Turismul Cultural Arhitectural In Municipiul Sibiu Secolele Xvi Xix

Turismul cultural-arhitectural

în Municipiul Sibiu

– secolele XVI-XIX

Cuprins

Introducere

Metodologie

Scopul studiului

Istoricul cercetărilor

Cap I. Poziția geografică a Municipiului Sibiu

Cap II. Rolul cadrului natural în apariția și dezvoltarea așezării Sibiu

Cap III. Evoluția istorică a Municipiului Sibiu; populații cu rol în dezvoltarea arhitectonică a așezării Sibiu; încadrarea perioadei secolelor XVI-XIX

Cap IV. Principalele construcții realizate în perioada secolelor XVI-XIX

Principalele construcții și destinația lor inițială

Rolul populației germanice în fundamentarea stilurilor arhitectonice prezente în construcțiile sibiene

Evenimente ce au modificat destinația în utilizarea construcțiilor din secolele XVI-XIX în Sibiu

Monumente gotice și cu influențe romanice

Cap V. Turismul și construcțiile din perioada secolelor XVI-XIX în Sibiu

Tipuri de obiective turistice și descrierea lor funcțională

Importanța turistică

Fluxuri turistice

Încasări din activitatea turistică

Cap VI. Proiecte de promovare a turismului în Sibiu

Proiecte locale

Propuneri personale

Concluzii

Bibliografie

7

Introducere

Motivația alegerii acestei teme,Turismul cultural – arhitectural în municipiul Sibiu,este legată de cel puțin două considerente – reprezintă orașul meu preferat,vizitându-l de câteva ori am rămas profund;: mulțumită făcându-mi o impresie foarte bună atât despre orașul în sine,care iți oferă o anumită stare,care te trimite într-o altă lume plină de istorie și tradiție,cât și despre mentalitatea și felul diferit al locuitorilor pe de o parte iar pe de altă parte alegerea mea făcută în a studia geografia turismului și dorința ca pe viitor sa profesez în acest domeniu.

Toate aceste lucruri au contribuit la cunoasterea acestei zone, la încercarea de a afla cât mai multe despre turismului cultural și arhitectural,acesta fiind forma de turism cea mai bine reprezentată în municipiul Sibiu,de a prezenta în lucrarea mea principalele obiective turistice ale Sibiului și cât de bine este dezvoltat turismul în acest oraș.

Consider că este foarte utilă si din punct de vedere profesional, sprijinindu-mă în orientarea si organizarea activității în viitor și totodată tema acestui studiu este de actualitate,Sibiul fiind unul dintre cele mai importante orașe atât din Transilvania cât și din întreaga Românie.

Lucrarea de licență,cu numele Turismul cultural-arhitectural în municipiul Sibiul perioada secolelor XVI-XIX,este structurată pe 6 capitole,capitole prin care în urma documentării și studierii subiectului,oferă informații despre Municipiul Sibiu atât din punct de vedere geografic,istoric dar și turistic. În primele două capitole am acordat un spațiu amplu prezentării și analizei componentelor fizico-geografice,a oferit informații despre importanța cadrului natural în dezvoltarea Sibiului ca oraș și principalele caracteristici geografice. Capitolul III,pe baza interpretării datelor istorice și teritoriale,am prezentat perioadele de dezvoltare urbanistică și arhitectonică, activitățile economice, culturale și de servicii desfășurate între secolele XVI-XIX reprezintă principalele momente ale evoluției acestuia și nu în ultimul rând influența populațiilor ce au locuit în Sibiu asupra organizării așezării dar și asupra dezvoltării arhitectonice.

Capitolul IV aduce informații despre principalele construcții realizate în perioada secolelor XVI-XIX dar și informații despre evenimente ce au avut loc și au modificat oarecum destinația în utilizarea construcțiilor.

Ultimele doua capitole sunt despre turism,și anume principalele obiective turistice,importanța turistică a municipiului Sibiu dar și proiecte de promovare a Sibiului din punct de vedere al turismului.

3

Metodologie

Pentru realizarea acestei lucrări am utilizat o bază conceptuală și metodologică complexă de investigare și analizare , am prelucrat și interpretat un mare volum de date,efectuând și investigații de teren pentru ca informația să fie mai sigură .

Pentru a ilustra toate aceste informații am realizat o lucrare de licență de .. pagini scrise,prin care se găsesc numeroase fotografii care redau aspectul real-teritorial al obiectivelor realizate,un tabel unde am sintetizat principalele informații ale capitolului V,și numeroase note de subsol în care am notat sursele informării și documentării mele .

Scopul studiului

Scopul acestei lucrări este de a analiza și evidenția rolul esențial și importanța Municipiului Sibiu,în cadrul turismului cultural – arhitectural,importanța populațiilor ce au contribuit într-o oarecare măsura la dezvoltarea orașului atât din punct de vedere istoric,teritorial dar și turistic,ceea ce ei au creat acum sute de ani,astăzi reprezintă principalul interes al turiștilor și principalul fapt prin care astăzi este renumit Sibiul și se poate realiza turismul în cadrul orașului.

Istoricul cercetărilor

Orașul Sibiu datează cu un statut urban de aproximativ 645 ani,fapt ce ce explică prin numeroasele atestări documentare, analize și studii asupra evoluției teritoriale și funcționale, a particularităților geografice și etnice ,a rolului jucat în diferite perioade istorice în cadrul provinciei Transilvania.

Poziția geografică favorabilă, în sudul Transilvaniei,centrul țării,a favorizat intense legături culturale și comerciale cu țările vecine, circulația bunurilor materiale și a valorilor spirituale specifice orașului Sibiu cu toate provinciile istorice ale României.

Dintre lucrările apărute până în prezent, în funcie de conținut, se remarcă cele geologice, geografice și istorice. Cele mai numeroase studii au apărut după anul 1960 (cursuri universitare, teze de doctorat și o serie de monografii).Cele mai vechi aprecieri asupra condițiilor istorice, culturale si economice ale orașului Sibiu sunt menționate la sfârșitul secolului al XIX-lea când Bielz E.A. face o serie de referiri asupra importanței istorice a Hermannstadt-ului.

Ulterior, la începutul secolului XX se dau noi informații în legătura cu extinderea teritorială a

4

orașului, cu activitățile meșteșugărești și cu gradul de populare al Sibiului (Binder J., 1909), cu relațiile dintre etnii,români și sași (Th.Nägler, 1992).

Printre cele mai remarcabile studii despre Sibiu, se remarcă cele ale profesorul Lupu Nicolae care a demonstrat prin documente vechi și actuale geneza orașului, rolul și importanța orașului în dezvoltarea așezărilor umane din Sud-Vestul Transilvaniei, semnificația istorico-culturală a cetăților medievale din Transilvania (Lupu N., 1968).

Lucrările geografice s-au amplificat foarte mult după anul 1960, ele contribuind la cunoașterea aspectelor extrem de variate ale cadrului natural și uman iar funcție de conținutul informațiilor acestea se pot grupa în lucrări generale (mai ales cele la nivel național, în care există o serie de referiri asupra judeului sau a unor areale, respectiv așezări din cadrul acestuia) și lucrări speciale, care se referă strict la arealul studiat sau la părți componente ale acestuia.

În cadrul lucrărilor generale se remarcă “Monografia geografică a R.P. Române”, vol. I (1960);

“Geografia fizică” de Al. Rosu (1980); “Enciclopedia geografică a României” (1982); “Geografia României – Geografia fizică” vol. III (1987); “Geografia României – Geografia umană si economică vol. II (1985); “Enciclopedia geografică a României” de D. Ghinea (2000), “Geografia fizică a României” (2001) – Valeria Velcea.

Alte lucrări care conțin date asupra zonei luate în studiu sunt: “Carpaii si Subcarpaii din România” (1982) – Valeria Velcea si Al. Savu, “Depresiunea Transilvaniei” – Grigor P.

Cele mai importante lucrări cu referire strictă asupra regiunii luată în studiu sunt: “Culoarul depresionar Sibiu – Apold” (numeste depresiunile Sibiului, Sălistei si Apoldului Depresiuni ale Mărginimii), (1998) – Sandu Maria; “Clima Depresiunii Sibiului” (1976) de S. Ciulache.

Date despre istoricul locurilor si de spre evoluia populaiei le întâlnim în următoarele lucrări: „Cetatea Sibiului” (1966), autor N. Lupu; “Sibiul si inutul în lumina istoriei” (1976) de A. Dumitrescu-Jipa si colaboratorii;De asemenea informaii despre turism găsim în lucrările “Sibiu – ghid turistic al judeului”; “Ocna Sibiului – mic îndreptar turistic”; ”Sibiu si împrejurimi” (2000) de A. Kertesz; “Sibiu – ghid de buzunar” (1998); “Sibiu ghid cultural -turistic” (1998) de A. Avram, axate îndeosebi pe prezentarea, analizarea si structurarea potenialului turistic.

5

CAP I. POZIȚIA GEOGRAFICĂ A MUNICIPIULUI SIBIU

Municipiului Sibiu este situat în România,sudul Transilvaniei în județul Sibiu fiind reședință de județ și totodată cel mai mare oraș al județului cu o populație de 421.724 locuitori 1.

Geografic, orașul este poziționat la intersecția paralelei de 45°48’ latitudine nordică cu meridianul de 24°29’ longitudine estică. Altitudinea față de nivelul mării variază între 415 m în Orașul de Jos și 431 m în Orașul de Sus.

Fig. 1 – Poziția Municipiului Sibiu în cadrul județului (sursa: www.wikipedia.com)

Este localizat în depresiunea Cibinului, în apropierea munților Făgărașului (circa 20 km), Cibinului (12 km) și Lotrului (circa 15 km), care mărginesc depresiunea în partea de sud-vest. În partea de nord și est, teritoriul municipiului Sibiu este delimitat de podișul Târnavelor, care coboară până deasupra Văii Cibinului, prin Dealul Gușteriței.

Din punct de vedere al vecinilor în partea de SE Sibiu se învecinează cu localitatea Șelimbăr, spre nord și nord est sunt comunele Viile Sibiului și Șura Mică, spre vest comuna Cristian, iar în sud vest comuna Rășinari.

Sibiul se află la intersecția magistralelor feroviare și rutiere care asigură legăturile economice cu cele patru provincii istorice: Transilvania, Banat, Oltenia și Muntenia. Acest lucru constituie un lucru fundamental în evoluția activităților urbane, în aprecierea evenimentelor istorice și în dezvoltarea socio-economică a municipiului Sibiu.

6

Față de București,Sibiul se află la circa 280 km și la doar 155 km până la intersecția cu autostrada Pitești – București. De asemenea, Aeroportul Internațional Sibiu oferă legături aeriene cu importante orașe din Europa.

7

CAP II. ROLUL CADRULUI NATURAL ÎN APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA AȘEZĂRII SIBIU

Poziția geografică favorabilă în centrul țării a Municipiului Sibiu a permis realizarea unor legături culturale,economice dar si sociale cu toate celelalte provincii.

Din punct de vedere geologic,județul Sibiu se suprapune peste două mari unități structurale: masivul cristalin al Carpaților Meridionali și bazinul sedimentar al Depresiunii Trasilvaniei. Zona cristalină este compusă din șisturi cristaline aparținând Pânzei Getice (cuprinde o parte și din Munții Făgăraș,Cindrel și Lotru). În Bazinul Transilvaniei sedimentele de suprafață aparțin pannonianului, sarmațianului și tortonianului. Izolat mai apar dedimente din helvețian, burdigalian, eocen și cretacicul superior.

Fig.2- Elemente geomorfologice ale Depresiunii Sibiului(sursa : Atlasul Geografic al Județului Sibiu, 2010)

După cum am spus și în capitolul anterior, municipiul Sibiu este reședința și principalul centru polarizator al județului, fiind situat în partea centrală a României, în Depresiunea Sibiu, pe râul Cibin, reprezentând un loc de convergență a căilor de comunicație.

Nucleul urban, este localizat atât pe terasa Cibinului de 20-25 m cât și în lunca Cibinului.

Partea nucleului localizată pe terasa de 20-25 m a Cibinului cuprinde cele trei piețe ale orașului (și anume Piața Mare,Piața Mica și Piața Huet) ,străzile comerciale și locurile de promenadă,

8

precum și principalele monumente istorice.

Prin funcțiile sale, Municipiul Sibiu, sub diferite forme, își manifestă influența pe un spațiu întins. El reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează o serie de așezări, nucleul în jurul căruia se organizează, în bună parte, diferite activități desfășurat mai apar dedimente din helvețian, burdigalian, eocen și cretacicul superior.

Fig.2- Elemente geomorfologice ale Depresiunii Sibiului(sursa : Atlasul Geografic al Județului Sibiu, 2010)

După cum am spus și în capitolul anterior, municipiul Sibiu este reședința și principalul centru polarizator al județului, fiind situat în partea centrală a României, în Depresiunea Sibiu, pe râul Cibin, reprezentând un loc de convergență a căilor de comunicație.

Nucleul urban, este localizat atât pe terasa Cibinului de 20-25 m cât și în lunca Cibinului.

Partea nucleului localizată pe terasa de 20-25 m a Cibinului cuprinde cele trei piețe ale orașului (și anume Piața Mare,Piața Mica și Piața Huet) ,străzile comerciale și locurile de promenadă,

8

precum și principalele monumente istorice.

Prin funcțiile sale, Municipiul Sibiu, sub diferite forme, își manifestă influența pe un spațiu întins. El reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează o serie de așezări, nucleul în jurul căruia se organizează, în bună parte, diferite activități desfășurate în cadrul județului.

Sibiul, care este centrul polarizator al județului, a constituit un areal de subordonare care atrage în sfera sa atât “muntele” cât și largul bazin transilvan. Gradul de favorabilitate este dat de desfășurarea celor două văi transversale, a Mureșului și a Oltului, care au permis construirea unor importante căi de comunicație – terasele înalte și piemonturile au atras o veche populare, care ulterior a avut și o funcționalitate istorică.

În corelație cu spațiul neourban, s-a dezvoltat pe Cibin o zonă de discontinuitate geografică, Depresiunea Sibiu. Protejată de munți, această depresiune localizează două elemente climatice discordante: inversiunea termica și adăpostul . De asemenea, Depresiunea Sibiului se înscrie în peisaj și ca o puternică zonă de convergență hidrografică Olt, Cibin, Hârtibaciu.

Organizarea mediului fizico – geografic, este condiționată de un complex de factori sociali,

economici și structurali. Dintre componentele mediului natural, relieful participă în mod direct la conturarea și impunerea capacității de folosire a diferitelor unități și subunități teritoriale, relieful înscriinduse în trei direcții de influență:

– ca suport material al tuturor activităților economice (agricultură, silvicultură, așezări, rețea căi de comunicație)

– ca factor de influență în corelație cu celelalte componente de mediu (climă, vegetație, sol, ape)

– relieful reprezintă suportul de manifestare al tuturor proceselor geomorfologice.

Factorii fizico – geografici se impun local sau regional, prin unele caractere favorabile sau restrictive, în utilizarea optimă a spațiului geografic. Valorificarea resurselor naturale este o componentă a impactului om – natură, acțiune greu de controlat, cu efecte pregnante în peisaj.

Din punct de vedere al climei,municipiul Sibiu se află în zona temperat-continentală, cu influențe datorate zonei depresionare și a munților care îl înconjoară la sud și sud-vest.

Media anuală a precipitațiilor este de 662 mm cu valori minime în luna februarie (26,7 mm) și maxime în iunie (113 mm).

Temperatura medie anuală este de 8,9º C.Temperatura maximă absolută fiind de 37,4ºC iar cea minimă absolută de -31ºC .

Cantitatea medie anuală a precipitațiilor este de 662 mm cu valori minime în februarie și maxime în iunie, iar numărul zilelor de îngheț de circa 120 pe an .

9

Umiditatea relativă a aerului atmosferic – valoarea medie multianuală este de 75%.

Iernile sunt ferite de viscole grele, primăverile sunt frumoase, verile răcoroase și toamnele târzii.

Zona Transilvaniei, din care face parte și Sibiul, este supusă iarna unor mase de aer rece și umed, venit din nordul și nord-vestul Europei, din vecinătatea insulelor Islanda și Groenlanda(aer polar – oceanic) care aduce zăpadă și ger.Vânturile dominante, cu frecvența cea mai mare, sunt cele din nord-vest, vântul care bate dinspre Mureș se numește local „Mureșan” iar alte vânturi locale sunt brizele de munte și Vântul Mare (numit si ”Mâncătorul de zăpadă”) care se manifestă la începutul primăverii, în special în depresiunile de la poalele munților,este un vânt fohnic,cald care topește zăpezile, având importanță pentru activitățile agricole.

Vara predomină vânturile oceanice umede dinspre vestul Europei, care determină ploi bogate în acest anotimp. Mai rare sunt masele de aer polar oceanic, care provoacă o răcorire temporară a timpului, ploi reci, iar în munți chiar lapoviță și ninsoare. Uneori mai bate vara și Austrul dinspre sud-vest.

Caracteristici geografice specifice:

Ca o consecință a corelațiilor dintre componentele climatice și caracteristicile geomorfologice ale spațiului geografic sibian, în zonele depresionare de la contactul cu muntele se manifestă inversiuni de temperatură, în special în perioadele reci și calme ale anului. Se ajunge uneori ca temperatura din depresiuni să coincidă cu cea de pe vârfurile montane. În urma măsurătorilor efectuate de Stația Meteo Sibiu, în ultimii zece ani s-au înregistrat inversiuni de origine termică, dinamică și frontală- anual se produc în jur de 100 de inversiuni, frecvența cea mai mare revenind celor de natură termică (cca. 70,2 zile/an).În momentul producerii fenomenelor climatice menționate, în zonele montane vremea este frumoasă, în schimb, în arealele depresionare aceasta este închisă și nefavorabilă deplasărilor.

Hidrografia zonei municipiului Sibiu este alcătuită din bazinul hidrografic Olt – Valea Oltului,care străbate 53 km din teritoriul județului și unde au fost amenajate 4 lacuri de acumulare ( Arpașu, Scoreiu, Avrig și Turnu).

Teritoriul municipiului este străbătut de râul Cibin, afluent al Oltului, cu un bazin hidrografic care măsoară 2300 kmp. În limitele orașului și a localităților rurale limitrofe râul Cibin primește 4 afluenți: doi afluenți de dreapta,și anume pârâul Trinkbach (Valea Aurie) și Valea Săpunului, și doi afluenți de stânga : pârâul Fărmândoala și pârâul Rusciorului (Rossbach sau Rosbav)

Cibinul izvorăște din Munții Cindrelului, alimentarea sa fiind nivală și pluvio-nivală, ceea ce

10

se reflectă în caracterul scurgerii. Rețeaua hidrografică principală a municipiului are caracter permanent chiar și în perioadele secetoase.Regimul de alimentare și cel de scurgere este dependent de condițiile climatice și este repartizat în funcție de anotimpuri: scurgerea minimă se produce iarna iar scurgerea maximă se produce primăvara când topirea zăpezilor se asociază cu ploile de primăvară sau vara când cad ploi bogate și cu caracter torențial care generează viituri atât pe Cibin cât și pe afluenții săi.

Pe pârâul Trinkbach sunt amplasate 2 baraje, cu rol de agrement și de regularizare a debitelor.Spre est, intravilanul este delimitat de Valea Săpunului, un canal ce pleacă din pârâul Șteaza (zona Rășinari), care transportă un debit de apă controlat și poate fi folosit în diverse scopuri. Un rol important pentru flora Parcului Sub Arini îl are un canal care pleacă din Muzeul Satului și are ca scop alimentarea pânzei freatice din zona parcului și constituie rezervorul arborilor din această zonă.

Lacurile, de origine antropică, sunt poziționate în NV orașului, în cartierul Țiglari (Binder,7 ha. cu o adâncime de maximum 10 m., parțial colmatat) și 2 lacuri în zona Muzeului Satului și a zonei de agrement din Pădurea Dumbrava –Grădina Zoologică .

Fragmentarea accentuată a reliefului, condițiile pedo-climatice și intervențiile antropice, explică și diversitatea vegetației, a faunei și a tipurilor genetice de soluri. Vegetația Sibiului este o reflectare a factorilor orografici, pedologici, climatici și zoo-antropici. Specialiștii încadrează Sibiul și împrejurimile lui din punct de vedere floristic în „regiunea eurosiberiană, provincia central-europeană-est-carpatică”.

Municipiul Sibiu se află în arealul pădurilor de stejar și gorun ce ajung până pe etajele inferioare ale munților ce mărginesc depresiunea,clima si diversitatea solurilor sibiene fiind prielnice existenței și dezvoltării unei flore si faune bagote.Pe versanții însoriți ai dealurilor Gușteriței apar: migdalul pitic, jaleșul, rușcuța de primăvară, etc iar în perimetrul orașului apar și specii sudice mediteraneene și submediteraneene ( magnolia, diferite specii de graminee, ș.a).

Caracteristice sunt și speciile endemice : cimbrișorul, brândușa, speciile rare floristice cum sunt stânjeneii, câteva specii de orhidee, dedițeii și pătlagina uriașă (singurul loc din țară unde crește această plantă).Vegetația azonală, caracteristică luncii Cibinului, este compusă din specii de salcie, de arin negru papură, pipirig, etc.

Fauna Sibiului este bogată și variată. În oraș și împrejurimi se pot observa numeroase cuiburi de berze ce revin în fiecare an în același loc. La fel de interesantă este și fauna și flora Parcului Natural Dumbrava Sibiului și a Parcului Sub Arini.

În perimetrul Municipiului Sibiu se întâlnesc areale compacte de păduri (Dealul Gușteriței, Pădurea Dumbrava), care au fost afectate de defrișări, cât și pășuni și fânețe naturale Pădurea

11

Dumbrava ce străjuiește municipiul în sud-vest și Pădurea Gușterița în nord est „constituie doi poli naturali majori în configurarea peisajului municipiului, repartiția spațială a pădurilor în jurul orașului și absența unor culoare de vegetație între acestea, poate fi considerată dezavantajoasă din punct de vedere ecologic,este necesară o planificare spațială pentru a asigura continuitatea naturală”

Resursele de sol au o importanță deosebită pentru practicarea agriculturii pe o suprafață de circa 6.000 ha, care reprezintă circa 50% din totalul suprafeței Municipiului Sibiu (fără stațiunea Păltiniș). Terenurile agricole s-au diminuat după 2003 odată cu construirea pe 115 ha a zonei industriale de vest, iar recent prin finisarea centurii rutiere. Solurile predominante sunt: luvisolurile sau argiluvisolurile, soluri specifice altitudinii mai mari de 350 de metri, cernisolurile de pe terasele și piemontul Cibinului, faeoziomurile pelice bogate în humus denumite și cernoziomuri specifice regiunilor cu climat umed , regosolurile localizate în Dealurile Gușteriței, în special pe versanții degradați, aluviosolurile existente în luncile râurilor care drenează orașul Nicolae Florea, 2010 .Se înregistrează și o argilozitate accentuată, mai ales la solurile de tip vertosoluri și eutricambosoluri afectate de lipsa de precipitații în timpul lunilor de vară.

Munții Făgărașului,ce mărginesc depresiunea Sibiului în sud-est, denumiți și Alpii Transilvaniei, cei mai înalți munți de pe teritoriul României( 2544 m), cu versanți acoperiți de păduri și văi înguste și adânci ce le conferă accesibilitate redusă, au fost puțin folosiți de oierii mărgineni pentru a practica transhumanța, transhumanță favorizată în schimb de pantele mai line și culmile domoale ale munților Cindrel.

Defileul Oltului, cu o lungime – în județul Sibiu de 12 km – un real potențial turistic ,reprezintă o importantă cale feroviară și rutieră, fiind singura deschidere spre sud a regiunii Sibiului și legătura sa cu provinciile sudice, Muntenia și Oltenia.

12

CAP III. EVOLUȚIA ISTORICĂ A MUNICIPIULUI SIBIU; POPULAȚII CU ROL ÎN DEZVOLTAREA ARHITECTONICĂ A AȘEZĂRII SIBIU; ÎNCADRAREA PERIOADEI SECOLELOR XVI-XIX

Evoluția istorică a municipiului Sibiu :

Înaintarea maghiarilor în spațiul intracarpatic a urmat mai multe etape cuprinse în intervalul dintre secolele al X-lea si al XII-lea, fiind condiționată în mare măsură de situația politică internă a Ungariei, de rezistența formațiunilor prestatale existente aici, de relațiile acestora cu Imperiul Bizantin si cu primul arat româno-bulgar. În condițiile expansiunii maghiare în spațiul transilvănean s-a dovedit necesară colonizarea planificată a zonelor de graniță cu scopul clar al protejării acesteia. Colonizarea nu putea fi însă realizată decât prin atragerea acelor hospites (oaspeți sau coloniști) cu promisiuni (privilegii) tentante. O primă etapă a ocupării cu hospites a unor ținuturi din Ardeal a fost încheiată în timpul regelui maghiar Géza al II-lea (1141-1162). Pentru acești primi coloniști sosiți într-o primă fază din zona Flandrei si mai târziu din spațiul german, s-a împământenit numele de saxones (sași), nume care nu a reprezentat neapărat un indiciu pentru spațiul geografic din care aceștia provin (respectiv Saxonia), ci mai degrabă o trimitere la un anume statut social. Colonizarea va continua și după finalizarea cuceririi maghiare care se încheiase cu chemarea regelui ungur Andrei II, în 1211, în țara Bârsei (zona Brasovului) a Ordinului Cavalerilor Teutoni.

Revenind la subiectul prezentului studiu, în această etapă timpurie a așezării sașilor în sudul Transilvaniei, prima mențiune documentară a Sibiului datează de la sfârșitul secolului al XII-lea (1191), când papa Celestin al III-lea confirma existența prepoziturii libere a germanilor din Transilvania cu sediul în oraș.Abia în deceniul al treilea al secolului următor (1224), Sibiului i-a fost acordat de către regalitatea maghiară dreptul de autoadministrare – drept care echivala cu calitatea de oraș în sens juridic. La începutul secolului al XIV-lea așezarea primea si dreptul de a organiza si găzdui târg (atestat documentar în 1328), acest privilegiu corespunzând statutului de oraș, în sens economic. Primele forme de organizare ale populației săsești din sudul Transilvaniei vor fi puternic afectate în timpul invaziei tătare din 1241, în timpul căreia Sibiul a fost aproape în întregime distrus, dintre locuitorii așezării doar în jur de 100 reușind să se salveze.

La începutul secolului al XIV-lea, în 1302, a fost consemnat începutul organizării săsești în scaune (sedii ale puterii juridice săsești) – primul scaun menționat fiind Sibiul. Statutul de capitală a scaunului omonim a fost păstrat de Sibiu până la reîmpărțirea administrativă a Transilvaniei în anul 1784. Trei decenii mai târziu, în 1335, apărea în documente menționată

13

provincia Sibiului cu cele șapte scaune. Până după jumătatea secolului al XIV-lea Sibiu a fost consemnat sub denumirea de Hermannsdorf (sau Cybinium), ulterior așezarea obținând statutul de civitas și schimbându-și denumirea în Hermannstadt (în 1366 a fost consemnată prima mențiune documentară sub această titulatură).

Pericolul otoman s-a simțit la Sibiu încă din prima jumătate a secolului al XV-lea (în 1432 orașul a fost pentru prima dată atacat), campaniile turcești ajungând să fie o amenințare periodică pe parcursul veacurilor care au urmat. Cu toate acestea orașul, a cărui fortificare fusese începută în secolul al XIV-lea, a făcut față cu succes numeroaselor atacuri (1432, 1437, 1438, 1442 etc.).

La sfârșitul secolului al XV-lea a fost înființată Universitatea săsească (Universitas Saxonum – confirmată de regele Matei Corvin în 1486), vârf al ierarhiei administrative a sașilor aflați pe un teritoriu autonom din punct de vedere politic, condus de un comite (Sachsencomens) și un jude regal (Königsrichter), ambii avându-și reședința la Sibiu.

La începutul secolului al XVI-lea, regatul maghiar condus de Ludovic al II-lea era înfrânt de armatele otomane ale lui Suleiman al II-lea în lupta de la Mohács în anul 1526. Eșecul maghiar va duce la creșterea independenței Transilvaniei față de coroana maghiară, procesul culminând cu declararea acesteia principat autonom sub suzeranitate otomană (1541-1688).

Desprinderea Transilvaniei de Regatul Maghiar a fost în mare măsură opera călugărului Martinuzzi, cel care ajunsese cancelar al Isabelei, văduva voievodului transilvănean Ioan Zápolya. În noul context politic, Transilvania a fost nevoită să practice în cele mai multe situații o politică duplicitară, împărțită între habsburgi și otomani, situație care a atras după sine presiuni si atacuri din ambele părți a ambelor puteri. Pe fondul politico-militar frământat, în aceeași perioadă, pătrundeau în Transilvania primele idei religioase reformiste, atrăgând în același timp și influențele umanismului occidental, care vor găsi aici un teren fertil.

La începutul secolului al XVII-lea, după asasinarea voievodului valah Mihai Viteazul, armatele imperiale conduse de generalul Basta și aliații secui, au asediat orașele transilvănene, devastând o bună parte dintre acestea,Sibiul însă reușind să reziste unui asediu care a durat 10 luni. Frământările nu s-au oprit aici, acestea continuând din plin în timpul domniei lui Gabriel Báthory (1608-13), cel care cerea Dietei să proclame Sibiul, oraș reședință al urmașilor lui la tronul principatului Báthory, la început filo-harbsburgic, a devenit principe al Transilvaniei cu sprijinul otomanilor, o armată a acestora intrând în Transilvania în anul 1613, cu puțin timp înainte de alegerea de către Dieta de la Alba Iulia a principelui Gabriel Bethlen, cel care în primii ani de domnie redădea Sibiul locuitorilor lui, după retragerea ocupației armatelor lui Báthory. Domnia liniștită a lui Bethlen va fi urmată de dominația politică a membrilor familiei Rákoczy.

14

Principele Georg Rákoczy al II-lea, după încercarea sa de cucerire a coroanei polone, va atrage intervenția otomană în Transilvania, intervenție desfășurată în vara anului 1658. Pentru a cruța pierderi însemnate, comunitatea sibiană și-a cumpărat libertatea plătind un tribut de 25.000 de taleri.

Decăderea principatului transilvănean și-a continuat cursul în timpul domniei lui Mihai Apafi, conducător manipulat cu ușurință de turci, a cărui domnie s-a prelungit până în anul 1690.Victoria armatelor coaliției austro-polone asupra otomanilor în 1683, a deschis Austriei calea cuceririlor. Evitându-se ocuparea Transilvaniei pe cale militară, într-o primă fază s-a încercat anexarea acesteia prin mijloace diplomatice. Negocierile au fost însă sortite eșecului, în 1686, sub pretextul apărării principatului împotriva incursiunilor turcești si tătărăști, armatele austriece conduse de generalul Scherffenberg, punând stăpânire pe Cluj si Dej. În urma acestor evenimente și în schimbul unor condiții impuse, reprezentanții principatului vor fi siliți să semneze o înțelegere prin care se convenea ca Transilvania să treacă sub protecția împăratului austriac. În 1688 generalul Caraffa reușea să-i determine pe reprezentanții stărilor din Transilvania să renunțe la suzeranitatea turcească în schimbul „protecției împăratului”. În luna decembrie a anului 1691, Leopold I, rege al Ungariei, al Boemiei si împărat al Imperiului Habsburgic, emitea „Diploma Leopoldină”, prin care se instaura dominația habsburgică în Transilvania. În același an locuitorii Sibiului jurau loialitate suveranului iar un an mai târziu, în 1692, Sibiul devenea capitală a provinciei, sediu al generalului comandant și al guberniului (1703-1717 si 1732-1790). „Diploma Leopoldină” – constituție a Transilvaniei ca parte a imperiului – reconfirma protecția națiunilor privilegiate, menținând prin aceasta autonomia Națiunii Săsești. Încă de la începutul dominației habsburgice s-a înființat la Viena, Cancelaria aulică a Transilvaniei, care avea rolul de a asigura comunicarea oficială între monarh și autoritățile din principat (din 1693 începuse să funcționeze un guvern12 cu rol de for central al principatului). Cancelaria s-a transformat treptat într-un responsabil atent al aplicării și implementării, fără drept de apel, al politicilor și intereselor imperiale.

La sfârșitul anului 1769 Sibiul găzduia festivitățile dedicate învestirii baronului Samuel von Brukenthal în funcția de comisar imperial. În lungul șir al conducătorilor numiți de Curtea imperială de la Viena, în deceniul următor, în 1777 baronul von Brukenhal devenea guvernator al Transilvaniei, una dintre condițiile care îi fuseseră impuse de puterea centrală fiind aceea de a nu fi potrivnic răspândirii catolicismului în provincie. Implicarea lui Brukenthal în viața politică a Transilvaniei și a Sibiului a avut repercusiuni importante vieții sociale, culturale și economice a sașilor. Baronul a murit în anul 1803, trupul său fiind înhumat în mod excepțional în interiorul bisericii parohiale evanghelice.

15

Primele semne ale absolutismului luminat îsi făceau simțită prezența în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în timp ce reformismul imperial se repercutase asupra vieții cotidiene din principat încă din timpul Mariei Tereza (1765 – 1790), cea care inițiase o serie de reforme ce reprezentau un pas înainte în contextul unui regim absolutist. Însă absolutismul luminat în forma sa coagulată, a fost ilustrat de epoca lui Joseph al II-lea (1780 –1790), ale cărui reforme nu au fost neapărat un ecou al ideilor iluministe franceze, ci mai degrabă al celor din spațiul cultural de limbă germană, mai conservatoare, adaptate stadiului de dezvoltare al imperiului Habsburgic. Reformismul acestuia a avut repercusiuni asupra tuturor domeniilor vieții sociale, politice si culturale. Acesta a fost perceput diferit în cadrul istoriografiei țărilor care făceau parte din Imperiul Habsburgic, de la dezacord și până la aprobare totală. Cele mai importante măsuri întreprinse prin reformele iozefine au fost revocate în 1790, pe de o parte sub presiunea marii aristocrații, pe de altă parte în urma declanșării crizei sociale din imperiu. Cu toate acestea sunt menținute edictul de toleranță și cel prin care era desființată iobăgia. Dacă sub conducerea lui Leopold al II-lea s-a mai vorbit despre iluminism și de reforme, sub urmașul acestuia Francisc I (1792-1835), a fost risipit tot ceea ce reușise să fie realizat de reformismul absolutismului luminat anterior. În 1848 Ardealul era anexat Ungariei în timp ce la Sibiu adunarea cetățenilor se opuneau vehement acestei uniuni.

Un element istoric important în evoluția complexă a Transilvaniei a fost reprezentat de hotărârea Dietei reunite la Sibiu în anul 1863, prin care românilor li se acordau drepturi egale cu cele ale celorlalte etnii. Cu toate acestea, hotărârile Dietei au fost dizolvate prin decret imperial, locul acesteia fiind preluat de parlamentul de la Pesta. „Legea naționalităților” din 1868 specifica în mod categoric existența unei singure „națiuni maghiare, unitară si indivizibilă”, idee respinsă răspicat reprezentanții naționalităților și în consecință, aplicată cu inconsecvențe. Reformele administrative austro-ungare finalizate în 1876 au culminat cu desființarea definitivă a Pământului Crăiesc al sașilor și o nouă împărțire a comitatelor.

Pe parcursul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea Sibiul devine unul dintre cele mai active centre ale românilor transilvăneni. În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea Sibiul găzduia sediul central al Partidului Național Român din Transilvania, tot aici fiind redactat Memorandumul (1892) trimis de către reprezentanții românilor împăratului Franz Josef. Nemulțumirile acestora nu au primit însă răspuns, memorandiștii fiind judecați și condamnați la închisoare.

După încheierea primului război mondial, la începutul anului 1919, după ce Transilvania devine parte a României Mari, Sibiul primea titulatura de municipiu, din partea guvernul provizoriu al Transilvaniei, ales la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. În perioada interbelică orașul

16

va deveni principalul centru urban al zonei atât din punct de vedere economic, cât si din punct de vedere social si cultural. Ascensiunea Sibiului va fi însă întreruptă de izbucnirea celei de a doua conflagrații mondiale. La sfârsitul acesteia, ocupația sovietică a acuzat de complicitate cu inamicul populația germană, deportând o mare parte a acesteia. Instalarea regimului comunist a condus la naționalizări masive ale proprietății private (începând cu 1948).

Reîmpărțirea administrativă a țării în raioane va face ca Sibiul să revină la titulatura de capitală de județ abia în anul 1968. În toată această perioadă dezvoltarea industrială, susținută fără temei, a condus la schimbări demografice majore, la reformularea structurii sociale si ocupaționale. Creșterea masivă și bruscă a numărului de locuitori a accentuat și în Sibiu, ca și în alte centre urbane, criza locuințelor, declanșând șantierele de construire ale cartierelor din zonele mărginase. Cursul evoluției orașului post 1989 s-a schimbat, semnificațiile istorice si culturale ale orașului, acumulate pe parcursul celor opt secole de existență, contribuind la transformarea orașului într-unul dintre cele mai importante centre turistice si culturale ale țării.

Populații cu rol în dezvoltarea arhitectonică a așezării sibiu – secolele XVI – XIX

Sub actuala vatră a orașului Sibiu,au fost descoperite urme vechi de locuire, vestigiile așezării daco-romane numită Cedonia.

Începuturile Sibiului stau sub semnul colonizărilor săsești,care și-au făcut apariția în perioada 1141-1162 pe teritoriul actual al municipiului,aceștia fiind o populație de origine etnică germană, stabilită în sudul și în nord-estul Transilvaniei . „Izolați, tăcuți și cu modele de civilizație aparte, sașii din Sibiu și-au adus cu ei legile,portul, folclorul, limba, religia și tipul de organizare obștească” și chiar dacă, astăzi, au rămas doar cațiva dintre ei, modelul de civilizație săseascã, a ajuns și în comunitățile românești.

Colonizarea sașilor în Transilvania a fost inițiată de regele Ungariei Géza al II-lea (1141-1162), fiind justificată, prin rațiuni de ordin economic și militar. Timp de câteva decenii, sarcina și scopul principal al coloniștilor germani a fost aceea de apărare a graniței Regatului Ungar din sudul Transilvaniei.Închiși în caste, sașii din Ardeal au trăit complet izolați față de populațiile vecine,însă țăranii români au învățat de la coloniști să înlocuiască lemnul și chirpiciul cu cărămidă și piatră.

Din cauza pericolului otoman, sașii au construit în jurul bisericilor cetăți,Sibiul fiind înconjurat de un adevărat sistem de fortificații: ziduri,turnuri, bastioane, porți și șanțuri,o parte

17

din ele existând și astăzi.

Orașul Sibiu face parte din “Orașe feudale fortificate dezvoltate ca centre de meserii și comerț pe baza așezării cu caracter agricol” ,care s-a născut pe baza unor așezări cu caracter agricol cu o întindere restrânsă și un plan adunat. Locuitorii aveau în preajma casei,care erau făcute din lemn,toate anexele gospodărești caracteristice agriculturii și o oarecare întindere de teren cultivabil.

Fig.3 Zidul de pe strada Cetății,Sibiu ( www.infopensiuni.ro)

Fig.4 Bastionul Soldish ( www.sibiul.ro)

În procesul de înlocuire a clădirilor de lemn cu clădiri din zidărie și datorită sporirii densității construcțiilor, rețeaua stradală trebuie să fi suferit unele modificări,însă toate având o

18

schemă ordonată.

Cerințele vieții urbane au pretins organizarea în centrul orașului,în preajma bisericiilor a unor spații destinate satisfacerii comețului și a unor funcții reprezentative ( piața de adunare a festivității). În felul acesta s-a cristalizat treptat ansamblul central de piețe cu clădirile corespunzătoare.Depășind vechea centură de ziduri,orașul a fost înconjurat,în unele cazuri de noi incinte,cele anterioare pierzându-și funcția ,fiind înglobate pe noi construcții – 3 centuri fortificate,situația economică a permis breslelor de meșteșugari să împrejmuiască orașul cu ziduri de apărare.

Orașul fortificat din Transilvania are o siluetă adunată caracterizată printr-o dominantă categorie : grupul de clădiri din cadrul ansamblului central de piețe din care se disting prin masa lui volumul monumental al bisericii. Bisericile,romanice de origine,au fost reconstruite în stil gotic sau înlocuite cu edificii gotice începând cu secolul al XIV-lea când orașele se eliberează de sub dominația feudală. Edificiile gotice înzestrate cu multă monumentalitate au sporit accentul pe care îl reprezenta dominanța.S-a construit un turn al sfatului așezat între piața comercială și cea reprezentativă,având o semnificație simbolică.

În secolul XVIII Transilvania este ocupată de habsburgi, nobilimea capătă dreptul de a clădi palate în orașe și se ridică numeroase biserici pentru uzul diferitelor ordine călugărești,susținute de catolicism.Totodată, pentru a răspunde cerințelor apărării,dictate de stadiul de evoluție al tehnicii militare,în preajma orașelor se construiesc fortificații de formă stelară de tip vauban – în preajma orașului Sibiu.

Perioada habsburgică din istoria Sibiului a adus elemente importante de modernitate și în ceea ce privește arhitectura. Noi cartiere precum cartierul Iosefin și cartierul Teresian au luat ființă în afara vechilor fortificații alături de mai vechiul cartier al Maierilor, locuit de români și situat în Orașul de Jos. Treptat, imaginea de veche cetate medievală a luat locul celui de oraș modern, plin de edificii construite în spiritul barocului vienez, între care două, situate în centrul burgului sunt reprezentative și există și astăzi: biserica iezuită și Palatul Brukenthal, cel mai renumit monument baroc din Sibiu.

Secolul XIX ,paralel cu dezvoltarea producției capitaliste ,orașele se extind mult peste centura lor de ziduri în așa fel încât vechiul oraș,închis înăuntrul incintei sale,apare ca un nucleu al orașului de astăzi.

Rețeaua de străzi în afara centrului istoric are un caracter radiar și câteodată radiar-concentric. Centrul istoric puternic marcat,compus dintr-un ansamblu monumental,unul sau mai multe spații libere (piețe) adiacente acestuia și o textură alcătuită din clădiri valoroase din punct

19

de vedere istoric,constituind ambianța ansamblului central.

Evoluția economică socială a determinat in decusrsul secolelor importante mutații,rezultând astfel implicit,noi arhitecturi cu noi programe,cu inedite forme și cu tot mai evoluate sisteme de construcții. În cadrul fiecărei etape istorice,pictura ca și sculptura monumentala traduceau de fiecare dată,în fiecare etapă istorică,aspirațiile și pozițiile claselor dominante,care în mod inevitabil se prevalau tocmai de aceste forme de exprimare.

În transilvania unde începând din secolul X apar semne evidente de destrămare a obștilor țărănești,simultan cu o incipientă organizare feudală reprezentată prin puterile voievodate,evoluțiile și transformările survenite în programele de arhitectură ,în tehnica de edificare și in ansamblul formelor artistice de exprimare,oglindesc istoria întregului ținut după statornicirea stăpânirii maghiare .

Din această perioadă când a avut loc și colonizarea unor relativ întinse ținuturi cu populații germanice , arhitectura capătă treptat multe și substanțiale prefaceri,cu adânci implicații în cultură și viața autohtonă. Din acest moment primim prin intermediul transilvaniei primele elemente ale artei constructiv-decorative cu specific occidental. Prin mijlocirea acelorași populații săsești,căreia li se mai adaugă în secolul XIII și cavalerii teutoni,ioaniții ți secuii,sunt adoptate pe scară generală atât modul de construcție cât și modul caselor de lemn sau de ziderie.

În fața primejdiei năvălirilor otomane care alarmeaza continuu pe locuitorii tuturor regiunilor țării noastre,ajunse la paroxism la începutul secolului XVI,tactica defensivă se schimbă : refugierea în munți este abandonată,de vreme ce o fortificație bine concepută era cu mult mai eficace,atât la atacurile ce aveau loc în apropierea intăriturilor,dar chiar și pentru a riposta în incinta așezării.

Pentru acele forme de apărare necesitând construcții cu caracter strict militar-defensiv,sistemul constructiv și alegerea celor mai adecvate materiale se impuneau cu autoritate,exprimarea artistică nu reprezenta o preocupare majora,fiind chiar inexistentă. Aceste noi construcții de apărare au ca material de bază în construirea lor piatra de râu sau din aceasi rocă cu stânca în care sunt fundate; sunt prevăzute cu ziduri cu înălțimi și grosimi apreciabile,iar mortarul are in componența sa var nestins care se stinge chiar în timpul punerii pietrei în construcție.

Planurile după care erau construite ,în general în formă elipsoidala,permiteau o ușoară adaptabilitate la formele de relief ale terenurilor special alese cât mai accidentat,iar indigența dotărilor interioare și suprafața relativ mare a incintei dovedeau că serveau atât protejării locuitorilor cât și adăpostiri vitelor acestora.

20

În unele zone cea mai trainică construcție a așezării obștei era biserica și de aceea apare evidentă polarizarea atenției masei de săteni și a constructorilor asupra acesteia. Apariția și evoluția bisericii fortificate,ca formă asociată,este impusă de necesitațile vremurilor vitrege și din dorința de a releva că atât cetățile țărănești cât și cele bisericești au,în fond același caracter social.

Faptul că aceste lucrări de apărare,cetăți și biserici au în comun atât scopul pentru care au fost construite cât și meșterii care le concep,reeditând în linii generale principiile de edificare ale incintelor fortificate țărănești, înrudirea lor prin nevoia socială comună pare mai certă decât încorporarea tipului de biserică fortificată ansamblului arhitecturii religioase.

Arhitectura ca și programul arhitectural sunt adaptate firesc nevoilor de apărare ale unor comunități de oameni,a obștii care astfel i-a consfințit o față și un conținut în consens cu nevoile sociale momentane. În cadrul istoricesc nou determinat prin colonizarea Transilvaniei cu toate implicațiile ce au servenit în domeniul artei și arhitecturii aceste regiuni a țării noastre ,”dezvoltarea cu celeritate a orașelor și dotarea lor cu construcții trainice ,cu programele cele mai trainice de apărare,pentru administrație,religioase,în condițiile rivalității dintre regalitatea și nobilime,constituie ,la o analiză mai profundă,rodul activității meșteșugarilor evoluați ,transformați în orășeni și bine organizați în bresle”.

Turnul Sfatului oglindește atât in alegerea decorației cât și în exprimarea generala,aceeași condescendență și modestie proprie constructorilor obștei din orașele transilvănene.Vechea primărie sibiana ,inițial locuință particulară,își păstrează și astăzi formele arhitecturale și unele frumoase decorații și ne atestă unitatea arhitecturii cu caracter civil în Transilvania.

Specific secolelor XVI – XVIII,în Transilvania,în aspectul exterior al locuințelor își găsesc loc încă din reminiscențele castelului fortificat,iar schimbările în arhitectura volumului exterior se petrec într-un ritm mult mai lent comparativ cu evoluția concepției de tratare a spațiilor interioare.Locuințele renașterii răspund însă la aspirațiile unei societăți care cere constructorilor caselor lor să le realizeze cu o grijă,cu o trăinicie și cu aceleași calități artistice,cu care aceștia tratau până atunci numai monumentalele edificii cu caracter religios a tuturor influențelor din afara graniței.

Arhitectura Renașterii încă de la începuturile ei,foarte timpurii în raport cu celelalte regiuni ale țării,capătă un caracter specific local diferit față de Țara Românească,prin intervenția meseriașilor autohtoni,îndeosebi pietrarii,care își pun pecetea originalității lor în formele întregului vocabular artistic nou.În Transilvania,prin sinteza celor doi factori activi care și-au

21

adus fiecare contribuția în realizarea unor construcții religioase sau laice,găsim și compoziții de plan rectangulare,regulate și echilibrate,peste care se suprapun volume simple,prismatice și pe deplin ordonate,utilizâandu-se în edificarea lor și materiale de constrcții și finisaje trainice și scumpe.

În secolul XIX pentru a reîntrona autoritatea bisericii la inițiala dominantă,contrareforma alături de imperiul absolutism impuseseră un nou stil artistic,barocul.Adeseori teatral,uneori irațional,de cele mai multe ori supraîncărcat ,dar cu sigure efecte asupra credincioșilor ,barocul fusese opus renașterii, recunoscută prin echilibrul formelor și scara sa umana,deși pe plan plastic ambele se situau pe același fundal arhitectual,cel clasic.

Clasicismul a reprezentat din punct de vedere arhitectural o interăretare a aceleași arhitecturi clasice , în congruență cu aspirațiile burgheziei,fiind adaptat ca expresie artistică specifică noii clase,adecvate tendințelor acesteia de a-și forma și construi o cultura proprie.

22

CAP IV. PRINCIPALELE CONSTRUCȚII REALIZATE ÎN PERIOADA SECOLELOR XVI-XIX

La mijlocul secolului al XIX-lea, Sibiul a devenit centrul ideologic al revoluției transilvănene de la 1848 și și-a păstrat statutul de important centru al mișcării naționale românești pe toată perioada dualismului austro-ungar. După 1850, dezvoltarea economico-socială generală și-a pus amprenta și asupra Sibiului, apărând mici intreprinderi care au constituit nucleul viitoarei dezvoltări industriale a orașului. Totodată a avut loc și o revoluție urbanistică. S-au construit trei spitale, impunătoarea clădire a Muzeului Asociațiunii-ASTRA, actualmente Biblioteca ASTRA, dar și Catedrala Ortodoxă, clădirea seminarului teologic, Liceul Gheorghe Lazăr, baia populară, Palatul de Justiție. S-a introdus iluminatul cu gaz, apoi tramvaiul electric (folosind energia electrică furnizată de intreprinderea locală de electricitate) .

Pe plan cultural progresele au fost și ele remarcabile, Sibiul fiind pe tot parcursul evoluției sale istorice, în avangarda culturală a vremii. Pentru Sibiu, viața muzicală devenise o obișnuință încă din timpul baronului Brukenthal astfel încât în secolul al XIX-lea au venit să concerteze la Sibiu muzicieni celebri precum Franz Liszt sau Johann Strauss.
Dacă teatrul sibian a fost primul din țară, de reținut rămâne și faptul că, la Sibiu a apărut și prima carte în limba română, primul calendar din țară, prima revistă de teatru precum și primul atelier de litografie din Transilvania.
Învățământul a avut și el o mare tradiție, prima școală apărând încă din 1380, două secole mai târziu transformându-se în Gymnasium. Prima școală superioară a fost deschisă de către dominicani, iezuiții inaugurând un gimnaziu catolic, la care au studiat și copii români între care marele cărturar Gheorghe Lazăr. Pentru învățământul săsesc din Transilvania, Sibiul a fost centrul cel mai important pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Aici a luat ființă o Facultate de Drept, printre cursanți numarându-se Simion Bărnuțiu și Ilie Măcelariu.

Din perspectiva evoluției urbane a Sibiului de după Marea Unire de la 1918 este de remarcat tendința de conservare a tot ce exista în vechea cetate a Sibiului, în special în Orașul de Jos. Ar mai fi de menționat faptul că după Timișoara, Sibiul a fost al doilea oraș din România care s-a ridicat împotriva dictaturii impuse de cele peste patru decenii de comunism, suferind mari pagube materiale precum și victime omenești în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

23

Evoluția teritoriala a municipiului Sibiu :

Perioada secolelor XV-XVII – Fortificațiile așezării Sibiului, s-au finalizat în 1627 cu construirea bastionului Soldish (deși exista un proiect al lui Morando Visconti pentru extinderea fortificațiilor orașului, acesta va fi abandonat definitiv și în mod oficial în 1782).

Evoluția urbanistică a Sibiului este asemănătoare altor orașe medievale, conturată de construirea de noi obiective arhitectonice (construirea turnurilor- locuință: Casa Altemberger, din strada Mitropoliei, Casa Haller și Lutsch din Piața Mare), de o adaptabilitate activă la noua fizionomie a localității și intensificarea activităților economice. Dezvoltarea urbanistică și arhitectonică este marcată de: Poarta Ocnei și Turnul Cismarilor, Poarta Gușteriței (Elisabeta, demolată între 1855 și 1865), Turnurile orășenești din secolul al XVI-lea, Bastionul Căruțașilor (1550), Turnul Brutarilor, Turnul Gros (1540, transformat în 1788 în teatru); Încă din secolul al XV-lea, Sibiul era considerat drept unul dintre cele mai renumite așezări urbane din Europa .

Extinderea gospodăriilor are loc, atât în secolul al XV-lea , cât mai ales în secolul al XVI-lea (1311 case de locuit în 1510). Numărul acestora s-a redus în 1556 când a avut loc un puternic incendiu (556 clădiri au fost distruse, iar în 1570, 1303 case au fost distruse de un nou incendiu). Noile construcții și popularea orașului și a periferiilor a avut loc după 1614 (Emil Sigerus, 1930). În ceea ce priveste zona extra muros (zona din exteriorul zidurilor de fortificații) s-a avut în vedere funcția defensivă pe care acest perimetru o îndeplinea si în al doilea rând posibilitățile de extindere a suburbiilor.

Fortificarea începută în secolul al XIII-lea și al XIV-lea a ajutat la respingerea atacurilor otomane începute în anul 1432, determinându-l pe Papa Eugen al IV-lea să denumească Sibiul „un strălucit bastion al creștinătății”.Turcii au numit Sibiul, orașul „roșu”, datorită caselor și zidurilor de fortificații construite din cărămidă roșie.

Un alt personaj , mercenar al principelui I.Sigismund Zapolya, descria în secolul XVI Sibiul ca „ un oraș mare și strălucit , puternic și înzestrat cu toate cele trebuitoare unui trai vrednic orășenesc”. Descrie casele ca fiind de piatră și încăpătoare , iar pe străzile „ largi și drepte, curate și îngrijite curgeau pârâie de apă”. Tot el menționează existența celor patru porți principale de acces în oraș în fiecare punct cardinal. Mai laudă vinul și pâinea Sibiului care după părerea lui sunt mai bune ca oriunde altundeva în țară și că locuitorii „băteau neîntrerupt monede de aur și argint”. În această perioadă și în special în a doua jumătate a secolului XV se construiește cea de-a patra incintă fortificată poziționată în jurul orașului istoric .

Toate aceste descrieri arată prosperitatea orașului Sibiu în epoca medievală și demonstrează buna organizare spațială, strategică și funcțională a orașului, considerând Sibiul ca unul din cele

24

mai renumite așezări din Europa, fiind comparat cu Viena.

La începutul secolului al XVI-lea numărul breslelor sibiene era de 30 ceea ce dovedește apariția de noi meșteșuguri, diversificarea producției de mărfuri și consolidarea funcției comerciale.Cei mai renumiți meșteșugari din acele timpuri erau armurierii, tipografii, artificierii, fierarii etc

Orașul de Jos („Unterstadt” în limba germană), s-a format în lunca Cibinului,în jurul fortificațiilor,în arealul dintre râu și podul de terasă pe care s-a format Orașul de Sus.Reprezintă partea cea mai veche a cetății medievale, un areal folosit cu precădere de către manufacturieri, de aceea multe străzi din această zonă au denumiri de bresle ( Strada Croitorilor, Pânzarilor, Dulgherilor, Cojocarilor, Blănarilor, etc.). Fortificațiile pentru Orașul de Jos au început de abia în secolul al XV-lea, după secarea lacului din vestul orașului, iar din secolul XVI , fortificațiile au fost întărite cu turnuri și bastioane.În această zonă se găsește și cea mai veche piață a Sibiului, apărută în secolul XIII, la intersecția a două drumuri comerciale.

Orașul de Sus s-a format pe podul de terasă al Cibinului și în jurul celor trei piețe centrale ale așezării unde au apărut primele fortificații. Reprezenta partea mai înstărită a așezării urbane (locuită de familiile bogate și patriciatul Sibiului) și concentra activitățile comerciale și socio-culturale ale orașului. Acest areal conține în prezent cele mai multe obiective de interes turistic și cultural-istoric ale Sibiului.

De la sfârșitul secolului al XVII-lea și până la începutul secolului al XX-lea, orașul Hermannstadt cunoaște o dezvoltare urbanistică, economică și socială care va duce la extinderea orașului spre zonele extra muros (din exteriorul zidurilor cetății), în această perioadă realizându-se și parcelarea noilor suprafețe. Sibiul a evoluat în mod constant atât din punct de vedere urbanistic, economic și social cât și administrativ, devenind una din cele mai puternice cetăți din Transilvania iar în 1692, capitala ei, conturând funcția administrativ- politică a orașului încă de la acea vreme (1692-1791), iar funcția de oraș din 1366, adică timp de 645 ani (1366-2011).

Până în secolul al XVIII-lea funcția militară a orașului fiind preponderentă, datorită invaziilor numeroase și arhitectura orașului reflectă acest rol, construcțiile civile fiind lăsate la urmă. Dar odată cu secolul al XVIII-lea care marchează și dominația habsburgică, planurile de fortificare a orașului au fost abandonate și noi cartiere se înființează în afara zidurilor cetății. Clădirile întunecate ale goticului au făcut loc barocului vienez, cum este construirea în stil baroc a Palatului Brukenthal în două etape care au durat 7 respectiv 2 ani si care a devenit în decursul anilor un obiectiv prioritar al turismului național și internațional. Ample lucrări edilitare schimbă fața orașului la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului următor.Porțiunea de ziduri și bastioane de pe actuala stradă Cetății este transformată în loc de promenadă și agrement. În

25

această perioadă se definitivează construcția Bisericii Romano-Catolice (1726-1733), Biserica Reformată (1786), Catedrala Ortodoxă Română (respectiv prima biserică, deoarece construcția actuală datează din 1906), Liceul de matematică-fizică (1780-1782) ș.a.

Secolul al XVIII-lea se evidențiază și prin creșterea numărului de gospodării de la 461 case de locuit în 1751 în interiorul zidurilor de fortificații la 1637 case de locuit (din care 492 la periferii) în 1785 (fig. 5.10 ). Se procedează la parcelarea orașului având în vedere creșterea numerică a populației de la circa 10 000 în 1710 la circa 15 000 locuitori în 1790 (fig.5.11). În 1785 se aflau în oraș aproximativ 10.818 locuitori în 1145 de clădiri (Orașul de Sus), iar în afara zidurilor 3452 de locuitori în 492 de case (Orașul de Jos). În secolul al XVIII-lea orașul s-a întins dincolo de zidurile de incintă, având în sud-vest cartierul Josefin (înființat prin vânzare de parcele unor emigranți austrieci) iar în nord-est cartierul Terezian și în vest cartierul Lazaret, în care s-au așezat grupurile de români ce nu aveau voie pe atunci să cumpere proprietăți în interiorul zidurilor cetății. Sibiul a avut o evoluție concentrică, parcelări ulterioare fiind adăugate nucleului inițial (fig.5.12).

În secolul al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului XX – În anul 1885 se încheia măsurarea limitelor orașului (suprafața orașului acoperea cca. 562 ha). Amplele lucrări edilitare începute în secolul al XVIII-lea se continuă și în secolul al XIX-lea și secolul XX și XXI.Unirea Transilvaniei cu România a creat și pentru Sibiu cadrul propice al dezvoltării urbanistice și demografice.Prin reforma agrară au fost acordate în perimetrul orașului 2100 locuri de casă care au dus la extinderea cartierelor Terezian, Lazaret și Ștefan cel Mare. Cu toate acestea a doua jumătate a secolului al XIX-lea a avut și aspecte negative pentru arhitectura sibiană, deoarece majoritatea fortificațiilor cetății, turnurile de poartă și trei din cele cinci bastioane au fost demolate.(Al. Avram, V.Crișan, 1983).Dar se înregistrează și noi progrese economice prin înființarea a 24 fabrici în anii 1840-1896 și a 9 ateliere (1902-1913), care erau profilate, pe baza materiilor prime din zonele limitrofe, pe producțiile de cherestea, pielărie, postav, produse agricole ș.a. Existau, de asemenea, unități industriale ale căror produse (cântare, mașini agricole, construcții metalice din fier ș.a.) erau solicitate pe piața internă și externă, cu toate obstrucțiile impuse de Tratatul vamal dintre Austro-Ungaria și România (1886-1891).Acesta limita, de fapt, desfacerea produselor industriale pe piața României.Tot la începutul secolului al XIX-lea, s-au efectuat lucrări de canalizare, alimentare cu apă, rețea electrică și lucrări edilitare. Fizionomia orașului Sibiu a început să se modifice radical după adoptarea celui dintâi plan de sistematizare a orașului, realizat de Johann Boebl, pe baza principiilor topografice moderne, construindu-se noi clădiri în stil neogotic și baroc.Deși el nu trasează o limită clară a perimetrului administrativ al orașului se poate totuși observa că nucleul central era mărginit în sud-vest de cartierul Iosefin și

26

de cartierul românesc plasat în fața Porții Cisnădiei. Înspre nord-est exista un cartier cu parcele ocupate de grădini și un grad scăzut de ocupare cu clădiri. Spre nord-vest după cum se observă din plan, așezarea se întindea dincolo de cursul Cibinului, prin suburbii, ce aveau un pronunțat caracter rural și lipseau reglementările urbanistice. Între 1948 și 1989, limitele orașului s-au extins din nou cuprinzând satele Turnișor din vest și Gușterița în nord-est, ce au devenit cartiere ale Sibiului.

La sfârsitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea vor fi realizate primele parcelări ale unor proprietăți .În 1928 s-a elaborat un proiect numit „Studiu introductiv pentru proiectul serviciului tehnic al municipiului privind Planul de sistematizare si de extensiune” care prevedea menținerea centrului istoric ca nucleu comercial, dar având și funcții .

4.1Principalele construcții și destinația lor inițială:

Catedrala Luterană sau Evanghelică

Din mijlocul pieței ce poartă numele vestitului saș huet,pe locul burgului de odinioara în jurul căruia s-au adunat rând pe rând clădirile urbei,pe fundamentele unei vechi bazilici romane ,se ridică înalt dar se și desfașuară lateral masiv, catedrala Evanghelică,unul din monumentele caracteristice ale Sibiului. Fațada alătură aparent 6 turnuri prismatice terminate triunghiular,un turnuleț ce le depașește ușor purtând data clădirii 1520 ,și apoi marele turn prismatic apusean de 74 m,încoronat piramidal și încercuit de 4 turnulețe ce-i frâng avântul. Clădirea iși împarte ca toate bisericile săsești caracterul religios cu cel laic al unei cetățuie,ilustrându-și limpede dubla funcție pentru care a fost creată. Goticul dominant al constructiei exprima clar o variantă rasariteana, simplificata ,sobra a marelui stil ce a impodobit catedralele frantei si germaniei cu opere în care misticismul cel mai pur se subtilizeaza în dantelaria celei mai fine podoabe.

Portalul – cadrul obisnuit a unor impresionante reliefuri si a unor impresionante ornamentari de prim rang- nu se invredniceste la catedrala sibiană de nici un accent artistic deosebit.Doar bolta-i incheagă geometric ramificațiile arcurilor gotice închizându-le cu o mică agrafă în piatră ce reprezintă pe Sfânta Fecioară și pe copilul Isus deasupra norilor.

Pe fundamente bazilicale cu o nava centrală depășind cu mult cele laterale cu brațul încăpător al unei cruci ce taie de-a curmezișul corpul principal al bisericii,cu o absidă spre rasarit ,cu o vastă galerie în dreapta cu 4 balcoane , cu spașiul dinspre apus închis de o înaltă orgă cu 78 de registre ,ornamentată cu îngeri trambitând slava Domnului,catedrala te cuprinde și te domină cu amploarea și monumentala.

27

Bolțile ce susțin pe coloane fasciculare care-și elibereaza la dreapta spațiul dintre ele,deschizând balcoane în timp ce la stânga închid între arcuri mari epitafuri bogat și întortocheat împodobite cu figuri simbolice și texte latinești în cinstea comitilor cu un deosebit renume.

Prin cele două rânduri de ferestre gotice , unele pe laturile navelor secundare,altele deasupra ,”vitraliile colorate frâng și cern discret lumina aurie a soarelui”.

Printre realizările plastice din cadrul bisericii ce impun în primul rând fresca remarcabilă a Răstâgnirii ocupând bună parte a peretelui din stânga corului,lângă altar. Între dimensiunile respectabile 9,48 x 5,6 m se desfășuară într-un cadru arhitectonic pictat între doi pilastri care se deschid în două nișe în sus și jos , cele trei părți ale tabloului : jos Isus însangerat,sus Isus ca judecator apocaliptic , la mijloc scena principală a crucificării.

Istoricul bisericii de care vorbim ne înfatișeaza o stradanie neobosită între îmbogațirea și lărgirea spațiului ei cuprinzător portivit crețterii continue a populației sibiene. Pe la 1350 cea mai de seama a ei parte va fi fost terminată ,în a doua jumătate a veacului a apărut turnul și s-au pus ferestrele . La 1520 s-a ridicat și turnuletul ce poartă această dată și cu el clădirea s-a încheiat. Restaurările ulterioare,cele din secolul XIX -lea au fost mai putin fericite.

În vastul spațiu al cuprinsului ei,în simplitatea și sobrietatea de care vorbeam,în lipsa de ornamentatie, în severitatea albului din interior ,recunoțti duhul saților luterani.

În fața catedralei se înalță în vestmântul lui de preot protestant în mână cu biblia ,statuia episcopului și istoricului Teutsch.

Fig.5 – Biserica Evanghelică ( www.ibishotels.ro )

28

Palatul Brukenthal

Clădit către sfarșitul secolului XVIII-lea pe latura de apus a Pieții Regele Ferdinand în stilul barocului austriac pe care baronul de Brukenthal avea să-l imună multor edificii sibiene,palatul pe care îl descriu acum se desprinde din cadrul arhitecurii locale ca o făptura artistică reprezentativă. Cu o fațadă pentru un ochi mai atent neliniștit de spiritul dornic de variație și decorație multiplă a barocului ,accentuat in contrast cu simplitatea aripilor partea centrală printr-un portal ce se arcuiește între două coloane cu capiteluri de mici volute înghirlandat și strângându-și ornamentația în jurul stemei centrale către care-i converg toate liniile cu un acoperiș triplu etajat întretăiat de rotundele ferestre cu gust împodobite ale primului cat,palatul te invită să pătrunzi în corpul lui fără sfiiciunea pe care ți-o inspiră de obicei clădirile monumentale. Pe sub gangul portalului susținut de coloane simple, ajungi pe stânga la intrarea principala a fostelor încăperi ale baronului,pe trepte ce duc până în vestibulul prin care intri de-a dreptul în marea sală festivă a primului etaj.Pereții tapetați cu stofă cu motive înflorite ,mobilierul îmbrăcat în roșul care nu mai e însă al mătasei de odinioară,candelabre în stil venețian ,supraporturi aurite cu embleme muzicale,cele două albe căminuri ale vremii dau interiorului o înfațișare intr-adevăr strălucită. De-a dreapta și de-a stânga acestei săli de recepție ne întâmpină două cabine tapetate cu mătase roșie având și ele supraporturi aurite cu scene din mitologia romană,apoi mai departe deemnuri de-o parte și de alta,încă două cabinete cu tapete de hârtie cu ornamentație și supraporturi aurite în stilul chinezesc atât de iubit în acele vremuri.Din ele pătrunzi pe stânga în bibliotecă ,pe dreapta în fostele încăperi de locuit ale baronului.

Mai sus pomenită,sala festivă a alcătuit cadrul multor reuniuni distinse dintre care cea din seara de 6 iunie 1783 în prezența împăratului Iosif al II-lea a rămas de neuitat.Au fost de față mari figuri sibiene ale vremii în jurul meselor la care se juca – taroc- și – l.hombre- în timp ce popularul împărat în jacheta verde ,vestă albă,pantaloni de mătase neagră și cizme cu pinteni de argint cutreera sala împărțind invitaților amabile cuvinte.

Biblioteca baronului în aripa stângă a celui dintâi etaj număra pe vremea guvernatorului 16.000 de volume măiestrit legate în marochin cu tipărituri aurite,cuprinzând opere din toate domeniile științei și artei oglindind spiritul enciclopedist al timpului.Între ele primele ediții ale unor contemporani cu Goethe,Schiller,Herder,Voltaire în 70 de volume,rețin atenția bibliotecii.Dintre lucrările cele mai vechi,un comentar teologic al lui Thomas de Aquino din 1469 alcătuiește piesa cea mai prețioasă a bibliotecii.

În palatul a cărei barocă făptură am încercat să o evocam mai sus,în cel de-al doilea cat se adăpostește astăzi ca și odinioară de altfel,cel mai de seamă dar al baronului de Brukenthal :

29

pinacoteca pe care pasiunea lui artistică inflorită a creat-o pentru plăcerea inimii lui. Colecția de care vorbim înseamnă de fapt încă o încercare de a înviora Sibiul cu acel duh vienez cu care baronul de Brukenthal își îmbătase sufletul în tinerețe . În afara tablourilor primelor două săli închinate picturii săsești,toate celelalte până la remarcabila cifra de 1438 se dotoresc sârguinții de colecționar pătimaș a baronului.

În primele două săli sunt adăpostiți pictorii sași de la sfârșitul secolului XVIII-lea și până la contemporani. Cu cea de-a treia încăpere pătrundem în imperiul donației lui Brukenthal și ca un omagiu pentru protectorii săi ne întâmpină portretele Mariei Terezia și soțului ei Franz I . Sala a patra adăpostește mai departe opere ale barocului austriac . Sala a cincea este dedicată mai cu seamă pictorilor animalieri dintre care se reliefează un Humilton zugrăvind cai,câini,păsări dar și vietăți exotice . Sala 6 și 7 înfățișează nume mai pușin importante ale școlii olandeze mai ales. Cu sala 9 pătrundem printre valorile de primă mărime.

În încăperile fostei școli de fete în corpul stâng al palatului , ne întâmpină colecția etnografică pgșindind viața materială și spiriruală a sașilor locali și din alte șinuturi ardelenești.

Colecția preistorică și arheologică e adăpostită în fundul palatului,ea descoperind cel puțin parțial câteva din tainele vieții ce palpita aici din epoca neolitică.Pietre lustruite de toate mărimile și felurile ,primele oale făcute cu mâna,rămașițe ceramice rămase de pe dealul Gușteriței aparținând neoliticuluimapoi rezultatele importantelor săpături de la 1870 care au descoperit un atelier de arme din epoca de bronz.

În ferula catedralei luterane este așezată ultima secțiune a muzeului Brukenthal : arta bisericească . De-a lungul zidurilor se înșiruie lespezile mormintelor celor ce zac desubtul bisericii – printre ele,cea mai veche aparține voevodului muntean Mihnea Vodă cel Rău înjunghiat de Iacsici în anul 1510 pe treptele catedralei sibiene.

Fig.6 – Palatul Brukenthal ( patrimoniu.sibiu.ro )

30

Casa cu Cariatide

Situată pe strada Mitropoliei,una dintre cele mai interesante clădiri din Sibiu, casa cunoscută drept Casa cu Cariatide, acele statui care reprezintă două femei stând în picioare, îndeplinind funcția de coloane de susținere.

În această clădire a locuit pe vremuri cel mai celebru argintar din cetatea Sibiului, Sebastian Han. Abia după moartea sa clădirea a fost ridicată de către văduvas contelui Grogorius Bethlen, între 1801 și 1802. la puțin timp după terminarea palatului baronului Brukenthal din Piața Mare, Casa cu cariatide încearcă să reia unele dintre motivele folosite la palat.

Clădirea a fost construită în stil tradițional baroc în formă dreptungiulară cu o curte interioară mare. Fațada este ridicată pe înălțimea a două etaje, iar mansarda a fost realizată în trei trepte. Parterul este format dintro loggie cu ample arcade semicirculare, care susțin coridorulde access pre încăperile celui de al doilea nivel. La ambele etaje galeriile cu coloane desăvârșesc ansamblul architectural și dau clădirii aerul de epocă. Se pare că arhitectul clădirii a pus accentual pe realizarea fațadei principale și asupra colonadei din curtea clădirii. Elemntele de decor baroc nu sunt foarte dese, la lunetele ferestrelor sau în locul cheii de arc a portalului. Alte elemnte baroce semai găsesc pe tavanul sălii festive- stucaturi cu motive vegetale.
Casa cu cariatide se remarcă, dacă nu prin numele ei, care este prea puțin cunoscut, prin chiar aceste cariatide care reușesc să întoarcă privirile trecătorilor.

Fig.7 – Casa cu cariatide ( helloromania.ro )

31

Casa Lutsch

Clădirea situată în Piața Mare nr. 13, adăpostind în prezent sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, are o istorie extrem de bogată. Cunoscută drept Casa Lutsch, de la numele unuia dintre proprietarii săi din secolele XVI-XVII, clădirea în care a ființat și restaurantul “Dunărea”, a fost, înainte de toate, prin anii 1400, sediul prepoziturii. Ultimele cercetări au stabilit că respectiva casă era una dintre cele mai însemnate din Sibiu.

Din tablourile de epocă se poate reconstitui cu aproximație, fațada casei, în care elementele principale erau un turn-locuință cu patru niveluri, asemănător cu cel al casei Haller, flancat de două corpuri de clădire, cea dinspre sud având un bowindow. Tabloul lui Franz Neuhauser (cca. 1790) prezintă chiar această clădire cu turn-locuință construită în stil gotic.
Planul inițial poate fi recompus pe baza planului pivniței actuale, unde se păstrează cu fidelitate unele detalii (ancadramente de piatră cu muchii teșite, scara în spirală care urca spre etaj, precum și parțial, fundațiile unei capele cu cor poligonal în partea din spate a casei-fosta capelă Sf. Ladislau) .
La nivelul parterului, cu excepția bolților fostei treceri spre curte , nu se mai păstrează detalii originale. Se pare că edificiul datează din ultima treime a secolului al XV-lea, în acest sens analogia turnului-locuință cu construcții similare de la Casa Haller și de la Primăria veche, fiind edificatoare.

Mulți istorici sunt de părere că această casă a fost construită în 1424, chiar de către regele Sigismund, cu scopul de a-i găzdui pe regi, voievozi și înalți demnitari care veneau în acele vremuri la Sibiu. Până la sfârșitul secolului al XV-lea, casa s-a aflat în proprietatea familiei Altemberger, apoi, între anii 1537-1593, ea a fost deținută de familia Haller.
După aceea edificiul intră în posesia lui Johann Lutsch, perioadă din care provine și fragmentul de ancadrament de la ușa bibliotecii Brukenthal, atribuit sculptorului Elias Nicolai și reprezentând blazonul familiei primarului Michael Lutsch. Deși în 1661 intră în proprietatea lui Georg Reussner, există și o “legendă” potrivit căreia casa nu ar fi fost achiziționată de acesta din urmă ci câștigată la jocul de popice. Iar aceasta pentru că stema pe care se aflau cifrele prezentau și două mâini, dintre care una ținea un popic. Urmașii ultimului proprietar donează statului, la 1821, imobilul respectiv, iar în 1830, suferă transformari de anvergură, după care abia în 1999, mai intra într-un ultim proces de renovare.

32

Casa Weidner

Veche de peste șase secole, clădirea situată în strada Avram Iancu nr. 9 a fost rând pe rând restaurant, capelă, reședință a arhitectului maghiar Kos Karoly și atelier de marochinărie. Numită și Casa Weidner după numele familiei căreia i-a aparținut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, aceasta a trecut prin mai multe etape de construcție și, ceea ce e mai important a rezistat de-a lungul timpului furtunilor, ciumei și incendiilor devastatoare.

Corpul de clădire mai vechi este cel dinspre stradă, respectiv din sud, căruia i s-a adăugat ulterior aripa din vest. E cert că, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea ambele corpuri de clădire erau deja ridicate. Acest fapt este dovedit prin existența, la etaj, în sud, est și vest, a mai multor ferestre sau fragmente în stilul Renașterii, cu cornișe susținute de frize cu denticuli. Asemănător acestor ferestre este ancadramentul de ușă situat în dreapta pasajului de acces, în centrul lintelui având un scut cu scobituri laterale în treimea superioară, încărcat de cifrul HW și de anul 1571. Existența ancadramentului datează deci etapa de construcție corespunzătoare stilului Renașterii, pentru că nu există detalii care să pledeze pentru o etapă anterioară, gotică. Unele ferestre considerate de unii cercetă tori ca fiind de tip gotic, sunt de fapt neogotice și datează de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. De altfel, aripa de nord și prelungirea laturilor de est și de vest, prin care s-a închis incinta sunt de proveniență ulterioară fazei renascentiste, conform detaliilor existente și azi. Într-una din aceste etape, construcției i-a fost înglobat, în limita din spate a terenului, un turn poligonal.

Demn de menționat este și portalul principal cu usciorii canelați, ridicați pe piedestale înalte, încheiat în partea superioară în arc semicircular. În timpan apare motivul vegetal, care după mai bine de două secole va fi reluat la construcția de factură clasicistă din Piața Mare nr. 12. De remarcat faptul că, în sutele de ani care au trecut peste zidurile groase ale clădirii a rămas neclintită o deviză scrisă cu litere gotice pe arcul de piatră de la intrare: ”să știi multe dar să spui puține / nu răspunde tuturor celor care întreabă”.

Fig.8 – Casa Lutsch ( patrimoniu.sibiu.ro) Fig.9 – Casa Weidner ( patrimoniu.sibiu.ro )

33

Turnul Gros

Spre mijlocul secolului al XVI-lea, fortificațiile Sibiului înglobate ulterior centurilor de apărare, au fost consolidate cu rondele de artilerie. Astfel de rondele au fost ridicate între anii 1540-1552 în fața porților Turnului, Cisnădiei, precum și pe alte câteva străzi din centrul istoric al Sibiului. Singura astfel de rondelă care a rezistat peste vreme este Turnul Gros, situat pe strada Cetății,dar care se întinde și pe Bd.Corneliu Coposu. Este o construcție masivă de plan semicircular,în forma literei U, ieșind cu circa 25 de metri în afara zidului exterior.

Turnul,ctitorit de Marcus Pemfflinger, datează din 1540,are ziduri din piatră și cărămidă , precum și o platformă pe care erau amplasate tunurile. De fapt acesta a reprezentat o veritabilă mașină de război defensiv, la nivelul inferior Turnul Gros prezentând mai multe cazemate cu guri de tragere. În urma lucrărilor de restaurare au fost însă păstrate doar zidurile exterioare ale construcției.De asemenea săpăturile efectuate au scos la iveală două canale, construite din cărămidă, care serveau, probabil, unul la drenarea apei din șanțul exterior, iar celălalt la comunicarea între apărătorii aflați de o parte și de alta a turnului. În 1787 tipograful și inițiatorul primei librării din România, Martin Hochmeister, care avea să devină primar al Sibiului, un an mai târziu, a obținut cedarea clădirii pentru construirea Sălii Thalia, întâiului teatru din țara noastră, dar și unul dintre puținele din Europa.

Construcția a fost ridicată într-un an de zile astfel că, în iunie 1788, atunci când a avut loc primul spectacol, aceasta era o adevărată bijuterie arhitectonică, având două balcoane și o lojă rezervată exclusiv guvernatorului Transilvaniei.

De-a lungul timpului pe scena de aici aveau să urce personalități de marcă din lumea culturală românească, în frunte cu George Enescu și Mihai Eminescu, poetul fiind sufleur într-o piesă jucată în 1867 de trupa lui Mihai Pascaly fiind pentru prima oară când reprezentația a avut loc în limba română.

Fig.10 – Turnul Gros ( Sibiul.ro )

34

Turnul Sfatului

Orice sibian, întrebat fiind ce ar fi de vizitat în Sibiu îți va răspunde fără să stea pe gânduri că Turnul Sfatului. La o simplă căutare pe Google despre Sibiu cele mai multe răspunsuri îndeamnă spre Turnul Sfatului. Fără îndoială că Turnul este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Sibiului. Și pe drept cuvânt, Turnul Sfatului se află în centrul orașului încă de când au fost puse primele cărămizi pentru construcția burgului lui Hermann, iar de atunci a rămas să crească odată cu el.

În realitate însă Turnul Sfatului este puțin mai tânăr decât Sibiul, el apărând pentru prima oară menționat în documentele istorice în perioada 1224 – 1241, odată cu cel de-al doilea șir de fortificații al cetății, în timp ce Sibiul este menționat pentru prima oară în 1191. În acele vremuri, Turnul avea doar patru etaje și servea ca fortificație a porții de intrare din cea de-a doua serie de fortificații a cetății Sibiului. Pentru că se afla situat chiar lângă clădirea în care se aduna “sfatul orașului” a primit numele de Turnul Sfatului. De-a lungul timpului, clădirea Turnului a avut multe de suferit pentru a ajunge în forma pe care o are astăzi. La doar două secole după ce a fost construit, se prăbușește în urma uni cutremur puternic. Doi ani mai târziu, în 1588 el este reclădit. Baza lui și parterul, care astăzi deservește trecerii pietonale din Piața Mare spre Piața Mică, iar în epoca medievală trecerea din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, au rămas nemodificate din epoca aceea. Partea superioară a clădirii a suferit însă modificări importante. La un moment dat în istorie, acoperișul avea o formă piramidală, pentru ca după să primească patru turnulețe pe margini. Forma lui de astăzi, cu un singur turn în mijloc, datează 1824. Ultimele reparații, Turnul Sfatului le-a suferit în 2006 când a fost inclus în programul primăriei de reabilitare a întregului centru istoric al Sibiului pentru evenimentul Sibiu Capitală Culturală Europeană în 2007.

Deasemenea, în trecut a fost folosit ca punct de observație în caz de incendii, fortificație, depozit de cereale, arest sau muzeu de științe naționale. În secolul XX, Turnul Sfatului a mai adăpostit și o expoziție de arme medievale.

În zilele noastre, Turnul Sfatului este, așa cum și merita, muzeu. Intrarea în Turn se face printr-o ușă de mici dimensiuni, iar urcușul spre vârf cu ajutorul unei serii de scări dispuse concentric. Un bilet de vizitare costă zece mii de lei vechi, echivalentul a aproximativ 35 de eurocenți, plata făcându-se la primul nivel. Scările sunt din lemn gros, fiecare etaj oferind vedere în exterior prin câte una sau două ferestre de foarte mici dimensiuni. Aici se poate observa și gosimea zidurilor care îl susțin, grosime ce diferă de la bază până la vârf, descrescând de la aproximativ un metru până la aproape o jumătate de metru. În penultimul etaj el adăpostește mecanismul de funcționare

35

al ceasului care dă ora exactă de câteva secole în Piața Mare și după care sute de sibieni se ghidează în fiecare zi. Din vârful lui, înălțime echivalentă cu cea a unei clădiri cu șapte nivele, se poate vedea cea mai frumoasă panoramă a Sibiului, deschizând vederea spre toate cele patru zări. Spre sud, se vede o parte a Pieții Mari, centrul, cartierul Vasile Aron, dar și o priveliște deosebită a Munțiilor Făgăraș, în zilele senine. Spre est și nord priveliștea se deschide spre Gara Sibiu, Dealul Gușterița și cartierul Terezian. Ultima parte, cea dinspre vest arată cea mai mare parte a orașului, cu Piața Mare, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Parcul Subarini și o parte a Munților Apuseni.

Monument istoric și emblemă a orașului, Turnul Sfatului reprezintă pentru sibieni atât o coloană de susținere cât și axul central în jurul căruia se învârte toată viața din centrul istoric.

Fig.11 – TurnulSfatului(patrimoniu.sibiu.ro )

Turnul Olarilor

Este considerat de mulți cercetători ca fiind de proveniență mai recentă,de pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Insă, având în vedere planul dreptunghiular al turnului la bază, plan păstrat la proporții mai reduse și la nivelul superior, precum, și poziția față de zid, ne vine destul de greu să acceptăm această opinie.

Considerăm că, la mijlocul secolului al XVI-lea, într-o perioadă când se ridicau deja rondele de artilerie sau bastioane, rolul unui turn de asemenea proporții și, mai ales, astfel plasat ar fi fost minor. Remarcăm totodată și aici prezența gurilor de aruncare dispuse la fel ca în cazurile anterioare. Turnul Olarilor este unit cu următorul turn de apărare printr-un zid realizat în cel puțin două faze, așa cum demonstrează însăși structura materialului de construcție. Jumătatea inferioară este realizată din piatră brută, iar supraînălțarea (înălțimea zidului a fost aproape dublată) este executată din cărămidă. Zidul era prevăzut cu metereze în partea superioară, unde apărătorii puteau ajunge printr-un coridor de acces acoperit, susținut de o înșiruire de arcade de descărcare.

36

Sistemul este larg răspândit și la cetățile sătești din județul Sibiu, un exemplu tipic fiind fortificația din Valea Viilor.

Fig.12 – Turnul Olarilor ( patrimoniu.sibiu.ro )

Turnul Dulgherilor

Este o construcție care la bază prezintă o formă circulară, delimitată de porțiunea următoare printr-o cornișă pronunțată. De la acest nivel, turnul capătă forma unei prisme octogonale, încheiată în partea superioară prin clasica porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de păcură între arce.
In ceea ce privește datarea turnului, ea este posibilă pe baza elementelor stilistice și formale doar cu o mare aproximație, deoarece astfel de forme se întâlnesc pe parcursul mai multor decenii.
Arhitectura militară este de obicei foarte conservatoare față de elementele stilistice, fiind de fapt o arhitectură utilitară. Cert este că turnurile incintei a treia, așa cum le putem cunoaște azi, erau adaptate armelor de foc (archebuzelor), dar forma lor prismatică (rectangulară sau poligonală) nu asigura cea mai bună protecție contra artileriei în curs de perfecționare.

Gurile de aruncare au fost și ele utilizate de-a lungul mai multor secole, pentru contracararea asediatorilor ajunși la baza zidurilor, așa că nici ele nu constituie indicii certe de datare. Cunoscând însă anumite referiri documentare despre continuarea lucrărilor de fortificare în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea și primele decenii ale celui următor, putem încadra și turnurile de pe strada Cetății în același interval de timp.
Chiar dacă prin noi cercetări ar putea surveni precizări privind datarea celor trei turnuri, este sigur faptul că cea de a treia incintă, după ce a suportat o serie de reparații și reamenajări, pe la începutul secolului al XVI-lea era dominată de astfel de turnuri, evident mult mai numeroase

37

decât cele păstrate până în prezent. Conform specialiștilor, fapt relevat și de planurile orașului Sibiu, "Orașul de sus" era înzestrat cu un număr considerabil de turnuri, deși planurile de epocă nu menționează eventualele turnuri de pe strada Centumvirilor, iar planul realizat de Bobel consemnează doar 19 turnuri.

Fig.13 – Turnul Dulgherilor(patrimoniu.sibiu.ro)

Turnul Pulberăriei

A fost ridicat la mijlocul secolului XVI în cadrul centurei a IV-a de apărare, având rol de depozit pentru praful de pușcă. Turnul făcea parte din cel mai puternic complex fortificat al orașului, care apără Poarta Ocnei (sau a Cizmarilor).
Este un turn masiv, cu plan circular, construit în acest mod pentru a putea rezista tirului artileriei de asediu. Așa cum îi arată și numele, era folosit pentru depozitarea prafului de pușcă.
Din punct de vedere cronologic, aparține de fapt noului sistem de fortificare, conceput la sfârșitul sec. XV.În anii '60 era folosit ca depozit al Fabricii 13 Decembrie, iar în anii ’80 aici funcționa un Atelier de confecționat lozinci și material propagandistic pentru comitetul PCR al Uzinei Independența.
Fig.14 – Turnul Pulberăriei ( patrimoniu.sibiu.ro )

38

Bastionul Soldish

Bastionul face parte din latura vestică a incintei IV, fiind construit în 1622-1627. Acesta este un bastion „pinten” prevăzut la partea superioară cu un brâu pronunțat ce împiedică sprijinirea scărilor de asalt.
Acesta este prevăzut cu 6 guri de tragere pentru puști și archebuze și o platformă pentru piesele de artilerie.
Pe latura exterioară, spre Șos. Alba Iulia este o frumoasă stemă a orașului realizată în relief pe o placă din gresie albă.

Ridicat între 1622-1627 ca fortificație de apărare a orașului de sus, este cronologic ultimul dintre bastioanele orașului. La partea superioară are un brâu pronunțat care avea rolul de a împiedica sprijinirea scărilor de asalt. Suprafața mai mică decât a celorlalte bastioane, iar ca formă, doar o jumătate de pică.
Pe bastion se poate ajunge din curtea orfelinatului trecând pe sub o porțiune de zid care-l unea cu Bastionul Porții Cisnadiei. La baza bastionului există două porți de acces spre subteran.
Lipită de bastion la capătul de sus al Șoselei Alba Iulia, o construcție romantică  cu turn în creneluri, datează doar de la începutul sec. XX.
Pe latura exterioară a bastionului este atașată cea mai frumoasă stemă a orașului pe o placă de marmură albă.
Zidul bastionului mai păstrează pe latura de nord patru ghiulele încastrate în el.
Grădina cu ruine amenajată pe bastion, conform gustului epocii, de către baronul Michael Brukenthal (1785), nepotul guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, avea și un pârâu ce străbătea una din cazematele de mult dezafectate ale bastionului.
În 1903 în rondela de artilerie s-a construit leagănul de copii, în prezent Complexul de servicii comunitare “Prichindelul”.

Fig.15 – Bastionul Soldis(patrimoniu.sibiu.ro)

39

Biserica Reformata

Apărută în prima jumătate a secolului al XVI-lea și făcând prozeliți printre credincioșii catolici de naționalitate maghiară din Transilvania, mișcarea reformată, ale cărei baze au fost puse de preotul catolic francez Jean Calvin, a fost favorizată de înfrângerea de către Imperiul Otoman, a Ungariei, în bătălia de la Mohacs(1526).
Pătrunderea învățăturii reformate a fost facilitată de posibilitatea predicării Evangheliei în limba maternă, ceea ce la vremea respectivă biserica romano-catolică nu îngăduia (liturghia făcându-se în limba latină).
Biserica reformată din România numără peste 800.000 de credincioși, organizați în două eparhii, la Cluj Napoca și Oradea. Cu o intensă activitate pastorală și de educație religioasă a credincioșilor prin servicii divine, predici, catehizare și festivități tradiționale precum “Ziua Reformei”, ”Sărbătoarea pâinii noi” și “Ziua Mamei”, biserica reformată se remarcă prin catehizarea copiilor și tineretului, confirmarea în credință la vârsta de 14 ani desfășurându-se cu mult fast și o largă participare a credincioșilor.

La Sibiu, comunitatea reformată a obținut aprobare pentru ridicarea lăcașului său de cult, în strada Mitropoliei nr.9, în anul 1783. După ce în anul următor au fost achiziționate casa parohială și terenul pentru construcție (cu suma de 40.000 de florini), s-a trecut la ridicarea bisericii, sub conducerea meșterului Samuel Krempels și a dulgherului Johannes Schneider. Aceasta, inaugurată la 26 noiembrie 1786, așa cum apare pe inscripția de deasupra portalului, se prezintă ca un monument sobru.
Are o fațadă îngustă, marcată de un portal simplu, cu un ancadrament de piatră. Singurele elemente care cadrează cu fațada sunt pilaștrii ce susțin antablamentul format din arhitravă, friza de triglife sprijinite pe clopoței și o cornișă cu denticuli. Deasupra se ridică un turn zvelt, nedecroșat.
Interiorul, la fel de sobru (sobrietate impusă și de canoanele cultului calvin) oferă imaginea unei biserici-sală cu absidă. Pereții sunt marcați doar de pilaștri dublați care susțin antablamente identice cu cele din exterior. Bolta este semicilindrică, susținută cu arce dublouri. În axul altarului este plasat un amvon cu baldachin decorat cu motivele aurite ale unor draperii și ghirlande de trandafiri. În partea de vest a bisericii, orga este amplasată pe o tribună susținută de doi stâlpi masivi. Ușa de acces, din lemn, în două canaturi, datând din secolul al XVIII-lea este ornată cu elemente geometrice și florale.

40

Biserica Romano-Catolica

Printre cladirile din secolul XVIII situate in Piata Mare din Sibiu, biserica catolica ocupa un loc important. Cu toate ca a fost ridicata relativ tarziu, aceasta cladire construita intr-un stil baroc neostenativ, se incadreaza armonic in contextul arhitectural al orasului.
Dupa ce Sibiul a aderat la Reforma orasul a ramas aproape 150 de ani fara biserica catolica.
Ca urmare a Diplomei Leopoldine din 1691, si inSibiuau intrat trupe ale Imperiului Austriac, impreuna cu care au venit si preoti militari catolici. Pentru soldati , s-a ingaduit celebrarea slujbei catolice in asanumita Hala a Croitorilor in Piata Mare, aproximativ in locul in care se afla astazi biserica catolica. Cu timpul , ofiterii si functionarii administrativi s-au stabilit in oras, asa incat s-a format o mica comunitate catolica. Dupa tratate indelungate si anevoioase cu sfatul protestant al orasului, s-a putut incepe incepe construirea unei biserici parohiale catolice. In data de 4 iulie 1726 s-a pus piatra de temelie, si in 13 septembrie 1733, biserica a fost sfintita de catre episcopul ardealului, baronul Georg von Zorger.
Initial, interiorul biserici nu era pictat,si geamurile aveau sticla incolora, asa incat biserica era probabil mult mai luminoasa decat astazi, cu vitraliile colorate, care au fost inserate de abia la inceputul acestui secol. La inceput, in biserica nu exista decat o singura fresca, cea din spatele altarului principal, cu Maica Domnului incoronata de Sfanta Treime. Aceasta fresca a fost pictata in 1777 de pictorul austriac Anton Steinwald. Altarele laterale dateaza in cea mai mare parte inca din perioada de constructie a bisericii. Altarul Sfantului Iosif nu a suferit nici o modificare, si pictura lui dateaza tot din acea perioada. Demne de mentionat sunt confesionalele baroce cu intarsii care dateaza tot din secolul XVIII.
In anul 1904, biserica a fost pictata de pictorul Ludwig Kandler din Munchen. In 1977 – 1978, aceasta pictura a fost curatata si reimprospatata. Orga actuala a bisericii, instalata in anul 1860, a fost construita de constructorul de orgi Karl Hesse din Viena.
Casa parohiala, altadata o manastire iezuita, este, ca si biserica, un monument istoric. In anul 1739, manastirea a fost terminata, si cladirea serveste si astazi drept casa parohiala.
Ar mai fi de mentionat ca in curtea interioara a casei parohiale se afla statuia Sfantului Martir Johannes Nepomuk, care initial statea in fata bisericii, in Piata Mare. In anul 1948, puterea comunista a indepartat statuia; timp de decenii, aceasta a zacut in curtea Muzeului Brukenthal, pana ce, in anul 1987, in urma insistentelor actualului paroh, a fost restaurata si instalata in curtea casei parohiale.

41

Biserica Franciscana

Situată în strada Șelarilor nr.14, Biserica Franciscană de astăzi a fost, la începuturile sale, în Evul Mediu, Mănăstirea Clariselor, apartinând unui sever ordin de călugărițe, fiind construită în mai multe etape, între anii 1425-1776. După reforma luterană, mănăstirea a fost desființată, iar biserica a fost utilizată vreme îndelungată ca depozit de cereale, degradându-se treptat. De menționat că, la puțin timp după izgonirea catolicilor în urma Reformei, la 1 aprilie 1556, un incendiu puternic care a distrus o bună parte din oraș a afectat și biserica.
În anul 1716, generalul comandant de atunci, contele Stefan Steinville, a reușit să obțină de la edilii orașului, aprobarea de stabilire a Ordinului Franciscan pe respectivele meleaguri. Astfel, Biserica și Mănăstirea Clariselor de odinioară au fost redate călugărilor franciscani. Pe data de 13 iunie 1716, la sărbătoarea Sfântului Anton de Padua, în biserica modest amenajată a putut fi celebrată, pentru prima dată după reformă, sfânta liturghie, de către Superiorul Mănăstirii, Anton P.Schirner.

Biserica a fost construită inițial în stil gotic, marcată prin contraforturi în exterior și cu un interior complet modificat de biserică-sală în stil baroc târziu. Din cauza prăbușirii bolților, în 1776, ea a fost refăcută în mai multe rânduri de călugării franciscani, rezultând o biserică-sală cu cor poligonal al cărei interior este ritmat doar prin mijlocirea unor pilaștri încoronați de un antablament simplu. Reține atenția pe peretele de nord al corului monumentul funerar al generalului conte Damian Hugo von Virmond (1666-1722) realizat în piatră. Partea centrală constă dintr-o inscripție comemorativă, iar cea inferioară, sarcofagul propriu-zis, este decorată cu alegoria Victoriei.

În biserică se mai găsește un cenotaf dedicat baronesei Arianna Andlern, născută Engelshoffer, iar în criptă se află mai multe pietre funerare, printre care a lui Johann Haller, guvernator al Transilvaniei, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a soției sale Sophia Daniela de Vargyas, decorate cu blazoanele acolate ale defuncților. Din inventarul bisericii reține atenția sculptura gotică Madona cu pruncul, așezată într-un altar lateral și realizată din lemn policrom în secolul al XV-lea. Monumentul a fost restaurat în anul 1972, însă clădirea abuziv confiscată în 1949 de regimul comunist( care i-au deportat într-un lagăr pe călugării franciscani, de altfel foarte îndrăgiți de credincioși pentru că erau dedicați pastorației) nu a fost retrocedată nici până în prezent.

42

Sinagoga din Sibiu

A fost construită între anii 1898 – 1899,în anul 1898 comunitatea evreiască din Sibiu a obținut sumele de care aveau nevoie pentru construirea unui edificiu propriu. Cel care a obținut banii necesari a fost chiar președintele comunității evreiești din Sibiu , Josef Schwartz, prin diligențele depuse. Odată ce au fost obținute fondurile necesare arhitectul Szalay Ferenc a fost însărcinat să construiască edificiul sinagogii. Clădirea este formată dintr-un singur corp de clădire de plan dreptunghiular.
Fațada a fost realizată în stil neootic, dar în partea superioară a acesteia apare o friză de triforii neoromanice. Interiorul are un aspect bazilical cu trei nave încălecate de tribune cu arcade în forma de triforii, iar tavanul este casetat, oarecum în spirit neorenascentist.

Fig.17 – Biserica Reformată(helloromania.ro) Fig.18 – Biserica Romano – Catolica

( sibiu.dordeduca.ro )

Fig.19 – Biserica Franciscană (baroc.sibiu.ro) Fig.20 – Sinagoga ( patrimoniu.sibiu.ro )

43

4.2Rolul populației germanice în fundamentarea stilurilor arhitectonice prezente în construcțiile sibiene

În anul 1141,în Sibiu începe colonizarea săsească,anul1244 reprezintă apogeul invaziei tătare unde nu se mai păstrează arhitectura de zid anterior. Anii 1244 – 1517 sunt reprezentanții arhitecturii medievale în transilvania,ulterior apărând renașterea și barocul .Populația germanică sau sașii sunt de religie catolica între anii 1141 – 1517 (debutul reformei) iar după 1517 devin lutherani.

Câteva aspecte legate de arhitectura și de specificul populației germanice în municipiul Sibiu :

germanii aveau dreaptul să-și clădească perimetrele orașelor ( civitas ),punctele fortificate în zona rurală erau cetatea țărănească ce repreyenta o construcție fortificată aflată în afara așezării,de obicei într-o zonă cu relief mai înalt,însă aceasta nu a funcționat din cauza dificultății de a evacua întreaga așezare în caz de atac într-o incintă aflată la distanță de sat.

bisercile fortificate reprezentau centrul de greutate al așezării,aflat la mijlocul acesteia. Ușor de folosit în caz de atac,devine formula uzuală în Transilvania,locuința fortificată prezentând dispozitive de apărare proprii tip turn sau donjon

Datorită dreptului de a construi fortificații perimetrale în oraș,bisericile nu mai necesita fortificații proprii. Accentul în crearea lor cade pe funcția de reprezentare astfel punându-se mare preț pe decorație. Nici una din catedralele păstrate dupa 1244 și finalizate înspre 1500 nu sunt pure din punct de vedere stilistic. În orașe construcția marilor ansambluri a fost aproximativ între anii 1350-1500 iar durata mare a șantierului a generat îmbinări stilistice între romanic, gotic și uneori chiar renaștere.

Tipuri spațiale de biserici orășenești:

Sala – o încăpere cu deschidere mare și lățime mică, formula preferată de mediul rural unde mijloacele de finanțare a a bisericii erau reduse, modeste. Avem deci, o singură navă încheiată cu o zonă de cor și altar tratat continuu . Mai puteau fi prezente și sacristia (haine și obiecte de cult) pe latura de N.

Bazilica – pătrunde în Transilvania prin intermediul călugărilor cristercieni,ramura disidentă a benedictinilor care urmăreau întoarcerea la respectarea regulilor Sf Benedict,principii de comportare conform dogmei,întoarcerea la austeritatea originală .”Refuză decorașia excesivă

44

acceptând numai capitelurile vegetale” , se răspândește rapid în zona de S-NE a Transilvaniei,primele bazilici apar în jururl anului 1350.

În Sibiu,la biserica Evanghelică Sf Maria construcșia începe pe o formulă bazilicală cu 3 nave,colateralele fiind foarte înguste,iar nava centrală extrem de lată și boltită.Începută la sfârșitul romanicului prezintă tehnici de construcșie romanice dar interioare gotice,astfel se dorește upgradarea sa la preferințele gotice care înclină înspre unificarea spațiilor și clădirilor tip hală,unde colateralele au aceași înălțime cu nava principală. S-a construit o tribună peste colaterala sudică și s-a înălțat un spațiu boltit la aceeași cotă cu nava principală și s-a acoperit cu frontoane. În proiect colaterala nordică urma să fie transformată la fel dar s-a renunțat la proiect.

Astfel avem o suprapunere de etape,biserica fiind jumătate bazilica și jumătate hală în urma adaptărilor de pe parcursul șantierului.

3. Hala – trei nave delimitate prin șiruri de stîlpi și cu boltirile la același nivel.Tendință a gosticului european de a unifica spațiul,tip specific spațiului german și Europei Centrale.

Biserica Fortificată este un ansamblu complex și nu este formată numai din corpul propriu zis ci ea cuprinde ferulă (corespondent ortodox al pronaosului) , nava,altarul,corul și sacristia. Din punct de vedere decorativ sunt un amalgam de stiluri,ele fiind începute în general în manieră romanică și terminate gotic.Bisericile fortificate îndeplinesc numeroase funcții printre care cea de bază,religioasă care este îndeplinită de biserica propriu-zisă aflată în centrul ansamblului. Au ca model arhitectura de zid romanic sau gotică din Occident.

Funcția comemorativă – elementele interioare de decor aduc aminte de evenimente semnificative pentru comunitate,de momente importante,de exemplu panouri cu numele membrilor comunității care au fost deportați,care au decedat în războaie,care au fost în pelerinaj în ierusalim și au adus covoare din orașul sfânt care împodobesc biserica .

Funcția de reprezentare – comunitatea își investește toate mijloacele materiale în construcția ansamblului bisericesc și a fortificațiilor fiind o marcă a statutului așezării,a condiției economice a membrilor comunității.

Funcția defensivă – prezintă două ipostaze,prima a construcțiilor de apărare perimetrale (ziduri,turnuri) iar cea de-a doua este fortificarea clădirii bisericii.

Bisericile fortificate săsești,sunt,fără îndoială,reyultatul efortului concentrat al comunității săsești și „expresia cea mai marcantă a spiritului comunitar al sașilor,simboluri de identificare,propriul lor trecut”.

Aceste monumente care s-au constituit în cea mai importantă și originală contribuție pe care

45

arhitectura medievală de zid din Transilvania a înscris-o în patrimoniul artistic european și care „s-au născut dintr-o cumplită necesitate,din primejdii grave s-au succedat sute de ani” au cunoscut o varietate de soluții,de combinații arhitectonice. Fiecare biserică se evidențiază printr-o notă proprie și specifică. Este uimitor spiritul de inventivitate de care au dat dovadă constructorii în rezolvarea diferitelor probleme arhitectonice. Se poate spune că nici unul dintre constructori nu au folosit sau preluat soluția adoptată de alt meșter,fiecare s-a străduit să creeye,să elaboreze p formă proprie de rezolvare a problemelor arhitectonice,formă adaptată însă la cerințele estetice puse în cord cu cadrul geografic natural în mijlocul căruia a fost ridicată biserica. Aceste creații specifice și îndrăznețe ale sașilor care „oglindesc însușirile lor esențiale”,dincolo de dimensiunea lor artistică ne dezvăluie „ complicate probleme de istorie politică și socială” .

Un alt stil arhitectonic sau o influență este Renașterea care debutează în Transilvania la începutul secolului al XVI – lea cu un decalaj de 100 de ani față de Italia,centrul dezvoltării stilului. Depărtarea de acesta și problemele Ungariei cu turcii dupa 1526 rup contactul Transilvaniei cu zona în care formele renascentiste sunt create. Astfel elementele caracteristice curentului sunt receptate prin intermediul spațiului central european,a zonei de nord a Ungariei și a țărilor germanice. Aceste caracteristici grafează pe cu totul alte coordonate decât cele de origine și se suprapun peste o tradiție medievală foarte puternică. Curentul aduce cu sine un echilibru între puterea laică și cea religioasă care se manifestă în apariția de programe de arhitectură specifice.

Programe de arhitectura renașcentistă :

locuința patriciatului,unde patricituleste pătura socială înstărită și fără titluri nobiliare.Aceștia ajung să concureze cu pătura nobiliară și doresc să-și exprime statului folosind locuința pe post de principal mijloc de reprezentare. Casele sunt construcții medievale ca schemă generală peste care se suprapun elemente renașcentiste ce fac trimitere la Italia sau la antici. Practic,apar forme decorative renașcentiste grafate pe un fond medieval. Se mai utilizează și extinderea etajului nobiliar peste spațiul public și sprijinirea lui pe coloane creând un portic care adăpostește în perioadele de târg comercianții. Exemplu,casa Haller din Sibiu este condiționată de țesutul medieval înspre o formă compactă și o ocupare intensivă a parcelei. Păstrează o rămășiță a unei foste locuință turn . Elementele renașcentiste sunt reprezentate pe fațada principală de încadramentelor ferestelor și cele ale cornisei și prin elemente de confort al locuirii la interior.

46

Sfatul,casele breslelor și școlile – sunt programe specific orășenești ce subliniază creșterea laice în interiorul orașelor,creșterea provocată de noua mentalitate însuflată de renaștere. Turnul Sfatului devine un simbol al acestei puteri nou crescute,la fel fiind și sfatul ca sediu al puterii laice.Construcțiile de acest gen vor ține cont de condiționările impuse de țesutul urban,cum ar fi parcele de mici dimensiuni,utilizarea la maxim a acestora,dezvoltarea în jurul unei curți interioare pentru iluminare și ventilație.

Programul religios este destul de sărac în Transilvania,finalizarea majorității marilor șantiere înspre anul 1500 duce șa declinul acestui program de arhitectură.Adoptarea reformei de către sași se duce și la adaptarea spațiilor de cult,aceștia nefiind interesați de crearea unui nou cadru pentru slujbele religioase ce se răspundă strict la cerințtele noii lor orientări.Astfel se rezumă la excluderea picturilor,altarelor secundare și îmbrăcarea construcțiilor în decorație renașcentistă peste monumentele romanico-gotice existente,neapărând alte tehnici tipic renașcentiste și făcându-se numai aluzii la modele italiene.

Evenimente ce au modificat destinația în utilizarea construcțiilor din secolele XVI-XIX în Sibiu

Cerințele vieții urbane au pretins organizarea în centrul orașului,în preajma bisericiilor a unor spații destinate satisfacerii comețului și a unor funcții reprezentative ( piața de adunare a festivității). În felul acesta s-a cristalizat treptat ansamblul central de piețe cu clădirile corespunzătoare.

Extinderea gospodăriilor are loc, atât în secolul al XV-lea , cât mai ales în secolul al XVI-lea apoi numărul acestora scăzând în anul 1556 motivul fiind un puternic incendiu pe data de 31 martie unde aproximativ 556 clădiri au fost distruse, iar în anul1570, 1303 case au fost distruse din același motiv,un nou incendiu,unde se pare că Turnul Pielarilor a explodat de trei ori ,fiind descoperite urme de arsură . În acelasi an,1556 o răscoală a meșteșugarilor din Sibiu se petrece,aducând și aceasta pagube asupra orașului Sibiu.

La începutul secolului al XVI-lea numărul breslelor sibiene era de 30 ceea ce dovedește apariția de noi meșteșuguri, diversificarea producției de mărfuri și consolidarea funcției comerciale,cei mai renumiți meșteșugari din acele timpuri erau armurierii, tipografii, artificierii, fierarii etc .

Până în secolul al XVIII-lea funcția militară a orașului era preponderentă, datorită invaziilor

47

numeroase, și arhitectura orașului reflectă acest rol, construcțiile civile fiind lăsate la urmă. Dar odată cu secolul al XVIII-lea care marchează și dominația habsburgică,un alt eveniment ce a schimbat oarecum destinatia în utilizarea construcțiilor, planurile de fortificare a orașului au fost abandonate, înființându-se noi cartiere în afara zidurilor cetății. Clădirile întunecate ale goticului au făcut loc barocului vienez, cum este construirea în stil baroc a Palatului Brukenthal în două etape care au durat 7 respectiv 2 ani și care a devenit în decursul anilor un obiectiv prioritar al turismului național și internațional. Ample lucrări edilitare schimbă fața orașului la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului următor,porțiunea de ziduri și bastioane de pe actuala stradă Cetății este transformată în loc de promenadă și agrement.

Cu toate acestea a doua jumătate a secolului al XIX-lea a avut și aspecte negative pentru arhitectura sibiană, deoarece majoritatea fortificațiilor cetății, turnurile de poartă și trei din cele cinci bastioane au fost demolate.Însă se înregistrează și noi progrese economice prin înființarea a 24 fabrici (în anii 1840-1896) și a 9 ateliere (1902-1913), care erau profilate, pe baza materiilor prime din zonele limitrofe, pe producțiile de cherestea, pielărie, postav, produse agricole ș.a. Existau, de asemenea, unități industriale ale căror produse (cântare, mașini agricole, construcții metalice din fier ș.a.) erau solicitate pe piața internă și externă, cu toate obstrucțiile impuse de Tratatul vamal dintre Austro-Ungaria și România (1886-1891).

Sibiu,oraș al cărui centru istoric s-a păstrat nealterat în plan orizontal dar în care clădirile de valoare istorică au suferit modificări parțiale sau au fost înlocuite cu alte clădiri noi.Clădirile gotice-renașcentiste au fost refăcute sau înlocuite în secolele XVIII-XIX cu clădiri noi în stil baroc,empire sau clasicism.

Vechiul centru istoric cu spațiile sale cu fondul de clădiri publice nu au mai putut satisface funcțiile arătate. La Sibiu,înlocuirea vechilor clădiri cu parter și etaj de pe laturile de nord vest ale pieții Republicii cu construcții diferite ca scară,realizate în secolele XVIII – XX ,printre care bisericile în stil baroc și Palatul Brukenthal a modificat oarecum caracterul inițial al spațiului urbanistic,planul rămânând neschimbat,însă demolarea în secolul XIX -lea a șirului de locuințe medievale care diviza actuala piață 6 Martie din Sibiu,a determinat în mod evident modificarea organizării spațiale inițiale ,fără să altereze totuși caracterul ei medieval.

Printre modificările realizate,se numără: în fiecare etapă a existenței lor,ansamblurile și spațiile din cadrul centrului vechi ca urmare a dominației unei anumite orientări stilistice și a refacerilor în spiritul acestuia,au avut un caracter unitar.

Vechiile construcții în stil gotic au fost refăcute pe rând în stilurile renaștere,baroc și clasicism,aceste modificări,de cele mai multe ori,au atins doar decorația fațadelor și a

48

interiparelor .Unele clădiri precum biserica Evanghelică,au scăpat de aceste transformări și și-au menținut vechea înfățișare,aspectul gotic în timp ce ambianța s-a modificat din cauza modificărilor suferite de clădirile din jur.

4.4Monumente gotice și cu influențe romanice

Arhitectura gotică reprezintă unul dintre stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 – 1500, fiind construite din România până în toate țările Europei. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea.

Două dintre cele mai importante elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt(numită și ogivă) care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element ce definește acest stil,care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.

Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de a da o altă dimensiune verticală clădirilor.

Accentul arhitectural al Sibiului îl constituie biserica construită la început în stil romanic,refăcută sau reconstruită mai târziu în temelii în stil gotic și de cele mai multe ori fortificată.Unele din aceste așezări,datorită unor condiții economice,politice și geografice favorabile printre care și situarea de-a lungul unui drum comercial important s-au dezvoltat ca centre de meserii și comerț,devenind orașe.

Un exemplu pentru acest tip de monument este Catedrala evanghelică din Sibiu,situată în Piața Huet,care este una dintre cele mai frumoase și impresionante clădiri gotice din Transilvania. Forma actuală este cea de după renovarea din 1520, pe structura vechii bazilici romanice din secolul al XII-lea. Interiorul bisericii este în stil gotic, cu bolți arcuite și pietre funerare pe pereții din nord.

49

CAP V. TURISMUL ȘI CONSTRUCȚIILE DIN PERIOADA SECOLELOR XVI-XIX ÎN SIBIU

Fig.21 – Hartă lucrată de mine în programul Corel,hartă unde sunt reprezentate principalele obiective turistice în cadrul municipiului Sibiu.

Turismul în orașul Sibiu este foarte dezvoltat și bine valorificat.Sibiu fiind ales de către Comisia Europeană drept capitală europeană a culturii în anul 2007, fiind până în prezent singurul oraș din România care a primit acest titlu.Motivațiile au fost de ordin istoric cultural și socio-economic.Programul Capitală Culturală Europeană a fost inițiat de Consiliul de Miniștri ai Culturii din Uniunea Europeană în anul 1985, la inițiativa Melinei Mercouri, ministrul grec al culturii la vremea aceea cu scopul de a apropia popoarele Europei și de a promova dezvoltarea culturii.Din anul 1985 și până în prezent 32 de orașe au deținut acest titlu, prima capitală culturală europeană fiind Atena. Luxembourg si Sibiu au fost desemnate capitale culturale europene ale anului 2007. În cadrul programului au fost prezentate 337 de proiecte, cu numeroase evenimente și spectacole de la teatru și pictură, muzică, film, dans, literatură și arhitectură la artă contemporană și gastronomie. Evenimentele incluse în Programul Sibiu 2007 au demonstrat caracterul multicultural și multilingvistic al orașului și au confirmat sloganul: "Un

50

oraș al culturii – un oraș al culturilor". Parteneriatul cultural cu Marele Ducat al Luxemburgului s-a concretizat prin 40 de proiecte comune Sibiu – Luxemburg, redând caracterul european al Programului.

Atestat documentar pentru prima dată în anul 1191, sub numele de Cibinium, municipiul Sibiu s-a dezvoltat rapid datorită coloniștilor sași așezați aici, reușind să devină într-o perioadă relativ scurtă cel mai important oraș din Transilvania.

Astăzi, Sibiul este un oraș dinamic, care reușește să îmbine farmecul vechilor biserici și piețe medievale bine conservate cu ritmul alert al secolului XXI . În Sibiu își desfășoară activitatea mai multe teatre, o orchestră filarmonică și câteva muzee, dintre care trebuie menționate Muzeul Național Brukenthal și Complexul Muzeal Național ASTRA.

Din punct de vedere al infrastructurii turistice,în special dea a unităților de cazare unele din cele mai vechi sunt Hanul “La Steaua Albastră”, care ulterior a luat denumirea de “Împăratul Romanilor”,aesta fiind reconstruit în secolul al XVI-lea (1555) și în secolul al XVIII-lea, după care la sfârșitul secolului al XIX-lea (1891) a fost demolat. Pe același amplasament s-a construit noul Hotel “Împăratul Romanilor” (1895) dotat cu o arhitectură modernă și cu spații adecvate de cazare .

Tipuri de obiective turistice și descrierea lor funcțională

Centrul istoric,al Cetății Medievale a Sibiului, complet restaurat în perioada 2005-2007(s-au investit aproximativ 35 milioane euro pentru reabilitarea celor trei piețe din centrul istoric), însumează 42 obiective turistice pe o suprafață de aproximativ 80 ha, înregistrând cel mai mare flux turistic. Am considerat necesar să menționez despre centrul istoric al Sibiului deoarece acesta constituie un punct major de atracție a turiștilor, posedă un real potențial turistic, contribuind în cea mai mare măsură la dezvoltarea turistică a Municipiului Sibiu și la alegerea sa drept Capitală Culturală a Europei în anul 2007.

Din orice direcție a orașului ai veni, nu ai cum să nu ajungi în Piața Mare, pentru că toate drumurile ajung aici. Piata Mare, denumita si Ringul cel Mare, avand o lungime de 142 de metri si o latime de 93 de metri, reprezinta centrul istoric al Sibiului. La inceputul secolului al XV-lea este mentionata ca piata de cereale si cunoscuta apoi mai ales ca loc de desfasurare al serbarilor si diferitelor festivitati. Sasii o mai numeau Der Grosse Ring sau Grosser Platz, iar in perioada interbelica a fost denumita Piata Regele Ferdinand.

51

In acet loc breslasii organizau petreceri campenesti cu boi si berbeci la gratar, cu vinuri alese din butoaie uriase, cu cantece si jocuri pentru toti locuitorii cetatii.
Tot in Piata Mare aveau loc consfatuirile breslelor atunci cand trebuiau sa se organizeze pentru apararea cetatii si de asemenea, pana la sfarsitul secolului al XVII-lea au avut loc executii in aer liber a celor care incalcau legile. Latura sudica este monument architectural datorita stilului medieval unic din aceasta zona. In 2006 piata a fost pavata cu piatra cubica si s-a amplasat o veche fantana cu grilaj.

Încă de la întemeiera sa, aceasta și-a păstrat rolul de centru al orașului. Dacă în perioada medievală aici se organizau târguri, demonstrații și festivaluri, astăzi în Piața Mare se organizează majoritatea evenimentelor cultural-sportive și nu numai.

Aceasta este formată din casele patriciatului sibian de altădată ce ne încântă prin spectacolul arhitectural. Toate clădirile poartă numele foștilor proprietari, nu avem cum să nu remarcăm Casa Haller, Casa Hecht, Casa Lutsch, Casa Weidner, Casa Albastră, Casa Generalilor, Primăria Sibiului, Biserica Romano-Catolică și bineînțeles faimosul Palat Brukenthal.

Casa Haller – Construită în stil renacentist, în urma transformării imobilului gotic ridicat pe respectivul amplasament în a doua jumatate a secolului al XV-lea (a fost atestată documentar, pentru prima oară, în anul 1472), Casa Haller, situată în Piața Mare, la numărul 10, este cea mai importantă clădire din acest perimetru, cunoscut drept Marele Ring.

Casa Albastră – datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este o clădire cu conformație generală barocă târzie, aproape clasicistă. În prezent adăpostește sectoare de activitate ale Muzeului Național Brukenthal. Recent, Ministerul Culturii și Cultelor a decis să aloce suma de 800. 000 de euro pentru restaurarea și modernizarea acestui imobil care, ulterior, va fi folosit ca galerie de artă pentru lucrările românești ce în prezent zac depozitate în diverse încăperi de la Brukenthal.

Fig.22 – Casa Haller (infopensiuni.ro) Fig. 23 – Casa Albastră (baroc.sibiu.ro)

52

Biserica Romano-Catolică – Printre cladirile din secolul XVIII situate in Piata Mare din Sibiu, biserica catolica ocupa un loc important. Cu toate ca a fost ridicata relativ tarziu, aceasta cladire construita intr-un stil baroc neostenativ, se incadreaza armonic in contextul arhitectural al orasului

Unic în Transilvania, Muzeul Național Brukenthal, găzduit de Palatul Brukenthal, cuprinde colecții impresionante de artă. Galeria de Artă Națională cuprinde lucrări de referință ce ilustrează istoria artei românești din secolele XV-XX, numărând peste 3000 de piese ce fac parte din patrimoniul național,semnate de pictori precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Gheorghe Pătrașcu, Nicolae Tonitza. Galeria de Artă Europeană cuprinde numeroase lucrări, printre care și câteva capodopere ale picturii occidentale (23 lucrări ale unor maeștri precum Tiziano, Pieter Brueghel cel Bătrân, Pieter Brueghel cel Tânăr, Jan van Eyck, Jacob Jordaens, Hans Memling etc.) Cabinetul de Stampe cuprinde gravuri din sec XV-XVIII, grafică modernă și contemporană, însumând peste 12.000 piese. Colecția de Artă Decorativă cuprinde peste 600 de piese de mobilier, argintărie medievală, artă decorativă din Extremul Orient, veșminte de cult lucrate în Italia și colecția de covoare orientale medievale care este și cea mai mare din România. Biblioteca Brukenthal adăpostește 280.000 de volume din care 381 sunt incunabule.

Câteva lucruri interesante despre Piața Mare din Sibiu despre care mulți dintre noi poate nu știm sunt că în secolul XVIII a existat în Piața Mare o „cușcă a nebunilor” unde erau închiși toți răufăcătorii care tulburau liniștea cetății pe timp de noapte și că tot aici se afla statuia lui Nepomuk,astăzi aceasta aflându-se în curtea interioară a bisericii romano-catolice.

De cum ajungeți în Piața Mică, cel puțin două caracteristici vă vor atrage atenția: dispunerea circulară a clădirilor și culoarele cu arcade. Ei bine, pe locul clădirilor de astăzi, la începuturi se aflau ziduri de fortificație. Atunci când comunitatea sibiană s-a mărit, zidurile au fost dărâmate, iar meșteșugarii sibieni și-au construit case. Culoarele cu arcade comunicau de la o casă la alta…aici breslașii își aveau atelierele și magazinele cu vânzare.În Piața Mică se află Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Casa Artelor, Sala Frescă, Casa Luxemburg, Muzeul Farmaciei, Turnul Sfatului și faimosul Pod al Minciunilor.

Fosta Casă Schaser, situată în Piața Mică nr. 16, Casa Luxemburg a primit actuala denumire în 30 martie 2004, cu prilejul vizitei în România a Marelui Duce Henri de Luxemburg și a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg, după ce, între anii 1999-2003 Serviciul de Situri și Monumente Naționale a Luxemburgului a finanțat și coordonat lucrările de restaurare a

53

imobilului. De menționat că, Luxemburgul a acordat întotdeauna Sibiului o mare atenție, dat fiind faptul că în secolul al XII-lea s-au stabilit aici primele grupuri de coloniști sași provenite din zona râului Moselle, aflată pe teritoriul de azi al Luxemburgului. De altfel, graiul săsesc vorbit la Sibiu este foarte asemănător cu limba vorbită în Luxemburg.

Fig.24 – Casa Luxemburg (kazare.ro)

Podul Minciunilor care leagă cele două sectoare ale Pieței Mici, permițând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus, este, fără îndoială locul cel mai încărcat de legendă din Sibiu.
Reprezentând un veritabil simbol al orașului, Podul Minciunilor a fost reconstruit în anul 1859, la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul din România și al doilea din Europa confecționat din fontă turnată, cu decorațiuni prin traforare și având la capete două cercuri mari decorate cu stema Sibiului.

Fig.25 – Podul Minciunilor (sibiu.turism.ro)

Turnul Sfatului – Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale orașului Sibiu.
Are acest nume deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menționată în documente la 1324 (Piața Mică

54

nr. 31, azi refăcută). Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcții, fiind supraînălțat și chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcția inițială s-a păstrat, probabil, doar nucleul ridicat până la înălțimea primului etaj. Datarea probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 și 1241. În forma inițială nedepășind mai mult de patru niveluri.

Piața Huet – Este unul din cele mai pitorești locuri din centrul istoric al Sibiului. Aici veți descoperi impozanta Biserică Evanghelică, Casa Calfelor, clădiri vesel colorate vechi de sute de ani și Turnul Scărilor, unul dintre cele mai vechi turnuri ale Sibiului, construit în secolul XIII, care face legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos.

În spatele bisericii evanghelice, deasupra zidurilor de fortificație veți putea admira panorama superbă asupra Orașului de Jos; apusul este atât de romantic aici!

Turnul Scărilor se ridică pe fundațiile celui mai vechi element păstrat din incinta de fortificații din jurul bisericii existente aici la sfârșitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea. Pe sub acest turn se ajunge la scările care fac legătura dintre "Orașul de sus" și cel "de jos" în direcția străzii Turnului. Până în secolul trecut accesul se realiza prin intermediul unui drum amenajat paralel cu zidurile primei incinte de fortificații din direcția "Pasajului scărilor" .

Fig.26 – Turnul Scărilor ( turism.sibiu.ro)

55

5.2 Importanța turistică

Un alt punct forte pentru turismul din Sibiu sunt bisericile fortificate care sunt incluse în patrimoniul UNESCO,acestea făcând parte din moștenirea germană a Transilvaniei.Așezată în urmă cu 850 ani pe așa –numitul Pământ Crăiesc (Fundus Regius, în latina Evului Mediu), populația săsească a avut o contribuție semnificativă la evoluția economico-socială a Transilvaniei. Colonizarea sașilor în Transilvania a adus importante beneficii și în plan cultural și a creat o punte solidă de legătură cu Europa Occidentală.

Așezările locuite odinioară de sași poartă încă o puternică amprentă ,,germană”,structura urbanistică, trama stradală regulată, stilul arhitectonic specific (case cu ziduri înalte) păstrându-se intacte de sute de ani. Bisericile din aceste sate, construite de regulă în zona cea mai înaltă a localităților au îndeplinit de-a lungul istoriei un dublu rol: sacru și de apărare. Un alt element de unicitate este marea lor densitate, fiind în jur de 150 biserici răspândite pe o arie geografică destul de restrânsă,toate acestea însemnând un potențial turistic foare valoros.

Cea mai importantă funcție sau formă de turism practicată în Sibiu este cea culturală,care a început să se contureze încă din anii 1366 când Sibiul a primit statutul de oraș.La începutul secolului al XIV-lea (1300) a luat ființă prima bibliotecă, și în 1380 se menționează tot la Sibiu, cea dintâi școală din România.

În secolele XV și XVI se produc o serie de evenimente culturale și sociale și anume: fixarea sediului Universității Săsești (1486), apariția primei tipografii (1528), condusă mai târziu de renumitul tipograf sibian Martin Hochmeister, care a editat prima revistă de teatru din țară și a tipărit format o bogată bibliotecă, colecții de antichități și de artă,o deschide pen primul calendar (1612). De asemenea tot la Sibiu apare cea mai veche tipăritură din Transilvania intitulată " Gramatica Latină" a lui Thomas Gemmarius (1529); în aceeași perioadă apare "Catehismul luteran de tipograful Filip Moldoveanu (1544), reprezentând prima carte editată în limba română .

În secolul al XVIII-lea se construiește la Sibiu în 1788 primul teatru de pe teritoriul României. Tot atunci se editează prima revistă de teatru și apare primul ghid al Sibiului din inițiativa tipografului M.Hochmaeister, iar guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, care și-a format o bogată bibliotecă, colecții de antichități și de artă,o deschide penprimul calendar (1612). De asemenea tot la Sibiu apare cea mai veche tipăritură din Transilvania intitulată " Gramatica Latină" a lui Thomas Gemmarius (1529),în aceeași perioadă apărând și "Catehismul luteran de tipograful Filip Moldoveanu (1544), reprezentând prima carte editată în limba română .

56

Muzeului Brukenthal în 1817 – primul muzeu din țară iar în anul 1844 sibienii beneficiau de Prima Facultate de Drept. Din 1855 se oragnizează sub îndrumarea lui M.Pascaly și M. Millo primele stagiuni permanente ale teatrului sibian,iar în domeniul picturii se remarcă Fr.Schullerus, C.Dorschlag, R.Wellmann ș.a.Se întemeiază în 1881 Reuniunea Română de Muzică, sub conducerea lui Ghe.Dima. În secolul XIX, Sibiul cunoaște o dezvoltare cultural artistică fără precedent. În această perioadă apar zeci de reviste și ziare în limba germană alături de primele ziare românești. În 1853 Andrei Șaguna publică Telegraful Român care se publică și astăzi fiind astfel cel mai vechi ziar din S-E Europei. În 1868 ASTRA scoate revista Transilvania, iar Ioan Slavici editează în 1884 ziarul Tribuna, ziar care apare și astăzi.

În 1861 se înființează la Sibiu Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) sub conducerea lui G.Barițiu, T. Cipariu, A.Șaguna, A.Sever, I.Pușcariu ș.a.

Faptul că Sibiul a devenit capitala Transilvaniei în secolul al XVII-lea, l-a propulsat ca un factor de cultură și civilizație de rezonanță europeană.

Dupa unirea de la 1918, Sibiul înregistrează un ritm alert de dezvoltare social-culturală, un accent deosebit punându-se pe dezvoltarea învățământului. Fostul Gimnaziu iezuit este transformat, iar în 1919 devine Liceul Gheorghe Lazăr (cu predare în limba română). În perioada interbelică,Lucian Blaga înființează Cercul Literar (1942-1947) grupând tineri scriitori precum Șt. Augustin Doinaș, Radu Stanca, și Nicolae Balota. În 1944 este înființat grupul folcloric 'Junii Sibiului', cel mai vechi ansamblu folcloric din România care promovează cântecul și dansul specific satelor din Mărginime. În 1949 se înființează Filarmonica de Stat Sibiu în paralel cu noul Teatru de Stat și Teatrul de păpuși (actualul Teatru Gong). În 1953 apare Școala Populară de Artă iar în 1956 Filiala Sibiu a Uniunii Artiștilor Plastici.

Pătrunderea ideologiei umanismului și a Reformei în Transilvania secolului al XVI-lea și mai apoi a ideilor iluministe caracteristice secolului al XVIII-lea , care s-au răspândit mai ales cu ajutorul tiparului , a transformat Sibiul într-un puternic centru de cultură și au consolidat funcția lui culturală. Evoluția acestei funcții de-a lungul veacurilor a fost constantă, concretizându-se în anul 2007 prin primirea de către Municipiul Sibiu a titlului de Capitală Culturală a Europei. Din Sibiu provin foarte mulți oameni de cultură : poeți, scriitori, filozofi, istorici, medici, profesori de renume, oameni de știință (N.Olahus, O.Goga, Ghe.Lazăr, I.Molnar Piuariu, Conrad Haas, E.Cioran, etc). Preocuparea pentru cultură a sibienilor se observă nu numai prin operele scriitorilor, poeților, filozofilor ci și în stilul architectonic care a evoluat de la stilul întunecat al goticului la stilul exuberant și plin de lumină al barocului vienez și preocuparea pentru muzică (la Sibiu , în secolul al XIX-lea a fost invitat să concerteze Johann Strauss și Franz Liszt și se

57

achiziționează o orgă nouă pentru biserica evanghelică).Potrivit scriitorului Ioan Slavici, Sibiul a devenit „cel mai bine închegat centru de propagandă cultural al românilor din timpul de atunci”.

Toate acestea dovedesc faptul ca funcția culturală a Sibiului este prezentă ca o funcție de bază a orașului încă din evul mediu și a contribuit la dezvoltarea durabilă și progresul economic al Sibiului alături de cea administrativ-politică, comercială și militară.

Orașul găzduiește în fiecare an o serie de evenimente de anvergură internațională cum ar fi Festivalul internațional de Teatru, Festivalul de Jazz, Festivalul ARTmania sau Festivalul de film documentar ,,Astra film”, reușind să se impună tot mai mult ca o adevărată capitală culturală.

Turismul de business- a apărut în Municipiul Sibiu datorită dezvoltării economiei și se practică prin organizarea de seminarii, conferințe, training-uri sau team building-uri. Pentru practicarea acestui tip de turism se caută stațiuni montane, zone agroturistice, orașe mari cu bază de cazare bine dezvoltată și interesante din punct de vedere turistic.

58

Mai jos am realizat un tabel în care am notat evenimente,obiective și manifestări care au ajutat de-a lungul timpului la cunoașterea Sibiului dar și,de ce nu,la dezvoltarea turismului.

Tabel 1 – Evenimente, obiective cultural-istorice, manifestări și festivaluri culturale în Sibiu (sursa:date prelucrate)

59

Fluxuri turistice

Statutul pe care Sibiul la avut în anul 2007, atunci când a fost Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg, a făcut ca turismul local să cunoască o adevărată dezvoltare și în anii ce au urmat, numărul persoanelor care vizitează Sibiul este în creștere începând din 2008 și până în prezent. La această concluzie au ajuns cei din Primăria Sibiu, bazându-se pe informațiile strânse de la cele două centre de informare turistică aparținând municipalității, dar și de pe urma sumelor strânse de pe urma încasării taxei hoteliere la locațiile de profil din oraș.

Cert este faptul că s-a înregistrat în ultimele șase luni un flux constant și destul de important de turiști. „La Centrul de Informare Turistică din Piața Mare cel mai mare număr de turiști a fost înregistrat în luna august 2011, când aprope 4.200 de persoane au solicitat informații. Peste 2.700 de turiști au trecut pragul centrului de informare turistică și în luna iulie și puțin mai atipic pentru lunile de extra-sezon, în septembrie au fost înregistrați aproape 3.900 de turiști, iar în luna octombrie, aproape 2.000”, a explicat primarul Sibiului,Klaus Iohannis.

Tipul turiștior ce vizitează Sibiul se încadrează în pensionarii români cu o stare materială bună, eventual însoțiți de nepoți, fie pentru un turism care să combine obiective culturale cu aerul curat, fie pentru produse de tratament și wellness sau turiști din țările nordice, cu înclinație spre destinații neconvenționale și spirit de aventură.

Cercetările au indicat că turistii care practică turismul cultural cheltuiesc cu 38% mai mult pe zi si au o durată a sejurului cu 34% mai lungă decât turistii care practică tipuri tradiționale de turism.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere.

După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016.

Potențialul turistic al Sibiului constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice. Atracția turistică fiind motivul fundamental și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică,în cazul nostru Sibiul.

60

5.3.1 Încasări din activitatea turistică

În urma celor aflate de la Primăria Sibiului,singurul instrument oficial în urma căruia se poate estima dacă turismul a mers bine sau nu, de la un an la altul îl reprezintă taxa hotelieră încasată de primărie.

„În acel an din taxa hotelieră s-a încasat suma de aproximativ 1,59 milioane lei. În 2009 suma încasată a fost de aproximativ 1,37 milioane lei, iar în 2010 s-au încasat cu aproximație 1,44 milioane lei”, a explicat Mirela Gligore de la Biroul de Presă al Primăriei. Cum pe anul trecut pe primele 11 luni municipalitatea a încasat aproximativ 1,55 milioane lei din taxa hotelieră, mai mult ca sigur la încheierea bilanțului pe 2011, suma va fi mai mare decât cea din 2007. „Încasări pentru taxa hotelieră pe luna decembrie se fac în această primă lună a anului. Trebuie specificat și faptul că încasările sunt mai bune dacă punem în balanță și faptul că tarifele de cazare au fost mult mai mici în 2011 față de 2007 de exemplu”, a mai explicat Mirela Gligore.

În anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, Ministerul Turismului a estimat la 1 milion de persoane numărul turiștilor ce au vizitat orașul,cei mai mulți sunt turiști ce vin din Germania ,„aceștia au solicitat cel mai des harta orașului, informații despre evenimente culturale și obiective turistice și informații referitoare la opțiunile de transport local. În total au fost împărțite anul trecut prin centrele de informare turistică peste 13.700 de hărți”, explică Mirela Gligore de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu.

61

CAP VI. PROIECTE DE PROMOVARE A TURISMULUI ÎN SIBIU

Alături de motivațiile turistice propriu-zise există câteva elemente ce susțin motivația turistică și concură la alegerea destinației turiștilor.Ne referim aici la promovarea și informarea turistică, la infrastructura de primire turistică și serviciile oferite, la infrastructura de acces spre zonele turistice și la evenimentele culturale ce prezintă și interes turistic.

a)informarea și promovarea turistică: materialele publicitare ( ghiduri, pliante, broșuri, spoturi TV, site-uri dedicate), amenajarea de centre sau puncte de informare turistică, semnalizarea corespunzătoare a obiectivelor turistice contribuie în mod semnificativ la atragerea și menținerea interesului pentru o destinație turistică. Promovarea turistică se poate face, de asemenea, prin participarea la târgurile interne și internaționale de turism a autorităților locale din zonele turistice și a actorilor privați implicați în acest domeniu.

b)infrastructura de transport și cea de acces spre obiectivele și zonele turistice: condițiile de călătorie ( evaluate în termeni de confort, timp și costuri) au o importanță însemnată la alegerea destinației turistice. Dezvoltarea căilor de transport (rutiere și feroviare) și a porților de intrare aeriană sunt condiții foarte importante pentru dezvoltarea turismului unei țări. România și, implicit, Regiunea Centru suferă din cauza insuficienței dezvoltări a infrastructurii de transport precum și de întreținerea necorespunzătoare a rețelei rutiere și feroviare, în special a drumurilor secundare, ceea ce constituie o piedică în dezvoltarea turismului.

c)infrastructura de primire turistică (hoteluri, moteluri, cabane, pensiuni, campinguri etc),serviciile de cazare și masă oferite,calitatea personalului ce lucrează în turism au și ele o importanță indiscutabilă în alegerea destinației turistice. De asemenea, amplasarea unităților de cazare în raport cu obiectivele turistice și accesibilitatea acestora influențează opțiunea potențialilor turiști.

d)nu în ultimul rând ca importanță se numără evenimentele culturale și cele folclorice (festivaluri de muzică, de teatru, de film, festivaluri folclorice, serbări populare etc.) ce au capacitatea de a atrage un număr important de turiști. Acestor evenimente li se pot adăuga diferite programe de petrecere a timpului liber,concepute de agenții economici ce oferă cazare sau de alte entități implicate în domeniul turismului.

62

Proiecte locale

Proiecte locale ce urmăresc implementarea unor soluiți pentru menținerea arhitecturii tradiționale :

Încurajarea populaiei locale si a investitorilor din turism pentru folosirea unor soluții arhitecturale cu impact minim asupra mediului se poate face prin următoarele măsuri:

1) elaborarea unor ghiduri de arhitectură specifică destinației, realizate cu ajutorul studenților la arhitectură, prin intermediul cărora pot fi create un număr de 15-25 de modele de construcții cu specific local. Cei care doresc pe viitor să construiască pot opta voluntar (sau chiar să fie obligați, cel puțin în privința aspectului exterior) pentru unul dintre aceste modele, urmând a avea avantajul unui cost al proiectării mult mai redus;

2) realizarea unui ghid de bune practici în privința infrastructurii turistice, având în vedere un impact minim al designului, managementul deșeurilor si conservarea energiei. Se va recomanda folosirea materialelor tradiționale și ecologice (în special lemnul) și vor fi subliniate beneficiile aduse de folosirea noilor tehnologii (becuri economice, colectare selectivă a deșeurilor, senzori de mișcare), care permit importante economii de resurse naturale și financiare.

În continuare voi prezenta programul „Lucrăm local, ne promovăm global” (anul 2012 ),unde asociația își propune 6 obiective principale dar și prezintă o situație actuală .

Obiective principale:

-Consolidarea parteneriatului cu actorii locali pentru creșterea numărului înnoptărilor în județul Sibiu.

-Promovarea imaginii de marcă a destinației, care să diferențieze Sibiul de alte destinații turistice și să crească notorietatea produselor sale vis à vis de clienții țintă.

-Lansarea și dezvoltarea continuă a portalului web, care să permită accesarea de informații actualizate despre infrastructură și atracții, produse și oferte, și să faciliteze vânzarea.

-Asigurarea unei primiri de calitatea vizitatorilor în toate structurile de primire turistică

-Aprofundarea cunoștințelor despre vizitatorii județului. Implicarea în rețele naționale și internaționale pentru crearea unui cadru general favorabil dezvoltării turismului și pentru a beneficia de schimb de bune practici.

Situația actuală:

-Caracteristicile destinației Sibiu răspund așteptărilor grupului țintă -vizitatori cu

63

discernământ-și poziționării recomandate de brandul de țară prin promovarea a 6 produse cheie: turism rural, city break, natură sălbatică și parcuri naturale, turism activ și de aventură, sănătate și wellness, circuite.

-Destinația Sibiu este asociată cu branduri internaționale: Situri UNESCO, lanțuri hoteliere (Hilton, Ramada, Golden Tulip, Ibis)și europene: Capitală Culturală Europeană (Sibiu), situri Natura 2000, Destinații europene de excelență (Mărginimea Sibiului), itinerarii culturale(itinerarul cultural al bisericilor fortificate).

-Destinația este promovată prin mijloace de comunicare diverse (tipărituri, târguri, mass media, evenimente,internet).

-Există o bună prezență a ofertei de servicii pe site-uri turistice, inclusiv pe site-uri de rezervare online.

-Asociația captează atenția profesioniștilor din turism și a instituțiilor prin transmiterea lunară buletinului informativ cu noutăți despre destinația Sibiu.

Proiecte județene :

Direciile, obiectivele si măsurile autorităilor județene pentru dezvoltarea turismului din județul Sibiu pentru perioada 2007-2013 sunt următoarele:

-cresterea importanței turismului în economia județului Sibiu;

-diversificarea economiilor locale și creșterea numărului de persoane ocupate în turism;

-dezvoltarea armonioasă și durabilă a județului Sibiu;

-transformarea județului Sibiu într-o destinație turistică recunoscută;

-conservarea identității locale a județului Sibiu (arhitectură, mod de viaă local si produse tradiionale)

Obiective generale propuse pentru dezvoltarea turismului din judeul Sibiu repertorierea (inventarierea) si analiza permanentă a potenialului turistic;

-reabilitarea, conservarea si valorizarea resurselor cu importană turistică;

-cresterea competitivităii si îmbunătăirea imaginii turistice a judeului Sibiu la nivel naional si internaional;

-dezvoltarea formării instituionale, continue si practice a resurselor umane din

turism;

-favorizarea dialogului si repartizarea diferitelor misiuni de amenajare, promovare si comercializare între structuri,

-operatorii si instituiile publice si private cu implicare si activitate în turism;

-monitorizarea pemanentă a industriei turistice judeene.

64

tr Rezultatele așteptate în anul 2013:

-o bază de date județeană, permanent actualizată, privind capitalul turistic al județului Sibiu;

-partimoniul cultural, istoric si tradițional reabilitat, conservat și valorizat din punct de vedere turistic;

-recunoașterea județului Sibiu ca destinație turistică competitivă pe piețele naționale si internaționale;

-posibilități de formare în turism satisfăcătoare din punct de vedere practic și calitativ;

-dialog voluntar și permanent între operatori, structuri și instituiți implicate în turism și delimitarea clară a rolurilor fiecăruia dintre aceștia;

-industria turistică coordonată și monitorizată în parteneriat public-privat.

Propuneri personale

Promovarea Sibiului,în special din punct de vedere turistic este foarte bine reprezentată și desfășurată în prezent,prin numeroase mijloace și căi, însă după părerea mea,promovarea Sibiului ar trebuii sa se bazeze mai mult pe tradițional,și să se încerce a fi promovate acțiuni,activități sau programe care să aibă ca principală temă tradiția,specificul istoricului sibiului,deoarece turiștii sunt din ce în ce mai interesati de tradițional,natural și inedit .

Prin aceste programe,turiștii ar fi mult mai interesați de Sibiu și ar dorii să viziteze și să trăiască momente unice,care să îi ducă într-o altă lume,o lume care coincide cu peisajul,arhitectura medievală a Sibiului.

Cu toatea acestea,turismul cultural reprezintă unul dintre domeniile importante ale turismului, situându-se atât înaintea piețelor tradiționale și să se încerce prin programe locale restaurarea clădirilor cu elemente arhitectonice tradiționale, rețeaua de străzi, centre culturale, muzee, parcuri, parcări, drumuri, etc.,în vederea introducerii lor în circuite turistice, protecția sconservarea patrimoniului cultural mondial și modernizarea infrastructurii conexe.

65

Concluzii

Municipiului Sibiu este situat în România,sudul Transilvaniei în județul Sibiu fiind reședință de județ și totodată cel mai mare oraș al județului,cunoscut si sub denumirea germană Hermannstadt a fost și este unul dintre cele mai reprezentative orașe din România, atât din punct de vedere turistic, cultural dar și economic. Aici există cel mai important centru al minorității germane din Transilvania.

În prezent Sibiul reprezintă un important centru turistic și comercial, o adevarată capitală turistică și culturală din centrul țării, atrăgând în continuare prin farmecul său aparte, prin tradiția conservata atât de bine, dar și printr-un decor natural și istoric deosebit.

Este așezat în depresiunea Cibinului, într-o zona de câmpie piemontana colinară cu terase ale râului Cibin, care o dreneaza .Localitatea se află in zona temperat-continentală, cu influențe termice datorate munților din vecinatate. Temperatura medie anuală este de 8,9 ° Celsius,în Sibiu, iernile sunt ferite de viscole grele, primăverile sunt frumoase, verile racoroase și toamnele tărzii.

Atestări documentare bazate pe cercetări arheologice din jurul Sibiului, menționează ținuturile locale începând cu anul 1191. Există multiple dezvoltări ulterioare a Cetații Sibiului, cum ar fi și în perioada medievală caracterizată printr-o dezvoltare economică intensă, marcată de activitatea breslelor, dar și ulterior continuată prin activitități economice și extinderea în afara zidurilor. De asemenea, și dezvoltarea urbanistică a avut o dinamică pe masură,o inflluență deosebită în forma construcțiilor și arhitectura Sibiului având-o populațiile germanice.

Din punct de vedere al turismului,probabil cea mai semnificativă formă de turism pentru Sibiu este turismul cultural alături de arhitectura specifică . Sibiul poate fi considerat pe bună dreptate capitala culturală a României datorită tradițiilor seculare și patrimoniului cultural artistic pe care Sibiul și zona din marginime îl deține.Sibiul cuprinde în prezent o puternică bază culturală formată din numeroase obiective turistice precum muzee,monumente,biserici dar și evenimente și festivaluri celebre.

În 2004 centrul istoric a fost declarat de catre UNESCO monument universal iar în 2007,Sibiul alături de Luxemburg a împărțit titlul de Capitală Culturală a Europei, an în care au fost prezentate 337 proiecte, acoperind prin activități artistice cele mai variate gusturi. Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană a însemnat pentru Sibiu pe lângă vizibilitatea foarte mare pe plan național, european și un câștig din punct de vedere turistic, practic un brand unanim cunoscut pe harta turistică a Europei.

66

Prin realizarea acestei lucrări am încercat să analizez și să evidențiez rolul principal și importanța Municipiului Sibiu pe care o are atât în cadrul județului dar și la nivelul țării noastre,rolul pe care îl are în cadrul turismului cultural – arhitectural,importanța populațiilor ce au contribuit într-o oarecare măsura la dezvoltarea orașului și beneficiile localizării acestuia dar și cadrul natural care a contribuit la dezvoltarea Sibiului din punct de vedere al așezării geografice.

67

Bibliografie

-Al. Dima – Sibiu

-Alexandru Avram, Sibiu. Istorie succintă, în Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Sibiu

-Alexandru Avram,Ioan Bucur – Monografia Monumentelor din Transilvania-Municipiul Sibiu

– Andrei Sora,Sașii din Transilvania

-Avram, Al., Crișan V. (1983), Sibiu. Ghid de oraș , Editura Sport-Turism, București

-Aurelian Trisu ,Arhitectura :obiectiv și cadru pentru turism

-Badea L, 1971 , Monografia Județului Sibiu

-Cezar lazarescu, Gabriel cristea si Elena lazarescu,editura Meridiane,Arhitectura romaneasca in imagini

-Crăcea, A., Crăcea, Traian (2009), Evoluția teritorială a Municipiului Sibiu din secolul al XIII-lea până în prezent, Revista Geografică, Institutul de Geografie, serie nouă, XVI, 2009, București

-Elena Dunăreanu ,Județul Sibiu în anii republicii

-Emil Sigerus – cronica orasului

-Fabini,H (1982) Sibiul gotic,ed Termic

-George Oprescu, Bisericile cetăți ale sașilor din Ardeal, Ed.Academiei, București, 1957

-Gheorghe Curinschi Vorona,Istoria arhitecturii în România,București,1981

-Herbert Hoffman, Cornel Irimie, Nicolae Lupu – Sibiu

-Irimie, Daniela (2009), Extinderea teritorială și funcțională a Municipiului Sibiu, Rev. Geocarpathica, IX, Edit.Univ. „L.Blaga”, Sibiu

-Nicolae Florea, 2010

-Nicolae Sabău,Metamorfoze ale barocului transilvănean

-Institutul Național de Statistică

-(2009), P.U.G. – Municipiul Sibiu, S.C. Proiect S.A. Sibiu

-C.J. Sibiu

68

http://www.crestinortodox.ro

http://www.scribd.com

http://enciclopediaromaniei.ro

http://infopensiuni.ro

http://patrimoniu.sibiu.ro

http://sibiul.ro

http://ibishotels.ro

http://helloromania.ro

http://sibiu.dordeduca.ro

http://baroc.sibiu.ro

Home 1

http://sibiu.turism.ro

http://turism.sibiu.ro

69

Bibliografie

-Al. Dima – Sibiu

-Alexandru Avram, Sibiu. Istorie succintă, în Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Sibiu

-Alexandru Avram,Ioan Bucur – Monografia Monumentelor din Transilvania-Municipiul Sibiu

– Andrei Sora,Sașii din Transilvania

-Avram, Al., Crișan V. (1983), Sibiu. Ghid de oraș , Editura Sport-Turism, București

-Aurelian Trisu ,Arhitectura :obiectiv și cadru pentru turism

-Badea L, 1971 , Monografia Județului Sibiu

-Cezar lazarescu, Gabriel cristea si Elena lazarescu,editura Meridiane,Arhitectura romaneasca in imagini

-Crăcea, A., Crăcea, Traian (2009), Evoluția teritorială a Municipiului Sibiu din secolul al XIII-lea până în prezent, Revista Geografică, Institutul de Geografie, serie nouă, XVI, 2009, București

-Elena Dunăreanu ,Județul Sibiu în anii republicii

-Emil Sigerus – cronica orasului

-Fabini,H (1982) Sibiul gotic,ed Termic

-George Oprescu, Bisericile cetăți ale sașilor din Ardeal, Ed.Academiei, București, 1957

-Gheorghe Curinschi Vorona,Istoria arhitecturii în România,București,1981

-Herbert Hoffman, Cornel Irimie, Nicolae Lupu – Sibiu

-Irimie, Daniela (2009), Extinderea teritorială și funcțională a Municipiului Sibiu, Rev. Geocarpathica, IX, Edit.Univ. „L.Blaga”, Sibiu

-Nicolae Florea, 2010

-Nicolae Sabău,Metamorfoze ale barocului transilvănean

-Institutul Național de Statistică

-(2009), P.U.G. – Municipiul Sibiu, S.C. Proiect S.A. Sibiu

-C.J. Sibiu

68

http://www.crestinortodox.ro

http://www.scribd.com

http://enciclopediaromaniei.ro

http://infopensiuni.ro

http://patrimoniu.sibiu.ro

http://sibiul.ro

http://ibishotels.ro

http://helloromania.ro

http://sibiu.dordeduca.ro

http://baroc.sibiu.ro

Home 1

http://sibiu.turism.ro

http://turism.sibiu.ro