sigiliile a zece episcopi de la Roma. Este vorba despre o indulgență de 40 de zile acordată tuturor celor care ascultau o slujbă și aduceau daruri bisericii Sf. Fecioare Maria din localitatea “Schespurch”. Scrisoarea de indulgență a fost validată în 1302 de Episcopul Petrus al Transilvaniei.

In evoluția constructivă a bisericii există patru faze:

1250-1300 (faza gotică timpurie). Acum este ridicat primul edificiu aparținând stilistic de goticul timpuriu, probabil o biserică- sală de dimensiuni reduse, din care nu s-a mai păstrat aproape nimic. Doar bolțile corului cu absidă poligonală mai păstrează vechile ogive peste cele două travee, iar la unele ferestre se mai pot observa urmele mulurilor, mărturisind existența vechii bisericuțe timpurii;

1483-1515 (faza gotică târzie). Acum are loc refacerea vechii biserici pe baza unui program mai amplu care a dus la extinderea navelor și la transformarea vechiului edificiu într-o biserică hală (HaUenkirche), cu trei nave ridicate la același nivel, fără turn clopotniță și cu un acoperiș foarte înalt. Biserica are, totuși, un mic turnuleț cu clopot deasupra corului. Pe peretele vestic, spre orgă, se află inscripționat anul 1483 ca an de început al transformării bisericii. Dimensiunile acestei biserici terminate la

începutul sec. al XVI-lea au rămas nemodificate până astăzi: lungimea totală este de 44,5m, lățimea navei este de 12,6m, iar lățimea corului este 5,7m;

1677-1682 (faza barocă). După marele incendiu din 1676, care a distrus acoperișul și bolțile navelor, s-au întreprins modificări ce au afectat mai mult interiorul bisericii. Intre 1677-1678 cei trei meșteri străini care lucrau la refacerea Turnului cu Ceas au dres zidăria și au refăcut complet acoperișul ars al bisericii. Tot atunci s-a turnat și clopotul din turnulețul aflat pe acoperișul corului cu inscripția datată în 1677. La data aceea monumentul nu mai aparținea de mult mănăstirii catolice, întrucât după anul 1556 majoritatea călugărilor plecaseră din Sighișoara, iar Biserica Mănăstirii devenise principala biserică evanghelică a orașului. Totuși, în popor, s-a încetățenit și s-a păstrat până astăzi vechiul nume din timpul catolicismului: “Biserica Mânăstirii”( Klosterkirche).

Refacerea bolților navelor s-a realizat între anii 1680-1682, când s-au construit actualele bolți în cruce care se sprijină pe cei șase stâlpi de secțiune cruciformă. Acești stâlpi ascund însă, în miezul lor, stâlpii fasciculați din faza gotică târzie ce sprijineau bolțile pe nervuri din acea perioadă. în 1680 a fost realizat altarul baroc aflat în absida corului și s-a construit orga cea mare a bisericii. în 1715 s-a făcut “pozitivul” sau orga mică, cu sunet mai ascuțit și mai puternic. în urma acestor modificări de la sfârșitul sec. al XVII-lea aproape întreg interiorul bisericii a căpătat amprenta stilului baroc;

4. 1928-1929 (faza finală). Ultima intervenție în arhitectura interioară s-a făcut la restaurarea din anii 1928-1929. Cu această ocazie au fost desființate vechile balcoane de lemn care erau suprapuse câte trei pe zidurile navelor laterale, fiind înlocuite cu actualele balcoane de zidărie cu balustrade din lemn pictat. Tot atunci se va fi desființat și galeria (lettner, jubé) care făcea legătura între balcoanele laterale, traversând biserica în fața arcului de triumf. Pe bolta de lângă orgă se află inscripția: “Această casă a lui Dumnezeu, moștenire a părinților, a fost întărită și reînnoită pentru ca poporul să nu piară. Increde-te în Dumnezeu în vremuri grele- 1928-1929”.

Descrierea bisericii.

Exteriorul

Intre interiorul și exteriorul Bisericii Mănăstirii există sensibile diferențe stilistice. Dacă în interior predomină barocul, în schimb fațadele simple și severe păstrează majoritatea elementelor de arhitectură gotică târzie. Impunătoare este fațada de vest dominată de un fronton triunghiular ascuțit foarte înalt, prevăzut cu trei ferestre gotice și cu un portal cu profilatură bogată, specifică goticului târziu, cu elemente decorative adăugate ulterior. Latura sudică se remarcă prin simplitate și prin absența încărcăturii decorative, cu excepția ferestrelor foarte înalte, bipartite și tripartite, care au în partea superioară elemente decorative ce reproduc uneori simboluri ezoterice. După demolarea clădirilor medievale, aflate în trecut în spațiul dintre biserică și Turnul cu Ceas, s-au construit pe latura sudică trei contraforturi de formă specială, trei coloane verticale de secțiune rectangulară, terminate la partea superioară cu trei arcuri de sprijin pentru zidăria bisericii (arcuri butante). Intre contraforturi se află portalul de sud al bisericii, extrem de simplu, dar a cărui ușă de lemn, decorată cu intarsii și datată în perioada Renașterii, merită a fi amintită. Pe latura de nord a bisericii se păstrează la exterior singurul element rămas de la vechea mănăstire: coridorul care făcea legătura în trecut între mănăstire și biserică.

Interiorul

Cu mici excepții Biserica Mănăstirii oferă un interior în care domină elemente de arhitectură și de mobilier artistic specifice perioadei timpurii a barocului. Stâlpii și bolțile navelor, altarul foarte încărcat, stranele, amvonul cu baldachin, orga pictată, balustradele balcoanelor pictate și ele, precum și covoarele orientale de preț care împodobesc interiorul bisericii, toate completează imaginea de interior baroc.

Pe latura nordică, în capătul de răsărit al coridorului fostei mănăstiri, se află un colț memorial dedicat fiilor comunității evanghelice căzuți în cele două războaie mondiale, dominat de trei basoreliefuri de bronz, creație a sculptorului sighișorean W. Fabini. O inscripție din biserică rememorează lapidar evoluția monumentului: ’’Fundata et extructa 1492; incendio deleta 1676 30 aprilis; restaurata 1678; renovata 1804”.

Mobilier artistic

Cristelnița de bronz. Turnată în sec. al XY-lea în folosul vechii biserici parohiale de la baza Scării Acoperite, această cristelniță este cea mai veche și cea mai valoroasă piesă de mobilier artistic din biserică. Inscripția latină de pe cupă arată scopul botezului: “prin botez sunt alungate forțele răului și diavolul” și precizează numele autorului lucrării: “S-a săvârșit această lucrare prin mâinile lui Jacob, turnătorul de clopote, în Anul Domnului 1440”. Având 108,5 cm înălțime și 60,3cm diametrul maxim, cristelnița de la Sighișoara a fost realizată într- un atelier local. Are un picior svelt, ornamentat cu un nod decorat cu triunghiuri ajurate. Cupa bazinului, în formă de clopot întors, conține inscripția menționată și este decorată cu scene biblice și cu flori de crin. O cristelniță aproximativ asemănătoare, databilă în aceeași perioadă, se află în Biserica evanghelică din Sibiu, dar forma avântată și grațioasă a cristelniței de la Sighișoara o recomandă ca una din cele mai frumoase piese de acest gen din Transilvania.

A.ncadramentele gotice și renascentiste

In biserică există două ancadramente sau “tocuri de ușă” din piatră profilată și decorată. Primul este din anul 1508 și aparține stilului gotic. Acest ancadrament provine de la fosta mănăstire și este menționat de Fr. Müller lângă chilia abatelui. Cel de-al doilea ancadrament a fost adus în biserică în 1928 și a fost înzidit în peretele nordic al navei. El este decorat cu motive vegetale specifice stilului Renașterii și conține inscripția latină: “Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”. Lucrarea este datată în 1570 și este atribuită meșterului Thomas de la Sibiu (“Thomas Lapicida”). Nu se știe de unde provine piesa.

Altarul

In absida sanctuarului se află un foarte expresiv și bogat ornamentat altar în stil baroc Knorpel, realizat în 1680 de doi artiști străini: sculptorul J. West și pictorul Jeremias Stranovius. Altarul are mai multe registre suprapuse. In partea inferioară există un panou pictat cu tema “Cina cea de Taină”. Conform tradiției portretele apostolilor de aici sunt, de fapt, portretele primarului și ale membrilor Sfatului orășenesc din acea vreme: primarul M. Helvig, preotul parohiei G. Schobel, viceprimarul M. Göldner, judele regal J. Schweischer, senatorul G. Hirling etc. (Müller 1857, 42, nota 91). Panourile centrale ale altarului conțin ciclul: “Patimile Mântuitorului” și temele “Crucificarea și Punerea în mormânt”. In părțile laterale se află sculpturile reprezentându-i pe apostolii Petru și Pavel împreună cu doi îngeri. Coronamentul prezintă tema “învierea Domnului” realizată în tehnica ronde-bosse, înfățișându-1 pe Iisus cu steagul victoriei în mână. Conform registrului de socoteli al orașului pentru realizarea altarului s-au plătit 800 de florini (aur), 15 măsuri de grâu și s-au asigurat lemnele de foc pentru toată perioada lucrării.

Orga

Aceiași maeștri au construit și orga ce se află acum în zona vestică a bisericii. Pentru construcția ei orașul a trebuit să asigure o anumită cantitate de cositor, precum și lemnele de foc necesare. Lucrarea a fost plătită cu 1000 de florini, la care s-au mai adăugat încă 400 florini pentru plata picturii de pe orgă. Inițial se pare că orga a fost amplasată în balconul de pe latura de nord, în apropierea corului, iar în 1889 a fost mutată în locul în care se află astăzi. Sub tuburile orgii se află o inscripție barocă cu următorul conținut: “Această lucrare a fost realizată în cinstea lui Dumnezeu la 1680".

Covoarele orientale

Întrucât lutheranismul interzice parțial reprezentările figurative în incinta bisericilor, pentru decorarea interioarelor s- au utilizat covoarele orientale cu decorul lor geometric, nonfigurativ. Biserica Mănăstirii posedă o frumoasă colecție de 39 de covoare anatoliene cu care sunt decorați stâlpii și balustradele balconului dinspre nord. Majoritatea acestora datează din sec. al XVII-lea și sunt aduse din Orient, centrul comerțului cu covoare în acea vreme fiind Brașovul. Aceste covoare reprezintă donații făcute de negustorii bogați, staroștii breslelor mai puternice sau de patricienii orașului.

PARTICULARITĂȚI DE EXPRIMARE ÎN CONSTRUCȚIA DE MONUMENTE

De aici ajungem din nou la ''Poarta din fața'', intrarea principală în superbul paradis al unei lumi pierdute, unde înca astăzi veghează falnic și brav în fața tuturor timpurilor,cel mai de seamă turn TURNUL CU CEAS.

TURNUL CU CEAS – La intrarea în cetate te întampină Turnul cu Ceas (denumit și Turnul Porții) ce reprezintă unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură medievală ale Sighișoarei. Sub turn încă se mai văd urmele a trei porți ce odată au fost impunătoare. Marele orologiu se află sub acoperișul țuguiat, în turnul principal, flancat de patru turnuri de colț ce marcau autonomia juridicțională a orașului și dreptul de a pronunța pedeapsa capitală.

Turnul numit „turnul porții”, este cunoscut de la începutul secolului al XVIII lea sub denumirea de turnul cu ceas. La 1604 turnul a fost dotat cu orologiu al cărui mecanism era din lemn, iar în 1648 ceasornicarii sighișoreni,în frunte cu Jhonn Krischel,au înlocuit vechiul mecanism de lemn cu unul din metal. De atunci limbile ceasului indică și minutele. Sistemul de semnalizare sonoră, care anunță și astăzi scurgerea orelor, a fost și el perfecționat, bătând și sferturile de oră.

Lângă cele două cadrane ale orologiului,unul e orientat spre Orașul de Jos, iar celălalt spre Cetate, Jhonn Kirschel a montat două a grupuri de statuete sculptate în lemn, acționate de mecanismul ceasului la anumite ore. Lângă cadranul din cetate ele sunt dispuse în trei registre. Construit cu siguranță încă în a doua jumătate a secolului al XIV lea, turnul cu ceas, un uriaș paralelipiped vertical a dobândit actuala înfațișare a parții zidite la sfarșitul secolului al XVI lea. Acoperișul turnului,clopotele,statuetele și mecanismul ceasului,unic pe atunci în Transilvania, au căzut pradă în timpul groaznicului incendiu din anul 1676. Importanța deosebita a ''Porții Principale'', a impus refacerea grabnică a părții arse, cea ce s-a și petrecut un an mai târziu cu acoperișul turnului.

Unul din marile monumente ale Transilvaniei și în același timp simbol al Sighișoarei, si expresie a orgoliului constructiv al sighișorenilor, care se numeau pe ei înșiși "cei aspri, cei duri". Este turnul care protejează poarta principală a Cetății. În forma actuală se prezintă ca o prismă dreptunghiulară cu ziduri masive (2,35m grosime la bază) cu patru niveluri și un balcon, având un acoperiș în stil baroc. Împreună cu acoperișul, Turnul cu Ceas, măsoară 64 m înălțime. Cele patru turnulețe de la baza acoperișului simbolizează autonomia judiciară a orașului. Până în 1556 primul etaj al turnului a fost sediul primăriei orașului. În trecut, intrarea în turn se realiza pe o scară mobilă care ducea până la o mică galerie situată la primul etaj. Poarta de intrare de sub turn este formată inițial din două ganguri bolțite, unul pentru pietoni și altul pentru căruțe protejate de grilaje de fier și porți ferecate. Gangul pentru pietoni a fost zidit și transformat în închisoare și cameră de tortură pentru condamnații la moarte din evul mediu. Figurinele vechi cu simboluri aduse de meșterul Kirchel, au ars în 1676, dar același mester a refăcut totul. Actualul mecanism a fost fabricat în Elveția în 1906 și modernizat cu motor electric de meșterii Konradt, tatăl și fiul. Printr-o inovație a lor, ceasul reușește să mai funcționeze încă trei ore după întreruperea curentului electric. Turnul cu Ceas a fost transformat în muzeu din anul 1898.

În registrul al doilea sunt două nișe mici, prin cea stânga,iesa o figurină la orele 6 dimineața, marcând începutul zilei de lucru a meșteșugarilor; la orele 16 prima figurină se retrage și din nisa dreaptă iese altă figurină, având în mînă două lumânari; ea anunța încetarea lucrului și totodată sosirea serii.

Este principalul punct de interes al cetății și reprezintă simbolul orașului. A fost construit pentru a apăra poarta principală a cetății.

A primit această denumire datorită ceasului cu figurine, unic în România, aflat la etajul al patrulea. Turnul prezintă cinci nivele, care împreună cu balconul și acoperișul piramidal au o înălțime de 64 m. Pe fațada dinspre oraș nișa cuprinde în partea de jos un toboșar care bate sferturilor de oră. Alături se află o figurină enigmatică a unui bărbat, cu părul lung, care avea probabil în mâini biciul și securea și care reprezintă imaginea călăului. În partea superioară se regăsesc 7 păpuși așezate pe un disc rotativ, care reprezintă zilele săptămânii. La ora 12, odată cu ultima bătaie a ceasului, figurina zilei trecute se deplasează, făcând loc figurinei zilei care începe. Acoperișul are o înălțime de 34 metri, se încheie cu un mic glob de aur, deasupra căruia se află un stâlp meteorologic. În vârful acestui stâlp se află un cocoș care se rotește în bătaia vântului. Astăzi acest stâlp adăpostește Muzeul de Istorie al orașului Sighișoara, cu colecție de arheologie, farmacie, mobilier, unelte și produse ale breslelor, orologie, etnografie, toate oglindind istoria orașului Sighișoara. La etajul IV se află mecanismul ceasului din turn. Are două cadrane cu diametrul de 2,4 metri așezate pe fațadele turnului dinspre cetate și dinspre Orașul de Jos. Alături de cadrane se află niște nișe înalte de 2,4 metri și late de 1,8 metri unde se află figurinele care simbolizează zilele săptămânii. Figurinele sunt sculpturi înalte de 0,8

metri. Nișa dinspre cetate are la bază zeița păcii, cu o armură de măslin în mână. În dreapta, un toboșar cu cămașă albastră marchează orele fixe. Deasupra lor se află zeița dreptății, cu o balanță în mână, și zeița justiției, legată la ochi și cu sabia ridicată. De o parte și de alta, două figurine reprezentate ca doi îngerași, vestesc ziua și noaptea. „Ziua” are o lumină în mână, și o inimă aprinsă pe cap, în timp ce „Noaptea” poartă în ambele mâini câte o torță.

Cele 12 figurine reprezintă:

– Duminica – ziua soarelui, este reprezentată printr-o femeie în hainp albastră și fustă roșie, care are în jurul capului raze aurii. E și un simbol al aurului, iar gesturile mâinilor parcă ar urca și coborâ bogățiile pământului.

– Lunea – simbolizată de zeița Lunii, este îmbrăcată într-un costum albastru deschis.Stăpâna nopții are în mâini arcul și săgeata, iar pe cap luna, în formă de seceră, simbol al argintului.

– Marți – este simbolizată de Zeul Marte, imagine a războiului și a morții: un bărbat cu cămașă roșie și pieptar albastru, cu cizme și în mâini, cu o suliță. Pe cap are semnul zodiei berbecului și simbolul medieval al fierului.

– Miercuri – este reprezentată de curierul zeilor, el însuși zeu al comețului. Apare ca un flăcăiandru semeț, cu cămașă roșie, piptar verde și cizme cu șireturi. Aripioarele de la coif, de la cizme și de la caduceul (bastonașul) ținut în mâna dreaptă semnifică funcția

sa de sol și curier al zeilor, iar săculețul cu bani din stânga, rolul său de proteguitor al

comerțului și al bogăției.

– Ziua de joi – este reprezentată de părintele zeilor, Jupiter; poartă o coroană aurie pe cap și e îmbrăcat cu o cămașă roșie și o manta de hermină. Își sprijină piciorul drept pe globul pământesc și ține în mâini însemnele fulgerului și al tunetului.

– Ziua de vineri – este reprezentată de Venus, zeița frumuseții căreia un amoraș înaripat îi ține oglinda. Cochetă, are pieptul și piciorul drept dezvelite; cu o fustă verde

căotușită cu roșu, mângâie cu dreapta amorașul.

1 Fragment preluat din Giurgiu Emil – Sighișoara, Editura Sport – Turism, București, 1982, Pg. 79-80.

– Sâmbătă – este reprezentată de zeul Saturn, tatăl zeilor „bătrâni”, dar și zeu al

agriculturii, al păcii și al abundenței. Figură cu barbă, cămașă albastră și fustă roșie, are piciorul drept în formă de proteză, vopsit în negru. Nu se cunoaște cauza.

Ca și acoperișul, vechile figurine înlocuite și ele dupa incendiu ne amintesc că la acea data stilul baroc era răspândit în Transilvania. La 1755, într-o plină perioadă de refacere și modernizare a cetății au fost reparate învelitoarea de tablă, globul și cocoșul din vârful turnului. Înălțimea actuală o are din anul 1804 și măsoară 39,5 metri. Din anul 1894, acoperișul turnului cu ceas strălucește mai vesel datorită țiglelor multicolore care au înlocuit vechea învelitoare de tablă.

Ferestrele mici, golurile de tragere și gurile de păcură ce străpung fațadele turnului cu ceas, serveau celor 29 de aparatori ai acestui post. Acești apărători aveau în paza lor nu numai barbacaua și turnul, în care se aflau depozitele de muniții, arhiva și trezoreria orașului, dar și pe ''părinții orașului'' (sfatul orașului), care până în 1556 au avut sediul la primul etaj al turnului.Scările înguste din stejar, care asigură circulația între cele patru etaje, ușile joase ale încăperilor vorbesc parcă de scopul turnului-apărarea cetății.

Din anul 1899 încăperile turnului cu ceas au fost destinate muzeului de istorie al orașului, fiind unicul muzeu din țara care redă evoluția meșteșugarilor din Sighișoara și implicit din întreaga Transilvanie.

O galerie de lemn înconjoară turnul la nivelul ultimului etaj. De aici, răsunau în zilele de sărbătoare melodii intonate de orchestra orașului. Tot de aici, paznicul turnului repeta prin bătăi de toba numarul orelor scurse, anunțate mai întâi de orologiu, dovedind astfel că este treaz si veghează. Acum, de la acest nivel se întinde în fața vizitatorului o priveliște ce va rămâne pentru totdeauna întipărită în minte ca o imagine feerică.

Turnul cu Ceas este un unicat în România, purtând numele ceasului (care are rol de poarta) cu figurine.

• Forma actuală datează din 1677.

• Înălțimea Turnului este de 64 de metri ,în 1899 este transformat în muzeu, care cuprinde

muzeul armelor

muzeul vechi și (camera de tortură

Folosind turul panoramic virtual, veți putea avea o priveliște completă a Sighișoarei așa cum este văzută din Turn, având la dispoziție peste 10 unghiuri. Turul panoramic se va deschide într-o fereastră separată pe care o puteți închide oricând apăsând pe semnul 'x' din colțul din dreapta al acelei ferestre.

Ca și mecanismul Turnului Central din Praga, actualul mecanism al orologiului a fost construit în Elveția la începutul secolului nostru. La baza turnului, cu patrundere în subsol, se află o sală unde pe vremuri erau torturați condamnații.

În turn la etajele superioare a fost amenajat un Muzeu de Istorie împărțit în diferite sectoare care reflectă cele mai reprezentative momente din istoria Sighișoarei.

CASA VLAD DRACUL – fosta casa Paulini pare sa fie cea mai veche construcție civilă de piatră din cetate, judecând după bolta semicilindrică din piatră de râu de la parterul clădirii. Astăzi, Casa "Vlad Dracul" adăpostește un rafinat restaurant în stil medieval care satisface pretentiile turiștilor de pretutindeni.

Este situată vis-a-vis de Casa Venețiană și este considerată a fi o clădire foarte veche,datată din sec XIV-XV. În această clădire se presupune că s-a stabilit între anii 1431-1435,principele Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. Vlad Dracul este tatăl lui Vlad Țepeș despre care la rândul lui se presupune că s-a născut 1431. Prin asocierea anului nașterii lui Vlad Țepeș cu prezența tatălui său în același an la Sighișoara, se presupune că locul nașterii lui Vlad Țepeș este acest burg medieval. Însă acest lucru nu este dovedit din punct de vedere istoric. Vlad Dracul a înființat la Sighișoara o monetărie und se bătea moneda care a circulat mai întâi în Transilvania și apoi în Țara Românească. Astăzi, Casa „Vlad Dracul” adăpostește un restaurant în stil medieval.

CASA CU CERB

Casa cu Cerb este situată în centrul Cetății medievale Sighișoara. Este monument istoric catalogat. Denumirea se datorează picturii murale exterioare, reprezentând un cerb în marime naturală, cu capul și trofeul montate pe zid.
Casa cu Cerb este una dintre cele mai vechi cladiri din Cetate și cea mai interesantă din punct de vedere arhitectonic. În decursul timpului a suferit numeroase și profunde schimbări, de la locuința rudimentară din lemn (secolul XIII) la forma complexă definitivată în secolul XVII și pastrată pâna astazi. În tot acest timp, Casa cu Cerb a avut destinația de locuintă. A fost locuită de persoane cu înalte funcții administrative, judecatorești sau clerical/bisericești. Între anii 1997-2001 Casa cu Cerb a fost restaurată complet și competent prin grija fundației Messerschmitt din München, primind destinația de centru cultural româno-german. Acest centru este specializat în restaurare-conservare de monumente istorice și culturale

CAPITOLUL IV: MODALITĂȚI DE EXPRIMARE ÎN NOUA PUBLICITATE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ

În vederea valorificării potențialului turistic și a dezvoltării turismului în Municipiului Sighișoara este necesar luarea unor măsuri concrete

-modernizarea și diversificarea produsului turistic cu accente pe elementele de specificitate.Strategia de marketing ar trebui să includă un program divers de publicitate, prin crearea unei baze de date conținând agenții de turism din România și prin furnizarea continuă de informații – calendar al evenimentelor, actualizarea produselor și alte activități similare, plasarea reclamelor în publicațiile de turism naționale și regionale și participarea la târgurile de turism din România.Studiile la nivel international arată că ecoturismul și turismul cultural reprezintă nișe de piață în creștere, iar Municipiul Sighișoara cu proximitățile sale are un potențial ridicat și este bine poziționat, astfel încât se poate începe capitalizarea acestor resurse și oportunități.

-Modernizarea infrastructurii turistice, a căilor de comunicație a mijloacelor de transport în comun, a rețelei de telecomunicații, a unităților comerciale sanitare , de prestări servicii, a echipamentelor tehnico edilitare.

– Este necesară înființărea unui oficiu de turism pe de o parte de aplicarea unor politici raționale de dezvoltare și modernizare durabilă pe plan local pentru a crește eficiența actului de administrare a resurselor turistice, iar pe de altă parte obiectivele pe care un astfel de serviciu și le propune: promovarea susținută a “dezvoltării turistice în scopul creșterii beneficiilor obținute de pe urma valorificării resurselor turistice pentru comunitatea locală

– promovarea imaginii reale a Municipiului Sighișoara în special și a Județului Mures în general, atât pe plan național, cât și pe plan internațional; realizarea unor programe în parteneriat cu oficiile de turism de pe lângă primăriile orașelor înfrățite cu Municipiul Sighișoara; abordarea sistematică a pieței și infrastructurii existente, care să grupeze într-un cadru coerent, pe o bază locală și zonală, strategiile de dezvoltare ale tuturor actorilor publici și privați implicați în turism; identificarea resurselor turistice antropice și naturale al căror grad de exploatare este scăzut și înaintarea de propuneri în vederea introducerii cât mai rapide a acestora în circulația turistică; analizarea propunerilor venite din partea agenților publici și economici de asociere cu Primăria municipiului Sighișoara în vederea creșterii gradului de exploatare a resurselor turistice locale și zonale; inițierea unor investiții publice directe pentru restaurarea / ameliorarea atracțiilor turistice cu grad ridicat de importanță.

 Susținerea investițiilor în agrementul turistic și prin atragerea investitorilor străini

 Armonizarea legislației turistice actuale cu legislația UE. Organizarea unor tururi / circuite turistice – programe turistice pe circuite tematice (istorice, geografice, economice, complexe etc.) Organizarea unor evenimente / manifestări cultural-artistice etc. (în parteneriat public / privat), care atrag vizitatori autohtoni și străini și pot constitui prilejuri de promovare și dinamizare a turismului local. Editarea unor materiale promoționale de calitate, care să proiecteze o imagine pozitivă a turismului din Municipiul Sighișoara (reviste de profil, broșuri, pliante, hărți și ghiduri turistice, ilustrate etc.)

 Crearea și punerea la dispoziția turiștilor și a factorilor interesați a unei baze de date completã si operativã, privind oferta turistică din municipiu și proximități: • baza turistică: locuri de cazare (hoteluri, pensiuni etc.); restaurante, cluburi, puncte de agrement; agenții de turism și rent-a-car; puncte de atracție turistică (muzee, monumente, biserici și alte atracții cultural- istorice) ce să fie incluse în diverse tururi ale orașului; modalități de petrecere a timpului liber (agrement); trasee și obiective turistice periurbane, căi de acces; servicii oferite, nivel de preț, orar etc.; monitorizarea și evaluarea diferiților indicatori cantitativi și calitativi – fluxul turistic, cererea turistică, factorii motivaționali etc.: numărul de turiști români și străini, ponderea cererii interne și externe în totalul cererii turistice anuale, indicele modificării în timp a cererii turistice interne și externe; repartiția pe zone de proveniență (țări) a cererii turistice externe și proveniența regională a cererii turistice interne;

 Integrarea tuturor factorilor (actorilor) implicați în dezvoltarea turismului pe plan Local (instituții publice locale și centrale, diferite organisme publice sau private – ANT,

Antrec, ong-uri, agenți privați de turism – hoteluri, restaurante, agenții de turism etc.),activarea parteneriatului public-privat într-un efort cumulat de relansare a turismului,explorarea posibilelor parteneriate regionale și a avantajelor colaborării cu agențiile de promovare din alte județe. Organizarea de dezbateri cu privire la dezvoltarea și strategia turismului local, cu participarea organizațiilor profesionale, agenților economici de profil, instituțiilor de învățământ cu specific de turism și altor factori competenți (reprezentanții autorităților locale,Consiliul Județean și Prefectura Cluj, Agenția de Dezvoltare Nord Vest, reprezentanțiisectorului agroturistic etc.), având ca finalitate identificarea resurselor și a posibilităților de finanțare a unor proiecte, precum și elaborarea unor strategii și politici pe termen scurt, mediu. Inițierea unor programe de formare profesională adecvate pentru lucrătorii și lung profesioniștii din turism, realizarea unor materiale promoționale pentru pensiunile mici.

In municipiul Sighișoara se opresc anual un mare număr de turiști care vizitează in special cetatea. Din păcate, nu există suficiente modalități de informare pentru turiștii care nu vin in grup organizat cu ghid.Muzeul oferă informații sub formă de pliante asupra a ceea ce se poate vizita, precum și circuitul in cetate cu ghizi, dar numai la solicitarea celor care doresc acest lucru. Ar fi necesară realizarea unor hărți cu traseele de vizitat din cetate și a unui punct de informare a turiștilor: locuri de cazare, obiective de vizitat, unde se poate servi masa, ce se poate vizita in afara orașului Sighișoara etc.

Oferta turistică este alcătuită din Muzeul din Turnul cu Ceas, Colecția de Arme Medievale,Camera de Tortură, Biserica Mănăstirii, Biserica din Deal, standuri ale artiștilor și artizanilor locali,restaurante cu terasele lor și casele mai sus menționate impreună cu oferta de servicii.De aceea este necesară funcționarea cat mai eficientă a Biroului de turism, care să pună la dispoziția turiștilor informațiile solicitate și să ofere mai mult material promoțional: hărți, pliante,broșuri, etc.

Nu lipsită de interes este diversificarea materialelor de popularizare a imaginii Sighișoarei in toate domeniile (istoric, cultural, economic, societate civilă) prin: albume, CD uri, etc.

4.1.ACTIVAREA TURISMULUI PRIN PERSONAJE ACTIVE

Toboșarul cetății „bate” iubirile lui Dracula

Ai zice că-i nebun. Umblă prin oraș cu niște lumânări în cap, lipite pe o cască de pompier. îmbrăcat într-o haină cu solzi, galbeni și roșii. Bate în tobă ca și când ar anunța potopul: „Lume, lume, să știe tot natul, toboșarul vă spune../’ Și urmează fel și fel de anunțuri de interes local. De unde înțelegem că e treabă serioasă. Din 3 ianuarie 2006, ciudatul ăsta este angajatul Primăriei Sighișoara. în funcția de toboșar al cetății. Un personaj foarte important în istoria locului. Și readus în actualitate? spre deliciul turiștilor, de actorul Dorin Stanciu. Mai mult de dragul spectacolului, decât de faptul că este plătit cu salariul minim pe economie.

Dorin și-a început cariera artistică in Școala populară de artă, secția actorie. Acum este student, in ultimul an, la Universitatea de arte plastice și design, din Cluj. Merge doar la examene. în rest, e foarte ocupat. Ca să aibă din ce trăi, lucrează la Fabrica de faianță, in „rolul” de manipulant marfă. O „piesă” destul de grea, de altfel, cu muncă brută și bani puțini. „Scenariul”, insă, are și părțile lui bune, in sensul că aici a cunoscut-o pe Laura. Și se vor iubi până la adânci bătrâneți. Nunta este planificată pentru 21 octombrie 2006. Ideea cu toboșarul îi aparține: „M-am gîndit, așa, că orașul ăsta e prea mort pentru importanța istorică pe care o are. Și-apoi, să nu uităm, totuși, că e singura cetate medievală din Europa locuită și astăzi! N-ar fi păcat să nu scoatem asta în evidență? Am citit, m-am documentat, am luat ca model toboșarul din Turnul cu ceas. El închidea cetatea, după lăsarea întunericului, de aceea avea nevoie de lumânări pe cască. Tot cu el se deschideau porțile, în zori. Mai bătea ora exactă, făcea anunțuri, îi călăuzea pe străini. După ce mi-am gîndit rolul, ca să zic așa, m-am dus la domnul primar Ioan Dorin Dănășan. Nici n-a trebuit să insist, a fost de acord imediat. Mai văzuse așa ceva, prin niște orașe din Germania, și tare i-a mai plăcut. Așa că iată-mă toboșar al cetății! Treabă care îmi ia câteva ore pe zi. Și pe care o tratez cu drag și cu multă responsabilitate. Că, dacă faci așa ceva, n-ai decât două variante: ori ești dedicat serios, ori ești nebun!”

Turiștii, mai ales cei străini, văd în prezența toboșarului pe străzile Sighi- șoarei o adevărată delicatesă. îi urmăresc recitalul la tobă, aplaudă pentru bis, îi cer informații, stau cu el la taclale, îl vor ca ghid, îl aleargă prin toată cetatea. De nici nu mai face față, de unul singur. Așa că, în curând, primarul va angaja și alte personaje medievale: vrăjitoare, halebardieri, judecători și boieri. Chiar dacă era o surpriză pentru „intrarea în muncile de primăvară”, toboșarul cetății ne-o dezvăluie, cu bucurie. Va fi angajat și un Vlad Țepeș- Dracula. Tot pe contract civil și tot cu salariul minim pe economie. Din „fișa postului” nu vor lipsi, desigur, celebrele scene cu trasul în țeapă. Se oferă cineva? A, aveți o listă!?

Chiar dacă nu moare de dragul subiectului, toboșarul cetății a fost obligat, de „demnitatea funcției”, să se documenteze și în legătură cu Dracula. Vrei, nu vrei, turiștii tot acolo ajung. Dacă s-a născut aici, unde e casa, câte neveste a avut, ce-a făcut prin Sighișoara? Și nu poți să-i iei cu una e Vlad Țepeș, alta e Dracula, că le-ai stricat ziua, pur și simplu. Trebuie să le spui ceva, acolo, să fie și istorie, da’ și parfum de Bram Stoker, dacă ăstuia tot i-a venit ideea să folosească un prinț valah ca model pentru sângerosul vampir. Deși, probabil din cauza atmosferei medievale din Sighișoara, turiștii par dispuși să înghită orice, Dorin Stanciu nu bate niciodată câmpii. Spune, răspicat, că asta e cu documente, celelalte sunt din folclor. După știința lui, Vlad Țepeș s-a născut la Sighișoara, în 1431, tatăl lui fiind Vlad III Dracul, domnitorul Țării Românești. Casa părintească, fosta casă a Corpului de gardă a cetății, iat-o, găzduiește acum un restaurant banal. Dar cu niște prețuri pentru care n-ar strica o simulare de tras în țeapă. Deși, altfel, patronii sunt băieți simpatici: „Păi, ce, e de ici, de colo, să bei o bere în salonul în care s-a jucat vampiru’ ăla mic?”

Certitudinile istorice, ca să zicem așa, se cam opresc aici, în materie de „Dracula și Sighișoara”. Fapt confirmat și de Adriana Antihi, directorul Muzeului orășenesc, din Turnul cu ceas: „Domnitorul Țării Românești a locuit aici, în actuala casă Vlad Dracul, între 1431 și 1436. într-un atelier al breslei aurarilor, din cetate, au fost bătuți ducații de argint cu titlul său. Toate celelalte povestiri legate de circuitul Dracula, în care este inclus și orașul nostru, le prezentăm ca făcând parte din legendă.” Și, evident, legendele sunt destul de generoase. Se spune, de pildă, că prima dintre soțiile contelui s-a sinucis în 1462, aruncându-se în râu, din turnul Cetății Sighișoara, in timp ce aceasta era atacată de turci. în cartea lui Bram Stoker, episodul sinuciderii domniței Mina este supradimensionat și încărcat de romantism. Se mai știe că Vlad Țepeș s-a căsătorit, apoi, cu sora regelui Matei Corvin, care 1-a ținut în captivitate 12 ani, probabil din interese politice. Cică ar fi avut mai mulți copii nelegitimi și că n-ar fi făcut economie de cruzime nici la capitolul amante. Pe una dintre ele a omorât-o, cu sânge rece, pentru o bănuită necredință. Recent, o fostă profesoară de istorie, din Brașov, Berta Krauser, a descoperit, într-o Cronică transilvană apărută în secolul al XVIII-lea, informații senzaționale legate de viața amoroasă a lui Vlad Dracula. în documentul respectiv este detaliată povestea de dragoste dintre prințul valah și frumoasa Katharina, o săsoaică de 17 ani, fata unui țesător din Schei. Se pare că această idilă a grăbit sfârșitul domnitorului, căzut victimă unui complot pus la cale de pretendenții fetei. Katharina s-a ales cu trei copii, plus regretul că Țepeș n-a apucat s-o ia de nevastă, așa cum îi promisese.

Nimeni nu spune că pe Vlad Țepeș l-ar fi dat delicatețea afară din casă, dar, totuși, până la vampir e cale lungă. Chiar și pentru folclor. „S-a ajuns la această combinație, confuzie, cum vreți să-i spuneți, pentru că în legende s-au amestecat cruzimea recunoscută a domnitorului și elemente de groază luate de la alte personaje, cum ar fi Contesa Bathory”, susține Adriana Antihi. Documentele atestă, în Ungaria, existența contesei Elisabeta Bathory, a cărei cruzime nu avea limite. Deși era o femeie inteligentă și educată, Elisabeta avea în ea o răutate înnăscută. Se amuza chinuindu-și servitorii, inventând, de fiecare dată, noi metode de tortură. Iarna, de pildă, îi scotea în curte și turna apă peste ei. Era încântată să-i observe cum se transformă in stane de gheață. Aceeași contesă, obsedată de ideea îmbătrânirii, făcea baie, în fiecare seară, într-o cadă umplută cu sânge. Se spune că ar fi omorât doar fete virgine, pentru a-și procura sângele care să o mențină în formă. Cadavrele erau aruncate, apoi, la marginea castelului, de unde sătenii au tras concluzia că zona este bântuită de vampiri. Elisabeta a fost arestată după ce a încercat să ucidă câteva tinere de viță nobilă. A fost închisă în încăperea ei din castel, unde a și murit, câțiva ani mai târziu.

In fine, legendele cu vampirul Dracula s-au inspirat și din cazuri medicale. Există oameni care suferă de o boală rară, numită porfirie, ale cărei simp- tome sunt asemănătoare vampirismului: rău de lumina soarelui, retracția mecanică a gingiilor, accese de nebunie. Boala a fost diagnosticată și tratată de-abia in secolul nostru. în Evul Mediu, deficiența de fier apărută la acești bolnavi putea fi compensată doar prin consumul de sânge. Iar de aici până la vampiri n-a mai fost decât un pas.

 4.2. Oferirea de informații vizuale prin flaiere și imagini grafice

In cele ce urmeaza vor fi trecute in revista principalele mijloace publicitare utilizate in industria turismului, privite din pufict de vedere al formelor de realizare.

Publicitatea grafica

                   Prin variatele posibilitati pe care le ofera industria poligrafica moderna, publicitatea grafica ocupa locul de frunte in activitatile promotionale ale industriei turismului. Publicitatea grafica are un camp larg de aplicare in actiunile de informare – documentare a clientului, folosind un avantaj vast de media care prin tirajul lor de masa constituie un mijloc accesibil de cuprindere in actiunile promotionale a ansamblului populatiei unui teritoriu cu potential turistic.

                   Intrucat in turism prezentarea produselor turistice oferite la o destinatie a calatorilor, cat si a serviciilor turistice nu este posibila, grafica publicitara constituie un suport ideal pentru imbinarea armonioasa in cele mai diverse combinatii posibile, a textelor informative si a materialelor ilustrative, documentare insotitoare. Ilustratiei ii revine rolul principal in obtinerea efectelor emotionale scontate pentru prezentarea atractivitatii unui peisaj, unei statiuni, unui obiectiv turistic, iar textele explicative prin dinamismul lor si prin argumentele folosite, intregesc aceste efecte emotionale pentru a permite obtinerea unei imagini cat mai reale despre partile componente ale ofertei turistice din tara (zona, statiunea etc.) primitoare de turisi.

                   In acelasi timp, publicitatea turistica grafica constituie un documentar cu efecte de durata, majoritatea formelor de publicitate grafica fiind transmisibile de la un client potential la altul.

                   Dintre aceste considerente, publicitatea grafica ocupa ponderea cea mai importanta in publicitatea tunstica interna si internationala. Trebuie retinut insa faptul ca datorita penuriei de hartie pe plan mondial, publicitatea grafica devine tot mai costisitoare, necesitand selectionarea cu minutiozitate a acelor forme de grafica publicitara si a acelor suporturi publicitare grafice care ofera eficienta maxima posibila in actiumle de promovare. De aici decurge si exigenta fata de grafica publicitara, care trebuie sa ofere pe suprafete cat mai reduse posibil si cu ajutorul unui limbaj expresiv maximum de informatii posibile, alternate cu ilustratiile necesare (fotografii, schite, harti, ilustratii grafice, etc.), astfel ca documentul publicitar grafic sa constituie nu numai un mijloc de informare, ci si un indemn la calatoria turistica.

                   In  categoria  formelor  de  publicitate  grafica  utilizate in  turism  pot  fi mentionate (ANEXA):

    prospectele;

    pliantele;

    brosurile;

    cataloagele;

    ghidurile turistice;

    afisele si panourile publicitare;

    insertiile publicitare in presa periodica (anunturile);

    scrisorile publicitare.

4.4.Existența centrelor de informare turistică reală

Publicitatea cinematografica este o forma de publicitate evocitiva, permitand sustinerea unei oferte turistice prin combinarea efectelor vizuale si auditive in miscare. Filmele turistice publicitare cu un caracter documentar expresiv, permitand transportarea turismului cu ajutorul peliculei proiectate, in mediul ambiant al locurilor a caror vizitare este urmarita.

     In general filmele publicitare sunt costisitoare, dar au avantajul ca documentarul poate fi retransmis in mod repetat in momentul si in locul necesitatii de companiile publicitare (sali, de spectacole, targuri si expozitii conferinte de presa etc.), cu comentari adecvate in limba nationala a clientelei potentiale carora i se adreseaza mesajul publicitar.

Targurile si expozitiile sunt manifestari periodice (bianuale, anuale, etc.) cu profil general pentru prezentarea produselor diferitelor ramuri ale economiilor nationale. Aceste manifestari ofera largi posibilitati si pentru a face mai bine cunoscuta oferta turistica a Romaniei atat pentru clientela potentiala care viziteaza asemenea manifestari, cat si pentru parteneri de afaceri actuali si viitori ai intreprinderilor turistice, in vederea largirii contractelor comerciale.

Principalele forme de manifestare de acest gen privesc:

    organizarea de expozitii nationale ale Romaniei in strainatate cu standuri, pavilioane, birouri de informatii etc. pentru popularizarea produselor turistice romanesti;

    participarea directa a oficiilor nationale de turism si a intreprinderilor turistice romanesi la targurile internationale;

    organizarea de expozitii turistice itinerate in diferite centre si localitati cu potential turistic de trimitere.

Aceste targuri si expozitii, ofera posibilitatea prezentarii produselor turistice romanesti intr-un cadru specific national prin afise, fotografii, panouri, harti, diapozitive, insotite de informatiile si explicatiile necesare din partea personalului de specialitate.

                   Cu ocazia targurilor, expozitiilor, saloanelor au loc de obicei si o serie de manifestari conexe, ca de exemplu:

   saptamani romanesti;

   saptamani gastronomice;

   spectacole folclorice;

   proiectii de filme documentare publicitare;

   conferinte de presa;

   intalniri cu consumatorii, cu degustari de produse alimentare si bauturi romanesti pe care clientii le vor gasi Ia destinatiile calatoriilor lor turistice in Romania;

   mese rotunde;

   interviuri Ia radio, televiziune si in presa periodica.

Rezulta ca aceste manifestari concentreaza cele mai diverse forme si actiuni publicitare, printre care un rol important il are si difuzarea documentelor publicitare turistice (prospecte, pliante, brosuri, harti, ghiduri, etc.)

            Informatia directa, transmisa prin viu grai. Cuvantul viu constituie o forma directa de publicitate adresata clientilor, utilizata din cele mai vechi timpuri, a carei importanta nu a scazut nici in zilele noastre.

            Bogatia patrimoniului turistic romanesc, capabila sa satisfaca cele mai diverse gusturi si exigente ale turistilor, de la solicitantul de sejururi estivale si adeptul sporturilor de iarna pana la pacientul dornic de a cauta binefacerile unei statiuni balneoclimaterice, ofera o gama foarte larga de posibilitati de transmitere a unor informatii utile in contractele directe cu clientela, care se incadreaza in totalitate lor in sistemul informatiilor publicitare directe.

                        Tocmai aceasta bogatie de posibilitati contribuie insa la faptul ca satisfacerea pretentiilor turistului  potential care solicita informatii devine tot mai complexa. Compartimentul de informatii turistice trebuie sa faca fata in permanenta celor mai diverse exigente  cu toate implicatiile care deriva dintr-un asemenea mod de difuzare a informatiilor.

            Aceste dificultati se agraveaza si prin faptul ca functiile de publicitate comerciala si de propaganda se intrepatrund tot mai organic; in acest fel, compartimentul de activitate turistica (oficiile nationale de turism, oficiile judetene de turism, birourile de informatii turistice din strainatate etc.) sunt solicitate nu numai pentru informatii privitoare Ia oferta turistica propriu-zisa a Romaniei, ci si pentru informatii mult mai eterogene, dar, in acelasi timp, mai detaliate si mai precise, legate de cunoasterea generala a tarii noastre din punct de vedere politic, social, economic, cultural etc.

            In acest fel, informatiile transmise turistilor prin viu grai de catre reprezentantii intreprinderilor turistice se incadreaza tot mai mult in actiunile generale de Relatii Publice.

            Se accepta in unanimitate calificarea acestor tipuri de informatii ca 'directe', deoarece se adreseaza nemijlocit turistului potential. Exista insa in acelasi timp Un alt tip de informatii turistice care se pot numi 'indirecte', datorita faptului ca  ele se transmit nu consumatorilor potentiali, ci intermediarilor din turism din diferitele verigi ale canalelor de distributie a produselor turistice.

            Tot acesti agenti intermediari (agenti de voiaj, automobil – cluburile, Turing-cluburile, companiile de transporturi etc.) indeplinesc functii comerciale si pentru contractele zilnice Cu clientela lor au nevoie de informatii precise si amanuntite, pe care le vor transmite turistilor potentiali odata cu documentele de calatorie, vaucerele sau rezervarile de camere de hotel, ceea ce sublineaza importanta si utilitatea crescanda a documentarii acestor verigi intermediare, ca exponente ale intereselor clientelei turistice.

Cadourile publicitare. Aceasta forma de publicitate turistica include obiectele suporturi publicitare transmise de intreprinderile turistice prestatoare de servicii, de oficiile de turism, de agentule de voiaj, intreprinderilor turistice partenere, cu ocazia unor evenimente speciale(noul an, activitati jubiliare, targuri internationale, etc.). De regula cadourile publicitare reprezinta articole marunte de uz general sau personal ca, de exemplu, calendare(de perete, de birou), agende(de birou, de buzunar), articole de birou, suporturi pentru materiale publicitare, etc., care poarta imprimate denumirea si emblema comerciala a intreprinderii turistice care le difuzeaza.

            Cadourile publicitare se adreseaza in actiunile de Relatii Publice si se utilizeaza pe scara larga in relatiile comerciale interne si internationale. si majoritatea lor, cadourile publicitare reprezinta mijloace sugestive de publicitate turistica evocativa. Unele cadouri publicitare din categoria graficii publicitare(de exemplu calendarele de perete) sunt expuse in locuri vizibile (in oficiile Si  birourile firmelor turistice partenere). De aceea executia grafica, calitatea hartiei, folosirea Cu bun gust a culorilor, nota de originalitate a ilustratiilor si a formei de prezentare sunt elemente esentiale ale succesului unor astfel de suporturi de mesaje publicitare.

Alte forme de publicitate turistica. Pe langa formele de publicitate enuntate, in practica turistica se utilizeaza de Ia caz la caz si alte forme de publicitate turistica, directe sau indirecte, specifice sau derivate din formele clasice. Cu titlu exemplificativ pot fi mentionate unele din aceste forme de publicitate Cu efecte de durata sau de moment:

   difuzarea prin grija administratilor statiunilor turistice, a unor buletine meteorologice privind starea vremii si precizsi1e timpului probabil;

   difuzarea prin grija administratilor statiunilor turistice, a unor publicatii periodice cuprinzand si listele nominale Cu turistii sosisi intr-o statiune;

   diapozitive luminoase folosite ca decor publicitar sau ca documentar auxiliar pentru informatule transmise clientilor de agentule de voiaj, in cadrul targurilor si expozitiilor, conferintelor de presa etc.

   vitrinele turistice in cadrul magazinelor universale, agentiilor de voiaj etc.;

   spectacole evocative 'sunet si lumina' pentru reliefarea atractivitatii unor obiective turistice;

   iluminatul artistic al unor monumente de arta, arhitectura, istorice, culturale etc.;

   etichetele aplicate pe bagajele turistilor Cu denumirea si emblema hotelurilor, motelurilor etc.;

   carti postale ilustrate care permit 0 larga difuzare a imaginii unor obiective turistice;

   fototecile documentare pentru completarea informatiilor transmise clientilor potentiali sau partenerilor de afaceri;

   marcajele si indicatoarele de orientare spre principalele obiective turistice si altele.

            Spiritul creator si inventivitatea compartimentelor de promovare – propaganda -publicitate ofera largi posibilitati pentru utilizarea unei multitudini de asemenea forme de publicitate turistica, adaptate conditiilor de activitate a fiecarei intreprinderi turistice.

            A te conecta la Internet astazi nu mai este o problema pentru foarte multe persoane fizice(chiar si in Romania), cu atat mai putin pentru o agentie de turism sau hotel. Internetul nu este numai o baza de date destinata unor specialisti ai calculatoarelor, nu este numai o sursa de divertisment pentru persoanele care zi si noapte incearca sa sparga coduri si parole, ci a devenit un mediu deosebit de favorabil transferului de informatii. Astazi, prin Internet se pot citi reviste, se pot cumpara diferite produse, se pot trimite felicitari. sau se pot face planuri de vacanta.

            Un turist nu are altceva de facut decat sa caute pe Internet locuri specializate in turism, sa rasfoiasca ofertele agentiile de turism si sa aleaga locul in care isi va petrece cele cateva saptamani de odihna. Daca doreste, poate rezerva o camera la un hotel sau poate inchiria o masina, plata facandu-se fie Ia sediul firmei respective, fie(daca agentia de turism sau hotelul respectiv permite asemenea servicii) poate plati direct din Internet prin intermediul cartii de credit, prestatorul de servicii putand astfel incasa banii chiar inainte de venirea clientului.

Desi prin intermediul Internet-ului clientii pot gasi firme care ofera anumite servicii sau firmele gasesc alte firme cu care pot colabora, sa nu uitam ca Internet-ul cuprinde informatii din cele mai diverse domenii: stiintifice (fizica, chimie, matematica, geografie, zoologie, etc.), practic(arta culinara, moda), de divertisment socuri, glume), precum si multe, multe altele, imposibil de enumerat pe o singura foaie de hartie

            Acum cand Internetul este la indemana oricui, un concediu petrecut in Romania poate fi planificat foarte usor din fata calculatorului. Romanian Travel Guide este un ghid

in Internet util pentru toti turistii straini care vor sa ne viziteze tara. El se afla pe un server din SUA si poate fi gasit la adresa: sww.rotravel.com

            4.3.Asigurarea de fond muzical gothic sau baroc

În Sighișoara, de-a lungul unui an, se desfășoară o serie de festivaluri cu o puternică rezonanță pe plan național și internațional.

Festivalul de Artă Medievală, care are loc de obicei la sfârșitul lunii iulie, este organizat de Fundația de Artă Medievală Sighișoara și a ajuns la cea de-a 13-a ediție. Festivalul se dorește a fi o prezentare a Sighișoarei așa cum era ea în Evul Mediu, în cadrul acestei manfestări având loc spectacole de muzică, dans și teatru medieval, la care sunt invitați să participe artiști din țară și din străinătate.

Festivalul Internațional de Muzică Academică și Cursurile muzicale de vară, organizat în prima decadă a lunii august (1–10 august) de către Fundația “Elan” din București, Fundația “Pro Helvetia”, Fundația “Elan – Casa Albert” Sighișoara și Primăria municipiului Sighișoara. La acest festival concertează în fiecare an artiști români și străini.

Festivalul se află la ediția a-Xa, ediție jubiliară.

Festivalul ProEtnica, Zilele Comunităților Etnice în România a ajuns în acest an la cea de a III-a ediție și se va desfășura ca de obicei în ultima săptămână a lunii august, aducând pe scenă peste 800 de reprezentanți ai celor 18 comunități etnice din România. Festivalul ProEtnica este organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret și reprezintă o oglindă a conviețuirii multietnice de pe aceste meleaguri. Festivalul de fanfară „Paul Schuller” se desfașoară în luna septembrie, în organizarea Casei de cultură. Anul acesta are loc ediția a III-a. Festivalul de muzică veche, organizat de Casa de cultură are loc în luna decembrie și este la cea de-a VIII-a ediție.

În luna iulie are loc Festivalul de Artă Medievală care oferă un program amplu cuprinzând expoziții, reprezentații teatrale și dans medieval.

Începând din anul 2001 se desfășoară în luna august Festivalul Pro Etnica Zilele Minorităților în România. Acest festival este împărțit în 4 secțiuni distincte și anume culturală, socială, politică și religioasă în cadrul cărora fiecare etnie prezintă ceea ce îi caracterizează (asta însemnând: teatru, dansuri populare specifice fiecărei etnii sau dispute libere pe diferite teme).

CAP.V.Propuneri cu privire la dezvoltarea turismului în Municipiul Sighișoara

Deși deține o mare diversitate de posibilități de practicare a turismului pe diferite ramuri, aceasta zonă nu este total valorificată așa cum ar trebui. După părerea mea, consider că următoarele puncte ar putea ajuta turismul să se dezvolte mult mai repede și să fie de asemenea de o calitate superioară în ceea ce privește serviciile turistice oferite în acest Municipiu.

• Reabilitarea și protejarea patrimoniului construit cu valoare istorică și a zonei de protecție a acestuia; identificarea de noi posibilități de finanțare pentru rabilitarea și protejarea patrimoniului construit

• Obiectivele urgente pentru conservare sunt Turnul Cositorarilor, Turnul Cojocarilor și Turnul Măcelarilor și Zidul Cetății pe versantul nordic;

• Inventarierea și monitorizarea patrimoniului (monumente) de către Serviciul de Patrimoniu; găsirea unor soluții de restaurare și conservare;

• Păstrarea cetății ca zonă locuită și evitarea transformării ei 絜tr-un aglomerat de hoteluri și restaurante;

• îmbogățirea ofertei turistice 絜 cetate prin amenajări de expoziții permanente de etnografie, de artă contemporană, ornitologie, amenajarea unor săli legate de personalitățile orașului etc.;

• Păstrarea aspectului arhitectural (obloane, țigle etc.) tradițional al cetății Sighișoara și a îmrejurimilor acesteia, luând în considerare mai multe detalii: culori, tencuieli de var, porți, ferestre, etc.

• Mutarea primăriei în clădirea CEC (neterminată) din centrul orașului;

• Atragerea atenției organizatorilor de conferințe naționale și internaționale, de simpozioane, expoziții etc.;

• înființarea în Sighișoara a unei universități cu profile diverse, care ar accentua în mod hotărâtor importanța orașului ca un centru cultural;

• înființarea unui punct de informare turistică 絜trun loc central și realizarea unei hărți explicatrive în piața cetății

• Realizarea unui traseu turistic al meșteșugului (vizite la ateliere de metale, ceramică etc.);

• Eliminarea circulației auto din cetate;

• Amenajarea secției documentare a Bibliotecii Municipale, a putea fi vizitată și consultată;

• Realizarea unei istorii a școlilor din Sighișoara, a unui muzeu al liceului “Joseph Haltrich” și a unor activități de genul “Turiștii devin pentru o zi elevi ai liceului”;

• Realizarea unui traseu pentru turiști de-a lungul zidului cetății, amenajarea de muzee ale breslelor, meșteșugurilor, în turnurile din cetate;

• Realizarea unor trasee de vizitare a 絈prejurimilor orașului;

• Realizarea în cetate a unui birou de informare pentru turiști;

• Reabilitarea fostei linii înguste de cale ferată Sighișoara – Agnita (cu plecare de pe strada Ana Ipătescu);

• înnlocuirea treptată a reclamelor neadecvate din cetate și din orașul de jos și adaptarea la atmosfera medievală;

• Realizarea în cetate a unui loc de defacere pentru produse alimentare proaspete, cu specific local (de ex. zacuscă, vinete, slănină cu ceapă, palincă etc.);

• Panouri indicatoare cu planul orașului, la intrarea în Sighișoara;

• Amenajarea unor trasee turistice, a unor poteci;

• Amenajarea unor “trasee educative” cu panouri care să prezinte date despre floră și faună;

• Realizarea unui muzeu etnografic;

• Amenajarea în actuala clădire a primăriei a unui centru cultural și de învățământ superior.

Consider că dacă aceste puncte ar fi realizate, turismul ar funcționa la adevarata lui valoare .

C O N C L U Z I E

Sighișoara este printre puținele orașe-cetate locuite din Europa și singurul conservat în cea mai mare parte dar și locuit din România. Datorită arhitecturii sale remarcabile, a poziției dominante și a ambianței geografice, orașul a fost supranumit încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea "Perla Transilvaniei". Planul orașului-cetate este caracteristic orașelor germane întemeiate în evul mediu târziu. Sighișoara are o imagine aparte și datorită faptului că de secole, în acest burg medieval au conviețuit în bună întelegere români, maghiari, sași și alte nationalități, care s-au ajutat reciproc, dând naștere unei comunități multiculturale.

Un oraș medieval care oferă turiștilor posibilitatea de a redescoperi aerul plin de mister al istoriei.

Orașul Sighișoara păstrându-și aerul medieval cu ziduri somptuoase pline de mister oferă turistului posibilitatea să deconectezede aglomerația marilor orașe și să descopere istoria și cultura unui mix de civilizații de mult apuse .Păstrându-și farmecul istoric de altădată, Sighișoara este în același timp și un oraș modern datorită festivalurilor pe care le găzduiește și care atrag numerosi turiști atât din țară cât și din străinătate.Pe tot cuprinsul ținutului transilvănean, călătorul va fi plăcut surprins de frumusețile neasemuite ale naturii, date de o îmbinare perfectă a muntelui cu șesul și cu apele. Atmosfera feerică, de basm a acestui ținut binecuvântat este întregită de cele “Șapte Cetăți” medievale, care de 800 de ani adăpostesc urme de cultură, civilizație și artă.

Aceste edificii constituie un important punct de atracție turistică și o adevărată valoare a tezaurului cultural al României. An de an, turiști de pretutindeni vin să admire aceste fortărețe, curioși să afle cât mai multe despre istoria lor și despre legendele fiecăreia dintre ele. Pe lângă orașele cetăți, în Transilvania se găsesc și o serie de cetăți țărănești sau masive biserici fortificate care prin arhitectura lor prezintă de asemenea un interes turistic deosebit.

O dată cu înflorirea turismului rural, ar fi putut fi înviate și aceste tradiții ele fiind una dintre cele mai importante piese ale tezaurului cultural românesc.Supranumită „Perla Târnavelor“, Sighișoara reprezintă unul din cele mai importante centre ale Transilvaniei, un complex medieval unic, singura cetate încă locuită din Europa.

Bibliografie

Camarda A, Economia Turismului, Editura Omnia Uni S.A.S.T., Brașov, 2005

Cucu V, Orașele României, Editura Științifică, București, 2003

Dubowy E, Sighișoara- un oraș medieval, Editura Tehnică, București, 2000

Ioncică M, Economia Serviciilor, Editura Uranus, București,2000

Minciu R, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

Nistoreanu P, Economia Turismului – Teorie și Practică, Editura ASE, București, 2002

Sighișoara – mic îndreptar turistic

8. Șoneriu I, Orasul Sighișoara (vol VIII), Editura Universitară, București, 2003

9. Vancea A, Monografia județului Târnava Mare- Sighișoara, Editura Editura Universitară, Bucuresti, 1996

***

10. www. Sighișoara.com

11. http://urbanblogg.wordpress.com

12. www.insse.ro

13. www.ncsd.ro

14. www.e-calauza.ro

15.http/w.w.w..infosighișoara.ro/obiective turistice

16.infoturism.ro

9.Vătășeanu 1959

10. Cetatea Sighișoara / Vasile Dragut / Bucuresti, 1968.

11. Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenburgen / F. Zimmermann, C. Werner /Sibiu, 1892.

12.Toponimia romaneasca / Iorgu Iordan / Bucuresti, 1963.

13. Dezvoltarea centrelor istorice ale orașelor medievale din Transilvania pana la sfarsitul secolului al XVI-lea / Paul Niedermaier / teza de doctorat, 1975.

14. Istoria romanilor – din cele mai vechi timpuri pana la moartea regelui Ferdinand / Constantin C.Giurescu / Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, 1943;

15. O istorie sincera a poporului roman / Florin Constantiniu / Univers enciclopedic, 1999.

16.O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri / Neagu Djuvara / Humanitas 2002.

17.Dracula (Books of Wonder) / Bram Stoker, Barry Moser (Illustrator), Peter Glassman /Harpercollins Juvenile Books, 2000.

18. Dracula, Prince of Many Faces His Life and His Times / Raymond T. McNally, Radu Florescu/Little Brown & Co (Pap), 1990.

19. In Search of Dracula : The History of Dracula and Vampires / Radu Florescu, Raymond T.McNally / Mariner Books; Revised edițion , October 1994.

20. Lonely Planet Romania and Moldova (2nd Edițion) / David St. Vincent, Nicola Williams, Kim Wildman / Lonely Planet; 2nd edițion , April 2001.

Articole :

1. Sighișoara / Francois Blanc / Monuments Historiques N° 169, pages 89-92, Edițions de la Caisse Nationale des Monuments Historiques et des Sites, Paris, juin – juillet 1990.

2. Sighișoara la ora adevarurilor – incomode, dar grave / Radu Popa / Revista 22 N° 14, pag. 7 și urmatoarele, Bucuresti, aprilie 1992.

3. Geneza orașului Sighișoara / Paul Niedermaier / Revista Monumente Istorice și de Arta, Bucuresti, anul XLJJJ.

4. "Dracula Park" – o intreprindere faraonica, continuarea proiectelor megalomane dinainte de 1989 / Romulus Cristea / ziarul Romania Libera din 25 Feb. 2002, pag. 17.

5. Bucuresti – nouă locație recomandata de PricewatherhouseCoopers pentru "Dracula Park" /Carmen Andrei / ziarul Romania Libera din 27 Ian 2003.

6. Amplasament probabil : dracula Park, la Vlasia-Snagov / Adrian O. Vasiliu / ziarul Romania Libera din 29 Ian. 2003.

7. Turismul a adus 600 mil. USD / Fulvia Meirou / ziarul Capital Nr.2, 09 Ian. 2003.

8. 32% din romani nu agreează amplasarea "Dracula Park" langa Bucuresti / C. Andrei / ziarul Romania Libera din 26 Feb. 2003.

Bibliografie

Camarda A, Economia Turismului, Editura Omnia Uni S.A.S.T., Brașov, 2005

Cucu V, Orașele României, Editura Științifică, București, 2003

Dubowy E, Sighișoara- un oraș medieval, Editura Tehnică, București, 2000

Ioncică M, Economia Serviciilor, Editura Uranus, București,2000

Minciu R, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000

Nistoreanu P, Economia Turismului – Teorie și Practică, Editura ASE, București, 2002

Sighișoara – mic îndreptar turistic

8. Șoneriu I, Orasul Sighișoara (vol VIII), Editura Universitară, București, 2003

9. Vancea A, Monografia județului Târnava Mare- Sighișoara, Editura Editura Universitară, Bucuresti, 1996

***

10. www. Sighișoara.com

11. http://urbanblogg.wordpress.com

12. www.insse.ro

13. www.ncsd.ro

14. www.e-calauza.ro

15.http/w.w.w..infosighișoara.ro/obiective turistice

16.infoturism.ro

9.Vătășeanu 1959

10. Cetatea Sighișoara / Vasile Dragut / Bucuresti, 1968.

11. Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenburgen / F. Zimmermann, C. Werner /Sibiu, 1892.

12.Toponimia romaneasca / Iorgu Iordan / Bucuresti, 1963.

13. Dezvoltarea centrelor istorice ale orașelor medievale din Transilvania pana la sfarsitul secolului al XVI-lea / Paul Niedermaier / teza de doctorat, 1975.

14. Istoria romanilor – din cele mai vechi timpuri pana la moartea regelui Ferdinand / Constantin C.Giurescu / Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, 1943;

15. O istorie sincera a poporului roman / Florin Constantiniu / Univers enciclopedic, 1999.

16.O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri / Neagu Djuvara / Humanitas 2002.

17.Dracula (Books of Wonder) / Bram Stoker, Barry Moser (Illustrator), Peter Glassman /Harpercollins Juvenile Books, 2000.

18. Dracula, Prince of Many Faces His Life and His Times / Raymond T. McNally, Radu Florescu/Little Brown & Co (Pap), 1990.

19. In Search of Dracula : The History of Dracula and Vampires / Radu Florescu, Raymond T.McNally / Mariner Books; Revised edițion , October 1994.

20. Lonely Planet Romania and Moldova (2nd Edițion) / David St. Vincent, Nicola Williams, Kim Wildman / Lonely Planet; 2nd edițion , April 2001.

Articole :

1. Sighișoara / Francois Blanc / Monuments Historiques N° 169, pages 89-92, Edițions de la Caisse Nationale des Monuments Historiques et des Sites, Paris, juin – juillet 1990.

2. Sighișoara la ora adevarurilor – incomode, dar grave / Radu Popa / Revista 22 N° 14, pag. 7 și urmatoarele, Bucuresti, aprilie 1992.

3. Geneza orașului Sighișoara / Paul Niedermaier / Revista Monumente Istorice și de Arta, Bucuresti, anul XLJJJ.

4. "Dracula Park" – o intreprindere faraonica, continuarea proiectelor megalomane dinainte de 1989 / Romulus Cristea / ziarul Romania Libera din 25 Feb. 2002, pag. 17.

5. Bucuresti – nouă locație recomandata de PricewatherhouseCoopers pentru "Dracula Park" /Carmen Andrei / ziarul Romania Libera din 27 Ian 2003.

6. Amplasament probabil : dracula Park, la Vlasia-Snagov / Adrian O. Vasiliu / ziarul Romania Libera din 29 Ian. 2003.

7. Turismul a adus 600 mil. USD / Fulvia Meirou / ziarul Capital Nr.2, 09 Ian. 2003.

8. 32% din romani nu agreează amplasarea "Dracula Park" langa Bucuresti / C. Andrei / ziarul Romania Libera din 26 Feb. 2003.